MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. viaţa oamenilor. economice. Prin aceste definiţii. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. începute încă din Antichitate. factor demografic. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă. mai exact o etiogonie. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. fără a putea fi încă o sociologie. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. cetăţii. particulare. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. dar premisele ontologice. gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. Dezvoltarea teoriei sociale.sociale. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. prin studiul filosofant speculativ. Gândirea socială. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. ci şi o etologie. idei dezvoltate de stoici. la Platon. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. a opoziţiei lor. Toate încercau să identifice substanţa. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti.”filosofie istorică”. juridice. activităţi economice). studierea şi explicarea societăţii. Problema raportului societate – individ. Theogonia sa este şi o sociogonie .”filosofie socială”. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . morale. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. de evidenţiere a cauzelor lor. 1. De aici nevoia de cercetare şi explicare. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. mediul geografic.

un spirit mai universalist şi democratic. ecleziastică. PUFFENDORF. HUGO GROTIUS. FERGUSON. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. Încă de la 1370. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . Între cele două direcţii. ori piere. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. considerat un tratat de economie politică concretă. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. MONTESQUIEU. iar MACHIAVELLI.a. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). b) “epoca de aur “ a lui Seneca. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. filantropic al bogaţilor. HEGEL. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). înaintea căderii în păcat. Machiavelli separă teoria politică de etică. cunoaştere concretă. Evul Mediu a fost preocupat. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. N. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. HERDER. ROUSSEAU. d) puterea derivă de la Dumnezeu. demarcaţia este dificil de făcut. 6 . QUESNEY. HOBBES. ilustrează o tendinţă. ca şi istoria sociologiei însăşi. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. prin guvernarea fără coerciţie. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. CONDORCET ş. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete. ALTHUSIUS. corespunde stării omului în Paradis.J. VOLTAIRE. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. GENTILES. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului.această opoziţie. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. caracterizată prin fraternitate. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale.

Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). b) Faptele sociale. sociale. Gurvitch. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). b) Procesele sociale. mai ales democraţia.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. ce decurg din natura lucrurilor. considerat părintele psihologiei sociale. Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. călătoriile şi descrierile etnografice. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. 2. atât A. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. comportamentele şi activităţile umane ş. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. culturale. cele social – politice. ci şi economice şi politice. Continuatorul lui Montesquieu. După opinia lui G. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate. Comte. Tocqueville. nu numai geografice. cât şi cele spirituale. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor).a) se bazează pe relaţii necesare. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. atât cele materiale. Hobbes. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. politice. sunt pregătite printrun proces îndelungat. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. sub acţiunea unor legi bine determinate. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. economie politică. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). 7 .

politice. asociat. A. Acesta. juridice. esenţa. morale dintre oameni în cadrul societăţii. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. ”filosofie istorică”. morale. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. ”fizicologie socială”. 2. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. Toate încercau să identifice substanţa. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. pozitive. economice.1. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. microsociale. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. forţele coercitive şi forţele care 8 .b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. tovarăş. Începând cu Renaşterea şi. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. companion şi “logos” = ştiinţă ). natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. înglobându-le în tipuri dialectizate. apoi al celor filosofice. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. Gândirea socială. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. în perioada modernă. grupate şi globale”. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. economice. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. constituirea societăţii civile. producţia industrială. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor. complexitate determinată. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. tehnică. îndeosebi. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. ”filosofie socială”.

b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe. prin generalizare devenind social. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . 3. un act. dinamica şi ansamblul de structuri. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. Gurvitch. Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. relaţii.dispersează aceste colectivităţi. Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. acţiuni sociale existente în societate”. Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă). Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . În cazul constrângerii. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. Durkheim şi G. Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. o conduită etc.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului .

puterea. atitudini. 10 . o etică a actului politic. Contradicţiile între individ şi societate. dreptate etc. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. emoţii şi sentimente etc. prejudecăţile. motivaţii. putere exercită averea. politice. nu au mai puţină influenţă. zvonuri. a şefului asupra subalternilor. închipuiri. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului). până la conflictele de interese diverse (economice. obiective. performanţele. ideologice etc. Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. politice. superstiţiile. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. individul se opune societăţii. juridice. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. a antrenorului asupra sportivilor. administrative – legitimitate. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. structurilor şi instituţiilor sociale. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. prestigiul. economice. se identifică cu ea. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. religioase. a autorităţii asupra cetăţenilor. arta conducerii. 2) pe de altă parte. autenticitate. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. În ipostaza identificării individului cu societatea. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. aptitudinile. putere exercită şi normele juridice. banii etc. valorile etice.). ideologice.Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. să se supună rigorilor sociale. moda. competenţele etc. tradiţiile. opinii. Astfel. Valorile pot fi generale. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. filosofice. zvonurile. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. credinţele. morale. a părinţilor asupra copiilor etc. ca semn al socialului. o înfruntă. particulare. individul se contopeşte cu societatea. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. credinţe. De asemenea. eficienţa guvernării).). De asemenea. Astfel. colectivităţi distincte. specifice unor grupuri. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor.

ideologice. a moralei. 11 . obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. organizaţii şi instituţii sociale diverse). a mulţimilor. demografia. societăţi concrete. rural. a claselor sociale. mulţimile. Toate acestea au calitatea de fapte. au cauze şi produc consecinţe fiind. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. a limbajului. a zonelor montane. studiu concretizat în : sociologia politică. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. ecologia socială (sociologia mediului urban. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. 4) Ansamblul instituţiilor sociale. 4. sociologie industrială. dar şi categorii sociale. îndeosebi cea productivă. a educaţiei. a familiei. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. a artei. deci. urbană. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). rasiale etc. în anumite împrejurări anomice.De asemenea. simbolice. sociologia sportului etc. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. rurală. a turismului. deci putere. a şcolii. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. sociologia pieţei. a religiei. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. a comunităţilor etnice. al structurilor spirituale. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. Sociologia grupurilor. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. a dreptului. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. grupările anarhice nu exercită. 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. grupurile de presiune. mediu şi micro sociale. a mass-media. a deltei) etc. grupuri. a muncii. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. mai puţină autoritate şi influenţă. sociologia organizaţiilor etc.

dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. etnologiei şi etnografiei etc. 6) Ansamblul structurilor. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. istoria. Cu statut autonom. separării. antropologiei sociale şi culturale. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. claselor. Psihosociologia relaţiilor interumane. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). interetnice etc. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. a liderilor(conducătorilor). b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. ştiinţele politice şi administrative. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. psihologia. c) problema legilor sociale. demografia. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. Psihologia grupurilor. 5. generată de complexitatea faptelor sociale. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. comunităţilor. 12 .1.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. economia politică. valabile pentru întreaga societate. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. colectivitatăţilor. din cunoştinţele sociale contemporane. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. sociologiei comparate. geografia. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. Psihosociologia personalităţilor. mulţimilor. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. etnologia. Fără pretenţii exhaustive. având aparat categorial propriu. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. a tipurilor de cultură şi civilizaţie.

socială. în prima fază. Prin aceasta. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. sincronicul cu diacronicul. neomogene. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. politic. înţelese ca totalitate. conform proiectelor şi programelor dezirabile. care lăsa în afara conţinutul real.5. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate.etnice. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. culturală. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale.2. rasiale. logicul cu istoricul. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. ca fapte sociale totale. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. staticul cu dinamicul. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. asupra omului şi culturilor. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. interesează lumea contemporană. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. cosmopolitismul. culturală şi politică. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. epistemologic. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. integraţionismul. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. interacţionează cu sociologiile de ramură. specifice unor comunităţi sau societăţi închise. antropologia se apropie de sociologia generală. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. studiind probleme economice. 13 . Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. Antropologia. naţionale. practic. politice. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. ”ce reprezintă izolaţionismul. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”.

de sănătate. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. integrând şi problematica generică a personalităţii. ritmurile. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. mai ales istoriografia. raport între populaţia ocupată – neocupată. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă. a surselor istoriografice.5. concluziile şi metodele sociologiei. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. necesar sociologiei.3. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. şomaj. densitatea. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. funcţiilor şi capacităţilor umane. proceselor. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. Istoria nu poate opera cu scenarii. migraţiile interne şi externe etc. indicatori numiţi demo – socio – economici. durata medie de viaţă. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. natalitatea. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. sporul natural. investigaţiile. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. dinamica lor. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. cât de legile 14 .5. poate demonta falsurile istorice. Sociologia evidenţiază tendinţele. mortalitatea. educaţionali. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. 5. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. în ramuri ale producţiei economice. iar principală calitate a istoricului este erudiţia.4. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. Istoria. ca şi ale altor ştiinţe sociale. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. sistematică. şcolari. populaţia ocupată.

Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. relaţii. opinii. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. mentalităţi. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. personalitate decât în cadrul grupului. naţiune. mod de trai. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. psihologia socială surprinde fenomene pe viu. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . diferite profesii etc). societate. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. sex. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. cât şi de către sociologie. materiali. studiat atât de către psihologia socială. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. raportul dintre natura şi societate. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. cultural asupra naturii. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. Psihologia socială studiază planul particular. profesie. caracter şi personalitate. nu apare ca un factor extern. clasă. Grupul. orânduire. Astfel.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. cât şi determinaţiile social – obiective. cu cele tehnice. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. a trăsăturilor de temperament. 5. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. social din construcţia omului. obiceiuri care toate se întrepătrund. cultură. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. sentimente. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. vârstă. tradiţii. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. economice. mediu. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. în dispoziţii.6. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate.

sociologia politică. geologia. geografia rurală şi urbană. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. Structurile economice şi mecanismele legice. nivel de instrucţie şi profesionalism. financiare. grup. puterii. cât şi informale psihosociale).7. 5. agricolă. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. experienţele. formarea şi structura opiniei politice. conflictele şi perturbaţiile sociale. tehnologice. Sociologia. Raportul însă nu este simplu. b) Relaţia dintre. organizaţii economice). Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. de tipurile de evenimente politice. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. de raporturi politice şi de autoritate din societate. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. nu are un 16 . a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. Deci. sisteme de relaţii umane ( atât formale. interesele. industrială. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. economice. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. tehnice. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. ca şi variabilele economice ale activităţilor. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. geografia economică. 5. respectiv sociologia economică. întreprinderi. pe de o parte. ecologia umană. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. mai ales prin ramura sa. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. subiecţii economici (indivizi. respectiv sociologie rurală şi urbană. ca şi comportamentele economice ale lor.8. sociologia mediului. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale. de formele acţiunii politice. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale.

Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. integrală a societăţii. pentru a putea avea o viziune globală. formarea unor specialişti în activitatea politică. putere). grupuri sociale. administrativă. de ecologie. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. în politică. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. categorii. colectivităţii. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. 17 . kratos = conducere.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. de psihologie socială. de sociologie etc. economice. constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist.

Mecanica socială se originează în concepţia lui A. deci. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. incoerentă. independent de Darwin. dar distinctă de aceasta. c) societatea ca manifestare a real – umanului. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. fără un specific propriu. Structura socială devine tot mai complexă.F. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. integrată în natură. Precizarea obiectului sociologiei. B. Spencer constată asemănări. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. independentă de restul naturii. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. P. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. sociali şi culturali. o prelungire a acesteia şi. a căror succintă prezentare urmează. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. existentă încă din Antichitate.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. La această orientare. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale.U. ca şi organismele vii. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii. supus legii evoluţiei. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. Spencer. Spencer – concepe societatea ca un organism social. cu un determinism propriu. 1967. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. sociologul L. Între evoluţia biologică şi cea socială. Soluţii biologizante. 18 . organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice. la o eterogenitate relativ coerentă. Comte. realitate ireductibilă la suma indivizilor. 1. procese şi orientări sociologice. a existenţei realităţii sociale.

Contagiunea indivizilor la normele. În aceste împrejurări. căruia i se supune şi societatea. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. fie animale. iar în societate imitaţia. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. 19 . Absorbţia individului în masa mulţimii. a indivizilor umani. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. acţiunile sociale. În organismul biologic părţile există pentru întreg. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. obiceiurile. Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor . Laponge şi A. Gobineau. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. regulile. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. 2) Teoria imitaţiei a lui G. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. C. fie umane. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. Imitaţia este socială. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. panica). care este repetiţia. În lumea fizică este ondulaţia. Waxweiter introduce un termen nou. credulitatea şi spiritul gregar). pe când inovaţia este individuală. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. O altă subvariantă.Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. în lumea vie ereditatea. Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar.

Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. culturale. refulare. instinctual gregar. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. Eu-l şi SupraEu-l. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. nevrotice şi de alienare. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. 3) Sociologia formei. C. rudenie. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. Adler. Dupreel). şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza.G. D.3) Psihologia socială a lui Mc. anonimat sau însingurare în mulţime) . mediul în care există şi care determină comportamentul individului. alienarea. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. Prin modul de raportare al individului la societate. unde: Bp = comportamentul individului. independenţă. Freud şi a discipolilor săi. social al grupului). 4) Concepţia lui S. Marcuse). în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. combativitate. artistice. în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. E = câmpul psihologic al persoanei. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K.Tönnies. supunere. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. cunoscută sub numele de psihanaliză. iar în 1947. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. politice. Jung şi A. alienare. având caracter conflictual. Lewin. a lui F. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. repulsie. defulare. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. respectiv a celei capitaliste (H. Soluţiile sunt reforma socială (E. după formula Bp= f(PE). Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. sociale. 20 . biologiste şi psihologiste. starea de mulţime. P = persoana. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE). unde G = grup social. curiozitate. Fromm) şi critica societăţii. de achiziţie şi construcţie. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste.

segregaţii. E.ajutor reciproc.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă. asociaţii 3. compromis. control social . intimidare . competiţie.diferenţiere. dominaţie 4. alienare 10.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 .Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. asemănare. dezvoltarea legăturilor sociale . naturalistă: geneză. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) . educaţie. conjugare . organizare. individualizare 11. discuţie .artificiale Forme . relaţie. cooperare 7. amalgamare . asimilare etc. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E. asimilare prin forţă . subordonare . Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small .Tönnies distinge între comunitate şi societate.imitaţie. partide) spirituale Asociaţii .diversificarea civilizaţiei. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. conflict.clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei. competiţie. stratificare 8. geneza societăţii 2. Mc. naţiuni.îndepărtare. E.lupta de clasă. control liberal. El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare.toleranţă. seducţie. socializare 9.multiplicare. cristalizare manifestări considerate concrete . producerea antagonismelor .comunicare.exploatare. opoziţie 5.Ross şi R. diviziunea muncii. regularizare . adaptare 6. acomodare.

procesele ce se desfăşoară între oameni. de ex. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. concept central la M. colectivităţi teritoriale. că relaţia este totul. operaţionalizate. 22 . b) mase abstracte – forme durabile. fenomene şi expresii sociale. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. asimilare. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. uniune (distanţe sociale mici). Directorul. A doua variantă este relaţionismul pur. adaptare. conflict (distanţe sociale mari). este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. o teorie a tipurilor ideale. b) de separare. O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. Husserl. tradiţia. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. dar neorganizate (fără structuri concrete). Societatea este rezultatul conduitelor individuale. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). dar există o continuitate relativă si o organizare internă. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). Acestea orientează acţiunea oamenilor. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. concurente. patronul. participanţi la o demonstraţie. biserică. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. Simpatia. 3) colective abstracte – stat. Curentul fenomenologic. prin introspecţie. M. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. Astfel. afectivitatea. umanitate. Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. valoarea. L. naţiune. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. de ex. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea.unor forme sociale concrete. clasă socială. popor. consideră. sportiv). pe baza acestei teorii. F. spectatori la un spectacol artistic. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. G. Scheller. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. apropiere. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. conform lui Husserl. Edward Spranger. Pentru a deveni conduite sociale. Brentano. microgrupuri. opoziţie.

de a se socializa. Heidegger. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. în artă (filosofie – introspecţie socială. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra. poporul. intenţie – specific societăţii. Promovând un individualism. ostilă sociologiei. prin poziţia. a comunităţii vitale(famillia. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. Th.P. Dϋrkheim. Definind esenţa umană. Gurvitch. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. tribul. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. iar J. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. Acestei orientări îi aparţin şi E. J. modelându-se după aceştia. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. H. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. trăsătură a raportului soţ – soţie. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. M. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. acestea fiind complexe de relaţii sociale. Litt şi Th. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. admit existenţa umană nu numai între lucruri. şi ca urmare. corelaţii ale oricărui grup social. recreând-o după propriul tipar. ci şi între oameni. Maspers şi G. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană. I. Societatea. conştiinţa sa). Forme de empatie : actorul. ca obiect al sociologiei. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. generatoare. cât şi relaţiile spirituale.2) experienţa trăită în comun. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. de a se identifica cu un grup social. grupuri sociale. de a se asimila altei persoane. ce se apropie de solipsismul kantian. alcătuind un sistem social complex. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. colectivă asupra lumii). ci două componente structurale. în genere. parte a naturii. dintre gemeni. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. instituţii sociale. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. 23 . Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. apropriind (luând în stăpânire. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. 3) calcul. omenirea). Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială.

ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. tehnice. categorii. ca sisteme de relaţie socială deci. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. nu sunt operante pentru sociologie. organizaţii. spiritual. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. comportament economic. obiecte de analiză sociologică. ”procese” şi “relaţii sociale”. procese şi fapte sociale reale. miturile. specific sociologiei generale. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. unele esenţiale. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. 2. ca realitate socială. 24 . ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. concepută static. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. sistemul de proprietate. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. economice. adică organisme. altele neesenţiale. clase sociale). individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. umanizat. regimul politic. “fapt social”. b) un sens restrâns. produse materiale sau spirituale. de “obiectul social”. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. alte activităţi desfăşurate de societate. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. de acţiuni concrete. Iordachel („Introducere în sociologie”. Unii sociologi disting “faptul social”. specifice realităţii sociale. ne punem întrebarea formulată de I. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. instituţii. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. de acţiunea subiectului sau agentului social. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. considerate ca fapte totale. fizic. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. Alţi sociologi nu operează această distincţie. obiectele culturale. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. “fenomene”. laturi. sistemele de norme morale. c) un sens intermediar.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite.

caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. ca material din care a fost făcut. Sub aspectul sociologic. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. efecte asupra întregului structurat. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. Mitul reprezintă un fapt social. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. chiar şi la nivelul inconştientului. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). implicaţii. culturologice. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. ştiinţifice. respectiv migrarea. şi pe verticală (stratificarea economică. politic. ea acoperă aglomeraţii umane. ce tind să devină actuale. Mitul conţinând modele – arhetip. mobilitatea spaţială pe orizontală. ca simbol al autorităţii. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. politice. administrativ. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. sporul natural al populaţiei. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. de ex. social . interacţiuni. terenul. de nivel de civilizaţie. societatea. O construcţie arhitectonică. ci sub aspectul folosinţei sale. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. Exprimarea prin 25 . În afara ei nu există societate. solul. El îndeplineşte un rol motivaţional.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. Obiectele fizice. fizic. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. în acţiune. ca sediul unei instituţii publice. Un obiect material. ca element ambiental al unei aşezări umane. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. morale. pentru constituirea unor structuri colective latente. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. religioase. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. socială. Mişcarea demografică. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. de sistemul economic. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale.

solidare. în temeiul mitului. R. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. în strânsă legătură cu cele de dinainte. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. 2. inclusiv argourile. mentalităţile grupurilor umane. Un fapt. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. maniera de a ne îmbrăca. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. comunităţii. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. asupra indivizilor. 3. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. mitul Europei Unite. străzilor. geneză. capitalistă. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. însă le înglobează într-o viziune coerentă. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. manifestări. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. la originile omului şi societăţii. Ex. ca elemente concrete ale unei culturi. generale. Boudon şi P. introducând conceptul de “fapt social total”. M. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. sunt descifrate prin analiza sociologică. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. fac o proiecţie implicită pentru viitor. Mauss. subliniază o a doua caracteristică. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. Sociologia. oraşelor. propun o analiză mult variată. opusă unilateralizării explicării societăţii. Tot fapte sociale. atitudinile politice. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. al prosperităţii în economia de piaţă. regulile şi normele limbajelor sociale. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. hrăni. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. Acestea. relaţiile dintre dinamica lor 26 . interacţiuni. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. de la antagonism până la colaborare. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. efecte. în reflecţiile. totalitatea.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului.

temporar. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. mituri. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. a contradicţiei. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. el generalizează diversele fapte individuale. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. 3. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. Ele însele au calitatea de fapte. ritualizează sensul. generează. În societate există două planuri: 27 . ori cel al relaţiilor dintre grupuri. fenomene sociale. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. mai diferenţial. Pierderea bifrontalităţii. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american.reciprocă. G. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. acţiuni. Simbolurile sunt semne ale socialului. simbolismul : societatea este simbolică. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. obiecte. se caracterizează prin activităţi simbolice. 6. R. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. În “Tratat de sociologie generală”. 4. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. dar şi componente ale societăţii contemporane. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului. 5. însă. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. Raportul dintre static şi dinamic. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. Societăţile arhaice. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. tendinţe opuse. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. tendinţe specifice de evoluţie. a spiritului critic. cu cât este mai global cu atât este mai specific. verificate. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. trăiesc prin semne. o serie de sensuri şi semnificaţii. mentalităţile constituie un nivel mai profund. idealurile. materială. Sociologia trebuie să fie bifrontală. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. idealuri. manifest şi latent. mai particularizat. Problema sociologică a praxis – ulul. relativ. diferenţialitatea : faptul social.

Comte. statutul social al sociologiei. Societatea este obiectuală. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. transcendent la cunoştinţele individuale. Societatea. ca spaţiu de civilizaţie. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. psihicul individual. b) demersul sociologic explicativ. existenţa lui în conştiinţa. biologică a sa. 28 . istoric. metafizică. demiurgic. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. constrângător. socialului şi gândirii. este un antidestin . Socialul este domeniul specific. descriptiv şi creator. a întregului praxis social – istoric. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. precum şi de determinarea destinului său istoric. providenţială. societatea. dar este şi subiect social. un obiect social. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. politic.a) societatea ca atare = praxis-ul social. Omul este lumea sa. cultural. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. A. orb. transcendent.

sunt manifestări ale esenţei sociale. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. b) fapte. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. relaţii. se manifestă ca evenimente. La rândul lor. artistice. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. limitată temporal. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. de comportamente şi acţiuni concrete. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. faptele. fenomene. morale. familiale. structuri şi procese parţiale – economice. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. integral. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. fenomene. sportive – care sunt studiate. concretă. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. de manifestări parţiale diverse. Fapte. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. 2. politice.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. evenimentele. ca totalităţi. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global.. 29 . evenimente şi procese sociale. fenomenele. sunt elemente ale realităţii sociale. Deşi pot fi definite distinct. fenomene. se împletesc în fenomene sociale. au o istorie a lor. juridice. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. Se pot distinge: a) fapte. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. religioase.

o complexitate generală. organizaţii etc. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. admiterea la facultate. creşterea sau scăderea populaţiei. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. chiar contrarii. 30 .Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. diminuarea resurselor băneşti. creşterea preţurilor. căsătoria a două persoane. inventarea unei noi arme. coerent în substanţa sa. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. falimentul unei întreprinderi. apariţia unui ziar local sau central. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. o catastrofă naturală. asupra ordinii şi liniştii publice. Însă. a stimulării sportivilor). promovarea unei echipe în divizia superioară. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. apariţia unui produs industrial. un conflict militar local sau regional. greva unui colectiv de salariaţi. asupra satisfacţiei spectatorilor. fluctuaţia cotaţiei la bursă. în afara domeniului strict de referinţă. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. votarea unei legi. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. cumpărarea unui autoturism. deschiderea unei fabrici. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. căderea unui guvern.etc. semnarea unui tratat politico – diplomatic.etc. Este un fapt parţial. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. programarea unei competiţii sportive. lansarea pe piaţă a unui detergent. alegerile locale sau generale. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938.

considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. de adaptare. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. se manifestă atunci sfere de egalitate. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. au la bază relaţii de unire. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă. economice. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. vag. grupuri. de muncă. spaţiale. sexuale. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. juridice. sportive etc. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. sunt fenomene sociale. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. socializare care determină apariţia faptelor sociale. morale. familiale. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. de modificare. decadenţa moravurilor etc. subordonare. de unire. se grupează în ansambluri. Criminalitatea. Astfel. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. relaţiile sociale au un caracter difuz. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. de distincţie. de integrare. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. de dependenţe sau de dominare. de vârstă. 4. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. Situaţiile de viaţă. Dacă la nivelul microsocial.3. de timp liber. opoziţie şi conflict. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. temporale. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. sunt în mişcare. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. capătă mecanisme de generare mai complicate. şomajul. grupuri. când acţiunile de relaţie se repetă. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. de generaţie. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere.

Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. Puterea relaţională a unei grupări . individul. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. acelaşi. două clase de 32 . generate de diviziunea muncii. este membrul multor grupuri sociale. afişarea unor norme proprii în mod violent. Conceptul sociologic propus de Wiese. Există schimburi de bunuri. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. amicale. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. dispun de o putere relaţională mai mare. energetice. profesionale. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. două grupuri. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). nonconformismul. opunându-se haosului. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Însă. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. coordonări şi subordonări. În societăţi rigide. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. El aspiră să instituie. o sferă de relaţii simetrice. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. apare protestul. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. constituind treptat întrega societate.contraacţiunilor efectuate. cu o structură de casta. să-i diminueze tendinţele egocentrice. relaţia de dominare se justifică. În societate există nu numai relaţii de egalitate. Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. simpatii şi antipatii. în limita posibilităţilor. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. egalitare. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. Astfel. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. ci şi domenii de subordonare. informaţionale. Sunt însă şi grupuri marginalizate. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale.

Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. 33 . În concluzie. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial. În accepţia largă. reprezintă un proces. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect.condiţii diferite. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. În consecinţă. interpersonale. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. Szczepanski. observabilă. lipsind elementele relaţionale. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). şi proces care are loc în societate. în accepţia restrânsă. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. pe de o parte. au o durată mai mare în timp. grupurile. nupţialitatea nu sunt procese sociale. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. fie sunt procese sociale. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. ci doar procese ce există în societate. Astfel mortalitatea. între individ şi grup. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. prezintă o constanta în dezvoltare.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. natalitatea. politice.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. 5. grupuri. În societate au loc procese în care fenomenele economice. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. intergrupale. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. rata accidentelor de circulaţie etc. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. având cauze biologice. la mediu. o anumită direcţie. ex. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. mortalitatea. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. colectivităţi. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. Prima distincţie se face între proces social. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. pe de altă parte.

de conflict. procesele sociale pot fi: de competiţie. Grupul apare ca o totalitate. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. adică agentul social respectiv. iar relaţia individului este cu această totalitate. Sunt procese de comunicare. cu modalitatăţile de control ale grupului. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. intră în relaţii cu valorile. de acomodare. cu cât personalitatea este mai autentică. normele. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. fiecare cu propria viaţă. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. de asimilare. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. dar şi de conflict. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. 2) procese interpersonale. de cooperare. modelele. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup.În această diviziune. mai dezvoltată. 5. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. instituţiile. Astfel. Conform specificului sociologiei. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. 3) procese între individ şi grup. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. normele. 4) procese intergrupale. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. dar sociologia ţine seama de ele. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. ca tip de interacţiuni sociale. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi.1. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. valorile sociale. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 . de adaptare reciprocă. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . ci şi social.

1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. fie de incluziune. Ele pot fi procese de organizare. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. Proces social de cooperare. religioase. exercitate până la fanatism. descendente. 5. componente psiho – afective. cum ar fi excluderea sau exterminarea. relaţii fie între totalităţi. apreciere. reorganizarea. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. fie între indivizii grupurilor respective. cuprinde stări contradictorii. concurenţa. Proces social de acomodare. de respingere. de competiţie. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. de sistemul de norme. Szczepanski. Generează schimbări în sistemul de valori. autoatribuită de diversele grupuri. 5) Procesele neostructurante. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. relaţiile. întrajutorare. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. Dupa J.de bogat. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor.2. prin excelenţă. politice. Proces social de conflict. ideologice. un înalt grad de subordonare. În cazurile grupurilor închise. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. cu o normalizare riguroasă. sunt normale. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. de stratificarea socială. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. de poziţia reală sau arogată. societăţilor locale. culturale ce au loc în societate. structurale şi sociologice. fie negative. Procesele neostructurante sunt. Proces social de asimilare. Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. ascendente sau de dezorganizare. fie de separare. de recunoaştere. colaborarea. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . dezorganizarea. mobilitatea. organizarea. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. de modele de conduită. colectivităţile mai mari. de norme. conflictul. de concurenţă. cooperare. grupurile. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială.

Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. de grup şi sociale. toleranţă reciprocă. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. grupurile. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup. valorile. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate. îşi acceptă reciproc normele. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. Toleranţa este însă relativă. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. grupal. Abia după aceea începe construcţia noului comportament. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. şi în ultimă instanţă. aflate în dependenţă reciprocă. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”.comportament omogen. unitar. conform noilor cerinţe. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). cât şi de Durkheim. Următoarea etapă este de învăţare. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. care este un viciu al acomodării. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. Astfel. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. punctele de vedere şi interesele. în care modelele de acţiune şi interacţiune. al adaptării. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. constituirea ei. naţional şi internaţional.

Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. oamenilor de valoare. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. între culturi. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. valorilor. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. dar şi a celor sociale. atunci echilibrul este sfărâmat. imobilitate. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. În majoritatea situaţiilor. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. fiind elementele sale vitale. fără perioade premergătoare de competiţie. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. economice. În concluzie. în care indivizii. politice. individuale. autodepăşire. Există şi unele situaţii paradoxale în care. grupurilor. procesele sociale. biologice. venite din partea mai multor solicitanţi. acomodării şi evitarea conflictelor. conflictul este distructiv. cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. sisteme de valori. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. entropic. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. În general. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. se manifestă permanent în societate. în sine. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. de autoconcurenţă. Fără procese sociale. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. în cea mai mare măsură. de favorizare a progresului. Un mare număr dintre 37 . De asemenea. tehnologice. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. colectivitatăţi. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. dar şi conflicte culturale. adversitate creatoare. societatea ar fi moartă. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. tehnice. subculturi. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. îndeosebi a formelor latente. chiar eliminarea indivizilor. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. militare. personalităţilor culturale. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict.obiectul de satisfacţie. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. manifestă sau latentă. a serviciilor. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. conflictul este premers de concurenţă. societăţilor. ar fi într-o permanentă stabilitate. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale.

spaima. lipsa de sinceritate personală şi de grup. până la degradarea lor. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. proceselor reale. ca disciplină ştiinţifică. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. contradicţiile sociale. care reprezintă cauzele de producere a lor. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. 38 . Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. delincvenţa generală şi juvenilă. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. narcomania. semne ale ruperii echilibrelor. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. 6. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. de relaţii. un statut social – practic. Fenomenul de alcoolism. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. sinuciderile. fiind silite să apeleze la forme violente. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. în condiţii excepţionale. laşitatea. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. totodată. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. 7. de evenimente istorice. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. 5) Dezorganizarea este un proces complex. procesele sociale transformatoare. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. compus dintr-o multitudine de forme deviante. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia.

administrativi.4. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze.7. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. 7. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. mecanismele structurale şi funcţionale. 7. 7. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii. Totodată. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete. 39 . la un moment dat. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. prezentarea. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. a tendinţelor de dezvoltare. fenomenelor şi proceselor sociale. b) specificitatea faptelor sociale.1. ca fapte sociale totale. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. integrând într-o reconstrucţie teoretică.3. făcând o diagnoză.2. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. de colectare de date şi de prezentare a lor. o radiografie a faptelor. formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. economici. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. politici. predicţii sociale. creativă.5. 7. al datului concret. Funcţia aplicativă. culturali.

7. 40 . ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume.Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. de capacitatea acţională. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. organizatorică a practicienilor. chiar contradictorii. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. Rezultatele ipotezelor rezolutive. factorii de decizie şi conducere. rolul avându-l instituţiile. iar pe de altă parte. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice.6.

mobilitate socială. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. concrete asupra cărora se poate interveni practic. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. 1. fenomenale. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. solidaritate socială. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. coeziune. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. rol social. integrare socială. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. METODE. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. un mod de ordonare a elementelor componente. tehnici. 41 . concepte. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. Ipoteza este o presupoziţie. îndeplinind o funcţie metodologică. dinamica socială. proces social etc. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. grup social. ca teorie ştiinţifică. dimensiunea epistemologică. status social. Trecerea de la conceptele abstracte. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. societate. cu care se poate opera doar mental. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. metode. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. comunitate. Această realitate are o structură complexă. la fenomenele particulare. procedee. socializare. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale.

dimensiunea subiectivă : satisfacţie. factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale.DE STARE . domenii ale activitatăţii sportive.TEST INDICI INDICATORI . Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor. fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate.Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE . rolurile jucate : spectator – participant efectiv.CANTITATIVI . conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective.ABSOLUŢI .CALITATIVI .OBIECTIVI . 42 .SUBIECTIVI .MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel.RELATIVI .DE EVALUARE . canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional. Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut.INDEPENDENTE .DEPENDENTE .UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) . activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare. participarea populaţiei la activităţile sportive. instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului. fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului. identificare etc. frustrare. Însă. Variabilă este acea direcţie.

care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. de câte ori au avut controverse şi conflicte. stimulentele materiale acordate sportivilor. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social. dimpotrivă. fenomene. condiţiile materiale ale clubului. măsurabile. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. în cursul cercetării sociale. ca ceea ce urmărim constituie fapte.matematic (cerinţă a ştiinţelor). în ce împrejurări. atitudinile faţă de obiectivele propuse. alegere. obligatoriu. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. acele semne exterioare. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. apelul la aspectele calitative. politicile în domeniul sportului. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. particulari-constanta performanţelor.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). 43 . relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. factori sociali semnificativi. dar mai ales cantitative. procedee) de cercetare concretă.solidaritate.voinţa de grup. altruismul (sau. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor.: performanţa şi indici concreţi. egoismul şi individualismul) etc. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului. măiestria antrenorilor. observabile. Variabilele înlătură acest neajuns. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. Cercetarea concretă presupune. climatul de grup social de sportivi. tehnici. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. compatibile de a fi prelucrate statistico. Dar cum recunoaştem. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex. spiritul de cooperare.

studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). I. metoda monografică. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. 2. metoda tipologică. fapte evenimente. acţiuni sociale. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. scrisorilor şi mărturiilor personale. analiza de conţinut. metoda statistică. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. fenomene. metoda individualizantă (singularizantă). din studiul documentelor. jurnalelor. ancheta sociologică. b) metode. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. dărilor de seamă. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. Metode. Drumul invers. II. metoda matematică. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. din ghidul de interviu. 44 . Se disting trei categorii principale de metode. rezultatelor alegerilor etc. În sfârşit. metoda statistică. mărturiilor. comportamente. Metode. corespondenţei. bilanţurilor.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. sondajul de opinie sociologică. Metode. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. testul sociologic. studiul sociologic al documentelor. tehnica corelării seriilor de date. experimentul sociologic natural şi de laborator. metoda comparativă. rapoartelor. jurnalelor. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). metoda cantitativă (modernă). chestionarul sociologic. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică.

trăsăturile pe care le urmărim. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. tehnica extrapolării şi generalizării.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. metoda panel. metoda fenomenologică. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. grupuri. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. prohibitiv de mari. a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. metoda istorico – genetică. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. Acestea sunt tipuri. 3. costurile unei cercetări exhaustive. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. metoda factorială sau multifactorială (globală). Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. 45 . În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. III. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare.

c) selecţia mixtă : 1. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator. abaterea calculată matematic prin 1. e² ─ eroarea standard. după principiul concentraţiei.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 .… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului.2. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat. caracteristicile.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. n ─ talia eşantionului. Structura eşantionului reprezintă în mic structura. mărime).Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. atunci 38%± 2. b) structura. alcătuirea internă a populaţiei sociologice. n n – talia eşantionului.84. N – masa populaţiei. pe profesii/ocupaţii. Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . Astfel. De ex. Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. Astfel. pe domicilii etc. dacă 46 .112. marja de eroare. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane.7 p = ———— = 28. 2. 2.56. b) selecţia dirijată 1. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate).

constatări. atitudini. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. o atitudine. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. 4. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. Documentarea.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. preocupări.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. sentinţe. nu 47 . relevanţă. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. 2. IV. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. dorinţe. comportamente. pot fi distinse : 1. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. De ex. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. factorii ce determină opiniile. mod de viaţă. opinii. După forma (formularea) întrebărilor. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. eşantionarea pe cote. da b. acţiuni etc. II. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. accesibilitate. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. intenţii. III. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile.

se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. poziţie. VII. 2.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. dificultatea. IX. angajamentul total al echipei favorite. b. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. VIII. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. mimică.c. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice. rezultatul.) 48 .III. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. De ex. d. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor . întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine.V). 3. calitatea jocului. c. f. Prelucrarea datelor XI. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV. VI. etapa finală. Interpretarea datelor XII. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. altceva şi anume … V. se alege un microeşantion. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. a reacţiilor vegetative (sudoare. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. corectarea unor erori. Întocmirea raportului de anchetă. întrebări deschise. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. X. nu ştiu d. tema.II. atmosfera din tribune. e. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. non răspuns. tehnica jucătorilor. Desfăşurarea propriu. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului.

prieteni. grupuri efemere ce durează relativ puţin. anturaj). grupuri durabile – au o mare continuitate în timp.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. elev – profesor. 1. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. administrativă. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti.Tipuri de colectivităţi sociale: a. antrenor – sportiv etc. şcoală. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. o anumită coeziune socială. colorate afectiv. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. După factorii de asociere: 1. grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. După durată : 1. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. savant – discipol. de colegi (birou. B. 49 . bunic – nepot. de spectatori). organizaţională etc). economică. c. cu puteri. Tipuri de grupuri sociale: A. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. opţiuni personale. După modul de constituire: 1. maistru – ucenic. cupluri funcţionale (parteneri. C. de prieteni (anturaj). permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. excedând mai multe generaţii bio – cronologice. 2. 2. grupuri voluntare – prin decizie proprie.). autobuz. tată – fiu. emoţional : soţi. cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. b. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. legături sociale şi psihosociale. colegi de muncă şi scoală. spectatori la stadion). 2.

grupuri mari cu întindere orizontală. sportivi). urban. provincii. După criterii de normare a relaţiilor : 1. state – contacte sporadice. nu au diviziuni interne. grupuri profesionale). H.D. grupuri primare. pe bază de statut. 2. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. juridice. 50 . 2. urmăresc un ideal comun. După mărime: 1. cu lideri mijlociţi. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. religioase etc. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. program. valori culturale. grupuri teritoriale. obiecte materiale (teritoriu. au sarcini pe care le îndeplinesc. G. grupuri informale (neoficiale. structură complexă. 2. militare. F. sindicate. studenţi . morale. sedii. interindividuale. sindicale). profesori. ingineri. asociaţii. care se intersectează. psihosociale) pe baza relaţiilor afective. grupuri formale (oficiale). contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. operă) unanim acceptat. regulamente (partide. dotări. 2. de ocrotire. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. naţiuni. ocupaţionale: muncitori. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. E. avere). grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. elevi. structuri simple. grupuri de scop. politice. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. statale. 2. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. După tipul de legături : 1. culte. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. interpsihologice. sportive. identitate şi istorie proprie. tradiţii. organizate planificat. reglementare a comportamentelor prin legi generale. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. politice. colectivităţi locale – rural. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. economice. grupuri mici. personalitate. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. organizaţii religioase.

Ex. 51 . de comando. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. imn. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. credinţe. specializate. Ex. vestimentaţie). Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi.: grupurile profesionale. elitare. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). modele de conduită (model fizic şi model moral).simboluri (steag. ţinută. 2. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. formele obiective de agregare aleatoare. siglă. grupurile de sportivi. de calugări. sectante. scopuri. politice. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. cu grad mare de risc şi pericol. chiar exclus). 3. obiective profesionale. Sunt grupuri speciale. culturale. grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. într-o anumită măsură. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. culturale). Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. de spioni. sentimente.le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. de timp liber etc. 2. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. private şi. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. insignă. care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. 3.: grupuri militare.. 2. firmă. acţiuni. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. convingeri. de vecinătate.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului. de organizarea internă. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. Structura sarcinii . sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. ci din contribuţia la performanţa grupului . Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. de coacţiune şi de suplinire. a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. 4) Sarcina superior organizată. lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. un plan de acţiune. poziţii independente ale indivizilor. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. descurajare. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. sentimentul propriei importanţe. 2) Sarcina cu structurare redusă . Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. de înzestrarea materială. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. de fluxurile de informaţii. nu prezintă trăsăturile unui grup social. 3) Sarcina cu structurare medie. a factorilor de risc.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. 5) Sarcina integral structurată. o tactică adecvată situaţiilor concrete. 56 . subapreciere sau supraapreciere. se stabilesc scheme precise. de calitatea deciziei şi de stilul de conducere.

b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. dactilografele etc. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. contează calităţile individuale. Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. psihosociologice şi sociale dintre oameni. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. jucătorul care dă pasa decisivă. B→A primii trei alergători la o ştafetă. secţiile de B producţie industrială. susţinători. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. A→B piloţii care depind de mecanici. registratura la o instituţie publică. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. colectivităţi. alegerea componenţilor colectivului de muncă. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. trăgătorul dependent de ridicător la volei. zidarii etc. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. nataţie). 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. funcţionarii etc. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. bibliotecara etc. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. financiare. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. C→ strungarii într-o secţie. serviciul de corespondenţă al instituţiei.sentimente de neputinţă sau de absurditate. spectatori etc. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 . B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice.

noncoezive. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun. naţionale. cel mai eficient fiind cel autoritar. administratori. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global..→ } -. lucrul la banda rulantă. iar stilul de conducere al liderilor este.C……. în special de veriga cea mai slabă. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială.……C……. : ştafeta la atletism. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale. profesionale.-. servicii. funcţionari.-. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale.− → ……. individual compus la gimnastică. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 . democratic. cu necesitate. influenţate de valori şi norme general umane.-. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte.B -. rolul climatului de grup. medici.−. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale.−. --------A------.→ => S { . 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret.: colectivele complexe. nataţie. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. muncitori. Ex. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. Sunt grupuri eterogene. lipsite de relaţii de cooperare. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice.− B−. Ex. tehnicieni...-. cu specificitate supragrupală.

Ex.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. servicii. morali. psihologici şi psihosociali. identificarea membrilor cu grupul. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. de tipuri diferite şi diverse. handbal. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. ideologici. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. serviciile funcţionale de montare a unor produse. vreme îndelungată. C 59 . f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. hochei. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. judecătorul când dă sentinţa etc.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. Are şi o funcţie compensatorie. firmei le asamblează. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi.

identităţii etc. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. Factori de creştere. etniei. găşti. influenţa cu alte structuri. ideologiei. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. grad ridicat de consens. mai ales. chiar a fanatismului. ocupaţie. autoritate. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. prestigiului. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. cruciale. pericolul extern . de adeziune. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. a devotamentului pătimaş. patriotismul. disciplină severă. valori înalte ale rasei. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. independenţei. afective. cooperare. conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. în împrejurări excepţionale. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. retrogradare. 60 . pozitive reciproce. acţiunile şi procesele sociale. părţile fiind strâns legate între ele. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. trezirea zelului excesiv. pierderea demnităţii. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. bisericuţe). lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. În consecinţă. dispariţia grupului. război. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. reactivitatea comună. înălţătoare etc.

structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. 4. interese şi concepţii comune. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. tip feed-back. ambiţii. principiul interrelaţiilor acestora. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. 2. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. manageriale. politice. 7. trăsături morale). B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. un statut definit. 61 . Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. afective). valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. 1. modele de interrelaţii diverse. 6. c. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. care defineşte rolul psihosocial. Funcţia de reglare. membrii.). autoritate.Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. relaţii de rol.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. modele de interacţiune reciprocă. b) trăsăturile personale şi psihosociale. b. organizatorice şi de conducere. 3. 5. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. influenţă etc. metode şi stiluri de conducere.

recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. Ca subsistem. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. organizaţie. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. c.K. Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor.absolut. structura ocupaţională . Scurtă descriere Tipul autoritar .moderat 2.dată de specializarea relaţiilor funcţionale. tipul permisiv (laissez – faire). cultural . e.d. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”. 2. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale.colectivitate. Lipitt şi R. b. f. se angajează în critici neconstructive.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. Ca subtip. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. comenzile. . White. dispoziţiile. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. tipul autoritar: . politic. 3. tipul democratic. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. grup) statuată economic. profesional etc. Liderul : emite comenzi dezbinătoare. 62 . 1. Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea.

în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. îngăduitor. nu are suficientă încredere în forţele proprii. este jovial. Liderul : se rezumă la acte birocratice. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. este pasiv. justificări. în situaţii dificile abundă cu informaţii. evită sancţiunile represive. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. diferenţiate. în unele genuri de sport etc. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. cu sarcini deosebite (militare.Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. binevoitor. normelor şi informaţiilor. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. incapabil de decizii ferme. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. nu stabileşte ţeluri precise. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase. are spirit practic. exagerat prietenos. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. stimulează autoconducerea.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. 63 . extreme. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune.

1997. Traian Rotariu. “Dicţionar de sociologie”.. Bucureşti. “Sociologia americană a grupurilor mici”. Ed. Bucureşti. 1974. “Dicţionar de sociologie”. Bucureşti.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. 4. Cluj. Emile Durkheim. Iaşi. Humanitas.”Sociologia americană. “Ce este sociologia?”. “Sociologia românească azi”. “Tratat de sociologie”. 1975. Jean Stoetzel. Dacia. ***. 23. 1973. Bucureşti. 11.Lazăr Vlăsceanu.Ştiinţifică. Ed. Katie Milo s.1972. Enciclopedica română. 21. 1984. 64 .” Sociologia organizaţiilor”. Polirom. Babel. Politică. A. Tendinţe şi controverse”. Ed. 1998. 19. Cluj Napoca. Ed.Girard. Bucureşti. Bucureşti.”Dicţionar de sociologie”. Haralambie Culea. “Sociologie”. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. ***. Ed. ***. “Sociologia militans” (15 vol. Petre Andrei. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1996. Jan Szczepanski. Militară. 24.Ed. 6.1975. Ed. 5. 1975.). “Cunoaşterea sociologică”. 1998. Gilles Ferréol. Traian Herseni. Ed. “Chestionarul în investigaţia sociologică”.”Regulile metodei sociologice”. 12. Chombart de Lauwe. 14. Antologie” Ed. Colecţia Idei Contemporane. 15.”Sondajele de opinie publică”. Wrigth Milles. Ed. Ed. 18. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. “Imaginaţia sociologică”. Iaşi.a. Ovidiu Badina (coord. Bucureşti. 7.1995. Ştiinţifică.). Nim. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Bucureşti. 25. Academiei RSR. Colecţia Sinteze Sociologice. Ştiinţifică. Raymond Boudon (coord.1970. Polirom. “Noţiuni elementare de sociologie”. 1970. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”. Septimiu Chelcea. 17. Univers enciclopedic. 10. 1998.1972. François de Singly s. 1998. “Istoria ideilor sociologice”. 2. 13. “Probeme de sociologie”. Bucureşti. 1970. Antet. Vasile Miftode. 3. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. Mesagerul. Ed. Mihu Achim.Ştiinţifică. Politică.1971. 1971. Michel Lallement. Nicki Stanton. Bucureşti.”Ancheta şi metodele ei”. Ed. 1972. Larousse. Ştiinţifică. 16. Bucureşti. Lucia Dumitrescu Codreanu. Iaşi. Coord. Ed. “Elemente de sociologie rurală”. “Sociologia franceză contemporană. Ed. Claudette Lafaye. 8. Ed. 1993. Ed.1976.). Bucureşti. 27. Politică. Ed. Bucureşti.a. Ed. Ed. Cătălin Zamfir. 26. 9. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 20. 1998. Mihail Cernea.1996. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică.”Introducere în relaţiile publice”. Ed. Ed.. Ed. Academiei RSR. Bucureşti. Petru Ilut. “Comunicarea”. “Sociologie generală”. 22. Ed. Ed.1974. Polirom.

Nicolae Teodorescu. Cătălin Zamfir.28.1996. Ştiinţifică. Ed. Ed. Iacob Catoiu. 65 . Nemira. 1997.Teorie şi practică”. “Cercetări de sociologie economică”. Bucureşti. 30. “Comportamentul consumatorului.”Tehnici de manipulare”. 29.Ştiinţifică. 31. Bucureşti. ***. Ed. Bogdan Ficeac. Economică. 1969. Ed.1972.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”.

Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . prin natura sa. socială 7. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională.TESTE CAPITOLUL I 1. Stuart Mill 3.

Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. geografice.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14. prima dată. În ce constă. Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. Un precursor al sociologiei afirmă.8. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete.

etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19.15. care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18.

Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28.demo . Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27.economici b) demografici naturali c) statistico . Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . Care ştiinţă socială studiază planul particular. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune. social în construcţia omului. trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24.matematici 25. surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26.22. Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 . În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23.

Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. „Eu”. Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. În varianta „relaţionismului pur” (L.CAPITOLUL II 1. educaţie. Tönnies. Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5. În „Sociologia formei” a lui F.ca orientare în definirea esenţei societăţii . control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”.v. şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4. Organicismul .este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6.

stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. fizic b) este o entitate fixă.8. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. Capacitatea de a se identifica unui grup. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 . Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10.

Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete.v. Relaţiile sociale conjunctive (L. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2. Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 . Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16.15.

afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8. echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9.6. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. Care dintre procese sunt sociale. În care tip de proces social prevalează aspectul informal. Relaţiile sociale simetrice.

Depăşirea limitelor proprii. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 .13. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2. individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14. Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15.

Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10. Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12.5. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7.

Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 .13. În afară de oameni. Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4.

7. În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10. În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8.

Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. În configuraţia relaţiilor funcţionale.14. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15. cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19.

a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3. ca întreg. are ca substructuri. Structura echipei manageriale. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . Funcţia de reglare. tip feed-back.CAPITOLUL VI 1.

c 15. b 8. d 3. b. c 10. c. c. a 3. c 7. d. a 8. a. III 1. b. c 3. c 1. d 80 . a 4. d 10. e 8. b 2. b. d. c. b 12. c 2. d 13. d. b. c. a. d 19. a 11. c 4. c 3. a. a. a 5. d CAP. c 7. c 15. d 12.RĂSPUNSURI CAP. d 4. b 7. a. b 20. a 7. b 10. c 8. a. e 21. b 10. II 1. e 9. c 13. a. a 6. b 14. b 16. d. a. c 12. b 4. c 16. IV 1. c. c 2. b 14. c. d 18. a. d 13. a 15. a. e 6. b. c 28. b 3. b. a. c CAP. a. c 15. c 26. a. a. a. c CAP. a 11. a 5. b. b. c 17. c 23. c. c 3. a. b 2. d 7. c CAP. b. c 16. a 11. b 27. d 2. d 5. c. a. V CAP. b. b. b. b 9. a. d 14. b. b. a 4. a. c. b 20. b. d 6. b. c 12. a. c 9. b. a. b 6. c 22. c 5. a 2. d 12. b. d 14. a 13. d 17. c 13. c. b. a 25. c 6. b 11. b 10. c. b 5. a 11. c. e 9. c 8. b 9. I 1. d 18. c 19. VI 1. c 24. c.