MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

Dezvoltarea teoriei sociale. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. începute încă din Antichitate. Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. economice. de evidenţiere a cauzelor lor. gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. juridice. Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. Toate încercau să identifice substanţa. la Platon. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. activităţi economice). esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. Prin aceste definiţii.”filosofie socială”. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . Gândirea socială. Theogonia sa este şi o sociogonie . morale.”filosofie istorică”. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. cetăţii. dar premisele ontologice. ci şi o etologie. Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). particulare. fără a putea fi încă o sociologie. viaţa oamenilor. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. a opoziţiei lor. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. mediul geografic. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. 1. studierea şi explicarea societăţii. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă. prin studiul filosofant speculativ. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. Problema raportului societate – individ. De aici nevoia de cercetare şi explicare. factor demografic. mai exact o etiogonie. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. idei dezvoltate de stoici. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic.sociale. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii.

CONDORCET ş.J. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. ALTHUSIUS. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. HOBBES. 6 . a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. un spirit mai universalist şi democratic. ROUSSEAU. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. QUESNEY. corespunde stării omului în Paradis. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete.a. FERGUSON. d) puterea derivă de la Dumnezeu. iar MACHIAVELLI. N. ilustrează o tendinţă. Încă de la 1370. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. GENTILES. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. PUFFENDORF. cunoaştere concretă. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. HEGEL. ori piere.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. demarcaţia este dificil de făcut. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. filantropic al bogaţilor. Între cele două direcţii. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. înaintea căderii în păcat. Machiavelli separă teoria politică de etică. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie. ca şi istoria sociologiei însăşi. ecleziastică. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. Evul Mediu a fost preocupat.această opoziţie. HUGO GROTIUS. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. MONTESQUIEU. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. HERDER. prin guvernarea fără coerciţie. VOLTAIRE. considerat un tratat de economie politică concretă. b) “epoca de aur “ a lui Seneca. caracterizată prin fraternitate. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este.

sub acţiunea unor legi bine determinate. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. considerat părintele psihologiei sociale. cele social – politice. După opinia lui G. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. sociale. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. 7 . problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). economie politică. Continuatorul lui Montesquieu. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. călătoriile şi descrierile etnografice. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). ce decurg din natura lucrurilor. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor). nu numai geografice. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. comportamentele şi activităţile umane ş. cât şi cele spirituale. 2. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. atât cele materiale. Hobbes.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). politice. ci şi economice şi politice. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. Comte. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. Gurvitch. mai ales democraţia. Tocqueville. b) Faptele sociale. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. atât A. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate. culturale. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. sunt pregătite printrun proces îndelungat. b) Procesele sociale. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale.a) se bazează pe relaţii necesare.

înglobându-le în tipuri dialectizate. Acesta. îndeosebi. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. grupate şi globale”. asociat. producţia industrială. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. microsociale. Toate încercau să identifice substanţa. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. politice. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. 2. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. economice. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. forţele coercitive şi forţele care 8 . economice. Începând cu Renaşterea şi. Gândirea socială. în perioada modernă. morale dintre oameni în cadrul societăţii. ”filosofie socială”. companion şi “logos” = ştiinţă ). Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. complexitate determinată. morale. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. constituirea societăţii civile.1. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. juridice. tehnică. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. apoi al celor filosofice. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. tovarăş. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. ”filosofie istorică”. A. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. ”fizicologie socială”.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. pozitive. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. esenţa.

Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. Durkheim şi G. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”.dispersează aceste colectivităţi. prin generalizare devenind social. un act. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului. Gurvitch. În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. o conduită etc. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune. Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . 3. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . dinamica şi ansamblul de structuri. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. relaţii. acţiuni sociale existente în societate”. În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. În cazul constrângerii. Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă). Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe.

valorile etice.). deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi. ca semn al socialului. individul se opune societăţii. individul se contopeşte cu societatea. acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. putere exercită şi normele juridice. De asemenea. eficienţa guvernării). politice. juridice. competenţele etc. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. până la conflictele de interese diverse (economice. o înfruntă. Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. emoţii şi sentimente etc. puterea. Astfel. administrative – legitimitate. arta conducerii. performanţele. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor.Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. dreptate etc. particulare. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor. se identifică cu ea. închipuiri. 10 . banii etc. opinii. specifice unor grupuri. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. aptitudinile. nu au mai puţină influenţă. prejudecăţile. Contradicţiile între individ şi societate.). zvonuri. a părinţilor asupra copiilor etc. credinţe. o etică a actului politic. ideologice. prestigiul. economice. religioase. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. Astfel. putere exercită averea. zvonurile. atitudini. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. superstiţiile. a autorităţii asupra cetăţenilor. morale. politice. filosofice. tradiţiile. colectivităţi distincte. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. să se supună rigorilor sociale. autenticitate. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. 2) pe de altă parte. De asemenea. structurilor şi instituţiilor sociale. ideologice etc. motivaţii. În ipostaza identificării individului cu societatea. moda. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. obiective. Valorile pot fi generale. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului). a şefului asupra subalternilor. a antrenorului asupra sportivilor. credinţele. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice.

simbolice. a moralei.De asemenea. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. Sociologia grupurilor. dar şi categorii sociale. sociologia pieţei. au cauze şi produc consecinţe fiind. mediu şi micro sociale. a educaţiei. grupările anarhice nu exercită. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. sociologie industrială. societăţi concrete. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. 11 . a mass-media. rural. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. a artei. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. a familiei. a muncii. grupurile de presiune. a turismului. a claselor sociale. 4. deci putere. mulţimile. grupuri. ecologia socială (sociologia mediului urban. sociologia organizaţiilor etc. rasiale etc. urbană. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . îndeosebi cea productivă. deci. în anumite împrejurări anomice. al structurilor spirituale. a comunităţilor etnice. a deltei) etc. organizaţii şi instituţii sociale diverse). procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. studiu concretizat în : sociologia politică. demografia. a zonelor montane. rurală. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. ideologice. a dreptului. a limbajului. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). Toate acestea au calitatea de fapte. a religiei. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. a mulţimilor. sociologia sportului etc. a şcolii. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. mai puţină autoritate şi influenţă. 4) Ansamblul instituţiilor sociale.

sociologiei comparate. având aparat categorial propriu. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. mulţimilor. a tipurilor de cultură şi civilizaţie. demografia. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. valabile pentru întreaga societate. comunităţilor. Psihosociologia personalităţilor. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. etnologia. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. economia politică. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. geografia. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. din cunoştinţele sociale contemporane. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. Psihosociologia relaţiilor interumane. claselor. 6) Ansamblul structurilor. 5. separării. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. etnologiei şi etnografiei etc. antropologiei sociale şi culturale. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. Psihologia grupurilor. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). colectivitatăţilor. ştiinţele politice şi administrative. a liderilor(conducătorilor). psihologia. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. Fără pretenţii exhaustive. interetnice etc.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale.1. istoria. 12 . sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. Cu statut autonom. generată de complexitatea faptelor sociale. c) problema legilor sociale. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară.

Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. rasiale. studiind probleme economice. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. ca fapte sociale totale. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. ”ce reprezintă izolaţionismul. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. politice. Prin aceasta. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. în prima fază. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. Antropologia. înţelese ca totalitate. specifice unor comunităţi sau societăţi închise. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. integraţionismul.etnice. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete.5. socială. culturală şi politică. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. antropologia se apropie de sociologia generală. 13 . care lăsa în afara conţinutul real. culturală. logicul cu istoricul. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. politic. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. naţionale. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. interesează lumea contemporană.2. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. epistemologic. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. practic. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. interacţionează cu sociologiile de ramură. sincronicul cu diacronicul. neomogene. staticul cu dinamicul. asupra omului şi culturilor. cosmopolitismul. conform proiectelor şi programelor dezirabile. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”.

concluziile şi metodele sociologiei. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. ritmurile. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. şcolari. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. ca şi ale altor ştiinţe sociale. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. migraţiile interne şi externe etc. funcţiilor şi capacităţilor umane. investigaţiile.4. în ramuri ale producţiei economice.3. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. Sociologia evidenţiază tendinţele. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi.5. iar principală calitate a istoricului este erudiţia. 5. educaţionali. durata medie de viaţă. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. integrând şi problematica generică a personalităţii. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. sistematică. densitatea. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. dinamica lor. indicatori numiţi demo – socio – economici. Istoria. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. de sănătate. raport între populaţia ocupată – neocupată. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. mai ales istoriografia. mortalitatea. natalitatea. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. sistemele şi însuşirile psihice general – umane.5. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. necesar sociologiei. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă. sporul natural. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele. poate demonta falsurile istorice. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. cât de legile 14 . şomaj. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. proceselor. populaţia ocupată. Istoria nu poate opera cu scenarii. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. a surselor istoriografice.

orânduire. cât şi de către sociologie. 5. caracter şi personalitate. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. nu apare ca un factor extern. cultural asupra naturii. obiceiuri care toate se întrepătrund. vârstă. mod de trai. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. social din construcţia omului. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. cultură. studiat atât de către psihologia socială. relaţii. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. diferite profesii etc). omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . personalitate decât în cadrul grupului. economice. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. Astfel. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. opinii. naţiune. cât şi determinaţiile social – obiective. Grupul. sentimente. Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. tradiţii. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. psihologia socială surprinde fenomene pe viu. a trăsăturilor de temperament. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. materiali.6. clasă. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. cu cele tehnice. mediu. societate. în dispoziţii. profesie. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. mentalităţi.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. Psihologia socială studiază planul particular. sex. raportul dintre natura şi societate. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale.

urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. 5. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. mai ales prin ramura sa. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. pe de o parte. b) Relaţia dintre. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale.7. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. de tipurile de evenimente politice. conflictele şi perturbaţiile sociale. puterii. 5. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. tehnologice. industrială. sisteme de relaţii umane ( atât formale. ca şi comportamentele economice ale lor. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. subiecţii economici (indivizi. agricolă. nu are un 16 . organizaţii economice). propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. respectiv sociologia economică. sociologia politică. geografia rurală şi urbană. cât şi informale psihosociale). Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. de raporturi politice şi de autoritate din societate. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. grup. de formele acţiunii politice. ecologia umană. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale.8.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. Sociologia. respectiv sociologie rurală şi urbană. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. Raportul însă nu este simplu. sociologia mediului. interesele. nivel de instrucţie şi profesionalism. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. Deci. economice. tehnice. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. formarea şi structura opiniei politice. experienţele. întreprinderi. geografia economică. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. geologia. ca şi variabilele economice ale activităţilor. financiare. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. Structurile economice şi mecanismele legice.

de psihologie socială. grupuri sociale. Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. 17 . în politică. colectivităţii. integrală a societăţii. pentru a putea avea o viziune globală. formarea unor specialişti în activitatea politică. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. putere). economice. kratos = conducere.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. de sociologie etc. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. administrativă. categorii. de ecologie.

Spencer constată asemănări. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. P. procese şi orientări sociologice. Spencer – concepe societatea ca un organism social. Soluţii biologizante. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii. dar distinctă de aceasta. Precizarea obiectului sociologiei. sociali şi culturali.U. sociologul L. independent de Darwin. incoerentă.F.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. ca şi organismele vii. independentă de restul naturii. integrată în natură. cu un determinism propriu. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. o prelungire a acesteia şi. 18 . Spencer. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. Structura socială devine tot mai complexă. realitate ireductibilă la suma indivizilor. Mecanica socială se originează în concepţia lui A. B. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. La această orientare. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. 1. c) societatea ca manifestare a real – umanului. a existenţei realităţii sociale. supus legii evoluţiei. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. fără un specific propriu. Între evoluţia biologică şi cea socială.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. existentă încă din Antichitate. a căror succintă prezentare urmează. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice. Comte. la o eterogenitate relativ coerentă. deci. 1967.

fie animale. pe când inovaţia este individuală. În aceste împrejurări. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. panica). Waxweiter introduce un termen nou. acţiunile sociale. 2) Teoria imitaţiei a lui G. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. regulile. În lumea fizică este ondulaţia. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. în lumea vie ereditatea. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. Laponge şi A. O altă subvariantă. Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. În organismul biologic părţile există pentru întreg. iar în societate imitaţia. care este repetiţia. Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). C. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. căruia i se supune şi societatea. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. Gobineau. a indivizilor umani. Imitaţia este socială.Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. credulitatea şi spiritul gregar). obiceiurile. Contagiunea indivizilor la normele. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. 19 . este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. fie umane. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. Absorbţia individului în masa mulţimii. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor .

independenţă. culturale. C. alienare. rudenie. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. după formula Bp= f(PE). respectiv a celei capitaliste (H. 4) Concepţia lui S. Dupreel). Lewin. combativitate.Tönnies. şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. sociale. 3) Sociologia formei. Adler. repulsie. defulare. artistice. curiozitate. de achiziţie şi construcţie. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. iar în 1947. instinctual gregar.3) Psihologia socială a lui Mc. cunoscută sub numele de psihanaliză. Jung şi A. P = persoana. a lui F. anonimat sau însingurare în mulţime) . Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. având caracter conflictual. nevrotice şi de alienare. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. biologiste şi psihologiste. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. Eu-l şi SupraEu-l. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Soluţiile sunt reforma socială (E. alienarea. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. unde: Bp = comportamentul individului. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE). Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. unde G = grup social. refulare. Marcuse). în defavoarea individului redus la palierele inconştientului.G. Freud şi a discipolilor săi. Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. D. E = câmpul psihologic al persoanei. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. supunere. 20 . În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. social al grupului). Prin modul de raportare al individului la societate. politice. starea de mulţime. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. Fromm) şi critica societăţii.

asemănare.îndepărtare. socializare 9. stratificare 8. subordonare . asimilare etc. educaţie. opoziţie 5. naturalistă: geneză. individualizare 11. amalgamare .clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei. El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri.multiplicare. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E.Tönnies distinge între comunitate şi societate. seducţie.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă. geneza societăţii 2. conflict. asimilare prin forţă . naţiuni.diferenţiere. compromis. asociaţii 3. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) .pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare. discuţie .artificiale Forme .Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi.diversificarea civilizaţiei. E.toleranţă. organizare. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. E. control social . cristalizare manifestări considerate concrete . Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small . conjugare .comunicare. dezvoltarea legăturilor sociale . producerea antagonismelor . partide) spirituale Asociaţii . intimidare .Ross şi R. Mc. control liberal. acomodare. relaţie.ajutor reciproc. adaptare 6.exploatare.lupta de clasă. structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 . regularizare . cooperare 7.imitaţie. segregaţii. alienare 10. competiţie.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. diviziunea muncii. dominaţie 4. competiţie.

L. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. dar neorganizate (fără structuri concrete). că relaţia este totul. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. participanţi la o demonstraţie. adaptare. microgrupuri. prin introspecţie. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. tradiţia. A doua variantă este relaţionismul pur. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. umanitate. fenomene şi expresii sociale. spectatori la un spectacol artistic. o teorie a tipurilor ideale. naţiune. 3) colective abstracte – stat. Pentru a deveni conduite sociale. sportiv). apropiere. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. dar există o continuitate relativă si o organizare internă. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. Directorul. Brentano. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. concurente. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. procesele ce se desfăşoară între oameni. Acestea orientează acţiunea oamenilor. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. F. b) mase abstracte – forme durabile. pe baza acestei teorii. valoarea. de ex. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). b) de separare. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. M. operaţionalizate. consideră. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. clasă socială. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. 22 . conform lui Husserl. opoziţie. patronul. Astfel. Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. biserică. colectivităţi teritoriale. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. Scheller. afectivitatea. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). de ex. Curentul fenomenologic. Simpatia. conflict (distanţe sociale mari). popor.unor forme sociale concrete. Edward Spranger. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. concept central la M. Husserl. asimilare. uniune (distanţe sociale mici). G.

o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. 3) calcul. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. omenirea). ci două componente structurale. cât şi relaţiile spirituale. Dϋrkheim. corelaţii ale oricărui grup social. ostilă sociologiei. iar J. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. M. în artă (filosofie – introspecţie socială. 23 . şi ca urmare. tribul. a comunităţii vitale(famillia. Promovând un individualism. Maspers şi G. Societatea. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi.2) experienţa trăită în comun.P. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. I. Definind esenţa umană. Forme de empatie : actorul. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. modelându-se după aceştia. dintre gemeni. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. trăsătură a raportului soţ – soţie. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. prin poziţia. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. Heidegger. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. de a se asimila altei persoane. instituţii sociale. Gurvitch. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. acestea fiind complexe de relaţii sociale. intenţie – specific societăţii. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. Litt şi Th. grupuri sociale. admit existenţa umană nu numai între lucruri. alcătuind un sistem social complex. recreând-o după propriul tipar. generatoare. H. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană. Th. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. apropriind (luând în stăpânire. conştiinţa sa). este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. în genere. colectivă asupra lumii). ce se apropie de solipsismul kantian. ci şi între oameni. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. ca obiect al sociologiei. J. de a se socializa. de a se identifica cu un grup social. poporul. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. Acestei orientări îi aparţin şi E. parte a naturii.

concepută static. adică organisme. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. de “obiectul social”. ca realitate socială. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. Iordachel („Introducere în sociologie”. 24 . unele esenţiale. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. regimul politic. c) un sens intermediar. Alţi sociologi nu operează această distincţie. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. categorii. comportament economic. specifice realităţii sociale. laturi. de acţiuni concrete. obiecte de analiză sociologică. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. sistemul de proprietate.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. sistemele de norme morale. umanizat. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. clase sociale). “fapt social”. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. organizaţii. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. produse materiale sau spirituale. alte activităţi desfăşurate de societate. procese şi fapte sociale reale. nu sunt operante pentru sociologie. fizic. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. ”procese” şi “relaţii sociale”. ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. economice. 2. considerate ca fapte totale. instituţii. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. specific sociologiei generale. altele neesenţiale. individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. b) un sens restrâns. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. ca sisteme de relaţie socială deci. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. de acţiunea subiectului sau agentului social. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. “fenomene”. ne punem întrebarea formulată de I. spiritual. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. obiectele culturale. Unii sociologi disting “faptul social”. miturile. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. tehnice.

ştiinţifice. ca simbol al autorităţii. interacţiuni. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. administrativ.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. ce tind să devină actuale. O construcţie arhitectonică. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. societatea. terenul. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. culturologice. politice. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. social . ca sediul unei instituţii publice. solul. ci sub aspectul folosinţei sale. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. şi pe verticală (stratificarea economică. în acţiune. Un obiect material. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. ca material din care a fost făcut. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. fizic. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. religioase. Sub aspectul sociologic. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. efecte asupra întregului structurat. El îndeplineşte un rol motivaţional. chiar şi la nivelul inconştientului. sporul natural al populaţiei. de sistemul economic. mobilitatea spaţială pe orizontală. Obiectele fizice. Mitul conţinând modele – arhetip. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. Mişcarea demografică. morale. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. socială. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. Mitul reprezintă un fapt social. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. ca element ambiental al unei aşezări umane. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. implicaţii. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. Exprimarea prin 25 . pentru constituirea unor structuri colective latente. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. respectiv migrarea. politic. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. de ex. ea acoperă aglomeraţii umane. În afara ei nu există societate. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. de nivel de civilizaţie.

inclusiv argourile. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. sunt descifrate prin analiza sociologică. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. propun o analiză mult variată. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. străzilor. mentalităţile grupurilor umane. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. regulile şi normele limbajelor sociale. comunităţii. al prosperităţii în economia de piaţă. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. asupra indivizilor. efecte. Ex. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. oraşelor. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. în strânsă legătură cu cele de dinainte. la originile omului şi societăţii. în temeiul mitului. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. solidare. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. maniera de a ne îmbrăca. interacţiuni. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. Tot fapte sociale. geneză. R. introducând conceptul de “fapt social total”. de la antagonism până la colaborare. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. generale. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. Acestea. Un fapt. 2. opusă unilateralizării explicării societăţii. fac o proiecţie implicită pentru viitor. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. însă le înglobează într-o viziune coerentă. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. manifestări. ca elemente concrete ale unei culturi. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. Mauss. mitul Europei Unite. subliniază o a doua caracteristică. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. relaţiile dintre dinamica lor 26 . M. capitalistă. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. atitudinile politice. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. totalitatea. Sociologia. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. 3. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. hrăni. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. Boudon şi P. în reflecţiile.

Sociologia se ocupă de societăţi concrete. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. o serie de sensuri şi semnificaţii. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. idealurile. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. Problema sociologică a praxis – ulul. simbolismul : societatea este simbolică. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. verificate. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. manifest şi latent. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. R. mituri. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. cu cât este mai global cu atât este mai specific. materială. În “Tratat de sociologie generală”. tendinţe specifice de evoluţie. Sociologia trebuie să fie bifrontală. obiecte. În societate există două planuri: 27 . Raportul dintre static şi dinamic. se caracterizează prin activităţi simbolice. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. 3. mentalităţile constituie un nivel mai profund. fenomene sociale. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. însă. dar şi componente ale societăţii contemporane. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. tendinţe opuse. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. Ele însele au calitatea de fapte. idealuri. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. ritualizează sensul. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. diferenţialitatea : faptul social. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului. el generalizează diversele fapte individuale. generează. a spiritului critic.reciprocă. trăiesc prin semne. 5. a contradicţiei. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. acţiuni. 4. Societăţile arhaice. Simbolurile sunt semne ale socialului. Pierderea bifrontalităţii. 6. relativ. mai diferenţial. mai particularizat. temporar. G.

transcendent. cultural. politic. Comte. un obiect social. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. istoric. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. socialului şi gândirii. descriptiv şi creator. este un antidestin . existenţa lui în conştiinţa. constrângător.a) societatea ca atare = praxis-ul social. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. providenţială. psihicul individual. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. biologică a sa. Socialul este domeniul specific. Societatea este obiectuală. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. 28 . metafizică. dar este şi subiect social. Omul este lumea sa. b) demersul sociologic explicativ. A. demiurgic. societatea. a întregului praxis social – istoric. ca spaţiu de civilizaţie. Societatea. transcendent la cunoştinţele individuale. orb. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. statutul social al sociologiei. precum şi de determinarea destinului său istoric. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă.

sunt elemente ale realităţii sociale. b) fapte. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. politice. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. Fapte.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. structuri şi procese parţiale – economice. fenomene. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. evenimente şi procese sociale. 2. de comportamente şi acţiuni concrete. morale.. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. Se pot distinge: a) fapte. Deşi pot fi definite distinct. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. artistice. La rândul lor. familiale. sunt manifestări ale esenţei sociale. ca totalităţi. relaţii. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). se manifestă ca evenimente. de manifestări parţiale diverse. guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. au o istorie a lor. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. limitată temporal. sportive – care sunt studiate. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. fenomene. faptele. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. juridice. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. evenimentele. 29 . fenomenele. concretă. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. integral. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. religioase. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. se împletesc în fenomene sociale. fenomene. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială.

Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. greva unui colectiv de salariaţi. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. diminuarea resurselor băneşti.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite.etc. lansarea pe piaţă a unui detergent. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. a stimulării sportivilor). organizaţii etc. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. apariţia unui produs industrial. căsătoria a două persoane. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. semnarea unui tratat politico – diplomatic. 30 . inventarea unei noi arme. promovarea unei echipe în divizia superioară. asupra ordinii şi liniştii publice. cumpărarea unui autoturism. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. Însă. Este un fapt parţial. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. un conflict militar local sau regional. apariţia unui ziar local sau central. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. falimentul unei întreprinderi. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. chiar contrarii. coerent în substanţa sa. o catastrofă naturală. creşterea preţurilor. creşterea sau scăderea populaţiei. căderea unui guvern. în afara domeniului strict de referinţă. fluctuaţia cotaţiei la bursă. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. admiterea la facultate. deschiderea unei fabrici. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. o complexitate generală. programarea unei competiţii sportive. asupra satisfacţiei spectatorilor. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. alegerile locale sau generale. votarea unei legi.etc.

îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. de vârstă. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. de modificare. sexuale. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. juridice. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. subordonare. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. socializare care determină apariţia faptelor sociale. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. grupuri. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. relaţiile sociale au un caracter difuz. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. grupuri. Situaţiile de viaţă. sunt fenomene sociale. au la bază relaţii de unire. de muncă. temporale. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. când acţiunile de relaţie se repetă. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . capătă mecanisme de generare mai complicate. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. Criminalitatea. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. şomajul. sunt în mişcare. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. de generaţie. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. se manifestă atunci sfere de egalitate. opoziţie şi conflict. de timp liber. sportive etc. se grupează în ansambluri. decadenţa moravurilor etc. de distincţie. Astfel. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă.3. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. morale. de integrare. de dependenţe sau de dominare. familiale. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. vag. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. spaţiale. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. economice. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. de adaptare. 4. de unire. Dacă la nivelul microsocial. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice.

datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. constituind treptat întrega societate. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. cu o structură de casta. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. o sferă de relaţii simetrice. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. relaţia de dominare se justifică. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. două grupuri. în limita posibilităţilor. coordonări şi subordonări. Conceptul sociologic propus de Wiese. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Există schimburi de bunuri. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile.contraacţiunilor efectuate. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. să-i diminueze tendinţele egocentrice. afişarea unor norme proprii în mod violent. Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. nonconformismul. Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. Însă. două clase de 32 . generate de diviziunea muncii. apare protestul. dispun de o putere relaţională mai mare. profesionale. opunându-se haosului. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. amicale. În societate există nu numai relaţii de egalitate. Puterea relaţională a unei grupări . lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. Sunt însă şi grupuri marginalizate. acelaşi. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. informaţionale. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. Astfel. simpatii şi antipatii. În societăţi rigide. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. individul. este membrul multor grupuri sociale. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. egalitare. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. El aspiră să instituie. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. energetice. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. ci şi domenii de subordonare. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului.

5.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. în accepţia restrânsă. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. În consecinţă. În concluzie. au o durată mai mare în timp. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. prezintă o constanta în dezvoltare. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. mortalitatea. Astfel mortalitatea. având cauze biologice. Prima distincţie se face între proces social. observabilă. nupţialitatea nu sunt procese sociale. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. ci doar procese ce există în societate. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. pe de o parte. În accepţia largă. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. o anumită direcţie. fie sunt procese sociale. intergrupale. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. colectivităţi. politice. reprezintă un proces.condiţii diferite. lipsind elementele relaţionale. pe de altă parte. Szczepanski. grupurile. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. ci doar fenomene cu o apariţie masivă.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. rata accidentelor de circulaţie etc. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. În societate au loc procese în care fenomenele economice. natalitatea. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. ex. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. la mediu. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect. între individ şi grup. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. grupuri. şi proces care are loc în societate. interpersonale. 33 . Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate.

3) procese între individ şi grup. 5. intră în relaţii cu valorile. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. Sunt procese de comunicare. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane.În această diviziune. adică agentul social respectiv. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi. instituţiile. Grupul apare ca o totalitate. Conform specificului sociologiei. fiecare cu propria viaţă. valorile sociale. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. dar sociologia ţine seama de ele. modelele. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. cu cât personalitatea este mai autentică. de asimilare. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. normele. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. 2) procese interpersonale. de acomodare. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. mai dezvoltată. de adaptare reciprocă. de cooperare. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 . 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. normele. dar şi de conflict. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . ci şi social. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate.1. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. procesele sociale pot fi: de competiţie. iar relaţia individului este cu această totalitate. ca tip de interacţiuni sociale. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. de conflict. 4) procese intergrupale. cu modalitatăţile de control ale grupului. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. Astfel. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale.

Dupa J. fie negative. fie de incluziune. organizarea. dezorganizarea. exercitate până la fanatism. structurale şi sociologice. de concurenţă. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. de poziţia reală sau arogată. de stratificarea socială. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. Procesele neostructurante sunt. sunt normale. grupurile. În cazurile grupurilor închise. descendente. de respingere. cooperare. ascendente sau de dezorganizare. reorganizarea. prin excelenţă. ideologice.2. colectivităţile mai mari. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. autoatribuită de diversele grupuri.de bogat. fie de separare. Generează schimbări în sistemul de valori. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. colaborarea. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. de recunoaştere. relaţiile. politice. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. apreciere. Szczepanski. de norme. fie între indivizii grupurilor respective. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. de modele de conduită. 5) Procesele neostructurante. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. relaţii fie între totalităţi. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. Proces social de conflict. un înalt grad de subordonare. de sistemul de norme. componente psiho – afective. religioase. întrajutorare. cuprinde stări contradictorii. Proces social de cooperare. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. de competiţie. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. concurenţa. cum ar fi excluderea sau exterminarea. conflictul. 5. Ele pot fi procese de organizare. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. societăţilor locale. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. Proces social de asimilare. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. Proces social de acomodare. mobilitatea. cu o normalizare riguroasă. culturale ce au loc în societate.

Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. şi în ultimă instanţă. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. Astfel. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. valorile. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. care este un viciu al acomodării. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. grupal. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. aflate în dependenţă reciprocă. Toleranţa este însă relativă. constituirea ei.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. de grup şi sociale. cât şi de Durkheim. îşi acceptă reciproc normele. Următoarea etapă este de învăţare. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. conform noilor cerinţe. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. grupurile. 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. al adaptării. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . unitar. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. toleranţă reciprocă. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup.comportament omogen. în care modelele de acţiune şi interacţiune. naţional şi internaţional. Abia după aceea începe construcţia noului comportament. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. punctele de vedere şi interesele.

ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. fără perioade premergătoare de competiţie. în care indivizii. politice. societatea ar fi moartă. dar şi conflicte culturale. ar fi într-o permanentă stabilitate. a serviciilor. entropic. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. venite din partea mai multor solicitanţi. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. acomodării şi evitarea conflictelor. În general. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. Fără procese sociale. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. oamenilor de valoare. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. autodepăşire. subculturi. individuale. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. în sine. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. economice. În majoritatea situaţiilor. În concluzie. societăţilor. de autoconcurenţă. biologice. îndeosebi a formelor latente. atunci echilibrul este sfărâmat. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. sisteme de valori. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. valorilor. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. grupurilor. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. colectivitatăţi. Există şi unele situaţii paradoxale în care. militare. tehnice. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. de favorizare a progresului. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. procesele sociale. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. De asemenea. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. chiar eliminarea indivizilor. adversitate creatoare. între culturi. conflictul este premers de concurenţă.obiectul de satisfacţie. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. în cea mai mare măsură. conflictul este distructiv. Un mare număr dintre 37 . cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. tehnologice. manifestă sau latentă. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. dar şi a celor sociale. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. se manifestă permanent în societate. imobilitate. fiind elementele sale vitale. personalităţilor culturale.

Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. Fenomenul de alcoolism. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. contradicţiile sociale. totodată. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. compus dintr-o multitudine de forme deviante. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. de relaţii. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. fiind silite să apeleze la forme violente. Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. laşitatea. lipsa de sinceritate personală şi de grup. de evenimente istorice. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. delincvenţa generală şi juvenilă. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. proceselor reale. până la degradarea lor. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. 38 . Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. 6. semne ale ruperii echilibrelor. narcomania. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. un statut social – practic. ca disciplină ştiinţifică. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. spaima. în condiţii excepţionale. sinuciderile. 7. procesele sociale transformatoare. care reprezintă cauzele de producere a lor. 5) Dezorganizarea este un proces complex. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor.

formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. predicţii sociale. mecanismele structurale şi funcţionale.5. creativă. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. Funcţia aplicativă. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete. integrând într-o reconstrucţie teoretică. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. de colectare de date şi de prezentare a lor. 7. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. 39 . b) specificitatea faptelor sociale. prezentarea. ca fapte sociale totale.2. făcând o diagnoză. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze.1. o radiografie a faptelor. politici. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. administrativi. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. al datului concret. 7. a tendinţelor de dezvoltare. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. 7. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. culturali.7.3. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză.4. economici. 7. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. Totodată. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. fenomenelor şi proceselor sociale. la un moment dat.

iar pe de altă parte. Rezultatele ipotezelor rezolutive. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume.Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. 7. chiar contradictorii. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. rolul avându-l instituţiile. organizatorică a practicienilor. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice. de capacitatea acţională. 40 . factorii de decizie şi conducere.6. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente.

proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. comunitate. cu care se poate opera doar mental. proces social etc. mobilitate socială. 41 . METODE. îndeplinind o funcţie metodologică. procedee. la fenomenele particulare. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale. rol social. Trecerea de la conceptele abstracte. un mod de ordonare a elementelor componente. tehnici.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. solidaritate socială. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. fenomenale. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. Această realitate are o structură complexă. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. dimensiunea epistemologică. socializare. societate. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. metode. 1. Ipoteza este o presupoziţie. ca teorie ştiinţifică. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. integrare socială. grup social. coeziune. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. status social. concepte. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. concrete asupra cărora se poate interveni practic. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. dinamica socială.

Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor. dimensiunea subiectivă : satisfacţie.TEST INDICI INDICATORI .UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) . domenii ale activitatăţii sportive. fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului.OBIECTIVI . identificare etc. conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective.INDEPENDENTE . Însă.DE EVALUARE .MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel. 42 .RELATIVI . canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional. instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului. participarea populaţiei la activităţile sportive.DEPENDENTE . factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale.Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE .CALITATIVI . frustrare.ABSOLUŢI .CANTITATIVI . activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare. Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut. rolurile jucate : spectator – participant efectiv. Variabilă este acea direcţie. fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate.SUBIECTIVI .DE STARE .

adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. atitudinile faţă de obiectivele propuse. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. 43 . compatibile de a fi prelucrate statistico. condiţiile materiale ale clubului. obligatoriu. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. fenomene. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului.: performanţa şi indici concreţi. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. politicile în domeniul sportului. alegere. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. în ce împrejurări.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. procedee) de cercetare concretă. dar mai ales cantitative.voinţa de grup. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. ca ceea ce urmărim constituie fapte. factori sociali semnificativi. măiestria antrenorilor. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. particulari-constanta performanţelor. altruismul (sau. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex. spiritul de cooperare. Cercetarea concretă presupune. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. observabile. în cursul cercetării sociale. acele semne exterioare.solidaritate. egoismul şi individualismul) etc. Variabilele înlătură acest neajuns. tehnici. stimulentele materiale acordate sportivilor. măsurabile. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. de câte ori au avut controverse şi conflicte. climatul de grup social de sportivi. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. dimpotrivă. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. apelul la aspectele calitative.matematic (cerinţă a ştiinţelor). vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. Dar cum recunoaştem.

fenomene. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. metoda matematică. jurnalelor. acţiuni sociale. jurnalelor. metoda tipologică. În sfârşit. din studiul documentelor. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. comportamente. metoda statistică. sondajul de opinie sociologică. metoda cantitativă (modernă). chestionarul sociologic. studiul sociologic al documentelor. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. rapoartelor. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. b) metode. 44 . testul sociologic. tehnica corelării seriilor de date. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. corespondenţei. II. bilanţurilor. dărilor de seamă. metoda statistică. din ghidul de interviu. metoda comparativă. rezultatelor alegerilor etc. fapte evenimente. metoda monografică. 2. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). scrisorilor şi mărturiilor personale. Metode. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. mărturiilor. Drumul invers. Metode. ancheta sociologică. Se disting trei categorii principale de metode. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. Metode. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. analiza de conţinut. metoda individualizantă (singularizantă).Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. I. experimentul sociologic natural şi de laborator.

3. metoda panel. Acestea sunt tipuri. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. metoda istorico – genetică.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. 45 . Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării. prohibitiv de mari. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. tehnica extrapolării şi generalizării. metoda factorială sau multifactorială (globală). metoda fenomenologică. trăsăturile pe care le urmărim. grupuri. a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. III. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. costurile unei cercetări exhaustive. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică.

n n – talia eşantionului. alcătuirea internă a populaţiei sociologice. marja de eroare.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. Astfel. metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate. b) selecţia dirijată 1. dacă 46 . metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. după principiul concentraţiei.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. mărime).112. Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. Structura eşantionului reprezintă în mic structura.2.84. 2. 2. n ─ talia eşantionului. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. abaterea calculată matematic prin 1. De ex. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator).56. atunci 38%± 2. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). c) selecţia mixtă : 1. caracteristicile.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. e² ─ eroarea standard. N – masa populaţiei. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat. Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. pe profesii/ocupaţii. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28.7 p = ———— = 28.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. Astfel. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 . pe domicilii etc. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii. b) structura.

dorinţe. intenţii. comportamente. De ex. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. acţiuni etc. sentinţe. constatări. da b. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. factorii ce determină opiniile. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. eşantionarea pe cote. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. mod de viaţă. preocupări. fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. opinii. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. III. Documentarea. atitudini. 2.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. IV. II. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. relevanţă. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. pot fi distinse : 1. o atitudine. nu 47 . După forma (formularea) întrebărilor. 4. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. accesibilitate. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate.

III. IX. angajamentul total al echipei favorite. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor . se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. X. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. tehnica jucătorilor. Întocmirea raportului de anchetă. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. corectarea unor erori. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului. nu ştiu d.) 48 . calitatea jocului. VII. 2. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. VIII. altceva şi anume … V. De ex. mimică. Prelucrarea datelor XI. poziţie. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. 3. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. VI. c. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul.V). Interpretarea datelor XII. rezultatul. d. a reacţiilor vegetative (sudoare. dificultatea. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV. f. tema. atmosfera din tribune. se alege un microeşantion. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. întrebări deschise. b. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice.c. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. e. non răspuns. etapa finală.II.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. Desfăşurarea propriu.

colorate afectiv. economică. grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. bunic – nepot.Tipuri de colectivităţi sociale: a. excedând mai multe generaţii bio – cronologice. B. şcoală. savant – discipol. 2. elev – profesor. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. colegi de muncă şi scoală. Tipuri de grupuri sociale: A. C. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. de colegi (birou. 2. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. 49 . organizaţională etc). tată – fiu. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. legături sociale şi psihosociale. După modul de constituire: 1. cupluri funcţionale (parteneri. spectatori la stadion). prieteni. emoţional : soţi.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. de spectatori). 2. autobuz. După durată : 1. administrativă. b. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. grupuri voluntare – prin decizie proprie. de prieteni (anturaj). 1. o anumită coeziune socială. cu puteri. maistru – ucenic.). cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. grupuri efemere ce durează relativ puţin. permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. c. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. antrenor – sportiv etc. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti. anturaj). opţiuni personale. După factorii de asociere: 1. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop.

operă) unanim acceptat. grupuri mici. interpsihologice. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. juridice. sindicale). îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. structură complexă. urban. F. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. 2. economice. grupuri mari cu întindere orizontală. regulamente (partide. grupuri teritoriale. morale. G. sportivi). naţiuni. care se intersectează. state – contacte sporadice. 2. După criterii de normare a relaţiilor : 1. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. elevi. grupuri profesionale). nu au diviziuni interne. program. colectivităţi locale – rural. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. grupuri de scop. militare. După mărime: 1. 50 . interindividuale. sedii. cu lideri mijlociţi. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. profesori. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. H. 2. sindicate. obiecte materiale (teritoriu. culte. După tipul de legături : 1. urmăresc un ideal comun. identitate şi istorie proprie. de ocrotire. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. grupuri formale (oficiale). psihosociale) pe baza relaţiilor afective. asociaţii. organizate planificat. reglementare a comportamentelor prin legi generale. organizaţii religioase. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. religioase etc. ingineri. grupuri primare. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. politice.D. personalitate. au sarcini pe care le îndeplinesc. avere). dotări. ocupaţionale: muncitori. statale. studenţi . structuri simple. valori culturale. E. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. provincii. 2. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. tradiţii. politice. pe bază de statut. grupuri informale (neoficiale. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. 2. sportive.

: grupurile profesionale. vestimentaţie). politice. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). 3. ţinută. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1.le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. 3. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. imn. să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. 2. grupurile de sportivi. de comando. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. de spioni. Sunt grupuri speciale. sentimente. credinţe. 2. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. private şi. cu grad mare de risc şi pericol. Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. Ex. sectante. obiective profesionale. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. siglă. 51 . insignă.: grupuri militare.. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. modele de conduită (model fizic şi model moral). Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii.simboluri (steag. care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. firmă. 2. culturale). Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. convingeri. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. de calugări. de vecinătate. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. de timp liber etc. Ex. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). formele obiective de agregare aleatoare. într-o anumită măsură. chiar exclus). Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. culturale. elitare. specializate. scopuri. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. acţiuni.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. de înzestrarea materială. se stabilesc scheme precise. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. a factorilor de risc. de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. nu prezintă trăsăturile unui grup social. 56 . un plan de acţiune. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune. de coacţiune şi de suplinire. de fluxurile de informaţii. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. subapreciere sau supraapreciere. 2) Sarcina cu structurare redusă . satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. de organizarea internă. descurajare. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. sentimentul propriei importanţe. Structura sarcinii . configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. 5) Sarcina integral structurată. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. o tactică adecvată situaţiilor concrete. ci din contribuţia la performanţa grupului . 3) Sarcina cu structurare medie. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. poziţii independente ale indivizilor. 4) Sarcina superior organizată.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului.

Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. alegerea componenţilor colectivului de muncă. secţiile de B producţie industrială. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. spectatori etc. susţinători. funcţionarii etc. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. psihosociologice şi sociale dintre oameni. jucătorul care dă pasa decisivă. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 . trăgătorul dependent de ridicător la volei. colectivităţi. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. dactilografele etc. zidarii etc. A→B piloţii care depind de mecanici. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. serviciul de corespondenţă al instituţiei.sentimente de neputinţă sau de absurditate. financiare. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. C→ strungarii într-o secţie. bibliotecara etc. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. registratura la o instituţie publică. nataţie). B→A primii trei alergători la o ştafetă. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. contează calităţile individuale.

profesionale.−.-. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia.: colectivele complexe. naţionale. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun.-. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale..-. --------A------. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global. muncitori.− B−. Ex. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 . administratori.→ } -. cel mai eficient fiind cel autoritar. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. Sunt grupuri eterogene. influenţate de valori şi norme general umane.−. individual compus la gimnastică.B -. nataţie. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. iar stilul de conducere al liderilor este. : ştafeta la atletism. lipsite de relaţii de cooperare. medici.C……. tehnicieni. lucrul la banda rulantă. servicii. rolul climatului de grup. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret. democratic. funcţionari.. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale.-.……C……. Ex. în special de veriga cea mai slabă. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale. cu necesitate. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −..→ => S { . cu specificitate supragrupală.− → ……. noncoezive.

serviciile funcţionale de montare a unor produse. C 59 . măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. Ex. hochei. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. Are şi o funcţie compensatorie. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. morali. de tipuri diferite şi diverse. identificarea membrilor cu grupul. vreme îndelungată. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. psihologici şi psihosociali. ideologici. servicii. handbal. firmei le asamblează. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). judecătorul când dă sentinţa etc. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă.

conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. disciplină severă. grad ridicat de consens. a devotamentului pătimaş. independenţei. găşti. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. valori înalte ale rasei. ideologiei. dispariţia grupului. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. identităţii etc. influenţa cu alte structuri. cruciale. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. pericolul extern . densitate mare a relaţiilor preferenţiale. etniei. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. cooperare. În consecinţă. acţiunile şi procesele sociale. autoritate. înălţătoare etc. Factori de creştere. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. bisericuţe). în împrejurări excepţionale. de adeziune. pierderea demnităţii. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. prestigiului. 60 . stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. mai ales. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. părţile fiind strâns legate între ele. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. chiar a fanatismului. afective. reactivitatea comună. pozitive reciproce. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. război. patriotismul. trezirea zelului excesiv. retrogradare. ocupaţie.

autoritate. trăsături morale). tip feed-back. manageriale. membrii. un statut definit. politice.). 3. 61 . este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. Funcţia de reglare. 5. principiul interrelaţiilor acestora. ambiţii. 2. structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. b. afective). B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane.Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. 7. 6. organizatorice şi de conducere. modele de interrelaţii diverse. care defineşte rolul psihosocial. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. relaţii de rol. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. b) trăsăturile personale şi psihosociale. metode şi stiluri de conducere. interese şi concepţii comune. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. influenţă etc. 1. c. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. 4. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. modele de interacţiune reciprocă. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi.

Ca subtip. tipul permisiv (laissez – faire). Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. White. Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. structura ocupaţională .colectivitate.d. Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. cultural . c. f. profesional etc.absolut. Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. Ca subsistem. organizaţie. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective. 3. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. tipul autoritar: . nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”.dată de specializarea relaţiilor funcţionale. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. . echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. 62 . grup) statuată economic. Scurtă descriere Tipul autoritar . tipul democratic. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale. Liderul : emite comenzi dezbinătoare. 2. 1. b. se angajează în critici neconstructive. politic.moderat 2.K. e. Lipitt şi R. dispoziţiile. comenzile. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R.

cu sarcini deosebite (militare. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. nu stabileşte ţeluri precise. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor.Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. normelor şi informaţiilor. incapabil de decizii ferme. este pasiv. în situaţii dificile abundă cu informaţii. are spirit practic. justificări. evită sancţiunile represive. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase. stimulează autoconducerea. este jovial. nu are suficientă încredere în forţele proprii. diferenţiate. 63 .) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. în unele genuri de sport etc. extreme. binevoitor. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. Liderul : se rezumă la acte birocratice. îngăduitor. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. exagerat prietenos. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor.

Ed. 26.”Introducere în relaţiile publice”. Univers enciclopedic. Bucureşti. Ed. Humanitas. Iaşi. 17. “Elemente de sociologie rurală”.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. Vasile Miftode. Ed. “Sociologia franceză contemporană. Nicki Stanton. 64 . “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”.”Regulile metodei sociologice”. Politică. Traian Herseni. “Dicţionar de sociologie”. Ed. Ed. Dacia. “Dicţionar de sociologie”. “Sociologia americană a grupurilor mici”.1972. 22. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. “Chestionarul în investigaţia sociologică”. 7. Bucureşti. Ed. 20. Bucureşti. 21. François de Singly s. “Cunoaşterea sociologică”. Bucureşti. Ed. Ed. Mihail Cernea. Bucureşti.. “Noţiuni elementare de sociologie”. 24. Polirom.Lazăr Vlăsceanu. Mihu Achim. 15. Ed. Ed. Traian Rotariu. 11. Colecţia Idei Contemporane. “Imaginaţia sociologică”. 1998. Polirom. “Sociologie generală”. Ştiinţifică.”Ancheta şi metodele ei”. A. Septimiu Chelcea.”Sondajele de opinie publică”. Ed. Ed. 8. “Istoria ideilor sociologice”. Ed. Ed. Ed. 1970. 1998. Ed. Bucureşti. Bucureşti.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. Academiei RSR. Claudette Lafaye. 25. Ştiinţifică. Mesagerul.1975. 16. 3. Ed. Katie Milo s. 4. 1997. 12. “Tratat de sociologie”. Bucureşti. Bucureşti.1974. Cluj Napoca. ***. ***. Ed. “Comunicarea”.). “Sociologie”. 13.” Sociologia organizaţiilor”.). Academiei RSR.”Sociologia americană. Tendinţe şi controverse”. 14. Gilles Ferréol.Ed. 1971.1970. “Ce este sociologia?”. Michel Lallement. 19. Wrigth Milles. 1973. 23. 1972. “Sociologia militans” (15 vol.Ştiinţifică. Ştiinţifică şi Enciclopedică.1971. Bucureşti. Politică.1976. “Probeme de sociologie”. Ştiinţifică. Petre Andrei. Politică. Iaşi. Cluj. Militară. Babel. Antet. 10. Colecţia Sinteze Sociologice. Petru Ilut. 1998. Enciclopedica română. Bucureşti. 1975.1996. 9. Coord. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. Ştiinţifică şi Enciclopedică.”Dicţionar de sociologie”. Bucureşti. “Sociologia românească azi”. Jean Stoetzel. Polirom. Antologie” Ed. Bucureşti. 18. Ştiinţifică şi Enciclopedică.1995.a. Bucureşti. 1974. 6. 1975. Iaşi. Ed.a. 2. 5. 1998. Raymond Boudon (coord. Bucureşti.Girard. 1993. Ovidiu Badina (coord. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. Haralambie Culea. Ed. Emile Durkheim.Ştiinţifică. Bucureşti. Ed. ***. Larousse. 1970. Lucia Dumitrescu Codreanu. 27. Ed. 1998. Chombart de Lauwe. Cătălin Zamfir. 1996.1972. 1984.. Jan Szczepanski. Nim.). Ed.

“Cercetări de sociologie economică”. Ed. Nemira. Bucureşti. Ed. “Comportamentul consumatorului. Cătălin Zamfir.Ştiinţifică. Nicolae Teodorescu. Economică. 30. Ştiinţifică. Ed. 29. 31. Bogdan Ficeac. 65 . 1969.1996. 1997. Bucureşti.Teorie şi practică”. Iacob Catoiu.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”.28. Ed.”Tehnici de manipulare”.1972. ***.

În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6. Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2.TESTE CAPITOLUL I 1. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . socială 7. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. Stuart Mill 3. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională. prin natura sa. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5.

Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10. prima dată. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete. Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9.8. Un precursor al sociologiei afirmă. În ce constă. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . geografice. specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14.

Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17. Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18. a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor.15.

surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 . Care ştiinţă socială studiază planul particular. Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect. Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24.matematici 25. Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28.demo .22.economici b) demografici naturali c) statistico . social în construcţia omului. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27.

şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4. În „Sociologia formei” a lui F. Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5. Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . Organicismul . Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. „Eu”.v.este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6. În varianta „relaţionismului pur” (L.CAPITOLUL II 1.ca orientare în definirea esenţei societăţii . educaţie. Tönnies.

Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material.8. stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. Capacitatea de a se identifica unui grup. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 . fizic b) este o entitate fixă.

v. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 . Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3.15. Relaţiile sociale conjunctive (L. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16. Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2.

echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Relaţiile sociale simetrice. Care dintre procese sunt sociale. În care tip de proces social prevalează aspectul informal. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9. Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8.6. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 .

Depăşirea limitelor proprii. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4.13. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15. individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1.

Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice.5. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale. Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10.

ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 .13. În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. În afară de oameni. Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3.

Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8. În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11.7. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9.

disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19.14. În configuraţia relaţiilor funcţionale. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15.

are ca substructuri.CAPITOLUL VI 1. Structura echipei manageriale. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2. tip feed-back. Funcţia de reglare. ca întreg. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3.

d 19. a. b 3. V CAP. c 16. b. a. a 5. b. a 11. a 13. b. d 6. d. a 11. c. a. e 21. c 13. d 18. d 80 . III 1. b. b. c 7. a. d 13. II 1. b 20. b. a. c 16. b 11. c. a 4. a. d 7. c 12. e 9. b 20. c 8. c 10. b 9. b. b 5. a. a 15. d 13. a 11. c 17. a. b 12. a. d 3. b 2. a. c 3. a 6.RĂSPUNSURI CAP. a 5. I 1. a. b. b 10. b. a. b. b. c 5. c 19. c. b. a. a 7. IV 1. b 10. c 8. c. a 4. c. b. c 3. d 5. c 1. d. b. b 10. d. b 9. a. a 8. b 27. b 7. c. e 6. b. c CAP. b 8. c 9. a. c 15. a. b. c 7. a 3. a. c CAP. b 2. c. b. b 16. a 25. d. c 15. c CAP. d 12. c 26. e 9. c. e 8. c. d 12. d 17. c 13. d 4. c. c. d 2. c 28. d 10. a. c 2. d 14. a. d CAP. c 12. b 6. b. a 2. c 2. c 4. c 6. b 14. a 11. c 24. d 18. b 14. c 15. b 4. VI 1. c 3. d 14. c 23. c 22. a. c. a. b. c.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful