You are on page 1of 2

CÂNTUL XXVIII

Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Concordanţa între îngeri şi ceruri.
Când1 adevărul despre-umana ginte şi traiul ei mi-l tălmăci spunând cea care raiul2 mi-l sădeşte-n minte,
cum vede omul în oglindă-arzând o torţă3 ce din spate-l luminează, 'nainte s-o cuprindă-n văz sau gând,
şi adevărul vrând curat să-I vază se-ntoarce4-aflând că-i potrivit cu glaja, ca versu-n cânt5 cu nota ce-l urmează,
aşa şi eu6 când, înfruntându-i vraja, privit-am drept în ochii ei prin care mă prinse-aoare dragostea cu mreaja.
Şi-abia i-am înturnat pre-ai mei spre soare,
izbit de tot ce-arată ceru-n sine
când ţintă câţi7 la mândra-i cingătoare,
văzui un punct ce răspândea lumine8 pătrunzătoare-astfel că orice faţă sub focul lui se cade să se-ncline:
cea mai măruntă stea9 şi mai răzleaţă s-ar zice Lună lângă dânsul pusă să stea ca-n ceruri soaţă lângă soaţă.
Şi nu departe10 de lumina spusă mai mult decât un nimb de focul său, când deasă-i pânza de vapori adusă,
688

1
rotea împrejur sclipind un cingătău atât de iute, c-ar fi-nvins mişcarea supremei bolţi ce ne-mpresoară-n hău.
Alt cer în juru-i" îşi rotea vâlvoarea, cuprins şi el de-al treilea în strânsoare şi tot aşa de-a rândul, cât e zarea.
Era-n lărgime'2-al şaptelea atare
că însuşi curcubeul întregit
să-l prindă-n braţe n-ar fi fost în stare.
Şi încă două13 se roteau în sit, tot mai agale14 înscriind tighel, de foc în jurul punctului zărit,
şi mai vârtos15 zvârlea scântei acel ce mai aproape-i sta, căci mai cu vlagă sorbea puteri şi adevăr din el.
Citindu-mi vrerea'6-n ochi, stăpâna dragă „De el17, grăi cu glas care mângâie, atârnă cerul şi natura-ntreagă.
Priveşte roata ce-i în şir dintâie'8
şi află că se mişcă-atât de iute
prin dragostea ce-i scris în cerc s-o mâie."
„De-ar fi şi-n jurul lumii, am zis, făcute cu-aceeaşi rânduialăl9-a sale sfere, m-ar sătura bucatele-aşternute.
Ci-n lumea noastră20 vezi, şi nu-i părere, că roţile, pre cât sunt mai departe de mijloc, se-nvârtesc mai cu putere.
Ori dacă-i scris să-mi facă cerul parte de-a sale taine-ntr-acest sfânt lăcaş, ce doar lumină şi iubire-mparte,
689
să-mi spui21 de ce nu calcă pe-un făgaş modelul cu icoana Iui, căci eu nu-s vrednic adevărul să-l desfaş."
„Nu-i de mirare dacă-ţi vine greu să descâlceşti cu degetele-ţi nodul22 ce neîncercat s-a încâlcit mereu!"
Astfel grăi şi „Muşcă,-apoi, din rodul ce ţi—1 întind, de vrei sătul să fii şi-ascute-ţi mintea ca să-i prinzi izvodul.
A lumii sfere23-s strâmte-ori largi, să ştii, precum în fice parte se-mpărţeşte virtute multă-ori mai puţină şi
când e mai mare binele sporeşte
şi-un spor de bine vrea şi-un corp mai mare,
desărvârşit în tot ce-l împlineşte.
Deci ăstui cer24 ce-atrage în mişcare
întreaga lume,-acel-ai corespunde
ce ştiind, iubeşte cu mai multă-ardoare.
Iar dacă mintea-ţi25 în virtuţi pătrunde şi ele-ţi sunt măsură, nu lărgimea substanţelor26 ce-ţi par a fi rotunde,
vedea-vei potrivire27-ntre mărimea fieştecărui cer mai mic sau mare cu-nţelepciunea lui şi profunzime."
Precum rămâne limpede sub soare întreaga boltă când Borea28 bate şi slobozeşte mai domol suflare,
gonind departe negură şi zloate, astfel că cerul frumuseţea sa zâmbind şi-o-mparte-n licăriri curat
690
aşa-am rămas şi eu când doamna mea
mă dumiri şi adevărul pur
sclipi curat precum în cer o stea29.
Iar când sfârşi, în profunzimi de-azur văzui, ca fieru30-n clocot azvârlind şi sferele mii de scântei înjur.
Fice scânteie se mişca rotind în focul ei, şi-erau atâtea-n zbor, că-n numere31 nu-i chip să le cuprind.
Osana-şi răspundeau din cor în cor spre punctul ce-i sorginte de lumini şi-n veci îi va păstra pe locul lor32.
Ci-nţelegând ce îndoieli m-aţin, iubita zise: „Cercurile prime ţi-au arătat heruvi33 şi serafimi.
Se-nvârt atât de iuţi legaţi de schime, spre-a fi cât pot cu punctul prim34 la fel şi pot, pre cât se-nalţă-n stări
sublime.
Ceilalţi, cuprinşi de-al treilea roş inel, se cheamă Tronuri ale sfintei feţe şi cea dintâi treime35-nchid prin el.
Ei gustă bucurii35 şi frumuseţe pre cât ajung mai adâncit să vază în cel ce-aduce pace şi blândeţe.
Deci fericirea37-n rai se-ntemiează pe văz, nu pe iubire, căci ea cură din el şi doar printr-însul scânteiază.
Acestui văz i-e meritul38 măsură, născut de har şi bună vrere;-atare din pas în pas purcede în făptură.
691
Triada-a doua, ce la fel răsare într-astă primăvară-nveşnicită ce-atinsâ noaptea de Berbec39 nu moare,
de-a pururi cântă-Osana fericită, pe trei isonuri40 ce răsună lin în trei rotiri prin care-i întreită.
în sânul ei alţi îngeri sfinţi se-aţin: Stăpânii-ntâi, Virtuţile şi-apoi Puterile în cel de-al treilea cin.
Penultimele41 două roţi din roi adună Prinţi şi-Arhangheli în sobor şi joc de îngeri42 roata dinapoi.
Cu toţii sus43, spre punct privesc cu dor şi-atare-nving în jos, încât spre bine cu toţi sunt traşi şi-atrag la rândul
lor.
Privi spre-aceste orânduiri divine măritul Dionis44 cu-atâta drag, că le numi şi le-mpărţi ca mine.
Grigore45 însă-alese alt drumeag, dar râse46 el de sine însuşi când deschis-a ochii pe-al tăriei prag.
Să nu te miri47 c-un muritor de rând vă tălmăci atare taine; toate i le vădi cel ce crezu văzând,
cu alte încă din aceste roate."
692