CANTUL VIII

Cerul al treilea, al Venerei. Spiritele îndrăgostite. Carol Martel. Noi dubii ale lui Dante.

Credeau greşit1 păgânii-odinioară că-n cerul ei2 rotindu-se, frumoasa Veneră3-aţâţă a iubirii pară; şi n-o slăveau numai pe ea4, crăiasa, prin jertfe şi prin juruinţi; de-o seamă străvechea ginte-ntru greşeli-rămas-a şi pe Diona o slăvea, drept mamă, şi drept fecior pe Cupidon, crezând că-i fu de el Didonei5 înseşi teamă. Cu numele6-i, cu care-ncep cântând, ei botezară mândra-n ceruri stea ce-n soare7 cată, în zori şi-amurg, pe rând. N-am prins de veste8 că urcam spre ea; doar ochii dragi şi puri mă-ncredinţară, căci mai frumoşi9 sclipeau în doamna mea Şi-aşa cum'0 vezi scântei ţâşnind din pară şi glas din glas auzi când unul ţine isonul şi-altul urcă şi coboară, la fel văzui lumini'' printre lumine rotindu-se12 grăbit ori pe-ndelete, precum vederea-i desfăta în sine. Din nori ceţoşi n-au coborât în cete, văzute-ori nu, vântoase l3-n adâncimi destul de iuţi ca să nu-ţi pară-ncete 578 pe lângă stolul de cereşti lumini14 ce-n jos grăbeau, rupându-se cu greu din hora-ncinsă sus de serafimi15. Dintâiul şir16, slăvind pe Dumnezeu, cânta „osanna"-astfel, că-ntru dorinţă mă cetlui să-l tot aud mereu. Şi dintre ei un duh17, cu bună-ştiinţă mi se-apropie, zicând: „Pe voia ta18 vom face toţi, ca să culegi priinţă. Noi ne rotim19 cu îngerii pe-o stea, de-acelaşi pas şi-acelaşi dor mânaţi, cu îngerii20 de care-ai zis cândva:
■21

«Voi , ce.gândind al treilea cer mişcaţi» şi-atâta drag e-n noi, că bucuros vom sta22 ca să curmăm al tău nesaţ." După ce23 ochii-mi dăruii sfios iubitei, dobândind încuviinţare din ochii ei ce străluceau voios, rotitu-i-am către lumina care îmi dase-ndemn şi: „Cine eşti?" grăii cu glasul frânt de dor24 şi-nfrigurare. Şi, Doamne, cât de mândră o zării sclipind la vorba mea, când bucuria c-o nouă bucurie25 i-o sporii26. „Pe lume27, zise, mi-am purtat solia scurt timp28; mai mult dac-ar fi fost să fie, mi-aş fi cruţat de multe rele29 glia. Lumina ce-mprejurul meu se-nscrie, în tortul ei, ca viermele30-n mătase, mă-ncinge-n raze şi m-ascunde ţie. 579 Mult m-ai iubit31 şi-aveai de ce; foloase pe urma mea ai fi cules, de-n groapă de tânăr nu-mi lăsam a mele oase. De-a stânga malul ce din Ron32 s-adapă ca domn pe vremuri m-aştepta-n hotare pe unde-n Ron se varsă-a Sorgei apă, şi m-aştepta frumosul colţ33 în care Gaeta stă, Catona şi cu Bari şi Tront şi Verde se revarsă-n mare. M-au uns35 ca rege-al ţării lor ungarii, al ţării ce-i de Dunăre36 brăzdată, când lasă-n urmă-a nemţilor fruntarii. Trinacria (între Pachin scăldată şi-ntre Pelor în nori de ceaţă groasă când peste golf Sciroccul38 stă să bată, stârnit nu de Tifeu39, ci de pucioasă) şi azi m-ar aştepta40 ca rege-n ţară prin cei născuţi din angevina casă, de-o proastă cârmuire41, ce-i povară supuşilor, n-ar fi-ndemnat poporul să strige la Palermo: «Piară, piară!» Şi de mi-ar şti acestea frăţiorul42, ar frânge calicimea catalană, spre-a nu-i da pas, şi-ar pune-n prag piciorul căci cată-a lua măsuri când porţi coroană, prin tine sau prin alţii, ca regatul43 să nu-l încarci prin vrerea-ţi suverană. El, cel zgârcit44, s-ar cuveni păcatul să-l pedepsească-n cei ce banii-adună, căci largi străbuni avu, necugetatul." 580 „Fiindcă te văd cu mine dimpreună cum mi te bucuri întru Cel-de-Sus, ce-i veci izvor45 la orice faptă bună, te bucuri46, zic, de cele ce mi-ai spus, mi-e şi mai drag al bucuriei dar şi drag mi-e că te bucuri prin Iisus. De ce-am râvnit, avut-am parte; dar din vorba ta47 n-am înţeles cum poate din dulce sad să iasă rod amar." Astfel grăii, iar el răspunse: „Frate, de-oi izbuti să-ţi dau răspuns cu sfatul, ţi-o sta-nainte ce-ţi stă-acum la spate48. Cel care49-nvârte fericind regatul, prin care urci, virtuţi50 a pus, vezi bine, în stelele ce-l luminează hatul. Dar cugetu-i desăvârşit în sine, nu doar de firi în ceruri se-ngrijeşte, ci şi de calea51 ce le-ndrumă-n Bine. De-aceea arcu-acesta52 când loveşte atinge-un ţel ştiut de mai 'nainte, ca suliţa~ce-n ţintă nimereşte. De-ar fi altfel53, aceste-aşezăminte ar da pe faţă-urmări ce-ar fi ruine şi nicidecum înfăptuiri preasfinte; ori nu-i aşa54, căci minţile divine ce-nvârt aceste stele n-au păcate, cum nici cel Prim ce le-a creat prin sine. Mai vrei dovezi pe lângă cele date?" „O, nu, grăii, că-n tot ce-i de trebuinţă55 pricep că fire-a da-napoi nu poate." 581 „Şi-acum să-mi spui: ar fi mai rău de-o fiinţă, grăi, n-ar vieţui-n tovărăşie56?"

„Ar fi, răspuns-am. Văd cu prisosinţă57." „Şi-ar mai trăi, de n-ar fi jos să fie şi altminteri trai şi rosturi felurite58? Nu, dacă-i drept ce-al vostru dascăl59 scrie." Astfel grăi cu vorbe ticluite şi-apoi: „Al vostru rost se cere-anume Ci voi74 siliţi să intre-n mănăstire pe cei făcuţi75 să poarte scut şi zale şi faceţi regi din popi76, fără-osebire; de-aceea rătăcit-aţi77 dreapta cale." să nască din izvoare diferite: Solon61 sau Xers62 se naşte omu-n lume, MelchisedecbJ sau cel ce laolaltă zburând65 cu fiu-îi dobândi renume. Al firii joc66 ce-n voi, ca-n ceară o daltă se-mplântă-adânc, virtuţi cu tâlc împarte, dar nu distinge-o casă67 de cealaltă. De-aceea Iacob68 de-Esau-i departe din naştere, iar de Quirin69 se spune că nu-i născut din plebe, ci din Marte. Natura70-n prunci aceleaşi căi străbune cu moşii şi strămoşii le-ar străbate, de n-ar învinge sfânta-nţelepciune. Ţi-e-n faţă acum ce-ţi fu-nainte-n spate: dar, ca să vezi71 cât mi-eşti de drag, se cade să-ţi dau şi rodu-acestor dulci bucate. De-a pururi firea72 când norocu-i sade potrivnic pe cărare, ca răsadul în holdă stearpă, nu flori, nici roade. Dar dacă lumea73 ar păşi pe vadul pornirilor sădite-n om de fire, a bună seamă nu v-ar paşte iadul. 582

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful