You are on page 1of 14

Deontologia profesiei de psiholog – Lect. univ. dr.

Mircea Marica

CUPRINS 1. ETICA ŞI DEONTOLOGIA PROFESIEI 1.1. Etică, morală şi deontologie profesională – delimitări conceptuale 1.2. Teorii etice fundamentale 1.3. Caracteristici ale deontologiei contemporane 2. ETICA APLICATĂ 2.1. Apariţia şi obiectul eticii aplicate 2.2. Maniere de operare în etica aplicată 2.3. Specificul eticii contemporane şi psihologia 3. DIMENSIUNI ETICE ALE PARADIGMEI PROFESIONALE 3.1. Profesie şi profesionalizare 3.2. Componentele paradigmei profesionale 3.3. Structura şi atribuţiile Colegiului Psihologilor din România 3.4. Managementul etic al profesiei 4. CODURILE DE ETICĂ PROFESIONALĂ 4.1. Funcţiile codurilor de etică profesională 4.2. Structura codurilor de etică 4.3. Principiile de bază şi reguli aferente 4.4. Tipologia codurilor de etică 5. CODUL DEONTOLOGIC AL PROFESIEI DE PSIHOLOG 5.1. Structura codului deontologic 5.2. Principiile şi regulile derivate 5.3. Standarde etice generale 5.4. Standarde specifice 5.5. Procesul de luare a deciziei etice 5.6. Codul de procedură disciplinară 5.7. Declaraţia Universală a Principiilor Etice pentru Psihologi ANEXE 1. Tematică seminarii 2. Bibliografie 3. Legea privind exercitarea profesiei de psiholog 4. Codul deontologic al psihologului cu drept de liberă practică 5. Codul deontologic al psihologului clinician 6. Codul de procedură disciplinară 7. Statutul Asociaţiei Psihologilor din Transporturi 8. Declaraţia Asociaţiei Europene de Psihoterapie 9. Ordin privind activitatea de psihologie în MIRA 10. Adrese utile 11. Legea privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică 12. Codul de etică în cercetarea ştiinţifică 13. Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene 14. Declaraţia Universală a Principiilor Etice pentru Psihologi 15. Codul deontologic al psihologilor francezi 16. Codul deontologic al Sindicatului Naţional Francez al Practicienilor în Psihoterapie 17. Codul etic al Federaţiei Române de Psihoterapie

1

1. p.14) afirmă că „etica are conotaţia unei rubrici academice şi. în sens larg. etică fenomenologică. Etică. în sens restrâns (profesională). morală şi deontologie profesională – delimitări conceptuale 2. filosofie şi drepturile profesiunii. Operând o distincţie asemănătoare. deductivism. Caracteristici ale deontologiei contemporane Termeni cheie: etică. diferenţa este aceea între un sistem teoretic elaborat şi credinţele şi comportamentele derivate ale oamenilor în raport cu ceea ce este bine şi corect într-un anumit timp şi pentru o anumită comunitate. A. morală. în filosofie ei se diferenţiază sensibil. Deontologia. Cu timpul. etică teleologică. care are ca obiect de studiu binele şi valorile asociate acestuia. facultativ). morală şi deontologie profesională– delimitări conceptuale Termenul etică provine din limba greacă. instituţie. etică particulară. dintre modurile deontologice (obligatoriu.însuşirea limbajului specific analizelor etice.înţelegerea caracteristicilor teoriilor etice fundamentale. dimensiunea practică. sunt utilizaţi. . . Sinonimul latin este cel de morală (mores – moravuri). permis. Deontologia. ajungând să definească fiecare ceva distinct. Morala este aspectul circumstanţial al eticii.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. ca sinonimi. hedonism. Cei doi termeni. consecinţialism. Structura temei: 1. este o disciplină etică aflată la întâlnirea dintre logică. etică deontologică. Termenul etică este utilizat pentru a desemna o disciplină filosofică specializată.familiarizarea studenţilor cu universul problematic al eticii. êthos – obicei. datină. Pleşu (2008. reprezintă ansamblul regulilor după care se ghidează o organizaţie. Logica deontică stabileşte relaţia formală. vizând. . eudemonism. aşadar. obişnuinţă. univ. dr. într-un prim sens. Mircea Marica TEMA I ETICA ŞI DEONTOLOGIA PROFESIEI Obiectivele temei: . poate face obiectul unei profesionalizări savante. prelucrare subiectivă a moralităţii generice (Sittlichkeit) de care se ocupă etica”. ca atare. profesie sau parte a 2 . universală şi necesară. utilitarism. structurată. prin apropierea comprehensivă a conceptelor specifice. Teorii etice fundamentale 3. în timp ce morala desemnează fenomenul real al comportamentului cotidian în raport cu ceea ce este bine. Etică. contractualism. desemnând arta sau practica ce are ca scop o viaţă bună şi fericită. etică şi morală.cunoaşterea tendinţelor eticii contemporane. interzis.

de căutări şi ezitări. pentru ca în partea a doua a cursului. Fiind şi acesta un curs de început. pe evitarea suferinţei. Elementul comun al acestor etici îl constituie ideea că valoarea unei acţiuni este dată de scopul acesteia (plăcerea. eticile teleologice pot fi grupate în etici hedoniste şi etici eudemoniste. evitând suferinţa. făcând distincţia între eticile teleologice şi cele deontologice. militară sau din activitatea psihodiagnostică) ce ridică problema opţiunii morale. sub aspectul a ceea ce este interzis şi permis. prin prezentarea succintă a diverselor tipuri de teorii etice. având conştiinţa inevitabilelor limite. Deontologia unei profesii stabileşte normele care guvernează o anume activitate instituţională. Normele deontologice ale profesiei sunt formulate imperativ în coduri deontologice. cel mai mare bine pentru om (summum bonum)? Din acest motiv au fost numite (destul de echivoc) şi etici ale binelui. pe axa mijloc-scop. Având o atât de îndelungată istorie şi un obiect atât de discutabil. punând problema adevăratei destinaţii a omului. să ne oprim asupra structurii şi componentelor codului deontologic al profesiunii de psiholog. dezirabil şi prohibitiv în comportamentul reprezentanţilor profesiunii respective. situaţii ce pot fi analizate în baza unor proceduri de decizie etică. scop). În activităţile seminariale vom încerca să identificăm diverse situaţii profesionale (din psihologia sportivă. scopul suprem al omului este obţinerea fericirii. în situaţii conflictuale sau dilematice ale practicii profesionale. 2. vom ameliora tematica în raport cu sugestiile şi experienţele cursanţilor. După accentele puse pe trăirea plăcerii şi. Conform primelor. respectiv. putem distinge în interiorul hedonismului mai multe nivele. căci ele ne indică scopul vieţii. aplicare şi supraveghere a aplicării acestor reguli. putem să distingem între etici ale fericirii şi etici ale virtuţii sau datoriei. După scopul indicat în calitate de bine suprem al vieţii umane. aşadar. scopul ultim al vieţii este dobândirea virtuţii prin practicarea datoriei. o clasificare elementară. a1) Eticile hedoniste (grecescul hedone . greu de grupat. Vom încerca. Întrebarea fundamentală pe care şi-o pun reprezentanţii eticii teleologice este următoarea: care trebuie să fie ţelul vieţii. Vom trece în revistă apoi caracteristicile eticii şi ale deontologiei contemporane. 3 . univ. conform celorlalte. În încercarea de a întemeia teoretic normele codul deontologic al profesiunii de psiholog (nu doar o simplă cunoaştere a lor.plăcere) consideră că scopul vieţii omului este acela de a se bucura de cât mai multe plăceri. scopul acesteia? Care este. după analiza modalităţilor de constituire normativă a unei profesiuni. Mircea Marica acesteia. fericirea. ci identificarea raţiunii care le fondează).Deontologia profesiei de psiholog – Lect. înţelepciunea). telos-ul ei (grecescul telos – ţel. După răspunsul la problema sensului existenţei umane. prin intermediul organizaţiilor profesionale care devin instanţe de elaborare. a) Eticile teleologice sunt construite.Teorii etice fundamentale Etica s-a constituit în Antichitate. Eticile fericirii au fost numite şi etici teleologice. vom opera mai întâi o deschidere filosofică. evident că există o mulţime de teorii. prin urmare. dr.

o plăcere superioară nu poate fi înlocuită de o plăcere inferioară. Ca urmare. iar aceasta este identificată cu plăcerea şi absenţa suferinţei (ca şi pentru Freud). Moore (1873-1958). Prin urmare. numită Grădina lui Epicur (306). Principiul utilităţii e varianta morală a calculului cost-beneficiu al economiştilor: o acţiune e raţională numai dacă maximizează beneficiile nete. preferând pe un Socrate nemulţumit. porcului satisfăcut. adică dacă beneficiile depăşesc costurile. în tot ceea ce spunem. „Natura. Iar Mill continuă această tradiţie. Cel mai corect act moral ar fi acela care aduce cea mai mare fericire. cu dominantă senzorială. Aristip din Cirene (430-355). Mill (1773-1836) sau. reprezentată de Bentham (1748-1832) şi J.E. Prin fericire se înţelege plăcerea şi absenţa durerii”. a plasat omenirea sub dominaţia a doi stăpâni suverani: durerea şi plăcerea. de linişte sufletească netulburată .. univ. Nota distinctivă a utilitarismului contemporan o constituie consecinţialismul social: sunt bune acele acţiuni (plăceri) care aduc cea mai mare cantitate de fericire socială. Şi pentru Epicur plăcerea era binele suprem.] Principiul utilităţii recunoaşte această supunere şi o asumă în vederea fundamentării acelui sistem al cărui obiect e să înalţe edificiul fericirii”. Etica epicureică a cunoscut o renaştere în filosofia senzualistului francez Gassendi (1592-1665). pentru a-şi putea generaliza principiul. izvorul moralei nu e nici transcendent. întemeietorul celebrei şcoli ateniene în aer liber. St. cu scopul de a ne cruţa atât de consecinţele neplăcute ale plăcerilor violente. Mircea Marica Un prim nivel.ataraxia. unde trăia în comunitate cu prietenii şi discipolii lui. întemeietorul Şcolii cirenaice. accentul cade pe definirea negativă a plăcerii. 2: “Crezul care acceptă ca fundament al moralei “utilitatea” sau “principiul celei mai mari fericiri” susţine că acţiunile sunt corecte proporţional cu tendinţa lor de a promova fericirea şi sunt incorecte în măsura în care tind să producă inversul fericirii.. Deosebirea de ceilalţi hedonişti constă în faptul că prin plăcere Mill înţelege toate plăcerile demne de o fiinţă umană – de la cele elementare. care vizează maximizarea fericirii colective. de pluralismul utilitarist al lui G. scopul vieţii este fericirea. ci solicita o folosirea lor raţională: pe unele trebuie să le favorizăm (cele naturale şi necesare). dar prin aceasta nu înţelegea voluptăţi şi orgii. au ales un numitor comun ce se potriveşte efectelor oricărui tip de acţiune. în secolul trecut. Mill introduce ierarhii calitative. Cel mai reprezentativ susţinător al acestei poziţii este elevul lui Socrate. anume plăcerea produsă în oamenii afectaţi sau satisfacţia resimţită de aceştia. bucură-te în fiecare moment al vieţii tale de orice plăcere îţi iese în cale. afirmând în Utilitarismul II. mai grosier.cum ar fi preţul lor . Un al doilea nivel al hedonismului.tot astfel utilitariştii. mai moderat este reprezentat de Epicur (341-270).] Ele ne conduc în tot ceea ce facem. nici întemeiat pe principii abstracte.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. în secolul al XVII-lea şi a inspirat etica utilitarismului anglosaxon. nu rata nimic. până la cele mai elevate plăceri ale spiritului. Conform utilitariştilor. Proba că un individ sau o instituţie acţionează corect o dă utilitatea agregată a deciziilor. pentru cel mai mare 4 . Numai astfel vom obţine acea stare privilegiată. Doar lor le revine sarcina de a ne arăta ceea ce trebuie să facem. ci pe utilitatea acţiunii practice. Pe lângă deosebirile cantitative dintre plăceri. [. iar pe altele să le evităm (plăceri nenaturale şi nenecesare). Şi cum pentru a face acest calcul economic e nevoie de un numitor comun pentru toate mărfurile . dr.. Această consecinţă generică a acţiunilor a fost numită „fericire”. pe altele trebuie să le admitem (plăceri naturale dar nenecesare). pe atitudinea moderată în faţa plăcerilor. în baza acestor ierarhii. căci fericirea vieţii este dată de suma plăcerilor trăite. indiferent care ar fi cantitatea acesteia. ale trupului. cât şi de frustrarea dorinţelor neîmplinite. afirma Bentham.. mai mult ca absenţă a durerii. se materializează în sintagma „trăieşte-ţi clipa”. [.

care este raţiunea. aşadar. eudemonismul raţional (grecescul eudaimonia . onoarea. scop în sine. consecinţialistă. Sub controlul nostru este doar demnitatea de a fi fericiţi. nu pot fi indicate acţiunile prin care toţi oamenii să devină fericiţi. Mircea Marica număr de oameni. Scopul vieţii este pentru Aristotel o viaţă fericită. Ca urmare. Utilitarismul.să fie. scopul virtuţii este sporirea fericirii: ocaziile în care unei persoane îi stă în putere să facă acest lucru la scară mare . ci a celei personale. Doar aceia ale căror acţiuni au o influenţă asupra societăţii în ansamblul ei. fericirea omului constă în activitatea contemplativă. Binele fiecărui lucru corespunde cu însăşi esenţa. onoare. iar a omului de a gândi. plăcerea la Epicur. De aceea Kant va înlocui în conţinutul eticii conceptul de fericire cu cel de demnitate. deon = datorie) este una a îndatoririlor. virtutea şi scopul lui. dr. În „Bazele metafizicei moravurilor”.sunt rare (excepţiile sunt de unu la o mie). Aceasta nu înseamnă însă nici o viaţă ascetică şi nici decizie doar în urma deliberării raţionale. ea trebuie să urmărească doar utilitatea privată.1804). Aceasta nu înseamnă şi faptul că pentru Kant fericirea ar fi ceva secundar şi lipsit de importanţă. fericirea socială fiind rezultatul agregării fericirilor individuale: După etica utilitaristă. iar aceasta este conformă virtuţii specific umane. indiferent care ar fi consecinţele minciunii respective. Kant încearcă să răspundă la cea de a doua întrebare din sistemul interogaţiilor care îi circumscriu demersului filosofic. bogăţia. realizarea fericirii ţine de împrejurări ce nu sunt în întregime sub controlul nostru. cel puţin indirect. la Aristotel. Mill. căci fericirea este în relaţie cu dorinţele. trebuie să se ocupe de un scop atât de vast (J. Conform eticii deontologice acţiunile sunt corecte sau incorecte prin ele însele şi nu prin consecinţele lor. căci nefericirea este o ispită pentru violarea datoriilor. fiind. în toate celelalte cazuri. din mai multe motive. Pe de o parte. ci doar a formei lor universale. p. ca mijloace pentru a fi fericit. Justificarea constă în înţelegerea virtuţii ca esenţă a fiindului: virtutea toporului e de a tăia. interesul sau fericirea unui număr mic de persoane. „Ce trebuie sa fac?” Dacă reprezentanţii eticii teleologice răspundeau la această întrebare indicând scopul acţiunii. Ca urmare.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. St. a navei de a pluti. Spre deosebire de etica teleologică. punând sub controlul raţiunii plăcerea. ci dimpotrivă. a minţi este o acţiune incorectă prin ea însăşi. conform aspectului dispoziţional al comportamentului. a-ţi asigura propria fericire este. Utilizarea raţiunii este necesară. averea. dar nu şi suficientă. punct de plecare pentru „Critica raţiunii practice”. celelalte valori (plăcerea. o datorie. pe de altă parte. Totuşi. etica deontologică (gr. pentru omul comun nu e necesară urmărirea fericirii generale. iar dorinţele sunt foarte diverse şi nu întotdeauna demne de stimă. 5 . Kant construieşte o etică structurată nu pe indicarea materiei actelor noastre. b) Etica deontologică. morala nu e o doctrină care să indice acţiunile ce ne fac fericiţi. univ. ce evaluează acţiunile bune în raport cu consecinţele lor. doar în asemenea ocazii i se cere ei să ia în considerare utilitatea publică.35) a2) Spre deosebire de hedonism. unele acţiuni necesitând reacţie imediată.fericire) consideră că cel mai mare bine (scopul vieţii) este fericirea. a fi fericit echivalează cu a trăi în conformitate cu raţiunea. cu altecuvinte un binefăcător public . Spre exemplu. sau cultivarea raţiunii şi activitatea contemplativă. Reprezentantul cel mai important al eticii deontologice a fost Immanuel Kant (1724 . Pentru Kant. sănătatea) fiind doar mijloace pentru a fi fericit.

aceasta înseamnă a acţiona întotdeauna astfel încât maxima acţiunii tale să poată deveni oricând o maximă a acţiunii universale. Pentru aceasta. este persoana. şi. numai această iubire practică poate fi poruncită. La fel stau lucrurile şi în privinţa conservării vieţii. Din perspectiva maximei acţiuni. ferită de amestecul înclinaţiilor naturale. numai o astfel de înţelegere ar putea da sens poruncii biblice. Doar raţiunea pură. prin rezultat par a fi morale fără a fi însă astfel. De aici va rezulta şi imperativul categoric: tratează umanitatea atât în persoana ta cât şi în persoana altuia. Dacă nu am ţine seama de maxima acţiunii. Ce ne face însă demni de a fi fericiţi? Întreaga demnitate. ne vom mulţumi cu faptul că am făcut ceea ce a depins de noi pentru a fi demni de fericire. sau a altor interese mascate. univ. iar binefacerea este un act moral. iubirea. astfel de acţiuni. iar legea este considerată a fi expresia autonomiei voinţei de a-şi da sieşi maximele morale. c) Contractualismul etic. afirma Kant. Ce înseamnă a-ţi face datoria în accepţiune kantiană? Datoria este definită de filosoful german. fă-ţi datoria! Şi poţi să faci aceasta. pot fi încurajate. Potrivit contractualismului. Imperativul iubirii aproapelui este interpretat de Kant ca o iubire practică şi nu patologică. Mircea Marica Aşadar. căci aşa îţi porunceşte raţiunea. o astfel de valoare. În opinia lui Kant sunt morale doar acţiunile provenite exclusiv din porunca raţiunii de a-ţi face datoria. De ce maxima şi nu rezultatul acţiunii? Pentru că. întrucât eşti liber şi poţi acţiona în virtutea autonomiei voinţei.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. Valorile experienţei sunt întotdeauna relative. neavând atribut moral. Ca urmare. virtutea va putea fi răsplătită cu fericirea. dr. oamenii acţionează moral dacă o fac în avantaj reciproc (tradiţia hobbesiană) sau dacă o fac potrivit principiului imparţialităţii (tradiţia kantiană). la întrebarea „Ce trebuie sa fac?” Kant răspunde. adică o poruncă de a fi binefăcător din datorie. doar atunci când viaţa ţi-a devenit insuportabilă şi continui să rămâi aici. este doar conformă cu datoria. Supunerea la normă îşi află justificarea în faptul că ea este rezultatul acordului liber consimţit al contractanţilor. aşa cum încercase Rousseau. pentru Kant. normele morale sunt rezultatul acordurilor. constă în a-ţi face datoria. căci afectivitatea este schimbătoare şi capricioasă. ce se constituie în scop în sine. condiţionate şi contingente. care este o înclinaţie naturală. al resorturilor afective. Hobbes (1588 – 1679) şi J. Rousseau (1712 – 1778). nouă ne stă în putere să fim demni de a fi fericiţi. convenţiilor prin care oamenii îşi rezolvă paşnic divergenţele de interese. dacă există un Dumnezeu şi sufletul este nemuritor. ca înclinaţie. a-ţi păstra viaţa devine un act moral. va răspunde Kant. ca acţiune din respect exclusiv pentru lege. fiinţa raţională. Apoi. fără niciun amestec al înclinaţiilor naturale. Conform acestuia. este scop în sine. „caritatea electorală” ar fi tratată drept act moral. dar nu şi din datorie. fiind persoană. o astfel de „caritate”. imperativele iubirii prezente în Scriptură nu trebuie interpretate ca porunci asupra sentimentelor. în consecinţă. era nevoie însă de identificarea unei valori absolute. căci presupune a-i ajuta pe cei aflaţi în nevoie. spune Kant. nu poate fi poruncită. dacă nu există. poate fonda o morală cu valoare necesară şi universală. dar se impune în modernitate prin Th. Din acest motiv. întotdeauna şi în acelaşi timp ca scop şi niciodată numai ca mijloc. În 6 .J. care-şi are rădăcinile în filosofia greacă. Raţionamentul lui Kant poate fi simplificat în felul următor: o morală cu valoare universală nu se poate înălţa pe valorile afectivităţii. unele dintre acţiuni. Omul. dar ele nu se bucură de stimă morală.

Ştim că acest lucru e dificil fiindcă părţile contractante nu au poziţii egale. univ. Pe această abordare fundamentează Rawls ideea sa conform căreia există o datorie morală: cea de a aplica tratamente drepte şi de a construi instituţii drepte (termenul “instituţii” trebuie înţeles şi într-un sens mai general. să nu înşeli pe cei cărora le promiţi. ci şi fiindcă sunt „scopuri în sine”. Prin urmare ei sunt egali moral şi merită cu toţii să fie trataţi cu egală consideraţie. Nemulţumit atât de inechităţile admise la libertarianism. Dreptatea şi fericirea. ce evita extremele. să facem altele. dimpotrivă. Locke. reafirmând idealul iluminat al reconstrucţiei sociale. forţa etc.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. ele trebuie abolite şi reconstituite potrivit echităţii sociale. care. Oamenii contează moral nu doar pentru că stabilesc şi respectă convenţii. în care nimeni nu-şi ştie locul în societate. Mircea Marica prima abordare. p. Miroiu. Chiar dacă morala hobbesiană nu se bazează pe argumente de tipul datoriilor naturale sau a celor obiective. Răul moral se produce atunci când. Rawls combină contractualismul tradiţional şi raţionalitatea utilitară a actorului social cu deontologia kantiană. atâta vreme cât nu avem o convenţie după care este în avantajul reciproc să nu ne lezăm. daca sunt nedrepte. nu-şi ştie bunurile sau capacităţile naturale cu care a avut norocul să fie înzestrat. nu e nimic considerat rău în a leza sau a-l face să sufere pe altul. Prin lucrarea sa. in numele valorii supreme a persoanei umane. cel de practici). Ca să ne asigurăm de dreptatea acţiunilor noastre. Rawls propune „o teorie a dreptăţii” moderata. Kant. dr. John Rawls (1921. Moralitatea cotidiană ne cere ca să fundamentăm interesul reciproc pe respectarea drepturilor celorlalţi. prudenta. ea rămâne totuşi o morală într-o lume în care "naturalul”. să-i respecţi şi să-i ajuţi pe alţii. inteligenţa. „Voi presupune chiar că părţile nu ştiu ce concepţie au despre bine şi nici ce înclinaţii psihologice speciale deţin” (vezi trad.2002) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai filosofiei politice contemporane. Situaţia originară este cea prenormativă. nu sunt percepte care ne vin din intuiţie şi înclinaţie. în A Theory of Justice (1971). Să nu furi. ci sunt norme create de către contractanţii care au căzut de acord că este reciproc avantajos să ne abţinem să facem anumite acte şi. Cum este cu putinţă o astfel de negociere? Răspunsul rawlsian este argumentat pe baza a două concepte: poziţia originară şi vălul de ignoranţă. după ce am definit lezarea ca rea). cat si de egalitatea plata a marxismului. mărturiseşte ca actualizează metodologic si teoretic contractualismul lui Rousseau. Deosebirea între „starea naturală" şi „poziţia originară" (în afară de aceea că prima a fost presupusă ca reală. românească în vol. "divinul” nu pot să fie folosite ca fundamente pentru principiile şi normele vieţii cotidiene. 7 . In concepţia lui Rawls. iar cea de-a doua e un experiment mental). 106). atunci când luăm în considerare interesele celorlalte fiinţe omeneşti. "obiectivul”. este aceea că Rawls sugerează o posibilitate de depăşire a inegalităţii de putere în situaţia contractuală prin aceea că părţile aflate în contract deliberează în spatele unui văl de ignoranţă. poziţia de clasă sau statusul social. consimţind la o faptă încălcăm convenţia pe care am stabilit-o (deci. Oricât de eficiente ar fi instituţiile oficiale. ridicându-l „la un nivel mai înalt de abstractizare”. nu sunt "naturale" şi nici divine. dreptatea este prima dintre virtuţi. e necesar să deliberăm imparţial asupra normelor. Ca să depăşim acest obstacol este necesar să negociem de pe poziţii de egalitate.

Aflaţi sub „vălul ignoranţei”. Bergson). Neocontractualismul rawlsian este o etică inspiratoare pentru orice cod profesional. a cuvântului. printr-o intuiţie ce stârneşte entuziasmul tuturor fiinţelor umane (Fichte. Sunt admise inegalităţi ce ţin de beneficii şi răspunderi (de exemplu: inegalitatea în a ocupa funcţii. Potrivit acestui principiu. Mircea Marica Intenţia lui Rawls este să creeze o condiţie de deliberare normativă care să nu favorizeze şi să nu defavorizeze pe nimeni. salariile. ce condiţii de mediu au. Politicienii aflaţi la putere pot să ajungă în opoziţie sau doar cetăţeni care trăiesc după o politică ale cărei consecinţe le suportă. ci tind să-şi maximizeze propriile avantaje (ca în utilitarism). conform căreia accentul în judecata morală nu cade pe eul individual. Ei nu cunosc nici părţile aflate în conflict. d) Pe lângă aceste tipuri clasice de etică. Oricând şi oricine poate să ajungă în cea mai dezavantajată poziţie. 2. Cei care deliberează nu sunt preocupaţi de interesul altora. etici intuiţioniste sau ale inspiraţiei. principiile invocate ar putea fi formulate astfel: 1. dar nu ştiu deloc în ce situaţie se află. preţuirea şi recompensele. medicii sunt şi pacienţi. compatibil cu un sistem similar de libertăţi pentru toţi. univ. În aceste condiţii. şi astfel. dr. Poziţia lui echilibrată va fi criticată de dreapta ca fiind apărătoare a statului providenţă şi de stânga. cărei generaţii îi aparţin. dacă ea e săracă sau bogată. funcţionarii publici sunt şi contribuabili. a conştiinţei. a gândirii. ci pe relaţie se situează eticile 8 . conform cărora actul bun este cel inspirat de natura noastră umană. putem identifica în istoria filosofiei morale şi etici ale sentimentului. trebuie realizat înaintea celui de-al doilea. fiecare persoana are dreptul sa aibă la fel de multă libertate ca oricare alta: libertate politică. are un drept egal cu cea mai largă libertate care e compatibilă cu o libertate de acelaşi fel a celorlalţi. Nel Noddings. cât de dezvoltate îi sunt civilizaţia şi cultura. Patronii sunt şi clienţi. fiecare persoana trebuie sa aibă un drept egal la cel mai extins sistem de libertăţi. jurnaliştii sunt şi consumatori de presă. Anette Baier). Acest principiu este de prima prioritate. averea dobândită). Ne putem imagina descoperirea unei insule pe care vrem să o locuim şi să-i stabilim regulile minimale de convieţuire în condiţiile unei imparţialităţi absolute. etica grijii sau etici feministe (Carol Gilligan. Inegalităţile de acest tip sunt permise fiindcă avantajează toţi participanţii la o practică. conform cărora actul bun este cel ce trezeşte simpatia (Adam Smith). Principiul libertăţii maximale: fiecare persoană care participă la o practică. O normă este dreaptă dacă aplicarea ei avantajează şi pe cel mai dezavantajat membru al comunităţii în care ea se aplică. ce conţinut normativ i-ar avantaja. Cu alte cuvinte. ca fiind o legitimare a logicii instituţiilor dominaţiei. posturi – în condiţiile egalităţii de şanse. În prelungirea eticii grijii. sau care este influenţată de aceasta. deschise tuturor în condiţiile egalităţii de şanse. ei nu ştiu nimic despre condiţiile particulare din propria lor societate. să fie legate de statusuri.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. De aceasta ar trebui să ţină cont atunci când stabilesc "regulile jocului". prestigiul. Principiul admiterii inegalităţilor: inegalităţi sunt permise cu condiţia ca ele să acţioneze în favoarea tuturor. Sugestia că putem să fim în locul oricui şi că trebuie să ţinem cont de aceasta atunci când ne stabilim regulile propriei activităţi trimite la câteva idei importante. ce regim politic are. Ceea ce ştiu este că trebuie să fie pregătiţi să trăiască după toate consecinţele care decurg din principiile pe care le adoptă.

J. univ. Buber. Diferenţa dintre cele două concepte este diferenţa dintre lumea experienţei (cea a lui Eu-Acela) şi lumea relaţiei (lumea lui Eu-Tu). care este Tu-ul său înnăscut. Relaţia apare ca „un a priori”. Etica fenomenologică pe care o propune Martin Buber1 se întemeiază pe premisa conform căreia faptul fundamental al existenţei umane îl constituie „omulîntre-oameni” (l’homme-avec-homme). „o formă conţinătoare”. a lui între (l’Entre-les-deux). 1965). fără a ieşi din sine. astfel. 3 Martin Buber. Eu şi Tu. 9 . ca un înscris primitiv. fiind posterior lui Eu. din anul 1925 predă religia iudaică la Frankfurt. Editura Humanitas. în timp ce puterea de relaţie a omului se micşorează. Această evidenţă este postulată. când venirea la putere a naziştilor îl sileşte să părăsească Germania şi să se stabilească în Palestina. printr-o analogie cu primul adevăr al cosmogenezei din Evanghelia lui Ioan. ci este anterior lor. eul se manifestă ca prezenţă. ci numai din aceste cuvinte fundamentale. desemnând o unitate primitivă trăită. de origine austriacă (Viena. ed. Dat fiind primatul ontologic al relaţiei. mai întâi există instinctul relaţiei universale. Eu şi Tu. Trecerea de la era la este indică faptul că relaţia este evenimentul ontologic definitoriu pentru condiţia umană. Ontogenetic şi istoric. Spiritul se află între. conform cărora relaţia trăită. o „categorie a fiinţei”. ce explorează suprafeţele fără a se angaja. Relaţia devine. sub forma unui prim adevăr antropologic. Levinas. neexistând Eu în sine. Una se exercită asupra unui obiect. relaţia este exprimată autentic de „cuvântul fundamental” Eu-Tu. ar poseda înaintea oricărei experienţe sociale un partener. categoria fundamentală a realităţii umane fiind cea a relaţiei. lumea lui Acela – universul de experimentare şi uz – se lărgeşte. ca angajare existenţială. În viaţa prenatală a copilului se află. cunoaşterea şi posesiunea raţională. până în anul 1933. Eu-l apare ca subiect al cunoaşterii şi experienţei. Bucureşti. 54. Marion).Deontologia profesiei de psiholog – Lect. În relaţia Eu-Tu. p. ca îmbrăţişare trăită efectiv a alterităţii întru spirit. formulă ce poate fi considerată axioma gândirii buberiene. el nu s-a născut din contopirea lor. Omul trăieşte în spirit. Mircea Marica fenomenologice. anterior termenilor săi. „o matrice sufletească” a umanului. a luat naştere prin contopirea lui Eu şi Acela. „cuvintele fundamentale” nu pot fi decât cuvinte perechi: Eu-Tu şi Eu-Acela. iar eticul se naşte în dezechilibrul relaţiei care îl plasează în avans pe celălalt (M. p. ale dăruirii sau ale dialogului subaltern. în cealaltă eşti implicat ca trăire. apoi se stabileşte relaţia cu un partener. dacă este în stare să răspundă „Tu-ului său”. Acest cuvânt reprezintă un adevărat loc geometric al spiritului ca fiinţă. 1878 – Ierusalim. faţă către faţă. ca un „Tu înnăscut”3 de origine cosmică şi metacosmică. legătura cosmică. Emm. Caracterul originar al nevoii de relaţie se arată încă din treptele precoce şi confuze ale vieţii copilului. Orice om. În relaţia Eu-Tu. În accepţiunea buberiană. 44. unde devine profesor de filosofie socială la Universitatea Ebraică. condensat în enunţul: „La început este relaţia”2. Deşi primul cuvânt fundamental se descompune în Eu şi Tu. „La început era Cuvântul”. (1923). Buber. în viziunea lui Buber. 1992.. consideră Buber. dr. 2 M. adică să intre cu toată fiinţa sa în relaţie. Al doilea cuvânt fundamental. Eu-Acela. cuvânt „originar” şi ireductibil. este datul ontic fundamental al existenţei de tip uman. cit.L. aşa cum se întâmplă în experienţa. cele două persoane care stau „faţă1 Martin Buber. În noul cuvânt Eu-Acela. filosof şi teolog evreu.

el are nevoie şi de lumea lui Acela. contactele angajării în relaţie fiind rugăciunea şi sacrificiul. om sau Dumnezeu. 6 E.” Între cei doi filosofi există. după care este mobilizat. dar că „oricine a călcat pe terenul lui Buber trebuie să i se încredinţeze lui Buber. 9 E. Numai mişcarea care duce către celălalt. o inegalitate – o disimetrie – în această Relaţie. Omul nu poate trăi tot timpul în văpaia relaţiei esenţiale.”8 Pentru Lévinas. contrar „reciprocităţii” asupra căreia. Dumnezeu apare ca Tu-ul etern. ci un Dumneavoastră. afirmă Buber. ce se adresează persoanei pregătite să-l primească în clipa de graţie. prin a reînvăţa să spui Tu unui Acela. animal. 230. Bucureşti. pe lângă Husserl şi Heidegger.”9 În această asimetrie. Totalitate şi Infinit. a văzut tema Celuilalt. „Interlocutorul nu este un Tu. caracterul formal al relaţiei ontologice buberiene. cit. în anul 1923 pleacă în Franţa. 51. univ. Dacă păcatul primordial constă în refuzul relaţiei. adică a depăşi raportul neutral-cognitiv şi pragmaticinteresat. Eu-Tu-ul transformându-se în Eu-Acela. Eseu despre exterioritate. 1999. totuşi.” În opinia lui Lévinas. 10 . Eseu despre exterioritate. La Paris urmează cursurile lui Brunschvich. Mircea Marica către-faţă” răspund fiecare la apelul celeilalte pentru că fiecare este radical alta faţă de cealaltă. 8 E. într-un raport intuitiv de extremă intimitate. unde va fi martorul Revoluţiei. Lévinas. printr-o relaţie trăită cu lumea. Lituania. a lui Tu. cum o denumeşte Emmanuel Lévinas5. p. p. născut în Kaunas. p. dar cine trăieşte numai cu Acela nu este om. afirmă Lévinas. pentru a studia filosofia la Strasbourg. De aici pleacă Lévinas. dr. exprimată în întâlnire şi îmbrăţişare. Editura Polirom. deosebiri semnificative privind modul în care înţeleg această „etică a întâlnirii. În această „ontologie a intervalului”. prin 4 5 Ibidem. insistă Buber. Când Dumnezeu devine Idee. Târgovişte. Nici măcar iubirea. care mărturiseşte că l-a citit pe Buber „foarte târziu”. În aceasta constă „suprema melancolie a sorţii noastre”. În 1940 este luat prizonier în Germania.4 oricărui Tu. constă „intuiţia fundamentală a moralităţii”. conduce la Dumnezeu. 7 E. nu se poate păstra pe sine în relaţia nemijlocită. în condiţia de Tu se poate situa tot ceea ce pe scara existenţei se prezintă în faţa unui Eu.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. Relaţia cu Dumnezeu se produce însă numai în prelungirea raportului Eu-Tu. p. unde va rămâne până la sfârşitul războiului. şi cu un alt om.. în a percepe că eu nu sunt egalul celuilalt. simetria raportului buberian: „va exista. Iaşi. ea durând doar într-o alternanţă de actualitate şi latenţă. Editura Pandora-M. În 1930 devine cetăţean francez. iar în anul 1973 este numit profesor la Sorbona. 2000. 81. emigrează împreună cu familia sa în Rusia în timpul Primului Război Mondial. afirmă filosoful francez. Emmanuel Lévinas (1906 – 1995). p. Lévinas. 43. atunci mântuirea nu poate consta decât în a restabili relaţia. ed. Încercare de a-l gândi pe celălalt. în limitele lumii acesteia îi este sortit să devină Acela. 2001. de la piatră la copac. marele merit al lui Buber ar consta în faptul că „a identificat acel teren. Între noi. „Eu” fiind ostaticul lui „Tu”. ale lui Kojevè şi participă la colocviile lui Gabriel Marcel. Editura All. relaţia sau dialogul este o „gândire a inegalului”. petrece un an în Germania. să cadă în lumea lucrurilor. a lui Trebuie. Lévinas.”7 iar în al doilea rând.”6 Două lucruri îi reproşează Lévinas lui Buber: în primul rând. cu aproapele şi cu Dumnezeu. care „poate să unească omul şi cu lucrurile. Lévinas. 232. Totalitate şi Infinit. prin care „eu mă văd obligat faţă de celălalt” şi. fără îndoială greşind. Modelul suprem al relaţiei este Eu-Dumnezeu. În 1961 îşi publică teza de doctorat „Totalitate şi infinit”.

constă umanitatea noastră. Amurgul datoriei (Lipovetsky) face loc unei etici nedureroase. prin faptul că grija faţă de celălalt precumpăneşte asupra grijii de sine. Componenta etică a filosofiei îşi asumă sarcina de a raţionaliza şi întemeia pe principii justificative acţiunea cotidiană şi deciziile de viaţă ale contemporanului nostru. iertare şi proximitate. aceasta fiind considerată ca element de maximizare a binelui. Formula lui Dostoievski din Fraţii Karamazov: „Fiecare dintre noi este vinovat în faţa tuturor şi pentru tot. când liturghia datoriei nu mai are suprafaţă socială. ed. Lévinas. fiind premergătoare acestuia. iar eu sunt mai vinovat decât ceilalţi” este asumată ca deviză de către Lévinas. Dacă trăsătura fundamentală a fiinţei este preocuparea fiecărei fiinţe particulare pentru propria fiinţă... iar lecţiile de morală sunt însoţite de spoturi publicitare ce exaltă viaţa confortabilă şi fericirea personală. sau în posibilitatea sacrificiului. etica medicală sau asupra deontologiilor profesionale.].”10 Disproporţia dintre Celălalt şi Mine este tocmai conştiinţa morală. În eticile teleologice. 11 . 1999. ci şi etica este una anemiată şi edulcorată. corectitudinea este anterioară binelui. Pornind de la astfel de situări. se depăşeşte în gratuitatea lui dincolo-de-sinepentru-altul. Editura Hasefer. etica teleologică. Nu doar gândirea postmodernă este o gândire slabă (Vatimo). cum ar fi cele legate de mass-media. compasiune. persistând-în-a-fi. Acesta este semnul apariţiei umanului în economia fiinţei. Domnule”. materializate în primatul alterităţii în raport cu ego. dr. consecinţialistă şi cea deontologică. 3. psihologia zilelor noastre ar trebui să redescopere importanţa covârşitoare pe care o are calitatea relaţiei umane în general şi calitatea relaţiei dintre psiholog şi clientul. cit. Potrivit eticilor deontologice. p. afirmă Lévinas [. 146. univ.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. bioetica. E. care are totuşi nevoie de temeiuri justificative pentru alegerile sale. neconsecinţialistă. în care drepturile subiective domină prescripţiile imperative. aplicativ. Când Dumnezeu devine Idee. poate exista în lume milă. apariţie care răstoarnă sensul şi rangul filosofic al ontologiei: însinele fiinţei. Această asimetrie este cheia filosofiei lévinasiene: „întotdeauna celălalt trece înainte. Tocmai în această „absurditate”. Caracteristici ale deontologiei contemporane Postmodernitatea renunţă la etica datoriei inflexibile şi dezinteresate. etica se apleacă asupra unor teme de interes imediat. binele este definit independent de corectitudine. Nici un rând din ceea ce am scris nu se susţine dacă această afirmaţie nu este acceptată. în puterea de a recunoaşte prioritatea celuilalt. chiar dacă nu mai recunoaşte o etică austeră a datoriei. 40. ca noţiuni etice fundamentale. ca fapt moral elementar. Structura teoriilor etice ar fi determinată maximal de modul în care se defineşte şi îmbină binele şi corectitudinea. „După virtute” (Macintire). p. Corectitudinea intrinsecă a acţiunii este singurul ei mobil moral şi de ar fi să salvăm o viaţă sau chiar umanitatea întreagă printr-o minciună 10 11 E.. până la sacrificiu. Bucureşti. şi chiar acel simplu „după dumneavoastră.”11 Datorită acestei asimetrii. „sunt infinit mai exigent faţă de mine însumi decât faţă de alţii. epuizează varietatea teoriilor asupra acţiunii corecte. Dificila libertate. Lévinas. atunci genul uman este cel al unei „absurdităţi ontologice”. Mircea Marica urmare. Pentru eticienii contemporani.

în cazul sinuciderii acestuia. De asemenea. Spre deosebire de impresia comună. E preferabilă o moarte onorabilă unei existenţe dezonorante. ci previzibilitatea comportamentelor în situaţii date. chiar dacă prin aceasta am salva umanitatea. Minciuna este considerată o acţiune imorală. atunci nu procedăm moral. nu este prohibită sau considerată ca fiind imorală. Anumite acţiuni sunt greşite prin natura lor. Pe aceste baze ale unei viziuni legaliste asupra moralei s-au constituit coduri normative pentru diverse profesii. protejarea binelui clientului şi. constrângerea. deontologii contemporani admit nuanţări. respectiv fiul lor. Între timp. ci acela de protecţie a terapeutului împotriva consecinţelor fortuite. în ultimă instanţă. pentru că maşina lui s-a stricat. atunci nu mai contează ce se întâmplă. ci acela de a trăi corect. nu mai interesează consecinţele. uneori. ca preîntâmpinarea acţiunilor teroriste sau a atacurilor nucleare. univ. vă solicită un alţi doi vecini/prieteni. protector. „Să nu întreţii relaţii sexuale cu el” etc. motiv pentru care nu e nevoie de speculaţii privind consecinţele lor posibile şi nici de o încercare de calcul a valorii lor. următoarea situaţie: Să presupunem că aţi promis unui vecin/ prieten/ să-l duceţi mâine dimineaţă cu maşina la cumpărături. Faptul că umanitatea ar putea să mai existe ca urmare a unei acţiuni incorecte. conform procedurilor standardizate într-o asemenea situaţie. care intenţionează înşelarea celuilalt. prin urmare. respectiv. justificări pentru acţiunea corectă. sunt admise excepţii legate de aşa-numitele situaţii critice. cazul eticii formale kantiene. care nu au doar un rol constrângător. sau clauze catastrofale. nu mai pot fi făcut responsabil. Dacă nu ar exista reglementări şi ne-am baza doar pe intuiţia profesională. dar practicarea normelor deontologice ne oferă o anume imunitate legală şi o scuză morală: am făcut ceea ce trebuia făcut în contextul dat. Ca urmare. ci. ci. a nu minţi nu este echivalent cu a tăinui adevărul. să-i duceţi mâine dimineaţă la aeroport. norma socială nu are ca funcţie. Totuşi. fie formulează un set de constrângeri sau interdicţii ataşate deciziilor şi acţiunii subiecţilor: „Să nu minţi clientul”. Prin urmare. În cazul respectării cu rigurozitate a normelor. operând distincţii subtile. Nu putem sacrifica un nevinovat. Spre exemplu. Să nu-l înşeli”. greşite acele acţiuni care încalcă normele deontologice. etica deontologică. pentru a-i întâmpina pe fiica. Supunerea sau conformitatea la normă este singura care ne defineşte ca persoane corecte. fiindcă umanitatea a fost compromisă. Desigur că nu putem elimina la modul absolut disconfortul moral într-o asemenea situaţie. consecinţialistă. suspiciunea de eşec al practicii sau de vinovăţie a psihoterapeutului prin malpraxis pare a fi evidentă. care se întorc 12 . Mircea Marica sau alte acţiuni incorecte prin ele însele. Sunt.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. rolul fundamental al constrângerilor deontologice nu e cel de limitare a libertăţii de acţiune. suntem absolviţi de corectitudinea abordării şi practicii noastre. Dacă facem rabat de la corectitudine şi datorie. Cum ar judeca situaţia un consecinţialist? Aplicaţie 2: Analizaţi din perspectivă deontologică şi. dincolo de acestea. Aplicaţie 1: Să luăm ca exemplu terapia unui client cu tentative de sinucidere. Scopul existenţei umane nu e acela de a trăi cu orice preţ. caracterul absolut al normelor nu înseamnă şi caracterul liniar şi univoc al acestora. dar ascunderea adevărului nu urmăreşte acest fapt. acest lucru ar fi cu totul lipsit de importanţă. suntem obligaţi la respectarea lor oricare ar fi consecinţele. dr. siguranţă şi ordine şi. mai ales. în primul rând. ca urmare. fie indică forma universală a acţiunilor morale. spune Kant.

Caracterizaţi hedonismul 5. dar dacă furtul unei bucăţi de pâine condiţionează viaţa fiului meu (vezi Mizerabilii). Etică.D. că suntem stat de drept (în care legile sunt încălcate de tocmai cei chemaţi să le pună în aplicare sau să vegheze la respectarea lor. cum vom vedea.Ross). Pretindem. să nu furi e o obligaţie morală. 249. Ce decizie ar lua deontologul şi ce decizie consecinţialistul? De asemenea. cât şi ale deontologiei stricte. de care s-au dezis aproape toţi votanţii). vom trece la analiza modalităţilor de construcţie a unei paradigme profesionale. morală şi deontologie profesională – delimitări conceptuale 2.01.Deontologia profesiei de psiholog – Lect. În felul acesta se încearcă depăşirea limitelor atât ale consecinţialismului. Cu aceste constatări. gândiţi-vă la situaţii în care tortura sau crima ar putea salva multe alte vieţi12 (cazul unui terorist torturat pentru a devoala următoarele lovituri criminale). se specifică excepţii de la imperativul confidenţialităţii. atunci apărarea vieţii fiului trece înaintea normei de a nu fura. care procedează de multe ori prin comandă.2009. fărădelegile oamenilor legii!). fără reflecţie (vezi legea salarizării cadrelor didactice votată în unanimitate în parlament. a spune adevărul este o datorie. Caracterizaţi pe scurt eticile teleologice 4. Dancy. Desigur că într-un stat poliţienesc nu contează poziţia specialiştilor. Teme pentru evaluare: 1. când scriu aceste rânduri) specifică uni stat de tip poliţienesc? Să justifice pericolul terorismului intervenţia brutală a statului în vieţile noastre? Imaginaţi situaţii potenţiale în cazul activităţii psihologului. Caracterizaţi eudemonismul raţional 12 După J. în P. „Etica îndatoririlor prima facie”. respectiv asupra tendinţelor eticii aplicate. 20. Desigur. totuşi. Tratat de etică. a minţi pentru a-l salva este o datorie prioritară. nu înainte de a face câteva judecăţi evaluative asupra caracteristicilor eticii contemporane. consideră că în anume situaţii se impune luarea unei decizii referitoare la importanţa relativă a principiilor. Nuanţând poziţiile. v-ar cere să spuneţi cu cine a întreţinut relaţii sexuale un anumit client? În codul deontologic. parlament şi guvern (propunere legislativă şi ordonanţă de urgenţă). Mircea Marica din voiajul de nuntă. Iaşi. unele teorii etice contemporane. cu mandat oficial. univ. Cum ar privi această situaţie un reprezentant al eticii deontologice şi cum ar privi-o un reprezentant al consecinţialismului?Tot aşa putem exersa decizia etică în cazul paşapoartelor biometrice. 2006. Politom. Este admisibil ca normele confidenţialităţii să fie încălcate în numele unor imperative aşazis superioare? Cum aţi proceda când un poliţist/securist/procuror. dar dacă ascund un individ proscris de un regim totalitar şi abuziv. dr. Singer. p. justiţia oarbă şi inamovibilă fiind suficientă sieşi şi torţionarilor. Aplicaţie 3: Şi o chestiune de actualitate: este justificată interceptarea şi stocarea tuturor comunicaţiilor noastre electronice? Nu este această măsură (act intrat în vigoare astăzi. Stabiliţi deosebirile dintre eticile teleologice şi cele deontologice 3. cum este cazul eticii îndatoririlor prima facie (W. 13 . conform legii! Dar legile sunt apanajul factorului de putere.

9. univ. Mircea Marica 6. 7. 8. dr. Specificul deontologiei kantiene Caracterizaţi contractualismul etic Specificul eticilor fenomenologice Caracteristici ale deontologiei contemporane 14 .Deontologia profesiei de psiholog – Lect.