Proiect la disciplina “Drept administrativ”

Studenta: Departament: ID Specializarea: Administratie publica Anul I, Sem. II Grupa

2011

FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC
1.1. Consideraţii generale asupra noţiunii de funcţie publică

Noţiunea de funcţie publică reprezintă o noţiune fundamentală a dreptului public în general, a dreptului administrativ în particular, strâns legată de noţiunea de organ, autoritate, activitate administrativă1. Funcţia publică şi funcţionarul public sunt instituţii juridice ale dreptului public, în general, şi ale dreptului administrativ, în particular, care s-au conturat ca atare într-o continuă dispută între doctrină, jurisprudenţă şi reglementare2. Potrivit Legii nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare, „funcţia publică reprezintă ansmblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către administraţia centrală şi locală.” Doctrinarii interbelici oferă o serie de definiţii pentru funcţia publică, dintre care am ales să o prezentăm pe cea a prof. Paul Negulescu după cum urmează: „funcţia publică reprezintă complexul de puteri şi competenţe, organizat de lege pentru satisfacerea unui interes general, în vederea ocupării, în chip temporar, de un titular sau de mai mulţi, persoană fizică, care, exercitând puterea în limitele competenţei, urmăreşte realizarea scopului pentru care a fost realizată funcţiunea3.” În doctrina actuală, funcţia publică a fost privită şi ca instituţie complexă, aflată la graniţa dintre dreptul administrativ şi dreptul muncii4 şi reprezintă situaţia juridică a persoanei fizice învestite legal cu atribuţii în realizarea competenţei unei autorităţi sau instituţii publice5. Situaţia juridică respectivă constă în ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul raportului juridic complex dintre persoana fizică respectivă şi organul care a învestit-o cu funcţia publică. 1.1.1. Natura juridică a funcţiei publice În ceea ce priveşte natura juridică a funcţiei publice s-au dezvoltat două poziţii fundamentale diferite6. Pe de o parte, poate fi identificată teoria situaţiei contractuale, prin care s-a încercat definirea funcţiei publice, fie prin intermediul unor instituţii ale dreptului civil, în speţă contractul de mandat (autorii germani), fie prin intermediul unor instituţii ale dreptului administrativ, în speţă contractul administrativ (autorii francezi). Pe de altă parte, este vorba despre teoria statutului legal, susţinută de marii specialişti francezi, funcţia de stat fiind privită ca un statut legal, deoarece actul său de instituire este întotdeauna un act de autoritate iar cel care exercită funcţia, exercită autoritatea statală şi nu drepturile izvorâte dintr-o situaţie contractuală. În doctrina postbelică s-au fundamentat de asemenea două teze opuse cu privire la natura juridică a funcţiei publice7.
1 2

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, vol.I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2001, pag. 525 M. Preda, Drept administrativ. Partea generală, ediţie revăzută şi actualizată, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000, pag. 73 3 P. Negulescu, Tratat de drept administrativ. Principii generale, vol. I, ed. a IV-a, Institutul de Arte Grafice „E. Marvin ”, Bucureşti, 1934, pag. 4 V. Vedinaş, Statutul funcţionarilor publici, Ed. Nemira, Bucureşti, 1998, pag. 41-42 5 E. Bălan, Drept administrativ şi procedură administrativă, Ed. Universitară, Bucureşti, 2002, pag. 222 6 D.A. Tofan, Drept administrativ, vol.I, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 282-284 7 A. Iorgovan, op. cit., 2005, pag. 554

„funcţiile publice pot fi ocupate pe perioadă determinată. Popescu-Slăniceanu. D. exercită o putere legală şi nu un drept subiectiv10. Cu alte cuvinte. actul de numire în funcţie fiind un act unilateral de voinţă.de drept public şi nicidecum un contract de drept comun8. I. Acest punct de vedere a fost îmbrăţişat şi de actualul legiuitor care defineşte expres raporturile de serviciu. sunt supuşi. raportul de serviciu este un raport contractual de drept administrativ. În concluzie. autorii de drept administrativ au susţinut ideea caracterului legal al funcţiei publice. Ed. ediţie revăzută şi adăugită. trebuie să aibă un caracter legal. Ulterior. Funcţionarul public se găseşte într-o situaţie legală ceea ce presupune ca trăsăturile acesteia să fie stabilite de lege iar atribuţiile care îi sunt încredinţate sunt de ordin general. 2003. Economică. de drept al muncii. opinie care a permis desprinderea următoarelor consecinţe: contractul individual de muncă este unicul temei al raportului juridic de muncă. cit. constituirea posturilor şi delimitarea exactă a atribuţiilor acestora. care este un act de drept administrativ şi nu de dreptul muncii. cât şi ca subiect al unui raport de muncă. funcţionarii publici sunt priviţi ca agenţi ai autorităţilor (instituţiilor) publice care concură la realizarea puterii publice şi de aceea. atribuţiile specifice funcţiilor administrative nu pot face obiectul unor tranzacţii între părţi şi nici al unor contracte. Ed. Alexandru. De regulă. ca urmare. în special.. De asemenea. cele două categorii de raporturi au fost privite ca formând o unitate dialectică indestructibilă. poate aspira la accesul şi exercitarea funcţiei respective. Legea organizează funcţia cu atribuţiile stabilite pentru aceasta şi oricare persoană. în condiţiile expres prevăzute de lege”. Calitatea de funcţionar public izvorăşte din actul de numire în funcţie. pag. Prin urmare. raportul de funcţie este un raport de muncă iar normele care îl reglementează sunt norme ale dreptului muncii. răspunderea funcţionarilor este identică. Cordial Lex. Cluj-Napoca. au susţinut teza unicităţii izvorului raportului juridic de muncă. autorii de drept civil. se arată în doctrina actuală. În baza actului de numire în funcţie ia naştere un raport de serviciu care este un raport de drept public având ca obiect realizarea puterii publice. regulilor speciale de drept administrativ. doar prin excepţie de la această prevedere. pag. ci în interesul serviciului public. Situaţia juridică a funcţionarului public este aşadar statutară9. cu preponderenţă. ce ducea la un raport de sine stătător – raportul de funcţie. op.Pe de o parte. stabilite de lege. Petrescu. În opinia specialiştilor în dreptul muncii. Dintr-o asemenea perspectivă.2002. nu în interesul funcţionarului. Pe cale de consecinţă. N. Dincă. emis în condiţiile legii” cu precizarea că: „exercitarea raporturilor de serviciu se realizează pe perioadă nedeterminată” şi. Bălan. pag. Cărăuşan. situaţia juridică a funcţionarilor publici trebuie socotită o situaţie juridică obiectivă. raportul dintre funcţionar şi funcţia publică este un raport juridic obiectiv. M. C. 2001. I. ca fiind acele raporturi care „se nasc şi se exercită pe baza actului administrativ de numire. Drept administrativ. care întruneşte condiţiile legii. regimul administrativ se poate manifesta doar până în momentul încheierii contractului de muncă. cu răspunderea oricărei persoane încadrate în muncă. Pe de altă parte. Drept administrativ. deşi cele două raporturi prezintă şi unele trăsături comune. În ceea ce priveşte raportul de serviciu este necesară stabilirea naturii sale juridice. orientarea iniţială a autorilor de drept administrativ şi a unor autori de dreptul muncii s-a axat pe ideea dublului raport juridic al funcţionarului public care apărea atât ca subiect al unui raport de serviciu. ele nu pot fi modificate sau desfiinţate decât tot prin lege sau un act 8 9 E. şi nu de dreptul muncii. 416 . 224 I. Bucureşti. raportul de serviciu este tot o formă a raportului juridic de muncă şi nu un raport de drept administrativ. Funcţionarul public care îndeplineşte atribuţiile ce-i sunt stabilite. Enescu. 210 10 R.

publice. Giurgiu. Ed. a fost eliminată condiţia de a avea numai cetăţenia română pentru ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice. nu era justificată interdicţia ocupării acestor funcţii de către cetăţenii români care au şi altă cetăţenie. prin lege sau prin act subsecvent.1. civile sau militare. p) se menţionează şi „regimul general privind raporturile de muncă. deoarece în spiritul reglementărilor europene. 1. Bălan. Cerma. Astfel. garanţie ce corespunde unui curent de idei caracteristic dezvoltării democraţiilor contemporane şi prezintă semnificaţia unei discriminări pozitive. pentru a dobândi un rol mai important în viaţa publică a ţării. în mod unilateral. funcţiile publice pot fi modificate sau poate fi schimbat conţinutul lor. j). În al doilea rând. Bucureşti. Sylvi. Tratat de drept administrativ. în principal. 11 12 L.. cit. pot fi ocupate.2002.1. Constituţionalitatea funcţiei publice Bazele constituţionale ale funcţiei publice se regăsesc. Drept administrativ. • Au caracter permanent şi o funcţionare continuă în scopul satisfacerii unui interes general. 222-223 . patronatele şi protecţia socială” ca materie a legii organice . ediţia a II-a revăzută şi adăugită. pentru funcţionarii publici şi un regim contractual. op. 3 din Constituţia României consacră principiul potrivit căruia: „Funcţiile şi demnităţile publice. • Sunt create prin lege. de regulă. Deoarece la acelaşi articol. j) din Constituţia României. s-a prevăzut garanţia egalităţii dintre femei şi bărbaţi în ocuparea unei asemenea funcţii. O altă dispoziţie constituţională în materie se regăseşte în art. note de curs. 73 alin.normativ adoptat în baza legii fără a fi necesară obţinerea consimţământului din partea titularului funcţiei11. Ed. 74 M. în mod continuu şi neintermitent. a atribuţiilor stabilite prin lege instituţiilor publice administrative. Statul român garantează egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnităţi. Bucureşti. în favoarea femeilor. prin act de putere. 16 alin. rezultă că legiuitorul constituant a urmărit să consacre un regim statutar. 1999. 3 în care se enumeră domeniile în care se reglementează prin lege organică.” Două modificări esenţiale au intervenit faţă de dispoziţia iniţială.3. art. 3 şi art. pentru ceilalţi salariaţi. Oroveanu. cât timp există competenţa pe care funcţia publică o realizează. 73 alin. regie autonomă). în condiţiile legii. În acelaşi timp. pag. statutul funcţionarilor publici. de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. • Reprezintă un complex de atribuţii şi puteri care fac parte din sfera de competenţă a unei persoane administrative (instituţie publică. 1. pag.pag. la lit.2. deci unilateral şi nu contractual. 3 lit. deoarece învestirea în funcţie se realizează în conformitate cu dispoziţiile legii iar conţinutul său este de asemenea reglementat prin lege12. putând fi identificat la lit. în conţinutul art. fără acordul celor care le exercită. şi nu interese personale. Trăsăturile funcţiei publice Trăsăturile fundamentale13 care caracterizează funcţiile publice sunt următoarele: • Sunt create pentru relizarea puterii publice. Aceste principii constituţionale exprimă adevărul că funcţia publică are un fundament obiectiv în toate elementele sale.325 13 E. a ţărilor din zona civilizaţiei europene. sindicatele. • Sunt organizate pentru a satisface interesele generale. 16 alin.1998. În primul rând.

Noţiunea de funcţionar public. a III-a revăzută şi adăugită. 3 din Legea nr. în cadrul căreia urmăresc satisfacerea unui anumit interes general. concepută ca un complex de drepturi şi obligaţii îşi găseşte concretizarea în momentul în care o persoană fizică exercită anumite puteri în limitele funcţiei. în vederea realizării competenţei organului din structura căreia face parte funcţia respectivă”. defineşte funcţionarul public ca fiind „persoana fizică învestită în mod legal. cu sarcina îndeplinirii pe un timp limitat sau nedeterminat a unei funcţii publice. b) transparenţă. 2002. d) responsabilitate. N. imparţialitate şi obiectivitate. Principiile14 care stau la baza exercitării funcţiei publice sunt: a) legalitate. e) orientare către cetăţean. în lucrarea sa „Tratat de drept administrativ” din 2001. în conformitate cu prevederile legale. se pot desprinde următoarele trăsături caractersitice16: • Funcţionarul public este o persoană fizică desemnată în funcţie conform legii sau actelor juridice emise pe baza legii. o competenţă determinată de lege. 2001. Definiţie şi trăsături Legea nr. Consideraţii generale asupra funcţionarului public 1. c) eficienţă şi eficacitate. Ed. g) subordonrea ierarhică. contra unui salariu. Petrescu. Cluj-Napoca. pentru a desfăşura. 14 15 Art. 1. 265 16 R. a fost învestită prin numire într-o funcţie publică.” Din definiţia legală dată funcţionarului public. prin actul de voinţă unilaterală al unei autorităţi publice sau al cetăţenilor. revăzută şi adăugită. Doctrina actuală dă mai multe definiţii funcţionarului public. f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice. Drept administrativ. Valentin Prisăcaru priveşte funcţionarul public ca fiind „acea persoană fizică. pag. • Funcţionarul public exercită o funcţie cu caracter permanent. cu precizarea că „totalitatea funcţionarilor publici din autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică centrală şi locală constituie corpul funcţionarilor publici”. urmat de depunerea jurământului prevăzut de lege. Funcţia publică. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare.2. Prisăcaru. Pe timpul cât deţine o funcţie publică. În aceeaşi notă. ed. • Pot exista şi în afara sistemului organelor administraţiei publice (Stabilimentele de utilitate publică). 439 . o activitate continuă şi ritmică. care. Lumina Lex. persoana fizică are anumite drepturi şi îi revin anumite obligaţii15.1. Partea generală. Antonie Iorgovan. Cordial Lex.2. cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Persoanele fizice sunt titularii funcţiei publice şi ele reprezintă instrumentele de a voi şi a acţiona ale autorităţilor sau funcţiunilor. ed. pag. Tratat de drept administrativ român. • Este învestit în mod legal în funcţie printr-un act de voinţă unilaterală.• Au un anumit grad de specializare. defineşte funcţionarul public ca reprezentând „persoana numită întro funcţie publică”. Ed. Bucureşti. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici V.

Ultima categorie evocată a fost apreciată de doctrina actuală. în care sunt prevăzute atribuţiile. situaţia funcţionarului public este statutară17. „pot beneficia de statute speciale. 55 19 Art. Cerma. absolvite cu diplomă.. Oroveanu. • poliţia şi alte structuri ale Ministerului de Interne. pag. Clasa a II-a. Astfel.” Legea prevede expres (art. 319 18 V. potrivit legii. pe baza încrederii personale. 9 din Legea nr. absolvite cu diplomă. 1. modul exhaustiv de redactare a textului a fost criticat. exercită o putere legală şi nu un drept subiectiv. cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de scurtă durată. 8 şi art. 188/1999 . cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii medii liceale. drepturile şi obligaţiile. întreţinerereparaţii şi de deservire. pag. • serviciile diplomatice şi consulare. • structurile de specialitate ale Administraţiei Prezidenţiale. raportul dintre funcţionar şi funcţia publică este un raport juridic obiectiv. Situaţia juridică a funcţionarilor publici trebuie socotită o situaţie juridică obiectivă. ed.2. op. Funcţionarul public care îndeplineşte atribuţiile ce-i sunt stabilite. cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se cer studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă. la cabinetul demnitarului. administrative. Vedinaş. etc. Clasa a III-a. şi deci sunt selectate după criterii exclusiv politice. funcţionarii publici care îşi desfăşoară activitatea în cadrul următoarelor servicii publice: • structurile de specialitate ale Parlamentului României. 3. Tratat de drept administrativ. cit. autoritatea vamală. se recunoaşte şi existenţa altor categorii de funcţionari publici în afara celor supuşi reglementărilor sale. Bucureşti. Ed. 2. protocol. • structurile de specialitate ale Consiliului Legislativ. ocuparea prin concurs. 1998. ca firească. • corpului magistraţilor. • cadrelor didactice. existând riscul includerii în categoria de demnitar a unor situaţii care presupun numai un statut de funcţionar public18. Totuşi. • persoanelor numite sau alese în funcţii de demnitate publică. a II-a revăzută şi adăugită. Prin Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. deci. deoarece aceste persoane sunt supuse jocului politic. rezultând trei clase: 1. Funcţionarul public este legat de administraţie printr-un statut legal. fără a se supune regulilor privind stabilitatea. gospodărire. ca urmare. Clasa I. precum şi a altor categorii de personal care nu exercită prerogative de putere publică. • personalului salariat încadrat.2. datorită lipsei de distincţie între demnitarii centrali şi cei locali. 17 M. modificată ulterior prin Legea 161/2003. • alte servicii publice stabilite prin lege. 6) categoriile de personal cărora nu li se aplică dispoziţiile sale şi anume: • personalului salariat din aparatul propriu al autorităţilor şi instituţiilor publice care desfăşoară activităţi de secretariat. Categorii de funcţii publice şi de funcţionari publici Un prim criteriu de clasificare19 al funcţiilor publice este reprezentat de nivelul studiilor necesare ocupării funcţiilor publice.• Îndeplineşte atribuţiile funcţiei în scopul realizării competenţei autorităţii publice din care face parte acea funcţie.

188/1999. rezultă trei categorii de funcţionari publici. funcţiile publice se împart în: . potrivit legii. potrivit legii. . 1 din Legea nr. 13 şi 14 din aceeaşi lege. Funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionari publici de execuţie. Funcţii publice corespunzătoare categoriei funcţionari publici de conducere. . Categorii de funcţionari publici Potrivit art. rezultând următoarele categorii: 1. 8 din Legea 188/1999. se introduce o nouă categorie. funcţionarii publici sunt: debutanţi sau definitivi. în cadrul aparatului propriu al autorităţilor administraţiei publice locale şi al instituţiilor publice subordonate acestora. Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru ocuparea unei funcţii publice şi nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru ocuparea unei funcţii publice definitive. Oroveanu. b) persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin concurs şi care au vechime corespunzătoare funcţiei publice de minimum 12 luni. c) persoanele care au promovat programe de formare şi perfecţionare în administraţia publică. cit. 11 alin. O a doua clasificare20 a funcţiilor publice are în vedere nivelul atribuţiilor titularului funcţiei publice. 239 . pag.. organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale. în funcţie de nivelul studiilor absolvite.Funcţii publice locale: sunt funcţiile publice stabilite şi avizate. necesare realizării competenţelor lor specifice.10 alin. 188/1999 După cum se observă. cea a „înalţilor funcţionari publici”. Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice. Din examinarea cuprinsului articolelor 12. serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale. 22 M. care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi au obţinut rezultat corespunzător la evaluare. Pot fi numiţi funcţionari publici definitivi următorii: a) funcţionarii publici debutanţi. potrivit legii.Funcţii publice de stat: sunt funcţiile publice stabilite şi avizate. Cea de a treia clasificare împarte funcţiile publice în funcţii publice generale şi funcţii publice specifice. Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun pentru toate autorităţile şi instituţiile publice necesare realizării competenţelor generale. O clasificare este cea care îi împarte pe funcţionarii publici în trei categorii: de decizie. în cadrul instituţiei prefectului.Potrivit art. ca urmare a modificărilor intervenite prin Legea nr. 3. respectiv. b) categoria funcţionarilor publici de conducere. 2.1 din Legea nr. 161/2003. 8 luni şi. op. în cadrul ministerelor. 20 21 Art. Doctrina română de specialitatea are mai multe clasificări pentru funcţionarii publici.Funcţii publice teritoriale: sunt funcţiile publice stabilite şi avizate. de pregătire a deciziilor şi de execuţie22. şi anume: a) categoria înalţilor funcţionari publici. precum şi în cadrul autorităţilor administrative autonome. 6 luni. c) categoria funcţionarilor publici de execuţie. Funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici21.

pe care le au toţi funcţionarii publici şi drepturi şi obligaţii speciale. aceste drepturi. aceasta este doar un funcţionar de fapt. Funcţionarii de drept sunt socotiţi aceia care au fost învestiţi în mod legal cu exercitarea funcţiei publice. între drepturi şi obligaţii care privesc situaţia personală a funcţionarului (salarizare. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici cu modificările şi completările ulterioare.. cit. ele fiind aceleaşi pentru orice persoană care deţine aceeaşi funcţie26. într-o opinie. pag. suportând consecinţele nerespectării legii. Această clasificare are în vedere criteriul legalităţii învestirii lor. impersonală şi imperativă şi au un caracter obiectiv. 118 25 V. Oroveanu. exercitarea acestor drepturi se face în limitele competenţei legale ce revine autorităţii din care face parte funcţionarul public. pe de altă parte. eficiente. op. Funcţionarii de fapt sunt consideraţi aceia care nu au fost învestiţi legal în funcţie deoarece nu s-au respectat condiţiile cerute de lege..2. op. adică respectând toate cerinţele legale. adică sunt „legate” de funcţia publică în cauză şi nu de funcţionarul public. dacă o persoană este numită într-o funcţie publică fără să îndeplinească cerinţele de studii şi vechime. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici pot fi împarţite.O altă clasificare stabileşte două grupuri de funcţionari publici şi anume funcţionari numiţi şi funcţionari aleşi. Într-o clasificare. În al treilea rând. Preda. În ansamblul lor. drepturile şi obligaţiile constituie suportul legal al autorităţii şi prestigiului funcţionarului public. însă. 355 M. în caz contrar. pag. concediu. civilă. În primul rând. şi anume: drepturi şi obligaţii cu caracter general. În al doilea rând. Cea mai des întâlnită delimitare din doctrina actuală românească este. faţă de lege şi de alte reglementări. necesare pentru îndeplinirea misiunilor ce incumbă funcţiilor lor. funcţionarul.3. decurgând din norme şi aparţinând funcţiei şi nu funcţionarului.. op. ca titular al obligaţiei. 297 26 M. în două mari categorii. protecţie socială). respectivele drepturi au un caracter obiectiv. pe de o parte. de natură materială. 118 . Prisăcaru. ca de altfel şi obligaţiile unui funcţionar public. cit. op. în scopul înfăptuirii raţionale. 1. funcţionarii publici se divid în două categorii: funcţionarii de drept şi funcţionarii de fapt. Cu alte cuvinte. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici În doctrina de drept public se fac referiri la o deontologie a funcţionarilor publici privită ca ansamblul atribuţiilor. pentru că numirea a fost făcută cu înălcarea dispoziţiilor legale. pag. pe care le au numai anumite categorii de funcţionari publici25. considerate ca îndatoriri în slujba societăţii. Spre exemplu. pag. o conduită conformă interesului juridic ocrotit. exercitând un drept legal conferit. se impun o serie de precizări cu caracter general-valabil în orice sector al administraţiei publice. fiind asigurate şi garantate de stat prin mijloace juridice. conform criteriului desemnării lor. sunt determinate pe cale generală. operative şi legale a administraţiei publice şi a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice23. Preda.. indiferent de titular. administrativă şi chiar penală24. şi drepturi şi îndatoriri specifice funcţiei publice deţinute. cit. obligaţiilor morale şi juridice ale acestora. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici sunt reglementate în Capitolul V din Legea nr. 23 24 M. În privinţa drepturilor decurgând din funcţie. cealaltă parte a raportului juridic de funcţie trebuie să urmeze. cit.

D. art. 11-12. în exercitarea atribuţiilor de serviciu. a fost criticată în doctrină. în mod voalat şi indirect. 161/2003. 131 . Ed. Vedinaş. drept specific statelor cu democraţie consolidată. dar prematur a fi introdus în legislaţia românească actuală30.” 2. a fost adăugat un nou articol. A. potrivit căruia: „Funcţionarul public are dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea prezentului statut şi care îl vizează în mod direct. pag. 454. în exprimarea ideilor politice29. în doctrina actuală s-a apreciat că funcţionarul. prin Legea nr. iar în afara serviciului. susţinea un alt autor. nr. Astfel. cu excepţiile prevăzute de statutele speciale pentru militari. All Beck. este obligat să se abţină de la exprimarea sau manifestarea convingerilor sale politice. ar trebui să existe o conduită de rezervă şi măsură. Obligaţia de a se reţine în manifestarea opiniilor este mai strictă însă pentru funcţionarii superiori. Pentru a asigura totuşi o protecţie juridică completă a funcţionarilor faţă de posibile discriminări rezultate din exercitarea dreptului la opinie. Aceste drepturi sunt determinate de stat pe cale generală. important este ca exercitarea acestui drept să nu influenţeze obiectivitatea şi imparţialitatea funcţionarului public în raport cu publicul şi cu modalitatea de rezolvare a lucrărilor pe care le efectuează în exercitarea funcţiei. cit. enumerate în Statut nu pentru că ar fi specifice personalului din administraţie. Tarangul. 1. origine socială sau de orice altă natură. 454 30 V. Tratat de drept administrativ român. Ed. poliţişti etc28. Conţinutul raportului de serviciu. ci pentru faptul că s-a dorit evidenţierea apartenenţei lor şi la această categorie profesională. impersonală şi unilaterală pentru toţi funcţionarii publici27. op. În literatura noastră de specialitate interbelică s-a subliniat că drepturile funcţionarilor publici sunt drepturi obiective ca şi întreaga lor situaţie juridică. pag. Glasul Bucovinei. considerându-se că este consacrată astfel o recunoaştere. Această dispoziţie legală particularizează art. dar libertatea de manifestare a opiniilor este limitată. 28. ca un principiu de exercitare a drepturilor funcţionarilor publici. anul I.drepturi 29 Idem. Santai.. Drepturile şi obligaţiile funcţionarilor publici.Drepturile funcţionarilor publici Statul trebuie să asigure funcţionarilor publici anumite drepturi care să-i determine să fie cât mai ataşaţi şi devotaţi serviciului public. privită în doctrina recentă. în Juridica. s-a prevăzut interzicerea oricărei discriminări între funcţionarii publici pe criterii politice. pag. cât şi libertatea de a exprima această opinie. În orice caz. profesională şi dreptul la grevă. stare materială. Enumerarea criteriului politic. etnice. Cernăuţi. 27 28 E. a dreptului funcţionarilor publici de a face politică. chiar înainte de adoptarea Statutului. religioase. 29 referitor la libertatea conştiinţei şi art. 30 din Constituţie referitor la libertatea de exprimare. legiuitorul constituant român garantând atât liberatatea de a avea o anumită opinie. deşi legea nu interzice expres. sindicale. 2000. 304 I. ca prim criteriu care elimină orice discriminare. de sex. În doctrina occidentală se susţine că exerciţiul acestui drept trebuie circumstanţiat după cum funcţionarul se află în timpul serviciului sau în afara orelor de serviciu. Libertatea de opinie este inviolabilă. inerente condiţiei de cetăţean. 1944. Această limită este variabilă în raport cu natura funcţiilor şi cu gradul de răspundere al funcţionarilor. Vom începe prin prezentarea unei categorii de drepturi de factură politică. Ulterior dispoziţiei statutare mai sus menţionate. pag. În continure vom prezenta drepturile funcţionarilor publici. Dreptul la opinie al funcţionarilor publici este garantat. Dreptul la asociere sindicală.

cit. funcţia trebuind să se exercite fără întreruperile inerente acţiunilor greviste36. În esenţă.. Funcţionarii publici se pot asocia în organizaţii profesionale sau în alte organizaţii având ca scop reprezentarea intereselor proprii. Spre deosebire de continuitate. organizaţiile profesionale nu pot desemna reprezentanţi ai funcţionarilor publici în comisiile paritare. 54/2003 cu privire la sindicate. şi cu caracterul acesteia de continuitate. Astfel. funcţionarii publici fiind numiţi într-o funcţie publică şi încadraţi în muncă. op. în mod liber. Consacrarea dreptului de asociere sindicală a funcţionarilor publici este o aplicare a art. 602 35 V. Prisăcaru. Legea nr.. după cum se poate constata. exercitarea nu este obligatorie. 299 36 M. 40 din Constituţia României care prevede că „Cetăţenii se pot asocia liberi în partide politice. 29 alin. în sindicate.. un autor propune două soluţii: fie se elimină din Statut prevederea referitoare la dreptul la grevă. funcţionarilor publici de conducere şi altor categorii de funcţionari publici cărora le este interzis acest drept prin statute speciale31. B. fiind vorba despre raporturi de serviciu şi nu de muncă. pot. obligaţia funcţionarilor de a respecta principiul continuităţii şi celerităţii serviciului public. deoarece acesta este incompatibil cu scopul funcţiei publice. cit. În doctrina actuală s-a exprimat şi opinia potrivit căreia. consacrat expres în varianta actuală a Statutului. Funcţionarilor publici le este recunoscut dreptul la grevă. fie legea specială în materie va reglementa expres condiţiile în care funcţionarii publici pot organiza greve. 30 din Legea nr. În orice caz. Desigur. din anumite considerente ce ţin de regulă de necesitatea asigurării continuităţii unui serviciu public. promovarea pregătirii profesionale şi protejarea statutului lor.” Dreptul de asociere sindicală a funcţionarilor urmează dreptul comun în materie. Preda. celeritatea nu se regăseşte între caracteristicile tradiţionale ale serviciului public. precum şi modul de soluţionare a conflictelor de serviciu. 188/1999 34 A. 168/1999. economice şi sociale ale acestora. în condiţiile legii. Fiind vorba de un drept. care au dus la declanşarea grevei35. realizarea unui interes general. pag. Spre deosebire de sindicate. cu respectarea principiului continuităţii şi celerităţii serviciului public33. nu ar fi trebuit recunoscut dreptul la grevă pentru funcţionarii publici. se arată în doctrina recentă. constituind un element de noutate. Petrescu.. pag. pag. op. cu excepţia celor care sunt numiţi în categoria înalţilor funcţionari publici. 188/1999 R. cu excepţia celor mai sus menţionaţi. op. Nimic nu opreşte ca statute speciale să nu recunoască un asemenea drept. 1 din Legea nr. putând exista autorităţi şi instituţii în care să nu existe organizaţii sindicale sau să existe funcţionari publici care să nu facă parte din ele. să adere la ele şi să exercite orice mandat în cadrul acestora. Drepturi ce privesc situaţia personală a funcţionarilor publici 31 32 Art. cu o dimensiune esenţială a regimului juridic al grevei în serviciul public şi anume. pag. să înfiinţeze organizaţii sindicale. cit. consacrat de Constituţie pentru apărarea intereselor profesionale. care este Legea nr. indică o serie de servicii publice în care declanşarea grevei nu se poate face decât cu menţinerea a cel puţin unei treimi din activitatea normală34. fiind ilicit ceea ce se cheamă „sindicalism politic”32. N. în patronate şi în alte forme de asociere. Iorgovan. Funcţionarii publici. legea specială în materia soluţionării conflictelor de muncă. dreptul la grevă reprezintă un drept fundamental al salariaţilor. 458 33 Art. ea reprezentând o trăsătură a procedurii civile. Forma lapidară a legii în varianta sa iniţială a fost completată. 127 . activitatea sindicală este limitată de caracterul profesional al sindicalismului.Dreptul de asociere sindicală este garantat funcţionarilor publici. cit. op.

privit. Unul din cele mai importante drepturi acordate funcţionarului public. 188/1999 . 141 38 Idem. suplimente etc). constant. Dreptul la salariu al funcţionarilor publici. revăzută şi adăugită. a fost criticată. 188 din 8 dec. datorită diferenţelor de regim juridic existente38. 37 V. 31 din Legea nr. Funcţionarii publici beneficiază de prime şi alte drepturi salariale. pe lângă indemnizaţia de concediu. Conform textului art. 1999 privind Statutul funcţionarilor publici. normei constituţionale. în bani37. În strânsă legătură cu dreptul la salariu este reglementat şi dreptul la durata normală a timpului de lucru. la concediu de odihnă. comentată. Ed. 5. pentru activitatea desfăşurată funcţionarii publici au dreptul la un salariu compus din : a) salariul de bază. plătite cu un spor de 100% din salariul de bază. Potrivit legii.36 din Legea 188/1999 41 Art. care să ocrotească sănătatea.3.” Autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să asigure funcţionarilor publici. dreptul funcţiei publice a admis că salariul cuvenit funcţionarului public cuprinde o parte constantă (venitul de bază) şi o parte variabilă (sporuri. Prin această prevedere. b) sporul pentru vechime în muncă. Elementele esenţiale ale acestui drept vizează: asigurarea condiţiilor normale de muncă şi igienă. a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor. el fiind stabilit de lege. care îşi negociază salariul cu patronul. în condiţiile legii. în condiţiile legii. adaptată. se prevede expres. condiţii normale de muncă şi igienă. 1 din Legea nr. c) suplimentul postului. rezultă pentru autoritatea sau instituţia publică unde funcţionarul public îşi desfăşoară activitatea ca o obligaţie corelativă de a le acorda. ca preţul muncii prestate exprimat de regulă. 4. de natură să le ocrotească sănătatea şi integritatea fizică şi psihică41. Vedinaş. În doctrina actuală. Dreptul la durata normală a timpului de lucru. Funcţionarii publici au dreptul. Legea nr. la concedii medicale şi la alte concedii. o durată normală a zilei de lucru. 35 din Legea 188/1999 40 Art. limitate la 360 pe an. la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. 2002. utilizarea termenului de „salariu” pentru a defini contraprestaţia activităţii desfăşurată de funcţionarii publici. Lumina Lex. „în perioada concediilor de boală. Spre deosebire de salariaţi. cu precizarea posibilităţii desfăşurării unor ore suplimentare. legiuitorul a preluat soluţia tradiţională regăsită în majoritatea statelor occidentale. în cea mai limpede şi sintetică definiţie. Salarizarea funcţionarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcţionarii publici. 37 alin. raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză40. prin care este consacrată expres. în condiţiile legislaţiei speciale în materie. în esenţă. după cum. este salariul acestuia. Funcţionarul public are dreptul. ajutoare în cazul accidentelor de muncă sau a bolilor profesionale. de altfel. care este de 8 ore pe zi şi de 40 ore pe săptămână. În plus. dar numai pentru funcţionarii publici de execuţie. în cazul funcţionarului public acesta nu poate fi negociat. ca de altfel oricărei persoane care desfăşoară o activitate utilă pentru societate. d) suplimentul gradului. de altfel. a II-a. în medie. integritatea fizică şi psihică a persoanei. acelaşi termen cu cel utilizat în legislaţia muncii. asistenţa medicală gratuită în instituţiile sanitare publice. pag. pag. 188/1999. Textul legal prevăzând expres cele trei categorii de concediu. 142 39 Art. ed. de cel mult 8 ore. Bucureşti. care se impozitează separat39. Dreptul la protecţie socială.

De asemenea. pe viitor. 42 43 Art. pag. cu precizarea expresă a obligaţiei autorităţii sau instituţiei publice de a asigura protecţie funcţionarului public împotriva ameninţărilor. ce poate fi aplicată numai cu îndeplinirea cumulativă a unor condiţii expres prevăzute (să existe un prejudiciu produs din culpa autorităţii sau instituţiei publice. Prisăcaru.Funcţionarii publici beneficiază de asistenţă medicală. violenţelor. Pensia reprezintă remuneraţia cuvenită funcţionarului public la încetarea atribuţiilor sale. Se distinge astfel în doctrină între îndatoriri legate de îndeplinirea funcţiei şi îndatoriri legate de viaţa privată a funcţionarilor publici. Obligaţiile funcţionarilor publici După cum în mod constant se susţine în doctrină. 188/1999. din culpa autorităţii sau a instituţiei publice. în realitatea juridică nu există drepturi şi obligaţii independente unele de altele. cât şi pe copiii minori aflaţi în îngrijirea funcţionarului public43. Dreptul la protecţie din partea legii. în consonanţă cu dispoziţiile Legii contenciosului administrativ. op. ar putea fi avută în vedere. autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate. 188/1999 . la rândul său. Un asemenea drept se regăseşte în toate sistemele naţionale ale funcţiei publice. proteze şi medicamente în condiţiile legii42. un drept. Fiecărui drept îi corespunde o obligaţie corelativă şi fiecare obligaţie naşte. acolo unde există. Faţă de această dispoziţie legală. în doctrina actuală s-a apreciat că. Statutul funcţionarilor publici mai enunţă dreptul acestora de a beneficia în exercitarea atribuţiilor lor de protecţia legii. Legea aplicabilă şi funcţionarilor publici este Legea nr. O asemenea dispoziţie expresă se încadrează în dreptul la ocrotirea sănătăţii. drept fundamental consacrat în Constituţie. bineînţeles. fiind vorba despre un drept fundamental al funcţionarilor publici. ca urmare a retragerii din activitate. inclusiv în dreptul comunitar. a îndatoririlor de serviciu. 39 din Legea nr. potrivit legii44. În doctrina actuală s-a făcut propunerea ca acest text legal să includă atât pe soţia casnică. care consacră expres un astfel de drept. potrivit legii (art. un prejudiciu material. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. în timpul îndeplinirii atribuţiilor. avut în vedere şi de legislaţia penală ce incriminează o serie de fapte reprezentând infracţiuni. legiuitorul rezumându-se însă doar la prima categorie. în Statutele proprii. şi posibilitatea acordării unor despăgubiri morale. 6. Atribuţiile funcţionarilor publici sunt cuprinse în legile speciale şi regulamentele de organizare şi funcţionare care privesc unele categorii de funcţionari publici şi. Statutul reglementează obligaţia autorităţii sau instituţiei publice de a-l despăgubi pe funcţionarul public în situaţia în care acesta a suferit. cit. 41). Pentru garantarea acestui drept.. faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă în exercitarea funcţiei publice sau în legătură cu aceasta. 38 din Legea nr. 302 44 Art. iar acesta să se fi produs în timpul îndeplinirii sarcinilor de serviciu). Obligaţiile funcţionarilor publici sunt cuprinse în Secţiunea a 2-a a Capitolului V din Legea nr. Funcţionarii publici beneficiază de pensii precum şi de celelalte drepturi de asigurări sociale de stat. Din această perspectivă. drepturilor funcţionarilor publici le corespund anumite îndatoriri care decurg din Statutul acestora. 188/1999 V. drept receptat din reglementările internaţionale în domeniu.

totuşi. în titlul IV al Legii nr. de precizat că noţiunea de „prejudiciu” nu trebuie înţeleasă numai în accepţiunea sa materială (de pagubă). În ce priveşte enumerarea efectivă a îndatoririlor funcţionarilor publici. Interesul general care a determinat crearea funcţiei publice nu ar putea fi realizat decât numai dacă titularul funcţiei publice îşi exercită toate atribuţiile care îi revin în aşa fel încât să nu aducă. Obligaţia de exprimare rezervată. Dar funcţionarul are dreptul de a refuza. varianta actuală aduce o serie de circumstanţieri. cât şi sub cea omisivă (inacţiuni) prejudicii autorităţii sau instituţiei publice la care funcţionarul îşi desfăşoară activitatea. 4. 2. Obligaţia firească a funcţionarului public de a se conforma dispziţiilor superiorilor ierarhici decurge din raporturile de subordonare. de fapt. să se abţină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor şi preferinţelor lor politice. 3. cu respectarea obligaţiei de rezervă. De altfel. Este vorba de o obligaţie care trebuie obligatoriu coroborată cu dreptul la opinie garantat funcţionarilor publici. 161/2003. Este. atât sub forma sa comisivă (acţiuni). Funcţionarii publici au obligaţia ca. imparţialitate şi în conformitate cu legea. consacrat conflictului de interese şi regimului incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice. O normă distinctă cuprinsă în Statut priveşte pe funcţionarii publici de conducere care sunt obligaţi să sprijine propunerile şi iniţiativele motivate ale personalului din subordine în vederea îmbunătăţirii activităţii autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea46. 98 este prevăzut expres dreptul la asociere politică al funcţionarilor publici. 188/1999 Art. îndeplinirea acestora. dacă le consideră ilegale. Obligaţia de a se subordona superiorului ierarhic. cu interdicţia statutară mai sus menţionată. 45 46 Art. încercând să constituie un cadru general în materie. 2 din Legea nr. Funcţionarilor publici le este interzis să facă parte din organele de conducere ale partidelor politice (art. să nu favorizeze vreun partid politic şi să nu participe la activităţi politice în timpul programului de lucru. comandamentele esenţiale ale funcţiei public. obligaţiile de serviciu şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici45. 1. ci şi în sens de „prejudiciu moral”. 43 alin. 43 din Legea nr. în scris şi motivat. În plus. de atingere adusă persoanelor fizice. 44). Obligaţia de îndeplinire a sarcinilor. sub sancţiunea destituirii din funcţia publică. este stabilită interdicţia pentru înalţii funcţionari publici de a fi membri ai vreunui partid politic. prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în cauză şi corpului funcţionarilor publici. în exercitarea atribuţiilor ce le revin. vom reţine următoarele precizări făcute de legiuitor. 188/1999 . Obligaţia de discreţie profesională. Din modul în care este formulată această îndatorire rezultă valenţele sale profesionale şi morale cărora funcţionarul public trebuie să se conformeze şi exprimă. interzicându-le expres să intre în structurile de conducere ale partidelor politice. Funcţionarii publici au obligaţia să-şi îndeplinească cu profesionalism. la art. Faţă de formularea iniţială a acestei îndatoriri a funcţionarilor publici. altor persoane fizice şi juridice şi corpului funcţionarilor publici.Statutul funcţionarilor publici reglementează aceste îndatoriri.

Funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte. precum şi la încetarea raportului de serviciu. atât pentru funcţionarul în cauză. mandate sau profesiuni. pentru ei sau pentru alţii. Obligaţia de dezinteresare. Sintagma „secret de serviciu” evocă actele şi faptele prevăzute expres de o normă generală sau cu caracter intern. referitoare la liberul acces la informaţiile de interes public47. Obligaţia de perfecţionare profesională. în condiţiile legii. Institutul organizează trei forme de pregătire şi anume: cursuri postuniversitare de 2 ani. Legea consacră un regim juridic complex privitor la perfecţionarea pregătirii profesionale care atrage drepturi şi obligaţii. precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele. Obligaţia de respectare a regimului juridic al conflictului de interese şi incompatibilităţilor. cu excepţia informaţiilor de interes public. cel puţin 5 ani de la terminarea programelor. informaţiile sau documentele de care iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice. Marvin ”. organizate de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii similare din străinătate. în care acesta îşi desfăşoară activitatea. direct sau indirect. sunt obligaţi să se angajeze în scris că vor lucra în administraţia publică. 7. potrivit legii. Principii generale. cât şi pentru autoritatea sau instituţia publică. în legislaţia occidentală referitoare la funcţia publică. Declaraţia de avere se actualizează anual. funcţionarii publici sunt obligaţi să prezinte. Situaţiile care privesc conflictul de interese sau incompatibilităţile funcţiei publice apar ulterior. pag. Funcţionarii publici care urmează programe de formare specializată în administraţia publică. 6. a IV-a. 5. Negulescu. 607-608 . Perfecţionarea pregătirii profesionale a funcţionarilor publici reprezintă atât un drept cât şi o obligaţie. finanţate din bugetul local sau de stat. Bucureşti. obligaţia de a păstra informaţiile care reprezintă unul din cele două tipuri de secrete urmând a fi realizată cu respectarea legislaţiei speciale în materie. Prin incompatibilitate se înţelege „imposibilitatea legală ca un funcţionar public să exercite anumite funcţiuni. a cărei încălcare atrage sancţiuni penale sau disciplinare iar prin intermediul obligaţiei de confidenţialitate se satisfac atât interesele statului. daruri sau alte avantaje. Este şi motivul pentru care Statutul funcţionarilor publici o prevăd ca obligaţie a funcţionarului public de a se conforma întocmai regimului juridic al conflictului de interese şi incompatibilităţilor. în timpul deţinerii şi executării funcţiei publice. Institutul Naţional de Administraţie reprezintă o instituţie postacademică ce funcţionează sub patronajul primului-ministru şi în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor. Legea se referă la două categorii de secrete. cu o durată mai mare de 90 de zile. Institutul de Arte Grafice „E. ed. O asemenea obligaţie este prevăzută de regulă. La numirea într-o funcţie publică. vol. 554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public P. declaraţia de avere.Funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat. de un an şi de scurtă durată.48” 47 48 Legea nr. conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. în considerarea funcţiilor lor publice. 1934. Funcţionarului public îi este interzis să aibă în legătură cu serviciul său anumite beneficii de natură să-i compromită independenţa. cât şi ale cetăţeanului. Cu misiunea de a elabora şi a asigura aplicarea în practică a strategiei Guvernului privind formarea continuă şi perfecţionarea întregului personal din administraţia publică centrală şi locală. în condiţiile legii. I. secretul de serviciu. Tratat de drept administrativ.

În primul rând. 70 al Legii nr. răspunderea statului şi a funcţionarilor săi era privită ca una din formele de manifestare a responsabilităţii în dreptul administrativ. atrasă de încălcarea unor norme de comportament profesional.3. În funcţie de natura normelor încălcate. În al doilea rând. Această delimitare se evidenţiază în ce priveşte dreptul administrativ sub mai multe aspecte.” Conflictul de interese priveşte toate categoriile de funcţionari publici. Răspunderea juridică „intervine pe terenul răului înfăptuit”. Tratat de drept administrativ român. 69 al Legii. În doctrina interbelică. prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă. adică în urma săvârşirii unei abateri. Budeanu-Zaharia. Răspunderea juridică reprezintă o formă a răspunderii sociale. alături de cea disciplinară. potrivit legii. pag. dreptul administrativ se preocupă de cercetarea responsabilităţii cetăţenilor faţă de normele juridice. cit. răspunderea corelativă va fi morală. în legătură cu exercitarea acesteia sau. politică. 344 51 A. pag. Junimea. respectiv a răspunderii acestora în cazul încălcării lor. O. a cărui menire este reprimarea greşelilor comise de agenţii publici. 49 50 T. În consecinţă. În al treilea rând. Specific abaterilor săvârşite de funcţionarii publici este faptul că ele pot interveni în timpul exercitării funcţiei. juridică. se nasc ca urmare a producerii unor fapte ilicite şi care constituie cadrul în care se realizează sancţiunile juridice menite să asigure restabilirea ordinii de drept50. pag. care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin. Răspunderea funcţionarilor publici Organizarea vieţii în societate presupune respectarea de către toţi membrii ei a unor reguli de conduită. dreptul administrativ analizează aceste fenomene în legătură cu funcţionarii publici. Iaşi. distincţie ce îşi are originea în tezele filosofice cu privire la delimitarea fenomenului răspunderii sociale de cel al responsabilităţii sociale51. anume prevăzute în art.. Zaharia. etc. 343 Idem. a unei conduite contrare reglementărilor legale. Ed.Conflictul de interese este definit de art. ceea ce atrăgea intervenţia unei răspunderi materiale a acestora. precum şi funcţiile de demnitate publică din sfera celor trei puteri ale statului. Încălcarea acestor reguli atrage după sine răspunderea socială a celui vinovat. pag. aspect care reprezintă doar unul din scopurile răspunderii. şi în domeniul ştiinţei dreptului se conturează distincţia dintre noţiunile de răspundere şi responsabilitate. pur şi simplu. După cum doctrina de drept public subliniază. răspunderea autorităţilor administraţiei publice. dreptul administrativ analizează responsabilitatea şi respectiv. Elementul esenţial în antrenarea acestei răspunderi este săvârşirea unui fapt ilicit. nemijlocită cu funcţia. Se pornea de la teza că activitatea administraţiei poate fi de multe ori o cauză de daune pentru particularii care vin în contact cu ea. Iorgovan. op. 2001. particularizată prin faptul că intervine în urma încălcării normelor de drept49. de ordine şi disciplină dintr-un serviciu public. 161/2003 ca fiind „situaţia în care cel ce exercită o demnitate sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială. dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public52. Regimul juridic al funcţiei publice include şi problema răspunderii acestuia. putem defini răspunderea juridică drept acea formă a răspunderii sociale constând în complexul drepturilor şi obligaţiilor conexe care. 612 52 Idem. 614 . 1.

sau nu este deloc realizată şi prin aceasta se produc pagube materiale sau morale terţilor. a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară. cit.. pag. Formularea acestui titlu a fost criticată în doctrina actuală ca fiind lipsită de precizie. Poate fi identificată însă şi ca o instituţie a dreptului civil. op. în afara celei specifice dreptului administrativ. Aceasta este însă o instituţie a dreptului administrativ. cărora ar trebui să li se adauge potrivit doctrinei actuale. se arată în doctrina recentă. cit. în acest caz. fiind vorba de o răspundere administrativ-patrimonială. ele putând fi aplicate concomitent dacă fapta comisă întruneşte în acelaşi timp. În primul caz. pag. după caz. fiind vorba de latura civilă în procesul penal56. atunci când paguba a fost cauzată printr-un act administrativ declarat ilegal de către instanţa de contencios administrativ. funcţionarilor administraţiei publice care exercită respectivele funcţii neputându-li-se imputa prejudiciile produse. Legea nr. cu modificările şi completările ulterioare.. Iorgovan. legea stabileşte patru forme de răspundere aplicabile funcţionarilor publici. Exercitarea funcţiilor în cadrul organelor administraţiei publice poate produce daune materiale şi morale persoanelor fizice şi juridice în raport cu care intervine activitatea acestor organe. condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică55. Ceea ce. Vedinaş. alin. Aceste forme nu se exclud între ele. adică „răspunderea şi sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici” sau şi mai riguros. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public 56 A. Vedinaş. reglementează în Capitolul VIII. cit. 616 .Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul preventiv. producerea unor pagube materiale terţilor prin exercitarea funcţiei publice dă dreptul acestora la despăgubiri în condiţiile stabilite de lege. principial este interzis. nu reprezintă decât aplicarea a două sancţiuni de aceeaşi natură juridică pentru aceeaşi faptă. dar şi organelor din care fac parte şi 53 54 V. despăgubirea este suportată de administraţia publică. cu vinovăţie.3. contravenţională.” Potrivit legii. numai „răspunderea funcţionarilor publici54. 250 55 Art. op. Aceasta se poate întâmpla şi în cazul exercitării în condiţii legale a funcţiei publice. Desigur. Astfel. 2002. 178 V. mai indicată fiind o denumire cu cele două sintagme în forma inversată. şi cel educativ53. se constată că actuala reglementare introduce elementul de vinovăţie pentru încălcarea îndatoririlor de serviciu şi reglementează şi alte forme de răspundere. 1. Spre deosebire de celelalte statute (coduri) ale funcţionarilor publici existente din anul 1923 în România. responsabilitatea civilă trebuie să revină funcţionarilor administraţiei publice. pag. În cel de-al doilea caz. atunci când paguba a fost produsă printr-o faptă plasată în afara atribuţiilor de serviciu. op. dar se poate întâmpla şi atunci când funcţia publică a fost îndeplinită defectuos sau nu a fost îndeplinită. încălcarea de către funcţionarii publici.. Răspunderea civilă Expresia „răspundere civilă” are în vedere o răspundere pentru pagubele cauzate. un delict civil ori printr-o infracţiune.1. 83. când funcţia este realizată în mod defectuos. Funcţionarul public poate deci să fie sancţionat cu sancţiuni specifice fiecărei forme de răspundere. după cum se poate observa. civilă sau penală. cât şi cel sancţionator. deoarece ei au îndeplinit funcţiile în modul prescris de lege. Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. specifică dreptului administrativ.

pentru care lucrează. pag. Răspunderea disciplinară Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a acestora. iar subiectul pasiv este autoritatea sau instituţia publică la care acesta este încadrat.culpa in vigilendo – astfel încât realizarea funcţiei publice să se fi desfăşurat normal fără să producă pagubă terţilor. Constituie abateri disciplinare următoarele fapte: a) întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor. Răspunderea disciplinară reprezintă un ansamblu de norme care reglementează actele şi faptele (acţiunile şi inacţiunile) săvârşite de funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor sale sau în legătură cu acestea. Potrivit Statutului. iar. b) neglijenţă repetată în rezolvarea lucrărilor. prin statute speciale. 1. aplicare şi contestare a sancţiunilor disciplinare sunt supuse unor norme speciale. • abaterile şi sancţiunile disciplinare sunt prevăzute prin norme cu putere de lege sau. Organele administraţiei publice răspund solidar cu funcţionarii lor pentru realizarea defectuoasă sau nerealizarea funcţiei publice atunci când prin aceasta se cauzează prejudicii terţilor. cit. g) manifestări care aduc atingere prestigiului autorităţii sau instituţiei publice în care îşi desfăşoară activitatea. op. b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit. • intervine numai în cazul săvârşirii unei abateri disciplinare calificată ca atare prin norme ale dreptului public. aceasta se va dispune prin emiterea de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice a unui ordin sau a unei dispoziţii de imputare. răspunderea civilă a funcţionarului public se angajează: a) pentru pagubele produse cu vinovăţie patrimoniului autorităţii sau instituţiei publice în care funcţionează. • subiectul activ este un funcţionar public. Preda. pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. în calitate de comitent.2.3. după caz. c) absenţe nemotivate de la serviciu. 136 . prin asumarea unui angajament de plată. în baza acestora.culpa in eligendo – şi culpa de a nu fi supravegheat îndeajuns activitatea acestora . deci în cadrul unor raporturi de drept public. în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. în a treia situaţie. d) nerespectarea în mod repetat a programului de lucru. În doctrina actuală au fost identificate următoarele trăsături ale răspunderii disciplinare: • este o răspundere de drept public. c) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituţia publică. unor terţe persoane. în primele două situaţii. În ce priveşte modul de reparare a pagubelor aduse autorităţii sau instituţiei publice. sancţiunile care se aplică şi normele procedurale corespunzătoare57.. f) nerespectarea secretului profesional sau a confidenţialităţii lucrărilor cu acest caracter. • procedura de constatare. în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei sau. 57 M. Temeiul răspunderii organelor administraţiei publice pentru pagubele cauzate de funcţionarii lor stă în culpa acestor organe de a nu fi ales pe cele mai bune persoane capabile să exercite funcţia publică . e) intervenţiile sau stăruinţele pentru soluţionarea unor cereri în afara cadrului legal.

de promovare în funcţia publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani. j) încălcarea prevederilor legale referitoare la îndatoriri. nu poate fi exclusă nici situaţia ca. putând determina greutăţi în înţelegerea şi aplicarea concretă a sancţiunii. Ed. de regulă. În orice caz. latură subiectivă. Abaterea disciplinară a fost definită în doctrina actuală ca reprezentând fapta săvârşită cu vinovăţie de către funcţionarul public prin care acesta încalcă obligaţiile ce-i revin din raportul de funcţie publică sau în legătură cu acesta şi care afectează statutul său socio-profesional şi moral58. Într-o altă opinie. i) refuzul de a îndeplini atribuţiile de serviciu. iar nu de către instanţele judecătoreşti59. obiect. În facerea legii. din culpa funcţionarului şi care nu constituie infracţiune. potrivit doctrinei. conducătorul compartimentului ori al serviciului public. s-a apreciat în doctrină. fapte care privesc nerespectarea programului de activitate. 2002. op. În doctrina actuală. d) trecerea într-o funcţie publică inferioară pe o perioadă de până la un an. care trebuie analizată sub toate elementele care-i constituie conţinutul : subiect. iar altele ridică unele probleme. pe de-o parte.h) desfăşurarea. 2002. b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni. pe de altă parte. cu rigoarea necesară. cit. comportamentul profesional al funcţionarului public precum şi încălcarea anumitor obligaţii ale funcţionarilor publici. sancţiune. Fiind o propunere. va emite ordinul sau dispoziţia (acte administrative de autoritate) de aplicare a sancţiunii disciplinare60.. unele abateri disciplinare sunt definite sumar. conflicte de interese şi interdicţii stabilite prin lege pentru funcţionarii publici. 257 D. Faptul că legiuitorul a optat pentru o enumerare exhaustivă a abaterilor disciplinare demonstrează. Sancţiunile disciplinare sunt : a) mustrarea scrisă. Într-un articol distinct. după caz. iar normele juridice care o definesc trebuie să determine. cel în drept. 350 60 V. pag. e) destituirea din funcţia publică. preocuparea de a asigura stabilitatea în serviciu a funcţionarului public. abaterea disciplinară a fost definită ca „abaterea săvârşită general. op. abaterea disciplinară este întotdeauna o faptă concretă. fiind sancţionată. că această enumerare limitativă prezintă un pas înainte faţă de alte reglementări. s-a suţinut. Sunt indicate astfel de legiuitor. pag. după cum şi conducătorul instituţiei sau al autorităţii poate aplica o sancţiune mai uşoară sau mai severă 58 59 V. dar. de la îndatoririle de serviciu. a unor activităţi cu caracter politic. să fie propusă nesancţionarea celui care a săvârşit abaterea disciplinară. incompatibilităţi. Bucureşti.. Universităţii Titu Maiorescu. modul de îndeplinire a sarcinilor de serviciu. în timpul programului de lucru. cărora legiuitorul le-a rezervat un regim special. Statutul reglementează. Vedinaş. toate aceste elemente. cit. k) stabilirea de către funcţionarii publici de execuţie de relaţii directe cu pretenţii în vederea soluţionării cererilor acestora. Acestea sunt structuri competente să cerceteze faptele sesizate ca abateri disciplinare şi să propună sancţiunea aplicabilă funcţionarilor publici din autorităţile sau instituţiile publice respective. de către organele administrative. comisia de disciplină va întocmi un act pregătitor. c) suspendarea dreptului de avansare în gradele de salarizare sau. pe baza căruia. latură obiectivă. Partea specială. în urma cercetării. în detaliu. Prisăcaru. cu diminuarea corespunzătoare a salariului. pag. 329 . procedura de constituire în cadrul autorităţilor sau al instituţiilor publice a comisiilor de disciplină. Drept administrativ. Brezoianu. după caz.

având în vedere acele fapte ce constituie contravenţii. Drept administrativ. după caz. ea va dispune anularea actului şi poate. diferite de cele săvârşite în afara activităţii profesionale.3. Prisăcaru. situaţie în care.. în cadrul răspunderii administrative a funcţionarilor publici. Faţă de prevederile Statutului. sancţionarea diferită trebuie motivată. demonstrând apartenenţa acestei instituţii la ramura dreptului public. în absenţa altor dispoziţii procedurale speciale. funcţionarul public nemulţumit de sancţiunea aplicată se poate adresa instanţei de contencios administrativ. aceste litigii urmează să fie soluţionate de către instanţa judecătorească potrivit Legii contenciosului administrativ. alin. pag.3.decât cea propusă de comisia de disciplină. 83. însă nu poate ea însăşi să aplice o sancţiune disciplinară unui funcţionar aparţinând administraţiei publice. All Beck. solicitând anularea sau modificarea. Această dispoziţie a fost considerată neconstituţională. cu claritate. cit. În primele două cazuri. astfel încât să existe o anumită proporţionalitate între sancţiunea aplicată şi gravitatea faptei săvârşite. Această prevedere a fost privită în doctrina consacrată funcţiei publice ca prezentând o semnificaţie deosebită. Potrivit legii. op. însă. Există însă o derogare de la procedura comună. 1. Dacă instanţa judecătorească apreciază că actul de sancţionare este nelegal. celelalte sancţiuni disciplinare cu excepţia destitiurii din funcţia publică. Ed. Statutul adăugând la soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa de judecată şi pe aceea a modificării ordinului sau dispoziţiei de sancţionare. a ordinului sau a dispoziţiei de sancţionare. Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii. destituirea din funcţia publică. radierea se constată prin act administrativ al conducătorului autorităţii sau instituţiei publice. deoarece modificarea actului administrativ de sancţionare ar echivala cu o imixtiune a puterii judecătoreşti în sfera de competenţă a administraţiei publice61. Este adevărat că instanţa judecătorească trebuie să verifice legalitatea actului de sancţionare. Bucureşti. în termen de un an de la expirarea termenului pentru care au fost aplicate. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public . care implică o răspundere contravenţională potrivit dreptului comun în materie62. 2002. cel mult. deoarece tranşează. Răspunderea contravenţională Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu. în doctrină s-a subliniat că este vorba despre o răspundere administrativ-contravenţională. să indice sancţiunea cea mai severă care ar putea fi aplicată funcţionarului public. Radierea de drept a sancţiunilor disciplinare reprezintă un principiu al regimului juridic aplicabil răspunderii disciplinare a funcţionarilor publici. asemeni oricărui cetăţean. dar nu mai aspră decât cea iniţial dispusă. săvârşite în timpul şi în legătură cu atribuţiile de serviciu. 169 V. Trăilescu. 61 62 A. Referitor la această prevedere legală. pag. Sancţiunile disciplinare se radiază după cum urmează: în termen de 6 luni de la aplicare. în doctrină s-a apreciat că. mustrarea scrisă. funcţionarul public se poate adresa cu plângere la judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat63. în termen de 7 ani de la aplicare. inclusiv în ce priveşte individualizarea sancţiunii. 333 63 Art. deosebirea de regim juridic dintre salariat şi funcţionarul public. Tratat elementar.

primirea de foloase necuvenite. fiind definită ca „persoana care exercită permanent sau temporar. ca autor al infracţiunii. Iorgovan. conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia să ia măsura de suspendare a funcţionarului public din funcţia publică pe care o deţine. numire. de a soluţiona plângerea acestuia. măsura suspendării din funcţie să fie numai facultativă. Prin legi speciale se pot institui şi unele prevederi specifice. oraşului.Această dispoziţie nu are în vedere termenul în care poate fi atacat procesul verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii şi nici faptul că dispoziţiilor din Statut le este aplicabil dreptul comun în materia răspunderii contravenţionale. în această fază. noţiunea de funcţionar public are o sferă mai largă de cuprindere decât în alte ramuri ale dreptului. repartizare). care poate să nu fie cea de la locul săvârşirii contravenţiei. se poate interpreta că acesta poate fi exercitat şi de către funcţionarii publici64. contravenţia constituie fapta săvârşită cu vinovăţie. 618 . În considerarea prezumţiei de nevinovăţie. intitulat „Infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul”. Faţă de regimul de drept comun în materia răspunderii administrativ-contravenţionale prin care a fost stabilită competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia. prin hotărâre a consiliului local al comunei. indiferent cum a fost învestită. municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti. Pe planul dreptului penal. urmând să aibă caracter 64 A. cu orice titlu. Statutul prevede expres competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are sediul autoritatea sau instituţia publică în care este numit funcţionarul public sancţionat. purtarea abuzivă. în Codul penal există un capitol distinct. În unele cazuri. ordonanţă. Deoarece dreptul comun al contravenţiilor stabileşte şi calea de atac a recursului la secţia de contencios administrativ a tribunalului. pag.4. derogatorii de la legea generală. Astfel în Statutul funcţionarilor publici se prevede că în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru săvârşirea unei infracţiuni. cit. o însărcinare de orice natură. cât şi ca subiect pasiv în infracţiunile săvârşite de alţii împotriva sa. Răspunderea penală Răspunderea penală intervine pentru infracţiunile săvârşite în timpul serviciului sau în legătură cu atribuţiile funcţiei publice pe care o ocupă. calitatea de funcţionar public constituie o agravantă a infracţiunii ( de ex. Prin urmare. stabilită şi sancţionată ca atare în lege. de a soluţiona plângerea contravenientului. cu privire la răspuderea penală a funcţionarilor publici. se consideră că ar fi fost mai potrivit ca. luarea şi darea de mită şi traficul de influenţă. – sustragerea de înscrisuri).. în înţelesul dreptului penal nu are relevanţă titlul însărcinării sau modalitatea învestirii (alegere. retribuită sau nu în serviciul unei unităţi din cele prevăzute în art. 1. Potrivit reglementărilor în vigoare. unde sunt definite infracţiunile de : abuz în serviciu sub cele 4 forme (contra intereselor persoanelor. Astfel.3. prin îngrădirea unor drepturi şi în forma calificată). prin hotărâre a Guvernului sau. Este de menţionat că funcţionarul public poate să apară atât ca subiect activ. neglijenţa în serviciu. 145 din Codul penal.” În noţiunea de funcţionar public intră şi orice salariat care exercită o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice. op. dar unele pot fi prevăzute şi în legi speciale. după caz. Infracţiunile care pot fi săvârşite de funcţionarii publici în exercitarea funcţiei sau în legătură cu atribuţiile de serviciu sunt prevăzute în Codul penal. contra intereselor publice. a consiliului judeţean ori a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

calificând o anumită faptă ca infracţiune penală sau lăsând să fie sancţionată pe cale disciplinară. care va fi dispusă de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice... Un alt caracter important privitor la regimul juridic este că. faptele ce constituie infracţiuni comise de funcţionarii publici sunt aproape identice cu cele ce constituie abateri disciplinare. 78 . Sedcom Libris. Regimului răspunderii penale consacrat de dreptul comun.. Alexandru. Ed. în care se cuprinde şi calificarea pe care norma juridică o dă unei anumite fapte. prin gradul de pericol social mai redus pe care îl prezintă. suspendarea din funcţia publică încetează. din reaua credinţă a comitentului. C. op. 2003 2. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. Ed. pag.. 2002 65 66 M. pag. această deosebire se evidenţiază prin unele caractere privitoare la regimul juridic. Bucureşti. din repetarea ei frecventă şi sistematică. i se adaugă instituţia suspendării funcţionarului public. ca şi sancţiunea ce trebuie aplicată67. va fi sesizată comisia de disciplină competentă. 153 V. 2003. Deosebirea dintre abaterea disciplinară şi infracţiune În unele situaţii. Ticameş. când vinovăţia funcţionarului public se bazează pe probe mai consistente65. în general. Bucureşti. Ed. abaterile disciplinare sunt prezentate de multe ori „exempli gratia”. cit. dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Statut66... I. Enescu. Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penală ori încetarea urmăririi penale. gradul de pericol social rezultă din împrejurările obiective şi subiective în care s-a comis fapta. În al doilea rând. D. pe care le apreciază norma juridică. pe când infracţiunile penale sunt expres prevăzute. iar fapta funcţionarului public poate fi considerată abatere disciplinară. 275 67 E.. Drept administrativ. I. precum şi în cazul în care instanţa judecătorească dispune achitarea sau încetarea procesului penal. Bibliografie 1. Vedinaş. 2002.obligatoriu numai dacă s-a dispus măsura arestării preventive. Universitară. Economică. Popescu-Slăniceanu. Bucureşti. din urmările pe care aceasta poate să le aibă. în mod obligatoriu. Preda. Bălan. Trecerea de la răspunderea discplinară la una penală şi invers este în funcţie de necesitatea întăririi discplinei şi legalităţii şi de nivelul conştiinţei funcţionarilor la un moment dat. etc. Se poate spune că. E. pag. care indică şi sancţiunea respectivă.. M. din mobilul faptei. cu toate elementele lor. de normele juridice. cit. abaterea disciplinară se deosebeşte de infracţiunea penală. iar funcţionarul public respectiv va fi reintegrat în funcţia publică deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariate aferente perioadei de suspendare. Dincă. I. Cărăuşan. În situaţia în care nu sunt întrunite condiţiile pentru angajarea răspunderii penale. op. în primul rând. Drept administrativ şi procedură administrativă. S.

Sedcom Libris. Ticameş. 2001 8. Drept administrativ. Drept administrativ.. 83. Ed. revăzută şi adăugită. Art. Ed. 2 din Legea 188/1999 privind Statutul Funcţionarului Public . Negulescu. Oroveanu. ed. Bucureşti. I. Ed..I. Tratat de drept administrativ. 1999 4.. ediţie revăzută şi actualizată. 2003. Marvin ”. E. Institutul de Arte Grafice „E. Principii generale. Ed. a IV-a. Iorgovan. note de curs. Bucureşti. Tratat de drept administrativ. pag. M. S. Sylvi. Petrescu. L. Tratat de drept administrativ. Bucureşti. Lumina Lex. Drept administrativ. Drept administrativ şi elemente de ştiinţa administraţiei. vol. Cerna. N. P. Bucureşti. ed... Ed. 2000 9.1998 7. Cordial Lex. R. Partea generală. Bucureşti. ClujNapoca. A. alin.3. Giurgiu. 2005 5. All Beck. ediţia a II-a revăzută şi adăugită. 78 10. M. Ed. vol. 1934 6. Preda. Bucureşti.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful