MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă. Theogonia sa este şi o sociogonie . Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). prin studiul filosofant speculativ. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. cetăţii. de evidenţiere a cauzelor lor. la Platon. Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. economice.”filosofie istorică”. Prin aceste definiţii. mediul geografic. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). studierea şi explicarea societăţii. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. Toate încercau să identifice substanţa. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii.”filosofie socială”. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. juridice. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie.sociale. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. a opoziţiei lor. începute încă din Antichitate. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. Dezvoltarea teoriei sociale. particulare. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). factor demografic. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. viaţa oamenilor. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. Gândirea socială. De aici nevoia de cercetare şi explicare. gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. Problema raportului societate – individ. morale. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. idei dezvoltate de stoici. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. ci şi o etologie. dar premisele ontologice. 1. activităţi economice). fără a putea fi încă o sociologie. mai exact o etiogonie.

Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. CONDORCET ş. HERDER. considerat un tratat de economie politică concretă. cunoaştere concretă. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. înaintea căderii în păcat. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. GENTILES. FERGUSON.această opoziţie.a. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. HUGO GROTIUS. HEGEL. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. filantropic al bogaţilor. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). QUESNEY. Evul Mediu a fost preocupat. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete. Machiavelli separă teoria politică de etică. iar MACHIAVELLI. Încă de la 1370. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. MONTESQUIEU. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. 6 . Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. ilustrează o tendinţă. d) puterea derivă de la Dumnezeu. caracterizată prin fraternitate. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. N. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. un spirit mai universalist şi democratic. HOBBES.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. prin guvernarea fără coerciţie. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie.J. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. corespunde stării omului în Paradis. VOLTAIRE. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. PUFFENDORF. Între cele două direcţii. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). demarcaţia este dificil de făcut. b) “epoca de aur “ a lui Seneca. ca şi istoria sociologiei însăşi. ROUSSEAU. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. ALTHUSIUS. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . ori piere. ecleziastică.

Tocqueville. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. considerat părintele psihologiei sociale. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. cât şi cele spirituale. sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice.a) se bazează pe relaţii necesare. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor). atât cele materiale. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate. Comte. 2. 7 . călătoriile şi descrierile etnografice. ce decurg din natura lucrurilor. sociale. Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. economie politică. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). ci şi economice şi politice. atât A. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. sunt pregătite printrun proces îndelungat. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa).Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. comportamentele şi activităţile umane ş. sub acţiunea unor legi bine determinate. nu numai geografice. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. b) Procesele sociale. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. După opinia lui G. b) Faptele sociale. culturale. politice. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. Gurvitch. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. Continuatorul lui Montesquieu. cele social – politice. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. mai ales democraţia. Hobbes. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice.

Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. pozitive. ”fizicologie socială”. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. tehnică. constituirea societăţii civile. morale. morale dintre oameni în cadrul societăţii. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. politice. companion şi “logos” = ştiinţă ). pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. complexitate determinată. Începând cu Renaşterea şi. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. Acesta.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. esenţa. ”filosofie istorică”. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. producţia industrială. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. în perioada modernă. forţele coercitive şi forţele care 8 . tovarăş. economice. Toate încercau să identifice substanţa. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. A. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor.1. Gândirea socială. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. microsociale. înglobându-le în tipuri dialectizate. ”filosofie socială”. apoi al celor filosofice. asociat. 2. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. juridice. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. economice. îndeosebi. grupate şi globale”.

Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . relaţii. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . acţiuni sociale existente în societate”. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. Durkheim şi G. dinamica şi ansamblul de structuri. b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe. În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. o conduită etc. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . prin generalizare devenind social. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. 3. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. un act. În cazul constrângerii. Gurvitch. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă).dispersează aceste colectivităţi. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului.

atitudini. În ipostaza identificării individului cu societatea. ideologice etc. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi. juridice. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. credinţele. politice. Astfel. arta conducerii. nu au mai puţină influenţă. opinii. moda. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. o înfruntă. credinţe. De asemenea. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. structurilor şi instituţiilor sociale. autenticitate. se identifică cu ea. ideologice. economice. 2) pe de altă parte. particulare. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. morale. filosofice. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. puterea. până la conflictele de interese diverse (economice. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. individul se contopeşte cu societatea.). superstiţiile. Astfel. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor. prejudecăţile. performanţele. zvonurile. dreptate etc. motivaţii. aptitudinile. obiective. De asemenea. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. închipuiri. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. prestigiul. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. Valorile pot fi generale. zvonuri. individul se opune societăţii. valorile etice. administrative – legitimitate. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului).Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. emoţii şi sentimente etc. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. religioase. o etică a actului politic. eficienţa guvernării). să se supună rigorilor sociale. 10 . a şefului asupra subalternilor.). Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. putere exercită şi normele juridice. banii etc. competenţele etc. Contradicţiile între individ şi societate. a antrenorului asupra sportivilor. specifice unor grupuri. politice. a autorităţii asupra cetăţenilor. putere exercită averea. ca semn al socialului. tradiţiile. colectivităţi distincte. a părinţilor asupra copiilor etc.

5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. a mass-media. sociologia pieţei. simbolice. a moralei. îndeosebi cea productivă. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. sociologie industrială. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. Sociologia grupurilor. rasiale etc. a familiei. rural. a artei. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. urbană. 4. ideologice. 4) Ansamblul instituţiilor sociale. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. a religiei. mulţimile.De asemenea. au cauze şi produc consecinţe fiind. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). în anumite împrejurări anomice. a mulţimilor. Toate acestea au calitatea de fapte. a limbajului. sociologia sportului etc. a şcolii. demografia. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. a deltei) etc. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. deci putere. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. a turismului. a educaţiei. mediu şi micro sociale. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. ecologia socială (sociologia mediului urban. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. a dreptului. a zonelor montane. grupuri. sociologia organizaţiilor etc. al structurilor spirituale. grupările anarhice nu exercită. organizaţii şi instituţii sociale diverse). 11 . studiu concretizat în : sociologia politică. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. rurală. grupurile de presiune. societăţi concrete. deci. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. a claselor sociale. a muncii. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. a comunităţilor etnice. dar şi categorii sociale. mai puţină autoritate şi influenţă.

claselor. Fără pretenţii exhaustive. din cunoştinţele sociale contemporane. economia politică. colectivitatăţilor. interetnice etc. generată de complexitatea faptelor sociale. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. antropologiei sociale şi culturale. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. având aparat categorial propriu. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. a tipurilor de cultură şi civilizaţie. a liderilor(conducătorilor). utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. mulţimilor. istoria. valabile pentru întreaga societate. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. c) problema legilor sociale. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). Psihosociologia relaţiilor interumane. etnologia.1. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. ştiinţele politice şi administrative. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. Cu statut autonom.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. separării. etnologiei şi etnografiei etc. Psihosociologia personalităţilor. 5. sociologiei comparate. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. psihologia. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. geografia. demografia. comunităţilor. Psihologia grupurilor. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. 12 . Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. 6) Ansamblul structurilor.

studiind probleme economice.5. neomogene. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. cosmopolitismul. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. socială. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. culturală. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. ”ce reprezintă izolaţionismul. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. culturală şi politică. epistemologic. staticul cu dinamicul. sincronicul cu diacronicul. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice.etnice. naţionale. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. practic. rasiale. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. 13 . apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. interesează lumea contemporană. politice. logicul cu istoricul. Antropologia. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. conform proiectelor şi programelor dezirabile. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. interacţionează cu sociologiile de ramură. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. asupra omului şi culturilor. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. în prima fază. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”.2. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. antropologia se apropie de sociologia generală. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. politic. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. înţelese ca totalitate. ca fapte sociale totale. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. care lăsa în afara conţinutul real. integraţionismul. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. Prin aceasta. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. specifice unor comunităţi sau societăţi închise.

Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. migraţiile interne şi externe etc. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. Istoria nu poate opera cu scenarii. cât de legile 14 . concluziile şi metodele sociologiei.5. raport între populaţia ocupată – neocupată. durata medie de viaţă. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. ritmurile. poate demonta falsurile istorice. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. în ramuri ale producţiei economice. 5. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. sistematică. integrând şi problematica generică a personalităţii.4. a surselor istoriografice. populaţia ocupată. natalitatea. mortalitatea. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. dinamica lor. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. funcţiilor şi capacităţilor umane. Istoria. iar principală calitate a istoricului este erudiţia. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. educaţionali. mai ales istoriografia. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. sporul natural. ca şi ale altor ştiinţe sociale. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. proceselor. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. indicatori numiţi demo – socio – economici. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele.5. şomaj.3. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. şcolari. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. de sănătate. necesar sociologiei. investigaţiile. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. Sociologia evidenţiază tendinţele. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. densitatea.

mentalităţi. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. studiat atât de către psihologia socială. obiceiuri care toate se întrepătrund. nu apare ca un factor extern. sentimente. orânduire. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. 5. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. economice. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. cu cele tehnice. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. Psihologia socială studiază planul particular. a trăsăturilor de temperament. relaţii. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. caracter şi personalitate. sex. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. naţiune. social din construcţia omului. Grupul. tradiţii. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. profesie. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. psihologia socială surprinde fenomene pe viu.6. cultural asupra naturii. mediu. cât şi de către sociologie. Astfel. mod de trai. clasă. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. personalitate decât în cadrul grupului. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. raportul dintre natura şi societate. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. cât şi determinaţiile social – obiective. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. diferite profesii etc). cultură. în dispoziţii. societate. opinii. vârstă. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. materiali. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte.

Deci. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. sociologia politică. de tipurile de evenimente politice. cât şi informale psihosociale). tehnologice. geologia. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. de raporturi politice şi de autoritate din societate. 5. geografia economică. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane.7. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. agricolă. economice. puterii. industrială. geografia rurală şi urbană. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice.8. experienţele. b) Relaţia dintre. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. Raportul însă nu este simplu. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. financiare. ecologia umană. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. ca şi comportamentele economice ale lor. de formele acţiunii politice. tehnice. nivel de instrucţie şi profesionalism. Structurile economice şi mecanismele legice. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. conflictele şi perturbaţiile sociale. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. organizaţii economice). ca şi variabilele economice ale activităţilor. interesele. mai ales prin ramura sa. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. Sociologia. sisteme de relaţii umane ( atât formale. respectiv sociologie rurală şi urbană. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. grup. formarea şi structura opiniei politice. respectiv sociologia economică. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. sociologia mediului. pe de o parte. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. 5. întreprinderi. nu are un 16 . subiecţii economici (indivizi. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale.

a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. de sociologie etc. administrativă. pentru a putea avea o viziune globală. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. categorii. grupuri sociale. economice. formarea unor specialişti în activitatea politică. de psihologie socială. colectivităţii. Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. putere). integrală a societăţii. în politică. 17 . de ecologie. kratos = conducere.

realitate ireductibilă la suma indivizilor. supus legii evoluţiei. Mecanica socială se originează în concepţia lui A. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald.U. Structura socială devine tot mai complexă. ca şi organismele vii. integrată în natură. a existenţei realităţii sociale. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. independentă de restul naturii. dar distinctă de aceasta. Soluţii biologizante.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. Spencer. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. Spencer – concepe societatea ca un organism social. fără un specific propriu. Comte.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. 1. Precizarea obiectului sociologiei. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. independent de Darwin. 18 . deci. cu un determinism propriu. P. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii. sociologul L. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. 1967. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. a căror succintă prezentare urmează. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. incoerentă. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. sociali şi culturali. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. La această orientare. procese şi orientări sociologice. o prelungire a acesteia şi. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. Spencer constată asemănări. Între evoluţia biologică şi cea socială.F. B. c) societatea ca manifestare a real – umanului. existentă încă din Antichitate. la o eterogenitate relativ coerentă.

Imitaţia este socială. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. O altă subvariantă. În organismul biologic părţile există pentru întreg. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. acţiunile sociale. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor .Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. fie umane. 2) Teoria imitaţiei a lui G. iar în societate imitaţia. pe când inovaţia este individuală. obiceiurile. Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. panica). Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. a indivizilor umani. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. 19 . Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. În lumea fizică este ondulaţia. Laponge şi A. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. Absorbţia individului în masa mulţimii. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. Contagiunea indivizilor la normele. regulile. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. credulitatea şi spiritul gregar). Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. C. Waxweiter introduce un termen nou. care este repetiţia. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. în lumea vie ereditatea. În aceste împrejurări. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. căruia i se supune şi societatea. fie animale. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. Gobineau. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii.

Dupreel). sociale. a lui F. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. politice. alienare. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. având caracter conflictual. respectiv a celei capitaliste (H. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. C. instinctual gregar. în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. supunere.G. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. după formula Bp= f(PE). cunoscută sub numele de psihanaliză. de achiziţie şi construcţie. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. alienarea. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. Lewin. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. Soluţiile sunt reforma socială (E. refulare.3) Psihologia socială a lui Mc. rudenie. 3) Sociologia formei. şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. culturale. independenţă. biologiste şi psihologiste. unde G = grup social. D. defulare. curiozitate. Jung şi A. starea de mulţime. P = persoana. unde: Bp = comportamentul individului. E = câmpul psihologic al persoanei. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE). iar în 1947. 20 . Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. artistice. Freud şi a discipolilor săi.Tönnies. nevrotice şi de alienare. Prin modul de raportare al individului la societate. anonimat sau însingurare în mulţime) . Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. combativitate. Marcuse). social al grupului). Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. Eu-l şi SupraEu-l. repulsie. Adler. Fromm) şi critica societăţii. 4) Concepţia lui S. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui.

El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri. regularizare .osificare Are o nuanţă de abordare istoristă.Tönnies distinge între comunitate şi societate.clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare.multiplicare.Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. acomodare.lupta de clasă. structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 .exploatare.imitaţie. diviziunea muncii. segregaţii. asociaţii 3. producerea antagonismelor . partide) spirituale Asociaţii . asemănare. compromis. asimilare prin forţă . individualizare 11. socializare 9. amalgamare . dezvoltarea legăturilor sociale . subordonare . cooperare 7. control liberal. asimilare etc. stratificare 8.îndepărtare. Mc. adaptare 6. E. organizare. naţiuni. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. competiţie. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) . intimidare . dominaţie 4.comunicare.diversificarea civilizaţiei.ajutor reciproc. opoziţie 5. competiţie. conflict. seducţie. relaţie. naturalistă: geneză.artificiale Forme . discuţie .Ross şi R. control social . alienare 10. educaţie. geneza societăţii 2.diferenţiere. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. E. Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small .toleranţă. conjugare . cristalizare manifestări considerate concrete .

Curentul fenomenologic. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. G. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. afectivitatea. umanitate. b) mase abstracte – forme durabile. asimilare. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). clasă socială. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. M. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). A doua variantă este relaţionismul pur. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. patronul. concept central la M. naţiune. Acestea orientează acţiunea oamenilor. de ex. F. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. biserică. conflict (distanţe sociale mari). Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. conform lui Husserl. b) de separare. adaptare. spectatori la un spectacol artistic. opoziţie. colectivităţi teritoriale. o teorie a tipurilor ideale. Edward Spranger. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. apropiere. valoarea. fenomene şi expresii sociale. operaţionalizate. pe baza acestei teorii. procesele ce se desfăşoară între oameni. participanţi la o demonstraţie. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. Husserl. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. concurente. Astfel. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. Simpatia. Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. 3) colective abstracte – stat. Pentru a deveni conduite sociale. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. L. tradiţia. consideră. sportiv). O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul.unor forme sociale concrete. Directorul. uniune (distanţe sociale mici). 22 . Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. prin introspecţie. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. dar există o continuitate relativă si o organizare internă. popor. microgrupuri. că relaţia este totul. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. de ex. Scheller. Brentano. dar neorganizate (fără structuri concrete).

Definind esenţa umană. poporul. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. Forme de empatie : actorul. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. Acestei orientări îi aparţin şi E. prin poziţia. M. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. H. parte a naturii. alcătuind un sistem social complex. 3) calcul. Litt şi Th. acestea fiind complexe de relaţii sociale. Heidegger. Societatea. conştiinţa sa). tribul. Dϋrkheim. de a se asimila altei persoane. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. ce se apropie de solipsismul kantian. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană. intenţie – specific societăţii. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. J. de a se identifica cu un grup social.P. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. omenirea). Th. în artă (filosofie – introspecţie socială. în genere. şi ca urmare. cât şi relaţiile spirituale. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. I. ci două componente structurale. instituţii sociale. corelaţii ale oricărui grup social. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. ostilă sociologiei. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. generatoare. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra. Maspers şi G. grupuri sociale. apropriind (luând în stăpânire. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. dintre gemeni. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. Gurvitch. ca obiect al sociologiei. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. de a se socializa. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. recreând-o după propriul tipar. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. Promovând un individualism. iar J. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. colectivă asupra lumii). modelându-se după aceştia.2) experienţa trăită în comun. trăsătură a raportului soţ – soţie. admit existenţa umană nu numai între lucruri. a comunităţii vitale(famillia. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. 23 . ci şi între oameni.

continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. altele neesenţiale. miturile. Iordachel („Introducere în sociologie”. fizic. sistemul de proprietate. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. 24 . unele esenţiale. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. 2. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. tehnice. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. procese şi fapte sociale reale. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. obiecte de analiză sociologică. b) un sens restrâns. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. Unii sociologi disting “faptul social”. “fenomene”. organizaţii. Alţi sociologi nu operează această distincţie. regimul politic. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. specific sociologiei generale. clase sociale). ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. umanizat. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. de “obiectul social”. ne punem întrebarea formulată de I. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. produse materiale sau spirituale. nu sunt operante pentru sociologie.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. spiritual. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. ca sisteme de relaţie socială deci. alte activităţi desfăşurate de societate. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. categorii. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. laturi. ca realitate socială. ”procese” şi “relaţii sociale”. economice. c) un sens intermediar. adică organisme. obiectele culturale. specifice realităţii sociale. “fapt social”. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. de acţiuni concrete. concepută static. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. de acţiunea subiectului sau agentului social. sistemele de norme morale. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. considerate ca fapte totale. individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. comportament economic. instituţii.

o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. terenul. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. social . de sistemul economic. El îndeplineşte un rol motivaţional. morale. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. fizic. interacţiuni. implicaţii. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. Sub aspectul sociologic. sporul natural al populaţiei. ştiinţifice. chiar şi la nivelul inconştientului. ca simbol al autorităţii. ca material din care a fost făcut.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. ce tind să devină actuale. ea acoperă aglomeraţii umane. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. de nivel de civilizaţie. şi pe verticală (stratificarea economică. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. politice. Obiectele fizice. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. de ex. Un obiect material. Mitul conţinând modele – arhetip. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. religioase. administrativ. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. În afara ei nu există societate. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. pentru constituirea unor structuri colective latente. în acţiune. ca element ambiental al unei aşezări umane. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. ci sub aspectul folosinţei sale. mobilitatea spaţială pe orizontală. Exprimarea prin 25 . O construcţie arhitectonică. respectiv migrarea. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. solul. efecte asupra întregului structurat. ca sediul unei instituţii publice. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. Mitul reprezintă un fapt social. socială. Mişcarea demografică. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. politic. culturologice. societatea.

mentalităţile grupurilor umane. Boudon şi P. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. Sociologia. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. asupra indivizilor. în strânsă legătură cu cele de dinainte. geneză. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. însă le înglobează într-o viziune coerentă. efecte. la originile omului şi societăţii. mitul Europei Unite. R. Tot fapte sociale. Acestea. totalitatea. 2. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. propun o analiză mult variată. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. oraşelor. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. relaţiile dintre dinamica lor 26 . interacţiuni. al prosperităţii în economia de piaţă. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. în reflecţiile. atitudinile politice. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. capitalistă. comunităţii. manifestări. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. Un fapt.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. ca elemente concrete ale unei culturi. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. M. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. introducând conceptul de “fapt social total”. 3. hrăni. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. subliniază o a doua caracteristică. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. Ex. de la antagonism până la colaborare. generale. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. regulile şi normele limbajelor sociale. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. în temeiul mitului. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. inclusiv argourile. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. străzilor. maniera de a ne îmbrăca. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. Mauss. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. opusă unilateralizării explicării societăţii. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. fac o proiecţie implicită pentru viitor. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. solidare. sunt descifrate prin analiza sociologică.

Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. În societate există două planuri: 27 . În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. trăiesc prin semne. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. acţiuni. R. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. dar şi componente ale societăţii contemporane. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. a contradicţiei. mai diferenţial. relativ. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului. se caracterizează prin activităţi simbolice. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. tendinţe opuse. generează. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. Ele însele au calitatea de fapte. Raportul dintre static şi dinamic. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. mentalităţile constituie un nivel mai profund. fenomene sociale. cu cât este mai global cu atât este mai specific. mai particularizat. Societăţile arhaice. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. Sociologia trebuie să fie bifrontală. mituri. verificate. 3. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. Pierderea bifrontalităţii. obiecte. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. 5. Simbolurile sunt semne ale socialului. G. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. În “Tratat de sociologie generală”. materială. temporar. simbolismul : societatea este simbolică. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. idealuri. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. el generalizează diversele fapte individuale. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. diferenţialitatea : faptul social. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. o serie de sensuri şi semnificaţii. a spiritului critic. ritualizează sensul. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. 4. idealurile. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică.reciprocă. Problema sociologică a praxis – ulul. însă. tendinţe specifice de evoluţie. 6. manifest şi latent.

orb. existenţa lui în conştiinţa. demiurgic. transcendent. istoric. biologică a sa. constrângător. Societatea. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. b) demersul sociologic explicativ. societatea. psihicul individual. 28 . socialului şi gândirii. Comte. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. Omul este lumea sa. statutul social al sociologiei. este un antidestin . ca spaţiu de civilizaţie. providenţială. a întregului praxis social – istoric. A. dar este şi subiect social. Socialul este domeniul specific. cultural. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. un obiect social.a) societatea ca atare = praxis-ul social. descriptiv şi creator. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. precum şi de determinarea destinului său istoric. Societatea este obiectuală. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. metafizică. politic. transcendent la cunoştinţele individuale. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală.

precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. b) fapte. evenimente şi procese sociale. politice. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. fenomenele. guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. limitată temporal. ca totalităţi. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. integral. Fapte. juridice. structuri şi procese parţiale – economice. fenomene.. 2. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. La rândul lor. se manifestă ca evenimente. au o istorie a lor. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. fenomene. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. se împletesc în fenomene sociale. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. 29 . sunt manifestări ale esenţei sociale. relaţii. Deşi pot fi definite distinct. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). familiale.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. de comportamente şi acţiuni concrete. religioase. faptele. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. artistice. Se pot distinge: a) fapte. morale. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. sunt elemente ale realităţii sociale. de manifestări parţiale diverse. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. concretă. sportive – care sunt studiate. fenomene. evenimentele.

apariţia unui ziar local sau central. căsătoria a două persoane. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. coerent în substanţa sa. deschiderea unei fabrici. programarea unei competiţii sportive. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. fluctuaţia cotaţiei la bursă. creşterea preţurilor. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). o complexitate generală.etc. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. alegerile locale sau generale. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. promovarea unei echipe în divizia superioară. cumpărarea unui autoturism. astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. un conflict militar local sau regional. Însă. creşterea sau scăderea populaţiei. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc.etc. o catastrofă naturală. semnarea unui tratat politico – diplomatic. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. diminuarea resurselor băneşti. votarea unei legi. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. 30 . falimentul unei întreprinderi. chiar contrarii. greva unui colectiv de salariaţi. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. asupra satisfacţiei spectatorilor. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. admiterea la facultate. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. apariţia unui produs industrial. a stimulării sportivilor). organizaţii etc. în afara domeniului strict de referinţă. Este un fapt parţial. inventarea unei noi arme. lansarea pe piaţă a unui detergent. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. căderea unui guvern. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. asupra ordinii şi liniştii publice.

analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. socializare care determină apariţia faptelor sociale. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. capătă mecanisme de generare mai complicate. vag. Dacă la nivelul microsocial. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. grupuri. familiale. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. decadenţa moravurilor etc. de distincţie. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. sunt în mişcare. 4. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. sportive etc. Situaţiile de viaţă. morale. când acţiunile de relaţie se repetă. de modificare. de muncă. de vârstă. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. sexuale. considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. se manifestă atunci sfere de egalitate. temporale. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. subordonare. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. de timp liber.3. economice. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. relaţiile sociale au un caracter difuz. şomajul. de dependenţe sau de dominare. de generaţie. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . grupuri. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. Criminalitatea. de integrare. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. se grupează în ansambluri. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. spaţiale. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă. opoziţie şi conflict. de unire. Astfel. de adaptare. juridice. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. sunt fenomene sociale. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. au la bază relaţii de unire.

Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. două clase de 32 . Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. două grupuri.contraacţiunilor efectuate. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. coordonări şi subordonări. relaţia de dominare se justifică. generate de diviziunea muncii. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. Însă. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. În societăţi rigide. energetice. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). simpatii şi antipatii. Sunt însă şi grupuri marginalizate. să-i diminueze tendinţele egocentrice. o sferă de relaţii simetrice. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. profesionale. opunându-se haosului. Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. El aspiră să instituie. apare protestul. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. ci şi domenii de subordonare. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. în limita posibilităţilor. individul. acelaşi. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. nonconformismul. constituind treptat întrega societate. amicale. Conceptul sociologic propus de Wiese. Puterea relaţională a unei grupări . Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. dispun de o putere relaţională mai mare. este membrul multor grupuri sociale. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. afişarea unor norme proprii în mod violent. Astfel. În societate există nu numai relaţii de egalitate. egalitare. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. informaţionale. cu o structură de casta. coacţiuni şi acţiuni reciproce. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. Există schimburi de bunuri.

Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect. nupţialitatea nu sunt procese sociale. rata accidentelor de circulaţie etc. între individ şi grup. În consecinţă. ex. politice. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. observabilă. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. În accepţia largă. interpersonale. reprezintă un proces. ci doar procese ce există în societate. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. Prima distincţie se face între proces social. lipsind elementele relaţionale.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. grupurile. pe de o parte. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. colectivităţi. În societate au loc procese în care fenomenele economice. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. fie sunt procese sociale. Szczepanski. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. mortalitatea. intergrupale. 5. pe de altă parte. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. prezintă o constanta în dezvoltare. o anumită direcţie. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. grupuri. având cauze biologice. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). În concluzie. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. la mediu. în accepţia restrânsă. Astfel mortalitatea. au o durată mai mare în timp. şi proces care are loc în societate. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. 33 .condiţii diferite. natalitatea. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale.

valorile sociale. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 . sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. Grupul apare ca o totalitate. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. dar sociologia ţine seama de ele. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. dar şi de conflict. normele. de asimilare. ci şi social. 4) procese intergrupale.În această diviziune. cu cât personalitatea este mai autentică. intră în relaţii cu valorile. iar relaţia individului este cu această totalitate. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. de cooperare. 5. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. instituţiile. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. procesele sociale pot fi: de competiţie. adică agentul social respectiv. cu modalitatăţile de control ale grupului. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. de conflict. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. de acomodare. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. Conform specificului sociologiei. fiecare cu propria viaţă. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . de adaptare reciprocă. Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. normele. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează.1. ca tip de interacţiuni sociale. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. mai dezvoltată. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. 2) procese interpersonale. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. 3) procese între individ şi grup. modelele. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. Astfel. Sunt procese de comunicare.

autoatribuită de diversele grupuri. relaţii fie între totalităţi. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. cooperare. grupurile. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii.de bogat. Generează schimbări în sistemul de valori. Proces social de cooperare. Szczepanski. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. apreciere. fie de separare. de respingere. de modele de conduită. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. exercitate până la fanatism. de competiţie. ideologice. Ele pot fi procese de organizare. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. cum ar fi excluderea sau exterminarea. de stratificarea socială. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. sunt normale. conflictul. concurenţa. Procesele neostructurante sunt. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. ascendente sau de dezorganizare. Proces social de conflict. descendente. de poziţia reală sau arogată. cuprinde stări contradictorii. societăţilor locale. religioase. prin excelenţă. Proces social de acomodare. mobilitatea. un înalt grad de subordonare. fie între indivizii grupurilor respective. reorganizarea. Proces social de asimilare. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială.2. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. de sistemul de norme. dezorganizarea. Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. 5) Procesele neostructurante. componente psiho – afective. cu o normalizare riguroasă. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. colectivităţile mai mari. întrajutorare. colaborarea. structurale şi sociologice. organizarea. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. de norme. fie de incluziune. fie negative. politice. de concurenţă. În cazurile grupurilor închise. 5. relaţiile. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. Dupa J. culturale ce au loc în societate. de recunoaştere.

normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. unitar. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. cât şi de Durkheim.comportament omogen. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. Următoarea etapă este de învăţare. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. punctele de vedere şi interesele. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. Astfel. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. şi în ultimă instanţă. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). îşi acceptă reciproc normele. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. conform noilor cerinţe. grupurile. grupal. în care modelele de acţiune şi interacţiune. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. al adaptării. toleranţă reciprocă. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. care este un viciu al acomodării. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. de grup şi sociale. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. valorile. naţional şi internaţional. Toleranţa este însă relativă. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. constituirea ei. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. aflate în dependenţă reciprocă. Abia după aceea începe construcţia noului comportament. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate.

tehnologice. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. procesele sociale. în cea mai mare măsură. imobilitate. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. chiar eliminarea indivizilor. economice. Fără procese sociale. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. De asemenea. entropic. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. de favorizare a progresului. venite din partea mai multor solicitanţi. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. adversitate creatoare. în sine. grupurilor. ar fi într-o permanentă stabilitate. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. acomodării şi evitarea conflictelor. În majoritatea situaţiilor. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. militare. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. îndeosebi a formelor latente. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. individuale. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii.obiectul de satisfacţie. societatea ar fi moartă. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. manifestă sau latentă. fiind elementele sale vitale. colectivitatăţi. fără perioade premergătoare de competiţie. cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. societăţilor. În concluzie. dar şi a celor sociale. autodepăşire. în care indivizii. între culturi. Există şi unele situaţii paradoxale în care. de autoconcurenţă. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. conflictul este distructiv. dar şi conflicte culturale. valorilor. În general. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. a serviciilor. subculturi. politice. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. conflictul este premers de concurenţă. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. sisteme de valori. personalităţilor culturale. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. Un mare număr dintre 37 . prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. oamenilor de valoare. atunci echilibrul este sfărâmat. se manifestă permanent în societate. tehnice. biologice. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor.

decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. spaima. de relaţii. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. 6. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. totodată. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. narcomania. 7.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. fiind silite să apeleze la forme violente. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. de evenimente istorice. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. lipsa de sinceritate personală şi de grup. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. compus dintr-o multitudine de forme deviante. delincvenţa generală şi juvenilă. semne ale ruperii echilibrelor. în condiţii excepţionale. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. 5) Dezorganizarea este un proces complex. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. sinuciderile. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. până la degradarea lor. contradicţiile sociale. 38 . relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. proceselor reale. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. laşitatea. Fenomenul de alcoolism. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. procesele sociale transformatoare. care reprezintă cauzele de producere a lor. ca disciplină ştiinţifică. un statut social – practic.

formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. 7. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. Funcţia aplicativă. prezentarea. creativă. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. 7.1.2. Totodată. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. la un moment dat.4. politici. b) specificitatea faptelor sociale. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică.3. al datului concret. 39 . ca fapte sociale totale.5. de colectare de date şi de prezentare a lor. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. economici. culturali. a tendinţelor de dezvoltare. mecanismele structurale şi funcţionale. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. o radiografie a faptelor. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. făcând o diagnoză. administrativi. integrând într-o reconstrucţie teoretică. 7. predicţii sociale. fenomenelor şi proceselor sociale. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. 7. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete.7.

Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. chiar contradictorii. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume. factorii de decizie şi conducere. Rezultatele ipotezelor rezolutive. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice.6. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. de capacitatea acţională. iar pe de altă parte. organizatorică a practicienilor. 40 . 7. rolul avându-l instituţiile.

Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. Ipoteza este o presupoziţie. concepte. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. 1. coeziune. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. îndeplinind o funcţie metodologică.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. cu care se poate opera doar mental. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. Această realitate are o structură complexă. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. 41 . METODE. mobilitate socială. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. proces social etc. rol social. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale. tehnici. ca teorie ştiinţifică. fenomenale. un mod de ordonare a elementelor componente. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. dinamica socială. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. grup social. solidaritate socială. concrete asupra cărora se poate interveni practic. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. Trecerea de la conceptele abstracte. integrare socială. procedee. status social. dimensiunea epistemologică. societate. la fenomenele particulare. comunitate. metode. socializare. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor.

Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut.RELATIVI . dimensiunea subiectivă : satisfacţie.TEST INDICI INDICATORI . Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor.DE EVALUARE . activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare. frustrare. conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective. Însă. participarea populaţiei la activităţile sportive.MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel.UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) .DE STARE .CALITATIVI . rolurile jucate : spectator – participant efectiv. instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului.INDEPENDENTE . Variabilă este acea direcţie.OBIECTIVI . domenii ale activitatăţii sportive.CANTITATIVI .Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE . 42 . factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale. canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional.SUBIECTIVI . fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului.ABSOLUŢI . fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate.DEPENDENTE . identificare etc.

de câte ori au avut controverse şi conflicte. relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. particulari-constanta performanţelor. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. Dar cum recunoaştem. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. obligatoriu. Cercetarea concretă presupune. dimpotrivă. stimulentele materiale acordate sportivilor. compatibile de a fi prelucrate statistico.solidaritate.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. măsurabile. 43 . ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. în ce împrejurări. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. măiestria antrenorilor.: performanţa şi indici concreţi. factori sociali semnificativi. politicile în domeniul sportului. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. în cursul cercetării sociale. climatul de grup social de sportivi. alegere. egoismul şi individualismul) etc. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. acele semne exterioare. fenomene. procedee) de cercetare concretă. Variabilele înlătură acest neajuns. care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. spiritul de cooperare. condiţiile materiale ale clubului. atitudinile faţă de obiectivele propuse.voinţa de grup. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. apelul la aspectele calitative. ca ceea ce urmărim constituie fapte. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex.matematic (cerinţă a ştiinţelor). tehnici. observabile. altruismul (sau. dar mai ales cantitative.

II. testul sociologic. Metode.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. din studiul documentelor. analiza de conţinut. rapoartelor. mărturiilor. de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. rezultatelor alegerilor etc. ancheta sociologică. fapte evenimente. bilanţurilor. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. metoda monografică. metoda cantitativă (modernă). tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. metoda statistică. din ghidul de interviu. Metode. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. scrisorilor şi mărturiilor personale. metoda matematică. dărilor de seamă. Metode. 44 . comportamente. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. acţiuni sociale. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). metoda statistică. fenomene. tehnica corelării seriilor de date. metoda individualizantă (singularizantă). I. chestionarul sociologic. jurnalelor. metoda tipologică. Drumul invers. experimentul sociologic natural şi de laborator. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. sondajul de opinie sociologică. testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. b) metode. În sfârşit. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). jurnalelor. 2. corespondenţei. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. metoda comparativă. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. Se disting trei categorii principale de metode. studiul sociologic al documentelor.

trăsăturile pe care le urmărim. costurile unei cercetări exhaustive. tehnica extrapolării şi generalizării. Acestea sunt tipuri. grupuri. III. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. 3. metoda factorială sau multifactorială (globală). se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. metoda istorico – genetică. metoda fenomenologică. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. prohibitiv de mari. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare. metoda panel. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. 45 . a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare.

112. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator. b) structura. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. n ─ talia eşantionului. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 . după principiul concentraţiei.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator.2. alcătuirea internă a populaţiei sociologice. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii.7 p = ———— = 28. Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. pe profesii/ocupaţii. 2.56. Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. De ex. b) selecţia dirijată 1. pe domicilii etc. caracteristicile.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). 2. abaterea calculată matematic prin 1. atunci 38%± 2.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. n n – talia eşantionului. mărime). c) selecţia mixtă : 1. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. dacă 46 . adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28. e² ─ eroarea standard. Structura eşantionului reprezintă în mic structura. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. Astfel. N – masa populaţiei. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). marja de eroare. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate.84. Astfel.

ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. După forma (formularea) întrebărilor. factorii ce determină opiniile. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. da b. mod de viaţă. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. constatări. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. opinii. fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. IV. o atitudine. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. eşantionarea pe cote. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. II. III. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. accesibilitate. 2. nu 47 .:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. 4. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. relevanţă. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. atitudini. pot fi distinse : 1. acţiuni etc. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. comportamente. Documentarea. intenţii. De ex. preocupări. dorinţe. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. sentinţe.

X. etapa finală. tema. se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. se alege un microeşantion. tehnica jucătorilor.III. rezultatul. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. calitatea jocului.c. Prelucrarea datelor XI. d. VI. 3. IX. dificultatea. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului. e. a reacţiilor vegetative (sudoare. mimică. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. c.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. 2. întrebări deschise. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. non răspuns. VII. poziţie. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. angajamentul total al echipei favorite. nu ştiu d. b.V). Interpretarea datelor XII. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor .II. Desfăşurarea propriu. altceva şi anume … V. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. f. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. Întocmirea raportului de anchetă. atmosfera din tribune. De ex. corectarea unor erori. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV. VIII.) 48 .

cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. colorate afectiv. 49 . de colegi (birou. spectatori la stadion). cupluri funcţionale (parteneri. organizaţională etc). După durată : 1. legături sociale şi psihosociale. grupuri efemere ce durează relativ puţin. maistru – ucenic.). cu puteri. grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. de prieteni (anturaj). grupuri voluntare – prin decizie proprie. opţiuni personale.Tipuri de colectivităţi sociale: a. economică. După factorii de asociere: 1. b. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. excedând mai multe generaţii bio – cronologice. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti. grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. administrativă. B. Tipuri de grupuri sociale: A. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. 2. prieteni. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. o anumită coeziune socială. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. anturaj). savant – discipol. 2. tată – fiu. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. 2. c. autobuz. de spectatori). şcoală. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. 1. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. bunic – nepot. elev – profesor. După modul de constituire: 1. antrenor – sportiv etc.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. emoţional : soţi. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. C. colegi de muncă şi scoală.

juridice. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. grupuri de scop. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. elevi. reglementare a comportamentelor prin legi generale. După tipul de legături : 1. 2. tradiţii. dotări. După criterii de normare a relaţiilor : 1. profesori. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. militare. interpsihologice. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. grupuri teritoriale. sindicale). Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. 2. economice. cu lideri mijlociţi. care se intersectează. urban. colectivităţi locale – rural. E. După mărime: 1. grupuri profesionale). 2. religioase etc. urmăresc un ideal comun. culte. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. personalitate. identitate şi istorie proprie. valori culturale. sportive. sedii. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. ingineri. obiecte materiale (teritoriu. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. naţiuni. program.D. de ocrotire. grupuri informale (neoficiale. structuri simple. grupuri formale (oficiale). sindicate. avere). politice. grupuri primare. au sarcini pe care le îndeplinesc. 50 . organizate planificat. ocupaţionale: muncitori. asociaţii. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. nu au diviziuni interne. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. state – contacte sporadice. interindividuale. statale. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. grupuri mici. politice. pe bază de statut. structură complexă. operă) unanim acceptat. grupuri mari cu întindere orizontală. organizaţii religioase. regulamente (partide. F. G. H. 2. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. morale. 2. sportivi). studenţi . se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. provincii. psihosociale) pe baza relaţiilor afective.

Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. politice. Ex. siglă. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. într-o anumită măsură. obiective profesionale.: grupuri militare. Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. culturale). elitare.le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. modele de conduită (model fizic şi model moral). 3. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. de timp liber etc. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. firmă. imn. cu grad mare de risc şi pericol. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime.: grupurile profesionale. de spioni. private şi. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei.simboluri (steag. vestimentaţie). sectante. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. acţiuni. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. chiar exclus). administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). 2. Ex. grupurile de sportivi. de vecinătate. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. 51 . să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. culturale. sentimente. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. specializate. de comando.. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). ţinută. 2. convingeri. scopuri. insignă. formele obiective de agregare aleatoare. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. Sunt grupuri speciale. grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. de calugări. Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. credinţe. 3. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. 2.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. 5) Sarcina integral structurată. 56 . de înzestrarea materială. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune. de organizarea internă. subapreciere sau supraapreciere. un plan de acţiune. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. sentimentul propriei importanţe. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. de fluxurile de informaţii. nu prezintă trăsăturile unui grup social. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. descurajare. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. a factorilor de risc. a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. o tactică adecvată situaţiilor concrete. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. se stabilesc scheme precise. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. 3) Sarcina cu structurare medie. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. de coacţiune şi de suplinire.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului. 4) Sarcina superior organizată. Structura sarcinii . sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. poziţii independente ale indivizilor. 2) Sarcina cu structurare redusă . ci din contribuţia la performanţa grupului .

A→B piloţii care depind de mecanici. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. spectatori etc. contează calităţile individuale.sentimente de neputinţă sau de absurditate. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. financiare. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. serviciul de corespondenţă al instituţiei. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. secţiile de B producţie industrială. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. alegerea componenţilor colectivului de muncă. psihosociologice şi sociale dintre oameni. nataţie). jucătorul care dă pasa decisivă. dactilografele etc. C→ strungarii într-o secţie. funcţionarii etc. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. bibliotecara etc. Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. registratura la o instituţie publică. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. trăgătorul dependent de ridicător la volei. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. zidarii etc. colectivităţi. B→A primii trei alergători la o ştafetă. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. susţinători. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 .

Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale.→ => S { .-. iar stilul de conducere al liderilor este.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. Ex. Sunt grupuri eterogene. funcţionari.. --------A------. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv.-. lucrul la banda rulantă.: colectivele complexe. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −.− B−. lipsite de relaţii de cooperare.B -. noncoezive. cu specificitate supragrupală. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret.− → ……. muncitori. profesionale.→ } -. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale. naţionale. cu necesitate.−. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană.−.C……. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun. individual compus la gimnastică. în special de veriga cea mai slabă. servicii. influenţate de valori şi norme general umane. nataţie.. Ex. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global. tehnicieni. : ştafeta la atletism..-. democratic. rolul climatului de grup. medici. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice. administratori.……C……. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale.-. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 . cel mai eficient fiind cel autoritar.

– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). morali. firmei le asamblează. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. ideologici. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. de tipuri diferite şi diverse. C 59 . handbal. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. Are şi o funcţie compensatorie. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. Ex. identificarea membrilor cu grupul. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. judecătorul când dă sentinţa etc. hochei. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. psihologici şi psihosociali. servicii. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. serviciile funcţionale de montare a unor produse. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. vreme îndelungată. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal.

război. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. afective. etniei. identităţii etc. retrogradare. acţiunile şi procesele sociale. grad ridicat de consens. pozitive reciproce. bisericuţe). independenţei. conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. valori înalte ale rasei. cruciale. trezirea zelului excesiv. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. ocupaţie. cooperare. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. dispariţia grupului. autoritate. În consecinţă. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. Factori de creştere. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. înălţătoare etc. prestigiului. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. pierderea demnităţii. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. 60 . identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. părţile fiind strâns legate între ele. chiar a fanatismului. disciplină severă. pericolul extern . influenţa cu alte structuri.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. reactivitatea comună. a devotamentului pătimaş. ideologiei. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. în împrejurări excepţionale. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. mai ales. găşti. patriotismul. de adeziune.

Funcţia de reglare. B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a. 5. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. un statut definit. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. relaţii de rol. afective). care defineşte rolul psihosocial. structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. interese şi concepţii comune. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. organizatorice şi de conducere. membrii. b. trăsături morale).Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. modele de interacţiune reciprocă. b) trăsăturile personale şi psihosociale. manageriale. 4.). este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. politice. 1. c. influenţă etc. 61 . autoritate. metode şi stiluri de conducere. ambiţii. modele de interrelaţii diverse. 6. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. 7. tip feed-back. 2. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. 3.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. principiul interrelaţiilor acestora.

2. Ca subtip. Lipitt şi R. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale.K. 62 . Scurtă descriere Tipul autoritar . se angajează în critici neconstructive. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. c. f. comenzile. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective. structura ocupaţională . Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi).absolut. tipul democratic. cultural . 1. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. dispoziţiile. Liderul : emite comenzi dezbinătoare.moderat 2. grup) statuată economic. Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. b. profesional etc. .d. e. 3.colectivitate. organizaţie. politic.dată de specializarea relaţiilor funcţionale. recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. White. echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. tipul permisiv (laissez – faire). Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. Ca subsistem.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. tipul autoritar: . Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”.

îngăduitor. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. este pasiv. diferenţiate. 63 . binevoitor. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. cu sarcini deosebite (militare. extreme. nu are suficientă încredere în forţele proprii. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. Liderul : se rezumă la acte birocratice. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase. stimulează autoconducerea. este jovial.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului.Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. are spirit practic. nu stabileşte ţeluri precise. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. justificări. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. exagerat prietenos. în situaţii dificile abundă cu informaţii. normelor şi informaţiilor. incapabil de decizii ferme. în unele genuri de sport etc. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. evită sancţiunile represive. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii.

Katie Milo s. Bucureşti. “Elemente de sociologie rurală”. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. “Dicţionar de sociologie”. “Dicţionar de sociologie”. Chombart de Lauwe. Gilles Ferréol. Coord. 1975.). 5. “Chestionarul în investigaţia sociologică”. Ed. Colecţia Idei Contemporane. “Sociologia militans” (15 vol. Antet. Politică. 1970. 1998.”Dicţionar de sociologie”. A. Ed.1972. Ştiinţifică. “Sociologia americană a grupurilor mici”. Ed. Petre Andrei. 12.Ed. “Cunoaşterea sociologică”. Cătălin Zamfir. Mihail Cernea. “Sociologia românească azi”.1972. Academiei RSR. Ed. Bucureşti.1971.1996. Cluj. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. 1998. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. “Noţiuni elementare de sociologie”. Nicki Stanton. 24. 1971. Ed. Mihu Achim. 13.”Sondajele de opinie publică”. Bucureşti. “Ce este sociologia?”.a. 9. “Comunicarea”. “Sociologie generală”. Politică. Humanitas. 17. Iaşi. François de Singly s. 1998. 14. 11. Bucureşti. Bucureşti. 27. “Imaginaţia sociologică”. Jan Szczepanski.Ştiinţifică. Traian Rotariu.. 1996. Lucia Dumitrescu Codreanu. 1975.” Sociologia organizaţiilor”. “Probeme de sociologie”.Lazăr Vlăsceanu. 23. Polirom. Septimiu Chelcea. Ed.). 22.1970. 26. 1970. 4. Emile Durkheim. Bucureşti. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ştiinţifică. Ed. 64 .BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. Ed. 8. Militară. Academiei RSR. Ed.”Sociologia americană. 1998. 15. 16. Iaşi. Tendinţe şi controverse”. Ed. 1974.a.”Regulile metodei sociologice”. ***. “Sociologie”. Polirom. 1993. Vasile Miftode. “Istoria ideilor sociologice”.”Ancheta şi metodele ei”. 1997.Girard. 2. Ed. Bucureşti. 19. Ed. Jean Stoetzel. Bucureşti. “Tratat de sociologie”.1995. Claudette Lafaye. Bucureşti. ***. Colecţia Sinteze Sociologice.1975. Bucureşti. Ed. Bucureşti. Dacia. ***. Traian Herseni. Ed. Ed.). Nim. Raymond Boudon (coord. Ed. Enciclopedica română. Ed. Politică.1974. Bucureşti. Ed. 18. Bucureşti.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. 25.Ştiinţifică. Ed.”Introducere în relaţiile publice”. Michel Lallement. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 7. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”. Larousse.1976. Ovidiu Badina (coord. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 6. Babel. Mesagerul. Antologie” Ed. 1972. 20.. 3. Bucureşti. 1998. Ed. Cluj Napoca. Bucureşti. Ed. 1973. Iaşi. “Sociologia franceză contemporană. 10. Ştiinţifică. Haralambie Culea. 1984. Petru Ilut. Polirom. Ed. 21. Univers enciclopedic. Wrigth Milles.

29. Ştiinţifică. Ed.28. “Comportamentul consumatorului.”Tehnici de manipulare”. 31. Bogdan Ficeac. Iacob Catoiu.Ştiinţifică.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”. Ed. Cătălin Zamfir. “Cercetări de sociologie economică”.1972. Nemira.Teorie şi practică”. Bucureşti. 1997. Nicolae Teodorescu. ***. 65 . 1969. Economică. Ed. Ed. 30.1996. Bucureşti.

În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6. socială 7. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională. Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. prin natura sa. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . Stuart Mill 3. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J.TESTE CAPITOLUL I 1. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5.

prima dată. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete. Un precursor al sociologiei afirmă. În ce constă. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10.8.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. geografice. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13.

a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18. În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor.15. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19. Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17.

social în construcţia omului. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune.matematici 25. surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect.economici b) demografici naturali c) statistico . Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 .22.demo . În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27. trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24. Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28. Care ştiinţă socială studiază planul particular.

CAPITOLUL II 1. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”. „Eu”. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. Tönnies. educaţie. şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4.v. Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. În varianta „relaţionismului pur” (L.ca orientare în definirea esenţei societăţii .este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. Organicismul . Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5. În „Sociologia formei” a lui F. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6.

stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. fizic b) este o entitate fixă. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. Capacitatea de a se identifica unui grup. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 . Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10. Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11.8. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12.

Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete.v. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1.15. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 . Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Relaţiile sociale conjunctive (L.

În care tip de proces social prevalează aspectul informal. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8.6. Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9. Relaţiile sociale simetrice. Care dintre procese sunt sociale.

Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. Depăşirea limitelor proprii. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14.13. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1.

Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11.5. Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10.

Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3. În afară de oameni. În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 . Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5.13. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6.

În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10.7. Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8.

În configuraţia relaţiilor funcţionale. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19.14. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18.

Structura echipei manageriale. Funcţia de reglare. tip feed-back. ca întreg. a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3.CAPITOLUL VI 1. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . are ca substructuri.

c 2. e 9. e 8. c 3. a. b. a. d 4. a. c 10. a. c 7. b 2. a 13. a. c. d 6. IV 1. b 2. a. c. a 6. c 12. a. a 8. b 14. c. b 7. e 9. c. c 1. b. d 7. a 4. c 9. c 16. b. a. b 9. a 5. V CAP. c 3. b 16. d. b. b 3. b. c CAP. b 10. a. c 2. d 3. a. d 14. a. b. d 10. c 15. c CAP. c 28. b. c. a. c 22. c. d CAP. b. b 9. e 6. a 3. c 5. c 7. c. c 6. a 7. b 20. b 12. a 11. b. a 2. d 13. II 1. c 15. d 5. d. c 19. c 24. d 12. a 4. a. a 11. a. VI 1. a 15. d 12. b. b 6. c. d 80 . c 8. a. c 4. III 1. c 3. a 11. c. a. c 12. b 8. a 25. b 27. d 13. a 11. c. d 2. b. d. b 11. I 1. d 17. c. d 18. a. b. b 4. b 5. a. d. b 14. b. b 10. c. a. b 10. b. d 18. d 19. c 16. c 17. c CAP. a. c 23. b. a 5. c 13. b 20. c 15. d 14.RĂSPUNSURI CAP. b. c. e 21. c 8. b. c 26. c 13. a. b. b.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful