You are on page 1of 2

CANTUL XVII

Cerul al cincilea, al lui Marte. Spiritele războinice. Prezicerea exilului. Gloria viitoare. Curajul adevărului.
Precum veni la Climene1 spre-a şti de-i drept ce împotrivâ-i auzise cel ce pe taţi îi face asprr-a fi,
atare eu3 şi-atare-n vreri nezise de doamnă4 înţeles şi de comoara ce din înalt de dragul meu venise.
Drept care ea: „Azvârle-afară para
dorinţelor, grăi, ca desluşit
sigiliul tău5 să-l poarte, precum ceara:
nu spre-a-nţelege noi6 mai lămurit, ci ca să-nveţi7 să spui când eşti setos şi ca să-ţi toarne omul îndoit".
„Răsad al meu8, ce-atât te-nalţi de jos încât9, precum pricepem noi prin minte că-obtuze unghiuri, două-s de
prisos
într-un triunghi10, la fel tu vezi-nainte ce va să fie, contemplând lucoarea1' ce vede tot, supremul nost' părinte;
pe când Virgil12 îmi lumina cărarea în lumea care-i moartă pe vecie sau sus pe culmea care-ţi dă iertarea,
de-orânda mea îmi fură spuse mie cuvinte grele13, deşi sunt în stare să-nfrunt14 ca stânca-a soartei vrăjmăşie.
628

De-aceea'5-aş vrea să ştiu, spre-mbărbătare, ce-mi scrie viitorul; căci săgeata16, când ştii că vine, mai puţin te
doare."
Atare cuvântai spre nestemata17 care-mi vorbise; şi pe-a doamnei vrere18 mărturisii dorinţa mea-nsetata.
Nu-n vorbe-nvăluite în mistere19, precum cei vechi, când încă de păcate nu ne spălase-a Mielului junghiere20,
ci-n grai curat şi vorbe răspicate răspunse-al meu părinte cu dulceaţă, străluminând21 cereasca voluptate.
„Acele fapte22 ce nicicând prind viaţă decât pe-acel tărâm ce vă-nconjoară, sunt zugrăvite pe cereasca faţă;
dar23 silă nu-i dintr-însa să răsară, cum nici privirea ce-oglindeşte-o barcă nu-i mână mersul când pe râu
scoboară.
Din ea, precum24 auzul ţi—I încearcă un dulce-acord de orgă, mi se-arată ursita-n lume ce-a fost scris să-ţi
toarcă.
Precum silit de maştera turbată lăsă Atena Ippolit25, la fel Florenţa ta vei părăsi-o-odată.
Această vrere-ajuns-a astăzi ţel
şi faptă fi-va prin vrăjmaşii tei
ce-n sfânta Romă26 îşi batjocdeMiel.
Ci-nvinuiţi vor fi ca de-obicei,
tot cei învinşi27; dar crunta răzbunare
va pune mărturie pentru ei.
629
Lăsa-vei28 tot ce ţi-e mai drag sub soare, atari săgeţi sloboade-ntâia oară surghiunul dintr-a corzilor strânsoare.
Şi pânea va s-o simţi cât e de-amară printre străini şi cât de-amar cerşitul urcând şi scoborând a altui scară.
Ci mai vârtos şi-o împlânta cuţitul
în jalea ta tovarăşii mişei
cu cari vei împărţi bâjenăritul.
Căci răi, smintiţi şi-ingraţi31 fără temei ţi s-or vădi; ci vreme nu-i departe când va să curgă sânge tot din ei32.
Ce-or unelti cu gând de rău şi moarte
va dovedi prostia lor, şi ţie
ţi-or fi spre cinste c-ai şezut deoparte33.
Afla-vei adăpost în pribegie dintâi la curtea unde domn se ţine lombardul34 care şoimu-n herb şi-nscrie.
Şi-atât de blând35 se va purta cu tine, că niciodată nu va fi trebuinţă, cerşindu-i rost, să rabzi în piept ruşine.
Cu el îl vei vedea la datorinţă pe cel ursit36 de-această stea atare, că fi-va pururi fapta-i biruinţă.
N-a prins de veste lumea ce-i în stare37, căci încă-i prunc; de nouă ani de-abia se-nvârt în juru-i roţile stelare.
Gasconul nu va-ajunge-a-l înşela, pe Henric38, când el pilde de virtute39, uitând de trudă şi de-arginţi, va da.
630
Din gură-n gură faptele-i temute
vor colinda şi multa-i dărnicie
vor spune-o40-n câmp şi ostile bătute.
Te-ncrede-n el41 şi-a lui mărinimie; printr-însul mulţi săraci s-or ridica şi mulţi bogaţi răbda-vor sărăcie.
Să-l porţi cu sârg înscris în mintea ta, dar nu crâcni42." Şi-mi spuse şi-alte cele43, de necrezut cui să le-asculte-ar
sta.
„Acestea-s44 prevestirile de rele, grăi apoi, ce ţi s-au spus, şi anii nu-s mulţi45 defel până s-ajungi la ele.
Dar nu-i cu cale a-ţi pizmui duşmanii, căci faima ta46 cu mult mai mult va ţine decât osânda pentru-a lor zâzanii."
Tăcând apoi, când sporu-i de lumine vădi că isprăvise de ţesut urzeala47 pregătită-n tort de mine,
ca omul ce stă-n cumpeni am făcut, când cată sfat48 la altul ce-l iubeşte şi vede, vrea şi-n toate-i priceput:
„Văd, tată, zis-am, timpul49 cum grăbeşte
potrivnic, ca să-mi deie lovitura
ce mai vârtos, când n-o aştepţi, păleşte.
Nu se cuvine deci să-ntrec măsura:
de scris mi-a fost să-mi pierd preadulcea ţară50,
să nu pierd tot ', prin vers vărsându-mi ura.
Căci jos52, în lumea nesfârşit de-amară, şi-n munte sus53, de unde-a doamnei vrere şi ochii ei frumoşi mă ridicară,
631
şi-aici apoi, în cer, din sfere-n sfere aflat-am lucruri ce-or fi-n lume price, de-am să le spun54, ca mulţi să-nghită
fiere.
Iar dacă tac55 şi nu cutez a zice, mă tem a pierde faima printre-acei ce-aceste vremi le vor numi antice."
Lumina56 ce sclipea zvârlind scântei, precum oglinda-n care-o rază bate, se înteţi în strălucirea ei
şi-apoi grăi: „Un cuget negru57, frate, de-a altuia sau propria lui ruşine, simţi-va lesne-a vorbei răutate.
Dar tu minciunii nu te da58, fă bine, ci spune ce-ti fu dat să vezi de-ursită;
• . ' »• 59
iar cei de-au râie scarpme-o pre sine.
Căci vorba ta, de-o fi dintâi coclită la gust, se va preface-n hrană-aleasă60 când va să fie-n urmă mistuită.
Strigarea ta, ca pala de vântoasă61, şi culmi, şi creste va izbi-n putere şi dintr-aceasta cinste62 va să-ţi ias;
De-aceea63-ţi fură într-aceste sfere,
pe munte şi-n Gheenă arătaţi
doar cei a căror faimă-n veci nu piere;
căci sufletul ce-ascultă cu nesaţ nu dă crezare pildelor64 ce-n gând ascunse zac şi-n care nu răzbaţi,
nici vorbelor ce nu-s de-ajuns nicicând."