You are on page 1of 80

MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. 1. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă. Gândirea socială. morale.sociale. activităţi economice). cetăţii. Theogonia sa este şi o sociogonie . particulare. de evidenţiere a cauzelor lor. Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. mai exact o etiogonie. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. Dezvoltarea teoriei sociale. la Platon. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. mediul geografic. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. studierea şi explicarea societăţii. a opoziţiei lor. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie. viaţa oamenilor. factor demografic. De aici nevoia de cercetare şi explicare. Prin aceste definiţii. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. idei dezvoltate de stoici. Problema raportului societate – individ. Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor.”filosofie istorică”. Toate încercau să identifice substanţa. gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. economice. juridice. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca). mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. prin studiul filosofant speculativ. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. dar premisele ontologice. începute încă din Antichitate. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. fără a putea fi încă o sociologie.”filosofie socială”. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. ci şi o etologie. Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon).

iar MACHIAVELLI. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. GENTILES. ROUSSEAU. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. MONTESQUIEU. ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. N. HERDER. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. 6 . Între cele două direcţii. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. b) “epoca de aur “ a lui Seneca. caracterizată prin fraternitate. HUGO GROTIUS. FERGUSON. QUESNEY.această opoziţie. ca şi istoria sociologiei însăşi. ecleziastică. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). HOBBES. considerat un tratat de economie politică concretă. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. VOLTAIRE. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. demarcaţia este dificil de făcut. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. înaintea căderii în păcat. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. corespunde stării omului în Paradis. prin guvernarea fără coerciţie. un spirit mai universalist şi democratic. Încă de la 1370. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. ori piere. ALTHUSIUS. CONDORCET ş. PUFFENDORF.a. Evul Mediu a fost preocupat. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei.J. filantropic al bogaţilor. cunoaştere concretă. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. HEGEL. ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici).Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. Machiavelli separă teoria politică de etică. d) puterea derivă de la Dumnezeu. ilustrează o tendinţă. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete.

sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. b) Procesele sociale. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. Tocqueville. economie politică. Continuatorul lui Montesquieu. culturale. atât cele materiale. cât şi cele spirituale. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. Comte. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). călătoriile şi descrierile etnografice. nu numai geografice. 2. ci şi economice şi politice. cele social – politice. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. Hobbes. comportamentele şi activităţile umane ş. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. politice. Gurvitch. sunt pregătite printrun proces îndelungat. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. considerat părintele psihologiei sociale. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). b) Faptele sociale. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. atât A. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale.a) se bazează pe relaţii necesare. sub acţiunea unor legi bine determinate. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. ce decurg din natura lucrurilor. mai ales democraţia. După opinia lui G. sociale. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. 7 . îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor).

complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. Acesta. politice. forţele coercitive şi forţele care 8 . Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. tovarăş. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. înglobându-le în tipuri dialectizate. economice. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. esenţa. asociat. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. îndeosebi. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. microsociale. producţia industrială. ”filosofie socială”. ”filosofie istorică”. juridice. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie.1. A. morale. grupate şi globale”. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. Gândirea socială. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. companion şi “logos” = ştiinţă ). Începând cu Renaşterea şi. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. 2. pozitive. ”fizicologie socială”. economice. complexitate determinată. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. apoi al celor filosofice.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. Toate încercau să identifice substanţa. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. morale dintre oameni în cadrul societăţii. constituirea societăţii civile. tehnică. în perioada modernă.

o conduită etc. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. dinamica şi ansamblul de structuri. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. 3. un act. Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune. acţiuni sociale existente în societate”.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . Durkheim şi G. Gurvitch. Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. relaţii.dispersează aceste colectivităţi. În cazul constrângerii. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă).) se transferă de la individ la individ prin contagiune. În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. prin generalizare devenind social. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe.

închipuiri. se identifică cu ea. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. performanţele. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. a părinţilor asupra copiilor etc. În ipostaza identificării individului cu societatea. zvonurile. banii etc. particulare. eficienţa guvernării). autenticitate. Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. ideologice etc. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. De asemenea. credinţele. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului). a şefului asupra subalternilor. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. administrative – legitimitate. tradiţiile. structurilor şi instituţiilor sociale. Astfel. atitudini.). acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale.Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. religioase. ideologice. specifice unor grupuri. dreptate etc. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. politice. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. a antrenorului asupra sportivilor. o înfruntă. motivaţii. o etică a actului politic. putere exercită averea. opinii. 2) pe de altă parte. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. politice. morale. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. emoţii şi sentimente etc.). între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. Valorile pot fi generale. De asemenea. superstiţiile. moda. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. prestigiul. individul se opune societăţii. a autorităţii asupra cetăţenilor. puterea. obiective. 10 . individul se contopeşte cu societatea. aptitudinile. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. ca semn al socialului. valorile etice. filosofice. zvonuri. până la conflictele de interese diverse (economice. să se supună rigorilor sociale. competenţele etc. Contradicţiile între individ şi societate. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi. juridice. colectivităţi distincte. economice. putere exercită şi normele juridice. credinţe. prejudecăţile. nu au mai puţină influenţă. Astfel. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. arta conducerii.

mai puţină autoritate şi influenţă. rural. studiu concretizat în : sociologia politică. sociologia pieţei. în anumite împrejurări anomice. mediu şi micro sociale. a muncii. rasiale etc. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. grupurile de presiune. a limbajului. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. al structurilor spirituale. grupările anarhice nu exercită. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. grupuri. îndeosebi cea productivă. simbolice. au cauze şi produc consecinţe fiind. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. a şcolii. ecologia socială (sociologia mediului urban.De asemenea. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). a educaţiei. a zonelor montane. deci. societăţi concrete. sociologie industrială. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . sociologia organizaţiilor etc. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. a artei. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. a comunităţilor etnice. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. dar şi categorii sociale. a turismului. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. a claselor sociale. a religiei. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. 4. a mulţimilor. a mass-media. Toate acestea au calitatea de fapte. organizaţii şi instituţii sociale diverse). urbană. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. rurală. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. ideologice. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. 11 . 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. sociologia sportului etc. 4) Ansamblul instituţiilor sociale. mulţimile. deci putere. a deltei) etc. demografia. a familiei. a moralei. a dreptului. Sociologia grupurilor.

ştiinţele politice şi administrative. având aparat categorial propriu.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. economia politică. antropologiei sociale şi culturale. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. Psihosociologia relaţiilor interumane. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. sociologiei comparate. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. interetnice etc. claselor. Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). generată de complexitatea faptelor sociale. a tipurilor de cultură şi civilizaţie. Psihologia grupurilor. Cu statut autonom. etnologia. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. Fără pretenţii exhaustive. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. 6) Ansamblul structurilor. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. etnologiei şi etnografiei etc. psihologia. comunităţilor. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. istoria. separării.1. Psihosociologia personalităţilor. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. a liderilor(conducătorilor). demografia. valabile pentru întreaga societate. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. 12 . Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. geografia. colectivitatăţilor. 5. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. mulţimilor. c) problema legilor sociale. din cunoştinţele sociale contemporane.

5. Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale.etnice. înţelese ca totalitate. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. neomogene. practic. culturală. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. antropologia se apropie de sociologia generală. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. asupra omului şi culturilor. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. sincronicul cu diacronicul. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. socială. politice. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. Antropologia. 13 . în prima fază.2. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. politic. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. ”ce reprezintă izolaţionismul. interacţionează cu sociologiile de ramură. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. logicul cu istoricul. care lăsa în afara conţinutul real. staticul cu dinamicul. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. precum şi cu ştiinţele sociale particulare. ca fapte sociale totale. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. cosmopolitismul. integraţionismul. Prin aceasta. naţionale. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. rasiale. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. conform proiectelor şi programelor dezirabile. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. epistemologic. studiind probleme economice. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. interesează lumea contemporană. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. culturală şi politică. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. specifice unor comunităţi sau societăţi închise.

Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. cât de legile 14 . integrând şi problematica generică a personalităţii. ca şi ale altor ştiinţe sociale. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. şcolari.3. raport între populaţia ocupată – neocupată. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. concluziile şi metodele sociologiei. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. indicatori numiţi demo – socio – economici. sistematică. Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. migraţiile interne şi externe etc. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă.5. populaţia ocupată. dinamica lor. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. Istoria. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. în ramuri ale producţiei economice. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. mortalitatea.5. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. proceselor. Sociologia evidenţiază tendinţele. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele.4. de sănătate. necesar sociologiei. poate demonta falsurile istorice. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria. funcţiilor şi capacităţilor umane. densitatea. şomaj. ritmurile. sporul natural. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. natalitatea. iar principală calitate a istoricului este erudiţia. Istoria nu poate opera cu scenarii. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. a surselor istoriografice. investigaţiile. 5. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. mai ales istoriografia. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. durata medie de viaţă. educaţionali.

personalitate decât în cadrul grupului. în dispoziţii. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. tradiţii. abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. mod de trai. profesie. 5. nu apare ca un factor extern. naţiune. cu cele tehnice. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. opinii. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. materiali. raportul dintre natura şi societate. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. cultural asupra naturii. cultură. caracter şi personalitate. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic.6. orânduire. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. studiat atât de către psihologia socială. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. social din construcţia omului. obiceiuri care toate se întrepătrund. economice. societate. clasă. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. a trăsăturilor de temperament. vârstă. mentalităţi. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. sentimente. cât şi determinaţiile social – obiective. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. relaţii. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. mediu. Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. sex. cât şi de către sociologie. Grupul. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . diferite profesii etc). psihologia socială surprinde fenomene pe viu. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. Astfel. Psihologia socială studiază planul particular.

structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. Deci. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. pe de o parte. respectiv sociologie rurală şi urbană. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. tehnologice. respectiv sociologia economică. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale. interesele. întreprinderi. de formele acţiunii politice. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. de raporturi politice şi de autoritate din societate. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. Raportul însă nu este simplu. subiecţii economici (indivizi. puterii. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei.7. cât şi informale psihosociale). nu are un 16 . financiare. experienţele. de tipurile de evenimente politice. tehnice. b) Relaţia dintre. 5. ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. agricolă. nivel de instrucţie şi profesionalism. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. sociologia politică. industrială. geologia.8. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. ca şi variabilele economice ale activităţilor. organizaţii economice). studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. formarea şi structura opiniei politice. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. sisteme de relaţii umane ( atât formale. Sociologia. conflictele şi perturbaţiile sociale. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. mai ales prin ramura sa. cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. ecologia umană. economice. ca şi comportamentele economice ale lor. Structurile economice şi mecanismele legice. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. grup. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. 5. geografia economică. sociologia mediului. geografia rurală şi urbană.

constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. categorii. pentru a putea avea o viziune globală.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. kratos = conducere. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului. grupuri sociale. de psihologie socială. putere). Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. în politică. de ecologie. integrală a societăţii. economice. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. 17 . administrativă. colectivităţii. formarea unor specialişti în activitatea politică. de sociologie etc.

Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. independent de Darwin. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. sociologul L. sociali şi culturali. a căror succintă prezentare urmează. Spencer constată asemănări. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. Soluţii biologizante. 18 .U. B. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. deci. realitate ireductibilă la suma indivizilor. incoerentă. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. supus legii evoluţiei. dar distinctă de aceasta. fără un specific propriu. Spencer – concepe societatea ca un organism social. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. P. procese şi orientări sociologice. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. 1. ca şi organismele vii. Comte. a existenţei realităţii sociale. Precizarea obiectului sociologiei.F. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii. c) societatea ca manifestare a real – umanului. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. Între evoluţia biologică şi cea socială. Structura socială devine tot mai complexă. Mecanica socială se originează în concepţia lui A.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”. independentă de restul naturii. La această orientare. o prelungire a acesteia şi. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice. la o eterogenitate relativ coerentă. existentă încă din Antichitate. integrată în natură. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. 1967. cu un determinism propriu. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. Spencer.

Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. În aceste împrejurări. în lumea vie ereditatea. fie umane. Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. panica). C. Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). credulitatea şi spiritul gregar). Laponge şi A. obiceiurile. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. fie animale. În organismul biologic părţile există pentru întreg. acţiunile sociale. 19 . Imitaţia este socială. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. Contagiunea indivizilor la normele. Waxweiter introduce un termen nou. pe când inovaţia este individuală. care este repetiţia. Absorbţia individului în masa mulţimii. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. a indivizilor umani. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. 2) Teoria imitaţiei a lui G. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor . În lumea fizică este ondulaţia. Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. iar în societate imitaţia. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. căruia i se supune şi societatea. Gobineau. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. regulile. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. O altă subvariantă.

Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. artistice. Dupreel). Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. independenţă. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. sociale. E = câmpul psihologic al persoanei. Eu-l şi SupraEu-l. politice. de achiziţie şi construcţie. instinctual gregar. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. alienare. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. P = persoana. supunere. psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. nevrotice şi de alienare. Lewin. alienarea. defulare. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. respectiv a celei capitaliste (H. Fromm) şi critica societăţii. după formula Bp= f(PE). Freud şi a discipolilor săi. Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. anonimat sau însingurare în mulţime) .3) Psihologia socială a lui Mc. C. Adler. Marcuse).G. iar în 1947. 3) Sociologia formei. refulare. Soluţiile sunt reforma socială (E. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE). în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. având caracter conflictual. curiozitate. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. Prin modul de raportare al individului la societate. rudenie.Tönnies. 20 . Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. repulsie. starea de mulţime. Jung şi A. unde: Bp = comportamentul individului. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. social al grupului). D. 4) Concepţia lui S. combativitate. cunoscută sub numele de psihanaliză. unde G = grup social. culturale. biologiste şi psihologiste. a lui F.

regularizare . segregaţii. cooperare 7. competiţie. sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E. El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri. geneza societăţii 2.artificiale Forme . asociaţii 3. conflict.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare. asimilare prin forţă . E. structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 . individualizare 11.toleranţă. dezvoltarea legăturilor sociale . intimidare . conjugare . asemănare. amalgamare . asimilare etc. diviziunea muncii.exploatare.diversificarea civilizaţiei. stratificare 8.clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) . educaţie. control liberal. opoziţie 5. producerea antagonismelor .Tönnies distinge între comunitate şi societate. E. socializare 9. alienare 10. partide) spirituale Asociaţii .ajutor reciproc. Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small . organizare. seducţie.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă.diferenţiere. subordonare . discuţie .lupta de clasă. relaţie. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. acomodare.îndepărtare.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. naţiuni.comunicare.multiplicare. cristalizare manifestări considerate concrete .Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. adaptare 6. dominaţie 4.imitaţie. control social . competiţie. compromis. naturalistă: geneză.Ross şi R. Mc.

care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. dar neorganizate (fără structuri concrete). Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. de ex. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. Pentru a deveni conduite sociale. A doua variantă este relaţionismul pur. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. naţiune. pe baza acestei teorii. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. apropiere. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). Edward Spranger. 22 . formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. Brentano. b) de separare. G. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. fenomene şi expresii sociale. Acestea orientează acţiunea oamenilor. Scheller. popor. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). consideră. tradiţia. că relaţia este totul. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. Astfel. asimilare. Curentul fenomenologic. conform lui Husserl. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. adaptare. Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. concurente. afectivitatea. biserică. participanţi la o demonstraţie. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. Simpatia. colectivităţi teritoriale. concept central la M. procesele ce se desfăşoară între oameni. b) mase abstracte – forme durabile. 3) colective abstracte – stat. L. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. de ex. umanitate. microgrupuri. 2) grupurile sociale – au durată mai mare. patronul. F. Directorul. Husserl. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. clasă socială. opoziţie. o teorie a tipurilor ideale. M. dar există o continuitate relativă si o organizare internă. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. prin introspecţie. El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. operaţionalizate. uniune (distanţe sociale mici). conflict (distanţe sociale mari). Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. spectatori la un spectacol artistic. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. sportiv).unor forme sociale concrete. valoarea. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte.

Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. iar J. în genere. Societatea. Acestei orientări îi aparţin şi E. corelaţii ale oricărui grup social. Th. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană. Definind esenţa umană. ci şi între oameni. dintre gemeni. de a se socializa. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. de a se identifica cu un grup social. conştiinţa sa). alcătuind un sistem social complex. 23 . admit existenţa umană nu numai între lucruri. acestea fiind complexe de relaţii sociale. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. Maspers şi G. generatoare. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. Gurvitch. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. I. ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. apropriind (luând în stăpânire. cât şi relaţiile spirituale. instituţii sociale. recreând-o după propriul tipar. Promovând un individualism. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. ca obiect al sociologiei. ce se apropie de solipsismul kantian. şi ca urmare. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. 3) calcul. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra.2) experienţa trăită în comun. colectivă asupra lumii). modelându-se după aceştia. Forme de empatie : actorul. grupuri sociale. Dϋrkheim. trăsătură a raportului soţ – soţie. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. tribul.P. H. poporul. Litt şi Th. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. J. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. Heidegger. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. intenţie – specific societăţii. ostilă sociologiei. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. M. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. parte a naturii. de a se asimila altei persoane. omenirea). ci două componente structurale. în artă (filosofie – introspecţie socială. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. prin poziţia. a comunităţii vitale(famillia. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. relaţionând cu ea ca şi propria persoană.

umanizat. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. organizaţii. de “obiectul social”. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. produse materiale sau spirituale. miturile. instituţii. clase sociale). individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. unele esenţiale. de acţiunea subiectului sau agentului social. specific sociologiei generale. toate au meritul de a constata şi analiza domenii. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. “fenomene”. ne punem întrebarea formulată de I. obiecte de analiză sociologică. sistemul de proprietate. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. c) un sens intermediar. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. Alţi sociologi nu operează această distincţie. ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. separate de sistemul de relaţii şi interese umane. Iordachel („Introducere în sociologie”. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. categorii. fizic. adică organisme. specifice realităţii sociale. 2. Unii sociologi disting “faptul social”. sistemele de norme morale. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. b) un sens restrâns. procese şi fapte sociale reale. nu sunt operante pentru sociologie. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. altele neesenţiale. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. considerate ca fapte totale. laturi. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. spiritual. ca realitate socială. regimul politic. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. ca sisteme de relaţie socială deci. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. obiectele culturale. de acţiuni concrete. 24 . tehnice. “fapt social”. concepută static. comportament economic. economice. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. alte activităţi desfăşurate de societate. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. ”procese” şi “relaţii sociale”.

Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. de nivel de civilizaţie.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. ca simbol al autorităţii. socială. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. culturologice. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. sporul natural al populaţiei. morale. Mitul reprezintă un fapt social. O construcţie arhitectonică. fizic. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. implicaţii. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. efecte asupra întregului structurat. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. pentru constituirea unor structuri colective latente. ce tind să devină actuale. Mitul conţinând modele – arhetip. interacţiuni. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. În afara ei nu există societate. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). ştiinţifice. Mişcarea demografică. terenul. ca material din care a fost făcut. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. ca element ambiental al unei aşezări umane. în acţiune. Exprimarea prin 25 . Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. El îndeplineşte un rol motivaţional. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. respectiv migrarea. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. religioase. ca sediul unei instituţii publice. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. de sistemul economic. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. de ex. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. politic. ea acoperă aglomeraţii umane. solul. şi pe verticală (stratificarea economică. societatea. social . ci sub aspectul folosinţei sale. Obiectele fizice. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. chiar şi la nivelul inconştientului. Un obiect material. administrativ. politice. Sub aspectul sociologic. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. mobilitatea spaţială pe orizontală.

în temeiul mitului. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. Mauss. propun o analiză mult variată. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. maniera de a ne îmbrăca. R. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. sunt descifrate prin analiza sociologică. generale. străzilor. Ex. regulile şi normele limbajelor sociale. fac o proiecţie implicită pentru viitor. însă le înglobează într-o viziune coerentă. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. asupra indivizilor. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. solidare. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. în strânsă legătură cu cele de dinainte. la originile omului şi societăţii. Un fapt. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. opusă unilateralizării explicării societăţii. mitul Europei Unite. 3. Tot fapte sociale. 2. comunităţii. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. al prosperităţii în economia de piaţă. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”. hrăni. Acestea. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. geneză. oraşelor. subliniază o a doua caracteristică. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. relaţiile dintre dinamica lor 26 . Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. interacţiuni. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. M. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. în reflecţiile. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare. efecte. introducând conceptul de “fapt social total”.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. atitudinile politice. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. Boudon şi P. ca elemente concrete ale unei culturi. totalitatea. de la antagonism până la colaborare. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. capitalistă. Sociologia. inclusiv argourile. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. mentalităţile grupurilor umane. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. manifestări.

generează. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. Simbolurile sunt semne ale socialului. mai particularizat. mai diferenţial. Societăţile arhaice. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. 4. În societate există două planuri: 27 . a contradicţiei. manifest şi latent. tendinţe opuse. mentalităţile constituie un nivel mai profund. verificate. el generalizează diversele fapte individuale. însă. dar şi componente ale societăţii contemporane. cu cât este mai global cu atât este mai specific. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. tendinţe specifice de evoluţie. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. mituri. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. 5. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. a spiritului critic. În “Tratat de sociologie generală”. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. idealurile. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. Sociologia trebuie să fie bifrontală. relativ. Raportul dintre static şi dinamic. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. o serie de sensuri şi semnificaţii. obiecte. 3. trăiesc prin semne. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. Ele însele au calitatea de fapte.reciprocă. materială. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. Pierderea bifrontalităţii. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. idealuri. Problema sociologică a praxis – ulul. acţiuni. fenomene sociale. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. 6. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. simbolismul : societatea este simbolică. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. temporar. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. G. R. ritualizează sensul. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. se caracterizează prin activităţi simbolice. diferenţialitatea : faptul social. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului.

b) demersul sociologic explicativ. biologică a sa. cultural. precum şi de determinarea destinului său istoric. psihicul individual. este un antidestin . un obiect social. politic. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. transcendent. a întregului praxis social – istoric. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. orb. A. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. dar este şi subiect social. societatea. Omul este lumea sa. providenţială. descriptiv şi creator. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. statutul social al sociologiei. metafizică. ca spaţiu de civilizaţie. constrângător. Societatea este obiectuală. Comte. transcendent la cunoştinţele individuale. existenţa lui în conştiinţa. 28 . demiurgic. socialului şi gândirii. istoric. Societatea. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. Socialul este domeniul specific.a) societatea ca atare = praxis-ul social.

sunt manifestări ale esenţei sociale. b) fapte. concretă. se împletesc în fenomene sociale. relaţii. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. 2. fenomenele. evenimente şi procese sociale.. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. se manifestă ca evenimente. fenomene. Se pot distinge: a) fapte. La rândul lor. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). Deşi pot fi definite distinct. evenimentele. 29 . Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. artistice. religioase. fenomene. familiale. faptele. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare.Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1. integral. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. sunt elemente ale realităţii sociale. guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. morale. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. fenomene. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. au o istorie a lor. de comportamente şi acţiuni concrete. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. Fapte. au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. limitată temporal. ca totalităţi. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. structuri şi procese parţiale – economice. juridice. politice. sportive – care sunt studiate. de manifestări parţiale diverse.

asupra satisfacţiei spectatorilor. o catastrofă naturală. coerent în substanţa sa. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. creşterea preţurilor. apariţia unui ziar local sau central. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. fluctuaţia cotaţiei la bursă. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. creşterea sau scăderea populaţiei.etc. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). programarea unei competiţii sportive. promovarea unei echipe în divizia superioară. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. semnarea unui tratat politico – diplomatic. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. în afara domeniului strict de referinţă. admiterea la facultate. generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. o complexitate generală.etc. căsătoria a două persoane. cumpărarea unui autoturism. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. Este un fapt parţial. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. 30 . inventarea unei noi arme. organizaţii etc. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. greva unui colectiv de salariaţi. lansarea pe piaţă a unui detergent. a stimulării sportivilor). Însă. chiar contrarii. asupra ordinii şi liniştii publice. Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. falimentul unei întreprinderi. votarea unei legi. diminuarea resurselor băneşti. astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. un conflict militar local sau regional. apariţia unui produs industrial.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. alegerile locale sau generale. căderea unui guvern. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. deschiderea unei fabrici. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe.

spaţiale. opoziţie şi conflict. au la bază relaţii de unire. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. grupuri. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . sunt fenomene sociale. de vârstă. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. capătă mecanisme de generare mai complicate. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. subordonare. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. grupuri. Dacă la nivelul microsocial. de timp liber. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. se grupează în ansambluri. socializare care determină apariţia faptelor sociale. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi.3. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. şomajul. familiale. vag. de adaptare. de dependenţe sau de dominare. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. de modificare. Astfel. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. 4. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului. sexuale. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. decadenţa moravurilor etc. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. sunt în mişcare. relaţiile sociale au un caracter difuz. de muncă. economice. Situaţiile de viaţă. de distincţie. juridice. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. Criminalitatea. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume. sportive etc. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. de integrare. morale. se manifestă atunci sfere de egalitate. de generaţie. când acţiunile de relaţie se repetă. considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. temporale. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. de unire. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor.

În societăţi rigide. două clase de 32 . îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. o sferă de relaţii simetrice. egalitare. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. amicale. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. constituind treptat întrega societate. individul.contraacţiunilor efectuate. În societate există nu numai relaţii de egalitate. Însă. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. ci şi domenii de subordonare. Puterea relaţională a unei grupări . expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale. informaţionale. Conceptul sociologic propus de Wiese. Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. simpatii şi antipatii. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. coordonări şi subordonări. două grupuri. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. acelaşi. este membrul multor grupuri sociale. afişarea unor norme proprii în mod violent. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. apare protestul. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. să-i diminueze tendinţele egocentrice. Astfel. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. cu o structură de casta. relaţia de dominare se justifică. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. Sunt însă şi grupuri marginalizate. nonconformismul. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. energetice. Există schimburi de bunuri. opunându-se haosului. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. în limita posibilităţilor. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. El aspiră să instituie. profesionale. generate de diviziunea muncii. dispun de o putere relaţională mai mare.

au o durată mai mare în timp. fie sunt procese sociale. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. Prima distincţie se face între proces social. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului. pe de o parte. Astfel mortalitatea. având cauze biologice. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. lipsind elementele relaţionale. o anumită direcţie. rata accidentelor de circulaţie etc. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. ex. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. grupurile. grupuri. în accepţia restrânsă. la mediu. În accepţia largă. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. colectivităţi. mortalitatea. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. interpersonale. În concluzie. prezintă o constanta în dezvoltare. În consecinţă. 5. Szczepanski. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. În societate au loc procese în care fenomenele economice. 33 . natalitatea. şi proces care are loc în societate. pe de altă parte. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. intergrupale. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. nupţialitatea nu sunt procese sociale. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. ci doar procese ce există în societate. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. politice. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt.condiţii diferite. reprezintă un proces. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. observabilă. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. între individ şi grup.

Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. 2) procese interpersonale. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. dar şi de conflict. Astfel. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. iar relaţia individului este cu această totalitate. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social.1. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. de adaptare reciprocă. cu cât personalitatea este mai autentică. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. de acomodare. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. cu modalitatăţile de control ale grupului. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. normele. adică agentul social respectiv. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. 4) procese intergrupale.În această diviziune. ci şi social. procesele sociale pot fi: de competiţie. de asimilare. 3) procese între individ şi grup. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice. instituţiile. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. ca tip de interacţiuni sociale. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. Grupul apare ca o totalitate. dar sociologia ţine seama de ele. Sunt procese de comunicare. valorile sociale. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. 5. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. Conform specificului sociologiei. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 . fiecare cu propria viaţă. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. modelele. intră în relaţii cu valorile. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. de cooperare. de conflict. mai dezvoltată. normele.

dezorganizarea. 5. întrajutorare. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice. Proces social de cooperare. cuprinde stări contradictorii. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. ideologice. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. apreciere. organizarea. cu o normalizare riguroasă.2. societăţilor locale. de competiţie. relaţiile. sunt normale. structurale şi sociologice. fie negative. relaţii fie între totalităţi. ascendente sau de dezorganizare. de poziţia reală sau arogată. de modele de conduită. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale.de bogat. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. Szczepanski. cum ar fi excluderea sau exterminarea. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. cooperare. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. Generează schimbări în sistemul de valori. prin excelenţă. de sistemul de norme. autoatribuită de diversele grupuri. de recunoaştere. de norme. Ele pot fi procese de organizare. reorganizarea. componente psiho – afective. 5) Procesele neostructurante. grupurile. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. colectivităţile mai mari. de concurenţă. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. religioase. Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. concurenţa. de respingere. fie între indivizii grupurilor respective. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. În cazurile grupurilor închise. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . de stratificarea socială. Proces social de asimilare. exercitate până la fanatism. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. culturale ce au loc în societate. conflictul. Proces social de conflict. descendente. mobilitatea. Dupa J. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. politice. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. Proces social de acomodare. Procesele neostructurante sunt. fie de separare. fie de incluziune. un înalt grad de subordonare. colaborarea.

în care modelele de acţiune şi interacţiune. naţional şi internaţional. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă).comportament omogen. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. aflate în dependenţă reciprocă. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. şi în ultimă instanţă. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. punctele de vedere şi interesele. valorile. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. al adaptării. de grup şi sociale. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . Abia după aceea începe construcţia noului comportament. Următoarea etapă este de învăţare. ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. Toleranţa este însă relativă. conform noilor cerinţe. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. cât şi de Durkheim. grupurile. unitar. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. Astfel. toleranţă reciprocă. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. grupal. Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. care este un viciu al acomodării. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. îşi acceptă reciproc normele. constituirea ei.

Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. adversitate creatoare. tehnologice. dar şi a celor sociale. în care indivizii. Un mare număr dintre 37 . acomodării şi evitarea conflictelor. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. sisteme de valori. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. De asemenea. se manifestă permanent în societate. de favorizare a progresului. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. militare. grupurilor. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. conflictul este distructiv. atunci echilibrul este sfărâmat. politice. fiind elementele sale vitale. Fără procese sociale. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. fără perioade premergătoare de competiţie. societăţilor. În concluzie. economice. valorilor. dar şi conflicte culturale. a serviciilor. entropic. de autoconcurenţă. în cea mai mare măsură. societatea ar fi moartă. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. procesele sociale. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. autodepăşire. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. personalităţilor culturale. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. tehnice. În majoritatea situaţiilor. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic.obiectul de satisfacţie. subculturi. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. manifestă sau latentă. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. Există şi unele situaţii paradoxale în care. venite din partea mai multor solicitanţi. ar fi într-o permanentă stabilitate. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. între culturi. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. În general. conflictul este premers de concurenţă. oamenilor de valoare. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. chiar eliminarea indivizilor. colectivitatăţi. individuale. biologice. imobilitate. în sine. îndeosebi a formelor latente.

oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. în condiţii excepţionale. fiind silite să apeleze la forme violente. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. 38 . de relaţii. delincvenţa generală şi juvenilă. un statut social – practic. contradicţiile sociale. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. de evenimente istorice. lipsa de sinceritate personală şi de grup. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. totodată. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. 5) Dezorganizarea este un proces complex. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. sinuciderile. care reprezintă cauzele de producere a lor. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. proceselor reale. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. laşitatea. compus dintr-o multitudine de forme deviante. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. narcomania. Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. până la degradarea lor. semne ale ruperii echilibrelor. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. 7. procesele sociale transformatoare. Fenomenul de alcoolism. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. spaima. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. 6. ca disciplină ştiinţifică. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp.

a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze.5. la un moment dat. prezentarea. 7. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială.7. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. 7. Funcţia aplicativă.4. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. 39 . diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. economici. politici. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. culturali. de colectare de date şi de prezentare a lor. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete. formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. integrând într-o reconstrucţie teoretică. predicţii sociale. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii.3. b) specificitatea faptelor sociale. al datului concret.2. 7.1. ca fapte sociale totale. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. creativă. administrativi. a tendinţelor de dezvoltare. Totodată. mecanismele structurale şi funcţionale. o radiografie a faptelor. Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. făcând o diagnoză. 7. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. fenomenelor şi proceselor sociale.

Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. factorii de decizie şi conducere. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. Rezultatele ipotezelor rezolutive. iar pe de altă parte.6. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume. chiar contradictorii. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. de capacitatea acţională. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice. 40 . rolul avându-l instituţiile. 7. organizatorică a practicienilor.

Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. dinamica socială. 1. societate. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. un mod de ordonare a elementelor componente. fenomenale. status social. comunitate. METODE. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. 41 .Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. dimensiunea epistemologică. socializare. solidaritate socială. cu care se poate opera doar mental. integrare socială. ca teorie ştiinţifică. coeziune. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. concrete asupra cărora se poate interveni practic. mobilitate socială. tehnici. metode. proces social etc. procedee. Ipoteza este o presupoziţie. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. rol social. grup social. la fenomenele particulare. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. îndeplinind o funcţie metodologică. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. concepte. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. Această realitate are o structură complexă. Trecerea de la conceptele abstracte. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale.

CANTITATIVI . Însă. activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare.DEPENDENTE . domenii ale activitatăţii sportive.Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE .TEST INDICI INDICATORI . conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective. dimensiunea subiectivă : satisfacţie. identificare etc.DE EVALUARE .DE STARE . 42 .INDEPENDENTE . frustrare. canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional. Variabilă este acea direcţie.SUBIECTIVI . Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor. fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate. fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului. instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului.UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) . Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut. factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale. rolurile jucate : spectator – participant efectiv.RELATIVI .ABSOLUŢI . participarea populaţiei la activităţile sportive.CALITATIVI .MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel.OBIECTIVI .

apelul la aspectele calitative. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului. spiritul de cooperare. observabile. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. măsurabile. în cursul cercetării sociale.solidaritate.: performanţa şi indici concreţi. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. politicile în domeniul sportului. climatul de grup social de sportivi. alegere. Cercetarea concretă presupune. condiţiile materiale ale clubului. altruismul (sau. în ce împrejurări.voinţa de grup. dar mai ales cantitative. 43 . fenomene. ca ceea ce urmărim constituie fapte. de câte ori au avut controverse şi conflicte. atitudinile faţă de obiectivele propuse. care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. măiestria antrenorilor. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. particulari-constanta performanţelor. relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. tehnici. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. acele semne exterioare. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. procedee) de cercetare concretă. Dar cum recunoaştem. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. compatibile de a fi prelucrate statistico. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă.matematic (cerinţă a ştiinţelor). factori sociali semnificativi. egoismul şi individualismul) etc.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente). Variabilele înlătură acest neajuns. dimpotrivă. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex. obligatoriu. stimulentele materiale acordate sportivilor.

rezultatelor alegerilor etc. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. metoda statistică. Metode. corespondenţei. din ghidul de interviu. tehnica corelării seriilor de date. metoda cantitativă (modernă). analiza de conţinut. metoda matematică. 2. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. Metode. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). Se disting trei categorii principale de metode. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. dărilor de seamă. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. acţiuni sociale. comportamente. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. testul sociologic. Drumul invers. jurnalelor. ancheta sociologică. II. 44 . de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. Metode. scrisorilor şi mărturiilor personale. metoda comparativă. sondajul de opinie sociologică. jurnalelor. fapte evenimente. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. fenomene. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. În sfârşit. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). b) metode. metoda monografică. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. din studiul documentelor. chestionarul sociologic. I. metoda statistică. studiul sociologic al documentelor. rapoartelor. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. mărturiilor. experimentul sociologic natural şi de laborator. metoda tipologică. metoda individualizantă (singularizantă). bilanţurilor.

se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. costurile unei cercetări exhaustive. Acestea sunt tipuri. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. metoda panel. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. tehnica extrapolării şi generalizării. 45 . de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. trăsăturile pe care le urmărim. prohibitiv de mari. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. se formulează legi şi mecanisme de acţiune. a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. metoda factorială sau multifactorială (globală). a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. metoda istorico – genetică. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. metoda fenomenologică. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. 3. III. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. grupuri. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării.

N – masa populaţiei. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat. 2. alcătuirea internă a populaţiei sociologice. pe profesii/ocupaţii.7 p = ———— = 28. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 .2.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani.56. Structura eşantionului reprezintă în mic structura. Astfel. De ex. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1. c) selecţia mixtă : 1.84. după principiul concentraţiei. pe domicilii etc. Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). b) structura. n n – talia eşantionului.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28. b) selecţia dirijată 1. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). 2.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. atunci 38%± 2. metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. mărime). dacă 46 . r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator. caracteristicile. e² ─ eroarea standard. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii. marja de eroare.112. n ─ talia eşantionului. abaterea calculată matematic prin 1. Astfel.

fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. intenţii. o atitudine.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. IV. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. mod de viaţă. eşantionarea pe cote. relevanţă. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. pot fi distinse : 1. constatări. comportamente. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. factorii ce determină opiniile. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse. dorinţe. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie. 4. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. sentinţe. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. III. preocupări. De ex.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. nu 47 . 2. II. atitudini. accesibilitate. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. opinii. da b. eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. Documentarea. După forma (formularea) întrebărilor. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. acţiuni etc.

Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice.III. rezultatul. se alege un microeşantion. Prelucrarea datelor XI. De ex. VIII. c. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. Interpretarea datelor XII. VII. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. e. etapa finală. 2. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor .c. poziţie. calitatea jocului. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. X.V).II. se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. mimică. întrebări deschise. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. f. a reacţiilor vegetative (sudoare. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. VI. tehnica jucătorilor. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului. nu ştiu d. 3. dificultatea. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. IX. Întocmirea raportului de anchetă. b.) 48 . angajamentul total al echipei favorite. altceva şi anume … V. corectarea unor erori. atmosfera din tribune. non răspuns. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. d. tema. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. Desfăşurarea propriu.

După durată : 1.Tipuri de colectivităţi sociale: a. spectatori la stadion). C. cupluri funcţionale (parteneri. o anumită coeziune socială. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. tată – fiu. b.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. cu puteri. grupuri voluntare – prin decizie proprie. organizaţională etc). opţiuni personale. de colegi (birou. 2. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti.). excedând mai multe generaţii bio – cronologice. colorate afectiv. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. 1. administrativă. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. antrenor – sportiv etc. elev – profesor. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Tipuri de grupuri sociale: A. permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. 2. 2. maistru – ucenic. cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. legături sociale şi psihosociale. autobuz. c. Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. 49 . prieteni. savant – discipol. economică. de spectatori). bunic – nepot. După factorii de asociere: 1. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. grupuri efemere ce durează relativ puţin. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. B. şcoală. de prieteni (anturaj). grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. anturaj). emoţional : soţi. perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. colegi de muncă şi scoală. După modul de constituire: 1.

criterii socio –profesionale (categorii profesionale. religioase etc. juridice. G. asociaţii. grupuri mici. morale. F. După tipul de legături : 1. grupuri profesionale). elevi. psihosociale) pe baza relaţiilor afective. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. sportive. politice. 50 . 2. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. provincii. sindicale). Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. regulamente (partide. avere). organizaţii religioase. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. militare. grupuri informale (neoficiale. studenţi . cu lideri mijlociţi. au sarcini pe care le îndeplinesc. interindividuale. program. urmăresc un ideal comun. reglementare a comportamentelor prin legi generale. economice. operă) unanim acceptat. culte. colectivităţi locale – rural. state – contacte sporadice.D. 2. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. H. sindicate. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. grupuri teritoriale. ocupaţionale: muncitori. naţiuni. grupuri mari cu întindere orizontală. identitate şi istorie proprie. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. obiecte materiale (teritoriu. structură complexă. valori culturale. structuri simple. grupuri de scop. sportivi). ingineri. profesori. sedii. nu au diviziuni interne. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. După mărime: 1. tradiţii. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. 2. dotări. statale. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. politice. grupuri primare. E. 2. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. interpsihologice. de ocrotire. 2. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. personalitate. care se intersectează. grupuri formale (oficiale). organizate planificat. După criterii de normare a relaţiilor : 1. pe bază de statut. urban.

2. acţiuni. scopuri. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg. chiar exclus).le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. de calugări. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. 51 . Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. insignă. modele de conduită (model fizic şi model moral). specializate. sentimente. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). ţinută. credinţe.: grupurile profesionale.: grupuri militare. politice. le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. nu face parte efectiv şi afectiv din grup. Ex. care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. de vecinătate. de comando. Ex. imn. elitare. 2. de timp liber etc. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. obiective profesionale. 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. 3.simboluri (steag. firmă. culturale. cu grad mare de risc şi pericol. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. vestimentaţie). formele obiective de agregare aleatoare. ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. private şi. Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. grupurile de sportivi. culturale). Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). Sunt grupuri speciale. convingeri. într-o anumită măsură. sectante.. 2. de spioni. siglă.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. de înzestrarea materială. 56 . a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. descurajare. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. se stabilesc scheme precise. configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. subapreciere sau supraapreciere. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. nu prezintă trăsăturile unui grup social. sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. ci din contribuţia la performanţa grupului . sentimentul propriei importanţe. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. de fluxurile de informaţii. lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. 4) Sarcina superior organizată. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. 5) Sarcina integral structurată. 2) Sarcina cu structurare redusă . poziţii independente ale indivizilor. 3) Sarcina cu structurare medie. a factorilor de risc. o tactică adecvată situaţiilor concrete. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului. de coacţiune şi de suplinire. Structura sarcinii . de organizarea internă. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. un plan de acţiune. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune.

serviciul de corespondenţă al instituţiei. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. A→B piloţii care depind de mecanici. B→A primii trei alergători la o ştafetă. jucătorul care dă pasa decisivă. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. registratura la o instituţie publică. bibliotecara etc. spectatori etc. susţinători. funcţionarii etc. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. colectivităţi. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. alegerea componenţilor colectivului de muncă. trăgătorul dependent de ridicător la volei. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. psihosociologice şi sociale dintre oameni. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 .sentimente de neputinţă sau de absurditate. secţiile de B producţie industrială. contează calităţile individuale. zidarii etc. nataţie). C→ strungarii într-o secţie. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. dactilografele etc. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. financiare. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului.

−. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret. funcţionari.. nataţie. administratori.-. medici. în special de veriga cea mai slabă. cu necesitate.-. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 . servicii. cu specificitate supragrupală. Sunt grupuri eterogene. tehnicieni.− → …….fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global.. iar stilul de conducere al liderilor este. individual compus la gimnastică. cel mai eficient fiind cel autoritar. lucrul la banda rulantă.→ } -. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale.-. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale.−. : ştafeta la atletism.: colectivele complexe. lipsite de relaţii de cooperare. profesionale. muncitori.. --------A------. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. rolul climatului de grup. Ex. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −.……C……. democratic.C…….− B−. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice. naţionale. Ex.→ => S { .B -. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale. influenţate de valori şi norme general umane. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale. noncoezive. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte.-. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială.

e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. Ex. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. psihologici şi psihosociali. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. identificarea membrilor cu grupul. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. de tipuri diferite şi diverse. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. hochei. Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). vreme îndelungată. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg. de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. firmei le asamblează. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. C 59 . handbal. servicii. morali. Are şi o funcţie compensatorie. serviciile funcţionale de montare a unor produse. judecătorul când dă sentinţa etc. ideologici. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie.

a devotamentului pătimaş. mai ales. 60 . patriotismul. găşti. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. pericolul extern . h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. părţile fiind strâns legate între ele. identităţii etc. dispariţia grupului. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. de adeziune. ideologiei. Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. disciplină severă. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. bisericuţe). trezirea zelului excesiv. război. nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup. ocupaţie. grad ridicat de consens. influenţa cu alte structuri. conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. înălţătoare etc. afective. pierderea demnităţii. În consecinţă. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. în împrejurări excepţionale. valori înalte ale rasei. pozitive reciproce. chiar a fanatismului.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. cooperare. retrogradare. prestigiului. etniei. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. autoritate. acţiunile şi procesele sociale. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. reactivitatea comună. Factori de creştere. independenţei. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. cruciale. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere.

principiul interrelaţiilor acestora. influenţă etc. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice. 3. organizatorice şi de conducere. b) trăsăturile personale şi psihosociale. membrii. modele de interrelaţii diverse. 1. c.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. interese şi concepţii comune. tip feed-back.Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. 61 . structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. 5. autoritate. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. trăsături morale). Funcţia de reglare. politice. relaţii de rol. manageriale. 7. 2. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. b. acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. afective). structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. 4. Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. modele de interacţiune reciprocă. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a. 6.). un statut definit. care defineşte rolul psihosocial. metode şi stiluri de conducere. ambiţii.

se angajează în critici neconstructive.dată de specializarea relaţiilor funcţionale. comenzile.colectivitate. politic. e. Liderul : emite comenzi dezbinătoare. tipul permisiv (laissez – faire). Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. organizaţie. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”. Ca subsistem. Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. Lipitt şi R. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective.absolut. grup) statuată economic.se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. profesional etc. c. cultural . Scurtă descriere Tipul autoritar . recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă.moderat 2. 62 . . f.K. 1. Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). Ca subtip. structura ocupaţională . Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. dispoziţiile. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. tipul democratic. 2.d. White. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale. b. tipul autoritar: . 3.

Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. diferenţiate. extreme. 63 . Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. justificări. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. este jovial. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. cu sarcini deosebite (militare. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. nu stabileşte ţeluri precise. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. evită sancţiunile represive. este pasiv. Liderul : se rezumă la acte birocratice. stimulează autoconducerea. normelor şi informaţiilor. îngăduitor. în unele genuri de sport etc. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. binevoitor. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. are spirit practic. incapabil de decizii ferme. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. în situaţii dificile abundă cu informaţii. exagerat prietenos. nu are suficientă încredere în forţele proprii. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase.

22.1971. “Tratat de sociologie”. Bucureşti. Ed. 2. Claudette Lafaye. Militară. 26. Ed. Cluj.”Regulile metodei sociologice”. 20. Ed. “Comunicarea”.). 1998. “Istoria ideilor sociologice”. 1996. Babel.”Ancheta şi metodele ei”. Tendinţe şi controverse”. Polirom.” Sociologia organizaţiilor”. Ed.. Gilles Ferréol. Academiei RSR. Ed. “Chestionarul în investigaţia sociologică”. Ştiinţifică.”Sondajele de opinie publică”.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. 1998. Antet. Raymond Boudon (coord.1995. Bucureşti. Coord. ***. Mihu Achim. 1973. 11. 21.Ştiinţifică. Traian Herseni. 23. 64 . Ed. Politică. 1972. ***.1972. Wrigth Milles.1996.1975.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. 17. Ed. Bucureşti. Politică. Polirom. 16. Iaşi. Ed. 5. 6. A. 1993. Bucureşti. Colecţia Idei Contemporane. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed.Girard. Ed. 1970.1974. Cluj Napoca. Petru Ilut. 25. Ed. Mihail Cernea. Larousse. 1974. “Sociologia românească azi”. Politică.Ed. Bucureşti. Ed. Ovidiu Badina (coord. “Sociologie”. Iaşi.”Sociologia americană. Bucureşti. Ştiinţifică.1970.a. Enciclopedica română. Katie Milo s. Mesagerul. Bucureşti. 4. Traian Rotariu. Ed.”Introducere în relaţiile publice”. Ed. 18. Petre Andrei. “Sociologia franceză contemporană. 1998. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1997. Academiei RSR. Bucureşti. “Sociologia americană a grupurilor mici”. 12. Jan Szczepanski. Chombart de Lauwe. Ştiinţifică. Ed. Nim. 7. Bucureşti. 19. Ed. “Elemente de sociologie rurală”. Dacia. “Sociologia militans” (15 vol.1976. Ed.”Dicţionar de sociologie”. Septimiu Chelcea. 1975. “Dicţionar de sociologie”. Antologie” Ed. “Noţiuni elementare de sociologie”. Ed. 14. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. “Ce este sociologia?”. “Imaginaţia sociologică”. 27. Humanitas. 24. 1984. 1998. “Sociologie generală”. Ed. 1975. Ed. Bucureşti. François de Singly s. 15.). “Dicţionar de sociologie”. 9. Bucureşti.1972. “Cunoaşterea sociologică”.a. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. 8. Colecţia Sinteze Sociologice. Vasile Miftode. 1971. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. 1998. Bucureşti.). Bucureşti. Nicki Stanton. Polirom.. 3.Ştiinţifică. Haralambie Culea. 10. Lucia Dumitrescu Codreanu. Michel Lallement. Ed. Emile Durkheim. Bucureşti. Univers enciclopedic. ***. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. Iaşi. “Probeme de sociologie”. 13. 1970.Lazăr Vlăsceanu. Cătălin Zamfir. Bucureşti. Jean Stoetzel. Bucureşti. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”.

1972. Bucureşti. 30. Ştiinţifică. “Comportamentul consumatorului. ***.”Tehnici de manipulare”. Ed. Iacob Catoiu. Economică. Nemira. Bogdan Ficeac. “Cercetări de sociologie economică”.Ştiinţifică. Ed. 31.28. 65 . Cătălin Zamfir.Teorie şi practică”. 1997. Ed.1996. 29. Nicolae Teodorescu. 1969. Bucureşti.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”. Ed.

Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. prin natura sa. socială 7. Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică.TESTE CAPITOLUL I 1. În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . Stuart Mill 3. Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională.

specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14. În ce constă. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. prima dată.8. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete. geografice. Un precursor al sociologiei afirmă.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12.

Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20. În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19.15.

economici b) demografici naturali c) statistico . Care ştiinţă socială studiază planul particular. Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 .demo . trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24. social în construcţia omului.matematici 25.22. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27. Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28. surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune. Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio .

este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. „Eu”. control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7. Tönnies.v. şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”. Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. Organicismul . educaţie. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 . Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5. În „Sociologia formei” a lui F. În varianta „relaţionismului pur” (L. ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6.CAPITOLUL II 1.ca orientare în definirea esenţei societăţii .

de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 .8. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. Capacitatea de a se identifica unui grup. fizic b) este o entitate fixă. Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9.

15. Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Relaţiile sociale conjunctive (L. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2.v. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 .

Relaţiile sociale simetrice. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11. echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . În care tip de proces social prevalează aspectul informal. Care dintre procese sunt sociale.6. afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9. Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8.

Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15. individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14.13. Depăşirea limitelor proprii. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3.

Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10. Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9.5. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice.

În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 . În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5. În afară de oameni. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6.13.

Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11.7.

14. Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . În configuraţia relaţiilor funcţionale. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19.

tip feed-back. are ca substructuri.CAPITOLUL VI 1. Funcţia de reglare. ca întreg. Structura echipei manageriale. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2.

c. b 27. d 80 . d 13. d 19. b. b 8. b 14. c 15. c 17. c 5. b. c 16. b. a. c. b 4. c. a 4. a 11. d 4. b. a. b 2. II 1. a 11. c 13. c 12. a. c 10. b 2. a 13. d 5. c 22. b 7. c. a 5. a. a 25. VI 1. a. c 8. I 1. c CAP. a 15. b. b. c 9. c 16. c 3. e 9. c 19. e 9. b 5. c. c 1. c CAP. b. a. d 6. a. d 12. IV 1. c 7. c 7. a. d 13. b. d 3. b. c. c 15. a. a. c 15. a 5. a 11. a. b. d 2. b 16. a. d 18. c 13. c 3. d CAP. c. a 3. d 10. c 23. b. c CAP.RĂSPUNSURI CAP. a. a. a. b 10. c. b. b 9. d. e 8. d. d 14. c 2. III 1. d. b 10. a. b. c. b. V CAP. b 6. b 20. b. c 4. a 8. d 7. b. c 12. e 21. d 17. a. b. a. b 3. a. d 18. b 20. c. b 11. e 6. b. a 6. a 11. b 10. d. b. a. a. a 2. a 7. c. d 14. c 2. c. c 6. c 8. c 28. d 12. b 12. a 4. b 9. b 14. c 3. c 24. c 26. c.