You are on page 1of 2

PARADISUL

CANTUL I
Preludiu. Invocaţia către Apollo. Ascensiunea în sfera de foc. Orânduirea universului.
Mărirea1 celui ce-i izvor mişcării pătrunde-n Univers şi străluceşte2 mai tare-n miez, mai slab în geana zării.
în ceru-n care3 mai vârtos sclipeşte am fost4 şi lucruri am văzut, ce-a spune nu poate5 cel ce înapoi păşeşte.
In pragul lui a noastră-nţelepciune întru dorinţă se scufundă6-atare, că pierde amintirea de minune.
Dar din puţin ce din slăvi7 aoare am adunat în mintea mea tezaur, voi face-acestui cântec8 dumicare.
Mărite-Apollo9, fă-mă vas10 de aur, să-ncapă-ntr-însul măiestritu-ţi glas şi fă-mă vrednic de slăvitu-ţi laur".
Căci până-aici o creastă din Parnas12 mi-a fost de-ajuns; cu două-acum se cere să mă avânt spre cele ce mi-au
mas.
Din cântul tău revarsă-n mine miere, precum13 atunci când, jupuind de viu pe Marsia14, l-ai răsplătit cu fiere.
De-mi dai" puteri ca-nvăţăcel să-ţi fiu, astfel ca umbra-mpărăţiei sfinte întipărită-n gândul meu s-o scriu,
541
mă vei vedea păşindu-ţi înainte
şi fi-voi vrednic doar atunci, prin tine
şi prin ce-am scris, să mă-ncununi, părinte.
Căci azi, din vina noastră, şi-i ruşine, pe frunţi de regi ori de poeţi suită, atât de rar cununa16 ta stă bine,
încât17 la Delf grădina ta-nsorită
de bucurie s-ar cădea să salte
că frunza Damei e-ntr-atât râvnită.
Scânteia'8-aprinde vâlvătăi înalte:
şi-n urmă-mi alţii, mai destoinici, poate,
vor face-astfel ca Cirra să tresalte.
Lumina lumii19 pe pământ răzbate
din multe locuri; dar din cel în care
trei cruci2 se nasc din patru mândre roate,
sub stele mai prielnice21 răsare,
pe-un drum mai bun şi ca pecetea-n ceară22
pătrunde-n fire dându-i rod şi floare.
Acolo zi, iar jos pe lume seară făcuse23 locul; umbră-ntunecată era la noi şi-aici lumină clară,
când doamna mea24 de-a stânga-ntoarsâ toată
privi cu ochii ţintă către soare,
cum n-a fost şoim25 să cate-astfel vreodată.
Şi-aşa precum a doua rază sare din cea dintâi răsfrântă26-n sus, aşa cum şi drumeţu-ntoarce-n mers cărare,
la fel mişcarea ei27 în mintea mea, prin ochi pătrunsă, una fu cu mine şi-n soare ochii i-aţintii prin ea.
542
Poţi multe-n rai28, pe când aici puţine; căci omenirii preaslăvitul loc îi fu anume hărăzit spre bine.
Nu mult putui să-l rabd, dar nici deloc, astfel ca-n jur să nu-l zăresc sclipind, încins ca fierul29 când îl scoţi din
foc.
Şi dintr-o dată înc-o zi30 albind păru că văd, de parcă-n cer alt soare s-ar fi aprins, azuru-împodobind.
Sta Beatrice31 cu-ochii ţintă-n zare la sferele cereşti, iar ochii mei, desprinşi de foc, sorbeau din ei lucoare
Şi-adânc simţeam32 cum mă prefac prin ei ca Glauc gustând din iarba fermecată ce-l înfrăţi cu-ai mării vajnici
zei.
Pătrunderea33 în viaţa-adevărată nu-i chip s-o spui; ajungă pilda vie celor cui34 harul le-o va da odată.
De-am fost35 şi trup ori numai duh, o ştie doar vrerea Ta prin care-n cer cârmeşti, Iubire, ce m-ai dus către tărie.
Când roata36-al cărei joc înveşniceşti râvnit de ea, mă prinse-n armonia37 ce-o dărui pură sferelor cereşti,
atâta cer îmi hărăzi tăria
să văd de soare-ncins, cât niciodată
vreun lac38 pe lume n-a brăzdat câmpia.
Iar noul cânt39 şi-n cer lumina toată
stârniră-n mine-atare dor de-a şti
ce pricini au, cât n-am simţit vreodată.
543
Drept care ea40, ce-n gândul meu citi ca mine însumi, n-aşteaptă-ntrebare, ci, potolind41 dorinţa mea, grăi:
„Tu însuţi prin păreri înşelătoare42 ţi-ntuneci mintea-astfel, încât nu vezi câte altminteri ţi-ar părea uşoare.
Tu nu eşti pe pământ, aşa cum crezi; un fulger nu scoboară mai pripit de cum tu însuţi către cer purcezi."
De-am fost de-o îndoială lecuit prin vorbele ce-n zâmbet43 m-agrăiră, acum de alta mă simţeam muncit
Şi-am zis: „Răspuns-ai celor ce m-uimiră; ci-acum mă-ntreb prin corpuri44 mai uşoare au cum de-n zbor făptura-

Într-însa49-i aşezată şi se ţine orice făptură. mai mult aproape-ori mai puţin de Bine.mi se prefiră?" Drept care ea oftă45 îndurătoare plecându-şi faţa către ochii mei." Şi-astfel zicând. Mirare-ar fi de te-ai opri în cale când piedici n-ai57. Câţi sunt aleşi47 într-însa simt tenace însemnu-înţelepciunii care-i fine48 orânduirii ce sub dânsa zace. cu-a sale raze sfinte. să nu rămâi mirat că zbori la cer. precum spre-un ţel ursit. fiindcă materia-n fapt nu-i corespunde. A rânduielii cea de veci sorginte53 alină ceru-n jurul cui pripit roteşte-alt cer. 544 Instinctul51 poartă focul către lună. De-aceea zic. se pleacă-mpinsă-astfel de altă parte55 (întocmai precum fulgeru-n cădere) atuncea când instinctul e mânat către pământ de-o searbădă plăcere. după şartul ei. cum nu te miri că-n vale se scurge-un râu5 -s-56 din munte revărsat. şi către el. Dar precum forma54-adesea nu răspunde gândirii celui care-o-aşterne-n carte. de-aici pornesc şi fiecare-alt chei pe-a existenţei fără hat lagună50 după instinct atinge şi-obicei. el dă imbold mişcării-n tot ce moare şi iarăşi el pământu-n sine-adună. privi58 spre cer anume. ne duce vrere-acelei corzi de unde săgeata trasă-n ţintă-a nimerit. la fel de calea dreaptă se desparte făptura uneori. Săgeata5'1 lui şi-n cel ce minte n-are la fel loveşte ca şi-n cel ce simte iubire-n piept şi-a cugeta e-n stare. tocmai dânsa face aşijderi lumea cu făptaşul ei. 545 . ca maica peste pruncul în lingoare şi „Toate46. ce-având putere.-n lume-s cu temei şi rânduiala. precum mirare-n lume stârneşte-un foc ce nu sloboade pale. zise.