MARIN IORGA

SOCIOLOGIE GENERALĂ
(SUPORT DE CURS)

Universitatea “Dunărea de Jos” Galaţi

CUPRINS:
Capitolul I SOCIOLOGIA -TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE OM ŞI SOCIETATE.........................................................................................4 1. Dezvoltarea teoriei generale. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă.5 2. Apariţia sociologiei ca ştiinţă.................................................................7 2.1. Definiţii ale sociologiei..............................................................8 3. Obiectul şi problematica sociologiei......................................................9 4. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei.......................11 5. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare..........................12 5.1. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare................................................12 5.2. Raporturile sociologiei cu antropologia..................................13 5.3. Relaţiile sociologiei cu istoria.................................................14 5.4. Raporturile sociologiei cu demografia....................................14 5.5. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială.....14 5.6. Raporturile sociologiei cu geografia.......................................15 5.7. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice..............................................................................16 5.8. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială....................................................................................16 Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI..............................18 1. Orientări în definirea obiectului sociologiei..........................................18 2. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale.............24 3. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei.........................26 Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI.....................................29 1. Fapte, fenomene, relaţii şi procese sociale........................................29 2. Noţiunea de fapt social........................................................................29 3. Fenomenele sociale.............................................................................31 4. Relaţiile sociale....................................................................................31 5. Procesele sociale................................................................................33 5.1. Tipuri de procese în societate................................................34 5.2. Mecanisme ale proceselor sociale.........................................35 6. Realitatea socială................................................................................38 7. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei.................................38 7.1. Funcţia expozitivă..................................................................39 7.2. Funcţia explicativă şi interpretativă........................................39 7.3. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică, de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale..........................................................................39 2

7.4. 7.5. 7.6.

Funcţia de diagnoză şi prognoză socială..............................39 Funcţia aplicativă, creativă, transformatoare........................39 Funcţia ideologică.................................................................40

Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE..........................................................................41 1. Operaţionalizarea conceptelor..........................................................41 2. Metode, tehnici şi procedee de cercetare sociologică......................44 3. Tehnicile de eşantionare...................................................................45 4. Ancheta sociologică..........................................................................47 Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI.............................................................................49 1. Tipuri de colectivităţi sociale..............................................................49 2. Grupul social - grup primar de sarcină...............................................50 3. Fenomenul de absorbţie a personalităţii. Modelele grupului.............51 4. Procesul de socializare şi integrare socială......................................52 5. Noţiunile de status şi rol....................................................................53 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale...................................54 Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR..........................................................61 1. Echipa managerială..........................................................................61 2. Stiluri de conducere...........................................................................62 BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ....................................................................64 TESTE............................................................................................................66

3

Capitolul I SOCIOLOGIA – TEORIA GENERALĂ A VIEŢII SOCIALE, ŞTIINŢA DESPRE SOCIETATE ŞI OM Sociologia, mai mult decât alte domenii de cunoaştere şi de acţiune practică, îmbină reflecţia teoretică şi abordarea empirică în studiul societăţii şi omului. Reflecţiile teoretice despre societate şi om, încercările de abordare empirică, îmbinarea lor în sisteme explicative unitare şi coerente au răspuns întotdeauna cerinţelor concrete de înţelegere şi soluţionare a problemelor vieţii sociale a oamenilor. Interesul pentru aceste probleme a sporit în epocile de profunde schimbări sociale, în perioadele de progres ştiinţific, tehnologic, tehnic, economic, politic, moral şi în alte domenii ale vieţii sociale. Cauza acestui interes rezidă din: 1. nevoia de explicare în raport cu schimbările ce contraveneau marilor sisteme filosofice speculative; marile sisteme teoretice explicative pretindeau ca prin raţionamente deductive să se treacă la caracterizarea fenomenelor particulare, concrete acestea fiind doar o expresie a unor principii şi legităţi generale. Dezvoltarea societăţii, complexitatea fenomenelor sociale impuneau însă cunoaşterea concretă a acestora şi găsirea unor soluţii practice, eficiente pentru diversele probleme şi activităţi umane. 2. cerinţa de a fundamenta practic – acţional aceste schimbari dezirabile din punct de vedere economic, politic, moral, structural, funcţional. Indivizii , grupurile sociale, societăţile resimt permanent nevoia de a creşte gradul de conştientizare a activităţilor şi de a diminua acţiunile spontane cu efecte imprevizibile, nedorite, negative. 3. aflarea unei (unor) legităţi sociale obiective ce guvernează istoria societăţii şi care să dea garanţia logic – raţională a devenirii istorice. Determinarea acţiunilor şi comportamentelor individuale şi colective de către legi şi mecanisme sociale este o realitate a cărei cunoaştere ştiinţifică asigură certitudinea asupra înfăptuirii obiectivelor propuse şi a eficienţei instrumentelor construite şi adoptate în diversele activităţi sociale. În absenţa garanţiei că există “o regulă în toate”, oamenii nu ar avea motivaţia necesară de a acţiona. 4. desluşirea raţională dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale care apar ca neînţelese pentru : a) mentalitatea comună b) ştiinţele şi cunoştinţele existente instituţionalizate şi oficializate, ambele incapabile să ofere cu promptitudine soluţii pertinente la marile probleme existenţiale, la aspiraţiile şi idealurile umane. Mentalitatea comună a oamenilor (prejudecăţi, superstiţii, practici, automatisme, obişnuinţe, maniere şi stiluri etc). ca şi cunoştinţele devenite “clasice”, oficializate se caracterizează prin conservatorism incapabil de a se acomoda la schimbările efective ce se produc în toate domeniile şi activităţile 4

gnoseologice şi logice s-au pus abia odată cu apariţia filosofiei. adică evidenţierea specificităţii faptelor sociale. de evidenţiere a cauzelor lor. particulare. punând problema cauzelor apariţiei şi desfăşurării faptelor sociale. au primit diverse denumiri: “fizica socială”. viaţa oamenilor. factor demografic. Aceeaşi problematică a făcut obiectul şi altor doctrine politice. ca şi a soluţiilor ce atenuează 5 . Hipocrate va deschide cercetarea concretă a individului şi grupurilor sociale prin cunoscuta caracterizare şi clasificare a tipurilor de temperament (personalitate). Aristotel devine unul dintre precursorii esenţiali ai sociologiei. cercetarea sistematică şi generalizarea materialului faptic. Theogonia sa este şi o sociogonie . juridice. 1. mediul geografic. morale. “Theogonia” sa este nu numai o cosmogonie.”filosofie istorică”. Cu Democrit şi Tucidide apar primele idei despre progresul social. Pe această bază a formulat concepţia sa asupra societăţii. economice. a rezolvărilor colectiviste sau individualiste. de cunoaştere a noilor fenomene şi procese apărute în viaţa socială a oamenilor. Premisele apariţiei sociologiei ca ştiinţă Sociologul german Ferdinand Tönnies afirmă că “sociologia este mai veche decât numele său”. De aici nevoia de cercetare şi explicare. Platon şi Aristotel işi aduc contribuţia la dezvoltarea teoriei sociale normative. Gândirea socială. cetăţii. dar premisele ontologice. studierea şi explicarea societăţii. Prin aceste definiţii. ci şi o etologie. mai concret o etogonie explicitând geneza faptelor sociale şi totodată o etiologie. Cu Herodot se manifesta interesul special pentru colectarea. prin studiul filosofant speculativ. începute încă din Antichitate. Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. sociabilitatea ca fiind generată de instinctul social. Teoriile sociale ale Antichităţii puneau primatul absolut al comunităţii. Aristotel a efectuat peste 150 (158) de monografii ale cetăţilor şi constituţiilor greceşti. Toate încercau să identifice substanţa. în raport cu individul şi cu alte comunităţi locale. Problema raportului societate – individ. Hesiod în “Munci şi zile” abordează pentru prima dată activităţile concrete ale omului (munca).sociale. la Platon. esenţa societăţii cu un ideal considerat valid şi posibil de a se înfăptui. au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. Tucidide formulează metoda critică de apreciere a adevărului istoric şi de verificare a faptelor. activităţi economice).”filosofie socială”. Definea omul ca fiinţă socială (zoon politikon). idei dezvoltate de stoici. mai exact o etiogonie. de evidenţiere a factorilor vieţii sociale (clima. fără a putea fi încă o sociologie. Ei au înlăturat din explicaţiile lor rolul forţelor supranaturale. a opoziţiei lor. Dezvoltarea teoriei sociale. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. şi empiric la Aristotel asupra modului cum trebuie organizată societatea. Dincolo de deosebirea de sistem şi metodă.

ca remediu la crimele şi viciile omeneşti. GENTILES.a. ca şi istoria sociologiei însăşi. ecleziastică. e) valoarea instituţiilor sociale este trecătoare. 2) cercetarea empirică a fenomenelor sociale. VOLTAIRE. N. HERDER. un spirit mai universalist şi democratic. MONTESQUIEU. Armonia perfectă între individual şi social în cadrul unei ierarhii sociale uriaşe este exclusiv supusă lui Dumnezeu. filantropic al bogaţilor. g) alinarea suferinţelor se face prin actul de caritate. Gianbattista Vico prin teoria dezvoltării ciclice. Evul Mediu a fost preocupat.această opoziţie. HEGEL. caracterizată prin fraternitate. iar MACHIAVELLI. Între cele două direcţii. demarcaţia este dificil de făcut. Defineşte explicit cadrul acţiunii sociale prin relaţia scop – mijloace (“Scopul scuză mijloacele” reprezintă o exagerare interpretativă). HUGO GROTIUS. Filosofia socială creştină viza o societate perfectă. prin guvernarea fără coerciţie. HOBBES. înaintea căderii în păcat. Se conturează două direcţii esenţiale ale cunoaşterii sociale ce vor pregăti apariţia sociologiei ca ştiinţă: 1) filosofia raţionalistă a istoriei. Nu lipseşte în această perioadă analiza empirică ce deschide drum ştiinţelor sociale concrete. Sociologul american Harry Barnes sintetizează principalele elemente ale doctrinelor sociale – creştine: a) omenirea este. PUFFENDORF. FERGUSON. prin natura ei socială (ideea provine de la Aristotel şi Stoici). d) puterea derivă de la Dumnezeu. empirică şi aplicarea metodei cantitative în analiza faptelor şi fenomenelor sociale. Afirmă rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. procedează la cercetarea deductivă a faptelor sociale istorice. b) “epoca de aur “ a lui Seneca. Machiavelli separă teoria politică de etică.J. a străbătut întreaga istorie a teoriilor sociale. ori piere. D`Oresme scrie “Tratat asupra primei invenţii a monedei”. c) conducerea şi guvernarea laică sunt necesare datorită păcatului. chiar absorbit de problematica filosofică şi religioasă care distrăgea atenţia de la empiric şi social. Încă din zorii Renaşterii se prefigurează o filosofie a istoriei ( J.Rousseau) ca abordare raţional – deductivă a societăţii şi omului. afirmă că societatea ori se dezvoltă şi se extinde . ALEXIS DE TOCQUEVILLE ilustrează interesul marcat pentru investigaţie. CONDORCET ş. iar orice acţiune care contravine puterii este un păcat. ROUSSEAU. ilustrează o tendinţă. considerat un tratat de economie politică concretă. 6 . Încă de la 1370. importanţa fiind pregătirea pentru Viaţa de Apoi. cunoaştere concretă. ea se bazează doar pe preponderenţa mai evidentă a unei căi şi pe sublinierea noutăţii şi semnificaţiei esenţiale a unor concepte cu valoare operaţională pentru cercetarea societăţii şi a omului. corespunde stării omului în Paradis. QUESNEY. f) progresul sau reforma periclitează speranţa mântuirii. ALTHUSIUS.

După opinia lui G. Teoriile contractualiste ( Hobbes ). face observaţii empirice asupra cadrelor social – politice şi a comportamentului individual şi de grup. ci şi economice şi politice. călătoriile şi descrierile etnografice. Adevăratul precursor al sociologiei moderne poate fi socotit Montesquieu care introduce o regulă fundamentală pentru sociologie: faptele sociale (instituţiile economice şi politice. Hobbes. nu numai geografice. atât cele materiale. cele social – politice. Comte. teoretice şi instituirea metodelor şi procedeelor de cercetare. A tratat probleme sociologice de mare importanţă ca: raportul dintre producţia materială şi producţia spirituală. cât şi Karl Marx (1818-1883) şi Friedrich Engels (1820-1895) – creatorii marxismului (filosofie. c) Descifrarea legilor sociale impune cunoaşterea. economie politică.a) se bazează pe relaţii necesare. 7 . cât şi cele spirituale. Saint-Simon(1760-1828) defineşte ştiinţa pozitivă a faptelor sociale prin termenul de “fizică socială” care studiază cu metode ştiinţifice faptele economice. problema claselor sociale şi a luptei de clasă (1802). Gurvitch. Continuatorul lui Montesquieu. Câteva idei esenţiale pentru sociologie de la Montesquieu: a) Explicarea proceselor sociale presupune studiul condiţiilor concrete. comportamentele şi activităţile umane ş. b) Faptele sociale. ce decurg din natura lucrurilor. mai ales democraţia. politice. sub acţiunea unor legi bine determinate. începuturile statisticii( sec XV ) duc la acumularea unui uriaş material faptic ce permite analiza comparatistă a societăţilor şi conturarea unor proiecte de societăţi ideale. rolul forţelor politice în relaţia cu forţele economice. Două idei sunt esenţiale: a) Observarea metodică a faptelor sociale (erau regimuri politice în concepţia sa). Tocqueville. sunt pregătite printrun proces îndelungat. sociale. el utilizează printre primii termenul de fizică socială. 2.Teoriile despre egalitatea de la natură (jusnaturalismul). atât A. considerat părintele psihologiei sociale. formulate de Rousseau şi Meslier acordă o distincţie aparte rolului individului în societate. culturale. realizează o analiză sociologică doar a societăţii politice. b) Procesele sociale. pe baza observaţiilor metodice riguroase a proceselor sociale. acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi şi reguli generale. sociologie ) au pornit de la Saint – Simon mergând pe două direcţii diferite în constituirea sociologiei ştiinţifice. rolul dominant al industrializării şi dezvoltării economice. îndeosebi de legea progresului social (lege probabilă ce acţionează prin activitatea raţională a oamenilor). Apariţia sociologiei ca ştiinţă Constituirea sociologiei s-a produs într-o etapă în care s-au întrunit două condiţii esenţiale pentru trecerea de la stadiul preştiinţific la stadiul ştiinţific al cunoaşterii sociale: a) acumularea premiselor ştiinţifice.

politice. progresele cunoaşterii au fost dublate şi de schimbările revoluţionare din tehnologie. înglobându-le în tipuri dialectizate. companion şi “logos” = ştiinţă ). evidenţierea specificităţii faptelor sociale au fost tentative apărute în interiorul sistemelor mitologice. Toate încercau să identifice substanţa. ireductibile la alte domenii ale existenţei naturale. Problematica socială a făcut obiectul şi al doctrinelor politice. asociat. juridice. tehnică. complexitatea structurală a societăţilor şi complicarea funcţională în relaţiile sociale. autonome despre societate pe care o numeşte “sociologie” ( de la cuvintele “socius” = soţ. morale. economice. Începând cu Renaşterea şi. îndeosebi. complexitate determinată. ”filosofie socială”. în perioada modernă. economice. Jan Szczepanski (1913) :”ştiinţa despre colectivităţile umane al cărui studiu îl constituie fenomenele şi procesele de apariţie a diferitelor forme de viaţă colectivă a oamenilor. studiul şi explicarea societăţii începute încă din Antichitate au primit denumiri diverse: „fizică socială”. Acesta. structurile acestor colectivităti care derivă din interacţiunea reciprocă a oamenilor. grupate şi globale”.b) maturizarea obiectului ştiinţei respective. apoi al celor filosofice. forţele coercitive şi forţele care 8 . Cunoaşterea esenţei omului şi a relaţiilor reciproce dintre oameni. 2. definirea modalităţilor de organizare şi a direcţiilor de dezvoltare a societăţii. Georges Gurvitch (1894-1965) : “sociologia este ştiinţa care studiază fenomenele sociale totale şi ansamblul aspectelor şi mişcărilor lor. A. esenţa.1. constituirea societăţii civile. a specificului societăţii s-au formulat mai multe definiţii. morale dintre oameni în cadrul societăţii. producţia industrială. ”fizicologie socială”. Ulterior s-a încercat extrapolarea unor principii şi legi ale ştiinţelor naturii la domeniul socioumanului. microsociale.Comte : “sociologia este cea mai complexă dintre ştiinţe. Emile Durkheim (1858-1917) : “sociologia este ştiinţa faptelor sociale”. pe de o parte de realitatea socială extrem de complexă. Aceste adevărate provocări pentru raţiunea umană au determinat necesitatea unei ştiinţe noi despre societate. fapt ce a viciat definirea societăţii şi omului ca realităţi distincte. Ferdinand Tonnies afirmă că “ sociologia este mai veche decât numele său”. Majoritatea istoricilor sociologiei îl consideră pe Auguste Comte (17981857) ca întemeietor al sociologiei ştiinţifice. în “Cursul de filosofie pozitivă” (6 volume) propune constituirea unei ştiinţe noi. ”filosofie istorică”. Definiţii ale sociologiei În funcţie de poziţiile teoretice în abordarea obiectului sociologiei. pe de altă parte de metoda sociologiei care are în vedere ansamblul social încadrat în timpuri discontinue” John Stuart Mill (1803-1873) : “sociologia este ştiinţa caracterelor celor mai generale ale societăţii”. Gândirea socială. natura societăţii cu un ideal pe care gânditorii îl considerau valid şi posibil de a se înfăptui. pozitive. tovarăş.

În această privinţă s-au conturat două poziţii: a) Originară în concepţiile lui E.) se transferă de la individ la individ prin contagiune. faptul social se manifestă prin autoritatea pe care o exercită asupra indivizilor impunându-se cu ajutorul controlului şi sancţiunii.dispersează aceste colectivităţi. realitatea socială în procesualitatea devenirii sale. în modalitatea prin care un număr de indivizi se constituie intr-un grup în vederea realizării unor trebuinţe comune. acţiuni sociale existente în societate”. mutaţiile şi transformările care survin în cadrul lor”. Pentru prima poziţie criteriul este constrângerea . Semnele socialului derivă din raportul dintre individ şi societate. Prin semn social se înţelege acele indicaţii exterioare care permit recunoaşterea socialului. Sunt considerate două semne ale socialului: a) puterea b) valoarea 9 . Aceştia consideră că specificul socialului constă în sistemul de grupare. Durkheim şi G. 3.iar pentru a doua imitaţia şi contagiunea . o conduită etc. Un al treilea aspect în definirea socialului îl constituie semnele socialului . În sociologia românească: Dimitrie Gusti (1880-1955) : “sociologia este ştiinţa realităţii sociale”. Obiectul şi problematica sociologiei Obiectul sociologiei îl constituie societatea în totalitatea sa. În cazul constrângerii. un act. care ne conving că există o realitate socială distinctă ce poate fi cercetată ca atare. Gurvitch. care poate fi: pozitivă (premială) sau negativă (represivă). b) Formulată de Gabriel Tarde şi constă în definirea socialului ca rezultat al fenomenelor de imitaţie ca raporturi între două sau mai multe conştiinţe. dinamica şi ansamblul de structuri. Pe această bază se instituie sentimentul de solidaritate ce se manifestă ca fapt social. Petre Andrei (1891-1940) : “studiul integrativ – structural şi dinamic al societăţii omeneşti”. Miron Constantinescu (1917-1974) : “ştiinţa care studiază totalitatea relaţiilor sociale. O a două problemă este aceea a criteriului de definire a faptului social. De pe această poziţie faptul social este de natură psihologică şi se produce atunci când ceva (un gest. relaţii. prin generalizare devenind social. Ca problemă centrală este descifrarea şi definirea specificului socialului.

banii etc. emoţii şi sentimente etc. care pot lua şi forme conflictuale se distribuie pe un registru larg mergând de la dubla natură a fiinţei umane (contradicţia dintre natura biologică şi esenţa umană a individului). religioase. 2) pe de altă parte. juridice. Deosebit de interesante sunt raportările conceptelor sociologice la concepte şi noţiuni ale altor ştiinţe sociale particulare în cadrul analizei faptelor şi fenomenelor sociale totale. structurilor şi instituţiilor sociale. puterea necesită o fundamentare pe valoare (ştiinţa politică. a părinţilor asupra copiilor etc. specifice unor grupuri. dreptate etc. a antrenorului asupra sportivilor. iar la rândul său valoarea (valorile ştiinţifice. 10 . Contradicţiile între individ şi societate. ci cuprinde şi formele de reflecţie subiectivă a indivizilor şi grupurilor (mentalităţi. ideologice. deoarece integrându-se în societate este nevoit să renunţe la anumite libertăţi.). individul se contopeşte cu societatea. să se supună rigorilor sociale. prejudecăţile. În ipostaza identificării individului cu societatea. autenticitate. o înfruntă. ca semn al socialului. ideologice etc. semnul socialului este valoarea – cunoştinţele. De asemenea. arta conducerii. tradiţiile. competenţele etc. individul se opune societăţii. moda. nu au mai puţină influenţă. Valorile pot fi generale. credinţe. deşi sunt o abatere de la informaţia oficială sau de la adevăr. superstiţiile. atitudini. morale. până la conflictele de interese diverse (economice. valorile etice. zvonurile. politice. se exprimă printr-o varietate de forme concrete: puterea comandantului asupra subordonatului. economice. a profesorului asupra elevilor şi studenţilor. actele de creaţie diversă) exercită influenţă (expresia certitudinii puterii) asupra oamenilor. prestigiul. putere exercită şi normele juridice. credinţele. Astfel. Astfel. opinii. filosofice. nu exercită mai puţină putere decât programele şi declaraţiile oficiale asupra conştiinţei şi acţiunii oamenilor.Corelaţia dintre individ şi societate (colectivitate) este contradictorie: 1) pe de o parte. puterea. sociologia se poate dezinteresa de criteriile gnoseologice şi epistemologice de apreciere a valorilor. administrative – legitimitate. Obiectul sociologiei nu se reduce la realităţi materiale. particulare. performanţele. a autorităţii asupra cetăţenilor. a şefului asupra subalternilor. o etică a actului politic. se identifică cu ea. zvonuri. colectivităţi distincte.). acceptate şi împărtăşite de întreaga societate sau parţiale. închipuiri. ca şi de raportarea formelor concrete ale puterii la criteriile politice. eficienţa guvernării). Împărţirea semnelor socialului în putere şi valoare nu este dihotomică. nu se poate realiza ca persoană cu personalitate în afara societăţii. obiective. În ipostaza opoziţiei dintre individ şi societate. putere exercită averea. între cele două fiind interferenţe şi complementarităţi. De asemenea. politice. aptitudinile. motivaţii.

4) Ansamblul instituţiilor sociale. grupările anarhice nu exercită. a zonelor montane. a religiei. 4. obiect de investigaţie sociologică şi temei al activităţii agenţilor sociali (indivizi. grupuri. chiar dacă nu sunt legitime în raport cu un sistem de norme juridice şi politice. a deltei) etc. Studiul morfologiei sociale a dus la constiturea unor ramuri ale sociologiei şi prin abordare multidisciplinară a realităţii sociale au apărut ştiinţe de graniţă: sociologia geografică şi geografia umană. a comunităţilor etnice. fenomene şi evenimente sociale care intră în structura societăţii. a şcolii. organizaţii şi instituţii sociale diverse). în anumite împrejurări anomice.De asemenea. demografia. Structura societăţii şi structurarea internă a sociologiei Sociologia studiază societatea ca un sistem structural complex şi dinamic compus din elemente (subsisteme) aflate în raporturi dialectice şi variabile . Sociologia grupurilor. a moralei. îndeosebi cea productivă. Toate acestea au calitatea de fapte. Aceste aspecte au condus la studiul sociologic al relaţiilor socialeconomice cu ramurile : sociologie economică. dar şi categorii sociale. 3) Ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă. ideologice. rasiale etc. rural. studiu concretizat în : sociologia politică. studiate printr-o abordare interdisciplinară – psihologică. sociologia sportului etc. ca un sistem căruia îi sunt proprii organizarea pe niveluri. deci putere. ecologia socială (sociologia mediului urban. mai puţină autoritate şi influenţă. raporturile complexe de determinare şi cauzalitate. a mulţimilor. procesualitatea şi istoricitatea determinate de acţiunea practică multiplă realizată de grupuri. b) geneza structurilor şi proceselor sociale. mediu şi micro sociale. societăţi concrete. a turismului. 5) Ansamblul structurilor psiho-sociale. La acest nivel se constituie ramuri (domenii)concrete ale sociologiei ca şi ştiinţe particulare şi de graniţă. mulţimile. sociologie industrială. a mass-media. al structurilor spirituale. 2) Condiţiile mediului natural (umanizat) şi social care alcătuiesc morfologia socială. continuitatea şi discontinuitatea cadrelor sociale. deci. 11 . grupurile de presiune. a dreptului. a claselor sociale. Societatea este constituită din… iar sociologia ca ştiinţă a societăţii globale studiază: 1) Structurile fundamentale ale societăţii concrete şi dinamica acestora: a) nivelele de organizare structurala macro. urbană. simbolice. a educaţiei. a limbajului. sociologia organizaţiilor etc. a muncii. a familiei. psihosocială şi socială – pe următoarele probleme : Raportul structurilor sociale globale cu fenomenele psihosociale globale (totale). rurală. au cauze şi produc consecinţe fiind. a artei. sociologia pieţei.

comunităţilor. psihologia. coexistentă acestora în cadrul societăţilor contemporane. dar şi integrării cunoaşterii ştiinţifice despre societate. interetnice etc. din cunoştinţele sociale contemporane. ştiinţele politice şi administrative. sociologiei comparate. dezvoltarea ulterioară a necesitat corelarea cu alte ştiinţe care analizează din puncte de vedere diferite problemele fundamentale ale societăţii. a liderilor(conducătorilor). Dacă la început constituirea unei ştiinţe a însemnat desprinderea dintr-o teorie mai generală (filosofică sau ştiinţifică). Cu statut autonom.1. utilizând metode specifice din multitudinea domeniilor de preocupare ştiinţifică. 12 . Psihologia grupurilor. etnologia. Criterii şi condiţii generale de realizare a raporturilor sociologiei cu ştiinţele sociale particulare Dacă sociologia elaborează un ansamblu de probleme fundamentale şi specifice vieţii sociale. Psihosociologia relaţiilor interumane. claselor. generată de complexitatea faptelor sociale. Raporturile sociologiei cu ştiinţele sociale particulare 5. dându-le rezolvări parţiale şi contribuind la răspunsuri globale. Cercetările interdisciplinare sunt proprii sociologiei istorice. Psihosociologia personalităţilor. colectivitatăţilor. economia politică. ea are funcţia de coordonare a celor două direcţii pe care se desfăşoară cercetarea vieţii sociale : a) analiza parcelată. etnologiei şi etnografiei etc. 6) Ansamblul structurilor. probleme comune în ponderi diferite şi ştiinţelor sociale particulare. c) problema legilor sociale. demografia. a tipurilor de cultură şi civilizaţie. antropologiei sociale şi culturale. sociologiei popoarelor şi naţiunilor. aceste probleme fundamentale sunt stadiul de dezvoltare şi direcţia de dezvoltare pe care se înscrie societatea umană: a) raportul dintre individ şi societate. având aparat categorial propriu. Ştiinţe sociale particulare se ocupă de aceste probleme.Psihosociologia relaţiilor interpersonale şi intergrupale. Raportul cu ştiinţele sociale are ca punct de plecare elemente comune în contextul diviziunii. b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării vieţii sociale. istoria. valabile pentru întreaga societate. 5. separării. Definirea obiectului propriu impune şi viziunea inter şi multidisciplinară. b) sinteza cunoştinţelor globale despre om şi societate. geografia. Fără pretenţii exhaustive. sunt considerate la un stadiu teoretic mai elaborat: antropologia. mulţimilor.

Această evoluţie semnifică şi schimbarea de accent a obiectului său. politic. Conceptul de „fapt social total” (Marcel Mauss) a apărut iniţial în antropologie şi apoi a fost preluat şi dezvoltat de sociologie. interacţionează cu sociologiile de ramură. culturală şi politică.2. integraţionismul. culturală. ca fapte sociale totale. aculturaţia şi alte probleme complexe?”. ”ce este societatea naţională instituţionalizată?”. antropologia se apropie de sociologia generală. punând la dispoziţia factorilor politici temeiuri pentru activitatea practică. culturi sau aspecte ale culturii şi civilizaţii arhaice. 2) y = să creadă în existenţa şi eficienţa lui. Critica acestei pretenţii se bazează pe caracterul stric formal al vieţii sociale. 13 . precum şi cu ştiinţele sociale particulare. neomogene. studiind probleme economice. Antropologia. specifice unor comunităţi sau societăţi închise. Sociologia îmbină structuralul cu funcţionalul. în a doua fază a realizat sinteze parţiale referitoare la populaţie. s-a ocupat de descrierea societăţii arhaice. ”ce reprezintă izolaţionismul. epistemologic.5. în prima fază. plasând-o la statutul de teorie ştiinţifică a vieţii sociale ca totalitate. interesează lumea contemporană. înţelese ca totalitate. forţele reale şi numeroasele relaţii proprii societăţii concrete. practic. Raporturile sociologiei cu antropologia Definiţia actuală cea mai largă a antropologiei (pentru a nu se confunda cu etnologia sau variantele antropologiei – biologică. staticul cu dinamicul. la forme superioare: comunităţi şi colectivităţi relativ simple şi omogene. socială. ”ce sunt formele de integrare supranaţională?”. Întrebări cum sunt : “ce reprezintă societăţile şi popoarele?”. care studiază evoluţia socială de la forme elementare de organizare sociala.etnice. ”dacă etapele parcurse de societatea istorică au un caracter obligatoriu. asupra omului şi culturilor. Prin aceasta. reflectându-se în antropologie şi sociologie sub aspect teoretic. Materialul faptic acumulat de cercetările antropologice şi etnologico – etnografice facilitează fundamentarea unor concluzii ştiinţifice de către sociologia generală şi sociologiile de ramură. deplasarea de la antropologia biologică spre cea socială. în faza contemporană îşi concentrează atenţia asupra societăţilor concepute ca sisteme totale. rasiale. ”ce efecte ar avea sărirea peste etapele istorice ale unor societăţi?”. politică) o consideră ca ştiinţă a normelor socio – culturale. logicul cu istoricul. Tendinţa de generalitate a antropologiei – Claude Lévi Strauss – a generat pretenţia antropologiei de a se situa ca grad de generalitate. conform proiectelor şi programelor dezirabile. care lăsa în afara conţinutul real. apoi la colectivităţi complexe diferenţiate. naţionale. cosmopolitismul. Claude Lévi Strauss explică “blestemul” – structura statică: 1) x = să creadă în realitatea şi eficienţa lui. 3) z = comunitatea să fie convinsă de existenţa şi eficienţa lui. deasupra sociologiei şi de a îndeplini funcţia integratoare pentru toate ştiinţele sociale. sincronicul cu diacronicul. ”ce sunt tipurile de societăţi istorice şi nivelele de dezvoltare?”. legic pentru toate popoarele şi societăţile?”. politice.

5. temeiul obiectiv şi efectul acţiunilor sociale de grup şi individuale asupra repetabilităţii şi irepetabilităţii structurilor şi evoluţiei istorice. raportul dintre ponderea persoanelor cu venituri şi dependenţii de aceste venituri. Raporturile sociologiei cu psihologia şi psihologia socială Psihologia se ocupă de procesele. precum şi mecanismele cele mai generale care stau la baza formării activităţilor. Ea se interesează nu atât de conţinuturile reflectării care intră în componenţa fiecărui proces. iar principală calitate a istoricului este erudiţia. ca şi ale altor ştiinţe sociale. populaţia ocupată calificată şi la diverse nivele de calificare. indicatorii nivelului de trai şi ai calităţii vieţii etc. tip : dacă … atunci! (dacă s-ar fi petrecut ceva sau altceva … atunci evenimentele ar fi fost altele) 5. sociologia abordează parametrii esenţiali precum: populaţia aptă de muncă. a surselor istoriografice. integrând şi problematica generică a personalităţii. dinamica lor. mortalitatea. natalitatea. ritmurile. În afara indicatorilor studiaţi de către demografie. Istoria este o ştiinţă care se îndreaptă spre trecut. cât de legile 14 . Raporturile sociologiei cu demografia Demografia studiază starea şi mişcarea populaţiei vizând o serie de indicatori specifici: mărimea. 5. funcţiilor şi capacităţilor umane. şomaj. mai ales istoriografia. necesar sociologiei. populaţia ocupată. cronologică a evoluţiei societăţii sub multiplele domenii şi faze de dezvoltare. durata medie de viaţă. sistemele şi însuşirile psihice general – umane. direcţiile de dezvoltare ale societăţii omeneşti: descifrează fapte şi activităţi. Ca urmare a dezvoltării informaţiilor despre societate demografia se ocupă acum (în relaţie cu alte ştiinţe sociale) şi de indicatori culturali. educaţionali. poate demonta falsurile istorice.3. Istoria. Istoria utilizează tot mai mult rezultatele. densitatea. Istoria nu poate opera cu scenarii. migraţia forţei de muncă şi caracteristicile migranţilor. se detaşează de modelele abstracte ale filosofiei istoriei şi de concepţia prezenteistă. factorii cauzali de cei accidentali ce determină evenimentele istorice. Sociologia evidenţiază tendinţele. raport între populaţia ocupată – neocupată. ştiinţele istorice aduc un preţios material faptic. dublată de sociologie poate disocia faptele trecutului de prezent. în ramuri ale producţiei economice. indicatori numiţi demo – socio – economici. Relaţiile sociologiei cu istoria În măsura în care istoria.5. nu poate face previziuni deoarece nu poate utiliza raţionamentul de implicaţie. sporul natural. de sănătate. probitatea sa constă în descifrarea şi interpretarea documentelor. migraţiile interne şi externe etc.4. şcolari. investigaţiile. sistematică. proceselor. concluziile şi metodele sociologiei. uneori limitată la informaţii despre evenimente ieşite din comun şi procedează la analiza concretă.

abordarea cea mai concretă şi efectele individuale şi de grup ale unor determinări concret istorice ca : epocă. sunt părţi componente şi totodată factori de influenţă a fenomenelor social – obiective (instituţii. materiali. Reciprocitatea raporturilor sociologie – psihologie – psihologie socială constă în faptul ca toate interesându-se de fenomenele sociale. mentalităţi. analizând atitudinea şi comportamentele raportate la oamenii care le produc şi la împrejurările dinamice în care sunt puşi oamenii. a trăsăturilor de temperament. Grupul. Aici se exprimă atât individul cu psihologia sa. Acesta generează şi condiţionează manifestările specifice societăţii. cât şi de către sociologie. orânduire. studiază cadrele naturale şi intervenţia omului asupra lor. omul dispune! b) Fatalism – omul propune natura dispune! 15 . Îmbinarea celor două direcţii de explicare se realizează la nivelul grupului. personalitate decât în cadrul grupului. în dispoziţii. sex. mod de trai. profesie. fiecare trebuie să plece de la considerarea influenţei celorlalţi factori în determinarea şi manifestarea fenomenelor sociale totale. caracter şi personalitate. cultural asupra naturii. precum şi efectele multiple ale mediului tehnic. psihologia socială surprinde fenomene pe viu.6. cu cele tehnice. clasă. naţiune. fixate anterior în forme stabile ale comportamentelor grupurilor şi colectivităţilor. Ea lasă deoparte problemele psihofizice şi psihofiziologice ale comportamentului şi se interesează de procesele de interacţiune şi de comportament în grup. studiat atât de către psihologia socială. colectivitatea mijlocesc raporturile individuale ale societăţii pentru ca indivizii nu pot căpăta şi avea individualitate. opinii. 5. ci este un element al unui sistem socio – natural complex. tradiţii. Sociologia studiază fenomenele sociale cu obiectivele materializate. nu apare ca un factor extern. cultură. Raporturile sociologiei cu geografia Analiza sociologică globală ia în considerare complexul de factori geografici. Psihologia socială studiază planul particular. psihologia nu poate eluda influenţele întregului sistem de relaţii sociale asupra formării psihologiei indivizilor integraţi în grup şi colectivităţi sociale. Astfel. Geografia în corelare cu ştiinţele naturii. raportul dintre natura şi societate. Sociologia descifrează componentele spirituale ale fenomenelor. social din construcţia omului. economice.organizării şi funcţionării normale a acestor conţinuţuri ale psihologiei umane şi de concomitentele fizice şi fiziologice ce survin în reglarea acestor procese interne şi a condiţiilor externe. care în ansamblul lor şi în intercondiţionarea dintre ei determină desfaşurarea vieţii sociale. sentimente. obiceiuri care toate se întrepătrund. vârstă. Sociologia nu poate explica acţiunile şi comportamentele grupurilor şi colectivelor fără luarea în considerare a psihismului individual. diferite profesii etc). societate. relaţii. mediu. sociologia caută să dea răspuns respingând absolutizarea uneia sau celeilalte. expresii absolutizante sintetizate în : a) voluntarism – natura propune. În înţelegera unei probleme fundamentale a sociologiei şi a altor ştiinţe sociale. cât şi determinaţiile social – obiective.

ştiinţe sociale şi sociologiile de ramură: geografia fizică. formarea şi structura opiniei politice. respectiv sociologia economică. puterii. agricolă. Totodată relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale. Sociologia. aceşti factori sunt de competenţa sociologiei. studierea modalităţii în care societăţile interpretează în plan politic nevoile. cât şi informale psihosociale). cât şi sociologia studiază nivelele micro şi macrosociale ale societăţii. 5. de raporturi politice şi de autoritate din societate. financiare. urmăreşte geneza şi funcţiile instituţiilor politice. diagnoza şi prognoza sociologică şi decizia politică şi practica politică pe de altă parte. întreprinderi. Deci.Întrepătrunderi şi influenţe reciproce sunt şi între ştiinţe geografice. Raporturile sociologiei cu economia politică şi ştiinţele economice Atât economia politică. propunând concluzii şi soluţii structurilor şi factorilor de decizie politică. experienţele. Resursele umane au o importanţă majoră în utilizarea şi valorificarea resurselor materiale. 5. în activitatea productivă şi economică a societăţii analiza şi explicaţia sociologică sunt indispensabile pentru cunoaşterea organizării şi funcţionării la orice nivel al societăţii. pe de o parte.7. a psihologiei sociale şi a altor ştiinţe sociale şi socio – umane. mai ales prin ramura sa. de formele acţiunii politice. geologia. geografia rurală şi urbană. b) Relaţia dintre. Ştiinţa politică se ocupă de problemele statului. grup. Raportul însă nu este simplu.8. tehnice. Fundamentul acţiunilor politice nu constă în probitate ştiinţifică. tehnologice. structurile politice analogice în diferite tipuri de societate. politica poate utiliza această evaluare sau o poate ignora. sociologia mediului. Raporturile sociologiei cu ştiinţele politice şi practica socială Această relaţie comportă cel puţin două cerinţe ale înţelegerii sistemului social total : a) Analiza sociologică a fenomenului politic. ca şi comportamentele economice ale lor. interesele. industrială. Pe această bază elaborează diagnoze şi prognoze. ca şi variabilele economice ale activităţilor. economice. organizaţii economice). subiecţii economici (indivizi. de comportamentele politice şi electorale ale populaţiei. geografia umană (demografia) respectiv sociologia populaţiei. Se ocupă de raporturile dintre ierarhiile şi instituţiile sociale. sunt elemente ale subsistemelor societăţii globale. Structurile economice şi mecanismele legice. geografia economică. de tipurile de evenimente politice. conflictele şi perturbaţiile sociale. sisteme de relaţii umane ( atât formale. studiaţi de economia politică şi ştiinţele economice. nivel de instrucţie şi profesionalism. a sistemului politic ca subsistem al societăţii globale. nu are un 16 . Viaţa economică a societăţii la toate nivelele este dependentă şi de alţi factori: cultura. ecologia umană. precum şi rezultatele tuturor acestora nu depind numai de factori de natură economică. sociologia politică. respectiv sociologie rurală şi urbană.

categorii.suport moral şi aceasta este diferenţa dintre politica fundamentata ştiinţific şi politicianismul demagogic care urmăreşte doar deziderate raportate la clase. de psihologie socială. a sociologului sau a altor specialişti în ştiinţele sociale. de ecologie. integrală a societăţii. colectivităţii. Un conducător politic – administrativ trebuie să aibă suficiente cunoştinţe de drept. pentru a putea avea o viziune globală. kratos = conducere. adică specialişti în conducerea pe baza cunoştinţelor necesare în domeniile complexe ale societăţii. în politică. 17 . grupuri sociale. formarea unor specialişti în activitatea politică. economice. de sociologie etc. administrativă. putere). constituirea unei categorii (unii o numesc clasă politică) de tehnocraţi( tehno = specialist. S-ar pune şi întrebarea : care este raportul dintre sociolog şi politician în aceeaşi persoană? Acest raport presupune angajarea politicianului.

Precizarea obiectului sociologiei. la o eterogenitate relativ coerentă.Ward introduce şi conceptul de forţe sociale. a existenţei realităţii sociale. Spencer constată asemănări. prin prisma raportului societate – natură: a) considerarea societăţii ca o parte a naturii. Pentru Spencer evoluţia reprezintă trecerea de la o omogenitate simplă. fără un specific propriu. dar definirea obiectului sociologiei sa realizat într-un proces îndelungat prin confruntarea unor puncte de vedere asupra specificului acestei realităţi sociale şi a genezei sale. prin distincţia dintre statica socială şi dinamica socială. după clasificarea făcută de sociologul francez Armand Cuvillier în „Manualul de sociologie”. dar operează şi deosebiri: Asemănări: Ambele cresc şi se măresc în volum. La această orientare. organiciste – conceptul societăţii văzută ca o “prelungire” a lumii organice. dar distinctă de aceasta. supus legii evoluţiei. realitate ireductibilă la suma indivizilor. Acestei orientări îi corespunde şi energetica socială iniţiata de Ernst Solvay care urmează modelul energetist din fizica lui Oswald. integrată în natură. P.U. Comte. Soluţii mecaniciste şi energetiste care consideră societatea ca o prelungire a naturii fizice. Între evoluţia biologică şi cea socială. deci. Mecanica socială se originează în concepţia lui A. sociali şi culturali. 1967. existentă încă din Antichitate. o prelungire a acesteia şi. 1. definirea realităţii sociale prezintă o diversitate de concepţii.Capitolul II REALITATEA SOCIALĂ CA OBIECT AL SOCIOLOGIEI Temeiul sociologiei ca ştiinţă se află în ideea. independentă de restul naturii.F. precum şi o dinamică generată de activităţi multiple şi complexe ale indivizilor şi grupurilor sociale. a formulat ideea evoluţiei şi a recunoscut existenţa unei legi a evoluţiei. Aceste concepţii se sistematizează pe trei categorii : 1) Organicismul lui H. a căror succintă prezentare urmează. Spencer – concepe societatea ca un organism social. sociologul L. procese şi orientări sociologice. 18 . Structura socială devine tot mai complexă. B. ca şi organismele vii. b) considerând societatea ca o realitate sui – generis. societatea rezultând din unirea simplă a indivizilor printr-o determinare naturală. cu un determinism propriu. incoerentă. Spencer. în ideea demonstrării existenţei obiective a determinismului social. independent de Darwin. Orientări în definirea obiectului sociologiei A. c) societatea ca manifestare a real – umanului. având un specific propriu şi un determinism complex ai factorilor naturali. Soluţii biologizante.

Soluţii psihologiste – definesc societatea ca manifestare a psihicului uman. regulile. de “afinitate socială” care să înlocuiască interatracţia proprie fiinţelor biologice. obiceiurile. O altă subvariantă. pe când întregul social există pentru asigurarea prosperităţii părţilor . căruia i se supune şi societatea. pe când inovaţia este individuală. Waxweiter introduce un termen nou. 19 . C. fie animale. a indivizilor umani. pe când societatea este un tot discret cu elemente libere şi independente. În lumea fizică este ondulaţia. Diminuarea elementului intelectual în favoarea manifestărilor instinctive şi afective (ex. Gobineau.Diferenţierea progresivă a structurii sociale este însoţită de o diferenţiere analogă a funcţiilor. sufletul colectiv se supune unor legi : Predominanţa fenomenului de simpatie ce duce la contagiunea psihică de la individ la individ ( ex. este reprezentată de Gumplovicz şi Ratzenhoffer. luptei pentru existenţa interspecifică şi intraspecifică. care transforma evoluţia darwiniană în model universal de evoluţie. 2) Teoria imitaţiei a lui G. 2) Varianta determinismului social – defineşte obiectul sociologiei ca fiind organismul social supus legii. Imitaţia este socială. Absorbţia individului în masa mulţimii. fie umane. În aceste împrejurări. În organismul biologic părţile există pentru întreg. Diferenţierea structurală şi funcţională este însoţită de dezvoltarea interacţiunii dintre organismele biologice şi cele sociale. care este repetiţia. Au fost doar formulate şi dezvoltate de orientările globaliste. credulitatea şi spiritul gregar). Contagiunea indivizilor la normele. Multiplicarea şi îngroşarea “sufletului colectiv”. Rosenberg (teoreticianul şi ideologul mişcării fasciste). Aici intră patru variante: 1) Psihologia mulţimii a lui G. deci acesta ar fi adevăratul obiect al sociologiei. iar în societate imitaţia. reprezintă realitatea socială care ar fi obiectul sociologiei. acţiunile sociale. În cadrul acestei variante sunt teoriile rasiste ale lui J. le Bon : are drept concept central „sufletul colectiv “ce se constituie la o aglomerare de oameni. Laponge şi A. Tarde pleacă de la similitudinile între diferitele manifestări ale legii fundamentale a lumii. 3) Varianta lui Espinas – care vorbeşte de societăţi animale şi de fenomenul interacţiei ca bază a formării societăţii din indivizii aceleeaşi specii. Deosebiri: Organismul biologic este un tot unitar. în lumea vie ereditatea. panica).

P = persoana. în definirea sociologiei există trei poziţii : 1) Confundarea raporturilor sociale cu raporturile interindividuale (este propusă de E. artistice. Fromm) şi critica societăţii. combativitate. GE→LSp ( Life space = spaţiul de viaţă. unde G = grup social. unii adepţi ai psihanalizei preconizează soluţii speciale pentru atenuarea presiunii exercitate de SupraEu – ca manifestare a Eu-lui colectiv asupra individului şi evitarea efectelor acestor presiuni care sunt stările psihice. mediul în care există şi care determină comportamentul individului. E = câmpul psihologic al persoanei. instinctual gregar. curiozitate. alienarea. resping interpretarea cvasitotalităţii formelor sociale prin prisma defulării pulsiunilor în fapte economice. Soluţiile sunt reforma socială (E. alienare. în defavoarea individului redus la palierele inconştientului. biologiste şi psihologiste. Criticii psihanalizei (Roger Bastide) afirmă primatul socialului faţă de sexual. Dougall – consideră ca obiect al sociologiei realitatea constituită din ansamblul de comportamente ce au drept cauză instinctele şi anume: de fugă. cunoscută sub numele de psihanaliză. având caracter conflictual. 20 . repulsie. refulare. supunere. defulare. În 1929 Lewin formulează conceptul de “câmp psihologic al persoanei”. Durkheim formulase conceptele de solidaritate organică şi solidaritate mecanică. Adler. D. Prin modul de raportare al individului la societate. Lewin. dar se apropie de psihologia socială şi de teoria câmpului sociologic al lui K. unde: Bp = comportamentul individului. de achiziţie şi construcţie. C. anonimat sau însingurare în mulţime) . sociale. politice. Eu-l şi SupraEu-l.G. 2) Teoria câmpului sociologic propune trei variante în definirea climatului social. culturale. Dupreel). şi făcând similitudini între stări psihologice şi manifestările sociale (hipnoza. Psihanaliza reduce socialul la sexual apelând la concepte de libidou. Freud şi a discipolilor săi. Această variantă rămâne încă tributară psihologismului. rudenie. starea de mulţime. iar în 1947. consideră că obiectul sociologiei îl reprezintă raporturile sociale şi solidaritatea socială. independenţă. noţiunea de câmp social în care Bgrup = F(GE). psihanaliza încearcă să explice fenomene şi procese sociale prin presiuni şi tabu-uri (interdicţii) a căror cauzalitate se află în inconştientul psihicului uman la nivelul Sinelui. Lewin formulează şi conceptul de câmp psihologic al grupului. nevrotice şi de alienare. Marcuse). Jung şi A. social al grupului). după formula Bp= f(PE).3) Psihologia socială a lui Mc. a lui F. Caracterizând nivelele psihicului ca fiind Sinele.Tönnies. 3) Sociologia formei. Variantele teoriei “raporturilor sociale” – fac un pas înainte faţă de soluţiile mecaniciste. 4) Concepţia lui S. respectiv a celei capitaliste (H.

El consideră că sociologia studiază faptele sociale ca lucruri. seducţie.lupta de clasă. compromis. discuţie . intimidare . structurare→ mecanisme interne→ structurare până la osificarea vieţii sociale şi dispariţia 21 . dezvoltarea legăturilor sociale . alienare 10. asimilare prin forţă . conflict.osificare Are o nuanţă de abordare istoristă. E.artificiale Forme .exploatare.multiplicare. acomodare.diferenţiere. control social . partide) spirituale Asociaţii . individualizare 11. subordonare . asemănare. dar operează o clasificare : cooperare (între egali) Raporturi naturale dominaţie (ierarhică) (comunitare) mixte (soţ – soţie) Contractuale (societare) .Tönnies distinge între comunitate şi societate. producerea antagonismelor . socializare 9. competiţie. conjugare .clasificarea vizează mai mult sfera obiectului sociologiei.ajutor reciproc.diversificarea civilizaţiei.comunicare. diviziunea muncii. adaptare 6. E. regularizare . control liberal.pactul ordine (comunitare) economice clase (societare) politice (popoare. educaţie. stratificare 8.Ross face şi o clasificare a acestor interacţiuni: Forma generală de acţiune 1. organizare. Mc. competiţie.imitaţie. relaţie.îndepărtare. opoziţie 5. amalgamare .Ross şi R. Soluţia relaţionistă – propusă de sociologii americani Small . cristalizare manifestări considerate concrete . sociale mai puţin conţinutul său Raporturi sociale Lucruri (fapte sociale) Entităţi sociale Grupări sociale E. segregaţii. asimilare etc. geneza societăţii 2. dominaţie 4.Iver: consideră că viaţa socială este un complex de interacţiuni între indivizi. asociaţii 3.toleranţă. naturalistă: geneză. naţiuni. Interacţiunile conduc la procese de cooperare. cooperare 7.

asimilare.unor forme sociale concrete. adaptare. consideră. de ex. Astfel. Pentru a deveni conduite sociale. dar există o continuitate relativă si o organizare internă. o teorie a tipurilor ideale. Distanţele sociale pot fi : a) de legătură. conflict (distanţe sociale mari). 3) colective abstracte – stat. Contagiunea afectivă se bazează pe : 1) imitaţia involuntară (proprie turmei de animale şi masei). Acestea orientează acţiunea oamenilor. patronul. colectivităţi teritoriale. participanţi la o demonstraţie. Brentano. naţiune. G. 22 . Teoria comprehensiunii interpretative – Max Weber care făureşte. Procesele sociale se caracterizează prin distanţele sociale. F. tradiţia. Urmează curentului fenomenologic din filosofie şi psihologie reprezentat de Ed. L. valoarea. procesele ce se desfăşoară între oameni. Rezultă şi o multitudine de concepte sociologice care. orientate semnificativ după comportamentul aşteptat de altul. uniune (distanţe sociale mici). 2) grupurile sociale – au durată mai mare. popor. b) mase abstracte – forme durabile. pe baza acestei teorii. au relaţii interpersonale mai mici – distanţe sociale mai mari (cu alte norme de comportament). Din procesele sociale rezultă relaţiile sau raporturile sociale mijlocite de ceea ce von Wiese numeşte formele sociale. apoi sunt forme de organizare ierarhice mai largi. spectatori la un spectacol artistic. apropiere. că relaţia este totul. operaţionalizate. afectivitatea. Sociologie fenomenologică – reprezentată de Max Scheller. umanitate. Husserl. A doua variantă este relaţionismul pur. concept central la M. dar neorganizate (fără structuri concrete). concurente. devin relevante pentru înţelegere şi explicarea diverselor fapte. Curentul fenomenologic. fenomenele sociale s-ar reduce la structura lor esenţială. care s-a dezvoltat în mod deosebit în etiologie. Simpatia. sportiv). El distinge trei forme sociale : 1) masele: a) masele concrete ce se constituie pe durată scurtă în vederea unor acţiuni colective (mulţime. de ex. formulat de Leopold von Wiese care socoteşte că socialul este interumanul. biserică. Edward Spranger. Weber distinge patru tipuri de acţiune plecând de la combinarea a patru factori: naţiunea. Moreno care elaborează o teorie a relaţiilor preferenţiale interindividuale. sau presupun o întreagă ierarhie de comandă şi decizie. microgrupuri. prin introspecţie. conform lui Husserl. Societatea este rezultatul conduitelor individuale. Scheller. fenomene şi expresii sociale. Alte aspecte ale relaţiilor dintre oameni : la bază este individul cu un şef ierarhic. clasă socială. O variantă a relaţionismului este scara sociometrică a lui J. M. este deosebită de contagiunea afectivă prin care se percepe inconştient sentimentul manifestat de altul. b) de separare. opoziţie. Aceştia consideră că fenomenele spirituale şi experienţa subiectivă pot fi cunoscute prin intuiţie cognitivă. Directorul.

intenţie – specific societăţii. în artă (filosofie – introspecţie socială. şi ca urmare. Concepţii universaliste – se apropie de înţelegerea caracterului sui – generis al societăţii ca formă relatională de existenţă a oamenilor. instituţii sociale. admit existenţa umană nu numai între lucruri. în genere. iar J. apropriind (luând în stăpânire. reprezintă forma cea mai înaltă a sociabilităţii.P. J. prin poziţia. ci două componente structurale. cât şi relaţiile spirituale. o găseşte ca ansamblu al relaţiilor sociale pe care omul le stabileşte cu ceilalţi în societate. Sociologia marxistă – are note comune cu orientările universaliste care consideră societatea ca o realitate de sine stătătoare. M. Sartre consideră socialul ca o concordanţă fundamentală a existenţei umane. de a se identifica cu un grup social. a comunităţii vitale(famillia. colectivă asupra lumii). tribul. grupuri sociale. Promovând un individualism. 23 . Acestei orientări îi aparţin şi E. Dϋrkheim. conştiinţa sa). ca obiect al sociologiei. parte a naturii. poporul. acestea fiind complexe de relaţii sociale. este constituită din totalitatea relaţiilor dintre oameni. Gurvitch. Forma şi conţinutul realităţii sociale cuprind atât relaţiile materiale. generatoare. Concepţia universalistă este cea mai apropiată de interpretarea ştiinţifică a sociologiei. dar distinctă de aceasta şi definind omul ca fiinţă socială. Heidegger. dintre gemeni. modelându-se după aceştia. Litt şi Th. Sociologia existenţialistă – are un statut paradoxal în orientările filosofice date conţinutului realităţii sociale. omenirea). ci şi însuşi conţinutul acestei realităţi noi : realitatea socială. Alături de conceptul de simpatie s-a formulat şi noţiunea de empatie. Th. Societatea. Forme de empatie : actorul. empatia este capacitatea individului de a se detaşa de propria individualitate şi personalitate. reţea care nu este doar o formă în care se toarnă diferitele conţinuturi. Dacă prin simpatie individul îşi depăşeşte propria individualitate. Maspers şi G. I. relaţionând cu ea ca şi propria persoană. structurat conform unui mecanism propriu de dezvoltare. a însuşi) şi asimilând o altă persoană (respectiv psihicul. 4) simpatie ce duce la unitatea autonomă şi spirituală a indivizilor care îşi păstrează individualitatea într-o persoană colectivă. trăsătură a raportului soţ – soţie. Realitatea socială este alcătuită dintr-o reţea complexă de relaţii dintre indivizi. Vierkandt defineşte socialul ca produsul acţiunilor reciproce între indivizi care nu-şi găsesc limite în propriul Eu şi se subordonează prin dilatarea conştiinţei “eu-lui” în conştiinţa de “noi”. ce se apropie de solipsismul kantian. de a se socializa. 3) calcul. ci şi între oameni. alcătuind un sistem social complex. corelaţii ale oricărui grup social. Geiger folosind conceptele de comunitate şi societate le consideră nu doar forme sau specii de solidaritate umană. recreând-o după propriul tipar. existenţialiştii Karl Jaspers şi M. H.2) experienţa trăită în comun. Definind esenţa umană. de a se asimila altei persoane. ostilă sociologiei. Din interferenţa simpatiei şi empatiei rezultă capacitatea fiinţei umane de a se integra. Oscar Spann interpretează societatea ca totalitate căreia i se subordoneaza personalitatea umană.

“fenomene”. unele esenţiale. regimul politic. fizic. Unii sociologi disting “faptul social”. produse materiale sau spirituale. prin care termenul de “obiect” sau “fapt” sociale desemnează toate categoriile obiective ce precizează forme de organizare sociale. ca realitate socială. b) un sens restrâns. concepută static. ce ar reprezenta o suită de evenimente sociale. acest sens limitează posibilitatea analizei concrete istorico – genetica şi structural – funcţională a societăţii. categorii. din sinteza acestora rezultând specificul societăţii şi al obiectului sociologiei ca ştiinţă. Distincţia dintre obiectul material şi cel ideal. atunci care este specificul analizei sociologice a unor materiale care sunt studiate de ştiinţele naturii. ca sistem structurat având funcţii bine determinate. apropiat de obiectul socialului şi de problematica sociologiei. ca o entitate permanentă a unor structuri fixe şi stabile. nu sunt operante pentru sociologie. şi dacă poate fi considerat independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor sociale. spiritual. ne punem întrebarea formulată de I. 24 . Alţi sociologi nu operează această distincţie. alte activităţi desfăşurate de societate. specifice realităţii sociale. 2. individual sau colectiv? Dacă nu poate fi considerat astfel. ca sisteme de relaţie socială deci. Chiar înainte de a ne ocupa de definirea noţiunilor “viaţă socială”. c) un sens intermediar. organizaţii. “fapt social”. de “obiectul social”. ca şi distincţia obiectului material natural de cel artificial. 1974): dacă obiectul social poate fi conceput ca un obiect material.Deşi diferitele orientări în explicarea societăţii şi în definirea obiectului sociologiei absolutizează diverse aspecte. altele neesenţiale. ”procese” şi “relaţii sociale”. umanizat. începând cu substanţializarea lor în filosofia aristotelică. dar acordă trei sensuri obiectelor sau faptelor sociale : a) un sens general prin care se inţelege orice fapt căruia i se poate atribui calificativul de “social” specific definirii sociologiei ca teorie a societăţii în genere. de acţiunea subiectului sau agentului social. Iordachel („Introducere în sociologie”. economice. instituţii. clase sociale). toate au meritul de a constata şi analiza domenii. Specificul analizei sociologice a obiectelor şi faptelor sociale Termenii conceptuali de obiecte sociale au avut în teoriile sociale înţelesuri diferite. care acordă semnificaţia de fapte sociale fenomenelor particulare sub care se manifestă formele de organizare a societăţii globale şi formele concrete de acţiune socială încadrate în tipurile fundamentale de activitate practică. deci diferite accepţii ale realităţii sociale. adică organisme. mergând până la considerarea lor ca reţea de relaţii. de acţiuni concrete. Instituţiile şi colectivităţile umane (grupuri. sistemul de proprietate. procese şi fapte sociale reale. considerate ca fapte totale. comportament economic. miturile. laturi. continuând cu definirea lor ca entităţi metafizice. sistemele de norme morale. obiecte de analiză sociologică. specific sociologiei generale. tehnice. obiectele culturale. separate de sistemul de relaţii şi interese umane.

în măsura în care are o funcţionalitate şi o semnificaţie. religioase. cu impact deosebit asupra atitudinilor şi comportamentelor individuale şi de grup. mobilitatea spaţială pe orizontală. ci sub aspectul folosinţei sale. al prestigiului în relaţii interne şi internaţionale. personaje umane sau divinităţi şi o formă de narare a evenimentelor. efecte asupra întregului structurat. respectiv migrarea. ci interesează din punct de vedere al valorii sale sociale ca posibilitate de a desfăşura anumite tipuri de activităţi agricole. dar din punct de vedere sociologic analiza este mai complexă: cauze. ştiinţifice. chiar şi la nivelul inconştientului. morale. ce tind să devină actuale. Obiectele fizice. ca şi stările conflictuale ce stau la baza schimbării sociale. Ele au loc datorită unor cauze profund sociale. În afara ei nu există societate. ca simbol al autorităţii. comportamentelor săvârşite de indivizi sau grupuri sociale. ca material din care a fost făcut. dar şi în schimbarea acestor structuri exercitate prin grupuri sociale şi instituţii. în acţiune. administrativ. Exprimarea prin 25 . social . de sancţionare pozitivă sau negativă a actelor. solul. transformând în acte şi date precise o realitate permanentă. Mitul este obiectul sociologiei şi obiect al investigaţiei sociologice prin funcţia de menţinere a controlului social. prin cuprinderea sa în structuri spirituale ale colectivităţii. O construcţie arhitectonică. a gradului său de modernizare a vieţii şi a colectivităţii umane. în împrejurări concrete ale vieţii sociale şi în etape istorice. Mitul este o modalitate specifică de a pune în scenă. pentru constituirea unor structuri colective latente. miturile au o funcţie în stabilitatea unor structuri sociale permanente.Natura reprezintă cadrul indispensabil al activităţii sociale. fizic. de nivel de civilizaţie. societatea. socială. terenul. caracteristicile sale fizice sunt în strânsă dependenţă de mijloacele de transport dintr-o perioadă istorică. de ex. cuprinde şi tendiţele de continuitate a acestora. Mitul este un obiect social prin reflectarea unor structuri sociale specifice. O şosea reprezintă un mijloc esenţial de comunicaţii sociale. Un bun de consum nu interesează ca substanţă. şi pe verticală (stratificarea economică. Statistica demografică studiază cantitativ aceste fenomene. natural sau artificial este social în măsura în care omul şi-a imprimat Eu-l său. nu interesează sociologii sub aspectul structurii pedologice (ştiinţa solului). politice. interacţiuni. Mitul reprezintă un fapt social. Mişcarea demografică. sporul natural al populaţiei. El îndeplineşte un rol motivaţional. ca sediul unei instituţii publice. politic. Nu ne ocupăm de numeroasele definiţii şi interpretările sale filosofice. culturologice. de modalităţi tehnice şi tehnologice proprii unei colectivităţi umane. de sistemul economic. implicaţii. Mitul conţinând modele – arhetip. cu efecte social – economice şi politice asupra vieţii şi activităţii umane. o clădire monumentală este obiect al sociologiei sub aspectul posibilităţii ei într-un sistem social aflat la un grad de dezvoltare. ea acoperă aglomeraţii umane. Un obiect material. Sub aspectul sociologic. culturală) sunt şi fapte şi procese sociale specifice grupurilor umane. ca element ambiental al unei aşezări umane.

însă le înglobează într-o viziune coerentă. Ele se manifestă ca fapte sociale a căror desluşire. generale. subliniază o a doua caracteristică. Boudon şi P. pluridimensionalitatea şi profunzimea societăţii. Sunt fapte şi totodată factori de coeziune. cu subsisteme aflate în diferite relaţii. al prosperităţii în economia de piaţă. Acestea influenţează inclusiv structuri şi instituţii sociale. opusă unilateralizării explicării societăţii. fac o proiecţie implicită pentru viitor. în strânsă legătură cu cele de dinainte. Societatea concretă şi sociologia care o studiază. Ex. hrăni. complexitate – societatea este o totalitate eterogenă. în reflecţiile. Asemenea mituri sunt : al nostalgiei epocii trecute. Complexitatea se manifestă prin eterogenitatea timpurilor social – istorice. 2. introducând conceptul de “fapt social total”. Sociologia. Acestea. Un fapt. fenomen social nu poate fi înţeles dacă nu se raportează la totalitatea. precum şi prudenţă în elaborarea unor modele sociale cât mai nenuanţate. manifestări. oraşelor. Mauss scrie că “faptele pe care le-am studiat sunt toate fapte totale. asupra indivizilor. dar şi de contradicţie în relaţia dintre individ şi societate. de la antagonism până la colaborare. interacţiuni. Caracteristici fundamentale ale obiectului sociologiei Constituirea sociologiei şi paradigmei epistemologice a acesteia s-a realizat odată cu maturizarea obiectului sociologiei. solidare. inclusiv argourile. electorale ale grupurilor şi categoriilor sociale. elemente de ornamentaţie ale clădirilor. comunităţii. ca fapte sociale exercită o funcţie de coerciţie din partea grupului. regulile şi normele limbajelor sociale. sunt descifrate prin analiza sociologică. Mauss. Sociologia presupune nuanţare şi fineţe în explicarea fenomenelor sociologice. totalitatea. M. ci acesta este prezent în viaţa cotidiană. Societatea are o structură cu diferite nivele de profunzime. capitalistă. efecte. ca sinteze ale comportamentelor şi compoziţiei lor. obiecte sociale sunt şi modelele culturale sau caracteristicile culturale. Lazarsfeld – 1960 – în “Analiza empirică a societăţii”. atitudinile politice. Tot fapte sociale. prin fenomenul de dialectică nuanţată şi procesele de fluctuaţie. în temeiul mitului. mitul Europei Unite. la originile omului şi societăţii. propun o analiză mult variată. 3. ca elemente concrete ale unei culturi. adică societatea umană la stadiul de dezvoltare industrială. Diverse comunităţi umane se prezintă sub forma unor totalităţi unitare.mit nu poate fi plasată doar în “ ille temporae”. mentalităţile grupurilor umane. relaţiile dintre dinamica lor 26 . R. Abordarea sociologică a faptelor sociale nu poate face abstracţie de contribuţia ştiinţelor sociale la analiza şi explicarea unor aspecte ale obiectului şi faptelor sociale. Politicienii actuali şi ideologii au sesizat apariţia unor mituri care influenţează mentalităţile. străzilor. se caracterizează printr-o serie de trăsături: 1. Sociologia trebuie să dezvăluie palierele socialului. evidenţiind caracteristicile lor fundamentale. maniera de a ne îmbrăca. adică ele pun în lumină totalitatea societăţii şi a instituţiilor sale”. geneză. În lucrarea “ Sociologie şi antropologie”.

Sociologia este diferenţială pentru că obiectul său este particularizat prin propria-i istorie şi complexitate. înseamnă că societatea este un sistem de paliere care pot fi mai uşor cercetate. Această mişcare s-a făcut în două etape: a) aplicarea metodelor descriptive în antropologia culturală la studierea societăţilor contemporane. idealurile. R. simbolismul : societatea este simbolică. 3. Societatea este locul în care se intersectează lucruri. 5. Societatea semiotică – o societate fără simboluri nu este societate. a spiritului critic. relativ. mai diferenţial. În lipsa diferenţialităţii sociologia şi-ar pierde raţiunea de a fi sau a nu fi filosofie socială sau istorie. Societăţile arhaice. temporar. mituri. Sociologia se ocupă de societăţi concrete. Stratul este cu atât mai profund cu cât efortul depus pentru cunoaşterea lui este mai intens”. ori cel al relaţiilor dintre grupuri. Bastide în “Religii africane în Brazilia” scrie : ”etnografia furnizează sociologiei mijlocul de a trece de la o sociologie cauzală la o sociologie integrativă ce permite eliminarea teoriilor ce fructificau doar anumite fapte privilegiate” – ex : factorii producţiei economice pentru marxişti. faptele etice şi religioase pentru Max Weber. o serie de sensuri şi semnificaţii. materială. Gurvitch afirmă că “ baza morfologică. trădează spiritul societăţii ducând la o apologie în favoarea puterii civile capabile să devoreze societatea. manifest şi latent. cu cât este mai global cu atât este mai specific. spre deosebire de faptul natural nu este o generalitate concretă. se caracterizează prin activităţi simbolice. ruptura şi frontalitate: eterogenitatea socială face ca faptele sociale să fie în echilibru dinamic. mai particularizat. echilibru între diferite tensiuni şi polarităţi. G. tensiunile interne şi rupturile de echilibru. Sociologia trebuie să fie bifrontală. diferenţialitatea : faptul social. cât şi de modificările acestor valori venite din stratul morfologic. fenomene sociale. Cauza fenomenelor sociale trebuie căutată în relaţiile lor în ansamblu. a contradicţiei. trăiesc prin semne. obiecte. geografică se află la suprafaţa realităţii sociale şi ca ideile. dar şi componente ale societăţii contemporane. verificate. În “Tratat de sociologie generală”. idealuri. tendinţe specifice de evoluţie. Simbolurile sunt semne ale socialului. Totul acţionează şi reacţionează asupra totului.reciprocă. el generalizează diversele fapte individuale. Raportul dintre static şi dinamic. generează. să ţină cont atât de modificările nivelurilor informaţionale prin valorile lor. Ele însele au calitatea de fapte. dar şi simboluri ale acestora purtătoare de dorinţe. raportul dintre transcendenţă şi imanenţă. tendinţe opuse. acţiuni. ritualizează sensul. colectivităţi umane pe diferite trepte de dezvoltare cu caracteristici ireductibile. deoarece îşi relevă prin sistemul său de valori idealuri. Problema sociologică a praxis – ulul. 6. Toate formele de viaţă colectivă şi-au făurit propriile simboluri. 4. însă. În societate există două planuri: 27 . mentalităţile constituie un nivel mai profund. b) acceptarea structuralismului şi funcţionalismului social nord – american. Pierderea bifrontalităţii.

psihicul individual. statutul social al sociologiei.a) societatea ca atare = praxis-ul social. socialului şi gândirii. transcendent. demiurgic. istoric. Psihologismul sociologic a evidenţiat imanenţa faptului social. biologică a sa. Din complexitatea socialului şi din caracterul sociologiei rezultă şi temeiul. este un antidestin . 28 . A. Karl Marx au încercat să apere omul de determinarea naturală. transcendent la cunoştinţele individuale. Socialul este domeniul specific. Colectivitatea umană trebuie plasată între determinarea biologică şi cea supraistorică. dar este şi subiect social. descriptiv şi creator. constrângător. De aici totalitatea acţiunilor transformatoare asupra naturii. a întregului praxis social – istoric. un efort eroic de a scoate omul din manipularea sa istorică transcendentă. ca spaţiu de civilizaţie. ca o nouă facere a lumii de către omul prometeic. Societatea. metafizică. societatea. b) demersul sociologic explicativ. Omul este lumea sa. existenţa lui în conştiinţa. precum şi de determinarea destinului său istoric. orb. Comte. un obiect social. providenţială. cultural. Societatea este obiectuală. politic.

b) fapte. relaţii. Se pot distinge: a) fapte. au o exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor şi cu existenţa lor individuală. 29 . au cauze în alte fapte sociale şi produc consecinţe asupra altor fapte. se manifestă ca evenimente. evenimentele. artistice. Fapte. ca puncte nodale atrăgând o suită de condiţionări şi răspunsuri globale sau parţiale din partea indivizilor şi a structurilor constituite sau constituibile (în viitor). ştiinţele şi domeniile particulare ale cunoaşterii şi activităţii sociale se ocupă de formele particulare ale vieţii sociale a oamenilor. de comportamente şi acţiuni concrete. produse şi reglementate de ştiinţe sociale particulare. fenomene. ca totalităţi. fenomene. faptele. au o istorie a lor. se împletesc în fenomene sociale. structuri şi procese parţiale – economice. religioase. generând consecinţe limitate la domenii precis circumscrise ale societăţii. La rândul lor. relaţii şi procese sociale Sociologia are ca obiect de studiu realitatea socială. 2. sportive – care sunt studiate. toate acestea au calitatea de fapt social – concept fundamental al sociologiei şi ştiinţelor sociale particulare. integral. morale. precum şi legile şi mecanismele după care se produc şi se manifestă ca şi consecinţele acestora în viaţa socială. relaţiile şi procesele sociale privite în mod global. guvernată de legi şi mecanisme de generare şi manifestare. fenomenele. juridice. familiale. 2) fapte sociale reale şi fapte sociale aparente. de manifestări parţiale diverse. sunt manifestări ale esenţei sociale. generează şi totodată se produc în relaţiile sociale şi se înscriu pe direcţii care constituie procesele sociale. relaţii şi procese sociale totale – care sunt obiect al sociologiei generale. evenimente şi procese sociale. sunt elemente ale realităţii sociale. Deşi pot fi definite distinct. limitată temporal. concretă. se reflectă în conştiinţa socială a oamenilor şi aceasta le distinge. fenomene. Faptele sociale : aparţin existenţei sociale. de organizaţii şi instituţii sociale specifice. Noţiunea de fapt social Faptele sociale sunt elemente ale realităţii sociale obiective şi se exprimă pe plan istoric ca evenimente. au o semnificaţie şi o importanţă ale căror implicaţii impune deosebirea dintre: 1) fapte sociale totale şi fapte sociale parţiale. politice..Capitolul III CONCEPTE FUNDAMENTALE ALE SOCIOLOGIEI 1.

Faptele sociale parţiale pot fi tratate în identitatea şi coerenţa lor în raport cu alte fapte sociale parţiale. votarea unei legi. asupra reactivităţii instituţiilor şi organelor locale ale puterii şi ale ordinii publice etc. creşterea preţurilor. chiar contrarii. după norme şi reguli proprii fără a se interesa de interferenţele cu alte fapte sociale parţiale aparţinând altor domenii şi de implicaţiile generale în raport cu un alt fapt social total. asupra satisfacţiei spectatorilor. cumpărarea unui autoturism. coerent în substanţa sa. o complexitate generală. Să exemplificăm : decizia une federaţii sportive de a se desfăşura un meci fără public aplicându-se o prevedere din regulament. diminuarea resurselor băneşti. asupra ordinii şi liniştii publice. considerat de englezi şi francezi ca bază a instaurării păcii în Europa. promovarea unei echipe în divizia superioară. se interferează cu altele şi produc consecinţe mai ample. fluctuaţia cotaţiei la bursă. o catastrofă naturală.etc. iar în realitate a fost condiţia favorizantă pentru declanşarea celui de-al doilea Război Mondial (1939-1945). inventarea unei noi arme. în afara domeniului strict de referinţă.Dar mai întâi o concretizare exemplificatoare. alegerile locale sau generale.etc. semnarea unui tratat politico – diplomatic. Un astfel de fapt aparent este Pactul de la Munchen din 1938. creşterea sau scăderea populaţiei. Imprevizibilitatea sau lipsa de acurateţe în explicaţia sociologică duce la deosebirea dintre faptul social real şi cel aparent. acesta din urmă atunci când faptele apreciate ca ducând la o anumită consecinţă se îndepărtează de la semnificaţia aparentă. programarea unei competiţii sportive. admiterea la facultate. falimentul unei întreprinderi. 30 . generând pe termen mediu sau lung o serie de fenomene sau procese diferite. căsătoria a două persoane. greva unui colectiv de salariaţi. Ce poate fi fapt social? Întregul univers al manifestărilor sociale ale oamenilor: naşterea unui copil. întemeiat pe regulamente şi vizând o consecinţă aparent previzibilă: presiunea asupra publicului pentru a-i influenţa şi modela comportarea ulterioară. un conflict militar local sau regional. urcarea sau coborârea în ierarhia unei instituţii. apariţia unui ziar local sau central. căderea unui guvern. organizaţii etc. Această înşiruire aleatoare n-a ţinut seama de diferite criterii de sistematizare şi tipologizare urmărind doar exemplificări. deschiderea unei fabrici. orice fapt parţial este o secventă a unui fapt social total. astfel de efecte asupra faptelor economico – financiare (neîncasarea preţului biletelor. Este un fapt parţial. Regula de aur a sociologiei constă în afirmaţia că nimic nu se petrece în societate fără să antreneze o succesiune şi un păienjeniş de efecte complicate şi complexe. lansarea pe piaţă a unui detergent. intrarea în şomaj a unei persoane sau a unui grup de muncitori. apariţia unui produs industrial. a stimulării sportivilor). Însă.

efecte multiple şi un grad sporit de observabilitate. sportive etc. de generaţie. bazate pe echivalenţa şi complementaritatea statutelor grupelor. Dacă este vorba de o structură ce decurge din statutul grupului.3. Leopold von Wiese defineşte şi sfera relaţiilor sociale astfel : când se cuprind acţiuni accidentale. iar relaţiile alcătuiesc structura sistemului – structura socială. relaţiile sociale au un caracter difuz. familiale. opoziţie şi conflict. Într-o definire conform Teoriei Generale a Sistemelor. economice. totalitatea relaţiilor sociale le împarte în două categorii : 1) relaţii conjunctive. 2) relaţii disjunctive care subcuprind relaţiile de concurenţă. se manifestă atunci sfere de egalitate. Situaţiile de viaţă. analfabetismul în rândul copiilor şi tinerilor. de timp liber. Astfel. de vârstă. capătă mecanisme de generare mai complicate. care dau tabloul formelor macrosociale de structurare a societăţii. Structura sferei de relaţii sociale este dependentă de structura şi rolurile grupului în contextul social dat. temporale. de distincţie. sunt fenomene sociale. decadenţa moravurilor etc. se grupează în ansambluri. de modificare. de adaptare. pe simetria acţiunilor şi respectiv 31 . considerate ca elemente fundamentale ale acestei realităţi. de unire. grupuri. Criminalitatea. de muncă. morale. grupuri. Dacă la nivelul microsocial. îndeosebi a relaţiilor disjunctive : realitatea socială se reduce la concentrarea relaţiilor sociale. şomajul. de dependenţe sau de dominare. La nivelul colectivităţilor mai mari se stabilesc şi relaţii de diferenţiere. la capacitatea comunităţilor mici de a se socializă în cadrul societăţilor globale. comunităţile sau grupurile temporare se bazează pe apropiere. 4. socializare care determină apariţia faptelor sociale. juridice. spaţiale. sunt în mişcare. de asociabilitate care subcuprind pe cele de asociere. Relaţiile conjunctive stau la baza colectivităţilor umane caracterizate prin diferite grade de sociabilitate. Relaţiile sociale Sunt liantul entităţilor sociale – indivizi. diminuarea numărului de spectatori de teatru şi manifestări sportive. Definirea de către Leopold von Wiese a relaţiilor sociale. societăţile reale au la bază coexistenţa raporturilor conjunctive cu cele disjunctive. colectivităţi în care aceştia din urmă sunt elementele componente ale sistemului social. societatea este ansamblul relaţiilor dintre indivizi. Fenomenele sociale Sunt fapte sociale ce se împletesc. colectivităţi – distingânduse după natura lor: biologice. subordonare. sexuale. Sfera egalitară reproduce relaţiile sociale simetrice. aceste relaţii fundamentează socializarea individului. de integrare. vag. la nivelul relaţiilor macrosociale asistăm la fenomenul de sociabilitate. au la bază relaţii de unire. iar grupurile formale (oficiale) şi cele informale (neoficiale) cu structuri afective. când acţiunile de relaţie se repetă. devenind sistematice se instalează o practică relaţională cu forme organizatorice executate într-un timp şi spaţiu anume.

Aceste relaţii constituie centre de putere care concretizează interesele şi resursele materiale. Un singur grup întreţine relaţii vitale pentru sine şi pentru membrii săi. impunând un anumit tip de relaţie în mediul social. simpatii şi antipatii. să-i diminueze tendinţele egocentrice. O noţiune semnificativă pentru structurarea societăţii este aceea de “putere relaţională”. Grupurile şi indivizii bine plasaţi în straturile sociale şi în structurile ierarhice de autoritate şi prestigiu. este membrul multor grupuri sociale. iar microgrupul social întreţine relaţii cu numeroase alte grupuri. ci şi domenii de subordonare. În societăţi rigide. să împiedice modificarea tipului de relaţie socială acceptată la un moment dat. acelaşi. Se poate constitui un domeniu tipic pentru fiecare reţea concretă de relaţii personale. în limita posibilităţilor. caracterizate prin puţine relaţii sociale cu alte grupuri şi structuri. Conceptul sociologic propus de Wiese. Regimul politic compatibil acestei sfere de relaţii este cel democratic. o sferă de relaţii simetrice. de complicare a mecanismelor şi proceselor sociale. Atât timp cât o relaţie de dominare reuşeşte în forme rezonabile să menţină ordinea în societate. constituind treptat întrega societate. datorită barierelor între clase sau straturi ale societăţii. Sunt însă şi grupuri marginalizate. opunându-se haosului. lipsa de reactivitate omogenă faţă de mediul social). În societate există nu numai relaţii de egalitate.contraacţiunilor efectuate. declanşarea de manifestări mai mult sau mai puţin scandaloase. afişarea unor norme proprii în mod violent. coordonări şi subordonări. individul. energetice. cu o structură de casta. Îndeplinirea acestei cerinţe revine controlului social asupra centrului de putere astfel încât să-i sancţioneze erorile. generate de diviziunea muncii. relaţia de dominare se justifică. Însă. Puterea relaţională a unei grupări . apare protestul. Grupurile cu statut inferior pot foarte greu să depăşească frontiera relaţională. Acestei aspiraţii i se opun tendinţele de specializare funcţională. Astfel putem descrie grupul printr-o reţea de relaţii pentru fiecare membru al său. acea demarcaţie riguroasă între doi indivizi. coacţiuni şi acţiuni reciproce. Relaţiile egalitare şi cele dominatoare sunt mediate de către relaţii de dependenţe. două grupuri. îndeosebi între cel ce dă comenzi şi executant. egalitare. amicale. expresii care în societăti democratice sunt acceptabile. puterea relaţională nu mai este suficient de mobilă. Relaţiile de dominare sunt necesare deoarece au rol fundamendal de a cristaliza activităţile sociale. Există schimburi de bunuri. Configuraţia relaţională a unui grup ia forma unei reţele relaţionale arborescente în care grupurile se leagă între ele. El aspiră să instituie. clasele sau nucleul care exercită dominaţii trebuie să-şi exercite corect funcţia de dominare. informaţionale. care semnifică interdependenţa dintre sferele de relaţii şi structurile de relaţii este cel de reţele relaţionale. dispun de o putere relaţională mai mare. nonconformismul. ajungându-se chiar la ceea ce se numeşte “schizofrenie socială” (destructurarea personalităţii individului. societatea se caracterizează printr-o complexă structură de reţele relaţionale. profesionale. Ca reacţie la aceste poziţii în reţele relaţionale. care fac din societate un conglomerat de interdependenţe. două clase de 32 . Astfel. reprezintă capacitatea grupului de a întreţine cât mai multe şi cât mai utile relaţii sociale.

El afirmă că fenomenele ce au loc interdependent în societate nu sunt întotdeauna procese sociale. 33 . toate dând conţinutul şi desfăşurându-se în cadrul proceselor sociale. interpersonale. Vom numi “procese sociale” fenomenele ce privesc personalităţile. relaţiile sociale constituie un sistem şi totodată un mecanism de conexare utilă a faptelor şi atitudinilor sociale. simultană de fenomene şi evenimente nu sunt considerate procese sociale : natalitatea. şi proces care are loc în societate.: accidentele de circulaţie nu sunt legate între ele. natalitatea. În colectivităţile sociale pot avea loc serii întregi de fenomene asemănătoare care nu sunt legate între ele – ex. fie sunt procese sociale. Însă nu orice apariţie simultană a fenomenelor în proporţie de masă. colectivităţi. o anumită direcţie. Procesele care au fost întrezărite mai sus sunt considerate de Szczepanski ca procese care au loc în societate. Astfel mortalitatea. au o durată mai mare în timp. Szczepanski.: procesul de trecere din mediul rural în mediul urban. 5. În societate au loc procese în care fenomenele economice. Însăşi această distincţie subliniază că nu orice proces care are loc în societate este totodată şi un proces social. religioase se împletesc cu fenomenele sociale. ex. neostructurante (la nivelul grupurilor mari). Prima distincţie se face între proces social. În concluzie. intergrupale. distincţia dintre cele două procese pleacă de la accepţia socialului.condiţii diferite. grupurile. socialul desemnează societatea cu tot ce se desfăşoară în ea. lipsind elementele relaţionale. În accepţia largă. ci doar fenomene cu o apariţie masivă. pe de altă parte. în accepţia restrânsă. În consecinţă. nupţialitatea nu sunt procese sociale. Procese sociale complexe de fenomene având un fir esenţial. reprezintă un proces. observabilă. pe de o parte. socialul cuprinde interacţiunile dintre individ. conduce la sesizarea aspectului de proces care are loc în societate. ci doar procese ce există în societate. procesul social este adaptarea personalităţii la un nou tip de cultură. la mediu. prezintă o constanta în dezvoltare. Sociale le vom numi numai pe acele procese care cuprind mii de fenomene sociale în accepţiunea strictă a acestui cuvânt. Distincţia între procesele sociale şi cele care au loc în societate a fost introdusă de J. Termenul generic de “proces” desemnează o serie de fenomene legate între ele (relaţie) care produc un anumit efect. Este operată distincţia între: procese sociale – intrapersonale. între individ şi grup. procese care au loc în societate şi deşi au o apariţie masivă. având cauze biologice. în aşa fel încât acestea să fie doar elemente de fenomene sociale. mortalitatea. grupuri. Pe acestea le vom numi procese ce au loc în societate. rata accidentelor de circulaţie etc. Putem analiza totalitatea acestor fenomene prin comasarea lor la viaţa societăţii. Corelarea lor în căutarea cauzelor şi condiţiilor care le produc şi le favorizează. politice.

normele. Tipuri de procese sociale După conţinutul lor. 3) procese între individ şi grup. Individul se întâlneşte cu membrii grupului. intră în relaţii cu valorile. procesele sociale sunt acele fenomene care antrenează indivizii. Grupul apare ca o totalitate. grupuri în proporţii mari sau mici în relaţii ce se interconectează. de cooperare. ci şi social. sunt următoarele tipuri de procese sociale: 1) procese intrapersonale. fiecare cu propria viaţă. Procesul social între individ şi grup este deosebit 34 .1. instituţiile. de seriile de fenomene care le compun şi de purtătorul lor material. Procesele interpersonale sunt procese între un număr redus de persoane. adică agentul social respectiv. iar relaţia individului este cu această totalitate. Aceste procese sunt cercetate de psihologia socială. Conform specificului sociologiei. cu modalitatăţile de control ale grupului. valorile sociale. normele. de asimilare. 3) Procesul între individ şi grup este de cunoaştere şi incluziune a individului în unul sau mai multe grupuri. Procesul intrapersonal condensează procesele sociale. La acest nivel prevaleaza aspectul informal (interpsihologic. 5) proces numit neostructurant şi are loc la nivelul grupurilor mari. afectiv) asupra aspectului formal al relaţiilor dintre indivizi. 2) procese interpersonale. Astfel. cu cât personalitatea este mai autentică. 1) Procesele ce se desfăşoară în cadrul personalitatăţii fiind de cele mai multe ori compuse din fenomene psihice.În această diviziune. Şi în acest caz prevalează aspectul formal. Celelalte serii de fenomene sunt procese ce au loc în societate. Procesele sociale pot fi distinse în funcţie de identitatea lor. Sunt procese de comunicare. procesele sociale pot fi: de competiţie. Orice persoană nu poate fi concepută decât într-un context social. dar sociologia ţine seama de ele. 4) procese intergrupale. de acomodare. dar şi de conflict. Procesul psihic constă şi în interacţiunea între omul care se formează ca personalitate şi idealurile. ca tip de interacţiuni sociale. mai dezvoltată. cu atât structura acesteia reproduce mai multe relaţii şi procese sociale. de conflict. orice fenomen psihic nu este exclusiv psihologic . Nu sunt excluse cazurile în care individul intră într-un grup şi prin intermediul contactării unui membru. având în vedere că intervin în relaţiile sociale. de adaptare reciprocă. 2) Procese interpersonale au loc între două sau mai multe persoane dar destul de puţine pentru a nu forma un grup. modelele. 5.

ascendente sau de dezorganizare. Proces social de acomodare. de recunoaştere. de sistemul de norme.de bogat. Aceste tipuri de relaţii concrete sunt determinate de natura relaţiilor sociale. Proces social de conflict. Dupa J. fie negative. culturale ce au loc în societate. În cazurile grupurilor închise. grupurile. de competiţie. apreciere. 4) Procesele sociale intergrupale se desfăşoară pe baza relaţiilor între două sau mai multe grupuri. cooperare. Generează schimbări în sistemul de valori. Procesele intergrupale dau aspectul stării şi dinamicii colectivităţilor mari. fie de separare. cum ar fi excluderea sau exterminarea. colectivităţile mai mari. începând cu stările de subordonare până la cele de egalitate constând în identificarea individului cu grupul. reorganizarea. Astfel distingem : 1) 2) 3) 4) 5) Proces social de competiţie. relaţii fie între totalităţi. colaborarea. cele mai importante procese sociale sunt : adaptarea. 1) Procesele de adaptare apar acolo unde indivizii. de poziţia reală sau arogată. ideologice. descendente. Mecanisme ale proceselor sociale O altă clasificare a proceselor sociale se face în funcţie de conţinutul lor. exercitate până la fanatism. principalele forme ale proceselor sociale pot fi deduse din principalele tipuri de interacţiune socială. ci se manifestă modalitatea extremă de control social şi sancţionarea negativă. Szczepanski. neputând să-şi ajusteze corect un 35 . Fenomenul de separare în aceste grupuri nu mai este firesc. Relaţiile intergrupale pot fi pozitive. de modele de conduită. 5) Procesele neostructurante. un înalt grad de subordonare. structurale şi sociologice. conflictul. cu o normalizare riguroasă. societăţilor locale. de norme. dezorganizarea. politice. întrajutorare. organizarea. aflându-se într-o situaţie în care se întâlnesc cu aspiraţii asemănătoare sau diferite. relaţiile. componente psiho – afective. 5. În grupurile obişnuite care nu au mecanisme de control foarte puternice.2. de respingere. dar şi componente derivate din fenomene şi procese economice. Proces social de asimilare. Procesele neostructurante sunt. sunt normale. desfăşurate la nivelul grupurilor mari schimbă structura proceselor. religioase. cuprinde stări contradictorii. autoatribuită de diversele grupuri. concurenţa. mobilitatea. fie între indivizii grupurilor respective. de stratificarea socială. Procesele sociale la scară macrosocială au componentă intrinsec socială. de concurenţă. Proces social de cooperare. prin excelenţă. Ele pot fi procese de organizare. fie de incluziune.

Forma desăvârşită de adaptare şi acomodare este asimilarea ce se manifestă atunci când persoanele. Există şi pericolul formalismului prin care cooperarea este simulată. Rolul diviziunii sociale a muncii a fost întrevăzut atât de Marx. Forma cea mai des întâlnită de adaptare este cea numită “de acomodare psihosocială şi socială”. şi în ultimă instanţă. Toleranţa nu trebuie confundată cu duplicitatea. ea nu poate fi exagerată deoarece ar contraveni procesului de adaptare. chiar grupurile şi categoriile concurează pentru a putea 36 la nivel şi când membrii dobândi . 2) Cooperarea este considerată de unii sociologi drept procesul social cu rolul cel mai important în continuitatea societăţii şi uneori în cristalizarea. Începe prin cunoaşterea şi recunoaşterea noii situaţii şi definirea ei cât mai corectă. în care modelele de acţiune şi interacţiune. care este un viciu al acomodării. 3) Concurenţa apare pe fondul diversităţii de interese individual. Neadaptarea permanentă şi generalizată a indivizilor şi grupurilor are influenţă nefastă atât asupra grupurilor.când două persoane sau grupuri pe baza intercunoaşterii şi a unei doze optime de toleranţă. Competiţia apare acolo posibilităţile de satisfacere a anumitor nevoi sunt limitate şi grupurilor. naţional şi internaţional. Adaptarea conţine elemente de reciprocitate.comportament omogen. cât şi asupra colectivităţilor de adopţiune. Următoarea etapă este de învăţare. reprezentând un fenomen “anomic” (fără normă). Interesele de grup şi sociale pot fi satisfăcute prin favorizarea intereselor individuale. grupal. Astfel. colectivităţile renunţă la anumite modele anterioare. un anumit grad de subordonare faţă de interesele de grup. Cooperarea permite ca factorii de decizie să accepte jocul liber al intereselor individuale. sunt nevoiţi să-şi coreleze reciproc în spaţiu şi în timp acţiunile. al adaptării. Ea trebuie să fie liber consimţită în „barometrul” vieţii sociale sănătoase. toleranţă reciprocă. Procesele de adaptare apar în situaţii noi. îşi acceptă reciproc normele. Este procesul în care indivizii în cadrul diviziunii sociale a muncii îndeplinesc funcţii distincte care ar trebui interconectate în vederea producţiei sau reproducţiei. valorile. aflate în dependenţă reciprocă. Această etapă este necesară pentru selectarea modalităţilor de comportare. Doi sau mai mulţi parteneri interacţionează pentru realizarea intereselor distincte. adoptă altele noi şi se identifică cu acestea. Toleranţa este însă relativă. Cooperarea nu poate fi menţinută prin forme exclusive politico – administrative. unitar. este un proces gradual desfăşurat în timp şi conjunctural. Procesul de cooperare se menţine pe baza diversitatăţilor şi a solidarităţilor în diversitate. normele şi valorile folosite până atunci necesită o restructurare ne mai satisfăcând noile conjuncturi. Abia după aceea începe construcţia noului comportament. grupurile. conform noilor cerinţe. Cooperarea derivă din diviziunea muncii şi din necesitatea colaborării activităţilor. când individul sau grupul trebuie să înveţe noile modele de conduită. de grup şi sociale. constituirea ei. punctele de vedere şi interesele. cât şi de Durkheim.

autodepăşire. procesele sociale. Autoconcurenţa este un fenomen considerat caracteristic. sisteme de valori. O întrebare fundamentală este dacă aceste conflicte sunt. ele deţin echilibrul dinamic al societăţii. Există şi unele situaţii paradoxale în care. morale ce ar interveni în dinamica indivizilor. Cunoaşterea fenomenului de concurenţă. ar fi într-o permanentă stabilitate. cu cât în conflict se angajează mai mulţi indivizi cu atât efectele sunt mai grave. Aceasta se referă la depăşirea limitelor proprii. 4) Prin conflict se înţelege o serie de fenomene generate de interese divergente. entropic. valorilor. În concluzie. adversitate creatoare. şi apoi termenul este utilizat de darwinismul social ca raport selectiv între indivizi şi grupuri sociale. economice. îndeosebi a formelor latente. conflictul este distructiv. s-a impus şi noţiunea care reflectă un proces real. se manifestă permanent în societate. societatea ar fi moartă. care se constituie într-un grup diferit şi opus altora. conflictul este premers de concurenţă. a serviciilor. grupurilor şi colectivitatăţilor rivale. în cea mai mare măsură. dar şi conflicte culturale. este importantă pentru structurile de putere şi control social care pot acţiona pentru favorizarea adaptării. ca tipuri specifice de raporturi conflictuale. depăşesc procesele de colaborare şi adaptare. În general. grupurile urmăresc atingerea propriilor ţeluri prin subordonare. oamenilor de valoare.obiectul de satisfacţie. tehnice. Dacă procesele de concurenţă şi conflict. fără perioade premergătoare de competiţie. performanţă şi prin aceasta se explică mecanismele de optimizare a acţiunilor. atunci echilibrul este sfărâmat. colectivitatăţi. De asemenea. chiar eliminarea indivizilor. În domeniul economiei concurenţa a fost impusă în teoriile sociale de Thomas Malthus care afirmă rolul concurenţei în vederea dobândirii nivelului de trai dorit. Un mare număr dintre 37 . manifestă sau latentă. în sine. acomodării şi evitarea conflictelor. subculturi. Relativ târziu noţiunea de concurenţă a căpătat şi conotaţia de competiţie. între culturi. în care indivizii. politice. personalităţilor culturale. întâi ca mecanism de selecţie naturală evidenţiat de Darwin. sau sunt doar expresie a conflictelor apărute în domenii ale socialului. Fără procese sociale. tehnologice. Şi procesele conflictuale sunt clasificate în conflicte sociale între grupuri. Concurenţa reprezintă tendinţa de dobândire a bunurilor. ceea ce contravine însăşi definirii societăţii. prin anumite implicaţii imprevizibile putem genera şi conjuncturi favorabile. cel puţin pentru o persoană sau pentru o anumită colectivitate. individuale. ştiinţifice cu rol important în desfăşurarea şi dezvoltarea vieţii sociale. dar şi a celor sociale. Sunt situaţii în care conflictul izbucnit este direct. cu diversitatea lor de tipuri şi forme de expresie. de favorizare a progresului. poziţiilor prin acţiuni sincronizate. În majoritatea situaţiilor. societăţilor. biologice. Noţiunea de concurenţă a intrat şi în biologie unde este echivalentă cu lupta pentru existenţă. Când concurenţa depăşeşte o anumită limită se ajunge la conflict. de autoconcurenţă. imobilitate. venite din partea mai multor solicitanţi. fiind elementele sale vitale. militare. grupurilor.

structurile sociale dinamice ce se dezvoltă în timp. Acest statut se exprimă prin funcţiile pe care le îndeplineşte. 5) Dezorganizarea este un proces complex. fenomene şi fapte care contravin tipurilor compatibile cu definirea societăţii ca un ansamblu de interacţiuni care asigură convieţuirea şi care instituie mediul optim pentru afirmarea individului. narcomania. proceselor reale. laşitatea. contradicţiile sociale. decurgând din specificul său gnoseologic şi metodologic. 38 . spaima. Funcţia practică şi rolul prospectiv al sociologiei Sociologia. de evenimente istorice. Fenomenul de alcoolism. Anomia presupune o multitudine de dezechilibre. până la degradarea lor. Realitatea socială Reprezintă : succesiunea de fapte şi fenomene sociale. ca tendinţe opuse a celor enumerate mai sus. de relaţii. Apariţia şi amplificarea fenomenelor de dezechilibru şi dezorganizare au drept consecinţă discontinuitatea proceselor vitale. oscilarea criteriilor de apreciere a normelor morale. totodată. Totalitatea acestor simptome şi a fenomenelor. Simptomele au o importanţă deosebită pentru cunoaşterea stării şi dinamicii sociale. Raportul dintre echilibru şi dezechilibru prezintă o serie de simptome care sunt părţi ale proceselor generale şi. are un statut propriu în ansamblul ştiinţelor şi domeniilor cunoaşterii. un statut social – practic. semne ale ruperii echilibrelor. Un alt simptom este admiterea unor acţiuni duplicitare. slăbirea mecanismelor formale (instituţionalizate) şi informale (consimţite) ale controlului social. în condiţii excepţionale. procesele sociale transformatoare. 7. 6.membrii societăţii şi un mare număr de grupuri nu-şi pot realiza interesele în forme sociale paşnice. care reprezintă cauzele de producere a lor. delincvenţa generală şi juvenilă. Acestea ar fi : dezintegrarea instituţiilor. a fost desemnată de Durkheim prin noţiunea “ANOMIE” = stare dezorganizată a unei colectivităţi sociale. lipsa de sinceritate personală şi de grup. relaţiile interumane ce constau în interacţiuni reciproce. fiind silite să apeleze la forme violente. ca disciplină ştiinţifică. Se ajunge la stadiul de dezorganizare. fenomenele anomice familiale definesc în grade diferite stările anomice ale unor colectivităţi sau unei societăţi în ansamblu. sinuciderile. compus dintr-o multitudine de forme deviante.

făcând o diagnoză.2. Totodată. Dar sociologia nu poate rămâne la stadiul de sociografie. al datului concret. Explicarea şi interpretarea acestora presupune evidenţierea specificităţii faptelor şi fenomenelor sociale. 39 . Sociologia realizează demersul său cognitiv şi explicativ sub semnul totalităţii. Funcţia de ordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică. chiar şi într-o formă sistematizată în serii de date după modelul clasificărilor din ştiinţele naturii. diversele laturi ale activităţii omului şi societăţii. 7. de colectare de date şi de prezentare a lor. mecanismele structurale şi funcţionale. a regularităţilor şi legităţilor care guvernează viaţa socială. b) specificitatea faptelor sociale. descrierea şi analiza fenomenelor şi structurilor ce alcătuiesc realitatea socială. administrativi. politici. integrând într-o reconstrucţie teoretică. în vederea fundamentării teoretice a acţiunii lor. fenomenelor şi proceselor sociale. culturali. predicţii sociale. 7. Funcţia explicativă şi interpretativă Sociologia urmează două postulate fundamentale: a) primatul faptului social. transformatoare Diagnozele şi prognozele sunt puse la dispoziţia agenţilor sociali. prezentarea. creativă. ca fapte sociale totale.4.3. a direcţiilor şi sensului de evoluţie a societăţii în ansamblul său şi pe diferitele paliere ale acesteia elaborând prognoze. definirea problemelor sociale în funcţie de această analiză. Funcţia expozitivă Urmăreşte punerea şi rezolvarea problemelor sociale. coerentă şi unitară datele despre fenomenele sociale concrete.5. 7. 7. Funcţia aplicativă. a tendinţelor de dezvoltare. Funcţia de diagnoză şi prognoză socială Analiza sociologică presupune abordarea critică a realităţii şi situaţiilor sociale. la un moment dat.7.1. formulează teme şi domenii de cercetare riguroasă a faptelor pentru discipline sociale particulare. economici. de integrare dar şi de diviziune a activităţilor în cadrul celorlalte ştiinţe sociale Toate ştiinţele sociale încearcă să cunoască esenţa umană şi a societăţii. o radiografie a faptelor.

6.Sociologiei şi sociologilor nu le revine misiunea concretă de a le aplica. între construcţiile ideologice care fundamentează şi animă activismul unor structuri diferite. Rezultatele ipotezelor rezolutive. pe de o parte de acurateţea şi pertinenţa interpretărilor sociologice. sociologia se înscrie totodată între concepţiile despre lume. ale propunerilor şi soluţiilor avansate sunt dependente. 7. de capacitatea acţională. ca viziune teoretică explicativă şi ca proiect al societăţii în dinamica sa. organizatorică a practicienilor. chiar contradictorii. factorii de decizie şi conducere. Funcţia ideologică Ca teorie socială generală. rolul avându-l instituţiile. iar pe de altă parte. 40 .

dinamica socială.Capitolul IV METODOLOGIA SOCIOLOGICĂ. mobilitate socială. TEHNICI ŞI PROCEDEE DE CERCETARE SOCIOLOGICĂ CONCRETĂ A FAPTELOR ŞI FENOMENELOR SOCIALE Sociologia. societate. status social. socializare. ipoteze şi legi ca punct de plecare în desfăşurarea investigaţiilor sociale. ca teorie ştiinţifică. principii şi legi în care se reflectă starea de fapt a realităţii şi prin care se orientează intervenţia omului asupra realităţii sociale. rol social. tehnici. Trecerea de la conceptele abstracte. Această realitate are o structură complexă. proces social etc. solidaritate socială. Asemenea concepte sunt : realitatea socială. descifrarea raporturilor dintre concepte sub aspectele lor particulare. Ipoteza este o presupoziţie. coeziune. Sub aspect teoretic se pun la dispoziţia cercetătorilor fenomenelor sociale concepte. 41 . un mod de ordonare a elementelor componente. fenomenale. Conceptele fundamentale ale sociologiei sunt noţiuni de maximă generalitate pentru domeniul socialului prin care se exprimă în mod abstract însuşirile esenţiale. Operaţionalizarea conceptelor Constituie un demers (operaţie) prin care se atribuie noţiunii generale (concept) toate semnificaţiile pe care el le include cu privire la realitatea obiectivă ce o exprimă acel concept. Elementele metodologiei sunt : dimensiunea teoretică. concepte. transformator se face prin operaţionalizarea conceptelor. metode. îndeplinind o funcţie metodologică. la fenomenele particulare. concrete asupra cărora se poate interveni practic. grup social. integrare socială. proces fără de care nu este posibilă apropierea de obiectul de studiu al sociologiei şi aproprierea (luarea în stăpânire) a faptelor şi proceselor sociale. Verificarea corectitudinii ipotezei se realizează prin utilizarea metodelor şi tehnicilor de cercetare şi prin respectarea regulilor epistemologice (episteme = ştiinţă) şi garantarea ştiinţificităţii demersului cognitiv. METODE. 1. dimensiunea epistemologică. cu care se poate opera doar mental. ne apare ca un ansamblu de ipoteze. procedee. o întrebare adresată realităţii sociale declanşând (ca ipoteză de lucru) investigarea concretă. comunitate.

DE EVALUARE . identificare etc. Variabilă este acea direcţie.ABSOLUŢI .MULTIDIMENSIONALI ITEMI Astfel.Schema operaţionalizării conceptelor : CONCEPTE DIMENSIUNI VARIABILE .DEPENDENTE . instituţii şi organizaţii constituite în domeniul sportului. domenii ale activitatăţii sportive. frustrare. fiecare dintre dimensiuni are valoare de concept la un alt grad de generalitate. dimensiunea subiectivă : satisfacţie.OBIECTIVI . conceptual “mişcarea sportivă” se realizează prin intermediul dimensiunilor: comunităţi şi colective. Acordarea de semnificaţii continuă prin determinarea variabilelor. Fără asemenea semnificaţii “mişcarea sportivă” este o abstracţie fără conţinut. 42 .CALITATIVI .UNIDIMENSIONALI (SIMPLI) .DE STARE . fără relevanţă concretă şi mai ales fără posibilitatea de a se acţiona asupra acestui domeniu al socialului. factor care dă un anumit sens faptelor şi proceselor sociale. rolurile jucate : spectator – participant efectiv.INDEPENDENTE . activităţi organizate şi calendarele de desfăşurare. Însă.CANTITATIVI .TEST INDICI INDICATORI . canalele de integrare a colectivităţilor sportive în colectivităţi locale şi în ansamblul sportului naţional şi internaţional.RELATIVI . participarea populaţiei la activităţile sportive.SUBIECTIVI .

procedee) de cercetare concretă. Cercetarea concretă presupune. factori sociali semnificativi.Pentru simţul comun o serie de fapte şi fenomene sociale apar ca incoerente. vom urmări : frecvenţa relaţiilor personale – de căte ori s-au aflat împreună. ierarhizare şi constatare a indicatorilor măsurabili. stimulentele materiale acordate sportivilor. măiestria antrenorilor. Variind efectul acestor factori raportaţi la performanţă rezultă că variabila independentă proprie performanţei este climatul de grup (gradul de coeziune. tehnici.: performanţa şi indici concreţi. apelul la aspectele calitative. care a fost durata răcirii relaţiilor personale. altruismul (sau. măsurabile. Astfel pentru a stabili indicatorii climatului de grup social. supuse procedeelor de validitate şi fidelitate ale instrumentelor (metode. condiţiile materiale ale clubului. Ce anume ne indică trăsături ale climatului din grupul social? În această privinţă distingem indici generali echivalenţi unor concepte – ex.solidaritate. în ce împrejurări. În consecinţă este necesară operaţia de stabilire. Variabila independentă – reprezintă expresia unor factori sociali ce determină schimbări. Dar cum recunoaştem. spiritul de cooperare. climatul de grup social de sportivi. structura afectivă) Celelalte variabile – factori au valoarea de variabile dependente nuanţând. 43 . obligatoriu. de câte ori au avut controverse şi conflicte. dimpotrivă. alegere.matematic (cerinţă a ştiinţelor). care sunt opiniile asupra problemelor comune sau personale etc. acele semne exterioare. Variabilele înlătură acest neajuns. egoismul şi individualismul) etc. dar mai ales cantitative. natura relaţiilor personale şi familiale între membrii grupului. adecvaţi temei propuse? Acest rol revine indiciilor. fenomene. observabile.voinţa de grup. în cursul cercetării sociale. de câte ori s-au sprijinit reciproc în timpul activităţilor sau în afara acestora. ataşamentul şi devotamentul pentru culorile naţionale. politicile în domeniul sportului. de la suprafaţă fenomenelor şi proceselor sociale prin care ele pot fi identificate ca atare aparţinând dimensiunilor şi sunt supuse acelor variabile şi nu altora. având deci funcţia de cauze interne asupra tuturor dimensiunilor şi factorilor ce intervin asupra acestora. De exemplu: performanţa în jocurile sportive colective este determinată de : aptitudinile şi capacităţile sportivilor. atitudinile faţă de obiectivele propuse. compatibile de a fi prelucrate statistico. ca ceea ce urmărim constituie fapte. dispuse în serii a căror intersectare nu este bine observabilă. relaţiile preferenţiale (sociometrice) între ei. particulari-constanta performanţelor.modificând în bine sau în rău acţiunea şi consecinţele factorilor esenţiali (variabile independente).

II. tehnica corelării seriilor de date. tehnici şi procedee de cercetare sociologică a faptelor şi fenomenelor sociale. fapte evenimente. la nivelul desfăşurării cercetărilor concrete operaţionalizarea se concretizează în itemi – manifestări individuale ale persoanelor vizate de itemi : întrebări din chestionarul sociologic. 2. 44 . I. din ghidul de observare a comportamentelor şi acţiunii persoanelor. metoda statistică. metoda matematică. Metode. rezultatelor alegerilor etc. tehnici şi procedee proprii ireductibile la alte discipline ştiinţifice. Metode. metoda individualizantă (singularizantă). studiul sociologic al documentelor. din ghidul de interviu. datelor şi informaţiilor sociale : observaţia sociologică. de la realitatea concretă la noţiuni şi concepte – proprie cunoaşterii inductive – se realizează cu ajutorul metodelor. jurnalelor. testul sociologic. fenomene. metoda cantitativă (modernă). sondajul de opinie sociologică.Aceşti indicatori sunt stabiliţi în funcţie de anumite categorii proprii diversităţii manifestărilor concrete. acţiuni sociale. În sfârşit. metoda statistică. informaţiilor şi materialelor recoltate: metoda calitativă (clasică). testul sociometric de constatare şi măsurare a relaţiilor preferenţiale (afective) între persoane. metoda comparativă. metoda monografică. ancheta sociologică. chestionarul sociologic. dărilor de seamă. Drumul invers. analiza de conţinut. tehnici şi procedee de prelucrare a datelor. din chestionarul sociometric al preferinţelor afective. jurnalelor. comportamente. b) metode. scrisorilor şi mărturiilor personale. experimentul sociologic natural şi de laborator. studiul de caz sociologic intensiv (clinic) şi extensiv (monografic). rapoartelor. Se disting trei categorii principale de metode. tehnici şi procedee de recoltare a materialelor. corespondenţei. din studiul documentelor. metoda tipologică. mărturiilor. bilanţurilor. tehnici şi procedee de cercetare sociologică Sociologia dispune şi operează cu două tipuri de metode : a) metode generale care sunt folosite şi în alte domenii ale cunoaşterii : metoda sistematică şi analitică. Metode.

se formulează legi şi mecanisme de acţiune. grupuri. un rol esenţial în acurateţea şi precizia cercetării îl au : tehnicile scalare.analiza factorială – variaţia cauzelor şi condiţiilor de producere şi desfăşurare – evoluţie a fenomenelor şi proceselor sociale. concrete la conceptele generale şi de ridicare de la concret la abstract. metoda panel. prohibitiv de mari. III. de la individual la particular şi apoi la general în reconstrucţia teoretică explicativă şi expozitivă a domeniului realului social. a întregului domeniu de manifestare a atributelor urmărite de cercetarea sociologică. persoane) permite cunoaşterea problemelor sociale. În corelare cu aceste categorii de metode şi tehnici. Câteva consideraţii metodologice : nu este posibilă cercetarea întregii populaţii. costurile unei cercetări exhaustive. iar prin procedeele de extrapolare şi generalizare pot fi emise enunţuri pertinente asupra întregii populaţii. tehnica extrapolării şi generalizării. a tuturor segmentelor sociale care prezintă atributele. 3. Metode de interpretare a datelor sub aspect cantitativ şi calitativ : metoda structural – funcţională. se emit prognoze asupra evoluţiei ulterioare a domeniului şi se avansează propuneri şi soluţii acţionale decurgând din implicarea ideologică a cercetătorului. stabilirea unor eşantioane (părţi) ale populaţiei sociologice (unităţi de cercetare. 45 . metoda istorico – genetică. legea numerelor mari şi teoria probabilităţii ne arată că mărirea ariei de investigaţie nu duce la creşterea semnificativă a preciziei rezultatelor cercetării. menajuri şi urmărirea pe o perioadă de timp a veniturilor şi cheltuielilor acestora. La acest nivel se elaborează o teorie sociologică despre fenomenele şi procesele sociale cercetate. metoda factorială sau multifactorială (globală). Spre exemplu studiul bugetelor de familie prin alegerea unor gospodării. trăsăturile pe care le urmărim. de ordonare şi ierarhizare a indicatorilor. metoda fenomenologică. maniere şi viziuni sociologice de raportare a datelor empirice. Tehnicile de eşantionare de o importanţă crucială în cercetarea sociologică. pentru cercetarea schimbării şi a factorilor de schimbare prin utilizarea unor eşantioane fixe. Acestea sunt tipuri.

2. metoda pasului de numărare după formula : N-r p = ——— . Stabilirea structurii eşantionului se face prin: a) selecţia aleatoare: 1.Eşantionul sociologic Este o parte a complexităţii cercetate care prezintă atributele.84. metoda selecţiei arbitrare după criterii stabilite de cercetător pe baza experienţei proprii şi a observaţiilor repetate.… până la atingerea taliei de 34 subiecţi ai eşantionului. după principiul concentraţiei. n n – talia eşantionului. mărime).112. pe profesii/ocupaţii. r – o cifră între 1 – 9 aleasă aleator.3 la sută şi care se aplică la operaţia de generalizare : “dacă 38% din eşantion prezintă un indicator. caracteristicile. marja de eroare.7 p = ———— = 28. dacă 46 . e² ─ eroarea standard. b) selecţia dirijată 1. Structura eşantionului reprezintă în mic structura. atunci 38%± 2.: atributul “alegător” poate aparţine populatiei de la vârsta de 18 ani. alcătuirea internă a populaţiei sociologice. însuşirile şi manifestările presupuse prin ipoteza de lucru că aparţin totalităţii. metoda loteriei când atributul este egal distribuit în masa populaţiei şi se pot alege oricare unităţi de cercetare şi persoane. n ─ talia eşantionului. dacă cercetăm cum au votat la alegeri (exit poll) 865 . 3 % din totalul populaţiei sociologice are acest comportament (indicator). N – masa populaţiei. Talia eşantionului se calculează după formula : N n = ————. 1+N × e² N ─ totalul populaţiei sociologice (diferită de populaţia demografică şi anume doar acea parte a acesteia care are atributul / atributele cercetate). abaterea calculată matematic prin 1. 2. 2. adică : 34 vom pune câteva întrebări persoanelor care ies din secţia de votare în ordinea : 28. eşantionarea stratificată care reproduce structura reală a populaţiei : pe sexe. pe domicilii etc. alegerea unor unităţi sociale sau subiecţi care conţin în mod condensat caracteristicile fenomenului studiat. De ex. Astfel. b) structura. Eşantionul are : a) talie (dimensiune. Astfel. c) selecţia mixtă : 1.56.

ordonarea şi ierarhizarea indicatorilor necesari. Întrebările pot fi : a) întrebări factuale (despre starea de fapt proprie subiectului: “În ultima lună aţi participat ca spectator la teatru?” b) întrebări de opinie.:împărţim oraşul Galaţi în 8 sectoare şi în fiecare sector cota parte din talia eşantionului considerând că investigarea doar a persoanelor ce locuiesc numai în câteva zone nu conduce la reprezentativitatea fenomenului studiat. acţiuni etc. 2. atitudini. Etapele anchetei sociologice sunt următoarele : I. Elaborarea ghidului de interviu şi a chestionarului. pot fi distinse : 1. După forma (formularea) întrebărilor. II. nu 47 . eşantionul cuprinde aceleaşi proporţii. d) întrebări mărturii asupra faptelor şi acţiunilor la care o persoană a fost activ (participant) sau doar asistent (martor) şi poate emite aprecieri. atât pentru cunoaşterea rezultatelor anterioare. întrebări închise la care răspunsul poate fi : a. cât şi pentru evitarea repetărilor inutile. ci integrate în grupuri şi colectivităţi sociale cu problemele şi manifestările lor diverse.populaţia are 49% bărbaţi şi 51% femei. comportamente. eşantionarea pe cote. studiul bibliografic al lucrărilor pe tema stabilită sau pe teme complementare. Ancheta sociologică Este principala metodă de investigare a faptelor. intenţii. relevanţă. accesibilitate. De ex. mod de viaţă. fenomenelor şi proceselor sociale în care se utilizează multiple tehnici şi metode. factorii ce determină opiniile. Precizarea temei – prin ancheta sociologică se studiază persoanele nu izolate. multistadială corelând ariile (unităţile) sociale cu talia eşantionului. Stabilirea şi precizarea temei constă în alegerea unui/unor atribute specifice. constatări. îndeosebi care vizează posibilitatea transformării lor în convingeri. o atitudine. evitarea efectului halou (întrebarea ulterioară este influenţată de răspunsul la întrebarea dinainte) etc. IV. preocupări. un comportament cu şansa repetabilitatăţii. atitudini : “Consideraţi că practicarea exerciţiilor fizice şi a unor jocuri sportive aduce satisfacţie oamenilor?” c) întrebări de motivaţie privind cauzele. III. opinii. formularea de întrebări şi dispunerea lor într-o anumită ordine după reguli ştiinţifice: claritate. sentinţe. Documentarea. 4. Operaţionalizarea conceptelor şi construirea. dorinţe. da b.

se verifică şi se apreciază corectitudinea momentelor I. roşeaţă) şi prin care putem aprecia sinceritatea. Elaborarea ghidului de observare a reacţiilor subiecţilor . VII. etapa finală. poziţie. e. a exteriorizărilor acestora prin gesturi. corectarea unor erori.c. f.V). altceva şi anume … V. atmosfera din tribune. a reacţiilor vegetative (sudoare. VI. Întocmirea raportului de anchetă. c. X. De ex. întrebări codificate când i se oferă respondentului variante posibile de răspuns din care alege una (raspuns unic) sau mai multe (răspunsuri multiple) care i se potrivesc cel mai bine. tema. neplăcerea pe care le are persoana intervievata şi pe baza cărora facem corelaţii cu răspunsurile verbale. calitatea jocului. concluzii şi propuneri pragmatice destinate beneficiarilor teoretici (dezvoltarea teoriei sociologice) sau practicieni (manageri. Perfecţionarea instrumentelor de cercetare. nu ştiu d. mai dificile solicitând respondentului să formuleze el însuşi răspunsul. tehnica jucătorilor. d. se aplică acestuia instrumentele de anchetă (IV. întrebări deschise. Desfăşurarea propriu. obiectivul cercetării şi în care se elaborează o analiză a fenomenului. 2.) 48 . Prelucrarea datelor XI. b.III. 3. mimică. Interpretarea datelor XII. angajamentul total al echipei favorite.II. non răspuns. se alege un microeşantion.zisă a anchetei sociologice pe eşantionul stabilit şi respectarea tuturor regulilor de operare. “Ce aspect al unui spectacol sportiv va da cea mai mare satisfacţie?” a. IX. VIII. dificultatea. factori responsabili dintr-un domeniu de activitate etc. rezultatul. Stabilirea eşantionului şi a procedeelor de ajungere la unităţile de cercetare la subiecţi. Ancheta pilot – este o etapă necesară şi esenţială în reuşita cercetării sociologice.

Definirea grupului prin gen proxim şi diferenţa specifica îl plaseaza ca tip concret al colectivităţii umane. grupul social – ansamblul de persoane între care există relaţii sociale. antrenor – sportiv etc. grupuri efemere ce durează relativ puţin. grupuri durabile – au o mare continuitate în timp. de spectatori). excedând mai multe generaţii bio – cronologice. autobuz. tată – fiu. administrativă. cu slabe relaţii de coeziune: de contact (călătorii într-un tren. de colegi (birou. c.Tipuri de colectivităţi sociale: a. Tipuri de grupuri sociale: A. grupuri dirijate – prin decizie exterioară (tehnică. elev – profesor. grupuri deliberate – asociere în vederea atingerii unui scop. grupuri spontane – pe baza simplei convieţuiri. colegi de muncă şi scoală. o anumită coeziune socială. emoţional : soţi. cerc social cu o întindere (număr) nu prea mare. şcoală. După modul de constituire: 1. C. Definirea colectivităţii umane – reuniunea umană alcătuită de bunăvoie. asocieri sau dirijări din raţiuni temporare (grup de excursionişti. cu puteri. grupuri voluntare – prin decizie proprie. organizaţională etc). După factorii de asociere: 1. economică. anturaj). 2. savant – discipol. 2. maistru – ucenic. 2. cupluri funcţionale (parteneri. opţiuni personale. cu organizarea internă şi scop (ţel) comun permanent. în cadrul căreia s-a creat şi se menţine chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp.Capitolul V SOCIOLOGIA GRUPULUI Grupul social este cadrul social nemijlocit cel mai apropiat. bunic – nepot.). permanent prin care există persoana umană şi în care se manifestă ca punct nodal al relaţiilor sociale reciproce. legături sociale şi psihosociale. prieteni. B. adeseori chiar personale care presupun respectarea aceloraşi norme de comportament şi urmăresc un scop comun. spectatori la stadion). perechi şi grupe de două persoane în care coeziunea se realizează prin contacte personale. 1. După durată : 1. b. colorate afectiv. 49 . de prieteni (anturaj).

2. studenţi . sindicale). grupuri informale (neoficiale. colectivităţi locale – rural. sportive. După mărime: 1. naţiuni. respectă şi practică aceleaşi norme de comportament. grupuri teritoriale. politice. profesori. urmăresc un ideal comun. G. militare. Grupul social – grup primar de sarcină Definiţie: ansamblul organizat de modele comportamentale relativ echivalente. criterii socio –profesionale (categorii profesionale. 2. grupuri profesionale). H. religioase etc. dotări. operă) unanim acceptat. interpsihologice. valori culturale. psihosociale) pe baza relaţiilor afective. statale. culte. Societatea globală – toate formele sociale ale vieţii colective. Grupul – ansamblu de indivizi (şi nu numai ei) care : stabilesc relaţii interpersonale. obiecte materiale (teritoriu. contacte relativ frecvente şi lideri nemijlociţi. integrate funcţional şi orientate normativ spre realizarea unui obiectiv (sarcină. urban. După tipul de legături : 1. structuri simple. F. După frecvenţa contactelor şi a mecanismelor de reglare a coeziunii şi solidarităţii : 1. 2. avere). juridice. constelaţia de tipuri de comunităţi sociale existente concominent. se completează în cadrul unei formaţiuni sociale. 50 . grupuri mici. provincii. E. reglementare a comportamentelor prin legi generale. grupuri secundare raporturi pe bază de interese sociale: organizaţii politice. sindicate. Elementele componente ale grupului social : oamenii – membrii grupului. identitate şi istorie proprie. economice. îşi menţin continuitatea mai multe generaţii şi prezintă particularităţi culturale. pe bază de statut. regulamente (partide. morale. personalitate. sistem de norme şi relaţii ce dictează coeziunea socială (popoare. politice. nu au diviziuni interne. sportivi). interindividuale. După criterii de normare a relaţiilor : 1. care se intersectează. ocupaţionale: muncitori. elevi. 2. ingineri. program. grupuri formale (oficiale). de ocrotire. acţionează împreună pentru înfăptuirea unui obiectiv comun. state – contacte sporadice. asociaţii. cu lideri mijlociţi.D. organizate planificat. tradiţii. organizaţii religioase. 2. au sarcini pe care le îndeplinesc. grupuri primare. sedii. structură complexă. grupuri mari cu întindere orizontală. grupuri de scop.

3. chiar exclus). acţiuni. 2.simboluri (steag. grupurile de sportivi. Modelele grupului – fiecare grup impune membrilor săi anumite obligaţii. Grupuri care absorb în totalitate personalitatea membrilor. cu grad mare de risc şi pericol. Ex. sectante. Sunt grupuri speciale. Calitatea de membru al grupului deţinută de o persoană presupune : 1. de vecinătate. Grupuri care absorb doar parţial personalitatea membrilor săi. să interiorizeze (cel puţin parţial) valorile grupului : valori generale acceptate de grup. Îndeplinirea acestor condiţii generează starea reală de apartenenţă la grup şi sentimentul de apartenenţă. elitare. culturale). să se identifice cu tendinţele sale comune (idealuri. scopuri. le prescriu cu precizie aria manifestărilor libere şi le impun o supunere totală faţă de modelele grupului. Calitatea de membru al grupului – trebuie să distingem între : 1. care se dezinteresează de ceea ce fac membrii lor în afara cadrului şi împrejurărilor în care se reunesc. specializate. culturale. 51 . nu face parte efectiv şi afectiv din grup. pe când persoana care nu le îndeplineşte are doar iluzia participării la grup.. de calugări. ţinută. Grupurile se diferenţiază şi după aria şi gradul de absorbţie a personalităţii membrilor săi : 1. private şi. Fenomenul de absorbţie a personalităţii Integrarea într-un grup social şi procesul de socializare a individului presupune ca acesta să-şi limiteze libertatea personală ca manifestare a personalităţii. siglă. administrativă a unor oameni (grupa de studenţi stabilită de secretariat). 2. sentimente. să interiorizeze în structura personalităţii sale acele trăsături caracteristice grupului. imn. de timp liber etc.: grupurile profesionale. politice. convingeri. să acţioneze pentru înfăptuirea sarcinii comune (persoana inactivă este un balast pentru grup fiind marginalizat. într-o anumită măsură. are slabe legături cu ceilalţi şi cu grupul ca întreg.: grupuri militare. de spioni. valori proprii stabilite de grup în funcţie de specificitatea grupului (vezi mai departe la trăsăturile grupului). 3. comportamente până la relaţii cu alţii şi vestimentaţie. de comando. cu sarcini deosebite ce necesită o coeziune şi solidaritate maxime. relaţii sociale – organizare internă instituţionalizată şi ierarhizată. etnice (în pericol de asimilare şi dispariţie). ceea ce este permis şi ceea ce nu le este permis – de la idei. modele de conduită (model fizic şi model moral). vestimentaţie). credinţe. grupul social ce prezintă trăsături sociale şi psihosociale. obiective profesionale. firmă. formele obiective de agregare aleatoare. Ex. 2.le lasă o marjă relativ mare de libertate de manifestare şi de asociere la alte grupuri cu modele comportamentale proprii. insignă.

Modelul fizic - înfăţişare exterioară (uniforme, însemne, chiar coafura), limbaj ( argouri, jargoane), gesturi. 2. Modelul moral – ansamblul de trăsături morale: devotament, disciplină, conştiinciozitate, spirit de echipă, cooperare, subordonare, sprijin reciproc, fair – play, chiar sacrificiu. Încălcarea modelelor grupului (îndeosebi cele morale) este sancţionată (sub aspect sociologic represiunea – chiar maximă – este justificată) deoarece sunt ameninţate înseşi bazele existenţei grupului, grupul fiind în situaţie de autoapărare. 4. Procesul de socializare şi integrare socială La naştere, individul este o fiinţă umană virtuală, potenţială. Calitatea de om, ca fiinţă socială, nu este dată, ci construită prin trăirea în societate şi prin acţiunea societatăţii asupra individului. Socializarea este procesul prin care persoana umană, viitoarea personalitate, învaţă şi interiorizează în întreaga sa viaţă, elementele socio – culturale ale mediului social concret, le integrează în structura personalităţii sub influenţa experienţelor, a activităţilor în societate şi prin acţiunea agenţilor de socializare : familia, instituţii şcolare, profesionale, mijloace de comunicare, practic întreaga societate în cadrul particular, imediat de existenţa oamenilor – grupurile sociale. Socializarea presupune patru aspecte fundamentale : 1. achiziţia culturii, însuşirea de cunoştinţe, valori, simboluri, stereotipe, modele de comportament şi acţiune ; 2. integrarea culturală, interiorizarea valorilor şi normelor culturale şi sociale, înscrierea lor ca trăsături ale eului propriu, ale personalităţii omului: convingeri, credinţe, atitudini, conduite; 3. adaptarea la mediu, exercitarea efectivă a acţiunilor , comportamentelor de rol în conformitate cu normele şi cerinţele organizaţiilor şi grupurilor sociale, ale celorlalţi oameni; 4. creşterea dependenţei persoanei faţă de colectivitate atât sub aspect social, cât şi psihosocial , afectiv. Procesul de socializare si integrare socială se bazează pe continuitatea relaţiilor sociale, pe dinamica grupurilor şi a status-urilor şi rolurilor sociale şi psihosociale . Etapele socializării : 1. Socializarea primară în care se pun bazele personalităţii omului şi agentul principal de socializare este familia. 2. Socializarea secundară în care personalitatea se amplifică şi se desăvârşeşte în notele esenţiale. Agentul social principal este şcoala precum şi celelalte forme de socializare : organizaţiile de copii şi tineret (care acum, în societatea românească nu sunt prezente şi semnificative) organizaţiile politice, culturale, sportive, turistice şi îndeosebi profesionale şi de muncă . 3. Socializarea ulterioară (terţiară, permanentă) exercitată asupra adulţilor conform principiului şi experienţei ca personalitatea şi manifestările

1.

52

comportamentale ale oamenilor se formează, se dezvoltă, se conservă şi se modifică pe tot parcursul vieţii . Diminuarea, deteriorarea sau, mai grav, întreruperea raporturilor sociale produc modificări în structura, unitatea, coerenţa şi formele de exprimare ale personalităţii contrare socializării, marginalizarea, asocialitate, antisocialitate . Pe toată durata vieţii, oamenii se integreaza succesiv şi participă simultan la numeroase grupuri sociale. Dinamica socializării şi a personalităţii este, în viziunea culturologică, definită de noţiunile status şi rol. 5. Noţiunile de status şi rol Poziţia ocupată de persoana umană în grup, colectivitate, societate se defineşte prin deţinerea (asumarea) de status-uri şi interpretarea de roluri complementare . Statusul (statutul) social al unei persoane = ansamblul comportamentelor pe care le poate aştepta ( sau pretinde ) în mod legitim persoana respectivă din partea altora (indivizi, grupuri, instituţii) Studentul se aşteaptă, chiar cere celorlalţi oameni să-l considere ca atare, ca student, să se comporte faţă de el în conformitate cu însuşirile şi drepturile sale prescrise normativ, de societate şi grup. Rolul social (comportament de rol) = ansamblul comportamentelor pe care le pot aştepta, chiar pretinde, în mod legitim ceilalţi oameni (grupuri, organizaţii, instituţii) faţă de ei de la persoana respectivă. Ceea ce trebuie să facă, să întreprindă, să arate persoana deţinătoare a unui status pentru a justifica locul , poziţia pe care o are la un moment dat în cadrul grupului, colectivităţii, societăţii. Ca membru al societăţii, persoana deţine numeroase statusuri : de cetăţean român, moldovean, gălăţean, bărbat, tânăr, student, sportiv, căsătorit, membru al unei organizaţii profesionale, sindicale, politice, culturale, de spectator la teatru, meci, concert, călător în autobuz, vecin de scară (bloc, stradă) etc. Corespunzător trebuie să se comporte ca cetăţean, bărbat, student, sportiv, spectator, soţ, vecin conform normelor impuse de organizaţiile, colectivităţile, grupurile din care face parte şi care îl acceptă recunoscându-i statutul. Dinamica status – rolurilor se manifestă şi prin incompatibilităţi, contradicţii, deviante şi conflicte : Statusuri incompatibile în raport cu fenomenul de absorbţie a personalităţii sau cu normele sociale. Exemple : călugări – căsătoriţi; sportiv – băutor şi fumător; student – care nu învaţă. Conflict status – rol când comportamentul efectiv al persoanei contravine cerinţelor de statut. Exemple : sportivul – membru al unei echipe “joacă” în favoarea adversarului; spion dublu; funcţionarul public încalcă legea, studentul care lipseşte de la ore. Devianta de status rol când normele prescrise unui status şi practicate într-un rol se transferă în alt context social, asupra unui alt status. 53

Exemple : militarul care se comportă în familie ca la cazarmă; boxerul care confundă strada cu ringul. În raport cu dinamica negativă a status – rolurilor grupul poate fi tolerant (în anumite limite) sau intolerant . Cu cât grupurile sunt mai unitare, omogene, puternic ierarhizate, cu prestigiu superior, performanţe, în competiţie şi în conflict cu altele sau în primejdie, cu atât sunt mai intolerante. Toleranţa este prezentă şi justificată: În perioada de adaptare la cerinţele grupului pentru membrii noi; În starea de anomie (lipsa de normalitate, de legalitate, de organizare) când grupul se destramă şi îşi pierde identitatea şi specificitatea (a se observa ce se întâmplă cu echipele sportive care retrogradează). 6. Trăsături caracteristice ale grupurilor sociale. Grupurile sunt structuri sociale, realităţi supraindividuale cu o existenţă distinctă faţă de elementele componente, observabile în raport cu reflexia lor în planul conştiinţei şi al cunoaşterii, realizând ca entităţi sociale multiple relaţii şi acţiuni, determinante şi determinate în contextul social complex prezentând o serie de trăsături definitorii. Aceste trăsături sunt : a. Identitatea grupului; b. Componenţa grupului; c. Continuitatea grupului; d. Specificitatea grupului; e. Centrele de grupare; f. Sarcina grupului; g. Sentimentul de superioritate; h. Voinţa grupului; i. Solidaritatea de grup; j. Coeziunea de grup; k. Forţa grupului; Identitatea grupului deosebeşte grupul de cercul social sau de colectivităţile locale prin faptul că : au o componenţă stabilă, se ştie cine face parte din grup, în timp ce alte forme de socializare se caracterizează prin anonimatul persoanelor; grupul stabileşte anumite modalităţi de acceptare a membrilor; îşi precizează sfera domeniului său (grup de muncă, profesional, sportiv, şcolar etc.). b. Componeţa grupului decurge din identitatea sa în corelare cu status-urile şi rolurile membrilor săi (muncitori, ingineri, profesori, sportivi, elevi etc) . Ca realitate supraindividuală şi structura socială grupul nu se confundă cu un număr de indivizi cu nume şi prenume. El se schimbă în timp prin : plecări : deces, vârsta, mutare, retragere, excludere; sosiri : accedere , încadrare, promovare. 54 a.

c. Continuitatea grupului . Cu toate schimbările în componenţă, grupul îşi păstrează identitatea şi durează o lungă perioadă de timp . Continuitatea grupului este asigurată prin : durabilitatea condiţiilor materiale (teritoriu, clădiri, avere, funcţii sociale etc) ; durabilitatea simbolurilor (stema, steag , sigla, culori, sigilii, nume – denumire) ; permanenţa modelelor fizic şi moral; permanenţa valorilor şi ideologiei. d. Specificitatea grupului decurge din diviziunea socială a muncii, a activităţilor şi funcţiilor pe care le îndeplineşte în complexitatea vieţii sociale. Schimbarea specificităţii determină schimbarea componenţei şi identităţii grupului: o echipă sportivă studenţească îşi modifică specificitatea prin includerea unor elevi şi muncitori. Specificitatea impune norme şi criterii speciale pentru membrii săi de admitere şi excludere . Caracterul specific este asigurat de omogenitatea trăsăturilor persoanelor care compun grupul : grup de vârstă, grup profesional de strungari, grupuri rasiale, grupuri etnice, culte religioase, grup de fotbalişti, de voleibalişti, de hocheişti etc. Centrul grupului are două accepţii : bazele materiale ale existenţei grupului (teritoriu, local, dotări etc.); centrul de grupare (valori, simboluri, ideologia) . Centrele de grupare sunt baza durabilităţii, în timp având funcţia de concentrare a activităţii grupului, de favorizare a contactelor între membrii grupului : loc de întâlnire; loc de dezbatere; loc de decizii. Privarea de centrele de grupare are ca efect : imposibilitatea contactelor; întreruperea relaţiilor; dispariţia organizării interne şi a instituţiilor; dizolvarea grupului . f. Sarcina grupului constituie trăsătura esenţială a grupului definit sociologic ca grup primar de sarcină. Sarcina grupului = stări de lucruri şi fenomene stabilite şi definite în mod conştient care orientează şi structurează activitatea grupului şi în raport cu care se apreciază performanţele acestuia . Sarcina (sarcinile) grupului este stabilită întotdeauna în mod intenţionat, definită prin statut (regulament) sau prin alte forme de înţelegere între membri şi este acceptată şi cunoscută de ei. 55 e.

poziţii independente ale indivizilor.Ea este altceva decât suma funcţiilor şi acţiunilor pe care le îndeplinesc membrii grupului. sentimentul propriei importanţe. Realizarea sarcinii grupului conferă membrilor săi : sentimentul sensului existenţei grupului. subapreciere sau supraapreciere. sarcina are o structură complexă ce poate fi analizată şi influenţată pe baza a trei criterii : gradul de structurare a sarcinii. pe postul său şi-a făcut datoria dacă rezultatul final al instituţiei este negativ. un plan de acţiune. este alcătuită din reţeaua de relaţii funcţionale. 3) Sarcina cu structurare medie. sentimentul apartenenţei la grup – grupul definindu-se pentru individ ca “grup de apartenenţă”. Decizia corectă în stabilirea sarcinii – care revine structurii ierarhice de conducere în cooperare cu membrii grupului – constă în evaluarea temeinică a resurselor materiale şi umane. Se poate exemplifica prin aruncarea unei mingi în curtea şcolii şi elevii în pauză se reped la ea s-o lovească. a stimulentelor materiale şi morale ale motivaţiei membrilor grupului. nu prezintă trăsăturile unui grup social.ca element şi trăsătură fundamentala a grupului. 4) Sarcina superior organizată. Un funcţionar nu se poate limita la faptul că. se stabilesc scheme precise. a factorilor de risc. configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale de comunicare. Se disting cinci grade de structurare: 1) Sarcina total nestructurată : lipsa de informaţie despre modul şi mijloacele de acţiune. de calitatea deciziei şi de stilul de conducere. descurajare. 2) Sarcina cu structurare redusă . lipsesc normele de comportament şi regulile prescrise. o tactică adecvată situaţiilor concrete. 56 . de fluxurile de informaţii. ci din contribuţia la performanţa grupului . a) Gradul de structurare a sarcinii este dependent de specificul activităţii. Când se dau toate elementele şi informaţiile necesare atingerii scopului. Fixarea unei subsarcini sau unei suprasarcini constituie o eroare care generează dezinteres. 5) Sarcina integral structurată. tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. satisfacţia de a fi contribuit la opera comună. Sarcina unui membru al grupului nu constă în realizarea unui fragment din sarcina grupului. relaţii de conducere aleatorii şi stiluri de conducere indiferente exercitate cu fiecare persoană în parte. de coacţiune şi de suplinire. Structura sarcinii . de organizarea internă. de înzestrarea materială.

alegerea componenţilor colectivului de muncă. secţiile de B producţie industrială. dactilografele etc. C→ strungarii într-o secţie.sentimente de neputinţă sau de absurditate. Se disting următoarele tipuri de sarcină: 1) Sarcina aditivă – relaţii funcţionale de acelaşi tip: →A→ →B→ →C→ – performanţa potenţială este în funcţie de suma capacităţilor individuale. C E c) Configuraţia relaţiilor funcţionale interindividuale în executarea sarcinii grupului – reprezintă o constelaţie de raporturi între membrii grupului care antrenează toate trăsăturile definitorii ale grupului şi multitudinea relaţiilor psihologice. zidarii etc. financiare. 1) Sarcina autonomă care nu implică şi nu este implicată în raport cu alte persoane sau grupuri. serviciul de corespondenţă al instituţiei. psihosociologice şi sociale dintre oameni. Acestea au în vedere raporturile de cooperare – subordonare atât între membrii grupului. A→B→C A D jocurile sportive colective cu scheme tactice şi relaţii de cooperare complexe. B→ competitorii în sporturile numite individuale (şah. 3) Sarcina care condiţionează cantitativ şi/sau calitativ altă persoană sau grup. funcţionarii etc. 2)Sarcina condiţionată cantitativ sau calitativ de altă persoană sau alt grup. jucătorul care dă pasa decisivă. cât şi între microgrupuri în cadrul unei organizaţii. A→B piloţii care depind de mecanici. susţinători. tensiuni şi conflicte intragrupale şi deteriorarea relaţiilor cu alte structuri sociale: ierarhice. B→A primii trei alergători la o ştafetă. b) Tipuri de implicare în reţeaua sarcinilor conexe. A→ departamentul şi serviciile din instituţiile publice. nataţie). registratura la o instituţie publică. 4) Sarcina care este condiţionată şi condiţionează cantitativ şi/sau calitativ alte persoane sau grupuri în fluxuri complexe. spectatori etc. bibliotecara etc. colectivităţi. iar acţiunea liderului se îndreaptă către fiecare persoană în parte 57 . trăgătorul dependent de ridicător la volei. Trăsăturile grupului nu influenţează pe fiecare membru în parte decât în mod difuz. contează calităţile individuale.

Ex. tehnicieni.. însă rezultatul poate fi influenţat negativ dacă un singur individ nu corespunde cerinţelor individuale calculate în contextul global. medici. 3) Sarcina convergentă – relaţiile funcţionale intercondiţionate converg către acelaşi obiectiv. rolul climatului de grup. iar stilul de conducere al liderilor este.. funcţionari.C……. Membrii echipelor sunt determinaţi de motivaţii diverse în contribuţia la scopul comun. --------A------.−. nataţie.-. individual compus la gimnastică. 2)Sarcina complementară – relaţii funcţionale independente de tipuri diferite : A → −. în special de veriga cea mai slabă. 4) Sarcina conjunctivă – relaţiile funcţionale sunt în lanţ: →A→B→C→D→S – performanţa potenţială depinde de fiecare persoană. profesionale. Relaţiile interindividuale nu au o importanţă psihosocială. Se manifestă totalitatea relaţiilor sociale şi psihosociale. cel mai eficient fiind cel autoritar. cu necesitate. iar stilul de conducere al liderului se adaptează fiecăruia în parte. lucrul la banda rulantă. 5) Sarcina disjunctivă – relaţiile funcţionale sunt convergente nu spre obiectivul concret.-.−. Ex. naţionale. servicii.− B−. Sunt grupuri eterogene.→ } -.fiind eficiente toate stilurile de conducere în funcţie de personalitatea acesteia. → – performanţa potenţială depinde de calitatea interacţiunilor şi capacităţilor individuale. muncitori. : ştafeta la atletism.: colectivele complexe. influenţate de valori şi norme general umane. eficienţa organizării interne şi a relaţiilor cu alte grupuri şi instituţii sociale.-.− → ……. a trăsăturilor definitorii ale grupurilor sociale.. noncoezive.-. administratori. cu solidaritate şi voinţă de grup patriotice. cu specificitate supragrupală. lipsite de relaţii de cooperare. democratic.B -. ci spre o persoană cu o funcţie esenţială în înfăptuirea sarcinii : →A C →S →B 58 .……C……. → – performanţa potenţială este dată de suma performanţelor individuale.→ => S { .

de prestigiu cu mare influenţă în apartenenţa la grup. Ex. funcţionarul care finalizează o lucrare complexă. de reechilibrare a diferitelor trăsături poziţionate diferenţiat şi inegal într-o ierarhie. de tipuri diferite şi diverse. 6) Sarcina compensatorie – relaţiile funcţionale sunt complexe şi multilaterale. Are şi o funcţie compensatorie. conjugă şi orientează spre funcţionalitatea finală. ideologici. servicii. Rezultatul este datorat contribuţiei însumate a capacităţilor medii pe care conducătorul instituţiei publice. f) Solidaritatea de grup constă în : sentimentul comunităţii. handbal.: jocurile de echipă în care schemele tactice pun în situaţie de finalizare pe un component al grupului acelaşi sau altul: fotbal. chiar sentimentul propriei perfecţiuni. concordanţa sentimentelor şi intereselor personale cu ale celorlalţi membri şi cu ale grupului ca întreg.– performanţa potenţială depinde de contribuţia punctului de convergenţă (C). Superioritatea grupului = ansamblul de reprezentări despre importanţa şi superioritatea proprie chiar şi numai într-un domeniu limitat. firmei le asamblează. hochei. C 59 . psihologici şi psihosociali. se exprimă şi se măsoară obiectiv prin eficacitatea acţiunilor individuale şi performanţa grupului în mod constant. stimularea voinţei colective împleteşte factori materiali. vreme îndelungată. Aici se evidenţiază capacităţile manageriale. →A →B S – performanţa potenţială a grupului este dată de media capacităţilor indivizilor componenţi ai echipei complexe. judecătorul când dă sentinţa etc. serviciile funcţionale de montare a unor produse. identificarea membrilor cu grupul. măiestria liderilor şi valoarea practică a cunoştinţelor din ştiinţele social – umane. e) Voinţa grupului (voinţa colectivă) : reprezintă sinteza tendinţelor lăuntrice ale indivizilor de a realiza sarcinile colective. Pericole :”narcisismul individual” şi “elitismul colectiv” care perturbă. d) Superioritatea grupului şi sentimentul de superioritate asupra altor grupuri. Sentimentul de superioritate generează sursele şi motivele de mândrie. tensionează şi deteriorează relaţiile cu ceilalţi. morali.

Se disting grupuri puternice şi grupuri slabe cu influenţe observabile asupra securităţii generale sau speciale a membrilor grupului. cruciale. valori înalte ale rasei. război. intoleranţă crescută faţă de comportamentele deviante. lipsa diviziunilor interne (subgrupuri. ocupaţie. retrogradare. 60 . de adeziune. găşti. independenţei. în împrejurări excepţionale. trezirea zelului excesiv. contribuie la adaptarea manierelor (stilurilor) de conducere. disciplină severă. institutii şi grupuri ale societăţii locale şi globale. Aceşti factori pot funcţiona distinct sau împreună. înălţătoare etc. patriotismul. afective. stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup : organizare compactă. pierderea demnităţii. densitate mare a relaţiilor preferenţiale. etniei. grad ridicat de consens. acţiunile şi procesele sociale. părţile fiind strâns legate între ele. pericolul extern . nivel înalt de integrare a indivizilor în grup. g) Coeziunea grupului – situaţia de a se manifesta ca un tot. identică şi solidară (toşi ca unu) în situaţii diferite. acţiunea unor conducători carismatici care coagulează toate energiile. autoritate. reactivitatea comună. chiar a fanatismului. cooperare. Un ansamblu noncoeziv nu poate fi definit ca grup.practicarea de către toţi membrii a aceloraşi modele de comportament şi de acţiune. Totalitatea elementelor componente ce sunt totodată trăsături ale grupului social se află în multiple raporturi de intercondiţionare. mai ales. dispariţia grupului. subordonare din care rezultă locul şi rolul grupului în structurile. influenţa cu alte structuri. În consecinţă. ideologiei. valoarea de cunoaştere şi pragmatică a mecanismelor şi fenomenelor socio – psihosociologice în diverse domenii ale vieţii şi activităţii. pozitive reciproce. h) Forţa grupului – calitatea internă cu răsfrângere exterioară în raporturile de putere. Factori de creştere. a devotamentului pătimaş. bisericuţe). conştiinţa îndeplinirii unor sarcini deosebit de importante. identităţii etc. prestigiului.

b. Analiza echipei manageriale evidenţiază : A) Componenţa echipei manageriale care include : a) membrii săi. este îndeplinită într-o organizaţie de către echipa managerială. influenţă etc. metode şi stiluri de conducere. Funcţia de reglare. c) sistemul de elemente în ansamblul lor: 1. relaţii de rol. politice. responsabilitate faţă de instanţele ierarhice pentru conducerea şi desfăşurarea corespunzătoare a întregii activităţi specifice.). acestea în conformitate cu faptul ca sistemele nu sunt niciodată izolate şi nu sunt reductibile la scopul (scopurile) pe care le urmăresc. care defineşte rolul psihosocial. modele de interacţiune reciprocă. structura de comunicare –liniile de comunicare interpersonală. ambiţii. trăsături morale). manageriale. interese şi concepţii comune. 1. B) Structura echipei manageriale ca întreg al unor substructuri : a. 2. principiul interrelaţiilor acestora. modele de interrelaţii diverse. afective). autoritate. 4. structura cognitivă – determinată de dispunerea percepţiilor interpersonale. poziţionarea care permite exercitarea funcţiilor prin completare şi armonizare competentă şi eficientă. valorile şi atitudinile faţă de valori (aspiraţii. b) trăsăturile personale şi psihosociale. 6. 61 . organizatorice şi de conducere. 5. un statut definit.Capitolul VI MANAGEMENTUL ORGANIZAŢIILOR Organizaţiile formale investite cu funcţii specializate şi îndeplinind roluri instituţionale constituie o caracteristică structurală a societăţii contemporane. În terminologia teoriei sistemelor şi a ciberneticii fiecare sistem dispune de o componentă ce exercită funcţia de autoreglare internă şi de reglare a raporturilor cu alte sisteme (subsisteme) ale ansamblurilor supraordonate. trăsăturile personalităţii membrilor (cunoştinţe profesionale. structura de rol – configuraţia poziţiilor şi funcţiilor formale şi informale ( intersubiective. c. tip feed-back.Echipa managerială Este o entitate psihosocială cu : structura constantă. 3. 7. membrii.

grup) statuată economic. politic. organizaţie. dispoziţiile. Lipitt şi R.dată de specializarea relaţiilor funcţionale. Între numeroasele tipologii ale liderilor şi stilurilor de conducere cea mai utilizată tipologie este cea dată de R. Stilul (maniera) de conducere – modalitatea concretă în care liderul exercită puterea. Relaţia de conducere ce desemnează natura şi tipurile relaţiilor de putere decurgând din poziţia reală a oamenilor într-un sistem social (societate. comenzile. b.absolut. recurge la laude şi mustrări deseori lipsite de tact. structura sociometrică – ca distribuţie a relaţiilor simpatetice existente între membrii echipei manageriale.moderat 2. profesional etc. liderul moderat însoţeşte ordinele cu rugăminţi personale. e. cultural . tipul autoritar: .se defineşte prin locul central pe care îl au ordinele. Se impune luarea în considerare a trei aspecte : a. Scurtă descriere Tipul autoritar . 62 .d. se angajează în critici neconstructive. c. tipul permisiv (laissez – faire). Liderul (conducătorul) ca funcţie instituţionalizată (formală) şi ca status – rol psihosocial cel mai înalt în structura afectivă (sociometrică) a grupului (maxim de simpatie şi apreciere din partea celorlalţi). Liderul : emite comenzi dezbinătoare. structura de putere – aranjamentul modalităţilor de adoptare a deciziilor colective. Ca subsistem. 2. 1. nuanţează comenzile :” aş fi mulţumit dacă … faci ceea ce iţi ordon!”. structura ocupaţională . Stiluri de conducere – problema sociologică a liderului. 3.colectivitate.K. f. influenţa şi autoritatea asupra celorlalţi (cei conduşi) şi gradul de acceptare de către grup. Liderul (conducătorul) care poate fi unipersonal sau colectiv focalizează eforturile grupului în realizarea obiectivelor. . echipa de conducere (managerială) se supune tuturor mecanismelor sociale şi psihosociale şi prezintă totalitatea trăsăturilor socio – psihosociologice ale grupului social la un rang mai ridicat decât media optimă. White. Ca subtip. tipul democratic.

îngăduitor. în unele genuri de sport etc. stimulează autoconducerea.) Acceptarea manierei autoritare este susţinută şi de gradul sporit de securitate de care beneficiază membrul subordonat al grupului. 63 . evită sancţiunile represive. Tipul democratic – se caracterizează prin locul central al valorilor. este pasiv. ajută membrii grupului cu sugestii valoroase. iar persoana este mai motivată de sentimentul libertăţii şi dreptăţii. binevoitor. are spirit practic. Tipul permisiv (laissez – faire) – este caracteristic grupurilor cu o structură redusă sau medie a sarcinilor relativ independente ale membrilor. extreme. în situaţii dificile abundă cu informaţii. în care performanţa este dată de o reţea largă de cooperări şi subordonări. normelor şi informaţiilor. Stilul democratic este eficient în cazul relaţiilor complexe. Liderul : împarte cu grupul luarea deciziilor. cu sarcini deosebite (militare. incapabil de decizii ferme.Liderul autoritar este eficient în cazul grupurilor cu mare coeziune şi solidaritate. justificări. nu stabileşte ţeluri precise. transmite informaţii utile pentru motivarea subordonaţilor. Stilul de conducere (liderul) are o mare influenţă în procesul de socializare şi integrare socială a grupului şi oamenilor. asupra personalităţii lor şi asupra relaţiilor grupului cu alte grupuri şi cu structurile ierarhice. exagerat prietenos. este jovial. Liderul : se rezumă la acte birocratice. este flexibil în adoptarea procedeelor de acţiune. diferenţiate. nu are suficientă încredere în forţele proprii.

1972. Univers enciclopedic. Mihu Achim. 64 .Ştiinţifică.”Ancheta şi metodele ei”. Larousse. Petre Andrei. 17. Bucureşti. 19.”Dicţionar de sociologie”. 23. “Dicţionar de sociologie”. Tendinţe şi controverse”. 10. Petru Ilut. Bucureşti. Ed. Politică. “Chestionarul în investigaţia sociologică”. Bucureşti. 1998. “Comunicarea”.”Sociologia americană. Ed. Politică. 22. 11. Lucia Dumitrescu Codreanu. Mesagerul. Antologie” Ed. Ed. Militară..Ştiinţifică. 12. Ed. Ed. Ed.a. “Sociologie generală”. 1973. 1971. 1993. Cătălin Zamfir. 20. Bucureşti. Bucureşti. “Dicţionar de sociologie”. Ştiinţifică. 1998. Bucureşti. Ed.” Sociologia organizaţiilor”. 1975. Ed. “Sistemul sociologic al lui Talcott Parsons”.). Iaşi. “Istoria ideilor sociologice”. “Elemente de sociologie rurală”.1975. Babel. 1997. Ovidiu Badina (coord. 13. 21. 1970. Ştiinţifică şi Enciclopedică.a. Colecţia Sinteze Sociologice. “Sociologia românească azi”. “Noţiuni elementare de sociologie”. Emile Durkheim. Enciclopedica română. Polirom. Cluj Napoca.1974. Ed. 1998. Iaşi. 1996. Bucureşti. Michel Lallement. 15. 8. 3. Bucureşti. 1998. “Sociologie”. Raymond Boudon (coord. Bucureşti. Ed. Claudette Lafaye. Ed. Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică. 1984. Colecţia Ştiinţa pentru toţi. Coord. Academiei RSR. “Cunoaşterea sociologică”. Haralambie Culea. Ştiinţifică şi Enciclopedică. Ed. Ştiinţifică.. Ed. ***. 4.”Sondajele de opinie publică”. Wrigth Milles. Traian Rotariu. Ştiinţifică. Dacia. Cluj. Vasile Miftode. Ştiinţifică şi Enciclopedică.1996. Societatea pentru ştiinţă şi tehnică. Humanitas. Jean Stoetzel.1970. Chombart de Lauwe. 25. Katie Milo s. Traian Herseni. Bucureşti. “Sociologia americană a grupurilor mici”. 9.BIBLIOGRAFIE ORIENTATIVĂ 1. Polirom. Academiei RSR. ***. “Sociologia militans” (15 vol.).”Regulile metodei sociologice”.1976. Iaşi.1972. Nim. 5. Ed. 7. François de Singly s. Bucureşti. Jan Szczepanski. Bucureşti. Politică. Ed.Girard. Ed. Ed.1971. 18. Ed. Ed. 6. Ed. 26. 1975.1995. 24. A.). 1970. 1972. Ed. 1998. Bucureşti. Antet. “Tratat de sociologie”. Colecţia Idei Contemporane. 2. 1974. Ed. 16. Septimiu Chelcea. Bucureşti.”Introducere în relaţiile publice”. ***. Bucureşti.Lazăr Vlăsceanu. Bucureşti. Gilles Ferréol. 14. “Probeme de sociologie”. Polirom. Nicki Stanton.”Pentru o sociologie a aspiraţiilor”. Ed.Ed. “Imaginaţia sociologică”. Mihail Cernea. “Ce este sociologia?”. 27. “Sociologia franceză contemporană.

28.”Tehnici de manipulare”. 29. Ed. Bogdan Ficeac. “Comportamentul consumatorului.1972. “Cercetări de sociologie economică”.”Metoda normativă în psihosociologia organizării”.1996. Cătălin Zamfir. Economică. 1969. Ştiinţifică. Bucureşti.Teorie şi practică”.Ştiinţifică. Bucureşti. 1997. 31. Nemira. Nicolae Teodorescu. Iacob Catoiu. Ed. Ed. 30. Ed. ***. 65 .

Care sociolog a afirmat că „sociologia este mai veche decât numele său”? a) Raymond Boudon b) Ferdinand Tönnies c) J. socială 7. Platon şi Aristotel au abordat o nouă viziune asupra societăţii prin: a) filosofia istoriei b) teoria socială normativă c) fizica socială 5. Din ce rezidă cauzele interesului pentru cunoaşterea sociologică. dar şi empirică a evenimentelor şi proceselor sociale d) explicarea formării universului 2. Stuart Mill 3. ştiinţifică? a) aflarea unor legităţi sociale obiective b) formularea unei filosofii generale c) desluşirea raţională. Cine este considerat a fi formulat prima „sociogonie”? a) Hesiod b) Platon c) Aristotel 4. Care sunt direcţiile fundamentale pentru apariţia sociologiei ştiinţifice? a) filosofia raţionalistă a istoriei b) maniera deductivistă c) cercetarea empirică a fenomenelor sociale 66 . Care idee esenţială pentru sociologie a fost enunţată în doctrina socială creştină? a) societatea este o prelungire a naturii b) lumea socială este independentă c) omenirea este. prin natura sa.TESTE CAPITOLUL I 1. În care etapă a premizelor sociologiei se punea primatul absolut al comunităţii în raport cu individul? a) Antichitatea b) Evul Mediu c) Epoca modernă 6.

Care condiţii au fost întrunite pentru a trece de la stadiul preştiinţific la sociologia ştiinţifică? a) apariţia unei categorii de profesionişti b) acumularea premizelor ştiinţifice şi instituirea metodelor de cercetare c) eşecul explicativ al teoriilor generale d) maturizarea obiectului sociologiei 12. Cine este acesta? a) Gianbattista Vico b) Niccolo Machiavelli c) Thomas Hobbes 9. Cine este considerat întemeietor al sociologiei ca ştiinţă? a) Auguste Comte b) Georges Gurvitch c) Pitirim Sorokin 13. Care reguli pentru sociologie au fost introduse de către Montesquieu? a) studiul condiţiilor concrete.Simon b) Karl Marx c) Emile Dürkheim 11. economice şi politice b) observarea metodică riguroasă a faptelor sociale c) acţiunile şi comportamentele oamenilor sunt determinate de legi d) introspecţia şi intuiţia 10. rolul cauzal în acţiunea umană a intereselor şi dorinţelor. Definirea socialului prin fenomenul de „imitaţie” aparţine lui: a) Gabriel Tarde c) Max Weber d) Petre Andrei 67 . geografice. specificul socialului? a) instinctele înnăscute ale oamenilor b) sistemul de grupare c) perspectiva istorică 14. Un precursor al sociologiei afirmă. în concepţia lui Emile Dürkheim şi Georges Gurvitch. În ce constă.8. Cine a formulat prima dată (1802) ideea existenţei claselor sociale şi a luptei de clasă? a) Saint . prima dată.

Care sunt problemele fundamentale ale societăţii şi sociologiei? a) raportul dintre individ şi societate b) care este factorul determinant al vieţii şi dezvoltării sociale c) problema legilor sociale d) succesiunea perioadelor istorice e) unicitatea sau pluralitatea civilizaţiilor în univers 68 . care este „semnul” socialului? a) valoarea b) indiferenţa c) puterea 17. În ipostaza opoziţiei între individ şi societate. Care sociologii de ramură studiază structurile fundamentale ale societăţii? a) sociologia grupurilor. Obiectul de studiu al ecologiei sociale îl reprezintă: a) geneza structurilor şi proceselor sociale b) condiţiile mediului natural (umanizat) şi social c) ansamblul instituţiilor sociale 20.15. Care sociologii de ramură au ca obiect ansamblul structurilor care condiţionează activitatea materială diversă? a) sociologia politică b) sociologia organizaţiilor c) sociologia economică d) sociologia industrială e) sociologia muncii 21. a claselor sociale b) sociologia politică c) sociologia comunităţilor rasiale. Care sunt criteriile de definire a faptului social? a) consensul b) constrângerea c) contagiunea d) interferenţa e) afirmarea de sine 16. etnice d) sociologia artei e) sociologia comparată 19. Raportul dintre putere şi valoare este: a) dihotomic b) de interferenţă c) de neutralitate d) complementar 18.

surprinde fenomenele pe viu? a) sociologia generală b) psihologia generală c) psihologia socială d) geografia umană 26. Care viziune asupra raportului dintre societate şi natură afirmă că: „natura propune. Care dintre limitele ştiinţei istorice este suplinită de către sociologie? a) istoria are ca obiect.economici b) demografici naturali c) statistico . social în construcţia omului.demo . Căror indicatori le acordă mai mare importanţă sociologia în raporturile sale cu demografia? a) socio . trecutul b) istoria nu poate opera cu scenarii c) istoria nu poate face prognoze d) incompatibilitatea dintre retrospectiva istorică şi perspectiva istorică 24. Din care tip de relaţie decurge politicianismul demagogic? a) factorii politici ignoră rezultatele sociologilor b) politicienii resping diagnozele şi prognozele sociologilor c) în politică se utilizează evaluările sociologilor 69 .matematici 25.22. omul dispune”? a) fatalismul b) voluntarismul c) nihilismul d) teoria predestinării 27. Care formulare este corectă? a) relaţiile economice sunt pur economice b) relaţiile economice sunt în raporturi neutre cu alte relaţii sociale c) relaţiile economice sunt prin excelenţă relaţii sociale 28. În care dintre ştiinţele sociale particulare s-a formulat conceptul de „fapt social total”? a) istorie b) geografie c) antropologie d) demografie 23. Care ştiinţă socială studiază planul particular.

ordinele (comunitare) sunt componente ale: a) Raporturilor sociale b) Grupărilor sociale c) Asociaţiile artificiale 6.este reprezentat de către: a) William Oswald b) Herbert Spencer c) Ernst Solvay 2. În „Sociologia formei” a lui F. Wiese) „distanţa socială mare” se caracterizează prin: a) asimilare b) uniune c) separare d) opoziţie e) concurenţa 70 .ca orientare în definirea esenţei societăţii . şi „SupraEu” ? a) psihanaliza b) psihologia diferenţială c) psihopatologia 4. Cum se numeşte teoria lui Sigmund Freud care a introdus noţiunile de „Sine”. educaţie. Din care formă generală de acţiune (conform soluţiei relaţioniste) fac parte manifestările: imitaţie. Organicismul . control social? a) cooperare b) socializare c) adaptare d) stratificare 7.CAPITOLUL II 1.v. Care concept este central în sociologia lui Gustave le Bon? a) mentalul colectiv b) psihicul individual c) sufletul colectiv 3. În varianta „relaţionismului pur” (L. „Eu”. Tönnies. Care sunt variantele câmpului sociologic definit de către Kurt Lewin? a) câmpul psihologic al persoanei b) câmpul psihologic al grupului c) câmpul social 5.

Max Scheller (sociologia fenomenologică) are drept concept central: a) imitaţia involuntară b) contagiunea afectivă c) simpatia 9. Ce sens este atribuit noţiunilor de „fapt social”. Căror caracteristici ale condiţiilor naturale şi artefactelor le acordă atenţie sociologia? a) structura pedalogică (a solului) b) caracteristicile fizice ale infrastructurii c) elementele ambientale ale unei aşezari umane d) gradul de modernitate a unor înzestrari casnice 14. stabilă c) considerat ca independent de conştiinţa şi voinţa indivizilor şi grupurilor 13. Capacitatea de a se identifica unui grup. de „obiect social”? a) un sens general b) un sens restrâns c) un sens intermediar d) un sens dihotomic e) un sens semnificativ 12. fizic b) este o entitate fixă. Sociologia marxistă defineşte esenţa umană prin: a) ansamblul relaţiilor sociale b) însuşirile individuale c) percepţia subiectivă 11. Care sunt întrebările formulate de către Ion Iordăchel privind „obiectul social”? a) conceput ca obiect material. cu o altă persoană se numeşte: a) simpatie b) empatie c) disponibilitate d) aspiraţie 10. Mitul este obiect al sociologiei sub aspectul: a) structurii lingvistice b) ariei de raspândire c) funcţiei de menţinere a controlului social 71 .8.

Ce caracteristică exprimă faptul că sociologia se ocupă de societăţi concrete.15. Care fapte sociale sunt obiectul de studiu al sociologiei generale? a) faptele sociale totale b) faptele sociale parţiale c) faptele sociale minimale 2.v. Relaţiile sociale conjunctive (L. O caracteristică fundamentală a obiectului sociologiei subliniată de către Marcel Mauss este: a) complexitatea b) totalitatea c) diferenţialitatea d) simbolismul 16. Ce tip de fapt social a fost exemplificat prin Pactul de la München (1938)? a) fapt social total b) fapt social parţial c) fapt social real d) fapt social aparent 5. Care dintre următoarele reprezintă fapte sociale parţiale? a) fapte economice b) fapte juridice c) fapte morale d) fapte politice 4. de colectivităţi umane? a) ruptura şi frontalitatea b) transcendenţa şi imanenţa c) diferenţialitatea CAPITOLUL III 1. Care sunt trăsături esenţiale ale faptelor sociale? a) aparţin existenţei sociale b) interesează persoanele individuale c) sunt manifestări ale esenţei sociale d) au exterioritate în raport cu conştiinţa oamenilor e) au o semnificaţie pur personală 3. Wiese) pot fi de: a) asociere b) conflict c) unire d) adaptare 72 .

echivalente şi complementare sunt compatibile cu regimul politic: a) centralizat b) monarhic c) democratic d) autoritar 7. Care dintre procese sunt sociale. diferite de cele care au loc în societate? a) intrapersonale b) intergrupale c) natalitatea d) rata accidentelor de circulaţie e) neostructurante 9. Care tip de fapte sociale (în sens general) are durată mare în timp şi constantă în dezvoltare: a) evenimentele sociale b) fenomenele sociale c) procesele sociale 8. Ce tip de proces social derivă din diviziunea muncii şi are rol fundamental în socializare? a) de concurenţă b) de mobilitate c) de cooperare d) de asimilare 73 . În care tip de proces social prevalează aspectul informal. Cărui tip de proces social (după mecanismul de desfăşurare) îi este proprie corelarea reciprocă a acţiunilor? a) de asimilare b) de adaptare c) de reorganizare d) de competiţie 12. Relaţiile sociale simetrice. afectiv? a) intrapersonale b) interpersonale c) intergrupale 10. Cunoaşterea şi incluziunea sunt specifice căror procese sociale? a) procese între individ şi grup b) procese intergrupale c) procese neostructurante 11.6.

13. Depăşirea limitelor proprii. Factorii determinanţi (cauzali) ai unui fenomen social constituie: a) variabila independentă b) variabila dependentă c) variabila aleatorie d) variabila neutră 3. Formularea de „predicţii sociale” este atributul cărei funcţii a sociologiei? a) expozitivă b) explicativă şi interpretativă c) de diagnoză şi prognoză d) ideologică CAPITOLUL IV 1. În ce constă valoarea indicatorilor pentru investigaţia sociologică ştiinţifică? a) în măsurabilitate b) în expresivitate c) în variabilitate d) în generalitate 74 . individuale dar şi sociale este aspect al: a) concureţei b) competiţiei c) conflictului d) autoconcurenţei 14. Cum recunoaştem fenomenele şi procesele sociale cercetate sociologic? a) prin semnificaţii b) prin indici c) cu ajutorul indicatorilor 4. Cărui proces îi este definitorie noţiunea de „anomie” formulată de către Emile Dürkheim? a) de adaptare b) de cooperare c) de dezorganizare d) de restructurare 15. Operaţionalizarea conceptelor înseamnă: a) atribuirea de semnificaţii b) ordonarea elementelor componente c) efectuarea unor operaţii matematice d) definirea principiilor abstracte 2.

Eşantionul sociologic are: a) talie (dimensiune) b) structură c) omogenitate d) polaritate 10. Testul sociometric este o metodă: a) de recoltare a datelor b) de prelucrare a informaţiilor c) de interpretare a materialelor recoltate prin cercetare 7. Ce se intelege prin ITEMI? a) consecinţe ale faptelor sociale b) manifestari individuale.5. concrete c) întrebari din chestionar şi ghidul de interviu d) raţionamente deductive 6. Câte etape sunt parcurse în ancheta sociologică? a) 4 (patru) b) 9 (nouă) c) 12 (douăsprezece) 12. Care sunt tipurile de întrebări din chestionar şi ghidul de interviu? a) factuale b) directe c) codificate d) închise e) ad-hoc 75 . stabilirea eşantionului se face prin: a) selecţie aleatoare b) eşantionare stratificată c) eşantionare pe cote 11. Prin care tehnică sociologică se ordonează şi se ierarhizează indicatorii? a) tehnicile de eşantionare b) tehnicile scalare c) metoda panel 8. Tehnicile de eşantionare presupun determinarea: a) populaţiei demografice b) populaţiei sociologice c) populaţiei locale 9. Când un atribut este egal distribuit în masa populaţiei sociologice.

În afară de oameni. Care tip de colectivitate umană are o întindere nu prea mare şi slabe relaţii de coeziune? a) grupul de două persoane b) grupul social c) cercul social d) grupurile profesionale 2. În care grupuri acţionează liderii nemijlociţi? a) grupuri sociale b) grupuri informale c) grupuri de scop d) grupuri teritoriale 4. În ce constă finalitatea anchetei sociologice? a) precizarea temei b) ancheta pilot c) prelucrarea datelor recoltate d) întocmirea raportului de anchetă CAPITOLUL V 1. Iluzia apartenenţei la grup decurge din: a) interiorizarea valorilor grupului b) identificarea cu tendinţele comune c) slabe legături cu ceilalţi d) inactivitate în îndeplinirea obiectivelor grupului 76 . Grupul social se defineşte ca: a) grup primar de sarcină b) reuniune aleatoare de indivizi c) aglomerare umană în spaţii publice 5. ce alte elemente compun grupul social? a) relaţii sociale b) simboluri c) obiecte materiale d) valori e) modele de conduită 6. Prin decizie exterioară (externă) se constituie grupurile: a) spontane b) voluntare c) dirijate d) efemere 3.13.

În care situaţii ale dinamicii status–rolurilor se manifestă intoleranţa din partea grupului? a) concordanţa b) statusuri incompatibile c) conflict status–rol d) devianţa de status 12. Care trăsături de comportament aparţin modelului moral al grupului? a) înfăţişarea exterioară b) gesturile c) devotamentul d) subordonarea e) conştiinciozitatea 9. Care sunt aspectele fundamentale ale socializării indivizilor umani? a) achiziţia culturii b) integrarea culturală c) adaptarea la mediu d) creşterea dependenţei faţă de colectivitate 10. Ce trăsătură este asigurată prin durabilitatea simbolurilor grupului? a) componenţa grupului b) continuitatea grupului c) specificitatea grupului 77 . În care etapă a socializării rolul principal îl au organizaţiile profesionale şi de muncă? a) socializarea primară b) socializarea secundară c) socializarea ulterioară 11. Fenomenul de absorbţie a personalităţii înseamnă: a) prescrierea cu precizie a ariei manifestărilor indivizilor b) atracţia faţă de simbolurile grupului c) depersonalizarea indivizilor 8. Cărei trăsături caracteristice ale grupului îi este proprie stabilirea modalităţii de acceptare a membrilor? a) centrul grupului b) coeziunea grupului c) voinţa grupului d) identitatea grupului 13.7.

În care trăsătură a grupului este pericolul „narcisismului” şi „elitismului”? a) specificitatea grupului b) superioritatea grupului c) identitatea grupului 20. În configuraţia relaţiilor funcţionale.14. În ce tip de implicare în reţeaua sarcinilor conexe îşi desfăşoară activitatea funcţionarii publici? a) sarcina autonomă b) sarcina condiţionată c) sarcina care condiţionează d) sarcina care este condiţionată şi totodată condiţionează alte persoane şi grupuri 18. Care sunt factorii de stimulare a coeziunii şi solidarităţii de grup? a) pericolul extern b) acţiunea unor conducători carismatici c) organizare compactă. cărui tip de sarcină îi este proprie activitatea funcţionarului care finalizează o lucrare complexă? a) aditivă b) complementară c) conjunctivă d) disjunctivă 19. Cărui grad de structurare a sarcinii îi sunt caracteristice relaţii de conducere aleatorii? a) sarcina total structurată b) sarcina superior organizată c) sarcina cu structurare redusă d) sarcina total nestructurată 17. Stările de lucruri care structurează activitatea grupului. disciplină severă d) conştiinţa îndeplinirii unor sarcini importante 78 . Care sunt elementele structurii sarcinii de grup? a) gradul de structurare b) tipurile de implicare în reţeaua sarcinilor conexe c) configuraţia relaţiilor funcţionare 16. care trăsătură o definesc? a) solidaritatea de grup b) forţa grupului c) sarcina grupului d) superioritatea grupului 15.

Funcţia de reglare. are ca substructuri.CAPITOLUL VI 1. ca întreg. Care stil (tip) de conducere se caracterizează prin limitarea la acte birocratice? a) autoritar b) democratic c) permisiv 79 . a) configuraţia poziţiilor şi funcţiilor b) structura sociometrică c) organigrama generală d) structura de comunicare 3. tip feed-back. Structura echipei manageriale. într-o organizaţie revine: a) serviciilor funcţionale b) conducerii ierarhice superioare c) echipei manageriale 2.

b 27. d 18. d 5. a 11. c 12. d. a. c. b. c 10. c 13. b 12. b. d. a. a. e 8. b 9. c 8. a. IV 1. a 25. III 1. a 15. b 7. b 3. b. e 9. b 16. b 6. d 14. b.RĂSPUNSURI CAP. d 2. c. c. b. c 15. d 17. c 12. d 19. b 5. c 3. c 26. c 28. a. c 9. c 19. a 11. d 18. c. b. b 9. b 14. b. c. V CAP. a 13. b. b. c 16. a. d. c 13. c. b. b 20. b 2. b 14. c 17. c. a 4. d 10. VI 1. a 7. b 2. b. a. b. d CAP. d 4. b 8. b. c 1. a 11. e 21. c 8. a 5. c. c 2. a 5. d 13. b. c 4. c 3. e 9. b 10. a 8. c. c 23. c. d 80 . c CAP. d 6. b 4. c 6. b. b 10. c CAP. II 1. a. a. c CAP. c 2. a 4. a. a. a. c. a. a. c 16. d 3. c 15. a. d 7. c 22. b. b. c 7. c. a 3. a. a. a. d 14. c 3. b 20. d 12. a. a 2. c 7. c 15. I 1. a. d. b. a 11. c 5. b 11. c 24. b. a. d 12. c. a 6. b 10. d 13. e 6.