Măsuri pentru protecţia muncii şi asigurarea securităţii în laboratoarele de biochimie..............................................................................................5 Recoltarea sângelui.......................................................

...................................................7 Condiţii de recoltare......................................................................................................7 Recoltarea sângelui capilar............................................................................................8 Recoltarea sângelui venos.............................................................................................9 Condiţiile de conservare a probelor recoltate................................................................9 Obţinerea plasmei şi a serului......................................................................................10 Prepararea soluţiilor procentuale molare, normale..................................................10 Noţiunea de pH..............................................................................................................15 Ionizarea apei şi produsul ionic al apei...................................................................15 Scara de pH..............................................................................................................16 Determinarea pH-ului cu ajutorul indicatorilor acido-bazici .................................16 Demonstrarea capacităţii de tamponare:..................................................................18 Determinarea colorimetrică a pH-ului prin metoda cu soluţii tampon........................19 Volumetrie......................................................................................................................20 Principiile analizei volumetrice ..............................................................................20 Clasificarea metodelor volumetrice.........................................................................21 Calcule în analiza volumetrică................................................................................22 Tehnica titrării.........................................................................................................22 Erorile determinărilor volumetrice..........................................................................23 Surse de erori...........................................................................................................23 Acidimetria volumetrică..............................................................................................25 Titrări acido-bazice..................................................................................................25 Titrarea unui acid tare cu o bază tare.......................................................................25 Determinarea factorului unei soluţii de HCl 0,1N cu ajutorul unei soluţii etalon..26 Dozarea unei soluţii de NaOH cu soluţia de HCl 0,1 N cu factor cunoscut............27 Dozarea amoniacului prin diferenţă........................................................................28 Titrarea unui acid slab cu o bază tare......................................................................28 Aplicaţie: Dozarea acidului lactic cu o soluţie titrată de NaOH.............................29 Titrarea unei baze slabe cu un acid tare...................................................................30 Oxidimetria volumetrică..............................................................................................31 Permanganometrie.......................................................................................................32 Stabilirea factorului soluţiei de KMnO4 0,1N.........................................................32 Determinări permanganometrice în mediu acid......................................................33 Dozarea acidului oxalic (micrometodă)..................................................................33 Dozarea apei oxigenate (macrometodă)..................................................................34 Iodometrie....................................................................................................................35 Dozarea substanţelor reducătoare............................................................................36 Stabilirea factorului soluţiei de Na2S2O3 0,01 N...................................................36 Dozarea substanţelor oxidante.................................................................................37 Dozarea K3[Fe(CN)6] (macrometodă).................................................................37 Dozarea K3[Fe(CN)6] (micrometodă).....................................................................37 Complexometria volumetrică......................................................................................38 Dozarea aminoacizilor prin metoda complexonometrică (metoda Budesinsky)...............................................................................................40 Volumetria prin reacţii de precipitare..........................................................................42 Dozarea clorurilor prin metoda Volhard.................................................................43 Identificarea glucidelor.................................................................................................44 Reacţii de reducere..................................................................................................44 1

Identificarea dizaharidelor.......................................................................................51 Identificarea polizaharidelor....................................................................................52 Identificarea glucidelor.................................................................................................53 Identificarea aminoacizilor şi proteinelor...................................................................54 Reacţii de culoare ..................................................................................................54 Reacţii de precipitare ale proteinelor...........................................................................58 Dozarea aminoacizilor monoamino-monocarboxilici prin metoda Sörensen.........61 Identificarea nucleoproteinelor....................................................................................63 Vitamine.........................................................................................................................64 Identificarea vitaminelor prin metoda cromatografică................................................64 Dozarea iodometrică a acidului ascorbic din urină (metoda Palladin).........................................................................................................66 Enzime............................................................................................................................67 Influenţa concentraţiei substratului asupra vitezei de reacţie enzimatică........................................................................................69 Determinarea constantei lui Michaelis pentru urează..................................................70 Determinarea activităţii catalazei sanguine.................................................................73 Determinarea activităţii transaminazelor (metoda colorimetrică cu 2,4-dinitrofenilhidrazină)...................................................74 Determinarea activităţii fosfatezei alcaline (Metoda Bodansky).....................................................................................................78 Explorarea echilibrului acido-bazic.............................................................................83 Determinarea rapidă a rezervei alcaline (bicarbonat actual)...................................84 Metoda Astrup.........................................................................................................85 Ioni anorganici...............................................................................................................85 Determinarea potasiului seric......................................................................................85 Dozarea flamfotometrică a potasiului seric.............................................................87 Dozarea calciului şi magneziului.................................................................................88 Dozarea calciului.....................................................................................................88 Determinarea cationului calciu în sânge..................................................................89 Dozarea calciului prin metoda permanganometrică................................................91 Dozarea calciului prin metoda complexonometrică................................................92 Dozarea magneziului prin metoda Mann şi Yoe.....................................................94 Dozarea ionului de clor din ser prin metoda Schales............................................................................................................97 Dozarea ferului seric (metoda Heilmeyer modificată)................................................98 Dozarea fosfatului anorganic din ser prin metoda Briggs ( cu deproteinizare)..........................................................................100 Compuşi organici.........................................................................................................103 Dozarea azotului total din ser prin metoda Kjeldahl.................................................103 Dozarea proteinelor totale din ser prin metoda biuretului.........................................106 Electroforeza proteinelor serice ................................................................................109 Dozarea azotului neproteic din ser prin metoda Kjeldahl.........................................113 Dozarea ureei din ser prin metoda cu urează.............................................................115 Dozarea ureei din ser prin metoda Kowarski............................................................116 Dozarea acidului uric din ser.....................................................................................119 Dozarea creatininei din ser prin metoda Folin...........................................................121 Dozarea bilirubinei din ser prin diazorecţia van den Bergh......................................123 Glucoza......................................................................................................................125 Determinarea glicemiei prin metoda Hagedorn-Jensen (titrimetrică)..................125

2

Dozarea glucozei prin metoda enzimatică (glucozoxidază)..................................130 Teste rapide pentru determinarea glicemiei...........................................................132 Alte tehnici de determinare a glicemiei în laborator.............................................134 Dozarea beta-lipoproteinelor după Burstein.............................................................135 Dozarea colesterolului total din ser prin metoda enzimatică....................................137 Dozarea colesterolului total şi liber...........................................................................138 Obţinerea, purificarea şi identificarea lecitinei (gălbenuş de ou).............................140 Hemoglobina.............................................................................................................143 Dozarea hemoglobinei in sânge ( metoda Drabkin)..............................................143 Dozarea hemoglobinei sub formă de oxihemoglobină.........................................144 Analiza urinei...............................................................................................................144 Examenul fizic al urinei.............................................................................................145 Examenul chimic al urinei.........................................................................................148 Analiza compuşilor patologici din urină...................................................................149 Identificarea proteinelor urinare............................................................................149 Evidenţierea puroiului...........................................................................................152 Identificarea glucidelor urinare.............................................................................152 Identificarea corpilor cetonici urinari....................................................................157 Teste rapide pentru identificarea corpilor cetonici................................................159 Identificarea acizilor biliari...................................................................................159 Identificarea pigmenţilor biliari urinari.................................................................160 Identificarea urobilinogenului şi stercobilinogenului............................................161 Identificarea sângelui.............................................................................................162 Teste rapide de diagnostic din urină..........................................................................163 Test rapid de sarcină..................................................................................................163 Analiza de laborator a urinei.....................................................................................164 Determinări în urina din 24 de ore.............................................................................164 Dozarea clorurilor din urină (metoda Mohr).........................................................164 Dozarea acidului uric din urină.............................................................................165 Dozarea creatininei din urină ................................................................................166 Determinarea de clearance (coeficientul de epurare) renal.......................................166 Analiza calculilor urinari...........................................................................................167 Identificarea unor componenţi prin reacţii specifice:............................................168 Analiza salivei..............................................................................................................169 Identificarea unor componenţi ai salivei...................................................................169 Determinarea pH-ului şi a capacităţii tampon a salivei.........................................171 Analiza sucului gastric................................................................................................172 Determinarea acidităţii gastrice.................................................................................172 Analiza lichidului cefalorahidian...............................................................................174 Examenul fizic...........................................................................................................175 Examenul chimic al lichidului cefalorahidian...........................................................175 Analiza scaunului.........................................................................................................176 Metode fizice de analiză folosite în laborator...........................................................178 Fotometria.................................................................................................................178 Spectrofotometru Spekol ......................................................................................180 Spectrofotometrul de absorbţie atomică....................................................................182 Spectrofotometrul de absorbţie atomică................................................................183 Flamfotometria..........................................................................................................184 Fotometrul cu flacără (flamfotometrul).................................................................184 Potenţiometria cu electrozi cu electroni ioni - selectivi............................................186

3

...............Măsurarea pH-ului cu electrodul de sticlă.................................................................................................................186 Valori patologice de laborator care ameninţă viaţa...................................187 4 ..187 Limitele valorilor normale...................................

4.) trebuie să aibă prizele împământate şi izolare electrică perfectă. 12. Dacă se folosesc diferiţi reactivi trebuie avut grijă să nu se schimbe dopurile. să se facă instructaj periodic de utilizarea extinctorului şi să fie precizată o echipă care să intervină în caz de incendiu. Fiecare laborator trebuie să fie dotat cu extinctor.) se sting toate becurile de gaz. Înainte de folosirea unor substanţe inflamabile (sulfură de carbon. Fixarea lor în priză se face numai cu mâna uscată. Sticlele cu reactivi să fie întotdeauna închise cu dop. Tot personalul care lucrează în laboratoarele de analize biochimice este obligat să poarte halate curate. Toate reacţiile chimice se execută în conformitate cu condiţiile prescrise (cantitatea. 7. concentraţia. exhaustor şi ventilaţie electrică. solvenţii organici trebuie să fie prevăzută cu nişă. spectrofotometru etc. Evaporarea solvenţilor inflamabili se va face numai pe băi de nisip sau băi de apă electrice. vesela. 6. etc. apa de brom.). Aparatele electrice (centrifugă. Excesul luat dintr-un reactiv nu trebuie turnat înapoi în sticlă. trebuie să cunoască şi să respecte regulile de protecţia muncii şi asigurarea securităţii. pentru prevenirea accidentelor de muncă. Masa de lucru se păstrează într-o ordine şi curăţenie exemplară. 9. benzină. 10. 8. pe masă se pun numai reactivii şi vesela necesară pentru lucrarea respectivă. sub nişe cu tiraj convenabil. 11. După întrebuinţare toate vasele de laborator se spală cu apă de robinet şi cu apă distilată.Măsuri pentru protecţia muncii şi asigurarea securităţii în laboratoarele de biochimie 1. etc. Nu se aglomerează masa cu vase şi aparate inutile. Încăperea unde se prepară acizii minerali. Nu se execută nici o operaţie în vase murdare. 3. Întregul personal şi studenţii. Înainte de începerea oricărei lucrări de laborator trebuiesc însuşite tehnic problemele teoretice. 5 . termostate. eter. frigidere. 14. 5. 2. 13.

fosfor. Acizii minerali şi hidroxizii concentraţi. După terminarea activităţii. 23. Cromatografia şi electroforeza se efectuează în încăperi izolate de restul laboratorului şi prevăzute cu ventilatoare electrice. 18. Când sunt strict necesare anumitor operaţii în laborator ele se ancorează cu lanţ în locuri anume prevăzute. Este strict oprită gustarea reactivilor deoarece majoritatea substanţelor chimice folosite sunt toxice sau caustice. Substanţele toxice se ţin sub cheie şi în borcane sau sticle prevăzute cu etichete cu cap de mort. 21. 16. În timpul încălzirii unei eprubete care conţine un lichid capătul deschis al eprubetei nu se ţine spre cel care efectuează operaţia şi nici spre vecini. 25. 24. 29. cu pipete cu bulă. brom. 6 . hârtiile şi eprubetele sparte nu se aruncă în chiuvete. 22. Pipetarea acizilor concentraţi şi bazelor se face cu pipetă cu volum mai mare decât volumul de pipetat şi prevăzute cu filtru de vată. se curăţă masa şi se controlează dacă aparatura electrică a fost scoasă din prize şi robinetele de apă şi gaz închise. prevăzute cu o pară de cauciuc pentru aspirare. Tuburile de oxigen. În legătură cu lucrarea practică efectuată se notează toate observaţiile precum şi schiţa instalaţiei folosite. 19. se folosesc ochelari de protecţie. 26. ci prin aducerea unui curent de aer care conţine vapori ai substanţelor de la gâtul sticlei cu ajutorul palmei în apropierea nasului. Pipetarea produselor biologice se face cu pipete prevăzute cu filtru de vată.15. 27. bioxid de carbon şi azot lichid se depozitează. Nu se lasă substanţe în vase neetichetate. Acidul sulfuric diluat se prepară prin turnarea acidului sulfuric concentrat în vasul cu apă şi nu invers. se pun toate vasele la loc. Bromul se măsoară numai sub nişă. 28. Mirosirea substanţelor chimice nu se face prin apropierea nasului direct la gâtul sticlei cu reactivi. în afara laboratorului. clor. 17. Trebuie să se lucreze cu mare precauţie cu metalele alcaline. 20. substanţe toxice şi inflamabile. Când se lucrează cu substanţe care în cursul operaţiei se pot împrăştia sau se pot produce mici explozii. acid azotic.

prevenirea toxicităţii să fie prelucrate cu fiecare grupă de studenţi la începutul activităţii anului universitar şi reamintite periodic. uree. asigurarea securităţii. tifon etc. Fiecare laborator trebuie să fie dotat cu o trusă de prim ajutor care să conţină medicamente şi material sanitar strict necesar (antinevralgice. recoltarea sângelui se efectuează dimineaţa. aşa cum este cazul glucozei şi al azotului ureic. amilază. antibiotice. calciu. În cazul unor accidente se va apela la conducătorul lucrării. bicarbonat. pentru piruvat şi lactat valori mai mari în sângele venos decât în cel capilar iar pentru amoniac valorile din sângele arterial sunt mai mari decât cele din sângele venos. antiseptice.30. Datorit] conţinutului diferit în apă al sângelui (81%) şi al plasmei sau serului (93%). calmante.). ceruloplasmină. acid uric. cardiotonice. fosfor. colesterol. transaminaze. colinesterază. colesterol. s-a găsit că recoltarea sângelui à jeun nu este obligatorie în cazul dozării următoarelor elemente: clor. Condiţii de recoltare În mod curent. În schimb pentru glucoză sau găsit valori mai mici în sângele venos faţă de cel arterial. sodiu. à jeun (pe nemâncate).. utilizarea sângelui total în cadrul diferitelor investigaţii este admisă numai în cazul în care concentraţia substanţei urmărite este aproximativ aceeaşi în globulele roşii şi în plasmă. pentru a evita pericolul de infectare. 33. În principiu. potasiu. uree. 32. 31. fosfatază acidă. Este necesar ca măsurile de protecţia muncii. creatinină. 7 . leucinaminopeptidază. Investigaţiile comparative pe sânge capilar şi venos au arătat că nu există diferenţe dependente de modul de prelevare pentru următoarele substanţe: sodiu. capilar şi arterial (foarte rar). Este interzisă păstrarea alimentelor în frigidere cu produse biologice. fosfatază alcalină. Analizându-se influenţa micului dejun (masă uşoară) asupra concentraţiei unor constituenţi sanguini. valorile glucozei din ser sunt cu 12% mai mari ca cele obţinute în sânge. Recoltarea sângelui Analizele chimice ale constituenţilor anorganici şi organici sanguini se pot realiza pe sânge venos. potasiu. feşi. clor. proteine totale. proteine totale. calciu.

după prelevare se pune pe locul înţepăturii un tampon steril.0 100.0 52. 8 .0 5.78 0.6 90.0 2.4 140. Cu excepţia unor enzime (fosfataza acidă.1 17. lactatdehidrogenază şi aldolaza) care se eliberează în timpul coagulării din trombocite.72 22.5 0.Concentraţiile medii ale unor componenţi organici şi anorganici şi activităţile medii ale unor enzime din plasmă şi eritrocite sunt redate în tabelul de mai jos.0 104.80 1.2 26.0 2. a gambei în cazul prelevării din călcâi sau aplicare de alcool 70° în cazul prelevării din lobul urechii. Recoltarea sângelui capilar Recoltarea sângelui capilar se face din pulpa degetului. Component (concentraţie) Azot neproteic (mg/100 ml) Creatinină (mg/100 ml) Azot ureic (mg/100 ml) Acid uric (mg/100 ml) Glucoză (mg/100 ml) Colesterol (mg/100 ml) Potasiu (mEq/l) Sodiu (mEq/l) Clor (mEq/l) Calciu (mEq/l) Magneziu (mEq/l) Fosfor anorganic (mEq/l) Bicarbonat (mEq/l) Eritrocite 44. din călcâi (la nou născuţi) sau din lobul urechii (la pacienţii în stare de şoc).2 3.8 14. se pot folosi manevre ajutătoare: frecarea degetului în cazul prelevării din pulpă.5 5.5 74.0 16.60 0.0 Plasmă 25.0 1. transport). se lasă sângele să curgă spontan până când se formează o picătură apre- ciabilă din care se recoltează cu ajutorul unei micropipete cantitatea de sânge necesară. se înţeapă suficient de adânc cu un ac steril.82 0.0 4. nu se constată diferenţe între concentraţia plasmatică şi serică a celorlalţi constituenţi.10 2. după următoarea tehnică : se spală locul cu eter se usucă.5 19.50 0.11 0.0 Eritrocite Plasmă 1.0 1. coagulare.82 0.7 0.54 0.0 4.0 139.73 Utilizarea plasmei în locul serului pentru dozările diferiţilor constituenţi prezintă un singur avantaj: hemoliza mai slabă a plasmei faţă de hemoliza produsă în timpul obţinerii serului (recoltare.5 2. dacă sângele nu curge spontan în cantitate suficientă.0 194.0 0.

serul sau plasma pot fi păstrate la 4° C timp de 24 ore. pot produce hemoliza sângelui. enzimelor şi diferiţilor metaboliţi. în decurs de 4 ore de la recoltare.). se dezinfectează tegumentul în locul puncţionării cu alcool 70 %. colesterolul din complexul lipoproteinelor etc. apă etc. făcând lactatul. Păstrarea prea îndelungată (chiar la 4°C) este contraindicată. Recoltarea din venele plicii cotului se face după următoarea tehnică: .după recoltare se îndepărtează garoul şi se tamponează locul puncţionat cu un tampon de vata îmbibat în alcool. . determinările metaboliţilor şi enzimelor trebuie realizate.se fixează garoul deasupra cotului.) şi a celor cu greutate moleculară mare (proteinele totale. din fontanelă şi venele jugulare (la sugari şi copii mici).Recoltarea sângelui venos Recoltarea sângelui venos se efectuează din venele plicii cotului (la adult şi copii mari). În cazul determinării substanţelor cu greutate moleculară mică. etc. Fără alterări importante. fracţiunile proteice individuale. De exemplu: valoarea proteinelor totale creşte de la 6. Conservarea probelor la temperatura camerei determină perturbări în compoziţia electroliţilor. Poziţia corpului şi staza venoasă influenţează rezultatele obţinute în cazul determinării elementelor figurate (eritrocitele.65g/100 ml în ortostatism. piruvatul şi amoniacul. iar dozările trebuie făcute în mai puţin de 4 ore de la recoltare. poziţia corpului şi staza venoasă nu afectează valoarea rezultatelor excepţie. de asemenea.se puncţionează vena şi se recoltează sângele prin ac fie direct în eprubetă prin scurgere liberă. fie prin aspirare în seringă . în condiţiile păstrării la temperatura camerei. . iar diferitele impurităţi pot falsifica rezultatele dozărilor. În cazul dozărilor după 24 ore de la recoltare plasma sau serul trebuie 9 . Se folosesc ace şi seringi de unică utilizare s-au ace şi vase speciale pentru recoltarea sângelui. vasele în care se recoltează trebuie să fie în perfecta stare de curăţenie şi uscare întrucât urmele de alcool.63 g/100 ml în poziţie de deccubit la 7. În cazul plasmei sau serului. Condiţiile de conservare a probelor recoltate Probele de sânge total recoltat pe heparină se păstrează la 4° C.

de culoare galben pai şi se deosebeşte de plasma sanguină prin faptul că nu mai conţine fibrinogen. serul poate prezenta următoarele modificări de culoare : . normale O soluţie este un amestec omogen de două sau mai multe substanţe inseparabile prin mijloace mecanice ca filtrarea sau centrifugarea. rezultat al hemolizei produsă prin greşeli în tehnica de recoltare a sângelui. aspectul serului poate fi : . În condiţii fiziologice. heparină etc. La o soluţie se disting două componente: solventul sau componenta care dizolvă şi solutul(soluţii) sau componenta 10 . sângele devenind verzui.galben-brun în ictere de diferite etiologii. Plasma sanguină se obţine prin centrifugarea sângelui proaspăt recoltat pe un anticoagulant (fluorură de sodiu. Serul sanguin se obţine prin centrifugarea sau decantarea sângelui recoltat fără anticoagulant.galben-brun datorită substanţelor carotenoide provenite din alimentaţie excesiv vegetariană . în contact cu aerul.opalescent în nefroza lipoidică. Serul normal este limpede.de la roz la roşu intens datorită prezenţei hemoglobinei. amestec de oxalaţi de potasiu şi amoniu. plasmă sau ser. În condiţii patologice.congelat sau liofilizat. . caz în care clarificarea se poate obţine prin deproteinizare sau extracţia lipidelor cu amestec alcool-eter (3/1). după ce a fost lăsat să coaguleze la temperatura camerei timp de 30-60 minute. . formă de conservare preferabilă adăugării de conservanţi (amestec timol-fluoru0ră: 10 mg fluorură de sodiu + 1 mg timol/ml sânge sau streptomicină 1 mg/l0 ml sănge). iar sedimentul din elementele figurate.). Obţinerea plasmei şi a serului Analizele biochimice se pot efectua pe sânge total.opalescent datorită particulelor de grăsime provenite dintr-un regim foarte bogat în lipide. bilirubina se poate transforma în biliverdină. Prepararea soluţiilor procentuale molare. . supernatantul este constituit din plasma sanguină.

Într-o expresie restrânsă acest fenomen poate fi scris astfel: v neglijat. Se numeşte echivalent cantitatea de substanţă în greutate care într-o reacţie chimică dată poate înlocui sau lega 8 părţi în greutate de oxigen sau 1. (m/v) De exemplu 100 ml soluţie 0. În acest caz facem abstracţie de contracţia de volum. se defineşte prin numărul de moli de solut dizolvaţi în 1000 g de solvent. (v/v) De exemplu 100 ml soluţie 4% (v/v) etanol se prepară completând 4 ml CH3CH2OH până la 100 ml cu apă. mai rar folosită. M) reprezintă numărul de moli de solut aflaţi într-un litru de soluţie.grame solut în 100 g soluţie.ml solut în 100 ml soluţie. Pentru calcularea echivalentului-gram se ţine cont de următoarele reguli: solut +v solvent >v soluţie .grame solut în 100 ml soluţie. Raportul dintre un solut şi solvent se exprimă prin concentraţia soluţiei. Cantitatea de substanţă în grame. se numeşte echivalent-gram.(componentele) care se dizolvă. Pentru soluţii diluate el poate fi 11 . Există mai multe moduri de exprimare a concentraţiei unei soluţii: a) Concentraţia procentuală care la rândul ei poate fi de trei feluri: concentraţia procentuală de masă .008 părţi în greutate de hidrogen. fenomen larg întâlnit în prepararea soluţiilor procentuale volumetrice. egală numeric cu echivalentul. concentraţia procentuală mixtă . concentraţia procentuală volumetrică .8% (m/v) NaCl (ser fiziologic) conţine în acest volum 0. d) Concentraţia normală reprezintă numărul de echivalenţi-gram de solut dintrun litru de soluţie.8 g NaCl b) Concentraţia molară (m. (m/m) De exemplu 100 g soluţie 15% (m/m) H2SO4 conţine 15 g H2SO4 şi 85 g apă. c) Concentraţia molală.

• pentru săruri. acceptă 5 electroni: 7+ 2KMnO4 + 3H2SO4 = 2+ 2MnSO4 + K2SO4 + 3H2O + 5[O] Prin urmare. De exemplu: E Fe2 ( SO4 ) 3 = M Fe2 ( SO4 ) 3 2×3 = 400 = 66. sau raportul dintre masa moleculară şi produsul dintre numărul radicalilor acid şi valenţa acestora. E gKMnO 4 = M KMnO 4 5 = 31.participă la reacţie echivalentul-gram al bazei se poate calcula împărţind masa moleculară a acesteia la valenţa metalului. Echivalentul se defineşte ca fiind raportul dintre masa moleculară a compusului chimic şi numărul de electroni cedaţi sau primiţi în reacţie de atomul (atomii) care se oxidează sau se reduc. într-o reacţie de neutralizare cu HCl EgHCl = M HCl = 36.6 g KMnO4 12 . De exemplu. bazelor şi sărurilor. În reacţiile de oxido-reducere atomii îşi schimbă valenţa. De exemplu: EgNaOH = M NaOH = 40 g NaOH 1 E gCa ( OH ) 2 = M Ca ( OH ) 2 2 = 74 = 37 g Ca(OH)2 2 În sensul mai larg al bazelor generalizate. echivalentul-gram este dat de raportul dintre masa moleculară şi produsul dintre numărul atomilor de metal din molecula de sare şi valenţa acestui metal. echivalentul gram se calculează cunoscând numărul de protoni care sunt legaţi. în permanganometrie. Dacă toţi ionii HO. în mediu acid ionul de mangan din KMnO 4.• echivalentul-gram a unui acid este egal cu raportul dintre masa moleculară (M) a acidului şi numărul de ioni H+ angajaţi în reacţie. 1 iar într-o reacţie în care H3PO4 cedează toţi cei 3 ioni H+ : E gH 3 PO 4 = M H3 PO4 3 = 98 = 32 .7 g H3PO4 3 • echivalentul-gram a unei baze este dat de masa moleculară a sa împărţită la numărul ionilor HO. echivalentul-gram a unei substanţe oxidante sau reducătoare se calculează pe baza stoicheometriei redox a reacţiei la care participă aceasta.care participă la reacţie.7 g Fe2(SO4)3 6 Ca şi în cazul acizilor.5 g HCl. De exemplu.

... c) Prepararea unei soluţii de Na2CO3 5%(m/v) 100 ml soluţie Na2CO3 5 % trebuie să conţină 5 g Na2CO3 anhidru şi H2O distilată.... 286 g Na2CO3...variaţia stării de oxidaţie a ionului de mangan din KMnO4 în mediu slab alcalin sau neutru este 3. Se cântăresc 5 g Na2CO3 anhidru la balanţa tehnică.49 g Na2CO3 ..10 H2 O = 286 x 106 g Na2CO3 anh... Soluţii procentuale a) Prepararea unei soluţii de NaCl 10 % (m/m) Conform definiţiei 100 g soluţie NaCl 10 % trebuie să conţină 10 g NaCl şi 90 g apă.. . Se cântăresc 10 g NaCl la balanţa tehnică care se introduc într-un pahar Berzelius şi se adaugă 90 ml de H2O distilată.......7 g KMnO4 3 variaţia stării de oxidaţie a manganului din KMnO4 în mediu puternic alcalin este 1 +7 +6 2KMnO4 + 2KOH = 2K2MnO4 + H2O + [O] EgKMnO4 = MKMnO4 1 = 158g KMnO4 1.. Se omogenizează amestecul cu ajutorul unei baghete de sticlă... se introduc într-un cilindru gradat şi se completează cu H2O distilată până la 100 ml.10 H2O 5 g Na2CO3 anh.. 10 H2O se vor lua în considerare masele moleculare pentru a se determina cantitatea în grame a sării hidratate ce corespunde greutăţii de sare anhidră. 10 H2O 13 . b) Prepararea unei soluţii de CH3COOH 15 % (v/v) Conform definiţiei 100 ml soluţie CH3COOH 15 % trebuie să conţină 15 ml CH3COOH glacial şi restul H2O distilată.. x = 13... 7+ 2KMnO4 + H2O = 2KOH +4+ MnO2 + 3[O] E gKMnO 4 = - M KMnO4 3 = 158 = 52 . . Se măsoară într-un cilindru gradat 15 ml CH3COOH glacial şi se completează volumul cu H2O distilată până la 100 ml. = 106 M Na 2 CO3 ... Se omogenizează amestecul cu ajutorul unei baghete de sticlă.. În cazul în care se lucrează cu Na2CO3 .. M Na 2 CO3 anh . Se omogenizează amestecul cu ajutorul unei baghete de sticlă.

Valorile numerelor ce reprezintă concentraţiile se scad pe diagonală (numerele mai mici se scad din cele mai mari). De exemplu.Se vor cântări 13...9% (m/m) este diluată putem tolera conversia părţilor de greutate. Soluţii molare 14 ..1 părţi H2O distilată…2 părţi NaCl 0. Regula amestecurilor Dintr-o soluţie mai concentrată se poate prepara o soluţie mai diluată cu ajutorul regulei amestecurilor. Valoarea concentraţiei soluţiei de preparat. 2.. în volume. se aşează la intersecţia celor două diagonale. 2 0. kilograme. Rezultatele se scriu în colţurile de jos ale dreptunghiului.. respectiv mai mică decât concentraţia soluţiei de preparat. 20 ml (soluţie) NaCl 0. Aceste numere reprezintă părţi în greutate din soluţiile respective (grame.1 părţi H 2O distilată pentru a rezulta 2 părţi soluţie de NaCl 0.9 0. 10 H2O la balanţă şi se va proceda în modul descris mai sus.9%(m/m)..9 părţi NaCl 2 % 1.9 părţi NaCl 2 % cu 1. Având în vedere că soluţia NaCl 0. etc.. având concentraţia mai mare.... se aşează în colţurile de sus ale unui dreptunghi imaginar. având la dispoziţie o soluţie de NaCl 2 % (m/m) să se prepare 20 ml soluţie NaCl 0. Valorile concentraţiilor celor două soluţii..x ..9 %(m/v) ..). se pot amesteca 0.9 %(m/m).....49 g Na2CO3 . Adică...9%(m/m) 0 Deci..y x = 9 ml NaCl 2 % y = 11 ml H2O distilată Aproximaţia făcută este utilă deoarece este mai uşoară măsurarea volumetrică a soluţiilor în loc de cea gravimetrică.

...1 M .. Acest lucru se datorează faptului că o parte din moleculele ei sunt ionizate.51 1.....8 g H2SO4 pur 100 g sol.. 20 g H2SO4 pur x g sol..a) Prepararea unei soluţii de H2SO4 0.8 g H2SO4 pur x = 49 g sol. 9.02 ml soluţie H2SO4 20 % şi apoi se aduce la cotă cu H2O distilată după răcirea amestecului la temperatura menţionată pe balon (20ºC)......139 g/cm3.9.. 4.. Ionizarea apei poate fi scrisă conform ecuaţiei: 15 .1 N având la dispoziţie soluţie H2SO4 20 % (m/m) cu densitatea 1....1 moli H2SO4.9 g H2SO4 pur 100 g sol. 1000 ml H2SO4 0...02 1. 4...... Conform definiţiei 1000 ml sol. H2SO4 20 % .. Conform definiţiei. se adaugă 43.. Deci: având la dispoziţie soluţie de H2 SO4 20 % (m/m) cu densitatea 1. H2SO4 20 %(m/m) v= m 49 = 43 ...... ea conduce totuşi curentul electric.. Soluţii normale Prepararea unei soluţii de H2SO4 0... H2SO4 20 % . După ce se fixează dopul balonului cotat se omogenizează soluţia prin agitare energică. H2SO4 20 %(m/m) v= m 24 ....1 M conţin 0.139 ρ = ml sol. 3...139 g/cm3.. Deci: 1000 ml H2SO4 0.1 E gH 2 SO 4 .5 g sol......1 M 1000 ml H2SO4 0..1 N ... H2SO4 20 %(m/m) În balonul cotat de 1000 ml se introduce o cantitate de H2O distilată. 20 g H2SO4 pur x g sol.9 g H2SO4 pur x = 24..5 = 21 ..... H2SO4 20 % …………..... H2SO4 20 % ..139 ρ = ml sol.. H2SO4 20 % Noţiunea de pH Ionizarea apei şi produsul ionic al apei Deşi apa pură este considerată neelectrolit. H2SO4 0.1 N conţin 0..

este 10-7moli/l.1 moli/l) concentraţia ionilor de hidroniu este practic egală cu concentraţia totală a acidului. [H3O]+ = [OH-] = 10-7moli/l Scara de pH În soluţii diluate. într-o soluţie apoasă 0. conform ecuaţiei: [H3O+] = [OH-] = 10-7moli/l Punctul neutru. Constanta de aciditate a apei va fi: [ H O ][OH ] K= + − a 3 [ H 2O ] 2 La temperatura de 25°C apa se află ionizată în proporţie de o moleculă la 555 milioane de molecule.lg [H3O+] Punctul neutru: O soluţie apoasă este neutră când concentraţiile ionilor de hidroniu şi ionilor de hidroxid sunt egale. în soluţii apoase. Ka ⋅ [H2O]2 = Pi = [H3O+] [OH-] Constanta Pi este numită produsul ionic al apei sau constanta de autoprotoliză a apei. înseamnă că în apa pură la 25°C concentraţia ionilor de hidroniu. acizii tari pot fi consideraţi practic ionizaţi complet. O soluţie cu pH < 7 este acidă. Condiţiile pe care trebuie să le 16 . De aceea se consideră că. este la pH = 7.H2O + H2O <---------> H3O+ + OHAre loc un transfer de protoni ducând la un echilibru. Se numeşte exponent al concentraţiei ionilor de hidroniu sau pH logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidroniu din soluţie (Sørensen. Este comod să se exprime concentraţia ionilor de hidroniu dintr-o soluţie apoasă în formă logaritmică.1N de HCl (0. Determinarea pH-ului cu ajutorul indicatorilor acido-bazici Indicatori de pH (acido-bazici) sunt substanţe organice colorate (acizi sau baze slabe) care îşi modifică culoarea în funcţie de pH. prin ionizare. Astfel. concentraţia apei (de la numitor) rămâne practic constantă şi deci poate fi înmulţită cu constanta de aciditate. o soluţie cu pH > 7 este bazică. egală cu cea a ionilor de hidroxid. 1909): pH = . Deoarece la temperatura de 25°C produsul ionic al apei are valoarea de 10-14 moli2/l2.

să fie solubil în apă. Fiecare indicator are un interval de viraj specific.îndeplinească un indicator de pH sunt următoarele: schimbarea de culoare să fie reversibilă. Constanta de aciditate al indicatorului va fi: Ka = [H ] ──── [AH] În forma logaritmică: + [A ] - lgKa = lg[H ] + lg ──── sau . schimbarea de culoare să se producă la adaosul unor concentraţii mici de acid sau de bază. să aibă putere de colorare (culoare intensă). iar peste acest interval la fel.este albastră.1. soluţia va fi albastră şi pH1 = pKa + 1. în soluţie apoasă are loc reacţia protolitică: AH + H2O <─────> H3O+ + AÎn cazul albastrului de bromtimol. Dacă [A-] = 10[AH]. şi să se producă brusc.pH2 = ∆ pH = 2 Acest interval de pH se numeşte intervalul de viraj al indicatorului care înseamnă intervalul de pH în care are loc schimbarea culorii indicatorului (de la albastru la galben în cazul nostru) odată cu schimbarea pH-ului soluţiei. Dacă 10[A-] = [AH]. Din culoarea soluţiei unui indicator se poate aprecia pH-ul soluţiei. deci într-un interval de pH cât mai mic. chiar la concentraţii mici. 10% dintr-o culoare în prezenţa unei alte culori. soluţia va fi galbenă şi pH2 = pKa . datorită trecerii lui din stare protonată în cea deprotonată sau invers. acidul slab AH este galben iar baza conjugată A. 17 . Dacă indicatorul este un acid slab (AH). deci: pH = pKa + lg ─── sau pH = pKa + lg [AH] [A-] [albastru] ________ [galben] Ochiul uman nu poate distinge decât cca.lg[H ] = -lgKa + lg ─── + + [A ] - [A ] - Adică: [AH] [AH] -lg[H+] = pH şi -lgKa = pKa. La valori de pH inferioare intervalului de viraj indicatorul îşi păstrează culoarea. să fie stabil în condiţiile obişnuite de lucru. Prin schimbarea acidităţii soluţiei indicatorului îşi schimbă culoarea fenomen numit viraj. Prin urmare: pH1 .

2 3.5 unităţi pH.7.2 6. se poate determina pH-ul unei soluţii cu o precizie de aproximativ + 0. O soluţie care îşi schimbă numai puţin pH-ul.2 . În comerţ se găsesc hârtii indicatoare impregnate cu indicatori universali. Indicatorii simpli se caracterizează printr-un interval de viraj relativ mic (cca 2 unităţi de pH). pH-ul necunoscut se poate estima cu o eroare de un semiinterval de viraj. Demonstrarea capacităţii de tamponare: 18 .10. unul în continuarea celuilalt.4 4.3. O caracteristică a unei soluţii tampon este capacitatea de tamponare.6 8. Prin compararea culorii obţinute cu o scară de culori etalon. Capacitatea de tamponare a unei soluţii este capacitatea ei de a se opune variaţiei de pH la adaosul de acid tare sau bază tare şi se exprimă prin numărul de echivalenţi de acid sau bază care schimbă pH-ul unui litru de soluţie cu o unitate.4. în cazul cel mai bun. În tabelul de mai jos apar câteva exemple de indicatori simpli cu caracteristicile lor: Intervalul de Denumirea Metil violet Metil oranj Roşu metil Albastru de bromtimol Fenolftaleină viraj (∆ pH) 1.0 .4 .Indicatorii acido-bazici pot fi simpli.1 . Indicatorii simpli se pot folosi pentru tatonarea pH-ului necunoscut. la adăugarea unei cantităţi mici de acid sau bază tare se numeşte soluţie tampon.0 Sub interval de viraj verde roşu roşu galben incolor În cadrul intervalului de viraj albastru portocaliu roz verde roz Peste interval violet galben galben albastru roşu-violet Sistemele tampon: sunt formate dintr-o sare hidrolizabilă şi acidul slab sau baza slabă rezultată prin hidroliză. micşti şi universali.6. Indicatorii universali sunt amestecuri de indicatori simpli ale căror intervale de viraj sunt parţial suprapuse sau. Ea se micşorează prin diluare.2 . Indicatorii universali au intervale de viraj mai mari decât ale celor simpli.

În două pahare Berzelius (1. În paharele 2 şi 2a se observă schimbarea mai pronunţată a culorii indicatorului deoarece. şi câte 1 ml NaOH N/10 în paharele 1a şi 2a. Se adaugă câte 1 ml HCl N/10 în paharele 1şi 2 şi se amestecă cu bagheta: se observă o puternică variaţie a culorii soluţiei din paharul 1 ceea ce indică o mare variaţie a pH-ului.Sol. Se amestecă cu bagheta. la care se adaugă câte 2 ml soluţie de indicator obţinându-se tot culoarea verde. În alte 2 pahare (2. tampon fosfat pH = 7 Sol. 2a) se prepară soluţie tampon cu acelaşi pH. pH-ul soluţiei de cercetat va fi egal cu pH-ul soluţiei de referinţă cu culoarea identică. Determinarea colorimetrică a pH-ului prin metoda cu soluţii tampon Principiu: Se adaugă soluţiei de cercetat un anumit volum dintr-un indicator potrivit şi se compară culoarea pe care o capătă soluţia.4-7. 1a) se pune apă distilată şi se adaugă câte 2 ml de indicator. cu culoarea produsă de aceiaşi cantitate de indicator adăugată unei serii de soluţii tampon cu pH-uri cunoscute. soluţiile tampon fiind mai diluate. se amestecă cu bagheta şi se observă la fel o mare variaţie a culorii soluţiei din paharul 1a.6) Sol. Se pipetează câte 1 ml HCl N/10 în paharele 1 şi 2. li s-a micşorat capacitatea de tamponare. deoarece pH-ul s-a modificat foarte puţin.de HCl N/10 Sol. însă de zece ori mai diluat. 1a) se prepară soluţie tampon cu pH = 7 şi se adaugă câte 2 ml indicator. În paharele 2 şi 2a culoarea se schimbă foarte puţin. cu intervalul de viraj între pH 4. Reactivi: . de CH3COOH N/10 19 .Reactivi: Indicator Bogen (amestec de roşu metil şi albastru de bromtimol. În paharele 1a şi 2a se adaugă câte 1 ml NaOH N/10. adăugând câte 2 ml indicator şi în aceste pahare. Dacă apa este neutră culoarea soluţiilor este verde. de NaOH N/10 Modul de lucru: În două pahare Berzelius (1. 2a) de aceiaşi mărime se prepară soluţie tampon cu pH = 7. În alte două pahare (2.

de CH3COONa N/10 .2 1. Se adaugă 0.5 8. pipete.1 4.8 2.0 9.Sol.turi.8 4 6. Se compară culoarea obţinută cu culorile seriei.2 ml indicator la 10 ml din soluţia de cercetat şi se omogenizează.Sol.2 7. operaţie ce se execută comod cu vase calibrate (cilindrii gradaţi. Dacă culoarea se încadrează între culorile a două soluţii tampon consecutive se consideră că pH-ul soluţiei cercetate este media aritmetică a valorilor de pH a celor două soluţii tampon. Principiul analizelor volumetrice constă în măsurarea volumului de reactiv necesar producerii reacţiei cantitative cu substanţa de determinat ce se află în soluţia de analizat. 20 . din biuretă şi se numeşte titrare.8 1. de KH2PO4 M/15 .2 1. de Na2HPO4 M/15 . Volumetrie Principiile analizei volumetrice Analiza volumetrică se bazează pe măsurarea de volume. Culoarea soluţiilor va fi diferită în fiecare eprubetă în funcţie de pH.7 4.0 4.0 În fiecare soluţie se adaugă câte 0.Indicator Bogen (amestec de roşu metil şi albastru de bromtimol) Modul de lucru: Se prepară în două serii de eprubete soluţii tampon cu pH diferit conform tabelelor: Tampon acetat (Walpole) CH3COOH N/10 CH3COONa N/10 pH ml ml 8.4 4.8 7.0 6.9 5.7 6..3 2.5 9. pH-ul lor este identic.Sol.9 6.6 Tampon fosfat (Sørensen) KH2PO4 M/15 Na2HPO4 M/15 pH ml ml 8. biurete).1 7. baloane cotate.3 8.2 6 7.4 5.8 2.2 ml indicator Bogen.0 5.2 1.6 0. Dacă culoarea soluţiei cercetate este identică cu culoarea uneia din soluţiile tampon (acetat sau fosfat).7 7. Eprubetele se agită energic pentru omogenizarea culorii. Operaţia de adaos a soluţiei de reactiv se face în pică.3 3.

Metodele volumetrice se caracterizează prin rapiditate. să fie suficient de stabilă şi să se prepare relativ uşor. iodometria) c.) metode de titrare prin formare de precipitat (ex.) metode de titrare prin formare de complecşi (complexometria) d. Prin retitrare se titrează excesul unui reactant adăugat soluţie de analizat (vezi dozarea NH3). conductometru. complexometria). Volumul de reactiv adăugat pentru atingerea punctului de echivalenţă se numeşte volum de echivalenţă.Pot fi urmărite volumetric numai acele reacţii care au loc univoc. în majoritatea cazurilor o determinare volumetrică se face în câteva minute. reacţia dintre componentul de determinat şi reactivul de titrare este de echivalent la echivalent. substanţe care îşi schimbă culoarea în punctul de echivalenţă.) metode de titrare acido-bazică sau neutralizare b.prin retitrare . spectrofotometru). produsul de reacţie titrabil rezultat prin substituţie se formează în cantitate echivalentă cu componentul de determinat (ex. se folosesc fenomene ce pot fi puse în evidenţă prin observare vizuală (schimbări de culoare. În ceea ce priveşte natura reacţiilor care stau la baza metodelor volumetrice. argentometria) 21 . respectiv a punctului de echivalenţă. În cazul folosirii unui substituent. deci în amestecul de reactivi nu se află în exces nici substanţa de dozat şi nici reactivul titrat. Spre a putea stabili concentraţia substanţei de analizat este necesar ca soluţia de reactiv folosită la titrare să fie de concentraţie cunoscută. clasificarea acestora este: a.prin intermediul unui substituent În cazul metodelor de titrare directă. Pentru marcarea sfârşitului reacţiei. apariţii de precipitate) sau instrumentală (potenţiometru. La punctul de echivalenţă reactanţii sunt prezenţi în cantităţi echivalente. Clasificarea metodelor volumetrice Metodele volumetrice pot fi: a) directe b) indirecte . (fără reacţii secundare şi cantitativ) şi cu viteză foarte mare.) metode de titrare redox (permanganometria. Pentru observarea vizuală a sfârşitului titrării în modul cel mai obişnuit se folosesc indicatorii.

Calcule în analiza volumetrică Raportul de concentraţie între soluţia reală (aproximativ normală) şi cea teoretică (exact normală) se numeşte factorul soluţiei. exact măsurat. Soluţiile mai diluate au un factor subunitar. Pe lângă factor concentraţia exactă a soluţiilor se poate exprima şi cu ajutorul titrului. De obicei se observă o schimbare temporară de culoare 22 . în care se găsesc. Titrul unei soluţii reprezintă cantitatea de substanţă exprimată în grame din 1 ml soluţie.004653. Partea inferioară a manşonului robinetului se usucă cu ajutorul hârtiei de filtru şi apoi se introduce robinetul uns la locul lui. După utilizarea mai îndelungată a biuretei este necesară degresarea tubului gradat al acesteia. De exemplu: pentru o soluţie de NaOH care conţine 4. Aceasta se poate realiza cu amestec cromic sau cu soluţie de detergent. Ele folosesc ca soluţii etalon şi cu ajutorul lor se determină factorul soluţiilor aproximativ normale. se şterge de umezeală şi se unge cu un strat subţire şi uniform de vaselină. Factorul exprimă numărul de ml de soluţie exact normală care echivalează cu 1 ml din soluţia preparată: F= Vt Vr unde: Vt .2000.000. se scoate robinetul. soluţiile mai concentrate au un factor supraunitar. Practic valoarea factorului trebuie să fie între 0. apoi se scoate pâlnia care a servit pentru introducerea lichidului în biuretă şi se potriveşte la zero nivelul lichidului lăsând să cadă încet lichidul în exces într-un vas colector.volumul teoretic (a soluţiei exact normale) Vr .653 g pe litru titrul are valoarea de 0. Bulele de aer prezente în biuretă pot să cauzeze erori la titrare ceea ce impune îndepărtarea lor. Se umple biureta cu soluţia de titrare peste gradaţia 0. volumul soluţiei de titrat plus indicatorul. Dacă robinetul se mişcă greu sau biureta picură. Modul de lucru: La începutul titrării dăm drumul soluţiei din biuretă în picături repezi agitând în continuu conţinutul flaconului Erlenmayer.volumul real ( a soluţiei preparate) Factorul soluţiilor exact normale este 1.8000-1. Tehnica titrării Pregătirea instrumentelor pentru titrare Biureta se spală cu apă distilată şi apoi se clăteşte cu soluţia de titrare de două ori.

a indicatorului în locul unde cad picături de reactiv în soluţie. Volumele de echivalenţă obţinute la titrarea a trei probe paralele sunt: V1 = 7 ml. V2 = 7. Volumul mediu ( v ) luat în calcul va fi în acest caz media aritmetică dintre V1 şi V2 şi are valoarea de 7. Se acceptă o diferenţă între volumele de echivalenţă mai mică sau egală cu 0.1 ml. Surse de erori Eroarea de paralaxă ( eroarea de citire) intervine la citirea incorectă a nivelului soluţiei din vasul de măsurat. Pentru citirea corectă a poziţiei meniscului ochiul observatorului trebuie să fie pe orizontală într-un plan tangent la menisc iar vasul trebuie să aibă o poziţie verticală. V3 = 7. − 23 . Să luăm un exemplu. să fie posibilă închiderea rapidă a robinetului.2 ml. Ele se pot elimina prin efectuarea unui mare număr de determinări şi prin calcularea mediei aritmetice a volumelor de echivalenţă cu valori apropiate.V2 sunt mai mari de 0.erori sistematice . Dacă toate probele au valori foarte diferite rezultatele nu sunt interpretabile iar titrările trebuie să fie repetate. Volumele de echivalenţă ale căror valori sunt exagerat de îndepărtate se exclud Practic se efectuează titrarea a trei probe paralele efectuându-se media aritmetică între volumele de echivalenţă identice sau cele cu valoare foarte apropiată. deci V3 se exclude. Erorile întâmplătoare au valori şi semne diferite. Erorile determinărilor volumetrice În analizele chimice pot interveni două tipuri de erori: .2 ml. În această fază viteza de picurare se reduce treptat în aşa fel încât după adăugarea ultimei picături necesare. Diferenţele V3 .erori întâmplătoare Erorile sistematice au valori constante şi sunt întotdeauna pozitive sau negative.4 ml. Picătura aderată pe vârful biuretei se introduce în vasul de titrare prin atingerea de peretele interior al acestuia şi se amestecă cu lichidul de titrat aplecând vasul în direcţia lichidului ce se prelinge pe peretele vasului. Spre sfârşitul titrării concentraţia substanţei de dozat scade şi la contactul picăturilor de reactiv cu soluţia de dozat schimbarea temporară a culorii soluţiei este mai persistentă.05 ml. Titrarea se consideră terminată când ultima picătură produce o schimbare slabă dar sesizabilă şi stabilă a culorii lichidului.V1 şi V3 . Volumul de soluţie într-un vas de măsurat este egal cu volumul nominal al vasului în cazul în care punctul inferior al meniscului lichidului este tangent la cota de pe vas.

respectiv eroare de paralaxă în plus. Pentru evitarea acestei erori. baloane cotate. la golirea rapidă o parte din lichid aderă pe suprafaţa biuretei. Diferenţele mici de 1-20C sunt. pipete sunt etalonate pentru o anumită temperatură (200C). Pentru reducerea acestui exces. soluţiei de analizat i se adaugă soluţia titrată până când ultima picătură produce o schimbare sesizabilă şi stabilă a culorii soluţiei. Se poate evita această eroare prin respectarea temperaturii de etalonare. viteza de scurgere pe parcursul titrării trebuie să fie mică. în majoritatea cazurilor. În cele mai multe cazuri acest efect se datorează unui exces a soluţiei cu care se titrează. Eroarea de picurare În analiza volumetrică. când ochiul se găseşte sub nivelul orizontului. deci soluţia nu se scurge cantitativ în vasul de titrare. Se citeşte poziţia acestui punct de contact.Vorbim despre eroarea de paralaxă în minus când ochiul observatorului este deasupra acestei orizontale. 24 . care poartă denumirea de eroare de temperatură. Eroarea de temperatură Vasele de măsurat volume. La nivelul meniscului dunga albastră se întrerupe formând două vârfuri ascuţite care se ating întrun punct. ciocul biuretei trebuie să fie cât mai subţire pentru ca picăturile de titrant să fie cât mai mici. neglijabile. Pentru evitarea erorii de paralaxă se folosesc biuretele Schellbach care sunt prevăzute cu o dungă albastră pe un fond alb. Eroarea de scurgere se datorează faptului că soluţiile apoase umezesc sticla şi. Diferenţa dintre temperatura de etalonare a vasului şi temperatura reală a soluţiei de măsurat determină o diferenţă de volum. biurete.

stabilirea volumului de echivalenţă sau de neutralizare se face cu ajutorul indicatorilor acido-bazici care.2 .6.2.8. = 7 [H ] + pe parcursul titrării este egală cu concentraţia acidului rămas netitrat. După echivalenţă [ OH ] − este egală cu concentraţia bazei introdusă în exces. Indicatorul AH = acid. Pentru prepararea soluţiilor de indicatori se folosesc ca solvenţi apa.4.6 10.8 . cu o bază tare. cum am arătat sunt în formă neionizată acizi slabi (AH) sau baze slabe (B). În tabelul de mai jos sunt exemplificaţi mai mulţi indicatori acido-bazici cu precizarea naturii lor de acid sau bază.2 .2 5.6 9. dar mai ales alcool apos.12.4.8 8. cei mai mulţi în concentraţie de 0.1 %.0 .6. La titrarea 25 .0 . la echivalenţă se formează o sare nehidrolizabilă.8.0 . de exemplu HCl.0 .0 7.0 . de exemplu NaOH. La un exces (eroare) de 1% reactiv pH-ul soluţiei variază brusc.7.6 4.1 .10.Acidimetria volumetrică Titrări acido-bazice În titrările de neutralizare.4 .2 .2 . tăria acestor acizi creşte către cel al cărui interval de pH este cel mai mult sub valoarea 7. La neutralitate avem: [ H ] =[ OH ] =10 + − − 7 ioni g/l pHechiv. în exemplul dat NaCl şi mediul devine perfect neutru. B = bază Albastru de timol (AH) Albastru de bromfenol (AH) Metiloranj (B) Verde de bromcrezol (AH) Roşu de metil (AH) Purpură de bromcrezol (AH) Albastru de bromtimol (AH) Roşu neutral (B) Roşu de crezol (AH) Fenolftaleină (AH) Albastru de timol (AH) Timolftaleină (AH) Galben de alizarină (AH) Interval de pH 1. este necesară cunoaşterea pH-ului la punctul de echivalenţă.4 4.10.8 3. Sunt incluşi şi câţiva din indicatorii utilizaţi la determinarea pH-ului (vezi mai sus).0 8.9.5.6 3. Pentru alegerea indicatorului adecvat.0 Culorile limită Acidă Alcalină roşie galbenă galbenă vilet-albastră roşie oranj galbenă albastră roşie galbenă galbenă purpurie galbenă albastră roşie galbenă galben roşie incoloră roşie galbenă albastră incoloră albastră galben liliachie Titrarea unui acid tare cu o bază tare Principiu: În cazul titrării unui acid tare.8 6.4 . Evident.6 6.

.E.075 g/cm3.. necesar în titrarea de mai jos.. Din definiţia concentraţiei normale: 1000 ml HCl 0. stabile din punct de vedere chimic şi cu factor cunoscut (eventual F = 1....1 N Ne propunem să preparăm 1 litru sol... ceea ce înseamnă că se poate folosi orice indicator care are un interval de viraj între pH 4-10...000)....1N cu ajutorul unei soluţii etalon Prepararea unei soluţii de HCl aproximativ 0.... HCl aproximativ 0.unui acid tare cu o bază tare intervalul de eroare corespunde aproximativ intervalului de pH 4-10.65 g HCl x = 24.1 N conţin 0. Stabilirea factorului soluţiei de HCl 0. Omogenizarea soluţiei se realizează prin agitarea energică.1 N având la dispoziţie o soluţie HCl 15% (g/100 g) cu ρ = 1.65 g HCl 100 g HCl 15 % ..15 g HCl x g HCl 15 %.1 Eq HCl = 3. O astfel de soluţie etalon se poate prepara prin cântărirea şi dizolvarea în apă a KHCO3.) al reacţiei Determinarea factorului unei soluţii de HCl 0...6 ml HCl 15 % Într-un balon cotat de 1000 ml se introduce o cantitate mică de H2O bidistilată..075 = 22.3 4 3 V = 1...33 g HCl 15 % ρ = m V 2 . se adaugă 22.6 ml HCl 15 % şi se completează cu H2O bidistilată până la cotă.. 26 . În figura de mai jos apare curba de titrare a unui acid tare cu o bază tare cu precizarea a doi indicatori ce permit punerea în evidenţă a punctului de echivalenţă (P..1 N preparată Pentru stabilirea factorului soluţiilor se folosesc soluţiile etalon. 3.

. KHCO3 în 3 pahare Erlenmeyer..... 40 g NaOH 1000 ml HCl 0....1 N cu factor cunoscut Dozarea unei soluţii de NaOH HCl 3 În trei flacoane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml sol.. se continuă titrarea până la portocaliu.. CNaOH%(m/v) = 10 • x.conform definiţiei concentraţiei normale.din ecuaţia reacţiei chimice NaOH + HCl = NaCl + H2O rezultă că 1 EqHCl reacţionează cu 1 EqNaOH deci: 1000 ml HCl 1 N ... CO2 format în urma reacţiei se îndepărtează prin fierberea probelor 2-3 minute.. NaOH.. 10 x FKHCO de unde FHCl = ———— − v cu soluţia de HCl 0. Concentraţia procentuală mixtă a soluţiei de NaOH se exprimă în g/100 ml şi se calculează în felul următor: ..1 N.... de NaOH titrate (10 ml). La baza calcului stă relaţia: − − v HCl FKHCO 3 ..Pentru determinarea factorului soluţiei de HCl 0..reprezintă g NaOH conţinute în volumul sol..1 N până la virajul indicatorului de la galben la portocaliu. reprezintă concentraţia procentuală mixtă a soluţiei de NaOH.... 4 g NaOH − − v HCl × FHCl . 1000 ml HCl 1 N conţin 1 EgHCl .... 27 . x g NaOH − x = 4 × v × FHCl 1000 . până la virajul indicatorului de la galben la portocaliu...se face media aritmetică a celor trei volume de echivalenţă şi se obţine v HCl ......... FHCl = VKHCO 3 . Se adaugă câte 3 picături de metiloranj şi se titrează. cele trei probe paralele. se adaugă câte 3 picături de metiloranj şi se titrează cu soluţie titrată de HCl 0... Din cele 3 volume de echivalenţă se face media aritmetică şi se obţine v HCl .1 N preparată anterior se măsoară exact cu ajutorul unei pipete câte 10 ml sol.. În cazul în care după răcirea probelor culoarea a revenit la galben..

. Concentraţia soluţiei de amoniac se exprimă în g/100 ml.......v NaOH × FNaOH = volumul teoretic de HCl. obţinut pe cale − titrimetrică.1 N vHCl − . Reactivi: NaOH + HCl = NaCl + H2O..1% Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmeyer se introduc câte 10 ml HCl 0..…x − x = g NH3/ 5 ml vHCl × FHCl .Dozarea amoniacului prin diferenţă Principiu: Metoda directă de dozare a amoniacului cu o soluţie titrată de HCl 0. adică C NH3 %(m/v) = 20 • x Titrarea unui acid slab cu o bază tare Principiu: La titrarea unui acid slab cu o bază tare se formează o sare hidrolizabilă.v NaOH × FNaOH .. Soluţia de amoniac se tratează cu un volum de soluţie titrată de HCl.. Reacţiile sunt următoarele: NH3 + HCl = NH4Cl.. Calcul: 1000ml HCl 0. .……. Este preferată metoda dozării amoniacului prin diferenţă.1N cu factor cunoscut . soluţie alcoolică 0.7 g NH3 × FHCl . ce conţine cantitatea de HCl care a reacţionat cu NH3 din probă. 1......1 N = media aritmetică a volumelor de echivalenţă obţinute la titrarea celor 3 probe paralele... vHCl = 10 ml.1 N până la virajul indicatorului de la roşu la portocaliu.1 N. v NaOH 0. este în general evitată datorită pierderilor de amoniac prin desorbţie.... 5 ml soluţie de NH3. în prezenţă de metiloranj. ce conţine un exces de acid şi se determină excesul de HCl prin titrare cu o soluţie titrată de NaOH în prezenţă de metiloranj.Soluţie de HCl 0..Metilorange. 1-2 picături de metiloranj şi se titrează excesul de acid cu o soluţie titrată de NaOH 0...1 N. De exemplu titrarea acidului lactic cu o soluţie titrată procese chimice: de NaOH implică următoarele 28 .

Astfel descreşte.1 29 . În general.+ Na+ + H2O H2O H+ +OH - H+ +CH3 . În cazul de faţă este folosit indicatorul fenolftaleină. soluţiile apoase ale sărurilor acizilor slabi cu baze tari sunt alcaline.CH . al cărui interval de viraj este cuprins între 8-10 unităţi de pH.Soluţie alcoolică de fenolftaleină 0. rezultaţi prin ionizarea completă a sării.COOOH CH3 .1% Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmayer se măsoară câte 10 ml soluţie acid lactic. Aşa cum se vede în figura de mai jos.1N cu factorul cunoscut .COOH OH Din ecuaţii reiese că anionii acidului slab.CH .Soluţie NaOH 0. La punctul de echivalenţă soluţia are un pH > 7. iar [H ] + [ OH ] − > [H ] + ceea ce determină reacţia alcalină a soluţiei. în care acidul slab este CH 3COOH. se adaugă 3-4 picături de fenolftaleină şi se titrează cele trei probe cu o soluţie titrată de NaOH 0. se combină cu H+ rezultaţi în urma procesului de disociere a H2O . Se alege acel indicator al cărui interval de viraj conţine valoarea pH-ului soluţiei sării hidrolizabile.CH3 CH OH COOH + Na+ + HO - CH3 CH OH COO. folosirea unui indicator cu interval de viraj în mediul acid nu permite punerea în evidenţă cu precizie punctul de echivalenţă al reacţiei Aplicaţie: Dozarea acidului lactic cu o soluţie titrată de NaOH Reactivi: .

. În acest caz se poate folosi metiloranjul (figura de mai jos).. Astfel [ OH ] − descreşte.N....... 9 g acid lactic v × FNaOH . iar [H ] + > [ HO ] − ceea ce determină reacţia acidă a soluţiei.. Prin urmare se alege acel indicator al cărui interval de viraj conţine pH-ul soluţiei sării rezultate în urma titrării (NH4Cl)............... pH-ul în punctul de echivalenţă fiind mai mic decât 7. 30 ....+H2O − NH4OH + H+ + ClH2O H+ + OHNH4OH NH+ + OH4 Ionii OH. Concentraţia acidului lactic se exprimă în procente mixte şi se calculează în felul următor: 1000 ml NaOH 0.... x x = g/10 ml c% (m/v) = 10 • x Titrarea unei baze slabe cu un acid tare Principiu: La titrarea unei baze slabe cu un acid tare se formează o sare hidrolizabilă.1 N .. De exemplu titrarea unei soluţii de NH3 cu o soluţie titrată de HCl implică următoarele procese chimice: NH3 + H2O NH4OH + NH4 + Cl..... La punctul de echivalenţă soluţia are un pH < 7. până la virajul indicatorului de la incolor la roz slab persistent cel puţin 20 de secunde ..rezultaţi în urma procesului de disociere a H2O au tendinţa de a reacţiona cu o parte din ionii de amoniu formaţi... În general soluţiile apoase ale sărurilor acizilor tari cu baze slabe sunt acide.....

De aceea ele sunt rar utilizate în titrimetria acido-bazică. Majoritatea reacţiilor redox sunt reversibile. ceea ce se poate indica cu ajutorul amidonului ştiut fiind că amidonul formează cu I2 un complex violet intens colorat. care se realizează prin titrarea substanţelor reducătoare cu oxidanţi şi a substanţelor oxidante cu reducători. ca oxidant respectiv reducător.să fie totale în sensul dorit ( adică să fie cantitative). nu produc variaţii bruşte şi mari a pH-ului în jurul punctului de echivalenţă.să decurgă cu viteză mare. De exemplu.să se poată observa uşor punctul de echivalenţă. în permanganometrie. dacă ele întrunesc anumite condiţii: . în care ca reactiv se foloseşte I2 sau I-. cerimetrie (Ce(SO4)2). După reactivii utilizaţi oxidimetria se poate împărţi în: a) Permanganometria. 31 . la punctul de echivalenţă poate să apară un exces de iod molecular sau să dispară acest exces. fiindcă un mic exces de reactiv produce o schimbare de culoare uşor sesizabilă. după caz. În cazul titrărilor iodometrice. iodatometrie (KIO3)] utilizează compuşii precizaţi între paranteze ca oxidanţi.Titrările acizilor slabi cu baze slabe (şi invers). care foloseşte drept componentă oxidantă KMnO4. . Ca în oricare altă metodă volumetrică şi în oxidimetrie (titrimetria redox) se urmăreşte atingerea punctului de echivalenţă care se poate indica vizual sau instrumental. pentru ca deteminările să se efectueze într-un timp scurt. ele denumindu-se oxido-reduceri sau reacţii redox. bicromatometrie (K2Cr2O7). Oxidimetria volumetrică Date generale În oxidimetrie toate reacţiile chimice au loc cu transfer de electroni. b) Iodometrie. c) Alte procedee [bromatometrie(KBrO3). . care arată sfârşitul reacţiei chimice. Grupa metodelor volumetrice bazate pe reacţii redox cuprinde procedee de determinare cantitativă. permanganatul de potasiu este o substanţă colorată ce poate să funcţioneze ca indicator. al căror echilibru dinamic poate fi deplasat într-un sens sau altul în funcţie de condiţiile de lucru. Reacţiile redox pot fi utilizate în vederea unor dozări.

Soluţie (COOH)2 0. Reacţiile care se petrec în diferite medii sunt cele arătate mai înainte la calcularea echivalenţilor-gram ai KMnO4.în mediu neutru sau aproape neutru se transferă 3 electroni: MnO4-+ 4H+ + 3e. 32 .1N cu factor cunoscut. Lumina. persistent cel puţin 10 secunde.<=> MnO2 + 2H2O . acceptă un singur electron: MnO4. se adaugă câte 10 ml H2SO4 20%. accelerează descompunerea permanganatului. KMnO4. Stabilirea factorului soluţiei de KMnO4 0. a acidităţii sau a alcalinităţii soluţiei. în sticle brune (la întuneric) şi la temperatura obişnuită. . a diluării.1N cu factor cunoscut . Factorul soluţiei de KmnO4 se calculează după formula: VKMnO4 ⋅ F KMnO4 = V acid oxalic ⋅ F acid oxalic unde VKMnO4 este media aritmetică a volumelor de echivalenţă a celor trei probe paralele. aproape neagră. se încălzeşte la 70-80°C şi se titrează cu KMnO4 0. Reactivi: .în mediu alcalin.Soluţie H2SO4 20% Modul de lucru: În trei baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml soluţie de acid oxalic 0. Oxidarea se poate efectua atât în mediu acid cât şi în mediu neutru sau alcalin.<=> Mn 2+ + 4H2O.în mediu acid KMnO4 acceptă 5 electroni/moleculă: MnO4. este unul dintre oxidanţii cei mai folosiţi. prezenţa corpilor străini mai ales în pulbere.+ e.<=> MnO4 2Permanganatul de potasiu cristalin este de culoare violetă.+ 8H+ + 5e.Permanganometrie Principii: Permanganatul de potasiu. De aceea soluţiile de KMnO4 se păstrează în soluţie neutră. Rescrierea simplificată a lor pune în evidenţă numărul de electroni acceptaţi de o moleculă de oxidant: .1N până la roz slab. creşterea temperaturii. Puterea oxidantă a permanganatului scade mult cu creşterea pH-lui soluţiei.1N Având în vedere instabilitatea KMnO4 este necesară determinarea periodică a factorului soluţiei de KMnO4 folosindu-se ca substanţă etalon acidul oxalic. datorită potenţialului de oxidare mare al sistemului MnO4-/Mn2+.

...01N reacţionează cu 0..45 g acid oxalic V KMnO4 F KMnO4 ....Soluţie H2SO4 20% .............. Se titrează cu KMnO4 0......Vacid oxalic • Facid oxalic FKMnO4 = ——————— VKMnO4 Determinări permanganometrice în mediu acid Permanganatul de potasiu în mediu puternic acid (H2SO4 20%)... la temperatura de 70-80 °C.. cunoscut Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmeyer se măsoară câte 1 ml soluţie de acid oxalic de dozat..... 2 ml apă bidistilată şi se încălzeşte până la 70-80°C....…………………… 1 ml soluţie 33 ..01N până când soluţia rămâne colorată în roz slab cel puţin 10 secunde. Decolorarea soluţiei se produce datorită faptului că MnSO4 format este incolor în soluţii diluate....... Dozarea acidului oxalic (micrometodă) Principiu: Reacţia titrimetrică este următoarea: 5(COOH)2 +2KMnO4 +3 H2SO4 = K2SO4 +2MnSO4 +10CO2 +8H2O Reactivi: ....01 N cu factor... se reduce la sarea manganoasă (MnSO4) punând în libertate oxigen.. Soluţia acidă de permanganat serveşte în oxidimetrie........ conform reacţiei cunoscute 2KMnO4 + 3H2SO4 = K2SO4 + 2MnSO4 +3H2O +5[O] Reacţia decurge autocatalitic deoarece ionii manganoşi (Mn2+ şi Mn3+) formaţi în primul moment catalizează reducerea în continuare a permanganatului de potasiu. a apei oxigenate şi a altor substanţe (acidului azotos.......... pentru dozarea volumetrică a acidului oxalic..... FKMnO4.. Sfârşitul titrării se recunoaşte prin dispariţia sau apariţia culorii violete determinate în soluţie de ionul MnO4-.. Se adaugă câte 1 ml H2SO4.....01 Eq-gram de acid oxalic= 0.. etc)....... c%(m/v) = 100•x x g acid oxalic x g (COOH)2 ………..Soluţie KMnO4 0... Calcul 1000 ml KMnO4 0..

reducerea permanganatului poate să se desfăşoare rapid pe calea procesului (3).dispare tot mai greu datorită scăderii concentraţiei acidului oxalic. În soluţie acidă permanganatul de potasiu este redus după reacţia: 5H2O2 +2KMnO4 +3 H2SO4 = K2SO4 +2MnSO4 +8H2O +5O2 Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml soluţie de apă factor. Reacţia este accelerată în final. De îndată ce concentraţia ionilor Mn(II) devine apreciabilă. ca şi la început. care este un proces instantaneu.care colorează persistent soluţia de titrat.→ 2H2O. Apoi ionii Mn3+ se reduc la Mn+2. după reacţia: H2O2+2H++2e. cât şi ca reducător. FKMnO4. În ultima etapă manganul (II) format reacţionează rapid cu ionul MnO4. Apa oxigenată (peroxid de hidrogen) funcţionează atât ca oxidant. Spre finalul titrării culoarea MnO4. cunoscut până când soluţia rămâne colorată în roz slab. finalul titrării fiind determinat de epuizarea (COOH)2 din probă şi apariţia unui mic exces de ioni MnO4. prin încălzire la 70-80ºC .(VII).Această reacţie nu se produce direct: o picătură de soluţie de permanganat nu se decolorează imediat când este adăugată într-o soluţie conţinând exces de acid oxalic şi sulfuric. Culoarea roz a soluţiei (datorată prezenţei ionului MnO4-) persistă. Secvenţa de reacţii ale procesului autocatalitic este următoarea: (1) Mn(VII) + (COOH)2 -------> Mn(III) +CO2 (lent) (2) Mn(III) + (COOH)2 -------> Mn(II) + CO2 (3) Mn(II) + Mn(VII) ---------> Mn(III) (instantaneu) (rapid). Se titrează cu soluţie de KMnO4 0. Se adaugă câte 10 ml H2SO4 20%. oxigenată de dozat. dispărând numai după un anumit interval de timp deoarece reacţia redox corespunzătoare are o cinetică lentă până la formarea catalizatorului (Mn3+). după reacţia: H2O2 ⇔ 2H++O2.1N cu 34 . Dozarea apei oxigenate (macrometodă) Principiu: Dozarea se poate face tot prin titrarea directă cu permanganat în soluţie de acid sulfuric. formându-se Mn (III) foarte reactiv care oxidează acidul oxalic. În stadiul iniţial viteza reacţiei este controlată de etapa lentă (1).

7 g apă oxigenată x g apă oxigenată 10 ml soluţie V KMnO4 F KMnO4 .. cum este ionul Fe3+. în prezenţă de iodură. Creşterea temperaturii soluţiei de titrat sau prezenţa alcoolului metilic sau etilic micşorează sensibilitatea indicatorului.. (∼ 10-5N) acidulată cu HCl sau H2SO4. care formează un compus colorat intens albastru...54V vor fi oxidate de către iod şi se vor putea determina uşor. Acest indicator este însă mult mai sensibil decât amidonul şi se poate folosi la titrarea soluţiilor mai diluate 35 .. punându-se în evidenţă circa 1.1N sunt echivalenţi cu .62 V (pH = 7) În soluţii de iodură conţinând ionul I3-.....1.5 mg iod la litru de soluţie.... care cu iodul dă un compus colorat tot în albastru.... Un exemplu este reacţia cu tiosulfat: I2 + 2S2O32. Sfârşitul reacţiei dintre substanţa de analizat şi iod..(ioni tetrationat) Substanţele care au potenţial redox mai mare (substanţele oxidante)....+ 2e. Sensibilitatea indicatorului este mare.+S4O62.→ 2Fe2+ + I2 Calculul de bază al iodometriei este deci următorul: din cantitatea de iod eliberat de un oxidant sau din cantitatea de I2 redusă de un reducător se poate calcula cantitatea oxidantului sau reducătorului..... de forma [(C6H10O5)4I]4 •KI..... iar substanţele care au un potenţial redox mai mic decât + 0..... este determinată cu ajutorul amidonului........ reacţia redox şi valoarea potenţialului redox standard biochimic sunt: I3...........Calcul: 1000 ml KMnO4 0.. iodul molecular este oxidant.......<=> 3 IE0′ = 0.2% de α naftol-flavonă...→ 2I. pun în libertate iodul molecular conform reacţiei: 2Fe3+ + 2I.. x g H2O2………………………………………………… c% (m/v) = 10•x Iodometrie Principiu: Metoda se bazează pe sistemul redox: I2 + 2e..<=> 2I................ Tot ca indicator în iodometrie se poate folosi o soluţie alcoolică 0..54 V (pH=7) În aceste reacţii.al cărui potenţial redox standard biochimic este E0′ = 0...

Reacţia titrimetrică este: 2Na2S2O3 + I2 → 2NaI + Na2S4O6 Stabilirea factorului soluţiei de Na2S2O3 0. După 5 minute de repaus se titrează cu tiosulfat de sodiu iodul pus în libertate până la culoarea galben-deschisă a soluţiei.01 N cu factorul FKMnO4 .5% Modul de lucru: În 3 baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml soluţie de permanganat 0.5%. se adaugă câte 5 ml soluţie de HCl 15% şi 10 ml soluţie de KI 0. la un exces de iod. Sfârşitul acestor titrări poate fi determinat cu unul din indicatorii prezentaţi mai sus.substanţa de dozat se titrează direct cu soluţie de iod.Soluţie de KI 0. Calcul: Se foloseşte formula VNa2S2O3•FNa2S2O3 = VKMnO4•FKMnO4 VKMnO •FKMnO adică FNa2S2O3 = —————— 4 4 VNa2S2O3 36 . în lumină ultravioletă când. În acelaşi mod se foloseşte şi rodamina B. fluorescenţa albastră a indicatorului dispare. Dozarea substanţelor reducătoare Substanţele reducătoare pot fi dozate în două feluri: .01 N Principiu: În cazul soluţiei etalon de permanganat de potasiu au loc următoarele reacţii: 10 KI + 2 KMnO4 + 16 HCl = 12 KCl + 2 MnCl2 + 5 I2 + 8 H2O I2 + 2 Na2S2O3 = 2 NaI + Na2S4O6 Reactivi: . O picătură de soluţie de tiosulfat în exces decolorează complet soluţia.Soluţie de KMnO4 0.01 N. a cărei fluorescenţă roşie la lumina ultravioletă dispare în prezenţa unui mic exces de iod.Soluţie de HCl 15% .de iod (∼ 10-3n) sau la titrarea iodometrică a soluţiilor colorate.substanţei de dozat i se adaugă soluţie de iod în exces şi excesul de iod se titrează cu o soluţie de tiosulfat de sodiu cu factor cunoscut. . Se adaugă 2 ml soluţie de amidon 0.5% şi se continuă titrarea până la albastru pal agitând puternic.

01N …………………………….5 % ....x g x g K3[Fe(CN)6]………………………………....ZnSO4.…………. este titrat cu tiosulfat de sodiu în prezenţa amidonului ca indicator.↔ 2 [Fe(CN)6]4. Reacţia are loc în mediu slab acid (CH3COOH) însă..Dozarea substanţelor oxidante Din soluţia de KI oxidanţii pun în libertate iod elementar.5 % Modul de lucru: În 3 baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml fericianură de potasiu...01N iodul pus în libertate până la decolorarea aproape completă a soluţiei. Reactivi: .. 2 [Fe(CN)6]3..ZnSO4 (3% fiecare) ...de către ionii [Fe(CN)6]3. Se adaugă 2 ml soluţie de amidon şi se continuă titrarea până la dispariţia culorii albastre.3.....Soluţie CH3COOH .01 N cu factor cunoscut ...Soluţie amidon 0. 37 ... fiind reversibilă.29 g K3[Fe(CN)6] V•FNa2S2O3..... Cantitatea de iod pus în libertate este echivalentă cu cantitatea substanţei oxidante adăugate.... Calcul: 1000 ml Na2S2O3 0... deplasarea ei spre dreapta se realizează prin adaosul de ioni Zn2+ din amestecul CH3COOH – ZnSO4..10 ml sol c%(m/v) = 10 • x Dozarea K3[Fe(CN)6] (micrometodă) Principiu şi reactivi: sunt aceeaşi ca şi la macrometodă...+ I2.....+ 2 I. După 5 minute se titrează cu soluţie de tiosulfat de sodiu 0.Soluţie Na2S2O3 0..... Iodul elementar pus în libertate se dozează prin titrare cu tiosulfat de sodiu care reduce iodul la ioni de iodură conform reacţiei de mai sus. Are loc reacţia: 2 K4[Fe(CN)6] + 3 ZnSO4 → K2Zn3[Fe(CN)6]2 + 3 K2SO4 Ireversibilitatea acestei reacţii se datorează insolubilităţii sării duble a ferocianurii.. Dozarea K3[Fe(CN)6] (macrometodă) Principiu: Iodul rezultat prin oxidarea ionilor I.Soluţie KI 0.conform reacţiei. Se adaugă câte 10 ml soluţie de KI şi 15 ml CH3COOH .

. Prin metodele indirecte se pot doza complexometric şi anioni.Modul de lucru: În 3 baloane Erlenmeyer se măsoară câte 2 ml apă bidistilată...05 mg/l).01N …………………………….ZnSO4.. Iodura se regăseşte în cenuşa acestor plante. Lipsa de iod în apa de băut. în unele ape minerale. La animalele superioare.2 ml amidon până la dispariţia culorii albastre.. Plantele marine extrag iodura din apa de mare.... Se mai găseşte iodură în cantităţi variabile (7-46 g/m3) în apele fosile care însoţesc petrolul şi.1 ml sol c%(m/v) = 1000 • x Sistemul I2/I. precum şi substanţele organice. în concentraţii mai mici.. Se adaugă câte 1 ml soluţie de KI şi 1..5 ml CH3COOH .01N în prezenţa de 0... la populaţia acelor regiuni. iodul este concentrat în glanda tiroidă într-o proteină numită tireoglobulină....10 ml fericianură de potasiu.…………... determină apariţia...se găseşte în concentraţie foarte mică în apa de mare (0.. în concentraţii foarte mici.. în toate vieţuitoarele şi este indispensabil pentru viaţa acestora. a unor maladii ale glandei tiroide (guşă). 38 .... Din numărul mare de reactivi unul frecvent folosit este complexonul III (EDTA Na2) utilizat spre exemplu pentru titrarea ionilor Ca2+.x g x g K3[Fe(CN)6]………………………………. Calcul: 1000 ml Na2S2O3 0.... După 5 minute se titrează iodul eliberat cu soluţie de tiosulfat de sodiu 0........29 g K3[Fe(CN)6] V•FNa2S2O3.. Iodul apare.0..3.... Se adaugă cu ajutorul micropipetei câte 0. în special în unele regiuni muntoase. Complexometria volumetrică Metodele complexometrice servesc la dozarea cationilor prin titrare cu soluţia agentului complexant... deoarece iodul este legat în cea mai mare parte sub formă organică..

39 .Na+ +Ca2+ O. În tabelul de mai jos sunt prezentaţi principalii indicatori metalocromici. reacţia de complexare este următoarea: M +Y MY Constanta de stabilitate este exprimată prin relaţia: K MY = [ M ] ⋅[ Y] [ MY ] Valoarea constantei de stabilitate depinde de natura complexului şi de o serie de alţi factori. Indicatorul trebuie să fie ales în aşa fel încât stabilitatea complexului format de el cu ionii de metal să fie mai mică decât stabilitatea complexului format agentul de complexare cu ionii metalici. Dacă notăm cu M ionul de metal şi cu Y agentul de complexare. cum ar fi pH-ul soluţiei. de altă culoare decât aceea a indicatorului liber. cationii pentru care sunt folosiţi şi logaritmul constantelor de stabilitate ale lor în mediile precizate. Indicatorii folosiţi în complexometrie sunt indicatorii metalocromici. coloranţi organici. Stabilitatea complexului format este una din condiţiile pe care trebuie să o îndeplinească o reacţie care stă la baza unei metode complexometrice.N CH2 CH2 N CH2 COOH CH2 CH2 C O O. Stabilitatea se exprimă cantitativ prin constanta de stabilitate KMY. care formează complecşi interni cu cationii metalici.Na+ CH2 C CH2 O COOH N CH2 COOCH2 C O Ca O O CH2 CH2 O COOC 2- +2 Na++2H+ CH2 N complexon III (etilendiamino-tetraacetatul disodic) complexonat de calciu Existenţa mai multor cicluri pentaatomice imprimă moleculei o mare stabilitate.

1N KCl 0.3N KNO3 0.05 3.01 9.60 9. greu solubil în apă.74 20.68 3.67 4.00 21.1N NaClO4 0.38 7.2N NaClO4 0.36 10. Zn2+.1N KCl 0.Indicator metalcromic Eriocrom negru T Cationi Cd2+ Co2+ Cu2+ Mg2+ Pb2+ Mediu NaClO4 0.1N lg KMY 12.Dipiridil Dozarea aminoacizilor prin metoda complexonometrică (metoda Budesinsky) Principiu : Fosfatul cupric.30 3.3N NaClO4 0.2N NaClO4 0.35 Murexid Zn2+ Ca2+ Cu2+ Ni2+ Al3+ Cu2+ Fe3+ Acid sulfosalicilic Ftaleincomplexon Xilenoloranj Ba.04 14.2N NaClO4 NaNO3 0.70 4.19 12.2N NH4ClO4 0.50 3.60 11. Sn2+ Ca2+ Al3+ Cu2+ Fe3+ Ni2+ Fe2+ Zn2+ Acid calconcarbonic Cromazurol S α . Un aminoacid monoamino-monocarboxilic 40 .31 2.10 15.2N KCl 0. Ca Be2+ Bi3+ La3+ Pb2+.00 13.1N KCl 0. Hg2+. α `.3N NaClO4 0. Sr.3N NaClO4 0.32 4. reacţionează în mediu neutru cu aminoacizii formând complecşi de tipul chelaţilor.92 75.

complexează ionii Cu2+ în raport de 2:1 formând un complex solubil în apă. Reacţia este următoarea:
COOH 6 HC NH2 + 3(PO4)2 Cu R COO H 3HC N R H H Cu N R CH +2PO43- +6H+

H OOC

Excesul de fosfat cupric nedizolvat se poate separa prin centrifugare sau filtrare. Prin adăugare de HCl la filtrat se eliberează ionii cuprici din complex conform reacţiei: COO HC H N H Cu N H OOC R CH +2HCl COOH Cu2++2 Cl- +2 HC R NH2

R H

Ionii cuprici eliberaţi se dizolvă prin titrare cu complexon III în prezenţa indicatorului metalocromic piridilazonaftol (PAN). Reacţia titrimetrică de complexare este următoarea: 2N CH2 CH2 N CH2 CH2 COOH C O O- Na+ 2+ - Na+ +Cu O C O COOH Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmeyer se pipetează câte 5 ml soluţie aminoacid, 5 ml suspensie agitată de Cu3(PO4)2, se agită bine şi apoi se lasă 5 minute în repaos. Amestecul se filtrează şi din filtrate se pipetează câte 5 ml în trei flacoane Erlenmeyer curate. Se adaugă către 1 ml soluţie HCl, 3 picături indicator PAN şi se titrează ionii Cu CH2 CH2 N N CH2 COOCH2 C O Cu CH2 CH2 O
O

+2Na++H+

CH2 CH2

C

O COO-

Reactivi:

soluţie complexon III 0,01N cu factor cunoscut soluţie HCl 0,01N indicator PAN 0,1 % în soluţie etanolică suspensie de Cu3(PO4)2

41

2+

eliberaţi cu o soluţie de complexon III 0,01 M până la virajul indicatorului de la roşu Calcul: Dacă se cunoaşte natura aminoacidului prezent se ia în calcul masa moleculară a

violet la galben-verzui.

lui. Dacă este vorba de un amestec de aminoacizi

monoamino-monocarboxilici

rezultatul se exprimă în mg N α -aminic/100 ml sau mmoli N α -aminic/l. 1000 ml sol. complexon III 0,01 M ....................0,01

× 2 × 14 g N
x

v × FComplexon III ................................... ..............................
x = .......g/ 2,5 ml c% (m/v) = 40 • x

Volumetria prin reacţii de precipitare
Principii: Soluţia de reactiv formează cu componentul de dozat un precipitat insolubil. Din volumul reactivului folosit pentru precipitarea completă a componentului de dozat se calculează cantitatea componentului respectiv. Pot fi utilizate numai acele reacţii, la care precipitatul format are compoziţie constantă, reacţia decurge rapid şi punctul de echivalenţă poate fi indicat. Fiecare metodă necesită indicator aparte. Dacă în cursul titrării se formează precipitat alb sau de culoare deschisă, putem folosi un indicator care cu ionul de dozat sau cu excesul reactivului dă reacţie de culoare sau precipitat colorat. Dintre metodele bazate pe reacţii de precipitare cea mai des utilizată este argentometria, în care se întrebuinţează ca reactiv AgNO3. Azotatul de argint (ionii de Ag+ ) formează cu ionii Cl-, Br-, I-, SCN- precipitate practic insolubile. Prepararea unei soluţii de AgNO3 0,01N Azotatul de argint chimic pur se deshidratează la 210-250ºC. După răcire se cântăreşte cantitatea necesară (1,6989 g/l) se dizolvă şi se completează cu apă distilată la volumul necesar. Dacă nu se măsoară exact cantitatea teoretică de AgNO3, soluţia va avea factorul:
Cantitatea măsurată F AgNO3 = ———————— 1,6989

Soluţia se păstrează în sticlă brună.

42

Stabilirea factorului soluţiei de NH4SCN 0,01 N Principiu: În vederea determinării, un volum precis de AgNO3 0,01 N (cu factorul cunoscut) se titrează cu NH4SCN. Are loc reacţia: AgNO3 + NH4SCN = AgSCN + NH4NO3 Drept indicator serveşte alaunul feric. Indicarea sfârşitului titrării are loc prin următoarea reacţie: exces de NH4SCN. Modul de lucru: În trei baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml soluţie 0,01 N AgNO 3 cu factorul cunoscut. Se adaugă 5 ml HNO3 10% şi 2 ml alaun feric ca indicator. Se titrează cu soluţia de NH4SCN 0,01 N, agitând puternic, până la roz pal persistent. Se calculează factorul din relaţia: VSCN¯•F SCN¯ = VAgNO3•F AgNO3 Dozarea clorurilor prin metoda Volhard Principiu: Dozarea indirectă a ionului de clor după Volhard constă în următoarele etape. La soluţia de analizat, acidulată cu HNO3, se adaugă în exces o soluţie titrată de AgNO3. Are loc reacţia: AgNO3 + Cl¯ = AgCl + NO3¯ Excesul de azotat de argint se titrează cu sulfocianură în prezenţă de Fe3+ ca indicator. AgNO3 + SCN¯ = AgSCN + NO3¯ Modul de lucru: În 3 baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10 ml soluţie care conţine ionii de Cl¯, se adaugă 20 ml soluţie 0,01N de azotat de argint 10 ml acid azotic 10% se aduce la fierbere, se adaugă 2 ml alaun feric 20%. Se titrează cu o soluţie 0,01 N de NH4SCN agitând puternic, până la roz slab, persistent timp de 5 – 10 secunde. Calcul: Rezultatul se va exprima în mM/l. Fiind vorba de o titrare prin diferenţă, raţionamentul este identic cu cel din cazul determinării amoniacului. Fe3+ + 3 SCN- = Fe(SCN)3 Formarea sulfocianurii de fer, substanţă intens colorată în roşu, indică un mic

43

Identificarea glucidelor Reacţii de reducere Reacţiile de reducere nu sunt specifice doar glucidele reducătoare. pulbere de culoare roşie-cărămizie. Ag. conform reacţiilor: CuSO4 + 2KOH → Cu(OH)2 + K2SO4 C6H12O6 + 2 Cu(OH)2 → C6H12O7 + Cu2O + 2 H2O acid gluconic Reactivi: .Soluţia I: CuSO4 35 g/1000 ml soluţie . Reacţia Fehling Principiu: Gruparea carbonil din glucidele reducătoare reduce la cald Cu2+ până la Cu+ din complexul solubil format în mediu alcalin cu sarea Seignette (tartrat dublu de sodiu şi potasiu).Reactivul Fehling se obţine în urma amestecării soluţiei I şi II în volume egale. ele fiind date şi de alte substanţe neglucidice cu caracter reducător. Se formează Cu2O. reducând la cald şi în mediu alcalin cationii metalelor grele: Cu. indigoul. 1. fructoză. lactoză. În prezenţa unui glucid reducător se formesază un precipitat roşu-cărămiziu de Cu2O. Modul de lucru: Se amestecă într-o eprubetă 1 ml reactiv Fehling I cu 1 ml reactiv Fehling II se adaugă 2 ml soluţie de glucid şi se încălzeşte până la fierbere agitând continuu. . precum şi unele substanţe organice ca acidul picric. 44 . operaţie ce se desfăşoară în momentul întrebuinţării. ionul de Cu2+ fiind complexat în soluţie de către citratul de sodiu. Caracterul reducător al monozaharidelor şi a unor dizaharide este datorat prezenţei în molecula lor a funcţiunii carbonilice. Bi.Soluţii 2% de glucoză. Reacţia Benedict Principiu: Glucidele reducătoare reduc la cald în mediu alcalin hidroxidul de cupru de culoare albastră în oxid de cupru (I) de culoare roşie-cărămiziu. Reacţia Benedict prezintă avantajul că se foloseşte un singur reactiv.Soluţia II: 150 g sare Seignette şi 90 g NaOH la 1000 ml soluţie . care se poate oxida. 2. etc.

3 g CuSO 4• 5 H2O în 100 ml H2O distilată. În cazul existenţei unui glucid reducător în soluţia glucidică se formează oglinda de argint.Reactivi: .soluţii 2% de glucoză. fructoză. se încălzeşte până la fierbere agitând continuu. 4. Apariţia unui precipitat roşu-cărămiziu implică existenţa în soluţie a glucidului reducător. lactoză. Reacţia Nylander Principiu: Gruparea carbonil din glucidele reducătoare reduce azotatul de bismut în bismut metalic de culoare neagră. la Ag metalic care se depune pe pereţii eprubetei sub forma unei oglinzi (oglinda de argint). Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml AgNO3. se filtrează şi se aduce volumul la 850 ml. Încălzirea eprubetei se poate face şi direct la flacără sub agitare blândă. se adaugă sub agitare primei soluţii şi se completează volumul soluţiei finale la 1000 ml.Reactivul Benedict: 173 g citrat de sodiu şi 100 g Na2CO3 anhidru se dizolvă în 800 ml H2O distilată fierbinte. .soluţie AgNO3 5% în apă distilată . se adaugă picătură cu picătură soluţie de amoniac până la dizolvarea precipitatului format iniţial. lactoză.soluţie NH4OH 20% . din azotatul de argint amoniacal. fructoză.Soluţii 2% de glucoză. Reacţia Tollens Principiu: Glucidele reducătoare reduc la cald Ag+. Se adaugă 1 ml soluţie glucidică şi se introduce eprubeta într-o baie de apă încălzită la fierbere. 3. conform reacţiilor: AgNO3 + NaOH → AgOH + NaNO3 AgOH + 2 NH3 → [Ag(NH3)2]OH C6H12O6 + 2 [Ag(NH3)2]OH → C6H12O7 + 2 Ag + 4NH3 + H2O Reactivi: . 45 . Se dizolvă separat 17. Mod de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml soluţie de glucid şi 3 ml reactiv Benedict.

Soluţii 2% de glucoză. De fapt reacţia este potrivită atât pentru monozaharide cât şi pentru dizaharide reducătoare. se încălzeşte până la fierbere agitând continuu. 40 g sare Seignette şi 100g NaOH se dizolvă în apă pentru 1000 ml soluţie. lactoză.8 ml acid acetic glacial. 6. Diferenţa constă în vitezele de reacţie foarte diferite: mari pentru monozaharide. 5.3 g acetat de cupru se dizolvă în 200 ml H2O distilată. În prezenţa unui glucid reducător în soluţie apare un precipitat negru-brun. care se depune pe fundul eprubetei sub forma unui precipitat roşu-cărămiziu.Reactivul Barfoed: 13. se filtrează şi se adaugă 1. mici pentru dizaharidele reducătoare. Reacţia Barfoed Principiu: Reacţia Barfoed permite diferenţierea monozaharidelor reducătoare.Reactivul Nylander: 20 g azotat bazic de bismut.Reactivi: . .Soluţii 2% de glucoză. 46 . Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml soluţie glucidică şi 1 ml reactiv Nylander. Reactivi: . pentru care reacţia este pozitivă. Principiul reacţiei constă în reducerea în mediu acid a ionilor de Cu2+ la Cu+ din Cu2O. fructoză. se încălzeşte până la fierbere agitând continuu timp de 1-2 minute. Reacţia cu acidul picric Principiu: Glucidele reducătoare reduc una din grupările nitro ale acidului picric (de culoare galbenă) la grupare amino. Apariţia unui inel de precipitat roşu-cărămiziu la suprafaţa soluţiei şi depunerea de precipitat roşu-cărămiziu pe fundul eprubetei pune în evidenţă prezenţa monozaharidelor. . fructoză Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml soluţie glucidică şi 2 ml reactiv Barfoed. cu formare de acid picramic (de culoare brun-roşie). de dizaharidelor reducătoare pentru care reacţia este negativă.

Această reacţie poate servi la dozarea colorimetrică a glucidelor reducătoare (metoda Crecelius-Seifert). Reactivi: - acid picric 0,5% - glucoză 1% - NaOH 10% Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml soluţie de glucoză, 2 ml acid picric şi 1 ml NaOH. Se încălzeşte până la fierbere, agitând continuu până la apariţia unei coloraţii roşii-brune. Reacţii de culoare Reacţiile de culoare sunt specifice monozaharidelor care sub acţiunea acizilor minerali concentraţi se deshidratează şi se transformă în furfurol sau în derivaţi ai lui.
H H CHO 3 H2O O furfurol HO - C - C - OH CH - CHO H2C OO H H pentoză H H HO - H2C 3 H2O O hidroxim - furfurol etil CHO

HO - C - C - OH HO - CH2 - HC CH - CHO O O H H hexoză

Furfurolul şi derivaţii lui pot reacţiona cu fenolii, în urma reacţiei rezultând compuşi coloraţi.

47

1. Reacţia Molisch Principiu: În prezenţa acidului sulfuric concentrat, monozaharidele (pentozele, hexozele) se transformă în furfurol (hidroximetil furfurol) care reacţionează cu α -naftolul în raportul 1:2 formând produşi de condensare de culoare violetă. Această reacţie o dau la cald toate glucidele deorece, sub acţiunea H2SO4 conc. ele hidrolizează punând în libertate monozaharidele.
OH

R O

CHO

H + H H2O OH

OH

R O

CH

OH

Reactivi:

- reactivul Molisch: soluţie alcoolică 5% de alfa-naftol - H2SO4 conc. - soluţie de glucoză 1%

Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 1 ml soluţie glucoză 1%, se adaugă 1-2 picături din soluţia de alfa-naftol şi apoi se toarnă cu precauţie pe peretele înclinat al eprubetei H2SO4 conc. La suprafaţa de contact a celor două straturi de lichide cu densităţi diferite se formează un inel violet.

48

2. Reacţia Bial Principiu: Reacţia Bial serveşte la identificarea pentozelor, pentru care reacţia este pozitivă, faţă de hexoze, ea fiind negativă. În prezenţa acizilor minerali tari, pentozele reacţionează cu orcina (5-metilrezorcina) formând produşi de condensare de culoare violetă sau albastru-verde în funcţie de natura acidului folosit. Reactivi: - reactivul Bial: 6 g orcină se dizolvă în 200 ml alcool etilic 96% şi se adaugă 40 picături sol. FeCl3 10% - HCl conc. - soluţie 1% de fructoză, arabinoză, glucoză Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduc 2 ml sol. de pentoză, iar în altă eprubetă 2 ml soluţie de glucoză. Se adaugă în fiecare eprubetă 10 picături reactiv Bial şi câte 2 ml HCl conc. Se agită conţinutul eprubetelor, se astupă cu dopuri de vată şi se lasă într-o baie de apă ce fierbe timp de 10 minute. Conţinutul eprubetei în care se găseşte soluţia de pentoză devine albastru-verzui. 3. Reacţia Seliwanoff Principiu: Reacţia Seliwanoff serveşte la diferenţierea cetozelor de aldoze. Monozaharidele în prezenţa HCl conc. reacţionează cu rezorcina (sau alţi polifenoli) formând produşii de condensare coloraţi. Reacţia este mai rapidă şi mai intensă în prezenţa cetozelor, când se obţin produşi coloraţi în roşu decât în prezenţa aldozelor, când se obţin produşi coloraţi în roz deschis. Reactivi: - reactivul Seliwanoff: 0,15 g rezorcină, 100 ml HCl conc., 200 ml H2O distilată. - soluţie de fructoză, glucoză 2% Modul de lucru: Într-o eprubetă se introduce 1 ml soluţie fructoză şi în altă eprubetă 1 ml soluţie de glucoză. Se adaugă în ambele eprubete câte 2 ml reactiv Seliwanoff şi se încălzesc probele până la fierbere. După răcire, conţinutul eprubetei cu fructoză se colorează în roşu, iar a celei cu glucoză în roz slab.

49

în prezenţa unui exces de reactiv. puncte de topire. se formează fenilhidrazina . se formează osazona specifică glucidului folosit. Cetonele reacţionează ca şi aldozele. maltoză Modul de lucru: Se introduc câte 5 ml soluţie de glucoză.Reacţia cu fenilhidrazina Reacţia este specifică glucidelor reducătoare şi are ca rezultat formarea osazonelor. 50 . Osazonele diferitelor glucide se deosebesc între ele prin structura cristalină ceea ce determină imagini microscopice diferite.la rece. lactoză şi maltoză în câte o eprubetă. care se vor examina la microscop. Prin RMN s-a dovedit că osazonele au o structură chelatică ciclică. aşa cum se vede în figura de mai jos.la cald.CH3COONa •H2O . lactoză. puţină fenilhidrazină şi o cantitate dublă de acetat de sodiu.soluţii 10% de glucoză. După răcire apar cristalele galbene specifice. Se agită şi se introduc eprubetele într-o baie de apă la fierbere timp de 1/2 de oră.fenilhidrazină solidă .acid acetic glacial . punând 1-2 picături din fiecare probă pe o lamelă de sticlă. De asemenea ele se deosebesc prin solubilitate. Principiu: Reacţia glucidelor reducătoare cu fenilhidrazina decurge în două etape: .5 ml acid acetic glacial. se adaugă 0. Reactivi: .

NH .C6 5 H NH3 C6 5 .C6 5 H fe ilh n idra in z ă H C =N .H C =O HC .NH .NH .maltoză.NH .C6H5 C =O R H C =N .NH .C6 5 H fe ilh ra in n id z ă H2 O Identificarea dizaharidelor Dizaharidele pot fi reducătoare . După o prealabilă hidroliză a legăturii glicozidice şi cele nereducătoare vor da reacţiile caracteristice de reducere şi culoare ale monozaharidelor.NH .C6 5 H R os z ă a on + H2 N .C6 5 H H-C .NH .NH .C6 5 H C =O R H C =N .C6H5 C =N .OH R H C =N .OH R fe ilh n idra on z ă + H2 N . 51 .zaharoza.OH R g cid lu re că or du t H C =N .NH2 H + H2N .NH .C6 5 H H2 O HC . lactoză sau nereducătoare .

Se verifică dispariţia culorilor prin încălzirea eprubetelor şi reapariţia lor la răcire.soluţii 2% de amidon. 3 picături HCl 10% şi se aduce soluţia la fierbere.reactiv Barfoed . Identificarea polizaharidelor Principiu: Polizaharidele cu importanţă biologică . dextrină. Reactivi: . la cald culoarea dispare şi reapare la răcire ceea ce sugerează termodisocierea lor. Reacţia este pozitivă în cazul maltozei şi a lactozei care sunt dizaharide reducătoare. . Se adaugă apoi 1-2 picături soluţie de iod şi se observă culorile obţinute.Reactivi: .glicogenul cu iodul .amidonul cu iodul .amidonul. Într-o altă eprubetă se introduc 2 ml zaharoză. glicogenul formează cu iodul la rece combinaţii colorate diferit: . dextrinele.soluţii 2% de zaharoză.reactiv Benedict .soluţie apoasă de iod: se amestecă 0. glicogen Modul de lucru: Se introduc câte 2 ml soluţie amidon.cărămiziu opalescent Aceste combinaţii sunt termolabile. După dizolvare se completează la 100 ml cu apă distilată.dextrinele cu iodul . se adaugă apoi 2 ml reactiv Benedict şi se încălzeşte din nou la fierbere. se adaugă 2 ml reactiv Benedict şi se încălzesc soluţiile pănâ la fierbere. 52 .albastru .acid clorhidric 10% . dextrine. Reacţia va fi pozitivă pentru că în urma hidrolizei au rezultat două monozaharide reducătoare.2 g I2 cu 1 g KI şi 2 ml apă distilată. glicogen în câte o eprubetă. După răcire se neutralizează cu 3 picături de NaOH 10%.brun-roşu clar . maltoză Modul de lucru: Se introduc câte 2 ml soluţie maltoză. zaharoză şi lactoză în câte o eprubetă.hidroxid de sodiu 10% . lactoză.

fără glucid 3'.Reacţia Bial pozitivă pentoze negativă hexoze negativă dizaharid 4".fără glucid roşu-brun clar opalescent dextrine glicogen albastru amidon 2.Hidroliză acidă negativă glucid nereducător soluţie fără glucid pozitivă fructoză negativă glucoza 53 .Reacţia de formare a osazonelor 4'. Reacţia cu iod incolor monozaharide dizaharide sol. Reacţia Barfoed pozitivă monozaharid 4.Reacţia Benedict maltosazona lactosazona pozitivă zaharoza 5.Identificarea glucidelor 1. Reacţia Benedict (sau Fehling) pozitivă glucid reducător 3. Reacţia Selivanov negativă sol.

NaOH 10% La 1-2 ml soluţie de cercetat se adaugă un volum egal de NaOH şi 3-5 picături de soluţie de CuSO4. purpurie. Formula biuretului este: Reactivi: Mod de lucru: . CuSO4 1% . ci sunt date de prezenţa în molecula proteică a unor componente structurale. datorită formării unui complex colorat în care ionul Cu2+ este unit prin legături coordinative cu heteroatomi ai aminoacizilor angajaţi în legătura peptidică. Simbolizând cu Ri respectiv Ri+1 radicali ai aminoacizilor legaţi prin legătura peptidică. 54 . Se obţine o coloraţie albastră . cum ar fi legăturile peptidice în cazul reacţiei biuretului sau prezenţa unor anumiţi aminoacizi în cazul celorlalte reacţii.Sol.Sol.Identificarea aminoacizilor şi proteinelor Reacţii de culoare Reacţiile de culoare nu sunt specifice moleculei proteice ca un tot. această legătură se poate reprezenta în felul următor: Cel mai simplu compus care dă această reacţie este biuretul. fotometrabilă. Reacţia biuretului Principiu: Substanţele care conţin legături peptidice (începând cu tripeptidele) reacţionează cu Cu2+ în soluţie puternic alcalină dând o coloraţie caracteristică violetă. Această reacţie se foloseşte şi pentru dozarea substanţelor proteice prin metodă spectrofometrică. de unde şi numele reacţiei.violetă.

se încălzeşte soluţia la fierbere cca 30 secunde. neutră sau slab alcalină şi la cald.HNO3 conc. Reacţia cu ninhidrină este una din reacţiile generale folosite pentru identificarea şi dozarea aminoacizilor în special la metoda cromatografică. . de ninhidrină 0. cu formarea unui compus colorat. NaOH 5% La 1 ml soluţie de cercetat se adaugă câteva picături de HNO 3 concentrat. Se observă formarea unei coloraţii albastru-violet (fiindcă se lucrează cu un amestec de aminoacizi). apoi se răceşte. tirozina.Reacţia ninhidrinei Principiu: Ninhidrina (tricetohidrindenhidrat) reacţionează cu aminoacizii în soluţie apoasă. galben-brun pentru hidroxiprolină. roşu la albastru-violet (purpura lui Ruhemann) şi este galbenă pentru prolină. Reactiv: Mod de lucru: La 2-3 ml soluţie de cercetat se adaugă 0. După fierberea conţinutului 1-2 minute apare o culoare 55 . Această reacţie este dată nu numai de aminoacizi.Sol. triptofanul dau o coloraţie galbenă la încălzire cu acidul azotic concentrat. Apare un precipitat alb sau o tulburare. Se poate da ca exemplu reacţia fenilalaninei cu acidul azotic: .1% cu adaos de piridină. Astfel fenilalanina. Coloraţia variază pentru diverşii aminoacizi de la roz.5 ml soluţie de ninhidrină. respectiv imidazolic. Reactivi: Mod de lucru: . Reacţia xantoproteică Principiu: Această reacţie este caracteristică aminoacizilor aromatici. ci şi de peptide şi proteine.Sol. Reacţia este datorată nitrării nucleului benzenic.

se amestecă şi se introduc pe fundul eprubetei 2 ml H2SO4 concentrat. culoarea se intensifică. Apariţia petelor galbene pe piele în urma acţiunii acidului azotic concentrat se explică tot prin reacţia xantoproteică. de acetat de plumb 10% . La fierbere precipitatul se poate dizolva parţial sau complet. Se foloseşte ca reactiv acidul acetic glacial.Acid sulfuric concentrat 56 .galbenă. Se obţine un precipitat sau numai o coloraţie brun-neagră.Acid acetic glacial . Reactivi: Mod de lucru: La 1 ml soluţie de cercetat se adaugă acelaşi volum de NaOH 30% şi se fierbe 35 minute. Reacţia se foloseşte în laboratoarele clinice pentru diferenţierea meningitei tuberculoase de meningitele de altă etiologie. astfel produşii obţinuţi prin descompunerea triptofanului (indolul şi derivaţii săi) dau şi ei reacţia pozitivă.Sol. Reacţia este specifică nucleului indolic. . Reactivi: Mod de lucru: La 2 ml soluţie de cercetat se adaugă 2 ml acid acetic glacial. cistinei) Principiu: Prin fierberea unei soluţii alcaline conţinând tioaminoacizi sau proteine ce conţin în moleculă aminoacizi cu sulf. La suprafaţa de separaţie se formează un inel violet. care conţine ca impuritate acid glioxilic. de NaOH 30% . Dacă după răcire soluţia se alcalinizează. După fierbere se adaugă 1-2 ml soluţie de acetat de plumb şi se fierbe din nou. Meningita este inflamaţia membranelor care învelesc creierul şi măduva spinării.Sol. se schimbă în galben portocaliu. Reacţia Adamkiewicz-Hopkins-Cole (reacţia triptofanului) Principiu: Triptofanul (aminoacid care se găseşte în aproape toate proteinele) dă cu acidul glioxilic (OHC-COOH) o coloraţie violetă. Sulfura de sodiu rezultată se tratează cu acetat de plumb şi se formează un precipitat negru-brun de sulfură de plumb. această reacţie fiind pozitivă numai din lichidul cefalo-rahidian al pacienţilor cu meningită tuberculoasă. sulful se eliberează ca sulfură de sodiu (Na 2S). Reacţia tioaminoacizilor (reacţia cisteinei.

NH2 I COO-Na+ Reactivi: Colorant azoic .C .Sol. histidina şi proteinele conţinând aceşti aminoacizi.Sol. Se amestecă acidul diazobenzensulfonic obţinut cu 1 ml soluţie de cercetat şi 57 . formează prin cuplare cu acidul diazobenzensulfonic.Reacţia Pauli (reacţia histidinei şi tirozinei) Principiu: Tirozina. un colorant azoic roz care se intensifică la roşu prin alcalinizare. de NaNO2 5% . de Na2CO3 30% sau NaOH 10% Mod de lucru: Se diazotează 1 ml soluţie de acid sulfanilic adăugând 1 ml soluţie de nitrit de sodiu.Sol. de acid sulfanilic 1% în HCl 10% . Sinteza sării de diazoniu are loc prin reacţia: Reacţia de cuplare este următoarea (se ia în considerare şi alcalinizarea): O-Na+ SO3-Na+ + H2O Sarea de diazoniu + tirozină + NaOH N=N CH2 I H .

deci este o precipitare reversibilă. etanol. Se adaugă 1 ml soluţie alfa-naftol şi soluţia de hipoclorit de sodiu picătură cu picătură până la apariţia unei culori vişinii. Precipitarea salină Principiu: Proteinele sunt macromolecule hidratate în soluţie apoasă.). clorură de sodiu. sulfat de magneziu) adăugate soluţiilor proteice ating o anumită concentraţie. Reactivi: . Precipitatul de proteină obţinut prin precipitare salină poate fi redizolvat prin micşorarea concentraţiei sării (prin dializă.după neutralizare cu 3-4 ml soluţie de Na2CO3 (sau câteva picături de NaOH) se obţine o coloraţie roşie. soluţii concentrate de săruri (sulfat de sodiu. mercur.Soluţie de NaOH 10% Mod de lucru: Se ia într-o eprubetă 1 ml soluţie proteică diluată şi se alcalinizează cu 1 ml soluţie NaOH 10%. ferocianic. sulfat de amoniu. acetonă. Precipitarea poate fi reversibilă sau ireversibilă.Soluţie de hipoclorit de sodiu . 58 . care precipită. etc. dau în mediu alcalin în prezenţa alfa-naftolului şi a hipocloritului sau hipobromitului de sodiu combinaţii colorate în roşu. Dacă sărurile metalelor uşoare sau de amoniu (sulfat de amoniu. . deshidratează particulele proteice.1 g alfa-naftol în aprox. diluare). etc. sulfosalicilic). Reacţia Sakaguchi (reacţia argininei) Principiu: Soluţiile care conţin substanţe cu radicalul guanidinic în moleculă. HNO3.). 25 ml alcool etilic şi se diluează cu apă la 100 ml.Soluţie alfa-naftol: se dizolvă 0. ioni de metale grele (săruri de argint. sulfat de sodiu. plumb). Reacţii de precipitare ale proteinelor Principiu: Proteinele sunt precipitate de acizi minerali (H2SO4. Culoarea dispare la cald. tanic. alcooli (metanol. HCl) sau organici (acid tricloracetic. cupru. încălzire.

de HgCl2 10% . După câteva minute în ambele eprubete precipită globulinele. În această soluţie slab acidă precipită albuminele. Astfel globulinele precipită în soluţii semisaturate de sulfat de amoniu.NaCl solid .Deoarece proteinele precipită la concentraţii diferite de săruri. argint. saturată de (NH4)2SO4 .Sol. Filtratul conţine albuminele.) formează combinaţii greu solubile. de proteină (ser sanguin uman. Precipitarea se produce deja la concentraţii mici de săruri şi precipitatul obţinut în acest caz nu se mai dizolvă după micşorarea concentraţiei sării prin diluare sau dializă. bovin sau cabalin) .Sol. Precipitarea cu ionii metalelor grele Principiu: Proteinele cu sărurile metalelor grele (plumb. Se adaugă acelaşi volum de soluţie saturată de sulfat de amoniu.Acid acetic glacial Mod de lucru: Într-o eprubetă se toarnă 3 ml soluţie de proteină. Precipitatul se filtrează. Reactivi: . Precipitatul se separă prin filtrare.Sol. în cealaltă MgSO4. precipitarea salină (salting-out) poate fi folosită şi pentru fracţionarea proteinelor. Reactivi: . până la saturare. Filtratul se acidulează cu câteva picături de acid acetic glacial. de AgNO3 5% 59 . Filtratul conţine albuminele deoarece sărurile adăugate nu precipită albuminele în soluţie neutră. În această soluţie vor precipita albuminele. După câteva minute precipită globulinele. În două eprubete se toarnă câte 3 ml soluţie de proteină. Astfel obţinem o soluţie semisaturată de (NH4)2SO4. mercur. deci este o precipitare ireversibilă. cupru. de Pb(CH3COO)2 10% . de CuSO4 10% . Într-una din eprubete se adaugă NaCl.MgSO4 solid .Sol.Sol. iar albuminele numai în soluţii saturate de sulfat de amoniu. Se pune în filtrat sulfat de amoniu solid până la saturare (când noi cantităţi de sare nu se mai solvă).(NH4)2SO4 solid .Sol. etc.

H2SO4 conc. Se formează un precipitat abundent.2% Mod de lucru: Într-o eprubetă la 1-2 ml soluţie de proteină se adaugă câteva picături de reactiv.HNO3 conc. deoarece precipitatul format se solvă în exces de reactiv (salting-in). Se mai foloseşte ca precipitant amestecul de acid picric cu acid citric (reactiv Esbach). Acidul tricloracetic este foarte adecvat pentru deproteinizarea lichidelor biologice (de ex. Precipitarea proteinelor cu acid azotic concentrat serveşte pentru punerea în evidenţă a proteinelor din urină patologică. Acetatul de plumb şi sulfatul de cupru nu trebuiesc adăugate în exces. ser sanguin). Apoi eprubetele se agită.Mod de lucru: În 4 eprubete se toarnă câte 1 ml soluţie de proteină. Precipitarea cu acizi organici Acidul tricloracetic şi acidul sulfosalicilic sunt reactivii specifici pentru precipitarea proteinelor.Sol. La suprafaţa de separare dintre cele două soluţii se obţin precipitate albe sub formă de disc (inel). Precipitatele formate se dizolvă în exces de acid clorhidric şi sulfuric. . Precipitarea cu acizii minerali Reactivi: .Sol.Sol. Reactivi: . . nu şi produşii de degradare ai acestora.HCl conc. deoarece precipită numai proteinele din soluţie. 60 . clorhidric respectiv sulfuric. util în determinarea cantitativă a proteinelor. Mod de lucru: În 3 eprubete se toarnă câte 1 ml de acid azotic. de acid sulfosalicilic 20% . În toate eprubetele se formează precipitate. de acid tricloracetic 10% . În fiecare eprubetă se stratifică cu precauţie câte 1 ml din soluţia de proteină. dar nu şi în exces de acid azotic. În fiecare eprubetă se adaugă picătură cu picătură soluţie din fiecare reactiv. de acid picric 1.

…………………………. În mediu puternic acid sau bazic proteinele nu coagulează la încălzire.COO + H2O + H I N = CH2 - + . acid acetic 10% 10-15 pic. Din această cauză soluţiile lor. 2. R . ………………………….Sol. Rezultă o bază Schiff. …………………………. se blochează gruparea amoniu. Adăugându-se soluţiei de aminoacid un exces de formaldehidă. 2-3 pic. Nr. …………………………. de CH3COOH 1% . de CH3COOH 10% . deoarece sarcina electrică le conferă o mai mare stabilitate în stare dizolvată. Coagularea este cea mai rapidă la punctul izoelectric. Se adaugă reactivi conform tabelului. în prezenţa fenolftaleinei ca indicator.Sol. Mod de lucru: În 5 eprubete se toarnă câte 1-2 ml soluţie de proteină. Reactivi: . cristale) 5. Aciditatea grupării carboxilice se titrează cu NaOH.Sol.Precipitarea prin încălzire Principiu: Proteinele la încălzire coagulează.COO + H2C = O I + NH3 61 - R . …………………………. Dozarea aminoacizilor monoamino-monocarboxilici prin metoda Sörensen Principiu: Aminoacizii au o structură amfiionică.CH . 4. 3. eprubetei Adaos 1.NaCl crist. micşorează saltul de pH la adaosul de acid sau bază sare. acid acetic 1% 10-15 pic. datorită capacităţii de tamponare. de NaOH 10% . acid acetic 10% + NaCl (câteva 10-15 pic.CH . NaOH 10% Aceste eprubete se supun încălzirii şi se observă apariţia precipitatelor. care se comportă ca un acid slab (carboxilic). În consecinţă aminoacizii nu pot fi titraţi prin metode acidimetrice sau alcalimetrice curente.

Trebuie adusă şi această soluţie la pH = 9.COO Na + H2O I N = CH2 - + .1% în soluţie alcoolică . În fiecare balon se adaugă câte 2 ml soluţie de formaldehidă.Bază Schiff R . Variaţiile de pH sunt reprezentate pe următoarea schemă: pH 14 9 6 3 0 Alcalinizare +CH2O Titrare cu NaOH 62 .COO + H + NaOH I N = CH2 Reactivi: + R . deci conţine şi acid formic ca impuritate. Mod de lucru: În 3 baloane Erlenmeyer se măsoară câte 10. Fiecare soluţie se titrează cu soluţie de NaOH până la virajul indicatorului. Acest volum de NaOH folosit nu se ia în considerare la calcul.0 ml soluţie probă de aminoacid (pH ≈ 6).Formaldehidă (substanţa este foarte reactivă. Din acest considerent formaldehida este alcalinizată cu NaOH în prezenţă de fenolftaleină până la virajul indicatorului).Fenolftaleină 0. soluţia devenind incoloră. de NaOH N/10 cu factorul FNaOH . se autooxidează.CH .CH . Prezenţa acestui acid ar da eroare la titrare. sub acţiunea căreia soluţia devine acidă (pH ≈ 3). de NaOH până la apariţia culorii roz. Astfel dispare culoarea roz.Sol. de aceea se pun câte 3 picături de fenolftaleină şi se adaugă picătură cu picătură sol.

.Sol de H2SO4 5% . . de molibdat de amoniu . Din acest considerent rezultatul se exprimă în mg % azot alfaaminic sau în mmoli N aminic/l. .Sol.100 ml probă 100 Y = 10 × X mg N % = 14 × X mmoli N aminic/l. . . .Calcul: Întrucât se lucrează cu un aminoacid oarecare monoamino-monocarboxilic sau cu un amestec de aminoacizi monoamino-monocarboxilici.1.Sol.4 mg N aminic Vm × FNaOH . Prin hidroliză acidă aceste aceste subunităţi se eliberează şi pot fi puse în evidenţă Reactivi: . O parte din hidrolizat se filtrează şi se împarte în 3 eprubete în care se identifică părţile componente ale acizilor nucleici. . 10 ml probă Y mg . .Reactiv Bial .HCl conc. . . . . . . Identificarea nucleoproteinelor Principiu: Scheletul structural al acizilor nucleici este construit din baze azotate. X mg . . . calculul este următorul: 1 ml NaOH 0. amoniacală de AgNO3 . . .1 N . b) Identificarea pentozelor: în prima eprubetă se adaugă 10 picături reactiv Bial şi 2 ml HCl conc. pentoze şi acid fosforic. . . . . . . de NH3 10% . Dacă volumul mediu de titrare a probelor se notează cu Vm. . . . Se astupă balonul cu un dop prevăzut cu un refrigerent ascendent şi se fierbe 60-90 minute. Se agită conţinutul eprubetei se astupă cu un dop de vată şi se lasă pe 63 . . nu putem folosi greutatea moleculară la calcul. . . la care se adaugă 40 ml H2SO4 5%. Modul de lucru: a) Hidroliza: într-un balon cu fund rotund se introduc 5-10 g drojdie de bere. . . .HNO3 conc. . .Sol.

Apare o coloraţie roşie care se schimbă spre albastru violaceu când se adaugă o picătură de NaOH. a bazelor purinice şi amoniac. apoi câteva picături de HNO3 conc. Cu baghetă se adaugă o picătură de HNO3 conc. d) Identificarea nucleobazelor: în a treia eprubetă se adaugă soluţie de NH3 până la reacţia alcalină. Developarea se face cu un solvent apolar (benzen. Conţinutul eprubetei se colorează în albastru verde. care utilizează fenomenele ce au loc la interfaţa a două faze. 1 ml soluţie de molibdat de amoniu. Faza staţionară la cromatografia în strat subţire este constituită dintr-un strat de silicagel sau oxid de aluminiu în stare dispersă depus pe o lamă de sticlă. Ea poate fi folosită în scopuri analitice sau preparative. Dacă substanţele cromatografiate sunt incolore. 64 . decelarea petelor (spoturilor) formate pe placa cromatografică se face cu ajutorul unor reactivi care dau reacţii de culoare cu substanţele amintite. După câtva timp se formează un precipitat floconos galben-brun de săruri ale bazelor purinice. c) Identificarea H3PO4: In a doua eprubetă se adaugă soluţie de NH 3 până la reacţia slab alcalină. După evaporare se atinge cu o baghetă înmuiată în amoniac. Vitamine Identificarea vitaminelor prin metoda cromatografică Principiu: Cromatografia este o metodă fizico-chimică de separare a componenţilor unui amestec. Modul de lucru: 1-2 picături din soluţia de analizat se usucă pe o placă de porţelan pe baie de apă. 1 ml soluţiei amoniacală de AgNO3.o baie de apă ce fierbe timp de 10 minute. se filtrează şi se adaugă cca. La încălzire se obţine un precipitat galben de fosfomolibdat de amoniu. toluen. Pe suprafaţa dintre două faze dintre care una este staţionară (faza solidă sau lichidă adsorbită pe un material poros) şi una mobilă (solvent lichid sau gaz) pot avea loc fenomene de adsorbţie.. Murexidul este un colorant provenit din produsul de oxidare cu HNO3 conc. petrol) sau un amestec de solvenţi apolari. schimb de ioni sau partiţie între două faze lichide nemiscibile. Identificarea bazelor purinice din hidrolizat se poate face şi cu ajutorul reacţiei murexidului.

Modul de lucru: a) Pregătirea plăcii cromatografice Se prepară prin agitarea silicagelului în alcool etilic (2 g silicagel.prin decuparea spoturilor şi analiza lor ulterioară prin metode chimice sau fizice. Placa în timpul developării are o poziţie înclinată la 20-30º faţă de orizontală. cromatografia se face într-o atmosferă saturată cu vaporii solventului. Poziţia plăcii trebuie să asigure deplasarea acid sulfuric în sensul în care s-a făcut developarea. Diametrul maxim admis al probelor aplicate este cca.5 cm. componentele migrate sunt evidenţiate cu ajutorul unui strat subţire de H2SO4 98% turnat pe placă cu ajutorul unei pipete în aceeaşi parte în care au fost aplicate probele. 6 ml alcool) o suspensie care se toarnă pe suprafaţa unei plăci de sticlă. 5 mm.prin aplicarea simultană pe placă a substanţelor etalon.Identificarea componenţilor se poate face: . c) Developarea Plăcile se introduc într-un vas cu toluen cu capătul pe care s-au aplicat soluţiile. b) Aplicarea amestecului de analizat La o distanţă de 1 cm de la unul din capetele plăcii. . Vitaminele liposolubile în contact cu acid sulfuric 65 . Cantitatea minimă de vitamină aplicată este aproximativ 3 µ g. cu ajutorul unei capilare se aplică soluţia de cercetat precum şi soluţiile etalon din vitamine urmărite. . Pentru a împiedica evaporarea. d) Localizarea petelor După uscarea plăcilor. adică vasul este ermetic închis. Prin mişcarea plăcii se întinde cât mai uniform suspensia şi se continuă mişcarea plăcii până când prin evaporarea alcoolului mobilitatea suspensiei scade şi suspensia rămâne nemişcată. aşezat în solvent. Solventul migrează prin capilaritate de-a lungul stratului de adsorbant. După uscarea completă a plăcii laturile longitudinale se şterg pe o lăţime de 0. spotul format de o anumită substanţă cunoscută se va găsi după developare la aceeaşi distanţă de punctul de start ca şi acela dat de componentul identic din amestec.prin determinarea valorii (raportul dintre distanţa parcursă de spot şi de frontul solventului în acelaşi interval de timp) Rf este caracteristic pentru fiecare substanţă în condiţii de lucru standardizate.

soluţie KIO3 0. Dozarea iodometrică a acidului ascorbic din urină (metoda Palladin) Principiu: Acidul ascorbic este oxidat în mediu acid de I2 la acid dehidroascorbic O C HO HO C C HC HO CH CH 2OH HO O +I2 O C O O C C HC CH CH 2OH O + 2HI Iodul necesar oxidării rezultă din interacţiunea KIO3 cu KI în mediu acid. K1. 66 . Primii 10ml se aruncă. . .soluţie HCl 2%.1N. Lichidul se lasă să se limpezească. . După oxidarea completă a vitaminei C iodul în exces dă o culoare albastră în prezenţa amidonului. Triturarea începe cu o mică cantitate de HCl. K2.004N. decantează şi se filtrează prin vată. vitamina D2 – galben-portocaliu. se aduce la semn cu HCl 2%. β . Reactivi: . Când se lucrează cu urină se iau 10ml urină în vasul gradat. După aceea masa omogenă se pune într-un vas de 50ml.5%. se spală mojarul cu acid clorhidric 2% şi după introducerea soluţiei de spălare în vasul cotat.) şi se triturează cu o soluţie de HCl 2% şi 5g nisip de cuarţ spălat prealabil cu HCl. se amestecă şi se filtrează.se colorează astfel: vitamina A – albastru-violet. vitaminele E. Modul de lucru: Se cântăreşte 1 g din produsul vegetal de analizat (ace de brad.soluţie KI 0. etc. se aduce la cotă cu HCl 2%. fructe de măceşe.carotenul – albastru.soluţie amidon 0. K3 – brun.

c) Au specificitate foarte mare ceea ce asigură ca în reacţiile pe care le catalizează să nu participe decât substraturile pentru care enzimele sunt specifice. presiune atmosferică. 5ml soluţie de iodură de potasiu şi 5ml HCl 2%. 67 .004N folosind ca indicator amidon. acid ascorbic =176). O eliminare mai scăzută pledează pentru hipovitaminoză sau avitaminoză C. catalizatorii chimici acţionează la temperaturi ridicate. Se titrează cu o soluţie de iodat de potasiu 0.d. Culoarea albastră trebuie să se menţină 30 secunde. adăugând la fiecare fracţiune de urină câte 10% acid acetic glacial.v. termodinamic prin transferul energiei libere necesare de la reacţii exergonice. b) Reacţiile pe care le catalizează au loc în condiţii blânde: temperatură sub 50°C. pH în jurul valorii 7.10 ml din filtrat se pun într-un flacon conic. În mod normal se elimină in 5 ore cel puţin 400mg acid ascorbic. biocatalizatori proteici. Calculul: se efectuează ţinând cont de faptul că 1ml soluţie KIO3 la 100g produs analizat sau la cantitatea de urină eliminată in 24 ore. Enzimele au şi însuşiri ale catalizatorilor utilizaţi în reacţiile chimice din lumea nevie. sunt produse de materia vie şi prezenţa lor este necesară pentru desfăşurarea reacţiilor chimice în toate sistemele biologice. Multe enzime au şi însuşiri neîntâlnite la catalizatorii chimici cum sunt: a) Activitatea lor poate fi reglată (mărită sau micşorată) de anumiţi efectori.004N corespunde la 0. Rezultatul se raportează Enzime Introducere Enzimele. forţă ionică moderată. Comparativ. se adaugă 30ml apă distilată. b) Catalizează reacţii endergonice imposibile d.p. Se administrează intravenos 1000mg acid ascorbic şi după ce se colectează urină timp de 5 ore.352mg acid ascorbic (M. De aceea se foloseşte proba încărcării cu acid ascorbic. Ele sunt însă superioare acestor catalizatori în mai multe privinţe: a) Asigură reacţiilor chimice pe care le catalizează viteze cu câteva ordine de mărime mai mari. presiuni mari şi valori extreme de pH. 0. Variaţiile lor nu sunt concludente din punct de vedere clinic. Valori normale 50-150 μmol/zi (10-30mg/zi).

Activităţile lor cresc în plasmă prin lezarea celulelor de origine sau prin prezenţa unui obstacol la nivelul căilor excretorii precum şi prin creşterea permeabilităţii membranei celulelor secretorii. lipaza. cofactori. Fac excepţie enzimele inductibile/represibile şi enzimele plasmatice funcţionale intracelular cum ar fi CK (creatin kinaza). GPT. redată prin ecuaţia: K1 K3 E + S ⇔ ES ------> E + P. Exemple sunt glutamic-oxalacetic transaminaza (GOT). LDH. glutamic-piruvic transaminaza (GPT). creatin kinaza (CK). Nivelul lor plasmatic scade cu lezarea celulelor producătoare. Concepţia unanim admisă în enzimologie că formarea din substrat a produsului de reacţie implică existenţa complexului enzimă-substrat (ES). GDH (glutamat dehidrogenaza). Din punct de vedere al localizării enzimele se clasifică în: Enzimele secretate cu rol activ în plasmă. 1913). ca de exemplu: a) enzimele plasmatice funcţionale. OTC (ornitin transcarbamilaza) fosfatazele acidă şi alcalină. de concentraţia enzimei [E] şi de influenţele unor factori fizico-chimici cum sunt: temperatura. Concentraţia majorităţiilor enzimelor celulare este constantă în timp. SDH (sorbitoldehidrogenaza). Enzimele secreto-excretate. GOT. γ GT (γ -glutamil-transaminaza). Enzimele celulare cu loc de acţiune în celulele din care provin. fosfataza alcalină şi acidă. lactat dehidrogenaza (LDH). etc. pH-ul. tripsina. 68 . ale căror concentraţii cresc sau scad în anumite stări patologice (leziuni de ţesut). de exemplu amilaza.Cinetica enzimatică studiază viteza reacţiilor catalizate de enzime în funcţie de concentraţia substratului [S]. K2 a fost statuată în primul rând ţinând cont de alura dependenţei vitezei reacţiilor catalizate de enzime de concentraţia de substrat (Leonor Michaelis şi Maud Menten. provenind din glandele exocrine şi pancreas. etc. produse în special în ficat (ceruloplasmina) b) enzimele coagulării. lecitin-colesterol-aciltransferaza (LCAT). a căror activitate plasmatică creşte prin lezarea celulelor de origine. lipoproteinlipaza (LPL). Ele sunt excretate şi acţionează la nivelul tubului digestiv.

Conform SI unitatea de măsură a activităţii enzimatice este katalul. apar diferenţe ale valorilor limitelor normale. Se foloseşte de asemenea exprimarea şi în miliunităţi internaţionale pe mililitru (mU/ml) ceea ce de fapt nu modifică valorile numerice respective. 1 katal = 1 mol substrat / sec Se folosesc subunităţile ( m. Unitatea internaţională de activitate enzimatică reprezintă cantitatea de enzimă care transformă un µ mol de substrat într-un minut. Una din principalele mărimi ale cineticii enzimatice este activitatea enzimatică. elaborarea pe baze ştiinţifice a medicamentelor. care nu va fi depăşită chiar dacă în continuare concentraţia substratului va creşte. Pentru exprimarea activităţii enzimatice se folosesc în prezent mai multe sisteme de unităţi ceea ce îngreunează interpretarea rezultatelor. datorită varietăţii metodelor folosite pentru determinări. Uniunea Internaţională de Biochimie recomandă exprimarea activităţii enzimelor în mod unitar. în ”unităţi internaţionale” (UI sau U). Se atinge astfel viteza maximă. 1UI = 1 µ mol substrat /min. viteza. în cazul în care substratul în exces nu 69 . µ . a reacţiei enzimatice creşte odată cu creşterea concentraţiei substratului [S]. p) katalului. diagnosticul şi urmărirea evoluţiei acestora. pH optim). la 25 ºC. forţa ionică a tamponului. Chiar şi atunci când se utilizează UI. Influenţa concentraţiei substratului asupra vitezei de reacţie enzimatică Concentraţia substraturilor celor mai multe enzime variază destul de mult în funcţia de starea metabolică a ţesutului şi de alţi factori. n.vmax.v. până când întreaga cantitate de enzimă se saturează cu substrat. Principiu: Pentru o cantitate dată de enzimă. Dependenţa vitezei de reacţie de concentraţia substratului constituie aspectul cel mai important al cineticii enzimatice. În determinările pe lichide biologice se raportează activitatea enzimei la 1000 ml (vezi tabelul „limitele valorilor normale.Din punct de vedere medical. enzimologia contribuie astăzi în măsură hotărâtoare la cunoaşterea cauzelor a numeroase boli. în condiţii optime (concentraţia maximală a substratului.

Fiecare enzimă se caracterizează prin valorile particulare KM şi vmax ale lor.0 M Soluţie de urează: fie o soluţie de enzimă cristalizată.1 M. Aceasta se determină prin titrare cu o soluţie de HCl cu factor cunoscut. HCl + NH3 ---------> NH4Cl Cunoscând concentraţiile substratului din probe care se consideră constante pe parcursul fazei de incubaţie şi calculând vitezele de reacţie. [S]) din care se poate calcula KM pentru urează. Din analiza curbei reiese că v creşte liniar cu creşterea [S] numai pentru valori mici ale acesteia. Acest principiu este descris de ecuaţia Michaelis-Menten (pentru deducere vezi cursurile de biochimie): v = vmax KM + [S] [S] unde KM.Soluţie de uree 1. viteza reacţiei să rămână constantă. Reprezentarea grafică a lui v în funcţie de [S] (temperatura. constanta lui Michaelis. Soluţie de tampon fosfat 0. Reactivi: Soluţie de uree 0. pH-ul şi [E] fiind constante) este o curbă cu alură hiperbolică. Se păstrează în frigider. fie o suspensie de făină de soia. apoi creşterea se face tot mai lent pentru ca la concentaţii mari de substrat. pe baza datelor titrimetrice se face reprezentarea grafică (v.1 M . exprimate în µ moli uree transformaţi într-un minut. Determinarea constantei lui Michaelis pentru urează Principiu: În determinarea experimentală se va folosi ca substrat ureea şi ca enzimă ureaza din boabe de soia.inhibă propria enzimă. Ureaza catalizează următoarea reacţie: O=C NH 2 NH 2 + H2O ureazã CO2 + 2NH 3 Viteza de reacţie este proporţională cu cantitatea de amoniac eliberat în unitatea de timp (1min). pH=7 Soluţie de CuSO4 5% 70 .

.. se datorează amestecului coloristic cu culoarea albastră dată de ionii Cu2+ hidrataţi.......... adică a câte 5 picături soluţie CuSO4.............. sunt lăsate să se desfăşoare timp de 25 min.... m şi vi (i=1. Porţiunea dreaptă....... La valoarea vmax/2............. Culoarea galben dată de indicator.. adăugând 5 picături soluţie CuSO4 5%... Pe abscisă se trec concentraţiile molare ale ureei din cele şase probe menţionate în tabel.................... Reacţiile chimice (în cazul probelor 1-6)..1/2moli uree 1000 ml HCl N/20........ paralelă cu abscisa (corespunzătoare saturării E cu S).._____1_____moli uree 2.. Se reprezintă grafic punctele (vi..6)... declanşate în momentul amestecării enzimelor cu substratul...... valorile ai ...... intersecţia corespunzând valorii vmax.. Se măsoară în fiecare probă cantitatea de NH 3 format....- Indicator roşu de metil 0.......... înainte de a se introduce substratul. Acest 71 ..20 (ai-m) ml....... prin titrarea cu soluţie de HCl în prezenţa indicatorului roşu metil (3 picături) care virează de la galben la roşu.. Reprezentarea grafică Pe un sistem rectangular de axe de coordonate trasat pe hârtie milimetrică se aplică pe ordonată o scară a valorilor vitezelor de reacţie... Curba hiperbolică se trasează printre punctele experimentale........ În tabel vor fi consemnate pe baza datelor experimentale (titrimetrice) şi a efectuării calculelor........................ apoi sunt întrerupte prin adaosul inhibitorului......... În proba martor se inactivează enzima...... înaintea virajului....1 mol NH3. Calculul: 1mol HCl. . se prelungeşte până la intersecţia cu ordonata.......1% în soluţie alcoolică Modul de lucru: Conform tabelului se prepară o serie de 6 probe introducându-se în toate aceeaşi cantitate de enzimă şi soluţii de concentraţii crescătoare ale substratului...xi____________ xi = (ai-m)•25 µ moli uree transformaţi în 25 minute vi = (ai-m)•25/25 = ai-m µ moli uree/ 1 min. se duce o dreaptă paralelă cu abscisa până la intersecţia cu curba şi de la această intersecţie se duce o dreaptă paralelă cu ordonata până la intersecţia cu abscisa.... [S]).................

72 . (2) vmax/2 şi (3) KM. se stabilesc (1) vmax. Deci. Ea este într-o primă aproximaţie constanta de disociere a complexului enzimă-substrat (urează-uree).punct corespunde valorii KM (concentraţia de substrat corespunzătoare semi-vitezei maxime).

Valorile lui KM pentru diverse enzime sunt cuprinse între 10-1.Interpretarea rezultatelor Valorile mari ale KM corespund unei legături slabe între E şi S iar valorile mici ale KM corespund unei legături puternice între E şi S.10-6 moli/litru. excesul de apă oxigenată se dozează prin titrare cu KMnO 4 în mediu acid. Este o metodă indirectă: catalaza dintr-un microlitru de sânge acţionează asupra unei cantităţi determinate de apă oxigenată.2e 2 0 Reactivi: . din diferenţă se calculează numărul catalazic. care descompune apa oxigenată. Determinarea activităţii catalazei sanguine Principiu: Catalaza din sânge este o oxidoreductază foarte activă. În cazul ureazei. în apă şi oxigen molecular: 2 H2O2 → 2 H2O + O2 Activitatea ei se determină prin dozarea apei oxigenate rămasă nedescompusă într-un sistem cu concentraţia iniţială a H2O2 cunoscută.Sânge diluat . +7 +2 2 KMnO4 + 5 H-1O2 + 3 H2SO4 → 2 MnSO4 + K2SO4 + 8 H20 + 5 O2 O 2 +7 5e +2 Mn + ―――→ Mn x2 x5 -2 O ―――→ O2 1‰ (v/v) 2% 20% N/10 cu factorul FKMnO4 cunoscut .Soluţie de H2O2 . KM∼ 10-2 moli/litru ceea ce plasează această enzimă în rândul celor cu afinitate (constantă de stabilitate a complexului E-S) mică faţă de substrat.Soluţie de KMnO4 Mod de lucru: În patru flacoane Erlenmeyer se pipetează: Proba 1 Proba 2 Martor 1 Martor 2 Apă distilată (ml) 2 2 2 2 Sânge diluat (ml) 1 1 1 1 se fierbe şi se răceşte Apă oxigenată (ml) 2 2 2 2 Repaus 30’ la temperatura camerei Acid sulfuric (ml) 5 5 5 5 Titrare cu KMnO4 până la roz slab stabil (ml) b1 b2 a1 a2 Media =b1 +b2 / 2 = bm Media =a1 +a2 / 2 = am 73 .Soluţie de H2SO4 .

Acatalazemia este o deficienţă înnăscută. Acestea catalizează următoarele procese reversibile: oxaloacetat glutam at GOT (AST) aspartat α cetoglutarat piruvat GPT (ALT) alanină 74 . Interpretarea rezultatelor Valorile normale ale numărul catalazic (cifre catalazice) sunt cuprinse înte 14-18.7 / nr. Această valoare se numeşte număr catalazic.7 mg H2O2 (am-bm)FKMnO4 --------------------------------------------------------------x x = (am-bm)FKMnO4 • 1. Transaminazele cu cea mai mare importanţă clinică sunt: glutamic-oxalacetic-transaminaza (GOT. 1ml KMnO4 N/10----------------------------------------------------------1. caşexie şi în 80 % din afecţiunilor hepatice. se poate calcula şi Indicele catalazic = (am-bm)FKMnO4 • 1. aspartat aminotransferaza-AST) şi glutamicpiruvic-transaminaza (GPT. Determinarea activităţii transaminazelor (metoda colorimetrică cu 2.4-dinitrofenilhidrazină) Principiu: Transaminazele catalizează reacţia de transfer a grupării amino de la un alfaaminoacid la un alfa-cetoacid. alanin aminotransferaza-ALT). globule roşii (în milioane). Dacă se face concomitent şi hemograma.Calculul: Volumul mediu de titrare pentru probe (bm) este mai mic decât cel pentru martori (am) deoarece catalaza descompune o parte din apa oxigenată din probe.7 mg H2O2 descompuse de catalaza din 1 ml sânge diluat 1/1000 (1µ l sânge integral). anemie. având ca principal simptom gangrena cavităţii bucale. a catalazei din eritrocite şi alte ţesuturi. Indicele catalazic este cel care are valoare de diagnostic. Este scăzut în cancer.

030 g acid alfacetoglutaric (sau 0.32 g acid aspartic) se dizolvă în aproximativ 80 ml apă bidistilată.GOT este o enzimă localizată în proporţie de 60% în citoplasmă şi 40% în mitocondrii.Soluţie de 2. 75 .039 g alfa-cetoglutarat de sodiu) şi 1. se măsoară extincţia dinitrofenil-hidrazonei piruvatului la lungimea de undă de 520 nm unde fenil-hidrazona alfacetoglutaratului absoarbe slab.50 g K2HPO4. În reacţia catalizată de GOT se foloseşte ca substrat amestecul aspartat-α -cetoglutarat din care rezultă oxalacetat şi glutamat.Substrat GOT: 1. care se determină fotometric: Datorită faptului că şi ceilalţi alfa-cetoacizi prezenţi (alfa-cetoglutarat) formează fenil-hidrazone. Intensitatea coloraţiei produse este proporţională cu intensitatea activităţii enzimei.Substrat GPT: 1. 0.4-dinitro-fenil-hidrazină 1 mM în HCl 2M: se dizolvă 19.20 g KH2PO4. 0. Piruvat rezultă şi din reacţia catalizată de GPT având ca substrat amestecul alanina-α -cetoglutarat Piruvatul rezultat din aceste reacţii reacţionează cu 2.4 apoi se completează volumul la 100 ml cu apă bidistilată. apoi se completează la 100 ml cu apă bidistilată.19 g/cm3) şi se completează la 100 ml cu apă bidistilată. cu absorbţii la diferite lungimi de undă.4-dinitrofenil-hidrazina în mediu alcalin dând dinitro-fenil-hidrazona corespunzătoare de culoare roşie.4 cu NaOH 0. miocard şi ficat.78 g alanină se dizolvă în aproximativ 80 ml apă bidistilată.030 g acid alfa-cetoglutaric) şi 1.20 g KH2PO4. 0. Se ajustează cu NaOH 0.4N. în special în muşchiul scheletic.50 g K2HPO4.8 mg dinitro-fenil-hidrazină în 10 ml HCl (d = 1.57 g aspartat de sodiu (sau 1. Activitatea transaminazelor se calculează în funcţie de cantitatea de acid piruvic care se formează într-un minut. . .4N pH-ul soluţiei la 7. Reactivi: . Oxalacetatul se decarboxilează spontan trecând în piruvat. se aduce pH-ul la 7. 0.039 g alfacetoglutarat de sodiu (sau 0.

standard PIR (ml) 0.5 5.5 0. în cuva de 1 cm.4 N (ml) 5..1 0.1 5.0 5.5 0.2 • (1/30) • 1 000 µ moli piruvat Activitatea enzimatică reală nu este dată direct de valoarea obţinută colorimetric.3 ml cloroform pentru conservare.0 B 0.Soluţie standard de piruvat de sodiu 2 mM: se dizolvă în 100 ml apă bidistilată 22 mg piruvat de sodiu (1 ml soluţie conţine 2 µmoli piruvat).5 0. Se adaugă 0.substrat GOT (ml) 0.1 Sol.2 µ moli piruvat /0.0 P 0.substrat GPT (ml) Se incubează 5 minute la 37°C Ser (ml) 0.1) • 1 000 µ moli piruvat Pentru GPT: X=(EP/EB) • 0.5 0.0 Se omogenizează conţinutul eprubetelor şi după 5 minute se citeşte extincţia probelor (EP) şi a standardului (ES) faţă de blanc.1 60 minute Se incubează la 37°C Sol. Calcul: Ştiind că soluţia standard conţine 0.2.2 • (1/60) • (1/0. GOT P S B Sol.1 ml se calculează cantitatea de piruvat rezultat din reacţia pentru fiecare enzimă şi se exprimă activitatea enzimatică în µ moli piruvat format/min.1 Sol.NaOH 0. S-au calculat tabele de corecţie prin 76 .0 5. . condiţiile nu sunt cele optime (37°C în loc de 25°C şi prezenţa alfacetoglutaratului care formează hidrazonă).5 0. deoarece hidrazona colorată se formează şi cu alfa-cetoglutarat din substrat. la 520 nm.1 30 minute 0.5 Sol.5 0. iar pe de altă parte.4-dinitrofenilhidrazină (ml) 0.5 5.4N Modul de lucru: Atât pentru GOT cât şi pentru GPT se pregătesc câte trei eprubete: probă (P).0 GPT S 0. standard (S) şi blanc (B).5 Ser (ml) 0./1000 ml ser (în condiţiile de lucru) şi se notează cu X: Pentru GOT: X=(EP/EB) • 0.Soluţie NaOH 0.5 0.5 0.

comparaţie cu datele obţinute cu metoda de referinţă. Rezultatele obţinute se vor înmulţi cu 3. care exprimă activitatea enzimatică reală. măsurând spectrofotometric în UV transformarea NADH + H in NAD+.5 10 11 12 13 14 15 16 17 18. Este de preferat ca în locul scurtării timpului de incubaţie să se 77 .44 47 51 55 UI GOT 60 UI GOT X 2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22 23 24 GPT 1 2 2.5 3 4 4.46 48 50 52 GPT 9.5 9 X 26 28 30 32 34 36 38 40 42 44.5 5 6 7 7. în prezenţa enzimelor indicatoare: malat-dehidrogenaza (MDH) în amestec cu GOT şi lactat-dehidrogenaza (LDH) în amestec cu GPT. Reacţiile enzimatice sunt următoarele: GOT + alfa-cetoglutarat + L-aspartat --------------> L-glutamat + oxalacetat MDH oxalacetat + NADH + H+ ----------------> L-malat + NAD+ GPT alfa-cetoglutarat + L-alanina --------------> L-glutamat + piruvat LDH piruvat + NADH + H+ ----------------> L-lactat + NAD+ Din tabelul de corecţie se citeşte activitatea enzimatică reală (determinată prin metoda enzimatică) exprimată în Unităţi Internaţionale (UI = µ moli/min.19 20 21 22 X 54 56 58 60 62 64 66 68 70 72 74 76 78 GPT 23 24 25 26 27 29 30 31 33 34 35 36 37 X 80 82 84 86 88 90 92 94 96 98 100 102 GPT 38 39 40 42 44 46 48 50 52 54 56 60 Observaţii: 1./l. UI GOT 2 3 5 6 7 9 11 13 15 17 19 20 21 UI GOT 23 25 27 29 31 33 35 37 39 41. 25°C) care corespunde valorilor X calculate.5 8 8. Dacă activitatea enzimatică depăşeşte 60 UI se va repeta determinarea cu incubaţie scurtă: 20 de minute pentru GOT si 10 minute pentru GPT.

2-1.creşteri moderate în: hepatite cronice. eliberând acid ortofosforic. spălată în final cu multă apă distilată. În leziunile inflamatorii ale ficatului acest raport scade datorită creşterii mai mari ale activităţii GPT. În sânge întâlnim în special un grup de fosfomonoesteraze care acţionează diferit. 1:20 în apă distilată şi se reia cu fiecare diluţie tehnica de lucru de la început. Sticlăria utilizată trebuie să fie perfect curată. În leziunile necrotice raportul creşte datorită creşterii mai marcate a activităţii GOT. capabile să hidrolizeze esterii fosforici. necroza toxică a ficatului .6. în funcţie de pH-ul mediului şi de prezenţa unor efectori (ionul de Mg2+). Raportul de Ritis: GOT/GPT ~ 1. La calcul se ţine seama de diluţie.0 78 . Interpretarea valorilor obţinute Valori normale: GOT: Adulţi: 2-20 UI. Determinarea activităţii fosfatezei alcaline (Metoda Bodansky) Fosfatazele sunt un grup de enzime cu rol important în metabolism. hepatită virală acută.acţionează la pH 8. hepatita de stază cardiacă. ciroză.creşteri marcate ( ~ 100 ori ) în: hepatita virală acută. Cele mai importante enzime din grupa fosfomonoesterazelor sanguine sunt: fosfatază alcalină fosfatază acidă . ea fiind o enzimă citoplasmatică.acţionează la pH 5. mononucleoza infecţioasă.4 .creşteri marcate ( 10-100 ori ) în: infarct miocardic. Copii sub 3 luni: până la 40 UI GPT: Adulţi: 2-16.facă diluţii ale serului 1:5.2-13 UI Valori patologice: În cazul leziunilor celulare mai uşoare creşte activitatea GPT. iar în cazul leziunilor mai grave creşte şi activitatea GOT (GOT este prezentă şi în microsomi) GOT : .9.1 . deoarece urme de detergenţi pot inhiba considerabil activitatea enzimatică.1 . Copii până la 5 ani: 0. icter mecanic.3. anemii hemolitice. boli ale musculaturii striate GPT: .creşteri moderate în: hepatite cronice. 1:10. necroza toxică a ficatului . mononucleoza infecţioasă. 2.5 UI.

CH2 CH CH2 OH O OH P O-Na+ OH O +HOH CH2 CH CH2 OH OH OH +NaH2PO4 Activitatea enzimei se determină dozând cantitatea de ioni fosfat eliberat.5% .Soluţie etalon de fosfat: KH2PO4 p. printro metodă colorimetrică.Fosfatazele alcaline sunt foarte răspândite în corpul animal. totul se dizolvă în cca 50 ml de apă.6 . se usucă câteva zile în exicator.425 g veronal sodic. Cele mai bogate surse sunt: epiteliul intestinal. deci cu cantitatea de fosfor din probă.a. care este alcătuit dintr-un amestec de oxizi de molibden în stări de oxidare diferite. Principiu: Sub acţiunea catalitică a fosfatazei alcaline serice β− glicerolfosfatul de sodiu este hidrolizat eliberându-se fosfat monosodic. părţile în creştere ale oaselor.Sulfit de sodiu 20% .+12 MoO42.5g β glicerolfosfat de sodiu la care se adaugă 0. Reactivi: .soluţie de substrat de β glicerolfosfat de sodiu pH -9. 0.3866 g. în balon cotat de 100 de ml Se adaugă 2.6. Deci global. se dizolvă în puţină apă şi cu apă.+ 23 H+ + 3 NH4+ → (NH4)3PMo12O40 + 12H2O Oxizii de molibden sunt atât de fin dispersaţi încât intensitatea culorii obţinute este proporţională cu cantitatea de molibden din fosfomolibdat. se aduce la semn la 79 . leucocite.2 ml NaOH 0.NaOH N/10 .1 N. Ionul fosfat reacţionează cu acidul molibdenic rezultând un complex fosfomolibdenic care este redus de sulfitul de sodiu şi hidrochinonă la albastru de molibden. Se cântăresc 4.Hidrochinonă 1% . procesul respectă legea Lambert – Beer în ce priveşte concentraţia fosforului.Molibdat de amoniu 2. glandele mamare.Acid tricloracetic 10% . Se completează la 100 ml cu apă distilată şi se ajustează la pH 9. HPO42. rinichi.

Transformarea unităţilor Bodansky.5. După incubarea de o jumătate de oră. 10. / 100 ml ser 610 nm. 50 µ g) Modul de lucru: În două eprubete se măsoară câte 5 ml substrat (pH = 9. 30. se diluează de 50 de ori soluţia etalon. în ordine. 1 ml hidrochinonă şi 2 ml sulfit de sodiu.6 de 100 ml ser din substratul de β− glicerolfosfat. Această soluţie conţine 1 mg de fosfor / 1 ml. După amestecare. Rezultatul se exprima în unităţi Bodansky (UB). iar din filtrat se iau câte 5 ml în două pahare Erlenmeyer şi se dozează cantitatea de fosfat anorganic după cum urmează. La fiecare probă se adaugă câte 2 ml acid tricloracetic 20% şi apă până la 10 ml. se adaugă câteva picături de cloroform drept conservant.balon cotat de 1000 ml.B. 1 ml sulfit de sodiu. 3. Prima eprubetă se menţine timp de 5 minute la 37º C după care se introduce 1 ml ser şi se lasă astupată jumătate de oră la 37º C. astfel 1ml soluţie conţine 20 µ g fosfor. / 100 ml ser 3 – 10 U. după care se adaugă 2 ml molibdat de amoniu 2. 2.6). După 5 minute se citeşte exticţia şi se reprezintă grafic luând pe ordonată extincţia la λ = 610 nm în cuvă de 1 cm. / 100 ml ser 2 . prima eprubetă se tratează cu 4 ml acid tricloacetic 10%. După 20 de minute de repaus se citeşte extincţia probei faţă de martor la λ = Calcul: Se face pe baza curbei de etalonare. În eprubeta a doua se măsoară 1 ml ser şi deoarece acesta constituie martorul. Se măsoară într-o serie de eprubete 0. 1 ml molibdat de amoniu.4 U. Se adaugă în fiecare pahar. iar pe abscisă cantitatea de fosfor în µ g (adică 5.3.8 U. 1. 20. în unităţi internaţionale (mU/ml sau UI/l) se 80 . O unitate Bodansky este activitatea fosfatazică pentru care 1 mg fosfor este eliberat într-o oră la 37º C şi pH = 9. 4 şi 5 ml din această soluţie standard.B. din acest amestec se măsoară câte 5 ml într-o alta eprubetă. Atât proba cât şi martorul se agită energic 1-2 minute şi se filtrează. 1 ml hidrochinonă şi 2 ml apă bidistilată. 40. Curba de etalonare Pentru realizarea curbei de etalonare. Valori normale: Adulţi: Copii: Sugari: face înmulţind cu factorul de conversie 8.5%.B. se introduc 4 ml acid tricloracetic 10% pentru inactivarea enzimei. 2 .

dar este sub valoarea maternă şi se însoţeşte de fixarea ionilor Ca 2+ şi 3 PO 4 − .6-glucozidaza.05 – 3. O creştere fiziologică se observă în sângele matern aproximativ în trimestrul trei al sarcinii şi atinge maximumul în timpul travaliului. necroză hepatică datorată hepatitelor acute şi cornice. amidonul rămas după reacţia enzimatică dă un compus de adiţie iod-amidon. rahitism infantil. Concentraţia mai mare în sângele matern se explică printr-o trecere transplacentară de la făt la mamă. Prin acţiunea amilazei salivare (α -amilaza) asupra amidonului. pH-ul optim al amilazei salivare este aproape de neutralitate. concentraţia serică a fosfatazei creşte. amilo-1. Prin adăugarea de iod. Astfel creşte mult în boli în care există o activitate crescută a osteoblastelor: Boala Paget (osteodistrofie deformentă).Modificările patologice apar în două mari categorii de afecţiuni: osoase şi hepatobiliare. Scăderea fosfatazei alcaline apare în ciroză hepatică.5 UI/l (enzimă totală) şi 0.dextrine limită. La făt. Dextrinele limită sunt hidrolizate ulterior. în intestin este hidrolizată la glucoză de maltază. produşii de digestie a amidonului vor fi. fragmente oligozaharidice de dimensiuni variabile . prostatită acută şi cronică. hipoparatiroidismul primar şi secundar.4 din vecinătatea ramificaţiilor. osteomalacie.4-glicozidice. la maltoză care. nu pot fi desfăcute de către α -amilază. cofactorul fiind ionul Cl-. Determinarea activităţii amilazei serice prin metoda Wohlgemuth. Fosfataza acidă are valori normale cuprinse în intervalul 4. hepatită cronică. Activitatea amilazică a intestinului se datorează trecerii amilazelor pancreatice şi salivare în sânge. de culoare albastră a cărei intensitate este proporţională cu concentraţia amidonului rămas după incubaţie şi invers proporţională cu activitatea 81 .5 – 13.6 ca şi cele 1. în cavitatea bucală. boala Gaucher. sub acţiunea unei hidrolaze. Valorile cresc în carcinomul de prostată (cu metastaze osoase). pe lângă maltoză. icter prin obstrucţie (dozarea fosfatazei constituind în acest caz un mijloc biochimic de diagnostic diferenţial al icterelor). se rup legăturile 1. metastaze osoase ale unor tumori maligne. Cum legăturile 1.6 UI/l (fracţiunea prostatică).

enzimatică. Coloraţia roşie care poate să apară în soluţiile cu amidonul parţial hidrolizat se datorează complexelor iod-dextrine. Principiu: Se determină cantitatea minimă de amilază serică necesară pentru a hidroliza complet 2 mg amidon, în 30 minute la 38 C. Reactivi: Modul de lucru: Se iau 8 eprubete care se numerotează de la 1 la 8. În fiecare se introduce câte un ml soluţie NaCl 0,9%. În prima eprubetă se adaugă 1 ml ser. Pipeta se spală de 3 ori prin aspirare în amestecul din prima eprubetă şi cu aceeaşi pipetă se trece 1 ml din amestec în a doua eprubetă. Din nou se spală pipeta prin aspirare în a doua eprubetă şi se trece 1 ml în a treia. Operaţia se repetă până la ultima eprubetă din care se aruncă 1 ml din amestec. În acest mod se obţine următoarea serie de diluţii succesive ale serului: 1/2, 1/4, 1/8, 1/16, 1/32, 1/64, 1/128, 1/256, adică 1/2n unde n este numărul de ordine al eprubetei. Se adaugă apoi în fiecare eprubetă câte 2 ml soluţie amidon. Se agită şi se aşează în baie de apă la 38ºC. După 30 de minute se scot, se răcesc repede la un curent de apă, apoi în fiecare se introduc câte 1-2 picături de soluţie de iod. Se agită şi se observă culoarea formată. Culoarea galbenă indică lipsa amidonului, cea roşie arată prezenţa produşilor intermediari de hidroliză (dextrine), iar cea albastră semnalează prezenţa amidonului nehidrolizat. Se notează ultima eprubetă în care amidonul a fost hidrolizat. Cu această metodă nu se poate face diferenţă între amilaza salivară şi cea pancreatică. Există, însă, metode electroforetice pentru a diferenţia cele două izoenzime: migrarea electroforetică a amilazei salivare este mai rapidă decât a celei pancreatice. Calcul: Rezultatul se exprimă în unităţi Wohlgemuth (UW). Unitatea amilazică Wohlgemuth reprezintă cantitatea de enzimă necesară pentru a hidroliza un mg amidon în 30 minute la 38ºC. Pentru calcul se consideră ultima diluţie în care nu apare culoarea albastră. Rezultatul în unităţi Wohlgemuth se obţine înmulţind diluţia cu 2. De exemplu, dacă coloraţia albastră apare în eprubeta a 5-a înseamnă că amidonul a fost hidrolizat până la Soluţie de NaCl 0,9% Soluţie de amidon 0,1% Soluţie de KI3 N/10
°

82

a 4-a eprubetă. Calculăm diluţia acestei eprubete care este 1/16 faţă de serul iniţial. Dacă: 1/16 ml ser hidrolizează 2ml sol. amidon 0,1% atunci, 1 ml ser hidrolizează x ml sol. amidon 0,1% sau x mg amidon. 1•2 x = ─── = 32 UW 1/16 Interpretarea valorilor obţinute: Valori fiziologice: Valori patologice: în sânge: 8-32 U.W. în urină : 8-64 U.W. - activitatea amilazică scăzută apare în afecţiunile - activitatea amilazică crescută apare în afecţiuni ale ficatului, vezicii biliare, în alterări ale funcţiei renale, afecţiuni ale glandei salivare (parotidită acută, sialadenită), sarcină extrauterină, fiindcă cantităţi mici de amilază există în trompele uterine, infarct intestinal. Valoarea diagnostică a amilazemiei se corelează cu tulburările digestive, pancreatita acută, parotidita epidemică. Observaţii: 1. Amilaza serică este stabilă timp de o săptămână dacă serul se ţine la frigider sau congelator. 2. Saliva conţine de 1000 ori mai multă amilază decât serul de aceea este necesar ca pipetările să se facă cu atenţie evitându-se scurgerea salivei în pipetă. 3. Eprubetele vor fi bine spălate cu apă distilată, de asemenea şi pipetele, înlăturânduse urmele de detergent care ar putea influenţa reacţia enzimatică. pancreatice, gastrice şi duodenale.

Explorarea echilibrului acido-bazic
Modificările echilibrului acido-bazic a lichidelor din organismul viu, duc la acidoză sau alcaloză. pH-ul sângelui este cuprins în intervalul 7,35-7,45. În mod normal, raportul echivalenţilor de HCO3- şi H2CO3 este de 20/1, de exemplu 24 mEq bicarbonat şi 1,2 mEq acid carbonic. În locul raportului [HCO3-]/[H2CO3], un raport mai practic este [HCO3-]/pCO2 unde pCO2 este presiunea parţială a CO2 din sânge. Scăderea acestui raport duce la acidoză, iar creşterea lui la alcaloză. Dacă scade numărătorul, este vorba de acidoză respiratorie (reducerea eliminării prin expiraţie a

83

CO2) sau metabolică. Creşterea raportului datorită creşterii numărătorului indică o alcaloză metabolică. Scăderea raportului [HCO3-]/pCO2 datorat creşterii pCO2 produce acidoză respiratorie. Creşterea raportului determinat de scăderea pCO2 produce alcaloză respiratorie. În funcţie de modificările pH-lui se realizează acidoza sau alcaloza compensată sau decompensată. Când pH-ul nu este modificat este vorba de acidoză sau alcaloză compensată. Când pH-ul scade sub 7,35 este vorba de acidoză decompensată, iar când pH-ul creşte peste 7,45 se poate vorbi de alcaloză decompensată. Valori ale pH-ului sângelui sub 6,9 sau peste 7,9 sunt incompatibile cu viaţa. Cele mai importante sisteme tampon care funcţionează permanent în organism sunt: sistemul bicarbonat/acid carbonic, sistemul fosfaţilor (HPO42-/H2PO4-), sistemul proteinelor si sistemul hemoglobinei (deprotonată/protonată). Determinarea rapidă a rezervei alcaline (bicarbonat actual) Principiu: Bicarbonaţii din ser sunt descompuşi cu acid azotic, cu degajare de CO2, iar excesul de acid azotic se titrează în prezenţă de roşu de fenol cu soluţie de hidroxid de sodiu. Reactivi: soluţie acid azotic 0,1 N cu factorul FHNO3 soluţie roşu de fenol 0,04% în alcool etilic de 60%; soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N cu factorul FNaOH Modul de lucru: La 1 ml ser nehemolizat se adaugă 1 ml soluţie acid azotic 0,1N şi 4 picături soluţie roşu de fenol 0,04%. Se agită timp de 2 minute pentru îndepărtarea dioxidului de carbon. Se microtitrează cu v ml soluţie de hidroxid de sodiu 0,1N până la primul viraj portocaliu. Calcul: 1 ml NaOH 0,1N ..................................................0,1mEq HCO 3 − FHNO 3 − v ⋅ FNaOH ................................................... x mEq HCO 3 x = rezerva alcalină dintr-un ml ser.

84

carne slabă. Determinările se fac din sânge capilar.) celula pierde din acest motiv şi potasiul care este ulterior eliminat. În timpul contracţiei musculare. Cu ajutorul acestor trei valori se pot calcula factorii principali ai echilibrului acido-bazic dintr-o nomogramă. Se măsoară trei valori de pH (în condiţii anaerobe. fructe (nuci. el este slab legat cu proteinele şi cu ionul fosfat. parţial. Ioni anorganici Determinarea potasiului seric Potasiul este un important cation intracelular pentru organism. În tulburările metabolice celulare însoţite de o scădere a potenţialului energetic (diabet zaharat. potasiul din spaţiul intracelular trece în cel extracelular. banane. Supradozarea cu ioni K+ determină scăderea (oprirea) activităţii cardiace. În celulă. metoda Astrup ţine cont şi de rolul tamponului de hemoglobină şi de intervenţia anhidrazei carbonice din eritrocite. mere.875-5. ulcerul intestinului subţire. Necesarul zilnic de potasiu este de 1. pag. portocale) boabe de cereale seminţe de floarea soarelui. Cation principal în fluidul intracelular. în condiţii de pCO2 scăzut şi pCO2 crescut).183). în funcţionarea Na+/K+-ATP-azei. acidoze. Este o micrometodă în care se utilizează un electrod capilar de sticlă pentru măsurarea pH-ului (dozarea potenţiometrică a pH-ului cu electrod de sticlă. Metoda se bazează pe relaţia invers proporţională dintre pCO2 şi valorile de pH din sânge. un precipitat galben cristalin de hexanitrocobaltiat (Ι Ι Ι 85 . Principiu: Hexanitrocobaltiatul (Ι Ι Ι ) trisodic (Reactiv Konninck) formează cu ionul K+ ) dipotasicîn soluţii neutre.625 g /kilocorp Sursele: vegetale. Metoda Astrup Spre deosebire de măsurătorile de bicarbonaţi şi de pH efectuate în plasmă. K+ este implicat în funcţia nervoasă şi musculară. hipertiroidism etc. folosind roşu de fenol ca indicator.1N se determină prin titrare cu soluţia de NaOH 0. iar în locul lui în celulă intră sodiul.Obsevaţie: Factorul soluţiei de HNO3 0.1N cu factor cunoscut. struguri.

Soluţia A se amestecă cu soluţia B. După dizolvare se adaugă 0. Grupările nitro din compus se oxidează în mediu acid cu KMnO4 în exces. Se lasă în repaus 2 ore după care se filtrează.H2SO4 20% .Na2S2O3 0. Soluţia se goleşte într-un flacon Erlenmeyer de 100 ml iar eprubeta se spală în flacon cu 1 ml H2SO4 20%.Alcool etilic 70° .Amidon 1% .monosodic. Soluţia B: Se dizolvă 56 g NaNO2 în 9 ml H2O bidistilată. Na3[Co(NO2)6] + 2 KCl-------------> NaK2[Co(NO2)6] + 2NaCl 5 NaNO2 + 2 KMnO4 + 3 H2SO4 ----> 5 NaNO3 + 2 MnSO4 + K2SO4 +3 H2O 2 KMnO4 + 10 KΙ + 8 H2SO4 ------------> 5 Ι Ι 2 2 + 2 MnSO4 + 6 K2SO4 +8 H2O + 2 Na2S2O3 --------------------------------> Na2S4O6 + 2 NaΙ ) trisodic).Soluţie fosfat disodic 5% . . Dacă culoarea se închide din nou se trece din nou un curent de aer. Pentru îndepărtarea vaporilor nitroşi se trece prin soluţie un curent de aer timp de 60 minute (trompă de vid).25 g Co(NO3)3 în 2. prin încălzire.5 ml H2O. prin fierbere 5 minute. 86 .05N Modul de lucru: Într-o eprubetă de centrifugă se măsoară: . După decantarea lichidului supernatant. În tabel apar cantităţile de reactivi care se introduc în flaconul Erlenmeyer cu probă şi în unul cu martor. Excesul de KMnO4 se titrează iodometric cu tiosulfat de sodiu.1 ml reactiv Konninck (Sol.Reactiv Konninck (hexanitrocobaltat (Ι Ι Ι reactivului Konninck: - Soluţia A: Se dizolvă 1. apoi 1 ml ser. Prepararea Reactivi: .KMnO4 0. precipitatul sedimentat se spală cu 5 ml etanol iar dispersia etanolică se supune din nou centrifugării şi decantării Precipitatul rămas se dizolvă cu 5 ml fosfat disodic. Se agită şi se lasă în repaos 20 minute.01N .0625 ml CH3COOH glacial. Eprubeta se supune centrifugării la 2000 rpm timp de 10 minute.A + B).KΙ 10% .

Factorii care au favorizat utilizarea flamfotometriei ca metodă uzuală în laboratoarele clinice pentru determinarea în lichidele biologice a metalelor alcaline (Na+ şi K+) şi metalelor alcalino-pământoase (Ca2+ şi Mg2+).05N până la dispariţia culorii albastre determinate de prezenţa I2. boala Cushing. consumul minim de substanţe. unde v1 = nr.Hiperpotasemii: arsuri intense. au fost: simplitatea metodei.H2O bidistilată (ml) H2SO4 20% (ml) KMnO4 0. Deficienţa de potasiu apare după răniri sau terapie cu diuretice.v2) • 5 • 0. 87 . Dozarea flamfotometrică a potasiului seric În ultimul timp. sindroame maligne. ml Na2S2O3 folosiţi la titrarea probei Valori normale: 13-21 mg/100 ml ser. rapiditatea metodei. paralizii. pancreatite acute hemoragice. ml Na2S2O3 folosiţi la titrarea martorului şi v2 = nr.3-5. nefrită acută sau cronică. necroze viscerale. hipercorticism suprarenal. nefropatii tubulare. administrare prelungită de diuretice. insuficienţă suprarenală acută sau cronică. 3. .065 • 100. tratament cortizonic. limita de eroare (2-3%) apropiată de limita de eroare din determinările chimice.05N corespunde la 0. tumoră suprarenală. Deficienţa de potasiu determină slăbirea tonusului muscular. metodele chimice de determinare ale potasiului au fost înlocuite prin analiza flamfotometrică. vomismente.065 • 5 mg K mg K% = (v1 . acidoze diabetice. confuzii mentale.Hipopotasemii: diaree. infarct miocardic. sindrom hemolitic. comă diabetică.01N (ml) KΙ 10% (ml) Amidon 1% (ml) Probă Precipitat dizolvat 1 20 Repaus 20 minute (ml) 3 2 Martor 5 2 20 3 2 Proba şi martorul se titrează cu Na2S2O3 0. hemoragii. Calcul: 1 ml Na2S2O3 0.4 mmol/l Variaţii patologice: .

apoi se pulverizează într-un dispozitiv special cu ajutorul unui curent de gaz purtător. ceea ce produce un fotocurent. 88 . Aerosolii formaţi în urma pulverizării se amestecă cu unul din amestecurile de gaze: metan-aer.75 mmol/l. propan-aer sau acetilenă-aer care arde într-un arzător special (Brenner). Un adult de 70 kg conţine în ţesuturi aproximativ 1. cum ar fi plasma sau urină. Liniile spectrale ale potasiului pot fi selecţionate cu ajutorul unui filtru. Intensitatea fluxului luminos este proporţională cu concentraţia ionilor K+ din ser. 4. cunoscând cei doi parametri amintiţi anterior se citeşte direct valoarea calciului ionizat de pe nomogramă. Dozarea calciului şi magneziului Dozarea calciului Rolul calciului în organism Calciu este cel mai abundent mineral din organismul uman. 3Ca3(PO4)2•Ca(OH)2 şi un rol dinamic sub formă de ioni Ca2+ prezenţi în fluidele. pe o celulă fotoelectrică. prin filtrul de selecţie. Tehnica constă în folosirea nomogramei MacLean şi Hastings. Lumina flăcării este proiectată cu ajutorul unei oglinzi concave. Calcemia (concentraţia plasmatica a calciului) normală este 9-11 mg%.Principiu: Serul nehemolizat se diluează cu apă bidistilată.5 mEq/l sau 2.2 kg calciu. Aportul zilnic necesar de calciu este 1 gram.5-5.25 -2. Calciu legat de proteine (proteinate de calciu) aproximativ 1 mmol/l. Alte detalii privind această analiză instrumentală sunt cuprinse în capitolul privind unele aparate de analiză fizică de la sfârşitul îndrumătorului. Această formă depinde de concentraţia relativă a proteinelor şi calciului din plasmă. Calciul îndeplineşte în organism un rol plastic participând prin combinaţiile sale insolubile la structura scheletului osos a cărui principală componentă minerală este hidroxiapatita. din care se absorb doar 10-20%. dând naştere la spectre caracteristice. sub forma a trei fracţiuni: 1. cunoscând calciul total din ser sau plasmă şi nivelul proteinei din ser sau plasmă. Pe baza acestei dependenţe se poate aprecia fracţiunea de calciu ionizat. care se poate măsura cu ajutorul unui galvanometru.

Metodele optice sunt descrise în principiu la sfârşitul îndrumătorului. Determinarea cationului calciu în sânge Calciul este cationul prezent predominant în spaţiul extracelular. forma biologică activă ce intervine în coagularea sângelui în activarea enzimelor (proteaze). Membranele sunt de mai multe tipuri: membrane de sticlă (pentru măsurarea pH-ului). 3. adică cele care folosesc electrozi selectivi. spectroscopie de absorbţie atomică) permit determinarea concentraţiei totale a calciului. 89 care în locul . calciul din sânge se poate doza prin diferite metode. Electrodul membrană-lichidă pentru Ca2+ este constituit din următoarele componente principale: -Un fir de argint metalic acoperit cu clorură de argint. Această membrană conferă selectivitatea electrodului.2. în buna funcţionare a inimii. Calciul legat de molecule mici (complecşi de calciu sau chelaţi) acizi organici. Metodele chimice (volumetrice) sau fizice cu excitare (flamfotometrie. scufundat într-o soluţie de CaCl2 -Un rezervor central în care se află CaCl2 şi firul de argint -O membrană poroasă “millipor” de PVC care joacă rolul unui suport inert. Toţi electrozii selectivi au ca particularitate o parte care este numită în mod curent “membrană”. folosirea electrozilor ion-selectivi. membrane solide (pentru măsurare concentraţiei F-. Metodele chimice folosite sunt precipitarea calciului sub formă de oxalat şi apoi dozarea oxalatului de calciu format cu ajutorul permanganatului de potasiu şi metoda complexonometrică. spectroscopie de absorbţie atomică. CN-) şi membrane lichide (pentru măsurarea Ca2+. În laboratoarele de analize clinice. Mg2+). Metodele potenţiometrice cu electrod pentru Ca2+ utilizează un milivolmetru cu impedanţă de intrare mare similar cu pH-metrului electrodului de sticlă utilizează electrodul selectiv pentru ionii de Ca2+. impregnat cu o soluţie organică compusă din sarea de calciu a acidului didecilfosforic dizolvată într-un solvent nemiscibil cu apa (de exemplu: di – n octil fenil fosfat). numit şi calciu complexat dializabil. Metodele fizice folosite sunt: fotometria de flacără. Calciul liber. Acesta poate străbate membranele semipermeabile (celofan) spre deosebire de calciul legat de proteine. Singurele metode care pot determina calciul ionizabil (singurul care este biologic activ) sunt metodele nernstiene. muşchilor şi nervilor.

pentru că numai în această plajă de pH variaţia este lineară (vezi figura de mai jos).7. Sunt două tipuri de nomograme utilizate în acest scop. care este gradat direct în unităţi de concentraţie a ionilor de Ca2+ (pCa). Nomograma MacLean-Hastings cu ajutorul căreia se poate deduce concentraţia calciului ionizat. Diferenţa de potenţial este măsurată cu ajutorul instrumentului. Acest tip de extrapolare se poate face numai între limitele variaţiei pH-ului fiziologic (6. Între cele două soluţii (apoasă şi organică) apare o diferenţă de potenţial nernstiană (respectă legea lui Nernst). În această soluţie organică se va reţine ionul de calciu de către un contraion (ion cu semn opus). Concentraţia ionilor de calciu. 90 .8 . care fiind insolubil în apă nu poate părăsi soluţia organică.8). în cazul de faţă didecil fosfatul. cunoscând calciu total din ser sau plasmă şi concentraţia totală a proteinelor din ser sau plasmă. poate fi apreciata şi indirect folosindu-se nomograme. Cea de a doua nomogramă utilizabilă pentru deducerea concentraţiei Ca2+.Ionul de calciu este comun atât soluţiei apoase (soluţie a cărei concentraţie vrem s-o determinăm) cât şi soluţiei organice cu care este impregnată membrana “millipor”. se bazează pe faptul că ionizarea ionilor de calciu variază linear în funcţie de pH-ul serului sau plasmei.

). se centrifughează şi se elimină supernatantul. Dozarea calciului prin metoda permanganometrică Principiu Se precipită ionul de calciu sub formă de oxalat de calciu.soluţie de hidroxid de amoniu 2% .În diagrama pH-Ca2+ liber prezentată. 91 . Peste precipitatul astfel spălat se adaugă 2 ml acid sulfuric 1N şi se ajută dizolvarea prin încălzire pe o baie de apă la 60-70ºC. Se centrifughează timp de 10 minute la 4000 turaţii pe minut.soluţie de permanganat de potasiu 0. Cunoscând valorile pCa şi pH (măsurate cu electrozii selectivi corespunzători) se poate stabili natura tulburării de care suferă pacientul (hiper/hipoparatiroidism primar. se încălzeşte pe o baie de apă la 70°C şi se titrează cu soluţia de permanganat de potasiu la cald până la apariţia unei coloraţii roz palid care trebuie să persiste minimum un minut. se introduc 2 ml acid sulfuric 1 N.01 N cu factorul FKMnO4 Modul de lucru: Se pipetează 1 ml ser. se agită. 1 ml soluţie saturată de oxalat de amoniu şi 2 ml de apă bidistilată într-o eprubetă de centrifugă. acidoză/alcaloză acută. Precipitatul format se dizolvă în acid sulfuric. etc. până la apariţia unei coloraţii slab roz. În paralel se face şi o probă martor. iar acidul oxalic eliberat se va titra cu o soluţie de permanganat de potasiu. Tot într-o eprubetă de centrifugă. CaCl2 + (COONH4)2 → (COO)2Ca + 2NH4Cl (COO)2Ca + H2SO4 → (COOH)2+ CaSO4 5(COOH)2 + 2KMnO4 + 3H2 SO4 → 2MnSO4 + K2SO4 + 10CO2 + 8H2O Reactivi: .soluţie de acid sulfuric 1N . Se îndepărtează supernatantul cum s-a arătat mai sus şi se mai face o spălare cu soluţia de hidroxid de amoniu. Supernatantul se îndepărtează printr-o singură răsturnare a eprubetei şi peste precipitat se adaugă 4 ml din soluţia de hidroxid de amoniu 2%.soluţie de oxalat de amoniu 4% (soluţie saturată) . Se recomandă ca temperatura să nu depăşească 70°C pentru a se evita descompunerea acidului oxalic. apoi se centrifughează. Se amestecă prin agitare şi se lasă minim 30 de minute în repaus. ordonata (concentraţia ionilor de Ca2+) este divizată nelinear. Se titrează cu soluţia de permanganat de potasiu la cald până la apariţia unei coloraţii roz palid care trebuie să persiste minimum un minut.

01 miliechivalenţi de Ca ceea ce reprezintă 0. x = (a-b) • F KMnO4 • 0.8 mmol / l 7-14 mg / 100 ml la copii sau 1.5mol / l Valori scăzute: .01 N conţine 0.2 mg de calciu. Murexidul.neoplazii osoase (osteosarcom.deshidratare Dozarea calciului prin metoda complexonometrică Eliminarea calciului în urină este în funcţie de conţinutul de calciu din alimente şi de rata de absorbţie digestivă.01 miliechivalenţi de KMnO4.avitaminoză sau hipovitaminoză D .hipofuncţie paratiroidiană . Indicatorul va fixa ionii de calciu (culoarea soluţiei va fi roz) care prin titrare vor fi apoi complexaţi cu EDTA.hipervitaminoză D . Indicatorul eliberat va colora soluţia în violet. Valori normale: ser 9-11 mg / 100 ml la adulţi sau 2.uremie La valori de sub 1. Principiu: Ionii de calciu din urină în mediu puternic alcalin se vor titra cu EDTANa 2.8-3.hiperfuncţie paratiroidiană .01 miliechivalenţi de KMnO4 vor reacţiona cu 0. indicator metalocromic (pentru calciu şi 92 . mielom multiplu.Calcul: 1 ml soluţie KMnO4 0. Valori crescute: .8 mg%) apar fenomene de tetanie. unele leucemii) .20 (mg Ca /1ml ser) x•100 = mg Ca /100 ml ser sau (a-b) • F KMnO4 • 5 (mmol Ca /l) în care: a = număr de ml soluţie KMnO4 0.01 N utilizaţi la titrarea martorului. adică complexon III (sarea de sodiu a acidului etilendiaminotetraacetic) în prezenţa murexidului (purpurat de amoniu) ca indicator. Stoichiometric 0.01 N utilizaţi la titrarea probei de analizat iar b = număr de ml soluţie KMnO4 0.2-2.7 mmol / l (6.

2 mg Ca (A-B)•FEDTA------------------------------------------------------x x= (A-B)• FEDTA•0. Calcul: În calcularea rezultatelor se are în vedere că complexul din 1 ml soluţie complexează 0.+ Ind3violet Reactivi: .→ CaY2. pentru a se lua în calcul şi urmele de calciu din reactivi.2 • 1500 / 2 • 1000 93 . Se pregătesc două pahare Erlenmeyer de câte 100 ml şi se pipetează în fiecare următoarele: Exprimarea Urină Apă bidistilată Soluţie de NaOH 9 N Indicator murexid Culoare Se titrează cu EDTA 0.2 mg Ca2+: 1ml EDTA 0.alţi cationi) are gradul de ionizare în funcţie de pH-ul mediului.+ Y4. Proba 2 50 0.2 1 roz-violaceu B ml Se execută o probă şi un martor. martorul se titrează dacă este necesar până la culoarea violet stabilă.01N-----------------------------------------------0. .01N până la violet cantităţilor ml ml ml pic.soluţie de NaOH 9 N . fără conservanţi.2 1 roz A ml Martor 52 0.↔ CaY2complexonul deprotonat Reacţia titrimetrică care produce virajul indicatorului este: CaInd.001 N .↔ CaIndroz Ca2+ + Y4.2 mg Ca / 2ml Considerând că urina de 24 ore are volumul de 1500 ml: g Ca în urina de 24 de ore = (A-B)• FEDTA•0.soluţie complexon III 0.soluţie indicator murexid 0. Reacţiile prin care ionii Ca2+ sunt complexaţi de indicator şi de complexon sunt: Ca2+ + Ind3.1% Modul de lucru: Se foloseşte urină proaspătă.

GTP Mg) precum şi în activarea directă a enzimelor.0.0 mmol/24 ore Valori crescute apar în boala Recklinghausen. Valori scăzute apar în spasmofilie. la pH 9-10. din acesta aproximativ două treimi fiind sub formă ionizată. iar 1% se găseşte în compartimentul extra-celular.25 . Materiale necesare: . tiroida.(2.5 mmol/24 ore intoxicaţii cu vitamina D. În mediu alcoolic.2 g/24 ore sau 2. hipopara-tiroidism.4 – dimetil carboxamilido) naftalin – 1’ (2 . Muşchii scheletici şi miocardul conţine 35%. osteoporoze.14 g/24 ore sau 0.3. Principiu: Colorantul Mann şi Joe (1. tetanie infantilă.01 . restul fiind legat de albumine. iar intensitatea coloraţiei este proporţională cu concentraţia cationului.copii şi adulţi 0. ficatul.5. 94 . cum ar fi creierul.g Ca în urina de 24 de ore = (A-B)• FEDTA•0. Dozarea magneziului prin metoda Mann şi Yoe Un adult de 70 kg conţine aproximativ 24 g de magneziu.0.02ml) .spectrofotometru . Principalele organe implicate în metabolismul Mg sunt intestinul şi rinichii. rahitism.azo .hidroxibenzen) – 4 – sulfonat de sodiu) este albastru. fiind implicat în formarea de substrate enzimatice (ATP Mg. având o concentraţie mai mare în ţesuturile cu activitate metabolică mai intensă. Funcţiile membranare care sunt influenţate de magneziu includ conducerea impulsului nervos şi modularea activităţii canalelor de calciu.micropipete de 20µ l (0. hipercalciurie ideopatică.1 . Totuşi scheletul conţine 60% din magneziu. inima.15 Valori normale: . Magneziul are un rol cheie în numeroase funcţii mediate enzimatic.5 . care este distribuit inegal în organism. osteomalacie.sugari 0.2 – hidroxi – 3. rinichii. după fracturi. acesta formează cu Mg2+ (în cantităţi de ordinul microgramelor) un complex de culoare roşie.

90 mEq/l sau 0.56-2.3 mg% sau 1. .02 Se amestecă bine 1.02 1.Soluţie acid percloric 0.2 mmol/l Ep/Es x 1. .Reactivul Mann şi Yoe: se dizolvă 8 mg colorant în 75 ml alcool absolut (eventual prin fierbere cu reflux) şi după dizolvare se aduce la 100 ml cu alcool absolut.0 0.66-0.38 mEq/l sau 0.2. se adaugă 1 ml cloroform (conservant).0 Blanc 1. dar el nu este întotdeauna identificat deoarece are expresie medicală mai puţin specifică comparativ cu carenţa altor elemente (exemplu ferul) şi apare într-un context complex în asociere cu alte afecţiuni care pot domina tabloul. apoi se completează cu apă bidistilată la 1000 ml.Reactivi: .6 .2. .0 0. se dizolvă la cald în 500 ml apă bidistilată. Deficitul de magneziu apare în următoarele cazuri: 95 1.8-1.32 -1.85 ml HClO4 70% în 100 ml apă distilată Modul de lucru: Se pregătesc în trei eprubete următoarele mixturi: Soluţie tampon (ml) Ser (ml) Standard de Mg2+ (ml) Apă bidistilată (ml) Reactiv Mann şi Yoe (ml) Probă 1.Soluţie tampon (pH 9-10): 20 g tetraborat de sodiu cristalizat cu 10 molecule de apă.0 Standard 1.64 = mEq/l 505 nm. apoi se completează la 1000 ml cu apă bidistilată .0 0.02 1.4 mg% sau 1.33 N: se dizolvă 2.6 .0 Se agită bine mixturile şi după 15-30 de minute se citeşte exticţia probei şi a standardului faţă de blanc în cuva de 1cm la λ = Calcul: Ep/Es x 2 = mg Mg% Valori normale nou născuţi: adulţi: Modificări patologice În practica medicală deficitul de magneziu este întâlnit relativ frecvent.Soluţie standard de Mg2+ 2 mg/ 100ml: se dizolvă 203 mg MgSO4 cristalizat cu 7 molecule de apă în 500 ml apă bidistilată.95 mmol/l 1.

lapte matern sărac în magneziu. În diabetul zaharat apare hipomagnezemia datorită pierderilor urinare de magneziu antrenate de diureza osmotică. bradicardie. cefalee. laxative). alimentaţie parenterală. senzaţie de constricţie toracică. depresie . Supraîncărcare de magneziu se constată la nou născuţii ai căror mame au fost tratate cu sulfat de magneziu în contextul eclampsiei de sarcină. rezecţiile intestinale. Manifestări clinice ale deficitului de magneziu (hipomagnezemie) sunt polimorfe şi nespecifice. Stresul fizic şi psihic favorizează depleţia de magneziu. dificultăţi de înghiţire. eliminarea crescută a magneziului prin urină (etanolul antrenează diureza osmotică). hiperreflexe.Aport deficitar. vărsături datorate alimentaţiei dezechilibrate. vărsături. deficitul poate apărea din următoarele cauze: disgravidia . în special concomitent cu medicaţia pe bază de Mg2+ (antacizi. Ele pot fi: insomnie. hipotonie musculară. se produce hipermagnezemie. parestezii. cure drastice de slăbire. crampe. alcoolismul cronic. tulburări gastrointestinale la această vârstă. terapia cu diuretice. greţuri. anxietate. creşterea rapidă a copilului în primele luni. hiporeflex osteotendinos. hipersudoraţie. În practica pediatrică. slăbiciune musculară. enteropatiile acute sau cronice. 96 . diarea. provoacă de asemenea depleţia de magneziu. Simptomele hipermagnezemiei sunt: hipotensiune. Afecţiunile care evoluează cu malabsorbţie. În insuficienţa renală.sărăcire a organismului matern cu repercusiuni asupra capitalului de magneziu al nou născutului. tulburări de adaptare a vederii. Terapia cu calciu şi vitamina D în doze mari favorizează pierderile urinare de magneziu. steatoreea.

Ambele probe se titrează până la aceiaşi culoare violet cu Hg(NO 3)2 0. Se foloseşte ca indicator difenilcarbazona care formează un compus de culoare violet cu ionii Hg2+ în exces.Dozarea ionului de clor din ser prin metoda Schales Principiu: Ionul Cl-. Se notează volumul în ml folosit la titrarea probei (v1) şi cel folosit la titrarea standardului (v2). cu excepţia serurilor puternic icterice./ l = v1 / v2 • 100 97 .Soluţie standard de clorură de potasiu 0. Calcul: 1 ml Hg(NO3)2 0.1 1 pic. 2 pic.0 0.355 mg Cl.Soluţie de azotat mercuric 0./ 100 ml ser = v1 / v2 • 355 mEq Cl. Nu este necesară deproteinizarea.0 0. principal anion al plasmei sanguine. 2 pic.01 N.01 M . Reactivi: .355 mg Clv1 / v2 ________________________________________________________ x x = mg Cl-/0.1 1 pic. în mediu acid se titrează cu Hg(NO3)2 formând HgCl2.01 N .Soluţie indicator de difenilcarbazonă 0.Soluţie H2SO4 2/3 N .01 N corespunde la______________________________0. Standard 1. moleculă nedisociată.1 N Modul de lucru: În două flacoane Erlenmeyer de 25 ml se pipetează: Apă distilată ml Ser ml Standard KCl ml H2SO4 2/3 N Indicator difenilcarbazonă Probă 1.1 ml ser = v1 / v2 • 0.

Intensitatea coloraţiei roşii va fi proporţională cu concentraţia ferului din probă. în diaree sau vărsături prelungite. 98 .Observaţii: În cazul serurilor puternic icterice se efectuează deproteinizarea. Dozarea ferului seric (metoda Heilmeyer modificată) Principiu: Se tratează serul sanguin cu acid clorhidric când se eliberează Fe3+ din legătura sa cu proteinele (transferina). un complex colorat în roşu. când organismul pierde pe lângă apă şi o cantitate apreciabilă de NaCl. După deproteinizare. după filtrare Fe3+ din filtrat este redus cu hidrochinonă la Fe2+. Reactivi: . cu α .α ’-dipiridil.Soluţie HCl 1N. Ionii de Fe2+ formează cu ortofenantrolina şi. mai specific. Valori crescute se întâlnesc în stări de sete. culoarea indicatorului la viraj tinde spre albastru. Valori normale pentru adulţi: 340 – 390 mg clor/100 ml ser 96 – 110 mEq clor/ litru de ser Valori scăzute până la 250 mg/100 ml ser se întâlnesc în insuficienţă corticosuprarenală (boala Addison). Se precipită proteinele serice cu acid tricloracetic. .Soluţie CCl3COOH 20%. în hiperfuncţia corticosuprarenală şi în insuficienţa renală. pe când la ser neproteinizat spre violet.

ortofenantrolină. filtrare şi apoi în eprubete 2 2 0. o-fenantrolină 1% sol.0702 g Fe(NH4)2(SO4)2· 6H2O. hidrochinonă 2% sol. iar pentru dizolvare se acidulează iniţial cu 2-3 picături de HCl concentrat) .1 0.2 0. standard de fier (100 µ g %) acid tricloracetic 20% filtrat sol. Se diluează extemporaneu o soluţie saturată (la temperatura camerei cu apă bidistilată) în proporţie de 1:1 . Se diluează extemporaneu 1 ml la 100 ml cu apă bidistilată obţinându-se un standard de lucru de 100 µg Fe % cu stabilitate limitată la 1-2 luni. Standardul concentrat se păstrează la frigider. ad 100 ml cu apă bidistilată. la λ = 510 nm.2 0. în cuva de 1 cm.- Soluţie hidrochinonă 2%. acetat de sodiu Agitare. Modul de lucru: În trei eprubete se pipetează conform tabelului: Probă (ml) 1 2 Standard (ml) 1 2 Blanc (ml) 1 2 - sol.2 0.1 2 2 2 2 0.1 2 Fiecare eprubetă se agită şi după 5 minute se citeşte extincţia probei (Ep) şi a standardului (Es) faţă de blanc.0497 g FeSO4· 7H2O. Calcul: Sideremia se calculează cu următoarea formulă: Fe µ g% = Ep/Es•Cst = Ep/Es•100 (Cst = concentraţia standardului de fer = 100 µ g%) 99 . HCl 1 N ser (nehemolizat) apă bidistilată sol. repaus 2 2 10 min. 10 min.Soluţie ortofenantrolină clorhidrică 1% (se poate utiliza şi - Soluţie semisaturată de CH3COONa. ad 100 ml cu apă bidistilată sau 0. repaus.Soluţie standard concentrată de fer 10 mg%: 0.

sarcini repetate. aclorhidrie. Dozarea fosfatului anorganic din ser prin metoda Briggs ( cu deproteinizare) În serul sanguin şi alte lichide biologice fosforul se găseşte sub trei forme: 1.3 µ moli/l) . Capacitatea totală de fixare a ferului (CTFFe) corespunde cantităţii totale de siderofilină şi se exprimă în µ g Fe/100 ml plasmă.35 -7. regim făinos-lactat). H2PO4-. c. nucleotide.45. tratament cu fer în exces. pH = 7. În organismul uman mediul intern are bazicitatea uşor crescută peste neutralitate. Menţinerea constantă a pH-ului în mediu intern este realizată. Valori scăzute: scăderea aportului (dietă inadecvată. esteri fosforici ai glucidelor. f. alături de alte sisteme tampon. Proteina plasmatică transportoare de fer este transferina (siderofilina) sintetizată în ficat. Fosfaţii anorganici îndeplinesc unele roluri în lichidele şi ţesuturile biologice: a) Sistemul tampon al fosfaţilor (H2PO4-/ HPO42-). acid creatinfosforic. acid fosfopiruvic. g. în timp ce CTFFe este mult crescută. fosfor anorganic ( acid ortofosforic (H3PO4).bărbaţi: 90-160 µ g% (16. acizi trifosforici 3. etc. adică neprecitabilă cu acid tricloracetic: a. prin 100 .3-23. hemoragii puternice. Me4P2O7). cefaline. e.).1-28. sfingomieline etc. În deficitul de transferină sunt scăzute atât sideremia cât şi.6 µ moli/l) Valori crescute: creşterea reabsorbţiei (absenţa blocadei mucoasei). pierderi mari de sânge. Combinat în proteine (a) sau acizi nucleici (b) ca: (a) fosfoproteine ( cazeina din lapte. Valorile normale ale CTFFe se încadrează între 250-420 µ g% Fe. vitelina din gălbenuşul de ou) (b) nucleoproteine (mediul intracelular animal. etc. Sub formă acidosolubilă. hemocromatoză). d. În anemia feriprivă sideremia este mult scăzută. 2. Fosfolipide: lecitine. b. diaree cronică. CTFFE.Valori normale: . acid fosfogliceric. evident. sindrom de malabsorbţie). scăderea absorbţiei (rezecţii de stomac/intestin. HPO42-.femei: 80-130 µ g% (14. cauza fiind utilizarea ferului plasmatic pentru producţia de hemoglobină. depozitarea excesivă a ferului în organism (hemosideroză. La rândul ei producţia accelerată de hemoglobină poate fi cauzată de pierderile cronice de sânge.

HPO42-.şi H2PO4-. eliberează protoni care neutralizează ionii OH.+ H+ ---------> H2PO4Componenta acidă. conţinutul în proteine şi alţi metaboliţi din ser previne precipitarea sării tricalcice. tamponează aciditatea mediului prin reacţia: HPO42.care constituie componenta bazică a sistemului . b) În sânge există un raport aproximativ invers proporţional între ionii fosfat şi calciu. împiedicându-se astfel atingerea unor concentraţii critice la care aceşti ioni să formeze fosfat tricalcic insolubil. În filtratul acidulat fosfatul anorganic. componentele funcţionale în cursul tamponării sunt anionii acestor săruri: HPO 42.------------> H2O + HPO42După cum se observă.+ 3NH4+ +23H+ → (NH4)3[P(Mo3O10)4].+ 12MoO42.sistemul tampon al fosfaţilor. produşii rezultaţi în ambele cazuri sunt componentele sistemului tampon. De fapt. Componenta bazică. ale hormonului cresc calcemia. Efectele la nivelul oaselor şi rinichilor. Sistemul tampon al fosfaţilor este operant în special în hematii. Acest sistem poate fi alcătuit din două săruri: fosfat monoacid (Na2HPO4 sau K2HPO4) . Principiu: Se precipită proteinele cu acid tricloracetic şi se separă prin filtrare.+ OH. împreună cu molibdatul de amoniu.şi fosfatul diacid (NaH2PO4 sau KH2PO4) care este componenta acidă.ai bazelor: H2PO4. fără o creştere echivalentă a concentraţiei fosfatului.6H2O + 6H2O +12H2O 101 .este aproximativ de 5 ori mai mare decât cea a anionului H2PO4-. concentraţia anionului HPO42. De fapt concentraţiile serice ale acestor ioni depăşesc pragul de solubilitate al fosfatului tricalcic.4). La pH-ul normal (7. hormonul paratiroidian creşte reabsorbţia calciului şi inhibă reabsorbţia ionilor fosfat (acţiune fosfaturică). Totuşi. H2PO4-. La nivel renal. formează fosfomolibdatul de amoniu ( un complex de culoare galbenă): 12 (NH4)2MoO4 + H3PO4 + 21H+-----> (NH4)3PO4 ⋅ 12MoO3 + 21NH4+ (galben) HPO42. dar şi în celulele tubulilor renali.

Intensitatea culorii albastre este proporţională cu concentraţia complexului. (MoO2)2.Soluţie standard de lucru (20 µ gP/ml) obţinută prin diluarea soluţiei stoc de fosfat. deci cu cantitatea de fosfat anorganic din probă.Aceasta este redus la albastru de molibden (un amestec de oxizi de molibden. ml Acid tricloracetic 20%.Soluţie sulfit de sodiu 20% care se împrospătează la fiecare serie de determinări. . Modul de lucru: Se prepară o probă şi un blanc în conformitate cu tabelul de mai jos: 102 .5 5 1 1 1 2 2 1 2 7 5 1 1 1 2 3 3 2 5 5 1 1 1 2 4 5 2 3 5 1 1 1 2 Se omogenizează conţinutul baloanelor şi după 30 min. adică culoarea produsă de oxizii de molibden este fotometrabilă (se supune legii Lambert-Beer).Acid tricloracetic 20% . se citeşte extincţia faţă de blanc la λ =600 nm.Soluţie de molibdat de amoniu în mediu acid obţinut prin dizolvarea a 25g molibdat de amoniu în 300ml H2O la care se adaugă 75ml H2SO4 concentrat iar apoi se completează la 500ml cu apă. .Soluţie standard stoc de fosfat (2 mgP/ml) preparată folosind ca substanţă etalon KH2PO4.5 2 7. Reactivi: . ml Hidrochinonă 1%. Standard de lucru de P (1ml=20µ gP). ml Din acest amestec se măsoară în baloane Erlenmeyer: Molibdat de amoniu.Soluţie de hidrochinonă 1% acidulată cu o picătură de H2SO4 concentrat. ml Sulfit de sodiu 20%. Curba de calibrare 1 În baloane Erlenmeyer se măsoară: Sol. fin dispersaţi în apă) de către hidrochinonă şi apoi sulfit de sodiu. ml 0. . ml Apă bidistilată. ml Apă bidistilată. Aparatură: .MoO4. .Spectrofotometru Spekol.

5 mg/100 ml ser (0. ml Apă bidistilată. Valori crescute: Hiperfosfatemii şi cronice. rahitism. Componentele organice azotate din ser se transformă prin mineralizare în săruri de amoniu care în aparatul Wagner-Parnas eliberează amoniac. Valori normale: .adulţi:2. ml Hidrochinonă 1%. Determinarea fosfatemiei se face raportând extincţia probei citită faţă de blanc la Compuşi organici Dozarea azotului total din ser prin metoda Kjeldahl Principiu: Dozarea azotului din materiale biologice se face după metoda pusă la punct de către Kjeldahl în 1883.3-1.5 mmol/l) . ml Proba În baloane Erlenmeyer se măsoară: 2 4 4 Agitare energică şi repaus 10 min + În baloane Erlenmeyer se măsoară: 5 1 1 1 2 Blanc 5 1 1 1 2 Se omogenizează conţinutul baloanelor şi după 30 min se citeşte extincţia probei faţă de blanc la λ = curba de etalonare. 103 . ml Acid triloracetic 20%. ml Apă bidistilată. ml Molibdat de amoniu. osteomalacie. ml Filtrare în eprubete Din filtrat.5-4. insuficienţe renale acute 600 nm.8-1. tubulopatii renale. ml Sulfit de sodiu 20%.copii: 4-6 mg/100 ml ser (1.Ser. acromegalie.9 mmol/l) Variaţii patologice: Valori scăzute: Hipofosfatemii apar în hiperparatiroidism. hipervitaminoză D. apar în hipoparatiroidism.

H2O2 3 %. (m:m) . .NaOH N/100. . Dozarea decurge în trei faze: mineralizarea. Excesul de H2SO4 N/100 se titrează cu NaOH N/100 în prezenţă de indicator Groak.1 ml ser.H2SO4 conc. Aburii sunt condensaţi în refrigerentul descendent D. . antrenarea cu vapori şi titrarea Mineralizarea pentru distrugerea materiei organice se face cu H2SO4 conc. Modul de lucru: 1) Mineralizarea : Într-un balon Kjeldahl de mineralizare se introduc 1 ml H 2O distilată. conform reacţiei: 2 NH3 + H2SO4 → (NH4)2SO4 Înaintea antrenării cu vapori.NaOH 30 %. transformându-se în sulfat de amoniu. de albastru de metilen 1 %. la temperatură ridicată şi în prezenţa ionilor de cupru: 2 N + 3 C + 3H2SO4 → 2 NH3 + 3 CO2 + 3 SO2 Sulfatul de potasiu ridică temperatura de fierbere la 350-4000 C iar ionii de cupru. au rolul de a cataliza reacţia. iar soluţia apoasă de amoniac se colectează în flaconul Erlenmayer E care conţine soluţia de H2SO4 N/100. 0. care prin vasul B (deflegmator) trec în balonul de antrenare C antrenând de aici amoniacul. Aparatură: Aparatul Wagner-Parnas este alcătuit din balonul A (generator de vapori) în care se formează vaporii de apă. . un vârf de spatulă amestec catalizator şi 2-3 picături soluţie de 104 . 2 ml H2SO4 conc.Indicator Groak: la 100 ml sol.Amoniacul este captat într-o soluţie de H2SO4 în exces iar excesul de H2SO4 se titrează cu o soluţie de NaOH în prezenţa indicatorului Groak.H2SO4 N/100. . într-un volum cunoscut de H2SO4 N/100. În cazul mineralizării NH 3 reacţionează cu H2SO4 prezent. alcoolică saturată de roşu metil se adaugă 4 ml sol.Amestec catalizator CuSO4 . din sulfatul de cupru. NH3 se eliberează din sulfatul de amoniu cu NaOH concentrat: (NH4)2SO4 + 2 NaOH → Na2SO4 + 2 NH3 + 2 H2O şi se antrenează cu vapori în aparatul Wagner-Parnas.. Reactivi: . 5 H2O şi K2SO4 (1:3)..

3) Antrenarea NH3 cu vapori de apă. emană vapori corozivi de H2SO4 !). Pentru aceasta se procedează în felul următor: Se înlocuieşte flaconul E cu un pahar Berzelius care conţine apă distilată. apoi se închide din nou robinetul ei. Prin răcirea şi condensarea vaporilor de apă presiunea din aparat scade sub cea atmosferică şi astfel conţinutul vasului de distilare C este aspirat în vasul B. Se răceşte balonul A cu ajutorul unei cârpe ude până când apa distilată din pahar este aspirată până în vasul B de unde se îndepărtează prin robinetul H iar după terminarea spălării se deschide robinetul de siguranţă G şi se poate pregăti distilarea. 105 . Mineralizarea are loc pe flacără mică sub nişă. Conţinutul mineralizat al balonului Kjeldahl se diluează cu precauţie cu 2 ml H2O distilată şi se introduce prin pâlnia F în vasul de distilare C. . se adaugă 2-3 picături de indicator Groak şi flaconul se aşează sub refrigerentul D în aşa fel încât capătul acestuia să fie introdus în soluţie. din care apa se îndepărtează prin robinetul H în paharul Berzelius. După 10 minute balonul Kjeldahl se răceşte la temperatura camerei fiind lăsat în repaos sub nişă (atenţie. Se spală pâlnia F cu H2O distilată. Într-un flacon Erlenmeyer (E) de 100 ml se pipetează 20 ml H2SO4 N/100. Balonul Kjeldahl se spală de 3 ori cu câţiva ml de apa distilată iar aceasta se colectează tot în pâlnia F. 2) Spălarea aparatului Wagner-Parnas: Înaintea acestei distilări aparatul Wagner-Parnas.H2O2. cu reziduuri de la antrenarea precedentă se spală.

. Se închide robinetul pâlniei F. În acest timp amoniacul trece cantitativ în flaconul E... × 0. Reacţia de complexare 106 .1 ml sol. H2SO4 N/100 .. Calcul : 1 ml sol... 0..... Cu ajutorul unei pisete se spală capătul refrigerentului D în acest flacon.. Numai după aceasta se scoate becul de gaz de sub balonul A.. mai precis...... x x = ( a ⋅ FH2 SO4 − b ⋅ FNaOH ) a = 20 ml H2SO4 N/100 b = volumul de NaOH N/100 consumat la titrare... stabilizat cu iodură de potasiu....14 mg N a ⋅ FH2 SO4 − b ⋅ FNaOH . din acest moment..Se adaugă prin pâlnia F 20 ml NaOH 30%..... 4) Titrarea Excesul de H2SO4 N/100 din flaconul Erlenmeyer se titrează cu NaOH N/100 în prezenţa indicatorului Groak. toate robinetele fiind închise. După terminarea distilării se coboară flaconul în care s-a colectat condensul şi se lasă să mai picure câteva picături.. Dozarea proteinelor totale din ser prin metoda biuretului Principiu: Proteinele reacţionează cu ionii de cupru în soluţie alcalină formând un complex proteic de culoare violetă. Avantajul constă în faptul că se foloseşte un singur reactiv în care hidroxidul de cupru este menţinut în soluţie sub formă de complex format cu tartratul dublu de sodiu şi potasiu. După aceasta se poate trece la spălarea aparatului prin procedeul descris mai sus.14 mg N/0.... Conţinutul flaconului Erlenmayer E se supune titrării. după ce prima picătură de condens cade pe tubul refrigerentului descendet D. Distilarea se face 3 minute.. se introduce flacăra sub balonul A şi apoi se închide robinetul de siguranţă G se aşteaptă până când vaporii antrenatori ajung la nivelul refrigerentului D...

9% Ser ml ml ml Proba 5. Cel mai simplu compus care dă această reacţie este biuretul.) N H O 2NH + 2 Na + NH2 NH NH2 Cu 4 SO NaOH 2O C C C O Aparatura: Spectrofotometru sau fotometru cu filtre Reactivi: .5 H2O dizolvat în 10 ml H2O. apoi 0.0 0. Se conservă în sticlă brună timp nelimitat.2 N.0 0.) N H Cu H N (.cu ionii Cu2+ este dată de compuşi care conţin în molecula lor cel puţin două legături peptidice. . NH2 t0 NH2 NH3 O O C C biuret O HN C C O H N (.Soluţia B: se dizolvă 5 g KI în 1000 ml de NaOH 0. Modul de lucru: Se lucrează în 2 eprubete conform tabelului: Sol. Se conservă în sticlă brună timp nelimitat.2 N. Se adaugă sub agitare 1.5 g KI şi se completează cu NaOH 0.Soluţia A: 4.9 %.5 g CuSO 4.5 g tartrat de sodiu şi potasiu se dizolvă în 40 ml NaOH 0.NaCl 0.1 Blanc 5.Soluţia de lucru: se diluează 1 volum soluţie A cu 4 volume soluţie B. . Se poate utiliza o săptămână.1 - 107 . de lucru NaCl 0.2 N până la 100 ml. păstrându-se în sticlă brună. compus care ia naştere prin încălzirea ureei. .

folosind cuva de 1 cm. boala Osler. Apare hiperproteinemie şi în unele forme de leucemie. Proteinemia scade şi în stări de şoc produse de arsuri.8. diabet insipid.1 × F = × 1% E 1cm V P 2. boala Besnier-Boeck-Schaumann. inaniţie. Hiperproteinemie relativă apare în deshidratări acute produse de vărsături. În mielomul multiplu (plasmocitom) se produce proliferarea canceroasă a unei clone de plasmocite producătoare de imunoglobuline al căror nivel creşte în sânge. afecţiuni hepatice grave (ciroză cu evoluţie spre insuficienţă hepatică.1 1% E × 18.77 0. diaree.Se omogenizează conţinutul eprubetelor şi după 30 de minute se măsoară extincţia probei (E) faţă de blanc. diaree. la λ = 546 nm. Calcul: c (g/100ml) = V E E 5.2 g/100 ml Valori crescute se întâlnesc în: deshidratări acute produse de vărsături. Hipoproteinemie absolută apare în deficitul genetic de anticorpi sau albumină. E 1cm -coeficientul de extincţie procentual Valori normale: 6. Hiperproteinemie absolută apare în boli inflamatorii cronice (tuberculoză pulmonară. anemie pernicioasă. lupus eritematos sistemic. În cazurile enumerate nu creşte de fapt cantitatea de proteine circulante ci creşte doar concentraţia lor din cauza pierderii de lichid din organism. VP -volumul serului. poliurie. sarcoidoză).4 = g proteine/100 ml ser. Hiperproteinemii apar şi în: mielom multiplu macroglobulinemia Waldenstrőm. VF -volumul final. Hipoproteinemie relativă apare în cadrul diluării sângelui circulant prin administrare de perfuzii sau prin ingerare excesivă de lichide. CCl4) în care este compromisă funcţia hepatică de sinteză a proteinelor. CCl4. intoxicaţii cu benzen. hemoragii. infecţii acute şi cronice Valori scăzute: se întâlnesc în: afecţiuni hepatice. Hipoproteinemii se întâlnesc în: afecţiuni renale. tumori maligne. intoxicaţii cu benzen. ciroze hepatice.5 . Macroglobulinemia Waldenström este un limfom malign cu hipergamaglobulinemie. 108 . diabet. poliurie care apare la pacienţii cu diabet insipid şi diabet zaharat.

Electroforeza zonală foloseşte o fază solidă sau un gel de amidon. pentru migrare. sau datorită tulburării de absorbţiei intestinală. sau poate avea loc pierdere de proteine pe cale intestinală (enterocolită). Electroforeza zonală este tipul cel mai folosit în laborator. agaroză etc. În cursul electroforezei componenţii amestecului de analizat se vor separa datorită vitezelor de deplasare diferite. Hipoproteinemie mai apare în arsuri extinse. În funcţie de pH proteinele se comportă ca anioni şi vor migra spre anod (+). Se pot pierde cantităţi însemnate de proteine în sindromul nefrotic (prin filtrul renal lezat trec numeroase molecule de proteină şi se elimină prin urină). În cazul electroforezei în fază liberă migrarea are loc în fază lichidă. sau ca şi cationi şi vor migra spre catod (-). În inaniţie şi sindrom de malabsorbţie apare carenţă de proteine datorită aportului insuficient. ascită (lichid bogat în proteine apărut în cavitatea abdominală în cadrul insuficienţei hepatice). agar. Electroforeza proteinelor serice Principiu: Electroforeza se bazează pe proprietatea particulelor încărcate electric de a migra spre polul pozitiv sau negativ sub acţiunea tensiunii electrice. hemoragii. În funcţie de mediul în care are loc migrarea există două tipuri de electroforeză: electroforeza în fază liberă şi electroforeza zonală.Pacienţii cu tumori maligne prezintă hipoproteinemie datorită catabolismului proteic accentuat. 109 .

prin încălzire la fierbere.82 g/l. dietilbarbiturat de sodiu (medinal) 10.02 g/l]. În camera de electroforeză închisă cu un capac se realizează echilibrul lichid (tampon)-vapori de apă. care se toarnă pe plăcuţe de sticlă degresate anterior cu alcool. b) suport.Cameră de electroforeză confecţionată din material plastic care conţine două cuve prevăzute cu electrozi de platină.2 g/l.1% în soluţie de acid tricloracetic 10%. acid dietilbarbituric (veronal) 1. a) plăcuţă de sticlă acoperită cu gel de agaroză. d) soluţie tampon. c) benzi de hârtie de filtru.Aparate şi materiale: . Gelurile se pot păstra în frigider 2-3 zile în cutii umede de plastic. Soluţie de fixare: se amestecă 90 ml metanol cu 20 ml acid şi cu 90 ml apă bidistilată.2 g/l. Colorant: roşu de Ponceau 0. şi o punte mobilă pe care se vor pune lamele cu probele de analizat. e) electrozi. Modul de lucru: 110 . etiltiosalicilat de mercur (conservant) 0. Compoziţia ei este acetic glacial - metanol 45% şi acid acetic 10%.6 Gel de agaroză: se prepară o soluţie de agaroză 1% în soluţia tampon. pH = 8.Sursă de curent continuu: redresor (0-500 V. Reactivi: Soluţie tampon: tampon Tris-barbital [tris-hidroximetilaminometan 7. d Schema aparatului de elecroforeză. 0-50 mA) .

50-0.) Uscarea se poate face la termostat sau la temperatura camerei. Aparatul calculează valorile procentuale ale fracţiunilor proteice.) Se închide etanş aparatul. d. La extremităţile lamelor se aplică două hârtii de filtru Whatman îmbibate cu soluţie tampon. În cazul serului normal. Cu o seringă cu Hamilton se introduce 1 µl de ser în şanţul creat de matriţă şi se aşteaptă 5 minute pentru absorbţia serului în gel. g. Aceste două compartimente nu comunică între ele. e. b.) Determinarea cantitativă a fracţiunilor proteice se face cu ajutorul unui densitometru optic. După 5 minute se îndepărtează excesul de ser cu o bandă de hârtie de filtru.Globuline α 2 .a.50-4. care prezintă atâtea maxime câte fracţiuni sunt. iar celălalt capăt să facă legătura cu soluţia tampon din cuvele cu electrozi. Aceste hârtii de filtru sunt îndoite la capete astfel încât cu un capăt să acopere aproximativ 1/2 cm din lungimea lamei (gelului).20 0.25-0. rezultă următoarele 6 fracţiuni: Fracţiunea Albumine α 1 . Se scoate matriţa şi se pune lama pe puntea care se află în mijlocul camerei de electroforeză.65 111 .) Se scoate lama de sticlă cu gel din cutia de plastic. se conectează cuvele la redresor şi se lasă probele la migrat 1 h la 170 V. Se aşează o bandă de hârtie de filtru pe o zonă a gelului unde urmează să fie depusă proba. deoarece numai în felul acesta curentul electric trece numai prin gel. Acesta trasează automat curba de extincţie (reflexie optică). f.) După migrare se scot lamele din camera de electroforeză şi se introduc 10 minute în soluţia de fixare. c. Excesul de colorant de pe plăcuţe se îndepărtează prin spălare cu apă distilată. Matriţa trebuie să adere la gel. După umectare se îndepărtează imediat hârtia de filtru şi se pune în locul ei o matriţă pentru probe.40 0.) Colorarea se face prin îmbibare timp de 5 minute într-o soluţie de colorant aflat într-o cutie Petri. prin electroforeza în gel de agaroză.) În camera umedă se introduc în cele două cuve laterale volume egale de soluţie tampon. măsurate cu cilindrul gradat. aflată într-o cutie Petri. Gelul uscat va avea consistenţa unui film.Globuline Valoarea procentuală 50-59 3-5 7-9 g/100ml 3.

Hiperglobulinemie globală (α. neoplasm digestiv. afecţiunilor hepatice cronice.β 1 + β 2Globuline γ . poliartrita reumatoidă. β . 112 în afecţiunile cu implicaţie . stafilococi. colagenaze: poliartrită reumatoidă. afecţiuni digestive: inflamaţia mucoasei digestive. Hiperalfa şi hipergamaglobulinemia sunt întâlnite în inflamaţiile acute şi cronice. Hiperbetaglobulinemia izolată se întâlneşte în β plasmocitom. Hiperalfaglobulinemia asociată sau nu cu hiperbetaglobulinemia se întâlneşte în inflamaţii acute (reumatism poliarticular acut. leucemii.Globuline 11-14 16-20 0. Hiperalbuminemiile apar în puţine stări patologice. afecţiuni hepatice: hepatite cronice. streptococi endocardită bacteriană subacută. 4. 7. bolilor infecţioase acute sau cronice. ciroze. tumorile maligne. 6. Hipergamaglobulinemie izolată se întâlneşte imunologică cum sunt: boli infecţioase acute sau cronice: hepatită virotică. afecţiuni neoplazice de sistem: boala Hodkin. 3. sindrom nefrotic (cresc îndeosebi α 2 – globulinele).02 1. 2.40 Interpretarea valorilor fracţiunilor proteice. 1. boli infecţioase acute. arsuri întinse. limfogranulomatoză benignă. diabet zaharat. lupusul eritematos diseminat. Hipogamaglobulinemia se întâlneşte în : agamaglobulinemie şi hipogamaglobulinemie congenitală. icter obstructiv prelungit. nefropatiilor cronice. 5. în tumori maligne. infarct miocardic).80-1. sifilis. γ ) se întâlneşte în cazul tumorilor maligne. sclerodermie. hepatite acute virotice sau toxice. sindrom nefrotic. sindrom nefrotic. mononucleoză infecţioasă. tuberculoză. mai importante fiind leucozele limfatice cronice. eczeme generalizate. insuficienţă cardiacă.10-1.

g) Mielom multiplu.Fosfowolframat de sodiu 10 % . acid uric. Aparatură: Reactivi: Aparatul Wagner-Parnas.În figură sunt prezentate proteinogramele obţinute prin citirea electroforegramelor la densitometru optic.58 N . aminoacizi. d) Sindrom nefrotic. f) Ciroză hepatică. .H2SO4 0. După precipitarea şi îndepărtarea proteinelor conţinutul de azot neproteic se determină după acelaşi principiu ca şi în cazul dozării azotului total din ser prin metoda Kjeldahl. amoniac. în câteva cazuri patologice precum şi în cazul normal. h) Hipogamaglobulinemie. 113 .H2SO4 conc. etc. Dintre acestea azotul ureic reprezintă mai mult de 50 %.). e) Enteropatie exudativă. creatinină. creatină. a) Normal (vezi tabelul de mai sus). Diferenţa dintre azotul total neproteic şi azotul ureic se numeşte azot rezidual. b) Inflamaţie acută. Dozarea azotului neproteic din ser prin metoda Kjeldahl Principiu: Azotul neproteic reprezintă azotul din substanţele ce rămân în soluţie după deproteinizarea serului (uree. c) Inflamaţie cronică.

5H2O şi K2SO4 (1:3) . H2SO4 N/100 . Având în vedere că 50% din azotul neproteic este reprezentat de azotul ureic. 2 ml soluţie de fosfowolframat de sodiu şi 2 ml H2SO4 0...... 0. boala Addison.58 N. Aceste valori se mai întâlnesc în arsuri..... 2) Mineralizarea : Într-un balon Kjeldahl se introduc 2 ml filtrat.. Se agită energic şi după 10 minute proba se filtrează. Valori normale : 20 .14 mg N a ⋅ FH2 SO4 − b ⋅ FNaOH . hemoragii digestive../100 ml ser.. 4 ml H2O bidistilată...H2SO4 N/100 cu factorul FH2SO4 . 114 . După 10 minute balonul Kjeldahl se răceşte la temperatura camerei... Calcul : 1 ml sol. cu excepţia faptului că amoniacul pus în libertate se va capta în 10 ml H2SO4 N/100. 2-3 picături soluţie de H2O2 şi un vârf de spatulă de amestec catalizator. 3) Spălarea aparatului Wagner-Parnas: se face ca mai sus.../ 100 ml ser Valori crescute: se întâlnesc în afecţiuni renale ca insuficienţa renală cronică sau în obstrucţii ale căilor urinare. x = ( a ⋅ FH2 SO4 − b ⋅ FNaOH ) a = 10 ml H2SO4 N/100 x × 0... Mineralizarea are loc pe flacără mică sub nişă.......Indicator Groak Modul de lucru: 1) Deproteinizarea serului: Într-un flacon Erlenmeyer se introduc 2 ml ser.. 2 ml H2SO4 conc. interpretarea ese aceeaşi cu cea de la uree......40 mg N neprot.4 ml ser b = volumul NaOH N/100 consumat la titrare Rezultatul se exprimă în mg N neprot.NaOH 30 % .Amestec catalizator CuSO4. 4) Antrenarea NH3 cu vapori de apă : Se efectuează după modul descris la dozarea azotului total. 5) Titrarea: Excesul de H2SO4 se titrează cu o soluţie de NaOH N/100 în prezenţa indicatorului Groak..NaOH N/100 cu factorul FNaOH .14 mg N/0.H2O2 3 % ...

se dizolvă în apă bidistilată aducându-se la 100 ml.02 ml ser în probele de analizat. Se scot eprubetele de la incubat şi se adaugă 1 115 N O - . Amoniacul eliberat este determinat apoi pe baza reacţiei pe care o dă cu fenolul şi hipocloritul de sodiu în mediu alcalin. Se aduce volumul la 500 ml. 0.02 ml soluţie de uree 40 mg% pentru proba standard.5 g NaOH în 400 ml apa bidistilată. uscată în prealabil în exicator. şi se descompune în amoniac şi dioxid de carbon. Se dizolvă 25 g fenol chimic pur în 400 ml apă bidistilată. reacţionează cu o altă moleculă de fenol pentru a forma indofenol care dezvoltă în mediu alcalin o intensă culoare albastră. O Reactivi: . Într-un balon de 500 ml se dizolvă 12.Dozarea ureei din ser prin metoda cu urează Principiu: Ureea din ser este hidrolizată sub acţiunea unei enzime specifice. . Se amestecă cele două soluţii şi se aduce volumul la 500 m1. pH-ul la 6.soluţie etalon de uree: 40 mg uree pură. Separat se dizolvă 125 mg nitroprusiat de sodiu în 50 ml apă distilată. Se adaugă apoi un volum de hipoclorit comercial conţinând 1.2 ml suspensie urează într-o serie de eprubete. Se agită bine şi se păsrează într-un vas de plastic.urează tamponată: se dizolvă 1 g EDTA în 80 ml apă bidistilată şi se ajustează.reactiv fenolic.10 g hipoclorit de sodiu (de regulă 20 ml soluţie). Se adaugă apoi 150 mg urează şi se completează volumul la 100 ml cu apă bidistilată.reactiv hipoclorit.5 cu NaOH diluat. Se adaugă apoi cu o pipetă câte 0. ureaza. Modul de lucru: Se pipetează 0. (Reacţia Berthelot). - ClO + OH + NH 3 O N Cl parachinoncloroimina formată astfel. . .02 ml apă distilată pentru proba oarbă şi 0. Reacţia este catalizată de nitroprusiatul de sodiu. Se incubează eprubetele la 37°C pe baia de apa timp de 15 minute.

aflat în exces în soluţia de hipobromit de sodiu.ml reactiv fenolic. Br2 + 2NaOH → NaOBr + H2O O C NH2 + 3NaOBr NH2 N2 + CO2 + 3 NaBr + 2 H2O Dioxidul de carbon este fixat de către NaOH. Se amestecă continuu eprubetele şi se citeşte extincţia la 630 nm fată de proba oarbă. 116 . sub formă de Na2CO3 conform reacţiei: CO2 + 2NaOH → Na2CO3 + H2O Azotul molecular degajat este măsurat volumetric în aparatul Kowarski. Soluţia de hipobromit de sodiu se prepară din Br2 şi NaOH . Se incubează din nou la 37°C timp de 15 minute pentru dezvoltarea culorii. Calcul: uree mg% = (E probei / E standardului )• 40 Dozarea ureei din ser prin metoda Kowarski Principiu: Ureea este descompusă în mediu alcalin cu ajutorul soluţiei de hipobromit de sodiu rezultând azot molecular. Se scot din baie eprubetele şi se diluează prin adăugarea a 10 ml apă distilată. dioxid de carbon şi apă. se agită uşor şi se adaugă 1 ml reactiv hipoclorit alcalin.

Ramura stângă (A) este prevăzută în partea superioară cu un robinet (a) şi este gradată atât deasupra cât şi dedesubtul robinetului. Prin răsucirea acestui robinet se obţin trei poziţii în funcţie de poziţia umflăturii robinetului: 1) semnul în spate : comunică A cu B. 3) semnul în sus : comunică B cu C. 2) semnul în jos : comunică A cu C. De aici se ramifică şi tubul de scurgere (C). 4) semnul în faţă : comunică A şi B cu C 117 . Pe robinetul cu trei căi (b) direcţia căii verticale a T-ului este evidenţiată de obicei ca o umflătură sau adâncitură (semn).Aparatură : Aparatul Kowarski are forma unui tub în formă de "U". Ramura dreaptă (B) nu este gradată şi are în partea inferioară un robinet (b) cu trei căi în formă de T.

lăsând să curgă din ramura B lichidul în exces (semnul în sus). Manipularea aparatului : Se umple aparatul cu soluţie Kowarski. Se agită şi după 10 minute se filtrează. Se închide robinetul "a". Excesul de soluţie Kowarski se va scurge prin tubul C. apoi se completează lichidul până la nivel. se îndepărtează cu o pipetă lichidul de deasupra şi se usucă cu o fâşie de hârtie de filtru. prin ramura A. 6 ml soluţie de NaOBr. Se păstrează la gheaţă cel mult o săptămână.5 ml acid tricloracetic 10 %. 5 ml. exact 2.Reactivi: . Robinetul "b" se aşează cu semnul în jos. În ramura A se toarnă aproximativ 3. 12 picături de brom la 6 ml NaOH 33 %. După 10 minute se aduce la nivelul ramurei A soluţia din ramura B.Acid tricloracetic 10 %. Se citeşte volumul azotului degajat (vN2) precum şi temperatura şi presiunea atmosferică. Apoi se stabileşte comunicarea între ramurile A şi B (semnul în spate). .5 ml ser şi 2. prin deschiderea robinetului "a". Modul de lucru: Deproteinizarea serului: într-un flacon Erlenmayer se pipetează 2.5 ml filtrat. Se îndepărtează cu o pipetă restul filtratului. După dozare aparatul Kowarski se goleşte şi se spală cu apă distilată pentru a evita blocarea robinetelor. Se lasă să intre în aparat cca.Soluţie NaOBr : se prepară proaspăt. adăugând sub nişă.Soluţie Kowarski : 350 g NaCl şi 150 g K 2SO4 se dizolvă la fierbere în 1000 ml H2O. Se introduc apoi. se spală cu H2O distilată şi se usucă din nou cu hârtie de filtru. În acest fel azotul din aparat va avea aceiaşi presiune cu cea a mediului înconjurător. el se îndepărtează prin tubul de scurgere C (semnul în jos). Dacă rămâne aer în aparat. se răceşte şi se filtrează.factor de conversie din ml N2 în mg uree 118 . se deschide robinetul "a" şi se toarnă soluţia Kowarski în aparat prin ramura B până când lichidul depăşeşte nivelul robinetului "a" cu 1-2 ml. . Se lasă să pătrundă în aparat.volumul de azot degajat F . Degajarea azotului începe imediat împingând în jos soluţia Kowarski care se scurge prin tubul C. Pentru aceasta se stabileşte legătura între ramurile A şi B. Calcul: v N 2 × F × 100 = mg uree/100 ml ser v N 2 . sub agitare.5 ml filtrat.

04 16º C 1.92 1.96 1. rinichi polichistic.91 1.99 2.87 1.93 Valori normale : 21 .90 1.88 1.93 1.90 1.94 1.5 – 9.83 1.80 1.94 1. Valori scăzute : .04 2.96 1.86 1.00 20º C 1.96 1. (eliminare scăzută).89 1.01 2.99 2.84 1.91 1.94 1.98 1.02 2.87 1. Cauze de origine extrarenlă: stări de exsicoză şi şoc provocate de hemoragii.01 2.01 2.87 1. Reactivi: .Reactiv fosfowolframic: într-un balon de 1000 ml prevăzut cu refrigerent cu reflux.83 1.86 1.88 1.89 1. tuberculoză renală.91 1.89 1. se introduc 50 g wolframat de sodiu.87 1.91 1.02 18º C 1.82 1.06 14º C 1.97 1.54 mg uree/100 ml ser sau 3.96 1.82 1.insuficienţă hepatică gravă (ciroză)(sinteză scăzută) Dozarea acidului uric din ser Principiu: Acidul uric (catabolitul final al nucleotidelor purinice) reduce în mediu alcalin reactivul fosfowolframic până la un produs de culoare albastră.83 1. glomerulonefrită acută sau cronică. calculoză.97 1.02 2.94 1. traumatisme.92 1.95 1. Cauze de origine renală: insuficienţă renală acută sau cronică.06 2.93 1.99 2.98 2.84 1.95 25º C 1.05 2.97 1.93 1.84 1.93 1.91 1.92 1.94 1.00 2.96 1. arsuri.85 1.95 1.89 1.00 2.95 1.85 1. Barometru 710 720 725 730 735 740 745 750 755 760 765 770 10º C 1.94 1.89 1.87 1.93 1.97 1.90 1.81 1. tumori renale.93 1.Se de mai sus.90 1.98 1.99 2. Intensitatea culorii este proporţională cu concentraţia acidului uric în proba de analizat.80 1.95 1.88 1.88 1.03 2.92 1.08 caută în tabelul Kowarski factorul F care corespunde temperaturii şi presiunii barometrice din timpul determinării.00 2.92 1. Această valoare se introduce în formula 12º C 1. nefroangioscleroză benignă sau malignă.92 1.85 1.03 2.86 1.97 24º C 1.90 1.98 22º C 1.96 1.05 2.0 mmoli/l Valori crescute : Patologic creşterea ureei poate fi de origine renală sau extrarenală.79 1.91 1. 40 119 .92 1.Acid tricloracetic 20% .98 1.90 1.

9 0. păstrat în sticlă brună. ml Probă 2. Se răceşte balonul şi conţinutul său se trece cantitativ într-un balon cotat de 500 ml. 100 mg fosfat monosodic şi se agită până la dizolvare completă. închisă ermetic prin parafinare (după adăugare de 3-4 picături de cloroform) se poate păstra 4-5 luni la temperatura de +4°C.9 0.Soluţia standard de acid uric se prepară prin diluarea soluţiei stoc: 1 ml se aduce la 100 cu apă bidistilată. 200 mg fosfat disodic.0 0.0 0. Soluţia stoc. ml Reactiv fosfowolframic. .Na2CO3 crist 22% . 4 ml apă bidistilată si 2 ml acid tricloracetic 20%. Se aduce la semn cu apă bidistilată. 120 . Reacţia este următoarea: 12 Na2WO4 + 9 H3PO4 = P(W2O7)6H7 + 8 Na3PO4 + 10 H2O . Dacă reactivul este verde se adaugă 1-2 picături de brom şi se fierbe câteva minute fără refrigerent pentru îndepărtarea excesului de brom. Se fierbe lent aproximativ 6 ore.1 Standard 2. el nu se alterează.1 Blanc 2. ml Sol. Modul de lucru: a) Deproteinizarea serului: Într-un balon Erlenmeyer se introduc 2 ml ser. După răcire se completează la 100 ml cu apă bidistilată într-un balon cotat.9 0. b) Reducerea reactivului fosfowolframic se realizează efectuând următoarele amestecuri în eprubete care apoi se agită energic: Filtrat.0 0. ml Apă distilată. standard. ml Na2CO3 22%. apoi se măsoară extincţia probei şi a standardului faţă de blanc la λ =610 nm în cuva de 1 cm.71 g/cm3) şi 350 ml apă bidistilată.ml H3PO4 85% (d = 1. Se agită puternic şi după 10 minute se filtrează.1 Se lasă eprubetele în repaus 10 minute la temperatura camerei.Soluţie stoc de acid uric: se introduc în aproximativ 60 ml apă bidistilată caldă (60°C) 100 mg acid uric. Reactivul are culoarea galben-verde deschis.

defecte enzimatice (xantinurie ereditară). testicule).Observaţie: În cazul că proba prezintă opalescenţă. apar în urma administrării unor medicamente. 121 .5 ml ser ( diluţia serului= 2/0.5 = 4) Ep/Es x 1 x 4 = mg acid uric/100 ml ser iar Valori normale: Valori crescute: mg % x 60 = µ moli/l 2-8 mg acid uric/100 ml ser ( 119 . Coloraţia se datorează formării unor tautomeri coloraţi ai creatininei. ea se centrifughează înainte de măsurarea estincţiei. acidoză metabolică si Dozarea creatininei din ser prin metoda Folin Principiu: Creatinina reacţionează cu acidul picric (galben) în mediu alcalin dând naştere unui produs a cărui coloraţie poate fi de la orange la roşu aprins. Intensitatea coloraţiei roşii este proporţională cu concentraţia creatininei din probă. anemie hemolitică. renală. Calcul: concentraţia standardului = 1 mg% 2 ml filtrat corespunde la 0. patologic: a) hiperuricemie primară (biosinteză crescută sau eliminare renală scăzută) b) hiperuricemie secundară.. Valori scăzute: mai rar întâlnite.476 µ moli/l ) fiziologic: după efort fizic accentuat sau după ingestia unor cantităţi crescute de alimente bogate în acizi nucleici (ficat. destrucţie celulară accentuată în tumori maligne. eliminare renală scăzută (insuficienţă respiratorie) Hiperuricemia de durată determină acumularea acidului uric în organism şi apariţia gutei. afecţiuni hepatice grave. pneumonie severă etc. unul din ei fiind stabilizat prin complexare de un mezomer al acidului picric (reacţia Jaffé).

Soluţie stoc de creatinină: se dizolvă în HCl 0.H2SO4 2/3N. Valori normale: 0. Modul de lucru: Într-un balon Erlenmeyer se introduc 2 ml de ser şi 6 ml acid picric saturat şi se agită energic.01 mg creatinină/ml trebuie reînnoită săptămânal.Soluţie picrat alcalin.1N . Clearance-ul endogen de creatinină (fără aport exogen de creatinină) este un indicator al filtrării glomerulare la subiecţii normali.6-1.2 mg clorură de zinc creatinină şi se aduce volumul la 100 ml cu HCl 0. După răcire se filtrează într-o eprubetă iar din filtrat se măsoară 5 ml. . .Wolframat de sodiu 10%. Variaţii fiziologice: nivelul seric al creatininei suferă doar foarte mici variaţii în condiţii fiziologice.1N 100 mg creatinină pură sau 160. Martorul este soluţia de picrat alcalin.Complex roşu portocaliu de titrat de creatinină Reactivi: . Se adaugă 0. se prepară înainte de utilizare prin amestecarea unui volum de soluţie de acid picric cu 2 volume NaOH 10% . 122 . căreia în loc de ser i s-au adăugat 2 ml apă bidistilată. Extincţia obţinută este Es.Soluţia standard de creatinină se obţine diluându-se 1 ml din soluţia standard stoc la 100 ml cu apă bidistilată. . .Soluţie saturată de acid picric. Această soluţie conţinând 0. Se introduce balonul pentru 15-20 secunde într-o baie de apă fierbinte. El poate creşte în condiţiile unei diete foarte bogate în proteine. Calcul: Ep/Es = mg creatinină/100ml ser. În paralel se efectuează aceleaşi operaţii.25 ml soluţie de NaOH 10% se agită şi peste 15 minute se citeşte extincţia probei (Ep) faţă de martor la λ = 530 nm.NaOH 10%. în locul serului folosindu-se soluţie standard de creatinină.8 mg/100ml ser sau 53-159 µ moli/l.

care au culoare roşie în mediu slab acid sau neutru (reacţia van den Bergh).Soluţie de cofeină-benzoat-acetat: se cântăresc şi se amestecă 20 g cofeină pură.Reactiv diazo: Sol. Dozarea bilirubinei din ser prin diazorecţia van den Bergh Principiu: Bilirubina reacţionează cu diazo-reactivul Ehrlich (acid sulfanilic diazotat) şi formează azopigmenţi. 30 g benzoat de sodiu. 50 g acetat de sodiu. După răcire se filtrează.A: se măsoară 0. Intensitatea coloraţiei este proporţională cu concentraţia bilirubinei din ser.9% Bilirubina neconjugată (bilirubina indirectă) în stare liberă nu este hidrosolubilă. .Soluţie HCl 1N.5 g acid sulfanilic într-un balon cotat de 500 ml.3 ml soluţie B. se adaugă 125 ml HCl 1N şi se completează până la semn cu apă bidistilată Sol. eclampsie. Se adaugă 400 ml apă bidistilată şi se dizolvă încălzind uşor. . ca şi în condiţiile fiziologice). este menţinută în soluţie apoasă prin legarea sa strânsă pe albumină. acromegalie. Azopigmentul A este un fragment de bilirubină cuplată cu sarea de diazoniu a acidului sulfanilic iar azopigmentul B este un fragment de bilirubină conjugată cuplată cu aceiaşi sare de diazoniu.NaCl 0.5% Înainte de întrebuinţare se amestecă 10 ml soluţie A cu 0. R: radical de acid glutaric + Bilirubina + 2N N CH3 CH=CH2 CH3 CH2 CH2 COOH(R) SO3 O 2 N H CH N H N=N SO3H Ionul de diazoniu Azopigmnet A (B) Reactivi: .Valori patologice crescute: se întâlnesc în insuficienţă renală cronică (este ultima substanţă azotată care creşte în sânge în aceste condiţii. distrofia musculară progresivă. Această bilirubină nu reacţionează direct cu reactivul diazo ci doar în prezenţă de acceleratori (alcooli 123 .B: NaNO2 0. .

9% ser ml ml ml ml Bilirubina totală 0. care o eliberează din legătura cu albumina şi o menţin în soluţie. Se dozează paralel bilirubina totală (directă + indirectă) si bilirubina directă. Bilirubina conjugată (bilirubina directă) hidrosolubilă reacţionează direct cu reactivul diazo.5 3.5 1.0 După amestecarea reactivilor se agită energic eprubetele iar după 5 minute se citesc extincţiile la λ = 530 nm.3 µ moli bilirubină/l ser = Ep x 91 ştiind că Mbilirubină = 584 Se calculează separat valoarea bilirubinemiei totale şi a celei directe iar diferenţa între aceste două valori reprezintă bilirubinemia indirectă.943 Volumul final (Vf ) = 5. cofeină.inferiori.0 ml.0 Blanc 4. volumul probei (Vp) = 1.5 1. Calcul: Rezultatul se calculează cu ajutorul coeficientului de extincţie specific procentual (a) al azopigmentului la λ = 530 nm: 1g% 1mg% a = E1cm = 943. în cuva de 1 cm faţă de blanc.5 3. etc. de unde E1cm = 0.0 1. Se filtrează la nivel glomerular şi apare în urină. Modul de lucru: Se lucrează în trei eprubete după tabelul de mai jos: reactiv Ehrlich sol.). deci în mod normal nu apare în urină. de cofeină NaCl 0.0 Bilirubina directă 0. diluţia probei = Vf/Vp = 5 Ep = extincţia citită Concentraţia bilirubinei (bilirubinemia) se calculează cu formulele: 1m g% mg bilirubină/100 ml ser = E p/E 1cm ×5sauE p ×5. 124 . Nu se filtrează la nivel glomerular.0 ml.

Hiperbilirubinemiile pot fi cauzate de: . .25 mg% (4. 0. . Aceasta previne coagularea sângelui şi inhibă glicoliza. Principiu: Glucoza prezentă în filtratul de sânge (deproteinizat). reduce cantitativ fericianura de potasiu în ferocianură de potasiu.deficitul intrahepatic de eliminare activă a bilirubinei conjugate de la nivelul microsomilor hepatici în canaliculele biliare (sindrom DubinJohnson) determină hiperbilirubinemie directă (2-10 mg%). .creşterea vitezei de formare a bilirubinei în urma degradării excesive a hemoglobinei (hemoliză) în icterul hemolitic.17 µ moli/l) bilirubină totală. . datorat imaturităţii sistemelor de epurare a bilirubinei la nou născut când bilirubinemia este crescută (4-5 mg%) temporar (1-2 zile) după care revine la normal. Glucoza Determinarea glicemiei prin metoda Hagedorn-Jensen (titrimetrică) Glucoza este repartizată în mod inegal şi variabil între plasmă şi eritrocite.scăderea capacităţii de conjugare a ficatului cauzează hiperbilirubinemia indirectă (10-40mg%) la homozigoţi (sindromul Crigler-Najjar de tip I).Valori normale: Circa 1 mg% (cca. Valori crescute: Bilirubina se va infiltra determinând apariţia unei coloraţii gălbui a scleroticelor şi a tegumentelor (icter) la valori de peste 3 mg% (51µ moli/l). recoltat pe florură de sodiu. din care bilirubina directă cca.scăderea capacităţii de eliminare a bilirubinei de către ficat (boala Gilbert). 125 .3 µmoli/l).icterul neonatal. . tumori cum ar fi neoplasmul de cap de pancreas) în icterul mecanic.perturbarea eliminării prin bilă a bilirubinei în urma blocării căilor biliare (calculi. de aceea dozarea ei se face din sângele total.

Acelaşi rol are şi asigurarea mediului acid (CH3COOH). 2 K3[Fe(CN)6] + 2 KI CH COOH 3 2 K4[Fe(CN)6] + I2 Această reacţie fiind reversibilă. 126 . 2 K4[Fe(CN)6] + 3 ZnSO4 K2Zn3[Fe(CN)6] ↓ + 3 K2SO4 Iodul pus în libertate se titrează cu tiosulfat de sodiu. deplasarea ei spre dreapta se realizează prin precipitarea ferocianurii sub formă de sare dublă de zinc şi de potasiu.K3[Fe(CN)6] + glucoză K4[Fe(CN)6] + acid gluconic Excesul de fericianură eliberează iodul din iodura de potasiu în mediu acid. în prezenţa amidonului ca indicator.

127 .

Reactivul KI – ZnSO4 – NaCl: 5 ml KI 2.5% + 20 ml sol.2 Na2S2O3 + I2 Reactivi: . din care primele două vor fi pentru probe.Na2S2O3 N/200 (factorul soluţiei se verifică prin titrare cu soluţia de KIO3 N/200) Modul de lucru: Se lucrează cu 4 eprubete.45 % (se păstrează aproximativ trei săptămâni) .K3[Fe(CN)6] N/200 (într-un balon cotat de 1000 ml se măsoară 1.KI 2.65 g fericianură de potasiu pură.NaOH N/10 Na2S4O6 + 2 NaI .ZnSO4 0.000 . ZnSO4 – NaCl .ZnSO4 . celelalte două pentru blancul reactivilor.NaCl (se măsoară 100 g sulfat de zinc.KIO3 N/200 F KIO3= 1.5 % . 500 g clorură de sodiu şi apă distilată până la 1600 ml) . 128 .6 g carbonat de sodiu pur anhidru şi apă distilată până la semn) . 10. H2O distilată până la 100 ml) .CH3COOH 3 % (3 ml acid acetic glacial.Amidon 1% .

După fierbere se filtrează conţinutul eprubetelor prin filtrele pregătite în prealabil.05 0.06 0. Se agită uşor şi se introduc baloanele pentru 15 minute într-o baie de apă în fierbere.1 ml sânge. După agitare se pun toate eprubetele pe un stativ. în tuburi Hagedorn (sau baloane Erlenmeyer de 50 ml). Se caută în tabelul dat concentraţiile de glucoză corespunzătoare. Reducerea fericianurii: Se adaugă la filtratul din fiecare balon câte 2 ml fericianură de potasiu N/200 (măsuraţi foarte exact).ZnSO4 . Se ia media probelor paralele şi cifra obţinută se înmulţeşte cu factorul tiosulfatului. . Diferenţa obţinută exprimă concentraţia de glucoză în mg/100 ml de sânge analizat.NaCl.09 129 . Se adaugă apoi numai în primele două eprubete. care ne oferă o măsură a impurităţilor reducătoare din reactivi.07 0.2 picături amidon 1 %. Pentru a evita pierderi de glucoză se spală eprubetele. Se procedează la fel şi în cazul blancurilor. Calcul: Calculul se face cu ajutorul unui tabel care dă echivalenţa dintre numărul de ml de tiosulfat folosit la titrare şi concentraţia glucozei în mg/100 ml. se introduc câte: . După răcirea baloanelor întrun curent de apă. Se formează un precipitat gelatinos de hidroxid de zinc care serveşte la deproteinizarea prin adsorbţie a proteinelor coagulate ale sângelui. TABEL Relaţia dintre ml de Na2S2O3 N/200 consumat la titrare şi glicemia în mg % Na2S2O3 0. Din "glicemia" probei se scade "glicemia" blancului.01 0.Deproteinizarea: În fiecare eprubetă se măsoară1 ml NaOH N/10 + 5 ml ZnSO 4 0.08 0. În continuare nu există nici o deosebire între prelucrarea probelor şi a blancului.04 0.45 %. Se titrează soluţiile din tuburile Hagedorn (baloane Erlenmeyer) cu tiosulfat de sodiu N/200 până la dispariţia culorii albastre. se introduc într-o baie de apă clocotind şi se fierb 5 minute.00 0. pentru probe câte 0.2 ml acid acetic 3 % .02 0.2 ml din reactivul KI .03 0. de 2 ori cu câte 3 ml apă distilată fiartă trecând şi această apă distilată prin filtru.

Aceasta se înmulţeşte cu factorul pe care îl presupunem 0. 1.2 0.9 1. La 1.8 0.08.9660 = 1.48 ml tiosulfat N/200 Media probelor în alb (blancuri) să fie 1. sub acţiunea glucozoxidazei.53. adică.53 × 0.48 ml tiosulfat corespund în tabel 92 mg glucoză/100 ml.055 = 3.36 = 56 mg/100 ml.7 1. rezultând un produs de condensare colorat în roşu 130 .7 0.4 1.47798 ≈ 1.79 ml tiosulfat N/200.0 0.4 .6 1. Valori normale: 4.3 1.85 care se înmulţeşte cu factorul.85 × 0. mmoli/l = 56 x 0. în urma reacţiei la care participă şi indicatorul Trinder (fenol şi 4-aminoantipirină).6 mmoli/l (80 . se transformă în acid gluconic. Mmoli/l = (mg/100 ml) × 10/180 = (mg/100 ml) × 0.6.9660.2 1.6 0. iar la 1.0 1.9 385 355 331 310 290 270 251 232 213 195 177 159 141 124 106 88 70 52 34 17 382 352 329 308 288 268 249 230 211 193 175 157 139 122 105 86 68 50 32 15 379 350 327 306 286 266 247 228 209 191 173 155 138 120 102 84 66 48 31 14 376 348 325 304 284 264 245 226 208 190 172 154 136 119 101 83 65 47 29 12 373 345 323 302 282 262 243 224 206 188 170 152 134 117 99 81 63 45 27 10 370 343 321 300 280 260 241 222 204 186 168 150 132 115 97 79 61 43 25 8 367 341 318 298 278 259 240 221 202 184 166 148 131 113 95 77 59 41 24 7 364 338 316 296 276 257 239 219 200 182 164 146 129 111 93 75 57 39 22 5 361 336 314 294 274 255 236 217 199 181 163 145 127 110 92 74 56 38 20 3 358 333 312 292 272 253 234 215 197 179 161 143 125 108 90 72 54 36 19 2 Exemplu: media volumelor soluţiei de tiosulfat întrebuinţată pentru titrare celor 2 probe să o presupunem 1. Valoarea obţinută indică hipoglicemie. Rezultatul este dat de diferenţa: 92 . (M glucoză = 180) În condiţiile de mai sus. 1.7871 ≈ 1.1 0.9660 = 1.3 0.0. H2O2 rezultată va fi descompusă de peroxidază.120 mg %) Dozarea glucozei prin metoda enzimatică (glucozoxidază) Principiu: Glucoza.1 1. 36 mg %.8 1.4 0.055.5 1.79 ml.5 0.

Reactiv 2 conţine: glucozoxidază 10000 U/l. Reacţiile care stau la baza metodei sunt următoarele: glucozoxidază Glucoză + O2 + H2O acid gluconic + H2O2 peroxidază 2 H2O2 + Fenol + 4-Aminoantipirina Chinonimină + 4 H2O (roşu) Reactivi: 1).6 mmoli/l 3). sânge deproteinizat.25 oC). Reactiv 3 conţine: standard de glucoză 5.56 mmoli/l (1g/l sau 100 mg %) Probe: ser nehemolizat. LCR (lichid cefalorahidian). obţinând astfel reactivul de lucru. plasmă heparinată. Stabilitatea soluţiei la 20 . Culoarea formată este stabilă 30 minute. Modul de lucru: Se amestecă conţinutul unei sticluţe de reactiv 2 cu conţinutul unei sticluţe de reactiv 1.3 mmoli/l (pH = 7.25 oC este 2 săptămâni.5 ). Reactiv 1 conţine: tampon TRIS-Cl sau Sörensen 90 mmoli/l şi fenol 0. peroxidază 1000 U/l şi 4-aminoantipirină 2. iar la 2 . Se prepară următoarele soluţii: Blanc 10 µ l 1 ml Standard 10 µ l 1 ml Probă 10 µ l 1 ml H2O distilată Standard Probă Reactiv de lucru Se agită conţinutul eprubetelor şi se incubează timp de 10 minute la 37 oC sau 30 minute la temperatura camerei (20 . 2). Se măsoară extincţia probei faţă de blanc la 505 nm (490 . Extincţia este direct proporţională cu concentraţia glucozei.550 nm).cu absorbţie maximă la λ = 505 nm.8oC este de o lună. Calcul: E probă 131 .

Valori normale: 70 . Peste câteva momente apare pe ecran valoarea glicemiei în unitatea de măsură folosită de aparatul respectiv.Se poate folosi în dispensare medicale şi la domiciliu.9 .4 – 70.22 mmoli/l (sau 400 mg %). se diluează proba cu ser fiziologic şi se repetă determinarea. apoi pornim aparatul.56 mmoli/l.Este o metodă rapidă.9 mmoli/l (50. Peste un minut. apăsăm butonul de măsurare. benzi de hârtie impregnate cu reactivi). la unele tipuri.8 mmoli/l (70.89 . în funcţie de unităţile de măsură folosite la exprimarea concentraţiei glucozei din soluţia standard. înlăturăm prin tamponare cu hârtie excesul de sânge de pe banda cu reactivi.Cprobă = E standard × Cstandard Cstandard este 5. 132 . la semnalul sonor al aparatului. care determină glicemia prin metodă enzimatică specifică pentru glucoză.6.2 mg %) Teste rapide pentru determinarea glicemiei În practica medicală curentă se folosesc tot mai des glucometrele (aparate mici.Unele aparate au şi memorie în care sunt păstrate ultimele valori ale glicemiei .3. Linearitate: Extincţia este direct proporţională cu concentraţia glucozei până la 22. La calcularea rezultatului se ia în considerare diluţia. Mod de utilizare: Efectuăm pregătirile pentru prelevarea sângelui din pulpa degetului.45 mg %) LCR: 2.110 mg % (3. Valori normale: ser. precisă şi specifică pentru glucoză . Avantajele metodei: .2 – 104. sau 100 mg %. Introducem kitul în aparat şi. fiind foarte utilă în monitorizarea glicemiei la bolnavii diabetici . asemănătoare cu un calculator de buzunar).Necesită o cantitate foarte mică de sânge (o picătură).5. Dacă concentraţia glucozei depăşeşte această valoare. Determinarea se face cu ajutorul unor stripsuri (kituri. plasmă: 3.8 . care începe numărătoarea inversă.11 mmoli/l) Valorile obţinute la determinarea glicemiei depind de metoda folosită. Înţepăm un deget şi punem o picătură de sânge pe strips.

iar după 2 ore revine sub 6. În cazuri fiziologice. În cazuri de gravitate medie valoarea glicemiei este de 200-300 mg %. 3 ore . Din acest motiv valorile glicemiei obţinute prin metode chimice. acid ascorbic. în cazul consumului excesiv de glucide chiar până la instalarea unei glicozurii. iar în cazuri grave poate creşte până la 39 mmoli/l (702 mg %) 133 . cisteină). glicozuria este absentă. când glicemia nu depăşeşte valoarea de 180 mg % (10 mmoli/l). Interpretarea medicală a valorilor glicemiei Valori crescute: Hiperglicemia trecătoare poate fi de origine alimentară sau în legătură cu stări emoţionale. alături de glucoză.8 mmoli/l (160 mg %) în prima oră. Postprandial glicemia creşte uşor. În formele de diabet asimptomatic (diabet chimic) glicemia este adesea normală şi tulburările metabolice (insuficienta de insulină) pot fi stabilite numai prin proba de încărcare cu glucoză (proba hiperglicemiei provocate). Metoda colorimetrică cu o-toluidină dă rezultate mai apropiate de valorile obţinute prin metoda enzimatică.6 mmoli/l (120 mg %). Hiperglicemia de durată este caracteristică în primul rând pentru diabetul zaharat (diabetes mellitus). creşterea maximă a glicemiei după încărcare nu depăşeşte valoarea de 8. colorimetrie cu reactiv arseno-molibdenic) sunt mai ridicate decât cele obţinute prin metoda enzimatică specifică cu glucozoxidază.În sânge. care se bazează pe proprietatea reducătoare a glucozei (metoda HagedornJensen. acid uric. Proba numită test oral de toleranţă pentru glucoză (TOTG) constă din administrarea orală la pacient a unei cantităţi de aproximativ 70 g glucoză (1 g/kg corp). În cazurile uşoare de diabet. Se urmăreşte din jumătate în jumătate de oră variaţia glicemiei faţă de valoarea iniţială măsurată pe nemâncate (vezi schema). şi atinge nivelul iniţial la cca. sunt şi alte substanţe reducătoare (glutation.

fiind însoţită de glicozurie masivă. în mediu de acid acetic. T4) au acţiune hiperglicemiantă prin creşterea absorbţiei glucidelor la nivel intestinal. tiroidiană. Valorile crescute ale acesteia se corelează bine cu nivele mari de glicemie pe perioade lungi. care intensifică glicogenoliza şi gluconeogeneza. Evidenţierea accidentală a glicozuriei este uneori semnul care atrage atenţia asupra unui diabet asimptomatic. Ei stimulează adenilat ciclaza cu formare de AMP ciclic. ACTH (hormon adrenocorticotrop). Alte tehnici de determinare a glicemiei în laborator Metoda cu o-toluidină Principiu: Glucoza. La valori sub 40 mg % apar simptome hipoglicemice manifestate prin stări convulsive în urma deficienţei de aport glucidic la nivelul celulelor cerebrale. Monitorizarea glicemiei şi glicozuriei este foarte importantă în aceste cazuri pentru stabilirea dozelor de insulină. Hormonii tiroidieni (T3. Persoanele care sunt tratate timp îndelungat cu corticosteroizi (astm bronşic. Valori scăzute ale glicemiei survin în primul rând după administrarea de doze excesive de insulină. STH (hormon somatotrop). formează la cald cu o-toluidină un produs colorat în verde. care se fotometrează. Hipoglicemie apare şi în cazul insulinomului (adenomul insulelor Langerhans).hormonii enumeraţi având acţiune antagonistă cu cea a insulinei.sau mai mult. poliartrită reumatoidă) pot dezvolta aşa numitul diabet steroid. uneori cu repercusiuni grave asupra fătului. O uşoară şi trecătoare hipoglicemie poate să fie de origine alimentară. Creşteri ale glicemiei apar în diferite disfuncţii endocrine cum ar fi hipersecreţia de adrenalină. 134 . Disfuncţii endocrine cum ar fi insuficienţa hipofizară. stimularea gluconeogenezei şi a secreţiei de adrenalină. Sarcina este o stare care scade toleranţa la glucoză şi produce diabet gestaţional la aproximativ 3 % din gravide. cortizol . tumoră care secretă cantităţi mari de insulină. corticosuprarenală precum şi afecţiunile hepatice grave şi tulburări de absorbţie pot induce stări hipoglicemice. glucagon. Informaţii suplimentare asupra valorilor retroactive ale glicemiei ne furnizează nivelul hemoglobinei glicozilate.

1 0. următoarele soluţii: Clorură de calciu H2O bidistilată Sol.0 0. Metoda enzimatică cu hexokinază şi glucozo-6-fosfat dehidrogenază Principiu: hexokinază Glucoză + ATP G-6-P DH Glucozo-6-fosfat + NADP+ cunoscută.Sol.1 Se agită şi se lasă în repaus 5 minute la temperatura camerei. Reactivi: .Clorură de calciu 0.2% Modul de lucru: Se pipetează în două erubete.025 M . de heparină Ser ml ml ml ml P 5.0 0.1 0. şi se calculează glicemia. Ionii cuproşi formaţi reduc în mediu acid ionul complex arsenomolibdenic cu formarea de substanţe de culoare albastră fotometrabilă. proba (P) şi blanc (B). Se măsoară turbiditatea soluţiei şi se exprimă în unităţi arbitrare.Metoda Nelson-Somogyi Principiu: Glucoza reduce la cald soluţia bazică a complexului cupri-tartric. Apoi se măsoară extincţia probei (EP) şi a blancului (EB).1 B 5. faţă de H2O bidistilată la λ = 6 45 nm în cuva 135 . heparină 0. Gluconat-6-P + NADPH + H+ Glucozo-6-fosfat + ADP Se măsoară extincţia în UV a probei şi a soluţiei standard cu concentraţie Dozarea beta-lipoproteinelor după Burstein Principiu: Beta-lipoproteinele din ser sunt precipitate selectiv de heparinatul de calciu în soluţie de clorură de calciu cu forţă ionică joasă.

sau opalescent. Este cauzat de lipsa de apoE şi de lipoproteinlipază hepatică. cu ser clar datorată deficitului în receptori apoB100.a: creşterea colesterolului şi a LDL. 136 . fosfolipide şi trigliceride.: chilomicronemie şi hiper-VLDL. Din această cauză serul trebuie să provină din sânge recoltat pe nemâncate.1 U. Se mai numeşte hipercolesterolemie familială. Tipurile de dislipidemie: Pe baza modificărilor cantitative ale fracţiunilor lipoproteice şi ale conţinutului acestora în colesterol.: creşterea trigliceridelor endogene (VLDL). ser clar sau opalescent. ser lactescent. Tipul IV.0 U. Determinarea trebuie să se facă în ziua recoltării sângelui.: anomalie ereditară rar întâlnită (boala "betei late") cu creştera concomitentă a colesterolului şi a trigliceridelor.de 1 cm.0-10. Turbiditatea serului depinde de numărul de chilomicroni şi de conţinutul în grăsimi neutre. cu creşterea trigliceridelor şi cu ser lactescent datorate deficitului de lipoproteinlipază sau de apoCII. Tipul II. pre-beta lipoproteinele care corespund VLDL şi alfa1-lipoproteinele care corespund HDL. ser clar. Tipul II. extincţie 2) Beta-lipoproteine: 4. Calcul: Rezultatele sunt exprimate direct în unităţi de extincţie: 1) Turbiditatea serului: E = EB ⋅ Vfinal/Vser = EB ⋅ 52 2) Conţinutul în beta lipoproteine: E = (EP .b: creşterea concomitentă a colesterolului şi a trigliceridelor. Fredrickson a stabilit 5 fenotipuri de dislipidemie: Tipul I.EB) ⋅ 52 Valori normale: 1) Turbiditatea serului: 0-0. Se mai numeşte hiperlipidemie combinată familială. Cresc concomitent LDL şi VLDL. extincţie Fracţionarea electroforetică a lipoproteinelor în gel de agaroză produce următoarele fracţiuni care sunt în următoarea corespondenţă aproximativă cu fracţiunile separabile în câmp centrifugal: chilomicronii corespunzători alfa2 – lipoproteinelor şi care rămân pe linia de start. Se datorează deficitului de clarificare hepatică a IDL şi chilomicronilor remanenţi. beta-lipoproteinele care corespund LDL. Tipul III. Se mai numeşte hipertrigliceridemie familială.

4-amino-antipirină.Tipul V. ser opalescent sau uneori lactescent. Apoi se citeşte extincţia probei (P) şi a standardului (S) faţă de blanc (B) la λ = 500 nm în cuva de 1 cm. cu LDL şi VLDL crescute. colesterol H2O bidistilată Sol. peroxidaza. Mod de lucru: Se pregătesc 3 eprubete în care se pipetează: P 2 ml 20 µ l S 2 ml 20 µ l B 2 ml 20 µ l - Reactiv pt. a colesterolului. fotometrabilă: peroxidază 2 H2O2 + fenol + 4-amino-antipirină ----------------> compus chinonic + 4H2O Reactivi: Reactivul pentru colesterol conţine în soluţie tampon: colesterol esteraza. standard de colesterol (200 mg%) Ser Se agită şi se incubează 5 minute la 37°C. colesterol oxidaza. Calcul: mg colesterol/100 ml ser = Ep/Es ⋅ 200 Valori normale: 150-250 mg% 137 .: creşterea chilomicronilor endogeni şi exogeni. Dozarea colesterolului total din ser prin metoda enzimatică Principiu: Kit-ul enzimatic conţine următoarele enzime care catalizează reacţiile indicate mai jos: Colesterol esteraza catalizează reacţia de hidroliză a esterilor de colesterol rezultând colesterol liber şi acizi graşi: colesterol-estează esteri de colesterol + H2O <-----------------> colesterol + acizi graşi În prezenţa colesterol oxidazei colesterolul suferă o reacţie de oxidare cu formarea a 4-∆ colestenonei şi a apei oxigenate: colesterol-oxidază colesterol + O2 --------------> 4-∆ colestenona + H2O2 Sub acţiunea peroxidazei apa oxigenată reacţionează cu fenolul şi 4-amino antipirina formând un compus chinonic de culoarea roşie. fenol. HDL scăzute.

138 . Reactivi: . Se agită. . Dozarea colesterolului total Modul de lucru: Proba: Într-o eprubetă de centrifugă se introduc 6ml acid acetic glacial şi 0. eventual prezent. Observaţii: 1.Soluţie de digitonină 1%: se dizolvă 1g digitonină în 50ml etanol 95% şi se aduce la 100ml cu apă bidistilată. Se agită. 2. reacţia fiind influenţată de urmele de apă. . Se citeşte extincţia probei după 10 min. Diferenţa dintre colesterolul total şi colesterolul liber reprezintă colesterolul esterificat. 6H2O în urma adăugării a 100ml H3PO4 85%. acidul acetic nu trebuie să conţină acid glioxilic. se recomandă distilarea acidului acetic în prezenţa anhidridei cromice.1ml apă bidistilată.Soluţie de clorură ferică: se prepară din 2. Eprubetele şi pipetele trebuie să fie perfect curate şi uscate. de aşteptare la λ = 550 nm în cuva de 1 cm faţă de blanc (prepararea acestuia apare mai jos). Soluţia standard: Într-o eprubetă de centrifugă se introduc 6ml acid acetic glacial şi 0.2%): se dizolvă 2000mg colesterol pur în 100ml acid acetic glacial şi se diluează de 10 ori (1ml în 10ml) cu acid acetic glacial.5g FeCl 3. Se adaugă 4ml reactiv de culoare şi se agită bine. Blanc: Într-o eprubetă de centrifugă se introduc 6ml acid acetic glacial şi 0. 550 nm în cuva de 1 cm faţă de blanc. timp de 6 luni. Puritatea acidului sulfuric şi a acidului acetic este o condiţie indispensabilă pentru dozare. Se citeşte extincţia standardului la λ = Rezultă extincţia Es. Se păstrează la întuneric max. Rezultă extincţia Ep. Se adaugă 4ml reactiv de culoare şi se agită bine. Se agită.Dozarea colesterolului total şi liber Principiu: Colesterolul liber din ser se extrage cu etanol şi apoi se precipită cu digitonină. Se adaugă 4ml reactiv de culoare şi se agită bine.Reactivul de culoare: 4ml soluţie de clorură ferică se dizolvă în 50ml H2SO4 concentrat. .1ml standard de colesterol. În particular.Standard de colesterol (0. Pentru îndepărtarea acidului glioxilic.1ml ser.

profesie.80. standard Dozarea colesterolului liber Se pipetează în eprubete de centrifugă o probă P. 5min). Calcul: mg% colesterol liber = (EP/ES) x conc.Calcul: mg% colesterol total = (EP/ES) x conc. Resuspendarea rezidiului se face cu 4 ml acetonă.60-0. se decantează (cu grijă) supernatantul. 550 nm în cuva de 1 cm 139 .1 1 Se amestecă. Blancul constă doar din 6 ml CH3COOH glacial. începe să crească în câteva ore sau zile şi variază în funcţie de vârstă. un standard S şi un blanc B. se adaugă 4ml reactiv de culoare şi se agită energic cu Vortexul. în curent de N2. la femei valorile cresc odată cu vârsta atingând valoarea maximă de 280 mg/100ml în jurul vârstei de 50 ani. Se aruncă supernatantul. alimentaţie. în mare.standard mg%colesterol esterificat = mg% colesterol total . Cea mai mare parte a colesterolului seric este de origine endogenă. Există diferenţe ale colesterolemiei în funcţie de sex şi de vârstă.1 1 B 0. rasă. Variaţii fiziologice: Colesterolemia este strâns corelată cu lipidemia şi prezintă. după care scade uşor.v/v) Sol. Precipitat CH3COOH glacial ml + 6 + 6 6 Se agită. raportul colesterol esterificat/colesterol total se încadrează în mod normal în intervalul 0. se usucă precipitatul timp de 5min. aceleaşi variaţii fiziologice.1 1 1 S 0. De exemplu: la bărbaţi valoarea medie este de 250mg/100ml la vârsta de 50 de ani. Valoarea nivelului colesterolului seric la naştere este scăzută. echilibru neuro-endocrin. aportul de colesterol exogen influenţând în mică măsură colesterolemia. Se centrifughează. Ser Standard de colesterol Apă bidistilată Acetonă-95% etanol (1:1. După 10 minute de repaus se citeşte extincţia probei la λ = faţă de blanc. se lasă în repaus 10min şi apoi se centrifughează (la 3000 rpm. Prin urmare. apoi se agită cu Vortexul. sex. Se usucă precipitatul timp de 5 min. digitonină ml ml ml ml ml P 0.mg% colesterol liber Valori normale: 60-80% din colesterol total. după care scad uşor.

Pudra obţinută după uscare se trece într-un balon Erlenmeyer şi se agită cu 25 ml amestec cloroform şi alcool metilic ( 2:1). Se filtrează lichidul. hipotiroidism. pancreatite. Raportul dintre colesterolul esterificat/colesterolul total permite diferenţierea şi diagnosticul icterelor şi este: normal în icterele obstructive moderat scăzut în icterele catarale scăzut în icterele parenchimatoase grave. Pudra rămasă pe hârtia de filtru este reluată cu aceiaşi cantitate de amestec cloroform-alcool. ateroscleroză. Pentru obţinerea substanţei 140 . Reziduul obţinut se întinde pe o hârtie de filtru. hipertiroidism. ultima cantitate de acetonă adăugată nu se mai lasă în contact cu materialul din mojar şi este rapid decantată.Variaţii patologice: Acest raport este scăzut în afecţiuni hepatice grave (comă hepatică). Se adaugă peste gălbenuş amestecând 25 ml acetonă. alcool. infecţii bacteriene: pneumonie. Obţinerea. repetându-se operaţia anterioară. purificarea şi identificarea lecitinei (gălbenuş de ou) Obţinerea lecitinei purificată Reactivi: 1 gălbenuş de ou 75 ml acetona (reactiv) 75 ml cloroform (reactiv) Modul de lucru: Se separă într-un mojar gălbenuşul de ou în aşa fel încât să nu se amestece cu albuşul. abetalipoproteinemia. hiperlipemie esenţială. Valori scăzute (hipocolesterolemii) se întâlnesc în: afecţiuni genetice ca: analfalipo proteinemia (boala Tangier). sindrom nefrotic (nefroze lipoidice). tuberculoză. Valori crescute (hipercolesterolemii) se întâlnesc în: hipercolesterolemie esenţială. hepatite acute. Se obţine astfel o soluţie cloroformică-alcoolică de lecitină. diabet zaharat. lepră. intoxicaţii cu fosfor. obezitate. difterie. hemopatii severe: leucemii. Solventul deshidratează gălbenuşul şi dizolvă grăsimile cu excepţia lecitinei. icter obstructiv (calea de excreţie a colesterolului fiind cea biliară). După ce a rămas în repaus câteva minute acetona se decantează sau se filtrează. morfină. hepatite cronice şi ciroze decompensate (numai colesterolul esterificat). alcoolism. Se repetă operaţia de trei ori. CCl4.

2 ml alcool conţinând urme de lecitină şi 4 picături de soluţie alcoolică 0. . eter de petrol).o soluţie alcoolică de lecitină la care se adaugă o soluţie alcoolică de aloxan se colorează în roz. 1p. v:v). echilibrată cu soluţia CHCl 3-CH3OH (2:1.1% care conţine câteva picături de soluţie eterică de lecitină. urmată de cromatografia pe alumină. Se adaugă apoi în exces o picătură de acid. la încălzire determină formarea unei zone de separaţie colorată în albastru.soluţie de hidroxid de sodiu 10% . . Se fierbe 10 min. Purificarea lecitinei se face prin cromatografie pe coloană de celuloză pentru îndepărtarea impurităţilor azotate nelipidice. apare la suprafaţa de separare a lichidelor o coloraţie roşie-brună.pure filtratul se concentrează prin încălzirea amestecului la 63°C. lecitină. alcool concentrat.dacă se adaugă cu precauţie la 2 ml de acid sulfuric concentrat. furfurol sau vanilină. Identificarea lecitinei Identificarea lecitinei se face astfel: .01% de benzaldehidă. se filtrează. Lichidul obţinut se neutralizează în prezenţa hârtiei de turnesol cu acid acetic. + 2 g KI. se tratează cu 20 ml NaOH 10%. şi apoi pe coloană de Silicagel. + 20 ml apă) . 9. pentru separarea lizofosfatidelor şi sfingolipidelor.adăugarea 2 ml de acid sulfuric concentrat la 2 ml de soluţie de molibdat de amoniu 0. care reţine cefalinele. lecitina: 20 p. uleiuri.chimică a lecitinei Lecitina formează o masă alb-gălbuie. Pe o lamă de sticlă se ia o picătură din soluţia obţinută. o molecula de acid fosforic şi o moleculă de colină. Produsul obţinut în urma extracţiei cu solvenţi organici se prezintă ca o masă galbenă de consistenţă moale care poate fi uscată prin evaporare în vid.8p.hârtie de turnesol Modul de lucru: Lecitina obţinută din gălbenuşul de ou se trece într-un pahar Erlenmeyer.soluţie de acid acetic 10% . higroscopică. se 141 . Se răceşte. ( 1p. Hidroliza lecitinei şi observarea microscopica a cristalelor de colina Lecitinele prin hidroliză se descompun într-o moleculă de glicerol. Reactivi: .soluţie de iod 5% ( 1 g iod. apoi în roşu şi în final formează un precipitat de culoare roşie. Caracterizarea fizico . cloroform. alcool concentrat. alterabilă. 2 molecule de acid gras. Este solubilă în eter. se brunifică după păstrare.

1 N până la coloraţie roz care trebuie să persiste minimum 30 de secunde.adaugă o picătură de iod. 1. Determinarea indicelui de aciditate (Ia): Prin indice de aciditate se înţelege numărul de miligrame de hidroxid de potasiu necesare pentru neutralizarea acizilor graşi liberi conţinuţi într-un gram de lecitină Modul de lucru: 5 g lecitină se dizolvă în 50 ml amestec preparat în părţi egale din alcool şi eter neutralizat în prezenţa fenolftaleinei ca indicator (0.1g fenolftaleină dizolvate în 100 ml alcool din care se folosesc 3 picături) şi se titrează cu KOH 0. După un minut se adaugă 30 ml apă. se acoperă cu lamela. respectiv numărul de mililitri de tiosulfat de sodiu 0. 142 . Ia = 5.01 N oxidaţi de iodul eliberat din acidul iodhidric prin acţiunea peroxizilor din 1g lipid. Stabilitatea lecitinei Stabilitatea lecitinei include determinarea indicelui de aciditate. Imaginea la microscopul optic a cristalelor de colină (desen). Se observă apariţia cristalelor de periodură de colină (cristale Florence). şi a indicelui de iod. Determinarea indicelui de peroxid (Ip): Indicele de peroxid reprezintă numărul de miliechivalenţi oxigen activ din 1000 g lipid (lecitină). Modul de lucru: 5 g lecitină (G) se dizolvă într-un flacon cu dop rodat într-un amestec de 18 ml acid acetic şi 12 ml cloroform.61 v / G unde v = ml KOH 0. a indicelui de peroxid.1 N folosiţi la titrare şi G = grame substanţă luată în lucru 2. Se adaugă o soluţie proaspăt preparată dintr-un gram de iodură de potasiu şi un ml apă şi se agită puternic.

02 ml sânge în prealabil agitat pentru 143 .1% şi se titrează cu tiosulfat de sodiu 0. Determinarea indicelui de iod: Indicele de iod reprezintă numărul de grame de iod fixat de 100g lipid nesaturat. derivat de hemoglobină stabil. În paralel se efectuează titrarea unui martor fără lecitină (v1). agitând din 5 în 5 minute. iar în cealaltă se pipetează 0. Methemoglobina în prezenţa cianurii de potasiu trece în cianmethemoglobină. fără lecitină. Indice de iod = (v1 .02 ml soluţie standard de hemoglobină (preparat comercial). care se titrează (v2). 1 g NaHCO3 şi 200 mg fericianură de potasiu se dizolvă în apă bidistilată şi se aduce volumul la 1000 ml cu apă bidistilată.50 mg KCN.02 ml. fotometrabil la λ = 540 nm.1N (v1) până la decolorare adăugând 2 ml soluţie de amidon spre sfârşitul titrării. Ip = 10 ( v2 .15 g de lecitină (G) şi se dizolvă în 20 ml de cloroform. Modul de lucru: În două eprubete se pipetează câte 5 ml de reactiv Drabkin.269 / G Hemoglobina Dozarea hemoglobinei in sânge ( metoda Drabkin) Principiu: Fericianura de potasiu oxidează Fe2+ din hemoglobina la Fe3+.10 ml apă şi se titrează cu tiosulfat de sodiu 0.v2) 1. se adaugă 25 ml soluţie monobromură de iod 0. Se face o probă martor cu aceleaşi cantităţi de reactivi în aceleaşi condiţii. Astfel hemoglobina se transformă în methemoglobină.pipetă de hemoglobină de 0.01 N (v 2).2 ml soluţie de amidon 0. Modul de lucru: Intr-un flacon cu dop rodat de 300 ml se întroduc 0. Reactiv Drabkin: . se închide flaconul şi se lasă la întuneric 30 min. Materiale: .2N.v1 )/ G 3. În una din eprubete se pipetează cu o micropipetă 0. Se adauga 15 ml iodură de potasiu 10% . Atenţie! Reactivul Drabkin este extrem de toxic.

resuspendarea celulelor sanguine. Se omogenizează eprubetele prin agitare, apoi după 20 de minute se citeşte extincţia probei de analizat şi a probei standard faţă de apă distilată la λ = Calcul: g hemoglobină/100 ml sânge=Ep/Es x Cst (Cst = concentraţia standardului în g%) Observaţie: Metoda cu cianmethemoglobină detectează toate formele de hemoglobină şi permite determinări foarte precise. Dozarea hemoglobinei sub formă de oxihemoglobină Principiu: În prezenţă de amoniac globulele roşii se hemolizează şi hemoglobina se transformă în oxihemoglobină care prezintă un maxim de absorbţie la λ = 540 nm. Reactivi şi materiale: - soluţie de amoniac 0,1% - pipetă de hemoglobină de 0,02 ml Modul de lucru: Într-o eprubetă se măsoară 5 ml de soluţie de amoniac. În acesta se introduc cu pipeta de hemoglobină 0,02 ml de sânge în prealabil agitat. După agitare se citeşte extincţia probei faţă de apă distilată la λ = 540 nm în cuva de 1 cm.Rezultatul se raportează la o curbă de calibrare obţinută cu diluţii dintr-o probă de concentrat de eritrocite cu concentraţia hemoglobinei cunoscută. Valori normale: femei: 14-17 g/100 ml sânge bărbaţi: 15-20 g/100 ml sânge Dozarea hemoglobinei din sângele total prezintă importanţă pentru diagnosticul unor forme de anemii. Observaţie: Ca metodă de referinţă (pentru obţinerea unei curbe de calibrare în absenţa unui standard de hemoglobină) se poate folosi metoda bazată pe dozarea ferului eritrocitar. 540 nm în cuvă de 1 cm.

Analiza urinei
Urina este un produs de filtrare, reabsorbţie şi excreţie, reprezentând exercitarea funcţiei renale. Este un lichid biologic uşor accesibil, care dă multe informaţii utile în diagnostic. 144

Urina "de dimineaţă" serveşte la determinări calitative (albumină, glucoză, pH, acetonă şi sediment urinar). Se goleşte vezica de urina acumulată în timpul nopţii şi se colectează urina proaspătă de dimineaţă, care este mai concentrată. Urina de 24 ore se foloseşte la determinările cantitative. Este necesar să se măsoare volumul diurn de urină fiindcă rezultatele dozărilor se raportează la acest volum. Se goleşte vezica de urina "de dimineaţă" şi se începe la oră fixă recoltarea urinii în intervalul de 24 de ore. Pentru prevenirea contaminării probelor de urină cu microorganisme se recomandă efectuarea analizelor în cel mult 2-3 ore de la recoltare. Păstrarea nealterată se poate realiza la rece (+4oC) sau prin tratare cu substanţe conservante, de preferat cu timol (0,1 g la 100 ml de urină). Nu se recomandă folosirea de cloroform, fenol, formol fiindcă acestea falsifică rezultatele obţinute.

Examenul fizic al urinei
Volumul. Cantitatea de urină emisă în 24 ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apă (piele, intestin, plămâni) şi de cantitatea de substanţe excretate prin urină. Volumul se măsoară cu cilindrul gradat. Valori normale: 1500 - 2000 ml/24 ore (bărbaţi); 1000 - 1500 ml/24 ore (femei). Valori patologice: - sub 200 ml/24 ore (anurie) - între 200-800 ml/24 ore (oligurie) - peste 2000 ml/24 ore (poliurie) Oligo-anuria este semnul cel mai important al insuficienţei renale acute. Cauzele acesteia se pot clasifica în trei grupe: Cauze prerenale: hipovolemie (diaree severă, stare de şoc cu prăbuşirea presiunii arteriale), insuficienţă cardiacă stângă - în aceste cazuri nu se realizează presiunea hidrostatică necesară funcţiei de filtrare a rinichiului. Cauze renale: boli inflamatorii ale rinichiului (glomerulonefrită acută), necroză tubulară acută (ischemică, toxică), boli autoimune cu afectare renală.

145

-

Cauze postrenale: obstrucţia mecanică a căilor urinare (calculi, malformaţii). Se formează urină, dar nu se poate elimina.

Poliuria se întâlneşte în: diabet zaharat, diabet insipid (se constată o poliurie extremă de 5-20 l/24 ore, cauza fiind lipsa secreţiei de hormon antidiuretic-ADH; poliuria este însoţită de polidipsie, adică consumul excesiv de lichide), alcoolism cronic (inhibarea secreţiei de ADH), hiperparatiroidism (se elimină cantităţi mari de calciu prin urină care antrenează eliminarea unui volum mare de lichid), insuficienţă renală cronică (capacitatea de concentrare a rinichilor este alterată). Alte noţiuni patologice legate de distribuţia volumului urinar sunt: Polakiurie: micţiuni dese cu eliminarea unor cantităţi mici de urină (apare în cistită, hipertrofie de prostată, tumori ale vezicii urinare). Deseori este însoţită de disurie (durere sau senzaţie de arsură la emisia de urină). Nicturie: urinare nocturnă (diabet insipid, insuficienţă cardiacă dreaptă semnalează evoluţia spre decompensare). Aspectul. În condiţii fiziologice urina proaspătă este limpede şi transparentă. Urina tulbure în momentul emisiei poate fi datorată conţinutului excesiv de săruri (uraţi, fosfaţi, carbonaţi), mucusului, puroiului, celulelor epiteliale, grăsimilor sau microbilor. Dacă într-o urină clară în momentul eliminării după un timp se formează un depozit în formă de nor, el se datorează unui proces de descuamare epitelială a căilor urinare. Acest depozit nu are nici o valoare diagnostică. Situaţiile patologice se diferenţiază în felul următor: a). Dispariţia tulburării prin încălzire indică prezenţa uraţilor, oxalaţilor şi a acidului uric. b). Dispariţia tulburării care a devenit mai abundentă în urma încălzirii, prin adăugare de acid acetic 10 % indică prezenţa fosfaţilor şi carbonaţilor (dacă se produce efervescenţă). c). Dacă tulburarea apare la cald şi se intensifică prin adăugare de acid acetic, urina conţine albumină. d). Dispariţia tulburării numai la adaus de HCl 12,5 % după încălzire prealabilă, indică prezenţa oxalatului de calciu. e). Din urina tulbure, chiar în momentul emisiei, puroiul, hematiile sau celulele epiteliale se pot îndepărta prin centrifugare.

146

cu toate că volumul urinar este mare. Urina normală are culoare galben-deschisă până la galben-aurie. Densitatea este de obicei invers proporţională cu diluţia urinii şi direct proporţională cu intensitatea culorii. Densitatea.1. Excepţie face diabetul zaharat. Mirosul fecaloid al urinii poate atrage atenţia asupra existenţei unei fistule (comunicare patologică între tubul digestiv şi urinar). coli este o componentă a florei intestinale saprofite. Mirosul urinii proaspete se datorează acizilor volatili din compoziţia sa. apoi se toarnă într-un cilindru gradat. Urina din timpul nopţii fiind mai concentrată.000 . dar poate cauza frecvent infecţii urinare). format dintr-un tub de sticlă care se termină la partea inferioară printr-un rezervor cu mercur. Substanţe endogene: sângele imprimă urinii culoare roşie. evitându-se formarea spumei. fenolul îi dă o coloraţie brună. când. Substanţe exogene: albastrul de metilen colorează urina în verde-albăstrui. Dispariţia tulburării după adăugarea unui amestec de etanol-eter (1:1. v:v) indică prezenţa grăsimilor. În urinile concentrate mirosul este mai accentuat. Culoarea urinii poate fi modificată de diferite substanţe pe care le conţine. piramidonul în roşu-cărămiziu. Greutatea specifică sau densitatea urinii se măsoară cu un densimetru special numit urodensimetru. Culoarea. pigmenţii biliari conferă culoare galben verzuie. Se introduce urodensimetrul care trebuie să 147 . În cazurile de acidoză apare un miros de fructe sau cloroform. Miros fecaloid apare şi în infecţiile cu Escherichia coli (E. pentru că densitatea urinii variază în funcţie de temperatură. ceea ce ar determina o diluţie mare. Densitatea depinde de substanţele dizolvate: sărurile în general şi ureea la indivizi sănătoşi. are o culoare mai închisă. Modul de lucru: Urina de 24 ore se amestecă pentru omogenizare. porfirinele dau o culoare roşie sau brun-roşcată. Urinile infectate au un miros amoniacal datorită descompunerii ureei de către ureaza bacteriană. glucoza şi albumina în cazurile patologice. densitatea este mare datorită prezenţei glucozei.040 g/cm 3 la 15 o C.f). brună sau maronie. fiind anexată şi o scală termometrică. alcaptonul (compus apărut în urină datorită dereglării catabolizării Phe şi Tyr) dă în contact cu aerul o culoare brună-neagră. În partea superioară se află o tijă pe care este înscrisă scara gradată pentru intervalul 1. Mirosul.

insuficienţă renală cronică (datorită incapacităţii de concentrare a rinichiului). O alimentaţie bogată în proteine produce aciditate urinară. Valoarea citită trebuie corectată prin mărire cu 0. putându-se modifica fiziologic la valori extreme de 1. se introduc cei doi electrozi (de pH şi de referinţă) într-un volum adecvat de urină a cărei temperatură se cunoaşte şi se citeşte valoarea pH-ului. Se stabileşte valoarea pH-ului după 30 de secunde comparând culoarea hârtiei cu cea a scalei de culori care însoţeşte fiecare pachet de hârtie indicator.1. Când urina conţine cantităţi mari de proteine. Aciditatea urinei provine din acizi organici (uric. oxalic) şi din sărurile acide (fosfaţi primari de Na+. o bucată de hârtie indicator. citric.025 g/cm3.001 pentru fiecare scădere cu 3oC sub 15oC. Valori: 1. Scăderea densităţii urinare se întâlneşte în diabet insipid (se elimină o cantitate mare de urină foarte diluată). Creşterea densităţii urinare apare în diabetul zaharat.7. Examenul chimic al urinei pH-ul urinei. pe când un regim vegetarian determină alcalinizarea urinei. Modul de lucru: Se introduce în urina proaspătă.015 . Măsurarea pH-ului se face prin folosirea benzilor de hârtie indicator universal sau cu pH-metrul. nefroză (boală renală în care se elimină o cantitate mare de proteine prin urină). peste 7 g%. Valorile: pH-ul urinei este slab acid. se vor scădea câte 0. hipuric. în febră.plutească fără a atinge pereţii cilindrului.035 g/cm3 în funcţie de aportul sporit sau de eliminarea abundentă de lichide.1. Se citeşte diviziunea care este tangentă la meniscul inferior al suprafeţei urinii. după calibrarea aparatului cu soluţii standard de pH. Urini puternic acide se produc în cursul proceselor maligne datorită distrugerii crescute de proteine. pH puternic alcalin se constată în infecţii urinare (prin fermentare 148 . NH4+). Valoarea pH-ului urinei normale depinde de dietă. cu variaţii în jurul valorii de 6 (4. pentru câteva secunde.001 . uraţi şi fosfaţi acizi. Prin metoda potenţiometrică (cu pH-metrul). K+.4) la un individ cu alimentaţie mixtă. Un regim alimentar vegetarian determină o alcalinizare a urinei prin excesul de săruri minerale şi organice. diaree abundentă şi acidoză metabolică.001 pentru fiecare depăşire cu 3oC respectiv prin micşorare cu 0.8 . Regimul carnat determină o creştere a acidităţii urinei datorită eliminării crescute de acid uric.03 pentru fiecare gram de proteină în plus. acetic.

În afară de bolile inflamatorii renale enumerate. Analiza compuşilor patologici din urină Identificarea proteinelor urinare Urina normală conţine doar urme de proteine (albumine şi globuline provenite din plasmă). etc). leziuni ale nefronului pot apare şi în intoxicaţii sau în rinichiul de şoc. în cantitate de 20-40 mg%o. inflamaţie.afecţiuni postrenale: leziuni ale mucoasei căilor urinare (litiază. Proteinuria este pusă în evidenţă şi în leziuni mai grave ale filtrului glomerular. În mod fiziologic. . caz în care se pune în evidenţă chiar hematuria. Proteinurii apar în stări patologice cum ar fi: . deoarece în timp se produce contaminarea produsului cu bacterii.afecţiuni renale: filtrul renal lezat nu mai poate reţine moleculele proteice şi acestea ajung în urină în cantitate mare. se saturează capacitatea maximă de transport a celulelor mucoasei tubulare renale. în cursul efortului fizic are loc o creştere a proteinuriei care poate atinge de 5 ori valoarea normală. 149 . care determină schimbarea reacţiei în sensul alcalinizării urinei. care nu se pot decela prin tehnici uzuale. şi proteinele care nu s-au reabsorbit se elimină prin urină. tumori. Proteinuria poate fi selectivă (numai albuminurie) de exemplu în glomerulonefrite. În aceste cazuri proteinuria se asociază obligatoriu cu hematurie (apariţia sângelui în urină). sau neselectivă în cazuri mai grave (albuminurie şi globulinurie) cum ar fi glomerulonefrozele. Cantitatea de proteine eliminată variază în timpul zilei. apariţia în urină a proteinelor Bence-Jones (provenite din imunoglobuline patologice) în mielomul multiplu (plasmocitom). de aceea trebuie să se facă analiza pe urina de 24 ore (valori normale: 3040 mg/1500 ml). leucemie. ictere. Procedeul cu acid acetic la cald Principiu: Proteinele precipită prin încălzirea şi acidularea urinei îmbogăţite cu săruri de sodiu. pH-ul se măsoară din urina proaspăt emisă. . Datorită hiperproteinemiei (creşterea cantităţii proteinelor în sânge).microbiană) şi în alcaloză metabolică. boli cardiace.afecţiuni prerenale: stări febrile.

. . . . > 20 mg% albumină Reacţii fals pozitive se observă în terapia diabetului cu antidiabetice orale (tolbutamid). .1 : 2 . . . . . . . cca 1000 mg% Proba cu acid sulfosalicilic la rece Principiu: Proteinele sunt precipitate în mediu de acid sulfosalicilic. . Se agită şi se apreciază reacţia ţinând eprubeta pe un fond negru. . . cca 15 mg% albumină . . . . . .opalescenţă. . . . . . . . . . . . . cca 20 mg% albumină . . . . .urina rămâne limpede . . Se adaugă câteva picături din soluţia de acid acetic. . . .precipitare şi sedimentare imediată .1 : 4 . . . . .Reactivi: Mod de lucru: . . . . . . . acid sulfosalicilic 20% Mod de lucru: La 5 ml urină filtrată se adaugă 10-15 picături din soluţia de acid sulfosalicilic. Reactiv: Sol. urmată de sedimentare la câteva minute . Rezultatele posibile sunt: . cca 10 mg% . . Aprecieri semicantitative asupra cantităţii de albumină: . . etc. . . .floculare abundentă . . . . . Apariţia unui precipitat persistent indică prezenţa albuminei. .Acid acetic 10% . . . . . cca 500 mg% .NaCl cristale În 10 ml de urină filtrată se adaugă câteva cristale de NaCl şi se încălzeşte eprubeta în flacără pentru aducerea la fierbere doar a părţii superioare a coloanei de lichid. . . . . . . .1 : 3 . . după administrare de antibiotice din familia cefalosporinelor. . cca 50 mg% Înălţimea coloanei de precipitat raportată la înălţimea coloanei de urină după staţionarea amestecului timp de 30 secunde: . . . cca 250 mg% . albumină absentă . .uşoară opalescenţă .opalescenţă apreciabilă . . . Reacţia cu acid azotic (proba Heller) Reactiv: Acid azotic concentrat Mod de lucru: 150 .

Test rapid pentru detectarea proteinelor urinare Principiu: Hârtia reactivă impregnată cu albastru de tetra-bromfenol este colorată în galben deschis în mediu acid (pH ≈ 3). Într-o eprubetă se pun 4 ml de urină. Proteinele Bence-Jones sunt lanţurile uşoare ale imunoglobulinelor. Prin răcire la 56 oC reapare precipitatul iniţial. Reacţii fals pozitive pot fi date de urina conservată cu timol sau care conţine uree şi uraţi în cantitate mare. confirmă prezenţa proteinelor Bence-Jones. osteosarcoame (tumori canceroase ale ţesutului osos). Descreşterea cantităţii de precipitat. unele disproteinemii. metastaze osoase. culoarea virează spre verde. albastru sau violet. Proba cu acid tricloracetic Reactiv: Acid tricloracetic 15% Mod de lucru: La 5 ml urină se adaugă 1 ml acid tricloracetic.9) Mod de lucru: Se lucrează din urinele la care am obţinut rezultat pozitiv la reacţiile de precipitare a proteinelor. se adaugă 1 ml tampon acetat şi se incubează în baie de apă la 56 oC până la apariţia unui precipitat. nuanţa depinzând de tipul de proteină şi de concentraţia acesteia în urină.În cca. Ele apar în 60% din cazurile cu mielom multiplu (multiplicarea canceroasă a unei clone de plasmocite care produce imunoglobuline) şi ocazional în alte boli care afectează măduva osoasă: leucemii. Formarea unui precipitat alb floconos arată prezenţa proteinelor. verde-albăstrui. Reactiv: Tampon acetat 2 N (pH=4. Mucoproteinele secretate de mucoasa căilor urinare pot da numai o tulbureală care nu este delimitată sub formă de inel. 1-2 ml acid azotic concentrat se lasă să se prelingă pe peretele eprubetei 1-2 ml urină. Evidenţierea proteinelor Bence-Jones (termosolubile) Principiu: În urina slab acidă proteinele Bence-Jones precipită între 45-55 oC şi se redizolvă în apropiere de 100 oC. 151 . În prezenţa proteinelor urinare. Apoi se introduce eprubeta în apă la fierbere timp de 3 minute. Apariţia unui precipitat sub formă de inel la zona de contact dintre cel două soluţii indică prezenţa proteinelor. clarificarea tulburării.

cistită. a mucinei. rezultatul este ++. proba se notează cu +++. care rămân mai mult timp în suspensie şi se ridică încet la suprafaţă denotă prezenţa puroiului. NaOH 20% Mod de lucru: Se iau într-o eprubetă 5 ml urină. apoi se readuce în poziţia iniţială. se astupă eprubeta şi se răstoarnă brusc. În mod patologic însă. Probe fals pozitive pot apare în albuminurie masivă. Testul are valoare orientativă. care măreşte vâscozitatea urinei şi împiedică ridicarea imediată a bulelor de aer. maltoză şi pentoze. etc. 152 . urina mai poate conţine în afară de glucoză şi alte glucide: fructoză. galactoză. Interpretare: Puroiul este constituit din leucocite degenerate care apar în urină în urma proceselor inflamatorii ale tractului urinar (pielonefrită. Cantitativ urmele de proteine corespund la aproximativ 5-20 mg% de albumină. glucoza poate apărea în cantităţi apreciabile. uretrită). Testele pozitive trebuie întotdeauna verificate prin examenul microscopic al sedimentului urinar. testul este negativ. Reactiv: Sol. După 2 minute se apreciază prezenţa proteinelor urinare prin compararea culorii obţinute cu o scală de etalonare. Apariţia unor bule de aer în lichid. În cazul în care bulele de aer se ridică rapid. În cazul în care bulele mici rămân pe fundul eprubetei. prezenţa ei în urină fiind denumită glicozurie şi este caracteristică diabetului zaharat. lactoză. datorită prezenţei polizaharidelor.Mod de lucru: Se înmoaie capătul benzii în urina de analizat. Dacă nici bulele mai mari nu se ridică datorită prezenţei unei cantităţi mari de mucină. Identificarea glucidelor urinare În mod normal. urina nu conţine decât cantităţi mici de glucide. În anumite stări patologice particulare. Dacă toate bulele de are se ridică încet la suprafaţă rezultatul se notează cu +. Evidenţierea puroiului Proba Donné Principiu: Cu ajutorul NaOH se lezează membrana leucocitară din care astfel se eliberează mucină. se adaugă câteva picături de NaOH 20%.

Mai specifice sunt reacţiile Nylander şi Benedict. Din acest considerent. se lasă să se depună precipitatul şi se filtrează. O metodă specifică de evidenţiere a glucozei este metoda cu glucozoxidază. acid ascorbic. fenoli.). înaintea cercetării calitative a diferitelor tipuri de glucide urinare. streptomicina. În prezenţa glucozei apare un precipitat brun până la negru. în urină pot exista şi alte substanţe reducătoare care pot da rezultate fals pozitive (cantităţi mari de creatinină. acid uric. Evidenţierea glucidelor urinare se face pe baza proprietăţii reducătoare a acestora faţă de sărurile unor metale (Cu. Unele medicamente eliminate prin urină cum ar fi penicilina. Reactivi: 20 g azotat de bismut. Mod de lucru: Se iau într-un cilindru 45 ml urină şi 5 ml reactiv Courtonne. se amestecă cu o baghetă. când apare un precipitat brun de sulfură de bismut 153 .adică înlăturarea substanţelor reducătoare neglucidice din urină.Fiziologic poate apare glicozurie după ingerarea unor cantităţi mari de glucide. Defecarea urinii Defecarea urinii se efectuează cu reactivul Courtonne. Reacţii fals pozitive pot exista în proteinurie masivă. 40 g sare Seignette (tartrat dublu de sodiu şi potasiu) şi 100 g NaOH se dizolvă în apă până la 1000 ml soluţie. se efectuează operaţia de defecare . se neutralizează cu acid acetic glacial (control cu hârtie indicator). Bi). Majoritatea reacţiilor de reducere nu sunt considerate suficient de specifice pentru a fi utilizate pentru depistarea glicozuriei. la 5 ml urină se adaugă 1 ml reactiv Nylander şi se încălzeşte la flacără timp de 4 minute. lăuzele şi 40% din gravidele în a doua jumătate a sarcinii prezintă lactozurie. dextranul pot reduce sărurile metalice. Mod de lucru: Într-o eprubetă. ultima având avantajul de a da indicaţii orientative asupra cantităţii de substanţă reducătoare din urină. Pe lângă glucide. Reacţia Nylander Principiu: Glucidele reducătoare reduc în mediu bazic ionii de Bi3+ la Bi metalic. De asemenea. se filtrează într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează cu apă distilată până la semn. care se prepară în felul următor: se dizolvă 100 g acetat de plumb în apă distilată. etc.

Reacţia Benedict (semicantitativă) Principiu: Gruparea carbonil din glucidele reducătoare reduce la cald Cu2+ din reactivul Benedict la Cu+ (menţinerea în soluţie a Cu2+ se face prin complexare cu citrat de sodiu).5 cca 1. Reactivul Benedict are compoziţia prezentată la pag.8 ml acid acetic glacial.5 ml urină şi 5 ml reactiv Benedict. se filtrează şi se adaugă 1. Se amestecă şi se pune într-o baie de apă la fierbere timp de 5 minute. totuşi mecanismul reacţiei Barfoed încă nu este pe deplin cunoscut.5 cca 2. ?? Mod de lucru: Se pun într-o eprubetă 0. pentru care această reacţie este negativă în condiţiile de lucru. adică Rezultat urme + ++ +++ ++++ Substanţe reducătoare g‰ absente urme cca 0. Reacţia este pozitivă pentru toate glucidele reducătoare.datorită reacţiilor de reducere date de unele grupări funcţionale ale radicalilor aminoacizilor.0 cca 1. Reactiv: Reactiv Barfoed: 13. Se răceşte la temperatura camerei şi se interpretează rezultatul astfel: Culoare albastru albastru-verzui verde brun-verzui galben roşu-cărămiziu Reacţia Barfoed Principiu: Reacţia de reducere a Cu2+ la Cu+ din Cu2O în mediu slab acid este pozitivă numai în prezenţa monozaharidelor şi ea serveşte la identificarea acestora în prezenţa dizaharidelor reducătoare (lactoză. Mod de lucru: Se pun într-o eprubetă 2 ml urină şi 2 ml reactiv Barfoed. În urma reacţiei se formează Cu2O de culoare roşie-cărămizie. Pozitivitatea acestei reacţii.0 154 . maltoză).3 g acetat de cupru se dizolvă în 200 ml apă distilată. Se amestecă şi se încălzeşte eprubeta la fierbere timp de 5 minute. În mediu slab acid viteza reducerii Cu2+→ Cu+ este mult mai mică decât în mediu alcalin (se formează un precipitat roşu-cărămiziu).

Reactivul Seliwanoff: 0. 30 minute. Reactivi: Mod de lucru: Într-o eprubetă. Prezenţa lactozei determină apariţia coloraţiei roşii.Soluţie fructoză 1% Mod de lucru: . se adaugă 3 ml soluţie NH3 şi 5 pic. Această reacţie serveşte la diferenţierea aldozelor de cetoze. iar glucoza în concentraţii ridicate dă o coloraţie brună. Galactoza produce culoare galben deschisă. . soluţie KOH. Eprubeta se agită şi se introduce în baie de apă la 60 oC. se colorează în roşu. Reacţia este mai rapidă şi intensă în prezenţa cetozelor. În prezenţa aldozelor. Reacţia Seliwanoff Se foloseşte pentru identificarea fructozei urinare. Reacţia Wöhlk Se foloseşte tot în scopul diferenţierii glucozei de lactoză. NH3 25% .15 g rezorcină şi 100 ml acid clorhidric concentrat se dizolvă în apă distilată până la 200 ml. Reactivi: . Principiu: Urina care conţine lactoză. la 5 ml urină. când se obţin produşi coloraţi în roşu. încălzită la 60 oC în prezenţa NH3 şi KOH.Sol. în aceleaşi condiţii.apariţia pulberii roşii de Cu2O la suprafaţa şi la fundul eprubetei. Interpretare: Lactozuria este un fenomen inofensiv care poate apare în ultimele luni de sarcină sau la începutul alăptării. KOH 20% 155 . coloraţia este slab roză. indică existenţa monozaharidelor reducătoare.Sol. Principiu: Monozaharidele în prezenţa acidului clorhidric concentrat reacţionează cu rezorcina (sau alţi polifenoli) formând produşi de condensare coloraţi.

Se aduc la fierbere cele trei eprubete.1% (arabinoză sau xiloză). FeCl3 10% . Se aduc la fierbere cele trei eprubete. Interpretare: Fructozuria esenţială este o boală ereditară rară datorată blocării conversiei normale a fructozei în glucoză în ficat (deficit de fructokinază). Pentozuria esenţială (în care se elimină xiluloza) este o boală ereditară rară în care apar cantităţi considerabile de L-xiluloză în urină datorită deficitului de reductază care converteşte pentoza în xilitol. Prin răcire se poate depune un precipitat roşu care se dizolvă în alcool.5 ml urină.soluţie 1% de fructoză. Reacţia Bial Se foloseşte pentru identificarea pentozelor urinare. Culoarea poate fi extrasă prin agitare în alcool amilic. arabinoză. Interpretare: Pentozuria alimentară apare după un consum substanţial de fructe bogate în pentoze. Se execută în paralel doi martori. Principiu: În mediu puternic acid pentozele dau reacţie de culoare cu orcina (metilrezorcina).5 ml urină normală şi celălalt cu 0. unul cu 0.5 ml urină normală care conţine fructoză 1%. Se poate produce o fructozurie alimentară în diabet şi în unele boli hepatice. În paralel se execută doi martori. Reactivi: .reactivul Bial: 6 g orcină se dizolvă în 200 ml alcool etilic 96% şi se adaugă 40 picături sol. Prezenţa fructozei este indicată de apariţia unei coloraţii roşu intens.HCl conc. un precipitat de culoare verzuie. apoi se lasă în repaus 15-20 minute.Se pun într-o eprubetă 0. Pentozele dau culoare verde. 156 . glucoză Mod de lucru: Se iau într-o eprubetă 5 ml reactiv Bial şi 0. sau dacă sunt prezente în cantităţi mari.5 ml urină şi 5 ml reactiv Selivanoff. . unul cu urină normală şi altul cu o urină normală la care se adaugă 1 ml soluţie de pentoze 0. Pentozele sunt adesea excretate în urina diabeticilor.

Reactivul nu se alterează. Cristalele de lactosazonă apar la microscop sub formă de rozete. acidul acetoacetic şi acidul β -hidroxibutiric) sunt implicaţi în metabolismul lipidic. . 49). Se trece într-un balon cotat de 1000 ml şi se completează cu apă distilată la semn. apoi se adaugă 10 ml urină defecată cu reactiv Patein. iar cele de maltosazonă au formă de lame aproape rectangulare unite prin una din extremităţi.Soluţie acetat de sodiu 25%. ultimul fiind convertit în acetonă prin decarboxilare dacă urina este păstrată la temperatura camerei. osazonele acestora se vor cristaliza în ultima eprubetă. 1 ml acid acetic glacial şi 1 ml soluţie acetat de sodiu 25%. Fructosazona are aspect asemănător. . Mod de lucru: Într-o eprubetă se pipetează 1 ml soluţie fenilhidrazină. Identificarea corpilor cetonici urinari Corpii cetonici (acetona. apoi se filtrează imediat la cald într-o altă eprubetă care se lasă să se răcească.Reacţia cu fenilhidrazina În laboratorul clinic formarea glucosazonei şi a lactosazonei este utilizată ca test pentru diferenţierea glucozei de lactoză în urina femeilor gravide. În condiţii patologice de dereglare a catabolismului acizilor graşi se excretă prin urină în special acidul β -hidroxibutiric şi acidul acetoacetic. Dacă urina conţine şi lactoză sau maltoză. Se filtrează şi eprubeta cu filtrat se ţine o oră în baia de apă la fierbere. Prin defecare se elimină celelalte substanţe reducătoare pe care le-ar putea conţine urina trecând în filtrat numai glucidele. la rece. 157 .Acid acetic glacial. Reactivi: .Soluţie fenilhidrazină în acid acetic glacial 10%.Reactiv Patein: se dizolvă 200 g acetat de mercur în 600 ml apă distilată. se alcalinizează (indicator hârtie de turnesol) cu soluţie de hidroxid de sodiu 10%. . În prezenţa glucozei (în cantitate mai mare de 4 g%o) se obţine glucosazonă insolubilă la cald care rămâne pe al doilea filtru şi care examinată la microscop. se prezintă sub formă de ace galbene aurii dispuse în snopi (vezi pag.

Reacţia Lieben Principiu: În reacţia dintre acetonă şi iod în mediu alcalin. acidul acetoacetic şi β -hidroxibutiratul sunt întotdeauna prezenţi împreună.Sol. indică prezenţa acetonei. aspirina).NaOH 10% Mod de lucru: Se iau într-o eprubetă 3 ml urină. operaţie prin care acetona se îndepărtează. iar intensificarea culorii cu virare spre roşu-violet indică prezenţa acetonei. ia naştere iodoformul care poate fi recunoscut prin miros. Dispariţia culorii indică absenţa acetonei.CI3 + NaOH tri-iod-acetona Reactivi: Mod de lucru: CH3 .1 N .Acid acetic glacial . se adaugă 5 picături de soluţie de nitroprusiat de Na 10% şi 2-3 pic. H3C .CO .Sol. Intensitatea culorii variază în raport direct cu concentraţia corpilor cetonici din urină.Reacţia Legal Serveşte la identificarea acetonei. Apariţia unei culori roşii sau portocalii se datorează acetonei sau creatininei urinare. de NaOH 10% până la reacţie alcalină.de ex. care nu mai apare după fierberea unei alte probe din urina respectivă.CH3 + 3I2 + 3NaOH CH3 .iodură de potasiu 0.Sol. Se adaugă apoi 1-2 ml acid acetic glacial. fiindcă acetona.CO . Reactivi: . O reacţie pozitivă iniţială. nitroprusiat de Na 10% (proaspătă) . În scop diagnostic este suficientă identificarea acesteia.CI3 + 3NaI + 3H2O CH3 . de iod .CO .COONa + CHI3 iodoform . Reacţia poate fi dată şi de unele medicamente (salicilaţi . NaOH 10% 158 . Diferenţierea se face fierbând în prealabil câteva minute urina.

ceea ce intensifică exagerat cetogeneza hepatică. Interpretare: Corpii cetonici apar în urină în diabetul zaharat netratat (datorită lipsei de insulină. celulele nu pot internaliza glucoza din sânge. Acetonurie apare în toate cazurile în care aportul de glucide sau utilizarea lor este deficitară: înfometare. Ficatul exportă mari cantităţi de corpii cetonici care sunt folosiţi în scop energetic de ţesuturile extrahepatice). Apariţia unui precipitat galben şi a mirosului de iodoform indică prezenţa acetonei. diaree. În absenţa acizilor biliari sulful pluteşte câteva ore. sulful sedimentează în 5 minute. Colaluria mai apare în ictere date de hepatită. când celula hepatică bolnavă nu mai poate excreta acizii biliari. Identificarea acizilor biliari Eliminarea acizilor biliari în urină se mai numeşte colalurie. boli metabolice.Într-o eprubetă se iau 5 ml urină.5-1 mmol/l. Proba Hay Principiu: Sărurile acizilor biliari scad tensiunea superficială a urinei permiţând sedimentarea florii de sulf. prin apariţia culorii roşii la 15 secunde de la contactul urinei cu bagheta cu reactivi. Aceste teste rapide se bazează pe reacţia Legal clasică. malabsorbţie intestinală. Datorită presiunii ele trec în curentul sanguin şi se elimină în urină). Teste rapide pentru identificarea corpilor cetonici Corpii cetonici se pot evidenţia cu pulbere reactivă sau cu tablete "Acetotest" sau baghete "Ketostix" care conţin nitroprusiat de sodiu şi substanţe alcalinizante. care se colorează în roşu în cazul reacţiei pozitive. Reactiv: Sulf sublimat (floare de sulf). 159 . se adaugă 1-2 ml NaOH 10% şi 1-2 ml iod 0. vărsături (accentuate de sarcină). Apare în special în caz de icter mecanic (din cauze obstrucţiei tubului coledoc.1 N. regim alimentar dezechilibrat (bogat în lipide şi proteine. Mod de lucru: Se presară floarea de sulf pe suprafaţa urinei pusă într-o eprubetă. Cu ajutorul lor putem detecta corpii cetonici chiar în concentraţii de 0. Dacă urina conţine acizi biliari. Acizii graşi vor fi principala sursă de energie. sărac în glucide). sărurile acizilor biliari nu mai sunt excretate în bilă.

în icterele prin obstrucţia căilor biliare şi în icterele prin hepatită. În paralel se execută o probă martor în aceleaşi condiţii. trecând în urobilină. Se adaugă cu grijă. 5-6 picături zaharoză 10% şi se agită. Creşterea eliminării urinare a bilirubinei apare. Inelul obţinut are o nuanţă brună cărămizie. bilirubina. sunt compuşi incolori. care sunt compuşi coloraţi. urobilina. care în contact cu aerul se oxidează parţial. prelingându-se pe peretele eprubetei ţinută într-o poziţie înclinată. cu nuanţă verzuie. . înlocuind urina cu apă. Bilirubina fiind fotosensibilă. Urobilinogenul şi stercobilinogenul.Acid sulfuric concentrat . rezultaţi prin reducerea bilirubinei. Identificarea bilirubinei După cantitatea de bilirubină eliminată. stercobilina. Apariţia unui inel roşu-violet la limita de separaţie a reactivului cu proba indică prezenţa acizilor biliari. care nu dă reacţia de identificare pozitivă.Zaharoză 10% 160 . urobilinogenul. fiind instabilă. urina trebuie conservată la întuneric. respectiv stercobilină. Bilirubina eliminată în urină. ca şi în cazul acizilor biliari. Reactivi: Mod de lucru: Într-o eprubetă se iau 1 ml apă distilată. 1-2 ml acid sulfuric. Urina normală conţine doar urme de bilirubină. Principalii reprezentanţi sunt biliverdina. 1-2 ml urină. culoarea urinei variază între galben şi brun-închis.Reacţia Pettenkoffer Principiu: Acidul sulfuric transformă glucidele în derivaţi furfurolici care se condensează cu acizii biliari dând produşi coloraţi. reacţiile de identificare trebuiesc făcute în timp cât mai scurt de la emisie. stercobilinogenul. Proba Popper Principiu: Oxidarea bilirubinei în biliverdină (de culoare verde) cu ajutorul iodului. Identificarea pigmenţilor biliari urinari Pigmenţii biliari sunt derivaţi pirolici care provin din catabolismul hemului.

Reactiv Popper: Se amestecă 525 ml apă distilată. 3.Reactivi: . Cea mai mare parte este metabolizată. urobilinogenul şi stercobilinogenul dau o coloraţie roşie intensă prin formarea unui compus chinoid. Mod de lucru: Se pun 5 ml urină într-o eprubetă. se introduce la fundul eprubetei. cu o pipetă. Reacţia completă necesită 20 de minute.5 ml tinctură de iod 10% şi se adaugă 12 g KI şi 27 g NaCl. Identificarea urobilinoizilor urinari Reacţia Ehrlich Principiu: În prezenţa p-dimetilaminobenzaldehidei în mediu puternic acid. Identificarea urobilinogenului şi stercobilinogenului Urobilinoizii sunt derivaţii hidrogenaţi ai bilirubinei: urobilinogenul.Reactiv Ehrlich: se dizolvă 2 g p-dimetilaminobenzaldehidă în 100 ml HCl 20%. în timp ce 35-140 mg sunt excretate în urina de 24 de ore. care apare în urină în porfiria intermitentă acută. Porfobilinogenul intermediar al sintezei hemului. stercobilinogenul. urobilina şi stercobilina. 125 ml alcool 95o. 2 ml reactiv. Apariţia unei coloraţii roşii intense la temperatura ambiantă denotă o eliminare crescută de urobilinogen. Se adaugă cu precauţie. Se lasă în repaus un minut.Cloroform Mod de lucru: La 3 ml de urină se adaugă 2-3 picături reactiv Ehrlich. Colorantul se poate extrage în cloroform. dă o coloraţie asemănătoare. El nu este însă solubil în cloroform. . Dacă după agitare cu 161 . Reactivi: . În prezenţa bilirubinei apare un inel verde la suprafaţa de contact dintre coloanele celor două lichide. Testele rapide de determinare a bilirubinei din urină au la bază reacţia de condensare a bilirubinei cu un alt compus în mediu puternic acid. Reactivul fiind mai dens. Reducerea bilirubinei se produce în intestin sub influenţa bacteriilor. astfel ca cele două lichide să nu se amestece. Reacţii fals pozitive: după consum de antipirină (analgetic) şi piramidon. cu apariţia unei coloraţii maronii de intensitate diferită. O parte din urobilinoizi este reabsorbită şi ajunge din nou la ficat prin vena portă (circuitul hepatoenterohepatic al pigmenţilor biliari).

Se foloseşte urina proaspătă fiindcă majoritatea testelor se bazează pe acţiunea pseudoperoxidazică a hemoglobinei: leucoderivatul unui colorant (benzidina. Ordinea de adăugare a reactivilor este esenţială. hepatite. Reacţia cu benzidină Reactivi: .) este oxidat cu apă oxigenată. fenolftaleină redusă în mediu alcalin. de obstrucţie incompletă. . benzidină: 5 g benzidină se dizolvă în 50 ml acid acetic glacial şi se completează cu apă distilată la 1000 ml. Întrucât leucocitele dau o reacţie peroxidazică adevărată (enzimatică) este necesar să se fiarbă urina câteva minute. 2-3 pic. 2). Se agită. În urina caldă indolul eliberat în condiţiile de reacţie poate da şi el culoare roşie cu reactivul Ehrlich. Interpretare: Eliminarea crescută a urobilinoizilor apare în următoarele situaţii: 1). tumori renale sau ale căilor urinare (cancerul renal deseori are ca primă manifestare 162 .Apă oxigenată 3% Mod de lucru: Se iau 3 ml urină. dar posibilităţile de glucuronoconjugare ale ficatului sunt depăşite. 3). reacţia pozitivă prezintă o culoare albastră. fie hematii (hematurie). reacţia pozitivă se datoreşte prezenţei porfobilinogenului.cloroform acesta rămâne incolor. Tulburarea funcţiei hepatice: ictere hepatocelulare. Sulfamidele dau o coloraţie galbenă care poate masca reacţia bilinogenilor. Observaţie: Urina de analizat trebuie să fie rece. Identificarea sângelui În urină apare fie hemoglobina liberă (hemoglobinurie). Hemoliză exagerată: funcţia hepatică este în general intactă. Diferenţierea se poate face numai prin examenul microscopic al sedimentului urinar. benzidină şi 2 ml apă oxigenată 3%. ciroză sau intoxicaţii chimice cu cloroform şi în special cu tetraclorură de carbon. în stadiile precoce. în prezenţa hemoglobinei. şi anume în primul caz în sediment nu se observă hematii. în colorantul respectiv.Sol. Icter prin obstrucţie. Interpretare: Hematuria macroscopică (vizibilă cu ochiul liber) apare în caz de: calculi renali. sol. după acidularea prealabilă cu acid acetic. etc.

Parametri cei mai importanţi care se analizează sunt: densitatea. Stripsul se introduce în proba de urină pentru câteva secunde. În cadrul metodei imunoenzimatice în prima etapă se adaugă într-o eprubetă proba de urină la anticorpul anti-hCG legat de o enzimă. nitriţii şi sângele. corpii cetonici. Dacă proba conţine hCG. La metoda de latexaglutinare elementele de latex ale plăcii de reacţie a kitului sunt acoperite cu hCG. Teste rapide de diagnostic din urină Stripsurile pentru analiza urinei sunt plăci de celuloid care conţin mai multe benzi de hârtie impregnate cu reactivi. testul este pozitiv. acesta se leagă de anticorpul monoclonal şi complexul se leagă de un alt anticorp (anti-hCG) legat de placa de reacţie. iar la valori sub 500 U/l testul este negativ. În a doua 163 . Antiserul folosit conţine anticorpi monoclonali specifici pentru beta-hCG. astfel se produce aglutinarea. în diferite ţesuturi).hematuria). dacă nivelul hCG în urină este sub 500 U/l. Culoarea se compară cu o scală de culori care arată aproximativ cantitatea de substanţe conţinute. nefrită interstiţială. În caz pozitiv (dacă este sarcină) hCG din urină în concentraţie de peste 800 U/l se leagă de anticorpii monoclonali ai antiserului. chisturi renale. hemaglutinare. traumatisme. Dacă acesta se găseşte în urină în cantitate mare (peste 800 U/l). sau se introduce stripsul într-un aparat special care citeşte rezultatele. etc. timp în care au loc reacţiile corespunzătoare. efort fizic. atunci hCG de pe suprafaţa elementelor de latex se poate lega de anticorpii monoclonali cu locusurile de legare libere. sau o metodă imunoenzimatică. împiedicând astfel aglutinarea elementelor de latex acoperite cu anticorpi. urobilinogenul. tuberculoză urogenitală. glomerulonefrită (lezarea gravă a filtrului glomerular face posibilă traversarea lui de către hematii) . Test rapid de sarcină Se bazează pe determinarea hormonului coriogonadotrop uman (hCG). pielonefrită. deseori renală apare în caz de: calculi ureterali care produc leziuni ale mucoasei. în funcţie de testul folosit. proteinele. în colagenoze (boli autoimune cu frecventă afectare renală). bilirubina. pH-ul. glucoza. diateză hemoragică (sângerări multiple. cistită hemoragică. Principiul de determinare se bazează pe latexaglutinare. În caz negativ. apoi acest amestec este pus pe o placă de reacţie. pH-ul. leucocitele. de însoţire în boli infecţioase. Hematuria microscopică.

Osmolaritatea: < 100 mOsm/kg apă. Densitate: 1. .030g/cm3. Celule epiteliale: absente. .5-8. se adaugă 5 picături din soluţia de acid acetic 10% pentru a dizolva precipitatul de fosfaţi neutri care ar împiedica observarea sfârşitului reacţiei şi 1 g de carbonat de calciu pulbere pentru neutralizarea completă a amestecului deoarece cromatul de argint care se formează şi care indică sfârşitul reacţiei este solubil în mediu acid. Această reacţie este foarte sensibilă. Dozarea clorurilor din urină (metoda Mohr) Principiu. Leucocite: 0-4/câmp vizual.1N. Cristale: prezente. Osmolaritatea: > 800 mOsm/kg apă Proba de diluţie pune în evidenţă: Densitatea: < 1.carbonat de calciu pulbere . Glucide: absente. iar excesul de azotat de argint dă cu cromatul de potasiu folosit ca indicator. Proba de concentrare pune în evidenţă: Densitatea: 1.etapă se adaugă un substrat care este transformat de către enzima din complex într-un compus colorat. Analiza de laborator a urinei Analiza de rutina evidenţiază: Aspect: clar.soluţie de acid acetic 10% . 164 .025-1.003. Azotatul de argint precipită cantitativ ionul clor din urină sub formă de clorură de argint. Modul de lucru: Într-un vas Erlenmeyer se pipetează 10 ml urină de analizat.025-1. cromat de argint de culoare roşie. eventual prezenţa cilindrilor hialini. pH: 4. Hematii: 2-3/câmp vizual. care indică sfârşitul reacţiei. Cilindri: absenţi.soluţie cromat de potasiu10%. fiind pozitivă peste valoarea de 25 U/l hCG. Miros: uşor aromatic.soluţie azotat de argint 0. Determinări în urina din 24 de ore. NaCl + AgNO3 → AgCl + NaNO3 K2CrO4 + 2AgNO3 → Ag2CrO4 + 2KNO3 Reactivi: .032g/cm3. . Culoare: galben pai.0.

În mod normal urina din 24 de ore conţine 9-12 g NaCl.valori crescute: regim hiperclorurat.1 N până la apariţia unei coloraţii roşu-cărămiziu a precipitatului. Variaţii patologice Rezultatul se poate raporta la cantitatea de urină emisă în 24 de ore. Modul de lucru: În loc de 2 ml filtrat se lucrează cu 2 ml urină diluată 1:100. Sodiu: 30-290 mEq/24 ore. deoarece şi acestea precipită cu azotatul de argint şi rezultatele nu vor fi concludente. Calcularea rezultatelor 1 ml AgNO3 0. Clor: 110-250 mEq/24 ore Dozarea acidului uric din urină Recoltarea urinii de 24 ore se face într-un recipient de sticlă cu 10 ml NaOH 5% pentru a preveni precipitarea uraţilor. Se titrează cu soluţia de azotat de argint 0.bărbaţi: 6-21 mg/24 ore .Proteine: < 150 mg/24 ore. transpiraţii excesive. dietă fără sare.l N folosiţi la titrare.Clearance de creatinină: .00585 x 100 n = ml soluţie AgNO3.00585 g NaCl g/l NaCl = n x 0. vomă.73 m2 . maladii cardiace. nefrite.Calciu: . nefropatii tubulare sau interstiţiale: .valori scăzute: retenţii tisulare.femei: 4-17 mg/24 ore .73 m2 . Glucozoxidază: negativ. Analiza chimică a urinei evidenţiază: .femei (20 ani): 84 ml/min/1. Persoana la care se face analiza clorurilor în urină nu trebuie ca înaintea analizei să consume bromuri sau ioduri.17 cetosteroizi: .bărbaţi: < 275 mg/24 ore . .Amilază: 10-80 UI/oră .Fosfat: < 1000 mg/24 ore. 0.1 N corespunde la 0. 165 .La acest amestec se mai adaugă 50 ml de apă distilată şi 5-6 picături din soluţia de cromat de potasiu. Corpi cetonici: negativ . Acid uric: 250-750 mg/24 ore.femei: < 250 mg/24 ore .bărbaţi (20 ani): 90 ml/min/1. insuficienţă suprarenală.

mp = Vp ⋅ cp/100. Pentru orice substanţă din sânge. După 15 minute se citeşte extincţia probei faţă de martor la 530 nm.5 ml acid picric saturat şi se introduce vasul pentru 15-20 secunde în baie de apă fierbinte.5 ml. 6 ml acid picric saturat şi 0.25 . Dacă soluţia rămâne limpede.25 ml NaOH 10%. după răcire se scot 5 ml de probă la care se adaugă 0. Vp ⋅ cp = Vu ⋅ cu cp. mu = cantitatea absolută a substanţei ajunse prin epurare în urină. se adaugă 4. cu = concentraţiile plasmatică şi urinară a substanţei. boli renale Dozarea creatininei din urină Principiu şi reactivii: acelaşi ca pentru ser Modul de lucru: Se diluează urina de 50 ori. Calcul: mgcreatinină = E urină 1 ⋅ cS ⋅ 50⋅ ES 1000 Determinarea de clearance (coeficientul de epurare) renal Pornind de la faptul că constituenţii urinii provin din sânge. Vu = volumul de urină eliminat în ml/min. care se elimină în urină.1. tumori maligne Valori scăzute: în gută (înainte si în cursul puseurilor).25 ml NaOH 10%. Din această soluţie se pipetează 1. cunoscând cantitatea lor în sânge şi în urină. Vp = C (clearance = coeficient de epurare) = acel volum virtual de plasmă care este epurat într-un minut de această substanţă (ml/min) pe cale renală.00 g acid uric eliminat/24 h Valori crescute: În gută (după puseuri). putem calcula volumul de sânge epurat de aceste substanţe. Deci 166 . În paralel se execută aceleaşi operaţii folosind în locul urinei diluate o soluţie standard de creatinină de concentraţie cS = 10 µ g/ml pentru care se obţine extincţia Es. Martorul va conţine 2 ml de apă bidistilată.Calcul: Ep/Es x 100 x 15 = mg acid uric/1500 ml urină (pe 24 de ore) Valori normale: 0. putem scrie formula: m p = mu unde: mp = cantitatea absolută a substanţei dintr-un volum de plasmă care va fi epurată de aceea substanţă. mu = Vu ⋅ cu/100.

Astfel de substanţe pot fi endogene (creatinină) şi exogene (inulină. nu se depozitează. manitol-polizaharide cu masă moleculară mare etc. nu influenţează funcţia renală. Cglucoză = 0). Determinarea clearance-ului de creatinină permite deci explorarea capacităţii de filtrare glomerulară. Calcul: Calculul clearence-lui de creatinină (C) se poate face cu următoarea formulă C = Eurină/Eser ⋅ 50 ⋅ 1500/24 ⋅ 60 unde: Eurină şi Eser sunt extincţiile optice citite pentru probele de urină. fosfaţi de calciu şi magneziu. nu sunt toxice.7 m2 şi o greutate medie de 70 kg. Acestea se depun sub formă de straturi 167 . acid uric. uraţi. Astfel determinarea clearance-ului de creatinină endogenă permite explorarea filtrării glomerulare. reabsorbţia tubulară şi secreţia tubulară. adică nu sunt reabsorbite şi secretate la nivel tubular. 121. nu se transformă. datorită reabsorbţiei tubulare parţiale sau totale (de ex.coeficientul de epurare este exprimat prin raportul dintre debitul urinar al unei substanţe pe minut şi concentraţia sa în plasmă: cu C = ---. Majoritatea constituenţilor obişnuiţi ai urinei au un coeficient de epurare mai mic de 120 ml/min.⋅ Vu cp La nivelul nefronului au loc 3 procese importante: filtrarea glomerulară. deoarece ele ajung în urina finală şi printr-un proces de secreţie tubulară. Clearance-ul este egal cu volumul filtrării glomerulare pe minut în cazul substanţelor care se filtrează liber. Clearance-ul de creatinină endogenă este egal cu 120 ml/min pentru o suprafaţă corporală medie de 1. O altă categorie de substanţe au un clearance superior filtratului glomerular. respectiv ser în metodele de dozare descrise la pag. Fiecare substanţă din plasmă are un coeficient de epurare indiferent de concentraţia sa în urină.). Valori normale: 80-120 ml/min Analiza calculilor urinari Calculii urinari se formează prin precipitarea unor substanţe organice şi anorganice des întâlnite în sedimentul urinar: oxalat de calciu. xantina. colesterolul.

2%. 6) Xantina: Se face reacţia cu HNO3 concentrat ca şi în cazul evidenţierii uratului. Prezenţa cistinei duce la formarea PbS (precipitat negru). Oxalat de Ca + acid uric 4. 1 ml H2SO4 5% şi 2 picături KMnO4 1%o. Adăugând o picătură de soluţie NH3 25% şi o picătură soluţie NaOH 10% apare o culoare violetă datorită murexidului (purpurat de amoniu). Oxalat de Ca + fosfat de Ca 26. Cistină 1.2%. 1 ml cloroform. Acid uric 18. Calculi omogeni se întâlnesc rar. Se încălzeşte eprubeta. Adăugând soluţie de NH3 culoarea virează spre roşu. extractibilă în cloroform.92 g/ml) şi 2 picături anhidridă acetică. Prezenţa colesterolului determină formarea dicolestendienei de culoare ce variază de la roz la verde. Fosfat de Ca 9. 168 .8%. Apariţia unei culori roşii indică formarea acidului purpuric prin oxidarea acidului uric de către HNO3. Calculii urinari apar în litiaza urinară cu următoarea frecvenţă relativă: Oxalat de Ca 34. Eprubeta se încălzeşte la fierbere 1-2 minute.2%.7%. Se încălzeşte şi se lasă în repaus.42 g/ml) şi se evaporă pe flacără la sec.2%. 3) (COO)22-: Într-o eprubetă se introduc un vârf de cuţit de pulbere de calcul. 5) Urat (reacţia murexidului): Într-o capsulă de porţelan se introduce un vârf de cuţit de pulbere care apoi se umectează cu 2-3 picături HNO3 concentrat (d = 1. 1 ml soluţie de NaOH 10% şi 2-3 picături soluţie de Pb(CH3COO)2 saturată.7%.5%. Dacă oxalatul este prezent. Prezenţa xantinei determină un reziduu galben care nu-şi schimbă culoarea la adăugarea soluţiei de NaOH. 4 picături H2SO4 concentrat (d = 1. Identificarea unor componenţi prin reacţii specifice: 1) CO32-: Pulberea de calcul urinar se dizolvă cu efervescenţă în soluţie de HCl 2N la cald. 7) Colesterolul: (reacţia Liebermann-Burchardt): Într-o eprubetă se introduc 1 vârf de cuţit de pulbere. se adaugă câteva picături de HNO3 concentrat (d = 1.alternante în jurul unui nucleu sau sunt amestecate intim. Carbonat de Ca 2.42 g/ml) şi 1-2 ml soluţie de molibdat de amoniu 5%. 4) Cistină: Într-o eprubetă se introduc un vârf de cuţit de pulbere. 2) PO43-: Într-o eprubetă se introduce un vârf de cuţit de pulbere de calcul. Fosfat amoniaco-magnezian 2. Apariţia unei coloraţii sau precipitat galben de fosfomolibdat de amoniu indică prezenţa fosfatului. va reduce KMnO4 producând decolorarea soluţiei.

Reactivi: .Soluţia de lucru: se dizolvă 1 volum soluţie A cu 4 volume soluţie B. etc. micromolecule azotate (uree. creatină. Se dizolvă apoi separat 17.002-1.4%: proteine. micromolecule neazotate (acid lactic. .). PO42substanţe organice 0. Compoziţia salivei diferă în funcţie de următorii factori: perioada de zi în care se face recoltarea.Reactivul Benedict ( 173 g citrat de sodiu şi 100 g carbonat de sodiu anhidru se dizolvă în 800 ml apă distilată fierbinte.2 N.2 N. Compoziţia chimică a salivei este următoare: apă: 99.8 în momentul secreţiei.Na2CO3 20%.5 g KI şi se completează cu NaOH 0.2%: Na+. mucine (glicoproteine). Mg2+. SCN-. Cl-. . K+.3 g sulfat de cupru cristalizat în 100 ml 169 . apoi se adaugă 0.2 N până la 100 ml. . . . Se conservă timp nelimitat. insipid. alimentele consumate. Se conservă în sticlă brună timp nelimitat.Analiza salivei Identificarea unor componenţi ai salivei Saliva – reprezintă produsul de secreţie al glandelor salivare. având densitatea între 1. lizozim). stimulul aplicat la recoltare. enzime salivare (amilază. . Se poate utiliza o săptămână.NaOH 5%. acid citric).Reactivul biuret . Ca2+.HCl 5%. în sticla brună.Volumul salivar mediu zilnic este de aproximativ 800 ml. păstrându-se în sticlă brună. Se adaugă sub agitare 1. devenind mai alcalin în timpul masticaţiei.4% substanţe anorganice 0.5 g tartrat de sodiu şi potasiu se dizolvă în 40 ml NaOH 0. înainte sau după mese.5 g CuSO4•5H2O dizolvat în 10 ml apă. igiena bucală. transparent.006g/cm3 şi pH în jur de 6.CH3COOH 5%. Este un lichid incolor.Soluţia A: 4. . HCO3-.Soluţia B: se dizolvă 5 g KI în 1000 ml de NaOH 0. se filtrează şi se aduce volumul la 850 ml.

se adaugă sub agitare în prima soluţie şi se completează volumul soluţiei finale la 1000 ml.apare un precipitat alb de sulfat de bariu. 170 . . Datorită componentei proteice se formează complexul de culoare violetă. iar din precipitat se pune în evidenţă partea proteică şi cea glucidica a mucinei. Filtratul se păstrează pentru identificarea altor componenţi. Identificarea Cl-: La porţiunea de filtrat de salivă (lipsită de mucină) se adaugă HNO3 5% ş AgNO3 5%. Mucina precipită. .FeCl3 5% Identificarea mucinei: Mucinele au ca grupare prostetică compuşi din clasa glucidelor ce derivă de la aminozaharuri.BaCl2 5%. . Identificarea Ca2+: Se adaugă la filtratul de salivă oxalat de amoniu 5%. b) Identificarea părţii proteice: o parte a precipitatului se dizolvă în 1 ml NaOH 5% şi se adaugă 1 ml din reactivul biuret.(COO NH4)2 5%. Identificarea SO42-: Se acidulează filtratul de salivă cu HCl 5% şi se aduga BaCl2 5%. . În prezenţa ionului de Ca2+ apare un precipitat alb de oxalat de calciu. În prezenţa ionilor SO42. se adaugă câteva picături de molibdat de amoniu 5% şi se încălzeşte. a) Precipitarea mucinei: la 5 ml salivă se adaugă 1 ml acid acetic 5%.HNO3 concentrat. .apă distilată. . se filtrează. .. se alcalinizează cu Na 2CO3 20% şi se efectuează reacţia Benedict.HNO3 5%. Formarea unui precipitat alb de clorură de argint indica prezenţa ionilor ClIdentificarea PO43-: Filtratul de salivă se acidulează cu HNO3 conc. Prezenţa ionilor de PO43este indicată prin apariţia unui percipitat galben sau o coloraţie galbenă. Se răceşte. Reacţia va fi pozitivă datorită apariţiei glucidelor reducătoare în urma hidrolizei părţii glucidice.(NH4)2MoO4 5%. c) Identificarea părţii glucidice: partea ce rămâne din precipitat se fierbe câteva minute în 5 ml HCl 5%.AgNO3 5%.

se formează Fe(SCN)3 de culoare roşie. Saliva diluată se împarte în două probe de câte 10 ml.Fenolftaleină (soluţie de indicator) 0. tamponate de un anumit volum de soluţie tampon.01 N.01 N.Identificarea SCN-: La filtratul de salivă se adaugă 1-2 picături de HCl 5% şi 12 picături FeCl3 5%. concentraţia ionului SCN.NaOH 0.0 deci neutru.scăderi după mese . Cu ajutorul microbiuretei se adaugă primei probe HCl N/100 171 . .9) poate apărea în anumite stări fiziologice . Determinarea capacităţii tampon: Principiu: Saliva dispune de un important efect tampon exercitat de următoarele sisteme tampon: dicarbonat. din cauza pierderii de CO2. În mod normal. în general. La fumători.leziuni ale cavităţii bucale În timpul păstrării salivei recoltate. Reactivi: .scăderi la gravide cât şi în unele stări patologice . pH-ul salivei (salivă proaspătă) este de 6.1% în alcool. pH-ul iniţial neutru devine alcalin. . În scopuri practice capacitatea poate fi exprimată şi prin numărul mililitrilor de acid sau bază de concentraţie cunoscută. Într-una din probe se pune 3 picături de metilorange.tulburări sanguine acido-bazice . Scăderea pH-ului salivei (până la valori slab acide 6. Modul de lucru: 6 ml salivă se diluează cu 14 ml apă distilată. iar în cealaltă 3 picături de fenolftaleină. În prezenţa ionilor de SCN.0).5-7. Determinarea pH-ului şi a capacităţii tampon a salivei Determinarea pH-ului: Se face cu hârtie de indicator universal sau mai exact prin metoda electrometrică. ca şi creşterea (până la valori slab bazice 7. fosfat şi proteină (mucină) Capacitatea sistemelor tampon se exprimă prin numărul de echivalenţi de acid sau bază care schimbă pH-ul unui litru de soluţie tampon cu o unitate.este mai mare ca la nefumători. .Metilorange (soluţie de indicator) 0.scăderi în timpul nopţii .1%.HCl 0.

Principiu: În laborator se determină aciditatea totală. Secreţia alcalină are rolul de a reduce aciditatea gastrică prin neutralizare şi diluţie.1 N în prezenţă de indicator Tőpfer. calciu. Sucul gastric rezultă deci din amestecul celor două secreţii parietale şi neparietale din care rezultă lichidul intens acidulat (pH = 1-2). ioni de sodiu. fosfaţi acizi. mucus. Analiza sucului gastric Determinarea acidităţii gastrice Sucul gastric provine din secreţia unui mare şi variat număr de celule ale mucoasei gastrice. liberă şi legată. Aceste volume se înmulţesc cu factorii soluţiilor respective şi se raportează la 1000 ml salivă. acizi carboxilici şi alte substanţe.1 N. Sucul gastric filtrat se titrează cu NaOH 0. Aciditatea liberă reprezintă concentraţia ionilor de hidroniu proveniţi din acidul clorhidric liber. potasiu. care este un amestec de proteine.iar celei de-a doua probă NaOH N/100. Se notează volumul de HCl N/100 şi de NaOH N/100 consumate. Aciditatea legată reprezintă concentraţia ionilor de hidroniu legaţi de proteine. Zona antropilorică elaborează secreţia primară alcalină (secreţia neparietală). Zona glandelor fundice elaborează secreţia primară acidă (secreţie parietală) care este de fapt o soluţie apoasă de acid clorhidric. până la virajul indicatorilor. 172 . clorură şi bicarbonat. Aciditatea totală este dată de însumarea celor două acidităţi (liberă şi legată) şi se poate defini ca fiind suma ionilor de hidroniu titrabili cu NaOH 0.

14 0-8 8 .4.1 N până la portocaliu şi se notează cantitatea de NaOH 0. Totalul mililitrilor de NaOH 0.1 N folosită. × FNaOH × 10 UC aciditatea totală = v' × FNaOH × 10 UC aciditatea liberă = v Valoarea acidităţii legată se obţine făcând diferenţa dintre aciditatea totală şi cea liberă. În tabel este prezentat virajul indicatorului Tőpfer în funcţie de pH (vezi curba de titrare de mai sus). Această cantitate reprezintă volumul folosit pentru dozarea acidităţii libere şi se notează cu v.1 4.Figura redă curba de titrare (variaţia pH-ului în funcţie de NaOH 0. aciditatea totală = 50 UC.1N adăugat) în cazul unui suc gastric normal. Valori normale: aciditatea liberă = 30 UC.1 N folosiţi la titrarea a 100 ml suc gastric). Valori patologice: Valori crescute: Hiperaciditate se întâlneşte în stări de stres (stimulul simpatic induce creşterea secreţiei de HCl în mucoasa gastrică). NaOH 0. Soluţia se titrează cu NaOH 0. ulcer 173 .Sol.9 2. Indicator Tőpfer p-dimetilaminoazobenzen fenolftaleină Reactivi: pH 0 .9 . în gastrite hiperacide. Calcul: Rezultatul se exprimă în unităţi clinice (UC.Indicatorul Tőpfer : p-dimetilaminoazobenzen 0.14 Culoarea roşu portocaliu galben incolor roz roşu .2. numărul de ml de NaOH 0. .25 g fenolftaleină alcool etilic 96%. Indicatorul Tőpfer este un indicator universal preparat din pdietilaminoazobenzen şi fenolftaleină.1 N cu factorul FNaOH 2g 100 ml Modul de lucru: În trei flacoane Erlenmeyer de 100 ml se măsoară câte 10 ml suc gastric şi se adaugă 1-2 picături de indicator Tőpfer.1 .1 N consumaţi de la începutul titrării se notează cu v' şi vor fi luaţi în considerare pentru calculul acidităţii totale.10 10 . Se continuă titrarea trecând prin culoarea galbenă până la apariţia culorii roşii.

O stare şi mai gravă este aclorhidria histamino-refractară. Analiza lichidului cefalorahidian Componentele lichidului cefalorahidian (LCR) provin din plasmă prin difuzie liberă şi printr-un proces de secreţie. când nici la stimulare cu histamină nu se secretă HCl. se produc ulceraţii multiple datorită hiperstimulării secreţiei de HCl de către gastrină (sindromul Zollinger-Ellison).8 urme Recoltarea lichidului cefalorahidian se face prin puncţie lombară. În afară de HCl.6 72 0. Aclorhidria. După recoltare.2 urme Plasmă (mg%) 325 20 10 3 360 60 1 1 7000 30 4 90 0. Valori scăzute: Hipoaciditatea apare în unele tipuri de gastrită. în primul rând se efectuează examenul microbiologic şi citologic. în eprubete perfect curate şi sterilizate. lipsa totală de HCl se datorează atrofiei mucoasei gastrice sau proliferării ei tumorale (celulele canceroase îşi pierd funcţiile fiziologice). În cazul atrofiei mucoasei sau proliferării ei canceroase. În tumori pancreatice secretoare de gastrină (gastrinoame). celulele parietale ale mucoasei gastrice mai secretă şi o glicoproteină numită factor extrinsec care leagă vitamina B12 şi o transportă la celulele intestinale pentru a se absorbi.gastric şi duodenal. nu se secretă acest factor intrinsec şi apare anemia pernicioasă (prin deficitul de absorbţie a vitaminei B12). suboccipitală sau ventriculară.5 30 24 0. 174 . iar restul probei se foloseşte pentru examenele fizice şi chimice. Aceasta se observă comparând compoziţia chimică a lichidului cefalorahidian cu aceea a plasmei: Componente sodiu potasiu calciu magneziu ClHCO3HPO42SO42proteine uree acid uric glucide reducătoare bilirubină acizi organici LCR (mg%) 325 10 5 3 449 40 2 0.5-2.

006-1. LCR poate fi colorat în roşu datorită sângelui care poate proveni fie în mod accidental datorită unei puncţii greşit efectuate. În unele afecţiuni este colorat în galben. al ureei.Examenul fizic Culoarea: LCR normal este incolor şi limpede. a permeabilităţii faţă de nitraţi (această reacţie este utilizată pentru decelarea unei permeabilităţi menigiene alterate). Ea se determină cu areometre speciale de dimensiuni mici. LCR este tulbure în meningitele purulente.şi hiperglicorahiei: Principiu: Alegând în mod convenabil diluţiile LCR şi ale reactivului Fehling se poate obţine o reducere uşoară sau nulă a reactivului. Transparenţa: În mod normal. Densitatea: Densitatea normală a LCR este foarte apropiată de aceea a apei: 1. Un aspect particular îl prezintă în cazul meningitei tuberculoase când probele vor forma o peliculă de fibrină la suprafaţă. a glucozei. normale şi crescute de glucoză se comportă diferit. fie datorită unei afecţiuni. La aceste diluţii LCR cu concentraţii scăzute. LCR este transparent. Această culoare se datorează prezenţei bilirubinei sau biliverdinei şi este indiciul unei hemoragii la nivelul sistemului nervos central. În unele afecţiuni poate fi opalescent datorită prezenţei în cantitate mare a leucocitelor. Cercetarea hipo.008 g/cm3. a clorurilor. roz sau verzui. Densitatea creşte în unele afecţiuni patologice. Modul de lucru: În două eprubete (I pentru cercetarea hipoglicorahiei şi II pentru cercetarea hiperglicorahiei) se măsoară: 175 . Dintre aceste metode vom descrie doar o metodă de determinare orientativă a hipo. albuminei sau microorganismelor. Cele mai frecvente determinări care se efectuează pe lichidul cefalorahidian şi care prezintă interes pentru diagnostic sunt: determinarea proteinelor. Examenul chimic al lichidului cefalorahidian Examenul chimic se face numai pe un LCR centrifugat.şi hiperglicorahiei.

Acest raport. soluţie de benzidină 2% în acid acetic glacial. Mod de lucru: Se zdrobeşte o bucată din scaunul de analizat cu puţină apă.I şi II negativ (albastru) . sunt valoari cuprinse între jumătate şi 2/3 din glicemie. eter etilic. în cazuri normale. H2O2 10%.I negativ (albastru) şi II pozitiv (roşu) . Glicorahia scade mult în meningita tuberculoasă.hiperglicorahie Dozarea glucozei din LCR se poate efectua prin metoda enzimatică cu glucozo-oxidază.L.0 1. rămâne constant. ml Reactiv Fehling ml Fierbere 5 minute în baie de apă I 2. ml H2O dist.0 Interpretarea: . se adaugă acid acetic glacial (raport 2:1) şi se agită cu cantitate egală de eter într-o pâlnie de agitare.C.2 II 0. Analiza scaunului Identificarea sângelui din scaun (Proba Gregersen) Reactivi: acid acetic glacial. Identificarea se poate efectua şi fără etapa de extracţie eterică.I şi II pozitiv (roşu) . În caz pozitiv proba se va colora în verde. Valori patologice: Valori crescute numai pentru glicorahie se întâlnesc în tumori. După scurgerea fazei apoase (inferioare) se lucrează mai departe cu faza eterică (superioară): se adaugă câteva picături de soluţie de H2O2 la 2 ml soluţie de benzidină şi în această soluţie punem o cantitate din extractul obţinut. Lichidul care se scurge de pe probă este verde în caz de prezenţă a sângelui. abcese cerebrale. Se toarnă un amestec de soluţie de benzidină în acid acetic glacial cu apă oxigenată peste scaunul de analizat. encefalite.R. iar variaţiile glicorahiei sunt aceleaşi cu ale glicemiei.hipoglicorahie . Valorile fiziologice ale glicorahiei: 55-70 mg/100 ml.normoglicorahie .0 0.6 2. 176 .

Mod de lucru: Se adaugă câteva picături de soluţie Lugol (cu conţinut de iod) la scaunul proaspăt eliminat. iar în caz de digestie incompletă compuşii intermediari de degradare (dextrinele) dau o coloraţie roşie. Dacă creşte această cantitate (steatoree). lactoză) detectabile cu reacţiile Benedict. Semnele de malabsorbţie/maldigestie în scaun Evidenţierea glucidelor din scaun . ca păcura). Patologie: Sângele apare în scaun cel mai frecvent datorită lezării hemoroizilor în timpul defecării. deoarece această probă este pozitivă şi în cazul prezenţei mioglobinei şi clorofilei. fructoză. Patologie: În cazul secreţiei deficitare de amilază pancreatică apar amidonul şi dextrinele în materiile fecale. Evidenţierea lipidelor din scaun În condiţii normale materiile fecale conţin o cantitate foarte mică de lipide. Barfoed. scaunul capătă un luciu caracteristic şi. apar pete de grăsime pe suprafaţa apei. .În scaun pot apare glucide reducătoare (glucoză. Analiza glucidelor). 177 . deoarece trigliceridele şi esterii colesterolului se colorează în roşu. etc. Există şi un test specific care identifică doar hemoglobina umană din scaun prin latexaglutinare.Se pot detecta şi polizaharidele nedigerate din materiile fecale. Uneori chiar sângerările gastrice se pot exterioriza pe cale fecală prin sânge proaspăt (când tranzitul intestinal este accelerat sângele nu are timp să fie digerat). Acest test imunologic nu necesită dietă specială. Cu acest colorant se pot evidenţia lipidele nedigerate. Tumorile colonului (benigne şi maligne) pot determina o sângerare de obicei ocultă (invizibilă cu ochiul liber). cap. prin amestecarea fecalelor cu apă. dar cel mai frecvent în caz de hemoragie digestivă superioară apare melena (scaun negru. (v. Aceste glucide sunt eliminate prin scaune diareice în caz de malabsorbţie glucidică. care se poate decela cu această probă.Această analiză se efectuează după trei zile de regim strict: pacientul trebuie să evite carnea şi alimentele bogate în clorofilă. Amidonul nedigerat dă o coloraţie albastră cu iodul. Mod de lucru: Scaunul proaspăt eliminat se colorează cu Sudan III (roşu Sudan).

Se pot recunoaşte uşor mai ales fibrele musculare nedigerate. reţele de difracţie sau filtre.vizibil . 800 .Patologie: În scaun apar lipide nedigerate în secreţia insuficientă de lipază pancreatică şi în deficitul de acizi biliari datorat obstrucţiei cailor biliare sau incapacităţii hepatice de secreţie a acestora. stări care au consecinţă malabsorbţia lipidică. Lungimile de undă corespunzătoare diferitelor culori sunt redate în tabelul de mai jos: 178 . spectrul undelor electromagnetice folosite în fotometrie se împarte în 3 regiuni: .20000 nm. exprimată în nanometri (nm) sau în Ångströmi (Å). la diferite lungimi de undă Pentru obţinerea radiaţiilor de diferite lungimi de undă spectrofotometrele conţin trei tipuri de monocromaoare: prisme.450 nm.ultraviolet . După lungimea de undă. Metoda spectrofotometrică de analiză se bazează pe determinarea extincţiei unui strat de soluţie colorată cu grosimea de 1 cm.800 nm. Patologie: Maldigestia proteică este datorată secreţiei insuficiente de proteaze pancreatice. Evidenţierea proteinelor din scaun Mod de lucru: Se examinează la microscop preparatul nativ (fără coloraţie) al probei de scaun. care arată deficitul digestiei proteice. Metode fizice de analiză folosite în laborator Fotometria Principiu: Fotometria se bazează pe excitarea luminoasă a electronilor moleculelor substanţei. 400 .infraroşu 200 .

Dacă se ia ca bază zecimală de logaritmare. Legea Bouguer-Lambert-Beer. absorbţie ce se exprimă matematic prin ecuaţia: I = I 0 ⋅ e −K ⋅l în care I este intensitatea fluxului luminos după trecerea prin soluţie. în care coeficientul k reprezintă coeficientul de extincţie. Raportul între intensitatea luminii care a trecut prin stratul de soluţie şi intensitatea luminii incidente nu depinde de intensitatea absolută a luminii incidente.grosimea stratului.590 nm 590 . coeficientul de extincţie k este liniar proporţional cu concentraţia substanţei absorbante. Coeficientul de extincţie k. Din ultimele două ecuaţii rezultă ecuaţia legii fundamentale a colorimetriei legea Bouguer-Lambert-Beer: 179 .Culoarea Violet Albastru Verde Galben Portocaliu Roşu Domeniul lungimilor de undă 400 . Când grosimea stratului de soluţie se măreşte în progresie aritmetică. straturile de substanţă colorată de aceeaşi grosime absorb aceeaşi cantitate de lumină incidentă.baza logaritmilor naturali. rezultă că: a. b. Beer a stabilit că. l .Bouguer şi I.450 nm 450 . rezultă ecuaţia: I = I0 • 10 –k•l Din această ecuaţie. c. depinde numai de natura substanţei dizolvate şi lungimea de undă a luminii incidente şi este valabilă numai pentru lumină monocromatică. lege fundamentală a colorimetriei În condiţii similare. e .Lambert.620 nm 620 . intensitatea luminii care trece prin aceasta descreşte în progresie geometrică.570 nm 570 .intensitatea fluxului luminos incident. Legea lui Beer stabileşte dependenţa absorbţiei luminii de către stratul cu grosime constantă de concentraţia substanţei colorante. I0 . K coeficient de absorbţie optică. Această lege a fost stabilită de către P.500 nm 500 .760 nm Efectuarea analizelor prin metoda colorimetrică prezintă avantajul că necesită cantităţi mici de substanţă şi un timp relativ redus în comparaţie cu analizele chimice. adică : k=ε •C în care C este concentraţia substanţei colorate iar ε este un coeficient care nu depinde de concentraţie.

I = I0 • 10 – ε •C•l Raportul dintre intensitatea luminii. gradat în nm ce corespund lungimii de undă a luminii emergente. care a trecut printr-o soluţie şi intensitatea luminii incidente. Aceasta trece prin cuva (5. Cuvele cu soluţia de compensare şi cea de măsurat se pot introduce alternativ în calea luminii cu ajutorul port-cuvei glisante (10). în planul fantei de ieşire (3). sau densitate optică. Spectrofotometru Spekol Spectrofotometrul Spekol constă dintr-un monocromator.O. 5') ce conţine lichidul de măsurat şi cade pe fotoelementul (6). Lumina emisă de sursa (1) după colimare cade pe reţeaua de difracţie optică reflectantă (2) şi formează spectrul de difracţie care. E. care este o reţea de difracţie. Logaritmul mărimii inverse transmisiei se numeşte extincţie. I0. I. •C•l Din această ecuaţie rezultă că extincţia E este liniar proporţională cu 180 . se poate plimba cu ajutorul dispozitivului micrometric (4).: E = D. = lg 1/T = lg I0/I = ε concentraţia substanţei colorate din soluţie.O. Calea luminii monocromatice se poate deschide sau închide cu ajutorul obturatorului (9). un fotoelement şi echipamentul de măsurarea fotocurentului (amplificator + galvanometru). D. Fotocurentul obţinut este amplificat de amplificatorul (7) şi este indicat de instrumentul (8). Punctul 0 şi sensibilitatea amplificatorului se reglează cu butoanele 0 şi 100. poartă denumirea de transparenţă sau transmisie şi se notează cu litera T: T = I/I0 = 10 – ε •C•l Valoarea T pentru un strat de 1 cm grosime se numeşte coeficient de transmisie. Aparatul se alimentează de la reţea prin transformatorul (11).

micrometrului (4). Acul galvanometrului se aduce în poziţia 0 pe scara inferioară cu ajutorul aproximativ 10 min. până la prima citire. 181 . Cuva cu proba martor se va muta în dreptul fantei.Schema de principiu al unui spectrofotometru Spectrofotometru Spekol Îndreptar pentru folosirea aparatului 1) 2) 3) 4) 5) 6) Se verifică dacă maneta obturatorului (9) se găseşte în poziţia 0. Aparatul se conectează la reţea cu ajutorul întrerupătorului (12). butonului 0. Pentru a evita eroarea de paralaxă. capul se aduce în poziţia în care acul şi imaginea lui în oglinda instrumentului se suprapun. Se aşteaptă Se alege lungimea de undă prevăzută în metodă prin rotirea tamburului Se aşează cuvele în glisorul (10).

10) Se va muta proba în faţa fantei şi se deschide obturatorul. Spectrofotometrul de absorbţie atomică Principiu: O parte din atomii speciei ce urmează a fi analizaţi sunt excitaţi în fllacără la un nivel energetic superior emiţând apoi prin revenirea la nivelul iniţial o radiaţie corespunzătoare liniei de rezonanţă. • Umplerea cuvei se va face ţinând cuva înclinată la aproximativ 45º şi turnând lichidul până la circa 2/3 din înălţime. de aceea se va evita atingerea pereţilor transparenţi. Acul indicator trebuie să revină la va mişca spre dreapta. Dar majoritatea atomilor rămân în starea fundamentală.7) 8) 9) Obturatorul se va aduce în poziţia I (deschis). De aceea timpul de iluminare a fotoelementului va fi redus la minimul posibil. Indicatorul galvanometrului se Cu ajutorul butonului 100 acul galvanometrului se potriveşte la diviziunea Se închide fanta (obturatorul în poziţia 0). Recomandări: • Fotoelementul îşi pierde din sensibilitate dacă este expus luminii timp îndelungat. 11) Se citeşte extincţia (E) pe scara superioară. 12) Se închide obturatorul. • Suprafeţele optice ale cuvelor trebuie să fie perfect curate. În caz contrar se repetă operaţiile de la punctul 6-9. În spectroscopia de absorbţie atomică se trece prin flacără o radiaţie având frecvenţa liniei de rezonanţă. Atomii rămaşi în starea fundamentală absorb 182 . • După folosirea cuvelor se spală cu apă distilată şi se aşează cu gura în jos pe o hârtie curată. 100 a scării inferioare. • Pentru a evita spargerea cuvelor se va lucra cu ele exclusiv deasupra mesei. • Cuva se va goli prin răsturnare bruscă în poziţia cu gura în jos şi păstrând această poziţie se va aşeza pe o hârtie de filtru curată. la mică înălţime. poziţia 0. Se apreciază şi fracţiunile de diviziune.

În general. a) Atomizoarele de flacără sunt alimentate cu amestecuri de gaze cum ar fi: aer-acetilenă. Sursa de radiaţie care emite linia de rezonanţă a elementului de determinat. Pentru a feri cuptorul (tubul de grafit). aer-hidrogen.această radiaţie (pe care ar emite-o dacă ar fi excitaţi) şi absorbţia este proporţională cu concentraţia atomilor în flacără şi grosimea stratului străbătut de radiaţia monocromatică. 2. Fotomultiplicatorul detectează şi amplifică intensitatea luminii care cade asupra sa. aparatul este ajustat la extincţia zero când o soluţie martor este vaporizată în probă şi lumina lămpii ajunge la fotomultiplicator. Se folosesc atomizoare de flacără sau cu cuptor de grafit. Practic. Proba de analizat este introdusă în atomizor prin aspirare şi pulverizare. 3. N2O-acetilenă etc. 4. Spectrofotometrul de absorbţie atomică Spectrofotometrul de absorbţie atomică se compune din: 1. b) Atomizorul cu cuptor de grafit este încălzit cu curent electric după un program reglabil. descărcare cu catod tubular. Emisia lămpii este modulată pentru ca detectorul să înregistreze doar lumina emisă de lampă nu şi cea emisă din flacără (de către atomii excitaţi). La aparatele dotate cu atomizor cu cuptor de grafit se pot analiza probe lichide sau solide. Catodul trebuie să fie făcut din elementul pe care vrem să-l determinăm. Monocromatorul izolează linia de rezonanţă şi o focalizează asupra detectorului. Atomizorul are rolul de a trece elementul de analizat sub formă de atomi. Se determină extincţiile obţinute cu soluţii standard ale elementului de analizat cu care se construieşte o curbă de etalonare a aparatului. Se introduc apoi probele de analizat prelucrate în mod corespunzător iar din compararea extincţiilor probelor cu curba de etalonare se calculează concentraţia elementului de analizat. 183 . de ardere se folosesc gaze de protecţie. Când se introduc soluţii conţinând specii absorbante o parte din lumină este absorbită şi rezultă o diminuare a intensităţii luminii ce ajunge la fotomultiplicator. Sunt şi lămpi care au catozi făcuţi din aliaje astfel că pot fi folosite pentru determinarea tuturor elementelor din care este făcut aliajul. Probele lichide se introduc cu ajutorul unor seringi iar probele solide cu ajutorul unor pensete. Se folosesc în general lămpi de. ca gaz de protecţie se foloseşte argonul sau azotul. aer-propan.

Gazul purtător poate fi aerul sau oxigenul. Pulverizarea se realizează în felul următor: gazul purtător comprimat. Radiaţia emisă este focalizată pe o celulă fotoelectrică. El este confecţionat din sticlă. Prin excitarea în flacără a acestui amestec complex iau naştere diferite spectre de emisie. reîntoarcerea electronilor din starea excitată pe un nivel energetic inferior eliberează energia absorbită sub formă de lumină cu lungime de undă caracteristică elementelor chimice ai cărui atomi sunt excitaţi. antrenează soluţia de analizat şi o pulverizează în particule foarte fine. Soluţia pulverizată ajunge in flacăra arzătorului. Pentru ca analiza să se desfăşoare în condiţii optime este necesară menţinerea unei presiuni constante atât pentru aer cât şi pentru gazul de ardere. unde se vaporizează iar ionii absorbiţi se excită. numit pulverizator şi se introduce sub formă de aerosoli in flacăra unui arzător special (Brenner).). Soluţia. potasiu. Ia naştere astfel un fotocurent care se măsoară cu ajutorul unui galvanometru. intensitatea fotocurentului este proporţională cu concentraţia elementului respectiv din soluţie. calciu etc. cuarţ sau material plastic. sub formă de aerosoli. care iese cu viteză mare în apropierea tubului cu soluţie. componentele dizolvate sunt excitate de temperatura ridicată a flăcării.Flamfotometria Fotometrul cu flacără (flamfotometrul) Principiu: Soluţia de analizat este pulverizată automat într-un dispozitiv. Pulverizatorul pulverizează automat în picături foarte fine soluţia de analizat. după ce au trecut prin filtre optice de selecţie. ajunsă în flacără suferă diferite transformări: apa în care este dizolvată sarea se evaporă. Reglarea presiunii se realizează cu ajutorul unor reductoare de presiune şi se măsoară cu manometrul. 184 . În cazul determinării unui anumit element (sodiu.

În funcţie de potenţialul de ionizare al elementului care urmează a fi determinat se alege şi temperatura dorită şi deci gazul combustibil capabil să o realizeze. se utilizează diferite amestecuri de gaze în funcţie de temperatura necesară pentru excitarea substanţei de analizat. metoda soluţiilor limitative. Pentru întreţinerea flăcării. Amestec de gaze Gaz de iluminat – aer Propan – aer Hidrogen – aer Acetilenă – aer Hidrogen – oxigen Propan – oxigen Acetilenă – oxigen Temperatura flăcării măsurată în ºC 1700 –1840 1925 2000 – 2045 2125 – 2397 2550 – 2660 2850 (calculată) 3100 – 3137 În tabelul de mai sus sunt redate câteva amestecuri de gaze folosite în flamfotometrie precum şi temperaura flăcării acestora. etc. Pentru a fi activaţi. metoda adaosurilor. Arzătorul este dispozitivul cu flacără în care substanţa de analizat se vaporizează şi se excită. care se aprinde automat. sodiul şi potasiul necesită o temperatură relativ joasă cum ar fi cea a amestecului: propan-aer (1925°C). emanând radialii luminoase. 185 .În figura de mai sus apar principalele componente ale unui flamfotometru. Determinarea cantitativă a elementelor din soluţia de analizat se face după mai multe metode: metoda curbei de calibrare. iar calciul şi magneziul o temperatură mult mai ridicată (flacără de acetilenă-oxigen).

El se cufundă în soluţia probă cu pH necunoscut. vâscoase.exactitate mare. în aşa fel încât condiţiile de pulverizare sa fie identice. numit pH-metru. Ea se poate măsura cu pH-metrul. . într-o relaţie lineară cu pH-ul soluţiei probei. pe cât posibil. sau chiar ± 0. Potenţiometria cu electrozi cu electroni ioni . Electrodul de sticlă este confecţionat din sticlă specială care se comportă ca o membrană permeabilă pentru ionii de hidroniu. Acesta din urmă este un electrod metalic de speţa a II-a în contact cu o soluţie saturată a anionului sării metalice. Avantajele pe care le prezintă metoda potenţiometrică faţă de cea colorimetrică sunt: . aceleaşi proprietăţi fizice. Rescrisă în termeni de pH această relaţie devine: RT ∆ E = ——— ( pHelectrod – pHprobă ) 2. sau. deoarece pHelectrod = constant. cu proprietăţi redox . Hg/Hg2Cl2/KClsat. Pentru măsurarea pH-ului unei soluţii necunoscute este necesară în prealabil calibrarea pH-metrului cu ajutorul a două soluţii tampon cu pH cunoscut.Soluţiile de analizat şi standardele respective (soluţiile etalon) trebuie să posede. cu scală de pH.selectivi Măsurarea pH-ului cu electrodul de sticlă Metoda necesită un pH-metru şi doi electrozi: unul selectiv pentru ionii de hidroniu .01 în cazul pH-metrelor obişnuite ca de exemplu cel de tip MV-84. Ag/AgCl/KClsat. în cazul celui de calomel.001 în cazul pH-metrelor performante ca de exemplu cel de tip Radiometer-Copenhagen. Acesta este un milivoltmetru cu impedanţă de intrare mare. cum se vede.timp de măsurare foarte scurt (1-2 minute) 186 . datorită rezistenţei electrice mari a electrodului de sticlă. Diferenţa de potenţial dintre aceste soluţii este dată de relaţia lui Nernst. Acest electrod în formă de balonaş sferic este umplut cu o soluţie tampon cu pH dat care nu-şi schimbă compoziţia (pH-ul) în timpul măsurătorilor. ± 0.303 F Această diferenţă de potenţial este.electrodul de sticlă şi unul de referinţă.pot fi analizate soluţii colorate.

seric pH PCO2 PO2 Glicemie Hematocrit Indice de protrombină sub 120 mmol/l sub 3 mmol/l sub 1 mmol/l sub 80 mmol/l sub 10 mmol/l sub 7.urină SG – suc gastric FBG .fibrinogen .5 mmol/l sub 20% (pierdere acută) sub 20% peste 160 mmol/l peste 8 mmol/l peste 4 mmol/l peste 120 mmol/l peste 40 mmol/l peste 7.Schema de principiu al unui pH – metru Valori patologice de laborator care ameninţă viaţa Na seric K seric Ca seric Cl seric HCO3.7 peste 80 mmHg peste 400 mmHg peste 56 mmol/l Limitele valorilor normale St – sânge total Pl – plasmă Se – ser 187 U .00 sub 20 mmHg sub 40 mmHg sub 2.

9 mg/100ml (53 –80 µ mol/l) 0.5 g/24 ore 50 – 80 µ g/100 ml (29 – 47 µ mol/l) 0.6 – 1.6 . directă cca.8 mmol/l.1 – 28.6.2 g/24 ore (17.6 UI/l 80 –120 mg/100ml (4.2 UI/l) 4.5–7 mEq/l) 9– 11 mg/100ml (2.4.1.5 – 13. 3.3 – 8 mg/100 ml (256 – 476 µ mol/ l) 2.6 mg/100 m (29 – 155 µ mol/ l ) 35 – 55 mg N /l (3.9 .0.6 .0 mmol/24 ore) 4 – 6 mg/100ml (1 .5 mEq/l) 0.159 µ mol/l) 26 mg/kg GC (230 µ mol/kg GC) 22 mg/kg GC (190 µ mol/kg GC) 90 – 160 µ g/ 100ml (16.9.3 – 6 mg/100 ml (137 – 357 µ mol/ l) 2 .0.5 – 5.5 mmol/l.L – LCR Acid uric Se Bărbaţi Femei GC – greutate corporală 4.5.6 – 66.2 .6.5 mmol/l) 280 – 320 mg/100ml (79 – 90 mmol/l) 340 – 390 mg/100ml (96 – 110mmol/l) 410 – 460 mg/100ml (115 – 130mmol/l) 600 – 900 mg/100ml (169 – 254mmol/l) 300 – 530 mg/100ml (85 – 149mmol/l) total 150 – 250 mg/100ml (3.5 mmol/24 ore) 0. 4.2.4 UI/l) 2 – 4 UB/100 ml (16.5 mmol/l) St Iodometric o-toluidină 188 .4 – 6 mmol/24 h) 0.10 .5-5.8 mg/100 ml (119 –476 µ mol/ l) 400 – 1000 mg/ 24 ore (2.14 g/24 ore (2.0.3.3 µ mol/l) 3 – 10 UB/100 ml (25 – 83 UI/l) 2 – 8 UB/100 ml (16.5 mg N/100 ml) 0.5 mmol/24 ore) 0.10 .40 g/24 ore (2.8 0.10.3.8 mg/100 ml (53 .5 . 0.6 µ mol/l) 80 – 130 µ g/ 100ml (14.6 – 71 mmol/24 ore) totală cca.3 – 1.3 – 23.3.8 .8 mg/100ml (71 –159 µ mol/l) 0.5 – 2.0.3µ mol/l) 7 – 14 mg/100ml (1.5 .14 g/24 ore (0.5 UI/l Aminoacizi Amoniac Bilirubina Calciu (total) U L Se U Se U Se Se U L St Se L U SG Se Se Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Bărbaţi Femei Sugari Copii Adulţi Copii Adulţi Sugari Copii Adulţi Clor Colesterol Creatinină U Fer Fosfatază alcalină Se Se Fosfatază acidă totală prostatică Glucoză Se 0.5 mmol/l) esterificat 60 – 80% din colesterolul total sau colesterol esterificat / colesterol total = 0.25 .25 mg/100ml (4.1.05 – 3. 1mg/100ml (17µ mol/l).8 .6 – 33.01 .0.6 mmol/l) 70 –100 mg/100ml (3.

9 mEq/l) 1.6-2.5 UI/l 10.5 .0 mmol/l.3 -5.0 -2.70 mg/100ml (2.6-2.5 (Hb/4) mmol/l 13– 21mg/100ml (3.3mg/100ml(0.9mEq/l) 1.7.10-1.5 –1.4 100 g/100 ml 21 – 54 mg/100ml (3.8.1 mmol/l) 4 –6 mg/100ml (1.8 mg/100ml (0.0 g/100ml (8.5-1.10.4 mEq/l) 2.7 .40 g/100ml 0.12.3 .8-1.5.4 mmol/l) 8 – 11 mg/100ml (2.66-0.6 mmol/l) 6. 2. 1. 3.2 – 13 UI/ l 15 – 20 g/100ml (9.0 – 17.9 mmol/l) 2.8 – 3.2 g/100ml 5 – 7.20 UI/l copii sub → 40 UI/l 3 luni GOT GPT Se Adulţi Copii sun 5 ani 2 – 16.9 .4 (Hb/4) mmol/l) 14.3-1.9 mg/100ml (0.15 mmol/l) 1 –1.3 – 1.70 –104 mg/100ml (3.2 – 0.5 – 9 mmol/l) Hemoglobină Potasiu St Se L U Se Bărbaţi Femei Lipide Magneziu St Se Nou născuţi Adulţi Azot neproteic Sodiu L Se L Se L U St Se L Se Pl L Se Fosfor anorganic Copii Adulţi Proteine totale Copii Adulţi Alb.40 g/100ml 0.0 mmol/l) totale 400 – 700 mg/100ml fosfolipide 150 – 250 mg/100ml trigliceride 80 – 200 mg/100ml 3.02 g/100ml 1.9 mmol/l) <30 mg/100ml (<1.9-2.50-4.20 g/100ml 0.7 mmol/l) adulţi 2 .25-0.8 mmol/l) oxidază 50 .5 mg/100ml (0.8 – 1.28.5 g/100ml 6.8 mmol/l) 1.3 – 0.7 mg/100ml(1.9 mmol/l.Se Pl L U Se Glocoz.5 .3 . α1 α2 β 1+ β γ 2 Fracţiuni proteice FBG Uree Se 189 .9 – 3.4.2 mmol/l.80-1.7 – 16.65 g/100ml 0.13 mmol/l) 315-350mg/100ml(137-152mmol/l) 300-340mg/100ml(130-148mmol/l) 4 – 6 g/24 ore (174 – 261 mmol/24 ore) 30 –50 mg/100ml (9.9 mg/100ml (0.0 mEq/l) 20 – 40 mg/100ml (14.5 g/100ml 10 – 30 mg/100ml 3.50-0.5 mg/100ml (1.5 –4.8.0-3.6 mmol/l) 15 – 18 mg/100ml (11 .95mmol/l. 1.

electric intensitate luminoasă cantitate de subst. temp. termodinamică Unitatea de măsură metru kilogram secundă amper candelă mol Kelvin Simbol m kg s A cd mol K 190 .33 .33 .U L 20 – 30 g/24 ore (0.50 mol/24 ore) 20 – 60 mg/l (0.1.00 mmol/l) Sistemul internaţional de unităţi Cantitatea fizică lungime masă timp intensitatea c.0.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful