You are on page 1of 2

VECHI MESTESUGURI BIHORENE: PREPARAREA VOPSELELOR DIN PLANTE De Georgia (la 23/03/2010 @ 06:50:00, in 20 MESERII UITATE, citit de 1763 ori

)

Intre taran si pamant a existat, dintotdeauna, o stransa legatura. Viata de zi cu zi se desfasura in functie de cerintele pamantului, intr-o perfecta uniune cu natura. In ultimele secole, viata taranului a suferit modificari si, implicit, relatia sa cu natura s-a schimbat. Astazi, doar putine dintre mestesugurile traditionale mai sunt pastrate. Prepararea vopselelor din plante era un mestesug mult practicat in satele bihorene din zona Vascaului. Informatii pretioase despre acest mestesug ne-au ramas de la profesorul Aurel Motica care, intr-o veche Monografie a Carpinetului, scria: "In Carpinet exista obiceiul stravechi de-a prepara in casa diferite vopsele din diferite plante. Astfel se folosea planta numita roiba sau solovar, o planta rosie folosita la vopsitul pieilor pentru ciubotele rosii. Iata ce spune batranul Simion a Petronii: "- Planta inflorita cu frunza cu tot se introducea intr-un ciubar, peste care se turna apa calduta. O lasa sa stea in apa cateva minute, o scotea de aici si turnand-o intr-un sac o storcea putin iar apa o arunca. Odata terminata aceasta operatie, buruienile se introduc din nou in apa si se fierb. Dupa ce au fiert bine, apa se coloreaza. Se toarna plantele cu continut cu tot in pielea cusuta in forma de burduf. Se clateste si se lasa asa pana la racirea completa, apoi se desface pielea si se intinde la uscat la umbra". Culoarea neagra, se foloseste pentru colorarea firelor de lana, la tesaturile de lana pentru cioareci sau suman. Ea se obtine din frunza verde de arin prin fierbere. In solutia obtinuta se inmoaie tesatura sau firele si se tine cateva ore dupa care se scoate si se pune la uscat la soare.

Tot o culoare negricie se obtine din fiertura de coji de nuci verzi. Se foloseste la colorarea tesaturilor sau a firelor". Se mai vopsea cu: - scoarta de arin pentru obtinerea culorii caramiziu - scoarta de prun pentru un rosu palid; coaj de cires pentru un rosu inchis - coji de ceapa, sunatoare, papadie si flori de tei pentru culoarea galbena - frunza de gutui si coaja de mar domestic pentru culoarea verde Bogatia florei spontane permitea obtinerea unei palete extrem de bogate in nuante, care, folosite cu pricepere si talent, contribuiau la decorarea mediului ambiental: tesaturi, covoare, pielarie, picturi, mobila, obeicte de uz caznic, ceramica, etc. Pentru stabilizarea culorilor, in timpul fierberii sau dupa racirea apei, se mai folosea piatra acra, piatra vanata, zeama de varza, borsul sau otetul. Din secolul XIX, colorantii naturali au fost inlocuiti aproape in intregime de cei chimici. In lucrarea "Cromatica poporului roman" de T. Pamfile si M. Lupescu, referitor la vopsitul lanii cu coloranti vegetali, autorii afirmau: "Vechile culori erau putine - albul firesc, negrul firesc si negrul cafeniu la vegetal curat, galbenul frumos si rosul intunecat. Mai tarziu va veni albastrul odata cu sincala si liliachiul, precum si verdele ce se capata". Cat despre aprecierea culorilor obtinute din surse naturale, S.F. Marian spunea: "Eu singur am avut nu o data ocazia de a auzi pe mai multi straini cum laudau si admirau culorile produse de romance si ma asigura, ca ele in mai multe privinte sunt superioare culorilor inventate de stiinta moderna, si mai ales in ceea ce atinge de tinerea lor