You are on page 1of 2

CANTUL XII

Cerul al patrulea, al Soarelui. Spiritele înţelepte. A doua cunună


luminoasă. Elogiul Sfântului Dominic. Invectiva împotriva
franciscanilor.
Abia rostise ultimul cuvânt şi duhurile-n horă începură a se roti precum o moarăl-n vânt;
darnu-mpliniră-ntreagă-o-nvârtitură2 şi-n jur se-ncinse altă roată3 sfântă, în mers şi-n glas cu prima pe-o măsură,
un glas ce-ntrece muzele4 când cântă şi-a mării nimfe când îţi ies în cale, ca raza-ntâi, pe cea din ea răsfrântă5.
Ca două arcuri6 ce se-nvârt agale prin nori subţiri şi-s una la culoare (când Iuno7 dă poruncă roabei sale8),
iar cel mai larg din cel mai strâmt9 răsare, ca vocea nimfei10 mistuite-odată de dragoste ca negura de soare,
şi care jos, prin juruinţa dată
lui Noe",-ncredinţează pe cei buni
că alt potop nu va mai fi vreodată,
la fel12 acele veşnice cununi
de raze se-nvârteau pe lângă noi
şi-şi răspundeau în pas13 şi-n rugăciuni.
600
Când bucuria ce-mprăştia şuvoi de raze-n jur şi hora-şi potoliră luminile14, iar paşii blânzi şi moi
deodată15 şi pe-o vrere şi-i opriră, ca ochii16 noştri ce se-nchid deodată şi se deschid când desfătări prefiră,
din miezu-unei lumini din noua roată17 un glas ţâşni şi m-am întors grăbit, ca acul18 către steaua-n cer cătată.
„Cerescul foc, grăi, ce m-a-ndrăgit, mă-ndeamnă-a spune de cel'lalt părinte19 prin care-al meu de bine fu vorbit.
Deolaltă-i drept20 a-i pomeni-n cuvinte; căci după cum luptară-alături, cată şi gloria-alături să-i aducă-aminte.
Oştirea2' lui Hristos ce fu-narmată c-un preţ atât de scump, pe urma lui păşea încet22, răzleaţă şi-nfricată,
când Cel23 ce pururi poartă grija cui e la impas, de oaste se-ngriji, de milă, nu din vrednicia-altui;
şi doi apărători24 îi dărui miresei25 şi, pe urma lor călcând, norodul rătăcit se pocăi.
De partea-n care26 naşte şi suflând zefirul dulce mugurii-i pătrunde, întreg pământu-n verde-nveşmântând,
pe-aproape de năvalnicele unde27 pe după cari, trudit de lunga fugă, măritul soare uneori se-ascunde,
601

stă-nfiptă fericita Calarugă28, sub ocrotirea vajnicului scut29 cu leul subjugat care subjugă.
în ea lumina zilei a văzut cel care crucii-apărător30 îi fu, blajin cu-ai săi şi de vrăjmaşi temut.
Şi-abia născut, cerescul tată vru să-i dea atari virtuţi întru ursită, încât profet31 din maica lui făcu.
Apoi, când prin botez fu săvârşită logodna între el şi-ntre credinţă, având drept zestre ambii mulţumită,
femeia32 ce pusese juruinţă
în vis33 văzut-a roadă sfântă care
ieşi din el şi dintr-a lui seminţă.
Şi ca să fie şi prin nume mare,
dădu Hristos gând bun ca să-l numească"
precum pe cel cui i se dase-atare
şi Dominic i-au spus; ca să trudească fu pus pe holda lui35 Dumnezeu şi ca pălmaş pe lume să-l cinstească.
Slujbaş îi fu şi sol lui Dumnezeu, căci dragostea dintâi fu pentru sfatul36 dintâi lăsat prin Crist de Dumnezeu.
Fu deseori aflat pe jos37 din patul bătrânei doici, părând anume-a zice: «Prin umilinţă voi să-mi spăl păcatul».
Părinte-al lui, cu-adevărat Ferice38! şi tu măicuţă, bine zisă Ioană39 de harul sfânt fu numelui tău price!
34
602
Nu pentru bani, ca cei ce de pomană se zbat s-ajungă învăţaţi sau vraci40, ci pentru una şi preasfânta mană41
ajuns-a fi printre-nţelepţi cârmaci42 şi-ndată prinse-a da ocol prin via ce piere când vierul43 e cârpaci.
El curţii44 ce-şi vădise dărnicia
pe vremuri cu cei drepţi, şi azi tânjeşte
prin papă, nu prin ea, milostivia
spre-a nu mai da din tot ce-i prisoseşte nu i-o ceru, nici eparhii bănoase, nici zeciuiala45 ce din moşi slujeşte
săracilor; ci-ngăduinţă-şi scoase de-a predica pentru sămânţa46 care rodit-a-n juru-ţi zeci de flori47 frumoase.
Cu ştiinţa-apoi şi cu voinţă tare porni la drum de papă-ncuviinţat, ca un torent48 când se revarsă-n mare;
şi-şi slobozi şuvoiu-nverşunat peste eretici49, mai vârtos călcând pe cei mai îndărătnici în păcat.
Ieşiră-apoi din matca lui, brăzdând catolica grădină, alte ape50 şi ce fu veşted înfrunzi curând.
Iar de-i fu dat bisericii să scape de erezii printr-o atare roată5 , ce pururi carul i-l feri de groape,
de bună seamă vei pricepe-ndată
a celeilalte multă vrednicie,
ce fu de Toma52-n cel'lalt cânt cântată.
603
l
Ci urma53-nscrisă de obadă-n glie de nimeni nu-i călcată azi şi-n bute s-adună mucegai, nu tinighie.
Căci turma lui54 ce pe cărări ştiute păşea cu el în frunte-odinioară, purcede azi de-a-ndoaselea şi iute.
Ce-au semănat55 s-o dovedi la vară, când până şi neghina va fi scoasă dintre bucate şi-azvâlită-afară.
O fi, nu zic, de câţi prin cartea56-aleasă
filă de filă şi vrun loc încal'e,
să poţi citi: «Eu port aceeaşi rasă»;
dar nu din Acquasparta57 sau Casale58, de unde unii59 ori întrec măsura preasfintei legi60, ori prea o lasă moale61.
Ci aflâ-acum c-am fost Bonaventura62
şi grijile63 lumeşti le-am lepădat
în slujba-naltă, precum vrea Scriptura.
Cu mine-s Augustin64 şi-Illuminat65, uniţi cu Domnu-n cin şi-s printre-acei săraci ce mai curând s-au descălţat.
Să proslăvesc atare paladin76 m-a îndemnat cuvântu-înflăcărat şi curtenia fratelui77 d'Aquin,
precum spre cânt şi soţii mi-a-ndemnat."
„66
„68
Ugo da San Vittore e cu ei,
îs Pietro Mangiadore67 şi Hispan0
cel de-a-mprăştiat cu-a sale cărţi scântei.
Şi Hrisostom69 vlădicul, şi Natan70, Anselmo71 e şi-acel Donato72 care sluji dintâia artă73, e Raban74,
iar lângă mine-n dalba lumânare străluce calabrezul Giovacchin75, cu duh profetic înzestrat sub soare.
604
605