Metode Numerice Inginerie Electrica an II 2011-2012 Curs 5 + 6 Metode numerice de interpolare şi aproximare a funcţiilor Aplicaţii în ingineria electrică

Parte I

Noţiuni de interpolare a funcţiilor numerice

dr. ing. mat. Dan D. MICU Director - Laborator de Cercetare în Metode Numerice Departamentul de Electrotehnică, Inginerie Electrică E-mail: Dan.Micu@et.utcluj.ro

Exemple de aplicaţii practice din ingineria electrică în care intervine aproximarea prin interpolare a funcţiilor

Aplicaţie 1 - Amplasarea tablourilor de distribuţie Amplasarea tablourilor de distribuţie a energiei electrice într-o construcţie industrială se face în faza proiectării instalaţiei electrice, pe baza determinării momentelor minime ale curenţilor ceruţi. În relaţiile de calcul a acestor momente ale curenţilor ceruţi în instalatie, intră coeficientul numit: de influenţă. Acest coeficient este determinat experimental in cateva valori in functie de numarul receptoarelor! Dacă se cunoaşte o formă analitică de variaţie a acestui coeficient, identificarea punctelor de minim ale momentelor curenţilor ceruţi devine o problemă relativ simplă, fiindcă se reduce la evaluarea unei funcţii analitice, datorată coeficientului dependent de numărul de receptoare Aplicatia se rezolva prin aproximarea unei curbe de variatie a coeficientului de influenta cu ajutorul metodelor numerice

Este dat un set de valori experimentale pentru coeficientul de influenta. se va proceda la aproximare . care cu functii elementare adoptate dupa modul de variatie grafica a punctelor.

.

.

Aplicatia 2.Testarea izolatorilor liniilor electrice aeriene În faza de fabricaţie a izolatorilor siliconici de pe liniile electrice aeriene. testarea rezistenţei superficiale a acestora reprezintă o problemă de importanţă considerabilă! Străpungerea izolatorilor .

Pentru aflarea rezistenţei pentru orice nivel de tensiune electrică. se apelează la interpolarea numerică a funcţiilor de dependenţă reieşite.Metoda de testare presupune alimentarea bornelor unui izolator cu o tensiune foarte ridicată şi efectuarea mai multor măsurători de încercare. conform schemei electrice de principiu de mai jos Montaj de testarea a izolatorilor În urma efectuării încercărilor se stabilesc funcţii numerice de dependenţă între valorile rezistenţei de izolaţie şi nivelul tensiunilor aplicate. . până la străpungerea izolaţiei.

Aplicatia 3 . pe baza înregistrărilor de putere – curba de sarcină zilnică (prelucrarea curbelor de sarcină prin interpolare) Se consideră un receptor de energie electrică pentru care se cunoaşte curba de sarcină zilnică referitoare la puterea activă consumată. Se cere să se determine energia activă zilnică consumată de receptor.Stabilirea cantităţilor de energie consumate. pe baza prelucrării curbei de sarcină prin integrare numerică .

b ] .Aplicatie 4 . sarcină nulă la bornele generatorului).5 0. în condiţii de mers în gol) caracteristica de mers în gol care reprezintă dependenţa tensiunii la borne U de curentul de excitaţie Ie. ale curentului de excitaţie. pentru care s-a obţinut experimental (prin măsurarea tensiunii la bornele generatorului pentru anumite valori.Aproximarea numerică a caracteristicii de mers în gol a unui generator sincron cu polinoame de interpolare şi funcţii spline Se consideră un generator sincron.25 1 0. U 1.25 1. iar x curentul de excitaţie Ie . de regulă echidistante.75 1 1. în condiţii de funcţionare în gol (curent statoric I=0 sau.75 0.25 0.5 I e Valorile determinate pe cale experimentală constituie cele n +1 puncte distincte cunoscute ale funcţiei y = f (x) în intervalul [ a .25 0 0 0. cu alte cuvinte. unde y reprezintă tensiunea la borne .5 0.

. Evaluarea rezistivităţii volumice a materialelor utilizate la terminalele cablurilor de medie tensiune. pentru mentinerea echilibrului în sistemele de distributie a energiei electrice. Evaluarea dinamică a încarcarii LEA.Încărcarea inteligentă a vehiculelor electrice – “smart charging”. Determinarea caracteristicilor de străpungere a gazelor de stingere a arcului electric din întreruptoarele de înalta tensiune. Se studiază posibilitatea apariţiei unor defecte prin descărcări parţiale. Aplicatie: ferme avicole. creşte şi puterea generată de fermele eoliene. pe masură ce creşte viteza vântului. Alimentarea ventilatoarelor electrice de la panouri fotovoltaice – aproximarea curbelor de functionare. deci creşte capacitatea de încărcare a liniilor existente. dar se realizează şi o ventilaţie naturală accentuată a liniilor electrice de evacuare a puterii. datorită fermelor eoliene şi variatiei vitezei vântului.

pe baza acestei caracteristici. Aplicaţii: detectarea conductelor metalice. pe baza unor curbe numerice. Stabilirea caracteristicii flux – curent în proiectarea senzorilor de câmp magnetic. Aplicaţie: implementare curbă analitică în relee digitale de protecţie.Discriminarea între curenţii interni de defect şi curentii de magnetizare într-un transformator. măsurători geofizice.poate genera supratensiuni şi supracurenţi în sistemele energetice. Aproximarea variaţiei spaţiale a inductivităţii unui motor liniar cu reluctanţă variabilă. se studiază performanţele motorului în diferite condiţii de alimentare. detecţia submarinelor. Aproximarea curbelor de magnetizare corespunzătoare fenomenului de fero-rezonanţă . . Standardizarea prin aproximare a variaţiei spaţiale a curenţilor de întoarcere ai trăsnetelor. Aproximarea polinomială sau cu funcţii hiperbolice a curbelor de magnetizare a materialelor magnetice Variaţia cu temperatura a punctului optim de funcţionare al pilelor electrice de combustie.

LEA de înaltă tensiune se modelează prin cuadripoli. iar tensiunea de linie mai mare de 220 kV. Atunci când lungimea unei linii este mai mare de 300 km. pentru luarea în considerare a caracterului uniform distribuit al acestor parametri. se realizează cuplarea la reţea / intrarea în sistemul energetic al generatoarelor Aproximare polinomială pentru caracteristica semiconductoare si eroarea introdusa prin aproximare: ⎛ u ⎞ v i(u ) = Is ⎜ e − 1⎟. În consecinţă. μ = 10 4 μ 0 B = μ 0 H + Bs th ⎜ ⎜B ⎟ ⎝ s ⎠ . Bs = 1. Aproximarea caracteristicii de mers în gol a hidrogeneratoarelor: dependenţa tensiune la borne – curent de excitaţie. Is = 10− 6 (A ).027(V ) ⎜ ⎟ ⎝ ⎠ unei diode Să se determine o aproximare polinomială pentru caracteristica de magnetizare si eroarea introdusa prin aproximare ⎛ μH ⎞ ⎟. acestea pot fi asimilate unor linii electrice lungi. în calculul parametrilor cuadripolilor trebuie aplicate anumite funcţii de corecţie. μ 0 = 4π10 −7 . în funcţie de această caracteristică şi reglajele efectuate. v = 0.7(T ).

Aplicaţii: transportul gazelor naturale sub formă lichidă. aplicată pacienţilor din zonele miniere. magnetostricţiunea conduce la vibratii nedorite. Studiul descreşterii cu temperatura a rezistenţei înfăşurărilor maşinilor electrice utilizate în pompajul fluidelor criogenice. Investigarea fenomenului corona în gazele compozite care formează mediul de izolaţie al întreruptoarelor de înalta şi medie tensiune.Determinarea valorilor tensiunii electrice induse în conductele metalice subterane. datorită influenţelor electromagnetice exercitate de către liniile electrice aeriene de înaltă tensiune. Determinarea valorilor magnetostricţiunii în miezul magnetic al motoarelor electrice. pune în evidenţă prezenţa prafului feromagnetic. . Interpretarea rezultatelor pneumografiei (tomografie pulmonară).

Aproximarea unei funcţii exprimată analitic sub forma unor formule explicite. sau a unui algoritm se face cu scopul simplificării calculelor de evaluare a mărimii funcţiei . implicite sau parametrice. .obţinute din calcule sau măsurători experimentale) urmărindu-se determinarea aproximativă a valorilor corespunzătoare unor alte puncte diferite de cele date.Introducere În aplicaţiile din domeniul electrotehnic nu se cunoaşte expresia analitică a funcţiei care trebuie aproximată ci doar valorile ei întrun anumit număr de puncte (tabelate . a derivatelor acesteia sau a integralei definite. sub forma unor serii.

presupune aproximarea ei (interpolarea) în intervalele dintre nodurile reţelei în orice punct al domeniului de definiţie. x1..yi) ale unor puncte numite noduri. derivare.. constă în aproximarea funcţiei cu un polinom pentru a putea fi prelucrată în continuare (interpolare. Cea mai simplă metodă de interpolare a unei funcţii definită sub formă numerică prin coordonatele (xi.. .xn (noduri).Evaluarea unei funcţii definită sub formă numerică (dată tabelar) în urma unor măsurători experimentale. Se măsoară la momente discrete x0. integrare etc) evaluarea funcţiei reducându-se la operaţii aritmetice elementare (adunări şi înmulţiri). valorile unor funcţii f(x) şi se pune problema de a găsi valorile sale în alte puncte diferite de noduri.

..interpolare trigonometrică a 0 + a1 x + . g ( x. a1 .... a1 . b0 ..... a n . a0 .interpolare raţională . + bm x m ... a 0 . + a n x n g ( x..interpolare polinomială g ( x..model matematic.. + a n x n .. + a n e nxi . i = − 1 ..interpolare liniară . a n ) = a 0 g 0 ( x) + a1 g1 ( x) + . + a n g n ( x) g ( x... a n ) = a 0 + a1 x + a 2 x 2 + ..Funcţia de aproximare este de forma: f ( x ) ≅ g ( x... a 0 ... a 0 .. bm ) = b0 + b1 x + . a n ) .. a 0 ... a n ) = a0 + a1e xi + a 2 e 2 xi + ... a1 ......

Dacă nu există informaţii asupra problemei tehnice care a generat modelul matematic. rezultă tot polinoame. produsele de polinoame au ca rezultat polinoame. . atunci cel mai des se utilizează pentru interpolare polinoame! Avantaje: valoarea polinoamelor se calculează uşor. diferenţele. teoria interpolării polinomiale este simplă şi bine pusă la punct. sumele. prin derivare şi integrare (care se fac uşor).

f ∈ C[a . i ≠ j p n (x i ) = f (x i ). .. x i ≠ x j ..∀ε > 0. b] f (x ) − p n (x ) < ε I. b ]. x n ∈ [a . i = 0. b]. Problema care se pune este determinarea polinomului pn(x) care satisface relaţia de mai sus.. x 0 . b] → f (x 0 ). Interpolarea polinomială În aplicaţiile electrotehnice alegerea funcţiei de aproximare se bazează şi pe cunoaşterea formei funcţiei care trebuie aproximată ţinând cont de informaţiile asupra aplicaţiei practice care a generat modelul matematic. n Demonstratie pe tabla 1: Unicitatea polinomului de interpolare . f (x1 ). x1 . f (x n ).Aproximarea prin polinoame a funcţiilor Se porneşte de la teorema lui Weierstrass care are următorul enunţ: Fie f o funcţie definită şi continuă pe intervalul [a . ∃ p n (x ) polinom de gradul n ∀x ∈ [a .... .

Erorile soluţiei sunt mari deoarece sistemul poate fi rău condiţionat pentru valori mari a gradului polinomului .Problema interpolării presupune parcurgerea etapelor: determinarea coeficienţilor polinomului de interpolare prin rezolvarea unui sistem liniar de ecuaţii algebrice evaluarea polinomului de interpolat Această variantă de interpolare poate fi aplicată doar pentru valori mici ale gradului polinomului (n<5) deoarece are două mari dezavantaje: Efort de calcul mare pentru determinarea coeficienţilor (Cramer).

interpolare liniară xi .noduri de interpolare Polinomul de interpolare Lagrange Tabel de valori . în schimb timpul necesar evaluării polinomului de interpolare creşte de la ordinul liniar O(n) la cel pătratic O(n2). n] . Interpolarea Lagrange Metoda de interpolare bazată pe polinomul de interpolare Lagrange elimină dezavantajele metodei clasice de interpolare polinomială. Fie o funcţie f(x) definită pe [a. ale cărei valori yi sunt cunoscute numai în nodurile xi .II.b]. y i = f ( xi ) i ∈ [0.din măsurători experimentale .

ceea ce justifică denumirea de interpolare. n ] unde p(x) este unic pentru un tabel dat iar f şi p au aceleaşi valori în nodurile fixate. Observaţie: Polinomul p(x) permite calculul valorilor sale şi în punctele x ≠ xi deci între noduri.Se numeşte polinom de interpolare asociat tabelului de valori un polinom p de grad mai mic sau egal cu n. b ] f ( x i ) = p( x i ) = yi . . i ∈ [0. cu coeficienţi reali astfel încât: p( x i ) = y i are loc formula aproximativă: f ( x ) ≅ p ( x ) ∀x ∈ [ a .

(x − x n ) .(x − x i −1 )(x − x i +1 )..ci este o constantă Punând în această relaţie x = x i şi ţinând cont că li (x i ) = 1 rezultă constanta: ci = (x i − x 0 ).Pentru orice k... x1 . x i −1 .......(x i − x n ) 1 Înlocuind constanta ci în relaţia de mai sus rezultă – polinomul bază: (x − x 0 )......(x − x n ) = n x − x j l i (x ) = ∏x −x (x i − x 0 )...(x i − x n ) j= 0 i j j≠ i . x n li (x ) = ci (x − x 0 ). n ]) polinomul elementar – baza: In nodurile in care se cunoaste functia In nodurile in care nu se cunoaste functia li (x i ) = 1 li (x k ) = 0.se introduce li (∀i ∈ [0.(x i − x i −1 )(x i − x i +1 )..(x − x i −1 )(x − x i +1 ). 0 ≤ k ≤ p.(x i − x i −1 )(x i − x i +1 ). x i +1 ........ k ≠ i Deoarece se cere ca li să se anuleze în n puncte rezultă că acesta are forma: x 0 .

.( x − xi −1 )( x − xi +1 )...( xi − xi −1 )( xi − xi +1 )...( x − xn ) Ln ( x ) = yi ⋅ ( xi − x0 )...( xi − xn ) i =0 ∑ Ln (xi ) = ∑ yi ⋅ li (xk ) = yi = f (xi ) Deci Ln(x) este polinomul Lagrange de interpolare asociat tabelului de valori i =0 n Functia f şi polinomul Ln au aceleaşi valori în nodurile fixate!!! ..Se construieşte polinomul de interpolare Lagrange de grad cel mult n: not n n } Ln ( x ) = n ∑ f ( xi ) ⋅ l i ( x ) = ∑ y i ⋅ l i ( x ) i =0 i =0 ( x − x0 ).

Exemplificarea unei interpolari Lagrange de gradul I Dacă n=1 atunci se cunoaşte funcţia în două noduri x 0 . x1].y1) şi aproximează funcţia f(x) pe intervalul [x0. Generalizare: polinom de grad cel mult n care trece prin n+1 puncte în care funcţia se cunoaşte! Demonstratie pe tabla 3 – Masuratori – rezistenta statica si dinamica .Demonstratie pe tabla 2. x1 → f (x 0 ).y0) şi (x1. f (x1 ) f (x1 ) − f (x0 ) L1 x = f (x0 ) + ⋅ x − x0 x1 − x0 () ( ) Interpolarea Lagrange de ordinul I L1(x) este polinomul Lagrange unic care trece prin punctele (x0.

1⎬ .0 + 0.1] funcţia dată prin polinomul Lagrange Ln(x): 1⎞ 1⎞ ⎛ ⎛ (x + 1) ⋅ (x − 0) ⋅ ⎛ x − 1 ⎞ ⋅ (x − 1) x + ⎟ ⋅ (x − 0 ) ⋅ ⎜ x − ⎟ ⋅ (x − 1) ⎜ ⎟ ⎜ 1 − 2⎠ 2⎠ 2⎠ ⎝ ⎝ ⎝ −1 ⋅e + ⋅e 2 + L n (x ) = 1⎞ 1⎞ ⎛ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ 1 1⎞ ⎛ 1 ⎞ ⎛ ⎜ − + 1⎟ ⋅ ⎜ − − 0 ⎟ ⋅ ⎜ − − ⎟ ⋅ ⎜ − − 1⎟ ⎜ − 1 + ⎟ ⋅ (− 1 − 0 ) ⋅ ⎜ − 1 − ⎟ ⋅ (− 1 − 1) 2⎠ 2⎠ ⎝ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ 2 2⎠ ⎝ 2 ⎠ ⎝ (x + 1) ⋅ ⎛ x + 1 ⎞ ⋅ ⎛ x − 1 ⎞ ⋅ (x − 1) (x + 1) ⋅ ⎛ x + 1 ⎞ ⋅ (x − 0) ⋅ (x − 1) 1 ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ 2⎠ 2⎠ 2⎠ ⎝ ⎝ ⎝ ⋅ e0 + + ⋅e2 + ⎛1 ⎞ ⎛1 1⎞ ⎛1 ⎞ ⎛1 ⎞ (0 + 1) ⋅ ⎛ 0 + 1 ⎞ ⋅ ⎛ 0 − 1 ⎞ ⋅ (0 − 1) ⎟ ⎜ + 1 ⎟ ⋅ ⎜ + ⎟ ⋅ ⎜ − 0 ⎟ ⋅ ⎜ − 1⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2⎠ 2⎠ ⎝ ⎝2 ⎠ ⎝2 2⎠ ⎝2 ⎝ ⎠ ⎝2 ⎠ (x + 1) ⋅ ⎛ x + 1 ⎞ ⋅ (x − 0) ⋅ ⎛ x − 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ ⎟ + 2⎠ 1 2⎠ ⎝ ⎝ ⋅e ⎛ 1⎞ ⎛ 1⎞ (1 + 1) ⋅ ⎜1 + ⎟ ⋅ (1 + 0) ⋅ ⎜1 − ⎟ ⎝ 2⎠ ⎝ 2⎠ L n (x ) = 1. 0. .49 ⋅ x 2 + 0.99 ⋅ x + 0. − .04 ⋅ x 4 .noduri ⎨ 2 2 ⎭ ⎩ Se interpolează pe intervalul [-1.17 ⋅ x 3 + 0.Exemplu: f (x) = ex 1 1 ⎫ ⎧ − 1.

4.42) ⋅ x + 1. x 2 = 4} Se interpolează pe intervalul [1.5) ⋅ (x − 4) = (x − 6. (2 − 2.15 l 2 (x ) = i =0 (4 − 2) ⋅ (4 − 2.5) = 0.5.5) ⋅ (2 − 4) f (x 2 ) = f (4 ) = 0.Exemplu: f ( x ) = 1 x l 0 (x ) = {x 0 = 0.5.5 − 4) 3 2 (x − 2) ⋅ (x − 2. x1 = 2.5)x + 10 f (x 0 ) = f (2 ) = 0.5 − 2) ⋅ (2.5] funcţia dată prin polinomul Lagrange de ordinul II: (x − 2.5) = (x − 4.5) 3 O aproximaţie pentru f (3) = este 1 = 0.325 .25 (x − 2) ⋅ (x − 4) = (− 4x + 24)x − 32 l1 (x ) = (2.05x − 0.333 3 Interpolare Lagrange de ordinul II f (3) ≅ L 2 (3) = 0. f (x 1 ) = f (2.5)x + 5 P(x ) = L2 (x ) = ∑ li (x ) ⋅ f (x i ) = (0.

restul Lagrange de ordin n (n + 1)! ξ . Demonstratie pe tabla 5 ...Demonstratie pe tabla 4 – Evaluarea erorii de interpolare Lagrange Formula de interpolare a lui Lagrange de ordin n: f ( x ) = Ln ( x ) + R n ( x ) f ( n +1) (ξ) R n (x) = ( x − x 0 )( x − x1 )...Aplicatie – evaluarea erorii .este un punct din cel mai mic interval care conţine nodurile x0. x1.(x − x n ) ..xn si variabila x.

a1.a 0 = N n (x 0 ) = f (x 0 ) f ( x i ) − f ( x i −1 ) i = 1.xn Diferenţele divizate ale funcţiei f(x) sunt utilizate pentru a exprima polinomul sub forma lui Newton Nn(x). evaluăm polinomul în nodurile: f (x1 ) − f (x 0 ) x = x1 ⇒ f (x 0 ) + a1 (x1 − x 0 ) = N n (x1 ) = f (x1 ) ⇒ a1 = x1 − x 0 Tabelul de valori rezultat din măsurători experimentale: x = x 0 ⇒ .…... el se va scrie sub o formă generalizată .diferenţe divizate de ordinul I ale lui f pe nodurile xi .an. n x i − x i −1 f [x i −1 ..se notează ....diferente divizate Presupunem că Ln(x) este polinomul Lagrange de grad n care interpolează funcţia f(x) în nodurile distincte x0....(x − xn −1 ) Pentru determinarea constantelor a0. x1. f ] .. Interpolarea Newton cu diferenţe divizate Demonstratia pe tabla 6 – Ideea ..III. + a n (x − x0 )(x − x1 ).Taylor: N n (x ) = a0 + a1 (x − x0 ) + a 2 (x − x0 )(x − x1 ) + . x i . x i ] sau [ x i −1 .

. x1 .Diferenţele divizate de ordinul 0 pe un nod f [x 0 ] = f (x 0 ) f [x 0 .x n ] = f [x1 . x1 .. x1 ] x2 − x0 Diferenţele divizate liniare de ordinul 1 pe două noduri: Diferenţele divizate de ordinul 2 pe trei noduri: f [x 0 .x n ] − f [x 0 . x1 .. x1 ] x1 − x 0 a k = f [x 0 . x 2 ..... x1 . x 2 ] = Diferenţele divizate de ordinul n pe n+1 noduri: f [x 0 . x k ] ... x 2 ] − f [x 0 .. x1 ] = f [x1 ] − f [x 0 ] x1 − x 0 f [x1 . x 2 . f (x1 ) − f (x 0 ) a1 = = f [x 0 ...x n −1 ] xn − x0 Se notează astfel: ..

f [x 0 .funcţia şi polinomul coincid x − x0 . x1 . x1 ] = f [x1 .o funcţie liniară pentru care valoarea derivatei este constantă.. x 0 ] f [x1 ] f [x 0 ] f [x 0 . x ] ⋅ (x − x 0 ) ..... x ] = f [x 0 . x1 ] = + x1 − x 0 x 0 − x1 f [x 0 . x1 ] . x ] = f [x ] − f [x 0 ] ⇒ f [x ] = f [x 0 ] + f [x 0 .. x1 . x n ] = ∑ i =0 f [x i ] (x i − x 0 )(x i − x1 ).Proprietăţi: f [x 0 .(x i − x n ) a. x 2 ] = f [x 2 ] f [x1 ] f [x 0 ] + + (x 2 − x 0 )(x 2 − x1 ) (x1 − x 0 )(x1 − x 2 ) (x 0 − x1 )(x 0 − x 2 ) n f [x 0 . Pentru f funcţie liniară f [x 0 .

x 0 . x 2 ] + .. x 1 ]⎟ ⎟ 0 ⎝ ⎠ R 1 (x ) = (x − x 0 ) ⋅ (f [x 0 ..(x − x n−1 )f [x0 .(x − x n )f [x ... x ] − f [x 0 . x 1 ] ⋅ (x − x 0 ) ⇒ R 1 (x ) = (x − x 0 ) ⋅ ⎜ ⎜ (x − x ) − f [x 0 . x1 ] + (x − x 0 )(x − x1 )f [x 2 .. x n ] N2 ( x ) . x 0 .. x ] − f [x 0 .. x1 ] 1444 2444 3 14444244443 4 4 N1 ( x )= f ( x )− R 0 ( x )= f ( x ) R1 ( x ) Nn (x) = f [x0 ] + (x − x0 )f [x0 ... x 0 . x1 ] R 1 (x ) = (x − x 0 )(x − x1 ) ⋅ f [x .b. x1 . x1 ]) x−x 144 2444 4 1 3 f [x .. x1 ]) = (x − x 0 )(x − x1 ) ⋅ (f [x 0 . x1 ] Polinomul construit este polinomul de gradul 2 de interpolare sub forma Newton cu diferenţe divizate considerând nodul x2 nod intermediar: N 2 (x ) = f [x 0 ] + (x − x 0 )f [x 0 . x1 ] ⋅ (x − x 0 ) + R 1 (x ) ⎛ f [x ] − f [x 0 ] ⎞ R 1 (x ) = f [x ] − f [x 0 ] − f [x 0 . x1 .... x 0 ..+ (x − x0 ).x n ] 1444 24444 14444244443 4 3 4 4 N1( x =f ( x )−R0 ( x )= ( x ) R1( x ) 144)4444f444 24444444444 4 3 R n (x ) = (x − x 0 ). x1 ] + (x − x0 )(x − x1 )f [x0 . Pentru f funcţie neliniară f [x ] = f [x 0 ] + f [x 0 .

x 0 . N1 (x ) = f [x 0 ] + (x − x 0 ) ⋅ f [x 0 .5) = −5 + (0.5 . x1 ] N1 (0.5 − 0) ⋅ 6 = −2 R1 (0.Exemplu: Se cunosc valorile funcţiei în punctele f (0) = −5.5 − 1) ⋅ 2 = −0. x1 ] R 1 (x ) = (x − x 0 )(x − x1 ) ⋅ f [x .5 − 0)(0.5 utilizând un polinom de interpolare Newton de gradul I. f (4) = 55 Să se calculeze valoarea funcţiei în 0. f (3) = 25. f (1) = 1.5) = (0.

x1 = .Exemplu: Să se scrie polinomul de interpolare Newton cu diferenţe divizate de gradul II pentru funcţia 1 1 f (x ) = sin(πx ) şi nodurile x 0 = 0. x 2 = 6 2 . .

Se elimină dezavantajele metodei clasice de interpolare polinomială adică efort de calcul mare şi erori mari ale soluţiei. ceea ce justifică denumirea de interpolare. Eroarea aproximării este dificil de estimat. Timpul necesar evaluării polinomului de interpolare creşte de la ordinul liniar O(n) la cel pătratic O(n2). .Comentarii asupra metodelor numerice de interpolare utilizate Polinomul de interpolare de tip Lagrange Polinomul de interpolare Lagrange permite calculul valorilor sale şi în dintre noduri. Are acurateţe a aproximaţiei pe întreg intervalul. necesitând cunoaşterea valorilor derivatei de ordinul n+1. Funcţiile de bază li(x) se aleg astfel încât să se anuleze în n puncte.

Realizează un compromis între evaluare şi construcţia algoritmului care este stabil din punct de vedere al erorilor numerice. faţă de cazul interpolării Lagrange. interpolarea Newton nu necesită întreaga recalculare. Coeficienţii polinomului Newton reprezintă diferenţele divizate ale funcţiei de interpolat ceea ce uşurează calculul numeric al derivatelor polinomului de interpolare. Permite mărirea gradului polinomului de interpolare prin adăugarea unui nod nou în reţeaua de interpolare cu reutilizarea coeficienţilor de la gradul anterior care nu se modifică. Timpul de calcul este dependent de eroarea impusă având valori mari doar în cazurile în care se doreşte o precizie ridicată .Polinomul de interpolare de tip Newton cu diferenţe divizate În cazul în care se adaugă un nod de interpolare.

. x 0 ] Demonstratia 2 – Curs 2 .. + ⋅ (x − x 0 ) ⋅ f ( n ) (x 0 ) + R n ( x ) 2! n! (x − x 0 )n +1 ⋅ f (n +1) (ξ).Aproximarea cu polinomul de interpolare Taylor Se considera polinomul de interpolare Taylor sub forma p n (x ) = f (x ) = f (x 0 ) + (x − x 0 ) ⋅ f ' (x 0 ) + 1 1 2 n ⋅ (x − x 0 ) ⋅ f '' (x 0 ) + .Determinarea restului in formula lui Taylor!!! . R n (x ) = (n + 1)! cu ξ ∈ [x.

least squares data fitting Se utilizează pentru aproximarea funcţiilor definite prin noduri ale căror coordonate prezintă un oarecare grad de incertitudine. unde conceptul este echivalent cu pseudosoluţia.Aproximarea cu abatere medie pătratică minimă -metoda celor mai mici pătrate. Este cazul funcţiilor ce exprimă dependenţe obţinute experimental prin măsurători sau ca urmare a unor calcule care folosesc rezultatele măsurătorilor. nu se recomandă întrebuinţarea metodelor de aproximare Lagrange care uneori pot amplifica aceste erori. Metoda este cunoscută şi sub numele metoda celor mai mici pătrate a lui Gauss – va fi prezentata pe larg . Metoda se aplică nu numai la aproximarea caracteristicilor neliniare dar şi la rezolvarea problemelor inverse. Metoda urmăreşte minimizarea erorii calculate de norma euclidiana (suma pătratelor abaterilor dintre datele experimentale şi cele determinate teoretic).Master an I . Prin folosirea unui polinom de aproximare al cărui grad m este mai mic decât cel al polinomului Lagrange corespunzător se obţine o aproximare cu abatere pătratică minimă.

2. Poziţia curbei corespunde energiei potenţiale minime.L. x i ] . x i ] . Metoda – va fi prezentata pe larg . x ∈ [ x i −1. i = 1.L. pe care sunt dispuse greutăţi. n 2 3 .2.funcţii spline de interpolare parabolică g i ( x ) = a i + b i ⋅ ( x − x i −1 ) + c i ⋅ ( x − x i −1 ) 2 . x ∈ [ x i −1. i = 1. astfel încât ea să se aşeze după o curbă care trece prin punctele date.Master an I i g i ( x) = Pm ( x) . numele unui instrument folosit de desenatori pentru a trasa curbe “netede” care să treacă printr-un anumit număr de puncte date. x ∈ [ x i −1. x i ] . ceea ce înseamnă “curbură” minimă. i = 1. n m = 3 .Aproximarea cu funcţii spline Termenul de “spline” – eng. n m = 2 . Acest instrument este format dintr-o riglă elastică.funcţii spline de interpolare cubică g i ( x ) = a i + b i ⋅ ( x − x i −1 ) + c i ⋅ ( x − x i − 1 ) + d i ⋅ ( x − x i − 1 ) .2.L.

Aplicaţia 1 .

lungimea firului: ⎛ 0.1.coeficient de multiplicare pentru afisare grafica optima m := 10 6 ⎛ 1 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 1. functia numerica de distributie de sarcina electrica pe fir in planul considerat? Datele problemei: -.4 ⎟ mm x := ⎜ 6 ⎟ ⎜ 7.8 ⎟ ⎜ 1. Astfel. Se cunoaste un sir de valori ale sarcinii electrice de pe un fir intr-un plan cu sistem de coordonate adoptat.5 ⎟ ⎜ 5. potentialul electric in orice punct din plan.4 ⎟ ⋅ 10− 6⋅ m Coulomb Q( x) := ⎜ 3. cand sunt determinate.7 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 6 ⎟ ⎜ 8 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 20 ⎠ L := 15 mm In aceasta problema se urmareste exprimarea functiei numerice dupa care variaza sarcina unui corp bidimensional. .6 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 8 ⎟ ⎜ 9 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 10 ⎠ -. se ajunge la densitatea lineica de sarcina pentru corpul considerat.4 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 2. in aceasta situatie.2 ⎟ ⎜ 2 ⎟ ⎜ 2. posibil experimental.6 ⎟ ⎜ 0.5 ⎞ ⎜ ⎟ ⎜ 0. valori ale sarcinii in puncte diferite de pe corp (fir). Care este. in puncte de abscise cunoscute.5 ⎟ ⎜ ⎟ ⎜ 3. pe baza careia se pot calcula intensitatea campului electric.

.5 5.. -.6 -. -.8 1. 15 mm i := 0 ..polinomul este unic pentru setul de valori prescris. -. obiect Matrix Transpose. cu coeficienti reali.metoda consta in gasirea unui polinom.intervalul considerat este lungimea firului cu sistemul de coordonate fixat la inceputul acestuia. a carui valori in abscisele cunoscute sa fie egale cu valorile sarcinii in acele puncte.5 0. n − 1 -.5 3.valorile ordonatelor (sarcinii): y ( x) = T 0 0 1 2 3 y ( x) := Q( x) 4 5 6 7 6 8 8 9 20 0.7 .intervalul ales: L := 0 . Modelul matematic la care se reduce problema: Q( x) Functie ( x) dQ ρ L( x) ⋅ dx ρ L( x) Functie1 ( x) In vederea calcularii functiei de repartitie se apeleaza la metoda numerica de interpolare Lagrange (interpolare polinomiala)..4 6 7.valorile absciselor dispuse orizontal (se apeleaza din meniul Vector and Matrix Palette. n − 1 j := 0 .2 2 2.4 3.6 0. ori Ctrl+1): x = T 0 0 1 2 3 4 5 6 7 8 8 9 9 10 1 1.4 2. iar pe intervalul de lungime a firului functia de repartitie sa fie egala cu polinomul respectiv. -.numarul de valori stabilite: n := 10 -.

formula definita a polinomului initial Lagrange: ⎡ z x . x − x ( i j)⎤ ⎤ ⎦⎦ -. intermediar( z) ⎤ l( i.coeficienti de calcul cu instructiunea de conditionare 'if' (daca i=j. valoarea coeficientului este 1): coef := i ∏ ⎡ if⎡(i ⎣ ⎣ j j) . -. numit Lagrange: L( z) := ∑ l(i.polinomul de interpolare. 1 . obtinut prin inmultire): intermediar( z) := ∏ (z − xj) j z este variabila functiilor intermediare si finala.functie intermediara necesara rularii metodei (polinom de ordinul n-1. 1 . z) := if⎢ i z − x ) ⋅ coef ⎥ ( i i⎦ ⎣ -. de interpolare. z)⋅y(x)i i .-.

linterp(x. z) z := 0.forma functiei de interpolare pentru lungimea corpului incarcat cu sarcina: z := 0 . 0. y( x) . B( z) := linterp( x.001..x 6 8 10 D. 10 . Determinarea functiei de interpolare si reprezentarea ei grafica este posibila si prin utilizarea unor functii predefinite in Mathcad. 10 20 L( z ) y ( x) 10 0 2 4 z. 0..-. care metode au la baza algoritmi interni precum cel prezentat anterior. In continuare. se exemplifica o functie predefinita de interpolare din butonul 'Insert Function'.y.1.z).

cand se cere o aproximatie cat mai apropiata de adevar metoda numerica expusa se dovedeste mai avantajoasa. Astfel. in cazul graficelor de mai sus. . x 6 8 10 Observatie: Acuratetea de reprezentare este evidenta. atat pentru figurarea variatie cat si pentru calculul in puncte aflate in domeniul celor cunoscute.20 B( z ) y ( x) 10 0 2 4 z.

.-. cresterea gradului este insa limitata si superior.5 ⎟ ⎝ ⎠ k := 0 .051 5.in vederea exemplificarii ultimului argument se stabileste un set de valori de pe lungimea corpului pentru care se calculeaza valorile sarcinii: ⎛ 1.776 metoda numerica functia predefinita Obtinerea cat mai exacta a functiei de interpolare depinde si de gradul polinomului de interpolare.956 4.044 B X ( k) = 0.875 14 11. daca acesta este inferior si precizia va fi de nivel scazut. 3 LX ( k) = 0.675 1.591 2.5 ⎟ ⎜ ⎞ ⎜ 3 ⎟ X := ⎜ 7 ⎟ ⎜ 9. .

Aplicaţia 2 .

Intre doi electrozi cilindrici coaxiali de lungime egala, perfect conductori, este dispus un material de conductivitate σ data. Pentru lungimea cilindrilor si pentru raza cilindrului exterior se dau cate un set de valori in functie de raza cilindrului interior. Se cere determinarea valorii rezistentei dispozitivului coaxial pentru orice valoare a razei cilindrului interior pe baza variatiei seturilor de date furnizate.

σ := 5.7 ⋅ 10

7

1 Ω ⋅m

(conductivitatea materialului)

⎛ 0.1 ⎞ ⎜ ⎟ 0.2 ⎜ ⎟ a := ⎜ 0.35 ⎟ m ⎜ 0.65 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 1 ⎠

⎛ 10.05 ⎞ ⎜ ⎟ 9.40 ⎜ ⎟ L := ⎜ 8.98 ⎟ m ⎜ 9.96 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 14.04 ⎠

⎛ 2.20 ⎞ ⎜ ⎟ 3.42 ⎜ ⎟ b := ⎜ 5.26 ⎟ m ⎜ 9.06 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 13.72 ⎠

A-B. Rezistenta electrica a dispozitivului poate fi privita ca o suma de rezistente infinitezimale de forma cilindrica cu peretii de grosime dr, unde r este raza unui contur cerc situat intre cei doi cilindri supraconductori. Astfel, redarea analitica a dependentei de marimile geometrice a rezistentei totale rezulta prin integrarea rezistentelor infinitezimale considerate a fi in serie: ⌠ ⎮ ⎮ ⌡
b

R

1 σ⋅S

dr

R

a

⌠ ⎮ ⎮ ⌡

b

1 2⋅ π ⋅ r⋅ L⋅ σ

dr

R

1 2⋅ π ⋅ L⋅ σ

⋅ ln⎛ ⎜

a

⎟ ⎝a⎠

b⎞

C. Deoarece parametrii L si b sunt determinati de parametrul a, variatia rezistentei se va face dupa o functie compusa din combinatia dependentelor celor doi parametrii de raza cilindrului mic, deci va avea o forma analitica necunoscuta. Corespondenta rezistenta electrica - raza cilindru interior se va exprima prin interpolare, pe baza datelor din cele 3 seturi: a, L si b. L f ( a) b g ( a) => R 1 2 ⋅ π ⋅ σ ⋅ f ( a) ⋅ ln⎛ ⎜

⎟ ⎝ a ⎠

g ( a) ⎞

--> setul de valori ale rezistentei dupa parametrul geometric a, in conditiile in care s-au inglobat si ceilalti parametri in formula arata in modul urmator: i := 0 .. last ( b ) 1 --> numarul de indici ale valorilor din set --> calculul individual al fiecarei valori

⎛ bi ⎞ R := ⋅ ln⎜ ⎟ i ⎜ ai ⎟ 2⋅ π⋅ σ⋅ L i ⎝ ⎠

⎛ 0.04895⎞ ⎜ ⎟ 0.04807 ⎜ ⎟ R ⋅ σ = ⎜ 0.04803⎟ ⎜ 0.0421 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 0.02969⎠

--> in acest stadiu se aplica metoda lui Newton cu diferente divizate de interpolare a functiei data in puncte . --> algoritmul de scriere a metodei face apel la paleta de programare din Mathcad, se prezinta mai jos si este explicat pentru fiecare linie: --> se incarca intr-un vector intern sirul := X ← a Matrice_dif_div valorilor lui a; --> se incarca in alt vector sirul valorilor R Y ← R --> se stabileste numarul de linii si coloane n ← last ( X ) ale matricei cu diferente divizate, n; for j ∈ 0 .. n A for
j, 0

← Y

j

j ∈ 1 .. n for k ∈ 0 .. n − j A A
k, j

--> prima coloana a matricei primeste valorile vectorului Y incarcat anterior; --> printr-un calcul recursiv se ocupa toate elementele superioare diagonalei principale cu diferentele divizate de ordin 1 pe a doua coloana, de ordin 2 pe a 3, s.a.m.d. --> celorlalte elemente, de sub diagonala principala, li se atribuie valoarea 0. --> algoritmul returneaza matricea Matrice_dif_div completata.

k + 1 , j− 1

− A − X

k , j− 1 k

X

k+ j

for i ∈ 1 .. j A A A := Matrice_dif_div A
− 10 − 10 − 10 − 10 − 10 n − j+ i , j

← 0

--> redenumirea matricei − 1.546 × 10 − 4.711 × 10 − 3.467 × 10 − 6.222 × 10 0
− 10 − 12 − 10 − 10

⎛ 8.588 ⎜ ⎜ ⎜ 8.433 A = ⎜ 8.426 ⎜ ⎜ 7.386 ⎜ ⎜ 5.208 ⎝

× 10 × 10 × 10 × 10 × 10

5.995 × 10 − 7.6 × 10

− 10

− 2.472 × 10 4.202 × 10 0 0 0

− 9

3.214 × 10 0 0 0 0

− 9

− 10 − 10

− 10

− 4.238 × 10 0 0

⎞ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎟ ⎠

a 0.02 0.04 Rσ ⋅ 0. respectiv maximul sirului dimensiunii a 0. j i =0 ⎣ ⎦ ∑ j ∏ --> reprezentarea grafica a variatiei rezistentei dupa parametrul a se figureaza mai jos domeniul limitat inferior si superior de minimul..05 N( t)⋅σ 0. last(a) last(a) = 4 N(t) := j−1 ⎡ ⎤ ⎢A ⋅ ⎡t − (a)i⎤⎥ + A0. 0 ⎣ ⎦⎥ ⎢ 0.6 t.2 0.--> functia de interpolare Newton apeleaza elementele matricei.4 0.8 1 . care constituie difere divizate.03 0. construind astfel aproximarea: j := 1.

2 0.25 m R( a1) = 8.8 1 E. implica apelarea functiei de interpolare linterp cu argumente: sirul valorilor lui a. Avand exprimata functia de interpolare Newton cu diferente divizate este posibila calcularea rezistentei electrice pentru orice valoare numerica a dimensiunii 'a'.04 a2 := 0.429 × 10 R( a2) = 8. --> in continuare se reprezinta grafic dependenta rezistentei 'R' de 'a': Variatia rezistentei dupa parametrul a R( dim_a) := N( dim_a) a1 := 0.47 m 0. Varianta oferita de Mathcad pentru identificarea numerica si grafica a variatiei rezistentei electrice in functie de dimensiunea parametrului a. ceea ce reduce precizia de calcul.02 0.6 0. Se dau cateva exemple: . In grafic se compara caracteristica trasata de functia de interpolare Newton cu diferente divizate si caracteristica trasata de functia linterp de interpolare liniara. R ⋅ σ . sirul valorilor lui R inmultit cu σ si o variabila notata: f ( z) := linterp( a .03 0.4 a.D.249 × 10 − 10 − 10 Ω Ω R⋅σ f ( z) N ( z )⋅σ 0. z) --> denumirea functiei de interpolare cu variabila notata z. z 0. ultima functie uneste punctele prin segmente de dreapta.

Aplicaţia 3 .

in functie de distanta. 10 z= 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 L( 10) = 6. ( xi − xj)⎤ ⎤ ⎣ ⎣ ⎦⎦ L( z) = -12. z 15 20 . Se dau urmatoarele rezultate ale unor masuratori.. de un grad fixat in jurul unui punct z in m+1 puncte. z)⋅U(x)i i z := 0 .1.158 -6 -2.19 1..243 0. 1 . 0 5 10 xi . 1.591 2. n ∏ j ⎡ if⎡( i j) . acest polinom aproximand functia. n j := 0 .468 \\ pentru reprezentarea grafica. 20 40 U ( x) i 20 L( z ) 0 20 L( 8) = 2.262 -0.277 z := 1 .468 4 6.668 1 1.. Sa se reprezinte grafic punctele masurate si polinomul de interpolare si sa se calculeze valoarea lui in z=1100 cu un polinom de gradul doi.. i ⎤ (z − xi)⋅ di ⎥ ⎦ ω( z) L( z) := ∑ l(i.277 ∏ (z − xi) l( i. ⎛1⎞ ⎜5⎟ ⎜ ⎟ x := ⎜ 9 ⎟ ⎜ 12 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 20 ⎠ d := i ⎛ −6 ⎞ ⎜1⎟ ⎜ ⎟ U( x) := ⎜ 4 ⎟ ⎜ 13 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 28 ⎠ ω( z) := i n := 4 i := 0 . z) := if⎢ z ⎡ ⎣ x . ale valorilor tensiunii electrice. Se cer valorile polinomului de interpolare Lagrange.

Aplicaţia 4 .

starea numerica a potentialului in punctele de masura in ordinea definirii lor: Vp := ( 0 0. 4 .86)V . un set de valori ale potentialului electric.86 1 0. 5 . se urmareste determinarea distributiei de potential in intreg mediul. 2 .sirul de valori spatiale cunoscute: ( 0 . 5) -. 0) ( 1 . 3 . 1 . Pe baza acestor masuratori si a faptului ca starea electrica a mediului se considera a avea simetrie. 4) ( 5 . creat de un camp electric static. 2) ( 3 . Intr-un mediu de dimensiuni foarte mari. Prin ce modalitate este posibila realizarea acestei optiuni? Datele problemei: -. 1) ( 2 . pe o linie dreapta pornind de la o origine bine fixata. se masoara in puncte spatiale egal distantate consecutiv.2. 0 .5 0. 3) ( 4 .7 0.

5 0 1 2 r 3 4 5 .86 ⎠ S := cspline ( t .5 ⎟ ⎜ ⎟ 0.7 ⎟ w=⎜ ⎜ 0. w . aceasta functie. t . numita 'cspline' are ca algoritm intern o metoda de interpolare polinomiala. la care precizia de calcul este.86 ⎟ ⎜ 1 ⎟ ⎜ ⎟ ⎝ 0.D. r) -. dupa cum va fi aratat.5 1 g( r) 0.reprezentarea grafica a functiei: 1. Solutionarea problemei se poate realiza si prin apelul la o functie predefinita in Mathcad. w) g ( r) := interp ( S . ⎛0⎞ ⎜1⎟ ⎜ ⎟ 2 t := ⎜ ⎟ ⎜3⎟ ⎜4⎟ ⎜ ⎟ ⎝5⎠ ⎛ 0 ⎞ ⎜ 0. diferita de metoda utilizata mai sus.

86 valorile functiei definita intern in Mathcad <-- .7 0..942 1 0.var := 0 .777 0.618 0.5.86 0.778 0.985 0.86 0.616 0.5 0.7 0.945 1 0.307 0. 5 f ( var ) = 0 0.312 0. 0.86 --> esantion de valori ale variabilei spatiale g ( var) = 0 --> valorile functiei definita dupa metoda 0.993 0.5 0.

j := f z ( i) ( A . j := f y ⋅ cos rot ( i) ( j) C i. B . j := f x ⋅ sin rot ( i) ( j) B i.Reprezentarea grafica tridimensionala a distribuitiei de potential electric: A i. C) .

Aplicaţia 5 .

9 17 9.1 −0.4 0.2 7 9 0.9 2 5 8 5 8.9 3 7.2 ⎟ 0 ⎠ rows ( Mz) = 6 cols ( Mz) = 6 n := rows ( Mz) n=6 .8 −9.8 3.1 5 9 2 −12 1 −1 3 0.6 ⎞ 12 ⎟ ⎟ 0 ⎟ 7 ⎟ ⎟ 3.Functii Mathcad pentru interpolarea unei suprafete in 2D Se introduce omatrice patraticacare genereaza o suprafata: ⎛ 2 ⎜ −4.7 ⎜ ⎜ −12 Mz := ⎜ 2 ⎜ 9 ⎜ ⎝ 0 −0.

Mxy . y ) := interp ⎢ ⎜ ⎟⎥ ⎣ ⎝ y ⎠⎦ . Mz ) ⎡S . Mz . sort ( Y) ) Coeficientii functiei spline S := cspline ( Mxy .Se scriu vectorii X si Y cu n-linii care determina reteaua: ⎛0⎞ ⎜1⎟ ⎜ ⎟ ⎜2⎟ X := ⎜3⎟ ⎜4⎟ ⎜ ⎟ ⎝5⎠ ⎛0⎞ ⎜1⎟ ⎜ ⎟ ⎜2⎟ Y := ⎜3⎟ ⎜4⎟ ⎜ ⎟ ⎝5⎠ rows ( Mxy ) = 6 Mxy := augment ( sort ( X) . ⎛ x ⎞⎤ fit( x.

Suprafata originala realizata doar prin unirea cu segmente a punctelor matricei: 2D Spline.Suprafata interpolata in care punctele intermediare sunt calculate si afisate: Mz FIT .