MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

viaţa oamenilor. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. fără a putea fi încă o sociologie. idei dezvoltate de stoici. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 .sociale. Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). Dezvoltarea teoriei sociale. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). mediul geografic. Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. prin studiul filosofant speculativ. morale. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. cetăţii. studierea şi explicarea societăţii. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. factor demografic.”filosofie istorică”. economice. de evidenţiere a cauzelor lor. Theogonia sa este şi o sociogonie . Toate încercau să identifice substanţa. a opoziţiei lor.”filosofie socială”. Prin aceste definiţii. 1. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. particulare. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. Gândirea socială. ci şi o etologie. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. dar premisele ontologice. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. începute încă din Antichitate. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. juridice. la Platon. mai exact o etiogonie. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). activităţi economice). Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă. Problema raportului societate – individ. De aici nevoia de cercetare şi explicare. gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei.

D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”.a. corespunde stării omului în Paradis. un spirit mai universalist şi democratic. VOLTAIRE. ALTHUSIUS.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. ecleziastică. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. QUESNEY. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. caracterizată prin fraternitate. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. b) “epoca de aur “ a lui Seneca. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. GENTILES. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie.J. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. ori piere. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. ROUSSEAU. N. HUGO GROTIUS. HOBBES. prin guvernarea fără coerciţie. FERGUSON. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). HERDER. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. d) puterea derivă de la Dumnezeu. Între cele două direcţii. ilustrează o tendinţă. cunoaştere concretă. iar MACHIAVELLI. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. PUFFENDORF. Evul Mediu a fost preocupat. demarcaţia este dificil de făcut. considerat un tratat de economie politică concretă. CONDORCET ş. HEGEL.această opoziţie. înaintea căderii în păcat. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. Încă de la 1370. 6 . afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). MONTESQUIEU. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. ca şi istoria sociologiei însăşi. filantropic al bogaţilor. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. Machiavelli separă teoria politică de etică. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu.

culturale. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). 2. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. nu numai geografice. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. b) Faptele sociale. considerat părintele psihologiei sociale. După opinia lui G. Comte. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. el utilizează printre primii termenul de fizică socială.a) se bazează pe relaţii necesare. economie politică. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). Gurvitch. atât cele materiale. comportamentele şi activităţile umane ş. cât şi cele spirituale. atât A. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate. Hobbes. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. cele social – politice.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). politice. 7 . ce decurg din natura lucrurilor. sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. b) Procesele sociale. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor). Tocqueville. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. mai ales democraţia. Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. călătoriile şi descrierile etnografice. sunt pregătite printrun proces îndelungat. sociale. ci şi economice şi politice. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. Continuatorul lui Montesquieu. sub acţiunea unor legi bine determinate.

1. economice. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. morale. înglobându-le în tipuri dialectizate. companion şi “logos” = ştiinţă ). pozitive. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. morale dintre oameni în cadrul societăţii. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. juridice. esenţa. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. Gândirea socială. tovarăş. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. ”filosofie istorică”. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. politice. constituirea societăţii civile. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. 2. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Acesta. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. producţia industrială. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. grupate şi globale”. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. ”fizicologie socială”. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. asociat. A. tehnică. microsociale. ”filosofie socială”. îndeosebi. complexitate determinată. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. apoi al celor filosofice. Începând cu Renaşterea şi.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. economice. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. Toate încercau să identifice substanţa. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. în perioada modernă. forţele coercitive şi forţele care 8 .

realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. 3. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . prin generalizare devenind social.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”.dispersează aceste colectivităţi. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. un act. Durkheim şi G. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune. dinamica şi ansamblul de structuri. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. Gurvitch. b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe. Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului. În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă). În cazul constrângerii. o conduită etc.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. acţiuni sociale existente în societate”. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii. relaţii.

De asemenea. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. arta conducerii. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. individul se contopeşte cu societatea. Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. administrative – legitimitate. structurilor şi instituţiilor sociale. a antrenorului asupra sportivilor. Astfel. emoţii şi sentimente etc. filosofice.). dreptate etc. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului). motivaţii. economice. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. autenticitate. aptitudinile. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. individul se opune societăţii. tradiţiile. prestigiul. 10 . Contradicţiile între individ şi societate. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor. zvonurile. specifice unor grupuri. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. politice. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. se identifică cu ea.).Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. În ipostaza identificării individului cu societatea. prejudecăţile. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. competenţele etc. 2) pe de altă parte. putere exercită averea. a părinţilor asupra copiilor etc. până la conflictele de interese diverse (economice. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. a autorităţii asupra cetăţenilor. Valorile pot fi generale. religioase. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. particulare. valorile etice. o etică a actului politic. juridice. o înfruntă. De asemenea. ideologice etc. performanţele. superstiţiile. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. atitudini. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. credinţele. opinii. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. puterea. moda. închipuiri. eficienţa guvernării). ideologice. să se supună rigorilor sociale. ca semn al socialului. nu au mai puţină influenţă. politice. Astfel. zvonuri. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi. putere exercită şi normele juridice. credinţe. obiective. banii etc. morale. a şefului asupra subalternilor. colectivităţi distincte.

grupările anarhice nu exercită. sociologia pieţei. îndeosebi cea productivă. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. a şcolii. deci. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. Toate acestea au calitatea de fapte. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. a muncii. grupuri. a mulţimilor. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. a mass-media. deci putere. în anumite împrejurări anomice. societăţi concrete. organizaţii şi instituţii sociale diverse). a familiei. 4. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. a dreptului. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. ecologia socială (sociologia mediului urban. a turismului. rasiale etc. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială.De asemenea. rurală. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. sociologia sportului etc. 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. demografia. simbolice. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. a artei. mulţimile. sociologia organizaţiilor etc. urbană. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. 4) Ansamblul instituţiilor sociale. a zonelor montane. rural. sociologie industrială. a claselor sociale. mai puţină autoritate şi influenţă. a educaţiei. Sociologia grupurilor. a comunităţilor etnice. al structurilor spirituale. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. ideologice. a limbajului. mediu şi micro sociale. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . dar şi categorii sociale. a deltei) etc. 11 . b) geneza structurilor şi proceselor sociale. a moralei. grupurile de presiune. studiu concretizat în : sociologia politică. a religiei. au cauze şi produc consecinţe fiind. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale).

interetnice etc. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. psihologia. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. 12 . a tipurilor de cultură şi civilizaţie.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. etnologia. având aparat categorial propriu.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. colectivitatăţilor. demografia. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. din cunoştinţele sociale contemporane. a liderilor(conducătorilor). Fără pretenţii exhaustive. sociologiei comparate. comunităţilor. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. Psihosociologia personalităţilor. claselor. 5. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). geografia. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. 6) Ansamblul structurilor. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. antropologiei sociale şi culturale. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. Psihosociologia relaţiilor interumane. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. ştiinţele politice şi administrative. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. mulţimilor. separării. istoria. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. Cu statut autonom. valabile pentru întreaga societate. c) problema legilor sociale. generată de complexitatea faptelor sociale. Psihologia grupurilor. economia politică. etnologiei şi etnografiei etc.

”ce reprezintă izolaţionismul. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. antropologia se apropie de sociologia generală. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. epistemologic. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. Prin aceasta. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. interacţionează cu sociologiile de ramură. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. rasiale. asupra omului şi culturilor. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. ca fapte sociale totale. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. logicul cu istoricul. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. integraţionismul. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. politice. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. specifice unor comunităţi sau societăţi închise. politic. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. culturală. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. naţionale. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. Antropologia.2. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. care lăsa în afara conţinutul real. înţelese ca totalitate. culturală şi politică.etnice. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. în prima fază. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. interesează lumea contemporană. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. studiind probleme economice. staticul cu dinamicul.5. cosmopolitismul. 13 . neomogene. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. practic. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. socială. sincronicul cu diacronicul. conform proiectelor şi programelor dezirabile.

indicatori numiţi demo – socio – economici. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. densitatea. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. funcţiilor şi capacităţilor umane. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. proceselor. Sociologia evidenţiază tendinţele. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. investigaţiile. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă. necesar sociologiei. concluziile şi metodele sociologiei.5. în ramuri ale producţiei economice. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. ritmurile. mai ales istoriografia. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. durata medie de viaţă. iar principală calitate a istoricului este erudiţia. ca şi ale altor ştiinţe sociale. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. sporul natural. şomaj. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. a surselor istoriografice. educaţionali. sistematică. poate demonta falsurile istorice. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. cât de legile 14 . Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. natalitatea. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie.4. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. integrând şi problematica generică a personalităţii. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. mortalitatea. raport între populaţia ocupată – neocupată. populaţia ocupată. Istoria nu poate opera cu scenarii. şcolari. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor.5. 5. Istoria. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. dinamica lor. migraţiile interne şi externe etc. de sănătate.3. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor.

sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. Astfel. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. clasă.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. profesie. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. sex. diferite profesii etc). tradiţii. caracter şi personalitate. orânduire. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. opinii. psihologia socială surprinde fenomene pe viu. social din construcţia omului. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. mentalităţi. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. societate. în dispoziţii. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale.6. cultură. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. materiali. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. cu cele tehnice. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. cât şi de către sociologie. Grupul. naţiune. personalitate decât în cadrul grupului. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. nu apare ca un factor extern. cultural asupra naturii. mod de trai. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. mediu. relaţii. obiceiuri care toate se întrepătrund. sentimente. economice. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . studiat atât de către psihologia socială. Psihologia socială studiază planul particular. 5. cât şi determinaţiile social – obiective. Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. vârstă. raportul dintre natura şi societate. a trăsăturilor de temperament.

geografia economică. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. organizaţii economice). de tipurile de evenimente politice. financiare. sociologia mediului. ca şi variabilele economice ale activităţilor. economice. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. respectiv sociologie rurală şi urbană. tehnice. tehnologice. formarea şi structura opiniei politice. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. puterii. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. pe de o parte. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică.7. b) Relaţia dintre. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. ecologia umană. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. 5.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. 5. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. sociologia politică. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. Deci. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale. nivel de instrucţie şi profesionalism. Sociologia. de raporturi politice şi de autoritate din societate. întreprinderi. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. Structurile economice şi mecanismele legice. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. geologia. experienţele. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. conflictele şi perturbaţiile sociale. ca şi comportamentele economice ale lor.8. agricolă. interesele. sisteme de relaţii umane ( atât formale. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. industrială. Raportul însă nu este simplu. cât şi informale psihosociale). subiecţii economici (indivizi. respectiv sociologia economică. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. geografia rurală şi urbană. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. mai ales prin ramura sa. nu are un 16 . de formele acţiunii politice. grup.

putere). pentru a putea avea o viziune globală.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. 17 . constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. administrativă. colectivităţii. categorii. integrală a societăţii. în politică. formarea unor specialişti în activitatea politică. de psihologie socială. kratos = conducere. grupuri sociale. de sociologie etc. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. de ecologie. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. economice.

Spencer constată asemănări. supus legii evoluţiei.U. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. 1. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. Mecanica socială se originează în concepţia lui A. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”. ca şi organismele vii. 1967. P. c) societatea ca manifestare a real – umanului. cu un determinism propriu. B. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. Soluţii biologizante. independent de Darwin. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. dar distinctă de aceasta. la o eterogenitate relativ coerentă. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. La această orientare. Structura socială devine tot mai complexă. a existenţei realităţii sociale. deci. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. existentă încă din Antichitate. realitate ireductibilă la suma indivizilor. independentă de restul naturii. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială.F. Comte. Spencer – concepe societatea ca un organism social.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. 18 . sociali şi culturali. procese şi orientări sociologice. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. sociologul L. a căror succintă prezentare urmează. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. o prelungire a acesteia şi. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. incoerentă. integrată în natură. fără un specific propriu. Precizarea obiectului sociologiei. Spencer. Între evoluţia biologică şi cea socială. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii.

Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. Imitaţia este socială. fie umane. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. panica). Absorbţia individului în masa mulţimii. Laponge şi A.Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. iar în societate imitaţia. 2) Teoria imitaţiei a lui G. care este repetiţia. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. O altă subvariantă. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. Gobineau. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. pe când inovaţia este individuală. În lumea fizică este ondulaţia. C. în lumea vie ereditatea. regulile. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. căruia i se supune şi societatea. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor . Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. Waxweiter introduce un termen nou. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. În organismul biologic părţile există pentru întreg. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. Contagiunea indivizilor la normele. fie animale. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. 19 . În aceste împrejurări. a indivizilor umani. credulitatea şi spiritul gregar). acţiunile sociale. obiceiurile.

de achiziţie şi construcţie. P = persoana. starea de mulţime. Lewin. combativitate. D. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. Fromm) şi critica societăţii. Marcuse). C. Soluţiile sunt reforma socială (E. 4) Concepţia lui S. după formula Bp= f(PE). Freud şi a discipolilor săi. unde G = grup social. respectiv a celei capitaliste (H. şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. având caracter conflictual. independenţă. anonimat sau însingurare în mulţime) . a lui F. iar în 1947. social al grupului). Eu-l şi SupraEu-l. rudenie. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Adler. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. Jung şi A. politice. refulare. cunoscută sub numele de psihanaliză. Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. unde: Bp = comportamentul individului. Prin modul de raportare al individului la societate. instinctual gregar. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. 20 . E = câmpul psihologic al persoanei. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. biologiste şi psihologiste. alienarea. Dupreel).3) Psihologia socială a lui Mc. curiozitate. sociale. supunere. alienare. 3) Sociologia formei. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. culturale. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. artistice. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE).G. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. nevrotice şi de alienare. repulsie. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. Această variantă rămâne încă tributară psihologismului.Tönnies. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. defulare.

dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) . structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 . asociaţii 3. socializare 9. Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small . acomodare.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E. organizare. naţiuni. amalgamare . asemănare. asimilare etc. conjugare .îndepărtare. asimilare prin forţă . cristalizare manifestări considerate concrete . adaptare 6. opoziţie 5. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. producerea antagonismelor . control liberal.ajutor reciproc. partide) spirituale Asociaţii . control social . stratificare 8. compromis.Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. geneza societăţii 2.clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare. El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri. competiţie.artificiale Forme . competiţie. cooperare 7. intimidare .toleranţă. regularizare . relaţie. Mc. diviziunea muncii. individualizare 11.lupta de clasă.Ross şi R.diversificarea civilizaţiei. dezvoltarea legăturilor sociale . naturalistă: geneză. segregaţii.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă. educaţie. E.exploatare. dominaţie 4. alienare 10. subordonare . seducţie. discuţie . conflict.Tönnies distinge între comunitate şi societate. E.diferenţiere.imitaţie.comunicare.multiplicare.

fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. operaţionalizate. b) mase abstracte – forme durabile. Astfel. conflict (distanţe sociale mari). Simpatia. participanţi la o demonstraţie. uniune (distanţe sociale mici). că relaţia este totul. naţiune. prin introspecţie. spectatori la un spectacol artistic. opoziţie. M. de ex. conform lui Husserl. 22 . biserică. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. Husserl. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. fenomene şi expresii sociale. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. de ex. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). Curentul fenomenologic. O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. Edward Spranger. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. A doua variantă este relaţionismul pur. procesele ce se desfăşoară între oameni. concurente.unor forme sociale concrete. microgrupuri. dar neorganizate (fără structuri concrete). Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). popor. pe baza acestei teorii. adaptare. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. 3) colective abstracte – stat. Scheller. F. b) de separare. consideră. Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. patronul. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. G. sportiv). Pentru a deveni conduite sociale. colectivităţi teritoriale. apropiere. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. valoarea. afectivitatea. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. asimilare. Brentano. o teorie a tipurilor ideale. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. concept central la M. umanitate. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. Directorul. L. clasă socială. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. Acestea orientează acţiunea oamenilor. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. tradiţia. dar există o continuitate relativă si o organizare internă.

tribul. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. Definind esenţa umană. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. conştiinţa sa). omenirea). H. şi ca urmare. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. instituţii sociale. colectivă asupra lumii). recreând-o după propriul tipar. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. de a se socializa. a comunităţii vitale(famillia. ci două componente structurale. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. generatoare. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. în genere. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. de a se asimila altei persoane. corelaţii ale oricărui grup social. Dϋrkheim. Forme de empatie : actorul. grupuri sociale. J. trăsătură a raportului soţ – soţie. ca obiect al sociologiei. Litt şi Th. prin poziţia. Gurvitch. I. apropriind (luând în stăpânire. cât şi relaţiile spirituale. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. Maspers şi G. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. ostilă sociologiei. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. M. Acestei orientări îi aparţin şi E. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. poporul. acestea fiind complexe de relaţii sociale. 3) calcul. Heidegger.P. în artă (filosofie – introspecţie socială. Th. parte a naturii. 23 . Societatea. ce se apropie de solipsismul kantian. dintre gemeni. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. iar J. alcătuind un sistem social complex. modelându-se după aceştia. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. Promovând un individualism. admit existenţa umană nu numai între lucruri. intenţie – specific societăţii. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană.2) experienţa trăită în comun. ci şi între oameni. de a se identifica cu un grup social.

specifice realităţii sociale. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. comportament economic. “fenomene”. umanizat. spiritual. “fapt social”. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. de acţiuni concrete. adică organisme. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. sistemele de norme morale. obiecte de analiză sociologică. produse materiale sau spirituale. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. altele neesenţiale.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. procese şi fapte sociale reale. considerate ca fapte totale. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. fizic. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. ca sisteme de relaţie socială deci. nu sunt operante pentru sociologie. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. de “obiectul social”. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. ca realitate socială. b) un sens restrâns. Alţi sociologi nu operează această distincţie. 2. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. unele esenţiale. tehnice. organizaţii. Iordachel („Introducere în sociologie”. ”procese” şi “relaţii sociale”. categorii. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. economice. Unii sociologi disting “faptul social”. individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. sistemul de proprietate. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. obiectele culturale. 24 . de acţiunea subiectului sau agentului social. concepută static. instituţii. alte activităţi desfăşurate de societate. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. c) un sens intermediar. ne punem întrebarea formulată de I. ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. laturi. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. clase sociale). specific sociologiei generale. miturile. regimul politic.

al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. ea acoperă aglomeraţii umane. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. societatea. ştiinţifice. morale. de ex. ci sub aspectul folosinţei sale. efecte asupra întregului structurat. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. mobilitatea spaţială pe orizontală. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. Obiectele fizice. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. terenul. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. şi pe verticală (stratificarea economică. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. Exprimarea prin 25 . chiar şi la nivelul inconştientului. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. fizic. În afara ei nu există societate. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. socială. pentru constituirea unor structuri colective latente. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. El îndeplineşte un rol motivaţional. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. interacţiuni. Mişcarea demografică. de sistemul economic. de nivel de civilizaţie. administrativ. sporul natural al populaţiei. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. Mitul conţinând modele – arhetip. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. Un obiect material. ca sediul unei instituţii publice. ca simbol al autorităţii. implicaţii. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. în acţiune. respectiv migrarea. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. ca material din care a fost făcut. Mitul reprezintă un fapt social. Sub aspectul sociologic. politic. solul. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. ca element ambiental al unei aşezări umane. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. O construcţie arhitectonică.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. social . religioase. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). culturologice. ce tind să devină actuale. politice.

Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. Boudon şi P. însă le înglobează într-o viziune coerentă. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. generale. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. solidare. totalitatea. maniera de a ne îmbrăca. introducând conceptul de “fapt social total”. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. geneză. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. la originile omului şi societăţii. regulile şi normele limbajelor sociale. hrăni. mitul Europei Unite. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. interacţiuni. Acestea. 2. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. oraşelor. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. de la antagonism până la colaborare. în temeiul mitului. subliniază o a doua caracteristică. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. Ex. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. ca elemente concrete ale unei culturi. fac o proiecţie implicită pentru viitor. Sociologia. al prosperităţii în economia de piaţă. manifestări. 3. Mauss. în reflecţiile. sunt descifrate prin analiza sociologică. mentalităţile grupurilor umane. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. opusă unilateralizării explicării societăţii. comunităţii. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. propun o analiză mult variată. Un fapt. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. R. în strânsă legătură cu cele de dinainte. atitudinile politice. străzilor. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. capitalistă. inclusiv argourile. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. Tot fapte sociale. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. efecte. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. relaţiile dintre dinamica lor 26 . Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. M. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. asupra indivizilor.

Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. însă. a contradicţiei. dar şi componente ale societăţii contemporane. ritualizează sensul. G. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. 3. generează. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului. Societăţile arhaice. Raportul dintre static şi dinamic. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. idealurile. 4. verificate. obiecte. fenomene sociale. În “Tratat de sociologie generală”. mai particularizat. Ele însele au calitatea de fapte. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. o serie de sensuri şi semnificaţii. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. simbolismul : societatea este simbolică. diferenţialitatea : faptul social. temporar. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă.reciprocă. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. 6. mai diferenţial. mituri. relativ. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. R. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. manifest şi latent. se caracterizează prin activităţi simbolice. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. materială. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. a spiritului critic. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. el generalizează diversele fapte individuale. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. În societate există două planuri: 27 . idealuri. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. Pierderea bifrontalităţii. Problema sociologică a praxis – ulul. acţiuni. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. mentalităţile constituie un nivel mai profund. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. Simbolurile sunt semne ale socialului. Sociologia trebuie să fie bifrontală. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. trăiesc prin semne. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. 5. cu cât este mai global cu atât este mai specific. tendinţe opuse. tendinţe specifice de evoluţie.

Omul este lumea sa. existenţa lui în conştiinţa. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. Societatea este obiectuală. cultural. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. demiurgic. a întregului praxis social – istoric. Socialul este domeniul specific. descriptiv şi creator. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. 28 . este un antidestin . un obiect social. b) demersul sociologic explicativ. orb. ca spaţiu de civilizaţie. socialului şi gândirii. metafizică. politic. biologică a sa.a) societatea ca atare = praxis-ul social. transcendent la cunoştinţele individuale. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. societatea. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. constrângător. Societatea. A. statutul social al sociologiei. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. dar este şi subiect social. providenţială. precum şi de determinarea destinului său istoric. psihicul individual. transcendent. Comte. istoric.

integral. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. Fapte. au o istorie a lor. de manifestări parţiale diverse. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. se manifestă ca evenimente. structuri şi procese parţiale – economice. 29 . guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. artistice. de comportamente şi acţiuni concrete. limitată temporal.. evenimentele. concretă. evenimente şi procese sociale. sunt elemente ale realităţii sociale. ca totalităţi. Se pot distinge: a) fapte. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. fenomene. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. juridice. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. se împletesc în fenomene sociale. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. fenomenele. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. sunt manifestări ale esenţei sociale. relaţii. faptele. Deşi pot fi definite distinct. politice. sportive – care sunt studiate. La rândul lor. religioase. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. fenomene. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. familiale. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. b) fapte. 2. morale. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. fenomene. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale.

Însă. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. falimentul unei întreprinderi. cumpărarea unui autoturism. greva unui colectiv de salariaţi. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. organizaţii etc. semnarea unui tratat politico – diplomatic. lansarea pe piaţă a unui detergent. chiar contrarii. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). o complexitate generală. deschiderea unei fabrici. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. inventarea unei noi arme. creşterea preţurilor. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. un conflict militar local sau regional.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. asupra satisfacţiei spectatorilor. a stimulării sportivilor). programarea unei competiţii sportive. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. promovarea unei echipe în divizia superioară. căderea unui guvern. diminuarea resurselor băneşti.etc. în afara domeniului strict de referinţă. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. admiterea la facultate. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. alegerile locale sau generale. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. apariţia unui ziar local sau central.etc. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. fluctuaţia cotaţiei la bursă. votarea unei legi. coerent în substanţa sa. asupra ordinii şi liniştii publice. apariţia unui produs industrial. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. căsătoria a două persoane. 30 . astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. creşterea sau scăderea populaţiei. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. o catastrofă naturală. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. Este un fapt parţial. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil.

2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. de unire. familiale. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. sunt fenomene sociale. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. de generaţie. de timp liber. grupuri. au la bază relaţii de unire. socializare care determină apariţia faptelor sociale. de integrare. de vârstă. de distincţie. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . de modificare. capătă mecanisme de generare mai complicate. de dependenţe sau de dominare. de adaptare. 4. când acţiunile de relaţie se repetă. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. temporale. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. de muncă. considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. economice. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. spaţiale. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. decadenţa moravurilor etc. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. subordonare. Dacă la nivelul microsocial. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. relaţiile sociale au un caracter difuz. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. se grupează în ansambluri. Criminalitatea. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor.3. sexuale. Astfel. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. opoziţie şi conflict. juridice. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. Situaţiile de viaţă. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. sunt în mişcare. şomajul. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. sportive etc. se manifestă atunci sfere de egalitate. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. grupuri. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. morale. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. vag. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate.

Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. Conceptul sociologic propus de Wiese. constituind treptat întrega societate. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare.contraacţiunilor efectuate. informaţionale. În societate există nu numai relaţii de egalitate. În societăţi rigide. în limita posibilităţilor. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. nonconformismul. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. Însă. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. El aspiră să instituie. apare protestul. opunându-se haosului. profesionale. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. coordonări şi subordonări. energetice. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. relaţia de dominare se justifică. Astfel. două grupuri. cu o structură de casta. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. să-i diminueze tendinţele egocentrice. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. individul. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. simpatii şi antipatii. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. o sferă de relaţii simetrice. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. amicale. generate de diviziunea muncii. este membrul multor grupuri sociale. afişarea unor norme proprii în mod violent. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. ci şi domenii de subordonare. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. egalitare. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. Sunt însă şi grupuri marginalizate. dispun de o putere relaţională mai mare. acelaşi. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. Există schimburi de bunuri. două clase de 32 . societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. Puterea relaţională a unei grupări .

socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. ci doar procese ce există în societate. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. interpersonale. În societate au loc procese în care fenomenele economice. pe de altă parte. mortalitatea. pe de o parte. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă.condiţii diferite. rata accidentelor de circulaţie etc. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. 33 . Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. Astfel mortalitatea. reprezintă un proces. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. în accepţia restrânsă. între individ şi grup. 5. Prima distincţie se face între proces social. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. ex. natalitatea. colectivităţi. grupurile. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial. observabilă. lipsind elementele relaţionale. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. la mediu. În concluzie. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. fie sunt procese sociale. o anumită direcţie. prezintă o constanta în dezvoltare. Szczepanski. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect. nupţialitatea nu sunt procese sociale. În consecinţă. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. şi proces care are loc în societate.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. În accepţia largă. au o durată mai mare în timp. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. politice. având cauze biologice. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. intergrupale. grupuri.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate.

Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. valorile sociale. 4) procese intergrupale. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. de cooperare. 3) procese între individ şi grup. de conflict. 5. mai dezvoltată. Sunt procese de comunicare. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 . La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. dar şi de conflict. cu modalitatăţile de control ale grupului. normele. procesele sociale pot fi: de competiţie.În această diviziune. ci şi social. Astfel. de acomodare. cu cât personalitatea este mai autentică. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . dar sociologia ţine seama de ele. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. iar relaţia individului este cu această totalitate. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. adică agentul social respectiv. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor.1. 2) procese interpersonale. ca tip de interacţiuni sociale. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. modelele. Grupul apare ca o totalitate. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. de adaptare reciprocă. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. normele. intră în relaţii cu valorile. fiecare cu propria viaţă. Conform specificului sociologiei. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. instituţiile. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. de asimilare. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi.

fie de incluziune. cum ar fi excluderea sau exterminarea. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. culturale ce au loc în societate. Dupa J. religioase. conflictul. colectivităţile mai mari. cooperare. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. Proces social de asimilare. Proces social de cooperare. cu o normalizare riguroasă. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. prin excelenţă. Proces social de conflict. societăţilor locale. de respingere. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. cuprinde stări contradictorii. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. colaborarea. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. apreciere. 5. ideologice. Procesele neostructurante sunt. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. descendente. relaţii fie între totalităţi. de recunoaştere. relaţiile. de concurenţă. 5) Procesele neostructurante. sunt normale. exercitate până la fanatism. Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. un înalt grad de subordonare. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. grupurile. autoatribuită de diversele grupuri. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. fie negative. de sistemul de norme.2. În cazurile grupurilor închise. mobilitatea. reorganizarea. de competiţie. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. de stratificarea socială. concurenţa. fie de separare. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . de norme. Proces social de acomodare. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. structurale şi sociologice. Szczepanski. fie între indivizii grupurilor respective. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă.de bogat. întrajutorare. Ele pot fi procese de organizare. de modele de conduită. Generează schimbări în sistemul de valori. ascendente sau de dezorganizare. de poziţia reală sau arogată. componente psiho – afective. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. organizarea. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. dezorganizarea. politice.

2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. Abia după aceea începe construcţia noului comportament. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare.comportament omogen. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. al adaptării. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. grupurile. de grup şi sociale. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup. Astfel. unitar. Următoarea etapă este de învăţare. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. aflate în dependenţă reciprocă.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. naţional şi internaţional. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. care este un viciu al acomodării. îşi acceptă reciproc normele. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. punctele de vedere şi interesele. ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. conform noilor cerinţe. valorile. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. toleranţă reciprocă. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. cât şi de Durkheim. grupal. Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. şi în ultimă instanţă. constituirea ei. în care modelele de acţiune şi interacţiune. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. Toleranţa este însă relativă.

dar şi conflicte culturale. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. fără perioade premergătoare de competiţie. Fără procese sociale. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. societăţilor. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. În majoritatea situaţiilor. colectivitatăţi. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. conflictul este premers de concurenţă. conflictul este distructiv. procesele sociale. în care indivizii. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. politice. biologice. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. sisteme de valori. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. entropic. individuale. atunci echilibrul este sfărâmat. Dacă procesele de concurenţă şi conflict.obiectul de satisfacţie. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. valorilor. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. În general. tehnice. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. de favorizare a progresului. îndeosebi a formelor latente. De asemenea. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. militare. dar şi a celor sociale. adversitate creatoare. ar fi într-o permanentă stabilitate. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. tehnologice. se manifestă permanent în societate. venite din partea mai multor solicitanţi. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. societatea ar fi moartă. în sine. grupurilor. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. acomodării şi evitarea conflictelor. În concluzie. subculturi. chiar eliminarea indivizilor. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. de autoconcurenţă. personalităţilor culturale. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. fiind elementele sale vitale. în cea mai mare măsură. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. economice. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. a serviciilor. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. oamenilor de valoare. Există şi unele situaţii paradoxale în care. imobilitate. autodepăşire. între culturi. manifestă sau latentă. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. Un mare număr dintre 37 . cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie.

narcomania. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. un statut social – practic. proceselor reale. până la degradarea lor. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. semne ale ruperii echilibrelor. 5) Dezorganizarea este un proces complex. sinuciderile. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. delincvenţa generală şi juvenilă. laşitatea. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. Fenomenul de alcoolism. totodată. spaima. contradicţiile sociale. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. 6. de evenimente istorice. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. în condiţii excepţionale. fiind silite să apeleze la forme violente. de relaţii. procesele sociale transformatoare. 38 . Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. compus dintr-o multitudine de forme deviante. lipsa de sinceritate personală şi de grup. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. 7. ca disciplină ştiinţifică. care reprezintă cauzele de producere a lor. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale.

o radiografie a faptelor. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. 39 . fenomenelor şi proceselor sociale. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. la un moment dat. culturali. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. integrând într-o reconstrucţie teoretică. creativă. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale.1. Funcţia aplicativă.4. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze. a tendinţelor de dezvoltare. făcând o diagnoză. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. predicţii sociale. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. 7. de colectare de date şi de prezentare a lor. Totodată. politici. 7. 7. administrativi.3. mecanismele structurale şi funcţionale.7. ca fapte sociale totale. 7. b) specificitatea faptelor sociale. formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. prezentarea. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete.2. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. economici. al datului concret.5. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii.

organizatorică a practicienilor. Rezultatele ipotezelor rezolutive. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice. iar pe de altă parte.6. chiar contradictorii. rolul avându-l instituţiile. factorii de decizie şi conducere. 40 . între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume.Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. de capacitatea acţională. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. 7.

Trecerea de la conceptele abstracte. concepte. metode. mobilitate socială. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. dinamica socială. îndeplinind o funcţie metodologică. tehnici. coeziune. integrare socială. concrete asupra cărora se poate interveni practic. ca teorie ştiinţifică. fenomenale. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. Această realitate are o structură complexă. societate. rol social. cu care se poate opera doar mental. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. 41 . 1. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale. socializare. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. comunitate. status social. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. Ipoteza este o presupoziţie. grup social. procedee.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. un mod de ordonare a elementelor componente. dimensiunea epistemologică. METODE. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. solidaritate socială. la fenomenele particulare. proces social etc.

MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel. dimensiunea subiectivă : satisfacţie.DEPENDENTE .TEST INDICI INDICATORI . Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor. fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate.SUBIECTIVI .OBIECTIVI .Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE . 42 . identificare etc. fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului.DE STARE . Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut.DE EVALUARE . conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective. domenii ale activitatăţii sportive.UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) . instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului.RELATIVI . frustrare.CANTITATIVI .INDEPENDENTE .ABSOLUŢI . rolurile jucate : spectator – participant efectiv. factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale. participarea populaţiei la activităţile sportive. activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare. Variabilă este acea direcţie.CALITATIVI . Însă. canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional.

Dar cum recunoaştem. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. 43 . ca ceea ce urmărim constituie fapte. fenomene. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. acele semne exterioare. dar mai ales cantitative. egoismul şi individualismul) etc. tehnici. climatul de grup social de sportivi. de câte ori au avut controverse şi conflicte. apelul la aspectele calitative. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. alegere.matematic (cerinţă a ştiinţelor). în ce împrejurări. care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). în cursul cercetării sociale. procedee) de cercetare concretă. condiţiile materiale ale clubului. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. factori sociali semnificativi. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. compatibile de a fi prelucrate statistico. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. particulari-constanta performanţelor. atitudinile faţă de obiectivele propuse. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. spiritul de cooperare. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. măsurabile. observabile.voinţa de grup. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune.solidaritate. Cercetarea concretă presupune. măiestria antrenorilor. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. Variabilele înlătură acest neajuns. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului.: performanţa şi indici concreţi. obligatoriu. politicile în domeniul sportului. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. dimpotrivă. altruismul (sau. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. stimulentele materiale acordate sportivilor. relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social.

metoda statistică. rezultatelor alegerilor etc. metoda cantitativă (modernă). Metode. chestionarul sociologic. fenomene. Se disting trei categorii principale de metode. de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. 2. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. metoda tipologică. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. Metode. acţiuni sociale. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. analiza de conţinut. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. fapte evenimente. II. jurnalelor. În sfârşit. tehnica corelării seriilor de date.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. experimentul sociologic natural şi de laborator. jurnalelor. metoda individualizantă (singularizantă). b) metode. studiul sociologic al documentelor. dărilor de seamă. sondajul de opinie sociologică. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). ancheta sociologică. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. metoda comparativă. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. Drumul invers. metoda monografică. din ghidul de interviu. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. metoda statistică. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. metoda matematică. rapoartelor. corespondenţei. testul sociologic. bilanţurilor. scrisorilor şi mărturiilor personale. 44 . Metode. din studiul documentelor. I. comportamente. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. mărturiilor.

metoda fenomenologică. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. 45 . Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. Acestea sunt tipuri. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. costurile unei cercetări exhaustive. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. prohibitiv de mari. a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. III. metoda factorială sau multifactorială (globală). legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. trăsăturile pe care le urmărim. tehnica extrapolării şi generalizării. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. metoda istorico – genetică. grupuri. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. metoda panel. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. 3. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare.

Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. Astfel. 2.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. n ─ talia eşantionului. atunci 38%± 2.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. mărime). Structura eşantionului reprezintă în mic structura.2. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. b) selecţia dirijată 1.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. n n – talia eşantionului. după principiul concentraţiei. metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). b) structura. c) selecţia mixtă : 1.112. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . marja de eroare. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 .56. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat. De ex. pe profesii/ocupaţii. N – masa populaţiei.7 p = ———— = 28. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii. abaterea calculată matematic prin 1. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). alcătuirea internă a populaţiei sociologice. 2. pe domicilii etc. dacă 46 .84. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. e² ─ eroarea standard. Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. Astfel. caracteristicile. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator.

multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. comportamente. Documentarea. nu 47 . II. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. IV. mod de viaţă. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. accesibilitate. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. sentinţe. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. 4. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. atitudini. da b. dorinţe. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. De ex. pot fi distinse : 1. factorii ce determină opiniile. După forma (formularea) întrebărilor. preocupări. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. intenţii. constatări. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. acţiuni etc. III. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. un comportament cu şansa repetabilitatăţii.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. 2. relevanţă. o atitudine. eşantionarea pe cote. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. opinii.

angajamentul total al echipei favorite. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. Prelucrarea datelor XI. tehnica jucătorilor.) 48 .zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare.III. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului.V). De ex. corectarea unor erori. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. altceva şi anume … V. IX. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. calitatea jocului. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. VII. c. X. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. e. tema. dificultatea. Desfăşurarea propriu. etapa finală. 2. Întocmirea raportului de anchetă. Interpretarea datelor XII.II. 3. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. non răspuns. atmosfera din tribune. se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. întrebări deschise. b. f. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV. rezultatul. VI. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor . mimică. se alege un microeşantion. nu ştiu d. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. VIII. d. a reacţiilor vegetative (sudoare.c. poziţie. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea.

2. opţiuni personale. cupluri funcţionale (parteneri. C. maistru – ucenic. anturaj). prieteni. grupuri efemere ce durează relativ puţin. B. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. colorate afectiv. După factorii de asociere: 1. de colegi (birou. permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. emoţional : soţi. economică. grupuri voluntare – prin decizie proprie. excedând mai multe generaţii bio – cronologice. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. 2. legături sociale şi psihosociale. elev – profesor. de spectatori). b.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. 1. o anumită coeziune socială. bunic – nepot. organizaţională etc). cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. antrenor – sportiv etc. După durată : 1. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. cu puteri. spectatori la stadion). grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. 49 . administrativă.Tipuri de colectivităţi sociale: a. După modul de constituire: 1.). Tipuri de grupuri sociale: A. şcoală. de prieteni (anturaj). savant – discipol. 2. autobuz. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. tată – fiu. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. colegi de muncă şi scoală. c.

colectivităţi locale – rural. statale. 2. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. valori culturale. grupuri de scop. care se intersectează. 2. G. sedii. regulamente (partide. au sarcini pe care le îndeplinesc. obiecte materiale (teritoriu. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. grupuri primare. operă) unanim acceptat. grupuri mici. sindicale). politice. morale. organizate planificat. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. juridice. dotări. 2. nu au diviziuni interne. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. de ocrotire. state – contacte sporadice. sportive. urban.D. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. 2. sindicate. naţiuni. interindividuale. H. psihosociale) pe baza relaţiilor afective. asociaţii. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. grupuri formale (oficiale). 2. provincii. identitate şi istorie proprie. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. avere). interpsihologice. personalitate. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. structură complexă. militare. cu lideri mijlociţi. profesori. organizaţii religioase. După criterii de normare a relaţiilor : 1. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. culte. religioase etc. F. tradiţii. structuri simple. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. pe bază de statut. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. urmăresc un ideal comun. sportivi). După mărime: 1. program. grupuri teritoriale. E. elevi. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. ingineri. economice. reglementare a comportamentelor prin legi generale. studenţi . grupuri mari cu întindere orizontală. grupuri profesionale). 50 . acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. După tipul de legături : 1. grupuri informale (neoficiale. politice. ocupaţionale: muncitori.

de spioni. Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. 2. specializate..simboluri (steag. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. culturale). culturale. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. 3. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. chiar exclus). scopuri. Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor.le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. credinţe. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. formele obiective de agregare aleatoare. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. elitare. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. Sunt grupuri speciale. Ex. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. într-o anumită măsură. private şi. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. 2. imn. Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). grupurile de sportivi. 3. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. 51 . Ex. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. ţinută.: grupurile profesionale. insignă. vestimentaţie). cu grad mare de risc şi pericol. Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. acţiuni. de comando. care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc.: grupuri militare. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. de vecinătate. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). siglă. 2. firmă. de calugări. de timp liber etc. grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. sectante. obiective profesionale. politice. modele de conduită (model fizic şi model moral). comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. sentimente. convingeri.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

ci din contribuţia la performanţa grupului . sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. subapreciere sau supraapreciere. 4) Sarcina superior organizată. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. de coacţiune şi de suplinire. lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. 2) Sarcina cu structurare redusă . un plan de acţiune. de fluxurile de informaţii. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. 3) Sarcina cu structurare medie. sentimentul propriei importanţe. a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. de înzestrarea materială. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. 56 . configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. nu prezintă trăsăturile unui grup social. o tactică adecvată situaţiilor concrete. se stabilesc scheme precise. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. de organizarea internă. a factorilor de risc. 5) Sarcina integral structurată. Structura sarcinii . Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. poziţii independente ale indivizilor. descurajare. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului.

susţinători. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. trăgătorul dependent de ridicător la volei. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. zidarii etc. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. secţiile de B producţie industrială. alegerea componenţilor colectivului de muncă. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. colectivităţi. nataţie). contează calităţile individuale. A→B piloţii care depind de mecanici. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice.sentimente de neputinţă sau de absurditate. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. funcţionarii etc. B→A primii trei alergători la o ştafetă. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. psihosociologice şi sociale dintre oameni. serviciul de corespondenţă al instituţiei. spectatori etc. jucătorul care dă pasa decisivă. C→ strungarii într-o secţie. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 . Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. bibliotecara etc. dactilografele etc. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. registratura la o instituţie publică. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. financiare.

→ – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale.−. cu necesitate. profesionale.: colectivele complexe. : ştafeta la atletism. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale. individual compus la gimnastică.− B−.− → ……. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −.……C……. naţionale. noncoezive. în special de veriga cea mai slabă.−. funcţionari. iar stilul de conducere al liderilor este..-. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale.→ => S { .-. Sunt grupuri eterogene. rolul climatului de grup.→ } -. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global. nataţie. Ex.. servicii.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia.B -. cel mai eficient fiind cel autoritar. lucrul la banda rulantă. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială. lipsite de relaţii de cooperare. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. muncitori. tehnicieni.-. --------A------. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 .-.C……. cu specificitate supragrupală. medici. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun.. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. administratori. influenţate de valori şi norme general umane. Ex. democratic.

servicii. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. C 59 . Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. hochei.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). morali. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. psihologici şi psihosociali. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. vreme îndelungată. identificarea membrilor cu grupul. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. Ex. ideologici. de tipuri diferite şi diverse. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. serviciile funcţionale de montare a unor produse. firmei le asamblează. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. handbal. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. judecătorul când dă sentinţa etc. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. Are şi o funcţie compensatorie. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale.

de adeziune. cruciale. retrogradare. mai ales. disciplină severă. a devotamentului pătimaş. acţiunile şi procesele sociale. influenţa cu alte structuri. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. înălţătoare etc. reactivitatea comună. cooperare. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. identităţii etc.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. pozitive reciproce. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. independenţei. trezirea zelului excesiv. 60 . bisericuţe). Factori de creştere. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. În consecinţă. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. dispariţia grupului. părţile fiind strâns legate între ele. război. prestigiului. chiar a fanatismului. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. afective. pericolul extern . acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. grad ridicat de consens. ideologiei. pierderea demnităţii. în împrejurări excepţionale. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. patriotismul. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. valori înalte ale rasei. etniei. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. găşti. autoritate. ocupaţie.

trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. c.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. un statut definit. 7. este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. metode şi stiluri de conducere. b. autoritate.). care defineşte rolul psihosocial. modele de interrelaţii diverse. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. 2. 61 . Funcţia de reglare. Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. organizatorice şi de conducere. b) trăsăturile personale şi psihosociale. relaţii de rol. 3. 6. politice. 1. trăsături morale). principiul interrelaţiilor acestora. 4. manageriale. structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. membrii. afective). ambiţii. modele de interacţiune reciprocă. influenţă etc. tip feed-back. 5. interese şi concepţii comune.Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a.

Ca subsistem. Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. b. tipul democratic. Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. f. 62 . profesional etc. .absolut. e. Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. White. grup) statuată economic. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. structura ocupaţională . c. tipul autoritar: . politic.d. dispoziţiile. comenzile. echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. Liderul : emite comenzi dezbinătoare.colectivitate. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale. 1. organizaţie. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. cultural . recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. Ca subtip. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective. 3. se angajează în critici neconstructive.moderat 2. tipul permisiv (laissez – faire).dată de specializarea relaţiilor funcţionale. Scurtă descriere Tipul autoritar .K. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. Lipitt şi R.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. 2.

Liderul : se rezumă la acte birocratice. este pasiv. extreme. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. exagerat prietenos. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. nu are suficientă încredere în forţele proprii. diferenţiate. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. îngăduitor. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase.Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. justificări. normelor şi informaţiilor. cu sarcini deosebite (militare. stimulează autoconducerea. incapabil de decizii ferme. are spirit practic. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. 63 . nu stabileşte ţeluri precise. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. este jovial. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. în unele genuri de sport etc. evită sancţiunile represive. în situaţii dificile abundă cu informaţii. binevoitor.

Antologie” Ed. Ed. Bucureşti. Ed. Cluj. 1993. 1998.a.1975. Ed. “Sociologia militans” (15 vol. Academiei RSR. Bucureşti. Katie Milo s. Mesagerul. Dacia. “Dicţionar de sociologie”.”Introducere în relaţiile publice”.. “Sociologia franceză contemporană. 13. 25. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. Militară. “Noţiuni elementare de sociologie”. Polirom. 64 . “Chestionarul în investigaţia sociologică”. Ed. François de Singly s. Petre Andrei. Politică. Ştiinţifică. “Tratat de sociologie”. Ed. 27.Ed. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. 21. Humanitas. 1996. Ed.1996. Bucureşti. Ed. Wrigth Milles.). Bucureşti. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1970. Jan Szczepanski.1976. Bucureşti. Politică. Jean Stoetzel. Ed.”Sociologia americană. ***.. “Istoria ideilor sociologice”.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. Ed. Antet. 15. Haralambie Culea.1970. Tendinţe şi controverse”. Ed. Bucureşti. 1984. Nicki Stanton. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”. Ed. 23. 7. 24. Cluj Napoca.1974. Politică. Traian Rotariu. Bucureşti. 22. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1998. Vasile Miftode.” Sociologia organizaţiilor”.a. Polirom. Michel Lallement. Bucureşti. Ed. 14. Lucia Dumitrescu Codreanu. Coord.Lazăr Vlăsceanu. Ed. “Dicţionar de sociologie”.1972. 16.”Regulile metodei sociologice”. 4.Ştiinţifică.1972. 11. Ştiinţifică. 1997. Ed.). Ed.1995. Cătălin Zamfir. Babel. Polirom. 19. Ed. 5. 8. Bucureşti. Mihail Cernea. 6. Claudette Lafaye. “Probeme de sociologie”. ***. 1971. A.”Ancheta şi metodele ei”. Ovidiu Badina (coord.”Dicţionar de sociologie”. Bucureşti. Bucureşti. Gilles Ferréol. Bucureşti. Ed. Larousse. Nim. Univers enciclopedic. 2. Iaşi. Petru Ilut. Ed. “Comunicarea”. “Sociologia românească azi”. 1998.1971. ***. 1974. Ed. Mihu Achim. Ed. Traian Herseni. “Elemente de sociologie rurală”. 9. Bucureşti. Iaşi.”Sondajele de opinie publică”. 12. Ştiinţifică. Ştiinţifică şi Enciclopedică. “Cunoaşterea sociologică”. Bucureşti. Emile Durkheim. 1973. 18. Ed. 1998.). 1975. Iaşi. Bucureşti. Colecţia Sinteze Sociologice. “Sociologia americană a grupurilor mici”. “Sociologie”. Academiei RSR. 3. Colecţia Idei Contemporane. “Sociologie generală”. 10. “Imaginaţia sociologică”. 1975. “Ce este sociologia?”. Ed.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”.Ştiinţifică. Ed. Bucureşti. 1998. 17. 26. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 20. 1970. Raymond Boudon (coord.Girard. Ed. Septimiu Chelcea. Chombart de Lauwe. Enciclopedica română. 1972.

Ed. Bucureşti.1996. Ştiinţifică. ***. Ed. Cătălin Zamfir. 1969. 31. 29. 1997. Economică. Ed.1972. “Cercetări de sociologie economică”.Teorie şi practică”. 65 . Bogdan Ficeac. 30.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”. Nicolae Teodorescu. “Comportamentul consumatorului.”Tehnici de manipulare”. Bucureşti.28. Ed. Nemira. Iacob Catoiu.Ştiinţifică.

Stuart Mill 3. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. prin natura sa. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. socială 7. În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6.TESTE CAPITOLUL I 1. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5.

Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. Un precursor al sociologiei afirmă.8. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . geografice. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10. În ce constă. prima dată. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14.

În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor. Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17. a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19.15. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16.

omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27. Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28. Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 . trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24.demo .economici b) demografici naturali c) statistico . Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect. În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. Care ştiinţă socială studiază planul particular. Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. social în construcţia omului. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune.matematici 25.22.

şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4.ca orientare în definirea esenţei societăţii . Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5.este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”. Tönnies. „Eu”.CAPITOLUL II 1. Organicismul . Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. educaţie. Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. În varianta „relaţionismului pur” (L.v. control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. În „Sociologia formei” a lui F. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6.

8. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. fizic b) este o entitate fixă. stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. Capacitatea de a se identifica unui grup. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 . Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10.

Relaţiile sociale conjunctive (L. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16. Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 . Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1.v. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2. Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete.15.

Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. Relaţiile sociale simetrice. În care tip de proces social prevalează aspectul informal. echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. Care dintre procese sunt sociale.6.

Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15. individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3.13. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2. Depăşirea limitelor proprii.

Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice. Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 .5.

În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1.13. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 . În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6. În afară de oameni. Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5.

Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8. În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13.7. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10.

În configuraţia relaţiilor funcţionale. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20.14. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17.

ca întreg. tip feed-back. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2. are ca substructuri. Funcţia de reglare. a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3.CAPITOLUL VI 1. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . Structura echipei manageriale.

a. b. b 2. a 2. c. d 14. c 7. b. c. d. a 6. c. b. c 22. a. c. d 17. c 26. c 12. c 3. a 7. d 13. c. b 16. a. a 5. II 1. a 11. c. d CAP. b 9. I 1. d 7. d 19. b. c. a 5. c 16. c. a. a. b. a 11. b. c 3. c 16. d. a. e 6. IV 1. d 3. d 18. b 14. b 4. a 3. d. c 13. c 5. c. e 9. a. c CAP. d 5. a. b 7. c 13. c 24. b. c. a. c 10. b 14. c 19. c 3. b 20. b. b. a 25. a. b 8.RĂSPUNSURI CAP. a. c 4. a. a. b 6. a. c 15. d 4. d 80 . a 11. b. VI 1. b. c 8. c 6. b 9. a. a. d. c 23. c 15. b 20. c. c 15. c. b 10. b. b 27. b. c 17. c 1. a. b 10. d 18. a 8. c 2. b 12. b. a. e 8. b 10. c 2. d 2. d 12. a 4. a. a 15. d 10. V CAP. b 5. b 11. d 6. c 7. d 12. b. b 3. a. e 21. b. d 14. b. a 4. b. c CAP. b 2. c. a 11. d 13. c 9. c 12. e 9. a 13. III 1. a. c CAP. c 28. c 8. b.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful