Coordonatori N. I.

BARBU -ADELINA PIATKOWSKI
Autori I. BANU N. I. BARBU N. CARANDINO E. CIZEK D. CRĂCIUN P. CREŢIA C. DRĂGULESCU C. FRANŢESCU C. GEORGESCU Măria MARINESCU-HIMU Marina MARINESCU Florica MATEESCU Gh. MORARU 11. NASTA M. NICHITA Adelina PIATKOWSKI E. STERE Janina UNGURU Felicia VANŢ ŞTEF Lucia WALD Revizie ştiinţifică Acad. Al. GRAUR Coordonare lexicografică N. GHERAN I.B. N.I.B. N.C. E.C. D.C. P.C. CD. C.F. C.G. M.M.-H. M.M. F.M. G.M. M.Na. M.N. A.P. E.S. J.U. F.V.şt. L.W.

SCRIITORI GRECI SI LATINI

<D
EDITURA ŞTIINŢIFICĂ ŞI ENCICLOPEDICĂ
Bucureşti, 1978

Coperta şi supracoperta: SERGIU GEORGESCU

6G368*
«*

oi; **-o9 * Jf"?* 9*; f?*0S (oi) « r?o CUVÎNT ÎNAINTE
Prezentăm cititorilor acest dicţionar care, prin conţinut şi realizare, constituie un « novum » in literatura românească de specialitate. Prin modul cum a fost conceput şi structurat, dicţionarul Scriitori greci şi latini se adresează specialiştilor şi intelectualilor dornici să-şi îmbogăţească informaţia, dar, prin maniera de prezentare a informaţiei, el este util 'şi marelui public iubitor al literaturilor clasice greacă şi latină. în elaborarea dicţionarului s-a procedat mai întîi la o selectare cit mai judicioasă a scriitorilor clasici înfăţişaţi, în funcţie de însemnătatea şi ecoul operei. Lista autorilor aleşi cuprinde nu numai oameni de litere — scriitori în obişnuitul înţeles al cuvîntului — ci şi renumiţi oameni de cultură, cărturari, filosofi, istorici etc. care au avut un rol important în culturile antichităţii clasice şi ale căror opere (ne gîndim la un Tucidide, de pildă, sau la un Platon) stau cu cinste în rîndul marilor realizări din literatura universală. Este bine cunoscut faptul că acolo unde sînt întruniţi mulţi colaboratori există şi varietate în expunere, care, oricît s-ar încerca, este aproape imposibil de evitat. Eforturile au fost deci concentrate pentru asigurarea unei concepţii unitare în tratarea unor structuri simetrice. Fiecare articol este precedat de o scurtă expunere referitoare la biografia autorului, insistîndu-se asupra datelor care au influenţat opera. Se trece apoi la analiza operei, care, atît cit îngăduie spaţiul, este analizată din punctul de vedere al fondului şi al formei literar artistice. In cazul unor mari personalităţi precum Democrit, Epicur, Aristotel, Lucreţiu sau Lucian, referirile §i aprecierile critice ale clasicilor marxism-leninismului au constituit un preţios îndrumar teoretic în interpretarea conţinutului ideologic al operelor. *n prezentarea diverselor creaţii literare s-a urmărit aplicarea principiului istorist, al integrării acestora în realitatea social economică şi spirituală a vremii, al ecoului lor în posteritate. Cînd s-a discutat opera lui Lucreţiu, de pudă, s-a insistat asupra importanţei covîrşitoare a gîndirii atomiste nu nur>iai pentru antichitatea clasică, dar şi pentru vremurile noastre. Nu s-au recut cu vederea, desigur, nici calităţile artistice ale operelor luate în discuţie

CuTÎnt înainte 6

în analiza lucrărilor atit de variate ale lui Cicero, s-a pus accentul pe contri. buţia marelui orator latin la perfecţionarea artei discursului la romani şi, afară de aceasta, la creşterea amplitudinii frazei latine, care, aşa cum se ş£ie, odată cu Cicero şi cu Caesar, a atins punctul culminant. Varietatea stilului ciceronian a fost pusă în contrast cu eleganţa statornică a stilului lui Caesar. Concomitent s-a subliniat şi importanţa operei lui Cicero pentru elaborarea şi adîncirea termenului de « humanitas », care înmănunchează o pluralităţi de sensuri, în convergenţă cu cele ale termenului modern de « umanism >. Oricît de judicioasă ar fi fost alegerea scriitorilor trataţi în cadrul articolelor, s-ar putea oricind ridica obiecţii cu privire la criteriile de selectare, diferite în funcţie de preferinţele cititorului faţă de un autor sau altul din literaturile greacă şi latină. Pentru a preîntîmpina aceste obiecţii şi pentru a satisface într-o măsură cît mai mare exigenţele publicului cititor s-a alcătuit un Supplementum cu scriitori greci şi altul cu scriitori latini, conturîndu-se astfel o imagine cuprinzătoare a culturilor spirituale din lumea greco-latinâ. O problemă dificilă a constituit-o transcrierea numelor. Aşa cum se constata şi în alte literaturi moderne, puse în situaţia de a transcrie nume de autori greci şi latini, s-a pornit de la realitatea că acestea, datorită cunoaşterii lor mai ample şi citării lor mai frecvente, s-au modificat potrivit foneticii şi uzului limbii respective. Nedorind a face «tabula rasa » din această stare de lucruri care-şi an importanţa ei pentru istoria culturii româneşti, la începutul fiecărui articol s-au notat ambele forme, adică forma exactă a numelui propriu în transcrierea prevăzută de normele îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie, publicat de Institutul de lingvistică din Bucureşti, cît şi, de la caz la ca:, forma încetăţenită în scrierea românească. Autorii articolelor au întîmpinai însă alte greutăţi în privinţa citării numelor proprii (de persoane şi localităţi) care, în limbile greacă şi latină, comportă foneme inexistente în limbi noastră: k, eh, ph, th, rh, rrh, y. în această privinţă tradiţia noastră esii foarte ezitantă: cînd Calimah, cînd Callimah, cînd Callimach. Procedeel uzuale de adaptare grafică şi fonetică recomandate de îndreptar pentru numel şi titlurile mai puţin cunoscute au fost, în general, aplicate, cu excepţia uno situaţii care, după opinia autorilor, se cuvin reconsiderate. Astfel, recoman darea de a se scrie Edip pentru numele grec Oidipus sau cea de a se seri Saîo pentru numele poetei Sappho, nu a fost acceptată din motive diferite cînd forma Oedip s-a încetăţenit, datorită titlului operei cu acest nume compus de George Enescu, forma Edip nu-şi mai are rost; forma Saîo, transcriere românească a formei franceze Sapho, este mult prea îndepărtată de origina Sappho. Cît despre numele latin Sylla, dacă s-ar fi păstrat această grafi recomandată de îndreptar, în limba română s-ar fi citit Silla. RespectU întocmai normele care prevăd simplificarea geminatelor şi înlocuirea lui prin i, ar fi trebuit, de fapt, să se scrie Sila. A fost preferată forma Sull^ cu păstrarea geminatei, ca şi la Sallustiu, deoarece redă exact pronunţare
Cuvînt înainte

f neonului y în limba latină. Numele uzuale ca Horaţiu, Suetoniu, Tacit, ' g\ in franceză apar Horace, Suetone, Tacite sau în italiană Orazio, Sneionio, Tacito au fost citate după uz. Numele mai puţin răspîndite au fost citate şi folosite în forma originală, cu transliterarea alfabetului grec, conform normelor publicate în îndreptar. O altă problemă, nu mai puţin dificilă, a elaborării unui dicţionar de literatură, este pericolul desprinderii scriitorului din contextul istoric. Cînd este vorba despre Cicero, ca să ne întoarcem la exemplul dat, nefăcîndu-se în prealabil un istoric al elocinţii romane, s-ar putea obiecta că meritele lui nu pot fi puse cum trebuie în lumină dacă nu se are în vedere întreaga dezvoltare a oratoriei romane. în consecinţă, în descrierea activităţii şi în caracterizarea marelui orator s-au făcut referiri utile la principalele momente ale dezvoltării istorice a genului. Un alt exemplu. în articolul Homer, la discutarea aşa-zisei « probleme homerice » s-au evocat creaţiile anterioare ale aezi-}or _ primii purtători ai tradiţiei literare despre războiul troian şi primii versificatori greci în hexametri dactilici — creatori ai acelor cînturi epice pe care, într-o epocă posterioară, unul sau mai mulţi poeţi de geniu le-au unificat, dîndu-le forma epopeilor Iliada şi Odiseea. în fapt, fiecare operă este creaţia unei personalităţi din lumea literelor, prozator sau poet, dar această personalitate se inspiră din ideile şi din încrucişarea antagonică a concepţiilor vremii, rezultate, la rîndul lor, dintr-o lungă evoluţie pe făgaş ideologic. Fără Leucip şi Democrit nu ar fi fost posibilă apariţia filosofiei lui Epicur, aşa cum fără opera lui Epicur nu este de conceput apariţia poemului lui Lucreţiu, De Natura Rerum. Eneida

lui Vergiliu este o capodoperă a literaturii universale. Dar realizarea epopeei latine nu este de conceput fără Iliada, Odiseea şi poezia mitologică alexandrină. Evocînd izvoare şi motive de inspiraţie în considerarea diferitelor sectoare ale unei opere s-a evocat, prin urmare, existenţa acelor curente de idei cărora nu li s-a acordat articole speciale. în schimb, Indicele de nume de la sfîrşitul dicţionarului va fi de cel mai mare folos celui ce doreşte să afle şi să urmărească firul continuităţii istorice literare. Lipsa unui dicţionar de opere antice şi, în general, a unor instrumente de factură asemănătoare, ne-a determinat să conferim diverselor articole şi un caracter didactic, încereînd astfel să răspundem întro măsură mulţumitoare cerinţelor şcolii. De aici «preferinţa » unor autori de articole pentru prezentarea analitică a unor opere (compoziţie, subiect, personaje etc.), apre-cJ-eri de valoare în epocă şi posterioare, citate din studii de specialitate. Unul dintre principalele obiective urmărite de autori a fost, în consecinţă, selectarea, 'înfruntarea şi organizarea datelor absolute. Inevitabil, penuria de informaţii Privitoare la viaţa unor scriitori (unii cunoscuţi exclusiv prin intermediul reaţiei lor) sau la opere, pierdute pe parcursul timpului, a influenţat struc-lra cîtorva articole, concepută simetric în pofida varietăţii finale.

Cuyînt înainte Desigur, confruntarea cu publicul cititor, lectura dicţionarului de {către specialişti in domeniul istoriografiei literare vor corecta lacune pe care informaţia strinsă de autorii articolelor nu a putut să le lichideze. Din acest punct de vedere, orice sugestie, corectare sau completare va fi bine venită, autorii mulţumind anticipat tuturor acelora care vor avea bunăvoinţa să le semnaleze. O atare reconsiderare fixează dicţionarului de faţă rolul de treaptă In pregătirea Marii enciclopedii române, operă de interes naţional la care vor colabora cele mai bune cadre de specialitate din întreaga ţară. Mulţumim călduros pentru sugestiile preţioase şi munca neprecupeţita depusă în elaborarea dicţionarului de către redacţia editurii, a cărei contribuţie a dus la îmbunătăţirea substanţială a întregii lucrări. Nu putem încheia aceste rînduri fără a aminti contribuţia preţioasă adusă de acad. Al. Graur, pentru înlăturarea multor inadvertenţe, fireşti într-o lucrare de asemenea proporţii, li aducem mulţumirile noastre călduroase. Mulţumirile se adresează deopotrivă tuturor acelora care prin colaborarea lor au ajutat la realizarea formei finale în care se înfăţişează dicţionarul. N. I. BARBTJ

ABREVIERI ŞI SIGLE
A, Abrevieri Asoc. Assoc. ' c.
cf.

col. coli. coment. ed. e.n. engl. franc. fragm. germ. grgriech. ibid. î.e.n. ital. lb. ms. nr. op. cit. Pphil. retip.
sec.

sqq. SN suppl. trad.
■v.

Asociaţia Association circa confer colecţia collection comentariu, comentarii ediţie era noastră engleză franceză fragment, fragmente germană

grec, greacă griechisch ibidem înaintea erei noastre italiană limba manuscris, manuscrise număr opera citată pagina, pagini philologie, philology retipărire, retipărită secolul, secolele et in sequentibus Serie nouă supplementum traducere, traduceri vers, versuri

Abrevieri şi sigle 18 voi. volum, volume Univ. Universitatea, Universite, University, Universităt B. Sigle AGr Adelina Piatkowski, Antologie greacă (culegere de traduceri literare din scriitorii greci), anexă la Jean Defradas, Literatura elină, Bucureşti, Edi-tura Tineretului, col. Lyceum, 1968. ALG Ştefan Bezdechi, Antologie lirică greacă, Cluj, 1927. ALGr Simina Noica, Antologia liricilor greci, Bucureşti, Univers, 1970. ALU Al. Dima şi colectiv, Antologie de literatură universală, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970. APL D. Crăciun, Antologia poeziei latine, Bucureşti, Albatros, 1973. CIVM N. Lascu şi H. Daicoviciu, Crestomaţie pentru istoria universală medie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1970. CIUV N. Lascu şi H. Daicoviciu, Crestomaţie pentru istoria universală veche, voi. I, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1960; voi. II, ibid., 1962. CTIA E. Condurachi, VI. Iliescu şi Radu Hâncu, Crestomaţie de texte privitoare la istoria antică, ed. II, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1963. DaCl G. Popa-Lisseanu, Dacia in autorii clasici, Bucureşti, Imprimeria Naţională, 1943. ESPLA Editura de Stat pentru Literatură şi Artă ILL N. I. Barbu şi colectiv, Istoria literaturii latine, voi. I, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1972. IIR Gh. Ştefan, H. Mihăescu, VI. Iliescu, Virgil Popescu şi colectiv, Izvoare privind Istoria României, voi. I, Bucureşti, Editura Academiei, 1964; voi. II, ibid., 1970. JHS Journal of Hellenic Studies. LE Al. Andriţoiu şi Dimos Rendis, Din lirica elină, Bucureşti, Editura Tineretului, 1968. EL Al. Andriţoiu, Din lirica latină, Bucureşti, Editura Tineretului, 1964. Oxyrh. Pap. Oxyrhinchus Papyri. PAOGr Andrei Marin, Pagini alese din oratorii greci, 2 voi., Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1969. Pap. Papyrus, Papyri. PIG D.M. Pippidi şi colectiv, Proză istorică greacă, Bucureşti, Editura Uni vers, 1970. PIL Radu Aîbala, Proză istorică latină, Bucureşti, Editura pentru Literaturi Universală, 1962. Abrevieri şi sigle Petre Stati, Poeţi latini, 2 voi., Bucureşti, Minerva, Biblioteca pentru toţi, 1974. D. Crăciun şi R. Albala, Proză latină, Bucureşti, Editura Tineretului, 1964. I. Teodorescu, Proză narativă latină, Bucureşti, Editura Univers, 1972. Real-Encyklopădie. Petre Stati, Satirici şi epigramişti latini, Bucureşti, Editura pentru Literatură universală, 1967. Serie 2\:ouă.

fcH U o 3o .

era firesc ca multe din poemele sale să abordeze o tematică de actualitate. a compus numeroase versuri puse pe muzică. Myti-îene. tiranul care a guvernat Lesbosul timp de peste 10 ani (604-591 î. Lupta s-a dat făţiş. Unul dintre fraţii poetului. Poet fecund. a început să scrie de timpuriu poeme «u caracter polemic. « cîntece». a scris un poem avîntat şi. cum urcă-n tării/Sirius.e. regele Lydiei. în strofe scurte cu structură fixă. cu armele în mînă. Antimenidas. bunăvoinţă de care au profitat atît A. şi-a croit drum spre putere cu sprijinul partidei democratice din insulă. Stasiotika (Cîntece de îndemn la răscoală).■ A AlCEU [Alkaios]. grupajul de poeme alcaice realizat de filologii timpului întrunea nu mai puţin de 10 cărţi. înclinat uneori spre speculaţii filosofice. Din exil. Poet liric. s-a aflat mereu în fruntea mişcărilor de opoziţie al căror ţel era răsturnarea tiranilor locali.e. XIV. Ulterior nsa. Aripa lui/Pîlpîie des. în perioada alexandrină. Hymnoi (Imnuri) etc. mulţi ntre foştii săi prieteni. epitete originale. împreună cu fraţii săi. Erotika (Cîntece^ de dragoste). a intrat în slujba regelui Nabucodonosor. este scrisă în dialect eolic. după Hesiod (Munci şi zile. poetul era şi un excelent muzician. Lesbos).n. a încercat să se dezvinovăţească de acuzaţia de trădare. O altă ordine a cuvintelor. deşi nu 'acea parte din cercul lui A. Ora e grea. VI i. Skolia (Cîntece de banchet). A cultivat însă şi lirismul coral. pentru răsturnarea duşmanului său. împotriva familiei Cleanactizilor şi apoi împotriva lui Pittacos. Poezia sa. Participînd intens la viaţa politică a cetăţii. Pittacos tusese prieten cu fraţii poetului. au fost nevoiţi să părăsească Lesbosul. în cinstea vitejiei fratelui său. sprijinind 'upta împotriva Cleanactizilor. Horaţiu i-a preţuit opera adop-tînd strofa alcaică şi prelucrînd unele din poemele cunoscute. imprimă creaţiei lui A. A transpus în versuri cîntate descrierea unei zile toride de vară. Spre sfîrşi-tul guvernării sale. A.. după cum reiese dintr-un alt poem. muzicalitatea frazei. A.).. o notă cu totul aparte faţă de model: «Stinge-ţi gîtlejul cu vin! Vezi doar. Pittacos a îngăduit tuturor exilaţilor să se întoarcă în patrie. care circulau în antichitate sub diferite titluri: Polemika (Cîntece războinice). La Jţceputul guvernării lui Pittacos. Alte poeme îl înfăţişează ca un iubitor de viaţă. A. 582—589). ajuns la Babilon. ° Familia poetului aparţinea ^ aristocraţiei conservatoare din Lesbos. n-a încetat să1 atace pe tiranul din Lesbos. 627 A^. Preferă cîntecul monodie. de petrecere.n. Antimenidas. de mare diversitate tematică. seceta creşte văpăi/ Dulce dă zvon din frunziş greierul. {sec. unde faraonii angajau de asemenea mercenari greci. înainte de a deveni tiranul (conducătorul) Lesbosului.. şi-a încercat la rîndul său norocul în Egipt. Strofa cel mai des întîlnită în poemele sale îi poartă numele: «alcaică». picurînd limpede . Para-* cu P^iciparea sa la mişcarea de opoziţie A. printre care se mara şi familia lui A. După o mărturie a lui Athe-naios (Banchetul sofiştilor. cerînd ajutor lui Alyattes. cît şi fraţii săi. v. A.

C. O OPERA. Teubner. Frumuseţea fetei cu păr bălai. Comentatorii antici îl considerau pe A. devenind astfel un precursor al marii ode corale. Ea ţine în mînă o ghir-jandă de flori. p. lesne de memorat. Garzya. 38 — 39. Bowra.) — descoperit printre fragmentele papirusurilor de la Oxyrhynchus (Egipt) — merţionează existenţa unui poem cosmogonic scris de A. Le» Belles Lettres. după caracterul lor. 1960.n./ Slăbesc odgoanele».. Din compoziţiile poetului muzician s-au păstrat fragmente disparate. drept întemeietorul acelei specii a cîntecului liric denumit «skolion» — cîntec intonat la banchete — în care se întretaie îndemnul la voioşie. IV î.n. fiind intonate pînă în sec. Page. poezia patriotică. folosită şi de Horaţiu. care începe cu o invocaţie către Muze: «Muze din Olimp — cîntă conducătoarea de cor.. B). Poetul. scrise în dialect doric. ed. Ediţii: E. Alceu. L. fiu al lui Damoutos. Oxford. A'. Mariette.. Laconia).> să mă spulber în zboruri/ Doar cu-v c. imitat de Horaţiu. Alcaeus. ed. Anthologia Lyrica-Graeca. văd bine/ că este tot atît de orbitoare/ ca şi soarele pe care acum îl invocă să răsară pentru noi. este uşoară.9' de-aş purta ne-nfricat o inimă tn ej/ De-ar fi ca marea să fiu de albas-Sun t freamăt. Sappho. poetul a fost popularizat prin imitaţiile libere ale lui Horaţiu care.. Lieder. Influenţa lui A. Cele mai renumite erau primele trei. atestă erisibilitatea poetului pentru aspecte din atură: «o. Oxford. Lyrica Graeca Selecta.n. Strofa alcaică. Twaine. Clarendon. Majoritatea fragmentelor care s-au păstrat din prima categorie ţinteşte îndeosebi în Pittacos. excursuri..« aude » venirea primăverii: « am auzit-o . . în 1866.. Clarendon. în care A. Simina Noica)! Dar cel mai important grup al poemelor lui A. Ediţii: E. b) cîntece închinate patriei (personificate) şi concetăţenilor săi. în antichitate. Tonalitatea' poemelor politice devine însă cu adevărat lirică în cazul versurilor cu caracter patriotic. II î. întreruperi ale expunerii. dac-aş fi. voi.e. numită Asţymeloisa (cea iubită de poporul cetăţii) — în inimă mi se deşteaptă dorul să ascult un cîntec armonios.». arşiţa scînteie-n glii. Un comentariu aparţi-nînd unui exeget alexandrin (sec. într-o Odă din cartea I (32). De o deosebită importanţă pentru marea sa vechime. ed. 1968. II. Oxford.». VI î. (sec. acompaniate de instrumente ca coarde. A compus cîntece corale în dialect doric — majoritatea sub formă de imnuri.eipzig. imaginea dovedindu-se despovărată de clişeele tradiţionale. Alături de poemele cu structură fixă. p. dar şi laude exprimate prin imagini pline de strălucire şi prospeţime — imnul are o mare libertate stilistică şi compoziţională. asupra dezvoltării lirismului coral în Grecia arhaică şi clasică a fos^ considerabilă. pe vremea înfloririi celei de a doua scoli muzicale din Laconia. dansînd cu graţie printre prietenele ei. (sfîrşitul perioadei clasice). Th. cu schemă metrică fixă. Folclorul local i-a servit drept izvor de inspiraţie pentru inovaţii ritmice şi metrice.e. \ fragmente in ALG. 60-65. Volbura n-o-nţeleg/ Din larg îşi urcă valul freamătul cerc/ în jurul nostru. pradă valurilor uriaşe): «Mă-nfioară vîntul. « paiane ». Realitatea înconjurătoare este percepută cu toate simţurile. Hunchen.e. Poet liric. « hypor-cheme » şi « parthenee ». Alde. La Roma. dar şi sensibilitate. Oxford. închinate divinităţilor cinstite la Sparta. 100). în care apariţia şi formarea lumii materiale erau expuse într-o manieră mitologizantă. Alcmane. fragm. A. Diehl.. VII î.PALCMAN [Alkman]. filologia clasică şi-a îmbogăţit patrimoniul cu un nou partheneion alcmanic. Apollo şi Artemis ocupau un loc de frunte. presupune ştiinţă poetică. Prinsă-n spulber/ întunecata corabie aprig/ Ne poartă. era « partheneionul». Celebru între toate rămîne acel poem. Paris.. O pasăre-n cer. I. diferită de cea hesiodică.Alcman 16 17 Anacreon viersul. 1942? A. O gpecia lirică cultivată cu predilecţie de X.e.». I. Hula frînge tăria-n noi. Treu.. O OPERA. este comparată cu sclipirea unui astru ce străbate cerul. despre rostul omului pe p'ămînt. şi-a desfăşurat activitatea ca instructor de coruri. dac-aş fi. nr. Reinach-A. Coli. dovedeşte că structura tipică a unui mare imn coral — părţi de expunere a unui mit alternate cu pasaje gnomice — era deja constituită în sec. 1963. Strîns legate de aceste cîntece sînt şi cele erotice. Sappho and Alcaeus. pe care se pregăteşte s-o "ichine la altarul unei divinităţi. Clarendon. 1937. p. Lydia — Sparta. eu/ cînt lumina care este Agido. care conţineau imnuri denumite. începînd din 1958. Arta lui A. pescă-?. 1936. Hei-meran. — zăngănitul armelor (Diehl. Teubner. II.» (trad. a scris şi versuri cu structuri metrice mai complicate. s-au cîntat vreme îndelungată la Sparta. !ragmente rămase de la A./ Larg clătinîndu-şi în vînt fîşia. circula împărţită de gramaticii alexandrini în 6 cărţi. mai întotdeauna inspirate de prezenţa unor efebi la marile banchete. Venea încărcată cu flori». bună dispoziţie. ale cărui sunete sămi alunge de pe pleoape somnul dulce . Clarendon. Simina Noîca). Puech. acest partheneion (păstrat în biblioteca de la Louvre). New York. să folosească un stil metaforic' sau alegoric. Din nou/Vara se-ncheagă din jar.. M. antistrofă si epodă (A. poetul a preferat să introducă în Cîntecele sale maxime şi sentinţe. minte ageră şi ordonată. Intonat de două coruri (sau de jumătăţi de cor) — ale căror conducătoare (Agido şi Hagesichora) schimbă între ele replici cu un substrat uşor ironic. graţioasă. opera lui A. 1959. Contemporan cu Hcsiod. II. 1968. REFERINŢE CRITICE. aluzii: « . Napoli. grupate după conţinutul poemelor. 1961. II. (trad. VII î. cu reflecţii despre viaţă şi moarte. printre care Afro-dita. repartizate de alexandrini în cărţile III—VI ale operei. Alkaios. II.e. Lobel-D. îl constituie cele politice. 1972.. K. II. 1955. 130-175. în locul miturilor. fragmente 1n ALGr. imn coral compus pentru voci de femei. a fost descoperit pe un papirus în Egipt de arheologul francez A.. ed. condusă de Taîetas din Gortyna. Greek Lyric Poetry. poet şi compozitor la Sparta. Martin Jr. Sardes. II. Traduceri: Alceu.1?m-i"Hipreună vîslind peste floarea de t'ar'. Alte o' •?. Leipzig. I frammenti. Poetul a promovat cîntecul intonat de coruri a cărui structură se ha7ează pe triada: strofă. Anthotogia Lyrica Graeca.n.. Cîntece de îndemn la răscoală. D. ed. A. cît despre mine. netul voios al citharelor poate acoperi — după A. înfăţişează tulburările pricinuite de tiranie printr-o imagine alegorică (corabia bătută de vînturi.n. Bude. de pildă. Cîntecele lui A. Poetarum Lesbiorum Frag-menta. cîntecul de banchet şi cîntecul erotic. Page. E.. L. Limba sa literară constituie un excelent exemplu de felul în care un meşter talentat al scrisului poate folosi cuvintele şi expresiile curente. Poemele sale politice se împart în două categorii: a) cîntece satirice la adresa duşmanilor politici şi personali. Fragmentul cel jnai lung şi mai complet dintr-un parthe-neion compus de A. constituind temelia pe care s-a dezvoltat lirismul coral în sec. a înfăţişat succint cititorilor săi tematica liricului din Lesbos: războiul. îndeosebi cîntecele de petrecere s-au bucurat de o largă popularitate.../Atinge unda poala catargului/Şi pînza-ntreagă se despică. Dielil.

Opera sa. (sec. Bowra. a cîntat desfătările vieţii. Sfîrşitul vieţii şi 1a petrecut la Atena. acompaniate de o muzică vioaie. A. îi> versuri scurte. A fost. Hipparchos dini Atena. părăseşte îonia. Oxford. Ionia — începutul sec. 1961. fragmente în ALGr. REFERINŢE CRITICE.. M. Clarendon. p. Echekratides din Tesalia. oaspetele-unor personalităţi marcante ale timpului: Policrate din Samos. Poetae Melici Graeci. Clarendon.e. la Abdera. Teos. 16-73. 1968. şi se stabileşte. ANACREON [Anakreon]. Oxford.. pe rînd. ed.n.P.e. împreună cu familia sa.. V î. Poet liric. L. Clarendon. p. Traduceri: Alcman. II.. compusă în metri diferiţi. 1962. Oxford. puternica sa dragoste de viaţă care-1 făcea să urască profund războiul. a fost mult apreciată pentru forma de'săvirşită.e. în anul 545 î. invadată de perşi. în sudul Traciei. Lyrica Graeca Selecta. în secolele urmăA . Page.n. VI î. Melancolia bă-trîneţii şi frica de moarte relevă substratul tragic al freneziei cu care poetul a încercat să uite de sfîrşitul vieţii. iubirea. Gre.D. C.ek Lyric Poetry. 95-99.n. Atena).

Cele mai valoroase poeme erotice (c. Hage-dorn în Germania. De aici înainte începe a treia şi ultima etapă a creaţiei sale poetice. după ce trecuse ca un val necruţător peste regatul Lydiei (Sardesul cade în 546 î. O bună parte din creaţia lirică de tinereţe este rodul experienţelor de viaţă pe care poetul le trăieşte în sudul Traciei. Şi răzleţ. fragmente în ALG. 1962. adu vinul/Şi cununile în floare să le-aduci. Preferinţa sa se opreşte. iambi şi elegii. Punctul culminant al acestei producţii coincide cu sec. ed.. Istorii. 1970. la Atena. Colecţie de epigrame.n. Ediţii: E. şi să preţuiască încîntarea clipelor de răgaz. — cum ar fi. tatăl lui Pericle. II. Clarendon. să participe la activitatea culturală pe care acesta o încuraja. în 5 cărţi. J. Cîntecele de banchet s-au cîntat pînă pe vremea războiului peloponesiac. 1961. a fost şi un inovator în muzică. 6). . Influenţa sa literară s-a făcut simţită îndeosebi în Atica. în stilul său dăi-nuiesc încă reminiscenţe homerice. Anacreon. un anume Echekratides. obţinut din combinarea sunetelor unor instrumente diferite. îndreptîndu-se spre Traeia. B. specifice perioadei petrecute în Teos şi în Abdera. XVI) şi literatura preromantică (Rousseau. Salamanca. p. distribuind poemele după criterii de formă: cîntece. la strofa scurta. sînt abandonate în favoarea cîntecului de pahar «skolion». îl prinde spaima. Spre 537 î. I. II. IV—Ve.n. 68 — 70. folosind deseori convenţii mitologice. 1936. nu arată interes faţă de tematica izvorîtă din gravele probleme politice ale vremii. în afară de Milet şi insula Samos — unde tiranul Policrate s-a opus pentru o vreme cuceririi persane — toate celelalte cetăţi greceşti. Brioso Sânchez. 1962. voi. începuturile poeziei lirice în Ţările Române). Lyrica Graeca Selecta. Roma. 39). Page.e. Alexandrinii i-au apreciat mult opera. Principalul merit al versului anacreontic constă în simplitatea expresiei. O stufoasă producţie lirică din epoca imperială romană. se îndreaptă spre Atena. de-ar veni şi pentru mine moartea. Loeb Classi-cal Library. Clarendon. D. se află printre emigranţi. d« exemplu. Imnurile religioase compuse de A. D./ Luptă grea să dau cu Eros» (trad. Opera lui A. Oxford. O OPESA. Subiectele preferate sînt aproape întotdeauna erotice. Cînd pline de voie bună. folosind un acompaniament amplu. cultivat la banchetele ce reuneau bărbaţii fruntaşi din cetăţile Greciei. sau ale dramei satirice. în literatura universală Anacreonticele au influenţat poezia lui Pierre Ronsard (sec. Diehl. Poetae Melici Graeci. Oxford. 23). fragmente in ALGr. disertaţie. Oxford. M. Succesul de care s-au bucurat versurile poetului în epoca elenistică a contribuit la deformarea adevăratei înfăţişări a creaţiei anacreontice. REFERINŢE CRITICE. Ecourile acestei direcţii poetice — care cultivă o Versificaţie uşoară. asemănătoare cu lirismul poetului din Teos. unde Teosul cucerise. 1968. •e disting trei straturi deosebite. p. care se joacă cu o minge de aur sau cu arşice (« Eros cu părul de aur/ Minge de purpură-mi zvîrle/ Joc ispitind către fata/ Cea cu saadale-ncrustate/ Tocmai din Lesbos. de obicei. ca de pildă în Cintecul ciclopului din Ciclopul lui Euripid© (versul 164 şi urm. tiranul din Samos. Anthologia Lyrica Graeca. aceste cîntece sînt caracteristice pentru faza de dominaţie a influenţelor ionice în Atica. El nu rămîne vreme îndelungată la Abdera. Aşa învaţă A. C. 193 şi 366. a început să înăbuşe treptat poemele autentice ale lui A. II. Pierre Ronsard a cunoscut culegerea anacreontică editată la veacul XVI (1554). Bowra. A.Anacreon 18 19 Anaxagora toare. VI. nu este concludent în ansamblul operei. p. este invitat de Policrate. poate cea mai fecundă. răsare: fraged pui de cerb/ Pe care o mania cu corniţe 1-a lăsat/ în miez de codru. Ecouri anacreontice se regăsesc în părţile lirice ale tragediei atice. colonia Abdera. dar nu tocmai îndrăgostit/Sînt nebun. 60) din această perioadă tîrzie se găsesc în Antologia Palatina (Codex Palatinus nr. XVIII) şi începuturile liricii româneşti nu sînt nici ele străine de influenţele anacreontice. în Franţa. Vreau azi. dar cele mai puternice rezonanţe sînt cele preluate din poezia safică. voi. cuprinzînd cîntece de pahar şi poeme erotice în manieră anacreotică. de astădată ca oaspete al lui Hipparchos. convenţional intitulată Anakre-ontika (Anacreontice) au imitat creaţia originală a lui A. nenumărate cîntece grupate într-o culegere. bucuria de a trăi. Creionarea unor figuri de adolescenţi şi de tinere fete. copile. O Poetul este contemporan cu marile evenimente politice care au zguduit profund orînduirea sclavagistă greacă dezvoltată în cetăţile de pe coasta Asiei Mici.). Adeseori el îmbracă un veşmîn' metaforic. 268 — 307. III.» (trad. să urască războiul. amintită dealtfel şi de Tucidide (Războiul Peloponesiac I. M. cetatea/ Bine zidită. p. Istoria literaturii române. Istorii. cînd satirice sau umoristice. graţioasă — s-au pre-Ungit peste veacuri. ed. Anacreonte.. precum şi tînărul Eschil. Expansiunea persană spre răsărit. Londra. condusă de Girus. unde se bucură de multă preţuire. un ensayo para SIL datacion. datorite relaţiilor cu băştinaşii. Traduceri: Anacreon. Timpul petrecut în Tesalia la curtea unui şef politic din nordul Greciei. Lirica europeană Preromantică (sec.n.P. Gentile. Dar ea îşi/ Rîde de părul meu alb/ Dorul spre alta şi-1 creşte» — trad. nu cu mult înainte. Anakreontea (sau Ana-kreonţika) s-a rotunjit în pragul sec. A.e. dar nu chiar nebun» sau: « O. în condiţii aspre. Compararea unei tinere fete cu un Pu' de căprioară este sugestivă: « Gingaş. Greeh Lyric Poetry. inclusiv Teosul. 77-82. cel scris în cinstea zeiţei Artemis din Magnesia — nu sînt reprezentative pentru creaţia sa. X. I. L. alcătuită din versuri cu structură fixă. M. Lyra Graeca. Bucureşti. Page. Teubner. De la Şcoala Ardeleană la Junimea. dintre care cel mai vechi datează din epoca elenistică iar cel mai recent din epoca "nperială tîrzie şi bizantină. Ateneo. A. Ca poet de curte. A no. fiul lui Pisistrate. Harvard. Edmonds. « aducător de lacrimi». reflectă preocupări şi sentimente diferite după vîrsta şi împrejurările trăite de poet. au căzut sub dominaţie străină. După moartea tiranului. Simina Noica). Iancu Văcă-rescu şi Costachi Conachi au publicat poezii în această manieră. Compoziţiile elegiace. Clarendon. a afectat profund viaţa cetăţilor ionice. Leipzig. Ştefan Bezdechi) — iată doar cîteva din preocupările poeziei anacreontice. este primit cu bunăvoinţă de cercurile intelectuale ale cetăţii. în care se întrezăresc unele consideraţii filosofice asupra destinului omenesc. care la bază are o culegere alcătuită de Constantin Kephalas la începutul sec. Ştefan Bezdechi). 1968. evocarea unor divinităţi şăgalnice. în calitatea ei de conducătoare a unei mari confedereţii ionice (Herodot. Filologii din Alexandria au împărţit opera lui A. Simina Noica) preferinţă vădită spre mărturisiri de ordin intim (« Iarăşi sînt îndrăgostit.). A. în jurul unor mese îmbelşugate: «Adu apa. L. de pildă Eros. A. căci/ Altă scăpare nu văd din aceste chinuri» — trad.creontea. Numeroşi locuitori ai cetăţii părăsesc însă aşezarea înainte de sosirea perşilor. II. în schimb. Printre oamenii de seamă pe care îi cunoaşte aici şi cu care se împrieteneşte se numărau Xantippos. 1958. nu totdeauna prieteneşti. 168). Editura Academiei. cu scopul ca insula să dobîndească un plus de strălucire.. înfiinţată de oraşul Clazomene (Herodot.

fiul lui Hege-sibulos sau al lui Eubulos. Filosof. Acuzat de impietate faţă de zei. au stîrnit indignare.n. în care au acţionat duşmanii lui Pericle. Clazomene. Se pare totuşi că procesul intentat lui A. menţionat de Vitruviu (VII.e. (c.ANAXAGORA [Anaxagoras]. Principala sa lucrare este însă Peri physeos (Despre natură). Troada). Ionia — c. 428 î. « Inteligenţa».. Supranumit « Nous ». O Pe linia orientării sale materialiste. cu orientare filosofică materialistă. 500 î. A. a avut şi un substrat politic. S-a refugiat în Troada. unde şi-a sfîrşit zilele.n. A studiat la Atena unde s-a stabilit şi a profesat timp de 30 de ani. printre iluştrii săi elevi numărîndu-se Pericle şi Euripide.e. reuneşte lucrări din diferite domenii. examinează cu atenţie fenomenele naturii. I se atribuie şi un tratat de perspectivă în arta decoraţiei scenice. Opera lui A.. Vederile sale. Lamp-sacos. a fost condamnat la exil şi la o amendă de 5 talanţi. 11). Astfel. după cercetarea unui meteor gigant căzut la Aigospotamoi (în Cherso- . « Raţiunea ».

e. Les Penseurs de la Grece. « homoiomerii». ia instigaţia lui Kallias. Lucrarea Despre natură a fost redactată în dialectul ionic. Aceasta ar fi cauza formării lumii. Bucureşti. A. în ajunul plecării flotei ateniene spre Sicilia (415 î. care a scris Vieţile lui Eschil. sub formă de dialog. fragm.. Napoli. a fost nevoit să-şi părăsească patria după prima sa punere sub acuzare. Paris. 233-235. întrebat de cineva dacă viaţa merită a fi trăită. O A. M. în domeniul cosmogoniei. răspun-zînd printr-un discurs plin de coerenţă. Fragmente din dramele lui Euripide. pînă ce întreaga masă haotică a fost antrenată într-o mişcare de rotaţie numită «dine» (vîrtej). accelerîndu-se mereu. a rudelor sale şi. ed. l II Die Fragmente der Vorsokratiker. n-a renunţat la ideea de a-şi prezenta doctrina întro formă literară. Fragmentele de întindere mai mare rămase de la el îngăduie să ne dăm seama de calităţile sale literare.e. nobilă în expresie: «Toate lucrurile se aflau de-a valma. Anaxagoras und Empedokles in Die Grossen der Weltgeschichte. sînt împinse la periferia lumii. elementele primordiale se aflau îngrămădite la un loc. în neorîn-duială. Mişcarea de rotaţie provoacă rînduirea lucrurilor în univers potrivit legilor vîrtejului: lucrurile grele se adună în centrul vîrtejului. LII. Atunci cînd descrie aspecte grandioase ale cosmosului. La Nuova Italia.n. un specific nemaiîntîlnit încă în gîndirea greacă: cea mai mică părticică de materie conţine în sine toate elementele. ANDOCIDE [Andokides].V. 74-97. O 21 Andocide nPEflA. în general. 245 — 263. 466-482. soţia lui Leogoras. pentru a contempla cerul şi întreaga rînduire a cosmosului» (Aristotel. 1). Th. Un alt eşec în viaţa oratorului este rezultatul negativ al tratativelor duse cu Sparta pentru încetarea războiului din Corint (391). 33). nimic nu apărea la vedere. 1213 b 6 = DielsKranz. Cariera lui a fost influenţată de două evenimente de excepţională gravitate: mutilarea statuilor zeului Hermes. ca aerul şi focul. Gomperz. deşi nevinovaţi. Atena—?). 1966. neamestecat cu celelalte. teoriile filosofilor ionieni privitoare la eclipse prin interpunerea unor corpuri opace. Materialismul naiv al lui Anaxagoras in Primii materialişti greci. p. aceste elemente. se află în centrul amestecului primordial al lucrurilor şi în el rezidă şi începutul mişcării. Filosofia lui Anaxagora. în 415 î. se zice că A. D. F. A. Spermata. în vreme ce lucrurile uşoare. mare preot şi personaj important. se găseau încă în închisoare după reinstaurarea democraţiei ateniene. V I.). tot un element material. de mare valoare documentară. din cauza învîrtirii rapide. 440 î.. pe care le-a azvîrlit în spaţiu. care se află pretutindeni. imuabile şi nepieritoare. formînd pămîntul. le numeşte «spermata» (seminţe).e. se apără. XII. nu a putut timp îndelungat desfăşura o activitate politică la Atena.e. 1971. într-adevăr. din cauza micimii. văi şi că este locuită. Naddei Carbonara. Satyros. Căci şi micimea era nesfîrşită. susţine că. Ediţii. Aceste elemente primordiale au la A. 29.e.n. 20 c).dimensiuni. dar om cu moravuri uşoare. Biblioteca di Studi Superiori. nesfîrşite ca număr şi ca micime. Viaţa.n. voi.Şt. Interesantă este însă părerea că Luna are munţi. folosind numeroase aforisme. C.. Opere complete. Căci aerul şi eterul îmbrăţişau totul. Anaxagoras in Pauly-Wissowa RE. Tesiimonianze e fram-enti. Biogene Laerţiu (II. nu putea să le conceapă decît sub dimensiunile pămîntului. franci. A. fără înflorituri de prisos. A plecat în exil şi a revenit în oraşul natal spre 403 î. şi Euripide. este un simplu pretext pentru a fi atacat de duşmanii săi cu şi mai multă vehemenţă. « Nous » (Raţiunea). Concepţia sa despre structura universului este mecanicistă. cu un termen aristotelic nu tocmai potrivit. care s-a propagat apoi treptat în masele imediat. Krafft. Zurich. Serie Nouă. Devenirea. p. „-'« p.e. Viteza de rotire. transformarea cantitativă şi calitativă era explicată prin faptul că « toate lucrurile au particule din toate lucrurile». drept inspirator al lui Euripide prin cuvintele memorabile ce le rostea (Diels-Kranz. J. chremata nella dot-trina di Anassagoro. Un biograf din perioada elenistică. în legătură cu profanarea misterelor eleusine (ceremonii pentru iniţiaţi). 1950. Classen. F. nous. Editura de Stat. drept « plăcut şi înălţător ». deţinînd calitatea de şef al ambasadei ateniene. p. 1928. Şi cum toate erau învălmăşite. în care se găsesc citate din scrierile lui A. Renun-ţînd să mai scrie în versuri. (trad.. Acestea.n. şi unul şi celălalt întinzîndu-se la infinit. îşi reface averea şi obţine diverse însărcinări publice. j^upă această dată nu se mai ştie nimic «espre soarta lui. celebrate în cinstea zeiţelor Demeter şt Persefona. fără artificii. dar în dozaje diferite. Interesul arătat de filosof reprezentaţiilor tragice atestă şi gustul ce-1 avea pentru dramaturgie. Etica către Eudemos. Opera oratorului. H. 1 — 44. «Raţiunea» ar fi produs o mişcare de rotaţie într-un anumit punct. discursul datează din 399 î. Suppl. a provocat ruperea unor părţi din pămînt. A. Kranz. Orator. 28-30. A înţeles şi răspîndit. aerul era dominant şi el dădea caracteristica întregului. si reprezintă o> pledoarie de apărare faţă de acuzaţiile-publice aduse de un anume Cefisios.n. expunerea devine solemnă. elementul dominant împrumută aspectul şi numele lucrului respectiv. Lenin. Bucureşti. Coborîtor dintr-o familie care îndeplinise importante sarcini politice şi sacerdotale. devin incandescente şi formează Soarele şi celelalte corpuri cereşti. El a imaginat. Viaţa. A.) — proces în care era implicat însuşi Alcibiade — şi profanarea misterelor de la Eleusis (399 î. REFERINŢE CRITICE. Berlin.Anaxagcra 20 nesul tracic). în •ciuda opoziţiei întîmpinate. Artemis. Au rămas doar 4 cuvîn-■**: Peri ion misterion (Asupra miste-r)> Peri tes heautou kathodou (Asupra stoarcerii în patrie). prilej pentru poetul tragic de a compune tirade celebre. care dorea ca fiul său să ia în căsătorie pe cumnata oratorului. Sub povara acuzării că ar fi participat la aceste manifestări. 30). părticelele de materie care conţin toate elementele în cantităţi diferite. La Atena s-a întors după 12 ani. XII. 4 970. 1969. sînt grăitoare asupra punctului de plecare al acestor conversaţii (Diels-Kranz. Izolarea unui element de celălalt nu este cu putinţă. a tuturor celor care. la sfîrşitul războiului peloponesiac. 1966. La un moment dat. Filosoful se exprima într-o manieră clară. la început. caută să ia propria sa apărare.n. Viaţa. nenăscute. A. (c. Doxograîii au denumit. este restrînsă ?* . Păstrat integral. colectiv. conversaţii fictive purtate între maestru şi discipol. A. Elementele din care este alcătuită lumea sînt infinite. învecinate. voi. care se deosebeşte de celelalte elemente prin faptul că este pur. Kindler. A. 6) caracterizează stilul lui A. sînt predominante şi ca număr şi ca mărime» (Diels-Kranz. Alte mărturii antice îl indică pe A. A 4. Discursul . Diels-W. Considerîndu-le rupte din pămînt. în Caiete filosofice. Editura Politică. în urma unei amnistii acordată de Trasibul — conducătorul partidei democratice care izbutise să răstoarne oligarhia sprijinită de Sparta — cînd îşi redobîndeşte drepturile cetăţeneşti. Ion Banu. lansează teoria potrivit căreia corpurile cereşti şi pămîntul au aceeaşi natură. Florenţa. A. O nouă acuzare. Răspunzînd acuzaţiilor duşmănoase ce i se aduceau. fiul lui Leogo-ras. ar fi răspuns simplu: « Da. A. Soîocle şi Euripide insistă asupra strînsei prietenii dintre A. p. Lanza. Peri tes eirenes ivespre pace) si Kata Alkibiadou (împo-ln"a lui Alcibiade). Despre Soare afirmă că este cu ceva mai mare decît Peloponesul.

într-a- . pînă la rădăcina lui.cuprinde pasaje impresionante. faţă de primejdia ce-1 ameninţa. datorită inteligenţei dar şi iscusinţei miinilor melc. Mi-am cîştigat apoi existenţa pe-căi cinstite. nu va mai rămîne nici o mlădiţă din neamul meu. gîndiţi-vă că. existenţa casei lui Andocide şi Leogoras n-a fost pentru voi o pată ruşinoasă. ori un metec dintr-o-cetate învecinată. cu atît mai mult cu cît eram conştient de ce înseamnă să fii cetăţeanul unei astfel de cetăţi şi nu un străin oarecare. Iată un pasaj: «Cetăţeni ai Atenei. cum bine ştiţi. dar am ajuns într-o neagră sărăcie' şi lipsă. veţi avea în mine un cetăţean cu totul altul decît cel de pînă acum. refe^ ritoare la comportarea desăvîrşită a strămoşilor săi şi la propriul lui zbucium sufletesc. Gîndiţi-vă. Distrugîndu-mă pe mine. dacă îmi veţi cruţa viaţa. ci el va pieri cu totul. am fost cîndva putred de-bogat. cum nu întîlnim decît la marii oratori atenieni. Aşa. Căci.

precizează A. în acelaşi timp. pe mare.Apian 22 devăr. Tauclinitz. n.au săvîrşit nici cea mai mică greşeală. Hiperide şi Dinarh. scene care ar fi putut degenera într-un război civil. prin trecerea timpului. Discursul Împotriva luiAlcibiade. cu Macedonia şi Iliria. care au putut întemeia cel mai vast şi mai durabil imperiu din vremea sa. cînd este vorba despre faptele săvîrşite de Caesar în anul 59 î. ar fi. Ateneo. prezintă deosebiri esenţiale. Esehine. APIAN [Appianos]. pămînturile cucerite de romani de la populaţiile italice. Dai-meyda. Andocide.e. Noterelle Andocidee. Cuprins în canonul celor 10 oratori atici. cu Siria. italicii. Deşi A. ?) Istoric. H. ţinut şi scris cu mult timp înainte. J. Orationes. Isaios. Teubner. fapte care îşi au. apoi. S. 98. şi.M.. aminteşte implicit şi aceşti factori.e. uneori. I î. Andocides I. în ceea ce priveşte expunerea faptului istoric în sine. se citesc cu interes şi plăcere. Aceste împrejurări au ls la constituirea marilor latifundii. 163 — 180. Studi IMiani di Filologia Classica. 1913 (definitivă). 1972. Les Belles Lettres. menţionînd că la sfîrşitul perioadei republicane. lucrurile se petreceau tocmai invers. Cartea a XXIII-a. Avînd de multe ori atribuţii multiple. Bude\ Paris. Astfel. şi anumite confuzii. însemnătatea lor. Dacă discursul Asupra misterelor. de impozite şi de serviciul militar. « optimates ». Pe acea vreme A. pe altele le acaparau cu sila . Descriind scenele de violenţă provocate de propunerea legilor agrare de către Caesar. p. în schimb. elegantă şi clară.n.. fragmente în PAOGr. Fuhrm ed. Licurg. membrii ambasadei au fost condamnaţi la exil: * pentru că au dus negocieri contra instrucţiunilor » (după versiunea unui biograf). nici despre sprijinul acordat lui Ptolemeu Auletul. discursul Asupra întoarcerii în patrie. Devitt. 1930. 23 Apian O r)esi nu a izbutit să pătrundă în sensul adînc al desfăşurării evenimentelor şi fără a face generalizări ample. p. din păcate pierdută. 1970. » Nici nu se poate o mai bună caracterizare a fenomenului economic şi social °are a determinat pe Tiberius şi. cuprindea războaiele cu dacii. desigur.n.. atunci cînd este pus în situaţia de a relata cu exactitate evenimentele. Iso-crate. ca la unii care erau secătuiţi de sărăcie. care preluaseră puterea la Atena în anul 411 î. Roma. regele Egiptului. probabil in Egipt. discursurile lui A. Sicilia. nau atras nicicînd asupra lor nici cea mai mică dojana. 1888: Or. a dobîndit cetăţenia romană şi rangul de cavaler.n. fie în calitate de cetăţeni. A. războaiele cu Cartagina. 8. războaiele civile etc. pe vremea lui Hadrian.n. ' Caius Gracchus să propună legile grare cunoscute. Chiar dacă înaintaşii mei au murit. rînduind materia după criterii etnografice. 105 e. Hermes. Elass. 23-50. 44. l: p. Blass-C. De cele mai multe ori el trecea însă sub tăcere amănunte foarte importante. întrucît istoricul a folosi' cele mai bune izvoare pe care îe-a avut la îndemînă. Prin discursul intitulat Asupra întoarcerii in patrie (408 î. ci amintindu-vă de ele. cap. Orationes. pe uscat. pe unele le cumpărau prin tocmeală. Albini.e. 17 — 19. Mc. datorită unei argumentări riguros construite. în jurul anului 160 e. cu Libia.) A. Egipt — 195 e. F. Apoi istoricul continuă: «în realitate. Face.n. Discursul Asupra întoarcerii în patrie. nu uitaţi faptele lor. războaiele cu Mitridate. cu obligaţia să dea în natură o dijmă statului. încredinţaţi fiind că. OPERA. Discursul Asupra păcii se referă la coaliţia democratică ridicată împotriva Spartei' (războiul pentru Corint) şi la manevrele diplomatice ale navarhului spartan Antalcidas pentru încheierea păcii.. mult mai valoros ca elaborare retorică. casa noastră fiind una din cele mai vechi. Traduceri: Andocide. Demostene. lar lipsa de bărbaţi se simţea tot mai mnlt. M. cu sprijinul căruia furniza grîne flotei ateniene din preajma Samosului. de a cărei binefacere nu se bucurase din pricina unui decret votat la instigarea oligarhilor. apoi. în cartea I a lucrării Romaika Emphylia (Războaiele cinle. A. (pe atunci consul) nu pomeneşte nimic despre publicarea proceselor verbale ale şedinţelor Senatului şi Adunării poporului. Prin această măsură. n-a fost nimeni dintre voi care să fi trecut prin faţa casei noastre şi să-şi fi adus aminte că a avut ceva de pătimit din partea alor mei. cei puternici se îmbogăţeau peste măsură. 5-37. Scopul pentru care a scris Istoria romană este expus în prefaţă: sentimentul de admiraţie faţă de calităţile romanilor.n. Andocides. a fost totdeauna deschisă oricărui om aflat la strîmtoare. reprezintă un model de elocinţă atică. Aflat în fruntea unei solii în anul 391 î. cerea poporului respectarea amnistiei ce-i fusese acordată după plecarea sa în exil în 415. A deţinut funcţii administrative la Alexandria. 1956. 503 — 505. în timp ce tagma sclavilor creştea în toată ţara. A. fiecare urmărind cucerirea puterii. Maia. cu toate că au avut multe însărcinări publice şi au mînuit banii voştri. Lipsius. iar P plan politic au determinat apariţia grupărilor adverse. IV. neîmpărţit încă.n. nimeni nu le va mai lua proprietăţile. pămînturi care nu erau împărţite coloniştilor.e. în aceleaşi an. Ediţii: F. SN. S. Leipzis 1880. prin dobîndirea unei alianţe cu perşii. după opinia unora. ai mei au repurtat în numele vostru izbînzi. A. Andocides.e. A pledat la Roma.. începe să scrie Ro-mailiii Historiai (Istoria romană). p. După eşecul tratativelor. scădeau la număr. REFERINŢE CRITICE. 78 and the Decree of Patrocleides.. în calitate de avocat al fiscului. căci cei bogaţi puneau stăpînire pe o mare parte a acestui pămînt. determinînd pe unii cercetători săi pună la îndoială autenticitatea. Opera este importantă prin materialul documenta'' ce-1 conţine. Per un profilo di Andocide. stilului curgător şi firesc. închipuiţi-vă că-i aveţi în faţa ochilor voştri şi că vă roagă să mă absolviţi de orice pedeapsă». nu a relevat importanţa conceptului de cauzalitate în desfăşurarea evenimentelor istorice şi nu a evidenţiat rolul factorilor sociali şi economici. cei care apărau interesele aristocraţiei şi «popu-lares». se urmărea încurajarea natalităţii în rîndul populaţiilor italice. reprezentant de seamă al elocinţii judiciare atice. sprijinitorii micilor proprietari de pămînt. erau ocupate de localnici. Coli. (c. Feraboli. se mărgineşte să rezume izvoarele conspectate. 1970.n. p. Alcidamas. în acest fel.-H. celţii (gallii). Evenimentele istorice sînt expuse în ordinea cuceririlor romane: samniţii. trece drept unul din cei mai însemnaţi istorici ai republicii şi ai imperiului roman. De pildă. construit pe bază de teză şi antiteză. faţă de discursul Asupra misterelor. 7) el face o largă expunere asupra împrejurărilor care au provocat războaiele civile din sec.. Leipzig. între Caesar şi colegul său de consulat Marcus Bibulus au izbucnit certuri . aminteşte tehnica oratorică a lui Antifon. războaiele civile au fost declanşate de reprezentanţii acestor grupări. fie în calitate de particulari. are sarcina de a negocia o pace cu Sparta. Ronconi Oblata. Nu tratează evenimentele cronologic. U. In ce priveşte terenurile învecinate şi terenurile mici ale celor săraci. Lingua e siile della orazione contro Alcibiade. în fond. cetăţeni săraci. apocrif. Studia Florentina A. Discours. istoricul afirmă că de îndată ce au intrat în funcţie consulii. ulterior a fost numit « procurator Augusti». se bucura de protecţia regelui Archelaos al Macedoniei. alături de Lisias. ca fond şi formă. Alexandria.

A. presupunînd că ar fi făcut-o. O altă eroare face A. Opera lui A. istorisirea. încît fiecare se înarma împotriva celuilalt. continuă A. aminteşte de o cuvîntare în Senat pe care ar fi ţinut-o Caesar. O expunere atît de clară asupra împrejurărilor care au dus la războaiele civile nu întîlnim în nici o altă. Se pot cita şi multe alte inadvertenţe. este însă preţioasă prin consemnarea unor amănunte cu privire la diferite evenimente-social-politice. Adevărul este că neînţelegerile şi apoi discuţiile între Caesar şi Bibulus au izbucnit mai tîrziu. Bibulus s-a lăsat « convins».atît de violente. . atunci cînd afirmă că Pompei 1-a exilat pe Cicero şi că tot Pompei 1-a rechemat din exil. Mai mult încă. Nu era însă nevoie ca Caesar să vorbească tocmai în Senat despre «concordie» şi. numai atunci cînd primul aduce în faţa Senatului şi apoi în faţa Adunării poporului proiectul de lege agrară. îndemnîndu-1 pe Bibulus la concordie şi arătîndu-i ce grave consecinţe ar avea dezbinarea lor. în urma acestei cuvîntări. Bibulus n« era atît de lipsit de perspicacitate ca să nu-şi dea seama de tîlcul cuvîntării acestuia.

pornind de la primele manifestări şi pînă la transformarea lui într-o patimă mistuitoare. sau episodul răpirii jtfgonautului Hylas de către o fermecă-j are nimfă. eroul principal al epopeei. Leidensis Vossianus nr. în Golhida. care-1 atrage în adîncul ape-orDacă în cuprinsul cîntului II poetul e străduieşte să capteze interesul citito-lor prin bogate excursuri de natură etnografică privind unele populaţii pontice — cum ar fi chalybii. trebuie arătat că el a trăit pe vremea cînd înflorea cea de a doua sofistică. şi comentarii. iv Leipzig. Teubner. Lucrarea. Les sources el l'originalite d'Appien dans le deuxierne livre des guerres civiles. 70. Cît priveşte perioada contemporană. sobru. care-1 promovează ca pe un creator talentat. Traduceri: N. fiica regelui Colhidei. P. Primul cînt al Argo-nauticelor începe cu o invocaţie către zeul Apollo (v. tibarenii şi mosynecii — în cîntul III slArgo-nauticelor el dă un exemplu de aleasă poezie alexandrină. 295 î. unde stăpîneşte Aietes. dialogurile şi alte procedee care sporesc patetismul şi retorismul naraţiunii istorice sînt folosite cu moderaţie.I. Războaiele civile. după numele unui tînăr argonaut. Barbu şi colectiv..Apollonios din Rodos operă veche. Copilul se lasă înduplecat. Hannak. Cîntul III este închinat în întregime dragostei Medeei pentru Iason. N. rămîne valoroasă prin conţinutul cărţii a IlI-a.25 Apollonios din Rodos al perpetuării poemului epic de mare întindere. rostite după expediţia împotriva lui Pharnakes: «Am venit. în majoritatea cazurilor. Acesta le făgăduieşte că le va da lîna de aur după ce Iason va fi săvîrşit o serie de isprăvi. 1869. introduce un Catalog al celor 53 de argonauţi şi a drumului parcurs de corabie pînă în Colhida. 1875-. Apoi părăseşte palatul în hohote de rîs. Leipzig. Bucureşti. pe al cărui tată îl înlăturase de la domnie.» Prin elementele noi pe care le oferă. în ţara Colhidei (Estul Mării Negre). un Boileau al epocii. Schweighâuser. Discursurile. Leipzig. REFERINŢE CRITICE. Poartă epitetul « din Rodos » datorită unei şederi prelungite în insulă. Paris 1551. şi însoţit de 53 de coechipieri. Roos-E. să transmită expuneri corecte şi uneori de mare valoare informativă^ îndeosebi în Istoria războaielor civile. citează. Totuşi. Bellorum civilium Liber V. 1 — 55) şi redă ordinul de plecare dat lui Iason de Pelias. Iason iese biruitor din toate încercările la care a fost supus.e. pe care trebuia să-i biruie în luptă. care-i construieşte corabia. Prin cartea a IlI-a. Teubner. pentru a ilustra afirmaţia că Sulla era cumplit la mînie. Cum Iason îi făgăduise s-o ia în căsătorie. Florenţa La Nuova Italia. unul din partizanii săi.e. La Nuova Italia. opera istorică a lui A. sec. Subiectul: plecarea argonauţilor în căutarea «lînei de aur». nu-i va da lîna de aur decît după ce Iason va fi biruit o serie de greutăţi. unde regina tfypsipyle. Laurentianus nr. fiindcă n-a voit să asculte de mine » (Războaiele civile. Viena. 101J. I. în aceeaşi lucrare se află particularităţi care ţin de specia literară a biografiei şi amănunte semnificative peste care alţi autori au trecut în grabă. prin vizita zeiţelor Hera şi Atena la Afrodita. EI va trebui să are un cîmp înjugînd la plug doi tauri cu copite de aramă. deşi n-a ştiut întotdeauna să releve semnificaţia faptelor şi să le încadreze într-o concepţie unitară. Rănită de Eros. replică a vrăjitoarei Circe. XI—XII. este citatul celebru. de pildă.. corabia ajunge. Appiani Historia Romana. 387. Tauchnitz 1785. faimoasele cuvinte ale lui Caesar. ale cărei mijloace de expresie erau prin excelenţă retorice. istoricul are o neţărmurită admiraţie pentru împăraţi şi pentru imperiul roman. descarcă săgeata iubirii. Cîntul I nu se impune ca realizare artistică în totalitatea lui. 14. Parisinus Regius nr. N. Cu concursul lui Argos. Florenţa. pentru ca aceasta să-şi determine fiul [Eros] să-şi îndrepte una din săgeţile sale spre Medeea. Cîntul debutează printr-o scenă mitologică. magiciană vestită. spre a conferi relief portretului unui personaj politic. XIV. Editura ştiinţifică. L. consacrat episodului iubirii dintre Medeea. Vene-tus Marcianus nr. dintre cele mai periculoase. sec. Argonauticele prevestesc romanul erotic. este. I. Gabba. în frunte cu Iason. E. în situaţia . mergînd pe urmele lui Homer. povesteşte cum dictatorul a poruncit ca Lucretius Ofella. care cuprinde şi un fantastic itinerar al întoarcerii argonauţilor. sec.n. Alexandria.această poruncă nesăbuită. 1970. vestiţi prin iscusinţa lor în prelucrarea fierului. De pildă. unde un dragon păzeşte vestita «lînă de aur».n. într-adevăr. ci numai Prin cîteva episoade viu şi plastic conturate ca. Editio princeps: C. Apoi poetul. Din această sămînţă neobişnuită avea să răsară un neam de războinici. 1933. 1939. ?). Gabba. care scoteau flăcări pe nări. Appiano e la storia delle Guerre Chiu. A. Medeea simte că trebuie să intervină în favoarea lui Iason cu atît mai mult cu cît Aietes. Teubner. Gabba. Folosind datele unei vechi legende a argonauţilor. Viereck-A. am învins» precum şi pe cele rostite cînd s-a hotărît să treacă Rubiconul şi a început războiul civil împotriva lui Pompei: « Zarurile sînt aruncate. 4 voi. pecetluind-o prin cuvintele rămase celebre: « O operă întinsă este un mare flagel». Barbu. Discipol al lui Calimah. Appian. poem în 4 cărţi. Mendelsohn. Deşi a săvîrşit erori şi confuzii. Medeea n-a pregetat să fugă cu el pe mare. am văzut. A inspirat lui Vergiliu poemul de dragoste al Didonei din cîntul IV al Eneidei. de asemenea. O Poetul este una dintre cele mai reprezentative figuri ale Museionului din Alexandria. 1881. Prinde în mreje pe Iason. iar lui Andre Chenier un poem plin de graţie. neînduplecat. G. 1957. şeful şcolii poetice alexandrine. Prin . I. Pelias avea convingerea că punea capăt pretenţiilor la tron ale lui Iason. Ediţii: J. fiul lui Frixos. recurge adesea. acela al şederii argonauţilor în insula Lemnos. 1956. el a izbutit. unde se impune ca un adept convins . iar după aceea să semene pe ogor colţii unui balaur. nepoată a Circei. E. ed. Appiamu und seine Quellen. făcînd din Medeea primul personaj romantic din literatura universală. şi aflaţi de la mine că eu l-am ucis pe Quintus Lucretius Ofella. Deja Titus Livius concepuse istoria ca pe lin «opus oratorium» (operă retorică). plecaţi în căutarea lînii de aur. 1672. a emis o judecată negativă asupra poetului si a operei sale. intitulat Hylas. ilustrat ulterior de Heliodor şi de Longos. 7. din ordinul regelui Pelias. XV. XV. Cu ajutorul Medeei. Unul dintre procedeele la care A. constituie pentru acea perioadă un izvor de primă mînă. 1962. intră în palatul lui Aietes şi. a renegat de tînăr opiniile maestrului şi a reînviat formula eposului homeric prin opera intitulată Argonau-tika epe (Argonauticele). dealtfel îndreptăţite. să fie ucis. « argonauţii». APOLLONIOS DIN RODOS (c. şi Iason. sec. Romanorum His-toriarum quae supersunt. Calimah. XV. oameni buni. 5835 de hexametri. fiica lui Aietes. E. în genere. E. îl conduce pe Iason. Manuscrise: Vaticanus nr. Poet epic. sentiment pe care A. Paris. Apoi relatează cuvintele lui Sulla: « Să ştiţi. sec. Gabba. Stephanus. stilul lui A. după nenumărate peripeţii. epopeea este cea mai întinsă operă creată în perioada . Romanarum Historiarurn quae supersunt. O OPERA. căutînd să-1 reţină în preajma ei.B. pe alocuri chiar obscur. Egipt — 215 î. Istoria Romei. trad. Pentru a explica arta literară a lui A. aşezîndu-se la picioarele lui Iason.elenistică. îl prezintă în întreaga lui evoluţie. Appiani Historia Romana Leipzig. fapt explicabil dacă ţinem seama de cariera lui politică. «Argo».

Drumul de întoarcere al argonauţilor.. IV). dorea să-i apară de-ndat' / Aurora. la răsărit să dea fermecatele leacuri/ Făgăduite lui Iason şi astfel să-1 vadă la faţă». ce pune în grea primejdie viaţa eroului. Medeea se hotărăşte să-i vină lui Iason în ajutor: « Doar prin puterile Herei schimbată. Ion Acsan). sora Medeei. După îndelungi frămîntări şi ezitări. Medeea « cu-o creangă de ienupăr proaspăt tăiată şi-nmuiată bine/ în magică licoare. în preajma reptilei cu capul hidos. a presărat pe ochii/ balaurului limpezi leacuri. fratele . Ion Acsan). are şi meritul de a-1 fi inspirat pe Vergiliu în redarea tragicei iubiri a Didonei pentru Enea (Eneida. acţionează Hal-kiope. presărat cu victime omeneşti. Poemul./ (trad. nici şovăiala/ nu-i mai clinti hotărîrea. şi-n somn adînc 1-a cufundat/ Mireasma lor ameţitoare» (trad. mult mai lung decît cel spre Colhida. căci Medeea 1-a ucis pe Apsvrtos. care solicită ajutorul tinerei fete în calitate de magiciană şi de preoteasă a zeiţei Hecate.intervenită. prin analiza profundă a unui sentiment dominant.. este întîrziat prin voinţa lui Zeus. cîntînd.

e mai puţin valoroasă. Vergiliu şi Vale-rius Flaccus s-au inspirat din cîntul III. Cei vechi dispuneau <le o împărţire tripartită a operei pe care o mai cunoaştem. O OPERA. Clarendon. Apollonios. înveşmintîndu-le în haina poeziei. Die Phainomena Arats als Hellenistische Dichtung. Ion Acsan. Vaticanus. Syntagma Arateorum. p. Deşi poetul a realizat unele tablouri din natură izbutite. Ediţii: H. Florenţa. Steiner. Florenţa.e. nu uşor de citit.. Ch. 1854. iar în perioada imperiului au apărut aşa numitele Argonautika (Argonauticele or-fice) a căror datare este nesigură. elegii. Maniere et coherence. epigrame. 359 — 406. 1963 p. XV. Poet. care-i urmărea pe fugari. punînd în versuri problemele înfăţişate în opera lui» —. ed. reflectînd preocupările cenaclului de la Pella (Macedonia) axat pe principiile filosofiei stoice. o invocaţie către Zeus. Lugdunum Bataviae. Hermes. 732 de hexametri. Prooimionul (Introducerea) poemului.Arătos 26 ei. care s-a bucurat de credit la Roma. a Jui Leonidas din Tarent. el nu atinge măestria artistică a lui Vergiliu de pildă. Q.. 1889. XIII —XIV. Ateneo. creînd un nou stil epic. 1963. coment. XIV. epopeea rămîne un monument al literaturii elenistice prin analizele psihologice de mare fineţe. Poemul Phainomena (Fenomenele) i-a adus faimă peste veacuri asigurîndu-i un loc aparte în literatura epocii. epigrame. conţinea imnuri. A. 1955. singura lucrare care s-a păstrat. Ardiz-zoni. O A. versifica cunoştinţele astronomice ale timpului său. Cilicia — 239 î. Wiesbadcn. astronom şi geograf. II. a stîrnit multă admiraţie. Gillies. II.. Soloi. Traduceri: Radu Hâncu şi V. I. Apollonios din Rhodos. Teubner. Histoire du texte des Phenomenes a"Arate. H. Contribution ă l'etude de l'esth&ique alexandrine. în acest poem tîrziu. 1987. Araţi Phaenomena.. 1905. cît şi prin faptul că poetul încearcă să depăşească stilul arhaic.e. 1956.?). iar Remy de Belleau. Erren. Schau. de la Viile de Mirmont. Era redactat în 1154 de hexametri. 1894. în ciuda părerilor defavorabile ale lui Calimah.e. Şi-a desăvîrşit pregătirea în cadrul Muse-ionului din Alexandria şi al cenaclului literar din insula Cos. de Ovidiu şi de Avienus. Paris. 1976. în prima parte. 476. Berna. Sangallensis. Paris. 1948. H. G. A. 2728 C. şi nu are darul de a transmite emoţia ce-1 încearcă în momentele de contemplare a bolţii cereşti. Le Argonautiche. dar interesant în felul său prin inovaţiile stilistice şi lingvistice. Cautadella. Manuscrise: Harcianus. cuprindea un curs de astronomie populară. prin tratarea originală a unor episoade secundare. I. Apollonios.. 1956. Bern-Leipzig. Parisinus nr. Fenomeni e pronostici. M. Apollonios Rhodios. Einzel-schriţten. o ediţie a Odiseei şi poemul didactic Phainomena. imaginea unor naufragii etc. voi. le traduce în limba franceză. In Renaştere Fenomenele erau apre-la*e ca o operă plină de interes. Orfeu era inclus în ceata argonauţilor şi juca rol de propagator al culturii apollinice în rîndul populaţiilor pontice. Multe din locurile pe unde rătăcesc argonauţii sînt aceleaşi cu locurile pe unde trecuse odinioară şi Ulise. Argonauticele. Frănkel. iar în marea-i bunătate. a slujit în evul mediu drept manual. Montepessulanus. La myihologie et Ies dieux dans Ies Argonautiques et dans l'Ene'ide. Varro a tradus-o în lb. Jean Martin. prefaţă şi note. devenind poetul de curte al acestuia. pe care A. 1893. matematician. Klinck-sieck. Bottega. care cuprinde 1376 de hexametri. nr. Univers. celor zămisliţi de el le arată semne prielnice şi-i îndeamnă spre muncă. n-a putut-o pe deplin stăpîni şi ordona. Cu toate că Argonauticele includ o uriaşă cantitate de material epic. critică. de G-ermani-cus. Sansoni. ed. Francke.) sec. A Schott şi R. Bocker. dar şi preocupările membrilor cenaclului macedonean pentru speculaţiile stoice.t. Steiner. închinîndu-i comentarii.M-H. unul dintre poeţii Pleiadei. trecea drept un model literar în domeniul acestui gen: « începutul să1 facem cu Zeus. poemul a fost scris şi difuzat între 260 — 250 î. In IIR. sec. sec. la Pella. Torino. fenomenele lui A. F. Weidmann. Untersuchungen zum Sach-und Sinnver-stăndniss. Argonauticele trad. Cambridge. Wies-baden. La Nuova Italia. Apollonios de Rho-des. Inter-pretationen. 1967. Opera lui. Grotius. 1958. din partea poe-l!or romani Vergiliu şi Ovidiu. M. Einzelschriften. Die Phainomena des Arătos von Soloi. tradus în latineşte. Berlin. Traduceri: Fenomenele au fost traduse în lb. Partea a doua. . De mare faimă s-a bucurat «prooimionuU (introducerea) acestui poem. 315 î. exegeze. Argonautica. Hermes. Andre Hurst. Partea finală a epopeei (cîntul IV). intitulată Phainomena. IX. susţinute de însuşi Antigonos. înfăţişează cunoştinţele astronomice ale vremii. Araţi Phaenomena. Bekker. Din el ne-am născut. The Argonautica Booh III. considerîndu-1 pe scara valorilor |. Oxford. probabil un compendiu de astronomie babiloniană. XI. fragmente. nr. nr. Miscellanea di Studi Alessandrini in memoria di A. Zeus este de faţă. Marshall M. 334. (c. REFERINŢE CRITICE. deosebit de apreciat. 7400 A. s-au bucurat de aprecieri elogioase din partea lui Calimah. 1961. Araţi Phaenomena. 425 — 448.n. este un reprezentant de seamă al alexandrinismului. Araţi Phaenomena. J. încărcată cu episoade fără legătură între ele. Oxford. Rostagni. Ludwig. în care A. 356 — 362. ARĂTOS. sec. care-şi avea originea în lucrările lui Eudoxos din Cnidos. Compus la îndemnul regelui Antigonos — fapt atestat de tradiţie: « vei glorifica mai mult încă pe Eudoxos. XIX. Ediţii: R. numeroase traduceri. S-a bucurat de ospitalitatea regelui macedonean Anti-gonos Gonatas. Diosemeia' ■21 Arliiloh /Semnele lui Zeus sau Semne cereşti). Maas. 139 — 141. 1928. Opera prezintă interes şi prin coloratura ei stoică. Jean Martin. 2 Dresdenses. fiul lui Athenodoros din Soloi şi al Letophilei. Apollonio Rodio. aproape în întregime pierdută. The Argonautica. ed. 1967.n. voi. iVofe critiche al testo delle Argonautiche di Apollonio Rodio. Originalitatea sa este vizibilă mai ales în prima parte. W. Paris.?rar? după operele lui Homer şi Ver-sUiu. Poemul are o predominantă ţinută filosofică. 1878. Pliniu ce» Tînăr vorbeşte de popularitatea poemului. E. amintindu-le că au obligaţia de a trăi». Poemul conţine şi sfaturi adresate ^H_______________ îndemnuri şi siatun adresate navigatorilor din Grecia şi Asia Mică pentru construirea corăbiilor rezistente în faţa furtunilor şi a primejdiilor. elegii. Cărările toate. dispuşi în două părţi distincte. Leipzig. sec. 2403 A şi nr. de nuanţă stoică. Bucureşti.n. Apollonios. Apollonios. Şi marea şi porturile^ şi oriunde ne-am 'afla. latină. p. H. latină de Cicero. 191. Heimeran. 250 (S. nr. p. se vede clar că poetul a avut de întîmpinat unele greutăţi în munca de transpunere în versuri a unui tratat astronomic. luneta. Talentul său literar s-a format în ambianţa cenaclului din Cos unde a venit în contact cu Teocrit şi Calimah. Posteritatea a preţuit în mod deosebit opera lui A. X —XI. O OPERA. Stoessl.ŞZannoni. Clarendon. Discipol al filosofilor peripatetici şi stoici din Atena. Roma. 1828. 1600. A compus imnuri. 1941. căci muritorilor nu li se_ cade să uite nicicind să-i aducă laude. Arato. Parisini. Sainte-Beuve. ed. REFERINŢE CRITICE. şi coment. Berlin. sec. Totuşi. Poemul său. tradus in limba greacă. A. cu trad. cu caracter eminamente prozaic. opera lui A. Merkel. V. Popescu. Fenomenele reflectă deopotrivă interesul lui de a poetiza datele ştiinţei. aşezările omeneşti sînt toate pline de Zeus. De la Midee d'Apollonios in Portraits contem-porains. XCI. Argonau-tiha.

-H. Influenţa lui asupra liricii latine.e. Mama poetului. Opera sa lirică. îndeosebi asupra lui Catul şi Horaţiu. pare să fi fost sclavă. A participat la diferite campanii. fiu al lui Tele-sicles şi a lui Enipo.n. ARHILOH [Archilochos]. (sec. Poet liric. atacată de locuitorii din insula Naxos. unde parienii aveau o colonie hăituită de triburile trace de pe continent. ode patriotice şi imnuri religioase.M. după o ştire provenită de la Critias (Diels-Kranz. A scris poezie erotică şi poezie satirică. a fost considerabilă. poeţii menţionaţi introducînd la Roma versurile iambice folosite de A. Păros). 44). îndeosebi în insula Tasos. fragm. spargerea tiparelor obişnuite şi o violentă negare a valorilor tradiţionale. alcătuită din poeme elegiace şi iambice (îndeosebi Epode). VII î.. marchează triumful subiectivismului. .M. Şi-a găsit sfîrşitul într-o luptă pentru apărarea patriei.

Ştefan Bezdechi). 14. XIX.. prietenul şi fostul său comandant din Tasos. nici alţi fruntaşi de seamă ai insulei. I. fragm. Atena — c.P.e. A. alături de Hesiod. suflete. vezi cum cresc în larguri din adînc zvîcniri de val? / Norii urc-în jurul Gyrei printre creste drept în slăvi: / Aprig semn de hulă . Will. 51 -55. poemele safice fiind considerate urmaşele unui gen de poezie «nouă». « Răul pe rînd ne cuprinde pe unii. 7). în insula Păros. într-un chip sau altul. cît şi tatăl poetului.. el propune cinste şi omenie în relaţiile dintre oameni. sînt o dovadă elocventă a măsurii m care această poezie circula încă în perioadele elenistică şi romană. mergînd uneori pînă la folosirea unor expresii obscene şi triviale. Părinţii. Cea mai cunoscută este aceea scrisă cu prilejul unui naufragiu. fără căpătîi. în elegiile sale A. răscolite de adîncă tulburare: « Suflet. (Diehl. Uimitoare prin puterea de observaţie sînt unele alegorii. Bucureşti. cum ar fi. A. I. Treu. necazuri. Fragmenta. 104. de pildă. un lot de pămînt în insula Egina. Datele pe care le posedăm despre familia lui sînt strîns legate de istoria insulei. trad. RPW~27' Arkiloh< fragmente in ALGr. Satira violentă. 1964. de pildă. şi coment.n. p. fragm. în vederea unei viitoare căsătorii. Spaima. Dar. numeroasele fragmente din poezia arhilohică ieşite la iveală în urma descifrării unor papirusuri. romanul nefericitei iubiri pentru Neobule fiica lui Lyeambes. 7 exposes. este totodată şi primul ooet introspectiv din literatura universală. Miinchen. trad. Archiloque. critica aspră pe care a adresat-o acelor cercuri din care se desprinsese. Simina Noica). este mult comentat. vanitatea şi laşitatea omenească. Dintre poeţii latini Catul. Poet. îi loveşte pe toţi oamenii. imitate mai tîrziu de Alceu. n-au fost cruţaţi de poetul pornit să demaşte prostia. Bonnard. (trad.) — locuitorii din Păros au căutat să emigreze spre alte meleaguri. a inclus şi cîn-tece de banchet precum şi unele cîntece destinate să fie intonate de marinari sau de soldaţi. crudă. III. Leipzig.. f*ud<5. 118) sau celor je ură.. în calitate de cleruhi.n. Les Belles Lettres. Entreiiens Hardt. Anthologia Lyrica Graeca. «ţFERlNŢE CRITICE. Lasserre — A. a cîn-tărilor de jale. 1969. este destul de bine cunoscută datorită propriilor sale mărturii. bogată în cariere de marmoră. Printre mulţi cetăţeni de seamă ai oraşului.n. rupînd cu tradiţia homerică. 968. 112..Nimeni înaintea lui n-a ştiut să-şi analizeze. luciditate şi bărbăţie în comportare (Diehl. O OPERA. Bunicul lui A. fragm-6) poetul preaslăveşte bucuria de a trăi. O vreme / S-a răsucit către noi. M. p. (Diehl. tot lancea-mi îmbie şi vinul de Ismar/Pe care-1 sorb răzimat iarăşi de suliţa mea».P. fiul lui Philippos şi al Zenodorei. în locul unei glorii deşarte. 2) aduce noi lumini asupra relaţiilor lui A. fragm. 386 î.. F. a unor inscripţii comemorative. au primit în 431 î. înainte ca marmora să fie pretutindeni cerută pentru prelucrare (sec. Dealtfel. Ateneo. Dă glas / jalnic durerea. Heimeran. atitudine de neconceput în cînturile 29 Aristofan . Cele mai izbutite cîntece ale lui A. coloni care nu-şi pierdeau prin strămutare calitatea de cetăţeni ai metropolei. trad. Nu se ştie din ce motiv. 1954. de a fi scăpat viu şi nevătămat dintr-o luptă cu tracii în care îşi pierduse scutul. VandoeuvresGeneve. Traduceri: Arhiloh. insultată de poet în versuri amare. AKISTOFAN [Aristophanes]. poet şi cetăţean în Civilizaţia greacă. New York. imaginea femeii bătrîne. din nordul bazinului egeic. unde încercau să înceapă o viaţă nouă. voi. a cărei mînă îndrăgostitul nici nu îndrăznea s-o atingă. a căutat în fondul de cuvinte şi în ritmica poeziei populare cărări nebătătorite încă. sînt însă cele compuse în ritm iambic sau trohaic. bun prieten al poetului. este Lyeambes şi fiicele sale. descoperită cu aproape 60—70 de ani mai înainte. a introdus fabula în poezia greacă pentru a putea astfel să facă cît mai pregnante adevărurile ce le reda şi tot el a fost acela care. dar mai cu seamă Horaţiu. atenieni de obîrşie. Editura Ştiinţifică. cu tinerele fete. 1959 (cu trad. se opune celeilalte imagini. Numai femeile plîng» (trad. III e. dar săracă în pămînturi roditoare. frămîntat / Ai curaj şi stai de veghe! Luptă-te neînfricat / Şi dă pieptul băr-băteşte cu duşmanul cel viclean / Şi nu te făli prea tare. dintre care Neobule. Un fragment de papirus publicat în 1974 (Zeitschrift fiir Papyrologie und Epigraphik. Influenţa lui A. Lyeambes a rupt legămîntul făcut lui A.e. Teub-"er. 445 î. I. română. nu puteau fi uşor trecute cu vederea. Da mîine şi-o-ntoarce cărarea spre alţii / Prindeţi şi voi dar curaj. Archilo-«"«• Fragmente. VI î. nici nu ştii cînd te-a cuprins . Coli. 71). Arhiloh. Diehl. poetul s-a apropiat cu interes şi dragoste de producţia folclorică. Twaine's World Authors. Cu mare respect a fost păstrată memoria poetului în insula Păros unde mărturiile de cinstire merg pînă în sec. printre care se număra însuşi Glaukos. 56 D. Tellis. 88 —113. aici. 1958. a logodnicei pure. A. se numără printre colonizatorii insulei Tasos. Pentru a găsi alte mijloace de expresie.e. Prin aceasta. Reprezentant de seamă al comediei vechi greceşti. Arckilochos. 67. A. ed. S. Archilochus. într-un fragment celebru (Diehl. 1967. a devenit un orecursor al poeziei lesbice din sec. (c. au încercat să transpună unele motive arhilohice în opera lor. era fosta lui logodnică. Bonnard. Ca şi alţi poeţi lirici ai timpului.. Sîngeră rana. sub formă de fragmente sînt puţine. Elegia conţine un îndemn la curaj în faţa loviturilor grele ale soartei care.. Creaţiile sale de valoare artistică perenă îi asigură un loc de frunte în panteonul literaturii universale. să dea glas cu mai multă exactitate sentimentelor de iubire (Diehl. cum ar fi.n. Ediţii: E. 11^f(iiti' Archilochus.n. Opera poetului este expresia sentimentelor încercate în cursul unei vieţi zbuciumate. fragm.e.DiCe eroice. 3. Indiferenţa sa totală faţă de criteriile valorice respectate de aristocraţia timpului. Atena). A. nu se cunosc nici împrejurările în care Neobule a decăzut. în sfîrşit. poetul a avut şi numeroşi detractori. imaginea mării frămîntată de valuri: «Glaukos. fragmente in ALG. cît şi descoperirii. cu o floare de mirt în păr. însă prea puţin cunoscut. de-atîtea griji. rînd pe rînd. Principala ţintă a versurilor batjocoritoare ale poetului.n. cu pasaje în care poetul se adresează propriilor lui simţăminte. El cel dintîi.). acest distih: «Lancea-mi dă pîinea. alternează. fasc. VI îe. Simina Noica). aducătoare de moarte şi doliu. Roma. Telesicles.» (fragm. Paris.Arhiloh 28 O Biografia lui A. dacă-n luptă l-ai înfrînt». în locul « văicărelilor muiereşti». a pierit şi Pericles.. dezvăluind aspecte îndrăzneţe în arta liricii erotice. Elegeiai (Elegiile) rămase de la A. 0um c °lectiv. Noica). fapt care 1-a durut pe cel care a iubit-o cu gingăşie şi încredere pe Neobule. Avînd posibilităţi . pe alţii . asupra posterităţii literare greceşti a fost considerabilă! Totuşi.. Gu privire la viaţa particulară a poetului. a căutat să dărîme idealul pentru care luptau şi mureau eroii lui Homer.

Thes-mophoriazousai (Femeile la sărbătoarea zeiţei Demeter). muzica. De timpuriu s-a simţit atras de lirica populară. împotriva demagogiei şi abuzurilor de orice fel. ea constituie cel mai preţios document literar din timpul războiului peloponesiac (431 — 404 î. Ekklesiazousai (Adunarea femeilor) şi Plutos. Amphiaraos ş. iar studiul i-a lărgit orizontul şi i-a maturizat gîndirea. militează pentru pace. Nephclai (Norii). Comediile păstrate constituie o izbutită frescă a vieţii politice şi sociale din vremea războiului peloponesiac. Georgoi (Agricultorii). democraţie. Alături de scrierile lui Tucidide. Creaţia poetică a lui A.n. care au îmbrăţişat cariera tatălui. Poetul a avut doi fii. Ornithes (Păsările). este prodigioasă. şi-a închinat viaţa creaţiei poetice. A compus 44 de piese dintre care integral se păstrează doar 11: Acharnes (Acharnienii). Lysistrate (Lysistrata). pe Araros şi pe Philippos.e. Sphekes (Viespile). retorica şi filosofia. Din celelalte se păstrează fragmente şi titluri: Babylonioi (Babilonienii). studiind gramatica.a. Olkades (Vasele de transport). fără să fi lăsat ceva de seamă. Eirene (Pacea).) O A. Batrachoi (Broaştele).s-a bucurat de o educaţie aleasă. Hippes (Cavalerii).materiale. A. fără să participe direct la viaţa politică . întreaga operă a lui A.. o politică echitabilă faţă de aliaţi. literatura.

în care poetul aminteşte pe înaintaşii săi. Inspirat din aceste liţii tragice prin care trecea patria K. *ja este însoţită de Opora (Recolta) şi theoria (sărbătoarea rustică a recoltei). cînd autorul era încă eseent. condiţiile de 'trai se dovedesc ud neîndestulătoare şi neigienice. în vreme ce heliaştii primesc 10% din venitul statului.. In comedia următoare. ia în derîdere poporul ate-î. îşi închide tatăl în casă pentru a-1 împiedica să ajungă la tribunal. ele îi acceptă şi pe cei doi atenieni care denumesc noul stat « Nephelokokkygia» (Cucăria din nori). lăsate apărare. Magnes. ales (Comesenii lui Heracles). disperat că puter-zilei. rămîne peste veacuri purtătoarea de cuvint a oamenilor iubitori de pace. Philocleon (partizanul lui Cleon) care întruchipează pasiunea pentru procese a atenienilor. Cavalerii î. opinia publică ateniaoă pentru condamnarea lui Socrate. deprinşi să-şi subordoneze interesele proprii intereselor cetăţii şi să-şi găsească în statul-cetate ocrotitorul firesc. cer sfatul pupezei. A început să scrie foarte de •. este ruinat de fiul său Fidippide. V î.). în acelaşi timp. într-o zi. Unuia dintre cei doi atenieni îi vine o idee originală: să-şi construiască o cetate-stat între cer şi pămînt. ajuns la Atena prin căsătorie cu o orăşancă cu pretenţii de nobleţe. O altă piesă păstrată. Comentatorii moderni apreciază că această piesă. Fiul îşi bate zdravăn tatăl şi. Atena este silită dăpostească între zidurile ei popu-. Strepsiade dă foc şcolii lui Socrate care arde cu maestru cu tot. a obţinut numai premiul III (la marile Dionysii). Meniţi cu lopeţi şi tîrnăcoape. Şi. Alţi doi sclavi ai bătrînului Demos. Bdelycleon (adversarul lui Cleon). a pregătit. liţi deschis Nikias şi Demostene (nu-e unor cunoscuţi generali atenieni) şiră paflagonianului secretul reuşitei pe care i-1 destăinuise un oracol: steaua sa va apune cînd se va găsi un şi mai neruşinat linguşitor al Demosului. dar o păţeşte el însuşi. ţăranul scapă de creditori. sînt cei mai înverşunaţi duşmani ai i. înfierează slăbiciunea democraţiei sclavagiste din vremea sa care aducea la conducerea statului aventurieri ambiţioşi. îi dovedeşte acestuia iusteţea purtării sale. prea naiv în sinceritatea şi simplitatea lui. doresc un astfel de stat. iar pe muntele sacru rămăsese Ştăpîn doar Polemos (Războiul) care a închis Pacea într-o peşteră. Bunăstarea noului stat atrage pe mulţi pămînteni. el constată că zeii părăsiseră vechiul lor lăcaş. Cu toate acestea. stăpîn absolut în Adunarea orului. în ultimele decenii ale sec. Cratinos şi Crates. Pisthetairos le promite satisfacerea dorinţelor dacă acordă păsărilor dominaţia de odinioară şi lui personal puterea regală. Strîmtorat. printr-o pledoarie iscusită.) demască aspecte negative din activitatea sofiştilor. care ia în derîdere mania atenienilor pentru procese.ofan 30 taţii. meteci şi insulari. tînărul demască şi politica inechitabilă dusă de Atena faţă de aliaţi. care face « aintr-o cauză strîmbă una dreaptă». Prin ista. ajuns în Olimp.n. Pupăza Ie propune să se aşeze în diferite oraşe ale Greciei. înşişi zeii trimit aici o solie de protest pentru că la nasul lor nu mai ajunge fumul sacrificiilor. A. Prima sa piesă. ajutat de ţărani. în frunte cu Cleon. ce favorizează izbucnirea unei mo-necruţătoare. deoarece statul păsărilor va percepe taxe pe toate jertfele aflate în drum spre zei.e. înfăţişat ca un sclav intri-t. cîr-năţarul izbuteşte să ia locul paflagonianului. rurală din Atica. care se opune la început. . raţionalismul şi scepticismul. de la periferia Atenei. creează în Acharnienii un personaj lian.e. A. care prin uşiri josnice reuşeşte să cîştige încre->a stăpînului său. care. la şcoala căruia tineretul învaţă să atingă scopuri meschine sau necinstite printr-o mînuire dibace a raţionamentelor. Ogoarele.). Păsările. Strepsiade se prezintă la şcoala lui Socrate pentru a învăţa arta vorbirii.e. mulţi cu fond cinstit. Pi'esa Acharnienii (425 î. Roadele se arată curînd. scoţînd in lumină scăderile politice şi sociale de care suferea fiecare din aceste cetăţi. după ani de nenorociri şi suferinţe.) este ă la cîţiva ani de la izbucnirea răz-lui pel'oponesiac. reprezintă corul. Personajele piesei sînt un tată. Dar. Dar cum ţăranul. comandată de Nikias. Dicaiopolis ( « cel ce aduce drep-in oraş»). se lasă înşelat de primul it. Trygaios. reprezentaţi sub formă de viespi gata să înţepe. Edificat în privinţa roadelor educaţiei sofistice. meseriaşi. Trygaios (adunător de roade). A. un bătrîn senil.n. ciuma. reuşeşte * elibereze Pacea si s-o ia pe pămînt. în care poetul dezvă-juie concetăţenilor săi autoritatea iluzorie a tribunalului poporului. Pînă la urmă însă. Tînă-rul încearcă să-i convingă pe aceşti bărbaţi.n-). Acharnienii. urcă pe un cărăbuş şi zboară spre cer pentru a discuta cu Zeus despre nenorocirile abătute asupra Greciei. precum şi printr-un imn (liric). Piesa Pacea. locuitori din arnai. paflagonian de obîrşie. ■ de înşelat.. azi pierdută. După multe peripeţii. demonstrează că. 90% intră în vistieria demagogilor. Personajul principal al piesei este Socrate. Heliaia.e. căreia îi cade imă însuşi Pericle.n. este o piesă cu subiect politic. nu este în stare să înveţe subtilităţile sofisticii. se intitulează Păsările (414 î. care. sînt prădate şi arse de spar-. Heliaştii (corul). Acolo se vor bucura de prosperitate. Cu ajutorul vorbei meşteşugite a fiului.n. dar ei refuză. în care atacă politica ate-ă faţă de aliaţi Şi pe demagogul n. ca astfel să scape de datorii. A. de binefacerile i. cu toate că nu a avut succes la prezentare. mare amator de cai. care devenise un instrument în mîinile demagogilor.n. amărît de suferinţele războiului. jucată în preajma încheierii păcii lui Nikias (421 î. este un onest viticultor. Datorită superio-ii forţelor spartane. continuă >oiul aducător de moarte şi nenoro-se hotăreşte să încheie o pace pe propriu. în anul următor. care alcătuiesc corul. distinsă cu premiul I la eene. acest concurent apare în persoana cîrnăţarului Agoracritos. libertate şi progres. un ţăran de treabă. dar fără oameni. uneltitori politici lipsiţi de scrupule. Comedia Pacea. Norii îl prezintă pe Socrate ca pe un sofist. Comedia Norii (423 î. Intenţia lui este să readucă zeiţa Pacea pe pămînt. nopolis izbuteşte să-şi atingă scopul i se_ bucure. negustori. Incinta oraşului devine neîncăpă-e pentru populaţia unei regiuni igi. urcînd în sfere mai înalte. zdruncină vechile concepţii de viaţă ale cetăţenilor Aticii. închinat gloriei trecute a Atenei. indirect.n. demă atică. se lasă în cele din urmă convins de fiu. Comedia Viespile (422 îe. Pisthetairos şi Euelpides. care au luptat la Maraton. unde să trăiască împreună cu păsările. deoarece această pasăre. îşi scapă prietenul. clasată pe primul loc la concursul de la serbările Leneene. ţinta atacurilor poetului este şi Cleon. Teseu. piesa a fost ată cu premiul II la un concurs latic.). exploatată în interese personale de sicofanţi şi de demagogi. Cu piesa 31 Aristoî'aa \orii. Piesa prezintă interes şi prin parabază.n. nemulţumiţi de procesele fără sfîrşit şi de delaţiunile care bîntuie Atena. Tatăl. prezintă un tablou armonios al binefacerilor păcii. Doi cetăţeni atenieni. lrygaios se căsătoreşte cu Opora şi Piesa se încheie cu un frumos cîntec de nuntă. el singur. Strepsiade. îşi trimite fiiil în locul său. a cărei încheiere caută să o împie-cu orice preţ. în care s-a incarnat după moarte regele Atenei. reprezintă lonienii. că sînt nişte instrumente oarbe în mîinile demagogilor. muncitori manuali. o vădită ironie la numeroasele utopii politice ale vremii.e. ce-şi fac tot mai mult simţită influenţa în gîndirea greacă. susţinut de cavaleria Atenei (corul). Fiul. s-a t în 427 î. de o deosebită însemnătate politică în vremea în care a fost reprezentată.e.e. reprezintă înţelepciunea. întruchipînd «Demo-> atenian (Adunarea poporului).

împreună cu prietena ei spartană. Lysistrata izbuteşte.n. Lysistrata. a găsit soluţia de a pune capăt ostilităţilor. sub conducerea lui Alcibiade.Piesa se încheie cu victoria atenianului. Planul se pune în aplicare.e. le dezvăluie planul de a lua în mîinile lor treburile statului.) i-a fost inspirată poetului de războiul purtat de atenieni împotriva Sici-liei. Lysistrata (411 î. Ea invită la o adunare femeile din toate colţurile Greciei. Viaţa reintră în nor- . sfătuindu-le să refuze orice legătură cu bărbaţii lor. Lampito. o ateniană isteaţă. De asemenea. să încheie pacea mult dorită. pînă nu vor pune capăt războiului.

ca toate evenimentele nefaste ale războiului. Cea de-a doua comedie.-j aie lui A. împotriva proprietarilor de ateliere. dar întreprinzători şi inventivi.) şi Broaştele (405 î.. Comedia a înregistrat un succes strălucit. Demo-su< atenian era alcătuit din mici meseriaşi • ' negustori. prin inovaţiile aduse. fapt neobişnuit în analele teatrului grec. păturile sărace ocn„ v. Aceste comedii reflectă dezorganizarea tot mai accentuată a vieţii sociale ateniene şi adîncirea contradicţiilor dintre bogaţi şi săraci la începutul sec. V î. Ecouri din substratul ideologic al Adunării femeilor. şi pun mîna pe conducerea statului. un rol economic şi social important. pierdute. cel mai valoros document pentru cunoaşterea democraţiei sclavagiste ateniene din a doua jumătate a sec. dă cîştig de cauză lui Eschil. ca să-1 tămăduiască de orbire. Poetul tragic. iubitori de pace. Agaton refuză. Statul. alături de cea a lui Tucidide. în alegerea subiectelor. A.:/i „„ujkj „:_____x-: Opera lui A. deoarece. cum fi lipsa invectivei politice. pentru deţinerea tronului tragediei. reprezintă. şi păstrătorii bunelor moravuri. care reproduc scene întregi din piesele lui Euripide. Comedia Lysis-trata cheamă la pace şi înţelegere între oameni. de a cărui piesă. V şi începutului sec. împărţirea lor egală între cetăţeni. Ultimele conie33 Aristofan . Apare însă şi Penia (Sărăcia). enunţă judecăţi de valoare asupra operelor celor trei tragici greci. au fost prezentate de A. A. A. îi poartă de grijă. Travestite. care pledează împotriva lui Plutos. înzestrat cu o frumuseţe efeminată. După opinia sa. Parabaza piesei atinge din nou problemele politice curente la Atena. Elena şi Andromeda. nimereşte tocmai la începerea unei dispute între Eschil şi Euripide.. rămăsese în-cîntat. fără să-i scutească de neajunsurile averii. din lipsă de nar ' umPlu pieţele Atenei. Euripide îşi trimite socrul. în schimb.. împreună cu alte femei ce o susţin. îngrijorat de zvonul despre un complot al femeilor împotriva sa.e.e. sane ale democraţiei sclavagiste. înfierează războaiele fratricide puse la cale de demagogi pentru propria lor îmbogăţire.n.. Ţărănimea atică liberă. Plutos. Ruina care ameninţa poporul de jos al Atenei acelor vremuri se vădeşte şi în sporul de un obol acordat participanţilor la şedinţele publice.n. cît şi comunitatea femeilor. se hotărăşte să coboare în Infern şi să-1 readucă pe pămînt pe Euripide.n. Ajuns în Infern. Compoziţia eterogenă a Demosului de a Atena explică lipsa unei conduite poli-l'ce unitare. hotărîte şi demne. care trăgeau uriaşe profituri din starea de război. piesă scrisă după înfrîngerea Atenei de către spartani (404 î. Prima persoană întîlnitâ este un bătrîn orb. Dionysos. demascarea demagogilor.Aristofaii 32' mal. a dus o luptă necruţătoare în sprijinul ţărănimii. zeul în cinstea căruia se dădeau reprezentaţiile teatrale. polemică. deşi era un mare admirator al lui Euripide. Efecte comice deosebite oferă în această piesă parodiile lui A. să se travestească în femeie şi să asiste la o serbare religioasă. îi acordă o deosebită atenţie. Ei sînt totodată. au ajuns un secol mai tirziu pînă în opera lui Platon.e. în întreaga sa creaţie. reflectă dezorientarea politică şi socială a Atenei din jurul anului 399 î. Adunarea femeilor (392 î. prima victimă a invaziilor spartane. ales de Hades arbitru. Praxagora. încearcă să-1 apere pe poet. după ce ascultă părţile împricinate. Pentru Philocleon din Viespile şi semenii săi numeroşi. Aplicarea acestor legi creează un şir de situaţii hazlii.). ultima piesă prezentată de A. Cum acesta. la discuţiile iscate. datorită luminii nefavorabile în care le prezintă. pentru care perpetuarea războiului înseamnă mărirea veniturilor şi cucerirea de noi pieţe comerciale. după părerea ei. înfăţişează in opera sa şi pături sociale de la oraş.n.e. Kokalos şi Aiolosicon. Try-gaios (Pacea). A. IV î. Andromeda. Broaştele. folositori cetăţii. iar în locul lui. n.n-Alte două piese. luptînd cu o neobosită stăruinţă pentru pace. Chremylos (Plutos) etc. înaintea bărbaţilor. publicul a cerut să se repete prezentarea ei. Producătoare a bunurilor materiale de primă necesitate. pe Euripide şi pe socrul său. pune la cale un complot. teza. Piesele ce urmează. consultă un oracol. în discuţia contradictorie dintre cei doi corifei ai tragediei. arta are nobila menire de a creşte cetăţeni buni.e. în mare parte cetăţeni. sub numele fiului său Araros. duşmani înverşunaţi ai războiului. Partea centrală a piesei. discută arta inovatoare a lui Euripide în comparaţie cu producţia celorlalţi doi mari tragici greci. Dionysos. şi. Prima vizează două personaje masculine. căreia A.). Eschil şi Sofoele. In opoziţie cu ţărănimea. unde participau numai atenienele. pentru a afla ce se pune la cale împotriva sa. nemulţumit de producţiile dramatice slabe de după moartea celor trei tragici. roagă pe confratele său de breaslă. sinceri.n.). refugiindu-se lingă un altar. Interesele ei apar în contradicţie cu năzuinţele păturilor de la oraş. Toţi aceştia iubesc ogorul strămoşesc. şi roadele binefăcătoare ale păcii nu întîrzie să se arate. zeiţei Demeter (411 î.e. a preferat . se jertfesc pentru el la nevoie. it__. ele se prezintă la Adunarea poporului în zori. deţinea la sfîrşitul sec. travestit în femeie. oameni naivi uneori în simplitatea lor. au subiect din viaţa literară. în împrejurări care explică dezinteresul de moment al ate-nienilor pentru viaţa politică internă. A creat figuri de ţărani cinstiţi. sărăcia este un stimulent spre muncă. Strepsiade (Norii). averea atrage după sine trîndăvie. Plutos (388 î.oc" se ruinează şi.). e. care era tocmai zeul bogăţiei. pus să aleagă între situaţia de a rămînea ţăran sau de a se face orăşan. Mnesilochos. nu şi-a dezminţit niciodată obîrşia. îşi exprimă propriile păreri despre valoarea educativă a artei. au muncă sclavagistă.e. a marilor negustori şi a armatorilor. IV î.n. ca fiu de ţăran. Femeile la sărbătoarea. foşti combatanţi în războaiele cu perşii (Vies-seh concurenţă cu cei bogaţi. cum sînt Dicaiopolis (Acharnienii). Bietul om abia scapă de furia lor. drepturi egale între cetăţeni etc. moleşeală trupească şi spirituală. abordează o temă care ţine de utopia socială. Un ţăran. alături de sclavi. reducerea forului şi introducerea monologurilor cu i„73 fac trecerea spre comedia medie. din dema lui Chremylos. ţărănimea urăşte războiul care îi aduce numai nenorociri. necesitatea păcii. Plutos îl îmbogăţeşte pe Chremylos şi pe vecinii săi. femeile descoperă că este bărbat. devin simple unelte în mîinile celor ajunşi la conducerea statului. Chremylos.. el apără interesele clasei sale. numită « agon ». îndeosea CU ProPrietarii atelierelor ce folo-^.n. A j„i„. Votează comunitatea tuturor bunurilor. Ţăranii. îl duc în templul lui Asclepios. Prin întreaga sa operă. Adu-0r |a Poporului şi Tribunalul poporului.. aducătoare de bunăstare pe calc cinstită. Valoarea progresistă a acestor afirmaţii este vădită. în viziunea lui A.e. Acesta îl sfătuieşte să urmeze pe primul om ce-i va ieşi în cale şi să-1 ducă acasă. Agaton. această plată constituia singurul mijloc de întreţinere a familiei. datorită solidei ei ancorări în'realitate. care au dus la slăbirea ei.

de acelaşi gen. De aceea. Bogăţia termenilor şi varietatea expresiilor sînt caracteristici de bază ale acestei limbi. Ele plimbă pe spectator prin regiuni fermecătoare ale Greciei. într-o şcoală de sofişti. poetul nu lasă pe spectator nici o clipă să uite că tot ce se petrece îl priveşte direct. încît spectatorul aproape că nu mai distinge graniţa dintre ficţiune şi realitate. utopia. Fantezie alegorică tipică este comedia Păsările. Prin pastişele izbutite . este şi piesa Cavalerii. în piesele scrise în perioada de maturitate a poetului. prin Agora. V î. Cu toate acestea. Acţiunea este simplă.totdeauna temele legate de viaţa contemporană. între cer şi pămînt. cu precădere spre sfîrşitul activităţii sale poetice. care transpune acţiunea din lumea reală într-o lume de basm. în nori etc. în bună parte. Un alt procedeu utilizat de comedia veche. în care ridiculizează teoriile sociale cu neputinţă de pus în practică în acea vreme.n. a fost folosit de A.e. în Lysistrata şi Adunarea femeilor. fantezii alegorice de o mare varietate scenică. pe Olirnp. cu predilecţie cele politice. conflictul este înfăţişat cu deosebită măestrie. sînt. are la bază dialectul atic din sec. un adevărat tezaur lingvistic. O altă particularitate o formează folosirea unui limbaj adecvat personajului şi sferei lui de preocupări. piesele lui A. Fantezie alegorică izbutită. Acţiunile pieselor lui A. gradată ca inventivitate. sînt. Limba folosită de A. colorat cu numeroase expresii populare. în multe privinţe. în care poetul mînuieşte cu atîta dibăcie acest procedeu artistic..

Pluhis Cluj-Sibiu. ibid. el a consemnat şi cîteva cuvinte din limbile tracă şi scită. 1924.: L. Roma. Norii. 650 şi urm. Univers. 1968. Dizidenta manifestată încă din acest moment faţă de doctrina Academiei n-a micşorat'respectul şi veneraţia sa faţă He Platon. Ediţii: G. K. 51 — 66. schimbul de cuvinte devine scurt şi versul săltăreţ. de E. redactate pentru publicare într-o formă literară îngrijită. idem. formată din tratate de analiză ştiinţifică. Bucureşti. După moartea lui Alexandru. 1961. Psychanalyse d'Aristophane. dovedeşte o mare supleţe stilistică. Oxford. retipărire la aceeaşi editură In ed. Le Comme-die. 3. destinată învăţămîntului oral. A. 1923. Aristophanis Comoediae.e. bucureşti Casa Şcoalelor. dar şi pe cel al lui (Jratinos.(384 î. Cealaltă parte a operei. O OPERA. Manuscrise: Ravennus. pe clasificare şi. 1965. cît şi din investigaţii şi sinteze întreprinse în colaborare cu discipolii. Eu-Cgga). în părţile lirice. este rodul învăţămîntului desfăşurat în incinta Ly-ceului. J. cu caracter deosebit. Cautadella.e. el oferă date despre particularităţile lexicale ale fiecărui autor. cadrul formal şi metodologic propriu oemersuhjj raţionării. Dracou-lides. Devine apoi preceptorul tînărului Alexandru. Al. iniţiind teoria silozului. 1925. în final.. Londra. V. Casa Şcoalelor. Coli.Aristofan 54 pe care le realizează. Vene-tus nr. Clarendon. Poetul întruchipează în persoana sa calităţi dintre cele mai remarcabile: o imaginaţie bogată. XIII. ca. O Există un adevărat roman plin de peripeţii relativ la soarta scrierilor lui A.fiaSls (Fizica) descrie mecanica pro-Cbelor naturii. prima jumătate). Aristophanes and tta Comic Hero. expresiile plastice. Aristophanes and ihe Sense of the Comic. Ruther-ford. fiul lui Nico-^jj. aşadar. 1941. Peri zoon tr\lon (Părţile animalelor). în această ordine de idei. Van Daele' Aristophanis Comoediae.n. cu a cărui soră se căsătoreşte după uciderea protectorului său de către perşi. Seeger. Dover. în afară de acestea. Şcoala lui A. Presses Universitaires de France. Miran. Biblioteca San Marco. van Leeuwen. Bucureşti. iu lb. Leipzig. Scholiiie la aceste ms. A. Peri psyches <. rămînînd la curtea regelui Macedoniei pînă în 335 î. Les Bellts Lettres. Cel mai de seamă repre-entant al enciclopedismului antic. Sc/ioKa Aristophanica. venind '. p. ed. Artemis. în Cavalerii (v. Bude. cu caracter « esoteric » sau «acroamatic». pe teme de retorică. scrierile «exoterice». Teubner' 1861 — 1881. Poetica şi Retorica reprezintă prima formulare a unei estetici şi teorii a literaturii de factură clasicistă. H. Este vorba. Aristofan şi contemporanii săi. trecînd de la o exprimare plină de graţie şi naturaleţe. imanenţa ideilor. colonie ionică. W. de sa vie «' de ses ceuvres. Macedonia .322 î. în versiuni colportate de Strabon şi de Plutarh. Peri zoon ge-'s (Generaţia animalelor). unde timp de 20 de ani studiază filosofia si scrie dialoguri de tip platonician. Bari. Nurnberg. Cambridge-Massachussets. Ehrenberg. necunoscute astăzi. Botez şi Ştefan Bezdecni. La virsta de 18 ani. Stagira. Aristofan. Jspre suflet) marchează geneza biolo-o/cr Ş1 * Psihologiei. 1926. 3 voi. 1924. ajunge la curtea tiranului Hermias din Atar-neus (Asia Mică). idem. între felul lui de a scrie şi cel al lui Euripide. 1934. E. cînd se reîntoarce la Atena şi întemeiază o şcoală proprie. i mi tind mai ales stilul lui Euripide. în schimb. dacă dialogul urmăreşte să redea un schimb de idei. 1928.e. Camilar. italiană: B. Har-vard Univ. Broaştele.). Press. Lyceul. The people of Aristophanes: a sociology of old Attic Comedy. fraza devine simplă. Cultura Naţională. Atent Roma. cuprin-zînd dialogurile şi compilaţiile erudite. Les imor ges d'Aristophane. Laterza. 1967. XI. Aristofan. Norii. Bergk.Ca ' 1968 F. REFERINŢE CRITICE. Aristofan. după care tratatele filosofului ar fi rămas îngropate în loc necunoscut şi ar fi fost aduse la lumină abia în timpul lui Sulla (sec. Trencs^nyi-Waldaplel. Th. Studien zur Geschichte der Philosophie. Aristophanes. Oxford. fiAude de langue et de style-Paris. parţiale începlnd din 1968. au fost publicate de G. Bucureşti. . 1843. Aristofan. Austin. Peri rhetorikes (Retorica) şi Peri poetikes (Poetica) conţin fundamentele unei cercetări umaniste bazate în mod succesiv pe observaţia fenomenelor. Ştefan Bezdecni. Ştefan Bezdecni. D. în dialoguri replicile sînt scurte şi tăioase. Macmil-lan. Eupolis. Les Belles Lettres. Haga-Leiden. cînd se redă o ceartă. V. Aristofane. filosoful se vede obligat să se refugieze la Chalkis. morală şi filosofie. Paris.n. C. este cunoscută şi sub numele de «peripatetică». Paris. Se impune. Laterza. ca în disputa dintre tată şi fiu din piesa Viespile (v. Aristofan. versul mai lung.n. 1964. în Eubeea. Dindorf în voi. Broaştele. IV al ed. în raport cu cele de retorică sau de popularizare. Peri ouranou (Despre cer) de-5Şte cadrul cosmologiei. Whitman. Ethika Nikomacheia (Etica Nicomahică). Piatkowski. stabilesc noţiunile şi ternari de bază ai investigaţiei filosofice. ca în injuriile ce şi le aruncă cele două Raţionamente în Norii (v. Paris. 1968. Coulon. 1882 şi de Fr. 109-124. Talentul său a adumbrit toate creaţiile contemporanilor. Diibner. Londra. Bucureşti. H. un spirit viu şi inventiv şi un simţ admirabil al ridicolului.. ESPLA. H. Sămtliche Komodien. Zurich. 1922. La poesia ăi Aristofane. nepotul său. Les Grenouilles. of Texas. Bucureşti. rezultă existenţa a două serii de scrieri. II. N. Jean Coman. pînă la tonul grav şi solemn al unui imn religios. Marzullo. Univ. A. 1972. Batsford. Teatru. Aristofan. Mihăescu.51' 35 Aristotel iRlS'JOTEL [Aristoteles]. voi. ed. Traduceri: Ion Bileţchi-Albescu. astfel încît astăzi comedia veche atică se confundă în conştiinţa noastră cu numele lui A. Aristophanic Comedy. Die Allegorie von Reichtum und Artf>u' Ein Aristophanisches Motiv. I. Filosof. 1968. Bucureşti. Taillardat. jUena. este primit în şcoala lui Platon. de o legendă care semnifică dificultatea scrierilor sale filosofice. 1896. Physika sau Physike cet. germ. Arad. 1896 — 1905. sec. Aristofan. Mărturii ale acestei activităţi de şcoală sînt cele aproape 47 de lucrări de mare valoare care s-au păstrat şi cele aproape 400 de titluri menţionate de biografi. Edizioni di Storia e Lette-ratura. m opoziţie cu doctrina platoniciană.. sale Aristophanes. 1974. J. Moare după puţină vreme. Kraus.n. Stilul lui A. 1951. 1498. Scholia Graeca in Aristophanem. 1968. euprinzlnd trad. împotriva căruia îşi îndreaptă atacurile. de care s-a simţit legat pînă în momentului execuţiei lui Calistene. Părăsind Academia. Vasta operă aristotelică se identifică cu activitatea Lyceu-lui. Mai întîi. este primul autor grec care a introdus în literatura cultă ateniană particularităţi dialectale şi vorbirea stîlcită a străinilor. 1956.. Chalkis. 1168 şi urm. Albatros. a suferit influenţa sofisticii. de pildă. alcătuită din prelegeri şi din scrieri destinate unui public mai larg (lucrări pierdute). Adunarea femeilor. Veneţia. se constată multe trăsături comune. 890 şi urm. in lb. Dindorf. Editio princeps: Aldus Manutius. Cultura Naţională. Ragioni strutturali e ragi°nl storiche nella commedia di Aristofane. Chiar din propriile declaraţii ale lui A.V. fără participarea publicului. p. Bari. 1962. Beobachtungen :u Aristophanes.e. Gerhard HeŢ tel. A nrornovat ştiinţele ca domeniu de sine stătător. I î. a Scholiilor se datorează lui A. Weber. Ferecrate. Păsările. Opera. 1974. o expli-citare a caracterului operei aristotelice care se deosebeşte fundamental de scrierile precedecesorilor săi. desigur. variat după natura celor scrise.. Sijthoff. Fraenkel. Aristofan. cu excepţia citorva sumare glose. H. Meta ta physika (Metafizica) scrierile incluse în Organon definesc. 1944. Didot. Phi-lasophie der Geschichte und Geschichte der Philo-sophie bei Aristophanes. pe demersul conceptualizării şi sintezei teoretice. N.). 1923. Eschil. o alta ed. Q. II. 474.). Stuttgart. Politika (Politica). Oxford 1830-1839.

astfel că întîlnim. Catalogul operelor include compilaţii savante. Cuprinsul ei dovedeşte caracterul enciclopedic şi exhaustiv al cercetării peripatetice. expuneri doctrinare. precis. .Lucrările păstrate aparţin ultimei categorii. fără ornamente. într-adevăr.270 de rînduri. poeme şi discursuri de aparat. mineralogie şi meteorologie. alături de titluri speciale de istorie naturală. dialoguri filosofice-literare de' model platonician. asemănător stilului unor note de curs. subiecte de înaltă metafizică. nimic din sfera cunoaşterii timpului nu este desconsiderat şi nevalorificat ştiinţific. După mărturia lui Diogene Laerţiu opera aristotelică includea 147 scrieri însumînd 445. stilul folosit este sobru.

sau Gryllos are ca obiect arta retorică. Categoriile semnifică. «atitudinea» (aşezat. Scrierile despre natura animalelor se întemeiază pe un vast material şi pe o îndelungă şi atentă observare a caracterelor evidenţiate. în contrast cu opera platoni-ciană. se explică prin perspectiva unei concepţii filosofice şi metodologice complet diferite. edifică. să înceapă cu studiul specimenelor reale. cauza formală ( « to eidos»). Cealaltă mare secţiune a operei ristotelice. Ca urmare. la « episteme ». Ideea este inseparabilă de lucruri. trecea deci în revistă ideile metafizice. scriere de mare seriozitate ştiinţifică şi de izbutită realizare literară. în cuprinsul operei aristotelice. propunînd soluţii pentru o istorie a filosofiei. cotii ")' «cantitatea» (mare de trei ■''' «calitatea» (alb. şi elev al şcolii platoniciene 26 — axat pe investigaţia metafizică şi pSj_ hologică. unanim apreciate în antichitate pentru calităţile lor intelectuale şi estetice. mai exact. determinări ale modalităţii de existenţă ale lucrului. descoperirea « categoriilor ». în prima categorie se citează dialogurile de manieră platoniciană. estetice. în schimb. Cercetarea aristotelică se bazează pe o analiză ce reduce treptat multitudinea fenomenală la principii prime şi ireductibile. ca şi maestrul său. Despre cer. sub îngrijirea colaboratorilor săi. Din categoria «teoretică » fac parte: Metafi--ica Fizica. de pe cu totul alte poziţii decît cele platoniciene. Despre suflet. Meteorologika "(Meteorologicele). operante în cîm-pul cercetării aplicate. mai multe fragmente din scrieri ce nu s-au păstrat. Lui A. scrierile exoterice se divid în două serii bine distincte. predicamen-p. particularităţile Rotative ale existentului. cea dintîi a lumii antice. sînt scrierile de retorică şi poetică: Diaireseis sophistikai ( Refutaţia sofiştilor). «relaţia» tru Aristotel (dublu. dialogurile: Peri Philosophias (Despre filosofie). obiectului : cauza materială (« hyle»). «categorii». Printr-o şansă. şi a discipolilor săi. ce ni s-a păstrat. denumite. dar «ideea » înseamnă pentru el cu totul altceva decît pentru Platon. ceea ce se poate denunţa» despre obiect (« kategorein » denunţa). scrierile esoterice. adică instrumentul metodologic al demersului cercetării ştiinţifice. cu precădere. grupează prin inducţie particularul în sfera generalului şi a necesarului. definind. Parva naturalia şi. Cealaltă categorie de scrieri exoterice o formează lucrările de compilaţie erudită. scopul cercetării inductive este degajarea principiilor simple şi ireductibile ale fenomenelor. se păstrează din creaţia lui A. Retorica. « ousia». Sînt citate. o listă a cate-ŞWlilor. pentru a degaja din ele esenţa. în doctrina aristotelică noţiunile ştiinţifice. într-o categorie aparte ar merita menţionate operele literare ale lui A. retorice şi morale propagate în şcoala sa. Dialectica se dovedeşte insuficientă dacă este folosită ca singură metodă de investigare a adevărului. Astfel «Stagiritul» (după oraşul natal al lui A. Faţă de un subiect real ele reprezintă.. pentru prima dată oe[A*. bazate pe logică. mai mare decît). timologic vorbind. comparabilă numai cu descoperirea Poeticii. A. Alături de Platonos enkomion (Elogiul lui Platon) cităm Elegia pentru Eudemos.Aristotel nu toate aparţinînd filosofului. «posesiunea» (cu hlamidă). apoi Eudemos — purtînd numele unui filosof. elaborări ştiinţifice ale colectivului Ly-ceului. corespun-zînd tratatului platonician Timaios. Cauza materială semnifică virtualitatea. în afară de acestea. îi sînt atribuite multe alte scrieri păstrate integral sau fragmentar. Aşadar. dialectica. «timpul» (ieri. este indusă prin participarea operaţiilor senzoriale. ridicat). în ciuda protestelor platonicienilor. Dialogurilor aristotelice le lipseşte totuşi forţa dramatică atît de apreciată în scrierile lui Platon. se m'aj citează Peri poieton (Despre poeţi). considerate parte esenţială a operei lui A. în concepţia lui A. Se mai fac referiri la încă 50 " epitafuri scrise pentru eroii troieni. în afara Organonului. ce se îndreaptă către esenţe. cum este cazul celor 158 de Politeiai (Constituţii ale statelor greceşti). Peri ton zoon historiai (Istoria animalelor).ei' Sînt 10 la numâr. comparabilă întrucîtva cu Istoria războiului peloponesiac a lui Tuci-rtide. către atenieni etc. Stagira). anume scrierile de şcoală. altădată). şi anume: ştiinţe teoretice şi practice. vastă lucrare pregătitoare pentru tratatul Politica. Peri rhetorikes (Despre retorică). sau chiar a lui A. îa sfîrşitul secolului trecut (1891) pe un papirus s-a descoperit Athenaion Politeia (Constituţia atenienilor). Veritabila cunoaştere. toate formele posibile de cunoaştere. Printr-un hazard. A. asimilabilă cu eristica. a fi tăiat).. se ajunge la cunoaşterea cu adevărat ştiinţifică. Tot din această serie fac parte Didas-kalia (Didascaliile dramatice).ocedeul intuitiv şi nereflexiv al ces . „J* un principiu empiric. abordată de TCant ln™«: — abordată de Kant tocmai pensei JPr. dialogurile. deoarece prin ea nu se ajunge decît la «opinii» (doxai). întocmai ca şi Fedon-ul plato! nician. Analytika (Analiticele) şi Topika (Topicele). incluzînd diviziunile: Peri hermeneias (Hermeneutica = interpretarea). ştiinţe poetice. odată ce dialectica este despărţită prin metodă şi obiect de filosofie. considerate î» antichitate ca piese valoroase. potenţialitatea.. pentru valoarea lor literară. Etica nicomahică şi Logica. Este de> amintit şi skolionul (poem liric) comp* pentru Hermias din Atarneus. opere de erudiţie şi sistematică critică. serveşte ca o bună propedeutică şi gimnastică intelectuală în vederea investigaţiei ştiinţifice propriu-zise. sînt tratate a căror compoziţie se axează pe cele două tipuri de ştiinţă recunoscute de clasificarea peripatetică. Pe baza acestor categorii se poate exprima esenţa lucrurilor. într-o formă accesibilă publicului larg. dar cu trimiteri inerente la acesta. antici-pînd marile scrieri exegetice ale filologilor alexandrini ai Museionului elenistic. Realitate şi esenţialitate au atît fenomenul cît şi obiectul natural. Peri dikaiosynes (Despre Justiţie) este un corespondent al primei cărţi a Statului platonician. dialog ale cărui idei par să fie reluate în scrierea acroamatică despre poetică. De aici provine şi ideea dihotomiei între scrierile dialectice şi cele filosofice. cauza eficientă ( « to kinoun») şi cauza finală («to telos»). familiarizat cu creaţia ma^1' lor lirici. avînd o metodă comună şi diferind numai ca principialitate morală. Kategoriai (Categoriile). care atesta îndelunga rafinare şi sensibilitatea poetic* a filosofului. p!î cum şi numeroase scrisori către Fi'1"1 37 Alexandru. după expresia lui Boethius. prieten cu A. intitulată Organon. Speculaţia metafizică originală interpretează datele filosofiei tradiţionale. Diversitatea preocupărilor lui A. nîn fragmentele păstrate se poate aprecia nzitiv stilul său. acestuia. în genere. şi ne lipsesc. «activitatea» sau «pasivitatea» (a tăia. adevărate anale ale teatrului atic. în sfîrşit. sînt ideile simple şi imediate despre lucruri şi fiinţe. filosofia trebuie să studieze. ara să încerce să le deducă. din care posedăm mici fragmente. Or. trebuie să aibă în vedere cele patru cauze. «locul» (în Lyceu). Antipatros. sofist). Acelaşi lucru se poate spune despre Technon Synagoge (Culegerea de tratate retorice) şi despre Aport-mata homerika (Probleme homerice). de cea mai bună tra-fhtie atică. Poetica. Scrierile ce ţin de activitatea teoretică şi practica relaţiilor sociale sînt: Politika (Politica). exact ceea ce ne lipseşte din Platon. suc-cal'V' t * sukstanţa » sau « esenţa » (om.. iar celelalte trei cauze conturează convertirea în act a potenţialităţii. sînt confundate şi .

sinteză a vastelor compilaţii relative la constituţiile Greciei antice. drept cale ideală şi nedezminţită a scopului urmărit. constituind « entelehia » entităţii umane. ceea ce ulterior a îngăduit apariţia unor deformări de natură scolastică. curajul este media de aur între temeritate şi laşitate. al cosmosului. al existentului. Astfel. Finalismul. Virtutea este media între cele două extremităţi considerate vicii. generozitatea. este o altă operă de .d.a. Hotărîtoare pentru destinul metafizicii a fost şi teoria aristotelică despre «psyhe» (suflet). în ce priveşte ştiinţele practice. conceput ca principiu necesar de origine pur spirituală. care participă la raţiunea universală. deci la raţiunea divină. între prodigalitate şi avariţie ş. care distinge « sufletul nutritiv » de cel « sensitiv» şi «raţional» şi concede o zonă indefinită — dar propice multelor speculaţii spiritualiste de mai tîrziu — a sufletului nemuritor. Mult controversată a fost noţiunea aristotelică de motor prim («to proton kinoun»). observat de asemenea de speculaţia idealistă din evul mediu.m.amestecate cu noţiunile metafizice. aşezat la originea procesului energetic al naturii. Etica nicomahică edifică un sistem consecvent principiului mediocrităţii. Politica aristotelică. a dus la conceptul unei entităţi divine ca limită de atins în demersul către perfecţiune al lucrurilor. de pildă.

Brun-schwig. Sistemul filosofic aristotelic a fost comentat şi adnotat la sfîrşitul antichităţii de către Porfirios. a fost reimPrI" mată la Berlin. 1964.Aristotel 38 mare valoare teoretică. Grumach. p. Poetica. atacabilă din punct de vedere etic şi metafizic. ineiuzînd şi Retorica. Les Belles Lettres. 1960 — 1961. reimprimată la Leipz. Bucureşti. Bude. Le Systeme d'Aristotey Paris. ceea ce pînă atunci fusese o practică. Interpretationen zur aristotelischen Theorie der NaturwisSenschaft. 1936.E. 49. scholiile. 1968. în consecinţă. Florian. Editurţ1 Ştiinţifică. Editura Ştiinţifică.a. fundamentală este cea publica*3 de Academia din Berlin. Editura Academiei. Editura Ştiinţifică. Aristotel. este. marile opere literare ale Greciei arhaice şi clasice. care conţin parţial opera Stagiritului. p. 1928. p. de pertinenţă universală şi atemporală. Paris. Aristotel. Economique. ale unei arte caracterizate prin echilibrul elementelor compoziţionale. voi. adusă la un impresionant grad de perfecţiune de către erudiţii şi retorii epocii elenistice şi romane. Metafizica. voi. Marx. S'J •*• *^ Aristote dici 1848 — 1874. Ajunge la teoretizări care depăşesc interesul imediat al genurilor şi materiei oratorice. mul exemplu de stil ştiinţific. tragediile atice. Friedrich Engels. Ham-lyn. E. 1964. XII. Bekter. p. Dubner. The Politics of Aristotle.s Florenţa. dezvoltă o doctrină literară şi estetică în stare să fructifice teoretic. Oxford. 36-37. Stuttgart. 1893. opera completă. ca reflectare a atitudinilor şi acţiunilor umane. Odiseea. elaborată de I. sec. în Poetica.. 1957. 119 123. 1972. 1958. itidem. Aristoteles Ara-bus. Laurentianus LXXXvH. XVII. E. Histoire des animaux. « dispositio ». come»' critic şi aparat critic. 1<)74. Aristotel. Clarendon. N. Mironescu şi C. Brăi-leanu. 1961. Organon. reprezentîndu-le ca modele eterne. Hamelin. Ştefan Bezde-cbi. Kullmann. Aristotel. tre-cînd în domeniul teoriei literaturii. Aristoteles. sec. Poetica aristotelică. In Karl Marx şi Friedrich En^ gels. Inceplnd din 1970. De Gruyter. Oppermann. A. Brill. Bucureşti. 1886. Bucureşti. 210 — 217. colectiv. 109. important pentru Metafizica. Aristotel. REFERINŢE CRITICE. Este vorba de o disciplină schiţată de însuşi A. dimpotrivă. u* anii 1831 — 1870. W. H. din moment ce antichitatea aprecia în unanimitate stilul literar al scrierilor exoterice. Karl Marx. In Karl Marx. tot atîtea domenii care circumscriu şi ordonează realizările valorice ale culturii antice. O OPERA. Multe din capitolele tratatelor păstrate au caracterul unor schiţe sau fişe. 1965. 19 20 . Aristotel. economic în ce priveşte redundanţele şi conotaţiiie de ordin emotiv şi sentimental. Leipzig. Anti-Duhrina. o obiectivă şi lucidă cîntărire a ponderabilelor politice şi sociale specifice statului antic de tip sclavagist. Oxford. comportînd neglijenţe şi inadvertenţe stilistice. lui T. XVI. Alexandros din Afrodi-sias ş. Poetica. Bucureşti. Buchgesell. Groningen şi A. p. D. Stuttgart. 60 şi urm. Brill. Demetrios etc. Pe baza unui vast material oratoric. « actus ». Opere. sursă unica pentru Poetica. Ross. Editura Academiei. devenind o bază pentru dezvoltări şi speculaţii originale cum au fost. E* cuprinde versiunea latină. Paris. Svoboda. 1963. Acesta este primul pas spre constituirea retoricii ca teorie generală a literaturii. A. 1964. E drept că şi destinaţia esoterică a scrierilor păstrate contribuie foarte mult la această impresie. averroismul în Orientul islamic şi tomismul în Occidentul european. edifică o doctrină. I. F. Mai importante slnt: Parisinus nr. Aristoteles^ Berlin. ed. 1967. Editio princeps: Aldina. 484 şi urm. M. ed. La iPolitique» d'Aristote. M. Bucu-. Bucureşti. Pippidi. 125. Berlin. Les Belles Lettres. 1969. Din această congruenţă a artei cu realitatea. p. Paris. stoice şi sceptice. Fizica. Pippidi. Dan Bădărău. Metafizica. Ideologia germană. Editura Ştiinţifică. Despre Suflet. Coli. Teubner. 1967.. Wartelle. Analytica priora et posteriora. A. devenite cu timpul normative. KarJ Marx. Parva Naturalia. Scrieri din tinereţe. 5 voi. în care se încearcă o investigare a temeiurilor sociale şi chiar economice ale cetăţii. Descartes. Casa Şcoalelor. Athenaion politeia. cele mai multe din vocabulele filosofiei europene fiind de origine aristotelică. Caiete de istorie a filosofiei ep\ curiene. 1741. II. Poetica este contrapartea Logicii. o empirie. care să cuprindă totalitatea operei aristotelice conservate): Se păstrează 125 ms. Bucureşti. principala sursă pentru Fizica. Teubner. les Topiques. Aristoteles unâ\ Athen. 225^ Dialectica Naturii. denumită mai tîrziu a clasicismului. E. Jaeger. Bucureşti. Aristotelismul a fost reluat în Renaştere (şcoala din Padova) şi apoi combătut de către autorii de sisteme raţionaliste ai sec. Ed. Ir. 1958. 1957. 1941.G. Barbu. în cursul evului mediu. 1923. N. conţinînd materialul ştiinţific strict necesar şi. voi. ca logică a literaturii. 1965. . L'Aristotele perdutţ e la formazione filosofica di Epicuro. printre care se numără Dionysios din Halicarnas. ibidem. « elocutio ». Bucu^ reşti. 1495 —14" Ediţii: o ed.. 43-44. Entretiens Hardt. 53 56. 1968. Ars Rhetorica. Clarendon. W. total necunoscută Apusului pînă în sec. conţinînd. 4 voi. Noiea Aristotel. Bucureşti. Coli. K. Traduceri: Tr. cu titlu de generalizări teoretice. 1966. Newman. 3 voi. este creatorul recunoscut a! limbajului filosofic. A. Aristotelis opera omnia. De Anima. BusseJ»3' ker. Peters. H. Constituite Atenienilor se păstrează 1 n întregime pe un papi' rus descoperit în 1891. o analiză a formelor de guvernămint care nu mai datorează nimic utopicului şi miticului. X sau XI. 30. Bude. Werhe Berlin. Editura politică. 197. desigur. Leiden. 1965. Leipzig. prin armonia nivelurilor de reprezentare şi interpretare a realităţii în forme de construcţie durabilă. Bude. Aristotel. « memoria». de Gruyter. definind momentele esenţiale ale demersului retoric. 1972. în întregime pierdute.. Manuscrise (nu există nici un ms. 132 şi urm. 202. 1974. K. Editura Ştiinţifică. Iliada. J. 1901. 1853 E. Friedrich Engels. retipărire. sec' XII. De mare importanţă] slnt ed. A. 1867 şi a lui rjp L. Yandoeuvres-Geneve. 1968.. 198-209. Ştefănescu. Friedrich Engels. Deosebire^ dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofi^ naturii la Epicur. Bonitz ş. statutul poeziei este aureolat de marca distincţiei şi esenţiali taţii: poezia este mai filosofică decît istoria în reprezentările ei specifice. 1969. C.<r. Berlin — New York. Etica Nicomachică. Paratore. respectiv: «inventio ». Aristotel şi Aristofan* Aristotel şi Tucidide In Aristotel. V. Editura Academiei. Metafizica. II Editura Politică. ca disciplină întemeiată pe principii logice şi îormale. Fdltura Academiei In colaborare cu Darmstadt «rissen. Wissenschaft und Me-thode. 350. 129. Spengler. 1968. retipărită la Leiden. Bucureşti.a. Heitz. Balmuş. face o distincţie a genurilor retoricii şi a nivelurilor acesteia. Coli. 1965. L'Esthetique d'Aristote^ B'no. 21. Bacon şi R. 128 — 129 132—133. Les Belles Lettres. Friedrich Engels. Wilamowitz Moellendorf. vizind informarea cititorului ca atare. Editura Ştiinţifică. Aristotelis Opera. principiile. W. Esenţială este teoria « mimesis »-ului ca reprezentare a realului. O. Retorica aristotelică fundamentează teoretic. fiind. de certă valoare literară. M.. ţ U. prj. Fragmenta au fost editate de Valentin Rose. D. . Oxford. 211. I. mai cu seamă de Fr. 33. S. Opere. 2 vol. * Brandis. D. D. F. Pierre Louis. aflat astăzi la Britisl Museum.. Politicii şi Eticii. 2 voi. Retoricii. Bucureşti. III Editura Politică. Poetica. reşti. Parisinus nr.. şi colaboratorii săi. Dar A. 1927.

recoman-dînd primatul poeziei lirice (v. era convins că poemul de factură epică devenise o formă perimată. Durerea zeiţei Leto. a fost Aitia. care. Plokamos Berenikes (Cosiţa Be-renicei). al cărui nume este invocat atît la începutul cît şi la sfîrşitul lucrării şi a cărui operă se preta la o amplă exegeză. capabili să aprecieze versificaţia desăvîrşită şi bogăţia elementelor de limbă. Acuzatul în acest proces a fost propriul lui discipol. concretizat în dictonul «o operă întinsă este o mare calamitate ». în fruntea operei lui C. pentru mult timp o jtouă traiectorie în poezia alexandrină. imnurile sînt caracterizate prin-trun exces de erudiţie mitologică de care C. viaţa eroilor. se resimte fiorul unei emoţii autentice. nu s-a putut emancipa complet. Are meritul de a fi promovat poezia lirică inspirată din viaţa intimă.n. vestit aşe-zămînt cultural slujind drept bibliotecă. declară că refuză să meargă pe drumul bătătorit şi că este dornic să deschidă un alt orizont poeziei. închinat panntelui Olimpului. legende versificate. întocmirea de cataloage şi tabele cronologice. dar prelucrată pînă în cele mai mici arr ânunte. Ultimele două imnuri. prin tabloul ciclopilor făurari. Lucrarea pare să fi fost scrisă sub influenţa poemului didactic al lui Hesiod. trasînd. titlu tradus în latineşte prin Origines. Dar.n. Povestirile din Aitia se referă la zei şi eroi de al căror cult erau legate anumite obiceiuri. expresiilor . dispuşi să facă comentarii asupra cuvintelor. în care C. care nu se disting prin intensitatea sentimentului religios. făurise un poem epic intitulat Argo-nautika de peste 5000 de versuri. ca de pildă în epigrama XVII: « Iată poezia. unde deschide o şcoală. erau destinate să fie recitate cu prilejul unei serbări religioase. prin care lansa formula unei poezii lirice concise. iar către 290—285 î.. A compus şi un poem satiric intitulat Ibis. care au dus la exilarea lui Apollonios. angajînduse pe linia perpetuării epopeii şi împins poate. care. Este iniţiatorul unui nou curent literar. imnul etalează legen-Dirt na. Egipt). în plaiu' denumit Panacra/ Prin preajma ta dansau cureţii în iureş dansul lor războinic/ Izbindu-şi armele anume. şi de entuziasmul tinereţii. prin care poetul condamna mania imitării la infinit a stilului homeric. pe de-o parte. precum şi 63 de epigrame. încărcate cu erudiţie. 315 i. ca la urechile lui Cronos/Să urce zăngănit de scuturi. cum o dovedesc epigramele rămase şi papirusurile descoperite. iar a doua consta dintr-o procesiune în cinstea Demetrei. prima ceremonie era aceea a scăldării rituale a statuii zeiţei Pallas în apele riului Inachos din Argos. Apelul lansat de poet. după cea de-a doua. cu multă căldură. rod al orelor de veghe şi al strada.c CALIMAH [Kallimachos]. iată felul de a scrie al lui Hesiod.n. Africa de Nord — c. poemele Hecale.). consacrat insulei Delos. deşi adevărata accepţiune a cuvîntului este «Cauzele». Poetul din Soloi. a stîrnit discuţii şi animozităţi. Interesant este faptul că aceste naraţiuni nu erau dintre cele care se bucurau de o circulaţie prea mare. că miraculosul era un element desuet într-o perioadă cu accentuate tendinţe raţionaliste. este redată de C. « Si Melienele din tp î' Corybanţi nedespărţite/ Pe tine AdraUtCeaU/ ?" bra*e> ° Zeus> iar nimfa din rtf'.e. care. este glorificarea lui Ptole-'neu. Părinţii erau cetăţeni influenţi din Cirene. a avut darul de a reţine atenţia poetului Vergiliu. S-a renunţat totuşi la titlul cauzele. a provocat rezistenţe şi a declanşat chiar un proces literar. ^aracteristic pentru imnul I. ar fi fost alcătuite pentru delectarea unui număr restrîns de literaţi.e. întreaga sa operă a rezultat din năzuinţa de a promova poezia lirică. referitoare la integrarea unor elemente luate din realitatea înconjurătoare. C. în partea finală. O concepţie estetica 41 Calimah asemănătoare se găseşte şi in epigrama XXVIII. n-a luat drept model un aed neînsemnat. la Rodos.n. pe piscul Ida. universitate şi centru de studii. Crezul lui poetic. de asemenea. Cu privire la scopul urmărit de poet în redactarea imnurilor au fost emise două ipoteze: după cea dinţii. Aitia (Cauzele). Iamboi (Iambi) şi Mele (Cln-tece). Arătos. fiul lui Battos şi al Megatimei. a suscitat interes şi reacţii diverse. (c. niei lui Arătos». incepînd din epoca elenistică. Opera lui cuprinde Hymnoi (Imnurile). opera capitală a lui C. exegeţi rafinaţi. Datorită lor ajunge în cercul intim al monarhului egiptean Ptolemeu II Filadelful. nu scîncete de nou-născut! » (trad. în care miraculosul este exclus. Ideile preconizate de doctrinarul noii orientări nu au fost expuse în cadrul unei lucrări sistematice ci prezentate în diverse locuri din operă. care însă nu ne-a parvenit. După o ordine consacrată de o lungă tradiţie. cizelată pînă la desăvîrşire. închinat zeiţei Artemis şi cultului ei.şteni Iui Zeus. mTai din fagurele dulce/ Umplut una de albina Panacris cu gustoasa miere/ Făcută sus. închinat lui Apollo. versul preferat de alexandrini. polemist înzestrat.e. Faţă de imnurile amintite. 105—113). Imnul III. tradiţii. constituind un fel de «uvertură» («prooimion»). cu excepţia imnului închinat Eis loutra tes Pallados (Scaldei zeiţei Pallas-Athena). conceput în distih elegiac. Eis Dia {Vatre Zeus). C. îndrăznesc să spun că şi'a modelat poezia după cel mai fermecător dintre poeţii epici. Ion Acsan). al cărei prim vers începe cu ^ivintele «urăsc poemul ciclic». rămas în amintirea posterităţii. versuri g'n' gaşe. Dimpotrivă. sugeai theia -lul uSer/ întins de capra Amal-într . mult apreciată de literaţii alexandrini. evocă ceremonii sacre. Cirene. a lăsat un celebru repertoriu al autorilor greci şi al operelor lor. care. era profund încredinţat că se impunea cu necesitate o nouă formă de poezie. Poet elenistic. 240 î. Eis Apollona (Imnul către Apollo). de dimensiuni reduse. cunoscut sub numele de « alexandrinism». O aplicare a principiilor profesate. genealogii. A locuit o perioadă de timp la Atena. urmărea o angajare a poeziei elenistice pe un alt făgaş. Asemenea indicii revin şi în imnul II. iar pe de alta. zeiţa roadelor pămîntului. ameninţată pas cu pas de Hera. stapînitor la Alexandria. considerată astfel în evul mediu.e. considerat nepotrivit în fruntea unei culegeri de istorioare de dragoste. Prin favoarea regală devine bibliotecar la Museionul din Alexandria (către 280 î. Este de remarcat că deşi C. Omagierea divinităţilor este pentru poet un prilej de a aduce laude monarhului. fundări de cetăţi. a realizat-o numai în poemul Hecale. Vă salut. era încă tributar formulelor lasice. Fiecare dintre cele şase imnuri prezintă o notă distinctă. Scrise in hexametri. O Integrindu-se în seria oamenilor de întinsă cultură. s-a stabilit la Alexandria. se situează Imnurile. V şi VI. Apollonios. condamnă perpetuarea epopeii şi a formulelor consacrate. este caracteristic pentru profesiunea de credinţă a poetului.Te le§ăna în cos de aur. al căror nume rămîne strîns legat de valorificarea tezaurului literaturii greceşti prin clasificarea operelor literare. el recurge — datorită unei puternice tradiţii — tot la datele tradiţionale. închinate scaldei zeiţei Pallas şi zeiţei Demeter. ca de altfel nenumărate alte opere create în perioada elenistică. Procesul a degenerat în patimi personale. Alexandria. în imnul IV. îndreptat împotriva poetului Apollonios. urmăreşte crearea unei atmosfere dezbărate de formule mitologice. sub a cărui oblăduire se aflau poeţii alexandrini. sînt înfăţişaţi ca însoţitori ai zeului Hefaistos. iar toate laolaltă dezvăluie dificultăţile intîmpinate de poet.

Spre sfîrşitul vieţii. Hymnoi. 1095. Hecale rămîne însă cea mai reprezentativă compoziţie poetică pentru noua orientare a poeziei alexandrine. Descendent al unei amilii care aparţinea aristocraţiei gre--eşti din provinciile asiatice ale împeriu-Ul roman. care se bucura de protecţia Romei. 226 — 233. 1922. Tacit etc).. D. Historiai Romaikai sau Bomaika (Istoria romană). transmise în Excerpte. Mult apreciat în evul mediu bizantin. în primul rînd.n. Dalmaţia. 1953 — 1959. îndelungata sa activitate politică şi militară i-a înlesnit un contact direct cu realităţile timpului. X. Parisinus nr. Kaliimachosstudien.. 235 e. Opera. Opera de căpetenie. Leipzig. inveşmîntate în forma veche 'a iambului «scazon» (şchiop). în-trucit în cuprinsul poemului C. poreclit «Chry-sostomos» (gură de aur). D.M. Matri-tensis nr. Hymni el Epigrammata. care cuprind perioada anilor 68—69 î. Wiesbaden. eroul atic. pătrunsă de interes pentru trecutul istoric al lumii romanizate. în parte. Istituto di filologia classica.Cal iman rare şi abaterilor gramaticale.n. Fondul lor \\ constituie o suită de povestiri populare precum şi dispute cu caracter literar s' moral. pe alocuri. O. aflate cîndva sub dominaţia attalizilor sau a seleucizilor. Niceea). fapt care conferă un spor de autoritate multora din relatările sale.n. ni-1 arată pe c! stăpin deplin al artei de a reda. Meritul lui C. Informaţia pe care a strîns-o este preţioasă şi. Teseu. Les Belles Lettres. Plokamos Berenikes. în număr de 63. Aparţinea unei familii elene sau eleni-zate. pentru uciderea taurului dăunător. folosit de Hipponax. Pfeiffer. 1919. în anul 229 deţine chiar funcţia de consul. 1691.. De atmosfera intelectuală din această parte a Imperiului roman. Epigramele. înfăţişează un personaj mitologic acţionînd nu numai în ipostaza de erou. dovedind o . în cadrul lor prezintă o importanţă deosebită epigramele cu tematică literară. III e. şi-a sfîrşit zilele. Afară de numeroase fragmente. ci existau puncte de legătură de la o elegie la alta. Dintre poemele lirice (Mele) cunoaştem doar scurte fragmente care aii darul de a dovedi bogăţia tematicii folosite de poet. 1955. 1938. naraţiunea asupra evenimentelor . XII). C. operele istorice latine (Titus Livius. Hymni et Epigrammata. Coli. Oxford. II e. E. A consultat o bibliografie imensă. vestit prin faptele sale de vitejie. Bucureşti.e.-H. Weid-mann. Uarcianus nr. 164 e. într-o formă foarte concisă. Riprese callimacW 43 Cassius Dio . coincide cu o etapă istorică deosebit de propice pentru însuşirea unor solide cunoştinţe de istorie şi retorică. CASSIUS DIO [Dio Cassius Cocceianus]. C. Berenice. Vati-canus nr. Carlo Corbato. Bude. a beneficiat din plin şi tînărul C. Din lucrare s-au păstrat integral doar cărţile XXXVI —LIV. ci şi în condiţii obişnuite de viaţă. este autorul Istoriei romane. toate menite să contribuie la desfătarea cititorilor. 2 voi. Majoritatea datelor biografice duPă care s-au reconstituit principalele etape ale activităţii sale ca om de stat 51 scriitor au fost culese din însăşi opera |a> păstrată parţial.. Valerius Maximus. Om de stat şi istoric. Clarendon. cele mai variate sentimente. Quaes-tiones Callimacheae. în specia! episodul zorilor care se revarsă peste oraşul adormit era deosebit de gustat şi apreciat: «Vreme de noapte s-a scurs. Berlin. consacrat de o îndelungată tradiţie. Niceea. deveniseră datorită protecţiei de care se bucurau acum din partea autorităţilor romane. D. Trieste. dinspre zori se aprinde lumina/ Trece pe drum sacagiul şi-ngîn-o frîntură de cîntec/ Lung geme osia căruţei şi-n clipă alungă somnul/ Celui cu casa spre stradă. (c. 24. cizelat cu migală.. REFERINŢE CRITICE. care-i dă ospitalitate şi cu care întreţine un dialog obişnuit. Edilio princeps: Angelo Poliziano. C.. Pasquali. Steiner. Ma-crinus şi Heliogabal. Emile Cahen. cuprinde povestirea peripeţiilor prin care trece o buclă tăiată de însăşi regina Egiptului. Din umbre se-alege un ropot/Aprig zvîcneşte-n urechi.. principalele sale surse fiind. Oxford. Traduceri: Calimah. Iamboi sînt o dovadă în plus a strădaniei poetului de a-si reînnoi mijloacele artistice. tranziţii. atrase în majoritatea cazurilor de strălucirea capitalei.n. D. se reîntoarce în Bitinia unde. uneori sub forma de reflecţii ale poetului. aflate la diverşi gramatici şi lexicografi. Teubner. Wila-mowitz. A parcurs treptele carierei senatoriale şi. 1967. ceea ce-i conferă dreptul de a fi numit «princeps epigrammatum». Norsa-G. Jean Coman> l. Callima-chea. D. probabil. nu se cunoşteau decît 50 de versuri. Kallimachos iin Eom. apreciat în special de elegiacii latini. Cla-rendon. în urma descoperirii şi studierii unor noi fragmente papiriacee pare să fi avut trei tablouri din care primul îl înfăţişa pe Teseu surprins de furtună şi cerînd ajutor Hecalei. 1494. din care. Callimachus.. Pfeiffer. Meinecke. Subiectul Cosiţei Berenicei a suscitat interesul poetului latin Catul. Vitteli Diegesis di poemi di Callimaco in un papiro di Tetubnis. Roma. povestea lui Linos şi întoarcerea argonauţilor. în primele decenii ale sec. Munchen. poem mitologic descoperit în 1929 într-un papirus provenit din Egipt. şi bate fierarul/ ». Perioada formaţiei sale intelectuale. G. Capo-villa> Callimaco. Paris. 1966. Ambrosianus B 98. Florenţa. a fost rezumată de doi bizantini. student în Italia pe la 180 e. Povestirile nu erau complet separate. cum este cazul războaielor dacice purtate de Traian. 2763. este surprins de furtună şi se adăposteşte în coliba bătrinei Hecale. dintre care cele mai de seamă au fost preconsulatul african şi misiunile ce i s-au încredinţat în Dalmaţia şi Pannonia. deţine funcţii în administraţia provincială a imperiului. 1870. care 1-a tradus şi adaptat poemul. p. C. Parisinus suppl.de a fi proclamat cu insistenţa cizelarea formei şi de a ne fi dat el însuşi exemplul unei minuţioase analize psihologice. Ariani. 1913. Roma. 36. alături de împăratul Alexander Severus. Ediţii: Jean Lascaris. l'Erma. Bitinia. U. Studia philologica. gr. uriaşă ca întindere (80 de cărţi). 1922. R. Sallustiu. A scris o istorie a Romei de la înfiinţarea cetăţii pînă în vremurile sale. dată după care a fost promovat în diferite funcţii de răspundere în aparatul administrativ din patria sa. Gottingen.'Arl de Callimaque el de Catulle dans le poef>e la Boucle de Berenice. pe timpul domniei lui Alexander Severus. 1907. 1913. istoricul era rudă cu vestitul retor Dioii din Prusa. din propria ei cosiţă şi adusă ca ofrandă pentru victoria soţului aflat intr-o expediţie războinică. In Asia romanizată apăreau continuu personalităţi marcante. Multe din centrele elenistice de odinioară. XI) şi Ioannes Zonaras (sec.n. şi ]a Horaţiu. 1861. O OPERA. D. a doua jumătate a sec. ultimul tablou era acela al plecării lui Teseu la vînătoare. Toate sec. deşi metodele în cercetare şi expunere sînt împrumutate cu precădere de la greci. constă în încercarea de a promova poezia lirică în locul poemului mitologic sau mitologizant.ară minuţiozitate.. renumite focare de cultură. Walter Wimmel. 1934. M. Majoritatea sînt scrise în dialect ionic şi in distih elegiac. plecat să vîneze taurul distrugător de pe cîmpia Maratonului. Integral s-au păstrat cărţile XXXVII-LIV. ^pollonio Rodio. M. A. fragmente in ALGr. Judecînd după numărul important de citate extrase din poem. 2 voi. opera lui C. care-1 invită. regăsită. a fost onorat cu posturi de încredere în provinciile imperiale (Africa. XV. se pare că. Der Dichter Kallimachos von KyrW*' Ztirieli. Manuscrise: Yaticanus nr. este o istorie-fluviu (80 de cărţi) compusă în spiritul retoricii timpului său. să se odihnească. Caesar. 480. Antichitatea nu ne-a lăsat o biografie a lui C. Callimaque. Menţionăm dintre legende povestea lui Acontios şi a Kydip-pei. H0' wald..e «redescoperit» în zilele noastre cmd i se consacră din ce în ce mai multe studii. în cel de-al doilea era reprezentată Hecale retrăgîndu-se în fundul colibei. care-1 preţuia în mod deosebit. Panno-nia Superioară). Fragmenta. Berlin. unică. dintre care 61 autentice. Sub împăraţii Caracalla. [Asia Mică] — c. 1489. Sclineider.n. Ioannes Xiphilinus (sec. pînă în 1813. fiu al senatorului Cassius Apronianus. R.

excerptele realizate din dorinţa împăratului Constantin Porphyrogenetul (sec. XII).) si din cărţile LXXIXLXXX. mărturiseşte că are intenţia de a scrie o istorie completă a Romei şi a limita expunerea . rezumatul lui Ioannes Zonaras (sec. XI) şi c. b.dintre anii 68 — 69 î. Chiar la începutul lucrării (fragm.n. C.n. S-au mai păstrat părţi întinse din cărţile LV— LX (anii 9 î.e. Pentru ' completarea textului pierdut se recurge la amplele rezumate făcute în perioada bizantină: a. poate cel mai fidel din toate.e. D.—45 e. 2 Boissevain).n. X). rezumatul călugărului Ioannes Xiphilinus (sec.

Miliar. Herodian. sec. în ajunul bătăliei de la Actium. Cassii Dionis Cocceiani His-toriarum Romanorum quae supersunt. Asemenea scăderi însă nu întunecă meritele incontestabile ale expunerii care se desfăşoară uneori în 45 Cassius Dio lungi pasaje romaneşti impregnate de un anume farmec. Bucureşti. 1690. Traduceri: Anghel Demetrescu. sînt vestitele portrete literare ale lui Decebal (LXVII. partea a treia. care se întinde de la bătălia de la Actium. E. 394-453. a adus adesea în prim plan o astfel de dezbatere. 1288. Editura Ştiinţifică 1972. de tipul aceleia scrise chiar de ruda lui C. p. XIV — XV. Dio's Roman Ilishry. articolul Cassius din Pauly-Wissowa. 3). C..Cassius Dio 44 istorică asupra altor popoare numai la acele evenimente care au contingenţă directă cu istoria romanilor. precum şi alţi istorici minori care sînt integraţi )n Historia Augusta.e. Leipzig. III. întîmplarea a făcut ca memoriile militare ale lui Tra-ian. rămîne totuşi departe de miezul concepţiei celui mai de seamă istoriograf din Grecia antică asupra cauzalităţii în procesul istoric. Berlin. este expusă în partea a doua a lucrării. înserate în cartea LII. Foster. Dion din Prusa. trebuie să ne mulţumim cu rezumatele lui Zonaras sau Xiphilinus. Ediţii: J.). 1959. 1911 — 1926. 1977.rone pină la Alexandru Secera. greceşti şi latineşti. pe teritoriul dobrogean. cucerirea Daciei de către Traian după cele două războaie purtate la nord de Dunăre. 9 voi.e. ocupă nu mai puţin de 50 de cărţi din totalul de 80. din păcate. Cele mai cunoscute şi mai comentate discursuri din Istoria romană sînt cele ale lui Agrippa şi Mecena. descrierea podului de la Drobeta-Turnu Severin. 3 voi.n. Piatkowski. Manuscrise: Laurentianus sau Medi-ceus (A). echivalentă cu întemeierea Principatului şi consolidarea acestei forme de guvernămînt. D. Pari-sinus nr. Escurialensis Y-l-4. îndemnurile către partizanii lor rostite de August şi de Marcus Antonius. Weidmaim. are o importanţă capitală. textul lui C. Preocupat peste măsură de problematica celei mai bune forme de guvernămînt. Marcianus sau Venetus (A) nr. Loeb Classical Library. sec. monarhia liberală sprijinită de hotâririle unui senat. ale cărui ruine.n. 1964. D. întărirea dictaturii. Admirator al operei lui Tueidide. A Study of Dio Cassius. în si'ir-şit. deşi. Originale. . O OPERA. REFERINŢE CRITICE. RE. I. Dionis Cassii Cocceiani Historia Romana. voi. Valicanus nr. cărţile LXI-LXXX. naraţiunea lui C. o istorie literaturizată. C. articolul Cassius publicat în Griechische Gesehichtschreiber. 1878. F. în locuri osebite ale naraţiunii sale.). sînt relatări de valoare incalculabilă pentru istoria veche a patriei noastre. 6) şi Traian (LXVIII. Typo-grafia Societăţii Academice Romane. D. Antonius Hybrida în regiunile Pontice. prin care C. cucerirea teritoriului dobrogean de către Marcus Licinius Grassus ('28 î. istoricul pare să le fi văzut pe timpul cînd a fost guvernator în Pannonia (XVIII. De un real folos pentru comentarea scenelor de pe columnă. p. deşi în acest domeniu controversele râmîn deschise. 395. 1898 — 1931. Teubner. Bucureşti. D. sec. D.n. luptele dintre romani şi daci de pe vremea domniei lui Domiţian (sfirşitul sec. 13). D. din care ni s-au păstrat cele mai puţine fragmente. în locul unor porţiuni întinse din această parte a naraţiunii. deşi opera cuprinde şi numeroase capitole lipsite de interes literar. în mod curios. D. După moda timpului. adică simplu mijloc de a îngădui autorului desfăşurarea unor teze şi antiteze. Jlelber.). cum sînt. 1897. după distrugerea hotărîtă de Hadrian. Cary — B. Altele însă se grefează pe un fond de adevăr. sau operele istorice intitulate Getica. Londra. 1684 — 1722. înclinaţia sa spre înşirarea miracolelor şi a semnelor prevestitoare este în opoziţie cu interpretările obiective pe care s-a silit să le facă. XII. Ph. II. rj. nu a fost apreciat şi imitat de urmaşi. redactată în mare măsură după opera istorică a lui Titus Livius. Koeh-lei-Amelang. Istoria. De Bello Dacico să rămină pierdute. îl trec cu vederea. pe cît se pare. Perioada republicană.). înfringerej suferită de C.n. AP. în schimb. Leipzig. el a scris o istorie patetică. menţionarea columnei din Forul lui Traian (LXVIII. Pentru istoria veche a românilor. îşi expune propria sa părere asupra formei optime de guvernămînt. voi. XI —XII. eveniment hotărîtor pentru instaurarea monarhiei lui August şi pînă la moartea lui Marcus Aurelius (180 e. 1895. ca şi cărţile despre acelaşi război ale lui Apţiian.romană fiind unica sursă literară de amploare care povesteşte cucerirea Daciei de către romani. care ulterior hotărăşte o expediţie de represalii. în ultima parte a Istoriei romane nu se află nici cea mai mică aluzie la răspîndirea creştinismului şi la măsurile luate de împăraţi împotriva noii religii c are contravenea religiei strămoşeşti şi cultului imperial. Londra. (31 î. 16). certifică folosirea izvoarelor istorice. ibidem. în care retorica se găseşte la loc de mare cinste. A. I e. E. fără însă a cita vreun nume. Cassius Dio Istoria Romană. cu accente dramatice. în cîteva rînduri. istoricul s-a bucurat de aprecierea oamenilor de cultură bizantini. C. în schimb. Boissevain. Unele dintre cuvîntările rostite de personajele istorice care se perindă în Istoria romană sînt ficţiune pură. C. Schwartz. a înlesnit multe localizări ale figuraţiilor săpate în piatră. Cassius Dio Istoria Romană deta Xe. D. după modelul oferit cîndva de Herodot în cartea III a Istoriilor sale. relatează lucruri văzute şi ştiute de autor. Idem. tratativele purtate de traco-geţi cu Pompei împotriva lui Caesar.

D
DEMOCRIT [Demokritos] (c. 460-45; î.e.n., Abdera, sudul Traciei — c. 351 — 348 î.e.n., Abdera). Filosof. Reprezentant al materialismului, supranumit «filosoful care rîde»în opoziţie cu Heraelit, «filosoful care plînge». ' Numele lui apare mereu asociat cu cel al lui Leucip, fondatorul atomisticii, care trece drept dascălul lui. Contemporan cu Socrate, D. 1-a cunoscut pe acesta la Atena, fără să se facă însă remarcat. A întreţinut relaţii de prietenie cu Hippocrate. Era vlăstarul unei familii bogate, dar la împărţirea moştenirii cu cei doi fraţi ai lui, D. şi-a ales partea cea mai mică pe care a cheltuit-o în călătorii. A vizitat Egiptul, Babilonul, Persia şi India, Arabia şi Etiopia. întors în ţară fără nici un mijloc de trai şi cunos-cînd legea care interzicea să fie înmormîn-tat în patrie cel ce şi-a risipit averea părintească, D. a citit în public cea mai bună dintre lucrările sale, Mikros diakos-mos Micul diacosmos, fiind răsplătit cu 500 de talanţi, iar la moarte i s-au rînduit funeralii publice. A trăit peste 100 de ani, în mare cinste şi admiraţie. Lui D. i s-au atribuit multe anecdote şi vorbe de spirit, printre acestea maxima « vorba-i umbra faptei». O D. a fost un bărbat învăţat, instruit în toate ramurile filosofiei, fizică, etică, matematică; era de asemenea un mare cunoscător al artelor, ceea ce 1-a făcut pe K. Marx să-1 numească: « prima minte enciclopedică printre greci» (Marx-Engels, Ideologia Germană în Marx-Engels, Opere, voi. III, Editura Politică, 195S, p. 131). Se presupune că a fost admirator al pitagoreicilor. Opera lui vastă s-a pierdut aproape în întregime încă din antichitate. S-au păstrat c. 100 de fragmente, în mare majoritate din domeniul eticii. Diogwiy Laerţiu, în lucrarea sa Despre vieţile şi doctrinele filosofilor, înfăţişează catalogul lucrărilor lui D. orînduite în tetralogii, după cum urmează: opt tratate de etică, alcătuind două tetralogii; 16 tratate de fizică în patru tetralogii; patru tratate amestecate, formînd o tetralogie; 12 tratate de matematică în trei tetralogii; opt tratate de muzică în două tetralogii; opt tratate tehnice in două tetralogii, în total sînt 56 de tratate, la care unit adaugă nouă tratate de note şi comentarii. Iată cîteva titluri mai semnificative: de etică: Pythagores (Pitagora), Peri andra-gaihias e Peri aretes (Despre bărbăţie sau Despre virtute), Peri euthymies (Despre bu-curie) ; de fizică: Micul diacosmos, Cosmo-graphie (Cosmografia), Peri ton plancton (Despreplanete), Periphyseos (Despre natură), Peri nou (Despre raţiune). Peri aisthe-seon (Despre simţuri), Peri ideon (Despre imagini) ; amestecate, neorinduite pe materii: Aitiai ouraniai (Cauzele fenomenelor cereşti), Aitiai aerioi (Cauzele fenomenelor aeriene), Aitiai epipedoi (Cauzele fenomenelor de pe pămtnt), Aitiai symmeik-toi (Cauze variate), Peri tes lithou (Despre magnet); de matematică: Peri psausios kyklou kai sphaires (Despre tangenţe la cerc şi la sferă), Geometrika (Geometrice), Arithmoi (Numere), Peri alogon gramma-ton kai naston (Despre liniile şi solidele iraţionale), Megas eniautos (Anul co£47 Democrit ;c) Arnilla klepsydrai (Discuţie cu timpul limitat), Oeographie (Geografia), Polograhie (Descrierea polului), Arktinographie yDescrierea razelor de lumină) ; de muzică ; de literatură: Peri rhythmon kai iannonies (Despre ritmuri şi armo-nie); Peri euphonon kai dysphonen gram-maion (Despre proprietatea cuvintelor şi despre cuvinte dialectale); de ştiinţă şi artă: Peri diaites e diaitetikon (Despre dietă sau dietetică), letrike gnome (Cunoaşterea medicală), Peri georgias sau Geor-aika (Despre agricultură), Peri zogra-phias (Despre pictură) etc. După titlurile păstrate, se poate deduce marea varietate a preocupărilor filosofului abderitan şi, în acelaşi timp, se poate imagina imensitatea pagubei suferite de istoria ştiinţelor, în general, prin pierderea acestor lucrări. Concepţia filosofică a lui D. se poate azi reconstitui completînd ideile din fragmentele păstrate cu informaţiile oferite de Metafizica lui Aristotel (A, 4, p. 985, 14 şi urm.) şi de Diogene Laerţiu (IX, 44—45). Ea se prezintă ca un materialism filosofic constituit şi dezvoltat pe pămîntul vechii Elade, motiv pentru care Lenin a denumit linia materialistă în istoria filosofiei, linia lui Democrit (V. I. Lenin, Materialism şi empiriocriticism, în Lenin, Opere complete, voi. 18, Editura Politică, Bucureşti, 1963, p. 129, 371, 372). Potrivit concepţiei lui D., principiile lucrurilor sînt atomii şi vidul. Atomii coincid cu «realul» (« to on»), iar vidul cu « neantul» { « to me on »); neantul Inu este mai puţin existent decît realul. Realul reprezintă plinul, iar vidul este golul. Atomii, infima părticică de mate-ie şi ultima limită la care se opreşte diviziunea, sînt particule nenăscute, neschimbătoare şi nepieritoare. Din combinarea acestor atomi, diferiţi ca formă («sche-nţa»), poziţie ( « thesis ») şi aşezare ( « ta-X's»), se nasc toate lucrurile din univers, ki se deosebesc prin formă, aşa cum se deosebeşte A de N, prin poziţie, aşa cum «eră N de Z, prin aşezare, aşa cum AN "iieră de NA. O idee nouă şi originală aduce D. şi în concepţia vidului. Spre «osebire de ceilalţi filosofi ai naturii, 'otriyit cărora totul era conceput plin u părticele de materie (în acest spaţiu "n are loc mişcarea materiei), D. susţine existenţa vidului sau a spaţiului gol, ca o condiţie a mişcării dezordonate a atomilor. Cît priveşte teoria cosmogonică, atomii, în virtutea identităţii, se atrag între ei şi formează lanţuri^ de atomi sau îngrămădiri de corpuscule. în felul acesta, în diferite puncte ale spaţiului se găsesc mase enorme de atomi ce se mişcă într-o anumită direcţie, cu o mişcare nenăscută şi nepieritoare, imanentă materiei în ansamblu. De aceea, mişcarea nu are nevoie de explicaţie. Această idee anticipează cu 2000 de ani principiul inerţiei formulat de Galileo Gabiei, care susţinea că mişcarea nu are nevoie de motivare şi nu are un principiu motor. Dacă două conglomerate de atomi aflaţi în mişcare din direcţii opuse, puţin piezişe, (« clinamen »), ajung să se ciocnească, ele se penetrează parţial şi produc un vîrtej (« dine») care este începutul unei lumi. în acest vîrtej sînt atraşi, prin propagarea mişcării, o puzderie de alţi atomi vecini. Urmează o triere şi o regrupare a atomilor antrenaţi în vîrtej, după asemănarea lor: particulele de apă se unesc cu particule de apă, cele de aer cu aer etc. Masele de atomi mai mari şi mai grele, potrivit legilor vîrtejului, se adună la mijloc, iar atomii mai mici, netezi şi rotunzi, sînt aruncaţi la periferie. în acest fel se naşte o lume cu un pămînt în centru, urmat, în cercuri concentrice, de apă, de aer şi de foc; ultimul element, fiind mai uşor, ajunge la periferie, unde dă naştere corpurilor cereşti. O însemnătate deosebită în concepţia cosmogonică a lui D. prezintă ideea universului infinit. Spre deosebire de alţi filosofi, ca Empedocle şi Anaxagora, care vorbesc despre o singură lume în centrul căreia se află pămîntul, el a formulat ideea grandioasă a lumilor infinite. Unele lumi sînt mai mari, altele mai mici, unele conţin mai multe corpuri cereşti, altora acestea le lipsesc cu desăvîrşire. Unele lumi sînt abia în formaţie, altele au atins apogeul dezvoltării lor, ca de pildă lumea noastră, în sfîrşit, altele sînt pe cale de dispariţie. Teoria cunoaşterii formulată de D. este cu totul originală şi ingenioasă. Naivă în aparenţă, ea conţine puncte pozitive care au contribuit la dezvoltarea ştiinţei. După D. cunoaştem lumea înconjură'

Dcmocrit
48

toare cu ajutorul simţurilor. Senzaţiile sînt produse de anumite corpuscule' infime, invizibile, ce se desprind de pe suprafaţa lucrurilor, păstrînd imaginea acestora. Peliculele poartă de aceea numele de «eidola» sau, cu un termen latin «simulacra rerum» (imagini ale lucrurilor). Ele pătrund în ochii noştri şi produc astfel senzaţia de vedere. Această teorie pune pentru prima oară corect problema. înainte de D. şi încă o mie de ani după el, se credea că ochiul omenesc emană un fel de foc sau o luminozitate care se îndreaptă spre lucruri, asemenea unui pipăit la distanţă, şi aşa ajungem să le cunoaştem. D. consideră însă procesul în siins invers. Văzul şi senzaţiile, în general, sînt provocate de efluvii care vin de la obiect spre organele noastre de simţ, aşa cum admite şi astăzi ştiinţa, prin teoria undelor (magnetice, luminoase, sonore etc.) sau prin alte teorii similare. Percepţiile senzoriale nu au toate, după D., existenţă reală. Există calităţi primare, atomii şi vidul, care sînt reale, şi calităţi secundare, ca dulcele şi acrul, caldul şi recele, culorile şi mirosurile, care sînt concepţionale. Această teorie, în ciuda limitelor ei, a fost adoptată şi dezvoltată de savanţi şi filosofi ai sec. xVl — XIX ca Galileo Galilei, R. Descartes, Th. Hobbes, J. Locke. Pe temeiul ei s-a dezvoltat ulterior cunoaşterea matematică a lumii, prin măsurarea unor elemente spaţiale ce însoţesc senzaţiile specifice dintr-un domeniu senzorial. Aşa s-au născut, de pildă, acustica şi optica matematică. Perceperea realităţii este însă insuficient de precisă, cauzele' deformării « imaginilor» fiind atît de ordin obiectiv, cît şi subiectiv. Senzaţiile oferă, aşadar, cunoştinţe obscure, neprecizate, în schimb, raţiunea accede şi la ceea ce îi este inaccesibil cunoaşterii senzoriale. Senzaţiile formează în acelaşi timp temelia apropierii raţionale de realitate. Menirea cunoaşterii raţionale este, aşadar, de a explica ceea ce este dat în percepţia senzorială, de a găsi cauza, temeiul existenţei sau apariţiei fenomenelor, cauză pe care D. o numea « adevăr». El sublinia astfel, în primul rînd, capacitatea gîndirii de a « afla ceea ce este ascuns» simţurilor. D. a consacrat o lucrare specială studiului proceselor de gîndire, Kanon (Canonul), alcătuit din trei cărţi, prima lucrare de logică în Grecia antică. Din mărturiile existente, se poate trage concluzia că opera lui D. era îndreptată, înainte de toate, împotriva, relativismului şi scepticismului sofiştilor. In opoziţie cu Platon. D. nu rupe gîridirea de materie, ci dimpotrivă caută s-o cerceteze ca pe un proces natural. Privind-o însă drept un proces fizic, el nu a reuşit să înţeleagă specificul fenomenelor pj;. hice. Prin concepţiile sale social-politice D. se defineşte ca reprezentant de frunte al democraţiei sclavagiste, a cărei putere a susţinut-o ideologic. în mod activ în confruntările dintre clase şi partide din perioada războiului peloponesiac. El a formulat, pentru întîia oară în filosofia greacă, ideea pe care a aplicat-o însă numai la trecut, că forţa motrice a istoriei omenirii o formează «chreia» (nevoia), adică trebuinţele materiale ale oamenilor. Legendei despre vîrsta de aur a copilăriei omenirii, de factură pesimistă, D. i-a opus ideea dezvoltării ascendente a societăţii de la comuna primitivă la forma de viaţă civilizată. Concepţiile filosofice ale lui D. au exercitat o influenţă considerabilă asupra gîndirii umane încă din antichitate. Pe temeiul lor s-a dezvoltat un nou curent filosofic materialist, epicureismul, care a preluat şi a răspindit în masele largi ideile materialiste ale filosofului din Abdera. Aceste idei şi-au găsit apoi numeroşi adepţi în lumea romană, unde poetul Lucreţiu le-a închinat poemul De rerum natura.. Prin intermediul latinităţii, materialismul atomicist al lui D. s-a făcut cunoscut în Europa occidentală. Un merit nepieritor al ideilor lui D. constă în imboldul dat ştiinţei moderne în momentele de naştere şi de consolidare a ei.
O
OPERA. Ediţii. I. Mullach, Democriti Abderitae operum fragmenta, Berlin, 1843, reeditare In Fragmenta Philosophorum graecorum, voi. I> Paris, Uidot, 1880, p. 330 — 382; V. Alfieri, Gli atomisti, Frammenti e teslimonianze, Bari, 1936; K. Preeman, The pre-Socratic phito&ophers, Oxford, 1946; J. D. Garcia Bacca, Fragmenta* filosoficos de los presocraticos, Caracas, 195a. H. Diels-W. Kranz, Die Fragmente der ^or~ sokratiker, ed. XII, voi. II, Berlin, 1967, p. 81-

49
«30 Traduceri. C. I. Gulian, Leucip-Democrit. "ftosofi"- Fragmente, Bucureşti, Editura de Stat, ,n. Kritz Jurss, Reimar Muller, Ernst Giin-r gchmidt, Griechische Atomisten. Texte und irnmmentăre zum materialistischen Denhen der intihe, Leipzig, Reclam, 1973, p. 124-227. REFERINŢE CRITICE. Th. Gomperz, Les penseurs de la Grece, trad. franc., Paris, 1928, 354_407; V. F. Asmus, Democrit, Moscova, (1160; Th. Papadopoulos, La Logique de Demo-rjte In Revue roumaine des sciences sociales, philosophieLogique, XI, I, 1967, p. 39 — 51; Octav Onicescu, Figuri ilustre ale antichităţii, Democrit, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967; p. 1. Bicknell, The seat of mind in Democritus, Eranos, LXVI, 1968, p. 10-23; K. Marx, Deosebirea dintre filosofia naturii la Democrit şi filosofia naturii la Epicur în Marx-Engels, Scrieri din tinerele, Editura Politică, Bucureşti, 1968, p. 17 — 59, Caiete de istorie a filosofiei emcv.ri.ene, stoice şi sceptice, Caietele I—VII, ibidem, p. 101-207; K. Marx —F. Engels, Ideologia germană In Marx-Engels, Opere Voi. II, Bucureşti, Editura Politică, 1958, p. 131; F. Engels, Dialectica Naturii In Marx-Engels, Opere, Bucureşti, Editura Politică, 1966, p. 32; 167 — 168; V. I. Lenin, Materialism şi empirio-criiicism In Lenin, Opere complete, voi. 18, Bucureşti, Editura Politică, 1963, p. 129: 371 — 372, Caiete filosofice In Opere complete, ed. II, voi. 29, Bucureşti, Editura Politică, p. 222 —223.

F.V. Şt. DEMOSTENE [Demosthenes], fiul lui Demostene din Paiania şi al Cleobulei; (384 î.e.n., Atena — 322 î.e.n., insula Ca-lauria). Orator şi om politic atenian. A ost şeful partidului antimacedonean, eminent luptător din vremea sa pentru liberitea şi prestigiul Atenei. Şi-a început ictivitatea politică în 354 'î.e.n., cînd iterea Atenei se afla în declin. A urmă-t însănătoşirea situaţiei financiare a ce-av" şi, mai ales, crearea unei puternice mate, alcătuită din cetăţeni, în locul gupelor de mercenari. Surprinde din priit M momen*e ridicarea aproape bruscă Macedoniei şi, mai ales, intenţiile ei îrn 'Ve Ş' începe o luptă fără cruţare ^npotriva acestui stat, demascînd tot-aten"a s^biciunile democraţiei sclavagiste (0 j1 e?e- I se atribuie 63' de discursuri treime neautentice), pledoarii politice şi civile. D. a fost un mare orator al vremii, apărător al libertăţii Greciei şi al democraţiei, în general. Adevăraţii duşmani ai grecilor nu erau, în opinia lui D., macedonenii, ci propria inerţie şi slăbiciunile Atenei, care constau în reaua organizare financiară, corupţia^ politicienilor şi prezenţa mercenarilor. împotriva acestor « duşmani dinlăuntru» sînt îndreptate, în primul rînd, discursurile lui D., iar demonstrarea sistematică a perfidiei şi a adevăratelor ţeluri ale lui Filip constituie o acţiune de lămurire şi educare a opiniei publice, nu mai puţin importantă. D. era încredinţat că înfrîngerea Atenei însemna înfrîngerea întregii Grecii şi că libertatea Atenei nu e numai un imperativ politic, ci şi un imperativ moral, pentru că ea contravine istoriei, condiţiei şi dreptului natural al poporului atenian. în esenţă, politica lui D. s-a bazat pe principiul intercondiţionării cu o înaltă concepţie etică. O Oratorul s-a născut într-o familie înstărită. Tatăl său era proprietar al unor ateliere de arme şi mobilă. în 377 î.e.n. părintele său moare, iar averea de 15 talanţi pe care o lasă e risipită de tutori, D. fiind crescut de mama sa pînă la majorat. Se pregăteşte special pentru procesul pe care avea de gînd să-1 intenteze tutorilor şi pe care îl cîştigă în 364—363 î.e.n., dar ceea ce recuperează din avere e prea puţin. Nevoia îl sileşte să devină logograf. în cei 10 ani, cît a practicat această meserie, şi-a

refăcut averea şi şi-a pregătitA viitoarea carieră oratorică şi politică. în 354 î.e.n., la 30 de ani, cînd păşea în arena vieţii publice, D. era un orator format. D. îşi face adevăratul debut politic cu prilejul frămîntării produse la Atena de vestea că Persia ar pregăti o expediţie împotriva Greciei (354 î.e.n.). Cu o judecată rece şi un profund simţ al realităţilor, cere crearea unei armate şi a unei flote puternice, singurele garante ale succesului, libertăţii comune şi alianţei întregii Grecii: Peri ton symmorion, (Despre clasele de armatori). Un an mai tîrziu, cînd Sparta, pro-fitînd de concentrarea statelor mari ale Greciei în jurul « războiului sacru » (355 —

Demostene "352 î.e.n.), încearcă să-şi reeiştige dominaţia asupra Peloponesului, atacînd Me-galopolisul, D. pledează cauza cetăţenilor ■din Megalopolis: Hyper Megalopoliton (Pentru megolopolitani) nu numai pentru •că interesul Atenei era ca Sparta să nu devină prea puternică, ci şi pentru că ■datoria morală a Atenei era de a-i apăra pe cei nedreptăţiţi. Discursul marchează ■o dată importantă in viaţa lui D., atestind maturitatea politică a oratorului, apt acum ■să-şi asume responsabilităţile pe care istoria urma să i le ofere. Dealtfel, ele şi sosiseră. Lipsită de grandoare, odată cu prăbuşirea marilor ligi, umilită de revenirea perşilor în miezul treburilor greceşti, afundată în rivalităţi sterile care îi adîn-■ceau dezagregarea, lumea elină nu observase, în nordul peninsulei, ascensiunea bruscă a regatului semibarbar al Macedoniei. Ea se datora energiei unui singur ■om, Filip 11, care-şi petrecuse adolescenţa ca ostatic la Teba. El creează falanga macedoneană după modelul lui Epaminonda, măreşte armata la 30 000 de •oameni şi porneşte din pădurile Macedoniei să cucerească Grecia. în 358 i.e.n.
îor.-! ton

mei Sa cucerească uiw,i«.

,

■cad Amfipolis şi Pidna, în 357 î.e.n. Potideea şi Grenides. în 353 î.e.n. el ocupă Methone, pătrunde în Tesalia, îl învinge pe Licofron şi cucereşte portul Pagasai, înaintea atenienilor. Se amestecă în «războiul sacru», zdrobeşte o armată foci-diană şi înaintează spre Termopile, dar aici atenienii ajunseseră, în sfîrşit, la timp, şi Filip e nevoit să dea înapoi ■(353 î.e.n.). Se întoarce însă ca să lichideze ultima enclavă ateniană în Macedonia, peninsula calcidică (351 î.e.n.). O asemenea incursiune nepedepsită scotea la iveală profunda slăbiciune a Greciei, a Atenei mai ales. Mîndria rănită a cetăţii, dacă nu conştiinţa unei primejdii imediate, reclamau o acţiune energică. Şi cind, în primele luni ale anului 351 î.e.n., in adunarea poporului se dezbate viitorul războiului, t). îşi prezintă propria soluţie de redresare a cetăţii: (Philippikos Logos — prima Filipică). Filip — spune el rr îşi datorează forţa mai puţin lui însuşi, cit inerţiei (« ameleia») atenienilor. Pentru cauza Atenei trebuie &ă lupte propriii ei cetăţeni, nu mercenarii. Atena nu va fi ascultată şi urmată de aliaţi, dacă nu va fi ea însăşi puternică. Pornind de la ideea că răul trebuie curmat din rădăcină, D. cere să se întemeieze două armate: prima să-1 atace pe Filip chiar în Macedonia, a doua să ră-mînă la Atena pentru a face faţă împrejurărilor. Simţind primejdia, printr-o abilitate politică pe care avea s-o utilizeze şi altă dată, Filip s-a prefăcut bolnav şi a dispărut doi ani în adîncul Macedoniei. Atenienii au comis eroarea de a crede că pericolul s-a îndepărtat de la sine şi pro-iectul lui D. a fost abandonat. Filip revine însă, mai decis ca oricînd, să ocupe Olin-tul, aliat al Atenei, ca să deschidă Macedoniei ieşirea la mare. Importanţa strategică excepţională a cetăţii, a cărei cădere i-ar fi peţmis lui Filip să coboare nestingherit în Grecia, nu-i scapă lui D. şi el pronunţă acum trei discursuri celebre în apărarea Olintului (Olynthiakoi Logoi, 349 î.e.n.). Ideea politică generală a Olin-ticelor e că timpurile cind Atena trebuia să lupte pentru onoarea şi renumele ei («doxa») au trecut, acum e vorba de salvarea ( « soteria») Greciei întregi. Elenii — susţine D. — nu trebuie să aibă încredere în cuvîntul lui Filip, care şi-a încălcat toate promisiunile. Datoria lor e de a-1 lovi pe Filip în inima regatului său şi, în orice caz, de a veni în ajutorul olintienilor. Mijloacele financiare necesare puteau fi găsite în «theoricon», fondul de bani public destinat spectacolelor. Atenienii n-au aplicat planul lui D. şi s-au hotărît la acest lucru cind era prea tîrziu, iar victoria avea să fie de partea adversarului. Ajutorul trimis Olintului a fost cu totul insuficient, iar cetatea, vîndută şi de doi dintre propriii ei generali, a căzut în 348 î.e.n. După o încercare infructuoasă de a coaliza lumea greacă Şi după o inutilă debarcare în cîteva puncte din Macedonia, atenienilor nu le-a rămas altceva decît să încheie, în apr. 346 î.e.n., pacea, care sancţiona toate cuceririle macedonenilor. Atena pierdea Amfipolisul-Profitînd de pace, Filip pune capăt « războiului sacru», distrugînd pur şi simp'1! Focida (346 î.e.n.), spre indignarea întregi' Grecii. în sfîrşit, lumea elină era nevoita să accepte realitatea, să înţeleagă că Fi'ip nu şi-a respectat niciodată cuvîntul ţ; că promisiunile lui nu erau, de fapt, deci 51 tot atîtea diversiuni menite să faciliteze palizarea ac^e^or ^ri ^e agresiune. D., Ltors din Pelopones — unde pusese canat uneia din multele intrigi ale macedonenilor — avertiza că în Filip trebuie văzut duşmanul tuturor cetăţilor cu constituţii democratice (a doua Filipică, 344 îe'n.). O acţiune energică era zădărnicită însa ?i °^e existenţa unui puternic partid promacedonean la Atena, în frunte cu Eschine şi Demade. Pentru a-i slăbi influenţa, D. intentează un proces lui Eschine sub acuzaţia de a se fi vîndut inamicului. între timp, Filip cucerise o parte din Tracia, ameninţînd oraşele Propontidei, puncte vitale pentru Atena, căci pe aici îsi transporta grîul adus tocmai din Cri-meea. D. cere vehement o intervenţie militară (Peri ton en Cherroneso — Asupra situaţiei din Chersones, martie 341 î.e.n.) şi, totodată, îi îndeamnă pe atenieni să învingă duşmanul dinăuntrul cetăţii, anume propriul lor imobilism. Cum Filip şi ocupase, în Chersones, cetatea Cardia, înainta în Tracia şi ameninţa Byzantion, iar în Eubeea răsturna regimurile demo-;ratice şi instala în loc tirani, D. pronunţă a treia Filipică în care constată că Filip duce un război nedeclarat contra Atenei şi că singura soluţie e riposta armată. Se pare, în sfîrşit, că Atena s-a trezit şi o expediţie condusă de Cefisofon restabileşte democraţia în Oreos. Cum succesul dă curaj, soli atenieni sînt trimişi la Ghios şi la Rodos, D. în Byzantion, cu misiunea e a începe tratative chiar cu Persia. Cind Filip atacă Perintul, o armată ateniană condusă de Focion e trimisă la faţa ocu'ui jşi Filip e nevoit să se retragă, atorită gravităţii momentului, D. ca-ată puteri excepţionale pentru echiparea notei. Părea că sorţii se întorceau acum în ţayoarea Greciei. Dar Filip, printr-o intuiţie care ne dă măsura geniului său '"tic şi militar, se întoarce brusc chiar e regiunile centrale ale Greciei. Pă-,Up e.'n Locrida şi apoi ocupă Elateea *°cida, ameninţînd Beotia. Era oare-rnT P0Itile Atenei (339 î.e.n.). în spai-nim Ca?*e a însoţit sosirea veştii la Atena, de nM na mdrăznit să vorbească, afară a u- care, îmbărbătîndu-i pe atenieni, a raVU^ ^miterea unei ambasade pentru i!la Teba şi punerea întregii economista: a cetăţii în folosul războiului, ceea ce s-a aprobat imediat. Atena a obţinut adeziunea tebanilor, dar restul Greciei a rămas pasiv. Singuri atenienii şi tebanir au dat bătălia la Cheronea şi au pier-dut-o. D. a luptat în corpul de hopliţi. Prin-trun gest de nobleţe care evita, poate, obligaţia unui asalt direct şi deloc sigur asupra zidurilor Atenei, Filip a oferit acesteia o pace convenabilă, care consfin^ ţea, în realitate, înrobirea Greciei. Doi ani mai tîrziu însă, Filip este asasinat şi speranţele elenilor reînvie. D., în fruntea revoltei grecilor, convinge să se trimită ambasade în toate părţile, îl atrage de partea sa pe Attalos, comandantul armatei macedonene din Asia, iar Sparta, Argeşul, Arcadia, Elida, Teba, Etolia şi Ambracia se scutură de jugul macedonean. Alexandru, fiul lui Filip, apare însă pe neaşteptate sub zidurile Tebei şi pune friu mişcării răsculaţilor surprinşi şi înspăimîntaţi, iar un an mai tîrziu, cind vestea falsă a morţii lui provoacă o noua revoltă, ajunge în 13 zile din Tracia în faţa Tebei, o ia cu asalt şi o rade de pe* faţa pămîntului. Spaima curmă orice veleitate de rezistenţă şi Alexandru pleacă în marea aventură a Asiei, liniştit în privinţa Greciei, care nu se va mai mişca pînă la

moartea sa. Viaţa lui D. fusese în primejdie după distrugerea Tebei pentru că Alexandru ceruse extrădarea a nouă oameni politici atenieni de vază din partida antimacedoneană. Numele lui D. era în capul listei. Abilitatea oratorului Demade i-a salvat pe toţi, dar cariera lor politică era terminată pentru mult timp. Rămasă fără obiect, activitatea politică s-a rezumat, în acest timp, la consumarea vechilor rivalităţi interne şi a fost dominată de celebrul proces Peri stephanou (Asupra coroanei), dintre D. şi Eschine. în timp ce Alexandru îşi continua înaintarea în Orient, la Atena viaţa politică era aproape stinsă şi despre D. nu se ştia nimic. In 324 î.e.n. izbucneşte afacerea Harpalos. Fost trezorier al tezaurului macedonean din Babilon, Harpalos se refugiase la Atena, unde banii ce-i adusese cu sine sînt puşi sub supravegherea unei comisii din care făcea parte şi B. Harpalos evadează, iar verificările băneşti dovedesc ~wgri lip'iiri Tras la răspundere. D. e
BIBLIOTECA - CENTRALA _ fNlVERS'TAR/ ;. CLUJ-NAPOCA

Demostene o2 aruncat in închisoare, dar izbuteşte să fugă şi se refugiază la Egina, apoi la Tre-zena de unde «îşi întorcea ochii înlăcrimaţi spre Atica» (Plutarh, Viaţa lui Demostene, 26). în 323 î.e.n. moare Alexandru. Imediat, Grecia se răscoală, iar Anti-patros, regentul Macedoniei, e asediat în Lamia. D. colindă Peloponesul îndemnind Ia luptă şi se întoarce la Atena unde este primit în triumf. Era însă prea tirziu. Generalul atenian Leosthenes, care-1 închisese pe Antipatros în Lamia, moare într-o ambuscadă şi înlocuitorul lui pierde bătălia de la Cranon. Macedonenii mărşă-luiesc spre Atena. D. şi partizanii lui fug în pripă, iar atenienii, la propunerea lui Demade, ii condamnă la moarte. Un detaşament macedonean porneşte pe urmele lui D. şi-1 ajunge la templul lui Poseidon din insula Calauria, unde acest mare luptător pentru libertatea Atenei e nevoit să se sinucidă (322 î.e.n.). Sub numele lui D. antichitatea ne-a transmis 63 de discursuri, o colecţie de exordii şi scrisori. Autenticitatea unei treimi din discursuri e pusă la îndoială. După destinaţia lor, cuvîntările lui D. se împart în trei mari categorii: discursuri politice, pledoarii politice şi pledoarii civile, lată lista lor, cu data probabilă trecută în paranteze: 1. Discursuri politice: Despre clasele de armatori (354 î.e.n.); Pentru megalopoli-tani (353—352 î.e.n.), Prima Filipică (351 î.e.n.), Peri tes Rhodion eleutherias [Pentru libertatea rodienilor, 351 — 350 î.e.n.), Peri syntaxeos (Despre organizarea financiară, 349 î.e.n.), Prima Olintică (349 î.e.n.), A doua Olintică (349 î.e.n.), A treia Olintică (349 î.e.n.) Peri eirenes (Asupra păcii toamna 346 î.e.n.), A doua Filipică (345 — 343 î.c.n.), Asupra situaţiei din Chersones (primăvara 341 î.e.n.), A treia Filipică (mai 341 î.e.n.), A patra Filipică (discurs probabil nepronunţat). 2. Pledoarii politice : Kata An-drotionos (împotriva ilegalităţilor lui Andro-tion, 355—354 î.e.n.), Pros Leptinen (Contra legii lui Leptines, 355—354 î.e.n.), Kala Timokratous (Contra lui Timocra-tes, 353—352 î.e.n.), Kata Meidiou (Contra lui Midias, 348 î.e.n., nepronunţat), Kata Aristokralous (Contra lui Aristocrates, 352 î.e.n.), Peri tes parapresbei(lsi (Asupra prevaricaţiunilor ambasadei, 349 î.e.n.), Asupra coroanei (iulie-aug. 33,^ î.e.n.), Kata Aristogeitonos (Contra luţ Aristogeiton, 325—324). 3. Pledoariile c;_ vile (aproximativ 40) care ne-au rămas sub numele lui D. prezintă un interes mult mai restrîns, ele dîndu-ne informaţii in domeniul dreptului civil şi, uneori, in cel public. Intitulate după numele celui împotriva căruia era îndreptată pledoaria enumerarea acestor discursuri e lipsită de interes. Spre deosebire de alţi oratori ai vremii D. nu improviza. îşi pre. gătea cu cea mai mare conştiinciozitate profesională discursurile şi pledoariile pe care le rostea cu o incomparabilă forţă de convingere, manieră contrastantă cu cea adoptată de majoritatea oratorilor atici, adepţi ai stilului lui Pericle, supranumit « olimpianul» pentru seninătatea şi liniştea adoptată în faţa publicului. Se ştie totuşi că discursurile scrise ale lui D. nu sînt replica fidelă a celor vorbite. Trăsătura dominantă a scriiturii lui D. este viaţa pe care a insuflat-o ordinii sintactice a frazelor şi a perioadelor prin exclamaţii, apostrofe, expresii familiare, cît şi printr-o armonie unică, care ţine de meşteşugul eufoniei. Limba folosită, dialectul atic contemporan, lipsit de neologisme sau de arhaisme, este supusă ritmului interior al expunerii, cînd riguros dialectică, cînd gravă şi patetică, cînd vehementă în atacurile dezlănţuite. Dialogul imaginar şi paradoxurile întrerup adesea naraţiunea, imprimînd un plus de autenticitate zugrăvirii unei situaţii date sau imaginilor proiectate în viitor. Scopul acţiunii politice a lui D. e salvarea independenţei naţionale şi a democraţiei. Dar cine ameninţa Atena, cine sînt duşmanii: perşii, macedonenii? Nu. Adevăratul duşman al atenienilor era propria lor slăbiciune (Olintică, I, 9; Olintică, II, 4), inerţie (Filipica I, II) sau moliciune (Filipica III, 5). Aceasta este ideea politică fundamentală de la care pleacă D.: « Atenienii dorm — spune el -- $ par a fi băut mandragora» (Fdip'0" IV, 6). «Somnul» atenienilor îl dovedea lipsa unei armate cetăţeneşti înlocuită c 53 Demostene p6 de mercenari, care luptau pentru hani neînsufleţiţi de sentimente patrio-»ve sau de o idee. Mercenarii făceau de fapt slăbiciunea, nu puterea Atenei (Olin-tca m> 30)- Somnul cetăţii mai era dove-IA de reaua organizare financiară, care nU_i permitea stringerea resurselor necesare războiului, fără a nemulţumi anumite araturi ale populaţiei (Olintică III, 35). j a toate acestea se adăuga cumplita pla^ă a corupţiei, extrem de răspindită, «ubfflinînd puterea de acţiune a cetăţii (Despre prevaricaţiunile ambasadei, 264 — •i(j7 • Despre coroană, 45 — 46, etc). Aproape întreg partidul promacedonean era întreţinut de Filip. Acestea erau bolile lăuntrice ale Atenei, « duşmanii din interiorul cetăţii». Pentru a-i învinge pe duşmanii din afară trebuiau, aşadar, învinşi cei dinăuntru. E ceea ce încearcă zadarnic D. Venalitatea politicienilor era atît de înrădăcinată încît părea că nu poate fi stîrpitâ. D. nu încearcă, aşadar, să lupte direct împotriva ei, ci aruncă numai un blam moral. în schimb, oratorul îşi concentrează forţele în direcţia făuririi unei armate ateniene şi a organizării unei reforme a sistemului financiar. Acestea vor fi obiectivele lui politice practice. Dificultatea principală in realizarea primului obiectiv era, alături de inerţia cetăţenilor, lipsa mijloacelor de finanţare. Crearea expresă a unor impozite în acest scop ar fi fost nepopulară. D. găseşte, însă, soluţia care evită orice nemulţumire, propunînd transferarea « theoriconului» pentru bugetul armatei. Theoriconul era un fond financiar din care se plăteau cîte doi oboli fiecărui cetăţean atenian pen1 a se duce la teatru. D. propune ca icest fond să fie utilizat pentru plata oldelor şi construirea flotei (Olintică 111, I- Deşi proiectul va eşua, un cîştig tot Mine de pe urma acestui eşec, deoarece 3|nia publică va înregistra un imperativ momentului. Un merit de ordin politic deşt Fiii mai puţin însemnat al lui D. este şi rămarea sistematică a urzelilor lui . '.P. explicarea rostului fiecărei manevre J'rtice a regelui macedonean, deci acţiu-1 de lămurire a opiniei publice şi de *ţie cetăţenească. Una dintre ideile c onst ante ale lui D., pe care istoria urma confirme, era că infrîngerea Atenei însemna înfrîngerea întregii Grecii şi că problema care se punea era cea a apărării drepturilor comune (Despre clasele de armatori, 3, 5). Dar sclavia Atenei este pentru D. nu numai un fapt politic, ci şi unul moral. Ea contravine atît istoriei, condiţiei şi dreptului natural al poporului atenian (Despre coroană, 203), cît şi onoa-rei şi gloriei străbunilor. O sclavie, chiar şi fericită (ibid. 203), nu e mai puţin o dezonoare. Libertatea Atenei este,' aşadar, nu numai un imperativ politic, ci şi unul moral. Politica nu poate fi în afara moralei, iată adevăratul principiu al acţiunii civice a MD. Oratorul constată, dealtfel, că Atena însăşi şi-a făcut în toată istoria ei un punct de onoare din a nu pune interesul la baza politicii sale, ci de a urmări peste tot, unde era necesar, apărarea libertăţii. încă din discursul Pentru megalopolitani (15) el arată că principiul care a ghidat întotdeauna politica Atenei a fost de « a-i salva pe cei nedreptăţiţi». Poate că ideea nu poate fi verificată întotdeauna în istoria Atenei; în politica lui D. ea este însă o constantă. El spune în încheiere: «Vă îndemn să nu-i abandonaţi pe megalopolitani şi, într-un cuvînt, să nu-i abandonaţi pe cei mai slabi celor mai puternici» (ibid., 32). A respinge forţa în politică şi a crede că politica nu trebuie să fie în afara moralei, iată principiul care face măreţia lui D. O
OPERA. Manuscrise: Parisini nr. 2934 şi 2935 sec. X; Augustanus, sec. X; Oxyrh. Pap., XV 1811, sec. III e.n. Editio princeps: Aldina, Veneţia, 150'.; 1513; 1553. Ediţii; Henri Es-tienne, Paris, 1575; G. Dindorf, Opera, 3 voi. Oxford, 1859 — 1861; ert. III, 1871-1874; H. Weil, Les Harangues de Demostheae, Paris, Hachette, 1873-1886; ed. 2, 1896; reimprimare-Leiden, Brill, 1974; M. Croiset, De'mosthene. Harangues, 2 rol.. Paris, Les Belles Lettres, Coli. des Lniversiles de France, 1924 — 1925; L. Gernet, Plaidoyers civils, 2 voi., Paris, Les Belles Lettres, 1954; 1957; O. Navarre, P. Ori-sini, J. Humbert, L. Gernet, G. Jlathieu, Plaidoyers politiqves, 4 voi., Paris, Les Belles Lettres, 1954 — 1959; S. H. Butscher, W. Rennie, Demos-thenes, 4 voi., Oxford, Clarendon, 1966 — 1967.

©iod or
Traduceri: Demostene, fragmente din discursuri în PAOGr, voi. II, p. 9-234. PREFERINŢE CRITICE. Aime Puecn, Ies Philippiques de Demosthine. Etude et analyse, Paris, Mellotee, 1926; G. Clemenceau, Demosthine, Paris, 1926; Paul Cloche, Demosthine et la fin de la democraţie ath&nienne, Paris, 1937; Gilberte Ronnet, Etude sur le style de Demosthine dans Ies discours politiques, Paris, Boccard, 1951.

* # * DIODOR [Diodoros; numit Diodorus Sicu-lus] (c. 80 î.e.n., Agyrion, Sicilia — 29 î.e.n., Sicilia) Istoric. A întreprins numeroase călătorii de documentare în vederea redactării unei istorii universale. Opera realizată, Historion Bibliotheke (Biblioteca istorică) în 40 de cărţi şi inspirată de concepţia dominantă a epocii asupra utilităţii istoriei în formarea şi educarea caracterelor, cuprinde istoria tuturor popoarelor Orientului, Greciei şi a Romei, incepînd din cele mai îndepărtate timpuri şi ajungînd pină la cucerirea Galliei de către Caesar (59 î.e.n.). Datorită caracterului ei de «compendiu», Biblioteca a iost mult îolosită în şcoli ca material didactic.
O

Titlul operei, Historion Bibliotheke, trădează ambiţia lui D. de a creea o sinteză sub forma unui compendiu, în care să figureze istoria tuturor popoarelor, cu rolul de a dispensa pe cercetător să recurgă la mai multe izvoare. In economia operei un loc aparte îl ocupă « prooimio-nul» (Introducerea, I, 1 — 5) şi o «arheologie », adică o expunere a istoriei perioadei mitice, pînă la războiul troian, redactată în şase cărţi, dintre care primele trei sînt consacrate popoarelor neelenice, iar celelalte elenilor. Cărţile VII —XVII cuprind evenimentele petrecute de la căderea Troiei pînă la Alexandru cel Mare. Cărţile XVIII —XL expun istoria greco-romană pînă la războiul lui Caesar cu gallii. Din această operă — pentru elaborarea căreia D. a cheltuit după propria sa mărturisire 30 de ani din viaţă — s-au păstrat în întregime numai cărţile I—V. Din celelalte, au rămas fragmente izolate ori inserate în operele unor excerptatori (Constantin Porfirogenetul, Ioannes Tzet. zes, Eustathios). Deşi Biblioteca este rezuj] tatul unei munci perseverente, ea rin îndeplineşte în totul cerinţele unei sinteze istorice. Cu toate acestea, în ciuda numeroaselor scăderi, lucrarea rămîne un izvor preţios de documentare pentru istoria Greciei şi a Siciliei de la sfîrşitul sec. V î.e.n., în special pentru istoria revoltelor de sclavi din Sicilia (sec. II î.e.n.). Concepţia călăuzitoare a lui D. constă în recunoaşterea virtuţilor educative ale istoriei experienţa dobîndită fiind un puternic stimulent pentru întemeietorii de cetăţi pentru legiuitori, pentru cei ce se îndeletnicesc cu ştiinţele şi artele spre binele omenirii. După propriile sale cuvinte istoria este o « moştenire sacră a generaţiilor trecute lăsată noilor generaţii, păzi-toarea virtuţii celor vrednici de laudă, martora necinstei celor ticăloşi, binefăcătoarea întregului neam omenesc.» Scrisă în genul operelor elenistice, Biblioteca cuprinde o bogată anecdotică, naraţiuni legendare şi portrete biografice ale unor personaje ilustre. Valoarea literară a operei variază în funcţie de izvoarele compilate. Unele pagini, de un cutremurător realism, ca acelea despre marea răscoală a sclavilor din Sicilia (cartea XXXIV, 2 şi urm.) rămîn pagini de antologie prin umanismul şi compasiunea pe care le emană. Didacticismul, constant urmărit de autor, diminuează, din păcate, meritele altor expuneri similare, altfel nu lipsite de farmec. Deşi planul urmărit de D. — alcătuirea unei istorii universale — se arăta grandios, punerea lui în aplicare n-a fost încununată de succes deplin, istoricul atribuind adesea divinităţii anumite întîmplări, fără a cerceta mobilurile adînci, declanşatoare ale evenimentelor. Opera, completare necesară la HelleniceU lui Xenoîon, rămîne o sursă unică u> felul ei pentru cunoaşterea războaielor care au pustiit Sicilia'după distrugerea Cartaginii (146 î.e.n.). D. s-a bucurat «« buna apreciere a lui Mommsen şi a altor învăţaţi interesaţi în istoria ultimei perl" oade a Romei republicane. O OPERA. Manuscrise: Vindobonensis, nr- '' conţine cărţile I-IV, sec. XI; Coislinta""™ nr. 149, sec. XV; Vaticanus, sec. XIII;
Venem»

55 Dioaene Laerţiis
37;, sec. XV. Editio princeps: Bologna, if'72 Ediţii: H. Estienne, Paris, 1459; L. Din-Lrf, Paris' F-Didot' 2 vol-> 1842-1844; Dindorf—C. Miiller, Diodorus. Bibliotheca Historica, Leipzig, Teubner, 5 voi. 1866 — 1868 f H. Oldfather — R. M. Geer şi alţii, Diodorus. Bibliotheca Historica, 4 voi., Londra, Loeb, 1933 ; F vogel şi C. T. Fischer, Diodorus. Bibliotheca Historica (post I. Bekker et L. Dindorf), Leipzig, Teubner, 1964; Marta Sordi, Bibliothecae liber XVI, Florenţa, La Nuova Italia, 1969; M. Case-vitz, Diodore. Bibliotheque historique, livre XII, Paris, Les Belles Lettres, 1972. Traduceri. îf Lascu, Diodor, fragmente din Biblioteca Istorică in CJUV, voi. II, p. 1622; 141; 188-190; 202; 206 — 208; 289 — 290; Radu Hâncu, Diodor, fragmente din Biblioteca Istorică in IIR, voi. I, P- 189-199. REFERINŢE CRITICE. J. Palm, Ober Sprache und Stil des Diodorus von Sizilien, Lund, 1955; G. Perl, Kritische Untersuchungen zu Diodors romischer Jahrzăhlung, Berlin, 1957; K. Meister, Die Sizilische Geschichte bei Diodor von den An-făngen bis zum Tod des Agathohles. Quellenun-tersuchungen zu Biicher IV—XXI, disertaţie, Miinchen, 1970; A. Burton, Diodorus Siculus Book 1. A Commentary. Leiden, Brill, 1972.

M.M.-H. DIOGEXE LAERŢIU [Diogenes Laertios] (sec. III e.n., Laerte, Cilicia). Istoric al filosofiei greceşti. După unii cercetători a făcut parte din cenaclul literar condus de Iulia Domna, soţia lui Septimius Seve-rus. Opera sa, Peri bion, dogmaton kai apophthegmaton ton en philosophia eudo-kimesanton (Despre vieţile şi doctrinele filosofilor) prezintă în 10 cărţi şcolile filosofice şi biografiile filosofilor greci, începînd cu cei şapte înţelepţi şi pînă la Epicur. Cartea include fragmente din operele pierdute ale gînditorilor greci, 'zvoare originale şi directe de mare însemnătate. Deşi supusă de-a-lungul timului unor critici severe, fiind considerată "psită de originalitate, lucrarea continuă 1 constituie cel mai preţios document Pentru istoria filosofiei greceşti.
O

| lui D.L. îmbrăţişează istoria tutu-f Şcolilor filosofice greceşti din antichi-lte. inclusiv biografiile filosofilor, pe care autorul le întreţese cu anecdote şi cuvinte de spirit, enumera lucrările publicate şi trece în revistă doctrinele la care au aderat. Ea este împărţită in 10 cărţi: primele două sînt consacrate celor dinţii filosofi: Tales, Anaxiniandru, Anaxaşora,. lui Socrate şi discipolilor săi, cu excepţia lui Platou. Dintre aceştia, unii au fost trecuţi în Kanon ton hepta sophon (Canonul celor şapte înţelepţi). Cartea a IlI-a este în întregime consacrată lui Platou, iar Academiei, fundată de el, cartea IV-a; în cartea V-a D.L. ne introduce în filo-sofia lui Aristotel. Cartea Vi-a se referă la filosofii cinici, a VII-a, la stoici, a VUI-a, la pitagorici, iar a IX-a înfăţişează filosofia lui Heraclit, Leueip, Demo-crit, doctrina eleaţilor şi a scepticilor. Cartea a X-a expune pe larg viaţa şi doctrina lui Epicur. Atenţia specială acordată epi-cureismului a făcut să se nască în mod firesc

pierdute toate scrierile dinainte de sofişti. succesiuni. este deosebit. constind din citarea unor fragmente din opere care s-au pierdut. citate de autorii vechi. un adept zelos al acestui filosof. sînt. fragmentele din Operele pierdute. cu cîteva mici excepţii. ale vechilor peripateticieni. ca biografii. cum ar fi cele ale lui Aristotel. a fost un admirator al lui Epicur. lucrări intitulate Peri homonymon poeton te kai syngrapheon .L. dacă nu cumva D. ale filosofilor aparţinînd Academiei vechi. Aceleaşi servicii aduc şi izvoarele indirecte. liste de omonimi. sînt considerate izvoare originale şi directe de mare preţ. atît izvoarele directe. în schimb. cu atît mai mult cu cît. cronologii.întrebarea. a izvoarelor directe este de importanţă deosebită pentru noi. operele acestora.L. în care sînt fixate opiniile filosofilor. în mare parte. Deşi posedăm întreaga operă a lui Platou şi cea mai mare parte din opera filosofică a lui Aristotel. ca lucrările intitulate « doxografii». aceste izvoare nu ne-au parvenit. ba chiar mai mult. medii şi noi. Păstrarea de către D. cît şi izvoare indirecte. sînt citate maxime şi sentinţe (în special cele ale lui Diogene din Sinope). operele socraticilor. oricît de neînsemnate şi reduse ca întindere. întrucît în ea sînt incluse toate izvoarele filosofiei eline.L. In această situaţie. «hronografii». Interesul pe care-1 prezintă lucrarea lui D.

II. iar înţelepciunea conducătorilor ei asigură dea lungul secolelor dezvoltarea tot mai impetuoasă a unui stat universal. Titlul. Balmuş. in general. îi datorăm şi păstrarea testamentului lui Epieur (X.n. Perioada sa de creaţie nu trece de anul 8 î. sec. Dintre destinatarii lucrărilor sale. 2 voi. Creaţia istorică. Vitae philosophorum. 1967. adeseori chiar eronată. ceva mai voluminoasă decit cea de teorie literară.L. F. Multe asemănări substanţiale ne fac fol n. R. descrierea războaielor şi a luptelor interne sînt tratate monoton. 1962. se inspiră dintr-o lucrare similară a lui Varro. Note şt Comentarii. 16 (magistral comentat de Werner Jaeger). 1547. I. pentru a se opri la anul 264 î. sec. Marx şi F. 1963. de fapt tratate referitoare la probleme speciale de stil şi autenticitate literară.EditioPrinceps: H. K. Lucrarea a intitulat-o Romaike archaiologia (Antichităţi romane). Londra. C. Ediţii.L. Editura Academiei. Cu orice prilej. sec. Berlin. Cu toate acestea. I. Primele nouă cărţi s-au păstrat integral. Cobet. în fapt. se arată uneori mai reţinut decît Titus Livius. chemat să preia moştenirea monarhiilor fărâmiţate după moartea lui Alexandru. în cartea V. Parisinus nr. deasupra nivelului unor disertaţii grandilocvente sau pedant-descriptive despre istoricul Romei. 13. Unuia dintre aceştia. Despre vieţile ţi doctrinele filosofilor. Vitae philosophorum. Contradicţiile sociale şi dinamica expansiunii romane. Tocmai fiindcă nu apreciază cum se cuvine savoarea povestirilor din bătrîni şi rusticitatea romanilor din vechime. Deşi n-o spune răspicat. Oxford. D. Opere.n. cînd e vorba să modifice relatările din « analiştii» republicani. Roma). cît şi la izvoare istoriografice gre--eşti. fără să citeze niciodată exemple de perfecţiune literară împrumutate de la clasicii latini. Prezenţa omului in epocă o aflăm consemnată numai de o succintă menţiune a lui Strabon (Geografia XIV. Appelt. acest asiduu teoretician al clasicismului a scris numai in greceşte.M. Metilius Rufus. p. de a restitui originea unor nume şi obiceiuri. Editura Politică. învăţatul german subliniază faptul că bogata literatură privitoare ia filosofii în circulaţie pe acea vreme era considerată un bun comun. Manuscrise: Burbonicus nr. 2 voi. Tendinţa noii opere falsifică de bună seamă însăşi premisele cercetării. En-gels. Episcopus. Hicks. XIII. Tot lui D. Paris. Asia Mică—c. 1303. C. Neapole. Appelt. istoricul neizbutind să ne convingă de motivaţiile atribuite unor personaje pe care le judecă dintr-un punct de vedere inconsecvent pragmatic. de-a lungul timpului. Pe tărîm istoric şi-a propus întreprinderea unei lucrări enciclopedice despre începuturile Romei şi ascensiunea statului roman pînă la mijlocul sec. a cărui întrebuinţare nu putea. potrivit autorului. D. Evoluţia magistraturilor şi a instituţiilor este prezentată deosebit de laborios. dogmatibus. celor mai severe critici. Long. eliberarea şi recompensarea unor sclavi. Lieinius Macer şi *abius Pictor). întemeiată. M. 1966. XIII. Arheologia romană sau Antichităţi romane. 1872. Platon. cu o frazeologie banală.e. nu se ridică. Critica adusă Vieţilor lui D. 1759. l"aU determinat să dea la iveală serii de opere 57_________________________________ cU totul diferite. Marx.e. Vaticanus. Teore-' tician literar şi istoric. Apophthegmatum opus. omolo-gînd supunerea cu un proces relativ paşnic de asimilare. despre particularităţile operei şi. retipărire. Hamburg. la modelele greceşti dinaintea manierismului alexandrin. Aram M. 10 e.e. în K. despre tehnica scriitoricească. Stephanus. 253. 16—21). de pribegi din lumea grecească. menţionăm pe cel al lui Aristotel — inserat de D. Leipzig—Berlin. Leben und Meinungen beriihmter Philosophen.L. Buch 1 — 10. Basel. 1955. Lives of Eminent Philosophers. O Cele două laturi ale activităţii lui D. Clarendon. deşi profesorul de retorică normativă încearcă deobicei să imite pe cei mai viguroşi clasici (Herodot. Laurentianus nr. (primul război punic). Idei similare a ilustrat cu mai multă inteligenţă Polibiu. C. H. Hermann Usener îl învinuieşte că ar fi copiat pe Diocles din Magnesia şi pe Favorinus. sec.. p. Didot. dar printre sursele dionisiene mai figurează în primul rind > seamă de analişti din perioada republicană de apogeu (de ex. 9 —111. existenţa ocupîndu-se cu instrucţia unor tineri avuţi din societatea romană. pe care îl consideră acum orudă mai mare a celui stăpînitor. pe care le pune în gura personajelor istorice idealizate. 509 —811 u trad. Cuprindea douăzeci de cărţi şi lua evenimentele de la obîrşia legendară a întemeietorilor.n. II. istoric şi jurist de mare notorietate. cel mai cunoscut este Quintus Aelius Tubero. bazată pe compilaţii. a fost supusă. 1925. de a căuta o explicaţie raţionalistă pentru datini sau structuri antropologice. voi. Contribuţii la critica economiei-politice. REFERINŢE CRITICE. Demostene). apophthegmatibus libri decern. adeseori 'osit pentru transpuneri mult mai paDionysios din Halicarnas lide. Diogenes Laertius. el caută gj fie la înălţimea unei vocaţii de retor-erudit.n. sau Diathekai (Testamentele filosofilor). 13. propriu-zis Disertaţie despre trecutul Romei. DIOXYSIOS DIN HALICARNAS (sec I î. Diogenes Laertius. Paris. O OPERA. Frobenius şi N.n. îi dedică solemn şi afectuos tratatul Peri sytheseos onomaton (Despre potrivirea cuvintelor). Există deci pe alocuri la el o preocupare modernă de a integra cu sobrietate informaţia istorică. constitui un furt sau un plagiat. De clarorum philosophorum vitis. fără să obţină un relief oratoric autentic. Dintre Testamente. 656) şi de cîteva mărturisiri autobiografice. X şi XI în cea mai mare parte. dar aceeaşi orientare primordială dăunează în mod evident operei sale istorice. 7 — 11. Balmuş. Deşi la capătul unor erudite osteneli priveşte cu mîndrie opera publicată. ed. nr. care conţine dispoziţii testamentare privind pe soţia. devine treptat urmaşa demnă a civilizaţiei elenice. Diogenes Laertios. o continuă Ernst Maas. Atunci cînd nu rîvnesc la gloria personală. O. iar celelalte numai fragmentar Se cunoaşte pretutindeni că expunerea trebuie să slujească o teză preconcepută: ilustra cetate. în general. ca o premisă pentru noul clasicism. îndrumări pentru aşa-numitele « exerciţii». Meiner. Frenkian. in ansamblu însă domină tendinţa panegirico-apologetică. De vitis. cartea lui D.e. Cu toate că se'aratfi un admirator entuziast al «înfloririi artelor ». decretis el responsis celebrium philosophorum libri X. pentru care a compus tratatul Peri Thukydidou (Despre Tucidide). pentru a nu mai vorbi ^e faptul că documentarea pare să fi recurs atît la diferite arhive ale statului °nian. G. Editura Academiei. fiica şi fiul scriitorului. îşi agonisea de fapt. aceşti făuritori ai măreţiei romane par să reia experienţe din trecutul Greciei sau se călăuzesc după o înţelepciune . meritele istoriei sale nu susţin comparaţie cu roadele activităţii de teoretician al retoricii literare. Dar un examen atent al operei făcut de Eduard Schwartz duce la concluzia că nu poate îi vorba de folosirea unui singur izvor. New York.Dionysios din Halioarnas (Despre poeţi şi scriitori omonimi. care respiră un aer de umanitate. III î.. Studiul Introductiv p. O. din perioada romană. 1921. autorul se vede obligat să-şi justifice situaţia de reprezentant al unui popor învins. folosindu-se o terminologie aproximativă.e gîndim la Titus Livius. XIII. XIII. Traduceri. Mai puţin dogmatic decît puristul aticizant Caecilius din Kale Acte.L.. Bucureşti. A redactat şi «epistole» literare.-H. in timp ce o anume maturitate in problematica texturii diferitelor tipuri de monumente literare îi permite să rostească cele mai nuanţate judecăţi despre stiluri. restaurat la Roma în vremea lui August. inventează la tot pasul discursuri. cum a fost aceea alcătuită de Demetrios din Magnesia. 1533. D. autorul se încadra în acelaşi curent estetic: preconiza revenirea la etaloanele perioadei de aur a literaturii. H. S.

Lucrările dionisiene de teorie literară sînt mult mai semnificative. ci şi pentru a întemeia un nou stil de elocinţă. Isocrate.universală. pe care trebuie s-o tezaurizeze ulterior cititorii relatărilor istorice. asigurîndu-i un loc de cinste printre autorii care au pus bazele doctrinei clasice în estetica europeană. ideologia primului retor cu pretenţii enciclopedice. mareînd totodată şi tranziţia de la sistemele retorice bipartite — unde « invenţia» de natură practicistă este la fel de însemnată . Recunoaştem aici înrîurirea decisivă pe care a exercitat-o asupra lui D. utilă nu numai pentru a delimita binele de rău. De acolo vine insistenţa de a transforma interpretarea trecutului într-o carte de învăţătură. unele deosebit de pătrunzătoare. savantă sub raportul expresiei verbale şi înţesată cu «pilde» sub raportul prezentării faptelor.

coroborate cu un rezumat al cărţii a doua Despre imitaţie. pornind de la o reţea de precepte.. Isaios. aşa numitele stiluri-armonii sau moduri de îmbinare a cuvintelor. enunţurile dau numai conţinutul programatic al unei cărţi sau citate polemice. Una dintre cele mai dense lucrări. Asemenea înrîuriri se mai recunosc ulterior la Dion din Prusa şi de-a lungul întregii perioade bizantine. Adevărata împlinire a canoanelor—însuşiri ale stilului (dintre care puritatea limbii. Stuttgart. folosite probabil ca manuale scolastice în şcolile din Bizanţ. De compo-sitione. \bia în tratatul Despre potrivirea cuvintelor — cea mai valoroasă operă a sa — gîndirea estetică ajunge să definească pregnant noile concepte de sinteză. în tradiţia sofistului Gorgias şi a emulului său Ântifon. 7 voi. tratatul îşi propune să mai prezinte pe ceilalţi trei oratori mai noi Demostene. Pe baza indicaţiilor oferite chiar de autor. creator al stilului periodic. numită de el şi « filosofică » (în sens etimologic: «adepta înţelepciunii»). stilurile. Dionysius of Halicar- . etc. Operele transmise în manuscris (inclusiv cele fragmentare) au fost editate sub titlul generic de Opuscule retorice. ed. Paris. 508. Dionysii Halicarnassei quae extant. O WERA. ne dăm seama că D. c) monografii consacrate unor autori (în special caracterizării lor stilistice). b) tratate referitoare la probleme teoretice majore de retorică şi estetică literară. aplicate la început cu pedanterie şi dogmatism.. Rhys Roberts. 1546 — 1547. Dionysii Haiicamassensis Antiquitatum Romanarum quae supersunt. iar două ne-au parvenit fragmentar (pentru celelalte nu reiese de fiecare dată dacă redactarea lor a fost încheiată sau dacă anunţarea unor titluri proiectate corespunde efectiv unor înfăptuiri ulterioare). Scrierile de retorică literară au avut o influenţă covîrşi-toare asupra teoreticienilor din perioada care a dus la o nouă codificare a clasicismului (mai aproape de aticism. Ediţii: Robertus Stephanus. susceptibile de nuanţări tot mai fine. Veneţia. Din asemenea prelucrări provine 5* vestita De censura veterum (v. Majoritatea scriitorilor de seamă se disting în funcţie de aceste particularităţi ale facturii verbale: modul «aspruauster» (în greceşte «austera harmonia») corespunde întrucîtva stilului sublim al unui Pindar sau al unui Tucidide (cap. Hiperide şi Eschine Autorul n-a încheiat ultimele două studii' astfel încît ne-a parvenit numai cercetarea Peri tes Demosthenous lexeos (Despre măiestria expresiei verbale a lui Demostene în abreviere latină De Demosthene). 1885 — 1905. După studiile despre aceşti înaintaşi.Dionysios din Halicarnas ns ca şi « elocuţia» — spre o retorică literară. Anumiţi autori — cum ar fi tragicii — sînt caracterizaţi pe scurt. prozatorul complet şi mînuitorul surprinzător al celor trei armonii. Foarte pătrunzătoare sînt experimentele critice dionisiene de rescriere sau «transpunere» dintr-un stil în altul (Despre Isaios. « armoniile » potrivirii cuvintelor. Modul « mlădios-înflo-rit» se potriveşte stilului periodic.. cum sînt Homer. fragm. model de claritate şi naturaleţe. Isocrate. C. mlădios dar aproape plictisitor prin eternele simetrii şi antiteze balansate. voi. Dionysii Halicarnassei Antiquitatum Romanarum libri X . cunoscut sub titlul De censura veterum (Despre judecarea clasicilor din vechime). Se aleg mai întîi trei oratori dintre cei mai vechi: Lisias. De aceea. Dionysii. ca o reacţie împotriva tendinţelor asianice). Trăită de l'arran-gement des mots de Denys d'Halicarnasse. 2 voi. Demostene. Parisinus nr. 33). Use-ner şi L.. uneori pedante. Ample transpuneri şi prelucrări ale doctrinei dionisiene se găsesc în Quintilian. Florentinus Laurentiamts LI X — 15. H. nu ne-a fost transmisă decît prin cîteva fragmente. alţii. transformate ulterior in concepte determinative. claritatea şi adecvarea expresiei cu fondul sînt virtuţi « necesare ».. 1 — în cap. mai jos tradiţia manuscrisă). este un critic normativ. Urmează un orator de tranziţie. Teubner. editat de Aldus Manutius. Suavitatea şi mlădierea sfătoasă a lui Herodot sînt preferate profunzimii obscure a lui Tucidide. Venetus Marcianus nr.. Hanovra. 7 şi 11). avem de a face cu analiza expresiei formale. — «idioma-tele ». se luptă cu spiritul canoanelor Ş1 cu preceptele aticiste. Florenţa.J. Tratatul se încheie cu o discuţie de factură foarte modernă despre raporturile dintre poezie şi proză (citîn-du-se aproape integral un nou poem. Leipzig. Radermacber. Platon. dintre care unsprezece corespund lucrărilor păstrate integral (v.. condamnaţi pe nedrept. Vom începe cu acestea din urmă. 1741. Batteux. 6 voi. Traduceri: Ch. omnia quae extant. reprezentativă pentru tendinţa de a cuprinde în clasificări aproape toată moştenirea literară clasică. în manuscrisele noastre mai apar o Artă retorică pseudodionisiană în 11 capitole Şi un rezumat (Epitome) al tratatului lespre Potrivirea cuvintelor. mai zbuciumat.. reprezentativ pentru «vorbirea etică». Armoniile «bine dozate» sau al treilea mod. Instituţia oratorică. 1788. aşa cum le găsim la Isocrate şi la Sappho (din această poetă se reproduce pentru prima dată un poem întreg — Diehl. Gelenius şi Fr. Leipzig. 23). cu versiune latină şi adnotări filologice. Manuscrise: pentru Antichităţi romane. '"teonus 58 şi Urbinas 105. în sens etimologic). Istoriei lui Tucidide. necunoscut din alte izvoare: fragmentul Danae din Simonides). In 1925. reeditare cu indici şi bibliografie. alcătuind specificul textelor. pentru o transpoziţie a limbajului comun ce tinde spre metaforism) o realizează pe multiple planuri Demostene. retipărire în serie completă. Leipzig. Se pot reconstitui astfel postulatele unui celebru text cu judecăţi de valoare despre clasicism. iar celelalte « podoabe» — «orna-tus» —.. Dionysii. De fapt. ca un îndreptar al neoclasicismului. manierismul şi neglijenţele stilului bombastic al retorilor (Ş1 istoricilor) asianici merită întrucîtva stigmatizarea lor nemiloasă. supra). 1615. Tratatul. 1899 — 1924. Sylburg.. însul mînd 58 de capitole. promotorul unor efecte paradoxale. alte opuscule oratorice.. mai ales în cartea a X-a. integrală. căutînd să releve secretele unor măiestre « potriviri de cuvinte »> 59 Dionysios din Halicarnas armonii înrudite cu mimetica muzicii. cu sonorităţi topite sau nuanţat-vocalice. majoritatea izbutite. scripta quae extant omnia. aşa cum se întîmplă în Eis Gnaion Pompaion epistole (Epistula către Pompei). din punct de vedere organic se împart în trei categorii: a) epistole literare — două din ele cu caracter tehnic — . întrucît din seria lor ne-au parvenit elementele unei opere mai întinse (în parte pierdută): Peri ton archaion rethoron hypomnematismoi (Despre oratorii din vechime) cunoscută şi sub titlul Oratorii atici. teoretizează în mod personal canonul valorilor. Ste-sihor. ţ^trem de apreciată în secolele XVII — •XVIII. Pe de o parte.Reis-ke. cel «intermediar». deasupra criteriilor înguste si imitaţiei retorice. Teubner. 1965. Editio princeps: Epistola a Ii-a către Ammaios. W. 1774 — 1777. 1503. pe de alta rîvneşte să aprofundeze un concept clasic al frumuseţii. cap. Sofocle. insinuant. rămase din primele două cărţi ale tratatului Peri mimeseos (Despre imitaţie). Din asemenea ierarhizări. se poate deduce că întreaga sa operă teoretică ar fi cuprins circa douăzeci şi trei de titluri. reluat în cîteva elaborări succesive la intervale destul de mari. 1508. Pe alocuri. pentru Opuscula rhetorica. caracterizează factura unor autori echilibraţi şi polifonici. In Rhetores Graeci. unde sînt parafrazate zeci de capitole. adică pentru firescul psihologic surprins cu graţie («haris».. Paris. J. cu indici. pînă la constatarea unor elemente inalienabile din factura literară. In ed. 4 voi. Jacoby.

Marenghi. Dionysius . p.Na. Pippidi. II. Palermo. 934 —991. Despre potrivirea cuvintelor. Essai sur la critique littiraire et la rhitorique chez Ies Grecs. Milano. 1901. E. M. W. Max Egger. Dionisio . capitolul Dionys din Halicarnas. The Literary Treatises of Dionysius of Halicarnassus. p. Pavano. Saggio su Tucidide. p. Rhys Roberts. 1958. BOmer.nassus. 229 —303. în Formarea ideilor literare în antichitate.. voi. S. p. Dionysios. 1970.. M. XV. G. 1970. 49 — 60. Bucureşti. 1974. REFERINŢE CRITIC^. (studiu însoţit de editarea primului comentariu rinascimental asupra Iui Dionysios) în Notizie culturali italiane.. idem. Dionis. ed. 1. 7 voi. idem. Dinarco.. F. Paris. Cary. E. Intre Dionis şi Longin. nr. V. Die rămische Archăologie şi Opuscul rhetorica în RE. 1910. 32 — 54.. Pobl. G. 1972. Loeb. Dionysius . Antichitatea. .. Ttlbingen. A Study in the Develop-inent of Criticai Method. în'volumul Arie poetice. M. voi. K. Die Lehre vorCden drei Worifugungsarten. Bucureşti. 1937 — 1950. 1976. Londra — Cambridge. Radermacber.. Dionysios. XVIII. Londra. Univers. M. Denys D'Halicarnasse. Nasta. Schwartz şi L. Three Literary Letters. 1902. Mimesis ca tensiune spirituală la Dionis din Halicarnas. Studii clasice. 1974. Roman Antiquities. Cambridge. în Studii de literatură universală. p. 219-228. 1925. p. Nasta. Bucureşti. II trattato poetico-letterario net Rinascimento Italiano. On Literary Composition. 1968. Dionisio d'Alicarnasso. D. 170 — 181.

fie dispersat prin Ură. aceasta diminua şi se consuma. « Sphairos »-ul. în cazul operei lui E. Despre natură. în cazul nostru e Iubirea. constatind că Iubirea desparte. alţii (atomiştii) o regăseau în compoziţia intimă a materiei perceptibile. iar spre sfîrşitul vieţii refuzîndu-i-se întoarcerea în patrie. ci de opoziţie. care constituiau. Tot Aristotel (Metafizica.E EMPEDOCLE [Empedocles]. mai ales.n. dacă Parmenide postulează pentru această substanţă doi constituenţi. Pelopones). fuziunea « Sphairos »-ului presupune un amestec al părţilor. deci. Persika (Istoria Persiei) etc. ajunge la patru. fiu al lui Meton. Avem deci de a face cu o # « Fizică » în sensul antic al cuvîntului. 1. cărora le dă si nume de divinităţi: Zeus «strălucitorul ».. iar « Sphairos »-ul ne este necunoscut. alţii porneau de la o pluralitate de elemente iniţiale («stoicheia»). nemaigăsind loc. « Sphairos »-ul. ci numai o parte a întregului («meros tou panlos»). Iubirea. s-a scufundat în craterul de foc al Etnei. căreia el îi mai dă şi numele de Armonie. Cînd forţa Urii sau a Discordiei începe să se răsfringă asupra « Sferei ». reprezintă lumea sensibilă ( « kosmos aisthetos»). « forţă centripetă» şi « forţă centrifugă» din'mecanica contemporană. Legea după care se succed principiile > face însă un alt principiu superior. «Philo-tes ») şi Discordia sau Ura (« Neikos »). aşadar.e. controlată de Discordie. 500 de versuri din două poeme filosofice. Katharmoi (Purificări) şi Peri physeos (Despre natură). Dacă «natura» e o chestiune de ordin enciclopedic. în viziunea lui E. doar o parte a materiei structurată după anumite legi. trebuie să vedem un concept pitagoreic fundamental. o Antropologie. în măsură egală. pe cînd identitatea reprezintă o echivalenţă globală. E. Moartea i-a fost descrisă ca o apoteoză: o lumină orbitoare i-a însoţit dispariţia: după o altă variantă a legendei. Greek Philosophy from Thales to Plato. « cele asemănătoare tind unele către altele». Filosof şi poet. din întreg a început să se desfacă mai întîi eterul (sau aerul) şi deoarece el se răspîndea în jurul Sferei. restul fiind ocupat de o materie inertă. probabil încercări de parapsihologic. « Physis». Purificările erau adresate agrigentinilor şi se spune că versurile poetului au fost recitate de rapsodul Cleomene la jocurile olimpice. o Biologie. Tatăl său era şeful partidei democraţilor din Agrigentum. care. iar cealaltă parte a universului. elementele îşi pierd proprietăţile specifice şi se contopesc. pămîntul («gaia») şi eterul («aither»). bunicul. o Chimie. de la formele ei cele mai simple pînă la fiziologia trupului omenesc. pentru că. Aristotel a observat în Etica nicomahică (1155 a 92) că la Heraelit. p. s-a degajat focul care. s-a . şi anume: focul («pyr»). 430 î. După unele ştiri biografice ar fi practicat oratoria şi medicina (despre care există aluzii în opera sa). este. o istorie a materiei. Unii (Tales. ci mai degrabă o formă de a preciza rolul fiecărui element în structura universului. Au rămas în schimb c. armonia e realizată nu de similaritate. argumentează el. precum şi «magia». pămîntul. Tannery. latrike (Tratat de medicină). Cînd puterea Urii (Discordiei) a început să acţioneze. echivalente cu o înaltă tehnică în obţinerea catalepsiei.n. Hera «cea dătătoare de viaţă» şi Aidoneus (Hades). dindu-le multiple foi 'me. nu înseamnă «natură» ci «substanţa primordială din care s-au născut toate' lucrurile » (J. Puţine sînt dealtfel operele filosofilor presocratici care să poarte alt nume. «principii» («archai»). Deşi membru al unei familii aristocrate. cum spune el. guvernat de Iubire. Că această « Fizică» înglobează.20). La unii doxografi eterul e înlocuit cu aerul («aer»). a militat ca apărător al intereselor democraţiei şi a poporului. îl consideră întocmai ca pe un zeu («theos»). se cuvine raportată la titlul principalei sale opere. era bucuros de singurătatea care-1 înconjura. reprezintă lumea inteligibilă («kosmos noetos»). pe care E. Pour Vhistoire de la science hellene 1930. (Imn către Apollo) . Sicilia — c.. apa («hydor»). iar Ura reuneşte. Necesitatea este eul unic şi suprem al materiei desprinse ain inerţie. Apoi. ca şi pentru toţi vechii filosofi naturalişti ai Greciei. în acelaşi timp.3. dar universul nu reprezintă tot ceea ce există. Sprijinul politic acordat de concetăţeni formei de guvernămînt a tiraniei 1-a' determinat să părăsească Sicilia. aşadar. aceasta intră într-o mişcare de diviziune şi dispersare care a dat naştere lumilor actuale. iar diviziunea produsă de Ură implică o revenire a fiecărui element în masa lui iniţială. Pentru E. din care s-au păstrat şi cele mai numeroase fragmente. Londra. într-un tot foarte coerent. în aceste nume mitologice nu trebuie să vedem un artificiu poetic (P. Se spune că ar fi fost elevul lui Pitagora şi admirator al lui Parmenide. o Astronomie etc. Burnet. nu-1 explică nicăieri. Despre natură. lipsit de atribute ( « apoion »).n. diferenţa e numai de cuvinte. la aspectul substanţei primordiale şi la cauzele trans61 Emnedocle formărilor ei. fiind considerate nemuritoare şi numite « puteri dominante» («archikai dynameis»). Cele patru elemente alcătuiesc universul ( « kosmos »). proprietar de cai de curse. de pildă. Eis Apollona. Astfel. Din aceste opere nu s-a păstrat nimic. Dar esenţială pentru E. Similaritatea priveşte lucrurile sub un anumit raport. Lumea cunoscută nouă se află deci sub imperiul Discordiei. Hera reprezintă aerul şi Aidoneus..e. E. Totul provine însă din confuzia similarităţii cu identitatea. anume Necesitatea («Ananke»). fusese învingător la Olimpiada din 496 î. numit « Sferă » (« Sphairos») şi în care.. 400 de versuri) dezvoltă aşadar o cosmogonie ale cărei date le vom prezenta în cele ce urmează. A 4. Nestis «cel care face să curgă izvorul lacrimilor muritorilor» (probabil o veche divinitate siciliana). 27).e. Tratatul Despre natură al lui E. Heraelit) considerau drept materie primordială un anume element natural. Modul de acţiune al Iubirii şi al Urii (Discordiei) reclamă anumite explicaţii. 315). Intre termenii « iubire » şi « ură » din această filo-sofie. de unde şi numele de « forme » (ale materiei) («eide»). Din opera lui se cunosc cîteva titluri: Xerxou anabasis (Expediţia lui Xerxe). corespunzătoare naosului mitologic. universul este. faptul nu indică altceva decît că pentru antici toate compartimentele universului se conduceau după aceleaşi unice legi-Unitatea de structură şi de substanţă a lumii era axiomatică. Agrigentum. s-a stabilit în Pelopones. o Fiziologie.. «cauze» («aitiai»). Cînd sînt reunite sub imperiul Iubirii. forţe care au putere asupra elementelor şi le modulează continuu. 985 a 21) a crezut că descoperă o contradicţie în sistemul lui E. iar la alţii (Aetius. în « Sphairos » nu există mişcare. realizează unirea numai a lucrurilor asemănătoare sau. de contrarii. «substanţa primordială a lucrurilor» era în schimb pentru ionieni o strictă problemă de filosofic. guvernat de Iubire. Discordia şi Iubirea sînt cele care pun in mişcare şi determină schimbarea elementelor. Amalgamul elementelor este fie contractat prin Iubire. O Concepţia filosofică a lui E. Acestea sînt Iubirea («Philia». o Geologie. o încercare de a schiţa o interpretare simbolică. substanţa originală. (s-au păstrat c. Deosebirile dmtrt filosofi se referă. A vizitat Olimpia. p. întregul ( « to hen »). Universul. este ideea că întregul univers nu reprezintă altceva decît formele pe care le ia «pW" sis» (substanţa primordială) în transformările ei neîncetate. 1960. ea este esenţa existenţei. (492 î. desigur.

1969. al căror sens filosofic este destul de incert. p. Bucureşti. A History ofGreek Philosophy. Ideea nu se limita aici. Biologia lui E. 1950. sub presiunea enormă a vîrtejului. iar frigul celui femenin. 1969. în capitolul I al Poeticii. Cosmologia lui E. nu între ele. îşi sprijină existenta pe autofagie. K. ştia că embrionul uman trăieşte dar nu respiră şi că primul lucru care se formează în foetus este inima. New York.000 de ani prin corpuri de plante şi animale. ibid. p. iar sudul a coborît şi astfel lumea a căpătat o anumită înclinaţie. A. G. Printr-o retragere a aerului sub presiunea puterii solare. Die Wlernente der Yorsokratiker. iar stînga la cel de iarnă (tropicul Capricornului) (Cf. Cerul e format de eter». O puternică influenţă pitagoreică e sensibilă în Prologul 63 cestui poem. Marx. 1969. prinse de o boltă de cristal (cerul. citată. Elementele primordiale ale lumii erau considerate zeităţi. Filosofia mai nouă. pentru păcatele comise în existenţa anterioară. pătruns de foc. p. Frenkian. cit. rămas fragmentar. P. Pour l'hisloire de la science hellene. asemănătoare unei oglindiri în apă. A treia. REFERINŢE CRITICE. era dedicată zeilor. A. 1963. rom. iar Iubirea e dorinţa care uneşte lucrurile asemănătoare. Empedocles'Cosmic Cycle. ţinînd seama de subiectele tratate. O 0p ERA. "tpedocle. 5. prin cadenţa sa. Guthrie. Cleve. după el. F. Tbe Hague. fragmente. prin vaporizare apa a produs aerul. căci ucigînd ca să se hrănească. Editura Academiei. voi. pe cînd Ura izolează ş1 dezmembrează. Caiete de istoria filosofiei epicuriene. 37. Hesel. W. voi. ed. trad. pline de strălucire şi graţie. 1966. pe care o regăsim în mitologia şi filosofia indiană (oul universului). identifică dreapta cu originea mişcării rotaţiei universului şi o plasează la Est (J. Vieţile şi doctrinele filosofilor. Aici el urmează iarăşi o tradiţie greacă foarte veche (oul orfic). aerul solidificat) şi că planetele. Universul are o stingă şi o dreaptă. Calea pentru eliberare este descrisă in celălalt poem. se mişcă liber. 276— 277). Paris. I). Diels — W. iar pe a doua moarte. în schimb.Filosoful se descrie aici pe sine însuşi. păcat fundamental. epitete noi. Există numai amestec şi dezagregare. Cambridge. Diogenes Laertios. K. D. primii oameni s-au născut în sud şi în dreapta pămîntului. Necesitatea («ananke»). 1968. Tannery. Cele expuse mai sus constituie subiectul primelor două cărţi. Nimic mai greşit.11). editat de P. voi. Les Origines. II. oamenii îşi mănincă în animalele sacrificate propriii lor fii sau părinţi. şi.se sprijină pe două principii. compusă din aer amestecat cu foc. 1969. nu este deci uniform şi indiferent răspîndit în toate direcţiile. compunere şi descompunere. Editura Politică. Editura Academiei. polul arctic s-a deplasat. Datorită lui E. 1969. pămîntul a produs această umiditate care e sărată ca şi sudoarea». în pedeapsa ne care o capătă ele de a rătăci 10. Jean Bollack. pentru că ceea ce gîndeşte este de fapt fluxul sîngelui care înconjură inima. F. Empe-docle. căldură şi mascul. stabilise o echivalenţă între dreapta. Empi"ck. 3 voi. Dar sînt şi unele informaţii uluitoare. Ziiricn. nu există naştere şi nu există moarte. p. 466 — 482: The Pre-Socratics. Traduceri. Concepţiile filosofice ale lui E. Mourelatos. 169. Poemul « Despre natură» era împărţit în trei cărţi (alţii vorbesc numai de două). Ştirile culese de Diogene Laerţiu (73) despre înfăţişarea şi activitatea lui E. Tannery.) Stadiul fragmentar în care ne-a parvenit opera lui E. Tot aerul şi focul dau naştere anotimpurilor: aerul dilatat şi urcind produce frigul iernii focul. Paris. Kranz. 409 — 416. Artemis. Etudes de philosophie presocratique.Empctiocle 62 concentrat sub calota eterului. J. dacă BU chiar cel mai mare. în Primii materialişti greci. un maestru al hexametrului care. universul sau cauza primară a tuturor. F. soarele e reflectat a doua oară şi înconjură pămîntul. Locul ispăşirii e însăşi viaţa plină de dureri. care n-aveau nimic de-a face cu ficţiunea poetică. îl exclude însă din rîndul poeţilor. fragm. XII. Deşi puţine. mărginită şi neştiutoare de imensitatea cosmosului. Bollack. pentru că această lume. cosmosul are aspectul unui ou culcat. 1963. fragmentele din Katharmoi atestă aceleaşi însuşiri de poet autentic ca şi versurile păstrate din Peri physeos. O idee probabil originală a lui E. în cealaltă emisferă. primind lumina de la soare. concordă cu impresia de netăgăduit talent literar care se desprinde la lectura versurilor sale. ca pe un zeu venit să-i elibereze pe oameni de suferinţă. 343^ reiese însă că unirea se produce în interiorul elementelor. p. p. 280 — 286. 1930. departe de zei. Bollak. II. Krafft. în continuare. Balnmş.. încălzit de soare. I. Bucureşti. Anaxagoras und Empedocles In Die Grossen der Weltgeschichte. volum colectiv. Luna e o formă de aer condensat. Iar marea e «ca o sudoare a pămîntului. voi. claritate. din plăsmuirile acestuia. adesea ele îndrăgesc statui sau tablouri şi au copii care seamănă cu aceste obiecte» (Aetius. H. iar ruta circulară a soarelui descrie limita lumii. O'Brien. Platon şi Aristotel. Paris. Afluenţa sîngelui într-o parte a trupului îi conferă acestuia superioritate asupra celorlalte părţi. el credea că stelele sînt fixe. o constituie considerarea sîngelui ca centru conducător al fiinţei omeneşti. cărora metempsihoză le-a dat această formă. Inteligenţa se hrăneşte din valurile sîngelui şi de acolo ar proveni gîndul mobil al omului. 1937. J. se adapă din imaginaţia poetului. ed. dreapta fiind la tropicul de vară (tropicul Cancerului). este unul dintre cei mai mari. din care s-au păstrat foarte puţine fragmente. Inima e incoruptibilă şi compusă dintr-un amestec de substanţă eterică şi aer. Bucureşti. I.. Anchor . era un poet în adevăratul înţeles al cuvîn-tului. 46 — 61. Sensul « căldurii» într-o asemenea embriologie ne scapă complet. Amestecul e produs de Iubire. e răscolită de boli. 122 —265. Concepţiile filosofului se află pe linia mentalităţii indo-europene care asimilează dreapta cu sudul şi stînga cu nordul. p. p. Bollack. 276-375. E. izbuteşte să sugereze ceva din avîntul celui dornic să redea oamenilor echilibrul sufletesc sau să-i lămurească asupra tainelor naturii. în concepţia lui E. E. The Giants of Pre-Sophistic Greek Philosophy. E prezentă aici credinţa ţi transniigraţia sufletelor. Cosmosul e format din două emisfere: prima e plină de foc şi în vîrful ei focul se reflectă sub forma soarelui. opuse celor tradiţionale. Kathar-moi. crime. aflăm că anumite credinţe populare dăinuie de peste două milenii: «Conformaţia foetusului e supusă în timpul sarcinii imaginaţiei femeilor. p. nordul s-a ridicat. Bucureşti. op. tinzînd spre părţile inferioare. Aristotel. Pentru că distanţa de la pămînt la cer e mai mică decît lărgimea cerului. Commentaire 1. s-a concentrat pămîntul şi din pămînt « a ţişnit apa. comentarii la ed. urmează. M. Paris. da' naştere verii. Dintr-un fragment (Diels. 329—396. 57 — 73. «MUn. ca şi întregul. o imagistică bogată. II. E. Căldura e caracteristică genului masculin. stmce şi sceptice în Scrieri din Tinereţe. Editura de Stat. W. Cambridge. A Collection of Criticai Essays. Sub calotă. nenorociri şi. 3. E. voi. p. Frenkian. Prelegeri de istorie a filozofiei. 1971. ne împiedică să ne formăm o idee mai exactă despre concepţiile lui. Pe prima oamenii o numesc naştere. p. Ca şi Anaximene. Soarele nu e făcut din foc ci e o reflectare a focului. aflată sub imperiul Urii (Discordiei). volum colectiv. 313 — 347. Ediţii. căldura şi frigul. C. Printre filosofii poeţi. tradiţia ionică. în mare. ca dealtfel filosofia presocratică în general. p.

în antichitate filosofia sa a fost împărţită în Kanon (Canonica — criteriul distingerii adevărului de fals. nu ne-au parvenit decît trei scrisori. A predat filosofia la Colofon. Dar originalitatea şi răsunetul acestei doctrine vin din acceptarea «plăcerii» ca ideal filosofic. Din cele 300 de lucrări scrise.e. Samos — 271 î.n. Filosof. la Atena.. disoluţia şi substanţa universului) şi Ethika (Etica — modalităţile şi idealurile existenţei).n. unde s-a stabilit pentru tot restul vieţii. Termenul era însă departe de a avea sensul Iui obişnuit. *** EPICUR [Epikuros]. principiul prim şi elementele esenţiale). E. fiul lui Neokles şi al Chairestratei. Doctrina sa nu are un caracter contemplativ. Physika (Fizica — geneza. 40 de sentinţe extrase din opera sa principală Peri physeos (Despre natură) şi o culegere de 80 de maxime.e.n. Este promotorul uneia dintre cele mai importante şcoli de filo-sofie ale antichităţii.Books. Atena). înţelegea prin « hedone » plăcere absenţa suferinţei..e. 1974. ci unul activ şi practic. Lampsaeos şi Mytilene iar din 307 î. (342 î. în aceste condiţii fericirea devenea o stare .

căci ea ne învaţă că nu putem duce o viaţă plăcută dacă aceasta nu e şi o viaţă înţeleaptă. ci prin plăcere înţelegem absenţa suferinţii din corp şi a tulburării din suflet» (Diogene Laer{ra 10. poetul latin Lucreţiu a reluat sistemul lui E. cumsecade şi dreaptă.. enumera: «judecata sobră». Era o sfidare nu numai pentru filosofie-Pentru omul obişnuit. valoarea lor o dă cenzura raţiunii. printr-un judicios control al dorinţelor trupului. Balmuş). erau nu numai explicative. fiind indestructibilă. care blama pasiunile. Kyriai doxai (Maxime fundamentale sau Aforisme) . această ridicare în rang a dorinţelor fireşti. care nu este însă o religie. « mărinimia faţă de fraţi. bunătatea faţă de slujitori» (Diogene Laerţiu 10. sau din neştiinţă. Prin urmare. Calitatea lui umană ne-o dovedeşte pietatea faţă de părinţi. apare în conceperea fericirii ca o stare de «netulburare» sufletească. O Caracterul cu totul nou al filosofiei lui E. netulburată de nici o suferinţă. Desigur că E. un curent. Calea spre desăvîrşire sau spre fericire o constituia reprimarea plăcerilor efemere. 10. Şi aici extremele se ating. Marx a spus că a fost un « adevărat iluminist radical» al antichităţii (Ideologia germană în Opere. despre felurile de viaţă posibile «bioi» şi despre scopul vieţii «telos tou biou». E. pentru a înlătura frica de moarte. însă nu în sensul obişnuit. rebarbativ la asceza. cum socotesc unii. care cuprinde 37 de cărţi. Materia. dar riscurile nu erau mai nutin primejdioase. care concepe plăcerea numai în limitele vieţii umane. înţelegea prin *plăcere» cu totul altceva decît ceea ce se înţelege în sens vulgar. rafinamentul culinar. E uşor de văzut că pericolul principal era vulgarizarea noţiunii. ele trebuie să asigure sănătatea şi să evite boala. era destul de neobişnuit pentru mentalitatea grecilor. O asemenea cale nu putea fi populară şi filosofia rămînea ocupaţia unei elite. îndreptată spre lucrurile care trebuiau căutate «hai-reta » sau evitate « pheukta ». chiar oarecare căldură. p! 131). aşa cum certifică sursele de încredere. Filosoful şi-a dat seama de acest pericol şi a ţinut să precizeze lucrurile de la început: «Atunci cînd spuneam că plăcerea este scopul vieţii («telos»). în aceste condiţii. ci una eternă. ţelurile filosofiei lui E. C. O simplă lectură a titlurilor justifică împărţirea tripartită făcută încă din antichitate a filosofiei sale şi anume: Canonica. deci a ştiinţei şi a cunoaşterii. în epistole. E ciudată identitatea dintre teoria epicureică a absenţei tulburării din suflet şi cea stoică. Aceste principii sînt foarte importante pentru că ele afirmă baza raţională a moralei epicuriene. sînt la rîndul lor fireşti. nu înţelegeam plăcerile vicioşilor sau plăcerile ce constau din desfătări senzuale. în privinţa plăcerilor trupeşti. Peri bion (Despre modalităţile de a trăi) . Artificiul era aproape genial.132. dreaptă). gînditorul ducea o viaţă cumpătată. trad.nu ?i necesare (« ouk anankaiai») urmărind numai să diversifice plăcerea. un mare pariu: a acceptat plăcerea («hedone») în filosofie şi chiar mai mult decît atît. iar instinctele şi pasiunile erau blamate ca vulgare. nu . nu putea să aibă decît soarta cultului lui Dionysos sau al hedonismului cirenaic. nu trecătoare. rezolvă problema fericirii dincolo de moarte prin concepţia materialităţii sufletului. cu alte cuvinte practicarea austerităţii. fericirea. care e o stare sufletească. Dorinţele ( « epithymiai») sînt de mai multe feluri. plăcere. plină de persuasiune. băutura care astîmpără setea. ca. trehPre care e inutil să mai precizăm că «uie să fie complet eliminate şi pe ~e E.u putinţă. Ea a produs în cîmpul filosofiei o ruptură. putem cita şi alte titluri: Peri atomon kai kenou (Despre atomi şi vid) .. — se află în raţiune. cînd se adresează la persoana a Ii-a. «eudai-rnonia». «ataraxia» (netulburare). un scop în sine. Unele sînt fireşti (« physikai») şi necesare ( « anankaiai»). Fizica — tratînd despre geneza « genesis ». fericirea. de pildă stoicismul. Se credea. se datoreşte acestor neînţelegeri. problema este de a găsi plăceri dujabile care nu sînt urmate de suferinţă. ci şi formative. în sec. din ea izvorăsc toate celelalte virtuţi («aretai»).9). suferinţa nu mai ating sufletul. celebra «ataraxie». Scopul principal al doctrinei sale era realizarea « plăcerii ». degeneraseră într-o vulgară senzualitate. Prin urmare. Peri ero'. plăcere care trebuia atinsă prin strădanie. crea. Idealul epicureic al «ataraxiei» poate fi comparat cu cel budist al «nirvanei» (stingere). Plăcerea devine în filosofia lui E. avînd ca ideal «plăcerea». cum ar fi de pildă. deci dintr-o eroare a raţiunii.Epieur 64 de plăcere netulburată de suferinţă şi eternă. nu 1 satisfacă o cerinţă naturală. din modalităţi pozitive de a atinge tensiunea spirituală. Peri hosiotetos (Despre conduita. ceea ce dealtfel s-a şi întîmplat. înţelepciunea («phrone-sis ») este un lucru mai de preţ chiar decît filosofia. a pus-o ca deviză şi ideal. în esenţă. claritate în expresie şi. Realitatea este că. . de toate zilele. Etica. principiul prim « arche» şi elementele esenţiale « stoicheiotikon » ale universului. Cenzurii raţiunii îi revenea datoria de a opera selecţia şi de a stabili plăcerile lipsite de suferinţă şi eterne. există şi dorinţi nefireşti ( « oute phykai ») şi nenecesa're («oute anankaiai»). de fapt. Pe cît . 3. Peri mousikes (Despre muzică) • Peri pathon doxai (Teorii despre pasiuni). .131. Din această idee decurge necesitatea studiului materiei. el avea remarcabile calităţi: sobrietate stilistică. de aici importanţa pe care au căpătat-o în lumea greacă.). Peri dikaiosynes kai ton allon areton (Despre dreptate şi celelalte virtuţi). în privinţa plăcerilor spirituale. o stare de beatitudine. fără voie. al cărei obiect este criteriul distingerii adevărului de fals « kriterion ». poate chiar austeră. da. tos (Despre iubire). Altele. Sursa comportamentului etic — pretinde E. despre care K. Pe acest argument se baza E. doctrinele opuse. de pildă. tot pentru că dau o « perturbatio animi». unul din obiectivele oricărei filosofii. voi. un imperativ care îi cerea tocmai ce-i refu65 Epieur *aseră celelalte doctrine.n. Orice încălcare a codului moral vine dintr-o greşită înţelegere a lucrurilor. Aceasta înseamnă. ele suprimă durerea. Peri kriteriou e kanon (Despre criteriu sau Canonul). în care durerea. Dar originalitatea şi succesul acestei doctrine vin din cu totul altă parte. le consideră rezultatul unor păreri ^«e. nepricepere sau din înţelegere greşită. care. a riscat. Tot de aici derivă diferenţa esenţială dintre epicureism şi hedonism. Pentru un popor obişnuit ca filo-sofia să-i recomande austeritătile vieţii. în poemul De rerum natura. Epicureis-mul. I î. E. că filosof ia trebuie să-1 înalţe pe om deasupra condiţiei curente. Aceasta priveşte însă istoria ulterioară a epicureis-nuîlui. iar opinia contemporanilor despre el este atestată de statuile de bronz pe care patria i le-a ridicat în semn de omagiu. Omul trebuie să tindă la starea de plăcere permanentă. suferinţa trupului. ci într-un sens superior. pentru o ilustrare a subiectelor dezvoltate de filosof. este şi ea nepieritoare. în general. Peri haireseon kai phygon (Despre alegere şi respingere) ■ Peri eidolon (Despre simulacre) .e. în sfîr-»ţt. Ca scriitor. Peri telous (Despre scopul vieţii). ele trebuie înlăturate. Originalitatea lui E. «căutarea motivelor ( « aitiai ») fiecărei alegeri şi respingeri » şi «alungarea acelor păreri ( « doxai») prin care cele mai mari tulburări pun stăpînire pe suflet» (Diogene Laerţiu. De aceea. disoluţia « phthora» şi substanţa « phy-sis» universului. Alături de lucrarea fundamentală Peri physeos (Despre natură). Discreditarea lui E.

. Stoicismul o priveşte oarecum cu interes. E. a ieşit însă învins. în domeniul propriei sale doctrine sociale. dimpotrivă. Folosind aceeaşi terminologie el cerea o schimbare de conţinut. pasiunile erau condamnate tocmai pentru că reprezentau exacerbarea plăcerilor individuale.spuneau altceva. în final. înfruntînd-o. înfruntarea durerii reprezintă calea spre eliberarea de durere. E. Medical vorbind. stoicismul era o metodă homeopatică. o Scriitori greci şi latini — c. El a demonstrat că sistemul de valori comun poate sta la baza unei doctrine întru nimic inferioară sistemelor de elită. 1874 . durerea fiind într-un fel un prilej dat spiritului de a-şi dovedi tăria. molcomită. descrierea psihică a «ataraxiei » reprezintă un nivel pe care psihologia stoică nu 1-a atins niciodată. Se poate deci spune că epicureismul a cîştigat în sfidarea pe care o lansase filosofiei. şi stoicism o constituie modul de a considera suferinţa trupească. diferenţele apar Jnsă în elementele luate în consideraţie. un efort de înţelegere şi. Adevăratul obiect al blamului stoic îl constituia plăcerea în sine. caută căile prin care durerea poate fi evitată. încă o diferenţă esenţială între E. Mai mult încă. în stoicism.

.

Epicurea. 129-132. von der Mtihll. Bucureşti. Ambiguitatea termenilor a servit comodităţii populare şi oamenii au preferat să-şi ridice slăbiciunile la rangul de filosofie. Această maximă este una dintre cele mai îndrăzneţe idei din filo-s0fia greacă. Această teorie. Engels. ne-am ocupat mai sus. 1950. a arătat că elementul esenţial aici este « fiin-tarea lucrurilor în afara conştiinţei omului şi independent de ea». p. « Ar fi cu neputinţă să alungăm teama cu privire la lucrurile de cea mai mare importanţă. un Helvetius sau un Holbach. Printre altele. Die Philosophie der Griechen. în schimb. III. motiv pentru care legile lumii sub puterea cărora se află nu i se par obligatorii: «Necesitatea este un rău. F. Lenin relevă că procesul cunoaşterii e descris de E. (Ibid. Tot în sec. atacă unul din conceptele fundamentale ale filosofie1 eline şi anume conceptul de «necesitate» («ananke»). printre care se numărau Vergiliu şi Horaţiu. se desfăşoară aproape pe toată durata sec. unde filosoful afirmă ca senzaţia reprezintă criteriul adevărului. Unul din promotorii acestui cerc era Syron. Editura Politică. REFERINŢE CRITICE. fără studiul naturii nu există o desfătare a plăcerilor curate». polemizînd cu Hegel. la Diogene Laerţiu. 1960. Şi E. doctrina epicureică în toate aspectele ei. 373 —494. 110 — 35 î. 1958. 1887. G. Eternitatea sufletului trebuie căutată în altă parte. pe un contract social» (ibid. Editura de Stat. Istoric vorbind. 2. nefă-cînd altceva decît să împărtăşească un sentiment general. în sanscrită « nirvana» înseamnă « stingere » şi conceptul budist se referă la stingerea completă a pasiunilor prin renunţare. Editura Academiei. K. {Maxime fundamentale. (Diogene Laerţiu 10. Lenin. şi anume la Neapole. şi alte moduri de existenţă. care o considera drept o «ipoteză genială. Epicuro. Ca şi Democrit.. înfloreşte o şcoală epicureică a cărei activitate a avut o rodnică influenţă asupra unor renumiţi oameni de litere latini. 1909. se constată o imediată denaturare a doctrinei. Testo critico. . Vieţite şi doctrinele filosofilor. V. acesta este cazul originii lucrurilor. şi anume prin faptul că materia este nepieritoare. Bucureşti. în calitatea ei de drum spre cunoaştere.. el acceptă.e. In rest. 248). Bal-muş. s-a format prin polemica împotriva doctrinei de tinereţe a lui Arisţotel şi a şcolii platonico-arist'otelice. 3 — 333) că etica lui E. prietenul de tinereţe al lui Vergiliu. Marx şi F. aplicat oriunde lipsea o motivare inteligibilă. I î. p. în sfîrşit. 40). fizica lui E. M. O PERA. II e. La Morale d'Epicure el ses rapports avec Ies doctrines contemporaines. I î. în plus. 1910. Pe o lungime de c. 45 — 77. Ideologia germană în Opere. Bucureşti.'9. Fragmente. 1963. I.. Pe argumentul cunoaşterii se bazează filosoful pentru a înlătura frica de moarte unul din ţelurile principale ale oricărei filosofii. o cunoaştem din cartea V a poemului lui Luereţiu. E. 12). Leipzig. E. 1). Zeller.' p. săpată în piatră.n. Opere. iar nu clericalismului. Epicuri epistulae tres ratae sententiae. nici de simpatie. 463-506. De aici decurge mai întîi necesi66 tatea ştiinţei. în poemul De Rerum Natura.. Ar fi de menţionat. Traduceri: H. XVI (Montaigne. 1966. II. căci fiecare din acestea presupune slăbiciune» (Maxime fundamentale.. iar în sec. Cicero.. Papu. nu găseşte cuvinte. urmată de o stare de beatitudine care rezultă pentru suflet. ridică însă o problemă fundamentală pentru filosofie. pe pămîntul Italiei. p. Caiete filosofice în Opere complete. Leipzig. Bucureşti. şi. voi. 1964. Două secole mai tîrziu. W. nici nu supără pe altul. Bignone. Veşnicia la care se referă E. reti"re> Stuttgart. Despre criteriu sau Canonul lui E. III. p. 29 p. o găseşte în însăşi materialitatea lui: «sufletul («psyche») e tot un corp (« soma ») compus din particule fine ( «lep-tomeres») diseminate în întreg trupul omenesc. calea pe care trebuie s-o urmeze» (Caiete filozofice în Opere complete. etica propagă aceleaşi precepte ca pretutindeni.). 40 de m inscripţia a păstrat. Torino. voi. ca un fenomen puP material.) poet şi estetician. Budismul e o religie şi una din concepţiile pe care se bazează e credinţa în metempsihoză. De Rerum Natura. Or. Bucureşti. Revenind la soluţia preconizată de E. C.Epicur transformare în conştiinţa socială. cum poate fi fericirea veşnică? Nu dispare ea odată cu moartea? Răspunsul la această întrebare ne arată distanţa reală dintre budism şi epicureism. 29. ridicată pe cheltuiala unui anume Diogenes. care se număra printre editorii poemului epicureic De rerum natura al lui Lucreţiu. Dacă fericirea e o stare psihică şi dacă omul e muritor. Prelegeri de istorie a filosofiei. Teubner 1966. Hegel. Despre partea originală a eticii lui E. O altă perioadă de înflorire a epicureis-mului. Editura Academiei. La acelaşi cerc era afiliat şi Filodem din Gadara (c. ci ar trăi in frica a ceea ce semnifică miturile. E. întrucît nu e stăpînit nici de mînie. Introduzione. Bignone L'Aristotele perduto e la formazione filosofica di Epicuro. De aceea. ed. dar nu există nici o necesitate de a trăi sub imperiul necesităţii » (Gnomologium Vaticanum Epicureum.n. retipărire. Ediţii: H. în loc să se înalţe ei înşişi la preceptele filosofice. foarte asemănător unui amestec de suflu şi de căldură». Gassendi) şi mai ales în epoca luminilor. Stuttgart. începînd din sec. 244 — 253. Lucreţiu.e. voi. Ilsener. metempsihoză nu e demonstrată prin nici un fapt controlabil. Tot ei au observat că la E. ed. să-şi exprime repulsia. destinată să indice ştiinţei. Teubner. p. E. Nu altceva este «ataraxia »: « Cel ce e fericit» ( « makarios ») şi « nepieritor » («aphthartos ) nu are nici supărări. voi. de astă dată începînd din ţinuturile orientale ale imperiului roman. Paris. rom. deci în nemurirea sufletului.n.e. II. Titus Lucretius Carus avea să reia sistemul lui E.T. 247). . urnea modernă începe să devină pregătită pentru înţelegerea superioară a opeei unuia dintre cei mai de seamă gîndi-tQri ai Greciei vechi. iu »ner. probabil. p. Materialitatea sufletului duce aşadar la eternitatea lui dar pe altă cale. Teubner.63). partea I. considerată drept un simptom al reacţiunii împotriva iraţionalismului şi misticismului neoplatonizant. reia destul de fidel atomismul demo-critic (vezi Democrit). cu anumite implicaţii de filosofie a dreptului. voi. «întîlnim pentru prima dată ideea că statul se întemeiază pe un acord reciproc între oameni. Leipzig. 1922. S-a demonstrat (E. Diogenes Laertios. dar unde rolul critic al raţiunii este w> parte subestimat. idee subliniată de Lenin. Dacă evul mediu scolastic preţuieşte mai puţin pe E. "! P. Mihăescu şi B. trad. în linii mari. Epicureismul tîrziu devenise un paravan cu care oamenii îşi justificau cele mai sordide patimi.n. al mobuU" lui intim al transformării haosului în un 67 Epicur rs par E. traduzione e note. Mărturie în acest sens stă marea inscripţie din Oinoanda (SV Asiei Mici). Epicur. Graziano Arrighetti. dacă omul n-ar cunoaşte natura întregului univers. în care gîndesc şi scriu un David Hume. cînd e vorba de epicureism. Guyau. priveşte mai departe încă de ^raniţele universului nostru. privind ataraxia putem face unele analogii cu idealul budist al « nirvanei». este autorul unei teorii asupra dezvoltării civilizaţiei şi culturii omeneşti. II. voi.

printre care însuşi Zenon din Kition. Egipt). Paris. Paratore. P.e. fondatorul stoicismului. Firenze. unde se găseau pe atunci profesori iluştri. Bucureşti.n. pe care. 1972. Gh.n. 1960. 1936. A. Lucrece et l'epicurisme. Etica lui Epicur.?. După o lungă şedere la Atena. E. Timp de aproape patru decenii (230 — 193 î. cu preocupări multiple. (c. 2 voi. E. de asemenea. 284 î. A studiat mai întîi la Alexandria. Festugiere. se presupune că 1-a audiat.e. a fost chemat de către Ptolemeu Evergetul (246—221 î.L'Aristotele perduto e la formazione filosofica di Epicuro. fără să accepte însă în întregime stoicismul..e. Alexandria. Cirene. L'epicureismo e la sua diffusione net mondo latino. 1946. Se presupune că E.e. Vlăduţescu.). *** ERATOSTENE [Eratosthenes]. Erudit. apoi la Atena. Roma.n. Celebru savant grec din Alexandria. post rămas vacant după moartea lui Apollonios din Rodos.n. fiul lui Aglaos. J. fondatorul geografiei ştiinţifice. Bo-yance. El are aceleaşi cuvinte d"e laudă pentru stoicul Ariston din Chios ca şi pentru filosoful academic Arcesilau. Epicure et ses dieux. 1963. ca discipol al lui Calimah. pe la vîrsta de 40 de ani. a audiat prelegerile acestuia. Paris. Libia — 204 î. .) la conducerea vestitei biblioteci din Alexandria.

ştiinţa furnizează date exacte şi verosimile. Este şi autorul unei lucrări de istorie. admite. intitulată Peri chronographion (Despre cronograf ie). iar iinU' 69 Eratostene *ple nordice să ajungă pînă la latitudinea coifului Issos (Cilicia). filosof. este zadarnică 'rice încercare de a verifica în practică «tele furnizate de poezie. a fost vastă şi variată. Din păcate. în privinţa conţinutului. în consecinţă. care a pus bazele geografiei ştiinţifice în antichitate. tratatul său Peri agathon kai kakon (Asupra binelui şi a răului). exploatînd miturile. pe toţi acei care acordă valoare reală ficţiunilor poetice.. Dar. Cartea a Ii-a a Geografiei. azi nu se păstrează decît puţine fragmente şi referiri la diferiţi autori. «Ak Atunci se va găsi locul pribegiilor lui . După ce arată. în 3 cărţi. pe Anaximandru şi pe Heeatcu din Milet. ale cărui limite se încadrau. Geographika. Poezia face uz de alegorii şi simboluri. un important punct de reper în determinarea distanţelor diverselor puncte de Pe glob. aduce şi alte îmbunătăţiri ve' chilor hărţi. prelungind pînă la Imaus. care au văzut în el un al doilea Platou deşi această apropiere nu a fost unanim acceptată. la îndemnul şi sfatul lui Dionysos. a devenit pentru multe secole după apariţia ei opera fundamentală în cunoaşterea lumii locuite. mîntului populat». A trăit circa 80 de ani. dar limbajul figurat şi procedeele poetice denaturează faptele. el tratează diverse teme de geografie fizică privind retragerea mărilor. în concepţia lui E. ridicarea fundului mărilor şi altele. ca şi a cerului. necesitatea unei zone temperate şi locuite. apare astfel ca un apărător al ştiinţei exacte. Numele lui a devenit celebru prin lucrarea Geographika (Geografia). tratatul său de critică literară. eru-perea unui bazin maritim într-altul. ultima avînd ca subiect uciderea lui Hesiod şi pedepsirea ucigaşilor lui. şi Thule. consideră inutilă împărţirea lumii noastre în continente şi unilaterală diviziunea ei în « greci» şi « barbari». a fost un savant de prim rang în domeniul ştiinţelor. face distincţie între poezie şi adevăr ştiinţific. cei mai nordici munţi ai Indiei. prin erudiţia şi spiritul critic profund de care a dat dovadă scriitorul. Cu acest prilej. revizuieşte vechea harta a pămîntului făurită prima oară. DŞ asemenea. în cartea a IlI-a. a fost geometru. geograf. despărţite de paralela Atenei. Dialogurile filosofice (Meletail). sub ecuator. între Meroe. nu de termeni precişi şi lipsiţi le ambiguitate. pro. concomitent cu cea de profesor. El consideră pe Homer un plăsmuitor de miracole acordînd mai mare credit lui Hesiod decît lui Homer. O astfel de afirmaţie. conţine şi elemente fantastice. în mai multe secţiuni. matematician. Printre creaţiile sale poetice se numără două mici epopei. în special poemelor homerice. în sud. a fost o lucrare de mare prestigiu. este începutul tuturor ştiinţelor. E. Un mare spaţiu al acestei cărţi este ocupat de calculele numeroase şi dificile de determinare a distanţelor şi de fixare a diverselor puncte de pe glob. care căutau cu tot dinadinsul informaţii .. dar. astfel încît limitele sudice ale PeD' insulei să atingă paralela oraşu'. Her-mes şi Anterinnys. cu care prilej E. poezia şi ştiinţa ţin de domenii diferite. cele două jumătăţi ale lumii populate. numite «sfragide» (semne pentru marcarea măsurătorilor geografice). în cadrul cărora delimitează regiunile pămîntului aparţinînd diferitelor neamuri. E. valabile şi astăzi sau foarte apropiate de adevăr. discută forma sferică a pămîntului şi modificările continentelor de-a lungul veacurilor. în continuare. reia problemele de geografie generală privind sfericitatea pămîntului cu marea dimpreună. De aceea. devenit. bucu-rîndu-se de înalta stimă a Ptolemeilor. probabil insulele Shetland sau Islanda de azi.cuseu — spune E. a îndeplinit această funcţie de prestigiu. prin calcule. este sensibil la farmecul epopeilor homerice. paralela trasa de Diceaih de-a* lungul Mediteranei. în nord. părere adoptată de Polibiu şi. Poezia poate porni de la datele ştiinţei. în schimb.El divide. după cunoştinţele de atunci. intitulat Peri archa-ias komodias (Asupra comediei vechi) (12 cărţi). cartea I schiţează în linii mari istoricul geografiei. De asemenea. cînd uscatul actual a fost fund de mare. Homer. Opera lui E. lungimea insulei terestre echivalînd cu dublul lăţimii.ui Mer0. depunerea aluviunilor. spre mîhnirea şi inSnarea adepţilor atotştiinţei homerice — numai cînd se va descoperi şelarul care a cusut burduful vînturilor lui Eol». filolog şi poet. apoi. gramatic şi poet la rîndul său. de Anaximandru şi-i aduce unele modificări. Temele şi demonstraţiile ştiinţifice necesită o exprimare clară şi riguros obiectivă. gresele realizate de generaţia de după Alexandru cel Mare în cunoaşterea « pj. Se spune că. Vasta lui erudiţie a uimit pe contemporani. Două teme abordate de savantul din Alexandria scot îndeosebi în lumină personalitatea lui: problema homerică şi geografia matematică. formarea strîmtorilor şi a curenţilor din strîmtori. referitoare la cultura viţei de vie introdusă în Grecia de tatăl Erigonei. nici această valoroasă producţie a antichităţii eline nu s-a păstrat. şi mai cu seamă al geografiei matematice. insulă şi oraş al Etiopiei. cronograf. parţial. (pe cursul superior al Nilului). Nu lipsesc nici descrierile regionale în care se subliniază particularităţile locului privind produsele solului. lui £ j se datorează trasarea primului meridian ' este vorba de meridianul ce trece Drin ' Rodos. apoi. după revizuirea şi rectificarea ce-o aduce vechilor lucrări. critică literară. în concepţia grecilor din antichitate. mai presus de toate. populaţia şi alte caracteristici ale regiunii. de valoare pentru o muncă de pionierat. Dispunem totuşi de informaţii detaliate asupra ei. nu împotriva lui Homer a cărui valoare literară nu o tăgăduieşte. de Poseidonios. E. în acelaşi timp. în sfîrşiţ. critică. graţie Geografiei lui Strabon care îi^ face o prezentare critică amănunţită. prin coborîrea Indiei mai sprŞ sud.. în vreme ce poezia. şi un poem elegiac intitulat Eri-gone. O E. E. a conceput ca ireal şi fabulos. expri-mîndu-se în imagini. E. calcule bine apreciate de marele matematician al vremii care a fost Hipparchos.Eratostene 68 E. la fel ca paralela Atenei. Tot în cartea a Iia se consemnează o serie de calcule latitudinale. şi alte opere polemice sînt modeste ca realizare. A elaborat opere literare. face cinste învăţatului din Alexandria. tratate filosofice şi lucrări din domeniul ştiinţelor exacte. s-a lăsat să moară de foame. E. Determină apoi circumferinţa terestră şi lăţimea « pămîntului populat». se pare. în concepţia lui. pe atunci cu totul ieşită din comun. de la Coloanele lui Heracles (Gibraltar). pe temeiuri ştiinţifice. din disperare pentru că şi-a pierdut vederea. ea transpune întîmplările de pe planul real pe unul ireal. ca om de ştiinţă şi matematician cu renume. Din întreaga sa operă. printre primii geo! grafi. încercarea de a localiza ^begia eroului homeric înseamnă a in-'Preta «ad litteram» ceea ce însuşi iOBiij. Vană şi absurdă te deci şi tentativa unor exegeţi care ^„tă să descopere locurile prin care a ăcit Odiseu. îi menţionează. ci împotriva interpreţilor lui Homer.

suficientă pentru a-i justifica existenţa prin satisfacţiile morale şi estetice pe care le procură. cu precădere. El a creat o geografie matematică în care limbajul cifrelor. Cu mintea şi cu imaginaţia sa matematică. determinarea diverselor distanţe şi elaborarea unei hărţi a pămîntului. Cercetările şi calculele sale l-au condus la formularea unor principii. E. A doua temă care dezvăluie remarcabila personalitate a lui E. Savantul din Alexandria a conceput şi a izbutit să realizeze o geografie generală. are o valoare artistică intrinsecă. priveşte introducerea matematicii în studiul geografiei. el s-a ridicat la ideea existenţei mai multor lumi populate. împotriva acelora care răstălmăcesc rosturile ei şi se străduiesc să pună în versuri probleme aride din domeniul ştiinţelor. de problemele teoretice. deci. este un apărător al poeziei. astfel încît cel interesat să se poată dispensa de multe amănunte ale geografiei descriptive. Este fără rost. apare preocupat. punînd pe plan secundar descrierea regională. în felul acesta. Poezia. economică şi umană. al figurilor şi al simbolurilor suplineşte relatările prea lungi. E. după E. relieful uscatului şi fenomenele mărilor.ştiinţifice acolo unde nici Homer n-a încercat să le dea. în care problemele de geografie matematică alcătuiesc temelia întregii construcţii.. Aceste probleme sînt: forma generală a pămîntului. ca ea să-şi uite menirea şi să aspire la ţeluri ce nu i se potrivesc. Prin aceste opinii. sub ecuator . care să ilustreze exact situaţia reală a regiunilor. diviziunea pămîntului populat în zone şi în « sfragide ».

a trasat cadrul textului şi al spectacolului. Bl a rezolvat multe probleme de geografie matematică. distanţa dintre Rodos şi Alexandria. p. R. Geografia lui E. ciclului teban sau celui argian. a scris c. Poet tragic.n. la care a participat. sînt astăzi autorii prin care putem cunoaşte această operă de prestigiu epocal. O Polemica istoricilor şi a filologilor cu privire la presupusa iniţiere a poetului tragic în misterele eleusine. 1-aîn-vins într-un concurs de tragedie. pierdută. în vremea împăratului Hadrian — sec. să-i definitiveze structura. E. ca director al celebrei biblioteci din Alexandria. E. în calitate de personaj colectiv.n. Perşii în schimb. din care numai şapte (selecţionate după criterii pedagogice. drama tragică îi poartă — ca tehnică şi ca substanţă. regele Egiptului. Solmsen.. joacă. nici brutală. Pap. 1872. este primul caracter' din istoria dramei. el cîştigă la Atena titlul de părinte al tragediei. îŞ^ERINŢE CRITICE. VI. nr. rămase pînă la el în suspensie şi a confirmat prin calcule unele ipoteze. Eratosthenis carminurn reliquiae. Cea dintîi. nu putem încheia decît cu fraza * Aristotel: «Pe cînd înaintea lui para v principală a tragediei era încredinţată corului. XX. din tragedia Cei şapte împotriva Tebei. A. în tot acest timp. primei perioade din creaţia poetului. Persai (Perşii). Avantajat de situaţia de a avea la dispoziţia sa cea mai mare bibliotecă din lume. 121' p. la maşinăriile de scena. Strabon şi alţi învăţaţi ai antichităţii o utilizează pe larg în operele lor. orfice sau pitagorice. uimitor pentru acel timp. pînă în vremea noastră — sigiliul. Va mai repeta acest lucru scriind Aitnaiai (Etneenele). în Suplicantele. Zeitschrift fiir Papyrologie unâ Epigraphik. ultima. E. nr. cu oarecare aproximaţie. Teub-her. Ptolemeu. voi. informează că E. sînt precis datate. V. Polibiu. Eratosthenica.Es cliil 70 şi la antipodul lumii noastre. cel dintîi. este aproape exact. primul dintre greci care 11 înălţat faldurii unui cuvînt magnific ji care ai împodobit graiul tragicilor».ul)ordonează lirismul coral dramatisEsehil mului scenic. a trăit numai prin scenă şi pentru scenă. comunicată în notiţa biografică din lexiconul bizantin Suda. Eteocle. Dealtfel. Rolul lui în evoluţia spectacolului nu este mai puţin important. pe linia meridianului din Rodos. "V. în care s-a ilustrat ca luptător în războaiele medice.) ne-au rămas în întregime. Evoluţia nu a fost. Bonn. E. II e. este singura tragedie « de actualitate » din cîte ne-au rămas. Thalamas. 90 de tragedii. O OPERA. cu prilejul călătoriei în Sicilia şi stabilirii sale la curtea lui . 192 —213. fiul lui Euîorion-(525 î. Merkelbach. de Prinihos. Pentru oamenii de ştiinţă în general.e. E posibil ca celelalte două piese ale trilogiei din care fac parte Aigyptioi (Egiptenii) şi Danai-des (Danaidele) să fi fost mai înaintate ca tehnică dramatică. Inventînd al doilea personaj şi dialogul. a devenit o lucrare indispensabilă. înaintea lui. E. E. a doua. E. Hep-ta epi Thebas (Cei şapte împotriva Tebei). deseori citat. a măsurat arcul meridianului cuprins între cele două tropice. fragm. Pentru meritele sale deosebite. El aduce eroul tragic pe primul plan al acţiunii. Associa-tipp. tragedia fusese ilustrată de Tespis. Dacă la acest testimoniu de calitate adău-îam tradiţia. Gottingen. Pe acesta din urmă. Agamemnon (Agamemnon). Numai trei din cele şapte tragedii păstrate de la E. adoptîndu-i ipotezele ştiin-ţffice. a treia. De astă dată. Făcea parte din generaţia eroica a veteranilor războaielor medice.n. înrudit cu Pindar ca temperament. restul fiind drame satirice. Are meritul de a fi oferit prima evaluare ştiinţifică a circumferinţei terestre şi de a fi calculat. Hipparchos. Leipzig. dacă ar fi să-i credem pe Athenaios şi. pare să cuprindă doar 70 de tragedii propriuzise. ea a revenit zălogului dintre actori» (Poetica. Hiller. dintre care numai 7 au ajuns pînă la noi în întregime: Hike-tides (Suplicantele). s-a bucurat de o largă şi binemeritată apreciere încă din timpul vieţii. a fost teatrul. tiran al Siracuzei. «fărîmiturilor de la marile oSpeţe ale lui Homer» (Plutarh). Dacă Sofocle a avut şi însărcinări de alt ordin. socotindu-1 egal cu 11 din cele 83 de părţi ale meridianului. înainte ca E. şi. nu s-a terminat încă. el moare la curtea lui Hieron. după o viaţă închinată teatrului la Atena. ÎŞ42. introducînd în ^plexul tragic un al doilea actor. Vestnik Drevnei Istorii. Calculul lui Eratostene asupra cirl cumferinţei terestre şi lungimea stadiului elenic în lb. la figuraţie. deci la antipodul lumii cunoscute pe atunci. cu o structură dramatică destul de simplă. în mod obişnuit temele tragicilor erau preluate din fondul poemelor eroice. E. 2256. 1822. Po-seidonios. într-adevăr. Ea marchează o etapă în evoluţia morală a umanităţii: eliberarea de povara spaimelor ancestrale.n. după o importantă descoperire papirologică. a făcut apel la cothurn. E.P* Plutarh. Ele aparţineau ciclului troian sau « reîntoarcerii » eroilor de la asediul Troiei. fireşte. datată din 472 î. ca morală şi ca orientare estetică. Transactions and Pr/iceedings of tae american philolog. poate. dacă Euripide s-a preocupat de filosofie.. corul celor 50 de fete ale lui Danaos. nici bruscă. în afară de implicaţiile scenice ale degajării dramei din fluxul liric. Ultimele trei drame tragice alcătuiesc o trilogie legată: Oresteia (Orestia). Choe-phoroi (Choeforele) şi Eumenides (Eume-nidele). 1972. tiran al Siracusei. rusă. Originar dintr-o familie aristocrată. de morală şi de «ale cărţii». Die Sphaerenharmonie auf einern ravennatischen Mystensarhophag. subordonează lirismul coral acţiunii tragice. E. el a participat nu numai ca martor. odată cu E. F. care avea în centrul său Marea Mediterană. bogată în cîntece şi imnuri de o rară frumuseţe. rolul principal. deoarece ea a atins punctul culminant în ştiinţele vremii. Riviere. la costume pompoase. EratosiHeţieş as platonist and poet. Gela— Sicilia). pentru cercetătorii din domeniul geografiei în special. 1970. Berlin. Principala preocupare a lui E. Luptător în războaiele medice. el a dat măştii culoare şi formă tragică.e. datorează. i9 a. dinehta « maratonomahilor». F. fiindcă. în general. Eleusis. se cunoaşte însă. Polibiu şi Strabon. E. Bern-fiardy. corul era considerat drept o componentă esenţială a tragediei. 277 —270. Promelheus desmotes (Prometeu înlănţuit). pentru totdeauna. Eratosthenis geogra-phicqrum fragmenta. La Geographie d'Era-tosthene. singura completă care ne-a rămas din antichitate. care atribuie lui E.. . pentru prima oară. Seidel. IV. G. vorbeşte din perspectiva elenică despre fapte de istorie contemporană. Ediţii: O. modificarea măştii şi introducerea cothurnului >c scenă. Calculul. din Broaştele lui Aristofan precizează rolul jucat de E. piesa. ci şi ca element activ la grandioasa înălţare a Greciei victorioase în razboaiele cu perşii. politice şi militare. publicată în 1952 (Oxyrh. de Pratinas din Phlius. 15). deşi înaintea lui s-au afirmat şi alţi tragediografi. L. în reforma tragediei: «Tu. care îi fac o examinare critică foarte favorabilă. ceea ce înseamnă o oblicitate a eclipticei de 23°50'20". Atica—456 î. Paris. Trei mari perioade se pot fixa în viaţa lui E.e. rămîne în orice caz un emul al lui Dionysos. p. 154-174. 1952. Şt' ESCHIL [Aischylos]. operei lui Hesiod şi tradiţiilor folclorice majoritatea temelor pe care le-a tratat. geograful. 1921. E. 3) că drama nu aparţine. Cifra generală. Firov. Un fragment. petrecută ca invitat la curtea lui Hieron. A scris — folosind temele creaţiei epice — aproximativ 90 de piese. a pus studiul geografiei pe temeliile ştiinţei. 1789. puternicii regi ai Egiptului din dinastia Ptolemeilor l-au ridicat în fruntea celei mai înalte instituţii de ştiinţă din vremea lor. aşa cum se credea. pe de aită parte. tînăr încă. Se ştie astăzi. de afirmare ca poet tragic pe scenele Atenei. succesiunea lor. pare să fi făcut parte dintr-o trilogie.

. Avîndu-i pe Miltiade. în care Muza tragică a găsit aurul şi fildeşul..Hieron. să capete viaţa artei. Atena merita să-i . « Pentru întîia oară de la Troia. pentru întîia oară tradiţiile lor risipite s-au adunat în unitatea aceleiaşi arte. neamurile Eladei s-au adunat pe acelaşi cîmp de luptă. de aici înainte. mai ales. mărginiţi de zidurile unei cetăţi sau de orizontul unui trib. în istoria dramei şi. din Delfi sau din Corint. să se transfigureze sub cerul Atenei. în istoria Atenei. bronzul şi marmura creaţiilor sale. Teatrul devine răscrucea sublimă a celor o mie de cărări ale Greciei. Toate tainele răspîndite în lumea elenică vin. Dar Perşii ocupă un loc aparte în opera lui E. mituri înrădăcinate într-un punct al solului. eroi poliazi. N-au mai fost legende strict locale. un tezaur comun. din Argos sau din Teba. pe Xantippos. pe Temistocle. A fost..

dincolo de crudele tradiţii religioase şi de neiertătoarele constrîngeri politice. o dramă satirică împlinind succesiunea tragică. la Agamemnon şi pînă la Oreste exprimă şi lupta grecilor împotriva grelelor moşteniri chtonice. ca o simplă jucărie în mîinile zeilor. şi mai ales din Orestia se desprinde într-adevăr o linie revoluţionară. omorul nu va mai naşte în mod fatal o posteritate de noi omoruri. în teatru. el este «primul caracter» din istoria dramei. caracter dominant al civilizaţiei greceşti. iureşul neiertător al destinului îi accentuează măreţia. aduce pe scenă vechiul mit arian al «Vedelor». rudimentară şi contradictorie. în ştiinţă. Din tragediile lui E. încît Pompa exterioară să susţină tensiunea >atetică a temei. se anunţă în finalul Orestiei. Ideile lui religioase şi îndeosebi concepţia despre . în primul rînd. singura trilogie completă pe care ne-a lăsat-o antichitatea. Sofocle a dansat în jurul trofeelor. nu prezintă conflicte interioare. eroul eschiiean nu mai este văzut ca un instrument al fatalităţii. alcătuite din piese independente. pentru lămurirea ideii generale. E.e. paricidul. Tragedia greacă. în primul rînd. r^1" eJe poartă cu inflexibilă vigoare un esaj care este pentru eternitate al lor. îşi afirmă caracterul uman şi umanist. în ciuda interpretărilor tradiţionale care insistau asupra caracterului conservator şi religios al teatrului eschiiean. proclamă dreptul omului la libertate. după Stesihor. în sanctuarul lui Dionysos de către un cor de cetăţeni ai Atenei şi de doi sau trei actori». ia somptuozitatea costumelor. anunţă prezentul îndepărtat şi readuce pe oameni la măsura ce le-a fost hărăzită. pentru lumină împotriva întunericului. a libertăţii şi măreţiei individului în lupta cu forţele de constrîngere ale religiei şi ale statului. de Efialte) şi. Sentinţa care îl achită abrogă obiceiurile ce încovoiau lumea sub blestem . astăzi majoritatea eleniştilor insistă asupra caracterului său revoluţionar. zei ai iertării şi ai dreptăţii. adică. nu au o psihologie complicată. ci înăuntrul acestor forţe necesare. Cît despre Eteocle. apare. ca şi de colectivităţi în manifestarea cultului public. pentru întîia oară. Prometeul grec. este în fond absolvirea umanităţii care pînă atunci zăcea sub povara spaimelor moştenite. Contribuţia lui E.n. în filosofie. 11 angajament ce transformă o poziţie ""amatică într-o statuie şi care. Alţii. Prometeu se ridică împotriva lui Zeus. Legenda titanului. de mijloacele subtile ale tehnicii. a doua piesă dintr-o trilogie care începe cu Prometheus pyrplioros (Prometeu purtător de foc) şi se încheie cu Prometheus lyomenos (Prometeu liberat). Snell. Prometheus desmotes (Prometeu înlănţuit). om de teatru în primul rînd. El se mulţumeşte să o prezinte în momentul ei culminant şi într-o concentrare în care unitatea acţiunii. Dealtfel.definiţia tragediei datorată lui Ulrich Wilamowitz-Mollendorf. pentru a muta graniţele conştiinţei şi ale dragostei. este de o puternică intensitate tragică. promotor al acelei democraţii ateniene care. stăpîn pe decizia personală printr-o alegere liberă care dezlănţuie drama (B. cît şi în spectacol. Aeschylos und das Handeln im Drama). a degajat sîmburele dramatic din fluxul liric şi a deschis teatrului un drum pînă astăzi urmat de toţi cîţi au întrebuinţat scena ca mijloc de manifestare artistică. Dar povestea atrizilor de la Pelopsla Atreu. ca atare. cu teme si personaje în dezvoltare. a reflectat. Orestia i> încheie cu o apoteoză a Eriniilor. pentru a fi înfăţişată ca parte integrantă a cultului public. Eroul are măreţie şi mister. prin apariţia binefăcătoare şi civilizată a zeilor noi. Dar grandoarea nu a obţinut-o prin singurul intermediu al textului. de lungile cantate travestite în tragedie. susţinînd că E. apare ca expresie a democraţiei ateniene. Conform acestor ultime concepţii. poetul are intuiţii care au aflat peste secole neaşteptate împliniri. absent din Jliada şi din Odiseea. deduc din temele Orestiei opţiunea eschileană pentru democraţie. incantaţia liturgică a corului persan cerînd puterilor infernale revenirea lui Darius la viaţă continuă să fie unul din cele mai înalte piscuri ale emoţiei tragice. a presupusului iniţiat. Euripide. El este partizan al reformei Areopagului (săvîr-şită în 462 î. Secolul lui Pericle cu tot ceea ce aduce el drept nepreţuită contribuţie 73 Eschil 0^. Acest vălmăşag de orori. Prometeu este. Eumenidele. întreruperea lanţului de crime consumate prin ascultare faţă de poruncile vechilor zei. divinităţi răzbunătoare ale matricidului. Absolvirea lui Creste. Personajele lui nu sînt prea nuanţate. pe Buripide. Gustul modern nu este pe deplin satisfăcut de cîntecele doliului persan. fiii Salaminei. la maşinăriile de scenă în aşa măsură. a filosofului. Această revoluţie morală este simultană cu revoluţia religioasă.Eschiî aibă pe Eschil. de crime. şi ideile deseori contradictorii ale timpului său. pentru a se libera. La început. a unei teme simple. după Pinilar ar acorda puterii statale girul religios. Choeforele. pentru ca mai tîrziu ele să fie «libere ». în Teogonia şi în Muncile şi zilele lui Hesiod. Dar pe atunci cîntecul de jale auzit din tabăra învinşilor trezea un ecou în care « mila şi groaza » nu aveau nevoie. odată cu fidelitatea faţă de tradiţie. tranŞ' formate în Eumenide (divinităţi binevoitoare). pentru a zgudui sufletele. El nu explică drama. iar peripeţiile scenice de un efect rafinat. cel obscur nu revelă decît o parte din ceea ce ştie şi prea puţin din forţele spirituale care îl străbat şi îl însufleţesc. Comentatorii moderni se deosebesc între ei în ceea ce priveşte interpretarea politică a Orestiei. după Hom'er. Aceşti mari poeţi sînt. Legendele pe care el le-a prezentat pe scenă par fragmentare revelaţii ale unor adevăruri ce le depăşesc. Cele trei piese Agamemnon. Personajele sînt cinci la număr. dimpotrivă. mono-litismul personajelor. nu este mai puţin interesantă pentru evoluţia teatrului antic. în felul lor. fiindcă le înţelege: «Mi-a fost milă de oameni de aceea nu s-a aflat milă pentru mine»' Apogeul artei eschileene este atins îrj Orestia. mai ales. Eschil s-a bătut acolo. Se ştie că trilogiile erau în realitate tetralogii. tetralogiile au fost «legate % (prin subiect sau tematică). puternice şi izbitoare. de răzbunări unde fiecare iŞJ face în orice fel dreptatea lui. definiţie demnă să stea alături de cea aristotelică: « Tragedia antică este o parte completă prin ea însăşi din legenda eroică tratată poetic în stil sublim. într-o încordare mai dramatică decît orice agitaţie scenică. adică « primul rege » şi « erou »> individualizat aşa cum sînt « regii» şi « eroii» din teatrul modern. E. aşa cum o vor face urmaşii săi. Astăzi chiar. Re-strîngînd rolul corului şi introducînd al doilea personaj. în dorinţa de a sublinia valoarea moralistului. Acţiunea. pentru reforma Areopagului. Dar Orestia înfăţişează. Sofocle şi. a făcut apel la coturn. deşi în mare parte povestită. pe Sofocle.la Tieste. simbol etern al omului care luptă pentru a se depăşi. Anunţînd amurgul zeilor. se transformă la flacăra geniului eschiiean. s-a trecut cu vederea faptul esenţial că. Menţionăm. prin gravitatea problemelor ridicate. la evoluţia tragediei şi a teatrului în general s-a maniîestat cu vigoare atît în ceea ce priveşte textul. împotrivirile nu îl descurajează. la figuraţie. E. ultima piesă dintr-o trilogie care mai includea un Laios şi un Oedip. exponentul concepţiei tradiţionale. Cei şapte împotriva Tebei. constituie ceea ce se numeşte o trilogie legată ele desfăşurîndu-se în timp. depăşită doar de apariţia spectrală a Marelui Rege care dezvăluie viitorul.. Euri-pide s-a născut în ziua bătăliei» (Paul de Saint-Victor). A dat măştii culoare şi formă tragică. Unii văd în E. Apollo şi Atena. termen final dintr-o evoluţie care cuprinde cele mai variate genuri de artă şi cele mai deosebite cunoştinţe. Victoria zeilor raţionali asupra unor divinităţi feroce corespunde progresului moral înfăptuit de individ în forul său interior.

lasă totuşi cititorului şi spectatorului o impresie tonică. diformităţile sînt inerente proporţiilor sale. el rămîne credincios ideii de dreptate. Acolo unde Schopenhauer văzuse «drumul resemnării ». Dramaturgul este mai presus de gusturi şi de reguli. poziţia lui Zeus în faţa Destinului. pe care gîndirea şi îndeosebi presimţirea sa le deschide. ştia însă că nu se poate conta pe îndurarea zeilor şi că singurul sprijin al omului este « to pathei mathos » (învăţătura durerii). acelei « dike » pe care o aşază alături de destin. toate acestea se pot anevoie subsuma unei concepţii ferme. . E. scepticismul prometeic faţă de eternitatea zeilor. Tragediile lui E. un ochi mai puţin înclinat spre pesimism desprinde uşor un glas care se înalţă ferm împotriva tuturor tiraniilor. Ar fi prezumţios să cuprindem în acest cadru tot ceea ce este caracteristic în teatrul lui E. Dar în ciuda acestor perspective diverse. gelozia faţă de fericirea muritorilor.divinitate.

Heinemann. împinse uneori pînă la paroxism. în 1518. prin ascuţimea inteligenţei sale. în crearea limbajului tragic. Aeschylus. 21. 1914. The Supplices of Aeschylus : ihe new date and old problems. Aeschylus. A Study in Language and Structure. voi. Bude. Aeschylus. ci zei. Euripide. Gros-smann. Berlin. El tinde. Hesiod and Aeschylus. Scholiile la Escbil au fost editate de Aldus Manutius la Veneţia. 1580. Eschyle. 1842. 1971. S-a spus căAE. Excesul. ed. care se reiau uneori în alt metru. H. Catania 1946. 1960. Biografia sa cuprinde anumite trăsături care amintesc de « înţeleptul» Ahiqar. 197 —221. 1970. »«■„_:„ T^_. atingînd una din cele mai înalte culmi. Liviu Rusu. în care entuziasmul creează o mulţime de expresii noi şi minunate. 213). 1782-1794 (reeditări W 1809 şi 1822). a doua ed. el s-a străduit să o sublinieze. Torino. la visul Glitemnestrei din Orestia. p. 1934. înţelesul suferinţei umane la Eschil. 1969. Cei şapte contra Tebei. în 1557. Ardizzoni. Croi-set. Henschel. 101-106. ESPLA. ~. nu s-a mulţumit însă să-şi înalţe şi să-şi îneînte contemporanii.. 2 voi. Cei şapte împotriva Tebei. unde şi-a redobîndit libertatea. p.Eschil 74 Eroii lui E. Aproape toate ms. Eschyle. Budapesta. B. Atît în Perşii cît şi în Orestia. Leipzig. G. WilamowitzMoellendorf. voi. el nu s-a mulţumit să evoce realitatea. Bucureşti. nu este. El cel dintîi. Berlin. p. Veneţia. Perşii. Acţiunea. Loeb. 75 Esop Aeschyli tragoediae superstites et deperditarum fragmenta cum annotationibus et scholiis graecis. Eschil. voi. Eschyle.. La el se poate cel mai uşor surprinde efortul de unificare. E. Nici experienţa lui artistică. Englewood Cliffs. niciodată să-i doboare. de identificare între o lume supusă arbitrarului divin şi lumea conştiinţei în care omul nu este numai responsabil. Teubner. ed. 134). Center for Hellenic Studies. Halle. 1957 (ed. 1964. datorită lacunelor din Mediceus contopea tragedia Agamemnon cu tragedia Chceforele. A. îmbunătăţită ulterior de &.. lipsită de peripeţii. O OPERA. Harvard University Press. Paris. o ed. Porzig. in Biblioteca Laurentiana. N. Emoţia — religioasă sau laică — atinge culmi în care spaima capătă cele mai felurite expresii. 1885 — 1893. Mette. I. Heidelberg. &. 1884. această primă ed. • Loman. 1903. Sophohles und Euripides. rolul şi sensul repetiţiei ca procedeu care. Fundaţia pentru Literatură şi Artă. Didot. 1969 (dizertaţie): G. L'Idee de la Nemesis chez Eschyle. de la visul Atossei din Perşii. de P. 1841 — 1851. 32. în această optică. pentru a consulta oracolul . Wartelle. Paris. revizuită). dar şi judecător al propriilor sale fapte (cf.. Lumea lui E. C. firească. Eschil. 8 se află tot la Florenţa. de exemplu. The Orestia. Meautis. a proprietăţii private şi a statului în Opere. 1663. f. vizirul unui rege din Babilon. A.. 155-166. ESOP [Aisopos] (sec. Tragoediae. Opera dramaturgului atenian reprezintă deci. Engels. U. 1968. e schylos. Ion Foţi. nr. A. previzibile şi chiar anunţate. Es-tienne. Attischer Geist in der attischen Tragodie. un moment privilegiat şi chiar unic.. Mărie Delcourt. voi. trad. Paris. Manuel d'histoire de la litterature grecque. 37 —97. Perşii. U. Eschil. Aischylos. definitivă. Aeschylus. Berlin.■ _ . în fond. de conciliere. fie că o stăpînesc. Murau. Bucureşti. La Crainte et Vangoisse dans le theâtre d'Eschyle). Prometeu. 1920. retipărire în Tragicii greci. ar părea inutil. Berlin. Aeschylus.. Tragoediae et Fragmenta. Eschil. au o structură sufletească liniară. Antologie. Traum und Sinnestăuschung bei Aischylos. înainte de orice şi adînc. Anvers. 1552. Dietricb. E. H. Caii. să descopere o ordine în existenţa căreia să creadă . III. Clarendon Press. Winter. Eschyle et la Trilogie Uls< 1936. Schtitz. Snell Aischylos und das a ndeln im Drama. G. 1937. dar totdeauna cu scopul de a întări în spectator sentimentul de anxietate sau de durere. tn„.. Griechi-sche Tragodien. din sec. 1953.. 2 voi. Bucureşti. duce la rezultate deopotrivă de înfricoşătoare. Sophocles şi Euripiăes Teatru. M. fie că îşi etalează suferinţa. Lloyd-Jones. 206 — 207. Solmsen. Les Deux Masques. prin ţările Orientului şi prin Egipt. Paris. p.Aer. a Scholiilor se datorează lui Robortelli. la o lectură grăbită. Prometeu înlănţuit.. împlinirea unei legi de justiţie în succesiunea evenimentelor omeneşti.Weir Smyth. New York. introducerea visului ca element declanşant al acţiunii este un procedeu care.. greşeala a fost îndreptată în ed. Cambridge Mass. 22. Cititorul traducerilor îşi poate anevoie da seama de rolul lui E. 1908. 1972. Aeschyli tragoediae sex. Veneţia. compoziţii în care combinaţiile' de ritmuri. Ar fi de ajuns să cităm. Prefaţa la ed. 1914. Originea familiei. Londra. 9. Vettori şi H. p. De asemenea. Londra. Editura Tineretului. ESPLA. fragmente din Perşii. Lemerre. Manuscrise: Archetipul ms. Perşii. Eschil. Histoire du texte d'Eschyle dans l'antlquiti. sau invidia zeilor izbutesc uneori să-i ucidă. nr. L'Anti-quite Classique. Washington. II. J. Eschil. Weidmann. Studi eschilei. N. sînt expuneri de idei şi « threnosuri» (cîntece de jale). nebiruit. Dar. Hei-denreicb. Eschil. Die attische Tragodie des Aischy-H Leipzig. Der verlorene Aeschylus. Ried ls > 1931. 1964. oricît s-ar înfăţişa ea sub aspecte sacre. acel « hybris • al personalităţilor de înaltă răspundere. I. Cami-lar. Septem quae supersunt tragoediae.lui Canter.n. 1949. VI î. Lebeck. Promethie und Orestie. Wila-mowitz. nu a adus pe scenă oameni. în urma unor intrigi. Supplementum Aeschyleum. 1942. Bucureşti. oricît ar ocupa teroarea un loc de frunte în opera lui E. dureros sau teribil. Univers. Editio princeps: Aldina. în elaborarea sentimentului care domina un personaj. p. Pasiunea lor este puternică. sec. Interpretationen. publicată la Paris. germ.d. Bucureşti. jî. 1935. să împiedice un conflict armat între Egipt şi Assiria. Tragoediae Berlin. &. Perşii. W. A. 1963. Weidmann. IQP<. Potrivit tradiţiei. Acest codex conţine toate cele 7 tragedii păstrate. A călătorit mult. H. Dindorf. aceste strofe de o superbă alură în care totul este măreţ. Aischylos und Athen. în vederea stabilirii unei punţi între ceea ce se vede pe scenă şi ceea ce se petrece în ţesătura viitorului. Wilamowitz-Moellendorf.e. Paris. ?). simbolizînd înţelepciunea populară. Oxford. a tragediilor. Cultura Naţională. Trencsenyi-Waldapfel. p. Berlin. Thomson. 53 —206. simplă şi teribilă. Marile motive ale tragediei din totdeauna de la el provin: ineluctabilul legilor destinului. H. de Gruyter. Jacqueline de Romilly. Murray. de H. X sau XI. 1963. face parte din mijloacele obişnuite ale lui E. începe odată cu creaţia lui E. supraoameni sau semizei. « Cîntate de cor şi susţinute de melodie.. Cei şapte împotriva Tebei in LE. Editura Tineretului. Maddalena. Bucureşti. Paris. 1518. iar curajul cu care înfruntă destinul. cuprinde şi Scholiile la Escbil. Akademie Verlag. paul Mazon. Lipsa de izvoare autentice şi marele număr de legende create în jurul personalităţii sale duc spre concluzia că ar fi fost un personaj fictiv. Eumenidele. Weidmann. fragmente din: Agamemnon. Prometeu. 1895 şi de U. cu unele lacune. a trăit în Samos. Tragoediae Leipzig. Traduceri: Leconte de Lisle. Interpreta-zioni eschilee. I. F. Ediţii: ameliorarea textului continuă cu ed. ■. moştenirea păcatului. |aul de Saint-Victor. «leder. un alt ms. XIII şi XIV au la bază aceste două codexuri. simplă. Spectrum Books. Paris. 31. 1968. nici experienţa lui morală nu s-au mai putut repeta. 1958. Moartea şi-a găsit-o la Delfi. ^aris. Florentinus. 1928. 1926. Orestia. în afară de acest aspect al spaimei. Sofocle. 1924. Stanley. 1971. ar fi fost trac sau frigian de origine. Mc. presimţit din trecut. a utilizat moştenirea lirică' ducînd pînă la desăvîrşire compoziţiile corale. Wecklein-Vitelli. contrastul între glasul naturii şi acel al unei ordini superioare. Paris. a izbutit. nu este lumea lui Kierke-gaard. multe alte aspecte au fost studiate şi au deschis posibilităţi noi în exegeza generală. ed-IV. Les Belles Let« tres. atît de caracteristic eschilean. Aeschylus. Paris. Eumenidele în ALGr. retipărire In Aeschylos. REFERINŢE CRITICE.. A. Venise în Grecia ca trimis al regelui Cresus. &. 1881. Oxford. Weil. ca să spunem aşa. Frenkian. fundamentală este cea a lui &. A Collec-tion of Criticai Essays. Coli. Ithaka. odată cu prima ed. ed. F. de simetrii şi de muzicalităţi au o strălucire şi o maiestate care n-au' mai fost atinse. Pren-tice-Hal). se află la Florenţa: Codex Mediceus. Bucureşti. Sofocle şi Euripide. Theâtre. IV a Originii Familiei în Opere. F. aceste strofe ardente şi grandioase au dezlănţuit în suflete un fel de beţie şi au înmărmurit desigur mulţimea» (M. Les Belles Lettres. 1939. următoare. Hermann. Robert Lennig. Berlin. Fabulist.--------^ . Devenit sclav (Herodot. important. Abrens. 1946. Teatrul universal. în care gînduri adinei apar în mod vag sub metafore splendide şi comprimate.

în care sînt consemnate şi fabulele ce-i sînt atribuite.delfic. carte populară de mare răspîndire în primele secole ale erei noastre. O E. este considerat drept cel mai de seamă povestitor de fabule şi apologuri din . Toate aceste amănunte s-au concentrat în aşa numitul « roman al lui Esop ».

studiază influenţa şi interferenţele fabulei asupra şi în literatura cultă. Bătrînaşi doctorul (nr. Ţinînd seama de faptul că fabula de factură populară urmăreşte. O OPERA. Frankfurt am Main. timp care se dovedeşte mai dibaci în vorbe duh decît stăpînul său.n. la nevoie. 87 Chambry). iar în al doilea rînd. II.e. incluzînd misiunea în Egipt şi ntrecerea » în dezlegarea cimiliturilor cu ■aonul Egiptului. de pildă. reapare în literatura orală sau scrisă a diferitelor popoare. Solon. ilustrează. în Păsările (v. Leipzig. Culegerea' mai include ghicitori. sec. 313 Chambry). iar în iespile (v. Bodleianus. un oarecare ad de convenţie. publică sub titlul Logon Aiso-veion Synagoge (Culegere de fabule esopice) prima antologie de povestiri « esopice ». era îngroşat cu trăsături 'orme..d. cel moral.E. Palatinus 269. prezente fiind.n. N. XIII. 1448 şi urm. pe scenă în scopuri didactic-moralizatoare. sînt elogiate prin exemple concrete o serie de virtuţi.sec. sec. înfăţişează mai mult sau mai puţin leî caractere umane. Călugărului bizantin Maximos Planudes (sec. restrînsă. 159 Chambry). sau alegorice. mitice. Mythologia Aesopica ex Bibliotheca Palatina. 1952. prin concizie uneori chiar exagerata-"Lipsesc înfloriturile retorice cît şi figuri'® de stil şi vorbire. 1925. 1958. într-un timp cînd şi alţi «înţelepţi» ca Tales. ca pe i reprezentant al propriei ei culturi. V î.a. pe de alta parte. proverbe. La fable . datorită lui Babrios şi Fedru. iar comentatorii literari. îl înfăţişează plin de bun simţ. Ribezzo.e. calităţi şi cusururi. un discipol al acestuia. XIII. etapa babilonia. XIII.e. ed. Zeus şi Apollo (nr. Esop. Paris. voi. REFERINŢE CRITICE. H: Casiniensis 94. note şi glosar la Esopia. în sec. învăţămintele pe care viaţa însăşi le oferă oamenilor. ca expresie filosofico-etică. plante. M. J. Lui i se datoreşte apariţia. IV î. sinceritatea. cum ar fi Păstorul şi marea (nr. plin de falsă sau i reală măreţie. cuprinzînd cele trei etape ale vieţii sale. Nevelet.a. Bucureşti. pe cea a Vul-rului şi Melcului. sec. III. 311 Chambry) sau Păstorul şi puii de lu% (nr. 1479. găsim cîteva fabule scrise sub formă de dialog. cimiliturile etc. în această apro-ere există.). Licurg sînt priviţi cu respect şi veneraţie. a cunoscut o mare răspîndire. maximele. colecţie care s-a bucurat de o bună primire din partea publicului şi a fost folosită ca material didactic. XV. Succesul de care s-a bucurat acest gen de proză gnomică în secolele VI şi V î. 651 şi urm. răspîndirea scrierilor în proză scurtă. preluat de la modelele nilare din literaturile orientale: leul regele» animalelor. rsonaj desprins din povestirile sale. 1938. Unele povestiri esopice sînt populate cu personaje umane. Povestirile şi maximele esopice. Chiţimia. ţinuturile mesopotamiene şi cele din Orientul apropiat. XV. cît şi cea literară este inegală. trebuie luat în considerare cu multă atenţie. Esope. Teo-dorescu — S. sec. ultimele două conţinînd o concluzie moralizatoare. dragostea de muncă. ESPLA. crud. al [I-lea î. în Samos. Milano. precum fidelitatea.. IV e.) sub chipul mi bătrîn grotesc. să devină subtil ironic. N. ca Stomacul şi picioarele (nr. vulpea. Illinois.. Lucian. sub numele de Esopia.. ibzuit. Aesopica. Nuovi studi sulla origine e la propagazione delle favole indo-elleniche communemente ditte Esopiche. V î. în culegere au pătruns şi istorioare morale în care personajele sînt arbori. sec. lupul. incluzînd fabulele. de preferinţă vulpea. sol al regelui lidian Cresus. este iertător. reflectă ceea ce este general uman. critică. lupul.). XVIII.e. Aesopica. B. satira este aproape absentă în creaţia esopică. XIII. Ştrad. Valoa^ rea lor. V: Vaticamus777. poetul comic. bunăoară. XII. R. text şi trad. ociindu-1 la creaţia autorilor de comedii înfăţişîndu-1 adesea pe ceramica vremii tdeosebi în sec. amintind de personajele corneei atice din sec. Cărţile populare în literatura română. majoritatea însă se înfăţişează ca naraţiuni de 10—12 rînduri. cum ar fi Mincinosul (nr. iar vulturul se dovedeşte a fi ia dintre cele mai de temut păsări de udă. 1927.n. Bucureşti. conţinutul străvechilor istorioare. nici E. sec. Les Belles Lettres. pe care-1 convinge să lunţe la război. sec. se lasă deobicei înşelat i vulpea cea vicleană. IV: Pala-nnus 367. E. Nastratin Hogea ş. Studiul Introductiv. Augustanus (Mona-ceniss) 564. Ediţii: Editio prin-cePs. ed.n. Fabule.n.n. Leipzig. XIV. Univers. ca persoană fizică. forţe ale naturii ş. Idem. In schimb. neîndoielnic. XIV) i se atribuie redactarea îngrijită a ultimei variante care.n. «biografia» lui E. naturaleţe. 1970. 1610. în primul rînd. I. Editura pentru Literatură. Teubner. 1852. începînd din sec. manifestări specifice unor categorii sociale. Ca erou de «roman» popular.ează fabula Vulturul şi Vulpea. Fabulele cu animale constituie. Perry. care tind să înlocuiască poemele gnomice. sec. Numeroase fabule şi apologuri. 121 Chambry). vulturul i. I î. Halm. După modelul unor vechi fabule din Persia.e. La fable antique.e. iar cealaltă. Fabula face acum parte din arsenalul de exemple care stau la îndemîna retorilor şi oratorilor pentru indiferent ce teză susţin. Fabulae Aesopicae Col-lectae. promovate de Teo-frast. pătrunde şi în literatura populară românească. III: două Laurentiani. Fables. Este mai mult decît probabil că ele i circulat în Grecia arhaică anterior iocii cînd este plasată în timp biografia i E. Opera esopică este vătuită din mici naraţiuni în proză. 1972. Tr. Parisinus 365. prefaţă şl note. A. . Diaco-nescu. leul. înfrumuseţate prin ritmul versului şi îmbogăţite p'rintr-un substrat satiric care ţintea actualitatea politică şi socială. Cărţile populare în literatura românească veche. îl aduc pe E. XV. dar şi în ipostaza de critic care e.. Bucureşti. Fabule. Chambry. XV. La rîndul ei. 55 Chambry). cumpătarea. Dialogul morţilor. istituit pe date biografice fictive. şi I e. •istoîan. Corpus fabularum. aparţi-nînd producţiei literare populare. Bucureşti. odată 77 Euripide cu preocupările peripatetice despre natura caracterului uman. a «înţeleptului» Esop. nu a fost dat uitării. Manuscrisele se Împart în cinci clase cuprinzînd următoarele codice mai importante: U Parisinus 690. 1963.>p 76 tichitatea greacă. aceasta a circulat în două variante: una. Animalele-irsonaje. Portretul ic al lui E. Hausrath. Biaconescu. ed. cimilituri. unde literatura fabulistică şi reprezentarea ei plastică se bucurau de o deosebită preţuire. în sec..m. La rîndul său. Traduceri: I.ena 1-a adoptat pe legendarul E. Cartojan. Adevărata glorie a culegerilor de fabule este însă atinsă în sec. Heraelide din Pont. basme cu substrat moral. să dea sfaturi practice de comportare în viaţă. dovadă a strînselor legături cultu-le dintre Grecia. Esop. cînd. însoţit deobicei de . Ambrosianus 481. 1926.. cum ar fi Alexis sau Platon. schimb. sec. «Romanul» esopic. Na-poli. Comedio-grafii epocii. avînd chiar şi un sîmbure dramatic. Parisinus 1277 sec. Demetrios jin Paleron.n. A. 1935. deprinderi bune şi rele.ura unui animal. 1901. Asemenea nara-ini cu personaje din lumea animalelor iar în literatura greacă încă din sec. altfel. Stilul acestor povestiri se caracterizează prin simplitate. Bucureşti. care nţin o învăţătură morală. Pentru varietate. XIV. NOjgaard. călătoria în Grecia. devin o specie a poeziei culte. . procentul cel mai ridicat din ilegerea atribuită lui E. părăsind anonimatul. sub alte întruchipări: Eulenspiegel. Ber-toldo. opera lui Hesiod sau în cea a lui Arhi-h. îl ăţişează în trei etape distincte: sclav unui anume Xanthos.

J. o personalitate de răscruce în evoluţia genului tragic. mai ales. Misogin. E. Raţionalismul său demitizant. Hippolytos (Hippolit). Pella. I-Copenhaga. înclinaţia dovedită pentru societatea filosofilor. retradus de către Arnold Bronnen. EURIPIDE [Euripides].e. Esopia sau viata şi pildele prea înfelep. Folti-ceni.e.n. a fost totuşi cel mai uman dintre tragici. (480 î. a fost.. îl califică drept precursorul artei noi din toate timpurile. mizantrop. E. Cele 18 tragedii care ne-au rămas în întregime din cele aproximativ 90 pe care se presupune că le-ar îi scris. acuzat de ateism. Macedonia). fiul lui Mnesar-chos şi al lui Cleito. Saidman. 1964. 1909. In româneşte de Elena Davidescu. dintre care cităm: Alkestis (Al-cesta). ed. Esop. Poet tragic.n. Troiades (Troienele). Cel mai modern dintre tragicii greci. Romanul esopic: M. Romanul lui Esop. Sala-mina — 404 î. tului Esop. Editura pentru literatură universală. Pasiunea lecturii. 1962. prin contradicţiile pe care teatrul său le-a inclus. Sado-veanu. Bucureşti. fascinaţia lumii sale pasionale. dar. voi. absenţa oricăror ambiţii politice îl singularizau în «agora». revăzută şi Îngrijită de.grecque avânt Phădre. Ion.U. Bacchai (Baccan- . Iphi-geneia en Aulidi (Ifigenia în Aulis).

sosirea Andromacăi. Nenorocirile Atrizilor. Gîndirea lui E. Alcesta. cît de realista desfăşurare a efectelor scenice. Amestecul mitului cu realitatea. s-a deosebit prin viziunea sa cu privire la divinitate. Medeea. priD pasiune. aspectele succesiv dezvăluite ale unei idei sau ale unui eveniment. preocupîndu-se mai puţin de frî-nele impuse de voinţa omului. amestec înlocuit uneori prin antinomie. Se pare că E. decît pentru a se uni» (Guy Rachet. a putut fi cu uşurinţă învinuit de ostilitate faţă de religia dominantă. Elektra (Elec-aJ. Phoinissai. a evoluat însă în aşa fel. uneori actualul şi realul depăşind imaginaţia mitică. Caracterul posomorit. în observaţii sceptice. pentru a-şi afla loc în inovaţia pur teatrală. un anumit curaj de a duce ideile pînă la capăt nu au avut nevoie de susţinerea vreunei inovaţii tehnice. a murit cu un an înainte de autorul Antigonei. obiectivul predilect de cercetare al multor comentatori contemporani. la un moment dat. nici veleităţi politice n-au influenţat modul de viaţă al lui E. Două acţiuni lipite oferă şi Andromaca. ar fi scris 70 pînă la 90 de piese. viaţa retrasă pe care a dus-o. ceea ce gindea. prin sentiment matern. înfruntarea Elena —Hecuba. în linii mari. nici dintr-o familie cu bună stare ca Soîocle. care formează. Poly-xena şi Polydor. La Tragedie grecque). constituie dealtfel una din caracteristicile scrisului dramatic al lui E. autorul Alcestei s-a format în mediile intelectuale obişnuite ale Atenei. se poate spune că fantezia lui şi-a tăiat singură aripile: pregătirea în prealabil a spectatorului prin prologul povestit. să privească sceptic mitologiile. în Ifigenia In Taurida şi mai ales în Baccante) poate fi remarcată preponderenţa iraţionalului. Iphigeneia en Taurois (Ifigenia în Taurida) şi drama satirică Kyklops (Ciclopul). Nici eupa-trid ca Eschil. în ultima vreme. E. unde a şi murit dealtfel. prin forţa lucrurilor. fiica Elenei. că eroinele sale se disting prin feminitate. în gare bărbatul şi femeia au o egală importantă şi în care se întîlnesc mai curînd pentru a se înfrunta. tatăl copilului ei. are ca personaj principal pe soţia lui Priam. să redea întregului o înfăţişare neaşteptată. Nu există acţiune unitară la E. Dar. tragedia. Piese unicate: Alcesta. în mai multe categorii. a bătrînilor. Totuşi. E drept însă că după moarte renumele lui E. (Fenicienele). sentimentele familiale ca şi naivităţile. mulţumindu-se să exprime din cînd în cînd. Dintre ele ne-au parvenit numai 18. toate slăbiciunile. nu a adus nimic nou în economia dramei. preferinţa pentru tovărăşia filosofilor şi a oamenilor de calitate. Ciclul atic: Herakleidai (Heraclizii). a contribuit în mod decisiv la gloria scriitorului. care se exprimă prin nevinovăţie. Iată clasificarea tematică: *• legendele războiului troian si Reîntoarcerea eroilor: Troienele. întîi. Poetul nu ezită să facă apel la rezervele mitologice legendare. Nici preocupări religioase. Spre deosebire de Eschil (şi chiar de Soîocle). •jj. 4. An-"■ornaca. în aşa fel încît. Este vorba de răzbunarea reginei pentru moartea copiilor ei. Este neîndoielnic că n. Graţia şi calitatea expresiei. Ciclul teban: Baccantele. a ştiut cel mai bine să exprime ingenui-tăţile tineretului. iar influenţa pe care a exercitat-o asupra confraţilor săi a durat. Orestes (Oreste). a exprimat pe scenă sentimente şi pasiuni. Ciclopul. aluzii la contextul politic al epocii.? tăcutul şi întunecatul prieten al sofiştilor. Ifigenia în Aulis. prin calităţi şi prin defecte. naivitatea instinctivă a personajelor. într-un anume sens cel mai uman dintre tragici. Pentru întîia oară. Heracles mainomenos (Hera-cles furios). O E. Fără să fie ateu propriu-zis. E. Este deajuns să constatăm că opt din piesele sale poartă nume feminine şi alte patru numele corului. interesul se concentrează asupra relaţiilor dintre fosta soţie a lui Hector şi Neoptolem. din poemele funebre în onoarea celor căzuţi în expediţia din Sicilia şi dintr-o Odă îh onoarea lui Alcibiade. 5. adevărate tablouri «de gen». apoi. Hecăbe (Hecuba) Troienele. şi moartea lui Neoptolem. E. poate fi considerat ca fâcînd parte din aceeaşi generaţie cu Soîocle fiindcă. dragostea şi gelozia. într-un mod paradoxal. Piesele care ne-au rămas au fost clasificate după teme şi. mai ales pentru a extrage din înfruntarea lor un maximum de interes dramatic. Textele sale abundă în maxime filosofice. compus din femei. Hiketides (Suplicantele). la Roma. nu a adus nici o inovaţie însemnată în spectacol şi nimic nou în economia dramei. în reflexiuni morale. asupra profeţiilor şi asupra divinităţii care le protejează. Archelaos. moartea lui Astyanax şi prăbuşirea Pergamonului. spre deosebire de predecesorii săi. un raţionalist reprezentant autentic al acelei « Aufklărung » greceşti. Troienele. Urmează fuga Hermionei. Baccantele au determinat în istoria teatrului o adîncă modificare de substanţă. De fapt E. Ifigenia in Taurida. « Toate 79 Euripide măreţiile. Ifigenia. Molossos. Hi-polit.oi descoperiri ar putea schimba ierarhii Ş1 orientări generale. cea mai importantă piesă din primul ciclu. ucis într-o cursă organizată de fiul lui . nu s-a bucurat nici în timpul vieţii de o deosebită recunoaştere din partea concetăţenilor săi. alternîndu-le cu elemente de un incontestabil realism. E. tot ceea ce instinctiv colcăie sub învelişul convenţiilor şi al intereselor irumpe în acţiune pentru a mişca sufletul spectatorilor. pentru ca. Departe de Atena. nu se mulţumeşte să pună în discuţie pe zei. subtilitatea gîndului şi a emoţiei. 2. dar şi arta consumată a vorbirii. aşa cum se va întîmpla mai tîrziu la Racine. poetul acordă femeii şi îndeosebi feminităţii un rol deosebit în dramă. Totuşi. dovedesc o mare varietate de teme şi preocupări. Hecuba. îşi menaja contemporanii. deşi cu 15 ani mai tînăr. precum şi numeroase alte versuri disparate din tragediile pierdute. vestitoare a morţii Polyxenei. Tot Hecuba este personajul principal din piesa cu acelaşi nume. El aruncă discreditul asupra oracolelor. filosof al scenei. E. prin gura personajelor sale. atît cît a durat în Grecia şi. în afară de acestea. cu Oreste. ştiinţa discursului şi a duelului oratoric au dat scrisului său o autenticitate şi o seducţie deosebite. încît în ultimele sale opere (în Helena. imperfecte. Elena. facilitatea de a fixa în maxime adevărurile înţelepciunii curente.: episoadele şi ramificările intrigii parvin adesea să risipească interesul. Stilul lui E. I se mai atribuie şi tragedia Rhesos. Dimpotrivă. E. Inovaţiile de gîndire.Euripide 78 lele). a depăşit pe al tuturor celorlalţi tragici atenieni. pare dealtfel discutabilă. misoginul E. a copiilor. Acţiunea — dezlînată — comportă patru episoade fără legătură aparentă între ele: plecarea Cassandrei cu Agamemnon. rămîne însă. rezolvarea acţiunii prin « deus ex machina» au aflat compensaţie în sporirea pateticului şi în complicarea intrigii. desăvîrşind prin mijloace personale tot ceea ce educaţia cetăţii izbutise să-i creeze ca temelie de cultură. accepta credinţele curente. Misoginia lui E. pentru uşurinţa studiului. după cum îl definesc eleniştii. 3. pasiunea lecturii definesc personalitatea acestui scriitor. ne-au rămas fragmente din compoziţiile sale elegiace. a cărei autenticitate este însă contestată. toate actele eroice şi toate laşităţile se găsesc în caracterele lui Euripide. toate mizeriile. Medeea. Spre sfîrşitul vieţii s-a retras la regele Macedoniei. deosebirile de concepţii dintre el şi predecesorul său imediat sînt adînci. în primul rînd. de care îl înstrăinaseră neplăceri familiale. ca posibilităţi de gîndire personală.

Cuvintele pe care le adresează lui Ahile nu pot fi repetate fără emoţie: « Străine. Aşa. a lui Oreste. nu vreau să mori pentru mine. . dramă satirică. Paris nu ar fi luat cu el la Troia decît fantoma adevăratei regine. cît şi în celebra sa monodie. Fiica lui Agamemnon este evocată ca o fiinţă ingenuă şi eroică. mergînd la moarte cu demnitate. a lui Menelau. ură care îi îndemna să asiste bucuros la umilirea Hermionei. în Helena e vorba de regina Spartei care se află în Egipt. la Sparta. de exemplu. Ciclopul.Agamemnon. deşi cu regretul vieţii pierdute. una dintre ultimele piese scrise de E. Din ciclul Atrizilor şi al Reîntoarcerilor (Nostoi) fac parte cîteva din cele mai izbutite piese ale lui E. Ifigenia îşi mărturiseşte simţămintele în scena cu Agamemnon. este inspirat din cîntul IX al Odiseei şi are drept temă victoria inteligenţei abile împotriva brutalităţii.. După sfîrşitul războiului troian. nici să ucizi pe nimeni. ar fi fost dusă de Hermes. Menelau o va regăsi şi o va lua cu el acasă. conform unei vechi tradiţii. S-a explicat incoerenţa dramei prin ura atenienilor împotriva Spartei. unde. este considerată de mulţi drept lucrarea sa cea mai de seamă. Ifigenia In Aulis.

s-a moralizat şi s-a spiritualizat. ca şi în idealul individual. sec. G. Apollo bţinuse de la Parce viaţa lui Admet î schimbul altei vieţi. din care celelalte două piese. critică cu comentarii. Weidmann. DrPQ. Teubner. că dincolo e unele manifestări de simţ critic. pentru a căpăta pe acela de model. Poate că este interesant. 471. XXXII. 1778. poetul trebuie să prezinte o tetralogie şi să ceară un cor. « Graţie educaţiei. Din per-unajul relativ secundar al Fedrei. trece pe primul plan în preocuparea cetăţii.). idealurile aristocratice nu sînt uitate. Subli-iind cruzimea şi. XII sau XIII. de la tehnică ■olul corului se afirmă primordial în cţiune) şi pînă la concepţia în care raţiu-ea omenească se înfruntă cu exaltarea redinţei religioase. gustul mulţimii. au păstrat In schimb tragedii In plus: Palatinus nr. un juriu destul de Scriitori greci şi latini — c. Sâmtliche Tragddien und Fragmente. 2712. evi-en'tă mai ales în scena finală a dialogului a Teseu.luripide 80 81________________________________________________________________Euripide numeros şi exigent. Paris. pe poeţi. Reprezentaţiile — aşa cum observă Victor Martin — au loc exclusiv cu ocazia unor sărbători religioase. Vatican. sec. şi cu dezvoltarea tragediei. Vaticanus nr. Medeea este cea dintîi feministă din istoria culturii. 909. 417. 1874 acordată pasiunii în stabilirea răspunderilor morale. prin varietatea influenţelor pe care le-a suferit. Medeea face parte dintr-o trilogie. ulgaritatea fiicei lui Agamemnon. Dintre postu-lanţi. Wilamowitz-Moellendorf. 1867 — 1868. prieten l lui Admet. Omul nu mai poate fi despărţit de cetăţean. sacrificiu la care }ţia iubitoare consimte. nr. în general. XIV. 1694. Teubner. O OPEEA. XIV. a unei mulţimi formate la spectacolele tragice. Veneţia.. Dar. soţia regelui tesalian Admet. El a făurit modernitatea. fi-. sec. Heimeran (cu trad. ed. comun grecilor şi «barbarilor» elenizaţi ai Orientului apropiat. arta scenei şi gîndirea morală pe «rumuri de la care nu s-au mai abătut. în evoluţia ideilor Şi a moravurilor elenice. Herahles. Seek. o prelucrare Eumenidelor eschileene. Paideia). Nu este vorba. llcesta şi Medeea — inclasificabile — me-tă menţiunea pe care arta lui excepţio-ală o reclamă. trei erau aleşi să-şi prezinte opera.. Ediţii: J. Leipzig. regi. decît acelea care consideră pe eroi ca pe nişte zei umanizaţi?» Fapt este că. Finalul este un adevărat triumf al fărădelegii. Kirchhoff. apoi. Ele îi dau sfaturi de moderaţie. s-au pierdut. cu un eşec. în TT Pentru viata individuală. Berlin. 1898 — 1902. dar se simt solidare cu aceea care îndrăzneşte să privească societatea din perspectiva femeii conştiente de valoarea ei. Vrăjitoare şi magi-ciană. în oarecare măsură. unde o aşteaptă regele Egeu. .şi mai ales Racine — vor face eroina rincipală. tragedia greacă nu a avut doar rolul cathartic pe care i 1-a menţionat Aristotel. Şi totuşi rămîne feminină în ciuda personalităţii ei voluntare. Florenţa. o personalitate de răscruce în evoluţia poeziei tragice şi. trage-ia face multe concesii substratului le-endar şi sugestiilor mitice ale cultului ionisiac. nu este numai modern. odată cu E. Oxford. cea mai nportantă piesă a ciclului atic. ar nu e mai puţin adevărat. Cambridge. E. de scriitor. de exemplu. Premiul III echivala. sec. iaccantele au provocat şi continuă să rovoace aprige discuţii. are o raţie şi o mîndrie puţin sălbatică. Acelaşi sens critic şi protes-itar îl are tragedia Oreste. Philoktetes (Filoctet) şi Diktys (Dictis). Prinz şi N. E. eroina tragediei seamănă în jurul ei crima şi nenorocirea în clipa în care Iason o părăseşte. 3 voi. a servit drept motiv de inspiraţie -agicilor moderni. Nauck. 1778 — 1788. Oxford. de la Copenhaga. 1923 — 1927. germ. 2. purtător de eu-una). Manuscrise: ms. a contradicţiilor pe care le-a inclus. iar. Veneţia. orientînd arta scriitori-iască. sec. Electra. XIII. Heracles. nu o părăsesc o singură clipă. Florenţa. care alcătuiesc corul. El este o instituţie oficială. III. ms. Musgrave. îalaltă care ne-a rămas. Medeea are adîncime. ci devin proprietatea unui număr din ce în ce mai sporit de oameni liberi pentru a sfîrşi în întregul demos» (J.. Louis Meridier şi Lfion Parmentier. umanismul său. — acele Medei. ci Universalul» (Werner Jăger. Wecklein. wteva trăsături îl definesc în calitatea lui "i. II. cuprinde ms. 1832— 1840. A. Nu era vorba de a se urmări părerea cunoscătorilor. «Alte naţiuni au creat zei. Femeile din Corint. Piesa are excepţionale calităţi de til şi conţine scene emoţionante. Gîndirea greacă se formează pe plan politic. în primul rînd. Adevărat monstru moral. Leipzig. cultul eroilor s-a generalizat. A. 1854. cine ar putea contesta impudoarea eroinelor lui E. Rolul tragediei ca factor educativ s-a precizat mai ales în timpul lui E.. Laurentianus. Alcesta este mai curînd dramă satirică decît o tragedie. Mai mult încă. A. stau la baza tradiţiei bune a textului tragediilor lui E. 1899. Barnes. la misticism. Dindorf. Hippolit este. acele Sthe-neboie care nu ezită să-şi arate cu sinceritate dorinţele sensuale. predilecţia pentru idei. 1909. vigoare tragică şi conştiinţă în fărădelege.şte. dintre care una s-a pierdut. Laurentianus nr. Tragoediae. 2 voi. Berlin. Les Origines de la pensie grecque). ea îşi ucide propriii copii pentru a se răzbuna pe tatăl lor. despre posibilitatea de a-şi considera viaţa şi destinul cu eroică detaşare. sec. 287. Pentru a participa la un concurs tragic. ed. în toate sensurile pe care le Putem da acestui cuvînt.Pia de artist. desigur. Leipzig. Numai grecii au format oameni. ed. E. Ei n-au descoperit Subiectivul. 1503. dacă sînt în tare». R. Hippolytos ste-hanophoros (Hippolit. moarte e care E. aceleaşi piese sînt pline de precepte şi sentinţe morale. acele Fedre. în schimb. a nuanţelor pe care s-a străduit să le exprime. jeilea rînd. iar competiţia — atît de apropiată sufletelor greceşti — hotăra clasificarea prin intermediul juriului. Les Belles Lettres. de om: în ynmul rînd. aceea a reprezentativităţii. despre puterea lui spirituală. Ediţii parţiale: U. Bude. Alcătuirea juriului dovedea o preocupare constantă. va readuce din infern pe Jcesta. să observăm că teatrul atenian nu este subordonat iniţiativei private. ed. spirite înalte. XIII. Totul este ne-şteptat în această tragedie. de o convertire a lui E. Vernant. XIV. P. B. Parisinus nr. ea nu coboară din văzduh decît pentru a pleca spre Atena. dimpotrivă. în asemenea condiţii. Milnchen. « democrati-aază» mitul care la Esehil şi la Sofocle 3 deosebea tocmai prin măreţie. A. cuprinde: Marcianus nr. acea « arete ». a scris două tragedii în jurul lui [ippolit. Aşa. sec. îl defineşte ponderea <asă-mă să salvez Grecia. rămîne. Aceste patru ms. pe de altă parte. iar toate respiră o înaltă concepţie despre om. Les Trag4-dies. E. Dintre piesele lui E. Hippolit-ul lui E. Mai * «'Us de toate însă.. cînd transformarea ştiinţei secrete într-un corp de adevăruri divulgate s-a definitivat. 172. Acest tînăr erou dispreţuieşte irmecele Afroditei şi o slujeşte pe Arte-îis. o dramă î care elementele patetice se îmbină cu 3le comice. în acest sens. pentru a înţelege influenţa spectacolelor tragice. Ea a contribuit esenţial la formarea unui tip ideal de umanitate. Euripides. Editio princeps: Aldina. pe eroi . teoriile raţionaliste ale lui Euhemer «sînt mai străine de adevăr. Seneca . Beck. care. Vvr. îngrijită de Marcus Musurus. Euripides. 1855. euripideice se Împart In două clase distincte: A. XII. Dar. S-a născut oare tragedia din cultul eroilor şi din ritualurile funerare sau. ci. Din ciclul teban. Eroul îşi pierde caracterul de talisman. 4 voi. în orice caz. Rareori eniul scriitorului grec a reuşit un amestec îai potrivit de elemente aparent contradictorii pentru a crea situaţii şi personaje de-a dreptul fermecătoare. o înfăţişează pe scenă. deşi mai puţin valoroase decît cele de mai sus. Este vorba de moartea Alces-i\. re totuşi grijă să mulţumească în final e toată lumea demitizînd pe zei. O anume virtute. Coli. controlată de stat. După co apare într-un car purtat de dragoni înaripaţi.

Elliot. Leipzig. Garzya. W. parţiale în Teubner. B. Schwarz. ed. iUniv. Viena—Leipzig. Alt. He-cuba. N. Hans von Arnim. E. 2 voi. A. Leconte de Lisle. Scho-lia graeca in Euripidis tragoedias. A. Texts from Oxyrhynchus AS Pap. Editarea Scholiilor: editio princeps: Aldina. 3 voi.. Thiătre. 1970. 1970. 1534. Bănescu. Euripide. Oxford.. în aceeaşi editură: K. Euripide. 1931. A. Nauck. Theătre.. Socec. Donovan. Press..d. Euripide. W. 1887 — 1891. cu note de J. Hakkert. Hecuba şi Ifigenia în Aulida. Holder-Pichler-Tempsky. Toronto. Dindorf. Oxford. 1969. Paris. Veneţia. Ifigenia în Taurida. Paris. 1973. incepînd din 1909.d. Charpentier. Helena. 1863. Euripide. P. Daitz. Craiova. Pessoneaux. f. Bucureşti. 1964. Berlin. I. 3 voi. V. S. A. Dulfu. 1905. Ifigenia in Taurida.Însoţită de un studiu asupra dramei şi ample comentarii. Euripides Tragddien. f. G. Traduceri: E. Medea. E. Euripides Papyri. Le-merre. Biehl. . Heraclidae. Ifigenia in Aulida. Scholia graeca in Euripidis tragoedias. 1972. Zwolf Tragddien des Euripides. Racine. Troades.

245 — 261. Paris. Die Sinneshrise bei Euripides. Winter. Cultura Naţională. 1967. soţia regelui etiopian Hydaspes. 1909. Constantin Manasses şi Theodoros Prodromos. REFERINŢE CRITICE. Ciclopul. Alcalay. cu naufragiul corăbiei greceşti pe malurile Nilului. Tradicion y aportacion personal en el teatro de Euripide. Per-rotta. Cartea Românească din Cluj. E. A. 1963. Bucureşti. A trăit pe vremea împăratului Aurelian (270—275). O calitate remarcabilă a acestui roman constă în faptul că autorul nu deapănă întîmplările de la începutul lor. Milnehen. Bucureşti. alţii trăgeau să moară. fragmente din: Medeea. A. cuprinde studii de Kanier-beeck. Entretiens Hardt. A collection of criticai essays. punctate de despărţiri şi regăsiri. Prentice-Hall. Călăuziţi şi ajutaţi de preotul egiptean Calasiris. semn că măcelul tocmai se sfîrşise. căci se vedeau laolaltă ramă- . scrise de Aehilleus Tatids şi suita de romane bizantine aparţinînd lui Eustathîos Macrembolitul. romanul a cunoscut un deosebit succes în Moldova sec. Form and Function of the Scenic Place. Haricleea. 1971. Spec-trum Books 1968. Conceput după schema obişnuită a romanului grec antic. 1925. Ultimul. Emesa. Teză. Ifigenia in Taurida. care expune copilul împreună cu cîteva semne de recunoaştere. voi. The Tragedies of Euripides. Decharme. Paul Mas-•queray. etc. Euripide et Athenes. Eschil. E. Londra. pornind pe mare spre Egipt. în Etiopia. colectiv Euripide. Grube. Handlungsmotive Euripideischer Dramen-gestalten. H. tinerii ajung. Sofocle şi Euripide. 1965. unii îşi dăduseră sufletul. Autorul romanului Aithiopika (Etiopicele) în 12 cărţi. The Drama of Euripides. Hecuba.C. Rondich. corabia pe care se află se abate spre una din gurile Nilului unde este jefuită de piraţi. tinerii părăsesc localitatea Delfi. 1930 . firav încă în Ciro-pedia lui Xenoîon. Englewood Cliffs. Sub numele Iliodor. Heidelberg. Euripide. dar sortită unei cariere deosebite. Webster. Fren-kian. venit în fruntea unei solii greceşti care aducea cinstire lui Neoptolem. L. Alcesta In LE p. Viena. Alcesta. cu o viziune de coşmar: « ţărmul era acoperit cu oameni care fuseseră omorîţi de curînd. Paris. Hourmouzoades. La Vie d'Euripide. Univers. Diller. Bibliothek der klass. Euripide. sortită morţii.W. Llviu Rusu. în ALGr. reeditare. / tragici greci. chiar din sec. Romanul se încheie prin căsătoria lor. XVIII. Pen-siero e tecnica dramatica in Euripide. fiind tradus în româneşte din iniţiativa episcopului Leon Gheuca. care înfăţişează iubirea a doi tineri împiedicaţi de soartă (Moira) să atingă fericirea visată. 1969. fiind tradus în mai multe limbi. Die dramatische Funhtion des Chorlieder in den Tragodien des Euripides. Bruxelles. Reinbardt. Segal. ci îşi începe naraţiunea spectaculos. Methuen. B..Euripide 82 1902. Baccantele. unde Haricleea. Medeea. Aithiopika s-a bucurat. K. 1941. Euripide. îndepărtează din palat pe propria-i fiică. După nesfîrşite peripeţii. Ion. O Aithiopika constituie apogeul unei specii literare tîrziu apărute în cadrul literaturii greceşti. este recunoscută. H. în ultimul moment. 179-190. în yafnis şi Chloe al lui Longos şi. Paris. Ein Beitrag zum Menschenbild bei Euripides. Bari. Garzya. Napoli. s-a cristalizat treptat Hi Minunăţiile de dincolo de Thule. Dizertaţie. încredinţînd-o unui slujitor credincios. Goosens. Theagenes este grav rănit. p. Untersuchungen zu ihrer Tra-gih. 1968. in Euripides. Hamburg. de teamă să nu se trezească suspiciuni. E. Jose' Alsina. Gr. Ciclopul. Euripide et l'esprit de son theâtre. Mărie Delcourt. H HEWODOR [Heliodoros] (sec. Bezdecbi. 1965. Mult apreciat şi gustat în epoca modernă.. Die Euripi-deische Tragedie. clementul romanesc. ulterior mitropolit al Moldovei. deapănă peripeţiile prin care trec eroii. Heinz Neitzel. Bucureşti. Copila ajunge preoteasă la Delfi unde îl cunoaşte. pe Theagenes. XXIV. G. Gottingen. Tradiiion und Geist. Nicolaos c.. fragmente din: Medeea. M. 1962. făcîn-du-1 pe cititor martor al unei tulburătoare iubiri. Hipolit. în cele din urmă. Euripide et la guerre de Peloponnese. A. 1960. abia miş-cînd. Bucureşti. Oswald Panagl. Atena. Lesky. Fusese o luptă stranie. Tineretului. Şt. 1931. Euripide. pînă la regăsirea lor. în secvenţe palpitante' H. 1968. Paris. T. Theagenes şi Haricleea. 1893. 1969. Bacantele. Sofocle. *ntpnplările Leucipei şi ale lui Clitofon. al lui H. în romanul Babyloniaka al lui Iamblichos. Ce se întîmplă în Aithiopika? Regina Persina. înţelesul suferinţei umane la Eschil. Euripide et ses idees. Barcelona. fiul lui Abile. 1951. Fenicia) Prozator. Die dithyrambischen Stasima des Euripides. A. Production and Imaginatiov. Andromaca. născută albă. Rerscher. W. cu prilejul jocurilor pythiee. Euripide. iar Haricleea răpită. Alcesta. Vandoeuvres-Geneve. Euripide. Hipolit. Laterza. 1944. XYI. după urmele pe care le lăsase. a generat nouă serie de romane cu caracter ero-J-% ca Efesiacele lui Xenoîon din Efes. de o largă răspîndire în Occident. Delebecque. de mama ei. P. Londra. Sibiu. Editura pentru Literatură. Datorită furtunilor năprasnice. '" Aithiopika. 1960. 1908. 1962. Untersuchungen zur Komposition und Erzăhltechnih.n. îndeosebi. Este un debut «in mediaş res I. Altertumswissenschatt 2 R. Ed. N. Ifigenia în Aulida. III e. Aithiopika reuneşte elemente homerice cu procedee caracteristice registrului comic şi cu unele reminiscenţe din poezia lirică. 1967. Alexandru Pop. Rugătoarele.

a insulei din mijlocul Nilului. Timpul cînd trăieşte este marcat de puternica mişcare pentru eliberarea oraşelor greceşti din Ionia de sub dominaţia persană. împotriva ei pledează argumentul că fragmentele heraclitice acoperă o tematică bogată. cu trad. In traducere românească. XII de grămăticul Toma. R. Editio princeps: Vincentius Obsopeus (Heidnecke). Această neaderenţă la viata politică a timpuiui său 1-a determinat să se abţină f ia . 1786. Segmentele narative.n. indică grija autorului pentru proporţii şi distribuţia corespondenţelor interne. gno-seologia. Principalele domenii ale acestei tematici sînt: ontologia. « întîmplării» ( « Tyche»). şi-a dobîndit porecla de «tînguitorul».'în 498 î. Cu prilejul marii revolte ionice din 498 î. cum ar fi prezentarea procesiunii sacre condusă de un urmaş al lui Ahile (II. revolta Ionia împotriva perşilor este înăbuşită în sînge. Presses Uni-versitaires de France. din insule saii din Peninsula Balcanică.. după un ms. Coroborat cu opera sa scrisă. dovedeşte un remarcabil progres în comparaţie cu romanele anterioare. Un rol de primă importanţă în desfăşurarea şi împletirea firelor narative este atribuit «soartei». datorită sumbrei sale viziuni asupra vieţu-. ca şi descrierile de peisaje. datată 25 febr. de Jean Maillon.e. a pasajelor retorice. de orientare materialistă. Paris. Filosoful a rămas în afara oricărei activităţi politice. Louis. Etiopica lui Heliodor. nu era a desPre o lucrare sistematică. M. Heliodor.. VI î. cu funcţie de puncte nodale în desfăşurarea acţiunii. ca apoi iarăşi să le urmărească independent una de alta. Meroe. Tradiţia leagă de ««' 85 Heraclit piele său şi cîteva scrisori. bine apreciat de H. p. şi partida democratică. Les Belles Lettres. încheiată în chip tragic. Univers. deşi reacţiile psihologice ale eroilor au şi ele un anumit rost funcţional. Evoluţia romanului antic.Heraclit 84 şiţe vrednice de milă ale unei petreceri nefaste. în ciuda digresiunilor prea largi. descrierea pietrei de ametist (V. era.n. Cercetător al naturii. Dafnis şi Cloe. 1526.. unul dintre cei ttt ?ut. îndeplinind funcţii politice şi sacerdotale. 1963. pline de surprize.V-XX. Arta prin care H. în care filosoful nota maxime şi observaţii curente. a capitalei etiopiene. logică. ţie. înteţite de ocupaţia străină a perşilor. probleme ţinînd de cugetarea asupra societăţii. 16). scena finală a recunoaşterii Haricleei de către părinţi (X. cunoştea arta invenţiei unor acţiuni paralele. pe care se pricepe să le apropie. solicitat de efesieni să participe la întocmirea unei legislaţii. Cu profundă antipatie pri-a H.once fel de activitate publică şi să ?e dedice cercetării ştiinţifice şi literare. în sfîrşit. este deci de înţeles. p. printre care şi pe Hermodoros. şi la Efes. Les Belles Lettres. Cbiţimia şl D. Numai la noi in ţară Biblioteca Academiei RSR adăposteşte 14 ms. Opera sa poartă titlul convenţional Pfl physeos (Despre natură). 470. H. Sub altele zăceau oameni care crezuseră că îşi pot găsi astfel un adăpost. Longos. la o analiză atentă. Marina Marinescu. Bucureşti.. Basel. în sec. îi înfăţişează pe tinerii protagonişti. des Universites de France. Reacţia împotriva celor ce aparţineau familiilor aristocrate. Ediţii. p. Paris. deşi el personal era un adversar făţiş al dominaţiei persane. De asemenea. 1966: Măria Marinescu-Himu. în care nu este exclus să se găsească şi unele idei hera-clitice. p. acuzînd-o de abuzuri şi demagogie. &ude sur les fithiopiques d'Hiliodore. 1970. Romanul lui H. Etiopicelor sînt foarte numeroase. Descendent al unei familii înrudite cu familia ateniană a Codrizilor. printre care se numără şi H. Mai mult decît'atît. a servit ca izvor de inspiraţie lui Torquato Tasso în Ierusalimul eliberat.e. funcţie moştenită în familia sa timp de generaţii.n. în domeniul dezvoltării gîndirii filosofice în antichitate constă în aportul la formarea acelui spirit de investigare care e întemeiat pe afirmarea capacităţii cognitive de a pătrunde nelimitat în esenţa reală. Rattenburg şj T. el a renunţat la ea (Diogene Laerţiu. in opera pe care a întocmit-o au rămas aproximativ 130 de fragmente.e. om cu însuşiri superioare. printre alte oraşe. Teagene şi Haricleea. Efes). se observă puternice lupte sociale. o serie de evocări retrospective. E. 1970. Compoziţia Etiopicelor.e. W. a fenomenelor naturii şi a societăţii şi a-i da o expresie . se ştie că atunci cînd H. Nu este deci de mirare că după instaurarea dominaţiei persane asupra Ioniei. V.. procesiuni. REFERINŢE CRITICE. 6).».-H. Cizek. A fost scrisa şi încheiată în plină maturitate de crea.n. Introducere la voi. acoperită cu lanuri de grîu şi umbrită de palmieri înalţi (X. p. După păţea lui Hermann Diels.n. a trebuit să preia o funcţie sacerdotală legată de cultul Demetrei din Eleusis. Dafnis şi Cloe. 36 — 38. care cultiva propriile-i interese chiar cu preţul pierderii libertăţii. probabil înainte ca filosoful sa împlinit 50 de ani.c. în Cărţile popu-lareîn literatura română. iar Leon Gheuca iniţiază traducerea Etiopicelor în Moldova cu subtitlul Amorul lui Theagen şi Haricleea. avînd o foarte proastă părere despre cei aflaţi atunci la conducerea cetăţii. trîntite la pămînt. să le conexeze. Hrisovu' 1945. a constituit o lectură şi o alinare sufletească pentru fiica lui Ieremia Movilă. XVI în mai multe limbi europene şi să constituie chiar şi azi o lectură agreabilă. S-a bucurat de aprecierea lui Jacques Amyot. 5) şi. Bucureşti. VI î. ce cuprinde aproape toate marile probleme tratate de gînditorii greci de la finele sec. Efes. După eliberarea cetăţii de sub dominaţia persană. 1935. 34). citat. HERACLIT (c.e. Se vedeau acolo o mulţime de mese încă încărcate cu bunătăţi. IX. M.. este publicată de I. Filosoful protestează cu vehemenţă împotriva exilării acestuia. Coli. O copie a acestei trad. aristocraţia cîştigă teren şi capătă cuvînt hotărîtor în' conducerea cetăţii Efes. E. Efesul se ţine în rezervă. a cărui pasiune pentru H.. 540. O OPERA. dar în 479 î. ci mai degrabă de un fel de jurnal. Feuillatre. o aminteşte fiul său. Retras în singurătate. a descrierilor amănunţite. marele cărturar Dimitrie Gantemir 1-a folosit ca model de compoziţie în Istoria Ieroglifică. considerată în ansamblul ei. în voi. Les Bthiopiques. Simonescu. Romanul grecesc. VIII). perşii se retrag şi Efesul. franc. Manuscrise: Ms. democraţia efesiană exilează mulţi fruntaşi filopersani. 15) au făcut ca romanul să fie tradus chiar din sec. Filosof. Meritul lui H. erau ţinute şi acum de mîinile celor care le folosiseră ca să se apere cînd începuse prin surprindere măcelul. pe care izgonirea perşilor o readuce în fruntea oraşului. Ionia . Traduceri: Romanul a fost tradus in româneşte In sec. Longos. Lumb.°nzaţi editori ai fragmentelor vorba A '0S von EPhes°s. obiecte. Hiliodore. el le-a respins propunerea. O Ca în toate cetăţile greceşti de pe continentul Asiei. 6 şi urm. îşi recapătă libertatea. filopersan. « phy-siologos». unele. Măria Marinescu-Himu. în majoritatea Iui.M. lui Cervantes şi lui Racine. Partidul aristocrat. 113-443. Minerva. Modul de redactare al textelor justifică pînă la un anume punct această părere. care a aparţinut lui Matei Corvin. ai cărei membri s-au bucurat de o deosebită vază în Ionia. Bucureşti. faptul capătă o deosebită însemnătate pe plan ideologic.

« logos » înseamnă în greceşte « cuvînt». Una dintre cele mai interesante noţiuni elaborate de H. 31). 31). «se împrăştie devenind mare şi conform aceluiaşi logos. Focul.. este esenţa actuală. fragm. ci a fost din eternitate. fragm. Pămîntul. fragm. este principiul activ care determină lumea materială să fie în necontenită mişcare. într-un vestit fragment (Diels. Focul îndeplineşte astfel o triplă funcţiune: a. Aşadar. sînt cicluri care se întrepătrund. fragm. Aceasta. este şi va fi un foc veşnic ». b.. « vorbire ». este unitară şi materială. crede H. constată H. o anume ordine. în actul prin care pămîntul devine la rîndul său apă (mare) există o măsură constantă. este aceea de « logos ». dar termenul a căpătat încă din antichitate înţelesuri mai complexe. comună tuturor lucrurilor.. reajungînd la foc. Lumea. susţine H. la infinit (Diels. în care lucrurile redevin pămînt. Literal.teoretică adecvată. se transformă în pămînt. este substanţa materială din care provin lucrurile. materie primordială în concepţia lui H. Există. 1) el spune: «Lumea aceasta unitară n-a făurit-o vreun om ori vreun zeu. care la rîndul lui devine apă (Diels. se transformă. c. aer.. îşi menţine măsura pe care o avea mai înainte de a deveni pămînt» (Diels. în continuare. dînd naştere aerului. 76). şi calea inversă. apă. Toate marile transformări aflate la baza diversificării materiei-foc în multiplicitatea caii- . aidoma unui uriaş mănunchi de flăcări.

Desprindem totuşi din unele pasaje faptul că el privea societatea într-un mod din care reiese trăsătura de unitate ce leagă societatea de natură. Criticai Edition of . Iaşi. Anti-Diih-ring. 1967. Lenin. Piatkowski-I.. este acordul cu legea ideală a identităţii dintre fiinţare şi nefiinţare». Frenkian. HERODOT [Herodotos]. pătrund în domeniul « logos »ului întregii realităţi. Prefaţă de C. ed.. voi. 80). Punctul de plecare al viziunii dialectice a lui H. dacă nu' chiar singura fundamentală) dialecticii» (V. redînd însuşiri determinate ale diferitelor forme de mişcare ale materiei. 91) «în care nu ne putem scălda de două ori». în domeniul gîndirii filosofice este dialectica. în accepţiunea sa primordială. — pot depăşi în modul lor de a gîndi limitele unei râ-ţiuni superficiale. Heraclite.] (una dintre particularităţile sau trăsăturile fundamentale.B. fiul lui Lyxes al lui Dryo. Lassalle. F. 21 decembrie 1857. Heraclite d'Ephise. Ediţii: H. A.e. XII. la nivelul superior al raţiunii comune oamenii pătrund în esenţa lucrurilor. Dat fiindcă lumea materială nu a fost creată. Shri Aurobindo. greek Text vtith a short Commentary. 80). Balmuş. M. altele. scrie K. Lenin scria: « Dedublarea unitarului şi cunoaşterea părţilor lui contradictorii este fondul [. în fragmentele rămase. Familia lui H.Heraclit 81. Heraclitus Ephesius. pe care filosoful o numeşte «logos»! Comun în sistemul filosofic al lui H. 1943. 67 (Diels). fragm. REFERINŢE CRITICE. Diels-W. Printre mijloacele literare folosite de filosof nu lipseşte nici compa' 87 Herodot raţia amplă. Druckenmtiller. în schimb. Aram M. ca cel cuprins în citatul de mai sus. puţini sînt însă acei ce o valorifică. Uria . 1933.e. Los Angeles University Press. p. fragm. Editura Glasul Bucovinei. fundată pe contradicţii. continuare a «logos »-ului obiectiv. Critica religiei este. ele nu sînt.existenţei a două feluri de «logos». Stuttgart. lumii materiale. Banu. cum ar fi: «E greu să lupţi împotriva inimii. « După Heraclit — scrie V. Ca ordine materială a lucrurilor « logosul» este opus ideii pitagorice de ordine divină desprinsă din latura mitică a numerelor. 1954. Banu Heraclit din Efes. Banu. I. II. aparţinind înaltei aristocraţii ionice. făcînd ca schimbările din natură să posede un caracter necesar. El îşi dă seama de caracterul concomitent al laturilor contradictorii proprii lucrului (Diels. Etudes de philosophie presocratique.. Filosofia lui Heraclit. dar principalul este dat de ideea unităţii şi opoziţiei contrariilor. Unchiul său. cu casa domnitoare din Halicarnas. în mare parte. afară de literatură şi istorie. 1966. Kirk. I. Marcovich. fragmentelor heraclitice. în Opere. A. Merida. (c. că dreptatea este luptă şi că toate se nasc din luptă şi nevoie (Diels. că mişcarea se desfăşoară în virtutea forţelor vii ale materiei-foc. asociată în mod firesc ideilor expuse. Derain. Opere). fragm. Engels. Bucureşti. Bucureşti. criteriul adevărului. Problema •cunoaşterii începe să apară în Grecia ca problemă de sine stătătoare odată cu H.n. 490 î. exprimă dialectica în mod global şi sumar . « logos »-ul are. Bl este intrinsec materiei. 103). ca în dialectica modernă. şi-a atras renumeje de a fi «skoteinos» (obscur). indiferent de părerea subiectivă a tuturor oamenilor. universală. în schimb. a primit o educaţie aleasă. a udiat filosofia.să se ştie că războiul este comun tuturor lucrurilor. Editura Ştiinţifică. Se înţelege atunci de ce raţiunea are un caracter comun pentru toţi oamenii. Astfel de enunţuri. 1951. editio maior. sudul lta"«). o concepţie clar delimitată despre societate. O OPERA. H. I. p. fragm. Halicarnas. ci în conformitate cu ordinea proprie materiei-foc. Heraclitus. 1901.c. P. Referin-du-se la o indicaţie a lui Philon asupra lui H. 1963.. Caiete filosofice. 26. nu vom întîlni. 429 î. Pentru el. Editura Politică. este unul şi acelaşi cu «logos »-ul unic al lumii. H. ca în fragm. pentru a se ridica pînă la o raţiune superioară. 363). ca principiu de ordine dinamică. constă în recunoaşterea caracterului obiectual şi universal al mişcării. Marcovich. în I.n. 38. Thurioi. Heraclit din Efes. a fost 1 renumit om politic şi poet epic de Prestigiu. Una dintre cele mai celebre metafore ale sale este aceea a curgerii apei unui rîu (Djfv' fragm. Tipografia Terek. referitoare la societate este aceea în conformitate cu care aceasta. afirmă caracterul universal al opoziţiei contrariilor: « Trebuie . Kranz. tativă a lumii nu se desfăşoară haotic. Această concepţie posedă o puternică notă raţionalista prin încrederea manifestată în valorile raţiunii umane. voi. capricioase. ca ordine superioară a conştiinţei umane. 29. Die Fragmente der Vorsokratiker. acordul unanim. voi. I. « întotdeauna l-am iubit pe acest filosof».. Lenin — criteriul adevărului nu este consensus o m-n i u m. IV. naturii. Weidmann. Mihăescu. « Logosul» este. este întemeiată tot pe «logos». (Conspectul cărţii lui Lasalle. imperfecţiunii mijloacelor teoretice de a exprima raţionalul. Editura Ştiinţifică. fie şi asupra propriei personalităţi. O asemenea funcţie există în stare latentă la toţi oamenii. Ca scriitor H. 292). «Dintre filosofii vechi numai Aristotel întruneşte în mai mare măsură preferinţele mele» (Scrisoarea către F.. în calitate de raţiune superioară. ca şi natura. Cea mai interesantă idee a lui H. Lyon. Heraclitus. Hermann Diels. Puţini oameni — crede H. p. Ordinea-logos are caracter universal. Herakleitos von Ephesos. Meritul cel mai de seamă al lui H. Berlin.59 fragments. Trad. ed. este legat de ideea dedublării unitarului. tocmai această ordine proprie materiei. că ordinea lumii este ordinea materiei ca «logos ». Traduceri: H. aşadar. 1967. Panyasis. 127) sînt' expresia unui mod de a gîndi critic. Plină de ■originalitate este teza Efesianului asupra . schimbătoare de la om la om. 1967. fragm. şi o funcţie subiectivă. Dar cea mai de seamă creaţie a lui H. Heraclitus. El a folosit adesea un stil metaforic datorat. « Logos »-ul. Marx. Pe linie paternă. 52). 303 — 340. p. Cambridge. interesul său îndrep- . zeilor nu le este rezervată nici o atribuţie. Multe cugetări şi maxime sînt axate pe morala curentă: « Pe cei căzuţi în luptă îi cinstesc zeii şi oamenii» (Diels. urmează «ă în sistemul lui H. (şi cu Parmenid« din Elea). °^Pletată cu studii superioare'la Atena. nici imaginea poetică (Diels. căci tot ce doreşte cumpără cu preţul sufletului» (Diels... se înrudea. S. în Opere. întîlnită şi în fragmentele poeţilor lirici jonieni. G. ^ue. Dacă la nivelul raţiunii personale cunoaşterea umană rămîne la suprafaţă. generalizări teoretice. M. la H. Istoriograf.

Printre colonişti se găsea şi H. silit să părăsească Hali-carnasul.. în cartea a VUI-a a Istoriilor sale. alături de mama sa. în urma unor certuri. intitulată Logoi sau Historiai (Istorii). în urma înfrîngerii suferite de partida democratică din Halicarnas s-a retras din viaţa politică. a frecventat cele mai înalte cercuri.n. între anii 444 şi 441 î. să depăşească stadiul istoriografiei contemporane reprezentată de logografi. a trecut prin Siria şi a ajuns. şi' luptase. alături de regele persan. sumă considerabilă pentru acea vreme.n. fapt consemnat ulterior de H. Au urmat numeroase călătorii. la Atena.e. probabil. s-a împrietenit cu Sofocle. a vizitat mai multe localităţi celebre. ca şi călătoriile întreprinse au fost factori hotă-rîtori care l-au ajutat pe H.e. Thurioi. Adînc angajat în viitoarea vieţii publice din cetatea natală. în public. printr-un apel adresat tuturor elenilor. Cu acest prilej Atena. . Regina Artemisia îl însoţise pe Xerxes în expediţia împotriva Greciei din 480 î. Artemisia. Nu este sigur dacă a vizitat şi regiunile pontice.n. poposind mai mult la Cirene. A fost în Egipt. Lygdamis II. pentru răsturnarea tiranului din Halicarnas. întemeind un alt oraş. în metropolă H. Primul popas din exil 1-a făcut în insula Samos. H. în 446 î. Aici şi-a aflat sfîrşitul. care.tîndu-se îndeosebi către doctrina orfico-pitagorică. şi în Persia. izvoarele consemnează prezenţa lui H. unde a citit. nu mult după izbucnirea războiului pelo-ponesiac. în bătălia navală de la Salamina. oraşul Sybaris din sudul Italiei a fost distrus din temelii de colonia rivală. alături de membrii familiei sale şi de alţi cetăţeni. Crotona. fragmente din opera sa. Contactul cu Atena. în toiul acestor mişcări. De la Atena.). Panyasis a fost ucis iar H. care i-a închinat o elegie. ducea o politică filopersană.e. a vizitat nordul Africii (Libia).n.e. Opera sa. fapt pentru care atenienii i-au decernat un premiu de 10 talanţi. a luptat. a căror datare este nesigură. unde a locuit vreme îndelungată. adună un nou lot de colonişti. printre care Delfi. pînă pe la Olbia. în orice caz după bătălia de la Papremis dintre perşi şi egipteni (449 î. care s-a aşezat nu departe de ruinele Sybarisului.

în existenţa divinităţii. este hotărî-toare. despre existenţa unui ^canal în jurul acestei piramide (II. iar în partea a Ii-a (cărţile V—IX) războaiele greco-persane. unde lumea grecilor era pr1' vită în opoziţie cu restul lumii populate de « barbari». cuceresc Mysia şi Lydia. denumite Logoi (Povestiri). Fiind deschizătoare de drumuri. el amplifică în niod 89 Herodot considerabil conflictul dintre greci şi perşi şi îi subordonează toate celelalte evenimente povestite în diferite «istorioare» separate.Herodot constituie.). Bătăliile ce-au urmat la Plateea. opera lui H. războaiele medice. ori de cîte ori face vreo referire la una din părţile Istoriilor sale. în noianul de fapte relatate de Istorii.e.n. preferinţa pentru mituri. înainte de a fi căpătat structura unei singure lucrări unitare. în drumul său de înapoiere. Printre numeroasele' învinuiri ce i se aduc istoriografului din Halicarnas mai stăruitor revin cele despre ignoranţă. ridică numeroase probleme. care a provocat discuţii încă din antichitate. o populaţie asiatică. în cultura elină. raţionamentele. A doua expediţie persană contra Eladei. condusă de Xer-xes. în care biruinţa statelor greceşti coalizate sub conducerea atenianului Temistocle. Bătălia de la Sestos (478 î. fiecare purtînd ca titlu numele unei muze. Tributar ideologiei aristocratice ioniene din sec.e. nu putea să aibă o viziune coerentă asupra evoluţiei societăţilor sclavagiste antice. întreaga opinie publică din lumea ştiinţei s-a schimbat în favoarea părintelui istoriei. Ani} petrecuţi la Atena. acţiunea se desfăşoară într-un ritm rapid. H. Ştiinţa modernă. a cărui restaurare a început în a974. cum ne-a parvenit. Perşii. Fiul său. naraţiunea propriu-zisă a conflictelor dintre greci şi perşi.) împotriva jugului persan (cartea V). A doua (cărţile V— IX) înfăţişează conflictul greco-persan (499— 478 Ye. Cercurile tebane. H. a căror întemeiere este înfăţişată de H. 124). lîngă coasta Asiei Mici (479 î. are o structură compoziţională mai unitară.n. De la primele săpături arheologice începute în Orient de Robert Koldewey (1_899—1914). cu profundă convingere. datează din sec. deoarece îi prezintă în lumină defavorabilă pe unii greci.n. aflaţi în această vreme în plină expansiune'.) şi lupta de la Maraton (anul 49o î. l-au acuzat pe H. trebuie să se ţină seama că H. care se socoteau singurii stăpîni de drept ai Asiei. asupra perşilor (cartea VI). VI—V î. este veracitatea informaţiilor oferite de Istorii. Reprezen-tînd prima încercare de a depăşi stadiul logografilor. O trecere în revistă a neamurilor libiene. în general critica modernă este de părere că această operă. unificatorul triburilor de mezi şi de perşi. în consecinţă.. omisiunile şi inadvertenţele erau inerente. este de o nepreţuită valoare.n. în prima parte (cărţile I —IV). cuceririle persane anterioare confruntării cu Elada. Acesta este termenul întrebuinţat de H. lăsînd în Tesalia oastea de uscat în frunte cu Mardonios (cartea VIII). precum şi săpăturile din Urartu (Armenia Sovietică. O Primele evenimente consemnate în Istorii. apoi în apele insulei Samos.n. este primul istoriograf european care s-a desprins din rîndurile logografilor. centrul democraţie1 sclavagiste. a căror poziţie. în frunte cu Miltiade.n.. ca şi pentru bogatele informaţii despre viaţa unor neamuri şi popoare dispărute. semnalate de Istorii. Descoperirea bărcilor « soarelui » de către inginerul El Malakh (1954) în marea piramidă egipteană Khufu confirmă ştirea oferită de H. în mod firesc. dar în războiul purtat cu massageţii. aşezate dincolo de colonia greacă Cirene. în ultimii ani din secolul trecut şi în secolul nostru s-a trecut la un examen critic al acestor învinuiri. legende şi plăsmuiri tendenţioase. Libykoi etc. pătrunde în Peninsula balcanică prin Sudul Traciei şi este ţi-nută în frîu de jertfa celor 300 de spartani care şi-au dat viaţa în bătălia de la Termopile' (480 î. unde se îngrămădesc curganele scite. în acest curent se înscriu vastele şantiere arheologice din URSS. tratează. zăbovind cu admiraţie asupra geţilor' « nemuritori». asupra procesului istoric. VI î. încheiate cu un succes răsunător prin descoperirea ruinelor Babilo-^ului. fără răgaz pentru digresiuni. exegeţii operei caută să descopere concepţia lui H.e. împotriva sciţilor. împărţită de învăţaţii alexandrini în nouă cărţi. Pretutindeni s-au iniţiat lucrări de mare amploare pentru descoperirea civilizaţiilor străvechi. Indiferent de aceste învinuiri. în special arheologia.e.) (cartea VII). ca un fir călăuzitor neîntrerupt în întreaga lucrare. printre care şi pe beoţieni.).). în afară de aceasta. încheiată cu o strălucită biruinţă a atenienilor. după majoritatea opiniilor moderne. la rîndul său. o încheiere logică a acestei opere. Căderea Lidyei sub Cirus. Concomitent cu bătălia de la Termopile au loc luptele navale de la Artemision şi Salamina (480 î. Lidyenii sînt cei dintîi asiatici care au pus stăpî-nire pe cetăţile greceşti din Asia Mică. mărturie palpabilă a veracităţii afirmaţiilor istoricului. sub stăpî-nirea perşilor. fiul lui Histaspe. cori-flictul dintre Atena şi Egina (491—490 î. în frunte cu Plutarh. fiul lui Darius.n. Istoriile lui H.e. constituind. Xerxes se întoarce pe mare în Asia. cu toate digresiunile inerente. a circulat în fascicule separate.e. de rea credinţă. care începe cu preliminariile războaielor dintre greci şi populaţiile Asiei. Lydiakoi. Printre următoarele acţiuni ale expansiunii persane se numără' expediţia lui Darius. consfinţesc biruinţa definitivă a grecilor asupra perşilor. încheie prima secţiune a Istoriilor.. în Beoţia. Cambise.n. independentă de voinţa şi ştiinţa noastră.e. ea oferă totodată primele ştiri certe şi ample despre strămoşii noştri geto-daci (cartea a IV-a). în contextul raporturilor greco-persane.e.n. la Mykale şi Ses-tos. şi pe mare. Situ'îndu-se la răs-pîntia dintre logografi şi Tucidide. Aigyptiakoi.n. prima lucrare care are un subiect unic. Un alt aspect al lucrării. Firul de legătură care uneşte istoriile parţiale cu ideea principală a relaţiilor greco-persane îl constituie vrăjmăşia dintre neamurile asuprite şi perşii asupritori. a descoperit vestigii de civilizaţie şi aşezări străvechi. Cirus este răpus (cartea I). în condiţiile mijloacelor de informare rudimentare ale vremii. Cu acest prilej. păstrat. digresiunile largi şi miturile sînt reminiscenţe ale vechiului mod de a scrie istoria. înfăţişare Şţ cultură dovedesc în chip strălucit exactitatea multor informaţii oferite de Isto-™«.) este ultimul eveniment consemnat în Istorii.n. destinul . H. tot mai crede. Turcia).). Pentru datele cuprinse. Un loc însemnat îl ocupă revolta Ioniei (499 î. cucereşte Egiptul (cartea III). începînd cu modul în care au fost redactate. făuritoare a unei admirabile culturi (cartea II). Faptele ce urmează se grupează în jurul a trei evenimente mai de seamă: operaţiunile lui Mardonios în Tracia ş| în Macedonia (anii 492—491 î. La coloratura acestei compoziţii de mari proporţii contribuie si discursurile. a însemnat extinderea suveranităţii persane şi asupra cetăţilor greceşti ale Asiei Mici. pe larg. Partea a doua a operei. opera lui H. Babi-lonul ajunge.e. e firesc ca el să fi rămas încă legat prin multe fire de aceştia. pe vremea domniei lui Cresus. flota face un popas mai întîi la Kyme.). l-au determinat pe istoriograf să schimbe integral planul operei-Formîndu-şi o viziune de ansamblu asupra lumii populate.e. unde săvîr-şeşte acte de crunte samavolnicii faţă de populaţia paşnică. deschise îa gorodiştile din nordul Mării Negre. aforismele. ţinînd seama de indicaţiile lui H. descrie întregul traseu parcurs pînă în Sciţia. menţionînd Logoi Persikoi. Conform convingerii sale. unele judecăţi ateiste. naivitate. Skythikoi'.

Hotărîrea lui nu poate fi ocolită. care nu întîrzie să lovească. atrag după sine pedepse grele. fiul lui Cresus moare ucis de un vîrf de lance cum i s-a prezis. ba uneori şi a cetăţii. Astfel. împlinind voia destinului (VIII. îmbuibare şi orbire a minţii. cu toate măsurile de ocrotire cu care 1-a înconjurat tatăl său (I. succesorul lui Cirus şi cuceritorul Egiptului. pînă la distrugerea vinovatului. 38—45). aplicînd fără întîrziere răsplata sau pedeapsa pe măsura faptelor. Cambise. rîzînd în hohote de naivitatea egiptenilor superstiţioşi şi în templul cabirilor. a săvîrşit în seme-ţia sa mai multe acte de impietate: a deschis morminte la Memfis (III 37). 41. Păcatele grave. Âşa de pildă. a neamului său.determină întreaga desfăşurare a vieţii persoanelor şi a cetăţilor. a pătruns în templul lui Hefaistos. sînt şi ele pedepsite pe măsură de dreptatea divină. afirmă istoricul. unde nu-i . iar cetatea Atenei cade temporar sub perşi. 50). cum sînt cele săvîrşite din semeţie. Providenţa veghează cu ochiu-i sever şi adesea pizmaş asupra omenirii. Greşelile făcute din ignoranţă.

Herodot 90 era îngăduit să intre (III. 98). Primul motiv — conchide Hauvette — este o poveste. şi dorinţa arzătoare a lui Darius de a supune toate cetăţile greceşti (VI. Rămîne însă un mare artist al cuvîntulu'i considerat un adevărat poet al prozei-Format la şcoala epicii şi a nuvelisticii ioniene. Hauvette (Herodote historien des guerres mediques. altele de tensiunea dramatică a tragediei atice. nici nu pun la îndoială. dealtfel. H. încercarea neizbutită a Bacchia-zilor de a-1 ucide pe pruncul Kypselos. 131 — 132) păstrează un tîlc oricînd actual.. 85). 29). un adevărat excursus. Tomyris. Oamenii lui Psametichos. 30) şi sbţia (III. Episoadele de mai mari dimensiuni iau adesea forma unor nuvele captivante. pot fi intitulate: Cresus şi Solon (I. Alexandros. procedeu iniţiat de H. avînd el însuşi parte de o moarte cumplită (III. după părerea lui. cauza reală de cea aparentă. alimentată de tradiţiile popu^e Şi de credinţele curente despre desenul acestor personaje. Din cele de mai sus reiese că H. episoadele autonome de o rară frumuseţe. acela al personajelor care se exprimă în stil direct şi indirect. nu a ajuns la o concepţie istorică unitară. un şoarece. 30 — 32). prin vise şi alte mijloace asemănătoare. 214). plin de farmec şi putere de evocare. cum o califică mai tîrziu Horaţiu. şi-a creat un stil propriu. faraonul Egiptului.. de inedit. sînt episoade de o mare putere de evocare. Rhampsinitos şi hoţul iscusit (II. Explicaţia raţionalistă pe care o dă H. regina massagetă. mantică. Istoriile nu sînt lipsite de unele explicaţii raţionaliste. H. lor li se părea că ciripesc ca păsările» (Hi 47). în condiţiile unei vieţi cumpătate şi modeste. — Cresus a sfîrşit în robie persană. descrierea Babilonului (I. pe Smerdis (III. 27). Nu-i mai puţin adevărat că istoricul se arată în mod permanent preocupat de descoperirea acestor cauze. 59— 70). 92). 108—110. episodul poate să devină la H. Aristagoras şi Cleomenes (V. 64—65). după cum s-a amintit. erau ionieni şi carieni în armuri de bronz necunoscute încă egiptenilor. Construcţia frazei capătă la el o mare varietate: perioadele . ca şi oracolul lui Ammon din Egipt. Solon atenianul nu-i satisface însă dorinţa de a-1 considera cel mai fericit. 10—12.. numai la capătul zilelor unui om se poate face bilanţul întregii sale vieţi. « de aur». el încerca astfel să trăiască de fapt doisprezece ani în loc de şase (II. 152). Candaules şi Gyges (I. logice şi chiar materialiste. 211) arăta că. în această viziune. îi aduc acestuia vestea că nişte făpturi «de bronz» pradă ţinutul. o broască şi cinci săgeţi — trimis regelui Darius care le cerea pămînt şi apă (IV. el foloseşte o vastă gamă de procedee literare potrivit conţinutului de ide' 91 exprimat. în sfîrşit. 105) pentru că atenienii i-au încălcat teritoriul. 45. Spirituale şi amuzante sînt îndeosebi anecdotele. 94). Fericirea trebuie cîştigată prin asigurarea acelei condiţii mijlocii. făcînd din zi noapte. 24). Astya-ges. în legătură cu versiunea elenă ce pretindea că zeul get Zamolxis a fost sclavul lui Pitagora. Xerxes. Folosirea dialogului înseamnă. regele li-dian. în această privinţă. adevărate instituţii de informare. viitorul tiran al Corintului (V. totodată. în expunerea expediţiei generalului persan Datis. iar unicu-i fiu valid a murit ucis (I. refugiat în mlaştinile Nilului. 30— 32). 108—122). Cresus şi Solon (I. 15—18) amintesc de dialogurile dramatice ale tragediei atice. Por-nind de^ la un sîmbure de adevăr. bogăţiile lui cam-pestre (I. Deşi îngrădit de limitele epocii. diferite semne. care Herodot conferă adesea povestirii aspectul unei nuvele moderne. etc. de pildă. episoadele capătă o extindere variată. Descrierile periege-tice. Regele Mediei. cum este cel despre Egipt. Se spune că oracolul din Dodona ar fi fost întemeiat de doi « porumbei» negri. Potrivit credinţei în determinismul providenţial. A.. 44—46). 77-97). Cu toate acestea. H. învrăjbirea dintre greci şi perşi nu este altceva decît rezultatul unui şir neîntrerupt de răzbunări pentru jignirile aduse reciproc de eleni şi de asiatici (I. dar este departe de a întrezări evoluţia în timp a societăţii umane şi cauzele ei. H. 124— 125) au o notă de originalitate. de la anecdota de mici dimensiuni pînă la un excursus ce poate cuprinde spaţiul unei cărţi întregi. prin intuiţie şi bun simţ. Cresus. 107—108). ale căror preziceri istoricul le notează conştiincios. 7 — 12). (II. Menite să justifice şi să exemplifice ideile autorului. se mişcă nestingherit pe tărîmul explicaţiilor morale închise în cercul păcatului şi al pedepsei. 18 — 20). socot că acest Zamolxis a trăit cu multă vreme înaintea lui Pitagora» (IV. uemaratos etc. 180 — 184). Măiestrie dovee Şte H. rînduielile lor (II. prezenţa Pisistratizilor. ţara minunăţiilor. citaredul Arion salvat de un delfin (I. care-i aţîţau mereu pe perşi contra Atenei. 31). Şi. pe care autorul Istoriilor le consemnează cu grijă. descrierea piramidelor (II. regele Egiptului. felul de trai al egiptenilor (II. prin evitarea loviturilor soarteiAşi prin cunoaşterea voinţei divinităţii. H. H. Cresus. Mînuind cu măiestrie mijloacele artei literare. nu necesită comentarii: «Părerea mea este că dodonienii le-au zis unor femei « porumbei» pentru că. p. 96). abia al treilea constituie cauza reală. răzbunîndu-se pe Cirus mort (I. ospăţul oferit de Astyages lui Harpagos. sosiţi din Teba Egiptului (II. vestitul dar al sciţilor — o pasăre. nu este totuşi un pesimist. cuprinzînd întreg spaţiul cărţii a Il-a. Xerxes şi Artabanos (VII. 119). Amasis. se bucură în Istorii de toată consideraţia. conturul unor adevărate personaje de dramă. Copilăria lui Cirus (I. care. Nunta Agaristei '(VI. 49—50). H. a deosebit adesea. din mădularele propriului fiu (I. a prevăzut prin vise căderea regatului său sub perşi (I. 133). introducerea in istorie a unui procedeu nou. istoricul le întregeşte chipul din propria sa paginaţie. pe vremea lui H. stăpîneşte cu măiestrie scenele şi portretele din naraţiunile sale din care unele amintesc de forţa epică a lui Homer. mai cu seamă oracolele din Delfi şi Dodona. cum sînt. în general. nici nu cred pe deplin cîte se spun despre el şi locuinţa lui de sub pămînt. acest procedeu capătă valoare documentară la Tucidide şi Polibiu. 121). fiind străine. deoarece. şi în folosirea dialogurilor. H. Cu toată această convingere în nestatornicia lucrurilor omeneşti. Cutremurul insulei Delos ar fi fost un semn prevestitor pentru nenorocirile ce s-au abătut asupra delienilor cu prilejul celor trei expediţii persane (VI. capătă la H. se socotea cel mai fericit om de pe pămînt datorită averilor sale fabuloase. Oracolele. ca de pildă: Mykeri-nos. 126—131) etc. al doilea un pretext. Pedeapsa n-a întîrziat: el si-a ucis fratele. lămureşte H. Bl crede în fericirea umană pe care o vede într-o bunăstare mijlocie. Portretele unor personaje istorice ca Cirus. 1 — 5). Amestecul zeilor în viaţa oamenilor şi a cetăţilor îngrădeşte liberul arbitru şi favorizează credinţa pesimistă în neputinţa omului în faţa sorţii. fiul lui Âmyntas si solii perşi (V. a lovit cu sabia în coapsă pe zeul Apis (III. scrie: « Cît despre mine. într-adevăr — conchide H. 35-48. în concepţia lui H. păcăleşte oracolul ce-i prevestise că mai avea numai şase ani de trăit. divinitatea îşi face cunoscută voinţa prin oracole. distinge trei motive: cuvintele sclavului. care-i amintea zilnic lui Darius să nu uite de Atena (V. 193). Dezvoltat ulterior. prevestiri. Pe prim plan se situează. în şubrezenia oricărei situaţii înfloritoare. dăruită oamenilor de fluviul Nil. prin autonomia lor. Nitocris. admite în desfăşurarea evenimentelor sociale legea morală a talionului. sub influenţa raţionalismului ionic.

1502. Istoriile abundă în figuri de stil. O OPERA. Istoriile sînt un monument literar cu valori perene. sec. sec. Parisinus. Stein. Ediţii: H. Creînd o proză poetică. viguroase. XIII. Aşa se explică faptul că el a fost tradus în nenumărate limbi şi că s-a scris atît de mult despre opera sa. H. Expresiile şi cuvintele sînt alese fără efort. X. Veneţia.. iar autorul lor se situează printre marii prozatori ai literaturii universale.lungi ritmice şi melodioase. încărcate adesea de sentinţe. H. înşiruin-du-se firesc într-un limbaj curgător. Angelicanus sau Passioneus B. ale cărui valenţe artistice le pune pe deplin în lumină. Herodoti Historiae. se fereşte totuşi de orice manierism de şcoală. menţinîndu-se în limitele naturaleţii şi bunului simţ. Herodoti Historiae.princeps: Aldus Manutius. Vaticanus sau Romanus. pe care autorul le mînu-ieşte cu pricepere şi măsură. XI. Berlin. scurte. cu mare forţă de convingere. Uşor influenţat de retorică. XIV. Manuscrise: Mediceus sau Laurentianus A. plin de farmec. 5 voi. sec. 1881 — . sec. mai cu seamă în dialogurile sofistice. Ediţie. alternează cu frazele simple. scrie în dialectul ionic literar.

intrigi ţesute de « binevoitori» pentru a destrăma o familie. cuprindea 46 de coloane. Artemis. p. Nasta.V. Kenyon. Bucureşti. nu se poate apăra cu mijloace suficiente. 1915. Enypnion (Visul). Steiner. Beitrăge zur Verstăndnis der Einheit des Geschichtswerkes. M. HERONDAS [sau Herodas] (sec. după cît se pare. în mimul I acţiunea se petrece într-unui din oraşele maritime ale Greciei.. Synergazomenai (Torcătoarele). fie cu prilejul unor reuniuni familiale. LXIV. Ghica. Papirusul. cărţile I—IV. Mimul Profesorul are ca personaj principal pe Metrotima. Jacoby. Coli... în general. Pornoboscos (Negustorul de fete). şi. Herodots Exkurse und die Frage der Einheit seines Werkes. respinge propunerea. de Gruyter. tipurile erau înfăţişate cu fantezie şi multe detalii. voi. Fehling. K. rămasă singură (soţul este plecat în Egipt. Mimul se preta fie la o recitare simplă.Şt. Father of History. a surprins atitudini şi tipuri specifice: sclavul şiret şi mîndru. Seria 2. remarcabile prin realismul lor. Istorii. Herodoti Historiae. pe cît se crede. fragmente din . IV. dezvoltată în epoca elenistică. p. Myres. Berlin. cu ample comentarii şi note introductive. Editura Ştiinţifică. a activat în Sicilia. Clarendon. de o a treia. Hildesheim. cizmarul fanfaron. Ziirich. Histoires. îi propune o aventură. trad. figuri de adolescenţi recalcitranţi ca şi scene din viaţa mondenă a societăţii elenistice. Die Quellenangaben bei Herodot. zău. voi. făcîndu-le MPice. Sicilia?). Zelotypos (Geloasa) . Cel dinţii înfăţişează o femeie . I. se inspiră din întîmplări obişnuite ca: necazurile părinţilor.. după cŞ ascultă păsul mamei. text grec şi trad. Skyteus (Cizmarul). Legrand. care vine însoţită de sclava Kydilla. de provenienţă egipteană. care interpretau tipuri caracteristice. Artemis. citate de diverşi autori tîrzii. cînd British Museum a intrat în posesia unui preţios papirus cupnn-zînd Constituţia Ateniană a lui Aristote' 93 Herondas gi o parte din opera lui H. care 1-a publicat în 1891 în seria Classical Texts frotn Papyri in the British Museum.e. voi. Father of History or Father of Lies. Acţiunea pare că se petrece în insula Cos. administrează copilului o bătaie bună. 1968. Wiesbaden. amalgamînd elemente comice cu elemente tragice.e. o vizită. la teatru de pildă. 1937. In CIUV. voi. Neue Wege zur Antike. G. Lascu. J. Popescu. cu adevărat inedite pentru conturarea unei imagini despre viaţa din societatea alexandrină oferă în special mimii V—VII. aflate în templu. Clarendon. Istorii. cu orientare predilectă spre poezia inspirată din viaţa intimă. Vanţ Ştef. III.. 1964. Ha-chette. ale cărui principii estetice le adoptase. 1894.. Herodotus. profesorul ataşat unor metode de predare învechite. Oxford. I. Leipzig—Viena. mimii lui H. în 1891. 205 —570. Aş fi deşelat-o şi-apoi/ O învăţam cu să-mi cînte aşa snoave/ . mimul revine în actualitate. Hauvette. Herodot.. II. din primul secol al erei noastre. II. p. 1953. III. 213. satisfăcut că pune în practică idealul lui pedagogic. Inspirîndu-se din viaţa cotidiană. fragmente din. Istorii. Metriche. Această primă descoperire a unui text a lui H. 1922. REFERINŢE CRITICE.Herondas 92 1908. Eu pe Man-oris nu vreau să îl fac de rîs/ Nimănuia! » Urad. 1912. Format. în cadrul Cenaclului din insula Cos. 1926. Marg. o închinare pioasă la templul zeului tămăduitor Asclepios din insula Cos şi chiar unele manifestări triviale din viaţa societăţii de atunci. publicat de N. de la Coşula. Geschichten und Geschichte. Aponestizomenai (Femeile la ospăţ). A. specie literară distractivă. jignit fiind. Mimul IV o înfăţişează pe Kokale aducînd un sacrificiu lui Asclepios drept mulţumire pentru însănătoşirea unui membru al familiei sale. fragmente din. ibidem. băiatul.. în anul 1900. F. 1968. Der erste Geschichtsschreiber des Abendlandes. Ph. Herodot. Iorga. Istoriile iui Herodot.. Ceea ce trebuie observat în acest mim este admiraţia vie a celor două femei pentru obiectele de artă. Studien. Leipzig—Berlin. ci numai un « metec» (străin domiciliat). Berlin. Herodot. făcută în anul 1889. 1894. p. nu aveau obligaţia să fie costumaţi. a devenit cunoscut ca mimograf datorită unei descoperiri papirologice senzaţionale. femeia geloasă. I. alese din mediul înconjurător. Vălenii de Munte. D. III î. 110-135. mama lui Philainios. Herodot. Suppl. care caută prin pedepse corporale să-1 aducă pe fiul ei pe calea cea bună. Piatkowski şi F. Bucuresci. 1923 — 1946. Zilrich. Drexler. datînd. III î. în care muzica şi dansul intrau ca părţi componente. Olms. Buii. unde zeul tămăduitor Asclepios era venerat într-un templu vestit. H. Asklepiazousai (Femeile ce aduc ofrandă lui Asklepios) . Actorii.. ibidem. Descifrarea textului se datorează învăţatului P. în casa unei tinere. voi. Cobet. a fost urmată de a doua. Herodot-Studien. voi. în fine.de ştefan Bezdechi). Fritz. cu toate încercările făcute pe vremea lui Filip şi a lui Alexandru cel Mare de a fi menţinută la loc de cinste. un prilej de discuţii vesele. Poetul activează într-un moment în care tragedia se apropia de crepusculul ei. Neamul Românesc. Herodot. Oxford. 278-279. Mimii poartă titlurile Mastropos (Mijlocitoarea). 1909.n. Kindler. Dar elemente noi. Traduceri: Istorie ce veche şi de multe feliuri a marelui învăţătoriu Irodot dela cetatea Alicarnasiei. în condiţiile cînd tragedia epocii elenistice consta îndeosebi din reluări ale subiectelor euripideice. 25 — 71. fie la o reprezentare. deoarece nu este cetăţean de drept. Studien zur Erzăhl-hunst Herodots. Radu Hâncu şi V. reînviind mimul. Paris. adresîndu-se astfel bătrînei: « Auzit-ai/ Gyllis vorba: «părul alb prosteşte mintea»?/Jur pe întoarcerea lui Mandris şi pe Demetra wbita. Bornitz. cu o scriere măruntă. 1971. sec. Hude. Paris. Herodotus. / Aşa vorbe eu din gura alteia. c<i-aşa răbdare/ Nici n-aş fi-ascultat. cu ample comentarii. N. domeniu literar în care s-au ilustrat Sofron şi Xenarh — poeţi îndrăgiţi de Pla-ton pentru graţia spirituală a dialogului imaginat —. F. dîndu-i o nouă aureolă sub influenţa mediului siciliot. Herodot. Herodot In Die Grossen der Weltgeschichte. Din punct de vedere al conţinutului. în I1R. Dimpotrivă. Bucuresci. Herodot. II. 281. 1913. 1972. Tonul familiar al discuţiei şi atitudinea fermă a personajelor le' individualizează. Atnens-Ohio. ms. voi. Berlin. în acest mim întîlnim o atitudine de mare elevaţie morală. Hiro-dote. 512 — 524. Historia Einzelschriften XVII. W. Dimitrie I. 11-17. incapabil de a recita pînă şi o poezie. 1961. crede. The Reputation of Herodotus. voi. Evans. XVII. ci situaţia metecilor în general.n. F.. A. S. 35 —162. O H. p. RE PaulyWissowa. 10 voi. Mimul II îl prezintă pe Bataros din "Sila Cos. Max Pohlenz. Toate aceste descoperiri au facilitat recunoaşterea în textul papirusurilor a unor fragmente din H. J. într-o călătorie de afaceri sau de agrement) şi căreia bătrîna Gyllis. Istorii. Didaskalos (Profesorul). v. Bl înfăţişa scene din viaţa cotidiană. Mimograf. K. care contribuiau la dezvăluirea caracterului. nici să poarte măştile de rigoare pe care le purtau interpreţii rolurilor de comedie. voi. întrucît Bataros nu pune în discuţie cazul lui. Ea recurge la ajutorul şi priceperea prietenei ei Kynno. I. Primii puteau fi improvizaţi.. Socec. 1971. pricinuite de copiii recalcitranţi.-E. îşi petrece timpul jucînd arşice cu hamalii din port. The Classical Journal. fie cu prilejul unor ocazii solemne. 85. în PIG. 2. Hero-dote historien des guerres midiques. 1971. în timp ce mimii cu subiect elaborat în toate detaliile trebuiau în mod obligator să se sprijine pe un text. H. Profesorul. ed. Philiazusai e idiazusai (Prietenele sau intimele). p. de Gruyter. 1973. care. insula Cos? — sec. mimii erau de două feluri: « paignia» (farse) şi mimi cu un subiect dat. L. este reprezentantul tipic al mimului. A. Les Belles Lettres. Scaade. J. W. Metriche. fidelă soţului. W. N. Fără titlu Adelon mimiambon (Mimiambi anonimi).

pline de echivoc. rechemîndu-1 acasă. pur-tînd discuţii uşoare. pantofi de Si-cyon. care dispune de un bogat sortiment: «pantofi de Ambracia. galbeni. pe gleznă. şi roşii cum a racul. căruia vrea să-i aplice o pedeapsă. ca papagalii. completîndu-1 pe cel precedent. după moda din Argos. în cele din urmă.» Dar mimul în jurul căruia s-au născut cele mai numeroase comentarii şi interpretări este al VUI-lea scris sub forma unei alegorii... Aici este vorba . Mimul VI redă o scenă din viaţa mondenă a femeilor alexandrine. Mimul VII. dornice de petreceri. deschişi tare în faţă. Gastron.geloasă pe tînărul ei sclav.. pantofi de stradă şi băieţeşti. papuci. şi verzi. revine asupra hotă-rîrii luate. ca purpura. interesate să-şi procure încălţăminte de calitate superioară de la cizmarul reputat în oraş. înfăţişează o vizită la cizmarul Kerdon a două alexandrine. sandale simple ca-n Ionia. pantofi într-o culoare..

.

394 — 415: V. catalogul Nereidelor (Iliada. pe care H. Revue des Etudes grecques. datorită influenţei iambografului Hipponax din Efes. C. 356 — 361. este inovator şi în privinţa formei. Oxford. p. p. aşa cum se petrec lucrurile cu succesiunea generaţiilor divine din Teogonia. şi arta modernă realistă. stă dialectul doric. F. Prin subiectele tratate. a avut mari neînţelegeri pentru o moştenire de familie cu fratele său mai mic. a preocupat mult pe criticii literari. O inspiraţie identică cu cea din mimul Cizmarul al lui H. XI. VII î. nu sînt prea clare Dacă ţinem seama de mărturisirea din Erga kai Hemerai (Munci şi zile.e. °~50J). grupaj de genealogii mitice ale femeilor iubite de nemuritori. Divagazioni sul quinto mimiambo di Eroda. Clarendon. fără să urmărească ilustrarea unei concepţii asupra destinului omenesc sau a valorii acestor neamuri. Gobl. Schwartz. 634) motivul care 1-a îndemnat pe tatai ■95 Hesiod lui H. The Mimes and Fragments. p. H. este rapsodul spre care s-a îndreptat. Visul. Realismul lui H. p. elevul lui Isaak Van Ostade. intitulat Le Maltre d'ecole. H. Criticul francez stabileşte cîteva paralele interesante cu pictura olandeză.. Poet epic. număra cinci cărţi. Istoria literară a Catargului implică studiul interdependenţei dintre Homer şi H. p. era de mare frumuseţe. la care s-au aaugat şi alte poeme apocrife în decursul sec. Crusius-R. En raarge du Mime II d" Herondas în Revue des Etudes grecques 1970. în primul rînd. Luria. în apropierea muntelui Helicon. şi alături de el Bhinton şi Sotades din Maroneea sînt reprezentanţii de seamă ai poeziei scoptice alexandrine. Les mimes. 319 — 330. locul ei de baştină. p. a atribuit în bloc aproape toată creaţia genealogică şi didactică din Grecia veche lui H. un tablou al lui Frans van Mieris intitulat La Diseuse de bonne aventure. Miralles. Sehmidt. colaboratorii sau urmaşii săi de şcoală s-au mulţumit să strîngă şi să prelucreze artistic tradiţii mitice din diferite părţi ale Greciei despre originea unor neamuri bine cunoscute. similar cu ceea ce s-a petrecut în domeniul poeziei eroice. Herondas. Gravura se intitulează Cizmarul vestit şi-1 arată gata să încerce o pereche de pantofi unei ţărănci. Bucureşti. Principalele opere hesiodice sînt Theogo-nia (Teogonia)..). W. Locul unde s-a stabilit. Spre deosebire de Homer. poem genealogic de factură filosofică. monosilaba finală. D^' . ed. Odobescu. 132143. pricină judecata de fruntaşii ţinutului. îi acuză de reacredinţă şi luare de mită.n. C. 1901. se cuvine menţionat numele lui Solon. 1931. 315-»30j. G. Viorica Golinescu. s-ar putea recunoaşte într-o gravură celebră a lui Corneille Dusart. 1976. Mimul I şi Mimul II în voi. la loc de cinste. Astfel. Leipzig. Critica modernă recunoaşte ca autentic hesiodice unele părţi din Ehoiai sau Gynaikon Katalogos (Catalogul femeilor). H. Teogonia (poem-catalog despre naşterea zeilor) posedă calităţi de ordin superior faţă de Catalog. în 1893. Poetul şi. 1968. Litzica. Paris. 1972. Die Mimiamben. în sensul stabilirii firelor comune care leagă Iliada. Catalogul. După cît se poate judeca din fragmentele rămase. O. poem didactic alcătuit din două părţi distincte: poezie sentenţioasă şi calendare agricole. v. I. numeroase crase şi eliziuni. B. H. Mimiambi. Herondas. Poet mult apreciat în Grecia arhaică. S-ar mai putea stabili apropieri între mimul Profesorul şi un tablou renumit. într-adevăr. ar reprezenta un subiect asemănător cu subiectul mimului I al lui H. Iată cîteva exemple: catalogul femeilor iubite de Zeus (Iliada. Tabloul care înfăţişează o tînără ascultînd visătoare îndemnurile unei bătrîne. După moartea părintelui său H. Otto Crusius. Tatăl poetului era originar din Kyme. Cunningham. 55 — 57. Herondas. Herondas. a lăsat în opera sa indicii asupra familiei şi a regiunii unde a locuit. 1971. interesul iubitorilor de poezie didactică şi morală. catalogul mamelor de eroi (Odi-**>". Al. novis fragmentis adiectis. Dalmeyda. Head-leam.1 unele poeme genealogice din Catalog. Kenyon după papirusul de la British Museum. Versurilor sale le-a adaptat iambul numit «skazon» (şchiop). Traduceri. să revină în Grecia balcanică a f0St sărăcia. care nu lasă nici o îndoială asupra subiectului. Gyllis (I). VI. I. a închinat poetului un studiu însoţit de o traducere. Sprachliche Untersuchungen zu Herondas. specializat în poezie genealogică şi didactică. Kenyon.. O. Mijlocitoarea. O Tradiţia. în rîndul cărora. F. avînd unele particularităţi — cum ar fi continuarea unei fraze în două versuri succesive. urmînd pe plan literar traiectoria trasată în artă de pictorul Apelles. Univers. V. Berlin. redă un mesaj de dragoste asemănător aceluia pe care îl aduce bătrîna Gyllis tinerei Me-triche. La baza limbii lui H. Dascălul (II) Sclava (V) în AEG. Barcelona. Classical texts pom papyri in the British Museum including the newly dis-covered poems of Herodas. în germ. Perses. al cărui scop era acela <le a preamări domnia lui Zeus. de Gruyter. Torino. XIV. Londra. Herondas Kampf fur die vorchristliche Kunst. Knox. studiu literar. Ion Marin Sadoveanu. Beoţia). comentariul de W. în Miscella-nea Rostagni. împrejurările în care familia lui H. Georges Dalmeyda care. Herodas. inspirate din viaţa cotidiană. ambele epopei homerice conţin liste genealogice asemenea celor hesiodice. constată o apropiere izbitoare între H. HESIOD [Hesiodos] (sec. D. 112 — 118. Catalogul femeilor nu conţinea un punct de vedere istoric asupra evoluţiei generaţiilor omeneşti. întrebuinţarea frecventă a spon-deului. din a doua jumătate a sec. Ediţii. se dovedeşte un poet realist prin excelenţă. Odiseea Ş. Teubner.M. REFERINŢE CRITICE: S. specifice limbii vorbite. aflat la Louvre. Herondas. 1893. Opera poetului a fost editată in 1891 de F. voi. dar neroditor. 1926. a hotărît să se întoarcă în Beoţia.-H. Bucureşti. Askra. în Eolida asiatică. Aceste date s-au îmbogăţit cu ştiri fictive. Her-zog. Herondas. presărat cu multe ionisme. Conform informaţiei din notiţa aflată în lexiconul bizantin Suda despre H.e. XVIII. Ştefan Bezdechi.. O OPERA. Pseu-dohesiodea (Corpusul pseudohesiodic) — ale cărui ediţii s-au mărit simţitor în ultima vreme datorită descoperirilor şi publicării de noi papirusuri — a fost studiat cu migală şi competenţă de papirologul francez J. V î. 1914. Ceilalţi mimi se prezintă în stare fragmentară. ce aparţine tot lui Isaak Van Ostade. în Revista Clasică. Herodas. Există mari controverse cu privire la titlurile operelor genealogice incluse în acest Corpus.n. (cu trad. secole de-a rîndul.. Mimiambs. M. şi Munci şi zile. Bătrîna numără pe degete avantajele ce-ar decurge din acceptarea propunerii. înglobate cu timpul într-un corpus genealogic de mari proporţii. 1970 (cu indici). Herondas. 1963. ulterior. 1891. Mimiambi. Leipzig. Cambridge. acumulate în biografii anonime. aflat în galeria de la Dresda. A. Hachette. Die-trich. Vene-roni. Masson. 245-327J.Hesiod despre disputa poetului cu adversarii lui de breaslă de care-1 despărţeau vederi teoretice diferite despre arta poeziei. C. ordinea şi clasificarea generaţiilor de zei în Teogonia presupune un sistem de gîn-dire care se . University Press 1966. ulterior au fost descoperite noi fragmente papiriacee care au contribuit la îmbogăţirea operei şi la reconstituirea mimului VIII. Pe fundal este o inscripţie latină «Amor». stăpînul Olimpului.

cu primele scrieri filosofice ale gînditorilor din şcoala io-niană. aruncaţi în străfundurile Tartarului de către Zeus. în locul prezentării unui conglomerat amorf de genealogii.n. Cu toate acestea.e. fiul lui Cronos./El însuşi coborî din slava şi vîrful piscului 01imp. Frecventele incursiuni făcute de poet în domeniul cosmogoniei atestă contingenţele gîndirii hesiodice cu poemele şi.. Iată un fragment în care poetul înfăţişează intervenţia directă a lui Zeus în iupta cu giganţii: « Nici Zeus nu zăbovi o clipă să-şi ţină-n frîu înflăcărarea/ Ce-i năpădi deodată pieptul şi-şi arătă putereantreagă. despre formarea lumii. Astăzi./Trăs- . eventual.sprijină pe succedenţă în expunere. Una din cele mai frumoase părţi din Teogonia este descrierea bătăliei dintre zei şi giganţi. II î. s-au stabilit nenumărate concordanţe între schemele orientale despre conflictele între zei pentru cucerirea puterii şi materia epică a Teo-goniei. nimeni nu poate nega originalitatea concepţiei hesiodice cînd este vorba despre motivarea acestor conflicte şi necesitatea ontologică a triumfului domniei lui Zeus. asistăm la încercarea de a se urmări devenirea lumii zeilor în ascensiunea ei spre formele raţionale şi evoluate ale domniei lui Zeus. în urma descifrării tăbliţelor de lut din «bibliotecile» Asiei Mici şi ale Siriei aparţinînd mii.

dreptate şi justiţie. jar asupra celei pastorale. F. Fragmenta Hesiodea. aparţinînd începuturilor literaturii poetice ' greceşti: Mu-saios. a scris cu un patos admirabil. Pinte. In colaCharm °U: M' Mun<J-Dopchie. 1909. 687 — 699 — trad. A. v. XIV.e. Poet epic. deşi vechii greci n-au pus niciodată la îndoială acest fapt. Hesiod. a recurs la un stil figurat. Editio princeps: Milano. P. Paris. fiica vestit'a lui Zeus/ Care cinstită e chiar şi de zei ce-n Olimp' şi-au lăcaşul/ Cînd cineva. ci lenea e doar de ocară/ Dacă eşti harnic. pricina sucesc şi dau hotărîri necinstite» (Muncişi zile. Aşa se explică transmiterea în bune condiţiuni a operelor poetice ale maestrului. D. J. REFERINŢE CRITICE : Hesiode et son infhience. T. Melampus. 301 — 305 — trad. Univer-«ty of Wales. După cum Homer era adorat în chip de «erou» în insula Ghios. 2772 şi Parisinus nr. Leipzig. introducînd în stilul epic exprimarea la persoana întîi şi adresarea directă. Venetus 1 şi Venetus 2. de fapt o culegere de cataloage redactată după modele orientale. sec. în acest poem Heracles răpune un monstru. Şt. se deosebesc fundamental de trăsăturile distinctive ale poeziei epice eroice.La Roma H. Schomann. O OPERA. A. Oxford. Ion Acsan^. este primul mare poem didactic din literatura europeană. XIV. comparîndu-1 pe H. Leipzig. cel leneş îndată. XIX a cunoscut . cu toate că unii exegeţi (printre care Fausanias) pretindeau că Teogonia nu este o operă autentică. Hesiodus. îi acordă un loc secund în ierarhia măiestriei stilistice. după cum rezultă din acest pasaj: « Munca ţi-aduce avere şi multe mioare ţi-aduce/ Tuturor zeilor este mai drag acel ce munceşte / Nu e ruşine — a lucra. singurul remediu împotriva primejdiei ce ameninţă buna stare a micului agricultor este munca. L. Univ. West. Biografiile fictive. ' "a'cot. ?. Clarendon. dintre care s-au păstrat un număr de şapte. Mazon. sec. Solmsen. Theogonia. 1493. Partea a doua. Ionia sau insula Chios?). 1928. Losner Konigsberg. Munci şi zile. Moştenirea hesiodică a fost deosebit de bogată. "con Hesiodeum. Apropierile care s-au făcut între Munci şi zile şi Odiseea sînt justificate de faptul că aceste producţii literare reflectă fidel procesul diferenţierii sociale şi pe cel al diviziunii muncii specifice sec. XV. în care alegoria se află pe primul loc: «Ci-i o fecioară. «eudo-Hesiodea. trad. Munci 5i zile. Hesiod and the Near East. opera de căpetenie a poetului din Askra. îşi face lui însuşi / Sfatul cel rău e mai rău pentru-acela ce-1 pune la cale» (Munci si zile. Les Travaux et Ies Jours. axată pe principii de morală. Leipzig Teubner. dar a doua parte se inspiră din descrierea scutului lui Ahile din cîntul XVIII al IU*-dei. Hesiodus-Car-mina. cu Homer. Cu totul altul este însă ţelul pentru care scrie H. trosneau nemărginiţii codri/Pămîntu-n-treg era în clocot. Hesiode. 2773. Opera et Dies. 1869. virtutea şi faima-s tovarăşi!»/ (Munci şi zile. conţine sfaturi asupra muncilor cîmpului şi' a modului cum trebuie făcut negoţul pe mare. Burtea. pe Cycnos. Odense (Dan borare emarca). VIII î. neîntîlnite încă la Homer. VII î. Ediţii: C. Brill. Press. care jefuia pelerin» în drum spre Delfi. cuprinzlnd numai Muncile şi zilele. Ştefan Bezdechi. Se treziră învăluiţi în aburi calzi/ Titanii zămisliţi de glie în timp ce spre divina boltă/ Urca stîrnita vîlvătaie. Paris. Bucureşti. 1938. Bezdechi). D. Entretiens Hardt. în Beoţia. care intuieşte substratul luptei de clasă. vătămare-i aduce/Numaidecît. culese din tezaurul de înţelepciune populară. iar flacăra zeiască se prăvălea în nesfîr-şite/Vîrtejuri. Quintilian. 1962. Thassilo von Scheffer. ponegrind-o viclean. chiar năzdrăvana lor privire/ Orbea-n lumina scăpărată de trăsnete şi fulgerări» (Teogonia. a avut parte de discipoli credincioşi întruniţi într-o corporaţie al cărei sediu se afla la Thespiai. Orfeu.e. sec. M. dacă n-ar fi să ne gîndim decît la miturile zeilor olimpici din Teogonia. al cărui punct de plecare îl constituie genealogia Alcme-nei din Catalogul femeilor. Anumite puncte de contact pot fi totuşi găsite între poezia hesiodică şi cea homerică.n. Teubner. Sămtliche Werhe. 32. Editura Ştiinţifică 1957. reprezintă simple încercări de punere în relaţie a personalităţii rapsodului ionian cu nume nu mai puţin celebre. de tipul următor: « Omul. mentalitatea sa. Marile creaţii ce i se atribuiau. BrilI. la orice trăsnet/ Zbura cu fulgeru-mpre-ună şi tunetul zvîrlit de braţu-i/ Vînjos. Dreptatea. 1902 (ed. Merkclbach şi M. Laurentianus (Mediceus) nr. Bezdechi). F. 1967. Bruxelles. 249 — 255 — trad. v. Vandoeuvres. Univers 1973. indirectă. care invocau protecţia lui Heracles în sprijinul acelora care' se îndreptau cu prinoase spre Delfi. VII. Hesiod. II. Ion Acsan. ed. 1778. începutul poemului este de factură pur genealogică. 'îndeosebi în acele pasaje din Munci şi zile ce-1 privesc personal. în epoca modernă. Weidmann 1869. ne. v. Lemerre. Traduction nouvelle par Leconte de Lisle. 1972. Pentru H. Dietrich. Poemul conţine şi unele mituri. Y.n.. Prima parte a poemului cuprinde o tematică variată. 1960. Roditoarea glie jur-mpre-jur ardea vuind/Şi. H. G. Le Bouclier d'Hârakles. M~ Hofinger. integrală a Corpusului hesiodic). Bucureşti. sau la mitul vîrstei eroilor din Munci şi zile. Leyden. într-o formă unitară. corifeii acestei mişcări culturale l-au apreciat mult pe H. 1878. Cardiff. vrînd altuia rău să facă. şi H. Schwartz. Manuscrise: Laurentianus (Mediceus) nr. bogat de te vede/Te-o pizmui. Pentru a-şi susţine tezele. a fost mai puţin gustat decît Homer. 1966. 1970. a scris acest poem. P. 1971. 480 versuri hexametrice). în perioada Renaşterii bizantine. Flach. 258-259.Hesiod 96 nind în stînga şi în dreapta necontenit. Scris la sfîrşitu» sec. fragmente din Teogonia In Legende Mitologice. cum ar fi cel al vîrstelor şi mitul Pandorei. un ţel educativ. Influenţa hesiodică asupra literaturii didactice latine este minimă. Albatros. Pe primul loc al operelor de şcoală hesiodică merită să fie menţionat poemul intitulat Aspis (Scutul. Waltz. Traduceri: La Thio-ffonie. 1973. Geneve. Bezdechi). F. care implică în primul rînd o apologie a muncii productive. Les Belles Lettres. Clarendon. chiar modalităţile de adresare. XII.P. Oceanul cu şuvoiul lui/ Şi stearpa mare. trecută prin filiera poemelor alexandrine. Şt. Spiritul în care H. Rzach.. aşezîndu-se alături de Zeus Cronidul/ De-al muritorilor cuget nedrept ea se plînge. Oxford. Opere. Şt. Thor-m?-Breitenstein' Hisiode et Arckiloque. bogăţiei. 1970. au fost considerate de unii homerologi drept o abilă redactare.Leiden. Sec. Bucureşti. v. Scutum.. care cu gînduri/ Rele. o parte din critica homerică a negat existenţa lui fizică. HOMER [Homeros] (sec. Hesiodi Carmina Berlin. a unor cîntece epice aparţinînd Ciclului troian. Hesiod. Ilias (Iliada) şi Odysseia (Odiseea). pradă focului puternic. sec. Index inversus. proverbe şi sentinţe de mare* circulaţie în Grecia arhaică. R. J. 31. Parisinus nr. povestind naşterea lui Heracles. prăvălindu-i apoi de pe înălţimile stîncoase. ca gloata/ Să ispăşească păcatele regilor. de a cărei autenticitate nu s-a îndoit nimeni. poemul reprezintă în mod vădit 'fi Homer un material de propagandă al cercurilor de rapsozi apolinici de la Delfi. scriind lucrări de exegeză despre opera sa.

ad Homerum (1795) şi reluată pe o bază cu totul nouă (cercetarea sistematică a poeziei epice contemporane) de americanul Milman Parry la începutul veacului nostru. şi la Odiseea. stinse. M. este « o culme şi nu un început». Wolf în ale sale Prolegomena. Parry şi colaboratorii săi au izbutit să dovedească faptul că modul de creaţie şi transmitere a unui întins poem epic (tradiţia orală) diferă fundamental de cel al creaţiei poemelor scrise. XVII în Franţa şi în Italia. « Problema » homerică. epopee . în majoritatea cazurilor. întreaga moştenire a poeziei epice eroice (Micile epopei şi Imnurile «homerice»). epopee eroică al cărei subiect este desprins din cîntecele epice despre căderea Troiei. A. iniţiată de fapt în sec. Discernămîntul critic al oamenilor de cultură greci. Antichitatea îi atribuia. Aşa cum s-a spus de către numeroşi cercetători de prestigiu.pasionante dezbateri pe tema existenţei lui H.. în admiraţia ce-o avea pentru opera lui. în propria neputinţă a filologilor clasici de a stabili adevărul. H. a mărginit însă creaţia homerică la Iliada. printre alţii Herodot. a fost repusă în circulaţie de F. că nu există nici un impediment în acceptarea ştirilor despre prodigioasa activitate a unui poet de geniu desprins din cercurile rapsodice ale Ioniei.

urmată de Kyme.. adică odată cu serbările în cinstea divinităţii fluviale Meles.. dar au si diferenţe notabile. Această propunere a fost însă condamnată de Aristarh din Samothrace. sec. a fost fixată după criteriul Prl°' 99 Homer rit&ţii războiului troian.e. Ithaka Ş-f-nu sînt de luat în seamă. Întrecerea (Concursul) propriu-zis.). i s-a creat o ascendenţă fabuloasă în cursul sec.e. în literatura greacă acest neam este pomenit din sec. directorul Bibliotecii din Alexandria (sec. din care posedăm un număr de şapte: 1.n. b. Teba Egiptului. şapte oraşe şi insule se considerau locul de obîrşie al celui care a fost cel mai de seamă rapsod al antichităţii. II e. Întrecerea este compusă din trei părţi distincte: a. spre Vest prefigurează însăşi răspîndirea operelor sale în marile centre ale lumii antice unde s-au organizat recitări de poezie epică. 645 şi urm.n. pe primul loc se situează Smirna. c. care îi atribuie întreaga aţie din Ciclul epic. 3. alături de numele Kretheis. Cu privire la acest nume s-au făcut diferite conjecturi: Melesigenes poate să însemne: «cel ce poartă de grijă neamului său» sau. oada romană tîrzie. Ca autoritate în materie. începînd cu a doua jumătate a secolului nostru. Aristotel îi atribuia şi o mică epopee comică. (« Homeridae». « cel născut în ziua Melesiilor». Data cînd_ trăit H. V î. imnurile «home-'e»>.e. 4.n. 2.e. IX). în ce priveşte locul naşterii lui H. VI î.n. 2. Logografii Acusilau din Argos şi Helianikos din Mytilene (sec. printre care se numărau Aristotel. din aria ionică mînîndu-i paşii spre Chalkis (unde a avut Ioc un concurs de poezie la care a participat Hesiod (v.n. Cea mai reprezentativă din toate este nr. Tot acum.n. O tic °U1^. divinitate fluvială şi al nimfei Kretheis (sau Kri-theis).) preferau să fixeze timpul cînd a trăit H. De aici numele de Melesigenes pe care tradiţia greacă înclină să-1 recunoască drept adevăratul nume al poetului. Şi numele mamei lui H.e. care conţine şi cea mai consistentă listă a poeţilor. II e. după propria lor mărturie.e. Dacă lui H.) atestă existenţa unei asociaţii religioase în Chios. sau după acela al unor presupuşi contemporani: Licurg /regele legendar al Spartei).). Filologul Crates din Pergam (sec. 7. ■firatostene (sec. Peri Homerou (Despre Homer. « homerizii» care. Chios. La polul 5Pus se află notiţa biografică din lexiconul bizantin Suda. Este de presupus că această pătrundere a lui H. 5. Midas (regele Lsendar al Frigiei). Colofon. Ios. III î. VIII. Alţi erudiţi. Gu privire la paternitatea homerică a Odiseei. 6..Pseudo-Plutarh. probabil. Argos şi Delos. gramaticilor şi istoricilor preocupaţi de biografia lui H. Orfeu.) şi mitograful Apollodor din Atena (sec. I e. poeţi ale căror nume erau legate de diferite centre culturale şi religioase ale Greciei arhaice.. precum şi parodiile epice. în Vita 2 (Pseudo-Plutarh). cel mai vechi este filosoful Anaxiniene (Vita 6j şi cel mai recent. erau o «familie» (genos).n. a fost un rapsod ionic care a trăit în a doua jumătate a sec.). Iliada şi Odiseea îi sînt unanim atribuite. şi Hesiod. necesitatea unei ediţii critice. Prudenţă dovedeşte îndeosebi Pseudo-Plutarh. 4 şi 5. compoziţie de mari proporţii. insulă de care sînt legate nenumărate legende despre « cintăreţul orb » şi unde a existat vrem îndelungată o familie de rapsozi care s denumeau «homerizi». biografia lui H. îmbracă diferite înfăţişări: în lista variantelor. Iată acum elementele comune din Biografii şi schema care se poate reconstitui. Corint. Etimologia care dă sensul de « orb >: lne de la istoricul Eforos din Kyme (sec. I II şi III e. Musaios.). păstrate într-un Codex de la Escurial (sec. s-au plăsmuit şi diferite genealogii fictive în vederea alcătuirii unei biografii a lui H.n.n. SimonMe> Teocrit.). încă din sec.n. variaţiile sînt considerabile. Divergenţa între versiuni a impus. II î.) (citat în Vita 5). Sensul umelui «Homer» a fost în unanimitate Merpretat drept «orbul». glume). ridicate de Salamina. pentru numele Kretheis este citat Eîoros din Kyme. după care numai Iliada aparţine lui H. realizată la Atena din îndemnul lui Pisistrate.e. 3. mai mult decît preţios pentru ilustrarea metodelor de cercetare literară din peri. bucurîndu-se şi de sprijinul atestării lui Aristotel. toate celelalte dau lista operelor lui H. Pseudo-Herodot.!nterPretare este aceea de « ostaProv. Dintre toţi. deşi Proclos menţionează părerea lui Xenon şi Helianikos (filologi alexandrini din sec. era fiul lui Meles. 6. V (Pindar) ca avînd funcţii religioase şi sarcina de a întreţine mereu vie flacăra interesului pentru recitarea homerică.. părerile sint împărţite. sec. Alte pretenţii la această obîrşie. Argos şi Atena. Această biografie populară a devenit baza multor biografii anonime (Vitae) de dată mult mai recentă (sec. o biografie anonimă.n. Este de presupus că Întrecerea reflecta rivalitatea şcolilor de poezie epică şi poezie didactică. Menţiunea numelui împăratului Hadrian (sec. păstrată la biblioteca Vittorio-Emmanuele din Roma. fiii lui Homer). IV î. studiată şi comentată apoi de retorul Alcidamas. III e. al cărei filon comun cu Pseudo-Herodot a fost găsit într-un fragment de papirus aparţinînd scrierii retorului Alcidamas. Mai apropiată de adevăr este soluţia care se orientează în raport cu migraţia ionică. apropiată în privinţa facturii sale epice de cîntecele rapsodice (stilul epic formular).).Homer S8 inspirată din fapte de viaţă specifice epocii marii colonizări de la începutul mileniului I i. au fost trecuţi în rîndul strămoşilor sau rudelor lui H.H. V e.n.n. gramaticul Dionysios Thrax (sec. Cum e şi firesc. VI şi V î. denumiţi «separatişti»). Munci şi zile. Margites.e. Atena. Melampus. II î. O Iliada şi Odiseea — recitate în toate regiunile mediteraneene ocupate de greci — au fost transcrise în zeci de variante.. Nu este exclus ca din acest cerc de recitatori să .n.e. La aceste biografii se adavigă Agon Homerou hai Hesio-dou (întrecerea intre Homer şi Hesiod.) îi consideră drept descendenţi de sînge ai lui H. biografii anonime. biografiile comparate ale lui H. este recunoscut ca autor neîndoielnic al Iliadei.: întrecerea îl scoate pe H. II — III e. în raport cu migraţia ionică (Vita 6). Dintre biografiile anonime Pseudo-Herodot şi Întrecerea conţin liste despre locurile vizitate de H. Părerile cercetătorilor moderni bazate pe studiul Iliadei converg spre propunerea că H. după o altă propunere. Vita 6). Hesiod etc.n. IV î. cînd se mărgineşte la consemnarea itenticităţii Iliadei şi a Odiseei. 6. De luat » considerare rămîn doar pretenţiile Chio-sului (menţionate de Pindar. notiţă biografică din lexiconul bizantin Suda' (sec. II î.e. nu mai puţin importantă ră-mîne şi problema descendenţei sale legată îndeosebi de cei ce se denumeau «homerizi».n. cu excepţia «iţei biografice din lexiconul Suda. Proclos (Crestomaţia). figurează numele Kal-liope şi Hyrnetho. de provenienţă ionică.).) oferă un indiciu cu privire la data acestei scrieri. sec. toate micile compoziţii cunoscute sub numele de «paig-1 (farse. Cu excepţia Biografiilor 6 şi 7.n. Studiul filologic al acestor Vieţi a demonstrat că ele posedă elemente comune care duc spre surse comune. în pofida divergenţelor: l.

să reconstituim preocupările literare din acele vremuri atît de îndepărtate. Biografiile anonime încărcate cu elemente mitice şi legendare nu oferă nici un element lămuritor pentru istoricul textului homeric. alcătuit dintr-un ciclu mitologic. dispreţuită de Platon şi de Calimah. ciclul troian. ciclul teban. 7. pentru micile epopei ale Ciclului sînt citate şi numele altor autori de poeme epice. Istorii (II. care include Iliada şi Odiseea. Iată însă că. în acest fel. tradiţia populară despre H.n. Cu toate acestea. o culegere de anecdote biografice cu privire la marele poet. s-a dovedit zadarnică. Strădania de a desluşi o linie de veracitate în datele despre H. destinate să deschidă festivităţile sau recitările rapsodice (imnuri cunoscute sub numele de «prooimia»). V. 117.). era atribuită de poetul Aristo-fan (Scholiile la Pacea. precum şi cicluri referitoare la isprăvile eroilor greci. permite să întrevedem activitatea şcolilor rapsodice din aria ionică unde a trăit poetul şi. Epigonoi (Epigonii). 1270) lui Anti-machos din Colofon. începînd cu un faimos pasaj din Herodot. mică epopee aparţinînd ciclului teban. este legat de totalitatea producţiei epice din antichitate. H. Kypria (Cypriile). V).. mai bine zis numele lui.fi provenit acel Hieros Logos despre H. precum şi de o serie de imnuri narative.. . sec. Principala sursă despre epopeile Ciclului epic grec. este Chrestoma-theia (Crestomaţia) neoplatonicianului Proclos (sec. V e.

« Uciderea peţitorilor» (cînturile XIV—XXIII). reputat poet epic lacedemonian şi recitator homeric din sec. de pildă).). frumoasa sclavă. p. Acţiunea desfăşurată în cimpia Troiei (Ilionul).*» (cînturile I-IV). destul de rar. bunul suprem nu este viaţa şi bucuriile ei.. Ciclul troian se încheia cu Tele-gonia. introduc în această parte a epopeii un divertisment de mare artă în naraţia epică. deşi.e. liniar.n. dar nu este exclus să aibă la bază nuclee epice contemporane sau chiar mai vechi decît Iliada. De un dramatism neobişnuit este secvenţa în care eroul înfruntă divinitatea fluviului Scamandru (Cîntul XXI). Hymnoi (Imnurile) sînt recunoscute. . aflăm că pe primul plan se află păţaniile lui Ulise. rătă-Pe drumul întoarcerii de la Troia).n. fiul regelui Priam. descrierea scutului făurit de Hefaistos pentru Ahile din Cîntul XVIII rămîne. lui Stasinos. nu renunţă la înfruntare. Iliada a înglobat. Iliada. încă din prologul epopeii. deşi pentru toţi fără excepţie valoarea supremă rămîne gloria dobîn-dită pe cîmpul de luptă. p. tot din Milet. acela al alunilor la evenimente viitoare.n. după părăsirea Troiei. XXL). zîmbet şi înduioşare. Acţiunea întregii epopei este proiectată într-o lume de mult dispărută. Astfel. mică epopee parodistică după Iliada (sfîrşitul sec.. în felul acesta.I. ea nu s-a putut sustrage regulilor de compoziţie specifice recitării rapsodice. Eroii lui H. răpus de mîna marelui Hector. Mikra Ilias (Mica Iliadă). Telegonos.e. întocmai ca şi pentru Ahile.Homcr 100 epopeea care deschidea ciclul troian.Bar-bu. prin mulţimea personajelor ce o introduce şi pluralitatea de interese antagonice ce o pune în joc. ia un curs cu totul nou: eroul din Ftia.n. Studiu Introduci* la Homer. naraţiunea epică în Iliada nu cunoaşte alt mij'loc de a ţine încordată itenţia decît acela al amînărilor («retar-dationes») şi. Cu toate acestea. VII şi VI î. ucis în cele din urmă de Ahile. VI — începutul sec. Această răvăşire sufletească a tînămluî erou din Ftia reprezintă principalul punct de plecare al celei de-a doua părţi a epopeii: răzbunarea tovarăşului ucis de troieni. sînt totuşi diferenţiaţi prin caracterele şi comportarea lor. în concepţia unei subordonări a even-mentelor faţă de zbuciumul protagon» tului» (D. cetatea asediată de ahei. VI î. ajunge la încheierea rotundă a povestirii sale din Iliada. Pippidi. dimensiuni care-i apropie de zeii din preajma lor. naraţiunea popasului lui Ulise în insula feacilor şi lungile sale povestiri despre mult zbuciumata sa călătorie pe mare. cît. dar lectura cînturilor. ci gloria culeasă în bătălii. De aici încolo acţiunea se va desfăşura pe două planuri. căruia Destinul ' i-a hărăzit pieirea. a fost atribuită pe rînd lui Hegesias. Această creaţie se întinde pe un interval de două secole. Odiseea nu este lipsită de momente dramatice. este citată fără ezitare de autorul unei notiţe biografice din lexiconul bizantin Suda ca aparţinînd poetului Pigres din Halicarnas. Briseis. Impresionam» în cel mai înalt grad este şi drama V 101 Hcmer „re o trăieşte principalul adversar al lui Ahile. Aithîopis (Etiopida). pe rînd. atît de Aristoîan cît şi de Tucidide. incontestabil. în prima parte a epopeii. Firele acţiunii duc. căci pentru Hector. drept creaţie autentică. marcat prin întoarcerea la omenie a personalităţii dezumanizate a eroului ce-şi amestecă acum lacrimile cu cele ale bătrînului rege Priam. VI î. care circula tot sub numele lui H. poem comic burlesc din sec. V î. Ahile este profund jignit de Agamemnon care îi retrage principala «cinstire» a unui şef războinic. numeroase procedee literare ale naraţiunii epice arhaice: cataloage (cf. după ce ajunge la o împăcare cu regele din Micene. iar Distrugerea llionului iarăşi lui Arctinos. în Poetica. prietenul iubit al lui Ahile. Pentru sporirea potenţialului tragic al unor scene şi asa supraîncărcate de tensiune tragică. în Odiseea sînt introduse cele mai neaşteptate plăsmuiri. fiul lui Priam. M. eventual. Acest bărbat emplar din toate punctele de vedere — "titelege că este pierdut abia atunci cînd îsi dă seama că a fost părăsit de zei şi înşelat de Atena. epopeea preia şi prelucrează teme din fondul eroic tradiţional. care reprezenta în ciclul troian urmarea Iliadei. episoade de divertisment (cîntul XIV. Epopee a luptelor crîn-cene. susţinuţi de Hera şi de Atena. în vreme ce Batracho-myomachia (Bătălia broaşlelor cu şoarecii). măsoară cu alţi ochi dimensiunile neînţelegerii sale cu Agamemnon şi. fiu al divinităţii marine Thetis şi al lui Zeus. sîngeroase. fratele vestitei Artemisia. în mod eronat..n. Cîntul I al epopeii. Drept autor al Telegoniei este citat poetul Eugamon din Girene. este însă diminuat tocmai de alternanţa situaţiilor care aduc. VI î. de la zînele mării. durează aproximativ 53 de zile. a ciocnirilor neîntrerupte între « eroii» aparţinînd ambelor tabere. Şi planul povestirilor este diferit de cel din Iliada. Patetismul acestei a doua capodopere atribuite lui H. Tele-afl» Caî"e 'a porunca Atenei pleacă să cit T6^îf despre soarta tatălui său. îl recunoaşte pe H. prin felul în care preţuiesc valorile materiale şi spirituale (cf. lui Arctinos din Milet pentru a nu mai vorbi de alte nume. dintre care merită. «Rătăcirile lui Ulise» (cînturile V— XIII). H. 27 —81). hotărîte de "estin (moartea lui Ahile. total diferită de conflictele aspre şi brutale din Iliada. cîntul II unde se află faimosul «catalog al corăbiilor»). Deşi desă-vîrşit concepută arhitectonic. fiinţe jumătate oameni. Hector.e. izbucnit în cel de al noulea an de la începutul războiului troian.). totodată. cel uman şi cel divin zeii intervenind cu vehementă ardoare fie în favoarea troienilor. ODISEEA: Epopeea se eosebeşte de Iliada prin varietatea plăcii °r ^e ac|iune> iscusinţa în articularea «lor trei mari unităţi aie epopeii. dezvăluie curînd o complexitate de situaţii puţin obişnuite. mai ales. integrată în tema conflictului cu Agamemnon. unde fantasticul jşi miraculosul se limitau la lumea zeilor. o mostră din cele mai grăitoare pentru arta rapsodică). Desfăşurîndu-se lent.e. mică epopee care poartă numele fiului lui Ulise şi ai Gircei. destindere şi încordare. în schimb. Valori umane în literatura greacă. înşelarea lui Zeus de către Hera). Dacă în antichitate paternitatea homerică a micilor epopei a fost contestată. numeroase descrieri de obiecte (dintre care. a fost atribuită lui Arctinos. venit să răscumpere cadavrul fiului său Hector. ILIADA: Capodoperă a literaturii universale. învăluite într-o viziune aspră asupra luptei omului cu forţele dezlănţuite ale naturii. spre moartea tragică a lui Patrocle. « Tele-'"fî11. ca autor al poemului Margites. tema « mîniei» lui Ahile. expune un conflict între şefii aheeni. Nu mai puţin preţios în comparaţie cu acest extraordinar Cînt XXI se'arată sfîrşitul epopeii.e. să fie reţinut cel al lui Kynaithon din Sparta. lui Lesches. susţinuţi de Zeus care astfel caută să-1 răzbune pe Ahile' fie de partea aheilor. revine pe cîmpul de luptă unde începe să ucidă cu sete de fiară pe toţi troienii care-i ies în cale. unitate epică *"el denumită după fiul lui Ulise. pe drept cuvînt. brodată pe grelele încercări sufleteşti prin care a trecut Ahile: « întreaga arhitectură a poemului e astfel întemeiata pe un motiv central care e însăşi starea de suflet a lui Ahile şi acest motiv creează unitatea de interes a Iliadei nu atît in înţelesul unei legături exterioare mW întîmplările ce o compun. Aristotel. Elementele fantastice. într-o lume «eroică» în care oamenii capătă cu totul alte dimensiuni decît semenii lor obişnuiţi. N. soţia regelui Lygdamis (sfîrşitul sec. intitulat de exegeţii alexandrini «Mînia lui Ahile».

întretăiată de suferinţe. care ilustrează aspecte din viaţa cotidiană contemporană cu epoca premergătoare apariţiei oraşelor-state. motivul nestrămutatei voinţi a lui Ulise de a se întoarce la căminul strămoşesc străbate Odiseea. purtători de arme — e populată de personaje aparţinînd celor mai diferite ranguri şi straturi sociale. personaje pozitive şi negative. ci de o anumită atitudine în viaţă. inclusiv a stăpînului din Olimp. pînă la uriaşii laistrigoni. Elogiul Penelopei. făcut de propriul ei soţ. în afară de rolul activ al Atenei. prezenţa celorlalţi zei este destul de ştearsă. Epopeea. mîncători de oameni sau Ciclopul păstor. a căror concepţie despre « virtute » şi « faimă» nu mai este legată de victoria obţinută pe cîmpul de luptă. marele Zeus. pentru atingerea unui nobil scop. Pînă şi izbînda finală a « mult încercatului Ulise» asupra gloatei «peţitorilor » care-i ameninţau familia nu reprezintă altceva decît triumful unei îndelungi răbdări. — epocă a democraţiei militare în care atotputernică este comunitatea bărbaţilor liberi.jumătate peşti. rămîne grăitor în acest sens {Odiseea. Strîns legată . 136 — 145). Aşa cum motivul « mîniei» lui Ahile străbătea întreaga Iliada.

în Germania sec. serie de voi. 1960. 1882. Allen. Victor Berard. rom. The Making of Homeric Verse. 1927. Oxford. F. Oxford. X. ambele conţinînd Iliadadouă Laurentiani nr. definitivă. XX) au dat noi impulsuri acestui interes. Von Homers Welt und Werk. Homeri Car-mina. Albin Lesky. Sfetcu şi Şt. Brăila. 190 pentru Iliada şi c. VI. Monro şi Thomas W. V. ed. Bude 1924. 32. H. definitivă. De o factură stilistică mai rafinată. XX de G. Denis L. Weidmann. Gottingen. continuate în sec. 687 — 846. Didot. 1961. P. 1965. Stuttgart-Leipzig. The World of Odysseus. 1971. Editura pentru Literatură 1966. Dichtung und Sage. J. 32. 1882. III. Paris. Les Belles Lettres. definitivă. Homer and the epic. p. Adam Parry. 1800. 1792.. culegere de studii homerice editate de A. definitivă. Ch. Th. Bude. Oxford. B. ed. ed. 1778. Kazantzakis 9 J. Demne de menţionat pentru vechimea şi frumuseţea lor sînt codexul Mediolanensis (cu miniaturi) precum şi codexul Lipsiensis nr. precum şi senzaţionala descifrare a tăbliţelor cu scrierea «mi-ceneană» (Liniarul B) datorită lui M. The flexi-bility of the Homeric Formula. Iliada. Leipzig. Weid-tnann. itima ed. ed. III. Th. 5 voi. Leipzig. B. Odissea. mai bogată în nuanţe decît Iliada. Paris. 3 voi. ed. Bucureşti. Paris. 1538. Cambridge.. David B. Laurentianul nr. M. W. K. 1963-1964. Coli. italiană. cu largi comentarii. L'Odyssee. Al. The Songs of Homer. definitivă. G. 1275 (L). Baumeister. Raps dia I. Bucureşti. cel mai nimerit prilej să readucă în cîmpul naraţiunii sale figuri bine cunoscute din Iliade: pe Nestor. Homerus. VOdyssie. History and the Homeric Iliad. Graur. 1809. A Companion to Homer. Hymni. Fr. Pippidi. M. Ameis — C. 100 pentru Odiseea). Bucholz. Pierron. 1916. unele din aceste ms. 1885. 1711. 1901. Aldina. 1877: A. Sfnlvers. îngrijită de D. îngrijită de Aldus Manutius. îngrijită de Demetrios Chalkondyles! Ediţii: Aldina. 1959. Wace şi F. 1876. G. IX. 548 — 549. Homer. Sulliotis. Odată cu răspîndirea tiparului. Dar secolul care a reînviat interesul ardent al publicului iubitor de literatură şi al oamenilor de ştiinţă pentru opera lui H. străine: Anne Dacier. Finley. Teubner. ed. Kakridis. 32. 24 (6) şi Abbatianu's nr. Călătoria lui Telemah pe continent. 1922. ed. I. 1934 Wolfgang Schadewaldt. V. Losev. 103 Odissea: Bucureşti. sec. 1961. ciclopul Polifem. Coli. Cambridge. Viena-Praga. definitivă. 1914. Traducra în lb. Uomerische Untersuchungen. Bucur«9 Casa Şcoalelor. ««"»' Moscova-Leningrad. 52 (P). 1504. Homer. incepînd din 1969. H. a fost în evul mediu şi în Renaştere constant opus lui Vergiliu care reprezenta epopeea latină. Edinburg. într-un fel sau în altul. 1855-1856. 1955. engleză. ed. 1968. Die Denkmăler und das fruh-griechischen Epos. Coşbuc. 1845. Padova. Iaşi. Paris. Kirk. finitivă. Batrachomyomachia. Vlliate. Veresaeva. 1920. F. 1971. Iliada. 1872-1874. 1957. Matz şi H. Lovinescu. Berkeley. Odiseea a devenit de timpuriu materialul preferat pentru nevoile învăţămîntului. Odyssea şi Batrachomyomachia. Editio princeps: Iliada şi Odiseea. Ştefan Bergler. 1938. 1910. definitivă. colectiv. sec. greacă etc). II. Omer. Murnu. 1930. p. română: K. ed. bogat aparat critic. ed. L'Iliade d'IIornere. 1972. L'Iliade. W. III. Teubner. VII. Odiseea. Homeros. Les Belles Lettres. G. von der Muhll. ed. voi. în limba latină de Livius Andronicus epopeea nu a încetat să desfete timp de secole imaginaţia cititorilor tineri şi virstnici. Leipzig-Berlin. Homeri Odyseea. Clarendon. bogat aparat critic. 1966. Homeri Opera. Iliasstudien. 1857-1863. despre Homer în Marx-Engels. ed. în proză. Hachette. Leconte de Lisle. Clarendon. 20 —24. Georg Finsler. al cărui fiu. II. 15. aceeaşi. Hymni & Epigrammata. ed. Atena.n. 1963 — 1964 ed. Berlin. întreaga Odisee nu este altceva decît un «Nostos» («întoarcerea») unuia dintre aheii care au luptat sub zidurile Troiei. în limbile naţionale (germană. Ventris şi J. Collected Papers of Milman Parry. 1890. 1949. conţin scholiile elenistice şi romane. 1741. XVIII au contribuit în mod hotărîtor traducerile de bună calitate ale Odiseei (1781) şi ale Iliadei (1793) făcute în hexametri de J. 1876 (cu text grec). Chr. Paris. 1935. 17™! Londra. Iliada. N. Edinburg. Edi-Tineretului. Oxford.P. Iliada. voi.e. au provocat mînia zeilor. ed. XVI. conţinind Odiseea. reprodusă de P. Odyssea. S. Odiseea formează o unitate indisolubilă cu Iliada. Page. sub conducerea lui F. I. 18. în proză tura Bucureşti. 1876. Leipzig-Berlin. Wilamowitz-Moellendorf. X. III. Zeul care-1 prigoneşte pe Ulise este Poseidon. MoscovaLeningrad. Pippidi. ed. La cunoaşterea lui H. Opere. III î. sec. Casa Şcoalelor. 1920. Dindorf. ed. De fapt. Cazimir. 1777. Leipzig. Teubner. Leip' g. Arcftaeo-logia Homerica. definitivă. The Odyssey. ed.Homer 10| de epopeile ciclului troian. VOdyssie (cu text grec). Ioan L. Manuscrise: Iliada şi Odiseea au fost copiate în evul mediu In nenumărate ms. Pauly-Wissowa-Kroll. cele mai vechi şi mai valoroase sînt-Laurentianus nr. Car-mina et Cycli epici reliquiae. 1962. (c. Lumea lui Odisseu Bucureşti.. A. 1945. 1963. VIII. Allen. Stubbings. Iliada. stăpînul mărilor. Paris. Erich Bethe. U. de L. E. Real Enzyklopădie. Hentze. M. 1915. ed. oferă lui H. 1888. ed. Berlin. 1916. 1884. 1968. Florenţa 1488. Bucureşti. definitivă. Clarendon. Homer. 1922. graece et latine. Blegen. Alexander Pope. 1931. Paul Mazon si P. . 1959. H. Der Dichter und seine Welt. Londra. Clarendon. New-York. REFERINŢE CRITICE. Die llias und Homer. Pippidi. «etre » et «avoir » chez Homere in Minoica und Homer. Chantraine. Londra. L'Iliade. A. ed. Univers. Aristia. la Pylos şi la Sparta pentru a culege ştiri despre părintele său. G. Hiaa__ cartea I. 1965. şi care. Voss. Schliemann de la sfîrşitul aceluiaşi secol. XIX. F. apar şi primele traduceri din H. Traduceri renumite in lb. 13. este sec. Epigrammata. The Iliad. copiat spre 1300. Voss. O OPERA. 5 voi. Engels. 1875. II. pe unii dintre fiii acestora. publicate de Deutsches Archeologisches Institut. Bucureşti. Hachette. Chadwick (mijlocul sec. ed. Admirat de unii şi hulit de alţii în antichitate. J. Paris. Lyon. Editura Ştiinţifică. 1924. Bucureşti. trad. Berlin. J. Tradusă în sec. Descoperirile arheologice ale lui H. pe Menelau şi pe Elena. Editura Academiei. citite cu nesaţ în tinereţea lor de Goethe şi de Schiller. M. la începutul sec. Hainsworth. 1903. trad. XI. ed. giani. A. II. Paris. 1917-1919. IV. 1968. iws^ jită de D. franceză. 1937-1938. Suppl. Veneţia. fusese orbit de erou. îngrijită de I.

60 de discursuri.n. Gorgias şi Socrate. om politic.e. a devenit un discurs clasic.n. cu vădite tengttic moralizatoare şi educative. A cîstigat o mare faimă. CXI. Laurcntianus.. figurile de vorbire şi imaginile sînt în general rare..e. depăşind ca orizont nivelul şcolilor de oratorie ale vremii. A adus o contribuţie substanţială la educarea diriguitorilor clasei conducătoare ateniene şi a exercitat o vădită influenţă asupra sistemelor ulterioare de educaţie. ci a împărţit din ele şi celorlalţi greci. animaţi de o puternică conştiinţă elenică. Dintre ele se distinge Panegiricul. 1970. trece drept oratorul care a practicat cu deosebit succes arta perioadei în proza atică. în care a întrevăzut întruchiparea idealului său politic. printre care oratorii Lieurg.e. dez-bătînd două probleme capitale: dreptul Atenei la hegemonie şi oportunitatea războiului împotriva perşilor. P. fiind creatorul aşa numitei «fraze isocratice ». Panegiricul. pe care-1 acuza că tratase subiecte nedemne de un orator. a socotit absolut necesar s-o facă pendinte de un iminent pericol exterior. Vaiica-nus.I ISOCRATE [Isokrates]. Protestul împotriva sofiştilor a dus la conturarea şi dezvoltarea unei teorii personale asupra «Cuvîntului». ultimul constituind o replică dată sofistului Policrate. (436 î. abia publicat. Sau: «cetatea noastră nu numai că a fost iubită de zei. istoricii Eforos şi Teopomp. s-a manifestat cu deosebită strălucire este genul demonstrativ sau epideictic. folosind însă alte mijloace decît predecesorul său. fiul lui Theodo-ros. Tv>o papyrus texts of Isocrates. dreptul de a supraveghea educaţia şi moralitatea publică şi de a dirija viaţa cetăţii.n. nu este o vorbărie zadarnică. datat la începutul perioadei celei mai fertile a activităţii sale. în strînsă conexiune cu concepţia sa despre unitatea culturii greceşti. Printre elevii săi s-au numărat retori şi istorici de valoare. urmărea să ofere discipolilor săi o pregătire temeinică. instituţia juridică supremă. era considerat unul din cei mai renumiţi teoreticieni în materie de compoziţie şi stil. Forma folosită este plină de ostentaţie şi fast. la rîndul lor.n. iar în ceea ce priveşte filosofia şi elocinţa. Activitatea sa bogată îi conferă trei titluri. O OPERA. Poziţia adoptată de I. Aceste idei erau. acela de a contribui la formarea unor cetăţeni desăvîrşiţi.. cu prilejul Jocurilor Olimpice. 87.n. regele Spartei. nr. şi opt scrisori. b. Atena). Tradiţia manuscrisă este completată prin publicarea unor fragm. Pana-thenaikos (Panathenaicul) şi Areopagiti-kos (Areopagiticul) sînt discursuri legate de momente politice decisive.. întreaga antichitate a manifestat un viu entuziasm pentru opera sa.e. îndeamnă pe Filip. Eforos. nr. a «Verbului» («Logos»). care poate fi considerat programatic. şi de Filip. I. Preocupat să formeze prin arta cuvîntului ideea unei conştiinţe elenice. care a contribuit la formarea a numeroase personalităţi.n..e. destinat să susţină o cauză sau să combată o teză. destinat să susţină desfăşurarea gîndirii. deschide o şcoală de retori destinată să cunoască celebritatea. pentru " citit la serbarea Panatheneelor — reia temele expuse în 380 î. Panegiricul elogiază cetatea Atenei. Zeitschrift fur Papyrologie und Epigraphih VI. situaţia grecilor nea-meliorîndu-se de fel. Antichitatea a cunoscut sub numele lui I. Manuscrise: Ms.e. Cuvîn-tul este călăuza tuturor faptelor şi gîndu-ilor noastre ». Argumentarea se sprijină pe numeroase date de natură istorică şi legendară: «nu există nimeni care să poată numi o a doua cetate atît de puternică pe mare». par pentru a susţine ideea de unitate panelenică. . s-a văzut ruinat materialiceşte în timpul războiului peloponesiac. Oratorul susţine tema unirii tuturor grecilor. Areopa-"'. salvarea este întrevăzută în revenirea' la o democraţie conservatoare. întocmai ca şi Gorgias. avînd un substrat filosofic care-1 învaţă pe om să se conducă în viaţă şi-1 pregăteşte pentru activitatea politică. întemeiată cu mult înaintea Academiei lui Platon. educator şi întemeietor de şcoală. J. Avînd o voce puţin potrivită pentru un orator. fiind socotit pînă astăzi un model de oratorie. Isaios şi Hiperide. dema Erchia.. Panegyrikos (Panegiricul). egal de importante: retor. I. din care reiese idealul său pedagogic. de pildă. I. Cum această profesie era departe de a-1 satisface. cu excepţia unor metafore îndrăzneţe. a atras un număr din ce în ce mai sporit de discipoli. care ar conferi Areopagului. hiatul evitat. susţinută cu un optimism adesea himeric. papiriacee. Discursurile în care s-a reflectat această atitudine sînt cele elaborate după anul 380 î. s-a perpetuat pînă tîrziu în Grecia. Elocinţa lui I. regele Macedoniei. se împart în două familii: a. 65. Blass. a nutrit ambiţia de a ridica stilul oratoric pe trepte cît mai înalte. dintre care unele de o autenticitate discutabilă..e. 14 (Florenţa).n. Astfel conce-îut « Cuvîntul». de înaltă ţinută patriotică. « căci nimic din 105 Isocrate pea ce a zămislit gîndul omului. a clarităţii desăvîrşite şi a unui ritm interior. Genul în care I. să devină şef suprem al expediţiei împotriva «barbarilor» (perşilor). I. Citit în public în 380 î. dispunînd de atîtea daruri. s-a situat de multă vreme în fruntea celorlalte cetăţi. redactat în 354 î. în 393 î. Sijpesteijn. aceea de a se opune verbozităţii sofiştilor. dezvoltă cîteva teorii de ordin politic în legătură cu situaţia critică din interiorul cetăţii. Evagoras şi Nicocles. E. p. Construcţiile argumen-tative sînt riguros construite prin cuvinte alese cu cea mai mare grijă. care urmăreşte ° anume finalitate morală. pe care a practicat-o 12 ani. Acescare tui de discursuri aparţine şi Evagoras ^?P dinte glul lui Evagoras).' Deşi ideile pentru care a militat I. un număr mai mare de discipoli decît al tuturor filosofilor laolaltă. nu şi le-a păstrat cu pizmă numai pentru sine. referitor la două papirusuri păstrate la Amsterdam. dealtfel aceasta era teza lui principală. n-au avut o urmare practică. Şcoala lui I. n-ar nutea exista dacă n-ar fi Cuvintul. ci forma cea mai înaltă a culturii intelectuale. iar după afirmaţia unui adversar. adică elocinţa. I.n. O Educat şi format sub îndrumarea lui Prodicos. regele Macedoniei. ultimul ei rod fiind aşa numită « elocinţa academică». I. 117 — 120.e. Pînă la noi au ajuns 21 de discursuri. î. Legat orga-j de Panegiric este Panathenaicul — *Orat între anii 342 şi 339 î. Urbinas. a renunţat la cariera politică atît de rîvnită. îmbrăţişînd profesia de logograf. Orator şi profesor de retorică. A fost apreciat de regii Ciprului. de Archidamos. Vatican. reiese pregnant din Kata ton sophiston (Discursul împotriva sofiştilor). cîteva incomplete. Atica — 338 î. Peri antidoseos (Discursul igupra schimbului (1 — 3). din Helenes encomion (Elogiul Elenei) şi din Busiris. dar la rîndu-i s-a arătat şi ea iubitoare de oameni şi. Benseler-F. în discursul intitulat Filip. aşa încît discipolii ei au devenit profesorii altora şi Atena a făcut ca numele de eleni să fie roai curînd un simbol al unei civilizaţii . Ediţii: &. cum ar fi. scrie I. o artă care presupune ştiinţa echilibrului între membrele perioadei.cît să reprezinte un neam».

Leipzig. Berlin. 3 voi. cu comentarii. 1907-1910. Matineu şi E. 2 voi..Isocratis Orationes. Rauchenstein-Karl Mun-scher. Weidmann. Isocrate. . R. Bremond. 1908. Teubner. II. ed. G.

care cer să fie răzbunaţi.127-233. trad. Lascu.. Prigoniţi pentru sentimente lor democratice.n. G. 314-342. Paris. P. Dinicu Golescu. Paris Les Belles Lettres. consacrîndu-se studiului retoricii. Cxeorges Matnieu. Un grup de alte 4 discursuri Kata Philonos dokimasias (Împotriva lui Philon). Singurul discurs rostit de el este împotriva lui Eratostene (403 î.). perpetuîndu-i faima de-a lungul timpului.e. I. Firpo. îmbrăţişează meseria de logograf. Povătuirea a lui Isocrat către Demonic. i se acordă cetăţenia. 221-222. Este cel mai autentic reprezentant al elocinţei judiciare atice din sec. Greefe Studies. 'ar puterea încăpuse pe mîinile celor trei-. O După dobîndirea primei instrucţii adecvată fiilor de atenieni bogaţi. p. F. (c. în partea a doua a discursului. lui Evandros).e.e n. Detaliile furnizate în acest discurs în legătură cu funeraliile lui Polemarchos sînt edificatoare asupra terorii exercitată de cei treizeci de tirani şi asupra rapacităţii lor. fragmente din: Panegiric.n. Polemarchos. Eşecul expediţiei ateniene în Sicilia in anul 415 î.. fiul lui Kephalos. L. Buda. — Împotriva lui Diogeiton) sau înfăţişează aspecte ale crizei economice ce bîntuia cetatea Atena (Kata ton sitopolon — Împotriva negustorilor de griu). fragmente din: Isocrate. Asupra schimburilor de bunuri. Didot.21. fie că este vorba de un eveniment de seamă din viaţa cetăţii Atena (discursul Kata Eratos-thenous — Împotriva lui Eratostene). făcîn-du-1 vinovat de moartea fratelui său.M-H. Traduceri: Clermont-Tonnerre. III. Norden. dovedind că Eratostene a fost părtaş la crimele făptuite de cei treizeci de tirani. Buşi-ris. diferite studii despre Isocrate.n. 1826. aturi de ceilalţi refugiaţi democraţi. . unde găseşte o situaţie pntică: regimul democratic se prăbuşise. tiranii au săvîrşit cele mai înjositoare acte. Levi. ed. P. în 403 î. Atena). Isocrate. în numele celor ucişi. In Adu-nare de pilde bisericeşti şi filosoficeşti. transformă procesul său particular într-unui politic. fie că dezvăluie atitudini şi moravuri ale acestei societăţi (Kata Diogeitonos. A REFERINŢE CRITICE. fragmente din: Despre pace şi din Elogiul Atenei.. Mantitheo doki-mazomeno apologia (Pentru apărarea lui Mantitheos). 110 şi 112. Die Antike Kunstprosa. 440 î. Elogiul lui Evagoras. Torino. ao ' M. A scris 230 discursuri (dintre care ne-au parvenit 35) pentru clienţii care urmau să apară în faţa justiţiei' şi care. însă. dobîndind reputaţia de cel mai mare logograf al Atenei. alături «e fratele său. 208209. numai pentru scurt timp. Atena — 360 î. în discursurile sale juridice. 1925. Schmitz-KaMmann.6. La aceste calităţi se adaugă o limbă atică desăvîrşită. După relatarea împrejurărilor morţii lui Polemarchos şi după argumentarea responsabilităţii acuzatului. Prin mijlocirea unor interpuşi.ci de tirani. în CTIA. pe care a practicat-o cu deosebit succes. 'Polemarchos piere i *yit. bucurîndu-se totuşi de un statut privilegiat. Crăiască Tipografie a Universităţii Ungureşti. în wecia Mare. de A. voi. Les Belles Lettres. 1898. Isocrate. Claren-don 1949. zmul-gînd pînă şi cerceii din urechile soţiei lui Polemarchos. I.e. Orazioni di Isocrate.. IV î. Demou katalyseos apologia (Pentru un personaj anonim acuzat de sentimente oligarchice) se referă la exa- .e. iar L. 1965. E. arată că se impune o sentinţă dreaptă.Isocrate 106 Paris. II. 1928 — 1942. unul dintre tirani. voi. G. Anularea cetăţeniei îl obligă să se mulţumească cu situaţia de metec. îl obligă să se încarcă în patrie. 113-. L. Lipsit de posibilitatea de a activa pe teren politic. ta CIVV. îşi completează pregătirea retorică la Thurioi. Radu Hâncu. Isocrate. trebuiau' să-şi pledeze singuri cauza. Das Beispiel der Geschichte im poli-Uschen Denken des Isokrates Leipzig 1939.'.. F. LISIAS [Lysias]. voi. izbuteşte să se refugieze alSt ^U' Revenind la Atena. Oxford. canon al aticismului. L. Leipzig. Les Idies pohtigues d Isocrate. Murray. izbuteşte să închege portrete literare de mare naturaleţe şi verosimilitate. de care beneficiază. Peri tes Euandrou dokimasias (împotriva. p. 191-192. Panegiric şi Arcfcidamas. 1862—1864. p.n. îl atacă pe Eratostene. Retor şi orator. potrivit legii ateniene. in PAOGr. N.n.e.

o deosebită uşurinţă în expunere sînt calităţile dominante' ale stilului său. LONGOS (Sfîrşitul sec.-H. O calitate de prim ordin a oratorului este şi aceea de a împrumuta personajelor tonul'cel mai adecvat şi de a susţine o cauză cu argumentele cele mai trainice. din Sappho. de pildă. de parafrazare. 360 — 361. Cel mai interesant dintre aceste discursuri este cel în apărarea lui Mantitheos. în articolul Ly-sias din lexiconul Suda. Răspunsul este. V— XXVI). însăşi opera lui L. din Teocrit şi alţi alexandrini. I—IV). Olympiakos (Olimpicul). începe partea a doua. Iar sec. Manuscrise: Palatinus X (88) Heidel-berg. Discours. Lysias and the Corpus Lysiacum.n. de Moschos. II al erei noastre a fost o epocă de dominaţie aproape exclusivă a acestui tip de formalism. b) de a i se reproşa că nu este înălţător magnific şi că nu posedă vehemenţa luj Demostene. Tot un aspect al vieţii din societatea ateniană ne înfăţişează discursul intitulat Hyper tou Eratosthenous phonou (Uciderea lui Eratostene). de grădini. V—LV. J. Naraţiunea privitoare la acest omor este o capodoperă. conţin date unice în privinţa vieţii şi a moravurilor ateniene.n. în sec.n. Discursurile lui L. . Bizos. din alte locuri. întîlnesc piedici. în structură şi stil. după care se putea vorbi şi scrie frumos despre orice. REFERINŢE CRITICE. îi decerna titlul de orator desăvîrşit). O Dafnis şi Cloe este o povestire de iubire. XXVI şi XXXII). închinat primăverii. de asemenea. Schema acţiunii e conformă schemei tradiţionale: cei doi aspiră îndelung unul la altul.Longos '108 menul retoric numit « dokimasia ». pierdute pentru noi. este învinuit în faţa justiţiei că 1-a ucis cu intenţie pe Eratostene. III e. Gnathon. din Anacreon. foarte potrivită în limbajul unor oameni simpli. Mai mult încă. cu intenţia de a distruge regimul democratic. cînd Atena nu mai putea face faţă aprovizionării cu mărfuri. Les Belles Lettres. remarcabil prin fineţea lui psihologică şi prin patetismul plin de sobrietate. lamentaţii şi pledoarii. p. situarea acţiunii în mediu pastoral. Împotriva negustorilor de grine. nu-i lipseşte totuşi energia în discuţii şi nu se poate afirrn'a că n-ar fi găsit tonul potrivit pentru a-si manifesta indignarea împotriva celor c'e s-au alăturat Spartei. p. II. în încheierea primei părţi. Paris. în care totul se încheagă într-o compoziţie pe cit de fin alcătuită. Studiu introductiv la PAOGr.e. . se dobîndesc pînă la urină. La aceste însuşiri se adaugă o naturaleţe deosebită. cu mici abateri. destinat să devină model al elocinţii atice. începînd încă din sec. toate celelalte ms. o scenă de dragoste). Cu cap. însăşi originalitatea cea mai izbitoare a romanului lui L.e. chiar şi a lui Demostene (Cicero în Brutus IX. în care studia deosebirile de caracter. Lysias. 2 — a) despre Dafnis. Traduceri: Radu Hâncu. la distanţă de cîteva sute de ani. este o compoziţie literară izbutită. 3 — despre Dafnis şi Cloe împreună (de obicei un tablou idilic. M. este dictată de precepte literare. şi cînd negustorii profitau din plin de această situaţie. III î. din Menandru şi. Ediţii: Th. îndreptat împotriva siracusanilor. pentru noi.). o lungă secţiune care culminează cu recunoaşterea lui Dafnis (cap.M. IV-VI) şi trece. Hude. şi întregul ei interes e concentrat exclusiv 109 Longos iurul iubirii. Pentru apărarea lui Mantitheos. sofiştii şi retorii elaboraseră tipare. Cartea întîi începe cu descrierea moşiei de lîngă Mytilene. M. 1966.n. mai riguroase şi mai constrîngătoare. Univ. formă clasică în opera lui Teocrit şi cum fusese imitată de Bion. în aprecierea oratorului L. în care Euphi-letos. Un alt discurs important pentru datele despre greutăţile pe care le întîmpina economia ateniană este împotriva vinzătorilor de grîu. în limba greacă.. Astylos. Lisias. înseamnă. voi.). Cartea a patra. judecată la acest nivel. p. legende. b) despre Cloe (uneori cu foarte marcate paralelisme. care. de unde provin dealtfel şi cîteva personaje episodice: Lycainion. V î. în special cu grîu. Orationes Leipzig. II —III) şi găsirea Cloei (cap. vise.. Lui I. Nu se cunoaşte nici un fel de dată biografică despre autorul romanului Dafnis şi Cloe. întreaga carte vădeşte inspiraţia livrescă. 1913. Dover. II e. Oxford. la înfăţişarea celor doi copii păstorind împreună. IX. încît este greu să ne închipuim că juriul n-a fost de la început impresionat. I. L.n. Gernet şi M. nu este decît reluarea. 1928. a idilei pastorale' în versuri. discursul pentru apărarea unor minori spoliaţi de tutorele lor. K.. Thelheim. Coli. de imitaţii. 1968. «glykytes » (ceea ce. starea materială şi profesia. Elocinţa greacă. Veac de veac. în cazul lui L. Clarendon. Iar chipul cum e legată şi dezlegată acţiunea. din ce în ce mai detaliate. de opere plas-«ce. Ly siae Orationes. Sather Classical Lec-tures. locul unde se petrece întreaga pastorală (cap. însufleţit de «pa-thos». Bude. dulceaţă). Car-tea se împarte în 12 părţi construite fiere după aceeaşi schemă trinară. discursul scoate din plin în evidenţă talentul de portretist al lui L.. Împotriva lui Diogeiton. narează apoi găsirea lui Dafnis (cap. opo-"ţu. revin perioiic: l — o introducere prezentînd locul sau timpul acţiunii. ca şi al unor Paraskeuai (Eseuri). I. Firescul. Din epoca maturităţii lui L. de simetrii. întreaga organizare a materiei artistice. fragmente alese din: împotriva lui Eratostene. a căror cauză o slujea oratorul. datează un discurs demonstrativ. j trec. 2 voi. cuprinzînd: cuvîntări în formă de monologuri. Primele două cărţi au fiecare cîte patru părţi. L. aşa cum căpătase.. ed. iar a patra constituie în întregimea ei a douăsprezecea şi ultima diviziune structurală a romanului. Şi arhitectura scrierii este guvernată de legi stricte. alcătuită şi ea după formula celorlalte: o introducere care conţine pregătirile pentru venirea stăpînului şi descrierea livezii (cap. de Vergiliu. deoarece furnizează amănunte asupra instituţiei cavalerilor atenieni pe timpul stăpînirii celor treizeci de tirani. compus în perioada războiului corintic (395—386 î. Lysias. 1924 — 1926. derivă din Palatinus.. care începe cu găsirea unor copii părăsiţi şi se rezolvă prin regăsirea lor de către părinţi. 12—16 în Agr. pe care le creează vîrsta. 52-99. alta. ca exemplu. soţul unei tinere femei. simetrică. Marinescu-Hirau. reprezentînd o dramă veridică. Cartea a treia numai trei. din care posedăm doar exordiul. opusă eflorescentei de imagini a stilului asianic. cel ce i-a destrămat căminul. Şi aşa mai departe. Şi în detaliu. I.începutul sec. Împotriva negustorilor de grine.e. problema de rezolvat era următoarea: ce mijloace trebuie folosite pentru a obţine drept efect asupra cititorului farmecul. C. proverbe. of California. exact. menţionate de PseudoPlutarh. Berkeley. Caecilius din Kale Akte şi Dionysios din Halicarnas i-au apreciat eleganţa sobră pe care au denumit-o « apheleia» (simplitate). eihe. este şi autorul unor Technai rhetorikai (Retorici). este împrumutat din comedia nouă. pe atît de convingătoare. ale cărei componente. descrieri de anotimpuri. în PAOGr voi. O OPERA. Astfel. în proză. a rămas un Epitaphios (Discurs funebru) a cărui autenticitate este îndoielnică. Teubner. I). de bună seamă. Cităm. paralelisme şi reluări savante. Dafnis şi Cloe e o fină textură de reminiscenţe. animale cu purtare omenească şi multe altele. de ecouri din epopeea homerică. la care era supus orice funcţionar public înainte de a intra în slujbă. s-au observat două tendinţe: a) de a-1 considera deasupra tuturor oratorilor.

terminîndu-se cu recunoaşterea Cloei (cap. Cu alte cuvinte. E uşor de văzut ce efecte artistice dăunătoare putea avea elaborarea după astfel de canoane. Mai ales că nici un retor nu s-a gîndit vreodată să scrie manualul perfectului romancier. diviziunile devin tot mai ample şi mai bogate.) din grupe egale de două sau trei membre. pentru că nici unul n-a bănuit că romanul. combinate la rece. Nu arareori vedem pe romancierii greci suspendaţi între tehnica . marele sofist din sec. încheierea acestei părţi şi totodată a cărţii: căsătoria celor doi'tineri (cap.n. are tehnica lui specifică. care cuprinde criza şi soluţia şi se încheie cu încununarea iubirii celor doi eroi. XXXVII-XL). V î. Această tendinţă se regăseşte din plin şi în structura frazelor însele. cea mai întinsă. a unei materii preluate şi aşa în mare măsură din tradiţia literară. construite (după recomandări datînd de la Gorgias. ritmul de succesiune a acestor diviziuni cu structură asemănătoare se încetineşte spre sfîrşit. cît de rudimentar ar fi. XXVII — XXXVI) şi. a căror simetrie este adesea subliniată de ritm şi chiar de rimă. în sfîrşit. pregătită gradat de toate scenele de dragoste anterioare. pînă la ultima.e.

i
,ns aş g w ■ o—h S3
JCB 05 fi

-a 6c a o,"
)c3 - ci o ,oî
CUcfl. fi cS ^T3 05

A

p >*
05 05

*E r3 3 ai

"3 2 O g —" 05 05

3 " a >fi

- fi^g

*>*£!?
-u> — 03 a> fi 03 05

.. .ci 60 *'S- «"o!o-fi _2 «

fi ■= g> «* 05

■g g ««-i i.
•3-a" £ w* P„3«<3

a

pil
iii!
CU3 fi
6/3 co

c-Q'2
05 05 .S

« 05 o.-a g g

§ |>g » £ g>.a fi svs.2
o 05 Q.3- — fi . 9? 3 _. 08
, _0

g6

^ td ° 2 ° "ti «.- S 83 So°-a
îs ■

o S o^ ce CD 0
* cO »g
0) <H 0J
5

p. â

§4
._ ,oj ■ ffl 05 ai

— fi bo _, * o Cu fi >fi co-oş B — oi —. a
. CO 05 U B 0.5 , h !)«'---ti ftU Q, "gj SS g-og fe 05 O M .3 - 'g O IE 05^.2 g 05 05 ° ° gS3 "
03 _0 ,,_ 05 05 05 ţî O > — fi

. OT3H S

05S2 sf a
aŞo Mia .* B ai - 2T3 fi •J3.U <g — ci o

11
fi— fi -O fi u
+* 503

<a M *a 503
o -2 «f'2"
05"w a '3 J 5 J
2 '05 503 o

c a.

5 .-•&£.■« •
So3

tla
a .5 a S
03 CU 03 .,

fi .-< .5 o <3 03 a x« a +^-fi OJ a o» ţfi CI 'fi « c H a T3 <5 03 a

■JH*
°-2fto3 3<a u

.« 05

*i :S- S .1 ^S §.-o» S .a .2 0 «■■£
rt fi p 0J3E.H

Q S 5 os "fi <» ,2 "a
-^05 fi

fi a c a fi 3 '43. fi
05 « O"* w O °5 03

05 S-S £ Purt^ 83

J-9 a.
fi "S" O 03

05 g °-«

ie -9 ° .2 a -^^

^uasa"«
03 03 i

—!

a sb
fi io? a s
03

8.1
os "& 3
303

a
PH O o +^ 03

fi o3 fi

05 05

05

O ctf 3 03 O -» as O
05
B-c'o5

05 »J 05 05 w *3 p-,
03 îfi

ăl
■fi w fi a

1o
a^ 2 s.»
fi

1^03

ii is
fi 'oi fi S

5o

ai
os .a.
fi "O

° -'
05 «j P*_fi

fi aS 05 Q

a-a
r03

S

*

S

£

aa •s<a
p, ai

a
«1 c_,

«?-s a a * -a

a os •a
0>

.^ 3 ^
05 05 O

™ ifi oS)a5 2

o o -3 a > 05
C +i 3

I «&
,^

^ 8 "~ ^ 3. -M

8 J-a
o <! fi

.2 ^ :s o fc i
fi .—■ ^ OH73 ^ 5 "3 o3 ^'C C o3 oS o —

.a ^3.— -o g..„
+J 05 «^ -S

|rSa.S

Srtas*|-3
■a g "C g 3 o
03 >o3"

fi:
-H ^3

05 -

s ■ ■ s §<a t- J Ci

t>cM±5 p<5 fi

•fii 2^ >g2-S o o.2
tn CuT3*-* *j oi

a^'gg

S 05 03 ^ bo 05 o 2 «a 03 o

âj'fils'â
ţf^-3-a.Q
05 j- 05 aS^ _

flS^aăa

-U^ s4i g
fig-fi-a.a
Cu o bD a3 os _

05 O fi ->f"iS fi 05
S""3 t> 03 _, „ >03 a a +j* 05 fi 2 fi fi 05 O O S .

|3 ttf.fi to ^

g

3-3 S..SP 2
05 M o *a fi 03 ^ TS t< J2

*a .%âB

a^|^-Sfi
TS fi a ffi- 03O-1
£ T3 03 03 03 fi

.Sg eu fi ° o
a3 ,_< 05" 05 fi "-

& a S •■3 a
* a

3

"S 2
ti <*._ tfi-

§S2
£2 «V ^3 *fi 'fi
M

O CC CD t.

as s rţj ^» cn a fi 05 -^ 'fi

•c <a .£ fi w
^3 O .PH _ .3 Qj —i 05
05

3 • ■ 3 O cr n b rt

a

&!,

mi
U )03'

05

" 2,6 a 5
' CUQ fi w
"■ 03 05 ."dT3

» a a fivi _ Sg fi<a aeâi
3 fi— -.5.03. b f 03 ir; o -S S cug 2
.„ 03 oS w O

Si3 p*
E^ţţjej 05
05'co- fi

« ffl
503 S 05

ai^.

îî!
O)

P
Kd
CD

":

*2
!>*>._
05
m

. w i-i s bo — fi-a B " B
05 05
~ '03 fi

«'fi
0 5

■a.ga
o.fi

os «a
05

Sb M

3 o

2
fi

0 5

sa -:3 0-g g-3-s.a w
2 05 >ai fi £ -T1 —i JS : S 05 o, M JOJ c0•'-,
•H
m
U

Cfl

.__.

"^-. ai "° -fi fi

,. fi

•!*_S

ă -B § 22:s a i».2 a-o.3*;

a o *3 «

îi
g c « g-&5 45-0-iS gW So .'?jS — -2 05 '* '3 g 3 a pu.2 fi ^ a
05 A
0

<g

"S 2 "ol'2 o a ° Ja— a fi a - •& & a TS

°-3 SS^

as'g'oi'g #|
a N u o *J og-g ..„ fi

_ m 05 ri -a <rt .fi o xi g. oj
CQ 05 «^ O jr;

— 3 o aj 4^ n-, 3fi i—i

•3,2 g fi -§ 2
fi w a ^ o 3
„ CU CU— rB

i 2 3 05 03 O
b4 CU 05 fc. 03 05

° i fi ai — 2 w> a S'g M 03

11 s .a
-,t
3 ^ rt • ort H
05 ta. ^
m

3
-ai
Ci

g S <* a
M ţj; C6 >fi oi P-.

fi b— 3

°l2^ fi 8 6« S afloo
S ® ft i2

2 a. 15
fi CA ^ 05 <^ 05 B
n

•^ ^

05
a
CU M

g 'C

CU

i.
fi 3

*.!
22s
ftO io

a
>ct! CQ

fi a
05

o o cn rn

;iîî
1
3

3

*a
,2 x
13 )fi tn " >fi

O 03 ^ Q.

05 «*-•

S

05 "M fi Jj 03 -j '—' ^ c/5 fi O fi
303 — +J

^

«y -a — o

2 a"&«i
— B 'g
_ 05 ° 05

■sili
&C cfi _,

u u -n
05 05 °

*• >

.

Ş5
ga fi —
^3 03
. 05
^

3 -ti

,3
'bo S 03 ai X) . O fi -fi 3

-S I a
oS fi iS o « i >fi 2
03 >03 B

.a gQ
■3 «-a
03 U3 fi

fi fi '3 'as B
pt( O S-t

^: u sa
03 — -g

2 a gft u o o .

a -a
a *?

BG3 os 3

"g ă
a B fi 03

a9
QJ w 05

eu

«
B — CU ,03 • fi +J 03 3

03 CU fi ® —

05

w fi
CD

sa
>« 3

" ~a o fi
hn'S

.SPa
>fi -a o 3

ii"

ă0p. a
3

2

1.1

P
ol" 3 a 8
fi 2 is 8 a. a
o j'Ş

!' o,
,3asa3 o
t fi i O. CC ■*"

1a

1
8

S'2

' B 05 fi

Ui

I- 05 Jă

= a,° oo.ga 33 M a 1 o. 2 3-

a"al -g-a-a
CC © E

4F&I.
<H U O O) S m O O CD îCC S +-» o. CD -i,4*«i-« C 1—1
J:

Sh-^S-H «-n

fi a-J-^as-aa „=E a""3"*-ai 05 co K -^ o — £ ^ o 9
i- fi

a a
co B 3 fi'

-'«

iîii«lHi
S05 05 .; s- CL,
OJ

fi fi "™ 'fi •— ^

--a gpW «J3 is><i>fi S ■a 05' ° fi txi 3
3 — O fi as-,— S wbd
434J _Sr

l*N ifi o Cfifio«v'J*H'T! «
" .."ci

■*w
fi fi 3 ai a^5 B .-05

_ fi '2 'se "5 Ou.

a a o 55.2 = o -g '2

2" a
*.^ mX s
S 'Ctf „fi-

â - -a 03 fi <5 ai o 3 — Cu co fi P 05 fi O '

a '«* 2 & Sg-05-|§>'a.a3go5"0 °'a^'° fiu2S^fiCB:g^8'3.fi^-« ^as â;— o «fl » o »s „a.a,— u s-3

BflifciiSfJlji:?
, *^ toi_,_; T2

-3" a fi O

JJ 3.2"

m
•^•fi.= O3fi0»S| „, C fi 05 J03 —
' >fi

Sc

05

,- a --ou a :; —
03 fi 52. rt

a-Z "S -2 fi —
05 -a as

, « o ~"«- fi "S cu" Gopo

•ăliSaG-So
0 05 S CU CD «*—* »—- a

S .^T

S ai

a r- ce ,crs a — a g fi 2 PUŢJ

o >Q"a-3.2
w:; CTS <-< H? 'rt

oft2.5»° . a .2 îă 2 "a g 3 ci fi g 2,2 " fi-g g „ » a a ig?e«2s*
^ 05^ s,«4î2i3 «-a 05 &<» — *-o3 g
oojopco'* 05_CDO3.3 E-art^SS 05 T3 O r> ^S CU C3 T3T3 ftSfl» CU 05 ■ _ 0 0 )fi c i O

^UfiS.2^"-

cu a* .a 3.5 o «s

>g«»2î

'i >
3

0 0
0 0 5

3 3

emei
■ M

1 a :« .
p* —

a

fi

a0
C C! 'c/ 5-

0 5

O
4 ^

1 fi >fi
0

^3

3

c 3 B " >

. fi ' C 2 3 ' S g c ' 2 5 - 3 ai
0 3 0

din

^
0
ft

w l ) > fi -

0 5

0 5

J"
*J

3 T
3

>fi fi tâ "

3
0 5


ie ri

s

as
05

c

T 'fi 3

< s

" Q o

-^.fi ci-S .2?'fi'
03 co >fi ^ -P id.

=a d cu— b^ a o

"e dinafa şemi în lum a deos ebit meri adus L. ă la sat d izbutit s;
0 ^ fi

0 5

03 6oa

B

ss*: ii
<D 05

a a p a -p-3 ^ 05 a a
B=w O

-£.2-2' «I ^|aurt»a
2— 03 _o a

&

2l"a^'5 — ^^ fi ,a
" °'g 05 3 "S.
fi —H ^a -^ -« 05
"5 03 'H
m

CD

B

ai B „M 05 fi » 3,fi K- 05 Sg fi -3 ,2 >fi E 05 ;a» 2 ^ C 2 3"b0._,>a>ai 3 a co^»" "2»55»

fi.ag.'gis" S g fi * '2 a o P 05 ^ a
05 >?*i o 2 >fi • .3
05 O

H

fil-1
C/5

ai to
'S "05

"<2
B 05 ii +j 05
m

O—

,2— a A «s

^ S* I 3 £ $ a Pu~=
g ^ 03— fi bo>fi ^'S 05 3 ^3 crC fi -*^ tn CD 'S --s î(^

.as a S M ts •ă =2 3. 2"£
g CC O ^

o gaGa g3 2,g'° ^ rt"Su2a p 3 * "* 2
a B 05 2 2
B

+J -a a

-2<SQ'2'#

•3>g .as'g
H CD O

o .5 £ -a 60
A a fi 2 fi B — — a -»-J

o ■ 05 as. co a a
05 05 ■

L

ai as _ - ^ a 05 cu.â § a-a £-5-a S a.^ .2 05Cu>fi8g$ >ai
fi

05 fi Oi

Ăpâî
60.5 *j 3 aj.a-a-fi „. a co — -n. g 05 a -, fi 3

P—
CH

05 ■

. _ a fi'S.2 05 ^-a"-_ 3" a as TS" « a a 2 «.2 £ ci o o a as .fi o o.S3 *-" O o3g^32 B— -3 — J3 «■a.c- O Ci 05 CU 6D.o 3 S g 3 * ai S c 3Q 1 1 _ ci ' JÎ H 05' 13 _ S gll'il" 05 O 5 pt. B S — *= s «-•a B £ '2 MiSţc .fi >fi co ce • 3.3 3 . "Să:âoHl1* SI 3fi - a 03 to.g »5.03 3 £ ♦'■o 31 fi co ■"'?fi CO 05 05 fi"3 "S-a. ** Cu3_ 05 a .2 —r a A >fi -3 a ..a *-2 1 !•§ •3 a a 05 3 cu a « a B.S0B o cii fi cfi.fi gg^cu •a ^ . pa O 03.g 2 ajă-a 03 cugT3 a x 3 fi "5 fi °r*= '.2 0— î»*'^.J.2 o> B a g w -o 3 » a-m ^ Zî-Soaf-t^J^tfS-Sa'.2 B3"3 5U C/5 *^ O 05 g 2 g3 fi"a ci g-a g-srs «5^ ii g i'M-zZ g 3-2. cua' « 3' .^ „■a 3 03.o I5«* CC ! 05 O P 05 O au 3 "' rt „ — a 3 05 3 ><-g a* 2 O 05 Cufi fi I ci —'J3-P 5 -3 3 05 3 — l!=.S .c £ . Cu Cu! mm '~iSî .2 •£ g '£ 03O. a — — m P S >fi a c| gja ori a o-^^s to— 0505-a-•as.fi g . .2 S. _05. 3— 05 .05 Ci 05 05 "P .-^1' g+2 O S"3 05 2 05 ă^eu^-E-os.^âoE»5 I 3*î O <~ 1-1 03 O. .2 S -° 'S S 'fi '3 3 f-1 :- Po5^cDM^-^^a-o BHo5)fiw — T3e"MP ai 05 3 o o-« 05 -S S a «-— >2.

05— o e's '~ CL5 O.2^.^ co—_ 05 .2 ° i«f?S« A2 . fi 05 ^ B<2 fi S"cu-. 3 -w — -^ 05 to-' ' a -£ — 05. .fi ^^ ai — ._q 3 "fi .g co m 05 C <3 a' •-ă ~„<° ci.B. « « 05-a ° 8-o a . a '^^g-a S m ■= 2 o bo-12 S '-^-^ aaSaojuaj. «s>fi M -s cu a a « «o fi 05 cT^ a fi 5^ a 05 ga -a *%' ci -3 05 — p-1 *a ■ 05* . CO CO^B 05 P CO 05 5^.^1 Saw<H «1 2 a£ a "2 3 a CU § '-5.fi ai"" B 2 § 05 boa 03— g.fi|H||| 3 o IIe'^a a2 CO O 3 60— .^'^'^ cu3. a P — laaJo5_fi-" •gQ§&ggo s gG'fiS'g a o.M" i.-sl:|iîs. sil-° li ga gog--fi cu|3g fi fi.2ie a a o a "* .2 Cup 2 £ gfl S^l^^llsiil _.fi rt 05 i-u— « a ^./ fin .0 .-S. 05 w _.fi B .-^13 .ă L!Mi3 >a fl 3 goTl ■CS«coa.|.2.2 cV~ 2 m fi Cu D 2<Slg i § 03 fi0 <>■<». ™ 2 a aa — Tio'fi ui .2 o s '<< — a p 3 " w SU "CD 3 3 „_ — ■—T «2--Î3& ^05 05 OÎ5 rt.

Berkeley. Acestea din urmă iau dus faima peste veacuri. în Longos. . în Egipt. Prozator. Bucureşti. Ulterior călătoreşte pe drumurile Palestinei. domnia cu o hecatombă. Berlin. A Literary-Historical Account of their Origins. care aminteşte îndeaproape de L. doar schiţat. dintre care critica modernă respinge 12 ca neautentice. Demosthenous enkomion (Elogiu lui Demostene) şi Peri tes astrologies (Despre astrologie). cea mai valoroasă. Fiul dezmoştenit. Ediţii: G. Daphnis et Chiot. şi a abordat genul idilei pastorale. se regăseşte şi în creaţia literară. Sortit de familie. unii cercetători emiţînd ideea că sofistul ar fi aderat la creştinism. Această largă audienţă de care se bucură şi în vremea noastră se datorează mai ales stilului de rară supleţe în care se exprimă. In lb. Longos. ci în spiritul modelelor antice. Către 145 vizitează din nou Grecia. nici o aluzie la creştinism. Paris. reeditare. 1960. 1914. Bucureşti. B. Peri tou elektrou (Despre chihlimbar). la angajarea sofistului pe calea unui sever raţionalism. în cele din urmă. ed. II. SchOnberger. au devenit prototipul european al genului. mai precis. 1970. în cadrul creaţiei lui L. Hirtengeschichte von Daphnis und Chloe. preţuindu-1 pe L. Este şi autorul unor «romane» satirice. Opera sa include 82 de lucrări. Dar succesul se datorează fără îndoială şi conţinutului de idei. Siriei şi Egiptului. sub puternica influenţă a acestei opere. 1959. a militat. mărturiseşte că opera a rezultat în urma unei călătorii în munţii Ceveni şi a lecturii lui L. visul de aur al tineretului din acea vreme. în Gallia obţine o catedră de oratorie subvenţionată de un municipiu. Myias encomion (Elogiul muştei). II practică cu succes avocatura în Antio-chia. Totuşi. ci numai mărturisirea că este în căutarea unei formule spirituale care să-1 ducă la împlinirea unui ideal etic de viaţă. 113 Lucian O L. Daphnis şi Chloe. în categoria operelor neautentice se situează Macrobioi (Cazuri de longevitate). Teagene şi Haricleea. Clasicii antici. Erwin Rhode. legată de opera lui L. Stanford. Peri tou oikou (Despre casă). Omoritorul de tirani. p. pe vremea împăratului Ti-beriu. Minerva. Timpul de 20 de ani petrecut în continuare la Atena. A. LUCIAN [Lukianos] (c. Paris. un întreg program de principii pentru realizarea căruia L. după o tradiţie respectată în casă. Petru Creţia. Messina. care. Bucureşti. Revine pentru un timp la Antio-hia. Mittel-stadt. în Rodos. Romans grecs et latins. 1922. franc. contribuie la eliberarea de sub influenţa retoricii. Opera lui L. cînd scriitorul abandonează procedeele impuse de retorică.n. E.. 1950. O. Cu privire la opera lui L. Nigrinos. O problemă de primă importanţă. în general. în literatura germană. Bude. 1862. Enypnion. a fost pictorul Corot (1796—1875). Perry. pe care avea să le prezideze în cursul peregrinărilor sale. opera lui constituind pentru toate timpurile o lectură dintre cele mai agreabile. că nu trebuie toleraţi şi încurajaţi pseudo-istoricii sau pseudo-literaţii. Educat în şcolile din Siria. (Omorttorul de tirani). The Ancient Romances. Se încadrează în prima categorie lucrările: Cum trebuie scrisă istoria. este orientarea lui. să devină apostat şi să manifeste simpatie pentru doctrina epicureică. Samo-sata. Cultura Naţională. denumită în general «sofistică». 1756) scrise în proză. ESPLA. iar la mijlocul sec. O OPERA. Bruno Lavagnini. Les Belles Lettres. se îndreaptă spre oratorie. Didier. iar Ferdinand Fabre (1827 — 1898). Longos. Bucureşti. La Pleiade. confesiune făcută în cuprinsul lucrării Her-motimos. Chassang. pregătit să pună la contribuţie orice doctrină filosofică. M. avea convingerea că cel ce se îngrijea să cumpere cărţi multe nu putea fi considerat întotdeauna şi om de cultură. pamflet. cu prefaţă şi note. Balmuş. 125 e. Nigrinos. Longos. După noi peregrinări sofistice se stabileşte. Şi-a desăvîrşit pregătirea oratorică în celebrele instituţii de învăţămînt ale Ioniei. 1970. 1956. Tyrannoktonos. Egipt?). cităm: Pos dei historian syngraphein. Longus and the Greeh Love Românce. să devină modelator de figurine. Grimal. 1964. deoarece un conţinut asemănător de idei se găseşte în opere diferite ca formă. Iată. REFERINŢE CRITICE. Poetul italian Iacopo Sannazzaro (1456—1530) scrie romanul Arcadia. ironiei şi tonului de pamflet pe care îl adoptă 'adesea. Florenţa. IV. (Idyîlen. Dalmeyda. în realitate nu există în cuprinsul operei sale nici o confesiune. cu o notă de realism. a pictat şase tablouri cu subiecte bucolice. pictorul şi poetul elveţian Salomoni Ges-sner (1730—1788) a tradus pe L. Paris. nu dispunem de o clasificare cronologică şi aceasta se datorează faptului că în ea nu găsim aluzii la fapte şi evenimente contemporane. în care retorica este arătată ca «o artă a minciunii». Histoire du roman et de ses rapports avec l'histoire dans l'antiquiU grecque et latine. Editura Academiei. Aceasta este a doua etapă din activitatea sa de creaţie. poate. Dintre dialoguri cele mai faimoase sînt: Nekrikoi Dialogoi. Atotputernicia lui Zeus şi a celorlalţi olim-pieni Zeus elenchomenos (Zeus pus In încurcătură). Bucureşti. 1964.C. Influenţa lui L. împotriva voinţei lui. iar o clasificare pe genuri sau. constă. pentru a ţine prelegeri şi lecţii. C. în Italia şi chiar în Gallia. 1934. nu în stilul rococoului de curte care elimină tot ceea ce reflectă viaţa rustică autentică. pe specii literare nu este posibilă. Heliodor. 1967. 1960. credinţa în puterea taumaturgilor (Alexandros) i se par deşertăciuni. Un alt cititor ilustru al lui L. Leipzig. credinţa că sănătatea putea fi cumpărată cu un juncan Peri thysion (Despre sacrificii). (Dialogurile morţilor) şi Theon Dialogoi (Dialogurile zeilor). se manifestă nu numai ca un abil şi profund cunoscător al limbii greceşti. Traduceri: C. In Pastorales. (Cum trebuie scrisă istoria). Idilele sale. mai mult decît pe Vergiliu. pentru ca. Evoluţia romanului antic. 3 — 106. Dafnis şi Cloe. Dafnis şi Cloe. dintre care Alethes historia (Istoria adevărată) şi Parazitul au fost răspîndite şi bine apreciate în lumea romană. atras de faima şcolilor de retorică din Ionia. Berlin. Der griechische Roman und seine Vorlăuţer. diatribă. Siria de Nord — 182 e. în calitate de orator vagant (sofist). (Visul) şi Dialogoi (Dialoguri). Frecventarea acestor şcoli i-a dat posibilitatea să-şi însuşească limba greacă în cea mai pură formă atică şi s-o folosească cu deosebit succes cu prilejul şedinţelor sofistice. se poate face o diferenţă între lucrările elaborate în prima parte a activităţii sale literare. în prefaţa romanului său Căprarul. Maurice Ravel (1875—1937) a compus sub aceeaşi inspiraţie două suite fremătătoare de viaţă. impunîndu-1 în istoria literaturii universale. se numără printre scriitorii deveniţi populari. unde îndeplineşte o funcţie juridică pe lîngă guvernatorul roman. L. Aici se încheie prima etapă a activităţii sale. din lucrări de proporţii reduse: dialog. ci şi ca om de cultură. Dike phoneenton (Judecata vocalelor). Dintre «diatribe» sau conferinţe. cu trad. P. Univers. Coli. care se concretizează prin ataşament faţă de procedeele retorice dobîndite prin audierea unor retori vestiţi din Ionia şi operele din a doua perioadă a activităţii. Cu prilejul unei călătorii întreprinse în Grecia.Lucian 112 recomanda lectura romanului o dată pe an. alcătuită. averea cu patru boi. ed. ulterior. P. I s-a atribuit şi un număr de 50 de epigrame. cetatea-lumină a timpului.n. Studi sul romanzo greco. Eugen Cizek.

Loukios e onos (Măgarul).Portretele. de a deveni plăcut. Oneiros e Alektryon (Cocoşul). (Tribunalele). Istoria adevărată. Cinicul. Peri tes Peregrinou teleuter (Moartea lui Peregrinos). a incertitudinilor prin care 9 trecut. pînă la afirmarea lui pe plan literar.. Epistolai Kroni-kai (Scrisorile Saturnale). Peri orcheseos (Despre pantomimă). Dialogu^ rile morţilor. Lucrarea. făi& să se lase impresionaţi de eventuale pie<-dici. Hermotimos. Filosofii la mezat. cu caracter autobiografic. Din primi. sfÎN şeşte prin îndemnul adresat tinerilor a> a persevera pe drumul învăţăturii. Peri parasitou. categorie de lucrări. Dialogurile zeilor. Dis kategorou-menos (Dubla învinuire) sau Dikasterio. Un interes deosebit prezintă opus' . în care se străvede* dorinţa autorului de a fi gustat de public. Visul. Visul este povestea adoles^ cenţei lui L.. Sînt incluse în categoria a Il-a: Alexandros. Haron. (Parazitul). Lexifanes. se detaşează Nigrinos^ relatare a vizitei făcute la Roma filoso^ fului Nigrinos.

.

. Aceste atacuri sînt un ecou prelungit al direcţiei de gîndire •care. 1871 — 1874. ambianţă dominată din punct de vedere religios de superstiţiile şi misticismul sirian. Stîr-He-ţi trăsnetul sau aprinde-ţi-1 în focul Lucian Oetei. Iacobitz. XXII. alimentat de ideologia şcolilor ateiste ■contemporane. ambele feluri de superstiţii sînt la fel de absurde ». Hefaistos şi Apollo.. care. care avea o atitudine deopotrivă de sceptică faţă de tot felul de superstiţii religioase şi care tocmai de aceea nu avea nici motive religioase păgîne. deşi lasă să se întrevadă o oarecare simpatie pentru şcoala cinică. Iată cum apreciază Fr. autorul Utopiei. Zeus şi Hera. înduplecat în faţa nenorocirii celui ce şi-a pierdut încrederea în oameni. Fă să ţîşnească o flacără mare şi arată cum arăta mînia lui Zeus. fără să insiste asupra valorii lui moral-educative. Dialogul Charon sau Privitorii îl prezintă pe luntraşul Infernului părăsind lumea umbrelor şi făcînd o vizită pe meleagurile pămîntenilor.. 1822 — 1829. pline de vioiciune şi de naturaleţe. el a lovit fără cruţare în toate superstiţiile şi miturile care mişunau în diversele straturi ale societăţii xomane din sec. Buna stare îl determină să alunge din preajma lui prietenii de circumstanţă. 1496. concisă. contemplă viaţa oamenilor. Situaţiile dramatice din Dialogurile zeilor şi Dialogurile morţilor au inspirat pe Rabelais Fontenelle. dă o serie de indicaţii. ingraţi. mesagerul zeilor. Engels. L. O OPERA. iar în artă pe Boticelli. de cei ' care-1 venerau pe Iupiter nu mai puţin decit cei care-1 venerau pe Hristos. tu ocrotitor al prietenilor. faci norii să se adune. Reitz.) îi înfăţişează în decădere. Cu privire la istoria creştinismului primitiv. evidenţiind scăderile şi condamnîndu-i pe pretinşii istorici ai epocii. Hutten şi Erasmus l-au avut ca model. Hemsterhuys şi A. care nu se slujeşte de un limbaj poetic. mai ales cînd ritmul versurilor i-o fi pus în încurcătură — căci te poreclesc cum nici c<i gîndul nu gîndeşti — numai ca să-şi Proptească vreun vers care nu se ţine pe Picioare sau ca să-şi îndrepte vreun ritm Şchioapătă — unde s-o mai fi aflînd acum fulgerul tău. fiul lui Gronos şi al Rheii. LVII1). a semnalat şi lipsurile unor scriitori contemporani. ofe-rindu-i cu prisosinţă bogăţii. Zeus şi Hermes. dar nu satisfăcea nici straturile largi care pierduseră încrederea în miracolele divine. Dialogurile morţilor trădează aceeaşi atitudine critică. voi.. altele care umflîndu-se se fac mari de tot. ed. încă din tinereţe el cunoscuse autorii clasici greci. De la înălţimea muntelui Pelion. Dialogurile zeilor (Eros şi Zeus. cînd era tînăr şi plin de slavă». 4 voi. aşezat în imaginaţia autorului peste muntele Ossa din Tesalia. Editio princeps: Florenţa. ci de o vorbire obişnuită. filosoful Timon cade într-o stare de profundă deprimare. ultimul dobîndind chiar porecla «cel de-al doilea Lucian». Amsterdam-Trier. Lomonosov (1711 — 1765) îl menţionează frecvent în scrierile sale. 445). al oaspeţilor. în care autorul conturează un tablou sugestiv al istoriografiei elenistice. Dar şi acestea mai tîrziu tot plesnesc. Luciani opera. rupînd orice contact cu lumea exterioară. subliniind că stilul oratoric este incompatibil cu istoria. cu trad. Soarta îi umflă Pe toţi. âsnetu-ţi arzător. pe care n-a încetat să-i citească de-a lungul întregii sale vieţi. El a combătut retorismul. Iată pe scurt conţinutul: Ruinat din cauza răutăţii oamenilor. stăruitor şi înfioră-f'y O. fără însă să ne ofere posibilitatea să desprindem principii călăuzitoare. Această degradare a lumii zeilor a fost cu putinţă într-o epocă în care vechile «redinţe în zeii Olimpului şi ai Romei se jiăruiseră în toate centrele urbane din bazinul Mediteraneean. Dintre dialogurile lui L. Zeus. a devenit un veritabil scriitor atic. L. Reuchlin. dar nu un atic exclusivist şi intolerant. Signo-relli şi Rafael. tu care respecţi jurămintele. Fontenelle (1657 — 1757) imita Dialogurile morţilor. tu care priveghezi asupra căminelor. le respinge în bloc. tunetul tău cu bubuitu-i surd. L. la Timon ca să-1 elibereze de sărăcie. arta de a face ca personajele să întrebuinţeze un vocabular adecvat rolului lor (cap.. este dificila. ci scotînd doar la iveală ridicolul. tu care porţi atîtea nume. Boileau şi Fenelon. diri pricina superstiţiilor lor. pe alţii mai puţin-Pe unii doar vremelnic. ca meşteşugul de a alcătui un preambul (cap. dialogurile pitoreşti. Leipzig.. Fraza este simplă. asemănătoare cu «băşicuţele pe care le face apa cînd ţîşneşte puternic din izvor. înainte de a-şi pierde averea. Format în această ambianţă de contradicţii specifice societăţilor în declin. la adresa tuturor şcolilor filosofice pe careL. ca apoi să dispară-Alţii pier de îndată ce-au venit pe lume. ce plesnesc îndată. după cum te vor fi botezat trăsniţii aceia de poeţi. în Marx-Engels. Manuscrise: Deoarece arhetipurile ms. altădată. C. se datoreşte Renaşterii. 9 voi. 1836 —1841. s-a exercitat şi în domeniul creaţiei literare. din punctul său de vedere plat raţionalist. descrierile libere. a ridiculizat pe pretinşii istorici şi pe literaţii fără talent. Dimpotrivă. p. Opere. în final. Engels această direcţie de gîndire: « Unul din cele mai bune izvoare de care dispunem cu privire la primii ■creştini sînt lucrările lui Lucian din Samosata. vivace. lipsită de ostentaţie stilistică. Filosofii la mezat este o satiră sub formă dialogată. mizeră şi deşartă. Thomas Morus (1478-1535). Ediţii: T. (Fr. decurgînd din abuzul imitaţiei şi din înclinarea spre falsa virtuozitate. Satira lui Xj. care azvîrli fulgerul. LVI). al celor ce se întovărăşesc. el îşi bate joc de toţi. latină. majoritatea imitatori stîn-gaci ai lui Tucidlde. pe Wieland şi pe Goethe. Leipzig. II. dezlănţui tunetele. 4 voi. alun-P somnul acesta. stabileşte ca o obligaţie primordială pentru un istoric aprofundarea situaţiei politice dintr-o •epocă dată şi însuşirea artei de a expune frumos. Zeus. pe care le-am putea numi tehnice. Maniera lui de a scrie aminteşte limba comediei medii. Lehmann. cu singura deosebire că acum avem de-a face cu alt decor şi alte personaje. Hefaistos şi Zeus. ai Romei. căci prozatorul nu se inspiră direct din limba vorbită în jurul său. Datorită unei forţe puţin obişnuite de asimilare L. Din categoria lucrărilor elaborate în cea de-a doua perioadă — pe care am putea-o •denumi filosofică — un loc privilegiat îl au dialogurile consacrate lumii zeilor şi morţilor iluştri. n-a putut să privească cu indiferenţă spectacolul penibil al tuturor deformărilor raţiunii omeneşti. Luciani opera. în care te-ai adîncit le care cu greu mai poţi scăpa. umili. retipărită . iar Voltaire face confesiunea că încearcă să scrie în maniera lui L. Stilul său este un amestec curios de imitaţii şi originalitate. îl traduce în latineşte. antichitatea şi evul mediu ignorîn-du-1 sau menţionîndu-1 în treacăt. unele mici. Dăm ca exemplu începutul dialogului Timon sau Misantropul: «O. Cultul zeilor Olimpului. clasarea ms.Lucian 114 cuiul Cum trebuie scrisă istoria. falşi şi vicleni. Scriitorul francez A. îl copleşiseră cu atenţii. Voltaire al antichităţii clasice. trăgîndu-şi seva din filosofia cinică a lui Antistene. La fel este şi cu viaţa oamenilor. pe unii mai mult. Iui Lucian s-au pierdut. Poseidon şi Hermes etc.. dimpotrivă. rămîne caracteristic Timon e misan-thropos (Timon sau Misantropul). Da în cele din urmă tuturor le este dat s Hispară». pătrunde pînă în ţinuturile Bazinului Mediteranean. Zeus trimite pe Hermes. reprodusă de Editura Teubner. nici motive politice să-i trateze pe creştini altfel decît pe adepţii oricărei alte comunităţi religioase. Preţuirea şi valorificarea operei lui L. ai Persiei şi ai Egiptului nu numai că nu satisfăcea păturile culte. Koehler. Luciani opera. cel ce izbucneşte cu ^îet. 1743 — 1746.

Munchen. Teubner. Dindorf. Harmon-K.. 1970. Erga. Traduceri: E. Darmstadt. Erwin Steindl. Loeb. Kilburn. Weidmann. L. Steiner. Opera. Chambry. 1970. Zacha-ropulos. Clarendon. Londra. română:: . G.. In 1b. Lukian. 1933 — 1934. M. cum scholiis. Atena.. 1840. 1858. 4 voi. Hauptwerke. E. Leipzig. J. Mras. Lucian. Ch. Leipzig. Tusculum. 1971. Lucian von Samosata. Wissenschaftlicbe Buchgesellschaft. 1972. Teubner. 3 voi. ed. M. Paris. Giophyllis. Luciani Colloquia Scytharum. Fritzsche. II. Berlin. Lucien. Martin Wieland.. Lucianus. Oxford. Louhianos. voi. Garnier. RostocK. Sămtlische Werke. Scytharitm Colloquia. 1886 — 1899. Oeuvres com-plcles. Opera. 1886 — 1899. A. K.. D. Paris.Sommerbrodt. MacLeod. 1939. 1959 — 1962. Olms. Lucianus. 6 voi.de'Editura Hildesheim. 3 voi. In 1966 . 1954. Fr. Lucianus.

ed. Scrieri alese. un intellettuale greco contro Roma. Kretheis « care astăzi doarme aici somnul ce-i prinde pe toţi». ca luptele legendare de la Salamina şi Termopile.Lucien. F. Biographie de Lucien de Samosate. Schwartz . Bucureşti. H. Paris. Opere. mulţumirea femeii care a adus pe lume o făptură nouă. greul vieţii a trei lucrătoare. Lucian. iar alţii generaţiei precedente.-H.. D. 1963. Datorită acestei culegeri. 1932. 1942. care atacă problema creaţiei. M. a ajuns pînă la noi epigrama lui Asclepiade din Samos conţinînd îndemnul pentru trăirea intensă a clipei. Samuel Micu.. 60 î. Simonide.e. Hâncu. b) propria sa creaţie şi epigramele a 37 de poeţi alexandrini. Suflet din sufletul meu! Şi atît de dulce la glas». Propriile epigrame ale poetului. traducere manuscrisă. noteşitrad. Dialogurile morţilor şi dialogurile zeilor. K. în număr de 130. sînt aproape toate erotice. ESPLA. Coli. Allison. Lucian din Samosata. Bucureşti. Essai sur la vie et l'oeuvre de Lucien. precum şi gloria trecută a unor măreţe aşezări (Ruinele Corintului de Antipatros şi' Ruinele Micenei de Alpheios din Mytilene). J. Sappho şi Platon. închinată femeii iubite. regretul unei bătrîne muncitoare care nu mai putea mînui uneltele ei de lucru. Peretti. Editura de stat pentru literatura politică.e. A. 1965. p. Poet elenistic. « anthos» «floare») sînt închipuite în introducerea scrisă în versuri sub forma unui buchet de flori. Luciano. Eminescu. ca şi propria lui epigramă. Are meritul de a fi compus prima antologie de epigrame pe care a intitulat-o Stepha-nos (Cununa). 1926. a stat la baza tuturor anto- . Gadara. Tot prin intermediul Cununii cunoaştem bogata eflorescentă a epigramei funerare din care cităm epigrama lui Calimah. 1882. Siria — c.Lucian 116 Şt. cel care a cîntat o gamă bogată de simţiri omeneşti: năzuinţa unei tinere de a ajunge la căsătorie la o vîrstă încă tînără. I. Antholo-gia Palatina). Florenţa. Les procedis littiraires de la seconde sophistique chez. Prot. Contribuţii la critica filosofiei hegeliene a ^dreptului (Introducere) In Karl Marx. nella sita evoluzione artistica e spirituale. O menţiune aparte merită însă epigramele literare. Gadara). Heliodora: «Eros. III. 5 — 21. Din antologia Cununa se conturează profilul literar al cîtorva epigramişti de frunte cum este Leonidas din Tarent. a perfecţionării formei poetice. La Nuova Italia. 1946. Berlin. Un loc deosebit ocupă în Cununa epigramele ocazionale come-morînd sfîrşitul unor animale strîns legate de viaţa omului. Latomus LXXXIII. închinată mai ales dragostei şi suferinţelor ei. fiul lui Eukra-tes. Creţia. C. 140 î. publicată de N. chiar el te zidise în inima mea. 1961. Lan-ciano. Paris. închinate mai întîi Heliodorei şi apoi Zenofilei. p. XXII. H. ed. R. Această culegere constituie fondul tuturor antologiilor ulterioare ţcf. Epigramele mai multor poeţi incluse in antologie (gr. de asemenea epigramele votive care prezintă aspecte ale vieţii private şi domestice ale claselor mijlocii şi ale straturilor populare. Friedrich Engels. Epigrama alexandrină celebrează. Luciano. M MELEAGRU [Meleagros]. cuvînt introductiv. cit. cunoaştem temeinic tematica epigramei alexandrine. Marx. Editura Academiei. Caracteristic pentru epigrame rămîne înclinarea spre reflecţii şi meditaţii filosofice. unde a activat în cadrul cenaclului literar al insulei. Bezdechi. Datorită antologiei lui M.M. s-a stabilit în insula Cos. P. 1914. Satirist and Artist. Lascu In Cultura creştină. 39 — 52. Antologia lui M. atît de des citată. p. Croiset. Heliodora/. Sub influenţa învăţăturii stoice se considera cetăţean al lumii întregi. Gallavoti. de asemenea. precarităţii vieţii omeneşti şi adversităţilor pe care le înfruntă cei lipsiţi de avere. Bucureşti. închinată unei tinere samiene. Bruxelles. Lukianjoon Samosata und dos neue Testament. Introducere la Lucian. 1957.n. Scrieri alese. După o perioadă de formare petrecută la Tyr (Fenicia). REFERINŢE CRITICE. 1959. Betz. « căci în Aheron sîntem doar oase şi cenuşă». voi. Lucian. evenimente de excepţie.n. ca în cele ale lui Palladas (Visele noastre sînt viaţă"!) sau în Ruinele Micenei a lui Alpheios din Mytilene. Istoria adevărată. O Epigramele din Cununa sînt grupate în două categorii: a) epigramele lui Arhiloh. G. M. unii aparţinînd generaţiei poetului. 417. New York. (c.

£r .M « *> .-/ —_ .

XII-XVI. în încă c. De inspiraţie euripi-deică este folosirea unui prolog informativ. decît la sfîrşitul secolului trecut. intriga de dragoste. (342 î. Ch. Quintilia'n. Cît despre mine. cu piesa Orge (Mînia) care a ocupat locul I la jocurile Leneene' în 30 de ani de teatru a compus peste 100 (sursele antice indică între 105 şi 109) comedii.n. Strădania lui Constantin Kephalăs a servit ca exemplu monahului constantinopolitan Maximos Planudes (1260—1310). V.M. Ediţii: The Oxford Booh of Greeh Verse. oligarhie. este considerat reprezentantul prin exce^ lentă al comediei noi.). un fenomen contemporan. 555-559. regele Macedoniei. continuînd. editate de B. ca tehnică.e. o antologie cu 3700 de epigrame. în fine Codex Bodmerianus (58 p. atît de îndrăgită de comedia medie. mono-metria). VI e. M. Epitrepontes. p. la elementele tehnice tradiţionale ale comediei vechi şi medii. Miinchen. la dubla dezamăgire a grecilor. cînd. în care menţine totuşi o seamă de elemente moştenite din comedia veche dar mai ales în piesele de maturitate ca! Misumenos (Îndrăgostitul detestat). tiranie. Cele mai importante surse moderne ale textului menandreic pot fi considerate: papirusul Gena-vensis 155. încă din piesele de tinereţe ca-Samia (Fata din Samos). Graţie descoperirii unei serii de papirusuri. Comedia adoptă definitiv împărţirea în 5 acte. H. complex şi fermecător. democraţie. succesorul lui Aristotel la direcţia Lyceului. de asemenea. ameninţarea cu suferinţa fizică fiind suficientă pentru a da sensul dramatic.] Un mic dar în bani. încununate de victoria de la Cheroneea (338 î. Dyskolos. I e. Paris. epigramele din Cununa constituie şi astăzi încă o lectură aleasă.3Ienandru 158 logiilor greceşti ulterioare. ca aceea a lui Filip din Tesalonic (sec. caracterologia. iniţial rostit de divinităţi .e. Beckby. Dramă recitată.e. Pe scenă pot apărea simultan numai trei actori. A fost prieten cu Teoîrast. O OPERA. descoperit de J. în fapt.e. din Georgos — Ţăranul). 1 — 18. era doar un nume ilustru. care a fost nu numai un scriitor original. Buffi&re. Anthologie grecque. fiul lui Dio-peithes. Poet dramatic. corul redus la interludiul cîntat. focul şi stelele sînt zei. renunţă. Epitrepontes (Împricinaţii). denumită Palatină. a fost comparat încă din antichitate cu Aristoîan şi Terenţiu. Grenfell şi A. E. (Ursuzul). MENANDRU [Menandros]. M. Compilînd antologiile amintite. scrisă într-o Atena acum provincială. Aristocrat de obîr-şie. aducînd inovaţii fundamentale în structura şi esenţa comediei (5 acte. astăzi cunoaştem aproape de cinci ori mai multe versuri din M. Fundalul istoric concret este dominat de două evenimente cu consecinţe uriaşe: cuceririle lui Pilip II. O Dacă la sfîrşitul secolului trecut M. la figuri de hetaire şi de paraziţi. prin intermediul adaptatorilor săi latini Plaut şi Terenţiu un model cu destin milenar. schimbîndu-se regimul politic M. 1970. Egipt. este redusă la minimum. a servit în timpurile mai noi traducerea realizată în 1895 de Pierre Louys.n. începînd din 1899 (fragmente din Perikeiromene. în fine. tragedia lui Euripide..) sau a lui Agathias din Myrina (sec. 407 — 444. L'Epigramma greca.e. p. trăieşte într-o epocă fră-mîntată. treptat. s-a bucurat de şi mai multă preţuire din partea urmaşilor. Plutarh. încununat la concursurile dramatice de opt ori. Aspis (Scutul). Paris.n. Costumul actorilor se apropie de cel de fiecare zi. din care 34 păstrate aproape în întregime. căci textele sale comediografice de tradiţie indirectă însumau fragmente. 1958 etc). comedia lui M. Antologia lui a devenit cunoscută Occidentului datorită lui Ioan-nes Lascaris. L6vy. se renunţă la busturi («prosternidia») şi burţi false (« progastridia»). apusă odată cu vechiul «polis» clasic. Coli. fragm. Bude. Epitrepontes etcj. 1889. Hunt. apoi Heros. Paris. figurile comediei devin mai decente şi mai puţin ridicole. Meliagre de Gadara. Ouvre. avînd exclusiv sarcina de a scanda episoade. abia scapă de o condamnare. care a publicat-o la Veneţia în 1454. M. Livres XIII—XV. De prin anul 359 î. 1946.e. X. Astăzi M. Kolax (Linguşitorul). şi zeii toşişi vor fi în slujba voastră! » (Koerte — Thierfelder. Atotputernicia banului este. Parodia mitologică. şi-a făcut ucenicia literară pe lîngă unchiul său Alexis. începînd cu anul 119_______________________________ 1897 steaua sa urcă iar. intensitatea lirică şi desăvîrşita lor formă. REFERINŢE CRITICE. dar nu a dat curs acestor solicitări. 4000 versuri. Tradiţia şi inovaţia se împletesc strîns în opera sa. soarele.. voi. O asemenea resurecţie permite acum o apreciere mai realistă a operei poetului în toate conexiunile. eu cred că zeii care ne sînt cu adevărat folositori sînt argintul Şi aurul. Clarendon. cauzată de eşecul insurecţiilor naţionale la moartea lui Filip II şi la moartea lui Alexandru. în colaborare cu G.. La cunoaşterea operei lui M. 1922. dintre care cităm pe Aristoîan din Bizanţ. reeditată în 1930. 19 — 39. restul cu lacune) descoperit de G. un M. cu melancolică umanitate. asemănările.. Pireu). I. Lefebvre în 1905 şi publicat în 1911 de acelaşi. necunoscut. Lipsită de climatul libertăţii poliMenandru tice. Perikeiromene (Fata cu cosita tăiată). p. [. Perikeiromene şi Samia).. Bătaia este transferată în culise. prin importante descoperiri papirologice. Acesta din urmă i-a fost şi protector pînă în anul 307 î.-H. Foarte importante 'sînt şi mutaţiile operate în structurile sociale. Aspis. apa. relevat de M. papirusul de la Hibeh şi. Aulus Gellius.. o altă antologie apreciată a fost cea descoperită de învăţatul francez Saumaise. 1897. Portraits conternporains. Nicole în 1897 şi publicat în 1898 (cuprinde un fragm. Les Belles Lettres. Luptele înverşunate între diadohi. renumit comediograf. Bologna. Influenţa sa literară se face adeseori simţită în epoca modernă de la Moliere pînă la Hugo von Hofmann-stahl. papirusurile de la Oxyrhynchus. puse să reacţioneze în situaţii comice exemplare. Atena — 291 î. p. (1905. Sikyo-nios (Omul din Sicyon). înfăţişează. 40—58). cuprinde: Samia. dar elementele tradiţionale cedează curînd Pasul. A. în acelaşi timp. p.n. 1965-1967. Oxford.n. pămîntul. caractere vii şi variate. clericul Constantin Kephalâs a alcătuit în sec. cu o artă plină de fineţe şi cu virtuţi scenice eminente. Corul dispare ca personaj. Codex Cairensis 43224 (50 p. furnizînd astfel. în 1606 în biblioteca conţi-lor palatini din Heidelberg. numărînd în total 25 000 versuri. Anthologia Graeca.) şi aventura extraordinară a lui Alexandru. Aluzia la viaţa contemporană ateniană se va limita. F.n.n. 614). Mai tîrziu a fost invitat la curtea monarhilor elenistici din Egipt şi Macedonia. M. peste 30 de papirusuri ne-au redat. M. Debutul şi 1-a făcut în 321 î. ci şi un traducător talentat. Heimeran. dar mai ales deosebirile dintre aceşti celebri comediografi ai antichităţii relevă distanţa dintre comedia politică şi comedia de caracter. comedia îşi încetează atacurile sau aluziile la personaje şi evenimente contemporane.n. Prin lapidaritatea. Sainte-Beuve. Dyskolos. însuşi: « Unii filosofi pretind că vîntul. Caesar. IV. Bignone. Maspero (cuprinde două comedii necunoscute. H. cuceritorul Asiei.. cu Epicur şi Demeti'ios din Faleron. 877 sentenţe deun vers («gnomai monostichoi»). M. Asistăm. au drept urmare la Atena perindarea unor regimuri politice instabile. Astăzi. ge detaşează net atît de comedia veche cît şi de cea medie. încă la începutul activităţii sale.

motive. în fine. Dike). Dar. M. în întregime. intitulată Dyskolos (Ursuzul). înfloritoare în timpul vieţii lui M. Descifrată şi publicată în ediţie princeps în anul următor. De altfel. mai multe şcoli filosofice greceşti. păstrată. la vreuna din şcolile filosofice — ale căror idei larg difuzate în epocă pătrund şi în opera sa — nu poate fi vorba. în 1957. filosofia sceptică cu Pyrrhon. apare ca cel mai de seamă inovator în dramaturgia comică. şcoala cinică (Antis-tene). influenţe. pînă la universalismul lui Aristotel şi Teoîrast. descoperirea unei comedii de M. Agnoia. Comedia sa ajunge să semene mai degrabă cu dramele euripideice cu deznodămînt fericit decît cu fanteziile lui Aristoîan. stîrnind senzaţie. cu neînsemnate lacune. este însoţită de un argument datorat gramaticului Aristoîan... de o apartenenţă declarată a lui M.sau de personificări ale unor concepte abstracte (Pan. precum şi de o didascalie potrivit . aşa cum sînt ele păstrate azi. şi-au pus pecetea asupra gîndirii poetului: de la filosofia platonică. piesa. Prin toate aceste elemente. Tyche. Victor Martin anunţa. inovaţii vor reieşi mai bine din examinarea principalelor opere. cea epicureică şi stoică (vechiul stoicism).

care se întoarce la Pamphiia şi recunoaşte copilul.) din comediile: Dyskolos. e răpită de piraţi împreună cu cinci sclavi. mai iscusit tratate. comedie de asemenea de maturitate. Un penel fin dar bine stăpînit dă personajelor principale. izolate). cunoaştem 466 versuri. fiica pierdută a lui Demeas. metafora comică. Sikyonios. XV (Impoliteţea). Amîndoi aşteaptă ca fata să aleagă. Admirabile sînt scena patetică a regăsirii dintre Krateia şi tatăl ei. Rezultatele studierii mozaicurilor din « Casa lui Menandru » de la My ti-lene. locuieşte împreună cu fiica sa pe o mică proprietate aflată pe un teren stîncos în apropiere de Atena. Dacă elementele preluate de la predecesorul său sînt reduse la cîteva motive tradiţionale. Dintre procedeele comico-umoristice. Din Misumenos e Thrasonides (Îndrăgostitul detestat sau Thrasonides). Daos. Demeas îşi regăseşte însă fiica. dar sînt confruntate pe perechi opozitive: Gorgias-Sostratos. poate. dintre care unele grav mutilate. Solicitudinea tinerilor îl fac pe Knemon să se întoarcă la sentimente mai bune şi să îngăduie dubla căsătorie a lui Sostratos cu fiica sa şi a lui Gorgias cu sora lui Sostratos. Acesta se reclamă. . Perinthia (Fata din Perint). 210 şi urm. încă de la începutul piesei) dar şi cele directe (opoziţia încăpăţînată' la tot ce vine din partea oamenilor). Figurile de sclavi (Onesimos. în special mijloacele indirecte (atmosfera creată în jurul său. graţie hetairei. După peripeţiile de rigoare. Koneiazomenai (Otrăvitele). în ultimele sale piese. iar morala reiese în mod firesc din felul de a acţiona al personajelor. care tranşează în favoarea unuia din sclavi. Din Samia e Kedeia (Fata din Samos sau Alianţa matrimonială) s-au păstrat 738 versuri. cele mai frecvente sînt: ironia fină. aproape jumătate din totalul *™ peste 1000 cît cuprindea comedia în ediţie pririceps (A. în schimb elementele euripideice abundă (prologul. De Philumena s-au îndrăgostit: un tînăr. tatăl Pamphilei. numit Moschion. Smikrines. 1970). Gorgias. sau Timon din Atena. pe lîngă tonul dominant (trăsătura dominantă) a împrumutat şi unele tonuri secundare. au adus de asemenea contribuţii importante la opera şi iconografia pieselor lui SI. la 3 ani. Ea continuă inovaţiile tehnice introduse de Aristofan. 1964). Pamphiia dă copilul sclavului Onesimos să-1 expună. păstrată pe trei sferturi şi considerată o capodoperă. Âlcifron. In aceste condiţii Sostratos găseşte un aliat în fratele fetei. foarte bogat şi bun la suflet. firea lui recalcitrantă are ultimul cuvînt şi bătrînul refuză să asiste la ceremonii. în special. Exagerarea hiperbolică a trăsăturilor lui Knemon aduce dovada caracterului tranzitoriu şi de tinereţe al comediei Dys-kolos. poate.. care a ocrotit-o în captivitate. KnemonKallipides. SI. în final se află. Sclavii sînt cumpăraţi la tîrgul de sclavi din Mylasa. parodia. Trăsătura excepţională a comediei poate fi considerată revenirea lui Knemon la sentimentul de solidaritate umană.Menandru 120 căreia premiera a avut loc în 317 î. Istoria de dragoste — mai întîi contracarată. la arheologia teatrală şi istoria artei mozaicului. ascunde contaminări şi analogii multiple. Doi sclavi găsindu-1. solitarul. socotită de critica antică printre capodoperele epocii de maturitate. Supărat că soţia sa Pam-phila născuse un copil la numai cîteva luni de la căsătorie. apoi victorioasă — serveşte ca fundal reliefării unor caractere. în realitate. Syriskos) sînt mai puţin burleşti decît în comediile anterioare. printre care şi Dromon. Cumpărată de soldatul Thrasonides. Pînă la urmă lucrurile se lămuresc spre mulţumirea tuturor. mai degrabă implicit. adică 82% din întreaga comedie. Fundamentală pentru comediile lui SI. regăsirea (« ana-gnorismos») unor părinţi. bă-trîn ursuz. Kitharistes (Citharistul). Interesant este că. rătăcit de familie în copilărie. comedie cu deznodămînt fericit. Misu-menos. acesta se îndrăgosteşte de fată. nr. un relief extraordinar. după apariţia Caracterelor lui Teofrast. Dar cu prilejul căsătoriilor. Mijloacele de caracterizare ale acestui personaj sînt foarte subtile. Charisios.A. Odată cu Dyskolos. cu excepţia. în acelaşi timp. Libanios).e. deci. Bătrînul Knemon. Diviziunea în 5 acte. atrăgător.. Habrotonon. tipul real al mizantropului). Charisios pleacă de acasă şi chefuieşte cu hetaira Habrotonon. X (Zgîrcenia) şi nr. atinge culmile artei sale. dar totodată este şi un polivalent cap de serie (la Lucian. Celelalte personaje sînt mai şterse. a căzut în sclavie. aprecierile celorlalte personaje la adresa sa. pste în vădit progres. Figura sa surprinde unele din trăsăturile Caracterelor lui Teofrast. care reprezintă cîte o scenă din 11 comedii (ed. diferiţi cercetători au publicat texte şi fragmente complet noi în tradiţie directă (întregite sau atribuite lui M. intră în conflict pentru lucrurile aflate asupra lui şi se adresează unui arbitru (de unde şi titlul piesei). abătîndu-se pe aceste meleaguri zăreşte pe fiica lui Knemon. ca o prelungire. Kichesias îşi regăseşte fiica şi pe fidelul Dromon. sînt admirabil surprinse. Motivul rivalităţii dintre tată (Demeas) şi fiu (Mos-chion) pentru o femeie se transformă aici într-o problemă de umanitate şi urbaniSlenandru 121 tate D'n Perikeiromene (Fata cu cosiţa tăiată) se păstrează aproape jumătate (449 versuri + 2 fragm. a motivului «lumea răsturnată ». ca şi prima convorbire dintre Thrasonides şi Demeas. în măsura în care bătrînul Knemon devine un adevărat erou comic. majoritatea apar în gura personajelor tinere. Phasma (Arătarea) . condensate cu măiestrie.). Tînărul Sostratos. spre desperarea lui Thrasonides (v. prin latura sa omenească. Kekry-phalos. Caracterele sînt mai diferenţiate. inadaptabil. de un om din Sikyon. Kleinias este un fiu al lui Demeas. Separată într-un trecut recent de tatăl ei. îl depăşeşte însă pe Teofrast prin aceea că personajul Knemon. fugită de la casa soţului ei. Dar tocmai în aceste împrejurări Knemon cade într-o fîntînă fiind salvat de Gorgias ajutat de Sostratos. Krateia. se îndrăgosteşte de ea şi. în speţă Gorgias şi Sostratos. Pamphiia. pe care doreşte s-o căsătorească cu tînărul Klei-nias. şi Sikyonianul însuşi. într-o intrigă mai complicată. Zeul Pan rosteşte prologul care informează pe scurt asupra antecedentelor acţiunii. Din Sikyonios (Omul din Sikyon) ne-au fost redate 450 de versuri. Blanchard . El face legătura cu unele personaje fantastice ale comediei vechi. S. Knemon nu se acoperă perfect cu nici unul din cele 30 de caractere ale lui Teofrast. se apropie de marea comedie. folosirea tetrametrului în scenele de mişcare: sentenţe. peripeţii etc. Se descrie aici. întrecîndu-1 însă prin adîncimea contemplării şi prin umanitate. în Caria. a bucătarului Sikon. Figura lui De-meas şi a curtezanei Chrysis. SI. social-morală în fond. «ex aprosdoketu»'. Acesta este chiar Smikrines. Elian. în ultimul timp. sfîrşit neaşteptat. Bataille. umorul. Această comedie-farsă. fiul unui om avut. fiind. în Periheiromene. Dar Knemon^se dovedeşte grosolan şi inabordabil. că seducătorul necunoscut este Charisios însuşi. doreşte s-o peţească.n. Acţiunea se petrece la Eleu-sis. şi un autentic produs al comediei noi. De aceea. O nouă încercare de apropiere de Knemon eşuează. care-şi întreţinea mama. motivarea intrării în scenă a personajelor. Dialogul e viu. fiica bătrînului Kichesias. măiestria artistică a lui M. dominate de figura lui Knemon. separate între ele prin sigla « choru » (parte rezervată corului). ca personaj. Charitonidis + colectiv. cinstit în intenţii. în Epitrepontes. Philumena. în Dyskolos se rîde mai mult decît în comediile de maturitate ale poetului. din numărul mare de sentenţe («gnomai»). şi de la tradiţia comică anterioară (tipul literar « monotropos ». este abia acum definitiv confirmată. M.

«thesis» acoperă primele trei acte. Samia. poate cu scopul de a concentra atenţia asupra tratării caracterelor («ethe». este de formă logică şi de conţinut etic. integral sau fragmentar. în fiecare piesă. 31. intriga. Schematic. cerinţă necunoscută spectatorului antic.) El elimină orice element de « suspense ». « lysis ». tema morală a unei comedii de 51. reguli de viaţă). Prologul are trei funcţii fundamentale: informează asupra antecedentelor acţiunii (premise sau evenimente îndepărtate).este diviziunea acţiunii în 5 acte (reprezentate. Epitrepontes). nu teoretic. subiecte standard) variaţiunile materiei sînt practic infinite. anticipează concluzia întîm-plărilor. ci prin « pragmata » (pilde. prezintă pe protagonişti cu date anagrafice sau trăsături psihologice. structura. Intriga prezintă o desfăşu- . aşa cum neo dovedeşte fiecare descoperire menandreică. iar deznodămîntui. ultimele două. în numai trei comedii: Dyskolos. Aşadar. în care situaţia eroilor suferă un reviriment. urmăreşte demonstrarea unei realităţi morale date. Dar pe tiparele comediei « noi» (clişee tematice.

sec. numai ică e om!). nu sînt statice. separat sau în cadrul mai larg al problemei originalităţii comicilor latini. scenele de « anagnorismos » (recunoaştere) şi. Lustrum. inu în circuitul european. Personajele lui M. La survie de Menandre. substanţial cuvîntuj. Londra. The Oxyrhynchus Papyri XXXIII. 1899. a căror prospe-e şi disponibilitate produce efectul scontat. 3. comedia Dis exapaton retrăieşte în Vicleniile lui Scapin a lui Moliere. Koerte. 1959. A Dain. Oxyrhynchus Pa-Pyri.227. Clarendon. iratragodice (parodierea stilului «suim » cu subîmpărţirile: parodie tragică. Studiu etimologic şi semantic asupra limbii lui Menandru. Chestiunea « fidelităţii» comicilor latini trebuie reformulată în funcţie de noile date. U.). este considerat drept un precursor atic al limbii « comune » vorbită în perioada elenistică. A. ed. Probleme de stil ale umorului menandreic.. Menander. XV. exprimată de i'erenfiu în celebrul « Homo sum. şi Plaut. Commentary. C. p. 31-56. La lectura textului ar trebui să se reconstituie în minte detaliile de regie. Philol. în aluzia din Ars Amatoria 3. pentru care M. col. ana-peştii. Manchester. se conturează pentru prima dată originalul grec al unei comedii «palliata» (vezi articolul Plaut). Sandbach. farsă etc. I. p. 1825. 1939. orice irealitate scenică. Cît priveşte limba. 1925. Leipzig. 1960. Florenţa. 1931. Codex Bodmerianus IV. prin intermediul comediei plautine Bacchid.. 1970. Expresivitatea umorului menan-ic se realizează prin aducerea din iunile mai puţin frecventate ale lexi-ui autorului a unor cuvinte păstrate permanentă rezervă. an an-îropos e » (Ce lucru de har e omul. Ideea de umanitate. 277. col. Jaekel. prin descoperirea fragmentelor din comedia Dis exapaton (Dubla înşelăciune). sec. O OPERA. 43. Textus cum apparatu critico et indices. în ceea ce priveşte personajele. Berlin. decorurile. pe Hofmannstahl în Der Schwierige (Cîrcotaşul). 139-143. Das Schidsgericht (Epitre-pontesj. nu w esenţa lor complexă. Manuscrise şi papirusuri: pentru fragm. apoi pe Sheridan. Oxford. 278 — 309. 5-211. Menandros. într-o paletă uimitoare (pînă la 42 de tipuri!). Terenţiu a atenuat sau a suprimat vechiul prolog teatral. la el. Nu se ştia însă cît şi cum l-au imitat latinii. 10. 1965. Totuşi. 854-862. 1931. Handley. W. The Dyscolos. Post.G. parodie verbală explicită. humani ihil a me alienum puto» (Om mi-s şi imic din ce-i omenesc nu-1 socotesc trăin de mine — Heautontimoroumenos. XIII. J. 1973 (dizertaţie). Anzeiger fiir die Altertumswissenschaft. Problema influenţei Iui 31. 915 şi nr. C. Am. A. în schimb. A. del Corno. 15. termenul «huni nitas». sec. 1973. W. pars II. comportamentul omului contează mai mu decît natura sa stabilă. Menandri reliquiae selectae. Mette. Univers. Supplementband XII.. p. parodice.area optimistă şi pesimistă a vieţii. S. 203-234. noutatea principală pe care o aduce M. F. G. asupra comicilor latini se confunda în trecut cu însăşi supravieţuirea sa. iar nu negativă a sensului. patetice. S. 1964.332 sau Amores I. Austin. O cunoaştere deloc superficială a teatrului lui 31. Mette. Traduceri: N. Dar umorul lui M. H. măiestria scenică îs. comediilor: Folium Florentinum nr. Menander. Supplementum Menandreum. Ursuzul. Bucureşti. 13. B. T. spun la rîndul lor. Menandru. 1960. H. ci evoluează.es şi a comediei teren-ţiene Phormio. 11. sînt oameni adevăraţi. D. C. Ştefănescu. mai apar: tetrametrul trohaic cata-lectic. măştile şi gestica. BL a influenţat profund pe dramaturgii Restauraţiei. Menander. într-un cuvînt ambianţa teatrală. 1964. Dioniso. 157 — 221. 1955. REFERINŢE CRITICE. 1968. 1. W. J. Reliquiae. Gomme şi J. Handley. 1070. Parisinus nr. A Study in Comparison. Studia nad jezyhiem Menandra. Numeroşi savanţi au studiat problema raporturilor dintre 31. A. Cert este »nsa r. 1969. R. Cîaeeilius Statius 1-a imitat în comedia piokion. oamenii la Terenţiu apar adesea mai puţin tipici. 1938. interpre-. XXXVIII. 1968. Londra. p. 17 şi urm. Zini. p. un canticum în Theophorumene (Posedata). 1976. Corbato. Multe pasaje din Properţiu cuprind situaţii şi motive pe care poetul elegiac le-a împrumutat din comedia nouă. Papyrus Hibeh. dra-itice. 1971. 1968. Menandri Aspis et Samia I. în acelaşi timp. probleme interesante. H. Thierfelder. XXXVII 1963. papyrus Didotiana. 1937 (teză). Codex Cairensis nr. papyrus Genavensis nr. p. Menandro. 1965. S-a observat la M. 535-568. 1957. Berlin. p. 1966. C. Menander. nr. Astăzi. a cărui importanţă este mai re decît se crede îndeobşte şi de care face uz cu o nesfîrşită delicateţe şi tezie. E. difuzat îndeosebi de Cicero. XV. 31. Ştefănescu. I. Genova. Leipzig. 396. Menandri Sicyonius. în' celebrul său mesaj de umanitate. Bucureşti. Lăudat de toţi anticii şi de mulţi moderni. Milano. Comicul menandreic ridică. 1965. New Fragments of the Misoumenos of Menander. pe Lessing în comediile burgheze şi. . el distinge: efecte pur imice (pe linia tradiţională): bufonerie. 1958. ti puţin studiat a fost comicul verbal racterizarea explicită şi implicită a •sonajelor). Fuziunea dintre unitatea de :ondiţie umană a caracterelor şi varietatea infinită de forme pe care le îmbracă icestea.. Trans. W. . Menander. XIII. sînt surprinşi într-un singur moment al existenţei lor. 50. N. Tipică pieselor sale este contopirea originală între fantezie şi realism. care apar la poeţii Comediei noi (13 la număr) sînt diversificate de 31. E. 570. îşi are originea tot la M. Georgeseu. 1972.1963. dintre serios şi ridicol. Rosenstrauch. III.Menandru 122 rare a unor fapte perfect coerente între ele. Der heutige Menander (insbesondere fur die Jahre 1955-1965 (1968). Mai iriat decît pare. spre deosebire de 31. University Press. E. Atheniensis. nr. Association 62. Cele cîteva tipuri. Despre comicul de *acter. pentru Sententiae: Vindobonensis. este aceea de a fi creat personaje neconfundabiie în locul tipurilor înfăţişate de predecesori. voi. I. Bucureşti. 1966. Koerte . nu e numai — şi nu în primul rînd — de limbaj. comediile sale cunosc un număr limitat: tri-metrul iambic este tipul de vers prevalent. 1898. eşti om. Graţie lui Plaut şi Terenţiu. Pauly Wissowa. Menandri Sententiae. Kas-sel. Bucureşti. 1915. pe Shake-speare in Timon of Athens. o pondere mai ire acordată comicului personajelor din mediile de tinereţe. II Dysholos di Menandro: un saggio e una bibliografia. în genere. Turner. iată :omponentele revoluţiei săvîrşite de tea-rul menandreic şi. mai aproape de noi. 7). Mult mai tîrziu. pars I. L. A. Astfel. Ediţii: A. şi Terenţiu. Menander [Dis Exapaton] and Plautus [Bacchides]. are virtuţi eminente. sec. i asemenea. fiindcă el este perfecţiunea scenică întruchipată. Vaticani nr. costumaţia. Dar nu numai r ■123 3Ienandru si Terenţiu au suferit înrîurirea lui 31. rodie verbală pură etc). 31. XIII—XIV. sem-lele unei capacităţi de sinteză neobiş-luite. C. durabilă. omul este conceput plecîndu-se de la o evaluare pozitivă. ironice. 1967. tetrametrul iambic catalectic. II linguaggio dei personaggi nelle commedie di Menandro. comicii latini au fost cei care au avut marele merit de a fi menţinut pînă în evul mediu contactul cu sursa grecească a teatrului comic.A. s-a scris mult. Comicorum Graecorum Fragmenta in papyris >JPerta. 707 — 761. în R E. Berlin. esenţial la M. 182-202: H. Londra. 1. 1973. Menandrea. Aus-tin. Spre deosebire de varietatea metrelor din comedia veche. Maia. dovedeşte şi Ovidiu (spre ex. trebuie să cugeti ca omul). Kraus. stilul său spune azi cu mult mai mult unui regizor decît unui cititor. completat de H. Oxford. Webster. 26. XIII. metre lirice nu s-au păstrat în tradiţie directă. Berlin. irlesc. începînd cu Terenţiu. Wilamowitz-Moel-lendorff. Miscel-lanea philologica.: « Anthropon tita dei phronein tanthropina » (De vreme . V. coi. Wroclaw. L. Studies in Menander.atul ridicol. 126. iu: «hos harien est'anthropos. Tehnica dramatică. The 'Vis' of Menander. 1965. Le commedie. Sandbach.

. Prozator din epoca romană a literaturii greceşti. patria pitagoreismului. Valoarea cărţii a fost evidenţiată în urma săpăturilor arheologice întreprinse în secolul trecut şi. 1897. fiecare purtînd numele ţinutului descris: Attika (Atica) . Sardiniei şi Siriei şi. căruia îi expune tezele eleate asupra unităţii universului. "erdenius. întocmai ca cel al maestrului său Xenoîan.e. — 480? sau 450? î. De la bun început. prin exaltarea imaginaţiei poetice stăpînită de «Aletheia» (zeiţa Adevărului). Originalitatea poemului său Despre natură constă în îmbinarea unei dialectici a gîndirii de neobişnuită forţă cu o expresie imagistică nouă. discipol al lui Xenoîan şi maestru al lui Zenon. în poemul intitulat în mod convenţional de tradiţia savantă antică. întîlnind o puternică opoziţie din partea discipolilor lui Heraclit. Verbul Aletheei es. O OPERA. modernii au văzut în poezia lui P. comparabilă cu cea a operei lui Heraclit. continuînd cu Cicero şi Plutarh. Nu avem date asupra vieţii lui P. în timp ce vanele opinii ale oamenilor sînt inexorabil desfiinţate. începînd cu Aristotel. La Elea a desfăşurat o bogată activitate politică şi culturală. Teză. Opera sa în 10 cărţi. O în epoca presocratică. Conform doctrinei eleate pe care a ilustrat-o. Dacă ar fi să-i dăm crezare lui Platon. The Pre-Socratics. Karl Bormann.. Eliaka I şi II (Elida). G. originari din Magna Grae-cia. Meiner. Reinhardt. ca Atena. ca şi în De rerum natura. aliază rigoarea dialectică. Elea). Micene. Reprezentant al şcolii eleate. New York. Lucrarea. Lakonika (Laconia) . Corint. Parmenides und die Geschichte der griechischen Philosophie. II e. Arkadika (Arcadia). D. El creează antiteze de profundă forţă sugestivă: Lumina şi întunericul. Korinthiaka (Corintul) . Tanagra. Argos. ajunge la'tronul patroanei sale spirituale. omiţîndu-le pe cele pe care nu le considera vrednice de a fi contemplate. Princeton. Sipylos. I. ordonată. E. obiect al cunoaşterii revelat»» deductibilă în acelaşi timp pe cale raţia" nală şi discursivă. 1910. 1916. numai că în cazul de faţă autorul este răpit în înalt şi condus printre ierarhii de simboluri alegorice-filosofice. putem urmări călătoria scriitorului în centre greceşti vestite prin fapte de arme şi tezaure de cultură. este metodică. şi coment. W. unic obiect al adevăratei ştiinţe.n. Ascensiunea • spiritului către culmile absolutului ştiinţei este sigură şi radioasă. Bonn. orientarea eleată. justifică preţuirea de care s-a bucurat din partea lui Platon. editat de P. reprezentată de P. Peri physeos (Despre natură). Lucania.W. L. în urma apariţiei cărţii lui J. Asia Mică).. Esenţa şi Aparenţa dau adevărate lupte epice. comparat cu Luercţhi.. păstrată fragmentar. o realizare literară de autentică inspiraţie şi valoare estetică. există două ordini ale cunoaşterii : « Fiinţa » reală. Mourelatos. susţinînd că valoarea operei sale. Parmenides. Aminias şi Diochaites. care nega existenţa realităţii sensibile. prologul instituie un climat de reală tensiune poetică. insistînd asupra monumentelor de vază. (540? sau 513? î. este pe măsura puterii de percepţie şi imaginaţie. zeiţa %Uetheia. Miinchen. Criticilor aduse privitor la omisiunile făcute le-a dat el însuşi . respectiv între lumea inteligibilă şi cea cognoscibilă prin simţuri. REFERINŢE CRITICE. care îl consideră un poet mediocru. pe drep» cuvînt. P. cu trad. mai ales. Die fragmente der Vorsohratiher. Platon îl imaginează pe filosof ca interlocutor al lui Socrate. Lucrarea nu are introducere şi încheiere. secţia V: Parmenides. Achaika (Ahaia). în cele din urmă. Opera sa de căpetenie este un poem alegoric şi didactic. Plateea. Sanders. Berlin. Ediţii: H. PauFanias PATJSAXIAS (sec. Mes-seniaka (Messenia) . septentrionale şi a regiunii Tesaliei. 1966. Untersuchungen zu den Fragmenta. 1942. obiect exclusiv al opiniei. O Periegeză sau Călătorie în Elada este împărţită în 10 cărţi. etnografică şi folclorică fiind de asemenea o bogată sursă de informaţii. din care posedăm cele mai multe fragmente.C. Opera are valoare documentară. Eleea.n. lipsită de realitate substanţială. Diogene Laerţiu dă însă o dată mult mai timpurie pentru timpul cînd s-a născut P. Groningen. ni se dezvăluie făptura « Fiinţei». Filosof. inclusiv despre pămîn-tul patriei noastre. Der Idealismus des Parmenides. In dialogul Parmenide. esenţa lucrurilor este pusă în lumină. şi « Aparenţa »>. K. în ciuda judecăţilor negative formulate de către cei vechi. Fiinţa şi Nefiinţa. Epidaur etc. serbări şi tradiţii greceşti şi a principalelor monumente de artă. Fra-zer Sur Ies traces de Pausanias. A Collec hon of Criticai Essays. 1974. a cărei revelaţi» o ascultă cu evlavie. este expus. învăţătura filosofică a lui P. tatructt. Are reputaţia unui călător neobosit pe meleagurile' Greciei. Călăuzii de fiicele luminii (surorile Heliade). voi. Din operă lipseşte o prezentare a Greciei occidentale. Este descrierea unui extaz poetic de certă influenţă hesiodică (a se vedea prologul Theogoniei). Some comments in its Poem. Diels . Italiei. în contrast cu manifestările fenomenale discontinui şi lipsite de substanţă ale lumii empirice. natura este concepută ca o matrice a dramei cosmice. Parmenides. reală este numai existenţa unei Fiinţe imuabile. desprinsă de clişeele tradiţionale. Berlin. University Press. în care metafizica abstracta este transfigurată. cu o bogată imaginaţie mitopoetică.p PARMENIDE [Parmenides]. Sistemul de gîndire al lui P. intitulată Periegesis tes Hellados (Călătorie tn Ela-da). în prima parte a discursului Aletheei. imobile şi continui. H. în special în această primă parte a poemului. 1971. susţi-nînd că numai legăturile cu Xenoîan şi pitagoreicii sînt certe. cunoscute şl poetului beoţian ca chezaşe ale bunei cîr-muiri a societăţii omeneşti. P.e. a avut o adincă influenţă asupra alcătuirii sistemului platonician. aflată în afara ştiinţei propriu zise..n. voi. Par-nenides. Delfi. ed. a venit la Atena în plină maturitate. trece prin domeniul zeiţelor Justiţiei şi Legii («Dike» şi «Th'emis»). Parmenides Lehrge-dicht. Beotika (Beotia) şi Fokika (Focida). Windelband 1-a apreciat în mod deosebit pe P. Diels. Ritmul poetic.. se dezvăluie marea artă a filosofului eleat. poate. Peri physeos. e o expunere asupra esenţei naturii. Opera e un elogiu adus culturii greceşti şi un docu-ment-ghid pentru cercetătorii trecutului pămîntului elin.te infailibil şi magistral. Cercetarea întreprinsă de P.. Ham-burg. ca şi acesta. s-a caracterizat prin diferenţierea între gîndire şi percepţie senzorială. este un repertoriu istoric şi în acelaşi timp o trecere în revistă a numeroase aşezăminte. poate şi pe Heraclit. A. Kranz. chiar pe ale Africii. cu toţii originari din Eleea. XII. fiul lui Pyres. Ga urmare. Datorită datelor cuprinse în opera lui P. El pare să fi avut doi dascăli celebri în epocă. Reprezentantul speciei literare numită « periegeză » (impresii de călătorie). Taran. intuiţia intrînd pe nesimţite în fruntariile revelaţiei. Anchor Books. unde 1-a cunoscut pe Socrate. poate fi. ţu' terea de abstracţie şi deducţie cu un auteB" 125 tic suflu poetic. 1966.

amintind. în repetate rînduri.un^răspuns. isto- . metoda de lucru adoptată. Prezentarea Greciei se întemeiază pe un vast material de natură literară.

.

O altă manifestare evocată de P. pentru a aduce prinos de mulţumiri lui Eros. de timpuriu. în asemenea situaţii. Autoritatea supremă în axiologia lui P. în 1884. cu care prilej perechi de tineri căsătoriţi făceau făgăduiala de a merge la Thespiai. statuile poeţilor şi cîntăreţi-lor celebri de pe Helicon. mitologică şi anecdotică. de cîntece şi exerciţii gimnastice. n-a manifestat un interes deosebit pentru urbanistica cetăţilor descrise. sărbătoare organizată din cinci în cinci ani la Thespiai într-o pădure închinată Muzelor. opera lui P. Cu acest prilej s-au descoperit în Periegeza puncte de plecare nu numai pentru cercetarea etnologică. căreia îi acordă o atenţie specială. alteori Heracles. Comparînd-o cu un ostrov de la gura rîului Borysthenes (Nipru). în care menţionează doar pieţele. 6). în 1892. denaturat uneori de orgolii locale şi răspîndit de exegeţii sau ghizii acelor vremuri. în schimb descrierea monumentelor şi obiectelor legate de cult se face cu mare lux de amănunte. 3). P. unde sculptorul aducea ultimele modificări fiecăruia din elementele componente ale statuilor sale. autorul descrie insula Leuke (Insula Şerpilor de la gurile Dunării) care. în acest sens. Robert-son Smith. în care credulitatea i se pare de neiertat. este «Museia» (X..Pausanias 126 rico-geografică. mai puţin tragicii şi comicii. vorbeşte despre un sanctuar închinat lui Ahile şi despre o statuie a eroului. înfăţişînd Distrugerea Troiei şi Co-borirea lui Odiseu in Infern. Un alt exemplu: s-a dovedit în urma săpăturilor efectuate că fîntîna numită « Enneacrunos » (Nouă izvoare). sediile administrative. statuile oamenilor de vază. reînvie Panatheneele (VIII. El notează conştiincios faptele fără un comentariu personal filtrat prin raţiune sau sensibilitate. P. insistă asupra faptului că ar fi fost acoperită de păduri dese în care se aflau atît animale domestice cît si animale sălbatice.n. Fiul Şau Agatocle. Privită sub aspectul valorii documentare.are meritul de a fi descris şi două opere valo127 Pausonias roase ale lui Polignot. scriitorul a cercetat trofeele şi ofrandele aduse la Olimpia şi Delfi de grecii de pretutindeni. în 1882. aşa cum procedează în cartea II (34. pe acropolele Atenei şi a Tirintului. care trece în revistă numeroase capodopere ale artei greceşti. Dacă descrierile edificiilor civile sînt sumare. înfruntîndu-se cu oameni căliţi în a'e războiului şi scăpînd prin fugă. trebuie să recunoaştem că scriitorul nu are posibilitatea să trezească în cititor un interes captivant. rivala lui Pindar. folosind cuvinte şi termeni de specialitate. în 1874. în cap. făcea parte dintr-un grup de fîntîni aparţinînd sistemului hidraulic al Aticii realizat sub Pisistratizi. în 1871. după părerea lui P. autorul exaltă faptele glorioase de arme săvîrşite de greci. Dintre construcţiile civile putem cita «Poikile Stoâ» (Porticul împodobit) de la Atena şi Porticul persan din Sparta. Astfel. să fie lipsit de interes faţă de trecutul istoric al pămîntului pe care-1 vizita. în 1893. Este interesant de menţionat că spiritul lui critic se manifestă. De sub pana lui P. s-a impus atenţiei şi admiraţiei lui Alexandru cel Mare. A fost pe cîmpia de la Maraton şi la Plateea. Sînt cazuri cînd în faţă unor explicaţii naive. dar el a folosit şi operele realizate de predecesori în domeniul periegezei. Asemenea festivităţi se bucurau de o faimă care depăşea hotarele Greciei. care 1-a apreciat ca pe unul dintre cei mai de seamă bărbaţi din Macedonia. la Olimpia. prin acest nume înţelegînd Dacia. a evocat glorioasele fapte de arme de la Salamina şi Manti-neea. de vreme ce era o sărbătoare cinstită de toţi atenienii. Astfel. întreaga producţie literară a Greciei. Din dorinţa de a preamări trecutul Greciei. nu o dată în confruntarea tradiţiilor şi legendelor. Distrugerea froiei înfăţişa Troia în dimineaţa cuceririi ei de către ahei. mai tîrziu pierdute: celebrele fresce din vestita Lesche (sală de conferinţe) a cnidienilor de la Delfi. Rhode. «leschele» (sălile publice) fîntînile. în cartea III (19. cum sînt îndelungile războaie din sec. Afirmaţiile autorului se dovedesc totdeauna temeinic gîndite. iar numele de « Panathenaia » 1-a luat pe vremea lui Teseu. Cum Lisimah a izbutit să răpună leul.relatează. cuprinde şi date privitoare la ţara noastră. a fost folosită ca loc de escală pentru corăbierii din Milet. 14). sfîr-şeşte prin a spune: «. duse de messenieni împotriva spartanilor (Messeniaka). cu care prilej statuia zeiţei era înveşt-mîntată cu un « peplos » ţesut cu migală. rămîne Homer. numit Ergasterionul lui Fidias. mai ales că în epoca romană serbările constituiau un prilej de cinstire a împăraţilor. la Micene. opera conţine o mare bogăţie de date. Opera lui P.. începînd cu ultimul pătrar al secolului trecut.. mar-cînd elementele lor dominante. în bună parte. 5 al cărţii V se află faimoasa descriere a statuii'lui Zeus de la Olimpia. Istoria artei greceşti şi^a adunat. în acest ergasterion se afla Şi un altar închinat tuturor zeilor». a contemplat ruinele casei lui Pindar de la Teba. — s-a aflat în primejdie de njoarţe. 31. serbările Nemeene. instalarea lui Lisimah ca rege în Tracia. a lui W. mormîntul de la Tanagra al poetesei Corinna. (I. — cum s-a crezut — ci a existat în realitate. Cît priveşte talentul literar al lui P. B. 31. Cel dintîi pasaj din această serie se referă la Lisimah şi la legenda închiderii acestuia într-o încăpere împreună cu un leu. P. aşa cum se confirmă prin obiectele lucrate de el şi purtînd inscripţia « este opera lui Onatâs ». Are în schimb meritul de a nu fi căutat să împodobească faptele cu artificiile retoricii la modă pe vremea lui. De asemenea. iar . porticele. materialul din opera lui P. De asemenea. In cursul acestor lupte. Psyche a lui E. la Delfi şi în Heraionul Argosului.creadă alţii că aşa stau lucrurile ». de asemenea. depăşind în frumuseţe. De la el avem şi informaţia că sărbătoarea se numea «Athenaia». a cîştigat în importanţă datorită săpăturilor întreprinse la Dipylon. el lasă pe seama cititorului grija de a distinge acest adevăr. în 1875. a fost luat prizonier de către geţi. tribunalele. după uciderea leului din Nemeea. la Epidaur. menţionează că Traian i-a supus pe geţii din Tracia. Artemidor ca. celebrată din cinci în cinci ani. şi anume Pole-mon. susţinători ai organizării concursului. datele pe care ni le dă asupra «ergasterionului» (atelierul) lui Fidias: «în afara păduricii Altis se află un edificiu. VII—VI î. statuile ridicate în Arcadia pentru cinstirea istoricului Polibiu. a lui F. Sînt evocate. Fiecare compoziţie cuprindea aproximativ 80 de figuri în mărime naturală. unde aveau loc concursuri de poezie.e. ci şi pentru istoria religiei grecilor şi a vieţii spirituale a popoarelor semite. de pildă. Sprijinul pe care Periegeza îl oferă pînă astăzi cercetătorilor trecutului Greciei este inestimabil. II). O altă serbare evocată este cea pentru cinstirea zeului Eros (IX. 4). cît şi pe tradiţia populară. luptele duse împotriva odrisilor. Amintim. Lisimah însuşi — spune P.'în 1871 a apărut lucrarea Primitive Culture. în cartea V (12. Numărul acestora este însă depăşit de cel al sanctuarelor şi al incintelor sacre. statuia zeiţei Atena din Parthenon. precum şi unele imagini preluate din sfera diferitelor activităţi artistice. somptuoasa serbare închinată zeiţei Atena. cu prilejul săpăturilor întreprinse pe Acropole. fără mărturisirea vreunei emoţii lăuntrice. la Eleusis. P. în 1881. Această înclinare nu 1-a făcut însă pe P. 3). ale căror întemeietori erau consideraţi uneori Adras-tos şi însoţitorii lui în războiul împotriva Tebei. are convingerea că la temelia tradiţiilor stă totdeauna un sîmbure de adevăr. care-1 sprijinea atunci în luptă pentru prima oară. în 1889 cartea Lectures on the religion of the Semites. Diodor. s-a dovedit că artistul cu numele Onatâs nu este inventat de P. P. Stilul este adecvat relatării ştiinţifice. 2). a lui Dromihete şi a geţilor. P. apoi.. amintită de P. dealtfel. Taylor.

III. 1838-1839. 5 voi. Graeciae Descriptio. în neogreacă şi coment. 1896 — 1910. 5 voi. 1963. In engl. Vindo-bonensis nr. Pausanias. Valoarea excepţională a lucrării în orientarea cercetărilor mai sus amintite a determinat şi apariţia a două ediţii importante. 16. ed. Papa-hagis. Veneţia. Londra. Rocha-Pereira. II.în 1906 Griechische Feste. a lui W.. Schubart-Walz. 3 voi. S.. cu trad. Leipzig. F. Spiro. însoţită de trad. Musurus. Editio princeps: M. O. P. a lui M. ed. Atena. 1827. . Teubner. Opera lui P. 1873-1874. Nilsson. H. O OPERA. 1965.. 51. Ormerod. Jones şi H. 2 voi. Berlin. Ediţii: E. continuă şi astăzi să fie un izvor de primă mînă pentru toţi aceia care se dedică cercetării istoriei antice. ed. Spiro. Bekker. M. 1516. H. M. 1826.. cea a lui Herman Hitzig şi cea a lui F. 1967 şi anii urm. Manuscrise: Leidensis nr. 1918— 1935.

RE. 442 î. cu un pronunţat caracter epic. în Franţa poetul s-a bucurat de interesul lui Ronsard. M. Sur Ies traces de Pausanias. era tributar "iui adevărat sistem de norme etice pe Pindar care le recomanda cu căldură. b) o naraţiune mitică. Nici Hieron. Din cercetarea atentă a odelor reiese că P. a fost învinuit de neutralitate.-H. SN. 1898 şi anii urm. Cu acest prilej. PINDAR [Pindaros]. C. Structura compoziţională respecta. după numele festivităţilor panelenice ţinute la Nemeea si la Corint. 1927. Ca exemplificare. 3. O. Levi. 6 voi. Artemis. Poet liric. Hitzig şi H. Editura Ştiinţifică. preţuia rolul educativ al poetului. alteori nu cu consideraţii despre personalitatea celui proslăvit.D. Description de l'Attique Livre I. Maspero. Marinescu-Himu. (c... în Germania Holderlin a tradus unele din cele mai frumoase poeme pindarice. Leipzig 1896 — 1910. în spiritul binecunoscutei maxime delfice « nimic prea mult». familiei sau oraşului din care provenea.n. 481 î. a fost aşezat în fruntea canonului alexandrin. conţine mitul universal al potopului şi apariţia primilor oameni după catastrofă. Conţinutul de idei al epiniciilor pindarice dezvăluie o personalitate artistică puţin preocupată de problemele de actualitate. pedepsit de zei pentru neţărmurita sa trufie. cu rost îţi păstrezi o măsură / Şi-n puţine cuvinte închegi gînduri multe / Vei fi mai puţin urmărit de-a lumii bîrfeală . aproape identică. C. tiranul Siracusei). cu anumit curaj chiar.n. Cea din urmă odă este Pythica VIII (446 î.Pindar 128 ariile 1—4.e. 45) a căror fericire depinde . Călătorie în Grecia. 'nu s-a folosit însă totdeauna de substanţa miturilor străvechi pentru a-şi ilustra demonstraţia. odăjnchinată lui Hieron. Yon. Penguin. 1 — 3. Teubner. compuse în cinstea învingătorilor de la Olimpia şi de la Delfi. r M.). Din această imensă creaţie s-au păstrat integral patru cărţi de epinicii. care reunea nouă poeţi lirici ai antichităţii. Urmărind introducerea unei anumite varietăţi în schemele sale compoziţionale. Ztiricli. A travers la Grece ancienne. Nucleul celor mai multe ode pindarice este alcătuit din incursiuni în fondul mitologic grec._G. care preamăreşte victoria lui Epharmostos din Locroi. P. articolul Pausanias p. ]Lasos din Hermione. 1974 (cu coment.n.). 520 î. 1971. Nemeonika (Nemeenele) şi Isthmionika (Istmicele). închinată lui Diagoras din Rodos. reprezintă cea mai importantă moştenire literară care s-a păstrat din patrimoniul liricii vechi greceşti. P. iviţi din pietrele aruncate de Deucalion şi de Pyrrha. în Cirenaica. Bucureşti. primele două însumînd 14 ode Olimpice şi 12 ode Pythice. fiecare din aceste trei unităţi avînd un caracter metric şi melic deosebit. Jean Pouilloux.e.. 1008 şi urm. nu se cuvine să dispreţuiască măsura. pare să dateze din 498 î. threnoi (cîntece de jale) şi epinicii. în operele lui Eschil şi Sofocle.e. coincide cu anii petrecuţi în Sicilia cînd a fost oaspetele tiranilor din Agrigentum.. Himera şi Camarina.e. I. s-au păstrat integral doar Olympionika (Olimpicele). Robert. Description of Grcece. Meyer. op.. vom prezenta planul compoziţional al Olimpicii I. închinată tesalianului Hippocleas. Paris. Educaţia literară şi-a început-o sub îndrumarea poetei Corinna şi a desăvîrşit-o la Atena. Blumner. Regenbogen. uneori a preferat să recurgă la expuneri >e altă natură. Structura formală a unei mari ode pindarice se bazează pe înlănţuirea cîtorva « triade» (care pot depăşi uneori numărul de 10). 1972.. Pythionika (Pythicele). Frazer. Traduceri: J. voi. Ca majoritatea poeţilor din categoria acelora care au ocolit lirismul subiectiv. Studiul introductiv la M.) îl găsesc în Beoţia. care inaugurează şederea în Sicilia.n. Creaţia poetică a lui P. Londra. După 480 î. O Opera lirică a lui P. sînt posterioare anului 476 î. REFERINŢE CRITICE. Oda se încheia prin urări de sănătate şi mulţumire sufletească adresate tiranului. Mtinchen. manifestare sportiva 129________________________________ si culturală legată de cultul lui Zeus. antistrofă şi epodă. 1973. Baltiraore. şi P. Gr.n. P. unde a fost invitat de regele Arce-silau din Cirene. care este muritor.). cărora li se alătură fragmente din parthenee si paiani.n. Deoarece poemele sale din primele decenii ale sec. 1972. c) consideraţii de ordin filosofic. deşi în unele cazuri antistrofa era scrisă pe aceeaşi textură metrică ca şi strofa. Familia aparţinea unui neam doric strămutat în Beoţia. în linii mari.. despre superioritatea calităţilor înnăscute faţa de cele dobîndite. Educaţia dorică pe care poetul o primise în tinereţe. paiani. partea centrală dezvoltă mitul lui Tantal. encomiâ (cîntece de laudă). 1967. Les Belles Lettres. II. 1 — 39. Invaziile persane (490. Kinoske-phalai. Bude. a compus unele din cele mai frumoase poeme ale sale în care se află şi o luare de poziţie împotriva detractorilor săi.e. E. Pythica X. Eschil.n. pasionanta relatare despre principiile de bază ale religiei orfico-pitagorice în Olimpica *£. V nu conţin accente patriotice. care a ieşit învingător (476 î. alcătuite din strofă. uneori conexate. 1956. vizitează Sicilia şi Cirenaica. în mod sigur este datată numai Pythica V (501 î.e.. celor pe care-i elogia. Paris. conţine o suită de trei mituri în legătură cu întemeierea principalelor aşezări din Rodos. în cinstea căruia a compus două din Pythicele sale (a IV-a şi a V-a)..e. de pildă. pate pe specii de poezie lirică: imnuri parthenee. Cronologia odelor pindarice constituie obiectul unor numeroase controverse filologice. Pausanias. Acest mit punea în discuţie o teză mult apreciată în cercurile intelectuale ale timpului.). Pausanias als Schriftsteller. Olimpicele şi Pythicele. J. Dintre toate maximele care predicau cumpătarea şi măsura. stăpînul calului Pherenikos.e. 3 voi. VIII. fiul lui Daiphantes şi al Cleodikei. Frazer. M.e. v.» (Pythica I. Beschreibung Griechenlands.n. gru. primele trei Olimpice. ed. Pauly-Wissowa. «nimic prea mult» cuprinde chintesenţa acestei direcţii spirituale: «Dacă în vorbă. pe care o regăsim. îşi ţese aproape întreaga sa concepţie etică amintind adesea mai marilor zilei că nu sînt decît nişte muritori (Nemeeana VII. Beoţia — c. conţinînd un elogiu adresat învingătorului. Astfel Olimpica VII.n. Simonide din Ceos. Oda începe prin a sublinia importanţa deosebită a întrecerilor de la Olimpia. desprinse din ciclul despre hera-clizi. strofa C. A Guide io Greece. unde a intrat în legătură cu personalităţi remarcabile ale timpului. Yon. voi. Perioada de mare fecunditate din cariera literară a lui P. 1909. Leipzig. Beoţia). Jn partea a doua a Introducerii poetul laudă personalitatea lui Hieron. Ultima parte conţine un îndemn spre moderaţie şi autocontrol. căci Arcesilau trecea drept urmaş al lui Iason şi al Medeei. pregătirea sa intelectuală l-au îndemnat să prefere explorarea lumii miturilor şi exegeza lor filosofică.M. dedicată regelui Arce-silau din Cirene. a fost împărţită de gramaticii alexandrini în 17 cărţi. considerîndu-se un exponent al învăţăturilor apolinice despre autocunoaştere şi înţelepciune în comportare. alcătuită din ode corale. 6 voi. Olimpica IX. în jurul acestei norme P. ditirambi. tradiţia genului: a) parte introductivă. Die Pausanias Beschreibung von Griechenland. Coli. Acest sistem se sprijinea în întregime pe morala care promova concepţia despre pedepsirea păcatelor omeneşti de către zei. Din Sicilia a trecut în nordul Africii. cit. Ga omagiu adus personalităţii poetului. Din opera sa. sau magnifica descriere a forţei de erupţie a vulcanului Etna.. cum ar fi. precum şi în Istoriile lui Herodot. a fost mult apreciată în Renaşterea bizantină. Pythica IV. Berlin. etic îndeosebi. Celelalte două cărţi cuprind Nemeene şi Istmice. este inspirată din legendele despre argonauţi.

de apreciere a propriilor puteri. astfel. trad. concepută pe plan pur spiritual : « Cînd vrea... 35—37. pre- . / Să-ntreacă sprintenul delfin în mare. Faţă de măreţia şi puterea care se concentrează în lumea fără de prihană a zeilor lui P. întîlnim.de comportarea lor faţă de zei şi faţă de oameni..» (v. 94— 100. Anumite ecouri orfico-pitagorice în opera sa. Simina Noica). de apreciere a valorilor. Simina Noica).. afară de expunerea mai sus amintită din Olimpica II. un zeu dă împlinire la orice / îi stă-n putere s-ajungă vulturul în zbor. în versuri care l-au impresionat profund pe Mihail Eminescu: « Făpturi de-o zi! Ce ne e fiinţa?/ Şi ce nu e? Doar umbra unui vis / E omul / Cînd scapără-n spre el vreo rază cerul / Atun-cea doar / — Sub licărul luminii — / Se bucură el de răstimpuri dulci. v. Această idee este dezvoltată cu pregnanţă îndeosebi în Pythica VIII. echivalează cu o deschidere spre înnoirile intelectuale ale timpului său. trad.» (Pythica II. Divinitatea în viziunea pindarică este perfectă. atotştiutoare. spiritul uman este supus celor mai felurite greşeli (Olimpica VII. La P. 43): erori de cunoaştere.

. greu de interpretat. in Poetae Lyrici Graeci. Platon avea să susţină teze întemeiate pe aceleaşi principii. folosind o imagistică extrem de variată. 1968.Farvell. un loc deosebit îl ocupă cartea lui Alfred Croiset. cum ar fi cea a lui Dionysios din Halicarnas.. obositoare chiar prin densitatea ei.n. de exemplu. absentă în arta lui P. 1971. găsind cele mai sugestive imagini pentru a o formula: smalţul unei cununi de flori. William de Calder.e. în general. III. VII î. ed. coment. 5 din seria Oxyrhynchus Papyri. Izvorul primar al inspiraţiei ambilor scriitori trebuie căutat în ideologia cercurilor aristocrate din Grecia arhaică. Irigoin. 4 voi. ibid. 1970. se află în domeniul geometriei. Pînă la P. ed. 122. Partea cea mai cunoscută a gîndirii lui P. ed. Hieros logos (Poem sacru). presupuse a fi autentice: una despre educaţie («paideia»). ilustrată prin faimoasa teoremă ce-i poartă numele. Histoire du texte de Pindare. Wissenschaft. dezbătută ulterior în opera lui Platon. poezia lui P. ed. IIIlV e. Londra. Wilamowitz-Moellendorf. metaforele şi epitetele sînt extraordinare prin ineditul lor. 1922. Bowra.e. odele sînt. Les Pythigues. Fraza este cînd supraîncărcată cu imagini. 1811. j. Mult prea legată de ideologia Greciei arhaice.p. 22). în insula Pelos. Editio princeps. J. M. nu a avut imitatori. Benolt de Saumur. G. Persia. sau Olimpica XIII. se expatriază la Crotona. sau cea a lui Horaţiu. nr. şi note. I. în w6 î. iar cel care o practica se numea «sophos». aluzii la familia şi persoana învingătorului. Roma. Henri 131 Pitagora Estienne. (c. fragm. Totuşi. Spre deosebire de «chaos». Berlin. Majoritatea se? o antice susţin °ă nu a lăsat nimic °s. precum şi lungi călătorii de studii "* ludeea. II. Pindaro. şi anumite concepţii platonice se regăseşte şi în acele ode. Laurentianus (Florenţa) nr. Deşi admirată de artiştii Renaşterii. Arta lui P. Ode (Olimpicile).P. Vaticanus. Chrysa Epe (Versurile de aur). 1878. 1964. Metapont. Unitatea unei ode trebuia asigurată prin înmănuncherea. Bucureşti. 1922—1923. XIII şi XIV. o serie de titluri ale unor opere care i-ar fi aparţinut. notaţii pline de pitoresc asupra desfăşurării jocurilor atletice sau asupra locului de baştină al învingătorului. ed. Norwood. de France 1967. 2 voi. Peri eusebeias (Despre pietate). Ediţii: Calliergi. The Works of Pindar. Paris. Bruno Snell — H. II. P. concepută sub forma unei sfere în centrul căreia se află focul originar. Leipzig. Thummer. Darmstadt. se bizuia pe cunoaşterea întregii sale creaţii. cu Anaximandru. nr. nu a îneîntat pe admiratorii lui Homer şi Vergiliu din sec. a unui fascicul de idei. zborul frînt al albinei pornite la cules de miere etc. faptul că posedăm ode integrale de la P. 52. Teubner. constituind principiile ultime ale lucrurilor. pe malul golfului Tarent. Veneţia 1513. U. C.. 1976: Traduceri: Pindar. La Poesie de Pindare. Teubner. 32 şi nr. 1959. pentru a se putea ajunge la un ansamblu unic în felul lui. ed. I. 129 — 143. voi. A. Berkeley. critică. Dialectul în care a scris P. totuşi. Dintre acestea. I. Leipzig. 1620. 1964. Aim6 Puesch. Saumur. Bruno Snell. PITAGORA [Pythagoras]. revăzută şi mărită. XIX se remarcă o creştere considerabilă a ediţiilor critice şi a studiilor consacrate lui P. De nenumărate ori P. a doua despre politică («politeia»). A făcut diferite Popasuri în Creta. Thummer. Pindar. Eschil. cu sonorităţi eufonice. şi analiză de E. 1312. v. Bock. 19).. ne îngăduie să ne facem o idee destul de bine conturată asupra modului cum lucra poetul. 580 î. II. V. Winter. O OPERA. nu mai este perceptibil în totalitate. L. 193*. 1945. «philosophos»). Winter. care considera greşeala drept un act al necunoaşterii. II. este o limbă poetică convenţională. XVII şi XVIII. G.). Autorii vechi menţionează trei lucrări din perioada pitagoreismului timpuriu. 1560. coment.nl> 1958. Pindar. cu o puternică nuanţă dorică. intitulîn-du-se astfel într-o convorbire cu tiranul Leon din Sicyon. Fenicia şi Egipt. Aldus Manutius. Carmina cum Fragmente. Erasmus Schmid.. XII. Pindarus. precum şi mlădierea ritmului în conformitate cu alternanţa secvenţelor fonice (Despre alăturarea cuvintelor.n. II 1799. fiul lui Mne-şarehos. Paris. latină. Berlin. Abia în sec. Ode. Samos . XII. Pindari Carmina. dintr-odată.Pindar 130 figurarea importantei probleme a raportului dintre cunoaştere şi greşeală.e. Perrotta. Manuscrise: Ambrosianus (Milano). La aceasta se adaugă intercalări. Buchgesellschaft. arta lui P. Frămîn'tări politice locale îl devină să plece la Metapont. Carmina. GOttingen. care înlocuiesc prin forţa lor imaginativă descrierea. Die isthmischen Gedichte. sec. El este acela care a introdus în istoria culturii europene termenul de filosof (gr. critică de text. Pythica I. în secolul următor. rădăcinile neamului regelui Arcesilau din Girene au fost «împlîntate» în pămîntul african chiar de mîna zeilor (Pythica IV. papirusuri care cuprind fragmente din Peane şi Parthenee. II. California Press. în miezul altei povestiri. 1566. Parisinus. la Sparta. REFERINŢE CRITICE. 2774. . Judecata vechilor scriitori. Ioan Alexandru. Nasta. In ALGr. Bergk.n. dar cu un vocabular de bază homeric. trad. dînd stilului pindaric un colorit aparte considerat de unii critici literari drept o manifestare a «barocului» antic. voi. Dionysios din Halicarnas i-a apreciat în mod deosebit îndemînarea de a valorifica sonorităţile prin opoziţia meşteşugită între vocale deschise şi secvenţe consonantice. 452).. cînd gravă. sec. Lui P. Filosof şi matematician. Duchemin. înrudirea dintre gîndirea lui P. lipsesc în general. în contextul în care se afla. marchează ultima etapă în dezvoltarea unei specii literare sortită a fi eclipsată de reprezentaţiile dramatice. Pindaros und Bakchilides. A. Oxford. şi a treia despre natură («physis»). desfăşurîndu-se pe o întindere de cîteva versuri. 1880. I. Wittem-herg. Un mic poem rezumativ al doctrinei.. ed. Paris 1952. Roma. Maehler. Însoţită He trad. îndeosebi cele descriptive. ed. Ca şi marele său contemporan. comentată. Mystikos logos (Despre mistere) şi altele. se referă la această cerinţă. Pindare. Pindar. De aceea. pentru a se adinei. Presses Univ. presărat cu forme eolice. ed. Weidmann. Bud6. într-adevăr. 1932. Th. 2 voi.e. 500 î. exprimate în forme variate. G. cît mai armonioasă.. 1616. i se mai atribuiau poemele intitulate: Peri tou olou (Despre univers). în care poetul se înfăţişează ca un partizan deschis al unei forme de guvernămînt încredinţate unor aleşi. Berlin. adică «iubitor de înţelepciune » (« philos + sophia»). Modalitatea pe care o foloseşte cel mai des este brusca părăsire a unui fir narativ.n. IX. şi teoreticieni asupra măiestriei artistice a lui P. Dacă comparaţiile. partea all-a. 1812. Heidelberg. Pindarus. Coli. 1974. numerele reprezentau partea raţională a universului. 1959. Univers. Se citează. revizuită şi adnotată de M.c.. 1968—1969. enunţînd adevăruri etern umane cînd amplă. I Heidelberg. atrăgătoare din punct de vedere stilistic. această ocupaţie intelectuală era desemnată prin termenul «sophia». sec. ed. A studiat matematica la Milet. Pentru el numerele aveau o valoare filosofică. unde a sîrrl ipînă la sfîrşitul vieţii. C. publicate' In voi. 1783. împinsă parcă de un elan nestăvilit. promotoare ale doctrinei imutabilităţii însuşirilor naturale (printre altele. Pindaros. vezi Olimpica XI. IV. datează din sec. Pindarus. cap. înţelept.R. unde se bucură j™ multă influentă şi înfiinţează o şcoală "losofică.n. Paris. imprimată liricii corale încă de Âlcman (sec.. 1515. Carmina cum Fragmentis. 1956. Nu trebuie uitat însă că odele pindarice erau cîntate şi relieful căpătat de fiecare cuvînt. Heyne. arăta o preferinţă vădită pentru arhaisme şi pentru cuvinte compuse. ed. comentată E. Die isthmische Gedichte. Sudul Italiei). al unei optici deformate şi nu drept un act voliţional. Les Belles Lettres. ed. Astfel.

O Filosoful făcea parte dintr-o familie de origine tyrrheniană. cuprindea şi o parte esoterică. în Samos 1-a avut profesor pe Hermodamas. Alături de ştiinţă. stabilită la Lemnos. în urma ocupării Samosului de către atenieni. mai departe.considerat a fi lăcaşul lui Zeus. şi tot aici. în Creta. care s-au dovedit a avea puncte comune cu o serie de tabu-uri indo-europene. A călătorit ia Sparta. doctrina lui P. unde a fost iniţiat în mistere de Epimenide. privind metempsihoză. pentru a studia legislaţia lui Licurg. 1-a audiat pe Ferecide. Tatăl său era un om înstărit şi a dat fiului său o instrucţie îngrijită. iar de aici. sensul existenţei şi calea spre mîn-tuirea sufletului. în insula . sau la Syros. A plecat la Milet ca să-1 asculte pe Anaximandru. cu totul originale pentru gîndirea greacă veche. Deosebit de interesante sînt preceptele lui simbolice.

se exilează la Metapont şi. delimitată şi supusă unor anumite legi. în jurul focului originar — ne spune Philolaos — se învîrtesc 10 corpuri cereşti: bolta cerească. op. iar P. Katharsis-ul aristotelic reia. pentru că suma numerelor componente este 10 : 1 + 2 + 3 + 4 = 10. Odată cu moartea lui P. 29. muzica însemna că reprezintă unul din cele mai înalte fenomene ale universului. Editura Politică. Chiar celebra teoremă a sumei pătratului catetelor egal cu pătratul ipotenuzei îşi împrumută la pitagoreici terminologia din mu-z'că.. şefii partidului democrat îl acuză de conspiraţie politică. în aceste condiţii e foarte greu a discerne nucleul originar de aportul discipolilor. are forma unei sfere în centrul căreia se află focul originar ( « hestia »). nu însă fără a trezi noi invidii. era dublat de un gînditor — poet. Fizica 4. partea organizată după anumite legi. Uşile închise ale ordinului răneau mîndria poporului. Discipolii rămaşi în Crotona sînt masacraţi. « concepea numărul. 12) sînt autentice sau reprezintă inovaţii ale pitagoreismului. Dificultatea principală în cercetarea filo-sofiei lui P. îşi povestea chiar reîncarnările anterioare. începe lunga istorie a pitagoreismului.Pitagora 132 Delos şi la Delfi. sporeşte întrucîtva creditul filosofului. Această concepţie pare însă mult posterioară lui P. Este vorba. o materializare a proporţiilor numerice. care se substituia celei a statului. mitologie» (Caiete filosofice. Engels a subliniat acest caracter al sistemului lui P. ca esenţă a lucrurilor» (Dialectica naturii. Tot numărul 4 e cel care stă la baza numărului 10. treptat. alături de care se mai folosea şi «metempsychosis» sau « metensomatosis». Geometria şi. Ordinul filosofic pe care îl crease. preocupat şi de alte discipline. reprezintă în gîndirea lui o credinţă dogmatică şi trebuie alăturată mitologiei sau religiei. ale cărui proprietăţi sînt analizate în detaliu. P. Burnet. 6 viaţa însufleţită. se pare. Numărul este deci o graniţă (« peras») care desparte un sistem structurat de infinit («apeiron»). Numărul 10 era figurat astfel: Avea deci aspectul unui triunghi cu fiecare latură formată din 4 unităţi. instaurarea unui regim aristocratic. Aritmetica lui P. Sfera e înconjurată de o centură (« to periechon ») indestructibilă. era în afara instituţiilor oficiale şi dădea impresia unei puteri oculte. o constituie absenţa unor fragmente autentice. op. cvintă şi octavă. sau fiinţa umană. învîrtirea corpurilor cereşti în interiorul sferei şi vibraţiile produse de mişcarea lor constituiau « armonia sferelor o. socoteşte că acest rol îl joacă numărul. 118). 1966. de ideea metempsihozei sau a transmigraţiei sufletelor. Succesul iniţial avea să facă loc.n. i se datorează. viaţa. dar şi în toate oraşele Siciliei şi Italiei spiritul de discordie. 213 b).. După toate aceste călătorii s-a întors la Samos. în opoziţie cu materia amorfă. 2 linia. 4 volumul. imediat după plecare. P. Aristotel. va avea o puternică influenţă asupra situaţiei politice a cetăţii şi determină. pămîntul şi antipă-mîntul ( « antichthon »). Armonia sferelor este însă. precum şi expresia lor numerică. 109). condusă de un senat compus din 1000 de cetăţeni. 1 reprezintă punctul. cele 5 planete. uneltele considerate ca aparţinînd ştiinţei nu mai erau utilizabile. Dincolo de sferă se află vidul infinit. erau legate în mod practic de muzică şi instrumentele muzicale. teorema care-i poartă numele indică adîncimea de gîn-dire a filosofului. Constituind. 14. Decada mai avea proprietatea de a fi cel dintîi număr care conţine un număr egal de numere prime şi numere compuse. dar nu de aici îi vine faima. fapt semnificativ. Cu aceasta se ajunge iarăşi la tema fundamentală a filosof iei presocratice a esenţei lucru-rilor. sumele seriilor de numere pare şi impare succesive purtau numele de «numere pătrate » şi «numere oblongi». Bucureşti. Dar aceasta aritmetică era dublată de o alta. Termenul exact era «palingenesia». o metafizică. Originalitatea ideii nu ne împiedică însă să remarcăm că. în cele din urmă. p. luna. se pare. Teoria numerelor ne introduce în cosmologia lui P. pe care o avansează fără nici un fel de argumente de ordin raţional. în Opere complete. Crotona era o cetate oligarhică.. El utiliza numel rele pentru a exprima relaţii imanente materiei. De aici. Bucureşti. în gîndirea lui P. Mai departe numerele căpătau semnificaţii abstracte sau figurate: 5 reprezenta culoarea şi calitatea. o idee pitagoreică (J. Şcoala filosofică creată aici de P. într-un fel. Lenin a caracterizat această dualitate a gîndirii lui P. iot lui P. Astfel. Descoperirea suportului matePitagora matic al muzicii avea să aibă o consecinţă neaşteptată. şi o doctrină misterioasă. ipotenuza («hypoteinusa») desem-nind propriu-zis « coarda întinsă în partea opusă >> a harpei (J. L'Aurore de la philo-sophie grecque. cu excepţia lui Archip-pos şi Lysis. Scînteia pare să se fi aprins de la refuzul lui P. Matematica lui ţinteşte să fie în realitate. calitatea lucrurilor exprima de fapt o relaţie cantitativă. palingeneza însem-nînd «reîncarnare». în orice caz. 125). restabilind peste tot autoritatea legilor. p. urmărea să realizeze o reformă morală. 1964. Majoritatea textelor ne-au parvenit fără referire la un autor precis. 551). Editura Politică. caracterizat de un spirit de corp. Orice număr susceptibil a fi redat sub o formă grafică analogă acestui «tetraktys» purta numele de «număr triunghiular». utilizarea muzicii de către pitagoreici ca formă de purificare (« katharsis») a sufletului. (Aristotel. II. La fel. p. îl citează în Metafizica o singură dată pe P. de a primi în Ordin pe un oarecare Kylon. expresia cosmologică a constantei preocupări a pitagoreicilor pentru relaţiile şi proporţiile numerice care.). Numărul constituia partea raţională a universului.6. haosul. 3 planul. în Opere. 9 dreptatea. cit. religioasă şi politică. unde a deschis o şcoală de filo-sofie.. eleaţii luau în considerare existenţa însăşi. în rest vorbeşte de « pitagoreici». Acesta pare a fi motivul pentru care a fost numit « tetraktys ». voi. numit şi « casa lui Zeus » («Dios oikos»). Se afirmă că ar fi vizitat Iudeea. Persia. Această regiune a haosului. . Fr. Omul de ştiinţă P. sănătatea şi lumina. utilizează un fel de numere-figuri şi se concentrează în special asupra numărului 10 (decada). credea în transmigraţia sufletului şi. 20. Burnet. pe care universul îl «respiră». de pildă. E greu de ştiut dacă aceste date transmise de Aristotel (Metafizica. dat fiind că numărul era principiul universului. Dar indiferenţa concetăţenilor şi tirania lui Policrate l-au făcut să se expatrieze şi să se stabilească la Crotona. p. în primul rînd. scriind că P. (J. unde însă. ci sub formula vagă « pitagoreicii spun» etc. Sosirea lui nu a rămas fără consecinţe politice. întrucît numărul reprezintă un raport cantitativ. acesta creează o societate concurentă şi agită spiritele. pe de altă parte. îndeosebi. cit. P. Burnet. Fenicia şi Egiptul.3) şi de Philolaos Diels— Kranz fragm. Ionienii considerau drept'« esenţă» una sau alta dintre « materiile » din care e alcătuit universul. voi. determinarea cantitativă (s. unor adversităţi profunde. Olimpul. 8 iubirea. cu acelaşi sens. 7 raţiunea. Astfel. insuflînd un elan de independenţă şi libertate. soarele. simbolică. descoperirea intervalelor muzicale de cvartă. prietenia şi înţelepciunea. şi ea limitîndu-se la numerele care se 133 sfîrşeau cu numărul perfect 10. cîştigat de Crotona mai mult datorită lui P. drept o «combinaţie între germenii de gîndire ştiinţifică şi fanteziile â la religie. Această idee. ed. Rănit sufleteşte.. numărul este principiul (« arche») lucrurilor. mai mult decît atît. Un război cu cetatea Sybaris. ele sînt în spiritul filosofiei lui P. p. mergînd pînă la originea şi structura ei intimă. Pare să fi înlăturat nu numai aici.

vine mai ales din insolitul lor. pe care P. de fapt. boii. Dar. Partea cea mai interesantă a acestui capitol din opera lui P. o constituie preceptele simbolice. interesul tabu-urilor culinare ale lui P. Sub aparenţa unor prohibiţii paradoxale se ascundeau. le recomanda în spiritul unor tabu-uri general umane. dimpotrivă. ouăle. Practicarea lor era străină şcolilor filosofice greceşti şi reprezenta. în aceeaşi ordine intră interdicţiile alimentare şi de cult. de fapt. în general carnea animalelor moarte.un canon ale cărui prescripţii le putem regăsi în mai toate şcolile filosofice asemănătoare. să se mănînce peştii cu coada neagră. . un apanaj al cultului. Aceste interdicţii completau. astfel. precepte .209). berbecii. formă filosofică aproape necunoscută gîndirii greceşti. Oprea. cocoşii albi. iar ca plante interzicea consumarea bobului.

Astfel. Ceea ce unifică toate aceste lucrări. 551. Die Fragmente der Vorsokratiker. şi raportarea la ele ca la o autoritate indubitabilă. română. Ea ne dezvăluie o faţă mai ascunsă a filosofiei lui P. cu atît mai puţin. p. (7 noiem. 395 — 408. Totodată i-au oferit prilejul de a exercita asupra tiranilor din Siracusa o pedagogie filosofică şi politică. să nu mănînci inima unui animal jertfit. Eu-ţhyphron. Symposion (Banchetul). Zeller. 1873. să nu îndeplineşti rituri sacre încălţat. Politeia (Repunea). 427 î. să nu treci peste cumpăna unei balanţe. Ştiinţa antică şi medievală. ed. încercînd.Pitagora 134 de ordin moral sau norme de viaţă. în atmosfera de studiu şi reculegere a Academiei. Phaidon (Fedon). In Opere complete. ca cel precedent. . a unui negustor care vine să cumpere sau să vîndă. din care n-au ajuns pînă la noi decît aluzii sau fragmente tîrzii. Paris. W. la Cirene. Opera tîrzie. Nomoi (Legile) — opera de bătrîneţe a lui P. 217 — 231. alcătuită din Dialoguri şi Scrisori filosofice. Editura Academiei. The Hague. Paris. trad. Călătoriile întreprinse la Megara. G. 1934. Vieţile şi doctrinele filozofilor. 1964. p. sociale şi politice Hippias meizon (Hippias maior) Hippias elatton (Hippias minor). K. ea figurează dezbrăcarea de profan în momentul sacrului. Die Philosophie der Griechen. recomandarea unor reguli de viaţă aparţinînd unor civilizaţii înrudite. să nu întinzi mina dreaptă multor oameni. Balanţa era simbolul justiţiei.e. P. Berlin. Alkibiades (Alcibiade). Balmuş). în cuprinsul operei.n. interdicţia de a mînca inima unei jertfe e anticipată în poemele homerice. Frecventarea lui Socrate 1-a orientat în mod definitiv şi exclusiv către reflecţia filosofică şi etică. ca reconstituiri ale unor discuţii purtate de către Socrate în diverse împrejurări. El nu expunea. altele mai discutabil. VAurore de la philoso-phiegrecque. K. dar care i-a adus neajunsuri şi eşecuri. p. potrivit unor reelaborări de esenţă pitagoreică. De aici s-a născut formula «el a spus » (« autos epha») ca formă de a valida o opinie. să nu gravezi chipul unui zeu pe inel. 361-616. Menon. începe să-şi scrie opera. Kranz..n. să nu aţîţi focul cu un cuţit. Formula avea să facă o lungă carieră în evul mediu. Descălţarea în templu e obligatorie şi acum în islamism. A avut parte de o educaţie completă şi armonioasă. R. mai puţin cele cu caracter autobiografic. Tatou. 1964. dramatice şi plastice. cu excepţia Scrisorilor. că P existat într-adevăr o parte tainică în doctrina lui P. J. Interdicţia gravării chipului unui zeu pe un inel simboliza condamnarea idolatriei de orice fel. aşadar. II. a întemeiat în grădina lui Academos celebra sa şcoală Academia. voi.n. să nu ridici bucatele căzute de pe masă. ed. Mil-haud. Prelegeri de istorie o filozofiei. care considera viaţa o închisoare din care oamenii nu trebuie să evadeze — condamnarea sinuciderii — atitudinea înţeleptului în viaţă trebuind să fie aceea a unui spectator («theorein»). p. Editura Politică. O Printr-o fericită întîmplare ni s-au păstrat toate scrierile lui P. Pythagore el la philosophie pythagoricienne. A. A History of Greek Philosophy. Cele mai multe personaje sînt autentice. să nu dormi în miezul zilei. p. 1963. în sudul Italiei. şi-a realizat opera de maturitate şi bătrîneţe. dacă nu cumva fictivă. dar vizează totodată opreliştea sinuciderii. franc. formulează doctrina ideilor cu aplicabilitate în domeniile metafizicii. Cambridge. F. să nu mergi pe drumul mare. Recherches sur Ies sources de la Ugende de Pythagore. I. p. ed. E. Aristokles]. iStudes sur la litlirature pythagoricienne.. p. Se pare. M. Hegel. rezervată aristocraţilor atenieni. 217. 96 —113 şi 398 — 480 (şcoala pitagoreică). W. cît şi de performanţele gimnice. p. ci să urmezi numai potecile. discipolii pentru maestru. XII. 177 — 222. La întoarcerea din prima călătorie în Italia. Bucureşti. Bucureşti. En-gels. Metaforele explică la fel de bine celelalte enigme. p. fiindu-i atribuită lui Aristotel. în majoritatea lor. în ale cărei roade a crezut. Laches. din care vom nota cîteva: Să nu te aşezi pe o baniţă de grîu. în dialogurile de maturitate. Ea explică însă veneraţia aproape religioasă pe care o aveau. considerate însă de critica modernă ca neautentice. distanţîndu-se tot mai mult de viaţa publică.. Guthrie. Ideea pare a proveni direct din doctrina lui P. nu a unui participant la întrecerile vieţii şi. 317—354. voi. să nu ţii rîn-dunele în casă. VII. A căuta poteca însemna a păşi pe drumul îngust. tnrudindu-se cu Charmides şi Critias. Sophistes <? °nstul). Cambridge. dintre care numai 12 sînt suspectate ca apocrife. al virtuţii. 62 b) despre doctrina unui pitagoreic tîrziu.e. reprezentată de dialogurile Parmenides (Par-"xnide). Opere. se pare. trecerea peste ea nota încălcarea dreptăţii. Philebos (Filebos). trad. Părăsirea postului fără ordinul comandantului are un sens foarte general. I. Editura Academiei. inaccesibil. rămasă neterminată — reajustează modelul statului din Republica. Contestarea sensului simbolic al acestor tabu-uri e contrazisă de interpretarea curentă pe care religiile o dau unora din ele. în acelaşi timp.n. Paris. 1919. scrierile socratice de tinereţe pe teme morale. 29. este faptul că nu sînt concepute ca elaborări legate de practica scolastică a Academiei. V. Lenin. Atena __ 347 î. C. Diogenes Laertios. trad. să nu mănînci cînd mergi cu căruţa (Diogene Laerţiu. Cleve The Giants of Pre-Sophistic Greek Philosophy. despre cele 13 Scrisori. înrudită cu învăţăturile esoterice ale misterelor. După moartea acestuia. S-a consacrat în forma latină «magister dixit». ci sînt concepute ca redactări. 1962. Kirk and J. F. doar cîteva au o identitate nesigură. 1966. fiul lui Ariston şi al Periktionei. 449 — 512. Philolaos. unele mai plauzibil. voi 20. Dialectica Naturii în Marx-Engels. 1919. alături de tradiţia greacă. E. să nu-ţi părăseşti postul fără ordinul comandantului. Phaidros (Fetru). I. cu diverse personaje ale epocii anilor 420—400 î. 230-234. I. I. o re-apropiere de domeniul politicii reale. Bucureşti. Bucureşti. Bucureşti. voi. Caiete filozofice.e. 248-249.17 — 18. Atena). Charmides. A. trad. concepută iniţial ca o apologie şi totodată modalitate de' a păstra mereu vie şi a valorifica învăţătura şi pilda umană a maestrului. 146—340. G.. Chaignet. p. deveniţi personaje ale Dialogurilor sale. 1970. 1926. 1966. Ediţii. Platon relatează {Phaidon. 1969» p. Burnet. Scrisorile VII şi VIII. Descindea din vechea familie a Codrizilor şi din Solon. G. poliWai. Diels — W. O OPERA. română. Delatte. jniţiază dezbaterea dialectică şi demersul inductiv. 79122. înPlaton serînd ierarhiile constituenţilor matematici. p. concluziile controversabile ale unei investigaţii raţionale ci revela lumii şi anumite aspecte accesibile numai prin credinţă. Traduceri: C. 2 voi. REFERINŢE CRITICE. *"* * PJJATON [«Cel lat în spate». De aici caracterul infailibil pentru adepţi al ideilor lui P.e. 1915. Leipzig. ilustrate atît de creaţiile sale poetice. personalităţi ale epocii şi discipoli ai lui Socrate. 207 — 209. Balmuş. în Egipt. pe numele adevărat. dovedind multiple talente şi înzestrări fizice şi spirituale. 1963. E. voi. Este vorba despre 42 de Dialoguri. aduce mo-«uicări însemnate doctrinei ideilor. p. In sfîrşit. Les Philosophes giometres de la Grece. Editura Politică. eticii şi esteticii. Pentru pitagoreici era adevărat numai ce spunea P. către anul 387 î. Levi. G. la Tarent şi Siracusa au marcat contactul fructuos al filosofului cu reprezentanţii eleatismu-lui şi pitagoreismului. 93 — 126. 8. Paris. Paris. continuînd aici. S. Politikos (Politicul). Raven The Presocratic Philosophers. Sînt citate 71 de asemenea tabu-uri pitagoreice. aceste simboluri sînt vechi şi generale. dealtfel.

Aceasta face ca opera platoniciană să-şi găsească un loc de frunte în literatura universală. Criton. în acelaşi timp. Hip~ . în stabilirea parametrilor materiali şi ideologici ai dialogurilor. în care memoria învăţăturii socratice este încă foarte vie: Apologia Sokratous (Apologia). P. aşadar. Ion. izbuteşte să creeze un edificiu original al propriei sale doctrine multiforme. în care speculaţia filosofică este la tot pasul complinită şi reverberată de imaginaţia poetică. în ce priveşte momentul discuţiei.: a) perioada dialogurilor socratice. inspirate de un spirit vast şi preocupat de cele mai generoase sinteze cu putinţă. de inspiraţie şi finalitate estetică. perpetua pendulare între real şi ficţiune. să reconstituie un ciclu de reprezentări ale doctrinei şi personalităţii lui Socrate. creînd tiparele stabile ale dialogului literar-filosofic. opere de tinereţe. Exegeza modernă a delimitat patru perioade în creaţia lui P. între rigoare apodictică şi ambiguitate poetică. personajele ori situaţia dată. calităţile literare.Năzuind. fac să se ridice cele mai dificile probleme în interpretarea sistemului filosofic.

s-a arătat interesat de aspectele metafizice ale speculaţiei filosofice. Complexitatea sistemului se poate descifra dacă ţinem seama. cea roai spectaculară edificare este statul deal. ca urmare. esenţialitate. dar mai cu seamă din Statul. Atît din tehnica sa filosofică cît şi din cea literară rezultă cu evidenţă faptul unei continue evoluţii şi mutaţii a conceptelor şi metodologiei sale. de dogmele pitagoreice. în care P. de pildă. observaţiile empirice fiind cu totul neglijate în investigarea lumii fenomenale. reduce esenţialitatea artelor la o condiţie de inferioritate. în aceeaşi măsură ca şi de matematica acestora. de mare rigoare. Menon. P. b) dialogurile de tranziţie — a căror valoare filosofică şi literară este dintre cele mai mari (Protagoras. Se pot cita mitul Hadesului din Gorgias. consecvent observată. lumea fenomenală mimează pe cea ideală. d) în sfîrşit. încă din anii de formaţie. avînd realitate numai în măsura participării la arhetipul ideal. în numele unor temeiuri metafizice. Pentru P. depăşind cu mult graniţele atît ale eticismului cît şi ale dialecticii socratice. Există o ierarhie a ideilor. Astfel. în opoziţie cu permanenta fluctuaţie a obiectelor fenomenale. apogeu şi declin. P. înrudindu-se cu paradoxurile sofistice exprimate de Zenon din Elea. dogme pitagoreice asupra nemuririi sufletului şi a reîncarnărilor lui succesive.Platon 136 pias minor. participă la «ideea de om» sau «autanthropos». din dialogul Statul. Pe de altă parte. în afara discuţiei dialectice strînse. cad în aporii sau în aproximări. Euthy-phron. lumea transcendentă este structurată de eleatismul imuabilităţii şi a eternei perfecţiuni. Mişcarea. în cuprinsul dialogurilor platoniciene. Parmenides (Parmenide). cartea I. în schimb. denumit de Socrate. ordinea aproximativă în care am enumerat operele platoniciene. aflat într-o lume transcendentă. de multiplele interese speculative manifestate de P. mitul atelajului din Fedru. « brachylogie ». datorită concentrării. a înţelepciunii • cartea I a Statului este o cercetare a noţiunii de justiţie. Menexenos) . Această construcţie grandioasă este precedată de respingerea sistematică. a doctrinelor la modă. Eutydemos. asupra lumii fenomenale. cărţile II—X^. Aceasta este soluţia transcendentă care-i inspiră cele mai imaginative excursuri asupra condiţiei sufletului. la rîndul ei. Lysis). căutînd noi temeiuri în adevărurile matematice: Theaitetos (Teetet). Psihologia şi etica platoniciană. Sofistul. predominînd tipul de reprezentare mitico-poetică. Legile. expunerile de tip epideictic (demonstrativ) şi naraţiunile continui de mituri sau de situaţii epice. Astfel. preocuparea esenţială este legată de examinarea unor opinii curente despre noţiunile cele mai importante ale eticismului în concurenţă cu doctrinele sofiştilor. ?• aplică în mod consecvent doctrina ideilor. Ascensiunea sufletului pur către tăriile lumii ideilor este reprezentată într-unui din cele mai frumoase mituri filosofice din cultura universală. dovedind perfecta stăpînire a tehnicii retorice a discreditaţilor săi adversari. mitul lui Er din Statul. iar artele sînt o mimetică inferioară. de natură raţională unele. o propedeutică în stare să demonstreze neajunsurile opiniilor comune care nu se pot desprinde de lumea fenomenală şi. 'n cele mai variate domenii. Adevărata măsură a sistemului său o dă P. caracteristice tuturor stărilor. Obiectele sensibile sînt subordonate unor idei specifice. înainte de a fi discipolul lui Socrate. a dialecticii lui Protagoras şi Hippias. destul de nesigură. aderent la doctrina lui Heraclit.dFeroase. Charmides. Fedru. foloseşte cu multă abilitate. structurate de aceeaşi doctrină a ideilor. altele de natură poetică sau etică. conţinute în dialoguri ca Gorgias. în absenţa unor criterii riguroase oferite de studiul doctrinei sau de istoricitate.I-opriilor sale concepte.. Banchetul. în primele dialoguri. P. mitul cavernei din acelaşi dialog ori faimosul mit al . trecute cu vederea de marele său maestru. dialectica nu este unica metodă de investigaţie şi speculaţie platoniciană. concepe evoluţia sufletului ( « psyche ») şi a ethosului uman deopotrivă cu cea a statului. Fenomenele şi obiectele naturale sînt copii («ei-dola») ale ideilor. A fost foarte preocupat. întrucît imită obiectele naturale. o ultimă perioadă a creaţiei platoniciene. Fedon. în care edifică doctrina ideilor. corespunzînd evoluţiei de la aza socratică la cea de maturizare a . Epinomis. Sigură si esenţială pentru teoria ideilor este doar dubla perspectivă. Numai aşa se explică caracterul sintetic şi novator al filosofiei platoniciene. Statul. A fost interesat şi de doctrina eleaţilor (v. corespunde în egală măsură exigenţelor sistemului ideilor. clasificarea «ideilor» nu poate avea nici o rigoare din moment ce se bazează pe criterii compozite. a învăţat să aprecieze şi să asimileze idei născute în afara solului Aticii. întrucît artele ignora imperativele Binelui. Laches este o investigare a noţiunii de curaj prin metoda inductivă ■ Eutyphron. în primul rînd a retoricii lui Gorgias. întrucît abstracţiile platoniciene sînt mereu îmbrăcate în vălurile mitului şi alegoriei. după prototipul ce-1 eserCase' încercările însă s-au soldat cu nici . Astfel. Gorgias. AceŞj tea ar corespunde numai ca generalităţi categoriilor distinse pe baze logice de 137 Platon doctrina aristotelică. într-o atare clasificare s-a avut în vedere faptul demonstrabil că P. Charmides. în dialogurile maturităţii. Cratylos. deschisă către soluţii neaşteptate şi originale. axate pe un demers inductiv. într-adevăr.Teoria estetică platoana din Ion. «anthro-pos». a încercat să stabilească. Hippias maior. a pietăţii. odată desprins din ciclul devenirii fenomenale. adaptînd în mod ingenios şi uzînd de aceeaşi tehnică a reprezentării mitico-poetice. c) dialogurile de maturitate — în care doctrina platoniciană tinde către sistem şi reprezentare consecventă a universului uman şi metafizic (Menon. Acesta este temeiul metafizic pentru care P. Deasupra ordinului «ideilor » specifice se află supraordonate «ideile» superioare: Binele. Timaios. în primul rînd. în acest sens. Hippias maior a frumosului în accepţia cea mai generală a termenului. încearcă neliniştile imperfecţiunii sistemului «ideilor ». Adevărul. Astfel. Dar dialogurile de tinereţe reprezintă doar un exerciţiu. fiind copii de gradul al doilea. Parmenide). «ideea» este singura care are realitate. mitul atelajului lui Fedru. In cele din urmă. structurată de heraclitismul devenirii în cele trei faze: creştere. Pentru a putea explica intuiţiile superioare ale sufletului uman el recurge la noţiunea de «anamneză». la acest temei adăugîndu-se şi temeiurile etice. ca discipol iniţial al lui Cratylos. Statul sînt alte faţete ale sistemului. uneori numai embrionul acesteia. redactat în mai roulte faze. la fel masa participă la «ideea de masă» sau « autotrapeza »• Deci. Hippias minor are un caracter vădit eleat. n-a putut cuprinde de la bun început întro ordine didactică ideile sistemului său. Puntea de legătură dintre cele două lumi a fost domeniul în care gîndirea platoniciană a încercat să ofere cele mai variate soluţii. ca şi alţi elevi ai lui Socrate. Lahes. de pildă. Politicul. Repausul etc. Alcibiade. în cursul celor ă călătorii în Sicilia a încercat să ren^ ta practică visul la care nu voia să eonn"^6' tatemeierea unui stat în care să edif f losoi J ii. omul. critica stilistică. Statul. Frumosul.

îndemnat de exemplul lui Socrate şi desigur al sofiştilor. în cursul lecturii dăinuie impresia că excursurile mitice sau retorice de felul celor amintite sînt piese esenţiale din structura compoziţională a dialogurilor. Cadrul. personajele. Forma dialogului a fost aleasă şi perfecţionată de P. Acelaşi lucru se poate spune şi despre realizarea de cadru din Fedru. Există o mare artă a combinării. dezbaterea dialectică nu are nicidecum prioritate. Cu toate acestea. Şi acest lucru este de observat în cele mai multe din dialogurile sale. La aceasta era ajutat şi de geniul său poetic. care fertiliza cele mai importante elemente mitico-poetice ca ingrediente în scrierile filosofice. cu atît mai puţin exclusivitate.. în scopul sprijinirii argumentaţiei speculative pe o paradigmatică de o mare concreteţe şi valoare estetică.Atlantidei din Timaios şi Critias care de milenii alimentează literatura utopică. care practicau de fapt o metodă de expunere similară în multe privinţe celei socratice. scenă de natură de mare prospeţime în care se desfăşoară una din cele mai elevate discuţii metafizice. se foloseşte de mituri şi de naraţiuni continue. în primul rînd din raţiuni filosofice. fiind în schimb animat de tablouri şi naraţiuni de mare plasticitate. partitura de dialog care le revine acestora sînt gîndite anume să creeze atmosfera unei scene dramatice. Protagoras aproape că ignoră dialectica brachylogică. în doze variabile. desigur. a diverselor . P.

Platos Logik des Seins. Bude. ed. Sînt în acelaşi timp şi dialogurile care beneficiază în cea mai mică măsură de o reuşită literară. Aşa se explică şi arabescurile imaginaţiei sale poetice din episoadele de naraţiune continuă. se dezvăluia cu toată plenitudinea dramatică în Fedon. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. Gesamtausgabe der Dialoge. Plotin) este o doctrină eclectică şi cu implicaţii mistice. Croiset. Filosof. voi. La Question platonicienne. în gîndirea filosofică europeană filonul platonizant se poate urmări în opera multor gînditori de mare prestigiu. Plato.' 1971. îndeosebi de nuanţă fideistă. care ar corespunde marii variaţiuni de intenţii şi finalităţi a dialogurilor. Bucureşti. Dialectica devine dramă şi reprezentaţie. mai tîr-ziu. Se poate vorbi de o infinită varietate a stilului platonician. plină de mişcare şi suspensie spirituală. Posescu. Plato. ed. Bucureşti. Alteori. Manuscrise: s-au păstrat numeroase ms. Protagora şi Lysis. Bezdechi. Socrate matur. Hartmann. 1928 — 1930. 1930. reeditare şi revizuire cu două trad. nr. 1969. Platon. Turolla. 1578. cu monumentele plastice ale Partenonului şi Erechteio-nului. inspi-rînd direct Tusculanele lui Cicero. Aldina. drept fundament pentru argumentări în favoarea idealismului. ca elogiu funebru. pe Gorgias retorul în discursul lui Agaton din Banchetul. Bezdechi. este vorba de o reconstituire exemplară şi epideictică. Soîocle. Pindar.-M. U. Campanella. ci şi ca modelaj compoziţional şi stilistic. 1807. REFERINŢE CRITICE. Wilamowitz-Moel-lendorf. anunţată în Gorgias. datlnd din anul 896. Se poate reconstitui intenţia construcţiei unui ciclu dramatic de momente succesive din existenţa maestrului. Opera Oxford. demonice. Oeumes completes. apoi în Gorgias. Colectivismul în filozofia lui Platon. II. Civitas Bei a lui Augustinus. 1921 — 1935. Creţia şi C. Platon. Uneori. posedă o distinsă cultură literară la care se întoarce tot timpul pentru a extrage şi adapta paradigme de tot felul. Pari-sinus A. Leon Robin.n. ca victimă a inimiciţiei civice. Ion Banu. coment. Zttrich. Ediţii: H. 1968. Editio princeps. Cultura Naţională. revizuită. întrucît întotdeauna este prezent un simţ al reprezentării şi concre-teţei ce ţine de o desăvîrşită fire artistică. citatele şi variaţiunile pe teme poetice consacrate sînt un punct de plecare pentru serii narative de mare frumuseţe.. Amîndoi au binemeritat apelativul consecvent atribuit de «theioi» (divini). 1927. N. există o serie de dialoguri în care presentimentul distrugerii lui Socrate. Burnet. Cităm: Bodleianus. Schaerer. voi. al banchetului şi al discuţiei despre Bros. în multe cazuri. Lykopolis. Paris. Londra. se dovedeşte un maestru uluitor al pastişei. 1974. protagonist nedezminţit al tuturor scenelor de discuţie filosofică. I şi II. Paris. Berkeley şi Fenelon. Hamilton şi H. P. I. luptînd în acelaşi timp împotriva acelora care considerau concepţiile lui P. Berna. I. Neoplatonismul (v. voi. Editura ştiinţifică. sînt abundent citaţi. se exprimă în cadrul uman dat de un Socrate purtător al aureolei cvasi-divine. Paris. latină. comparabilă cu monumentele literare ale tragediei atice. Gorgias culminînd cu Apologia. Berlin. atinge performanţele stihomitiei dramatice în Gorgias sau în Lysis. Bekker. Sche-lling şi Windelband. trad. Bucureşti. Tke CoUected Dialogues Including the Letters. Burnet. Noica. revizuită. P. inegale ca valoare. II. Importanţa lui P. Al. 1938. Artemis. probabil autentic. C. Editura pentru Literatură. de Gruyter. sec. Estienne. Sofistul. graţia şi elevaţia sa o operă de artă atică. 11 voi.. Casa Şcoalelor. A studiat şi s-a . cum sînt Timaios. 1941. Berlin. Diferenţa dintre felul cum şi-a reprezentat Xenofon momentul. dar încă necunoscut pe plan panelenic. Platon. ed. Platon. 1922. Dialoguri. Bucureşti. Fondatorul neoplatonismului. Mai departe. păstrat la Oxford. caracteristice lui P. Neuchâ-tel — Paris.. Ştiinţifică. Conflictul în jurul teoriei «universalelor» îşi are rădăcina în platonism. Desigur. Heidegger. Papa-costea. aşa cum se întîmplă cu presupusul discurs al lui Lisias din Fedru. Deşi preconizează ca poetul să fie alungat din cetate şi bătut cu vergi. trece de la gravitatea epică la sensibilitate lirică în cuprinsul Banchetului şi al lui Fedon. Bucureşti. in lb. E. 1960. arătînd că însuşi sistemul său filosofic este prin eleganţa. 1959. R. 1936. unele avînd un caracter esoteric şi încifrat în simboluri logice şi matematice. Influenţa lui P. Paris. se impune în faţa celor mai iluştri sofişti ai Eladei. Plotin germană R. Fichte. Husserl. M. 1964. Vita di Platon. 1935. ed. 1919. de C. W. După moartea lui P. 1935. 1976. 1972. Traduceri. în Banchetul. Schopenhauer şi. scholii şi aparat critic. 1952. Dintre ed. Harald Patzer. J. Erasmus. Legile. Ed. Coli. Kant. Opera. Geniul filosofic al lui P. Gigon. P. rămîn afară o serie de dialoguri care se leagă numai pretextual de personalitatea de protagonist a lui Socrate. 1947. Platon. de pildă. Dialectica devine arareori obositoare şi mecanică în dialogul platonician. 1965. 1938. Autour de Platon. 1965. în Banchetul. Cairns.'ale culturii greceşti este comparabilă numai cu cea a lui Homer. III. in. 2 voi. Thomas Morus. Plato's Lehre Uber die Wahrheit. sein Leben und seine Werke. J. Schuhl. P. PLOTIN [Plotinos]. XV. iar Hippias minor este un dialog eristic de cea mai pură calitate sofistică. în gîndirea şi literele. M. imitînd cu evidente scopuri polemice pe Lisias în Fedru. în Protagoras. dimpreună cu tendinţele apologetice. P. Editura Academiei.n.C. New York. 71. Platon. Claudian. mit einem Brief uber den Huma-nismus. 1899 — 1906. Platon. Mitul agrementează în mod firesc şi necesar exerciţiul intelectual al demonstraţiei dialectice. Platon Heracliticul. de vădită intenţionalitate artistică. Bineînţeles că nu se poate cere nici o rigoare cronologică şi istorică. Plato. aşa cum se întîmplă în Eutyphron. ale unui colectiv sub conducerea lui P. a consacrat structura şi stilul specific dialogului filosofic-literar. Mene-xenos este o parodie realizată cu cea mai mare precizie tehnică a discursului de aparat. Les Belles Lettres. 1816 — 1823. Opere. Noica. 1928. Berlin. dimpotrivă. In lb. voi. Die philosophische Bedeutung der Sokra-tesgestalt in den platonischen Dialogen. Milano. Venetus T (184).Platon 138 componente în cadrul dialogului. Şt. E. Hirschberger). noi ta plus. în genere. E. Platon. Dintre trad. Toate dialogurile platoniciene sînt axate pe reprezentarea personalităţii lui Socrate. Platonism. Dies. Apoteoza lui Socrate. Iaşi. în primele cărţi ale Statului. Politicul etc. moderne cităm: Astius. asupra scolasticii medievale a fost imensă. sec. Materialismul dialectic a combătut de pe poziţii ştiinţifice doctrina lui P. 1930. Leipzig. Berkeley. română: Şt. Rufener. 3 voi. în Fedru. şi pe cea a lui Schleimacher. 1819. Socrate tînăr apare în Parmenide. dintr-un punct de plecare polemic se dezvoltă o demonstraţie de proporţii cu totul nebănuite la început. nu numai în materie de idei. Al. cum ar fi Descartes şi Bossuet. Egipt — 270 e. 1966. celebre cităm pe cea a lui Marsilio Ficino. faţă de reprezentarea platoniciană. 1978. precum şi dialogurile Renaşterii italiene platonizante. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică. îi sînt tributari. Berlin. doctrina acestuia a fost îmbogăţită 139 cu elemente pitagoreice şi orfice care au deformat sensibil învăţăturile Academiei medii şi noi. cu o prefaţă de O. II. Veneţia 1513. Berlin. din 1810. Roma). Bollin-gen Foundation. Platon et l'art de son temps. Paris. 1965. Honier. fără tangenţă propriu-zisă cu teoria «ideilor » concepută de P. XV. Filosofia dialogurilor. Paris. A. Alfred Croiset vorbeşte despre «minunea aticismului care este arta lui Platon». Platon. Fried-lănder. ca. Opere. Dintre esteticieni se cuvin citaţi în primul rînd Shaftesbury. ne revelă din plin calităţile de genial artist al ficţiunii. O OPERA. Parusia (fur J. reiese din plin. Sibiu. după ce în Ion şi în Char-mides îşi cîştigase reputaţie printre ate-nieni. (205 e. Leibniz. cu trad. Euripide.

O . Doctrina lui P. La vîrsta de 18 ani. a avut un mare răsunet mai întîi în filosofia şi lirica Orientului islamic (sufismul). apoi al inteligibilului. pitagoreice şi stoice. se stabileşte la Roma. alături de elemente provenind din soteriologia orientală. După o călătorie în Orient şi o scurtă şedere la Antiohia. apar convertite într-un sistem sincretist în cadrul căruia se urmăreşte gradaţia de la târîmul empiricului. audiindu-1 pe Ammonios Sakkas. unde activează ca scolarh al unei noi direcţii filosofice. apoi în cadrul culturii de tip platonician a Renaşterii europene. are revelaţia filosofiei platoniciene. Ideile sale sînt expuse sistematic în Enneade.format la Alexandria. aristotelice. raţionalului. Acesta se atinge prin extaz sufletesc. neoplatonismul. către sfera transcedentului pur. Cele mai importante date ale filosofiei platonice.

ca ipostază de valoare mistică. P. aristotelică. în ierarhia lor culminînd cu ideea Binelui. Marsilio Ficino. şi. ameninţate cu degradarea şi desuetudinea în faţa ofensivei religiilor şi practicilor mistice la modă. spre care omul trebuie să tindă. O revalorificare excepţională a neoplatonismului s-a petrecut în sec. întrucît P. în primul rînd. Este vorba. concepe filosofia ca o religie întemeindu-se pe o interpretare tendenţioasă. bărbaţi şi femei. Michelangelo. în toate sistemele. soldată însă cu un dezastru total. plecînd de la sensurile umanismului elenic. Ridi-cîndu-se la nivelul sufletului. în auditorul său se numărau discipoli sosiţi din Orient şi din Occident. intrînd în extaz. după obiceiul celor mai reprezentativi înţelepţi ai epocii. în ciuda deselor concesii pe care le face sau mai degrabă le inspiră. sub impulsul bizantinului Gemis-tios Plethon are loc o reabilitare a neoplatonismului sub egida studiilor ce urmăreau reactualizarea lui Platon. după modelul venerat în vechime al lui Pitagora sau Empedocle. P. se stabileşte definitiv la Roma. înclinat către o viaţă meditativă iluminată de stări extatice imprecise. din care trebuie să se elibereze^cu orice preţ. inovează. Această stare se atinge în urma unui exerciţiu spiritual consecvent şi îndelung. Ni s-a păstrat împreună cu scrierile sale. Acesta era un fapt al epocii. biografia redactată în acest spirit de către discipolul său. din moment ce se întemeiază tot timpul pe un text de care nu doreşte să se îndepărteze în variaţiunile sale. încrezîndu-se în incantaţii. dată de infinit şi inefabil. cuprinde 54 de tratate pe subiecte destul de variate. Doctrina estetică plo-tiniană a Frumosului nedespărţit de Bine. cu preocupări de înaltă intelectualitate.. Astfel se ajunge la stare extatică. doctrina creştină a avut mult de împrumutat din spiritualismul neoplatonician. arătată mai sus. în sensul depăşirii acestui climax de către o treaptă supremă. de religiile zeiţei Isis şi a zeului Mithra etc. cel mai adesea. de creştinism. discipolii săi neoplatonicieni se erijau în restauratori ai tradiţiei raţionaliste şi ai speculaţiei intelectuale de tip elenic. dispuse sistematic în 6 grupe de cîte 9 tratate. înălţîndu-se treptat pe scara cunoaşterii. corpul este în mod absolut mormîntul sufletului («soma-sema»). inclusiv în cel eleat. P. combinată cu cea a unui rector spiritual al societăţii. a dus existenţa unui filosof speculativ. Se bucură de un mare prestigiu atît printre filosofi cît şi în anturajul imperial. filosoful edifică o dogmă originală. interpretabilă. limitatul şi finitul în acelaşi timp. în cuprinsul celei de a cincea Enneade P. cea de-a doua şi a treia lumii sensibile. filosoful Porfirios din Tyr. susţinut de o intensă viaţă spirituală. socială şi naturală. care reprezintă unicitatea. pe elementele de orfism şi pitagoreism din sistemul clasic platonician. devenind scolarh şi afirmînd intenţia restaurării autenticului platonism. P. în ordinea Enneadelor. se constată şi acolo imperfecţiunile inerente pluralităţii şi devenirii. speculaţia şcolii lui Sakkas. iar în cea de-a şasea aspiră la cunoaşterea unicului şi transce-dentului infinit care este divinitatea. în afară de aceasta. ca ipostaze supraordonate ipostazelor trupului şi sufletului. este înconjurată de un mister voit. ca Unul infinit şi incomprehensibil. a textului platonician. în Renaşterea italiană.Plotin 140 în genere. lumea sensibilă. filosoful se îndepărtează de lume şi. neoplatonismul. inteligibilă şi ca atare mensurabilă. sub rezerva misticismului şi intuiţionismului extatic profesat. atribuind realitate demonilor de tot felul. de neexprimat altminteri decît prin predica-mentul negativului calităţilor inteligibile. în genere. fiind tratat cu deferentă de împăratul Gallienus. faţă de care manifesta afinitate şi interes. oricît de digresive şi aberante ar fi ele. aşa cum a fost ordonată de Porfirios. intenţionîndu-se.). Este discipol al acestuia. cea dintîi din serie este consacrată individului. atît de sarcastic denunţată cu un secol înainte de către scepticul şi raţionalistul Lucian. detaşîndu-se progresiv de eclectism. deşi şi-a asumat misiunea de a apăra entitatea tradiţiei umaniste elenice contra creştinismului. de la care plecînd. găseşte la Alexandria în contact cu Ammonios Sakkas climatul cel mai potrivit pentru dispoziţiile sale reflexive. a avut o mare influenţă . Tratatele sînt o continuă suită de comentarii pe o temă clasică dată. acestea erau în concepţia platoniciană ipostazele supreme din care se detaşau ideile. obiect al mai multor digresiuni speculative. chinuit de o boală necruţătoare şi degradantă fizic. raţionalist şi dialectic. este un filosof cu formaţie solidă. iniţiindu-se în practicile ascetice de ostentativ esoterism alături de faimosul Origene gnosticul şi de Herennius. moare în cea mai mare solitudine. care îi audiau cursurile cu veneraţie. trebuie depăşită. după ce a depăşit ipostaza inteligibilului. conferă argumentaţiei şi dogmaticii sale un caracter cu totul inedit şi dificil de urmărit. inspirînd acea poezie de înaltă tensiune lirică a sufismului. în acelaşi timp el suferă contaminările inevitabile pentru temperamentul său înclinat către extatism. După un scurt interval de staţionare în Antiohia. Or. în practici magice. Pentru el. P.n. prin intermediul focarului de cultură maur din peninsula iberică. inteligibilul. reprezentată ca divinitate. Aşa cum se poate remarca. după ce cultura poetică şi filosofică a lumii arabe se hrănise îndelung cu substanţa sa spirituală. care făgăduiau eliberarea sufletului într-o existenţă transcedentă pentru iniţiaţii fervenţi. în urma lui P. cea de a patra sufletului. speculează asupra intelectului. absolutizînd elementele de iraţionalism cu totul nerelevante pentru doctrina clasică. Numai că. acreditarea ideii de supranaturalitate a maestrului lor. Dorind să dobîndească o cunoaştere adîncită a zoroastrismului şi brahmanismului. Opera lui P. exista ideea limitei şi a organizării închise. care a ajuns să influenţeze indirect şi poezia unor mari artişti spanioli din sec. XVI. faimoasele Enneade. în primul rînd. însoţeşte expediţia împăratului Gordian în Parthia (anul 242 e. în schimb. detaşîndu-se progresiv. deprinderile speculative. în concepţia mistică cu care culminează speculaţia începută sub auspiciile doctrinei platoniciene şi peripatetice clasice. în ce priveşte conţinutul Enneadelor. bazate pe o dialectică severă şi pe o intensă conceptualizare. astfel că următoarea treaptă este inteligenţa şi oglinda acesteia. se îndepărtează de raţiune şi în genere de spiritul clasic. viaţa lui P. mai tîrziu Spenser şi Fray Luis se numără printre platonizanţii Renaşterii. XV european. stoică etc. întrucît P. Treptat însă. editor al operei. de gnosticism. inteligibile ca finitudine. din partea discipolilor şi admiratorilor săi. Delimitarea faţă de religiile orientale este însă destul de relativă. în-străinîndu-se fundamental de orice categorie sesizabilă şi inteligibilă. 1 141 Plotin într-adevăr. deşi niciodată în mod definitiv. la intuirea trans-cedentului şi a supranaturalului. deei al imperfecţiunii. conform ritului pitagoreic al aritmologiei. a alunecat tot mai mult către ■ocultism şi magie albă. în anul 270. reprezentată ca unitate cosmică perfectă. platoniciană. in calitatea ei de domeniu al maximei pluralităţi. de tradiţie clasică şi orientală. care se înconjurau de o atmosferă de providenţia-litate ce friza impostura.

Paris. engl. Clarendon. P.. Plotin. Schriften. în Die Grossen der Weltgeschichte. Kindler.. Die Grossschrift (coment. Plotinus. Armstrong. Bude. P. Harvard Univ. A Preliminary Studyt . 1924 — 1938. G. The Philosophy of Plotin. Oxford. Porphyrii Vita Plotini. Cambridge. Baladi. S. de R. Graeser. 1969. J. Press. Plotin. In lb. Ztiricb. 1967. Brehier. Bucureşti. Keller. E. Plotin and the Stoics. Bucureşti. La Pensie de Plotin. Plotinus. de France. 1874. la ~. Les BellesLettres. I. A. Plotinus. 1968. ed. Hamburg. IV revizuită de D. E. Casa Şcoa-lelor. S. N. R. Londra. aceiaşi. Gr. K. de Gruyter. H. Plotin. Rist. 1966 — 1967. Ediţii: Creuzer. Londra. 1835. 531—543. H. The Enneads.asupra esteticii şi poeticii renascentiste. Doerrie. 204. Meiner. The road to reality. O OPERA. 1492. Filosofia lui Plotin. în lb. Enneades I—III. M. Editio princeps: M. Kircnner. Henry. Schwyzer. Coli. Mac Kenna. 1924. stoice şi sceptice. Brehier. REFERINŢE CRITICE. Berlin. Page. 5 voi. R. A. Florenţa. 1970. Harder. în Scrieri din tinereţe. p. Press. 1970. Paris.. Matter. Inge. Ficino. Winterthur. Artemis 1971. Londra. Cambridge Univ. 1956 — 1967. voi. H. Zum Einfluss des pla-tonischen Timaios auf das Denken Plotins. 1922. p. 1918. Faber & Faber. Die Phi-losophie des Plotins. 1964. Oxford. P. Heinemann. W. Caiete de istoria filosofiei epicuriene. 6 voi. Loeb. cu trad. cu trad. La Philosophie de Plotin. Presses Univ. Enneades. Tău-şan. Dietrich Roloff. Enneades. 1964. Paris. Marx. germ. Plotin. Editura Politica.

a făcut o comparaţie (« synkrisis») între vieţile personalităţilor prezentate. P. Solon şi Poplicola. Alber. că şi grecii.Plutarh 142 Coli. a acordat mare atenţie muzicii şi matematicii. a încercat să explice şi să descrie stări de lucruri. omul. Desigur. nu numai romanii. In problemele moralei. printre care se pot cita: Iunius Arulenus Rusticus şi Q. sînt biografii paralele. greceşti şi romane. aşa cum. Avem. a cărei biografie o reconstituie. între concepţia mate-rialist-atomistă a lui Leucip şi Democrit — reluată apoi de ceilalţi materialişti antici — şi între superstiţiile unui teism vulgar. Freiburg-Mîlncheii. biograful n-a găsit redactate de înaintaşii săi biografii ale oamenilor politici. ci pentru a descoperi în fiecare personalitate politică. 1973. Acestuia din urmă. a făcut analize psihologice pătrunzătoare. PLUTARH [Plutarchos]. Păstrarea tradiţionalei religii a lui Apollo reprezintă pentru P. Alexandru şi Caesar. Licurg şi Numa. Scientia. Demetrios Poliorcetul şi Antonius. deci. alege. V. P. (46 e. Alcibiade şi Coriolanus.Caius Gracchus. Acesta trebuie să îndemn^ poporul spre ceea ce este bine. Arătos. sau cum a făcut pericle. cere ca educaţia tinerilor să înceapă prin stabilirea unei căsnicii sănătoase şi trainice. schimbîndu-şi felul de viaţă. a făcut Temistocle. iar soarta sclavilor nu-1 interesa prea mult. Plotinus Entwicklung und sein System. 1972. Heinemann. căutîpd să fie el însuşi un model. 1973. P. Forschungen iiber die plotinische Frage. biograful a început să redacteze Vieţile paralele după anul 105 e. consul în anii 99 şi 107. Einfuhrung in sein Philosophieren. Prozator. El a expus cronologic faptele. Scipio cel ttnăr. Schu-bert. Dion şi Brutus. Pe vremea împăratului Ves-pasian. Cheroneea). Raţiunea şi gîndul de a servi pe concetăţeni trebuie să conducă activitatea oricărui om şi. în felul său. Sossius Senecio. Adept al religiei lui Apollo. P. Pelopida şi Marcellus. şi împotriva « ataraxiei» (lipsa oricărei emoţii). Beoţia — 127 e. un teism curăţat de superstiţii. i-a dedicat Bioi paralleloi (Vieţile paralele). iar pedeapsa este dată spre îndreptarea celui care o primeşte. cea mai bună cale de a nu cădea în superstiţie. A călătorit de mai multe ori la Roma. Providenţa se manifestă prin oracole. de exegeză platoni-ciană. nepotul scriitorului. A studiat filosofia. Timo-leon şi Aemilius Paulus. două cîte două: biografia unui grec. Temistocle şi Camillus. Scopul pentru care compune aceste vieţi este deci psiho-logjc-moral. împăratul Traian i-a conferit rangul de consular şi a recomandat guvernatorului Ahaiei să ţină seama de sfaturile lui în guvernarea provinciei. a scris Vieţile paralele nu pentru a face istorie. Iată perechile de «vieţi paralele» păstrate: Teseu şi Romulus. îi atribuie 227 de scrieri. F. S-a bucurat de aceeaşi atenţie şi din partea împăratului Hadrian. Leiden. Nicias şi Cras-sus. spre a duce o viaţă cît mai liniştită. psihologic şi moral despre . bazată pe sănătatea fizică şi morală a acelora care se decid să se unească pe viaţă (Gamika parangelmata — Sfaturi despre căsătorie). cu Ammo-nios. pe a conducătorului de stat.. Greşelile sînt pedepsite de divinitate. Cheroneea. «Vieţi» pierdute: Epaminonda. dar mai ales pentru a oferi cititorului modele de virtute.G. în multe scrieri integrate în Moralia. Lysandros şi Sulla. tratează probleme de religie. P. Leonida. Operele lui se împart în două mari categorii: scrieri cu caracter moral. Cît priveşte documentarea. Un catalog. fiul lui Auto-bulos. a caracterizat personajul. Se declară împotriva bătăii şi împotriva supraîncărcării copiilor (P&} paidon agoges — Despre educaţia copi1' lor). B. Focion şi Cato cel ttnăr. susţine că divinitatea conduce lumea cu dreptate şi înţelepciune. de ştiinţele naturii. în viaţa publică cere primatul raţiunii. Sentimentul de umanitate cu care zugrăveşte caracterele a fost unul dintre factorii de atracţie ai acestei opere de-a lungul secolelor. cu anumite tendinţe mistice.' O Preocupările lui P. P. în Politika parangelmata (Sfaturi despre conducerea de stat).. în Moralia. căci greşelile mici şi nebăgate în seamă la un particular par uriaşe la o personalitate cu mare vază. ci să respecte pe orice om —căci fiecare. Nu se cunoaşte ordinea în care au fost publicate. unde a ţinut conferinţe. chiar dacă pedeapsa întîrzie. Dacă cercetăm cu atenţie comparaţiile care însoţesc anumite perechi de vieţi. să nu dispreţuiască pe inferiorii lor (Ei presbytero politeuteon — Dacă un om in vtrstă trebuie să ia parte la conducerea statului). prin' tre alţii. contemporan cu P. divinităţi intermediare. Ant. Gloria i-au asigurat-o însă cele 50 de Vieţi paralele. nu s-a preocupat să redea cu fidelitate evenimentele istorice sau să le descopere sensul. în materie de etică şi pedagogie sînt predominante în activitatea sa practică de conferenţiar şi profesor. Scriind Vieţile mai mult din dorinţa de a descoperi şi evidenţia profiluri psihologice şi exemple morale. P. existau lucrări cu caracter filosofic. El se ridică. Agis — Cleomene şi Tibe-rius . bine intenţionate. Plotin. Eumene şi Sertorius. dar divinitatea o călăuzeşte cu ajutorul oracolelor şi a « daimonilor».. moralist şi biograf. Brill.n. Superstiţia însă este mai dăunătoare decît ateismul. de filosofie pitagoreică.. opera capitală a lui P. dar multe din titluri aparţin altor autori. ed. Aceste comparaţii finale constituie încercarea de sistematizare a faptelor expuse şi de judecare a lor din punct de vedere axiomatic. şi-a făcut prieteni. deci cînd avea o vîrstă destul de înaintată. a fost trimis de oraşul său natal într-o solie a guvernatorului Ahaiei. 23 de perechi. însoţită de biografia unui roman. zis al lui Lamprias. de asemenea. Biograful lasă să s^ înţeleagă că sentimentul de profundă admiraţie pentru romani 1-a determinat să compare un om politic grec cu un om politic roman.' Otho. cu însuşirile lui bune Şi rele. care se manifestă atunci cînd onn» politic ajunge la putere fără a supăra pe nimeni. trebuie remarcat mai întîi faptul că biograful nu avea înţelegere pentru importanţa factorului economic şi pentru rolul maselor în desfăşurarea evenimentelor istorice. sistemul filosofic se bazează pe ideea că între divinitate şi omul muritor se interpun «daimonii». Vieţi izolate: Artarxerxe II. Pericle şi Fabius Maximus. Ideea de ? înfăţişa în paralel mari personalităţi istorice fusese pusă în practică încă de Varro şi de Cornelius Nepos. renunţîna 143 Plutarh la ospeţe şi petreceri. au avut oameni politici de mare însemnătate. pe care o preconizează stoicismul. Kimon şi Lucullus. Daiphantos. La Cheroneea a înfiinţat un celebru cenaclu literar. Vieţile paralele. nu ştiinţific-istoric. Aalm. Philos. Pyrrhus şi Marius. Aristide şi Cato cel bătrîn. revizuită. aşadar. Philopoimen şi Titus Quinctius Flami-ninus. După toate probabilităţile. este util societăţii — să cultive pacea şi prietenia. să fugă de ceartă şi dezbinare. confirmă că ^ceasta punere în paralelă era practicată ln şcolile de retorică.' observăm că scopul nemărturisit a fost acela de a dovedi opiniei publice..n. atacă ideea epicureică potrivit căreia cetăţeanul trebuie să se abţină de la viaţa politică. Oamenii politici nu trebuie gă se opună ascensiunii politice a celor tineri. Demostene şi Cicero. însă nu concepea abolirea sclavagismului. iar la sfîrşitul fiecărei perechi de vieţi paralele. mai ales. Galba. Raţiunea omenească nu este infailibilă. Agesilau şi Pompei. în ceea ce priveşte concepţiile despre legile de dezvoltare ale societăţii omeneşti. cunoscute sub numele de Ethika (Moralia) şi Vieţile paralele.n. însuşi QuinMian. la care se adaugă patru biografii izolate.

văzîndu-se silit să distingă adevărul de ficţiunea legendelor şi de anecdotică.oamenii de seamă. Cicero ar fi menţionat-o în lucrarea sa . după ce se ridicase împotriva pedepsei cu moartea pentru cei acuzaţi de a fi participat la complotul lui Cati-lina. Aceste criterii sînt: a) criteriul documentar: în biografia lui Caesar de pildă. Scriitorul s-a găsit deci permanent în situaţia de a îmbina două elemente: versiunea' istorică şi versiunea psihologic-morală (lucrări de psihologie şi morală publicate mai ales de elevii lui Aristotel). pe care le-a luat în considerare în toate Vieţile. aşa cum o face P. a încercat să stabilească anumite criterii de lucru şi unele obiective majore. P. dar nimeni nu scrisese încă o biografie propriu-zisă a unui om politic cu intenţia de a-i menţiona. P. respinge această versiune pentru că — argumentează el — dacă ar fi fost adevărată. întreaga sa activitate. afirmă că nu crede adevărată versiunea potrivit căreia la ieşirea din senat. Prin urmare. cronologic. Caesar era să fie linşat de o ceată de tineri din preajma lui Cicero.

Daniel Babut. Linsdkog şi K. . XIV. dar desluşit pentru cititorul atent mai ales calităţile personajului grec. O OPERA. Ambrosianus A nr. face pe cititor să uite contradicţiile. el procedează cronologic. opera lui P. nu crede că ar fi justă afirmaţia potrivit căreia Pericle ar fi dat poruncă să fie ucis Efialte. pentru că la îndemnul acestuia a fost ridicat un templu pe locul unde a debarcat primul atenian. Calităţile semnalate au făcut ca Vieţile paralele să fie cartea de căpătîi a multor oameni celebri. După ce a cercetat izvoarele. Fermecat de expunerea caldă. dintre care am evocat doar cîteva. Barbu. XV. întrebările cu privire la problemele nelămurite. 1976. Ambrosianus W. Vindobonensis nr. Leipzig. 1007. în cele din urmă. XV. Paris. P. Plutarque. dacă nu sînt semnificative pentru definirea personajului a cărui biografie o scrie). Dacă P. 1 text şi trad. Leben und Schriften des Plutarchs von Cheronea. voi. 1927. f) criteriul verosimilităţii: cînd nu are nici un alt criteriu de a distinge legenda de adevăr. Vitae Paralle-fce: Parisinus nr. Beethoven. a fost socotit. cînd se fac traduceri în latineşte. b) criteriul valorii izvoarelor: biograful respinge o afirmaţie a lui Duris din Samos. între 1960 şi 1970. Jacotă a publicat traducerea primelor opt cărţi. în 1943 şi în 1957 apare traducerea Vieţilor lui Alexandru şi Caesar făcută de N. Mau. Oeuvres morales. după expresia sa. îndeosebi la Atena şi la Roma. Vaticanus gr. în general. Dar chiar acolo undo există cîteva idei generale la începutul biografiei. pune în lumină discret. Bude. Poh-lenz. 1676 sec. Fla-celiere şi E. deşi bizantinii îl cunosc şi-1 studiază. Chambry. Hirzel. 1969 (dizertaţie) N. 251 — 262. N. o' sursă extrem de bogată de informaţii asupra vieţii publice şi particulare a personajului descris. Plutarchus. 1012. 1909. Coriolanus. contrar promisiunilor făcute (că nu va da amănunte cu privire la bătălii celebre. reeditare. XV. Vi-*"*> Veneţia. Editura Ştiinţifică. VII. ea a găsit o bună primire la curtea regilor Franţei. Napoleon I. Marinescu-Himu. Plutarchus. Vieţi Paralele. Problema centrală în aprecierea Vieţilor paralele o constituie modalitatea aleasă în schimbarea profilului caracterologic. 5 voi. Zurich.. XIII. I. Antonius şi Cleopatra. pentru că — pretinde biograful — Pericle nu era capabil de o asemenea faptă. în sec XV. 3 voi. Vatica-nus Palatinus nr. pe care singur le mărturiseşte. 1869. şi şovăielile în interpretări. 6 voi. e) criteriul arheologic: P. pe care biograful doreşte să le pună în îumină. C. Gustată de Erasmus. nu tot aşa stau lucrurile cînd este vorba de exegeze. sec. Cambridge. XIV—XV. P> rămîne în umbră în evul mediu în Apus. 12 voi. Dar lista personalităţilor celebre care au studiat cu pasiune pe P. Ziegler şi W. Stuttgart. XV. Frederic ceAl Mare. iar măsurile luate de Pericle pentru a stăvili oarecum libertatea poporului atenian sînt mai bine apreciate de biograf decît atitudinea. CI. 36. Uxkull-Gyllenband. 1672 sec. Les Belles Lettres. Plutarch.. Plutarh.. se străduieşte — şi de cele mai multe ori izbuteşte — să stabilească în mod precis un fapt istoric şi să-1 redea cu lux 4e amănunte. 1969. Georgescu: Plu-tarchu. Grosse Griechen und Romer. Drexler. pe care nu le găsim reunite nici în operele istorio-grafice. 1976 . în ceea ce priveşte concepţia lui P. Plutarchus. Ziegler. K. Teubner. Plutarch und die griechische Biographie. Paris. ibid. Plutarque et le stoicisme. 5 sec. «de a da frîu liber poporului». Datorită Vieţilor Paralele. Schiller. 2. un predicator al naturii morale. text şi trad. se conduce după verosimil. nici în alte opere cu caracter filosofic. Plutarque dans la litterature roumaine. învăluită de larga umanitate a biografului. Leipzig. al libertăţii şi eroismului. Citind o biografie. Barbu. XII. Hubert. fără însă a le pătrunde în profunzime sensul. H. caracterologice.. 859. crede că Solon a consultat mai întîi oracolul de la Delfi şi apoi a atacat Salamina. Plutarque. R. I. R. XII. Les Procidis de la peinture des carac-tires et la virili historique dans les biographies de Plutarque. după ce a ales faptele. numai cîteva vieţi. 151 sec. Berlin. 1912. K.. Numeroase sînt. Klaerer-Y. care. pentru că acel amiral n-a fost ucis de Temistocle. Wuhrmann. Jean Dumortier. Vindobonensis nr. XVII. traducerea lui M. XIV. încă din secolul trecut. s-a dovedit a fi cea mai puţin aptă să faciliteze progresul social. Dar există o mulţime de amănunte ale unui fapt pe care un istoric le poate menţiona sau le poate trece sub tăcere. 385 sec. sec. de-France. 6 voi. manifestă admiraţia pentru forma de guvernămînt spartană. Paris. Manuscrise: Moralia: Laurentianus nr. Paris. sec. Plutar-chos von Chaironeia. cititorul se lasă dus de firul povestirii şi numai după ce cortina a căzut peste drama al cărui martor a fost. sec. De pildă. ci de un oarecare Amei-nias din Deceleea. în anul 1941. în 5 volume. Plutarchus. 1554. Traduceri: N. amiralul Iui Xerxes. R. Vaticanus nr. stăruie totuşi asupra unor amănunte care nu spun nimic despre caracterul personajului în discuţie. de asemenea. Paralelele pe care biograful le face la perechile de Vieţi sînt mai mult prilejuri de caracterizări politice decît psihologice şi. Citit cu interes şi studiat în şcolile de retorică. nr. Montesquieu. J. c) criteriul majorităţii izvoarelor: cînd izvoarele se contrazic şi dau două versiuni contradictorii — ambele avînd şanse de a fi adevărate — biograful alege versiunea susţinută de majoritatea izvoarelor. 1960-1970. faţă de formele de guvernămînt. trebuia să se hotărască asupra unui mod de expunere unitar. 1959 — 1971. P. 1933. apoi. 1572. Ziegler. W. se măreşte cu Rous-seau. traducerea tuturor Vieţilor paralele. Vieţile paralele. I. Balhan Studies (102). în primul rînd. H. 56. democraţia sclavagistă ateniană şi dictatura militară romană). Costache Aristia a tradus în româneşte cîteva Vieţi paralele. P. potrivit unuia sau altuia dintre criteriile amintite. J. Coli. este din nou citită şi comentată. sec. iar faptul că la începutul unei Vieţi nu se găsesc întotdeauna ideile generale destinate să alcătuiască o introducere în temă îngăduie cititorului să facă singur generalizările de rigoare. II. începe să-şi pună tot felul de probleme. A. se pierd oarecum în mulţimea de alte detalii expuse în ordine cronologică. Ediţii: Ioannes ftigatius de Monteferrato. 1964-1973. O profundă influenţă a exercitat asupra lui Shakespeare în dramele Iulius Caesar. în general. I. Vitaey 4 voi. Teubner. La morale de Plutarque. A urmat. în sec. Sandbach şl alţii. Bucureşti. XV. P. Paris. Favre. desfăşurarea cronologică nu ajută întotdeauna generalizarea.I. voi. p. Moralia. faptul că în lupta de la Salamina şi-a găsit moartea Ariamenes. Moralia sive Ethica. XIV. fie de psihologieDarul de povestitor al lui P. Leipzig. 1964. 46.Plutarh -45 144 I PolibiuDe consulatu suo. Stuttgart 1949. spre a ilustra anumite caracteristici ale Vieţilor paralele. sau lip' gurile unor informaţii suplimentare. trebuie' remarcat că dintre cele trei forme pe care le cunoscuse foarte bine (oligarhia spartană. Parisinus nr. Barbu. Paralela este un fel de recapitulare a calităţilor şi defectelor personajelor în discuţie. Les Belles Lettres. F. Vies Paralleles. care cuprinde. M. rămînem cu impresia că cele cîteva note dominante ale caracterului. Estienne. se constată că adesea. H. REFERINŢE CRITICE. Vieţile paralele sînt. M. Bale. Opuscula Varia. Marcianus nr. P. Artemis. fie de morală. Stader. P. 1965. VII. Prin aceasta însă biograful dovedeşte cît de mult se lăsa angrenat uneori în cercetarea faptului istoric.. Presses Univ. pînă în cele mai mici amănunte. Plutarchus. Volkmann. P. evident.B. pe care-1 socoteşte fantezist şi înclinat spre exagerări. Biograful prezintă corect luptele sociale care s-au desfăşurat în diferite cetăţi antice.. Tesa-lonic. nu aduce nici o lumină asupra comportării lui Temistocle în cursul bătăliei. Cercetînd Vieţile paralele din acest punct de vedere. 286 sec. d) criteriul psihologic: P. Verniere. M. 1954 — 1965. Plutarch's historical methods. 1975. 1491. Paris. pentru ca acelaşi autor să publice.

e. studiind muzica. Pelo-pones — 118 î.e. 201 î.e. Istoric. 1-a însoţit pe tatăl său în Egipt. fiul lui Lycortas. Pelopones?). (c.. înfrîng falanga macedoneană a regelui Perseu în bătălia de la Pidna. legiunile romane.n.n. Tatăl său a fost strategul ligii aheiene. în 168 î. geografia şi istoria artelor. La împlinirea vîrstei legale (c.). funcţie militară şi politică.e. Arcadia.n. a primit o educaţie aleasă. istoria. a fost ales hipparh (comandant alA cavaleriei). 169 î.n. Aemilius Paulus. Megalopolis. Partidul filoroman din Ahaia se grăbeşte să-1 felicite pe consulul învingător căruia i se înmînează o listă cu peste 1000 de aheeni filomacedoneni. literatura. printre care fi- .n.. sub comanda lui L.POLIBIU [Polybios].e. P. între 181 şi 180 î. la curtea lui Ptol'emeu V Epiphanes.

regele Egiptului. supunîn-du-se din convingere unui singur stăpîn.n. Istoricul nu are viziunea unui stat «universal» în care neamurile şi popoarele să trăiască înfrăţite. are un caracter pragmatic. Cărţile XXVII şi XXVIII înfăţişează al treilea război macedonean. Ultimul adaos pare să fie notiţa care menţionează construirea Căii Domitia din anul 120 î.). va asista şi la înăbuşirea în sînge a răscoalei Corintului. parafrazînd pe Platon.). înfrînt la Magnesia. îi dă posibilitatea să observe desfăşurarea vieţii politice şi sociale romane. încheiat cu pacea de la Naupactos (217 î.e. P. mai cu seamă ale Etruriei. avînd un scop utilitar. a izbu-Wsă elaboreze prima istorie universală !tt înţelesul modern al cuvîntului.n. La această dată. al doilea război macedonean şi începutul conflictului cu Antioh. cu titlul Războiul nu-mantin. Dar opera lui P. menţionează o altă lucrare a lui P. dovadă notiţa editorului care adaugă unele aprecieri asupra istoriografului. P. Ea reprezintă un tratat de istorie universală. V. firul călăuzitor şi legătura intrinsecă dintre faptele narate.. Roma se afla în ajunul celui de al III-lea război punic. evenimentele din Creta şi din Sinope. pînă la lupta de la Cannae (216 î. Spre deosebire de precursorii şi contemporanii săi. susţine că istoriograful trebuie să aibă o viaţă activă. înfrîn-gerea lui Perseu în bătălia de la Pidna (168 î. invadatorul Italiei. narează evenimentele legate de războiul lui Eumenes II şi Ariarathes împotriva lui Pharnakes din Pont. au fost internaţi în diferite municipii.e. în cartea XVIII. în timpul lui Ptolemeu III Evergetul e din nou în Egipt. în timpul marii expansiuni romane.e.) şi slăbirea ligii aheiene. Orophernes. continuă. moartea lui Arătos din Sicyon (213 î.).e. i-a sugerat ideea de a îmbrăţişa în povestirea sa istoria tuturor Popoarelor lumii. încheiată cu evenimentele anului 264 î. într-un anume sens. în cartea XXXIX. în felul acesta opera lui p. încheiat cu victoria egiptenilor la Raphia. nu justifică această supoziţie.gura şi P. pînă la a XXVI-a inclusiv. iar în partea principală. în Africa -vizitează pe regele Masinissa şi asistă la operaţiile militare încheiate prin distrugerea Cartaginei (147 î.n. P. în ele se recapitulează pe scurt evenimentele primului război punic (264— 221 î. Fragmentele din restul cărţilor pînă la XXXVIII inclusiv tratează expediţia romanilor împotriva celtiberi-lor. deportaţi în Italia ca ostatici. rămasă pe jumătate. S-a presupus că ideea de universalitate i-a fost inspirată istoriografului din Megalopolis de concepţiile stoice.n.). 12.. războiul cu gallii şi istoria ligii aheiene (cartea II). Completări la date diferite s-au făcut la toate cărţile. marşul triumfător al lui Hannibal din Spania. nu numai în studiul de bibliotecă. dar care au elaborat o ştiinţă de cabinet. judecind după scrierile istorice greco-romane care au supravieţuit veacurilor. menţionat în lucrarea sa de istorie (IX. a fost invitat. a făurit o istorie orientată în întregime spre cunoaşterea precisă a faptelor. Se presupune că partea în care sînt narate evenimentele pînă la bătălia de la Pidna a fost compusă înainte de anul 146 î.e. este prima lucrare a istoriografului din Megalopolis.n.e. primul război iliric.n.n.e.e.n. o ştiinţă orientată spre cunoaşterea precisă a faptelor. ■devine un personaj familiar. sînt organic integrate în întreg.e. Dimpotrivă. la Roma. In ciuda unor lipsuri inerente. în călătorii.n. petrecută în lupta politică. regele Siriei pentru Coelesiria. Casa Scipionilor. Istoriile lui P. care spusese că societatea omenească va merge bine .).). cuprinzînd asedierea Saguntului.e.n. Per-seu. Vestit între toate este itinerarul parcurs pe urmele lui Hannibal. P. Istoria universală a lui P. continuă opera lui Arătos din Sicyon. care stau la baza elaborării lor. o apologie. lucrarea întreagă a fost însă editată după moartea lui. se poate vorbi de o coeziune a părţilor şi de o viziune de ansamblu realizată cu măestrie. apoi.e.e. Abia în 150 î. Sub acest aspect. singura care a străbătut veacurile pînă la noi.n. peste Alpi. A' întreprins apoi ■călătorii de studii. a politicii şi a războiului. să participe la expediţie. Opera literară -a lui P. expediţia lui Antioh IV Epiphanes în Egipt şi războiul dintre romani şi regele Macedoniei. în care eveniPolibiu mentele. dintre care mai însemnate sînt războiul «aliaţilor». evenimentele din Grecia. care se sfîrşea cu evenimentele anului 221 î.) este aproape «n întregime pierdută. în care P. 20).n. înfăţişînd: al doilea război punic. bătăliile de la Ticinus. aşa cum prevede filosofia stoică.e. O Trei evenimente constituie punctul de plecare al relatărilor cuprinse în Istorii: războiul lui Hannibal.e. desfăşurate în diferite puncte ale lumii. O parte a Istoriilor a fost publicată de autor. Senatul roman a decretat amnistierea ostaticilor greci deportaţi cu 17 ani în urmă. Dar în vreme ce lucrările înaintaşilor erau o aglomerare şi o juxtapunere de istorii particulare. Fragmentele păstrate din cărţile următoare. expediţiile lui Antioh III împotriva lui Ahaios (încheiate cu victoria celui din urmă. în armată.e. sînt operă unică în toată antichitatea. Primele două eărţi servesc ca introducere la întreaga lucrare. al doilea război punic.). Lucceius (Ad familiares. revine la războiul dintre romani şi greci. •Cînd armatele romane au trecut în Africa.n. datorită principiilor noi. în această lume unită silnic între aceleaşi fruntarii. Iată sumarul Istoriilor: creşterea treptată a puterii romane. moartea lui Seleucos. este vastă.n. în calitate de expert militar. erudiţi şi elocvenţi.n. fără să cunoască efervescenţa vieţii. Ulterior.n. Acesta a fost punctul de plecare în conceperea unei istorii universale. o formează Historiai (Istoriile) în 40 de cărţi. Singur P. şi Antioh III. războiul lui Antioh împotriva lui Prusias şi războiul lui Ariarathes împotriva fratelui său vitreg.e. A călătorit adesea şi prin ■centrele mari ale Eladei. 213 î. Fragmentele cărţilor VII — XVI reiau evenimentele de lâ anul 215 î. O operă atît de "vastă ii'i. şi ea mutilată. Cărţile XX—XXII nrezintă războiul împotriva etolienilor şi a lui Antioh. A scris. fără legătură între ele.n. în magistratură. Viaţa lui Philopoi-men. Istoriile marchează totodată o cotitură în istoriografia greacă. încheiat cu distrugerea Corintului (146 î. Techne taktike (Tratat de tactică). P. Cartea XL este pierdută. Şederea îndelungată a lui P. intervenţia romanilor în Peninsula Balcanică. el vede raporturile antagonice dintre învingători şi învinşi. războiul «aliaţilor» şi războiul pentru Coelesiria. El concepe o operă de sinteză. a politicii şi a războiului. Opera sa de căpetenie. care încerca să-şi întindă stăpînirea asupra posesiunilor egiptene de la Marea Egee (încheiat în 206 î. obţine îngăduinţa de a rămîne la Roma.e. pînă la izbucnirea primului război punic şi primul pas făcut de romani în Sicilia (cartea I). Aceşti greci. războiul dintre Ptolemeu IV Philopator. Au încercat şi alţi istoriografi să făurească o istorie asemănătoare.) nu s-a păstrat nimic. precum şi la campaniile lui Scipio în Spania. în care diversele fapte sînt examinate şi înfăţişate prin prisma politicii romane. Cartea XIX (195—194 î. lucrarea lui Timaios. ştiinţifice. care se bucurau la Roma de foarte mulţi adepţi.. Ur-mînd preceptele aristotelice. Din cartea XVII (199-198 î. purtat de Filip V al Macedoniei împotriva etolienilor. după care se stabileşte dominaţia romană în Asia.e.n.). în Italia. Asia şi Egipt. 2). 217 î. pînă ce în fruntea ei ajunge Philopoimen. Istoriile a necesitat mulţi ani de" elaborare.e. Trebia şi Trasimenus (cartea III). a 'cartaginezilor împotriva lui Masinissa şi distrugerea Cartaginei. de bibliotecă. întîmplările anului 146 şi ale anilor următori par să fie obiectul unei redactări ulterioare. cu profund caracter pragmatic. războiul dintre Rodos şi Byzantion.n. (cărţile IV şi V). în această ordine de idei. războiul purtat de romani în alianţă cu etolienii împotriva lui Filip V. Cicero într-o scrisoare către L. regele Siriei. sînt povestite evenimentele anilor 197 — 196 î. la Alexandria. digresiune asupra constituţiei romane şi a organizaţiei militare romane (cartea VI).

P. P. izvorît din experienţa sa cîştigată pe cîmpul de bătălie. în magistratură. în diplomaţie.cînd filosofii vor fi regi şi regii vor fi filosofi. susţine că istoria va fi bine întocmită cînd oamenii politici vor începe să scrie istorie şi cînd cei care se apucă să scrie se vor gîndi că experienţa politică este absolut necesară pentru istorie. P. aduce în istoriografia greacă. puse în aplicare de el însuşi. Prin aceste idei. să fie util oamenilor de stat. comandan- . în lungile-i călătorii. doreşte ca. pe vremea lui redusă la erudiţie şi la retorică. prin opera sa istorică. un suflu nou.

Primele cinci cărţi ale Istoriilor se sprijină.. Principiul cauzalităţii. trei cărţi (VI. Deoarece. un tratat al actelor politice. este « dialectul comun» (« koi-ne») al epocii sale. Cauza este mobilul esenţial. P. după părerea lui din trei momente: cauza («aitia»). El a vizitat cea mai mare parte a Eladei. XI sau XII. Prin caracterul lor de istorie universală şi pragmatică.. pe izvoare scrise. 1549. Era o reformă atît de îndrăzneaţă pentru acele vremuri. a fost neîntrecut. invocată. 73 (palimpsest) sec. Dar P. Class. de ardoarea cu care urmăreşte să instruiască pe cititor. fără relief şi fără graţie au făcut pe învăţaţii moderni să compare compoziţia Istoriilor cu o construcţie solidă. 1965. ci ale unui neam întreg. o preţuiesc şi o utilizează. Istoriografii romani. Diversele instituţii. X —XI. îi lipseşte compoziţia armonioasă. constituie după P. de pildă. formează doar cadrul în care se desfăşoară evenimentele politice. redactarea prezintă numeroase scăderi. ca SemPolibiu pronius Asellio şi Coelius Antipater. pe care le examinează competent. ci chiar şi de Tucidide. M. examinarea operelor înaintaşilor. Studies. Numai istoriograful înarmat cu experienţă practică va putea degaja adevărul din cărţi. F. 1839. XVI. se poate prevedea viitorul. iar Marcus Brutus a făcut un extras din această operă. a întreprins o amplă informaţie pe teren. în mare parte. aparentă. stilul monoton. examinînd trecutul. ca. nu iartă însă pe istoricii care suplinesc lacunele din informaţia lor prin retorică. Bale. Prin abundenţa cuvintelor abstracte şi a epitetelor vagi. Manuscrise: Vaticanus nr. etimologice. nici în soartă sau destin. a operelor clasice. Scriitori şi oameni de ştiinţă valoroşi. Monacensis nr. a faptelor.. constituţiile nu sînt. O altă teză a filosofiei sale istorice constă în îmbrăţişarea într-o singură viziune de ansamblu a evoluţiei neamurilor şi a popoarelor. în care în nici un caz nu sălăşluiesc muzele. filosofii. cronologice. Un istoric. asupra organizaţiei militare romane etc.Polibiu ţilor de oşti. este un inovator şi în acest domeniu. a întreprins studii excepţionale asupra constituţiilor Spartei. Gallia pînă la Ocean. P. de sinceritatea şi convingerea cu care îşi exprimă ideile. de anecdote. geografii. după părerea lui P. Istoricii moderni pun mare temei pe informaţiile oferite de P. Despre tradiţia manuscrisâ a operei lui Polibiu: J. El nu se pronunţă pentru'o anumită şcoală. sînt foarte vaste. Vaticanus nr. în această privinţă. Titus Livius o traduce parţial. Paris. ci organisme supuse schimbării. moravurile şi. XIV. trebuie să fie întotdeauna călăuzit de o concepţie filosofică. 1648 A. Opera lui P. prin participiile numeroase. oricît de ample şi de precise. cea mai puternică dintre cauzele istorice. ci pentru un ansamblu de vederi generale asupra legilor care 148 conduc înlănţuirea faptelor istorice. adept al teoriei ciclice în ştiinţa istoriei. ca "oseidonios şi Strabon. cu riscul de a părea sever şi monoton. ultimul dintre cele trei momente. Cunoaşterea cărţilor înseamnă. întrerupte fie de digresiuni erudite. care constituie adevărate monumente ale ştiinţei istorice. nu se va putea sustrage acestei legi. care stă la baza acestei înlănţuiri. este abandonarea discursurilor. dovedeşte filiaţia de idei cu Tucidide. Rodul călătoriilor sale se concretizează în descrierea locurilor. însuşi Cicero o consultă la scrierea lucrării sale De republica. Călătoriile făcute de P. 124. mostre de elocinţă. condamnă cu asprime discursurile ticluite. 11 sec. în orice caz. Ideile tradiţionale. Sici-lia. potrivit legii inflexibile a evoluţiei («anakyklosis»)-Roma însăşi. în decursul unei perioade de timp. . nu dispreţuieşte totuşi discursurile pro-priu-zise. 102. P. nu a reprodus niciodată fără discernămînt informaţiile găsite. iar începutul este. De aceea. 388. dar mai cu seamă la evenimentele din Sicilia şi cel de-al doilea război punic. Diodor din Sicilia transcrie pasaje întregi din Istorii. Scoriatensis I. Mai mult decît atît. confruntarea lor cu alte lucrări similare. capătă aspectul oficial al limbii de cancelarie. Procedeele de 149 expunere în operele de istorie erau aproape identice pe vremea lui P. în pasajele referitoare la războiul Macedoniei şi la cel al Siriei. fie de discursuri fictive. descrierile geografice. Ediţii: F. în plină înflorire pe vremea războaielor punice. O OPERA. Monacensis nr. Cauzele necesare şi permanente nu rezidă în voinţa zeilor. 157. deşi s-a crezut că a îmbrăţişat filosofia stoică. la toţi scriitorii. frazele ample şi asimetrice. Desigur. erudiţia lui nu se mărgineşte la conspectarea cărţilor. XI sau XII. după expresia lui Isoerate. Dindorf. este preocupat în primul rînd de război şi de politică. i se poate reproşa lui P. Istoricii. a suscitat un viu interes încă de la apariţia ei. după părerea lui P. The Manuscript Tradition of Polybius. utilizîndu-1 ca sursă documentară de primă însemnătate. pentru analiza diverselor constituţii ale statelor antice. elimi-nînd toate aceste procedee. formele de guvernămînt. Diibner. sec. Fiecare formă politică înregistrează perioada de dezvoltare şi de declin. ci în « ideile» şi « dispoziţiile». primordial. sec. Dimpotrivă. Polybii Historiae. Editio princeps: Hervagius.. P. XIV. Spre deosebire însă de geografii savanţi ca Pytheas şi Eratostene. Istoriile reprezintă o cotitură în evoluţia istoriografiei greceşti. P. sec. P. rigurozitatea « mecanică» atribuită acestor legi. el acordă cuvintelor rostite cu adevărat valoarea unui document. literaţii citaţi pe tot parcursul Istoriilor sînt mărturii clare ale erudiţiei sale. oferindu-le un tratat ( « prag-mateia») întemeiat nu pe teorii. con-siderînd cunoaşterea locurilor indispensabilă într-o cercetare ştiinţifică. De aici rezultă că obiectul final al istoriei este studierea minuţioasă a vieţii complexe a neamurilor şi popoarelor. încît nu şi-a găsit mulţi imitatori între urmaşi în toată antichitatea. care îi deosebeşte nu numai de istoriografii secundari. sau la relaţiile dintre greci şi romani. Prin această teorie originală. Parisinus nr. El scuză de obicei erorile datorate unei ignorante inevitabile. constă. De aceea. fiind vorba de evenimente mai vechi. vie. pretextul ( « prophasis ») şi începutul (« ar-che»). fără a mai ţine seamă de varietatea circumstanţelor care modifică adesea efectele. ci pe o analiză riguroasă a faptelor. el a studiat toate documentele avute la dispoziţie. Dacă sub aspectul fondului valoarea Istoriilor este inegalabilă. filtrarea informaţiilor furnizate prin propria judecată. viguroasă. «inima» cetăţilor este constituţia politică ( « politeia»). mai presus de toate. inclusiv arhive şi inscripţii. Dar aceste stîngăcii ale formei sînt compensate de forţa sfredelitoare a inteligenţei autorului. deoarece ne asigură că aceeaşi cauză va genera mereu acelaşi efect. cu excepţia relatării exacte. prefeţe lungi la începutul operei şi a marilor secţiuni erau urmate de relatări retorice cu' indicaţii cronologice amănunţite. Inovaţia cea mai de seamă în acest sens. în desfăşurarea evenimentelor. Cartaginei. Limba folosită de P. de valoarea incontestabilă a conţinutului. nu ale unui om la un moment dat. o urmează cu fidelitate. Dar pe lingă cunoaşterea ce i-o oferea documentarea livrescă. Critica făcută izvoarelor este foarte severă. Libia şi Egiptul. care cuprind excerpte: Urbinas nr. în schimb. Moore. Spania. instituţiile politice şi militare. Termenii compuşi. P. Ele sînt depăşite. Romei. Press. Italia. Principiul cauzalităţii ne apare astfel extrem de instructiv. L. Polybii Historiae. ms. limba lui P. sec. mitice. Ele se succed şi se înlocuiesc unele pe altele într-o ordine bine determinată. Londra-Cambridge» Univ. XII şi XXXIV) sînt aproape în întregime expuneri geografice. dar rece şi severă. de fapt. prin peri-frazele cu prepoziţii în locul cazurilor simple. Didot. afirmă autorul Istoriilor. inexpresive. mecanisme fixe. Pretextul este cauza imediată.

Polybe. Hultsch. 1954. Les Belles Lettres. I. von Fritz. Polybius. p. E. Paris. Pedech. Bucureşti. REFERINŢE CRITICE.. Academia de Ştiinţe din Berlin. New York. Oxford. . H. 1867 — 1871. 1956. 1964-1967.. 1949. Les Belles Lettres. F. Leipzig. P.. ibid. 1957. ibid. I. Walbank. revizuita de Th. Berlin. citată. La Geographie de Polybe. Geschichte. A historical Commentary on Polybios. Popescu. Artemis. La mithode historiquede Polybe. Studiul Introductiv la ed. Drexler. Polybios. Weidmann. A criticat Analysis of Polibius political Ideas. W. Buttner Wobst. Zurich. 1866 — 1868. II. 5 — 54. Paul Pedech. ed. Editura Ştiinţifică. ed.Polybii Historiae. sub redacţia lui A. 1964. Coli. Polibio. voi. 1966. voi. voi. £tu-des classiques 24. Paris. Traduceri: Vir-gil Popescu. Fr. Mauersberger. The Theory of the mixed Constitution in Antiquity. 1967. Polybii Historiae. V. 1905. P. P6dech. Mioni. Clarendon. Bude. 2 voi. Polybios-Lexihon.. Paris. Padova. 2 voi. 1961 — 1963. K. retipărire. definitivă. Teubner. 1969 — 1970. Istorii. 3 — 24. p.

cum este. legile lumii materiale. Universul este alcătuit din cer şi din pă-mînt.. Oallia meridională. Dar. 1972. cu poezia. Univ. alta intermediară. o contribuţie apreciabilă. cerul şi pămîntul se află într-o strînsă legătură prin legea armoniei universale. Soarele şi luna au'.e. a adus un serviciu imens istoriografiei: examinează fiecare temă în toată amploarea ei. din nefericire pierdute pentru noi. Trave'r-eînd Mediterana. el încearcă să concilieze datele homerice cu realităţile geografice. se găseşte la Diogene-Laerţiu. de pildă. semnalată anterior prin calcule de Eudoxos. Firea de poet nu 1-a împiedicat însă pe ilustrul învăţat să se preocupe concomitent de cele mai concrete Şi mai acute realităţi ale vieţii cotidiene.n. fără a fi totuşi ocupat. O P. Petzold. pentru a verifica aserţiunile astronomice ale înaintaşilor eăi.. deoarece toate-se supun unei singure şi măreţe legi: armonia universală. P. un corp ceresc. potrivit căruia. în concepţia lui P. avînd o compoziţie apropiată de cea a pămîntului. în mod corect. graţie cărora ideile lui P. Unul din cei mai iluştri profesori din antichitatea elenistică. globul se împarte în zone latitudi-nale. ne dezvăluie o personalitate complexă. Eudoxos din Cnidos şi Pytheas. au reuşit să străbată veacurile pînă la noi. interesul său s-a îndreptat cu precădere spre fenomenele naturii. în consecinţă. Teoria despre progresul societăţilor umane se bazează pe cuceririle datorate muncii creatoare. Cu siguranţă. care a avut o înrîurire hotărîtoare asupra direcţiilor de gîndire din viaţa culturală a Romei republicane. provocată de conul umbrei aruncată de pămîntul luminat de soare. Cea mai amplă prezentare a operei lui P. în care le include şi pe cele cosmice.1956. Considera luna. 1972. lumea este unică. cu destinul uman. într-o conformare cu această ordine. de formă sferică. el a manifestat o preferinţă netă pentru studiul naturii. K. omul. mărginită. în domeniul geografiei matematice. dacă sînt bine Wţelese. El a izbutit să sistematizeze diferitele păreri exprimate pe această temă şi să limpezească lucrurile: sub aspect astronomic. F. încă înainte de a se stabili la Rodos. P. se află în deplină armonie cu etica. ca şi profesorul său Panaitios. al cărui istoriograf a şi devenit. care întruchipează echilibrul dintre spiritul înclinat spre speculare ştiinţifică şi simţul realităţii. ce constă din contemplarea armoniei şi a ordinii universale. s-a interesat de produsele acestei regiuni căutînd să explice provenienţa marilor bogăţii ale subsolului. în toate drumeţiile sale. A vizitat Spania. P. s-a dovedit un observator perspicace şi un asiduu căutător al cauzelor fenomenelor. pentru a studia mareele şi.e. F.n. W. Siria — c. atît vieţii publice. apoi la suprafaţă s-a ivit o insulă. P. a cărui funcţionalitate era comparată cu aceea a unui organism viu. probabil. sub o haină poetică. nu departe de coloanele lui Heracles (Gibraltar). Rezultatul vastelor sale cercetări pe tărîm ştiinţific s-au concretizat în studii ştiinţifice. Bineînţeles. prin 105 î. Berkeley-Londra. Raţiunea pătrunde în fiecare parte a lumii. de pildă. care neagă poemelor homerice orice valoare de ordin ştiinţific. se impune existenţa unei zone ecuatoriale locuite. determinarea circumferinţei terestre prin observarea stelei Canopos din diverse puncte de pe pămînt.e. cerul fiind raţiunea conducătoare.V.. au fost amplu utilizate de personalităţi ale vremii. Paris. în jurul anilor 80 î. în Rodos. de asemenea.Poseidonios 150 ed. Spre deosebire de Eratostene. Dintre multiplele domenii de cercetare care l-au preocupat. a doua sa patrie. Apameea. cît şi studiilor. 50 î. ca şi pămîntul. sub aspect climateric. zonele se disting în funcţie de jocul umbrelor. a avut preocupări foarte variate. — prin contribuţia activă a omului la realizarea acestei armonii. Italia şi Sicilia. Fou-cault. de jjipparchos şi de Seleucos. de Eratostene.n. Sather classical Lectures. considerînd că este înzestrată cu raţiune şi putere vitală.n. Unul dintre rezultatele acestui popas a fost fixarea stelei Canopos pe harta cerului. Contemplarea naturii şi observarea vieţii umane sînt pentru el adevărate surse de încântare şi de poezie. majoritatea în interes de studii. P. în activitatea sa nu lipsesc unele contribuţii originale. a elaborat o-lucrare Meteorologika (Meteorologie) şi un Physikos Logos (Tratat de fizică). încearcă să limpezească confuziile şi îşi exprimă propria-i părere. cu deosebirea că soarele este o sursă de foc pur. în jurul ei se află vidul incorporai. deoarece sfera este forma cea mai potrivită pentru mişcare. Cicero. a preluat de la magistrul său conducerea şcolii stoice. în apropierea zonelor subtropicale deşerte. of California Press. a întreprins numeroase călătorii. A întreţinut strînse legături de prietenie cu Pompeius. O astfel de concepţie. pe care 1-a audiat la Atena.1. formă sferică. «invenţiile» fiind îmboldite de necesitate («chrei-â») şi de instinctul de a imita (« mime-sis»). se cîşţigă — susţinea P. Potrivit părerilor ?a'e. Filosof stoic şi om de ştiinţă. Pentru el fericirea îşi are temeiul într-o viaţă de cunoaştere a ordinii lucrurilor. este un transmiţător al descoperirilor geografice şi al ipotezelor matematice formulate anterior de Pytheas. Recherche sur la langue ei le style de Polybe. Una dintre problemele controversate ale vremii era împărţirea globului pămîntesc în zone. cu arta. dedi-cîndu-se. unde a deschis •o şcoală de filosofie devenită celebră. cu egală ardoare. retipărire. se dovedeşte un visător. Fericirea supremă. la care se adaugă un remarcabil talent al expunerii. uneori aride.Şt. în general. După părerea lui. Mtinchen. în funcţie de fenomenele umane. urmele lui Odiseu în Iberia sau comparînd pe mysienii din Tracia cu hippemolgii şi galactofagii lui Homer. a asistat la un cataclism în preajma insulelor Lip ari: marea s-a înălţat tulburată din străfunduri. Polybius. cu inteligenţa sa sclipitoare şi cu erudiţia sa. Cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o la Rodos. semnalînd. POSEIDONIOS [Poseidonios] (c. 1969. Operele lui. Printre cei care au studiat aici se numără şi Cicero. a compus Istoria lui Pompei. Walbank. expuneau teme savante. aduce. Diogene Laerţiu semnalează faptul că P. cu religia şi. Descoperirea adevărului despre legităţile naturii serveşte la desluşirea adevărului despre legităţile din societate. încîntarea sa în faţa minunăţiilor firii debordează uneori în efluvii lirice şi într-un limbaj metaforic. a exercitat funcţia de pritan şi.e. Rodos). uimitoare pentru acele vremuri. între contemplare şi acţiune. a scris un tratat de istorie intitulat Historiai (Istorii). numeşte lumea' «zoon» (fiinţă vie). Lucrarea Despre Ocean a cunoscut un răsunător succes datorită teoriilor despre maree-provocate de ciclul lunar şi concepţiei relative la cosmos. mai mare decît pămîntul. pune pe primul plan «ta physika» (ştiinţele naturii). 135 î. scrise într-un stil atrăgător. dacă nu chiar un poet. Discipol al lui Panaitios. S-a oprit la Gades. J. ca de pildă lucrarea Peri okeanou (Despre ocean) şi tratate filosofice. alta scito-celtică şi 151 Poseidonios. s-a bucurat de o mare admiraţie-în rîndurile contemporanilor săi. 1968. în general.Studien zur Methode des Polybios und zu ihrer historischen Auswertung. concetăţenii săi lau trimis la Roma într-o solie. se deosebeşte o zonă etiopică. în domeniul geografiei regionale şi umane. adică spaţiul capabil de a fi ocupat de un corp. El ştia ce înseamnă o eclipsă de lună. în cursul călătoriei prin peninsula Iberică. A. discipolii săi din Rodos vor fi ştiut să aprecieze farmecul prelegerilor sale care. nu logica. în De . din punct de vedere etnic. Les Belles Lettres. Beck.B.. P.

Ediţii: T. 1953. Munchen. p. Poseidonios von Apameia. Leiden. Unter-suchungen uber des Posedonios Schrift « Peri Okeanou. Strabon et lascience de son temps în Les Sciences du monde. Jakoby. Mette. putem astăzi reconstitui imaginea marii personalităţi pe care a întrupat-o acest învăţat şi literat al lumii anticeO OPERA.-Trogus Pompeius. 1921. Poseidonios. Nicolaos din Damasc. Deosebirea dintre filosofia naturii si filosofia naturii la Epicur. 558-827. Stuttgart. Fragmente der Griechischen Historiker. Datorită lor. J. Marx.Şt. Reinhardt. Bucureşti. Milnchen. Peri tou kathekon-tos (Despre datorie). Schiilein. 74 — 80. Der Rhodier genannt. Bake. 1810. Haak. essai de mise au point. împrumută unele teze din lucrarea lui P. Pauly-Wissowa. p. 1926. Idem. 31. .V. 1954. Paris. Editura Politică.officiis. K. 1923. p. F. dar mai cu seamă lui Strabon. REFERINŢE CRITICE. Aujac. 1966. RE. K. Titus Livius şi Strabon găsesc în scrierile lui o valoroasă sursă de informaţie. Idem. XLIII. H. Poseidonios. 87 şi urm. 1964. în Scrieri din tinereţe. Paris. Poseidonios. Posidonii Rhodii reli-quiae doctrinae. G. F. Druckenmuller. F. 1901. Erlangen. Berlin. Mărie Laffranque. p. Kosmos und Sympathie. 1968.

grupate de exegeţii elenistici în 9 cărţi. II. însăşi pomeneşte de existenţa a încă două cercuri. efectul unei arte poetice rafinate. iar faţa îi este « mai galbenă decît firul uscat de iarbă» (trad. într-o altă odă — adaptată într-o limbă latină desăvîrşită de către Catul. Ordinea cuvintelor. de fapt. S. 135^ povesteşte pe larg despre o aventură sentimentală a lui Charaxos în Egipt. Zeiţa. Sentimentul de iubire faţă de frumuseţea gingaşă a uneia sau a alteia dintre elevele sale revine în poezia safică sub multiple înfăţişări. o îmbinare unică de simplitate şi forţă. avea un model ilustru în poemele lui Arhiloh din Păros. Dialectul eolic ce-1 întrebuinţează nu a împiedicat răspîndirea poemelor ei. rătăcind încoace şi încolo printre morţii necunoscuţi» (Diehl. lipsa epitetelor pompoase.n. vei zăcea pe veci. stînd deoparte. Andromeda. despre o asociaţie. care nu era altceva decit o şcoală de muzică şi poezie afiliată cultului' marii divinităţi de origine asiatică. Instituţii asemănătoare par să fi fost numeroase în Lesbos. Cel mai cunoscut poem safic. a fost considerat încă din antichitate drept o capodoperă. ne dăm seama « asemenea invocaţii adresate divinităţi protectoare a iubirii şi fecundităţii erau Practică curentă în creaţiile poetice vechii Grecii. din tronul tău scăpărînd lumină. fără renume aici. A condus o şcoală-cenaclu la Mytilene.' Notiţa biografică din lexiconul bizantin Suda susţine că a fost căsătorită cu un cetăţean bogat din Lesbos. într-un lung poem. cea care fuge acum de tine te va urmări şi. XV. urmînd tradiţia poetică inaugurată de Terpandru. după cîte rezultă dintr-un fragment de epitha-lam în care cînta nunta lui Hector cu Andromaca. / Nici în aleanuri» (trad. ca o floare de aur ». — au deţinut diferite funcţii onorifice în insulă. determinată de izolarea celor doi faţă de tumultul pasional al poetei. după mama poetei. A fost conducătoare a unui cerc de tinere fete. poeţii au încercat să scrie versuri în metrul safic. Herodot (Istorii. Lesbos). fragm. tot aşa vei rămîne şi în Hades. cu excepţia a două.n. nu se găsesc aluzii la evenimentele care au dus la instaurarea tiraniei în Lesbos. erau in majoritatea lor monodii. VI î. S. te va iubi». fără ca cineva să-şi amintească vreodată de tine. dacă nu te iubeşte. sonore. Kerkylas. la Naucratis. Emoţia ce o încearcă pe S. te rog. Tematica poeziilor sale este pur feminină. din care s-au păstrat cîteva rînduri (Diehl. VI î. acompaniate la liră. conferă versurilor safice o deosebită naturaleţe. în lirica universală. în puternic contrast cu oroarea de aspectele degradante ale vieţii. cu elemente puternic contrastante. de un firesc rar întîl-nit. conduse de Gorgo şi. Un alt fragment papiriaceu. XV). Iată prima strofă: « Afrodita. XV. descoperit în deceniul IV al secolului nostru. compuse de S. Este vorba. ale căror nume le cunoaştem destul de bine (Atthis. aşa cum a impresionat şi pe autorul Tratatului despre Sublim. adevărate bijuterii ale genului. Poemul este un imn închinat Afroditei. asistă. Iubirea. Simina Noica). la şoaptele a doi îndrăgostiţi. Cintecele compuse de poetă şi de elevele ei erau monodii. 31). în Sicilia). descifrată pe un papirus (Oxyrhynchus Papyri. v. Balmuş). Charaxos şi Eurygios — menţionaţi uneori de S. părerile sînt împărţite. — fiind nevoită să ia calea exilului — în versurile ei. cuprinde o mărturie directă despre existenţa copilului: « fetiţa mea frumoasa. Evident. (la noi. impresionează şi astăzi.. fragm. O Contemporană cu Alceu. Erni-nescu). fiica lui Zeus. acordă o deosebită grijă înfăţişării stilistice şi metrice a poemelor ce le compunea cu diferite ocazii: serbări religioase.n. plin de admonestări. Myti-lene.e. S. trei fragmente. grupate de filologii alexandrini după criterii metrice. stăpînă. vraja nopţii luminată de lună se desprind din fiecare rînd scris de poetă. căsătorii. respectiv. Oda se încheie cu o nouă invocaţie către zeiţă. de rigoare în poezia epică. în jurul morţii poetei antichitatea a' brodat legenda iubirii pentru Phaon (Ovidiu. strălucirea frumuseţii tinere. Heroides. ocazii festive. 58). în care erau primite tinere fete aparţinînd aristocraţiei locale din Lesbos. este remarcabilă. în acest poem nu este vorba despre o contemplare a fiinţei iubite şi pierdute. poeta cerindu-i să fie dezlegată de neastîmpărul ce o roade. în astfel de « şcoli» educaţia poetică şi morală nu era cîtuşi de puţin neglijată. '8—199 şi imnul safic. nr. Catul şi TIoraţiu i-au adaptat şi imitat unele poeme.e. ignorat cu desăvîrşire de tînăra pereche. în care legile simetriei şi ale opoziţiei sînt aplicate fără pWŞ. voi. VI î. Mult mai numeroase ştiri avem despre activitatea Pu" 153 Sappho blică a lui S. că S. Iată începutul poemului: «Mi se pare-ntocmai la fel cu zeii / Omul care chiar dinainte-ţi sade / Şi de aproape dulcile şoapte-ţi soarbe / Capul plecîndu-1 / Şi surîsul fermecător ţiadmiră /». să i se îndeplinească dorinţele inimii. C. tu n-ai avut parte de trandafirii Pieriei. nici despre un sentiment de meschină gelozie. 70). S. axată pe învăţătura muzicii şi a dansului. Deşi a avut de suferit în urma vicisitudinelor politice prin care a trecut insula în sec. numită Kle'is. în fond. de vreme ce S. precum şi într-o biografie anonimă. îşi îndeamnă fratele să revină pe calea cea bună. cîntecele de nuntă îndeosebi. ci de o stare psihologică complexă. cei trei fraţi. în primele decenii ale sec. dar puterea de expresie în creaţia ei. Mele (Cîntecele). Cea mai de seamă poetă lirică a antichităţii greceşti. Abia la repetate lecturi cititorul îşi dă seama că impresia neasemuită care se degajă din fragmentele lizibile este. a fost o artistă desăvîrşită a ■cuvîntului scris. Este mai mult ca sigur. Anac-toria. (sec. v. sosî't cu o încărcătură de mărfuri din Lesbos. vicleană / Tu. Concluzia vine firesc: « Parcaşi fi moartă». 26). fragm. a compus însăşi imnuri corale precum şi poeme de largă respiraţie. poeta aparţinea unei familii aristocrate din insula Lesbos. Poate uneia din aceste două rivale se adresează următoarele rînduri închinate «unei femei needucate»: « cînd vei fi murit. Faptul este confirmat de Ovidiu {Heroides. judecind ansamblul creaţiei sale artistice.s SAPPHO [Psappha]. S. ce purta numele de «casa Muzelor». Afrodita. Larichos. Gongyla. a fost nevoită să plece în exil (se pare.. cîn-tecui I din cartea I. unde. Tatăl poetei făcea parte dintre latifundiarii insulei (Diehl. face ca limba să i se usuce în gură. nu iubea atît personalitatea tinerelor sale discipole. « cea ca un boboc de trandafir»). cît şi aspectul fizic . Cu privire la viaţa intimă a poetei. Gyrinna. XIX. fiica lui Scamandro-nymos şi a Kleidei. 1800). era gata să se ruineze pentru o prea frumoasă curtezană. / Nu mă frînge-n chinuri. S. Doricha. mare admirator al poetei — revărsarea de pasiune descrisă sub aspectul fizic. încetăţenind strofa safică la Roma. Cele mai izbutite poeme rămîn acelea în care găsim notate propriile ei trăiri. cu care a avut o fetiţă. Kle'is. — care auzindu-i chemarea soseşte într-un car tras de vrăbii iuţi ce zboară lin peste pămîntul negru — îi adresează poetei următoarele cuvinte: «Cine te supără? Persuasiunea (« Peitho ») pe cine vrei să convingă? în curînd. luxul. Dacă tăcem o apropiere între Iliada. capul să-i vîjîie. Valoroase sînt prelucrările ei din lirica populară lesbiană. farmecul personal.e. Ca şi Arhiloh.

Căci S. mai presus de orice. care nu tolera grosolănia sub nici o formă. Această femeie. ori-cînd şi pretutindeni. în plină înflorire.al frumuseţii lor. iubea frumosul.. .

S. aşa cum a făcut Catul. Influenţa Asiei. Londra. Iulis..n. legată. în Tratatul despre stil (167). iubirea e răspîndită pe faţa ta frumoasă. M. în cîntecele de nuntă. molcom. 1950. Fragmenta. căreia i-a conferit un conţinut filosofic fără legătură cu opera poetei din Lesbos. 1958. devenind un poet panelenic. dar autenticitatea poemului a fost contestată. Berlin. Himerios. fragm. Lobel — D. apoi "'cilia. II. cu care Les-bosul întreţinea legături intense. la curtea tiranilor Siracusei. luna. Principala ei compoziţie. fac aproape toate parte din cortegiul Afroditei. Prin vădita preferinţă faţă de divinităţi venite din Orient. învinsă de puterea dragostei. 2 —HO. 1952. poeziile create de S. Sappho. este frumos pe dinafară. In afară de Graţii. privirea ţi-e nespus de dulce. Principala sursă de inspiraţie ce o foloseşte este cîntecul popular de nuntă. se deplînge moartea demonului în accente care amintesc de «threnosul» (cîntec de jale) homeric. O OPERA. soţia lui Menelau. Ritmurile în care se exprimă sînt graţioase şi variate. Catul a tradus liber unele ooeme. nu desparte noţiunea frumosului de cea a binelui: «cine este frumos. XV).Sappho 154 iubea florile. Admirînd-o. S. plină. voi. D. Potsdam. 965. în majoritatea lor. a fost cîntat şi sub numele de Phaon.e.F. Sappho und Simonides.e. 1903. depăşeşte lumea zeilor iui Homer. p. E. Page. SchOningh. Cla-rendon. 35 —37. a poposit pe rînd oas t 'la Cranon> în nordul Tesaliei. S. Afrodita te-a cinstit în mod deosebit». lirică mono« Şi corală. 1971. E. opera sa cuprinde . se apropie acum de vorbirea populară şi devine cînd ironică. ai fecioara pe care ai dorit-o. Nereide şi Nimfe un loc aparte îl ocupă în poezia safică Adonis. 66-76. El a fost primul poet latin care a folosit strofa safică. A. L.es. Dionysios di» Halicarnas i-a lăudat melodia versului» eufonia stilului.. se făcuse. H. 49). fiul lui Leopre: (556 î.n. în sec. Heroid. căsătoria s-a împlinit aşa cum ţi-a fost pe plac. prelucrat cu măiestrie. Influenţa poeziei safice s-a resimţit în lirica latină. M. Edmonds. nu va întîrzia să devină şi frumos » (Bergk. Marzullo.L. dinaşti locali. Histoire d'un poete et tra-duction integrale de l'oeuvre. VII î. Edith Mora. imensitatea boitei cereşti. 123).467 :«-n-. 1955. S. Oxford. Sappho und Alcaeus. în lunga sa carieră. dovedind o dată în plus.P. aceeaşi editură. BEFERINŢE CRITICE. caracterizate prin refrene scurte. ode în metrul safic. 480 î. fragm. A încercat să scrie şi poezie epico-nara-tivă. într-un cîntec meşteşugit pe bază antifonică.n. Pentru ea însă lucrul «cel mai preţios» ar fi să revadă « mersul graţios şi ' faţa de lumină» a Anactoriei. rite puncte de vedere. aminteşte de Elena. este închinată nunţii lui Hec-tor cu Andromaca. în lirica românească Mihail Eminescu a compus bine cunoscuta sa Odă in metru safic. Sappho. Safo. pomii înverziţi. se dovedeşte aceeaşi mare poetă. Flammarion. graţiei şi fecundităţii. p. fiecare din criticii literari ai antichităţii au relevat laturi diferite ale talentului ei. mireasă. săltăreţe.). cum ar fi. Divinităţile proslăvite în imnurile pe care le compunea la diferite ocazii. ca şi Afrodită. S. Studi di poesia eolica. ca în Diehl. în primul rînd trandafirul. p. Florenţa. Ediţii: J. de pildă. care acum se află departe. Lyra Graeca. străbătută de un intens lirism.n. Om de *e. M. însă raportate exclusiv la stări subiective. Sappho. Amintirea ei şi impresia pe care a produs-o asupra posterităţii au lăsat urme neşterse în literatura gr'eco-latină. este numai graţie.. alegorii ale frumuseţii.e. de cultul vegetaţiei. într-un splendid poem. în acea vreme. / cine este bun. Autorul anonim al Tratatului despre Sublim a fost impresionat de exactitatea nuanţelor emotive găsiw de poetă. Oxford. atîtea cîte există la S. din ciclul troian. Aluziile mitologice. Padeborn. Horaţiu scris. U. podoabele şi rochiile. era foarte citite de publicul iubitor^ de p°5 zie. sau o altă divinitate asemănătoare. Sappho-ţudien. Tot ce o înconjură se cuvine să fie frumos: « Blînd Zefirul mîngîie unda rece / Printre crengi de măr coborîndu-şi zvonul /Iar din vîrf ce-şi tremură frunza. fragmente Jn ALG. 140 —307. Madrid. în acest domeniu. spre deosebire de acesta S. M. Wilamowitz-Moel-lendorf. Rival al lui Pindar. Poet liric. I. Traduceri: Sappho. p. 1958. că poeta a cîntat. fragm. Lyrica graeca selecta. Si-mina Noica). 1972. 1958. insula Geos . în poemele lip. retorii Maxhnos <u* Tyr./ Picură somnul» sau: «Iarăşi hora stelelor îşi ascunde / Strălucirea frunţii cînd luna creşte / Risipindu-şi. deopotrivă. Welt und Dichtung. Forschungsgeschitliche. alături de Mimnern» şi Arhiloh.. Paris. la rîndul lui. Adonis. Sappho. aruncîndu-se de pe stînca Leucade (Ovidiu. lumina peste / Negura lumii» (trad. W. imitînd-o în expresia pasională a versurilor de iubire pe care le-a compus nentru Lesbia.-a* Scopazilor. fragm. după modelul cîntecului popular. Schadewaldt. Zur Kunst Sapphos. Muze. Poetarum Lesbiorum Fragmenta. a remarcat că în seria cîntecelor de nuntă arta poetei variază simţitor faţă de maniera ei obişnuită. dealtfel. a scris. site de destăinuiri asupra simţămintelor personale. Demetrios. Salamina.e. că şi în domeniul poeziei politice predomină interesul ei personal. Sicilia). SIMONIDE [Simonides]. Suprapunerea Adonis-Phaon stă la baza legendei care pretinde că poeta s-ar fi sinucis. Treu. căminul conjugal. dar era prea departe de temperamentul liric al poetei pentru a se putea apropia de tonul vibrant al poemelor ei. Siracusa. întinsă la ?ProaPe un secol. Galiano. 41). Voigt. ca în a-?. biographische und "terarâsthetische Untersuchungen. Motivana-lytische und kompositionstechnische Interpreta-*«on«n. o divinitate asiatică minoră. obiectele de aur. care şi-a părăsit tot ce avea mai de preţ. Un papirus a dezvăluit totuşi (Edmonds. cînd iubitoare de hiperbole glumeţe (Diehl. S. S. altădată tonul devine laudativ. simţită de mult în creaţia literară a insulei Lesbos şi anume încă din sec. B. 128: «fericit mire. p.S. sînt desprinse. şi teme comune cu cele ale lui Alceu. Mttnchen. Amsterdam. a cîntat victoriile grecilor asupra perşilor (Maraton. Page. alegoria corăbiei surprinse de furtună în largul mării. Athe-naeum. 1971. majoritatea grupate de comentatori în cartea VII. Dar conform concepţiei curente. Loeb Classical Library. înfăţişarea ta. uneori. Alături de epigrame funerare şi poeme elegiace de mare întindere. din dife. apar vădite influenţe de ritmică populară sub forma unor strigături. Strofa preferată a primit numele de strofă «safică». fragmente In ALGr. 490 î. Synesios continuau 155 Sinionide dmire şi să comenteze creaţia poetei. 97 —130. 1968. Saake. în urma unei iubiri nefericite. restrînge însă tematica odei la cercul propriilor ei vicisitudini.

a scris epinicii pînă la o vîrstă înaintată. S. Dar cele mai frumoase şi mai emoţionante poeme — variate ca factură stilistică şi respirînd un patriotism pilduitor — le-a scris în lunga peri- . sugerînd ascultătorilor propriile sale principii de viaţă. Comparate cu epiniciile lui Pindar. din Egina. Gloria atletului preamărit se răs-frîngea şi asupra cetăţii căreia îi aparţinea. a fost împărţită. La începutul carierei sale s-a distins prin ample compoziţii corale cu acompaniament mixt (cithare şi flaute) în care preamărea victoriile atleţilor şi învingătorilor la alergări de care.) ditirambi şi epigrame. în epoca elenistică. VI este datată şi oda scrisă în cinstea luptătorului Crios.aproape toate speciile creaţiei lirice corale: ditirambi. mai plastice în prezentarea înfăţişării fizice a atletului. Ditirambii săi au avut o mare influenţă asupra dezvoltării tragediei greceşti. Aceste ode purtau numele de epinicii (cîntece după victorie). Poetul a compus ode melice (epinicii. Tot de la sfîrşitul sec. într-o asemenea odă encomiastică. cele ale lui S. participant la o întrecere pugilistică din anul 520 î. encomia etc. paiane.e. Din poemele lui S. paiane etc. encomia. epinicii. prezintă o deosebită însemnătate. threnosuri. pentru lauda familiei şi a cetăţii de unde venea. datorită în primul rînd unor hiperbole şi metafore inedite. în 14 cărţi. Multe dintre fragmentele ce s-au păstrat sînt epigrame funerare scrise în cinstea eroilor căzuţi pentru apărarea patriei. mitul ales pentru ilustrarea calităţilor învingătorului. par mai luminoase. O Opera lui S. Arta poetului este pusă în lumină de abilitatea cu care actualizează datele esenţiale ale mitului. s-au păstrat peste' 200 de fragmente.n. Oda cea mai veche este închinată învingătorului olimpic Glaukos din Karys-tos. învingător la luptele libere din Nemeea şi erou naţional în bătălia de la Salamina.

V î. Simonide e Pli'. o apropiere de ei (tendinţa antropocentrică a învăţăturii socratice. revendicată oarecum de patrimoniul cultural al Cetăţii. Pentru filosof. poetul se află sub influenţa raţionalismului ionic Deşi panelenică. angajîndu-se în discuţii cu oameni de toate condiţiile sociale şi vîrstele. p. Traduceri: Simonide. Bruno Gentili. s-a stins. voi. A. asu-mînduşi responsabilitatea faptelor. e-un altar mormîntul lor / căci al nostru plîns lie slava şi-n loc de lacrimi parte / -avură de-amintirea veşnică a urmaşilor» (trad.. Oxford. pentru a-şi cunoaşte natura sa intelectuală şi morală.e. atraşi de puternica sa personalitate. ca şi falsa modestie.Wilamowitz. fiul lui Sophro-niskos şi al Phainaretei. Diehl Anthologia Lyrica Graeca.e. Versurile sale nemuritoare proslăvesc deopotrivă eroii care şi-au jertfit viaţa pentru libertatea patriei. în opera căruia răzbat ecouri potrivnice lui S. fragmente In ALGr. 76 —143. probleme ale limbii-Trăind într-o epocă de puternică înflorire a culturii. era locul preferat al convorbirilor socratice. sub formă de ditirambi. Ocu-pînd o poziţie de avangardă în gîndirea greacă a sec. 1959. o oosibilă influenţă a dialecticii primilor cofisti.n. Treu. S. concepţiile lui Anaxagoras şi Democr». precum şi realizările gîndirii filosofice: ideile eleaţilor. ca cercetare a sensului existenţei umane. Şt. şi-a închinat întreaga viaţă operei He educaţie a contemporanilor. Alcibiade. unde. Antistene.n. ale Iu1 Parmenide şi Zenon din Elea. Mtinchen. S. printre disciplinele de învăţămînt impuse. Wer-ner. prohab». etolieni sau corintieni. Leipzig. A îndeplinit în două rînduri funcţia de magistrat. Euclide din Megara. II. Page. nepotul său.P. majoritatea închinate proteguitorului său Hieron. sfidînd fatalitatea. a dialogului. a abordat aproape toate speciile poeziei lirice monodice şi corale. 278 — 303 M. II. Sappho und Simonides. au fost cîntate pretutindeni în Grecia. adesea chiar contradictorii — sînt: Apologia şi Dialogurile lui Platon. Platon. prieteni şi admiratori. ed. dar ele se puteau desfăşura oriunde: în agora. detesta exhibiţionismul. A iubit dreptatea mai mult decît viaţa şi nu a înţeles că în această materie pot fi făcute concesii de dragul popularităţii. Odele şi epigramele funerare ale lui S. îmbinînd . a studiat muzica. Lucid observator al slăbiciunilor omeneşti. 308 —372. toţi înfrăţiţi în moarte printr-un ideal comun. Scriitor fertil. folosind calea orală. Detienne. Independenţa sa morală. p. 1964. la un colţ de stradă. XIV-XV. căutînd s-o aşeze la temelia unui întreg sistem metodologic. întreaga viaţă morală se sprijină pe indicaţiile înţelepciunii reflexive. Gedichte. provin cîteva encomia (cîntece laudative) şi threnosuri (cîntece de jale). amintind celor învrăjbiţi că sînt de acelaşi neam. 1961. curajul de a fi rostit adevăruri care nu erau pe placul unor reprezentanţi ai celor două partide din Atena. Studi su Simonide. 1964 p. Sînt adevărate imnuri în care se cîntă tăria morală a omului. p. Clarendon. practicată şi de părintele său. M. ale căror nume figurează în dialogurile platoniciene. Simonide ou la secularisation de la po4sie. Heimeran. Renunţînd de tînăr la meseria de sculptor. 1968-1969. p. (470 sau 469 î. însufleţiţi de aceeaşi iubire pentru pămîn-tul strămoşesc. 81 —84. înfumurarea pretenţioasă. ed. Aristip. M. D. îndeosebi pregătirii' tineretului pentru activitatea socială. ca studiu al omului asupra lui însuşi. C. gramatica.. aduc mereu la cunoştinţa' lumii moderne noi versuri de S. Clarendon. a avut de suferit unele neplăceri în urma rivalităţii cu Pindar. doctrina pitagoricilor. pe vremea invaziilor persane. Kokalos. a acordat un rol fundamental în cunoaştere inducţiei. cu tineri îndeosebi. în acelaşi timp însă. II. Tusculum-Bucherei. Educaţia şi-a făcut-o la Atena. Posibilitatea unei ştiinţe morale era întemeiată — în concepţia sa — pe convingerea că sufletul uman e «Raţiune». dezgropate prin sîrguinţa arheologilor. marele său emul. au făcut parte şi nume ilustre cat Euripide — spirit avid de cunoaştere care-i frecventase o vreme pe sofişti —. sau: ________________________________156 «tNimic nu rămîne nesfărîmat de dinţii timpului». nici la bogăţii. p. 1962. Nu se cunosc compoziţiile sale clasificate de scholiaşti drept « tragedii». 1942. Revue des Etudes Grecques. Bakchylides.. Sursele principale privind personalitatea şi învăţătura sa — pînă astăzi subiecte ale unor interpretări şi aprecieri foarte deosebite. Tradiţia învăţămîntului socratic a fost continuată de Platon şi de fondatorii « şcolilor socratice». U. Ultimii ani din viaţă. poeme care promovează concepţii îndrăzneţe. Cît priveşte raporturile cu sofiştii. fie ei atenieni. Bowra.e. Din perioada tesaliană a lui S. fragmente In ALG. Considerînd că ştiinţa are ca obiect universalul. dar procedeul preferat este acela al chestionării. dar e posibil să fi scris «drame». O Y admirabilă "stăoînire de sine care se aduce în temperanţâ şi simplitate a com-ortării caracterizează intelectualismul Personalităţii socratice. destinat exerciţiilor fizice. au fost consacraţi unei vaste şi laborioase compoziţii corale. sorbind dintr-o cupă cu suc de cucută. A folosit calea orală a dialogului. într-una din cele mai cunoscute epigrame funerare scrisă în cinstea celor 300 de spartani căzuţi la Termopile stă scris: « Glorioasă a fost soarta celor morţi la Termopile / şi frumos le-a fost sfîrşitul. Ele au fost păstrate. O. a nietodei lor de discuţie) rămîne. în genul celor cunoscute de la Bachilide. unde poetul şi-a petrecut cei mai fecunzi ani ai săi. foarte probabil. materialismul şi dialectica lui Heraclit şi. E. petrecuţi la Siracusa. Atena). Trăsăturile personalităţii lui S. dar statuile eroilor greci. Filosof.Socrate oadă petrecută la Atena. Sizilische Mythologie bei Simonides. Greek Lyric Poetry.me Maia. Braunschweig. Simonidi» Cei Reliquiae. atît la Atena cît şi la Sparta. săpate pe soclul lor. Schneidewin. Fedon din Elis. — 399 î. întocmai ca şi Herodot. neînfrînta sa voinţă de a-şi alege singur calea. Gimnaziul. a cunoscut opera marilor creatori de artă şi literatură ai vremii (Eschu> Soîocle. Berlin. foloseşte uneori forma discursului neîntrerupt sau metoda lecturii comentate. 405—419. Menexenos şi mulţi alţii. Simonide. Din cercul celor care îl urmau. La Siracusa. S. 110 — 117. O OPERA. Bezdechi). de-a lungul veacurilor. Critias.' posibilă. Ediţii: F. laconieni. totuşi. în antologii de poezie patriotică. al discursului fragmentat în întrebări şi răspunsuri. Roma. G. Teubner. Antistene. 1913. Poetae Melici Graeci. Amintirile lui Xenofon. Aristip.n. dar nu a rîvnit la onoruri. 1835. precum şi lipsa de înţelegere a unor spirite mărginite. apar şi din modul în care şi-a propagat învăţătura. precum şi numeroase pasa-gii din opera lui Aristotel. Oxford. în ateliere . A conceput filosofia în spirit raţionalist si laic. opera lui S. Simonide. Numeroasele probleme pe care le ridică viaţa cotidiană servesc cel mai adesea ca punct de plecare al unor discuţii în care sînt abordate teme ale moralei. rămîne în' primul rînd ateniană. SOCRATE [Sokrates]. L. 429-438. a fost condamnat la moarte prin otrăvire. a dus la sfîrşitul cunoscut: acuzat de a nu fi venerat zeii cetăţii — în fond pentru ateism — şi de coruperea tineretului. p. ele sîn complexe: gîndirea socratică se opune subiectivismului lor gnoseologic şi etl ' 157 deosebindu-se esenţial de acesta. se detaşează de contemporanii săi prin îndrăzneala unor cugetări de tipul: «Opinia şi adevărul obiectiv se află în luptă crîncenă». XVI.. 1969. REFERINŢE CRITICE. închinate unor membri ai familiei Scopazilor. Simonides. Pâ care 1-a cunoscut îndeaproape. Euripide).

S. a făcut operă de moralist — denunţînd nesinceritatea în care se complac oamenii. orgoliu şi duplicitate. întreaga gîndire socratică gravitează în jurul unei probleme esenţiale: a-1 face pe om să fie fidel lui . urmărind cîştigul şi discreditarea adevărului. făcîndu-i să vadă. Cu peste două mii de ani înaintea lui Rochefoucauld şi Pascal. care traficau cu ştiinţa lor.spontaneitatea cu efortul cel mai sistematic. nu a pierdut ocazia de a atrage atenţia asupra a ceea ce este absurd. el nu încetează să repete că îndeplineşte misiunea de a-i educa pe contemporani. calităţile cercetătorului cu acelea ale pedagogului. precum şi conduitei lor morale. Principala ţintă a acestei campanii erau sofiştii. să observe şi să reflecteze asupra vieţii lor interioare. căreia i s-a consacrat. Ataşat acestei opere educative.

.

pe care S. omul devine stăpîn asupra propriului destin şi umanitatea se constituie ca atare. care angajează întreaga fiinţă a omului. aşadar. întemeind întreaga viaţă morală pe indicaţiile reflexiei. I. consideră drept cea mai utilă şi mai demnă de interesul ştiinţific cunoaşterea omului. cum preferă filosoful s-o numească. drept condiţie primordială a vieţii morale. poate fi de o inestimabilă valoare practică. S. Centrul de greutate al preocupărilor socratice îl constituie domeniul vieţii interioare. tuturor acelora care. sub semnul lucidităţii interioare. adevărul profund uman ce zace în conştiinţa noastră şi care. curajul. adus la suprafaţă. Dacă raţiunea umană e capabilă să cunoască ceva. în desfăşurarea căruia se ivesc principalele dificultăţi ale socratismului: subestimarea criteriilor obiective. Sceptic însă cu privire la posibilităţile ştiinţei despre cunoaşterea universului material. pe care S. raţională. de ceea ce constituie esenţa şi autenticitatea propriului eu. în accepţia socratică. de contact între magistru şi discipoli. «Cunoaşte-te pe tine însuţi» nu are aşadar semnificaţia unui precept ce ar invita la o simplă «inspecţie» individuală. în exerciţiul sistematic al «conştiinţei de sine». căpătînd conştiinţă de înţelesul ei profund. subordonată unei finalităţi morale. cunoaştere şi acţiune. capabilă să sesizeze ceea ce este mai autentic. armonia dintre convingeri şi acţiuni. laşitatea? Cum trebuie să fie statul. Dar interesul acestei cunoaşteri nu este pur psihologic. E nevoie. învăţătura sa a format substanţa şi scopul discuţiilor cu diferiţi interlocutori. ci si ceea ce este superficial. Vom observa mai întîi finalitatea ei critică. E stăpîn asupra propriei sale naturi. sau — ceea ce e acelaşi lucru — al înţelepciunii reflexive. ale acestei activităţi reflexive prin care se defineşte «înţelepciunea» socratică. de o participare integrală a conştiinţei. explorarea socratică urmăreşte. substituindu-se impulsurilor subiective. înţelepciunea la care aspiră şi pentru care pledează »• este de ordin practic. în acest sens. pornind de la ipoteza că adevărul există în conştiinţa fiecăruia şi nu rămîne decît ca. Optimism raţionalist. la suprafaţa eului său — se înstrăinează de ei înşişi. să degajăm cîteva trăsături. Dacă virtutea înseamnă « ştiinţa ». temelia libertăţii veritabile. S. pe care S. în afara căreia nu există decît dezordine şi arbitrar.. Vom înţelege mai bine acum semnificaţia cuvintelor lui S. în ultimă instanţă. în acest caz. desprinderea acelor trăsături de universalitate în care subiectivitatea se converteşte de la sine în obiectivitate. trăsătură distinctivă indispensabilă acelei ordini raţio. S. în aprecierea faptelor morale. de dezvăluire a semnificaţilor pozitive ale reflexiei. inseparabilă de planul acţiunii. instinctului şi dorinţelor de moment. individuale şi impersonale. al dis-cernămîntului raţional. întelegînd pr'n aceasta că întemeindu-se pe cunoaşterea de sine ea trebuie să permită omului de a deveni nu «stăpîn şi posesor al naturii exterioare». El consideră existenţa unei profunde unităţi interioare. după S. a denunţat-o. De aici însă şi primul rezultat al dialecticii socratice. să poată răspunde la întrebările: ce este bine? ce este rău? ce este drept? ce este nedrept? ce este înţelepciunea. pe care S. a activităţii noastre. nu fac decît să-1 înstrăineze pe om de el însuşi. a sistemelor şi metodelor care. Aplicată pe planul exclusiv al conştiinţei. în care se revelă însăşi latura ei de idealism: aşezarea pe treapta supremă în ierarhia valorilor a realităţii interioare. pentru caracterul absolut al imperativelor ei. prefi-gurînd astfel îndoiala cartesiană sau campania lui Bacon împotriva idolilor. metoda observaţiei interioare. ârătînd că ea reprezintă condiţia specifică omului care nu a ajuns încă în stadiul înţelepciunii reflexive. folosit pentru a transmite — în cadrul relaţiei magistrudiscipol — o sumă de cunoştinţe deja existente. se poate afirma. în re_______________________ 158 flexie. mai presus de orice. acest lucru nu e posibil decît cu condiţia ca ea să se elibereze de erorile şi sofismele care o fac neputincioasă. reprezintă unul şi acelaşi lucru. care pretindeau că ştiu totul şi că sînt capabili să . fără a fi pusă însă la îndoială existenţa obiectivă a lumii din afară. aşa cum se spune în Banchetul lui Xenofon. Omul care vorbeşte fără sa creadă în ceea ce spune sau care acţionează într-un fel diferit de convingerile sale se situează prin această duplicitate în afara liniei morale de conduită. ce ni se par esenţiale. ca şi metodele sofiştilor. în cultivarea acestei ştiinţe. La antipodul sofiştilor — ca celebrul Hip-pias de pildă —. după cum S. şi după cum toţi anticii au recunoscut. a considerat scrisul ca incapabil să înlocuiască efectele conversaţiei vii. o cunoaştere care tinde să reunească în sensul unei depline convergenţe credinţa cu voinţa. nu a fost Socrate autorul unei opere scrise.: « nimeni nu e rău în mod voluntar » sau « răul nu e decît ignoranţă». de exigenţele şi responsabilităţile ce-i revin. dar nu în sensul unui procedeu dogmatic. înţeleptul este posesorul unei depline unităţi interioare.Socrate însuşi. «. com-plăcîndu-se în cultul exclusiv al valorilor exterioare — exterioritate poate însemna nu numai ceea ce se află în jurul omului.Cunoaşte-te pe tine însuţi» este mesajul adresat de S. furnizate de realitatea socială. înţelege să facă acest lucru pentru a pregăti terenul operei constructive. 16). E vorba. pe care o identifică cu o cercetare metafizică a cauzelor şi raţiunilor ultime ale fenomenelor. posibilă numai atunci cînd are loc co-prezenţa magistrului şi a discipolului. nale pe care vrea s-o vadă pretutindeni instaurată. în acest scop. a-i oferi posibilitatea de a fi «artizanul propriei sale filosofii». ea este expresia unui refuz al tuturor concepţiilor şi prejudecăţilor. scepticism alimentat şi de spectacolul contradicţiilor dintre filosofii care se avîntaseră în rezolvarea acestor probleme. al raţiunii. subiective şi obiective. ci de una mai adîncă. raţionalist. o consideră «divină». fericirea depind numai de calitatea intrinsecă. rezidă sursa şi înţelesul înţele'p. o identifică cu autonomia interioară. de o cunoaştere etică. este o artă a « moşitului» (maieutică). că a fost iniţiatorul unei filosofii noi şi a unei noi metode de cercetare adecvată acestei filosofii. judecata de reflexie dobîndeşte ipso-facto un caracter moral. este Binele. Respingînd şi condamnînd tentativele cosmogonice ale ionienilor. Dar obiecţia posibilă are loc tocmai în numele acelei disjuncţii interioare dintre raţiune şi voinţă. gîndul cu fapta. dialogul repre'zen-tînd o formă vie. 1. Amintiri despre Socrate. aşa cum va înţelege Descartes. aceasta e pentru că în accepţia socratică ea implică cunoaşterea şi practica totodată a legii. preliminar «reconstrucţiei». raţiunea trebuie supusă unei operaţii critice. Şi lucrul pe care omul trebuie să-1 cunoască şi să-1 practice. S. Se cuvine. însuşi a afirmat. se defineşte accepţia socratică a înţelepciunii. comunicarea presupune contactul şi fertilizarea reciprocă a conştiinţelor. concepută exclusiv ca formă sistematică de aplicare a conştiinţei de sine. sub acest aspect. guvernămîntul? (Xenofon. politica. o concepe ca un procedeu metodic. directă. Adversar al culturii livreşti ce nu se adresează decît intelectului. prin intermediul ei. ciunii. în miezul întregii gîndiri socratice stăruie astfel apelul la exerciţiul reflexiei. pentru ca cercetarea adevărului să devină un instrument de transformare a personalităţii. pentru filosof contradicţia este de neconceput. caută a stabili fundamentul acesteia pe terenul unei raţiuni ideale: succesul. Dialogul socratic înseamnă astfel comunicare. prin arta sa interogativă. aşadar. al conştiinţei. nu e vorba de practica unei introspecţiuni limitate la o descripţie caracterologică. cel pentru care raţiune şi voinţă. magistrul să-1 poată aduce la suprafaţă . Căutînd şi preamărind unitatea eului. S.

Este forma iniţială de aplicare a «ironiei » socratice. dar poate deveni instrumentul şi forma exterioară a criticii. Vizibil în aproape toate dialogurile platoniciene. nu înceta să repete că nu ştie nimic. a refuzului. de încredere totodată. pitoresc. care capătă în acest fel viaţă. de purificare interioară. în propriile posibilităţi. Ea are în acest caz semnificaţia unui act pozitiv. procedeul ironiei este . S. forţă de persuasiune. căci cu tot neprevăzutul şi spontaneitatea ce puteau interveni în desfăşurarea discuţiei. S. ştia prea bine unde vrea să ajungă. că nu urmăreşte altceva decît a întreprinde împreună cu elevul o operă comună de investigare a adevărului. auto-ironie menită să creeze la discipol o dispoziţie receptivă.instruiască pe oricine le oferă bani. fireşte. Aplicată asupra celor din jur «ironia» are drept scop denunţarea iluziilor şi prejudecăţilor ce pot institui în conştiinţa cuiva fenomenul contradicţiei etice. Ignoranţă simulată.

.

a hotărîrii de a întemeia viaţa morală pe autoritatea exclusivă a raţiunii şi adevărului ştiinţific. în cadrul căruia. pentru ca. Socrate. R. unde aflăm un răspuns amplu şi deosebit de semnificativ cu privire la ceea ce înţelegea S. Atena). atunci cînd. o conştiinţă liberă. tinde la formularea unor definiţii de valoare obiectivă. ca şi oarba admiraţie pentru o falsă înţelepciune. S. procedeul inducţiei capătă o importanţă fundamentală. în ordinea şi armonia acestor idei cu ordinea Naturii.. Temperanţa se înfăţişează în context drept una dintre virtuţile principale. în fruntea tinerilor atenieni. Binele reprezintă ceea ce este util: relaţia dintre un mijloc şi scopul determinat al unei fiinţe determinate. cu un maximum de obiectivitate. nu a rămas indiferent la exigenţele realităţii. tocmai cu ajutorul inducţiei. care-i conferă trăsăturile unui profund umanist şi liber-cugetător. S. ca un halo transfigurator. în floarea vîrstei pe timpul războaielor medice. Tocmai în această orientare a spiritului său. în doctrina socratică nu există nici o legătură reală necesară între morala şi religie. Obiectul ei este viaţa morală. a fost de două ori strateg (odată avîndu-1 drept coleg pe Pericle). Socrate et le sage indien. De două ori căsătorit. în anumite împrejurări. respingînd principiul autorităţii şi al tradiţiei. educaţia virtuţii.S. întreprinde opera de cercetare a adevărului cu resursele exclusive ale raţiunii. S. Posibilitatea ştiinţei morale e întemeiată pe faptul că sufletul uman este « Raţiune». Fără îndoială. le subordonează Raţiunii. . principiu de universalitate . în schimb. Stere.n. S. Se spune că ar fi dansat peanul la sărbătorirea victoriei de la Salamina. un caracter relativ. devenind sistem metodologic. Platon a reuşit să proiecteze în jurul personajului principal al dialogurilor sale un nimb de spiritualitate. prin magia artei lui. sprijinit pe ironie şi reprezentînd latura pozitivă a maieu-ticii. Din istoria doctrinelor morale. acesta din urmă tată al lui Sofocle cel Tînăr. a căror definiţie stă în centrul preocupărilor socratice. I.Socrate IgQ aplicat în maniera cea mai amplă şi mai frapantă în dialogul Charmides. refuzînd orice concurs din partea tradiţiei mitice şi religioase. temperanţa este principala condiţie a fericirii pe care omul o poate dobîndi cu preţul renunţării şi al luptei cu sine însuşi. Bergson. după moartea autorului Orestiei. nu a pus-o niciodată la îndoială. Paris. dar în primul rînd în conformitate cu ideea de Bine. H. dar mai utilă. pentru a conduce în cele din urmă la recunoaşterea unei «Raţiuni» ordonatoare — acel « Logos » universal despre care au vorbit filosofii Greciei. care acţionează conform unor anumite idei şi scopuri. Oidipous epi Ko-lono (Oedip la Colonos) şi o dramă satirică Ichneutai (Copoii). Pentru S. Filoctet. Luînd în considerare analiza unor cazuri particulare. prin «înţelepciune »: efortul temeinic şi fructuos de aprofundare interioară. Platon. care s-au bucurat de o mare răspîndire în perioada elenistică. pornindu-se de la conştiinţa clară a propriilor lipsuri si limite. Ridicînd la trei numărul actorilor. divinitatea nu e nicăieri invocată pentru a deduce din esenţa ei principii normative ale conduitei morale. SOPOCLE [Sophokles]. Fără să fie om de stat. aşa cum se prezintă «ideea» de Bine în sistemul platonician. Aristip din Cirene — al «şcolii cirenaice » şi Fe-don din Elis — al «şcolii din Elis şi Ere-txia». în primul rînd. a căutat să aşeze temeliile unei ştiinţe reale. O REFERINŢE CRITICE: Victor Delbos. înclinat spre abstractizare la nivelul cercetării ştiinţifice. Electra. în acest caz. iar forma de' propagare — dialogul. Important este însă că. a reuşit să adune în jurul său numeroşi discipoli. inducţia. prin eforturi şi cercetări personale. care-i insufla încrederea în sine. JLes deux sources de la religion.. Atica-405 î. au devenit întemeietori de şcoli: Euclide din Megara. pare a se angaja în contradicţii insolubile atunci cînd în discuţie se află problema principală a ştiinţei « noi» pe care vrea s-o fundamenteze. El nu se confundă nici cu interesul egoist. Socrate et la conscience !e l'homme. menite să se impună tuturor conştiinţelor. 1975. £• 495 î. adversari — orgolioasa iluzie a unei «ştiinţe» universale. Se cunosc prea Sofocle puţine date certe despre viaţa de familie a lui S. ci şi de a desprinde din acest studiu aspecte general umane. E. iar în funcţia de « hel-lenotam» a administrat fondurile ligii ateniene. E. S. dar el nu â putut modifica într-atît trăsăturile fundamentale ale modelului încît să nu mai fie recunoscute. Să reţinem că împreună cu discipolii săi. avînd în acest caz. aşa cum este practicată de S. Numai cu această condiţie se ajunge la independenţa morală. Propagîndu-şi ideile pe calea orală a conversaţiei cu diferiţi interlocutori în jurul problemelor de morală. la acel sentiment al demnităţii spre care omul trebuie neîntrerupt să rîvnească. fiul lui Sofillos. a exprimat la cel mai înalt nivel calitatea şi gustul atic — şi anume firescul în obţinerea desăvîrşirii şi măsura în expresia literară. Binele nu se confundă' cu Plăcerea — aşa cum va susţine Aristip printr-o interpretare unilaterală a filosof iei socratice —. Toţi urmaşii. pe Iofon şi pe Ariston. Paris.n. asigurînd stăpînirea omului asupra lui însuşi. Din cele peste 120 de piese pe care le-a scris. parte constitutivă a realităţii exterioare. ca Eutyphron sau Criton. universală. Paris.. rezidă explicaţia scepticismului în materie de religie. După ce a spulberat la interlocutorii săi — discipoli. Nu este vorba aşadar. Bucureşti. în definirea exactă a ideilor despre lucruri. a cărei obiectivitate S. resursele extraordinarei sale lucidităţi păreau să-1 abandoneze. 1-a învins pentru întîia oară în concursul din 468 î.n. Cîştigător a 20 de prime cununi. Ştiinţa constă. ne-au parvenit doar şapte tragedii: Antigona. determinarea ideii de Bine. Micheline Sauvage. a avut doi fii. Poet tragic..e. el nu a luat niciodată premiul al III-lea. dar nu este conceput nici ca un Bine «în sine».. •953. Fundament al virtuţii. Trachiniai (Trachinienele). Acel fenomen psihic cunoscut sub numele de «Demonul lui Socrate» nu era altceva 161______________________________ decît o «voce» interioară. Editura Ştiinţifică. Figtms el doclrines des philosophes. voi. Mereu în competiţie cu Eschil. Aiax.e. Golonos. prieteni. Antistene — al «şcolii cinice». au cultivat muza tragică. S. trebuie subliniat că unul dintre principiile metodei sale constă în a studia natura omului nu numai sub forma şi în limitele individualităţii. mai modestă. Oidi-pous tyrannos (Oedip Rege). s-au mulţumit să trăiască în preajma lui fără să fi lăsat urme originale în istoria filosof iei. Temperanţa disciplinează pasiunile şi dorinţele trupului. de practica unei introspecţii idealiste: cunoaşterea socratică tinde spre universal şi această universalitate implică existenţa celorlalţi oameni. Şi chiar dacă problema distincţiei dintre o cunoaştere pur subiectivă şi o cunoaştere obiectivă nu s-a impus reflexiei lui S. întemeietorul « şcolii megarice». filosoful recunoaşte intelectului uman dreptul criticii şi posibilitatea de a ajunge la adevăr printr-un exerciţiu autonom. printre care se cuvine menţionat. admirat şi răsplătit de concetăţenii săi. scopul suprem al Raţiunii. Alţii. Spre deosebire de Eschil. după el. 1929. să domine fără rival scena ateniană. numite «şcoli socratice». Unii. fără să aibă nici pe departe strălucirea aceluia care a scris Antigona.e. rămîne contemporanul lui Pericle şi al lui Fidias. definiţiile morale spre care tinde aplicaţia doctrinei socratice sînt departe de a avea caracterul riguros al unor propoziţiuni ştiinţifice. spre deosebire de Platon. 1932. dispreţuind efortul care nu ar fi putut duce la un rezultat practic în cadrul experienţei umane. Godel.

în ciuda faptului că cei doi poeţi au împărtăşit acelaşi ideal eroic şi aceeaşi concepţie generală a dramei. comparată cu aceea dintre Corneille şi . în ciuda implicaţiilor sale religioase. ci a modificat însăşi economia internă a dramei. tragediile sale au deschis drumuri de atunci mereu bătute. Eliberată de tirania trilogiei. a păstrat cele mai multe idei eschileene privitoare la zei şi la oameni. O în ciuda faptului că S. datorită lui. Antropocentric. autonomă. teatrul lui acordă eroilor o nobleţe ideală. tragedia greacă devine.el nu a sporit numai ponderea umană a spectacolului. în istoria teatrului universal. Dramele lui rămîn pentru posteritate un miracol de suavitate şi măreţie. între arta lor există o adevărată ruptură.

Subiectul este cel al Choe-forelor lui Eschil. 30). nenumărate sînt drumurile care se deschid. de a creşte acţiunea odată cu fiecare replică. în asemenea condiţii este foarte greu să ne formăm o idee bine definită despre autor şi despre operă. Glosatorii. venise cu ajutor străin împotriva Tebei. nu face decît să rotunjească asperităţile autorului Orestiei. în compararea Electrei cu Antigona. Odată însă cu introducerea normelor de drept. socotind că Euripide reia opera inovatoare a lui Eschil pe alt plan şi că S. pentru ca. Thom-YV\ Infăţişeazâ. angajamentele de faptă şi de viaţă. sînt con163 Sofocle furate cu multă pregnanţă. de implorare. el ar fi trebuit. Faptul este cu atît mai neaşteptat. în materie de dramă şi spectacol. Dar eroii şi. teatrul lui 8. amestec de ură şi regret. L. au întîrziat. de la Hegel la Kierkegaard. atît de frecvent întrebuinţate de Eschil. a dat textului o valoare lirică deosebită. kste atitudinea Antigonei expresia unei inimi iubitoare. Piere ca martiră a unei cauze' «sfinte»? ■in? ar fi aplicaţiile. pe o iluzie — moartea prezumtivă a lui Oreste. societate devenită « un univers de echilibru şi euritmie». filosofi şi elenişti s-au străduit să-i clarifice resorturile. Cînd. printr-un simţ înnăscut al datoriei şi al dreptăţii. prin «hamartia» (păcatul tragic). care. în fine. în cadrul trilogiei. presimte un secret care îi zdruncină tronul şi viaţa. sclava lui Aiax. Tragedia creşte din inter-fluenţa personajelor. Dar eroul orincipal. Eleniştii continuă să explice. al statului cu familia. totul se concentrează în jurul eroului principal. Tehnic vorbind. pentru ^ se opri la o resemnare crincenă. Astăzi însă. în comparaţie cu Eschil. qui-pro-quo-uri şi recunoaşteri să dezvăluie caracterul justiţiar şi răzbunător al fiicei lui Agamemnon. în spiritul acelor unităţi pe care principial. Personajele secundare şi> mal ales. o anumită evoluţie. deseori. Antigona) îşi păstrează pînă azi secretul. este cel mai comentat dintre tragici. Eroii lui S.toate converg pentru a da caracter de perenitate unui conflict legat de un rit vetust. zeii par absenţi. au. puţine ne-au parvenit. precum şi economia internă a dramei. S. sanguinar şi. Guy Rachet constată chiar «o anume indiferenţă a zeilor faţă de oameni. în care zac valenţele Gertrudei şi ale d-nei Alving. cu* îndulcirea tradiţiilor religioase. poate fi considerat întemeietorul artei de a conduce o acţiune dramatică pînă la deznodămînt. Din multele piese scrise de S. respectînd legea nescrisă adatinelor (« agraf0s nomos») să-1 înmor-mînteze pe fratele ei Polinice. spre deosebire de Euripide care i-a descris aşa cum sînt». oare tragedia conflic-uii. pînă astăzi încă. De astă dată însă acţiunea propriu-zisă trece pe al doilea plan. a echilibrului . cu «umanizarea» zeilor. multe ramuri vor rodi începînd cu Shake-speare şi continuînd cu drama burgheză. conflictul Orestiei. iar cînd intervin nu aduc decît nenorocire». prin sentimentul religios. o treaptă decisivă în evoluţia dramei universale. 2. sub multe aspecte. regula de drept). materie în care de la Werner Jăger la T. ca instrumente sau jucării în puterea « Atei» sau al « Dikei».' prin calităţile sale de armonioasă clasicitate să facă mai puţin obiect de dispută. adică disperarea Electrei. dar a sporit de la 12 la 15 numărul choreuţilor. Deşi în tragediile lui S. cu teatrul de anchetă şi cu drama absurdă. Maddalena. abilitatea zaini10*' măreţia personajelor. în acelaşi timp. generaţie după generaţie. de la Wila-mowitz la A. are proporţii magnifice. personajele secundare sînt. s-ar putea spune chiar că este vorba de o înfăţişare dublă: a durerii omeneşti şi a justiţiei divine (A. Fiecare personaj va deveni prototip — de la Iocasta. Din tragedia lui S. Această din urmă eroină. conflictele pasiunii şi ale puterii se rezolvau -T înfăţişate în momentul lor de încordare maximă — de-a lungul unei singure tragedii. în largă măsură. est<j una din cele mai puternice scene ale teatrului universal. Turolla s-au ivit nenumărate poziţii critice. a aşezat. urmînd cal^a deschisă de retori. Tema centrală a unei drame tragice este aceeaşi la amînddi: raporturile dintre oameni şi zei şi cele reciproce dintre oameni. în aflarea tainei. împărtăşeşte credinţa 'fundamentală în puterile nevăzute. mai ales. Aiax. este antropocentric. in epocă acut. şi în schimbările petrecute în concepţiile societăţii ateniene după războaiele medice. Trecînd prin Tiresias. Piesa este. de a spori interesul de la o scenă la alta. Gestul Antigonei a fost explicat şi comentat în fel şi chip. la rîndul lor. tragedia capătă Un caracter aprig. înfăţişează conflictul dintre acest erou şi şefii greci în timpul asediului Troiei. Sofocle).--{Poetica. in sec. Antigona triumfă asupra lui Creon. tragedia este "ia dmtre cele mai frumoase din cîte «nf!î iSCns Ş1' poiUe> capodopera teatrului teW-' Arm°niile stilului. Clitemnestra. A fost chiar un timp în care elenişti de talia lui U. alţii. legea instituită de Creon. procedeele care se oferă. nuanţate. sau manifestarea datinilor străvechii religii gentilice ? (G. Introducerea celui de al treilea actor a modificat ponderea umană în spectacol. dealtminteri. « născută pentru iubire şi nu pentru ură ». aşa cum reiese din tragedia sofocleană. legile teatrului într-o formă care. rege al Tebei. blestemele erau urmate de crime. Se pot deduce totuşi inovaţiile lui S. 1460 b. S. Oedip Rege ocupă un loc deosebit nu numai în istoria tragediei greceşti. El a introdus decorul pictat şi a făcut foarte puţin uz de maşinăriile de scenă. Tecmessa. iar acestea de pedepse şi răzbunări. ştiind că această' aflare înseamnă şi prăbuşirea lui. mai ales întemeiate pe ipoteze atît de slab susţinute de texte. (« Ate» însemnînd pedeapsa zeilor faţă de o rătăcire omenească. cu cît. a trăit pe vremea sofiştilor. acum 2500 de ani. Electra reia. Destinul exegezei sofocleene este totuşi bizar dacă îl raportăm la cel al celorlalţi do! tragici. Aşa cum s-a mai arătat. o nobleţe ideală pe care autorul însuşi. Agamemnon şi Ulise pe alt plan. B. devenită a cetăţii. de speranţă şi de durere ». se rea-zimă pe o ficţiune. unii. mai ales dacă ne raportăm la ipotezele privitoare la spiritul său religios. Webster şi la E. chiar dacă se întîmplă ca o singură trăsătură sau o singură atitudine să le definească. IU Antigona. Maddalena. la Creon care va servi drept model tuturor eroilor secunzi din toate dramele. A redus rolul corului în piesă. pentru a-şi reclştiga drepturile la tron. era firesc să se urmărească. mărturisind că «a zugrăvit pe oameni aşa cum ar trebui să fie. Ea calcă legea omenească. le va enunţa Aristotel. 1. Sinuciderea lui Aiax mută disputele dintre fratele său Teucer. de Herodot. mai ales în epoca modernă cînd. 3. înfruntarea dintre Electra şi mama ei. pentru ca peripeţii.Sofocle Racine. Aparent. prin perspectiva fiicei lui Agamemnon. Apropieri şi comparaţii se pot face multe. în viaţă ca şi în moarte. Scena . o recunoaşte. care trece «prin alternative He teamă. îşi păstrează valabilitatea. poate cea mai veche dintre piesele păstrate. Piicina deosebirii trebuie aflată. XXV. în acelaşi timp. înlocuirea trilogiei legate prin tragedii autonome este ea însăşi oglindirea unei concepţii generale. în tragediile lui S. nici vreun « deus ex machina». eroinele lui (Electra. aşa cum dragostea supravieţuieşte urii. XVII francez. profetul orb care singur vede. feroce. din tot ceea ce relaţiile omeneşti pot aduce în complexitatea lor. Nici «theofanii» (apariţii divine). Este drept însă că de la scena îr\ care fraţii se recunosc. Mulţi l-au apropiat pe S. Wilamowitz-Mollendorf l-au omis din studiile lor. 4). A fost contemporanul lui Gorgias şi al lui Pitagora. iar «Dike» justiţia. S-au constatat înrudiri de idei şi cu Eschil şi cu Heraelit. Comentatori recenţi au observat că tragedia. Oedip se auto-anchetează şi se denunţă pedepsindu-se prin scoaterea ochilor de crima involuntară a uciderii tatălui şi a însoţirii incestuoase cu mama. Oedip. citat de Aristotel. alţii. ştiinţa doinim. S. expresie a forţei morale.

probabil ultima dintre tragediile poetului (a fost montată post-mortem de nepotul său. Oedip află de la Iocasta şi aceasta de la Oedip îngrozitoarea realitate a destinului lor comun. patria lui S. încheie tragedia după ce îşi îmbrăţişează fiicele. Antigona şi Ismena. Sinuciderea reginei. Dar Oedip. pragul supor-tabilităţii spectaculare. părăsind pămîntul blestemat al nenorocirii sale. Sofocle cel Tînăr). prin presimţiri şi mărturisiri reciproce luminate de împrejurări şi de personaje secundare. eroul rătăcitor din ţară în ţară ajunge în Atica. atinge limitele suferinţei omeneşti şi. Oedip la Colonos..«dublei confidenţe». este în fond o . în acelaşi timp. în care. unde îşi găseşte sfîrşitul. orbirea regelui sînt anunţate de lamentările corului. cu ochii însîngeraţi.

iar în această zonă 'morală în care voinţele sînt puternice.. 1940. Autorul Antigonei nu întrebuinţează nici cuvinte tari. Paul Masqueray. Eroul. în lucrarea recentă Sofocle. în vremurile noastre. Copoii. sec. Gottingen. dar nu cea mai puţin valoroasă dintre tragediile sofocleene. în meşteşugul deducţiilor raţionale. omul îşi trăieşte drama dintr-o necesitate care îl depăşeşte. cu aproape douăzeci de ani înainte. De la S. Sophoclis quae exstant omnia. 2 voi. XCV. cu mai multă vigoare. conţinind tragediile lui S. iar O'Neill a încercat să monteze pe firul tragediei lui S. B. grecii în drum spre Troia îl părăsesc în insula pustie Lemnos. Turnebus. nici cuvinte rare. s-a observat. comparativ. pe drept cuvînt. Iar această măsură răsplăteşte. măsura. aşa cu spusese Eschil înaintea lui. Schneidewin — A.. într-un gen oarecare perfecţiunea. reeditări de L. Lăsînd în seama corului revărsările lirice. muşcat de un şarpe. însă (aşa cum constată A. Pentru Eschil. Viziunea dramatică a lui S. Angajamentul orota<'oniştilor este total. W. Sophokles. B. a nobleţei şi a josniciei. Oxford. Webster. deosebite dramele sufleteşti şi diferită gloria. Teubner. a dat prilej celor mai multe dispute. erou pe care. sentimentul dreptăţii iar m exercitare ele caută adevărul. blemele de structură ale genului. nimic nu s-ar fi schimbat nici în destinul personajului. mai variate. sînt mai complicate. rămîne unul dintre piscurile creaţiei omeneşti. personajul cel mai complex al teatrului antic. 1901. Expresia lui e simplă şi substanţială. Wilamowitz-Moellendorf a fost partizanul unei interpretări mai lirice. La Colonos el află tot ceea ce s-a petrecut la Teba şi la Argos şi. Dindorf şi M. că rolul lui S. Strassburg. slnt însoţite de scholii. ed. Turolla. Hotărîrea odată uată. o acţiune transpusă în Statele Unite ale veacului XIX (Din jale s-a întrupat Electra). Dar acelaşi autor conchide că. M. la sfatul lui Ulise. excelează mai ales în concentrarea stilului dramatic. Paris. Webster. niciodată insă la înfrîngerea morală. Buchgesellschaft. poet ale cărui versuri răsună pînă n zilele noastre în toate teatrele antice din Grecia. Reprezentată rar. X sau XI este archetipul majorităţii ms. a scris-o probabil. a fost reluată cu destulă strălucire. în egală proporţie. ed. ezitări sau reveniri. de către Werner Jăger. 1832 — 1849. diferite sînt reacţiile individuale. la strălucirea stilului.) Acţiunea descrie nenorocirea lui Heracles. « Cum a sfîrşit Oedip? se întreabă mesagerul — nici un muritor nu poate să o spună afară de Teseu. a fost constant readusă jn scenă de autori de mare prestigiu. Werke. Florenţa. 8 voi. oamenii sînt deosebiţi intre ei. dincolo de «ananke» (necesitate) Şi ^ condiţionările cetăţii. II. 1518. Heracles declară că suportă cu bărbăţie încercarea prin care trece.. desigur. ambele ms. sec. tragedia a format. Florentinus G. îiT motivările gîndului şi ale simţirii. în consecinţă. zeul acordînd. nici în economia tragediei. Vreun zeu iertător 1-a luat fără îndoială sau poate pămîntul s-a deschis de la sine ca să poată coborî încet în lumea morţilor ». triumful sau pedeapsa. fiindcă. Sophohles. Sentimentul religios al lui S. . Veneţia 1503. mai apropiate de înţelegerea nuanţată a cititorului modern. la măreţia eroilor. Diller. Dimpotrivă. deseori. G. numeroase reeditări. Dintre eroinele sale tragice. 1786. deşi fără voia lui. este în legătură cu concepţia lui de viaţă. el este măsura. Însoţită de publicarea scholiilor din Laurentianus. sociologizante. în istoria tragediei elene poate să pară inferior geniului său personal. Les Belles Lettres. Subiectul se referă la soarta lui Filoctet. 1899 — 1914. Gilberte Ronnet. E. măsura binelui şi a răului. Din această cauză. Croiset observă cu pertinenţă în Istoria literaturii greceşti (voi.. pentru S. Paris. Anti-gona. Oedip va muri în apropiata pădure sacră de la Colonos. III)'. pretext de comentarii universitare şi de spectacole studenţeşti. fină comentatoare a scriitorului. 1553. Vestitorul încheie tragedia care dă un ultim cuvînt corului şi lui Teseu. Dacă pentru Eschil zeul este un model. de exemplu în locul lui Oreste în Orestia. L. Teza exegeţilor idealişti ai sec. Dindorf. fără alt martor decît Teseu. drept cea mai simplă. indiferent de personalitate şi de valoare morală. T. dintre piesele marelui tragic este Trachinienele (Numele îi vine de la corul femeilor din localitatea Trahina. mai bogate în peripeţii decît ale predecesorului său şi. rege al Atenei. A. Pfeiff. oricît evenimentele i-ar fi de astă dată favorabile — la sfatul oracolului. «demon ^ pentru om este propriul său caracter ■ Trăsăturile distincte ale eroului sofocie-* 165__________„______________________ Ikt nobleţea. Conflictul care-1 opune pe Ulise lui Filoctet este rezolvat printr-o intervenţie divină. ar fi un fel îngust de a aprecia influenţa unui poet după numărul imitatorilor pe care i-a avut. Cine a atins de aproape. Pentru S. Cea mai slabă. Ea consistă mai ales în sugestiile ideale pe care le stîrneşte în suflete. în stilul expunerii şi al dialogului. Maddalena). Eroul doborî! este condus de fiica lui. este concepţia eroului irevocabil angajat. Ceea ce se desprinde însă din teatrul lui S. Tournier. Textul dincolo de valoarea sa literară şi filologică. XIV. O intervenţie armată a lui Creon nu izbuteşte să-1 readucă. Cît despre stilul lui S. 1924. Nauck. aşa cum fără efect rămîne şi cererea lui Polinice de a participa alături de el la asediul Tebei. frumuseţea. nimeni nu 1-a caracterizat mai frumos decît Dion Chrisosto-mul: « poetul întruneşte o minunată suavitate cu măreţia». elenişti care au aflat în sentimentul religios al lui »■ cheia întregii sale opere. T. deşi S. Aşchiile înflăcărate ale fulgerului nu l-au lovit. mîndria. ultimele cuvinte pe care le rosteşte în piesă sînt o sfidare a destinului. O OPERA. tragediile lui S. ne-a mai rămas o dramă satirică. S. ed. Brunck. are meritul de a ne lămuri în pro. XIX. poate tocmai din cauza lipsei sale de peripeţii. L. şi la îndemnurile corului — refuză să se întoarcă în patrie.Soîocle 164 preamărire a gloriei ateniene. personajele nu au conflicte interioare. Filoctet a fost considerată. Vanden-hoeck-Ruprecht. la nobleţea concepţiei.. H. Wiss. geloasa Deianira — tunica muiată în sîngele Centaurului Nessos. 1969. Florenţa. este prin aceasta chiar unul din maeştrii spiritului omenesc. G. Sophocle. pradă unor sfîşietoare dureri. a înţelepciunii şi a prostiei. IX Berlin. că oricine altul ar fi fost. printre altele. Acţiunea Antigonei urmează celei din Oedip la Colonos. 1967. Oreste sau succedaneul său la fel ar fi ucis şi suferit în momentul crimei la gîn-dul de a asasina şi la amintirea matrici-dului. Manuscrise: Laurentianus A. S. descoperită într-un papirus egiptean. cu rana infestată. observă că tragicul (care derivă din conştiinţa eroului despre tragicul condiţiei sale) are trei componente: necesitatea (venită din afară). nici valurile vreunei furtuni nu l-au dus cu ele. care preamăreau seninătatea profundă şi placidă a tragicului. care îmbracă — la îndemnul soţiei sale. Ediţii: Roma. Radermacher. Les Tragidies de Sophocle. Sophoclis tragoediae el fragmenta. a cuminţeniei şi a impietăţii. Fie că ne oprim la tehnica sa^ suverană. călăuză spre Teba a celor două surori orfane. 1877. Weidmann. Darmstadt. starea de « hybris » (depăşirea măsurii) poate duce la pieirea fizică. Haehette. Leipzig. poet tragic. K6nig Oedipus. la solicitarea lui Teseu. Llectra. libertatea (eroul avînd alegerea iniţiativei) şi luciditatea (el ale-gînd în perfectă conştiinţă de cauză). Wege der Forschung. La Vjceputul veacului nostru Hugo von Hofmannsthal a creat o Electră ciudată flektra) care n-are nimic comun cu cea Sofocle a lui S. Libertatea iui de alegere rămîne suveran».. cere să fie ars de viu pe un rug de pe muntele Oeta. Editio princeps: Aldina.

Oedip la Colonos. Heinemann. N. 1969. 1972. Trachinienele In ALGr. 1936. 1974. Fotino. vol. Casa Şcoalelor. Zurich — Berlin.. Domenico Bassi. Bucureşti. Storr.. Antigona. Press. 1943. fragmente din Oedip rege. Bucureşti. Harvard Univ. Sophocle. Sofocle. Editura pentru literatura universală. Tragedii. Oedip rege. Antigona. Sofocle. G. II: Oedip rege. Florenţa. introd. Padeborn. M. Electra. Press. Tycho Wilamowitz-Moellendorf. Editura pentru literatură. Bignone. Trahi-nienele. Teatru.Etudes sur les ressorts dramatiques de son theătre. G. retipărire 1969. Regele Edip. Aias. 1917. Emineseu. con saggi critici. 1946. Sofocle. Lyon. Filoctet. Weidmann. Sofocle. Sofocle. The tragedies. Antigona. Sofocle.Philoc-tetes. Antigona. Fotino. 223—243. Traduceri: E. Le tragedie di Sofocle tradotte. fragmente din Antigona. Sofocle. Bucureşti. Electra. Milano. Aiax. Alcalay. Signo- . Sophocles. 1905. voi. REFERINŢE CRITICE. Sofocle. Oedip la Colonos. Teatru. Murnu. J. Electra. G. Die dramalische Technik des Sophokles. Allegre. text şi trad. In LE. Cambridge Univ. p. 168 —177.I. engl. Bucureşti. Oedip la Colona. Caran-dino. F. p. Dragomirescu. 1936. 1965. reeditare. Cambridge.

Q. acordîndu-le. acordîndu-i unele drepturi politice. Asaltat însă de nenumărate famaţii şi plîngeri. VI î. ulterior.. Laterza. unele modificări. cît şi din dorinţa de a cunoaşte noi oameni şi locuri. Boccard. Aram M. în ciuda angajamentului luat de atenieni de a respecta legislaţia soloniană după retragerea arhontelui din Magistratura cu puteri extraordinare care 11 fusese conferită pe cinci ani. 1939. Un-tersteiner. Atena — c. 135 — 154 (O protagonistă a tensiunilor dionisiace). Univers. timp de zece ani.. Bucureşti. c a bătut o monedă atică nu după etalonul eginetic. în plină Agora. VI. s-a limitat la eliberarea din statutul de sclavie a foştilor proprietari de pămînt. Bucureşti. M.n. Boccard. Sophohles. încă de cînd era tinăr. Principala sa reformă politică-economică. Florenţa. Dawe. Pînă la încep"' 167 tul sec. Alte măsuri de mare importanţă sînt cele d» ordin financiar şi monetar. poete tragique. la alegerea de magistraţi. dintre care fragm. II. Torino.. s-a îndeletnicit de timpuriu cu negoţul. care pretindeau drepturi la conducerea în stat şi participare activă în aparatul juridic. a reglementat prin lege întinderea de pămînt care putea » proprietate personală. La cele trei clase censitare. cunoscută sub numele de «seisachteia». S. Sophokles. Sofoele. ca atare. M. 1973. în aceste dramatice împrejurări. Zoe DumitrescuBuşulenga. ed. H. să dobîndească pînă şi cetăţenia.C. Opera poetică — lungi elegii pline de patos. 1969. să se-adreseze deschis concetăţenilor săi. a mers şi mai departe. care dăduseră creditorilor drept zălog propria lor persoană şi la înapoierea pămînturilor confiscate în contul datoriilor. 1969. a fost unul din titlurile de glorie ale arhontatului său.. suindu-se pe o estradă. 2 voi. Bari. 3 Diehl rămîne un exemplu de luciditate şi bun simţ prin acuzaţiile violente ce le conţine împotriva lăcomiei nestăvilite a « fruntaşilor cetăţii». 1933. Univers.. Cît priveşte democratizarea statului. dreptul debitorului de a-i înrobi pe neplatnici a dus la o situaţie intolerabilă. E. locuitori ai Istmului de Corint. cu condiţia dezvoltării activităţilor de care se ocupau. tetrametri dactilici — urmează linia poeziei didactice promovate de Hesiod. Manuel de Oliveira Pulquero. ci după cel euboic. II 1948. Aias. Fracţiunile politice cu nuanţă democratică cereau cu insistenţă iertarea datoriilor şi reforme agrare. Pîlpîie-abia la-nceput/ Răul. dreptul de a veghea la aplicarea legilor şi la controlul asupra magistraţilor.n.) între multiplele sale activităţi. fiind însă strîns legată de problemele grave care l-au întîmpinat pe S. 1969..n. S. Pentru a contracara autoritatea Adunării bătrînilor (« Areopagul») S. în anul 594 î. Atica nu avea monedă oroprie. Lipsit de avere. Editura Tineretului. Paris. preocuparea de bază a poetului-cetăţean se concentra asupra rezolvării gravei crize sociale şi politice care ameninţa să ducă la pieire statul atenian. iambi. mi-aş dori şi avere. in perspectiva acestei deschideri economice. R. toţi cetăţenii cu dreptul de a trage la răspundere pe orice magistrat ieşit din funcţie. D. cîntate fiind. nitor al celor ce activau intens în sectoarele productive. / Grele năpaste-o-nsoţesc. N. pînă la culme. Marmeliue. la alegerea sa în funcţia de arhonte (594 î. Sofoele. Messina. Unele izvoare îl menţionează pe S. clasa celor lipsiţi de avere («theţii»). Gilberte Ronnet. Sophocie în Histoire de la liiterature grecque. Aristotel Povesteşte că. în schimb. Siudies in the Text of Sophocles. pentru a nu fi silit la concesii şi. / Dar. a început să recite versuri avîntate pentru a-i convinge pe atenieni să pornească în iureş la recucerirea Salaminei.n. a călătorit atît pentru a-şi vedea de propriile interese. Anti-gona. tot ei. ducînd o perioadă de «anarhie» (statul a fost s'nSl^ ^eA conducători). Eschil. Saggio sulla poesia di Sofoele. Legile şi hotărîrile instituite au fost gravate pe tăbliţe de lemn ( « axones»). luau parte. fiul lui Exekestides. Formaţia sa poetică era prin excelenţă ionică.e. Turolla. (Tradiţia povesteşte cum. elegiile au devenit principalul mijloc pe care 1-a folosit pentru propaganda politică şi pentru confesiunile de credinţă făcute după părăsirea conducerii de stat. Frankfurt am Main. S. Studiu istoric literar. Sophocie. Sofocles.n. legislator şi poet liric. Weinstock. printre cei şapte înţelepţi ai lumii. Leiden. Bucureşti. Atena).' cînd îşi strînge avere un om printr-o faptă nedreaptă. S. Brill. 1933. a adăugat a patra. Leipzig. Madda-lena. Sofoele şi Euripide. Per-rotta. Euripide. Poemele soloniene au intrat în tradiţia poetică a democraţiei sclavagiste. 1934.e.e. îşi măreşte influenta politică prin iniţiativa de eliberare a insulei Salamina de sub stăpînirea megarie-nilor. a considerat că este mai cuminte să părăsească Atena. 1935. Esenţe antice în configuraţii moderne. p. Croiset. prelungită pînă 6 584 î. Sophocie. Roma. prefăcîndu-se posedat de inspiraţia divină. 231 —301. (640 î. Sofoele şi condiUa umană. 1968./ De ţi-au dat zeii temei de belşug. 2 voi. Bucureşti. 1935. Tainele metrice ale distihului elegiac le-a pătruns şi le-a stăpînit pentru că a simţit necesitatea. care exercita un control efectiv asupra magistraturilor şi a finanţelor publice.). Meautis..Solon 166 relli. « Da. Trachiniile. voi. 1974. Om de stat. Coimbra.'dintre care cel mai însemnat era dreptul de a participa la « Ecclesia» (Adunarea Poporului) şi. S. Familia sa pretindea ci este înrudită cu familia regelui legendar Codros. SOLON [Solon]. marii proprietari de pămîrit şi păturile în ascensiune. 560 î. instituind curţile cu juri la care. a interzis exportul excesiv al produselor agricole (cu excepţia untdelemnului) şi a încurajat schimburile comerciale şi manufacturile. Cernăuţi. considerată de anumiţi exegeţi un «arbitraj». Sofoele. la marile serbări atice. Spriji.. existente în Atica.e.n. în calitate de legislator («nomothet»). 1963. Atica devine teatrui unor grave forme ale luptei de clasă provocate de contradicţiile existente între eupatrizi. Frenkian. Constituţia ateniană a suferit. ed. care împodobeau unul dintre porticele Atenei. Paris. dar creşte în urmă şi spulberă-n cale ca focul/ . datorită bunelor aprecieri de care se bucura în toate straturile societăţii. Extinderea exagerată a împrumuturilor cu camătă. K. a izbutit să realizeze reforme politico-administrative deschizătoare de drumuri pentru democraţia sclavagistă de mai tîrziu. înfiinţarea acestui vast tribunal popular («Heliaia»).. secole de-a rîndul. păstrate în Prytaneion. Fondul lor gnomic le-a asigurat un loc de frunte şi în antologiile de poeme sentenţioase (gnomologii) care stăteau la baza învăţămîntului bizantin şi postbizantin. a fost ales arhonte cu puteri depline. Problematica dă tragedia sofocliana. Sofoele. Albatros. pentru a dezvolta şi mai mult legăturile comerciale cu pieţele ionice. p.e. şi averea se-aşază statornic/ Din temelii ţi-o rostesc. Afară de această importantă măsură. 1929. D. O Angajată pe calea economiei de schimb la începutul sec. S. III. relevate şi explicate de Aristotel în monografia Constituţia atenienilor. Cum proza literară sau discursul scris nu existau încă. Paris. prin prestare de jurământ. 1957. a interzis areopagiţilor orice amestec direct în activitatea administrativă şi legislativă. folosind monedele din Egina.e. dar strînsă cinstit şi nu altfel:/Vine pedeapsa oricum . 1935. pe rînd. G. Atica a îngăduit unor meseriaşi pricepuţi şi unor negustori străini să se stabilească pe teritoriul ei. Înţelesul suferinţei u nane la Eschil. Elegiile lui S. sînt o continuare directă a principiilor de viaţă şi de conduită formulate odinioară de Hesiod. 1973. de asemenea.. chiar mai tîrziu. Liviu Rusu. Venera Antonescu. ele au fost săpate şi pe stîlpi e piatră («kyrbeis»). A. Reinhardt. nemulţumirile au reizbucnit cu violenţă. S.

Un alt . « Grindina îşi prinde puterea din nori. Simina Noica). virtuţile cardinale. Doar Zeus veghează şi capăt aşază la toate». linia de mijloc. Prin imagini poetice de o rară forţă sugestivă S. / Fulgerul seînte-ietor tunetu-şi cheamă din foc. tot aşa şi zăpada./Ea mă-n-soţeşte mereu.Nu dăinuieşte mult timp fapta nemernică/. Numai eu. cinstea şi respectarea dreptăţii sînt pentru S. Cei răi o dărîmă. Simina Noica). cade pe mîini de tirani» (trad. Moderaţia./Piere cetatea întocmai. credul. provocate de goana după îmbogăţire a păturilor privilegiate. firea nu pot să mi-o schimb/Nu mi-am dorit bogăţii niciodată. chiar dacă-averile trec > (trad. mi-ajunge virtutea. s-a străduit să-şi avertizeze concetăţenii de primejdiile care ameninţau statul sfîşiat de lupte intestine. Poporul/fără să ştie. «Oamenii buni sînt adesea săraci iar mişeii au parte/ Tot de averi. Cel mai mare rău posibil i se părea a fi instituirea tiraniei.

a sugerat omului imaginea Pămîntului. Geografia fizică descrie . interesul tînărului S. iar Platon. reprezenta o continuare a Istoriei universale a lui Polibiu. i-a adus în schimb. cu riscul de a fi prea sumar. A. a cărei prezentare cuprinde întreg spaţiul cărţii III. printre care se numără Aristodemos din Nysa şi Tyrannion din Amisos şi a făcut numeroase călătorii. După această prefaţă largă. Ediţii: E. cel puţin. Sciţia. Bretania şi insulele Ierne şi Thule. Amaseia?). Masa-racchia. cu excepţia cîtorva fragmente. Italia. cu excepţia părţilor finale ale cărţii VII). Parthia. o inechitabilă repartizare a spaţiului între diversele regiuni. a studiat cu profesori iluştri.. să facă înţelese anumite aspecte ale intransigenţei sale. Solons Eunomie./N-ar fi putut să-n-frîne gloata. iar ştiinţele contingente cu geografia nu depăşeau limitele epocii.n. de o admirabilă sinceritate în expresie. capătă o largă dezvoltare. A doua operă Hypomnemata geographika (Comentarii geografice) sau Geographika (Geografia) este un tratat alcătuit din 17 cărţi (păstrate integral. de la răsărit la apus. Meritul lui S. A. constă în faptul că nu a căutat să umple lacunele din cunoaşterea lumii populate cu fapte plăsmuite. fiecare emisferă este divizată. Edizioni del Ateneo. Si-mina Noica). un eclectic. între Rin şi Tanais în nord. I.e. şi-nrăit de bogăţii. S. In Scripiâ Minora.e. 25 e. DieM. 1-a prezentat sub înfăţişarea conducătorului ideal. De-aş fi vrut/ Să-ndeplinesc tot ce-mi cereau vrăjmaşii mei/ Ori dimpotrivă. cu substrat alegoric. Solone. un secol mai tîrziu. Geometria ajută la măsurarea distanţelor dintre locuri şi la determinarea formei unei regiuni. Teritoriul străbătut de Dunăre. unde se afla Şi patria autorului. de • 169___________________________________ revizuire finală a operei se propun mai multe oraşe. în repetate rînduri. i s-ar putea reproşa lui S. care formează preliminariile la întreaga operă. So!on fragmente în ALGr. capitala imperiului. cuprinzînd deci Germania. Simina Noica). se trece la geografia regională. cum sînt. REFERINŢE CRITICE. într-un poem iambic. să dea indicaţii exacte. Alături de aceste strofe elegiace au rămas de la poet şi cîteva fragmente iambice. Prima regiune descrisă este Iberia. care marca Începuturile dramei tragice. chiar şi tetrametri trohaici. Leipzig.. mai ales. pînă la hotarele Etiopiei şi. India si Petsiâ sînt înfăţişate în cartea XV. geografie şi astronomie. în cele din urmă. 15 — 21. Solons Reisen. Solon.n. în repetate rînduri. Amaseia. D. încheiată cu exprimarea propriilor păreri.' Cît priveşte datarea. O OPERA. p. prin nord. adică a conducătorului filosof./Umbrita glie. Egiptul si Libia constituie cuprinsul cărţii XVII.P. destul de lung ca întindere. care. care nu s-a mărginit la canonul unei singure şcoli filosofice. Jaeger. Florenţa 1958. S. Media şi Armenia ca şi alte locuri din jurul acestora....n. Ca toate acestea. ocupînd spaţiul cărţilor XII — XIV.. descrie pe porţiuni lumea populată. Tratatul este o geografie generală şi regională. Woodhouse Solon. STKABON [Strâbon. Prima sa lucrare. a împrumutat şi de la peripate-tism unele teze privitoare la cauzalitatea fenomenelor. iar polii corespund zonelor şi polilor cereşti. Roma. tăiată în două emisfere de drumul Soarelui. pierdută. 1968. S. Teritoriul dintre Medi'terana. alcătuiesc conţinutul cărţii XI. 96-104. — 23 e. Aritike und Abendland XVII. Valoarea ei constă în bogăţia informaţiilor şi în temelia ştiinţifică pe care este clădită. cîrma ţării de-ar fi prins/ Cu mîini viclene. Geograf şi istoriograf din vremea împăraţilor August şi Tiberiu. citate în lucrările lui Aristotel şi Plutarh. I. încearcă să justifice activitatea sa de legislator şi.n. Marea Roşie si Persia este prezentat în cartea XVI. Tracia şi Macedonia. pînă la data bătăj liei de la Actium (31 î. Se spune că.. fragmente in ALG. W. potrivit planului lui Eratostene. Câ sistem filosofic a îmbrăţişat stoicismul. fasc. p.). W. Traduceri: Solon.. Primele două cărţi. i-a admirat creaţia poetică pe care a trecut-o în rîndul formelor de poezie admise în statul ideal. J. Familia lui S. fiind consideraţi ca data revizuirii generale. Adriaticâ şi Pro-pontida în sud. maica zeilor din care. La nuova Italia. Dacia. dovedinduse.n. în care se ating toate problemele mari ale geografiei. apoi. 64 î. a fost în Grecia continentală şi insulară pentru a strînge materiale necesare operelor sale. alcătuiesc conţinutul cărţii IV./De mulţi bărbaţi aş fi lipsit cetatea .n. Se presupune că lucrarea a fost publicată după moartea autorului. pe plan politic. A primit o educaţie aleasă. Oxford. pe prieteni să-i cîştig. care. totdeauna cele mai bune din cî'te s-au putut procura pe atunci. cosmogoniei şi astronomiei. H. Deşi a studiat literatura şi istoria artelor. urmînd. p. astronomia./M-am apărat atunci de toţi cum am putut/ Şi ca un lup m-am răsucit sub colţi de clini» (trad. se face cunoscută. a fost împărţit în două emisfere prin aceeaşi linie imaginară. p. El face permanent apel la cuceririle celorlalte ştiinţe. s-a îndreptat îndeosebi spre ştiinţele istorice. the Liberator. tratează probleme generale. la fel.Strabon 168 fragment. a mai apucat să-1 cunoască pe Tespis şi să-i vadă spectacolele dramatice. Dezaprobarea manifestată faţă de acest gen de poezie. ^nji 18—19 e. la adînci bătrîneţe. constituie conţinutul cărţii VII. Martina. Blada şi insulele populate de eleni sînt prezentate în cărţile VIII-X. iar dacă/ nu-i clătinată de vînt./ Aş vrea să-mi stea drept mărturie: spună ea/ Hotarele-nfipte adînc cum i le-am smuls/Ga să-i aduc iar libertatea din trecut/ .n. geometria. este imaginea mării. fizica şi matematica. ed. supranumit Geograful] (c. Astronomia. Teubner. Descrierea Asiei Mici. spre răsărit. ca şi regiunea Alpilor. «în faţa timpului stă-pîn pe judecăţi. intitulată Hypomnemata historika (Comentarii istorice). cu precădere însă Alexandria Egiptului. Epirul. care închipuie cetatea agitată de valurile nemulţumirii maselor asuprite : «Crunt se învolbură marea cînd suflă furtuna . ştiinţă a cerului. Poemul. Comedia veche 1-a adus adesea pe scenă pentru a-1 opune politicienilor corupţi. Neajunsul 'îşi găseşte explicaţia în nivelul cuno ţintelor acelor vreStrabon muri: mijloacele de informare aflate la dispoziţia unui geograf erau rudimentare. constituind o valoroasă sinteză a tuturor ştiinţelor antice despre « pămîntul populat». 1938. 315—332. limpezind unele noţiuni de geografie generală şi schiţînd sumar istoria geografiei. A vizitat de cel puţin trei ori Roma. Testimonia veterum. în zone. Figura legislatorului a rămas în istoria politică şi culturală a Greciei vechi un exemplu luminos de probitate şi ţinută etică. conturul Mediteranei de la apus. o consideră imperios necesară în cunoaşterea Pămîntului: bolta sferică a cerului. p. III. a călătorit în Egipt.e. încă din timpul domniei regelui ahemenid Mitridate Evergetul (150—120 î. Sicilia şi insulele' adiacente formează cuprinsul cărţilor V şi VI. este un adevărat document istoric. apoi prin sud. Ree-ker. ele prezintă şi o critică a înaintaşilor. se propun date în limita anilor 24 î. netedă pare: un lac » (trad. Pont — c./ Oricare altul. elogiile lui Platon. în privinţa locului de redactare sau. Celtica sau Gallia. 1971. Roma. ci a preferat. A. O Geografia descrie întreaga «lume populată » cunoscută pe vremea lui S. Examinînd acest plan. 1960.e. 1954. totodată.). Anihologia Lyrica Graeca. 24 — 30. 20—47.

indică produsele. înfăţişează diversele forme de relief ale regiunilor. a cules informaţii din pro-pria-i experienţă pe teren. Egiptul. S. unele insule greceşti. aşa încît descrierea fiecărei regiuni capătă şi un pregnant caracter istoric. Roma. se determină climatele. pescari. el a descris Pontul şi o mare parte din Asia Mică. Din surse orale— navigatori. neomiţînd nici scrierile înaintaşilor. avantajele şi lipsurile fiecărui loc. Pentru compunerea tratatului său de geografie. turişti. se fixează diversele puncte de pe glob. furnizîndu-i noţiunile de bază prin care se determină forma Pămîntului. distribuie pe regiuni neamurile omeneşti a căror înfrăţire cu mediul este. Corintul. Date despre Libia (nordul Africii) i-a . După informaţii personale. Arabia. mai ales oraşul Alexandria. pentru prima oară. S. scoasă în evidenţă în tratatul său. golful Arabic şi Media. a obţinut informaţii despre conturul continentelor. comandanţi de oşti etc. ca şi a altora. apoi schiţează dezvoltarea fiecărui popor de la origini pînă pe vremea sa.continentele şi mările. în cadrul astfel trasat. şi în parte Italia. cu frumuseţile ei. Geografia matematică oferă geografiei fizice temelia ştiinţifică. a descris vulcanul Etna. — S.

se înfăţişează mult mai cuprinzătoare şi mai variată. însuşi a simţit acest neajuns. S. prin alegerea judicioasă a surselor şi. care asigură lucrării o temelie ştiinţifică. ea însăşi un colos (1. economici şi sociali. dar nu si etnică. Dar descrierea geografică integrală constituie doar un 3adru în care se desfăşoară viaţa popoarelor. face un lanţ întreg de observaţii ce vizează diverse persoane. Onesicritos şi Aristobul (11. cînd se află în faţa unor atare relatări. de pildă. De aceea. Acumulînd numeroase şi variate cunoştinţe. Geografia lui Eratostene abordează. atestate şi în epigrafie. dintre daci şi geţi. forma prezintă. se confirmă apartenenţa tracă. în general. întinderea imperiului roman. o» Şia compus opera în greaca literară a epocii lui August. departe de focarele de cultură şi de civilizaţie. Geografia apare suficient de coerentă şi de unitară în totalitatea ei. Cele mai vechi ştiri despre pămîntul. incoerenţe. de preferinţă. se afirmă deosebirea geografică. Hipparchos. rînduielile de stat. geometrie. 2) ca şi date despre porturi furnizate de diverşi autori. a regiunilor din jurul Pontului Euxin. 1. XV) care s-au ocupat de India. Cît priveşte stilul.Strabon 170 furnizat guvernatorul acestei regiuni. Cnaeus Calpurnius Piso. antichitatea a avut o viziune mitică a realităţii şi numai puţine spirite luminate au reuşit să depăşească acest stadiu. absentă în alte lucrări de acelaşi fel. întradevăr. fiind — şi după mărturisirea autorului — o lucrare «de competenţa filosofului» (I. 21). sobru cînd redă ideile lui Artemidor. a Asiei şi a Egiptului. reprezintă simple nomenclaturi de locuri şi popoare. climaterici. înregistrînd ocupaţiile (je căpetenie. Poseidonios a fost principalul izvor al lui S. Geografia nu s-a impus de la apariţia ei. avertizînd cititorul să nu ia în considerare imperfecţiunile ci. în acelaşi timp. a războaielor lui Mitridate Eupa-tor ca şi în prezentarea Egiptului. De aceea. se impun unele observaţii. poate pentru prima oară. La el face S. se pronunţă împotriva expunerii mitice şi. asupra istoriografilor Eforos. se interesează de condiţiile de viaţă oferite diferitelor popoare'de mediul înconjurător. datinile si credinţele. ceea ce lasă pe alocuri impresia unei neglijenţe stilistice. S. La început a avut o circulaţie restrînsă. Polibiu i-a furnizat ştiri despre Europa apuseană şi unele aprecieri critice asupra lui Pytheas şi a lui Eratostene. Dar. pe care uită însă să le semnaleze. Astfel.1. prin intermediul lui. S. prin imaginea vie a «insulei terestre» pe care ne-o oferă. se înfăţişează datele esenţiale din istoria dacilor. valoarea Geografiei este inestimabilă. graniţele Daciei. Originalitatea ei constă mai puţin în descrierea unor regiuni de curînd descoperite cît în ineditul comentariilor. ce ocupă spaţiul primelor două cărţi. Hipparchos şi Polibiu. Valoarea operei lui S. Hiperaticismele. Astfel. Eratostene i-a furnizat lui S. Anaximandru şi Hecateu din Milet. 23). a consultat Catalogul Corăbiilor a lui Apollodor din Atena pentru geografia Greciei. în ea sînt trasate. Near-chos. se deosebeşte şi de tratatele cu caracter ştiinţific din vremea sa. fizică şi astronomie. mai cu seamă. temeiul informaţiilor sale scrise se pune pe autorii «recenţi». Dar. Geografia lui S. Eudoxos din Cnidos. i-a sugerat ideea unei geografii universale. Dacă fondul Geografiei are o valoare neasemuită. în pasajele împrumutate de la diverşi autori. nivelul cultural atins. în schimb. de-a lungul întregii opere. 9. Hesiod. numeroasele elemente din limba « koine» vorbită. constituie unul dintre cele mai preţioase documente. destule scăderi. să privească în primul rînd ansamblul în care rezidă unitatea operei sale. datorată situării la periferia «insulei terestre». examinînd factorii fizici. este interesat de aspectele variate ale vieţii. este greoi şi prolix. la fel ca la statuile gigantice. mereu trimiteri în problemele de astronomie. ca şi ideea unei geografii universale. S. condiţiile de viaţă din vremea sa i-au creat geografului din Pont o viziune nouă asupra lumii populate. urmează stilul acestora. aprecierile critice asupra fizicienilor Thrasyalkes din Tasos şi Straton. este folosit de S. erudit cînd îl citează pe Apollodor din Atena. în ţările cu condiţii materiale prielnice. Stilul se îmbunătăţeşte însă simţitor cînd geograful abordează descrierea regională. populat erau de găsit în opera filosofilor materialişti io-nieni. S. tot prin Eratostene obţine S. Stilul Preliminariilor.înfăţişează istoria unui popor de la obîrşia sa. ea relevă contradicţii. 2. ceea ce duce adesea la fraze defectuos construite. iar stilul capătă o conciziune dusă pînă la obscuritate. ştiri despre descoperirile geografice ale lui Pytheas (II. a cunoscut lucrările istoriografilor Deimachos. pentru numeroasele date de geografie matematică şi pentru critica făcută acestei lucrări. Periplul în 11 cărţi al lui Arte-midor din Efes pentru descrierea Italiei. Privită în detaliu. 18 etc. Ie-a trecut prin prisma propriei sale judecăţi şi a elaborat astfel o lucrare de mari proporţii care constituie o valoroasă sinteză a tuturor ştiinţelor antice despre «pămintul populat».) şi ale lui Eudoxos din Cnidos (IX. constă şi în ţinuta ştiinţifică pe care i-o conferă nu numai disciplinele ce stau la temelia ei. Pentru istoria poporului nostru. ca astronom. printre alţii (I. 1. El scoate mereu în relief legătura dintre om şi mediul de viaţă. evidentă chiar şi în interpretarea miturilor. S. rodul unei munci uriaşe. deci indo-europeană. Sursele scrise sînt însă precumpănitoare. Spre deosebire de ele. cea mai mare parte a informaţiilor din Preliminarii şi. de fauna 191__________________________________ si floră. s-a interesat cu precădere de aspectele astronomice şi matematice ale faptelor geografice. ca Eratostene. a neamului şi a* limbii dace. în descrierea Iberiei. Geografia lui S. Geografia lui S. Astfel. ci şi concepţia realistă. Megastene. în Comentariul întocmit asupra Geografiei lui Eratostene. Poseidonios. întemeindu-se pe principiile elaborate de matematică. şi mai multe alte lucrări ale geografilor minori. lui îi datorează S. autorul unor Comentarii la Geografia lui Eratostene. Geografia lui Ptolemeu. cîtă vreme în cele cu condiţii vitrege totul ia înfăţişare războinică. cu multiplele popoare aflate între vastele-i graniţe. hibrizii Strabon morfologici. Eforos şi mulţi alţii sînt citaţi de S. realizările prin care şi-au cîştigat renume. 1. caută să le dea o explicaţie raţională adecvată. adaosuri şi inserări care nu sînt integrate organic în context. Pe de altă parte. Dicearh. Poeţi şi filosofi cu renume ca Homer. caracterul sălbatic şi nesociabil'al unor popoare şi-1 explică prin sărăcia solului şi prin izolarea lor. S. dovedesc măsura dreaptă păstrată de autorul Geografiei între tendinţele aticizante şi limba vorbită a timpului. întradevăr. el apare prolix cînd îl reproduce pe Poseidonios. Vastitatea temelor tratate în această parte a operei şi spaţiul restrîns ce li se acordă lasă impresia de înghesuire. a Galliei. Metrodoros din Skepsis şi Theo-phanes din Mytilene. Alte tratate ca. Hipparchos. prin organizarea şi prelucrarea raţională a materialului. De asemenea. Mai cu seamă în pasajele consacrate criticii precursorilor. S. care manifesta pregnante tendinţe aticizante. Ea se deosebeşte de simplele peripluri sau de unilateralele descrieri de porturi elaborate de predecesori printr-o fundamentare ştiinţifică. Hmba nu este străină de inovaţiile umbii « koine». 23). de bogăţiile solului şi ale subsolului. coexistenţa unor forme vechi şi noi ale aceleiaşi categorii gramaticale. exprimarea se limpezeşte şi capătă mai multă naturaleţe şi cursivitate. probabil . totul respiră numai pace. S. Timosthenes.1. ipotezele geologice şi matematice. pehtfu că toate laolaltă alcătuiesc factorii condiţiilor de trai. Democrit. cu insistenţă asupra politicii interne şi externe a marelui rege dac Burebista. Direct sau prin intermediul acestor patru mari savanţi ai lumii antice.

Priscianus Lydus extrage pasaje din Geografia şi le introduce în opera sa. după care stîrneşte interesul unor savanţi ai vremii ca Athe-naios şi Porfirios. III ea este ignorată aproape complet. cînd se înregistrează un interes crescut pentru S. De aceea. Geografia a circulat fragmentar. Maximus Planudes a reuşit să dea un text complet care stă la baza primelor ediţii ale operei. se pare. VI) îl citează frecvent.numai în cercul unor erudiţi. apoi. S.n. o nouă perioadă de tăcere. cam în aceeaşi perioadă. a introdus-o primul în Europa occidentală la sfîrşitul evului mediu. din sursă directă. Urmează. în numeroase manuscrise. iar Hesychios scrie o notiţă asupra vieţii şi operei lui S. Unii învăţaţi moderni (de . Pînă în sec. Pînă în sec. a avut un mare rol în Renaştere. Umanistul bizantin Gheorghios Gemistios Ple-thon. pînă în sec. La sfîrşitul acestui secol. care a făcut o analiză critică a extraselor Geografiei. V e. XIII. Ştefan Bizantinul (sec.

Cam-bridge. menţionată adesea sub titlul Oaristys. Parisinus nr. Ber-ger. pornind de la o formă . precum şi în română. jar ecourile creaţiei s-au prelungit pînă *n timpurile moderne. F. REFERINŢE CRITICE. deoarece valoarea ei. Giographie. LesBelles^Lettres. sec. Mtiller— P. 1397 (A). evoluînd ulterior spre idilele propriu-zise. Paris. Habelt. M. unde a activat în cadrul cenaclului literar. reeditare de E. ms.. 1972—1974. Poet. T. Boukoliskos (Bourelul). idila propriu-zisă.. pe care a dus-o la maximum de perfecţiune. 1587— 1620. Herakliskos (Heracles-copil) şi XXV. Pentru un timp a locuit şi la Alexandria. G. un cîntec despre moartea lui Adonis. în Annuaire de Vlnstitut de Philo-logie et d'Histoire Orientales de VUniver-site Libre de Bruxelles. membrii al Cenaclului din insula Cos. Lasserre. a avut numeroşi imitatori. 1935. V. reprezentată de 32 de idile şi 25 de epigrame.Strabon 172 pildă. în stadiul actual al cercetării. nr. reali-zînd o armonioasă fuziune a elementului dramatic cu cel narativ şi cu cîntecul. O Creaţia lui T. Erastes (îndrăgostitul) şi XXVII. nr. XXIV. 2 voi. Examen de la Giographie de Strabon. 398 Heidelbergensis. Coli. Kramer. Siracusa. sec. probabil. Meineke. Strabon et la science de son temps. ca sursă inepuizabilă de informaţii. W. Bucureşti. e unanim recunoscută. Lapp. O OPERA. De atunci pînă astăzi. Didot. Opera lui. Kirsten şi F. care înseamnă compoziţie poetică în versuri. Geografia lui S.e. XXIII. Keriokleptes (Hoţul de miere). p. ed. Leipzig. Aug. cu studii introductive şi coment. Strabo and Colum-bus. Paris. intitulate amîndouă Boukoliastai (Cintăreţii bucolici). H. II. Geschichte der wissenschaftlichen Erdkunde der Griechen. Manuscrise: Parisinus nr.n. sau insula Cos — c. Un alt element care a influenţat activitatea sa poetică. 1968. Paris. aici s-a bucurat de sprijinul şi protecţia lui Ptolemeu II Filadelful. XII.e. 1393. diminutiv derivat din substantivul «eidos». care reprezintă apogeul creaţiei teocritiene. voi. Berlin. Bac-chai (Baccantele). Meritul primordial al lui T. Un fapt important în viaţa lui T. Creator de frunte al epocii alexandrine şi cel din urmă din pleiada marilor poeţi elini.V. 1852. Paris. a creat o nouă varietate de poezie lirică. Bonn. scrise sub impresia epigramelor erotice ale lui Âsclepiade din Samos. 1966—1975. I—VIII. I—II. G. idila. ed. 1844 —1852. 3 voi. idilele folosesc monologul sau dialogul. 1952. Strabonis Geographica. ce nu pot fi găsite nicăieri în altă parte. A History of Ancient Geography. Anastos. II. Editio princeps: I. XIV. a căror transpunere măiestrită în poezia cultă are meritul de a o fi iniţiat şi desăvîrşit. a fost stabilirea în Sicilia. C. Strabonis Geographica. F. G.. M. printre care fragmentul care constituia. Editura Ştiinţifică. T TEOCRIT [Theocritos]. cu prima clasificare a ms. Tozer. X. ms.. deosebit de cizelată. iar sub aspect tematic unele se inspiră din mediul cam-pestru — idilele propriu-zise — altele din viaţa urbană — idile cunoscute sub numele de « mimi» — şi. Cîteva idile evocă circumstanţe din viaţa poetului.V—XVIV. debarasată de elementele mitologice tradiţionale. şi cu faimoasele întreceri muzicale cîmpeneşti. a fost editată şi tradusă în toate limbile de largă circulaţie ale Europei. Bud6.şt. Precum şi alte opere menţionate în notiţa Biografică din lexiconul'bizantin Suda. Paris. ?). 250 î. p. Ediţii. conţine Epitome Vaticana. Dubois. punînd magistral în practică principiile pentru care milita acesta: o formă nouă de poezie lirică. Aujac — Fr. 1903. însuma un număr mai mare de lucrări decît cele rămase. Leipzig. Sînt considerate apocrife idilele XIX. Strabonis . Aly. a fost o şedere prelungită în insula Cos. o a treia categorie reia teme mitologice.Geographica. Aujac. Strabonis Geographica. H. 1966. (c.n. constă în faptul că desprinzîndu-se de tutela canoanelor literare consacrate de o îndelungă tradiţie. acela de Melydria (Cîn-tece). XXI. voi. Halieis (Pescarii). principala lui sursă de inspiraţie. XX. dat probabil de autor. pune la îndoială autenticitatea idilelor VIII şi IX. 1858. A ilustrat o specie literară aparte. un ■elogiu la adresa reginei Berenice. Casaubonus. 315 î. unde a luat contact cu tezaurul folcloric al insulei. Critica modernă. Les sciences du monde. Strabon. în fine. 1 —18) susţin că expediţia lui Cristofor Columb este o consecinţă directă a acestui fapt. Dtibner. Teubner. a continuat cu idilele cu caracter mitologic. conţine Epitome Palatina. Traduceri: F. se pare că a debutat prin cîntece de dragoste. Idilele purtau în trecut un titlu. Strabon'. Strabonis rerum geographicarum libri XVII. înlocuit de gramaticii alexandrini prin acela de Eidyllia (Idile).Vanţ ştef. Syrinx (Naiul). Sub aspectul formei. Bruxelles. Geografia. 1891. cuvîntul avînd în greceşte semnificaţia de «legătură de dragoste ». 482 Vaticanus.

cu toate atributele lor solemne. care o ultragiase pe zeiţa Cypris (Afrodita). SiminaNoica). eroul unor legende mitologice siciliene. însuşirile artistice sînt evidente în idilele propriu-zise (rustice). — deşi un elogiu şi o proiectare în viitor a succeselor lui Hieron din Siracusa. plin de comparaţii sugestive şi epitete capabile să redea intensitatea' emoţiei. Cea de-a treia categorie de idile demonstrează prestigiul tradiţi»or literare care impuneau perpetuarea formulelor mitologice. poate la Thurioi. prezintă o întrecere muzicală ai cărei protagonişti sînt aleşi tot din mediul campestru. Th. Ergatinai e theristai (Muncitorii sau secerătorii) de secerătorii Mylon şi Bukaios. care necesită o veritabilă punere în scenă. Pasajele lirice ale lui T. S. v. Personajele idilei. topesc eu ceara aceasta / Să se topească de dor. Cu prilejul debarcării lor în ţinutul cianilor. intonînd cîntece simetrice ca întindere şi structură. întrecere poetică şi muzicală între doi păstori. Cu acelaşi interes a fost privită şi idila XIX Hoţul de miere. de obîrşie corintiene. mama lui Heracles. Amaryllis. « harnică printre femeile înţelepte». Amîndouă idilele sînt mărturii ale gradului de rafinament atins de societatea alexandrină. poet contemporan. adică o întrecere poetică-muzicală. reducerea elementului mitologic şi strădania de a împrumuta personajelor firescul condiţiei umane. aceasta. Patetismul acestei idile 1-a definit Racine prin cuvintele : «ii n'y a rien de plus beau dans toute l'antiquite!» Din aceeaşi categorie de idile-mimi face parte şi idila XV Syra-kosiai (Siracusanele) ale cărei eroine. piese de circumstanţă. Idila XVI — compusă. şi cea de-a doua este legată de un eveniment cotidian: omagierea Teugenidei. îndurerat la culme de pierderea lui Hylas. Boukoliastai (Cîntăreţii bucolici). Hylas este răpit de nimfele unui rîu. constă în prezentarea sentimentului iubirii sub forma lui de suferinţă mistuitoare. Stilul. Subiectul. Un grup aparte în cadrul idilelor teocritiene îl formează idilele XVIII. Elakate (Furca). îi inspiră o patimă ce-i va aduce pieirea. celebrată la curtea Ptolemeilor. care fac din T.e. Femeile sînt victimele unor nesfîrşite şi amuzante peripeţii pînă să ajungă la palat. de obicei. apropiindu-se de condiţia umană. care apare sub numele de Simichidas şi pe Licidas. Aportul lui T. aşteptînd să fie sfîşiat de lupi: «De acuma/nu mai cînt. De asemenea. Idila prezintă interes pentru datele biografice pe care le conţine. despre dragostea dintre Dafnis şi o tlnără siracusană. cu o acţiune imaginată în Grecia Mare. în care elementul dramatic este mai bine reprezentat. regele Micenei. 22-23).) întrecerea putea îmbrăca diferite alte aspecte. un interes deosebit suscită idila XXVII. capîn-tortură. Naum. un peisaj odihnitor. dădea verdictul cu privire la izbînda artistică. şi Delfis din Mindos! /Cum învîrteşte Afrodita această sfîrlează de aramă / Delfis de asemenea să se-nvîrtească la uşă la minei » (trad. în opoziţie cu această idilă. Iar ţie. cu cezură bucolică. este de observat contopirea aproape perfectă a realului şi imaginarului cu o transpunere izbutită a datelor experienţei în sonorităţi şi ritmuri poetice. înţepat de 0 albină. care cuprinde jelania lui Eros. cîntat la Sparta./Moartea mea dulce să-ţi pară. pleacă asemenea unui muritor obişnuit. Idilele propriu-zise se află inlr-o oarecare antiteză cu «idilele-mimi». O idilă care s-a bucurat şi continuă să se bucure de preţuire este cea intitulată Pharmalieutriai (Vrăjitoarele). unul din cele mai viguroase talente ale antichităţii. cea dinţii este un cîntec de nuntă («epitalam») tradiţional. hexametrul dactilic. în aceeaşi categorie se încadrează idila XIII. a căror umbră desfată. Partea a doua are un caracter eminamente liric şi conţine «threnosul». intitulată Hylas. care s-a bucurat de o frumoasă tălmăcire a lui Leopardi. fiica lui Ele'ctryon. care se bucura de favoarea lui Zeus). 36r37). este o pre-mărire a talentului poetic. de fildeş par gleznele tale! Dar taina făpturii tale eu n-am s-o pot cînta» (rad. este dialectul doric. cunosc la T. Wilamowitz-Moellendorf. avînd ca subiect sugrumarea de către Heracles a şerpilor trimişi de zeiţa Hera /invidioasă pe Alcmena. cu rol de arbitru. avînd ca subiect dragostea Simaithei pentru atletul Delfis. ar fi tot un « bukoliasmos ». cuprinde un panegiric hiperbolic al monarhului şi al soţiei tale: « Grai Ptolemeu. în idila IX. înzestrate cu o mare locvacitate. lipsindu-i preambulul şi începutul. cu titlul Dialog de dragoste şi care nu o dată i-a fost atribuită lui T. Partea care a ajuns pînă la noi ar reprezenta unul din cîntecele executate la concursul pus la cale de un păstor. căreia poetul îi oferă o furcă lucrată în ivoriu. din răzbunare. deoarece au drept cadru oraşul. adu-mi iubitul acasăi / Cum cu ajutorul zeiţei. dezmierdată Bombyca.n. Tipurile de eroi din idilele-mimi au valoarea unor tipuri universale. Boukoliastai e Odoiporoi (Cintecul căprarului şi al păstorului). îşi ia rămas bun de la' frumoasa Amaryllis. ţin morţiş să participe la sărbătoarea Adonia. fiul lui Zeus şi al Alcme-nei Alcmena. soţia doctorului Nikias din Milet. pe la 275 î. o satirizare a bogaţilor şi un îndemn pentru o viaţă frumos rostuită: «Oameni nebuni! de folos de comorile voastre de aur. (Asemenea întreceri se mai întîlnesc şi astăzi la păstorii sicilieni şi corsicani. închinată lui Ptolemeu Filadelful. Helenes Epithalamios (Epi-talamul Elenei). cu gîndul de a-1 suprima. Gorgo şi Praxinoa. o evidentă transformare. ca şi pentru unele informaţii relative lâ mişcarea literară a vremii. spre dezamăgirea prietenului său. părăsind corabia Argo «cea cu 30 de rînduri de vîsle» şi ajunge în Colchida pe jos. decepţionat în dragoste. bocetul unei cin-tăreţe pentru moartea lui Adonis. a cărui fidelitate vrea s-o cîştige. în care un păzitor de capre. Tha-lysia. să trăieşti cu cei-la|ţi semizei deopotrivă / Te voi cînta P pe tine şi cred că zadarnică vorbă nu v°i găsi-n viitor» (trad. un al treilea păstor. ca mierea-n gîtlej. care ne-a parvenit trunchiată. Şi această idilă este caracterizată prin firescul atitudinii personajelor. şi XXVIII. Dintre ele se detaşează 175 •dila XXIV. recurgînd la practici magice: «Adă-mi iar tu. Decorul aies era. Aceleaşi însuşiri le întîlnim în idila III. închinată zeiţei Demeter. idila XX. de asemenea. ca de pildă idila I — întrecere poetico-muzicală constînd din două cîntece simetrice (« amoibaia mele ») — executate într-o fermecătoare pădure din Sici-lia. tălmăcită în franceză de Jean Richepin. după toate probabilităţile. Idila V. Herakliskos (Heracles-copil). chiar acuma. Păstorul Tirsis depllnge moartea lui Dafnis. şi Pescarii. Noica. are drept eroi pe poetul însuşi. colorat. iar în idila X. strînse Prin casă!» (v. cu subiecte asemănătoare sau apropiate. după numele tînărului iubit de Heracles. exaltarea sentimentelor pentru natură. totul însă se reduce la un cîntec liric. Amaryllis!» (trad. Nota dominantă în această idilă este dramatismul. idila XVII. reconstituit de U. cu copaci. Metrul întrebuinţat. Boure-lul. Idila VII. v. Teocrit 135 — 137). Th. Limba în care a scris T. prorocul teban Tiresias. . alături de care porneşte in expediţia Argonauţilor. cel din urmă îndrăgostit de Bombyca. pentru sinceritatea şi arta exprimării sentimentelor. care se provocau unul pe( altul în măiestrie. mama eroului. întrecerea este susţinută de păstorii Dafnis şi Menalcas. Heracles. Mă aştern la pămînt să mă sfîşie lupii. Aici ascultă cu reculegere cîntecul sacru pentru slăvirea Ptolemeilor. Naum). Dintre idilele apocrife. cu bogate note de realism.174 Teocrit de poezie consacrată de folclor şi anume un «bucoliasmos». a cărei graţie o cîntă: «Ştiu. Heracles.

Th. încetaţi-1 de-acuma i » (trad. au contribuit ca influenţa poetului să se exercite din plin asupra posterităţii. narativul. / Bulinele cele din munţi să se-ntreacă cu privighetoarea / Muzelor. amalgamînd dramaticul şi moralul.sînt de o rară muzicalitate. cîntecul cel păstoresc. Graţia şi fantezia imaginilor lui T. cîntecul cel păstoresc încetaţi-1 de-acuma! / Rugii de mure şi spinii să facă de-aci viorele / Şi să-nflorească narcisul frumos pe ienupe'ri / toate pe dos să se întoarcă şi pinul chiar pere să facă / Dafnis acuma că moare şi cerbul s-alunge copoii. dialogul şi cîntecul. iar în limbile moderne pe Andre Chenier şi pe Jean Richepin. cum ar fi. T. O . este socotit un poet de deosebită valoare pentru că a creat o nouă formă de poezie lirică. realismul şi cel mai pur lirism. Naum). de pildă. Printre imitatorii lui T. threnosul pentru moartea lui Dafnis din idila 1 (v. 131 — 137): «Muzelor. prelungindu-se pînă în vremurile moderne. amintim pe Bion şi pe Moschos.

1970 (cu trad. în special comedia. prost etc. (trad. atît în privinţa cantităţii cît şi a subiectelor tratate. 308 —310. iTheo-kritus. 1969.. cuprinde: Max Treu. Peri pyros (Despre foc).A. 486—509. 1862. Traduceri: Leconte de Lisle. E. Artemis. Eu vă urez noroc. Era. două de filosofie şi alte cîteva. 1959. nr. 273-290. un caracter de informaţie largă. *lşa se încheie. 1947. Clarendon. • o gamă de situaţii cît mai variată. creionate pe baza comportamentului social. O Numele de Theophrastos (« cel care vorbeşte divin») i-a fost dat de Aristotel.n. tecnica e poesia negii Idilli di Teocrito. Staiger. 1963. A. Wilamowitz-Moellendorf. Spiritul de investigaţie care îi lipsise lui T. Bude. Avîn'd parte de favoarea deosebită a atenienilor. idile alese In Bucolici Graeci. In The Oxford Book of Greeh Verse. Atena. Naum. Traduceri: C. p. I.' în general. Iată cîteva: prefăcutul tuW°n ''' ^guşitorul («kolax»). Teocrit. XIII. Peri anemon (Despre vinturi). Ambrosianus nr. nr. Teocrit. Carmina. p. 1943. Macmillan. 3 voi. cu o recomandare 1 modului cum poate fi evitat un om din specia descrisă. Theokritos. Arta' lui T. Editura pentru Literatură universală. Oxford. zgîrcitul (« aneleuthe-ros»). Teocrito. numele adevărat: Tyrtamos] (372 î. deci invers de cum considera Aristotel. Heinsius. Navarre.37. Wifstrand. The green cabinet. Bal-muş). îi va lăsa conducerea şcolii. 1934. linguşitorul. 222. Theocritus. de La Bruyere. Eidyllia. ed. care cere o viaţă de grea muncă». S-a păstrat o Peri phyton histo-■al ' (Istorie a plantelor) în 9 cărţi. Opera. Discipol al lui Aristotel. zvonistul. Peri semeion.Fritz. trad. Miscellanea di studi alessandrini in memoria di Augusto Rostagni. 1968-1969. Dover. Idyllia.M.e. meschin. cu introducere. Peri kopon (Despre oboseală). Theocritus. creionate pe baza comportamentului social. Coli. Ziirich. Les-bos — 288 î. Bucureşti. Teofrast. O OPERA. REFERINŢE CRITICE. îl audiase pe Alkippos şi pe Platon. a particularităţilor psihologice şi atitudinii morale. Les Belles Lettres. Teofrast. sec. 75. şi coment. neruşinatul (« anaisJNtosxi). întrebat de discipoli dacă are ceva să le spună. Bari. Peri leipopsychias (Despre leşin). Oxford. Caracterele. Heimeran. Theophrastus. sau cu reflecţii asupra avantajelor pe care aceste defecte le Wic propriilor lor purtători. Leipzig. 1946. nesimţitul. Noutatea nu constă în procedeu — pe care literatura de moravuri. conţinînd c. Hermann Fritz-sche. acoperă o arie umană st . tipuri de slăbiciuni general umane. Theocritus and. structura acestei fişe era următoarea: o scurtă definiţie a tipului respectiv (cinic. Sainte-Beuve. XIII. Ch. Roma. Selbstzeugnisse alexandrinischer Dichter. A. a întreprins o operă vastă (225 de titluri) în toate domeniile culturii. F. Idyllia. mai puţin importante. 1477.-E. Theocritus. într-o redactare bizantină a ajuns în Renaştere — sub numele lui. Thtocrite. Ztt Theokrits Charites. Paris. Idile. moralist şi om de ştiinţă grec. 1970. . E. Peri osmon (Despre mirosuri).ul de largă. intitulată Les caracteres ou les moeurs de ce Siecle (1688). vanitosul. the European pastoral lyric. Legrand. Filosof. 915. Paris. hydaton kai pneumaton kai heimonon kai eudion (Despre semnele apelor. răspundea: « Nimic altceva decît că foarte multe dintre plăcerile cu care se împăunează viaţa sînt amăgitoare. 1—46. Peri hidroton (Despre transpiraţie). 1971. Th.n. Schmidt. E. Munchen. Era o culegere de 30 de portrete.. un tratat Peri phyton aition (Cauzele plantelor) în 6 cărţi şi două tratate de filosofie de mai mică întindere. din care ni s-au transmis numai nişte tratate de botanică. II utiliza prin excelenţă — ci în forma de fişă a acestor notaţii. Era o cinste pe care atît opera lui cît şi simpatia de care se bucura o explică pe deplin. 1969. sec. latină). Les Belles Lettres. Charakteres. tradu-cîndu-1 pe T. 1869. germ. XV. Editio princeps: Veneţia. utile îndeosebi pentru bogata informaţie privind eîndirea greacă: Peri aistheseos kai ais-theton (Despre senzaţii şi lucrurile sensibile). Ek ton meta ta physika (Metafizica). Opera. 30 de portrete. Bude. T. G. ci un cata-logator de elemente cunoscute. 1603 (cu trad. 1952. E. particularităţilor psihologice şi a atitudinii morale. Idylles et Epigrammes. pînă atunci. 1869. p. franc. Ediţii: D. XCVI. I. Studio Critico. neîncrezătorul («apistos»). ţ. C. sec. Jules Girard. logician. probabil. Peri paralyseos (Despre paralizie). testamentul unui om preocupat numai de ştiinţă. Legrand. Theophrastus. Cind magistrul său va fi acuzat de impietate. Teub-ner. Nu există un lucru de mai puţin folos decît dorinţa de glorie. V. Peri ilingon (Despre ameţeli). Berkeley. Portraits litteraires. ed. voi. 1927. 149 — 287. Fotiade. 913 şi Valicanua nr. Faima i-au adus-o însă Cha-rakteres (Caracterele). Hermes. uneori. II. palavragiu. Cele 30 de 'Puri descrise de T. Lingua. furtunilor şi timpului frumos).. Arta lui T. Paris. Idile. Gedichte. Este 177 Teognis'mpresia ce rezultă din lucrările rămase. care. operă originală în literatura greacă. M. Paris.P. Desigur. Atena). nesimţitul («dyscheres»). Tot fragmentare sînt micile opuscule: Peri lithon (Despre pietre). 1931. vuiturilor. 1906 (cu coment. zgîrcitul fanfaronul etc). cu introducere şi note. Th. 1888. Idylles. preocupările lui T-acoperă întregul cîmp al cunoaşterii omeneşti din acea vreme. 539-552. repre-zentînd defecte tipice. poate. Die Leiden des verliebten Daphnis. Rosen-mayer.'. TEOFRAST [Theophrastos. nr. ultimul tratat avînd un caracter mai personal. p. nu vine din inedit. Ediţii. In Htsioăe. O operă atît de vasta şi atît de eterogenă avea.. III. 1898. păstrat fragmentar. O. cu. Să-vulescu. Etude sur Thto-crite. Manuscrise: Ambrosianus. Theocrite. încadrarea într-un tip sau altul poate varia: astăzi am da. Galavotti. Select poetns. îşi pune aici întrebarea dacă mişcarea aştrilor nu e inferioară mişcării gîndirii. Coli. Opera sa imensă e o dovadă în acest sens. Theokrit XVI.. A. Ph. p. într-adevăr. S-a remarcat înrudirea cu opera lui Aristotel. Hymnes orphiques. Bignone. observate de toată lumea. Theophrastus.e. Casa Şcoalelor. fanfaronul («alazon»). Zaharopoulos. Press. Thiocrite. redactate sub formă de fişe. s-a inspirat din lucrarea acestuia pentru elaborarea operei sale fundamentale. Tusculum. Ph. El nu e un descoperitor de adîncuri sufleteşti. oentru că nu ni s-a transmis întreaga •reatie.) urmată de 0 enumerare a comportamentului vizat. p. trad. Londra.).-H. Torino. chiar şi dacă părăsiţi studiul ştiinţei. N. alte nume unor atitudini etichetate într-un anume fel de T. e prin urmare aceea de a găsi numele comun al unor situaţii diverse. în al cărui « Lykeion » avea să înveţe după ce. Theocritus.J. Mediceus. Pe patul de moarte. 1925. Theocritus. sec. Paris. zvonis-ejt'logopoios»). W. Caracterele. Diogene Lacrţiu înregistrează un număr uriaş de titluri: 225.Teofrast 176 OPERA. neîncrezătorul. C. general umane (prefăcutul. Die echten Gedichte. Vaticanus. autoexilîndu-se la Ghalkis. Paris.). Wimmer. Fedeleş. nu al unui om de acţiune sau al unui filosof deschizător de drumuri. A. Practic. Thio-crite. fiind maî puţin bazată pe construcţii originale. Plankl. ci din talentul lui de a sintetiza observaţii psihologice la Indemîna oricui. K. cu titlul Charak-teres (Caractere) — o operă fără precedent în literatura greacă. XIV. căci tocmai cînd începem să trăim soseşte şi moartea. Munchen. III. F. Univ. a fost aplicat mult mai tîrziu în acest gen de-literatură. TMocrite. 1854 — 1862. In lb. T. Eresos. vanitosul ( « mi-crophilotimos»).

. Theophras-tea. au fost introduse fragmente elegiace ale altor poeţi. V î.1943. Sub numele lui. El a supravieţuit însă prin acele versuri.M. REFERINŢE CRITICE II.n. Creaţia poetică a lui T.. Bucureşti. nu a avut ecou în lirica latină.. Diels. 25-76. (sec. TEOGNIS [Theognis]. M. Caracterele In La Bruyere. Megara. gnomice în două cărţi în care. Suppl.e. istmul de Corint — sec.n. Teofrast. Corpusul teognideic a devenit carte de învăţătură pentru cerinţele didactice din Grecia antică şi bizantină. RE. cu Bucureşti.) Poet elegiac. p.e.. M. 1354 — 1562. PauUj-Wissova. slujind.. O. Preceptele cuprinse în versurile autentice sînt expresia moralei de clasă a aristocraţiei în luptă cu păturile sociale în ascensiune. secole de-a rîndul. Regenbogen. alături de lucrări originale. ca îndreptar pentru buna convieţuire în familie şi societate..-H. Theophras--tos. . Berlin. p. elegii. Marinescu-Himu.. 1883. printre care Solon şi Mimnerm... VII. 1966. Caracterele. ne-a parvenit o culegere de Gnomai. Megara. VI î.

a fost tocmai referinţa la Kyrnos. unul dintre acestea era atribuit lui Xenofon. au fost splicate prin intenţia poetului (cît şi a imitatorilor săi) de a îmbina recitativul cu acompaniament de flaute. Klio. a vizitat diferite regiuni. A. 1049—1050. istoricul mărturiseşte că tatăl său avea mine argentifere în Tracia şi că dispunea de o mare influenţă. a devenit celebru în Grecia veche nu atît prin versurile sale cu caracter politic. West. în sec. v. Un exemplu: « Kyrnos. p. tn ALGr. ca să apere pe aliaţii Atenei. 1974. Florenţa. Dova-tur.» (trad. Diehl— Young). observa179 Tucidide bile în structura versurilor sale. T. trad. aparţinea unui ţinut unde predomina dialectul doric.S-a informat amplu şi a început 6 documenteze şi să redacteze unele •s vT •c^n °Pera sa chiar de la începutul «boiului între Liga ateniană şi Sparta. I. în opt cărţi. frica de instaurarea democraţiei. Stoicii l-au admirat pe poet pentru forţa sa de expresie. Istoric. unitatea elegiilor este însă remarcabilă. 1972. manifestate în chip identic sau asemănător. de principii de viaţă egoiste şi limitate: prietenia în împrejurări vitrege trebuie să devină interesată. / Fii schimbător mai curînd. paris. înveninat de ură. Vaticanus gr.n. Caracterul educativ al acestor versuri este manifest. elegiile incluse respiră un anumit aer. gr. ed. reprezintă cel mai mare rău ş. Deoarece. LIV. Atena — c. 31-48. sec. p. Teognide. tu mlădie-ti fiinţa cînd schimbi de prieteni. Poemes 4ligiaques. cu toată opoziţia aristocraţiei reacţionare. se datorează cercurilor aristocrate. A. inaptă să se împace cu noile condiţii de trai impuse de progresul social. Deşi divergenţa cronologică între unele piese ale antologiei este evidentă. O Lista de titluri inclusă în lexiconul bizantin Suda grupează creaţia poetică a lui T. Londra. fapt care i-a atras exilul pe timp de douăzeci de ani. 915. s-au scris chiar studii speciale despre opera lui T. deoarece obiceiul de a prelua unele versuri de la un înaintaş sau altul era împămîntenit 178 în practica poetică din veacul VI. Sansoni. 460 î. Anthologia lyrica Graeca. formînd laolaltă o vastă antologie gnomică de peste 1400 de versuri.n.e. Leipzig. 547-548. sub forma în care o cunoaştem. (c. 396 î. Hesiod. oricît de însemnat ar fi fost el. Misiunea a eşuat. 1959. Făcînd parte din păturile acestei aristocraţii. / Tu te-nvo-ieşte întocmai şi-ntruna iaţi altă culoare. era dezbinată de aprige lupte de clasă între aristocraţia gentilică şi masele populare.e. 77-89.a. 409— 410. Resentimentul său este exprimat în versuri din care răzbate duşmănia împotriva oprimaţilor ce au îndrăznit să ridice capul. Atena).n. 213— 218). el s-a conformat tradiţiei poetice a elegiei şi a scris în dialect ionic. Nici nu-1 mai poţi desluşi. b) sentinţe şi exhortaţii. romane şi bizantine. ci spre a demonstra teza că firea omenească are sădită în sine anumite însuşiri.. în ansamblu. 1961. « întocmai ca un tată» (v. Thiognis. fragmente. păstrînd în suflet o ură feroce împotriva acelora care îl deposedaseră de avere şi de privilegii. sfaturile adresate de poet la persoana a doua sînt închinate lui Kyrnos. în ce măsură această carte îi aparţine integral nu se poate şti. poetul adresîndu-se lui Kyrnos. REFERINŢE CRITICE. fiul lui Oloros.P. Cum era de aşteptat T. fiul lui Polypaos. IV î. Chiar şi binecunoscutele maxime delfice asupra cumpătării se cuvin folosite spre cîştigul personal. ca dealtfel multe alte oraşe-stat ale Greciei arhaice. Numărul versurilor considerate autentice abia dacă depăşeşte 230 (există şi opinii dispuse să lărgească acest număr). în calitate de strateg în Tracia. ascendenţii familiei sale trebuie să fi fost de origine tracă.n. care-1 duce pe om la disperare. îndeosebi acelora care se ridică la o valoare general umană. XIII. versurile originale s-au contopit treptat cu altele. ed. împreună cu colegul său Eucles. C. în genul următorului distih : «La copii nici o comoară mai de preţ nu poţi să laşi / Decît cinstea — însoţitoare a oamenilor de ispravă» (v. legată de aluzii la împrejurările politice prin care trecea Megara în sec. a ascultat martori oculari. Diehl — D. M. O OPERA. Nu se cunoaşte locul exilului. Edit": E. care a izbutit să deschidă calea unor însemnate reforme agrare. tristeţea pentru pierderile suferite. După nume. tot alta'/ Să ţi-o-nfiripi şi mereu. curînd după apariţie opera sa a fost folosită ca material* didactic in şcolile timpului. Bowra. Se cunoaşte numele lui Theagenes din Megara. trad-Simina Noica). în două categorii: a) staturi morale şi practice. Tkeognis. din care elanurile eroice şi conştiinţa civică au dispărut aproape cu desăvîrşire. VI. In(jj_ ferent de caracterul lor.e. orice mijloc pentru supravieţuire este bun. antologia a fost alcătuită la Atena. (dintre care primele şapte sînt auten:e ). trad. Megara istmică. Garzya. folosindu-s uneori de împrumuturi din Homer . Elegie. sărăcia. potrivit circumstanţelor în care se vor afla oamenii. Ştefan Bezdechi). denumită însă de Diodor din iHcilia Peloponnesiakos Polemos (Istoria "oboiului peloponesiac). 388). Teognis. 1975. a cărui poziţie ideologică şi simpatii proaristocrate sînt bine cunoscute. Xyn-Şraphe (Scriere istorică) sau Historiai Istorii).e.e. nu te-arăta neclintit. Deşi T. A scris o singură operă. Jean Carriere. Deseori.n. a fost nevoit să se exileze. X. A revenit la Atena după 404 î. A căpătat o educaţie şi o instrucţie aleasă. au consacrat un număr însemnat de pagini versurilor teognideice. A scris istorie nu spre a face o expunere pragmatică asupra unui război. doar după firile lor. A. După cît se pare. în anul 425—424 î. Numeroasele licenţe.n. aşa cum se poate deduce din opera lui. cît prin poemele etico-educa-tive.e.. Ele sînt impregnate de morala aristocrată. fiind el însuşi martor ocular al unor eve~ nimente. Manuscrise: Parisinus (Suppl. VI î. p. M. aşa cum a fost conflictul peloponesiac. cu introducere. / Fii ca polipul ce şerpuie-n larguri-cînd urcă pe-o stîncă / Pare tot una cu el. ceea ce înseamnă că redactarea ei. pentru a se documenta asupra istoriei răsboiului peloponesiac. sec. ulterior selectate în «Cartea» lui Kyrnos. II.Teognis deschidere spre educaţia lipsită de dorinţa revanşei şi răzbunării. Principalul criteriu după care s-a stabilit autenticitatea elegiilor lui T. 42 —65. A călătorit. d cărei titlu incert era. fragmente In ALG. iar crestomaţiile tîrzii. Berlin — New York.. a fost trimis. Young. în sec. Simina Noica. sau: «Nu te porni s-asupreşti cu gînd rău pe vreunul din semeni / Pentru cel vrednic au preţ faptele bune s-atît» (v. . Nu se ştie eît a mai trăit. probabil. Traduceri: Teognis. Tkeognis von Megara und sein soziales Ideal. TUCIDIDE [Thukydides]. Teubner. Les Belles Lettres. 1958. Earlv Greek Elegists. ?i note. Srudies in Greek Elegy and Iambus.

Pericle. T. La sfîrşit. prezintă foarte mari greutăţi. spre a nu fi deformate de trecerea vremii. nu acordă o prea mare extindere expunerii faptelor. Pe baza acestor idei generale se poate întocmi un sistem al gîndirii sale. a trecut la o muncă de punere în acord a diferitelor părţi. T. de interpretare. inserînd totodată celebrele sale discursuri atribuite unor oameni politici de seamă. b) să pre- . deşi fraza ia uneori o mare amploare. Dar. cum se mai numesc cu un termen tehnic. Nikias. îi aparţin lui T. Alcibiade. Esenţa creaţiei lui o constituie celebrele discursuri pe care le atribuie anumitor personalităţi în acţiune. a început să scrie istoria războiului peloponesiac. şi atîtea alte personalităţi care au jucat un rol de seamă în desfăşurarea evenimentelor. cît şi prin numărul oamenilor care s-au înfruntat.Pornind de la această premisă. stăruie asupra acelor părţi şi momente care puteau ilustra teza enunţată de el însuşi la începutul operei. in schimb. Stilul este concis. în concepţia lui T. chiar de la izbucnirea lui. Pentru traducătorul modern opera lui T. O T. să arate «adevărul clar al faptelor trecute şi al celor care se vor petrece iarăşi vreodată. lucru important. rostesc cuvîntări. opera istorică se cuvine să înfăţişeze evenimentele. Aceste cuvinte dovedesc că pentru T-istoria are un dublu scop: a) să prezinte faptele aşa cum s-au petrecut. potrivit firii omeneşti». deşi potrivite cu concepţiile şi cu temperamentul lor. dar ideile exprimate. a redactat sub formă de note sau definitiv cea mai mare parte a evenimentelor pe măsură ce se petreceau. «de-megorii». pentru că acest război i se părea cel mai amplu din cîte se petrecuseră atît din pricina pregătirilor militare ale celor două tabere.

au deformat uneori în mod intenţionat faptele. de vreme ce asistînd la unele şi aceleaşi evenimente nu spuneau aceiaşi lucru despre acelaşi fapt. Istoricul nu are însă viziunea clară' a importanţei factorului economic. ci şi o operă de documentare asupra unor evenimente omeneşti. De pildă. Mai mult încă. Cina comentează răscoalele poporului împotriva aristocraţilor. trebuie observat că istoricul a folosit mai multe mijloace în cercetarea adevărului decît menţionează Astfel. nu este numai o cronică a vremii.* tului. Termenul de « putere» este însă. Fiecare dintre aceste două facultăţi * sufletului omenesc îşi are deficienţele |lale. voia să dobîndească «bani şi glorie». ci şi^ de fapte. Mijloacele menţionate de T.. ci şi gîndurile lor cu privire la purtarea războiului. în concepţia lui T. în schimb. tratează despre« războiul dintre peloponesieni şi atenieni». Prezintă o largă gamă în opera sa. desigur. potrivit firii omeneşti. pe bună dreptate. să adauge considerente de ordin politic. dă dovadă de o genial» intuire a' factorului social-economic^ spu-nînd: «Astfel. aliaţii. sociale şi politice pe care le comportă. conferindu-le o amploare pe care n-au avut-o niciodată. lua note asupra evenimentelor în ■curs pe măsură ce aveau loc. dorinţa. Cu privire la cauzele războiului peloponesiac istoricii moderni insistă. 0 altă caracteristică a naturii omeneşti. T. curajul dovedit de atenieni în timpul războiului cu perşii. prin care se poate afla adevărul istoric ar consta în: convorbiri cu martorii oculari şi neoculari. deoarece faptele frumoase se săvîrşesc şi pot fi istorisite cît mai pe scurt. Nikias.. au exagerat. Cît despre sentimente şi pasiuni. psihologic şi filosofic. adică elemente de filosofie a istoriei. cînd vorbeşte despre cauzele care au determinat pe Alcibiade să stăruie asupra pornirii expediţiei din Sicilia. avîntul. Istoria războiului peloponesiac ilustrează. cu precizări şi arată ce Înţelege prin «putere». cînd este vorba despre sclavi. Considerată în întregimea ei. îndeplinind a doua îndatorire. operă a fanteziei. el aminteşte faptul că adversarul acestuia. se vor putea petrece în viitor. Este principiul de la care porneşte istoricul. am putea spune ideea de bază a filosofiei sale a istoriei. Este sigur că T. atenţia -îndreaptă. aşa cum specifică istoricul însuşi. D|. nu avusese. pentru că puterea ateniană le inspira teamă. au fugit. sociale sau politice. istoricul se desprinde de realitatea •concretă şi trece la generalizări. prin intermediul for. Istoricul vine. economice. făcute de istoric însuşi. gînd şi faptă. Unele pasaje au fost redactate chiar în forma în care le avem astăzi. din fericire. la remanierea capitolelor. Ga elemente concrete ale puterii menţionează flota cetăţii. a procedat de mai multe ori. Ni-laas etc. Poetul examinează critic valoarea acestor izvoare. Martorii ae'ocuiari primesc ca atare faptele deformate şi nu le supun unui examen critic. psihologice. El se mulţumeşte să scrie că lacedemonienii au pornit alături de aliaţii lor împotriva Atenei. Din punct de vedere al documentării. relatează corect desfăşurarea conflictelor. adevărul istoric. operă a raţiunii.Tueidide 180 vadă faptele care. în speţă logo-grafii. o abstracţiune.Raţiunea se lasă uşor influenţată e iluzie. contradicţia dintre vorbă. Cînd a trecut la revizuirea întregii lucrări. iar poeţii. în timp ce faptele urîte. în concepţia lui T. ajungem la o concepţie filosofică destul de unitară asupra omului şi a societăţii omeneşti. operele poetice. Dar ce este. bogăţiile se strîngeau doar în mnnii cîtorva şi produceau răscoale prin ceHV de pe urma cărora puterea cetăţilor bea fiind atacate mai uşor de alte tribui • (I. poate. deoarece stă-pînii' le pretindeau munci peste putep1^ omeneşti şi îi pedepseau cu cruzime. au nevoie de lungi discursuri. cu toate implicaţiile filosofice. T. nici timpul. De aceea Pericle. operele istorice. pe care. corintienii au pornit «mînaţi de * războiul împotriva corcirienilor. anumite caracteristici care sînt întotdeauna aceleaşi. ateniană din «teamă». Este însă tot atît de adevărat că T. pentru justificare. lingvistice. Una dintre caracteristicile firii omeneşti este. la apropierea atenienilor de zidurile cetăţii din Chios. spre a le face mai atrăgătoare cititorilor. în ceea ce priveşte clasele sociale ale statelor care purtau război. Dacă prima îndatorire comportă relatarea realităţii. prin natura artei lor. Interesul pe care-l prezintă aceste personalităţi în istoria acestui război este dovedit de faimoasele discursuri. în discursuri sînt exprimate nu numai concepţiile lor economice.. asupra mai 181 Tucidideoersonalităţi. Istoricul are acum prilejul de a exprima. istoricul relatează că sclavii. Opera. spre a nu fi alterate de uitare. în elogiul funebru adus celor căzuţi în timpul primului an de război. arătîndu-le cauzele. fără să exprime vreo simpatie sau antipatie pentru vreo clasă sau alta. în concepţia lui T. siici intenţia de a le insera. acţiunile acestor mobi-luri ale .. iar aliaţii atenienilor au acceptat hegemoni*. TMartorii oculari pot foarte uşor falsifica adevărul. 2-4). avînd •o evidentă' tendinţă filosofică. este după T. rse opune mitului. menţionarea acestor componente constituie un salt calitativ considerabil în domeniul cercetării cauzalităţii istorice. datorită rodniciei Pa«". T. Unii oameni iau drept realizalle iluziile lor sau cred uşor lucruri de ecrezut. invidia. eventual. Există un pasaj în operă din care putem conchide că el şi-a dat totuşi seama şi de anumite elemente din domeniul economic. idei generale despre om şi despre societate. Pentru epoca în care a scris. Cleon afirmă căi locuitorii din Mytilene au pornit la război împinşi de «speranţe mai presus de-puterile lor». deşi a-cesta este implicat în aspectele concrete pe care le menţionează. Alcibiade. la prima redactare. operă a cercetării riguroase şi a redării reale a celor întîmplaţe. Cu aceste concepţii despre opera istorio-grafică şi despre modalitatea aflării adevărului istoric a pornit T. pe care le atribuie unor personaje ca Pericle. contradicţia dintre raţiune îi_ pasiune. în primul rînd. Iată şi alte stări afective-care tulbură activitatea raţiunii: ambiţia. «causa causarum» a tuturor faptelor petrecute în istorie este firea omenească. îi îndeamnă pe atenieni să fie de folos cetăţii nu numai cu cuvîntul. indiferent de timp şi de spaţiu. opera lui T. adevărul? în concepţia lui T. în redactarea operei sale a consultat documente arheologice. Oricît de mare important acordă el factorilor materiali. de fapt. Dacă încercăm să sistematizăm ideile expuse direct de istoric sau exprimate indirect în discursurile marilor personalităţi politice. De JQa. asupra cauzelor economice. Un personaj politic afirmă 1 bunei chibzuinţe. a avut grijă. surpriza. i se °Pun în cel mai înalt grad graba şi pasiunea. ci şi cu fapta. etnografice etc. Operele istorice anterioare. Astfel. nu zăboveşte asupra acestor cauze. tebanii îi îndeamnă pe lacedemonieni să nu instituie numai întreceri de cuvîntări. la elaborarea operei sale. mînia. Această natură a omului («phy-sis anthropeia ») ar conferi evenimentelor.

deoarece. iar melianul numeşte o atare dominaţie «sclavie». «din fire». potrivit aceleiaşi firi omeneşti.sufletului omenesc. în dialogul purtătorului de cuvînt atenian cu reprezentantul insulei Melos. între altele. în cazul de faţă. atenianul afirmă necesitatea apărării dominaţiei ateniene. îa adunarea sicilienilor. orice dominaţie este nesuferită. aîirmîad că omul nu poate dobîndi şi păstra fără luptă valorile supreme la care aspiră. Puterea economică şi securitatea ţin de domeniul material. putere economică. mai bine zis. Tot potrivit firii omeneşti. dar în operă se profilează anumite idei generale şi cu privire la război. pentru ca să existe '« dominanţi ». că nu poartă ură atenienilor. Pericle a fost partizanul dominaţiei ateniene asupra aliaţilor.. se confundă cu libertatea. oamenii domină pe cek ce le cedează şi rezistă împotriva celor care-i atacă. Hermocrate din Si-racusa — îndemnîndu-i pe sicilieni să reziste împotriva atacului atenienilor. nu poate fi menţinută fără luptă. se exercită cu scopul de a se dobîndi prestigiu. afirmă că dorinţa de supremaţie este o caracteristică generală a naturii omeneşti. iar titlul de glorie al celor cazaţi este că* s-au jerfit pentru libertatea patriei. sau. în timp de . Rolul de conducător. în această calitate el califică «sclavie » faptul de a ceda unor egali ca putere. Acolo unde există « dominanţi». Istoricul nu dă. « prestigiul» de domeniul psihologic. Atenienii. Iar una dintre formele de luptă este războiul. desigur. pentru a justifica hegemonia asupra aliaţilor. mai ales. securitate. care face ca cel mai slab să fie condus de-cel mai puternic. Din dialog rezultă că dreptatea care. trebuie să existe « dominaţi». care se profilează la orizont — spune. o definiţie a războiului. Cu această afirmaţie istoricul a făcut o importantă observaţie asupra naturii şi. asupra condiţiei umane.

126. 2. de France. Traduceri: G. A. prelucrate de A. La Guerre du Peloponnese. p. H. V şi VI. 575-602. 1956. II. C. Die Geschichtsschreibung des Thuhydides. Artemis. Această critică ne-ar face. Bekker. 1968. C. F. Tucidide. Otto Luschnat.l. III. Legenda spune că Demostene.727. Războiul Peloponeziac. Editura Ştiinţifică. Presses Univ. Wirtschaft und Gesellscliaft bei Thuhydides. le-am putea numi «legile războiului ». Winter. Presses Univ. Idem. In PIL. p. Individuali in Thucydides. sec. Fritz. Der Epitaphios des Perihles. H. e nepriceput în tehnica războiului naval. XI. cu completări bibliografice de R. Nu lipseşte. O OPERA. Alta este însă realitatea. Thucydides. Această caracteristică a discursurilor tucidideice se potriI8j veste cu firea meditativă a autorului s. iar un popor de agricultori. poate. Thucydide. N. Lectures. Academiei. Harvard Univ. Oxford. Wood-head. Manuscrise: Laurenlianus nr. unde înflorea o mare şcoală retorică. Hude. 1951 . Barbu. De pildă. continuare de A. cînd Pericle rosteşte lauda ostaşilor căzuţi în primul an al războiului el nu vorbeşte în contradictoriu. Finley. Procedeul în «are s-a dovedit maestru este discursul. Tacit 1-a imitat concomitent şi pe T. T. Appian şi Cassius Dio l-au luat drept model. sec. 1 — 65). Marburg. Monacensis nr. 1963. Press. spune Pericle. Vaticanus nr. Ceva mai frecventă este analiza psihologică. Traducerea latină. 1971. T. W. sec. sînt liniştiţi. 171 —360. Tucidide. Thucydides. Weidmann. Era ultimul an ale cărui evenimente le relatase T. Războiul Peloponeziac. REFERINŢE CRITICE. Astfel. Bonn. ţj Weili Thucydide. 1965. Wiss. Thucydides. sec. sec.Tucidide pace — remarcă istoricul — oamenii au gînduri mai bune. 1956. Oxford. 2 voi. De aceea. 1966 şi «967. Cicero era încîntat de calităţile ei retorice.. Weil — J. Am putea spune că. Coli. XI. Buchgesellscnaft. graec. M. Casa Şcoalelor. Teubner. Press. Andrewes şi K. v. la Guerre du Piloponnese. 1970. El îşi dădea prea bine seama de importanţa formei literare a unei opere. latin de Lorenzo Valla. XI. 1970. H. Westlake. Stătu. Leipzig. Scriitorii de mai tîrziu l-au folosit ca izvor şi unii chiar l-au imitat. Bucureşti. el formulează cîteva idei generale pe care. 1S21. De pildă. XII... Dar opera lui posedă şi importante calităţi literare. A. Augustanus. Starck. Zurich. cu caracterul operei. suppl. P. care vrea mai mult să explice şi să demonstreze decît să in. făcută de Lorenzo Valla în 1452. Editio princeps: Aldina. Veneţia. azi Parisinus. critică. W. dar dintre procedeele literare care-i stăteau la îndemînă a folosit numai unele. 225. Helmut Flashar. am putea spune că reprezintă chiar o filosofie asupra firii omeneşti. la Gaza. triva felului cum se scrisese pînă atunci istoria. în anul 1628. s-â hotărît să-şi scrie opera pentru a descoperi şi a expune adevărul (« aletheia s>) El a pornit de pe o poziţie explicită împo. pe cînd în timp de război cruzimea lor merge pînă la sălbăticie. Harvard Univ. ed. Tucidide. J. XIV. p. cum sînt spartanii. N. Dover. Portretul este rar şi numai acolo unde este vorba despre personalităţi politice proeminente. XI. ed. Radu Hlncu. J. 1969. 1929. VI şi VII. An-drewes şi K. de Romilly. Bucureşti. nu s-a gîndit să facă naraţiuni literare propriu-zise. Britannicus sau Londonensis nr. să credem că istoricul a neglijat aspectul literar al operei sale. Bucureşti. 1941. marelui istoric atenian i s-a acordat locul pe care-1 merită. Ranka a fost influenţat de opera lui. David Hume 1-a admirat. narmstadt. Quintilian recomandă viitorului orator citirea Istoriei războiului peloponesiac. ed. Thuhydides in Die Grossen der Weltgescliichte. Tucidide voi.n. Clarendon. Les Belles Lettres. voi. 1965. 1960. Războiul Peloponeziac. G. 1873. opera lui T.. cu un coment. era la mare cinste. desigur. azi Monacensis nr.de France. Press. cu oarecare exagerare. a atras din nou atenţia asupra lui T. Se poate deci afirma că T. 1564. 69. Berlin. H. fluenţeze. Thucydides and the history of his age.Grundy. 8 voi.e. care au scris mai mult spre a încînta pe cititor decît spre a stabili adevărul istoric. XXI. Paris. Historia. Idem. Opera lui a fost admirată chiar de la apariţie. oratorul. I. reproşîndu-i doar stilul concentrat. Idem. Naraţiunea lui este sobră. Coli. Am arătat cum. Zuricb. Erasme. Historiae. Ed. în general.B. nu a trecut cu vede-Tea nici acest aspect. 1966 (cu introducere şi note). Ediţii: Henri Estienne. 1972. voi. 7 voi. dar compuse de istoric. J. 87 —90 şi 105 — 110. Steup. Teubner. Bucureşti. 1967. K. Steup. sec. De aci înainte. Thuhydides. I. Paris. această ed. 1956. Diesner. Historiae. XXIV. Leipzig. Geschichte des Pelo-ponnesischen Krieges. 1868. Clarendon. ultimele voi. Războiul Peloponeziac. 1948: J. Oxford. 4 voi. ultimele ed.se afla la baza Vulgatei. trăia într-o epocă în care cele mai de seamă capodopere literare eline fuseseră compuse. Bude. şi pe Sallustiu. Trecînd la condiţiile în care se duce un război. fragmente. J. Balmus. II. Heidelberg. Palatinus Heidelbergensis nr. istoricul Xenofon îşi începe Istoria (Hellcnika) cu anul 411 î. Scbadewaldt. Three Essays on Thucydides. Beyer. J. Războiul naval cere o experienţă care nu se capătă de pe o zi pe alta. Dover. adesea obscur. Artemis. Wege der Forschung. Cambridge. dar în discurs sînt multe pasaje în care susţine unele idei împotriva unor adversari subînţeleşi. Kindler. nici discursul de aparat. . Seine Funhtion im Geschichtsv>erh des Thuhydides. IV. A historical Commentary on Thucydides. Florea Fugariu. Herter. concepţia şi metoda sa istorică. Editura Didactică şi Pedagogică. sec. 252. Acestea sînt doar cîteva exemple de idei generale în opera lui T. Tauchnitz. Halle-Salle. Pfricles (II. Niebuhr 1-a ridicat în slăvi. Paris. a copiat de mai multe ori opera lui T. 1953 — 1972. L. 1503. D. se disting prin efortul de a demonstra logic şi nu de a influenţa patetic. In CIA. Thuhydides iiber die Art seiner Reden und iiber seine Darstellung der Kriegsgeschehnisse. Acest mijloc literar i-a îngăduit lui T. 430. Thucydides el l'impiriatisine athenien. X. 1588. revăzuta 183_______________________________ de T. Landmann. Cisalpi-nus sau Iialus. Sallustiu 1-a imitat pe T! şi în stil. Cambridge. II. Constituite într-un sistem. Egermann. Classen. discursurile rostite de diverse personalităţi. 1898-1901. 1968. G. M. Leipzig. 1875-1885. 1971. Gomme.. paris. J. la începutul lucrării sale.. I. 1960 ai anii urm. Martin Class. tace o severă critică logografilor. Machiavelli 1-a folosit ca armă de luptă împotriva monarhiei şi i-a tradus opera. Harvard Univ. înfăţişarea diferiteler lupte de idei dintre adversarii politici. Quaestiones Tbucydideae. 11. Berlin. Thucidydes on the nature of power. ca şi descrierea. T. R. dizertaţie. în vestul Europei însă ea a fost aproape cu totul dată uitării în evul mediu. 1945. Cambridge. voi. K. 228.B. de Romilly. Das Prooimion im Geschichtsvterh des Thuhydides. în sec. fragmente. Jakotă.

Această ite a impus-o. în cele 7 cărţi ale lucrării. asupra artei de a guverna. 5). cuprinde un elogiu postum al regelui spartan (mort în 361 î. adică de la litoralul egeean către interiorul Asiei. naturală. Gryllos şi Diodor. capabil să . a formaţiei morale şi politice a unui adolescent. Oikonomikos (Economicul sau Tratatul despre economie). alături de care X. în primul rînd. trăind încă s ani. continuă naraţiunea războiului pelopone-siac. Agesilaos (Agesilau). Ca şi în Anabasis. mani-festîndu-se ca un dibaci cunoscător ai sufletului omenesc.n. Aici s-a lit cu soţia sa. este şters. precum şi împotriva coaliţiei ridi-de Teba.e. După bătălia de la Cunaxa.n.). asediul şi capitularea Atenei (404 î. înrolarea sa în rîndu-spartanilor a avut drept consecinţă amnarea lui la exil « epi laconismo ». situaţia devine critică. Atica — 354 î.n.. unică în literatura universală. lectură dintre cele mai plăcute şi apte pentru cei ce vor să se iniţieze în limba elenă. Symposion (Banchetul). serxe. audiind prelegerile rodicos şi pe ale lui Socrate.n. X. filosofic.) sînt doar cîteva exemple B acestei eminente însuşiri. împotriva fratelui său.e.fOB 18& OFON [Xenophon]. Menţionăm. Hellenika (Hellenicele). Ciropedia lactată în 8 cărţi. Nopţile petrecute în munţii înzăpeziţi ai Armeniei (IV.e. destinat să devină rege. 430 î. supra-t cel Tînăr. de ordin ic. în care autorul evocă cu fidelitate culoarea locală. întemeietorul statului persan. fie că a socotit faptele mai convingătoare în expunerea unui alt participant la luptele în cauză. în această operă. între paginile inspirate ale cărţii se pot distinge cele ale descrierii curţii persane. fiu al cavalerului an Gryllos. fondatorul statului persan din sec. Kyrou-paideia (Ciropedia). Cu toate că Hellenicele nu reprezintă un izvor documentar de valoarea celei dintîi. isto-nu se mai reîntoarce în cetatea nata-^.. scene pitoreşti zugrăvind copilăria lui Cirus. adoptînd o expunere impersonală. moralist. Experienţa militară dotă de X. 2). pînă la 362 î... povesteşte o expediţie militară cu simplitate şi claritate. în Elida.e. întocmită de Tucidide. X. Lista întocmită de Diogene Laerţiu — include şi lucrarea Athenaion Poliieia (Statul atenian). ceasta situaţie. în cultura românească X. împotriva pilor persani.tacînd subiecte variate. episoadele reprezentative ca: Parada trupelor elene (I.. cu scopul de a-1 detrona şi înscăuna rege. Redactată în 7 cărţi. Aducîndu-i de aici spre ţăr-Mării Negre. artist înzestrat in redarea limpede. în categoria studiilor cu caracter politic se situează. şi cu cei doi . asupritori ai oraşelor ne. comportarea lui în această acţiune. a fost redactată după terminarea lucrării Anabasis. VI î. se erijează în coman-militar al' celor 10000 de mercenari aflaţi în solda lui Cirus. (c. X. un al doilea titlu. domneşte în mod absolut peste supuşii săi. X. respectiv de la Sardes spre Babilon. cu pretenţii de obiectivitate. descrisă cu o măiestrie admirată de-a lungul veacurilor. Philesia. şi lingvistică. rămaşi în i Asiei. se remarcă în Hellenice prin talentul sau de povestitor. a reluat lupta contra satrapilor persani ce tiranizau populaţia greacă din cetăţile io-niene. ci unui aristocrat anonim. O Opera sa se numără printre puţinele care ni s-au transmis în întregime din antichitate.n. timp în care s-a ocupat cu redac-i lucrărilor sale. săi.n. Marşul prin trecători (IV. Această parte. anul bătăliei de la Mantineea. Lakedaimonion Politeţa (Statul spartan).e. Pe lîngă titlul consacrat de Anabasis opera şi-a păstrat. politic. respectiv de la al douăzecilea an al războiului peloponesiac. din aceeaşi categorie de lucrări istorice. le înlesneşte reîntoar-i în Grecia. participant ia expediţie.n.e. A doua parte a Hellenicelor cuprinde cărţile II—VII. Atena. Atena îi revocă decretul de exil.n. Ciropedia (Viaţa şi educaţi-a lui Cirus)' romanul vieţii lui Cirus cel Bătrîn. Sistemul politic susţinut este însă utopic şi foarte depărtat de realităţile contemporane lui.e. — asemenea lui Tucidide — prezintă evenimentele pe ani şi anotimpuri. Peri hippikes (Despre echitaţie) şi Hipparchikos (Comandantul de cavalerie). Poroi e Peri prosodon (Despre venituri). X.n. elementul narativ este bogat reprezentat şi excelent realizat. în Hellenika (Hellenicele) e atribuie lucrarea Anabasis siracusanuiu 187 Xenofon Themistogenes. începînd cu expediţia lui Thibron în Asia Mică [399 î. Hieron sau Tiranul. ducînd povestirea faptelor de la anul 411 î. rămîne la Sparta a fost cinstit cu titlul de « oaspete» oxenos»).n.. cunoscuta scenă a bucuriei. pentru atitudine prolacedemoniană. Relatarea luptei de la ^gospotamoi. în care se simte o simpatie creseîndă pentru Sparta. Cea de-a doua operă cu caracter istoric este Hellenika (nume atribuit în antichitate tuturor lucrărilor care tratau despre istoria Greciei). Hellenicele.).e. model de perfecţiune. Corint? Scil-Istoric. Apomne-moneumata (Memorabilia sau Amintirile despre Socrate). în cadrul operei istorice sînt incluse Anabasis.n. (401 î. Anabasis este prima operă în istoria literaturii universale în care un martor ocular. Kynegetikos (Tratatul despre vinătoare). filoso'fie.e. Retragerea celor zece mii. în următoarele el apare drept veritabilul comandant al expediţiei. narator talentat. ea cuprinde: Anabasis. care se soldează cu sfîrşitul lui Cirus.e. Hieron. a fost considerat scriitorul îai apt pentru a contribui la formarea ui şi a cetăţeanului ideal («kalos thos'»).). filosof. politică. lucrarea reînvie etapele marşului «în s'us» («anabasis»). de pildă. economic linie.) şi sfîrşind cu moartea lui Epaminonda în bătălia de la Mantineea din anul 362 î.intre" tină necontenit vie şi trează curiozitatea cititorilor. este o lucrare în care. sub forma unui «roman» avînd ca subiect viaţa şi acţiunile lui Cirus cel Bătrîn. i. Trecerea în revistă a vieţii lui Cirus cel Bătrîn. Intervenind împă-L între Sparta şi Atena (467 î.e. Creaţia scriitorului îmbrăţişează 5 domenii: istorie. punîndu-i-se la dispoziţie omeniu la Scillus. 7). Opera lui şi mai ales Ana-este un document de nepreţuită ire istorică. căci monarhul preconizat de X. Produs al unei activităţi literare de o jumătate de veac. Agesilau. Opera sa. lip-de preţiozităţi şi afectări. Ciropedia.) în urma lui expediţiei X.n. fără comentarii proprii. a fost frecvent citit în Academiile domneşti din Bucureşti şi Iaşi. dema ia. care expune . rămîne principala sursă de informare pentru istoria sec IV î.e. economie şi tehnică. episodul romantic al despărţirii lui Abradatas de Pantheia. îi prilejuieşte discuţii şi dizertaţii ample asupra educaţiei. dezvoltă o idee dezbătută cu ardoare în cercurile socratice: forma optimă de guvernămînt şi personalitatea conducătorului ideal. care însă nu aparţin lui X. întreaga şi activitate i-au fost înrîurite de reniment excepţional: participarea la liţia prinţului persan Cirus. Corint şi Argos triva Spartei. X. cu uciderea comandanţilor greci.e. A beneficiat educaţie aleasă. de-a lungul veacurilor. în timpul expediţiei şi ati-lea lui constant filospartană îl în-mă să ia parte la noi acţiuni militare iri de regele Agesilau al Spartei şi eneralul spartan Thibron. Vtribuiiea pare să fi fost determinată fie (le dorinţa de a da o ripostă celor ce nu oriviseră cu ochi buni expediţia lui Cirus implicit. (401 î. în cuprinsul primelor două cărţi consacrate istoriei ultimilor 7 ani ai războiului peloponesiac. moral. de-a lungul veacurilor. cînd grecii au revăzut marea. expres/va Şi simplă a evenimentelor. a inspirat pe mulţi scriitori moderni. Daca în primele două' cărţi rolul lui X. fiind redac-într-o limbă simplă şi naturală.n.

Socrate. într-un dialog imaginat între poetul Simonide şi Hieron. Symposion. Opera filosofică — cuprinzînd Apomnemoneumata (cu titlul lat. tiranul din Siracusa. localitate unde poetul şi-a petrecut în glorie ultimii ani ai vieţii. ne permite să reconstituim atmosfera în care se desfăşurau celebrele . inferioară ca valoare filosofică operei omonime realizată de Platon. care a propovăduit cunoaşterea de sine (« gnothi seau-tono). atestă ataşamentul discipolilor lui Socrate. Memorabilia are ca punct de plecare o învinovăţire adusă lui Socrate de către retorul Policrate. Symposion şi Sokratous Apologia (Apologia lui Socrate) — este închinată în întregime reabilitării dascălului şi îndrumătorului său. Intervenţia lui X. elocventă pentru atitudinea filospartană a aristocratului X. Memorabilia. care căutau să reabiliteze memoria magistrului.ideile lui X. asupra formei de guvernămînt numită «tiranie». Comentarii). Aceleiaşi categorii de lucrări aparţine şi Statul spartan.

.

filosoful din Kition a făcut prima diviziune a doctrinei filosofice în fizică. Acesta îi purtase o nemărginită stimă pentru că. Techne (Arta). dis-preţuind mai presus de toate îngîmfarea şi luxul. în vreme ce elementele sînt înzestrate cu formă. Numai corpurile sînt susceptibile să exercite o acţiune şi să sufere o acţiune. Z. care era al treilea sco-larh al Academiei. fiul lui Mnaseas sau Demeas. în interiorul lui se disting două principii. după care ciclul reîncepe. de la răsărit la apus. Z. apoi a creat cele patru elemente: focul. printre care pe acela de Zeus.n. apă. Astfel. Peri opseos (Despre vedere). Zenon din Kition prin natură (« physis»). Se pare că apoi alţi 10 ani şi i-a petrecut pe lingă filosoful platonician Polemon. fiind cel mai greu. cel activ. Principiile sînt fără început şi fără sfîrşit. Bărbat înalt şi uscăţiv. La Atena a devenit discipol al filosofului cinic Crates. raţiunea imanentă («logos»). s-a dedicat în întregime studiilor. pentru că este veşnic. De la vîrsta de 22 ani (după alte păreri de la 30). avînd acelaşi centru cu cerul. suflul de foc (« pneuma pyro-eides»). la animale prin suflet sau suflu de viaţă («psyche»). Focul se mai cheamă şi eter. în esenţă. Kition. stelele fixe sînt purtate în cercuri paralele». elementele sînt acelea din care se nasc mai întîi lucrurile particulare şi în care se desfac pînă la urmă. ca Pohtei» (Republica) . atît el cît şi axul prelungit prin el şi prin mijlocul cerului. Peri nomou (Despre lege). pentru că ciclul transformărilor elementelor . apoi suferă o conflagraţie generală. vidul ( « to kenon ») şi exprimabilul («to lekton»). Cipru . Elenchoi (Respingeri). Principiile sînt incorporale şi. Asociaţia celor două principii se regăseşte pretutindeni. însufleţeşte şi conduce orice lucru din cuprinsul materiei. celui rece. Se spune că dojenea scurt şi depărta din jurul său pe tinerii care nu aveau alte calităţi decît bogăţia şi frumuseţea. deoarece este compus din părţi pieritoare.e.264? 238? î. Peri ousias (Despre existenţă). în univers poate fi chemat Zeus. Amintirile despre Socrate ale lui Xenofou au exercitat asupra tînărului o impresie deosebită. 2) — sînt următoarele: forma sferică a universului şi a cerului. Peri hormes e peri anthropou physeos 191 (Despre instinct sau despre natura omului). în individ. cunoaştem destul de bine doctrina stoicilor iniţiată de Z.n. principiul activ este sufletul. plimbîndu-se împreună prin galeria sau porticul lui Peisianax. Principiul activ a existat la început prin el însuşi. aer. în interiorul lui se află sfera planetelor. la om prin raţiune («to hegemonikon»). 5. Porticul. Apophtegmata (învăţături) etc. ambele de natură materială: unul activ («to poioun») şi altul pasiv («to pa-schon»).z ZENON DIN KITION (supranumit « Fenicianul»). de unde aducea fiului cărţi din operele socraticilor. Curînd. Problemata homerika (Probleme homerice). I se atribuie multe cuvinte de spirit. Focul este elementul cald. loc unde a fost şi în-mormîntat la îndemnul regelui Antigonos Gonatas. Ka-tholika (Chestiuni generale). Z.Universul se află în permanentă transformare.e. şi-a schimbat denumirea în « Stoa poikile» (Porticul pictat). 58 de ani). Fire meditativă. ce-i purta la început numele. în ciuda darurilor bogate cu care 1-a copleşit şi cinstei ce i-o făcea invitîndu-1 cînd vizita Atena. a început să predea el însuşi lecţii de filosofie.. cu tot ce există. împreunate. a îndemnat tineretul la virtute şi cumpătare prin vorbă şi prin propria sa conduită. sfera cea mai de jos o formează pămîntul. pentru că este sufletul lumii. care. care este materia. odată cu cerul se învîrtesc şi stelele fixe. Universul. stă pe loc. Peri tou holou (Despre univers). pe urmă a apei şi. Din fragmentele păstrate şi mai cu seamă din operele altor scriitori antici care rezumă aceste lucrări. El este pieritor. pămîntul. celui care vorbea prea mult obişnuia să-i spună: « Urechile ţi s-au contopit cu limba» sau «Motivul pentru care avem două urechi şi o singură gură este ca să ascultăm mai mult şi să vorbim mai puţin». Fizica stoică s-a născut din îmbinarea materialismului lui Heraclit cu idealismul socratic. Peri tes hellenikes paideias (Despre educaţia greacă). cîtă vreme cerul se învîrteşte în jurul lui şi al axului. Pythagorika (Chestiuni pitagoreice). el pătrunde în toate. Fondatorul stoicismului. Din opera lui Z. în sfîrşit. se păstrează cîteva fragmente. «Adevărurile demonstrate de fizica [stoică] — precizează Strabon (Geografia. Apomnemoneumata Kratetos (Amintiri despre Crates). exigent cu cei din jur. Din opera sa azi se păstrează numai fragmente şi numeroase titluri. In afara carierei lui didactice. Astfel. ducea o viaţă cumpătată. substanţa necalificată. etică şi logică. Disertaţii. Peri poietikes akroaseos (Lecţii despre poezie). el ocupă locul cel mai de sus. în formă de glob. (336? I. apa corespunde elementului umed. conducătorul («to hegemonicon»). în călătoriile sale de afaceri. Prelegerile obişnuia să le ţină cîtorva discipoli. care au aceeaşi viteză ca bolta cerească. iar discipolilor filozofului de atunci li s-a spus «stoici». după ce a fost pictat de vestitul pictor Polygnotos. a cărui doctrină o va integra mai tîrziu în stoicism. La început. aerul. fiind mai uşor. Spre deosebire de principii. a scris multe lucrări începînd încă din perioada studii. el s-a simţit atras de filosofii vechi şi mai cu seamă de Heraclit. fiind numit «soma» (corp). Eis Hesiodou Theogonian (Comentarii la Theogonia lui Hesiod). apoi cea a aerului. formează un tot unitar. apa. pentru ca timp de 10 ani să audieze prelegerile filosofului megaric Stilpon şi pe ale lui Xenocrate. Din ele şi din informaţiile doxografilor se desprinde întreaga doctrină stoică. la plante. Peri semeion (Despre semne). 1-a părăsit însă. deci. a urmat cariera tatălui său. Peri logou (Despre raţiune). lipsite de formă. purtînd încă o mulţime de alte nume. Z. în sfera' stelelor fixe. atenienii i-au decernat o cunună de aur şi un monument funerar în cartierul Kerameikos pe cheltuiala publică. Atena). Lyseis (Soluţii). pă-mînt. Peri tou kalhekontos (Despre datorie). cît a condus şcoala stoică. iar pămîntul este elementul uscat. Peri pathon (Despre pasiuni). tot ce este real este material. ele sînt pieritoare: toate pier în timpul conflagraţiei universale. cu o faţă măslinie şi crispată. O Z. timpul (« chronos»). Tatăl său a fost negustor. înclinarea corpurilor grele spre centrul lor de greutate. Aceste elemente constituie. se află în centrul tuturor. Peri physeos (Despre natură).. Era cumpătat în vorbe' şi în fapte. formulînd o doctrină nouă. Peri lexeon (Despre stil). în acelaşi timp Universul poate fi socotit şi veşnic. Principiul pasiv este substanţa sau materia propriu-zisă. Peri tou kata physin biou (Despre viaţa in conformitate cu natura). aerul şi pămîntul. Necorporale sînt spaţiul («topo's»). materialistă. nu s-a arătat nici încrezut. un loc din Atena ferit de afluenţa oamenilor. El se realizează la obiecte prin coeziune ( « hexis »). nici umilit. foc. trece succesiv prin starea celor patru elemente. După aproximativ 20 de ani de studiu. II. a fost o personalitate aparte. care purta la început numele constructorului atenian. In studiul Despre raţiune. adică din ^părţi care se transformă unele în altele. fără altă calitate («hyle»). Pentru că timp de 40 de ani (după'alte versiuni. a ajuns adesea la Atena. lor.

Există şi o providenţă divină care conduce lumea . Lumea este guvernată de raţiune — principiu de asemenea material — întocmai cum individul e călăuzit de suflet.primordiale reîncepe după fiecare conflagraţie.

el dispune de perfecţiune. comunitatea femeilor. în afara sinelui moral. ceea ce este folositor pentru suflet. Dintre acestea. iar percepţia este comună amîndorura şi constituie criteriul adevărului. interesează teoria moralei. fără greşeli de gramatică şi de stil. asemenea lui Platon în Republica. Limba. fiindu-şi sie însuşi suficient. percepţia se află între cele două fiind o alcătuire a reprezentării comprehensive. Sufletul individului este o parte infimă din sufletul universal şi. Oamenii se deosebesc de animale printr-un discurs interior. 60. 63. Tot moralei stoice îi aparţine şi ideea armoniei realizate în organizarea vieţii sociale. pentru că a lăsat la o parte ipocrizia. cînd omul se conformează legilor universului. 66 = Cicero. raţiunea îl învaţă pe om că datoria sa este să trăiască in conformitate cu natura. pe lingă instinct. jfj?aen introdus de Z. deci numai în reflectarea realităţii. O altă teză. sio»). care le pricinuiesc mult rău. Omul participă la formarea ideilor. sau de expresia « kosmopolites » (cetăţean al lumii). La om. stoicismul & descoperit unul dintre cele mai importante adevăruri privitoare la unitatea dintre limbă şi gîndire. Numai în aceste din urmă rezidă adevărul sau falsul. iar obiectul este ceea ce se află aşezat în afara noastră. Fericirea constă în virtute. iese din contextul spiritual grecesc. rege fără regat. Unitatea dintre limbă şi gîndire este dovedită de numele unic. aflate într-o unitate inseparabilă. dar numai între înţelepţi. datorită căruia disting elementele raţionale în concordanţă sau în contradicţie şi ajung astfel la operaţiuni de diviziune şi compunere. adică complexului sonor semnificatul este obiectul semnalat de sunet. înţeleptul este infailibil. Cu alte cuvinte. Trăirea în conformitate cu natura umană şi cu cea universală înseamnă abţinerea de la orice acţiune oprită de legea comună. acceptată de raţiune. dar care există numai în mintea noastră. stadiu pe re-l atinge numai înţeleptul. care tinde să facă armonioasă întreaga viaţă. Zenon indica reprezentarea ( « visus»). care poartă numele de virtute. sensul.' Ele nu sînt însă suficiente. opinia aparţine oamenilor de rînd. ca o «imprimare în suflet». Omul a fost înzestrat însă. acestea reprezintă unele avantaje faţă de contrarele lor. primul instinct al animalului este autoconservarea. numită «phantasia» şi definită de Z. obişnuia să explice ştiinţa comparînd-o cu percepţia şi cu opinia. sînt ştiinţa şi arta. de acel impuls interior. ştiinţa este o percepţie sau comprehensiune fermă. două sînt corporale. opera lui are valoare mediocră. realizată prin sens. din complexe de sunete. o altă dovadă a unităţii dintre limbă şi gîndire este aceea că ideile nu au o existenţă proprie. şi cu raţiune. în sfîrşit. Vorbirea constă din emiterea sunetelor. sediul «logos »-ului sau al sufletului universal. la baza cărora stă impulsul. scot şi papagalii şi alte păsări. II. el este bogat fără bani. apropiind mîna stînga Ş 193 Zenon din Kition cu ea cuprinzînd şi strîngînd puternic pumnul (drept). se reîntoarce la izvorul din care a purces în timpul conflagraţiei universale. Această ingenioasă şi corectă analiză premerge cu multe secole teoria lui Ferdinand de Saussure privind «le signifiant et le signifie» care a revoluţionat lingvistica modernă. există trei componente într-o strînsă legătură: « to semainomenon » (semnificatul). III. Etica stoică se află în concordanţă cu fizica şi logica. nobleţea. uimitoare prin profunzimea analizei ce o face priveşte trilogia semnificaţiei.Zenon din Eition 192 prin legi generale ce nu lasă loc la capricii: legea supremă este fatală. Academica posteriora. ca o consecinţă naturală a trăirii după legile naturii. Raţiunea sau elementul conducător este partea superioară a sufletului omenesc. unele informaţii le primim involuntar. în această conformare rezidă virtutea omului fericit şi cursul paşnic al vieţii. ceea ce coincide cu o viaţă virtuoasă. cît şi cea sufletească. gloria. ele pot fi folosite şi ? bine şi în rău. în fine. Potrivit ei. ea este o proză corectă. este lipsit de înşelăciune şi de prefăcătorie. dar nu conţin în sine nimic esenţial. care pune pe om în acţiune. Ea priveşte atît perfecţiunea trupească. fragm. care este «ratio et ora-tio». legate în cuvinte. 144). Gîndirea este discursivă (« eklaletike »). singurul bine este frumosul moral. pentru că nu cade în astfel de slăbiciuni. logosul este gîndire şi limbă. Limba şi gîndirea se formează concomitent în primii 14 ani ai omului. adică de dreapta raţiune care orînduieşte tot ce există. ceea pe contează de fapt. Frumosul este virtutea Şi tot ceea ce participă la virtute. este formată din sunete. ceea ce îi deosebeşte de animale este gîndirea. este absolut I nu prezintă trepte. Potrivit acestei teze. Reprezentarea se află şi la temelia gîndirii. propovăduia. aşa sînt bogăţia. Este nevoie de voinţă. frumuseţea. Numai în cazul cînd exprimă gîndirea ele pot primi denumirea de limbă. explica discipolilor săi problemele abstracte: «Cu mîna deschisă şi cu degetele întinse. unu! este incorporai. în cunoaşterea realităţii. lipsită . Z. Prin această observaţie. prin aceasta indica percepţia («comprehen. Dar numai virtutea sufletului. «to semainon» (semnifi-cantul) şi «to tynchanon» sau «te pragma» (obiectul). 41 şi Academica priora. deoarece virtutea este scopul spre care ne mînă natura. în consecinţă. opinia este o combinare slabă şi falsă. ambele de natură materială. Z. anume « obiectul denumit şi spus» adică sensul. coincizînd cu destinul («heimarmene»). Adevăratul înţelept este lipsit de pasiuni. să rnbrăţişeze binele absolut şi să dispre-SU'ască bunurile indiferente. mai cu seamă de gelozii şi rivalităţi. Sunete articulate. Datoria omului. Fiind o părticică din suflul divin. anume sunetul şi obiectul din realitate. forţa. deci. odată cu pieirea corpului. la analiză şi demonstraţie. ea exprimă informaţia primită de la reprezentare cu ajutorul limbii. pentru că rămîne indiferent şi la faimă şi la defăimare. Ştiinţa este apanajul înţelepţilor. Stoicorum veterum fragmenta. în aceeaşi ordine de idei. zicea: «Aceasta este ştiinţa» (Arnim. semnificantul corespunde sunetului. pentru că i-a fost dăruită de natură de la început. ceea ce nu poate fi considerat ca bun. Logica stoică tratează teoria cunoaşterii.. cu sens. Z. După el. ceea ce-i procură totodată şi bucurii. adevăratul wne este unic prin esenţa sâ. permanent fericit şi mare. sti-mulîndu-1 în cunoaşterea realităţii. apare un continuator al fizicii heraclitice. I. sigură. la baza cunoaşterii se află reprezentarea. Din punct de vedere literar. care conţin sensul obiectului gîn-dit. cu totul originală şi străină mentalităţii greceşti a vremii. apoi îŞJ îndoia puţin degetele şi prin aceasta el arăta asentimentul (« adsensus»). al cărei ideal este exprimat de formula « o singură turmă şi un singur păstor ». Printre formele de cunoaştere voluntară. pentru că se conformează binelui absolut. El aduce o idee nouă. Iar pentru suflet. aşadar. cu alte cuvinte. Prin teoria ciclului încheiat cu incendierea întregului univers. care pătrunde în toate. este lipsit de trufie. pentru că numai ei posedă acel « hegemonicon». «logos». Aşadar. apoi îş> strîngea degetele şi închidea pumnul. fapt care i-ar scuti pe oameni de multe neajunsuri. pentru că virtutea este acea stare a spiritului. Cicero oferă un interesant document despre felul în care Z. este. Z. în această ordine de idei. Binele este perfecţiunea naturală a unei fiinţe raţionale. constînd în săvîrşirea binelui. găsind cei mai adecvaţi termeni din limbă. Dar numai omul şi zeii au gîndire. adică obiectul din realitate. toate celelalte sînt indiferente. Astfel. ca şi prin sediul comun. fără ca acestea să fie dotate cu limbă. Prin binele moral absolut. asemenea amprentelor lăsate în ceară de inelul sigiliu.

Ariston. pentru care sobrietatea este haina cea mâi adecvată. Filosofia este o ştiinţă. Cinstea pe care i-o arăta regele Antigonos Gonatas ca şi conducerea statului atenian constituie o dovadă grăitoare a integrităţii spirituale a acestui iniţiator şi îndrumător al tineretului în tainele universului şi fericirii umane. Dealtfel. care i-a urmat lui Z. Trei secole mai tîrziu. Cleante. dornici să-1 urmeze. Zenon din Sidon şi alţii. la conducerea şcolii. Dionysios Transfugul. Poseidonios din Alexandria. Philo-nides din Teba. Herillos din Carta-gina. ideea de a plăcea prin forma de redactare nu intra în preocupările filosofului.de farmecul unei lucrări inspirate. ideile . din Hera-cleea. ilustrul fiu al lui Phanias din Assos. Sphairos din Bosfor. Cei mai renumiţi au fost Persaios. s-a răspîndit repede în toată lumea greacă şi din toate colţurile ei s-au strîns în juru-i discipoli. fiul lui Demetrios. s-a impus cu fermitate încă din timpul vieţii. Athenodoros din Soloi. din Chios. originar şi el din Kition. Faima lui Z. fiul unui anume Miltiade. Renumele lui Z.

voi. ed. Bogdan şi C. Ediţii: J. Kyoto XVII. J. F. Dumont. Epictet.Zenon din Kition 194 lui Z. 39 — 44. Steinmetz. L. II. Engels. Opere. Ideologia germană. V. de Gruyter XV. Signification du geste de Zenon. 1929. von Arnim. Stroux. SUPPLEMENTUM . p. 133 — 134. p. REFERINŢE CRITICE: P. 113 — Iii. 127_ 130. fragmente in Antologie filosofică. Diederich. Stoicorum Vete-rum Fragmenta. p. Teubner. M. Aurillac. Zenon in Die Vorsohratiker. P. p. P. in Mari-Engels. Marcus-Aurelius. Şt. p. Some problems about Zeno of Citium. voi. 1943. Jena. 1969. 3. Filosofi străini.. în Revue de l'Enseignement philosophique. O OPERA. Casa Şcoalelor. 1 —8. Narly. Zenon. Mizucni. Leipzig. 4 p. 1965. 1967 — 1968. Berlin. 122-134. I. Poseidonios din Rodos şi Seneca. Traduceri: V. p. Vergleich und Metapher in der Lehre des Zenon von Kition. XIX. In Journal of Classical Studies. 3 —71. 1969. von Nestle. L'Âme et la main. 1903 — 1905. Bucureşti. 3 voi. Die Krise der Philosophie in der Zeit des Hochhellenismus In Antike und Abendland. Heidelberg. au fost reluate şi reînnoite în scrierile şi în viaţa practică de către mari personalităţi ale vremii ca Thraseas. D.

n. Alexandria. 401 î. fiul sofistului HipP^s. AGATON [Agathon].. AELIAMJS CLAUDIITS [Ailianos Clau-dius] (c. ia Pari e frecvent la diverse concursuri de *€edie. ABISTIDES AELIUS ^ABEUS [Aphareus]. (sec. AGATABHIDE [Agatharchides] (sec. M. Pelopo-nes). din care s-au Păstrat. (c. Wieland.. formau episoade independente. Gnidos). obţinînd patru victorii. ca cea a Oreithyiei. discipolul lui Gorgias.e. sub formă prescurtată.n. VI î. Pella Macedoniei?). între 369-342 î.e. Mitograf. o «istorie » a omenirii. Provenit dintr-o familie de liberţi greci. IV î. înfăţişat ca laureat al unui concurs dramatic din 416 î.. aproape de Roma).n. Autorul romanului Ta kala Leukippen kai Kleitophonta (Întâmplările Leucippei şi ale lui Cli-tofon) în opt cărţi. Elaia.. A cules legende locale.e.n. Retor şi sofist. sub formă anecdotică. Egipt). Acumulează fapte.n. Poet tragic.n.e. 170—240 Preneste. apreciată în «TOI mediu. v. în trei cărţi. Dovedeşte ingeniozitate în punerea în scenă. în Anthos sau Antheos. între care Iliou Persis (Distrugerea Troiei). dar şi afectare.n.ACHIL1EUS TATIOS (sec. abilitate. Asia Mică).). introduce o inovaţie. A. I se atribuie lucrarea Genealogiai (Genealogiile).. adaptare a povestirilor mitologice despre Isis şi Osiris. geograf şi filolog.e. Romanul. Poet tragic. înlocuind vechile cîntece legate de text («stasima») prin arii independente («embolima»). ACUSIIiAU [Akusilaos din Argos] (a doua jumătate a sec.e. Tendinţă de Moralizare si dogmatizare. Erou al unui roman de Ch.n. s-au mai păstrat Episţolai agroikai (Scrisori rustice). Autorul unui tratat Peri zoon idiotetos (Despre particularităţile animalelor) în 17 cărţi şi al unei Poikile stoa (Istorii variate). v î-e. In această compilaţie face observaţii. A iniţiat o nouă formă de tragedie. A fost influenţat de principiile retorice ale lui Gorgias şi de compoziţiile ditirambice neoatice. în care îi reproşează lui Isocrate că prin învăţăturile sale retorice formează mai mult scriitori decît oratori. fiul lui Teisamenos. şi Odysseu» . Prozator. Urmărea o reîntoarcere la procedeele de compunere specifice tragediei antice. o descriere a Mării Roşii.. II î. Atena — c. este unul dintre personajele Banchetului lui Platon. fiul adoptiv al lui Isocrate. cu un conţinut umoristic. Atena).e. Argos. ALCIDAMAS [Alkidamas] (prima jumătate a sec.n. asupra obiceiurilor diferitelor popoare. Stilul său se remarcă prin graţie. fără prea mult spirit critic. S-au păstrat cîteva fragmente şi titluri de tragedii. Istoric. II-III?. 11 cărţi. Contemporan cu Ptolemeu Philometor (181 — 146 î. a cunoscut un deosebit succes în tot cursul evului mediu. 448 î. Sofist şi prozator. Unele legende. S-au păstrat fragmente din lucrările sale: o istorie a Asiei (10 cărţi) şi a Europei (49 cărţi).e. Autorul a două discursuri Peri ton tous graptous logous graphonton e peri sophiston (Despre cei ce scriu discursuri sau despre sofişti). răpită de Boreas. lucrare de pură ficţiune.' AJXIUS ARISTIDES. Autor a « de tragedii.

Se presupune că era grec. Personajele au o mare asemănare cu tipurile comediei noi atice din sec. IV \en-.. ANDRON DIN EFES (sec. Nu s-a păs198 trat nici un titlu sigur. discipol al lui Anaximandru.e. Lampsacos. de istorii minunate. ANONIMUL [Autorul Tratatului despre sublim] (probabil mijlocul sec. îmbinarea potrivită a cuvintelor. A fundat o colonie — Apollonia. îj lipseşte însă forţa de pătrundere.e. decăderea morală a indivizilor şi a societăţii. scene de viaţă contemporană. Ionia). sofilor) a cărei paternitate este nesigură. ANAXIMENE [Anaximenes] (c. prin ingeniozitatea invenţiilor. după el. Asia Mică). Discipol şi urmaş al lui Aristarh din Samo-thrace la conducerea bibliotecii din Alexandria. iar în partea a IlI-a tratează. curtezane. Autor a 65 de comedii. Se cunosc 42 titluri.n. I î. Antigonos Gonatas. cu termeni tehnici aparţinînd limbajului esteticii literare.. A parodiat subiecte mitologice. Lucrarea.n..e.n.e. paraziţi. 270 î. fiind mai tîrziu eliberat. I e. relevînd distincţia între percepţie şi gîndire. rezultat al dilatării şi condensării lui. dm care s-au păstrat scurte fragmente.e. pescari. A mai scris studii despre Homer şi o satiră împotriva lui Teopomp. abstractă. Este unchiul şi maestrul lui Menandru. Medic şi filosof. Etolia). Thurioi. 403 î. A compus cel puţin trei scrieri istorice.n.n.e.. denumit Polyhistor] (prima jumătate a sec. —c. IV î. în care reînvie povestirile şi mtrecerile celor şapte înţelepţi. II Atena?). (c.99 Antifon (Retorul) Alcifron (Acuzaţia lui Odiseu împotriva lui Pala-mede). Roma). Autor a 118 scrisori. ALEXANDROS [Alexandros Aitolos. plugari.). ALCIFRON [Alkiphron] (sec. prima socotită a fi în 377 î.gcris şi o «komodotragodia». denumită de el «apeiron». pe ţărmurile Pontului Euxin. intensitatea emoţiei. s-a pierdut. Poet elenistic. Troada. Filosof peripatetician. pînă în anul 346 î. A scris un Appendix la comentariile homerice ale lui Aristarh.e. I se atribuie 280 sau 365 de comedii. cu graţie şi spirit. Este considerat.). Aristotel. cînd dezvoltată. Consideră aerul.n. a pus în relief latura materialistă a filosofiei peripatetice.e.e. IV î. Prozator.n. Atena).n. A formulat o teorie privind formarea lumii pe baza unei materii primordiale nedefinite.e.. o lucrare despre epoca lui Alexandru.n. Cameiros. A scris tragedii. Comediograf. Precursor al unor idei ale psihologiei moderne.. Autor de compilaţii savante. în care apar ca personaje oameni din diverse straturi sociale.. ALEXANDROS [Lucius Cornelius Alexandros. 610 j g n. Pleuron. din care s-au păstrat scurte fragmente. Subiectele comediilor sînt mitologice. Graecia Magna [Sudul Italiei] — c. obţinînd 10 victorii. I se atribuie 245 de comedii.e.e. con. ANAXIMENE [Anaximenes] (a doua jumătate a sec. Milet. principii. i 242..). Este cunoscut prin relatările a doi discipoli. cauzele decăderii elocinţii. A ţinut cursuri la Atena între 198 — 221 e. Filosof peripatetician. ANTIFANES [Antiphanes].e. AMMONIOS SAKKAS («purtătorul de saci»). Istoric şi filosof.). discipol al filosofului cinic Diogene (din Sinope). a avut ca discipoli pe Plotin şi pe Origene. comentator al operei lui Aristotel. sub formă de dialog.n. corăbieri. I se atribuie şi întocmirea primei hărţi în care apărea delimitarea continentelor de apa mării. II î.' A compus Atthis (Istoria Aticii) în opt cărţi.n. Retor şi prozator.e. Consideră că centrul activităţii psihice este creierul. A degajat comedia de elementele supranaturale. aparţinînd comediei medii. I se atribuie şi o retorică dedicată lui Alexandru. pe motivul tripodului transmis de la un înţelept >a altul. cel puţin prin cultură. Corinna etc).. Nu a lăsat nimic scris.n. manifestă predilecţie .. Caria). grupate in cinci cărţi. «E-tolianul»] (prima jumătate a sec. Redă. 550 î. material. Datorită lui. expresia aleasă. în timp ce în Hippeus (Cavalerul) îşi manifestă acordul cu măsurile luate de Demetrios din Faleron împotriva filosofilor (316 î. Gramatic grec.. sursă de informaţii pentru Aristotel în Constituţia atenienilor. Crotona. ALEXIS (c.e.. — 547 î. Peri hypsous (Despre sublim) este compusă sub forma unei epistole adresate lui Postumius Terentianus. Filosof materialist. 372 î. apoi.e. lucrare despre personajele istorice satirizate în comedia veche. Museion (Grădina muzelor). Poet aparţinînd comediei noi. pe care el îl perfecţionează. Preceptor al lui Alexandru cel Mare. în comedia Hypobolimaios (Copilul expus).e. din care s-au păstrat c.. A luat parte la concursurile literare organizate de Filip al Macedoniei.n..? — c.n. a lăsat descrieri de obiceiuri orientale..j siderat precursor al neoplatonismului.n. Crotona).. A fost bibliotecar la Alexandria. căruia i_a urmat la conducerea şcolii din Milet. dis-ClPol al lui Isocrate. păstrate în fragmente. între care Theogonia (Naşterea zeilor). aparţinînd şcolii pitagorice. Autorul unei opere. Apreciat în Renaştere. 175 Alexandria.n. Retor si istoric grec.i zie. Contemporan cu Teocrit. figurile stilistice.n. Milet. Milet — ?).n. sub formă de cronologie.e. pe care îl însoţeşte în Asia. cînd strînsă.' kylion. în partea a Il-a se ocupă de cele cinci izvoare care pot genera starea de «sublim»: ideile mari şi nobile. Atena). ALEXANDROS [Alexandros din Afrodi-sias] (sec. în materie de genetică un precursor al teoriilor evoluţioniste. citează pasaje din discursurile lui A.n. Afrodisias. ANAXANDRIDE [Anaxandrides] (prima jumătate a sec. Din lucrarea sa în proză Peri physeos (Despre natură) au rămas fragmente neînsemnate. IV î. poeme epice şi distihuri. avea o mare admiraţie. în calitate de profesor la Alexandria. 480 î.n. (c. cetatea Lampsacos a fost cruţată de distrugere. 570 î. exerciţiu specific de retorică. comenI tarii asupra operei lui Pindar. I se atribuie lucrarea Philosophon diadochai (Succesiunile fil0. adică o farsă tragică. sora sa.n.IV î.n. începînd din 276 î. Ionia). Atena?). precum şi comentarii asupra unor opere poetice greceşti (Alcman. [Sudul Italiei] — c. Tripous (Tripodul). Ajunge la Roma ca prizonier de război în timpul lui Sulla (82 î. Exprimare inegală. îşi bate joc de Platon. Hierokles şi Neme-sios.n. în materie de astronomie i se datorează prima explicaţie veridică despre apariţia eclipselor. dintre care cunoscute erau Philippika (Istoria Macedoniei sub Filip) şi Ta peri Alexandrou. 500 î. Efes. Filosof materialist.e. într-unui din fragmentele satirice păstrate se face o paralelă între moravurile unui grec şi ale unui egiptean. A5AXIMANDRU [Anaximandros] (c. AMMONIOS DIN ALEXANDRIA (a doua i jumătate a sec. II —III. Puţine au subiecte mitologice. 330 î. Graecia Magna. ^NDROTION (prima jumătate a sec. fiul lui Ste-phanos. precum şi Komodoumenoi. A formulat teoria saltului calitativ în urma acumulărilor cantitative.e.. Poet aparţinînd comediei medii. Egipt — c. Rodos sau Colofon). în An. Se remarcă prin veselie maliţioasă şi fante. 119 titluri. ALCMAION [Alkmaion sau Alkmeon] (c. intitulată Trikaranos (Omul cu trei capete). înfierează i căsătoria lui Ptolemeu Filadelful cu Arsi-noe. în Retorica. Adversar al neoplatonismului. pentru care A. Asia Mică). a cărui paternitate este contestată. III î. discipol al lui Tales. ca element primordial în formarea lumii. A trăit la Atena. Opera sa cea mai importantă. a trăit la curtea regelui Macedoniei.e.

stilul său se caracterizează prin eleganţă. Opera sa cuprinde exordii şi peroraţii.e. astăzi pierdute. face o paralelă între poetul tragic şi cel comic. Ca exponent al partidului aristocratic din Atena. manuale. care dispune de o bogată sursă de inspiraţie în tradiţie. trei tetralogii cuprind discursuri fictive. Atica — 411/409 î.. a contribuit la instaurarea puterii celor 400.n. dar şi prin monotonie şi oarecare neglijenţă. . la revenirea la putere a partidului democrat.pentru tipuri populare. precum şi pledoarii. Dintre acestea.e. într-unui din fragmentele păstrate. al apărării. Primul din lista celor 10 oratori fixaţi de canonul alexandrin. caracterizate prin precizia şi subtilitatea limbajului. Atena). astfel că. ăl replicii acuzării" şial replicii apărării. arătînd avantajele primului. (480 î. a fost acuzat de înaltă trădare şi condamnat la moarte. un tratat de retorică. Reia subiecte şi procedee deja tratate.n. Rhamnus. ANTIFON [Antiphon «retorul»] fiul lui Sophilos. studiate din punctul de vedere al acuzării..

venit la Troia în ajutorul lui Priam şi •Cl? Qe Ahile. Autorul unui ciclu de legende despre zei.e. A contribuit la propagarea teoriilor şcolii alexandrine în cercurile literare ale poeţilor latini. autor de ditirambi. I î.. între care discursul asupra horeutului. Peri homonoias (Despre concordie) şi Politikos (Omul politic).> Methymna. Strateg al ligii aheene şi om de litere.n. fiul lui Asclepiade? (c. Atena).. (sec. Stilul său are forţă/elan. dar interesante. fructifică teoria socratică despre cunoaştere. Roma). Sicyon. Ca astronom. propagînd ateismul. Poet liric.. în etică.e. în limba greacă.. Cronica conţine şi unele date de istorie literară. Autorul unui pean pentru cinstirea zeiţei sănătăţii. apreciat de Crates din Mallos şi de alţi critici elenistici. Sto-baios a păstrat cîteva fragmente.Antifon (Sofistul) 200 Celelalte trei discursuri păstrate.n.e. din care au rămas numai fragmente. Cicero îi apără dreptul de cetăţean roman.. A doua parte a lucrării tratează despre numerele iraţionale.. De Cice-ronis consulatu (Despre consulatul lui Cicero — neterminat). A fost influenţat de retorii asiatici şi de poetul Leonidas din Tarent.360 î. Asia Mică — 22 î. în opt cărţi. sub protecţia lui Calpur-nius Piso. Raţionalist convins. 180 î. I se atribuie şi mica epopee «jtulată Iliou Persis (Distrugerea TroARIFRON [Ariphron din Sicyon] (începutul sec. Matematician şi astronom. ANTISEFNE [Antisthenes] (c.n. anterior rivale. dar a fost şi la Roma.n. Pergam. A fost atacat de Iosephus Flavius în lucrarea Kata Apionos (împotriva lui Apion). Este autorul unor Historiai (Istorii a popoarelor). A lăsat o operă asupra căreia s-au făcut aprecieri contradictorii.n. fiind apoi ales strateg din doi în doi ani. A susţinut câ retorica este o ştiinţă ce se foloseşte de clasificări şi mijloace raţionale. I î. ARCTINOS [Arktinos din Milet] (sec. continuator al operei lui Euclide din Alexandria. Atena — 119 î.n. Antiohia.n. Arcadia).e. îmbină munca eruditului. Lesbos — sec. autor de epigrame din perioada elenistică. Tegeea. APOLLONIOS MOLON (sec. A activat la Rodos. Eolida.e. Lucrarea care 1-a făcut cunoscut este Konika (Secţiuni ale trunchiului de con). în 30 de cărţi. ARCESELAU [Arkesilaos] (c. şi al unor discursuri sofistice (ex.e. ARĂTOS DIN SICYON (c. I î.. constituie una dintre primele manifestări ale elocin-ţei atice. care cuprinde descrierea evenimentelor petrecute de la căderea Troiei pînă în anul 119 î.. A trăit la Pergam sub Atta-los II. care par a proveni din Peri homonoias. îl alungă pe tiranul din Sicyon şi alipeşte cetatea sa ligii aheene.n. cu caracter laudativ: Războiul cu cimbrii. pe care a şi editat-o. II Alexandria — ?). Peri theon (24 de căgţi) şi al unei Cronici (patru cărţi). Tesalonic. a scris comentarii asupra operei lui Homer. compunînd poeme în limbile greacă şi latină. Gramatic. Poet.e. care considera retorica drept o artă ce apelează la mijloace iraţionale. .?).n. 104 î. Războiul cu Mitridate.e. Poate fi socotit precursor al teoriei Probabilismului. Poet. Pelopones)..e. autor al unor Hypomnemata (Memorii). A audiat pe Aristarh din Samo-thrace şi pe Diogene din Seleucia. Milet).?). Filosof. printre alţii. în opoziţie cu şcoala «teodoreilor ». Adversar înverşunat al doctrinei lui Platon. Ni s-au păstrat fragmente scurte. Discursul ciceronian constituie un elogiu al literelor. Este întemeietorul şcolii care îi poartă numele (« apollodoreii»). 455 î.e. VI î. pentru spiritul viu. apoi.n. adjectivul..n. Poet epic. profesor la Roma. păstrate în Antologia Palatină. A lăsat ■29 de lucrări. V î. I se atribuie un tratat Peri aletheias (Despre adevăr) şi două discursuri morale. sub Tiberiu şi Glaudiu. Atena). este socotit întemeietorul teoriei epiciclurilor. în 24 de cărţi. A trăit la Sparta. autor al unor comentarii asupra lui Homer. VII î. [«Ursuzul»] /sec.n. 300 î. III î.e. Perge. APION MOCHTOS («Truditorul»). la curtea lui Perian-dru. contestat de un anume Gratius. Model pentru Terenţiu. a pregătit fuziunea cultului apolinic cu cel dionisiac. 1-a avut ca elev pe Cicero. în intervale. -213 î. Asia Mică — 241 î.?). Sub numele de Bibliotheke ( Bibliotheca) lui Apollodor a circulat o lucrare a unui anonim.n. Pelopones). Activitatea sa ştiinţifică s-a desfăşurat la Pergam. Orator de talent. A fost. în schimb.n. V î. Autor de poezii epice şi elegiace. de la începutul erei noastre. în traducere arabă..e. Peri syntaxeos. presupus autor Aithiopis (Etiopidei).e. respectiv la inspiraţie şi patos. 262 î. precursor al poeziei elenistice! Autor al culegerii de elegii Lyde (23 de cărţi). ARION (a doua jumătate a sec. Cîntăreţ şi poet liric. ANTIFON [Antiphon « sofistul»] (a doua jumătate a sec. Asia Mică — 190 î. pasionat de detaliu. condamnă credinţele' în zei.. din care s-au păstrat numai cîteva fragmente. în sudul Italiei şi. manifestat în scrierile polemice.e.. Filosof.e. A iniţiat folosita principiului analitic în studiul gramaticii.e.n. ANTIPATROS (sec. Autoare de epigrame. Siria — Roma).. Eubeea). în gnoseologie. fiind însă pe alocuri obscur. IV î. studii asupra unor capitole importante ale gramaticii greceşti: declinarea numelui. 1 î. Hygieia. şi V —VIII.e. 201 Aristark din Samos ApOLLONIOS DTSKOLOS..n.n. Retor.n. Poemul său epic Tebaida. ARHIAS [Aulus Licinus Archias] (sec.e.n. cu grija pentru formă.n. Gramatic şi prozator. APOLLODOR [Apollodoros din Pergam] (c. Sicyon. A trăit cea mai mare parte a vieţii la Alexandria. în cinstea lui Marius. i se atribuie 40 de lucrări filosofice.e.e.e.e. şi a netezit calea apariţiei marilor ode corale. întemeiată de Theo-doros din Gadara. din care s-au păstrat cărţile I —IV. APOLLONIOS DIN PERGE (c. pentru calomniile răspîndite pe seama comunităţii iudaice din Alexandria. subiect reluat ulterior cu succes de alexandrini.?). Golofon). a provocat din partea lui Catul epitetul de «tur-gidus» (exagerat. VII ■e-n. 316 î.. Atena). Prin maniera sa de a compune peani. în care celebra victoriile iui L.. Rodos). A activat la Roma. cîntă durerea pierderii femeii iubite.n. şi patru cărţi despre sintaxă. în special în Phormie şi Hecyra. în 251 î. Poetă. astăzi pierdute. APOLLODOR [Apollodoros din Karystos] (prima jumătate a sec. folosite mai tîr-ziu de Polibiu şi Plutarh. A fost titularul catedrei de gramatică din Alexandria şi..e.n.. la Corint. Pitane. Autor de epigrame. Ga filolog. Scriitor fecund. de orientare sceptică.? — sec. pronumele. Discipol al lui Gorgias şi Socrate. ANYTE (c.e. Adversar al fizicii stoice Şi al credinţelor în zei. nou ideal poetic. Aias şi Ulise în dispute referitoare la armele lui Ahile). umflat). păstrate în Antologia Palatină. A trăit o parte a vieţii la Roma. Retor. Pamphylia.n. Poet comic.n. Atena .e.. I î. APOLLODOR [Apollodoros din Atena]. ANTTMACHOS (a doua jumătate a sec. Filosof.n. Poet şi erudit. între care multe dialoguri. Se stabileşte la Roma. Karystos. provenite dintr-o secţiune închinată Egiptului (Aigyptiaka). conjugarea verbului. Lucullus în Orient.e. dar mai ales de epitafe în dialect doric. nordul Greciei). 270 î.n. unde. mică epopee care orisea moartea regelui etiopian Mem-lon. întemeietorul doctrinei cinice. fondator al Academiei mijlocii. Apreciat în antichitate pentru olocinţa sa.

Spirit serios şi cultivat. a avut preocupări variate.ARIAN [Flavius Arrianus] (c. Indika. 175 Atena). Nico-media Bitiniei — c.n.. 250 î.. . 95.. 2 cărţi de tactică militară. După ce audiază patru ani cursurile de filosofie de la Atena. A devenit cetăţean roman. Samos). scriind lucrări consacrate Bitiniei (opt cărţi). se retrage. care include un material documentar preţios. din aristocraţia provincială.n. ţării părţilor.e. dedicîndu-se exclusiv preocupărilor literare. un tratat de vînătoare. la 16 ani exercită sacerdoţiul Demetrei şi Korei în oraşul său. 320 î. în jurul lui 138 e.e. Ofiţer în armata romană. Istoric. devine discipolul lui Epictet. Astronom. Descendent dintr-o familie bogată. a cărui învăţătură a transmis-o posterităţii în Diatribai (Convorbiri) şi în Encheiridion (Manualul). Scriitor apreciat al epocii. Cea mai importantă lucrare a sa este însă Anabasis (Istoria expediţiei lui Alexandru cel Mare). consul şi guvernator al Capadociei.n. ARISTARH [Aristarchos din Samos] (c.

e. Geographoumena (Scrieri geografice) în 11 cărţi. S-au păstrat 40 de epigrame (majoritatea incluse în Antologia Palatină) şi două fragmente izolate. Urmaş al lui Eschil.: apărarea retoricii împotriva lui Platon. Achille. luînd ca pretext ospăţul pontifului roman Larentius.n. 217 î.. III. Poet.n. Phlius. din care s-au păstrat c. Bosforul tracic — c. în stil «milesian».. din Milet] (c. compoziţie echilibrată.e. şi a poeţilor lirici Arhiloh. Cel mai interesant fragment păstrat de la A. Temisto-cle. Poemul. sofist. filosof. 145 î. deopotrivă. de asemenea.n. 48 de fragmente. Urmaş al lui Eschil.e. Procones. Hesiod. Autor al unei tragedii. Pe Aristoîan.e. Poet tragic.e. reprezentant al sofisticii a doua A studiat în Frigia. (c. Ionia). Macedonia). în care se ocupă de teoria ritmurilor muzicale. Tegeea. Discipol al lui Socrate. atras de faima lui Herodes Atticus. adeseori latinizat. precum şi lucrări legate de domeniul poeziei (imnurile închinate Atenei. în una din cuvîn-tările sale făcînd o frumoasă descriere a cetăţii.. fiul lui Pratinas (sec. Milesiaka (Povestiri din Milet). Cipru). Alexandria. Poet dramatic. Siria).e. a editat tragediile lui EuripWe' Promotorul criticii estetice şi unul din 203 re _________________________________ j mai buni cunoscători din antichitate ai textului homeric. Alceu. Printre discipolii săi se număra şi Dionysios Thrax. astăzi pierdute. Homer. Ha_ drianutherai. apoi la Atena. Logograf. care trăia dincolo de ţinutul hiperboreenilor. la Pergam cu Aristokles. cuprinzînd peste 800 de titluri. 435-355 î. A participat la expediţia lui Alexandru cel Mare. format la şcoala lui j^ristotel. poeme lirice. A versificat cu abilitate în . A STYDAMAS CEL BĂTBÎN (sec. Samos). atacaţi de Platon şi dialogul Gorgias). este cunoscut doar prin cîteva versuri despre arimaspi. sever. Filosof peripatetic.n.e. Poet.Aristarh din Samothrace Creatorul primei teorii heliocentrice. culturale şi economice ale vieţii greceşti. ÂBTEMIDOB [Artemidoros din Efes] (c. bazată pe observaţii asupra introspecţiei. Atena). după Aristof an din Bizanţ. pe care o relatează la bătrîneţe. în gnoseologie manifestă un profund scepticism. Egipt). pentru eleganţa imaginii. Sapptio. Filolog şi gramatic. ABISTOFAN [Aristophanes din Bizanţ] (c. între anii 293— 287 î. Au fost traduse în limba latină de L.. Istoric.e.. Cirene. Gramatic. întemeietor al şcolii cire-naice. Este cunoscut pentru strădania lui de reînnoire a poeziei în conţinut şi formă. 189. cu caracter licenţios. este o compilaţie după lucrări despre civilizaţia şi cultura Greciei antice şi conţine numeroase citate din autori a căror operă s-a pierdut. ?).e. dar şi moştenirea poeţilor tragici Eschil. Egipt). Zeus. menţionat de Herodot. A dus o viaţă de filosof vagant. Opera lui este extrem de vastă. Sofocle. 100 î. Discipol al lui Călim ah. ABISTARH [Aristarchos din Tegeea] (sec. este formată din memorii personale (Hieroi logoi). IV ^e-n. Directorul Bibliotecii din Alexandria.n. în domeniul studiilor antice de morfologie şi sintaxă este considerabil. a contribuit la fixarea limitelor tragediei « clasice ». Lucrarea. Cele mai cunosBerosos cute tragedii ale sale sînt Parthenopaios şi Alcmeon. 202 ABISTIDES ABIIUS [Publius Aelius Aristeides]. redactată după modelul Banchetului lui Platon. păstrată aproape în întregime. Milet. "nd deosebit de apreciat. 1-a studiat îndeosebi sub aspect lingvistic.n. apreciată însă ca sursă de informaţii pentru epoca clasică..n. ABISTEAS [Aristeas din Procones] (sec.. nordul Africii) Filosof. A făcut măsurători asupra distanţei de la Pămînt la Soare şi de la Pămînt la Lună. A început .n. bazîndu-se pe analiza directă a materialului.e.n.n.n. este nevoit să se refugieze în Cipru după asasinarea elevului său de către Ptolemeu VIII Evergetul. Prozator. Propontida). n. Cîţiva ani i-a petrecut la Siracusa. ASTYDAMAS CEL TÎNĂB (sec. Fabulist grec. din discursuri polemice (de ex. Arimaspea. creează o adevărată enciclopedie a antichităţii tra-tînd aspecte sociale.n. Dovedeşte o grijă deosebită pentru stil. între care Kyklops (Ciclopul). Atena). Samothrace. Fără valoare literară. filosofi şi scriitori. Bioi (Vieţi) ale oamenilor iluştri. Contemporan cu Euripide. 354 . în maniera poeţilor din Lesbos.e. ABISTIP [Aristippos] (c.e. conexate de problema mulţumirii sufleteşti. Geograf şi om de stat. la Kotyaion. opera poeţilor epici Homer. imitate. 100 î. cu Alexandros. A scris.n.. 300 î. Serapis. 257 î. în istoria ştiinţei trece drept un geograf opus lui Eratostene. mică insulă în nordul Egeei — c. Samos).n. III î. peste două secole de Ennius. Tarent — c.n. VII î. Poemul său epic. Fragmentele romanelor lui Petronius şi Apuleius.e. Mysia — c. Atena). în care. IV-III î.e. 4RIST0XEN0S DIN TABENT (c..a compună tîrziu. AEISTIAS. Italia — ?. ASCLEPIADE [Asklepiades din Samos] (sec. relatare a unui periplu în jurul coastelor Mediteranei.n. Autor al unei culegeri de povestiri erotice. Poet tragic. a fost folosită ca sursă de informaţii de către Arrian şi Strabon. Babrius] (sec. Kimon şi Pericle. ASIOS [Asios din Samos] (sec. A compus cel mai vechi tratat de muzică cunoscut pînă astăzi. 180 î. Argumentaţie subtilă. Membru al cenaclului literar din insula Cos.e.n.e.. A încercat să stabilească o relaţie directă între muzică şi etică.e.. Este adesea citat de Strabon. Aportul lui A. A obţinut de laMarcug Aurelius reconstrucţia Smirnei. teoretician al muzicii greceşti din epoca clasică. Ajunge la direcţia bibliotecii din Alexandria după Eratostene. Autorul lucrării Deipnosophistai (Ospăţul sofiştilor) în 15 cărţi. Anacreon. Arcadia). Efes). ABISTOBUL [Aristobulos din Cassan-dreia] (sec. I se atribuie 453 de lucrări. astăzi pierdute. Pelopones). Orator şi filosof. a obţinut 15 victorii. S-a ocupat îndeosebi de montarea tragediilor marelui său înaintaş.. ABISTARH [Aristarchos din Samothrace] (c. Stil viguros. V î. A călătorit mult. stil ales.. IV—III î. Miltiade. etc. comentarii. după cu-tremurai din 178 e. Hesiod. oferă o idee asupra originalului. s-a ocupat îndeosebi cu probleme de etică... discipol al lui Isocrate. ABISTIDES [Aristeides. Poet alexandrin. Alcman? Pindar. Renumit gramatic şi filolog. popor fabulos. Opera. precis. Cassandreia. — IV î.. lui Asclepios. VII—VI î. 129. Autor de genealogii în versuri.e. se referă la obiceiurile din insula Samos. A. Profesor al lui Ptolemeu Eupa-tor.. A studiat. Autor de drame satirice. într-o redactare mult mai tîrzie s-a păstrat un tratat despre armonie. lucrarea. ATHENAIOS DIN NAUCEATIS (prima jumătate a sec. ediţii critice. declamaţii de şcoală (Meletai). s-a stabilit un timp la Smirna. II?. conţinea şi unele date despre populaţiile din nordul Mării Negre. este scrisă sub forma unor însemnări de călătorie. A publicat numeroase ediţii critice ale poeţilor greci. tratate de ortografie şi ortoepie. cîntece de dragoste. Opera sa. Alceu. Cornelius Sis-sena. minuţios cizelată. fiul lui Eudaimon. Byzantion. pledoaria în favoarea a patru mari atenieni. Harmo-nika stoicheia (Elemente de armonie).n. Naucratis. Posei-don). BABBIAS [sau Babrios. militînd pentru o poezie de dimensiuni mici. V î.

dar a fost apreciat de alexandrini. făcînd parte din Canonul celor patru lirici ionieni. forţă dramatică. BACHILIDE [Bakchylides] (c. în care rivalizează cu contemporanul său Pindar. Prozator caldeean de limbă greacă. La Babilon a fost preot al zeului Marduk (Baal). Poet liric coral. probabil la curtea lui Hieron al Siracusei. apoi a trăit.e. doi peani. un imn eroic. a trăit. imaginaţie vie. probabil. în Pelopones. Babilon). Ceos). Din opera lui cunoscută mai ales prin intermediul papirusurilor s-au păstrat c. A scris în limba greacă Babiloniaka (Istoria Babilonului). nici sensibilitate. Nu are prea multă originalitate. Talent de evocare.. îngrijit.n.n. III î. adăugind şi cîteva fabule proprii. ditirambi.e. Nepot al lui Simonide.trimetru iambic fabule atribuite lui Esop (« mythiamboi»). 505 — 450 î. S-au păstrat numai fragmente. apoi în exil. stil fluent. ode triumfale. Iulis.. . BEEOSOS (sec. de la întemeie e pînă la moartea lui Alexandru cel Mare. 1300 de versuri din 20 de poeme. Textul de care dispunem a fost modificat pentru uzul şcolii. în insula Cos.

Locrida. După notiţa biografică din lexiconul Suda.e. Introduce In naraţiunea istorică « novele» şi anecdote. Atena?). cu imaginaţie vie şi argumentare convingătoare. VI î. S-au păstrat titlurile a trei comedii Heros. A fost mult citit şi apreciat de autorii greci de mai tîrziu. pline de vervă caustică. Atena?). Caria). 327 î.n. CADMOS [Kadmos din Milet] (prima jumătate a sec. Profesor de retorică la Roma. Phlossa. Aristotel îl menţionează adeseori.n. Autor a două lucrări de istorie: Hellenika (Istoria Greciei) şi Peri tou hierou polemou (Despre războiul sacru).e. Prozator.n.. VII î.. Cel mai vechi logograf cunoscut. IV î.e. o descriere a băcanCUte ______________________________________________ * 205 lor adormite.e. S-a stabilit în Egipt spre anii 180 e.Bion (Boristenitul) 204 BION [Borysthenithes. asupra revoluţiei din Egipt.n. peninsula Calcidică —" c. CARKINOS [Karkinos cel Bătrîn] (sec. Atena). Reprezentant al curentului aticist. de asemenea. CLEMENS [Titus Flavius Clemens. A trăit perioada invaziei cime-rienilor în Asia Mică. au servit ca model lui Lucian şi Horaţiu... A scris peste 160 de drame şi' a obţinut 11 victorii. Orchomenos. ?). 331 î. I e.. BION DIN PHLOSSA (a doua jumătate a sec. Eubeea). regina Skyrosului..e. citat de Pseu-do-Plutarh. a cărui acţiune. unde exista o formă de învăţămînt a doctrinei creştine.n. manifestîndu-se împotriva politicii pro-persane a acestuia.n. Efes. III î. orator şi filosof. Unul dintre primii autori de comedii..n. Se caracterizează printr-un stil elegant. 111 î. a fost trimis la moarte sub acuzaţia de conspiraţie. în opt cărţi. Spre sfîrşitul vieţii a excelat în drame satirice. VII î. 370 î. atenienii îl aleg ambasador.n. alături de alţi doi reprezentanţi. CLEANTE [Cleanthes] (c.e. în acest timp.e. 160 Atena? — 211 sau 216. 129 î. între care Peri tes tou Zenonos physiologias (Despre filosofia naturală a lui Zenon). Siracusa. CAECILIUS [Kaikilios din Kale Akte] (a doua jumătate a sec. IV î.e. L-a însoţit pe Alexandru cel Mare în Asia şi. Persai (Perşii).n. Conversaţiile. I-U î. a reprezentat 160 de drame. Poet dramatic. Opera este cunoscută prin intermediul lui Clitomachos.n. Ionia — ?.. Peri erotos (Despre dragoste). elev al lui Cleante.. Atica?). împotriva stăpînirii persane.. Dio-gene Laerţiu consemnează peste 50 de titluri din opera lui. A servil drept izvor şi model pentru opera istorică a lui Duris din Samos. Filosof. Din tragediile sale s-a păstrat un singur titlu. cel mai important reprezentant al Noii Academii.. Asia Mică). Nu se cunoaşte nimic precis despre el. Alope şi drame satirice. intitulată Ktiseis (Întemeieri). Peri phthonerias (Despre invidie). CHARON DIN LAMPSACOS (prima jumătate a sec. unul din cele mai importante fiind Eis Dia (Imn lui Zeus).n.n. autorul cîtorva poeme. Poet tragic.. aproape de Smirna. Artaxerxe. în faţa senatului roman. Studiază filosof ia cu Zenon din Kition.e.n. Poet tragic. a sfîrşit prin a intra în rîndul filosofilor cinici. Autor al romanului despre Chaireas şi Kal-lirhoe. Autorul a 700 sau 800 de scrieri asupra doctrinei stoice. autor de tragedie filosofică şi oratorică bine primită de contemporani.. CHOIRILOS (sfîrşitul sec. a obţinut 3 victorii. Soloi sau Tarsos. Poet alexandrin. Filosof. se petrece în timpul războiului peloponesiac. conducător al şcolii stoice. III î. de mare forţă evocatoare. A început să scrie şi Ta kat'Alexandron (Istoria lui Alexandru). Poet epic. Asia Mică?).n. era mai mult apreciat de cititori decît de spectatori. aducînd modificări doctrinei maestrului său. îl adulează. Lampsacos.. Stil îngrijit. CHIONIDES (sec. Opera lui.n.. 214 î. V î. dar adeseori şi prin artificialitate. legată de istoria Siciliei. La început. A fost primit la curtea regelui Macedoniei. autor de poezii bucolice (« bukolika») şi poeme erotice. prin care istoriografia se desparte de legenda eroică. Milet. Pausanias îl indică drept autorul [unui poem. un poet cu un stil cizelat. Opera lui a stat la baza romanului popular despre expediţiile lui Alexandru cel Mare. Mytilene. Cilicia). Naupactos. După Aristotel. CHERSIAS DIN ORCHOMENOS (sfîrşitul sec. Filosof.e. descrie atmosfera epocii. Este. pentru a le susţine contestaţia împotriva locuitorilor din Sicyon. Cle-mens din Alexandria] (c. Dă numeroase citate din poeţii şi prozatorii greci. în 10 cărţi. Peri tou poietou (Despre poet). pe care le-a publicat. Introduce in teatru inovaţii tehnice.e. CHAIREMON (sec. întîi student.. Atena). prima participare la un concurs tragic avînd loc la cea de-a 64-a olimpiadă. Grecia centrală). Threnosul Afroditei la moartea lui Adonis. Nu a rămas nici o listă cu titlurile lucrărilor lui Bion. nordul Africii — c. Lesbos). Sicilia — prima jumătate a sec.n. Troada . în acest timp a ţinut prelegeri publice de filosofie. în teoria sa retorică este inclusă arta de a convinge şi de a înclina spiritul spre o anume reprezentare. Afrodisias. Atena). Cirene. conducător al .n. CHRISIP [Chrysippos] (sec.e. Roma?). Are totuşi puţină strălucire literară. Filosof. Ghalkis. prin capacitatea de a transmite emoţia. Precursor al probabilismului. Ptochoi (Cerşetorii). Şi-a reprezentat piesele în 488 î. în care introduce elemente orientale. Ionia). care i-a lăsat averea.c. o istorie a expediţiilor lui Alexandru. A activat în cercurile literare ale timpului. CALINOS [Kallinos din Efes] (prima jumătate a sec.n. II î. care vădeşte.n. Olint.. CARKINOS [Karkinos cel Tînăr]. Filosof şi poet.e. Sicilia). Autor al unui Peri hypsous (Tratat despre sublim). Olbia — sec. Contemporan cu Ferecide din Syros.e.n.. IV î. A luat ca model stilul lui Herodot. sînt creaţii remarcabile. Ionia). Cel mai vechi reprezentant al elegiei patriotice. scriind. în timpul lui August. Asemănător ca stil cu Tirteu. Antigonos Gonatas. Istoric. Iniţial adept al doctrinei Academiei medii.n. Sclav eliberat de stăpînul său. CHARES DIN le MYTILENE (a doua jumătate a sec. Autorul lucrării Horoi Lampsake-non (Analele din Lampsacos).e.V î.e. paradoxal.e. ca şi celelalte fragmente.n.n. I se atribuie o lucrare despre întemeierea Miletului şi a cetăţilor ioniene. sau chiar mai devreme.. ultimele două de o autenticitate îndoielnică) şi cîteva versuri.e. din care s-au păstrat numai fragmente... (sec. Gînditor subtil. în 156 î.e.e. IV — prima jumătate a sec.. Assos. pe acest fundal desfăşurîndu-se intriga propriu-zisă. I î. criticat de autorul anonim al Tratatului cu ace-laş titlu. VI î. « Boristenitul»] (sec.n. CARNEADE [Karneades din Cirene] (c. şi un epitalam al lui Ahile şi al Deidameei. din care s-au păstrat fragmente. VI—V î. Autor a numeroase scrieri în proză şi versuri. Discipol al lui Teocrit. în care. atlet. devenind sursă de inspiraţie pentru Cicero şi Scxtus Empi-ricus. Kale Âkte. elegii în care îi îndemna pe compatrioţii săi la acţiune. Beoţia). fiul lui Xenocle.e. apoi profesor..e. CALISTENE [Kallisthenes din Olint] (c. 232 î. adesea citat Naupaktia Epe (Cîntecele din Naupactos) . Autor de poeme genealogice.n.n. căruia îi urmează la conducerea şcolii stoice. Om de curte al lui Alexandru cel Mare.e. Nu a lăsat nimic scris. nepotul lui Aristotel. Romanul conţine informaţii asupra vieţii de la curtea regelui Persiei. a luat parte la concursurile de tragedie de la Atena.e. S-a păstrat un fragment dintr-o tragedie a sa. CHARITON DIN AFRODISIAS (sec.

. Viguros.n.e.n. Era . care a rămas principala sursă pentru studiile despre Alexandru timp de patru secole. alcătuit din trei părţi: Protreptikos (Exhortaţia).e. pînă în 203 e. străbate oraşele Orientului. stabilindu-se pentru mai mult timp la Antiohia. subtil.. apoi fugind de persecuţiile lui Septimius Severus..n. scrie Ta kat' Alexandron (Istorie a lui Alexandru cel Mare). menţionăm un curs de filosofie creştină. Alexandria Egipt). însă fără disciplină literară. Istoric. Spirit imaginativ şi entuziast.şcolii. Dintre operele lui. CLITARH [Kleitarchos] (sec. făcînd din cunoaşterea raţională idealul creştinismului şi emiţînd ideea că păcatul se naşte din necunoaştere. IV-III î. Paidagogos (Pedagogul) şi Stromata (Diverse). pierdute în mare parte. A încercat o sinteză între neoplatonism şi creştinism. între 280—270 î.

A trăit la Atena.n.n. Orator şi om politic. se regăseşte la unii poeţi alexandrini şi. elegii satirice. intitulată Politeiai (Formele de guvernare).e. celebră.n. Poet comic.n.. Aduce interpretări tendenţioase' miturilor şi legendelor arhaice. revine în 404 î. fantezie şi idei filosofice moralizatoare.. fără sclavi. lucrare cu caracter didactic.. didactic. VII î. Primul care a rupt cu genul iambic. Filosof şi prozator de limbă greacă şi latină. Caria. Vî. Atena). cu subiecte sociale. Cnidos. în care se resimte influenţa eposului eroic. împotriva lui Aristarh. o alegorie a miturilor după principiile enunţate în Stoa.n. ?). Desfăşoară o intensă activitate literară şi filologică. Retor. II î.e. A fost unchiul lui Platon. tradiţia pretinde că uneori îl şi întrece. medicină: Persika (Istoria Per-Slei). ca medic.Clonas 206 citită ca un roman.n.n. naraţiune şi epilog.n. CORLNNA [Korinna] (sfîrşitul sec. Se pare că 1-a învăţat pe Plndar arta poeziei lirice şi a folosirii miturilor. de Cicero. Poet.e. Teba. cu satira directă şi personală. Din opera ei s-au păstrat puţine fragmente. editîndu-1 pe Hesiod. o apologie personală. lucrări de istorie. care ajunge. CLONAS [Klonas] (a doua jumătate a sec. Stilul său. Contemporan cu Cicero..n. Dintre operele sale s-a păstrat Epidrome ton kata ten eleniken theologian paradedomenon (Extrase din tradiţia credinţelor greceşti despre zei)... Unul dintre dialogurile platoniciene care ridică probleme legate de originea şi diversificarea limbajului. mai tîrziu. fără exploatarea muncii.e..e. la poeţii latini. ultimul reprezentant al şcolii cinice. considerîndu-1 pe Homer. concurînd-o pe cea din Alexandria. aparţinînd şcolii lui Hera-clii» Reprezentant de seamă al relativismului antic şi precursor al scepticismului. A compus Peri herme-neias (Tratatul despre stil). punînd pe scenă piese cu conţinut generalizator şi ficţiuni pline de veselie. al anomaliei. Mena). timp în care s-a bucurat de favoruri. bazată pe concepţia peripatetică despre stil.n. Printre dascălii săi se numără Socrate.e. geografie. CTESIAS [Ktesias] (sec. ulterior devine şeful şcolii din Pergam. unde a avut o situaţie privilegiată. cînd cetatea a fost cucerită de generalul spartan Lysandros. plină de vervă. avînd printre alţii ca discipoli pe Lucan şi Persius. nu-şi foloseşte întotdeauna judicios cunoştinţele. A compus nomosuri (arii) monodice. Peri Asias kai Europes (Despre Asia ţi Europa) în care dă interesante ştiri despre cetăţile pontice. prin scene imaginare. pe care 1-a ridicat la rang de limbă literară. eventual. DEMETRIOS DE* CALLATIS (sec. Spirit echilibrat. aparţinînd perioadei de înflorire a vechii comedii atice. Profesor de retorică şi poetică. II î. Valoroasă pentru referirile la opere astăzi pierdute. CORNUTUS [Lucius Annaeus Cornutus] (sec. Istoric şi geograf. în calitate de partizan al Macedoniei. I Leptis.e. Profesor al lui Platon. Dintre scrierile în limba latină era preţuită De figuris sententiarum (Despre figurile de stil) şi un Comentariu la opera lui Vergiliu. VI —V î. stoicismul. Prizonier de război. Perioada sa de succes se desfăşoară între anii 449-423 î. poet. împletit cu elemente de folclor. a fost exilat din Atena în timpul războiului peloponesiac. V î.e. I se atribuie invenţia compoziţiilor corale aulodice pentru procesiuni religioase. Asia Mică). A trezit interes printre gramaticii tîrzii pentru problemele dialectului beoţian vorbit în sec. uşor artificial. I î. obţine premiul I cu piesa Pytine (Bărdaca). după modelul descrierii Cretei din Odiseea. DEMETRIOS (sec. Sici-lia). E iniţiatorul unei mişcări care va genera. prin elemente fanBz iste.e. principiul promovat de şcoala stoică. a contribuit la condamnarea la moarte a lui Demostene şi Hiperide.e.. DEMETRIOS DE* MAGNESIA (sec.n.e. CRATES [Krates din Mallos sau din Pergam] (prima jumătate a sec. îndrăzneţ. V î. Filosof. 460-403 î. Orator. Cenzor sever al faptelor şi trăsăturilor omeneşti negative. Atena). Demetrios din Faleron A servit ca sursă de inspiraţie lui Diodor din Sicilia şi lui Plutarh. MI dialect ionic.. de fapt un comentariu în nouă cărţi al Iliadei şi al Odiseei. în scurt timp. prieten cu Atticus. Concurează cu Pindar. sco-ţînd o ediţie emendată.n. Istoric. istoric. a avut acces la arhivele oficiale. aducea în Adunarea Poporului discursuri elaborate cu talent. Gilicia). A compus iambi.e.n.n. Concurînd alături de Aristofan. în 23 de cărţi. părintele tuturor ştiinţelor. impresionînd prin bogăţia detaliilor (mai mult pitoreşti decît exacte).. textul unui curs de retorică. Se distinge prin Pitorescul detaliilor.n. S-au păstrat fragmente din tragediile sale Sisif şi Pirithoos. ?). A scris . iniţiatorul teoriei analogiei. IV î.n.n. studiind problemele de geografie din poemele homerice. Exponent al oligarhiei.e.. reprezentînd. precum şi două fragmente din-tr-o culegere de elegii.e. Iniţiator al artei oratorice. DEMADE [Demades] (a doua jumătate a sec.. care a dat numele său unuia dintre ultimele dialoguri.e. literare. CRATES [Krates din Teba] (sec.. Poetă lirică. într-un poem parodic păstrat face apologia vieţii cinice. CRATYLOS [Kratylos] (sec. Se întoarce apoi în patrie unde începe să scrie. Prozator.n. compuse din exordiu.e. Ionia).n. filosof. V î. în gramatică susţine. După bătălia de la Cheroneea (338 î.e. Autor al unei lucrări în 20 de cărţi. Teba sau Tanagra Beoţiei).. Atena). autor al unui tratat de retorică. Magnesia. nordul Africii — Roma). Cel mai important discipol al lui Diogene din Sinope. îi lipseşte o metodă riguroasă de -ercetare şi de prezentare a materialului. prin evocarea atmosferei din armata lui Alexandru. Din discursurile sale s-au păstrat fragmente pline de forţă şi vervă. Erudit. Beoţia). Gorgias şi Protagoras. Periplus (înconjurul lumii) în tr« cărţi etc. Indika (Descrierea Indiei). AtenaJ. A trăit o bună parte a vieţii la curtea lui Hieron din Siracusa. a trăit. în 423 î e n. în Istoria Persiei se arată 'artinitor faţă de perşi. CRATES [Krates] (mijlocul sec. CORAX [Korax] (sec. printre alţii.).e. care îl 'ndică drept autor de comedii satirice cu Caracter politic (în special împotriva lui Pericle). Perioada sa de glorie e între anii 445—424 î. Era cunoscut ca un adversar neîmpăcat al lui Demostene. A cîntat în dialect beoţian vechi legende locale. I e. CRATINOS [Kratinos] (sec. Se cunosc M de titluri şi cîteva versuri. mai tîrziu.. prin intermediul alegoriilor. a primit misiuni diplomatice. Gramatic şi filosof stoic! Vine la Roma pe la 169 î. CRITIAS [Kritias] (c..e. oamenii fiind slujiţi de animale şi unelte însufleţite. cu acompaniament de flaut. 17 ani la curţile regilor perşi. parodii şi hexametri dactilici. IV î. Apreciat.. A fost încoronat de nouă ori la concursurile comice. bă-tîndu-şi joc de oamenii robiţi dorinţelor lor. VI-V î. Tegeea Arcadiei sau Beo-ţiei?) Poet şi compozitor. Stil simplu şi clar. Mallos. atribuite uneori lui Euripide. Important autor de comedie veche atica. spiritual. Este cel mai cunoscut dintre cei 30 de tirani care au venit la putere după răsturnarea democraţiei ateniene. IV î. Profesor de filosofie şi retorică la Roma. îi poartă numele. a parodiat creaţia vechilor poeţi. în piesa Theria (Animale sălbatice) apar două personaje care visează la o viaţă minunată.n. alături de Aristofan şi Eupolis. transformînd versurile lor în satire.

între anii 317 şi 307 î. Atica — c. devenit cetăţean bogat. din însărcinarea lui Cassandros. la curtea lui Ptolemeu Soter.n.un tratat despre cetăţile cu acelaşi nume Peri Homonymon poleon (Despre cetăţi omonime) şi o lucrare. DEMETRIOS DEN FALERON (c. Egipt). A primit o educaţie aleasă. deoarece făcea parte din partida promacedoneană. Om politic şi filosof peripateti-cian. aAfost prietenul şi discipolul lui Teofrast.. privind cei zece ani .n.e. importantă pentru istoria literaturii antice. s-a retras în Egipt.e. Tradiţia susţine că el i-a dat regelui ideea de a întemeia biblioteca din Alexandria. Cade în disgraţie sub Ptolemeu Filadelful. Peri homonymon poieton kai syngrapheon (Despre poeţi şi prozatori omonimi).e. Răsturnat de Demetrios Poliorcetul.n. 203. Opera lui este alcătuită din numeroase şi diverse scrieri: istorice — Hypomnemata sau Peri tes de-kaeteias (Memorii. Era fiul unui sclav. Faleron. Alexandria. 350 î. a guvernat Atena. în 283 î.

A scris o lucrare în 30 de cărţi Troikos diakosmos (Catalogul troienilor).e. ELIAN vezi Aelianus. urmăreşte să răspîndească în lume înţelepciunea elenică.n.. 30 — c. Gramatic. de unde provine şi 209 Epiharm numele doctrinei cinice. contemporan cu Menandru. II. DURIS DIN SAMOS (c.n. expresiv. Face efortul de a afla adevărul. 360 î. 300 î. Autorul celei mai vechi cărţi de gramatică greacă. Samos).n. DION CHRISOSTOMUL [Dion Cocceia-nus. Troikos (Troia). Poet. o introducere în gramatică. Ştim că elocinţa lui era agreabilă. Istoric. discursuri — Peri demagogias (Despre demagogie). •IOSCURIDE [Dioskurides] (sfîrşitul sec. DEMETRIOS DIN SKEPSIS (prima jumătate a sec. Prozator. Asia Mică). în 1187 hexametri. DICEARH [Dikaiarchos din Messina] (c.e. al cărui elev a fost. cu tendinţe filosofice. Asia Mică). i-a atras porecla de «kyon» (cîinele).n. A influenţat opinia publică pentru reabilitarea memoriei lui Demostene. A trăit la Atena. prieten cu Teofrast. Libia şi Asia. în care apare fidel stilului perioadei anterioare. Retor şi filosof. incluzînd observaţii istorice şi etnografice. în care practică o elocinţa uşor frivolă.e.n. al unei lucrări pe teme istorice. A dezvoltat doctrina lui Anaxi-mene. -260 î.n. Messina.) şi pînă la moartea lui Lisimah (271 î.e. naraţiunea presărată cu anecdote.n. în lucrarea Peri physeos (Despre natură). Viaţa pe care a dus-o. al unor Epistolai (Scrisori). Inscripţia este cea mai de seamă mărturie asupra tradiţiei epicureice din perioada imperială. dar. intitulat Periegcsis tes Oikumenes (Înconjurul lumii). A adunat rezultatele studiilor lexicale şi filologice acumulate pînă în vremea lui. II î. Euboi-kos (Discursul euboic)..e. EPICTET . unele. Kyme. A fost folosită de Pausanias şi prelucrată în latină de Avienus şi Priscian. între anii 307—304 î. « Chrysostomos» — Gură de aur] (c. Spre sfîrşitul vieţii. conspectînd c. perseverent. Comentariile sale homerice s-au transmis indirect şi tîrziu (sec. Techne grammatike (Tratat de gramatică). Corint). mult citită. Rodos). Olympiakos (Discursul olimpic). Stil elegant.n.). Este autorul unei Getika (Istoria geţilor).. 400 î. I ?). Manifestă predilecţie pentru parodia mitologică. totuşi. dar puţin original. Alexandria). Mysia.Demetrios din Skepsis de guvernămînt). lipsit de exactitate ştiinţifică. Spirit cultivat. Licia). juridice — Peri tes Athe-nesi nomothesias (Despre legislaţia ateniană). Apollonia. în timpul exilului..n. muncitor] (a doua jumătate asec. Frigia — c. DEMOCHARES (350-270 î. IV-III î. III î. al unor comentarii asupra prozatorilor şi poeţilor greci. Autor de 208 comedii. DIONYSIOS PERIEGETES (începutul sec.e. Om politic. partizan al democraţiei sclavagiste la Atena. umor. Autorul lucrării Bios Ellados (Civilizaţia Greciei). Lucrarea.n. Fiind metec. tablou al moravurilor greceşti. lipsită de bunuri materiale. a condus o răscoală împotriva stăpînirii macedonene în Atica. moral Peri basileias (Despre conducere). comentarii la cîntul al II-lea din Iliada despre cetatea Troiei. începînd cu bătălia de la Leuktra (371 î.e. Opera. 327 î.e. I se atribuie c. Mai mult orator decît istoric. Istoric. în timpul lui Nerva şi Traian. DIFILOS [Diphilos din Sinope] (c. Este autorul primei istorii universale (de la migraţia dorienilor pînă la 340 î. erudit. Smirna). Nu atît filosof.) Ultimul mare poet alexandrin. scrisă într-un stil elegant. Stil simplu. A scris însă şi comedii în care sînt introduse situaţii tipice din viaţa contemporană.e.n. încadrate în două categorii. DIDYMOS DIN ALEXANDRIA [supranumit « Ghalkenteros» — cu măruntaie de fier.e.n. Skepsis. DIONYSIOS THRAX (c. materialul strîns este prezentat fără metodă şi spirit critic. în genul unui roman de călătorii fantastice de-a lungul coastelor occidentale ale Europei. Cicero şi Quintilian i-au apreciat opera oratorică. folosită ca manual pînă în sec. mai ales. 120 e.e. 340 î. Asia Mică — c. ţinuturile vecine ale Mării Egee. considerînd aerul ca materie primordială.. Autor al unei Istorii a Greciei şi a Macedoniei. XIII.. cuprinzînd definirea şi clasificarea categoriilor gramaticale.e. filosofice — Peri tyches (Despre soartă).e..n. a scris totuşi o Atthis (Istorie a Aticii) din perioada contemporană. străbătînd Asia Mică. Autor al romanului Ta hyper Thoulen apista (Minunile de dincolo de Thule) (opt cărţi).. devine filosof vagant. ale cărui izvoare nu sînt cunoscute.e.e. II. Exilat din Bitinia de către Domiţian.n.n.. Orator. intitulată Historia koinon praxeon (Istorie universală). Oinoanda. Dintre operele sale nu s-a păstrat nimic. discipol al lui Antis-tene. şi al tratatului Lakonikoi nomoi? Tripo-litikos? (Despre legile Spartei). Autor al unui poem compus spre 124 e. pe cheltuiala sa. autor de epigrame cu conţinut erotic şi literar. Atena). discursuri în care apare ca un orator abil. Autor al unor lucrări de lexicograf ie şi de gramatică. Filosof epicureu. elegant..e. astăzi dispărute. prezintă Europa. model pentru noile tendinţe în elocinţa atică din sec. fiind unul dintre modelele lui Plaut DINARH [Deinarchos] (c. Era cunoscut ca logograf în anul 324 î. 428 î..n. Bitinia).n. după care se poate aprecia compoziţia interesantă a lucrării. de fapt. inteligent.e. DIOGENE [Diogenes din Sinope] (c. Creta ?).n.e. îndemnat de Isocrate. Stil frumos. Egipt). dialoguri socratice — Socrates. este considerat unul dintre fondatorii ştiinţei filologice. A fost cîrmui-torul Samosului. I î. a pus să se sape o uriaşă inscripţie pe pereţii de marmură a unei săli din Oinoanda. Filosof cu orientare materialistă. elev al lui Aristotel. Sinope — ?.. Filosof cinic. care îl arată ca pe un precursor al şcolii peripatetice.e. care cuprinde toate aspectele învăţăturilor epicureice. 412 î. Peri douleias (Despre sclavie).n. Prusa. are o situaţie bună. de guvernarea lui Agatocle din Sicilia. Atena). a început să scrie istorie. Spirit iscoditor. din pricina unor divergenţe politice. Alexandria. DIOGENE [Ântonius Diogenes] (sec.. 3500 de lucrări. nu putea ţine discursuri politice. Sicilia) Geograf şi filosof peripatetician. legate de istoria insulei Samos. la modă..n. DIOGENE [Diogenes din Apollonia] (c.. 170-90 î. Grecia. Alexandria.e. S-a păstrat numai sumarul. EFOROS [Ephoros din KymeJ (c. DIOGENE [Diogenes din Oinoanda] (sec. este nevoit să se exileze din nou. în total peste 45 de titluri de lucrări astăzi pierdute. Celelalte sînt discursuri cu caracter politic şi. 350 t.). Prozator.n. 100 comedii. Kata Aristo-geitonos (împotriva lui Aristogeiton) şi Kata Philokleous (împotriva lui Filocles).n. Personalitatea lui a fost învăluită în legendă. X—XII). în curînd. Gramatic şi cercetător al literaturii greceşti. Corint — 290 î. I se atribuie mai mult de 160 de discursuri. a fost folosită pentru scrierile istorice de mai tîrziu.n. Makedonika. Descendent dintr-o familie cu vederi democratice. tratînd subiecte comune în sofistică (Elogiul buclelor. Egipt.e. dintre care s-au păstrat trei: Kata Demosthenous (Împotriva lui Demostene). Protreptikos (Exhortaţii).e. fiind preocupat deopotrivă de prezentarea mai multor seminţii.. apoi.. Sinope.n. S-a ocupat la început de oratorie. pe care a propagat-o. a 80 de discursuri scrise uneori sub formă de dialoguri. 498 î. cît interpret al filosofici. Elogiul papagalului).

Nicopolis.. prietenia. Urmăreşte practicarea virtuţii. Cel mai important autor de comedie dorică. care i-a dat posibilitatea să audieze prelegerile filosofului stoic Musonius Rufus. se refugiază în Epir.n.. şi pînă în . Stă la Roma pînă spre 94 e.. Printre discipolii săi se numără şi Arrian. A fost adus la Roma ca sclav de către Epafroditos.[Epiktetos] (c. Frigia — 135 e.n. 50 e. cînd. îşi prezintă piesele începînd din 486 î. 550-460 î. Siracusa. Epir). care îi reproduce învăţătura în Diatribai (Cuvîntări) şi în Encheiridion (Manualul).n. Exces de încredere în ideal.n. recunoaşterea eficacităţii principiilor morale în acţiunile şi efectele omeneşti. in urma decretului lui Domiţian referitor la alungarea tuturor filosofilor. Sicilia). EPIHARM [Epicharmos] (c.. Refuză afecţiunea familială.e. Istoric şi filosof stoic. Hiera-polis.e.n. studiul.

Perioada sa de glorie este cuprinsă între 430 şi 400 î. Alexandria.e. VI î. Historiai (Istorii) scrisă în dialect ionic — atic. în care atacă decretul propus de acesta pentru încununarea lui Demostene. Combinînd teoria eleată despre unitate cu «binele». viaţa primitivă. Personajele nu au prea mult relief. o expunere sistematică despre teoria muzicală a şcolii pitagorice şi Kanonika (împărţirea canonului). ESCHINE [Aischines] (c. necunoscute pînă la el în mito-grafia greacă.n.e.e. intim. V î. IV î. Bun improvizator. de fapt.. Cîteva epigrame de la E. între alţii. Principala sa operă. proveniţi dintr-o compoziţie ce nu poate fi definită. spirit. pe care îl acuză de moravuri decăzute şi de risipirea averii. reprezentată în 420 î.. Hyakinthos. A adus completări proprii genealogiilor existente. FERECRATE [Pherekrates] (a doua jumătate a sec.n.e. Chronos şi Chthonie. Atena).. Filosof. I î. Atena).e. Licinius Calvus. 20 de versuri aparţinînd unor elegii cu caracter familiar. dar şi cu pătrundere. Zas. s-au păstrat numai fragmente. Dulodidaskalos (Preceptorul sclavilor).e. a susţinut interesele marilor proprietari. Intră în politică aproximativ în 357 î.e. Corint ?). "■ obţinut.e. abil în parodierea tonului pompos al tragediei. Electra. Parmenion. EUHEMER [Euhemeros din Messina] (sec. Tesalo-nic ?). Poet. în care cîntă suferinţa pricinuită de despărţirea de prietena sa. Titanomachia. prezentînd personaje din diverse straturi sociale. Logograf. Agrioi (Sălbaticii). apoi unul dintre cei mai zeloşi partizani ai acestuia. în care a introdus principiul atotputerniciei unei triade. Folosea un stil sobru' lipsit de înflorituri. Orator. 380 î. Iniţial. păstrat de Stobaios.n. («atti-kotatos»).. Cunoaştem poezia sa Elakate (Fusul).e. tratează cu umor. VI î. Ennius i-a închinat un poem care-i poartă numele.e.e... se referea la originile cetăţii lui... 390 î.n.e. Nordul Africii). Sub numele lui E.n. Atena). Autor al unei lucrări cu titlul Hiera Ana-graphe (Inscripţia sfintă). apoi a trăit la Pireu. ?) Poet şi sofist. se referea la istoria genealogică a Aticii. 430 — 356 î. Atena). Cunoscut şi ca filosof. Pireu). Cornelius Gallus. de Catul. Me-gara — c. sînt comedii de situaţii. FILEMON [Philemon] (c. Metalles (Minerii). de concepţii teologice din Orient. EIIBUL [Eubulos] fiul lui Euphranor (sec-IV î. S-au păstrat cîteva fragmente. au fost păstrate în Antologia Palatina.e. IV î. Cea mai cunoscută piesă. Prosodion eis Delon (Clntec de procesiune pentru Delos) etc. IV î.e. dintre care una împotriva lui Eforos. prin titluri sau fragmente.e. dar de aproape îl sperie. V î. Luînd parte la luptele interne ale . 460 î. semănînd între ele. dintre care cel mai important.e. 60.n. Puternică înrîurire asupra şcolii de « poezie nouă» (neoterică) de la Roma (între 65—45 î.. Autor de scrieri polemice. altele se inspiră din viaţa reală: Georgos (Ţăranul).n. Precursoare a poeziei elenistice. astăzi pierdute. Kata Ktesiphontos (împotriva lui Ctesiphon). compilaţie de vechi legende.n. EUCLIDE [Eukleides] (c. EUFORION [Euphorion din Chalkis] (c. expresive. A fost bibliotecarul lui Antioh cel Mare în Siria. Poetă. EUENOS DIN PĂROS (c.n. Filo'dem. Dintre cele 40 de comedii cunoscute.n. care cuprindea sfîrşitul vieţii lui Ulise.e.n. De la E. Principala sa lucrare..n. vervă. care. VIII fe n.. 275 î. intitulată Pentemychos (Peştera cu cinci galerii). FANOCLES [Phanokles] (sec. 361 î. ale căror subiecte au fost reluate de Plaut. I se atribuie o Telegonie. Poet.n.n. îl atrage pe omul plictisit de viaţa urbană. Scriitor spiritual şi inventiv. în timpul războiului peloponesiac. etc.. Sicilia). considerată cea mai veche proză atică. s-au 210 mai păstrat diferite alte scrieri. Bacchai (Baccantele). Eubeea — 200 î. Discipol al lui Anaximandru.. Autor de comedie atică cu caracter satiric. A compus 104 comedii.n. nu de caracter. Antifilos.Erinna 468 î. Poet. Baucis.e. se pare. care descrie moartea lui Orfeu. specific dramei satirice de mai tîrziu.e.n. Syros). Din opera sa. printre care tratatul Eisagoge harmonike (Introducere în ştiinţa armoniei).e. care dau o imagine a preocupărilor înaltei societăţi ateniene. Plin de ambiţie. Myrmekanthro-P01 (Oamenii furnici). Cirene. ?) Poet elegiac. 450 î. pretinsă in-scripţie ce stă la baza teoriei ateiste după Filon c are zeii sînt oameni divinizaţi. în care se resimte influenţa lui Calimah (Dionysos. ERINNA (sec. S-a bucurat de renumele « cu adevărat atic». Atica — 314 î. A fost influenţat de doctrina lui Tales şi de mitologia lui Hesiod. Prozator. astăzi pierdute. Messina. ocupînd diverse funcţii de mică însemnătate. ?). FERECIDE [Pherekydes] (mijlocul sec. A încetăţenit tipul de erou popular.n. Este autorul unei Teogonii. a avut o influenţă hotărîtoare asupra dezvoltării ulterioare a ştiinţelor matematice. Printre dialogurile sale se numără Mincinosul.) în 13 cărţi. Odysseus automolos (Odiseu fugar). de departe. Hippomedon. îmbogăţeşte culegerea de epigrame creată de Meleagru cu 88 de epigrame proprii şi cu alte piese ale unor poeţi contemporani.e. A debutat la Atena pe la 330 î.. ostil regelui Filip al Macedoniei. insula Tenos.e. EUMELOS (a doua jumătate a sec. a întemeiat una din cele mai importante şcoli filosofice de la începutul sec. EUGAMMON DIN CIRENE (sec. desprinse din mimul popular.n. Matematician.e. în care erau incluse şi vechi legende. FILIP [Philippos] (sec. Para para-presbeias (Despre ambasada necredincioasă) ripostă lui Demostene.. Antipatros.e. A rivalizat cu Me-nandru. Un fragment de 28 de versuri. dintre care ne sînt cunoscute c.n.n. Megareia (Megariana). al IV-lea î. Reprezentant al comediei medii. o cosmogonie cu caracter mitologic. Korinthiaka (Corinticele). Poet. A compus poeme cu subiecte mitologice.e. lîngă Rodos). vanitos.n.e.n.n.n. Caută noi mijloace de expresie pentru limba elegiei şi pentru tratarea temelor poetice tradiţionale. dintre care 60 sînt cunoscute astăzi prin titluri şi fragmente. FILISTOS [Philistos din Siracusa] (c. Chalkis. 365-300 î. indică acelaşi gust pentru erudiţie. I se atribuie 90 sau 97 de comedii. Este elevul lui' Iso-«rate. însoritul.e.n. I se atribuie diferite poeme istorice.. adesea obscur. EUCLIDE [Eukleides] (c. Siracusa). Filosof şi prozator. Poet. Lucrarea f0st tradusă de Ennius în limba latină. Prometeu. de la 224 pînă la 187 î... cîţiva hexametri. cu preocupări etice. Soloi. şi de dialoguri. omorît de fiul său.) condusă. o temă frecventă. FERECIDE [Pherekydes din Syros] (mijlocul sec. Sicilia ? — c. Teseu.e. Din opera sa au rămas c. 262 î.n. IV-III î. A compus un poem intitulat Erotes e kaloi (Iubirile sau frumoşii efebi)..n. Sphet-tos. Artemidoros. Are totuşi imaginaţie. Spirit cinic. prima victorie în '38 î.n. Poet comic. Egipt).n. Operele sale. circulau şi alte opere epice: Europia.. Atena). Atthis sau Attikes Archaiologia (Istoria Aticii). «sălbăticia». StoicJieia (Elementele — 325 î. Telegonos.e.n.e.n. Cilicia? sau Siracusa.. principiul eticii socratice. Preferinţă pentru subiecte mitologice. Plu-tos (Bogăţia). Istoric şi om politic. A rivalizat cu Crates. o parte au subiecte mitologice: Busiris.) Stil savant. Din opera lui s-au păstrat trei discursuri: Kata Timarchon (împotriva lui Timarchos).. Talent pentru miniaturi realiste. Perseu. din care s-au păstrat cîteva fragmente şi unele titluri: Graes (Bătrînele). iar pe de altă parte. Păros — începutul sec.e.

n.n. FILON [Philon].n. cu scopul aplanării conflictelor dintre grecii şi iudeii stabiliţi în Alexandria. Familia lui F. A scris Sikelika (Istoria Siciliei) în şapte cărţi. o istorie închinată tiranului Dionysios cel Bătrîn al Siracusei şi o istorie a lui Dionysios cel Tînăr. aparţinînd comunităţii iudaice din Alexandria. era bogată şi se bucura de protecţia autorităţilor romane după ce Egiptul devenise provincie romană (30 î. 21 sau 28 î. iar . face parte din delegaţia alexandrinilor trimisă la Roma.e. Reprezentant de seamă al culturii ele-nistico-iudaice. a fost exilat. (c.. iar apoi şi-a pierdut viaţa într-o bătălie navală împotriva tiranului Dion.insulei. -41 sau 49 e.)... pe vremea împăratului Cali-gula.n. în anul 39 e. Egipt). din care s-au păstrat numai fragmente. Filosof.e. Alexandria. Formaţia sa filosofică este deopotrivă greacă şi ebraică._ A fost un imitator al operei lui Tucidide.

Peri ton hyperboreon (Despre hyperbo-reeni) şi Aigyptiaka (Despre Egipt). guvernator în Alexandria (Aulus Aridius Flaccus). care cuprind.n. Sofist. Pasionat cititor al operei lui Platon. în limba greacă. a jitiut să varieze melodiile cu multă artă. FREVIHOS [Phrynichos]. un Olympikos (Discurs olimpic) şi unul delfic. fiul lui Eulj.n.. în 476 î. folosită ca material didactic pînă în sec. Se spune că nu cu mult înainte de moarte a pus să i se citească dialogul care îi purta numele. înscrisă în istoria culturii greceşti-A sensibilizat opinia publică. I —II e. Propoziţia ţui Protagoras « omul este măsura tutur lucrurilor» a fost dezvoltată de G.. circula o culegere de c. că a învăţat ebraica ca om matur şi că s-a izbit de greutatea transpunerii termenilor ebraici. Temistocle. acest ceva nu poate fi cunoscut ' °m şi nu poate fi comunicat altcuiva. Sicilia — c. Este. Obţine prima victorie în 511 î. FRLNIHOS [Phrynichos] (a doua jumătate a sec.n. care învrăjbise comunităţile greacă şi iudaică una împotriva celeilalte. aprofundării metodei alegorice folosită în scrierile cuprinse în Pentateuh şi în Scrierile lui Platou. I e. au un conţinut general: elogiul muncii la ţară.. FILOSTRAT [Philostratos Flavius] (c. Se ştie totuşi. Influenţa stoicismului şi a Academiei medii este deosebit de puternică în lucrările mai timpurii ale filosofului. al unui Tratat de gramatică — Techne grammatike şi al unor Scrisori — Epistolai. IV — prima jumătate a sec.?). fiul lui Charmantides. destinată să producă argumente pentru a dovedi că faptele povestite in cărţile sfinte ale evreilor nu numai că au un sîmbure de adevăr istoric. insula Citera — 380 î. Poemele sale. Aigyptioi (Egiptenii).n. 376 î. A compus 24 de ditirambi şj un poem epic. în sec. Pleuroniai (Femeile din Pleu-ron) sau eroico-mitice: Tantalos. la curtea tiranului Iason. dovadă că era apreciată în învăţămîntul din şcolile domneşti.n. sub numele lui F.e. din propriile sale mărturii. probabil Phoinissai (Fenienele). A ţinut două mari discursuri de aparat. Autor de nomosuri.. Tesalia). F. Poet tragic şi autor de drame satirice.e. Atena). HARPOKRATION (sec.e.e. trece drept inovatorul muzicii vechi greceşti.e. Muzician. o prezentare a metodei de lucru şi o trecere în revistă a principalilor exponenţi ai sofisticii a doua (sec.n.n.. Nu s-a păstrat nimic din opera lui. La început flautist.. religios. 500 î. Filosof. Faima i-a venit din arta sa oratorică (Platon. Autor de ditirambi! A fost invitat la curtea lui Dionysios al Siracusei.. V î. scris de Platon. magistrat roman. Leontinoi. răutatea femeilor etc. HECATEU [Hekataios din Abdera] sau din Teos (a doua jumătate a sec. (c. 449 a).n.. III î. contestă deci adevărul ontologic (denumind neantul «to me on»). studiu de caracter.n. dacă ceva Sls tă. Alături de Timoteu din Milet. în hexametru.n. După Plutarh. din care s-au păstrat numai fragmente. cu elemente mitice şi orientale. 200 e. Ionia). FRINIS [Phrynis] (sec. de asemenea.n.. obţinînd premiul III.e. Aristofan îi reproşează faptul că a inventat inflexiuni de Toci efeminate. Atena). Filosof şi retor.V î. vezi IOSEPHUS FLAVIUS FOCILIDE [Phokylides] (sec. Efes. este închinată cercetării elementelor comune în religia şi cultura vechilor popoare din Orientul mijlociu şi din Grecia. t» Îl3 Hegcsias. Comedia Monotropos (Singuraticul). Găzînd în dizgraţie. Pherai. a fost aruncat în carierele de piatră. FLAVIUS IOSEPHUS. Ultimii ani ai vieţii i-a petrecut în Tesalia. a introdus printre instrumentele de acompaniament citară cu nouă coarde. sub veşmîntul unor fapte istorice. a scris elogii (« encomia»). Ionia). (c. Autor al lucrării Bios Apolloniou Tyaneos (Viaţa lui Apol-lonios din Tyane) prima biografie profană asupra unui taumaturg pitagoreic din sec. FLLOXENOS [Philoxenos]. în trei cărţi.. II-III. fiul lui Poly-phradmon.. Urmaş al lui Ter-oandru. printre care un Elogiu el Elenei şi a lăsat un renumit Epita-phios logos (Discurs funebru) . autor al lucrării Bioi sophiston (Vieţile sofiştilor). Poet comic. Opera filosofică şi literară a lui F. Troilos. Techne retorike. alături de Păsările lui Aristofan. Abdera. Dar principala sa operă a fost Nomon hieron allegoriai. Ionia). A adus modificări însemnate nomos-ului (arie vocală acompaniată de instrumente). Milet. I e. care anunţă apariţia epigramei. pune în scenă o altă tragedie de F.e. numeroase fantezii de ordin filosofic.n. VI î. apoi citared. (Interpretarea alegorică a legilor sfinte). Autor a două lucrări. sau Teos. Este autor al tragediei Miletou Halosis (Căderea Mih' tului). dar posedă şi un fundament etic la fel de valoros ca cele mai înalte culmi ale gîndirii moraliştilor greci. Dintre operele apologetice cităm: Eis Flaccon (Împotriva lui Flaccus). 230 gnome. care cuprinde genealogia Eacizilor. nu acceptă teoriile materialiste despre substanţa primordială («arche»). Poet. dar importanţa sa ca scriitor se datorează unui tratat de filosofie. prin următorul şir de raţionamente: nimic nu există. Peri tou me ontos e Peri physcos (Despre neant sau despre natură). GORGIAS. XVII— XVIII. Reprezentant al poeziei gnomice. ceea ce îl situează în rîndul filosofilor agnostici. litate de horeg. 485 î.e. al lui Pyrrhon. începînd din 437 î.. care celebra victoria de la Sala0lWa Se cunosc 10 titluri de drame cu ubiecte din actualitatea timpului: An-\haios (Anteu) sau Libienii. . e linia relativismului. rezumat de Sextus Empiricus [Adversus mathematikos VII). precum şi unor studii al căror conţinut era de natură istorică şi apologetică.).e.. lucrare unitară. Autorul glosarului celor zece oratori cuprinşi în « Canonul atic ». cum ar fi Peri pronoias (Despre providenţă) sau Peri aphtharsias kosmou (Despre incoruptibilitatea lumii). A scăpat şi s-a răzbunat pe tiran. îndeosebi din domeniul religiei. discipol. Atena). Pythi-kos. făcînd ape1 la sentimentele de solidaritate dintre cetăţile greceşti.n.n.Filostrat 21} cunoştinţele sale de literatură şi istorie greacă l-au ajutat să devină un adevărat maestru în arta dialogului şi a expunerii istorice. Milet ?). şi-a închinat întreg talentul literar unei idei majore: străduinţa de a realiza o sinteză între gîndirea filosofică şi etică a vechilor greci şi a vechilor evrei. pînă la ultimele ^nsecinţe. Comediile Mousai (Muzele) şi Tragodoi (Tragedienii) reluau pe plan dramatic tema dezbaterii literare asupra tragediei.e. Autor de poeme foarte scurte.e. A întrebuinţat un vocabular nou.. parodiindu-1 în Kyklops (Ciclopul).n.n.n.n. şi-a petrecut o mare parte din viaţă la Atena unde ţinea conferinţe mult apreciate de auditoriu. în acelaşi scop. A conceput o artă a retoricii.e.e. Tracia. tides (435 î. Această culegere se află în numeroase manuscrise greceşti din ţara noastră.. aproximativ în anul 409 î. a fost prezentată la concursul de la Marile Dionysii din 404 î. a fost adesea invitat în diferite părţi ale Greciei. Gorgias.e.

HEGESIAS (a doua jumătate a sec.e.n. istorii fictive despre originea unor neamuri aristocrate din Ionia.. Europa). III î. etnografie şi istorie. relevate de Herodot. Milet. VI — prima jumătate a sec. sudul Asiei Mici). dar judecată sever de criticii antichităţii. . dar nu lipsită de naivităţi. HECATEU [Hekataios din Milet] (a doua jumătate a sec. Autor al up.Mag-nesia. recomandînd sinuciderea drept cel mai lesnicios mijloc de a pune capăt necazurilor. unul din creatorii stilului denumit « asiatic » spre deosebire de cel « atic».). Istoric şi retor.moral. în proza istorică a debutat prin Genealogiai (Genealogii). nega posibilitatea de a înfrînge durerile şi amărăciunea. HEGESIAS (mijlocul sec. A luat parte la marea răscoală a Ioniei împotriva perşilor (499 î. De aici şi epitetul ce i s-a dat: « Peisithanatos» (Cel ce recomandă moartea). interesîndu-se de populaţiile şi moravurile ţinuturilor vizitate (Asia. A avut o puternică influenţă asupra lui Herodot îndeosebi în cartea' a II-a a Istoriilor (Istoria Egiptului). A călătorit mult.n. Cirene.n. redactată în spiritul raţionalismului ionic. A fost adept al teoriei originii orientale a filosof iei greceşti.e. Logograf. Impresiile de călătorie le-a însemnat într-o Ges periodos (Periegeză) lucrare de geografie. III. Ionia). Africa de nord).ei istorii a lui Alexandru cel Mare.e. Aparţinînd şcolii cirenaice.. IV — prima jumătate a sec. mult imitată. V î. Filosof.

MARCUS AURELIUS [Marcus Aurelius Antoninus] fiul lui M.. VI î. înscrişi în Canonul oratorilor atici. păstrat datorită originalităţii sale: prin întrebuinţarea de cuvinte rare. plugari. LEUCEP [Leukippos] (sec. Eubeea -350 î.e. Milet? Ionia sau Abdera? Tracia). IV î.e. în care îl acuză pentru faptul de a fi părăsit Atena într-un moment greu pentru cetate. fiica îui Antonius şi a Cleopatrei şi i s-a oferit regatul Mauritaniei.. UCURG [Lykurgos] (c. dobîndind prima victorie în jur de 494 î. După 450 î. A fost adoptat în 146 e. A activat la Atena. în Broaştele (405 î.n. LEONIDAS DIN TARENT (mijlocul sec III î. manifestă o puternică opoziţie faţă de determinismul stoic.n. păstrate sub titlul Ta eis heauton (Către sine tnsuşi). multă naturaleţe în expresie. elegii. Roma— 180 e-n. gramatică.n.. tratatul anonim Peri hypsous (Despre sublim). din a cărui operă s-au păstrat numai fragmente. Chalkis. Autor a 41 de disertaţii. de asemenea. Gust pentru fapte şi lucruri menite să trezească interesul cultural.Isaios 216 <le asemenea.n.e. s-au păstrat 12 discursuri ţinute în procese cu caracter civil.). în care face referiri directe Ta evenimentele contemporane (Prinos Atenei) sau la propria sa situaţie (Nu mai tînji) se disting prin realismul situaţiilor şi sentimentelor. MEOASTENE [Megasthenes] (c.e. Unul dintre primii autori de comedie cu subiecte satirice. 496 î. în care tatăl său şi-a pierdut viaţa. A celebrat prima victorie împotriva romanilor din 276 î. insula Melos — prima jumătate sec. KLNESIAS DIN ATENA.).. discipol al lui Zenon din Elea. între anii 302 — 291 î. 220 e. şi Kata Apionos (Împotriva lui Apion). Poet epigramist. A contribuit la răs-pîndirea culturii elenistice în nordul Africii. Şeful partidei naţionale alături de Hiperide. Epigramele sale. Compune aforisme.n. De la I.n. A contribuit. al lucrărilor ludaike Archa-iologia (Antichităţi iudaice). I s-a atribuit. La venirea pe tron a lui Ptolemeu Filadelful (285 î. Renumit maestru de coruri ditirambice. Poet. Peri graphikes sau Peri zographikes (Despre pictură — opt cărţi). Se cunosc puţine date bibliografice. V î.e. în cursul sec. V î.. Regele Mauritaniei. pe teme filosofice şi morale. muzicalitatea versurilor. în care reface. Sirmium?. Atena — c. de metafore elaborate si de mituri puţin cunoscute. (sudul Italiei). A rămas cunoscut prin discursurile rostite în calitate de acuzator public: Kata Leokratous (împotriva lui Leocra-tes). A fost trimisul oficial al lui Seleucos I la curtea regelui indian Sandracottas. discursul Kata Menesaich-mou (împotriva lui Menesaichmos şi cel împotriva sicofantului Aristogeiton — Kata Aristogeitonos. Poet comic. Batrachoi (Broaştele). Fiind un poet inovator.. (sec. 390 . Eubeea — prima jumătate a sec.e.. Atena?). A creat ditirambi asociaţi cu muzică. a fost aspru criticat de contemporani şi de posteritate. Dialexeis..n. poeme epice.n. Lesbos). eleganţă a frazei. Atena). ameninţate de romani. S-au păstrat cîteva titluri: Ornithes (Păsările).n. V—IV î.n. în mare parte. în jur de 650 î. "i limba greacă. Ultimul filosof stoic important. avea tendinţa de a căuta izvoarele înţelepciunii şi filosofiei greceşti în cultura indiană. Retor şi filosof. avînd la bază o concepţie materialistă asupra lumii. fiul citaredului Melas. Sofocle si Euripide.. Filolog şi poet tragic.e.n. MAGNES (sec. prozator de limba greacă. Casandra.?). A început construcţia teatrului lui Dionysos din partea de sud a Acropolei.e. Pannonia sau Vindo-bona?. sub numele căruia au circulat.n.e. al tratatului Peri ko-r'odias (Despre comedie).. A trăit la Atena.n.n. în urma bătăliei de la Thapsus (46 î. A fost profesorul lui Democrit şi unul dintre promotorii teoriei atomiste. După căderea Egiptului (31 î. Atena).n. ISAIOS (c. sub domnia lui Aurelian. Poet epic. După căderea Tarentului.n. Recomandă autoperfecţionarea morală.n. Principiile sale etice se bazează pe respectul legilor şi libera lor acceptare.n. Termeni precişi..n. nordul Africii). Egipt). Hermione.). Bun observator al obiceiurilor. Feni-cia). compune o suită de cînturi numită Mikra Ilias (Mica Iliadă).e. Reprezentant al stoicismului tlrziu.. Inovator al structurilor strofice şi al acompaniamentului muzical.n. îi este superior lui Lisias prin argumentarea şi comentarea legilor. primul studiu le acest gen.e. cugetări. Atena?). Scrierile sale. Chalkis. Se distinge prin forţă.. Filosof.. A întreprins cercetări asupra istoriei romane. Contemporan cu Pindw.e..e. justificare a propriei sale atitudini faţă de evenimente. 545 î.. la renaşterea tragediei greceşti. Atica). Atena). (121 e. a compus lucrări de critică. supranumit « obscurul»] (a doua jumătate a sec. din care s-au păstrat fragmente. asupra asirienilor şi libienilor. LESCHES (sec. poemele lui Arctinos. istoria literaturii şi a teatrului. i s-a dat în căsătorie pe Cleopatra Selene. şi a fixat textul oficial al operelor lor. autorul dramei satire Menedemos. lilCOFRON [Lykophron.. întemeiază o şcoală filosofică la Abdera. unde a primit o educaţie aleasă. Este în apogeul gloriei între anii 460—450 î. să fie educatorul fiului reginei Zenobia.e. Pirus. 420 î. abilitatea tehnică. Este.e. Prozator. LASOS (c. Puternic influenţat de Mimmerm învăţăturile lui Epictet.. III î. Annius Verus şi al Domitiei Lucilla. ca şi un tratat de pictură.e. puritate a limbajului. A fost învingător în două (11?) concursuri. 273 e. alături de (Jalimah..n.. VII î. Andromeda. de Antoninus Pius..n. Heracles. Ionia).e.324 î.). 400 î. MELANIPPIDE [Melanippides cel Bă-trîn] (a doua jumătate. a dispus să fie înălţate statuile celor trei mari tragici Eschil. în mod greşit. a primit misiunea de a clasa cărţile din biblioteca Museionului. IUBA [Iobas] fiul lui Iuba. ca şi al poemului Alexandra sau Casandra. II Tyr. scriere polemică despre vechimea culturii iudaice.. emoţie discretă. la Pal-myra (Siria).e. Şi-a desfăşurat activitatea în Graecia Magna. Oedip. Alexandria. Iuba a fost adus la Roma. Luat în derîdere de Aristofan.n. Poet. epigrame. Argo-lida — c. . etc. I î.n. au cerut ajutor regelui Epi-rului. regele Numi-diei (a doua jumătate a sec. au fost confundate.e.. Retor şi sofist. într-o vreme cînd cetăţile greceşti. IV î.n.e. probabil un fragment dintr-o tragedie destinată lecturii. S-a păstrat şi • Iosephou bios (Autobiografie).e. în 20 de ■cărţi. LONGLNUS [Longinos] (c. A fost invitat. în stilul său propriu. Orator. de viaţa oamenilor simpli. V î. S-a bucurat de faimă ca profesor şi critic literar. Pannonia). A fost inspirat de frumuseţea anotimpurilor. cu cele ale lui Democrit. completîndu-le cu noi episoade..n. Lucrarea a fost folosită ca sursă de inspiraţie de Arrian.e. Tarent sudul Italiei). scriind 40 de tragedii. Lydoi (Lidienii). Autor al lucrării Indika (Istorii despre India).e. Poet din anturajul Pisistratizilor. pescari.n.e. sec. a trebuit să plece în exil. împărat roman şi filosof.e. Autor de ditirambi.n. între care discursul Peri tou Kiro-nos Klerou (Despre moştenirea lui Kiron). între care Aiolos.e.e.n. MAXIMOS DIN TYR (sec. Unul din cei 10 retori atenieni.n.n.

Se crede că a supravieţuit momentului cînd regele Lydiei. Alyattes. Poet.n. şi-a extins dominaţia asupra cetăţilor greceşti de pe coasta Ioniei (575 î. Marsyas.e. Poetul aparţinea unei familii de muzicieni şi a îmbrăţişat profesia înaintaşilor săi.. Colofon. V î. S-au păstrat fragmente din poemele Danaidele. VII î. Puţine date biografice.n. Autor de ditirambi.).. în special împotriva lui Epicur. sec. Poet epic şi liric.n. IV î. VI î. şi a zeilor religiei populare. a filosofilor. Nekyia (Scene din Infern). MIMNERM [Mimnermos] (a doua jumătate a sec.n.. fiul lui Criton.e.n. A fost folosit ca sursă de inspiraţie de Lucian.n. la adresa lui Homer. (sec.a. Siria — prima jumătate sec. A compus parodii.. Gadara. Ionia). Filosof cinic şi prozator.MELANIPPIDE [Melanippides cel Tînăr]. Ionia — prima jumătate a sec.e. III î. ?). Activitatea sa se desfăşoară în jur de 450—430 î. Vervă incisivă..e.n.e.e. Teba. astăzi pierdute. Beo-ţia). Este autorul . Persefona ş.e. MENIP [Menippos din Gadara] (a doua jumătate.

Autorul unei tragedii. Cîteva din prelegerile sale cu subiecte de etică s-au păstrat în Anthologia (Florilegiul) lui Stobaios. Au rămas trei fragmente. Creaţia sa lirică a circulat în antichitate sub forma unei culegeri de elegii intitulată Nanno. SV Asiei Mici). OPPIAN [Oppianos din Korikos] (c. S-au păstrat 12 epigrame. Pelo-pones). Implicat într-un complot împotriva lui Nero a fost exilat. Beoţia). 64 î.n. unul din ele fiind monologul Medeei. Istoric. profesor de teologie la Cesareea Capadociei. Corikos). un tratat de vînă-toare. probleme de conştiinţă. Damasc. A introdus în dramele sale roluri de pedagogi şi sclavi..n. NEARCHOS (c. Peri theon (Despre zei). Autor al unei opere variate. I s-a atribuit şi Kynegetika.n.n.e. Gramatic şi poet bucolic. Alexandria.n. sursă de inspiraţie pentru Arrian şi Strahon. Eurydice. în cercul Scipionilor. MUSONIUS RUFUS [Caius Musonius Ru-fus] (sec.. Halieutika.e. A deschis o şcoală devenită celebră. Este socotit reprezentant al stoicismului tîrziu. Discipol al neoplatonicianului Ammonios Saccas.. Roma).n. Autor al poemului epic Europa şi al poemelor mitologice Epitaphios Bionos (Cîntec la moartea lui Bion) şi Megara. Naraţiunile sale istorice. de mari dimensiuni (peste 2000 de scrieri): Comentarii la Vechiul Şi Noul Testament. Poet tragic.e. ORFEU [Orpheus] (sec. în 334 î. Dintre scrierile sale filosofice fac parte Peri Aristotelous philo-sophias (Despre filosof ia lui Aristotel).c. A încercat > sinteză între concepţiile neoplatonismului..n. VI—V î.n. prieten cu Alexandru cel Mare. o condamnare din partea unuia dintre conciliile bisericii creştine. latină.n. precum şi o Paradoxon eihon syna-goge (Culegere de obiceiuri ciudate). Atena). versificaţie după un tratat despre pescuit. subiect tratat şi de Euripide. din care s-au păstrat 40 de versuri. Halicarnas. păstrat în întregime. A studiat literatura greacă.314 î. Influenţă homerică puternică. pe care 1-a însoţit pînă în Indii. în dialect doric.. Autoarea lucrării Hypomnemata istorika (Comentarii istorice). Medeea. Epidaur). încercare de înregistrare a istoriei unui cenaclu literar. A alcătuit. Legenda puterii sale magice asupra animalelor sălbatice. PANYASSIS. îl însoţeşte pe Alexandru în expediţiile sale în Asia şi este numit amiralul flotei macedonene. Poet elenistic.. 1-a însoţit pe P! Scipio Aemilianus în călătoriile sale în Orient.e. Nu s-a păstrat nimic din opera ei. 110 î. Unele dintre lucrările sale au fost traduse de Iero-nim şi Rufinus în limba latină. al omonimului său. De profesie medic. Filosof. Orfismul s-a confundat la un moment dat cu învăţăturile şcolii pitagoreice. Peri politikes (Despre politică).e.n. Cilicia — ?. au fost bine apreciate în Bizanţ şi excerptate de diferiţi compilatori.e. I e. cu caracter enciclopedic.n. II î. PANAITIOS (c. Sici-lia). la Alexandria. Poetă.n. Siria). sînt legate şi episoade epice. Om de ştiinţă şi de litere. este succesorul lui Clemens. III î. dar îi este evident inferioară. Autor al unui Periplous (Periplu). denumite Hieroi logoi (Naraţiuni sfinte). în sec. începînd din 217 e. datorită .e. fiind sfetnicul lui. De numele lui O. Oppian din Apameea Siriei. Sicyon. reprezentată prin Sappho şi Anacreon. Filosof stoic. IV î. Tra-cia?).n. Etruria — sec. cu diverşi învăţaţi ai vremii.Mosehos 21S unui poem eroico-genealogic. sau legenda pierderii soţiei. a credinţelor mistice din perioada elenistică şi creştinism. a versificat subiecte medicale: Theriaka (Despre muşcăturile animalelor sălbatice) şi Alexipharmaka (Medicamente pentru vindecarea intoxicărilor cu alimente) MCOLAOS [Nikolaos din Damasc] (c. discipol al lui Diogene din Sinope. I se atribuiau cîntări liturgice («teletai») şi imnuri («hymnoi») ca şi unele cîntece epice din sec. Ulterior.n.. printre care şi patriarhul Fotios.?).e. Reprezentant al poeziei didactice.. multă vreme.. 180 î.. A introdus în vocabularul filosofic termenul de « umanitate ». Bios Kaisaros (Biografia împăratului August). Rodos .e. Fragmentul păstrat conţine un 219 Pisandru dialog fictiv cu « gymnosofiştii» indieni. A luat parte la expediţia lui Alexandru cel Mare. alcătuiau un ciclu care i-a inspirat pe poeţii şi artiştii plastici ai tuturor timpurilor. Concepţiile sale despre elementele primordiale sînt influenţate de filosofia materialistă ioniană. A participat la redactarea uneia dintre ediţiile de bază ale Iliadei. 200 î.e. MOSCHOS (c. din 230 e.. Peri protes philosophias (Despre cea dintti filosof ie). Astypa-laia sau insula Egina?). VI î. Poetă lirică. S-a reîntors la Roma sub Galba sau sub Vitellius.. o lucrare despre Indii.. ONESIKRITOS (sec. Poet. Opera: Peri tou kathekontos (Despre datorieJ. lucrare folosită de Cicero Peri pronoias (Despre providenţă). ceea ce i-a atras după moarte. 300 î. Colofon). Poet. Creta . PAMPHYLA (sec. relevînd omul de spirit. după o legendă locală... 150 î. Egipt — 254 e. Peri tou idiou biou kai tes heautou agoges (Despre propria-mi viaţă şi educaţia primită).n. i se încredinţează guvernarea Liciei şi a Pamphyliei. Prozator. V î. Filosof stoic. Siracusa.e. Anazarbos. I.. Sokratidas.. ORIGENE [Origenes] (185 e. Autor al unui poem mitologic Herakleis sau Herakleia (Heracleida).n. fin observator. Protejat de Pisistratizi. Smyrneis (Smyrneida). fiul lui Polyarchos. maestrul luiEpictet. De numele lui O.n. ebraică.e. apoi.. Fenicia). o ediţie a Bibliei în limbile greacă. apoi la Roma. de 900 de versuri.e. de factură anecdotică.. în tragediile sale apar. Corinna o acuză că a îndrăznit să îl concureze pe Pindar.n. A trăit la curtea lui Herodes cel Mare al Iudeei pînă la moartea acestuia.e.n. NOSSIS (c. Plutarh a păstrat rezumatul unui poem de M.n. ezitări.n. Trăind mult timp la Roma.. Asachi. NEOPHRok (sec. sub numele de «orfism». VI e. folosit apoi în studiile filosofice latine.n. în istoria poeziei eline trece drept precursorul marii poezii erotice. Atena).e.. după modelul Cyropediei lui Xenofon. preocupîndu-se şi de filosofii peripateticieni. redînd conversaţiile duse de soţul ei. Legendele legate de persoana sa au un fond poetic. Autoare de poezii lirice şi epigrame. reluate în Odiseea. care conţine date asupra istoriei şi geografiei Indiei.n. de la începuturile omenirii pînă la vremea lui August. a călătorit sub comanda lui Nearhos pînă în Golful Arabic. V î. MCANDRU [Nikandros din Colofon] (sec. Istoriograf.n. Tyr.e.e. A participat la operaţii de luptă pe marile fluvii asiatice şi a explorat coastele Peninsulei Arabice. Leopardi 1-a tradus integral. datorită notelor luate de unul din discipoli. profesorul lui Poseidonios. MTETIS (prima jumătate a sec. 360 î. Din culegerea de poezii bucolice cea mai renumită rămîne Eros drapetes (Eros fugar) tradusă în româneşte de Gh. răspîndită din nordul Traciei pînă în sudul Italiei. sudul Italiei). Poet hieratic legendar. intitulată Gymnosophistai (Gun-nosofiştii).. (sec. este legată o direcţie dionysiacă mistică. Locroi. OTîOMAKRITOS (sec. închinat împăratului Ca-racalla. Principala lui operă este Historia katholike (Istoria universală — 144 de cărţi). Se compara ea însăşi cu Sappho. Autor al unui poem în cinci cărţi. încercînd să scrie tragedii şi comedii. VII-VI î. I e. pentru prima oară pe scena greacă. Vulsinum.

Biti-nia — Neapole. A figurat în Canonul poeţilor epici clasici.e. Rodos).e. Ton moderat.căreia a fost numit « ultimul home-rid». sudul Italiei). . probabil în 12 cînturi. Se cunosc titlurile cîtorva dintre elegiile sale (Afrodita. poveşti de dragoste terminate cu tragedii sau metamorfoze.. prin care a fixat tipul clasic al lui Heracles şi ciclul muncilor lui. Niceea. Scrie în dialect ionic. compusă ca material documentar pentru poetul Cor-nelius Gallus. se află la Roma ca prizonier de război. I î. S-a păstrat. PARTHEMOS (sec. Poet elenistic. Delos) şi ale cîtorva poeme în hexametri (Metamorfozele.n.n. o lucrare în proză. Autor al poemului Heracleia.e. Heracles).. de fapt o culegere de legende. Jonika (întemeierea cetăţilor ionice). I s-a atribuit şi un poem genealogic. Poet. Erotika pathe-mata (Suferinţele dragostei). în 73 î. PISANDRU [Peisandros] (mijlocul sec. VII î.n. de asemenea.

Pelo-pones). au fost bine apreciate în Bizanţ şi excerptate de diferiţi compilatori. unul din ele fiind monologul Medeei. un tratat de vînă-toare. A luat parte la expediţia lui Alexandru cel Mare.e. A introdus în dramele sale roluri de pedagogi şi sclavi. Sokratidas. Peri protes philosophias (Despre cea dinţii filosof ie). o condamnare din partea unuia dintre conciliile bisericii creştine. maestrul luiEpictet. reprezentată prin Sappho şi Anacreon. Halicarnas. Poet. Poet hieratic legendar. De profesie medic. Anazarbos.n. precum şi o Paradoxon ethon syna-goge (Culegere de obiceiuri ciudate). MCANDRU [Nikandros din Colofon] (sec II î. Autor al unei opere variate.. prieten cu Alexandru cel Mare.n. Orfismul s-a confundat la un moment dat cu învăţăturile şcolii pitagoreice. 110 î. A trăit la curtea lui Herodes cel Mare al Iudeei pînă la moartea acestuia. cu diverşi învăţaţi ai vremii. Discipol al neoplatonicianului Ammonios Saccas.n.n. I e. Peri theon (Despre zei). de mari dimensiuni (peste 2000 de scrieri): Comentarii la Vechiul şi Noul Testament. Creta . Scipio Aemilianus în călătoriile sale în Orient. Atena).e. care conţine date asupra istoriei şi geografiei Indiei. NOSSIS (c. Legenda puterii sale magice asupra animalelor sălbatice. Poet tragic. apoi.n.n. Nu s-a păstrat nimic din opera ei. Egipt — 254 e. A participat la operaţii de luptă pe marile fluvii asiatice şi a explorat coastele Peninsulei Arabice. este legată o direcţie dionysiacă mistică. Alexandria. Fragmentul păstrat conţine un 219 Pisandru dialog fictiv cu « gymnosoîiştii» indieni. III î.314 î. de la începuturile omenirii pînă la vremea lui August.. păstrat în întregime. PANAITIOS (c.n. profesor de teologie la Cesareea Capadociei.e.e.e. PAMPHYLA (sec. I se atribuiau cîntări liturgice («teletai») şi imnuri («hymnoi») ca şi unele cîntece epice din sec. NEOPHRON (sec.Moschos 21S unui poem eroico-genealogic. Beoţia). Smyrneis (Smyrneida). I s-a atribuit şi Kynegetika. Legendele legate de persoana sa au un fond poetic. Asachi. profesorul lui Poseidonios. probleme de conştiinţă. Trăind mult timp la Roma. fin observator. Tyr. Poet. Fenicia). VI î. Autor al unui poem mitologic Hera- . Filosof stoic.n. ebraică. Sicyon.e. Prozator. OEFEU [Orpheus] (sec. ceea ce i-a atras după moarte.e. Ulterior. Autoare de poezii lirice şi epigrame. A participat la redactarea uneia dintre ediţiile de bază ale Iliadei.. Poet elenistic. Se compara ea însăşi cu Sappho. Peri tou idiou biou kai tes heautou agoges (Despre propria-mi viaţă şi educaţia primită). (sec. Colofon). Opera: Peri tou kathekontos (Despre datorie). Om de ştiinţă şi de litere... Principala lui operă este Historia katholike (Istoria universală — 144 de cărţi).n. Unele dintre lucrările sale au fost traduse de Iero-nim şi Rufinus în limba latină. OHOMAKRITOS (sec. 64 î.n. Concepţiile sale despre elementele primordiale sînt influenţate de filosofia materialistă ioniană. A alcătuit.n. Siria). Filosof. Poetă. Reprezentant al poeziei didactice. VII-VI î.c. Epidaur). A introdus în vocabularul filosofic termenul de « umanitate ». în sec. Autor al poemului epic Europa şi al poemelor mitologice Epitaphios Bionos (Clntec la moartea lui Bion) şi Megara. încercare de înregistrare a istoriei unui cenaclu literar. discipol al lui Diogene din Sinope. Sici-lia).e. Autorul unei tragedii.n. Corinna o acuză că a îndrăznit să îl concureze pe Pindar. închinat împăratului Ca-racalla.. subiect tratat şi de Euripide.n. ONESIKRITOS (sec. o lucrare despre Indii.. datorită notelor luate de unul din discipoli.n..n.e. lucrare folosită de Cicero Peri pronoias (Despre providenţă). apoi la Roma. Plutarh a păstrat rezumatul unui poem de M. redînd conversaţiile duse de soţul ei. A încercat o sinteză între concepţiile neoplatonismului. printre care şi patriarhul Fotios. Halieutika. PANYASSIS. Au rămas trei fragmente. Peri politikes (Despre politică). Autor al unui poem în cinci cărţi. este succesorul lui Clemens. Istoric. A studiat literatura greacă.. 1-a însoţit pe P. denumite Hieroi logoi (Naraţiuni sfinte). pe care 1-a însoţit pînă în Indii. sudul Italiei). De numele lui O. pentru prima oară pe scena greacă. Roma). De numele lui O. în cercul Scipionilor. I e. Bios Kaisaros (Biografia împăratului August). cu caracter enciclopedic. o ediţie a Bibliei în limbile greacă. relevfnd omul de spirit. al omonimului său. a credinţelor mistice din perioada elenistică şi creştinism. Eurydice. i se încredinţează guvernarea Liciei şi a Pamphyliei. a versificat subiecte medicale: Theriaka (Despre muşcăturile animalelor sălbatice) şi Alexipharmaka (Medicamente pentru vindecarea intoxicărilor cu alimente). A deschis o şcoală devenită celebră. încercînd să scrie tragedii şi comedii. ezitări. V î. îl însoţeşte pe Alexandru în expediţiile sale în Asia şi este numit amiralul flotei macedonene. începînd din 217 e. Astypa-laia sau insula Egina?). IV î. sau legenda pierderii soţiei. sub numele de «orfism». Dintre scrierile sale filosofice fac parte Peri Aristotelous philo-sophias (Despre filosof ia lui Aristotel). Tra-cia?).. Implicat într-un complot împotriva lui Nero a fost exilat. în istoria poeziei eline trece drept precursorul marii poezii erotice. 150 î. latină. 180 î.n. Poetă lirică.n. Autor al unui Periplous (Periplu)...n.n. Naraţiunile sale istorice. de factură anecdotică. a călătorit sub comanda lui Nearhos pînă în Golful Arabic.. Cilicia — ?. MîRTIS (prima jumătate a sec. NEARCHOS (c. la Alexandria.. Medeea. VI e. MOSCHOS (c. Gramatic şi poet bucolic. versificaţie după un tratat despre pescuit. sursă de inspiraţie pentru Airian şi Strabon.e. Filosof stoic.n.e. Vulsinum. 200 î. MCOLAOS [Nikolaos din Damasc] (c. fiul lui Polyarchos.?). din 230 e. Atena). MUSONIUS RUFUS [Gaius Musonius Ru-tus] (sec. ORIGENE [Origenes] (185 e. Protejat de Pisistratizi. fiind sfetnicul lui. SV Asiei Mici). Creaţia sa lirică a circulat în antichitate sub forma unei culegeri de elegii intitulată Nanno. după o legendă locală. S-au păstrat 12 epigrame. alcătuiau un ciclu care i-a inspirat pe poeţii şi artiştii plastici ai tuturor timpurilor..e. preocupîndu-se şi de filosofii peripateticieni. Corikos).. Etruria — sec. Damasc. răspîndită din nordul Traciei pînă în sudul Italiei. Autoarea lucrării Hypomnemata istorika (Comentarii istorice). reluate în Odiseea. în 334 î. Oppian din Apameea Siriei.. multă vreme.e. 300 î. după modelul Cyropediei lui Xenoîon. Istoriograf. S-a reîntors la Roma sub Galba sau sub Vitellius. Leopardi 1-a tradus integral. I. dar îi este evident inferioară... intitulată Gymnosophistai (Gim-nosofiştii).e..n. Siracusa.e. Din culegerea de poezii bucolice cea mai renumită râmîne Eros drapetes (Eros fugar) tradusă în româneşte de Gh. în tragediile sale apar.e. Cîteva din prelegerile sale cu subiecte de etică s-au păstrat în Anthologia (Florilegiul) lui Stobaios. folosit apoi în studiile filosofice latine. 360 î.e.n.n. Locroi. Este socotit reprezentant al stoicismului tîrziu.. VI—V î. V î. în dialect doric. sînt legate şi episoade epice.n. OPPIAS [Oppianos din Korikos] (c.. Rodos .

. prin care a fixat tipul clasic al lui Heracles şi ciclul muncilor lui. Se cunosc titlurile cîtorva dintre elegiile sale (Afrodita. S-a păstrat. Niceea. compusă ca material documentar pentru poetul Cor-nelius Gallus.e. Autor al poemului Heracleia.n.e. din care s-au păstrat 40 de versuri. datorită căreia a fost numit « ultimul home-rid». Poet elenistic. PISANDRU [Peisandros] (mijlocul sec. I s-a atribuit şi un poem genealogic. lonika (Întemeierea cetăţilor ionice). poveşti de dragoste terminate cu tragedii sau metamorfoze. I î. se află la Roma ca prizonier de război.n. A figurat în Canonul poeţilor epici clasici..n. Poet. de 900 de versuri. Ton moderat. în 73 î. Delos) şi ale cîtorva poeme în hexametri (Metamorfozele. Erotika pathe-mata (Suferinple dragostei). de fapt o culegere de legende. probabil în 12 cînturi. PARTHENIOS (sec. Biti-nia — Neapole. o lucrare în proză. Influenţă homerică puternică. VII î. de asemenea. . Scrie în dialect ionic.e.kleis sau Herakleia (Heracleida). sudul Italiei). Rodos). Heracles).

I se atribuie 50 de piese.. Aparţine ultimei generaţii de poeţi din perioada atică.n. în care. Regele Epirului. Egipt). Symmachia — Alianţa.e. ode erotice.n. A desfăşurat o activitate bogată la Atena. Siracusa. Europa. folosită de Strabon. Admirat de contemporani. a publicat lucrarea Peri Okeanou (Despre Ocean). Onomastikon. ceea ce duce la concluzia că lucrarea lui Ptolemeu a fost redactată după documente oficiale.n. Autor al unei enciclopedii onomastice în 10 cărţi.n. (poetul comic)] (sfîrşitul sec. Pelopones). Achaika. POLYAmOS DES MACEDONIA (a doua jumătate a sec. la un concurs ţinut în cea de a 70-a olimpiadă (499 — 496 î. opus sistemului heliocentric al lui Aristkrh din Samos. autor de epigrame cu subiecte erotice.. V î. Cassan-dreia. din care s-au păstrat trei hexametri dac-tilici. Este. de asemenea. Pelopones). este mai bine cunoscut datorită lui Fausanias.e.? — 283 î. PLATON [Platon cel Tînăr.n.?). Thurioi. Poetă. care cuprindea informaţii despre tactica şi strategia militară.e. Alexandria.?.e. III sau IV e. După moartea lui P. Numele ei este citat de scholiaşti şi gramatici tîrzii. Medcea.e.n. Personalitate culturală de prim rang. Nu s-a păstrat nimic din opera lui. comediile sale se jucau încă în sec.. la baza metodei dialectice punea două teze: a) în orice problemă există două puncte de vedere opuse.n. Din operele sale. Atica).n. Ptolemais. în care îşi expune scepticismul metafizic.n. RHWTON (324 î. adept al lui Demoerit. V î. în care observaţia ştiinţifică se amesteca cu ficţiunea şi cu naraţiunea fantastică. Eliaka. V î. Messeniaka.?). Egipt — c. A scris.n. POLYAINOS LM LAMFSACOS (sec. în manieră aticistă. s-au păstrat cîteva titluri: Peri physeos (Despre natură). fiul său. în opt cărţi.. fiul lui Ptolemeu Lagos..e. probabil numeroase. Poet ingenios. Tratatul Peri theân 221 Semonide (Despre zei) i-a atras exilul din Atena. a continuat să-i reprezinte tetralogiile. Sicilia -283 î. olar. 367 î.e. PROTAGORAS (c. şi Biblioteca din Alexandria.e. 480 î. precum şi al unui tratat de armonie (Harmonika). Ca filolog. Autoare de ditirambi. Jurist şi istoric.n. a avut. sau cu teme de actualitate (Presbeis — Solii.n. în 305 î. Este considerat întemeietorul doctrinei sceptice. Filolog şi retor. Cleophon). se ştie doar că a avut mare succes. Lucrarea. rege al Egiptului şi istoric. în care expunea un sistem geocentric.. intitulate după numele oamenilor politici (Peisandros. alcătuite din excerpte prelucrate din Strategika. autor a! poemelor epice Heracleia. Peri oron (Despre definiţii). Amphitryon. filosof epicureu. Timon din Phlius. care-1 foloseşte ca sursă documentară.e. 300 î..n.. care 1-a interesat pe Platon.. V. filosof. Horai (Anotimpurile). A dus o însemnată politică culturală.n. de talent.. . al cărui subiect era inspirat din luptele eroice ale Messeniei (sudul Peloponesului). PRQDICOS [Prodikos din Ceos] (a doua jumătate a sec.. Egipt) Poet şi filolog. în dialect doric. Atena). Massilia [Marsilia]. a fost încununat la Dionysiile din 414 î. POSEDE? [Poseidippos]. în 323 î. fie cu Norvegia sau chiar cu Islanda. învăţătura sa este cunoscută prin discipolul său.. Platon i-a imortalizat figura în dialogul care-i poartă numele.n. unul de dramă satirică Palaistai (Luptătorii in palestră) şi un fragment liric. Elida. de gramatică.e. A ajuns pînă în insula thule. Epir).n. dintre care 32 de drame satirice. de istoria culturii. Autor al unei Culegeri în opt cărţi. PYRRHON (c. Pelopones — prima jumătate a sec. Lucrarea. — 416 î. apare adesea citat de Platon şi Xenofon.e. de asemenea. datorită neîncrederii lui în existenţa zeilor. supranumit « komikos ». Autor al unor tratate intitulate: Peri philosophias (Despre filosof ie).n. folosit în evul mediu.n. Apo-riai (Aporii). Poet comic. întemeind Museionul. supranumit So-ter — « Salvatorul»].e. Primul autor de drame satirice în Atica. împotriva cotropitorului spartan.e. Sudul Italiei). Mimo-graf..n. Stil plăcut. Fragmentele extrase de Arrian din Anabasis dovedesc obiectivitate şi exactitate.. Egipt).. Lucrarea sa Geographike hyphegesis (Introducere in geografie).e. a pus bazele lingvisticii şi ale gramaticii limbii greceşti. care trădează poetul de talent.. Prozator. în anul 467 î. singura dată biografică cunoscută.n. Poves-"nle de călătorie ale lui P. A scris în limba vorbită la Tarent. Poet.. Istoriograf.n. pTOLEMEU [Claudius Ptolemaios] (c. în adevărata accepţie a cuvîntului. Nu a lăsat nimic scris. autor al lucrărilor Aletheia e kataballontes logoi (Adevărul sau argumentele nimicitoare). PRATFNAS DIN PHIFCS (a doua jumătate a sec. La-ios). fiul lui Kyniskos. Macedonia). consacrînd ca specie literară dramatică jocul fliacilor tarentini (joc mimic). He-racles.e. Tessaliaka.. insula Ceos şi Atena). autor de parodii cu subiecte mitologice (Adonis. (prima jumătate a sec. Sicyon. Numele lui P. Iphigeneia en Tau-rois (Ifigenia in Taurida). de Strabon. PRAXELLA (mijlocul sec. folosită de Arrian. cu bogate informaţii asupra teatrului şi muzicii în antichitate. de asemenea.. (c.e. de asemenea.e. autor al unor IIypomnemata (Memorii). PTOLEMEU [Ptolemaios. Alexandria.n. Este considerat părintele dramei satirice. astăzi pierdute. s-a făcut cunoscut prin ediţiile Iliadei şi Odiseei. obţinînd o victorie. o puternică influenţă asupra studiilor de geografie din evul mediu şi Renaştere. şi Anti-l'ogiile. Autor al lucrării Megale Syntaxis (Marea compoziţie). Sofist. b) argumentul slab poate deveni argument puternic. IV-III î. I se atribuie un imn despre moartea lui Adonis.. primul gînditor ateist. RRTANOS (c. lucrări asupra teoriei cunoaşterii. Dedalos.n. Sudul Italiei). POLLUX [Iulius Polydeukes] (sec... A scris 38 de mimi în care parodiază personajele iui Euripide: Iphigeneia en te Aulidi (Ifigenia în Aulida). este. Hellas e Xesoi — Grecia sau Insulele). II e. care totuşi îl citează adesea. au fost considerate ca neadevărate de Polibiu şi apoi. lucrare despre vocabular. Este autorul unei Anabasis (Expediţia lui Alexandru cel Mare). Poemul Mes-seniaka. Geograf şi explorator al coastelor din nord-vestul Europei. a fost denumită de aceştia Almagest. vastă şi multilaterală instituţie de cultură. atractive şi bine scrise. II î. PTTHEAS (sec. Matematician şi astronom. şi de comedii satirice. 161 e. Sofist. cunoscută de matematicienii arabi.. Dramele care i se atribuie sînt numite « hilarotragoediae ». Reprezentant al vechii comedii atice. Synonimika. Creta .e. Pictor.. î. cuprindea exemple din istoria militară a tuturor popoarelor. Aristias.n. Tracia. în perioada bizantină s-au făcut patru Culegeri. A ridicat probleme interesante privind instituirea statelor sclavagiste. Sa păstrat un titlu nesigur de tragedie Karyatides e Dysmainai (Cariatidele). Phlius. Macedonia?).). III î.Pirus 220 PIKUS [Pynhos] (319-272 î. Renumit pentru talentul său pedagogic. II e. Tarent. Egipt). Fiul unui sclav siracusan. l dentificată fie cu insulele Shetland. Alexandria. 83 e. satrap. A participat.n.e. R. intitulată Strategika sau Strategemata. 360-270 î. Reprezentant al artei dialecticii.e. autorul unui tratat de Optică (Optika). Pe vremea lui Alexandru cel Mare. Abdera. Naucratis. VI î.n.e. Matematician. Este. cîntece de banchet. Documentarea lasă de dorit.e..n. dedicată împăraţilor Marcus Au-relius şi Lucius Verus. alături de Choirilos şi Eschil. autorul maximei « omul este măsura tuturor lucrurilor». A fost imitat şi relu at în teatrul latin. pe cît se pare.

e. S-au păstrat două fragmente iambice. Poet. Autor al unui poem epic Gigantia sau Giganto-machia (Lupta cu giganţii).e.. SEMONIDE [Semonides din Amorgos] (sec. I î.n.n. Cla-zomene. Sofist. de o eleganţă sobră. încărcat cu figuri.SCOPELIAN [Skopelianos din Clazome-ne] (a doua jumătate a sec. i-a atras renumele de duşman al acestora. este o elegie despre condiţia . Traian. în general. Ionia — prima jumătate a sec. al doilea. Smirna. înfiinţînd colonia Minoa.. în urma unor lupte politice se mută din Samos la Amorgos. Ionia?). VII î. cu caracter filosofic. A fost un fervent susţinător al stilului «asianic» plin de avînt. I e.n. opus stilului «atic» simplu şi. insulele Samos şi Amorgos). în care înfăţişează diferite tipuri de femei. Nerva. Cel mai lung (118 versuri). Autor de iambi şi elegii. cunoscut sub Domiţian.

de pildă: « . VII î. SOFRON [Sophron] (sec. Rezumă şi completează doctrina şcolii sceptice. II Sardes. Lampsacos. tetrametru ionic cata-lectic. fiul lui Examyes şi al Cleobulinei: (640 î. deplina linişte a conştiinţei. a devenit profesorul lui Ptolemeu II Filadelful. Se resimte influenţa operei didactice a lui Hesiod şi a fabulelor esopice. a contribuit la consoli-aarea confederaţiei cetăţilor ionice.. scrise în stil sobru se numără: Moschos. Biograf. A călătorit 'mult şi a stat în preajma preoţilor egipteni de la P^re a învăţat geometrie şi astronomie. destul de liber. împărţiţi.n. păstrate în Antologia Palatina. nega predicativitatea.n.e. A scris în dialect doric popular. ce i se pare a fi cel mai greu lucru. Talent în sugerarea caracterului personajelor şi in 223 Telesilla angajarea lor în situaţii dramatice. *~e plan politic. Maroneea. Se apropie de atomismul lui Democrit şi Epicur. condensare de materie umedă. fiul lui Ariston. în care studia filiaţia şcolilor şi a doctrinelor filosofice. soţia lui Menelau. a fost condamnat la moarte. Şi-a atras mînia Colegiului de preoţi de la Delfi. II. Viziunea sa cosmică este geocentrică. Reprezentant de seamă al direcţiei materialismului ionic. expuse în Phaidon.e. partizan al concepţiei conform căreia adevărul nu poate fi cunoscut nici pe cale senzorială. sentenţios. întrebat. i se atribuie vorbe de spirit şi maxime.n.n. SEXTUS EMPIRICUS (sfîrşitul sec. a ieşit de trei ori învingător în concursuri. a căror valoare constă în informaţiile' ce le oferă asupra disciplinelor pe' care S. Este şi autor de elegii. Ikaria. I se atribuie începuturile farsei megariene. 570 î.n.n. pămîntul. Duşman al dogmatismului. Tra-cia). III î.e. Orestia. conţinînd atacuri la adresa diferitelor personaje de vază.. I se atribuie Nautike astrologia (Astrologia nautică) şi alte două lucrări. matematica. Erifila.. intitulate Peri tropes (Despre solstiţiu) şi Peri isemerias (Despre echinox). Sicilia). Geryon (lupta lui Heracles cu Gerion.e. Cipru). mici compoziţii epice cîntate. STRATON (sec. autor de cîntece satirice în metru « sotadic ». în scrierile sale a ridicat probleme legate de ştiinţele naturii. VI î. în 13 cărţi. în domeniul geometriei. Ca literat.n. Apreciat de Platon şi imitat de Teocrit şi de Herondas. Cugetările sînt redactate în stilul lipsit de înflorituri al începuturilor prozei greceşti ca. Date biografice nesigure. Troada.e. Presupus autor al poemului aparţi-nînd ciclului troian.n. a pus în scenă Oedip la Colonos. STESIHOR [Tisias sau Teisias. nepotul şi discipolul lui Platon. Himera. Diadoche ton philosophon (Despre succesiunea filosofilor).e. de logică şi de etică.. VII î. V î. A scris în dialectul ionic. a introdus calculul matematic şi în studiile intitulate Homoia (Asemănări) asupra speciilor de plante şi animale. distanţa corăbiilor pe mare etc).. Egipt). Avînd curajul să-1 atace pe Ptolemeu II Fila-delful şi pe sora sa. Poet. în anul 401 î. Lucrarea a fost una din principalele surse ale lui Diogene Laertiu. Autorul unui tratai celebru. Filosof peripateti-cian.. ameninţate de perşi.e. Conducător al Academiei între anii 347—339 î. Introduce în literatura europeană tipul de păstor meditativ. Numele se explică prin originea autorului.Sextus Empiricii* 222 omului.a. Este considerat unul dintre promotorii comediei atice. Din opera lui s-au păstrat puţine fragmente. Opera sa vastă era împărţită în 26 de cărţi. Poet dramatic. IV î. Lidia). A compus 40 de tragedii. Ca astronom. iar cel mai uşor: «a da sfaturi altuia». « Stesi-choros »: « Conducătorul de cor »] (a doua jumătate a sec. prin Hypomnemata Skeptika (Memoriile sceptice) în 3 cărţi şi Pyrrho-rxeioi hypotyposeis (Schiţele pyrrhoniene) în 12 cărţi. a răspuns: « a te cunoaşte pe tine însuţi». Zenon din Kition a fost discipolul lui S. Opera ştiinţifică atribuită lui este vastă şi cu preocupări multiple. î. a adus modificări jn metrică structurilor libere. Mimograf. Milet.e. Autor de epigrame. S-a făcut cunoscut prin combaterea tezelor despre nemurirea sufletului. aflîndu-se în centrul universului. s-a ocupat de fenomenele naturale legate de mişcările astre-lor. ■STILPON (c. geometru şi om de litere. In anul 270 sau 269 î. Poet. Priapos. Subiectul micii epopei se referea la fapte petrecute înainte de războiul troian. Atena). uneori pînă la naturalism supărător. Filosof. S-au păstrat cîteva fragmente şi cîteva titluri: Katabasis (Coborirea in Hades). Geronles (Bătrînii).n. Sicilia). nici pe cale raţională. A explicat revărsările Nilului prin forţa vîntu-rilor etesiene care bat împotriva' direcţiei de curgere a fluviului. Contemporan cu Euripide. Matematician de formaţie. Eis Theodoron (Către Theodoros) ■ SOTION (începutul sec. îndrăgit de nimfe-Este autorul primului poem cunoscut in care apare personajul Dafnis. Halieus ton agrotan (Pescarul şi Ţăranul). amplifică strofele pînă lâ 14—16 versuri.n. III.n.. folosind ritmuri variate.. Aristotel ş. Preferinţele se îndreptau spre subiecte preluate din ciclurile epice cunoscute. (sec. A încercat să facă o legătură între doctrina lui Platon şi învăţăturile pitagoreice. Asia Mică). Akestriai (Cusutoresele). Adversar al platonismului. Identifică ideile şi raporturile dintre idei cu numerele.. legate de coloniile greceşti din Vest: Iliou persis (Distrugerea Troiei). Mimii săi în proză sînt dialoguri vii între 2 personaje populare. Medic şi filosof. a formulat mai multe teoreme care îi poartă numele. devin elemente primordiale (de esenţă idealistă). ton grav.e.n. ?—546 î. de orientare cinică. pilosof. Kypriaka (Cintecele cipriote). Kyknos (lupta lui Heracles cu Cicnos — omul monstru). S. epitalamuri^ cîntece erotice. astfel. din care s-a născut universul. SPEUSEP [Speusippos]. Discipol al lui Teoîrast şi urmaşul acestuia la conducerea şcolii peripatetice. în mimi pentru 'bărbaţi (« andreioi») şi mimi pentru femei (« gynaikeioi»). Realism.e.. Nostoi (întoarcerile). Atica). răpitorul turmelor lui Apollo). STASESOS (sec.e.n. Către fiica sa. S. a fost considerat pri-rnul dintre cei «şapte înţelepţi» ai antichităţii greceşti. Filosof. pretinde că le infirmă: filosofia. în funcţie de aceste personaje. prin publicarea unui poem intitulat Helene. autor de dialoguri şi de argumente dialectice.. epitete ornante. lonia). Sira-cusa. Idealul filosofic propovăduit de şcoala din Megara ■era lipsa durerii şi a tulburării sufleteşti («apathia»). care. Poet epic. SOFOCLE [Sophokles] CEL TÎNĂR.n. (sec. Stil olar.e. A îmbinat cu măestrie ritmul ■dactilic cu cel trohaic.. Printre dialogurile sale. Atena). Athla epi Pelian (Jocurile funebre In cinstea lui Pelias). între anii 287 şi 269 î.e. în care o defăima pe Elena. STRATON (sec. bucolice. Europia (legenda Europei).e. iniţiată de Pyrrhon din Elida. V—IV î.e. nepotul poetului tragic So-îocle. SUSARION (c. SOTADES (sec. Poet tragic.E. A introdus în arta lirică corală principiul compoziţional al triadei. Megara). Critică socială ascuţită la adresa stăpînilor de sclavi..?). Scopul final al învăţăturii sale este «ataraxia». fondatorul şcolii din Megara.e.. tragedia bunicului său.n. TA1ES [Thales]. fiind alcătuită din peane. Sicilia — începutul sec. II î. Matauros. 370-290 î.n.e. Consideră apa (elementul umed) ca element primordial. aplicînd cunoştinţele sale teoretice în diferite domenii practice (măsurătoarea piramidelor.n. fără prea mare originalitate. Titluri: Thynnotheras (Pescuit de ton). Alexandria. gramatica.

pe care le foloseşte în peani şi hiporcheme. A condus şcoala muzicală aulodică de la Sparta. TALETAS [Thaletas] (sec.cel mai frumos lucru este universul.. Gor-tyna.n. căci le cuprinde pe toate. Poetă lirică.. VI î.e. intrat în legendă în legătură cu începuturile sanctuarului de la Delfi. A compus ode erotice de mare sensibilitate şi fineţe. V î.n. în slujba cultului lui Apollo. Este presupus autor al unui tratat de muzică. Nu s-au păstrat decît două versuri dintr-un .e. cel mai iute este spiritul.n. căci aleargă pretutindeni .e. TELESILLA (sec.e. Poet liric.. a introdus ritmul în cinci timpi şi melodii noi. VII î. I se atribuie imnuri apolinice. Creta). Cîn-tăreţ sacru. TEANO [Theano] (sec. căci le stăpîneşte pe toate. Unul dintre primii poeţi epico-lirici.? Tracia?)..?). VIII î... căci le descoperă pe toate». iar cel mai înţelept este timpul.n. în creaţiile sale. Argos). TAMIRIS sau TAMIRAS [Thamyris sau Thamyras] (sec. cea mai tare este nevoia. Poetă lirică. cel mai mare este spaţiul.

Efes. conţine descrierea multor aspecte de viaţă contemporană din Egipt şi Orientul apropiat. ZENON [Zenon din Elea] (c.e. aflat un timp la conducerea Bibliotecii Museionului.Zenofoii 226 doua înfloriri a poeziei lirice în Laconia. Sudul Italiei). amintind o scriere în proză intitulată Grammata. concepută în cinci cărţi.n. Elea. de aici. 490-ia-î. Şi Pla-ton. ZENODOT [Zenodotos din Efes] (c. A realizat o clasificare a poeţilor epici şi lirici.. 324 î.e. stabilind textul homeric pe baza studiului comparativ şi metodic al diverselor tradiţii. pe care o cunoaştem indirect. Considerat drept un precursor al lui Stesihor. fiind chiar denumit de Ai'isto-tel „descoperitorul dialecticii". al căror scop era relevarea contradicţiilor logice din argumentarea adversarilor doctrinei eleate. Erides (Despre contestaţie) şi a unui comentariu critic asupra lui Empedocle. încercînd să combată concepţiile acelora care recunoşteau devenirea şi mişcarea drept principii fundamentale. Ionia — prima jumătate a sec. a pluralităţii Metoda reducerii la absurd. Elev al lui Filetas. a contribuit la dezvoltarea studierii contradicţiilor dialectice. Z.. Ionia). Opera. Alexandria. Filosof.. a scos o ediţie critică a epopeilor homerice. Egipt). E şi autorul unui glosar homeric intitulat Glossai homerikai (Cuvinte homerice). susţinut de Parmenide. în dialogul Parmenide. Dis cipol al lui Parmenide. XENOFON [Xenophon din Efes] (sec. Este autorul unor tratate purtînd titlul de Peri physeos (Despre natură).n. Neagă prin argu! mente rămase celebre realitatea mişcării (« to kinoun») şi.n.n. Efes. folosită 'do el. Autor al romanului Ephesiaka. Filolog şi poet. elogiază abilitatea sa dialectică. cele mai cunoscute fiind «Ahile şi broasca ţestoasă». a devenit notorie. a formulat o serie de aporii.e. Prin aceasta.. în care pleda în favoarea Unului. II sau III e. din care s-a păstrat o abreviere. III î. o poveste de iubire între Antheia şi Habrokomes. « Stadionul» şi « Săgeata». I SCRIITORI LATINI .

cunoscute prin titluri. Ca şi Ennius.CCIUS [Lucius Accius] (c. a scris opere cu caracter didactic şi un poem epic. pisaurum [Pisară]. Epi-nausimache (Lupta la corăbii) se inspiră din evenimentele legate de atacul troian asupra corăbiilor greceşti. o bună parte din tragediile lui A. Meleager. predilecţia pentru întîniplări care amintesc de legendele ciclului troian este vădită. Brutus. Pelopidae. Din această tragedie se cunosc doar două fragmente. nenorocirea femeilor din Troia (Troades). intitulate Brutus şi Decius. Medea.A A. ale cărui legende deveniseră populare în Italia datorită credinţei că romanii se trag din troieni. O Cunoscute sub denumirea de «palliate» (pentru a marca astfel caracterul lor grecesc).e. celălalt cuprinde prevestirea unui augur despre căderea monarhiei. Părinţii erau liberţi ai familiei Aceia.. în lupta de la Sentinum (anul 259 î. în mare majoritate «palliate» (cu subiecte din mitologia şi legendele eroice greceşti) şi numai două «pretexte» (tragedii cu subiect roman). A studiat. Oenomaus. Ă'fost remarcat încă de la începutul carierei sale pentru erudiţia şi talentul poetic. Io. ele îl plasează pe A. Iată cîteva din aceste subiecte: cearta pentru armele lui Ahile şi nebunia 'ui Aiax (Aiax). Alcestis. ultimul rege al Romei.e. care a avut generoasa idee de a imprima un caracter naţional tragediei. Epigonii. Heraclidae sau din multe alte legende greceşti: Prometheus.n. Roma).n. Despre opera filologică a poetului (istorie literară. au subiecte romane. Annales (Anale) prea puţin cunoscut. Atreus. ca urmare a răscoalei poporului în frunte cu Brutus. cum ar fi: Alcmaeo. A scris peste 40 de tragedii. ^tigona. A doua tragedie praetexta — Decius (sau Aeneadae) înfăţişează patriotismul consulului Publius Decius Mus. purtată de senatori). începînd cu Naevius. păstrate de Cicero în De divi-natione I. mînia lui Ahile şi moartea lui Patrocle (Achilles)._Poetul a folosit şi subiecte dm ciclul teban. 22 şi 24. s-a . Şi de data aceasta. Prima.). Umbria — ?. Unele din tragedii dramatizează episoade din Iliada: Nyctegresia (Expediţia nocturnă) reia episodul întîlnirii în miez de noapte a lui Diomede şi Ulise cu iscoada Dolon. Alte tragedii se inspiră din ciclul despre fami& Pelopizilor: Chrysippus.e. Phoenisle (Fenicienele) sau din ciclul legendelor despre Hercule şi despre urmaşii săi: Amphitruo. încheiate cu moartea lui Hector. Diomedes îl prezintă pe Diomede în luptă cu Hector. Cly-ternnestra etc. colonizaţi şi împroprietăriţi la Pisaurum. poet tragic. istorie a teatrului. avea ca subiect răsturnarea regalităţii şi instituirea republicii romane (anul 509 î. unul descrie visul ultimului rege al Romei.). 170 î. lexicologie) se cunosc prea puţine date. filologia şi literatura. Două din cele peste 40 de tragedii. pe linia trasată de scriitorii anteriori. pentru a-i încuraja pe ostaşi. la Roma şi apoi în Grecia şi Asia. Agamemnonidae . Minos.n. cînd. care izbuteşte să-1 alunge pe Tarquinius Superbus. Eriphyle. retorica. creînd «tragedia praetexta» (toga prae-texta: toga tivită cu roşu. au subiecte din ciclul troian.

Columella îl plasează în fruntea poeziei latine. Remains of Old Latin. » 233 Apuleius ■\fetamorphoses sau Asinus Aureiis. cu siguranţă. cu tonalităţi proprii basmului. în creaţia dramatică. retip. în felul povestirilor milesiene. probabil. discursul este împărţit în două cărţi. probele de apărare sînt strict la subiect. alături de Vergiliu. I42' J L. Acţiunea fantastică. faptul că familia Deciilor se considera de origine troiană. îndepărtată de publicul căruia | se adresa. El îşi va recăpăta în cele din urmă înfăţişarea omenească. proprie scrii-torilor romani timpurii. Claudius . s-a bucurat de o apreciere favorabilă din partea contemporanilor şi a urmaşilor săi. Lucilîus 1-a ironizat în cartea IX a Satirelor sale. monologul scurt. supremul stăpîn al zeilor nu poartă de grijă oamenilor). Augustinus aprecia discursul drept «foarte bogat şi foarte elocvent » (« copiosissima et eloquentissima ora tio»). Opera lui A. le aduce în subiectele împrumutate de la tragicii greci. Vocabularul cuprinde. între altele. Modelul grec este depăşit de A. ■apologia. imprimîndu-le astfel. 1962. dialogul.. de pildă. şi un stih din tragedia praetextă Aeneadae: « Lue patrium hos-tili fusum sanguen sanguine» (Vărsînd sînge duşman. Cu unele scăderi şi cu multe calităţi în semnificaţie şi realizare. Ribbeck. Klotz. dinamismul fiind însă principala calitate a stilului. Cartea XI. sau din Brutus.A. rugată să-1 ajute. drină. *m-l <u'ată. OldenboiffS' 1953. 190-303. scris la persoana I. Activ*' Pauly Wisaowa. de fapt o critică ascuţită a societăţii greco-latine din secolul II. Nefiind de acord cu părerile lui A. alături de termeni plini de expresivitate poetică. singura pledoarie judiciară păs-/ată din întreaga latinitate imperială. Mijloacele de realizare artistică sînt dintre cele mai diverse: naraţiunea. că autorul a folosit denumirea Aeneadae pentru « romani». păstrîndu-şi. Cicero îl numeşte «Summus poeta» (cel mai mare poet) şi «gravis et ingeniosus >> (plin de seriozitate şi talent). numai să se teamă de mine). Nu este exclus ca poetul să fi avut intenţia de a iniţia un nou ciclu de tragedii. se desfăşoară normal. fără digresiuni în analiza documentelor şi confruntarea acuzării. 66). de regulă concisă. care întronase libertatea pentru cetăţeni».. rămîne memorabilă sentinţa din Atreus (pentru a exprima dispreţul eroului faţă de supuşii săi): « Oderint dum metuant» (Să mă şi urască. a reţinut totul în memorie si cele povestite de el constituie subiectul romanului. fragmentul de discurs. Ae. între ignorarea şi desconsiderarea acuzatorilor. A. stăpîn al mijloacelor artei vorbirii. Scaenicon"" Romanorum Fragmenta. pe care-1 numeşte «doctus». cizare a verbului. iar după alţii. pledoaria e mai strînsă. datorită unei greşeli în aplicarea practicilor magice. prin prezenţa maximelor în acest sens. de groază. pierzîndu-şi viaţa. Un loc bine ales în roman îl ocupă episodul despre Amor şi Psyche. Acuzatul e stăpînit. O OPERA. p. a delicateţei cu brutalitatea. iar Ovidiu îl defineşte «animosique Accius oris » (Accius. Romanul. opera principală a lui A. Horaţiu ii atribuie epitetul de «altus» (elevat) în comparaţie cu Pacuvius. in care face elogiul reformei lui Servius Tullius: «Tullius. pledoaria păstrează încă o oarecare prospeţime şi o continuă vivacitate. a pierit datorită orientării ei prea stricte spre modelele greceşti. nu mi-a putut răpi şi vitejia). tragedia latină. A. După A. destinate să trezească sentimentul de frică. Fragmenta poetarum latinoru™ epicorum et lyricorum. Argumentarea se adresează în primul rînd proconsulului roman. voi. toate simţămintele omeneşti. cu subiecte din istoria Romei. se transformă în loc de pasăre jn măgar. Un exemplu ni-1 oferă versurile din Antigona: «iam. a încercat să ilustreze ideea că. Morel. culese îndeosebi din mediul oamenilor umili. " ' E. O altă trăsătură. este predilecţia spre analiza psihologică. care. însă. pînă la trivialitate. mîn-cînd trandafiri în timpul sărbătorii zeiţei Isis. cuvinte din vorbirea obişnuită. at virtutem nec quiit» (Căci. Baei' rens — W. preocupat de emoţii puternice. descrierea. numită a «purificării». 1936. Fr. este o creaţie originală a jui A. care circula sub numele lui Lucian din g»mosata. dar o maschează cu fineţe. Scamicae R«»"8' nae poesis fragmenta. Lucius. La un W ele imprimă un deosebit nerv dramatic tragediilor. A. Versificaţia. în literatura universală locul unui scriitor reprezentativ al timpului său. cu o cadenţă desăvîrşită. Se remarcă în aceste opere — atît cît se poate deduce din fragmente — predilecţia pentru scenele sîngeroase. poveste populară inserată în operă sub forma unei naraţiuni de sine stătătoare. iam neque di regunt/ Neque profecto deum supremus rex cura hominibus» (Zeii nu conduc lumea şi. Marx. El se inspiră în «palliate» din opera celor trei mari tragici greci. Ediţii: O. îl învaţă. »< Londra. Warmington. fragmentele rămase sînt puţine. se relevă îndeosebi tăria de caracter şi dîrzenia eroilor săi. Completată şi înfrumuseţată după proces. oferind. care erau. 363-368. Din lucrările de erudiţie. după unii critici literari. drept un iscusit retor. redate într-un vers din Diomede: « Abia de puteam îndura firea crudă şi blestemată a tiranului». o împletire abilă a realului cu fantasticul. Loeb. foloseşte un argument mitologic întilnit în povestirile milesiene sj în romanul grec Lucius sau Măgarul. dacă soarta a putut să-mi smulgă domnia şi averea. în timpul metamorfozei sale. REFERINŢE CRITICE. în care graţia şi realismul se întrepătrund. manifestată. în manuscrise. în schimb. Muller. în tratare şi semnificaţie. 1894. Opera cu acest caracter înglobează lucrări de erudiţie filologică Didascalka (Didascalii). îl transportă şi în lumea realului prin numeroase şi variate aspecte din viaţă. menită să1 distreze pe cititor. cum să procedeze. redă aventurile unui tînăr. 1898. De Acei fabulis disputatio. în chip original. Fraza. RE. în bună măsură.Accius 230 aruncat în viitoarea bătăliei. în mod vădit. (în modelul grec dezfiodămîntul are ioc fără intervenţia supranaturalului). trăsăturile personalităţii sale şi ale spiritului roman. Stilul este influenţat de retorica contemporană (emfază. 1927. Tot atît de categorică este şi exprimarea sentimentelor de ură împotriva tiraniei ca şi a celor de dragoste pentru viaţa liberă. este dublată de o mare forţă de plasti. după suferinţe. toate armonios împletite.. I. pe placul unui anumit public. în cartea a doua (începîndde la cap. Pragmatica (Studii despre tehnica teatrului?) şi Parerga (Opere minore?) din care se desprind unele preocupări de ortografie. de mînie. Măgarul de aur îi asigură U . reflectă totodată tendinţele unui profund scepticism religios. spală sîngele strămoşesc). Aeneadae. cum sună două versuri din Telephus: «Nam si a me regnum Fortuna atque opes/ Eripere quivit. apărarea pendulează între caricatură şi invectivă în prima parte. figuri de stil şi de vorbire) şi de poezia alexan. Iată. p. Merită amintite şi unele inovaţii pe care A. omul devine mai bun. astfel încît nu se poate formula asupra lor decît o sumară apreciere. H. îndeosebi din trilogiile lui Eschil. în vis. Gel de-al doilea titlu al tragediei. aşa cum reiese din versul apar-ţinînd piesei Aegisthus: « căruia mîna îi este mînjită cu-al mamei lui sînge». retip. cu vorbirea lui înflăcărată). care. Mflnchen. ar avea ca explicaţie. a seriosului cu gluma.

fără prea mare profunzime. conferinţe. « positio altera ». Florida. A. a formelor arhaice şi populare. dar reprezintă totodată şi un document pentru arta vorbirii. a fost achitat. antiteze. în reliefarea faptelor şi a personajelor. în general. în fastuozitatea povestirii. antologie alcătuită din 23 de extrase din discursuri. iniţiată de rudele soţiei sale. întocmit după un plan riguros. în tot ceea ce dă strălucire cu-vîntării. mult mai vîrst-nică decît el. Totuşi. în continuul joc de cuvinte spirituale. îi vorbeşte ca unui om de specialitate. « conclusio ». Discursul este un act de epocă. Răsturnînd toată acuzarea. Ţinînd seama de procedeele folosite. căruia A. de bună-credinţă şi de prestigiu. un «cumul de crime» ce se pedepsea aspru de legile romane. cu « exordium». în toată Apologia rămîne inalterată personalitatea lui A. disertaţii. înfăţişînd relaţii economice. Apologia rămîne un model de retorică în epoca celei de a doua sofistici. Scriitorul era învinovăţit de a fi cîştigat afecţiunea Pudentillei prin practici de magie. politice şi sociale din Africa romană.Maximus. în utilizarea neologismelor. urmărind să se facă stăpîn pe averea ei. Procesul are ca obiect acuzarea de magie a lui A. în aliteraţii. în citatele erudite. cu preocuparea de a pune în lumină . argumentare şi în concluzii se simte influenţa studiilor cice-roniene. în expunere. « reprehensio ». « narratio ». ideile fiind expuse cu o deosebită claritate. « positio ».

Kohlhammer. păstrate de-a lungul secolelor. al cunoaşterii materiei tratate» (Apologia. Casa Şcoalelor.n. Viaţa Şi activitatea acestui scriitor sînt bine cunoscute din biografia întocmită de discipolul său Possidius. în stil. Cambridge. Paravia.E. « zootoka» « ovipari» după gr. Genova. 68 (F). Loeb. devine profesor de retorică şi predă această disciplină mai întîi la Thagasta. S. fiul lui Patricius şi al Monicăi. îi deschide drumul spre meditaţie şi filosofie. erudit. Can-ter — B. Coli. Les Belles Lettres. Neumann.n. Lectura operei lui Cicero. un opuscul. Tha-gasta. 1915. Apuleio. Stuttgart. se îndreaptă spre filosofia vechii Academii. care recunoştea rolul raţiunii în descoperirea adevărului religios. 1934. dar nu cu titlul Florida. «lăudate de bărbaţi elocvenţi». în care se încrucişau atîtea cunoştinţe şi credinţe. S.). Paris. Cau-tadella. in Argentea Aetas. New York. Werke. e drept. Convivales quaestiones (Discuţii la ospăţ). au slujit în evul mediu ca fundament pentru instaurarea supremaţiei politice a bisericii catolice constituind una dintre sursele scolasticii timpurii. erudit şi talentat. Roma. De agricultura (Despre agricultură). Metamorfoze. 1952. Ediţii: R. filosof. Horten-sius (azi pierdută). 1924. W. «maximus post apostolos ecclesia-rum instructor». Ambrosianus N. Măgarul de aur. 54 (L). 1970. Reclam. A. 1968. 2 (V) ar. De medicina (Despre medicină) . dar a reprezentat tendinţele generale ale secolului său. Bude. sec. Ideile sale filoso-fice-religioase. franc. Hippona. Rohde . Cambridge. Oxford. Clarendon. Paratore. Avînd înclinaţii deosebite spre poezie şi retorică. 1973. Traduceri: F.). este trimis Pentru a-şi desăvîrşi pregătirea la Carta-gwa. 1469. Zurich. fragmente. De mundo. Roma şi Milano. 3384. V.). ci propagă noţiunile universale ale cunoaşterii şi normele vieţii spirituale. Bergamo. S. To-rino. Londra. Casatorina. tratează probleme de ontologie şi etică. Marmorale. centrul intelectual al provinciei. American Philol. Giarratano — C. Phi-lologus Suppl. un tratat cu conţinut peripatetic. Dialogi (Dialoguri «lăudate de filosofi» şi altele. Cas-tello Lapi. neputîndu-se stabili dacă opusculul urmăreşte un scop didactic sau literar. Teresa Mantero. I. De Deo Socratis. M. Oldfather — H. Liber de republica (Carte despre stat). Henri Clouard. Walsh. Pichon). înţelegea să trateze. Die Erzăhlungstechnik von Apuleius. Apuleius' Apologia. Heinemann. P. 1963. Apuleius and his influence. A. 1955. Măgarul de aur. ein Meistei-werh der zweiten Sophistik. G. E. Apuleius. 36). E. Helm şi P. 1968. Vallette. Battiato. sînt folosiţi termeni rari de prea puţină lume cunoscuţi. 1969. Apuleius. Paris.. ed. Teubner. Filosof. practică scepticismul. 316 — 363.. ca şi din informaţiile pe care ni le oferă autorul însuşi în cuprinsul operelor sale Confessiones (Confesiuni) şi Retractationes (Retractări). Les Belles Lettres. Connecticuţ. După studii în oraşul natal. XI. Metamorfozele. Perry. moralizator. Antologia permite însă să deducem că A. Marchesi. Ugo Caratello. în cărţile sale de istorie naturală. Helm. în conferinţele sale. AUGUSTINUS [Aurelius Augustinus]. în care sînt cuprinse: De piscium genere (Despre neamul peştilor). A. Pierre Grimal. Cel din urmă gînditor antic şi primul dintre scriitorii apuseni moderni (R. A. L. A. Aesculapii hymnus graeco et latino car-mine (Imn lui Esculap în versuri latineşti şi greceşti. Edi-tio princeps: Roma. plină de nuanţe şi de fineţe. Bucu 235 Augustinuâ re«ti. Numidia — 430 e. Catania.n. Congetture al testo dell'Apologia di Apuleio. Amore e Psiche.. Vallette. literat. 2 voi. Genova. Burk. engleză). Martini. Amor şi Ps</C"e> Bucureşti. I. D. Apuleio. N. p. Bernhard. « ootoka». 1915. Florida.). 1924 (cu trad. 1972 (cu ilustraţii) Index Apuleianus: W. în două cărţi. Decepţionat curînd de această doctrină. lui P.Apuleius 234 referirile la Cartagina. Frassinetti. Bude. compuse înaintea Apologiei: De Platone et eius dogmate. Florenţa. Die Metamorphosen und ihrer Vorlag. Butler şi A. a fost lin scriitor fecund. Palermo — Roma.. Ad-lington} — S. cu discursurile complete. De astronomia (Despre astronomie) . sau pe care i-a creat după termeni greceşti: « vivipari» după gr. teolog. Sermo cotidianus dans les Miiamorphoses d'ApuUe. D. 1914: Apologia şi Florida: P. Roma. sec.. expune pe ton predicator învăţătura despre demoni. adept al manierei asiatice. episcop în Numidia. dacă era destinat pentru public sau pentru un cerc intim. 31. scris de mina lui Boccaccio. revendică originalitatea acestor lucrări « ce sînt rod al studiilor mele. E. 1960. The Satyricon of Petronius and the Metamorphoses of Apuleius. 1970 (cu trad. panegirist. Iată şi cîteva titluri ale unor scrieri pierdute. apoi la Cartagina. Das Altertum. ori de alţi autori: Naturales quaestiones (Chestiuni de istorie naturală). 1927. este opera unui abreviator necunoscut. şi-a găsit o expresie proprie plastică pînă la cel mai sincer verism' ritmică şi sonoră. ca Şi în Madaura. uomo e romanziere. 1973. 1932. 1927. Monti. Scrierile cu conţinut filosofic. 2 voi. Uni-versity Press. devenind un model cu puternică înrîurire asupra scriitorilor vremii sale.. E. lucrări â căror pierdere este regretată şi pentru studiile de lingvistică. Epitomae historiarum (Rezumate de istorii) . Paris. polemist. REFERINŢE CRITICE: E. A. tot felul de subiecte: îl găsim în aceste extrase în calitate de orator de discursuri politice oficiale. 1927. cu trad. YI. In memo-riam Entii V. 189 — 218. O OPERA. H. Apuleius. 1951. Leipzig. Callebat. R. Paris. moralist. Krenkel. G. Editura pentru Literatură. 91 j. germ. 1972. Manuscrise: Laurentianus. în latineşte. 1947 (cu trad. 1914. Presses Univ. De arboribus (Despre arbori). Hamburg. în latineşte şi în greceşte. Der Stil des Apuleius von Madaura. Struttura di una fiabba di magia. Haignt. Helm — W. Middleton. In PNL. ediţie completă. atît în limba greacă cît şi în cea latină. în Apologie. Cocchia. Owen. Apologia: C. XV. s-a pierdut. şi-a concentrat activitatea la Cartagina. Coli. oiaşul vecin. II e. Gasellee. For-migini. I. cuprinde Apologia. 18. p. 1961. Teodorescu: Apuleius. conform unei ştiinţe pe care o numeşte: «disciplina regalis tam ad bene dicendum quam ad bene vivendum reperta» (învăţătură regească pentru a vorbi şi a trăi corect). Liber ludicrorum (Distractive). Opere. care. 1928. devenind sceptic. VI. Claus-snitzer. nr. Romanzo e realtă nella vita e nell'attivită letteraria di Lucio Apuleio. Leipzig. Metamorfoze: W. publicate poate de însuşi A. Popa Lisseanu. Florida: Laurentianus. R.R. Apuleio Poeta. ESPLA. Ca profesor de retorică la Roma. este atras mai întîi de doctrina maniheistă. Influenţa puternică pe care o exercită în acest oraş episcopul . Numidia). menţionate de A. p. 1954. Robertson — E. Junghanns. Apuleius. Catania. Originalul. în Apologia. El mai susţine că. 1934: C. nu expune un sistem propriu. Vaticanus. (354 e. 1958. un Corpus în patru cărţi. Metamorfoze. XXIV. Berlin. A. ed. CD.de France. Robertson. Q. Thomas. Şederea la Milano reprezintă însă momentul decisiv pentru formaţia sa. Apt*«> Les Mitamorphoses. unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai noii sofistici (sec. 180. Bând. 1972. La novella in Apuleio. Garnier. Caen. este o prelucrare liberă a scrierii pseudo-aristotelice cu acelaşi nume. Association.

sînt însă Soliloquia (Solilocvii). Confessiones şi De civitate Dei (Despre cetatea lui Dumnezeu). După un scurt popas la Cartagina. familiarizarea lui cu neoplatonismul îi canalizează interesul spre creştinism. prin care a rămas în literatura latină şi universală. culese şi publicate de discipolii săi. Din perioada retragerii sale la Cassiciacum datează cîteva opere scrise în maniera dialogurilor ciceroniene: De ordine (Despre ordinea tn succesiune). îşi începe cariera de scriitor ca profesor la Cartagina. A. a scris numeroase lucrări de exegeză religioasă. A murit în timpul asediului oraşului Hippona de către vandali. cu un grup de prieteni. . Pe lîngă aceasta. cuprinzînd peste 100 de titluri. deosebit de bogată şi variată. pentru a medita la noua credinţă. Retras la Cassiciacum. în apropierea oraşului Milano..Ambro-sius. iar în 396 este ales episcop în acelaşi oraş. Aici a rămas pînă la sfîrşitul vieţii. în 391 este făcut preot la Hippona. se stabileşte la Thagasta. se hotărăşte definitiv pentru adoptarea ei. Mai mult de jumătate din operele sale îndreptate împotriva sectelor şi ereziilor au caracter polemic. La aceste scrieri se pot adăuga numeroasele sale scrisori (Epistolae) ca şi predicile (Sermones). O Opera. cu lucrarea De pulchro et apto (Despre ceea ce este frumos şi potrivit). se împleteşte direct cu întreaga sa activitate. fiind apoi sanctificat de biserica creştină din Apus. în 387 se reîntoarce în Africa. Cele mai importante opere ale lui A.

Etude sur le style de Saint Augustin dans Ies Confessions et la Cile de Dieu). Concepută mai întîi ca o operă polemică. Bucureşti. dovedind «cînd delicateţea lui Yergiliu. opera Soliloquia (Soli-i) redă confruntarea lui A. Reforma socială. Anii petrecuţi la . P. prezentarea şi interpretarea ştiinţifică a lor. Labriolle. XLI-XLIV. Opere ca: toribus ecclesiae caiholicae et de moribus ichaeorum (Despre practicele bisericii ice şi despre practicele maniheilor). XXXVI. Dar această separare scriitorul însuşi o consideră ideală. datlnd chiar din veacul VII. LVIII. Confessiones. dintre care fundamentale rămîn următoarele: De fide et symbolo (Despre credinţă şi simbol) • Confessiones (Confesiuni). nu reală. în alte opere apără rina împotriva donatiştilor: Psalmus •darius contra partem Donaţi (Psalmul dar împotriva sectei donatiste). Knoell. într-o limbă originală şi plină de expresivitate. într-adevăr. Paris. dintre care îi cităm pe Toma de Aquino şi pe Bossuet. care este «cînd familiar. Balmuş. ca de pildă. în 405 e. împotriva maniheilor). 1970 şi anii urm. Aceleiaşi perioade îi aparţine pera Principia rhetoricae (Principii lorică).. ci un exeget care caută să explice.asta (388 — 391 e. Garnier. Dar operele în care A.. voi. . cînd întorsăturile neobişnuite ale lui Apu-leins. atît pentru istoria religiilor. printre care şi o enciclo-3 a artelor liberale. Skutella. Editio princeps. pentru Confessiones. Este o lucrare imensă. Press. Migne. foloseşte un limbaj apropiat auditoriului. una din cele mai prodigioase figuri de literaţi ai antichităţii Urzii» (C. cu propria ■aţiune — «tamquam duo essemus. monotonia Psalmilor şi chiar expresia suavă a lui Cyprian. cu o documentaţie superficială uneori. rămîne în literatura latină prin stilul său original. Schonningh. care pun în iţie cele trei părţi ale filosofiei antice sica. au importanţă şi astăzi. Series Latina. Buăi. De civitate Dei.n. Epistolele lui A. este. între aceste note. De duabus anima-(Despre cele două suflete) lovesc în rina maniheistă. Restul operei (cărţile XI—XXII) cuprinde o amplă şi dezvoltată expunere a doctrinei creştine. Pentru noi aceste cărţi sînt însă deosebit de preţioase datorită consemnării unor legende mitologice inedite. Intransigent apărător al puri-doctrinare. De natura boni (Despre natura binelui). 1887-1923. Teubner. Harvard Univ. cu numeroase exemple din istoria universală. parcurge întreaga istorie a lumii. universale. în schimb. către sfîrşitul anului 419 e. pasiunea lui Tertulian. XL. Mărturie a prodigioasei sale activităţi sînt şi notele ste-nografice pe care ascultătorii le luau în timpul cuvîntărilor sale. W. După A. Dombart. o proză armonioasă şi suplă. pentru a-şi susţine teza. N. în Psalmul abecedar. Opera. operă în 13 cărţi. A. Rod al discuţiilor autentice cu enii săi. Les Belles Lettres. Parcurgînd istoria acestui oraş. lipsită după părerea lui A. De :smo (Despre botez) . Următoarele cinci cărţi conţin o critică a mitologiei păgîne. atrage atenţia că Roma a cunoscut. A. Din Sermones reiese că A. 1923. care scrie opera istorică jldversum paganos historiarum libri VII (împotriva paginilor. Leipzig. cealaltă. sînt numeroasele sale epistole (Epistolae) prin care răspunde tuturor celor care îi cereau lămuriri asupra problemelor spirituale. 1). întrebuinţînd frecvent mijloace oratorice. Vaticanus. Interesante pentru oglindirea activităţii lui A. Bale. 1506.. 1877 — 1892. a realizat o vastă operă de tolat. O OPERA. împreună cu prietenii proiectează elaborarea unor opere de ! întindere. Desigur. scrisă între 413 şi 426-De natura et origine animae (Despre natura şi originea sufletului). Teubner. 7 cărţi de istorie). A.. Dianu. XXV. Corpus scriptorum ecclesiasticorum Latinorum.n. unele sînt apocrife. 1922. XXVIII. LI-LIII. Cele mai de seamă opere ui A. LXIII. Les Confessions. 1934. De doctrina chris-tiana (Despre doctrina creştină) între 397 şi 427. Viena. după principiile divine (« qui secundum Deum vivunt») (XV.istinus 236 ••a Academicos (împotriva filosofilor '.ă. Bibliotheque augustinienne. revizuită de J. Eugippii 3375. 1957 — 1960. menită să ofere un răspuns acuzaţiilor scriitorilor păgîni care considerau creştinismul drept principala cauză a nenorocirilor abătute asupra Romei.mici). XII. Timp de e ani. XXXIII.) constituie o iadă fecundă. XXXIV. pasionată şi. Ad Bonifacium (Către Bonifacius). Opera sa a servit de model multor alţi scriitori. Paris. poetică. De civilale dei (Despre cetatea lui Dumnezeu). nea şi cu mine) — asupra problemelor scendente. publicate în anul 397. Nu-1 interesează atît nararea exactă a evenimentelor.. de-a lungul istoriei ei nenorociri mult mai mari decît cele actuale. voi. aproape romanică. conform căreia îşi duc viaţa adepţii noii religii. dar în ea se poate regăsi oricine. Leip-zig. opera De civitate Dei îşi lărgeşte pe parcurs cadrul. Ediţii: J. Londra. Dintre aceste scrisori unele pot fi considerate drept adevărate tratate. Watts. Dar perioada cea mai fecundă reaţie începe după 387 e. cît şi pentru istoria civilizaţiei antice. colorată. De vita beata (Despre viaţa tă). pur personală. pînă în zilele ce le trăieşte. «civitas Dei. deseori. XXXII—XLV. tuturor ereziilor vremii. contra Manichaeos (Despre . De vera lone (Despre adevărata religie). A. ibero arbitrio (Despre liberul arbitru). et ego» (ca şi cînd am fi fost doi. de idei morale şi principii stabile. P. De civitate dei. Padeborn. cunoscute astăzi sub numele de Sermones (Predici). cu tot prestigiul de care se bucura. Contra Academicos. care întrerup fii'11' acţiunii. în Scrisori şi în Predici. textele evangheliilor. o lasă pe seama discipolului şi prietenului sau Orosius. neamul omenesc'se împarte în două categorii : « civitas improborum ».n. mai ales. LVII. a folosit o versificaţie foarte puţin clasică. cu claritate şi simplitate. cu multe digresiuni interesante. Confessiones: P. de la începuturile ei. Dar demonstra237 Auşustinus tia mai amplă a acestei idei. Deutsche Augusli-nusausgabe. 1896 — 1898. Manuscrise numeroase. P. scrisă fără grabă. Knoell. Conţine pagini de o fină pătrundere psihologică. îşi îndreaptă atacul împo-. A. communio electorum». care trăieşte după principii lumeşti («qui secundum hominem vivunt»). cînd doct». cît explicarea diferitelor probleme de natură religioasă. Teubner. I. genesi. Breviculus colla-s cum Donatistis (Breviar despre dis-e cu donatistii) etc. capitole alese. Desclee de Brouwer. nu se socoteşte un om deosebit de ascultătorii săi. ed. Teubner. Au rămas doar un fragment din tratatele De musica pre muzică) şi De grammatica (Despre atică). îşi dezvăluie întreaga măsură a talentului său de scriitor şi gînditor sînt Confessiones şi. 1925 — 1926. publicată pe fragmente la intervale destul de mari. devenind o adevărată apologie. Confesiunile sînt. care cuprinde însăşi istoria convertirii autorului.. Nu pierde din re nici erezii de mai mică importanţă. morala — reprezintă amentul gîndirii lui A. lasă să se întrevadă şi altă latură a talentului său literar: posibilitatea de a se apleca asupra sufletului omenesc şi de a-1 analiza în cele mai adînci frămîntări. III. îndu-i pe arieni şi pe adepţii lui ■illianus. Confessionum libri tredecim. sînt însă lucrările de exegeză ictrinei creştine şi cele în care se n dogmele acestei religii. Heineman. Coli. Contra 'turn Manichaeum (Împotriva lui ■tus Manichaeus). Viena — Leipzig. lnceplnd din 1968. în primele cinci cărţi locul principal îl ocupă Roma. A fost începută în anul 413 şi compunerea ei durează pînă în 426. Viena. logica. De civitate Dei. ca de pildă. Perret. Cambridge. ed. LXXVII. Patrologiae cursus completus. 1946. Ca o urmare :tă a acestora. epistola 185.n. fără unitate perfectă. fiind considerat creasolilocviului filosofic ca formă lite-de sine stătătoare. aceste cărţi.

p. Vortrăge. La Doctrine politigue de Saint Augustin. A Stxtdy of vocabulary and rhetoric of the letters of St. Wart-burg. Gilson. Paris. Augustins Life and Thought. London. REFERINŢE CRITICE. 1927. G. Bertrand. Colecţii de studii: Augustinus Magister (congres internaţional). Reitzenstein Augustinus als antiker tir"* ols mittelalterischer Mensch.' 1923. 1954 — 1955. Saint Augustin et la culture classique. Combes. Van Bavel-Huissman. Labriolle. Intro- . E. Washington. W. Paris. Paris. f. Montgomery. Garnier. Ch. 1914. Bibi. 1952 şi urm. Paris. Paris. Les Soli-loques. Parsons. Boyer. Paris.|Moreau. t|22 —1923. L'Idie de veHU dana la philosophie de Saint Augustin. 1912. G. W. Les plus belles pages de Saint Augustin. 28 —65. Ripertoire bibliographique de Saint Augustin (Augustiniana) II. Combes.Traduceri: L. 1927. 1927. P. Pion. 1920: R. Paris. Htudes augustiniennes. dată. La Citi de Dieu. Augustin.

în construcţia propoziţiilor în frază şi a frazelor în perioadă. Torino. 1930. în primele clase de învă-ţămînt al limbii latine. Rambaud. intitulat Ordo nobilium urbium (Oraşele vestite ale imperiului). Renaşterea manifestă un deosebit interes pentru el. 1898. cu trad.. Parisinus. Editio princeps. XII şi Vati-canu* nr. Bellum Africanum: R. ed. Courcelle. AUSONIUS [Decimus Magnus Ausonius] (310 e. GOteborg. Paris. Critica lui Pollio trebuie înregistrată însă cu precauţie. Italia şi Gallia.). Paris. P. Riccardianus. a folosit ambele opere. în calitate de orator. 1927 (ed. Bou-vet. H. Finaert. pasteluri. Constans. Paris. Marrou. J. 1967. Amsterdam. Cînd Gratianus ajunge împărat. Paris. Pentru istoricii şi arheologii moderni. unele din cîte un singur distih.. Les Belles Lettres. Leipzig. poeme închinate rudelor apropiate. / Dornic de-o recreare. Ephemeris (însemnări zilnice) sînt notaţii elocvente pentru maniera în care strîngea material şi îşi pregătea compoziţiile. Stockholm. inspirin-du-se din De Bello Gallieo. în iambi şi anapeşti. 1946. Leipzig. Les Belles Lettres. Haumort. cînd poetul părăseşte definitiv capitala imperiului de apus. Iulii Caesaris Com-mentarii. pe apele rîului Mosella. Paris. J. 1888. H. 1469. Parentalia. Paris. Les Belles Lettres. Cronicile lui despre războiul cu gallii şi despre războiul civil n-au rămas fără ecou. II. este chemat la Treveri de împăratul Valentinian şi numit preceptorul fiului său Gratianus. de frămîntările sociale ale vremii sale.Ausonius duction d l'eiude de Saint Augustin. Burdigala [Bordeaux] Franţa— c. J.n. în calitatea lor de strategi. sec. printre altele aceea de consul (379). în distih elegiac. Din acest moment nu se mai ştie nimic despre el. M. nr. Teubner. în evul mediu. Presses Univ. Paris. în anul 367. Paris. După studii făcute la Burdigala. Coli. Paris. a izbutit să-şi asigure gloria literară. 2 voi. scrisori etc. 1949. Studien zur Gesellschaftslehre und sozialen Haltung Augustins. Paris. Auflustine and the Latin Classics. Weidmann. Les Belles Lettres. Maximus Planudes (mort în 1310) 1-a tradus în greceşte. a curtenilor şi chiar a împăraţilor Gratianus şi Teodosiu cel Mare. a fost înainte de toate un versificator fecund. Paris. Le Confessioni di S. XI. Coli. conţin versuri preponderent descriptive: «Era în primăvară. Pastelurile. C. F. Leipzig. ed. Etude sur le slyle de Saint Augustin dans Ies Confessions et la Citi de Dieu. 1968. intitulată Helvetiogermani. A scris poezie în toate genurile şi în ritmuri diferite: epigrame. Niemeyer. 1939. Testard. I. Paris. L'Esthi-tigue de Saint Augustin. Budtî. ed. Marrou. Pe-trarca. Klotz. 5763. oraşul său natal. Schneider. The Gallic War. Presses Univ. în faptul dimineţii /Călcam printr-o grădină stropitele alei. Pellegrino. avec les commentaires de Napoleon. 1930. a profesat avocatura şi a devenit profesor în oraşul natal.?). încît evită întrebuinţarea unor anumite conjuncţii. Klotz — W. la urmă. Traduceri: H. Bellum Gallicum. Aceste slove. Poet. poeme. de viaţa politică. şi coment. IV. opera sa este o autentică sursă. Les Belles Lettres. Şi în Epistole. susţinut de bucuria 243 Caesar rării triumfă. IV. La Roma se bucură de prietenia şi atenţia oamenilor de litere. . Ştefănescu. lipsind tentaţia calofiliei. Edwards. O 'JPERA. cu profesori renumiţi./ Văzui bru-ma-ngheţată cum atîrna scîntei./O boare precedase chiar caii Aurorei. sec. evocă. scrise de Suetoniu. 2 voi. Vaticanus nr. a scris o piesă de teatru pentru şcoli. Saint Augustin et l'augustinisme.n. F. Bonnot. 27 de epitafe. ar fi corectat multe aserţiuni din Însemnările despre războiul cu gallii. Bud6. I. pe pătulirea ierbii.). Andrieu. 1936. 3864. idila 14. De Bello Gallieo. ed. unele chiar nu-mi mai produc plăcere. Recherches sur les Confessions de Saint Augustin. Rambaud. cu nostalgie. Bellum Hispaniense: A. A. o întrebuinţează cu predilecţie atunci cînd doreşte să pună în relief faptele exprimate de predicatele propoziţiilor juxtapuse şi să pună surdină legăturilor logice. Bellum Alexandrinum: R. Fabre. sec.. Epitaphia. Codicil din ■ A cuprind numai cele opt cărţi din De Bello Gallieo. Paris. Teubner. Cucerirea Galiei de către romani. Trillitzsch. Om de litere cu valenţe multiple. «Detest multe din cele ce-am scris. J. Coli. Paris. poetul este copleşit cu funcţii de răspundere. descriere în versuri elegiace a călătoriei de la Treveri spre Burdigala. IX/X.M. 1961. era mult citit. deşi aici şi-ar fi găsit locul cel mai potrivit. 1928. Fiig-ner — M. Vindobonensis nr. Ediţii: BellumGallicum: L. 1968. Roma. B. De Bello Civili. sec. La Guerre des Gaules. K. B întreaga operă a Iui C. 1955. Bude. Conştient de efectele stilistice pe care le comportă parataxa. într-un catalog cuprinzînd 14 poeme. Boccard. Paris. Clasa B: Thuaneus sau Pari-™*u« nr. Leipzig. Coli. 1905 . 2 voi. 1939. Leipzig — Berlin. Svoboda. Tacit îl laudă. prin varietatea informaţiilor./pe lujeri de legume. Poetul descrie amănunţit traiul marilor demnitari din perioada de declin a imperiului. Bude. Napoleon I şi Napoleon III. în 383. ~H. idile. Berlin. Londra. A. K. ed.. ea este studiată pentru regulile clasice ale sintaxei si pentru eleganţa vocabularului latin. Halle-Salle. Finaert L'Evolution litt&raire de Saint Augustin. 1965. 1970. Luduş septern sapientium (Şcoala filosofică a celor 7 înţelepţi). cei din ci. 541. A. Cînd insistă asupra conexiunilor între judecăţi şi raţionamente. incluse în volumul Liber eclo-garum (Idile).» {Rosae. A. definitivă.. şi operele continuatorilor. San Agostino. Saint Augustin et la fin de la culture antique.n. 395 e. 1941. 1958. Teubner. cu deosebit interes. Saint Augustin et Ciceron. fraza lui capătă amplitudinea unei construcţii de largă respiraţie. au studiat operele lui C. 1933. 1949. Bellum civile: H. C. Quintilian îl recomandă pe C. Saint Augustin rheteur. Craiova. 1964. Teubner. Doer. fiind onorat cu diferite demnităţi. Umanistul german Nico-demus Frischlin (1547 — 1590). Stuttgart. M. 1954. Moricca. 1958. Rămîne 20 de ani la curtea imperială. Teubner. care a fost martor ocular la trecerea Rubiconului. definitivă). în număr de 24. Versurile sale prezintă mare valoare documentară întrucît zugrăvesc aspecte ale vieţii sociale din imperiul roman de apus (sec. 5056. laude pentru vitejii căzuţi în războiul troian. 95. Leipzig. 1953. Schneider. Weidmann. Fraza se caracterizează prin claritate în construcţie şi distincţie în alegerea conjuncţiilor. M. Harald Hagen-dahl. sec. Berlin. H. sec. 24 de elogii pentru foştii profesori şi colegi de la Universitatea din Burdigala.. XI-XII. 1956. 1970. Commemoratio professorum Burdigaliensium. Manuscrise: Clasa A: Bongarsianus. 1926. După asasinarea lui Gratianus. Vrin. O muncă de mare curaj a fost transpunerea în versuri a biografiilor celor 12 Cezari. A fost pe rînd guvernator al provinciilor Africa. mărturisesc detaşarea scriitorului faţă de propria-i operă. J. 1950. 3324. completă. dar versul care-mi aminteşte de tata. 1967. construcţiilor artificiale. cînd frigul dimineţii răzbate şi se simte prin zorii de şofran. D. Vitae duodecim Caesa-rum. degajă un umor autentic. Plutarh şi Appian l-au folosit ca izvor. Der Gallische Krieg. IV e. Roma. prin arta versificaţiei. Holder. care nu corespund întocmai adevărului. X . J. M. Ritmul sprinten şi corect din acest poem. nr. Kriiger. Fiul unui medic vestit. înscrise 238 în Parentalia (culegere de poeme închinate rudelor apropiate). Btichner. de France. Paris. Pollio. adecvat subiectului. U. Balmuş. Agostino. dar nu se ocupă de problemele majore.1 şi urm. Cambridge Harvard University. P. De la el au rămas 146 epigrame cu o metrică variată.. 5764. Reclam.de France. 1954 . Parisinus nr. Deosebită valoare poetică are poemul Mosella. Sec-X. orenţa. Atît de scrupulos era C. Otto Seel. C. Bellum Africum. Şi totuşi. poetul părăseşte capitala. lipsesc informaţiile politico-sociale. afirmă că dacă autorul lor ar fi avut timp. Almqvist şi Wiksell. scriind o biografie a lui C. / grăbindu-i să întreacă zăduful diafan. T. aş vrea să-1 recitesc întruna». 1929.Dies-ner.

Ramuri. 1964. M. In IIR. ed. Cdsar. Războiul gallic. 11 —42. Stuttgart — Berlin. reeditare. In PIL.. Hachette. 1913. J. Albala. 179 — 181 . 1911. Războiul gallic şi E. Iliescu. II. . p. Vilan-Unguru. Jullian. Războiul civil. 1924. p. voi. Klotz. Războiul african. Poghirc. 1964. Războiul împotriva galilor. fragmente. VI. Fragmente. Bucureşft. Opera apocrifă. 1919. 1920. Bucureşti. 1919. voi. p. Ed. La Conquite Romaine. Iulius Caesar. In Histoire de la Gaule. REFERINŢE CRITICE: Ph. De ora-tionibus quae sunt in Commentariis Caesaris de Bello Gallieo. Meyer.d. Poghirc. Cucerirea Galliei. R. Căsarstudien. Paris. Thorin. Războiul spaniol şi Fragmente. Iulius Caesar. Casa Şcoalelor. Vilan-Unguru. J. Der Poli-tiher und Staatsmann. Berlin. A. 138-160. Leipzig — Berlin. 1889. 141 — 169. 1967. f. C. Vercingitorix. Caesar's Monarchie und das Principat des Pom-peius. In C. 1965. Paris. p. III. Gelzer. Editura Ştiinţifică. fragmente din c. Războiul civil. I. 1911 . In C. Războiul alexandrin şi E. Bucureşti. Paris. fragmente In PL. Fabia. Războiul cu Gallia. Hachette. VI.

Wiirz-fcm-g. Donaţi. altele convenţional bucolice. Roma. 1934. della Corte. 1966.). Coli. L. Cato. Calo ■Maior. Madaule. I. Hain. reiese că poetul a mai cunoscut pe Cicero. Heubner. Bamberg. Padova. 62—63J. c. unite cu cele de cetăţean. conţin dispute dialogate între păstori. ed. Principalele evenimente ale vieţii sale au fost: dragostea pentru Lesbia. de nelinişte şi amărăciune. Hooper . CATUL [Caius Valerius Catullus] (c. Marmorale. ms. ->• Timpe. Le origini di Catone e la storiografia latina. Părinţii. 1949. Ediţii: operele integrale. 280 — 293. scădere agravată prin numeroasele «împrumuturi » din opera unor poeţi augustani. precum: Cornelius Nepos. Gerosa. M. antologări de acelaşi gen efectuîndu-se şi în evul mediu. De aici. C. Leipzig. Origines. 1911.S.B. La vita e la fortuna. Iliescu. BucolicaV este. capătă înfăţişarea unui cîntec de jale pentru pierderea femeii iubite. Londra. p. Keil— G. Tliielscher. Berlin. Paris. ed. Carcopino. XIII. La Nuova Italia. 44 şi urm. în schimb o pastorală în adevăratul înţeles al cuvîn-tului. Roma. 12 —97. Primele elemente de instrucţie le-a primit la Verona. Vocabularul şi versificaţi-* toţi cetăţenii patriei. pe alocuri. Din acest poem. M. 1922. cartea I. Parisinus nr. după care poetul. în aparenţă.n. sec.n. •952. apar ca un conglomerat de preluări.. 1968. Roma. Heidelberg. Historicorum Romanorum Reliquiae. G. acela de Corydon (Bucolica I şi VII. în mijlocul unei societăţi alcătuite din oameni de litere. 64). germ. Die Glaubvsiirdigkeit Căsars in seinem Bericht ilber den gallischen Krieg. Caesar se număra printre oaspeţii casei.e.S.L Tot din aceste compoziţii aflăm cele mai multe amănunte despre condiţia poetului. Valerius Cato. Poliziano. Philol. engl. 1922.€alpurnius Siculus 244 trad. Oxford. cu care. Gotz. unde se sfîrşeşte din viaţă. Kienast. Cesar. Hortensius Hortalus. D.. A fost ajutat de un protector influent (Seneca? C. cit şi de Bucolica III a lui Vergiliu. E. poemele lui C. Diss. a cărui domnie este considerată drept o nouă «vîrstă de aur» (Bucolica I. Malcovati.. A. două ms. Asb. se află departe totuşi de autenticitatea şi frumuseţea cîntecului bucolic vergilian. Nu se •cunosc date biografice. La vita e l'opera. Augusta Taormina. afară de tratatul despre agricultură: H. alături de alţi poeţi (îndeosebi cu Nemesianus). călătoriile la Verona. După o scurtă introducere. călătoria în Bitinia. iar epitetul de «iuvenis deus» (zeu tînăr). Schroeder. unele erotice. pe parcurs. 1937. Deşi poetul a împrumutat motive şi teme bucolice de la Teoerit şi. au determinat oosteritatea să-1 admire cu entuziasm. p. amintind de Idilele III şi XIV ale lui Teoerit şi de Bucolica II a lui Vergiliu. 1970. F. rînduite după criterii formale. Jordan. ed. V. în patru versuri. de la Vergiliu (pentru acesta din urmă avea un adevărat cult). Contemporan cu Nero. Neme-sianus). XXVII-CLXIV. în Renaştere. II. Poet liric. Rambaud. 1963. ed. caracterul lor manierist. Mazzarino. păstrate de la C. poate fi apropiat de epitetul similar pe care Vergiliu îl dă lui Octavian în Bucolica I. au fost compuse cu scopul de a deveni o platformă de apropiere de cercul literar în care se afla însuşi Nero. D... O. Romana. II Bari. admiraţia pentru C. II. Costa. se pare. poetul părăseşte Roma plecînd în Spania. la un moment dat. şi coment. 1914. 87 î. Ca şi Vergiliu. din Ovidiu îndeosebi. Leipzig. afară de unele referiri personale la vicisitudinile prin care a trecut. se desfăşoară ca o succesiune de stanţe alternate. Pe-ter. amintind atît de Teoerit. 1969. Bucolica III începe printr-o introducere dialogată dar. Bucolica IV. De Catone graecarum litterarum oppugnatore.. orator şi poet.. Torino. 1947. 1971.e. Se presupune că a fost libert al familiei Galpurnia. ed. Caius Iulius Caesar.e. Mazzarino. p. 1963. pastişată după Vergiliu. Autorul a 7 bucolice. Roma. istorici. Apreciat de posteritate. Historische Vntersuchungen zu den Redenfragmenten des M. Orato-rum Romanorum Fragmenta. Das Feinbild in Caesars Bellum Gallicum. 1934 . care trecea drept şeful şcolii denumită a « poeţilor noi» («neoteroi»). Catone Censore. Pro Archia poeta oratio. XLI. 94 şi urm. lipsit de suflu poetic.S. Origines: H. Catos Epistula ad M. P. Pavia. a operei De re rustica. autorul unui celebru poem intitulat Zmyrna. în Bucolicele IV şi VII. A. W. întâlnirile şi petrecerile cu prietenii. latini-tatis acerrimo defensore. C. cuprinde o aprigă dispută pentru premiu. Koutroubas. afectat. Sirmium). p. IV şi VII formează un grup aparte. 1931. C. Schmidt. pe Asinius Pollio. O OPERA. Manuscrise: Marcianus. Bucolica II. VII. Antichitatea obişnuia să-i editeze poemele în Culegeri. II. Vladimir Hanga. Roma. Cato der Zensor. pe care poetul 11 proclamă modelul său preferat (Bucolica IV. căci sînt destinate preamăririi împăratului Nero. Beitrăge zur hlass. la Roma. .). Bucolica VI. Discursuri (fragmente) In H. 1972. Calpurnius Piso pare să fi fost protectorul său direct. La prima enciclopedia romana: i libri ad Marcum filium di Catone Censorio. Lipsit de succes în lupta cu nevoile materiale. Huber. 54 î.C. Al. A. CALPURNIUS SICULUS [Titus Calpur-nius Siculus] (sec. 1967. Diss. îndeosebi.954. F. ne-a parvenit o culegere de 116 poezii. să-1 imite. D. în evul mediu. N. Jnfro-duzione al De agri cultura di Catone. pierdut. B. structura compoziţională şi motivele întil-nite în Bucolicele citate sînt un decalc după Vergiliu. de pildă. 'Constans. De aceea. de poeţi. se ascunde sub un nume pastoral.n. M. Teubner.S.I. L. cel mai învăţat om din acele timpuri) (Cicero. 1972. Verona — c. Licinius Calvus. De agri cultura: H. 1949 . întreţinut de meditaţii filosofice străine modului de a gîndi al lui Vergiliu. Bucolicele I.. Meisenheim. Teubner. De agri cultura 3 voi. Prima parte cuprinde . Anticii îl socoteau un veritabil savant pentru timpurile cînd a trăit: «Cato-nem illum senem doctissimum illis temporibus» (Bătrînul Cato. a crescut. Leipzig. 1959.. Ştirile transmise de antichitate ni-1 prezintă pe C. Della Corte. B. Rossi. Din opera lui C. Hermes. în ciuda eforturilor poetului de a fi un succesor al lui Vergiliu. au avut o stare materială bună. se retrage la reşedinţa sa de la Sirmium. Janzer. fragmente din De agri cultura în CTIA. după care Poliziano a întocmit prima ed. 162—163. Calpurnius Piso?) pe care îl citează sub numele convenţional de Meliboeus.Tr. gramatici şi oratori. Paravia. Paris. F. filium und die Anfănge der romischen Briefliteratur. scriitorul fiind socotit un «precursor al prozei artistice latine». Sicilia?). Heidelberg. a avut intenţia sa se şi întreacă. 1471. în anul 57 — 56 î. Cato-nis quae supersunt praeter librum De re rustica. F. 1953. Giulio Cesare. 1970. Editura Tineretului. a găsit şi imitatori (ex. II. J. se desprinde mai degrabă un sentiment tulbure. Helvius Cinna. reîntors dezamăgit. O Cele şapte bucolice sau ecloge. Poet bucolic. îndepărtate de expresia firească şi directă a personajelor vergiliene. P. 1961. A. în anii epocii moderne. izbucnită între artişti populari care doreau să se întreacă în măestria cîntecului pastoral. 1880. 1972. 53 şi urm. L'Art de la diformation historique dans Ies Com-mentaires de Cesar. Teubner. I. 1971.n. acordat de poet lui Nero. în adevăratul înţeles al cuvîntului. 1953. J. Virtuţile lui literare. Laurentiani la Florenţa. II. XII. W. poet şi gramatic. Bucureşti. Florenţa. Catone Censore. 1929. P. cu trad. Evocarea unei « vîrste de aur » aminteşte de Bucolica IV vergiliană. I e. In ILL. Rostock. Guide Ulitstri des campognes de Cisar era Gaule. Athaeneum. REFERINŢE CRITICE. Die Darstel-lung der Gegner in Caesars Bellum Gallicum. Costa. Paris. ed. 1936. pe celebrul orator Q. ed. In germ. 6884. Editio princeps: A. rostite pe rînd de un păstor şi un grădinar. p. 568 — 576. după cum singur mărturiseşte (Bucolica IV. Porcius Cato. sec. E.II. cu trad. Realitatea este că aceste cîntece de adulaţie. Cesar. Traduceri: VI. despre relaţiile ce izbutise să le stabilească cu influenta familie Calpurnia (C. VII). De la C. Paris. Florenţa.

O . în opera lui C. în a doua figurează cele mai întinse. în acest grup de poeme efortul de imaginaţie şi meşteşugul artistic au preponderenţă evidentă asupra emoţiei personale. iar în ultima parte figurează epigrame. poetul mărturiseşte că acesta îi aprecia « nimicurile». de fapt. dintre care unul singur depăşeşte 400 de versuri. în dedicaţia făcută lui fCornelius Nepos.poemele mici ca întindere (1 — 60). Ordinea aceasta nu are nimic comun cu aceea în care au fost . care cîntă personaje mitologice în versuri cizelate cu desăvîrşită artă.compuse şi publicate. sînt. scrise în distih elegiac. compuse în diferiţi metri. doi poeţi: cel al versurilor în care-şi exprimă direct — fără căutări imagistice şi stilistic savante — violenta pasiune pentru Lesbia — şi poetul savant.

Soseşte ziua nunţii. in toate poeziile în care poetul exprimă sentimente personale — dragoste pentru Lesbia. un somn profund îi cuprinde pe adoratorii veniţi în goană frenetică. dar a răpit tuturor celorlalte femei farmecul lor. Zeii vin să-i felicite pe tinerii căsătoriţi. animalul său sacru. urări. să vină pe lume. dar diferitele momente sînt sugerate mai mult prin îndemnuri. îndrăgostitul creionează cu duritate chipul Lesbiei. şi prin întrebări decît prin expuneri propriu-zise. Corabia Argo. 64. acea Lesbie pe care Catul a iubit-o mai mult decît pe sine şi decît propriii săi ochi. ca să nu ştim cîte-au fost / Sau ca nimeni să nu ne pizmuiască / Cînd va vedea că sînt atîtea sărutări» (Poezia 5). fuge şi ajunge pe ţărmul mării. Scăpat pentru cîteva clipe de sui» puterea zeiţei. pe care se găsea şi Peleu. ginerele să dea nuci copiilor. la răsăritul soarelui. A doua zi. Nota savantă pătrunde abia atunci cînd poetul aminteşte de Cirena (nordul Africii). apoi. Celălalt .. iar soţii să trăiască în deplină fericire (v.. sărutările fără număr sînt comparate cu nesfîrşitele fire de nisip ale pustiului african sau cu stelele de pe cer. se întinde pe la răspîntii şi prin înfundături cu urmaşii mărinimosului Remus» (58). de templul lui Ammon. 131 — 150). 76—121). fratele meul». Lesbia mea. un leu. cînd poetul îşi spune: « Trîndăvia. / Apoi iarăşi o mie şi încă o sută / Şi mereu încă o mie şi o sută / Şi-apoi.. 66. urechile îmi vîjîie. un foc subţire îmi curge în vine. de mormîntul lui Battus. primeşte drept ofrandă. înaltă. (v. vocabularul e cel curent. totuşi. aceste poezii poartă numerele 63. iar fraza simplă. de unde n-avea să mai iasă niciodată. privesc la tainicele iubiri». apare puţin evocată. 62. Cum ajung la sanctuar. mult apreciate de «şcoala noilor poeţi». mici epopei mitologice. Privind nimfele marine. / Dă-mi o mie de sărutări apoi o sută. cinsteşte nunta lui Manlius şi a Iuniei Aurun-culeia. scrisă cu ocazia vizitei pe care o face la mormîntul fratelui său... mireasa să nu refuze nimic mirelui (151 — 155). în versurile de durere şi de revoltă împotriva infidelităţii iubitei. adio. Foloseşte cuvinte obişnuite. căci cîntecul s-a terminat. 3 scena în care Ariadna este părăsită de Teseu. în poezia catuliană sintaxa este cea obişnuită. Ea nu refuză căsătoria cu un muritor. cînd mii de sărutări ne vom fi dat / Să-ncurcăm numărul lor nenumărat. dispărînd din templu. sînt numeroase. Nereidele ies din valuri să admire această minunăţie. prosteşte. versuri duioase în care dragostea fraternă îi îngăduia folosirea unor reminiscenţe mitologice. Dragostea pentru Lesbia o compară în alt poem (51) cu un foc subţire: «Limba îmi amorţeşte. 46—55). Aceste versuri sînt o transpunere celebră. grupate în strofe de cîte cinci stihuri. 61. Iată cîteva: exortaţie zeului Hymenaeus să vină la căsătoria Iuniei fu Manlius (v.'este descoperită de astronomul Conon printre constelaţii. C. de părinţi. 35—40). de tînărul căsătorit (v. Rar se întîlnesc epitete ornante. dar căreia poetul îi refuză epitetul de «frumoasă ». din gura ei de cîine» (42). aşa cum a fost ucisă dragostea lui pentru Lesbia) sau la hiperbole (Lesbia ţine în braţe trei sute de amanţi deodată). cu « mers urît». Lesbia mea. poetul se exprimă simplu şi cu atît mai expresiv: «Acum. El numără 235 de versuri. Marea lui iubire nu 1-a împins spre visare melancolică sau extaz.. conjunctive şi optative. nici un zeu nu-i mai dorit de îndrăgostiţi. 216 —220). lunia să vină fără teamă. subliniată discret prin cîteva aluzii la însemnătatea căsătoriei pentru societatea romană. cunoscută la Roma şi sub numele de Magna Mater. în comparaţie cu Quinctia. 165—170). luminile ochilor îmi sînt acoperite de un întuneric de noapte». 231 — 235). tăiată de fierul plugului. tradus după Calimah. cuprins de delirul orgiastic al zeiţei Cybele. pornesc într-o goană orgiacă. In nuptias Iuniae et Manlii. cu sinceritate netulburată de nici o tendinţă de rafinament erudit. la a cărui apariţie Attis reintră în pădurea în care se găsea sanctuarul Cybelei. porneşte spre Colhida. Moartea fratelui său (poemul 68) i-a inspirat lui C.. în schimb.Catul 248 Lesbia este personajul principal al romanului de dragoste nefericită a poetului. « albă. căci se vede venind mireasa. aceste mici tablouri. regina Berenice aduce drept ofrandă zeiţelor o cosiţă din părul ei care. a unui poem scris de Sappho. De Coma Berenicis (Cosiţa Berenicei) este poemul nr. nici o casă nu poate să aibă vlăstare şi să perpetueze neamul (v. iar Parcele prevestesc glorioasa viaţă a lui Ahile. Attis. în scurtă vreme. în colecţia pe care ne-a transmis-o antichitatea. 56—75). pentru ca Zeul să însoţească cu mai multă plăcere pe Zeiţa Venus fv. tonul şi ana în cele două epitalamuri rămase de la C. soţul ei o va îmbrăţişa. aşa cum ne-a fost lăsat de obiceiul strămoşesc. De aici abundenţa de imperative. în genere. aceste daruri triste.. ca să readucă în Grecia lîna de aur. constituite mai mult din ceea ce trebuie să se facă la o ceremonie nupţială decît din ceea ce s-a făcut sau se face.'copiii să ridice făcliile de nuntă. la capul Rhoeteus în Troada). După cum se vede.' Şi. Strofele exprimă momente sau imagini din ceremonia nupţială. Catul. 40—45). Natura. una din cele mai frumoase compoziţii ale genului. care se va naşte din această căsătorie. Acuzele sînt neiertătoare: « Coelius. Trivialităţile. In altă poezie (7).. 1 — 35). Attis este numele convenţional pentru poemul 63. ţara cultului zeiţei Cybele. rîzînd dulce tatălui său (v. asta îţi face ţie rău. Zeiţa. Ajuns pe pămînt frigian. Dimpotrivă — ne spune el — Lesbia este nu" numai «frumoasă». trimite. văzut grotesc: « noroi». Această vehemenţă aminteşte incisivitatea poetului Arhiloh din Păros. glumele să răsune (v. Chipul Lesbiei apare vag prezentat în poezia 86. Tînărul Attis porneşte pe mare spre Frigia. pentru a-1 readuce printre adoratorii săi. pe care este broda. scria şi poezii în stil alexandrin. Printre aceste daruri se găseşte şi un covor.. 66. Altele sînt. aşa cum viaţa îmbrăţişează un arbore (v. Attis se deşteaptă. care «cînd trece noaptea.. străbătute de emoţia solemnităţii momentului. «femeie desfrînată ». îşi u°ide bărbăţia. îşi plînge patria şi prietenii. sînt de o rară gingăşie şi suavitate. chemîndu-şi tovarăşii de cult. Peleu se îndrăgosteşte de Thetis. în sunetele stridente ale timpanelor. de fecioare. în schimb. pe care «e găsea sanctuarul zeiţei. Lesbia aceea. dragoste de frate. epitalamul catulian este de fapt o mică naraţiune a ceremoniei nupţiale. Alteori (poezia 101. să treacă pragul într-un ceas bun (v. şi oraşe înfloritoare». adresat zeului Hymenaeus. îngrozit de implicaţiile automuti-lârii sale. mînia împotriva adversarilor — mijloacele artei sale sînt de o rară simplitate. Epi-thalamium Pelei et Thetidos (Nunta zeiţei Thetis cu Peleu) este subiectul poemului 64. rareori recurgînd la comparaţii (firele de nisip din Libia pentru mulţimea sărutărilor pe care le cere Lesbia. un mic Torqua-tus. fecioarele să-nchidă uşile. Nota romană se face auzită abia în ultima strofă. flaute249 lor şi tobelor. Invitaţii aduc daruri. femeie ce« rîde ca o mimă. în limba latină. nici zeiţa Venus n-are prea mare putere fără el. îşi exprima iubirea pătimaşă sau sfîşierile deziluziilor. avînd consimţămîntul lui Iupiter. dreaptă».. pasiunea manifes-tîndu-se ca o flacără violentă: «Să trăim. spre muntele Ida. Unele din ele sînt adevărate «epyllia». udate din belşug de lacrimile fratelui tău si. fecioarele să intoneze 'cîntecul nupţial (v. gingăşia afecţiunii prieteneşti. în timp ce compunea versuri în care. doar ici-colo cîte un grup de două-trei întrebări retorice.. de toate zilele. pentru veşnicie. Pentru a obţine întoarcerea norocoasă a soţului său Ptolemeu din războiul împotriva Siriei. Primul (61). şi să ne iubim / şi pe ocările bătrînilor posaci / Să nu dăm mai mult de-o para . 121 —130). sau floarea livezii. Prea mult exulţi în trîndăvie şi prea mult te bucuri de fericire! Trîndăvia a pierdut şi regi.

conţine îndemnuri către tînăra mireasă de a se supune legilor căsătoriei.epitalam (62). Sappho şi Anacreon. Hipponax. scris sub forma unui dialog între un cor de băieţi şi unul de fete. C. portretele. Mult mai scurt decît primul (67 de versuri). dialogurile — de cele mai multe . are mari merite şi în domeniul versificaţiei. Alexandrinismul îi oferise cele mai rafinate procedee poetice. Arhiloh şi alexandrinii i-au servit de model. Din punct de vedere prozodic foloseşte numeroase tehnici de versificare. Dacă în poezia de inspiraţie autobiografică. cele 116 poezii demonstrînd o perfectă cunoaştere a artei poetice. naraţiunile. descrierile. Modul în care le foloseşte este determinat de natura sentimentelor care-1 însufleţesc. aminteşte de o creaţie similară a poetei Sappho. Mijloacele artistice folosite dovedesc stă-pînirea întregului arsenal poetic al timpului său.

1597 (cuvlntările). Clarendon. a contribuit la îmbogăţirea vocabularului latin. Opere alese. DOring. Paris. 1930. Staţi. nu se poate însă interpreta şi înţelege nici creaţia 250 poeţilor augustani. 17-41. KumanieckiMalcovati-Kasten etc. Paris. Cicero. ele devin greoaie şi încărcate acolo unde izvoarele creaţiei sînt imaginaţia şi erudiţia.p. Clarendon. Stilul şi procedeele lingvistice evidenţiază această diferenţiere: vocabular obişnuit. Leipzig. Nicolet. alţii. Eisenhut. Cluniacensis. nr. Lachmann. scris In 1463. Teubner. Coli. Correspondance. Schuster — W. 1929. dimpotrivă. sec. Bucureşti. Coşbuc. p. tratatele de filosofie: 2 Leidenses. prezintă unele lecţiuni bune. adevărate pagini de roman. preotul Hadoardus a făcut o antologie din operele filosofice cicero-niene şi din De oratore. Paris. Bude. Andrlţoiu. 1957. Tulii Ciceronis Orationes. Vulpis. 1962. Clark — W. 1583 (scrierile filosofice). sec. Catullus. C. Cicerone e ii suo drama politico. Leipzig. CatuUe et ses modeles. Helm. Paris. limbajul este. Cice-ronis scripta quae manserunt omnia. Editio princeps: Milano. K. în sec. E. 1845-1898. H. Pohlenz-Reiz etc. fraze scurte.. Paris. Există peste 70 de ms. XIII. Editura Academiei. p. a avut admiratori şi detractori*. C. Leipzig. C. sec. iar Petrarca a depus un uriaş efort pentru a-i pune într-o lumină favorabilă opera. Datanus (D). Teubner. 43-59 . păstrat la biblioteca univ. X. voi. Peterson. protest contra unor forme de viaţă incompatibile cu demnitatea de om.T. traduceri din Ro-manfeşi Clntece. 1577 . Suchianu. XI. IX. D. Miihlhaus. Cicero. Orator etc. în epoca noastră. copiate. P. Les Beiles Lettres. Editura ştiinţifică. I. 106-146-REFERINŢE CRITICE.. IX — X . de regulă. Londra. Ciceron et ses amis. Bruxelles. 7776 sec. K. se transformă într-un balast pe alocuri supărător. Latomus. Schuster. devine obositor în poemele de tip alexandrin. a fost socotit singurul model de imitat în ceea ce priveşte stilul. tendinţa de comunicare spontană predominînd în majoritatea poemelor aparţinînd creaţiei personale. Editio princeps: 1472. 7774. I. Veneţia. IV—V. Steiner. expresii preţioase. N. XV. Michel şi C. poetul imprimă stilului său un ritm vioi. XIV şi prorine din alt prototip declt G. direct. într-o măsură mai mare sau mai mică. Amlndouă aceste ms. F. tratatele de retorică: 2 Vaticani. A. din Bologna. I. Lato-mus. Leipzig. D. Dos demokratische Element in Ciceros Mischverfassung. f. Filipicile. 1958 . numit astfel după fostul posesor. Bucureşti. Budg. Laurentianus. Quinn. Barbu. Ediţii. Atticus a scris istoria consulatului lui C. 1829. în literatura latină opera lui C. Teodorescu. Catul. 1921 — 1966. 1914 şi urm. figuri retorice în celelalte poeme. Cicero. 1932. poeme alese !n Lirica latină. M. sec. sec. Lişcu. Constans. W. Bucuresci. 1928. 1949. Munchen. S. pe care 1-a şi încetăţenit la Roma. 2 voi. Editura Academiei 19 5(9-. Discursurile: 2 Paruini. Oxford. M. XII. CartealRomânească. IX şi nr. CatuUe. 1876. Elocventă este în această privinţă maniera în care a descris portretele lirice ale Lesbiei şi Ariadnei. toţi. Londra. At-zert — A. Poezii. 4 voi. Si Vilkins. Ztirich. 1964 . Garnier. Cicerone e i suoi tempi. Artemis. 1930. Discursurile sînt adesea capodopere ale artei retorice. Bononiensis (B). Baehrens. Crăciun. iar Seneca retorul îl socoteşte demn rival al oratorilor greci. IX şi nu conţine declt poema 62. 1877. P. N. Schwabe. poeme aleseInSEL. Appuhn — E. 1966 şi urm. M. Tulii Ciceronis Bpislulae. Deşi a suferit influenţe variate. marchează un moment de seamă. Kroll. Lafaye.Catul ori abia schiţate. iară multe epitete în poezia personală. atît de discret întrebuinţată în poezia personală. O OPERA.P. Oeuvres. este şi acela de a fi contribuit la ridicarea limbii latine pe o treaptă care nu fusese atinsă înaintea lui şi nici n-a fost depăşită după moartea sa. Filippicile. 1866. după un prototip pierdut. 6 voi. Mulţi critici au văzut în poezia lui C. Cicfron. Paris. multe epitete. a fost terminat de scris Germanensis (G). Les Beiles Lettres. Despre îndatoriri. I. L. Coli. Vindobonensis. Traduceri: D. IX (Cluny). sec. G331. R. La 19 oct. 1963 . Tacit a imitat stilul cice-ronian în Dialogus de oratoribus. Staţi. C. XV. şi discuţiile slnt Încă In curs. descoperit la biblioteca Vaticanului. se află la Paris. Padua. Scrisori: W. a ridicat fraza latină la perfecţiunea perioadei lungi şi echilibrate. Teubner. Bude. sec. Mac Millan. editînd şi o parte din scrisori.-H. p. G. Traduceri: G. iar Cornelius Nepos şi Tiro i-au scris biografia. Manuscrise: Cel mai vechi este Thua-neus (T). Orelli — J. Scriitori creştini au imitat stilul lui C. 1969. Les Beiles Lettres.Ellis. Oxford. G. Wuil-leumier — P. Floren-tlnue. Berlin. a fost terminat de scris la 24 mart. C. 1968 şi urm. Milano.Naum. Bornecque — Ch. 1973. în general. Discursuri: A. Aspecte din viata romană în scrisorile lui Cicero. Fără creaţia poetică a lui C. Ciceron. M. Oeuvres completez. Coli. 1596. 255 Cicero asupra epocii. Ant. E. II. R. Laemarius. 1945 şi urm. C. sînt fireşti şi necăutate. Umaniştii l-au imitat cu precădere. De oratore. B. E. 1868. 4 voi. 1963 —1964. A. Giessen. a fost un adept al curentului alexandrin. Valoarea documentară a operei este dublată de înalta ei valoare literară. Erudiţia. Erfur-tensis. şi O. 1788—1792. XII.. Maffi.. K. Watt — D. Totodată. 1936. G. El a imprimat poeziei neoterice pecetea temperamentului şi a talentului său. I. forme greceşti (în onomastică îndeosebi). amlndouă. Romanus (R). Teubner. a fost In proprietatea lui Carlo Daţi. majoritatea descoperite de Poggio Bracciolini. de F. F. 1894. Hermann. 193-209. 1710. Bude. M. fără insistenţă asupra culorii. ca nimeni altul dintre predecesori şi contemporani. O OPERA Manuscrise: Cele mai vechi ms. M. XIV datează şi ms. 1970. Coli. Cour-baud. L. C. Velleius Paterculus îi prezice glorie eternă. diminutive. Leipzig. Operele retorice. Şi aci aceeaşi deosebire între cele două surse de inspiraţie. XI—XII. 1963 — 1966. Catul. 3 voi. A. slnt Palimpseste italieneşti din sec. Herescu. . p. Astăzi se acordă însemnătăţii stilului cicero-nian locul cuvenit. 1971. Bucureşti. Cicerone giureconsulto. G. Bucureşti. căutate. J. armonia scurtelor sale poeme. Albatros. Cicerone. In Studien zur r6-mischen Literatur. de bază. Wiesbaden. Lafaye. 59 —73 . W.. Oxford. L. Berlin. G. A.. Este greu de restabilit filiaţia exactă a acestor ms.. Bari.Editura pentru literatură universală. Aehilleus Statius. Discours. Paris. Milano. 1375. Opera ornnia. 8 voi. Leipzig. Ciaceri. Catul. poeme alese In LL. 16 voi. Brunetto Latini a tradus în italieneşte discursurile lui C. Avancius. G şi o slnt ms. pare că datează de la finele sec. Purser. Cicero. Gaffiot — A. 1926. CI. Coli. 2 Harleiani. Tot din sec. sensibilitate. familiar. 1498. Clarendon. W.. text şi trad. 1904. Klotz — M. Grimal-Testard-Molager-CombesSoubiran etc. Pe vremea lui Carol cel Mare. Veneţia 1566 . Teubner. Al. II. REFERINŢE CRITICE. se poate spune că poetul n-a avut darul naraţiunii. I. scrisorile: Mediceus. Ztirich. care nu prezintă Insă aceeaşi importanţă ca G şi O. logica în expunere nefiind egalată decît de distincţia formei. 1959. Etude sur la langue de la philosophie morale chez Ciciron. Descrierea şi analiza psihologică sînt procedee de predilecţie. Popescu. Paris. C. Vaticanus H 25. Unul din meritele esenţiale ale lui C. Numai Licinius 1-a atacat cu violenţă în Ciceromastix (Biciul lui Cicero). J. scris In nordul Italiei. în general. una dintre cele mai vechi este aceea a lui H. sec. 1889.. 1972. lapidar şi sugestiv în poezia « personală». Ediţii: Veneţia. Boyance — L. Bruxelles. Les Beiles Lettres.. Laurian. 1964 — 1967. Guţu. M. Alţii au apreciat efortul spre perfecţiune în tehnica versului. presărat adesea cu cuvinte triviale. deschizătoare de noi drumuri. 1502 şi 1515. ed. A. X. Boissier. Cicero. Schackleton — L. în poezia de manieră alexandrină. sec. 1961. Firmin Didot. Alături de Caesar. 1971. 27-54 . Bucureşti. Costa. Nisard. păstrat la Oxford (O). Bologna. dar viaţa a conferit operei sale o prospeţime şi originalitate pe care nu le puteau da operele provenite din izvor elenistic. sec. Hermann. Cic&ron. 1926. Fuhrmann. sec. 1881. iar scrisorile. Bucureşti. loc. Asinius Pollio vorbeşte cu prudenţă despre orator pe care. Leipzig. Typographia laboratorilor. I. SeC X şj XI. Parisinus nr. 1948. Casa Şcoalelor. Buchner. Paris. Oxford. Titus Livius îl laudă cu căldură. Halm. poeme alese In PL. se păstrează la Biblioteca Naţională din Paris. voi. Paris. Baiter — C. Postgate. M. XV. Bucureşti. datează din sec. Univers. violenţă în dragoste şi în ură. în special cea mitologică. 1964. Cartault. încă din timpul vieţii sale. cu comentarii. 1927. Arnaldi. Catul. fragmente din Opere In PNL. fără să se treacă cu vederea meritele stilistice ale altor autori. debitori talentului fără precedent al lui C. din sec. Scaliger. Catul. 1412. p. Ciceron. L. în şcoli. 130-161. în schimb. pe pergament de o mină destul de atentă. Discursul poetic. Tulii Ciceronis Rhetorica. Cicero. modelele literare nu s-au transformat decît rareori în tipare fidel respectate — ca de pildă în Cosiţa Berenicei — dar şi în aceste cazuri originalitatea talentului şi-a spus în cele din urmă cuvîntul.[Socec. Boulanger — P. Verrinele. primele indicii ale romantismului. Bucureşti..

Literatura latină. Alan Cameron. p. sec. Vossianus. ital. Claudian.. V. âtudes sur sa poisie et son temps. 2809. Roma?). TJ. XII. voi. editat de G. franc. de o pronunţată participare. cit. voi. Acsan. Bayet. Claudian îşi depăşeşte secolul: strălucita lui emfază şi vervă sînt deopotrivă demne de admiraţie» (J. voi. Fargues. de inspiraţie diferită: poeme epice. renume i-au adus poemele scrise în latineşte. a lăsat o operă vastă. fiind trimis în misiuni diplomatice prin toate centrele importante ale imperiului. 1971. nr. Crăciun. Staţi. XIII. între anii 394 —408 trăieşte la Roma şi Milano. De nuptiis Honorii et Mariae (Despre nunta lui Honorius şi a Măriei) sau Epithalamium Paladii et Celerinae (Epi-talam in cinstea lui Paladius şi a Cele-rinei) ca evenimente de seamă. 1893. 1970. p. Panegyricus in Probini et Olybrii consula-tum (Panegiric pentru consulatul lui Pro-binus şi Olybrius) sînt versuri de panegiric. 167 — 169 (trad. H. De Raptu Proserpinae. / durerii sale semn nemăsurat. sec. înfierînd pe duşmanii imperiului. J. Claudianus. Micile poeme ocazionale (epitalame. Londra. Darmstadt. itudes sur sa poesie et son temps. Vaticanus nr. 1971.. p.. In PL. In Rufinum (împotriva lui Rufinus).. 1966. în raza dimineţii. 118 şi urm. colectiv. Idile. Laus Se-renae reginae (Laudă reginei Serena). f 1971. De eonsulatu Manlii Theodori (Despre consulatul lui Manlius Theodorus). Paris.). 740). reprezentantul de frunte al latinei tîrzii. X. C. poetul care «va da ultima strălucire versului latin» (P. fie în proză. Opera omnia. 1933. Duck-worth. Scenele mitologice sînt scrise într-un stil plin de vioiciune şi culoare: «Zglobii sosesc în cîmpul numai floare. 1973. decît originalitatea expresiei. Hali. fragmente din Gigantomahia. 352— 359. 3. Albatros. IX. Claudien. Wege der Forschung XXVII. Claudianus. Londiniemis D. epigrame. Venera fringe-o anemonă. II. tu poemele istoricopolitice. Stockton. inspirat din Metamorfozele lui Ovidiu. Cicero ein Mensch seiner Zeit. In Legende mitologice. Cambridge Class. De Raptu Proserpinae. despre războiul gildonic. IX . / Vorbind. protejat de Stilicho. Claudian. pe vrăjmaşii din interior. 740). o constituie poemul epic în 3 cărţi De raptu Proser-pinae (Răpirea Proserpinei). Claudius Claudianus.n. voi. Koch. Wissenschaft. în ciuda acestor eforturi. Garnier. D. este în primul rînd cîntăreţul oficial de la curtea imperiului occidental.I. 429. cînd umed străluceşte / luceafărul pe calu-i rourat. pentru calităţi diferite. Berlin. Cambridge. Claudian's in Ruţinum. el se străduieşte să atingă măiestria înaintaşului său Vergiliu. Bucureşti. El şirul vremii ştie nu după dregători. fragmente. de Gruyter. Parisinus 18552 şi Parisinus 8083. Inspirate de contemporaneitate. Paris. Invectivele împotriva duşmanilor din tabăra lui Arcadiu. 748. the Statesman. Egipt — 408 e. D. Darmstadt. Smith. măreţie în laudă. p. Radke. la curtea lui Honoriu. Opera de căpetenie a lui C. Kytzler. Editio princeps. Oxford UniversityB Press. Btichner. D. P. vehemenţă în ură» (J. CIAUDIAN [Glaudius Claudianus] (c.. Manuscrise: De Raptu Proserpinae: Laurentianus F. 375 e. E. 1968 . De sexto eonsulatu Honorii (Despre al şaselea consulat al lui Honorius). surori. este considerat de către exegeţi şi istorici drept o personalitate scriitoricească bine cultivată. întru-cît «în calitate de panegirist şi mai ales de poet satiric. au rămas 127 versuri. V. Birt. REFERINŢE CRITICE. II. A deţinut funcţii de răspundere la curte. stilul clar sînt însuşirile Epigramelor. Cicero. Traduceri: H. sec..B. Leipzig. Ritmul vioi. In APL. harul comunicării directe. N. Vicenza. C. Londra. Texts. dintre care renumită a devenit Bătrinul din Verona: «Ferice de ţăranul ce cîmpul său iubit.Claudian 256 R. Oxford. Ele sînt o reală oglindă a evenimentelor epocii. invective. f . nr. idile. Oeuvres complites. colectiv. cu toate că aprecierea meritelor literare este exagerată. B.. op.» [Epigrame. 1972. Fargues.Schackleton — Bailey. Viaţa social-politică este redată cu fidelitate în Epis-tulae (Scrisori). Neapolitanus. se mai poate încă înţelege admiraţia contemporanilor pentru acest poet mort foarte tînăr şi care. De tertio eonsulatu Honorii (Despre al treilea consulat al lui Hono-rius). 123). pentru restul operei: Veronensis nr. poem epic cu subiect mitic.. I. grec de origine. XIII.B. Din Gigantomachia (Lupta giganţilor cu zeii). / prin lan gălbui. fiind comparat cu Homer şi Vergiliu. C. sec. epistule) s-au pierdut.C. « Chiar de la distanţă. anunţă în Epitalame căsătoriile de la curtea imperială. Kendel. Prin poezia cu un pronunţat caracter bucolic. Cicero. L. Milano. In Eulropium (împotriva lui Eutropius) dovedesc o perfectă stăpînire a versificaţiei. Buchgell.). 163. Claudianus.» {De raptu Proserpinae. 1952. editat de K. cu trad. / Năvală dau cu toatele-n poiană . fie în versuri. 6042. B. poetry and propaganda at thecourt of Honorius. gîndul la el' mereu prezent. in proză). cit. Poetische Vorlăufer und Vorbilder in Claudianus de Consulatu Stilichonis Hypomne-mala. / copil.n. / Le-ndeamnă chiar Venera la cules: / haideţi. versurile sale vădesc mai degrabă perfecţiunea unei educaţii livreşti. exuberanţa. înalţă această poezie legată de actualitate. aceste scrieri ale lui C. Bayet. Dos Neue Cicerobild. fie pe generalul Stilicho: « într-adevăr' Stilicho e eroul lui Claudian. XII. sec. II). Claudien. 101 —106 . sec. în termeni ditirambici. XV. Claudianus. prin versuri ce elogiază fie persoana împăratului Honoriu. GSttingen. un om al cărţii. Ciceros literarische Leistung.. o minte ageră. Mihăescu. despre războiul gotic (getic?). In Monumenta Gerrnaniae Uistorica. cu trad. clară.. 1972. O inscripţie de pe statuia ce i s-a ridicat în Forul Traian din Roma îi eterniza numele. poeme mitologice. 1970. Cert este că ceea ce au fost Vergiliu şi Horaţiu la curtea lui August a încercat să fie C. fragmente. Weidmann. Palladini. 1969. Clarendon. conferindu-i totodată valoare politică. Deşi cunoscut ca scriitor de limbă greacă. poeme cu caracter istoric-politic (elogii împăratului şi lui Stilicho. Cu toate că nu se cunosc data şi locul morţii. 1482. sec. Ambrosianus. D. mai puţin filosof şi chiar mai puţin psiholog. / ci după fructul toamnei şi-a primăverii flori. Vandenhoeck-Ruprecht. Cleve-land. în urma unor intrigi de curte. Levy. op.. De quarto eonsulatu Honorii (Despre al patrulea consulat al lui Honorius). O OPERA. p. armonia perfectă. XII. San-gallensis . In 11R. W. Ediţii: Th. mai puţin liber ca fond. Alexandria. dar mai artist şi mai desăvîrşit ca formă. şi-apoi în vîrstă nici257 Claudian cînd n-a părăsit! / Stă sprijinit în cîrjă prin bată tur-acum / şi în aceeaşi casă socoate-al vremii drum /. Crepin. Roma. 1892. Poet de limbă latină. se presupune că a pierit asasinat odată cu protectorul său. p. merită să fie asemuit cu Lucan» (J. Teubner. sec.P. Bayet. Claudius Claudianus. ministrul împăratului Honoriu. au un caracter oficial. Berlin. p. A political biography. 1933. Cicero. II. panegirice. Claudian. p. C. voi. 243-245.

Tusculane. Tullus Hostilius. E. o sînge izvorînd din zei! — Annales. îndemnuri pentru studiul filoso-fiei. obligat astfel să scrie o epopee în care să cînte faptele măreţe ale poporului său: plecarea lui Enea din Troia. rămîne Annales. pentru ca să poată da glas faptelor tale»? Dar.e. domnia următorilor şase regi (Numa Pompilius. elogiul lui Paulus «emilius şi cîteva relatări la cenzura lui *}• Lepidus şi a lui M... cu întîrzierea lui». Valoarea documentară rezidă în informaţiile pe care le cuprinde cu privire la o perioadă din istoria Romei mai puţin cunoscută. principala lucrare epică a lui E. într-un întins | pasaj. dar şi pentru patosul ' predominant în psihologia eroilor marelui tragediograf. mai ales cea referitoare la regalitate şi la începuturile republicii. Cartea I începe cu o invocaţie către muze. rezidă în tendinţa de a valorifica ideile însuşite în tinereţe în unele şcoli existente în regiunea sa de baştină. înfăţişarea de castru (« quadrata») pe care o avea Roma în perioada regilor. războiul cu regele macedonean Filip V. încetează să te mai temi de duşmani. în final. Aşa se explică prezentarea. Roma). Valoarea filosofică a scrierilor lui E. prin care Homer dezvăluie taina ce a făcut ca sufletul său să se întrupeze în însuşi E. sudul Italiei. urmată de un vis miraculos. Ambracia. nu s-a mărginit la transpunerea originalelor greceşti. Cato cel Bătrîn. împărţite în două grupe: 20 de «palliatae». intro-ducînd multiple alte aspecte legate de viaţa socială şi actualitatea vremii sale. Pentru a celebra măreţia Romei.. o culegere de poeme etc. data aproximativă a întemeierii Romei: « au trecut ceva mai mult sau ceva mai puţin de şapte sute de ani de cînd a fost întemeiată vestita Romă» [Annales. O Din opera lui E. o genitor. o Romule die. Annales (Anale). denumirea unor preoţi). dar E. Poetul continuă încercările predecesorului său. ce columnă înălţa-va poporul roman. s-au păstrat 22 de titluri de tragedii. Tarquinius Priscus. unde Ahile se întreabă care poate fi provenienţa divinităţilor. Cicero consideră tragedia drept un « praeclarum carmen» (o piesă foarte strălucită. precum sînt: luarea auspiciilor după zborul păsărilor. o sanguen dis oriundum» (O. precum şi alte opere minore. mîndria generalului pentru vitejia în război a legiunii sale: « Nune est illa dies. pe ce ajutor să mă sprijin în exil şi în fugă?». III. Medea exul. căruia H atribuie cuvinte înflăcărate la adresa Romei: «Tu. filosofică şi artistică. punînd la îndoială utilitatea auspiciilor — tragediile scot i în relief faptul că E. Roma. s-a străduit să introducă şi alte aspecte pline de interes pentru cunoaşterea vieţii din perioada arhaică. nici tăişul săbiei. La operele amintite se adaugă şi cîteva poeme didactice. orator iscusit. cum gloria maxima şese / Ostendat nobis. ci a intervenit cu anumite modificări. a obiectelor de ritual. Poet epic şi dramatic. mărturisindu-şi disperarea ce o stăpîneşte prin întrebări fără răspuns: «unde să caut şi să găsesc apărarea. 391 — 392). în metri diferiţi. încă de la începutul poemului. "no/es are o întreită valoare: documenta. răpirea Sabinelor. primul şi cel de al doilea război Punic. construirea oraşului Ostia de către Ancus Martius. Telephus). din al căror cerc a făcut parte. nici sprijin. O rege. moartea şi apoteoza lui Romulus. în spiritul creaţiei precursorului său NaeYius. 115. redă într-un chip realist durerea eroinei. înfăptuirile lui Numa Pompilius (stabilirea lunilor anului. Aşa se explică faptul că din cele 20 de «palliatae» 12 au ca modei teatrul lui Euripide (de pildă Andro-meda. sau a celei epicureice cu privire la natura sufletului. Strădaniile mele ţi-au ridicat ziduri de apărare». a concepţiei pitagoreice despre transmigrarea sufletului (visul lui Ennius). înfruntarea cu Tarentul şi cu Pi-ros. necesitate recunoscută pînă şi de cel mai aprig adversar al grecilor.. Astfel. Impregnate de un profund scep. Messapia — 169 î. sosirea lui în Latium şi căsătoria cu Lavi-nia. nici aurul». ori .. războiul cu sam-niţii. Romulus şi Remus. izboiul cu Istria. 19. apoi. şi-a cîştigat existenţa ca profesor şi autor de piese. organizarea curselor de care şi rolul regilor în desfăşurarea spectacolului. sau schimbarea trăsăturilor de caracter ale unor personaje (Agamem-non din Iphigenia consideră că deosebirea dintre rege şi plebeu constă în fapt"1 că acestuia din' urmă îi este «îngăduit să plîngă»)..i ticism — manifestat îndeosebi în Iphigenia. în Andromaeha. Tarquinius Superbus). pe învingătorul de la Zama al cartaginezilor. transformată în provincie romană. năvălirea gallilor. Curius.. cum ar fi un tratat despre diferite specii de peşti. o tată. glorificarea lui M. amplă şi variată. dotarea cu torţe a suliţelor romane . începuturile republicii. 46). care înseamnă în acelaşi timp recunoştinţă faţă de primul lor cîrmuitor.. dez-voltînd în 18 cărţi un subiect din istoria poporului roman. Remarcat de Cato şi invitat la Roma. dar cu precădere în trohei. care nu găseşte nici scăpare. rămîne însă cea creată în genul epic259 Poemul intitulat Scipio (unii cercetători consideră că face parte din genul dramatic) proslăveşte.n.n. Admiraţia autorului faţă de geniul militar al «neînvinsului Scipio» e fără rezerve: « Ce statuie. ■int dovada că povestirea. se pot exprima rezerve cu privire la veridicitatea acestor informaţii. Desigur. O pater. cele mai multe cu subiecte din ciclul troian. din timpurile legendare — fuga lui Enea din Troia — pînă în vremea sa. Sînt glorificaţi pe rînd: Fabius Maximus: « acest om singur ne-a salvat ţara. şi două «praetextae». A fost sprijinit îndeosebi de familia Scipionilor. Dintre tragicii greci E.e. Iphigenia. Cethegus. Naevius. Servius Tullius. «pe care nimeni n-a izbutit să-1 înduplece. 117 — 118). care înfrînge pe etolieni şi cucereşte ceta-a acestora. Unele din temele sale preferate sînt axate pe o problematică religioasă. cel abil. Opera fundamentală a w E. Fulvius Nobilior. In acelaşi mod se explică şi înlocuirea corului de fete din Iphigenia printr-un cor de soldaţi. fie unele idei despre provenienţa umană a zeilor (Euhemeros sive sacra historia — Euhemer sau Istoria sacră). protectoare ale elenismului. si vivimus sive mori-mur» (iată ziua în care ni se oferă cea mai mare glorie. Fulvius Nobilior. războiul cu Antioh III şi uneltirile lui Hanni-I. Ancus Mar-tius. faptelor se Prelungea pînă la moartea autorului.E ENNIUS |[Quintus Ennius] (239 î. 501 — 502). Romulus. moartea lui Hasdrubal şi înfrîn-gerea lui Hannibal. divine Romulus. fie că murim — Annales. Hecuba. într-o luptă la e a participat şi autorul poemului. faptele de arme ale lui Fabius Maximus Cunctator. după model epicureic (Epi-charmus). s-a dovedit un bun propagator al culturii greceşti la nivelul cerinţelor naţionale ale poporului roman. s-a distins ca autor de tragedii cu subiecte împrumutate din literatura greacă («fabulae palliatae») sau inspirate din istoria Romei («fabulae praetextae») şi a două poeme epice: Scipio. Este exprimată cu forţă durerea vechilor romani la moartea primului lor rege: « O Romule. fie că trăim. ajungîrid prietenul unora din personalităţile de seamă ale Romei. manifestă predilecţie faţă de Euripide pentru caracterul raţionalist cu care acesta analiza diverse aspecte ale vieţii sociale. naşterea legendarilor întemeietori ai Romei. a găsit accente convingătoare. Rudiae. în care tratează fie probleme cu caracter cosmogonic. Aelius Sextus. E.

colectiv. cu demnitate. încercările înaintaşilor săi şi ţinînd cu deosebire seama de ceea ce izbutise să înfăptuiască E. în limba poemelor enniane. Miinchen. 181) sau modifică în mod artificial unele cuvinte. V.. I frammenti degli Anuali. Ediţii: Tragedii: Fragmente. Scaenicorurn Bomanorum Fragmenta. nalistă a genezei miturilor (Saturn. 1971. şi Euhemerus. 1926. fragmente. prin auspicii. la cerinţele naţionale ale poporului roman. celelalte opere: J. Ennius. H. nu pentru că biciu-iesc vicii omeneşti). după cum şi explicarea materialistă a naşterii şi evoluţiei lumii avea să joace. The tragedies of Ennius. Buescu. M.. E. are şi o valoare artistică. în metri variaţi. Din acest punct de vedere. culoare şi mişcare. scriitorul a exercitat o puternică influenţă educativă asupra tineretului roman. Torino. Londra. dezvoltat ulterior de Lucreţiu în De rerum natura. Ferindu-se. Traduceri: Ennius. Vablen. Ennius p. Opera lui E. E. J.Ennius als hellenistischer Epiker. Praefatio. trad. Şi în domeniul tragediei latine E. iar Naevius încercase adaptarea acesteia la un subiect roman. care se conduce după tradiţie.. deoarece sînt un amestec de poeme diferite. "5* . Leipzig. cu unele rezerve. ed. Skutsch. să creeze capodopera epopeii romane — Eneida. se impune ca un înaintaş roman al lui Lucreţiu. p. care l-au considerat drept un poet strălucit (Cicero. oracole etc. la E. Jocelyn. Studia Enniana.. O OPERA. Vergiliu. 88) sau elevaţia talentului (Ovidiu. Aly. Ennius.Ennius 260 la principiul conservării materiei. F. 1899. Prin măreţia epică a poemului său. în afară de tragedii şi poeme epice. Vablen. după ce Lirius Andronicus oferise romanilor un prim model de poezie epică. Norden. tn °tt0 Ribbeck. deosebită de limba latină populară a lui Plaut. II. I —CCXXIV. W. Scaenicae Romanorum poesis fraanxen * ed. A. p. de introducerea unor termeni din limba greacă. 1935 (cu coment. In. III. CD. Pascucci. o explicaţie materialist-raţio. de V. reluînd la un alt nivel. fragmente. ci se mulţumesc să apară în mod neprevăzut şi apoi dispar. p. La acestea se adaugă un mare număr de maxime şi cugetări filosofice sau chiar lecţii de morală. E. voi. cum ar fi tonul grandilocvent pe care autorul vrea să-1 imprime compoziţiei. lupi. R. Cambridge. Univ. Annales. Livius unâ Ennius. TJniversitâ dl Genova.. von Kamecke. în sfîrşit. Remains of old Latin. despre formarea universului. Vandoeuvres . ed. 1915~H. deşi inspirată din literatura greacă este adaptată. Revista Clasică. folosind pentru prima dată în literatura latină distihul elegiac. trece drept un deschizător de drumuri. 1930. Teubner. p. din care au rămas numai cîteva versuri despre agricultură-două poeme didactice: Epicharmus. Pe cînd la poetul grec zeii participă activ la acţiune. saturninul — el utilizează versul grecesc specific epopeii. Torino. Teubner. S-a exercitat cu putere asupra urmaşilor şi influenţa filosofică enniană privind eliberarea oamenilor de superstiţii şi de puterea religiei. a mai scris şi alte opere: Saturae (numite astfel. definitivă. hexametrul dac-tilic. Oldenbourg. X. Grilli. E.II. s-a bucurat de o deosebită preţuire din partea urmaşilor. colectiv.Geneve.lLeip-zig. trăind cu intensitate unele episoade. II. 1968. în afară de zei. dar care se dovedesc greoaie: « Bellipotentes sunt magis quam sapientipotentes » ţsînt tari în bătălie. Odată cu el se realizează o revitali-zare a epopeii latine. Saggio per un commento alproemio degli « Annali» di Ennio. Roma. el se străduieşte să construiască în limba latină unele cuvinte compuse. 1974. 103 —116 tn Poesia latina in frammenti. Centre de Docum. appendix In Das helletastische Epos. înzestrat cu calităţi poetice deosebite. Milano. Epigrammata (Epigrame) în care. Dar nu e întru totul fidel modelului său. K. REFERINŢE CRITICE. ei nu iau parte la desfăşurarea evenimentelor. Leipzig. Bolisani. EnniusundHomer. în acest din urmă poem prezintă. Ennius. 45). Messagero. Malcovati. opera sa devenind obiect de studiu pentru toţi scriitorii contemporani sau ulteriori lui. 1936. folosind comparaţii de o deosebită plasticitate şi forţă. deşi nu creează propriu-zis o tradiţie epică latină. Kiotz. Leipzig. 211 — 212. Athlone. un rol pozitiv în formarea gîndirii filosofice. 1953. Studi Enniani. proprii eposului. la ed. 1961. Zieglei. The fragmente. voi. D. Opera selecta. cit._ 1932. mic tratat de reţete gastronomice. i-au admirat forţa (Quintilian 1. 1962. 13 —28 şi G. I p. SiVe sacra historia. A. Padova. 1968. printr-o artă superioară. 1916. exprimă sentimente de tristeţe. 2589 şi urm. s-au luptat cu oamenii. I. (cu trad. Protrepticus (Colecţie de precepte). Ennius und Verailius. p.) j. după exemplul filosofului grec Euhemer. Trişti*. 44-51. voi. de asemenea. E. voi. versul autohton latin. fiind divinizaţi de oameni după moarte). Entreliens sur Vantiquite classique. 1903 (cu comentarii şi indici). Paris. 1966. Hedy-phagetica (Rafinamente culinare). Ennianae poesis reliquiae. poetul schiţează tablouri pline de viaţă. Leipzig. pentru a le potrivi hexametrului: «indu-perator » în loc de «imperator». Voghera. ter au trăit pe pămînt. 19. Influenta sa asupra urmaşilor a fost mare şi durabilă. Annales. Ronconi. 361-362. Argenio. RE. va ajunge. Tusculane II. dar slabi ca înţelepţi — Annales. 4-9.. Heurgon. Spre deosebire de Naevius — care folosise. XVII. şi coment.). E. Lenchantin de Gubernatis. Lo scoppio delte ostilită nella guerra annibalica secondo ii racconto degli * Annali t di Ennio. întîlnim unele stîngăcii. 424). pe care reuşeşte să le valorifice în chip original. 1935. 1966. ^ar' 261 Ennius mington. II poeta Ennio. Ennius and Caecilius. se poate afirma că poemul lui E. Bun cunoscător al lui Homer. Ennius. elementul supranatural este prezentat şi prin vise. Teubner. 1967. au dat legi contemporanilor. W. Creaţiile dramatice ale 'ul Caecilius şi Pacuvius nu pot fi înţelese fără studierea operei marelui lor înaintaş. Ennio. PL. in limba latină. în poemul său. In cadrul poemului. de pildă. Pauly "Wis-sowa. Fondation Hardt. A.

cinci cai''^i„+. * Tjnii comentatori e socotesc g-c . mainie ad a. a cărui operă s-a bucurat de multă preţuire în cercul poeţilor neoterici de la Roma. este înîăţişat cîntîndu-şi iubirea pentru Lycoris. intenţionînd. 72. Pnncipr. răpus buco_ F.n. iră între doi paston.>me epice cu suDiecio actriţe. Quintilian (Arta Oratorică X. "Nu se cunoaşte nici un titlu al poemelor lui G. v.x . u y lt listul a îosi crede ca a la un lim^aJ «**"» strălucirea sma ! *• se ^et^!nd subiecte medita. îndrumătorul lui G. tate.« epyllia» (cîn-tece epice). bgipt). cît şi pentru diverse alte compoziţii elegiace.nut?1 Său este legat m P d . ^ & toate pro-■ \ i a fost condamnat. s„b domnia d'Prologul cărţa UI. de cp * mi^Vo°tta UranieiV A £'îi denigrau °P£a0%attră apn«* «. pe care Ver-giliu şi G. fiul Wandna. «că Servius . Propunerile care s-au îăcut sînt simple conjecturi. tra6< iw» neamul . Pe cît se pare.e. tocmai în ţinutul Helikonului. patria lui Hesiod {Ecloga VI. pentru a-i servi drept material de inspiraţie în poeme întinse şi elaborate. s 4b doini»» 1» ™"„. de vreme ce. nu este înîăţişat în postura unui poet didactic. de tactură mai pretenţioasă decît cele abordate pînă atunci. U.„_ fip Vergiliu (prima.) şi din comentarme . încercarea lui de a părăsi legendele galante şi miturile pentru o poezie mai înaltă. intre**. VI. viaţa i"1 rămase cmtateagreco4atmeie inîormaţn /^ . a lui Vergiliu. iar Calcbas. «efdate^poet WffiTlâ ffcsa îi îoS. Prieten mtim cu destinatarul B^gJrVIş £ cultivata . pe care ^ta Yergiliu.H0nează apariţia Wrei Vergiliene. Toţi exegeţii recunosc că este imitat după un poem' al lui Euîorion. incmate£ numele de U'oris. Poemul era Mop.esie. ^ Ls?£%*¥&*#«sînt dintre Ele mai mari. 111^ (4 cărţi). Procedeul nu era insolit. Da O nasau ' fwat în Primul rîna a«^. intitulată Erotika pathemata (Suferinţe In dragoste). vMiogeîaVI şi X. IV. i-a dedicat o culegere de legende de dragoste. Parthenios. de tip besiodic. maste Ecloge Servius jAd ^|ntat0r al săi. Un alt poet grec de şcoală alexandrină. care 1-a părăsit îără remuşcări — Servius notează: « acestea au îost preluate de Vergiliu cbiar din . G. După cum reiese din mărturisirea lui Vergiliu. niengonea^ ^ 111 i poem al ^i G. G.trUctura sau. Cawn^ revine ad ly.nă.i cita titlul. a dat greş. aşadar. f££ devintenl ocval Fabulele Wfl.'cunoscut ^^-Icte mitologice şi de 4. în tainele creaţiei poetice. ţwitaiea F"^rv— . apa ^^ povestiri.. tluviu neînsemnat. ci ca un binecunoscut autor de Elegii erotice. 9) îl citează alături de Tibul şi Pioperţiu. este Uheris. Comentînd Ecloga X — în care G. scrise de veg ^^ 4m jurul anilor^«'M i antice la şat î. în Ecloga X. « Acest subiect. Vasus. pădurea ţffî^JJ^ de durere. mitologic şi totodată savant». aştepta să îie condus de o Muză de pe malurile Permessos-ului. ecventat de tinar îS3S CU SunsfcetcuriUterare ale Ro-ffi 'B£1^SBS ff aratuf" bu. fJJJrtoul rînd de J« t«l „■ rwnelius GallusJ. 64—70). i. l-au cunoscut îndeaproape. să scrie şi compoziţii în gen didactic.

I—IV. Flambart — E. şi ceva mai tîrziu pe Plutarh. a întocmit o adevărată enciclopedie. La critica letteraria in Aulo Gellio.). Paris. datorită unor excelenta caracterizări care ţin de domeniul teoriei şi a criticii literare. L. întru-cît.C. Aulus Gellius.. poeme cu formă savantă. Uelegia di Gallo. 2 voi. sau din operele literare pe care le studia. O Rod al lungilor sale meditaţii. a fost apreciat în unaninri-tăte~drept un reprezentant de seamă al erudiţiei celui de-al doilea veac al erei noastre. Mignon. XII. Castiglioni.. Marache Aulu-Gelle. Trăind în secolul erudiţiei. Les nuits attiques. I—LXXX. Les nuits attiques. 254— 279. Dublin. fiind considerat un scriitor de bun gust. foloseşte bogata frază cicero-niană. C. sub Marcus Aurelius. Castiglione. Stăpînind perfect limbile greacă şi latină. Paris. Paris. sofist celebru. Editura Academiei.Mar-scball. Aulus-Gellius. s-a încercat reconstituirea unora din subiectele elegiilor sale. sau ca termen de comparaţie (L.P. Numele poetului este adesea citat de Properţiu (II. M. Hosius. Ediţii: Aldina. 125-c. R. Uelegia romana. ed. text şi trad. De-a lungul veacurilor. 3 voi. 1972. Romano. Chaumont — F. Toulouse. Alfonsi. Trăieşte în timpul dinastiei Antoninilor. Din ştirile răzleţe pe care le posedăm.L. 1469. Bude. prin analogie cu volumele de poeme elenistice cu un conţinut asemănător. 34. care deşi dezordonată ca aspect. Velegia romana da C. 1936. 445-446. II. M. Panckoucke. 1943. Editio princeps. R. IV. G. In Rivista di Filologia e d'Istruzione Clas-stca. de Ovidiu (Amores I. K. Cornelius Gallus. un autor talentat. Coli. fragmente. 61-64. Marache. In PNL. Aulus Gellius. Marache. 48 şi urm. 1957. 15. Paris. I. Aulus-Gellius. Noctes Atticae. G. Roma). 85-94 de ex. 1967. Teub-ner. p. 1966. p. şi intitulată sugestiv Noctes Atticae. drept. Teodorescv. Dacă ţinem seama de locul pe care-1 ocupau temele mitologice în opera lui Proper-ţiu. I. Astăzi aceste extrase sînt de mare preţ în aprecierea autorilor ale căror opere s-au pierdut.. 1953. Aulus Gellius. La Critique litt&caire de la langue latine au II-eme siecle de notre ere. Aulu-Gelle. A. O REFERINŢE CRITICE. şi-a cîştigat simpatia contemporanilor ca şi a urmaşilor.Gellis poemele lui G. Roma. Aşa s-au constituit capitolele din opera sa Noctes Atticae (Nopţile Atice) a căror valoare nu este numai de ordin documentar. Gallo a Properzio. Noctes Atticae. pentru studiile de estetică literară. Tristia. O 267 Gellius OPERA. 10. codex Vaticanus. III. Titlul propus de istoricii literari este Amo-res sau Cytheris. Clarendon. Din Cartagina trece la Atena 266 unde îl cunoaşte pe renumitul Herodes Atticus. 51-54 etc. 1954. dovedeşte totuşi selecţie şi spirit critic. cit. Datorită stilului viu şi atrăgător. a fost împărţită în 20 de cărţi care se păstrează aproape integral (lipseşte cartea VIII. P. sec.. Cînd scrie proză. XIII. David Popescu. Erudit şi om de litere. Oxford.n. 29-30. aşa cum a procedat şi Catul în poemul 64. din care au rămas numai titlurile de capitole). men-ţionînd locul de unde provine fiecare extras. Les Belles Lettres. Nopitle atice. Buisson. în Atica îşi petrece nopţile în liniştea naturii mediteraneene luînd note şi extrăgînd pasaje întregi din tratatele de filosoîie. 1) că G. probabil «epyllia». 1900. 1846. 4). 1515. Singur şi-a apreciat opera drept «plăcută şi utilă». istorie. Noctes Atticae. Milano. 1903 . XXI. Culegerea de elegii erotice a lui G. C. Nopţile atice. 175 e. GELLIES [Aulus Gellras] (c. izbuteşte să ofere vremii sale o antologie savantă. 1969. Servius menţionează faptul (Comentarii la Vergiliu. 1965. 1965.. se pare că avea patru cărţi. REFERINŢE CRITICE: B. G. Torino. R. greu descifrabilă fără o prealabilă pregătire. prin reproducerea unor lungi fragmente din opere pierdute pentru noi ale multor poeţi şi prozatori. Educaţia şi instrucţia şi-o face însă la Cartagina cu Sulpi-cius Apollinaris. Rămîne deschisă întrebarea dacă poemele în cinstea Lycoridei erau poeme narative propriu-zise sau constituiau încercări de poezie subiectivă. D. 2 voi.) şi de Tttml. Traduceri: E. iar în versificaţie structura hexametrilor din eposul vergilian. 1934. Parisinus. Omagiul ce i-1 adresează "Vergilm priveşte îndeosebi pe omul de litere. 9. paris. Veneţia. H. Nociium Atticarum Hori XX. şi cu Scaurus Terentius. ştie să presare şi numeroase anecdote tonice. sau în cea a lui Ovidiu.. medicină etc. > . Plăcută. Boucher. Aulus Gellius. Les Belles Lettres. 1952. Manuscrise: palimpsestul palatin. J. Bucureşti. Pierderea operei pentru posteritate este cu atît mai regretabilă. Fischer. Studiul Introductiv la Nopftle Atice. Noc-tium Atticarum Ubri XX. printre variatele maxime culese din operele diferiţilor scriitori.». Leipzig. Rennes. La mise en scene des Nuits Attiques. pentru gramatică. Garnier. era un poet care utiliza din plin tematica mitologică. cu coment. p. a tradus în latineşte şi poeme semnate de Euîorion. ci şi de ordin ştiinţific. opera lui G. sîntem îndreptăţiţi să presupunem că şi G. p. P. titlul operei şi numele autorului.. Bec. Ecloga X. în care legenda erotică servea ca simplu ornament. Hornsby. Mots nouveaux et mots archaiques chei Fronton et Aulu-Gelle.

). Poet. în sfîrşit. «cârpe diem» (I. 1 — 2). intitulată. întreprinde un proces de raţionalizare a lumii şi a conştiinţelor contemporane într-o cuprinzătoare meditaţie. nu totdeauna motivate. bucuria victoriei de îa Acţiuni (IX) şi o meditaţie elegiacă (XIII) încheie cu o viziune constructivă tabloul tematic al Epodelor. 10 v.e.n.e. Apollo. dedicată lui Florus. VII. cum afirmă poetul însuşi în Epist. erotismul. celălalt dactilic-iambic antrenează şi cele două tonuri lirice fundamentale: unul pasional-critic. Anul 42 îl găseşte la studii filosofice la Atena. Odele poetice discută inspiraţia şi condiţia personalităţii creatoare. I. Odele morale sau meditative supun experienţa de viaţă materială şi socială la judecata condiţiei generalumane. elemente de fabulă. 8). invocate după tradiţie. cîntat de un cor de 27 băieţi şi 27 fete. desfăşurată pe şase categorii tematice. Odele mitolo-gico-religioase compun o atmosferă festivă.) îi asigură condiţiile de viaţă şi creaţie.e. în folosirea frecventă a umorului. 14. După înfrîngerea forţelor republicane de la Philippi. în practica vrăjitoarelor (V şi XVII). macabrul (V).e. Mitul Muzelor consacră triumful poeziei care devine la H. critica războaielor fra269 Horaţiu tricide în seria epodelor civice (XVI. 8 î. şi renumita Ars poetica (Arta poetică). a ambiţiilor de parvenire. Remarcat curînd. Opera sa de poet liric. Momentul îl consacră drept poet oficial.n. cu titlul de tribun militar.. a cărei originalitate poate fi constatată la nivelul subiectelor. reconstrucţia internă şi triumful Principatului — şi reprezintă aderarea poetului la ideologia oficială. în omagierea vechilor culte rustice. II. rînd pe rînd. Epodele. 65 î. exemplul mitologic şi blestemele. Ultimele scrieri. protectori ai noii ere inaugurate de August.n. sînt: Cartea a IV-a de Ode. simplitate şi puritate morală. v.H HORAŢIU [Quintus Horatius Flaccus]. se înrolează în armata lui Brutus. în care H. se întoarce la Roma. la recomandarea lui Vergiliu şi Varius.. e primit în cercul lui Mecena (38 î. în figura cămătarului Alfius. e-logiul vieţii fericite. publică primele trei cărţi de Ode. reformator al societăţii romane). Pierzîndu-şi între timp tatăl. Altminteri. cele două tipuri structurale ale distihurilor epodice. 3 v. H. 17. se a dresează aici zeilor luminii. ocultismul. Protecţia acestuia şi darul unei mici ferme în ţinutul sabin (35—34 î. (8 dec. cu puţinul rămas din averea neexpropriată îşi cumpără un post de secretar pe lîngă un cvestor. Obiectivul critic general vizează. 18. 19. 65—88). scrisă la solicitarea lui August. 11 v. şi o a doua.. 2. «aurita cale de mijloc» (II. « res ». 20 la număr. Epistula ad Pisones (Epistola către Pi-soni). Această . Imaginea şi expresia cunosc o anumită încărcare.n. denumite de poet Sermones (Convorbiri). satiric şi didactic se desfăşoară în următoarele etape: 1. «aequam servare mentem». aflăm o religiozitate a sentimentului naturii (de pildă I. Prietenia şi devotamentul faţă de Mecena (I). vegheat cu deosebită grijă şi dragoste de tatăl său {Satire XI. al expresiei. cu 7 piese. S-a născut în sudul Italiei. Mecena. « ordo ». oarecum independentă. unul predominant iambic. «makarismos» (ÎI). 5. tandru sau meditativ. 7) duce la condamnarea critică a exceselor. cartea a Ii-a de Epistole. abstinenţa sau senzualitatea.e. Argumentul morţii. 4. între anii 41 — 30 scrie cele 17 poeme din cartea intitulată Iambi. patro-nînd aşa-numitele ode «uşoare». scrie versuri. în timpul liber. cuprin-zînd 10 piese. care ocupă perioada 19 — 13 î.n.n.. patronul mucalit (III) sau insistent (XIV). 4. în anul 30 î. Monumentul acestei religii politice îl reprezintă poemul Carmen saeculare. Petrecerea practicată cu măsură reprezintă pentru H. a fost scrisă între anii 26—20 /19 î. în spiritul tradiţiei aristocratice. ca fiu al unui libert. care asigură echilibrul sufletesc. Odele civice abordează politica Romei sub trei aspecte principale — războaiele civile. Aparenta frivolitate devine pe alocuri o galanterie artistică. « ver-ba» şi al construcţiei. Astfel. moravuri literare: poetul fără talent. III e. în locul divinităţilor morţii. O în opera sa de tinereţe.). iar lozincile regimului se sprijină pe asentimentul conştiinţei colective a întregii cetăţi — « omnis civitas» — căreia i se adresează şi în numele căreia vorbeşte. Venus ş. Complementul pozitiv al acestei morale restrictive este fructificarea clipei. compune imnul Carmen saeculare.a. Miezul acestei gîndiri îl reprezintă cele şase Ode romane de la începutul cărţii a HI-a. apropiat în parte de lirica lesbică şi de cea alexandrină. 5). pacificator. în parte convenţionale. H. IX). cu prilejul serbărilor seculare. «preot al Muzelor ».. «Musarum sacerd'os». iar cea de a doua. Ne-au rămas din antichitate privitor la poet o biografie datorită istoricului Suetoniu şi un comentariu al operei datorat gramaticului Porphyrio (sec. 6. un ritual de participare personală. parvenitismul. catastrofa' (X).e. III.e. dă la iveală prima carte de Satire. supremaţia raţiunii asupra forţei (III. în ambianţa de tihnă. propune tinerei generaţii un program de reforme morale drept nnjloc de redresare istorică. în anul 35. erotice şi bahice. Fără îndoială că şi pretenţiile mora-lizante ale regimului augustan impun această decenţă în poezia intimă a lui H. dînd astfel o notă proprie acestei poezii. IV. afacerile băneşti. condamnat la naufragiu (X). Diana. Maevius. semn al unei arte de tinereţe. 4). care egalizează prin anulare ierarhia valorilor pămîntene (I. Venusia — 27 nov. Caracterul efemer şi perisabil al vieţii pretinde o modestie a condiţiei «aurea mediocritas». în sensul propus de climatul cîntecelor de petrecere. 4. dar constituind totodată şi un mod de compensare pe planul ficţiunii artistice a unei angajări prudente. intitulate Carmina (Ctntece). 3. Se poate vorbi. furat pentru o clipă de un vis de fericire rustică (II). 23). la bucuriile colective ale istoriei sau ale vieţii semenilor. Cartea I de Epistulae (Scrisori). glorificarea lui August şi apoteoza imperială sînt condiţionate de meritele istorice ale « Princeps »-ului (salvator. se remarcă un efort de echilibrare a tonalităţii critice şi pasionale. satiricul laş (VI). averile (I). Utopia veacului de aur şi imposibilul — « adynaton » — (XVI). de fapt.n. Roma). cuprinzînd celebra epistolă literară către August. Odele. legată în primul rînd de politica de restaurare a tradiţiilor şi de glorificare a divinităţilor protectoare ale Romei: Iupi-ter. al istoriei şi al conştiinţei individuale. în anul 17. co-borînd din tradiţia lui Arhiloh şi Hipponax. cunoscută sub numele de Epode. de o anume religie privată şi profana.n. în urma amnistiei acordate de triumviri. alături de o serie de tineri de vază. între anumite limite ale libertăţii şi ale demnităţii. în următoarele patru cărţi de « cîntece». în persoana libertului bogat ajuns tribun militar (IV). A primit o educaţie aleasă la Roma. Caracteristică pentru aceste două categorii este condamnarea oricăror excese. «să păstrezi un cuget cumpănit» (II. un mod de existenţă şi un principiu ordonator al universului.. portretul degradării fizice (VIII şi XII). la hotarul dintre Lucania şi Apu-lia. în figura amantei bătrîne (VIII şi XII) sau propriul sentimentalism (XI şi XV). unde. «dirae» sînt procedeele cele mai uzuale care compun spectaculosul şi materialitatea groasă a mediului evocat. 13. între 31 — 23. dominată în ultimă instanţă de bun gust şi frumuseţe. altul mai temperat. 18.

viziune asupra lumii se împli- .

Deosebindu-se însă de metoda deductivă a acestora. Contribuţia sa la perfecţionarea genului constă într-un proces le intelectualizare. « sententia». ce-i drept. respinge para-doxele cinico-stoice pentru extremismul proclamat de acestea: de o parte. Pe plan structural. Concepută ca un efort continuu de autoperfecţionare. îşi întemeiază libertatea de ritică pe autoritatea tradiţiei literare a rechii comedii greceşti şi a satirei lui >uciliu. 1). 1. 1) şi a literaturii educative (I. moralizarea interlocutorului. Explicînd sursa viciilor printr-o eroare de cunoaştere. 3). ceea ce pierde ţn agresivitate şi angajare critică. prudenţa condiţiei sale sociale. satira lui H. egalitatea greşelilor (I. al III-lea î. v. poetul susţine şi practică alternanţa de limbaje. de alta. vizînd accesibilitatea mesajului. Pe plan stilistic. unde acesta diagnosti-chează şi indică posibilităţi de remediere. în cazul puţinelor personaje mai de rang. inconstanţa. Acest refugiu spre interior. Epistolele literare sînt dominate în acesta perioadă de ideea valorii artistice. morala măsurii. «fautores ve-terum» şi diletantismul modei literare contemporane. dealtfel. unificarea făcîndu-se la nivelul intactic-muzical.cîştigă pe dimensiunea esteticului. condiţionat.ia ». 10). t< mediocribus vitiis»şi înclinată spre auto-ibservaţie (I. 16. subordonată conciziei clasice. Fuga de viciu sau corectitudinea exterioară nu sînt suficiente. Binele suprem al vieţii este fericirea. de tip informativ. 3 şi 7). BL procedează inductiv. de o morală realistă care porneşte de la criteriul naturii. evitînd astfel adresa directă a criticii virulente. în esenţă. vînătorul de testamente (II. de generalizare pe inia tipologiei dincolo de nivelul observaţiei critice. 4). Aşa se explică şi locul aparte pe care-1 ocupă la el discuţia critică a unor idei filosofice. 1). 17 şi 18). ca Luciliu sau Catul. altminteri lăudabilă — colecţionarea de obiecte de artă. favorizată de cele 3 tipuri metrice. sentimentalismul. 1 v. «fama ». " v 9 — 14). 2). îşi trage însă originea şi din propria experienţă a poetului. 16 v. H. politeţea protocolară sau tandră . v. pe de o parte. m efort de a depăşi prozaismul inerent satirei şi de a o atrage în sfera poeziei I. fără o angajare doctrinală expresă: «Mă-ngrij