You are on page 1of 3

Basmul cult.

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă

„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista „Convorbiri literare”, în 1877. Basmul cult este o specie epică amplă, în care sunt narate întâmplări fabuloase ale unor personaje imaginare (oameni, dar şi fiinţe himerice), grupate în două categorii (bune şi rele), după cum slujesc forţele binelui sau ale răului. Conflictul dintre bine şi rău se încheie prin victoria binelui, eroul (protagonistul) fiind ajutat de fiinţe supranaturale, animale fabuloase sau obiecte magice în confruntarea lui cu un adversar (antagonistul). Personajele îndeplinesc, prin raportare la erou, o serie de funcţii: răufăcători, donatori, ajutoare, dar, spre deosebire de basmul popular, sunt individualizate prin atributele exterioare şi prin limbaj. Parcurgerea drumului maturizării de către erou presupune un lanţ de acţiuni convenţionale (momente ale subiectului): situaţia iniţială de echilibru, intriga (evenimentele care dereglează echilibrul iniţial), acţiunea reparatorie (drumul eroului, apariţia donatorilor şi a ajutoarelor, trecerea probelor), refacerea echilibrului şi răsplata eroului (deznodământul). Reperele spaţiale şi temporale sunt vagi, fiind prezente clişee compoziţionale şi obiecte magice. În basmul cult, stilul este elaborat. Pornind de la elementele basmului popular, Ion Creangă a creat o operă originală căreia i-a adăugat elemente culte: dramatizarea acţiunii prin dialog, observaţiile psihologice asupra limbajului, jovialitatea, mentalitatea gesturilor, erudiţia paremiologică, modalităţi diversificate de caracterizare a personajelor. Perspectiva narativă presupune existenţa unui narator omniscient, dar nu şi obiectiv în totalitate, deoarece intervine adesea prin comentarii sau reflecţii. Ca în orice basm, naraţiunea este relatată la persoana a III-a. Referitor la construcţia discursului narativ, se observă că în basmul cult, spre deosebire de cel popular, naraţiunea se îmbină cu dialogul şi cu descrierea. Naraţiunea este dramatizată prin dialog, are ritm rapid, realizat prin reducerea digresiunilor şi a descrierilor, iar individualizarea acţiunilor şi a personajelor se realizează prin amănunte (limbaj, gesturi, detalii de portret fizic). Dialogul ajută la caracterizarea personajelor şi la realizarea scenică a secvenţelor narative. Tema basmului este victoria binelui asupra răului, iar motivele narative specifice sunt: superioritatea mezinului, călătoria, supunerea prin vicleşug, probele, demascarea răufăcătorului, pedeapsa, căsătoria. Acţiunea se desfăşoară linear, succesiunea episoadelor fiind redată prin înlănţuire. Timpul şi spaţiul sunt vagi, neprecizate, situând întâmplările în atemporalitate şi aspaţialitate. Fuziunea dintre real şi fabulos se realizează încă din incipit, întâmplările petrecându-se în „illo tempore” , „în vremurile acelea”, spaţiul fiind definit prin peisaje şi fiinţe fantastice: pădurea Spânului, grădina Ursului, pădurea Cerbului. Reperele spaţiale sugerează dificultatea aventurii eroului care trebuie să ajungă de la un capăt la celălalt al lumii (în plan simbolic: de la imaturitate la maturitate). El părăseşte lumea aceasta cunoscută şi trece „dincolo” în lumea necunoscută, această trecere făcânduse într-un singur sens, prin câteva puncte intermediare: pod, pădure, fântână. Ca în orice basm, sunt prezente formule tipice. Formula iniţială „Amu cică era odată”, inovată de Creangă, marchează intrarea într-o lume fabuloasă. Formulele mediane „Şi merg ei o zi, şi merg două, şi merg patruzeci şi nouă”, „şi mai merge el cât mai merge”, „Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte mult mai este” realizează trecerea de la un episod la altul, întreţinând curiozitatea cititorului şi structurând basmul în şapte părţi. Formula finală include o reflecţie asupra realităţii sociale, alta decât în lumea basmului, marcând ieşirea din fabulos şi revenirea la real: „şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iară cine nu, se uită şi rabdă’’. Finalul basmului este închis, marcat de un deznodământ bine închegat: eroul trece proba supremă (moartea şi învierea), îşi redobândeşte condiţia de prinţ şi este răsplătit cu o nuntă.

însă doar mezinul trece această probă cu ajutorul calului năzdrăvan (motivul superiorităţii mezinului). nu are nicio trăsătură supranaturală. arhetipuri ale diabolicului. închizând capacul. pentru că el trebuie să cunoască atât izbânda. dar şi simţul creştin. După ce este tocmit slugă. pregătirea pentru viaţă în lupta cu forţele malefice. într-un text narativ mai complex decât al basmelor populare. loc al morţii şi al regenerării). de experienţa vieţii. naivitate (negru) la „învierea” spirituală a celui care va deveni împărat (alb). având ca problematică urmărirea evoluţiei tânărului fiu de crai până să ajungă împărat la tronul unchiului său. nepriceperea tânărului în a distinge realitatea de aparenţă. căci în credinţa românească orice fiinţă însemnată are puteri oculte. aceea de slugă. crezând că e ţara spânilor. căci ajută la realizarea scenariului iniţiatic. dar le organizează conform propriei viziuni. El este un „rău necesar”. crăişorul nu este ajutat de Sfânta Duminică şi de cal. Craiul probează destoinicia fiilor deghizat în ursul de la pod. această schimbare implicând o nouă traiectorie spirituală. ademenindu-l pe prinţ să intre în fântâna răcoroasă şi. armele şi hainele” cu care tatăl său a fost mire. la curtea craiului corespunde ipostazei „fiul craiului”. eroul fiind singur. el fiind un „nou-născut” căruia i se schimbă numele. Mijloacele prin care trece probele ţin de miraculos. Spânul varsă apa din ploscă. prinţ (Alb). eroul devine Harap-Alb (rob alb). tot ceea ce el va face de-a lungul drumului fiind un test de maturitate. el nu este un erou ca în toate basmele populare. protagonistul are nevoie de un iniţiator. descoperit cu tava de jăratic după trei încercări. calul afirmând că sunt trebuitori unii ca aceştia „pentru că fac pe oameni să prindă la minte”. Factorul care tulbură situaţia iniţială de echilibru şi determină parcurgerea drumului este „cartea” primită de la Împăratul Verde. Ei sunt întruchipări ale răului. a rolurilor. reactualizează teme de circulaţie universală. îl determină să-i spună cine este şi unde merge. De aceea. Adevăratul scop al călătoriei este formarea şi desăvârşirea spirituală. în sufletul său instalându-se căinţa pentru nesocotirea sfatului părintesc. va deveni tovarăşul şi sfătuitorul prinţului. ca soţie pentru Spân. Întâmplările cu cerşetoarea şi calul pun în evidenţă naivitatea. rolul Spânului este esenţial. deghizată în cerşetoare. prietenie. Protagonistul acestui basm nu mai colindă lumea în căutare de fapte vitejeşti. Basmul cult „Povestea lui Harap-Alb” poate fi considerat un bildungsroman cu subiect miraculos. Se sugerează astfel că tânărul va repeta iniţierea tatălui. „boboc în felul său la trebi de aieste”. Ajungând la curtea Împăratului Verde. Urmează rătăcirea în pădurea-labirint (simbol ambivalent. dreptate. iubire. În rătăcirea sa prin pădure. răsplata – împăratul (iniţiatul). autorul porneşte de la modelul popular al structurii basmului. tânărul e sfătuit de crai să se ferească „de omul spân şi de omul roş”. punându-l să jure pe paloş că va respecta schimbarea identităţii. parcurgerea drumului iniţiatic – Harap-Alb. cât şi eşecul. Calul. încălcând sfatul părintesc şi tocmindu-l slugă. primele două fiind depăşite cu ajutorul Sfintei Duminici şi al . coborârea în infern) ca fiu de crai şi ieşirea ca rob al Spânului semnifică primul moment al „creşterii”.În construirea subiectului. obţinerea cunoştinţelor despre viaţă. iar oximoronul alb-negru sugerează taversarea unui drum de la starea de inocenţă. înainte de a pleca la drum. fiind rău prevestitoare. realizându-se astfel un transfer de investitură eroică de la tată la fiu. mezinul este sfătuit de aceasta să ceară „calul. care neavând decât fete are nevoie de un moştenitor la tron (motivul împăratului fără urmaşi). a capului şi a pielii cerbului fermecat din Pădurea Cerbului şi a fetei Împaratului Roş. Naiv. În plan compoziţional cele trei etape ale drumului iniţiatic corespund celor trei ipostaze ale protagonistului: etapa iniţială. Numele personajului reflectă condiţia sa duală: rob. slugă (Harap) de origine nobilă. mărinimia şi milostenia faţă de cei necăjiţi. Intrarea în fântână (spaţiu al naşterii şi al regenerării. El este nevoit să treacă printr-o serie de încercări în drumul său văzut ca un proces de iniţiere. fiind astfel necesară confruntarea cu forţele răului. având puteri supranaturale: vorbeşte şi poate zbura. Este ispitit de trei ori de Spân. căci aceştia sunt „foarte şugubeţi”. „mezinul” (naivul). Spânul îl supune pe erou la trei probe: aducerea sălăţilor din grădina Ursului. el fiind principalul pedagog chiar dacă metodele folosite sunt mai puţin ortodoxe. Trecerea podului urmează unei etape de pregătiri: drept răsplată pentru milostenia arătată Sfintei Duminici. pe care nu-l recunoaşte. simţind lipsa de comunicare cu oamenii şi nesiguranţa locurilor. Obligat să accepte o nouă identitate. novicele. de pregătire pentru drum. căci la început este lipsit de calităţi. Personajul evoluează treptat. cel supus iniţierii. adevăr. Trecând proba podului.

răul. Gerilă. Nunta şi schimbarea statutului social (devine împărat) confirmă maturizarea eroului. Harap-Alb are acum iniţiativa actelor sale. pe care nu-i mai venea s-o ducă Spânului. Ochilă. Oralitatea stilului (impresia de zicere a textului scris) se realizează prin: prezenţa construcţiilor exclamative. povestirea fiind însoţită uneori de comentariile naratorului şi dublată de un plan al semnificaţiilor simbolice. a dativului etic. oral şi regional conferă originalitate limbajului. preluat de Creangă din folclorul românesc. luându-şi tovarăşi pe drum. căci nu-şi mărturiseşte adevărata identitate. „în sfârşit”. Specific basmului cult este modul în care se individualizează personajele. bun. crăiasa albinelor). curajos. făpturile himerice (cei cinci tovarăşi) sau de obiecte miraculoase (aripile. caracterizări pitoreşti (portretele însoţitorilor. vicleanul . regionalisme fonetice sau lexicale. alegerea seminţelor de mac din nisip (ajutat de furnici). „după aceea”). timpul. fiind răsplătit de crăiasa furnicilor şi de crăiasa albinelor cu câte o aripă. Ajuns la Împăratul Roş. interogative. îndrăgostindu-se de ea. Păsări-Lăţi-Lungilă. comunicativ. ironie. „şi apoi” – şi narativ. acesta fiind primul moment de emancipare. Umorul. Ca modalităţi ale narării sunt povestirea şi reprezentarea. dovedindu-se un om de onoare. mâncăciosul. crăiasa furnicilor. simbol al miraculosului creştin. semn că iniţierea este încheiată. a unor fragmente rimate şi ritmate. diminutive cu valoare argumentativă („buzişoare”. însă ţine jurământul. Personajul evoluează mereu: se dovedeşte milos faţă de cei slabi şi neajutoraţi. apa vie. „mangosiţi”). scene comice (cearta dintre Gerilă şi ceilalţi în casa de aramă). este obţinut prin exprimarea mucalită. Personajul trebuie să treacă şi ultima probă: moartea şi învierea. mult mai complexă. antagonistul – Spânul simbolizează răul. Harap-Alb devine conducătorul acestora. realizate prin procedeul caricaturii). setea. porecle si apelative caricaturale („Buzilă”. expresii comice. foamea. care cuprinde termeni şi expresii populare. identificarea fetei (ajutat de albină). eroul se întoarce împreună cu fata de împărat. aducerea smicelelor de măr dulce. ospăţul de proporţii hiperbolice (probă depăşită cu ajutorul lui Flămânzilă şi Setilă). cele trei smicele. Prin toate elementele menţionate. având nevoie de mai multe ajutoare. a interjecţiilor şi a onomatopeelor. profilul moral al personajului îmbogăţindu-se treptat. Reintră în posesia paloşului şi primeşte recompensa: pe fata împăratului şi împărăţia. smicelele. fiindcă potrivit jurământului nu poate fi liber decât murind şi înviind. personaje fantastice. simbolizând caractere şi adevăruri morale sau chiar forţe ale naturii: frigul. ocrotind în drum spre Împăratul Roş nunta de furnici. spaţiul. fiindcă îşi înţelege insuficienţa fizică: Setilă. Depăşind aceste probe. înţeleptul. apa moartă). proverbe şi zicători introduse în text prin expresia „vorba ceea”. protagonistul este supus la o altă serie de probe: camera de aramă supraîncălzită (probă trecută cu ajutorul lui Gerilă). apa moartă. deznodământul constând în refacerea echilibrului şi răsplata eroului. a apei vii şi a apei moarte (ajutat de cal). A treia probă presupune o altă etapă a iniţierii. Flămânzilă. . dar ea îl readuce la viaţă cu ajutorul obiectelor magice: apa vie. Registrele stilistice popular. Personajele basmului sunt purtătoare ale unor valori simbolice: Harap-Alb slujeşte binele. a exprimării locuţionale (locuţiuni. rolul său sfârşindu-se. Cu excepţia protagonistului al cărui caracter evoluează pe parcurs.calului năzdrăvan. „băuturică”). celelalte personaje reprezintă tipologii umane reductibile la o trăsătură dominantă: frigurosul. personaj episodic. Va fi ucis de Spân în momentul în care fata dezvăluie adevărata identitate a celor doi. ajutând apoi albinele. în timp ce Spânul este pedepsit de calul năzdrăvan. „Povestea lui Harap-Alb” ilustrează caracteristicile basmului cult. păzirea fetei peste noapte şi prinderea fetei transformate în pasăre (ajutat de Ochilă şi de Păsări-LăţiLungilă). Devine înţelept. proverbe. căci eroul a început „să prindă la minte”. a unor expresii narative tipice („şi atunci”. înteles mai mult ca jovialitate. Eroul e sprijinit de ajutoare şi donatori: Sfânta Duminică. animalele fabuloase (calul năzdrăvan. expresii idiomatice).