You are on page 1of 2

CANTUL XIII

Cerul al patrulea, al Soarelui. Spiritele înţelepte. Ştiinţa lui Solomon, a lui Adam şi a lui Hristos.
închipuie-şi1 cine vrea să înţeleagă tot ce-am văzut - şi închipuirea-n gând ca-n stâncă-nfiptă şi-o păstreze-
ntreagă -
închipuie-şi stele2 cincisprezece stând răzleţe-n cer şi printr-a lor lucoare perdelele de nouri destrămând;
închipuie-şi carul3 cui i-ajunge-n zare şi zi şi noapte-a noastră boltă toată, căci oiştea, oricum o-ntoarce,-apare;
închipuie-şi şi gura-acelui corn4 ce-arată că-ncepe-n vârful5 osiei prea grele în jurul cui se-nvârte prima roată,
şi facă-şi două semne6-n cer din ele (precum făcut-a a lui Minos fată din salba ei cunună-n cer de stele),
ce cu-al lor foc se-ntrepătrund7 deodată, dar amândouă se-nvârtesc prin spaţii bătând potrivnic calea-ngemănată,
şi-n gând vedea-va umbra8 constelaţii ce-n juru-mi se-nvârtea în două şire, hrănind în mine vechi şi-adânci
nesaţii;
zic umbra, căci a noastră închipuire e depăşită, precum râul Chiana9 e depăşit de-a primei bolţi rotire.
606
Nu Bahus10 e slăvit şi nici Peana în ceruri; ci Treimii i se cântă şi sfintei taine-a întrupării-osâna.
Când dans" şi cânt sfârşi cununa sfântă, spre noi12 se-ntoarse, bucuroasă-n gând că alte griji13 o-ndeamnă şi-o
frământă.
Tăcerea-apoi fu ruptă în curând de-acelaşi foc14 ce-mi povestise viaţa sărmanului întru Hristos, zicând:
„De baţi un stog15 şi-n şură-aduni răzleaţa ^grăunţă, va să-l baţi pe fiecare: la fel iubirea16-a baţe-mi dă povaţa.
Tu crezi că-n pieptul17 cel de lut din care fu ruptă coasta ce-a născut o gură a cărei poftă fu plătită-atare,
şi-n cel străpuns18 de suliţă cu ură, ce-a dat spre mântuirea19 omenirii mai mult decât încape-ntr-o măsură,
toată lumina-ngăduită firii
lumeşti fu strânsă de suprema minte
ce pe-amândoi20 îi zămisli; şi-uimirii
te laşi gândind21 la câte-am spus 'nainte, că n-a fost altu-n cuget mai profund ca duhul ce-i de dragoste sorginte.
Deschide ochii-acum la ce-ţi răspund şi ce-am grăit cu gându-ţi vei vedea că-s una-n tot, ca miezu22-într-un
rotund.
Tot ce-i etern23 şi tot ce-astfel s-ar vrea e numai forma-n care se-oglindeşte cerescul tată şi iubirea sa.
607
Căci verbul sfanţ, lumina ce porneşte din foc divin, de el nu se desparte şi nici de sfântul duh ce-i întreieşte;
din bunătate razele-şi împarte în nouă cete24 şi-ngereşti puteri, dar Unu-n veci rămâne, fără moarte.
Prin ele, rătăcind, din cer în cer scoboară la potente25, ajungând să facă numai lucruri care pier26.
Şi zic «ce pier» printr-asta-nţelegând ceea ce bolta, cerul sfânt creează27, ori prin sămânţă28-ori fără ea, mişcând.
Dar ceara29 lor şi cel care-o lucrează nu sunt la fel; deci sub pecetea lui mai slab ori mai puternic scânteiază.
De-aceea30 roadă niciodată nu-i pe-acelaşi pom la fel şi-aceeaşi toată, iar voi vă naşteţi ori deştepţi, ori şui.
Căci, dacă ceara3'-ar fi deplin muiată şi vrerea sfântă32 pe deplin stăpână, pecetea-n voi ar străluci curată33;
dar firea34-ntreagă n-o redă, ci-o-ngână,
făcând precum poetul35 care ştie
ce vrea, dar peana-i tremură în mână.
Iubirea însă, când pecetea vie
a Tatălui36 în verbul sfânt o-mplântă,
desăvârşit e ce-a fost scris să fie.
Atare fu37 în om ţărâna-nfrântă şi-nvrednicită, zic, de perfecţiune şi-aşa38 rămas-a grea Fecioara sfântă.
608
De-aceea laud cuvântul tău când spune c-aşa cum în cei doi39 a fost, nicicând nu va mai fi a noastră-nţelepciune.
Şi-acum, de-aş sta40 şi te-aş lăsa flămând, «De ce n-a fost pe lume nicăieri altul ca el?» te-aş auzi-ntrebând.
Dar ca să vezi ce pare-acum mister,
gândeşte cine-a fost şi ce l-a pus
să ceară-atunci41 când Domnul zise: «Ceri!»
Socot c-ai priceput din câte-am spus că rege-a fost şi minte vru42 dibace, ca să cârmească precum Cel-de-sus;
nu ca să ştie43-n cea din ceruri pace câţi îngeri sunt ori dacă-n gând necesse şi-altă premisă tot necesse44 face,
nici si est dare45 primum motum esse, ori de-un triunghi46 în semicerc se-nscrie nefîind dreptunghi şi alte
neînţelese.
Deci dacă47 legi câte ţi-am spus eu ţie cu câte spun, ai să pricepi că-n minte regeasca-nţelepciune mi-era mie;
şi dacă iei la «N-a fost altu»-aminte,
vedea-vei că de regi e vorba48 sus,
ce-s mulţi, dar buni nu prea zăreşti49 'nainte.
Cu-această osebire50 ia ce-am spus şi vorba-mi va să stea cu câte crezi de primul tată,-Adam, şi de Iisus.
Ca plumbul51 de picioare când purcezi ţi-atârne spusa mea, spre-a nu grăbi la «da» ori «nu» când desluşit nu
vezi:
609
căci e nerod printre nerozi, să ştii,
cel care hotărât tăgăduieşte
ori spune-n pripă «da» fără-a gândi.
Adeseori pe-un drum greşit păşeşte părerea52 de-i pripită, şi gândirea, de dragul ei, în ceaţă se-mpânzeşte.
Un adevăr, de nu te-ajutâ firea, degeaba-l câţi, căci de la mal53 la fel cum ai plecat te-ntoarce amăgirea.
Dovezi în lume afli chip şi fel: Parmenides54, Melissos55, Bris56, tustrei şi câţi umblară fără cap şi ţel:
aşa Sabel57 şi Arie58-ntre ei,
cari toţi răstălmăciră-n fapt Scriptura,
fără să pună pe-adevăr temei.
Nu se grăbească59 nime a-şi bate gura, ca cel ce se-ngrijeşte de hambare când încă-i crudă-n câmp semănătura.
Căci am văzut60 răsura sub ninsoare stând neagră şi ţepoasă pe tăpşan, iar primăvara numai rod şi floare
şi-aşijderi, bine unse cu catran, zburând corăbii6l-n larg, ca din senin să se scufunde-ajunse la liman.
Nu creadă62 donna Berta-ori ser Martin c-au priceput judeţul sfânt văzând că unii fură şi-alţii rabdă chin;
nu-i plata-n cer precum şi-o-nchipuie-n gând."