ASPECTE ALE ASISTENTEI SOCIALE ÎN PENITENCIAR Cuvinte cheie: persoane private de libertate, programe de educatie si asistenta psihosociale, resocializare

, interviul semistructurat La început de mileniu III, cei chemati sa se ocupe de prevenirea crimelor si de tratamentul delincventilor se afla în fata unei mari dileme: „tratamentul delincventilor în închisori, fara închisori ori în afara lor” (Butoi, 2003) Cercetarile anterioare arata ca „oportunitatile educationale oferite în timpul detentiei îi ajuta pe unii sa se reintegreze în comunitate si sunt eficiente în reducerea recidivei târzii” (Colvin, 2003). Aplicarea cu succes a programelor educationale în închisori este o provocare din diverse motive: nevoi educationale diferite, nivele motivationale diferite, insuficiente resurse materiale si umane etc. O interventie sociala eficienta nu se poate rezuma doar la cea asupra individului, ci este necesara si o interventie asupra familiei clientului – sarcina ce nu poate fi acoperita de specialistul angajat al penitenciarului. Si din acest motiv specificul muncii unui asistent social presupune unicitate, satisfactii profesionale reduse si neîmpliniri. Persoane private de libertate Erving Goffman (1961) considera închisorile ca fiind “institutii totale” care îsi asuma responsabilitatea deplina pentru toate aspectele de viata ale indivizilor private de libertate. “O institutie totala, sublinia Goffman, poate fi definita ca un loc de rezidenta si de munca în care un mare numar de indivizi, care au o situatie identica, fiind despartiti de societatea exterioara pentru o perioada de timp apreciabila, duc împreuna un ciclu de viata îngradita si administrata în mod formal”. Legea 275/2006 defineste persoana privata de libertate ca fiind „persoana aflata în executarea unei pedepse privative de libertate, a unei masuri educative de internare într-un centru de reeducare sau aflata în arest preventiv” Programe de educatie si de asistenta psihosociala Un program social este definit ca un „set de activitati sau de proiecte orientate spre un obiectiv/grup de obiective, în care resursele umane, materiale si financiare sunt coerent organizate pentru a produce bunuri/servicii sau schimbari ale mediului, ca raspuns la

anumite nevoi” (Istrate, 2004). Scopul acestor programe, în penitenciar, este asistarea persoanelor private de libertate, în vederea pregatirii reintegrarii lor sociale si a prevenirii savârsirii de noi infractiuni. Dupa încarcerare, fiecare persoana privata de libertate urmeaza un program de informare cu privire la normele care reglementeaza viata institutionala. În paralel, se face o evaluare a nevoilor de interventie educationala si specifica: date biografice, informatii despre mediul de provenienta, istoricul infractional, date despre nivelul de instruire scolara si profesionala, date psihologice de interes general sau profilul psihologic. În functie de acestea se stabilesc ariile de interventie individualizata în cadrul planului de evaluare si interventie educativa întocmit pentru fiecare persoana privata de libertate si adus la cunostinta acesteia, pe baza de semnatura. Reintegrarea sociala Reeducarea si resocializarea persoanelor private de libertate reprezinta o modalitate de reorientare, remodelare, transformare a comportamentului acestora în raport cu normele si valorile adoptate de societate. La nivel individual esentiale devin masurile de reeducare si resocializare în mediile institutionalizate (centrele de reeducare, institutiile medicaleducative, centrele de primire a minorilor). Acest proces de reinsertie sociala a delicventilor întâmpina greutati sub aspect psihologic, reusita nefiind asigurata doar prin comportamentul corect al infractorilor, ci mai ales de societatea care îi primeste si care ar trebui sa aiba o actiune integratoare. Legea 275/2006 stabileste scopul executarii pedepselor privative de libertate „asistarea persoanelor private de libertate, în vederea reintegrarii lor sociale si a prevenirii savârsirii de noi infractiuni”. Pentru atingerea lui, pregatirea pentru liberarea din penitenciar începe din momentul încarcerarii. Dificultati în munca de asistenta sociala în penitenciar În cadrul interventiei psihosociale, metodologia standard de lucru trebuie adaptata realitatilor existente la nivelul unei institutii puternic ierarhizate, cum este penitenciarul. Metodologia de culegere a datelor, în cazul detinutilor, este foarte diferita de cea a altor categorii de persoane pentru ca exista unele „rezistente în calea unei relationari autentice”(Florian, 1998). Uneori acestia refuza sa ne comunice problemele reale cu care se confrunta, fiind neîncrezatori în posibilitatile noastre de a le oferi suport.

Aceste rezistente personale ale persoanelor private de libertate pot proveni din apartenenta lor la un grup delincvential, care nu este obisnuit sa apeleze la specialisti pentru solutionarea de probleme. Rezistente survin si la personalul de penitenciar confruntat cu o abordare noua a pedepsei privative de libertate, în care accentul cade pe educatie si reinsertie sociala fapt ce presupune un alt tip de relationare cadrudetinut. În consecinta, este nevoie de multe întâlniri si de multe eforturi pentru a se câstiga încrederea clientului iar, la finele unui program sau a unei sedinte de consiliere, specialistul nu poate garanta ca barierele mentionate mai sus – care tin de artificialitate si neîncredere au disparut în totalitate. La evaluarea initiala, specialistul consemneaza declaratiile persoanei private de libertate pentru ca, în majoritatea cazurilor, nu exista o ancheta sociala adecvata. Exista putine informatii cu privire la familia clientului, mediul de apartenenta, recomandari de la ultimul loc de munca, evolutia sa comportamentala în cazul în care persoana a mai fost institutionalizata, etc. Caracterul neconcludent, uneori nereal, al datelor culese influenteaza negativ calitatea interventiei. Desi penitenciarele au încheiate protocoale de colaborare cu diverse institutii si organizatii neguvernamentale, implicarea comunitatii în resocializarea persoanelor private de libertate este redusa, fara a exista o continuare a interventiei sociale sub forma asistentei post-penale dupa liberarea din penitenciar. Interviul semistructurat Definitie. În Dictionarul de sociologie interviul este definit ca „tehnica de obtinere prin întrebari si raspunsuri a informatiilor verbale de la indivizi si grupari umane în vederea verificarii ipotezelor sau pentru descrierea stiintifica a fenomenelor socio-umane...” (C. Zamfir, L. Vlasceanu, , 1998). Interviul se deosebeste de comunicarea verbala obisnuita prin simplul fapt ca informatia este, în mod dirijat, transmisa de catre cel ce intervieveaza. Este des utilizat în mediul carceral si se constituie într-una dintre tehnicile de investigare cu cea mai mare frecventa de aplicare. Interviul semistructurat – este bazat pe un ghid general, ghidul de interviu consta într-o lista de aspecte pe care o sa le prezint pe parcurs. Acest ghid poate fi mai mult sau mai putin detaliat, în functie de: „capacitatea cercetatorului de a identifica

aspectele importante înainte de contactul cu subiectii; masura în care se decide ca e important ca temele sa fie abordate în aceeasi ordine de toti subiectii; competenta operatorilor”( Ilut, 1997). Avantajele acestui tip de interviu sunt : o mai buna utilizare a timpului, datele sunt mai usor de prelucrat. Specificul interviurilor cu persoanele private de libertate consta mai ales în utilizarea întrebarilor deschise si în acelasi timp focalizate(open-ended). Prin întrebari deschise stimulam subiectul sa ne vorbeasca pe larg despre experientele sale, trairi, opinii, sa aleaga liber temele concrete pe care le abordeaza, sa foloseasca cuvintele sale, limbajele paraverbale si nonverbale cu care e deprins(argoul de penitenciar). Prin întrebarile focalizate îi comunicam subiectului tema generala care ne intereseaza si despre care dorim sa ne vorbeasca. Model de ghid folosit în penitenciar(Revista de stiinta penitenciara) 1. Vârsta, sex 2. Infractiunea comisa: motivatie; anturaj; consum de bauturi alcoolice; consum de droguri; boli cu influenta asupra starii de delincventa. 3. Pregatirea scolara: mediu(rural/urban), rezultate scolare, sanctiuni scolare. 4. Antecedente penale - gravitatea delictului. 5. Mediul de provenienta(rural/urban). 6. Mediul familial – frati, parinti; nivel de pregatire scolara, ocupatie, nivelul veniturilor, antecedente penale în familie, alcoolism, stari conflictuale în familie, control parental, tipuri de sanctiuni aplicate în familie, influenta asupra copiilor. 7. Ocupatia la data arestarii 8. Preocupari deosebite 9. Posibilitati de calificare 10. Situatii deosebite în penitenciar 11. Optiuni la iesirea din penitenciar. Concluzii Ideile prezentate mai sus reprezinta unele dificultati observate în munca de asistent social în penitenciar. Sumarizarea ar fi incompleta daca nu s-ar mentiona si rezultatele pozitive obtinute ca urmare a implicarii asistentilor sociali: îmbunatatirea legaturii persoanelor

Principalele modalitati prin care autoritatea publica organizeaza viata în societate sunt reprezentate de sistemul de pedepse si recompense. solutionarea aspectelor legate de actele de identitate. Fiind vorba de o alternativa la detentie s-a impus infractorului sa presteze munca neremunerata. pe termen lung. desi. ca munca depusa în folosul altcuiva îl poate responsabiliza si reintegra social mai usor pe individul care a încalcat legea. Aceste obligatii sunt impuse celor care nu prezinta un risc pentru comunitate. deci. dar si lor.private de libertate cu familia. Binomul asistare sociala – privare de libertate suporta. dar si asupra comunitatii din care ei provin. care au savârsit infractiuni cu grad de pericol social redus si sunt infractori primari. 82 din 18 mai 1999. reconsiderari Societatea evalueaza comportamentul membrilor sai în functie de normele si valorile recunoscute si acceptate de majoritatea indivizilor. pentru a-I determina sa repare ceva din raul facut celorlalti. Nerespectarea acestor norme si valori antreneaza o reactie a societatii care îl va obliga pe individ sa se încadreze în limitele normativitatii sociale. totusi. s-a introdus munca în folosul comunitatii prin legea nr. prin fapta savârsita. sistemul actual de masuri si sanctiuni penale este foarte limitat. În încheiere trebuie sa fac referire la importanta implementarii strategiei de asistare sociala si în mediul penitenciar pentru persoane care au pierdut cu mult timp în urma perspectiva unei integrari sociale adecvate. ca alternativa la pedepsele de privare scurta de libertate. Atragem atentia asupra faptului ca societatea româneasca a acceptat ideea ca pedepsirea infractorilor se poate face si sub alta forma fata de cum se realiza pâna nudemult timp în urma. De-a lungul timpului s-a înteles ca detentia are efecte negative. etc. prevazute prin lege. Prin munca în folosul comunitatii ca sanctiune penala. sub supravegherea judecatorului si a consilierilor . ceea ce reprezinta o adaptare la noile realitati si cerinte de transferare a sistemului de sanctionare dintr-un mediu închis într-un mediu liber. rigid si punitiv. orientarea si sprijinul în vederea obtinerii unui loc de munca post liberatoriu. Având în vedere partea buna a lucrurilor realizate pâna în prezent în domeniul legislatiei. ajutându-i sa se reintegreze social. asupra condamnatilor si familiilor lor. stabilindu-se obligatia de prestare a unei activitati în folosul comunitatii ca parte a unei condamnari. infractorilor li se poate impune desfasurarea. în timpul lor liber. mai usor.

iar punerea în aplicare a muncii în folosul comunitatii poate contribui la construirea unui sistem de justitie mai uman. Importanta executarii pedepsei la locul de munca îndeplineste un rol important în realizarea politicii penale în tara noastra. se reduc cheltuielile legate de executarea pedepsei în penitenciar. pot fi asteptate efecte pozitive. se elibereaza spatiu în penitenciare pentru infractorii care au savârsit infractiuni mai grave. o modalitate mai putin costisitoare din punct de vedere economic si social pentru comunitate. scopul pedepsei de munca neremunerata în folosul comunitatii este unul multiplu: pedepsirea infractorului prin privarea de timp liber si prestarea unor reparatii comunitatii fata de care a gresit. Munca în folosul comunitatii este deci. nu este privat de libertate. Daca condamnatul îsi ispaseste pedeapsa prin munca în folosul comunitatii în locul în care a comis ilegalitatea. Pe lânga aspectul punitiv. masurata ca rata a recidivei . efectele negative ale detentiei asupra sanatatii fizice si psihice pot fi evitate. În esenta. nu este separat de familie si de mediul de munca. asigura o influenta educativa a pedepsei. specific fiecarei pedepse penale. si dezvoltarea abilitatilor de obtinere si pastrare a unui loc de munca. condamnatii la munca în folosul comunitatii pot câstiga respectul celor din jur daca îsi îndeplinesc bine sarcinile de munca. S-a observat ca eficacitatea acestei pedepse. daca dovedesc ca s-au îndreptat si ca nu vor mai încalca regulile. a unei munci neremunerate de natura a aduce beneficii comunitatii. Printre avantajele muncii în folosul comunitatii se numara: motivul introducerii acestei pedepse în sistemul sanctionatoriu este acela ca vinovatul nu se duce la închisoare. timpul petrecut la locul de munca îl poate împiedica pe condamnat sa reia legaturi vechi si îl va ajuta sa cunoasca oameni noi. regulament. nu este în custodie. implicarea comunitatii în justitie si apropierea infractorului de valorile muncii: disciplina. rabdare etc. care tine seama de nevoile reale ale comunitatii si nu de interese politice sau economice.cel de implicare comunitara si reabilitare comportamentala.serviciilor de protectie a victimelor si reintegrare sociala a infractorilor de pe lânga tribunale. Alte avantaje ar fi: faptul ca munceste îi poate reda condamnatului respectul de sine. Condamnatul nu mai este astfel separat de familia si comunitatea fata de care are responsabilitati si care îl poate ajuta în a-si dezvolta un mod de viata pro-social. munca neremunerata în folosul comunitatii mai prezinta un element esential .

firme de constructii. este cu atât mai mare cu cât componenta de resocializare are o pondere mai importanta. unde aplicarea acestei masuri a avut rezultate pozitive în cea mai mare parte. lucrari în constructii. stranduri. Dat fiind rolul important al societatii. întretinerea spatiilor verzi. contribuind si la promovarea si cultivarea implicarii comunitatii în actul de justitie. lipsa locurilor de munca pentru persoanele condamnate. fata de rezultatele finale. Fiind aplicata în comunitate. Aceste avantaje si dezavantaje ale executarii pedepsei la locul de munca s-au confirmat în practica. lipsa resurselor financiare necesare pentru sustinerea aparatului ce va asigura supravegherea comportamentului persoanelor pedepsite la munca neremunerata în beneficial comunitatii. furtul utilajelor închiriate. institutii de protectia mediului. munca în folosul comunitatii creeaza premisele pastrarii. institutii publice. Pe masura dezvoltarii acestei implicari se poate produce o crestere si diversificare a serviciilor si programelor care urmaresc asistarea psiho-sociala a tuturor partilor afectate de comiterea unei infractiuni: infractor. influenta negativa a persoanelor condamnate în cadrul locului de munca. dificultati în executarea sanctiunii. reparatii. unitati economice. si anume: reticente în aplicarea sanctiunii. familiile acestora. se aprofundeaza sentimentul responsabilitatii acesteia fata de condamnat. Pentru a fi eficienta. biserici. curatenie. centre de plasament. lucrari de igienizare. activitati de gradinarit. pedeapsa cu munca neremunerata în folosul comunitatii trebuie sa îndeplineasca mai multe conditii: sa aiba un scop clar definit si bine înteles de . accidentarea delincventului. Câteva exemple de locuri în care poate fi executata munca în folosul comunitatii sunt: camine de batrâni. primarii. Dezavantajele muncii în folosul comunitatii ar putea fi: lipsa de informare a societatii asupra acestui institut. distrugerea utilajelor sau pagube materiale. prezenta coruptiei. firme de salubritate. îmbunatatirii si dezvoltarii legaturilor dintre individul care executa sanctiunea si subsistemele sistemului comunitar.dupa executare. spitale. victima. activitatile prestate de persoanele condamnate putând fi: activitati gospodaresti. etc. etc. dificultatea depasirii mentalitatii justitiei penale represive. persoanele delincvente nu sunt de încredere. Totodata s-au identificat si anumite probleme în executarea muncii în folosul comunitatii. determinata de caracterul conservativ al acesteia.

la întrebarea „Ati angaja la intreprinderea pe care o reprezentati fosti infractori?” mai mult de 54 % au raspuns negativ. La acest studiu au participat 62 de agenti economici. fiind adresat agentilor economici din institutii cu capital majoritar de stat si privat din localitatea Timisoara. s-ar expune astfel unui risc prea mare la violenta si furt sau afecteaza imaginea firmei. Predeal Conform prelucrarii cantitative a datelor cu ajutorul programului Statistical Package for Social Science (SPSS) am realizat o interpretare pe baza tabelelor si a graficelor obtinute. am realizat un studiu în care instrumentul de cercetare utilizat pentru obtinerea unor informatii semnificative a fost un chestionar alcatuit din 10 întrebari. sa dispuna de o infrastructura de implementare corespunzatoare. iar 17 % ar angaja fosti infractori deoarece considera ca fiecare persoana merita o sansa. Sesiune de formare pentru facilitatori de retea. si una de reabilitare comportamentala si sociala. Astfel. Rezultatele studiului: Pentru a ne putea da seama care este perspectiva de reintegrare a fostilor infractori pe piata fortei de munca. 25 % dintre respondenti ar angaja fosti infractori. magistratii si publicul sa fie informati cu regularitate cu privire la modul de executare si eficienta acestei pedepse. implicit o integrare socio-profesionala a lor. peste 67 % de agenti ecomonici au raspuns ca este bun deoarece ofera posibilitatea reîncadrarii în mediul social prin participare activa. dar tinând cont de gradul de periculozitate al infractiunii si de a nu fi fost condamnati pentru o infractiune legata de activitatea ce urmeaza a o desfasura. motivând ca fostii infractori nu le inspira încredere. dar si calitativ. Prestarea muncii în folosul comunitatii poate avea drept rezultat un risc scazut de recidiva si o sansa sporita de recuperare a delincventului la standarde sociale acceptabile. . Acest chestionar vizeaza cunoasterea opiniei agentilor economici în eventualitatea unei propuneri de angajare venita din partea unei persoane eliberata din penitenciar sau dintr-un centru de reeducare pentru minori. pe lânga latura punitiva. Ianuarie 2006.toti actorii implicati. dintre care 5 sunt cu capital majoritar de stat si 57 cu capital majoritar privat. atât sub aspect cantitativ. 7 *** Dezvoltarea democratiei participative prin munca în folosul comunitatii. La întrebarea „Considerati ca sistemul de executare a unor pedepse la locul de munca urmat de angajare este bun sau nu”. sa contina.

. 9 % urmaresc sa nu fi fost condamnati pentru o infractiune din domeniul în care ar trebui sa lucreze. deoarece fiecare institutie ar trebui sa aiba dreptul sa îsi selecteze angajatii. iar 28 % mentioneaza ca nu angajeaza fosti infractori. 19 % sustin alte criterii. însa doar 3 % dintre agentii economici chestionati au un asemenea program (2 din 62). adica una care gândeste pedeapsa în termenii plata / rasplata.exista posibilitatea cresterii stimei de sine sau vor scadea costurile de întretinere a detinutilor. climatul de munca ar fi afectat. restul respondentilor nu s-ar opune. de constructii. exista riscul de recidiva sau presteaza o munca de calitate inferioara. putându-se astfel sa li se ofere o a doua sansa. O alta întrebare adresata agentilor economici a fost: „V-ati opune introducerii obligativitatii pentru întreprindere de a primi infractori pentru executarea pedepsei?”. 17 % ofera consultanta gratuit sau contracost pentru someri si doar 5 % ofera consiliere profesionala fostilor infractori. si aceasta mentalitate se poate observa si în cazul agentilor economici chestionati. de respingere la angajarea unui fost infractor?” în întreprinderea lor. Agentii economici au fost întrebati „Care sunt criteriile de acceptare. Am dorit sa ne informam asupra existentei „unui program special conceput si aplicat pentru sprijinirea fostilor infractori”. iar raspunsurile au fost: 22 % ar tine cont de gradul de periculozitate al infractiunii pentru care a fost condamnat. Concluzii: În urma colectarii acestor informatii am constatat o lipsa a institutiilor specializate pentru reintegrarea socio-profesionala a fostilor infractori si o lipsa a unor programe special concepute pentru a sprijini angajarea fostilor detinuti . respectiv. desfasurând activitati de salubrizare. iar dintre cei intervievati 66 % au raspuns ca ar manifesta opozitie fata de introducerea acestei obligatii. dar în acest caz ar trebui sa li se asigure supraveghere suplimentara. Dintre cei 62 de respondenti. alti 11 % considera ca fostii infractori trebuie sa aiba vointa de a se schimba. iscându-se conflicte între angajati. deoarece infractorul trebuie sa îsi ispaseasca pedeapsa în penitenciar. unde cel care a comis o infractiune trebuie sa stea „la racoare”. 33 % au raspuns ca sistemul nu este bun. La noi în tara predomina înca o filosofie retributiva. 11 % cauta ca viitorii angajati sa aiba o calificare sau experienta. 51 (82 %) afirma ca au mai angajat persoane ce au fost condamnate la închisoare. de gradinarit sau lipit etichete.

creeaza un tip aparte de relatii interpersonale care au un continut. grupul de detinuti.zisa a penitenciarului: tipul de detinuti. specificul populatiei penitenciare. Viata în închisoare este o viata în grup. Specifica mediului de detentie este lipsa de libertate. o chestiune sociala ce împiedica cazuri de devianta sau inadaptare. activitati culturale educative si organizarea propriu . Doi sunt factorii fundamentali care determina specificul relatiilor interpersonale ce se creeaza între detinuti pe perioada când se sfla în detentie. tratamentul aplicat detinutilor care incumba: criterii de separare. cadrul specific al penitenciarului ca institutie. o risipire de sine. capacitatea de a suporta infirmitatile sufletesti ale celorlalti este depasita demult. mod de organizare. În primul rând. grupul fiind mediul existential al indivizilor si se refera la spatiul în care acestia interrelationeaza. posibilitati de refugiu. este o realitate prezenta caracteristica societatii din toate timpurile pâna în prezent. Asadar. s-a confirmat. relatia interpersonala este o golire. Pentru înlaturarea acesteia speram ca în contextul transformarilor si modernizarii implicate în procesul de aderare a tarii noastre la Uniunea Europeana. de schimbare nu exista. Si mai rau decât toate. al detinutilor care prezinta particularitati psihice si morale în general nefavorabile pentru constituirea unor relatii . este în mod absolut. nu te poti ascunde de partea rea a conduitei celor din jur. drepturi. Un sistem penitenciar reuneste în sine 3 elemente de baza: modalitatea executarii privatiunii de libertate. ca ipoteza conform careia agentii economici din Timisoara prezinta o mare reticenta în angajarea fostilor infractori. normative. ajutorarii celui privat de libertate. Penitenciarul în genere. aflata sub control si o supraveghere permanenta. genuri de activitate.Sensul reactiei vis a vis de infractor si infractiune se exprima aproape în totalitate în termenii pedepsei si foarte putin în termenii asistarii. personalul penitenciar. mentalitatea românilor sa capete noi valente. o viata în grup: este anulata orice intimitate. am constatat în urma acestui studiu. viata închisa si izolata desfasurata în colective constituite artificial si impuse. Viata în închisoare. În al doilea rând. obligatii. o dinamica si modalitati aparte de structurare si manifestare. totul este la vedere pentru ceilalti.

ca exemplu: sef de echipa.structura formala si informala a condamnatilor. prin aceasta structura o serie de detinuti primesc unele responsabilitati. deoarece sunt perceputi ca fiind un motiv de umilire pentru majoritatea detinutilor. sef de detasament. Rareori însa aceasta organizare oficiala corespunde cu cea neoficiala. . 2. Din necesitati organizatorice. Legat de distribuirea responsabilitatilor. sef de echipa etc. structura status – rolurilor 3. care se simt în prezenta acestora inferiori. în masura sa aiba un rol stimulator în formarea si manifestarea personalitatii indivizilor ce se afla în detentie.rolurilor îsi pune amprenta si pe functionalitatea grupurilor de detinuti. bazate pe simpatiile si antipatiile interpersonale.structura formala si informala. G.3 Statutele avute “afara” se mentin pe parcursul executarii pedepsei . Structura formala si informala a grupurilor de condamnati. pe lânga elementele structurale comune tuturor grupurilor umane . Editura Oscar Print. nefiind surprinzator faptul ca acei indivizi care dispun de o pregatire superioara sunt tinuti la distanta sau chiar vor fi persecutati.. structura normelor 5. normelor si a puterii are si particularitati care-l diferenteaza mult.psihosociale pozitive. Prima componenta analizata va fi structura formala si informala a gupurilor de condamnati.1 Grupul de detinuti. structura puterii 1. a statusurilor si rolurilor. În grupul de detinuti se poate observa existenta structurii status – roluri. pag. 89. 2. a comunicatiei. Comportamentele structurale ale grupurilor de detinuti sunt: 1. Psihologie penitenciara. structura status . sunt subordonate satisfacerii trebuintelor fundamentale pentru toti detinutii. o serie de detinuti primesc din partea administratiei unele responsabilitati: sef de detasament. comunicatia 4. structura formala si informala a grupurilor de condamnati. a 1 Florian. modificându-I uneori surprinzator functionalitatea2. Structura status – rolurilor Relatiile informale. din necesitati organizatorice.

91. 3.6 2 Idem. Sistemul penitenciar fiind puternic ierarhizat. Mesajele orale care circula printre detinuti nu folosesc la nimic. op. 91. 65. sunt schimbati repede pentru a nu produce tensiuni. 90. informarea – grupul poseda informatii care-i asigura un nivel satisfacator de întelegere matura a evenimentelor. Bucuresti. În situatia în care în grup nu sunt intrati indivizi care prin comportamentul lor sa acopere necesitatile mai sus mentionate.. comunicatia oficiala se desfasoara preponderent de sus în jos. Psihologie sociala. 5 Golu. Comunicatia A treia componenta structurala a grupurilor de detinuti este – comunicatia – cu cele doua variante ale sale – comunicatia formala si comunicatia informala. Edituta Didactica si Pedagogica. recreerea – nivelul de relaxare si buna dispozitie care domneste în grup – etc. Argourile sunt folosite în grupurile de . P. 4 Ibidem. se simt în siguranta.. precum: securitatea – membrii grupului sunt coezivi. 6 Florian. fara de care un grup nu poate fi stabilizat. cit. identitatea – grupul îsi cunoaste problemele si pozitia în spatiul de viata.. op. 1974.4 Ca aspect important în structura satus – rolurilor sunt necesitatile psihosociale. G. capata o importanta majora. respecta autoritatea. pag. acestea influenteaza în mod negativ viata în grup a acestora. mesajele orale care circula între detinuti. În orice grup uman exista o serie de necesitati psihosociale5 care se cer satisfacute si care în grupurile cu o anumita vechime iau aspectul unor caracteristici. într-o mare parte a timpului. pag. pag.. obiectiv saraca în informatii.Asa cum este de asteptat în penitenciare. 3 Florian. respectivul grup nu poate fi stabilizat.. detinutii care nu au o conduita în limitele statutului care le este oficial conferit. pag 90. În conditiile detentiei. dinspre administratie spre detinuti. pag. G. membrii grupului resimtind tensiuni. afectiunea – gradul de intimitate si orientare spre sustinerea individului.cit.

limbajul argotic este folosit în mod constient de catre detinutii unui grup. eficienta si aprecieri favorabile din partea grupului.detinuti si includ numai activitatile lor. îsi fauresc în acest fel o identitate aparte de restul societatii. apar în ipostaza de limbaj secret. Limbajul argotic influenteaza în rau comportamentul detinutilor. detinut – grup de detinuti. productive. Se poate considera ca un detinut este cu atât mai recuperabil din punct de vedere social cu cât foloseste mai putin limbajul argotic. cu termeni aparte. specific anumitor grupuri sociale „certate cu legea“. folosit din dorinta de individualizare a unui grup fata de altele. 4. Multe dintre cuvintele si expresiile argotice sunt imprumutate din termeni tiganesti. norme relationale – ceea ce se refera la modalitati ce sunt considerate eficiente în raporturile: detinuti – personal. prin limbaj de restul societatii. cu intentia de a se delimita. cum ar fii: actiuni preventive. ce intereseaza colectivitatea detinutilor. sau folosind cuvinte obisnuite dar generând un sens schimbat. În mediul penitenciar normele oficiale sunt norme care urmaresc pe baza unor legi atingerea obiectivelor institutiei. norme actionale – sunt regulile de evaluare corecta a situatiilor si evenimentelor cotidiene. acestea având . sau de constrângere morala ceea ce reiese din norma morala. care actioneaza numai în interiorul grupului de detinuti. considerându-se ca reeducarea celor care folosesc acest limbaj. prezinta un grad mai mare de dificultate. acei indivizi ce utilizeaza argoul. Norma are rolul de a înlatura conflictele existentei în comun a grupurilor si are caracter de obligativitate sub aspectul careia se contureaza norma juridica. 3. expresiile argotice. în diverse conditii astfel încât sa rezulte din acea interventie. Ca si în societate si în penitenciar actioneaza urmatoarele tipuri de norme: 1. Structura normelor Normele sunt reguli care stabilesc comportamente prescrise care sunt acceptate de colectivitate si reflecta modul de actiune a unui individ sau a unui grup. educative si normele neoficiale. Un limbaj conventional. Vorbitorii intentioneaza sa atraga atentia iar uneori sa nu le fie recunoscute intentiile. detinut – detinut. un semn de recunoastere reciproca.7 Argoul este un mod de exprimare nonliterar. 2. pentru a nu fi întelesi de ceilalti. norme organizationale – care sunt însasi legile de executare a pedepselor.

dar frecvent sunt descoperiti lideri informali a caror autoritate este incontestabil mai mare decât a celor numiti oficial. Acest proces nu este valabil si pentru grupurile constituite. Structura puterii Structura puterii în grupurile de detinuti este o adevarata problema pentru administratia locurilor de detinere: cine si cum îsi exercita influenta dintre detinuti se afla la originea multor evenimente negative. De cele mai multe ori sunt preferati de majoritatea detinutilor unii care sunt mediocrii.într-o a doua faza se statueaza normele – sa nu ne furam între noi. cadrele unitatii vor da unele responsabilitati detintilor care îndeplinesc anumite conditii. normele preexista membrilor. cu unele diferente de la un subgrup la altul. dar care stiu sa se poarte si prezinta constant un anumit stil în relatiile cu ceilalti. Acest process este de o importanta deosebita. pag. . sa vorbim politicos etc. Integrarea si adaptarea detinutilor la detentie Procesul de integrare a detinutilor în sistemul penitenciar si a adaptarii lor la detentie cuprinde întreaga plaja a perioadei de executare a pedepselor. 7 Ibidem. care se “primenesc” în timp prin intrarea permanenta a unor detinuti si liberarea altora. În aceste grupuri.întâi. . normele neoficiale nu apar de la început: . pe baza afinitatilor se formeaza subgrupurile – indivizi care au aceeasi valoare centrala ce le orienteaza existenta – . deoarece mediul penitenciar vizeaza doua probleme: .9 Din investigatiile specialistilor reiese ca liderul cel mai agreat de detinuti este cel care îsi exercuita influenta din mijlocul grupului si nu liderul care îsi exercita influenta din fata grupului.ca scop crearea unor conditii si relatii de viata suportabila pe întreaga perioada a executarii pedepselor.iar în faza a treia se realizeaza selectia celor care vor ramâne în grup – prin recunoasterea utilitatii normelor respective în detrimentul relatiilor afective –. 92. În viata cotidiana a grupurilor de detinuti nou constituie. sa nu ne autoranim.8 5. noul intrat alegându-si grupul care-l satisface cel mai mult. Desigur.

au insomnie. Perioada de carantina Perioada de carantina se prelungeste dincolo de cele 21 de zile – prevazute mai ales din considerente medicale – . plin de contradictii. 12 Pe perioada de carantina. “Socul depunerii”11 este direct proportional cu dezordinele emotionale preexistente depunerii: firile mai sensibile. 8 Florian. pâna când detinutul nou depus ajunge la o formula de viata acceptabila. pag. pag. dintre care unele deosebit de grave. plâng. refractari sau incapabili sa se integreze la cerintele normelor de convietuire sociala. detinutul în asteptarile clarificarilor judiciare nu îsi poate gasii afinitati printre ceilalti detinuti. sufera cel mai mult.72 1. cit. frustrari si neâmpliniri.a. pag.. profesionale si sociale. perioada de carantina 2. resimt în acest timp . 92. în general. atunci când detinutul realizeaza amploarea atingerii / pierderilor din cauza condamnarii si începe sa-si imagineze handicapul situatiei lui familiale. Prin însasi situatia sa. doua – se instaleaza sentimentul de victimizare. executarea propriu – zisa 3..cit. detinutul prezinta un univers uman specific. cu o viata care este subordonata mai ales instinctelor si trebuintelor primare.de adptare la normele si valorile specifice acestui cadru de viata. op. perioada pregatirii pentru libertate.. Ceva mai târziu – o luna. Apar multiple somatizari la cei care vin pentru prima data: slabesc. cei cu un eu slab. 92. Fiecare vine în penitenciar ca urmare a unei conduite antisociale flagrante. au dureri la membrele inferioare. 9 Op. a savârsirii unor infractiuni. 10 Ibidem. cei bolnavi sunt aceia care.G.10 În mediul penitenciar perioadele de executare a pedepselor se împarte în 3 etape: 1. cei imaturi în plan afectiv si social. .. sunt dezorientati în timp s. ei având o moralitate dubioasa si un trecut încarcat care le apasa constiinta. prezenta acestora iritându-i. Multi sunt neadaptati social.de evolutie ulterioara a personalitatii indivizilor.

drept urmare acestui fapt încalcarea regulilor oficiale sunt mai rare.. T. când detinutul este supus unui program special de instruire: i se dau sfaturi practice privind modul de rezolvare a problemelor pe care le va întâlni imediat dupa punerea în libertate. Executarea propriu – zisa Aceasta perioada cuprinde cea mai mare parte a pedepsei.13 3. 12 Florian. 309. 96. G. În aceasta etapa majoritatea detinutilor opteaza pentru munca iar cei mai multi condamnati si-au gasit locul în cadrul relatiilor de grup. pag. sa foloseasca argoul.106. Chiar în conditiile de detentie unii declara ca duc o viata linistita (mai ales detinutii si detinutele cu vârsta mai înaintata). Zdrenghea. greutatile vin din interiorul grupurilor de condamnati. este etichetat de catre societate. alte norme. 1992.. 11 Mitrofan..sentimentul de neputinta cât si nesatisfactia nevoilor de ajutor moral. sentimente ce accentueaza chinul depunerii.cit. Psihologie Judiciara. Perioada pregatirii pentru libertate. pag. mai ales cele referitoare la noul loc de munca si la modul de comportare. Butoi. 13 Idem. op. pe care fostul detinut trebuie sa le îndeplineasca. perioada în care se încearca reeducarea detinutilor. alte cerinte. individul nu poate sa ramâna înafara vietii de grup astfel apare tendinta de a muncii “penal”. Casa de editura si presa ”Sansa” Bucuresti.. V. din relatiile ce se stabilesc între ei (ele). dupa o pedeapsa privativa de libertate. în general este privit cu neâncredere.. Pregatirea pentru libertate se refera la cele câteva saptamâni dinaintea liberarii. În timp scurt în locul disperarii apare dezamagirea si detinutii iau contactul cu un alt stil de viata. Cei cu vârsta înaintata releva faptul ca regimul legal de detentie nu creaza neajunsuri majore. 14 Florian. Asa cum a rezultat în cadrul interviurilor luate detinutilor si detinutelor. N. 2.14 Individul. op.cit. chiar daca plaja cerintelor este mai extinsa în “lumea din afara“ decât în “lumea dinauntru”. pag. alte mentalitati. G. Liberarea pune problema noii identitati sociale a persoanei. 95. . într-un cuvânt sa se integreze în viata de detentie. pag. ea atrage noi conditii de viata...

De la început se urmareste câstigarea încrederii detinutului si cunoasterea cât mai profunda a acestuia. vestimentatia. al autoevaluarii. prin capacitatea lui de întelegere. Educatorul va fi întotdeauna în avantaj. Executarea unei pedepse cu închisoarea atrage pierderea unor alte componente ce tin de afectivitate: . obiecte. În majoritatea cazurilor autodezvaluirea depinde de modul în care detinutul percepe educatorul. Momentul constientizarii pierderilor elementelor de mai sus îl determina pe detinut sa adopte diverse conduite de aparare. mai ales sub aspectul “planului de viata”. vointa. de tipul sau de personalitate. capacitate care se numeste empatie trebuie sa faciliteze apropierea de el a detinutului. de gradul de cointeresare a detinutului în actiunea de cunoastere de catre altii a vietii sale. consideratia semenilor. al integrarii lui în viata sociala.Relatia: educator – detinut Fiecare individ uman este unic prin personalitate proprie. 19 . elemente care au o importanta deosebita pentru mentinerea echilibrului sufletesc al persoanei încarcerate. motivatia. de prestigiul acestuia. de experienta lui în dialogul cu altii. Foarte importanta si de neneglijat aceasta relatie contribuie la o directionare pozitiva a întregului process reeducativ. aptitudinile si caracterul. Afectivitatea este elementul principal al tuturor framântarilor si frustrarilor detinutilor. Tocmai în baza celor stiute. cu esecuri posibile de o parte si de alta. astfel stabilindu-se o relatie de încredere reciproca între educator si detinut. de contextul în care se solicita informatiile. prietenii. Elementele componente a personalitatii umane sunt: afectivitatea. casa. deoarece. educatorul îsi va putea pastra rabdarea pe tot parcursul discutiei. Educatorul. la ce probleme sa ceara mai multe detalii. va sti cum sa conduca discutia. ci ca un proces complex. Aceasta nu trebuie înteleasa ca raspunsurile unuia la întrebarile celuilalt. în baza datelor pe care le detine. când sa avertizeze detinutul ca s-a îndepartat prea mult de linia adevarului etc.familia. Manifestarea deschisa a încrederii educatorului în detinut este esentiala în structurarea unei relatii pozitive în sens reeducativ. Mijlocul de relationare al educatorului cu detinutii îl constituie convorbirea. temperamentul.

. G. nu exista dorinta de shimbare.. Psihoterapia non-directiva. contactul cu organele de ordine. 2. cunoasterea si activarea resurselor latente ale detinutului sporesc încrederea în propriile capacitati. Desigur. 19 Florian. este interventia psihologului si a educatorului prin psihoterapia non-directiva. cotata ca fiind cea mai eficienta în mediul de detentie. subiectul reactioneaza la situatia prezenta asimilând-o unei experiente trecute si apoi reactioneaza la acest trecut reânviat. sentimentele si opiniile personale nu sunt percepute si nici recunoscute ca atare. 180. sa aiba initiativa. Efectele durabile în plan reeducativ apar doar când detinutul este ajutat sa se cunoasca pe sine. 3. sa înteleaga mecanismele care au stat la baza formarii comportamentului sau deviant. 138. exista multe blocaje în comunicarile interne. op. pag. 18 Florian . facându-l sa fie deschis la actiunile de reeducare exercitate asupra sa. tensiunile legate de comunicarea faptei. relateaza doar aspecte exterioare.cit. Ajutorul psihologic are grad de permisivitate determinându-l pe individ sa se înteleaga si sa progreseze în situatia data. metoda care permite atingerea unor obiective în procesul de reeducare. a fost conceputa de psihologul american Carl Rogers. Reintegrarea sociala este influentata pozitiv de grabirea maturizarii afective a subiectului.Relatia de ajutor Considerata ca fiind o relatie de ajutor în mediul penitenciar. G. Op. afectându-l si poate fi considerat traumatizat psihologic.20 Carl Rogers descrie sapte stadii ale procesului de shimbare a personalitatii în cursul psihoterapiei. Stadiul 1: subiectul refuza comunicarea. Obiective esentiale în procesul de reeducare: 1. fiind posibil ca elemente ale unor stadii avansate sa apara si mai la început. dar care nu sunt înlantuite într-o ordine stricta. au un efect intens asupra psihicului acestuia. . pag. remuscarile.. procesul.cit. rusinea si despartirea de familie a detinutului care ajunge pentru prima data în penitenciar.

). relaxari fiziologice (plâns. asa cum sunt simtite de subiect în prezent. experienta imediata este mai putin determinata de structura trecutului. relateaza sentimente si intentii non-actuale.Stadiul 2: subiectul se convinge ca este total acceptat. tine cont de contradictiile dintre eul sau si experienta imediata. sentimentele sunt descrise ca apartinând trecutului (“eram profund deprimat”). noile situatii sunt traite ca atare.21 . problemele sunt percepute ca exterioare sinelui si de aceea nu resimte nici un sentiment de responsabilitate. cauta sa diferentieze exact sentimentele si intentiile sale. contradictiile experientei imediate sunt recunoscute. îsi examineaza critic shemele de conduita. e putin idiot lucrul asta”). lacrimare. începe sa-si accepte sentimentele. ia cunostinta de responsabilitatea sa fata de problemele personale. observatiile privind alte persoane devin mai putin superficiale. comunicarea intensa este ameliorata. Stadiul 3: discursul având eul ca subiect devine mai usor. subiectul face experienta unor noi maniere de a trai. iar alegerile personale sunt considerate adesea ca ineficace. ca fiind straina de sine. experienta imediata este legata de o structura impusa de trecut. comunicarile interne (“luarile la cunostinta”) sunt libere si devin un cadrude referinta clar definit. experienta traita este descrisa ca apartinând trecutului sau. Stadiul 6: sentimentele blocate în evolutia lor sunt acum acceptate. experienta imediata ia aspectul caracteristic unui proces. contradictiile sunt (pot fi) exprimate dar sunt recunoscute cu greutate. Stadiul 4: subiectul descrie sentimente foarte intense ca nefiind actuale în prezent (“aceea a fost o lovitura dura pentru mine”). schemele personale de conduita sunt mai putin rigide. al schemelor si al intentiilor sale. cauta simbolismul exact al sentimentelor. începe sa descopere schemele personale de comportament si sa se îndoiasca de valabilitatea lor (“ironia mi-a servit toata viata ca aparare. iar blocajul este redus. accepta sa-si priveasca în fata propriile contradictii si incoerente. nelegate de trecut. Stadiul 5: sentimentele sunt exprimate liber. pag. subiectul vorbeste de eul sau ca de un obiect despre care ceilalti au o imagine rasturnata. Stadiul 7: creste acceptarea de sine si încrederea în propria evolutie. 20 Idem. 181. oftat etc. diferentierea experientei afective este clara si fundamentala.

iar celelate cadre îl tin la curent cu evolutia subiectului.subiectul sa aibe forta de a actiona si sa considere situatia rezolvabila . La fiecare întâlnire între cei doi. Acest fapt este dat de situatia cu un grad sporit de restrangere al subiectului care îl impulsioneaza pe acesta sa treaca rapid la fazele finale. Clarificarea problemei se face prezenta în a doua sedinta cu recomandarile necesare rezolvarii acesteia. Psihologul îl asigura pe subiect ca poate oricând apela la ajutul lui. . 23 S-a constatat la etapizarea rogersiana unele modificari ce constau în concentrarea metodei. În penitenciare psihoterapia non-directiva îsi atinge scopurile de regula. înca din prima sedinta.psihologul (educatorul) sa poata coopera cu factorii de decizie din locul de detinere. Începutul psihoterapiei trebuie marcat de o informare amanuntita a psihologului cu o serie de aspecte privind personalitatea subiectului. pentru solutionarea cazului. . La aceasta se adauga faptul ca subiectul raspunde complet la toate întrebarile: coopereaza cu cel care vrea sa-l ajute. în doua cel mult trei sedinte. Se creeaza astfel posibilitatea “ajustarii” unui mare numar de detinuti. ca va fi primit si ca în ciuda oricaror esecuri va gasi pe cineva dispus sa-l asculte si sa-l ajute.tensiunile (framântarile) detinutului sa fie suficient de puternice pentru ca subiectul sa ceara sau sa accepte ajutorul. se face o analiza a rolului subiectului în propria problema.22 Eficienta acestei metode este determinata de posibilitatea ca în scurt timp (3 4 sedinte de o ora fiecare) sa se analizeze profund si sincer problemele subiectului. precum si o evaluare a capacitatii sale de reintegrare dupa executarea pedepsei. Toate actiunile pozitive ale subiectului vor fi deci puncte de avans în solutionarea problemei si în întelegerea de sine. Psihologul îl ajuta pe subiect sa aleaga o actiune sau alta. desi ramâne activa tendinta de a se zugravi mai bun decât este. Este necesar sa se lase întreaga responsabilitate a actiunilor în seama subiectului. Aceasta deoarece psihologul are acces la informatiile din dosarul detinutului. sa fie rezolvate într-o maniera care sa-i asigure progresul relational.Psihoterapia non-directiva aplicata în penitenciar implica existenta unor premise favorabile: . a calitatilor lui pozitive pe care se poate sprijini. îl sprjina când acesta se teme sa mearga mai înainte. pentru a creste autonomia si încrederea lui în sine. fapta comisa.

op.183. G. gradul de încredere a subiectului în ele.cauta explicatii pentru faptele trecute si prezente. nimic nu se poate schimba. . 23 Op.Antecedentele penale sunt cunoscute atât din analiza dosarului. pag. le examineaza critic.a.subiectul alege noi maniere de a fi în baza clarificarilor obtinute. pag. disponibilitatile lui de sustinere morala. .ia cunostinta de noi aspecte ale responsabilitatii sale fata de problemele personale (infractionale). a atitudinii fostilor si actualilor prieteni fata de subiect. . . pag. . cit.creste încrederea în viitoarea evolutie. iar sentimentele sunt descrise ca apartinând trecutului. 182. daca si-a elaborat 21 Florian. 22 Idem..apar frecvent manifestari somatice (plâns. considera ca toate eforturile sale pozitive au fost ineficiente. suspine). . cât si a convorbirii directe cu subiectul.subiectul este convins ca este total acceptat de psihoterapeut.subiectul are convingerea ca orice ar spune sau ar face. Evaluarea capacitatii de reintegrare se realizeaza în baza cunoasterii sprijinului din partea familiei. .24 Bibliografie : .descopera shemele personale de comportament si începe sa se îndoiasca de valitatea lor. Stadiul II . . 184 alternative.subiectul vorbeste despre sine ca despre un obiect vazut rasturnat de ceilalti.contradictiile personale sunt recunoscute si doreste sa le analizeze..cit. Tot la acest punct sunt analizate proiectele de viitor : realismul lor. ce va întreprinde daca în mediul unde va merge va gasi situatii psihotraumatizante s. Elemente din schema rogersiana manifestate în cele doua stadii ale relatiei de ajutor în locul de detinere sunt urmatoarele: Stadiul I .

(1971). Viata si moartea în evolutia universului. nevoie. R. Tehnicile utilizate în ambele situaţii nu pot fi definite ca fiind specifice uneia sau alteia dintre abordări. acestea vor fi prezentate separat. Premisele de la care pornim în explorarea modelului teoretic sunt: nu este posibilă o intervenţie asupra comportamentului uman fără a avea o concepţie coerentă asupra modului cum acesta se dezvolta. T. Pe baza acestor principii este posibilă o clasificare a deţinuţilor pentru ca aceştia să primească într-un mod optim serviciile de care au nevoie.(1974).. P.. Psihologie sociala. Bucuresti Florian. V. Principii de eficienţă în lucru cu infractorii. Vennard şi alţii. Gendreau şi alţii.. (1992).. sunt cunoscute două modalităţi de lucru direct cu infractorii : la nivel individual şi la nivel de grup. Asistenţă socială în penitenciar Intervenţia propriu-zisă Introducere Pornind de la principiul că o bună practică începe cu o bună teorie. 1990 ). 1994. Edituta Didactica si Pedagogica. Butoi. E. Psihologie penitenciara. Eficienţa acestor programe s-a datorat în principal combinării a patru principii: risc.. I. B.. Edituta Oscar Print. Casa de editura si presa ”Sansa” Bucuresti 24 Florian. A. receptivitate şi profesionalism (Andrews şi alţii.G. din considerente didactice. Totuşi. 1997 ) au demonstrat că unele programe au obţinut rezultate pozitive. Bucuresti Mitrofan. N. vom insista în prima parte asupra contextului teoretic în care metodele si tehnicile prezentate în partea aplicativă îşi găsesc raţiunea. Bucuresti Golu. ele fiind în egală măsură utilizate. Zdrenghea. Psihologie Judiciara. E.1 Aspecte generale O serie de meta-analize asupra literaturii de reabilitare a infractorilor (Andrews şi alţii. . 1990.Biberi.

comportamente antisociale se corelează puternic cu delincvenţa. 3. au concentrat fie asupra izolării acestor prieteni ( Klein. egocentrism. Prezenţa prietenilor cu scu o empatie slabă etc. • Persoanele anxioase la contactul cu ceilalţi reacţionează slab la programe de grup care presupun schimburi interpersonale intense. • • • Clienţii cu o personalitate puternic orientată antisocial ( cu multiple nevoi criminogene. Nevoile criminogene pot fi privite şi ca factori dinamici ai riscului de recidivă. lispa unei locuinţe sau a unui loc de muncă. Nevoile criminogene sunt nevoile asociate cu starea de infracţionalitate. aflate în aceeaşi situaţie. Din acest punct de vedere. cele mai eficace servicii sunt cele care reduc nevoile criminogene. 1971 ). 1980 ). Din acest punct de vedere putem oferi ca exemplu câteva axiome: • Structura unui program trebuie să fie fermă şi clar precizată în cazul în care se adresează unor clienţi cu slabe capacităţi de conceptualizare sau imaturi emoţional.Cele patru principii pot fi sintetizate astfel: 1. constituindu-se astfel şi ca indicatori de performanţă ai unui program. 2. programe care implică oportunităţi de exprimare a energiei fizice. Risc – persoanele cu un nivel de risc mare trebuie să primească un volum mare de servicii la o intensitate ridicată. Studii realizate de Andrews şi altii (1990 ) au demonstrat că persoanele care prezentau un risc de recidivă scăzut şi care au primit un volum mare de servicii au înregistrat rezultate mai slabe decât cele care. negociere etc. absenţa unor abilităţi de comunicare. Clienţii cu un comportament aflat în permanentă căutare de senzaţii tari au nevoie de Contextul interpersonal trebuie analizat cu mare atenţie. au primit mai puţine servicii. ca : impulsivitate. Programele eficiente presiunilor proinfracţionale ( Andrews. Volumul şi intensitatea programelor trebuie stabilite în funcţie de nivelul de risc pe care îl prezintă clientul.) au nevoie de programe intensive. fie asupra neutralizării . Nevoie – serviciile sau programele de reabilitare trebuie orientate astfel încât să adreseze nevoile criminogene. Receptivitate – stilul si modul de oferire a serviciilor trebuie să corespundă stilului de învăţare şi abilităţilor clienţilor.

se adresează celor care prezintă un risc de recidivă ridicat. 3. Roberts a construit o piramidă – numită plan organizaţional – care are doua orientări: la vârful piramidei este prezentată abordarea concentrată pe individ. Hollin ( 1998 ) a identificat ca înalt performante programele multimodale care aveau ca elemente cheie: rezolvarea de probleme. rezolvării de probleme şi consolidării abilităţilor sociale. 2. utilizarea ca model conceptual a teoriilor cognitiv-comportamentaliste. Abordarea sistemică – 70 % din programele performante utilizau o perspectivă holistă. 75 % din programele performante analizate de către cei doi cercetători canadieni aveau un astfel de model conceptual. concrete. 2. abiliăţile sociale. Ross şi Fabiano ( 1985 ) susţin că aceste tehnici sunt adecvate în special exerciţiilor empatice. sociologic etc. managementul emoţiilor şi educaţia morală. 4. Profesionalism – principiile prezentate anterior trebuie aplicate în practica de către In analiza lor. Un alt principiu important identificat de Roberts ( 1995 ) este cel al lucrului în parteneriat. Cele mai eficiente tehnici s-au dovedit a fi jocul de rol şi modelarea. oferă servicii concrete – nu face psihoterapie dacă clientul nu are locuinţă. Gill McIvor ( 1990 ) enunţă caracteristicile generale ale unui program de reabilitare performant astfel: 1. . Antonowicz şi Ross ( 1994 ) au identificat şi alte principii specifice persoane cu o pregătire de specialitate şi cu grad ridicat de angajament profesional. programelor performante: 1.• Utilizarea adecvată a autorităţii şi a tehnicilor modelării şi a celor specifice rezolvării de probleme sunt cele mai eficiente în măsura în care sunt aplicate într-o manieră entuziastă şi participatorie. Pentru a demonstra necesitatea colaborării cu alte organizaţii sau instituţii. măsurabile. un program trebuie să : aibă scopuri şi obiective clare. 1. Celelalte modele ( psihodinamic. ) nu au obţinut rezultate la fel de bune. asigură o intervenţie variată – metode diverse. Structural. iar la bază este descrisă abordarea care accentuează latura comunitară a reintegrării sociale a deţinuţilor. 3. 4. se adresează nevoilor clientului din perspectiva rezolvării de probleme.

trebuie ştiut că această abordare nu este un panaceu.2. De precizat este că nu toţi infractorii au astfel de deficienţe sau nu le au pe toate. să aibă adeziunea participanţilor. Teoriile cognitiv-comportamentaliste Acest model nu este un model explicativ al comportamentului infracţional. Time to think. în etiologia comportamentului infracţional. Prezumţia de la care porneşte este că gândirea infracţională. au un rol important în dezvoltarea unui comportament infracţional. Intervenţiile asistentului social trebuie să fie atent individualizate în funcţie de nevoile persoanei şi resursele sale de schimbare. 3. lipsa modelelor pro-sociale. gânduri şi cele ale altora. Ross şi Fabiano (1985 ) au avansat chiar ipoteza unei gândiri infracţionale caracterizată prin: • • • • • • • • impulsivitate. culturali. B. De asemenea. 5. trăirea în prezent – aici şi acum etc.2. Aceşti factori chiar au o influenţă semnificativă asupra gândirii umane: sărăcia. pot duce la un deficit cognitiv. gândire egocentrică – nu face distincţie între propriile sentimente. sociali. ci unul de prevenţie şi reabilitare. Important de subliniat este că acest model nu neagă importanţa factorilor de mediu. abilităţile acestora de a rezolva probleme etc. Uneori actele infracţionale sunt raţionale şi chiar prea bine planificate. să se deruleze într-un mediu receptiv. să promoveze schimbări simple. educaţie inadecvată. modul cum infractorii privesc lumea. gândire inflexibilă şi inadaptată. nu înţeleg complexitatea relaţiilor sociale. situaţionali etc. lipsa oportunităţilor de stimulare intelectuală. mediul ostil sau nefavorabil unei dezvoltări cognitive depline etc. percepţii superficiale sau eronate. Astfel. îngustă şi ilogică. gândire simplistă. 4. să fie derulat de un personal profesional şi motivat. gândire necritică sau cu distorsiuni. În cartea lor. este bine cunoscut exemplul clientului care nu avea un loc de muncă iar consilierul .

Este necesar uneori să evaluăm toate aceste niveluri pentru a identifica natura unor gânduri eronate.său de probaţiune îi oferea doar consiliere – ventilarea sentimentelor legate de această privaţiune. prima etapă importantă este cea de evaluare a capacităţii cognitive. Capacitatea şi conţinutul gândirii (cum şi ce gândeşte). Acum că am văzut ce să evaluăm. În acest sens. pe parcursul discuţiei ). direct sau indirect. percepţii. În acest caz se impune măsurarea cogniţiei sociale. implicit. 2. Nivelurile cogniţiei. învăţare. logică. cum să anticipeze consecinţele etc. există mai multe niveluri ale cogniţiei: de la senzaţii. Evaluarea indirectă presupune administrarea unei baterii de teste psihometrice sau proiective. emoţiilor asociate acestora. De aceea nu este suficient să-i ajutăm pe clienţi să gândească despre o anumită problemă. 4. memorie până la raţiune. rezolvarea de probleme complexe. 3. După cum se ştie din psihologie. Această evaluare trebuie să urmărească: 1. ceea ce presupune calificare specială şi abilitare din partea autorilor acestora de aceea nu vom insista asupra lor. Din punctul de vedere al abordării cognitiv – comportamentaliste. Cercetările au arătat ca infractorii au probleme cu abilitatea de a gândi şi nu cu conţinutul gândirii. Impersonal şi interpersonal. Acestea se pot datora unei percepţii distorsionate sau unor raţionamente interne false etc. să vedem şi cum să evaluăm. Evaluarea directă a capacităţilor cognitive se poate rezuma la câteva modalităţi mai importante: . Cel care utilizează un astfel de model este un educator care evaluează procesele cognitive ale persoanei şi apoi organizează experienţe de învăţare care corespund proceselor inadaptate şi. Cercetările au arătat că infractorii au probleme în special cu abilităţile cognitive corespunzătoare sferei interpersonale. Abilitate şi aplicabilitate (ce gândeşte şi cum pune în practică ) A avea capacitatea de a gândi critic nu înseamnă că şi pune în practică această gândire în viaţa cotidiană. ci şi cum să găsească cele mai bune soluţii. există trei mari metode: spontan (de ex.

asistentul social trebuie să aibă următoarele abilităţi: • • • • Să motiveze participanţii la program. loc de muncă. Din cele de mai sus şi din cercetările efectuate rezultă că cele mai eficiente programe cognitiv . Spivack ( 1976 ) a identificat următoarele elemente cheie pe care asistentul social trebuie să le analizeze cu predilecţie: • dacă legătura dintre cauză şi efect se realizează spontan (gândire cauzală). ). În privinţa infractorilor. ce aţi face dacă prietenii v-ar cere să acostaţi un tânăr şi să-i luaţi banii ? ). de construire a relaţiilor interpersonale. ce să fac ? trebuie să fur pentru a trăi. imageria ( de ex. aşa că …. Ce crezi despre asta ? la ce te gândeşti ? etc. de negociere şi comunicare şi de rezolvare a conflictelor interpersonale. dacă există abilităţi de generare a soluţiilor ( gândire alternativă ). • • • dacă sunt anticipate consecinţele ( gândire consecvenţială). propoziţiile neterminate ( de ex. chestionarele ( de ex. „eu nu am nici o vină ! nu am casă. Aceste mijloace de evaluare pot fi dezvoltate de către asistenţii sociali sau pot fi standardizate.comportamentale sunt cele care se adresează abilităţilor de rezolvare a problemelor.• • • • întrebări directe ( de ex. îmi vine să lovesc pe cineva atunci când ………). În vederea consolidării abilităţilor amintite. însă acestea trebuie să fie individualizate în funcţie de nevoile identificate. Mulţi infractori au o gândire fatalistă. în timp ce o săvârşeai sau după ?). abilitatea de a se concentra pe scopuri (gândire centrată pe scop ). considerând că ceea ce li se întâmplă nu se află în nici un fel de legătură cu faptele lor (ex. imagineazăţi că un prieten îţi cere să furi împreună cu el un capac de canal …. ). . Să fie un bun model pro-social. Să manifeste empatie pentru aceştia. ce ai gândit înainte de a comite fapte. Să fie capabil să conducă intervenţii eclectice.

S. Abilităţile interpersonale sau de negociere pot fi dezvoltate cu ajutorul altor tehnici. raţionamentele care exclud unii factori importanţi ( ex.: De ce crezi că cei de la centrul de plasare nu te-au primit ? C: Era închis pentru public când am fost eu. uneori ca infractorii să aibă dificultăţi în a vorbi despre sine. antrenarea. însă. Aceste distorsiuni trebuie identificate şi puse în discuţie într-un mod suportiv. cum ar fi: jocul de rol. prezentarea unor modele pro-sociale etc.: Şi asta înseamnă că nu te-au primit ? Discuţia poate să continue până când clientul conştientizează că afirmaţia sa iniţială este exagerată şi că. cred că de aia. AS: Hai să vedem ce ai încercat ? C: Păi. asistentul social poate să implice un al treilea personaj imaginar şi să-l întrebe pe client ce ar gândi o persoană ca el în diversele situaţii. era ora 10 p. nimic nu-mi merge bine ! ). Sunt un om terminat „ ). Cele mai întâlnite distorsiuni cognitive întâlnite la infractori sunt: suprageneralizările (ex. Se întâmplă. toate aceste tehnici presupun implicarea efectivă a clientului în exerciţiu. După cum se poate observa. În urma acestor discuţii pot fi identificate anumite constante ale gândirii care pot fi discutate fără ca infractorul să se simtă ameninţat direct.• Să fie sensibil la discrepanţele.m. Ce credeţi că-şi dorea ? ) şi catastrofizarea (ex. erorile şi distorsiunile cognitive pe care apoi să le discute într-o manieră suportivă. era singură în bar şi era îmbrăcată provocator. A. .” nu mai este nimic de făcut. dar nu am găsit nimic care să-mi placă şi aşa mai departe..S. de fapt. În acest caz. Aceasta deoarece s-a constatat că infractorii învaţă mai uşor „ făcând „ decât „ vorbind despre „. am încercat să merg la centrul de plasare dar nu m-au primit. el nu a încercat tot sau nu în maniera cea mai eficientă. A. sunt un ghinionist ! ASISTENTUL SOCIAL : Ce vrei să spui ? CLIENTUL: Păi … tot ce am încercat pentru a găsi un loc de muncă a eşuat. am încercat să găsesc în ziare ceva.. De exemplu: CLIENTUL : Nimic nu mai merge cum trebuie.

În acest caz. Ca variaţiune la această tehnică este schimbarea rolurilor. Scena se petrece într-un bar şi începe cu solicitarea de către agresor a unei ţigări. cei doi protagonişti vor schimba rolurile şi vor repeta scena. Oferirea unor modele pro-sociale se realizează cu prioritate prin persoana asistentului social. De asemenea. De asemenea. De observat sunt: care sunt diferenţele de abordare. De remarcat că în cadrul jocului de rol sunt evidenţiate nu numai abilităţi sau strategii personale de rezolvare a problemelor dar şi emoţiile asociate acestora. agresorul experimentând şi rolul de victimă. contactul vizual. ce vor simţi cei doi la schimbarea rolurilor etc. Astfel.. personalităţi care pot fi invitate să discute cu membrii grupului etc. Aceste scenarii se pot referi chiar la deficienţele pe care consilierul le-a identificat împreună cu clientul în faza de evaluare. Exemplu: Din cadrul unui grup sunt aleşi doi voluntari care vor juca scena în care unul este agresorul iar celălalt victima. în 1967 a fost realizat un experiment într-un penitenciar de femei din SUA în care câteva . Cum va rezolva victima această situaţie ? Cum poate să rezolve situaţia fără violenţă ? Discuţiile de grup sunt extrem de utile şi pot genera diverse modele de rezolvare a problemelor.Impactul acestor tehnici este mai mare dacă sunt utilizate în cadrul unor grupuri dar ele pot fi folosite şi în lucrul individual (a se vedea subcapitolul “Lucrul cu grupul”). Antrenarea se referă. jocul de rol poate fi filmat şi apoi vizionat observându-se comportamentul non-verbal: tonul vocii. Jocul de rol constă în imaginarea şi „jucarea ” unor situaţii cât mai apropiate de realitate. pot fi utilizate alte mijloace cum ar fi: filmul. Una dintre acestea porneşte de la observaţia că uneori oamenii învaţă mult mai repede dacă sunt puşi în situaţia de a-i învăţa pe alţii. şi la repetarea diverselor exerciţii până când abilităţile vizate vor fi bine însuşite. Această tehnică este deosebit de utilă în exersarea empatiei. poziţia corpului etc. Fabiano şi Ross ( 1985 ) au identificat şi alte modalităţi specifice intervenţiei cognitiv comportamentaliste. Antrenarea este o altă variantă a jocului de rol cu deosebirea că presupune şi existenţa unor antrenori / consilieri care pot sfătui protagoniştii în diversele situaţii. Intenţia vădită este de a provoca victima. de asemenea.

Fiecare interviu are un scop şi o serie de obiective specifice. interviul poate fi:    de diagnostic. dacă avem un client voluntar sau unul involuntar etc. În funcţie de scopul său. Din perspectiva abordării cognitiv comportamentaliste.6 %. prezenţă la şcoală. de explorare şi terapeutic. Cum a fost interviul iniţiat – dacă a fost sau nu planificat. consilierea şi. rata de recidivă după nouă luni de la liberare fiind de numai 6. Fiecare asistent social are propriul stil de a intervieva. ulterior. ci şi la indicatori de stabilitate a locului de muncă. Lucrul la nivel individual Activitatea de asistare la nivel individual a deţinuţilor presupune trei tehnici esenţiale : interviul. viaţa familială etc.cliente au fost pregătite să devină educatori specializaţi în schimbare comportamentală după care li s-a cerut să lucreze cu alte femei care. Interviul este şi o abilitate şi o artă care se învaţă … practicând-o. evaluarea finală a unui program nu se reduce doar la indicatori de tipul ratei de recidivă. interviul motivaţional. coordonator de program. Există o serie de variabile care pot influenţa natura interviului:  . A fost stabilită chiar o carieră : de la client la educator. ca o derivaţie a acesteia. Acest experiment a avut un rezultat deosebit. deveneau şi ele specializate în domeniu. C.1 Interviul Interviul este principalul instrument al fiecărui asistent social care poate fi privit ca pe o structură pentru operaţionalizarea interacţiunii dintre acesta şi client. C. supervizor. Pentru o practică optimă este totuşi nevoie ca studentul să dispună de un ghid care să cuprindă pregătirea şi etapele interviului precum şi abilităţile pe care asistentul social le utilizează în timpul interviului.

Înaintea oricărui interviu asistentul social trebuie să pregătească condiţiile fizice de desfăşurare a acestuia. asistentul social trebuie să găsească un loc în care discuţia să nu poată fi ascultată de către alte persoane şi să nu fie deranjaţi. Ca regulă. În desfăşurarea interviului. 2) planificarea conţinutului interviului . interviul trebuie să fie condus astfel încât să încurajeze interacţiunea şi să consolideze relaţia profesională. Ideal este ca mediul în care se desfăşoară interviul să fie confortabil. Unde se desfăşoară interviul – în birou. astfel încât nici clientul şi nici asistentul social nu va fi grăbit iar interviul nu va dura la nesfârşit. Vor fi stabilite structura şi întrebările interviului. Astfel. un sens şi o “consistenţă”. O atenţie deosebită se acordă timpului de desfăşurare a interviului. asistentul social trebuie să ţină seama de scopul şi obiectivele acestuia. asistentul social şi 3) armonizarea celor două sarcini anterioare. va anunţa să nu fie întrerupt la telefon sau la uşă. Asistentul social trebuie să fie flexibil în structurarea şi conducerea interviului.  Fiecare interviu va fi diferit. asistentul social trebuie să fie flexibil. într-o celulă. adaptând interviul la nevoile clientului. Asistentul social va trebui să revadă notiţele interviurilor anterioare şi planificarea iniţială a intervenţiei. dar să nu aibă prea multe elemente decorative care ar putea să distragă atenţia clientului. într-o cameră de spital sau acasă. Dacă interviul se va desfăşura în birou. Planificarea se realizează în vederea identificării sarcinilor concrete şi a informaţiilor necesare înainte ca interviul să înceapă. Experienţa clientului şi a asistentului social de a lucra împreună. va pregăti aparatele de înregistrat numai cu consimţământul clientului etc. va aranja scaunele pe acelaşi nivel. În planificarea conţinutului interviului. asistentul social trebuie să organizeze spaţiul astfel încât să încurajeze interacţiunea. are următoarele sarcini: 1) pregătirea mediului în care se va desfăşura interviul. Aceasta se realizează pentru a oferi interviului o formă. fără ca vreun obiect să se interpună între ele. în funcţie de scopurile interviului şi de nevoile clientului. În vederea pregătirii interviului. Pregătirea interviului. Dacă interviul se desfăşoară în afara biroului.

asistentul social trebuie să ţină seama şi de nevoile pe care clientul le-ar putea avea. în aceeaşi fază asistentul social va negocia cu clientul scopul întâlnirii şi durata interviului. Fiecare fază are scopuri distincte. Asistentul social trebuie să reducă tensiunea şi să discute orice manifestare de ostilitate. Observarea acestor posibile obstacole se realizează prin interpretarea comportamentului non-verbal şi prin întrebări legate de starea de spirit sau de ultimele evenimente sau situaţii prin care a trecut clientul.Din acest punct de vedere. astfel încât să se asigure participarea deplină a clientului la procesul de intervievare. Scopul interviului trebuie să fie important pentru client. Faza de început debutează cu momentul în care asistentul social ia numele clientului şi încearcă să-l facă pe client să se simtă confortabil. numai astfel avem siguranţa că se va implica în relaţia terapeutică ! . interviul poate fi directiv sau non-directiv ( liber ). În armonizarea celor două sarcini anterioare. asistentul social trebuie să reflecteze asupra propriilor atitudini sau sentimente care ar putea influenţa comunicarea sa cu clientul. Tot înainte de desfăşurarea interviului. De asemenea. Faza de mijloc sau a lucrului împreună şi Sfârşitul. în funcţie de cât de structurat este interviul. O bună pregătire a interviului reduce probabilitatea ca asistentul social să fie surprins şi comunică clientului mesajul că este important ! Etapele interviului Toate interviurile au trei părţi:    Faza de început. astfel încât acesta să primească răspunsurile de care are nevoie.

Abilităţile de observare. De concentrare. Ca toate abilităţile şi deprinderile. împreună cu clientul. asistentul social utilizează cinci grupuri de abilităţi:      Abilităţi de observare. În sprijinirea clientului său. stabileşte responsabilităţile fiecăruia şi timpul şi locul viitorului interviu. Asistentul social trebuie să vizeze:  Limbajul trupului – ce comunică deţinutul prin felul cum este aşezat. .  Conţinutul propoziţiilor despre sine – în care se va urmări atitudinea faţă de sine şi ceilalţi. Faza de mijloc începe atunci când clientul este pregătit să discute despre ce a fost stabilit în faza iniţială. Acestea sunt ingredientele oricărei intervenţii în asistenţă socială. Abilităţile pe care asistentul social le utilizează în timpul interviului. Dacă este ultimul interviu. Clienţii oferă informaţii şi exprimă sentimente atât pe cale verbală.O importanţă deosebită o are relaţia de lucru şi comunicarea. asistentul social sumarizează cele discutate în timpul interviului apoi. De ascultare. cât şi nonverbală. clientul trebuie ajutat să spună “La revedere” şi să i se dea permisiunea să revină atunci când mai are dificultăţi. conducere şi interpretare. Conţinutul acestei faze este diferit în funcţie de sarcinile interviului. acestea se formează de-a lungul timpului. De a pune întrebări. elaborează un plan pentru întâlnirile următoare. prin practică. De pregătire a climatului interviului. O atenţie deosebită va fi acordată calităţii comunicării între asistentul social şi client. Când timpul alocat interviului se apropie de sfârşit. Asistentul social trebuie să orienteze sau să reorienteze. prin expresia facială etc. Comportamentul non-verbal este deosebit de important în stabilirea validităţii comportamentului verbal. concentreze discuţia sau să renegocieze scopul interviului atunci când împrejurările o cer.

şi nu asupra comunicării în sine cu clientul. cele care oferă alternative de răspuns şi conduc la înţelegerea problemei. Asociaţii de idei – asociaţii frecvente de idei pot comunica asistentului social sentimente ascunse ce trebuie explorate. este important să înţelegem ceea ce încearcă deţinutul să comunice şi să urmărim cu acurateţe semnificaţia unor cuvinte în sfera semantică a acestuia. Procedeele ascultării active vor fi prezentate în subcapitolul Consilierea. Puncte de stress sau conflict – în perspectiva trans-culturalistă.) şi felul cum acestea sunt exprimate. a crede etc. poate să însemne că aceasta este prea dureroasă sau taboo. să observăm cuvintele-sentiment ( a simţi. Dezvoltarea abilităţilor de comunicare este necesară şi datorită faptului că asistentul social lucrează cu persoane care au maniere oarecum diferite de a se exprima. Este important. de asemenea. Schimbarea subiectului. Aceasta presupune a fi cu clientul în efortul lui de a înţelege dificultăţile şi problemele sale. Forma de ascultare cea mai indicată este ascultarea activă. semnifică faptul că asistentul social nu înţelege deplin contextul cultural clientului ceea ce conduce la înţelegerea defectuoasă a unor procese. Referiri frecvente – atunci când clientul revine la un subiect anume înseamnă că acesta are o importanţă deosebită pentru el sau că are nevoie de ajutor în acea privinţă.     Abilităţi de ascultare Abilităţile de ascultare sunt vitale în procesul de comunicare. a vedea.atunci când clientul schimbă subiectul la aceeaşi temă. Pauze – pot semnifica sentimente de teamă sau dorinţa de a nu discuta despre acea temă. Asistenţii sociali începători sunt foarte preocupaţi de ce să întrebe şi cum. O reală ascultare reflectă o atitudine de . Cele mai bune întrebări sunt cele care îl sprijină pe client să ofere informaţiile necesare. Acestea constau în principal în ascultarea celor spuse de client precum şi a observării felului în care acesta răspunde la întrebări. În cadrul ascultării.

Întrebările de conducere sunt recomandate în cazul în care se explorează un subiect anume. felul şi utilitatea acestora. Pot fi utilizate întrebări cu mai multe idei în cazul în care asistentul social subliniază o anumită conexiune între acestea sau încearcă să obţină o imagine de ansamblu asupra situaţiei. Sunt folosite în special pentru a colecta date factuale de genul: Ce vârstă ai ? ce profesie ? etc. este indicat ca întrebările să cuprindă o singură idee. Un exemplu: “Ai încercat să rezolvi această problemă ? Cum ? Spune-mi mai mult despre felul cum ai procedat”. nu-i aşa ?”. O primă categorie de întrebări sunt întrebările închise. Presupun la rândul lor alte abilităţi. Pentru a completa istoria socială a clientului se recomandă combinarea primelor două tipuri de întrebări. Aceste întrebări cer un răspuns specific. Utilizarea acestor abilităţi . A doua categorie de întrebări sunt cele deschise. În cadrul interviului. Un exemplu: “ Te simţi mai bine astăzi . Aceste întrebări sunt nerecomandate deoarece blochează discuţia şi îi impune clientului ideile asistentului social. conducere şi interpretare Acestea sunt abilităţile necesare pentru a realiza obiective propuse. De obicei încep cu : ce crezi. Întrebările de confirmare sunt cele care aşteaptă de la client un răspuns definit. Abilităţi de a întreba Esenţial în cadrul acestui grup de abilităţi este maniera de a pune întrebări. Acestea sunt folosite pentru a da posibilitatea clientului să definească şi să interpreteze în felul în care el alege.deschidere şi acceptare şi evită riscul de subminare a comunicării prin evaluări premature a situaţiei şi prin oferirea de sfaturi de către asistentul social. pentru confruntare etc. Abilităţi de concentrare. cum s-a întâmplat etc. cum ar fi cele de sumarizare sau de parafrazare. necesare pentru reflectarea ideilor şi a sentimentelor. Următoarele categorii de întrebări sunt cele de conducere şi cele de confirmare.

Climatul de desfăşurare a interviului influenţează semnificativ natura şi calitatea procesului de comunicare. Nu trebuie să uităm că interviul doar o formă de comunicare. Parafrazarea şi sumarizarea contribuie semnificativ la o mai bună înţelegere a faptelor. sentimentelor etc. Tăcerea poate să indice tensiune. Confruntarea şi tăcerea sunt două abilităţi sau tehnici deosebit de riscante şi delicate. . deschidere şi onestitate. Despre aceste atribute vom discuta în subcapitolul următor.presupune un bun simţ al timpului. metodele şi tehnicile din asistenţa socială trebuie considerate ca sistem. Multe dintre abilităţile prezentate mai sus sunt transferabile în orice context care presupune interacţiune umană. Asistentul social trebuie să identifice cu exactitate natura tăcerii şi să o folosească în concentrarea discuţiei sau în direcţionarea acesteia în sensul îndepărtării obstacolului. Momentul şi maniera confruntării trebuie alese cu mare grijă astfel încât să nu scurt-circuiteze relaţia de lucru. ceea ce demonstrează încă o dată că abilităţile. Confruntarea se utilizează atunci când asistentul social doreşte să aducă în discuţie dezacorduri. Aceste aspecte nerezolvate pot compromite comunicarea autentică. Este important să ştii când să concentrezi discuţia. Acestea sunt: empatie. Poate că un bun asistent social este cel care are cele mai bune performanţe în comunicare. când să interpretezi cele spuse de client şi când să fii direct. rezistenţă sau frustrare dar oferă asistentului social şi deţinutului timpul necesar reflectării. Este responsabilitatea asistentului social să conducă interviul dar nu să-l şi controleze ! Abilităţi de construire a climatului optim Studiile recente au arătat că sunt trei atribute caracteristice unei situaţii interpersonale care produce înţelegere. autenticitate şi căldură non-posesivă. sentimente ascunse sau neadevăruri. în construirea şi menţinerea unor relaţii interumane.

simpatie a simţi pentru . sunt cunoscute două tipuri de consiliere: una centrată pe rezolvarea de probleme şi una centrată pe persoană ( Carl Rogers). cu scopul de a înţelege gândurile. Rolul consilierului este doar de a facilita şi încuraja discuţia.C. Empatia înseamnă a te simţi " împreună cu". De cele mai multe ori acestea se concentrează asupra lumii emoţionale a clientului şi nu asupra unor probleme. Abordarea centrată pe persoană accentuează în principal capacităţile şi punctele tari ale clientului. Empatia nu înseamnă a simţi ca .milă.2. Empatia este fundamentul procesului de consiliere. Consilierea În general. Consilierul trebuie să fie împreună cu clientul încă de la începutul procesului. sentimentele. condiţiile de desfăşurare a unei bune consilieri sunt: empatia. În acelaşi timp consilierul rămâne însă el însuşi. comportamentele şi semnificaţiile pe care acea persoană le atribuie unor evenimente. empatia nepresupunând identificare. "Căldură" non -posesivă . Carl Rogers a dezvoltat un model de consiliere non-directiv. autentică astfel încât clientul va renunţa la mecanismele de apărare. Empatia Se poate defini ca " păşire" în lumea interioară a unei altei persoane. După cum anticipam mai sus. acceptare şi autenticitatea. ci clientul decide ce se va discuta şi în ce succesiune. Problemele pot fi o manifestare a unor tulburări emoţionale ale clientului. aceasta însemnând în bună parte că nu consilierul. o "căldură" non-posesivă. Aceasta înseamnă că atitudinea consilierului este una deschisă. Nivelul empatiei este strâns corelat cu gradul în care clientul reuşeşte să-şi exploreze lumea interioară.

Într-o relaţie în care consilierul este autentic clientul se simte potrivit afirmaţiilor următoare: Este el însuşi în relaţia noastră. Nu cred că ascunde ceva cu privire la ce simte despre mine.. contact vizual ). congruenţa acestora. Căldura şi apropierea sunt atributele care înlesnesc formarea alianţei de lucru dintre deţinut şi asistentul social. Acceptarea Acceptarea este o altă condiţie esenţială în consiliere. Un anti-exemplu a ceea ce s-ar numi acceptare este foarte bine sintetizat de expresia: îmi va păsa de tine dacă. tipul cuvintelor etc). Orice nepotrivire a cuvintelor cu limbajul non-verbal creează confuzie.. Cineva foarte "rece".. . autenticitatea este în acelaşi timp şi o precondiţie a empatiei care încurajează clientul să se exploreze şi să fie la rândul lui sincer şi deschis.Se exprimă în general prin: limbajul trupului ( postură. distant. Un client care se simte acceptat face afirmaţii de genul: Sentimentele lui (ei) faţă de mine nu depind cum mă comport eu faţă de el ( ea). Pot să-mi exprim toate sentimentele mele faţă de el (ea) pentru că ea ( el ) rămâne aceeaşi faţă de mine. Simt că pot să am încredere în el ( ea) etc.. Autenticitatea Reprezintă gradul în care consilierul este el însuşi în cadrul relaţiei cu clientul. Acceptarea este cadrul necesar schimbării şi uneori acţionează ca "dizolvant " al urii şi resentimentelor. cinic şi neîncrezător se poate simţi ameninţat în faţa unei persoane care se arată "cald" şi plin de afecţiune. proximitate. Căldura şi apropierea trebuie să fie utilizate cu maximă atenţie. Ea conţine implicit o alta şi anume cea a recunoaşterii unicităţii persoanei. cuvinte şi vorbire ( tonul. spaţiu personal.. Ca bază a comunicării.

să recunoaştem că acceptarea nu este un fenomen de genul totul sau nimic. Consilierii au în general grade diferite de acceptare care pot varia de la zi la zi sau de la client la client. R. L. ca un tot perfect.relaxed . totuşi.a avea o atitudine deschisă.learn . la rândul lor.Trebuie. 1992): S.listen . Ascultarea şi nu doar auzirea . fără a părea ameninţător.look .eye -contact vizual eficient. Dacă acceptăm oamenii aşa cum sunt ei. pune-ţi întrebările: Sunt aici din punct de vedere emoţional ? Conduita mea non-verbală este congruentă cu atitudinile şi gândurile mele ? . E.fii relaxat. (Institute of Councelling."a fi cu " Înseamnă a fi fizic şi psihic disponibil pentru comunicare.a fi interesat în ceea ce auzi. În consiliere sunt cunoscute opt tehnici principale de ascultare activă (Institute of Councelling. aceştia ne vor accepta pe noi aşa cum suntem .învaţă din propria experienţă.sitting . .a fi aşezat confortabil la o distanţă optimă. O. . Aceasta implică: FIZIC contactul vizual expresie facială relaxare GĂNDURI STĂRI concentrat atitudine deschisă calm încrezător Cea mai relevantă formulă care sintetizează condiţiile unei bune ascultări este regula SOLER.open .ascultă cu atenţie. Pentru a verifica dacă eşti într-o bună relaţie de comunicare. 1992): 1.

....... cuvintele sunt suporturi pentru sentimente de aceea este esenţial să răspunzi atât la cuvinte cât şi la sentimente. înţelegerea semnificaţiilor cuvintelor. A reflecta eficient presupune respectare următoarelor condiţii:     observarea atentă a limbajului non-verbal... . însă consilierea este un proces care utilizează întrebările pentru a-l ajuta pe client să-şi găsească singur răspunsurile de care are nevoie.. De obicei parafrazarea începe cu : Spui deci că ..... 3..Sunt concentrat ? 2...... Asta sună cam aşa .. A reflecta sentimentele clientului implică necesar şi înţelegerea situaţiei din perspectiva clientului..... A parafraza nu înseamnă a face pe papagalul.. Reflectarea Reflectarea se concentrează în special asupra sentimentelor... Atenţie! Nu abuzaţi de această tehnică pentru că există riscul "să puneţi comunicarea pe picioroange"... utilizarea optimă a limbajului trupului.. 4.. Cu alte cuvinte .. Parafrazarea Înseamnă reluarea gândurilor şi sentimentelor interlocutorului cu propriile cuvinte.. Este o tehnică legată de parafrazare... Acest răspuns îl ajută pe client să înţeleagă că eşti aproape de el.... utilizarea unui limbaj accesibil.......... Întrebări deschise A pune multe întrebări poate lăsa impresia că profesionistul dispune de soluţiile aşteptate de client... În orice comunicare.. Reflectarea depinde foarte mult de capacitatea empatică a consilierului.

. Ai fost prins furând din magazin şi apoi ai fost condamnat la închisoare. Exemplu de sumarizare: „Deci tu eşti puţin confuz datorită celor întâmplate în viaţa ta în ultima vreme. Soţia ta vrea să divorţeze. Este. Nu ştii cât vei sta în închisoare şi te temi că vei pierde locul de muncă. Atenţie însă.. sentimentele şi semnificaţiile relevante. Sumarizarea Sumarizarea este tehnica care rezumă faptele. Este adevărat? Am înţeles bine?” 6. utilă pentru a evidenţia detaliile. O altă categorie de întrebări sunt cele directoare.? Pot fi utilizate întrebări închise ( cu răspunsuri da/nu ) numai dacă se doreşte alegerea din mai multe răspunsuri sau stabilirea faptelor. Se foloseşte de obicei pentru a verifica acurateţea înţelegerii mesajelor şi pentru a identifica orientarea viitoare a discuţiei. Concentrarea Este o tehnică necesară în cazurile în care consilierul doreşte să orienteze dialogul spre o anumită direcţie pentru a explora mai mult. cât şi ceea ce a fost spus implicit. Implică în discuţie atât ceea ce a fost exprimat explicit. există pericolul ca prin aceste întrebări să " punem cuvinte în gura clientului". gândurile. Prea multe întrebări transformă dialogul în interogatoriu ! 5. de asemenea. Acestea conduc dialogul în sensul dorit.În general întrebările deschise încep cu : ce ? cum ? când ? poţi să .

Provocarea Provocarea nu este o " luptă " verbală. 8. cănd încearcă jocuri. şmecherii etc.Principiile cele mai importante în concentrare sunt:     Dacă există o criză. Concentrează-te asupra a ceea ce clientul consideră important. Începe cu problema care pare să-i cauzeze clientului suferinţă. raţionalizează sau aruncă vina pe altcineva. Începe cu paşi mici. ci mai degrabă o sugestie. cănd se scuză. Riscurile principale asociate acestei tehnici constau în mutarea accentului de pe client pe consilier. cu nevoi şi cu neîmpliniri. Orice provocare trebuie făcută după o atentă deliberare şi numai după ce relaţia de lucru este suficient de stabilă. o tentativă şi nu o declaraţie. În cazul în care constată că şi consilierul are probleme poate să gândească: cum poate cineva care are probleme să mă ajute ? O auto-dezvăluire eficientă trebuie să fie făcută la momentul potrivit şi trebuie să răspundă la următoarele condiţii:     să fie directă. Are ca scop demonstrarea că şi consilierul este un om simplu. O provocare poate fi binevenită în următoarele situaţii:     discrepanţe mari între afirmaţii. să fie relevantă. când clientul este pesimist. . să fie selectivă. Dezvăluirea despre sine Este o tehnică care solicită o abilitate deosebită din partea consilierului şi reprezintă împărtăşirea unor experienţe personale ale asistentului social cu clientul. să fie prezentată pe scurt.. 7. de multe ori clientul doreşte să vadă în consilier o persoană puternică care este în stare să o ajute. mai întâi clientul trebuie să fie ajutat să iasă din ea.

Feedback-ul şi sfatul sunt utilizate de către asistentul social. presupune mai mul suport şi sprijin decât argumentaţie. s-a născut în urma unor dezbateri la care au participat psihologi norvegieni specialişti în problema abuzului de alcool (Miller. interviul motivaţional are scopuri precise şi strategii proprii de atingere a acestora. Interviul motivaţional. sunt:      exprimarea empatiei.) vor fi utilizate complementar numai după construirea unei motivaţii puternice de schimbare. îl ajută pe client să recunoască şi să facă ceva pentru a-şi rezolva problemele. aşa cum au fost ele formulate de Miller (1983). tehnicile de provenienţă cognitiv-comportamentalistă (modelarea. . Interviul motivaţional Este o continuare a consilierii non-directive şi are ca scop identificarea şi dezvoltarea motivaţiei pentru schimbare. antrenarea etc. rogersiană. Caracteristicile metodei pot fi sintetizate după cum urmează:      este o strategie mai mult de convingere decât de coerciţie. În consecinţă. este o metodă care vizează motivaţia intrinsecă a clientului. ca metodă. evitarea disensiunilor. precum şi empatia selectivă pentru întărirea unor aspecte dezirabile. Deşi este o metodă derivată din consilierea non-directivă. Interviul motivaţional creează atmosfera propice pentru schimbare şi se adresează în exclusivitate motivaţiei şi nu modului cum schimbarea se va produce. Cele cinci principii generale. Ulterior acelor dezbateri au fost identificate numeroase aplicaţii clinice ale metodei în Canada. depăşirea rezistenţelor.C. Metoda s-a dovedit eficientă în special cu persoanele care nu doresc schimbarea sau care au sentimente ambivalente cu privire la aceasta. dezvoltarea încrederii în sine. Marea Britanie şi Statele Unite. dezvoltarea discrepanţelor. clientul este cel care găseşte argumente pentru schimbare şi nu asistentul social. Olanda. 1983).3.

Un exemplu ar fi când clientul îşi doreşte o familie dar comportamentul său violent îl împiedică să aibă o relaţie de lungă durată cu o femeie din mai multe motive: comportamentul violent se manifestă uneori împotriva acesteia. Principalul mecanism de subliniere a acestei discrepanţe este conştientizarea costurilor pe care le presupune actualul comportament atunci când se află în conflict cu speranţele clientului (să aibă o familie. Dezvoltarea discrepanţelor Este al doilea principiu al interviului motivaţional şi are ca obiectiv crearea şi amplificarea în mintea clientului a unor discrepanţe dintre comportamentul problemă şi scopurile generale de viaţă ale acestuia. Comportamentul problemă al clientului este considerat ca fiind un blocaj psihologic. De asemenea. Atenţie!! Acceptarea nu însemnă aprobarea. Miller (1983) numea aceste discrepanţe ca fiind „disonanţe cognitive” şi pot fi sintetizate simplu ca fiind diferenţe între ceea ce doreşte clientul să devină şi ceea ce este. judeca sau critica. Toate acestea îl ajută pe asistentul social să înţeleagă sentimentele şi perspectiva clientului fără a-l blama. a relaţiei cu clientul şi dezvoltă stima de sine a clientului. acceptarea contribuie la consolidarea alianţei de lucru. iar ambivalenţa şi rezistenţa la schimbare sunt privite ca fiind normale. de vreme ce. să aibă un loc de muncă etc. 2. Exprimarea empatiei Empatia. Mecanismul acceptării este unul aparent paradoxal deoarece acceptarea clienţilor aşa cum sunt îi eliberează pe aceştia şi îi ajută să accepte schimbarea. agresivitatea l-a determinat . căldura şi ascultarea activă sunt principalele ingrediente ale interviului motivaţional.1. non-acceptarea creează rezistenţă şi ostilitate. atât de necesară unei schimbări. La baza tuturor acestor elemente se află ceea ce am denumit anterior „acceptarea”.).

În acest mod. de violent etc. situaţia în care acesta se auto-diagnostichează. Aceste discrepanţe pot fi identificate şi amplificate până când depăşesc ca intensitate ataşamentul faţă de comportamentul problemă. asistentul social trebuie să schimbe strategia. . 4. Alta este. dar vă puteţi diagnostica singuri foarte repede”. acest procedeu s-ar putea numi „judo psihologic” adică preluarea forţei şi energiei rezistenţei şi utilizarea lor în avantajul terapeutului. Este şi exemplul celor de la Alcoolicii Anonimi : „Nouă nu ne face plăcere să catalogăm pe nimeni ca alcoolic. Unul din principiile esenţiale ale interviului motivaţional este de a evita abordările care trezesc rezistenţa clientului. apoi. Evitarea disensiunilor Cea mai nefericită situaţie este aceea în care asistentul social încearcă să îl convingă pe client că are o problemă şi că trebuie să facă ceva în această privinţă în timp ce clientul se apără şi declară că procedează aşa cum consideră de cuviinţă. Rezultatul constă în găsirea motivelor de schimbare de către clientul însuşi şi nu de către asistentul social. clientul acceptă o anumită etichetă atunci când este pregătit şi numai dacă este convins pe deplin de acea realitate. 3. În practică s-a constatat că etichetarea este inutilă şi nu face decât să crească rezistenţa clientului la schimbare. de alcoolic. Decât să accentueze motivaţii extrinseci. interviul motivaţional conduce la schimbarea percepţiei şi a perspectivei fără ca deţinutul să se simtă sub presiune. cum ar fi ameninţarea cu o condamnare sau presiunile din partea soţiei. deci departe de casă etc. explorarea consecinţelor sau a potenţialelor consecinţe atunci când comportamentul problemă intră în conflict cu acestea. Când este bine realizat. Depăşirea rezistenţei Într-o comparaţie uşor forţată. însă.de multe ori pe acesta să între în conflicte care au generat condamnări cu privare de libertate. Atunci când totuşi apare rezistenţa. interviul motivaţional presupune clarificarea aşteptărilor sau scopurilor de viaţă ale clientului şi. Un alt aspect important este cel al etichetării unui anumit comportament ca fiind: infracţional.

Un alt mod de a depăşi rezistenţa este de a reformula problema şi de a o prezenta spre rezolvare clientului. Este o modalitate de a debloca clientul şi de a începe procesul de schimbare. consilierul poate să ofere informaţii suplimentare sau cunoştinţe teoretice ori noi perspective fără însă a le impune clientului. 1976 etc. prezentarea sau invitarea unor foşti deţinuţi carea s-au reintegrat cu succes să le vorbească celor care se pregătesc de liberare etc. Lucrul cu grupul . Roger & Mewborn. mai mult o tehnică a consilierii sau o cale de a fi cu clientul.În descrierea realităţii. Dezvoltarea încrederii de sine Acest principiu este strâns legat de ceea ce am descris mai sus şi provine din constatarea mai multor cercetători (Bandura. 3. D. Interviul motivaţional este. În continuare. schimbarea poate fi foarte rapidă şi fără a necesita asistenţă sau poate solicita o gamă largă de intervenţii de sprijin. utilizarea exemplelor de succes. Principiul de bază este cel conform căruia clientul îşi ia din cele oferite de către consilier ceea ce are nevoie.) care susţin că o încrederea în forţele proprii reprezintă un bun predictor al succesului unei schimbări. transmiterea de către consilier a mesajului „dacă vrei. În intervenţia sa. 1977. clientul este implicat direct în rezolvarea propriilor probleme ceea ce ar putea să îî consolideze sentimentul că este capabil să depăşească singur toate obstacolele. Încrederea în sine poate fi dezvoltată prin mai multe procedee printre care amintim: 1. deci. 2. Astfel. 5. exprimarea convingerii de către consilier asupra capacităţii de schimbare a clientului. Aceasta este o ofertă greu de refuzat. eu te pot ajuta să te schimbi” şi nu „eu te voi schimba !”. clientul se foloseşte de o seamă de percepţii care au la bază informaţii şi cunoştinţe anterioare.

după cum urmează: 1. Era un sistem paralel cu cel medical dar care se aplica în lucrul cu infractorii. D. el va avea suficiente informaţii pentru a lua aceasta decizie. Avantajele lucrului în grup pot fi prezentate sumar. fiecare membru al grupului învaţă despre sine şi despre ceilalţi. 2. Originea acestei metode trebuie căutată în anii ’50 în cadrul mişcării “human potential movement” din psihologie.D. tratament. Sa constatat că. 5. 4. Iniţial. participanţii învaţă să ofere feedback pozitiv. oferă posibilitatea fiecărui participant să – şi exprime punctul de vedere şi să-şi exerseze abilităţile de comunicare. Observaţia că infracţiunea apare la interacţiunea individului cu socialul a condus la dezvoltarea unor metode de abordare a fenomenului infracţional noi. în limbajul penologic şi-au făcut loc concepte ca : diagnostic. în anumite contexte să submineze scopurile şi obiectivele unui anume grup. se creează cadrul schimbării atitudinale prin intermediul schimbului de idei şi opinii. va pregăti şi va planifica activitatea în funcţie şi de factorii care pot. ulterior. nevoie. . 1 Context general Politica tratamentului individualizat în penologie s-a dezvoltat ca reacţie la practica secolului 18 de a impune pedepse unitare infractorilor. Atunci când asistentul social îşi propune să formeze un grup trebuie să ştie care sunt avantajele şi dezavantajele unei astfel de metode. grupurile terapeutice aveau ca membri doar alcoolici şi nevrotici însă.R. Una din aceste metode este şi metoda lucrului în grup. schimbarea atitudinilor se produce în sensul valorilor şi atitudinilor majoritare şi a celor care sunt încurajate de lider ( asistentul social ). Cressey a fost printre primii care au adus în discuţie un nou principiu potrivit căruia infracţiunea are şi o dimensiune socială. 3. Astfel. grupul oferă suport mutual persoanelor cu nevoi şi experienţe asemănătoare – sentimentul că nu este singur în acea situaţie. deci infractorul poate fi “ reformat “ numai în context social. Astfel. de obicei. aria problemelor cărora li se putea adresa această metodă a fost semnificativ lărgită. prescripţie etc.

Grupuri cu scop social – cele care se constituie pentru rezolvarea unei probleme comune. lucrul în grup poate să consolideze abilităţile participanţilor de a lucra în echipă. grupul este. grupul este cea mai eficientă metodă de a lucra pentru rezolvarea de probleme.2. unii membri se pot simţi excluşi sau ignoraţi. Un astfel de grup este cel întâlnit în centrele de zi pentru persoanele de vârsta a treia. D. grupul poate oferi un sentiment de apartenenţă şi poate construi o reţea socială de suport. 9. Dezavantajele prezentate mai sus pot să apară în cazul în care grupul nu este bine condus sau au fost comise greşeli în procesul de selecţie a membrilor. grupuri de întâlnire – cu scopul de a oferi membrilor un cadru optim pentru a-si exprima sentimentele şi gândurile. în grup. 3. atitudinile de discriminare pot fi consolidate. 2. Tipuri de grupuri Grupurile pot fi clasificate în funcţie de scopurile lor în : 1. 5. asimilarea şi exersarea unor noi comportamente. cuprinzând în acelaşi timp mai mulţi clienţi.6. grupul are o dinamică care poate încuraja sau facilita schimbarea comportamentală. grupul poate produce o conformare contraproductivă la autoritate sau comportament anti-social. Un exemplu de astfel de grup este asociaţia de proprietari a unui bloc. 3. în general. 4. grupul contribuie la creşterea stimei de sine a participanţilor. grupuri de remediu – sau de promovare a schimbării. 2. confidenţialitatea nu poate fi garantată în totalitate. potrivit celor mai multor opinii. 8. prin observarea. 10. 11. o metodă eficientă. . fiecare membru este un potenţial terapeut. în termeni de costuri şi timp. 12. 7. Dezavantajele pot fi : 1. membrii grupului primesc mai puţina atenţie în exclusivitate.

Îi place să acţioneze şi pot chiar să facă compromisuri în slujba scopului.3 Dinamica grupului Dinamica grupului este data de : 1. poziţii în grup etc. Este motivat în special de experienţele imediate şi se poate plictisi în activităţi care solicită planificare şi etape multiple. Aceste persoane pot fi descrise ca spontane şi orientate “ aici şi acum “. mărime. cel care promovează schimbarea comportamentală. modul de conducere a grupului. Este descris ca “realist “. Poate fi descris ca “ analitic”. “ logic “ etc. ele neexistând izolat. Nu există o persoană care să fie doar reflexivă sau doar pragmatică. 4. caracteristicile grupului . caracteristicile si numărul participanţilor – personalităţi. Teoreticianul – este o persoană care nu va acţiona decât după ce a înţeles pe deplin situaţia. Importanţa cunoaşterii acestor stiluri constă în sprijinul pe care aceste informaţii le pot oferi în construirea unor situaţii sau jocuri în cadrul grupului. Pragmaticul – este motivat de rezultat. 5. motivaţii. Kolb ( 1997 ) consideră că stilurile de învăţare pot fi clasificate în patru categorii: 1. culeg informaţii şi le analizează înainte de a trage concluziile. Această tipologie prezintă ideal-tipuri. 3. D. modul de . Spre exemplu. 3. abilităţi. Activistul – este o persoană căruia îi place să fie activ. norme. valori. o strategie preferată de a învăţa sau de a rezolva problemele. Există totuşi o dominantă. calitatea relaţiilor dintre membri 8. 4. libertatea alegerii etc. 2. Reflexivul – preferă să planifice activităţile înainte de a trece la acţiune. 2. structura. interacţiunea dintre membri. 6. structura psihologica a grupului – relaţii de putere. stilul de învăţare al participanţilor. De obicei. 7. roluri. scopul grupului.coeziune.Aici ne vom referi în principal la grupul de remediu.

planificare a activităţilor într-un grup unde majoritatea participanţilor au un stil de învăţare predominant pragmatic va fi cu mult diferit de cel în care participanţii sunt predominant reflexivi. sex. Astfel de categorii de clienţi pot fi: 1. 2. Problema omogenităţii sau a eterogenităţii grupului a fost o altă provocare pentru practicieni. Hobbs ( 1988 ) excludea din grupuri clienţii cu personalităţi ostile sau agresive şi pe cei psihotici pe motiv că aceştia nu vor contribui la construirea unei atmosfere de acceptare şi siguranţa necesară grupului. cei cu personalităţi psihopatice. L. cât şi promovarea principiului eterogenităţii grupurilor ca premisă a dinamismului în grup. aduc cu sine o serie de avantaje şi dezavantaje. 4. de atmosfera stabilită în grup. În 1954. 3. Bach ( 1988 ) sugera că cei cu un slab contact cu realitatea şi cei din subculturile puternic deviante nu trebuie incluşi în terapii de grup. Atât prima opţiune . 5. cei cu inteligenţă scăzută. aceea de a forma grupuri omogene din punct de vedere al caracteristicilor individuale ( vârsta. Interacţiunea dintre membri este determinată. cei cu halucinaţii. cel al “ compatibilităţii de grup “. cu mai multe opţiuni de finalizare de vreme ce cel de-al doilea va aprecia mai mult activităţile planificate strict şi cu reguli clare de desfăşurare. de asemenea. Pentru a asigura o interacţiune optima în grup este necesar ca la selecţia membrilor grupului să se ţină seama de câteva criterii de selecţie. cei cu comportamente necontrolate. ). de caracteristicile psihologice ale membrilor grupului. clasa sociala etc. Acest fapt a condus la un nou concept. Acest nou concept încorporează două elemente principale: cooperare si . Primul grup va prefera activităţi libere. cei cu depresii acute. Wolberg constata ca unele categorii de clienţi nu trebuie incluse în grup pentru ca atitudinile lor nu sunt de natură să promoveze lucrul în comun. de regulile negociate şi de sancţiunile administrate membrilor grupului. cei cu tendinţe paranoide şi 6.

Menţinerea – în care clientul conservă schimbarea produsă. Un singur client aflat în faza de precontamplare poate vicia atmosfera din grup. în selectarea membrilor grupului trebuie să se aplice un alt criteriu – cel determinat de stadiul schimbării în care se află fiecare membru. Reiterarea – faza în care clientul recidivează. 3. Este o etapă în care riscul de reiterare a comportamentului nedorit este mare. În selectarea membrilor unui grup. profilul ideal pentru un grup pentru victimile violenţei domestice ar fi: • suficient de recuperată de la ultimul atac. asistentul social să imagineze un profil ideal al participantului. Determinarea – este stadiul în care clientul dispune de motivaţia necesară adoptării deciziei de schimbare. 5. De exemplu. • interesată şi motivată să găsească soluţii la problema sa. 4. Pornind de la aceasta descriere succintă a ciclului schimbării. ciclul schimbării trebuie reluat până când recidiva nu se va produce. după ce toţi clienţii au fost pregătiţi în sesiuni individuale.interacţiune. În ceea ce priveşte comportamentul infracţional pentru menţinerea schimbării este necesară şi modificarea stilului de viaţă ( crime – free lifestyle ). asistentul social va trebui să ţină seama de stadiul în care se află clientul şi abia apoi. Prochaska si Di Clemente ( 1984 ) au dezvoltat un model al schimbării în patru stadii: 1. În cadrul grupului de remediu scopul principal este schimbarea. Contemplare – începe să înţeleagă că are o problema şi conştientizează nevoia de schimbare. In acest caz. 6. asistentul social va trebui să anticipeze modul în care aceştia vor interacţiona unii cu ceilalţi. În acest context. Precontemplare – în care clientul nu consideră că a comite infracţiuni este o problemă şi că nu este nevoie de schimbare. 2. astfel încât toţi să fie în acelaşi stadiu. • capabilă să aibă întâlniri săptămânale. să decidă structura grupului. Pentru aceasta cel mai util este ca înainte de a începe de fapt selectarea participanţilor. . Acţiune – în care clientul încearcă să schimbe comportamentul indezirabil.

asigurându-se că regulile grupului sunt respectate. În funcţie de implicarea coordonatorului în viaţa grupului şi de tipul de interacţiuni pe care acesta le stabileşte cu membrii grupului. In această etapă creşte coeziunea grupului. Formarea – este primul stadiu în care membrii grupului sunt preocupaţi în principal de ideea de a fi acceptaţi şi de a-i cunoaşte pe ceilalţi. coeziune. sugestiile şi instrucţiunile. D. 4. Coordonatorul directiv controlează şi îşi asumă întreaga responsabilitate pentru atingerea obiectivelor grupului. Procesele din grup Fiecare grup este unic din punct de vedere al proceselor care se derulează. Este caracterizată de politeţe şi de comportamente inhibate. Accentul cade mai mult pe experienţa pe care o are fiecare participant. acesta poate fi directiv sau non-directiv. el fiind cel aflat în centrul atenţiei. Tuckman si Jenson ( 1998 ) au identificat cinci stadii de dezvoltare ale unui grup: 1. consecinţe. formularea scopurilor. 2. Principalele “ instrumente " ale coordonatorului directiv sunt: sfaturile. comunicare. Faza normativa – în care se stabileşte un consens cu privire la roluri norme şi proceduri. Furtuna – odată cu creşterea maturităţii grupului apar primele preocupări cu privire la relaţiile de putere. resurse şi schimbare. Această fază este caracterizată prin competiţie.Tipul de leadership sau de conducere a grupului poate fi descris ca în parabola prăjirii unui peşte: prea puţină atenţie din partea coordonatorului grupului şi peştele se va lipi de tigaie. In această fază rolul liderului este deosebit de important. prea multă atenţie şi peştele va fi strivit. că activităţile grupului sunt orientate spre atingerea rezultatelor etc. 3. iar rolul coordonatorului seamănă cu un arbitru. Douglas (1995) a identificat un număr de noua procese : interacţiune. . Combinarea acestor elemente conduce la constituirea unor stadii în viaţa unui grup. roluri. ostilitate şi confruntare. adoptarea deciziilor. Coordonatorul non-directiv este mai preocupat de modul în care procesul de învăţare se derulează şi nu de găsirea “răspunsurilor corecte “.

grup. are loc integrarea membrilor în grup până la momentul în care grupul se simte ca …. Faza finală. Faza centrată pe activităţi – în care preocupările legate de structura grupului se diminuează iar membrii grupului se concentrează asupra activităţilor. Faza de planificare 2. nu toate grupurile trebuie să treacă prin toate aceste stadii. Faza de mijloc 3. Faza finală – în care membrii grupului se pregătesc să se despartă unii de ceilalţi. Hartford ( 1998 ). De asemenea.4. 5. Aceste stadii sunt prezentate liniar din considerente didactice însă este important de menţionat că un grup poate să progreseze dar să şi involueze. In această fază vor fi schiţate scopul şi obiectivele grupului şi vor fi identificate spaţiile şi toate cele necesare pentru funcţionarea optimă a grupului ( vezi Anexa 2 – checklist ). asistentul social va contacta fiecare membru al viitorului grup şi îi va pregăti pentru experienţa de grup. Scopul grupului a fost atins sau a fost abandonat. Este faza în care membrii grupului sunt centraţi pe sarcini şi activităţi. referindu-se şi la rolul celui care va conduce grupul. a propus următoarea evoluţie a grupului: 1. Rolul consilierului de probaţiune este de a pregăti această despărţire şi de a facilita recapitularea celor realizate de grup. In faza de planificare. Rolul consilierului de probaţiune este de a facilita activităţile grupului pentru a atinge scopurile propuse. Ultima fază este marcată de iminenta separare a participanţilor. . In faza de mijloc. Asistentul social trebuie să pregătească această fază astfel încât participanţii să nu simtă ca un şoc această “ pierdere “.

Acest mecanism poate fi descris ca sentiment al apartenenţei la grup în care fiecare participant se simte egalul celorlalţi şi că înseamnă ceva pentru ceilalţi. Este un alt mecanism prin care participanţii interacţionează unii cu ceilalţi sau cu liderul grupului. Prin intermediul acestui mecanism se realizează contagiunea membrilor grupului în sens constructiv. Toate aceste reevaluări pot funcţiona ca un feedback al realităţii. Efectul terapeutic al transferului derivă din faptul că el promovează relaţii de încredere între cei implicaţi. Hill spunea că problema multor subculturi este că “ ele nu au contact cu elemente ale culturii dominante “ şi. deci. Este un fenomen care se produce ca un ataşament puternic dintre terapeut şi client. Ventilare. Este procesul prin care participanţii conştientizează că nu sunt singuri într-o anumită situaţie ( sentimentul de “ a fi în aceeaşi barcă “). În cadrul grupului se pot recapitula experienţe de interacţiune în familie sau situaţii conflictuale rezolvate greşit. Aceste defulări sunt posibile prin intermediul verbalizărilor şi a comunicării eficiente. Unii terapeuţi numesc acest mecanism “ insight “. Ca sinonimi pot fi utilizaţi termenii: identificare cu ceilalţi. Ventilarea este descrisă ca eliberare emoţională a participanţilor de tensiuni nervoase conştiente sau inconştiente. Acest aspect al lucrului în grup este în primul rând pregătitor al unei activităţi şi nu un instrument terapeutic în sine. Mecanismele grupului Lucrul în grup este o metodă eficientă în atingerea a unor obiective de terapie comportamentală în măsura în care în interiorul grupului funcţionează optim o serie de mecanisme: Acceptare. Transferul. Testarea realităţii. Intelectualizarea. Acest proces al oferirii de ajutor are . Altruism. mediu prietenos.5. Interacţiunea. unitatea grupului etc. au această nevoie de a testa realitatea şi din alte puncte de vedere. Este un alt mecanism care exprimă posibilitatea ca fiecare participant sa fie terapeut şi să-i ajute pe ceilalţi fie şi numai cu un sfat.D. Universalizarea. Este un mecanism prin care membrii grupului conştientizează o serie de conflicte sau rezistenţe prin reevaluarea “ simptomelor “ sau interpretare.

Stilul liderului. Ele pot fi fie legate fie de participarea prea activă a unor membri – monopolizarea discuţiei. În cazul unor conflicte: 1. Terapia spectacolului – aşa cum o numea Moreno. deci o participare redusă a unor membri. 5. 3. Presiunea grupului asupra părţilor “ beligerante“ poate să liniştească atmosfera. reprezintă o modalitate de participare pasivă a clientului la experienţa celorlalţi.o funcţie terapeutică deoarece conduce la consolidarea încrederii de sine a membrilor grupului. Posibile probleme şi dificultăţi Câteodată se poate întâmpla ca în cadrul grupului să apară probleme. 2. ceartă în grup etc. – fie de retragerea unor membri din “ viaţa “ grupului. impunerea unor puncte de vedere etc. lasă grupul să rezolve aceste situaţii. discută în particular cu fiecare parte implicată. 4. D. 6. Prin observarea celorlalţi şi interpretarea sau evaluarea unor acţiuni fără a se teme de consecinţe. După cum anticipam mai sus. . unul sau mai mulţi participanţi sunt tăcuţi sau retraşi. nu te panica. manifestări agresive între membrii grupului. De cele mai multe ori acestea se rezolvă de la sine 2. preluarea rolului de leader de către un participant. Prin stilul liderului se înţelege modalitatea prin care liderul abordează relaţia cu participanţii la grup. clientul poate să-şi explice multe din dificultăţile din trecut. în grup sunt vorbăreţi compulsivi – cărora le place sunetul propriei voci. acesta poate varia de-a lungul unui continuum de la autoritar la stilul lasair-fair şi nu este întotdeauna acelaşi: in momente diferite liderul poate adopta stiluri diferite.6. La aceste situaţii nu există răspunsuri “ corecte” şi răspunsuri “ incorecte “ dar pot fi totuşi găsite câteva sugestii cu caracter general care să-l sprijine pe coordonatorul de grup. contestarea coordonatorului de grup. Aceste dificultăţi pot fi concretizate în următoarele situaţii: 1. 3.

tâlhărie etc. poţi cere unuia dintre “ beligeranţi “ să părăsească grupul pentru o vreme sau pentru totdeauna ( Priesley & McGuire. 1983 ) .6. Talia ideală a grupului este de 8-10 membri care au comis astfel de infracţiuni şi care doresc să participe într-un astfel de program.30 Prezentarea coordonatorului – spune cum vrei să fii numit descrie-ţi rolul spune ceva despre tine . Dacă totuşi problema persistă. înseamnă că ceva chiar nu este în regulă şi atunci trebuie ca aceasta să fie discutată cu grupul.4. 9. dacă nu se poate remedia situaţia amiabil. coordonatorul de grup trebuie să aibă o serie de întâlniri individuale cu toţi viitorii membri în care să le descrie în ce constă programul şi să încerce să le diminueze emoţiile pe care aceştia le pot avea legat de întâlnirea cu alţii. Pentru a fi sigur că participanţii sunt suficient de motivaţi şi pregătiţi pentru experienţa de grup. SECŢIUNEA I – SĂ NE CUNOAŞTEM Scopul acestei întâlniri este de a construi o atmosferă relaxată în care participanţii se vor încuraja reciproc în procesul de învăţare. Programul cuprinde 6 secţiuni a căte 6 ore fiecare şi este destinat minorilor şi tinerilor care au comis infracţiuni patrimoniale. Poate unele jocuri sau exerciţii pot înviora atmosfera !! D. Aproape întotdeauna dispoziţia grupului este mai bună la întâlnirea următoare. Un model de program de grup Acest program se referă în special la infractorii care au comis infracţiuni patrimoniale: furt. Prezumţia de bază este că participanţii ştiu să scrie şi să citească însă toate exerciţiile pot fi adaptate şi situaţiei în care aceştia nu au aceste abilităţi. Poate că a apărut plictiseala şi atunci trebuie să “pui mai multă sare şi piper “. Esenţial este ca această zi să fie cât mai veselă.

. Acordurile sunt negociabile de către participanţi: când se fac pauzele. În acest scop poate fi consultată Anexa I – Jocuri de prezentare.30 Exerciţii de încredere. Exerciţiile prezentate la Anexa I – Jocuri de încredere – sunt menite să încurajeze participanţii să lucreze împreună şi să aibă încredere unii în ceilalţi.00 Încheierea zilei – recapitulare .9..40 Prezentarea programului – se realizează de către coordonator şi cuprinde: scopul. ca grup.40 Prezentarea participanţilor – este cel mai bine dacă are loc într-o atmosferă relaxată şi uşor ludică.00 Pauză de prânz 13. participanţii vor stabili sancţiunile corespunzătoare încălcării acestora. obiectivele. cât aşteptăm pe cei care întârzie etc. Această prezentare trebuie să fie cât mai scurtă şi cât mai apropiată de nivelul de înţelegere a participanţilor 11. Regulile sunt fixe: durata fiecărei sesiuni. nu se fumează în sala de întâlnire. 10. cum vom lucra împreună..30 Reguli şi acorduri – au în vedere nevoia de a formula o serie de reguli explicite precum şi acorduri negociate între parteneri.. După discutarea regulilor şi acordurilor. o prezentare a programului pe zile etc. de a ajuta grupul să se simtă . nu sunt acceptate manifestările agresive etc. Toate acestea vin să construiască o atmosferă de siguranţă pentru participanţi. Dacă grupul nu este pregătit sau nu consideră că regulile sunt importante puteţi să-i rugaţi pe participanţi să joace “ Regulile din insula pustie “ ( vezi Anexa I ) 13. 15.00 Pauză 11. Scopul acestor exerciţii este de a construi un grup.

însuşirea unui bun găsit.00 – Pauză de prânz 13. Această sesiune o pregăteşte pe următoarea care are ca scop analiza faptelor comise de participanţi. Comportamentul lui George este legal sau ilegal ? Ce infracţiune a comis ? Care sunt circumstanţele agravante şi atenuante ? . vor fi discutate circumstanţele atenuante şi cele agravante. furt calificat. Înainte de a invita un vizitator trebuie să obţii acordul grupului !!! Încercaţi să exemplificaţi tipuri de violenţă sau de intimidare. tâlhărie. furt.SESIUNEA II – SĂ CUNOAŞTEM LEGEA Această sesiune răspunde la întrebări ca: de ce este necesară legea.000 lei. Infracţiunile care vor fi discutate sunt: furt. Spre exemplu: Într-o seară George a găsit în drum spre casă un ceas. 10. Pentru acest scop poate fi utilizat Codul penal sau un vizitator: un judecător sau un avocat. 12. ce înseamnă penal. Ceasul nu mergea prea bine aşa că George a decis să-l vândă uni prieten pentru 50. ce înseamnă tâlhărie. furt calificat.00 – Oferiţi o serie de exemple de situaţii ilegale pentru a verifica dacă participanţii au sesizat nuanţele. viol etc.30 – Jocuri de încălzire şi relaxare ( vezi Anexa 1 ) şi recapitularea zilei precedente. viol etc. Faceţi ca acest exerciţiu să fie cât mai amuzant. diferenţele etc.00– Să înţelegem legea – participanţii sunt rugaţi să participe la o discuţie colectivă despre elementele specifice fiecărei infracţiuni iar coordonatorul sau un voluntar notează aceste contribuţii pe o listă sau un fleep-chard. 9. De asemenea.

Dacă nu.00 Sfârşitul sesiunii şi recapitulare SESIUNEA III – ANALIZA INFRACŢIUNII 1 Scopul sesiunii este de a ajuta participanţii să-şi înţeleagă mai bine comportamentul şi. Exerciţiul constă în plasarea infracţiunii în coordonatele timpului.mi-am luat micul dejun şi am plecat de acasă pe la 9. Alex. a constatat în câteva zile că ceasul nu merge prea bine şi îi cere lui George banii înapoi. ). Cum este comportamentul lui Alex ? Ce infracţiune a comis ? Care sunt circumstanţele atenuante şi agravante ? etc. să identifice anumite constante de comportament. Toate aceste prezentări vor fi notate pe hârtie ( dacă toţi participanţii ştiu să scrie. Acesta refuză şi Alex îl loveşte. 9. 12. Participanţii pot urma exemplele de mai sus.00 – Fiecare participant este rugat să descrie ultima infracţiune pe care a comis-o. Fiecare participant este rugat să prezinte în detalii temporale ziua în care a comis infracţiunea. 15.30 – începerea zile şi jocuri de încălzire ( vezi Anexa 1 ) 10. 11. Dacă participantul a mai comis şi alte infracţiune anterior este rugat să facă aceiaşi descriere pentru fiecare infracţiune în parte. se va renunţa la notarea pe hârtie şi participanţii vor face prezentări orale. Trebuie să înceapă cu “ m-am trezit dimineaţă în jur de ora 8.Prietenul lui George. eventual.00 – Harta infracţiunii .30 .00 – Jurnalul.30 etc. Există un moment anume al zilei când participantul este mai predispus să comită infracţiuni ? Un anotimp anume ? etc.

cum şi când (prezentată în capitolul Evaluarea iniţială).Exerciţii de relaxare şi recapitulare a sesiunii. Cât de aproape de casă s-a comis infracţiunea ? Dar de şcoală sau bar ? Când i-a venit ideea ? Ce l-a încurajat şi ce l-ar fi descurajat să comită acea infracţiune ? etc. urmează o analiză mai profundă a aspectelor corelate cu comiterea de infracţiuni şi pregătirea analizei motivaţiei pentru schimbare. Fiecare participant este rugat să descrie drumul pe care la parcurs în ziua respectivă. 13. de ce.00 – Filmarea Rugaţi fiecare participant să-şi descrie ultima infracţiune utilizând toate informaţiile temporale. Aceste discuţii sunt menite să ofere informaţii utile legate de locul unde infracţiunea a fost planificată. geografice şi de modalitate relevate în exerciţiile anterioare.00 – Regula lui 5 W – 1 H Regula presupune ca fiecare participant să răspundă în descrierea infracţiunii la întrebările: cine. de factorii care au condus la precipitarea comiterii infracţiunii ca: consumul de alcool într-un bar.00 . Fiecare participant trebuie să-şi imagineze că filmează scena comiterii infracţiunii. . 15. de acasă până la locul comiterii infracţiunii. 16.Exerciţiul are scopul de a aduce un plus de informaţii geografice cu privire la comiterea de infracţiuni.30 – Pauză de prânz 14. frustrarea resimţită la şcoală etc. SESIUNEA IV – ANALIZA INFRACŢIUNII 2 După culegerea informaţiilor legate de comiterea infracţiunii. ce. cu cine.

Tânăr. aceste portrete sunt prezentate în grup şi discutate. Este important ca la fiecare rubrică să existe cel puţin 10 itemi. 10. Afişaţi trei foi mari de fleep –chard cu titlurile: băiat. 11.00 – Rolurile bărbatului Rugaţi participanţii să formeze două subgrupuri.00 – Pauză de prânz 13.30 – exerciţii de încredere şi dinamizare. libertatea.30 – Ce ai pierdut şi ce ai câştigat din comiterea infracţiunii ? Participanţii sunt rugaţi să completeze individual un tabel cu două coloane: pierderi şi câştiguri după comiterea infracţiunii. Care sunt aspectele care pot fi corelate cu comiterea de infracţiuni ? Discuţii. Discutarea unor eventuale neînţelegeri din ziua precedentă. distracţie etc. Participanţii trebuie să completeze aceste liste cu responsabilităţile. tânăr şi bărbat. rolurile şi aşteptările specifice fiecărei etape. Poate bărbatul să gătească sau să spele rufe ? Bărbatul trebuie să accepte un risc mai mare decât femeia ? După 20 de minute. Fiecare subgrup va trebui să realizeze în 20 de minute un portret al bărbatului din punct de vedere al rolurilor pe care le are în societate în raport cu femeia. După completarea tabelului. Bărbat. relaţiile cu familia etc. participanţii sunt rugaţi să acorde fiecărui item un scor de la 1 la 10 în funcţie de importanţa şi greutatea pe care participanţii o atribuie fiecărui item. Care este mai mare ? De ce ? .9. la pierderi: buna reputaţie. Se va face o comparaţie între scorul obţinut la pierderi cu cel obţinut la câştiguri. Care sunt diferenţele ? Care sunt asemănările ? De ce apar aceste diferenţe ? Dacă sunt aşa multe aşteptări legate de bărbaţi. La câştiguri: bani. sunt acestea realiste şi realizabile ? Care sunt corelaţiile între aşteptări şi imagine de sine ? 13.30 – Băiat. După ce fiecare item a primit un scor. participanţii vor face suma scorurilor pe fiecare coloană. Ex.

fraţii. După ce aceste cercuri au fost completate de către toţi participanţii. vecini etc. 15. participantul. În cadrul acestei sesiuni participanţii vor învăţa mai multe despre victime. Aceste cercuri vor fi completate dinspre interior spre exterior după cum urmează: primul cerc după cel personal va fi completat cu numele persoanelor care se află foarte aproape de participant ca părinţii.Alternativ. prietenii etc. poate fi utilizat exerciţiul “ Motive şi scuze “.00 – Încheiere şi recapitulare sau evaluare a sesiunii de către participanţi SESIUNEA V – PERSPECTIVA VICTIMEI Mulţi dintre infractori consideră victimele ca pe obiecte ( fenomenul poartă numele de reificare ). şi mai puţină înţelegere faţă de acele persoane pe care nu le cunoaştem. Încercaţi să puneţi cât mai multe întrebări până când se obţine o imagine cât mai clară asupra acestor motive.30 – Victime Exerciţiul se bazează pe constatarea că infractorii nu simt şi nu înţeleg victimele. vor fi incluse persoanele aflate ca importanţă imediat după cei enumeraţi mai înainte: rude. emoţii etc. lipsite de sentimente.6 cercuri concentrice. bunicii etc. În centrul acestora se află el. Cu toţii ştim că înţelegem şi avem o multitudine de sentimente faţă de cei apropiaţi ca: familia. Participanţii sunt rugaţi să deseneze un număr de 5. Notaţi pe un fleepchard toate aceste motive şi apoi discutaţi în grup: • sunt aceste motive solide ? • existau şi alte căi de a acţiona ? etc. vor ave loc discuţii de grup pe baza unor întrebări ca: • • de la cine ai fura ? de la cine nu ai fura ? .În al doilea cerc. Acesta presupune ca participanţii să-şi amintească contextul în care au comis infracţiunea şi să descrie toate motivele sau factorii care au favorizat producerea acesteia. 9.

comparaţi această listă cu efectele pe care propria infracţiune le-a produs asupra victimei. 11. material etc.30 – Infracţiuni şi efecte Analizaţi infracţiunile de pe o listă.• • • • cum arată o victimă ? descrieţi o victimă. 3. financiar. 2. Aţi fost vreodată victimă a unei infracţiuni ? 13.00 – Pauză de prânz 13. Imaginaţi cum fiecare categorie de victime poate să fie compensată de către infractor: scrisoare de scuze. Imaginaţi-vă acum ce efecte a produs fiecare dintre acestea asupra victimei.00 – Experienţa unei victime. executarea unor lucrări pentru victimă etc. În prima etapă. În acest scop poate fi utilizat exerciţiul “ Ce am învăţat eu astăzi “ . returnarea bunurilor. Exerciţiul constă în relatarea unei experienţe de victimă.00 – închiderea sesiunii şi recapitulare. Discuţiile ulterioare pot viza: 1. Este deosebit de important ca această descriere să producă un impact emoţional asupra participanţilor. faceţi o listă cu toate efectele pe care infracţiunea le-a avut asupra victimei. Exerciţiul poate să se desfăşoare individual sau în grup. poate fi vizionat un film care descrie o victimă sau poate fi invitată o victimă. 15. aşezaţi aceste infracţiuni în ordinea gravităţii lor. cum a fost afectată victima de infracţiune: emoţional. În acest sens. ? cum credeţi că s-a schimbat comportamentul victimei după producerea infracţiunii ? etc. astfel încât prima să fie cea mai gravă şi ultima cea mai uşoară.

nu ştie cum şi nu învaţă un nou comportament – principiul înlocuirii comportamentului indezirabil cu unul dezirabil. Scopul este de a-i stimula pe participanţi să-şi asume responsabilitatea propriilor decizii.SESIUNEA VI – ANALIZA MOTIVAŢIONALĂ În acest moment participanţii au suficiente informaţii legate de contextul comiterii infracţiunii. de factorii care pot fi asociaţi cu comiterea acesteia şi se poate presupune că o bună înţelegere a comportamentului propriu. Dacă nu se întâmplă aşa. Nimeni nu se poate schimba atâta timp cât nu doreşte. Procesul schimbării comportamentale este unul extrem de complex.30 – De ce ne te-ai oprit din comiterea infracţiunilor ? Exerciţiul se adresează în special participanţilor recidivişti sau a celor care au comis o multitudine de fapte penale.00 – Analiza câmpului motivaţional Participanţii sunt rugaţi să completeze un tabel cu doua coloane: una cu motivele pentru a continua cariera infracţionala şi cealaltă cu motivele pentru a înceta o astfel de cariera. 11. După identificarea a cel puţin zece motive de o parte şi de alta. a consecinţelor negative asupra sa şi a celorlalţi poate să conducă la dorinţa reală de schimbare. Întrebaţi: • • • Ai încercat să te abţii de la a comite infracţiuni ? Cum ? Ce nu a mers ? . cât şi a atitudinilor şi acţiunilor. fiecare participant va face suma pe coloane a scorurilor şi le va compara. implicând modificări atât în sfera sentimentelor. 9. asistentul social poate să-i propună acestui client o serie de întâlniri individuale în care să discute posibilitatea schimbării comportamentale. participanţii sunt rugaţi să acorde scoruri în funcţie de relevanta acestora.30 – exerciţii de încălzire şi de încredere ( vezi Anexa 1 ). se presupune ca acel participant este motivat să se schimbe şi poate să continue programul. În final. Daca suma scorurilor pro-schimbare este mai mare decât cea împotriva acesteia. 10.

Scopul exerciţiului este de a identifica momentele în care infracţiunea putea fi prevenită. “ n-aş putea să duc asta la bun sfârşit “ ) etc. pot să dezvolte un plan de prevenţie a recidivei.00 – Încheierea şi recapitularea sesiunii. Accentuaţi momentul în care voluntarul a luat decizia de a comite acea infracţiune.30 – începerea sesiunii. După fiecare etapă. “ nu sunt în stare să fac altceva “). 9. Fiecărui factor de risc îi va corespunde un plan de prevenţie ca în exemplul următor: FACTORI DE RISC PLAN DE PREVENŢIE . exerciţii de încredere. “ nu am nici o problemă “ ). neîncredere în sine ( ex. 13. procesul şi circumstanţele care au stat la baza acestora. proastă imagine de sine ( ex. SESIUNEA VII – PREVENIREA 1 Sesiunea a VII a are ca scop prevenirea comiterii de noi infracţiuni. 10. participanţii discută despre modul în care voluntarul putea să acţioneze diferit.00 – Pauză de prânz 13. Prezumţia care stă la baza acestei sesiuni este că odată ce participanţii au înţeles motivaţia faptelor lor.30 – Punctul de întoarcere Alegeţi un participant şi rugaţi-l să-şi descrie pe secvenţe propria infracţiune în faţa grupului. Identificaţi împreună cu grupul aceste blocaje şi discutaţi-le.Exploraţi eventualele obstacole cognitive în calea schimbării: negare ( ex.00 – Planul de prevenţie Participanţii sunt rugaţi să completeze un tabel cu două coloane: factori de risc şi plan de prevenţie. Ce a determinat acea infracţiune ? Cum a luat decizia ? 15. prevenind astfel comiterea infracţiunii.

citesc 2. puteţi folosi exerciţiul “ Cum vor fi ceilalţi afectaţi de noul meu comportament “. Acesta constă în: 1. gând sau sentiment care poate să provoace sau să faciliteze comiterea de infracţiuni. Este ca acest plan să fie realist şi să fie construit de către participanţi. Fiecare plan de intervenţie trebuie să includă şi persoanele semnificative din viaţa participanţilor. mă înscriu la şcoală 2. mă va ajuta la lecţii 1. Exerciţiul relevă de multe ori anumite sentimente pe care cel din centrul grupului le are faţă de diverse personaje din viaţa sa. rugaţi un participant să se aşeze în centrul unui cerc format din ceilalţi participanţi. vecinul meu. George. Fiecare va trebui să-şi imagineze cum aceste schimbări comportamentale ale celui din centru ar putea să-l afecteze. mă înscriu la cercul de aeromodele 3. particip la activităţi gospodăreşti 1. nu pot dormi noaptea Factor de risc poate fi orice eveniment. fiecare persoană din cerc va acţiona în funcţie de rolul încredinţat: mama ca mama. timp liber prea mult 1. Pentru a evidenţia nevoia includerii şi persoanele semnificative din viaţa clientului în acest plan. Aceştia trebuie să fie informaţi şi trebuie să semneze că sunt de acord să-şi de-a concursul în aplicarea acestuia. . Aceştia vor lua rolul persoanelor semnificative din sistemul celui din centru. discuţie cu doamna dirigintă şi cu profesorul de mate 2. 2. vizită a mamei la şcoală 3. Planul de prevenţie trebuie construit în aşa fel încât acel factor de risc să fie ori diminuat ori evitat. probleme la şcoală 3. tata ca tata etc. ascult muzică 3.1. de vreme ce participanţii din cerc vor dezvălui despre experienţa lor. mă uit la televizor 2.

În limita timpului disponibil aceste iniţiative pot fi încurajate. Care sunt ipotezele ? Care sunt soluţiile ? Uneori participanţii propun propriile lor jocuri. Un bun exemplu de gândire alternativă este şi următorul exerciţiu: Aşezaţi în linie 6 pahare: primele 3 pline şi următoarele 3 goale. Acest exerciţiu este destinat să-i ajute pe participanţi să descopere că există şi alte soluţii decât cea de a fura sau a înşela.. . • să realizezi un plan de acţiune pe care apoi .. Un astfel de exerciţiu este “ Ce am învăţat aici ?“. Important este: • să aşezi problema în context.. De asemenea. participanţii mai pot completa şi un chestionar care să vizeze gradul de satisfacţie al acestora cu privire la program. • să identifici persoanele care sunt implicate.. să-l aplici. În acest sens se pot organiza o serie de jocuri şi exerciţii care să urmărească şi evaluarea programului.. Este important ca această sesiune să fie cât mai relaxată şi amuzantă. Mulţi sunt cei care fură pentru a – şi acoperi anumite nevoi materiale. 13.00 – Pauză de prânz 13..11.00 – Gândire alternativă S-a constatat că infracţiunile patrimoniale sunt comise de cele mai multe ori ca rezultat al procesului de rezolvare a problemelor personale.30 – Concluzii şi pregătirea participanţilor pentru momentul despărţirii. • să identifici cât mai multe soluţii la acea problemă. • să compari soluţiile în termeni de cost-beneficiu. • să alegi cea mai bună soluţie. Participanţii trebuie să facă în aşa fel încât nici un pahar plin să fie aşezat lângă unul plin şi nici unul gol lângă unul gol doar dintr-o singură mişcare. • să apreciaţi care sunt posibilele consecinţe şi obstacole. • să o defineşti cu exactitate.

Gordon (1987). Modern Social Work Theory. Morris.Offending Behaviour. 1997. T. Aceste scrisori vor fi lăsate în păstrarea consilierului de probaţiune care a condus grupul şi vor putea fi trimise participanţilor în cazul în care aceştia vor recidiva. Macmillan. Londra. Oxford. The Enciclopedia of Icebreakers. Rogoff. Londra. Davies. The Blackwell Companion to Social Work.Psihoterapia experienţială. A groupwork approach to problem solving and change. Batsford Ltd.. Pitts. Priesley. London.Social Work Practice-A Generalist Approach.Pentonville: a Sociological. Moscovici. Louise (1992). Skills and Stratagems for Going Straight. Study of an English Prison. The Groupwork Pack.Uneori aceste programe de grup se pot finaliza şi cu o scrisoare pe care şi-o scrie fiecare participant şi care pot să cuprindă: planuri de viitor. UK.UK Forbess. Malcolm ( 1997 ). James (1985). ( 1990 ). Apprentice in Thinking: Cognitive development in social context. (1963).. Serge (1998). John (1990). Longman.Greene.Psihologia socială a relaţiilor cu celălalt.Principles of Psychology Today. Johnson. OUP . New York. Allyn and Bacon. New York. Martin (1997).. BIBLIOGRAFIE Bower. Near East Foundation. Kemp. USA. New York.. UK. Infomedica. London. London &New York. Learning to help. James ( 1983 ).Tavistoc Publications. Payne. McGuire. Iaşi. B. Iolanda (1997). Batsford Ltd. Polirom. Bucureşti. Basic skills experiencses. Mitrofan. Blackwell. Offending Behaviour. Random House. Tim & Taylor Alan ( 1992 ). 3. Macmillan. C.Working with Young Offenders. Psihoterapia rogersiană . James McGuire & Philip Priestley (1985 ). H. angajamente că nu vor mai comite infracţiuni etc. Ed. Philip & McGuire. Sue ( 1997 ). cap.

Ioan Durnescu O privire de ansamblu asupra sistemului integrat al tuturor deciziilor şi proceselor care privesc deţinutul poate fi reliefată sub forma a trei cercuri concentrice: .planificarea pedepsei .evaluare .planificarea pedepsei. Time to think.Evaluarea riscului . Comunicarea. .managementul pedepsei. Jan ( 1995 ).Ross. este mai degrabă un proces care poate fi sintetizat în felul următor: În cadrul unui sistem general şi integrat al deciziilor şi proceselor care privesc deţinutul.evaluarea riscului . (1985 ). O reprezentare grafică a managementului pedepsei este mai aproape de jocul unor cercuri concentrice: . Nu este vorba de un proces care curge pe traseul . Tennessee. A. Stanton.planificarea pedepsei. 1992 ACTIVITATEA CONSILIERULUI DE REINTEGRARE SOCIALĂ ŞI SUPRAVEGHERE ÎN PENITENCIAR Cristian Lazăr. A workbook for young people who commit motoring offences. Glasgow. SUA. numit managementul pedepsei. Managementul executării pedepsei . Institute of Social Sciences and Arts. John & Radford. Institute of Councelling. Sweeney. R. & Fabiano E.evaluare. Understanding counselling. Nicki (1998). Iaşi. Multiprint.R. are loc un proces continuu de la evaluare spre planificarea pedepsei (care include şi intervenţia propriu-zisă) şi din nou la evaluare.planificarea pedepseimanagementul pedepsei sau unul răsturnat de tipul: managementul pedepsei-planificarea pedepsei-evaluare. Working it Out. .

Să dispună de regimuri de atenţie nuanţate şi să ofere cât mai multe oportunităţi şi programe de resocializare 2. Obiectivele managementului pedepsei: • Un flux cât mai eficient al informaţiilor necesare evaluării şi luării celor mai corecte decizii. • Oferirea unei strategii de evitare a recidivei.) Pentru penitenciare şi pentru serviciile de reintegrare şi supraveghere: • Utilizarea eficientă a resurselor acestora. resursele instituţiei şi constrângerile operaţionale. . • O coordonare a intervenţiilor astfel încât să se evite suprapunerea acestora. Obiectivele specifice ale planificării pedepsei sunt: 1. • Utilizarea constructivă a timpului pe perioada detenţiei. categorizării şi repartizării deţinuţilor. Pentru a realiza aceste obiective generale. Reabilitare. Să identifice factorii relevanţi care ar putea conduce la : a.) Pentru deţinuţi: • Reducerea efectelor negative ale contagiunii penitenciare. spaţiul penitenciar trebuie să îndeplinească cel puţin două condiţii: 1. • Asigurarea continuităţii intervenţiilor în cazul transferului sau eliberării.) Pentru public: • Reducerea riscului recidivei prin identificarea domeniilor de risc şi realizarea unor planuri de acţiune adecvate . c. Scopurile managementului pedepsei: a. • Pregătirea revenirii în comunitate. Protecţia publicului. • Luarea celor mai bune decizii având în vedere păstrarea echilibrului între nevoile deţinutului. b. b. Să dispună de regimuri senzitive.Debutul procesului constă în centralizarea primelor informaţii disponibile astfel încât să fie posibilă realizarea clasificării. sensibile la nevoile deţinuţilor. Această etapă conţine o primă predicţie asupra riscului. • Identificarea regimului şi programelor cele mai apropiate de nevoile deţinuţilor.

Stabilirea echilibrul optim dintre mediu şi individ ţine de ştiinţa dar şi de arta asistenţei sociale. planificarea face parte din procesul de evaluare iniţială. Asistentul social/consilierul de reintegrare trebuie să combine aceste coordonate. Aceste precizări au rolul de a sublinia ideea că intervenţia consilierului de reintegrare se poate orienta spre individ (terapie. ca procese specifice asistenţei sociale. Să-l pregătească pe deţinut pentru eliberare (la termen sau condiţionat).) sau spre mediu (reprezentare . Prevenirea unei viitoare infracţiuni. Această accepţiune subliniază în special interdependenţa dintre cele două procese evaluare şi planificare. planificarea sentinţei. 2. Intr-o accepţiune mai largă. Planificarea şi intervenţia. 2. astfel încât să adapteze individul la exigenţele mediului şi. Planificarea executării sentinţei sau. Să ofere un punct de plecare a planului de supervizare după eliberare Evaluare-planificare-reevaluare Planificarea este procesul aflat între evaluarea iniţială şi acţiunile de schimbare comportamentală sau de alt tip. este un proces complex care are ca principale obiective: 1. organizare comunitară etc.advocacy. Mediul . pe scurt. De aceea se spune că planificarea este deplasarea de la definirea problemei la identificarea soluţiilor de rezolvare a acesteia. cognitive sau de autocontrol ale deţinutului 4.). Să dezvolte şi să consolideze abilităţile sociale. consiliere.c.cu nevoile sale şi aspiraţia sa de împlinire. categorizarea şi repartizarea deţinuţilor. Resocializarea şi reabilitarea acestora şi . Evaluarea deţinutului nu are nici o raţiune dacă ea nu conduce la o intervenţie individualizată iar planificarea este dependentă de calitatea evaluării.cu particularităţile sale. empowerment etc. 3. să ajusteze şi mediul la nevoile şi particularităţile individului. au în vedere două domenii: 1. orientare. Clasificarea. 2. Individul . Să utilizeze în mod constructiv timpul petrecut în penitenciar 5. în acelaşi timp şi în aceeaşi măsură. Să informeze pe cei care decid eliberarea condiţionată 6.

îl poate găsi pe inculpat fie în situaţia de arestat preventiv (în arestul poliţiei sau în penitenciar) fie în libertate supunându-se anumitor interdicţii (ex. În conformitate cu legislaţia actuală categorizarea deţinuţilor se realizează în funcţie de anumite criterii precum: fapta. Caracteristicile principale ale acestor trei etape sunt complementaritatea. în principal. legătura cu familia etc. Categorizarea. Repartizarea la muncă sau diverse programe social-educative. la evaluarea riscului pe care fiecare deţinut îl prezintă şi totodată la includerea lor în categorii de risc proporţional cu dimensiunea acestuia. categorizarea şi repartizarea Primul stadiu al planificării pedepsei îl constituie un demers compus din trei etape cunoscut în limbajul de specialitate sub numele de categorizare. durata pedepsei executate. De asemenea sunt posibile intervenţii de natură educativă. psihologică etc. deţinuţi care pot fi scoşi la muncă în exteriorul locului de deţinere în perimetre . 1) Categorizarea Se referă. comportament pe timpul detenţiei. intercondiţionarea şi dimensiunea dinamică. Clasificarea. I. Categoriile de securitate ce decurg din aceste criterii sunt în principal: fără pază (deţinuţi care muncesc în afara locului de deţinere fără supraveghere directă).să nu părăsească localitatea). clasificarea şi repartizarea sunt procese care se realizează după condamnarea definitivă a inculpatului fără ca aceasta să însemne că administraţia penitenciară nu poate realiza o evaluare a persoanelor aflate în detenţie indiferent de statutul juridic al acestora. La baza acestui demers se află evaluarea iniţială care se realizează prin utilizarea următoarelor surse: • Interviu • Buletin de cunoaştere (întocmit de serviciul educativ al penitenciarului) • Referatul de evaluare pre-sentenţial (întocmit de serviciul de reintegrare şi supraveghere) • Dosarul de penitenciar • Rezultatele monitorizării intervenţiilor pe parcursul procesului penal 2 Hotărârea judecătorească definitivă de condamnare la pedeapsa închisorii sau măsura educativă a internării într-un centru de reeducare. clasificare şi repartizare a deţinuţilor. .3.

bazată pe proiectul de lege privind executarea pedepselor privative de libertate. pe exigenţele în practica în materie din diferite sisteme penitenciare occidentale. Trebuie menţionat faptul că sistemul penitenciar este în plin proces de reformă şi actuala formă de organizare. Planificarea pedepsei aşa cum o prezentăm în materialul de faţă este una teoretică. prin ordine interioare sau decizii la nivelul Ministerului Justiţiei (ex-numirea directorului general şi a multor directori de penitenciar civili). Produsul acestei munci în echipă trebuie să fie un referat de evaluare care să permită includerea deţinutului într-o categorie de securitate. Din punct de vedere juridic şi al respectării principiilor de separaţiunii (distribuirea pe camere de deţinere separate. femei.păzite.) Categoria de securitate de gradul I . deţinuţi în regim restrictiv pentru care se iau măsuri de securitate suplimentare la scoaterea lor din camerele de deţinere etc. ne-recidivişti. Este posibil ca în practică reglementările să nu impună ad literam modalitatea prezentată mai jos dar fără îndoială că principiile fundamentale care stau la baza planificării pedepsei nu pot fi definite într-un mod radical diferit.) Categoria de securitate de gradul 0 • Include acei deţinuţi care în situaţia evadării ar constituii un real pericol pentru public sau pentru securitatea instituţiilor statului • Deţinuţi care constituie un real pericol pentru personal b. deţinuţi care nu pot fi scoşi la muncă în exteriorul locului de deţinere dar care pot fi implicaţi în diverse activităţi educative. În realitate. secţii separate sau chiar penitenciare separate) există categorii precum: minori. Prezentăm în continuare un model inspirat din practica de mulţi ani din diverse penitenciare din Europa Occidentală şi adaptat realităţilor noastre: a. lucrative în afara camerelor de deţinere fără măsuri speciale de securitate. recidivişti. Un prim principiu este cel al lucrului în echipă a reprezentantului administraţiei penitenciare (care este de cele mai multe ori educatorul) şi a consilierului de reintegrare. regim. sistemul a depăşit deja multe din reglementările caduce ale Legii 23. tratament reglementate de Legea 23/1969 vor fi radical schimbate dacă ne gândim numai la demilitarizarea acestei instituţii. tineri. Algoritmul de alcătuire a acestor categorii de securitate poate fi foarte divers. arestaţi preventiv.

Procesul prin care se realizează această categorizare .care reamintim că este una iniţială şi prin urmare este fundamentată pe evaluarea riscului . Sunt deţinuţii cazaţi pe secţiile de deţinere obişnuite.poate fi descris pe scurt în felul următor: • Vor fi incluşi în categoria de gradul III.) Categoria de securitate de gradul II • Deţinuţi care pot fi scoşi la muncă în exterior • Deţinuţi care nu pot fi scoşi la muncă în exterior dar pot fi selecţionaţi pentru diverse activităţi lucrative.3 • Deţinuţi pentru care sun necesare anumite condiţii suplimentare de securitate • Deţinuţi cunoscuţi cu intenţii de evadare • Deţinuţi care reprezintă un real pericol pentru alţi deţinuţi c.sunt sau au mai fost condamnaţi pentru o infracţiune sexuală . pentru minori să spunem. categoria II Selecţia va continua în felul acesta până la categoria 0 care în multe sisteme penitenciare face obiectul supervizării de către administraţia centrală. d.deţinuţi care au fost condamnaţi la pedepse mai mari de 5 ani pentru infracţiuni cu violenţă sau infracţiune sexuale .sunt sau au mai fost condamnaţi pentru o infracţiune legată de droguri deţinuţi categ. educative în interiorul locului de deţinere.lll restul deţinuţilor • După efectuarea primei selecţii se trece la alcătuirea categoriei de securitate de gradul II în care vor fi incluşi toţi deţinuţii (reprezentaţi în graficul de mai sus cu culoare deschisă) din care vor fî excluse alte câteva categorii precum: .au o sentinţă ce depăşeşte 10 ani .au o pedeapsă mai mare de 2 ani pentru infracţiuni cu violenţă . consilierul de .) Categoria de securitate de gradul III • Deţinuţi în care se poate avea încredere şi nu necesită pază. Este evident că serviciul de reintegrare socială prin consilierii săi nu are resursele şi nici ca obiect de activitate să se implice integral în acest proces atât complex dintr-o fază iniţială altfel decât în mod excepţional. toţi deţinuţii cu excepţia celor care: .au evadat sau au încercat să evadeze ___ categoria III restul deţinuţilor. Mai degrabă.

spitale penitenciar. se poate imagina o planificare a pedepsei care să permită reîntoarcerea graduală a deţinuţilor în societate. respectiv cum sunt diferenţiate penitenciarele în funcţie de gradul de securitate. Procesul de repartizare nu este altceva decât identificarea tipului de penitenciar/secţie potrivite pentru un deţinut plecând de la evaluarea riscului pe care îi reprezintă acesta. sperăm. penitenciare pentru recidivişti cu pedepse mai mari de 10 ani. 4 Este foarte importantă diferenţierea regimului de detenţie în acest fel deoarece se poate realiza o mai bună individualizare a pedepsei.) Clasificarea In momentul de faţă majoritatea penitenciarelor sunt aşa numitele penitenciare regionale. posibilităţilor reale de intervenţie ale serviciilor de reintegrare.reintegrare va fi chemat să participe împreună cu reprezentanţi ai penitenciarului la etapele de recategorizare ce se realizează cu o frecvenţă de circa şase luni. Există de asemenea un penitenciar pentru minori şi tineri. fie în cadrul unui centru naţional de triere. Este tot mai vehiculat termenul de penitenciar de maximă siguranţă fără ca acesta să fie deplin consacrat din punct de vedere juridic. penitenciare de tranzit. în speţă în cazul infractorilor care nu prezintă un pericol social ridicat. pentru ne-recidivişti cu pedepse mai mari de 10 ani. 2. Toate acestea vor depinde de constrângerile legislative adaptate. unul pentru femei.) Repartizarea În majoritatea ţărilor care aplică acest sistem. fie la nivelul penitenciarului dacă nu cumva există o prevedere expresă a instanţei de judecată asupra locului de executare a pedepsei. Am văzut cum sunt diferenţiaţi deţinuţii în funcţie de categoria de risc. care pot fi întâlnite în aproape fiecare judeţ şi care au în custodie condamnaţi definitiv cu pedepse mai mici de 10 ani precum şi arestaţi preventiv sau condamnaţi în primă instanţă care au domiciliu în raza de competenţă a acestora. în materialul de faţă vă prezentăm unul care poate fi aplicat în demersul pe care administraţia . Chiar şi în aceste situaţii este de preferat să se implice în acele cazuri care în general fac obiectul intervenţiei unui serviciu de probaţiune de oriunde în lume. 3. repartizarea se face de către o comisie. Şi în această privinţă pot fi imaginate o multitudine de modele de repartizare. Proiectul de lege privind executarea pedepselor prevede adaptarea sistemului penitenciar românesc la exigenţele europene în materie de legislaţie şi execuţional penală.

integrat.Ce se urmăreşte? Identificarea factorilor relevanţi pentru: . serviciul de reintegrare trebuie să-1 întreprindă în acţiunile subsumate planificării pedepsei: Clasificare penitenciare Categorizare deţinuţi Maximă securitate Închis Semi-deschis Deschis 0 X I X X II X X III X X Repartizarea deţinuţilor se face aşadar în funcţie de următoarele priorităţi: a.) nevoia de securitate b. prin care penitenciarul şi serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sprijină deţinutul în dobândirea abilităţilor şi cunoştinţelor necesare reinserţiei sociale printr-un proces diacronic şi totodată repetitiv. .) b.) nevoia de control c.penitenciară. pe coordonatele: evaluare-intervenţie-reevaluare.) nevoia de a folosi la maxim spaţiile disponibile pentru pregătirea deţinuţilor d.) nevoile individuale ale deţinuţilor Intervenţie-reevaluare sau planificarea propriu-zisă Planificarea executării pedepsei este un sistem complex.

colectarea informaţiilor necesare pentru adoptarea unor decizii adecvate.protejarea publicului . Acesta fiind momentul de debut al pregătirii pentru liberare trebuie specificat că sunt două principii care conduc procesul de planificare a sentinţei: .reabilitarea deţinuţilor . etapă care trebuie utilizată în interesul acestuia.o corectă informare privind evaluările deţinutului .Cum? După ce am analizat prima etapă a planificării pedepsei în care am pus în evidenţă rolul evaluării iniţiale se trece la ceea ce înseamnă planificare în sens propriu: intervenţie. după recomandările acestei lucrări şi fişele de .pregătirea deţinuţilor pentru punerea în libertate . evaluare şi reconsiderarea intervenţiei.raportul consilierului de reintegrare din comunitate .interviul cu deţinutului . Prima etapă .prevenirea recidivei .. Dacă deţinutul este de curând depus în penitenciar sau nu există suficiente informaţii pentru a realiza planificarea pedepsei. planificarea poate fi realizată imediat după sentinţă. aceasta poate fi realizată la cel mult câteva luni de la data sentinţei definitive.asigurarea continuităţii şi coerenţei intervenţiilor în perioada de ulterioară liberării .identificarea celor mai bune soluţii în sensul intervenţiilor care-1 privesc pe deţinut .Când începe? Dacă deţinutul a fost pe perioada anterioară condamnării definitive în acelaşi penitenciar şi există suficiente informaţii despre el.evaluarea iniţială.dezvoltarea abilităţilor profesionale ale deţinuţilor . Privarea de libertate este o pedeapsă suficientă de aceea nu trebuie să impunem şi alte pedepse decât cele administrative (cu ocazia unor incidente). Cele mai importante surse de informaţii sunt: . .Detenţia este doar o etapă din viaţa deţinutului.folosirea constructivă a timpului petrecut în penitenciar 5 .

centralizarea tuturor datelor despre evoluţia deţinutului în primele luni de executare a pedepsei. Cele mai importante nevoi criminogene sunt corelate cu: . solicitând informaţii de la psiholog. supraveghetori etc.au diverse dezabilităţi fizice care le afectează mobilitatea . cu informaţii referitoare la contextul familial şi comunitar al acestuia. Pentru aceasta: .va fi solicitat consilierului de reintegrare din comunitate un referat mai amplu decât cel prezentat instanţe.fenomenul dependenţei .identificarea nevoilor deţinutului.locul de muncă şi calificarea .au dificultăţi de învăţare (numiţi incorect şi handicapaţi mental) . Când ne referim la nevoile deţinutului avem în vedere acele nevoi a căror împlinire ar conduce la orientarea pro-socială a individului.se realizează evaluarea riscului (vezi cursul de specialitate) .situaţia familială . A doua etapă . . Sunt consideraţi cu nevoi speciale cei care: .abilităţile sociale şi cognitive 6 .autocontrolul . medic.. De asemenea.educaţia şi şcolarizarea .discriminare şi marginalizare .nevoi speciale etc.dosarul de penitenciar.stima de sine . el prezintă resursele acelei comunităţi şi propune modalităţi de resocializare şi reabilitare care să poată fi valorificate după eliberare.sănătatea . educatori. De aceea este necesar ca imediat după emiterea sentinţei definitive să fie trimisă o cerere de întocmire a unei anchete sociale de către Serviciul de reintegrare socială sau Serviciul social din zona de domiciliu a deţinutului.au vedere sau auz parţial .

) acestea pot fi identificate în comunitatea din care vine deţinutul. In această etapă membrii comisiei confruntă nevoile deţinutului cu resursele şi oportunităţile penitenciarului şi ale comunităţii în vederea stabilirii unei strategii de intervenţie realistă şi cât mai aproape de nevoile deţinutului. adaptabile şi constituie reperul unor evaluări ulterioare a deţinutului.c. împreună cu acesta. Etapa a treia .15-30 august a. şcolarizare.planificarea propriu-zisă şi contractul. . conciziei.joc de rol -30 august .15 septembrie 1998 etc. Obiectivele care sunt consemnate în acest document trebuie să fie subsumate imperativului clarităţii. profesionale. Pentru o mai bună precizare a obiectivelor intervenţiei şi pentru a consolida participarea deţinutului la programul de resocializare este util să se încheie un contract între comandantul penitenciarului sau educatorul desemnat şi deţinut (vezi anexa).au probleme psihice . Aceste planificări sunt flexibile. In măsura în care penitenciarul nu dispune de anumite oportunităţi (calificare. medicale putem realiza.bolnavi cronici . o să spună când îl deranjează ceva fără a provoca un adevărat scandal .deţinuţii în vârstă sunt membri ai unei etnii minoritate cu nevoi particulare etc. Documentul va fi semnat de deţinut respectiv de educator/consilier de reintegrare.. planul de executare a pedepsei.combinarea nevoilor cu resursele penitenciarului şi ale comunităţii. pastor etc. Odată creat tabloul complet al situaţiei deţinutului atât din punct de vedere juridic cât şi al aspectelor sociale. Ele sunt consemnate în Buletinul de cunoaştere. programe terapeutice. Etapa a patra . concepute potrivit regulii SMART: S-specifice fiecărui deţinut M-măsurabile A-posibil de atins R-realiste T-stabilite pe coordonata timpului orar Spre exemplu. educaţionale. nu vom spune Vasile trebuie să-şi îmbunătăţească comportamentul (prea general) ci vom spune: a Vasile va învăţa să spună vă rog .

un referat pentru comisia de propuneri de punere în libertate .întocmirea unui referat care să vizeze o recompensă (învoire.recategorizarea şi reclasificarea .planifică şi oferă servicii şi programe.colectează şi înregistrează informaţiile cu privire la deţinut. pot fi luate următoarele decizii: .continuarea programului . Administrator .sprijinind deţinutul să obţină serviciile de care are nevoie oferind informaţii despre oportunităţile existente.Etapa a V-a .culege şi analizează informaţii cu privire al deţinut şi propune planuri de intervenţie. 4.reprezentând deţinutul în obţinerea serviciilor de care acesta are nevoie.învaţă pe deţinut anumite abilităţi. În funcţie de modul cum se derulează programul.sprijină comunitatea să întâlnească nevoile deţinutului după eliberare (specific consilierului de probaţiune). 8. Rolul educatorului/consilierului de reintegrare în raport cu deţinutul poate fi: 1. Etapa a şasea .închiderea cazului etc. Evaluator . 9.coordonează activităţile de schimbare comportamentală.implementare şi monitorizare În aplicarea planului de intervenţie este necesar să se utilizeze cât mai multe metode şi tehnic. Organizator comunitar .mobilizează resursele penitenciarului sau ale comunităţii şi creează noi programe. acesta poate fi modificat sau adaptat dar.) . . Depozitar de informaţii . 7. suplimentarea unor drepturi etc. de rezultatele unei noi evaluări a riscului. 5. atenţie! nu înseamnă că planificarea poate fi schimbată în fiecare săptămână. 2. Avocat . 6. Broker . Mobilizator . 7 3. Profesor .reevaluarea În funcţie de modul în care au fost îndeplinite obiectivele consemnate în acordul de colaborare. Agent al schimbării comportamentale .

4. 5. peste 40% dintre deţinuţi sunt consideraţi arestaţi preventiv. copii. HIV/SIDA etc.planificarea pedepsei-închiderea cazului la finalizarea termenului de încercare.După cum am observat.Marea Britanie recomandă următoarele activităţi pentru cei arestaţi preventiv: 1. Întrebări recapitulative • De-ce consideraţi că este important managementului pedepsei pentru public? • Enumeraţi trei obiective ale managementului pedepsei. 3. anual. furnizarea de informaţii privind: cauţiunea. planificarea sentinţei este un proces în care sunt implicaţi doar deţinuţii care au primit sentinţa definitivă. sprijin pentru adaptarea la mediul penitenciar. Ţinând seama de făptui că. personalul trebuie să includă un număr suficient de specialişti . R (87) 3 a Consiliului Europei La Regula 57 se menţionează: „Pe cât mai mult posibil. educaţie pentru sănătate: tuberculoza. • Enumeraţi sursele care stau la baza evaluării iniţiale. recursul. apelul etc. 2. sprijin pentru păstrarea locului de muncă şi a relaţiilor cu familia. National Framework for Throughcare of Offenders in Custody . • Care este diferenţa între clasificare şi categorizare? 8 Rolul asistentului social în penitenciar Regulile penitenciare europene Rec. sprijin pentru rezolvarea unor probleme sau nevoi urgente legate de: familie. sănătate şi dependenţă. • Un proces continuu Avem astfel întreg tabloul al intervenţiei serviciilor de reintegrare: contribuţia la individualizarea pedepsei prin întocmirea referatului de evaluare pre-sentenţial conţinând implicit o primă evaluare a riscului .

cum ar fi psihiatri, psihologi, asistenţi sociali, profesori, instructori de educaţie fizică şi sport. ” Coordonare şi integrare în modele de management transparent Regulile penitenciare europene

Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei „Pregătirea pentru liberare a deţinuţilor trebuie să înceapă imediat după recepţia acestora în instituţia penală. Tratamentul deţinuţilor trebuie să accentueze apartenenţa individului la comunitate şi nu excluderea socială. Agenţiile comunitare şi asistenţii socială. sociali trebuie implicaţi în măsura posibilului în procesul de reabilitare socială a deţinuţilor prin menţinerea şi îmbunătăţirea relaţiilor acestora cu familia, cu alte persoane şi agenţii sociale. ” Rolul asistentului social: Unul dintre rolurile asistentului social este deja sugerat în textul acestei reguli: legătura deţinuţilor cu exteriorul spaţiului de deţinere. În acest mod, asistentul social devine garantul continuării rolului activ al deţinutului în cadrul familiei sale şi a comunităţii din care face parte. Această perspectivă are numeroase beneficii atât pentru diminuarea efectelor negative ale încarcerării asupra victimelor indirecte (soţi/soţii, copii etc.) cât şi asupra deţinuţilor. Efectele negative ale încarcerării: Conservarea drepturilor şi obligaţilor cetăţeneşti compatibile cu starea de privare de libertate poate contribui la dezvoltarea sentimentului de datorie (Sykes,1962), acel liant secret al tuturor organizaţiilor. Bondenson (2001), într-un studiu realizat într-un penitenciar de maximă siguranţă, a

constatat existenţa unor schimbări de personalitate care apar după primele două săptămâni de la momentul arestării. Printre acestea cele mai importante sunt: negarea autonomiei, degradarea respectului de sine, incalcarea valorilor autoritare, depersonalizarea şi dezvoltarea sentimentului de dependenţă de viaţa instituţională. Sindromul încarcerării Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri: asistarea deţinutului ca, imediat după primirea în penitenciar, să-şi rezolve toate problemele urgente (Regula 9). Astfel, în practică, cea mai frecventă situaţie este atunci când, prin condamnarea la închisoare a persoanei au rămas în libertate copii sau persoane dependente de deţinut fără sprijin. Asistentul social trebuie să sesizeze instituţiile şi organizaţiile în drept pentru a interveni în astfel de situaţii. în cazul naşterilor pe durata detenţiei, asistentul social trebuie să se sigure că viitoarea mamă este pregătită şi are informaţiile necesare pentru creşterea copilului. Regulile penitenciare europene insistă ca naşterea să aibă loc, pe cât posibil, în spitale din afara penitenciarului. Creşterea şi educarea copilului trebuie să se desfăşoare în condiţii cât mai apropiate de cele din libertate, iar faptul că naşterea pe durata detenţiei nu trebuie să apară în certificatul de naştere (Regula 28). Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri: să consolideze relaţiile deţinuţilor cu familiile acestora şi cu persoane sau instituţii relevante. În acest sens, asistentul social are o paletă largă de opţiuni care pot varia de la sprijin în vederea rezolvării unor conflicte dintre deţinut şi membrii familiei sale, până la vizite la domiciliu şi dezvoltarea programului de vizite al penitenciarului. Un rol deosebit îi revine asistentului social în cazul concediilor penitenciare. Opinia acestuia cu

privire la riscul de evadare sau de comitere a noi infracţiuni este esenţială în aprecierea oportunităţii aprobării unor astfel de concedii. (Regula 43) un rol corelat cu cel de mai sus, revine asistentului social în cazul decesului, îmbolnăvirilor sau a transferurilor. Regulile penitenciare europene atribuie transferurilor. comandantului sau directorului spaţiului de deţinere rolul de a notifica rudele sau persoanele desemnate de deţinut în cazul decesului, îmbolnăvirii, a transferului etc. dar cel care cunoaşte cel mai bine situaţia deţinutului în ceea ce priveşte relaţia cu familia este totuşi asistentul social. Acesta poate informa conducerea penitenciarului cu privire la producerea uneia din situaţiile arătate mai sus şi poate propune cele mai eficiente modalităţi de informare a celor interesaţi. (Regula 49) Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri: acelaşi rol de consolidare a relaţiei deţinutului cu lumea exterioară este subliniat şi cu privire la deţinuţii cu cetăţenie străină. Aceştia trebuie sprijiniţi de către asistentul străină. social să ţină legătura cu ambasadele, consulatele ţărilor lor sau cu membrii familiilor. În acelaşi timp, asistentul social poate contribui la respectarea drepturilor culturale şi religioase ale acestora, prin informarea directorilor sau comandanţilor cu privire la nevoile particulare ale acestora. (Regulile 45, 46, 47) în pregătirea pentru liberare a deţinutului, asistentului social îi revine un rol cheie pentru reintroducerea graduală a acestuia în societate, prin intermediul concediilor penitenciare, şi în pregătirea comunităţii în vederea integrării individului. Rolul penitenciare, asistentului social se află aici corelat cu cel al altor instituţii şi organizaţii din extra muros care pot contribui la rezolvarea crizei de după liberare: protecţie socială, loc de muncă, adăpost, timp liber etc.(Regulile 70, 87, 88, 89). Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei

Alte roluri: Un potenţial pentru practica asistentului social în penitenciar a fost identificat de Nigel Stone (1985) în ceea ce el numea „survival help” (ajutor de supravieţuire). Dacă rolurile arătate mai sus sunt concentrate pe legătura individului cu lumea exterioară, un alt set de roluri poate să vizeze adaptarea individului la mediul carceral şi utilizarea tuturor oportunităţilor existente în penitenciar pentru lărgirea şanselor de reintegrare socială. În acest sens, asistentul social are capacitatea de a informa, asista, sfătui, interpreta socială. şi media relaţia deţinutului cu administraţia penitenciarului, diminuând în acest mod „ sentimentul de neputinţă, dependenţă şi eroziune a iniţiativei” (Stone, 1985, pg. 56). De asemenea, asistentul social poate să asiste deţinutul să-şi înţeleagă şi să-şi trăiască „sentimentele şi emoţiile generate de experienţa detenţiei ” (ibidem, pg. 56). Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri:

Informaţiile deţinute de asistentul social cu privire la mediul social al condamnatului, la persoanele semnificative din sistemul acestuia, la aspiraţiile şi resursele lui îl recomandă, de asemenea, pe asistentul social ca membru în comisia de planificare a executării sentinţei şi în comisia de propuneri pentru liberarea condiţionată. Regulile penitenciare europene Rec. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri: În Probation Service Manual, Jarvis (1995 ) enumeră ca roluri cheie ale ofiţerilor de probaţiune din penitenciar (de cele mai multe ori asistenţi sociali ca pregătire)

să asiste deţinuţii să îşi schimbe comportamentul. R (87) 3 a Consiliului Europei Alte roluri În sistemul spaniol. Limite: În exercitarea acestor roluri. . de exemplu. gestiunea documentelor. să întocmească rapoarte de fiecare dată când deţinuţii sunt consideraţi pentru liberare provizorie. Regulile penitenciare europene Rec. dar şi de continuare a supravegherii după liberare.următoarele: să ofere ajutor practic pentru consolidarea relaţiilor cu comunitatea. locul asistentului social este bine definit în cadrul „echipei tehnice ” de elaborare a „programului de executare a măsurii”. În multe privinţe. concediu penitenciar sau liberare condiţionată. asistentul social a fost privit de cele mai multe ori cu suspiciune de către celelalte categorii de personal din penitenciar. să asigure o asistenţă a deţinutului centrată nu numai pe acoperirea nevoilor de asistenţă socială sau de reabilitare comportamentală. având următoarele atribuţii: diagnosticul situaţiei socio-familiale. oferind mediului carceral o aparenţă de umanitate şi normalitate. să participe în procesul de planificare a executării sentinţei. statutul asistentului social în penitenciar s-a asemănat cu cel al medicului. gestiunea resurselor externe.

primind în schimb dreptul de a lua parte la viaţa organizaţiei. administraţia poate oricând „demonstra” preocuparea faţă de respectarea standardelor acceptate în comunitate. aflat în mod necesar într-o poziţie critică şi protestatară faţă de administraţia penitenciară. . la tăcere. 209). prin două mecanisme: încorporarea – celui nou venit i se permite accesul la început într-o măsură redusă. Limite: Thomas Mathiesen (1974) identifica rolul asistentului social ca fiind unul umanitar. populaţia din clasa muncitoare neproductivă pe care o procesează şi o reciclează cu ajutorul profesioniştilor în ştiinţele umane. În această aparentă tensiune. iniţierea – cel rebel este iniţiat în secretele sistemului şi redus. Limite: Carlen (1983) observa că penitenciarele izolează şi disciplinează o populaţie „săracă. dezavantajată social. Închisorile îşi extrag.Prin prezenţa lor în penitenciar. Mathiesen prezice absorbţia filosofiei justiţiei sociale promovată în asistenţa socială într-o paradigmă autoritară specifică mediului penitenciar. fără loc de muncă sau fără posibilitatea de a găsi de lucru ” (ibidem. pg. astfel. astfel.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful