Johanne Wolfgang Goethe

FAUST
tragedie

În româneşte de Lucian Blaga Prefaţă de Tudor Vianu Editura de Stat pentru literatură şi artă Bucureşti 1955 Responsabil de carte: S. Gredinger Tehnoredactor: S. Alexandrescu-Toscani Corector: P. Stoica Dat la cules 27.03.1955. Bun de tipar 08.07.1955. Tiraj 25.100 exemplare. Hârtie semivelină satinată de 65 gr./m.p. Ft. 840X1080/32. Coli ed. 23.42. Coli de tipar 17. Ediţia I. Comanda 965. Planşe tiefdruck 17. A. Nr. 06509. pentru bibliotecile mici indicele de clasificare 83-21 = R. Tiparul executat sub com. nr. 1266 la Combinatul Poligraful Casa Scânteii „I.V.Stalin”, Bucureşti – R.P.R.

PREFAŢĂ
Poemul dramatic Faust de Goethe este una din operele cele, mai reprezentative ale epocii care a pregătit prăbuşirea feudalităţii şi absolutismului, a trăit marea revoluţie din Franţa şi a văzut, limpezindu-se din încercările acelui timp, zorile unei lumi în care se lămureşte un alt sens al existenţei omeneşti, adică a epocii întinse peste ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea şi peste cele dinţii ale secolului următor, întocmai ca Orestia lui Eschil, ca Divina Comedie & lui Dante sau ca dramele lui Shakespeare, opere deopotrivă ale unei mari răscruci, când crugul lumii se întoarce şi înţelesuri noi se încheagă, Faust al lui Goethe concentrează în sine experienţele cruciale şi concluziile unei perioade din istoria lumii. Această semnificaţie a poemului său, Goethe a obţinut-o aducând în scenă oameni vii şi întâmplări mişcătoare sau zguduitoare, apoi o întreagă lume de alegorii şi simboluri, capabile să încline fruntea cea mai gânditoare. Multele reflecţii trezite de poemul numit de Goethe „o tragedie" se desprind dintr-o expunere dramatică în care meditaţia se amestecă cu dialogul realist, lirismul cu umorul, frumosul clasic cu fantasticul şi cu grotescul medieval. Puţine sunt operele literaturii care să fi introdus în ţesătura lor un tezaur mai mare de motive, de tonuri, o figuraţie mai numeroasă, ritmuri atât de variate, o limbă la fel de bogată, atâtea imagini şi atâtea idei, mai multă artă şi mai multă ştiinţă. Poemul lui Goethe înlănţuie şi târăşte pe cititorii lui, alcătuieşte pentru fiecare din aceştia o experienţă esenţială a vieţii, îl robeşte cât timp îl parcurge şi produce neîncetata dorinţă de a-l relua şi de a-l gândi din nou. Marea complexitate a acestui poem şi rolul pe care-l poate juca în viaţa intelectuală a oricui cer o călăuză. Paginile de faţă, dorind să se facă utile cititorilor, îşi propun să grupeze din nou rezultatele mai de seamă ale cercetării mai vechi, dar să şi adauge lămurirea acelor semnificaţii devenite mai clare omului de azi. Faust este drama unui învăţat din epoca reformei lui Luther, căruia ştiinţa vremii nemaifiindu-i îndestulătoare, încearcă practicile zadarnice ale magiei şi încheie, în cele din urmă, un pact cu spiritul răului, cu Mefistofel, legându-se cu preţul sufletului său pentru a obţine fericirea ca voluptate, ştiinţă şi putere. Faust este deci un rebel împotriva ordinii morale existente. Tema este străveche şi trebuie urmărită, pentru a o înţelege în întruparea dată de Goethe, de-a lungul întregului trecut al omenirii. Pentru că au existat totdeauna antagonisme sociale, lupte de clasă, prăbuşiri ale câte unei orânduiri, forme noi ale societăţii omeneşti, înlocuind cu violenţă pe cele anterioare, motivul rebeliunii este unul din cele mai vechi ale literaturii. Comentatorii îl fac să înceapă cu lupta giganţilor şi a titanilor împotriva feluritelor dinastii zeieşti. Unuia din titani, lui Prometeu, îi consacră Goethe un poem, rămas de altfel neterminat, tocmai în epoca în care se situează şi începutul compunerii lui Faust. Acesta este însă un rebel asociat cu spiritul răului, cu diavolul, ceea ce ne duce la altă tradiţie. Noul motiv nu putea apărea în antichitatea elină, unde deosebirea dintre spiritul binelui şi al răului nu era cunoscută, unde puterile supranaturale nu erau grupate în jurul celor doi poli

ai valorificării morale. Vechile popoare ale Orientului şi-au reprezentat întâi un spirit al răului, egiptenii pe Typhon, indienii pe Civa, perşii pe Ahriman (opus lui Ormuz). Evreii primesc această reprezentare în timpul exilului babilonic, când încep să-şi închipuie existenţa unor spirite rele, conduse de Asmodeu. O veche legendă evreiască, reprodusă de scrierea intitulată Predicatorul Solomon, îl arată pe acesta furând diavolului Adramelech „piatra înţelepţilor". Adramelech îl adoarme însă pe Solomon, îl duce în pustiu şi, după ce azvârle piatra înţelepţilor în mare, guvernează în numele lui. Dar vrăjitorii vor să-şi procure din nou piatra înţelepţilor; ei îl invocă pe diavol şi fac cu el un pact, semnat cu propriul lor sânge. Astfel apare în istoria literaturii motivul pactului cu diavolul. Acest motiv a revenit adeseori de atunci în legendele creştinismului antic şi medieval. Una din ele stă în legătură cu personalitatea lui Simon Magul, a cărui nefericită reputaţie transmisă prin Faptele apostolilor (capitolele 8 9,24), provenea din încercarea nesăbuită de a cumpăra cu bani pe apostoli, în focul luptelor duse la Roma în sânul primelor comunităţi crestele, între creştinii petriniani şi cei pauliani, adică adepţii sfinţilor Petru si Pavel, Simon Magul devine un simbol al acestora din urmă, văzut din unghiul celor dintâi, în aşazisele „Clementine", legendele atribuite romanului Clemens din secolul al II-lea al erei noastre, prin Simon, autorul vrea să figureze pe Paul, acuzat de propetrinieni de impostura de a se fi introdus în comunitatea creştinilor, simulând o viziune a lui Isus şi uzurpând demnitatea de apostol cu scopul ascuns de a reintroduce păgânismul. Legenda povesteşte cum prin vrăjitoriile lui, învăţate de la spiritul răului, Simon ajunge la Roma şi încearcă să se înalţe la cer în faţa lui Nero, dar un singur cuvânt al lui Petru îl prăbuşeşte. Figura lui Simon Magul apare mai apoi şi în ciclul de legende gnostice, numite „Recognitiones", unde, printre altele, ni se povesteşte de însoţirea lui Simon cu Elena, regina Spartei, cauza războiului dintre greci şi troieni şi despre naşterea unui copil din această unire: episoade care vor reveni în Faust al lui Goethe, deşi nu pe calea unei influenţe directe, ci prin intermediul cărţilor germane poporane, despre care ne vom ocupa în curând. Până a ajunge la acestea, se cuvine însă a mai aminti alte câteva figuri legendare ale unor rebeli aliaţi cu diavolul, apăruta în creştinismul antic. Unul din ei este Cyprian din Antiohia, a cărui legendă este consemnată într-un manuscris grec din a II-a jumătate a secolului al IV-lea, prelucrată şi versificată apoi de împărăteasa bizantină Eudokia. Aceeaşi legendă apare, în fine, în renumita colecţie a Vieţii Sfinţilor, în Legenda aurea. După acest din urmă izvor, Cyprian râvneşte pe fecioara creştină Justina şi, în acest scop, se aliază cu demonii, dar virtutea credinţii anulează puterea demonilor şi, faţă de aceste dovezi, Cyprian se converteşte, devine episcop şi suferă martiriul în timpul împăratului Decius. Este deci o povestire edificatoare, cu scop propagandistic. Şi-a adus aminte de ea şi a folosit-o într-o epocă de recrudescenţă obscurantistă, în epoca contrareformei, poetul spaniol Calderon, în drama sa: Magul făcător de minuni (1637). O altă figură a unui rebel aliat cu demonul este Theophilus din Adana, eroul unei legende din veacul al Vl-lea, adesea prelucrată în evul mediu, în care eroul, fostul econom al bisericii din Adana, în Cilicia, semnează un pact cu diavolul, în schimbul făgăduinţii de a-l repune în vechiul său loc, dar este cuprins de remuşcări şi izbuteşte până la urmă să anuleze pactul criminal. Figuri de oameni însoţiţi cu demonul sau demonizaţi au apărut mereu în epocile de credinţă obscurantistă. Numărul lor s-a înmulţit în evul mediu. Vom aminti dintre aceştia pe Merlin,

vrăjitorul din romanele ciclului breton, sau pe Robert Dracul (Robert le Diable) dintr-o povestire din secolul al XIII-lea, a cărui legendă a readus-o în actualitatea literară, acum un secol şi mai bine, textul lui Scribe şi muzica de operă a lui Meyerbeer. Au trecut apoi în evul mediu drept vrăjitori, aliaţi cu dracul, papii Silvestru al II-lea şi Paul al II-lea ca şi filozoful scolastic Albertus Magnus sau chiar Roger Bacon. Resentimentul popular, neluminat încă de raţiune, atribuia deci unei alianţe demonice originea puterii care-i uimea pe contemporani sau care-i făcea să sufere. * Chiar într-o epocă bogată prin atâtea progrese ale raţiunii, cum a fost aceea a Renaşterii şi a Reformei, credinţele superstiţioase, de felul celor de mai sus, nu dispăruseră cu totul. Existau încă vrăjitori în secolul al XVI-lea german şi credinţa în demoni era atât de răspândită, încât nici Martin Luther, iniţiatorul Reformei, nu era liber de ea. Chiar învăţaţi ai vremii, ca Paracelsus şi Agrippa von Nettesheim, practicau magia şi susţineau că datoresc acesteia succesele lor ca medici, în această atmosferă se constituie legenda lui Faust, consemnată în mai multe cărţi poporane. Deşi nu se poate stabili o legătură directă între autorii cărţilor poporane despre Faust şi vechile legende ale lui Simon, Cyprian şi Theophilus, se poate totuşi spune că aceştia sunt precursorii lui Faust. În circulaţia mondială a motivelor literare un fenomen de care ştiinţa folclorului trebuie să ţină seama motivul rebeliunii şi acel al dobândirii cunoaşterii şi puterii pe alte căi decât cele naturale este dintre cele mai vechi şi a revenit în toate epocile de obscurantism şi superstiţie. Legenda lui Faust se situează pe linia de dezvoltare a acestui motiv. Pe de altă parte, prin efectul acelor contaminări, de asemeni recunoscute şi descrise adeseori de ştiinţa folclorului, amănunte ale fabulaţiei aparţinând vechilor legende, transmise prin tradiţie orală seculară, au putut apărea în legenda mai nouă a doctorului Faust. Dar pentru a ne explica modul în care s-a format această legendă, trebuie să ţinem seama, în primul rând, de amintirile contemporanilor care, lau văzut pe Faust în carne şi oase, căci eroul cărţilor poporane şi al tragediei lui Goethe corespunde unei personalităţi istorice; el a trăit cu adevărat în Germania, la sfârşitul veacului al XV-lea şi primele decenii ale veacului al XVIlea, între 1480 şi 1540. Se crede chiar că se poate preciza locul naşterii sale la Knittlingen (în Saxonia) şi al morţii, la Staufen în Breisgau. Un cercetător german, Alexander Tille, a publicat în 1900 un volum forte, cuprinzând, toate izvoarele memorialistice şi legendare ale mitului faustic, Die Faustsplitter in der Literatur des sechzehnten bis achtzehnten Jahrhundert nach den ältesten Büchern herausgegeben von Alexander Tille, Berlin, 1900. (Motivul faustic în literatura secolelor şaisprezece-optsprezece, după cele mai Vechi izvoare, de Alexander Tille Berlin, 1900). Cercetătorii care au dorit să explice geneza legendei faustice au găsit în această vastă publicaţie a izvoarelor aproape tot ce era necesar lucrării lor. Unul dintre aceştia, Kuno Fischer, autorul unuia din cele mai cunoscute comentarii faustice (Goethes Faust, 4 voi. 1902), a stabilit patru centre prin care s-au transmis ştirile despre doctorul Faust, vrăjitorul atât de uimitor pentru toţi contemporanii lui. Unul dintre aceste centre este chiar Wittenberg, capitala Reformei. Astfel, într-un catalog al Universităţii din Wittenberg este trecut, sub data de 18 ianuarie 1518, numele unui Johannes Faust (din Mühlberg). Melanchton, unul din capii Reformei, pare să-l fi cunoscut, căci

povestirea lui, transmisă de Johannes Manlius (Mennel), autorul unei culegeri de anecdote, Locorum communium collectanea, 1562, vorbeşte despre un aventurier, Johannes Faust, care apare la un moment dat în Wittenberg şi se laudă cu unele isprăvi vrăjitoreşti, de pildă cu aceea de a fi determinat victoria trupelor imperiale în Italia sau de a fi zburat la Veneţia şi de a se fi prăbuşit apoi. Din acest izvor se inspiră şi alte povestiri ulterioare până la începutul secolului al XVII-lea. Alt centru al difuzării ştirilor despre Faust îl constituie localităţile Rinului de sus. Printre acestea, este semnalat la Basel, unde Johann Gast pare a fi prânzit cu el, după cum povesteşte în Sermones convivales, 1548. Oaspetele dăduse bucătarului să-i prepare nişte păsări ciudate şi se aşezase la masă cu un câine, care la un moment dat a luat figură omenească. Povestirea lui Gast conţine deci şi elemente legendare şi nu poate fi considerată ca un pur izvor memorialistic. Elemente legendare conţine şi tradiţia din Lipsea, unde în renumita „pivniţă Auerbach", păstrată până în zilele noastre, se văd două picturi, datate din 1525, care îl reprezintă pe Faust petrecând cu studenţii şi călărind pe un butoi cu vin, precum şi versurile care însoţesc tabloul: „Doktor Faust zu dieser Frist Aus Auerbachs Keller geritten ist Auf einem Fass mit Wein geschwind, Welches gesehen viei Mutterkind. Solches durch seine subtile Kraft gethan Und des Teufels Lohn empfangen davon." (Doctor Faust în această vreme A călărit ieşind din pivniţa Auerbach Pe un butoi plin cu vin, Faptă văzută de mulţi inşi. A făcut aceasta prin forţa lui subtilă Şi a binemeritat de la dracu.) După cum s-a putut stabili, circiuma Auerbach a fost clădită însă în 1530, aşa încât datarea din 1525 s-a făcut ulterior de către un pictor care figura o legendă şi mai este nevoie s-o spunem? - nu de cineva care asistase la eveniment. Mai vrednice de crezare sunt deci ştirile provenind din Erfurt şi Würzburg. In primul din aceste două oraşe l-a văzut, în septembrie 1513, umanistul Conradus Mutianus (Mudt), care într-o scrisoare către Heinrich Urbanus vorbeşte cu dispreţ despre aventurierul lăudăros, întâlnit într-o circiumă, vrednic să fie pedepsit, desigur pentru absurdele superstiţii răspândite în popor. Cu aceeaşi mânie vorbeşte clericul Johannes Trithemius (Tritheim) din Würzburg într-una din scrisorile, adunate în Epistolae familiares, 1507, adresate matematicianului Virdung, care întrebase de un vrăjitor şi expert în multe ştiinţe, aşteptat cu nerăbdare să apară în Hasfurt. Trithemius povesteşte cum, cu un an mai înainte, pe când trecea prin Gelnhausen i se vorbise de un vrăjitor, prezent atunci în localitate. Acesta auzind însă că Trithemius doreşte să-l vadă, se grăbise să dispară. Clericul nu putu afla decât că vrăjitorul se lăuda a cunoaşte atât de bine operele lui Plato şi Aristoteles, încât dacă acestea ar fi dispărut, el le-ar fi putut reconstitui în întregime. La Würzburg se lăudase că poate să săvârşească toate minunile lui Isus, că este cel mai desăvârşit dintre alchimişti şi că poate satisface orice dorinţă

omenească. Trithemius văzuse şi un fel de carte de vizită a vrăjitorului, cu următorul cuprins: Magister Georgius Sabellicus, Faustus junior, fons necromanticorum, astrologus, magus secundus, chiromanticus, aeromanticus, pyromanticus, in hydra arte secundus. Acest document care zugrăveşte bine personajul: un impostor are nevoie de unele explicaţii, încercate de istoricii literari. Nu vom insista, în această rapidă schiţă, asupra lor. Ne interesează mai degrabă concluzia scrisorii lui Trithemius: „Aceasta este scrie el ceea ce îţi pot spune cu deplină siguranţă despre omul pe care îl aştepţi cu atâta curiozitate; nu vei găsi în el un filozof, ci pe un nebun vanitos şi insolent. Acest palavragiu şi înşelător ar trebui să primească o pedeapsă corporală, pentru a face să înceteze odată lăudăroşeniile lui criminale şi duşmane bisericii". Deşi calitatea morală a personajului nu putea provoca îndoieli, epoca era în unele privinţe atât de înapoiată, încât, în 1536, eruditul Joachim Camerarius îl întreabă pe consilierul Daniel Stiber din Würzburg ce gândeşte Faust despre situaţia politică la începutul războiului dintre Carol al V-lea şi Francisc I al Franţei. Tot astfel, Philipp von Hutten, plecând spre Venezuela pentru a căuta aur, îi cere lui Faust o consultaţie relativă la succesul probabil al expediţiei lui şi, într-o scrisoare din 1540, confirmă fratelui său adevărul prezicerilor lui Faust. * Am citat, folosind rezultatele cercetărilor mai vechi, numai câteva din izvoarele contemporane cu Faust; deştul totuşi pentru a vedea cu ce trăsături a fost transmisă figura acestuia cărţilor poporane care încep să apară încă de la sfârşitul veacului al XVI-Iea. Cea dinţii dintre acestea, publicată în 1587 la Frankfurt pe Main, este o tipăritură a librarului Johann Spiess. Lungul ei titlu ne asigură că scrierea a fost alcătuită pentru a servi ca exemplu teribil tuturor orgolioşilor şi ambiţioşilor abătuţi de la dreapta credinţă. Cartea a avut mai multe ediţii, a fost prelucrată în versuri şi tradusă în limbile olandeză, engleză şi franceză, în 1593 i-a urmat o a doua parte, atribuită unui Christoph Wagner. Publicaţia aceasta alcătuieşte materialul brut al poemului lui Goethe. Johann Faust ne este înfăţişat ca un fiu de ţărani din Roda, lingă Weknar, trimis pentru învăţătură înaltă Ia Wittenberg. Cum avea „o minte capabilă să înveţe iute, cu aptitudini şi înclinări pentru studii'1, devine doctor în teologie, împrieteninduse cu tot soiul de oameni uită scripturile şi porneşte la Cracovia, pentru a studia magia. Este indicată pasiunea cunoaşterii, foarte puternică în sufletul lui Faust: „a dobândit aripi de Wiltur, şi a vrut să cerceteze toate temeiurile cerului şi ale pământului". Înapoiat la Wittenberg, el invocă pe diavol, pe Mephostophiles1 care-i apare îmbrăcat ca un călugăr: accent anticatolic, caracteristic pentru epoca Reformei, în care ne găsim. Faust încheie un pact cu Mephostophiles, pe o durată de douăzeci şi patru de ani, prin care cel dintâi se leagă să abjure credinţa şi să-şi cedeze sufletul, iar cel de-al doilea să-i ofere lui Faust toate puterile spiritului şi împlinirea tuturor dorinţelor sale, Autorul cărţii poporane este conştient că ne aflăm în faţa unui caz de rebeliune titanică: „Această lepădare de credinţă nu este altceva decât trufie, deznădejde, blestem şi lipsă de măsură, ca aceea a uriaşilor, despre care au povestit poeţii: cum au îngrămădit munţii unul peste altul şi au pornit război împotriva Domnului, sau ca a îngerului rău, care s-a opus Domnului şi a fost prăvălit din pricina răutăţii şi a trufiei lui. Deci cine vrea să se înalţe prea sus, acela se prăbuşeşte adânc". Totuşi, trufia lui Faust este mai mult intelectuală.

Ca om al Renaşterii, pasiunea cunoaşterii <nota> Numele de Mepliostophilcs, devenit mai târziu Mefistofeles pare a veni de la grecescul mephotophiles = acel care nu iubeşte lumina sau după o altă ipoteză, de la mephaustophiles = acel care nu-l iubeşte pe Faust. </nota> este puternică în Sufletul lui Faust. În momentul semnării pactului, el spune: „Mi-am propus să cercetez elementele şi deoarece, după darurile care mi-au fost hărăzite de sus, n-am găsit în mintea mea îndemânarea trebuincioasă şi nici n-am putut-o învăţa de la oameni, am ales şi m-am dat în puterea spiritului infernal, pentru ca acesta să-mi vestească şi să mă instruiască în ştiinţa dorită". Opt ani rămâne Faust la Wittenberg, în tovărăşia lui Wagner, discipolul lui, şi a lui Mephostophiles, care îi împlineşte toate dorinţele şi-l face să audă o muzică minunată, ori de câte ori îl încearcă vreo remuşcare. Faust doreşte să se căsătorească, dar diavolul îi refuză căsătoria, făgăduindu-i însă alte şi cele mai frumoase femei, „aşa încât inima îi tremură de bucurie", în convorbirile sale cu Mephostophiles, Faust află tainele în legătură cu cerul şi iadul, şi despre căderea lui Lucifer. În soarta acestuia, Faust recunoaşte pe a sa şi plânsul căinţii îl podideşte. Află apoi secretele despre originea şi orânduirea lumii, despre mersul planetelor, despre chipul cum se produc anotimpurile, despre însuşirile elementelor. Ştiinţa cosmologică a lui Mephostophiles este însă aceea a antichităţii, a sferelor cereşti; noile descoperiri ale lui Copernic nu o îmbogăţiseră cu nimic. Prin toate aceste învăţături, Faust devine totuşi un mare matematician, capabil să prezică fenomenele astronomice şi meteorologice şi să calculeze datele calendaristice. Atunci începe călătoria lui Faust, sub conducerea lui Mephostophiles. La Roma, eroul admiră strălucirea palatului papal şi rămâne trei zile şi trei nopţi acolo, făcându-i papei tot felul de farse, „spre înveselirea poporului luteran", după cum observă unul dintre comentatori. La Constantinopol, cei doi călători se înfăţişează sultanului, Mephostophiles îmbrăcând, în această împrejurare, costumul şi podoabele papei. Ajung astfel la curtea împăratului (Carol al V-lea). Împăratul doreşte să vadă un alt stăpânitor al lumii deopotrivă cu el şi Mephostophiles îl vrăjeşte pe Alexandru cel mare şi pe soţia lui. Înainte de a părăsi curtea împăratului, Mephostophiles săvârşeşte o farsă, făcând să-i crească unui curtean, care dormea, o pereche de coarne. Ajung astfel la curtea contelui de Anhalt, căruia i se înalţă, prin vrăjitorie, un castel pe o înălţime din preajmă. O grădină feerică răsare în jurul castelului, asemănătoare aceleia pe care, după legendă, Albertus Magnus o făcuse să apară la Colonia cu prilejul unei vizite regale. Focuri de artificii ţâşnesc din toate părţile. Butuci de viţă, încărcaţi cu struguri, cresc dintr-o masă. Dacă autorul cărţii poporane alege aceste etape ale călătoriei lui Faust şi Mephostophiles, unde vrăjitoriile lor se execută cu umor împotriva gazdelor, împrejurarea provine din resentimentele luteranului, pentru care papa era un adevărat anticrist, sultanul un duşman al creştinătăţii, împăratul (Carol al V-lea) conducătorul detestat al contrareformei, iar contele de Anhalt un calvinist, la fel de rău văzut în cercurile luterane. Călătoria durase şaisprezece ani. Faust şi Mephostophiles se înapoiază la Wittenberg. Un bătrân şi evlavios medic încearcă să-l aducă în drumul drept pe eroul rătăcit, dar intervine Mephostophiles care obţine o întărire a pactului. La un banchet

deşi acesta pare a nu fi luat cunoştinţă de tragedia lui Marlowe. după cum ne informează scriitorul în Poezie şi adevăr. Mersul acţiunii în tragedia lui Marlowe aminteşte până la un punct pe acel al cărţii poporane germane. prin vrăjitoriile lui Faust. unul dintre studenţi îşi exprimă dorinţa s-o vadă pe Elena. a lui Widman. de data aceasta numai lui Faust. dar într-una din nopţile următoare. în 1674. La început. în 1725.studenţesc. Fără a avea o legătură directă cu aceste împrejurări. Faust este prezentat ca un savant dezgustat de ştiinţa vremii şi care cere lumini şi putere nouă magiei. când aventurierii englezi străbat mările şi continentele îndepărtate. vrăjitorul german. exterminatorul hughenoţilor în noaptea de pomină a Sfântului Bartolomeu. Justus Faustus. care îi rezistă. răspunsul lui Faust este al . a ducelui de Guise. După cartea poporană din 1587-l590. Faust. cu ediţii succesive până în 1726. reprezintă un caracter admirat în vremea lui. şi aceasta. în 1604. Este invocat Mefistofel. Tragica history of life and death of doctor Faustus (Istoria tragică a vieţii şi morţii doctorului Faustus). a lui Pfitzer. ca şi ceilalţi titani ai lui Marlowe. la Hamburg în 1599. Faust îmbătrânise acum. fără ca semnificaţia adâncă a povestirii să se schimbe. * O traducere engleză a cărnii faustice poporane. Din însoţirea lor se naşte un copil minunat. îşi ia rămas bun de la prieteni şi de la discipoli. O ultimă prelucrare apare sub pseudonimul „em christlich Meinender" (un creştin). în legătură cu această semnificaţie se va produce însă fapta creatoare a lui Goethe. remuşcarea îl cuprinde şi. Titanismul lui Marlowe este o expresie a epocii reginei Elisabeta. apare în adevăr. Până a ajunge s-o precizăm. pe care o ţine mai multe luni la sine. Această traducere este probabil izvorul tragediei lui Cristopher Marlowe (1564 1593). care în curând va dispărea împreună cu mama sa. întovărăşită de o reputaţie de ateism. un medic din Nürnberg. supunându-le cu violenţă exploatării lor. Copilăria lui. Nu mai avea de trăit decât o lună. cuceritorul mongol. reprezentată în 1594 şi publicată. Studenţii sunt covârşiţi de farmecul iubirii. adică într-un moment înaintat al redactării poemului. Elena apare încă o dată. fiecare dintre prelucrările succesive ale legendei primitive posedă caracteristicile ei tematice. Monologul iniţial aminteşte pe acel al eroului lui Goethe. urmează alte versiuni. prin îndrăzneala şi inten sitatea pasiunilor. Marlowe a dotat scena engleză cu mai multe caractere titanice: a lui Tamerlan. Faust coboară în iad. Elementele naturii par a fi intrat în răscoală şi. În 1802. în zadar o voce internă îl îndeamnă: „întoarce-te către Domnul". Aceasta este versiunea pe care a cunoscut-o Goethe încă din. la Frankfurt şi Lipsea. care l-ar fi putut duce la rug. cu unele interpolaţii. în scurta lui carieră. a lui Faust. este necesar să stabilim câteva din etapele cele mai de seamă ale dezvoltării legendei în creaţia cultă şi scenică. adică după moartea autorului. Versiunea lui Pfitzer conţine episodul iubirii Iui Faust pentru o frumoasă fată din popor. publicată la Frankfurt. Goethe împrumută de la biblioteca din Weimar povestirea lui Pfitzer. plin de durerea crimelor sale. care îi propune un pact pentru o durată de douăzeci şi patru de ani. De altfel. şi sfârşită printr-o moarte violentă. apare în 1592. Cristopher Marlowe este unul din cei mai înzestraţi contemporani ai lui Shakespeare şi acela care-l aminteşte mai de aproape prin patosul lui tragic. printre fulgere şi tunete.

Pe cel adânc. ale cărei semne au proprietatea să-l înzestreze cu putere asupra aurului. iadul îl înghite. pentru care se alcătuise o nouă versiune. după înapoierea de la Frankfurt. să emigreze cu sufletul. trec două sute de ani. să se învăluiască în nori. într-unul din articolele sale de critică literară. îl susţineau teoretic şi îl propuneau ca exemplu. Faust vrea să oprească timpul în loc. menind pe eroul sau pierderii şi damnaţiunii. arată simpatie titanului ahtiat de cunoaştere. când era student la Lipsea. Un bătrân încearcă să-l aducă la dreapta credinţă. creşterii menită. făcându-i farse unuia din ei. La un banchet studenţesc o face să apară pe Elena. în versiunea lui Marlowe.trufiei: „Nu! Domnul nu te iubeşte. în frunte cu Gottsched. Actori englezi duc legenda în Anglia şi o readuc în Germania. Trupele germane de actori rătăcitori o introduc în repertoriul lor şi o reprezintă în tot decursul secolului al XVII-lea şi al XVIIIlea. În faţa împăratului. între Faust al lui Marlowe şi cel al lui Goethe. Mefistofel intervine pentru a întări din nou pactul. Este sigur însă că Goethe a asistat. Faust este pierdut. ca şi cartea poporană germană. Pierdut e Faust. ca şi eroul cărţii poporane. Când ceasul din urmă îl ajunge. el face totuşi o concesiune eticii religioase a vremii. din 1759. dar este sigur că acel care a supus-o unei evoluţii hotărâtoare şi i-a dat o semnificaţie cu totul deosebită de aceea a cărţilor poporane şi a lui Marlowe. în 1626. într-o vreme în care alţi scriitori. Domnul tău este propria-ţi voinţă". la o reprezentaţie a tragediei lui Faust pe scena teatrului de păpuşi. . să se ascundă sub dealuri. să coboare în adâncimile pământului. Elena i se arată încă o dată lui Faust şi un farmec nespus îl covârşeşte: „îmi dai cu sărutarea ta eternitatea". când Goethe nu se născuse. şi în 1767. Corul intonează: „Mlădiţa. Reprezentaţia are loc şi la Frankfurt. într-o călătorie prin lumea largă. vrea să aibă deci un sens moralizator. după credinţa metempsihozei. pe la începutul secolului al XVII-lea. acela de a o fi eliberat de influenţa clasicismului francez. a elementelor şi a demonilor. ca om al Renaşterii. O reprezentaţie a tragediei lui Marlowe este semnalată la Dresda. ajunge la Roma. Mefistofel îi dăruieşte o carte. a fost Lessing. adeseori înfăţişată în diferite centre culturale ale Germaniei. unul din cei mai de seamă îndrumători ai literaturii germane în epoca luminilor. oameni iscusiţi: Să nu râvniţi la cele ce-s oprite." Tragedia lui Marlowe. ca expresie a absolutismului. îl duce adâncimea Să creadă că mai mult e-n stare-a face Decât ce e îngăduit de Domnul. printre altele. în trupul unui animal. Rolul epocal al lui Lessing în istoria literaturii germane este. să se piardă în ocean. s-a răpus Şi laurii lui Apoloh pe fruntea Cea înţeleaptă-i pârjoleşte focul. Dorinţe zadarnice! Orologiul bate ceasul ineluctabil. Motivul faustic s-a transmis în Vremea aceasta prin menţinerea lui pe scenă. titanul lui Marlowe. îi vrăjeşte pe Alexandru şi pe Dariu. în 1741 şi 1742. Cugetaţi căderea-i Ce ne învaţă. Tema faustică a ispitit pe mai mulţi scriitori ai secolului al XVIII-lea.şi munţi. unde se amestecă în conflictul dintre papă şi antipapă. Şi cu toate că poetul englez. în a 17-a scrisoare asupra literaturii (Litteraturbriefe).

care-i aduce revelaţia poeziei Orientului. o dată cu ascensiunea burgheziei raţionaliste a vremii.religioase să slăbească. o pietistă. un Müller. versiunea din 1728. Când se înapoiază la Frankfurt cade sub înrâurirea domnişoarei von Klettenberg. Se încheagă atunci prima versiune a lui Faust". face descoperirea evului mediu germanic în marea catedrală a oraşului. licoarea capabilă să transforme toate metalele în aur. Citeşte pe medicii şi magicienii Renaşterii germane. un Ahasverus. trebuie să constatăm că. Din lumea acestora se ridică figura lui Gotz von Berlichingen şi din nou a lui Faust. pe aceea engleză a lui Shakespeare. către prietenul său Behrisch. îşi formează un laborator prevăzut cu toate aparatele şi uneltele necesare unui alchimist şi încearcă să producă liquor silicum. când a fost publicată şi a doua ei parte. pentru a-l face nenorocit în eternitate". opera a fost terminată cu câteva luni înainte de moartea autorului. a dat armare înclinaţiei şi pasiunii de a cunoaşte. Uneori întârzie în circiuma Auerbach. şi împreună studiază cărţi de alchimie. un Prometeu. Ossian şi Shakespeare. diavolul strigă: „Este al meu". o adevărată temă shakespeariană. a cărţii poporane faustice. * Faust de Goethe este rezultatul uneia din cele mai lungi elaboraţii pe care le cunoaşte istoria literară. adâncind însă mai departe semnificaţia vechii legende şi punând-o de acord cu unele din aspiraţiile capitale ale omenirii. un Mahomet. Ideea de a compune un Faust este rodul aceleiaşi epoci. deci anul 1769. Tânărul care citise.el opune influenţei franceze. Au avut-o şi alţi tineri scriitori ai vremii. Pentru a găsi această nouă soluţie vechii legende. pierdut în manuscrisul lui original . a lui Homer. Lessing s-a dedicat acestei lucrări în două răstimpuri ale carierii sale. Când ajunge la Strassburg. Este vremea aşa-zisei Sturm-und-Drangperiode. actuale şi astăzi. seculară a motivului. unde pornise pentru continuarea studiilor. Faust al lui Lessing este deci unul din roadele iluminismului german şi temelia pe care Goethe va clădi. ci mântuirii. Din această vreme datează poemele realizate parţial. se gândeşte să-i folosească tema într-un poem dramatic. Aici se produce întâlnirea hotărâtoare cu Herder. în 1832. după cum o dovedeşte legenda lui Faust. dar o voce cerească răspunde: „Nu triumfa! N-ai învins umanitatea şi ştiinţa. încă de pe când era copil. Goethe se consacră marelui său poem în anii 1773-l775. pe Paracelsus şi pe Agrippa von Nettesheim. în 1758 şi în 1767-68. faţă de toţi predecesorii lui. dar mai cu seamă a poeziei populare şi a vechilor legende. aşa-zisul Urfaust. mai apropiată de spiritul german. după cum mărturiseşte într-o scrisoare din 1767. un Lenz. Faust este deci mântuit pentru că. prieteni de-ai lui Goethe. suficiente totuşi pentru a aprecia inovaţia lui Lessing în istoria. Manuscrisele definitive s-au pierdut însă. şi cercetătorul actual nu mai are la dispoziţie decât câteva fragmente postume. în toate rătăcirile şi greşelile sale. începută în anii primei tinereţi. Scriitorul aminteşte propria lui încercare de a dramatiza această temă. Era pe atunci student la Lipsca. epocă în care literatura germană dobândeşte o nouă conştiinţă a specificităţii ei naţionale şi întreţine cultul originalităţii şi al titanilor. Lessing este cel dintâi care nu mai meneşte pe Faust damnaţiunii. un Klinger. divinitatea n-a dăruit omului cel mai nobil dintre instinctele sale. Goethe indică drept an al începutului lungii compuneri al douăzecilea al vieţii: sale. În ultima clipă a vieţii lui Faust. a trebuit ca puterea eticii . Trecând peste amănuntele chipului în care acţiunea se dezvoltă.

Faust este un învăţat bătrân. O plimbare. dar şi cea mai largă îmbrăţişare a întregii naturi şi vieţi. Se poate spune că Goethe a meditat şi a realizat poemul Faust. între 1797 şi 1801. a tragediei în al optulea volum al Operelor. Prologul în cer. abia în 1887. Astfel se formează în 1788-l790 aşa-zisul Fragment. După 1804. întreruptă de apariţia unui tânăr . Tragedia lui Faust va fi deci realizarea pe pământ. apariţia socialismului utopic. Este invocat deci spiritul pământului. opera capitală a vieţii lui. ci prin extinderea succesivă a experienţei i se pot. Wagner. Ştiinţa vremii nu i-a adus decât dezamăgiri. Cerul e reprezentat în sensul credinţelor medievale. se angajează o prinsoare între creator şi spiritul negaţiei.şi regăsit. trecută în forma unui început de realizare în 1799. care proslăvesc frumuseţea creaţiei. dezvoltarea tehnicii şi revoluţia industrială. tipul învăţatului mediocru. în epoca în care s-au succedat revoluţia franceză. Mefistofel îşi râde de osteneala şi agitaţia zadarnică a oamenilor. schiţată încă din 1797. campaniile napoleoniene. în 1808. poetul îşi îmbogăţeşte opera cu Dedicaţie. în care publicul este prevenit că nu se găseşte în faţa unei piese în sensul concepţiei teatrale a vremii. bucuroşi de zilele de sărbătoare. Dumnezeu a autorizat prezenţa diavolului. în condiţiile unei existenţe omeneşti. Deznădejdea lui Faust este atât de adâncă. încât se pregăteşte să-şi pună capăt vieţii. când clopotele învierii opresc mâna sinucigaşului. a spiritului negaţiei. ca un stimulent al acţiunii lor. Dumnezeu e înconjurat de îngeri. aşa cum rezultă din soluţia dată vechiului motiv folcloric. cu scene noi. încrezător în năzuinţa spre adevăr. de-a lungul întregii sale existenţe literare. al doilea monolog al lui Faust. care-l publică. A doua parte a poemului. semeţia lui Faust se prăbuşeşte. a unei prinsori făcute în cer. scena plimbării până la apariţia lui Mefistofel şi alte episoade mai mici. este apoi părăsită şi după o lungă epocă. poate să apară prima parte. Aspiraţiile învăţatului se completează cu acele ale omului. în timpul călătoriei în Italia. în care poetul se consacră multor alte lucrări. în tovărăşia lui Wagner. adresată martorilor trecuţi ai vieţii poetului şi după „prologul în teatru". dar linia lor de dezvoltare a fost decisivă pentru formarea concepţiei poetului. menită să dovedească nobleţea aspiraţiei fundamentale a omului în ciuda ispitirilor care-l pot încerca. după ce compusese romanul Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister. poetul îşi revede şi completează manuscrisul şi astfel. După mai bine de doisprezece ani. aşterne o alinare peste zbuciumul lui. de Erich Schimidt. Magia îi va deschide poate drumul către cunoaşterea secretelor lumii Faust nu doreşte însă numai cunoaşterea. este reluată şi dusă la sfârşit în 1825-l832. dar în faţa teribilei lui arătări. un câine se strecoară alături de el. apărut în al şaptelea volum al Operelor publicate de editorul Goschen. modificată în forma ei şi îmbogăţită. Este ales Faust ca obiect al prinsoarei. pe care eroul îl reprezintă. când librarul Cotta îi cere o nouă ediţie a operelor sale. opera este reluată. care nu cunoaşte pasiunea nimicitoare a maestrului său. publicate de Cotta. întrun elan spre universalitate. Această operă va conţine deci rodul tuturor experienţelor sale ca om şi artist şi o icoană a întregii dezvoltări a societăţii moderne. Este Mefistofel. ca un semn că nu prin practice magice şi dintr-o dată. într-o copie străină. pe lângă oameni. caracteristic pentru spiritul Renaşterii. destăinui omului sensurile şi bucuriile cele mai înalte ale naturii şi vieţii în contrast cu Faust apare şcolarul lui. sădită în fiecare suflet omenesc. drama propriu-zisă începe cu „prologul în cer". După o dedicaţie lirică. Înapoiat în camera de studiu. Urmează scena pactului. Poemul lui Goethe nu se referă direct la aceste evenimente. printre oamenii simpli. Prologul în teatru.

Întinerit în bucătăria vrăjitoarelor. întreabă de ea pe Sfinx. Faust descinde în regiunea „mumelor". împăratul doreşte so vadă pe Elena. Dar înţeleptul Thales îl previne că viaţa nu poate lua forme statornice decât dezvoltându-se succesiv din elementul primar. trăindu-şi ultimele clipe. noi năzuinţe. iubirea i se înfăţişează lui Faust în arătarea graţioasă şi inocentă a Margaretei. prin procedeele alchimiei şi ajutat de Mefistofel. splendoarea creaţiei aprinde din nou în el dorinţa de viaţă. Îi sunt oferite mai întâi lui Faust josnicele plăceri ale beţiei în pivniţa Auerbach. regina Spartei) cea mai frumoasă femeie care a trăit vreodată. egoismul lui e învins. unde au apărut mai întâi germenii vieţii. Sufletul lui se încinge însă de dorinţa posesiunii aceleia care întrupa armonia perfectă dintre spirit şi materie a lumii greceşti. Mefistofel a luat hidoasa înfăţişare a lui Phorkias. Homunculus doreşte să dobândească existenţă în lumea exterioară. reflexul inconsistent al Elenei se risipeşte. creează într-o fiolă o fiinţă vie. lacom de plăcere. dar eroul priveşte cu repulsie către ele. Mefistofel o retează. din apa mării.discipol. Se găsea în apropiere curtea împăratului indicat fără o altă determinare. Faust a fugit departe de locul în care a luat sfârşit tragedia Margaretei. unde demonii antichităţii s-au adunat pe pajiştele Tessaliei. incapabil să răspundă gravelor probleme ale statului asaltat de o criză financiară. dacă acesta nu va fi îndrumat către însoţirea cu Elena. acuzată de crima de pruncucidere. exprimate şi în scrierile naturalistice ale poetului. al lui Valentin. Faust îşi pierde conştiinţa şi Mefistofel îl readuce în vechea lui cameră de lucru. dar destul de expresiv. fiola lui Homunculus se sparge de carul ei şi creaţia artificială a lui Wagner se risipeşte în mare. Experienţa plăcerii n-a învins sufletul lui Faust. Faust se trezeşte la atingerea pământului binecuvântat al Greciei. Dimpotrivă. făcând din Faust ucigaşul fratelui Margaretei. pentru a recunoaşte pe aceea a unui suveran absolutist. inspiră acest pasaj al poemului său. pe Manto. pe înţeleptul centaur Chiron. Dar Faust o caută mereu pe Elena. Dar pentru că în dragostea care se naşte între ei. în noaptea Sfintei Valpurgia. îndoita aspiraţie a lui Faust către cunoaştere şi viaţă. Când se arată frumoasa Galateea. în natura lui fecundă. cu mintea rătăcită. Când se trezeşte. un om de mici dimensiuni. în momentul în care acesta îi va procura eroului o fericire atât de mare. eroul se lasă stăpânit de voluptate. Eroul este deci transportat vrăjitoreşte în Grecia. încercând s-o cuprindă. dar o găseşte în închisoare. Ariei îi cântă. Pactul prevedea luarea în stăpânire a sufletului lui Faust de către Mefistofel. până în pragul împlinirii pactului încheiat. Ideile transformismului. un homunculus (aşa cum i se atribuise altădată şi lui Paracelsus). fiica lui Esculap. Homunculus deţine o ştiinţă întinsă şi el este acela care arată ca dorul îl va ucide pe Faust. într-o nouă noapte valpurgică. Este cufundat într-un somn adânc şi regenerator Spiritele îl mângâie. acolo unde se găsesc tiparele eterne ale realităţii. care. noi aspiraţii şi doruri au luat naştere. El aleargă să-şi ajute iubita. a cărui figură repetă pe plan umoristic. încât clipa va fi rugată să se oprească. care-l conduce în imperiul . Este ca un ecou întârziat al dificultăţilor în care s-a zbătut Franţa în epoca minorităţii lui Ludovic al XV-lea şi a regenţei. înconjurat de bufoni. întruparea splendorii corporale. Ca un alt Law. Refugiaţi la vrăjitoare. Mefistofel se propune să găsească mijloacele de a birui greaua încercare a statului. Dar când imaginea Margaretei i se arată din nou. pentru a o aduce pe Elena. se afirmă o aspiraţie mai înaltă a sufletului. Găseşte aici pe Wagner devenit un reputat savant. Dar ceea ce obţine Faust nu este decât reflexul Elenei.

în Germania. La capătul unui canal. Euphorion. se înalţă palatul lui. prin munca îndârjită a multor mii de oameni. dar doamna Grijă îl urmează. în aşteptarea soţului ei. pentru năzuinţa lui neostenită. din care ia naştere un copil minunat. Cu drept cuvânt putea spune Friedrich Engels. unde regina greacă ar putea găsi linişte şi siguranţă. Bătrânul s-a prăbuşit. menit morţii timpurii. Mai întâi. Elena se refugiază la Faust. în acţiunea pusă în slujba oamenilor. Dar cum Phorkias înspăimântă pe Elena şi pe însoţitoarele ei cu ameninţarea că Menelas se pregăteşte să le ucidă. pentru a o răpi de acolo. Atunci îi apar patru arătări. ţărmul inundabil a mării. Goethe a pus în el psihologia mai multor secole". Nevoia şi Grija. Prin unirea cu Elena. A ajuns acum moşneag centenar. Sufletul lui Faust urcă în glorie cerească. pe o înălţime de munte. în zare se lămureşte un ţinut mereu inundat de apele mării. este însoţitoarea oricărei activităţi omeneşti. ca altădată Orfeu pe Euridice. gustă delectarea unei clipe supreme şi cere clipei să se oprească. Dar zarea îi este închisă de o colină pe care se găseşte bordeiul bunilor bătrâni Philemon şi Baucis (figuri şi nume împrumutate Metamorfozelor lui Ovid). Acum. strecurându-se pe gaura cheii. O mâhnire adâncă îl apasă pe Faust. el îndeamnă pe muncitori să-şi sfârşească mai repede lucrarea. Faust a găsit acum un teren propice pentru setea lui de acţiune. îi dă ca feud. El nu vrea să devină un stăpânitor de ţară. se impun mai multe constatări. când eroul a recunoscut că valoarea vieţii stă în faptă. ci către faptă. oferindu-le ca jertfă zeilor. Veşmintele Elenei. într-o scrisoare din 1839 către Friederich Graber. valurilor. printr-o lume de simboluri. când Euphorion prăbuşindu-se în zborul lui. Faust a ajuns la punctul cel mai înalt al înnobilării firii sale. ci a unei năzuinţe menite să se continue în viitor. care trebuia să vie de la Troia. a lui Menelas. Nu aspiră nici către glorie. liber şi fericit care va trăi odată pe pământul smuls de el furiei. Din adîncimea nopţii lui. Corul final proslăveşte puterea îndurării. Îi porunceşte deci lui Mefistofel să-i mute pe bătrâni. pornit cu armele împotriva lui. Sub suflarea Grijii. Faust rosteşte cuvântul rezolutoriu al pactului încheiat altădată cu Mefistofel. a cărui dezvoltare am schiţato mai sus în liniile ei cele mai generale. Faust le închide uşa. patru femei bătrâne în veşminte cernite: Lipsa. construit pe locul mlaştinilor de altădată. teribila doamnă Grijă i se alătură din nou. bătrânul orbeşte. ca un alt Ikar. o ţară înfloritoare.umbrelor. Dar fericirea n-a fost pentru Faust recompensarea unei posesiuni. pe care Faust şi Mefistofel îl ajută să-l învingă pe contra-împăratul (Gegenkaiser). în stare să-şi satisfacă orice dorinţă. că în timp ce „Faust. Dar idila antică a iubirii cu Elena se sfârşeşte tragic. Elena apare la Sparta. Mefistofel a pierdut prinsoarea. Faust doreşte să-l răpească furiei elementelor. cum îi propune Mefistofel. Elena dispare în acelaşi moment. care îi este prezentat ca un stăpânitor din nord. lemurele îl aşează în groapa pregătită mai dinainte. Din vechea paragină a creat. Dar Mefistofel dă foc casei şi bătrânii îşi găsesc acolo moartea. * Dacă facem comparaţie între poemul lui Goethe. În viziunea poporului activ. transformate în nori. împăratul. al cărţilor poporane este un vrăjitor cu totul comun. îl transportă pe Faust în zbor. şi tema aşa cum a fost primită din cărţile poporane şi creaţia cultă anterioară. Vina. latura . Atunci se produce însoţirea lui Faust cu Elena. a „eternului feminin" a iubirii care l-a mântuit pe Faust.

observă Engels odată (în articolul despre cartea lui Karl Grün asupra lui Goethe). naţiunile contemporane năzuiau către eliminarea acelor contradicţii. concluziile lui morale se adună şi sensul existenţei omeneşti i se dezvăluie. Pentru a obţine o astfel de aşezare şi în urma unei lungi epoci de critică a vechilor instituţii.grotescă a personajului. toate figurile pe care Goethe le-a împrumutat tradiţiei legendare se înfăţişează eu o abundenţă a notelor constitutive. Nu mai avem d e-a face aici cu figura subumană. format în condiţiile ascensiunii burgheze. existau scriitori care credeau că pot obţine râvnita unitate şi împăcare a omului cu lumea şi societatea. în economia generală a piesei. dobândeşte de asemeni o altă semnificaţie la Goethe. însuşindu-şi idealul de armonie al vechilor greci. deoarece îi lipsesc elementele de înţelegere şi apreciere a omului consacrat creaţiei sociale. dar şi de o năzuinţă atotcuprinzătoare. satisfăcută în cele din urmă prin acţiunea folositoare societăţii. burghezia franceză săvârşeşte revoluţia ei. Faust este aici un caracter dintre cele mai nobile. iscusinţa şi ingeniozitatea lui sunt neîntrecute. Pentru că burghezia germană n-atinsese încă acelaşi grad de dezvoltare. cu o judecată sigură şi clară. a unei noi împăcări a omului cu lumea şi cu societatea. In general. oferindui plăcerea şi puterea. cu gheare. un personaj plin de experienţă. aşa cum le-au produs secolele feudalismului şi ale absolutismului. dispare cu totul la Goethe. Dar în cadrul acestei esenţe generale a personajului. cu o adâncire a semnificaţiei lor tipice şi cu o îmbogăţire a individualizării lor. Diavolul nu mai este acum figura care concentrează în sine toate spaimele şi repulsiile omului medieval. adică al omului creator. către stabilirea unei noi unităţi. prezent în cărţile poporane şi la Marlowe. Hölderlin. poetul a revărsat batjocura lui cea mai amară asupra societăţii germane a timpului său. capabilă să pătrundă până la cele mai ascunse determinări egoiste ale acţiunilor omeneşti: umorul. Mefistofel este spiritul răului. întruparea negaţiei. pentru că poziţiile feudalismului rămăseseră puternice în dreapta Rinului. Schiller. Unei adânci transformări a fost supusă şi figura lui Mefistofel. Conştiinţa lui se îmbogăţeşte treptat în cursul desfăşurării acţiunii. Mefistofel crede că-l va putea câştiga pe Faust. în urma muncii de cultură a iluminismului. forţa din care se degajă îndrumarea bună şi folositoare oamenilor. aceea în care Goethe. pentru a cânta frumuseţea senină a antichităţii sau pentru a o propune poporului german al timpului lor. a lui Hyeronimus Bosch. dar se înşeală. fără de iluzii. ci prin acumularea experienţelor. Era o vreme când faţă de numeroasele contradicţii şi conflicte care se aglomeraseră în orânduirea sociala a vremii. că . Este vremea în care Winckelmann proslăveşte idealul grec. Voss şi atâţia alţii înstrunează o liră greacă. Prin gura lui Mefistofel. societatea germană ar putea înlătura conflictele care o zbuciumau. Aceşti scriitori credeau că prin simpla înviere a idealului grec. Goethe l-a îmbogăţit cu trăsăturile curteanului. destul de dezvoltată în cărţile poporane. animat nu numai de pasiunea cunoaşterii. coadă şi coarne. faţă de care toate creaţiile trecutului pe aceleaşi teme apar sărace şi schematice. ci cu un curtean în costumul spaniol al absolutismului. Acest episod întrupează un moment de seamă în dezvoltarea societăţii germane la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului următor. Episodul Elenei. Toate aceste trăsături ale caracterului lui Mefistofel lipsesc din creaţia faustică anterioară. Faust este poemul experienţei omeneşti. Tocmai pentru că este reprezentantul vechilor clase conducătoare. nu prin instantaneitatea magiei. Mefistofel mi poate înţelege elanul lui Faust.

„La Goethe. Goethe a ţinut să ne arate că singura însuşire a idealurilor de armonie ale antichităţii nu este ţelul la care se pot opri popoarele moderne. inspirat adică de antichitatea greacă. sinteza geniului nordic cu cel sudic. o figură carp. şi alte propuneri. organul saint-simoniştilor. Prin finalul său. cu cit el provine din răstimpul în care Goethe lucra l-a partea finală a poemului său. a depăşit şi acest stadiu. graţie cărora întrebuinţarea unora dintre curenţii aflători în golful Mexic ar putea duce la rezultate şi mai folositoare. Elenă este dorită de către Faust numai pentru frumuseţea ei fără asemănare. atât de semnificativ pentru un anumit moment al dezvoltării societăţii şi culturii germane. a cărui lucrare despre Cuba şi Columbia a început. au deschis omenirii perspective nelimitate în direcţia stăpânirii naturii şi a înălţării condiţiei umane. de un poem neoumanistic.prin armonie estetică. Noile posibilităţi ale tehnicii. Faust a continuat deci. o dată cu aceasta. continuă peste pragul acestei idile antice. planeta noastră putea lua o altă înfăţişare. Început ca un poem dominat de figura unui rebel şi a unui titan. către înfrângerea egoismului. cu o mare cunoştinţă a lucrurilor. susţinute de rezultatele ştiinţelor fizico-matematice. mare cititor al revistei Le Globe. Prin tehnica şi munca modernă. şi acţiunea poemului. însoţirea lui Faust cu Elena este simbolul aceleiaşi aspiraţii. Faust al lui Goethe aspiră către ea ca spre idealul armoniei perfecte. după părerea comentatorilor.. la data de 21 februarie 1827. la masă.. Ni s-ar părea ciudat ca Statele Unite că lase să le scape din mâini o astfel de operă. De unde în cărţile poporane. poemul lui Goethe este reprezentativ pentru noile căi ale omenirii. drumul de viaţă al eroului. notează Eckermann. Aş dori să văd toate acestea. El exprima astfel de idei încă de la începutul veacului al XIX-lea şi ideile lui n-au rămas străine de Goethe. A vorbit mult şi cu admiraţie despre Alexander von Humboldt. Acestea sunt însă rezervate viitorului. De aceea Euphorion. Indiile Orientale şi Statele Unite. Este de prevăzut apoi că pe întreaga coastă a oceanului Pacific. către înţelegerea sensurilor altruiste ale vieţii. s-a înălţat cu o treaptă mai sus. în legătură cu proiectul străpungerii istmului Panama. Este vremea în care Schiller propune educaţia estetică a omenirii. dar prin desfăşurarea mai departe a acţiunii lui. să o citească şi ale cărui vederi. dar lucrul nu mi-ar îi . mai bine adaptată nevoilor omeneşti. va lua în posesiune şi va popula peste treizeci sau patruzeci de ani şi întinsele regiuni de dincolo de Munţii Stâncoşi. Este de presupus că acest stat tânăr. Există în această privinţă în convorbirile poetului cu Eckermann. un pasaj de o însemnătate cu atât mai mare. Saint-Simon arată că muncii moderne îi este rezervată conducerea societăţii viitorului. se dovedeşte inapt să trăiască. unde natură a şi format cele mai largi şi sigure porturi. Sigur este însă că dacă s-ar izbuti străpungerea de care s-a vorbit. în mare progres de la Renaştere încoace. par a avea pentru el im interes cu totul deosebit. a cărui tendinţă de expansiune spre vest este vizibilă. Humboldt — spunea Goethe — a făcut. reproduce pe aceea atât de uimitoare pentru contemporani a lui Byron. să apară treptat foarte importante oraşe comerciale în scopul schimbului dintre China. Ideea transformării planetei prin noile mijloace ale tehnicii ştiinţifice l-a preocupat adânc pe Goethe. copilul născut din însoţirea lui Faust cu Elena. omul german ar putea dobândi pierduta lui unitate cu lumea şi natura. s-ar obţine ca navele de orice mărime şi de orice încărcături să poată trece din golful Mexic în oceanul Pacific şi. rezultate incalculabile pentru întreaga omenire civilizată şi necivilizată. Dar deşi Faust s-a înnobilat prin unirea cu Elena.

ci un poem. să tind către întruparea unei abstracţiuni. Faust este înfăţişarea dramatică . nu numai deprinderile de activitate ale unei societăţi. Faust al lui Lessing era mântuit pentru că. şi anume un canal care să unească Dunărea cu Rinul. La 6 mai 1827. Dar această întreprindere este şi ea atât de uriaşă. Aş mai dori însă ceva. Suprema clipă a fericirii. dar şi acea iubire a libertăţii şi a vieţii. care. apărute imaginaţiei. de dragul cărora ar fi vrednic de osteneală să mai trăiesc vreo cincizeci de ani". Faust îşi merită mântuirea atunci când îşi lămureşte deplin această semnificaţie a vieţii. poetul îi spunea lui Eckermann: „N-a fost intenţia mea. Ideile amintite nu sunt decât latura tipică şi generală a unor imagini particulare şi concrete. de ideile lui. Am primit în interiorul meu impresii.este însă mântuit pentru că descoperă. Faust reprezintă totuşi cazul unui om care a putut fi mântuit graţie neîncetatei lui strădanii de a depăşi gravele lui rătăciri. Mi-ar plăcea să fiu martor al acestor trei evenimente. adică al epocii de cultură pentru care valorile umane cele mai înalte decurgeau din raţiunea teoretică. În sfârşit. Cititorul ia cunoştinţă de ele. Goethe a protestat odată împotriva acelora care căutau în Faust o simplă concepţie abstractă a minţii. Am arătat că i se datoreşte lui Lessing ideea mântuirii lui Faust. de sute de feluri." În aceeaşi convorbire. Ca poet n-aveam altceva de făcut decât să le rotunjesc şi să le dezvolt în mine. În această idee culminează şi gândirea. ci prin acelaşi act al spiritului prin care cuprinde unele întruchipări ale fanteziei poetice. în ciuda rătăcirilor sale se orientase totuşi după instinctul si pasiunea cunoaşterii. munca productivă pusă în serviciul oamenilor şi executată de ei cu eroism. si anume impresii sensibile. Goethe îi lămurea lui Eckermann că. aşa cum o imaginaţie vie mi le oferea. nu ca din expunerea unei dizertaţii. pline de viaţă. poate recunoaşte în el un precursor. în contrast cu damnaţiunea care-l atingea pe eroii în toate prelucrările anterioare ale aceluiaşi motiv. atunci când aud sau citesc ceea ce le înfăţişez eu. variate. * Ne-am ocupat de „semnificaţia" lui Faust. Întro astfel de operă se formează.cu putinţă în timpul vieţii mele. prin aspiraţia către ceva mai bun şi mai înalt. şi deloc impresii vii. îi este adusă eroului lui Goethe de viziunea poporului trăind pe ţărmurile cucerite de el printr-o operă de transformare a naturii. ca valoare supremă a vieţii. activitatea şi creaţia. proiectată de altfel în perspectivele viitorului. Ideea transformării naturii a stăpânit deci cu putere spiritul lui Goethe în perioada bătrâneţii lui. printr-o vie înfăţişare a lor şi să fac ca şi alţii să primească aceleaşi impresii. deşi n-a pornit de la o abstracţiune. Faust nu este totuşi o scriere teoretică. Astfel. Apărându-se împotriva înţelegerii unilaterale a operei sale. ca poet. sensul suprem al vieţii devine pentru Faust creaţia. încât mă îndoiesc de realizarea ei în actualele împrejurări ale Germaniei. aş mai vrea să văd un canal al Suezului. ca şi lungul drum al experienţelor lui Faust. al căror preţ nu-l pol simţi cu adevărat decât aceia care tre buie să şi le apere în fiecare zi. atrăgătoare. Legenda lui Faust era valorificată deci de Lessing din unghiul iluminismului. după cum ne vesteşte Goethe. Goethe valorifică legenda faustică din unghiul noii civilizaţii a muncii. Faust al lui Goethe . de felul în care răsfrânge anumite procese ale societăţii germane din vremea lui si ale întregii culturi ulterioare.

sfârşeşte cu eşecul tragic al idilei cu Margareta. Corul spiritelor. astfel. Faust este deci nu numai o dramă. de pildă în scena cu şcolarul lui Faust. de multele sentimente care trec prin sufletul lui. până la cucerirea sensurilor ei supreme. când puterea şi înaltul ei înţeles stau tocmai în adevărul şi căldura imaginilor sale. Am spus că Faust este un poem dramatic. epică. Nici o altă operă literară a popoarelor moderne. Semnificaţia generală a poemului lui Goethe nu rezultă cu toată forţa decât pentru cititorul sau spectatorul care se lasă mişcat de luptele lui Faust. Desfăşurarea acţiunii nu este determinată atât de conflictele eroului. Tragedia Margaretei este un simplu episod. Din punctul de vedere al genurilor literare. sub masca lui Phorkias. Momentele lirice sunt de asemeni foarte numeroase în Faust. dar şi ca o compoziţie aparţinând altor genuri literare. lirică şi satirică. conţinutul uman al poemului nu este mai puţin bogat şi răscolitor. fac parte dintre realizările cele mai de seamă ale liricii moderne. căderile şi înălţările sale. ca şi intervenţiile satirice ale lui Mefistofel.a unei vieţi omeneşti. Această varietate. începutul călătoriei şi noaptea Valpurgiei. ca formă dramatică. Prima parte a poemului s-a putut numi deci tragedia Margaretei şi această parte a fabulei faustice s-a bucurat de râspândirea cea mai largă. Idila Margaretei şi a Elenei completează tabloul liric al poemului. îl înrudeşte cu această formă dramatică prezenţa elementului supranatural şi a celui alegoric. balada regelui din Thule. Faust trebuie citit ca o dramă. aceeaşi forţă de expansiune a genialităţii poetice în multiplicitatea manifestărilor ei. Ideea genurilor literare şi norma clasică a purităţii lor era o prejudecată perimată în epoca în care Goethe îşi scria poemul şi. Poemul lui Goethe se apropie. Faptul că poemul se încheagă dintr-o succesiune de episoade îi adaugă şi un alt caracter. de relaţiile lui cu alte fiinţe şi de conflictele apărute în aceste împrejurări. cât mai ales de dinamismul lui moral. cântecul Margaretei la vârtelniţă. această multiplicitate corespund acţiunii atât de întinse a poemului. fiind de fapt o mare operă dramatică. şi luminate deplin prin experienţele următoare. n-atinge aceeaşi varietate. N-ar fi ieşit nimic de seamă — a adăugat Goethe — dacă aş fi înşirat o viaţă atât de bogată şi felurită pe subţirele fir al unei singure ideii" Cititorul trebuie să se ferească deci de înţelegerea schematică şi rece a operei lui Goethe. cât împlinirea unui destin. una singură dintre experienţele eroului. corurile care însoţesc ascensiunea cerească a lui Faust şi atâtea altele. Chiar acolo unde figuraţia dramatică la forme simbolice. cântecul lui Ariei. în convorbirea cu Marta Schwerdtlein. poate cu excepţia Divinei Comedii a lui Dante. mulţimea figuraţiei şi a episoadelor. în cârciuma Auerbach. pactul cu Mefistofel. marile monologuri ale lui Faust. care conduce înfăţişarea unui destin omenesc prin toate marile experienţe ale vieţii. mai ales după ce libretiştii francezi Carre şi Bărbier au compus textul pentru care Gounod a scris muzica lui de operă. împrumutate lumii antice sau creştine. şi în atâtea alte împrejurări. Marii extensiuni şi bogăţii a acţiunii îi răspunde şi neobişnuita varietate a debitului poetic. de rătăcirile. după prologul din cer. de misterele şi moralităţile evului mediu. Şi el este şi un poem epic. balada puricelui la curtea împăratului. Sfârşitul poemului nu este atât soluţionarea unui conflict. al paznicului Lynceus. reducând-o la câteva idei generale. completat. cântecul alternat al lui Faust şi Mefistofel în timpul zborului lor prin văzduh. de la . Partea întâi a tragediei. Este limpede însă că prezentarea fragmentară a lui Faust prilejuieşte nu numai o înţelegere incompletă dar şi eronată a poemului. Faust le întruneşte pe toate. dar şi o epopee. ca al lui Achile în Iliada şi al lui Ulise în Odiseia. de luptele lui.

sau scurtul vers popular. în timp ce în proza lui. una din operele cele mai reprezentative ale geniului poetic modern. pretutindeni cu o preferinţă acordată acelei exprimări concise şi lapidare. în scenele antice. Marea varietate a expresiei goetheene se vădeşte şi în bogăţia de forme a versificaţiei lui.acum . transpusă în limba noastră.vorbirea patetică la aceea realistă. în stanţe. Cari ochiului de timpuriu s-au arătat. Versul se lungeşte sau se scurtează după natura ideii exprimate.U. bucuroşi desigur să afle. Forma poemului devine astfel modalitatea în care îi apare cititorului marca bogăţie şi viaţa atât de intensă a poemului. De adierea vrăjii ce vă însoţeşte. Prin faţă-mi trec atâtea umbre dragi şi vii. După tălmăcirile lui Al. tânguirea mai repetă . TUDOR VIANU 31 Închinare V-apropiaţi din nou. Citirea poemului lui Goethe cere numai atenţie sporită şi reflecţie şi răsplata acestei aplicaţii apare întotdeauna în forma cuprinderii unui adevăr limpede şi adânc. în strofa lirică de patru versuri sau succedânduse cu sprinteneală ca replice ale dialogului dramatic. Lucian Blaga dă acum o nouă versiune. care a transformat atâtea din versurile lui Faust în maxime de mare circulaţie. Aşa cum răsăriţi din negură deodat'. Durerea-nvie. tinereşte. de la sublimul tragic la ironia muşcătoare şi umorul cuminte. derivaţiile neobişnuite şi unele formaţii personale sunt alte caracteristici ale stilului lui Goethe. grupate în monologuri întinse. figuri şovăitoare. predomină însă pentametrul iambic cu rime împerecheate sau încrucişate. Sub noul veşmânt. poetul recurge adeseori acum la construcţiile infinitivale şi participiale. cuvintele compuse. eu multe forme ale exprimării populare şi familiare. Adânc mişcat se simte pieptu-mi. Ion Gorun (partea întâi). Omisiunea articolului. în ciuda acestor greutăţi. traducerea poemului lui Goethe este menită să-şi găsească alţi mulţi cititori.putea-voi oare? Mai este sufletul visării aplecat? Vă îmbulziţi. scriitorul foloseşte cu mare abundenţă pronumele şi conjuncţiile ca termeni de legătură între propoziţii. se poate spune totuşi că exprimarea lui Goethe nu este niciodată obscură în sensul că ideea astfel comunicată n-ar fi riguros gândită. Ei bine. însoţit de un refren. T. Uneori întâmpinăm hexametrul. care uneori îngreuiază înţelegerea poemului. Să-ncerc a vă reţine . Tălmăcirea lui Faust a fost o problemă care a ispitit de mai multe ori pe poeţii români. Soricu şi Laura Dragomirescu. adăstaţi prin preajmă. Icoane-aduceţi voi din zile fericite. Asemeni unei vechi legende-aproape stinse Apar întâile iubiri şi prietenii. preferate pentru conciziunea lor superioară. Macedonski (începutul poemului).

şi lacrimi. ca mai nou oleacă Să pară totul. Cu nerăbdare un spectacol aşteptând. 32 Cei ce cândva de stihul meu se bucurară. Mulţimei vrem pe plac să-i fim. Ştiu ce-ar dori norodul să asculte: Perplex ca astăzi însă n-am fost niciodat'! Cu bunătăţi norodul n-a fost răsfăţat. cari de norocuri Crunt înşelaţi. e scena gata. cântarea-mi sună. Pe rând ecoul cel dintâi s-a destrămat. unde s-adună Înalte duhuri. Fiori mă iau. Să-mi spuneţi ce nădejdi legaţi De-ncumetarea noastră. în neajuns Şi la necaz alăturea mi-aţi stat. Ce e de faţă. lacrimi printre gânduri. vede-se ca-n depărtare. Şi fiecare-o sărbătoare speră. cântecul ce-ncerc a spune. întâiele. şi-n nehotărâte tonuri. 'naintea mea s-au stins de zor. Uitat de mult. Şi pomeneşte de cei buni. Iată-i pe toţi acuma din sprâncene ridicând. Cei duşi nu mai aud cântările din urmă. dar să şi placă? . Poetul teatrului. aievea e ca o izbândă. mă prinde-un dor din cale-afară De-acel tăcut şi grav tărâm. Asemeni harfei lui Eol. Şi ce-a pierit. Cum o aducem. S-a risipit înghesuiala prietenească. Actorul comic Directorul Voi doi. care de-atâtea ori. plin de tâlc.Al vieţii labirintic mers rătăcitor. 33 PROLOG ÎN TEATRU Directorul. Rătăcitori ei sunt. de mai trăiesc pe lume. Ce-i de făcut prin ţările acestea. Ei cari. blândă. Ţăruşii-s puşi. Dar a citit grozav de multe. pierduţi le-au ascultat. Severa inimă devine moale. Daţi-mi sfat. îndeosebi fiindcă ea trăieşte Şi în acelaşi timp ne lasă să trăim Şi noi. Azi neştiută e mulţimea ce aude Durerea.

de a vedea învălmăşeală Ce fără voie ne atrage în vârtej! Mă du. spre treptele celeste. Mulţimea-şi face loc spre casierie. Ah.E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd mulţimea cum o ia către baracă. la ora patru. Pot să însemne. 35 . înghesuindu-se şi dând din coate Să-ţi taie drum prin poarta-ngustă. Cine atunci celor de faţă le-ar mai face haz? Cred că o veselă persoană. ori şi cum. nu-mi vorbi de-acea mulţime ! Privind la ea. Fiţi bravi şi oameni cumsecade. Mă apără. Ce buza doar sfios şi-a murmurat. prietenia. Cu gloata pestriţă aşa de-a dreptul Face minuni numai poetul. De forţa ei sălbatică şi mare. Poetul O. Şi-ades. de poţi. şi ei ceva. la ea-ţi stă gândul? Să presupunem că şi mie azi Posteritatea mi-ar umbla prin cap. Dar adevărul niciodată nu se pierde. Un mucalit doreşte-un mare cerc Spre-a-l zgudui cu-atât mai cert. ceea ce din profunzimi de piept răsare. ca-n poveste. mă prinde doar sfială. Glumind dacă te-arăţi pe undeva. 34 E-nvederat că-mi face mare bucurie Să văd că încă-n plină zi. Un rod dau inimii. Şi că se-ncaieră pentru-un bilet pe mine Ca-n timp de foamete pentru o pâne. Actorul comic Posteritatea ! Vai. te rog. un băiat de treabă. doar după ce-a răzbit prin ani. Ce străluceşte e sortit să ţină-o clipă. Un rod desăvârşit se vede. Daţi drumul fanteziei. Ce pare-a izbândi. e înghiţit de-o clipă. Acolo unde bucuria pură înfloreşte. Ale norodului capricii nu te-or supăra. Unde iubirea. dumnezeieşte.

Aşa e bine. Îşi va alege şi unealta cea mai bună. pe jumătate grosolani. Să fie auzite! însă. Nu fără-ntorsături. ce vrea cu trecere să fie. poete. Când dai o piesă. încă nu-i gata. rogu-mă. e o maximă. Contribuie la joc fără de leafă. Când publicul. Cine dă mult. . Să dai întreaga trudă. De la ospeţe alţii vin sătui. Dacă se ţes. ţi-l destramă? Poetul Nu bănuiţi ce proastă e atare meserie. dacă-l recunoaşteţi. destule întâmplări. La ce visezi. Cucoanele. Curiozitatea doar i-a-naripat. Şi. Un astfel de ghiveci. La ce folos să le prezinţi un tot. de pe tronul tău? Cine-ţi aduce-n casă veselie. zănatice! Directorul Fă-ndeosebi să se întâmple multe. Cât de nedemnă de-un artist adevărat? La dumneavoastră. dă multora ceva. 36 La noi s-adună toţi ca la un bal mascat. şi le-o dai în seamă. agale. Viseaz-acolo unul. Directorul Mustrarea nu mă stinghereşte. gologani? Priviţi-vă patronii mai de-aproape. Şi fiecare pleacă mulţumit acasă. peste cap. Pe jumătate-s reci.Ale ei coruri. Din toate îşi alege fiecare. Un om. împodobite până-n ceafă. dă-o-n piese. Cei care vin. Priviţi odat' cu gânduri treze Cine sunt cei pentru cari scrieţi. vin ca să vadă. în ciudă. Ne vin atâţi din cei care-şi găsesc Deplina desfătare rumegând jurnale. asta îţi sporeşte vaza Şi repede devii un om iubit. pe voie iese. raţiune. Încât norodul năucit Să caşte gura. negreşit. ceea ce e trist din cale-afară. precum văd. sub ochi. ce-i convine. Căci masa o convingi numai prin masă. Dacă acesta e mânat de plictiseală. pasiuni sălbatice.

pentru un scop ce nu v-amuză. cu tâlc grav arzând. Te vezi apoi pe-ncetul îndemnat.Un joc de cărţi. Căci anevoie o să-i mulţumiţi.pe stingher Să se unească cu obştescul cer Spre a cânta-n sublime-acorduri? Cine furtuna o preschimbă-n patimi? Amurgul. jertfă bucuriei? Cine-mpleteşte frunze fără-nsemnătate Să facă o cunună vredniciei? Cine asigură Olimpul. Când lucruri. îngrămădite le fiinţe Confuz răsună ca într-un pustiu. şi toţi o să v-asculte. şi tot mai multe! C-atunci nu rătăciţi. Pe care firea i l-a dat. revelată în poet. răsucind nepăsătoare. frumos. ce vi s-au dat? De ce să nu le puneţi în mişcare Precum o aventură de iubire câteodat'. Cătaţi a ameţi pe oameni. Ca să pulseze ritmic. Iar altu-o noapte de orgie cu femei. Să dăm şi noi asemenea spectacol! . Actorul comic De ce atunci n-aţi face uz De mândrele puteri.. Cine-l închipuie pe câmp trecând? Cine împrăştie corole. ce din piept răzbate Şi-n inimă absoarbe zările de sus? Când Firea. măreţ.? Te întâlneşti cu cineva. şi simţi şi stai. pasionat şi cu temei. ca un păcătos? Prin ce stârneşte el în inimi bucurie? Prin ce învinge el orice stihie? Nu prin suprema armonie. cu cuvânt încet? A omului putere. Pe toate căile iubirii. Norocul creşte. mai jos! Oare poetul trebuie să-şi piardă înaltul drept al său. Sileşte nesfârşirea firului pe fus. Ce vă încearcă? încântare sau durere? Poetul Cătaţi-vă o altă slugă. primăveri. şi cu el potrivnicia. viu? Cine-i acela care cheamă. Numai de dragul vostru. Nebunilor.. şi ursuz. De ce mai canoniţi suava muză? Vă spun: daţi mult. veşnica dreptate? Cine uneşte zeii. te trezeşti cu un roman. Cine atunci împarte curgătorul şir. cum se cere. dreptul de om. undeva. Când prinzi de veste.

Oriunde-l prinzi. Când flori rupeam prin văi o mie Şi le-azvârleam după lăstuni. Când după dansuri în vârtej Mai stai la chefuri câteodată. să iei răsplată. . ura. Li se stârneşte-n inimi una-alta. S-adun-atuncea tinerii uimiţi S-asculte revelaţia. gata-a râde. ce-o dăruiţi. Când cu putere fetele iubite Te mai dezmiardă câte-o leacă. N-aveam nimic şi totuşi multe. de iubire. Dar mai putină claritate. 38 Poetul Redă-mi atunci acele timpuri Când însumi mai eram în devenire. când duşmani te atacă. Când o cunună te îmbie S-alergi spre ea. Neapărat. Cel matur tot nemulţumit rămâne. prietene. puţini îl ştiu. e-nteresant. chinul. Multe tablouri pestriţe-n mişcare. Când negura-nvălea tărâmul Şi-un mugur promitea minuni. Ei mai cinstesc avântul şi-amăgirea. Dar să-ncercaţi ştiuta strună Cu graţie şi cu-ndrăzneală.duium şi-un strop de adevăr Alcătuiesc o băutură. Redă-mi adânca fericire. Mulţumitor e tânărul. Şi vede fiecare cum îl poartă firea. după care Cu sete publicul se bate. Şi inimi gingaşe vor bea O hrană melancolică din ea. Când un izvor năştea fără-ncetare Cântări atâtea. Plăceri găseam în amăgire. Erori . nesfială. Cu tinereţea laolalt'! Actorul comic De tinereţe. Sunt gata-a plânge. tu ai nevoie. Să rătăciţi după o ţintă în dulce vrajă.Luaţi din plin viul uman! Toţi îl trăiesc. căci el devine. Porniri spre adevăr înalt. Redă-mi iubirea.

nu ai să faci nici mâne. Vreau ceva de folos. C-avem prisos bogat de stele. ce se poate. Nu ne lipsesc nici apa. pentru cei Ce-s mai în vârstă! Vă cinstim. Directorul Făcurăţi. fierbeţi-mi-o în căldare. domnii mei. Apoi Mefistofel. Ce dorim? Am vrea să bem o băutură tare. cred destulă vorbă. sună-ntr-una. Să istoviţi pe scena-ngustă Creaţiunea-ntreagă. Să văd aş vrea-n sfârşit şi fapte. Nu le cruţaţi! Fiţi cu răbdare Şi folosiţi din plin luminile cereşti. ea nu-i apare. focul. Cetele cereşti. 41 PROLOG ÎN CER Domnul. Ci ne găseşte numai tot copii. sforărie. Dar zilele nu-s de pierdut. 39 Schimbarăţi multe complimente. Pe scenele acestea de prin ţară Încearcă. Căci vârstă nu ne dă-n copilării. S-aude ca un mers de tunet Cutreierul din totdeauna. cum vă ţineţi. soare. Rafael Prin zvon de sfere înfrăţite1 Planete. Avem la îndemână toate cele: Sunt stânci aci. crugul mare. Pentru atâţia. fiare. Arhanghelii-şi sporesc puterea . Luaţi-l numai cu-ndrăzneală.O datorie este. fiecare. Maşini. Poeţi de sunteţi. prospecte. Vreţi atmosferă sufletească? Şovăitorului. Şi arătaţi cum drumurile cad Din cer prin lume până-n iad. Ce nu faci azi. şi păsări. Prilejul prindeţi-l de chică. Cei trei arhangheli vin în faţă. Atunci nici el n-adastă mut. începeţi. Aştept s-o faceţi. E noapte.

pământul Şi-le arată. Şi de-al meu patos tu ai râde. Văd doar că oamenii-s cuprinşi de chiri şi cazne.n. o Doamne. cum te-apropii înc-o dată Şi ne întrebi pe cei de-aci cum ne găsim. </Notă> 42 Mihail Furtuni aleargă-n mare vuiet Când pe uscat şi când pe ape. Şi toate faptele-s înalte. Zbătându-se-nspumată marea Pe stânci se-nalţă cu putere. Chiar dac-aş fi de cercul ăsta defăimat. Domolul mers al zilei tale. nici copernicană. Cum bucuros de obicei tu mă vedeai şi altă dată. Adâncu-ţi nu-l pot iscodi Şi toate faptele-ţi înalte Măreţe sunt ca-n prima zi! Mefistofel O. Dacă de râs de mult nu te-ai fi dezvăţat. Cu furie stârnind efecte Ce preajma nu le mai încape.). lume. şi le-ascunde. pustiirea Deschide trăsnetului cale. Ţâşnind în flăcări. Doamne. Mă ierţi.Cum stau la toate a privi. Şi stânci şi mare sunt răpite În veşnice rotiri de sfere. făcând schimbul. Măreţe sunt ca-n prima zi! Gavril Splendorile. Dar solii tăi cinstesc. <Notă> Viziunea astronomică ce se desfăşoară aici nu este nici ptolemeică. Tustrei Arhanghelii-şi sporesc puterea. . Lumini de rai şi nopţi profunde. Iată-m-acuma şi pe mine Amestecat în marea ta servitorime. nu mă pricep la vorbe-nalte. N-aş şti să-ţi spun despre planete. Ea corespunde mai mult concepţiei lui Philolaus din şcoala pitagoreică (secolul al V-lea în e. Şi se urmează. vreo poveste. pe rând.

nu mă-ndur prin ani Să-i pun şi eu la chin pe-acei sărmani. ultima plăcere. De oameni mi se face milă. Domnul Cunoşti pe Faust? Mefistofel Pe doctorul? Domnul Pe sluga mea ! Mefistofel Într-adevăr! Vă este slugă el în chip aparte. nu. Domnul Nici astăzi tu n-ai altceva a-mi spune? Mereu vii numai să cârteşti anume? Nu-ţi este pe pământ nimic pe plac? Mefistofel Nu. Nu-s pământeşti nici hrana şi nici băutura. El zilele neîndoios şi le-ar trăi mai bine De nu l-ai fi-nzestrat cu-acea lumină-amăgire. E rău acolo şi nu tac. în orice băligar îşi bagă nasul. Ăstui scrântit. El seamănă.ciudat din cale-afară este. îşi dă el însuşi seama. Şi cerului el cele mai frumoase stele-i cere. Dar nu. Apropiere nu-i şi nici o depărtare Să-i mulţumească pieptul ars de frământare.Piticul zeu al lumii din tipar nu-şi iese. . Şi cel puţin dacă în iarbă şi-ar lungi popasul. Pământului suprema. Domnul Dacă acum el numai tulbure-mi slujeşte. pe care-ardorile tot mai departe Îl mână. Cântându-şi iar în iarbă vechiul cântec. Că-i nebun. dacă-mi îngăduiţi cuvântul. Doamne. Şi ca în prima zi . Dar căreia folos îi trage numai spre a fi Mai bestial ca orice bestie-n pustii. Cu una din gângăniile-acele cu prelungi picioare Pagina43 Ce zboară-ntr-una şi tot cad pe pântec. Pe care raţiune s-o numească el mai ţine.

44 Cunoaşte grădinarul florile. Pentru un hoit nu ies în faţa porţii. Şi printre duhurile care neagă Cel mai uşor eşti tu de suportat. Pe drumul tău în jos. chiar adumbrit de patimi. când îţi va fi să recunoşti. Activitatea omului atât de lesne lâncezeşte. pe drumul ce-l cunoşti. cum te pricepi. cu plăcere chiar. ce după fire Le va purta un pom care-nverzeşte. Mefistofel Faceţi prinsoare? Pe-acesta o să-l pierdeţi. Domnul Ei bine. Dar ruşinat să stai. cât timp cu zel se străduieşte.Curând l-oi îndruma spre lămurire. Mai mult Decât orice iubesc obrajii proaspeţi. Domnul Cât va trăi acolo pe tărâmuri. . Mefistofel Vă mulţumesc: deoarece cu morţii Nu-mi fac de lucru bucuros. plini. 45 Domnul Să nu te-mpiedice nimic de-a fi şi-atuncea liber. Mefistofel De-ar fi aşa ! dar nu durează prea-ndelung. vreodat'. Odihna el prea grabnic şi-o doreşte. După vrerea ta să fie! Abate acest duh de la izvorul său de obârşie Şi du-l de vei putea. Nu am urât fiinţele de seama ta. În faţa rămăşagului nu mă cuprinde teama. şarpele vestit. Căci rătăceşte orice om. Precum străbunu-mi. îşi dă de drumul drept prea bine seama. Că omul bun. Dacă dorita ţintă îmi ajung Să nu-mi precupeţiţi triumful împlinit! Ţărână să mănânce. eu Nu-ţi pun oprelişte în nici un fel. îmi merge ca motanului c-un şoarec. De-mi daţi înalta învoire Să-l duc pe drumul meu încetinel.

stă pe scaun la masa de scris. boltită. În schimb nici bucurie n-am pe lume. <Notă> Domnul se adresează aci îngerilor într-un fel „păgân”. grămătici şi popi Toţi împreună: scrupule şi îndoieli În cuget nu mi se adună. ah. Îmi port de nas discipolii De-a curmezişul sau în cerc. Cuminte ca şi mai-nainte. De-atâţia ani înţelepciunea o încerc. adevăraţii. Pe unul care. în gândiri-tipare! (Cerul se închide. eu. Voi bucuraţi-vă ! Bogatele frumseţi din plin vă ospăteze Şi devenirea. mai breaz şi mai deştept Decât acei magiştri.De-aceea bucuros îi dau părtaş pe unul care-aţâţă. cu înfăţişare gotică. Dar voi. Faust. ceea ce arată cât de liber utilizează Goethe motivele mitologiei creştine. nevoit e să creeze. Amărăciunea-mi arde inima în piept. Să vă înlănţuie-n suavă dragoste cerească ! Şi ceea ce şovăitor pluteşte-n arătare Voi să-ntăriţi durabil.) Mefistofel Din când în când eu pe bătrânul bucuros îl văd Şi mă feresc s-o rup cu dânsul duşmăneşte. Şi din păcate chiar teologia. ce-i drept. Şi iată-mă acum un biet nebun. medicina. neliniştit. E prea drăguţ din partea unui mare domn Cu dracul însuşi să vorbeasc-atât de omeneşte. Arzând de zel. voi fii de zei1. doctori. Şi văd că nu putem să ştim nimic. Şi nici de iad' şi nici de dracul teamă nu mi-e. C-aş şti ceva deplin eu nu-mi închipui . arhanghelii se risipesc. filozofia Din scoarţă-n scoarţă. </Notă> Partea întâi a tragediei 49 Noapte O încăpere înaltă. ce lucrează ca etern să dăinuiască. Sunt. Faust Am studiat cu râvnă. dreptul. În faţa semenilor sunt magistru sau chiar doctor. deşi diavol.

ca de osândă? În care chiar lumina cerului doar tulbure ajunge. Nu am nici bunuri. Un câne n-ar putea să mai trăiasc-aşa. O. Să nu-mi încurc printre cuvinte mersul. Împresurat de tomuri sunt. cu prietenie Îmi apăreai în noaptea mea târzie. de funinginea ştiinţei. de-aş putea pe plaiu înalt În rouă firii să mă scald! Dar vai! Mai sunt în închisoare încă? În astă gaură de zid. De m-ai vedea tu. pe-ndelete Nădăjduit-am prin a duhului putere şi cuvânt Să mi se dezvălească vreunul din secrete. O. Naturalistul magician Paracelsus (secolul al XVI-lea) vorbea despre semina rerum (seminţele lucrurilor). Lăuntric să cunosc prin ce se ţine universul. În chinul meu ultima oară. cu fruntea în sudoare. Roase de molii şi de praf acoperite. Cu duhurile prin livezi Pe lângă peşterile verzi! Eliberat de chinurile minţii. De-atâtea ori plivind la tainicul tău foc Vegheat-am. Din astă pricină m-am închinat magiei. Prin geamuri zugrăvite ea străpunge. pe care alchimiştii le vedeau sub forma unor „seminţe". Nici cinste şi nici slavă pe pământ. Seminţele1 a toate să le ştiu. <Notă> Prin „seminţe" Faust înţelege „cauzele" lucrurilor.Şi nu mă amăgesc că aş putea 50 Să-ndrum pe alţii sau să-nvăţ pe cineva. Lună plină. Să spun ce nu ştiu. De fumul. Peste hârtii şi cărţi. zbuciumându-mă-n acelaşi loc. Să văd puterile. Durerea-mi nu ţi-a fost străină. dacă m-aş putea plimba Pe măguri în lumina ta. de teancuri învechite. Să nu mai fiu silit. </Notă> 51 Această încăpere afumată . când mă-ntreabă fiecare. nici argint.

Încinsă cu hârtie pân' la bolta ei înaltă. Michel de Nôtredame (1503. Ce voluptate din ce văd îmi vine Prin simţuri. încercându-te. spirite. prin toate dintr-o dată! O fericire tânără şi sfântă simt Suind cu foc prin nervii mei. Nu-ţi este îndeajuns o îndrumare? Ai să pricepi din ea al stelei mers în zare. ah. de-ar fi să m-auziţi! (Deschide cartea la întâmplare şi vede semnul macrocosmului2).1566). Ce-mi umplu inima de bucurie. De instrumente plină. Zadarnic o gândire seacă Aici sacrele semne-ţi lămureşte. Ce-mi dezvălesc în tâlcuri tainice şi demne Jur împrejur puterile naturii1? Sunt eu un zeu? Lumină mi se face mie. scrisă. Puterea sufletului se deşteaptă. Răspundeţi-mi. de dobitoace şi de om. <Notă> 1. </Notă> Ce-mi ogoiesc tumultul dinăuntru. Voi. de unelte Gospodăreşti aduse din străbuni anume. Pe tine te-mpresoară-n mucegaiuri Schelete doar. Ridică-te şi fugi! Afară-n larga zare! Această carte plină de secrete De Nostradam1. el însuşi. 2. Aceas-ta-i lumea ta! Asta se cheamă lume! Şi mai întrebi cum inima se strânge În pieptul tău. prin vine. care a publicat în 1555 o cărţulie: Les vrayes centuries et propheties. Înţelegând cum duhul altui duh vorbeşte. o stavilă îţi e? În locul veşnicei naturi. În trăsăturile acestea pure Natura însăşi în puterea ei se dă pe faţă. unde stai Împrejmuit de sticle şi retorte. Prin semnul macrocosmului Faust înţelege o schiţă schematică a universului. Iar cina natura te îndreaptă. pe lângă mine când plutiţi. Acu de-abia pricep a înţeleptului2 povaţă: . Nostradamus. golindu-se de sânge Şi-umplându-se de teamă? Şi de ce Durerea. astrolog francez. A fost un zeu cel ce a scris astfel de semne. în care Ne puse Dumnezeu ca sub un verde pom.

Paracelsus vorbeşte despre un archeus terrae. şi chiar Giordano Bruno admitea o anima terrae. şi în scrâşnirea Naufragiului să nu mă clatin. tot coborând şi iar suind. în silă. 2. Şi pământului i se atribuia un suflet. Ridică-te. Din ceruri se perindă la pământ Cu aripi binecuvântare-mprăştiind Şi armonie-n lume răspândind. În epoca feudală. astfel. unu-ntr-altul. discipole. care a scris o carte intitulată Aurora. 3. Doar mintea ta şi inima-s închise. Spectacol făr-asemănare! Vai. Jeratic vinul nou în mine iscă. ceea ce alchimistul van Helmont (secolul al XVII-lea) numea anima mundi (sufletul universal). Spre care pieptul năzuieşte însetat şi frânt. dar s-ar putea ca Goethe să se refere şi la naturalistul mistic Jacob Bohme. voi sâni? Izvoare-ale Vieţii. fără mâhnire Şi scaldă-ţi pieptul în aurorele deschise!" (El priveşte semnul îndelung. au existat o seamă de filozofi care credeau că corpurile cereşti ar avea. . </Notă> 53 Cu totul altfel acest semn mă mişcă. Deasupra-mi cerul se-nnorează — Şi luna luciul şi-l ascunde — Se stinge lampa fumurie. dar numai un Spectacol pentru dorul meu amarnic ! Unde te prind. Găleţi de aur una alteia-şi întind. fiecare. Simt îndrăzneală să m-avânt în lume. Prin „natură" Faust înţelege aci puterea ascunsă a naturii. Să-nfrunt furtunile. Durerea ei s-o port şi fericirea. 3) <Notă> 1.) Cum toate se-ntreţes spre un întreg Şi lucrurile. De care-atârnă ceruri şi pământ. Natură infinită? Unde. tu-mi eşti mult mai aproape. Duh al pământului. Puterile în mine mai înalte cresc. cum se-aleg! Puterile cereşti. ca şi în antichitate. Voi izvorâţi şi adăpaţi! De-sete să tânjesc zadarnic? (Întoarce foile. Înţeleptul la care se referă Faust ar putea să fie Nostradamus. un suflet.„A duhurilor lume nu-i ascunsă. şi vede semnul duhului pământului.

ce împresurat de adierea-mi. de flăcări. te-a cuprins? Unde-i chemarea? Unde pieptul. Arată-te! Simt cum din inimă-mi se rupe o fâşie. şi adie Din bolţi ca un fior Ce mă pătrunde. Spre noi trăiri în ceaţa Acestei nopţi simţirile mi se aprind. Roşii raze dintr-o dat' Zvâcnesc în jurul frunţii mele.Văd ca un abur. Cu inima. neîntrerupt. supraomul. vai! Nu-i de-ndurat! Duhul Cu sufletul la gură m-ai rugat S-apar. semenul tău ! . Zvâcneşte o flacără roşiatică. obrazul să mi-l vezi doreai! Înduplecat de dorul tău nestins — Aicea sunt! Ce jalnic tremur Pe tine. al cui e glasul ce m-ajunse? Şi care pân' la mine cu puterea lui pătrunse? Tu eşti acela. să mă depărtez Din faţa ta? Eu sunt. mă dau ţie! Să mi te-arăţi! Chiar dacă-n preţ ai cere viaţa! (El cuprinde cartea şi rosteşte tainic semnul Duhului. ce-n dureri şi bucurie O lume şi-a creat. Duhul apare în flacără. Te simt în preajma mea. eu Faust.) Duhul Cine mă cheamă? Faust (întorcându-se) îngrozitoare faţă ! Duhul Puternic m-ai atras. şi care c-un cutremur Asemeni spiritelor năzuia să fie? Faust. duh implorat. unde eşti. Te zvârcoleşti de teamă-acum Mai jalnic decât viermele în drum? Faust Alcătuire tu. La sfera mea prelung ai supt Şi-acum? 54 Faust Vai. întreagă.

Dumnezeirei îi ţes un veşmînt. în halat de noapte. Tocmai acum îmi tulbură belşugul de vedenii! (Wagner cu tichie pe cap. Naştere sunt şi mormânt. Mă ridic şi cobor. Tu harnic duh.1 <Notă> Natura vizibilă a fost chiar şi spre sfârşitul antichităţii privită adeseori ca un veşmânt al divinităţii unice. Această secătură. vreo tragedie greacă. Mereu schimbătoare lucrare. cu capul plin de şiretenii. Citeaţi. .) O. Am auzit spunându-se adese: Comediantul poate şi pe-un popă să-l înveţe.) Wagner Scuzaţi! V-am auzit cu sârguinţă declamând.) Faust (prăbuşindu-se) Nu ţie? Atunci cui? Eu cel ce după chipul şi asemănarea Divinităţii sunt. În arta-aceasta sunt un ignorant. Nu ştii de unde un profit mai iese. acesta-i el. Moarte! Ştiu. ţinând în mână un felinar. Viată în toate arzând Pe pământ şi-n văzduh La războiul în freamăt al vremii.Duhul În valul vieţii şi-al faptei durez. Pretutindeni în toate lucrez. </Notă> Faust Tu care lumea largă o cutreieri. O veşnică mare. În arta-aceasta-aş vrea poveţe. de nu mă-nşel. De tine cât de-aproape eu mă simt! Duhul Tu semeni duhului ce-l înţelegi. Nu mie! (Dispare. Căci este foarte preţuită astăzi. nici măcar ţie? (Bate cineva la uşă. Faust îşi întoarce faţa. învăţăcelul! Cel mai frumos noroc al meu se nimiceşte.

în care omenirii îi gătiţi scoverzi. jubilând În grămăjoara ta de scrum suflând. ţintuit cum stau la masă în chilie. Din suflet vorbele să crească. Faust Caute fiecare o dobândă. Cum lumea doar duminica o mai zăresc Ca prin ochean. Că-n urmă am rămas. mă întreb Cum poate fi condusă prin oratorie 1? Faust Cuvintele. Să-nduplece pe-ascultători îndestulându-i cu putere. Cu-atâta însă tu vei cuceri Doar admiraţia unor maimuţe şi copii. Cum uneori se-ntâmplă. De ce ai vrea să fii nebun cu clopoţei? Îşi desfăşoară mintea cu puţină artă Îndemnul ca şi tâlcurile ei. de nu-s simţite. Nu vei răzbate pân' la inimi. Desigur.Faust Desigur. 56 Wagner Ah. Wagner Norocul oratorului îl face dicţiunea. poţi să scoţi firave flăcări. dacă popa însuşi este un comediant. Un ghiveci Pentru o masă E lesne să combini din ceea ce îţi cade De la banchetele străine. Dacă din inimă pornirea nu îţi vine. <Notă> În timpul lui Goethe. mai mulţi autori au exagerat importanţa oratoriei în formarea intelectuală a tineretului. şi numai de departe. Şi dacă ţii într-adevăr să spui ceva De ce după cuvinte-ai alerga? Discursurile voastre-atât de lucitoare. </Notă> 57 Sunt ca vârtejurile nefolositoare . dar cinstită. rămân seci. o ştiu prea bine.

Menite a fi spuse de păpuşi. să vezi cum a gândit Cutare înţelept. dacă Din tine însuţi ea nu izvorăşte.Ce toamna dau prin frunze şi livezi. departe pân' la stele! Nu glumesc! Amice. Din care-un strop te-astâmpără pe veci? Ah. Ce voi numiţi al vremurilor duh E numai duhul dumneavoastră In care vremurile se-oglindesc. Wagner Ah. Dar mi se pare O bucurie făr-asemănare. cât de lungă-i arta Şi cât de scurtă viaţa ! Lucid cum sunt. Wagner Dar lumea. moare. Mă copleşeşte ceaţa. Cât de-anevoie se găseşte calea Ce duce la izvoare. Ici-colo cu vreo acţiune De stat. Faust E oare pergamentul o fântână sfântă. după uşi. . Faust O da.bune. timpurile din trecut Sunt pentru noi o carte ferecată cu peceţi. cumpăneşte ! Împrospătarea n-o găseşti. O ladă cu gunoaie e. inima şi spiritul Oricine ar dori să le cunoască. o cameră cu vechituri. 58 S-ascund să nu vă vadă. Îi spuneţi duh! Cât e de slut! Fug oamenii din faţa voastră. Când bietul om dispare. În duhul lor. am multe griji. Să te transpui în alte vremuri. Doamne. Şi încă n-a făcut pe jumătate drumul. Wagner Iertaţi. cu maxime pragmatice Pentru prilejuri diferite . să vezi apoi Ce minunat departe am ajuns şi noi.

Faust Să le cunoască? Să le dea de rost? Cunoaşterea ! Ce nume poartă Ăst prunc şi unde mi-i? Puţinii care-au cunoscut ceva şi-au fost Destul de deşucheaţi ca să o spună, Descoperindu-şi gândul şi simţirea, Au fost sau răstigniţi sau arşi de vii.1 Amice, rogu-te, e cam târziu, Să întrerupem pentru astăzi convorbirea. Wagner Ce bucuros aş fi vegheat, ca să discut Despre savante lucruri neîntrerupt Cu dumneavoastră. Mâne ziua-ntâi de Paşti fiind, Îmi veţi permite-o seamă de-ntrebări, pe rând. Mi-am închinat ştiinţei, studiilor, zelul viu. Cunosc ce-i drept atâtea, dar aş voi pe toate să le ştiu (Iese.) Faust Ciudat că numai capul Speranţa nu şi-o pierde, <Notă> Goethe face aluzie la Isus şi la Giordano Bruno, filozofi pe care biserica catolică l-a condamnat, în 1600, să fie ars pe rug. </Notă> 59 Aleargă după găunoase fleacuri, Cu mâna sapă căutând comori de veacuri, Şi-i fericit când râme în gunoi găseşte. Putea să mai vorbească-aici astfel de glas, În casa unde duhurile fac popas? Totuşi, de astă dată-ţi sunt mulţumitor, Biet pământean, ce-atâtea-ndrugă. M-ai smuls din desperarea ce era Pe cale simţurile să-mi distrugă. O, arătarea-a fost atât de uriaşă, Că m-am simţit ca un pitic aproape. Eu, chip asemenea divinităţii, care Oglindă-aproape mă credeam eternităţii, Şi care-n propria-mi cerească claritate Mă desfătam, argila aruncând-o de pe mine. Eu, cu natura dimpreună-având aceleaşi vine,

Mai mult decât un heruvim, am îndrăznit Viaţa unui zeu s-o gust nepotolit, Şi-acum ce crunt o ispăşesc, De un cuvânt de tunet nimicit. Nu pot, nu mi-e îngăduit asemenea să-ţi fiu. De-avui puterea să te-atrag, Nu am puterea să te ţiu. în clipa-aceea fericită Aşa de mic, aşa de mare mă simţii. Cu ce cruzime aruncatu-m-ai În soarta mea nesigură de om, ca-ntr-un pustiu. Cine mă-ndrumă? Şi de care-ndemn să-ascult? Ce să evit pe drumurile ceţii? Ah, înseşi faptele, la fel cu suferinţa, Zădărnicesc liberul umblet al vieţii. Măreţelor frumuseţi, ce inima le întâlneşte, Li se amestecă materie străină pretutindeni. Când binele în lume îl ajungem omeneşte, Mai binele se cheamă nebunie, şi-amăgire. 60 Înaltele simţiri, prilejuri de viaţă, amorţesc În valvârtejul pământesc. Închipuirea, ce în zboruri îndrăzneţe Prin veşnicie se lărgeşte, prin înalta, C-un spaţiu mic se mulţumeşte Când fericirile pier una după alta. Adânc în inimă se cuibăreşte grija, Secrete suferinţi acolo pricinuind. Ea tulbură plăceri şi tihnă, Îmbracă măşti, tot altele, fără odihnă. Sub chip de casă, curte, de femeie şi copil apare, Ca un pumnal, ca foc, ca apă şi otravă de temut. Silit eşti să te temi de ceea ce nu va lovi, Şi să deplângi ce niciodată n-ai pierdut. Nu sunt ca zeii. Cât de dureros o simt. Un vierme sunt, ce-n pulbere trăieşte, A cărui foame de pământ Cu talpa călătorul o striveşte. Nu-i pulbere tot ce din rafturi negre Mă strâmtorează-ntre pereţi? Nu-s pulbere, aceste vechituri Pline de molii, aste pergamente, sfere? Aici afla-voi ce-mi lipseşte?

Sau poate că din mii de cărţi citi-voi Că oamenii de-a pururi pretutindenea s-au chinuit, Abia aici şi colo dac-a fost şi-un fericit? Tu, craniu gol, de ce priveşti rânjind? Au pentru că lumina căutând cândva De dorul adevărului purtat în frunte Prin cine ştie ce amurg ai rătăcit? Voi, instrumente, mă priviţi cu ironie, Cu roţi şi creste, vălătuce, fierărie: La poartă am ajuns, voi trebuia să-mi fiţi o cheie. Ce vrednice-mi păreaţi, dar n-aţi desferecat zăvorul. Taina păstrându-şi-o în plină zi, Natura nu se lasă despoiată De vălul ei, şi ceea ce ea nu-şi arată, 61 Fireşte revelându-se duhului tău, Nu-i smulgi cu pârghii şi şuruburi niciodată. Unelte vechi, pe care nu le-am folosit, Voi staţi aci, rămase din părinţi. Cilindre, voi vă înnegriţi Cât timp această lampă vă afumă. Mai bine-agoniseala s-o fi risipit, Decât cu ea în cârcă să asud aci! Ce-ai moştenit de la părinţi Trudind s-agoniseşti din nou, să fie-al tău. Ce clipa născoceşte, poate folosi, Dar ceea ce nu foloseşte, balast e numai Din cale-afară greu. De ce privirea spre-acel loc se-ndreaptă? Sticluţa-aceea-i pentru ochi magnet. De ce acuma mi se luminează-ncet Precum se face când într-o pădure neagră Neaşteptat apare luna-ntreagă? Salut, tu unică fiolă, Pe care cu evlavie o iau şi cu ardoare. În tine eu cinstesc umana artă şi inteligenţă. Tu, a suavelor adormitoare seve chintesenţă! Extract plăcut al tuturor puterilor omorâtoare, Dovadă fă stăpânului de-a ta favoare! Te văd, se linişteşte suferinţa, Te iau, se domoleşte străduinţa. Mareea duhului, scăzând, s-a-ntins, Pe marea-naltă iată-mă împins. Oglinda apei străluceşte-n lung şi lat, Spre noi limanuri sunt chemat. Un car de foc pluteşte, cu aripi uşoare,

Spre-a mă lua. Sunt gata, tu, natură, Să mă ridic şi să străbat eterul Spre-o ţintă nouă de activitate pură. Ce-naltă viaţă, ce divină voluptate! Tu, vierme încă adineauri, meritate Îţi sunt acestea? Soarelui, cu hotărâre, Întoarce-i grabnic al tău spate, Că-i pământean şi el! Şi îndrăzneşte 62 Să dai în lături porţile, pe lângă care Atât de bucuros se furişează fiecare. ! E timpul, în sfârşit, să dovedeşti cu fapte Că bărbăteasca demnitate Nu-i mai prejos de măreţia cea zeiască, Nu-tremură în pragul tenebroasei peşteri, Unde închipuirea singură la chin Condamnă-se, şi nu evită trecătoarea Cu gura-ncinsă de tot focul infernal, În stare e ăst pas să-l săvîrşească Chiar dac-ar fi să cadă în neant. Te iau tu, cupă pură de cristal, Dintru firidă, să primeşti licoarea. Tu străluceai la părinteşti serbări de bucurie, E mult de-atunci şi chiar mai ieri Înveseleai pe oaspeţii severi. Splendoarea multelor icoane ce le porţi Şi datoria celui care bea să le explice În rime, şi să soarbă băutura dintr-o dată, Îmi amintesc ale juneţii nopţi. N-am să te-ntind acum vreunui amic Şi versuri despre tine nu voi zice. Iată un suc, ce repede îmbată. C-o brună revărsare-ţi umple golul. Eu l-am gătit, eu l-am ales cu cugetul deplin. Această cupă, cea din urmă, Salut înalt, eu ţie, dimineaţă, ţi-o închin! (Duce cupa la gură.) (Dangăt de clopote şi cîntare de cor.) Corul îngerilor Hristos a-nviat! Bucurie celui De moarte învins, Pe care păcatele Moştenitele, furişatele, Greu l-au încins.!

63 Faust Ce murmur cunoscut, ce sunet lin Îmi smulge cu putere cupa de venin? Voi clopote înalte, pe pământ Vestiţi de Paşti întâiul ceas? Voi coruri, ziceţi voi mângâietorul cânt, Ce a sunat din guri de îngeri la mormânt O veste bună aducând? Corul femeilor Cu mirodenii L-am uns, l-am încins. Noi credincioasele În mormânt l-am întins. Cu inuri şi pânze Trup învălirăm. Pe Hristos în mormânt Nu-l mai găsirăm. Corul îngerilor Hristos a-nviat Din groapa de lut. Fericit iubitorul Care-a trecut Prin marea-ncercare Mântuitoare! Faust De ce mă căutaţi, în praful meu, senine, Voi sunete cereşti, puternice şi line? Voi sunteţi pentru suflete domoale. Ce bucuros solia bună o ascult, Dar din credinţă nu-mi rămase mult. Minunea-i al credinţei prunc Cel mai iubit. Nu îndrăznesc s-arunc Privirea către sferele, de unde Suava veste-auzul îmi pătrunde. Obişnuit din tinereţe cu-acest sunet, 64 El şi acum mă cheamă la viaţă. Cădea sărutul cerului cândva Pe fruntea-mi aplecată sâmbăta. Suna îmbelşugat un clopot. Rugăciunea Avea ardori pe-atunci ca pasiunea. Şi o dorinţă neînţeleasă mă mâna

Să merg pe câmpuri şi-n dumbravă, Simţeam din lacrimi cum se închega O lume-n mine şi o slavă. Cântarea-aceasta îmi vestea Serbarea primăverii şi norocul tinereţii. Copilăreasca amintire şi simţire Azi mă opresc la marginile cetii. Cereşti cântări, lungiţi-vă-n ecou! Răsare lacrima, sunt al pământului din nou) Corul învăţăceilor Înmormântatul De jos ridicat, Sublim înviatul Măreţ s-a-nălţat. Avânt creator Spre ceruri îl mină. Ah, în durere Noi stăm în ţărână. Măiestre, aici Noi stăm însetaţi, Tânjim după tine, În urmă lăsaţi. Corul îngerilor Hristos a-nviat Din pânzele morţii. Rupeţi voi, rupeţi Cătuşele sorţii. Voi cari îl slăviţi, Voi cari îl iubiţi, Voi cari îl hrăniţi, Voi cari îl vestiţi 65 Pe pământ şi pe ape, Vouă Măiestrul Vă este aproape. În faţa porţii oraşului Trecători ies din cetate la plimbare. Câteva calfe de meseriaşi Chiar într-acolo vă e placul? Alţii La casa vânătorilor ne ducem. Întâii Noi o luăm spre moară-n jos.

Un ucenic Băieţi, la curtea unde-i lacul! Al doilea Dar drumul pân-acolo nu-i frumos. Al treilea Tu încotro o iei? Altul Cu ceilalţi dacă vrei. Al patrulea Să mergem la Burgdorf, că nu-i departe. Acolo ne aşteaptă cele mai frumoase fete, bere, Şi răfuieli de cea mai bună calitate. 66 Al cincilea Ce vesel eşti. Tovarăşe, ce foc Te ia, a treia oară să te-ncaieri? Nu viu, mi-e teamă de-acel loc. O slujnică Nu, nu! Eu în oraş mă-ntorc. Altele Îl vom găsi desigur lângă plopi. Întâia Aceasta pentru mine n-ar fi un noroc. El ţie ţi se va alătura. Cu tine numai va dansa. Din toate-acestea eu ce voi avea? Alta Unde mai pui că astăzi fi-va Cu el şi fata cea cu părul creţ. Aşa spunea. Un elev Ei drace, cum se fâţâie aceste fetişcane. Voi, coconaşi, ce-mi ziceţi? Bune poame! Nu sunteţi de părere c-ar fi bine Să le-nsoţim? Mi-ar fi pe plac. Eu unul Iubesc femeia, berea şi tutunul. O domnişoară Ei, iată-mi-i băieţii ăştia cumsecade!

păhărelul să ţi-l bei. Cu sârg! Vânatul să nu-l pierdem. Mă prăpădesc de dragu-i. Vezi dumneata. Să binecuvântezi un veac de pace. e totul în zadar. Să stai lingă fereastră. Ne-aruncă-n spate tot mai grele biruri. Întâiul elev Amice. Poate le prindem la taifas. Iar seara când te culci. nu! Eu unul nu mă ruşinez. O zi pe care-o preaslăveşte fiecine Zi de cules să fie pentru mine. a mea e umilinţa. Un cerşetor (cântă) Bunii mei domni. precum se face. Sunt adorabil îmbrăcate. Om fericit e doar cel darnic. Un cetăţean Nu-mi place nicidecum noul primar.Într-adevăr e o ruşine! Ce splendidă societate ar putea să aibă. Ce domol S-apropie fetiţele la pas. Necazurile vin în şiruri. Priviţi-mă cu îndurare. lovind cu-nverşunare. Alt cetăţean Nu ştiu alt lucru mai plăcut duminica Şi-n sărbători decât o convorbire 68 Despre războaie. Şi treburile nu merg bine. A voastră-i bucuria. când departe-n Turcia cea mare Popoarele se-ncaieră. Vedeţi-mi. Al doilea elev Nu te grăbi. în urmă alte două vin. Cu una dintre ele sunt vecin. . alinaţi-mi suferinţa. Duminica nimic nu mângâie ca mâna Ce-a măturat prin casă toată săptămâna. Dar fiecare dup-o slujnică se ţine. Nu mă lăsaţi să cânt zadarnic. e tot mai fără de ruşine. De când a fost ales. frumoase doamne. Şi să priveşti pe râu vântrelele-n plecare.

Recruţii s-adune Pentru plăcere. Numai la noi acasă. în noaptea Sfântului Andrei Ea-mi arătă pe unul dintre peţitorii mei. lua Cetăţi şi fete. Vitează e truda. în forma lor străveche şadă. gata. Domnească răsplata. Dar în zadar Mă-ntorc acum să-l văd ca ieri. Domnească răsplata! Trâmbiţa sune. Ce dragă viaţa! Lua-vom. Soldatul e gata. Pentru durere. cu alţi viteji. . Fete cu aspre Mândre simţiri. toate după rânduială. O domnişoară Să ne grăbim. Ca un ostaş era. Iată-ne-n cete. O bătrână (către domnişoare) Ce curăţele-mi sunteţi. Vitează e truda. Spargă-şi alţii capetele cum le place. nicăieri. Soldaţi Cetăţi cu falnice Înalte zidiri.Al treilea cetăţean Aşa e. Cetăţi şi fete Se vor preda. Sunt gata să cuceresc. încurce-se claie-grămadă. Nu-l întâlnesc pe câmp. Faust şi Wagner ieşind pe poartă. Agato! Mă feresc C-o vrăjitoare ca aceasta-n public să vorbesc Ce-i drept. Gata sunt. Alta Şi mie mi l-a arătat în apa de cleştar. Ce iureş e-acesta. pe uliţi. sânge tânăr şi plăcut! Cine la voi nu s-ar uita pierdut! Ei las'! Dar aşa mândre nu mai fiţi! Eu lesne vă fac rost de ceea ce doriţi.

Soarele nu-nşeală. Din pravila simţită-ii oase. Dar soarele ia albul la prigoană. De-acolo iarna mai trimite-n goană Fiori de grindină pe-ogoare. De sub povara coperişelor de case. Nădejdea fericită înverzeşte-n vale. Parcă aud şi zvonul satului. să se scufunde-aproape Corabia pitică înălţând catarg. al celor mulţi. Şi grea. din chilii cu var surpat. Chiar colo sus pe crestele de dealuri Lucesc culori de pestriţe veşminte. scoşi în lumină. Şi din gerar ce mai rămase În munţii aspri se retrase. Din străzi cu bolţi. Pe câmpuri încă nu e nici o floare.1 Din case joase. Dacă n-ai vrea femei şi oameni Cu florile frumoase să-i asameni. Prin poartă iese-n mare-nvălmăşeală 70 Pestriţ norodul. vezi cum pâlcuri-pâlcuri îşi taie cale prin livezi şi prin grădină. În primăvară mâl şi piatră se prăvale. În mic şi-n mare. Din truda meseriilor. Aici e-adevăratul cer. ce-atâta grijă cere. Au fost cu toţii scoşi. Ce mulţumire-n pieptul viu! Şi strigă-n chiot fiecare: Aici sunt om.Faust Năvalnic s-a desprins din gheaţă râul. Vezi numai. Dar singur nu m-aş rătăci pe-aici. în valuri. Pe râu întrezăreşti departe-n larg Ici-colo câte-o luntre veselă şi plină. Aici mi-e-ngăduit să fiu ! Wagner Plimbările cu dumneavoastră-n zile rare O cinste sunt şi o dobândă totdeauna. Întoarce-te. Se mişcă-n germeni străduinţa Şi-nvie totul prin culoare. din a bisericilor noapte. din înălţimi să vezi Oraşul revărsându-se-n livezi. Cu toţii jubilează-n înviere Cu învierea Domnului deodat'. .

Luaţi în schimb acest urcior de lut Pe care proaspăt l-am umplut. Şi de-o fată pe sub tei. Spunând că asta e petrecere şi cântec. „învierea” înseamnă întinerire şi desprimăvărare. Pe-aici să daţi. <Notă> Pentru Faust ca şi pentru Goethe. Zise fata: Ce prostii! E-he-hei! E-he-hei! Dară jocul se porni. Dar şi alte bucurii Se mai iscă pe sub tei! E-he-hei! E-he-hei! Un ţăran bătrân Domnule doctor. dar din inimă-nălţate. cetera. învierea nu mai are o semnificaţie religioasă. Să închinăm. cu vorbe Stângace poate.Căci sunt potrivnic bucuriilor vulgare. mare cărturar. Ei urlă parcă ar avea pe dracu-n pântec. Nebuneşte în ocol. Aceasta vă urăm. Ce vârtejuri la un loc! E-he-hei! E-he-hei! Ciobănaşul se lovi Pe la spate. Să nu vă stingă numai setea. </Notă> 71 Ţărani (sub tei. ce frumos Din partea dumneavoastră. dans şi cântare) Ciobănaş veni la joc. prin partea noastră. Jumătate sânul gol Se vedea în salt sub ii. mai în jos. Amestecându-vă-n norodul cel de jos. Se juca în toi sub tei. Cu brâu lat pe la mijloc Şi în inimă cu foc.atâtea zile Mai fie-vă din ceruri numărate! . Câţi stropi cuprinde . De un spate mai frumos. Aceste ţipete şi jocul de-a popiei. Urăsc din inimă tumultul.

Care ne-nvaţă s-ajutăm Şi ajutor trimite-ne nespus! (Se duce mai departe cu Wagner. V-aţi dus prin casele-nciumate. în cale-ţi ies. Celui ce ajuta i-a ajutat De sus îndurătorul mare. Când cinste-atâta ţi se-arată? Prea fericit e-un mare om.Faust Primesc împrospătarea mulţumindu-vă Din suflet! 72 (Norodul se adună în preajmă. Atâţia morţi scoteau prin porţi. Atâţia sunt încă în preajmă Din cei pe care tatăl dumneavoastră I-a mântuit de friguri blestemate. 73 Vioara amuţeşte. cu privire trează. una după alta. zboară. teafăr ca o stâncă.) Ţăranul Cu adevărat frumos Din cale-afară e că-n zi de bucurie Veniţi. Tu treci. în şiruri toţi s-aşează.) Wagner Ce simţământ te-ncearcă dintr-o dată. Şi-atunci. Văzut-ai cum din toate părţile i-aduni? . ce după darurile sale Asemenea dobândă poate să culeagă! Părinţii şi copiii. Când a curmat bolejniţa în ţara noastră. şi fiecare-aleargă şi întreabă. Toţi Urări de sănătate celui vrednic! Multe. Aţi biruit amarnica-ncercare. cu toate că aşa de tânăr încă. căci după cum se ştie Ne-aţi fost alăturea şi-n zile de urgie. Ca să mai poată îndelung s-ajute! Faust Să v-aplecaţi în faţa Celuia de Sus. dansatorii contenesc. Căciulile în slavă. Dar dumneavoastră.

cu credinţă. Roşu-leu. silnic. Medicamentul era gata. Unea contrarii. cu-ceata lui de-adepţi. Asupra firii şi a sfintelor arcane1 Gândea. mai fioros. însă cam apucat. Alcov. 4. Faust Încă vreo câţiva paşi până la piatră. după lungi reţete. cei doi Trecuţi erau dintr-un alcov4 în altul. Când într-un joc de aprige culori Crăiasa tânără se alegea în zori. Apoi. Se închidea. Crinul alb. 3. în alchimie oxid roşu de mercur. în alchimie retortă. în alchimie taine ale naturii. unde-n atâtea rânduri Am poposit muncit de gânduri. în neagra lui bucătărie şi gătea pe îndelete. de vrei. Dedatu-m-am aci şi postului şi rugăciunii. Batjocură îmi par aplauzele cu care unii Mă-ntâmpină. dar într-un fel ciudat. Arcane. Oamenii mureau. nu necinstit. noi netrebnicii şi ucigaşii! Wagner De ce v-aţi tulbura-ntr-atât că-i ruşinos? Eu cred că omul face îndeajuns . cum suntem ridicaţi în slavă. Şi-acum văzuşi. Un roşu-leu2 cu crinul alb3 se logodea în blândă şi domoală baie. Aci ne odihnim. dar întunecat. Dar nimeni nu-ntreba: se face vreunul sănătos? Astfel cu infernalele tertipuri Prăpăd făcurăm prin aceste văi. Însumi dat-am din otravă La mii de oameni. 2. de-ai vedea în mine! Ai înţelege-atunci cât de puţine Sunt meritele tatălui şi ale mele. am crezut să pot obţine De la cerescul Domn sfârşitul ciumii. împerecheaţi în flacără. Plin de nădejde. Noi. cu suspine. Cu grele osteneli. Toţi s-au stins. O. </Notă> 74 Decât făcuse ciuma.Puţin lipseşte şi-ar îngenunchea Ca-n faţa unei venerabile procesiuni. Cu lacrimi. în alchimie acid clorhidric. <Notă> 1. zilnic. Om onorabil a fost tata.

înainte ziua. Putea-va fiul tău s-ajungă. Frumos e visul.Când se deprinde conştiincios În arta ce i-o lasă-naintaşii. De ce de pe tărâm o aripă nu mă ridică Pe urma lui să plec. Când sus. Dar fiecăruia din naştere i-e dat Să zboare cu simţirea-n lung şi-n lat. . O cât de greu la aripa neobositului meu duh O aripă trupească i se-adaugă prin văzduh. Priveşte cum în jerăgaiul soarelui de-apus Lucesc colibele pe creste sus. lăsând în urmă ceaţa? În veşnica lumină a-nserării Eu lumea calmă aş vedea-o la picioare. Când peste înălţimi şi brazi de veacuri Pluteşte vulturul făcând ocol. De ceea ce nu ştim. printre-aleşi. Incendiate culmile deasupra văilor domoale. 75 Deasupra cerul. doar anevoie ne va folosi. peste lacuri. Soarele apune însă. Şi râuri de argint curgând în fluviul de aur. Wagner Avui şi eu momente de ciudate-avânturi. Ce calde golfuri marea îmi deschide În faţa ochilor miraţi să strălucească. noi am avea nevoie. Cocorii-o ţin spre patriile lor. Ştiinţa lui cu bucurie-o moşteneşti. Îşi deapănă răsunătorul cântec ciocârlia. Dar zeul parc-ar vrea să asfinţească. Soarele se duce să stârnească În alt ţinut viaţa. unde tu nu ai ajuns Faust Eşti fericit că ai încă nădejdea. Să nu ne înnegrim însă cu jale Această oră ce ne iese-n cale. Când tânăr eşti şi tatăl ţi-l cinsteşti. Din astă mare-a rătăcirilor să ieşi. să beau eterna lui lumină. Nu mi-ar zădărnici zeiasca fugă Nici muntele şi nici sălbaticul coclaur. pierdută-n spaţiul vânăt. Şi iarăşi se trezeşte-n mine-ndemnul Să zbor din nou. Ceea ce ştim. Iar dacă mai târziu. ştiinţa însuţi o sporeşti. Când peste-ntinsuri. S-apleacă ziua. iar sub mine unda lină. În spate noaptea.

Faust Tu-ţi ştii doar unul din îndemnuri.aşa se-nfăţişează. ca să ne mintă. dacă-mi îngădui. Vorbesc ca îngerii. Ce-nălţătoare nopţile de iarnă sunt Când filă după filă-ntorci. îmi place să mă plimb pe câmpul Dar păsări anevoie aş putea să pizmuiesc. omului Mii de primejdii îi prepară. Din miazănoapte1 spirite în stol Vin peste noi cu limbi-săgeţi. mult mai demn Prin cărţi să răsfoieşti cu bucurie.Dar niciodat-asemenea îndemn Eu n-am simţit. Ce revărsându-se prin aburii de seară. meleaguri pustiind Spre-a ne-nşela. La curmături şi la răspântii. Să mergem însă. să nu mai locuiască împreună! Unul de lume strâns mă ţine. Din cer că sunt trimise . Pagina76 Şi dacă-n ţări străine m-ar purta. Ascultă bucuros. ca să ne tragă-n cursă. Ceaţa cade ca mătasa. cu nelinişte . De n-ai cunoaşte niciodat' pe celălalt! Ah! două suflete-s în mine! Cum se zbat În piept. Ne aşteaptă casa. Ca să ne-nece-apoi. dac-o mantie de vrajă-ar fi a mea. Din răsărit alt cârd ne dă ocol Să se hrănească cu plămânii noştri. Cărarea ne-o aţin pe la amiază Şi alte duhuri. încleştat Cu voluptate. Dar ce staţi astfel. duhuri dac-ar fi în aer Din cele ce domină între ceruri şi pământ La mine le-aş chema din auriul vânt. Spre-o nouă viaţă să mă ducă Cu împliniri ce nu înşală. O. din deşert venind. O. celălalt puternic Către cereşti limanuri mă îndrumă. Găsesc. Din asfinţit o ceată-ntâi ne-mprospătează. Se răcoreşte. Wagner Nu invoca ştiuta ceată. Iar când Un pergament îţi cade-n mână Te simţi în cer întreaga săptămână. Nu aş schimba-o pentru-o mantie regală. înserează. cum se alintă.

Wagner Nesigur sare şi-l cuprinde teama Aci în faţa noastră luând seama. Că nu e domnul său. </Notă> 77 Wagner Un pudel. o dâră de văpaie El lasă pe întortocheata-i cale. Nu duh.restul. Faust Se îngustează cercul. care-n felul său aparte Adulmecă o urmă. vezi? Un câne e aci. Wagner Un pudel negru-i tot ce văd. Apucături de câne-n toate! Faust . Sfios încearcă-a mârâi. Nu te tulbura. Din coadă dă. Wagner Ei. potrivit celor patru puncte cardinale ale orizontului. O amăgire a vederii . Nu i-am dat vrei-nsemnătate. ci doi necunoscuţi. Faust Nu vezi cum face Prejuru-ne spirale? Vine mai încoace. Iată-l lângă noi.Privind departe? Faust Nu vezi un câne alergând prin mirişte? Wagner I-am prins de veste. Vezi? Ce crezi că e? <Notă> Wagner îşi expune aici credinţa sa deşartă în existenţa unor „spirite" ale celor patru regiuni ale lumii. Faust Şi totuşi. Faust Observă-l numai. parcă ar întinde magice capcane în jurul nostru pentru-a ne lega. Şi dacă nu mă-nşel.

Ridică-n grabă ce din mână-ţi scapă. ne-ai veselit. Iubirea omenească ne cuprinde.1 Stai mulcom. Atenţia o merită-ntru totul.Vino cu noi! Ei. </Notă> 79 Aşază-te mai bine după sobă. De stai. Pe deal. plină de dragoste. cu sărituri şi cu târcoale. Wagner Un câne. Şi ogoiat e zbuciumul nestăvilit. sărbătorescul drum. se-opreşte şi el. Un suflet au trezit în noi mai bun. Dumnezeiasca dragoste s-aprinde. El. vino! 78 Wagner E-un pudel nebunatic. Ne-ai înciudat. Faust Poate că ai dreptate. când e bine educat. Şi ar sări după baston în apă. Primeşte-acum din parte-mi îngrijirea Ca oaspete binevenit. Faust (intrând cu cânele) Venind din câmp. aceea numită de Spinoza amor dei intellectualis: o revărsare. pe care bezna grea se lasă. al studenţilor şcolar deştept. Şi de-i vorbeşti. . haide. a sufletului în întregul univers. Plimbarea-n larg. E-un dobitoc dresat. Îţi dau şi-o pernă pentru colţul drag. Intrăm acuma doi în casă. Ce-adulmeci mirosind pe lingă prag? <Notă> Iubirea de sens panteist. se-nalţă-n două labe. şi socoate. Odaia de studiu. Sălbaticele-ndemnuri. câne! Nu fugi încoaci şi-ncolo. Nu-i găsesc nici eu Vreun semn de spirit. Câştigă şi favoarea unui înţelept. iată-le c-au aţipit.

Sacrul izvod În graiul meu iubit să-l tălmăcesc.Când în chilia noastră strimtă S-aprinde. ce-nfăptuieşte şi creează totul? Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea. slove goale aşternând. Vrea cânele să se încrunte ca şi ei? Ce repede în mine s-a curmat Izvorul mulţumirii. 79 (Deschide un volum şi încearcă să traducă. Şi zi se face-n inima ce se frământă. când nu le este pe-nţeles. . Înţelepciunea-ncepe să grăiască. Cine m-ajută să fac pasul? Cuvântul? . Te-apucă dor de revărsările vieţii Şi de-ale vieţii obârşii. Ca pana să nu fugă.)1 Stă scris: La început a fost Cuvântul.Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult! Altfel va trebui să-l tălmăcesc Dacă de spirit eu ascult. Nădejdea prinde a-nflori. Câne. fluviul aşa de grabnic seacă. străvechiul text Cu inima curată să-l privesc. Oamenii se strâng Şi mâna-şi dau spre a cârti mişei. Vom preţui mai mult cerescul element Şi revelaţia ce nicăieri nu arde Mai viu ea-n Noul Testament. De ce. lampa scundă. cum e-acesta. Când nu pricep ceva. Dar iată că scriind sunt îndemnat Să nu fac nici aici popasul. vai. Lumina vrea în suflet să pătrundă. anevoie Se potriveşte. E obiceiul lor nătâng În faţa frumuseţii şi a binelui ales Să mârâie. Mă-ndeamnă nu ştiu ce. nu mârâi! Cu muzica cea sfântă Un animalic sunet. Din ce adâncuri vine şoapta? M-ajută duhul şi-mi dă sfat. Ideea e. Lăsându-mă pe ţărmuri însetat? Dezamăgirea de la mine treacă! Lipsiţi de ceea ce adapă. Dar cântăreşte bine-ntâiul rând. prieteneşte. Mă şi opresc. Stă scris: La început a fost Ideea.

Undina2 să se facă joc. Însă voi luaţi aminte. Stă în cursă Vulpea iadului şi nu se Va putea din fier desprinde. Nevoie am de-o vrajă din poveste: Dispară salamandral-n foc. Mult pe poftă ne-a făcut.La început voi pune Fapta. urletul cu care scurmi Şi stânjeneşti tovărăşia. Aşa e legea printre noi. Staţi prin preajmă şi-n ocol Daţi din aripi ca un stol. Tu-mi eşti aicea pe sub bolţi! Pentru asemenea prăsilă infernală Cheia lui Solomon e bună. Faust Din patru unul dacă este. Prins e. Te rog atunci să-ţi curmi Lătratul. Uşa-i deschisă. Faust va încerca o traducere liberă. <Notă> 1. Adusu-mi-am în casă o fantomă! Hipopotam. . dar nu pentru mult. Staţi afară şi nici unul Nu mai intre. Cum creşte cânele în lung şi-n lat! Puternic se ridică. s-ar zice. să-mi împart chilia. nu confesională şi dogmatică. Te ştiu. câne. mare. De vrei cu tine. De câne nu mai are-nfăţişare. </Notă> 81 Spirite (pe coridor) Înăuntru prins e unul. Slobodă-i plecarea! Dar ce sunt nevoit să văd? E umbră sau aievea e? De speriat. Să plutiţi în sus şi-n jos Ca să-i fie de folos. Unul din doi Va trebui să iasă. Nu-ncape nici o îndoială. Cu ochi de foc şi groaznici colţi.

3. Priveşte aici! Se umflă acum cu ţepi de arici! Lepădătură de blestem ce-eşti! îl poţi citi? Îl dibuieşti? E semnul celui ce n-are izvor. O. Al Celui Nespus. Al Celui prin lume din cer revărsat. Salamandră! Topeşte-te-n murmur.1 Nici unul din patru Nu este în fiară. în alchimie simbol al apei. în alchimie simbol al focului. Să piei în flăcări. 4. Silfida. Ce duh îl paşte. Undină! <Notă> 1. 2. De creşte ca un elefant Şi umple spaţiul întreg Şi ca o ceaţă se destramă? . Coboldul4 să se ostenească. amice? Din iad evadat? Priveşte-atunci semnul2 Acesta. Nu pare atinsă la pântec Mai dinadins.Silfida3 să se risipească. Cine nu ştie Puteri şi stihie Din ape. afară. Incubus. </Notă> Aprinde-te-n lumină. rânjeşte cu colţii. Undină. Incubus. Ea sta liniştită. Salamandra. Al Celui sub coaste străpuns. văzduhuri. Nu e măiestru. Meteorică silfidă Ajută la vatră. Stăpân peste duhuri. în alchimie simbol al pământului. cum îl cheamă. la care s-apleacă Şi cetele negre. în alchimie simbol al aerului. Cobold. vrei un descântec Şi mai puternic? Ce eşti.

un coruptor. </Notă> 83 Mefistofel (apare. De ce atâta larmă şi necaz? Faust Acesta fost-a aşadar ascunsul sâmbure Al cânelui! Un călător scolast? Rizibil caz! Mefistofel Salut pe învăţatul domn Ce mă făcu s-asud din greu. Faust înţelege trinitatea. „Semnul" despre care vorbeşte Faust e crucifixul. de după sobă) Porunca este-a voastră. 3. Ei bine. Te dovedesc cu sfânta sfintelor văpaie. îmbrăcat ca un scolast călător 1. domnii mei.Nu te sui până la grindă în odaie! Întinde-mi-te la picioare! Ştiu să leg Şi să dezleg! Vezi doar că nu ameninţ în zadar. în timp ce ceaţa se destramă. întreita lumină!3 Nu aştepta Să-mi pun în joc arta deplină! <Notă> 1. Gata-s să servesc. mereu! Faust La dumneavoastră. esenţa De obicei din nume se citeşte. Fast Cum te numeşti? Mefistofel Neînsemnată mi se pare-această întrebare Din partea unuia ce-atât dispreţ arată Pentru cuvânt şi care mai presus De aparenţele amăgitoare Se străduieşte numai spre esenţe şi-adâncimi. Prin întreita lumină. Incubus. vă numeşte. 2. alt simbol al pământului. Nu aştepta arzânda. Şi-aceasta foarte lămurit s-arată Când cineva un zeu al muştelor. cine eşti? Mefistofel . de pildă. Un mincinos. spune-mi numai.

bat-o vina! Un lucru ştiu. Mândra lumină. care mumei nopţi Vrea să-i răpească-ntâietatea. strâns legată e de corpuri. Aşa nădăjduiesc. </Notă> 84 Ce numai răul îl voieşte. Însă mereu creează numai bine. Căci. care la-nceput A fost chiar totul. Eu însă sunt parte din partea. E drept că omul. Faust Îţi bănuiesc acum îndatorirea de pitic. Un corp o poate-n drum opri. Şi cu dreptate. Distrugere şi rău E însuşi elementul meu. o. că mult nu va mai dăinui. simplu de priceput. Dascăl de scolastică. Din corpuri vine şi înfrumuseţează corpuri. Faust O parte te numeşti. . Încerci cu mărunţişul şi în mic. dat fiind că tot ce naşte şi devine E vrednic să se prăpădească. 85 Nu poţi să nimiceşti nimic în mare. parte sunt din noaptea Ce şi-a născut lumina. oricum s-ar strădui Lumina nu va izbuti. Deodat' cu corpurile va pieri. Faust Ce vrei cu-asemeni ghicitori să spui? Mefistofel Sunt spiritul ce totul neagă.O parte sunt dintru acea putere <Notă> 1. dar stai întreg în faţă-mi! Mefistofel Un adevăr ţi-am spus. bicisnicul netot. Astfel cam tot ce voi numiţi păcat. Se crede-obişnuit un tot. Nimic să nu mai ia fiinţă-ar fi mai bine.

Acest ceva. în plină-amiază În faţă îi ridici un pumn drăcesc. Ce liniştită pân' la urmă stă întreaga Fire. în cald şi-n rece. de-i simţi nevoia. Faust O pentagramă-ţi face griji? Nu-i şagă? Dar spune-mi. pe unde-i dat să trec. Mefistofel S-o spun pe faţă? N-aş putea să plec. Noroc că flacăra e patrimoniul meu. Pot oare-acuma să mă depărtez? Faust Nu văd de ce-ai mai întreba. Aci-i fereastra. Iar oameni. Tu straniu al Haosului fiu! Mefistofel Voi căuta să mă gândesc. Cu valuri încercai s-o clatin. da – 86 Poţi să mai vii. Puterii ce creează Din veac în veac. incendii. Altfel şi-n ea viaţa ar spori mereu. E-o mică piedică. În prag un semn e scris. apă şi pământuri Seminţele. . ce mai zic. Ce în zadar cu viclenie se-ncleştează. colo uşa. să apere de nu ştiu cine. se-nalţă-n vânturi. mai viu. Şi câţi am îngropat şi pân-acum! Dar veşnic un nou sânge-şi face drum.Mefistofel E-nvederat că asta nu-i ispravă. Orice aş fi-nceput. dobitoace. cu miile. o. Încearcă altceva să-ncepi. Prăsila de blestem n-o vatemi cu nimic. Faust Şi astfel tu. Ne cunoscurăm în sfârşit. această lume fără slavă. Nebunia te cuprinde. Ce se opune marelui Nimic. În umed şi uscat. Dar despre-aceasta altă dată. precum ţi-e voia. cu furtuni. rămâne-n neclintire. Şi nu mai conteneşte.. Din aer. Şi-un horn de-asemenea.. fiu al iadului.

E. Unul din unghiuri. cu alt cuvânt. Acuma însă rogu-vă supus Drumul să-mi daţi. de-ai intrat? Un duh de teapa ta cum s-a-nşelat? Mefistofel Priviţi-l. precum am spus. . pe-acolo trebuie să iasă. Mefistofel Să mă lăsaţi acum. Cum ai adus-o. dracilor: Pe unde au intrat. să întregeşti povestea bună Cu care începuşi să-mi cânţi în strună. nimic nu se precupeţeşte îngăduit îţi e să-ţi stâmperi dor şi sete. . a duhurilor. Va trebui să stăm de vorbă pe-ndelete. E bine-aşa. Ispravă ca de vis! Mefistofel Venind de-afară. Nu e tras cum se cuvine. Mefistofel Din ceea ce făgăduiesc. semnul. Faust Dar cum se face că nu-ncerci din casă Să ieşi pe-acolo. precum vezi. pe rânduiala vracilor. cânele nu a băgat Nimic de seamă când sări în casă. gând. pe fereastră? Mefistofel Aşa e pravila. Pe scurt aceasta însă nu se poate formula. Faust Mai stai puţin.Mă-ntorc eu iarăşi. Acuma chestia se vede altfel: Şi diavolul nu poate să mai iasă. Faust Îţi are deci şi iadul legile şi dreptul? Ne-am bizui. aşa s-ar zice. care dă-n afară. căci s-ar putea atunci pe sigure Temeiuri încheia un pact cu dumneavoastră. în curând. Atunci putea-vei să-ţi destăinui poftă. De-acum prizonier îmi eşti. puţin deschis Faust A-ntors-o întâmplarea bine.Dacă aceasta e o vrajă ce te leagă.

Tovărăşie să vă ţin. Spiritele Negrele bolţi Să dispară. Eşti liber să începi. sunt gata să rămân. el însuşi. Căci nu-l va prinde-aşa uşor a doua oară. Mefistofel De vreţi. Privească de sus Albastru eterul. Îngăduiţi-mi să v-alung urâtul. Mirosul tău. Destrame-se norii. se va desfăta. Începeţi dar. Panglici fluturând Veşmintele lor . dar condiţionat. Nu sunt numai un joc de vrajă. Stelele. 88 Mefistofel Amice. să şi-l ţină. Frumuseţe bogată Plutească deasupra În sfera curată. Îţi vor cânta duhuri subtile. pentru simţurile tale Vei dobândi în ora-aceasta Mai mult decât în ani de zile. Tu însuţi ai căzut în cursişoară. Da. Simţirea ta se va-ncânta. Prin ceasul de seară Arate-se cerul. O pregătire jocul meu nu cere. frumoase-n stol. ce le-i vedea. sunt gata. Fiii tăriei. Cu meşteşugurile unui drac umblat. Cel ce a prins odat' pe dracul.Faust Nu eu sunt cel ce după tine-am alergat. bucuros privesc. Şi cerul gurii va simţi plăcere. sorii Lucească nespus. timpul. Icoanele. suntem cu toţii în ocol. gol. Faust Arată-ţi arta-n care te pricepi. Pe urmele lor Străbate un dor.

Râuri spumoase Vinuri revarsă. Strugurii cadă-n Teascuri şi-n cadă. 89 Lujerii-mbracă Chioşc. .Pe ţări s-au lăsat Şi peste-un pridvor. lângă chioşc. Unde sub viţă. Trec printre pietre Şi prin curate Vechi nestemate. Ţinându-se-n gând. Ţinându-se-n braţe Iubiţii îşi spun Un cuvânt pe viaţă. Lasă în urmă Arsele vetre.

La treabă deci. Se şi apropie tiptil Din colţ. Dar pentru-a despica vraja din prag. insule Unde pe maluri Coruri ghicim. păduchilor. ce tac. sărind din noapte în vileag.Lacuri se fac Sub plaiuri. marele. Hore sub brazi. Fauste. A adormit. Toate spre stele. e chiar la margine. Care pe valuri Se leagănă. un rozător docil. L-ai dovedit? O muşcătură încă! .să-l ţii pe diavolul legat. Pentru acest concert vă sunt îndatorat. Stăpânul muştelor. Vârtejuri de hore: Unele-n loc pe sub ulmi. al broaştelor. precum i-aţi descântat. Să-l cufundaţi în amăgiri de paradisuri. Nu-mi trebuie descântec lung. Toate c-un chiot Spre focul ceresc. Al şobolanilor şi al şoarecilor domn. până ce ne-om revedea! . Tu încă nu eşti omul . Îţi porunceşte să apari de zor. Iată că vii. Zboară spre clarele Insule-n ape. Am grabnică nevoie de un dinte De şobolan. Altele-n aer plutesc. Să rozi ce e de ros în prag. de undeva. aerienii mei copii. Şi cum stăpânul unge pragul cu ulei. degrabă! Unghiul ce m-a ţintuit Pe loc. Unde pe câmpuri Hore zărim. Toate-n extaz. Mefistofel L-aţi copleşit. Păsări întâmpină Soarele. luaţi aminte. Altele trec peste culmi. 90 Să-l desfătaţi cu dulci imagini.S-a făcut! Aşa! De-acum. visuri. visează.

C-o pană de cocoş la pălărie. sper. Şi că un pudel mi-a scăpat? Odaia de studiu Faust Bate la uşă? . În haină roşie.) Faust (deşteptându-se) Sunt iarăşi eu cel înşelat? Aşa dispar strigoii şi vedenia. eu junele boier. de joacă să mă ţiu. Ne-om nărăvi unul cu altul. ascuţită spadă. Sunt prea bătrân. c-un suspin Simţi-voi pământeanul chin. cu tiv de aur. intră! Mefistofel Vezi. C-o manteluţă de mătase străvezie. C-o lungă. Prea tânăr sunt. 91 Faust Intră! Mefistofel S-o spui şi-a treia oară! Faust Ei bine. De asta am venit.(Iese.Intră! Cine la cazne mă va pune iară? Mefistofel Eu sunt. Să te îmbraci şi tu la fel Ca toată lumea să ne vadă. fără dorinţi să fiu. Pe scurt acesta-mi este sfatul Descătuşat şi liber să descoperi Ce e viaţa! Iată largul! Faust În orice haină. aşa îmi placi. Să fie-adevărat Că visul m-a minţit c-un diavol. Să-ţi iau la goană gărgăunii. Ce are lumea să-mi îmbie? .

Când noaptea ar putea să fie scut Te-ntinzi înfricoşat în aşternut. Divinitatea. să-nduri prisosul din pustie! Acesta-i cântecul. care-n pieptu-mi locuieşte. neînsufleţit! Mefistofel Şi totuşi cineva nu a băut În noaptea-aceea negrul suc. dimineaţa mă deştept Cu-amare lacrimi . Chiar presimţirea vreunei bucurii Scăzută e de cugetul prea treaz. Cu groază numai. Creaţiunea inimii zădărnicită e de mii De fete-ale vieţii urâţite de necaz. 93 Mefistofel . dacă-n fata marelui. viaţa un blestem. căruia ea-i împleteşte Pe frunte-nsângeraţii lauri. care-n mersul ei Nici-o dorinţă niciodată nu-mplineşte. Mefistofel Şi totuşi moartea niciodată Nu e un oaspete de tot binevenit.Lipsă să duci. O. Şi astfel existenţa mi-e povară. ce tronează sus şi-o chem. Divinitatea. pe care după valvârtejul unui dans La pieptul unei fete îl găseşte. puternicului Duh Aş fi căzut extatic. Ce fiecăruia ni-l cântă De-a lungul zilelor un glas ursuz. În stare e pe dinăuntru să mă răscolească. Dorită moartea. În stare nu-i să pună ceva în mişcare. se pare. fericit acela. fericit Acel. eternul cântec Ce sună fiecăruia-n auz. nu ţi-e neplăcut. Odihnă nici atunci nu ai: sălbatice Vin visuri să ne biciuiască. Faust Să spionezi.râu mă podideşte 92 În pragul zilei. Faust O.

Aluzie la imaginea „peşterii". închinării! Şi blestem mai ales răbdării! Corul spiritelor (nevăzut) Vai! Vai! Tu ai distrus <Notă> 1. Ea cade fără nume. </Notă> 94 Frumoasa lume Cu pumn puternic. Noi ducem în neant ruinile. Tu cel mai puternic . În Evanghelie. Un semizeu a nimicit luminile. dar multe ştiu.Atoateştiutor nu sunt. şi plug şi servitori! Să fie blestemat Mamòn2. când cu comori La fapte îndrăzneţe ne incită Şi când pentru plăceri trândave Ne potriveşte pernele întru ispită. Mamon. ce simţul proprietăţii linguşeşte. o denumire dată diavolului. Blestem pe mustul strugurilor cadă Şi-asupra paroxismului iubirii! Blestem nădejdilor! Blestem credinţei. Acum voi blestema tot ce cu amăgiri Şi cu ispite sufletul îmbrobodeşte – Şi tot ce-n astă peşteră de jale1 Îl leagă cu puteri de vrajă orbitoare. 2. Faust Dacă atunci din groaznicul tumult M-a scos un dulce sunet cunoscut Şi mi-a-nşelat cu amintirea unui timp senin Un rest de simţământ astăzi străin. fie blestemată! Să fie blestemat ce-n vis ne minte Şi amăgirea gloriei şi-aducem aminte! Şi blestemat. zeu al bogăţiilor la sirieni. Femeie şi copil. Să fie blestemată mai întâi părerea-naltă Cu care spiritul de sine însuşi se îmbată ! Lucirea aparentă. Deplângem în tristeţe Pierduta frumuseţe. începutul cărţii a VII-a). care bate La poarta simţurilor. cu care Platon aseamănă „corpul" (în lucrarea despre „Stat".

Însoţitor ţi-aş fi prin timp Şi. din clipa-aceasta chiar. te trag. O nouă cântare Să-ţi fie povaţă. paşi şi gând Pe drumuri. Din singurătatea În care seve şi visări s-au istovit Te cheamă în larg! Dar încetează să te joci cu-amărăciunea Ce-ţi mistuie ca pajura rărunchii. chiar şi cea mai rea ‘ţi îngăduie Să simţi că om eşti printre oameni.Din fiii pământului Clădeşte-o încă o dată! Tu. Faust Nu. s-o văd cum iasă. Începe tu O nouă viaţă Cu cuget senin. prin viaţă. nu. ai timp. În lumea. Căci diavolul nu face doar De dragul Celuia de Sus Ce-aduce altuia folos. să ţi-i porţi. Ascultă-i numai ce sfătoşi Spre fapte şi plăceri Te-mping. Faust Şi ce aştepţi să-ţi împlinesc în schimb Mefistofel Ai încă pentru-aceasta timp. De nicăieri. fiul avântului. Sunt sluga ta şi toate ţi le fac. Tovărăşia. Dar dacă vrei. dacă m-ai găsi pe plac. Rosteşte-ţi clar Condiţia. în dar. în pieptul tău Clădeşte-o din hău. . cu mine. Asta Nu-nseamnă să-ţi amesteci coatele. ce nu s-a sfârşit. Mefistofel Aceştia-s cei mai mici Dintre amici. Sunt gata să ascult. genunchii Numaidecât prin pleava cea de rând. şi-aşa. 95 Să fiu al tău. Nu-s eu chiar dintre cei mai mari.

putrezeşte. să nu cunosc Popas. Din mână scapă ca argintul viu. Arată-mi fructul. al unui om. seninul. suflarea ostenindu-ţi. Iţi dau.nu-mi pricinuieşte griji. Să faci la fel. Şi-acesta-i soarele. De-ar fi însă şi dincolo să ne-ntâlnim. Întâmple-se atunci orice. Mefistofel Mă leg să te slujesc aici. despicând. ştiu. ce. ce-mi luminează suferinţa.Astfel de slugi aduc prăpăd în casă. Cealaltă poate să se nască după mine. ce nici un om nu a văzut sub stele. Nu voi să mai aud nimic Dacă şi dincolo e ură şi iubire. dorinţele-mplinindu-ţi. bune prieten. Faust Ce-i dincolo . Şi pomul. . Dacă şi-n celelalte sfere Exist-un 'nalt şi un adânc ca-n astă Fire. ce-nainte de-a-l culege. Dar. ce vrei tu să-mi dai? A fost vreun duh. vreodată De tine priceput în năzuinţa sa înaltă? O hrană ce nu satură tu ai. Pot să-ţi servesc asemenea comori la nesfârşit. Faust Sărmane diavol. urmeze nefiinţa. Fă legământ Şi câte zile-avea-vei pe pământ Te-i bucura de meşteşugurile mele. De voi putea să mă despart de lumea-aceasta. cred că-i timpul Să ne gândim şi la un praznic liniştit. Un joc tu ai. 96 Mefistofel Atunci poţi să-ndrăzneşti. De sfarmi această lume în ruine. Divina bucurie a onoarei Care dispare. la care nimeni nu câştigă. ce din nou. care-n braţe stându-ţi Te şi trădează cu vecinul. În fiecare zi-nverzeşte! Mefistofel Nu mă-nspăimântă-atare-nsărcinare. Tu ai Şi roşu aur. precum un meteor. fără odihnă. O fată. Din ăst pământ îmi izvorăşte bucuria.

că eşti atâta de frumoasă! Îngăduit îţi e atunci în lanţuri să mă fereci. Să am şi scrisă mărturia. arătătorul cadă. Asta-i prinsoarea ce ţi-o-mbiu.ziua mea din urmă. 97 Mefistofel Să fie! Faust Dă mâna şi loveşte! Clipei de-i voi zice: Rămâi.Faust Îndestulat. Atuncea ornicul să stea. Să fie ziua ceea . de m-oi întinde-n trândăvie Vreodat'. Un lucru însă! Rogu-te un rând sau două. sunt rob! Al tău. Faust E dreptul tău. De poţi cu vreo plăcere să mă-nşeli. pedant ce eşti! N-ai cunoscut încă nici un bărbat. De poţi să m-amăgeşti cu linguşire De mine însumi mulţumit să fiu. al altuia. Atuncea moartea bată-n turn din acioaia zgomotos Atunci scăpat de slujbă eşti. Nici un cuvânt dat de-un bărbat? Nu e de-ajuns că vorba mea rostită Mă leagă pentru totdeauna pe pământ? Când lumea curge-n vuiet Cu toate fluviile ei. cum se cuvine. De-ndată ce statornicesc. Pe mine să mă ţină-n loc un jurământ? 98 . Oprit să fie timpul pentru mine! Mefistofel Ai cântărit ce spui? Nu voi uita-o. nu-mi pasă! Mefistofel Chiar astăzi la doctoricescul praznic Ca servitor mi-oi face datoria. După cuvânt să iasă! Nu ai de-a face c-un semeţ neghiob. Faust Şi slove vrei. aceasta să mă coste capul.

M-am căţărat puţin prea sus. Cu fleacul ăsta facem pace. c-un stilet. Se-ndreaptă-ntreaga-mi străduinţă cu putere Tocmai spre ceea ce promit. impregnat şi scris. În rostogolul întâmplărilor.moare. Faust Dacă atâta doar te satisface. Cuvântu-i spus. Ce durere! Marele duh . Să se ştie! Acum pecetea. Minunile să le desfacem. ceara. pieile1 domină! Ce-mi ceri. Şi rând pe rând. toate patimile firii. Dar pergamentul. Faust înţelege pergamentele. din învelişul lor de vraje. să-ţi fiu în stimă? Vrei bronz sau marmură. Pe toţi cu-nfiorare-i ia.dispreţ cules-am de la el! Natura . Să ne zvârlim în timp. în ceaţă. </Notă> 99 Ştiinţele îmi pricinuiesc profundă greaţă. Faust Nu-ţi fie teamă c-o să rup această învoială.! . Cuvântul încă-n pană .porţile mi le-a închis în faţă! Firul gândirii-i rupt. <Notă> Prin „piei". Şi iscăleşti c-un strop de sânge. tu spirit rău. drage. Cine de ea s-ar libera cu bucurie? E fericit cel ce credinţa-n piept o poartă. în freamătu-i. De nici o jertfă rău nu i-a părea. Să potolim prin văile simţirii. c-o pană? Eşti liber să alegi precum îţi place! Mefistofel Cum poţi această vorbărie Numaidecât s-o umfli? Totul în puţin se strânge Orice foiţă e de-ajuns.Ne zace-n inimă această nebunie. cu dor. Mefistofel E sângele un suc de tot aparte. Arzânde. Prin rangul tău mi-e locul. un pergament? Hârtie? Să scriu c-o daltă.

Pe noi în beznă ne-a trimis.Să se perinde. Din goană să apuci ceva. amărăciunii ce împrospătează: Sunt vindecat de setea cunoştinţei. mestecând ce mi s-a dat. ăst univers Făcut e numai pentr-un Dumnezeu nespus. ăst tot ce-l vezi. şi nu-mi face pe nătângul! Faust Ţi-am spus. de toate. Şi dacă pretutindeni e să guşti vreo picătură. Vreau pieptul să mi-l dau de-acuma suferinţei. însumi să naufragiez. călcând cu dreptul sau cu stângul. Adevăratul om nu stă degeaba. să mă zbat şi să veghez. Mefistofel Nu-ţi este pusă nici o ţintă. 2 Faust Eu însă vreau! Mefistofel Nu-s împotrivă! Până una-alta Mi-e teamă doar de-un singur lucru: Timpul e scurt şi lungă arta! Gândesc c-ai accepta poveţe. crede-mă. de mii de ani eu însumi Încerc mâncarea. aluat. oricât fiinţa mea ar fi de strâmtă. Să mă lărgesc ca omenirea. acrul. Înaltul să-l cuprind în mine şi adâncul ca-ntr-un caier. plăcerii dureroase. Asemeni ei. la urmă. Mă dau vârtejului. Durere şi plăceri. crede-mă.poftă bună-ţi zic. Eu . Să-adun în mine tot ce-i rază. de bucurie nu mai este vorba azi. cum se poate. îndrăgostitei uri. sub toate. Succese şi căderi. Ce-i este omenirii hărăzit să simtă. Dar între leagăne şi dric nu-i unul 100 Să mistuie bătrânul. . tot ce-i vaier.1 O. Iar vouă vă prieşte numai zi şi noapte. Să simt şi eu. Mefistofel O. Ce stă în veşnică lumină sus. sau măsură. Întinde mâna. cum soarta vine.

îndrăzneală. Îngăduie-i pe creştetul de cinste să-ţi adune Tot ce e nobilă şi rară calitate: A leului putere. A cerbului mişcare şi iuţeală. Italic sânge înfocat .De pildă un poet să te înveţe. Cu gândul să colinde el prin lume.

alta-ţi va fi haina. între spiritele întunericului şi cele ale luminii. Cât ţine încă bucuria. 2. dacă Coroana omenirii-n stare nu-s s-o cuceresc. De mă opresc. Mefistofel înţelege universul. picioare. taina. înainte de prăpăd. Eu domnul Microcosmos l-aş numi. Prin aluat. Ştiu că zadarnic bogăţiile Umanei minţi în mine eu le-am strâns. Mai sus sunt poate cu vreo două şchioape. Să caute el cărarea. pe care nici el însuşi nu-l poate cuprinde. Ce naiba! Sigur e că mâni. Să fie generos. dar totodat' viclean. e mai puţin al meu? De pot vreo şase armăsari să mi-i plătesc. spirite intermediare. Dar cu nimic de infinit nu-s mai aproape. Faust Ce sunt. urmărind ideea lui Mefistofel. Mefistofel Stimate — aceste lucruri tu le vezi. E pricină această îndestulă să socot Că ceea ce eu gust. Cum lucrurile-n genere se văd: S-o-ntoarcem mai cu iscusinţă. Nu e puterea lor şi-a mea? Alerg şi sunt un zdravăn om . Oamenii sunt. şi tot Ce folosesc. asimila. hai-hui. Să umbli poţi pe cataligi. Spre care simţurile toate năzuiesc? 1. Când. în cele de pe urmă. Şi cap şi dos sunt ale tale. Tu-n veci rămâi ceea ce eşti! Faust O ştiu. june.Şi nordică temeinicie. sunt o făptură de deplâns: Nici o putere-n inimă nu s-a aprins. 101 Mefistofel Ce mai întrebi? Tu eşti ceea ce eşti! Peruci cu bucle — milioane poţi să pui. Să te îndrăgostească dup-un plan. Un domn ca ăsta de-aş găsi.

dar calde. rogu-te. Cum spiritul minciunii ţi-o impune şi ţi-o cere. La paie goale să-mblăteşti. ce-n speculaţie se pierde. Dă-mi. fârtate! C-un spirit soarta l-a-nzestrat.) Să-l iau cu gluma şi cu spirit rece! Un sfert de ceas. Neconsolat să nu ne plece. Cea mai înaltă-a omului putere! Te lasă-nduplecat de vrăji şi artificii. În prea grăbita-i năzuinţă sare peste Măruntele. (Faust iese. Jur împrejur în larguri i se-arată. Tu pregăteşte-te pentru plecare. Faust De unde să începem? 102 Mefistofel Nimic mai simplu. C-atunci te dovedesc şi eşti al meu. verde. tu lasă-ţi gândul trălălău. Se şi apropie pe coridor un june. Nestăvilit el veşnic înainte bate. nu-mi trebuie mai mult. bucurii terestre. ce-l ştii.) Mefistofel (în haina lungă a lui Faust) Dispreţuieşte numai raţiune şi ştiinţă. Faust Cu neputinţă-mi este să-l ascult! Mefistofel Bietul băiat aşteaptă cam de mult. Iacă plecăm. Şi-aşa nu ţi-e permis unor copii a-l spune. E ca un dobitoc pe pajişte uscată Purtat în cerc de-un demon rău. Şi ia-o aţă-n plină lume! Bicisnicul.Cu douăzeci şi patru de picioare la şosea. Înviorat. In timp ce o păşune mândră. nu-ţi vine silă? De altfel lucrul cel mai bun. Că-i loc acesta de tortură! Ce chip de viaţă e să-ţi plictiseşti şcolarii? Nu-şi are şi urâtul o măsură? O treabă e aceasta pentru domn Chiorilă. scufia. haina — Cu masca asta-s dascăl mare — (Se travesteşte. .

Să jinduiască. drepte gânduri am şi bună vrere. Nu prea îmi vine să petrec. pe sub bolţi. pe la noi. Mefistofel Aţi nimerit chiar locul potrivit. De-asemeni şi un pic de-avere. Vă rog să ţineţi seama De toate astea. (Un şcolar intră. E un spaţiu strimt aici şi-ntunecat. Nici pruncul nu ia sânul mamei . îl văd pierdut. Şcolarul Simt totuşi un îndemn. nici o apă Să nu-i aline setea-foc! El va pieri.) Şcolarul Mă port pe-aci de scurtă vreme. şi pe loc Să se-nvârtească—nesătulului în faţă Mâncări şi băutură să-i plutească. din nou să plec. sălbaticele văi 103 Ale vieţii şi prin seacă neînsemnătate. Şi vin cu multă plecăciune. Îmi piere piuitul şi gândirea. Vedeţi un om cum sunt atâţia.O să-l târăsc prin plinele. Între pereţii-aceştia. Să văd un învăţat pe care Cu toţii-l ştiu din mare nume. La alte uşi aţi mai bătut? Şcolarul La dumneavoastră caut scut. 104 Nici o verdeaţă. Mefistofel Curtoazia voastră mă încântă. de-atâta umbră laolalt'. şi că vreau să-nvăţ ceva cinstit. Chiar dacă dracului el nu s-ar fi vândut. Mefistofel Atârnă totul de obişnuinţă. pe bănci. Sunt tânăr. să se zvârcolească. nici un pom nu-mprejmuie clădirea. Printre străini îmi dete drumul mama Numai cu greu. În săli.

Şcolarul . Doresc ce-i pe tărâmuri să cuprind Şi tot ce-n ceruri este şi-n natură. Mefistofel Sunteţi pe bunul drum. Şcolarul Sunt pentru treabă cu tot sufletul. dar repede apoi Cu poftă şi plăcere bea. La sânii-nţelepciunii o să beţi cât zece. 105 Lipsa 106 Secretul în chimie. Din când în când câte-o frumoasă zi. Şcolarul De gâtul ei vreau să m-agăţ cu voluptate. În mine vreau ştiinţa s-o aprind. şi pe zi ce trece. Fireşte însă că mi-ar conveni Şi-un pic de libertate şi puţin amuzament.Cu voie la-nceput. Cu sârguinţă după ce veţi fi-nvăţat Metoda de clasificat. şi vă dau apoi şi replica. Şcolarul Aş vrea s-ajung de-a binelea-nvăţat. Mefistofel Mai bine veţi pricepe altă dat'. Ea râde singură de sine şi n-o ştie. de lăudat. Şcolarul. Puţin însă cam risipit. La fel o să vă meargă. Să-mi spuneţi numai cum ajung la ea! Mefistofel Aş vrea să ştiu ce facultate Alegeţi. cât doi. Nu prea pricep ce spuneţi şi ce e.

Cinci ceasuri zilnic cad în socoteală. că profesorul Vă spune doar ce stă la carte. la-ntâiul clopot care bate. oricum. Parcă o moară mi-ar umbla prin cap. E vai de capul tău când eşti nepot! De dreptul ce cu noi deodat' se naşte. Mefistofel Să vă alegeţi îns-o facultate. din păcate. Mefistofel De-aceasta nu mă prinde vreo mirare. Un lucitor cuvânt avem oricând la îndemână. Şi paragraf ii să-i cam ştiţi în mare parte. Ce-ii creierul uman nu intră nicidecum.Mă-ncearcă toate astea-acum. Ca să vedeţi mai bine-apoi. Să căutaţi a înţelege mai adânc. Totuşi. Se moşteneşte pravila şi legea La fel c-o boală fără leac: Din generaţie în generaţie. note să luaţi. Nu este. Şcolarul Ştiinţa dreptului nu prea mă ispiteşte. din loc În loc. niciodată vorba. Aflaţi că pentru ceea ce nu înţelegem Nici azi. păstraţi-vă-ncordarea trează. trec prin veac. binefacerea o plagă Ce pretutindenea ne paşte. Să fiţi prezent. Cam ştiu ce preţ această-nvăţătură are. Să preparaţi cu sârguinţă tema. Nonsens devine raţiunea. Siliţi-vă să scrieţi. da! Va trebui să abordaţi şi metafizica. Ce-i negru scris pe albă foaie Rămâne veşnic de folos. Deocamdată cam un an sau jumătate Vă ţineţi strâns de buna rânduială. ele se mută. închipuindu-vă că însuşi sfântul duh dictează. Şcolarul Hârtiile le-oi duce-acasă 107 Şi le-oi păstra frumos. Mefistofel Pe urmă nu uitaţi un lucru. . nici peste-o săptămână.

la dorinţă.Şcolarul Aversiunea. dar bine. Poţi din cuvinte un sistem să făureşti. în cuvinte poţi cu fanatism să crezi. Domeniile însă sunt aşa de largi. De ti se dă o mică îndrumare. Vedeţi. Mefistofel De ce vă oţărâţi? Ei bine — aflaţi că tocmai Unde conceptele se-ntâmplă să lipsească. pe care-l sfătuiţi! Să studiez teologia poftă aş avea! Mefistofel Nu aş dori să vă îndrum greşit — Urechea voastră mă asculta. În genere — ţineţi-vă. Cuvântului o iotă nu poţi să-i răpeşti. N-aţi vrea să-mi spuneţi un cuvânt Cuprinzător şi-n ce priveşte medicina? Trei ani înseamnă o durată scurtă. Fericit. Şcolarul Dar un concept ar fi să se găsească Pe lângă orişice cuvânt. De cuvinte! Astfel veţi păşi de-a dreptul În templul certitudinii depline. Cel mai cuminte lucru e să audiaţi Şi-aici pe unul singur — 108 Şi pe cuvântul spus de maistru să juraţi. Mefistofel (pentru sine) M-am săturat de tonul sec. Iertaţi-mi vina. Poţi cu cuvinte admirabil să te cerţi. Sunt totuşi nevoit. în ea Să ocoleşti cărarea falsă e aşa De greu. Şcolarul Scuzaţi că vă reţin cu-atâtea întrebări. La rolul meu de diavol am să trec. mi-o mai sporiţi Şi dumneavoastră. C-o poţi asemăna aproape c-un medicament. Se-nfiinţează. S-ascunde-n ea otravă multă. ştiinţa-aceasta — o. Apuci mai sigur prin ţinuturile vagi. ce-o simţeam. un cuvânt. O. .

Un titlu-ţi face pârtie spre ele. Făr'de-a solicita favoarea De-a-mi scrie câteva cuvinte în album. şi după câte înţeleg Aveţi şi cutezanţă. Şi dacă sunteţi măcar semionorabil Le-aduni pe toate-n pălărie. 110 Şcolarul Mi-ar fi cu neputinţă să pornesc la drum. Ce alţi n-ar izbuti în ani de zile. Se luminează zarea. cum le vezi. Cuprindeţi-o pe după coapse Ca să vedeţi cât e de strâns încinsă. din parte-mi. Cu chiţibuşuri într-un ceas puteţi obţine. amice. A hoinări s-aduni ştiinţă. De la un cap la altul studiezi Înalta lume. Învaţă fiecare-atât cât poate. Mefistofel Ce seacă e. cât de aurie! Şcolarul Vă jur. Tot ah-ul ei şi orice vaiet Se lecuieşte dintr-un singur punct. Dar cât de verde viaţa. zău.) Al medicini spirit lesne-i de cuprins. C-atunci şi ceilalţi v-o arată. mi se dovedeşte om întreg. Şi în curând pereche n-ai în măiestrie. Şi dacă una v-ar cădea în braţe-nvinsă. seminţia slabă. mă simt ca-n vis cu întâmplarea. Şcolarul 7Aşa mai zic şi eu. nu face.(Tare. orice teorie. Mefistofel Îngădui bucuros. Să-nvăţaţi În special femeia s-o conduceţi. . degrabă. Îmi veţi permite să mai viu şi altă dată? E greu s-adun atâta-nţelepciune dintr-o dată. mica lume. Spre a lăsa la urmă într-adins 109 Să meargă totul cum lui Dumnezeu îi place. Va trebui să vă pricepeţi mai vârtos la puls. ce pot. Mai presus de toate S-aveţi încredere-n voi înşivă. Îmi sunteţi arătos. Dar cel ce prinde clipa.

Cu ce folos. căci niciodat' Prin lume eu nu m-am purtat. Mefistofel Amice. încotro o vom lua? Mefistofel Unde doreşti.Mefistofel Prea bine. Faust (intră) Ei. Voi fi mereu intimidat. gratuit anume! Faust Cu barba asta lung-a mea Uşoarei vieţi cum m-oi deda? 1. las'. ieşind din ca Unde ţi-s caii şi trăsura? . Vedea-vom mica şi-apoi marea lume. Vei şti să o priveşti în faţă. Veţi fi ca Dumnezeu şi veţi cunoaşte binele şi răul (în limba latină în original). Faust Cum vom pleca. De-ndată ce te-ncrezi în tine.1 (închide albumul. 111 N-oi izbuti. (Scrie şi-i dă albumul. respectuos şi pleacă. cu câtă bucurie. Cu alţii mă simt tare mic.) Şcolarul (citeşte) Eritis sicut Deus.) Mefistofel Urmează numai sfatului Ce-l dete şarpele. căci totul vine de la sine Te vei pricepe la viaţă. scientes bonum et malum. Urma-vei cursul. străbunul meu. Şi te-i înspăimânta cândva De-asemănarea ta cu Dumnezeu.

prea mari. cu prostii! Frosch (îi toarnă un pahar de vin în creştet) Uite. Pentru viaţa nouă. de toate! Brander Porc. ce-o începi. Văzduhul cald. Grijeşte numai să nu iei Desagi prea grei. Frosch . Ne-a duce ea prin aer de mătasă. ce mă fac? Îmi spargi urechile. pe-aci e uşa! Cântaţi cu piept lărgit! Beţi şi urlaţi! Începeţi dar. fârtaţilor! Azi focul arde-n paie ude. că nu vii Ca altă dată cu năzbâtii. la Lipsca. ce aştepta-ţi? Altmayer Vai mie. Daţi-mi bumbac! Siebel De-abia când bolta sus răsună Puterea basului o simţi în strună. Ne-a ridica de jos în grabă. ce-l pregătesc.Mefistofel Mantaua mea o vom întinde. de-acasă. Chef de camarazi veseli Frosch Nimeni nu bea? Nimeni nu râde? Ce feţe-s astea? Nici un chiot nu s-aude? O flacără-mi eraţi de obicei. 112 Brander Numai a ta e vina. cum altul nu mai ştiu! Frosch S-ar spune că doreai să fiu! Siebel De vă certaţi. Îţi spun noroc! Şi-acum în slavă! Pivniţa lui Auerbach.

1. Ce-aţi spune. Siebel Tu. şi e noapte.Nu-i locul tău aici. Cu cale-i însă să avem şi noi un căpitan. decât însuşirile erotice. cântă numai. Siebel Nici un salut iubitei! Vreau să uit.) Sfântul imperiu roman Cum se mai ţine laolalt'? Brander Urât e cântecul! Şi e politic! Şi avan! Ce cântec mizerabil! Mulţumiţi Lui Dumnezeu că de imperiul roman Nu trebuie cu dinadinsul să-ngrijiţi. Eu. dintre noi un papă să ne-alegem? Voi ştiţi ce însuşire hotărăşte. Desigur mai mult calitatea de băutor. Că-mi sunteţi deocamdat' scutiţi de-acest amar. Zăvor se-nchide-n dimineaţă. preaslăveşte-o noaptea-ntreagă ! Voi râde eu la rândul meu. Iubitul iese iar în ceaţă. de ţi-a Sări muştarul.) Zăvor s-aude. cel puţin.1 Frosch Avântă-te în sus. tra-la! La-la! La! Frosch Cântaţi subţire şi înalt! 113 (Cântă. Frosch În ciuda ta. privighetoare dulce. care calitate Înalţă pe bărbat în demnitate. Şi cântă mândrei mele să se culce. . Zăvor s-aude şi-apoi şoapte. socot ca o dobândă Că nu sunt împărat sau cancelar. mândruţei un sărut! (Cântă. Tra-la ! La-la ! la ! Altmayer Oh.

Acestora. Cu ea să-ţi facă şagă după uşi. tăcerea-i paşte. Îndrăgostiţii stau aci. El casa toată-o scormoni. domnii mei. Brander Şi şobolanul se-nvârti 115 Şi din băltoace când bău. Ca doctor Luther el făcu O ceafă groasă. . N-am să-i mai dau târcoale pe la vetre. Bucătăreasa îi găti Otravă — locul strimt îi deveni Ca de aleanul dragostii. Corul Ca de aleanul dragostii. năzdrăvană. ce mai spun. În prag să-ţi facă temenele. precum o cere cuviinţa Vreau să le cânt pe poftă. leliţă-fă. Brander Şi-apoi veni în plină zi Şi lângă vatră el căzu. Prefer să-i sparg ferestrele cu pietre. Luaţi tonul! Atenţie! Un cântec pe măsură nouă! Şi să cântaţi refrenul.) A fost odat' un şobolan. Un tânăr zdravăn. Şi-un ţap bătrân. Dar furia nu-i folosi.Pe mine m-a-nşelat. Sărea încolo-ncoaci sări! Şi în curând se osteni Ca de aleanul dragostii. Trăia numai din unt şi slană. Brander (lovind cu pumnul în masă) Atenţie! Şi ascultaţi! Veţi recunoaşte Că mă pricep cam la de toate. pe tine te mai leagă! Din parte-mi îi urez iubit un spiriduş. leliţă-lele. murmurând isonul! (Cântă. E pentru poama-aceea mult prea bun. Corul (chiotind) Ca de aleanul dragostii.

Cât timp crâşmaru-i gata să-mprumute. Ca de aleanul dragostii." Ca de aleanul dragostii. Le smulg secretul. O sărbătoare-i pentru ei aproape orice zi. Cât timp dureri de cap nu au. Cu haz puţin. Frosch Într-adevăr! Trăiască Lipsea noastră ! E-un mic Paris. Brander Aşti oaspeţi vin dintr-o călătorie. şi îşi cultivă cetăţenii! Siebel Ce. Bucătăreasa râse: „Ce-a mai fi? Că şobolanul fluieră. Daţi-mi-i în grije. Siebel Se bucură flăcăii de-o nimica toată. Dar spuneţi-mi e asta o ispravă. şi de departe. fără să strige.Se zvârcolea şi gâfâia. La un pahar de vin precum se ştie.crezi. . Să dai la şobolani otravă? Brander Amicul nostru-o face lată. cu mulţumire din belşug. La ăst norod te-aduc Să vezi cât de uşor ştiu unii să trăiască. Se vede după felul lor aparte Că au sosit tocmai acu. Şi ortul popii şi l-a da. Altmayer Borţosul cu chelia lui rotundă! Cât de domestic e la nenoroc! Îşi vede chipul şi asemănarea În şobolanul mistuit de foc ! Mefistofel Mai înainte de-orice — un loc de veselie Ţi-arăt. ha-ha. Ei toţi înveseliţi din fleanca dau. cum un dinte De lapte scoţi unui copil. Se-nvârt în cercul lor îngust nerozii Ca tinerii pisoi în jurul cozii. lesne. străinii ce-ar putea să fie? Frosch Îi dibuiesc eu.

(Se-nclină spre Frosch. Mefistofel (către Faust) Nu bănuiesc ăştia pe dracu. domnii mei! Siebel Şi-al nostru-n schimb ! (încât. să ne aşezăm şi noi la masă? În loc de bune băuturi. Brander Sunt şarlatani de iarmaroc.) Altmayer . Nici când sunt daţi de-a berbeleacu. Să ne încânte mai curând tovărăşia! Altmayer Păreţi un om din cale-afară răsfăţat. prinsoare fac! 117 Altmayer Se poate. Frosch Las'.Din casă boierească parcă vin. La despărţire zise: Fiecăruia salut să-i spui. Sunt mândri.) Dintr-un picior de ce-o fi şchiopătând? Mefistofel Îngăduiţi. 118 Am stat de vorbă-ndelungat. Frosch Aţi mânecat îmi pare cam târziu din sat? Cu Terchea-berchea aţi cinat? Mefistofel Trecurăm tocmai astăzi pe Ia el. Ne-a povestit atâtea despre verii lui. Faust Salutul nostru. privirii la Mefistofel dintr-o parte. par dezamăgiţi puţin. de care nu găsim în casă. după plac. că-i iscodesc eu.

Altmayer N-aţi vrea să ziceţi o cântare? Mefistofel Dacă doriţi. L-a îndrăgit ca pe un fiu. Ce-avu un mare purec — Frosch Un purec! Auziţi? L-aţi aşteptat? Un purec! Vai. nu! puterea-i slabă. Mefistofel Voci încercate-am auzit cântând. . Şi regele. (Cântă. cântecul sub aste bolţi Are-un ecou fără pereche. în alt ton. numai pofta-i mare. Un croitor la sine cheamă. ce oaspete curat! Mefistofel A fost odat-un rege.(încet) Avuşi nevoie de aceasta? Siebel Şiret patron! Frosch L-oi dovedi eu. aceasta se-nţelege. Desigur. De n-a fost amăgire în ureche.) A fost odat-un rege.1 A fost odat'. Din a cântărilor şi-a vinurilor ţară. Ce-avu un mare purec. câte voiţi! 119 Siebel Dar printre altele şi una nouă ! Mefistofel Din Spania ne-ntoarserăm în astă-seară. atâta ştiu. Frosch Nu cumva sunteţi un măiestru virtuoz? Mefistofel O.

Doar noi ne scărpinam când mişcă. Nici să se scarpine-ndesat. Dar n-aveau voie să înjure. bravo ! încă o dată! Siebel Toţi purecii aşa să pată! Brander Cu degetele prindeţi-i. Mefistofel Şi purecele-n catifea Umbla acum la curte. o batjocură a burgheziei la adresa nobilimii de la curte. Să facă potrivit măsura. Şi purecii-i strivim când pişcă. Să iei boierului măsură De pantaloni şi haină. Dar domni şi doamne la palat Ce cazne-aveau să-ndure. Corul (urlând) Doar noi ne scărpinam când mişcă. Cântecul purecelui. Iar când ministru deveni.Iată. Şi purecii-i strivim când pişcă. Frosch Bravo. 120 Purta pe haină cât'e-o stea Şi panglici lungi şi scurte. Regina însăşi. 1. Precum era de prevăzut Şi fraţii lui şi rudele Domni mari la curte s-au făcut. Că orice cută-n pantaloni O va plăti cu capul. fetele din casă Erau muşcate sub mătasă. că-i pleaşcă! . Brander Dar croitorului să-i spuneţi C-aşa o vrea satrapul. ţi-l dau în scamă.

) Spune-mi mata. Mefistofel Să-mi faceţi rost de-un sfredel lung şi mare. Siebel Dă-ncoa! Răspunderea-i a mea deplină! Frosch De faceţi rost de-un bun pahar. Către Frosch. de vorbe grele. Căci dacă e să preţuiesc ce nu-i. Mefistofel (ia sfredelul. v-aducem laude Numai prea mici să nu vă fie mostrele. Dar vinurile voastre nu mă ispitesc. Aveţi mai multe? Mefistofel Îngăduit e fiecăruia s-aleagă. Brander Doar n-aveţi buţile chiar la intrare? Altmayer Acolo-n colţ e coşul cu unelte. că-i supărare. Nevoie am de-o-nghiţitură bună! Altmayer Din ţara Rinului veniţi se pare. . ce e. ce băutură-ţi este dragă? 122 Frosch Nu vă pricep. Mefistofel Mi-e teamă de crâşmar. 121 Siebel Să n-o mai repetaţi. ca libertatea s-o cinstesc.Altmayer Trăiască libertatea! Vinul să trăiască! Mefistofel Aş bea şi eu. Altfel v-aş îmbia ca unor oaspeţi Un strop ales din pivniţele mele.

Mefistofel (în timp ce sfredeleşte în masă o gaură) Aduceţi ceară şi-astupaţi cu dopuri! Altmayer Oh.) Brander Se ocoleşte anevoie ce-i străin şi ce desparte! Ce-i bun — de multe ori ne e departe. Mefistofel Să curg-aici vin vechi de. domnul meu! În faţă mă priviţi! Vă ştiu intenţia! Ne păcăliţi! Mefistofel Cu oaspeţi nobili ca aceştia Ar fi primejdios. nu sunteţi de părere? Dar grăbiţi-vă! pe faţă-mi spuneţi.Altmayer Aha ! Ai şi-nceput pe buze să te lingi. 123 Un neamţ adevărat urăşte pe francezi. ca şi cum un jar ar stinge! (Mefistofel sfredeleşte. Căci patria ne dăruieşte cel mai splendid vin. Frosch De-i vorba să aleg. unul a făcut în răstimp dopurile şi astupă găurile. Ce vinuri inima vă cere? . Dar vinurile lor le bea cu sete. Altmayer Nu. precum vezi Siebel (în timp ce Mefistofel s-apropie de locul său) Mărturisesc că vinuri acre tocmai Gâtlejul nu pofteşte. Tokai. asta-i numai — să scuzaţi — scamatorie ! Mefistofel Şi dumneata cam ce doreşti? Brander Şampanie să fie! Să dea în clocot. vreau Perla de la Rin. Daţi-mi unul dulce.

izvoare minunate Mefistofel Păzea! Pe jos un strop să nu-mi vărsaţi! (Ei beau repetat. cum se cuvine. ah.) Toţi Ne merge ca la canibali. Masa de lemn 124 Poate şi ea Vin să dea. vinul curge pe jos şi se preface în flacără) Foc! Ajutor! Iadul arde! 125 . Mi se-nclină capul. Cinci mii de porci n-o duc mai bine! Mefistofel (către Faust) Sunt liberi. vezi-i cum petrec! Faust Eu poftă aş avea să plec. Cuvântul e-ndemn. Mefistofel Ia seama numai şi-i vedea Cât de magnific bestialitatea se va revela. Vinul e zeamă. Scutur eu şuviţa.) Mefistofel (cu gesturi ciudate) Struguri face viţa. Coarne poartă ţapul. Siebel (bea neprecaut. Minune şi semn. Acum deschideţi şi vă desfătaţi Toţi (în timp ce scot dopurile şi fiecăruia îi curge în pahar vinul dorit) Cum curgeţi. Viţa lemn se cheamă.Altmayer De toate! Ce mai întrebaţi? (După ce găurile au fost sfredelite şi astupate.

elementul meu. Loviţi! El nu mai e sub scutul legii! (Ei scot cuţitele şi tăbărăsc spre Mefistofel. de vrei! Altmayer (scoate un dop din masă.) . tu! Ia-o mai domol! (către ceată) Deocamdat-a fost numai un strop de purgator. bute puturoasă! Siebel Coadă de mătură! Pe cine beşteleşti? Drept ce ne iei? Brander Bătăi cădea-vor. Şi vă fie de noroc! (Ceilalţi se opresc miraţi şi se privesc îndelung.Mefistofel (descântând flacăra) Foc. Siebel Ce-nseamnă astea? Aşteaptă numai! Scump vei plăti! Nu ne cunoşti! Frosch Ne crede dumnealui şi beţi şi proşti! Altmayer Gândesc să-l invităm domol. grindină. să plece. Siebel Credea-ndrăzneţul că aici Cu hocuspocus se petrece! Mefistofel Taci.) Mefistofel (cu atitudine gravă) Închipuire şi cuvânt Schimbă sens şi loc. foc îi sare în faţă) Ard! Ard! 126 Siebel Dedatu-s-a scamatoriei. vrăjii. Fiţi aici şi fiţi acolo.

Toţi fac la fel. unde sunt? Frumoasă ţară! Frosch Podgorii! Văd eu bine oare? Siebel Şi struguri. unde-i? Vreau să ştiu. unul împotriva celuilalt şi ridică cuţitele. Altmayer Pe uşa pivniţei eu îl văzui ieşind.) . cum diavolul glumeşte! (Dispare cu Faust. (Îi prinde pe Siebel de nas. ce trecu prin mădulare.) Mefistofel Tu amăgire.Altmayer Ah. Frosch Nu. Daţi-mi un scaun. fireşte! Şi ţineţi minte voi. legătura ia-o de pe ochi. ce viţă verde! Şi-un strugure! Oh. zău! Răspundeţi ce mi s-a-ntâmplat? Siebel O. Ceilalţi se depărtează unul de altul. cad de pe picioare. blestematul. Pe-o bute mare-ncălecând — Simt ca un plumb prin glezne şi-n picioare. struguri! Brander Aici lingă pridvor.) Siebel Ce noutate? 127 Altmayer Cum? Frosch Era acesta nasul tău? Brander (către Siebel) Pe-al tău îl ţin în mână eu! Altmayer A fost un trăsnet. A doua oară nu-mi mai scapă viu. (Se-ntoarce spre masă. mâna să-l dezmierde.

ce isteţ te-amesteci iar în treabă. fără de bani şi fără vrăji. şi sapă. se ivesc felurite arătări. O maimuţă stă lingă căldare. . În aburii ce se ridică. mestecă şi grijeşte să nu dea în foc. 'nşelăciune şi nălucă totul! Frosch Credeam că beau. 128 Brander Dar cum a fost cu strugurii povestea? Altmayer Şi-apoi să nu crezi în minuni! Dar altora să nu mai spuneţi vestea ! Bucătărie vrăjitorească Pe o vatră joasă o căldare fierbe la foc. Într-un capitol mai aparte.Siebel Fu amăgire. Faust. ară! Păstrează-ţi rostul într-un cerc îngust. Maimuţoiul cu puii stau alături şi se încălzesc. Mefistofel Faust Nebune vrăji. N-a născocit încă natura sau vreun spirit Un alt balsam mai izbutit? Mefistofel Amice. Pereţii şi grinzile sunt împodobite cu cele mai ciudate unelte vrăjitoreşti. Un mijloc ai. ce silă mi-e de ele! Mă porţi pe-aci ca să mă vindeci oare? În volburarea asta de scrinteală? De sfaturi de la babe am nevoie cu tocmeală? Mi-or ajuta asemenea fierturi murdare Treizeci de ani să lapăd de pe mine-acum? Vai mie. Te du pe câmp numaidecât. dacă nu cunoşti un leac mai bun! Nădejdile mi-au şi pierit. mi-aş şterge încă botul. Faust Destăinuieşte-mi-l degrabă! 129 Mefistofel N-am să mă feresc. Există pentru-ntinerire şi un mijloc mai firesc. Dar despre-acesta se vorbeşte-n altă carte.

minunate.Hrăneşte-te cu hrană simplă. fără gust. şi să rămâi luceafăr. Mefistofel Ei. rând 130 Pe rând şi câte-o leacă. Iată un mijloc De-a te menţine tânăr. În timp ce mu de poduri aş clădi. Dar dracul însuşi nu-i în stare să o facă. artă. (Văzând animalele.) Se pare că stăpâna nu-i acasă? Animalele La praznic dumneaei s-a dus Pe horn în sus. Lucrarea cere nu numai ştiinţă. Mefistofel Cât timp obişnuieşte ca să-mi zboare? Animalele . Faust Atari isprăvi nu-mi sunt la îndemână Şi n-aş putea să iau hârleţu-n mână. Spre-a nimeri în cap un cui? E drept că dracul a-nvăţat-o. de-a ajunge teafăr Până la ani optzeci. vezi că vrăjitoarea trebuie atrasă-n joc? Faust De ce numaidecât afurisita babă Cu buruieni şi ierbi? Nu poţi tu însuţi băutura să mi-o fierbi? Mefistofel Frumoasă pierdere de vreme-ar fi. Ci şi răbdare care-aşteaptă. Un spirit liniştit ani mulţi de ea să ţină seama Căci timpul doar desăvârşeşte zeama. Nu socoti c-ar fi ruşine însuţi tu să gunoieşti Ogorul de pe care seceri. Şi-apoi unde mai pui Acele meşteşuguri multe. Trăieşte între dobitoace ca un dobitoc.) Vezi ce prăsilă cu lăbuţe! Pe lângă foc ce slugi drăguţe! (Către animale. Viaţa-ngustă nu mă prinde chiar de loc.

Mefistofel Aveţi o clientelă mare. Ce mestecaţi acolo în căldare? 131 Animalele Pentru săraci o ciorbă lungă. Faceţi zeamă. Bani de-aş avea — Ar fi lumea mea! Mefistofel Ce fericit s-ar socoti un maimuţoi cu floace. să ajungă! Maimuţoiul (se apropie şi se linguşeşte pe lângă Mefistofel) Aruncă zarul. E goală-năuntru. Fă să câştig. Mi-e gol buzunarul. Sunt viu. sunt viu. La loterie dacă ar putea să joace! (între timp puii au luat o sferă mare. . Şi suflă prin ea Vânt. Decât cu animale să discut.) Maimuţoiul Aceasta e lumea.) Ei. Să uit amarul. Dragul meu fiu. rostogolind-o în faţă. S-a sparge-n curând. nimic nu-mi este mai plăcut. Cât e de mare Se-nvârte şi umblă Fără-ncetare. Ca sticla sună. spuneţi-mi. afurisite animale.Cât timp ne încălzim pe la picioare. zău. Mefistofel Cât mă priveşte. aceste animale? Faust Mi-e scârbă şi mi-e jale. (Către animale. Mefistofel (către Faust) Cum le găseşti. vânt.

Ea e de lut. El nu cunoaşte Nici oală. .) Priveşte prin sită! Pe hoţ îl dibuieşti. apropiindu-se sau depărtându-se de ea) Ce văd? Cerească icoană 1.Ţine-te tu Departe de ea. Vei muri. ca s-ajung Pe-al ei meleag. Mefistofel Dobitoc ce eşti! Fără curtoazie! Maimuţoiul Ia pămătufu-n mână ca să vezi! Pe scaun şezi! (Îl sileşte pe Mefistofel să se aşeze. Aluzie la folosirea superstiţioasă a sitei ca mijloc de a dezvălui fapte tăinuite. 132 Mefistofel Ce vrea să fie sital-aceea? Maimuţoiul (o ia din cui) Hoţ dac-ai fi. cât bate clipa. Cioburi vor fi. Numaidecât Te-aş dovedi! (Se duce la maimuţă şi o îndeamnă să privească prin sită. vei muri. nici tipsie. împrumută-mi tu aripa Cea mai grăbită. De nu stau ţintuit pe locul unde sunt. Şi nu ai voie să-l numeşti? Mefistofel Şi oala aceasta ce-i? Maimuţoiul şi maimuţa Bicisnicul n-o ştie. S-alege în oglindă ca-n bulboană? Iubire.) Faust (care în răstimp a stat în faţa unei oglinzi.

pân'te saturi. Noi vorbim Şi facem rime. se joacă cu pămătuful de pene şi continuă a vorbi. O chintesenţă-a cerurilor toate? Există-asemenea făptură pe pământ? Mefistofel Desigur. o coroană lui Mefistofel) Fii tu aşa de bun Puterea ţi-o strânge. N-o mai zăresc decât prin ceaţă. Lipeşte coroana Cu sudoare. de-astă dată. apoi sar prin bucătărie cu părţile. ce-n privire mi s-abate. Un sceptru-n mână ţiu. pe unde mă-nvârtesc. Animalele . îi aduc cu strigăte. Animalele (făcând mişcări din cele mai ciudate.) 134 Pentru tine. cu sânge! (Umblă stângaci cu coroana. Faust (privind în oglindă) Vai mie! Înnebunesc de-a bine! Mefistofel (arătând spre animale) Prin cap acuma şi pe mine Cu ameţeli mă ia. Dacă Dumnezeu întâi Vreo şase zile se căzneşte frământând o nefiinţă. lipseşte doar coroana. Şi fericită soartă are cel ce-acasă O va conduce ca mireasă! (Faust priveşte necurmat în oglindă. Mefistofel întinzându-se în scaun.De îndrăznesc să mă apropiu. E limpede c-asemenea isprăvi sunt cu putinţă! Priveşte. Pentru mine.) Aicea stă pe tron regala mea persoană. încât aceasta se sparge în două. Chip prea frumos ! Cel mai frumos din câte sunt! E cu putinţă? O femeie într-atâta de frumoasă? întrezăresc în trupul. Ca să aplaude la sfârşit el însuşi. Şi află că aş şti să-ti dibuiesc O mândră ca aceasta.

Nu văd copita. scroafă blestemată. dă în foc. Mefistofel şi animale.) Vrăjitoarea Au. rămâne scrum. Şi tactul ce se cere La melodia ta anume. Sunt idei. ce te iau! Căldării nu-i porţi grijă! Şi mă arzi! Afurisit necaz! (Zărindu-i pe Faust şi pe Mefistofel.) Mefistofel (întorcând pămătuful de pene. Că sunt poeţi de mari carate. (Căldarea. după Scriptură. în larg de-acum! Mefistofel Să recunoaştem. Se produce o mare flacără ce iese prin horn. au. O glumă e. ca să mint? Sau poate-aştepţi să mă prezint? Vrăjitoarea Stăpâne Doamne. Animalele schelălăiesc. cu toţi strigoii de maimuţe! Unde-i respectul. prin ce gârlici? Intra-v-ar chinul focului în oase! (Mestecă cu lingura mare prin căldare. de care maimuţa n-a avut grijă. cel puţin din astea toate. (Vrăjitoarea se dă înapoi cu furie şi groază. au! Tu. Te sfarm. de sar flăcări spre Faust. tu spurcăciune.) Ce se petrece-aici? Ce vreţi prin aste locuri joase? Şi cine-mi sunteţi? V-aţi furişat. au.Şi dacă izbutim Mai cu temei. sunt idei! Faust Mă arde-n piept. de minteanul meu cel roş? Ascunsu-mi-am obrazul. deşi ochii mei nu-s orbi. Şi unde sunt însoţitorii. aşa! În cioburi totul! Am să vă-ntind pe labe botul. ce-l ţine în mână izbeşte între sticle şi oale) Aşa. să iertaţi primirea. cei doi corbi? .) Nu mă cunoşti? Stârpitură! Nu-ţi mai cunoşti maistrul şi stăpânul? O dată dacă mai lovesc. Vrăjitoarea coboară prin flacără cu strigăte îngrozitoare. Mai repede.

cum o-ntoarceţi. coarne. de ăsta au scăpat. Vrăjitoarea (dănţuind) Mă pierd cu firea. Nici gheare. De-aceea. Căci e cam mult de când nu ne-am văzut.'nvaţă pe de rost 137 C-acesta-i felul cuviincios De-a te purta cu vrăjitoarele frumos! . (Face un gest obscen. Priveşte-ncoa. Să mă numeşti baron. coadă. Stau altfel însă cu piciorul De care nu mă pot lipsi! Multe neajunsuri printre oameni mi-ar prilejui. ca atâţia dintre tinerii cuconi Mă folosesc de pulpe false printre vii. Şi-i drept că de cultură în răstimp Şi dracul s-a contaminat. au ieşit din modă. cum totdeaun-aţi fost! Mefistofel Amice. nu-s de pripas. minte ţine! Am sânge nobil. Un cavaler sunt ca şi alţii. Şiret. c-atunci e bine. Văzând aici pe domn Satana! Mefistofel Ăst nume nu-l rosti! îţi interzic! Vrăjitoarea De ce? Doar nu e nume de nimic! Mefistofel De mult e-n cartea basmelor trecut. ăsta-i blazonul care-l port. 136 Fantoma nu mai are nordic nimb. Cel Rău. dar răii au rămas.Mefistofel Îmi scapi cu-atât de astădat'. sunt boier.) Vrăjitoarea (râde peste măsură) Ha-ha! E încă-n felul vostru. ridic cana. Dar oamenii mai buni nu s-au făcut.

Ca zeama straşnic să-ţi priiască. şi să-i ţină făcliile. În stare nu-s să mă îndemne. şi s-a făcut. drept pupitru. domnii ce doresc? Mefistofel Din cunoscuta băutură — un pahar. C-atunci eşti bogat.) Faust (către Mefistofel) Nu zău. Vreau de folos să-i fie. în acest timp se aude clinchet de pahare şi căldările încep să sune. Scoate pe doi. Aicea am un must Din care şi eu câteodat' mai gust. Fă dintr-o dată trei. (încet. Nu mai miroase sticla neplăcut. (îl sileşte pe Faust să intre în cerc. doar de râs! Severule. O ştiţi. ce vreţi cu toate aste? Ţicnelile acestea şi zănaticile semne. Deci fă ce ştii cu-a ta bucătărie! Închide cercul şi vrăjind te-nclină. Din băutură dă-i o cupă plină! (Vrăjitoarea face cu gesturi stranii un cerc şi adună lucruri ciudate în el. Mefistofel Ei fie! Pozne-s toate.Vrăjitoarea Şi-acuma spuneţi. Căci anii sucurilor nu trec în zadar. aşa cum stau cu spatele. nu fi aşa de-nchis! O drege şi ea. dup-o pravilă vrăcească. îi face semn lui Faust să se apropie.) Dar dacă cineva nepregătit pe gât l-a tras. Vrăjitoarea aduce apoi o carte mare şi aşează maimuţele în cerc. Pe patru fă-l uitat. . Vă dau un păhărel. ca să-i servească. Mefistofel E un prieten bun.) Vrăjitoarea (cu emfază. nu mai trăieşte nici un ceas. citind dintr-o carte) Înţelege cu temei: Din unul fă zece. Din cinci şi şase. iscându-se o muzică. Vrăjitoarea Prea bucuros. Înşelăciunea asta demodată.

Ar fi ceva de înţeles şi pentru minte.1 Faust S-ar spune că băbuşca are febră! Mefistofel Până să-ncheie. Amice. sibilă2 minunată! Întinde băutura.1 Se flecăreşte astfel fără stinghereală. Pierdui şi eu cu ea nopţi multe. Dar cine mai pofteşte să discute cu nebunul? Se crede de-obicei că unde se aud cuvinte. nouă. Fă şapte şi opt. Faust Ce este-acest nonsens. ani întregi: O contradicţie perfectă Rămâne-o taină deopotrivă Pentru scrintiţi şi pentru breji. Să răspândeşti erori. Vrăjitoarea Unde te-ntorci. Puterea-naltă a ştiinţei Ascunsă e întregii lunii. Îmi pare că aud vorbind în cor Mii de nebuni sau şi mai mult. spun şi eu. e încă hăt departe. Mefistofel Destul acum. Asta. Aşa e însă toată-această carte.Astfel îţi zic. arta asta-i veche. umple cupa . Când te gândeşti. Nonsensuri magice. când ascult. unde te-ndrumi. nu adevăr. Şi totul s-a copt. te iei de păr. Un obicei a fost prin vremuri totdeauna Cu unu şi cu trei. ce-l spune? Îmi crapă capul. Dar celui care nu gândeşte Cu dărnicie ea se-mpărtăşeşte. Şi nouă e unul Şi zece nimic. cu trei şi unul. E tabla-nmulţirii Deasupra firii.

Nu e din carte. Sibilă" nu înseamnă. 2. în cupă. ca s-o ia. Ce frumoasă fată! . aici. Mefistofel ironizează dogma trinităţii. Faust iese din rotocol. Şi inimii ea fi-va leac. de-un fleac? (Vrăjitoarea şterge cercul. Şi în curând cu desfătare vei simţi Cum Cupido trezit.) Mefistofel Dă drumul numai băuturii pe gâtlej. Să nu mi-o spui decât în nopţi de Valpurgie! Vrăjitoarea (către Faust) Un cântec vă mai dau. Şi care-a tras licori destule la măsea. Simţiţi. un efect aparte! Mefistofel (către Faust) Vino mai repede din încăperea scundă! Va trebui s-asuzi din abundenţă. Şi te sfiieşti de-o flacără. (Vrăjitoarea toarnă băutura. Amicului n-are să-i strice-nghiţitura. de-l ziceţi. Puterea băuturii-n toate te pătrundă! Apoi te-oi învăţa nobleţă trândăviei. E-un om trecut prin multe demnităţi.Până la gură.) Mefistofel Afară-n larg! E bine să te mişti! Vrăjitoarea De bine fie-vă înghiţitura! Mefistofel (către vrăjitoare) Dar dac-ar fi să-ţi împlinesc vreo poftă vie. sare o flacără. Când Faust o duce la gură.vrăjitoare". 1. decât . cu multe ceremonii. Faust Îngăduie-mi să mai privesc o dată Minunea din oglindă. ca iedul va sări. Se spune că te tutuieşti cu dracul.

Mefistofel Izvodul frumuseţii palpitând de viaţă Îl vei vedea-n curând aievea-n faţă. 141 (încet.) Cu-această băutură-n trup, mă crezi? În orişice femeie pe Elena1 ai s-o vezi. O stradă Faust, Margareta trecând. Faust Frumoasă domnişoară, pot să îndrăznesc Să mă alătur, să vă însoţesc? Margareta Nici domnişoară2 nu-s, şi nici frumoasă. Pot să mă duc şi ne-nsoţită-acasă. (Faust vrea s-o prindă de braţ. Margareta se fereşte, trece.) Faust Frumoasă-i, Doamne! Ce copilă! N-am mai văzut asemenea făptură. Are virtuţi desigur, fără număr. Roşaţa buzelor şi a obrazului lumină Să nu le uiţi o veşnicie! Şi felul cum privirea şi-o înclină Ce cald prin inimă te ia. Tăioasă la cuvânt, cum îi plăcu să fie — Să te încânţi de ea la nebunie! (Mefistofel apare.) 1. E vorba de Elena, personaj din Iliada; epopeea antică spunea că din cauza ei ar fi izbucnit războiul Troiei. 2. Acest titlu se dădea în epoca feudală numai nobilelor nemăritate. 142 Faust Ascultă, să-mi faci rost de fetişcană! Mefistofel De care? Faust De-aceea care tocmai a trecut. Mefistofel

Ei las'! Aceea de la popa vine, de la strană. A dezlegat-o de păcate. Mă furişai pe lângă ei doar din curiozitate. Nevinovată e, la spovedanie s-a dus pentru nimic, Şi numai fiindcă obiceiul cere. Nu am asupra ei nici o putere! Faust Dar a trecut de paisprezece ani! Mefistofel Vorbiţi de-a dreptul ca un uşuratic Care doreşte pentru sine orice floare, Închipuindu-şi că prilej nu este, nici favoare, Ce-ndrituit n-ar fi a le culege. Dar nu se poate-ntocmai totdeauna! Faust Slăbeşte-mă şi nu-mi vorbi de' lege! Magistre, 'n faţă-ţi stau şi una Îţi spun: dacă la noapte fata În braţe nu mi s-a fi odihnit — Să mă socoti de tine despărţit! 143 Mefistofel Ce-i cu putinţă şi ce nu, n-ai cumpănit. Vreo paisprezece zile-mi trebui numai spre a iscodi Împrejurările de-aci, prilejul potrivit. Faust Nestingherit doar şapte ceasuri dac-aş fi Te-asigur că de dracul n-aş avea nevoie Spre a seduce o asemenea fetită! Mefistofel Vorbiţi acum ca un franţuz de viţă. Dar, rogu-vă, nu vă mâhniţi prea tare. Ce foloseşte o plăcere-aşa de-a dreptul, dintr-o dată? Căci bucuria nu-i nici pe departe-aşa de mare, Cum e, când peste fel şi fel de piedici, Prin curse şi nimicuri la iubită-ajungi, Precum atâtea anecdote-arată! Faust Ani poftă, chiar şi fără asta, dacă tu nu mi-o alungi Mefistofel Acu ascultă că nu-i glumă.

Cu fetişcana-aceasta n-o să meargă-n grabă. Nu cucerim cu-asalt nimic aci. O cursă trebuie să-ntindem, altfel totul e degeaba. Faust Ah, măcar de la dragul meu de înger, de-aş avea Ceva: să mă conduci acas' la ea. Fă-mi rost de vreo năframă sau de-o jartieră, Ca focul, dorul, să-mi alin. Mefistofel Ca să vedeţi că sunt dispus 145 Arzândei voastre suferinţe să-i servesc, Să nu mai pierdem nici o clipă. În odăiţa ei chiar astăzi vă călăuzesc. Faust Şi am s-o văd? Va fi a mea? Mefistofel Amice, ba! Căci ea va fi la o vecină. Dar în răstimp cu bucurie veţi putea Adulmeca, şi alte bucurii spera. Faust Atunci la ce mai stăm? Să mergem. Mefistofel E prea devreme. Faust Grijeşte, să-i pot duce un cadou. (Pleacă.) Mefistofel Ce grijuliu şi cât de brav! Numaidecât un dar! Cunosc atâtea-ascunse locuri, Unde comori secrete ard cu focuri. N-are să fie în zadar. Seară O odăiţă curăţică. Margareta (împletindu-şi şi legându-şi cosiţele) Ah, ce n-aş da să ştiu 145

Domnul de astăzi cine-a fost! Părea cutezător de-a binelea, Din casă mare şi cu nobil rost. I se putea citi pe faţă, Şi într-un fel din vorba-i îndrăzneaţă. (Iese.) Mefistofel, Faust Mefistofel Intraţi încet! Şi-aveţi de toate! Faust (după oarecare tăcere) Te rog acuma singur să mă laşi. Mefistofel (iscodind în preajmă) Nu toate fetele se ţin aşa curate. (Iese.) Faust (privind împrejur) Binevenită fii, lumină de amurg, Beteală care umpli sanctuarul! Cuprinde-mi inima, iubire, ce cu dulci Speranţe-ti potoleşti amarul. Respiră-n preajmă simţământul păcii, Al rânduielii şi al mulţumirii, În sărăcia-aceasta ce belşug, Între pereţii-nguşti, ce loc al fericirii! (S-aşază în fotoliul de piele de lângă pat.) Primeşte-mă, fotoliu, care şi pe-naintaşi, În truda şi în bucuria lor, i-ai ocrotit. De câte ori în jurul tronului acesta Copiii nu s-au hârjonit. 145 Poate c-aici, cu mulţumire pentru Moş Crăciun, Iubita mea, cutremurată de evlavie, a sărutat Veşteda mână a părintelui străbun. Să stau aici, să stau pierdut în reverii. În preajmă simt, copilă, duhul tău, Cum freamătă, al rânduielii şi-mplinirii, Cel ce te-ndrumă zi cu zi, Cel ce te-ndeamnă să întinzi curat covorul, Chiar firul de nisip îl simt în jurul tău făcând ocolul. Iubite mâini şi chip zeiesc, prin voi, prin tine, Căsuţa un imperiu ceresc devine! Şi-aici?

(Dă în lături o perdea de la pat.) Ah, ce prăpastie de voluptate M-atrage. Aş rămânea, eternitate. Natură, tu-n uşoare visuri peste fire Un înger ai întruchipat aici. Copila-aici dormea, cu pieptul fraged, plin De caldă viaţă. Din ce sacră plămădire, S-a împlinit chipul divin! Şi tu? Ce te-a adus? Ce-adânc şi tainic sunt mişcat! Ce vrei? Şi inima de ce e grea? Sărmane Faust, cum te-ai schimbat! Văzduh de vrajă m-a cuprins? Eram împins doar să mă bucur. Şi-acuma mă destram în vis. O jucărie sunt oricărei adieri? Dac-ar intra acum — cu suflet strâns Ai ispăşi fărădelegea ta. Marele om, ce mic s-ar face, Topit şi-ntins cu faţa la podea. Mefistofel (intrând) Haideţi, mai repede! C-o văd venind. 147 Faust Să plec. Să plec. Să nu mă mai întorc. Mefistofel Aceasta-i, iată, pentru ea. Rost vă făcui de-o cutiuţă Aşa la repezeală dintr-un loc. S-o aşezaţi în dulăpior, într-un ungher. S-a pierde fata tot privind, mă jur pe cer. Niscai lucioase lucruşoare Am pus în cutiuţă, Că vezi, copilul e copil, şi jocul joc. Faust Nu ştiu, s-o fac sau nu? Mefistofel Mai întrebaţi? Sau vreţi ea să păstraţi comoara? Atunci vă sfătuiesc, nebuna poftă s-o lăsaţi, Să mă scutiţi de altă oboseală Şi să-mi cruţaţi frumosul, scumpul timp.

Dar sper să nu fiţi într-atîta de zgârcit. În ceafă eu mă scarpin, iscodesc (Pune cutiuţa în dulap şi închide.) Copila tânără cum aş putea Pe voia inimii să v-o-nvârtesc, Şi domnia voastră vă uitaţi Cu gravă aiureală, ca şi cum ar fi-ntr-o sală De cursuri să intraţi Şi ca şi cum în faţa ochilor v-ar sta Aievea întrupate fizica şi metafizica ! Să mergem repede! (Ies.) Margareta (Cu o lampă.) Mă-năbuş. Ce năduh aici! 147 (Deschide fereastra.) Şi totuşi parc-afară nu e cald. Simt nu ştiu ce, mi-e nu ştiu cum. Aş vrea să vie mama-acasă. Fior pe spate mi se lasă. Ah ce fricoasă fată sunt, şi câte Mi se năzar de la un colţ la celălalt. (Începe a cânta, dezbrăcându-se.) A fost un rege-n Tule1 Fidel nespus, în dar, Murind, iubita-i dete De aur un pahar. Drag mai presus de toate Paharul îşi golea La orişice ospeţe. Şi ochiu-i lăcrima. Iar când a fost să moară Cetăţi şi-a numărat. Urmaşului le dete. Paharul nu l-a dat. Regească masă-ntinse, Viteji chemă la el, În sala părintească, La mare, în castel. Acolo sta bătrânul

Aprinse vinuri bând, Şi aruncă paharul În val ca-ntr-un mormânt. El îl văzu, în mare Tot mai adânc căzând. Pleoapele-i căzură. N-a mai băut nicicând. 1. Tule, numele dat de romani unui ostrov legendar din ţinuturile extreme de miazănoapte. <Note/> 149 (Deschide dulapul să-şi atârne veşmintele şi zăreşte cutia cu bijuterii.) Cutia-aceasta cum ajunse-aicea dintr-o dat'? Dulapul l-am închis, o ştiu. Ce-o fi-năuntru oare? De mirat! Se poate cineva să-l fi adus zălog. Şi mama poate împrumut a dat — Am s-o deschid, sau nu? De-o panglică atârnă o cheiţă. (Deschide.) Ah, Doamne, Dumnezeule, te uită! Aşa ceva nu mai văzui. C-o astfel de podoabă chiar şi o domniţă De mare sărbătoare s-ar putea împodobi. Mă prinde oare lanţul auriu-verzui? A cui o fi podoaba? În oglindă m-aş privi, (încearcă podoabele în faţa oglinzii.) Cerceii barem dac-ar fi ai mei! De-ndată-arăţi cu totul altfel şi Te-mbujorezi ca macii. La ce-ţi ajută frumuseţea, tinereţe? E bună şi ea, nu zic ba, Dar lăudată e cu glasul-jumătate, Cu milă oarecum şi pe departe. Spre aur se îndrumă, şi de aur Atârnă totuşi totul. Ah, noi săracii! Plimbare Faust pe gânduri, umblând încolo şi încoace. Mefistofel îl întâmpină. Mefistofel Blestem! Aş vrea să ştiu ceva mai rău decât iubirea Dispreţuită, decât toate elementele din iad,

L-om închina mai bine Maicii Preciste. văzând cutia. Cu toate că nu poate fi chiar fără Dumnezeu Cel ce l-a furişat în dulăpiorul meu". ce nu se-nşală. deîndat' ce înţelese gluma. Şi dacă însumi nu aş fi un drac. 151 El zise: „Asta-nseamnă vrednicie! Cine se-nvinge — dobândeşte dar întru vecii Biserica are un bun stomac. Ţări şi imperii din belşug a înghiţit. numai biserica s-a-nvrednicit Să mistuie un bun nedrept şi rătăcit. Adulmecă. A început să-i fie teamă: Are femeia nas. Femei. un dar de care nu am parte. de mi-ar fi leac. Faust Ţi s-a sucit ceva în cap? Ce bine-ţi sade Să te înfurii ca nebunii tocmai tu! Mefistofel Închipuiţi-vă! Gătelile menite Margaretei Un popă dispărute le făcu! A fost aşa că mamă-sa. direticând. ce să-i faci." . „Copila mea—ea zise—bunul nu-i agonisit pe drept.150 Ca să-mi descarc în voie firea Şi blestemului să-i fac vad! Faust Dar ce e? Ce te strânge ? Ce necaz? În viaţa mea nu am văzut asemenea obraz! Mefistofel M-aş da eu însumi dracului. Şi popa. Iar când în dulăpior a dat de dar. Mâncă ceaslovul fără oboseală. sângele din piept. Chemă un popă fără-ntârziere muma. Şi încă niciodată nu s-a ciumurlit. El va să-ţi mistuie puterea. Simţi că nu-i cu mare har. Cu mana cerului ea are să ne bucure!" Margareta îşi strâmbă guriţa într-o parte: „Ei. cu simţ avan Dacă un lucru-i sacru sau profan. priveliştea-i era pe plac. Privi cu jind.

Şi spre a-i fi pe plac — şi alte cele! (Pleacă.) Mefistofel Un astfel de nebun îndrăgostit e-n stare De dragul mândrei sale Să spargă c-un de tunet soare. vă servesc cu bucurie! (Faust pleacă. da — joc de copii e totul pentru domnul meu! 152 Faust Îndrumă lucrurile după pofta mea. stele. Mefistofel Şi popa încheie. lună. n-adăsta! Mefistofel Stăpâne. nici ce se cade. N-a mulţumit mai mult sau mai puţin Decât pentru un coş de nuci. Mefistofel O. diavole nu-mi fi! Fă rost de alte giuvaiere.Faust E-un obicei acesta ce şi altora le place Un rege şi-un evreu la fel pot face. Molâu şi lânced. Şi seminţia slabă simţitu-s-a edificată. luând podoabe şi inel Parc-ar fi fost nimica toată. Că-ntâiele şi-aşa prea preţioase nu au fost. Faust De-amărăciunea ei îmi pare rău. De alte giuvaere să-i faci rost. Îndeosebi după vecina ei să mi te ţii. Nu ştie biata nici ce vrea.) Casa vecinei Marta singură . Faust Şi Margareta? Mefistofel Tulburată sade. Gândeşte la podoabe şi cercei necontenit Şi mai vârtos la cel ce i le-a dăruit. Răsplată Cerească le-a promis din plin.

) Poate-a murit! — Din grija asta cum mai ies? Dac-aş avea măcar certificatul de deces! (Margareta vine. pe la serbări. le-arăţi . Te pomeneşti că şi a doua oară Le duce la duhovnic! Margareta Ah uitaţi-vă. şi nici pe stradă. În dulăpior o cutiuţă de-abanos. Şi totuşi. cu nimic eu nu l-am tulburat. Şi singură acasă m-a lăsat. Luat-a lumea-n cap. priviţi! Marta (o împodobeşte) Frumos îţi vin. am găsit o cutiuţă. tu făptură! Margareta Cu ele să m-arăt. cum nicidecum nu se cuvine. draga mea? Margareta Aproape cad. n-o să se poată. Şi ştie Dumnezeu cât l-am iubit. prea fericită. Marta Treci numai pe la mine-n orice haină Şi-ţi pui podoabele în taină. Mult mai frumos decât întâia oară! Marta De astă dat' nu le-arăta măicuţei.Să-l ierte Dumnezeu pe soţul meu la drum pornit! Nu mi-a făcut el prea mult bine. Te plimbi un ceas pe la oglindă Din cămăruţă până-n tindă. Un dar frumos. doamnă Marta! 153 Marta Ce e. Nici la biserică. şi cum. Taci din gură. în odaie. genunchii mi se taie! Dar. (Plânge. Şi strălucite salbe înăuntru Şi giuvaere. Şi dacă se va da prilej.) Margareta Ah.

nici podoabe. se pare. Te crede domnul o domniţă. aşa de-a dreptul. întâi un lanţ. Nu-s ale mele nici inele. Marta (tare) Închipuie-ţi.) Mefistofel Să intru mi-am permis. iar în ochii lumii Bijuteria nouă repede se face veche. 154 Margareta Cine o fi cel ce-n odaie mi le-a furişat? Eu cred că nu-i lucru curat. fără şagă. Mefistofel O. Cum să încep? (Se dă înapoi respectuos în faţa Margaretei. — Intră! (Mefistofel intră. Măicuţa n-o să vadă. Scuzaţi-mă.) Voiam de doamna Marta Schwerdtlein să întreb. Doamne. Ce-aveţi să-mi spuneţi? Mefistofel (încet către Marta) Destul îmi e ca vă cunosc.) Margareta Ah. Dumnezeule. Ah. Iertaţi-mi libertatea. Ce bun e domnul. ce-mi luai. înaltă vizită. şi-o ageră privire: . doar n-a fi mama! Marta (privind prin perdeluţa de la geam) E-un domn străin. Aveţi fiinţă nu ştiu cum.Pe rând. nu e vorba numai de podoabe. (Bate cineva la uşă. 155 Margareta O biată fată sunt. Marta Eu sunt. apoi o perlă în ureche. vă rog. fetiţă dragă. Aveţi o nobilă. că e prea mare. Vreau să mă-ntorc după amiazi.

viaţa lui cum s-a sfârşit. . Mefistofel La Padova el este-nmormântat. c-am găsit primire. dragă doamnă! Mefistofel Rog ascultaţi trista poveste de departe Margareta Aş vrea ca niciodat' să nu iubesc. Pe veşnic rece aşternut e îngropat. Marta Ce! Nici măcar un ban. Marta Ce-aduceţi. Prin preajma sfântului Antoniu. Dar altceva nu am în buzunare. domnule? Ce este? Mefistofel Aş fi dorit să am mai bună veste! Nădăjduiesc să nu mă pedepsiţi Pentru ce-aduc din depărtări. Marta Şi altceva n-aveţi de-mpărtăşit? Mefistofel O rugăminte totuşi. În loc sfinţit. grea şi mare: Să i se cânte liturghii. bucuria suferinţe arc. ah.Ce mult mă bucur. trei sute numai. suferinţa bucurie! 156 Marta Istorisiţi. vreun giuvaer de preţ. Mefistofel Aşa e. Bărbatul dumneavoastră-i mort Şi vă trimite salutări! Marta E mort? Ce credincioasă inimă! Vai. vai! Bărbatul meu e mort! Sunt fără grai! Margareta Nu desperaţi. Căci pierderea m-ar tulbura de moarte.

Nu-i şi pace l Mefistofel Că este sau că nu-i. Margareta O nu. că meseria. Ar fi un dar ceresc pentru viaţa-ntreagă. Şi-l ţine de-amintire. <Nota> Formă incorectă în original. flămânzind. ce nefericiţi sunt oamenii! Prin slujbe voi cată a-l pomeni. amintirea mă omoară. ci un galant. că soţia mi le-am părăsit. Oh." . Margareta Nu-i obicei aici în ţară. Un aşternut avea ceva mai bun decât gunoiul De paie putrede.asta dacă m-ar ierta. Se plângea de nenorocu-i mai ales. Mefistofel Nu om de rând va fi. Aflai c-avea-n socoata petrecaniei cam multe. de altfel. Margareta Ah. dar banul El n-avu cum să-l risipească.Pe care orice calfă îl păstrează-n săculeţ. ce are-a face? Marta Urmaţi cu povestirea! Mefistofel Am stat la căpătâiul său. Să ţii în braţe o făptură-atât de dragă. </Nota> 157 Mefistofel Vă faceţi vrednică de a vă mărita Numaidecât. amabila. de greşelile. în care-ades Căzut-a. copila mea. îmi pare rău. Rău îi părea. în viaţa. Aşa spunea: Oh. Mefistofel Madam1. aceasta încă nu se poate. dar el muri ca un creştin. cerşind Mai bucuros decât să-l cheltuiască. Aşa striga: „Cum trebuie să mă urăsc şi cât De-adânc. puţin.

O parte bine-bine măsurată." Marta Minţea! Să minţi în marginea mormântului! Mefistofel De sunt. muncind să mă omor. precum se cuvenea. Spunea: „Când am plecat din Malta. Pentru soţie şi copii rugatu-m-am fierbinte. Şi vitejia noastră îşi găsea răsplată. e sigur Că aiura în agonie. Şi încă pâne în înţelesul cel mai larg. Căci ni s-a dat să prindem o corabie turcească Ducând comori de-ale sultanului pe ea. 158 Mefistofel „Dar Dumnezeu o ştie — spuse el din rost — Mai vinovată decât mine ea a fost. cunoscător. . Şi-ntr-adevăr porneam sub graţie cerească. De dragostea. S-a risipit şi partea-i de comoară! Frumos şi dulce l-a luat o domnişoară 159 Când se plimba prin Neapole fără de ţinte Şi-i arătă o dragoste cu urme." Marta Cum a putut să uite într-atât de toate. din toate. Ce-avea până la moarte să le simtă. Şi eu primii. Silit apoi o pâne să câştig. de truda mea de zi şi noapte? Mefistofel Cu drag el vă avea aminte. Iar partea mea să n-o mănânc în pace. pe cât mă cred.Marta (plângând) Sărmanul bunul soţ! De mult eu l-am iertat." Marta Dar cum? Dar unde-i? A-ngropat-o poate? Mefistofel Cine-ar putea să spună-n care vânt. „Eram adus — spunea — copii a face.

Doamne. să pier degrabă-n vânt. un an plinuţ Eu doliu m-aş hotărî să port.) Adio şi-o-nchinare-adâncă! Margareta . Mefistofel Vedeţi.Marta O. Dar m-aş uita-n răstimp după un alt drăguţ. Ca asta şi pe diavolul l-ar crede pe cuvânt. Şi blestematul joc de zaruri. Marta Ah. cu dulciuri pot să meargă şi amaruri. nici mizeria. nevinovat copil! (Tare. Un mai drăguţ scrântit e greu de-aflat. după cum mi-e felul Eu însumi aş schimba cu dumneata inelul. 160 (Către Margareta. ce-şi păgubea soţie şi copii! Nu i-au putut împiedica Viaţa ruşinoasă. Dacă şi el din partea sa Cam tot atâtea cu vederea îţi trecea. cu inima cum staţi? Margareta Ce înţelege domnul prin aceasta? Mefistofel (pentru sine) Tu. vinul din alte ţări. nici suferinţa. bun. cum a fost al meu bărbat Nu mai găsesc uşor pe altul. Iubea numai prea mult călătoria-n depărtai Femeile străine. Vă jur că în asemenea condiţii. Mefistofel (pentru sine) Să plec acum. de-aceea el e-acuma mort. în locul dumneavoastră dac-aş fi. Mefistofel Ei da. Marta Desigur. ticălosul! Hoţ.) Dumneavoastră. domnului îi place să glumească.

Mefistofel Da. după pofta noastră.Cu bine! Marta O vorbă încă! Aş vrea să am. Marta Cum să vă rog? Cum să v-o cer? Mefistofel De faţă fi-va şi fetiţa? Un brav băiat. domnilor. Şi dacă-ngăduiţi. întâi aici. Mefistofel N-ar trebui s-o faceţi nici în faţa unui rege Marta Deseară. L-aduc în faţa domnului judecător. dacă se poate. Cu domnişoare-ndeosebi. Mefistofel Faust Ei. unde. când nu mai e lumină. bravo! Vă găsesc cuprins de foc? Încă puţin şi Margareta este-a voastră. Căci eu mai am un foarte-ales însoţitor. Sunt prietenă în toate-a bunei rânduieli. O veţi vedea deseară la vecina ci. la Marta. Ce jale! Dar moartea-aş vrea să i-o citesc şi în jurnale. iubitul meu fu îngropat. în grădină. ce cavaler! 161 Margareta în faţa domnilor m-aş înroşi Şi cu sfiala m-aş alege. un certificat. Stradă Faust. . veţi avea dovadă. Vă aşteptăm în dosul casei. cum. Umblat în lume. dragă doamnă. Când. mărturie Şi adevărul veţi afla şi dintr-o altă gură. E o femeie ca făcută pentru arta Şi meşteşugul de codoşea. face-se? Mai trebuieşte mult? Sau stăm pe loc? Mefistofel Ah.

în limba latină în original. </Nota> . Exclamaţia reformatorului Hus. Faust De nu ştii altceva mai bun. Poftim! 162 Mefistofel Pentr-un certificat se cere mărturii să fim. nu veţi spune C-aţi fi ştiut despre acestea un cuvânt mai mult Decât despre decesul domnului în chestiune. lume. Mefistofel Aşa ar fi de n-aş cunoaşte totul mai adânc. făr-a şti prea mult. Sfântă naivitate. Mefistofel Om sfânt ce eşti!. Gata sunt. Fiţi martor. Aud? Ascult. Mefistofel Se cere însă ceva-n schimb! Faust O slujbă pentru alta. sincer dacă sunteţi. planul ţi-l stric. Mefistofel Sancta Simplicitas!1 Nu e nevoie de nimic. când a fost ars pe rug. Nu v-aţi rostit cu îndrăzneaţă vorbărie Despre dumnezeire. E-ntâia oară că-n viaţă Depuneţi falsă mărturie? Oare n-aţi dat de-atâtea ori solemne definiţii. Faust Un mincinos rămâi şi un sofist.Faust Stăm bine. deci. <Nota> 1. despre tot ce-n ea se mişcă Şi despre om şi despre tot ce-n inimă se iscă? N-aţi ridicat de-atâtea ori obraznic fruntea? Şi totuşi. Că soţul ei zace-n pământ La Padova în loc prea sfânt. Faust Va trebui să facem deci Călătoria pân-acolo mai întâi.

nu poate să vă placă. Cum este-a mea. Din minţi vei scoate pe sărmana Margareta. nu-ncape îndoială. în al cinstei nume. vreţi să mă scutiţi. Cerească. o vorbă-mi spune . Din gentileţe multe cu vederea să le treacă. Jurând pe toată dragostea din lume. Faust Privirea ta. rogu-te. Un nume dibuiesc. Când flacăra. Trec şi se-ntorc plimbându-se. Marta şi Mefistofel. îngăduinţa dumneavoastră-mi dă sfială. la braţ. Faust Desigur. far' de-a găsi vreunul. şi din toată inima! Mefistofel îi vei vorbi despre eterna dragoste. lasă astea! — Când pentru vârtejul Pentru simţirea ce mă ia cu foc. Un călător e-obişnuit astfel să facă. joc? Mefistofel De partea mea-i dreptatea totuşi! Faust Ah. de care ard. Şi-apoi prin lumi cutrierând Cuvântul caut cel mai 'nalt. o va avea. veşnică şi infinită o numesc pe rând. conteneşte. 164 Grădină Margareta şi Faust. fiindcă eu n-am încotro. Din parte-mi sunt sătul de flecăreală. Despre-un îndemn ceresc. Margareta Ah. Ştiu bine că o conversaţie săracă. Ce fel ţi-ar sta Plămânii să mi-i cruţi de oboseală? Cel ce dreptate vrea cu orice preţ să aibă. Mereu vorbind. Dreptate ai. atotputernic – Din inimă ţâşni-vor astea toate? Faust Ei.163 Căci mâne. E asta doar minciună.

Mai rare daruri — Ale naturii. (Trec. meşteşugul. Când te târăşti spre groapă singur. Din inimă mi-e sfatul. Dar timpul greu.) Margareta De ce vă osteniţi? O mină ca aceasta Puteţi s-o sărutaţi? Ce aspră-i palma toată. Măicuţa-i rânduiala întrupată. . Margareta Cum? Faust Că simplitatea. Câte unul vă-nsoţeşte. Faust Oh! înţelegerea! Ceea ce poartă-asemenea numire Adesea e doar vanitate. Nici preţul nu şi-l ştiu! Că modestia şi smerenia sunt cele mai înalte. când toate-atât de-anevoios se fac. dar voie n-avem să ne-oprim. de înţelesul unei vorbe. Cu multe nevoită-am fost să mă trudesc. Cu ce durere câteodată părăsim Cutare sau cutare loc. mai cumpăniţi. Când totul ţi-e la îndemână. călătoriţi mereu? Mefistofel. datoria.Mai mult decât orice înţelepciune. ne întărită şi ne mână. Marta în anii tineri. 165 Mai merge să te ţii de hoinăreli prin lume.) . Ei înţeleg mai bine lucrurile decât mine. Chibzuiţi! (Trec. nevinovăţia. groaza mă cuprinde! Marta De-aceea. Curtoazia vă serveşte. mărginire.) Marta Şi dumneavoastră. (îi sărută mâna. domnul meu. Margareta De ochi vorbiţi. scumpe domn. Cărui burlac îi poate fi pe plac? Mefistofel Când mă gândesc la asta. Aveţi însă atâţia prieteni. niciodată Nu se cunosc pe ele însele. Ah. haida-de. care atâtea-mparte cu risipă...

şi zi cu zi. Se ridica numai încet din boală. Cât de tare mă iubea. Mă şi trezeam. Măicuţa e cumplit de-atentă la orice. Pe mama o credeam pierdută. Atât de dragă îmi era copila. Acum şi zilele îmi sunt mai liniştite. Căci tata ne-a lăsat avere frumuşică. Margareta Eu am crescut-o. Aveam şi-o surioară care a murit. Cum slujnică n-avem. Şi astfel singură. Margareta Dar şi atâtea ceasuri grele. In braţe o ţineam şi-n poală. Gătesc şi mătur. care-i soldat. Că nu se mai putea gândi 167 Ea însăşi sufleţelul să şi-l alăpteze. Cu toate că nu suntem tocmai strâmtorate. Din picioruşe da. de ai atâta timp? Margareta Gospodăria noastră-i mică. Pe umeri însă înc-o dată toată cazna aş lua. Şi trebuia s-o iau la mine sau să-i dau să bea . Faust Era un înger. O casă şi-o grădin-avem lângă cetate. Căci noaptea leagănul micuţei sta Chiar lângă patul meu. Faust Eşti singură mereu. Oh. zdrobindu-mă zâmbea. Sunt nevoită la de toate. Un frate am. Eu o crescui cu lapte şi cu apă. Dar cere trudă. Aşa de greu zăcuse iarna toată. De-abia mişca. Alerg de dimineaţa până-n noapte. Din contră. ne-am putea mişca mai mult ca alţii. dacă-ţi semăna.166 Margareta De-ar fi să vă gândiţi la mine doar o clipă. cea mai curată. liniştea şi tihna ni le strică. Veni pe lume după ce murise tata. suferinţa ei ce mult m-a-ndurerat. Faust Şi-o fericire ai simţit. Mă voi gândi neîntrerupt La dumneavoastră-n schimb. croşetez şi cos.

Marta Voiam să zic: un gând aşa mai serios Nu v-a luat? Mefistofel Ah. In zori să spăl şi scutece-n covată. Marta Ah. cât o vatră care este-a ta. Mefistofel Atârnă numai de făpturi asemeni dumitale Să mă înveţe-a apuca pe altă cale. Marta Voiam să-ntreb. nestăpânită. Mănânci cu poftă şi odihna îţi prieşte.) Marta Oricum ar drege-o. . Dar cel puţin. nu mă înţelegeţi! Mefistofel Cât de rău -îmi pare Dar văd — cu mine cât de bună eşti! (Trec. Apoi s-alerg până-n piaţă. Şi pretutindeni. (Trec. 169 Faust îmi poţi ierta purtarea Şi libertatea. nu aţi găsit încă pe nimeni? Şi inima nu e cuprinsă sau legată undeva? 166 Mefistofel Proverbul spune: că nimic nu preţuieşte Cât o femeie bravă. cu femeile nu-i bine să glumeşti. Tu m-ai recunoscut numaidecât? Margareta Nu aţi văzut? Mi-am aplecat pleoapele. când treaba ia sfârşit. Şi toate astea fără ca o zi să treacă. Marta Spuneţi-mi drept. Nu-i de mirat că uneori şi râvna seacă. ce-mi luai. să-ngrijesc de vatră.Să mă ridic dacă plângea. S-o port. încolo şi încoace prin odaie. Tot bietele femei trag scurta: Ce greu îndupleci pe-un burlac. săltată.) Faust Când în grădină am venit. de nu v-a încercat Vreodată pofta? Mefistofel Am fost mereu bine primit. orice fac.

că Pe dumneavoastră nu m-am supărat mai dinadins. Te iubeşte. în purtarea mea? S-ar fi părut că v-a venit aşa neaşteptat O fetişcană să opriţi! Dar ce v-a-mbărbătat? Mărturisesc că mai apoi Un simţământ prielnic dumneavoastră m-a cuprins. în veci! Sfârşitu-i desperare! Nici un sfârşit! Nici un sfârşit! .) Margareta îmi ies din fire! Faust Nu te cutremura! îngăduie privirii Şi strângerii de mână să rostească Ce este mai presus de orişice rostire: A unuia să fii şi-o voluptate Să simţi. Pricepi ce-nseamnă-aceasta? Te iubeşte. ce trebuie în veci să dăinuiască. Şi înc-o dat'. de două ori. (El îi cuprinde mâinile. eram cam uluită. M-am întrebat: văzut-a el Ceva necuviincios în felul. cuvântul astei flori Destăinuirea cerului să-ţi fie.Când ai ieşit din catedrală? Margareta Drept să vă spun. dulce fată! Margareta (continuă) Da.) El — mă iubeşte. draga mea! Margareta Lăsaţi-mă o clipă! (Culege o margaretă şi rupe petalele pe rând. Nu mi se întâmplase niciodat' aşa ceva. nu. cu bucurie. Faust Cum? 170 Margareta (mai tare) Nu mă iubeşte — Faust Suavă.) Faust Vrei un buchet s-aduni? Sunt flori-risipă ! Margareta Un gând de joacă mă opreşte. (Rupând ultima petală. Faust Copila mea. Şi dintr-o dat' m-am supărat pe mine însămi. Faust O.

s-ascunde după uşă. Şi vorbe-ţi ies. Faust rămâne o clipă pe gânduri. se desprinde şi fuge. oricum te porţi.) Margareta (îl sărută şi ea) Stăpânul meu.) 171 Marta (venind) E noapte-acum — Mefistofel Şi-i timpul să plecăm! Marta Eu v-aş pofti să mai rămâneţi! Dar locu-i blestemat pe unde ne plimbăm. oricum o-ntorci. de-asemenea.Margareta (îi strânge mâinile. S-ar zice că prin preajmă nimenea Nu are altă treabă. Sunt ochi cari văd şi ochi ce-ntreabă. ştrengărite. Margareta Iată că vine. îşi ţine degetul pe buze şi iscodeşte prin deschizătură. 172 Faust Ah. O căsuţă în grădină Margareta sare înăuntru. cum te iubesc! (Mefistofel bate la uşă) Faust (loveşte din picior) Cine-o fi? Mefistofel Un prieten e! Faust Un animal! Mefistofel E timpul de-a ne despărţi! Marta . aşa mă-ngâni? bine că te întâlnesc! (O sărută. apoi o urmează. Perechea tânără pe unde-o fi? Mefistofel în partea ceea ne zburară Aprinsele păsări de vară — Marta Ea pare-a-i fi pe plac Mefistofel El — ei. Decât să iscodească. Şi astfel toate după pravilă se fac. stând la pândă după porţi.

Nu sunt aici doar oaspete mirat şi rece. e târziu..) Margareta Ah. Minunile mi-arăţi din propriul meu piept: Iar când se-ntâmplă luna să răsară . Un biet neştiutor copil mă simt Şi nu pricep la mine ce găseşte. Când dâmbul sună ca mormântul. apă. în adăpostul peşterii mă duci. din desiş. să le-nţeleg cuvântul. Iar când furtuna duduie prin codru. Putinţa de-a-i simţi splendoarea fără de hotar. 174 Când bradul uriaş se prăbuşeşte Şi în cădere alte trunchiuri sfarmă şi sileşte.(vine) Da. Faust Permiteţi să vă însoţesc? Margareta Nici gând! Măicuţa m-ar. ce om şi ce gândire! La câte cugetă! Cu câte mintea-şi osteneşte! Stau ruşinată-n faţa sa Şi spun la toate câte-mi spune: da. Atunci în mine însumi mă deştept. Dumnezeule. Mi-ai dat natura drept regat. în adâncimea ei. din toate tu mi-ai dat.. Pădure şi peşteră Faust (singur) Mi-ai dat. Şi fraţii tu mă-nveţi să mi-i cunosc. In flacără nu în zadar Obrazul către mine l-ai întors. Sublime duh. eu văd ca-n pieptul unui prieten. Fraţii din aer. De nu mai ştii-ncotro s-apuci. Adio! 173 Faust Trebuie să pleci? Cu bine! Marta Adio! Margareta La revedere ! În curând ! (Faust şi Mefistofel pleacă.Prin faţa mea viaţa cu alai de forme trece.

(Mefistofel apare. </Nota> Mefistofel Ei bine. Sărmane pământean? De-ntortocheate-nchipuiri. obraznic. Mi-apar pe stânci şi-n umed crâng O lume de demult. Dar niciodat' boierului nu-i poţi citi Din ochi. Mă ostenesc de dragu-i noapte — zi. acest vârtej mă cere. ah. Pierzând un prieten într-atâta de sucit. ce bine-ar fi! De ce mă chinuieşti în bucuroasă zi? <Nota> 1. Faust Acesta-i tonul. mare lucru n-am să pierd. Ce bine simt că n-avem parte de desăvârşire— Acestei voluptăţi care mă face Vecin cu zeii. tu-i adaugi un rău însoţitor1 De care nu mă pot desface. Dacă apoi spre ceva nou apuci.Tumultul dinăuntru îmblânzind. singurul ce-l nimereşte Vrea mulţumire că mă plictiseşte. rece. în această perspectivă Mefistofel face. Faust Să ai şi alte trebi. am să-ţi cruţ odihna. ca şi cum acesta i-ar fi fost dat ca însoţitor din partea duhului pământului. de greu alean. Mă zbucium. al naturii). Faust vorbeşte despre Mefistofel. şi el. figuri de-argint. . Cu toate că-n nimic preface C-o simplă vorbă darurile tale. şi pe orice cale. Mereu. cum poate să-ţi mai placă? E bine s-o încerci o dată. parte din Tot. Oh. de-i e pe plac sau nu.) Mefistofel Nu eşti sătul de viaţa ce-ncepuşi s-o duci? Dac-o lungeşti. în pieptul meu un foc sălbatic el stârneşte. Mefistofel Cum ţi-ai fi dus viaţa fără mine. în toane bune iarăşi nu te-am nimerit. între dorinţă şi plăcere. îndemn spre-acea făptură prea frumoasă. Şi-n mijlocul plăcerilor tânjesc după dorinţă. Ce contemplarea aspră mi-o destind. In faţa mea mă umileşte. Faust vorbeşte în perspectivă panteistă (duhul pământului. Cu toate că.

nu ştiu ce. nu spun cuvântul. cu braţele-amândouă. te destramă în nebunie. tulburare. A te umfla ca să devii un Dumnezeu. Permis îţi este singur câteodată să te minţi. Faust Ce scârbă mi-e de tine! Mefistofel Nu vă convine. erai de mult plecat De pe întinderea terestră. E o plăcere şi aceasta. mândru.) Ca să închei. urmă nelăsând. La început ardoarea ta se revărsa din matcă. teamă. pământ. doctorul. Destul acum. Faust Cum vei pricepe tu puterea de viaţă Ce-o beau cutreierând sălbăticia? Dac-ai putea s-o bănuieşti. Pe care încă ieri l-ai blestemat. cum. Nu-i ieşi din inimă. Aveţi un drept la indignare. A resimţi puternic. Şi-a retrăi în tine zilele genezei. . Nu-i voie s-aminteşti unor urechi prea caste De ceea ce chiar inimile foarte caste Nu-s înclinate-a se lipsi. Pe urmă pământeanul să dispară Şi intuiţia supremă să apară!1 (Cu un gest. oricum te porţi. De n-aş fi eu. îndelung însă n-o prea suporţi. Ca râul adunând zăpezi topite. Căci te iubeşte negrăit şi prea puternic. A scormoni tot mai adânc. Ce cauţi printre stânci şi peşteri Nărav de bufniţă-ngânând? Ce hrană scoţi ca un brotac Din muşchiul umed şi din steiu înrourat? Frumoasă. Iubind a te împrăştia în tot ce e. Iubita ta stă în odaie Şi totul îi devine strâmt şi jalnic. Căci dacă ţine. ai fi destul de drac Să nu-mi îngădui bucuria! Mefistofel Nepământeasca fericire! A sta întins pe munte-n rouă 175 Şi a cuprinde cer. Dar făr-a face vorbă mare. mereu.Te-am vindecat pe timp îndelungat. dulce pierdere de vreme! Mai stăruie în trupul tău savantul.

</Nota> 177 Stăpâne-al meu şi mare domn. dup-o vorbă. Azi însă valurile tale sunt micite. Şi ziua-ntreagă. ea cântă. lacrima şi-o zvântă. Apoi. Nu-mi mai aprinde-n. Stă la fereastră şi priveşte cum se-alungă. Faust Te văd în toată goliciunea! Şarpe! Şarpe! Mefistofel (în sine) Ah.. Căci vremea i se pare-acum grozav de lungă. pasc în crini Vă-nvidiam şi eu puţin.Căldura i-ai turnat-o-n suflet. Şi altă dat' o-neacă plânsul. Cum norii trec peste cetate. sângele de fată tânăr Să-l răsplăteşti pentru iubire. Eu cred c-ar fi mai potrivit şi-n ton Aprinsul sânge. nopţi pe jumătate. blestemate! Nu-mi mai aduce-aminte de făptura ei frumoasă. „O păsărică dac-aş fi". Faust . care năzuiesc spre „uniune" cu întregul univers. Mefistofel ironizează extazul metafizicienilor mistici. Mefistofel Aflaţi că pentru puii gemeni 178 Ce. Decât să zăboveşti tronând prin codri şi în fire. N-o pot uita şi n-o pot pierde până-n moarte. de te-aş prinde! Faust Ridică-te şi piei din faţă-mi. <Nota> 1. iarăşi liniştită Şi necurmat îndrăgostită.cuget şi-n simţire Dorinţa către trupul dulce peste fire. Mefistofel Ce va urma? Ea crede c-ai fugit. cuminecătura. De gelozie ard chiar şi atunci când gura Iubitei mele-atinge crucifixul. precum se pare. Şi-n parte — aceasta e adeverit. E bucuroasă uneori şi trist-ades. orişicât aş fi departe. Faust Îi sunt aproape.

Codoşule. să piei de-aici! Mefistofel „Frumos! Voi înjuraţi, cu râd. Căci Dumnezeu, care băiat şi fată a făcut, Nobleţea-acestei meserii recunoscând, Prilej le-a dat numaidecât. Pleacă de-aici, că-i mare vaier. Când zic să pleci, te-ndrum către iubită, . Şi nicidecum spre moarte. Faust De fericirea-alăturea de ea ce mă desparte? De m-aş putea-ncălzi la pieptul ei! Nu-i simt eu oare-ntotdeauna lipsa? Făptură sunt — fără temei. Nu-s eu fugarul fără adăpost? Nu-s eu neomul fără linişte şi rost, Care vuind ca o cascadă Din stâncă-n adâncime vrea să cadă? Iar ea, cu simţurile-abia trezite, Copilă doar, sălăşluind pe-un plai, Gospodărindu-se în ţarcul unui rai. Şi eu cel urgisit de Dumnezeu N-avui destul că apucai În pulbere să sfarm a lumii stâncă ! A trebuit şi ci să-i clatin pacea ! De-o jertfă ai avut nevoie, iad! Ajută-mi, diavole, durata spaimei să mi-o scad! Ce trebuie să vie, vie-ndată ! Destinul ei pe mine cadă. Blestemul s-adună! Strivit să pier şi eu, cu ea-mpreună ! <Nota> 1. Aluzie la Cântarea cântărilor, unde sânii iubitei sunt asemănaţi cu doi pui de căprioară, care pasc în crini. </Nota> 179 Mefistofel Cum fierbe iar, ce jar, ce clocot! Întoarce-te, nebunule, şi o mângâie! Când un asemenea căpşor nici o ieşire treaza Nu mai găseşte, crede că-i sfârşitul. Trăiască cel cu inima vitează! Tu-mi eşti de altfel îndeajuns de îndrăcit. Găsesc ca-n lume nu-i nimic Mai searbăd şi mai vrednic de dispreţuit Decât un drac ce desperează. Odaia Margaretei Margareta

(singură la roata de tors) Liniştea mea, Odihna toată — Nu le mai aflu Ah, niciodată. Când el lipseşte, Lumea-i mormânt. Mă pierd de jale Şi nu mai sunt. Sărmanul meu gând S-a rătăcit. Sărmanul meu suflet S-a risipit. Liniştea mea, Odihna toată — Nu le mai aflu Ah, niciodată. 180 După el mă uit Pe geam afară. După el doar ies Iară şi iară. A leasă-i făptură Şi-naltu-i mers, Ochii puternici, Surâsul neşters, Vorba-i ce curge Ca râul vrăjit— Şi, ah, sărutarea M-au otrăvit. Liniştea mea, Odihna toată — Nu le mai aflu O, niciodată. Numai spre dânsul Pieptul meu creşte, Inima bate, Jarul sporeşte. Să-l sting în săruturi Ah, de-aş putea, În văpaia sa

Să pier aş vrea ! Grădina Martei Margareta, Faust Margareta Făgăduieşte-mi, Henric ! Faust Tot ce pot! 181 Margareta Dar cu religia cum stai? Spune-mi, te rog. Om negrăit de bun eşti tu, dar mi se pare Că nu o preţuieşti prea tare. Faust Simţi că sunt bun cu tine, draga mea? Pentru cei dragi viaţa eu mi-aş da. Şi gând nu am de a răpi cuiva biserica. Margareta Nu e de-ajuns, căci trebuie ca să şi crezi în ea ! Faust Să cred? Margareta O, de-aş putea să am asupra ta Înrâurire! Sacramentele nu le cinsteşti! Faust Tot ce pot. Îşi au şi ele-un rost. Margareta Dar nu le ceri! La liturghie şi la spovedanie De mult tu n-ai mai fost. În Dumnezeu mai crezi? Faust Cine-i acela draga mea, care-ar putea Să spună: cred în Dumnezeu !? 182 Preoţi şi înţelepţi de-ai întreba, Răspunsul lor batjocură ti s-ar părea Zvârlită-n faţa celui ce întreabă. Margareta Atunci credinţa ta e slabă. Faust Cuvântul nu-mi răstălmăci, iubita mea. Căci cine se va-ncumeta Un nume ca să-i dea, Şi cine va-ndrăzni

Să spună: cred în el!? — Au, cine cuteza-va răzvrătire Spunând: nu cred în el!? Atotcuprinzătorul, marele inel, Atoatepăstrătorul Nu ne cuprinde el pe toţi, Pe tine şi pe mine-n sine? Nu se bolteşte cerul colo sus, Nu ni se-ntinde un tărâm Spre răsărit şi spre apus? Nu se ridică-n zări, clipind cu prietenie, Stelare trupuri din adânc de veşnicie? Privirile nu se-ntâlnesc, aprinse, line? Nu te pătrunde până-n suflet Tot ce se ţese-n taină-n toată firea Şi-ntru ascunsă arătare lingă tine? Cât e de mare, inima, cu toate să ţi-o umpli, Şi dacă-n simţământ te-ncearcă fericirea, Numeşte-l cum vei crede, Numeşte-l bucurie! Inimă i Iubire! Dumnezeu! Un nume eu Nu am pentru aceasta. Simţământ e totul. Un sunet gol şi fum e orice nume Acoperind cu negură un foc ceresc, Un sâmbure de lume. 183 Margareta Frumos şi bine-i tot ce spui, de iau aminte. Şi preotul o spune cam la fel, Pe-alocuri foloseşte doar alte cuvinte. Faust O spun sub ceruri inimile toate Şi fiecare-n limba sa, De ce n-aş spune-o şi eu într-a mea? Margareta Te-ascult şi-aproape cred că este-aşa. Dar lucrurile nu sunt drepte pe deplin. Prin legea ta — nu eşti creştin. Faust Copil. Ce drag copil! Margareta Nu-mi face nici o bucurie De-a te vedea-n asemenea tovărăşie. Faust Cum? Margareta Omul care te-nsoţeşte În suflet ură numai—îmi trezeşte.

Nimic în viaţa mea până acum Un junghi sub coaste nu mi-a dat, precum Ăst om, ce inima mi-o strică. Faust Nu-ţi fie frică. 184 Margareta Când e de faţă, sângele se-nfurie în mine, Şi doar eu nu vreau decât bine. Pe cât doresc să te-ntâlnesc, Pe-atât de omu-acesta mă-ngrozesc. Şi nu ştiu cum, la orişice ticăloşie Din parte-i inima s-aşteaptă. Dar Dumnezeu mă iartă dacă sunt nedreaptă. Faust Năstruşnici trebuie să fie, Ciuvici căzute ca din lună Şi buruieni de-asemeni de tot soiul. Margareta N-aş vrea să facem casă împreună. De câte ori pe uşă intră Priveşte a batjocură şi cată să se-ncrunte. Îi vezi că nu se încălzeşte de nimic Şi-i este scris pe frunte Că nu-i în stare de-a iubi vreun suflet. Mă simt aşa de bine-n braţul tău, Aşa de liberă, mă ia aşa de cald, De nu m-ar sugruma ăst spirit rău. Faust Tu, înger, cum le simţi pe toate. Margareta Aceasta, într-atât mă copleşeşte, că De câte ori e lângă noi, mă prind păreri netoate Că nu te-aş mai iubi. Când e aici, îmi amuţeşte rugăciunea. Şi-aceasta-mi mistuie fiinţa. Henric, nu simţi şi tu la fel? 185 Faust N-ai încotro. Antipatia te încearcă. Margareta Va trebui să plec acum. Faust O, niciodată Nu voi putea să-ţi stau alături Un ceas măcar, şi piept la piept să se pătrundă

Suflet de om, suflet de fată? Margareta Dac-aş dormi în casă, singură, ce bucuros Deschis zăvorul l-aş lăsa la noapte. Măicuţa însă prea adânc nu doarme, Şi aş muri pe loc, de ne-ar vedea. Faust De n-aş şti sfat, aş fi nătâng. Ţine sticluţa-aceasta.— Picuri trei În băutura ei—îi învălesc Natura-n somn plăcut şi-adânc. Margareta Cum mă silesc să fiu pe voia ta! Nădăjduiesc că picăturile nu-i vor strica Faust Te-aş sfătui eu oare, de-ar fi altfel? Margareta Ajunge doar să te privesc pierdută, ca S-apuc pe cale după vrerea ta. 186 Făcui şi până-acum atîtea pentru tine, Că de făcut, nimic aproape nu-mi rămâne. (Pleacă.) Mefistofel Plecă maimuţa? Faust Iar ai spionat? Mefistofel Prinsei pe larg şi bine, ce prinsei. Domnule doctor, azi aţi fost catihetizat! Nădăjduiesc să vă priiască vorba ei. Sunt fetele grozav interesate Să ştie dacă cineva e credincios, Căci dacă cineva credinţei se supune, Acela li se va supune Şi lor, şi astfel totul se înlănţuie frumos. Faust Ce monstru eşti! Nimic nu vezi Pe drumul drept şi mare. Nu vezi, cum sufletul acesta, drag, fidel, Plin e de credinţa sa, ce singură Mântuitoare i se pare? Nu vezi cum sufletul acesta Se zbate sfânt îngrijorat Că e pierdut cel mai iubit bărbat? Mefistofel O, senzual, suprasensibil peţitor, Pe unde-ai mas?

Te poart-o fetişcană binişor de nas. Faust Tu, corcitură de noroi şi foc! 187 Mefistofel E plină mintea fetei de invenţii, Că trebuie să sar pe loc. Când sunt de faţă, fata nu se simte bine. Şi straşnic se pricepe în fiziognomie, S-a întrecut cu învăţatul! Sub mască-mi dibuieşte nu ştiu ce intenţii. Simte pesemne c-aş putea să fiu un geniu, Sau poate chiar împieliţatul. — Ei, şi la noapte? Faust Ce îţi pasă? Mefistofel Îmi am şi eu aici plăcerea Mea, Iacă-mi pasă! La fântână Margareta şi Liza, cu ulcioare. Liza N-ai auzit nimica de Barbara? Margareta Nici un cuvânt. Rar umblu printre oameni. Liza E sigur însă, căci vecinele mi-au spus Culegi, ce sameni. I s-au închis cărările-nsfârşit. Şi cum făcea pe nobila şi-aleasa ! 188 Margareta Ce s-a-ntâmplat? Liza Nimic deosebit! Hrăneşte doi, când bea şi când mănâncă. Margareta Ah! Liza A păţit-o, cum era de aşteptat. Şi cât s-a rupt după băiat! Câte plimbări Prin sate şi la joc sub tei.

) Margareta (mergând spre casă) Cum mă dădeam mai' ieri bârfelii rele. Să-ndure mângâieri. Oricum ar fi.. Şi nici un ceas nu le era Destul de lung.. Vreo biată fată când călca alături. E de mirat că floricica nu mai e? Margareta Sărmana! Liza Doar nu cumva îţi pare rău de ea? Când noi stăteam noaptea la tors Şi mama nu ne-ngăduia Să mergem jos. Şi strângem de tot soiul. Umbla la mese Cu pastete. Oricât o înnegream. zău. pe podmol. pretutindeni. Ce vorbe limba nu găsea şi cât de grele. vinuri şi mâncăruri. (Pleacă. cu binele ca şi cu răul. Credea că e ceva de frumuseţea ei. Margareta Aceasta nu-i frumos. Şi-a fost atât de necinstită Că nu se ruşina Să ia şi daruri de la el. . Ea petrecea lângă mândruţul ei În faţa uşii. 189 Şi-n întuneric mai vârtos. Un tânăr ca acela Mai are lărgământ şi-n altă parte. funinginea zburând Nu-mi apărea destul de neagră. Liza Şi chiar dacă. Liza Doar nu-i nebun. I-a merge rău. Să-şi ducă la altar flăcăul.Şi trebuia să fie-ntâia. Când altele se pomeneau greşind. I-or smulge junii de pe cap alba cunună Şi noi în poartă îi vom pune mătrăgună. şi-a ispăşi! Margareta O va lua desigur de nevastă.frumoasa-ar izbuti. fel de fel. Ca mâne o ajung Canoanele. A şi plecat şi-acum e hăt departe.

plâng. Oriunde-aş merge. vai şi iară vai. măreaţă. Şi iat-acum asupra mea greşeala-ntreagă. Doamne. Priveşti la fiul de pe cruce. Ridică de pe mine ceaţa. te apleacă. Margareta (pune flori proaspete în ulcioare) Apleacă-ţi faţa. Îndurerate. de ce nu stai? De ies pe poartă. un chip cioplit al Maicii Preciste. ce bun a fost şi cât de drag! Loc de refugiu între zidurile cetăţii În firida unui zid. Întreb ce rost mă poartă? Ce rost amar. 190 Dar cel ce mă împinse la păcat.Şi singură mă încredeam. Vezi. Mi-e sufletul la gură Şi nu mai am cuvinte. Tu. tu ştii Ce inima-mi îndură. Vai mie. Maică În zori le-am adunat. inimă. Privirea ţi se duce Către cerescul Tată. 191 Când pentru tine. cu făptura toată De suferinţă sfâşiată. şi iară plâng. . nătâng? Plâng. Ulcioare cu flori în faţă. Să-ţi curme suferinţa. Ah. florile-n fereastră Cu lacrimi le-am udat. Îmi sfâşie fiinţa Ce chin şi cine-l simte? Tu singură.

Faust şi Mefistofel Faust Cum la fereastr-acolo. Să facă Margaretei vrednică pereche? Când o prinsoare se făcea. Şi chiar dac-aş putea grămadă să-i izbesc. Pe coate răzimat stăteam În linişte nepăsătoare." Cum amuţeau lăudăroşii! — Şi acum? Îmi vine părul să mi-l smulg din cap. Maică peste mine. Noapte Stradă. Podoabă-i ea. în capelă. în faţa casei Margaretei. fratele Margaretei. Ajută-mă. De jale doborâtă Mă mai găsi în pat. ciocneam Paharele. Şi să asud de teama unei vorbe Şi-a-nţepăturilor ce cad statornic. Feştila pâlpâie în candelă arzând. vin doi deodată.În odăiţă dimineaţa Când soarele a dat. De-ar fi să fie el. Eu barba-mi mângâiam zâmbind. Apleacă-te. Cum întunericul se-ngroaşă prin unghere . Unii spuneau: „E drept. Valentin La chefuri câteodat' se întâmpla S-aud cum unul-altul pieptul îşi bătea. De ceafă-l prind. Vin furişaţi. mă scapă De moarte şi ruşine. te-apleacă Ah. Verzi şi uscate îmi treceau pe la ureche. Dar mincinoşi cum să-i numesc? Cine s-apropie? De nu mă-nşel. ca ea nu-i alta-n neam. Şi pe pereţi să sar! Şi nicăiri nu mai încap 192 Orice nemernic poate să-mi aducă Injurii. Valentin soldat. Paharu-l ridicam spunând: Dar este una-n toata ţara Asemenea să fie surioarei mele. Sunt doi. trebuie să stau ca un datornic. Flăcăi săreau să preamărească A fetelor virtute ca o floare Şi-şi înecau pe urmă lauda c-un pahar. Viu nu-mi mai scapă.

Aşa s-anunţă-n mădulare Splendoarea unei nopţi de valpurgie. (Cântă la chitară. La fel simt noaptea-n pieptul meu sporind. Un pic de poftă de hoţie. Mefistofel E dulce. ca de mărgean. Faust Nici o brăţară nu-i? sau vreun inel? Iubita să mi-o-mpodobesc cu el? Mefistofel Văzui ceva. Faust Se va-nălţa-n răstimp comoara Ce adineaori licărind ne-ademenea? 193 Mefistofel Foarte curând simţi-vei bucuria De-a ridica de sub pământ căldarea.) Ce faci. Sunt galbeni cu figuri de leu în ea. când iubeşti. îmi pare rău Să merg la ea fără un dar. moral. S-o-nnebunesc cum se cuvine. Acum când cerul arde de lumini. La poarta mândrului nu sta. Faust Ce bine. Deunăzi străbătui cu ochii glia. dac-o faci mai rar. Ştii. Bagă de seamă. care se suie Pe-acoperiş. Vei auzi ce cânt pe buze-mi vine. De strâns în jurul gâtului. Un cântec am să-i cânt. Simt un amestec de virtute şi de dor. pe lângă horn se dă Şi-n zid împlântă gheare-cuie. Ca fată însă n-ei ieşi. părea să fie un colan. Catinco. pe la poarta Drăguţului în zori de zi? Ca fată el te ia-n primire. Poimâne fi-va noaptea aşteptată Şi priveghem încă de azi Să nu ne scape negustată.Jur împrejur lumina copleşind. Să guşti ceva şi fără dar. . Mefistofel Şi eu mă simt ca un pisoi De dor tânjind.

Far' de inel la mâna ta. Mefistofel (către Faust) Răsune strada ! Domnule doctor. înainte! Sprinten! Strâns lângă mine. Valentin (înaintează) Pe cine vrei s-atragi în cursă? De unde. Eu vă conduc şi eu veghez. atunci adio Şi noapte bună. dar nimic nu-i da. Iubeşte-l. scoateţi spada. 'ţi ai învăţul? La dracu mai întâi chitara! La dracu-apoi şi cântăreţul! Mefistofel Chitara-i spartă! Nici o pagubă de ea ! Valentin Începe-acu şi despicarea frunţilor. eu parez. 194 Bagă de seamă că e hoţ Drăguţul tău — nimic nu-i da. fata mea. Valentin Parează lovitura-aceasta ! Mefistofel Bucuros! Valentin Şi pe aceasta! 196 Mefistofel De ce nu? Valentin Doar nu eşti dracul însuşi care dai?! Ce e? îmi amorţeşte mâna! Mefistofel (către Faust) Hai străpunge! Valentin (cade) Mefistofel Hai străpunge! S-a domolit nemernicul! Dar repede! Să dispărem de grabă! S-a şi iscat pe străzi cumplită larmă. .De s-a făcut. blestemate. Daţi înainte.

Ţi-o spun aşa-ntre patru ochi.Mă ştiu tocmi prea bine cu poliţia. Doar un cuvânt icnit Şi-apoi totu-i sfârşit. Când o duzină te-or avea. Va fi cum poate să mai fie.judeţul sângelui nu e tocmeală Marta (la fereastră) Ieşiţi! Ieşiţi! Margareta (la fereastră) Un felinar aduceţi! Marta Bătăi şi strigăte ! Încăierare ! Răfuială Norod Unul a şi căzut! 196 Marta Dar ucigaşii! Au fugit? Margareta (ieşind) Cine-i aci. 197 Dar alţii vor veni în loc. eşti încă tânără. Margareto. S-a întâmplat cum s-a-ntâmplat. Margareta Ce vrei să spui? Fratele meu ! Tu. Ai început cu unul în secret şi pe vecie. Ce staţi aci. Şi minte nu ai de ajuns.) Tu. O curvă eşti. Te porţi urât şi rău. căzut în sânge? Norod E fiul mamei tale! Margareta Doamne-Dumnezeule ! Ce nenorocire ! Valentin Mor. femei! De ce vă tânguiţi? Apropiaţi-vă şi ascultaţi ce am de spus! (Toate vin împrejurul lui. vezi. Întreg oraşul va urma. . Doamne-Dumnezeul meu! Valentin Pe Domnul-Dumnezeu să-l laşi din joc. Dar cu. nu-ţi fie de deochi.

'ntunecat. Valentin Dac-aş putea. sus în ceruri Iertare să găsesc pentru păcate. că e păcat. În Dom Recviem. Prin somnul morţii şi prin praf Eu trec la Dumnezeu Ca un soldat şi ca un brav. codoşea păcătoasă. fără amânare. ce chin de iad! Valentin Să ţi se curme lacrima. Rămâne o dorinţă îndeobşte. Margareta în mijlocul norodului. Gâtul să ţi-l sucesc şi vinele uscate. Cu-atât să se arate ea doreşte. când se naşte. Şi vălul nopţii i se pune Peste urechi şi peste faţă.Ruşinea. Spiritul rău la spatele Margaretei. Căci lepădându-te de cinstea ta Mi-ai dat tu lovitura cea mai grea. O orgă şi cântare. Deşi frumoasă în răstimp nu deveni. Aş mai avea nădejde. 198 Margareta O. Asta ţi-o spun. în pieptu-ţi inima să despereze Când ei te vor privi în faţă. Ca pe-un cadavru infectat. Să fie sugrumată. când e mare. Tu lanţ de aur nu vei mai purta Cât s-a lungi a ta viată. să se îndure Dumnezeu De el. Pe pământ să fie totuşi blestemată ziua ta. În lume e ţinută ca-ntr-o ceaţă. Cu-adevărat întrezăresc venind o dată Un ceas. Nu mai huli. frate drag. N-ai să mai mergi la joc cu guler dantelat. Marta Dă-ţi sufletul. Dar când mai creşte. Lângă altar nu vei mai sta. Să te ascunzi cu cerşetorii şi schilozii. Cu cât obrazul i se urâţeşte. Şi dac-atuncea Dumnezeu te va ierta. Se plimbă dezvălită-n plină zi. tu stricăciune întrupată. când bravii cetăţeni Te-or ocoli. Spiritul rău . Într-un ungher de jale.

În chinuri de flăcări Se trezeşte! Margareta De-aş putea să plec de-aici! Orga îmi taie răsuflarea. Când încă nevinovată La altar veneai. Cântarea îmi destramă Inima. Quidquid latet. Înspăimântându-te? Ce presimţiri te iau? 199 Margareta Vai! Vai! Dac-aş scăpa de gândurile Ce vin şi trec.Altfel te simţeai. Alcătuită din nou Din liniştea de scrum. unde capul? În inima ta Ce faptă rea? Te rogi pentru măicuţa ta Care din vina ta a adormit? Pe pragul tău ce sânge e? Sub inimă Nu ţi se mişcă o făptură.2 . Când din ceaslov Rugăciuni citeai. adparebit. Se cutremură mormintele — Şi inima ta.) Spiritul rău Amărăciunea te cuprinde. şi iarăşi vin împotriva mea! Cor Dies irae. altfel. Loc în inimă făcând Jumătate jocului.1 (Orgă. Unde-i gândul. Trâmbiţa din urmă sună. Margareta. Margareta. Jumătate Domnului. Cor Judex ergo cum sedebit. dies illa Solvet saeclum in favilla. Nil inultum remanebit.

. M-apasă bolţile. nenorocitul de mine? Ce ocrotitor voi ruga să mă ajute? Când numai cel drept este fără de grijă” (în limba latină în original).) 1. Cum vix justus sit securus?l Spiritul rău Iluminaţii îşi întorc De la tine faţa.Aer! Spiritul rău Acopere-ţi faţa. Din imnul închinat judecăţii din urmă. tot ce-i ascuns va ieşi la iveala. Nimic nu rămâne nerăzbunat (în limba latină în original). . Se sfiesc să-ţi întindă mânile Purificaţii! Vai! Cor Quid sum miser tune dicturus? Margareta Vecină. să zbori cât ai clipi? Un ţap din parte-mi mi-aş dori. ziua aceea va preface lumea în cenuşă" (în limba latină în original) 2. Mefistofel Mefistofel N-ai vrea o mătură. Aer? Lumină? Vai ţie! Cor Quid sum miser tune dicturus? Quem patronum rogaturus. daţi-mi sticluţa! (Cade în leşin. 200 Margareta Ce strâmt e locul. Stâlpii s-apleacă. „Când judecătorul va şedea. “Ce voi spune atunci. Păcatul şi ruşinea Ascunse nu rămân. în traducere: „Ziua mâniei. atribuit lui Toma de Celano.1. 20l Noaptea valpurgicăl Peisaj muntos Faust. poet religios medieval.

Iernatic timp eu simt în mine. Acest toiag cu noduri îmi ajunge. Dar nu uitaţi că muntele . Noi însă ne mişcăm Aşa-n zig-zag. Că te loveşti la fiecare pas De stânci. Şi brazii negri se trezesc de-acum. ce se vede-arzând. Să vă slujesc aş vrea mereu. domnul casei. Noaptea „valpurgică". care ar fi dus o viaţă prea sfântă. de la sfânta Valpurgis. la amândoi! Luminiţa rătăcitoare Aş vrea cu drag Dorinţa să v-o împlinesc. Să iei aminte! Luminiţa rătăcitoare Sunteţi se pare. luminând doar slab în vale. Faust Cât timp mă ţin puterile la glezne. Mefistofel Eu. Dar fără de folos. Dracii şi vrăjitoarele şi-ar fi ales noaptea aceasta pentru preamărirea Satanei. Îngăduie să chem o luminiţă. l. O primăvară nouă ţese lângă drum. într-o parte ros Al lunii. Aceasta-i vraja ce incintă. Hei. drept să-ţi spun. S-o iei prin văi ca printr-un labirint. Mefistofel Într-al diavolului nume Să mergi drept înainte! Altfel te suflu şi te sting. a cărei zi era la 1 mai. Prin sânge ne încearcă anotimpul căldicel. Ce jalnic se ridică discul. silindu-te să faci popas.Pe calea-aceasta-ntortocheată suntem încă Departe de a noastră ţintă. 202 Rătăcitoare vâlvă. din mânie împotriva Valpurgiei. prietenă! N-ai vrea să vii la noi? De ce să arzi zadarnic peste baltă stând? Fii bună. A prescurta cărarea e aşa de lesne. Că mi-aş dori zăpezi şi ger pe cale. luminează-ne în sus. Nimic nu simt din el. Să urci vreun colt de stâncă Din care apele descind.

Cât de repede copacii Toţi în urmă au rămas. Rătăcitoare cum sunt eu. printre ierburi. grăind din unde. Gaiţa şi cucuvaia Se ţin treze laolaltă. Şi cum sforăie pe nas Stâncile cu feţe-nalte! Printre pietre. şorecăria Din dumbrăvi pe câmpuri iese. O să v-arate drumul. Mişună tritoni prin baltă. Freamăt. S-a pornit să umple firea. 203 Alte trec şi iară alte. . precum se pare. Râuri vin. Pestriţă. steiuri. Ce picioare şi ce burtă! Rădăcinile ca şerpii Se ivesc să ne-nspăimânte. Glasuri din cerească fire? Ce sperăm şi ce iubim! Şi ecoul. Spune-mi. Du-ne bine pe cărare Ca s-ajungem fără staţii În pustii şi large spaţii. ca legenda Altor timpuri. Luminiţa (cântând cu schimbul) Într-a visurilor sferă Am intrat. cântec auzim? Jale dulce de iubire. soaţe. Iară colo licuricii Zboară-n pilcuri tot mai dese Rătăcindu-ne privirea. şi dac-o luminiţă. Caracatiţe-ntind braţe Călătorii să-i agate Pe cărările prea strimte. ne răspunde. Să fiţi cu oarecare-ngăduinţă! Faust. stăm noi oare Sau ne ducem pe picioare? Totul pare că se-nvârte. Cum s-apleacă vârfuri.E azi nebun. Mefistofel. Buha uhuie pe-aproape Repetându-şi vorba scurtă.

Mefistofel Nu luminează splendid domnul Mamon Palatul. Altfel te-azvârle în prăpastia mormântului. Priveşte numai. Faust Resfrângere ca de auroră Ciudat răzbate prin temeiuri. Mefistofel Ţine-te viteaz spre piscuri! O mirare-n cale-ţi cade. Ascultă. Ascultă. în preajmă. sar mănunchiuri. A rădăcinilor şi pietrelor scrâşnire! În groaznică devălmăşie Cad toate peste toate. Prin văluri luminează o dogoare. ca-ntr-o strâmtoare. cum pilaştrii se despică. Sub văi se risipeşte-n mii de vine. Ai veşnic verzilor palate. să vezi în noapte Cum în munte Mamon arde. Se-nalţă aburi. 204 Ţine-te. care-l ai în faţă? Norocul tău că l-ai văzut! Nerăbdători vin oaspeţii prin ceaţă. cum trosneşte prin păduri departe! Înspăimântate bufniţele zboară. Faust Cum zboară vâlva vântului! Ce lovituri îmi dă în ceafă! Mefistofel De stâncă ţine-te. Nisip de aur strâns pe trunchiuri. neguri în fuioare. de coastele pământului. Iar lumini rătăcitoare Tot mai înteţit se umflă. Jeraticul se-ntinde ca un fir Să dea-n afară ca izvoare.Spaţii cresc şi se dezumflă. 205 Al trunchiurilor aspru durduit. Ascult-a crengilor sfărmare şi lovire. cum din valea-adâncă S-aprinde până sus peretele de stâncă. Până-n adâncuri de prăpăstii Străbaţi cu ochii pe sub steiuri. S-adună în ungher. . De negură se-ngroaşă noaptea. Scântei.

cum s-a holbat! Glas La dracu! Ce zorită eşti! Răstorni ce-apuci şi unde-ajungi. Urcăm. sau un personaj feminin din misterele zeiţei Demetra. zeiţa nopţii. Glas Pe unde ai venit. În cuibul bufniţei privii odat'. Muma crapă. Ce ochi făcu. Urianl stăpânul pe-nălţime şade. un nume al Satanei. Auzi tu glasuri pe-nălţime? Glasuri Când mai departe. peste stâncile sfărâmate Văzduhurile urlă. Fir verde dă din galbenul grăunte. Urian. pe ea muma. şi piatra cade. alt nume al Hecatei. Urmează vrăjitoarele acuma. drumul e lat. 206 Glas Chiar peste Piatra Mare. când aproape lângă tine. norii trec în gloate. Ce-nseamnă-atâţia laolalt'? Cum zgârie mătura! Furca înţeapă! Se-năbuşă pruncul. Glas Ţinându-şi mânile la ceafă Bătrâna Baubo2 -ncalecă o scroafă Cor Să mi-o cinstiţi cu vrednice cuvinte! Bătrâna Baubo înainte! Înainte! Voinică-i scroafa. Baubo. pe care cale? l. urcăm. Maistrul vrăjitoarelor (în semicor) . Întregul munte. Put vrăjitoarele şi ţapii. 2. Ce rană îmi făcu! Ce rană! Vrăjitoarele (în cor) Drumul e lung. Acolo se adună feţe ca arapii. loveşti! Glas Pe mine m-a zdrelit în goană.Iar peste-abisuri. Vrăjitoarele (în cor) Noi vrăjitoarele suim la munte. cât de mare Se cutremură de vrajă şi cântare.

Ca melcii-naintăm. Amândouă corurile Te poartă mătura şi ţapul. cuminte. Cine mă ia? Dar vârful nu-l mai pot atinge. Luaţi-mă cu voi! Luaţi-mă! De ani trei sute urc. Murmură un cor de vrajă. Vrăjitoare neîmplinite (jos) Ce departe-s ceilalţi sus! 208 Pe urma lor cu greu mă ţin. Bărbatu-o face dintr-un salt. Amândouă corurile Tace vântul. Glas (de jos) Opriţi-vă! Opriţi-vă! Glas (de sus) Cine strigă de sub creastă? Glas (de jos) . Însă nerodnice în veac. Femeile sunt toate înainte. Pe drumul ce la dracu duce Cu mii de paşi femeia ne întrece! Opreşte-te şi fă-ţi o cruce! Semicor Femeia (să ţi-o spună corul cestălalt) Cu paşi o mie-şi face calea. dar ce mai calea-valea. Cum doreşti şi cum ai vrut. Se răsfrânge luna-n rouă. S-ajung la cei de seama mea. . Glas (de sus) Veniţi la noi! Veniţi la noi! 207 Glasuri (de jos) Cu bucurie am urca acolo sus! Spălate suntem şi curate lângă lac. Focuri stau pe culmi de strajă. steaua zboară. Cel ce astăzi nu se-nalţă E pe veci pierdut-pierdut. E drept. încet.

doctore. Descindeţi voi pe locul gol. noroc! Căci sunt stăpân aici! Vreau loc! Boierul diavol vine! Vreau loc! 209 Aşa. spirit gata-a contrazice totdeauna! Condu-mă. Mergem la Muntele Nebun. colo. Unde-ai fost? Faust Tu. o ceată. (S-aşază. Stai lângă mine. Corul vrăjitoarelor Curaj dă alifia rea. nu zbori niciodată! Amândouă corurile Când piscului îi dăm ocol. Ca să ieşim c-o opintire din acest vârtej. Faust Acolo sus mai bucuros m-aş duce. O zdreanţă-i bună de vântrea. ce putoare şi cum arde! Un element vrăjitoresc cu-adevărat! De mine să te ţii. Alături. Printre mărunţi ti-e dat Să nu fii singur niciodat'.) Mefistofel Se-mpinge totul. Corabie-i orice covată. Ce vuiet pretutindenea. unde eşti? Faust (în depărtare) Aicea-s! Mefistofel Te-a şi dus aşa departe? De dreptul meu voi face uz! De-acum. dacă vrei. agaţă-te de mine. Aicea am şi mai puţin. Cu neamul vostru blestemat. alături laolalt'. . De nu zbori astăzi. Căci noaptea e de valpurgie.Acasă linişte nu am. Hei. ce gureş vânt! Cum scânteiază. o lumină-aparte. mai bine. Şi-acoperiţi poiana înc-o dat'. se loveşte fremătând. pestriţă. Mefistofel Ce flăcări colorate! Iată Vioaie. Ce zici. fac! Gândesc că totul e cum trebuie să fie. E-o nebunie-aici chiar pentru mine. M-atrage către-acele tufe de-adăpost. Căci altfel elementul ne desparte.

Înalta lume las-o. că-i degeaba zgomotoasă.Jeratic văd. Vino. Cu faţa sa pipăitoare M-a şi adulmecat pe cale. ce mai spui? Un spaţiu mic E-acesta? . scumpe ortac. vârtej şi fum. Merg'nainte.Priveşte. ce-i drept. domnilor. De dragul meu fii prietenos. să ne fie de noroc! (S-apropie de unii. Se ştie doar. Mai bine stăm pe-această treaptă joasă. N-aştepta îndemn şi-alint. pe-aici? V-aş lăuda de v-aş vedea în hora prea frumoasă. Destul stă singur fiecare-acasă. vino numai. eu n-aş putea să mă dezmint.) Ce dregeţi. Un peţitor sunt eu. Ce gureş se petrece-aici! Şi se dansează. Acolo multe taine se dezleagă. Se bea şi se iubeşte. Lărmuitoare sunt! Dar te-i obişnui la cotitură. Voind să-ţi fac o nouă legătură. Că-n lumea mare şi micuţe lumi se fac. De la un foc vom trece la alt foc. Chiar de-aş voi. Vino. cărunţii mei. Mai ai alt gând? Faust Introducându-ne aici. Copita însă-mi face mare fală. Aici vedem aproape goale Mulţimi de vrăjitoare junioare. Generalul . Vezi melcul cela? Se târăşte-agale. Încercuiţi de freamătul juneţii. Aud sunând cimpoaie şi vioare. Amice. ard în rând. Ei. care şed în preajma unor cărbuni pe cale de a se stinge. sute. Te osteneşti puţin. cum te prezinţi? Îl faci pe vrăjitorul sau pe dracul? Mefistofel Obişnuiesc. Nu-i dai de sfârşit! Şi focuri. Ţi-arăţi şi ordinul ce-l porţi. Mulţimea-şi face către Rău un drum. incognito să umblu. tu umbli să te-nsori. cum socoti. Dar într-o zi de lucitoare gală. dar hazu-i mare. N-am fost distins cu-al jartierei. Mefistofel Dar multe taine se şi leagă. 2l0 Înaintează.

Căci eu ultima oar-aici pe munte vin. Nici un pumnal aici Să ii-aibă amintiri de sânge risipit. Ea n-a fost niciodată mai sfătoasă. Căci am făcut ades ce nu se cuvenea. Mefistofel (care pare dintr-o dată foarte bătrân) O. Fiecare lucru e un dar. prin care o femeie Să nu fi fost adusă ca să cadă. Deoarece butoiul meu sloboade numai drojdii. din care Să nu se fi băut mistuitor venin. Autorul Prilej azi nu mai ai de a citi vreo carte De un conţinut isteţ măcar în parte. Şi printre arme ruginite . când noi eram în frunte. E sigur că şi lumea e-n declin. Iar cât priveşte generaţia numită jună. Un singur giuvaer nu e. Vrăjitoarea (vânzând vechituri) Nu-mi treceţi. Marfă bună am Şi felurită. poporu-i matur de judeţul de apoi. 2l2 Noroc să vă aducă şi din plin. evident. Căci. Căci printre-atâtea mari şi mici Nici una nu-i vreo pagubă să nu fi pricinuit. Alegeţi ce doriţi.Cine mai are-ncredere-n noroade De-ai fi făcut oricâte şi-orice 2ll Popoarele la fel sunt cu femeile. da. Din aste vechituri întinse pe tarabă. In ochii lor cei tineri au întâietate. Fu epoca de aur cea adevărată. domnii mei. Parvenitul Prea găgăuţi n-am fost nici noi. . mai nebună. Dar toate-s răsturnate-acum. Nici un potir. Ministrul De drumul drept departe-s azi cu toţii.nici o spadă Să nu fi rupt un legământ de frate. numai aşa Pe-alături. Când tocmai încercam a conserva. degrabă. Eu preaslăvesc pe cei de altădată. Un prilej atât de rar Să nu mi-l pierdeţi.

Să te păzeşti de păru-i năzdrăvan. Faust Aici stau două. Zării un pom cu frunza lată. Ea nu-l mai las' aşa curînd să plece.Să nu fi spintecat vrăjmaşul pe la spate. 213 Faust E cine? Mefistofel Soţia cea dinţii a lui Adam. De-atinge pe un tînăr cu şuviţa. bine. Căci numai noutăţile ne-atrag. Ce rară liturghie mi-e aceasta! Mefistofel Te ia în sus vârtejul. întâia soţie „demonică" a lui Adam. Faust Să nu mă pierd. Faust Cine-i aceasta? Mefistofel Priveşte-o mai de-aproape. Un dans însă ce rău ne-ar face? Faust (dansînd cu tînăra) Un vis frumos visai odată. Mefistofel Nu are-n noaptea asta nimeni pace. o bătrînă şi o jună. Spre noutăţi îndrumă-ţi grija. Cu care orişice f rumuseţe-ntrece. Frumoasa Sunt de dorit asemeni fructe. Că şi-n grădina mea sunt mere. 1. Cu două mere-ascunse bine. Precum din paradis se ştie. . Se spunea că ea ar apărea în noaptea valpurgică. te pricepi cam rău la timpuri Şi parcă nu vii din vileag. Mefistofel Mătuşă. dar eşti împins. Aceasta e Lilitl. într-adins. Eu simt o rnare bucurie. Lilit. Se-nvârte ţeasta. după anumite legende rabinice. Crezi că împingi. Am vrut să le culeg de-ndată. Să le cîntăm şi noi în strună.

Bătrîna Din inimă i-aduc salutul Boierului purtînd copită. De aceste halucinaţii s-ar fi vindecat printr-o cură de lipitori". ţină gata Pentru asemenea ispită. Proctofantasmistull Fantasme blestemate.. el „vedea" spirite. Mai îndrăzniţi a face tărăboi? N-am demonstrat eu oare Că spiritele n-au picioare? Şi-acum dansaţi la fel cu noi! Frumoasa (dansînd) Ce vrea la balul nostru. Zării o salcie crăpată. Să dispăreţi n-aveţi de gînd? . 2. Aceast-ar fi o treabă ce i-ar place. "Moara" este tipografia lui Nicolai. spirite de rînd. Prin personajul proctofantasmistului. de-ndată ce înaintăm.. încă tot pe-aici? Voi. individul? Faust Acela-i pretutindeni cu lumina lui cea trează. C-aşa-i e firea. Un pas. Îndeosebi dacă i-ati cere învoirea. care publica revista literară Allgemeine Deutsche Bibliothek (l765-l798). l. 2l4 Avea o gaură cam mare. Nicolai a făcut Academiei din Berlin o comunicare. De-ar fi să vă-nvîrtiţi în cerc. Dar şi aşa plăceri sunt rare. ci apreciază.l8ll). Goethe îl caracterizează pe Friedrich Nicolai (l733 . Aşa cum el în vechea-i moară2 face. în care arăta că din pricina unor tulburări arteriale. 2l5 Proctofantasmistul Pe-aici îmi sunteţi.Mefistofel (dansînd cu bătrînă) Un vis nebun visai odată. Se-nfurie de-a binelea. E ca şi cum nici nu s-ar întîmpla. O groasă. pe care nu-i în stare-a-l critica. Cînd alţii joacă.

care iese din joc. Şi dacă lipitori pe fundul lui s-or desfăta. Cu duhul meu nu-l pot exercita. Ce nebunii n-am măturat din ăst ţinut! Dar aerul nu se purifică. Pe munte însă tot m-avînt.) De ce ai părăsit frumoasa fată Care cîntînd te-a ispitit? l. De spirite şi spirit fi-va vindecat. De necrezut! Frumoasa E timpul să-ncetaţi a plictisi! Proctofantasmistul Ingăduiţi-mi să v-o spun în faţă: Nu sunt dispus a suporta Vreun despotism spiritual de nici un fel. (Către Faust. din gură Un şoarec roşu i-a sărit. precum văd. (Se dansează mai departe..) Nimic nu-mi reuşeşte astăzi. Şi sper să-nfrîng pe diavoli şi poeţil Încă-nainte de-a pleca de pe pămînt. departe? Numai anevoie . singură.Nici chiar în epoca luminii? Un neam drăcesc de reguli nu întreabă.. Nicolai nu arăta înţelegere pentru poeţii de seamă ai timpului. Dar spiritele tot se mai găsesc în treabă. Mefistofel Ce? Faust Vezi tu dincolo de crîng O palidă frumoasă fată stând Acolo. Suntem atît de luminaţi. 2l6 Faust În vreme ce cînta. Mefistofel Ei şi? Să cumpănim. Era mai bine Dac-ar fi fost un şoarec sur? Dar ce te-nteresează-acestea într-o idilă. Mefistofel Într-o băltoacă se va aşeza îndat'. cînd e noapte împrejur? Faust Apoi văzui. E felul său de a se uşura.

un idol. nu pot să mă despart De ochii ce la mine s-au uitat. Ea poate capul şi subt braţ să-l poarte. nu-i aşa? Faust Într-adevăr. Mefistofel Nu-i bine să priveşti. Şi nici să-l întîlneşti nu-i bine. cît de ciudat îl văd c-un roşu fir împodobit. Subţire ca o dungă de cuţit. Acesta-i sînul îmbiat de Margareta mea. vinde vă este locul. E-un chip de vrajă. Deoarece Perseul i l-a tăiat. De uitătura îngheţată sîngele în om Îngheaţă. De nu sunt înşelat de-un farmec de povesti Văd un teatru-aici. Mefistofel Sunt bucuros să vă-ntîlnesc la jocul Din Muntele Nebtm. dacă dispar. întrezăresc şi eu deodat'. ce-l gustai în vis. fără viaţă. Vino pe dîmb în sus. Şi gîtul alb. Pe cari o iubitoare -mină nu i-a fost închis. Faust Ce voluptate. Ai auzit despre Meduză. cu mişcări încete. aici e joc Şi veselie ca-ntr-un iarmaroc. tu. piatră rece el devine. aşa în gol. aiuritule netot. 2l7 Mefistofel O vrajă e în joc. Scuzaţi. ultima din şapte. E obiceiul locului atîtea să se dea. Un diletant a scris-o într-un ton aparte. . Mărturisesc că mi se pare C-ar semăna cu buna Margareta.Înaintează. E slujba mea de-a înălţa cortina Şi-a o lăsa să cadă iar. voi spectatori. Ce este? Servibilis Începe-ndată O piesă nouă. Şi diletanţi o reprezintă. sunt ochii unui mort. Acesta-i trupul dulce. Căci fiecăruia i-apare ca iubita sa. cîtă suferinţă! Nu pot. Mefistofel Ceea ce vezi. Mereu această nebunie te atrage.

Perseu. Crainicul Nunta ce-o vedeţi acum E de aur. Oberon Spirite. Puck. Se spune că a tăiat în deşertul libian capul Meduzei. alt personaj din Visul unei nopţi de vară. personaje cunoscute din comedia Visul unei nopţi de vară de Shakespeare. Dar şi suflete frumoase. Puck Vine Puck3 şi se-nvîrteşte Saltă. Ariei. 2l8 VISUL UNEI NOPŢI DE VALPURGIE SAU NUNTA DE AUR A LUI OBERON ŞI A TITANIEI l (Intermezzo) Maistrul teatrului Astăzi ne-odihnim puţin Noi actoriceasca gloată. iată. regele şi regina ielelor. din sîngele căreia au răsărit şerpi. 4. vreau s-apăreţi! Cercetaţi-ne grădina! Împăcatu-s-au din nou Regele şi cu regina2. Munte vechi şi-o vale jos: Astea-s. personaj din piesa Furtuna de Shakespeare. căci trecură Printre soţi cincizeci de ani De gîlceavă şi de ură. Oberon De la noi să ia o pildă Cei ce vor să se-n te leagă. personaj mitologic. unde-i cînt de strună. . scena toată. 2l9 Sunete din ceruri scoase Feţe hîde cheamă el. Dacă vreţi să se-nţeleagă. Ariel Cîntec ţese Ariel4. 2. l. Să se bucure-mpreună. Oberon şi Titania. spirit la ordinele lui Prospero. 3. Alţi o sută vin în urmă. Cearta dintre Oberon şi Titania s-a iscat din pricina unui băiat indian.l.

Solo Auziţi. nici nu zboară. burtă. Un artist nordic Schiţă e tot ce pictez Schiţă doar. 220 O pereche Pas mărunt şi salt înalt Prin miresme şi prin rouă. l. Duceţi-o spre miazăzi. Tutti (fortissimo) Musculiţele. zici? Oberon. are fleacul. ţînţarii. Încă n-are-nfătişare. Călător curiosl E un joc de măşti acesta? Să mai 'cred vederii. soţie. n-are coadă. Brotăcel şi-n iarbă greieri Iat-aceştia-s muzicanţii. Titania De se ceartă soţ. În răstimp mă pregătesc . Nici nu umblă. Îndoieli însă nu-mi fac. Şi cu rudele-trabanţii. ăsta-i cimpoiul! Ca balonul de săpun. şi 2. Orchestra.Despărţiţi pe drag de dragă. Prin „Spiritul" şi „Perechea" (strofa următoare) Goethe îi ironizează pe poetaştri. E şi astăzi pe aici? Ortodoxul2 N-are gheare. Dar se vrea poezioară. Iar pe el spre miazănoapte. Ca şi zeii din Grecia E şi el un simplu drac. scade şi strănută Fluieră pe nas nebun. N-o să zbori nici chiar cu două. Dai adesea din picior. frumosul zeu. Să mi-i duceţi hăt departe. Un spiritl (ce abia se înfiripă) Aripi. Creşte. oricît asud.

222 . Tinerică putrezi-vei. care a publicat Descrierea unei călătorii prin Germania şi Elveţia (l2 volume). Leopold von Stolberg. pentru poezia acestuia Zeii Greciei. De aceea-ncalec ţapul. Girueta. intact. Goală de la tălpi la frunte. 2. l. Cîtă vreme noi durăm. O giruetă (arătând în altă direcţie) Dacă însă nu se cască Ăst pămînt ca să-i înghită. care se întorc după cum bate vîntul. care-l critica. O matroană Cuvimţă-avem destulă. pe Schiller. Mari şi cele mai alese. Brotăcel şi-n iarbă greieri. din punct de vedere creştin. o morişcă ce simbolizează spiritele uşor influenţabile. 22l O vrăjitoare tînără Pudra este ca şi-o haină Pentru vechi femei cărunte.De-o călătorie-n sud. că sunt grăbită. Puristul Nenorocul mă aduce: Ce desfrîuri necurate! Din atîtea vrăjitoare Numai două sunt pudrate. Rămîneţi şi voi în tact! O giruetăl (arătînd într-o direcţie) Societatea mi-e pe plac. Poftă n-am să ne certăm. Lăsaţi trupul gol. Sunt aci numai mirese Şi burlaci. Mă avînt c-o săritură Chiar în iad. „Călătorul" este tot publicistul Nicolai. l. speranţe dînd. „Ortodoxul" se pare că ar fi contele Fr. Un capelmaistru Voi ţînţari şi musculiţe.

Parnasul. l. Pe-acest munte nu arare Ei s-adună-n conventicul. netoţii! Musagetul Printre-aceste vrăjitoare Eu m-aş pierde.Xeniil Ca insectele avem Foarfeci ascuţite bine. Ci-devant geniul timpului Dacă vrei s-ajungi ceva. se pare. De aceea şi cu dracii Se amestecă smeritul. Ei glumesc naivi cu toţii. . îşi încetase apariţia. 2. fiindcă în momentul cînd apărea Faust. „Ci-devant geniul timpului" este numit acest jurnal. Copilul lumii2 Credeţi-mă. satirizînd personaje şi curente din timpul lor). epigrame satirice (Goethe şi Sehiller au publicat împreună asemenea xenii. Iarăşi Nicolai. cunoscut ca un vrăjmaş al iezuiţilor. Dar şi-n tulburi pescuitul. Iezuiţi adulmecă. credincioşii Află-n toate un vehicul. venind grămadă. cine este? Cu paşi mîndri lunecă. Muntele Nebun. 223 Cocorull Place-mi mie-n ape clare. Un Scriitor2 Iată-i cum. El miroase. Căci pe-acestea le-aş conduce Mai uşor decît pe muze. Are-vn vîrf prea-ncăpător. Astfel pe Satan tătucul Îl cinstim cum se cuvine. să m-amuze.3 Dănţuitorii Vine-acum un cor. Pîn' la urmă ei vor spune Că sunt generoşi. care scotea revista Musaget şi jurnalul Genius der Zeit. Călătorul curios3 Omul ţeapăn. Xenii. de Mine ţine-te de zor. 3. ce miroase. Scriitorul atacat în aceste versuri este August von Hen-nings.

Tobe-aud şi hărmălaie. personaj din mitologie. Strîmbul sare. Maistrul dansului Din picioare o figură Fiecare face. Era socotit un neîntrecut muzician. în vremi pe fiare. Dracul trebuie ceva În esenţa lui să fie. 2. El e creatorul aşa-numitei teorii fiziognomice. care anunţă conventi-culul filozofilor pe Muntele Nebun. greul saltă. Orfeu. Nu întreabă cum arată. cum mi-o-nchipui. scriitor şi predicator elveţian. 224 Dogmaticul Îndoiala nu m-atinge. Idealistul Fantazia. Ceteraşul Ar ucide . Conventicul . Un cimpoi îi îmblînzeşte Ca Orfeu4. Altfel . 3. 4.toţi pe unul Şi pe ceilalţi fiecare. Cocorul este Lavater. . iată. după care caracterul urnii om se poate deduce din trăsăturile feţei lui. el izbutea să îm-blînzească chiar şi fiarele.draci n-ar exista. Se spune că prin cîntecele sale. Copilul lumii este Goethe însuşi.adunare restrînsă şi secretă. Cată să mă domine. Nu-ţi fă griji! Străbat prin larmă Unisoanele cimpoaie. l.

Scepticul Ei se ţin după văpaie Şi se cred aproape tare De comoară. Colindăm călcîie goale. Neajutoraţii Noi curtenii. Ci pe capetele-ntoarse. . Dară dracul Numa-n inine-şi are leacul. Ah. Zac în iarbă. cînd în droaie Duhuri vin şi iarăşi vin. Sunt nebun de-a binele. Luminile rătăcitoare De pe baltă noi venim. Steaua căzătoare Din tărie cad şi lunec. Ce nemernici diletanţi! Voi. Vrem loc. îmbuibaţii. Căci o logică îmi spune: Dacă dracii sunt aievea. ţîriţari şi musculiţe. Morţii îi cădem în poale. Capelmaistrul Brotăcel şi-n iarbă greieri. esenţa ce-o fi oare? Pe pămînt întîia oară Nu stau sigur pe picioare. Supranaturalistul Cu plăcere vin pe-aice. Roşi de'dans ne sunt papucii. Sunt şi duhurile bune. Spintec spaţiul stelar. Cine mă ridică iar? Masivii Loc. Au picioarele greoaie. Realistul Mare-i pentru mine chinul. Suntem mlaştinilor floare. Nu mai mergem pe picioare.Dacă eu sunt toate-acestea. Dar prin cetele de-aici Ne-nşirăm strălucitoare. aşa se cheamă Creaturile voioase. Jur împrejur Iarba cade. doborîtă. Sunteti muţi sau muzicanţi? 225 Abiliil Sans-souci.

Ariel Dacă aripi v-a dat firea. 226 Cel mai butucos butuc Fie astăzi însuşi Puck. nefericita creatură! Pînă aci s-a ajuns. Foşnet e şi vînt prin trestii. să calc lepădătura cu piciorul!. cum adeseori noaptea îi plăcu să mă adulmece. Orchestra (pianissimo) Nori şi neguri. dîndu-i înfăţişarea ce-i este dragă. suava. sunt caracterizate apariţii şi curente din timpul revoluţiei franceze din l789. toate astea mi le-ai tăinuit. Se pătrund de ziuă sus. îmi ascunzi crescînda ei jale şio laşi fără de ajutor prăpădului! Mefistofel Nu este ea cea dintîi. Lăsată în grija duhurilor rele şi a omenirii care judecă nesimţitoare. Mejistofel Faust În suferinţă! Şi-n deznădejde. Schimbă-l iarăşi. În cele cinci strofe ce urmează. stai. şi-nfruntă-mă cu nesuferita ta prezenţă. 227 Zi înceţoşată Cîmp Faust. Faust Cîne! Monstru scîrbos! . Pînă aci. schimbă şarpele. de nimeni cuprinse. să se rostogolească la picioarele neştiutorului călător. Iar pe mine mă legeni în răstimp cu desfătări urîte. nemernic spirit. Spre palat tăind văzduhul.Schimbă tu. în groaznice chinuri. dîndui iarăşi înfăţişarea de cîne. Tu trădător. închisă! în restrişte fără capăt. Jalnic şi îndelung rătăcind pe pămînt. După mine să vă ţineţi. şi acum sub lacăt! Închisă ca răufăcătoare în beci. Dacă aripi v-a dat duhul. că atîtea fiinţe s-au prăbuşit în . înverşunîndu-te. nemărginitule Spirit.Puck Ce veniţi? De ce călcaţi Ca şi pui de elefanţi? l. să sară pe umerii celui ce cădea. Rostogoleşte-ţi drăceştii ochi în cap.N-a fost ea cea dintîi! . ce tristeţe. în plutire. Aşteaptă numai. Totul în nimic s-a dus.Ce amărăciune. să se tîrască în nisip pe burtă. Stai numai.

nu a ispăşit vina tuturor celorlalte în faţa celui ce iartă din veac în veac! Mie îmi macină măduva şi viaţa . Am eu toată puterea în cer şi pe pămînt? Vreau să înnegurez simţurile paznicului. acolo unde înţelegerea omului poticneşte. pîndind întoarcerea ucigaşului! 229 Faust Şi-aceasta trebuie s-o mai aud? Blestemul lumii cadă asupra ta. Faust. Salveaz-o! Dar cine a fost cel ce în pierzanie o a zvîrlit? Eu sau tu? (Faust se uită sălbatic împrejur. care m-ai învrednicit să mi te-arăţi. ia aminte. Să fie eliberată! Mefistofel Şi primejdia căreia te expui? Află că în oraş fapta sîngeroasă a mînii tale mai strigă şi acum: Pe locul unde ucisul căzu.Tu mare. şi scoateo din beci cu mîna ta omenească! Eu voi veghea.) Faust Du-mă la ea. la spînzurătoare? . Vă călăuzesc! Aceasta pot s-o fac. Vrăjiţi. De ce te însoţeşti cu noi. zvîrcolindu-se în suferinţa morţii. de ce mă fereci de-această ruşine. şi elibereaz-o! Mefistofel " Te duc. puternic Spirit. de-acest însoţitor care paşte suferinţa şi se bucură de toată stricăciunea? Mefistofel Mai ai ceva de spus? Faust Salveaz-o! Altfel vai ţie! Altfel cadă cel mai groaznic blestem pe capul tău prin milenii! Mefistofel Nu pot să topesc pecetea răzbunătorului. monstrule! Dumă acolo. Faust Ce dreg femeile acelea acolo pe gorganul corbilor. caii aşteaptă.. dacă nu eşti în stare a te ţine de-nsoţire? Ai vrea să zbori. tu care inima mi-o ştii şi sufletul. sau tu nouă? Faust Nu rînji. că întîia.suferinţa acestei unice fiinţe. Tu rînjeşti nepăsător. Pune mîna pe chei. îţi spun. şi ceea ce pot să fac. Ţi-am intrat sub piele noi. dar nu eşti sigur că ameţeala nu te ia în vîrtej. nu pot deschide lacătele sale. privind destinul miilor de creaturi! 228 Mefistofel Suntem iarăşi la hotarul puterii noastre.prăpastia acestei calamităţi. plutesc încă duhuri răzbunătoare. mişcîndu-ţi fălcile flărnînde! Mi-e silă. Faust Să mergem! Să plecăm! Noapte Cîmp deschis. Mefistofel trec în vuiet pe cai negri.

Pasăre eu mă făcui. vrăjesc. nici foşnetul de paie. zbori în slavă! Faust Te-aud. sfinţind. ce-mi mai rămasă. Aici. Faust Împrăştie ceva. (Intră. 230 Mefistofel Să trecem! Să trecem! Închisoare Faust. mă cuprinde. Tată-meu . Zbori în slavă. se înclină. în faţa unei uşi de fier. se apleacă. Ea de drag m-a sugrumat. cumplită. după ăst zid. spurcînd. Restriştea omenirii. sub greu zăvor.Mefistofel Nu ştiu ce fierb şi ce gătesc în căldare! Faust Se ridică şi coboară.) Margareta (ascunzîndu-se-n aşternut) Vai. stă ea. cu o legătură de chei şi cu un felinar. Mefistofel O breaslă de vrăjitoare.) Rea a fost măicuţa mea. Dar nu-i făcut să mă ostoaie Nici zornetul de lanţ. Cineva cîntă după uşă.el m-a mîncat. Păsărică de dumbravă. vai! Ei vin! Cumplită moarte! 23l Faust Vin să te scap! Te duc departe! Margareta (zvîrcolindu-se la picioarele lui) . În ţărâna răcoroasă Surioara mea îmi puse Oasele. Cu sîrg! Căci şovăirea ta I-aduce moartea! Nu mai sta-n zădărnicie! (Prinde lacătul. te-aud. Faust Ca niciodat' mă-ncearcă un fior. Iar crima ei n-a fost decît o dulce nebunie! Tu şovăi să te duci la ea! Te îngrozeşte gîndul de-a o revedea.

Şi-acuma spun că l-am ucis. oamenii . Cine ţi-a dat puterea-aceast' asupra mea? E încă miez de noapte. cel care te iubeşte şi nu doarme. Ei. Astăzi e departe. şi peste-această suferinţă! 232 Margareta Sunt în puterea ta. Veni. Faust (se aruncă la picioarele ei) E-aici. Mi l-au luat. (Ridică lanţurile să le desferece. De ce acuma silnicia-aceasta? De ce mă strîngi aşa? Ce ţi-am făcut? Nu mă lăsa-n zădar să te implor. nu mă lua! Îndură-te încă puţin de viaţa mea! Nu e-n dea'juns de timpuriu Şi dis-de-dimineaţă? (Se ridică.urît din partea lor! Poveste-a fost frumoasă. cu grozavă încruntare. risipită floarea. Şi n-oi mai fi vreodată bucuroasă. de mine fie-ţi milă! Faust Nu mai striga! Trezeşti cumpliţii paznici Ce-abia acuma adormiră. ce vii din ceaţă. cu toată-a mea fiinţă. în clocot fierbe iadul. Şi sfîşiată e cununa. să implorăm prea sfinţii! Căci jos sub aste lespezi şi sub pragul Ce-l vezi. ca-ntr-un vis. Dar s-a sfîrşit aşa. Şi cîntece ei născocesc pe seama mea. Şi Răul. L-am răsfăţat. Mai lasă-mă. vai. . şi de-aci năpasta! Ce-aproape-a fost iubitul. năprasnica robie să ţi-o sfarme.De eşti un om. în viaţa mea nu te-am văzut! Faust De-aş trece. atît De tînără! Şi trebuie să mor! Frumoasă fost-am de-asemeni. Îngăduie-mi copilul doar să-mi mai lăptez.) Sunt doar aşa de tînără. ca să mă-ndurerez.) Margareta (îngenunchind) Călăule. pe întuneric. Margareta (se aruncă şi ea jos) Să-ngenunchiem.

) Faust Grăbeşte-te! De nu grăbeşti. tu nu mai ştii să săruţi? . Pe unde te văzui întîiaşi dată. vecina. Senină. Vom ispăşi amarnic! 234 Margareta Cum.Se îndîrjeşte-n vuiet mare. Faust (încercînd să plece) Din beznele scunde Vino cu mine! Vino! Margareta Mai rămâi. deodată. salvată! Apare strada-n faţa mea. în prag stătea. Faust (tare) Margareta! Margareta! Margareta (ascultă cu încordare) Glasul iubitului a fost acesta! (Se ridică sărind. Margareta Tu eşti? Mai spune-mi-o o dală! (Cuprinzîndu-l. Prin vuietul şi prin scrîşnirea iadului Auzit-am dragul glas.) El e! El e! Unde e chinul? Şi unde spaima închisorii şi suspinul? Tu eşti ! Vii să mă scapi! Sunt slobodă. Pe nume in-a chemat. Ştii cît de bucuroasă Cu tine sunt oriunde. Faust Eu sunt.) Unde e? L-am auzit chemînd. lanţurile cad. Sunt liberă! Legată nu mai sunt. în care te-aşteptarăm Cu Marta. În braţul lui s-adast un ceas. iată şi grădina. (îl mîngîie cu iubire. 233 La pieptul lui să zbor aş vrea.

Sărută-mă. Vino cu mine! Margareta Din nou tu mă primeşti la pieptul tău.unde e? Cine mi-a furat-o pe tăcute? (Se-ntoarce în altă parte. mă-năbuşeai. s-ar părea. lasă-l. căci întunericul slăbeşte Margareta Măicuţa.) Vai. vino! Te îndrăgesc cu foc. Margareta (întorcîndu-se iarăşi spre el) Eşti tu cu-adevărat? Eşti tu? Faust Eu sunt. prietene. eu am omorît-o. Şi oare nu-ţi era şi ţie dat? Tu eşti? De-abia o cred. Faust Trecutul.) Faust Urmează-mă.Dar de ce e umedă? S-o ştergi. cînd altă dată din privirea ta Un cer întreg mă cutropea? A fost. Sunt trează? Dă-mi mîna! . Doamne! Ce-ai făcut! În teacă spada punc-ţi-o la loc. în mine tu pe cine vezi? Dar cum se face că de mine n-ai sfială? Şi ştii tu.ce reci! Şi mute. Cu înmiită-ardoare. Urmează-mă. Altfel te sărut eu. Trecut rămînă. cînd sărutîndu-mă. pe cin-eliberezi? 235 Faust Grăbeşte-te.Să fie zadarnic? O vreme te-ai depărtat Şi sărutul l-ai şi uitat? De ce la pieptul tău asemenea frică Mă ia. Mă omori! . Te rog. Copilul mi l-am înecat. Iubirea ta . iubito. Atîta doar te rog. Ah. buzele tale .. Pe ea E sînge. Ce ai? (Îl cuprinde. Salvîndu-mă.

dacă aş putea şi eu! Faust Tu poţi. Dar nu mai izbutesc întru iubire a mă strînge. Dacă acolo stă la pîndă-o moarte. atuncea vino! Margareta Afară? Dincolo de ziduri? Faust Spre libertate! Margareta Dacă groapa e acolo. Plecarea .Margareta Tu trebuie să mîi în viaţă. Faust Rămân la tine. Să mă lipesc cu foc de tine Ar fi un dulce şi suav noroc. Atuncea vino! De-aici în aşternutul veşnic. Din balta cu peşte! 237 . Vreau să-ţi vorbesc despre morminte. De ele să-ngrijeşti încă de mîne. Margareta Grăbeşte. de vrei! Că uşa e deschisă. Măicuţei îi alegi frumos un loc. Henric. Ca să te prindă totuşi. .e oprită. Şi nici un pas. Margareta Nu mai nădăjduiesc nimic. E jalnic prin străini să umbli ca o umbră. Copilul să mi-l pui la sînul drept. Şi totuşi tu aci îmi eşti. mai pe urmă. Alături fratelui un altul sub un soc.Dar altul să nu zacă lîngă mine. Iar-mie unul la o parte Nu prea departe. Şi-atît de bun şi blînd priveşti. grăbeşte! Salvează-ţi copilul. La ce-ar fi bună fuga cînd iscoadele p îndese? E jalnic să cerşeşti pe uliţi. nici unul mai departe. 236 Faust De simţi că-s eu. ca şi cum tu m-ai respinge. Cînd cugetul te poartă între suliţi. Mi-e ca şi cum spre tine Mi-aş face silă. Tu pleci acum? O.

ci doarme mereu. iubita mea! Margareta Se face zi. ea doarme mereu. Apoi piroteala-ncetează. spre-apus. Norodul se adună. Mai dă din picioare. Desigur ziua mea de nuntă-ar fi! Nu spune nimănui. Dar nu la dans. Prinde-l degrabă. Ea nu mai veghează. cununiţa mea! S-a întîmplat. ah nu trăda C-ai fost la Margareta ta! Vai. lîngă stobor. Fiori simt de gheaţă. Ce vremi fericite acelea. . Pe punte. C-atîtea îţi făcui spre bucurie. nici o rugăminte. 238 Faust S-arată zorile. Scapă-mi-l. la creştet.Te du prin mohor Pe rîu în sus. Ca noi să ne-avem ale noastre plăceri. Pătrunde-aici ultima zi! Şi de-ar fi fost cum trebuia să fie. strada. Scoate-l din apă. Semn se dă. Mă prind. de faci un singur pas. Margareta De-am trece de Muntele Veşted! Măicuţa-i acolo pe-o piatră. Eşti liberă. De toate părţile mă leagă. doar ieri! Faust N-ajută vorba. Cercuri de unde se fac. Ne-om revedea. Măicuţa-i acolo pe-o piatră. cum mi-a fost dat. Am să te duc cu sila. Ia aminte! Margareta Nu vreau. Şi capul e greu. Clopotul cheamă. La stînga. Nu mă cuprinde ca un ucigaş. Piaţa. Din cap dă ca seara la vatră. Nu sufăr silnicie. Acolo-i un lac. De-abia-l cuprind. scapă! Faust Dezmeteceşte-te! Nu mai avem alt ceas. S-a curmat cuvîntul.

Tată! Mîntuie-mă. Mefistofel (către Faust) Vino! Altfel te las cu ea aci în părăsire! Margareta A ta sunt. Margareta Ce namilă se-naltă din pămînt? El e! Alungă-mi-l! Aci să nu mai stea! Ce cată el pe locul sfînt? Pe mine el mă vrea. S-arată zorile pe munţi. mă dau în grija ta.) Mefistofel Ce şovăire fără noimă! Purcedeţi! Sau sunteţi pierduţi! Roibii mei se înfioară. E mută lumea ca mormîntul.) Glas (dinăuntru. ce groază mi-e de tine. Împrejmuiţi-mă. Mefistofel E osîndită! Glas de sus E mîntuită! Mefistofel (către Faust) Vino cu mine! (Dispare cu Faust. 239 Faust Tu vei trăi! Margareta Dumnezeiesc judeţ.Mă-nalţă pentru ispăşire gîdele grăbit. S-apleacă peste orice ceafă Tăişul ce mi-a fost menit. ţmîndu-mă sub scut! Henric. Faust De nu m-aş fi născut! (Mefistofel apare afară. Tată! Voi îngeri. cetelor senine. pierind) Henric! Henric! 238 Partea a doua a tragediei În cinci acte 243 .

Să mi-l scăldaţi în rouă din a Letheil revărsare Ca. Fie sfînt el. Cîntă-n aer ca pe strună. Îndepliniţi pe rînd şi cu luare aminte A ielelor cea mai frumoasă datorie. de stea prin fir se leagă. Amurg. De-un nenorocit se-ndură. Voi. În pragul zilei să se simtă Înviorat la-ncheieturi şi-n mădulare. Noaptea ştie să coboare. plutesc în preajmă. Redaţi-l sănătos luminii sfinte! Cor (glasuri. Pentru fire sunt îndemn. Stea. cînd mai multe. căzînd mereu. se frământă căutînd somnul.ACTUL I Faust. iele. Poarta păcii-n dulce murmur Inimii i se deschide. obosit. întins pe glia cu flori. Ariel (cîntă însoţit de harfe eoline) Ploi de flori. Să-i domoliţi crîncene chinuri. întremat de cufundare şi uitare. În nobil chip să v-arătaţi. Să-i puneţi capul mai întîi pe iarbă. cînd singure. Se-oglindesc adînc în lacuri . mărunte-mari. văl de neguri Într-o rarişte s-adună. Vin s-ajute cu măsură. Cele patru răstimpuri ale nopţii corespund împărţirii date de romani timpului nocturn: cele patru vigilii. Mari lumini. Purificaţi-l de trăirile amare. Spirite. alternînd) Amurgirea blîndă. mici făpturi. Dulci miresme. Răstimpuri în a nopţii aşteptare Sunt patrul: să le umpleţi prieteneşte! l. graţio. fie rău. cînd cîte două. A truditului vedere Poarta zilei şi-o închide. ce plutiţi aeriene. scîntei mărunte Izbutesc să se aleagă. lină. Binecuvîntarea verde Pămîntenilor e semn. Săgeţile mustrării să le depărtaţi. Ielele.

Aibi încredere-n sorocuri. Statornic tu mi-ai fost. raze. Că ţi-e piedică la fire. Noi bucurii îmi dai. Ceasuri trec.Şi lucesc în noaptea clară. Şi se sting dureri. zilei. N-amîna. Lethe. rîu în Hades. (Un zgomot asurzitor însoţit de tunete vesteşte apropierea Soarelui. Cu ce bucium. să te încumeţi. tu proaspătă prezenţă. Văile sunt verzi. Te vei întrema de-acuma. aruncă-l. Vine-n tunete lumina. de se pricepe. Cel ales. copacii Dau pentru umbrire boltă. din care sufletele morţilor beau „uitarea". Holda-n valuri mari de aur Unduieşte spre recoltă. Cînd cei mulţi stau cu sfială. în noapte. Crepusculul eteric să-l salute. Ca să-ţi împlineşti dorinţe. se naşte. Luna o pecete pune Pe odihna ca de ceară. Şi-o hotărîre îmi stîrneşti în suflet De-a năzui mereu spre o supremă existenţă. norocuri. asurziţi! Faust Înviorate bat ale vieţii pulsuri. De v-ajunge.) Ariel Auziţi! Horel-n furtună! Pentru-auzul unor duhuri Noua zi sunînd. Poate totul cu-ndrăzneală. l. şi prin văzduhuri Roţile lui Phoebus2. Uită-te la cea lucire! Somnul e veşmînt. larmă multă! Ceea ce nu se aude Numai greu urechea-ascultă. Vă ascundeţi! Prin coroane Şi prin flori v-adăpostiţi! Tunetul luminii. Porţi trosnesc. . pămînt. pierind ca anii. Cînd toate le-am crezut pierdute.

Se mai zăresc în vale neguri sure. Din obîrşii prisos de flăcări se revarsă. zeiţele care deschid si închid porţile cerului. Horele erau. în vuiet: La ea mă uit. din plaiuri unduinde. Şi ne cuprinde ocean de foc! Ce foc! Iubire e sau ură? Arzător e nimbul... 247 Cînd închegat. Phoebus. orbit. lumina izbîndeşte şi se-ntinde.l. în jos. ea se resfiră-n alte Mii de căderi. Sunt nevoit să mă întorc. şi creşte încîntarea. Treptat. Dureri şi bucurie dîndu-ne eu schimbul. Culori se lămuresc pe-acele prunduri. Din furtuna-aceasta Cât de măreţ răsare -:. Şi iarăşi spre pămînt privim. c-un clocot. Le este-ngăduit de timpuriu să guste Lumina veşnică. Căzînd. Ea vine-n faţă! Dar deodat' Străfulgerat în ochi ca de-o durere. O strălucire nouă li se dăruieşte. cînd Apollo îşi începe cutreierul ceresc. ropotind pe stînci. steiul. Acuma luncilor. pe creasta . cînd şters. Cu spume înecînd. Din mii de guri răsună viaţa în pădure. În schimbăcioasa lui durată curcubeul. Dar cerul clar descinde în abise. în văluri de-apărare ne-nvălim. Şi aburi înălţînd în zarea De stînci închisă. alt nume al lui Apollo. unde aplecate adormiră. În paradis se schimbă prejmetele toate! Priveşte-n sus! Giganticele piscuri Vestesc acum sărbătoreasca oră. 2. În lume zorile-s deschise. în carul său solar. Şi uluiţi noi stăm cu uitătura arsă. Şi crengi şi ramuri se ridică-nrourate Din adîncime. Aşa se-ntîmplă. în mitologia greacă. Unde frunziş şi floare perlele-şi prefiră. cînd nădejdea Cu cea mai 'naltă din dorinţi se înfrăţeşte Şi porţi de împlinire se deschid. Rămîne astfel soarele în spate! Cascada apei. zeul luminii. Voiam făclia vieţii s-o aprindem. şi-n mii de jgheaburi se desparte. ce-apoi la noi coboară.

A fost îndepărtat grăsunul. El oglindeşte omeneasca străduinţă. Cu alebardele în cruce Pe-o treaptă paza îl opri. 248 Mefistofel (îngenunchind lîngă tron. ţinându-se de trenă. Mefistofel . De-a dreapta sa Astrologul. Palatul imperial Sala tronului. toţi ca unul. Trompete. aicea mai deoparte. E minunat înzorzonat. Servitorime de curte. Dar iată-l. împăratul ajunge la tron. De-a drepta mea e înţeleptul. Dar unde a rămas nebunul? Un boier În urma ta. îndrăzneţul e aci. Căzuse mort sau numai beat? Al doilea boier Numaidecît în locul lui Degrabă altul se-mbulzeşte. Ia locul lui.Aeriană. Tu să dezlegi! Aceasta aş pofti. dar veşnic alungat? Ce e luat mereu sub scut. 'mprăştiind de sus fiorii de răcoare. cred. Caraghios. Bufonul meu se duse. Tu cugetă şi vei pricepe mai de-aproape Cum a vieţii tainică fiinţă O prindem în răsfrîngerile colorate.) Ce-i nedorit. că te uimeşte. Dar totdeauna osîndit şi înjurat? Pe cine nu ai voie a-l chema? Ce nume e iubit în preajma ta? Cine s-apropie de tronul tău? Cine se surghiuneşte singur ca un rău? Împăratul Deocamdată mai puţină vorbă! Cimiliturile n-au loc aci. de tot soiul. tare departe. Ghicitu-i treaba altor domni. apare în îmbrăcăminte strălucită. Pe trepte-n jos s-a răsturnat. Împăratul Salut pe dragii mei! Fideli venirăţi. Consiliul de stat în aşteptarea împăratului. oricînd binevenit? Ce e poftit.

în răstimp. Mîndrindu-se cu-aceasta fiecare. Căci vinovată e găsită Doar nevinovăţia. Dar spuneţi-mi. In care strîmbătatea creşte după plac.(urcă şi se apropie dc-a stînga) Murmurul mulţimii Un nou nebun . Cînd toţi de griji ne lepădăm. Ruşinea. Dezbate-vom împrejurările şi anii. Noroc ne este scris şi bunăstare.Era o bute Acesta ca un ţîr se ţine. Cancelarul Virtutea cea mai mare e un nimb Împărătesc. dacă vreţi. numai el Norodului o poate-mpărtăşi. poate s-o aleagă Cel ce se sprijină pe vinovaţi părtaşi. Judecătorul stă pe puf. Cînd toţi poftim plăceri frumoase Şi măştile petrecerii purtăm. măreţ. ce se apără stîngaci. dreptatea.Şi noi necazuri Cum a intrat? . Dreptatea! Ceea ce s-au prins cu toţii a iubi. Şi inimii ce-i foloseşte bunătatea. Cutare fură turme. El singur. Ce toţi doresc şi cer. Cînd scapă neatins. Potire.De unde vine? Cel vechi căzu . cutare o femeie. pe faţă şi pe laturi. cruci şi candelabre din altare. împăratul. Cînd febră ca de hăuri Se-ntinde furibundă-n ţară Şi răul dogorind cloceşte răuri! Din locul ăsta'nalt privind In larga-mpărăţie. . Împăratul Şi astfel dragii mei în sala mare Bineveniţi să-mi fiţi de pretutindeni! Vă adunaţi sub stele priincioase. Nelegiuiri în pravili se prefac Şi-o lume a erorii se desfăşură deschis. Se îmbulzeşte pîra la judeţ. cu pielea-ntreagă. Şi-n vuiet. crima. răscoala creşte tot mai mai mare. 249 De ce ne-am chinui la sfaturi? Acuma. O pune cu izbîndă în lucrare. dece-n aceste zile. totul pare ca un vis. Dar vai! Ce foloseşte spiritului mintea.

fiecare e izbit. toţi îndură. Stă pustiită-n lung şi-n lat. făgăduite prieteneşte. ce era de apărat. Nimic din toate nu rămîne. Dar nici un rege griji nu-şi face. Stăpîne-n cele state A încăput domnia pe ce mîni? Unde priveşti. Cînd toţi se surpă. Un cuib de viespi ar tulbura. Iar pe partide. Pierdută-i lumea. Vistiernicul Să te mai bizui pe ţinuturi aliate? Subsidiile. Nici o comandă nu-nspăimîntă. Şi-apoi. Ne-ar părăsi. Marele Armaş Turbat tumult cunoaşte timpul. De nu le-am fi datornici cu nimic. ce în stare nu-i a pedepsi. Răufăcător devine însuşi într-o zi. Izbeşte fiecare. Şi cum s-ar dezvolta acum În noi un simţ spre bunul drum? Şi chiar un om adesea bine îndrumat Se-nclină pui' la urmă şi ia mită.) Măsuri şi hotărîri vor trebui luate. fugind cu totul. Am zugrăvit în negru totul.ce să zic Cu nerăbdare-şi cere solda fiecare. Secat-au precum apa-n ţevi. Iar mercenarii . Şi jaful umblă. Stă cetăţeanul după zid. doar nebunul . Respiră neatîrnarea-n piepturi Şi pretutindeni ce isprăvi! Am risipit atîtea drepturi 25l Că nu ne-a mai rămas nici unul. n-are pace. S-au juruit cu toţii să ne-o facă de istov. Şi cavaleru-n cuib de stîncă. Cel ce oprelişte ar da. jumătate. 250 Un jude. Deşi aş prefera icoana înflorită. Ameninţată-i chiar şi sacra maiestate. (Pauză.O lume cade astfel în fărîme. Mai sunt şi dincolo regate. împărăţia. un nou stăpîn gospodăreşte.

Şi rente în natură. Mai scurmă fiecare şi adună-n poale. adepţii papei. căprioare. 2. Adaugi la toate încă una? Mefistofel Eu? Nicidecum! Cînd soarta mă învredniceşte Pe tine să te văd şi pe ai tăi . N-o să mă cruţe cămătarul. Şi-acum oraşul din depozit vinde Cu cupa şi cu oala. dorind odihnă. Cînd tot mai multe cheltuieli avem în fiecare zi. Oricît ar cultiva slăvirea. Ani tot mai mulţi el dinainte îi înghite. Guelfii. Izvoarele de aur sunt închise bine. Gibelinii. raţe. Şi gibeliniil ca şi guelfii2 altă dată fără tihnii.cer economii. Împăratul (după oarecare gîndire. să plătesc. hula. Vecinului cine-i ajută la necaz? De lucru are fiecare pentru sine. Lipsa e la vin. Mareşalul Ce nenoroc mă paşte şi pe mine! Vai.Temei mai pune-n zilele de azi. faşă. ura. Şi-o grijă zilnic calea îmi aţine. Acum se-ascund. Nu sufăr încă bucătarii de vreo lipsă: Mistreţii. duşmanii împăratului. El dinainte ia dobînda din venite. partizanii împăratului german în Italia. mai ales sub domniaHohenstaufenilor (secolelo al XlI-lea si XlII-lea). ce e drept mai rare. Şi porcii nu se mai îngraşă. Curg totuşi. zilnic ni se . prepeliţe. Boierii mari sting buţile nebuni. Dar ale noastre vistierii sunt goale. Sunt zălogite perne. către Mefistofel) Despre nevoi ne cîntă struna. 252 Iară pe masă vine pîne Ce nu se coace decît mîne. după cum so prinde Sunt nevoit şi eu să cumpăr. Se-ngrămădeau cîndva în pivniţi Podgoriile-n buţi şi anii cei mai buni. iepuri. Nepăsătoare sunt iubirea. Azi strop n-a mai rămas din fostul plin. cerbii. Găini şi gâşte. l.

şi prin fire. Cari rudc-apropiate sunt nerodului. vă este foarte depărtat. E sigur că aduce şi proiecte Ascunde multe . Bărbat întreg printre cuminţi. Aflaţi însă. 253 Cancelarul Prin spirit şi prin fire! Nu se prea vorbeşte Aşa unor creştini. De duhuri prea stricate te-ncălzeşti. şi diavol spiritul. Căci firea e păcat. Palavra e periculoasă. Mefistofel După aceasta îl cunosc pe învăţatul domn. unde maiestatea porunceşte. Mefistofel În lume unde nu e lipsă de ceva? Lipseşte pretutindeni. Pe-aceştia cu sfruntate glume Vrei să-i aduci în marea lume. În vîna munţilor şi prin firidele de ziduri E aur berechet. că-n ţările împărăteşti Sunt două seminţiile ce-şi ţin isonul. cu zimţi şi fără zimţi. Dar din pornirile plebee ale unor spirite-ncîlcite În faţa lor o rezistenţă se ridică: Ereticii şi vrăjitorii. Se linguşeşte . Ce nu se pipăie. De-aceea ateiştii Sunt arşi pe rug. Împrăştiind puterea celor răi. . Cu iscusinţă însă din adîncuri îl ridici.nu se teme. căci este unul. Ce apără cu vrednicie tronul: Întâi sunt sfinţii şi pe urmă cavalerii. Şi de-ntrebaţi: cine-l aduce la lumină. Nu-l poţi scoate din podea. o corcitură monstruoasă. Biserica şi statul sunt răsplata lor cea bună. Ei iau pieptiş orice furtună. Iată răspund.Şi-atîta strălucire?! . prin spirit. Şi unde vrerea bună sprijinită e de iscusinţă? Unde la îndemînă e atîta sîrguinţă? Cine-ar putea'nenorocire şi-ntuneric să stîrnească Unde asemeni stele strălucesc cu-ngăduinţă? Murmurul mulţimii E un nerod . iar aici Lipseşte banul.dar se pricepe. Ei între sine îndoiala o cultivă. una alta. Copilul lor. Afla-veţi de la mine ştire.cât e vreme. răul şi cu rodul lui! Aceştia ţara şi oraşele le strică.Poate să lipsească Încrederea acolo. Om năzdrăvan.

Cancelarul Vă-ntinde necuratul aurii capcane. Aşa a fost prin vremile romane Şi tot aşa prin alte vremi apuse. M-ascultati. Lipseşte banul! Fă-o cumva. prosperitate. există. Împăratul Numai cu-atîta lipsurile noastre. Ce-n calcule nu intră. 255 Mefistofel Mă rog. Uşor ar fi.vîn realitate. N-au dispărut. dar printr-o interpretare. Marele Armas Bufonul e isteţ. Aici Mefistofel. Comori sunt pretutindenea în ţarină adîncă. Ce voi nu cîntăriţi. dacă aţi crede că vă-nşel. este un adversar al teoriilor „mecaniciste". îl prezintă pe Cancelar ca pe un adept al acestor teorii. Mareşalul La curte de-ar aduce. sa se facă! Mefistofel Fac ce doriţi şi chiar mai mult. Vistiernicul Nebunul măscărici ne-a lămurit de-a fir-a-păr. Cînd seminţii de oameni potopiră ţară şi popor. cumpăniţi. că-n vremuri de urgie. ca să le scape de noian cutropitor. cu lucruri vane. într-adins nepotrivită. şi „dacă". e fără greutatel. Dar e nevoie şi de arta de-a obţine.Ce nu cuprindeţi. Cancelarul este un exponent al modului de a gîndi teologic-medieval. ca si Goethe de altfel. din păcate. Moneda. Ţi-e acru rodul. Gîndiţi puţin şi cumpăniţi-o bine: Da. 254 M-am săturat de necurmatul „cum". Ceea ce vrem. Vă ispiteşte strîmb. Deci şi comorile ascunse. soldatul nu întreabă datul dintru ce se face. nu-i adevărat. vă lipseşte chiar cu totul. De i se dă. care voi n-o bateţi. promite ce ne place. Atîţi au fost acei ce-şi îngropară Comorile. Un drept al împăratului e-acesta-ntr-adevăr. . după plac. Aş vrea să n-am de tot dreptate. dacă uşorul n-ar fi greu. n-are preţ. E-al împăratului pămîntul. pădureţ! l.

metalul saturnian ar fi plumbul. pentru ochi însă departe. V-ameninţă. Sub chipu-i de metal3 nu-l prea cinstim. Şi cu argintul aurul. Iar Jupiter rămîne-n frumuseţe. 2. celălalt ţine ison. Mercur. După părerea astrologilor. Palate şi grădini.) E aur soarele şi lamură curată2. Mefistofel îi şopteşte. cum e oral. horoscopul se împarte în douăsprezece case sau triunghiuri. . Astrologul desfăşoară un horoscop si face preziceri după configuraţia soarelui. Ce cîntec vechi şi răsuflat! De cîntă unul.Aci e Astrologul. E mic la preţ. 3. 256 Murmur La ce ajută aste paie îmblăţite! Cu zodiacul şi-alchimia Ne-am amăgit destul. cum se ştie. Privindu-vă prea dulce. repede se dobîndeşte. Un fluşturatic să ne-aducă bucuria? Mefistofel Cum cască gura-n preajmă stând! Dar spusele n-au crezămînt. seninătatea vine-n dar. Dar nu mă-nduplecă ce spune. Domniţa Venus v-a-ncercat pe toţi.ce bine se-nţeleg! Un măscărici şi un fantast se dau pelîngă tron. E drept case mai flecăreşte despre mătrăguna Şi despre cînii negri Chemaţi comoara s-o păzeascăl. deşi n-apare. Ce mai rămîne. slujeşte pe simbrie. Luna castă. frumoase feţe. N-avem nădejde. că toate-s bune. Să spună numai cum se-nfăţişează aurora! Murmur Sunt doi vicleni . şi sîni. Marte. întrebaţi-mi-l pe el! El vede-n cruguri cum e casa. Capricioasă trece. Cu Soarele cînd Luna se-nsoţeşte. greu la cîntar. În stare singur cu atîtea să răsfeţe. lunii şi planetelor. Astrologul (vorbeşte. Împăratul Aş asculta mereu. După părerea astrologilor. Saturn e mare. ştiutul sol. Acestea toate ni le dă-nvăţatul domn. l.

Se furişează-n sus puterea vie.Dar în zădar fac unii glumă. 2. El caută în zid de lut salpetrul. dar dacă minţi. Vreau însă să vestesc Cîte fără stăpîn pe sub pămînturi se găsesc. Prin ce prăpăstii. Arată-mi locurile nobile şi rare! Punîndu-mi spada. ca prmtr-un alt tărîn: în beciuri largi. Ridică-un vas odat'cu glia. care îşi atribuiau puteri senzitive deosebite. Un junghi în braţ. Mefistofel Un drum şi chiar mai multe pîn-acolo Cunosc şi ştiu. La dracu te trimit şi rnai departe. Bucuria Şi spaima i-o ghiciţi. cînd vede Că-n mînă ţine aur. Cînd astfel vă înţeapă-n mădulare. Asta-i podagră. Aş ajuta şi eu lucrînd. pe unde sapi. Luaţi cu hotărîre tîrnăcopul. sceptrul la o parte. Ţăranul. Ce bolţi se cade să dărîme. În degetul cel mare mă furnică. 257 Împăratul În grab-acu. Gomoara e ascunsă sub picioare!2 Murmur Simt în picior un greu de plumb. In secolul al XVIII-lea se făcea mare caz de „dibuirea" metalelor (ascunse în pămînt). Căutătorul de comori. Şi în zădar se osîndeşte vraja! Se-ntîmplă totuşi să te gîdile la talpă Şi pasul sigur uneori să poticnească. După asemeni semne-aici ar fi Cel mai bogat ţinut de bogăţii. căci nu ne scapi. El vede rînduri-rînduri de tipsii . Mefistofel este aici un apologet de circumstanţă al superstiţiilor în legătură cu locurile unde s-ar găsi comori. l. de către oameni. Mă doare-n stingă spafa-ntreagă. Să-ţi pui cuvîntul mincinos la încercare. Cînd straniu vă îndeamnă locul. care-şi ară brazda. Lucrarea veşnicei naturi sub glie. Arată-ne ce scoţi. Atunci simţiţi efectul tainic. şi prin care sîn De munte trebuie să-şi taie drum. înehisc din vechime.

Şi cane. Şi dacă vrea să bea O băutură veche e alăturea. şi apoi să-l dea vitelor. A cerceta şi a cunoaşte la lumina zilei e un fleac. Prin lucrul ţărănesc devii mai mare Şi-o ciurdă de viţei de aur Vedea-vei cum din lut răsare. l. pe iubita ta. Te poţi împodobi pe tine. întîi spectacolul mascat se cere! De ţintă nu ne-apropie nici grabă. Ulcioarele de jos. Cel ce minuni aşteaptă. O bucurie cine vrea. nici împrăştiere. Cel ce doreşte vinuri. fără-ntîrziere! Astrologul (vorbeşte. prin lucire. Esenţele unor atare vinuri îndelung păstrate Şi aurul gi-atîtea nestemate Stau învălite-n adîncimi de noapte. Împăratul Îndată. Pe cel viclean cine-l cunoaşte-ri noapte? În beznă vacile sunt negre. 258 Împăratul Pe-acelea ţi le las. Misterele adevărate-n întuneric zac. doagele de lemn de mult au putrezit. Mefistofel îi şopteşte. Ţăranii aveau obiceiul să scoată salpetru din ziduri vechi. deasupra. struguri copţi să tescuiască. Să ne învrednicim de cele ce sunt jos. cu rubine. de aur pline. mai întîi credinţa să-şi sporească! . tare ca un zid. pătrunse de igrasie. înfrînează poftă şi dorinţă. cupe. Ah. miţa e surie. cu folos. Dinţii -prin lămurire . O piatră scumpă întregeşte. Ce-i sumbru nu aduce bucurie Ce-i preţios. blide aurii. Să ne-adunărn întîi spre pocăinţă. Dar vinul îşi făcu o altă bute Din propia sa piatră.) Stăpîne. Cine vrea binele devină-ntîi el însuşi bun.aici. fără şovăire. să-şi potolească sîngele nebun. s-apară-n zi deplină. Fără mîhnire cerceteaz-aicea înţeleptul. Atît frumseţea cît şi maiestatea. Atunci cu încîntare. Paharele »tau şiruri. Cu plugul tău tu scoate-le-n lumină! Mefistofel Ia sapa singur şi lopata.

înaltul domn făcînd o expediţie prin ţări romane Trecu măreţii Alpi şi îşi spori Domnia cu o nouă şi senmă-mpărăţie. Şi în răstimp deschidem aripile uşii. şi fiecare Uitîndu-şi numele cel vechi Îşi pune masca peste faţă şi urechi. l. Crainicul Să nu vă-nchipuiţi că-n ţări germane Aţi fi. Miercurea cenuşii. îi văd cum se aleg în cete în pilcuri. Ies. Obrăzare . Sau dansuri de nebuni şi diavoli. cînd grăbite. Fireşte că-mpăratu-şi dobîndi Chiar de la Sfîritul Scaun dreptul şi puterea Iar cînd se duse ca să-şi ia coroana. în latineşte: Feria quarta cinereum. deci. Sală spaţioasă Încăperi laterale. Suntem ca nou născuţi. Desigur pietrei i-ar lipsi-nţeleptul. Mefistofel Înaintăm mereu cu stîngul şi cu dreptul. totul împodobit şi decorat pentru spectacolul mascat. Un cor de alt cor strîns se leagă. Spre o serbare veselă privirea se îndreaptă. cînd încete. Nu prind de veste niciodat' nebunii.măşti. şi înţelept s-arată Pe cît înţelepciunea îl mai ţine. c-un val De veselie! Vine miercurea cenuşiil. Sărbătorind sălbăticii de carnaval. Intraţi. Cum se înlănţuie norocul. vrednicia. cînd preotul presară cenuşă pe creştetele credincioşilor. ieşiţi cu veselie! Rămîne pîn' la urmă lumea-ntreagă Cu ale ei figuri şi pozne-o mie - . 260 Şi orice om de lume-aidoma devine Unui nerod. zis-a-ntelepciunii. Trompete. Dac-ar obţine piatra. sărbătoare catolică. Tare-i plăcu s-aducă şi aceste obrăzare2.259 Împăratul Să ne petrecem timpul. 2. şi că un dans al morţilor v-aşteaptă.

Semn de pace-n văi şi munte. Creanga de măslin cu rod Nu invidiez vreo floare Şi gîlceava ocolesc: împotriva firii-mi este. mă mîndresc. Dar să nu vă tîrguiţi. . Crainicul Să vedem.O singură şi mare nerozie. Tuturor de arătat. Grădinăresele Vindeţi ce aveţi. să ne asculţi. Să-şi aleagă fiecare După pofta ce o are. Coloratele decoruri Le purtăm pe-aici la pas. Vînzătoarele şi marfa Ca grădina să s-arate. Florile artificiale Înfloresc anul întreg. Măduva eu sunt a tării. Fire. Dar întregul v-a atras. Din cuvinte cu-nţelesuri Veţi afla. Noi purtăm în brune bucle Cîte-o floare ca decor. Tinerele florentine Noi urmăm germanei curţi. Voi cam rîdeţi de-amănunte. ce dobîndiţi. Eu sunt seva. ne e dorinţa. Coşurile-mbelşugate 26l Cîte le purtaţi pe creştet. scame de mătase Joacă-şi ele rolul lor. Căci femeia este artei Înrudi ta-apropiat. Căci noi credem că e vrednic Şi e bine şi e drept. Suntem dulci şi graţioase. Şi pe braţe-nrourate. de-ndată. Grădinăresele (cîntare însoţită de mandoline) Ne-am împodobit în noapte Să ne vezi.

Sub umbrare grădinăresele îşi desfac cu graţie marfa. Totuşi mai hrănesc nădejde Vre-o frumoas-a-mpodobi. Frunţi împodobind cu gust. Sau de am puţin noroc Să se hotărasc-a-mi face Lîngă inimă un loc. Răsăriţi din bucle pline! Bobocii de trandafir Soart-ascunşi prin foi ne ţine Minunaţi prin prospeţime. albe nalbe Şi cu ce mai dă şi holda! Nu-s obişnuite-n fire. Grădinarul (cîntă însoţit de alăută cu tonuri adînci) Florile răsar în preajmă. Clopoţei. Cine-ar mai dori să moară? Stăpînesc promisiunea Şi favoarea încercată în împărăţia Florei Ochi şi inimă deodată. îşi îmbie miez şi must. Cununa de spice de aur Spicele zeiţei Ceresl Vă prind bine. Să mă pună-n păr vre-o fată. Ca podoab-a voastră însă Ele sunt şi dar frumos. zeiţa grînelor în mi ologia latină. Cînd s-anunţă calda vară Şi s-aprinde trandafirul. cu folos. . petale fine. Fructul nu vrea să înşele.Azi aş vrea să am norocul De-a împodobi o frunte. Minunat. 262 Buchet fantezist Al meu nume să vi-l spună Teofrastl n-ar îndrăzni. Invitaţie Fantezia să-nflorească Pentru moda de o zi. Ceres. Cunună fantezistă Flori pestriţe. l. precum natura Niciodat' nu poate fi. Dar le născoceşte moda.

căci cerul gurii E mai bun judecător. Şi din ochi pe-alocun. discipol al lui Aristotel (secolul al IV-lea î. Dar trecu an după an Fără de norocuri. Ai făcut cu cotul semn. Ai jucat cu mulţi. fruct. Draga mea fetiţă. Mama şi fiica Mama. fructe coapte Ţi se-mbie să le guşti. cu-ndemn. 264 Petrecut-ai veselă Prin cutare casă. Unde-atît belşug de mărfuri Spre-ncercare s-a ivit. Sub ghirlandele bogate Şi-n frunzare dedesubt Găseşti totul împreună: Muguri. foi şi floare. e dat. cele două coruri îşi prefiră şi îşi îmbie marfa. Măritată te gîndeam Cu un mare bogătaş. Cumpăraţi. în sus. treptat. să muşti.l.). părintele botanicii.e. Nu cu ochiul faceţi preţul Roadelor. Fata mea. rodii. Piersici. În timp ce cîntarea continuă însoţită alternativ de chitare şi alăute. A vă însoţi frumseţea Să ne fie-ngăduit. Ceata peţitorilor Şi cu ei sorocuri. cireşelor. Teofrast. Dar din măr. .n. Eu ţi-am pus scufiţă. Fost-ai dulce la obraz Ca o luminiţă. Despre trandafiri faci cîntec. cînd mi-ai venit.

Pescari şi păsărari. vreunul Să rămînă agăţat. Veşmîntul nostru Uşor e ca rostul. amestecîndu-se printre copii. Făcînd luminişuri Unde lovim. poate. Noi suntem isteţii. cu năvoade. Noi tăietorii. Care asudă l. . 265 Cu spate-aplecate. de-a scăpa şi de a se reţine unul pe altul. In original Pulcinell. încercări de-a se prinde. apar. vrem spaţiu. Laudă aduceţi Celor ce taie. Nici cînd greutate Şi nici vreo trudă De-a lungul vieţii N-am dus vreodată. Fete tinere şi frumoase se alătură jocului. undiţi şi laţuri.Nici un tinerel bărbat Nu s-a prins în plasă. Cîţiva prin ţară. dau prilej la dialoguri plăcute. Azi nebunii drum şi-au dat. Desfă-ţi poala. sluga leneşă din anumite comedii. De n-am fi noi. şi cu alte unelte. Tăietori de lemne (dau năvală cu impetuozitate) Vrem loc. De n-am doborî noi! Paiaţal (nătărău) Voi sunteţi nerozii. Doar vai şi vai e. Cum s-ar alege Cei fini cu vorba Spirituală? Să ştiţi aceasta! Aţi îngheţa voi. o conversaţie s-aude. Prin stejerişuri Tăiem copacii.

Şi felul nostru E. La ce-ar folosi Orice-nclinare Şi aprobare.Noi pierdem vremea Pe străzi. marii. prin mulţime. Cărbuni n-ar fi. Duplicitatea. Să trecem bine Şi de-a furişul. S-aprindă vatra? Astfel se frige. De ne-njuraţi. Paraziţi (linguşitori şi lacomi) Voi truditorii. La mesele date De mecenate Oameni ca noi Se-ndeamnă la fapte. Văpaie să dea. Oricum. e tine. Că mă simt aşa de slobod. De ne lăudaţi. 266 Linge-talgere Astfel se pierde. Friptura simţind Şi mirosul tare De peşti la grătare. Destoinicii. prin tîrguri. ropot Să străbată! Şi să bem! Haideţi să ciocnim paharul! . Căscăm doar gura Prin săli. La ce-ar folosi Dacă lemn n-ar fi. Chiot proaspăt. prin crînguri. cîntec liber Prin atîta tropot. Un beţivan (inconştient) Azi nimic să nu-mi displacă. Voi cărbunarii. Precum tiparul. Sunteţi de-ai noştri. Şi astfel se fierbe. Chiar dac-un fulger Pe loc ar cădea.

. 267 Fără capăt aş petrece. Dar eu beau şi iarăşi beau! Să ciocnim cum se cuvine! Mai ciocniţi. împrejurare din care s-ar putea dezvolta un nou gen de poezie. Poetul. mască şi mască Să se simt-odată bine! Sunt eu oare rătăcit? Mă găsesc unde îmi place. Sus. ciocniţi! Frate cu frate! Cine poate nu se lasă. Crainicul e nevoit să-i lase în pace. proaspăt ivit. Graţiile Aglaia Graţie aducem în viaţă. Ţineţi-vă strîns pe scaun Unul a căzut sub masă! Crainicul anunţă diverşi poeţi. Cînd cîrciumarul nu-mprumută. care şi sub masca modernă îşi păstrează caracterul şi graţia. Beau mereu şi iarăşi beau. Gura tot o nimerim. Eu sunt mîndru. În înghesuiala concurenţilor. El che-amă rînd perind mitologia greacă. căci de-acum Pe picioare-abia mă ţin. Numai să mă-ntind puţin Mi-e dorinţa. Cîrciumăreasa o mai face. Unul se furişează prin faţă rostind cîteva cuvinte. m-ar bucura? Să-mi fie îngăduit a cînta Ce nimeni n-ar asculta. măi fraţi! Ca să ciocnim! Oricum mîna-ar rătăci. nici unul nu izbuteşte să spună o vorbă. cîntăreţi ai naturii. gingaşi şi entuziaşti. poeţicavaleri. ea mă ceartă Că sunt bun de împăiat. Satiricul Ştiţi voi ce pe mine. Poeţii nopţii şi ai mormintelor se scuză.Tu de-acolo vino-ncoace. căci ei sunt tocmai într-o conversaţie interesantă cu un vampir. cîntăreţi de curte. Cor Beţi. Să ne îngropăm amarul! Supărată mi-e muierea Că mă port aşa bălţat.

Treceţi.Punem graţie în dăruire. Ca să fie neted firul Degetul în seamă-l tine. Atropos este cea mai bălrînă dintre parce. 269 Mă simt bine-aşa legată. Multe tîlcuri are firul Răsucit gingaş în mînă. 268 Eufrosina Graţioasă-n dimineaţă Fie orice mulţumire. Dar ea taie pe aceea Care-i de speranţă plină. care aici taie firul vieţii. Are o măsură firul. Ca să mă-nfrînez. Să vă fie cît mai moale Eu ales-am inuri fine. Puneţi graţie-n primire. Şi privesc cu prietenie. Căci bătrînă cu puterea-i Supărat-a lumea toată. Cîteodat' cu tinereţea-mi Mă înşel şi eu o leacă. l. aici însă ea îl toarce. Parcele Atroposl M-au chemat la tors pe mine Care sunt cea mai bătrînă. Să păziţi ga nu se rumpă. fără teamă. pilcuri. rol ce în mitologie revine lui Cloto. La petreceri şi la dansuri Grija să vă fie scumpă. . de-acuma Foarfecă o pun în teacă. Egemona Dulce e orice-mplimre. în mitologie ea taie firul vieţii. Cloto Mie în aceste zile Foarfecă îmi este dată. Torsături fără foloase Ea întinde în lumină.

Drăguţe. Crainicul Oricît aţi răsfoi vechile scrieri. nu le cunoaşteţi. Nici ele nu doresc faimă de îngeri. l. Fără grabă-i este firea. Viclene şi ascunse sunt. Că suntem dulci şi tinere feline. Furiile Alecto Oricum. Ce rele sunt. altul. Şi recunosc că-s plagă. Fiinţele ce vin. dar astăzi Cînd cu metehne-atîţia ni se laudă. Tortul meu se învîrteşte. ea face tort din firul vieţii. credeţi-mi vestirea. I-om gîdila urechile prea bine. Ţesătorul ia-n primire Torsătura măsurată. voi ne veţi crede după vorbă. Lahesis. Lahesisl Mie. Şi nu pe-ascuns. care-s înţeleaptă. De are unul. şi se-aplaudă. Începeţi vorba şi-ţi vedea cum muşcă Ca şerpii porumbiţele nebune. dar după-nfâţişare Voi le-aţi primi cu drag cuvînt ca oaspeţi Sunt furiile. Că-i proastă. Rău ar fi de lumea toată. prieteneşti şi foarte june. Că mirele acum o săptămînă . Fire vin şi iarăşi fire: Îndrumat e fiecare Cercului să se supună. Mi-a rămas orînduirea. strîmbă. Pe urma ei să nu se mai îndemne. Şi de-acolo nu mai sare. Dacă aş uita de mine. ci-n fată îi vom spune Că ea şi altora mai face semne. Mireasa noi o hărţuim de-asemeni. bună de nimica. vreo iubită. cea mai binevoitoare dintre parce.Veselia să vă ţie.

demonul căsniciei. Ceva din vorbe tot o să rămînă. scos din minte. căci după ce se leagă. Făr-a dori ceva şi mai fierbinte. E un secret aci. Căci schimbăcios e omul ca şi ceasul. trompă ca un şarpe. De iubeşti cumva pe alta. Nu încape tîrguire: Fapta tu ti-o ispăşeşti. Mă prind să umplu vasul Norocului cu picături de fiere. Echo zice: răzbunare! Schimbăciosul va pieri! Crainicul Îngăduiţi. vă rog. Ce vine-acum nu seamănă cu nimel. liberă e-a doua. Dacă astfel făptuieşti. Colţi lungi el are. Alături alte două vin. De soare fuge-n grabă fiecare. fidelul. Parc-ar dori ceva întîia. nu ţine. Dulcele se face fiere. Stîncilor ni-oi tîngui. Vrea să-ncălzească gerul. La toate-acestea mă pricep eu bine. Eu pumnalul îl ascut. veselă cealaltă. eşti pierdut. Să semene mereu nefericirea Pe Asmodeul. Covoare pestriţe i-atîrnă pîn' la foaie. şi treceţi mai departe. ca din poveste. fragilă. . Plină de teamă una. l. Dacă să împacă. Tisifona Eu otrava o amestec. îl voi pune. Megera Asta-i nimic. dar are dezlegare. Şi alta-i stă măreaţă pe spinare Lucind din creştet pîn' la glezne.Rău a bîrfit-o. ce-a dorit. Perechile le stric şi omenirea. Ţine minte. Iau lupta eu. o femeie Cu o nuia îl mînă lesne. E ca un munte ce se puse în mişcare. Asmodeu. Pe ceafa lui. în Biblie. Nu-i iertare nicăire. Şi nime-n braţe.

Cuminţenia Doi sunt duşmanii ce-i are Omul: teama şi speranţa. Dacă în lumini de faclă Nu se-ntîmplă să ne placă. Un elefant. Speranţa Vă salut. orice s-ar spune. Scriitorul grec Lucian (secolul al II-Ies) susţinea că cei mari duşmani ai omului sunt teama şi speranţa. Prietenul . cine este. Pretutindeni vom intra. voi. Cînd în pilcuri. Fără grijă prin viată. Masca i-o cunosc de-acum. Libere pe cîmp de-aprile. Neştiind ce e nevoia. precum ni-i voia.Vestească fiecare. 2. La o parte-l ţin de obşte. Măştile le veţi depune. ce rîdeţi. Vom umbla. Iată-mi-l fugind pe drum.duşman e-aicea. Dar eu ştiu. Ce-i mai bun în lumea noastră S-a găsi pe undeva. aşteptaţi. Bucuros în orice parte Aş ieşi din lume-afar'. . Dar acolo e neantul. Ne-om plimba-n senine zile întru totul după vrere. La o parte. Mă pîndesc vrăjmaşii mei. cînd stinghere. l. voi surioare! V-a plăcut mai ieri şi astăzi Să vă puneţi obrăzare. Mă cuprinde spaima iar. Printre feţe-nşelătoare Lanţurile strîns mă ţin. A voit să mă omoare. Bănuielii dînd temei! Colo-n noapte la răscruce. Oaspeţi fi-vom. Teama2 Felinarele serbării Oarbe drumul mi-l aţin.

Acuma însă ţinta. Victoria! întraripată. Ăst colos îl port pe drumuri. Şi şarpele se-ntinde sfoară.Să vă apere distanţa. Pe unde trece. că nu-i pasă. Pentru atîţi mai am venin. mea O doamnă e. Şi oul creşte şi-apoi crapă. Ca un turn el duce-n spate. al cărui nume e alcătuit din două părţi: Zoilos. se face jos. Şi el trece. Şi ce-i înalt. sunt sănătos. Sucindu-te. se face strîmb. Dar unde izbuteşte-o faptă. pe late.) care l-a atacat pe Homer. Şi ce e drept. cum se vede. te răsuceşte! Cum se adună dublu geamăn.la timp eu vin. cine spurcat. şi Tersit. . Crainicul Să te atingă-atunci. Doi gemeni se ivesc din apă: Zoilo-Tersit. Zoilo-Tersill Hu-Hu! Tocmai. numele unui gramatician (din secolul III î. Pe înguste căi. Vulturoaică ea se crede. Stă zeiţa şi întinde Aripi largi. numele unui personaj care râdea de eroii din faţa Troiei 274 O viperă şi-un liliac. personaj fictiv. O lovitură sacră de toiag. Nimbul nu i se destramă. Dar mai sus. Scîrbos e trîndul. ca să aducă O dobîndă pretutinde'. tot poporul. Îmi pun şi eu îndat' piciorul. O împrejmuie lucirea. pe înălţime. Şi s-amăgeşte că-i al ei.n. E zeiţa-nfăptuirii Şi Victoria se cheamă.e. Numai urîtul e frumos. De văd pe dos. fără seamăn! Dar ce minune! Ou se face.

vine. vine. Şi împreună ies afară. Stelele sclipesc sălbatic Ca o magică lanternă. Răsărite din poveste. l. Vine. 2. Dar figurile ce-nseamnă Şi pe nume cum le zic? Ce nu e de priceput. vîlve. Bestiile-aşa au vrut. se-ndeamnă. Murmur Haideţi. unde se dansează Eu mai bine-aş vrea să plec Simţi tu duhuri care trec Şi prăsilă de strigoi? Vuietul îl simt prin păr Eu îl simt pe la picioare Te-a rănit "cumva. care alungat de Crainic. Nici un rău să nu v-atingă Stau de pază pe la poartă. Trece carul furtunatic. Şi veghez şi nu mă clatin! Dar mi-e teamă. . Nu e nici o-nghesuială. 275 Ajutaţi-mă să-nvăţ! Iată vine prin mulţime Car măreţ cu patru cai. Sub chipul lui Zoilo-Tersit se ascunde Mefistofel. trimis de soartă.l Tovărăşie nu le fac.Spre grindă liliacul zboară. se va întoarce sub chipul Sfrijitului-Zgîrcitului. N-aş putea nici să explic. Nu v^aş şti scăpa de vrajă! Unul dă de bănuit!2 Iată alte arătări Se apropie. Colorat luceşte-n cale. prin ferestre Să nu intre duhuri. Crainicul De cînd pe la mascarade Sunt adus. Aluzie la Zoilo-Tersit (Mefistofel). vine. Prin norod nu-şi taie uliţi. te doare? Dete spaima peste noi Cheful nostru a trecut.

Crainic. Povesteşte şi arată Cine suntem. 276 Crainicul Trebuie să spun: Tînăr şi frumos îmi eşti. te-ar învăţa abecedarul. Băialul-căruţaş Totuşi! l. Drept fată ai putea să fii luată-n glumă. Căci noi suntem pilde vii. Din partea lor. . Cu ochirile ţintesc. Chiar de-acum seducător. Cînd vădim alegorii. Iar noaptea buclelor Înseninată e de-o diademă. Crainicul În ochi tu negru fulger porţi. ce decor! Veşmînt cu tiv de purpură şi ţinte îţi curge de pe umăr pîn'la-ncălţăminte. Aste spaţii le cinstim. Un preţ tu ai avea şi-acum la fete. Ce le-ai putea aduce. Împlinit. Ia-priviti cum se-nmulţesc Împrejur admiratorii. bagă tu de seamă. Băiatul-căruţaş simbolizează în acest spectacol mascat: Poezia. cum ne cheamă. Îmi pari crai. Ce nestemate. Dar pentru bucuria şi amarul. vei fi dorit. Băiatul-căruţas Şi-acesta cine-i. Cînd e-nălţătoare clipa. Însă pot să te descriu.Faceţi loc! Mă înfioară! Băiatul-cărutaşl Roibilor. Crainicul Numele eu nu ţi-l ştiu. să vă opriţi! Înfrînaţi-vă aripa! Zbor în vuiet vi se cere. Umbli însă prin poveşti. de viitor. strălucind în car. Un băiat neîmplinit. Băiatul-căruţas Bine-o-ntorci şi bine-o dregi.

Sub chipul zeului Plutus este travestit Faust. Eu sunt poetul care se desăvîrşeşte. înclinat spre dar. nemăsurat sunt de bogat. El însuşi vine-n pompă mare. . De altceva nevoie n-are. Vrem să vedem ceva din meşteşugul tău. Dar ce-aş mai spune despre-nfăţişare? Ca domnitor el cunoscut îmi pare. E norocos cel ce ca om Se bucură din parte-i de favoare. tu cine eşti? Băiatul-căruţas Eu sunt risipa. Cînd bunul cel mai scump şi-l risipeşt Şi eu. Privirea craiului în preajmă cată. Plăcerea lui de-a da-i curată. Crainicul Nu poate fi descrisă demnitatea. Crainicul Dar să ne spui. Şi-n falduri de veşmînt prosperitatea. Că împăratul îl aşteaptă-n nerăbdare. Şi-i fericirea lui cea mare.aceea-mpart. 277 Băiatul-căruţas Cu-atîta nu sunt mulţumit. ochiul năzdrăvan. Descrie-mi-l amănunţit. Băiatul-căruţas Belşugul e. Crainicul Te lauzi. 278 Băiatul-cărufaş Pocnesc din degete o dată doar Şi dintr-o sfîrlă peste car . Cel mult c-o vorbă sănătatea Din faţa lui. un zeu. Plutusl îl cheamă. l. poezia. Şi-asemenea lui Plutus mă socot: Împodobindu-i şi petrecere şi joc.Alcătuire splendidă tronînd? Crainicul Un rege pare. Şi tocmai ce-i lipseşte. dar nu îţi sade rău. obrajii. Ce strălucesc de sub turban.

spre slava ta. Să dobîndesc finicul. amăgitor! Bă iatul-căruţaş Măşti tu vesteşti. mărgăritar! (Dînd mereu sfîrle în aer. Aruncă giuvaere ca în vis. bucuria în mînă n-are să-i încapă. Că darul fluturînd îi scapă. (Către Plutus. am izbutit cu bine! Şi dacă laur îţi împodobeşte fruntea. Un pieptene. pentru tine? De cîte ori la-ntrecere. pe cît iau seama. Şi dăruieşte aur doar. o coroniţă fără greş. Inele scumpe.Mărgele-apar. Iar alţii-n loc de nestemate Prind fluturi cu sclipiri deşarte. pentru mari şi mărunţei. Nu mă îndemn la orice semn? Şi nu m-am priceput cu îndrăzneală. Şi toate mînile culeg din paradis. Vestire tuturor în ţară fac: . Mărgăritarele. Apoi aştept să văd cine ia foc. dacă ai. Gîndaci îi mişună în palmă. colanul se destramă. vorba mi se-ndreaptă. Spre tine. Eşti mai bogat decît sunt eu. O spun pe faţă şi o spun cu bucurie: Eşti duh din duhul meu. ramul. Dar bag de seamă viclenia: Orice ar prinde cineva. Doamne.) Poftim brăţări de aur şi cercei. Dar a vedea esenţa sub părere Nu-i treaba unui vestitor la curte. Şi flăcări mai trimit din loc în loc. Şi preţuiesc mai mult verdele ram Decît orice coroană ce-o mai am. Mă voi feri însă de orice ceartă. Aceasta cere o mai ageră vedere. dobînda. Ce nu promite păcăliciul scamator. de-o mărturie. Crainicul Acum se-nghesuie draga mulţime! Dăruitorul pare strîmtorat de-a bine. să-i înfrunte. El îi azvîrle.) Nu mi-ai încredinţat tu mie Călăuzirea celor patru roibi? Şi nu îi mîn precum îndrumi? Vreau să se ştie. Eu m-am luat. Nu eu cu mîna mea l-am împletit? Plutus Nevoie. bietul.

Femeia a uitat cruţarea. Acuma însă-n ani mai tineri Pentru bărbat viata-i un supliciu. şi trist se taie. ca un ţîr. Sfrijitul De foame stors. cheltuieşte cu înfrumseţarea. Femeia (ce vine în frunte) Daţi-l încolo şi lăsaţi-l. pîlpîind. Azi sunt de genul masculin. De-aceea aurul devine preţuitul. 280 Şi-alături. Eu sunt zgîrcitul. doar. Şi se chema c-ar fi un viciu. dar altuia îi scapă. Ascunde-o zi şi-apoi împarte. Sfrijitul Scîrboasă seminţie nimerească în lături! Ştiu că nu îţi sunt pe plac. Şi numai rar s-aprinde tare în grabă dînd scurtă văpaie. Aveam alt nume: Avariţia! Ce bine casei îi mergea: Multe intrau. Muierea. Cum n-a mai fost cîndva văzut. Le-am risipit jur împrejur. Pe cînd femeia în alt veac De casă şi de vatră îngrijea. Cînd totul e la urmă-nşelăciune. şi de-alte cele. iată. De datorii e plină zarea. Mă osteneam pentru dulap şi ladă. ce mai pune la o parte. Pe unul stă. Mă prind că el nimic nu simte De l-ai pişcă pe la şezut. La cei mai mulţi. Şi văd cum pe cutare creştet O flăcăruie arde şi iscată De pe un cap pe alt cap sare. că-mi eşti pe plac! Băiatul-căruţaş (către mulţime) Cele mai rare daruri. Se mistuie. Căci cu ibovnicii ea bea din plin. . Şi ce rămîne.Iubite fiu al meu. Muieret bîrfitor Acolo sus pe cel rădvan Desigur stă un şarlatan. Mai multe pofte are decît taleri. nimica nu ieşea.

Sfrijitul vrea să ne-nspăirnînte? De-o pocitanie să ne cuprindă teama? Bălaurii-s de mucava şi lemn. Îşi desfăşoară aripe de zmeu. Gîtlejurile. gol rămîne locul. apoi balaur cu balaur Aduc o ladă doldora de aur. I-o pun cu grijă la picioare.El vine doar bărbaţii să-i aţîte. Se scutură. Şi să le cînte urîcioşilor în strune! 281 Mulţimea de femei O lovitură daţi-i şi să-i faceţi seama. scuipîndu-şi focul. (Plutus coboară din car. Eşti liber să te-nalţi acum în sfera ta. Şi cu zgîrcitul. Priviţi cum înrăiţii monştri În spaţiul cucerit mişcaţi. aşa vă-ndemn! Crainicul În numele toiagului .) Crainicul Cât de regeşte el coboară! Un semn. Acolo numai. unde clar în claritate . Minunea se făcu. Ce nu-i aci. Mulţimea fuge. Bălţa ta şi-ncurcată Ne-mprejmuie aici o lume slută.pe loc să staţi! Dar nu-i nevoie de-ajutorul meu. care stă pe ea. Pe el acum. Şi ce splendoare! Plutus (către Băiatul-căruţaş) Scăpaşi de multa greutate neplăcută. Sună cu mînie solzii.

stăpîn. Fireşte că mai şovăie oricine cîteodată: Să ţi se-nchine ţie. sărmani Nerozi! Sau credeţi că în seara-aceasta . C-o şoaptă însă de mă chemi. Le folosiţi. Fişicele de galbeni pe podea. Şi te iubesc printre rudenii ca pe-un tată. ce sunt.Priveşti. 283 Crainicul Ce vreţi. cu-a voastră vrere Cînd totu-i doar o mascaradă? Să puneţi capăt poftelor. Ce se deschid. precum a venit. Se umple lada pîn' la gură.) Plulus Acum e timpul să dezlănţuim comori! Cu varga crainicului eu ating lacăte. că vi se-mbie. Ai tăi. binele domină. cu embleme sar ducaţii. Mereu însă cîte puţin de lucru are Cel ce pe mine mă urmează-n zarea măre. Răsuflu numai şi mă şi trădez. S-a întrupat acum dorinţa mea. Luăm în stăpînirc-o ladă. lanţuri şi inele. Creează-ţi lumea ta-n singurătate. sau să mi se-nchine mie. vase se topesc: ies rostogol Monede-n suluri ca din gol. e drept. Purtînd efigii. Belşug e unde poposeşti. Unde frumseţea. şi-n tine ai încredere deplină. mă-ntorc de-ndată (Pleacă. apar înfiripate Coroane şi colane. Rămîi cu bine! Tu-mi îngădui fericirea. nebunilor. 282 Băialul-căruţaş Mă preţuiesc. că fără treabă se desfată. mînaţi de grabă. Nu-mi fac în taină nici o faptă. la bogăţie! Noi. De aur. ceştialalţi. Să v-aplecaţi cu sîrg. Priviţi cum în căldări de-aramă În clocotul de sînge auriu. iar unde-s eu Dobîndă are orişicine pe pămînt. Cum n-au văzut vrcodat' bogaţii. ca un trimis al tău. priviţi. ce bogăţie de izvor. În clocot s-ar topi iar toate cele. Mulţimea (strigînd rînd pe rînd) Priviţi.

Dă-mi-l împrumut. Cine s-apropie. Toiagul greu. Norodul ăsta fie-rni alungat! Plutus Toiagul tău e ca făcut Pentru aceasta. Il voi muia în clocot şi-n văpaie.E aur ceea ce se risipeşte? Pentr-un asemeni joc chiar gologani Ar fi prea mult. Bicisnicilor! O frumoasă amăgire-aţi vrea Să fie grosolanul adevăr! Cu adevărul ce-aţi începe? . Dă-te 'napoi. Hei.Nebunia vană O prindeţi însă pofticioşi de păr! O. neînţeleasă ceaţă! Cum ar zbura. Va fi incinerat fără cruţare. agreabilă simţire. Că totdeauna sunt femei în frunte. cum sar scîntei! Toiagul a şi prins dogoare. Plutus travestit. Pe unde cal pierdut să iasă? 'napoi. O dungă nevăzută trag. Acu-mi încep a mea plimbare. 'napoi. arzînd apasă. Norodul dat-a înapoi. 'napoi. măştilor. Unde se cască gura în neştire. Crainicul O fapt-ai săvîrşit măreaţă. Zgîrcitul Şi totuşi acest cerc îl poţi privi Cu prelungită. Să fugă cel ce poate să mai fugă. Dar pe al rînduielii prag. Cum fulgeră. Plutus Cu mulţumiri nu te grăbi prea mult. voi obrăzare! napoi. din ceaţă! Îmi sar scînteile aprinse-n faţă. vai! Prăpăd o să ne-ajungă. Mulţimea s-a retras. Căci ne ameninţă şi alt tumult. erou mascat. Cu vrerea şi puterea ta isteaţă. Strigăte şi înghesuială Vai. vedeţi acuma pălălaie. . tu omule. înghesuindu-se prea tare. dar aripi n-are! 284 Plutus E-mpins acuma cercul lor Şi nimenea nu este ars.

N-o să-i rămîiiă loc de pozne. Deschid în calea voastră leatul. Plutus Vă ştiu pe toţi. Şi ele-acoperindu-şi ochi şi faţă S-arată foarte-foarte ruşinate. Să vă-nsoţească bun norocul! Se-ntîmplă poate . Puternică e legea. Plutus El nu presimte. şi far de-ocol Pătrund aci în cercul gol. Muierea de-i frumoasă. Şi aurul în mînă i se-nmoaie. cum nimica nu mă costă. Crainicul Ce-ncepe-acum nerodul macru? Are umor? Nu-i totdeauna acru? 285 Frămîntă aurul ca aluatul. Din aluat cînd iese-o boroboaţă. pe zeul Pan! Luarăţi cu-ndrăzneală locul. păcăliciul Să vateme morala. Dar cum îl strînge şi-l îndoaie. plămădind? Toiagul dă-mi-l. Va trebui la farsă să recurg pe-ascuns. privind. Încerc să mă exprim pe ocolit Şi-anume pantomimic de-astă dat'. Ca lutul umed aurul îl voi trata. nu-mi sunt de-ajuns. Vrea oare răul. e frumoasă. să-l alung. Pentru crailîcuri am pornit de-acasă. Sărbătorind pe zeul Panl. Cum însă-n loc prea populat Cuvîntul nu s-aude lămurit. Lasă-l să-şi istovească nerozia. Eu ştiu. Nu-i cazul să mai tac. Ei ştiu ce ştiu. Şi astăzi. dar mai tare grozăvia. Rămîne tot neplăsmuit lipiciul. gest. Acest metal în orişice îl poţi schimba. . mînă.neaşteptatul! Voi nu ştiţi unde duce pasul. ce ne-ameninţă de-afar'. Către femei se-ntoarce măscăriciul. Din munte-n vale toată gloata Înaintează năzdrăvan.Nu-s eu chiar într-atît de ruginit. Tumult şi cîntec Sălbatică s-aude ceata. ce alţii nu prea ştiu. Picioare.

Sub chipul zeului Pan este travestit împăratul. Suit pe aprige-nălţimi. Veşmînt de muşchi au ei şi poartă 287 Cu toţi la brîie felinare. Se uită lung. Şi faţa lată. Satirul Satirul sare. venind din urmă. Dispreţuieşte seminţia Ce jos în vale dăinuieşte. fauni în ceată.Şi unde v-aţi ales popasul. E trudă printre ei. Ca licuricii dau lumină-n zare. laba cînd şi-o-ntinde. Nici cea mai frumoasă Un dant nu-i refuză. Ne dovedim cu vrednicie. De-a valma vine chicotind. Gnomi Ceată micuţă tropotind. haihui. împrospătat de aer pur. . voi obrăzare! Venim sălbatici. din cîmpie. Şi se muncese cu osteneală. Fauni Noi. 285 Cîntec sălbatic Popor înzorzonat. În horă rotată Venim din cîmp: Urechi ascuţite avem. mişcare. Copitele-i de capră scurmă. jur împrejur. Năsucul tîmp. Cu foi de stejar În păr. 1. pe frunte. în goană mare. Femeilor nu le displace Şi fiecare s-amuză: Un faun. În salt înalt. Dar lumea sus E doar a lui. Are lăboaiele subţiri. Satirul sare-n salt.

Nimfe în cer (îl încercuiesc pe marele Pan) Soseşte-acum marele Pan. Şi toate ei le pun grămadă. Zece porunci sunt lumii date: Dar cel ce de la trei s-abate. Sunt pe la munte răspîndiţi. Balsam de sănătoase buruieni Umple văzduhul prin poieni. zis pentru izbîndă. Spre bine omului să-i cadă. Strigînd. cum nici papa n-are. Închipuind Întregul tot 288 Şi lumea cu al ei orînd.Furnicărie-n forfoteală. Îngîndurat e. Un brad înalt în dreapta poartă. Puternici ca înaintaşii. E-ntrebuinţat ca să omoare. unde-ar sta. Ei vin cu toţii. Uriaşii Sălbaticii. În preajmă însă veselie vrea. dar şi bun deodat'. din vîna-adîncă. Rămîne fără de lumină. Ei scot din muntele de stîncă Metalele. uriaşii. ca un salut: noroc! Au gînduri drepte peste tot. Iar cînd adoarme în nămiezi O frunză nu mai mişcă prin livezi. În felul lor. Şi pe la pîntec cingătoare Cu şorţ de ramuri şi de frunze: O gardă. nu-i de loc Spre fericire şi dobîndă. Pe sub tăriile senine Întotdeauna treaz se ţine. Că aurul pe care-l scot E pentru furt şi desfrînare. Iar fierul. Nici nimfele atunci nu sunt vioaie . Înconjuraţi-l. felceri cinstiţi. Împrejmuiţi-l dănţuind. aşa-s numiţi. La astea n-au piticii vină. Dar ce se face. Sunt cu piticii înrudiţi. Îi cîntă însă-n murmur rîuri Şi zeul aţipeşte bine.

Iar comorile deasupra Ţi le-mparţi în zi albastră. pe care Plutus continua a-l ţine în mînă) Pitici conduc pe zeul Pan Încet spre şipotul de foc. Aceluia ce-aici ne-aduse. În clocot sare din străfund Şi cade iarăşi pînă-n prund. Atuncea toţi şi toate se ascund. Să se întîmple-acum. stăpîne: De la tine-orice comoară Tuturor le vine bine. Notează tu ce-a fost şi cum. Se risipeşte oastea pe cîmpie. Văpaia dă în sus pe loc. Noi clădim în adîncime Trogloditie casa noastră. făpturi supuse. Ceva îngrozitor se va petrece. Posteritatea n-o va crede nicidecum. Ce aici promite daruri Negăsite-n altă parte. ce-i dat să vie! Te ştiu de altfel plin de vitejie.Şi-adorm. Eroul tremură-n tumult. Plutus (către crainic) Cumpătul să ni-l păstrăm cu străşnicie. Se bucură cu ochi uimit . Iat-acum minune mare. Aprinsă stă deschisă gura. Numai magicei nuiele Labirintele şi-arată. Marele Pan stă liniştit. 289 Nu-i izvorul la-ndemână. Prin prăpastia vărgată. Un izvor dcscoperirăm. Crainicul (apucînd toiagul. căzînd din danţ pe claie. Alai de gnomi (spre marele Pan) Cînd belşugu-n strălucire. Deci cinste daţi. Ia-l sub scutul tău. Cînd însă cu putere mare Răsună glasul său sub zare Ca trăsnetul şi vuietul de mare.

dacă nu ar fi adevărat! Arde-mpăratul şi cu ceata sa. Cumplit prăpăd va să ne-atingă. Şi cum se-nvolbură văpaia. veşnic neuitată noapte. 290 În element. Au cine-o fi bărbia rasă? În dosul mînii se ascunde. ce durere ne-ai adus! Ziua de mîne va vesti Un nenoroc cumplit nespus: „E împăratul. Cu grabă ceata sare ca să stingă. din gură-n gură? O. Şi barba i se-nmoaie-n foc. Cel ce l-a sfătuit să fie blestemat. Ca să se prăbuşească împreună. Dar ce şi cum. frunzele Cununii de pe cap i s-au aprins. Se mistuie întregul carnaval. . Înţelepţeşte niciodat'n-ai să domneşti Pe cît de-atotputernic eşti? Pădurea-ntreagă e în flăcări Şi limbi de foc se-ntind să lingă Lemnoasa cerişte de grinzi. ce zvon fără măsură Aud trecînd. sfînt toiag.oare cine? Din strălucirea asta pînă mîne Rămîn cenuşă şi ruine. val după val. Cum nu se-ncrede-n tot ce vede S-apleacă-adînc să vadă ce-i.De spuma ca de mărgărit. Nefericită. Ne mai salvează . O. împărate. Sporeşte-n cercuri vîlvătaia. S-aprinde barba. bucuriei tale niciodată Tu n-ai să-i pui măsură cumpătată? Tu maiestate. Loveşte numai. Dar nimeni nu rămînc neatins. cel ce arde!" O. Paharul jalei se prelinge. Şi-acum zbucneşte nenoroc. Şi toată ceata ce l-a ispitit La petrecanie nebună Să-şi pună răşmoasă o cunună. tinereţe. Veşmîntul prinde pălălaie. Plutus Destulă spaimă s-a întins! Înceapă ajutor mai dinadins.

Veniţi. Fără condiţii recunoaşte maiestatea. Prin spaţiu larg şi printre stîlpi de jar Văzui noroadele mişcînd. printre curteni. în fîşii. cum vine. împăratul. Tu. Aruncă-te în mare. Un domn al salamandrelorl că sunt. prea supuse gînduri. Parc Soare de dimineaţă. în rînduri. Doamne? Împăratul (făcîndu-i semn să se ridice) Mi-aş mai dori asemeni glume. curteni. pe cald pămînt. Omagiu aducîndu-mi. . Faust Iertaţi incendiul magic. larg văzduh. din focuri de revoltă. Din hău grozav căscat Se ridicau sălbatic mii de flăcări. Deodată mă văzui într-o aprinsă lume. ce se strîngea. Faust Mefistofel îmbrăcaţi cum se cuvine după moda timpului. Şi-abia ajuns pe prundul de mărgăritare. voi neguri. voi mieluşei. căci orice element.Să tremure podea şi prag. Alcătuind deasupra ca o boltă. înălţa o stîncărie de cărbune Ce da văpăi. Voi nouraşi. 291 Intraţi şi stingeţi. Ascultătorul foc l-ai încercat. Mi se părea. de blîndă boare Să mi te umpli. Mefistofel Aceasta eşti. Înăbuşiţi vîltorile-scîntei. unde furia-i mai mare. În cazul de faţă salamandra e imaginată ca o reptilă. Mi se păru că-n Pluto însuşi m-am schimbat. de răcoare. Se. E drept să intre-n acţiune Magia cu a ei ştiinţă. dovediţi Ăst joc al flăcării nebune! Cînd duhuri rele ne-ameninţă. stăpîne. Mereu se închega şi iarăşi se pierdea. Şi domul sus. Amândoi îngenunchează. S-apropiau în cerc.

alcătuiesc lăcaş-grădină. Cu tiv de purpură. Acolo valuri verzi. soţia zeului Okeanos. la fiecare pas Palatele cu tine vin şi fac popas. Acoperite sunt. Peleu. 293 Împăratul Ce bun noroc te-aduce şi de unde? Vii din o mie-una nopţi aici? De eşti născocitor precum a fost Şeherazadal. De bucurie. socoată cu socoată. în graţia mea tu singur te ridici. dar nici una nu pătrunde. numai al tău. personaj mitologic. În blîndul nou lăcaş ca de lumină Ar vrea să intre. erou din mitologia greacă. Rechinul cască. Doamne. După o seamă de aventuri el se căsătoreşte cu Tetis. tu îi rîzi în gură. Pereţii chiar se umplu de viaţă. Cuminte celelalte. Fii gata tu. Tetis. de-a drege şi-a preface. În mijloc stând. Lucind multicolor din solzi de aur Se joacă jos balaur cu balaur. S-apropie pe rînd şi curioase nereide Strălucitoare în culori splendide. vînzoleală. Şi-aşa. . Al tău. era fiul lui şi al nereidei Tetis. ca din ceaţă Minuni marine se înghesuie sub unde. Dar nu rămîi de graţii despărţit. Mefistofel Dar. Doamne. e al tău pămîntul. Achile. cît e de larg! l. pătrunse de lumină. Şi mîna şi-o întinde unui nou Peleu2. 2. Împăratul Aerianele meleaguri nu m-atrag. Şi gheara cămătarului tăiată. Tetisl află şi te ştie. săgeţi de lăcomie. nu-mi prea place. Mareşalul (venind în goană) O veste. Ca peştii unele. Cînd lumea zilei. cum în viaţă Nu am sperat s-aduc vreodată Urechii tale mai frumoasă. mult prea curînd acolo ne mutăm. Şi spre Olimp te duce ca pe-un zeu. cum se-ntîmplă. spunea mitologia.S-alcătuieşte-n jur magnifică ogradă. Mirarea curţii nu mai ştie de măsură.

Cancelarul (sosind încet) Sunt fericit cu bătrîneţea-n fine. Semenii au întinerit. 294 Faust S-o spună Cancelarul . Cancelarul şi cu mine Vorbitu-ţi-am pe cînd stăteai ca mare Pan: „Acordă-ţi fericirea. prea puţine. nenumărate. Şi oastea-acum la noi iar ţine. numele povestitoarei de basme din O mie ti una de nopţi. v-arăt. Şeherazada. Porunci s-au dat ca dîn pămînt Comorile să fie ridicate." Împăratul Presimt o monstruoasă-nşelăciune! Cine-a falsificat împărăteasca semnătură? Vistiernicul Adu-ţi aminte. o foaie a ursitei. . însuţi ai semnat-o.se cuvine. iar norodului un bine. s-a plătit. Prin trăsături de pană. Marele Armaş (urmează în grabă) Întreagă. Pămîntul s-a schimbat în cer senin. Garanţie Ea are multele.) „S-o afle cel ce vrea şi o doreşte: Ţidula-aceasta are preţ De-o mie de coroane. curvele-o duc bine.Scăpat-am de infern şi chin." Ţidula-a fost multiplicat-apoi De meşteri iscusiţi. Ca fapta bună tuturor să le priiască Am pus pe foi pecete-mpărătească. ce făcură! l. în mii de foi. Împăratul Cum se lărgeşte pieptul vostru! Fruntea-ncreţită cum se-nseninează! Şi cît de grabnic apăreţi pe pragul nostru! Vistiernicul (venind) Întreabă pe aceştia. Comorile-ngropate prin împărăţie. Iată. Cîrciumarii. Noaptea trecută. solda. Ce-a preschimbat necazu-n bine: (Citeşte.

Aşteaptă în pămînt. Şi oamenii se duc de-aci la măcelar. Zarafii au deschis tarabă largă. Imaginaţia cu zborul ei înalt . ieri mocnind încă în mucegai. Oraşul. Preschimbă-n aur şi-n argint curat Ţidulile. Sau cum în haine nouă să sc-mbrace. A bucurat pe mulţi şi pînă astăzi al tău nume. 295 Împăratul Supuşii mei văd aur în hîrtie? Ostaşii-s mulţumiţi cu-asemeni solda? Placul lor să fie! Mareşalul Să mai aduni pe cei ce-aleargă Ca fulgerul. pe la băcan şi la brutar. Faust Belşugul de comori. -n faţa ta. C-un ochi ascuns de evantai Te iscodeşte dacă o ţidulă ai. chiar şi gîndul cel mai larg Nu-i este vas destul de-ncăpător. Rog să mă ierţi că par a bagateliza Înalta faptă.Şi sute. Mai repede decît prin duh şi vorbă Favoarea dragostei ţi se acordă. Soldatu-şi uşurează punga de la şold Purtînd sub chip de foaie zlotul. La circiumă. Prin cîrciumi chiote: Trăiască împăratul! Miresme de grătar de-a lungul şi de-a latul! Mefistofel Şi cînd te plimbi stingher pe vreo terasă De te-ntîlneşti neaşteptat cu o frumoasă. cu puţin rabat. De-acum la ce te-ai mai căzni c-o pungă! Împăturată-n unghi şi-n dungă Ţidula-n sîn o porţi ca un răvaş. Trăieşte azi în voluptăţi de rai. ar fi cu neputinţă. maiestate. încremenit. Gîndeşte lumea la ospeţe cum îi place. Devine de prisos de-acuma orice scris. fireşte. sunt gata-acum. mii. Evlavios o poartă în ceaslov preotul. 296 Unei asemeni bogăţii. Cu semnătura ta oricine intră-n paradis. nefolosit. Dar niciodat' n-a fericit atîta lume.

iacă sapi o săptămînă. schimbăcios se licitează. cînd batjocoreşte. Nu trebuie s-o vinzi întîi. sau să te tîrguieşti. prea de-ajuns. Cât de comodă e. (Pleacă cu Faust. Vistiernicul Nicicînd nu s-a ivi-ntre noi o vrajbă. De vrei metal. Mefistofel Hîrtia asta-n loc de aur şi mărgăritar.) 297 Împăratul Aş vrea să-mpart niscaiva daruri. pe rînd. Pe sceptic. . Şi după voie te îmbeţi cu dragoste şi vin. îndată ştii ce ai. deplin. privind Cu mintea infinitul auriu şi de argint. Paharul. după cuvîntul vostru. Acolo unde-n fericire şi-n lumină Lumea de jos cu cea de sus se-mbină. Altul (primind) Norocul mi-l încerc la zaruri. Coleg doresc să-mi fie vrăjitorul. Vă-ncredinţez lăuntricul tărîm al ţării. meritaţi răsplată. Hîrtia însă. În ţările împărăteşti se vor găsi De-acum hîrtie-n loc de aur. La ce vă foloseşte ajutorul? Pajul (primind) Vreau să trăiesc senin şi vesel. Altul (primind) Inel pentru iubită vreau să fie. am ajuns. Cămăraşul (primind) Mai bună băutură beau de-acum. cu toţii. Voi le ştiţi. zarafu-i la-ndemînă. Să fiţi custozii demni a toată Comoara subterană. Nici una nu vă scapă. cînd se sapă. Ce am rîvnit cu sete. Cînd n-are. se amortizează. Dar infinită-ncredere ne ia. Să-mi spuneţi doar.Nu istoveşte numărul comorilor. maeştri-ai abundenţei minunate. Ca slujba să v-o-ndepliniţi cu demnitate. Împăratul Vouă vă datoreşte-mpărăţia Supremul bine. să mi-l ruşinaţi. Fie. lanţul. Uniţi-vă.

şi mie dar. şi clămpăneşti din gură. pot cumpăra? Mefistofel . Măscăriciul Priviţi! E ban foiţa de hîrtie? 299 Mefistofel Cumperi cu ea. 298 Măscăriciul (apropiindu-se) Să-mi faceţi. precum aţi fost. ogor.Stegarul (primind) Castel şi cîmp. (Pleacă. păduri. maţ cu picioare? Măscăriciul Înviu din moarte uneori. Oricît belşugul vostru ar spori. Vă ştiu aproape pe de rost. îmbie numai şi-i vedea. Mefistofel Văd că asuzi de bucurie. Împăratul Plăcere aşteptam de faptă nouă! Dar în zadar. Măscăriciul Mai cad şi altele. rogu-vă. Ce fac cu ele? Împăratul Adună-le. rele? Împăratul Favoare ceri. Şi zici că-i har. Măscăriciul Castel. sau un heleşteu cu peşte? Mefistofel Neîndoios. Măscăriciul Vrăjite foi! Nu mă pricep: sunt bune. Voi rămîneţi. lîngă comori o pun. ce burta. ca din beţie. Altul (cumpănind) Comoară e. gura jinduieşte. Mefistofel Ai prins viaţă iar. Măscăriciul Pot cumpăra moşie. îl bei. le scap de datorie.) Măscăriciul La îndemînă am mii de coroane. că-n partea ta căzură. Împăratul Cînd te trezeşti.

Nici altele. că bufonul n-are spirit! Galerie întunecată Faust. Şi păcătos te-avînţi în altă datorie. cum ai făcut stafia de hîrtie l. EI a fost ales să-şi" dea părerea asupra frumuseţii celor trei zeiţe: Hera. în legendele greceşti fiul Iui Priam. Eu însă sunt silit să dreg. Tu crezi că pe Elena o întruchipezi Uşor. Aici ajunserăm la trepte mai înalte. Întîi noi l-am făcut bogat. Paris. cu arta ta unde-am ajuns! Nedumeriţi în fundătură stăm.Te-ar prinde bine rolul de stăpîn sever. după plac. Te-ntinzi spre un ţinut foarte străin. Ferindu-te a te mai ţine de cuvînt. întruchiparea ideală a bărbatului şi a femeii Din alt tărîm aici să cadă. Aphrodita îi făgăduieşte că-i va dărui cea mai frumoasă femeie.) Mefistofel (singur) Să se mai spună. Vrea pe Elena şi pe Parisl în deplin Trupeşte-n faţa lui să-i vadă. Mefistofel Tu crezi că toate de la sine vin. Acum ne cere să-l şi desfătăm. să fac. La faptă! Sau cuvîntul vrei să mi-l dezminţi? Mefistofel A fost neghiob şi uşuratic să promiţi. Iar împăratul. şi iarăşi ieşi. Şi nu-i prilej acolo de-amăgiri şi glume? Faust Asemeni vorbe să nu-mi spui. Faust Vezi tu. pe Elena. tot răsuflate. Mă mină mareşalul. cămăraşu]. Paris o răpeşte . pestriţă şi deasă. nici mai puţin. Vorbe-n vînt. Sunt boier! (Pleacă. Măscăriciul Mă lăfăi astă-seară pe moşie. nici mai mult. Athena şi Aphrodita. Mefistofel Mefistofel De ce mă tragi în gangurile sumbre? Nu-i bucurie îndeajuns de-aleasă În vălrnăşeala curţii. Tu pleci şi vii.

deşi nu-s de aruncat.pe Elena. 2. Cu eroinele divine nu-s de-asemănat. un mijloc. Cu strigoaice şi stafii. de-am vrea. Goethe a găsit sugestii pentru crearea acestui roit în Plutarh. Cu tine sunt mereu nesigur. răsplată nouă vrei desigur. Mitul mumelor este una din cele mai minunate plăsmuiri ale lui Goethe. ce s-adună. . care vorbeşte despre o populaţie siciliana ce crede în zeiţe-mume. De ele să vorbim. c-o vorbă rară. Mefistofel Păgînătatea nu m-atrage chiar de loc. dar este-o cale. Pentr-un mijloc. 30l În loc de galbeni. Filozofia lui Platon l-a ajutat să adîn-cească aceste sugestii. Drăcoaicele iubite însă. dezlănţuind astfel războiul troian. în singurătate peste fne Sălăşluiesc sublime. Mume! Mumele! Mefistofel Zeiţe. în folclor. Crasnici. Mefistofel Fără de voie numai dau pe faţă O taină mai înaltă. degrabă. În preajma lor — nici timp. undeva. Ne-ar încerca nedumerire — Sunt mumele2! l. circumscriind prototipurile fiinţelor şi lucrurilor. zeiţe. într-o clipită tu o faci s-apară. Eşti tatăl piedicilor. vouă muritorilor necunoscute. C-un murmur doar. nici loc. 302 Faust (tresare înspăimîntat) Mume le zici tu? Aşa? Mefistofel Te înfioară? Faust Cât de ciudat s-aude-aceasta. rogu-te. Faust Îmi cînţi acuma tot în vechea strună. Faust Vorbeşte. Cu crasnicil eu te pot servi. „Mumele" sunt la Goethe o expresie plastică. Căci locuieşte-n propriul său iad Acest norod. „fenomenele originare". corcituri de drac şi femeie.

Dar vina cade doar pe tine. soarele şi luna. Faust Te-ntinzi la vorbă ca un mistagogl. încă-n fiinţă? Zăvoare nu-s de tras. Şi dacă-nfricoşarea-ar fi să te pătrundă. Nici praguri nu-s. N-ai auzi nici pasul. Spre gol mă îndrumezi. . nici de deschis lacăte. un drum pe unde nu-i cutreier. să stai. spre a nu trăi de-o parte. Eşti gata să porneşti. Faust Şi drumul către ele? Mefistofel Drumul? Nu-i nici unul! Sau dacă vrei. C-avem nevoie-acum de ele — e o vină. Dar înainte! Ducă-ne în adîncime mersul. Un drum în nedorinţă. Tu totuşi ai vedea ceva. 303 N-am fost eu nevoit cu lumea să comunic? Să-nvăţ eu însumi golul şi să-nvăţ Acelaşi gol pe alţii. Spre ceea ce nu este de rîvnit. Lăcaşul lor îl dibuieşti în adîncime. Singurătăţi vuind te bîntuie prin creier. dar ştiute. Ştii tu ce-nseamnă—pustiu — singurătate? Faust Să mă scuteşti de-asemenea rostiri. ca-n pustii. pe cutare şi cutare? Şi de rosteam cu judecată înţelesul. Prin adîncimea verde Tu ai zări delfinul cum se pierde În ogoiata mare.De noi nu bucuros numite. Numai de-a-ndoaselea. Mă pui ca pe maimuţa din poveste Din jar să-ţi scot castane. fără cleşte. Şi n-ai găsi nici un temei. Ca-n urmă. Ce-i hotărît discipolii să şi-i înşele. Ce-mi amintesc bucătăria vrăjitoarei Şi vremi de mult trecute. să mergi. Nimic însă nu vezi în golul gol de totdeauna. Şi n-am fost nevoit eu oare de netrebnicii Să caut fuga în singurătate. veştede simţiri. unde-alergi. Nepotrivirea răsuna de două ori mai tare. Să cresc acolo-n artă şi-n putere. chiar oceanul de l-ai trece Şi ai vedea acolo nesfîrşitul rece. Diavolului să mă dau pe viaţă şi pe moarte? Mefistofel Şi dacă înotînd. Tu ai zări încaltea undă după undă.

' Oricît de rar ar fi. Mistagog. în limba greacă un om care îşi iniţiază novicii în „mistere". era. Urmeaz-o. Mefistofel S-o iei şi ţine-o! Şi să n-o dispreţuieşti! Faust Ea creşte-n mîna mea. Înfiorarea. în cultele religioase. şi luminează fulgerînd. Ce e acest cuvînt înfricoşat? Mefistofel Eşti mărginit? Te stinghereşte-uri nou cuvînt? Vrei să auzi doar ce-ai mai auzit? Nimic să nu te stînjenească. sau dacă vrei: te-nalţă. l. 305 Totuna e. .În Golul tău sper să descopăr Universul. după ce Cu-atîtea lucruri minunate te-ai obişnuit. Ia cheia-aceasta. 304 Faust Lucru de nimic. Faust Înţepenirea nu-i o cale. Desprinde-te din ceea ce devine Şi intră-n altă mare-mpărăţie! Te bucură de ceea ce a încetat să fie! Se împletesc ca norii formele-n cutreier. Mefistofel Eu laudă îţi aduc la despărţire. suprema trăire la care poate ajunge omul. după Goethe. Ea te duce către mume! Faust (cutremurîndu-se) Spre mume! Mă cutremură de fiecare dat'. cutremurat El simte-adînc cele măreţ-înfricoşate! Mefistofel Cufundă-te. Înfiorareal e a omului supremă calitate. uimirea în faţa tainelor lumii şi a tiparelor ei. în adînc. ce ai în ea? Iei seama? Spune! Adulmecă această cheie locul. secrete. Mefistofel Iei seam-acum. nici aduce mîntuire. l. Şi văd că ai pătruns şi-a diavolului fire.

cu cheia să-l atingi! (Faust face un gest hotărît şi poruncitor cu cheia. În zei se schimbă fumul de tămîie. Primejdia e mare. Teama să ţi-o stingi În inimă. Apoi oricînd. Cămaraşul (către Mefistofel) . după o magică reţetă. tu din noapte chemi eroul. eroina. 306 Faust Şi-acum? Mefistofel Fiinţa ta coboare! Cufundă-te. l-ai adus. servitor supus. Acolo mumele le vei vedea Şezînd. bătînd pămîntul din picioare! La fel urca-vei. Nepăsător să urci. Va reveni oare de jos? Săli puternic luminate. căci ele văd doar umbre. departe să le ţii de tine! Faust (entuziasmat) Strîngînd-o. Şi fapta împlinit-o să rămîie. Împăratul şi principii. vagi şi sumbre. Şi-odat-aici cu tine-avîndu-l. umblînd. în cerc profund: întruchipări şi faceri din adînc. mergi înainte De-a dreptul spre triped. spre ţinutul slavei! (Faust bate din picior şi se cufundă.Cheia mişcînd. Şi înainte de-a băga de seamă ele.) Mefistofel (privindu-l) E bine-aşa. Desfăşurare veşnică a veşnicului tîlc. Nu te-or vedea. cheia de i-ar fi de vreun folos! Sunt. Întîiul tu ai fi.) Mefistofel Ah. Icoaiie-n jur a toată creatura. Mefistofel Înflăcărat triped ţi-a da-n adînc de veste Că ai ajuns la cel din urmă prund. şi mergi. Tripedul te urmează. curios. curte în mişcare. ce îndrăzneşte fapta. în lumina Aceasta. simt putere ce mă-ndreaptă Cu piept lărgit spre mare faptă. norocul te înalţă.

dar nu-i aşa şi-n vară. Chiar salutînd. dintr-o dată. Atenţie! Şi nu-mi răspundeţi pe măsură! Bruneta . Mareşalul A întrebat măria sa a doua oară. cînd aceeaşi lună dă să scadă. Are nevoie de înaltă artă. 307 Mareşalul Totuna e ce meşteşuguri vă ajută. Căci ştie el de unde s-o apuce. Ouă luaţi şi limbi de broaşte. Cel ce frurnseţea din nimic ridică. ostenindu-se. să apară În luna mai. O brunetă Se-nghesuie mulţimea să vă linguşească. Vă ungeţi. Nu şovăiţi. Acoperind obrajii. Cu mixtura În plină lună. Se vindec-un picior prin alt picior. aşa frumseţe. 308 Şi toate mădularele la fel. pătată. Răsar atunci sute de pete roşii-brune. la danţ. prepară Cu zel deosebit isprava de răscruce. Începeţi! împăratul e nerăbdător. domnul meu! Vedeţi-mi faţa! E clară-acum. Nu mi-aţi spune Un leac? Mefistofel Păcat. Piciorul degerat Mă-mpiedecă la mers. cît de stîngace m-am mişcat. Un leac vă cer şi eu. cînd dor. Gata să staţi. Mefistofel Să vă dau leacul? Să vă calc. de magie. la lumină strecurată. şi-aşa să fie! O blondină (către Mefistofel) O vorbă. Pistruile pieri-vor. Închis în sine. Mefistofel Cînd cu piciorul calc pe cineva Cu totu-i altu-i tîlcul.Cu scena spiritelor ne-aţi rămas dator. ca unele pisici. îngăduiţi? Bruneta Asta se-ntîmplă doar între îndrăgostiţi. Mefistofel De-aceea tocmai s-a retras amicul. Să nu vă faceţi de ocară.

ca o copită cu potcoavă. (Către paj. Cele mai vîrstnice te preţuiesc mai mult.) Nu-ţi încerca norocul chiar c-o jună. cum se potriveşte. Va trebui s-ajungi la el. Un paj De-ndrăgostit ce sunt. În noaptea asta La uşa ta va suspina ca scos din minţi.mume! Faust să vie! Daţi-i drumul! (Privind împrejur. pe umăr. Ce altădată s-aprindea mai des. mume. (Altele se înghesuie venind. şi nu e drept.) Şi altele mai vin. Atunci căinţa-n inimă i se iveşte. Mefistofel (la o parte) Nu ştiu în care parte să ascult. . Grijile te lasă. O duduie (făcîndu-şi loc) Lăsaţi-mă să trec. poţi să te calci sub masă. La urma urmelor m-ajut cu adevărul. fără vorbă lungă. Şi cu iubitul cum pofteşti. mult şi bine. Ce arde clocotind adînc în piept. Cu grijă-i de pe-un rug cules.(ţipând) Cum arde. Mefistofel Dă-mi ascultare. Pînă mai ieri. Cu alta flecăreşte-acum. el îşi cată în ochii mei salvarea. Cărbunele numaidecît pe urmă să-l înghiţi. Duduia Dar nu-i otravă? Mefistofel (indignat) Alt respect mi se cuvine! Departe-ar trebui să umbli. Prea mare mi-i durerea. buchet s-adună. şi pe furiş Cu-acest cărbune ai să-i faci o dungă Pe mînecă. netot ei mă socot. Poţi exersa de-acuma danţul după voie.) Luminile se văd mai şterse-n sală. 309 Să mai găseşti asemenea cărbune. Ce mare-i neajunsul! Ajutor ca fumul! O. Dar vin sau apă să nu bei. vai! A fost o călcătură De cal. Mefisfofel Dar nu mai eşti bolnavă. Întreagă curtea forfoteşte în mişcare.

Lucesc armuri prin colţuri şi-n firide.) Tu zodier. Stăpînul domn şi toţi ai curţii sunt aci. al stelelor. Noi suntem gata. Sunt mistuite ca de foc. şi se-ntoarce-apoi. oprind. Pe scenă iată-mă urcînd.) Astrologul Înceapă drama fără-ntîrziere! Aşa-i porunca. rînd pe rînd. Răsfrîngeri luminează din firide. Covoarele dispar.Purcede-n şiruri. pereţi. Căci spiritele vin aicea de la sine. Spiritele pot veni. Şi-acum. Rînduri de bănci sunt colo mai în fund. în trupînd severitatea. împăratul şi curtea au intrat. Magia ne ajută. măreţe bătălii. Înfiorat de straniul ceas. De unde după plac poate privi Desfăşurîndu-se prin vremi. în lături! Loc! Să nu ne-mpiedice nimic. În zadar încerci a lămuri Înlănţuirea încurcată printr-o trainică Şi de-nţeles întemeiere. (Către Astrolog. Un dulce loc lingă iubită şi-a găsit. Un vast teatru pare-a se deschide. . (Trîmbiţe. Lumină adumbrită. el. Înalt perete se despică. Stă împăratul chiar în faţa marelui perete. cînd toţi se aşezară. Jilţuri sunt la îndemînă. cel iubit. Atîrnă pe pereţi bogatele covoare. De vrăji nu e nevoie-n săli bătrîne. Mefistofel (ivindu-se din cutia suflerului) De-aci apar ca să obţin favoarea tuturor. Astrologul Miraculos apare-aci vederii Un templu. În vechea sală-a cavalerilor acum s-adună. De-abia-i cuprinde sala împreună. Prin lungi şi tot mai depărtate coridoare. Sala Cavalerilor. ce tactul îl cunoşti. Voi. Suflarea este arta diavolului-orator. Crainicul Vechea mea slujbă de-a vesti ce se petrece 3l0 Mi-e stînjenită de prezenta tainica A unor duhuri. Îmi vei pricepe şoapta prea uşor.

că-nalţă duhul. Columne se îrişiruie ca să le numeri. Astrologul Ăst ceas încuviinţat de stele Evlavioşi luaţi-l în primire. Pilaştri zvelţi. Mi-s dragi. Se-nalţă un triped. cu el. E dat în preajma voastră să se-adune. în preoţesc veşmînt. mişcătoare. ce năzuie spre infinit. Va-ndeplini. (Faust urcă. ridicîndu-se. Şi voi. nesecat. Vedeţi de-ndată. Fum de tămîie. cari tronaţi întru nemărginire Şi-n veci acolo locuiţi stinghere Şi totuşi laolaltă. dar lipsite de viaţă. Cu-ncredere şi-mbelşugată dărnicie Vădindu-vă ce-i demn şi minunat. Acolo mişcă. desigur. de cealaltă parte. Pe unele le prinde fluviul vieţii. 3l2 Ce-a fost cîndva şi-avu o strălucire vie. E gat-acum să binecuvînteze Lucrarea mare însoţită de noroc. le-orînduiţi să vie Sub cortul zilei sau sub bolta nopţii. ce doreaţi aşa de mult. Cuvîntul magic lege raţiunea ! Dar liberă să fie-a voastră-nchipuire.3ll Asemeni lui Atlas. puteri. N-aş şti să-l preaslăvesc anume. aş spune. Sunt îndestul de vajnice. este templul. E mai curînd greoi. . Arhitectul Antic. pe scenă. presimt. Astrologul Arzînda cheie de abia atinge cupa. să poarte greutatea. Pe altele magicianul îndrăzneţ le ispiteşte. mume. năzuind să ţin-o veşnicie. ce cu încredere a început. Ea intră ca un nor în sala largă.) Astrologul Un minunat bărbat. Cu neputinţă e. Săgetător spre ogival zenit. din tainic loc. şi totuşi de crezut. Faust (măreţ) O. în al vostru nume! Icoane-ale vieţii. care pe umeri Purta odată cerul cu văzduhul. Şi-o ceaţă umple spaţiul de-ndat'.

S-ar crede că întregul templu cîntă. cu toate că nu-i tocmai fin. pe jumătate gol. Iar din beteli de negură. pe arhitravă. 3l4 Cămăraşul . A patra Cum ai gusta dintr-un asemenea pahar! A cincea E frumuşel. se resfiră. Un june-n mîndru tact. acolo. Şi spirite vedeţi la lucru de mirat. molatic şi plăcut. Aici se curmă slujba mea. Ar trebui să ni-l vedem odată-n zale! O doamnă S-aşază-acum. se adună. îndemînatic mai puţin. Doamna Oricum ar fi. dalb. A şasea E frumuşel. Ce har! A treia Ce buze fine. Un cavaler Ca un păstor de oi se-nfăţişează. zeiesc? (Paris vine mai în faţă. şi-un nu ştiu ce Vibrează-n aer ca o strună. apare.) O doamnă Ce strălucire! înflorită tinereţe! A doua Ce prospeţime! Ca de piersică. Triglifa. da. devine totul melodie.Se-ntinde. Cum trec pe-aci. Columnele şi chiar triglifal sună. Pe Paris cine nu-l cunoaşte. Nu-l mai numesc. frumos. pe genunchii dumisale! Altă doamnă Ce graţios îşi duce braţul peste cap! Cămăraşul Necuviinţa lui mă-mbolnăveşte. desigur că-i frumos. se încheagă. Altul Ei. Umblînd fac muzică. o parte arhitectonică a templului doric. Cavalerul Ce bine v-aţi simţi. N-are Nimic de prinţ în necurteana sa purtare. deasupra coloanelor şi a spaţiilor intermediare. mai rare. mereu aţi cîrcoti. dulce împlinite! l.

m-a-ncîntat cîndva. Tu eşti aceea căreia-i închin Iubire. Tu eşti aceea căreia-i închin puterea mea. Cea mai în vîrstă E-a creşterii-nflorită lamură. patimă. Să mi se taie sufletul în cale. nebunie. Mefistofel (din cutia suflerului) Vino-ţi în fire. Cinstit rnă-nclin ca-n faţa unui vis. Izvorul frumuseţii revărsat din plin? Un drum de groaz-a fost. Cămăraşul Altfel de joc la curte-ar trebui. el va fi Unic şi-n asta şi desăvîrşit. Pătrunde o mireasmă. dar nu m-atrage. O tînără doamnă Într-adevăr. Dacă vreoda-tă. Simt că e vrednică de-a fi dorită. Frumoasă e. nu-mi ieşi din rol! . 3l5 Frumoasa vine. Dacă vreodat' de tine m-aş desprinde. Prea fericit acel a cui a fost. ce-i drept. Făptura. Doamna Dar el se crede singur. întemeiat o simt. Si-acum de-abia. ce-n oglinda vrăjii. Fireşte. Doamna Ce lin îl prinde-acuma somnul. Astrologul Eu nu mai am de-acum nimic de zis. (Elena apare) Mefistofel Ea e. chip divin. Adînc în suflet. cît simţirile mă ţin.În faţa împăratului se tolăneşte. dar ce dobîndă ! Mi se păruse lumea fără noimă în osîndă. Şi atmosferic lin în preajmă răspîndită. Cămăraşul Va sforăi numaidecît. de cînd cu preoţia mea. Ambrozie în tînăr pregătită. Nu se vede. şi adorare. A fost doar o-ngînare a frumseţii tale. şi simt că va dura. Limbi de foc dac-aş avea Şi tot mi-ar fi cu neputinţ-a lauda. de la el venind. Faust Mi se arată. Nepăsător mă las-această vraje. Cel ce o vede-şi iese din făgaş din rost.

furişîndu-se. răsuflarea să i-o bea. O doamnă Endymion şi Luna. dorind să-l sărute. şireată.l Ah. Poetul O rază cade şi pe el din dalba-i frumuseţe. El se trezeşte. Doamna Ştiu eu ce-nvăţătură vrea să-i dea. De necrezut. 3l7 Doamna Mă prind că ea-napoi priveşte. Curteanul Cu cită cuviinţă ea se-ntoarce. O doamnă tînără Piciorul ei — ce gros e pe la glezne. numai capul e cam mic. Duenna În faţa tuturor. Endymion. Lasă fantoma. S-ar zice că-i pictură. las' să facă tot ce-i place. O doamnă Urîtă e alăturea de dalba lui juneţe. S-apleacă. Un diplomat Prinţese am văzut de-acelaşi fel şi chip. Poetul Zeiţa-ar coborî. Se povesteşte că Selene (Luna). Doamna Minune nu-i ce vede ea. Curteanul Ea pleacă. 3l6 Un curtean S-apropie de cel ce-a adormit. personaj din mitologia greacă de care se leagă legenda somnului veşnic. O sărutare. Unul ca altul.O doamnă mai în vîrstă Bine făcută. perechea-i gata. Faust Pentru băiat ce rar noroc ! Mefistofel Dă-le pace. Curteanul Iar el se miră de minunea ce zăreşte. l. proşti sunt toţi bărbaţii . Frumoasă e din cap pînă-n picioare. Au trecut orice măsură. l-a adormit.

Doamna După părerea mea e cam vulgară. Cât o cuprinde. . 3l8 Altă doamnă La zece ani — O bună poamă ! Cavalerul Îşi ia ce. dacă nu mă-nşel. Şi-aceasta. fină. Cavalerul Încuviinţaţi! E maiestuoasă. Cu braţe tari el o ridică. Cu-asemeni mîndre resturi eu m-aş mulţumi. ca-n ceas de zi. cutezi ? — N-auzi? Opreşte! Stai! Mefistofel Faci însuţi cele ce ţi se năzar! Astrologul Elena este. 3l9 Faust Nici o răpire. cum poate. Crede că-i întîiul. iar spectacolul. nu. fiecine. se potriveşte şi aci: Eu tînăr nu mai sunt. Astrologul El nu mai este un băiat. Şi-i cam uzată nestemata prinsă-n aur. Pajul Dar ce n-aş da să fiu în locul lui! Curteanul Ce bucuros s-ar prinde-n plasa ei oricine! Doamna Trecut-a fost prin multe mîni astă comoară. Nici o răpire nu va fi. Scoţîndu-mă din neguri la liman. O răpeşte? Şi-o duce — încotro? Faust Prea — îndrăzneţ ! Nebunule. Mă ţin însă de cele scrise. Ci un viteaz erou. Nu-i oare cheia-aceasta-n mîna mea? Prin groaznice singurătăţi ea m-a purtat. ea de-abia se apără. e mai bun. Să mă-ndoiesc că-i cea adevărată? Impresia de-acum e poate cam exagerată. cum se face. Răpirea prea frumoasei l-aş numi. Învăţatul O văd destul de clar. ce-l dai. Şi-n text citesc că ea din cale-afară Plăcu bătrînilor din Troia. dar tot îmi place.În situaţii ca acestea.

:dap cît de-aproape Fiinţa-aceasta poate-acum sa-mi fie. O voi salva! Voi. Mai stăruie în ţeava-ngustă.) 320 ACTUL II Odaia îngustă. De-un simţămînt de dragoste surprins.Piciorul mi l-am pus aci.) Privind în preajmă-n sus şi-n jos. Mai stă aci chiar pana cu cotor Cu care diavolului — Faust s-a dat. Faust întins pe un pat bătrînesc) Aici să-mi stai. Cerneala s-a-nchegat. Şi atingîndu-l. Iar bunda veche care atîrnă încă-n cui îmi aminteşte de acele giumbuşlucuri. nefericitule. Un strop din sîngele cu care-a iscălit. (Priveşte împrejur. totul se destramă în nimic! (Explozie. Neschimbată. Cînd de Elena eşti paralizat Nu-ţi vii în minţi prea lesne dintr-o dat'. hîrtia s-a îngălbenit. magnifică să vie. . a lui Faust. vai! Vai nouă. Spiritele se destramă în aburi. întins. Păianjenii ţesut-au fire de prisos. vai! Se-ntoarce totul. Mefistofel (iese de după o perdea. mume! Mume! Să mi-o daţi! Cel ce o dat-o vede e pierdut de-o pierde. Tumult.) Mefistofel (ridicîndu-l pe Faust pe umăr) Isprăvile unui nebun fac rană Şi pagubă chiar diavolului în persoană. Astrologul Ce faci tu. Îmi pare totul neschimbat şi neatins. (întuneric. Dubla-mpărăţie De-aici o pregătesc. Dar altfel toate au rămas la locul lor. umbra Se tulbură. Departe-a fost. Ce chilipir ar fi şi cît de rar Pentr-un ciudat colecţionar. De-aci un duh se poate încerca Cu alte duhuri. Faust? O. Faust cade. Doar coloratele ferestre sunt mai tulburi. De unde s-o mai iai? Şi cheia el o-ntoarce către june. înalt boltită. Faust! Cu străşnicie El o cuprinde. de odinioară. unde a stat Şi stă temeiul meu din totdeauna. o ridică şi priveşte în urma sa. închegat.

Ne-ai semănat cîte unul. Să vie cei ce astă calitate-mi recunosc ! (Trage de un clopot ce dă un sunet ţipător şi pătrunzător. Încă o dat' mai scutur tare lîna. Desfăşurînd opinii mai presus de orice preţ. în mii unghere să pătrundeţi.cad din ea. Dar draci ca mine n-o mai au.) Dar să m-acopăr. Prin ochii-acelor scăfîrlii deşarte. plutim. În preajmă-ţi venim. 32l Cu care poate că şi azi se mai hrăneşte. Stăpîne.De-nvăţătura ce băiatului dădui. Mă prinde parcă iar o poftă vie Să mă-nvelesc în blana caldă. Si cîte-o molie mai zboară. nu are nici un rost. sunt acuma iar. Unde străvechi cutii v-aşteaptă. Patron. căci prilejul vine rar. bat-o vina. de care se cutremură sălile şi se deschid uşile. Şi te cunoaştem şi zumzăim.) Corul insectelor Bine-ai venit! Bine-ai venit! Bătrîn stăpîn! Plutim. Cu miile astăzij jucînd. S-ascunde nebunul În sine deplin.) Famulus . Greieri. fumurie. bătrîne. Să mă numesc aşa. molii şi alte insecte. Din blană gîngănii S-arată din plin. (Scutură blana luată din cui. să vă ascundeţi. Ca un magistru să m-arat. oale sparte. Prin pergamente sau vreo hartă. în putregai ş i-n scîrnăvie Găseşti în veci prăsilă vie De gîngănii. 322 (îşi pune bunda. maestru. Mefistofel Mă bucură aceste creaturi ce ies! Întîi ai semănat.. Apoi cu vremea ai cules. semeţ. Prin cioburi prăfuite. Acestei pofte învăţaţii se mai dau. drăguţelor. Grăbiţi-vă.

De la catedră luminînd. Şi mînuieşte cheile ca sfîntul Petre. căci aşa îi este dat. zilnic. Crapă podul. şi prin boltă Cad moloz. Aşa-ţi clădeşti din cărţi de joc o casă. Mefistofel Eşti vîrstnic şi-încă tot student Cărunte domn! Dar şi un mare învăţat Continuă să-nveţe. Sunt bucuros îndeosebi că mă cunoaşteţi. Mai ţine laolaltă-nţelepciunea toată.l Din psaltire să citim! Mefistofel Chiar asta-acum? l. cele de jos. El singur. ce tot ar învăţa. Născocitor. S-adună gloată-n preajma sa. că n-are-asemănare. amice! Numele ţi-e Nicodim. Nu-i ţine piept nici un renume. făcîndu-i semn cu mîna) Vino. Famulus Da. Teamă. .şi tencuială. preasfinţite. Cum îmi tremură genunchii! Să mă-nchin? Să fac o rugă? Să rămîn? S-o iau la fugă? Mefistofel (îl cheamă. o sporeşte. Famulus Am alergat să fiu prezent. groază mă cuprinde. Cele de sus. Uşa zăvorită bine Printr-o vrajă se deschide. Face semne ca în taină. Colo cineva se-ncinse În a meşterului haină. Pe cît se poate. Famulus yede în Mefistofel un mare prelat. să le deschidă Ca nimeni altul se pricepe. Cine însă va s-o isprăvească? De'sigur maistrul vostru-i mare iscusit: De doctor Wagncr cin' să nu fi auzit? E-ntîiul azi în lumea învăţată.(vine de-a lungul unui coridor întunecat) Ce mai sună ! Ce fioruri! Zidul parcă vrea să sară ! Prin cutremurul ferestrei Văd cum vremuieşte-afară. n-are pereche. învăţăcei zeloşi.

Şi iată că apare.perei măreţe. netulburat. Aluzie la crearea lui Homunculus. . să contrazic: Nu-i vorba. singurul ţel. Mefistofel se aşază cu gravitate. Întoarcerea aceluia el o mai speră cu tărie. Altfel nici dumneavoastră nu aţi fi intrat. de privesc atent. modestia-i pentru el Singurul rost. 323 De-abia-ndrăznesc să intru cîteodată. Famulus Să mă iertaţi dacă-ndrăznesc un pic În unele. Şi mai vîrtos cu dispariţia neaşteptată A marelui bărbat el nu se-mpacă. pe cale magică. cred. Printre-nvăţaţi e cel rnai delicat. Că zidul s-a cutremurat. Atît că de scîntei face risipă. Un cunoscut. intrînd în laboratorul lui Wagner. să îndrăznesc s-o calc? De luni întregi. la care va contribui Mefistofel în scena următoare. Mefistofel În ce bîrlog s-ascunse omul? Du-mă la el.) De-abia-mi luai în scaun locul. înalte domn. E generaţia mai nouă — Va fi nespus de insolent. În toată neatinsă şi-n nimic schimbată Aşteaptă-aici ca vechiul ei stăpîn să vie. Famulus Oprelişte cumplit-a dat. Odaia. în nici un fel De toate-acestea. să-i grăbesc norocul. Mefistofel Doar nu-mi va refuza intrarea? Sunt omul. cum a fost în zilele lui Faust. de cînd S-a înnegrit pe fată pînă-n ceafă. Uşciorii tremură şi au sărit lacăte.l (Famulus pleacă. mă-ntreb. Şi ochii i s-au înroşit în foc suflînd. Ce-aduce zodia. Baccalaureus (venind în goană pe coridor) Poarta o găsii deschisă ! l. Şi seamănă c-un cărbunar. de dragul o.Ce scurnpă-i este orice clipă.A-ntunecat chiar al lui Faustus nume. Nu ştiu. sau adu-mi-l de-ndat'. Trăieşte-n linişte.

curg nu-i altul. Ce-o purta şi-atunci pe umeri: Neclintit-aşteaptă stana. Mucigai să nu-l cuprindă. Îndrăzneţ sunt. Aste ziduri şi pereţii Tremură şi se înclină. Cînd eu nu-l prea pricepeam. Dar mai bună-i fuga. Căreia nici ei crezare Nu-i dădeau în vreo privinţă. . Să ascult pe toţi bărboşii. Azi de nas nu mă mai poartă. Student — novice. dacă n-aţi trecut A Lethei apă. valul tulburat. saltul.325 Mai hrănesc acum speranţă. Bătrîne dascăl. 326 Veţi recunoaşte-n mine-un fost discipol De silnicie academică scăpat. Cutezanţă nouă am. Cât de-abil părea atuncea. l. Bărbi cum ne puneau sfătoşii! Dintre cărţi străvechi şi scoarţe Ne minţeau cu-a lor ştiinţă. Ce descopăr însă-acuma? Nu aici venii eu oare Cu atîţia ani în urmă. Cum? Acolo în chilie Mai rămase o chelie? Cînd m-apropii cu mirare Văd că sade încă-n blana. Un balicl cu groază mare. Ca un mort să nu se strice Cel ce are-n el viaţă. Dacă nu fugim de-aice. Să nu moară viu sub grindă. Vom pieri fără de vină.

Mefistofel Mă bucur c-am sunat ca să veniţi. Baccalaureus Experienţă? Daţi-mi voie: spumă e şi fum. Să nu vă credeţi însă infailibil în viaţă. Să mînuiţi cuvîntul echivoc Mai econom. cînd surîzînd pe sub mustaţă. căci şi noi suntem mai atenţi. În buclele ce-aveaţi şi într-un guler cu dantelă Găseaţi pe-atunci deosebite bucurii. Perucă n-aţi purtat vreodat'? Fără de chică sunteţi. În rîs luarăţi pe cinstitul june. Dar azi cu noi cine se pune? Mefistofel Cînd tineretului îi spui un adevăr curat. de-atîţia ani. Omida chiar sau crisalida prevesteşte Cât de smălţat un fluture va fi. Ce nu se-aseamănă cu duhul nicidecum. iar profesorul un nerod. Veţi recunoaşte că ce-aducem din trecut Nici pe departe nu e vrednic de ştiut. Baccalaureus Sau un viclean! — căci ce maestru Ne spune adevărul drept în faţă? 327 Vorbind unor copii. Şi-apoi aceiaşi băieţandri fac Pe propria lor piele-experienţa dintr-o dat' Ei îşi închipuie că adevărul e un rod Ieşit din chica lor. Dar v-amintesc că altul este cursul vremii. Eu însă sunt aici schimbat de rost. Mefistofel Într-adevăr. scurt frizat. V-am preţuit şi-atunci cum nici nu ştiţi'. din creştet la picioare Baccalaurens . De-atîtea luni. Baccalaureus E drept că ne găsim în vechiul loc. desigur Aţi adunat experienţă multă. V-a reuşit atuncea de minune. Mefistofel Remarc că de abia scăpat din bancă Îmi sunteţi gata de-a-nvăţa pe cei ce-ascult. Vioi şi hotărît îmi staţi în faţă.Sunteţi aici la fel. Cînd serios. precum aţi fost. uşor îl schimbă fiecare. Acum şi mie mi se pare Că un nerod am fost. Ce nici unui mucos nu-i e pe plac.

Mă bucură s-aud asemenea cuvinte. Voi cîntăriţi şi moţăiti. 329 Mefistofel (aparte) Şi totuşi dracul te va da de-a berbeleacul. Nimic în plus Nu are dracu-aici de spus. Lumina mă sufocă. Baccalaureus Dacă eu n-aş voi. Dac-ai trecut de arri treizeci Eşti ca şi mort. aerul devine-apăsător. Cu griji năstruşnice ea vremea şi-o petrece. 328 Mefistofel (bonom) Amice. în timp ce nu mai eşti nimic. pierdut pe veci. dar spre slavă Păşeşte în arenă vrednicia. către' public). dar unde Se mişcă sîngele decît în tineri mai aprins? E-un sînge viu şi-o proaspătă putere De care vajnic viaţa se pătrunde. nici draci n-ar fi. Şi am cules tăciuni în vînt. . Baccalaureus Aflaţi că tigva dumneavoastră glorioasă Decît acele goale scăfîrlii Nu-i cu nimic mai preţioasă. Întîiul moş întreg la minte. Să dea-nainte din ispravă în ispravă. ştii cît de mojic îmi eşti? Mă înfior! Baccalaureus În graiul nostru minte cine e curtenitor. Desigur bătrîneţea e o febră rece. Mefistofel (care înaintează în jilţul său pe roţi spre planul din faţă al scenei. Mefistofel De aplaudat. an cu an. visaţi mereu vreun plan. Viaţa omului în sînge e. Astfel pînă cînd Noi lumea cucerim pe jumătate. Mefistofel Am căutat comori de aur sub pămînt. Ce-i slab se prăbuşeşte. Găsi-voi poate printre dumneavoastră un locşor? Baccalaureus Pretenţios îmi pare că voieşti aşa-ntr-adins Să fii ceva. Baccalaureus Acesta e al tinereţii nobil rost. Vă este scris: buni de ucis.

Ce alţii ştiu: mai poate cineva gîndi Vreun lucru iscusit sau vreo prostie Pe care'naintaşi să nu le fi gîndit? Dar o primejdie nici ăsta n-o să fie. De nu l-aş pierde în cenuşă! Ah. drum bun cu toate ale tale! Cum te-ar jigni să afli într-o zi. Eu sunt cel ce din mare soarele l-am scos. filistine? Eu liber. această lume nu a fost. În calea mea s-a-mpodobit întregul univers. pentru scopuri fantastice. Cuvîntul meu vă lasă reci. întîmpinîndu-mă pe mine. cu bezna-n spate. La semnul meu. Vă iert. oricum începeţi. Gîndiţi-vă că dracul e bătrîn. Tenebrele se luminează. Şi pasul mi-l iuţesc răpit de extaze minunate. (Iese.) Mefistofel Originalule. Aparate greoaie. La urmă tot s-alege-un vin. cum mi se arâtă-n cuget. Oricît de-absurd dă-n clocot mustul. larg desfăşurate. Îmbătrîniţi şi voi ca să-l pricepeţi. Doamne. (Câtre tineretul de la parter care nu aplaudă. Iar în lăuntrica fiolă O nestemată foarte trează S-aprinde ca un viu cărbune. băieţi. Cu ziua-n faţa mea. Cine v-a dezlegat de îngrădirile Atîtor gînduri strimte. cine e la uşă? Mefistofel . S-alege-acum un alb eteric. Nesiguranţa nu mai poate Să se întindă într-o doară. Pămîntul a-nverzit. în noaptea cea dintîi. 330 Un laborator medieval. Se va schimba puţin cîte puţin. Îmi răsăriră stelele la căpătîi. Wagner (la vatră) Îngrozitorul clopot sună Şi zidurile se-nfioară. Şi datorită mie. Îmi urmăresc lăuntrica lumină. Şi fulgeră prin întuneric. luna e mereu în mers.Mai înainte de-a o face eu.

Măreaţă operă îndată isprăvim. (încet.(intrînd) Salut! Cu gînduri bune vin! Wagner (temător) Bine-aţi venit sub steaua orei. Noi facem să cristalizeze. Puterea dulce. Destituite sunt acum din demnitate. Mefistofel Cel ce trăieşte mult experienţă lungă are. Şi după cuviinţă să se lege. Şi ce natura face să se-organizeze. . Şi-apoi o-nchidem în retortă să se-nchege. să dea. Nevoie nu-i de nopţi. Cu darurile sale-alese. Să ia. Mefistofel (mai încet) Dar ce se face-aici? Wagner (şi mai încet) Facem un om! 33l Mefistofel Un om? — Şi ce pereche-ndrăgostită Aţi încuiat să procreeze-n horn? Wagner Ferească Dumnezeu ! O modă-a fost cîndva Să procreezi! Deşartă poznă a naturii! Gingaşul punct din care ca un rod viaţa da. Lucrarea să ajungă pîn'la capăt.) Dar să vă ţineţi răsuflarea-n gură. omul însă Va trebui pe viitor să aibă mai înaltă obîrşie. pe cari sub lacăt Le ţine firea. ce din centru emana. (întors spre vatră. ce-i străin. Şi pentru el nimic nu este nou vreodat'.) Zăriţi lumini? Putem avea nădejde vie. sortită oarecum pe ne-ncercate Să-şi însuşească ce-i pe-aproape. Cu iscusinţă dac-alcătuim Plămada omenească-amestecînd-o dintr-o mie De alte gingaşe substanţe mai labile.) Se face ! Mişcă-se stihiile mai clare Şi ne convingem tot mai tare: Secretele. (întors către vatră. de zile. noi le punem la-ncercare. Doar anfmalele mai simt în asta voluptate.

Vom rîde însă de-ntîmplare-n viitor.332 Prin anii mei de pribegie. fulgeră. aş vrea să şi lucrez. Homunculus2 (din fiolă către Wagner) Acu e-acu. Îmbrăţişează-mă la piept cu gingăşie. Aş vrea să mă găsesc degrabă-n treabă. (Către Mefistofel. se lămureşte. Cînd taina ni s-a dat pe faţă? Daţi sunetului doar puţină ascultare. Şi el devine grai şi noimă cu viaţă. Un omuleţ cum prjnde-nfăţişare. Se tulbură. oameni Am mai văzut. 2. ce apare. om produs pe cale alchimică. 333 Îmi eşti şi tu aici. O clipă doar şi ce ispravă dragă! Un plan măreţ la început pare nebun. se-ncheagă. Ce-am mai dori acum cu toţii. care ştie tot ce s-a petrecut în trecutul omenirii şi care are şi alte însuşiri ale unei figuri de basm. Homunculus. Dar nu prea strîns. Un creier destinat a cugeta îndemînatic Va da în felul său şi-un gînditor. Întrezăresc în cheagul. Wagner . Obştească însuşire e. şăgalnice cumetre? Tocmai în clipa indicată. După concepţia lui Goethe. Şi dat fiind că sunt. Homunculus este un fel de demon. precum se ştie: Firescului de-abia-i ajunge-un univers deschis. să nu se spargă sticla. Îţi mulţumesc Ursita bună te-a adus pe lîngă vetre.) Răsună sticla de-o putere fără pace. cărările să le scurtezi. Naturalistul şi medicul Paracelsus vorbea în lucrarea sa De natura rerum (Despre natura lucrurilor) de modul cum s-ar putea prepara un asemenea omuleţ.) l. Tu te pricepi. (Priveşte extaziat fiola.l Wagner (privind atent la fiolă) Se-nalţă. deci se face. tătuţă! N-a fost glumă.. de soi cristalizat. Oameni de soi cristalizat — oameni artificiali sub toate aspectele. Ce-i artificial e mulţumit c-un loc închis.

Wagner (uitîndu-se mereu în fiolă) Într-adevăr îmi eşti un scump băiat. mai bucuros aş întreba: De ce-bărbatul şi femeia sunt mereu în vrajbă? O lămurire. (Uşa laterală se deschide. Cum sufletul şi trupul laolaltă Se potrivesc frumos. una pare. feminină. Crăiasa. se priveşte liniştită. însă. şi femei ce se dezbracă. A trupului văpaie nobilă şi vie Se răcoreşte în cristalul undei.) 334 Homunculus (mirat) Ah. Sunt cam ruşinat. Picioru'ntinde pînă-n apa străvezie. Îl vede-nghesuindu-se pe la genunchii ei. să se-aleagă. scena dulce-a celor doi. Dar se ridic-un abur în văzduh Şi c-o beteală deas-acopere apoi Povestea. De toţi sunt cu probleme asaltat. pluteşte deasupra lui Faust şi-l luminează. straşnic ! (Fiola se desprinde din mînile lui Wagner. nu vei avea. parcă i-ar fi un obicei.O vorbă încă. Homunculus Ce-i de făcut? Mefistofel (arătînd spre-o uşă laterală) Aici arată-i darul minunat. Pe craiul lebedelorl. . strălucită.) Şi frumos împrejmuit! Dumbrăvi! Şi ape clare. prietene. De pildă: încă nimenea n-a înţeles. pînă la coapse ude. Da. Micuţul ăsta vrea. Dar de făcut sunt multe-aici. Stăruitor.tînd oglinda? Şi fete fug. să nu se mai despartă. ca o undă lină. E din eroică sau chiar zeiască seminţie. Ce freamăt de aripi bătînd s-aude? Ce zvon de pene frămîn. spre încăperea unde Faust stă culcat. Mefistofel Cîte nu ai a povesti! Pe cît de mic. Şi cu plăcere mîndră. Ce minunate! Una însă mai suavă. Şi totuşi traiul unul altuia şi-l amarase Pe urmă — Mefistofel Stai.

lebede şi nude Frumuseţi se arătară în prevestitorul vis. E vorba aici despre motivul mitologic al unirii dintre Leda şi Zevs (lebădă). rece mucegai! Ogivele de-abia le mai îndur. unire din care a fost zămislită Elena. De se trezeşte-acesta. Eu care rnă simt bine orişiunde. 336 Mefistofel Şi încotro va duce-acum călătoria? Colegi antici îmi spurcă bucuria. . Homunculus Trimite pe războinic unde-i bătălie. Cum s-ar putea obişnui închis Aici. Homunculus Către nord-vest. încunjurat de un norod l. Şi fetei dă-i îndemn spre horă — Vor fi atunci cum trebuie să fie ! Tocmai acum. tu cel din nord. în încăperile acestea sumbre? Să-l ridicăm de-aci. E binele suprem ce-l poate aştepta. Acasă doar prin sumbra ţară? (Privind împrejur. Fă-l să ajungă-n propria-i stihie ! Mefistofel Despre asemeni lucruri încă n-auzii. Cum ţi-ar mai fi privirea clară. Dumbrăvi. Către sud-est vom naviga însă acum. dăm de alt necaz. Mai sunt însă şi cele clasice de cunoscut.Pe-atît de mare eşti fantast. Satano. Viziunea este ca o pregătire în vederea actului al III-lea (al Elenei). ţi-e domnia. În vârsta negurii crescut. Privind. precum îmi amintesc E noaptea clasică de valpurgie. izvoare. De cavaleri şi de popească scîrnăvie.) Ce piatră afumată. Homunculus Dar la urechea voastră cum ar fi putut Să şi ajungă? Doar năluci romantice cunoaşteţi. Nu văd nimic — Homunculus Te cred. Mefistcfel M-ar bucura ieşirea. s-ar prăbuşi-ntr-o clipă mort.

Vă ispiteşte pieptul cu seninele-i păcate. încearcă-l chiar acum. Dar să-ncercăm. Împrejmuit de crînguri şi umbratic drum. ce vom începe? 337 Homunculus Alte daţi nu eşti tîmpit.. cînd îi vezi de-aproape. Şi nimeni nu ia seama că e zgîndărit De Asmodeu ce-n dosul certei s-a pitit. azi ca şi-n vechime. Şi sus Pharsala. Slugi contra slugi sunt. Se-ntinde şesul pînă-n munţi de prospeţime. Începe de la capăt înc-o dat'. tot înainte. Cînd despre vrăjitoarele tesalice-am grăit. Eu luminez. Homunculus Mantaua dă-o-ncoace! Să ne-nvălim uşure cavalerul.. Wagner (temător) . Zăvor păgîn îmi stă însă în cale. Vă poartă zdreanţă împreună pe sub nori Mai jos. Un mijloc dacă ai. Şi-acum. Se luptă. îngăduie să mi-l îndrum. Mefistofel O. căci de-ndată ce s-a terminat. senzual. Mefistofel (libidinos) Tesalicele vrăjitoare sunt fiirţe De care lungă vreme-am întrebat. Să-nveţe să se apere cum poate fiecare. Ce se încinse între tiranie şi sclavie. cît ţine cerul. în lături! Dîrza bătălie.Pe lîng-un şes întins Peneios curge. Mefistofel De încercat ar fi isprăvuri infernale. Dar v-amăgeşte cu joc liber. Poporul grec nu a avut prea mare har. spun ei. Iar dacă nu. De-ncepe ca băiat. Nu cred c-ar fi plăcut vreodat'. pentru drepturi. s-alege-n urmă şi bărbat. Pe ale noastre totdeauna le găsiţi întunecate. Cred că am spus ceva cu greutate. Mă plictiseşte. Homunculus E data omului să fie îndărătnic. libertate. Să locuieşti cu ele nopţi de-a rîndul. vai. mai sus. În cazul ăsta mă întreb de este vindecare.

Noapte valpurgică clasică. sau dojana. Nu-ngăduie nici unul celuilalt Împărăţia. Şi străduinţa-şi merită răsplata: Onoare. unde a avut loc bătălia hotărîtoare dintre Caesar şi Pompeius. Ştiinţă şi virtute să ne-ajungă! Rămîi cu bine! 338 Wagner (întristat) Bun rămas ! Vai ce prăpăd ! Presimt că niciodată n-o să te revăd. Noaptea valpurgică clasică reprezintă. Vei cumpăni. glorie.. precum poeţi mişei peste Măsură mă bîrfesc. aur. Mefistofel Către Peneios s-o luăm. drumul lui Faust către Elena. Erichto4 În noapte la serbare ca şi alte daţi Apar întunecată eu. cîmpiile de la Pharsalus. de-a dreptul... Ei niciodată nu Sfîrşesc cu lauda. l. 3. Întuneric. . Albită De valul corturilor iată valea-n larg Ca un ecou al celei mai grozave nopţi.. nimeni n-o îngăduie Aceluia ce cu putere-o cuceri. Erichto.. Vechi pergamente vei desface. Vei aduna după reţete şi din ceaţă Stihii din care să formezi viaţă. în Grecia. Atuncea scopul mare e atins. eu Urîtă nu. Cîmpiile pharsalice. (Ad spectatores) De creaturi ce înşine le faceml. vei potrivi.. Depindem totuşi pînă la sfîrşit. prin apariţiile şi peripeţiile ei. Nu mi-e cumătrul de dispreţuit. viaţă lungă. O altă indicaţie a lui Mefistofel că a contribuit la crearea lui Homunculus.2 Cîmpiile pharsalice3.Şi eu? Homunculus Rămîi acasă pentru fapte importante. vei cîntări. De cîte ori s-a repetat! S-a repeta în veci. Şi-n timp ce eu cutreier lumea Descopăr poate-un punct pe i. stând cuminte. 2.

Aici încă o pildă mare datu-s-a: Puterea cum se-opune uneia mai mari. 340 Homunculus Iată o strigoaică-naltă Cu paşi mari în faţa noastră Mefistofel S-ar părea că-i este teamă. Mă retrag. o vrăjitoare.) Homunculus Să mai zbor în cerc o dată Peste flăcări şi abisuri. lămurindu-se. De sus luminile coboară. Numi-ar aduce vreun folos. Erichto. Ce unei sfere pare-a-i da lumină. Cum laurul cuprinde cap de-nvingător: Aici Pompei visa trecute măreţii. Mă simt şi aici acasă. Mefistofel Cînd strigoii jos în vale Eu îi văd cu chip de groază. Şi ştie lumea cine-a izbîndit. Pier corturi ca părerea în albastrul foc. Stau fabuloase-alcătuiri din zile vechi. . Ce aspecte de nălucă ! Parcă valea are visuri. Cum erau şi-n miazănoapte. De veghe flăcările roşii pîlpîie Stîrnind reflexe-n sîngele din plin vărsat. Deasupra mea neaşteptat un meteor.4. Călătorii prin văzduh.. însă. Adulmec viaţă. care în epopeea lui Lucan (Phar-salia) este întrebată cine va învinge în bătălia istorică dintre Caesar şi Pompeius. (Pleacă. Şi Cezar se uita la limba cumpenei Atent. Cum ale libertăţii flori se risipesc. Nu mi se cuvine să M-apropiu de cei vii. Atinse de-ale nopţii stranii străluciri S-adună umbrele legendelor greceşti. viu Lucind. se-mprăştie domoalele ramini. Pe lîngă focuri multe. de sus. ci numai faimă rea. Se-nalţă luna ne-mplinită. cărora le-aş putea strica. 339 Cel ce pe sine nu se poate stăpîni Ce bucuros ar vrea să stăpînească pe vecin..

Printr-o minune-n ţara greacă am ajuns. Cele mai rare ciudăţenii laolaltă le găsesc. Dar s-ar putea să iscodim prin preajmă. ce graiul i-l vorbea.fiecare. Căci o caută-n poveste. şi eu partea. Ăst labirint de flăcări. un spirit proaspăt m-a pătruns. Cel ce la mume a-ndrăznit să meargă. Şi mai spun: Ca să ne regăsim uniţi apoi. Faust (atingînd pămîntul) Ea unde-i? Homunculus Un răspuns noi nu am şti. Astfel aicea stau. De nu e glia. 34l Homunculus Aşa voi fulgera şi voi suna. N-are de ce să se mai teamă. sunînd. Dar nu aş şti alt sfat mai bun! Prin focuri propria sa aventură Să şi-o încerce . in partea de sus Mefistofel (căutînd) Dar cum cutreier printre focuri .. prin suflet un Anteul. E totuşi aerul. dacă-l iscodesc. De nu e unda. Ca viaţa să-i revină. (Se depărtează. ce-o întîmpina. Şi adormit. În grabă. Homunculus Las-o-n pace! Cavalerul Pune-l jos fără de veste. tu luminează-ne la amândoi.Ne-a văzut prin zare-albastră. înainte de-a se face zi. (Sticla răsună şi luminează puternic) Şi-acum spre minunate fapte noi! (Pleacă fiecare) Faust (singur) Ea unde-i? — Nu mai întreba mereu. care o purta. Să dibuieşti pe lîngă focuri fără seamă. Mefistofel Îmi voi avea se pare.) Pe râul Peneios. Micuţule. Simţii numaidecît pămîntul. visul meu..

n. Mefistofel Ei da. l. 2. De cuviinţă plin vreau să salut pe fiecare. nu-ncape îndoială. Anteu. figuri mitologice (o îmbinare de pasăre şi leu). cavaleri înzestraţi cu un singur ochi. Scîrboasă seminţie ! Dar să nu mă oţărăsc prea tare. Şi cîte altele. care-i dă pecetea. fiu al lui Poseidon şi al Geoi. fiinţe ce. că suntem l. păzitori de comori. Despre furnici şi ariraaspi aminteşte Herodot (istoric grec din secolul al V-lea î. grifon e-un titlu de onoare.. antichitatea însă E mult prea vie. De obicei norocul îţi întinde laur. în ochi se oglindesc. Necuviincioşi. Grifonul (tot sforăind) Aşa-i. e drept. C-apuci o fată.e. 342 Din toată inima şi noi. o coroană. zeiţa pămîntuhii. Herodot vorbeşte şi despre furnici uriaşe care caută aur. El aminteşte într-un fel de gheare Cu cari apuci ceva. prindea noi puteai ori de cîte ori atingea pămîntul. care povesteşte că poporul arimaspilor.).. Se povesteşte despre el. aur. Din faţă sau din dos.Mă simt înstrăinat prin aste locuri. şi felurit acoperită după modă. Ăst epitet să nu mi-l pui pe creştet. Neruşinaţi sunt sfincşii şi grifonii. Furnici2 (de soi gigant) Vorbiţi de aur. Salut frumoaselor femei! Salut isteţilor bătrîni! Un grifonl (sforăind) Grifoni. Răsună-n orişice cuvînt un sunet De obîrşie. Aur mult am adunat. iar nu bătrîni! Căci nimenea N-ascultă cu plăcere-acest cuvînt: bătrîn! O vorbă e cu care nu mă-ngîn.ce-i zăresc. cel puţin pe jumătate. Vetust sau veteran au ceva veşted. într-aripate. E lăudat cel ce înhaţă fără de sfială. în mitologia greacă un uriaş.^ că în luptele sale cu vrăjmaşii. Sub un alt chip strînsă Ar trebui. Sunt rude-aproape toate. . a luptat în vechea Sciţie pentru aur. Grifoni.

Şi mărturie-ar sta că-n vechiul lor teatru Am fost văzut în rol de Old Iniquity2. Mefislofel Ah. Dar pînă te-om cunoaşte—am vreape nume sate ştim. Englezi nu sunt pe-aici? Ei bucuros călătoresc Să vadă cîmpuri de bătaie şi cascade. în vechiul teatru englez. voi ison ţineţi grosolan. Păcat ar fi privirea să ţi-o pierzi pe sus. Norodul arimasp l-a căutat.) Ce lesne mă obişnuiesc aici şi cu plăcere! Fiinţele le dibuiesc aproape năzdrăvan. luceşte luna-n jumătate. „Răul". Sfinxul . ce tîlc îi dai? Mefislofel Se iau la goană stelele. Grifonii Îi vom sili mărturisiri să facă! Arimaspii Nu încă-n noaptea liberei serbări! Îi vom căra şi pînă-n zori de zi Pe rînd şi pe furiş vom izbuti. sau măcar şarade.343 Şi-ani strîns în peşteri şi sub piatră cîte-o leacă. Vezi explicaţia la nota 2 din 342. 2. ce pare-o adiere A spiritului. multe nume mi s-au dat. 344 Mefistofel Nici eu nu prea-nţeleg. Mă simt în locu-acesta-aşa de bine Şi mă-ncălzesc la mîni în blană de feline. Enigme dă-mi spre dezlegare. Old Iniquity'. cum nu se cade. Sfinxul Se poate. mă rog. l-a dibuit. dar ştiinţă despre stele ai? Acestui ceas. O ţintă demnă cîmpul ăsta pentru ei ar fi. Rîd arimaspiil ce departe l-au cărat. Mefislofel (s-a aşezat între stincşi. Sfinxul Noi sunet dăm. Sfinxul Cum s-a ajuns aci? l. Ruini şi clasice mucegăite locuri.

Ascultaţi-ne cu sete Cîntecele de sirene. Iar pentru celălalt ortac de nebunie. 346 . Al doilea grifon Ce caută pe-aici? Amândoi Urîtul n-are loc sub astă zare.) Mefistofel Ce păsări sunt de cîntă-n ramuri. de te rosteşti pe tine. Aici însă nu-ţi face haz să mîi. În ambe chipuri tu arnuzi pe-naltul zeu. (Sirenele cîntă. Întîiului o zea. cînd face scrimă. Mefistofel (brutal) Crezi tu că unghiile oaspelui nu scarpină 345 La fel de bine ca şi propriile-ţi gheare? Încearc-o dat'! Sfinxul (cu glas blînd) Poţi să rămîi. de-o apă parcă legănauSfinxul Păziţi-vă. de ce priviţi prin gene Urîţenii minunate? Noi venim pe rînd în cete. Prin crîngul plopilor. Atîţi aleşi destoinici Au fost învinşi de vrăji cîntate. Dar bestia de jos rn-a îngrozit. Încearc-o dată să te vezi în adîncime: La fel de necesar evlaviosului şi celui rău.Enigme vei avea. Întâiul grifon (sforăind) Nu-mi place individul. Că labele mi-s sănătoase. oricum. Sirene Ah. să şi petreci. îţi vei lua însă răsplata. Tu cu copita ta chircită Nu poţi vedea în noi făpturi frumoase. Mefistofel Prin partea ta de sus îmi faci aproape poftă. Că însuţi te vei îndemna să pleci. Sfinxul Făţarnic eşti. tu ştii. În ţara ta.

În urîţenie văd trăsături măreţe. mari amintirile.) Ulise2-n faţa unora ca astea s-a legat. ai zări: Gheare aspre de ulii. Mefistofel Atari făpturi tu altădată le-ai fi blestemat. Acum însă se pare că ţi-ar fi pe plac. că e-n deşert. Unde din glasuri. Dac-ar fi să le-ascultaţi. Faust (sosind) Ce minunat! privirea mă îmbată. (Referindu-se la grifoni. Mefistofel Acestea-s veştile ce mă aşteaptă. Se împleteşte ton cu ton. Sfincşii De inimă să nu vorbeşti. (Referindu-se la furnici. Sirene Nici o pizmă. De lălăit nu îmi mai arde.Sfincşii (batjocorindu-le pe aceeaşi melodie) Spuneţi-le să coboare! Ce-ascund ele.) De unele ca astea-a fost comoara adunată. de pe coarde.) De-aceştia-apoi păzită bogăţia toată. să v-omoare. Căci unde o iubită căutaţi grăbiţi. Dar pîn'la inimă n-ajunge. O pungă rea de piele creaţă S-ar potrivi mai bine cu-a ta faţă. Presimt acum noroc prielnic. (Referindu-se la sirene. Chiar monştri sunt bineveniţi. De prospeţimi pătrunsă inima îmi e: Mari sunt figurile. . Pe pămînturi şi pe mare Cu senină-nfăţişare Pe oricine-l vom primi. Să v-atace. nici o ură! Noi doar clare bucurii Semănăm fără măsură. Cu ce tărîm vrea ochiul să mă-nveţe? 347 (Referindu-se la sfincşi. Pe la urechi mă mai străpunge.) Oedipl în faţa unora ca ăştia-a stat.

Chiar vînătorii-ar obosi. Te lege sfaturile mele. (Faust se depărtează. care ţinea sub teroarea sa împrejurimile cetăţii Teba. Săgetînd. A-nvăţat să povestească. erou vestit al mitologiei greceşti. Dacă pasul ţi l-ai pierde Către noi la marea verde. El zburdă-n noapte ca o umbră. Unei furtuni de iarn-asemenea: . auzind cîntecul sirenelor. una din figurile cele mai de seamă ale legendelor în legătură cu războiul treian. multe ai să dobîndeşti. Cum se lăsă legat Ulis'. întoarcerea lui Ulise. Ulise. Vei auzi ce ţi-am promis. 3. Apropiindu-se de insula sirenelor. numele latin al lui Odiseu. Sfinxul De neatins săgeţii lui Alcide2.. Sirene Îţi dorim să afli multe.) Mefistofel (mohorît) Ce cîrîie din aripi dînd? Şi iute că nu poţi vedea. el să nu poată da urmare ispitei. rătăcirile sale sunt povestite în una din epopeele homerice (Odiseea). Oedip. Sfinxul Nu te lăsa să te înşele. făpturi de mare soi. de a se duce la ele. Ercule (Herakles). Văzut-a pe Elena unul dintre voi? Sfincşii Noi nu ajungem pînă-n timpul ei.. cel mai vestit erou al legendelor greceşti. Cînd pe-aici trecuse-Ulise. Ucis-a Ercule3 pe cei din urmă. l. Ulise porunceşte tovarăşilor săi să-l lege de catarg pentru ca. Una din numeroasele sale fapte vitejeşti este uciderea celor din urmă sfincşi. a izbutit în viaţa sa plină de peripeţii să dezlege ghicitorile sfinxului. Dacă-ţi răspunde. De vei găgi pe-naltul Chiron. 2. 348 Poţi întreba însă pe Chironl şi să-l iscodeşti. Zăbovind puţin s-asculte. Şi una după alta.Faust (către sfincşi) Răspundeţi-mi. Ţi-am încredinţa atîtea.

anul îl orînduim. păsări ucigătoare de oameni. În cercul nostru ar intra Ca rude demne de ştiut. Cu zîmbitoare guri. Lamii. Dar ce e.le a fost una dintre cele mai vestite isprăvi ale sale. printre alţii al lui Castor şi Pollux. după legendele greceşti. S-ar vrea puţin luate-n seamă. Stymfalide (de la oraşul Stymphalos.l. în mitologia greacă. a fost. Cu plisc de vultur. în Grecia antică). 2. 3. labele de gîscă. un alt nume al lui Ercule.. de trup tăiate. Sunt lamii3. Pe pofta unor fauni şi satiri. Chiron. Şi dacă starea voi ne-o respectaţi în duh. Răpunerea acestor păsări de către Erc<. Noi încă din Egipet ne-am obişnuit l. vampiri feminini. după lună. Noi. Mefislofel Cred că mai stai pe-aici — te-oi regăsi? Sfinxul Amestecă-te numai printre fete în văzduh. Sunt capetele hidrei de la Lerna2. Sunt fete-ademenind cu nuri-prăpăd. Sfinxul De-acestea nu vă fie teamă. neruşinate frunţi. fraţii Elenei. în mitologie. tronînd. spate îmi arătaţi? Ce vrea să fie? Un cor v-atrage într-acolo. educatorul multor eroi. văd. 2.. vă întreb. E cîrîitul lor un bun salut. Acolo Cu un picior de ţap poţi totul să înfrunţi. să dăinuim. după soare. Uciderea hidrei de la Lerna este o altă faptă vitejească a lui Ercule. 350 Ca mii de ani. Alcide. 349 Sunt repezile stymfalidel. cel mai înţelept dintre centauri. fete de plăceri. Aşa cum sunt. ce-nseamnă Că pasul vi-l întoarceţi. Mefistofel (aproape înfricat) Mai şuieră şi alte cele. Judecată peste neamuri .

O.Ca în zi de-apoi rostim: Pace fie sau războaie Şi potop. M-a trezit adulmecarea Din odihnă. şi în tihnă Întins la răcoare Să prinzi întremare. respiraţi voi mulcom. Sălcii. Peneios Foi de papură. Noi cîntec ţi-om face. Şi vuiet nu-i. Unor visuri întrerupte!. Trestii. pat de ape. daţi şopot.. ce văd? Sau amintire? Ai mai avut asemeni fericire. nu ne clintim. rînduri. Spre locul adîncit de scaldă. S-adună-n albie. Aerul — ce vesel iureş! Nimfele (către Faust) Ce bine. Valul dă un murmur gureş. Pătruns sunt de simţire mare. Acolo prin umbroase crînguri. Peneios. Dintre ramuri şi frunzare Glas răsună. înconjurat de ape şi nimfe. . voi ramuri. 35l Tu care n-ai pace. Şi-un obştesc cutremur mare.stul de bine. doar moale susur. ce n-au asemănare. Cum ochiul le surprinde-acolo. June femei cu albe mădulare.. ah ţie Ţi-ar fi. mişte-se Făpturile. ce aproape Sunet omenesc îmi pare. Din părţi curg sute de izvoare. între răzoare. Faust Sunt treaz şi văd. Noi susur şi murmur. Trec ape în şuviţe. Faust (păşind spre rîu) Dac-aud de. E vis. fremătaţi din flamuri. Şi şoptiţi în plopi. spre odihnă Să stai.

mai bărbată. Nimfe Puneţi voi. o crăiasă. Înoată celelalte-ncolo şi încoace. Cuprinse doar de grija lor fetească. cu cioc întins a ceartă. Tăind oglinda lin. Pare cu duh. Şi iată. Privirea cată la liman să iasă.. Pe urmă-n ceată veselă fac baie. se pare Că e sunet de copită. că şi lebede neaşteptate vin. Şi ţipete apoi. Şi-noată cu-ndrăzneală şi cu teamă. curate.De două ori văzute cu-ncîntare. Şi una-ndeesebi. urechea Pe ţărm. O. S-abată fetele încearcă. pline de graţie. O dată-n aer şi o dată-n apă. Norocoasă M-ajunge din urmă Ursită frumoasă? Un călăreţ soseşte-n grabnic trap. Cînd iau la toate astea seamă Ar trebui să am destulă desfătare. treaptă înverzită. maiestuoase. Faust Duduie parcă pămîntul Sub un cal gonind ca vîntul. în valuri e bătaie. grăbind pe ape. La slujba lor să nu gîndească. Făcîndu-şi cale printre toate. Mă uit într-acolo Pe cîmp. Dar sufletu-i mereu în depărtare. Nepăsătoare unele pe la răstoace. Sunt mîndre şi-ncrezute-aproape De capul şi de pliscul ce se-nalţă. Mai îndrăzneaţă-apare. Din golfuri înotînd. surori. Plutind în linişte. ea însăşi undă. . Iar altele. cu îndrăzneală înzestrat. minunată. Încearcă-n locul sacru să pătrundă.. Pe unde unduind. Unde frunzişul. De-un cal bălan pe drum purtat. 35l Se umflă penele şi aripa-nălţată. Dacă bine-aud. de-aş şti cine aduce Veste-n noapte de răscruce. verdele belşug. Ascunde.

alt nume al zeiţei Athena. fiica lui Okeanos şi iubita lui Saturn. numiţi astfel după corabia lor „Argo". Ea ar fi dat naştere unui hipocentaur. Stai. în Colchida. la minte sluţi. ei au pornit.. sub conducerea lui lason. Argonauţii. stai! Să-ţi spun ceva. şi cred că-l ştiu. Chiron Aceasta s-o lăsăm. eroi ai legendelor greceşti. Ca Mentor2 nici'chiar Pallas3 nu se puse în lumină. să aducă lîna de aur păzită de-un balaur. în legendele eroice greceşti prietenul lui Ulise şi dascălul lui Telemac. Pe toţi cîţi lumea poeziei au clădit. Te trec de vrei. E al Philyreil plin de faimă fiu.. Faust (încălecînd) Du-mă unde doreşti. faimosului Ghiron. Chiron De sui pe mine îţi spun noroc! Şi încotro.Nu mă înşel. Philyra. un popor Întreg a educat. prin apă. Se poartă oamenii în felul lor.. te rog. Care. Mentor. Şi ca şi cum n-ar fi de nimenea crescuţi. Tu stai aici pe mal. pe nobilii argonauţil. eroi atîţia. Pallas. îţi sunt pe veci mulţumitor. te-ntreb. spre cinstea sa. Faust Ia-mă cu tine-atunci. Chiron Ce vrei? Ce este? l. l. ca un cal. Cei mai mari eroi ai timpului au luat parte la această expe diţie. 3. Marele om şi pedagogul strălucit. căci nu îmi simt vreo vină. 352 Faust Opreşte al tău pas! Chiron Îmi pare rău. nu fac popas. Chiron. 2. 354 Faust Îmbrăţişez aici aievea şi trupeşte-n veac .. Pallas-Athena îl însoţeşte sub chipul lui Mentor pe Telemac la Pylos.

.. Faust Tu eşti adevăratul mare om. tu zeu pe jumătate. Lynceu. Şi linguşeşti popor şi demnitari. Călăuzea corabia sacră de departe. de femei privit cu drag.. Isteţ. Erau cu toţii bravi. Şi rădăcinile cunoaşte în adînc de lume. Domnit-a lason. să dau un sfat. sublim. Cu alţii numai împreună Poţi înfrunta primejdiile toate. El cată să se-ascundă-n modestie. cu seriozitate. Chiron Făţarnic pari a fi. Şi ca şi cum atîţi i-ar fi asemenea. cu măiestrie.. Şi fiecare cu puterea ce-l însufleţea. Şi alinarea rănii şi al boalei leac! Chiron Cînd lîngă mine vreun erou a fost rănit Ştiam un ajutor s-aduc. Celui mai nobil tu. puternic. Te-ai străduit să-i fii asemenea prin fapte. Faust Mărturisire totuşi îmi vei face: Tu ai văzut prin vremi pe. Printre eroi cel mai destoinic şi mai straşnic? Chiron În vechiul neam argonaut. Prin hotărîre. Hermes4. cu ochiul ager. Ce nu-i în stare laude-a asculta. cumpănit la sfat. Faust De Ercule nu vrei să aminteşti de loc? Chiron O. cel gingaş şi cu rostul aşezat. pe cîte ştim. Dar mai tîrziu cu arta mea La vrăjitoare şi la popi o am lăsat. Care cînta din liră mai puternic decît alţii. Pe Phoebus nu-l văzui vreodat' Şi nici pe Ares3. 355 Au triumfat într-una dioscuriil. cînd izbăvirea altor o cerea. vajnic. Şi-atunci în faţa ochilor mi-a stat . Apoi Orfeu. Unde juneţea şi frumseţea copleşesc. zi şi noapte.Pe medicul ce ştie toate plantele pe nume. Prin faptă repede. La locul său ca nimeni alt faţă făcea. cei mai mari. sau cum numele le este. Boreadul2 s-a distins. Dar care-a fost. vai! N-aprinde-n mine dorul ca un foc!.

Dar vraja graţiei te ia. pe-acelaşi spate. Întocmai ca Elena pe care o purtai. Sora lor a fost Elena. Ares. sau mai precis. zeu al războiului în mitologia greacă. te cutropeşte. Ca tînăr o minune mare. Faust Nu sunt destul de încureat şi-aiurea. locuinţa sa se spunea că s-ar afla mtr-o peşteră din munţii Haemus. Dioscurii. în această peşteră Boreas a dus-o pe Oreitia. 2. Dar şi femeilor mult scumpe peste toate. El nu ieşi din piatră cum e gîndul. fiica regelui Erehteios. Faust Oricît se străduiră cioplitorii. Faust Tu ai purtat-o? Chiron Da. 356 Nu naşte Gea un al doilea la fel. Despre frumoase să-mi vorbeşti. Din care veselia se desprinde şi viaţa izvorăşte. 3.Acel pe care oamenii-l slăvesc dumnezeieşte: Un crai era el din născare. . 4. rege în Sparta. Deoarece e chip rigid din fire. fiii Ledei şi ai lui Tyndareu. Mai trebuie să ştiu că stau pe-acelaşi loc? Chiron Ea îşi băgase degetele-n coama mea Ca tine-acum. Frumseţea-i fericită de ea însăşi. Boreadul (Boreas): în mitologia greacă el reprezenta vîntul de nord-est. Era fiul lui Zeus şi al Herei şi iubitul Aphroditei. unde stai. Nici Hebel nu va duce o pereche-a lui la cer. Numai acea fiinţă merită slăvire. pe care a răpit-o din Athena. era socotit foarte şiret şi plin de inventivitate. Supus era frăţînelui mai în etate. Chiron Nimic frumseţea femeiască nu înseamnă. l. cei doi fraţi Castor şi Pollux. Vorbişi despre bărbatul cel mai mîndru. al mîniei şi-al luptei sălbatice. Zadarnic cîntecele-ncearcă să-l descrie. e rîndul. fiul lui Zeus şi al Maiei. Zadarnic cearcă să-l cuprindă marmura cea străvezie. Hermes. crainicul zeilor.

cînd trecu orice soroc. de nu ajung la ea. Chiron . Simţirea mi-e de-un singur chip atrasă. Încă fetiţă e răpită. Atuncea de pe spate ea-mi sări Şi coama umedă mi-o netezi. tînără Era ! Şi pentru ochi bătrîni — ce bucurie ! Faust Avea doar zece ani. zeiţa tinereţii. eterna schimă. Nu mai trăiesc.. Pe urma lor ca o furtună apucară. Nu e fără rost. Să readuc în .l. neobişnuiţi de-a fi învinşi. cu dorul meu peste măsură. Dar spune-mi. fiica lui Zeus şi a Herei şi soţia lui Ercule. Era paharnica zeilor. 357 Faust Mă pierd de tot. Hebe. vîrstnică mereu peţită. Mereu dorită prin făptură. dulce-mi mulţumi. şi linguşindu-se Isteaţă. aproape prinşi. Vai. Şi dincolo de orice timp. Ce rar noroc: Să cucereşti iubire. Aceştia. Se aruncară-n apă fraţii. Tocmai atunci scăpară dioscurii Pe surioara lor din mînă de tîlhari. Măreaţă. într-adevăr ai dus-o tu? Chiron Îngădui întrebarea. gingaşă. dorită pe cît de frumoasă.. Fermecătoare. mîndră e. după poftă. iubită şi sublimă! Tu o văzuşi cîndva. Frumoasă. eu astăzi am văzut-o. cum se făcu? Ea-i singura dorinţ-a mea. Pe-un poet nu-l leagă nici-un timp.viaţă unica figură? Fiinţa-asemeni zeilor. şi înotînd trecui. Poetul. Şi eu să nu încerc. Faust Să fie ca şi cum n-ar fi răstimp ! 358 Achilel însuşi o găsi într-un ostrov. Dar goana fraţilor oprit-a fost să fie De bălţile cu stuf la Eleusis. cînd. m-azvîrlii Şi eu. Femeia mitologică-i un lucru-aparte. Ea nu îmbătrîneşte niciodată. o arată. Chiron Văd de departe Cum filologii te-nşelară.

în jos! l. cetăţeanul triumfează. Esculap (greceşte Asklepios).Entuziast ca om îmi eşti. fiul lui Apollo. Ca-n fiecare an. Şi craiul fuge. Şi repede acum. 359 Faust Spune-mi pe care ţărm. . după moarte. S-o lase mai domol cu-omorul temerar. din apă. Manto (visînd) Copită de cal răsună. Achile. 2. Ea te va vindeca. Eşti nelipsit. Cea mai iubită mi-e din breasla sibilină. Ajunserăm. Chiron Deschide tu ochii. Puternică e mintea şi simţirea mea. Faust Dar nu doresc cu vindecare să mă ia. Pe sfînta treaptă Semizei s-adună. Grecia. binefăcătoare e. pentru o clipă Să mă abat şi-acuma pe la Manto Fiica lui Esculap2. dincolo Olimpul. în care. spre norocul tău. Nu-i încruntată. rugîndu-l nu arar Să lumineze mintea medicilor în sfîrşit. străinule răpit. Se potriveşte însă. Deschideţi doar privirea trează: Eternul templu stă în lună. M-ai scos în noaptea asta-nfrictişată? Chiron Pe-aicea Roma. a evadat din împărăţia umbrelor şi s-a căsătorit cu Elena pe insula Leuke din Marea Neagră. Se risipeşte-mpărăţia ca nisipul. Chiron Nu ocoli izvorul sănătos. cu rugăciune liniştită Se-ndreaptă ea spre tatăl ei. Peneios e în dreapta. şi lină. de-adaşti puţin. În mitologia greacă există o legendă. Cu tainice puteri din suc de rădăcină. în mitologia greacă. Priveşte-mă dreaptă ! Manto (trezindu-se) Bine-ai venit! Te văd. s-au înfruntat. zeu al medicinei. Dar printre spirite pari un scrîntit.

în gol de munte-ascultă ea Dacă s-aude tainic vreun oprit salut. Fără apă nu-i salvare. a fost răpită de Pluto. Şi-acesta cine-i? Chiron Noaptea blestemată Mi-l scoase cu vîrtej în cale. ca mai înainte. Cîntecele să v-asculte l.) În partea de sus a rîului Peneios. Pe-aici l-am furişat şi pe Orfeu cîndva. ea stătea a treia parte din an în lumea întunericului. Ani cunoaşte-n marea greacă Bucuriile frumoase. Manto Iubesc pe cel ce imposibilul doreşte. în mitologia greacă fiica lui Zeus şi a De-metrei. tratament recomandat de Esculap. Vîrtej sunt toate gîndurile sale. dar bucură-te de răscruce. în juru-mi timpul face roată. (Chiron s-a şi depărtat în fugă. poate că dobîndă — alta vei avea ! (Coboară.Chiron De vreme ce şi templul tău mai stăruie pe-aci! Manto O ţii la goană. 36l Cei ce umblă pe aproape. De-am purcede luminoase. 2. Persephona. Ca soţie a acestuia. Nebun el vrea doar pe Elena. . Cutează. Pe sub Olimp. Sirene Azvîrliţi-vă-n Peneios Ca să înotaţi în ape. De-un tratament asclepicl se învredniceşte. niciodată obosit? Chiron În timp ce tu în pace locuieşti Mă bucur de-alergarea prin poveşti. iar restul timpului la mama sa. Întunecatul gang la Persephona2 duce.) Manto Eşti temerar. 360 Manto Eu stau. Tratament asclepic. zeul infernului.

groază. Se cutremură prundişuri. în mitologia greacă. Viaţa-i liberă acolo. Scape. Iadul chiar de-a izbucnit. Fugă-n grabă cine poate Din ţinuturi blestemate. Nu mai curge-n matcă joasă. Ca un Atlas arătînd. Îndoindu-se din spete. deasupra. El ridică piatră şi pămînt. Dar aici cutremur. Să ne ducem oaspeţi veseli La petrecere senină. icnind. scape cine poate. Să fugim! Veniţi voi toate. Vai. zorind. Ce urîtă vremuire! l. Unde luna luminoasă Îşi îneacă faţa-n apă. Se ridic-acum o boltă Minunat. Ca s-ajungem sus. Zeitate a cutremurelor de pămînt. Seismosl (mormăind şi duduind în adîncime) Înc-o dată să împingem Şi din umeri să izbim. 362 Cum se clatină încolo Şi încoace toate-n fire.l Apăsînd. Ţărmul crapă pe sub coastă. Unde pe nisip de mare Năvăleşte unda plină.(Cutremur de pămînt. să urli de urît! Dar noi locului ne ţinem. un ostrov de dragul Unei născătoare-anume.) Sirene Înspumat se-ntoarce valul. . Unde totul copleşim! Sfincşii Ce cutremure hidoase. Este bătrînul Care a clădit din sînul Mării insula pe nume Delos.

aproape sugrumate. Seismos La urmă se va recunoaşte cu ştiinţă Că singur le-am prilejuit să iasă. Cum ar fi lumea-aşa frumoasă? Şi cum ar sta-n azurul pur. C-un cor de muze fericite-acolo Adastă-acum senin Apollo. Şi-acum la fel. Şi cu putere chem la nouă viaţă Locuitori. mama lui Apollo şi a zeiţei Artemis.. Chiar în două sfarmă cale.Glie şi nisip. . Chiar şi lui Jupiter şi fulgerelor sale Le-am ridicat un tron din vale. Aluzie la zeitatea care a clădit insula Delos pentru Leto. Căci le văzurăm înşine cum ieşiră. cu opintire de nespus Arn străbătut abisurile-n sus. Păduri iau înălţimile cu-avînt.. Ţărmuri. Ne-ntrecurăm. l. cînd alături de titani Cu Pelion şi Ossa mă jucai Ca-n vînt cu mingea. Sfincşii îşi ocupă locul. Sfîşie de-a lat-o vale. Uriaşă cariatidă Niciodată obosită. Câ-n urmă. Şi cum. Le contemplăm. Par răzvrătite stâncile. cum îi vedeţi că sunt. Sfincşii Străvechi. albie fragilă. ce veseli vin din ceaţă. nu-ncape îndoială. argilă. De n-aş fi scuturat cu sîrguinţă. În pămînt pînă la şale Poartă-n cap zidiri de piatră. împietriră. 363 Ai nopţii şi ai haosului. pîngărind loc sfînt. De nu i-aş fi-nălţat eu oare În pitoreasca lor desfăşurare? În faţa-naintaşilor străbuni. Parnasului căciuli să-i punem Doi munţi. mă purtai Puternic. Măreţii munţi jur împrejur. Dar se curm-acuma jocul. Sunt toate cele scoase la iveală.

Întindem ghearele pe el.După acestea sfincşii nu se-ndrumă: Pe locul nostru stingheriţi nu ne lăsăm. Pentru-a fi sălaş vieţii Orice ţară-i potrivită. Nu-ntrebaţi. Nu ştim cum se nimeri. Chiar cea mai mică Să mi-o găsiţi. Cu mii picioruşe Căutaţi într-adins. Şi harnice-mi fiţi. noi venirăm. suntem aci. Steaua ne-o blagoslovim. Nu-l lăsaţi să vi se fure. Ieşiţi şi intraţi! 364 Prin crăpături Sunt multe fărîmituri. Adunaţi-l. Cum tot se făcu. Prin toate ungherele Să iscodiţi. degrabă. Pretutindeni dă din plin. Pentru comori e gheara lacăt. roiuri de furnici! Corul furnicilor Pe unde-uriaşii În sus l-au împins. Unde aur este-n stîncă Şi piticu-i la-ndemînă. muma noastră. Pigmeii Noi luarăm tocmai loc. Degrabă. Dar muntele nu! Grifonii Să ne-adunaţi aur grămadă. aur-firicele Tremură prin goluri mici. de unde. Căci pămîntul. Căraţi-mi aurul. Cum altele nu sunt la fel. Dactili . Oare-a fost şi-n paradis Vreo pereche mititică? Dar sunt bune toate-aicea. Grifonii Aur în foiţe. Cum. Un pitic şi o pitică Fac o harnică pereche.

Toate furnicile Harnice. Pe toţi dintr-o dată. Pigmei vîrstnici În stăpînire luaţi Locul ce vă aşteaptă. Luaţi-le pene. Ochiţi-mi semeţii. Ca noi s-apărem La coif cu podoabă! 1 Lupta dintre pigmei şi bîtlani este un motiv legendar autic. Nu aşteptaţi! E încă pace: Făurărie clădiţi. Se spunea că pigmeilor le plac penele bîtlanilor. Într-o noapte ea va naşte Grabnic şi pe cei mai mici. Lucrul vă cheamă.(pitici dintre cei mai mici) Muma noastră i-a născut 365 Într-o noapte pe pitici. 366 Furnici şi pitici Vai. micile. Pureedeţi degrabă. În cuiburi de ape Nici unul nu scape. Rost de metale. Cum sunt poruncile Fie-vă muncile: Lemne s-aduceti! Lemnul se pune În tainice flăcări. Voi însă. Ochiti-mi bîtlanii. faceţi. Faceţi cărbune! Generalisimul Cu arc şi săgeată Purcedeţi la balta. cine ne scapă? Din fierul călit . Pentru a face Arme şi zale.

din loc În loc. La miazănoapte Muntele Nebun2 e un plăcut Ţinut: oricum. bîtlanii. Tot mai zvîcneşte-aici. Cu-aceste spirite străine nu mă dumiresc. S-a-nroşit de sînge apa. Cu grijă să fim! Cocorii lui Ibycus1 Strigăte de moarte. cîte-o văpaie luminînd vreo aventură. în munţii Harz de care se leagă legendele valpurgice. Voi însoţitorii noştri. Un munte care poate că nu-i tocmai munte. Pofta rea pe toţi îi pierde. groază ! Ce suspine şi ce geamăt Ne ajung din valea joasă ! Toţi au fost ucişi. Le ia pene şi podoaba: Flutură pe coiful unui Crăcănel şi burtăverde. 367 Veghează-acolo pentru noi „Bătrîna". jale. l. Duşmănie-n veci prăsilei Ce ucide-n faptul zilei. Pentr-o faptă ca aceasta Luaţi drumul răzbunării. Şi Măgurile fluieră pe plaiuri. Mă cheamă încă-ademenindu-mă cu joc . Prin vale netedă cutreier vesel. Aluzie la cunoscuta baladă a lui Schiller: Cocorii lui Ibycug. nici unde mergi. Şi înapoia mea deodată se ridică-un munte.) Mefistofel (în vale) Ştiam să domin nordicele vrăjitoare. Zbatere de aripi. 2. Destul însă de-nalt să mă despartă De sfincşii mei. Călători bîtlani ai mării. acolo nu mă rătăcesc. În orice clipă vrea pămîntul să se-ncrunte. se pare.1 „Ciobanul"2 cată de pe piatra lui în zare.. Aici nu ştii nici unde stai. (Se risipesc în văzduh.. Dar totu-i pentru mii de ani.Vor lanţuri să facă ! Dar nu-i încă timpul Să ne dezrobim. Brocken (Muntele Nebun).

Cînd şovăind. Cu feţe rumene. În sus. O ştim şi-o prea vedem. de mi se duce vestea. mai repede. Îşi trage copita Spre noi căutînd. Cînd gureş grăind. îmbătrînim. Lamii (trăgînd pe Mefistofel după ele) Dă-i zor. Şi totuşi noi dansăm. Cu ţeapăn picior El vine în urmă Şontîc. sulemenite obrăzare. se-opreşte. De la Adam s-a început povestea. Încerc să prind. Şi tot mai departe. cînd mîna le frămîntă.Şi cu ispite ştrengăreşti galantul cor. 1 şi 2 „Bătrîna". cînd tîrfele ne cîntă. în jos. Ce diavol ar mai vrea să fie drac? Lamii (cu graţie) Să ne-ncercuim eroul! . Căci dacă vrăjitoarele n-ar exista. 368 Mefistofel (oprindu-se) E un blestem cu toţi bărbaţii înşelaţi.numele unor piscuri pe mun-tele Brocken. Cumplită stricăciune e poporul muieresc. şchiopătînd. „Ciobanul" . Staţi! Să nu ne scape! Nu-l lăsaţi! Mefistofel (mergînd înainte) Întinde mîna şi apucă! Nu mi te lăsa De îndoială prins ca într-un sac. dar oare ne şi cuminţim? Prostit am fost. E foarte hazliu Pe-un vechi păcătos. Merg înainte! Prea obişnuit să gust ceva. Să-l tragem cu noi Spre grea ispăşire. Nesănătoase sunt: oriunde le apuci Sunt găunos de putrede la mădulare. Năstruşnic din fire. Lamii El pare-a şovăi. ce-n cale mi-a cădea.

vere. Empuza. Spre cinstea ta însă-mi pusei.Dragoste de aprig soi S-a trezit în el desigur. frumos ar fi. Pe umeri. Mefistofel Dar şi acestea prin făptură Suspecte-mi sunt peste măsură. te salut. l. Dar rude aflu multişoare: Din nordul meu pînă-n Elada Vai. Tu ai doar picior de cal. Empuza1 Nici pe mine! Daţi-mi voie Să m-alătur pe cărare. o lâmie cu un picior de măgar. Obrajii lor ca nişte roze Mă tem c-ascund metamorfoze. sus şi jos. Întinde mîna. Ce graţios. Lamii Urîta-alungă. 369 Mîndra ta Empuză sunt. 370 . Cu orice preţ ţin să mă lepăd De-o rubedenie măgar. Lamii Încearcă totuşi! Suntem multe. Totuşi. Empuză Eu m-aş putea preface-n multe După dorinţă şi cum vrei. Nu vă ocărăsc prea tare. capul de măgar. ca norocul Să-ţi vezi şi cum te-ajută jocul. Pentru una dintre noi. Mefistofel Necunoscuţi credeam că voi găsi. numai veri şi verişoare. Mefistofel Femeiuşti drăguţe-aş zice. Tot ce-i frumos şi graţios. Mefistofel Pe-aici se pare că-nrudirea E preţuită ca un mare har. În faţa ei s-ar risipi.

plutiţi.) Şi asta!.. l..Ce-nseamnă cîntece de dor? Eşti doar un jalnic peţitor. Ce mai apuc?. 2. Băţ de Tirsus (greceşte Tyrsos). voi lilieci! Ne scapă ieftin. Cu un cocean de pin în loc de cap. Dezgustători poeţii şi norodul.. Ca pretutindeni mascarada . Lamii Nu eşti de altceva mai vrednic. Mare preţ Orientalii dau pe-asemenea nutreţ. Să cadă măştile sub cari v-ascundeţi! Şi arătaţi-vă cum sunteţi! Mefistofel Îmi alesei cea mai frumoasă. faci pe măreţul. o şopîrlă. Mefistofel (scuturîndu-se) Cuminte nu mă prea făcui. Faţă monstruoasă... Strigoi scrintiţi aici şi-acolo. Dar a crăpat gogoaşa. O ultimă-ncercare! Fie! Mo laşă şi dospită. Mîndru te plimbi. avînd la vîrf un con de pin... Un băţ de Tirsus2 am cuprins.. Şi ca un şarpe e cosiţa. Lacerta. una foarte grasă. fumurie. băţul menadelor sau al bacantelor. Lacertal printre mîni îmi scapă. Mefistofel Micuţa-aş vrea să mi-o răpesc... cu negru zbor Împrejmuiţi pe-al vrăjitoarei Fiu îndrăzneţ. Lamii Împrăştiindu-vă. Şi-n cercuri reci Bateţi din aripi. De ciudă prind pe cea înaltă. Da.. Cu care să mă desfătez pe plac. (Cuprinzînd-o. Absurd e sudul ca şi nordul. 371 Fulgerător. prea uşor..) Vai! Doar o mătură uscată! (Prinzînd pe alta. înfăşurat în foi de iederă şi în frunze de ţjţă. Acum se dă la ceata noastră.

nu e oază. Găsi-voi sfincşii. Nebune pietrele de-alături În zori de zi se dau în lături. Cinsteşte-abruptele cărări. Zadarnic urc şi iar cobor. Ah cîte sunt şi cîte nu-s! Acesta e Homunculus! Micuţule. Mefistofel Cinstire-ţi dau. Dac-ar dura mai îndelung. Făpturi de spaimă doar ajung. tu vii — de unde? Homunculus Plutesc aşa prin spaţiu mare Şi-aş vrea să iau fiinţă-ntr-adevăr. Ce bucuros m-aş amăgi. Dar lîng-o tufă văd trecînd O luminiţă-ncet arzînd. Şi pietre-mi stau în calc-acum. 372 În neclintire-aşa am stat Pe cîiid Pompei s-a refugiat. so nimfă de munte. (Rătăcind printre pietre. Ce Pindul le întinde-n ceaţă. locul lor? Mirarea stă să mă înfrunte: Să crească un asemeni munte! În noapte parcă vrăjitoare Zburînd pe mături de nuiele Adus-au muntele cu ele.E pentru simţuri numai joc.) Unde-am ajuns. Oreas. şi-acum e groază. Acolo-n beznă nu pătrunde Lucirea lunii cea mai clară. Asemeni basme văd pe rînd 'Nălţîndu-se şi iar picînd. slăvită faţă! Stejari măreţi te-mpresurară. . Fiola să mi-o sparg cu nerăbdare. Spre cele dulci m-am dat cu foc. O cale-a fost. Oreas1 (de pe o stîncă) Priveşte-n sus! E muntele Bătrîn cu vechea-i faţă. Venii aşa pe neted drum.

) Anaxagorasl (cu Thales) Mă lupt cu mintea ta. 373 De nu greşeşti. l. faţă de stîncă şi pămînt.Dar după cele ce-am văzut. Mefistofel Porneşte-atunci! Şi-om mai vedea ce-a fi. Ca să te bucuri de priceperea şi arta sa. Dar dă-ndărăt.n.e. Pe amîndoi i-aud spunînd: Natura! De ei nu vreau să mă despart. El o duzină de-alti strigoi va inventa. Homunculus Un sfat cînd nu e rău. să devin. Homunculus (către amîndoi) Îngăduiţi la pas alăturea să vin.e. de cînd veghez. să te convingi? Thales2 S-apleacă valul bucuros de orice vînt. s-o faci pe socoteala ta. Thales. Anaxagoras. Descoperi-voi astfel mai pe urmă În care parte să mă-ndrum cu iscusinţă.). În lume nu mă prea încumetez. Eu însumi am dorinţă Să iau fiinţă. 2. din umezeală s-a născut. Thales Ce-i viu. N-ai cum s-o-nvingi. filozof grec (secolul al V-lea î. Anaxagoras Prin foc această stîncă s-a făcut. .). după concepţia căruia totul s-a născut din apă. Mefistofel Întîmplător e bine cum s-a potrivit. e clar că nu te cuminţeşti: Fiinţă dacă vrei să iei. Căci unde duhuri şi strigoi îşi fac sălaş Un filozof este de-asemenea binevenit. (Se despart. Căci ei cunosc desigur a pămîntului fiinţă. Îţi spun aşa cu jumătate gura: Eu urmăresc doi filozofi cu stăruinţă. filozof ionian (secolul al Vl-lea î. nu-l voi dispreţui. Goethe îi atribuia o concepţie potrivit căreia vulcanii ar juca rolul cel mai important în transformarea scoarţei terestre.n. Mai e nevoie de ceva.

de sus. La fel pe-un rege l-ar ameninţa. Cu mari — chiar cel micuţ devine mare. cu ascuţite gheare. 375 Homunculus Ce spune Thales? Thales Sfaturi nu a-ş da. ai făcut cîndva-ntr-o noapte. Încet alcătuieşte orice formă.374 Anaxagoras O. Myrmidoni. Anaxagoras Se umple muntele de myrmidoni1. Şi munte nou s-a înălţat din vale. prin stive. Ameninţînd norodul tulburat. Au spart străvechea scoarţă pămînteană. Anaxagoras Aici însă a fost. (Către Homunculus. cocorii dau năvală. Prin crăpături. În ţara asta eu te-aş face rege. din care s-ar fi tras o veche populaţie a Greciei. Un foc plutonic. Pigmeii vin. . colosale. Priveşte norul de cocori acolo-ntunecat.) N-ai năzuit vreodat spre măreţie. furnici şi gnomi Şi alte mici făpturi active. aci ca alţii. Noroade amăgim — noi învăţaţii. popor legendar de furnici. Natura-n curgerea ei vie. Cu-asemeni ceartă pierdem timpul. de ceasuri. Într-una singură. Detunături de aburi. Nici chiar în mare nu e silnicie. l. Cu pliscuri aprige. Dacă obişnuinţă ai lua pentru domnie. Peste pitici. prin stînci. Thales Ce se urmează-n felu-acesta? E muntele. Cu mici — la fapte mici doar te-ai deda. din ape şi nămol Asemeni munte pe cîmp gol? Thales N-are nevoie doar de nopţi. Şi ca un eremit trăit-ai după lege. Thales. şi el.

Luna şi Hecata. puternic vis. cea de sus. Anaxagoras (după o pauză. Se rupe-apoi şi fulgeră şi dă scîntei. Diana. fără de vîrstă. Grozav vederii este focul. Tu. Nelegiuiţi.. judeţ se face. înc-o dată. un gînd De-abia rostit spre înălţimi. fără vrajă. solemn) De-am lăudat pe cei de sub pămînt. şi lance sunt în van. Tu care-n linişte luceşti. mă-ntind pe treptele zeiţei. Stîrnind urgia înruditei seminţii. tot mai mare se apropie Tronul zeiţei. gînd peste-abis. Cum pîrîie! Ce şuier şi cum pîlpîie! Şi durduie cu tunet de vîntoase. trei nume ale lunii. neîntunecata Cu nume trei şi cu-ntreită fată.Năpasta fulgeră. furnici! Se risipeşte-n goană oastea celor mici. Spre înălţimi îndrept acum cuvînt. Căci făr'de-legea a ucis bîtlanii Stînd liniştiţi pe lîng-un lac de pace.) .. Pigmeilor ce le ajută pana de bîtlan? Cum se ascund pitici. A scos natura din orînd? Şi mare. Se-ntunecă acuma discul. 376 Dorinţă grabnic împlinită ! Rugăciunea mea. pricina Acestor întîmplări primejdioase. Diana. Şi scut. Năpastă aducînd. ucigătoare. că tesalice femei Te-au descîntat cu vrăji cîndva Ca să cobori din calea ta. Crescînd se înroşeşte tot mai sumbru. (Pauză) l. Prilejuieşte sîngeroasă răzbunare... Deschide-ţi hăul tău de umbre şi-ţi arată Străvechea ta putere. Să nu ne prăpădeşti cu ţară şi cu mare! E-adevărat deci. Supus.1 Tu care pieptul mi-l lărgeşti. numai. (Se prosternă la pămînt. Iertaţi! Sunt însumi. unde umblu. şi coif. Opreşte-te! Disc plin de ameninţare. pigmeii vor pieri. Luna şi Hecata. Dar ploaia de săgeţi. auriu şi scris rotund.

Şi-aceasta-mi place. ce se petrecu. iat-o-n lină legănare La locul ei. Driada1 In ţara ta desigur eşti un iscusit. atît de jos. . Cinsteşte mai curînd stejarul sfînt şi-nalt. n-aş şti a spune. acum e ascuţit. Obişnuinţă ce ţi-a fost. (Se depărtează. Dar nu-ţi întoarce către patrie simţirea. Ce. căci totu-a fost închipuire. 377 Vrăjmaşi şi prieteni dimpreună. Ciocnire uriaşă am simţit. cît şi de sus. din iad. Voi lăuda asemenea puteri. meteorii ar fi pietre ce cad din lună. acolo-n zare! Homunculus Priviţi la muntele. Şi luna. flacăra. nespus. Deodat'. doar în una. La grecii-aceştia urmă nu-i de suc de brad. Dispară deci prăsila cea urîtă şi nedreaptă Că rege nu i-ai fost. După părerea unor naturalist! din timpul lui Goethe. Unde primire minunată ne aşteaptă. rămîne-un paradis.e-un bine. Pe muntele din nord miresme de răşină îmi amintesc cumva de smoală. O stîncă1 a căzut din lună Şi a zdrobit..) Mefistofel (urcînd din cealaltă parte) Prin stîncăria asta trebuie să urc. Sunt curios să ştiu cu ce anume încing ei chinul.Thales Cîte n-a văzut şi nu aude omul acesta! Preabine. fără s-aleagă l. Dar spune-mi: ce se vede-n peşteră acolo. Făcîndu-mi pîrtie prin ram şi rădăcină. Şi n-am simţit la fel nimic din toate. A fost rotund. Printre străini eşti prea puţin umblat. îţi umblă-n gînduri şi prin vis. într-o noapte. creatoare. Thales Pe pace fii. unde-s pigmeii. Mefistofel Ce-ai părăsit. Şi pucioasa de asemeni. Clădirea-acestui munte o făcură-ntreagă. Mărturisesc că-s ceasurile cam nebune. Să mergem către mările senine.

Şi sunet dau ca liliecii şi vampirii. ce-i drept.. Rhea. Cînd vezi ăst monstru întreit? Noi nu le-am suferi — ce zic? Nici chiar pe treptele celui Mai groaznic dintre iadurile noastre! Aici le vezi în patria frumseţii. Dar înrudit cu voi de nu mă-nşel prea tare. în mitologia greacă fiica lui Uranos şi a Geei. Ops. nimfă de copaci. ale Haosului. necunoscut. vechile zeiţe le-am văzut. cîtuşi de puţin.. Zăresc ceva şi mult mă mir.Şezînd în slab reflex cu întreită-nfăţişare? l. şi-ale voastre . Se mişcă-acum. surioare. 379 M-am închinat şi-n faţa altor vrednici zei. sora şi soţia lui Cronos şi mama lui Zeus. Tustrele aveau un singu. în faţa voastră. ochi şi-un singur dinte. Şi-aceasta zice-se că e antic. Pe Ops2 şi Rhea3. Mai slute sunt decît Muma Pădurii. de nu te-apucă-nfiorare! Mefistofel Voi îndrăzni.. cele trei fiice de-o urîţenie fără seamăr ale lui Phorkis. Mefistofel Slăvitelor. Oricît n-aş vrea. zeitate romană a rodului îmbelşugat. zeu al mării în furtună. spre a iscodi Cine la templul nostru îndrăzneşte a veni. pe care şi-l împrumutau. oare. Driadă. Păcatele. Eu vin. cînd voiau să vadă sau să mănînce. 3. Le mai găseşti urîte. 378 Driada Sunt Phorkiadele1! Te du spre ele Vorbeşte-le. Phorkiada Daţi-mi voi ochiul. îngăduiţi-mi să m-apropii Şi să primesc a voastră întreită binecuvîntare. ce-n obîrşii osîndă-au suferit. mă ia mărturisirea gurii: Asemenea făpturi nicicînd nu mai văzui. 2. A fost identificată cu zeiţa Rhea. soţia lui Saturn (Cronos). Si parcele chiar. l. Phorkiadele. lăpădături de ale firii..

căci voi. Aproape nouă înşine necunoscute?! 1. vă ajunj. pentru aceasta. Phorkiadele Mai bine ai tăcea. Şi-acuma tac şi tare sunt vrăjit şi încîntat. N-aţi fost nicicînd de cineva zărite. Phorkiadele Un spirit pare-a fi.Surori. Phorkiadele Ascunse-n noapte şi-n singurătate Nu ne-am visat vreodat' întruchipate. Ar merge. Cum fu aceasta cu putinţă? Un pictor nu v-a luat vreodată ca model? Să-ncerce dalta să vă-ntruchipeze în fiinţă Pe voi. la pas cu clipele grăbite Un bloc de piatră ca erou porneşte-n viaţă. şi totuşi un ochi. să nu ne dai dorinţe! La ce ne-ar folosi. nopţii înrudite. inteligent. eu le-am zărit mai ieri. Mefistofel Mă miră doar că nu vă preamăreşte Nici un poet. Venus. Ar trebui. de nimenea ştiute. Voi sunteţi trei. Una Crezi că se poate? Celelalte două S-o încercăm. în două s-adunăm fiinţa celor trei. ca-n mitologie. Şi unde-n fiecare zi. bogăţia se răsfaţă. un dinte. iar nu pe Junol. Juno. desăvîrşită faţă? Una . zeiţă în mitologia latină (Hera în cea greacă) soţia lui Jupiter. alaltăieri. străine lumii. Iar ochiul celei de-a treia-al meu să fie. Dar n-am văzut fiinţe-asemeni vouă niciodat'. Mefistofel Nici nu puteaţi. 380 Mefistofel Aceasta n-are totdeauna-nsemnătate! Poţi altora să dărui însuşiri şi calitate. zeiţa frumuseţii în mitologia latină. Născute-n noapte. să sălăşluiţi Prin locuri. poate. unde arta. Pentru un timp. 2. Mefistofel Aţi scos din joc ce e mai bun! Cum să obţii. dar fără ochi şi dinte. astfel. Venus2 şi-altele la fel.

strălucitoare. cu fluiere. să se audă. Luminează-nvălmăşeala Ce din valuri se arată. vai! Mă crede lumea un hermafroci Phorkiadele Treimea nouă a surorilor. şi-apoi îngăduieşte Să ţi se vadă dintele unic din faţă. Să străbată marea largă. Am fugit de grea furtună .Închide tu un ochi. în nopţi de groază. doi dinţi avem. Al Haosului fiu iubit şi prea iubit. Lună tu. Fie-aşa! Phorkiadele Să fie! Mefistofel (ca Phorkias. 382 Nereide1 şi tritoni2 Sunet daţi. Mefistofel E-o mare cinste. Să sperii dracii-n fund de iad! (Pleacă. 381 Phorkiadele Noi ale Haosului fiice suntem ne-ndoios. cît de frumoasă e! Doi ochi. Sirene (întinse pe tancuri. noi Phorkiadele! Mefistofel Va trebui spre alte locuri să-mi fac vad. Cu tesalicul descînt Vrăjitoare coborîră Discul tău pîn'la pămînt. Tu acuma din înalturi Cată-n unda tremurată. îndurătoare. cîntînd) Dacă-n vremi. în profil) Iată-mă că m-am ivit. Atuncea din profil vei reuşi . Mefistofel Ruşine. Fn-ne. Fratern asemeni să ne fii. şi prin val — aleargă. Un norod din adîncime Strigă.) Golf stîncos la Marea Egee Luna stăruie în Zenit.

Ce spera a face în ţara Cabirilor2? Sunt zei cu totul aparte Care mereu se-nnoiesc pe pămînt. Fraţi. Dar e-ncăpăţînat bătrînul. Cu brăţări şi cingătoare! Toate sunt un rod al vostru. Dar înşişi nu ştiu ce sunt. sirene-vrăjitoare. zeu marin. Nereidele. fiicele foarte frumoase ale lui Nereus. Noi am da. fiinţe mitologice marine. Iată ne-am împodobit Cu coroane. 2. Ca să facem o dovadă Că mai mult ca peştii suntem. Tritoni. De-am afla sub largul zării Că mai mult ca peştii sunteţi. pe jumătate. departe. delfini. Şi înăcrit. Thales (pe ţărm către Homunculus) Te-aş duce bucuros pe la Nereu anume. Să stăruie noaptea aproape. pe jumătate oameni.Spre un prund mai liniştit. e nevoie astăzi. 383 Sirene Plecară-ntr-o clipă De-a drept spre Samotrace1 Cu vîntul prielnic. acum degrabă! (Se depărtează. Şi ziua să nu ne alunge. De peştera-i nu suntem prea departe. surori. lună. nimfe ale mării.) l. Sirene Ştim prea bine cum le place Peştilor în apa mării. Cîntecul suav ne-adună. ce voi aţi cere. Plutitori fără durere. Rămîi deasupră-ne. Căci comorile-necate Ni le-aţi fost adus pe toate Voi. să fugi în lume. Nereide şi tritoni Să ne ducem mai departe! De-o călătorie foarte Scurtă. nestemate. .

Eşti înţeleptul mării. Thales Şi totuşi noi avem încredere în tine.Ursuzului nu-i este nimenea pe plac Din neamul omenesc pe tot tă. Priveşte flacăra aceasta. Cînd însă fapta lor vedeam. poate că nu m-ar costa Numai decît fiola. în timpul lui Goethe s-a iscat o mare dispută între filozofii germani cu privire la semnificaţia numărul cabirilor. Atîtea fapte singure s-au judecat. ce zei ar vrea să fie. Pe Paris părinteşte eu l-am prevenit. Norodul însă stăruie a fi încăpăţânat. înţepenit în chin. dar am căutat Celor mai buni un bine sa le fac. Vorba cuminte moare în urechea tare. mi se părea Că n-aş fi dat nicicînd vreun sfat. Cuvîntul meu lui Paris joc i se păru. năvală de roşaţă. Cînd i-am vestit vedenia ce mă învinse: În aer fum-vîrtej. Homunculus Să facem încercare. de origine feniciană. Se crede că însuşi Alexandru cel Mare a fost un adept al acestui cult. De-a lungul anilor m-am odihnit zeieşte. Şi-apoi făcu şi bine cîteodat'. zeităţi bune. pare om. Ilios1 căzu Cadavru uriaş. Nereus Nu are preţ la oameni sfatul. 2. 384 Nereus Aude oare glasuri omeneşti urechea mea? Mînie-adîncă îmi cuprinde inima. cunoscutele vedenii. acolo. Pe ţărmul grec sta el. El îşi urmă îndemnul. Cînd farmecul femeii încă nu-l cuprinse. Cabiri. De-aceea-atîţia temenele-i fac Şi cinste-i dau în slujba sa. flacăra! l. sfîrşituri de viaţă: A Troiei zi de judecata. localitate ce adăpostea cultul şi misterele cabirilor. Dar osîndiţi în veci asemeni loru-şi să rămîie.rîmul. nici un sfat. nu ne alunga. sticla. care ocroteau navigaţia şi al căror cult s-a răspîndit îndeosebi în timpul elenismului. El ştie însă viitorul. Samotrace. Jos grinzi arzînd. îndrăzneţ. De sfatul tău în totul ea ar asculta. Sunt oamenii alcătuiri. . Ce au rămas o groază prin milenii.

legănată. 386 . largul zării. ruini ale anticului se mai găsesc lîngă rîul Bokaros. a prietenilor uşurinţă? Şi cîte altele! I-am fost spre folosinţă? Mult legănat fusese. fiicele lui Nereus şi Doris. S-aruncă-n valuri cînd le-adun. Doridele1 şi graţiile mării. 2. Moştenitoarea numiră şi suavă În templu arc-acolo. Neptun. şi nici ţinuturile voastre Nu poart-alcătuiri atîta de măiastre. port în insula Cipru. Paphos. Şi lui Ulise nu i-am prevestit în taină. În Paphos5 însăşi ca zeiţă-i venerată. şi pe ape slavă. vrăjitoarea în mrejele căreia a căzut Odiseu în cursul rătăcirilor Sale. Căci pentru astăzi fiicele mi le-am chemat. ce purtase pe Venera. 2. 4. 385 Şi şovăirea sa. vor sălta Că însăşi spuma pare-a le-nălţa.Prînz negru pentru vulturii din Pind'. ce te-am ruga: Acest băiat fiinţă-ar vrea să ia! Nereus Umoarea cea mai rară nu-mi stricaţi. pînă ce tîrziu nespus. alt nume dat Troiei. Unite gingaş apei. Fiica cea mai frumoasă a lui Nereus. zeu al mării în mitologia greaca. l. nici lucru mic. ce-i primi. Kypris. Un val pe ţărmul prietenos l-a dus. a ciclopilor grea spaimă. Care de cînd zeiţa Kypris4 de la noi se duse. Circe. S-arată Galateea3. alt nume al Aphroditei. Thales Pe-un înţelept îl doare-asemenea purtare. Olimpiii nu. Ilios. Grăuntele de mulţumire. A Circei2 cursă. 5. Doridele. Căci nu-i puţin. l. Dar bunătatea va mai face o-ncercare. nimfe marine. prea frumoasa. O bucurie-aştept din. în satul Kuklia. Va copleşi nemulţumirile de pîn-aci. De pe-un balaur hăt pe calul lui Neptun2. 3. În carul-scoică.

(Se depărtează amîndoi. dispare ca topit. Sirene Mereu după ei ne ţinem. Plecaţi şi întrebaţi-l pe Proteul Cum poţi să iei fiinţă.Plecaţi! în ceas de bucurie părintească Dojana-n gură nu se mai ivească. mult luminosule băiat. El se ferea însă de iscoditori. Proteu. l. de-l întîlneşti. Iar de răspunde. prefăcîndu-te mereu. Nereide şi tritoni Cabirii vi-i aducem Pe-un drum nefurtunos. Pe ţesturi uriaşe Alcătuiri senine: Sunt zei! Inimi tresalte! Cîntaţi cîntări înalte! Sirene Mici de statură. luînd ni c altă înfăţişare. vreo minune. Cum însă ai nevoie de-un atare sfat. (Se depărtează către mare. Pe unde ei domină. Nereide şi tritoni Ce-n mîni acum aducem. Proteus. Minuni să nu ne scape. . 387 Zei ce salvează Pierduţii pe apă. Tari peste măsură. Hai s-o-ncercăm. un zeu marin în mitologia greacă înzestrat darul profeţiei. Ca să te-ncurce.) Pe-asemeni drum nimic n-am dobîndit. V-aducă numai bine. îţi va spune. Neptun e prietenos.) Sirene (sus pe stînci) Departe ce se vede Tăindu-şi drum prin valuri? E ca şi cum vîntrele S-ar încerca spre maluri Ce albe vin din zare Femeile de mare! Veniţi în jos la ape.

Cînd vase. Noi de-nchinare facem Supuse o cunună. Sirene Au slavă mai puţină Eroii din vechime. Vă preamărim nespus! Argonauţii lîna De aur au adus. Voi însă pe cabiri! (Se repetă ca un cîntec de pretutindeni.1 Sirene Dac-ar trona oriunde. . Dacă-i cinstiţi la fel. Ei sunt înfometaţii Unor eterne ţinte. dar încă Neîmpliniţi cu toţii. V-aşteaptă prăpădul. Pe călători îi ocrotesc Cabirii în larg. 388 Al optulea desigur Acolo e cu soţii. Sirene Unde rămaseră trei? Nereide şi tritoni Necunoscuţi prin timp Sunt poate în Olimp. se sparg. Aceşti fără-de-seamăn Tind veşnic înainte. Că-i cel mai deştept. catarge. Nereide şi tritoni Trei zei luarăm.) Vă preamărim nespus Argonauţii lîna De aur au adus. Al patrulea îl aştept. Spunea că-i întîiul. Puternici sunt. Sirene Un zeu cu altul E-adesea nedrept. Nereide şi tritoni Sunt şapte-acei zei. Nereide şi tritoni Călăuzind serbarea Ne slăveşte marea. În soare sau în lună.

Homunculus Voi lumina acum după dorinţă. Căci banului rugina-i dă un preţ. cu foci Ca peştele e curios. cu-atît mai respectabil. Dar prietene. nu prea tare. tot hîtru ai rămas . Atras se simte de văpaie. al „foamei şi dorinţei". Ştiu că vorbeşti din falsul loc. Proteus (de undeva. 390 Oricum. ascuns) Găsesc ce văd cu totul admirabil.Voi însă pe Cabiri! (Nereide şi tritoni trec prin faţă. ca să nu sparg sticla. Thales (încet lui Homunculus) E pe-aproape. să nu mă porţi de nas. . Thales Străvechea glumă eu ţi-o iert. Filozoful idealist Schelling interpreta figurile cabirilor ca simbol al „dorului arzător". Luminează tu. l.1 De ele înţelepţii Îşi sparg azi capul tare. Thales Dar unde eşti. 389 De lut şi de urcioare. oriunde-ar sta ascuns. nevoie mare. pare a vorbi cînd de aproape.) Homunculus Au zeii-nfăţişare l. Dar. Fenicienii îi întruchipau pe cabiri şi sub formă de urcioare. Proteu? Proteus (ventriloc. Thales Să nu vorbeşti de zei-urcioare cu dispreţ. Proteus (ca şi cum ar fi departe) Rămâi cu bine. cînd de departe) Aici şi pretutindeni. Cu cît e mai ciudat.

dar eşti. O mică osteneală însă ţi se-cere. iese bine. Înghiţi întîi ce e mai mic. S-ar vrea numaidecît mai întrupat. Proteus Adevărat fiu de fecioară-mi eşti. ar vrea să ia fiinţă. Începi aci cu lucruri de nimic. blînd. De socotit nu-s multe.. Încă n-ar trebui să fii. ce noi ascundem. poţi să priveşti mai de aproape. ca rînd pe rînd Să te formezi spre-nfăptuiri mai 'nalte. iată a ta plăcere. Proteus Va izbuti atunci cu-atît mai lesne. Proteus (luînd formă nobilă) Trucuri de filozof tot mai deprinzi! Thales Forma să-ţi schimbi. cum te tine. Şi creşti apoi. ce fiinţă? Thales (acoperind pe Homunculus) Plăcere dacă ai. El a venit pe lume. (L-a descoperit pe Homunculus.. iubite băieţaş. Homunculus Adie-aici un aer moale. Va trebui mai omeneşte. Oricum ar face-o. 391 În chip ciudat şi doar pe jumătate. Proteus Te cred. Atîrnă-acum de-a noastră vrere Să vezi ce ai dori. pe picioare.) Proteus (mirat) Pitic ce dă lumină încă n-am văzut! Thales Un sfat îi trebuie. cum mi-e cunoscut. Thales (încet) Şi altfel e-n critică stare: Hermafrodit.Proteus (sub forma unei uriaşe broaşte ţestoase) Cine luminează-atît de dulce. De însuşiri spirituale nu-i lipsit. Doar sticla-i dă acum o greutate. în-larg . Mă bucur ea verdeaţa-o simt încalţe. să te-arăţi. s-o încerci În larga mare. cum mi se pare.

Ce s-a luptat cu groaza. 392 Thales Toţi laolalt'! Homunculus Pas întreit de duhuri. mînuind tridentul lui Neptun. Neptun răspunde înălţimilor. între-adînc şi-nalt. devine totul mai plăcut. Şi cînd de sus trăsneşte în zig-zag. Miresme dulci aicea sunt.Pe-această limbă de pămînt. Helios. sărbătoreşte şi uşor. celor închinaţi Lui Helios3. în ceasul lunii Un salut din parte-ne. Când stridentul. voi. splendorii. în larg. Dar astăzi sceptrul el ne-a-mprumutat. l. Sirene Vouă. Plutim acuma lin. 3. minunat. Cu care valul domoleşte. oraşe. 2 . Telchini. locuitori străvechi ai insulei Rhodos. E înghiţit de hăul rotitor. artişti. în crîngul tău. Hipocampi. zeul soarelui în mitologia greacă. iscusiţi lucrători manuali. De-acolo i se-nalţă un etern pean1. . Telchinii1 din Rhodos pe hipocampi2 şi pe balauri de mare. din lumea spumii! Telchini Zeiţă tu. unde pătrunde. foarl. Şi-acolo vezi făpturile de ape Venind în şir tot mai aproape. Vedenii. Cor Noi făurirăm lui Neptun tridentul. Asculţi cum fratele ţi-e ridicat în slavă. cai de mare. ţărm şi unde Sunt zeului pe plac. înfocat şi viu. Cutreierînd ţinuturi pînă-n asfinţit tîrziu Cu ochi de raze ne priveşte. Înaintînd. Şi munţi. suavă. Să mergem şi noi. 393 Ţi-apleci urechea băştinaşilor din Rhodos. Val după val ţîşneşte jos. Cînd tunătorul desfăşoară pe deasupra norii.

de minune. mai înalt. Cu Oceanul te cunun. E totdeauna numai caznă. Micuţule. şi mai mult prin calde decît reci. Se vede Soarele. de-ar fi s-apară. măreţ şi blînd. Ei cred că-i nu ştiu ce ispravă. şi să se mîndrească. Unde trăieşte-n lung şi-n lat. Thales Dorinţei lui tu dă-i urmare. Prin mii şi alte mii de forme.1 (Homunculus încalecă pe Proteus-Delfin. imn de preamărire. cari zeitatea O-ntruchiparăm omeneşte-n toată demnitatea. 394 Şi gata fii de-o proaspătă lucrare. în zenitu-i stînd. la vechii greci. Iată veşnicile ape. Vei fiinţa mişcîndu-te după eterne norme. un gen poetic. (Se transformă. fapta pămînteanului. Proteus Lasă-i să cînte. vieţii i s-ar potrivi Mai bine valul. Întîii noi am fost. În voie. Semeţii-aceştia pînă unde vor să salte? Statuile zeieşti stăteau înalte — Dar le distruse un cutremur de pămînt Şi-acuma iar topite sunt. Geneza iarăşi de la cap s-o iei. însă. Vezi. ca gigant. Nu năzui spre-un ordin. Thales . Vezi. Ca tînăr. eu Proteu Delfin. Te-oi duce-n« ele. pentru Soarele prea sfînt şi viu întruchiparea moartă glumă e şi rod pustiu.) Încă puţin Şi-i izbuti-n ispravă.Iar negură.) Proteus Spiritual mă însoţeşte-n largul umed. O rază e de-ajuns şi insula e clară. Pean. el însuşi. Căci dacă om ai devenit vreodat' Cu tine s-a sfîrşit pe veci. oricum ar fi. Şi vreme o să ai cît vrei Pînă la om să-ţi pui temei. De-au izbutit să toarne-n bronz o slavă. 1. Pe spate eu te iau acum.

vrei să spui. Ea pe scoică. În vînt de-eternitate. Sirene (pe stînci) E-un inel în jurul lunii? Nouraşi? Fac cerc lăstunii? Porumbei sunt. ce-n cutreier Fiica1 mi-o-nsoţesc pe mare. Un car ca o părere. Stol de păsări. Noi avem altă părere. de teapa ta! Asemeni umbre se mai ţin un timp şi în prăpăd. Călăuzim în noapte. Ca în străbune zile. Nereus (apropiindu-se de Thales) Unui călător în noapte Curtea lunii — arătare De văzduh înalt îi pare. şi oricum. Şi deplină Sărbătoarea noastră este — Voluptatea ni-i senină. Adevărul spus se cere. Goethe pune pe Thales să rostească ideea evoluţiei logice în natură. Psili şi Marsi2 (pe tauri de mare. Prin împletiri de unde. Dau din aripi de lumină.Găsesc că-nseamnă. Păzim cu grijă scoica. totuşi. Ce-ndeobşte cade bine. Neatinse de cutremur. Cu paşnică plăcere. ei în zare. ai iubirii. pe viţei şi berbeci) În Cipru prin caverne De mare ne-necate. ceva! Să fii un om întreg la vremea ta. Thales Mie-mi place să-mi închipui. Paphos şi-a trimis încoace l. Proteus (către Thales) Ca unul. . Căci printre cete palide de duhuri De multe veacuri te tot văd. Porumbei sunt. Că în cuibul cald şi paşnic Ceva sacru viu se ţine.

Galateea semăna aidoma cu Doris. De leu — într-aripatul. De vulturi nu. 396 De nimeni n-avem teamă. Domniţa ne-o aducem Pe mări. ispititoare. Făcînd carului ocoale. Ca femeile de oameni. voi doride. toate plutind pe delfini) Dă-ne tu lumină lună. 2. Şi aduceţi. Tatălui la rînd pe toţi Ne-arătăm iubiţii soţi. l. Din vîrtejul apelor. de lună.ce-i mîntuirăm. Şi-ncălziţi dogoritor. Dar cu nuri. De cei ce ard oraşe. . . 1. De tronuri mari. pe aceea Care este Galateea: Demnă de eternitate. după Herodot. Chipul mumei1. Împletindu-vă pe ape În lung şir. Haideţi numai mai aproape. Ei. ce-au fost întinşi pe iarbă. Psili şi Marsi. Aluzia se referă la Galateea. trufaşe. Sirene Cu zăbavă şi uşoare. Doar cu zeii s-o asameni. Voi. De cei ce se alungă. care. şerpuitoare. vrăjitori de şerpi.) Sunt băieţi. (Către Nereus.Pe fiica cea mai dulce. luptau împotriva vîntului de sud. Doride (Trecînd pe lîngă Nereus. voinice nereide. de vreme lungă. De nimeni n-avem teamă. pentru păstrarea apei. Tinereţea cînd s-adună. De crucea ce-şi răzbună. Pe apele profunde.

dulci băieţi. Şi ce le pasă De inima. tot mai departe. Menită pentr-un an întreg să fie. Dar zeii spun că nu-i îngăduit. ne sunteţi dragi. Nereus Îngădui să vă bucure frumseţea. care legănînd vă poartă. Tinereţea-mbrăţişării Vrem să ţin-eternitate. o. Tinerii De ne-ngrijiţi şi mai departe Numai aşa ca pîn-acum. în avîntul Rotirei veşnice. Căci valul. Noi junii n-am dori. O singură privire însă-i bucurie. tată ! Delfini opriţi! Priveliştea mă ţine! Nereus Au şi trecut. Nu-ngăduie nici dragostei durată. vă spunem. Mai mare bine nicidecum. Cînd înclinarea amăgirea şi-a curmat. draga mea? Galateea Ce fericire. totodat'! Doride Dacă lauzi purtarea noastră Şi plăceri mult meritate. tată. Voi frumuşel să-i puneţi pe uscat. plăceri să ai. ce-aici strigînd rămase? De m-ar lua cu ei. (Galateea s-apropie pe carul-scoică. Doridele Voi. Ce singur Zeus poate da. Fidelitate veşnică dorim. Thales .) 398 Nereus Tu eşti. cu-ndurare! Nereus Dobînda-i dublă. preţioasă minunat: Milă s-arăţi. ar fi mai bine. Ca bărbăţie să se-arate-o dat' juneţea! Dar eu să dau nu aş putea. Dar trebuie-n tristeţe să ne despărţim.397 Să ne mulţumeasc-acuma Cu aprins sărutul lor! Vezi-i.

ce-ar fi? Ce-ar fi toţi munţii. Privire de privire se desparte.. Oricît ar fi departe. Rîuri bogate dacă n-ai încuviinţa sub zare. neîmplinitul. Oeean. În umedul vieţii. . puls al dragostei vrea parcă să vibreze. Homunculus Frumos e dat să fie Orice aş lumina În umeda stihie. 399 În cercuri largi. Luceşte şi-i aproape. Tu. Se depărtează ceata spre vechime. Lumina ta mai tare În largul suprafeţei. ce s-ar alege-atunci. Ce-i drag. Toate din apă s-au făcut şi se ivesc. văile şi lumea? Tu eşti acel ce viaţa proaspătă-ntreţii! Echo (cor al tuturor cercurilor) Tu eşti acel ce viaţa proaspătă-ntreţii! Nereus Ei se întorc şovăitori la locul lor. de Proteu ispititul. Stea strălucind Prin marea mulţime. Nereus Ce neştiută nouă taină printre cete Vrea ochilor să ni se reveleze? în jurul scoicii. Mereu apropiat Si-adevărat. la piciorul Galateei.Din nou acuma. Sub semnele dorului său. Proteus Numai aci luceşte.. în şiruri prelungite. cum înfloresc Pătruns de adevăr şi de frumseţe. Fluvii de nu le-ai cîrmui încolo şi încoace — Desăvîrşindu-le... acel tron Tot îl mai văd lucind. Nori dacă n-ai trimite după zilele senine. Pe toate apa le hrăneşte bine. Thales Homunculus e. slavă. Ce pîlpîiri de flacără molatică începe? De-un. Dar scoica Galateei. puterea ta e veşnică şi mare. departe. slavă! Şi cum mă bucur! Bucurat. lumină dă pe ape.

în lucire? Astfel luminează pe unde şi-n fire. rege în Lacedemon. Şi când aici cu Clytemnestra4-alături. s-a sparge. Cari unul de altul se sparg. dau prin valuri. prizonierelor troiane. De pe colina Athenei-Pallas când sa-ntors. Pe spatele-nspumat în porturi părinteşti. Panthalis. Şi trupuri se văd în văpaie. Beţi încă de talazul vajnic legănat. minune de jar. voi prezente. soţul Elenei şi personaj important din Iliada lui Homer. Slavă tainicei caverne! Fiţi sărbătorite. Domnească deci Eros ce totul începe! Slavă mării! Slavă zării! Ce-s cuprinse-n focul mare. . şi pe maluri. Cîteşipatru elemente! 401 ACTUL III În faţa palatului lui Menelasl la Sparta Elena se iveşte împreună cu Corul conducătoarea corului. Pe care tata Tyndareu3 şi la clădit. crescând l. Elena Mult admirată şi bârfită îndestul Viu de pe ţărmul. tu înalt palat. Slavă aventurii rare! Toţi şi toate Slavă adierilor eterne. Slavă apei în văpaie.Detunet presimt peste apele large. Prin graţia lui Poseidon2 şi-a vântului. cu toţi războinicii viteji. Acolo jos se bucură Menelas-crai De-ntoarcere. Văpăi se revarsă în valuri! O. în noapte — Pe ape e totul în foc. Primeşte-mă cu bine. Menelas (Menelaos). risipitul! 400 Sirene Ce flăcări. unde puseserăm picior. Cu Castor şi cu Pollux mă jucam. Ce ne-a adus din phrigianele câmpii. de tronul frumuseţii. De scoică.

femeie minunată. templul cyteran. Şi-acolo mă cuprinse hoţul phrigian. nu dispreţui Cinstea de-a avea supremul bun! Căci ţie. Poseidon. rege legendar al Spartei. Dar îşi apleacă şi cel mai dîrz bărbat Simţirea în faţa frumseţii De care e cutropit. Cum sfîntă-i datoria. Aripi de-aramă ale porţii. De cînd ăst prag îl păţăsii. grecii-l îndurară îndelung? Sunt Cucerită. Clytemnestra. . minunat. Sub chip de mire. vă salut! Voi deschizîndu-vă. Despre toate zvon Mai umblă bucuros. spre-a cerceta. plănuia. precum unei soţii I se cuvine. personaj din Iliada. cîndva s-a întîmplat Să mi se-arate-aici Menelas. Căci încă-n navă soţul meu privea doar rar La mine şi nu-mi spuse un cuvînt senin. ţi s-a menit Slava frumseţii. cari şi-n prag aci Îmi stau alături sumbre ca primejdia. luminos. Tyndareu. Viu ca soţie oare? Ca regină viu? Sau poate ca o jertfă pentru-amarul mult Ce craiul. numai. numai.2. 3. soţul Ledei. 4. Corul O. Ce gînduri el nutreşte-ascuns. Elena Cu soţul meu pe o corabie venii. Căci faima şi ursita. porunca să îndeplinesc. Şi înainte mă trimise în oraş. Parcă năpastă. Cu care mîndru pe căi va umbla. 402 În jurul caselor din Sparta. ce m-au pîndit. Se întîmplară multe. nu pot ghici. sora Elenei şi soţia lui Agamemnon. zeu al mării în mitologia greacă. Deschideţi-vă iar. Nu ştiu. el ce mîndru m-a ales. mai presus de orice. Să rămîie-n urma mea Ursita şi năpastele. pe care bucuros Numai acela nu-l ascultă-a cărui Legendă spornică s-a prefăcut în basm. ele-nsoţitoarele 403 Suspecte-ale frumseţii. Fidelă regelui. doar de zei Mi-s hotărîte. Prizonieră dacă sunt. cum sta . Eroul îşi are numele.

Puterea slugii e de-a nu schimba nimic. Dar intră numai. el vorbi parcq mişcat de-un zeu: „Aici coboară. provoacă-le. în casa lui. Ce prinde Flacăra. Aceea să-ţi arate multele comori Pe care tatăl tău în urmă le-a lăsat. rodnicul. dar nimic . Lacedemon. Degrabă s-ar pregăti înarmîndu-se. Unde Lacedemonl dezţeleni ogor Fertil. Cînd se întoarce." Corul Privind acum comorile Mereu sporite. saluta Limanul. Colan şi coroană Ce bine îţi vin! Şi ele se cred ceva. ce-o lăsai Acolo cu îngrijitoarea vîrstnică. cu pietrele scumpe. Sărbătorească sacră faptă-ndeplinind. l. căci Un privilegiu e al domnului de a Găsi toate la locul lor. lemn uscat. Vei iscodi servitorimea. Cînd însă prora. 404 Elena Apoi din gura lui se auzi şi alt Domnesc cuvînt: „Iar după ce ai cercetat.* Tu mai departe urci pe ţărmul sfîntului Eurotas. Rămîie toate celelalte-n grija ta." Astfel vorbi la-despărţire. Să nu lipsească nici cuţitul ascuţit. Găsi-le-vei în vechea rînduială. Apă curată fie de la sfînt izvor În marile urcioare. tot mai în sus. cu perle. ostaşii mei.În faţa mea. Călăuzindu-ţi roibii-n rouă cîmpului. de munţi severi. şi vase cîte crezi Că jertfitorului de trebuinţă-i sunt. tu ţine-l pregătit. numele antic al statului Spartan. Căldări de-asemeni. Mă bucur la luptă frumseţea s-o văd Cu aur. Prin pace şi război eu însumi le-am sporii. mai sus. cupe fie la-ndemîn'. tot cum le-a lăsat. I-oi cerceta pe malul mării-nşiruiţi. Tripede tu să iei. ochi şi piept desfătează-ţi. împrejmuit. Şi în domneasca mare casă vei intra. Pîn' ce vei fi sosit pe mîndrul largul şes. înalţi. rînd pe rîiid.

Pe tine. vin omului Pe neaşteptate. iarăşi nu ştiu cum. Cutezătoare ! Binele. Laudă aduceţi zeilor. de mîna unui zeu. Se-ntoarce cu-ntîrziere. surioare. Ce omeneşte mi se pare bun sau rău. Urc astăzi anevoie numai treptele Pe cari copilăreşte am sărit cândva. Şi-acum îmi stă în faţă. Suferinţele toate. noi aceasta îndurăm. Care la vatra paternă. Din fericirea Elenei. zădărnicit Fiind de un vrăjmaş. nimica nu-mi numise el Pentru tăiere-n cinstea celor din Olimp. Corul Ce s-a-ntîmplat. Care-mplinesc ce este după gîndul lor. Împărtăşiţi-vă Din fericirea stăpînei. Şi ce-i rnai frumos pe pămînt.Din tot ce-i viu. Însoţindu-te. Cari îndrumă spre vetre. voi Trist închisele. şi moarte văzurăm. Şi totul fie după voia zeilor. Dar bucuroasă. Dă de gîndit aceasta. Noi muritorii. Orice m-ar aştepta acum Cuvine-se să urc în casa regelui Care de mult dorită-n mine s-a pierdut. noi fericiţii? 405 Elena Fie oricum. mergi înainte. în pas Cu atîta mai sigur. Nu vedem oare soarele.) Corul Aruncaţi. (Pleacă. tu nu vei iscodi. Chiar prevestit. Crăiasă. De-atîtea ori a avîntat cel ce jertfea Peste o ceafă de-animal o bardă grea Şi să lovească n-a putut. însă nu-mi fac griji. . răul. Jalnică moarte: Dar nu suntem aici. Troia'a ars. cu bucurie slujindu-te. noi nu-l credem.

în Ilios Un zeu o cuprinse. ce . crăiasă. Şi întorcîndu-vă. n-o ating. ca domnitori. tu nu ne-ascunzi. ce te-a zguduit prin săli În casa ta în loc de bune întîmplări? Ce s-a-ntîmplat. Pluteşte cel dezlegat Ca pe aripi peste asprimi. depărtata. Elena (care a lăsat aripile uşii deschise. Astfel cu spaimă astăzi stigicel puteri Intrarea-n casă mi-o-nsemnară. Dar pe ea. Mînie-aleasă cu surprinderea luptînd. ce din sînul vechii nopţi ieşind Din obîrşii se-nalţă. Şi mîni de spaimă. Din scrumul cetăţii căzute. oricît ai vrea. puteri. bucurii. În timp ce zadarnic Închisul. curat Să ne salute-al vetrei foc. surori? Nu e regina ce la noi Se-ntoarce tulburată. Conducătoarea corului Descopere-ne. Panthalis (conducătoarea corului) Lăsaţi acuma calea veselă. După atîtea nespuse 406 Dureri. nobilă femeie. repede la pas? Ce e. spre uşă îmi priviţi! Ce văd. Împrospătîndu-se. cu nouă podoabă Casă paternă.Noroc refăcînd. de doruri luat. mişcată) Fiica lui Zeus n-are temere de rînd. Dar groaza. să-şi amintească Zilele tinere. Dar pîn-aicea în lumină m-alungaţi. În vechea. trecătoare. oricare-aţi fi! La curăţire sacră mă gîndesc. Dezgust şi neplăcere văd pe fruntea ta. mai departe nu. Mai poate zgudui şi piepturi de eroi. 'nfăţişeri luînd Ca nori de jar din gura muntelui de foc. cîntări. într-atît Că de pe pragul cunoscut şi mult dorit Precum un oaspe alungat mă depărtez. Far. Aici o aduse. Peste ziduri privind S-amăreşte braţe-ntinzînd.

le alungă înapoi. Dacă bătrîna noapte nu şi-a înghiţit Numaidecît alcătuirile-n adînc. cu toate că bucle Tinere port pe la tîmple. Dar cînd de vatră mă apropiai. Phorkias apare pe prag. prietenul Frumseţii. Urechea nu mi-a fost atinsă de sonor Cutreier şi de valvîrtejul aşteptat. Alcătuire ce încurcă spirit. bineţe dînd. Mi-aţine calea şi s-arată cît clipeşti În macra-i măreţie. Phoebus. Tăcerea coridoarelor mult m-a mirat. în palat. Cuprinsă nu de somn părea. pe podea şezînd. Făpturi le-ntunericu lui. nici îngrijitoarea n-apăru Să-ntîmpine un pas străin. ochi. Stigice puteri. Ci iată c-o vedeţi! Ea vine-n plina zi! Aici suntem stăpîni şi craiul va veni. 408 . văzui. Uitării dînd vreo prevedere-a soţului. Dar în zadar vorbesc. cînd deodat' văd ridicîndu-se Împodobitul pat şi scrinul cu comori. Corul Multe văzui. de ajutor să-ţi fim! 1. solemn Gîndindu-mă la datorie. Eu spatele-i întorc şi cu mînie-alerg Spre trepte. Dar ca să ştiţi. cuvînt poruncitor Rostind. încet. Făptura însă. ce mai ardeau. Dar învăhtă. La rămăşiţele de jar. ea ridică apoi un braţ Voind parcă din sală a mă alunga. ci ca de-un gînd. cu ochii voştri veţi'vedea. în uşă. Cum stăruiam. crezînd că poate-ngrijitoarea sta. hîda urîţenie. puteri din Hades. îmbrac vestirea în cuvînt: Cînd am păşit în spaţiul sever. 407 Elena Cîte-am văzut. La lucru o-ndemriai. Femeie mare. nemişcata tot mai sta. tulbure privind. nici un cuvînt rostit Nu va vădi vreodat' asemenea figuri.Anume s-a-ntîmplat. Şi nimeni.

Sau poate că duhul. îşi închipuie toate? N-aş putea spune nicicum Însă că ochii mei văd grozăvia Din faţă. Jale-n război şi Troia în noapte Atunci cînd căzu. numai. multe văzui. 409 Eşti poate că una Din Graiele1 ce-şi împrumută Singurul ochi. Făpturi păşind ca minuni Uriaşe prin sfară sinistră De foc sfîşiată. Lîngă frumseţea însăşi Sub ochii lui Phoebus Să te arăţi? Vino. Şi goană văzui. Aş putea s-o ating chiar Cu mîinile. de spaimă Cuprins. Zei în cumplită mînie. singurul Dinte ce-l au? Cutezi. arată-te. Cum vîntul furtunii bătea Cetatea în noapte.Spaime-ncercai. strigînd. Trecea de la casă la casă. Dar flacăra. Şi glasul de-aramă al vrajbei Pe cîmp răsunînd. dăinuia încă Ilios. prin dogoare Şi fum. prin flăcări şi pară. Zei auzii prin vajnicul vuiet. . Loc cuprinzînd tot mai larg. temerea Dacă nu m-ar reţine. Oare acestea eu le văzui. stîrpitură. Ah. Prin pulberea luptei. aceasta prea bine o ştiu. jarul. Lângă ziduri. Care din fiicele Lui Phorkis eşti tu? Seminţiei acesteea Eu te aseamăn.

Urlînd ca-n faţa lunii cînii adunaţi? Sau poate credeţi că nu ştiu din care neam Îmi sunteti. Adine sălăşluieşte-n ele ura. prăsilă jună de război? Tu poftitoare de bărbaţi. 2. ascultă tu numai. ruşinea întristîndu-se. alta denumire a Hadesului. Dar cine sunteti că-ndrăzniţi lîngă palat Să vă purtaţi sălbatic ca menadele. şi de-al său Drumeţu-şi vede. Graiele. Fieştecare îşi întoarce spatele. Cînd calea ne-aţii. voi. Şi-n goană fug. Pe voi. Orkus.Căci urîţenia el nu o vede. De urîţenii stîrnită În cei ce frumseţea iubesc Da. cari ca un nor Deasupra capetelor noastre îşi trimit În jos prelungul scîncet. alt nume al Phorkiadelor. Cum ochiu-i nu a zării Umbre vreodat'. Astfel fi-va şi cu noi. Pe noi muritorii O jalnică soartă Ne face cumplit să-ndurăm Nespusa durere a ochilor. dar rămîne-un adevăr: Ruşinea şi frumseţea niciodat' nu merg Pe-acelaşi drum şi mînă-n mînă pe pămînt. neruşinatelor. ce ispitind Războinici. Pîn' ce-ntunericul lui Orkus2 le-a-nghiţi. cetăţeni.1 Şi-n prag îngrijitoarea s-o întîmpinaţi. vă întîlnesc Aici. Dar Se duc pe drumul lor cocorii. Asemeni sunteţi răguşiţilor l. Că zoi îi făcură. 410 Şi ţipătorilor cocori. Frumseţea steagul ignoranţei fîlfîind. ce-i menit Privirea călătorului s-atragă. că Oriunde-n lume pe vreun drum s-ar întîlni. un blestem. la fel de vlagă-i stoici . Ascultă dojana din gura Preafericiţilor mîndri. Phorkias Vechi e cuvîntul. Dacă-nainte vîrsta nu le-a domolit.

cînd jalnic rătăcind Pe mare-am îndurat vremelnice nevoi.) Coretida I-a Erebus1 este tatăl. I se cuvine ei să laude binele. de vînzare-n tîrg! Elena Cel ce în faţă mustră servitoarele. Şi-apoi. să domneşti. De-aceea taci. Înalta doamnă mi l-a binemeritat Pentru-nţeleapta grijă. Nu cine e. noaptea-i muma mea. Conducătoarea corului Ce lud urîtul e. personaje mitologice. 4l1 Phorkias Îngrijitoarea s-o ameninţi. aceleaşi de la ceata lor. Ia-n stăpînire bogăţia şi pe noi Cu ea. ce-a purtat De-a lungul anilor acestei case. ce-a răsărit! Tu marfă cucerită. ieşind cîte una din cor. zeul beţiei. Prea mulţumită sunt de cele ce-au făcut Cînd Troia-mpresurată sta şi cînd căzu. Aştept şi-aici. ci cum serveşte sluga-ntreb. Mistuitoare de-osteneli străine. alături de frumos! Phorkias Şi-alăturea de iscusinţă cît De proastă-i nepriceperea ! (Coretidele răspund. vara ta. tu vei pleca. pe mine vîrstnica mă apără De ccata-aceasta. e un drept. parcă aş zări Lăcuste-acoperind verdeaţa cîmpului. la ele nu te mai rînji! De-ai îngrijit cu bine casa regelui Un timp în locul doamnei. Azi Regina-şi ia-n primire vechiul loc: Cuprinde frînele slăbite.Văzîndu-vă grămadă. Atinge-un drept. căci pe lîngă lebăda Frumseţii tale. l. Menadele. voi. femei mînioase însoţeau pe Dionysos. . iar nu pedeapsă. Acum se-ntoarce însă ea. Nimicitoare de belşug. e spre slava ta. Phorkias Vorbeşte-atuncea despre Scylla2. ele numai gîşte sunt. ce-l are-aici stăpîna doar. nu mai puţin. Precum să pedepsească ce-i de osîndit. Răsplată ca să ai.

vrajba încercînd a vă curma! Că nu-i nimic mai stricăcios pentru slăpîni Decît o tăinuită ceartă printre slugi. 412 Coretida III-a Cei ce acolo stau. Coretida Vl-a Ţi-e pofta doar la stîrvuri. l. tu! Coretida IV-a Doica lui Orion2 stră-stră-nepoată-ţi fu! Phorkias De harpii3 tu nutrită-ai fost cu scârnăvii. De-ai vrea. printre voi Evi umblu. care. cu tristeţă. După Odiseea el era singurul om. acolo-i neamul tău! 1. spaţiul cel mai de jos al Hadesului. din Teba. în mitologie. care murdăresc totul. Orion. puternic vînător din timpurile originare. . gura ţi-o închid. Harpii. pe care-n sete tu-l pofteşti. în legendele greceşti un monstru feminin care bărbaţi. 3. în Hades. însuţi eşti un stârv. orb. Phorkias În Orkus du-te ! Da.. Erebus. îţi sunt prea tineri toţi. 2. Conducătoarea corului De-aş spune cine eşti. în mitologia greacă un vizionar. Coretida V-a Dar slăbiciunea tu cu ce ţi-o mai hrăneşti? Phorkias Cu sînge nu. Scylla. Tiresias. Ecoul aşteptat al dreptelor porunci Nu se întoarce-atunci ca faptă înapoi.Coretida II-a Din seminţia ta mulţi monştri s-au născut. Elena Fără mînie. 413 Phorkias De-ai vrea. păsări cu chip de fete. Phorkias Dinţi de vampir lucesc cumplit în gura ta. Enigma se dezvăluie de-ndat'.. numeşte-te pe tine-ntîi. Phorkias Pe moş Tiresiasl du-l în ispită. îşi mai păstrase conştiinţa şi darul de vizionar.

care a înîrînt minotaurul din v. care a îost eliberată însă de fraţii ei.reta. aştepţi. Sunt amintiri — ce văd? Sau nebunie m-a cuprins? Si fost-am eu Acestea toate? Fi-voi eu în viitor Pustiitoarea groaznică-a cetăţilor? Se înfioară fetele. O. Teseus. aprins. Elena De vremea-aceea tu de ce îmi aminteşti Şi de năpastele ce au crescut din ea? . l. Phorkias Castor şi Pollux te-au eliberat. erou mitologic. Ca Ercule de tare. spune-mi un cuvânt! Phorkias Celui ce-şi aminteşte fericiri şi ani. Elena Dar tatăl meu şi grija ţării îi dădu. Şi încurcat el dojeneşte în zădar. Favorizată dincolo de orişice Măsură. Din căsnicie Ermiona se născu. viteazul mărilor numit. În orice aventură gata a sări. şi-apoi Dorită şi peţită-ai fost de-atîţi eroi. Elena Dar înclinarea mea Patroklul-n deosebi Mi-o cuceri. Phorkias Cînd pentru moştenirea Cretei se lupta Menelas. în pofida faptului că sunt în dulce patrie. Printre aventurile lui se pomenea şi de încercarea de a o răpi pe tînăra Elena. chipeş şi măreţ. Încă din zori Tescusl te-a răpit.Stăpînul stă înconjurat de un tumult. tu însă. Într-o cetate undeva prin văi în Attica. tu văzuşi atîţi îndrăgostiţi. ce mă-mpresoară. oaspete frumos îţi apărea. o căprioară tînără. Favoarea zeilor i-apare ca un vis. Şi nu-i destul! Cu vinovată furie Aţi invocat nefericite groaznice Figuri. cea Mai vîrstnică. 4l4 Elena Închisă fui. Phorkias Voinţa părintească te-a căsătorit Cu Menelas. chip al Pelidului părea. îndrumîndu-mă Spre Orkus.

Fiind văzută-n Ilios. m-am legat. Ne-ndăguit iubindu-te de mai demult. Robie lungă-lungă. cu-ardoare ţi se alipi şi el. apariţie. Se spune că a fost ucis de săgeata lui Paris. (Cade în braţele semicorului. Nici azi nu ştiu care din cele două sunt. să veghezi. după ce a răpit-o pe Elena. O străveche legendă povesteşte că. Tu chiorîş-bîrfitoareo! Vai. Achile. de aceea numit şi Pelidul. eroul cel mai de seamă în Iliada. Phorkias Pe care tu le-ai părăsit. Şi-acum un idol3 mie însămi îmi devin. cu care Paris a plecat apoi spre Troia.1 Elena Nu încurca neînţelesul şi mai mult. erou din Iliada. Paris. Elena Nu-mi aminti de bucurii! Că suferinţi Amare cutropiră inimă şi piept. scumpele comori. în Ilios Dedîndu-te plăcerilor de dragoste. o cretană liberă. A fost un vis.Phorkias E-un timp ce mie. Idol în sensul de imagine. Patroelu. 2. a ajuns şi în Egipt. Phorkias Se povesteşte însă că ai dublu chip. ce iese din gura Cu singurul dinte. făcînd după chipul ei un „idol". 415 Corul Taci. un idol. Cetatea-ncredinţîndu-ţi. 415 Elena Îngrijitoare-aici te puse. taci. idol doar. prietenul lui Achile. Elena Eu. fiul regelui. în sfîrşit. de el. Phorkias Pe urmă se mai spune că din iad venind Achil2. dar şi-n Egipt. cum înseşi vorbele o spun. . A fost ucis în luptă de Hector. Acolo Proteus a reţinut-o pe Elena.) l. l. 3. îmi aduse-aci.

În loc de a da mîngîiere Precum uitarea o dă. bardă şi triped. Phorkias Totu-i pregătit în casă. cu sufletul ei. . De mă-njură că-s urît. regele n-a spus. numai. Ce porunceşti? Rosteşte-te ! Elena Lăsaţi vrajba şi grăbiţi să facem neîntîrziat Pregătirile de jertfă. făptura făpturilor. căci mi-e osul obosit: Dar reginei i se cade bine a se stăpîni Şi cu bărbăţie.'nalte soare. frumseţea eu totuşi o ştiu. Ea.) Phorkias Ieşi din nori tu. (Elena îşi revine şi stă iarăşi în mijloc. Ochiul tău poruncă dă. Mai îngrozitor îmi e decît gîtlejul Cînelui cu trei capete. Ea. te-arată să domneşti lucind Cum se desfăşoară lumea. Dar ce jertfim arată-ne ! Elena Ce anume. 4l7 Elena Dacă ies din şovăirea. Ca regină. cu 'vorbă domoală. Tu ne. De stropit şi de-afumat. De odihnă am nevoie.Din hăul urîtului? Răul binefăcător părînd. cum izbucneşte Pînditoarea pornire A răutăţii. ce-n vîrtejuri m-a cuprins. taci. Gata-n nimic să dispară. tu priveşti cu ochi suav. luminata de soare. Ce-i mai rău tu stîrneşti în trecut Mai mult decît binele. Lucirea stingînd a clipei de faţă. orice-ameninţare s-ar ivi. al acestei zile mari Tu. Stăm şi cu teamă iscodim Cînd şi unde. Phorkias Stînd aci în toată măreţia şi frumseţea ta. Să se mai ţină-ntre noi. Fiere de lup aub lînă de oaie.gurezi şi lumina speranţei Pentru ziua de mîne. vase. precum regele-a dorit. ce-acoperit încînţi. Taci.

nu Renunţă bucuros la soarele de-amiazi. siniştrilor. care execută în grabă poruncile rostite. şi învălită alb Să fie-nmormîntată cuviincios şi demn.) 4l9 Veniţi. murdărie rea. (Elena şi corul stau uluite şi îngrozite. ca şi sturzii spînzuraţi de păsărăr. şi nouă ce ni se va întîmpla? Phorkias De nobilă Moarte moare ea. . Covorul mi-l întindeţi frumuşel în praf. dar voi în pod de grindă toate-n rînd Vă veţi zbate. cu coarne aurii. La fel cu voi. Înspăimîntate să vă despărţiţi de zi. nouă! Vai! Sub bardă vei cădea! Elena Groaznic e.Phorkias N-a spus? Cumplit cuvînt! Elena Ce te tângui? Phorkias Tu. voi monştri dolofani. eşti aleasă pentru jertfă! Elena Eu? 418 Phorkias Şi-acestea ! Corul Vai! Vai. Altarului. Ca jertfa să îngenuncheze jos. regino. regal. nici unul. nici oamenii. Umpleţi urcioarele cu apă de spălat Va fi un negru sînge. şi la puţini le e pe plac. un loc Îi faceţi.) Phorkias Voi umbre! Stane-ncremenite adăstaţi. barda va luci pe margine. Dar nimenea de-acest sfîrşit nu-i mîntuie. Sunteţi menite pierderii! La lucru deci! (Bate din palme: apar în uşă pitici travestiţi. Şi toţi o ştiu. Cu capul despărţit. Urniţi-vă că multe-s de stricat aici. Corul Ah. dar presimţisem! Phorkias Soarta n-o mai ocoleşli.

sunt de spus Corul Răbdare-avem. care iubind. . Ţine foarfecă închisă. Elena Fricoasele! Durere simt. Voiai să povesteşti. cum vom scăpa de ochiul Laţului. Dar cel ce pragul cu călcîi şi pas fugar Nelegiuit şi-l părăseşte într-o zi. dacă tu. dacă nu distrus. 420 Isteţului adesea ce-i cu neputinţa Posibil i se-arată. 'năbuşirea. să ne spui. Phorkias Răspunsul nu e greu. ţi-aş mulţumi. Ca iarba ce-i tăiată fetele se sting. ce-n jurul gîtului se strînge. nu ne scapi. Corul Vestea să ne-o spui. grabnică. Corul Venerată parcă. Găsi-va. Precum colanul cel mai prost? — Presimţim Noi sărmanele-ncercarea. Schimbat e însă totul. muma noastră. stră-stră-strămoaşă tu! Cuminte eşti şi binevoitoare pari. nu te-am cunoscut. şi-apoi Vesteşte-ne ziua. De-i cu putinţă vreo scăpare. Regina s-ar putea salva. Mai bucuros am dansa. Phorkias Acel ce-acasă stînd păzeşte nobile Comori şi drege zidul 'naltului sălaş. Phorkias Aveţi ribdare s-ascultaţi în linişte Ce povestesc. nu supărări s-aţîţi. Căci iată în răstimp trăim. descreierate. Elena La ce asemenea zicale — mă întreb. Asigurîndu-şi coperişele de ploi. Mîntuire însă dacă ştii. dar teamă nu. zeiţă Rhea.Conducătoarea corului Regina stă îngîndurată lîngă noi. întorcîndu-se. înţeleaptă sibilă.. Deşi. De-o hotărîre e nevoie. Vestea să ne-o spui. tu. Atîrnă doar de ea. salvarea: Că neplăcut picioarele ni le simţim şovăind Noi. Poveşti. atîtea. şi voi cu ea. acelaşi loc. Lungi zile bune va avea pe-acest pămînt. Dar mie mi se pare că datoare sunt Cu tine să vorbesc.

Căznind mereu ţinuturj. să hrănească albe lebede. cetate şi-a clădit. stăpânul lor. Elena Şi cum arată? Phorkias Mie-mi place. Cimerice.Phorkias E fapt istoric. jefuind. Cu pradă rară întorcîndu-se din plin. De-ocară n-ara să-l fac. iar mustrare nicidecît. ţară. Menelas. E un bărbat semeţ şi sprinten. cu toate că m-a pus l. cultivat. pentru ca prin papură Curgînd. Precum puţini sunt printre greci. dar unul este domn. Elena Au izbutit să facă-acestea? De crezut? Phorkias Avură timp destul. insule atinse-n trecere. pot să spun. vreo douăzeci de aniElena E vreunul domn? Şi ceilalţi mulţi. 422 La multe grele încercări. Unii bîrfesc . s-adape. nordice. În faţa Troiei el stătu vreo zece ani. oameni. 421 Limanuri. Nu ştiu cît pentru-ntoarcere îi trebui. unde-n jos Eurotas cade. dar se mulţumi Cu daruri libere şi nu ceru tribut. plutea din golf în golf. În spate-avînd munţii Taygetos. sunt ei tîlhari? Phorkias u-s hoţi. acolo sus s-a aşezat O prea vitează seminţie. Pe-un plai ascuns. pătrunzînd Din nopţi cimericel. Dar care-i starea-aici în a lui Tyndareu Sublimă casă? Starea-n ţară care e? Elena Ocara ţi-a intrat în fire într-atît Că fără a mustra tu gura nu-ţi deschizi? Phorkias Au stat mulţi ani în părăsire văile Ce dincolo de Sparta suie către nord. Ar fi putut Să ia prea bine totul.

Zeiţă şi erou. şi spadă şi făclii. când S-apropie prea tare de regina. Miresme adiind. Aşa de-a dreptul una peste alta. Astfel de semne ceata noastră de eroi A moştenit şi ea. Corul Sunt dansatori Phorkias Juni proaspeţi. 423 Phorkias Ajaxl Purta. din moşi. arc peste arc. pe scutul său şerpi împletiţi. Asemeni semne-atîrnă-n săli. ceată tânără. roze şi păuni. la rînd. Se văd blazoane. roşii.C-ar fi un neam barbar. cît lumile de largi. stîlpi. bucle blonde. S-o Priviţi pe dinafară. Balcoane. Pe ea nici gîndul nu se poate căţăra. Iar înăuntru sunt curţi mari. în vii culori: Vedeţi acolo leul. fără ştirbituri în ea. cum ştiţi. cîntul 22. Şi cum se-nalţă către cer cetatea lui. spre scopuri fel de fel. Se văd coloane-acolo. eu însă nu prea cred C-ar fi vreunul crud pe cît la Ilios S-au dovedit atîţi eroi de canibali. cum numai Paris. aurii. Şi dungi albastre. În săli la rînd. . Episodul este povestit în Iliada. vulturul şi gheare chiar. Corul Ce-s blazoanele? 1. şir după şir. să vedeţi ce drept E rînduită. Şi alte crunte-ameninţări oraşelor. Acolo aţi putea dansa. jur împrejur Clădiri atîtea-avînd. Cetatea sa! Pe-aceea voi să mi-o vedeţi! Alt chip avînd decît greoaiele zidiri Ce le clădeau ciclopic grosolan Părinţii voştri. negre. aripi. pietre răsturnînd grăbiţi.l Mărinimier sale eu mă-ncredinţai. ca oglinda netedă. Cei şapte-n faţa Tebei2 de asemeni Aveau pe scuturi desenate cu mult tîlc De toate: lună. stele-n noaptea cerului. Un cap de bour. Strîns încheiată. galerii lungind privirile.

dar pentru mine le făcu. 2. Eteokles. Frumseţea nu se-mparte. fratele lui Paris cel Căzut. El este acela care a răpit cadavrul lui Achile din mâinile troienilor. Corul N-auzi trompete? Suliţele nu le vezi? 425 Phorkias Binevenit fii.Elena Cazi Din rol cu totul. Phorkias Şi pentru-atîtca. 424 Phorkias Tu-l spui. (Trîmbiţe în depărtare. Nas. Aiax. aluzie la legenda greacă despre cei şapte eroi. ca să mă dea pierzaniei? Phorkias Ai şi uitat cum regele a mutilat Pe Deiphobus.) Cum ţipătul trompetei sfîşie urechi Şi inimă. şi pe toate ne-ai salvat! Elena Cum? Să mă tem că regele atît de crud. tu ai să păţeşti la fel. Şi altele-i tăie. Corul Spune cuvîntul. De crunt ar fi. Corul tresare cu teamă. tu-l spui. în Iliada. Elena I le făcu. atroce. Cei şapte eroi au fost înfrânţi. aşa-şi împlîntă ghearele Şi gelozia în bărbatul. regele. Spune ultimul cuvânt! 1. care la îndemnul lui Polynikes au pornit împotriva Tbei. rege! Socoteală-ţi dau! Corul Şi noi? Phorkias . „Cei şapte în faţa Tebei”. noroc Avu cu tine să trăiască. dacă rosteşti limpede: La De-ndat' cu-acea cetate te împrejmuiesc. cel mai de seamă erou al acheilor după Achile. urechi. Cel ce o avu Intreagă va distruge-o mai curînd decît S-o vadă că în parte numai e a sa. fiindcă văduva fiind. care nici — Odat'-nu uită ce-a avut şi ce-a pierdut. ca să-l detroneze pe fratele acestuia.

ce-ascunde-adîncl în pieptul ei Regina.Unii comentatori cred că Elena se gîndeşte la reîntoarea de bunăvoie în Hades. dacă în cele d h. Iar în faţă Murii înalţi Ai marii cetăţi. 426 Ce este? Ce se intîmplă? Priviţi. Departe sunînd. Mîndre prin graţie.) l . aceasta bine-o ştiu. Piere limanul cu papură-n susur. Apărată va fi Bine ca Ilios. Mergi înainte-acum. Potrivnic dămon eşti. Dar le aud. surioare. (Neguri se-ntind învăluind fundalul. Moarte vestind. Sunînd le aud. . să rămîie-o taină nimănui De-atins.) Elena Cu grijă-am cumpănit ce-mi este-ngăduit. Dar spre cetate voi oricum să te urmez. De-asemenea albele Lebede. mergi! Corul Ce bucuros noi de-aicea Plecăm cu repede pas. urnha în loc de prorniăi salvarre Pieire nu ne-ar vesti. blînd lunecînd. Care la urmă doar Prin viclenie căzu. din undele sfinte. In voluptatea plutirii Pierit-au vederii. Pentru voi nici o scăpare nu-i! (Pauză. O. Moartea-i în urmă. Restul îl ştiu.În faţă moartea ei vedeţi. bătrîho. dar şi apropierea. Nu a fost zi prea senină? Neguri se-nalţă acum Din Eurotas. Şi-a voastră. Şi teamă mi-e că binele-l întorci spre rău.

427 Ochiului s-aşază-n cale. celor asemenea Frumoaselor lebede. Una pe alta nu ne vedern. aproape fără pas. Odihnă vreau. Cel plin de umbre-făpturi. A dispărut făptura rea. Sau poate ai plecat stăpînitorului Aceluia sosirea-mi să-i vesteşti? De-ar fi Aşa. în bucurie şi-n durere doar Urlaţi şi rîdeţi toate în acelaşi fel. Conducătoarea corului Zadarnic mai priveşti. surioare. se-ngroaşă ceaţa Închiegîndu-se ca zidul. vai! Totul s-acoperă-n neguri Acuma jur împrejur. vai. Vă-ntoarceţi cum e vremea. Crepuscul avînd doar surul amurg? Da. golul cel veşnic. Şi celei ce-a fost zămislită din lebăde Vai nouă. Degrabă duce-m-aş Să-nchei un drum de rătăciri. Conducătoarea corului Grăbite şi neroade. O. nici nenorocului Nu ştiţi să faceţi faţă. cum te-a primi. mişună mulţimea peste tot. pe unde-mi eşti? Să ieşi De poţi. Acum tăceţi şi aşteptaţi ca să vedem Ce-a hotărît regina pentru ea şi noi. Dar iată. Elena Prorocitoareo. Sau poate rătăceşte îndoielnică Prin labirintul minunatului castel. din care noi aici Venirăm. Şi pereţi avem în faţă. sau poate că Rămase-n ceaţa grea. de sub arcadele castelului. Ce este? Ce se petrece? Umblăm sau plutim Tărîmul de-abia atingîndu-l? Mai vezi? Nu merge-namte Chiar Hermes? Nu cumva Toiaguri de aur ne-ndrumă-napoi Spre Hades. Curte interioară de burg medieval împrejmuită de clădiri fantastice. regină. îţi mulţumesc. tu. . E o curte? E o groapă? Groaznic e oricum. Prinse cum n-am fost vreodată. nu ştiu cum. împrejur. suntem prinse. de clipă atîrnînd. Şi iscodeşte pe stăpîn.Nouă. voi femeieşti făpturi. Cu cumpăt nici norocului. şi-acum se-ntunecă. Vă-ntărîtaţi Contrazicîndu-vă.

obrajii lor roşii ca piersica. sub portale. pe trepte. După ce băieţi şi paji au eoborît în şir prelung. Al crăiesei. Şi cortul prea scump.) (Faust. Şi puful pe faţă molatic crescut! O. Mai mîndri. Cunună de nori Peste creştetul ei. Salut. Căci gura. tînără-n pas Coboară şi pune-n mişcare un şir Întreg de tineri băieţi. Ca în vederea unei nobile primiri. Din a cui Poruncă norodul ma-gnific în rînd S-aşază? Ce trebui s-admir mai ales? E mersul lor proaspăt. o . să mai spun? S-a umplut alte daţi de cenuşă. Bolteşte-se.) 429 Conducătoarea corului (privindu-l cu atenţie) Dacă acestuia. vezi Servitorimea pretutindeni forfotind. luminile? Perechi. cum aş muşca. întreit.În galerii. ferestre. vedeţi Cum ceata suavă. coboară încet şi demn. el apare sus. ei vin. Scumpe podoabe. Dar cei mai frumoşi. se înfăptuiesc rînd pe rînd. sau buclele? E fruntea lor strălucită. precum se-ntîmplă-ades Vremelnic doar nu-i dăruiră zeii o Atît de minunată-nfaţişare. în costum de cavaler medieval. Covoare şi jilţ. pe trepte. Căci ea a urcat Şi loc a luat Pe-o pernă de fulgi. Acestei primiri Fără seamăn! (Cele rostite de cor. S-aducă pe rînd. Veniţi mai aproape în şiruri. 428 Corul Înalţă-se inima! O. dar groază îmi e. prilej folosind.

În bătălii. Vrednic e. Apropiindu-mă. Soarele ca prin miracol . valul turmelor. nobilei femei Mărturisiri să faci de vina ta! Sublimă doamnă. alături. acesta-i omul ce Acolo pus a fost pe-naltul turn. din cîţi Bărbaţi văzură ochii mei. Pîndind. cu fulgere în ochi să stea. Adorare simt -în faţa Ta. Încît pentru primirea oaspelui Înalt nu se făcură pregătiri De cuviinţă. Lynceus paznicul turnului Să-ngenunchi. femeie minunată. el e Cel mai ales.Ţinută într-atîta de sublimă. un om înlănţuit) În loc de-un cuvenit. solemn salut. Sigur e. cît s-a putea. Şi ce se mişcă. Pămîntu-n lung şi-n lat. Dar tu. astfel datoria cea dinţii Mi-o împlinesc. Îngenunchează. În loc de-a da bineţe. el Izbîndă va avea de fiecare dat'. Dă-mi tu moartea. Tu singură vei pedepsi. dă-mi viaţa! Aşteptînd lumina zilei Şi privind spre răsărit. ca şi-n războiul cu femei. 430 Elena Mi-e-ngăduit să presupun că doar Ca o-ncercare cinstea îmi acorzi De-a judeca precum o doamnă-aci. nimic el n-a vestit. — Regină. cum se cuvine. eu văd În el un principe. Şi. Care greşind datornic mă lăsă. să le apărăm Sau s-o-nfruntăm. eu ţi-aduc În lanţuri strîns legat un servitor. Sau vreo oştire. pe-nvinuit s-ascult. Cu cele mai frumoase. 'ntoarce-te! Faust (venind în faţă. Să iscodească spaţiul ceresc. Vestind ce se arată undeva Din deal în vale pînă la castel. ucis Să fie pentru vina sa. Dar ce negrijă azi! Te-apropiai. sau vei ierta.

Elena Ce rău făcui! Eu însă n-am Să-l pedepsesc. Lynceus avea ochi atît de ageri că vedea şi prin pămînt. pe cînd în faţă O zeiţă îmi ieşise. De la nimic ei înapoi nu dau. Vai mie! Nenoroc Mă urmăreşte pretutindenea. visul. Îmi atrase într-acolo Ochi. Am privire dăruită1 Cum în codri numai linxul. Dibuiesc la întîmplare Ziduri. personaj cunoscut din legenda Argonauţilor. pentru ca Cer să nu mai văd. luptă şi seduc. şi demoni. Am uitat de datorie. Din loc În loc mutîndu-mă. privire. Am încurcat al lumii fir peste Năpaste. altele îngrămădind. Frumuseţea orbitoare M-a orbit mereu crescîndă. văd pe-aceea ce . paznicul turnului din Fenst seamănă cu legendarul Lynceus prin puterea ochilor săi. m-au rătăcit Eroi şi zei. Şi fură. Dă libertate bietului nebun Lovit de zei. Faust Mirat. n-am suflat în corn. Bărbaţii-nebunesc de vraja mea. l. la a căror călătorie a luat parte. Cu rugare de osîndă Spre frumseţea ta mă-ntorn. doar pe ea. turn şi porţi închise. pămînturi. Doar lumina. Paznic. destul de încercat. Neguri pier.Dinspre sud a răsărit. Lynceus. regină. semizei. Lynceus. Dar acum ce greutate Să înlătur ceaţa. 430 Întorcînd spre ea privirea Am băut lucirea blîndă.

Pe unde am domnit o zi. altul sta.Ţintise. Altul ca niîne jefui. Simţea tăria însutit. liber şi fidel. ce. înapoi! Bogatul să cerşească vrea Privirea ta. Şi caii toţi cu noi veneau. Norod cumplit. Văd arcul. dă-mi voie. Zboară Săgeţi înaripate prin castel. o ţară-a cîştigat. doamna. Eu cu plăcere iscodeam. şi aici pe cel atins. înviforat. 432 Lynceus (cu o ladă. sărac. Şi inie ce-mi rămîne alt. Eram stăpîni sub cerul larg. Eu stau acum în faţa ta. Şi acum săgeţi După săgeţi mă nimeresc. şi bărbaţi care aduc altele) Mă vezi. În maarte mii s-au risipit. Înaintam din loc în loc. Căzuse unul. Apusu-ntreg era în joc. Doar âpărînd. bogat. Şi prins-am tauri ce mugeau. Ce-am fost cîndva? Ce sunt acum? Ce-i de dorit? Ce-i de făcut? La ce ajută ageri ochi? Prin tronul tău n-au străbătut. În grabă numai ne uitam. Să recunosc în tine. regină. De-acuma s-ar putea ca oastea mea S-asculte de femeia ce-a învins. Puterea unde mi-i? Rebeli tu faci Din credincioşii mei cei mai supuşi. Cu iureş înainte-am dat. decît Sa mă predau cu tot ce-a fost al meu? Mă-nchin. Venirăm noi din răsărit. . Cu lance-al treilea venea. ce săgeată a trimis Şi văd rănitul. Femei frumoase ne luam.

Smaragdul doar e vrednic ca Să înverzească-n lumea ta. Magnifice comori eu pun În faţa ta cu zel nebun. Cu ferecate avuţii. Eram pe urme de comori Cu ochii doar de-atîtea ori. nu-mi plăcea. şi puteri În faţa unicei femei. . Vedeam în buzunări deplin. Belşug şi minte. Adusă e. Acuma văd că n-are preţ. roşaţa din obraji. Pierit-a ce al meu a fost Şi n-are preţ. Se sting sfios rubine dragi Lângă. Vedeam adînc în orice scrin. Şi slugi s-apleacă. Redă-i tu cu privirea ta Valoarea-ntreaga. Atîtea lăzi adun aci. om şi om. nici lăudat şi nici mustrat. Abia că te-ai urcat pe tron. ce-o avea. Să-ţi umplu bolţi. Credeam că e belşug măreţ. Îngăduie să te-nsoţesc. Că totul ce-n cetate e. nu mă feresc. Şi cele strînse pe pămînt Acuma ale tale sunt. e-al ei acum. 433 Grămezi de aur am cuprins. şi n-are rost.Şi ce-i mai rar îmi dibuiam. Faust Acest balast cu vitejie cîştigat Să-l duci de-aci. Dar ceea ce se întîmpla Să aibă şi-altul. acum aci Recolta-atîtor bătălii. Îşi cată locul — să-l ascund? Mărgăritarul din străfund. Şi nestemate într-adins.

434 A-i oferi ceva din toate nu prea are înţeles. Lynceus E puţin ce-aţi poruncit. Dar să mă-nveţi de ce cuvîntul spus De omu-acesta într-atîta de ciudat Şi prietenos suna? Se potrivea un ton Cu altul. Te du mai bine şi comori peste comori Îngrămădeşte. voie dă-mi Să ţi-o sărut. paşii. pe lîngă tine-n ţara ta. şi-mi asigură pe-al meu. Faţă de obrazul ei Totu-i gol. mă uit. dar numa-ngenunchind Să-ţi placă-aceasta. Lîngă-aceea ce ne-a-nvins Chiar şi soarele s-a stins. (Pleacă. Mirări mă iau şi multe-aş întreba. Locul gol Te cheamă. Căci frumseţea va domni Peste bunuri şi noroc.1 Faust De-ţi place la noroadele acestea graiul. Faust Mă-nchin fidel. proaspăt paradis De viaţă fără viaţă-n grabă'nalţe-se.) Elena (către Faust) Nerăbdătoare sunt de a-ţi vorbi. înflorind. iar ochii ei Divini doar cele mai înalte străluciri. Dar lîngă mine vino. Pentru slugă e un joc. Adorator. şi întărcşte-mă Ca domn.în mine cîştigînd. Un servitor şi paznic deodat'. . Bolţile Lucească precum cerul. 435 Elena Minuni atîtea văd şi-ascult. fără temei. Oastea toată s-a-mblînzit. covor Lîngă covor să se desfacă. Pre-ntîmpinîndu-i. doamnă! Mîna ce La tine mă ridică. talpa ei Să întîlnească blînd tărîm. vorba prinsă în auz Urmată-a fost mîngîitor de alta. să ridici sublimul chip Al strălucirii nevăzute. Spadele ni s-au tocit.

Faust Dobîndă şi belşug. Faust Şi nu mai căutăm alt timp. menită a exprima stări sufleteşti de natură „romantică”. Corul Cine va lua de rău domniţei Că favoare prietenească Castelanului arată? Căci. umăr Lîngî umăr şi genunchi lîngă genunchi. De cînd jalnic Ilios căzut-a. comoară-i ea. Şi chezăşia este — Elena mâna mea. Dar e mai potrivit s-o încercăm numaidecît. Şi la fauni cu ţcpe-n barbă Ele dau acelaşi drept Peste coapsele ca unda.-i uşor. Elena ia astfel contact cu poezia nouă.Cîntarea lor te va-ncînta de-asemeni. Căci mulţumeşte-adînc auzul. De cînd suntem în cutreier Labirintic fără capăt. sufletul. alt loc. . noi toate Suntem. 436 Elena fericire şi noroc. Clipa de faţă-i — Elena remarcă în vorbirea lui Lynceus „rimele”. aceasta era pentru ea o mare noutate. Şi dacă pieptul se topeşte-n dor întrebi ce alţii simt — Elena În pieptul lor. cuin ades. Dar oricum cunoscătoare. La ciobani cu păr de aur. captive. mărturisiţi. Căci femeile-ncercate De iubire bărbătească Nu mai sunt alegătoare. Elena Spune-mi cum voi vorbi şi eu frumos? Faust De vine de la inimă. În dialog se-nfiinţează de la sine. Mai aproape ei acuma Stau lipiţi unul de altul.

Maiestatea îşi permite Bucuria să-şi arate Şi răsfăţul chiar în faţa Multului popor. se-opreşte vorba-n piept. aicea sunt! Faust De-abia respir. Faust O datorie-i să trăieşti. Cel ce pentru gîngureală Timp în aste locuri are. E-un vis adînc. cu zăbavă. Mutilat ca Deiphobus Fi-vei tu pentru femei. De astă dată însă zgudui aerul Cu goala-ţi răsuflare.Mînă-n mînă ei se Leagănă pe tron Pe splendoarea pernelor. Nu simţiţi o vremuire? Trîmbiţi răsunînd departe? O primejdie-i aproape. Întreţesuţi. e firesc solie rea s-aduci. noroc. Nu-i primejdie. Vine craiul la altar. 437 Elena Mă simt de parcă n-aş fi pe pământ Şi totuşi sunt aici. Dă cu barda în neveste. . Tu. hâda. ne suntem dar şi dar. Risipeşte-le pe-aceste. Pe-un sol frumos îl urîţeşte-o veste rea. Elena De mult trecută. Cum altul nu-i. de-ar îi o clipă chiar. Menelas vine cu moarte. totuşi nouă-mi par. 438 Faust Ne tulburi insolent! O larmă fără sens Nu-mi place însă nici în primejdie. Phorkias (intrînd violent) Descifreze-abecedare De iubire. Pregătiţi-vă de luptă! Vin ostaşi cu paşii grei. să nu mă mai deştept. Cu norod şi vă desparte.

puteri din răsărit. Un marş zgomotos de oşti. durduind. Cel ce le apără ca noi. Dar sfarmă oastea fără frîne Pe cei conduşi de regele. care ies din coloane şi vin în faţă) Cu furie strîns stăpînită Triumf vă este hărăzit. Ostaşii-mpărăţii zdrobind. Să-i puneţi valea la picioare. cutremurînd pămîntul. a luat parte. Bătrînul Nestor1 nu mai e. la războiul troian. La Pylos am atins uscatul. foarte bătrîn. Saxonii la Messena vin. Achaia1 cu prăpăstii multe În cale ţi s-a aşternut. aceste golfuri Le apără cu zid şi scut. 1. In Iliada el este sfătuitorul. bătuţi de fulger. Voi. devenit proverbial pentru înţelepciunea sa. tu. .Şi dac-ar fi. (Semnale. 439 Grăbit Menelas de la ziduri O ia spre mare înapoi. Crăiasa Spartei porunceşte Să vă salut în plin război. e numai zgomot în deşert. explozii de pe turnuri. Germane. O ia spre Elis oastea francă.) Faust Lîngă femei s-adună-ndată În cerc nedespărţiţi eroi: E vrednic de a lor favoare. Dobîndă veţi avea şi voi. Nestor. trompete. Ei trec. Pîndeasc-acolo cum îi place Jefuitorului de soi. Şi voi. În zale strînşi.muzică războinică. june flori din miazănoapte. (Către căpeteniile de oaste. S-aude-n urmă.

sub conducerea lui Gottîried de Villehardouin un principat de tip feudal. Că linguşind dobîndi pe pămînt Splendoarea cea mai înaltă. numit Achaia. căutînd. Cu-ncredere la ea vă duceţi. înţelepţeşte. Poruncile sale. Ea. credincioşi Le-mplinesc. Lumini. Se va-ngriji ca bunăstare S-aveţi în ţară orişicând. Şi dar — mulţumire domnească. Că viteaz şi isteţ se-nsoţi Cu cei mai puternici La orişice semn de el ascultînd. să fie a lui. foloase avîhd. Goethe ştia că o ceată de cruciaţi. cine-o doreşte. Sălăşlui-va fiecare Gospodarindu-se viteaz. Să cate destoinic Arme s-adune. 1. Spre gloria mare a tuturor. Din Sparta va domni regina Peste voi toţi cu gîndul treaz. a întemeiat în anul l207 în Peloponez. Faust Sunt mari aceste multe daruri Ce fiecare le primi. ei. aventurieri dornici de pradă. Cînd el e stăpînul puternic? A lui este ea. . Încuviinţată îi este de noi. Viclenii încearcă cutezători. Grijă el aibă să-mpiedice-aceasta! Şi laudă-i aduc. dreptate. Şi încă o dată-ntre ziduri de oaste. Dar cine răpire va îndrăzni. ce-i cuprinsă-ntre ziduri de piatră. Corul Cea mai frumoasă. De-asemeni tîlhari să i-o răpească. 440 Dar stăpînire nu are în pace.În Argolis normanu-şi face Măreţ aşezămînt deplin.

În plaiul larg pe sute de colnice. cu luare-aminte înaintează pîn' la margine de-abis. sarcina de seve Şi-o urcă-n foi. Ea din găoace a ieşit. Cornute-n pilcuri. Le poartă grijă Pan2. prin braţele ce se desfac. Poartă în fiecare ram cîte un veac. spre regiuni supreme. Cu doru-n crengi. Să fie a reginei mele. . ţara-aceasta Îmbie floare azi ca ieri. unite. ce atîtea Noroade-a fericit pe rînd. E-al tău pămîntul. şi nimfele vieţii Prin locuri proaspete sălaş îşi fac. Această ţară. Izvoare sar şi rîuri cad. Ce se trezi aci pe cînd În zvonul papurii din apă. Sute de peşteri gura şi-au deschis. De-ndură creştetul de munte Săgeata rece-a soarelui. 441 Şi cu lumina ei vederea Măreţei mume a orbit. în puternicie. Prăpăstii şi pripoare înverzesc. Sunt codri vechi! Stejarul. Ajunge să-nverzescă stînca Şi ţapu-şi are hrana lui. Arţarul. Un adăpost aşteaptă pretutindeni. turme se ivesc. Se-nalţă-nghesuindu-se copac peste copac. La-ntrecere ei apăra-vor Peloponesul înadins. Dar patria să ţi-o preferi. Ce-n ape ca un ram de munte Al Europei s-a întins.1 Spre tine-ntoarsă.C-o ţară plece fiecare. Valuri de lină. În mijloc noi vom sta aci. tot rotundul.

Şi mierea picură din scorbura de tei. ce eu cu ochii mei văzui Atît de clar. şi nici pînea-n şesuri. În jurul veşnicei juneţi a tale Cetatea nu-şi închidă poarta. Ca tată să devină pe pămînt. Descinsă din suprema zeitate. Arcadic fie-ne norocul! (Priveliştea se schimbă. risipit. nu ştiu. „Şi cu lumina ei vederea măreţei mume a orbit": aluzie la Leda. l. Miraţi ne punem întrebarea: Sunt zei? Sau numai oameni sunt? Chip de cioban avu Apollo. Faust şi Elena nu se văd. Înfăptuirea izbuti. Şi poama nu-i departe. împrejmuitor. În zi curată pruncul se dezvoltă. Să locuieşti în fericire. 442 Ereditar e-aici belşugul. Tu-ntîiei lumi îi aparţii. izvorăşte Lapte domol pentru copii şi miei. rostul roditor. în umbra plină. îmi e de-asemeni neştiut. Că unul mai frumos îi semăna.) Trecutu-ntindă-se în urmă. Dac-au visat. Şi fiecare-i mulţumit de sănătate. (S-aşază lîngă ea. Se schimbă-n chioşc bolta şi tronul. Corul doarme. pădure umbroasă pînă la peretele de stînci. Aşa îţi bate-acum sorocul. Senin obrazul. în faţa unui şir de peşteri se văd chioşcuri închise. 2. Ne mai aşteaptă-n dăinuire Arcadia pe lîngă Sparta. . zeul naturii în mitologia greacă. Pan.Matern.) Phorkias De cînd aceste fete dorm pe-aici. Unde natura stăpîneşte-n puritate Lume cu lume s-ar îmbrăţişa. Şi-n felul său: nemuritor.

Nu mai dormiţi! Degrabă scuturaţi-vă Cîrlionţii! Ce clipiţi aşa? Să m-ascultaţi! Corul Povesteşte. Rădăcini şi muşchi. Corul Povesteşti parcă-năuntru lumi întregi ar încăpea: Codri.443 Le voi trezi. bărboşii de aşijderea. ierburi de leac. Plictiseala ne cuprinde. Bucurii se întreceau să m-ameţească. cum se poate-aşa prin preajmă.1 Voi. Mirat rămîie tînărul Norod. m-au chemat în slujbă doar pe mine. Corul Unde? — Acolo înăuntru? Phorkias Despărţiţi de lume. Mă simţii prea onorată. minunea s-o vedeţi. iată-l El atinge bolta sus.. Phorkias Ce ştiţi voi! Necercetate sunt acolo multe-adîncuri: Dibuit-am săli în şiruri. cîmpuri. Ce-mi văd ochii. ca un faun neanimalic. dar cum cere cuviinţa Îmi făcui de lucru. ce minune avu loc? S-auzim cu bucurie ceea ce nu-i de crezut. stâncile mereu privind. Astfel au rămas ei singuri. şi voi. dragul maniei. 444 Dar deodat'un rîs prin peşteri şi prin spaţii dă ecou. curte lîngă altă curte. rîuri. l. zborul liber ţi-e oprit!" . şi de la acesta-apoi spre mamă. ţipete de glumă. Speriată mama strigă: „Sări în voie. Veste-aveţi: în aste peşteri şi prin chioşcurile-aceste Adăpost umbros fu hărăzit perechii. un geniu fără aripi. Dar de zboruri te fereşte. povesteşte. scut idilic Domnului şi doamnei noastre. cînd mă uit? Un băieţaş din poala doamnei Sare către tatăl său. ce-aşteptaţi aci. lacuri! Multe basme ştii să teşi. Mîngîieri de dragoste neroadă. Phorkias Ochii-abia vi i-aţi deschis şi-mi-spuneţi că vă plictiseşte. căutam. Gol. Sare pe pămîntul sigur. Aici Phorkias (Mefistofel) se adresează publicului din teatru. dar pămîntul ca o coardă Îl azvîrle-n aer — la a treia săritură. şi scoarţă.

Dar deodată în prăpastia căscată el dispare. Ce-i luceşte-aşa pe creştet? Greu rămîne de ghicit. Astfel îl veţi auzi. Ni se pare-acum pierdut." Astfel de pe-o stîncă pîn' la alta peste gol adînc Ca o minge. strămoşeşti? Tot ce astăzi Se mai petrece E numai jalnic ecou Al măreţelor zile străbune. ce-o spui. Fericiţi părinţii în extaz îşi cad în braţe. ne cîntă. Tu născuta în Creta? 445 Cuvînt. flutură panglici pe piept. E podoabă aurie? Sau e flacără de duh? Astfel el în neastîmpăr mişcă încă de copil. ce-i bătută cu putere. Şi o ia încet pe margini mai în faţă. jalnic. temători. Se tînguie părinţii. Ciucuri lui îi cad pe braţe. Dau din umeri. Anunţînd pe viitorul mîndru maistru al frumseţii. al Maiei. Şi cu talpa. admirînd şi voi minunea! Corul Numeşti o minune aceasta. ce bate din palme. Ce stă mai presus de-adevăr. Povestea. feciorul humei. . Căruia prin mădulare-i curg eterne melodii. dar tare. În lînă-nvălit. curată. Ne mirăm. Dar ce se vede-acuma iarăşi? E un luciu de comori? Veşmînt vărgat cu flori mărunte A-mbrăcat şi vine demn. Despre fiul.1 Cel gingaş. Şi-ncins în mîndrele văluri De ceata. de scutece. ca un Phoebus mititel. ca Anteu. Nu se aseamănă Cu ceea ce draga minciună. ce poetic învăţa. te-ntăreşti. de atingi pămîntul doar c-un deget. Sugaci abia născut. eroica bogăţie A legendelor mari. sare el. Tu n-ai ascultat niciodată? N-ai auzit niciodată-n Ionia Şi niciodată-n Elada Divina. Ţine-n mînă liră de-aur.Iară tatăl îl vesteşte: „În pămînt zace puterea Ce te-nalţă.

tatălui. fluturînd. Greu apăsînd. Zeii voştri. Arc şi săgeată furîndu-i lui Phoebus. lua-i-ar Fulgerul. Pînă la pauză. Ca astfel în viu neastîmpăr. Prin solarul răsfăţ. şi-l lasă Unde dormea. 446 Face de toate Cu artă isteaţă. Care folosul şi-l caută.A paznicelor. Şterpelmdu-i tridentul. totul e însoţit de muzică vocală. Zeiţei Kypris. Vrem chitare mai profundă: De la inimă purceadă Ce în inimi vrea s-ajungă ! (Se retrage după stînci. Chiar lui Joe2.) Phorkias Ascultaţi iubitul sunet. Prin eter. Dar dîrz micuţul viclean Îşi scoate mîni şi picioare Mlădii. de-altădată. aripi desfăcînd îndrăzneţ. Nimeni nu vă înţelege. Aici şi în versurile următoare e vorba despre zeul Hermes. ba chiar şi lui Ares El spada i-o scoate din teacă. Fabule. fermecătoare. În nimica au pierit. Unui fluture-asemenea este. Toţi ascultă şi par viu mişcaţi. Pe Eros el îl învinge Cu piedici la trîntă. dacă de foc nu s-ar teme.) . Demon prielnic şi veşnic să fie Tuturor hoţilor. învelişul de purpură. Iar lui Hefaistos1 agere cleşte. ce Din silnicia păpuşei Iese. (Din peşteră se aude o melodie limpede de coarde. ce veghează lipsite De orişice bănuială. ce v-au vrăjit. cu indicaţie în acest sens. Stăpînului mărilor. care-l mîngîie El cingătoarea i-o ia.

Cînd sunt trei dumnezeiască Ea devine. al vulcanilor şi al faunilor. Joe. Faust E-mplinit atuncea totul: Eşti a mea. lăsaţi-mă! Să sar. Euphorion în costumul descris mai sus. Împreună cînd sunt doi. 447 Cînd se face zi în suflet. Un foc m-a încins. părinţii. zeu al focului pă-mîntesc. lăsaţi-mă! Un dor m-a cuprins S-ajung în văzduhuri.Corul Dacă la asemeni cîntec Te înclini mişcat de patimi. acelaşi cu Zeus din mitologia greacă. de-ar fi aşa mereu! Corul Ani mai mulţi cu bucurie Adunatu-şi-au lumina În perechea cu copilul. l. 448 . mă prindeţi. deplină! Euphorion Să salt. Inimi saltă-n voi. Faust. Bucurie dau. Euphorion Cîntece. O. Cînd. Noi găsim în pieptul nostru Ce în lume n-am găsi. Noi simţim plăceri de lacrimi. Soarele poate pieri. Cîteşitrei tot împreună. alt nume al lui Jupiter. copilărie. şi de soi. Elena. Hefaistos. O. în tact sărind. 2. Elena Dragostea e omenească. zeu în mitologia latină. Auzindu-l întremate. unirea lor.fiinţii. eu sunt al tău. fiul lui Zeus şi al Herei.

Jucăuş. Melodia-i pe plac? Mişcarea — ce-o fac? Elena Da. Pune tu frîne La-ndemnuri nebune. (Şerpuind prin cor. Corul În curînd se dezleagă. Lăsaţi-mi buclele.Faust Iubite băiat Nu prin înalt! Să nu se întîmple Oase şi tîmple Să-ţi sfarmi. Lăsaţi-mi veşmintele! Elena Ia aminte. Pune-le. Înaltul te rumpe. Faust O. Mi-e teamă. ce-i leagă. gîndeşte Al cui eşti tu! Cum ne răneşte De vreme ce sfarmi Ce frumos dobîndirăm. dac-ar trece! . prea scumpe! Euphorion Nu vreau mai mult Pe tărîm să rămîn. Elena şi Faust De dragul părinţilor. soră cu soră. tu atrage Frumoasele-n horă. pune! Podoabă în pace Fii ţării bătrîne! 449 Euphorion Iată mă stăpînesc La-ndemn părintesc. Nu vreau să ascult. el îl trage după sine la dans) Acestor fete — uşor Le voi da ocol. Şi ce uneşte. Scumpe. Lăsaţi-mi mîinile sprintene.

pătrunde. (Euphorion si corul. Tu ţinta ţi-ajungi. dumbrăvi.Joaca nu-mi place. (Pauză. Şi inima noastră Ţi-o închinăm. Euphorion Din rarişti. către slăvi! Izbîndă uşoară Vrea să mă ceară.) Corul Cînd braţele tale Dulce le mişti. Sunet ca de corn s-aude. Corul De vrei să ne prinzi Nu te grăbi. Focul ţi-l işti Cînd gleznele tale Saltă în vînt. Elena şi Faust Ce răsfăţ! Şi vajnic iureş! De măsură nu-i speranţă. Voi ţinta şi dorul. cine să-l lege? Coretidele (revin grăbite. Proaspăt vă-ndemn.) 450 Euphorion Atîtea uşoare Dragi căprioare! La joacă vă chem. Eu sunt vînătorul. Dorinţa la urmă Şi-a noastră va fi Să ne cuprindem. în horă. Peste stînci. Durere îmi face. una cîte una) A fugit de noi şi prin hăţiş . păduri. lucind din bucle. Cînd. Iureşul. Umbră cu umbră. Noi ne-nclinăm. dansînd şi cîntînd. Peste văi. Izbîndă mai grea Inima vrea. Cînd umbrele lor Cad pe pămînt.

rudă zării. Faust şi Corul Vrei să semeni caprei negre? Ne e groază de cădere! 452 Euphorion Tot mai sus pe detunate. (Urcă sărind tot mai sus pe stînci. Corul . Bucurii îmi fac nebune. Te încrezi în braţ prea tare. 451 Euphorion (aducînd înăuntru o tînără fată) Îmi aduc micuţa plină. Fata Lasă-mă! Este putere Şi-n asemeni înveliş! Vrerea noastră e mai mare Decît pare. Departe le-aud. Îmi arăt voinţa toată. Devenim în moarte caier! Prinde ţinta. Spre plăcerea mea deplină. Te voi arde într-adins. Mă duc să le-ascult.) Elena. Sărutînd gura de fată. Ţine-mă.) Vino după mine-n aer. Vreau să văd tot mai departe. nu s-a stins! Mă crezi poate la strîmtoare. locul închis. De frunzare încins! Ce mi-e strîmtoarea? Slobodă-i boarea ! Vînturi în huiet. (Se preface în flăcări care pîlpîie spre înălţimi. sălbatică.Se uita la noi chiorîş. Strîngînd sînul ce se-opune. Ştiu acuma unde sunt! Pe o insulă-pămînt. ce s-a stins! Euphorion (scuturîndu-se de ultimele flăcări) Vai. El şi-a prins-o în desiş. Una doar. cum m-ai cuprins. Rudă mării. Valuri în vuiet.

în ţara cu laur Printre noi rămîi. Euphorion Şanţuri. Departe. Euphorion Celor ce ţara-i născu. Război e al nostru cuvînt. nici ziduri aspre! Treaz în sine fiecare. Nimic de ea . Despărţit rămîne pe loc De orice noroc. 453 Propriul sunge vărsînd pe pămînt. unde struguri Se coc. Din primejdie-n alta trecînd. mere de aur.N-ai vrea mai bine Prin văile line S-adaşti. În oţel şi zale Ca de luptă îmbrăcat. Izbîndă eu vreau pe pămînt! Corul Cel ce în pace Dor de bătaie îşi face. Luptătorilor tuturor. Să ieşiţi pe cîmp de luptă ! Se fac fetele-amazoane. Aducă-le lupta dobîndă Tîlcul cel sfînt şi nepieritor! Corul Cât de sus el a urcat! Totuşi mic el nu ne pare. Frumoasa stea Tot mai departe. Albastre smochine? Ah. Euphorion Voi pace visaţi peste toate? Viseze cine mai poate. cutezători fără margini. nu. Liberi. Cuceriţi să fiţi de nimeni. departe. Să aibi căpătâi. Corul Sfînta poezie 'nalţe-se în tărie. Cetăţuie de durată Un bărbat în piept îşi are. Pruncul un erou ce luptă.

primejdii. Mortal destin! Euphorion Dar o pereche de aripi În larg se desface: Departe-ntr-acolo E zborul ce-mi place! 455 (S-azvîrle în văzduh. june) Cu oameni viteji. împreună. Departe de-aici! Acolo departe. nu ca un prunc apărui. Fausl şi Corul Groază-n inimi se alege ! Moartea-ţi este ţie lege? Euphorion Să privesc doar de departe? Vreau să am la toate parte. Euphorion Nu. capul său străluceşte lăsînd o dîră de lumină în urmă-i. Faust şi Corul Răsfăţ. Te doreşti grăbit. durere. Orişicine o-nţelege. Muşcă-n ţărnă chinul mare. În arenă vin. ce nu mai apune. veşmintele îl poartă o clipă. Iară moartea E o lege.Nu ne desparte. 454 Elena şi Fausl De-abia ajuns în pragul vieţii Şi în prag de zi senină. Nimic nu-ţi este A noastră poveste? Legătura noastră-i doar vis? Euphorion N-auziţi tunînd pe mare? Văi răspund şi dealuri vaste. în altă sferă De-ncercări.) Corul Ikarus! Ikarus1 Jale ! Ce jale ! (Un tînăr frumos se prăbuşeşte la picioarele părinţilor'. din plin. acum. Elena. Faţă dă oaste cu oaste. cel mort pare o figură . Port faptă. Deschide-se slavei un drum. plină. Elena.

personaj mitologic. Astfel te-a cuprins reţeaua Unde nu mai poţi alege. Euphorion este identificat cu poetul Byron. Din adînc vorbeşte „sufletul" (umbra) lui Euphorion. în această cîntare de jale. 6. Cu putere din străbuni. veşmîntul şi lira rămîn pe loc. Anticii făceau deosebire între „spirit" şi „suflet". Te-ai pierdut încă de tînăr.) Corul (cîntare de jale)5 Singur nu ! Oriunde-ai fi! Te cunoaştem ni se pare. Ikarus. asemenea unei comete. 3. Euphorion (Glasul lui se aude din adînc4) Mamă.cunoscută2. aureola3 se ridică la ceruri. fiu al lui Daedalos. 4. născut pentru norocuri. Apropiindu-se. Pizmuim destine rare: Cîntec şi-ndrăzneală fost-au Mari prin zile tulburi. Doar la urmă cumpănirea . Ah.) Elena şi Faust Bucuriei-i urmează Tortura cea grea. 2. Te-a-nsoţit ca la un semn. în sumbrul ţinut Singur nu mă lăsa! (Pauză. 456 Cînd te furişezi din zi.6 l. Aluzie tot la poetul Byron. Simţ pentru orice îndemn. Aluzie la poetul Byron. Şi te-ai învrăjbit sălbatic Cu moravuri şi cu lege. A femeilor ardoare. în zborul său. Te urmăm în depărtare — Bocete noi nu rostim. clare. Ochi aveai să vadă lumea. Înflorind peste genuni. El scapă din labirintul cretan cu ajutorul unor aripi lipite cu ceară. Aureola reprezintă „geniul" lui Euphorion. 5. aripile i se topesc şi el se prăbuşeşte în mare. dar trupescul dispare numaidecît. prea tare de soare.

Veşmîntul însă e divin. 457 Cu jale-ti spun. Persephona. Cum prin vremi le-a mai născut. ce-n braţe ai cuprins. şi înalţă-te: Te va purta-n eter. mamă şi băiat! (Îl îmbrăţişează pe Faust. S-a rupt al dragostei. Le împrumut însă veşmîntul. Cuvîntul O meserie deveni. Talente nu pot dărui. cari în jos Pe celălalt tărîm l-ar duce. Însă nimic să nu regreţi. îl ridică şi trec cu el pe sus. Primeşte. din toate ce ţi-a mai rămas. îl împrejmuiesc pe Faust.) Elena S-adevereşte-un vechi cuvînt şi-asupra mea: Norocul şi frumseţea nu se prea unesc. Veşmîntul nu-l lăsa. Poţi consacra destui poeţi. atîta timp cît vei dura. pe veci îţi spun un bun rămas. Cînd în faţa sorţii crunte Sîngerează lumea toată! Dar cîntări cîntaţi voi.) Phorkias (către Faust) Păstrează strîns. Slujeşte-te De-asemenea favoare. Năzuiai spre măreţie. Ne-om revedea. Văpaia-a dispărut. mantaua şi lira. departe undeva de-aici. Muzica încetează. De colţuri şi de tiv Au şi început să tragă demoni. mai stau încă o dat'. La pieptul tău m-arunc. (Pauză deplină. înalţă exuviile1 şi vorbeşte) E noroc că le găsii. nouă Nu mai staţi cu suflet mut: Căci pămîntul le mai naşte. Ţine-l strîns! Zeiţa nu mai e. veşmîntul şi vălul ei rămîn în braţele lui Faust. (Veşmintele Elenei se schimbă în nori. trupul ei dispare. ce-i drept.) Phorkias (ia de jos îmbrăcămintea lui Euphorion. vine în faţă. Ai căzut pe neaşteptate! Cine izbîndeşte însă? Ce-ntrebare-ntunecată. vieţii legămînt. Cu ce-a rămas.A dat faptei greutate. . şi tot ce e vulgar Rămîne jos.

O vom Găsi la tronul cel de jos. ci de-asemeni şi Fidelitatea. Şi-n Hades ele în loc de frunte stau. Natura cea vie În veci ne cere. persoana nu numai Un merit ne-o păstrează. reginele. Ce tulbură auzul-mintea şi mai rău. fetelor! Scăparăm doar De vraja vechii tîrfe din Tessalia. Persoane nu. Şi de beţia murmurată-a vorbelor. fie Urmată de al slujnicelor pas.) Toate Redate suntem luminii. în şoaptă. cine Spre fapte nobile nu tinde. Şi-n păşuni fără rod. Aceasta prea bine o ştim. Panthalis Un nume cine nu şi-a cîştigat. Talpa ei. Exuviile — îmbrăcămintea celui mort.(S-aşază lîngă o columnă. 457 Panthalis Degrabă-acuma. este al Stihiilor! împrăştiaţi-vă ! Eu la Regina mea mă duc. Dar noi la o parte Adînc risipite. Mîndre-nsoţind pe cele asemenea. în freamătul acestor tremurate mii de ramuri. suntem. Cu Persephona vorbe schimbînd.) l. şi în tristeţe de duhuri. În jos spre Hades! Căci regina se grăbi Cu mers adînc să plece. oriunde. O parte a corului Noi. Timpul cupa ni-l petrecem? Ca liliecii scîncind. (Pleacă. Cum noi pe ea. întunecat. pe cîmp De-asfodele. 459 În Hades dar nu ne întoarcem. pe lîngă plopi. . Corul Bine primite-s.

cum din patimi. Susur dacă-i.. Împingîndu-se să strîngă din belşug şi să ciupească. cînd grădina-n dosul casei. susurăm şi noi. Iar de-i strigătul lui Pan. cobilitele se Leagănă spre marea cadă-n care dăntuiesc flăcăii. trei. Dar cînd zeii. ca şi fluiere de trestii. Vezi acolo toată ziua. tunetele Noastre le-nmulţim. tot mai adînc în valuri noi udăm. se adună un norod şi turme.Lung chemăm şi ispitim din rădăcini izvoarele vieţii În mlădiţe. greu e capul. unde vă place. noi încunjurăm cu freamăt Dealul unde cu cîrcei pe pari se răsuceşte viţa. noi. Ne atingem moale linguşindu-ne sub chip de valuri. unde aprig-liniştit trudea vierul. că ne cheamă depărtarea şi colina. cu floare multă. ce-i lipseşte El găseşte prin burdufe. Se-odihneşte sub frunzare. osteneală. Cu picioarele de capră fauni vin şi făuniţe. Chiparoşi cu vârfuri zvelte prin privelişte înseamnă Cursul ţărmului şi apa oglindind de sus azurul. după rîuri Mari ne ţinem. legînd mlădiţa.. El se roagă de toţi zeii. nu prea are grija slugii credincioase. mai vii lîngă pîraie. de-aceşti pereţi de stîncă. Beatul se ia după cupă. cu boare adiind. Căci deodată Dionysos1 din mistere se iveşte. Şi răsună în ureche surle-acuma şi ţimbale. Viaţă prinde. şi ne-mpodobim cu foi. moaleş. 460 Cînd cu sapa. Simţurile fac vîrtej şi groaznic ţiuie urechea. Altă parte a corului Noi. Liber părul să ne fluture-n văzduh prielnic verii. Helios îndeosebi. prin urcioare sau vreo bute. A patra parte a corului Unduiţi. cu hîrleţul. Bacchus. Astfel sfînta şi curata strugurilor bogăţie Îndrăzneţ este călcată şi strivită cu negrije. Rod cînd cade. de zeci de ori pe urmă. meandric. făcînd glume cu vreun faun. Tot mai jos. Podgoreanul harnic scoate îndoielnică ispravă. cornul de struguri Şi-a umplut. udînd şi dînd căldură. netezi cum ar fi oglinda. plină burta. Freamăt e prin crame. Cînd cîmpia. cînd livada. grabnic. . Ascultăm cîntec de păsări. Coşuri scîrţîie şi sună vedre. Printre ei ţipînd sughiţe urecheatul lui Silenus2. de două. rnai ales de zeul-soare. cînd tăind. Nu-i cruţat nimic! Copitele crăpate zdrobesc totul. Răcoros păstrate-n pivniţi ca în noapte de morminte. răspunsul nostru e răsunet. Visu-i dă o jumătate de beţie. de-i tunet. A treia parte a corului Surioare. şi mişcare prin butuci de vie. Şi ca-n faţa zeilor s-apleacă toate-n jurul nostru.

strîns format. Se spune că el l-ar fi hrănit pe Bacchus. singurătăţi adinei privind. Ce-a strălucit apoi mai mult decît orice comori. dar îşi leapădă coturnul. întins acum pe perne moi. creste rigide. Seamănă cu Juno. Silenus. cu Elena. dacă va fi nevoie. Se odihneşte noru-n răsărit. pentru ca. uriaşă.. (Cortina cade. Şi mă dezbrac de norul meu. Mustul nou să mi-l cuprindă. se-ncheagă iar. M-amăgeşte oare chip vrăjit 462 Uitat de mult. Şi alte forme ia. De-abia-nţeleasa grabnica privire cea dintîi. Un nor se apropie. 'ngrămădit. ramificându-se. Descind cu grijă-acum pe marginea acestui pisc. înălţîndu-se-n azur. încet de mine se desprinde-n văfuri norul alb. zeul beţiei în mitologia greacă. dinţate. Faust (desprinzîndu-se din nor) În jos. Se schimbă noru^ răsfirîndu-se. şi se arată sub chipul lui Mefistofel. Fără de formă. maiestosul. nu. Ca o frumseţe sufletească înteţeşte-se Suava-alcătuire. mirat. 'nseninîndu-mă. Vederea nu mă-nşală. Mai strîns se-ncheagă. ACTUL IV Munţi înalţi.) l. Fără clipiri se ţine ochiul după el. Cu-nfăţişare de femeie. Închipuind iubirea aurorei în avînt. 2. atinge stâncile. pare de nea. O ceaţă gingaşă mă împresoară în fîşii. Leda.. îmi răcoreşte piept şi frunte. aidoma Unei zeiţe. zeu în mitologia greacă. şovăind. al tinereţii prime dar înalt?1 Comori din zorii inimii. Aluzia se referă la măgarul lui Silenus. chipul dulce. se goleşte vechi burduful. îşi ia masca şi vălul. Se-nalţă-acum încet şovăitoare. coboară pe podişul din faţă. îmi izvorăsc. el sporeşte doar tumultul. . adinei. văd. ce m-a purtat domol Prin zilele senine peste ţări şi peste mări. să comenteze în epilog spectacolul. sub pasul meu. vai. Dar se destramă. tot mai sus.) (Phorkias se ridică în faţă. în soare strălucind. Dionysos. Răsfrînge viu al zilei trecătoare mare tîlc.Grijă are cîte unul. Spre răsărit se-ndreaptă în cutreier.

. din tot ce-am spus. Vădita taină de păstrat Numai tîrziu s-a revelat. Amintirea Margaretei. cînd şi-a pus temei. Nu-ntreb de ce-i aşa făcut. Alta urmează numaidecît. cu care se fac paşi de şapte poşte. Că neteda întinsa scoarţă pămîntească. s-ajungă sus. l2) Faust Îmi este nobil muntele. ce-ţi trecu prin minte. Cizmele aleargă grăbite mai departe. Prin stîncărie. 6. se iveşte. trebui la urmă să pleznească Şi-acuma ai un adevăr în plisc: Ce-a fost străfund. Oricît de groasă.Cu sine duce tot ce-n mine-a fost şi e mai bun. unde-arzînd lăuntric. Un foc dădea pîrjol şi-n visuri. Noi ne găseam bătuţi de groaznica văpaie într-o poziţie amarnic neplăcută. Noi cei ce slugi acolo jos am fost În liberul văzduh găsirăm rost. prin colţuri să tuşească. Să te cobori în grozăvia-aceasta. Dar spune-mi. şi mut. l. dinte lîngă dinte? Îmi ştiu ţinutul. e astăzi pisc. Toţi dracii începură ca-ntr-o baie De fum. Mefistofel (serios) Cînd Domnul-Dumnezeu — nu ştiu de ce Ne-a surghiunit în cele mai adînci abisuri. ca înecaţi. Mefistofel Un mers ca ăsta n-a fost glumă. Natura. Acolo. Faust La îndeniînă-ţi stau legendele nebune. Mefistofel iese din ele. Să-ntorci ce-i. jos. vajnic. Începi acuma iarăşi a le spune. O cizmă năzdrăvană. (Efes. ce era Străfundul iadului cîndva. Învăţătură iei. 463 Şi iadul se umfla de aburi de pucioasă Şi apăsarea a crescut peste măsură.

Norodul simplu. Zvîrlea bucăţi de munte-n depărtare. Mefistofel Aceasta clar ca ziua ţi se pare. Nevoie n-are de vîrtej nebun. Suntem făcuţi pentru izbîndă — iată-ndemnul! Tumultul. 6. Abisul clocotea văpăi cărînd. Abisuri. Moloh. Mefistofel Natura fie. Şi-i o minune! Şi călători pornesc pe cîrjile credinţei Spre piatra dracului. l. Ca să se bucure de ceva bun. căruia i se jertfeau. fierbînd. cu ciocanul stînci spărgînd. copii. cum a fi! Ce-mi pasă! Destul că-n ea şi diavolul era acasă. şi nonsensul. ne dau semnul! Dar să-ţi vorbesc mai pe-nţeles. 464 Cine explică-asemenea putere De azvîrlire ca din praştie în zare? La astea filozoful nu se prea pricepe. Am fost de faţă cînd acolo. în larguri nesfîrşite văzător. jos. Şi munte lîngă munte a-nşirat. l2. zeu străvechi din Canaan. în Noul Testament.Pămîntul şi l-a rotunjit curat. Moloh simbolizează iadul. (Matei. pe cît se poate: Pe suprafaţa noastră nu-ţi plăcu nimic din toate? Tu ai cuprins. Aluzie la scrisoarea apostolului Pavel către Efeseni cap. Faust E plin de interes s-ascult ce-ţi spune gura. Colinele c-o trăsătură blîndă Încet spre vale şi le-a domolit. silnicia. Împărăţiile acestei lumi şi strălucirea lor. Ispita nu te-a încercat. Altă părere cel ce-a fost de faţă are. Şi nu se lasă tulburat într-ale sale. E plină ţara de străine pietre. Şi nici o minte nu găseşte cale. 2. sau vreo plăcere? . spre-a diavolului punte. grele. înţelege. singur. înţelepciunea sa de mult o spune: Satan e pricina. Să văd cum diavolii privesc natura. Cînd Moloh2. 4)2 Dar neîndestulat cum eşti mereu.l Nu izbuteşte nimeni să-i înfrunte. piscuri a închipuit.

parc-ar voi să stea. Că-n felul său în tihnă se hrăneşte. De-ntoarcerea prin vălmăşeala de furnici. Te bucuri că poporul se-nmulţeşte. pe ales. La urmă. Pe-aci te-ntîmpină oricînd desigur Putoare multă şi febrilă-activitate. Să poţi lua înfăţişare mai aleasă. M-aş bucura de zgomotosul vino-du-te. după Matei capitolul 4. unde nu mai este poartă.. Printre priviri necunoscute. Şi cu străduţe-nguste. Că se cultivă chiar şi-nvaţă carte — Deşi îţi creşti numai rebeli. 465 Mefistofel Dai din palme. Aluzie la ispitirea lui Isus. Apoi pieţe largi să fie. roi de muşte să încapă. prelungite. 466 . 2. Mînînd trăsura sau încălecînd Mereu în mijlocul mulţimilor aş fi Cinstit de sutele de mii. Măcelării cu mese. şi-am făcut-o. Cu tîrg de varză. Ospăţ făcînd de carne grasă. Faust Acestea toate nu m-ar mulţumi. întinsuri şi colină Să se prefacă într-o splendidă grădină. să dea Havuzele sărind. Livadă. care atribuiau diavolului cutare stîncă sau cutare pod peste prăpăstii. În faţa verzilor pereţi o glie-catifea. Suburbii să se-ntindă. Căderi de apă printre stînci. coperişe-nalte. Mefistofel Şi mi-aş clădi apoi. cu putere. străzi mai late. ceapă. deşi. sfeclă. umbre potrivite.. Un grandios palat prin locuri de plăcere. precum se cere. C-un centru-n care cetăţenii îşi dau ghes. Poteci ca şnurul.Faust Ba da! Căci ceva mare mă atrase. Aluzie la numeroasele legende germane. cîmp. Ghiceşte! l. Mi-aş dibui o capitală. M-aş bucura să umblu în caleaşca.

căci o dată pentru totdeauna Frumoasele le-nchipui la plural. La urmă aş clădi pentru frumoasele cucoane Comode şi intime pavilioane. de-ar fi o mie. jos şi lat. Femei. Mefistofel După voinţa ta atunci să fie! Dar gărgăunii spuneţi-i. nori să-nfrunte. cum răsfăţul. Faust Călătorea vederea mea pe marea-naltă: Şi apa se umfla. 467 Faust La toate astea tu n-ai parte. Tumultul. Ne ia-n răspăr spiritul liber. zic. Voi izbuti uluitoare-nfăptuiri. Tu care-n preajma lunii îmi pluteai. Poţi tu să ştii pe om ce îşi doreşte? Fiinţa ta respingător amară Nu poate şti ce omului prieşte. cîtuşi de puţin! Rotundul pămîntesc Îmbie încă spaţiu mare pentru fapte. că de la eroine îmi soseşti. Splendoarea ta în vorbă s-o cuprindă. născînd talazurile. deplină? A fost desigur îndrăzneaţă şi sublimă. Prin nebunie. gloria nimic. întins. rînduri.Să se înalţe raze. nebunia să aprindă. Doar nu-ntr-acolo dorul ţi-aprindeai? Faust O. Căci fapta-i totul. . Mefistofel Se vor găsi însă poeţi să te slăvească. Şuvoaie mici ţîşnească-n amănunte. Faust Rău şi modern! Sardanapal! Mefistofel Pot ţinta năzuinţei să-ţi ghicesc. aţîţînd cu patimi sîngele înnebunit. Dar mai slăbi. care preţuieşte Tot ce aieve drepturi poate fi numit. Şi singur aş petrece-acolo-o veşnicie Cu dulci femei în sindrofie. Faust Domnie dobîndesc şi-n stăpînire mă ridic. strîns. Aceasta-mi dete-amărăciuhe. Să ia cu iureş ţărmul. clădindu-se ca turnul. Mefistofel Şi astfel glorie ai vrea să dobîndeşti? Observ. Putere simt spre-o hărnicie peste toate.

dar priviri mi-am ascuţit. Orice colină ea mi-o ocoleşte. O mică înălţime-n cale-i poate sta. Ce-ţi mai aştepţi sorocul? La pîndă stai. Pe scurt explică-te. Faust Să mă scuteşti de ghicitori. fără scop. 467 Dar se retrage. Oricît de trufaşă ea s-ar mişca. Talazul sta. cum sunt acestea. Cutează duh aici pe sine să se-ntreacă. miasme-mprăştiind. O mică adîncime o atrage însă-n ea. apa dă năvală unde poate. curge-acoperind Ţinutul sterp. Faust (continuînd cu pasiune) Tălăzuită.Credeam că-i întîmplare. Domnia mării s-o alungi de pe limanul Luat în stăpînire. Dar vine ceasul şi talazul îşi repetă jocul. — aproape mă-nspăimîntă. precum este. ce-i fi voind? 469 . Şi valul stăpîneşte-nsufleţit ca de-o putere. Şi ispravă nu-i. să prinzi prielnică o clipă. că valul iară piere. să văd stihia cum s-apleacă. Aici aş vrea să lupt. îngustează-i udele hotare. Mefistofel Război sau pace! E cuminte osteneala De a porni. Mă dezoleaz-aceasta. Aş şti ce noimă are orice pas. încearcă-ţi tu.) Mefistofel Mi-ar fi uşor. creşte. în spatele spectatorilor s-aud tobe şi muzică războinică. zămislind sterilitate. Stihii ce. Se umflă. din partea dreaptă. dezlănţuite se avîntă. acum. părăsindu-şi ţinta. — Auzi tu tobele departe? Faust Iarăşi război! Iarăşi năpasta! Cumintelui nu-i place asta. De zeci de mii de ani cunosc acestea. apoi se-ntoarse de pe locul Ce cucerise. norocul. Şi-i cu putinţă! — Curgătoare. Aici mi-aş face-n gînd degrabă planul! Prilejuieşte-ţi tu plăcerea rară. Silind-o-n sine să se tragă tot mai tare. Prilejul ţi se dă. Aceasta mi-e dorinţa. Mefistofel (ad spectatores) De loc nu-i nouă pentru mine vestea. Sterilă. — îndeplineşte-o! (În depărtare.

cetate cu cetate. Ce el fidelului supus şopteşte.Mefistofel Nimic nu îmi rămase-ascuns. Dar ceea ce el vrea. Plăcerile oricum te fac vulgar. organizaţie administrativă. Dar îi plăcu să judece greşit. Aşa rămîne el înalt. la catolici. de nu e anarhie într-o ţară. Căci a trăi. înseamnă să te aperi. ca omul: Credea că pot să facă treabă bună Domnia şi cu desfătarea împreună. Chiar şi-n biserici a pătruns omorul. Pieptul îi. Şi fiecare mare se visa. Cei vrednici cu puteri se ridicară . se cere Să fie ascultat fără-ntrebare. glumind. Capitlu. se va face Şi lumea toată cade-n admirare. l-am desfătat. l. Mefistofel Nu este el aşa. Cînd noi. Cutează fiecare azi mai mult ca altădată. bisericească. Unde se-alungă fraţii şi s-omoară. şi şchiopătau să cadă. Apoi se răsturnară peste cap. călătorind. Cel ce porunceşte va cată O fericire în poruncă să găsească. În faţa porţilor pierdut e călătorul. De tînăr hărăzit îi fuse tronul. şi-ar da otravă. Chiar cel mai mic — deplin din cale-afară. Credea că-i de dorit să fie-aşa! Faust Mare greşeală. Răspunde tu. — Iată! Faust Şi trebile mergeau. Şi unde doi. O lume-ntreagă-avea la îndemînă. Şi bogăţie falsă i-am trecut în mînă. prin har. Unde cel mare cu cel mic se luptă. de se-ntîhiesc. Unde război îşi fac oraşele. Din plin a tot gustat Şi-mpărăţia s-a cam destrămat. Nimeni n-avea. Vlădicul cu capitlull şi cu a sa comunitate. De grele griji e împăratul frămîntat. este plin de-naltă vrere. La urmă cei mai buni se saturară. grămadă. Mefistofel Şi voie-a face stările de-ocară. Şi breslele cu nobilimea ţin gîlceavă.

Spunînd: „Să fie domn cel ce va facerînduială. Că împăratul nici nu poate, nici nu vrea, Nou împărat s-alegem, să însufleţească Împărăţia iar, s-asigure-ntr-o lume Creată proaspăt bunăstarea-anume, Şi pacea cu dreptatea s-o căsătorească." Faust Ideea sună cam popeşte. Mefistofel Erau popi într-adevăr. Ei burta plină şi-o chiverniseau, Mai mult ca alţii la isprăvi participau. Răscoala se-nteţea, şi ei o binecuvîntau. Şi-acuma împăratul, căruia-i făcurăm bucurie, Se trage-aici cu oastea, pentru bătălie. Faust Îmi pare rău de el, era deschis şi bun. Mefistofel Vino să dăm speranţe celui încă viu. Să-l liberăm din trecătoareâ-ngustă, rea. 471 Scăpat o dată, fi-va pentru mii de ori. Desigur zarurile vor cădea, dar cum, nu ştiu. De va avea noroc, avea-va şi vasali de-aşijderea. (Coboară amîndoi pe clina din mijloc, iscodind aşezarea oastei în vale. De jos răsună tobe şi muzică războinică.) Mefistofel Poziţia, oricum, e bine-aleasă. Vezi? Ne-alăturarăm noi, izbînda lui va fi deplină. Faust Dar ce-ar mai fi de aşteptat aici? Înşelăciune ! Amăgire goală ! Aiurezi? Mefistofel O cursă de război, spre-a birui în bătălie! Gîndeşte-te la urmărita ţintă, şi aşa să fie! Dacă-mpăratului noi îi păstrăm După dorinţă tron şi tară, Tu-ngenunchezi, primind spre stăpînire Feudul unui ţărm făr' de hotare. Faust Multe isprăvi îţi numeri cu mîndrie. Cîştigă tu acum şi-o bătălie! Mefistofel Chiar dimpotrivă, tu ai s-o cîştigi acu, De astă dat' generalisim eşti chiar tu. Faust Înaltă cinste îmi urezi, să-ncep A porunci, unde nimica nu pricep.

472 Mefistofel Statul major purta-va toată grija, Într-astfel mareşalul fi-va-acoperit. Neajunsuri de război am presimţit, De-aceea eu consiliul de război Mai dinainte l-am alcătuit Din vechi, străvechi puteri de munte, Ca Sfarmă-Piatră, Strîmbă-Lemne; Bine de cel ce poate să-i îndemne. Faust Ce văd acolo-atît de straşnic înarmat? Norod muntean ai aţîţat? Mefistofel O, nu! Din toate acele zdrenţe Eu am ales doar chintesenţe. (Apar cei trei puternici) (Sam, II, 23, 8)1 Iată-i că vin vlăjganii mei! Îi vezi de vîrste foarte felurite, Şi-n felurite haine şi armuri. Şi drumuri veţi avea-mpreună potrivite. (Ad spectatores.) Azi gulerul de cavaler şi zaua Oricărui băieţaş îi place. Şi, alegorici, cum îmi sunt, calicii, Tovărăşie bună între ei vor face. Războilă (tînăr, uşor înarmat, pestriţ, îmbrăcat) Cînd unul mi se- uită-n ochi, Cu pumnul am să-i umplu gura. Iar pe-un fricos, de-o ia la goană, De păr îl prind şi-l trag de-a dura. l. Aluzie la un text biblic, cartea Samuil, II, 23, 8. 473 Strînge-tot (cu înfăţişare bărbătească, bine înarmat, bogat îmbrăcat) Aşa isprăvi sunt toate numai pozne, Şi-ti pierzi doar zilele cu ele. Prădarea, jaful, sunt o bucurie. Neînsemnat e restul, toate cele.

Tine-strîns (vîrstnic, bine înarmat, iară uniformă) Cu asta însă mult n-ai cîştigat, ia seamă, Un mare bun ce grabnic se destramă! În freamătul vieţii el se face tot mai mic. Bine-i să iei, dar mult mai bine să păstrezi. Fă loc să stăpînească vîrstnicul voinic Şi nimeni n-o să-ţi ia nimic. (Coboară toţi mai adînc.) Regiune muntoasă (De jos s-aud tobe şi muzică de război. Se-nalţă cortul împăratului, împăratul, Generalisimul. Trabanţi.) Generalisimul Ideea-mi pare încă bine cumpănită, Că ne-am retras în valea mai ferită, joasă, Oştirea-ntreagă chibzuit îngrămădită. Nădăjduiesc c-alegerea să fie norocoasă. Împăratul Ne cam mîhneşte, pe stăpîn şi slugă, Retragerea ce seamănă c-o fugă. Generalisimul Priveşte-aici, stăpîne, către flancul drept. Teren, cum şi-ar dori, războinic, orice gînd. 474 Nu-i prea piezişă clina, dar uşor nu-i de luat, Nouă prielnică, dar nu pentru-un duşman înaintînd, Pe jumătate noi suntem ascunşi pe-un plan unduitor. Desigur cavaleria nu se încumetă pe-asemenea pripor. Împăratul Nu îmi rămîne alta decît să laud tare. Aicea braţul, pieptul pot fi puse la-ncercare. Generalisimul Aici pe cîmpul din mijloc, întins, Falanga are-ncredere să lupte, Şi lăncile lucesc, sclipind în aer, La soare prin fîşii de neguri, rupte. Se zbate-n sine-ntunecat pătratul. Cu miile s-aprind spre faptă mare. Imagine îţi faci despre puterea masei. Ea va răzbi-n duşman oricît de tare. Împăratul Privire de ansamblu am întîia oară. Asemeni oaste face singură cît două. Generalisimul Din stânga nu am nici o veste. Va fi înverşunată apărarea. Pietrosul tanc, lucind acum de arme,

Păzeşte trecătoarea şi strîmtoarea, Prevăd, aici duşmanii îşi vor frînge Neaşteptat puterile în sînge. Împăratul Acolo-i văd venind, viclene rubedenii, Cei ce-mi ziceau unchiaş, sau văr şi frate, Cei ce puterile-mi răpeau pe furişate, l. Prin pătrat se înţelege falanga romană. 475 Ca, învrăjbiţi, să jăfuiaseă-mpărăţia, Cu toţii înţeleşi să se răscoale împotriva mea. Mulţimea şovăie, nehotărîtă parcă, Şi curge-n urmă, iureş ca să dea. Generalisimul Iscoadă credincioasă ne soseşte, Coboară-n grabă de pe stînci c-o veste. Întîia iscoadă Ne-a izbîndit, isteaţă, arta Şi meşteşugul ca pe strună, De-a iscodi în dreapta, stângă, Dar nu aducem veste bună. Mai sunt cinstiţi, ce ţi se-ncbină, O ceată mică credincioasă. Dar toţi îşi scuză şovăirea Cu fierberea primejdioasă. Împăratul Să te păstrezi pe tine, iată sfatul Ce egoismu-l dă, onoarea nu, nici datoria. Nu vă gîndiţi că un incendiu vecin Vă mistuie şi vouă bogăţia. Generalisimul Altă iscoadă vine-aproape cu sfială, Şi pare-a tremura de oboseală. A doua iscoadă La-nceput ni se păruse Că domneşte zăpăceală, Dar deodată se iveşte Noul împărat cu fală. Şi pe drumuri hotărîte 476 Merg acum ostaşii noi, Desfăcînd steagul minciunii, Ca şi turmele de oi.

Împăratul Un împărat potrivnic se ridică. Într-astfel, simt că eu sunt împărat. Doar ca ostaş mă îmbrăcam în zale, Astăzi cu har mai 'nalt le-am îmbrăcat. Pe la serbări, oricît de strălucite, Simţeam primejdia că îmi lipseşte. Îndemn dădeaţi la simplă joacă, Dar inima visa turnire, vitejeşte. Şi dacă nu mă sfătuiaţi să las războiul, De mult prin fapte-aş străluci ca un erou. Pecetluit eu mă simţii de libertate În foc cînd m-am văzut om nou. Cumplit mă atacase elementul, Iluzie era, dar mare; mă cutremurai. Triumfuri, glorie visînd, şi măreţie, Voi împlini acum, ce păcătos lăsai. (Crainicii sunt pregătiţi pentru provocarea contra împăratului. Faust în zale, coiful pe jumătate închis. Cei trei puternici înarmaţi şi îmbrăcaţi ca mai înainte.) Faust Venim şi noi, nădăjduim neocărîţi. Prevăzători ne-am dovedit şi nelipsiţi. Tu ştii că sunt iscoditori munteni, Cei ce citesc scripturile naturii. Căci duhuri, ce de mult au părăsit cîmpia, Au îndrăgit înaltul munte, stîncăria. Ele lucrează-adînc, sub temeliile pădurii, În suflul nobil al miresmelor bogate, Amestecînd stihii prin labirinte aparente, l. Focul (vezi actul I). 477 Unică grijă au de-a născoci vreo noutate, Cu diafane degete, ce în materie se-mplîntă, Ele clădesc figuri vîrtoase, transparente, Pe urmă în cristal şi-n veşnica-i tăcere Ele zăresc ce-n lume sus se-ntîmplă. Împăratul Am auzit şi pe cuvînt te cred. Dar fă-mă, ce se-ntîmplă, să pricep. Faust Cel necromant2 din Nursia, sabinul, Ţi-e slugă credincioasă şi cinstită. Cumplit îi fîlfîia, în jur, destinul. Surcelele s-aprinseră, se-ncinse focul.

Şi lemnele de rug erau în juru-i aşezate, Cu smoală, cu pucioasă-amestecate: Nici om, nici Dumnezeu, nici drac nu mai Puteau s-ajute; dar a putut o maiestate. Era la Roma. îţi rămîne-ndatorat, Mereu el poartă grijă drumurilor tale. Din ora-aceca el pe sine s-a uitat, Şi iscodeşte steaua şi-adîncimile cu zel Doar pentru tine. Iar pe noi ne-a-nsărcinat Să-ţi stăm într-ajutor. Sunt mari puterile Sălăşluite-n munte, libera natură. Prostia popilor neîncetat o-njură. Împăratul La sărbători, cînd oaspeţii ni-i salutăm, Ce vin senini, alături să se desfăteze, Ne bucură-a vedea cum toţi se îmbulzesc, l. Modelarea cristalelor este atribuită aci unor duhuri care ar lucra în munte. Credinţa că în cristale se pot vedea întîmplări, depărtate sau viitoare, era obişnuită printre magicieni. 2. Necromant-vrăjitor. Faust îi aduce aminte împăratului de vrăjitorul, pe care „maiestatea sa" l-a scăpat la Roma de la moartea pe rug. 478 Cuprinsul, spaţiul sălilor să-l îngusteze. Binevenit ne este însă omul brav Ce vine-ntr-ajutor şi larg deschide poarta, Cînd ceasul dimineţii stăpîneşte îndoielnic, În cumpănă avînd deasupra soarta. În clipa mare însă-aici, această mînă Se trage hotărîtă de pe spada la-ndemînă, Cinsteşte clipa, cînd atîtea mii de oameni Purced să lupte pentru mine sau potriva mea. Bărbatul e bărbat! Cel ce doreşte sus pe tron să stea Să fie însuşi vrednic de-o asemenea onoare. Fantoma, ce-mpotrivă mi s-a ridicat, Ce însăşi se "numeşte domn şi împărat, Conducător al oastei, mare ca nici unul, În ţara morţii fie-mpins cu pumnul. Faust Oricum, spre-a-ndeplini măreţe fapte, Să-ţi pui în joc chiar capul nu e bine. Nu-i coifu-mpodobit cu creastă şi cu pene? El fruntea apără, ce vitejia întreţine. Ce-ar face fără cap aceste mădulare? Cînd aţipeşte-acela, cine le mai'pune în mişcare? Se-ntramă grabnic ele, dacă el se-ntramă.

Şi braţul ştie dreptul să şi-l folosească, Căci el ridicăr scutul, capului o apărare. Şi spada îşi cunoaşte datoria vitejească, Abate lovitura, lovitură dă la creştet, Piciorul vrednic parte la izbîndă ia, Şi sprinten sare-n ceafa celui ce-a cădea. împăratul Aşa-i mînia mea. Aşa mi l-aş trata. Şi capu-n scaun pentru talpă l-aş schimba ! Soli (se-ntorc) Nici o cinste, preţuire, Ceia nu ne-au arătat. 479 Nobila nostră solie Numai rîs a provocat: „Ca ecoul într-o vale V-a pierit scump împărat. Cînd de el se pomeneşte, Basmul spune: — A fost odat'!" Faust Fideli, cei buni îţi stau alături, — După dorinţa lor cea dreaptă Dă ordin de atac. Momentul e prielnic. S-apropie duşmanul, oastea ta aşteaptă. împăratul Renunţă împăratul la comandă. (Către generalisim.) În mîna ta eu pun îndatorirea toată. Generalisimul Aripa dreaptă să se pună în mişcare! Stînga vrăjmaşului, ce tocmai suie, În faţa vajnicei juneţi va da-napoi Un pas, şi-apoi pe fugă o să-i puie. Faust Îngăduie ăstui erou mai sprinten, Printre ai tăi să dea din pinten, Să se înlănţuie cu alţii-n rînd, S-arate ce puteri o fi avînd. (Arată spre dreapta.) Războilă (vine în faţă) Obrazul cine mi-l arată, şi-l mai vede Numai cu fălcile zdrobite, sus şi jos. 480 Iar spatele de mi-l întoarce cineva

cum îi spui.Numaidecît i-atîrnă capu-n jos. Faust (arătînd spre cel din mijloc) Urmeze-atunci şi-acesta. Însă el ibovnic mi-este. Falanga mişcă. Unde eu sunt. E asigurată stăpînirea pe deplin. cînd cuprinde. căci nu strică-ntru nimic. Vijelios răpeşte toate-n calea lui. în seamă Şi pe acesta. Şi rod culegem ca-n poveste. Îngăduit e totul. Şi toate-o ţintă vor avea: Pe potrivnic să-l înfrunte. Şi dac-ostaşn tăi atunci lovesc Cu ghioaga. De-ai noştri scuturat în prăfărie. cînd răpeşte. De-a cuceri îngusta trecătoare spre înalt. cetele vor'nainta.) 481 Generalisimul La flancul stîng era de prevăzut Că dreapta lor încearcă marele asalt. Şi nu cruţă. Duşmanii cad. Ne vom împotrivi avîntului turbat. claie-grămadă. (Pleacă.) Generalisimul Falanga să pornească-acum după acesta. Şi nu despică . De setea prăzii fi-vor însoţite. eu în frunte! Prinde-pradă (vivandieră. În propriul sînge înecaţi. Şi bogăţiile din cort să-i ia. Cei tari să se-ntărească înc-un pic. de se prinde! (Amîndoi pleacă. Faust (face un semn spre stînga) Mai bagă. i se alătură cu linguşire) Nevăstică nu-i prea sunt. Să-ntîmpine duşmanul cu tărie. Colo spre dreapta rîndul lor se clatină. Mîndra-i cruntă. Strînge-tot (vine în faţă) Viteze. Ţine-strîns (vine în faţă) Să n-aveţi grijă pentru aripa din stînga. ca şi mine de turbaţi. rogu-te.

De astă dată fac efect. cuprinşi de-ndemn. Mai flutură cîte-o fîşie pe cotor de steag.Nici trăsnetul tărîmul ce în mînă ţin. Fuseseră-mpăraţi. de-a-n picioare sau călare.) Mefistofel (coborînd de pe înălţime) Priviţi acum acolo-n fund. Cu coifuri. S-amestecă în cearta nouă ceata.) Faust S-a-ntunecat în faţă orizontul. Parcă stăpîni încă pămîntului. De după stînci. De spiriduşi popor select. însîngerate Arme lucesc pe-ntinsul plainic. şi regi Acum armurile sunt goale căsulii de melci. Pentru atac aşteaptă semn. în oastea duşmană vădită şovăire. . timpul nu-l pierdui. figuri robuste. împăratul întîi văzui un braţ. scuturi. Nu e firesc ce se petrece. Ici-colo doar clipeşte tainic Cîte-o răsfrîngere. Cum se ciocnesc cu sunete de tinichea. (Pleacă. (încet către ştiutori. Un vechi popor e-aicea gata. Medievale-n faţă ne-au ieşit. Acum s-agită o duzină. Un aer proaspăt aşteptînd din larg. izbind. Un zid făcînd. În felul său lucrînd în grabă. (Tare.) Şi auziţi cum furia îi ia. (Răsunet grozav de trîmbiţi. Pădure. spadă.) De unde vin. zale. 482 Cu ele cîte duhuri s-au gătit. unde armuri Stăteau în rînduri. Întregul cer s-amestecă în toate. Ostaşi apar de pretutindeni Să-nchidă căile înguste. de sus. Şi am golit atîtea săli. uriaşul sprinten. Văd înălţîndu-se-n grămadă Pe Războilă. să nu-ntrebaţi. stînci şi atmosferă. şi cavaleri. Desigur. Mefistofel Se ţine flancul drept puternic.

fata morgana.2 Năluca-i stranie din cale-afară. Ameninţarea. E vorba de fenomenul optic. . stăpîne. l. mijlocii. Recunoştinţa lui vrea să te scape. împăratul Ciudat e totul! Lănci departe Se văd în zare fulgerînd. Eram cine eram. 484 Împăratul Poporul jubila. purtîndu-mă în maie pompa. 2. Descărcări electrice. Răsfrînte chipuri în oglinzi de cer. 483 Ce prin Sicilia s-arată?1 Acolo în amiază plină. Şi am găsit că nimerit ar fi să dăruim O adiere. N-am dobîndit la popi favoare. astea-s urma Unor naturi şi spirite pierdute. Care ursita ta în grija sa o are. Ele-şi adună-aici puterea înc-o dată. C-asupra nostră s-a-ndreptat natura. La înălţimi de aer. cărora superstiţioşii le dădeau diverse nume.Faust N-ai auzit de dîre de lumină. Chiar dacă el ar fi să piară. Faust Să ierţi. Ca în oglinzi din cele clare Răsfrînte-apar vedenii rare: Oraşe se ivesc pe-o clipă în eter. aer proaspăt. ce te paşte. ocazie atît de rară. bărbii albe. Grădini se-nalţă şi coboară. Pe cari corăbien jurară mii şi sute. împăratul Dar spune-mi: cui vom fi îndatoraţi. Îngrijorări în el şi-acum mai naşte. Şi-n grija ei şi-a întrecut măsura? Mefistofel încape vorbă? Meşterului mare. Pe lucii suliţi în falanga noastră Mărunte flăcări scînteie jucînd. Reflex al dioscurilor de altădată.

cu mirare. Întoarce-ţi doar în sus privirea: Maistrul pare să trimită-un semn. dispare. Şi după ani. paguba şi-o arc. Cu duşmani luaţi din coastă.Dar o plăcere. Şi un grifon ameninţîndu-l păsăreşte. Şi tîlcul i-l vădeşte firea. Să se măsoare c-un autentic vultur? împăratul În cercuri largi îşi dau Acum ocol. Cu leonina-i coadă. Biruinţa-a fi a noastră! Împăratul . ce sus văzurăm. Se înghesuie spre dreapta. cînd în spate. încurcîndu-se în luptă. prăbuşit. împăratul Precum ai tîlcuit. Ca un trăsnet dă spre dreapta Şi în locul slab pătrunde. Aripa în două ruptă. Iată cum falanga noastră Vîrful ager îşi îndreaptă. Gîtlej şi piept să-şi sfîşie-ntr-o clipă. Faust Din semne tîlc aleg şi scutur: Grifonul e o fabuloasă fiară. împăratul Un vultur prin tării pluteşte. Cum poate el de sine într-atît să uite. acuma să mă bucur oare De urmarea unei bune fapte? Faust O inimoasă binefacere din plin rodeşte. aşa să fie! Accept. steag căzut. Ca-n furtună val şi unde Scapără spadă de spadă În sălbatica grămadă. Pe duşmanul nost' l-aşteaptă. 485 Cu smocuri smulse. dar iată cum în pripă Unul asupra celuilalt s-azvîrle. le-am stricat încalţe. Peste pădure. Faust Şi iată cum zbîrlit grifonul. Mefistofel (spre dreapta) Lovituri des repetate Cînd în faţă.

sunt ocupate. Mi-aduc solie la ureche? Mă tem că veştile sunt rele. Mefistofel (către corbi) Mai croncăniţi ca altădat'? Nu pier cei ocrotiţi de voi. sfîrşit! înşelătoare Fost-a arta voastră mare ! (Pauză. nefastă O încolţire de năpastă În preajma stîncii cu eroi. Vin duşmanii cu duiumul Apucînd acum spre drumul Ce pătrunde-n trecătoare. Voi m-aţi atras în cursă. Rîndul nostru nu se ţine. O. Vin cu cernitele vîntrele Spre noi din focul bătăliei. în reţea. Stînci. acolo nu e bine. pereche. tot înşelat. cum vedeţi.(spre stînga către Faust) Vezi. Pierdută e şi ultima colină. Nu văd pietre aruncate. 487 . Dac-ar lua acum şi pasul.) 486 Mefistofel Îmi vin şi corbii mei. mai jos. A corbilor cerută-i de război. Faust (către împărat) Ştiu porumbei. iată-mă. împăratul La urmă. Mefistofel S-anunţă. sunt strîns în ea. Mai altfel sunt aceştia doi: Poşta porumbilor slujeşte pacea. Beleaua-ar fi deplină. împăratul Culoare au ca a soliei. ce duşi cu sila. Se-ntorc din ţări îndepărtate La cuibul unde li-i prăsila. Căci sfatul vostru-i bun de-urmat. Cu groază văd. Iar mai sus sunt părăsite.

1 (Pauză. Salutaţi undinele. nu-i nimerit. C-a şi 'nceput să picure pe ici. care niciodat' n-adapă. Soli siguri am pentru tot locul. împăratul Păstrează-l pînă-n ceasuri bune. timpul. Şi bătăliei nu-i pot da vreo-ntorsătură. Prin meşteşuguri femeieşti. pe colo. Căci am intrat în joc ca orbii. Faust Ce-i de făcut? 488 Mefistofel Ce s-a făcut! Voi. Însă dă ordine. Mă înfior de muşteriul scîrnav Şi de intimitatea lui cu corbii. acuma veţi zbura La iezerul cel mare. şi cată-a ne scăpa! Întîmple-se orice s-a întîmpla ! (Intră în cort cu generalisimul. Şi orişicine jură că aceasta-i existenţa.) Faust Neapărat că negri noştri corbi S-au linguşit stăruitori pe lingă zînele de apă. Generalisimul (care a sosit între timp) Cu aceştia te-ai unit. De obicei nevoia-i mare la sfîrşit. de-or veni.) Mefistofel Oh. o cruce. Nouă folos nu ne-ar aduce. Prin multe locuri. ei s-o sfîrşească amîndoi. Mi-ai pricinuit tot timpul doar mîhnire. ocrotească-mi-l toiagul.) Toiagul să-ti confer. Rugaţi-le din apa de nălucă să ne dea. Avea pe el un semn. datornic. Au început-o ei. Nu face vraja un noroc statornic. (Către Mefistofel. Ţîşneşte-nfiripîndu-se cîte-un izvor. Îţi dau toiagul înapoi. şi-am poruncit. Nu-mi pari bărbatul potrivit. negri veri. ştiu ele De existenţă să despartă aparenţa. Răbdare! Are-ntorsături norocul. Poruncă daţi. .Mefistofel Curaj! Mai este poate o ieşire.

mă desfătează cazul năzdrăvan. Şi cereţi. De-acestea nu se văd cu una.Se-nmoaie-acum triumful lor. Faust Un rîu deplin puternic se revarsă. De zor veţi merge la făurărie. Şi cred nerozii că se-neacă. prin stîncăria arsă. ce ţîşnesc prin rouă. În arc un fluviu face o cascadă. Mefistofel întîmpinat astfel. Un foc cum gîndul îl socoate Arzînd. Şi-nspumegat dă vuiete în cale. să se-ntreacă. Aluzie ironică la numeroasele discuţii filozofice din timpul lui Goethe. flecărind de toate. în legătură cu problema „existenţei" şi a „aparenţei". În timp ce sforăie pe loc uscat de tot. Însă aduceţi-mi ce caut. va trebui. Unde piticii fără oboseală Metalu-l bat pe nicovală. viteze? Puternic valul năvăleşte să reteze. Şi fug caraghioşi cu gesturi de înot. Bătaia vîlvelor2 în depărtare. Căderea stelelor sub zare. Pe mine. se-ntîmplă întocmai. e încurcat Chiar cel mai îndrăzneţ căţărător. veţi porunci.) Domnului1 meu am să vă laud. Treptat s-azvîrle-apoi în vale. Acum e pretutindeni zăpăceală. Şi stele. De n-or voi. Pe un podiş întins să cadă. Dar fulgerare prin frunzare. l. Mi-e groază mie însumi de sălbaticul noian. vezi. 489 Mefistofel Nimic nu-ntrezăresc din nălucirile de apă. două. (Corbii pleacă.) Mefistofel . Le vezi în orice nopţi de vară. Numai vederea omului se lasă înşelată. cum doar se poate. Ce-ajută-mpotriviri eroice. Să vă rugaţi întîi. (Corbii s-au întors. Ei cad luaţi de pe picioare. plesnind. Mai multe-apoi.

Strînge-tot. Cum toate vin. Prinde-pradă. Îl are ura între fraţi. Lumini apoi. l. Şi colcăie în vale vajnic. 2. 491 Prinde-pradă . În chip de guelfi şi gibelini. care se preface treptat în cîntece militare mai senine. ca să-i orbească. din cripte. cum bănuieşti. e minunat. Mefistofel Nu-i nimeni să-i mai poată înfrîna. Se simt la aer întărite. Rătăcitoare flăcări pretutindeni. „Se bat vîlvele" — fulgere mute (expresie populară romî nească folosită în unele regiuni ale ţării). Răsună a război de zale. E vorba de Lucifer. 490 Faust Armurile din săli. Strînge-tot Nu zboară corb mai repede ca noi.) Prinde-pradă Noi suntem totuşi cei dinţii aici. bogăţie strînsă la un loc. De sus vin zvonuri seci încoace Din găunoasa lor găoace. Mai trebuie doar sunete de speriat. ce nu iartă. Reînnoiesc de zor eterna ceartă Şi tari ca moştenitul lor păcat Se dovedesc mereu de ne-mpăcat. Străbate vuietul în lung şi-n lat. (Tumult războinic în orchestră. Şi platoşe şi viziere. La toate marile serbări drăceşti Efectul cel mai bun. dac-ascult.Desfăşuraţi vrăjmaşilor întunecimi vîrtoase ! Ca pas şi drum să-şi dibuiască. panic. Ca în suave timpuri de demult. Şi uneori tăios satanic. Răsună a mînie. mai straşnic.) Cortul Contra-împăratului (Tron.

ţi-e şorţul ca un ciur. Sunt galbeni roşii. Apleacă-te şi strînge moşiroiul. 492 Strînge-tot Apleacă-te. destul! Şi fugi acum! (Ea se ridica. Prinde-pradă Cumplit de grea. Visez cu poftă de balaur. perniţa de aprod. Şi cele strînse cum. şi unde stai. Şi ia mai bine-această ladă. Prinde-pradă O. Strînge-tot E locul doldora-ncotro apuc. Şi unde mergi. Trabanţi . Şi omorînd mergi înainte. (Lada cade şi se desebide.) O. oricum apuc Eu n-o ridic. Prinde-pradă (se ghemuieşte jos) L-adun în poală. le duc? Prinde-pradă Covorul mi-ar plăcea. vai! O. că-i de-ajuns. şi ţin-te tare. Dar ai cules cam fără minte. Strînge-tot Atîrnă-aici luceafăr de otel. aur roşu se prăvale. cu tiv de aur. ce-i menită oastei. Strînge-tot Destul.O. E solda. În burta ei — aur grămadă. ce comori-minuni grămadă zac! Prea multe sunt chiar pentru doi. Comori tu sameni împrejur. Că aşternutul mi-e cam incomod. şi nu o duc. De mult îl caut cu fierbinte zel.) Strînge-tot Ei. vai! Povara Îmi rupe oasele din şale. vai. Las' vechiturile la locul lor. Prinde-pradă Manta de purpură. Ai desfăcut lăzi ferecate. Ţi-o pun eu bine de-a-n spinare. de tot soiul. Strînge-tot (luînd arma) Cu-aceasta faci prăpăd de zor.

494 Şi ca o ceaţă-n faţa ochilor plutea. dreasă c-o sudalmă? Al doilea Nu ştiu.) Nu mai lăsa. şi-acum aicea stăm.) Întîiul trabant De ce nu i-ai lipit o sfîntă palmă Obrazului. Toţi suntem de aceeaşi teapă: Dă numa-ncoa! Salut de breaslă! (Către Prinde-pradă. Şi zumzuia şi fremăta-n urechi neîncetat. Unul mai sta. O teamă grea. Al patrulea S-a petrecut cum n-aş şti spune: A fost o fierbinţeală ziua-ntreagă. Al treilea Vîrtej simţii. ce-aţi iscodit? Strînge-tot Ne-am pus viaţa la mezat. (Pleacă. Vrăjmaşul sub loviri cădea. Prin cort duşman ne-am înfruptat.(de-ai împăratului) Prin vistier ia-mpărătească. Vederea îmi juca şi se-mpăinjeni. Vine împăratul însoţit de patru principi. Şi să plecăm de zor de-aici. 493 Trabanţii În ceată noastră nu se potriveşte Să fii soldat şi hoţ deodat' ! Cel ce s-apropie de împărat Să fie un cinstit soldat! Strînge-tot Ştim noi ce-i cinstea îndeobşte. loc oprit. La fel mereu. apăsătoare zăpuşeală. Aşa-i viaţa de soldat. Făcută-n veci la fel să iasă. altul cădea cu faţa bleaga În bîjbîială se lovea. puterea îmi pieri. Ce dregeţi voi. ce-odat' ridici. Şi înşine nu dumirim ce s-a-ntîmplat. Trabanţii se depărtează. cum mă uitam la amîndoi. Aveau un aer de strigoi. . Din pradă partea nc-am luat.

cu odoare laolalt'. În burg să-ţi pregătesc ospăţ. S-alătură la glasu-i Mulţime de-alte glasuri. tot singuri am răzbit. în pace să lucrezi.) Bărbat viteaz. înăuntru-n ţară. trabanţii noştri. ce şi blîndeţe-arată. Fidelă îţi va fi de-acuma şi-n afară. glasuri milioane. Împăratul (către al doilea. Din cer de cade-o piatră. laudă întreită Aduce Domnului. învingătorul străluceşte. Marele cămăraş . (Către întîiul. împărăteşte aşteptăm trimişi ce vin. Goana duşmanului pe cîmp s-a destrămat. Ziua un tînăr prinţ şi-o poate risipi. apăraţi cu cinste de. cum i-a fi! Noi cîştigarăm lupta. casei mele. Dar anii preţul clipei îl vor învăţa. Eşti cel mai mare peste servitorii casei. Tu mare cămăraş să fii! Nu e uşor. Şi dacă-n luptă şi magia s-a-mpletit.) Tu grijă ai avut de-orînduirea oastei. Doamne! Dar mulţumind evlavios spre 'nalturi. O spadă îţi confer de arhimareşal. sînge dacă plouă. Să-mi fie-ngăduit în sala de serbare. Cu voi. cum timpul îţi va cere. ochii Eu mi-i îndrept supus şi spre micimea mea. Pentru triumful nostru toate sunt anume. Alăturea să-ţi stau cu spada lucitoare Însoţitor al maiestăţii tale-nalte. pe placul tuturor. Noi. cei patru demnitari ca patru stele. o. De-aceea mă unesc far' de zăbavă Spre binele împărăţiei. La urmă noi. Purtarea ta să fie o cinstită pildă Pe placul domnului. comoara trădătoare. De la noroade aducînd solie bună: împăciuită e împărăţia pe deplin. Căzu vrăjmaşul spre batjocură-nnoită. Vei ţine-orînd şi pace-n tagma slugilor. Din peşteri de s-aude sunet de minune. De îndrumarea în momentul crucial.Împăratul Şă-i fie. Aici stă tronul gol. solemnitate. Cu-nalte mulţumiri: te lăudăm. 495 Marele mareşal Fidelă ţi-a fost oastea. Scumpe covoare.

te-nalţă: S-ajuţi pe cei mai buni. De vezi prin mine. pe răi să-i laşi în pace. (Către al treilea. dar nu-mbată. tinere erou. În el se întăreşte vinul. veneţian cristal. împăratul Festivităţi acum nu mă atrag. tinerii. timpul. Pentru-ntărire însă e nevoie şi . galite. Cuvîntul împăratului nu se dezminte. Devin cît baţi din palme. apă îţi întind şi-ţi ţin Inelele în palma mea. Cumpănit. Mă-nchipui şi eu la ospăţu-acela mare. grijă să nu-ţi dea. Voi rîndui împărătesc bufet cu rare Podoabe. timpul să-l grăbească. Unii se-ncred în harul lui. repede. dar fie ! Căci întăreşte şi a faptei bucurie. Dar cumpătarea ta ne apără mai bine. Şi depărtarea. 496 Marele stolnic E-o datorie să postesc pînă în clipa Cînd pusă-n faţa ta te bucur-o mîncare.A sprijini un gînd al domnului. Cel mai frumos pahar. încredere de le arăţi.) Vorbind fără ocoluri doar despre ospeţe. împăratul (către al patrulea. bucătărie. bine mi se face. grija aibi să fie-n pivniţi Belşug măreţ de vinuri bune. S-aducă ce-i departe. te-aleg paharnic. cum faima-l tine. împăratul Ce-acum vă dăruii în clipa asta gravă. Cu mine bucătarii au să ostenească. însă darnic Să nu prea fii cu tine însuţi. după pofta ta. Alegerea mîncărilor mie-mi rămînă.) Tu mare stolnic ai să fii! Supuse-ţi fie De-acum vînatul. Pe tine. bărbaţi. Iar pentru tine-aleg din toate un pocal. ca-n ceas senin Să ţi se-mprospăteze mîna-n vasul auriu. Marele paharnic Stăpîne. Nu te lăsa de ispitire cucerit. Mare paharnic. Şi neviclean să fii. Cu-nchipuirea la serbare pot să fiu? Cînd mergi la masă. Tu le comanzi pe zile şi pe săptămînă. Că simplă fi-va masa. Aţi auzit încrezători din cele zise. şi fără-nşelăciune. doamne. tot cu văsărie de argint şi aur.

licenţe. şi dijme. Regalul minelor să vă sporească rostu'. dăjdii. Făcîndu-ne puternici.De grele. Aproape pîn' la treapta-mi vă voi ridica.ei şi a curţii. Dobînzi. Ca să sfîrşească lin cel încă furtunatic. Bărbatul cel mai potrivit. care este şi mare cancelar. Dar pentru a săvîrşi formal ce se cuvine. şi altă demnitate Aş vrea să vă mai dau. Nu sunt pe scăpătate. Din moştenirea celor ce s-au depărtat de noi. (Apare arhiepiscopul. Ce după pravilă ca domni vă aparţin. Prin ţări eu ţin mai mult ca toţi să strălucească. Apelul nu-i valabil peste capul vostru. alegeţi voi urmaşul: Să-l ridicaţi cinstit pe-altarul hieratic. Şi dreptul vă confer să vă lărgiţi ţinutul. Clădită e desigur pentru veşnicie. Celor fideli de faţă. te-ntăreşti pe tine. iată-l că vine. Acum ce-asigură împărăţia-ntreagă Să fie de cei cinci aparte rînduit. vămi. Vezi patru prinţi aci. de acte scrise. nobile dovezi. Ca să moară împăcat el însuşi — adică împăratul. Şi ţin să mai trăiesc o zi pentru imperiu. vouă ţări vă-mpart. A cas. Ce-asigură durata. 498 Marele cancelar Principi cu mîndru piept şi cu smerită faţă îţi stau supuşi în preajmă — adînc să ţi se-nchine. Ca juzi veţi judeca în ultima instanţă. celor cinci.1 l.) 497 împăratul O boltă cînd se-ncheie-n piatră sub tărie. împăratul Dar vouă. Spre-a dovedi deplină mulţumirea mea. De-aceea le voi da acum hotare noi. De-ar fi să plec la ei. şi cens. Dar o privire înapoi prin veac mă-ndeamnă Orîndul marilor strămoşi să-l ţin în seamă. Arhiepiscopul Adîncă mulţumire toţi îţi spun prin mine. Prin moşteniri şi schimb sporiţi-vă avutul. Doresc de privilegii să uzaţi din plin. noi am lămurit. .

Să fie întărit în scris. cu semnătură. Cu 'raza lui imperiul ţi-l va nimici. Ce se grăbesc şerpuitoare înspre vale. Scăpînd pe vrăjitor.Cît timp fidelul sînge mai zvîcneşte-n vine. Cu înălţimile-mbrăcate-n verzi păşuni. Smerit închin-o pentru sfîntă osteneală. dar nu vlădica. ce îi dădu Napoi viaţa. Marele cancelar încredinţez acestui pergament statutul Spre fericirea-mpărăţiei şi a voastră. Căci încă n-a uitat cum tu în ceas suprem în ziua-ncoronării stins-ai un blestem. Dar cu condiţia nicicum să nu se-mpartă. . (Principii lumeşti se-ndepărtează. El a rămas împins de-un duh prevenitor. doamne. asociat eşti cu Satana. Cu heleşteie şi pîraie fără număr. stăpîne-domnitor! împăratul Ce griji mai poţi avea în astă zi preafericită? 499 Arhiepiscopul Cu cîtă-amărăciune aflu-n ora-aceasta Căr sfînt prin har. cancelarul a plecat. împăratul Ce-am hotărît e bine. multul tău nelegiuit noroc. Sfidezi pe Dumnezeu şi chiar pe sfîntul papă. Creştinătatea tu Ai păgubit cu graţia. la urmă. îţi poartă grele griji. grabnic te va osîndi. Din cancelarie vin scrisul şi pecetea. dar acum. averea ce primirăţi. ce-i drept cu totul liber. ce vrerea ta îl mişcă. Cu muntele şi cu dumbrava lungă-larga. unde cortul tău a stat Şi rele duhuri împreună scut ţi-au dat. Bate-ţi piept şi un obol Dă sanctităţii sale chiar acilm pe loc Din negrul. Unde de al minciunii Domn ai ascultat. De află papa. pentru ca ziua-atît de mare S-o cîntărească-n sine-acasă fiecare.) Preotul (rămîne şi vorbeşte patetic) Da. Oricît aţi înmulţi. Colina ceea. e a voastră. Pe tron şederea ta apare întărită. Avutul îl aveţi. Noi suntem trupul viu. Dar sacra semnătură. De-ntîiul vîrstnic fiu să nu se mai despartă. împăratul Acum vă las.

Mulţimea intră pe sub demnele portale. ispăşind păcatul. Pentru clădit de zor pe-un loc aşa pustiu Din prada ta de aur dai şi-aici puţin. şi-o descopăr prea tîrziu. De faţă vrea să fie-n ziua tîrnosirii. cealaltă. Slăvit să fie el.Şi valea însăşi plină de grădini şi-aluni: învederînd căinţa. ce năzuiesc spre ceruri. Şi nava se lungeşte bucurînd poporul. locul pîngărit. O zidărie văd puternic cum se-nalţă. E grea şi mare. norodul răbduriu Le face. Cum vrei. vederea mi-a fost strîmtă.) împăratul Plin de păcate sunt. acum şi prin tot leatul. 500 Vuind din turlele. Şi greaua-administratie de-asemeni costă. Întîiul clopot a sunat prin munţi şi vale. împăratul Un document de danie bisericii Să mi-l înaintezi curînd. Arhiepiscopul în calitatea mea de cancelar. var şi cîte se mai ştiu. . Privirea soarelui îi luminează corul. dar se-ntoarce de la uşă) Aşezămîntului tu îi mai dărui şi Toate veniturile: dijmă şi dobînzi Şi dăjdii pe vecie. Clădirea se lărgeşte chip luînd de cruce. Şi penitentul vine să bea viaţă nouă. (Pleacă. ce vrăjitorii mi-o aduc. şi biserica-l binecuvîntă. Fac formele cu încheierea laolaltă. aşa hotarul fie-ţi măsurat. Arhiepiscopul (s-a înclinat să plece. Cărăuşiile. vei găsi-ndurare. ea să-mi vestească gîndul De-a lăuda pe Domnul. Mai trebuie din cele ce în minte-mi vin Şi lemn şi piatră. spre a-l iscăli. Să fie pus în slujba Celui prea înalt. împăratul De greaua mea greşeală sunt adînc speriat. împăratul Măreaţa operă. Şi paguba. unde-ai încins păcat. căci de multe e Nevoie pentru demnul trai de zi la zi. Prezenţa ta va fi o cinste şi podoabă. Arhiepiscopul Da.

ACTUL V (Peisaj deschis. Vine şi timpul celui cu răbdare. Ce-o mai fi făcînd perechea Ce-mi întinse ajutor? Prea bătrîni erau şi-atuncea. dacă preoţilor nu le-i da Şi-acolo dijmă şi dobînzi şi dajdia. s-a dat infamului bărbat Tot ţărmu-mpărăţiei. (Pleacă. Iat-aci e şi căsuţa! Scut îmi dete. După chiar lămuririle date de Goethe lui Eckermann. Dup-atîta pribegie îi revăd adînc mişcat. cînd pe dună Cu talaz înfuriat M-aruncase o furtună. Ah.. Aplecaţi pe pragul lor. evlavioşii oameni! Aş striga. Baucis şi Philemon nu trebuie identificaţi cu figurile purtând aceleaşi nume din literatura antică (Ovid). Baucis1 (măicuţă foarte bătrînă) Vorba fie-ţi mai înceată l.. dar anatema-l Zdrobeşte.) împăratul (singur) Aşa pot hărăzi întreg imperiul meu.) Un călător Iată-i în puterea vîrstei Vechii tei de altădat'.501 Arhiepiscopul (se-ntoarce iar. împăratul (cu amărăciune) Dar ţara încă nu există. e în mare. Arhiepiscopul Dacă ne-asiguri dreptul prin cuvîntul tău. . cu cea mai adâncă înclinare.) Mă ierţi! S-a dat. Dacă ei mai fac şi astăzi Fapte bune ca-n trecut. să mi-i salut. aceste nume au fost atribuite personajelor din Faust pentru a circumscrie nişte „caractere".

Căutînd port ocrotit. Lasă-l. Ce-ntîmplare. Cînd puterile-mi pieriră Valul s-a retras pe rînd.503 Călătorule pribeag! Somnul lung să-mprospătezc Pentru lucru pe moşneag. (Ducîndu-se lângă călător. cu tot zelul? Focul vostru. slugi îndrăzneţe Au pus diguri cu temei. Mi-au fost singura scăpare. căci el tot nu crede Tot ce vede în lumină. Vino dar. Trec vîntrele. grădină şi dumbravă. unde stai. 'marea. cîte-o navă. Totul s-a schimbat deodată În imagine de rai.) Tu. Îngustară dreptul mării. colo-n grădină. Să îngenunchez pe dune. . Sat. care-mi dete Vatră caldă după ceaţă? (Soţul ei apare. Philemon. 504 Mai tîrziu la îndemînă N-am mai fost. tu eşti oare. nesfîrşită. Printre flori. clopoţelul. Mă îngrijorează zarea. Vezi în larg livezi. ca să te bucuri înainte de-asfinţit. pune masa. fineţe. Domni isteţi. îmbătrînind.'ngrozitoare! Dar lăsaţi-mă acuma Să văd. (Face cîţiva paşi pe dună. eşti aceea Ce cu soţul tău cîndva Readus-ai la viaţa Tînărul din faţa ta? Tu eşti Baucis. Cel ce mi-â salvat comoară Din noiane. Călătorul Spune-mi. Ajunşi domni în locul ei.) Philemon (către Baucis) Du-te grabnic. maică.) Unde te-a-ncercat sălbatic Valvîrtejul.

Iar la stingă şi la dreapta Locuitul spaţiu viu. Vezi acum în depărtare Tivul mării. rînd. 505 Philemon împăratul i-a dat ţărmul. la livezi. În grădiniţă (Cei trei s-aşază la masă.Ca şi păsările cuibul. Unde flăcări ardeau noaptea. Philemon Pentru schimb o moşioară Ne-a-mbiat. Fără Dumnezeu. Baucis Slugile cu tîrnăcopul. La grădină. dimineaţa. tu nici o'bucătură Nu mai duci pînă la gură? Philemon Se făcu astă minune. N-a fost. Unde nu a fost nimic. La căsuţa. în noua ţară. un canal. din nimic Corturi. Cum veniră toate. case a-nălţat. Trîmbiţînd-o-n lung şi lat. A descins un venetic Sus pe dune.) Baucis Mut. Sta isprava. Noaptea oameni sîngerară. Sta un dig a doua zi. . albăstriu. Baucis Nu te-ncrede-n prund de ape. "vecinul Jinduieşte la ce vezi. ce-i a noastră. cred. Iar la urmă un palat. Povesteşte — cum anume. Dar spre ape. A fost bine sau păcat? Crainicul aduse vestea. lucru curat. Parcă azi le-aş auzi. Răsuna chin infernal. Baucis Fu minune-ntr-adevăr! Nu-mi dă pace ce-am aflat.

Palat Grădină vastă. foarte bătrîn. Că dîmbul teilor. căsuţa. Catargul drept.cea largă Nu-i fără pată. Faust. turn pe ape. Philemon Hai să mergem la capelă.) Faust. În lunecare. în tălpi un spine. cu produse . enervat) Ce dangăt blestemat! Auzul Iar mi-l răneşte. Ce silă-mi fac umbre vecine ! 507 Paznicul turnului (ca mai sus) Cum vine cu vîntrele barca Prin proaspăt vînt tot mai aproape! De saci. E-o ruşine. Un fîlfîit de steguleţe. (tresărind. clopot să ne sune. Prin dangăt mi se aminteşte Că stăpînirea mea. împărăţia mea e nesfîrşita. încărcată claie peste grămadă şi din belşug. Un spin în ochi. O mare barcă e pe cale De-a ne ajunge pe canal. corăbii Pătrund în port. plină. de lăzi doldora. sunt străine. nu-i întreagă. Acum în ora ta supremă O fericire te salută ! (Clopotul sună pe dună. pe cit se poate. (O barcă strălucitoare. canal lung şi drept. urmat de plută. Gînditor. Lynceus (paznicul turnului prin tubul de vorbit) Apune soarele. dacă n-aş mai fi pe-aici. trăgînd la mal. O. Grădina şi bisericuţa Nu-s ale mele. Pe cînd soarele apune Înc-o dată în urechi Dangăt. Dar neplăcerea-i lîngă mine.Stai pe dîmb. 506 Închinare să aducem Dumnezeului străvechi.

) Mefistofel Destoinici ne-ncercarăm. om şi om. stăpîne Şi patron! (Ei coboară. Mefistofel Nu aşteptaţi Altă răsplată.) Cor Aici coboară Om cu om. De prinzi ceva-n puterea ta. oricînd vrei. Treime sunt. Şi-n libertate frîne nu-ţi mai pui. precum se ştie. Mefistofel şi cei trei puternici. De ai în stăpînire trei.din ţinuturi depărtate ale lumii. de ne laudă un patron. nu-ntreba. mijloace. nici salut! Şi nici o laudă. Celei de-a cincea-i merge prost: Fără vreun drept. Mefistofel . bucurie ! E ca şi cum stăpînului I-am fi adus o scîrnăvie. Cînd voi vă luarăţi Partea toată. Cînd pescuind mai prinzi şi o corabie. de ea-ti faci rost. Din bogăţie Parte egală toţi am vrea. Umblarăm mult. Se vede după-ncărcătură. 508 Cei trei puternici Nici mulţumire. Pe mare spiritul o ia. Ce faţă lată Şi-ngreţoşată! Regescul bun Nu-i place nicidecum. De căi. facem raport: Plecarăm cu corăbii două. haihui. Şi rod aduce lovitura. negoţ. ca de sabie. Noroc. Agăţi şi-a patra. produsele sunt descărcate pe uscat. Război. Cei trei puternici Ce am luat Ajunse doar pentr-o măsea. Isprava a-ntrecut orice măsură. Şi veseli suntem. piraterie. Cu douăzeci suntem în port.

m-am ruşinat.Prin săli pe sus Dintîi aşezaţi Scumpeturile toate. ce nu-s ai mei. 509 De cîrdul1 care mîne vine. Acolo sus voiam. cu neputinţă de-ndurat. Nu s-a zgîrci. Şi mintea ta. De-aice se făcuse începutul. Va cumpăni. De-aici.. Mă îngrijesc cum se cuvine. Corăbii pleacă-n larg. înţelepciunea ta e-ncoronată.) Mefistofel (către Faust) Cu frunte gravă şi privire sumbră Iei cunoştinţă de-un noroc sublim. Cînd va veni să-şi vadă Scumpa grămadă. catarg după catarg. (încărcătura e cărată de cei trei puternici. Şi aşteptaţi. C-o singură privire să cuprind . Junghi după junghi în inimă-mi împlini Acest aici. C-un şanţ se zgîriase lutul. Aici se ridică baraca cea dinţii.. Cu două braţe lumea ai îmbrăţişat. Şi de la malul. Puţinii pomi. Îmi strică tot. Sălaş sub teii lor aş vrea anume. Ci flotei îi va da Zaifet după banchet. moşia-lume. Faust Ce blestemat cuvînt! E tocmai ce-mi sugrumă orice gînd. privelişte să am. Bătrînii-ar trebui de sus să plece. încet. Cu ţărmul marea e-mpăcată. din ram în ram. O vorbă dacă spui aice în palat. Şi ochiului o zare să-i deschid. Schele să fac. Şi dac-o spun. discret Va socoti. Pe unda lui azi luntrea poţi s-o mîi. şi osteneala lor crescîndă. Au scos din mare şi uscat dobîndă. ce ni-i dat să-l bănuim.

Oricărei nobile urechi Ăst dangăt îi repugnă cu putere. 511 Mefistofel îi iau. (Fluieră strident. faceţi-i să iasă — Cunoşti moşia frumuşică Pentru bătrîni de mine-aleasă. furia-mi dă ghes. Ce vorbă e. S-amestecă în orice întîmplare De la botez şi pînă la înmormîntare. Lipsa simţind în bogăţie. Din toate astea cum mai ies? Un clopot sună.) . Seninul cer înnegurînd. Şi după silnicia îndurată Frumseţea locului o să-i împace. Mefistofel Dar cum te laşi într-una stingherit? Colonizezi — şi-ai isprăvit. a teilor mireasmă. S-ar zice că-ntre bang şi bing Viaţa-ar fi un vis nătîng.1. dacă le place. ca un necaz Esenţial să-ţi facă fiere. Cei trei Puternici vin. Lovit mă văd de mare chin. Mefistofel Era de aşteptat. Cârdul – corăbiile. Iar clopotul sunînd. 510 Tot ce făcui. Faust Vă duceţi. Să-nsufleţesc cu îndrumarea mea isteaţă Loc' cîştigat. această operă măiastră. Biserică şi criptă îmi sunt mie. unde noroade se răsfaţă. pe dîmb. şi îi aşez în altă parte. Şi blestematul bing-bing-bang. încît fără de voie trebuie să oboseşti De-a mai urma dreptatea nesfîrşit. Voinţa mea cu largu-i cîmp Se frînge-aci-n nisip. Nu mă mai mir. Faust împotrivirea şi-ncăpăţînarea Scad şi cîştigul cel mai strălucit.

2l)1 Noapte adîncă. Păduri. Vînt l-aţîţă. Rămîne frumos.) Mefistofel Se-ntîmpl' aici. (Pleacă. (Regum. Banchetul însă ne-a prii. Pe turnuri de pază Iubesc ce-arri iubit. de pază. În căsuţă e văpaie. Şi-n toate zăresc Eterna podoabă. n-am grabă. Aluzie la o întîmplare povestită în Vechiul Testament. paznicul pe terasa palatului. 512 Văd totul în zare. Jărăgaiul se încinge. Voi. . ce altădat' Şi lui Nabot în vie i s-a întîmplat. căprioare. Dar din lumea-ntunecată Ce m-ameninţă cu groază? Văd ţîşnind scîntei-scîntei. Privirii menit. I. Oricum ar fi fost. Văd lună şi stele. Cei trei Bătrînul domn rău ne primi. (Pauză. Voi multe văzurăţi! Şi tot ce e sus Şi tot ce e jos. cum domnul porunci. (Lynceus. ochi fericiţi Şi limpezi nespus. Cartea Regilor. Şi mîne un banchet va fi. Şi lumea îmi place. nu se stinge. Se prelinge din odaie. l. Prin coroanele de tei. Mă bucur. I.) Nu numai spre desfătare Sunt aici pus.Mefistofel Veniţi. cîntînd) Născut în lumină. 2l. sus.

Ei fericiţi se ţin de mîni. Zadarnic! Să le facem de noroc. Crengi. (Pauză lungă. Mai rămîn doar negre schele. Şi se mistuie. Mefistofel şi cei trei (jos) Venim în trap grăbit tuspatru — Scuzaţi! Cu binele n-a mers de loc. A luat drumul pieirii. Priveliştea mi se deschide. Ce de veacuri sta' aci. Că trunchi nu mai opresc privirea. Şi voi cuprinde nesfîrşirea. Faust (pe balcon. ce nenoroc! Ce cumplită întîmplare! Arde casa. Jertfe-acum. . pe rînd. În gînd văd şi sălaşul nou Unde vor sta cei doi bătrîni. de s-ar salva bătrînii Din văpăile acele! Limbi de foc pătrund ca flamuri Printre frunze. Ochi. dau vuiet. către dune) Ce tînguiri vin de la paznic? Orice cuvînt e-ntîrziat. Simţindu-mi generosul scut. ce grăbit am dat. Mă amăreşte-adînc în cuget Porunca. vai ce li-i dat să vadă! Sub copaci ce ard grămadă 513 Paraclisul stă să cadă.Grabnic ajutor se cere. larmă. Dar bine e că teii ard. Trunchiuri se aprind. Am mai bătut şi-am scuturat. Găunoase purpurii. bieţii oameni. cîntec. pîn'la zgură. Pînă ce uşa s-a dărmat. Ah. printre ramuri. bătrînii. se sfarmă. Flăcări au cuprins şi creasta. făclii. Dă în toate-acum năpasta. O. totul piere. Cu zgomot am bătut la uşă.) Ce se arăta privirii. Nu-i salvare. Grijulii altcum la foc.

Aduce fum în faţa mea.) Faust (pe balcon) Şi-ascund privirea stele. S-a risipit puţin jeratic. străvechi cuvînt ne spune: Cedează forţei. poruncă dînd. Ce umbre vin plutind. Perechea mult n-a suferit. De zor ţi i-am înlăturat. (Pleacă. În joc pui totul şi pe tine. Luaţi de spaimă. pe rînd? 515 Miezul nopţii. acolo-ascuns.) Întâia Sunt Lipsa. A patra Nevoia-sunt eu. sus. Şi paie s-au aprins. cărunte. (Vin patru femei. aşa mă numesc. Grăbiţi şi ei la faptă. Un călător. Grăbit am fost. Încăierîndu-ne sălbatic. Şi cum se-ntîmplă de-obicei. Dar nu găsirăm ascultare. s-au sfîrşit. te supune ! Cutezător de eşti de-a bine. Faust Nu tîlhărie. Un vînt l-aţîţă-nfiorîndu-l. A treia Eu Grija. „N-aude" erau ei.Ameninţai apoi cu gură mare. fu străpuns. 514 Noi însă n-am mai amînat. ascultînd. Şi focul scade. Sub tei Rug arzător pentru tustrei. A doua Eu sunt Vina. „Nu vrea". Voind să lupte. . pîlpîind de-abia. schimb voiam. Ce surzi aţi fost la vorba mea! Blestem pe capul vostru pentru Nechibzuita faptă rea ! Corul Un vechi.

Un om eram. mereu cea dinţii. rima sumbră. O zi. după călcîi. nu putem intra. . Ne-ntoarccm veseli din pripoare. doar trei plecînd. Viaţa omenească ar fi vrednică de osteneală. Stă-n casă aci un bogat. Spre libertate încă pîrtie nu mi-am făcut. Nevoia Nevoia e-alăturea. Nevoia Nu vrea să mă vadă-un obraz răsfăţat. Lipsa În umbră atunci mă prefac. Grija Surori. că nu ştii încotro s-apuci. Cu visul ei ne-ncurcă noaptea hîdă. (Pleacă. Vina Eu sunt lîngă tine. Din urmă. Al vorbei tîlc nu l-am mai prins. Parcă Nevoia se numea cărunta umbră. clar să ne surîdă. pier stelele — toate. de este. duhovniceşte stins. Cîteşitrele Trec norii. Dac-aş putea magia fără de sfială S-o-nlătur. cînd încă sumbrei căi Nu m-am dedat. surioare. din urmă. Vina Mă prefac în nimic. A ce? A nenoroc. intra nu puteţi nicidecum. Deşarte le credinţi ne ţin mereu pe loc. Dar Grija prin gaura cheii îşi face un drum. cînd încă nu m-am blestemat.) 5l6 Lipsa Surori. Şi găunos suna.Cîteşitrele închisă e uşa. N-am intra.) Faust (în palat) Patru văzui venind. surelor. vrăjile cu totul să le uit. Natură ! om în faţa ta. depărtaţi-vă. mergeţi de-aci. (Grija dispare. de foarte departe O soră ne vine cu pasul de —: Moarte. Dac-aş putea să stau. Şi Moartea-a fost ecoul. Acum văzduhul de atari năluci E-aşa de plin. Dar croncăne un corb.

cînd schimbată. cît zece. fost-a mare. N-ai cunoscut tu Grija niciodată? 518 Faust Prin lume am ţinut-o. apariţii dibuim. Nu-ncerca săv mă vrăjeşti! Grija Surdă-urechea dac-ar fi. Cînd aceeaşi. Faust (întîi înfuriat. Ce nu-mi plăcea. dezmierdată. Mi-e puterea-nfricoşata. Scîrţîie poarta. Şi am dorit mereu. Şi înfricoşaţi stăm singuri. Pe cărare şi pe unde Chipul meu mereu pătrunde.5l7 Strigoi şi semne. şi unde eşti. Spre „dincolo" nu tste zare. Blestemată. Inima tot m-ar auzi. Un iureş fostu-mi-a viaţa. A fost puternic. Acum cuminte-n aşezare. dar găsită. apoi domol) Bagă de seamă. Şi apucai orice plăcere. . Nerod cine-ntr-acolo cată. prinşi în laţ. Şi am dorit din nou şi cu putere. Rămîi în cercul tău. Ce îmi scăpa. lăsai să plece. lăsam să treacă. (Cutremurat.) E cineva aici? Grija Da! Faust Cine eşti? Grija Nu-i îndeajuns că sunt aici? Faust Să pleci! Grija Sunt bine unde sunt. goană. închipuindu-şi că-n tărie Fiinţe-asemeni lui să fie. nimenea nu intră. Mi-e cunoscut întreg păinîntul. Nedorită. căci lumea Pentru cel vrednic nu e mută.

Nu-i apune niciodată. mană vie. Cutreieri astfel ziua pămînteană. Te du de-aci! Litania-i stupidă. Mai pieziş el vede totul. Avînd simţuri luminoase. Nemulţumit de clipă. dacă strigoi zăreşti. Este viu încă o leacă. Grija Cel ce este-n a mea mînă. Nu-i ajută lumea toată. Şi comori. Faust . Nonsensuri nu mai pot s-ascult. Nu mai speră. nenorocul îl frămîntă prin tot locul. fericirea-n-naintare. uşor cuprinzi. Grija Să se ducă. Faust Cu astea-ţi spun că nu mă-ndupleci. Şi se pierde tot mai tare. Ce-apropiat cunoşti. Asemenea-nvîrtire atare-ntrelăsare. Să-ţi afli chinul. cînd se-neacă. Fericirea. Linişte nu află lesne. Lîngă pîne. Din fire nu-ţi ieşi. Pentru alţii. pentru sine Rămînînd împovărare Cînd respiră. Bucuriile şi cazna 5l9 Le amână pentru mîrie. Aţipire cu coşmare. Grija lui e viitorul. sau să vină — Hotărîre nu mai are. de oricare. Ne-mplinit mereu rămâne. Soarele — lui nu-i răsare. oricîte are. Pregătindu-l pentru iaduri. nu se-mpacă. Poartă înăuntru bezne. Libertate fără vaduri De locşorul lui îl leagă. Întremare neîntreagă. Şovăie cu paşi nesiguri Pe-nceput a lui cărare. Flămînzeşte-n bogăţie. Mi s-a scîrbit de ea de mult.Nevoie nu-i de-a hoinări prin veşnicie. Datorii plinite-n silă.

Lemuri. mărime furişată. Chiar zilele indiferente le prefaceţi În hîd vîrtej de suferinţe. 521 Din oase şi tendoane. Orînduiri severe. Şi vagă umblă vestea . Ajungc-un singur spirit pentru mii de braţe. Ce am gîndit. Dar Grijă tu.1 l. voi Ciudatele semi-naturi. cînd blestemînd întorc spre uşă a mea umbră. Lumina doar lăuntric mai luceşte. la-ndemînă-ţi stăm. Lemuri (în cor) Alături. Nu recunosc a ta putere. sfînta hărnicie îşi vor găsi din plin răsplata. Sculaţi.Nefericiţi strigoi. O curte interioară. veniţi! Veniţi şovăitori lemuri. aşa întîmpinaţi De mii de ori umanele fiinţe. Făclii. Cuvîntul Domnului. să fii acum la urmă! (Suflă peste el şi pleacă. Să se-mplinească opera cea mai măreaţă. 520 Greu de tăiat sunt legăturile severe. Ştiu bine c-anevoie scapi de demoni.) Faust (orbeşte) Tot mai adîncă noapte-aici pătrunde. intraţi! Intraţi. schelete de strigoi. Tu. el singur mă-nsoţeşte. Mefistofel (ca supraveghetor. Grija S-o afli dar. ce îndrăzneţ am conceput! Luaţi unealta. a palatului. de zor voi duce la izbîndă. Viaţa-ntreagă oamenii sunt orbi. mare. Faust. tîrnăcopul şi lopata! Să izbutească planul chiar de la-nceput. voi slugi şi salahori cu toţii! Faceţi să văd. în frunte) Veniţi.

dulce-a fost. În casa-ngustă—din palat: Acesta-i drumul de urmat. Spre nimicire rnerge totul. trăiam. Doar pe măsura voastră să lucraţi. Pînă în curte am uitat. iubeam. Talazurilor ea hotar le pune Şi marea-ncinge cu un dig. cruciş. Căci pregăteşti pentru Neptun. Şi unde vesel se dansa.Despre ţinuturi mari în larg. . Găsea şi talpa mea un rost. pipăie uşciorii şi ascultă) Sunt tîrnacoapele. De bucurie strig! Aud mulţimea robotind. pieziş. Mefistofel Nu-i vorba-aci de mare meşteşug. Şi el al apei diavol e. Mai e şi-un lanţ de măsurat. De ce era tocmai deschis? 522 Faust (ieşind din palat. Oricum sunteţi pierduţi. Cum. Să se adînceasc-un lung pătrat. Ţăruşi şi sapă sunt pe-aci. veghetor! Mefistofel Aici! Faust Fă tot ce poţi. parcă anume Mare ospăţ. Că ni se dau acestea. Mi-aduc aminte. Mefistofel (aparte) Tot numai pentru noi te osteneşti Cu-aceste diguri în ţinutul tău de dune. Le-aud. pămîntul Cu sine însuşi împăcîndu-l. Mă-mpiedicai de un mormînt. Faust Hai. Vicleana vîrstă m-a lovit Cu cîrja ei. pentru moşi s-a mai săpat. Lemuri (Săpînd cu gesturi glumeţe) Tînăr eram. Iar glia sape-o-n jur ceilalţi. Stihiile Cu noi alături uneltesc complotul. Unul întindă-se cît e de lung. De ce chemarea ne-a ajuns.

Adună lucrători. Şi infectează tot ce-am cucerit. Aceasta-ar fi izbînda cea mai mare. şi goală clipă Numaidecît doreşte bietul s-o reţină. Şi astfel îşi petrec aicea pe limanul Primejdiei. moşnegi. putredă. (Faust cade pe spate. întrezăresc aici o ţară-paradis — înverşunat talazul bată în limanuri. Aleargă obştea. 524 . dar în libertate: Sunt verzi cîmpiile. Bărbaţi. că eşti atîta de frumoasă! Căci urma zilei mele pămîntene Nici în eoni nu poate să dispară. de nimic. cu duiumul. grămadă. nesfîrşit. copii şi tineri.Hibertatea-acela numai Ce zilnic şi le cucereşte ne-ncetat. nici o fericire. cu vrednicie anul. Şi presimţind o fericire. ci despre-o groapă. Nu de-un canal. îmbărbătează-i cu îndestulări. de tihnă. 523 Faust O mlaştină se-ntinde lîngă munte. Mefistofel (cu glas mai încet) E vorba. nu sigur. Să locuiesc cu liberul popor pe liberă cîmpie. Momeşte-i. Aş vrea să văd asemenea devălmăşie.) Mefistofel Nici o plăcere nu-l îndestulează. să se ţină. dacă sensul nu îmi scapă. Eu gust acum suprema clipă. Mijeşte încheierea-nalt-a-nţelepciunii: îşi merită viaţa. Cum se lungeşte spornicul canal. Băltoaca să se scurgă. dă-le zor! în fiecare zi O veste vreau să am sau un semnal. Ujide spărtură face. în mare. se îndrumă Spre aşezările. Ştirbitura s-a închis. Dar cea din urmă. ce-s schimbătoare. întîia oară: Rămîi. şi om şi turmă Pe nou pămînt. El vrea de amăgiri. ca să cutropească. severitate. pe cari pe dîmbul falnic Viteaz norod le-a ridicat strădalnic. lemurii îl cuprind şî-l întind la pămînt. Un spaţiu voi deschide multor milioane. ce înaltă se-nfiripă. Să locuiasc-aci. Acestui rost îi s$nt cu totul închinat. Acelei clipe aş putea să-i spun.

— Cor Arătătorul cade. Mulţi creditori aşteaptă. pentru puţin îţi fuse-mprumutată. Iar ceasul s-a oprit. se-nvîrte în ocol. cari pe drept le strînge. Lemuri (în cor) Pe termen scurt. La ce mereu creaţia eternă?! Se pierde în nimic creatul. „Trecut". de-ar vrea să iasă. Din asta descifrezi vreun rost? E ca şi cum nici n-ar fi fost. . Sufletul. zace-n pulbere moşneagul. Dar ca şi cum ar fi. Cînd casa fuse gata Destul de bine a ieşit. Şi a trecut. îmi sunt perfect la fel. rostogol. nimic. Lemur (solo) Cine-a clădit aşa de rău Căsuţa cu lopata? 525 Lemuri (în cor) Pentru un oaspe negătit. Punerea în mormînt. nici masă. Lemur (solo) Cine odaia a-ngrijit? Nu-s scaune. Dar din păcate azi mijloace-atîtea sunt De a sustrage diavolului încă pe pămînt Chiar sufletele.Cel ce atît de tare mi-se-mpotrivea! Stăpîn devine timpul. Mefistofel întins e trupul. Mefistofel Săvîrşitu-s-a. Acestora eu le prefer eternul gol. I-arăt un document semnat cu sînge. Corul Mefistofel Trecut! Ce prost cuvînt! De ce trecut? Trecut. Ca miezul nopţii tace.

Izvor de furie — un fluviu de foc ! în fundul fierberii. leşea-n răsufletul din urmă sufletul De-ndată ce căldura trupului s-a stins Eu stăm la pîndă. Din vechea seminţie-a dracilor. în gheare. vin înotînd. Aduceţi şi gîtlejul iadului cu voi. Era părere. multe. Cînd? Cum? Şi unde? Asta-i trista întrebare. Dar şi această joacă se va face De-acum cu mai puţină scrupulozitate. elementele ce se urăsc L-alungă jalnic din sălaş. Gîtlejuri are multe iadul. Acuma şovăie.) Prin colţi rînjiti.) Veniţi cu pas grăbit. rînd Pe rînd apucă iar pe drum arzînd. ca pe-un şoarece grăbit îl înşfăcam. stau cu nerăbdare. chiar şi ce sigur pare. . ceasuri. în toate trebile ne merge prost! în obiceiul moştenit. scîrboasa cas-a hoitului 526 Nu vrea s-o părăsească. prin clocotul de fum Zăresc a flăcărilor veşnică cetate. Şi osîndiţi. Că altfel ieşeam singur din strîmtoare. vin. Mareea focului pînă la dinţi răzbate. Adesea mă uitam la ţepene le membre. domni cu strîmbe coarne. de scrum. Pe noul drum recomandat nu eşti. Văpaie-mi daţi. Sunt nevoit de a recurge-acum la ajutoare. multe. strîns. Multe rămîn ascunse prin unghere. Să te încrezi nu-i înţelept. Se puneau iar în mişcare. graşi de pucioasă. Să nu-şi închipuie că-i amăgire doar şi vis. Bătrîna Moarte şi-a pierdut puterile fulgerătoare. Dar uriaşă-i sfîşie hiena. (în stânga gîtlejul iadului se deschide îngrozitor. Voi domni cu drepte. şi-ri bune toane. de vajnic soi. înghite după ierarhii şi demnitate. Şi dacă zile. (Cu gesturi de vrajă fantastic poruncitoare.Pe vechiul drum de stăvili te loveşti. în vechiul drept. Tîrziu doar. E îndoielnic uneori. Pe păcătoşi e bine să-i înspăimîntaţi deschis. Pe unde spaimele şi-arat-a lor putere. sub bolta hăului. (Către dracii graşi cu coarne scurte şi drepte. — S-ar zice că e laş. ticăloşi burtoşi cu buci de foc. nădăjduind scăpare.) Ei.

În lină plutire Un semn de iubire. Ea rău se simte-n vechea casă.l Amestecul de genuri împotriva firii. De i-a plăcut să locuiasc-acolo. priviţi spre-un loc Mai jos.) Voi ţîri subţiri. e-a voastră datorie. Burtoşilor. Mefistofel Glas fals aud. Să-mi prindeţi mica zburătoare. rămîne-un vierme. pe sus el vrea să iasă. (Se vede o aureolă. întindeţi braţe. Aduceţi sub stele Viaţă sfîrşiţilor. oricum. . odorul! Şi-apoi în foc cu ea. (Către dracii slabi. La pîndă-mi staţi. groasă. Psychel-ntraripata.) Ceata cerească Veniţi. dibuiţi mai tare. Ruşinea cea mai mare ce o născocirăm. personificare mitologică a sufletului. De-o jumuliţi. Voi rude cereşti. pe sus. urîte dezacorduri. scoateţi gheare. E-un sunet băieţos-fetesc. stricat amestec. dacă luceşte ca fosforul: 527 E sufleţelul. scurtă. Psyche. precum Lungilă uriaşul. îi pun pecetea mea. 528 Voi ştiţi că-n ore-adînc proclete Am plănuit desfiinţare omenirii. Cum gustului evlavios îi place.Cu nemişcată ceafă. Şi geniul. de-o să iasă. la dreapta. Cătaţi prin aer. şi în vîrtej prin vreme ! Spre regiuni mai joase iscodiţi. Pe sus. Tocmai aşa de sigur nu se ştie. Zburînd peste cele Adînc pămînteşti. cu coarne lungi şi strîmbe. Păziţi. pe-acolo scapă. curn nedorită zi se face. l. voi trimişii. Ea în buric e bucuros acasă.

l925). ca ieşiţi din minţi.es Institut — Leipzig. Se-apropie cu veninoase flăcări clare. crenguţe. bine! Corul îngerilor (risipind roze) Roze. l. în vînt Balsam risipind! Fluture creanga.Ei adorării îl găsesc destul de demn. Sunt şi ei draci. grăbiţi. Pecete spărgînd. Să-nzăpezească diavolii fierbinţi. îngeri (cor) . apărută sub titlul „Goelltes Faust" (Bibliographisch. Pe-atîţia ni i-au smuls făţarnici. dar travestiţi. Pămînt înviind. împotriviţi-vă. ar fi o veşnică ruşine. în r înduri strînşi mai tare. Că niciodată voi nu-mi ştiţi măsura. Şi-un paradis Celui ce doarme Fără de vis ! Mefislofel (către diavoli) Ce tresăriţi? E-un obicei de iad? Să-mi ţineţi piept petalelor ce cad! La locul său orice ortac! Flori risipind. şi ard acuma. Cu arme de-ale noastre no înfruntă. Se usca florile. Să pierdem azi. ed. Ei speră. Aşti gură-cască vin smeriţi. 529 Dar sub suflarea voastră totul se topeşte. Traducătorul a acceptat interpretarea pe care a dat-o acestui vers (în original cam ermetic) Rohert Petsch în ediţia comentată şi adnotată. Suflaţi acum din plinele bucuţe ! Pălesc în aburi flori. Lîngă mormînt staţi pază. II. Dar nu aşa vijelios ! închideţi gura ! într-adevăr prea aprig îmi suflarăţi. Voi muguri. Puterea vi se stinge. vitejia s-a pierdut La via flacără şi-n strania ardoare. Grăbiţi să-nfloriţi! Dea primăvara. Duceţi voi purpura.

Pătrunsu-m-a ceva străin din slavă? . ficatul — E-un element supradrăcesc. inima. smoală şi pucioasă.) Rătăcitoare flăcări. Ce starea vă tulbură Nu suferiţi! Puterile silnice Vrednic înfruntă-le ! Pe căile zilnice în cercul ceresc Dragostea cheamă Pe cei ce iubesc. Pleacă de-aci. fericitele. cu mîna prinse — sunteţi gelatină. Ce nu v-aparţine Să ocoliţi. Cuvîntul iubirii Lumină va fi Eternelor cete În aer şi-n cer. Cînd sunt mereu cu ea-n gîlceavă? Mi-a fost privirea într-acolo duşmănoasă. 530 îngeri (cor) Mult se cuvine. la o parte! — Oricîtă lumină Aţi da. Mefistofel îmi arde capul. Flăcări şi pară Iubire aduc. Şi eu? De ce mă uit în partea ceea.Flori. Mai aprig decît flacăra din iad. De bine vie-vă fierbintea baie ! Eu stau însă la locu-nii sub văpaie. Nenorociţi îndrăgostiţi. Bucurie prepară. şi grosolani Se prăbuşesc pe dos de-a drept în iad. tu flacără scîrboasă ! Mi se lipesc în ceafă. care respinşi După iubită vă uitaţi cu ochi prelinşi. ce s-a ivit. Lumină şi zi În clarul eter. în cap. Fac roata-n mîni. De-aceea gemeţi într-atîta de cumplit. Mefistofel Blestem! Ruşine prostului răsad! Satane cu picioare-n sus. Cum inima vrea. (Se luptă cu rozele plutitoare.

Voi inima mi-o îndulciţi în întuneric. cum îndrăgostiţii fac: C-un mic surîs pe gură pus.) Mefistofel (împins în prosceniu) Spuneţi că suntem duhuri blestemate. Ce-ntîmplare! Acesta-i al iubirii element? întregul trup de foc s-aprinde. şi nespus de bine. De mîngîiat ca micile feline. ochiul meu vă preţuieşte. îmi par drăguţi din cale-afara. Descindeţi numai. femei. îmi eşti cel mai simpatic. aş zice. Priviţi. Apropiaţi-vă. O veşnică-ncîntare m-ar cuprinde. Parcă de mii de ani v-aş fi văzut. ce-i urăsc de-a bine. ce mă reţine? Iar de mă las vrăjit de vreunul. Aş vrea însă o dată să vă văd zîmbind. Mişcaţi-vă suavi. Bărbaţi. la fel. Şi-n ceafă doar îl simt prezent. îngeri Venim. să-mi spuneţi dară: N-eţi fi şi voi din neamul luciferic? Aveţi pe vino-ncoa. drăguţii tineri. dacă se poate mai lurneşte. o dată doar să mă priviţi. Ei faţa şi-o întorc — şi-i văd din spate ! Ce apetit stîrnesc ! Juni blestemaţi! Corul îngerilor Să vă întoarceţi 532 . mai galeş uită-te la mine! în cuviinţă aţi putea mai goi să vă purtaţi Mult prea morală e cămaşa-n falduri lungi şi late. rămîi ! (îngerii ocupă. 531 Mă simt ca pus pe tihnă. de ce-napoi tot mîi? Ne-apropiem şi dacă poţi. de-atîtea ori Voi în ispită-i duceţi. Pe viitor cine-i nebunul? Băieţii naibii. Tu. Să blestem nu mai pot. mişcîndu-se. Frumoşi copii. întregul spaţiu. Din ce în ce. Voi sunteţi îns-adevăratii vrăjitori. Popeasca mutră doar nu-ţi vine bine. Mai pofticios.îmi place să mă uit la ei. O faţă serioasă minunat vă prinde. lung vlăjgan. v-aş săruta. tot mai frumoşi voi vă iviţi. umbratic.

unică comoară. Flăcări-mulţime. unde să mă plîng? Cine reface dreptul meu ştirbit? Ai fost la bătrîiicţe păcălit. Am rătăcit. Văzduhu-i curat Şi duhul respiră. răpind partea nemuritoare a lui Faust.) Mefistofel (privind împrejur) Dar cum? — Unde plecară? 533 Norod nevîrstnic m-ai surprins! Cu prada către cer zburară. Şi-ai meritat. năpăstuitul. Buboi lîngă buboi e trupul — chinuitul. Uniţi. Adevăr din vecie Salvare le fie! De rău mîntuiască-se Spre claritate Şi unitate. mie zălogit. De-aceea-au dat tîrcoale groapei! Mi s-a furat o mare. Şi-acum le blestem crunt pe toate! Corul îngerilor Sfintele flăcări! Cel ce de ele-i cuprins Se simte-n viaţă Cu bunii ne-nvins. căci eşti nătîng. voi cu toţii. . iubitoarele. Cei ce dobîndă Au doar osîndă. (Ei se ridică. Voi.Spre limpezime. înaltul suflet. ca-n oglindă el se vede. Lumini se răsfiră. Cu şiretenie l-au şterpelit. Mefistofel (venindu-şi în fire) Asemenea mă simt lui Iov. vulgară poftă a-ncercat Pe diavolul viclean-smolit. S-au mistuit infame flăcările destrămate. Salvată e a noastră nobilă proprietate! Nălucile iubirii sunt pe căile pieirii. Şi cînd în sine şi în neamul său se-ncrede. triumfător în clipa Cînd singur. La cine. Suiţi ne-ncetat. că mi-e ruşine ! Ce jalnic s-a sfîrşit o mare opintire! Absurdă dragoste. Lucrai greşit. Cu prea fericiţii. De sine îngrozit.

Cinsteşte lăcaş Sfînta iubire. stînci. (Sfinţi anahoreţi. Dumnezeiescul. 534 Pater ecstaticus1 (plutind în sus şi în jos) Veşnică ardere. săgetează-mă. Şi cade totuşi dulce-n murmur Pîrăul plin — pînă-n străfund. Ardă iubirea. în juru-mi e sălbatic vuiet. Valul stropeşte. Leul ne ocoleşte Prieteneşte şi mut.) Cor şi Echo Crîngul în sus o ftl. Aşa atotputernica iubire. . Spadă scurtează-mă. Sacru sălaş. Veşnica pară. Într-adevăr nu-i mică nebunia Ce la sfîrşit îl birui. Peştera dăruie scut. Cum vajnice ca nişte duhuri Se-nalţă trunchiuri în văzduhuri. pădure.Dacă isteţul. Se-nalţă mănunchi Trunchi lîngă trunchi. Suliţă. risipiţi printre abisuri. Cum rîuri luminoase curg Spre mari căderi ce s-au deschis. Aprigul har! Arc. Fulgere. pustnicie. Dumbrăvi cu şuier mă pătrund. s-a ocupat Cu-asemenea copilăroase nerozii. Prăpăstii de munte. Ea totul plămădeşte şi-ntreţine. mult păţit. vindecă ! Deşertăciunea Toată să piară. Stînca stăruie grea. spintecă. Dragoste-jar. Pater profundus2 (în regiune adîncă) Cum la picioare-abis de stînci Odihneşte peste alt abis.

morţi devreme. Să-mi veniţi deci mai aproape! Pe pămînt voi aspre drumuri Nu cuprindeţi sub pleoape.2 Folosiţi-i ca pc-ai voştri. Doamne. Şi luminează-mi inima-nsetată ! Pater seraphicus1 (regiune de mijloc) Nouraş de dimineaţă Trece prin belşug de cetini. de-ar isca şi-n mine focul. Vă-mprumut eu ochii mei. O. Coborîţi degrabă-n mine. nu mai au organele necesare spre a vedea lumea materială. mulcomeşte-mi mintea zbuciumată. bune! Fericirea noastră mare Este lină. spune. Treji în duh pe jumătate. l. 2. spiritul nătîng Se zbate-ii marginile simţurilor tîrnpe. Spiritele foarte curate ca ale băieţilor fericiţi. 1. sfînt adânc simţitor.Menit cumva să-nvie valea. Voi pentru părinţi pierduţii. Şi priviţi în preajmă ce-i. Să-mprospăteze atmosfera Ce neguri şi venin purta în ea. părinte. Corul băieţilor fericiţi Spune-ne. Sunt crainici ai iubirii — ei vestesc Ce ne împrejmuie etern creînd. Pater profundus. sfînt asemenea ]ngerilor. Pater seraphicus Voi născuţi la miezul nopţii. sfînt cuprins de ardoarea extazului 2. mici prietini. Iar trăsnetul căzu pe creasta rea. Pater aestatieus. care strîng. Pater seraphicus le cheamă . Pater seraficus. O. de minune. Ca în dureri de lanţurj. 535 Unde-ncurcat şi rece. cine Suntem. Dar dobîndă-n sfere-nalte Pentru îngeri! Dragi îmi sunteţi. înăuntru viu palpită Duhuri tinere.

însă locul e prea sumbru. dar gothe o dezvoltă pur poetic. Ca în senine Ceruri. Unde-a Domnului prezenţă întăreşte oaspeţi mulţi.„în el”. Cine cu zel s-a străduit. ca să le împrumute ochii săi. Cînte privirile. 537 îngeri (plutind prin văzduh mai înalt. Concepţia este luată de la misticul Swedenborg. Ce-a străbătut văzduhul. Pater seraphicus înălţaţi-vă spre cercul Unde creşteţi nevăzuţi. Au şi duhurile hrană Ce în eter pur pluteşte: Revelaţia iubirii. cu care ele ar putea vedea. Poate să fie mîntuit. Fluviu ce-n adîncuri cade. Şi-cu-nvălurarc drumul Şi-l scurtează prin cascade.) Sunt copaci şi stînci acestea. Sfinte simţirile! învăţămintele Cele divine Să vă pătrundă. înalt Să vedeţi pe Cel lăudat. Şi dacă dragostea de sus . Dă-ne bunule. Ce în larg se dăruieşte. Dorul vi-l stingeţi. Corul băieţilor fericiţi (horă în jurul celor mai înalte piscuri) Mînile daţi-vă. iar-drumu'. 536 (El îi primeşte în sine. Horă încingeţi. Băieţii fericiţi (dinăuntru) Ce măreaţă e vederea. Şi ne scutură cu groază. ducînd partea nemuritoare a lui Faust) Salvat de rău e duhul.

Şi în loc de iad. Risipirăm. La izbîndă ne-ajutară. Azbest. 2. 538 La sine şi le-a strîns. îngeri mai tineri Rozelel. . mie. Nu-i înger mare. izbăviţi De greul nespus. Dracii chiar. Iubirea aceasta s-a transformat însă. Fost-a-n inimă muncit. îngeri mai tineri Lîngă piscuri. răi fugiră. c-am izbîndit! îngeri mai desăvîrşiţi Rămîne pămîntesc un rest Greu de purtat. L-aşteaptă cete îngereşti Cu bucurii nepămînteşti. ce le primirăm Din curate mîni. albite. Băieţi fericiţi. Nu e curat. Chinul dragostei simţiră. material rezistent la foc din care. Văd ceată mişcată. la Mefistofel. în vechime. Simt în văzduhuri Mişcînd pe aproape Viaţă de duhuri. cu care îngerii au izbutit să-i contamineze pe diavoli. pedepse. în dragoste perversă. se făcea pînză pentru morţi. în cerc. Rozele iubirii. Să desăvîrşim lucrarea. Iubirea numai. Chiar dac-ar fi de-azbest2. îi poate despica. De la sfinte pocăite. ca neguri. cînd nimerirăm. Răpind sufletul-comoară. Jubilaţi. Chiar Satan. Cînd un puternic dura Stihiile din necuprins l. Să poată despărţi Ce s-a unit. Destramă-se ceţuri. veşnica.Ea însăşi i s-a-mpărtăşit. bătrînul meşter.

Băieţii fericiţi. care iese din crisalidă. Doctor Marianusl (în celula cea mai înaltă şi mai curată) Priveliştea-i deschisă Şi duhul înălţat. Acum cu aceştia. (Extaziat.) Doamna lumii. Se-nalţă ne-ncetat. Pornească-mpreună Pe trepte în sus. La mijloc. Băieţii fericiţi Cu bucurie Va să-l primim. E-n crisalidă. 539 Şi tot mai frumos Să se facă. socot sufletul acestuia încă unit cu resturi de materie. Scade repede văpaia . De sfîntă viaţă Mai mare 1. Nimenea nu ne înfrînge Cînd sublimă porunceşti. Despoiaţi-l de scame Ce-l mai îmbracă. stăpînă. care conduc sufletul lui Faust. spre a zbura tot mai sus. Lasă-mă sub cort de cer Să văd taina ta albastră. Şi îngăduie ce-ii piept Gingaş mă frămîntă. Doar atîta eu îţi cer. ca pe un fluture. Să te-ntîmpin ca un drept Cu iubire sfîntă.Uşori se desfată Privind primăvara Lumii de sus. Femei îmi trec prin faţă. doamna noastră. Cu stelele se-ngînă A cerului regină De strălucire plină.l Dovezi dobîndim Că şi noi suim. Pe treapta lor pus.

Peste toate tu regină. Primită să fie. Ţi-e dat. l. Tu plina-de-har! Magna peccatrix2 (Luca. Spre veşnicie. prea curată. sfînt închinat Mariei. tu aleasa mea. Maică. Tu Fecioară. 540 Ţie. La tine să vie acei ce Ispitelor cad. tu dar. ce din plinu-i Mirodenii a vărsat. Tu fără-seamăn. 36) Pentru dragostea ce lacrimi Fiului tău la picioare Ca balsamul picurase Ca să-i fie-mprospătare. Pentru părul care moale . Cine nu a-nebunit De-o privire ce-a vrăjit? Mater Gloriosa l (vine plutind) Corul pocăitelor Pluteşti spre înalturi. Singur-cin'şi-a sfărîmat Lanţ de pofte şi păcat? Cît de lesne-aluneci. VII. Căinţă căutînd. Zeilor asemenea. Doctor Marianus.Cînd cu har ne potoleşti. Ascultă tu ruga. E gingaşul popor De palide femei. Pe pămînt te-ntuneci. Cei ce-n slăbiciuni se zbat Anevoie-s de salvat. Pentru vasul. neluat. Sorbind eterul Şi-n har tot cerul. ce eşti neatinsă. Uşori mărunţii nori S-adună-n jurul ei. era socotit socotit a fi pe o treaptă desăvîririi.

Aluzie la cele arătate în Evanghelia lui loan capitolul IV. Măria Aegyptiaca. S-a uitat pe sine. fiind păcătoasă. să intre în lăcaşul Sfîntului Mormînt. Mulier Samaritana — Samariteanca. personală. Mulier Samaritanal (Ioan. Maica Domnului ca regină a cerului. Pentru lunga pocăinţă Prin zeci ani de pustnicie. Aluzie la cele arătate în Evanghelia lui Luca. despre salvarea sufletelor. Mater Gloriosa. Maria Egipteanca. ce doar o dată. ea sa retras pentru zeci de ani în deşert. Pentru braţul. 2. Pentru ciutura pe care Şi-a lăsat şi Domnul urma Bînd din ea cu sete mare. 4-42) Pentru piatra de fântâna Unde-Avram şi-aduse turma. 2. Şi-a greşit fără să ştie. cu care Isus a stat de vorbă la fîntîna lui Iacob. 36. Lin adapă lumea toată — Maria Aegyptiaca2 (Acta Sanctorum) Pentru locul sfînt în care Domnul fost-a coborît. 4-42. Versurile cuprind o aluzie la mîna nevăzută care a oprit-o. sau mai bine zis a „entelehiilor" (partea activă a sufletelor). a cărei viaţă e descrisă în Vieţile sfinţilor. . veşnic vie. ce din poartă Cu-nfruntare m-a gonit. Magna peccatrix — Maria Magdalena.Sfinte glezne a uscat — l. unde a trăit ca o sfîntă. După această întîmplare. l. Care şi de păcătoase Mari te îngrijeşti. în această ultimă scenă Goethe recurge la mitologia catolică. Pentru apa cea bogată Ce de-atuncea. şi care Tot cîştigul pocăinţei îl sporeşti prin veşnicie — Dă iertare şi acestui Suflet bun. 4. capitolul VII. iată. spre a-şi expune o concepţie poetică. Pentru gîndul ce-n nisipuri Eu l-am scris cu bucurie — Cîteşitrele Tu stăpînă-ndurătoare.

Noi grabnic am fost Luaţi din viaţă. Crescînd puternic. Îndură-te — apleacă-te Spre-a rnea fericire. Doctor Marianus (se roagă aplecat) Spre privirea salvatoare Ridicaţi-vă privirea. 543 Mater Gloriosa Ridică-te spre sfere mai înalte. a întrecut pe acela al băieţilor fericiţi care pot „învăţa" de la el. Apleacă-te. Băieţii fericiţi (apropiindu-se cu mişcări încercuitoare) Ne-ntrece. Dar el a-nvăţat — Acum ne învaţă. Sufletul lui Faust purificîndu-se.1 Una din pocăite (altfel numită şi Margareta) încunjurat de cor de duhuri Cel nou nu ştie ce-i cu el. Nu bănuieşte sfînta ceată.542 O pocăită (altfel numită şi Margareta alăturîndu-se) Cea fără seamăn Şi peste fire. De te presimte. te urmează. . ne-ntrecc. El grijii fidele Răspunde-i cucernic. Dă-mi voie a-l povăţui. De pămînteşti el se desprinde. Aşa de mult el e la fel. Iubitul din zori Se-ntoarce prin nori. l. Şi în veşmîntul său eteric S-arată-n chip de tinereţe. Îl mai orbeşte noua zi. Tu plina-de-raze. Din învelişul vechi îmi iese.

Voi cei gingaşi prin căinţă. Inaccesibilul Faptă devine-n ocol. Tu Fecioară. Sfârşit . dă-ne graţie deplină. Tu zeiţă. Chorus mysticus Tot ce-i vremelnic E numai simbol. Spre un chip prea-fericit Schimbe-vi-se blîndă firea. Inefabil deplinul Izbîndă-i aci. Etern-femininul Ne-nalţă-n tării. Maică. tu regină.