You are on page 1of 2

CANTUL XXIX

Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Invectiva împotriva vanităţii. Nesfârşitul număr al îngerilor.
Când Luna şi-al ei frate, mândrul Soare, acoperiţi de Cumpeni şi Berbec1, îşi fac din zare2 ambii cingătoare,
cât e de când îi ţine ca-n refec zenitul3, pân' ce scapă din strânsoare şi amândoi într-alte zone trec,
atâta timp cu faţa zâmbitoare privi iubita punctul4 ca de foc, spre care văzu-mi nu găsea cărare.
Grăi apoi: „Am să-ţi răspund pe loc, căci vrerea nerostită ţi-am zărit5 unde se-mplântă orice timp şi loc.
Nu spre6-a spori un bine ce-mplinit nu rabdă spor; ci ca lumina-i clară să poată zice «sunt» nedesminţit,
pe vrerea ei, din timp şi spaţiu-afară7, iubirea-nveşnicită8 se vădi în noi iubiri9; dar alduita-i pară
nici10 până-atunci şezând nu hodini; dintotdeauna duhul ei măreţ pe faţa-acestor ape pribegi.
Perfecte şi deodată, nu răzleţ
ieşiră forma şi materia;-egal
c-un arc tricord'' ce-azvâle trei săgeţi.
693
Şi după cum12 în sticlă sau cristal străluce-o rază-astfel, că dintr-o dată ajunge şi se-mprăştie în pocal,
la fel din Creator iradiată ieşit-a-această formă întreită, fără de timp, şi dintr-o dată toată.
Şi tot atunci orânda13 fu-mpărţită substanţelor; iar lumii culmi îi fură doar cele ce-au prins viaţă-adeverită
prin actul pur14; mai jos materia pură, iar la mijloc15, deolaltă-mpreunate, act şi materia-n strânsă legătură.
Vă scrise Ieronim16 c-au fost create făpturile-ngereşti cu mult'nainte de-a fi făcute celelalte toate;
dar adevăru17-n scrierile sfinte
de mulţi18 s-a spus şi va să-l vezi uşor
de-n file vei căta19 cu luare-aminte.
Vă sare şi raţiunea20-ntr-ajutor, căci nu concepe îngeri în mişcare ce nu-şi plinesc desăvârşirea lor.
Acuma21 ştii şi cînd, şi unde-aoare, şi cum au fost creaţi de domnul; deci trei doruri ţi-am hrănit cu-ndestulare.
Dar n-ai s-ajungi să numeri douăzeci22 mai iute decât parte dintre ei căzut-a23 tulburându-vă pe veci.
Ceilalţi24 intrară-n hora de scântei, pre câte vezi, cu-atâta drag, că roata nicicând n-o vor lăsa pe seama ei.
694
Obârşie-a prăbuşirii spurcata trufie25-a celui ce-ai văzut că-ndură26 povara lumii:-aceasta-i fu răsplata.
Ceilalţi27, în schimb, umili recunoscură că-s plăsmuiţi din mila proslăvită ce-i vrednici să simtă-a sa făptură.
De-aceea fu vederea lor sporită prin har şi merit; şi de-aceea-i vie voinţa-n ei, deplină şi-ntărită.
Nu te-ndoi28, ci crede cu tărie că faptul de-a fi uns cu har arată cu câtă-ardoare dragostea-l îmbie.
Spre-acest sobor29 cu propria-ţi judecată priveşte deci; şi dacă vorba mea ai priceput, alt ajutor nu-ţi cată.
Cum însă-a voastre şcoli30, în lumea ta, vorbind despre-ngereasca fire scriu că-şi aminteşte, judecă şi vrea31,
va să-ţi descopăr adevărul viu
pe care-ai tăi ajuns-au să-l confunde,
greşind prin înţelesuri ce nu ştiu.
Când îngerii ajuns-au a pătrunde cerescul chip , nu l-au întors pe-al lor din el, de car' nimica nu se-ascunde.
Nu le-a curmat vederea nici un nor, nici gând răzleţ nu i-a silit nicicând să deapene-amintiri33 de pe fuior.
Dar voi visaţi şi treji fiind, crezând
de bună-ori rea credinţă34-a spune drept;
şi-i rău de cei ce mint. Filozofând,
695
voi nu urmaţi o cale35 şi-un concept, căci fiecare doar atât încearcă să pară, nu să fie înţelept.
Dar nu pe-aceştia furia şi-o descarcă înaltul, cât pe cei ce şi-au uitat Scriptura36 sfântă-ori, se silesc s-o-ntoarcă.
Nu vă gândiţi cât sânge37-a fost vărsat de dragul ei! Nici că pe-aici ne place să ştim c-o cercetaţi cu gând curat.
Râvnind38 să pară, fice ins nâscoace tot ce-i trăsneşte lui prin cap; Scriptura e dată-uitării şi-Evanghelia tace.
De Lună39 zic că şi-ar fi-ntors făptura când Crist pieri şi Soarele ajunse sub ea, de vină fiind întorsătura;
dar mint, să ştii; căci Soarele s-ascunse40 prin el; de-aceea nici la spâni ori inzi, nici la iudei lumină nu pătrunse.
N-are Florenţa-atâţia Lapi41 şi Binzi câte năzbâtii42-ai auzi-ntr-un an de-ai sta ca ei biserici să colinzi;
de-aceea nepăscut bietul mirean43 se-ntoarce de la slujbă; dar iertare că paguba nu-şi vede,-aşteaptă-n van.
N-a spus Hristos spre-ai săi «Umblaţi, aoare, şi basme predicaţi!» ci-nvăţătură le-a dat şi drept temei credinţă44
tare.
Iar dânsa-astfel le răsună pe gură, că-n lupta ce ne scapă de gheene făcut-au scut şi lance din Scriptură45.
696
Ci-azi popii vin cu născociri viclene
şi cu măscări; iar de se râde gros46,
li-i chiar de-ajuns ca să se umfle-n pene.
Ci-atare drac le şade-ascuns în dos, că de norodul47 le-ar căta-n scufie, pricepe-ar că nădejdea-i de prisos.
Prin ea48 spori a lumii nerozie astfel, c-orice fagadă din amvon de bună-i luată, fără mărturie.
Cu ea49-şi îngraşe porcii sfantu-Anton,
ba şi pe alţii ce-s mai rău50 ca ei,
bani călpuiţi plătind în schimb din tron.
Ci-acu de-ajuns cu popii cei mişei;
de dreapta cale51 ochii ţi-i găteşte,
ca drum şi timp să mai scurtăm, de vrei.
Natura îngerească se-nmulţeşte
astfel, că nici un număr52 nu-i răspunde,
nici minte nu-i să vadă cum sporeşte.
în câte spune Daniel53 pătrunde şi-ai să pricepi că-ntr-ale sale mii şi mii, un număr hotărât se-ascunde.
Lumina-ntâi54 ce-o scaldă-n raze vii în tot atâtea chipuri e primită, pe câţi sunt cei cu care se-nfrăţi.
Priceperea55 fiind însă potrivită iubirii, desfatarea-i mai intensă ori mai domoală-n ei: deci felurită.
Vezi dar cât de sublimă şi imensă
e forţa-acelei veşnice puteri56
ce-n mii de-oglinzi şi-mparte raza densă
şi-i una totuşi, astăzi ca şi ieri." 697