MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. Problema raportului societate – individ. de evidenţiere a cauzelor lor. viaţa oamenilor. Toate încercau să identifice substanţa. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). economice. Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. dar premisele ontologice. Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). studierea şi explicarea societăţii. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă.”filosofie istorică”. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie. morale. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. a opoziţiei lor. juridice. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. 1. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. ci şi o etologie. prin studiul filosofant speculativ. cetăţii. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. particulare. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. fără a putea fi încă o sociologie. la Platon. mai exact o etiogonie. De aici nevoia de cercetare şi explicare. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. Prin aceste definiţii. Dezvoltarea teoriei sociale. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. începute încă din Antichitate. Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”.sociale. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. Theogonia sa este şi o sociogonie . mediul geografic. Gândirea socială. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. idei dezvoltate de stoici.”filosofie socială”. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. activităţi economice). Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. factor demografic. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. au primit diverse denumiri: “fizica socială”.

înaintea căderii în păcat. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. prin guvernarea fără coerciţie. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. d) puterea derivă de la Dumnezeu. Evul Mediu a fost preocupat. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. filantropic al bogaţilor. HEGEL.J. ROUSSEAU. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). un spirit mai universalist şi democratic. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. iar MACHIAVELLI. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. demarcaţia este dificil de făcut. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete. 6 .această opoziţie. QUESNEY.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. considerat un tratat de economie politică concretă. ori piere. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. Între cele două direcţii. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. HOBBES. GENTILES. MONTESQUIEU. VOLTAIRE. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. Încă de la 1370. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. HERDER.a. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. cunoaştere concretă. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. caracterizată prin fraternitate. FERGUSON. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . HUGO GROTIUS. corespunde stării omului în Paradis. ecleziastică. ilustrează o tendinţă. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. PUFFENDORF. ALTHUSIUS. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). Machiavelli separă teoria politică de etică. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. N. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. CONDORCET ş. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. ca şi istoria sociologiei însăşi. b) “epoca de aur “ a lui Seneca.

Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice.a) se bazează pe relaţii necesare. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor). Teoriile contractualiste ( Hobbes ). b) Faptele sociale. Tocqueville. După opinia lui G. politice. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. 2. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. atât A. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). călătoriile şi descrierile etnografice. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. atât cele materiale. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. culturale. Comte. Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. sociale. ci şi economice şi politice. comportamentele şi activităţile umane ş. Continuatorul lui Montesquieu. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. b) Procesele sociale. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. ce decurg din natura lucrurilor. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. Gurvitch. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. sub acţiunea unor legi bine determinate. 7 . sunt pregătite printrun proces îndelungat. nu numai geografice. considerat părintele psihologiei sociale. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. mai ales democraţia. Hobbes. cele social – politice. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. economie politică. cât şi cele spirituale.

tovarăş. ”fizicologie socială”. microsociale. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. morale. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. complexitate determinată. juridice. 2. tehnică. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. grupate şi globale”. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. morale dintre oameni în cadrul societăţii. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. ”filosofie socială”. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. apoi al celor filosofice.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. A. pozitive. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. companion şi “logos” = ştiinţă ). Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. economice. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor. constituirea societăţii civile. înglobându-le în tipuri dialectizate. Acesta. Începând cu Renaşterea şi. îndeosebi. economice. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. în perioada modernă. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice.1. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. producţia industrială. forţele coercitive şi forţele care 8 . asociat. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. esenţa. politice. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. Gândirea socială. Toate încercau să identifice substanţa. ”filosofie istorică”.

iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. În cazul constrângerii. Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă). Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune. În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. acţiuni sociale existente în societate”. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. dinamica şi ansamblul de structuri. o conduită etc. relaţii. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. un act. b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe. Gurvitch. Durkheim şi G. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . prin generalizare devenind social.dispersează aceste colectivităţi. Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. 3. În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”.

tradiţiile. Astfel. juridice. zvonuri. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. economice. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. obiective. a părinţilor asupra copiilor etc. filosofice. particulare. 10 . puterea. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. emoţii şi sentimente etc. moda. Contradicţiile între individ şi societate. administrative – legitimitate. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. credinţe. valorile etice. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. prejudecăţile. ideologice. competenţele etc. se identifică cu ea. prestigiul. individul se contopeşte cu societatea. structurilor şi instituţiilor sociale.). De asemenea. autenticitate. arta conducerii. o înfruntă. putere exercită şi normele juridice. o etică a actului politic. politice. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. 2) pe de altă parte. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. Valorile pot fi generale. credinţele. ideologice etc. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. performanţele. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. până la conflictele de interese diverse (economice. a autorităţii asupra cetăţenilor. să se supună rigorilor sociale. religioase. Astfel. colectivităţi distincte. a antrenorului asupra sportivilor. morale. nu au mai puţină influenţă. superstiţiile. specifice unor grupuri. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. a şefului asupra subalternilor. individul se opune societăţii. De asemenea. ca semn al socialului. atitudini. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor. aptitudinile. eficienţa guvernării). închipuiri. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. banii etc. politice. zvonurile. motivaţii. dreptate etc. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi.). opinii. putere exercită averea. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului).Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. În ipostaza identificării individului cu societatea. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr.

ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. Sociologia grupurilor. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). deci. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. mediu şi micro sociale. 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. mai puţină autoritate şi influenţă. organizaţii şi instituţii sociale diverse). a mass-media. a şcolii. ecologia socială (sociologia mediului urban. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. grupuri. a muncii. ideologice. sociologia pieţei. rasiale etc. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. a moralei. rurală. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. grupările anarhice nu exercită. 11 . urbană. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică.De asemenea. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. a dreptului. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . în anumite împrejurări anomice. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. a religiei. a deltei) etc. 4. a familiei. deci putere. a artei. mulţimile. societăţi concrete. sociologia sportului etc. studiu concretizat în : sociologia politică. a zonelor montane. a comunităţilor etnice. a mulţimilor. a educaţiei. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. a limbajului. a claselor sociale. demografia. sociologie industrială. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. 4) Ansamblul instituţiilor sociale. rural. grupurile de presiune. a turismului. simbolice. al structurilor spirituale. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. dar şi categorii sociale. sociologia organizaţiilor etc. îndeosebi cea productivă. Toate acestea au calitatea de fapte. au cauze şi produc consecinţe fiind.

sociologiei comparate. istoria. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. Psihosociologia relaţiilor interumane. Psihosociologia personalităţilor. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. 6) Ansamblul structurilor. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. generată de complexitatea faptelor sociale. c) problema legilor sociale. Psihologia grupurilor. având aparat categorial propriu. demografia. din cunoştinţele sociale contemporane.1. ştiinţele politice şi administrative. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. claselor. geografia. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. colectivitatăţilor. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. economia politică. mulţimilor. a liderilor(conducătorilor). comunităţilor. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. antropologiei sociale şi culturale. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. separării. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. Cu statut autonom. etnologiei şi etnografiei etc. etnologia. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. valabile pentru întreaga societate. interetnice etc. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. psihologia. a tipurilor de cultură şi civilizaţie. Fără pretenţii exhaustive. 12 . 5.

Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. socială. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. Antropologia. cosmopolitismul. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. Prin aceasta. specifice unor comunităţi sau societăţi închise. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. epistemologic. neomogene. culturală. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură.2. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. studiind probleme economice. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui.etnice. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. practic. care lăsa în afara conţinutul real. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. ca fapte sociale totale. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. interesează lumea contemporană. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. asupra omului şi culturilor. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. culturală şi politică. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. rasiale. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui.5. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. conform proiectelor şi programelor dezirabile. staticul cu dinamicul. logicul cu istoricul. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. naţionale. în prima fază. ”ce reprezintă izolaţionismul. interacţionează cu sociologiile de ramură. înţelese ca totalitate. politice. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. sincronicul cu diacronicul. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. antropologia se apropie de sociologia generală. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. 13 . în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. integraţionismul. politic.

mai ales istoriografia. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. durata medie de viaţă. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. concluziile şi metodele sociologiei. sistematică. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. mortalitatea. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. natalitatea. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. raport între populaţia ocupată – neocupată. poate demonta falsurile istorice. Istoria. cât de legile 14 . iar principală calitate a istoricului este erudiţia. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. în ramuri ale producţiei economice. a surselor istoriografice. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. densitatea. Istoria nu poate opera cu scenarii. Sociologia evidenţiază tendinţele.5. şomaj. indicatori numiţi demo – socio – economici. 5. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele. şcolari. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. de sănătate. dinamica lor. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. necesar sociologiei. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. investigaţiile.3. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. ritmurile.4. educaţionali. funcţiilor şi capacităţilor umane. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. migraţiile interne şi externe etc. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă. proceselor. sporul natural. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic.5. ca şi ale altor ştiinţe sociale. populaţia ocupată. integrând şi problematica generică a personalităţii.

caracter şi personalitate. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. social din construcţia omului. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . vârstă. materiali. cât şi determinaţiile social – obiective. opinii. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. mediu. naţiune. mentalităţi. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. diferite profesii etc). Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. clasă. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. economice. psihologia socială surprinde fenomene pe viu. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. cultură. orânduire. cu cele tehnice. personalitate decât în cadrul grupului. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. relaţii. cultural asupra naturii. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. în dispoziţii. Grupul. sentimente. studiat atât de către psihologia socială. nu apare ca un factor extern. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. profesie. tradiţii. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. mod de trai. obiceiuri care toate se întrepătrund. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii.6. Astfel. sex. cât şi de către sociologie. raportul dintre natura şi societate. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. a trăsăturilor de temperament. 5. societate. Psihologia socială studiază planul particular.

politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. 5. geografia economică. subiecţii economici (indivizi. geologia. respectiv sociologie rurală şi urbană. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale. geografia rurală şi urbană. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale.8. industrială. sisteme de relaţii umane ( atât formale. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. Structurile economice şi mecanismele legice. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. respectiv sociologia economică.7. ca şi variabilele economice ale activităţilor. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. ca şi comportamentele economice ale lor. Deci. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. de tipurile de evenimente politice. de formele acţiunii politice. financiare. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. formarea şi structura opiniei politice. sociologia politică. nu are un 16 . în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. tehnologice. întreprinderi. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. conflictele şi perturbaţiile sociale. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. organizaţii economice). sociologia mediului. mai ales prin ramura sa. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. cât şi informale psihosociale). de raporturi politice şi de autoritate din societate. Sociologia. experienţele. puterii. tehnice. agricolă. pe de o parte. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. grup.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. b) Relaţia dintre. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. economice. Raportul însă nu este simplu. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. interesele. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. nivel de instrucţie şi profesionalism. ecologia umană. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. 5. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate.

de sociologie etc. putere).suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. de ecologie. economice. formarea unor specialişti în activitatea politică. pentru a putea avea o viziune globală. grupuri sociale. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. integrală a societăţii. în politică. constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. kratos = conducere. 17 . Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. categorii. colectivităţii. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. de psihologie socială. administrativă.

Soluţii biologizante. procese şi orientări sociologice. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. a căror succintă prezentare urmează. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. a existenţei realităţii sociale. Mecanica socială se originează în concepţia lui A. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. sociali şi culturali. fără un specific propriu. Spencer – concepe societatea ca un organism social. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. 18 . 1967. o prelungire a acesteia şi. Comte. B. incoerentă. realitate ireductibilă la suma indivizilor. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. dar distinctă de aceasta. Precizarea obiectului sociologiei. c) societatea ca manifestare a real – umanului. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. cu un determinism propriu. Spencer constată asemănări. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. 1. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. Între evoluţia biologică şi cea socială. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. La această orientare. la o eterogenitate relativ coerentă. Structura socială devine tot mai complexă. integrată în natură. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. Spencer.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. P. existentă încă din Antichitate. deci. independent de Darwin. ca şi organismele vii. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii.U. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. independentă de restul naturii. supus legii evoluţiei. sociologul L.F. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”.

Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. iar în societate imitaţia. panica). Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. fie umane. În lumea fizică este ondulaţia. a indivizilor umani. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor . care este repetiţia. Laponge şi A. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. În aceste împrejurări. Gobineau. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. regulile. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. obiceiurile.Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. 2) Teoria imitaţiei a lui G. O altă subvariantă. 19 . Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). fie animale. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. pe când inovaţia este individuală. acţiunile sociale. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. Absorbţia individului în masa mulţimii. credulitatea şi spiritul gregar). C. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. Contagiunea indivizilor la normele. În organismul biologic părţile există pentru întreg. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. în lumea vie ereditatea. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. Imitaţia este socială. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. Waxweiter introduce un termen nou. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. căruia i se supune şi societatea.

având caracter conflictual. repulsie. Dupreel). unde G = grup social. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. defulare. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. după formula Bp= f(PE). alienarea. biologiste şi psihologiste. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Eu-l şi SupraEu-l. combativitate. C. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. social al grupului). Freud şi a discipolilor săi. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. supunere. Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. sociale. E = câmpul psihologic al persoanei. Marcuse). Prin modul de raportare al individului la societate. a lui F. alienare. rudenie. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. instinctual gregar. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. Fromm) şi critica societăţii. Lewin. P = persoana. refulare. Adler. curiozitate. politice. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE).Tönnies. Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. anonimat sau însingurare în mulţime) . D. 3) Sociologia formei. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. starea de mulţime. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. culturale. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social.3) Psihologia socială a lui Mc. şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. artistice. Jung şi A. independenţă. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. nevrotice şi de alienare. cunoscută sub numele de psihanaliză. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. 4) Concepţia lui S. 20 . unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. iar în 1947. de achiziţie şi construcţie. unde: Bp = comportamentul individului.G. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. respectiv a celei capitaliste (H. Soluţiile sunt reforma socială (E.

asemănare. Interacţiunile conduc la procese de cooperare.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare. producerea antagonismelor . opoziţie 5. stratificare 8.imitaţie.ajutor reciproc. Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small .clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei. diviziunea muncii. control liberal. asimilare etc. amalgamare .exploatare. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. individualizare 11.Ross şi R. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) . cooperare 7. Mc. segregaţii.diferenţiere.lupta de clasă. socializare 9. organizare. naturalistă: geneză. educaţie. acomodare. asociaţii 3.toleranţă.Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. compromis. E. control social . competiţie. conflict. relaţie. intimidare . adaptare 6. naţiuni.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă. competiţie. alienare 10. partide) spirituale Asociaţii .comunicare. discuţie . asimilare prin forţă . cristalizare manifestări considerate concrete .artificiale Forme .îndepărtare. dezvoltarea legăturilor sociale . El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri. dominaţie 4.multiplicare. subordonare . structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 .Tönnies distinge între comunitate şi societate.diversificarea civilizaţiei. regularizare . geneza societăţii 2. conjugare . seducţie. E.

fenomene şi expresii sociale. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. operaţionalizate. A doua variantă este relaţionismul pur. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. umanitate. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. M. F. participanţi la o demonstraţie. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. b) mase abstracte – forme durabile. conflict (distanţe sociale mari). uniune (distanţe sociale mici). O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. conform lui Husserl. concurente. dar neorganizate (fără structuri concrete). Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. Scheller. adaptare. Directorul. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. opoziţie. Astfel. spectatori la un spectacol artistic. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. dar există o continuitate relativă si o organizare internă. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. consideră. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. o teorie a tipurilor ideale. microgrupuri. că relaţia este totul. concept central la M. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. L. colectivităţi teritoriale. procesele ce se desfăşoară între oameni. tradiţia. naţiune. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. popor. Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. de ex. Pentru a deveni conduite sociale. clasă socială. biserică. prin introspecţie. 3) colective abstracte – stat. Acestea orientează acţiunea oamenilor. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. de ex. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. Husserl. G. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. Edward Spranger. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. b) de separare. Brentano. patronul. Curentul fenomenologic.unor forme sociale concrete. 22 . pe baza acestei teorii. afectivitatea. Simpatia. asimilare. sportiv). Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. apropiere. valoarea.

tribul. prin poziţia. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. a comunităţii vitale(famillia. ce se apropie de solipsismul kantian. în genere. Heidegger. ostilă sociologiei. parte a naturii. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. 23 . existenţialiştii Karl Jaspers şi M. Litt şi Th. ca obiect al sociologiei. Gurvitch. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. ci şi între oameni. Societatea. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. Promovând un individualism. şi ca urmare. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. de a se asimila altei persoane. Definind esenţa umană. M. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. 3) calcul. omenirea). Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. trăsătură a raportului soţ – soţie. J. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. alcătuind un sistem social complex. dintre gemeni. Maspers şi G. apropriind (luând în stăpânire. generatoare. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni.2) experienţa trăită în comun. de a se identifica cu un grup social. acestea fiind complexe de relaţii sociale. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. Acestei orientări îi aparţin şi E. de a se socializa. iar J. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. modelându-se după aceştia. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. intenţie – specific societăţii. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. poporul. conştiinţa sa). corelaţii ale oricărui grup social.P. Th. Dϋrkheim. recreând-o după propriul tipar. grupuri sociale. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. ci două componente structurale. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană. admit existenţa umană nu numai între lucruri. I. Forme de empatie : actorul. în artă (filosofie – introspecţie socială. instituţii sociale. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. colectivă asupra lumii). H. cât şi relaţiile spirituale. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra.

de acţiunea subiectului sau agentului social. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. obiectele culturale. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. Iordachel („Introducere în sociologie”. produse materiale sau spirituale. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. unele esenţiale. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. ”procese” şi “relaţii sociale”. organizaţii. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. b) un sens restrâns. “fenomene”. c) un sens intermediar. altele neesenţiale. regimul politic. obiecte de analiză sociologică. ne punem întrebarea formulată de I. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. alte activităţi desfăşurate de societate. 24 . spiritual. categorii. de “obiectul social”. concepută static. laturi. umanizat. ca sisteme de relaţie socială deci. miturile. comportament economic. specific sociologiei generale. economice. considerate ca fapte totale. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. procese şi fapte sociale reale. nu sunt operante pentru sociologie. clase sociale). sistemele de norme morale. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. fizic. “fapt social”. individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. tehnice. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. ca realitate socială. instituţii. de acţiuni concrete. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. specifice realităţii sociale. sistemul de proprietate. Unii sociologi disting “faptul social”. Alţi sociologi nu operează această distincţie. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. 2. adică organisme.

Exprimarea prin 25 . sporul natural al populaţiei. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. În afara ei nu există societate. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. administrativ. social . de sistemul economic. ca material din care a fost făcut. de nivel de civilizaţie. pentru constituirea unor structuri colective latente. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. societatea. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. religioase. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. fizic. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. Un obiect material. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. Sub aspectul sociologic. şi pe verticală (stratificarea economică. ce tind să devină actuale. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). politic. politice. ca element ambiental al unei aşezări umane. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. Mitul reprezintă un fapt social. terenul. culturologice. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. ştiinţifice. ca simbol al autorităţii. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. socială. de ex. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. efecte asupra întregului structurat. în acţiune. ca sediul unei instituţii publice. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. interacţiuni. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. mobilitatea spaţială pe orizontală. solul. Mitul conţinând modele – arhetip. Mişcarea demografică. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. morale. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. O construcţie arhitectonică. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. implicaţii. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. El îndeplineşte un rol motivaţional. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. ea acoperă aglomeraţii umane. Obiectele fizice. respectiv migrarea. ci sub aspectul folosinţei sale. chiar şi la nivelul inconştientului. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale.

ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. Tot fapte sociale. generale. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. solidare. M. atitudinile politice. inclusiv argourile. propun o analiză mult variată. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. al prosperităţii în economia de piaţă. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. manifestări. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. Acestea. însă le înglobează într-o viziune coerentă. de la antagonism până la colaborare. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. subliniază o a doua caracteristică. regulile şi normele limbajelor sociale. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. opusă unilateralizării explicării societăţii. capitalistă. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. la originile omului şi societăţii.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. totalitatea. 3. sunt descifrate prin analiza sociologică. hrăni. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. comunităţii. introducând conceptul de “fapt social total”. mentalităţile grupurilor umane. mitul Europei Unite. în temeiul mitului. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. în reflecţiile. geneză. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. ca elemente concrete ale unei culturi. efecte. R. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. Mauss. Boudon şi P. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. Sociologia. Ex. interacţiuni. asupra indivizilor. relaţiile dintre dinamica lor 26 . electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. Un fapt. 2. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. străzilor. oraşelor. în strânsă legătură cu cele de dinainte. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. maniera de a ne îmbrăca. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. fac o proiecţie implicită pentru viitor. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. elemente de ornamentaţie ale clădirilor.

b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. obiecte. el generalizează diversele fapte individuale. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. trăiesc prin semne. mai particularizat. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. relativ. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. Ele însele au calitatea de fapte. G. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. tendinţe opuse. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. mituri. dar şi componente ale societăţii contemporane. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. idealurile. materială. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. 5. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. însă. Sociologia trebuie să fie bifrontală. a contradicţiei. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. diferenţialitatea : faptul social. 4. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. fenomene sociale. R. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate.reciprocă. acţiuni. ritualizează sensul. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. În “Tratat de sociologie generală”. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. Pierderea bifrontalităţii. mai diferenţial. simbolismul : societatea este simbolică. o serie de sensuri şi semnificaţii. 3. temporar. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. Raportul dintre static şi dinamic. se caracterizează prin activităţi simbolice. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. tendinţe specifice de evoluţie. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. În societate există două planuri: 27 . Societăţile arhaice. cu cât este mai global cu atât este mai specific. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. a spiritului critic. generează. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. manifest şi latent. Problema sociologică a praxis – ulul. mentalităţile constituie un nivel mai profund. verificate. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. 6. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. idealuri. Simbolurile sunt semne ale socialului.

28 . istoric. transcendent. socialului şi gândirii. dar este şi subiect social. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. Socialul este domeniul specific. providenţială. ca spaţiu de civilizaţie. constrângător. Comte. Societatea este obiectuală. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. existenţa lui în conştiinţa. societatea. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. demiurgic. politic. precum şi de determinarea destinului său istoric. un obiect social. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii.a) societatea ca atare = praxis-ul social. b) demersul sociologic explicativ. biologică a sa. transcendent la cunoştinţele individuale. Omul este lumea sa. este un antidestin . Societatea. metafizică. A. cultural. descriptiv şi creator. statutul social al sociologiei. orb. psihicul individual. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. a întregului praxis social – istoric.

au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. fenomenele. sportive – care sunt studiate. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. 2. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). evenimente şi procese sociale.. b) fapte. familiale. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. de comportamente şi acţiuni concrete. fenomene. artistice. limitată temporal. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. concretă. Se pot distinge: a) fapte. Fapte. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. fenomene. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. La rândul lor. 29 . faptele. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. ca totalităţi. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. structuri şi procese parţiale – economice. sunt elemente ale realităţii sociale. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. religioase. se împletesc în fenomene sociale. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. relaţii. fenomene. de manifestări parţiale diverse. sunt manifestări ale esenţei sociale. morale. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. Deşi pot fi definite distinct.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. se manifestă ca evenimente. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. evenimentele. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. integral. au o istorie a lor. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. juridice. politice.

astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. promovarea unei echipe în divizia superioară. asupra satisfacţiei spectatorilor. alegerile locale sau generale. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. căsătoria a două persoane. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. a stimulării sportivilor). 30 . greva unui colectiv de salariaţi. admiterea la facultate. apariţia unui produs industrial. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. semnarea unui tratat politico – diplomatic. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. organizaţii etc. o catastrofă naturală. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. coerent în substanţa sa.etc. o complexitate generală. un conflict militar local sau regional. programarea unei competiţii sportive. Însă. inventarea unei noi arme. asupra ordinii şi liniştii publice. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. deschiderea unei fabrici. creşterea sau scăderea populaţiei. cumpărarea unui autoturism. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. căderea unui guvern. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). creşterea preţurilor. în afara domeniului strict de referinţă. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. votarea unei legi. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. lansarea pe piaţă a unui detergent. chiar contrarii. Este un fapt parţial. fluctuaţia cotaţiei la bursă. diminuarea resurselor băneşti. apariţia unui ziar local sau central.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. falimentul unei întreprinderi.etc.

considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. sunt fenomene sociale. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. decadenţa moravurilor etc. de vârstă. Situaţiile de viaţă. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. economice. de unire. de modificare. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. opoziţie şi conflict. de timp liber. socializare care determină apariţia faptelor sociale. juridice. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. de generaţie. morale. spaţiale. sunt în mişcare. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. au la bază relaţii de unire. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. Astfel. subordonare. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. grupuri. de integrare. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. 4. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. şomajul. familiale. capătă mecanisme de generare mai complicate. de dependenţe sau de dominare. se manifestă atunci sfere de egalitate. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. se grupează în ansambluri. Dacă la nivelul microsocial. grupuri. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă.3. de distincţie. vag. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. de muncă. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. relaţiile sociale au un caracter difuz. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . sexuale. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. Criminalitatea. când acţiunile de relaţie se repetă. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. temporale. sportive etc. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. de adaptare. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat.

profesionale. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. apare protestul.contraacţiunilor efectuate. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. două clase de 32 . puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. nonconformismul. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. amicale. este membrul multor grupuri sociale. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. Sunt însă şi grupuri marginalizate. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. simpatii şi antipatii. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. constituind treptat întrega societate. dispun de o putere relaţională mai mare. Există schimburi de bunuri. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. ci şi domenii de subordonare. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. acelaşi. Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. Puterea relaţională a unei grupări . El aspiră să instituie. coordonări şi subordonări. cu o structură de casta. individul. în limita posibilităţilor. relaţia de dominare se justifică. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. În societăţi rigide. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. Astfel. În societate există nu numai relaţii de egalitate. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. opunându-se haosului. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. Însă. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Conceptul sociologic propus de Wiese. generate de diviziunea muncii. egalitare. informaţionale. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. să-i diminueze tendinţele egocentrice. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. două grupuri. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. energetice. o sferă de relaţii simetrice. afişarea unor norme proprii în mod violent. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională.

în accepţia restrânsă. interpersonale. fie sunt procese sociale. nupţialitatea nu sunt procese sociale. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect. au o durată mai mare în timp. Prima distincţie se face între proces social. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. şi proces care are loc în societate. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. intergrupale. Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. natalitatea. ci doar procese ce există în societate. reprezintă un proces. lipsind elementele relaţionale. grupuri. religioase se împletesc cu fenomenele sociale.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. având cauze biologice. mortalitatea. grupurile. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. Astfel mortalitatea. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). pe de altă parte. o anumită direcţie. 5. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. Szczepanski. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. colectivităţi. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. observabilă. ex. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. În concluzie. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. 33 . Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. între individ şi grup. rata accidentelor de circulaţie etc. În accepţia largă. prezintă o constanta în dezvoltare. politice.condiţii diferite. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. pe de o parte. În consecinţă. În societate au loc procese în care fenomenele economice. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. la mediu.

de acomodare. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. adică agentul social respectiv. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. fiecare cu propria viaţă. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. instituţiile. de adaptare reciprocă. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. normele. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. Conform specificului sociologiei. cu cât personalitatea este mai autentică. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. valorile sociale. de conflict. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. de asimilare. 5. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. modelele. Astfel. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. normele. ci şi social. Sunt procese de comunicare.1. ca tip de interacţiuni sociale. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic .În această diviziune. dar şi de conflict. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. Grupul apare ca o totalitate. 4) procese intergrupale. mai dezvoltată. iar relaţia individului este cu această totalitate. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. cu modalitatăţile de control ale grupului. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. de cooperare. intră în relaţii cu valorile. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. dar sociologia ţine seama de ele. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. procesele sociale pot fi: de competiţie. 3) procese între individ şi grup. 2) procese interpersonale. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 .

5. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. Proces social de conflict. fie între indivizii grupurilor respective. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. societăţilor locale. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. cooperare. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. prin excelenţă. cuprinde stări contradictorii. de poziţia reală sau arogată. relaţii fie între totalităţi. Procesele neostructurante sunt. ascendente sau de dezorganizare. Proces social de acomodare. colectivităţile mai mari. relaţiile. Ele pot fi procese de organizare. de norme. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. organizarea. fie de separare. Dupa J. politice. conflictul. colaborarea. descendente. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. structurale şi sociologice. În cazurile grupurilor închise. întrajutorare. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . cu o normalizare riguroasă. fie de incluziune. de competiţie. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. exercitate până la fanatism. ideologice. un înalt grad de subordonare. de concurenţă. Proces social de cooperare. cum ar fi excluderea sau exterminarea. apreciere. de sistemul de norme. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. sunt normale. religioase. de modele de conduită.de bogat.2. Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. culturale ce au loc în societate. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. de respingere. de recunoaştere. de stratificarea socială. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. dezorganizarea. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. Szczepanski. 5) Procesele neostructurante. mobilitatea. reorganizarea. autoatribuită de diversele grupuri. grupurile. concurenţa. componente psiho – afective. Generează schimbări în sistemul de valori. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. Proces social de asimilare. fie negative.

3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. valorile. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. îşi acceptă reciproc normele. grupurile. Următoarea etapă este de învăţare. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. Astfel. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. şi în ultimă instanţă. constituirea ei. punctele de vedere şi interesele. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. grupal. Toleranţa este însă relativă. 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. naţional şi internaţional. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . unitar. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. cât şi de Durkheim. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. care este un viciu al acomodării. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate.comportament omogen. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. în care modelele de acţiune şi interacţiune. al adaptării. de grup şi sociale.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. aflate în dependenţă reciprocă. toleranţă reciprocă. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. conform noilor cerinţe. Abia după aceea începe construcţia noului comportament.

Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. se manifestă permanent în societate. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. societatea ar fi moartă. procesele sociale. în care indivizii. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. atunci echilibrul este sfărâmat. conflictul este premers de concurenţă. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. personalităţilor culturale. cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. fiind elementele sale vitale. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. dar şi conflicte culturale. între culturi. venite din partea mai multor solicitanţi. În general. subculturi. ar fi într-o permanentă stabilitate. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. tehnologice. tehnice. conflictul este distructiv. de autoconcurenţă. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. Un mare număr dintre 37 . colectivitatăţi. imobilitate. În majoritatea situaţiilor. a serviciilor. valorilor. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. în cea mai mare măsură. biologice. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. militare. acomodării şi evitarea conflictelor. sisteme de valori. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. îndeosebi a formelor latente. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. Există şi unele situaţii paradoxale în care.obiectul de satisfacţie. dar şi a celor sociale. adversitate creatoare. În concluzie. economice. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. oamenilor de valoare. în sine. societăţilor. De asemenea. autodepăşire. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. Fără procese sociale. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. chiar eliminarea indivizilor. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. fără perioade premergătoare de competiţie. politice. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. manifestă sau latentă. grupurilor. individuale. de favorizare a progresului. entropic. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii.

are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. delincvenţa generală şi juvenilă. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. 7. totodată. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. un statut social – practic. Fenomenul de alcoolism. până la degradarea lor. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. 5) Dezorganizarea este un proces complex.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. compus dintr-o multitudine de forme deviante. 38 . în condiţii excepţionale. lipsa de sinceritate personală şi de grup. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. de evenimente istorice. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. sinuciderile. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. fiind silite să apeleze la forme violente. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. spaima. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. procesele sociale transformatoare. laşitatea. proceselor reale. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. care reprezintă cauzele de producere a lor. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. ca disciplină ştiinţifică. contradicţiile sociale. de relaţii. 6. semne ale ruperii echilibrelor. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. narcomania.

mecanismele structurale şi funcţionale. prezentarea. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. Totodată.5.2.7. Funcţia aplicativă. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. de colectare de date şi de prezentare a lor. creativă. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. a tendinţelor de dezvoltare. culturali. 7. la un moment dat. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete. 7. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. b) specificitatea faptelor sociale. o radiografie a faptelor. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. politici.3. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. 7. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. 7.1. economici. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. administrativi. al datului concret. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. făcând o diagnoză. ca fapte sociale totale. integrând într-o reconstrucţie teoretică. 39 . predicţii sociale. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii.4. fenomenelor şi proceselor sociale.

40 . 7. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. Rezultatele ipotezelor rezolutive.Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice.6. factorii de decizie şi conducere. chiar contradictorii. iar pe de altă parte. organizatorică a practicienilor. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. rolul avându-l instituţiile. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume. de capacitatea acţională. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală.

coeziune. Trecerea de la conceptele abstracte. METODE. Această realitate are o structură complexă. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. la fenomenele particulare. concepte. fenomenale. îndeplinind o funcţie metodologică. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. dimensiunea epistemologică. concrete asupra cărora se poate interveni practic. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. tehnici. dinamica socială. 41 . Ipoteza este o presupoziţie. ca teorie ştiinţifică. metode. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. proces social etc. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. cu care se poate opera doar mental. procedee. un mod de ordonare a elementelor componente. solidaritate socială. mobilitate socială. societate. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. socializare. 1. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. integrare socială. grup social.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. rol social. comunitate. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. status social. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept.

SUBIECTIVI . participarea populaţiei la activităţile sportive.DE EVALUARE .Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE . conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective.ABSOLUŢI . rolurile jucate : spectator – participant efectiv. factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale. canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional. activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare.RELATIVI . frustrare. dimensiunea subiectivă : satisfacţie.OBIECTIVI . instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului.DE STARE .TEST INDICI INDICATORI . Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor.CANTITATIVI . identificare etc.UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) .MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel. fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului. Variabilă este acea direcţie. domenii ale activitatăţii sportive.CALITATIVI . Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut.INDEPENDENTE . 42 . fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate. Însă.DEPENDENTE .

43 . dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. Cercetarea concretă presupune. dimpotrivă. spiritul de cooperare.: performanţa şi indici concreţi.matematic (cerinţă a ştiinţelor). dar mai ales cantitative. observabile. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. în cursul cercetării sociale. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. apelul la aspectele calitative. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. egoismul şi individualismul) etc. condiţiile materiale ale clubului. atitudinile faţă de obiectivele propuse.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social. altruismul (sau. fenomene.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. acele semne exterioare. de câte ori au avut controverse şi conflicte. compatibile de a fi prelucrate statistico.solidaritate. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. factori sociali semnificativi. climatul de grup social de sportivi. care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului. politicile în domeniul sportului. obligatoriu. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex. stimulentele materiale acordate sportivilor.voinţa de grup. în ce împrejurări. alegere. procedee) de cercetare concretă. măiestria antrenorilor. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. tehnici. Dar cum recunoaştem. măsurabile. ca ceea ce urmărim constituie fapte. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. particulari-constanta performanţelor. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. Variabilele înlătură acest neajuns. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. care a fost durata răcirii relaţiilor personale.

testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. acţiuni sociale. Drumul invers. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. rezultatelor alegerilor etc. 2. mărturiilor. jurnalelor. metoda comparativă. rapoartelor. II. chestionarul sociologic. comportamente. ancheta sociologică. b) metode. Metode. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). studiul sociologic al documentelor. scrisorilor şi mărturiilor personale. metoda individualizantă (singularizantă). Metode. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. dărilor de seamă. experimentul sociologic natural şi de laborator. Se disting trei categorii principale de metode. În sfârşit. metoda statistică. din ghidul de interviu. din studiul documentelor.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. tehnica corelării seriilor de date. fapte evenimente. I. jurnalelor. 44 . tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. metoda monografică. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. metoda statistică. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. analiza de conţinut. testul sociologic. metoda tipologică. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. metoda cantitativă (modernă). fenomene. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. Metode. corespondenţei. sondajul de opinie sociologică. bilanţurilor. metoda matematică.

tehnica extrapolării şi generalizării. metoda fenomenologică.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării. costurile unei cercetări exhaustive. Acestea sunt tipuri. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare. trăsăturile pe care le urmărim. metoda factorială sau multifactorială (globală). a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. 3. grupuri. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. III. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. metoda istorico – genetică. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. prohibitiv de mari. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. metoda panel. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. 45 .

2. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . 2.56. Structura eşantionului reprezintă în mic structura. c) selecţia mixtă : 1. dacă 46 . Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. Astfel. după principiul concentraţiei. De ex.112. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 . Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. pe domicilii etc. metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. mărime). 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). abaterea calculată matematic prin 1. b) selecţia dirijată 1. alcătuirea internă a populaţiei sociologice.84. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. marja de eroare. N – masa populaţiei. pe profesii/ocupaţii. n ─ talia eşantionului. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii.7 p = ———— = 28. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. caracteristicile. 2.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. Eşantionul are : a) talie (dimensiune.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. Astfel. n n – talia eşantionului. e² ─ eroarea standard. atunci 38%± 2. b) structura. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat.

fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. pot fi distinse : 1. IV. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. III. mod de viaţă. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. opinii. dorinţe. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. După forma (formularea) întrebărilor. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. preocupări. constatări. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. De ex. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. Documentarea. 4. sentinţe. comportamente. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. eşantionarea pe cote. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. relevanţă. acţiuni etc. atitudini. da b. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. 2. nu 47 . d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. intenţii. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. o atitudine. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. accesibilitate. II. factorii ce determină opiniile.

a exteriorizărilor acestora prin gesturi. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. rezultatul. Întocmirea raportului de anchetă. tema. mimică. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. etapa finală. non răspuns. calitatea jocului. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV.c. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. corectarea unor erori. VII. De ex. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. Desfăşurarea propriu. altceva şi anume … V. Prelucrarea datelor XI. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului. a reacţiilor vegetative (sudoare. 2. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor . f. poziţie.III. VI. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. se alege un microeşantion. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. X. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice. Interpretarea datelor XII. nu ştiu d. b. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. atmosfera din tribune.) 48 . c.V). angajamentul total al echipei favorite. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. dificultatea.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. VIII. d. IX. 3. tehnica jucătorilor. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. e. întrebări deschise.II. se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I.

După modul de constituire: 1. legături sociale şi psihosociale. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. anturaj). Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie.Tipuri de colectivităţi sociale: a. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti. După durată : 1. savant – discipol. 2. administrativă. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. Tipuri de grupuri sociale: A. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. tată – fiu. şcoală. de prieteni (anturaj). 49 . grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. cupluri funcţionale (parteneri. cu puteri. opţiuni personale. 1. elev – profesor. excedând mai multe generaţii bio – cronologice. permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. prieteni. 2. organizaţională etc). B. antrenor – sportiv etc. o anumită coeziune socială. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale.). grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. c. C. colorate afectiv. grupuri voluntare – prin decizie proprie. 2. de colegi (birou. economică. grupuri efemere ce durează relativ puţin. emoţional : soţi. cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. b. După factorii de asociere: 1. bunic – nepot. maistru – ucenic. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. de spectatori). grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. spectatori la stadion). colegi de muncă şi scoală. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. autobuz.

asociaţii. sindicate. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. colectivităţi locale – rural. grupuri primare. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. de ocrotire. dotări. studenţi . interindividuale. politice. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. avere). regulamente (partide. structură complexă. politice. interpsihologice. G. identitate şi istorie proprie. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. 2. sedii. personalitate. grupuri formale (oficiale). care se intersectează. grupuri profesionale). sportivi). F. religioase etc. sindicale). culte. organizaţii religioase. elevi. juridice. 2. grupuri informale (neoficiale. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. urmăresc un ideal comun. grupuri mari cu întindere orizontală. au sarcini pe care le îndeplinesc. sportive. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. H. structuri simple. economice. provincii. 2. pe bază de statut. E. obiecte materiale (teritoriu. state – contacte sporadice. După criterii de normare a relaţiilor : 1. 2. nu au diviziuni interne. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. După mărime: 1. militare. 50 . ocupaţionale: muncitori. naţiuni. morale. După tipul de legături : 1. cu lideri mijlociţi. organizate planificat. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. statale. program. ingineri. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. grupuri de scop. reglementare a comportamentelor prin legi generale.D. grupuri teritoriale. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. tradiţii. profesori. psihosociale) pe baza relaţiilor afective. valori culturale. grupuri mici. urban. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. operă) unanim acceptat. 2.

siglă. firmă. scopuri. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. de timp liber etc. Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. Ex. sentimente. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat).le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. 3. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. ţinută. Sunt grupuri speciale.simboluri (steag. insignă. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. specializate. vestimentaţie). care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. de calugări. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului.: grupurile profesionale. 2. obiective profesionale. Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. imn. acţiuni. 2. de vecinătate. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. într-o anumită măsură.. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. 3. de comando. grupurile de sportivi. private şi. Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. convingeri. cu grad mare de risc şi pericol. de spioni. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. 51 . grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. formele obiective de agregare aleatoare. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. credinţe. modele de conduită (model fizic şi model moral). Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. chiar exclus). să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup.: grupuri militare. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. Ex. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. politice. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). culturale). are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. 2. sectante. culturale. elitare.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

2) Sarcina cu structurare redusă . ci din contribuţia la performanţa grupului . descurajare. 3) Sarcina cu structurare medie. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. se stabilesc scheme precise. a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. de organizarea internă. de fluxurile de informaţii. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. 5) Sarcina integral structurată. 56 . Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. un plan de acţiune. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. subapreciere sau supraapreciere. a factorilor de risc. 4) Sarcina superior organizată. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. o tactică adecvată situaţiilor concrete. Structura sarcinii . de înzestrarea materială. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. sentimentul propriei importanţe. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune. de coacţiune şi de suplinire. poziţii independente ale indivizilor. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. nu prezintă trăsăturile unui grup social.

nataţie). contează calităţile individuale. zidarii etc. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. serviciul de corespondenţă al instituţiei.sentimente de neputinţă sau de absurditate. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 . secţiile de B producţie industrială. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. financiare. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. jucătorul care dă pasa decisivă. registratura la o instituţie publică. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. dactilografele etc. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. B→A primii trei alergători la o ştafetă. susţinători. trăgătorul dependent de ridicător la volei. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. funcţionarii etc. A→B piloţii care depind de mecanici. C→ strungarii într-o secţie. Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. colectivităţi. alegerea componenţilor colectivului de muncă. spectatori etc. psihosociologice şi sociale dintre oameni. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. bibliotecara etc. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz.

servicii. medici. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 . democratic. muncitori. influenţate de valori şi norme general umane. naţionale. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. în special de veriga cea mai slabă. cel mai eficient fiind cel autoritar. lucrul la banda rulantă. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale.-. funcţionari..− → ……. individual compus la gimnastică.−..-. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale. cu necesitate. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale. --------A------. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte. administratori. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale. noncoezive. Ex. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret. Ex. tehnicieni.-. profesionale.− B−.. nataţie. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun.: colectivele complexe. Sunt grupuri eterogene. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global.-.−. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −. rolul climatului de grup. iar stilul de conducere al liderilor este. cu specificitate supragrupală.B -. lipsite de relaţii de cooperare.→ => S { .……C…….→ } -. : ştafeta la atletism.C…….

morali. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. serviciile funcţionale de montare a unor produse. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. vreme îndelungată. firmei le asamblează. servicii. identificarea membrilor cu grupul. de tipuri diferite şi diverse. handbal. Are şi o funcţie compensatorie. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. C 59 . Ex. judecătorul când dă sentinţa etc.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. hochei. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. psihologici şi psihosociali. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. ideologici. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective.

bisericuţe). g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. a devotamentului pătimaş. conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. 60 . trezirea zelului excesiv. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. etniei. grad ridicat de consens. mai ales. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. afective. cooperare. disciplină severă. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. părţile fiind strâns legate între ele. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. dispariţia grupului. război. cruciale. chiar a fanatismului. pierderea demnităţii. găşti. Factori de creştere. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. pericolul extern . valori înalte ale rasei. ocupaţie. de adeziune. acţiunile şi procesele sociale. în împrejurări excepţionale. pozitive reciproce. autoritate. În consecinţă. reactivitatea comună. ideologiei. independenţei. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. influenţa cu alte structuri. patriotismul. retrogradare. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. prestigiului. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. identităţii etc. înălţătoare etc. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile.

Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. b.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. organizatorice şi de conducere. 5. afective).Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. tip feed-back. c. 2. membrii. politice. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. 6. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. trăsături morale). b) trăsăturile personale şi psihosociale. ambiţii. Funcţia de reglare. 3. manageriale. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. influenţă etc. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. 61 . În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. autoritate. interese şi concepţii comune. metode şi stiluri de conducere. 7. relaţii de rol. care defineşte rolul psihosocial. modele de interacţiune reciprocă. B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. un statut definit.). 4. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. modele de interrelaţii diverse. 1. este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. principiul interrelaţiilor acestora.

e. tipul democratic. echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. tipul autoritar: .moderat 2.absolut. tipul permisiv (laissez – faire). White. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale. 1. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”. grup) statuată economic. Lipitt şi R.colectivitate.dată de specializarea relaţiilor funcţionale.d. profesional etc. Ca subtip. organizaţie. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. . c. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. politic. Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. cultural . dispoziţiile. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. f. comenzile. Scurtă descriere Tipul autoritar . b.K. structura ocupaţională . Liderul : emite comenzi dezbinătoare. recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. se angajează în critici neconstructive. 2. 3. Ca subsistem. Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). 62 .

extreme. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. 63 .Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. Liderul : se rezumă la acte birocratice. exagerat prietenos.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase. incapabil de decizii ferme. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. normelor şi informaţiilor. diferenţiate. binevoitor. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. nu stabileşte ţeluri precise. este pasiv. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. în unele genuri de sport etc. nu are suficientă încredere în forţele proprii. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. are spirit practic. este jovial. evită sancţiunile represive. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. îngăduitor. justificări. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. cu sarcini deosebite (militare. stimulează autoconducerea. în situaţii dificile abundă cu informaţii.

”Ancheta şi metodele ei”. Ovidiu Badina (coord. Politică. Mihail Cernea. Chombart de Lauwe. “Istoria ideilor sociologice”.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. 12. 1998. Polirom. 1974.). “Dicţionar de sociologie”. Bucureşti. 1996. Ed. Ed. Polirom. Ed. 1975. Ed. Cluj Napoca. “Chestionarul în investigaţia sociologică”. Larousse. “Sociologia militans” (15 vol. 27. Ed.. Humanitas. Coord. Ed. “Sociologie”.Ştiinţifică.Lazăr Vlăsceanu. 3. Bucureşti. 1973.1995. “Imaginaţia sociologică”. 1972. Iaşi. Ed. 13.. Dacia. 7. 1998. Antologie” Ed. Bucureşti. Claudette Lafaye.1976. Bucureşti.1974. “Sociologia românească azi”. Bucureşti. “Dicţionar de sociologie”. Ed. Bucureşti. 1984. Bucureşti. Ed. Ed. Mesagerul.1972. Jean Stoetzel.1972. Bucureşti. Raymond Boudon (coord. “Noţiuni elementare de sociologie”. “Elemente de sociologie rurală”. Nicki Stanton. 1998. Iaşi. Ştiinţifică. “Comunicarea”.Ştiinţifică. ***. Bucureşti. Gilles Ferréol. 17. Bucureşti. Michel Lallement. Ed. Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 8. 1975. Ed. 1970. 5.1971. Polirom. Bucureşti. Babel.1975.” Sociologia organizaţiilor”. 26. Univers enciclopedic. Ed. 15. Jan Szczepanski. 10. Antet. Ed. 19. Haralambie Culea. Militară. Ed. Bucureşti. Politică. Politică. Academiei RSR. Lucia Dumitrescu Codreanu. Bucureşti. Ed. 1970.”Sociologia americană. Katie Milo s. 14. Ed. ***. Nim. ***. 1998. 11.”Dicţionar de sociologie”. Vasile Miftode. 1993. Traian Rotariu.). 1997. 18. François de Singly s. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”. Petru Ilut. A.1970. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1971. Cătălin Zamfir. 20. 16. “Sociologia americană a grupurilor mici”. Septimiu Chelcea. Colecţia Idei Contemporane. Ştiinţifică. Ştiinţifică. Cluj. Enciclopedica română. Mihu Achim. Bucureşti. Ed. Academiei RSR. “Cunoaşterea sociologică”.Girard. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1998. 24. 6.). Wrigth Milles. 2. Tendinţe şi controverse”. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. Bucureşti.1996. “Sociologia franceză contemporană.”Sondajele de opinie publică”. “Ce este sociologia?”. “Probeme de sociologie”. Traian Herseni. Iaşi.Ed. Ed. 25. 22. Ed. 4. 21.a.”Introducere în relaţiile publice”. “Tratat de sociologie”. Colecţia Sinteze Sociologice.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. Ed. 23.a. 64 .”Regulile metodei sociologice”. Emile Durkheim. “Sociologie generală”. Petre Andrei. 9. Ed.

1996. Nemira. Cătălin Zamfir. 1969.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”. Ed.28. “Comportamentul consumatorului.”Tehnici de manipulare”. 29.1972. Nicolae Teodorescu. ***. 31. Bucureşti. Ed. 65 . Bucureşti. Economică. 1997. 30.Teorie şi practică”. Ed. Iacob Catoiu. “Cercetări de sociologie economică”.Ştiinţifică. Ştiinţifică. Ed. Bogdan Ficeac.

Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5. socială 7. Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . prin natura sa. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. Stuart Mill 3. În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6.TESTE CAPITOLUL I 1.

geografice. În ce constă. specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 .8. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. prima dată. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . Un precursor al sociologiei afirmă. Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete.

a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19.15. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17.

În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24.22.demo . Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28.matematici 25. Care ştiinţă socială studiază planul particular. Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 . Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27. surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune.economici b) demografici naturali c) statistico . social în construcţia omului.

educaţie. În varianta „relaţionismului pur” (L. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3.v. Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5. şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4. Organicismul .este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. „Eu”.ca orientare în definirea esenţei societăţii . Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. În „Sociologia formei” a lui F. Tönnies.CAPITOLUL II 1. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”.

Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. fizic b) este o entitate fixă. Capacitatea de a se identifica unui grup.8. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 . cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13.

Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2. Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16.v. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 .15. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. Relaţiile sociale conjunctive (L. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1.

Care dintre procese sunt sociale. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9.6. echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8. Relaţiile sociale simetrice. În care tip de proces social prevalează aspectul informal. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10.

individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1. Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15.13. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3. Depăşirea limitelor proprii. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2.

Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale.5. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice.

Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 . Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5. În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. În afară de oameni.13. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3. În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6.

Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 .7. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13. În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11.

În configuraţia relaţiilor funcţionale. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15.14. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19.

tip feed-back.CAPITOLUL VI 1. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . Structura echipei manageriale. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2. a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3. are ca substructuri. Funcţia de reglare. ca întreg.

b 4. c 12. II 1. d 2. c 8. c 3. c 3. c CAP.RĂSPUNSURI CAP. c 6. d 80 . b. c CAP. a. c 2. c 19. a 8. c 15. d 7. I 1. b. a 6. c. a. VI 1. c 13. b 20. b 20. a 2. d 12. b 14. a. c 1. c 26. a. e 9. a 3. b. c. e 8. b 10. c 3. c. c. c. c 12. a 11. a 11. c 15. b 3. b. d 4. b. a. d 10. d 13. c 10. a. c. b 7. b. a. a. III 1. d. e 9. c 16. b. c. e 21. a. d 17. d 14. a 4. b 9. a 7. d. b 6. b 2. c 9. a 11. b 12. V CAP. c. a. a 5. c 5. a. b 2. b. c 28. d 18. c. d 12. d CAP. d 3. c 17. c 2. b 9. b. b. e 6. a 5. c. d 14. a 13. a 4. d 6. b. b. c. d. c 22. a 11. c 16. c 7. c. a. c 8. d 13. c 4. d 18. d 5. b. c 15. b 11. b 10. a. a. b. c 13. a. a. c 23. b. b. c. a. a. b 8. b. a 15. IV 1. c 24. b 5. b 27. d. a 25. b 16. d 19. c CAP. b 10. a. b. a. b 14. b. a. c 7.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful