You are on page 1of 2

CANTUL XVIII

Cerul al cincilea, al lui Marte. Spiritele războinice. Urcarea în cerul


al şaselea. Cerul al şaselea, al lui Jupiter. Spiritele celor drepţi.
Acvila. Avariţia papilor.
în tihnă-şi degusta mărgăritarul1 a sale gînduri, iară eu pe-a mele, astâmpărând2 cu dulcele amarul.
Ci doamna mea3, ce mă purta spre stele „Nu sta gândit, grăi, adu-ţi aminte că-s lângă Cel ce-alină orice rele."
întorsu-m-am la blândele cuvinte, dar nu cutez s-aştern în vis iubirea ce strălucea-n privirile4 preasfinte;
nu doar5 pentru că n-aş putea simţirea în grai s-o pun; dar fără har de sus nu-i vrednică să depene-amintirea.
Din cele multe câte-ar fi de spus atât6 pot zice, că, spre ea privind, simţii în piept orice alt dor răpus,
cât timp plăcerea veşnică sclipind în Beatrice, prin privirea ei7, mă desfăta răsfrântă ca-n oglind.
Ci c-un surâs8 învinse ochii-mi grei de bucurii şi ,,-Ntoarce-te şi-ascultă9, grăi, că rai nu-i doar în ochii mei".
632
633
Precum în om prin ochi dorinţa multă
răzbate când povara ei prea grea
nu poţi s-o rabzi, la fel în facla smultă
din focul sfânt10 şi-n strălucirea sa
eu cunoscui dorinţa nerostită
de-a-mi mai vorbi, când m-am întors spre ea.
„Pe-această a cincea treaptă1' fericită a pomului12 ce-n veci va să rodească şi-i viu prin coama pururi înfrunzită,
sunt duhuri ce-nainte să pornească spre cer, avură-atare faimă-n viaţă, că orice muză'3-ar şti să-mbogăţească.
Priveşte dar către-ale crucii braţă şi va să-i vezi pe cei de-i voi numi străluminând ca fulgerul14 prin ceaţă."
Abia ajunse „Iosuâ'5"-a rosti, că şi văzui de sus cum stă să cază un foc, şi văz cu-auz se împleti.
Şi-apoi, când „Macabeu16" strigă, o rază porni din capul crucii tremurând şi dorul o-nvârtea ca pe-o sfârlează
Pe Carol Magnul18 şi pe-Orland19 la rând îi urmării pe-al crucii dalb stindard, cum urmăreşti20 un şoim în cer
zburând.
Guillaume2'-apoi, Gotfred22 şi Renouard23 brăzdară crucea-n dâre aurii, furându-mi ochii şi Robert Guiscard24.
Apoi măritul duh25 îmi dovedi,
cu-ai cerului, psalmişti unindu-şi glasul,
că-i meşter26 neîntrecut în psalmodii.
634
17
De-a dreapta-atunci întoarsei grabnic pasul,
ca-n ochii doamnei să citesc vădit
de va să stau ori va să-mi curm popasul.
Ci-n ochii ei sclipea-ndumnezeit o bucurie cum nicicând sub soare, nici mai la urmă27, acum, n-am desluşit.
Şi-aşa precum prin spor de desfătare, când bine faci, simţeşti virtutea-n tine cum zi de zi sporeşte-ntru vigoare,
la fel simţii că-n cerul de lumine
urcam cu doamna-n tot mai largi spirale28,
văzând cum ard 9 privirile-i senine.
Şi-aşa precum30 pe-al fetei chip agale roşeaţa trece când ruşinea moare şi iar se-arată albul de petale,
la fel văzui când m-am întors şi-atare planeta-a şasea3'-n alb, înveşmântată, ce mă-ncingea în dalba-i cingătoare.
Şi-n flacăra lui Jupiter curată
sclipea iubirea ca pe ceruri zorii,
în graiul nost' prin slove32 însemnată.
Şi cum33 se-nalţă de pe mal cocorii şi bucuroşi se-ngână-n cânt şi-n line ocoluri zboară înfrăţiţi cu norii,
la fel văzui făpturi34 printre lumine ce-n zbor plutind pe-acelaşi glas cântau şi D ori / ori L făceau din sine.
Dintâi cântând în horă35 se-nvârteau şi-apoi, în câte-un semn împerecheate, stau locului o clipă şi tăceau.
635
O, muză36, tu, mai mândră dintre toate, ce pe poeţi i-înveşniceşti pe lume, iar ei prin tine burguri şi regate,
dă-mi lira ta să pot descrie-anume ce semne se-nchegau pe cer domoale şi-n versu-mi scurt37 puterea ta o pune.
Căci am văzut consoane şi vocale de cinci ori câte şapte38 şi-am citit ca dintr-o carte-n spaţiile astrale.
DILIGITE39 IUSTITIAM, desluşit văzut-am scris pe cer şi dinapoi QUI JUDICATIS TERRAM zugrăvit.
în M-ul40 dintr-a cincea vorbă-apoi şezură,-ncât planeta41 argintie părea cu aur prinsă-ntr-un altoi.
Pe urmă pogorâră42 din tărie alte lumini pe M şi se-aşezară, cântând43 pe Cel ce către sine îmbie.
Şi-aşa44 precum din trunchiuri arse zboară, când le izbeşti, scântei şi se prefiră, de-şi văd nerozii45 soarta-n ele,-
afară
la fel46 din M mii de lumini ţâşniră, zburând mai sus ori rămânând la poală, pe vrerea cui le-aprinde şi le-nşiră.
Iar când şezură-apoi din forfoteală,
văzui că focu-nfaţişa-n roşaţă
un cap47 şi-un gât de pajură regală.
N-ascultă cel ce scrie48-n cer povaţă; căci El ne-ndrumă şi dintr-însu-i mila virtuţii care-n cuib devine viaţă.
636
Ceilalţi, care-şi purtaseră feştila în chip de crin49 pe M, de jumătate rotindu-se, desăvârşiră-acvila50.
O, dulce stea, ce scumpe nestemate51 îmi dovediră că dreptatea-n lume52 din cerul ce-l împodobeşti răzbate!
De-aceea rog divina-nţelepciune53 ce-ţi dă puteri să afle ce tăciuni cu fumul lor te-neacâ-n stricăciune.
Coboară iar, Hristoase54, să răzbuni55 taraba aşternută-n templul sfânt ce fu durat prin patimi şi minuni.
Te roagă, pentru cei ce-s pe pământ, oştire56 sfântă-a cerului, căci sfada şi pilda rea57 îi duce spre mormânt.
Război pe vremuri se purta cu spada; ci azi luând pâinea58 ce ne-o-mparte aci cerescul tată, întărind făgada.
Tu , cel ce scrii spre-a şterge mâne zi, gândeşte-te că cei care-au murit61 de dragul viei ce-o despoi sunt vii.
Pe drept poţi zice62: ,,-Atare-am îndrăgit pe cel ce63 singur şi-a purtat amarul şi-n moarte fu prin danturi64 canonit,
că nu ştiu cine-i Pavel65, nici pescarul."
637