You are on page 1of 96

Maria Berényi

Români în Buda şi în Pesta Romanians in Buda and Pest Románok Budán és Pesten

Poveştile caselor Tales of houses Mesélő házak

1

Publicaţie a Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta şi a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria Published by the Cultural Society of Romanians in Budapest and by the Research Institute of Romanians in Hungary
Kiadja a Budapesti Románok Kulturális Társasága és a Magyarországi Románok Kutatóintézete

Sub înaltul patronaj al Excelenţei sale Ireny Comaroschi, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Ungară Under the high patronage of Her Excellency, Ireny Comaroschi, Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of Romania to the Republic of Hungary Fővédnök: Őexcellenciája Ireny Comaroschi, Románia Rendkívüli és Meghatalmazott Magyarországi Nagykövete

Redactor / Editor / Szerkesztő: Emilia Martin Lector / Reader / Lektor: Mihaela Bucin, Tiberiu Herdean Traducere / Translation / Fordítás: Vajna Tünde (română / Romanian / román), Ana Scarlat (maghiară/ Hungarian / magyar), Bucin Barna, Vlad Marinescu (engleză / English / angol) Fotografii / Pictures / Fotók: Emilia Martin, Maria Berényi, Szél Zsolt Coperta / Cover / Borító: Emília Nagy

Editor responsabil / Responsible of edition / Felelős kiadó: Maria Berényi © Maria Berényi Tehnoredactare / Editing / Nyomdai előkészítés: Kovács Sándor Tiparul / Print and Bookbinding / Nyomás, kötés: Dürer Nyomda Kft., Gyula
ISBN: 978-963-08-1267-2

2

Maria Berényi

Poveştile caselor
Români în Buda şi în Pesta

Tales of houses
Romanians in Buda and Pest

Mesélő házak
Románok Budán és Pesten

Budapesta – Budapest, 2011
3

4

Cuvânt înainte de poveste
Vieţile noastre trecătoare dobândesc trăinicia idealurilor şi a acţiunilor noastre care le împlinesc. Astfel, ne prelungim vieţuirea, ne proiectăm peste timp visele, eforturile, aşteptările, în parte realizate, în parte transmise moştenire generaţiilor viitoare. La temelia neamurilor stau oamenii. Un neam se încheagă din vieţile efervescente trecute, prezente şi viitoare, aflate într-o convieţuire subtilă şi sublimă, ale celor care îşi asumă începuturile, greutăţile parcursului, euforia împlinirilor şi inefabilul idealurilor. Un neam, ca şi un om, depăşeşte derularea cronologică, nu se măsoară în timp, şi nici măcar în spaţiu, ci în infinitezimale transformări şi relaţionări care îl structurează şi îl definesc. Un neam devine mai puternic şi mai bogat la răscrucile interferenţelor cu alte neamuri, pe care istoria i le hărăzeşte. Un neam puternic învaţă generozitatea şi convieţuirea cu alţii, mulţumind destinului şi recunoscându-le celor cu care interferă contribuţia acestora la propria devenire. Sunt fericită să constat faptul că neamul românesc a avut de-a lungul istoriei sale prilejuri nenumărate, chiar dacă de foarte multe ori dramatice, de a se raporta la culturi, civilizaţii, forme de organizare statale şi sociale diferite de ale sale, dar, în egală măsură, înţelepciunea de a le prelucra, asimila şi integra, evoluând şi întregindu-şi astfel caracterul şi proiectele în conformitate cu propriile trăsături şi interese.

Foreword
A nation’s foundation is its people – their ideals and actions, their dreams and expectations, whether achieved during a lifetime or passed along to future generations. People make their nation. A nation is born through those who assume responsibility from the beginning; they live through the inevitable hardships, enjoy the euphoria of their accomplishments, and never let go of their enduring ideals. A nation, as does the individual, defines itself beyond time and space, by the infinitesimal transformations and connections that structure and shape it. A nation becomes stronger and richer because of its interactions with others; it learns about generosity and coexistence, and recognizes that it is those interactions that contributed to its ability to become what it is today. Throughout its turbulent history, Romania has had the opportunity – often through dramatic events – to be influenced by other cultures, civilizations, and forms of statehood, and I am proud that Romanians time and again welcomed change, adapting and integrating, ultimately developing their own unique culture, one reflective of new influences yet consistent with their heritage. Traditionally, Romanians have valued the Hungarian capital as a significant intellectual and cultural center. Romanians living in Hungary, or coming to Hungary from Romania or the Balkan Peninsula, all benefited from the advancements and opportunities offered by Buda and Pest as a result of their

Előszó a meséhez
Múlandó életünk elnyeri eszményképeink és tetteink szilárdságát, maradandóságát – miáltal beteljesül. Létezésünk így folytatódhat. Álmaink átugorják az időt, fáradozásaink, elvárásaink, részben teljesítve, részben örökségként átadva a jövendő generációknak. A nemzetek alapját az emberek képezik. Minden nemzet az elmúlt, a jelenkori és jövőbeli pezsgő életekből áll össze, mint egy kifinomult, összetett és magasztos együttélése mindazon embereknek, akik felvállalják a kezdeteket, a folyamat nehézségeit, a beteljesülések eufóriáját és ideáljaik kimondhatatlanságát. Egy nemzet, akár egy ember, túllép a kronológián. Nem lehet sem időben, sem térben lemérni, csak a végtelenül apró változásokban és kapcsolatokban, amelyek felépítik és meghatározzák. Egy nemzet erősebbé és gazdagabbá válik más, a történelem által neki rendelt nemzetekkel való kölcsönhatások keresztútján. Egy erős nemzet megtanulja a mások iránti nagylelkűség és másokkal való együttélés művészetét, megköszöni sorsának, és elismeri mindazok hozzájárulását önnön létezésének fejlődéséhez, akiknek kölcsönhatásában részesült, részesül. Örömmel állapíthatom meg, hogy a román nemzetnek történelme során számtalan alkalma volt – még ha ezek sokszor drámai korszakok is voltak – sajátjától különböző kultúrákhoz, civilizációkhoz, állami és társadalmi berendezkedésekhez vonatkoztatnia önmagát. Bölcsen feldolgozta, magáévá tette

5

Tradiţional, românii s-au raportat la capitala ungară ca la un centru cultural intelectual de prim rang. Aceştia, fie că era vorba despre românii trăitori în Ungaria, cei veniţi din Peninsula Balcanică sau din România, au beneficiat de progresele şi posibilităţile pe care le ofereau Buda şi Pesta pentru creşterea lor culturală, ştiinţifică, economică, socială, religioasă. Ei au constituit o comunitate puternică, strânsă în jurul Bisericii Ortodoxe, cu un rang social recunoscut şi integrată organic timpului său şi societăţii multiculturale, multiconfesionale, multietnice şi cosmopolite caracteristice Ungariei şi capitalei sale. Disponibilitatea lor pentru comunicare şi aculturaţie, respectul pentru societatea ungară în ansamblul său, implicarea lor civică semnificativă au făcut ca mulţi dintre aceştia să devină reprezentanţi de seamă ai comunităţii budapestane, iubiţi, respectaţi, ascultaţi şi comemoraţi peste timp. Albumul monografic de faţă este un omagiu dedicat convieţuirii culturilor şi aduce în atenţie pe românii care au trăit sau au trecut prin Budapesta. Aceştia au ridicat ctitorii culturale, spirituale şi arhitecturale care înfrumuseţează şi îmbogăţesc patrimoniul acestui oraş. În egală masură, ei au contribuit la transmiterea către România a unor elemente de progres ştiinţific şi social, acumulate într-o capitală europeană emancipată, deschisă, aflată mai la vest, deci mai aproape de alte centre recunoscute ca modele de cultură, civilizaţie şi progres ale continentului, faţă de care românii, oriunde s-au aflat, au tânjit şi s-au străduit să le cunoască şi să le asimileze. Trecând dincolo de splendoarea exterioară şi pătrunzând prin zidurile frumoaselor clădiri care stau şi azi mărturie, albumul spicuieşte doar câteva dintre poveştile acestor români şi descrie momente semcultural, scientific, economic, social and religious progress. They built a strong community around the Orthodox Church, which, held in high esteem, was organically integrated into Hungary and its capital’s multicultural, multi-denomination, multiethnic, and cosmopolitan society. The Romanians’ openness to communication and acculturation, their respect for the Hungarian society and its people, and their remarkable civic involvement turned many of them into important representatives of the Budapest culture, people who were, respected, beloved, admired and revered over time. This monographic album is a tribute to the coexistence of these cultures and features Romanians who have lived in or passed through Budapest. Over time, they created cultural, spiritual, and architectural foundations that enriched the patrimony of this great city, while bringing to Romania the scientific and social progress that characterized this emancipated, open, European capital, similar to other famous European centers as cultural models of civilization and progress, which Romanians, wherever they were, had dreamed of and had tried to know and absorb. Beyond the exterior splendor of the stunning buildings that stand as proof till today, the album presents merely a few stories of these Romanians and talks about special moments in their lives, showing, once again, the identity in interests and endeavors of all those who have lived here, in this stimulating cultural diversity. Their example inspired us and will continue to inspire new generations today, who

és integrálta e hatásokat, fejlődött általuk, kiegészítvén jellemét és terveit saját vonásainak és érdekeinek megfelelően. E hagyományok szellemében a románok elsőrangú kulturális szellemi központként tekintettek a magyar fővárosra. Akár Magyarországon születtek, akár a Balkánról menekültek vagy Romániából érkeztek, haszonélvezői voltak mindannak a haladásnak és lehetőségnek, amelyet kulturális, tudományos, gazdasági, társadalmi, vallási fejlődésük és gyarapodásuk érdekében Buda és Pest felkínált számukra. Erős közösséget alkottak, szorosan az Ortodox Egyház köré tömörülve, elismert társadalmi ranggal és szervesen beépülve a korba és annak multikulturális, több felekezetű és etnikumú, Magyarországra és fővárosára jellemző kozmopolita társadalmába. A párbeszéd és akkulturáció iránti nyitottságuk, tiszteletük a magyar társadalom egésze iránt, jelentős társadalmi szerepvállalásuk tette lehetővé, hogy sokan közülük fontos személyiségei legyenek a budapesti közösségnek. A budapesti közélet fontos, szeretett, tisztelt, meghallgatott és az időkön átnyúló emlékezetben őrzött képviselőivé váltak. A jelen album a kultúrák közti együttélésnek állít emléket, azokat a románokat ajánlva az Olvasó figyelmébe, akik Budapesten éltek vagy csak átutazóban jártak itt. Számos alapító egyéniséget találunk közöttük, kulturális, szellemi, építészeti létesítményeik szépítik, gazdagítják e város örökségét. Mindannyian hozzájárultak az európaibb, emancipáltabb, nyitottabb, nyugatiasabb, és ez által más, a kontinens kulturális, civilizációs és progresszív modellként elismert központjaihoz közelebbi fővárosban

6

nificative din viaţa lor, demonstrând, încă o dată, identitatea de interese şi de eforturi a tuturor celor care au trăit aici în diversitate culturală autentică şi stimulatoare. Exemplul lor ne-a inspirat şi va continua să ne inspire pe noi, cei de azi, pentru care traiul în diversitate şi libertatea de expresie a identităţii trebuie să reprezinte singura şi naturala opţiune a spaţiului comun european. Adresez gratitudinea mea românilor din Republica Ungară pentru delicata, dar ferma exprimare a identităţii lor culturale, etnice, lingvistice şi religioase, în calitate de cetăţeni demni, loiali şi apreciaţi ai ţării lor, constituind astfel o punte de legătură statornică între România şi Republica Ungară. Salut activitatea deosebită a Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria, a Societăţii Culturale a Românilor din Budapesta, felicitându-le în mod special pe doamna Maria Berényi, Director al Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria şi pe doamna Emilia Martin, Director al Muzeului Ferenc Erkel din Giula, pentru devotamentul şi contribuţia determinantă la cunoaşterea istoriografiei românilor din Ungaria, în rândurile comunităţii, în România şi în relaţia cu concetăţenii lor. Le adresez mulţumiri speciale pentru eforturile foarte mari depuse prin implicarea personală la scrierea şi editarea acestui album monografic, fără de care lucrarea de faţă nu ar fi existat. Transmit admiraţia şi recunoştinţa mea dascălilor care se ocupă de educaţia în limba română la toate nivelurile la care activează şi îi invit să continue să facă educaţie în limba română, despre limba, cultura şi civilizaţia românească tuturor românilor care trăiesc aici. Aduc un cuvânt cald de mulţumire doamnei Mihaela Bucin, Şefa Catedrei de Limba Română din cadrul Universităţii din Seghedin, care are living in diversity and freedom of expression, both of which can be the only natural status quo for our common European space. I would like to address my gratitude to the Romanians living in Hungary for their gentle but firm expression of their cultural, ethnic, linguistic and religious identity, in the role of loyal citizens of their country. It is they who constitute the unyielding connection between Romania and the Republic of Hungary. I applaud the considerable activity of the Research Institute of Romanians in Hungary, that of the Cultural Society of Romanians in Budapest, and I would like to specially congratulate Mrs. Maria Berényi, Director of the Research Institute of Romanians in Hungary and Mrs. Emilia Martin, Director of the Museum Ferenc Erkel in Gyula, for their devotion and significant contribution to showing the historiography of Romanians from Hungary among their community, in Romania and in relation to their co-citizens. I would like to recognize them for their tremendous efforts undertaken through their personal involvement in writing and editing this monographic album, without which this album would not have come to fruition. My admiration and gratitude goes to all educators, at all levels, teaching subjects in Romanian and I encourage them to continue to educate all Romanians living in Hungary about the Romanian language, culture, and society. A warm thank you goes to Mrs. Mihaela Bucin, Head of the Romanian Language

felhalmozódó tudományos és társadalmi fejlődés elemeinek – amely elemek iránt a románok, akárhol is legyenek, sóvárogtak, és amelyeket megismerni és elsajátítani törekedtek – továbbításához Románia felé. Az impozáns épületek pompás külsőségein túlhaladva, és belépve máig a múltról tanúskodó falaik közé, az album néhány mesét válogat e románok vallomásaiból, ismertetve életük fontosabb momentumait – bizonyítván ismét azon érdekek azonosságát és mindazok erőfeszítését, akik megélték itt ezt a valós, autentikus és ösztönző kulturális sokszínűséget. Példájuk ihletett és ihletni fog bennünket, mai embereket, akiknek léte az identitás kifejezésének szabadságában és sokszínűségében az egyetlen és természetes választást kell, hogy képviselje a közös európai térségben. Elismerésemet fejezem ki a Magyar Köztársaságban élő románok, kulturális, etnikai, nyelvi és vallási identitásuk finom, de határozott kifejezése iránt, melyet hazájuk méltó, lojális, értékelt állampolgári minőségében tesznek, szilárd hidat képezvén Románia és a Magyar Köztársaság között. Köszöntöm a Magyarországi Románok Kutatóintézetének, a Budapesti Románok Kulturális Társaságának kiváló munkásságát, kiemelvén itt főleg Berényi Máriát, az Intézet igazgatóját és Martyin Emíliát, a gyulai Erkel Ferenc Múzeum igazgatóját. Köszönöm odaadásukat és meghatározó hozzájárulásukat a magyarországi román történetíráshoz, ennek megismertetéséhez a közösség soraiban, Romániában és honfitársaik között. Külön köszönöm személyes hozzájárulásukat, komoly erőfeszítésüket az album megírásához és megjelentetéséhez. Nélkülük ez a kiadvány nem létezne.

7

a efectuat traducerea literară în limba română a textului acestui album. Adresez recunoştinţa mea distinsului profesor Gheorghe Petruşan pentru carierea prestigioasă de Şef al Catedrei de Limba Română din cadrul Universităţii din Seghedin, dar mai ales pentru menirea pe care şi-a asumat-o de peste 40 de ani, şi anume aceea de mentor al intelectualităţii româneşti din Ungaria, pe care a format-o şi pe care o călăuzeşte în continuare. Cunoaşterea are nevoie de comunicare, de aceea am bucuria să mulţumesc partenerilor noştri media, şi anume domnului Tiberiu Boca, Redactorul Şef al emisiunii Ecranul Nostru, magazinul cultural în limba română a Televiziunii Publice Maghiare, doamnei Eva Iova, Directorul Revistei Foaia Românească, săptămânal al românilor din Ungaria şi doamnei Iulia Kaupert, Redactorul Şef al emisiunii în limba română O voce românească a Radiodifuziunii Maghiare. Dincolo de filele acestui album, ei vor vorbi mereu despre această moştenire preţioasă a caselor povestitoare din Budapesta. Adresez recunoştinţa mea Bisericii Ortodoxe Române din Ungaria pentru statornicia sprijinului şi îndrumării sale. Mulţumesc şi pe această cale autorităţilor maghiare pentru sprijinul acordat publicării acestui album. Un cuvânt de apreciere se îndreaptă către sponsorii şi binefăcătorii care au susţinut acest album, care şi-au exprimat şi în acest fel opţiunea pentru diversitatea culturală şi o convieţuire îmbogăţită. Nu în ultimul rând, sunt onorată să transmit admiraţia mea locuitorilor frumosului oraş Budapesta, capitala Republicii Ungare, oamenilor minunaţi pe care i-am întâlnit în drumurile mele cotidiene şi section at the Szeged University, who was responsible for the translation of the text in this album into Romanian. I would also like to convey my admiration to the distinguished professor Gheorghe Petruşan for his outstanding career as the Head of the Romanian Language department at the Szeged University. For the past 40 years, he has mentored and guided Romanian intellectuals living in Hungary. Knowledge needs communication, which is why I have the pleasure of thanking our media partners, Mr. Tiberiu Boca, Chief Editor of the Ecranul nostru show, a cultural show in Romanian airing on the Public Hungarian Television, Mrs. Eva Iova, Director of Foaia Românească, weekly magazine of Romanians in Hungary and Mrs. Iulia Kaupert, Chief Editor of O Voce românească, a radio show in Romanian on the Hungarian Radio. Beyond the pages of this album, they will continue to dedicate their work to talking about this precious heritage of the story-telling houses in Budapest. I extend my special thank you to the Romanian Orthodox Church in Hungary for their enduring support and advice. I take the opportunity to once again thank the Hungarian authorities for the support given in publishing this album. A word of deep appreciation goes to the sponsors and benefactors of this album, who expressed also in this way their allegiance to cultural diversity and enriched coexistence. Last but not least, I would like to express my sincere respect and thank you, to the wonderful people

Kifejezem csodálatom és elismerésem azon tanárok iránt, akik az oktatás minden szintjén román nyelvi nevelésben részesítik a diákokat, és kérem őket, hogy nevelő munkájukat folytatva minden itt élő románnak adják át a román nyelvtudást, kultúrát és a román civilizációt. Hálás köszönetem fejezem ki Bucin Mihaelának, a Szegedi Tudományegyetem Román Tanszéke vezetőjének, aki az album szövegének irodalmi román fordítója volt. Petrusán György tanár úrnak szeretném kifejezni elismerésemet, hálámat a Szegedi Tudományegyetem Román Tanszékén kifejtett nagyszerű munkájáért, és különösen a több mint 40 esztendő alatt a magyarországi román értelmiség mentoraként, alakítójaként és irányítójaként tanúsított elhivatottságért. Az ismeret igényli a közlést, ezért örömmel köszönöm meg média-partnereink, nevezetesen Boka Tibor, a Magyar Televízió román nyelvű kulturális magazinja, az Ecranul Nostru főszerkesztőjének, továbbá Jova Éva, a Foaia Românească magyarországi román hetilap igazgatójának és Kaupert Júlia, a Voce Românească román nyelvű rádióadás főszerkesztőjének munkáját. Az album lapjain túl ők sokszor fogják bemutatni a budapesti mesélő házak becses örökségét. Elismerésemet szeretném kifejezni a Magyarországi Román Ortodox Egyháznak állhatatos támogatásáért és irányításáért. Ezúton szeretném megköszönni a magyar kormányzati szerveknek az album megjelentetéséhez adott támogatását.

8

celor pe care i-am cunoscut personal în activitatea desfăşurată, pentru amabilitatea şi afecţiunea pe care mi le-au arătat mie şi culturii române. Îi felicit pentru capacitatea şi talentul cu care au ridicat acest oraş care se bucură de aprecierea tuturor vizitatorilor, pentru ospitalitatea locuitorilor şi pentru splendoarea construcţiilor, măreţie la care au contribuit, din loc în loc, şi românii trăitori aici. Doresc să le mulţumesc locuitorilor Budapestei pentru deschiderea, bucuria şi interesul cu care au primit şi în trecut şi primesc şi în prezent cultura românească. Budapesta, 11 iulie 2011 Ambasador Ireny Comaroschi Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Ungară între anii 2005–2011

of the beautiful city of Budapest, whom I had the honor of meeting through my professional activity and my personal encounters. Thank you for your kindness and the affection you have shown me and the Romanian culture and people. I congratulate you for your ability and talent with which you have built this world renowned city, your hospitality and the splendor of the architecture, to which also Romanians calling this city their home have contributed. I would like to thank you, the people of Budapest, for your openness, joyfulness and interest with which you welcomed the Romanian culture and people in the past and today. Budapest, 11 July, 2011 Ambassador Ireny Comaroschi Ambassador Extraordinary and Plenipotentiary of Romania to the Republic of Hungary, 2005–2011

Mély köszönet illeti az album szponzorait és támogatóit is. Támogatásukkal egyúttal kifejezték elkötelezettségüket a kulturális sokféleség és az általa gazdagított együttélés irányában. Nem utolsó sorban, megtisztelő számomra, hogy kifejezhetem csodálatomat e szépséges város, Budapest, Magyarország fővárosa lakosainak, azon nagyszerű embereknek, akikkel hétköznapi útjaimon találkoztam, és akiket munkám folyamán személyesen megismerhettem. Köszönöm mindazt a kedvességet és gyöngédséget, melyet irántam és a román kultúra iránt mutattak. Gratulálok nekik ahhoz a hozzáértéshez és tehetséghez, melynek segítségével felépítették ezt a várost, amely minden látogatója csodálatát kivívja, gratulálok lakosai vendégszeretetéhez és az épületek pompázatosságához, nagyszerűségéhez, melyhez helyenként hozzájárultak az itt élő románok is. Köszönetemet szeretném kifejezni Budapest lakóinak nyitottságukért, örömükért és érdeklődésükért, amellyel a múltban és a jelenben is fogadták és fogadják a román kultúrát. Budapest, 2011. július 11. Ireny Comaroschi Nagykövet Románia Rendkívüli és Meghatalmazott Magyarországi Nagykövete 2005–2011 között

9

Macedoromâni şi români la Buda şi la Pesta în secolele al 18-lea şi al 19-lea
Nu e exagerată afirmaţia conform căreia, din punct de vedere etnic, Ungaria istorică a fost statul cel mai pestriţ din Europa. Diversitatea etnică reprezenta o caracteristică şi pentru cele două oraşe gemene de pe cele două maluri ale Dunării, Pesta şi Buda. Acest caracter multietnic persistă constant şi după constituirea capitalei Ungariei, prin unificarea acestora. Alături de unguri, şi-au constituit aici comunităţi cultural-religioase germanii, sârbii, slovacii, grecii şi românii. Grecii şi comercianţii macedoromâni de cultură grecească au venit în număr mare în Ungaria în secolul al 18-lea, cei mai mulţi din Moscopole (azi, Voskopoje, în sudul Albaniei), din Kozani, din Bitolia. Membrii familiilor Grabovschi, Derra, Naco, Arghir, Manno, Lica aduceau cu şlepurile la Pesta cereale din regiunile sudice ale Europei, dar făceau comerţ şi cu piei, pânzeturi, argint şi tot felul de alte mărfuri şi articole de bazar. La Pesta, pe atunci, vlahii macedoneni (ţinţari) erau denumiţi cu etnonimul de greci, deoarece greaca reprezenta pentru ei limba de afaceri. În familie, însă, foloseau aromâna (limba maternă a macedoromânilor), prin acest lucru ei însişi se delimitau de greci. Centrul economic şi comercial al acestei comunităţi era Pesta. În secolele al 18-lea şi al 19-lea, la Buda şi Pesta viaţa românească culturală, artistică, eclesiastică era deosebit de intensă. În capitala ungară, românii şi alte minorităţi au editat ziare literare şi culturale, au fondat asociaţii, societăţi literare, au sprijinit trupe de actori amatori.

Macedo-Romanians and Romanians in Buda and Pest in the 18th and 19th Centuries
It is not an exaggerated affirmation, that from an ethnic point of view, historical Hungary was Europe’s most spotted state. Ethnical diversity represents a characteristic of the two twin cities on the banks of the Danube, Buda and Pest, a phenomenon that is constantly persisting even after the establishment of the Hungarian Capital, through the unification of the two. Next to Hungarians, the Germans, Serbians, Slovakians, Greek and Romanians also established here cultural-religious communities. Greek and Macedo-Romanian merchants from a Greek culture came to Hungary in large groups in the 18th century, most of them coming from Moscopole (today Voskopoje, in the south of Albania), from Kozani and from Bitolia. Members of the Grabovschi, Derra, Naco, Arghir, Manno, and Lica families would bring with them barges of grain from the southern region of Europe to Pest. They also made commerce with leather, linen drapery, silver and all other types of bazaar merchandise and goods. In Pest, around that time, Macedonian Vlachs (also called “tzantzari” (mosquitoes) is what they were called with the Greek ethnonym, because Greek represented for them the business language. However in the family, they used Aromanian (the native language of Macedo-Romanians) and through this action they delimited themselves from the Greek people. The economic and commercial center of this community was Pest. In the 18th and 19th centuries, the Romanian cultural, artistic and ecclesiastical life was very interesting. In the

Macedorománok, románok Budán és Pesten a 18–19. században
A történelmi Magyarország etnikai szempontból Európa legtarkább népességű országa volt. Ez a sokszínűség a Duna parti ikervárosokat, Pestet és Budát, majd a fővárossá egyesült Pest-Budát, illetve Budapestet is egyaránt jellemezte. A magyarok mellett kulturális-vallási közösséget alkottak itt a németek, a szerbek, a szlovákok, a görögök, valamint a románok is. A görög és görög műveltségű macedoromán kereskedők a 18. században érkeztek nagy számban Magyarországra, a legtöbben Moschopolisból (ma: Voskopoje, Dél-Albánia), Kozániból, Bitoliából. A Grabovszkyak, a Derrák, a Nákók, az Argirik, a Mannók, a Lykák szállították uszályaikkal Pestre a délvidéki gabonát, de kereskedtek bőrrel, vászonnal, ezüsttel, arannyal és mindenféle egyéb holmival, bazáráruval. Az akkori Pesten a macedóniai vlahokat (cincárokat) is görögöknek mondták, mivel görög nyelven folytatták üzleteiket. Családi körben azonban az aromán nyelvet (a macedorománok nyelvét) használták, így különböztették meg magukat a görögöktől. E népesség gazdasági és szellemi központja Pesten volt. A 18–19. században igen gazdag román irodalmi, egyházi és kulturális élet folyt Pest-Budán. A magyar fővárosban a románok és más kisebbségek irodalmi és kulturális lapokat alapítottak, kulturális egyesületeket, olvasó és színjátszó köröket hoztak létre.

10

1

1. Alt-Sandmann: Biserica ortodoxă greacăromână, 1853 Alt-Sandmann: The Greek – Romanian Orthodox church, 1853 Alt-Sandmann: A Nemeg yesült görög eg yház,1853 2. Moscopole, Biserica Sfântul Nicolae, construită în 1721 Moscopole, Saint Nicholas church, built in 1721 Moschopolis, az 1721-ben épült Szent Miklós-templom 3. Moscopole, Interiorul Bisericii Sfântul Nicolae, construită în 1721 Moscopole, Interior of the Saint Nicholas church, built in 1721 Moschopolis, Szent Miklós templom belső tere 4. Panorama oraşelor Pesta-Buda de pe Muntele Gellért, 1817 Panoramic view of Pest-Buda from Gellért mountain, 1817 Pest-Buda látképe a Gellértheg yről, 1817 5. Franz Xaver Sandmann: Panorama oraşelor Pesta-Buda de pe Muntele Gellért, 1853 Franz Xaver Sandmann: Panoramic view of Pest-Buda from Gellért mountain, 1853 Franz Xaver Sandmann: Pest-Buda látképe a Gellértheg yrõl, 1853

2

3

4 5

11

De la sfârşitul secolului al 17-lea încoace, Budapesta a fost treptat reconstruită. Primăria de astăzi şi majoritatea bisericilor în stil baroc datează din această epocă şi tot atunci a fost renovat şi Palatul Regal din Cetate. Buda a devenit centrul administrativ iar Pesta centrul industrial şi comercial. În prima jumătate a secolului al 19-lea, Pesta era nucleul spiritual al ţării, atunci a fost construit şi Podul cu Lanţuri. După lupta pentru independenţă a Ungariei, odată cu încheierea pactului cu Austria, s-a creat Monarhia austro-ungară, lucru ce a imprimat un suflu nou pentru progresul oraşului. În 1873, Buda, Pesta şi Óbuda (Buda Veche) s-au unit. În urma unificării a început o dezvoltare spectaculoasă, s-au construit poduri, s-au amenajat parcuri, s-au introdus canalizarea şi iluminatul public, s-au construit drumuri şi o linie de tren subteran. Budapesta a ajuns, la sfârşitul secolului al 19-lea, un oraş cu opt sute de mii de locuitori, făcând concurenţă Vienei, atât în privinţa numărului de locuitori, cât şi a rolului deţinut. În timpul Celui De-al Doilea Război Mondial, o mare parte a oraşului a fost distrusă şi toate podurile au fost bombardate. Între 1945 şi 1949, oraşul a fost reconstruit. Până în 1950, numărul de locuitori a crescut considerabil prin anexarea de oraşe şi comune din împrejurimi. În prima jumătate a secolului al 19-lea, centrul oraşului nu mai putea face faţă noilor cerinţe: îşi îndeplinea în continuare rolul important ca centru administrativ, eclesiastic şi de învăţământ, dar nucleul vieţii economice s-a transferat definitiv în Oraşul Nou, în Lipótváros. „Palate lângă palate, şi ce stil de viaţă, ce mai du-te-vino!” – exclamă, plimbându-se pe cheiul Dunării, vestitul poet şi povestitor danez, Hans Christian Andersen.
Hungarian capital, Romanians and other minorities edited cultural and literary publications, founded associations, literary societies and supported amateur actor troops. From the end of the 17th century till today, Budapest has been gradually rebuilt. The city hall of today as well as the majority of churches in the Baroque style date from this age and also the Royal Palace Citadel was renovated then. Buda became the administrative center and Pest the commercial and industrial one. Around the middle of the 19th century, Pest was the spiritual center of the country, that is when the Chain Bridge was built. After the War of Independence, after the signing of the Conciliation Pact, the Austro-Hungarian Monarchy was created, positively influencing the development of the city. In 1873 Buda, Pest and Óbuda (old Buda) were united. Following the unification, there began a spectacular development, bridges were constructed, parks were managed, sewer and public lighting were introduced, roads and a subterranean train were built. Budapest became, by the end of the 19th century, a city with population of eight hundred thousand, making competition to Vienna as much in terms of population as in its obtained role. During the Second World War, a big part of the city was destroyed and all the bridges were bombed. Between 1945 and 1949 the city was rebuilt. Until 1950 the population grew considerably by means of annexation of the surroundings cities. In the first half of the 19th century, the center of the city could not keep up with the new demands: it continued to meet its important role as the administrative, ecclesiastical and educational center, but the nucleus of economic life was transferred finally to the new city of Lipótváros. “Palace after palace, what a life, what traffic!” – exclaims Hans Christian Andersen, the well known Danish poet and narrator, while walking on the shores of the Danube.

Budapest a 17. század végétől fokozatosan szépült. Ebben az időszakban épült a mai városháza és a barokk templomok többsége, és újult meg a királyi várpalota. Buda közigazgatási, Pest pedig ipari és kereskedelmi központtá fejlődött. A 19. század első felében Pest lett az ország szellemi centruma, megépült a Lánchíd is. A kiegyezéssel létrejött az Osztrák-Magyar monarchia, aminek pozitív hatása volt a város fejlődésére is. 1873-ban Buda, Pest és Óbuda egyesült. A város óriási fejlődésen ment keresztül: hidak, parkok, csatornák, utak épültek, valamint a földalatti is elkészült, és javult a közvilágítás is. Budapest a 19. század végére nyolcszázezres lakosú világvárossá fejlődött, vetekedve Bécs nagyságával és szerepével. A második világháború idején azonban nagy része elpusztult, illetve megrongálódott, a hidakat lebombázták. 1945 és 1949 között a város újjáépült, 1950-ben pedig a lakosság száma a környező megyei városok és nagyközségek hozzácsatolásával jelentősen megnőtt. A Belváros a 19. század első felében már nemigen tudott megfelelni az új igényeknek: fontos igazgatási, egyházi és iskolai centrum maradt, de a gazdasági élet központja végérvényesen az Újvárosba – a Lipótvárosba – helyeződött át. „Palota palota mellett, és micsoda élet, micsoda forgalom!” – kiáltott fel a Duna-soron sétáló világhírű dán meseköltő, Hans Christian Andersen.

12

6

7

8

6. Barabás Miklós: Punerea pietrei de temelie a Podului cu Lanţuri, 1842 Barabás Miklós: Laying the foundation stone of the the Chain Bridge, 1842 Barabás Miklós: a Lánchíd alapkőletétele, 1842 7. Franz Weiss: Palatele de pe Feldunasor Franz Weiss: Palaces on Feldunasor/ Upper Danube Lane Franz Weiss: A pesti Feldunasor palotái 8. Alt-Sandmann: Alsódunasor/Lower Danube Lane Alt-Sandmann: Alsódunasor

13

Românii ortodocşi sunt organizaţi şi conduşi în Pesta de comunitatea puternică macedoromână. Timp îndelungat, românii din Ungaria aproape că nici n-au avut altă burghezie, în afară de cea ridicată dintre macedoromâni. Macedoromânii erau oameni sârguincioşi şi cumpătaţi, puneau interesele economice înainte de toate, ţineau mult la credinţa lor ortodoxă şi la dezvoltarea culturii. Deţinând prăvălii în toate punctele frecventate ale oraşului, în scurt timp şi-au făcut averi considerabile, au achiziţionat multe proprietăţi imobiliare. Cei mai iluştri locuitori din centrul Pestei aparţineau acestei comunităţi. Faptul că aceştia au cumpărat terenurile şi imobilele cele mai scumpe şi au construit palate în centrul şi pe teritoriul din ce în ce mai extins al Pestei, sunt dovezi elocvente ale îmbogăţirii lor. Mulţi macedoromâni s-au stabilit în special în zona Pieţei Teatrului (azi piaţa Vörösmarty), a Pieţei József nádor şi Újvásártér (azi piaţa Erzsébet), iar alţii locuiau pe străzile Váci, Bálvány (azi strada Október 6) şi pe strada Két sas (azi strada Sas). Ei nu construiau imobile numai pentru a avea unde locui sau pentru a le folosi drept spaţii comerciale, ci pentru a investi. Familia Lica avea 15 case iar familia Mocioni 17 case. Familiile Nedelcu, Gojdu, Lepora, Derra, Ioanovici şi Sina erau, de asemenea, proprietare ale mai multor clădiri. Numeroase dintre acestea fac şi astăzi parte din patrimoniul imobiliar al capitalei Ungariei.

In Pest, the Orthodox Romanians are organized and led by a strong Macedo-Romanian community. For a long time, the Romanians in Hungary almost did not have any bourgeoisie other than that risen from the Macedo-Romanian community. Macedo-Romanians were diligent and sober people, putting economic interests before all other things. They cared a lot about their Orthodox belief and about the development of culture. Operating shops in all the frequently visited places of the city, they made in short time considerable fortunes and owned a lot of real estate. They were the most illustrious residents of central Budapest. The fact that these people purchased the most expensive land and real estate on which they built palaces in the center and in the ever extending territory of Pest is an eloquent evidence of their wealth. Macedo-Romanians settled specifically in the areas of Theater Square (today Vörösmarty Square), József Nádor Square and Újvásár Square (today Erzsébet Square), and some of them lived on the Váci Street, Bálvány Street (today Október 6 Street) and Két Sas Street (today Sas Street). They did not build real estate with the sole purpose of having a place to live or a commercial space, but rather for making investments. The Lica family had 15 houses and the Mocioni family 17. The Nedelcu, Gojdu, Lepora, Derra, Ioanovici and Sina families were also owners of numerous buildings. Today, several of these buildings are part of the Hungarian capital’s real estate heritage.

Pesten az ortodox románság vezető ereje és szervezője a macedorománság volt. Hosszú időn keresztül más polgári rétege szinte nem is volt a magyarországi románoknak. Szorgalmas, takarékos, az üzleti érdekeket mindenek fölé helyező emberek voltak, akik ragaszkodtak ortodox hitükhöz, és figyelemmel kísérték a kulturális élet alakulását is. A város szinte valamennyi forgalmasabb pontján voltak üzleteik, s hamarosan tekintélyes vagyonra és számos ingatlanra tettek szert. Ők képviselték Pest központjának elitjét. Vagyoni gyarapodásukat jól példázza, hogy a belváros legdrágább telkein és az egyre bővülő Pest új területein vásároltak ingatlanokat, illetve építettek palotákat. A Színház tér (ma Vörösmarty tér), a József nádor tér és az Újvásártér (ma Erzsébet tér) környékére települtek, de laktak a Váci, a Bálvány (ma Október 6.) és a Két sas (ma Sas) utcában is. Céljuk a házépítéssel már nem a lakás és üzlethelyiség biztosítása volt, hanem a pénzbefektetés. A városban 15 háza volt a Lyka és 17 a Mocsonyi családnak. Több házzal rendelkezett még a Nedelkó, Gozsdu, Lepora, Derra, Joanovics, Sina család is. Ezek közül ma is több épület képezi Budapest kiemelt építési örökségét.

14

Destinele unor oameni şi ale unor clădiri
Centrul oraşului Pesta Piaţa Vörösmarty
În anii 1840, proprietarii şirului de case din partea de est a pieţei Vörösmarty de azi erau în exclusivitate macedoromâni. Casa de pe colţ, de la numărul 2 din piaţa Vörösmarty era proprietatea familiei Mocioni, pe locul casei de la numărul 3, se afla casa lui Gheorghe Sina, la numărul 4, casa lui Anastasie Lepora, la numărul 5 casa lui Constantin Grabovschi, iar în colţ, la numărul 6, casa lui Anastasie Lica. Familia Lica era una dintre familiile macedoromâne cele mai respectabile din Budapesta în secolul al 19-lea. Fondatorul dinastiei, Dumitru Lica, s-a născut în 1737 la Moscopole. Nu se ştie precis când s-a stabilit în Ungaria, dar în 1789 el fusese deja unul dintre semnatarii cererii înaintate de grecii şi macedoromânii din Pesta, pentru a construi o biserică. Şi-a ales soţie tot dintr-o familie macedoromână, pe Iuliana Gojdu, cu treizeci şi unu de ani mai tânără decât el. Cuplul a avut mai mulţi copii, dintre care Anastasie, născut în 1800, a devenit cunoscut om de afaceri, prin negustoria cu piele de care s-a ocupat. În 1830, Dumitru Anastasie Lica a devenit cetăţean al oraşului Pesta, iar în 1833, cetăţean al oraşului Buda. Şi-a investit surplusul de capital în special în clădiri, în cartierul Új-Lipótváros (în nordul

The destiny of some people and some buildings
Center of Pest Vörösmarty Square
In the 1840s, the owners of the rows of houses on the east side of today’s Vörösmarty square were exclusively Macedo-Romanian. The house on the corner, No. 2 Vörösmarty Square was the property of the Mocioni family, on the lot from No. 3 there was the house of Gheorghe Sina, at No. 4 the house of Anastasie Lepora, at No. 5 the house of Constantin Grabovschi and in the corner, at No. 6, the house of Anastasie Lica. The Lica family was one of the most respected Macedo-Romanian families in the 19th Century. The founder of the dynasty, Dumitru Lica was born in 1737 in Moscopole. It is not known for sure when did they settle in Hungary, but in 1789 he was already one of the signatories of the petition forwarded by the Greek and the Macedo-Romanians from Pest, in order get approval to build a Church. He chose a wife also from a MacedoRomaian family, Iuliana Gojdu, who was thirty one years younger than him. The couple had many children, including Ansatasie, born in 1800, who became a well-known businessman as leather trader. Dumitru Anastasie Lica was accepted in 1830 among the Bourgeoisie in Pest, and in 1833 among the ones from Buda. He selectively invested his surplus capital into buildings from the Új-Lipótváros district (north of actual fifth district), and in 1844 he built a palace with three floors on the corner of Vörösmarty square and Harmincad Street following the designs made by the renowned architect Hild József.

Élettörténetek – épületek
A pesti Belváros Vörösmarty tér
A mai Vörösmarty tér keleti házsorának tulajdonosai az 1840-es években már kizárólag a pesti macedorománok közül kerültek ki. A Vörösmarty tér 2. számú sarokház a Mocsonyi családé volt, a 3. számú ház helyén Sina György háza állott, a 4. szám alatt Lepora Anasztáz háza emelkedett. Az 5. számú ház a Grabovszky Konstantin, a 6. számú sarokház pedig Lyka Anasztáz tulajdonát képezte. A 19. századi Budapest macedoromán famíliái körében az egyik legtekintélyesebbnek a Lyka család számított. A dinasztiát alapító Lyka Demeter 1737-ben született Moschopolisban. Pontosan nem tudható, mikor telepedett le Magyarországon, 1789-ben azonban már szerepelt a neve azon a kérvényen, amelyben a pesti görögök és macedorománok saját templom építését kérvényezték. Feleséget szintén macedoromán családból választott magának: a nála harmincegy évvel fiatalabb Gozsdu Juliannát vezette oltárhoz. Házasságukból több gyermek született, köztük 1800-ban Anasztáz, akiből később üzletember, híres bőrkereskedő lett. Lyka Demeter Anasztázt 1830-ban felvették a pesti, 1833-ban pedig a budai polgárok közé is. Fölös tőkéjét főleg házingatlanokba fektette, az akkor épülő Új-Lipótvárosban (a mai V. kerület északi része),

15

actualului sector V), iar în 1844 şi-a construit un palat cu trei etaje la colţul pieţei Vörösmarty cu strada Harmincad, după planul renumitului arhitect Hild József. Terenul din faţa casei Lica – unde fusese clădirea birourilor Tricesimei Regale (Harmincadvám), clădire demolată în anul 1859 – a fost împărţit în patru loturi şi scos la licitaţie, în vederea finanţării construcţiei noii Redute (Vigadó). Partea de teren din colţul pieţei József nádor cu strada Dorottya a fost cumpărat de Dumitru Anastasie Lica, iar restul, de croitorul Eisele Antal, de un profesor chirurg, şi de către Banca Comercială Ungară din Pesta. (Pesti Magyar Kereskedelmi Bank). Astfel, noul complex de clădiri, care a fost ridicat aici, a şi fost botezat „blocul ciuntitorilor” dat fiindcă fiecare proprietar tăia ceva: piele, ordine de plată, textile, pacienţi! La parterul noilor clădiri s-au deschis magazine, printre care şi cafeneaua Privorszky, denumită apoi Kugler şi, mai târziu, cofetăria Gerbeaud. Maestrul cofetar Kugler l-a cunoscut la Paris pe Emil Gerbeaud şi l-a invitat la Pesta, să-i fie asociat şi urmaş. Cofetarul de origine elveţiană a adus cu sine un important capital şi, în 1892, a cumpărat cofetăria pe care, până atunci, Kugler o avea doar în chirie. După decesul lui Kugler, începând din 1908, cofetăria devenită cea mai renumită din Budapesta, se va numi – până astăzi – Gerbeaud. În scurt timp, proprietarii vor cumpăra şi aripa vestică a clădirii. Imobilul primeşte forma actuală la reconstrucţia generală din 1910. În jurul anilor 1870, puţin a lipsit ca piaţa încadrată de aceste clădiri să primească numele lui Anastasie Lica. Bogatul macedoromân a observat că numele locului – Színház Tér (Piaţa Teatrului) – nu mai era actual, pentru că teatrul german din Pesta, care se afla cândva în partea dinspre Dunăre a
The land opposite to Lica’s house – where the Regal Offices of Tricesima (Harmincadvám) building was located, demolished in 1859, – was split up into four lots and brought to auction in view of the financing of the new Redoubts (Vigadó) construction. The corner of the land, József Nádor Square with Dorottya Street was purchased by Dumitru Anastasie Lica, and the other three parts by the tailor Antal Eisele, by a professor surgeon and by the Commercial Bank of Hungary from Pest (Pesti Magyar Kereskedelmi Bank). So, the new complex of buildings that was constructed was baptized “cutters building”, named like this because every owner cut something: leather, legal tender, textiles or patients. Stores were opened at the street level of the building, including the café Privorszky, later renamed Kugler, then became after a while the Gerbeaud confectionery. The Master confectioner Kugler met Emil Gerbeaud in Paris and invited him to Pest to be his associate and successor. The Master confectioner of Swiss origin brought with himself an important capital and in 1892 purchased the confectionery that was only rented by Kugler until then. After the death of Kugler, since 1908, the confectionery became the most famous in Budapest and is named – till today – Gerbeaud. In short time the owners purchased also the west wing of the building. The real-estate received its current form after a general reconstruction in 1910. Around the 1870s, not much was missing for the square framed by these buildings to receive the name of Anastasie Lica. The rich Macedo-Romanian noticed in 1860 that the name of the place – Színház Tér (Theater Square) – was no longer actual, because the German theater from Pest, that inspired the name of the square and was previously situated on the side towards the Danube of this square, burned down in 1847, even the last foundation stones of the theater being removed in the meantime. Nevertheless, there was an intention

1844-ben a Vörösmarty tér és a Harmincad utca sarkán építtetett magának egy háromemeletes palotát, amelyet Hild József, a neves építész tervezett. A Lyka házzal szembeni telken a Harmincadvám hivatalának épülete állt. Azt 1859-ben lebontották, telkét négy részre osztva elárverezték, hogy a bevételt az új Vigadó építésére fordíthassák. A József nádor tér és a Dorottya utca sarkán lévő résztelket Lyka Demeter Anasztáz vette meg, a többit Eisele Antal szabómester, egy sebészprofesszor és a Pesti Magyar Kereskedelmi Bank. El is nevezték a pestiek az új háztömböt a „Vágók tömbjének”, mivel tulajdonosai közül ki bőrt, ki szelvényeket, ki szövetet, ki beteget vágott. Az új házak földszintjén üzletek nyíltak, többek között a Privorszky kávéház, azaz a későbbi Kugler, majd Gerbeaud cukrászda. Kugler cukrászmester Párizsban ismerte meg a későbbi névadót, Gerbeaud Emilt, akit társául és utódjául hívott Pestre. A svájci származású cukrász nagy tőkét hozott magával, 1892-ben megvásárolta az addig csak bérelt üzlethelyiséget. Kugler halála (1892) után az üzlet a Gerbeaud nevet vette fel; ekkor már Budapest első cukrászdájának számított. Nem sokkal később a földszint nyugati oldalát is hozzávásárolták, mai arculatát pedig az 1910. évi nagy felújítás során nyerte el. 1870 táján nem sokon múlt, hogy a tér maga is Lyka Anasztáz nevét vegye fel. A gazdag macedoromán ugyanis időszerűtlennek ítélte az akkor használatos elnevezést, mert az egykor ott állt, s 1847-ben leégett pesti Német Színháznak 1856-ra már az utolsó köveit is eltakarították a tér Duna felöli oldaláról. A tisztelet és az emlékezés azonban még jó ideig kijárt a régen patinás épületnek, alapos okot kellett

16

9. Casele din partea de est a Pieţei Vörösmarty Buildings from the Eastern side of Vörösmarty Square Vörösmarty tér keleti házsora 10. Palatul Lica The Lica Palace Lyka palota 11. Casa Gerbeaud, 1890 Maison Gerbaud, 1890 A Gerbeaud-ház 1890 12. Cofetăria Gerbeaud Gerbaud confectioner y Gerbeaud cukrászda

9 10

11

12

17

acestei pieţe, arsese în 1847, iar în 1856 chiar şi ultimele pietre de fundaţie ale teatrului fuseseră evacuate. Însă vechea denumire a locului s-a mai păstrat un timp, din respect şi ca amintire a prestigioasei clădiri istorice. În aceste condiţii, cererea de schimbare a denumirii pieţei trebuia să fie foarte bine argumentată. Anastasie Lica şi-a motivat iniţial cererea spunând că palatul său domină piaţa. Pentru a da o mai mare prestanţă propunerii sale, a oferit o sumă apreciabilă în eventualitatea afişării numelui său şi pe tăbliţele de marcaj ale străzii. Norocul însă nu a fost de partea lui, deoarece, odată cu cererea sa, a sosit la primărie şi vestea naşterii fiicei împăratului Franz Iosif, botezată Gizella, după numele primei regine a Ungariei. Iar pentru a reacţiona cum se cuvine la o astfel de onoare, în Ungaria s-a hotărât botezarea unei pieţe publice cu numele prinţesei Gizella. Piaţa Teatrului a devenit astfel Piaţa Gizella, ca, după 1920, să i se schimbe din nou denumirea, cu numele lui Vörösmarty. Anastasie Lica a murit în 1871, lăsând moştenire urmaşilor săi cincisprezece imobile în Pesta. El însuşi, precum şi familia sa, au subvenţionat multe evenimente culturale româneşti şi au acordat deseori ajutor financiar studenţilor români care învăţau în capitala Ungariei.

Strada Váci
Alexandru Mocioni a locuit decenii la rând în casa de la numărul 2, din colţul pieţei cu strada Váci (Vörösmarty tér 2). Monograma M. S. (Mocsonyi Sándor) de pe suportul metalic al firmei din colţul clădirii, ne mai aminteşte şi astăzi de numele său.
to preserve the old name of the square as a sign of respect and as a remembrance of the prestigious historical building. In these conditions, the request to change the name of the square should have been very well argued. Anastasie Lica initially handed in his request reasoning that his palace dominates the square. To strengthen his proposal even more, he offered a considerable sum in the event that his name would appear on the street signs. However, luck was not on his side, because at the time he made his request, the City Hall received the news of the birth of Emperor Franz Jozef’s youngest daughter, baptized Gizella after the first Queen of Hungary. In order to properly react to such an honor, it was decided in Hungary to name a public square with the name of princess Gizella. This way, Theater Square became Gizella Square and after 1920 it was renamed again, with the name of the author of the lyrics of the Call Anthem (Szózat), Vörösmarty. Anastasie Lica died in 1871, leaving to his successors an inheritance of fifteen mansions in Pest. Alike the rest of his family members, he, subsidized many Romanian cultural events and frequently gave financial support to Romanian students who were studying in the capital.

Váci Street
Alexandru Mocioni lived for decades in the house from No. 2, on the corner of the square with Váci street (actual address: Vörösmarty tér /square/ 2). The initials M. S. from the forged iron support placed on the corner of the building to hold the company sign reminds us even today of his name.

tehát adni a névváltoztatási kérelméhez. Először azzal indokolta névadási vágyát, hogy ott álló palotája eléggé meghatározza a tér képét. Kérelmének nyomatékot adva, tekintélyes összeget is kilátásba helyezett arra az esetre, ha az ő neve kerülne az utcatáblákra. Balszerencséjére, kérelmével egy időben érkezett a hír a városházára, hogy Ferenc Józsefnek lánya született, akinek az első magyar királyné, Gizella nevet adták. Ilyen megtiszteltetést pedig illett egy közterület elnevezéssel viszonozni. A Színház térből így lett Gizella tér, majd 1920-tól Vörösmarty tér. Lyka Anasztáz 1871-ben hunyt el, utódaira tizenöt pesti bérpalotát hagyott. Ő maga és családtagjai támogatták a pesti román kulturális rendezvényeket, és sokszor segítették anyagilag a magyar fővárosban tanuló román egyetemi hallgatókat.

Váci utca
A Váci u. 2. számú sarokházban (Vörömarty tér 2.) töltött el évtizedeket Mocsonyi Sándor. A ház sarkán a cégértartó vasállvány M. S. betűi még ma is emlékeztetnek erre.

18

13 13. Franz Weiss: Clădirea Teatrului German din Pesta, 1808-1812 Franz Weiss: The building of the German Theater from Pest 1808-1812 Franz Weiss: A pesti Német Színház épülete, 1808 – 1812 14. Cofetăria Gerbeaud în zilele noastre Gerbaud confectioner y in our days Gerbeaud cukrászda napjainkban 15. Piaţa Gizella, 1902 Gizella Square, 1902 Gizella tér, 1902 16. Cripta familiei Lica şi a Iulianei Gojdu, în cimitirul Kerepeşi The grave of Lica family and Iuliana Gojdu from the Kerepesi Graveyard Lyka család és Gozsdu Julianna síremléke a Kerepesi temetőben 16

14 15

19

În clădirea aflată în acest loc, funcţionau multe prăvălii şi antreprize, printre care şi atelierul fotografului Mayer György, precum şi şcoala de muzică a lui Joksch Anasztáz, înfiinţată în 1836. Clădirea care se află astăzi în acest loc, proiectată de arhitectul Kallina Mór, finalizată la începutul anului 1877, a avut parte de multe critici, fiind considerată ca fiind mult prea simplă faţă de ambianţa pieţei. Şi în această clădire nouă s-au deschis diferite spaţii comerciale. Aici se afla atelierul de gravuri şi rame al lui Winkle Nándor, dar printre chiriaşi se aflau şi Partidul pentru independenţă, cât şi Partidul din 48 (Partidul Károlyi), al cărui sediu era situat pe partea dinspre Piaţa Vörösmarty, unde se vede un mic balcon deasupra intrării. La data de 28 octombrie 1918, din acest balconaş s-au rostit discursurile de instigare la revoluţie, înainte de cunoscuta „luptă de pe Podul cu lanţuri”. Neamul Mocioni a sosit în Ungaria din Macedonia, în secolul al 18-lea. Această familie nu s-a declarat niciodată a fi grecească şi provenea din neamul moscopolenilor, cel mai cultivat dintre cele şase neamuri româneşti din Macedonia. În limba macedoromânilor (a aromânilor) porecla „Mocion” înseamnă „descins din moţi”. Strămoşii familiei, care mai târziu s-a scindat în două ramuri, au fost Mihai şi Andrei, ei s-au stabilit în Pesta. Au făcut avere din activităţi comerciale, având o mare influenţă asupra industriei, dar şi-au asumat un rol important şi în viaţa publică. O parte din capital l-au investit în imobile. Membrii familiei Mocioni deţineau 17 imobile în Pesta. În 1780, urmaşii lui Andrei au primit pentru merite militare şi ca donaţie, moşia de la Foeni, din Banat, iar apoi, în 1783, diploma de înnobilare cu titlul „de Foeni”. Unul dintre descendenţii celeilalte ramuri a familiei, Petre, urmaş al lui
The building that was formerly located on this lot offered room for many shops and enterprises, such as the workshop of the photographer György Mayer and the music school of Anasztáz Joksch opened in 1836. The present building, designed by architect Mór Kallina and finalized in the beginning of 1877, has been heavily criticized, being considered too simple compared to the ambiance of the square. In this new building there were opened also stores and entrepises, such as the workshop of engraving and frames of Nándor Winkle, and among the tenants, there were the Independence Party and the Party of 48 (Károlyi Party), whose offices were located on the side of Vörösmarty square, where a small balcony is visible above the entrance. On the 28th of October 1918, rousing speeches for the revolution were given from this balcony, previously to the well known “fight on the Chain Bridge”. The Mocioni family came to Hungary from Macedonia in the 18th century. They never declared themselves to be Greek as they were descendants of the Moscopoleans, the most cultivated out of the six Romanian branches
from Macedonia. In Macedo-Romanian (Aromanian) language , the nickname “Mocion” means descedants of the Moți population. The ancestors of the family, that later split in two parts, were Mihai and Andrei, who settled in Pest. They became wealthy merchants, having seriuos influence on industry, however they assumed important roles in public life as well. They invested part of their capital in real-estate. Members of the Mocioni family owned 17 estates in Pest. In 1780, the offspring of Andrei received for military merits the Foeni estate from Banat and in 1783 were awarded the diploma of ennoblement with the title “de Foeni”. One of the decedents of the other branch of the family, Petre, offspring of Mihai, who was already living in Tokaj, received the title of ennoblement

A telken álló korábbi házban sok üzlet és vállalkozás működött, köztük Mayer György fotográfus műterme és Joksch Anasztáz 1836-tól működő zeneiskolája. A mai épület Kallina Mór építész tervei alapján 1877 elejére készült el, de sok szakmai kritikát kapott, mivel a tér építészeti arculatához túlságosan egyszerűnek tartották. Az új épületben is helyet kaptak különféle üzletek, többek között Winkle Nándor metszet- és rámakereskedése, de a ház bérlői közé tartozott a Függetlenségi és 48-as (Károlyi) Párt is, amelynek helyisége a tér azon oldalán volt, ahol ma a bejárat feletti kis erkély látható. Erről az erkélyről hangzottak el 1918. október 28-án – az ún. lánchídi csata előtt – a forradalmi lelkesítő beszédek. A Mocsonyiak a 18. században Macedóniából érkeztek Magyarországra. Sohasem vallották magukat görögnek, mert a macedóniai románság hat nemzetsége közül a legműveltebből, a moszkopolok nemzetségéből származtak. A macedorománok (arománok) nyelvében a „Mocion” ragadványnév móc eredetre utal. A később két ágra szétvált család ősei Mihály és András voltak, akik Pesten telepedtek meg. Vagyonos kereskedők lettek, s nagy befolyással voltak az iparra, de a közéletben is fontos szerepet vállaltak magukra. Tőkéjük egy részét ők is házingatlanokba fektették. A Mocsonyi család tagjai 17 házat birtokoltak Pesten. 1780-ban András utódai kapták katonai érdemeik és pénzügyi áldozataik elismerésül a bánáti, foeni birtokot, majd 1783-ban nemesi oklevelet „de Foeni” előnévvel. A másik ág őse, Mihály egyik utóda, az akkor már Tokajban élt Péter, 1804-ben kapott nemességet. A két ág későbbi egyesítéséből született Sándor (1841) és Eugen (1844).

20

17 20

17. Casa Mocioni de la capătul străzii Váci, 1880 Front of Váci Street with the Mocioni residence, 1880 Váci utca eleje a Mocsonyi házzal, 1880 18. Firma cu monograma lui Alexandru Mocioni (Mocsonyi Sándor – M.S.) Company sign holder with the initials of Alexandru Mocioni (Mocsonyi Sándor M.S.) Cégértartó Mocsonyi Sándor (M.S.) monogramjával 19. Alexandru Mocioni Alexandru Mocsonyi 20. Blazonul familiei Mocioni The coat of arms of the Mocioni family Mocsonyi család címere 21. Palatul Mocioni The Mocioni Palace Mocsonyi palota

18 19

21

21

Mihai, care trăia deja la Tokaj, a primit titlul nobiliar în 1804. Din reunificarea celor două ramuri ale familiei, s-au născut mai târziu Alexandru (1841) şi Eugen (1844). Alexandru Mocioni, adică Mocsonyi Sándor (1841–1901), a fost un politician român din Ungaria, mare meloman dar şi compozitor. A făcut liceul la piarişti, tatăl său l-a angajat pe Atanasie Marienescu ca îndrumător de studii pentru fiul lui. Alexandru a urmat studii de drept la Pesta, la Viena şi la Graz. De la bun început s-a pregătit să devină politician, a călătorit prin Belgia şi Elveţia pentru a cunoaşte statele multinaţionale din vestul Europei. În 1865 a devenit deputat în parlament. Tânărul în jur de douăzeci de ani, foarte pregătit şi înzestrat cu deosebite calităţi de orator, a ocupat repede un loc de frunte printre deputaţii reprezentanţi ai minorităţilor naţionale. În 1867, el a fost autorul acelui proiect de lege pe care minorităţile naţionale l-au prezentat drept alternativă a proiectului lui Eötvös, propunând o reglementare a limbii statului, pe baze federative. Mocioni considera că dreptul de folosire a limbii materne este fundamental pentru destinul altor etnii decât cea maghiară. El a publicat scrieri în paginile unor ziare ca Reform, Zukunft, Politik din Praga, cât şi în alte reviste. În lucrarea publicată la 15 ianuarie 1869, prin care îşi definea programul, Mocioni constată că în loc să fi căutat asocierea cu grupurile etnice din ţară, clasa dominantă ungară a încheiat o alianţă nefirească cu clasa politică germană din Austria, orientată chiar împotriva celorlalte popoare din imperiu. El declară că legea minorităţilor, deja adoptată, este contrară drepturilor naturale, deoarece nu recunoaşte existenţa altor naţiuni în ţară, în afară de cea maghiară.
in 1804. Through the reunification of the two branches, thereafter there was born Alexandru (1841) and Eugen (1844).

federal bases. Mocioni considered the right of using ones native language being fundamental to the destiny of ethnicities other than Hungarian. He published articles in some newspapers like Reform, Zukunft, Politik from Prague, as well as in other magazines. In the work published January 15th 1869, in which he defined his program, Mocioni concludes that instead of finding a way of association with the ethnic groups from the country, the leading class of Hungary finalized a non-regular alliance with the German political class from Austria, who were actually oriented against the other ethnicities in the empire. He declares that the already adopted law of minorities is against natural rights, because it does not recognize the existence of other nationalities in the country, other than the Hungarians.

as private tutor for his son’s studies. Alexandru completed law studies in Pest, Vienna and Graz. He prepared himself to be a politician from the beginning, he traveled through Belgium and Switzerland with the objective of studying multinational states from west Europe. In 1865 he became deputy in the Parliament. The young, well prepared and gifted 20-year-old man with great oratorical skills, quickly gained a leading position in the group of deputies who represented the national minorities. In 1867, he authored the legislation project which the national minorities presented as a direct alternative to the Eötvös project, proposing a regulation of the state language on

Alexandru Mocioni, known as Mocsonyi Sándor (1841–1901), was a Romanian politician from Hungary, a great music enthusiast and composer. He graduated Piarist high school, his father hired Atanasie Marienescu

Alexandru Mocioni, azaz Mocsonyi Sándor (1841–1901) magyarországi román politikus, zeneszerző. A pesti piaristákhoz járt gimnáziumba, apja Atanasie Marienescut fogadta mellé házitanítónak. Jogi tanulmányait Pesten, Bécsben és Grazban végezte. Tudatosan készült a politikusi pályára, körutazást tett Belgiumban és Svájcban, hogy megismerje a nyugat-európai többnemzetiségű államokat. 1865ben lett országgyűlési képviselő. Felkészültsége és kiváló szónoki képességei a huszonéves fiatalembert hamar vezérszerephez juttatták a nemzetiségi képviselők között. 1867-ben megalkotta az Eötvös-féle törvényjavaslattal szembeni nemzetiségi ellenjavaslatot, amely föderatív alapon szabályozta volna a hivatalos nyelv kérdését. A magyarországi nem magyar népek sorsának kulcskérdését ugyanis a nyelvi jogokban látta. A Reform, a Zukunft, a prágai Politik és más lapok hasábjain publikált. 1869. január 15-én megjelent programadó írásában megállapította, hogy a magyar uralkodó osztály ahelyett, hogy az ország népeinek szövetségét kereste volna, természetellenes szövetséget kötött az ausztriai német politikai osztállyal, amely a többi nép ellen irányul. A megszületett nemzetiségi törvényről azt tartotta, hogy ellenkezik a természetes jogokkal, mivel nem ismeri el a nem magyar nemzetek létét az országban.

22

Mocioni a fost ales preşedinte al Partidului Naţional Român, constituit la data de 26 ianuarie 1869, în Reduta de la Timişoara. Între 1869–1872, el a fost deputat în Parlament, ales în circumscripţia electorală de la Lugoj, iar începând din 1872 a fost ales deputat în circumscripţia electorală de la Radna. În 1874 a renunţat la mandatul său de deputat, păstrându-şi funcţia de preşedinte al partidului. Încetul cu încetul, Mocioni a devenit adept al rezistenţei pasive faţă de sistemul politic maghiar. El a depus eforturi considerabile pentru separarea bisercii române de cea sârbească şi pentru înfiinţarea mitropoliei Sibiului. A fost întemeietor şi membru al multor asociaţii literare şi culturale din Banat, din Ardeal şi din Ungaria. A acordat sprijin financiar ziarelor în limba română din Pesta, a desfăşurat o importantă activitate de mecenat al studenţilor români de la Pesta şi a finanţat cu generozitate activităţile Societăţii „Petru Maior”. În timpul studenţiei la Viena, a studiat şi muzică. Mai multe compoziţii ale sale au fost chiar prezentate în concerte. În palatul din Piaţa Vörösmarty de astăzi, colţ cu strada Váci, familia Mocioni organiza adeseori matineuri şi serate muzicale. Chiar şi Franz Liszt a fost de multe ori în vizită la palatul Mocioni, întreţinând relaţii de prietenie cu Alexandru Mocioni. Iosif Vulcan a reuşit să-l câştige pe Mocioni pentru a interveni în vederea înfiinţării unui teatru. În februarie 1870, Mocioni invită în casa lui din strada Váci pe toţi intelectualii români din Budapesta şi creează o asociaţie cu numele „Societatea pentru fond de teatru român”. Societatea şi-a început activitatea cu un capital de opt mii de forinţi. Sediul societăţii a fost în Budapesta până în 1895, iar apoi
Mocioni was elected president of the National Romanian Party, founded in January 26, 1869, in the Redoute from Timişoara. Between 1869 and 1872, he was member of Parliament, elected in the electoral circumscription from Lugoj, and starting from 1872 he was elected deputy in the electoral circumscription from Radna. In 1874 he resigned from his mandate as deputy, maintaining his function as Party president. Step by step, Mocioni became the advocate of passive resistance against the Hungarian political system. He put a lot of considerable effort into separating the Romanian Church from the Serbian one, and towards the establishing of the Metropolis of Sibiu. He was founder and member of many literary and cultural associations from Banat, from Transylvania and from Hungary. He gave financial support to Romanian language periodicals published in Pest, he ran an important activity of supporting Romanian students in Pest and he generously financed the Petru Maior Society. During his studies in Vienna, he also studied music. Many of his compositions were even presented in concerts. At the palace from present Vörösmarty Square, corner with Váci Street, the Mocioni family often organized matinees and musical evenings. Even Franz Liszt visited many times the Mocioni palace, maintaining a friendly relationship with Alexandru Mocioni. Iosif Vulcan managed to persuade Mocioni to sustain the initiative of creation of a theater. In February 1870, Mocioni invites in his Váci Street mansion all the Romanian intellectuals from Budapest and established an association named “Society for the Romanian Theater Fund”. The Society began its activity with a capital of eight thousand Forints. Till 1895, the headquarters of the society was in Budapest, then moved to Braşov until 1914.

1869. január 26-án a temesvári vigadóban megalakult Román Nemzeti Párt elnökévé választották. 1869–1872-ben Lugos, 1872-tól pedig Máriaradna választókerületét képviselte az országgyűlésben. 1874-ben lemondott képviselői mandátumáról, de pártelnöki tisztségét megtartotta. Lassanként a magyar politikai rendszerrel szembeni passzív ellenállás hívévé vált. Sokat tett a román egyháznak a szerbtől való elválása és a szebeni érsekség megalapítása érdekében. Tagja, illetve kezdeményezője több bánáti, erdélyi, valamint más magyarországi román irodalmi és kulturális egyesületnek. Anyagi támogatást nyújtott a Pesten megjelenő román újságoknak, mecénása volt a Pesten tanuló román hallgatóknak, s a Petru Maior Kör különböző tevékenységeit is bőkezűen pénzelte. Bécsi tanulmányi évei alatt zenét is tanult. Több általa szerzett zeneművet elő is adtak. A mai Vörösmarty tér és Váci utca sarkán lévő palotájukban a Mocsonyiak gyakran rendeztek matinékat és zenei esteket. Liszt Ferenc is gyakran volt vendég a Mocsonyi-házban, aki barátságos viszonyt ápolt Alexandru Mocionival. Iosif Vulcannak sikerült megnyernie a színház-ügy felkarolására is. Mocioni 1870 februárjában Váci utcai házába invitálta az összes budapesti román értelmiségit, s egyesületet alapítottak „Román színházalap szerzési társulat” elnevezéssel. Működésüket nyolcezer forintos tőkével kezdték meg. Az egyesület székhelye 1895-ig Budapest, azután pedig 1914-ig Brassó volt. Működésük során vándorszíntársulatot alakítottak, amely bejárta a román településeket, s évről-évre színműpályázatokat is kiírtak.

23

la Braşov, până în 1914. Societatea a constituit o echipă de teatru ambulant, care s-a perindat prin localităţile româneşti, şi a publicat în fiecare an un concurs de piese de teatru. Clădirea de la numărul 9 de pe strada Váci a fost cumpărată în 1800 de Cristofor Naco, cu cincizeci de mii de forinţi. Clădirea era cunoscută încă din 1777, pe când adăpostea hotelul Zu den 7 Kurfürsten. Multe baluri au fost organizate aici, iar în 1823, în sala festivă a hanului de altă dată, a dat concert şi Franz Liszt, pe când avea doar vârsta de 11 ani. Clădirea nu mai servea drept han începând cu 1840. A fost moştenită de contele Alexandru Naco. Acesta cumpărase deja terenul din partea de nord a clădirii, şi, în 1840, a unificat cele două terenuri ca să obţină autorizaţie de construcţie pentru a ridica o clădire, cunoscută mai târziu pe numele de „Casa celor şapte palatini” (Hét választófejedelem-ház). Arhitectul a fost şi de data aceasta Hild József. Alexandru Naco a murit în 1848. Moştenitorul său a fost contele Coloman Naco, el a transformat clădirea în hotel. Din 1865, în acest imobil au funcţionat Hotelul Naţional, cu 160 de camere, un restaurant şi o cafenea. În 1881, Banca Ungară de Ipotecă şi de Credit a cumpărat clădirea, la preţul de patru sute şaptezeci de mii de forinţi, folosind-o un timp ca hotel, iar apoi, din cauză că lucrările generale de întreţinere ar fi costat prea mult, i-a schimbat destinaţia în imobil de locuinţe cu chirie. Inscripţia „Hotel Naţional” a fost înlăturată de pe faţada clădirii în 1902. După o renovare mai importantă în 1937, clădirea a fost reconstruită între anii 1964–1967 pentru a adăposti Teatrul din Pesta (Pesti Színház). Casa de la numărul 16 de pe strada Váci a fost cumpărată în 1818 de Ioan Mocioni. În 1833, Hild
The society established an itinerant theater company, which was very successful throughout the Romanian communities and held every year a contest of theater pieces. The building from No. 9 Váci Street was purchased in 1800 by Cristofor Naco, for fifty thousand Forints. The building was well known already from 1777, under the namre of Zu den 7 Kurfürsten Inn, hosting many balls. In 1823, in the ceremonial hall of the inn, a concert was given by Franz Liszt, around the time he was only 11 years of age. Starting with 1840, the building did not serve only as an inn. It was inherited by Count Alexandru Naco. He already purchased the land from the north side of the building, and in 1840 he unified the two properties to obtain the building authorization and raised a building, later known as the House of the Seven Palatines. Again, the architect was Hild József. Alexandru Naco died in 1848. The person who inherited the property was Count Colman Naco, who transformed the building into a hotel. From 1864, the National Hotel operated in this structure with 160 rooms, a restaurant and a confectionery. In 1881, the Hungarian Bank of Mortgage and Credit purchased the building for the price of four hundred and seventy thousand Forints, using it for a while as a hotel, then, due to the extremely high reconstruction costs that would have been necessary to keep the hotel competitive, changed its destination into housing estate for rent. The National Hotel logo was removed from the front of the building in 1902. After an important renovation in 1937, the building was finally reconstructed between 1964–1967 to become the Theater from Pest. The house at No. 16 Váci Street was purchased in 1818 by Ioan Mocioni. In 1833, Hild József transformed the one-storey house into a house with three floors, at the request of Ioan Mocioni. From all the houses from Váci

A Váci u. 9. alatt álló épületet 1800-ban Nákó Kristóf vásárolta meg ötvenezer forintért. Már 1777-ben ismert volt a ház, Zu den 7 Kurfürsten-szálló néven, sok bált is rendeztek benne. 1823-ban, az akkor tizenegy éves Liszt Ferenc hangversenyezett a fogadó dísztermében. Az épületet, amelynek fogadó jellege 1840-ben megszűnt, gróf Nákó Sándor örökölte. Ő vette meg az északi telket, és 1840-ben egyesítette, hogy engedélyt kaphasson az új – a későbbi Hét választófejedelem-ház – felépítésére. A tervező építész ebben az esetben is Hild József volt. Az 1848-ban elhunyt Nákó Sándor örökébe gróf Nákó Kálmán lépett, aki az épületet szállodává alakította át. 1865-től 160 szobával és étteremmel, kávéházzal itt működött a Nemzeti Szálló. Az épületet 1881-ben négyszázhetvenezer forintért vásárolta meg a Magyar Jelzálog Hitelbank, amely egy ideig még fenntartotta a szállodát, majd – mivel csak teljes átépítés után lehetett volna versenyképes – újból bérházzá alakította. A Nemzeti Szálló feliratot 1902-ben távolították el a homlokzatról. Az 1937-es nagyobb átalakítás után 1964–1967 között építették át újra a házat a Pesti Színház számára. A Váci u. 16. szám alatti házat 1818-ban Mocsonyi János vette meg, majd az egyemeletes házat 1833-ban háromemeletesre építtette át Hild Józseffel.

24

22

24

22. Franz List Liszt Ferenc 23. Gheorghe Mocioni Gheorghe Mocsonyi 24. Strada Váci în anii 1900 Váci Street in the 1900s Váci utca, 1900 -as évek 25. Casa celor şapte căpetenii, azi Teatrul din Pesta The house of the seven Palatines, in our days the Theater from Pest Hétválasztófejedelem-ház, mai Pesti Színház 23

25

25

26

27

26. Hild József 27. Contele Ioan Naco Count Ioan Naco Gróf Nákó János 28. Kuvasseg Martens: Piaţa de desfacere din Pesta Kuvasseg Martens: The weekly market from Pest Kuvasseg Martens: Pesti rakpiac 29. Palatul Gresham, 1909 The Gresham Palace, 1909 Gresham palota, 1909

28

29

26

József transformă casa cu un etaj într-una cu trei etaje, la cererea lui Ioan Mocioni. Dintre casele de pe strada Váci, aceasta a rămas cel mai mult timp în proprietatea unei familii, pe care a moştenit-o apoi Gheorghe Mocioni. După moartea acestuia, Livia, fiica sa, soţia contelui Bethlen András, a devenit proprietara clădirii, astfel clădirii i-a rămas numele de „Casa Bethlen”. Casa din strada Váci, numărul 17 era în proprietatea familiei Manno. Primul membru al familiei la Budapesta a fost Dumitru Manno, de origine din Bitolia, Macedonia. În ziua în care a depus jurământul de fidelitate, pe data de 9 octombrie 1802, el a cumpărat casa respectivă de la Neumayer Miklós. În aceeaşi zi şi-a câştigat şi dreptul de cetăţean, fiind proprietar de casă. Dumitru Manno a avut patru copii din două căsnicii. A decedat în 1815, la vârsta de 58 de ani. Din inventarul de succesiune se poate vedea că în această casă erau patru locuinţe la etajul întâi, iar la parter erau opt camere. În anii 1830, aici au trăit cei patru fraţi Manno. Cel mai cunoscut dintre ei era bancherul Ştefan, unul dintre cei mai mari contribuabili din Pesta. Familia Manno a locuit în casa de pe strada Váci până la mijlocul anilor 1860, după care s-a mutat în imobilul cu două etaje din strada Király. Casa din strada Váci, numărul 21, avea mai mulţi proprietari, până când, în 1782, Locotenenţa a autorizat pentru prima oară ca şi cetăţeni de religie ortodoxă să poată cumpăra case în Pesta. Prin mărinimosul ajutor financiar acordat de Dumitru Arghir, negustor de piele originar din Moscopole, grecii şi macedoromânii au putut cumpăra terenul pe care şi-au construit biserica şi Curtea grecească. Fii lui Dumitru – Naum şi Constantin Arghir – la 18 iunie 1812, au înaintat o cerere pentru a putea moşteni pe numele lor această casă şi încă o altă clădire, lăsate prin succesiune de tatăl lor.
Street, this house remained for the longest period of time in the property of the same family. It was inherited by George Mocioni. After his death, his daughter Livia, the wife of Count Bethlen András, became the owner of the building, that is why the house was known also as the Bethlen House. The house at No. 17 Váci Street was the property of the Manno family. The first member of the family to settele Budapest was Dumitru Manno, originating from Bitolia, Macedonia. In the day that he gave the fidelity oath, on the 9th of October 1802, he purchased this house from Neumayer Miklós. In the same day he also won the right to citizenship, being the owner of a house. Dumitru Manno had four children from two marriages. He passed away in 1815, at the age of 58. In the succession inventory, it can be seen that in his house there were four apartments on the first floor and eight rooms on the ground floor. This is where the four Manno brothers lived in the 1830s. The most well known of them was Ştefan, who was a banker and one of the biggest contributors from Pest. The Manno family lived in the house from Váci Street until the middle of the 1860s, then moved to a real-estate with two floors on Király Street. The house at No. 21 Váci Street had many owners until 1782, when the Governing Council authorized for the first time citizens from the Orthodox religion the right to buy houses in Pest. Due to the enormous financial contribution made by Dumitru Arghir, merchant of leather originating from Moscopole, Greek and MacedoRomanians were allowed to buy the land where they established the Greek Church and Garden. On the 18th of June 1812, the sons of Dumitru, Naum and Constantin Arghiron put forward a request to inherit on their name this house and another building, left by succession from their father.

A váci utcai házak közül, melyet aztán Mocsonyi György örökölt meg, ez maradt meg legtovább egyetlen család kezén. Halála után Lívia nevű lánya, gróf Bethlen András felesége lett az épület tulajdonosa, ezért a házat Bethlen-házként is ismerték. A Váci u. 17. számú ház a Mannó családé volt. A família első pesti képviselője Mannó Demeter a macedóniai Bitóliából származott. 1802. október 9-én vásárolta meg a házat Neumayer Miklóstól, azon a napon, amikor letette a hűségesküt. Ugyanezen a napon, mint háztulajdonos, polgárjogot is nyert. Két házasságából négy gyermeke született. Mannó Demeter 1815-ben 58 éves korában elhunyt. A hagyatéki leltárból tudjuk, hogy a ház öt lakást foglalt magában az első emeleten, nyolc szobát pedig a földszinten. Az 1830-as években a házban a négy Mannó testvér élt. István volt közülük a legismertebb, aki bankár volt és az egyik legnagyobb pesti adófizető. A Mannó család az 1860-as évek közepéig élt a Váci utcai házban, ezután átköltöztek Király utcai kétemeletes otthonukba. A Váci u. 21-es házat több tulajdonos birtokolta, amíg 1782-ben a Helytartótanács első ízben engedélyezte, hogy görögkeleti vallású is vásárolhasson házat magának Pesten. Argiri (Argyr) Demeter, Moschopolisból származó bőrkereskedő bőkezű anyagi támogatása tette lehetővé, hogy a görögök és macedorománok megvásárolják azt a telket, amelyen templomuk és a Görög-udvar felépült. Fiai, Argiri Naum és Konstantin 1812. június 18-án kérelmezték, hogy az apjuk végrendelete értelmében rájuk maradt házat (s egy másikat is) a nevükre írathassák.

27

Clădirea de pe strada Váci, numărul 26 (Casa Wulpe) a fost construită în 1890, după planurile lui Hauszmann Alajos. La începutul secolului al 19-lea, casa Wulpe era în proprietatea lui Dumitru Vulpe. Imobilul a fost demolat în 1888. Aici a locuit Anastasia Pometa, prima soţie a lui Emanuil Gojdu, care rămăsese văduvă foarte devreme, după decesul primului său soţ, Dumitru Vulpe, care a murit de tânăr. Până la mijlocul secolului al 19-lea, la numărul 28 de pe pe strada Váci, se afla hanul Aranyhorgonyhoz (La ancora de aur). Noul proprietar al clădirii, contele Keglevich Ádám a demolat-o şi a construit în locul ei o casă cu etaj, în stil baroc. Pe strada Váci circula multă lume, de aceea ceaprăzăria „La cele trei fete din Pesta”, amenajată cu mult gust la parterul clădirii, s-a dovedit a fi foarte profitabilă. În curte funcţiona atelierul de heliografie al lui Simonyi Antal, poate cel mai elegant studio de fotografie din capitală. Atelierul nu avea decât vreo treizeci de metri pătraţi, dar aici a executat Simonyi una dintre cele mai ilustre lucrări ale sale, cea care îi înfăţişează pe membrii dietei ungare din 1861. În ianuarie 1864, atelierul a fost distrus de un incendiu şi, pe locul acestuia, Dimitrie Lica i-a comandat în 1879 lui Steindl Imre, arhitectul Parlamentului, să ridice casa Lica, păstrată până în zilele noastre.

Piaţa Roosevelt
Hild József, proiectant al multor ansambluri de clădiri, a contribuit şi la amenajarea promenadei de pe cheiul din Pesta al Dunării, reconstruită între timp în stil clasicist. Acest arhitect a sistematizat şi
The building on No. 26 Váci Street (Wulpe house), was built in 1890 according to the plans of Hauszmann Alajos. In the beginning of the 19th century, the Wulpe house was the property of Dumitru. The building was demolished in 1888. Anastasia Pometa lived here, the first wife of Emanuil Gojdu, who became a widow very early, after the death of her first husband Dumitru Wulpe, who died young. Until the middle of the 19th century, the building from No. 28 Váci Street hosted the Aranyhorgonyhoz Inn (At the Gold Anchor Inn). The new owner of the building, Count Keglevich Ádám demolished it and build in its place a two-storey house in Baroque style. Due to the crowded traffic from Váci Street, the haberdasher “At the three girls from Pest”, installed and managed with much taste at the ground level, proved to be very profitable. In the courtyard, there was the Heliographic workshop of Simonyi Antal, maybe the most elegant photo studio from the Capital. Despite that the workshop did not have more than thirty square meters, here Simonyi executed one of his most famous works that show the members of the Diet from 1861. The workshop was burnt down in 1864. In its place, at the order of Dimitrie Lica, in 1879 Steindl Imre, the architect of the Parliament, raised the Lica house, which still stands even today.

Roosevelt Square
Hild József, designer of numerous assemblies of buildings, contributed also to the arrangement of the promenade on the Danube coast from Pest, which was rebuilt in Classical style. This architect also systematized the municipal landscape from the Sale Square (Kirakodó tér – Roosevelt square of today) which was considered the

A Váci u. 26. számú épület (Wulpe Ház) 1890-ben épült fel Hauszmann Alajos tervei alapján. A 19. század elején a ház Wulpe Demeter tulajdona volt, 1888-ban bontották le. Itt lakott Anastasia Pometa, Gozsdu Manó első felesége, aki korán özvegyen maradt, mivel Wulpe Demeter fiatalon halt meg. A Váci u. 28. szám alatt állt a 19. század közepéig az „Aranyhorgonyhoz” címzett fogadó. Az épületet új tulajdonosa, gróf Keglevich Ádám lebontatta, s barokk emeletes házat épített a helyébe. A Váci utca már akkor is forgalmas volt, ezért jól jövedelmező vállalkozásnak bizonyult a ház földszintjén igényesen kialakított, „A három pesti leányhoz” címzett rőfös bolt. Az épület udvarában működött Simonyi Antal fényírdája, amely a főváros talán legelőkelőbb fotográfiai műtermének számított. Noha a terem alig haladta meg a harminc négyzetmétert, a fotográfus itt készítette egyik leghíresebb, az 1861. évi Országgyűlés tagjait ábrázoló munkáját. A fényírda 1864 januárjában leégett, helyére Lyka Döme 1879-ben Steindl Imrével, az Országház tervezőjével építtette fel a máig épen maradt Lyka-házat.

Roosevelt tér
Hild József, számos épületegyüttes tervezője, az azóta átépült klasszicista pesti Duna part kialakításában is közreműködött. Az akkori Kirakodó (a mai Roosevelt) téren – melyet az akkori Európa legszebb közterének tartottak – s a hozzá csatlakozó utcákban is több épületet tervezett.

28

30

31 32 30. Simion Sina senior Id. Sina Simon 31. Academia Ungară, anii 1870 The Hungarian Academy in the 1870s Mag yar Akadémia, 1870 -es évek 32. Muzeul Naţional, în jurul anului 1850 The National Museum in the 1850s Nemzeti Múzeum, 1850 körül 33. Gheorghe Sina Sina Györg y 34. Academia Militară Ludovika, 1913 Militar y Academy Ludovika, 1913 Ludovika, 1913 34 33

29

peisajul edilitar din fosta piaţă de desfacere (Kirakodó tér – Piaţa Roosevelt de astăzi) care era considerată cea mai frumoasă piaţă publică din Europa de atunci. Tot el a proiectat numeroase alte clădiri pe străzile care se întâlneau în această piaţă. Aici se aflau Băile Diana (Diana-fürdő), într-o clădire care a devenit apoi Hotelul Europa, şi tot aici se aflau Lloyd-ul şi palatul Naco. Din păcate, aceste clădiri nu s-au păstrat până azi. Splendidul şir de palate clasiciste din Piaţa Kirakodó constituia o expresie clară a tendinţei de afirmare a noii pături de negustori, industriaşi, bancheri. Clădirea din mijloc a fost construită de angrosistul Deron Antal. După ce e cumpărată de Ioan Naco, în 1833, i s-au adăugat în 1869 încă două etaje, sub comanda arhitectului Pucher József, devenind astfel cel mai impozant palat privat din Pesta. Arhitecţii Podului cu Lanţuri au locuit în acest palat, Adam Clark însuşi aici a terminat proiectul de construcţie a podului. De asemenea, aici a locuit între 1835 – 1836, marele pictor al romantismului maghiar, Barabás Miklós, cel care a pictat cunoscutul portret al lui Emanuil Gojdu. La etajul întâi al imobilului a avut sediu temporar şi Asociaţia Ştiinţifică Ungară (Magyar Tudós Társaság). Palatul a rămas în proprietatea familiei Naco aproape patruzeci de ani. În 1880, Ioan Naco l-a vândut Societăţii de Asigurări Gresham. Palatul Naco a fost demolat în 1903. În locul lui s-a construit, în anul 1906, după planurile lui Quittner Zsigmond, palatul în stil art nouveau Gresham, care există şi astăzi, fiind una dintre cele mai valoroase clădiri din Budapesta. Palatul deţinea cele mai vaste spaţii de locuit din Budapesta (12 mii de metri pătraţi), ţiglele unicate
most beautiful public square in Europe at that time, and he also designed many other buildings on the streets that met in this square. Here were situated the Diana baths (Diana-fürdő), in a building which later became Hotel Europa, and also here were situated the Lloyd and Naco palaces. Unfortunately these buildings were not kept until today. The splendid row of Classical palaces from Kirakodó square was a clear expression of the affirmation tendency of the new class of merchants, industrialists and bankers. The building from the center was built by the wholesaler Deron Antal. Then it is purchased by Ioan Naco in 1833, and in 1869 there were added two levels under the surveliance of architect Pucher József, thereby becoming the most exuberant private palace from Pest. The architect of the Chain Bridge also lived in this palace, Adam Clark himself finalised the construction project of the bridge here. Between 1835 and 1836 lived here also the famous Hungarian romantic painter Barabás Miklós, who painted the well known portrait of Emanuil Gojdu. On the first floor of the building there also was the temporary headquarters of Hungarian Scientific Association (Magyar Tudós Társaság). The palace remained in the property of the Naco family almost forty years. In 1880, Ioan Naco sold it to the English insurance society Gresham, who demolished the Naco palace in 1903. In 1906, following the plans of Quittner Zsigmond, the Gresham Palace was built in Art Nouveau style in its place, which exists also today, being one of the most valuable buildings in Budapest. The Palace was the building with the largest residential surface from Budapest (12 thousand square meters), the exclusive tiles with which it was covered came from the Zsolnay factory, and the stained glass windows

Ezen a téren volt található a Diana-fürdő, a későbbi Európa szálló, a Lloyd- és a Nákó-palota is. Sajnos ezek már mind a múlté. Az új kereskedői, iparosi és bankári réteg reprezentációs igényét fejezte ki a Kirakodó tér pompás, két-háromemeletes klasszicista palotasora. A tér házsorának középső épületét Deron Antal nagykereskedő építtette. 1833-ban vásárolta meg Nákó János, s miután 1869-ben Pucher József építésszel háromemeletesre bővíttette, a palota Pest leglenyűgözőbb magánépületének számított. A Lánchíd építői, maga Clark Ádám is a palota lakója volt, itt dolgozta ki a Lánchíd végleges terveit. Itt lakott továbbá 1835–36-ban a magyar romantika nagy festője, Barabás Miklós is, aki megfestette Gozsdu Manó híres protréját is. A Magyar Tudós Társaság is e ház első emeletén talált ideiglenes otthonra. A palota közel 40 évig volt a Nákó család birtokában. 1880-ban Nákó János eladta az angol Gresham Életbiztosító Társaságnak A Nákó-palotát 1903-ban bontották le. Quittner Zsigmond tervei alapján 1906-ban épült helyre a máig álló szecessziós Gresham-palota – Budapest egyik legértékesebb ingatlana, amely a város egyik legnagyobb összterületű lakóháza volt (12 ezer négyzetméter), egyedi burkolólapjait a Zsolnaygyárban készítették, üvegablakait Róth Miksa tervezte. 1912-ben a palota második emeletén rendezték be a Budapesti Román Konzulátus hivatalát.

30

35 36

37

38
35. Mahlknecht: Proiectul Podului cu lanţuri Mahlknecht: Plan of the Chain Bridge Mahlknecht: Lánchídter v 36. Schoefft József: Contele Széchenyi István Schoefft József: Count Széchenyi István Schoefft József: Gróf Széchenyi István 37. Blazonul Széchenyi-Sina The Széchenyi-Sina blazon Széchenyi-Sina címer 38. Podul cu lanţuri – The Chain Bridge – Lánchíd

31

cu care era acoperit proveneau din fabrica Zsolnay iar vitraliile au fost concepute de Róth Miksa. În 1912, sediul Consulatului Român la Budapesta se afla în acest palat, la etajul al doilea. Strămoşii familiei Naco proveneau din Macedonia şi au ajuns în sudul Ardealului trecând prin Ţara Românească. Imensa lor avere se datora comerţului cu porci şi furnizării de muniţie în timpul campaniilor militare turceşti şi franceze. Numele primului strămoş cunoscut este Cristoforos Dionisos Nacos, înnobilat în Ungaria cu numele de Nákó, ca proprietar al moşiilor de la Sânnicolau Mare şi Marienfeld (Szentmarja). (Numele de Nakos a fost la origine doar o poreclă, însemnând „om cu barbă deasă.”) Despre bogăţiile familiei Naco circulau multe legende. Chiar şi scriitorul Jókai Mór s-a inspirat din acestea, se spune că a luat drept model pentru personajul său din romanul Voievodul ţiganilor (Cigánybáró), un membru al familiei Naco. Vestitul tezaur de la Sânnicolau-Mare, compus din douăzeci şi trei de obiecte de aur, a fost descoperit pe moşia familiei Naco. Tezaurul, considerat timp îndelungat comoara lui Attila, se află acum la Kunsthistorisches Museum din Viena, constituind şi azi obiect al unor serioase dispute între oamenii de ştiinţă. Familia Naco de origine macedoromână, a fost timp îndelungat una dintre familiile influente în Pesta şi Viena. Strămoşii lor, Cristofor şi Chiril, s-au stabilit la Viena dar au achiziţionat terenuri în comitatul Torontal, la Teremia şi Sânnicolau Mare. Cei doi fraţi Naco primesc diplomă nobiliară în 1784, unde este specificat şi numele moşiei: Nagyszentmiklósi (de Sânnicolau Mare). Peste puţin timp, familia se scindează în două ramuri: Naco Nagykomlósi (de Comloşul Mare, în Banat) şi familia Naco Nagyszentmiklósi (de Sânnicolau Mare).
were designed by Róth Miksa. In 1912, the headquarters of the Romanian Consulate was in this palace, on the second floor. The ancestors of the Naco family came from Macedonia and arrived in the south of Transylvania after passing through Wallachia. Their huge fortune was due to commerce with swine and military supply during the Turkish and French military campaigns. The name of the first well-known ancestor was Cristoforos Dionisos Nacos, ennobled in Hungary with the name Nákó, as the owner of estates from Sânnicolau Mare and Marienfeld (Szentmarja). (The name of Nakos was only a nickname at the origin, meaning “man with thick beard.”) Many legends circulated about the wealth of the Naco family. Even writer Jókai was inspired by these, it is said that he took as a model for one of his characters in the novel Voievodul ţiganilor (The Gipsy Baron) one of the members of the Naco family. The famous treasure from Sânnicolau-Mare, comprised of twenty-three gold objects, was discovered on the Naco family estate. The treasure, which was considered for a long while the treasure of Atilla, can be found today at the Kunsthistorisches Museum in Vienna and is even today the object of serious debates between scientists. The Naco family, of Macedo-Romanian origin, was for a long time one of the influential families from Pest and Vienna. Their ancestors, Cristofo and Cyril, settled in Vienna, but acquired land in the county of Torontal, at Tirimia and Sânnicolau Mare. The two brothers received the noble diploma in 1784, where there is specified also the estate name: Nagyszentmiklósi (of Sânnicolau Mare). After a short while, the family splits up into two:

A Nákó család ősei Macedóniából származtak, a Havasalföldön át vándoroltak Dél-Erdélybe. Hatalmas vagyonukat a török és a francia hadjáratok során sertéskereskedéssel s hadiszállítással szerezték. Az első ismert ősük neve Krisztoforosz Diogninosz Nakosz, aki magyar nemességet már Nákó néven kapott, a nagyszentmiklósi és szentmarjai uradalmak gazdájaként. (A Nakosz eredetileg ragadványnév volt, ami sűrű szakállút jelent.) A Nákó család gazdagságáról legendák keringtek. Ez ragadta meg Jókai fantáziáját is, aki az egyik Nákóról mintázta a Cigánybáró alakját. A Nákó-birtokon került elő a földből a híres, huszonhárom darabból álló nagyszentmiklósi aranylelet. A sokáig Attila kincsének tartott, gyakori tudományos viták tárgyát képező leletet ma a bécsi Kunsthistorisches Museumban őrzik. Hosszú ideig Pest és Bécs egyik befolyásos családja volt a macedoromán származású Nákó család. Őseik, Kristóf és Cyrill már bécsi lakosok, amikor megszerzik a Torontál vármegyében található Nagyteremiát (Máriaföld) és Nagyszentmiklóst. A két testvér 1784-ben nemesi címert kapott és ehhez pedig a Nagyszentmiklósi előnevet. Nem sokkal később két ágra vált a család: a nagykomlósi (bánátkomlósi) és a nagyszentmiklósi Nákókra.

32

Proprietarul palatului, Ioan Naco (1814–1889), nepotul lui Chiril, a fost un moşier foarte înstărit. Şi-a cumpărat un castel la Comloş (care mai există în parte şi astăzi), dar avea câte un palat şi la Viena şi Pesta. Era foarte pasionat de teatru şi nu a pregetat să consacre o parte din averea sa susţinerii artei teatrale. A fondat un teatru chiar la castelul său, un unicat în întreaga zonă dintre Mureş şi cursul inferior al Dunării. La teatrul de la castel se dădeau şi reprezentaţii de operă, erau invitaţi compozitori cunoscuţi din Italia, precum şi un dirijor, în persoana lui Luigi Guglielmi. Despre spectacolele de la castel se scriau critici iar cronicarii vremii au menţionat şi faptul că, la unele spectacole, Ioan Naco era singurul spectator, adică organiza reprezentaţiile numai pentru propria sa plăcere. (De cele mai multe ori, însă, îi invita şi pe nobilii din vecinătate). Ioan Naco era în stare să călătorească până la Viena, la Pesta sau într-un alt oraş, numai pentru a vedea vreo piesă de teatru. El a fost prezent împreună cu familia şi cu prietenii, în 1872, când trupa de teatru Pascally din Bucureşti, în turneu prin Ardeal, s-a oprit la Timişoara pentru a da un spectacol. Marele poet român, Mihai Eminescu făcea parte din această trupă. Ioan Naco i-a invitat pe actorii români să joace şi în teatrul lui din Comloşul Mare, iar trupa a acceptat invitaţia. Contele Ioan Naco s-a ocupat şi cu pictura. În prima jumătate a secolului al 19-lea, el realiza picturi în stil romantic. Peisajele sale au fost expuse la sediul Societăţii de creaţie din Pesta (Pesti Műegylet), între 1840–1842. Multe iniţiative culturale româneşti, sârbeşti şi maghiare au fost susţinute financiar şi patronate de acest conte.
one branch of the Naco family becomes Nagykomlósi (of Comloşul Mare, in Banat) and the other branch of Naco family becomes Nagyszentmiklósi (of Sânnicolau Mare). The owner of the Ioan Naco palace (1814–1889), the grandson of Cyril, was a very wealthy landlord. He purchased himself a castle at Comloş (which exists in part till today), and also owned one palace in Vienna and another in Pest. He was very passionate about theater and did not hesitate to spent money on his hobby. To his name can be connected the sole Castle Theater that functioned on the area between river Mureș and the Lower Danube. In the castle theater there were also played opera pieces, and for the musical performances the famous Italian conductor – composer Luigi Guglielmi was contracted. Critics were written about the shows given at the castle in the press of the time and the chroniclers also mentioned the fact that Ioan Naco organized representations only for his personal pleasure (however most of the time he invited his neighboring landlords). Ioan Naco was even willing to travel all the way to Vienna, Pest or any other city, only to be able to see a theater play. In 1872 he was present with his family and friends, when the Pascally Theater Company from Bucharest were touring through Transylvania and stopped in Timişoara to give a show. The famous Romanian poet, Mihai Eminescu was member of this company. Ioan Naco invited these Romanian actors to play in his theater from Comloşul Mare, an invitation which was accepted. Count Ioan Naco was also a painter. In the first half of the 19th century he painted in the Romantic style. His landscapes were on display at the Polytechnic University from Pest between 1840 and 1842. Many Ro-

A palota tulajdonosa, Nákó János (1814–1889), Cyrill unokája, dúsgazdag földbirtokos volt. Komlóson vett kastélyt (amelynek egy része ma is áll), de ezenkívül Bécsben és Pesten is tartott fenn palotát. Szenvedélyesen hódolt a színművészetnek, és nem sajnált vagyonából is áldozni rá. Az ő nevéhez kötődik az egyetlen kastélyszínház a Marostól az Al-Dunáig fekvő területen. A színházban operákat is játszottak, a zenés programokra pedig a neves olasz zeneszerző-karmestert, Luigi Guglielmit szerződtették. Az előadásokról kritikák is megjelentek a korabeli sajtóban, ugyanakkor a kor krónikásai azt is feljegyezték, hogy Nákó János kizárólag önmaga szórakoztatására is szervezett darabokat, melyeket aztán egyedül nézett meg (ezekre, persze, legtöbbször meghívta a környékbeli földesurakat is). Egy színdarab kedvéért elutazott Bécsbe, Pestre vagy más városba is. Családjával és barátaival együtt megjelent 1872-ben Temesváron is, ahol erdélyi turnéja alkalmával a bukaresti Pascally színműtársulata játszott. Akkortájt az egyik legnagyobb román költő, Mihai Eminescu is a társulatban szerepelt. Nákó János meginvitálta a román színészeket a nagykomlósi színházába játszani, akik szívesen eleget tettek a meghívásnak. Gróf Nákó János a képzőművészetet is kedvelte és gyakorolta, saját képeit romantikus stílusban festette. Tájképeit 1840–1842-ben mutatta meg a közönségnek, a Pesti Műegylet tárlatain. Ezen túlmenően számos román, szerb és magyar kulturális kezdeményezést támogatott.

33

Palatul Academiei Ungare de Ştiinţe este de asemenea o clădire dominantă în piaţa Roosevelt. Familiile macedoromâne au contribuit din plin la realizarea lui. Academia, această citadelă a culturii maghiare, care avea ambiţia de a orienta dezvoltarea economică, socială şi culturală a ţării, nu avea un sediu permanent în anii 1850. Între 1825–30, academicienii se întruneau încă la Bratislava, în sala nobiliară. La Pesta, Academia închiria câteva săli din palatul Naco, aici îşi ţinea biblioteca şi erau organizate şedinţele directorilor şi ale comisiilor. În 1859 s-a iniţiat o colectă publică, la apelul lansat de contele Dessewffy Emil, preşedintele Academiei din acel timp. Însă, chiar înainte de începerea colectei, pe data de 14 august 1858, baronul Simion Sina (1810–1876), membru al dinastiei macedoromâne Sina, a donat optzeci de mii de forinţi, aceasta fiind prima şi cea mai mare donaţie pentru ridicarea edificiului Academiei. Baronul a redactat la Viena scrisoarea şi Actul de constituire, prin care fixa condiţiile de folosire a donaţiei. Pentru recunoaşterea meritelor sale, în 1858, Sina a fost ales membru al conducerii Academiei. Sina a susţinut Teatrul Naţional, acordând subvenţii chiar şi pentru institutul de pensii al teatrului. A susţinut material colecţia de numismatică a Muzeului Naţional, precum şi pe unii pictori maghiari (Izsó Miklós, Barabás Miklós). Pentru construirea clădirii Academiei de Ştiinţe a Ungariei, Biserica Macedoromână-Greacă din Pesta a donat două mii de forinţi. Multe alte donaţii au fost oferite de către familiile de macedoromâni. Simion Sina (1753–1822) sosise de la Moscopole încă în timpul Mariei Tereza şi a ajuns la Viena, în
manian, Serbian and Hungarian cultural initiatives were supported financially and under the patronage of this Count. The palace of the Hungarian Academy of Sciences is also a dominant building in Roosevelt square. The Macedo-Romanian families contributed fully to its realization. This academy, the citadel of Hungarian culture, which had the ambition of orienting the economic, social and cultural development of the country, did not have a permanent headquarters even in the 1850s. Between 1825 and 1830, the academics were still meeting in Bratislava, in the Hall of Nobles. In Pest, the academy rented a couple of halls in the Naco palace, where they kept their library and where meetings of the directors and commissions were organized. In 1859 a public offertory was initiated, a call launched by Count Dessewffy Emil, president of the academy at that time. However, even before starting the offertory, on the 14th of August 1858, Baron Simion Sina (1810–1876), member of the Macedo-Romanian Sina dynasty, donated eighty thousand Forints, this being the first and biggest donation for the construction of the Academy building. The Baron drew up the letter and construction document in Vienna, through which he fixed the conditions of using the donation. To recognize his merits, in 1858, Sina was chosen as a member of the Academy management. Sina supported the National Theater, giving subsidiaries even to the theater’s pension department. He made donations for the development of the numismatic collection of the National Museum, as well as for some Hungarian painters (Izsó Miklós and Barabás Miklós). In order to support the construction of the Hungarian Academy of Sciences, the Macedo-Romanian-Greek

A Roosevelt tér meghatározó épületének számított a Magyar Tudományos Akadémia palotája is, amelynek létrehozásában komoly szerepet játszottak a macedoromán családok is. A magyar kultúra e fellegvárának, amely az ország gazdasági, társadalmi, kulturális és tudományos fejlődésének szellemi irányítását tűzte ki célul, még az 1850-es években sem volt állandó székhelye. 1825-30 között az üléseket Pozsonyban, a főrendek termében tartották. Pesten a közeli Nákó-palotában béreltek helyiségeket, ezekben helyezték el a könyvtárukat is, s ott tartották meg az igazgatósági és bizottsági üléseiket. 1859-ben gr. Dessewffy Emil, az MTA akkori elnöke felhívására közadakozás indult. Még a nyilvános gyűjtés megindítása előtt, 1858. augusztus 14-én tette meg a macedoromán származású Sina-dinasztia tagja, báró Sina Simon (1810–1876) a maga nyolcvanezer forintos felajánlását, amelyet az első és legnagyobb magánadományként jegyeztek fel. A báró levele és az adomány feltételeit rögzítő Alapítólevél Bécsben íródott. Érdemei elismeréseként, 1858-ban az Akadémia az igazgatósági tagjai közé választotta. Sina támogatta a Nemzeti Színházat is, sőt annak nyugdíjintézete számára is adományozott. Adakozott továbbá a Nemzeti Múzeum éremgyűjteményének a gyarapítására, juttatott magyar festők (Izsó Miklós, Barabás Miklós) számára is. A Magyar Tudományos Akadémia építését a pesti macedoromángörög egyházközség kétezer forinttal támogatta, és sok más macedoromán família is adakozott a cél érdekében. Sina Simon (1753–1822) még Mária Terézia idején érkezett Moschopolisból Bosznián át Bécsbe, a

34

Imperiul Habsburgic, trecând prin Bosnia. Era negustor în special de bumbac şi tutun turcesc, din care a făcut o avere considerabilă. Fiul lui, Gheorghe Sina (1783–1856), din averea adunată de tatăl său, a construit o prestigioasă bancă. Şi el era mare negustor, dar în afară de bumbac şi tutun, a ştiut să se folosească şi de oportunităţile oferite de produsele ungureşti. El vindea lâna din Ungaria fabricilor cehe şi morave şi furniza tutun unguresc comercianţilor francezi şi italieni. Înainte de a deveni bancher şi antreprenor, s-a ocupat de construirea căilor ferate. În 1818 primeşte titlul de nobil în Ungaria, din 1832 titlul de baron în Austria. Numele lui s-a păstrat pentru posteritate şi datorită faptului că a fost cel mai asiduu susţinător al proiectelor contelui Széchenyi. A cumpărat multe moşii în Ungaria, întinderea lor totală făcea concurenţă domeniilor conţilor de Eszterházy. Avea palate în Viena, la Paris şi pe Canale Grande, în Veneţia. Purta de grijă nu numai Academiei din Pesta, dar a construit o academie şi la Atena, pentru greci, cu un milion de forinţi, şi a cheltuit în jur de două sute de mii de forinţi pentru a dota şi a asigura funcţionarea Observatorului astronomic din Atena. De asemenea, a susţinut material multe evenimente de binefacere şi numeroase iniţiative culturale în Ungaria. Găsim numele lui printre sponsorii Muzeului Naţional, ai Teatrului Naţional, ai Cazinoului Naţional, ai bazilicii Sfântul Ştefan, dar şi printre fondatorii şi sponsorii unor orfelinate, creşe, spitale, bănci, societăţi de asigurări. I s-a decernat titlul de cetăţean de onoare în Buda, Arad şi Seghedin. Numele său rămâne înscris şi în lumea literară şi ştiinţifică, de exemplu editarea ziarului Budapesti Szemle, redactat de Csengery Antal a pornit cu sprijinul lui. De asemenea, el era mecenatul şi abonatul publicaţiilor româneşti din Pesta şi
Church from Pest donated two thousand Forints. Many other donations were offered by Macedo-Romanian families. Simion Sina (1753–1822) arrived from Moscopole still in the time of Maria Teresa and arrived to Vienna, capital of the Habsburg Empire, passing through Bosnia. He was a merchant specialized in cotton and Turkish tobacco from which he made a considerable fortune. His son, Gheorghe Sina (1783–1856), built a huge bank from the fortune gathered by his father. He was also an important merchant, but besides cotton and tobacco, he knew how to take advantage of his opportunities tied to Hungarian products. He sold wool from Hungary to Czech and Moravian factories and provided Hungarian tobacco to French and Italian traders. Before becoming a banker and entrepreneur, he specialized in construction of railways. In 1818 he received the title of Nobile in Hungary and from 1832 title of Baron in Austria. His name was kept for posterity because of the fact that he was the most assiduous supporter of Count Széchenyi’s projects. He purchased many estates in Hungary, their total spread making even competition to the Eszterházy Counts holdings. He had palaces in Vienna, Paris and on the Canale Grande in Venice. He took care not only of the Pest Academy, but built an academy in Athens for the Greeks with a million Forints and spent around two hundred thousand Forints for endowing and assuring the operation of the Astronomic Observatory in Athens. He also financially sustained many charity events and a number of cultural initiatives in Hungary. We find his name between the sponsors of the National Museum, National Theater, National Casino, Saint Stephen’s Basilica, but also between the founders and sponsors of some orphanages, nurseries, hospitals, banks and insurance societies. He was awarded the title of honorary citizen in

Habsburg Birodalomba. Főként gyapottal és török dohánnyal kereskedett, amiből szépen meggazdagodott. Fia, Sina György (1783–1856) ebből a vagyonból teremtett hatalmas bankházat. Ő is nagykereskedő volt, de a gyapot- és dohányforgalmazáson túl, a magyar termékekben rejlő lehetőségeket is felfedezte. Az itteni gyapjút cseh és morva gyáraknak, a magyar dohányt pedig francia és olasz kereskedőknek adta el. Mielőtt bankár és vállalkozó lett, vasutakat is épített. 1818-tól magyar nemes, 1832-től osztrák és magyar báró, földesúr lett egy személyben, Széchenyi terveinek leghathatósabb támogatójaként írta be a nevét a történelembe. Sok birtokot vásárolt Magyarországon, melyeknek együttes nagysága vetekedett az Eszterházy hercegek birtokainak kiterjedésével. Palotát tartott fenn Bécsben, Párizsban és Velencében a Canale Grande mentén is. Nemcsak a pesti akadémia sorsát viselte a szívén: egymillió forintért Athénban a görögöknek is tudományos akadémiát épített, s mintegy kétszázezer forintot költött az athéni csillagvizsgáló intézet berendezésére, fenntartására. Magyar jótékony és kulturális célokra is szívesen áldozott. A Nemzeti Múzeum, a Nemzeti Színház, a Nemzeti Kaszinó, a Szent István-bazilika, de árvaházak, bölcsődék, kórházak, bankok, biztosítóintézetek alapítói és támogatói közt egyaránt találkozunk a nevével. Buda, Arad és Szeged városa díszpolgársággal tüntette ki. Nevét az irodalmi és a tudományos világban is bearanyozta, az ő támogatásával indult meg például Csengery Antal szerkesztésében a Budapesti Szemle. A Pesten és Bécsben kiadott román kiadványok megjelentetését szintén anyagilag segítette, azokra előfizetett.

35

din Viena. Sponsorii principali ai edificării Catedralei Române Ortodoxe din Arad sunt familia Mocioni şi bancherul de la Viena, Gheorghe Sina. Catedrala a fost proiectată de arhitectul Czigler Antal, din Arad, originar din Giula. Podul cu Lanţuri porneşte peste Dunăre tot din piaţa Roosevelt. Ideea construirii unui pod care să lege Buda şi Pesta era prezentă sub diferite forme pe agenda Locotenenţei, încă din timpul domniei lui Iosif al II-lea (începând din 1780–1790). Membrii Asociaţiei pentru pod (Budapesti Hídegyesület), constituite în 1832, l-au ascultat adânc impresionaţi pe groful Széchenyi István, care a arătat că podul în construcţie era, pe deoparte, un monument industrial în domeniul transporturilor, iar pe de altă parte, o realizare tehnică deosebit de modernă, deoarece cu zece ani înainte, nimeni nu ar fi putut construi un asemenea pod, nicăieri în lume. Studiul pentru proiectul de construcţie s-a întocmit pe baza experienţelor adunate de Széchenyi în Anglia. El l-a elogiat pe bancherul din Viena, Gheorghe Sina, pentru finanţarea construcţiei, tot aşa cum a elogiat personalităţile care au avut un rol primordial în realizarea podului, în persoana a doi englezi cu acelaşi nume: proiectantul William Tierney Clark şi arhitectul Adam Clark, cei care au supravegheat lucrările de construcţie la faţa locului. Dieta a votat începerea lucrărilor de construcţie prin legea numărul XXVI. din 1836, iar acestea au început în 1839, piatra de temelie fiind depusă de către comandantul austriac de oşti din timpul războaielor napoleoniene, arhiducele Carol, pe data de 24 august 1842, în barajul de închidere de pe malul dinspre Pesta. Suspendarea podului cu ajutorul lanţurilor
Buda, Arad and Seghedin. His name remains written in the literary and scientific world as well, for example, the editing of the newspaper Budapesti Szemle, drawn up by Csengery Antal, started with his support. Also, he was the patron and subscriber of Romanian publications in Pest and Vienna. The main sponsors of the Romanian Orthodox Cathedral construction in Arad are the Mocioni family and the banker from Vienna, Gheorge Sina. The cathedral was designed by the architect Czigler Antal from Arad who originated from Giula. Chain Bridge starts over the Danube from Roosevelt Square. The idea of building a bridge that ties Buda and Pest was present in different forms on the agendas of the Council of Governors since the reign of Josef the second (from 1780 to 1790). Members of the Bridge Association, formed in 1832, listened deeply impressed to Count Széchenyi István, which demonstrated that the bridge under construction was, on one hand, an element of infrastructure for the transportation activity, and on the other hand, an outstanding modern technical achievement, because ten years before, nobody could have built such a bridge anywhere in the world. The construction project study was prepared on the base of the experiences gathered by Széchenyi in England. He selected as financer of the works banker Gheorge Sina from Vienna, as well as the engineers with major role in the implementation of the project, two English men with similar family names, architect William Tierney Clark and site engineer Adam Clark, who supervised the construction on location. The Diet voted the start of the construction through law no. XXVI. from 1836, and the works started in 1839, the cornerstone being placed on 24 August 1842 in the dam closure on the bank of the Pest side by the Austrian commander of Army from the time of the Napoleonic wars, Archduke Carol. The suspension of the bridge, aided by chains, was realized in

Az aradi Román Ortodox Székesegyház építésében a fő támogatói szerepet a Mocsonyi család és a bécsi illetőségű Sina György bankár vállalták magukra. Az építési terveket a gyulai származású, Aradon működő Czigler Antal építész készítette. A Roosevelt téren van a Lánchíd pesti hídfője is. A Budát és Pestet összekötő híd gondolata már II. József uralkodásától (1780–1790-től) kezdődően valamilyen formában mindig szerepelt a Helytartótanács napirendjén. Az 1832-ben létrehozott Budapesti Hídegyesület tagjai lenyűgözve hallgatták gróf Széchenyi István fejtegetését arról, hogy az épülő híd egyfelől közlekedési műtárgy, másfelől fantasztikusan modern műszaki alkotmány, amelyet tíz évvel korábban sehol a világon nem lehetett volna még felépíteni. A tervtanulmány Széchenyi angliai tapasztalatgyűjtése alapján készült. Ő választotta ki a finanszírozót, Sina György bécsi bankárt, csakúgy, mint a megvalósítás kulcsembereit, két névrokon angol mérnökembert: a tervező William Tierney Clarkot és a munkálatokat a helyszínen irányító Clark Ádámot. Az országgyűlés az 1836. évi XXVI. törvénycikkben adta áldását a vállalkozásra, az építkezés 1839-ben kezdődött, és az alapkövet 1842. augusztus 24-én a napóleoni háborúk jeles osztrák hadvezére, Károly főherceg tette le a pesti oldal zárgátjában. A láncok kifeszítése 1848 nyarán történt meg. A kész Lánchídon Széchenyi már nem mehetett át. A sors kegyetlen játéka, hogy a hidat 1849. november 20-án a

36

39

40

41

39. Rudolf von Alt-Franz Sandmann: Podul cu lanţuri şi cetatea, 1846 Rudolf von Alt-Franz Sandmann: The Chain Bridge and the fortress, 1846 Rudolf von Alt-Franz Sandmann: A Lánchíd és a vár, 1846 40. Podul cu lanţuri The Chain Bridge Lánchíd 41. Blazonul familiei Sina Sina family crest Sina család címere

37

s-a realizat în vara anului 1848. Széchenyi însă nu a mai putut trece peste Podul cu lanţuri finalizat. Destinul necruţător a făcut ca pe data de 20 noiembrie 1849 podul să fie inaugurat şi deschis pentru circulaţie de către generalul Julius Haynau, comandant suprem al împăratului în timpul sângeroaselor acţiuni de răzbunare după lupta pentru independenţă. Cu toate acestea, opera de artă şi-a îndeplinit misiunea istorică, de a uni cele două oraşe surori. Pe pilonul podului s-a încrustat cu litere de aur numele lui Széchenyi – şi, alături, pe merit, şi cel al macedoromânului Gheorghe Sina.

Piaţa Petőfi
Grecii şi macedoromânii din Pesta şi-au construit biserica de pe malul Dunării, aceasta devenind una dintre clădirile cele mai renumite din Pesta. Cele o sută şaptezeci şi nouă de familii de greci şi macedoromâni, care au donat bani, la sfârşitul secolului al 18-lea, pentru construirea bisericii, aparţineau păturii celei mai bogate din oraş, făcuseră averi fabuloase din comerţul pe Dunăre. Această ilustră colonie, de altfel, număra mai mult de şase sute de suflete. Aceşti ortodocşi şi-au fondat parohia în 1788, cu numele de Graeco-valachica comunitatis Pestiensis. Locotenenţa şi-a dat acordul pentru construirea bisericii în 1790. Sub conducerea bogatului negustor macedoromân Dumitru Arghir s-a cumpărat terenul de la piarişti, aflat în strada numită pe atunci Kis. Aici se afla, până în 1937, Curtea grecească, centrul grecilor din Pesta. Planurile de construcţie ale bisericii au fost întocmite de Jung József. Locotenenţa
the summer of 1848, however, Széchenyi was not able to cross over the finalized Chain Bridge. On the 20th of November 1849, relentless destiny made that the bridge was inaugurated and opened for circulation by General Julius Haynau, Supreme Commander of the Emperial Army during the bloody actions of revenge after the War for Independence. Nevertheless, the artwork accomplished its historical mission, to unify the two sister cities. On the pillar of the bridge, the name of Széchenyi was written with golden letters – and next to it, deservedly, the name of the Macedo-Romanian Gheorghe Sina.

Petőfi Square
The Greeks and Macedo-Romanians from Pest built their Church on the bank of the Danube, this becoming one of the most renowned buildings from Pest. The one hundred and seventy nine families of Greeks and Macedo-Romanians that donated money, at the end of the 18th century, for the construction of the Church belonged to the richest social class of the city, by making enormous fortunes from trade on the Danube. This illustrious colony is counted as more than six hundred souls. These Orthodox people founded their Parish in 1788, with the name of Graeco-Valachica Comunitatis Pestiensis. The council of governors gave their agreement to the construction of the Church in 1790. Under the leadership of the rich Macedo-Romanian merchant Dumitru Arghir, the land, located in the then called Kis Street, was purchased from Piarists. Located here until 1937 was the Greek Garden, the center for Greeks in Pest. The construction plans of the Church were prepared by architect

szabadságharcért kegyetlen vérbosszút álló császári főparancsnok, Julius Haynau táborszernagy adhatta át a forgalomnak. A jeles mű azonban így is betölthette történelmi hivatását az ikervárosok egybekovácsolásában. A híd pillérjére aranybetűkkel vésték rá Széchenyi – s mellé méltán a macedoromán Sina – nevét is.

Petőfi tér
A pesti görögök és macedorománok itt építették fel igen nevezetes épületüket, Duna parti templomukat. Az a százhetvenkilenc görög és macedoromán család, amely a 18. század végén pénzt adott a templom létesítésére, a város leggazdagabb rétegéhez tartozott, jelentős vagyonra tett szert a dunai kereskedelemből. Ez a jeles kolónia egyébként akkor több mint hatszáz főt számlált. Egyházközségüket 1788-ban alapították meg Graeco-valachica comunitatis Pestiensis néven. A Helytartótanácstól 1790-ben kaptak engedélyt a templomépítésre. A gazdag macedoromán kereskedő, Argiri Demeter vezetésével a piaristáktól vásároltak telket az akkori Kis utcában. Itt állt 1937-ig a Görög-udvar, a pesti görögök központja. A templom terveit Jung József készítette el. A Helytartótanács tiltotta a túl magas tornyokat, ezért záródtak eredetileg lapos gúlával. 1791-ben tették le az alapkövet, de az építkezés

38

42
42. Biserica greacă-română de pe Aldunasor The Greek – Romanian church from Aldunasor/ Lower Danube Lane Görög-román templom az Aldunasoron 43. Piaţa Petőfi şi biserica grecească în anii 1890 The Petőfi Square and the Greek church in the 1890s Petőfi tér a görög templommal, 1890 -es évek 44. Iconostasul bisericii The iconostas of the church A templom ikonosztásza

43

44

39

a interzis construirea unor turnuri prea înalte, de aceea, iniţial, turnurile bisericii se terminau în nişte piramide plate. Piatra de temelie a fost depusă în 1791, dar construcţia nu a durat, aşa cum era prevăzut, numai trei ani, ci, din cauza unor dispute de decont ale comunităţii greceşti, nu a fost finalizată decât după zece ani. Sculpturile în lemn de o rară frumuseţe, ca, de exemplu, iconostasul din altar, au fost executate de Joannovics (după alte surse, Jankovitz) Miklós, unul dintre maeştrii cei mai renumiţi ai sculpturii baroce în lemn. Artistul s-a născut pe insula Naxosz – aşa cum el ne informează prin siglele cu care şi-a semnat opera, dar lucra de o bună vreme în Ungaria, mai întâi în regiunea Szerém, iar apoi la Eger. El a sculptat deasupra porţilor împărăteşti ale iconostasului şi doi porumbei, simbolizând acordul total dintre credincioşii greci şi cei macedoromâni. Ulterior însă, o aprigă ceartă s-a iscat din cauza acestor porumbei şi, în 1806, episcopul din Buda a dat ordin ca porumbeii să fie îndepărtaţi, spunând că nicio sculptură nu îşi are locul într-o biserică ortodoxă. Perechea de porumbei se află astăzi la Miskolc, la muzeul artei bisericeşti ortodoxe. Dar porumbeii au devenit atât de faimoşi, încât un negustor grec care vindea postavuri în strada Kis, unde se afla acea Curte grecească, şi-a ales ca firmă un porumbel şi, nu peste mult timp, chiar şi strada a fost denumită de către locuitorii din Pesta strada Porumbelului (Galamb), cum se numeşte şi acum. Picturile de pe iconostas nu au fost realizate decât după târnosirea bisericii (după 1801). Maestrul vienez Kuchelmeister a pictat în total optzeci de icoane mai mici şi mai mari. Se spune că faza următoare, aurirea, a costat atât de mult, încât un husar ar fi putut fi finanţat din banii aceea timp de zece ani (costul a fost, de altfel, unul redus, faţă de celelalte).
Jung József. The governing council prohibited the construction of high towers, and for that reason, initially, the towers of the Church were finished in flat pyramids. The cornerstone was filled in 1791, but the construction did not take three year as initially planned, instead, due to some accounting disputes in the Greek community, the construction was finalized after ten years. The wooden sculptures of a rare beauty, for example the iconostasis from the altar, were sculpted by Joannovics (Jankovitz by other sources) Miklós, one of the most famous masters of baroque wood sculpture. The artist was born on the island of Naxos – as he informs us by the logos signed on his works. He was working in Hungary for a good time, first in the Szerem region and then in Eger. Above the royal gates of the iconostasis, he also sculpted two pigeons symbolizing the total agreement between the faithful Greeks and Macedo-Romanians. Afterwards, however, a fierce quarrel arose because of these pigeons and in 1806, the bishop from Buda gave order that the pigeons should be removed, reasoning that no laic sculpture has its place in a Orthodox Church. The pair of pigeons can be found today in the Art Museum of the Orthodox Church in Miskolc. The pigeons became so famous that even a Greek cloth merchant from Kiss Street, where the Greek Garden was located, chose as his logo a pigeon, and not after a long time, even the Street was named by the residents from Pest, Pigeon (Galamb) Street, just as it is called today. The paintings from the iconostas were not finalized until after the dedication of the Church (after 1801). The Viennese master Kuchelmeister painted in total eighty icons, small and large. It is said that the next phase, gilding, costed so much, that a Husar could have been financed for ten years from that money (this cost item being one of the lowest). The appropriate towers for

– az építész és a görög közösség elszámolási vitái miatt – a tervezett három év helyett tízig tartott. A templombelső ma is pazar szépségű faragványait, például az oltár mögötti ikonosztázt, Joannovics (más olvasatok szerint Jankovitz) Miklós, a barokk faszobrászat egyik legjelentősebb mestere készítette. A művész Naxosz szigetén született – mint ezt tudatja is műve szignójában –, de ekkor már jó ideje Magyarországon dolgozott, előbb a Szerémségben, majd Egerben. Az ikonosztáz királykapuja fölé két galambot is faragott, amelyek a görög és a macedoromán hívek testvéri egyetértését szimbolizálták. Később ebből a díszből nagy perpatvar kerekedett, s 1806-ban a budai püspök leszereltette, mondván: faragott képet nem lehet ortodox templomban kitenni. A galambpárt ma a miskolci görögkeleti egyházművészeti múzeumban őrzik. A madarak azonban olyan hírre tettek szert, hogy a Kis utcában – ahol az a bizonyos Görög udvar állt – egy posztót áruló görög kereskedő a galambot választotta cégéréül, s ennek nyomán nemsokára az utcát is Galamb utcának kezdték nevezni a pestiek. Így hívják ma is. Az ikonosztáz festményei csak a felszentelés után (1801) kerültek a falra. Kuchelmeister bécsi mester összesen nyolcvan kisebb-nagyobb ikont készített. Ezt követte az aranyozás, amelyre állítólag annyit költöttek, hogy abból tíz évig lehetett volna eltartani egy huszárt (és ez volt különben az egyik legkisebb költségtétel). A templom csak 1873-ban kapta meg az épülethez méltó toronycsúcsait, amelyeket Ybl Miklós tervezett. Ezek közül ma csak az egyik látható, mert a templom déli tornya a II. világháborúban

40

Turnurile potrivite pentru această biserică, proiectate de Ybl Miklós, i-au fost adăugate abia în 1873. Turnul sudic a fost apoi distrus în timpul celui de-al doilea Război Mondial, în prezent se lucrează la reconstruirea sa. După ce biserica a fost ridicată, Arghir a fost ales epitrop principal, iar Anastasiu Pellanga epitrop secund. Biserica şi zona care o înconjoară au devenit centrul coloniei ortodoxe din Pesta. Dar, începând din 1812, grecii şi macedoromânii îşi ţineau deja slujbele separat, iar din 1888, cele două etnii, care construiseră biserica împreună, s-au separat în urma unor litigii care au escaladat în timp. Procesele de judecată au fost finanţate de Alexandru Mocioni. Până la urmă, în 1888, românii s-au mutat într-una din casele Fundaţiei Gojdu, pe strada Holló. Între 1808–1888, Şcoala Românească normală din libera şi crăiasca cetate din Pesta a funcţionat în imobilul din spatele bisericii, pe strada Porumbelului (Galamb). Tot aici se aflau şi locuinţele dascălilor şi ale preoţilor români. Această zonă purta numele de Curtea grecească. Locotenenţa a numit în noiembrie 1815 Deputăţia fondurilor şcoalelor naţionale de rit ortodox, instituţie înfiinţată prin rescript imeperial-regal, a cărei datorie era de a susţine bugetar funcţionarea şcolilor ortodoxe din Ungaria. Conducerea Deputăţiei a fost preluată mai târziu de Uroşevici Nestorovici. Tot în 1815, femeile macedoromâne din Pesta, în frunte cu Elena Grabovschi, au constituit Societatea culturală a femeilor române din Pesta, având ca scop principal crearea şi susţinerea unei fundaţii pentru şcoala românească de aici, în vederea gestionării şi funcţionării învăţământului. După absolvirea şcolii

this Church were designed by Ybl Miklós, and were added only in 1873. The southern tower was destroyed in the time of the Second World War, which presently is being reconstructed. After the Church was raised, Arghir was chosen the principal trustee and Anasztaz Pellanga the second trustee. The Church and the surrounding area became the centre of the Orthodox colony from Pest. From 1812, the Greeks and Macedo-Romanians had already began to keep their services separately, and from 1888, the two ethnicities which build the church together separated following some litigations which escalated with time. Alexandru Mocioni financed the judicial process. In the end, in 1888, the Romanians moved to one of the Gojdu Foundation mansions on Holló Street. Between 1808 and 1888, the Normal Romanian School from the Free and Royal City in Pest was operating in a property behind the Church on Pigeons Street (Galamb). Also here, the housing for the teachers and the Romanian priests was located. This area held the name of the Greek Garden The Governing Council appointed in November of 1815 a committee for administration of the funds for the Orthodox Church (Görögkeleti Iskolai Alapokat kezelő Bizottság). The leadership of this committee was later taken over by Uroşevici Nestorovici. Also in 1815, the Macedo-Romanian women from pest, lead by Elena Grabovschi, founded the “Cultural Society of Romanian Women in Pest”, its primary purpose being the creation and support of a foundation for the Romanian School in Pest and overseeing the management and functioning of education. After graduating confessional school, starting with the 70’s of the 18th century, more and more

elpusztult, s helyreállítása nemrég kezdődött el. Amikor a templom teljesen elkészült, az egyházközség Argirit választotta meg fő-, Pellanga Anasztázt pedig másodgondnokává. A templom és a templomot körülölelő terület lett a pesti kolónia központja. A görögök és a macedorománok 1812-től már külön tartották a szertartásaikat, s 1888-tól hosszú pereskedéssel vált szét a templomot még együtt építő két nemzetiség. A perköltségeket Mocsonyi Sándor fedezte. 1888-ban a románok a Gozsdu Alapítvány egyik házába, a Holló utcába költöztek. 1808-1888 között a templom háta mögött, a Galamb utcában működött a Şcoala Românească normală în libera şi krăiasca cetate din Pesta elnevezésű román iskola. Itt rendezték be a román tanítók és papok lakásait is, és nevezték Görög-udvarnak. A Helytartótanács 1815. november 21-én felállította a Görögkeleti Iskolai Alapokat kezelő Bizottságot. Ennek a hivatalnak a vezetését Urosevici Nestorovici vette át. Ugyancsak 1815-ben a pesti macedoromán nők, Helena Grabovszkyval az élen, megalakították a „Román nők kulturális társaságát”, amelynek legfőbb céljai között szerepelt az itteni román iskolai alap létrehozása és gyarapítása az iskola fenntartása és működtetése érdekében. A tehetségesebb görög és macedoromán gyerekek a 18. század ’70-es éveitől, a román gyerekek pe-

41

confesionale, începând din anii 70 ai secolului al 18-lea, copiii cei mai talentaţi, greci şi macedoromâni, apoi, începând de la mijlocul secolului al 19-lea, cei mai talentaţi copii români, studiau în număr din ce în ce mai mare la gimnaziul piarist din Pesta. Unii dintre ei au ajuns înalţi demnitari de stat.

Strada Pesti Barnabás
Clădirea din strada Pesti Barnabás numărul 2 a fost construită între 1755–1756, de Péterffy János, asesor al Curţii de Apel, în locul casei lui Proberger Jakab – marele şef al primei bresle a berarilor. Acesta este singurul monument al arhitecturii baroce laice din Pesta, care mai există şi azi. Modernizarea planului de urbanizare a centrului oraşului din secolul următor a decis asupra sorţii caselor mai vechi cu unul sau două etaje, din străzile mai înguste, considerând că împiedică dezvoltarea oraşului. Ultimele palate baroce au fost demolate la mijlocul secolului al 20-lea. Singura excepţie a fost palatul Péterffy, un palat mai modest ca mărime, proiectat de Mayerhoffer András. Văduva lui Péterffy, Nefferer Katalin, a lăsat moştenire acest palat, în 1782, baroanei Oberg Antónia, care l-a vândut, în 1800, pentru douăzeci şi şase de mii de forinţi, negustorului grec Konstantin Macsenka. Văduva acestuia s-a căsătorit apoi cu negustorul Atanasie Grabovschi, iar clădirea a rămas în proprietatea familiei până în 1888, când cârciumarul Kriszt Ferenc a cumpărat imobilul. La mijlocul anilor 1930, Wydler Károly a devenit noul proprietar, reconstruind în 1938 acest palat în care, la sfârşitul secolului al 18-lea, se afla deja un
of the most talented Greek and Macedo-Romanian children, then starting from the mid-19th century more and more of the most talented Romanian children, studied in the Piarist secondary school from Pest. Some of them became high dignitaries of state.

Pesti Barnabás Street
The building from No. 2 Pesti Barnabás Street was built between 1755–1756 by Péterffy János, assessor of the Court of Appeals, in the place of Proberger Jakab’s house – grand chief of the first brewers guild from Pest. This is the only monument of Secular Baroque Architecture style in Pest which still exists today. The modernization of the urbanization plan for the center of the city from the next century decided the fate of the older houses with one or two floors, from the narrower Streets, considering that it prevented the development of the city. The last Baroque palaces were demolished in the middle of the 20th century. The only exception was the Péterffy palace, modest in terms of size designed by architect Mayerhoffer András. The widow of Péterffy, Nefferer Katalin, left this palace as inheritance in 1782 to Baroness Oberg Antónia who sold it in 1800 for twenty six thousand forints to the Greek merchant Konstantin Macsenka. Later, his widow married to the merchant Atanasie Grabovschi, and the building stayed in the family till 1888 when the innkeeper Kriszt Ferenc purchased the property. In the middle of the 1930s, Wydler Károly became the new owner, rebuilding in 1938 this palace in which already at the end of the 18th century a pub was located. The restaurant of Hasslinger, named “Buda Városához/At Buda

dig a 19. század közepétől, az egyházközségi iskola befejezése után mind nagyobb számban látogatták a pesti piarista gimnáziumot. Közülük később többen magas közjogi tisztségeket töltöttek be.

Pesti Barnabás utca
A Pesti Barnabás utca 2. számú épületet Proberger Jakab, az első pesti serfőző céh főcéhmesterének háza helyére Péterffy János ítélőtáblai ülnök építtette 1755-től 1756-ig. Ez az épület a pesti barokk világi építészet úgyszólván egyetlen fennmaradt emléke. A Belváros rendezése ugyanis az előző századfordulón megpecsételte az egy- vagy kétemeletes, szűkebb utcákba épült régies házak sorsát, mivel útjában álltak a város terjeszkedésének. Az utolsó barokk palotákat a 20. század közepén bontották el. Kivételt csak ez, a Mayerhoffer András által tervezett, szerény méretű Péterffy-palota jelentett. Péterffy özvegye, Nefferer Katalin az épületet 1782-ben végrendeletileg Oberg Antónia bárónőre hagyta, aki 1800-ban huszonhatezer forintért eladta Macsenka Konstantin görög kereskedőnek. Az ő özvegye ment férjhez Grabovszky Athanáz kereskedőhöz, s az épület 1888-ig e család tulajdonában maradt. Tőlük Kriszt Ferenc vendéglős vásárolta meg az ingatlant. Az 1930-as évek közepén Wydler Károly lett az új tulajdonos, aki 1938-ban helyreállította az épületet, amelyben már a 18. század végén kocsma működött. 1831-ben itt nyílt meg a Hasslinger-féle, „Buda Városához” címzett vendéglő. 1864-től 1941-ig a Kriszt család három generációja vezette kezdetben Fehér Hajó, majd Kriszt néven, 1923-tól is-

42

45

46

47

45. Fosta casă Grabovschi – Restaurantul de 100 de ani Former Grabovschi house – the 100 -year-old Restaurant Volt Grabovszk y ház – 100 éves étterem 46. Knopp Imre: Fosta casă Grabovschi (Kriszt), în anii 1900 Knopp, Imre: Kriszt (former Grabovszk y) house, 1900 Knopp Imre: Kriszt (volt Grabovszk y) ház, 1900 -as évek 47. Cripta familiei Grabovschi şi mormântul lui Atanasie, în cimitirul Kerepesi The grave of the Grabovschi family and of Atanasie in Kerepesi Cemeter y Grabovszk y család és Athanáz sírja a Kerepesi temetőben

43

local, o crâşmă. Restaurantul lui Hasslinger, numit „La cetatea Buda”, s-a deschis aici în 1831. Între 1864–1941, restaurantul a funcţionat timp de trei generaţii în administraţia familiei Kriszt, la început cu numele de Corabia albă (Fehér Hajó), mai târziu ca restaurantul Kriszt, iar din 1923 din nou sub firma „La cetatea Buda (Buda Városához)”. Hanul şi restaurantul aveau mare căutare cu ocazia târgurilor care se organizau la fiecare sfârşit de săptămână în piaţa Primăriei, piaţa din faţa clădirii. În timpul zilei, restaurantul era frecventat de comercianţii din piaţă, iar seara, de nobilii şi cetăţenii eleganţi din oraş. În 1931, cu ocazia centenarului, restaurantului i s-a dat numele de Restaurantul de 100 de ani (100 éves étterem) şi s-a pus şi o placă comemorativă cu această ocazie, pe peretele din exterior. De la începutul secolului al 19-lea, Atanasie Grabovschi (1779–1840) organiza în această casă un salon literar, având printre invitaţii permanenţi pe Petru Maior, Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai, Dinicu Golescu, Zaharia Carcalechi, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Eftimie Murgu, Emanuil Gojdu şi încă mulţi alţii. Proprietarul întreţinea relaţii strânse cu scriitorii din Moldova şi Ţara Românească, în special cu Dinicu Golescu. Cu timpul, mai mulţi studenţi români ai Universităţii din Pesta frecventau salonul Grabovschi, unde se purtau discuţii serioase de literatură, istorie, religie şi se ţineau conferinţe. Toţi scriitorii şi gânditorii mai renumiţi din acele timpuri s-au perindat prin acest salon. Aici s-a conturat şi a prins viaţă mişcarea naţională română din Pesta. Ideile celor care frecventau salonul au fost publicate în revista de literatură Biblioteca românească. Dintre colaboratorii revistei, mulţi au devenit mai târziu literaţi români de renume, conducători poliCity”, was opened here in 1831. Between 1864–1941, the restaurant operated for three generations under the administration of the Kriszt family, at first with the name White Ship (Fehér Hajó), later as the restaurant Kriszt, and from 1923 again under the firm „At Buda City (Buda Városához)”. The Inn and restaurant flourished by the time when the weekly market was set up in the City Hall Square, being visited at daytime by merchants and at night, by the nobles and elegant citizens of the city. In 1931, with the occasion of its centenary, the restaurant was named as “100 years old”. A commemorative plaque was placed with this occasion on the exterior wall. From the beginning of the 19th century, Atanasie Grabovschi (1779–1840) organized a literary salon in this house, having constantly invited Petru Maior, Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai, Dinicu Golescu, Zaharia Carcalechi, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Eftimie Murgu, Emanuil Gojdu and many others. The owner kept close relations with the writers from Moldova and the Wallachia, especially with Dinicu Golescu. In the meantime, more and more Romanian university students in Pest attended the Grabovschi salon, where serious debates took place about literature, history, religion and also conferences were held. All the famous writers and thinkers of the time showed up at this salon. The Romanian movement in Pest was outlined and brought to life here. The ideas of the salon’s recurrent visitors were published in the literary magazine Romanian Library by publicists, which had personalities and later became renowned Romanian literates, political leaders, professors, lawyers and journalists. Grabovschi had a very rich library, he was a subscriber to magazines and books published in the Romanian Kingdom. The Romanian Academy keeps even today several manuscripts from the Grabovschi literary fund.

mét „Buda Városához” cégérezve. A fogadó és vendéglő akkor élte aranykorát, amikor az előtte elterülő régi Városház téren működött a hetipiac. Nappal a piaci árusok, este a város előkelő urai és polgárai látogatták. Az 1931. évi centenáriumon vette fel az étterem a „100 éves” nevet, s emléktáblát is avattak az évforduló alkalmából. A 19. század elejétől Grabovszky Athanáz e házában működött egy román irodalmi szalon, melynek állandó vendégei között ismert személyiségeket találunk: Petru Maiort, Samuil Micu-Claint, Gheorghe Şincait, Dinicu Golescut, Zaharie Carcalechit, Dimitrie Ţichindealt, Teodor Aaront, Damaschin Bojincăt, Moise Nicoarăt, Eftimie Murgut, Emanuil Gojdut és még sokan másokat. A ház ura nagyon jó kapcsolatot ápolt a moldvai és havasalföldi írókkal is, főleg Dinicu Golescuval. Idővel a pesti egyetem román diákjai közül is többen látogatták a Grabovszky-szalont, ahol komoly irodalmi, történelmi, egyházi vitákat és tanácskozásokat tartottak. Megfordult itt a kor minden jelentősebb írója és gondolkodója. Ebben az épületben körvonalazódott és erősödött meg a pesti román nemzeti mozgalom is. Eszméiket abban a Biblioteca românească (Román könyvtár) című irodalmi folyóiratban közölték, amelynek publicistái között a későbbi nagynevű román irodalmárok, politikai vezetők, tanárok, jogászok és újságírók egyaránt feltűntek. Grabovszky nagyon gazdag könyvtárat gyűjtött össze, regáti lapokra és könyvekre is előfizetett. A Román Tudományos Akadémia ma is sok Grabovszky-hagyatékból származó kéziratot őriz.

44

tici, profesori, jurişti şi ziarişti. Grabovschi avea o bibliotecă foarte bogată, era abonat la reviste şi cărţi publicate în Regatul României. Academia României păstrează şi astăzi foarte multe manuscrise din fondul Grabovschi. Clădirea are o semnificaţie şi pentru Biserica Română Ortodoxă din Transilvania şi din Ungaria. Aici a trăit între anii 1823–1829 şi Atanasiu Şaguna (care, mai târziu, adoptă numele de Andrei Şaguna), episcopul Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria – nepotul proprietarului casei – în perioada când îşi făcea studiile liceale şi pe când era student la drept.

Strada Nyáry Pál
Redacţia revistei Familia, situată în imobilul de la numărul 4, strada Nyáry Pál (colţ cu strada Váci) a fost fondată de Iosif Vulcan, precum ne aminteşte placa în limbile română şi maghiară de pe zidul casei. Vulcan (1841–1907) era publicist, redactor al revistei, scriitor, traducător, organizator de evenimente literare. S-a născut într-o familie de preoţi greco-catolici. Tatăl, Nicolae Vulcan, a fost preot greco-catolic la Holod, Leta Mare şi Oradea. Mama, Victoria Irinyi, provenea din familia Irinyi (Irimie). Unchii lui, revoluţionarul paşoptist Iosif Irinyi şi inventatorul chibritului, Ioan Irinyi, sunt personalităţi cunoscute ale istoriei maghiare. Iosif Vulcan şi-a petrecut copilăria la Leta Mare. Din 1865, a scos, întâi la Pesta, apoi, din 1880, la Oradea, revista Familia, al cărui redactor a rămas până la moarte. Pe data de 9 martie 1866, în această revistă a apărut celebra poezie a celui mai mare poet al românilor, cu titlul
The building is important also for the Romanian Church in Transylvania and in Hungary. Atanasiu Şaguna lived here between 182 and 1829 (who later adopted the name Andrei Saguna), bishop of the Romanian Orthodox Church from Transylvania and Hungary – grandson of the house owner – by the time he completed his high school studies and was a law student.

Nyáry Pál Street
The Editorial of Familia magazine, located in property No. 4 Nyáry Pál Street (coner with Váci Street) was founded by Iosif Vulcan, as can be seen on the plaque on the outer wall of the building in both the Romanian and Hungarian languages. Vulcan (1841–1907) was a publicist, editor of the magazine, writer, translator, and organizer of literary events. He was born in a family of Greek-Catholic priests. His father Nicolae Vulcan, was a Greek-Catholic priest in Holod, Leta Mare and Oradea. Mother, Victoria Irinyi, came from the Irinyi (Irimie) family. His uncles, fourty-eighter revolutionary Iosif Irinyi, and the inventor of the match, Ioan Irinyi, were well known personalities of Hungarian history. Iosif Vulcan spent his childhood in Letea Mare. From 1865 he launched, at first in Pest and then, in 1880 in Oradea the magazine Familia, working as its editor until the end of his days. On March 9, 1866 there appeared in the magazine the poem of the greatest Romanian poet with the title „If I have…”. The young poet was then named Eminovici, but after the advice of Vulcan, the mentor who released him as a poet, he changed his name to Eminescu. Iosif Vulcan did not publish works only in Romanian

Az épület az erdélyi és magyarországi román egyház szempontjából is nevezetes. Atanasiu Saguna (később felvett nevén Andrei Şaguna), az erdélyi és magyarországi Román Ortodox Egyház érseke – a háztulajdonos unokaöccse – gimnáziumi és jogi tanulmányai idején, 1823–1829 között szintén itt élt.

Nyáry Pál utca
A Nyáry Pál u. 4-ben (a Váci utcai sarkon) működött a Iosif Vulcan alapította Familia folyóirat szerkesztősége. Erről a ház falán román és magyar nyelvű emléktábla tanúskodik. Vulcan (1841–1907), aki publicista, lapszerkesztő, író, műfordító és irodalomszervező volt egyszemélyben, görög katolikus lelkészi családban született. Apja, Nicolae Vulcan Pusztahollódon, Nagylétán és Nagyváradon görög katolikus papként szolgált. Anyja, Irinyi Viktória, a ’48-as hagyományokkal rendelkező Irinyi (Irimie) családból származott. Két nagybátyja, a forradalmár Irinyi József és a gyufa feltalálója, Irinyi János, ismert alakjai a magyar történelemnek. Vulcan gyermekéveit Nagylétán töltötte. 1865-ben jelentette meg Pesten a Familia című folyóiratot, amelyet – 1880-tól Nagyváradon – a haláláig szerkesztett. E folyóirat közölte 1866. március 9-én a románok legnagyobb költőjének „De-aş avea…” című versét. A fiatal költő eredeti vezetékneve Eminovici volt, de a pályáján őt elindító Vulcan tanácsára felcserélte azt a románosabban hangzó Eminescura. A legnagyobb román költő karrierje tehát innen indult. Iosif

45

49

48

50

48. Coperta publicaţiei Biblioteca românească, 1820 Cover of the Biblioteca românească (Romanian Librar y), 1820 Biblioteca românească borítója, 1820 49. Andrei Şaguna 50. Coperta revistei Familia, 1866 Cover of the Familia magazine, 1866 Familia borítója, 1866 51. Iosif Vulcan 52. Iosif Irinyi Irinyi József 53. Ioan Irinyi Irinyi János

53

51

52

46

„De-aş avea…”. Tânărul poet se numea pe atunci Eminovici, dar, la sfatul lui Vulcan, cel care l-a lansat ca poet, şi-a schimbat numele în Eminescu. Iosif Vulcan publica nu numai în reviste româneşti, ci şi în multe reviste ungureşti. I-a cunoscut pe cei mai de vază scriitori maghiari, prin intermediul unchiului lui, Iosif Irinyi. Meritele sale culturale erau recunoscute şi printre unguri, astfel Societatea Kisfaludy l-a ales membru de onoare în 1875.

Strada Veres Pálné
Societatea „Petru Maior” şi revista literară Luceafărul îşi aveau sediul la numărul 11 din strada Veres Pálné, care se numea pe vremuri strada Copacul verde (Zöldfa). Cel mai mare succes al societăţii se leagă de numele lui Octavian Goga şi de colaboratorii acestuia. În 1903–1904, Goga locuia în acest imobil (et. III, ap. 23), şi între 1903–1904 a fost redactorul revistei. De la începutul secolului al 19-lea, mulţi tineri români din Ungaria şi din Transilvania studiau la facultăţile din Pesta. Numărul acestora era în permanentă creştere, iar la începutul secolului al 20-lea, în capitala Ungariei erau în jur de 300 de studenţi români. După revoluţia din 1848–49, reprezentanţii vieţii publice româneşti din Transilvania au cerut în repetate rânduri crearea unei facultăţi româneşti. Cererea lor nu a fost ascultată, însă în cadrul facultăţii de la Pesta s-a creat o catedră de limbă şi literatură română, şef de catedră fiind numit Alexandru Roman, în 1863. Studenţii din capitală, în frunte cu Iosif Vulcan, au creat în 1864 Societatea „Petru Maior” cu un pronunţat caracter literar şi cultural.
magazines, but also in many Hungarian ones. He knew the most prestigious Hungarian writers through his uncle, Iosif Irinyi. His merits were also recognized among Hungarians, so the Kisfaludy Society appointed him as a Honorary member in 1875.

Veres Pálné Street
The Petru Maior Society and the literary magazine Luceafărul had their headquarters at No. 11 Veres Pálné Street, which was previously called Green Tree (Zöldfa) Street. The biggest success of the society is tied to the name Octavian Goga and his collaborators. Goga lived in this building from 1903 to 1904 (III floor, Apartment 23), bei ng the editor of the magazine for that period. From the beginning of the 19th century, many young Romanians from Hungary and Transylvania studied at universities in Pest. The number was constantly growing, and in the beginning of the 20th century, there were around 300 hundred Romanian students in the Hungarian capital. After the 1848–49 revolution, the representatives of the public life of Romanians from Transylvania repeatedly asked for the establishing of a Romanian university. Their request was not taken into consideration, but in 1863 in the framework of the University of Pest, a department was created for Romanian language and literature, appointed chief of department was Alexandru Roman. The students from the capital, headed by Iosif Vulcan, created in 1864 the “Petru Maior” Society with a pronounced literary and cultural character.

Vulcan nemcsak román lapokban írt, számos magyar újságban is publikált. Nagybátyja, Irinyi József révén ismerte a legjelesebb magyar írókat. Érdemei magyar közegben is ismertek voltak, így 1875-ben a Kisfaludy Társaság tiszteletbeli taggá választotta.

Veres Pálné utca
Az egykori Zöldfa, a mai Veres Pálné u. 11. sz. alatti épületben működött régen a Petru Maior Kör és a Luceafărul irodalmi lap. Tevékenységük legsikeresebb szakasza Octavian Goga és munkatársai nevéhez fűződik. 1903–1904-ben Goga szerkesztésében jelent meg a lap, aki maga is e házban (a III. emelet 23-ban) lakott. A 19. század elejétől az erdélyi és magyarországi román fiatalok a pesti egyetemek állandó hallgatói. Létszámuk egyre növekedett, a 20. század fordulóján mintegy 300 román diák tanult a fővárosban. Az 1848–49-es forradalmat követően az erdélyi román közélet képviselői több ízben sürgették román egyetem felállítását. Kérésük nem talált meghallgatásra, létrejött viszont a pesti egyetem keretében a Román nyelv és irodalom tanszék, amelynek élére 1863-ban Alexandru Romant nevezték ki. 1864ben, a fővárosban tanuló román egyetemisták, élükön Iosif Vulcannal, létrehozták a „Petru Maior” Kört, amely elsősorban irodalmi és kulturális tevékenységet folytatott.

47

Studenţii care învăţau la Pesta – printre ei se aflau: Damaschin Bojincă, Pavel Vasici, Paul Iorgovici, Eftimie Murgu – se întâlneau sistematic, încă din anii 1820, în locuinţa din Budapesta a preotului ortodox Ioan Teodorovici, unde au constituit o societate cu caracter privat, în cerc închis, denumit „Asociaţia studenţilor români”. Ei abordau literatura română şi probleme de istorie, în spiritul lucrărilor lui Petru Maior. În 1862, studenţii români din capitală doreau să constituie o societate literară, în frunte cu Iosif Vulcan. În acelaşi an, a avut loc adunarea de constituire a Societăţii „Petru Maior”, unde preşedinte al cercului literar a fost ales studentul în drept Partenie Cosma. La început, adunările aveau loc pe rând în locuinţele membrilor, iar mai târziu, societatea şi-a găsit sediu în casele familiilor macedoromâne Mocioni şi Nedelcu. Societatea „Petru Maior” a avut, începând din 1868, o însemnată activitate literară şi culturală, în timpul în care Ioan Slavici, pe atunci student în Pesta, a redactat Statutul societăţii (aprobat de Ministerul de Interne abia în 1872). Finanţarea societăţii era asigurată din cotizaţii, donaţii financiare, ca şi din veniturile de pe urma evenimentelor culturale pe care le organiza. Se organizau concerte şi baluri, iar o bună parte din veniturile de la aceste evenimente erau destinate finanţării studenţilor săraci. Membrii societăţii au reuşit să întemeieze şi o bibliotecă, în cadrul căreia se organizau serate literare şi de lectură. La începutul anului şcolar 1873/74, s-a organizat chiar şi un cor, care susţinea spectacole în mod regulat. Începând din 1877 şi până în 1894, s-a redactat şi o revistă în manuscris, denumită „Rosa cu ghimpi”, în care membrii societăţii publicau lucrări literare şi ştiinţifice, precum şi scrieri hazlii despre viaţa de student.
Among the students studying in Pest there were: Damaschin Bojincă, Pavel Vasici, Paul Iorgovici and Eftimie Murgu who systematically met, from the 1820s, in the home of the Orthodox priest Ioan Teodorovici, where they built a private, closed circle society, named „Romanian Students Association”. They approached Romanian literature and problems of history, activity supported by Petru Maior. In 1862, the Romanian students from the capital wished to establish a literary society headed by Iosif Vulcan. In the same year took place the assembly to establish the Petru Maior Society, where the elected President of the Society of readers was the law student Partenie Cosma. At the beginning, meetings took place in turns at the houses of the members, and later, the society found room for headquarters in the houses of the Macedo-Romanian families, Mocioni and Nedelcu. Starting with 1868, during the period when Ioan Slavici was completing his studies in Pest and who elaborated the Statute of the Society (adopted at the Ministry of Interior only in 1872), the Petru Maior Society produced a significant literary and cultural activity. The financing of the society was assured by contributions, financial donations and also by incomes from cultural events that it organized. Concerts and balls were organized, a considerable part of the incomes from these events being used for financing of poor students. The members of the society also managed to create a library, which offered a proper frame to literary and lecturing evenings. At the beginning of the school year 1873/74, even a choir was organized that gave performances regularly. From 1877 to 1894, a magazine in manuscripts was edited, called “Rosa cu ghimpi/The rose with thorns”, in which members of the society published literary and scientific works, as well as amusing writings about student life.

A Pesten tanuló egyetemi hallgatók – köztük van Damaschin Bojincă, Pavel Vasici, Paul Iorgovici, Eftimie Murgu – már az 1820-as években rendszeresen összegyűltek Ioan Teodorovici budapesti görögkeleti lelkész lakásán, ahol „A román tanulók egyesülete” elnevezéssel magánjellegű zártkörű társaságot alkottak. Petru Maior szellemi örökségét magukénak vallva közelítettek a román irodalomhoz és történelemhez. A fővárosban tanuló román egyetemisták 1862-ben Iosif Vulcannal az élen irodalmi társaság létrehozásán fáradoztak. Abban az évben tartották meg a Petru Maior Kör alakuló közgyűlését, amelyen az olvasókör elnökéül Partenie Cosma joghallgatót választották meg. Kezdetben hol az egyik, hol a másik tag lakásán tartották az üléseiket, később viszont a macedoromán Mocsonyi és Nedelkó család házaiban találtak otthonra. A Petru Maior Kör 1868-tól kezdett jelentősebb irodalmi és kulturális tevékenységet folytatni, amikor a Pesten tanuló Ioan Slavici megalkotta az egyesület alapszabályát (amit csak 1872-ben fogadott el a Belügyminisztérium). A Kör a tagdíjakból, pénzadományokból és kulturális műsorainak bevételéből tartotta fenn magát. Hangversenyeket és bálokat rendeztek, a bevétel jó részét pedig a szegényebb hallgatók támogatására fordították. Sikerült jó könyvtárat is létrehozniuk, ahol irodalmi esteket és felolvasásokat tartottak. Az 1873/74-es iskolai év elején rendszeresen fellépő kórust is indítottak. 1877-től 1894-ig „Rosa cu ghimpi” címmel kézírásos lapot szerkesztettek, amelyben irodalmi és tudományos munkák, valamint a diákélettel kapcsolatos tréfás írások kaptak helyet.

48

54

55 56

57

58

54. Mihai Eminescu 55. Octavian Goga 56. Partenie Cosma 57. Ioan Slavici 58. Membrii A sociaţiei Petru Maior, în port naţional românesc Members of the Petru Maior A ssociation in Romanian national costumes Petru Maior Kör tagjai román népviseletben 59. Coperta revistei Luceafărul Cover of the Luceafărul Luceafărul borítója

59

49

În 1902, sub egida Societăţii „Petru Maior” a apărut o revistă literară de un foarte înalt nivel, Luceafărul. În comitetul de redacţie, la începuturile editării revistei s-au angajat printre alţii şi A. P. Banutiu, Alexandru Ciura, Octavian Goga, Dionisie Stoica, Sebastian Stanca, Ioan Lupaş, Ion Montani, Ion Lapedatu. În istoria presei româneşti din Transilvania şi Ungaria, Luceafărul a fost primul organ de presă care publica opere într-adevăr valoroase, de calitate. Din 1903, Octavian C. Tăslăuanu şi Octavian Goga au luat în mâini destinul revistei. Revista a fost tipărită până în 1906 la Budapesta, iar apoi, din 1914 la Sibiu. În 1919, Luceafărul a apărut în redacţia lui Nicolae Iorga. Însă apogeul revistei a fost, fără doar şi poate, în perioada sa din Pesta. Aici şi-a publicat Goga multe din versurile sale cunoscute, strânse apoi în volumul Poezii, care a apărut la Budapesta, în 1905. Goga a câştigat cu acest volum de versuri marele premiu al Academiei Române, în 1906. Revista Luceafărul din Pesta îşi îndrepta atenţia asupra tuturor domeniilor vieţii spirituale româneşti. Era o revistă literară, dar publica articole din cele mai variate domenii: din istorie, lingvistică, etnografie. În anii 1900, activitatea Societăţii „Petru Maior” atrage atenţia mai multor personalităţi importante ale vieţii culturale şi literare româneşti. În 1901, Nicolae Iorga face o vizită la studenţii din Pesta, iar în toamna anului 1910, la restaurantul Sas-kör, s-au adunat aproape două sute de studenţi români pentru a-l sărbători pe un mare scriitor clasic român aflat în trecere prin Budapesta: Ion Luca Caragiale. Membrii societăţii sprijineau toate iniţiativele care vizau dezvoltarea culturii româneşti din Ungaria, dar activitatea lor s-a extins şi asupra altor domenii. Din cauza evenimentelor cu caracter politic, a seIn 1902, under the aegis of the society there appeared a literary magazine of high level, the “Luceafărul” magazine. At the beginning, in the editorial committee, responsibilities were assumed by people like A. P. Banutiu, Alexandru Ciura, Octavian Goga, Dionisie Stoica, Sebastian Stanca, Ioan Lupaş, Ion Montani, and Ion Lapedatu. In the press history of the Romanians from Transylvania and Romania, Luceafărul was the first press organ which published truly valuable works of quality. From 1903, Octavian C. Taslauanu and Octavian Goga took over the destiny of the magazine. The magazine was printed until 1906 in Budapest, and afterwards from 1914 in Sibiu. In 1919, the magazine Luceafărul started to reappear under the editorial work of Nicolae Iorga. However, the top period of the magazine is considered undoubtedly its period from Pest. Here Goga published many of his well known lyrics, afterwards gathered in the volume Poezii/Poems, which appeared in Budapest in 1905. Goga won with this volume of lyrics the Great Prize of the Romanian Academy in 1906. The magazine Luceafărul from Pest directs its attention towards all the areas of Romanian spiritual life. It was a literary magazine, however it published articles from the most varied areas: history, linguistics and ethnography. In the 1900s, the activity of Petru Maior Society attracts the attention of many important Romanian personalities of the cultural and literary life. In 1901, Nicolae Iorga makes a visit to the students from Pest, and in the autumn of 1910, at Sas-kör restaurant almost two hundred students gathered to celebrate the passing through Budapest of a great Romanian classic writer Ion Luca Caragiale. The members of the society supported all the initiatives that were aimed at the development of Romanian

A Kör égisze alatt 1902-ben megjelent a színvonalas irodalmi folyóirat, a Luceafărul. A lapindításkor a szerkesztőbizottságban mások mellett A. P. Banutiu, Alexandru Ciura, Octavian Goga, Dionisie Stoica, Sebastian Stanca, Ioan Lupaş, Ion Montani, Ion Lapedatu vállaltak szerepet. Az erdélyi és magyarországi román sajtó történetében a Luceafărul képviseli az első olyan periodikát, amely valóban színvonalas, értékes irodalmi műveket közölt. 1903-tól a lap irányítását Octavian C. Taslauanu és Octavian Goga vették a kezükbe. 1906-ig Budapesten, majd 1914-ig Nagyszebenben nyomtatták. 1919-ben Nicolae Iorga szerkesztésében a folyóirat újraindult. A lap fénykorának mindenképpen a pesti időszakot tekinthetjük. Ebben publikálta Goga több, később közismertté vált versét, amelyeket a Poezii (Budapest, 1905.) című kötetébe gyűjtve is közreadott. 1906-ban ezzel a könyvével elnyerte a Román Akadémia irodalmi díját. A pesti Luceafărul érdeklődése a román szellemi élet minden területére kiterjedt. Noha elsősorban a szépirodalomra figyelt, a legkülönbözőbb tárgyú, történelmi, nyelvészeti, néprajzi tanulmányokat is közölt. Az 1900-as években több román kulturális és irodalmi kiválóság figyel föl a Petru Maior Kör tevékenységére. 1901-ben Nicolae Iorga, a jeles történész-irodalmár látogatta meg az egyetemista fiatalokat, 1910 őszén pedig a Sas-kör vendéglő nagytermében csaknem kétszáz román egyetemi hallgató ünnepelte a Budapesten átutazó nagy román drámaírót, Ion Luca Caragiale-t. A Kör tagjai már minden olyan törekvést támogattak, amely a magyarországi románok kultúrájának fejlesztésére irányult, műveltségi színvonaluk emelését szolgálta, s tevékenységük a közélet más terüle-

50

ratelor de lectură organizate de societate – care contribuiau considerabil la întărirea profilului identitar cultural-naţional al românilor din Transilvania şi Ungaria – Ministerul de Interne al Ungariei a suspendat de mai multe ori activităţile revistei, dar, de fapt, ele au continuat până la începutul Celui de-al Doilea Război Mondial. După căderea Monarhiei Austro-Ungare, societatea şi-a mutat sediul la Cluj, unde, în noiembrie 1918, conform regulamentului de organizare al asociaţilor studenţilor români, şi-a schimbat numele în „Centrul Studenţesc Petru Maior din Cluj”. Biblioteca valoroasă, arhiva societăţii, cât şi averea deloc neglijabilă, au ajuns în proprietatea studenţilor clujeni.

Piaţa Szervita
Medicul stomatolog Dimitrie Nedelcu (1812–1882) a fost creatorul catedrei de stomatologie a Facultăţii de Medicină din Pesta şi a locuit în imobilul de la numărul 3, din piaţa Szervita. Printre pacienţii săi se numărau personalităţi importante ale veacului, însuşi Széchenyi István a fost unul dintre aceşti pacienţi. Dimitrie Nedelcu era de origine română – respectiv, macedoromână – şi s-a născut pe data de 12 octombrie 1812, la Lugoj, judeţul Timiş. A obţinut diploma de medic la Facultatea de Medicină din Pesta, iar specializarea în stomatologie a făcut-o la Viena. Nedelcu inaugurează, în 1844, prima catedră de medicină dentară din istoria facultăţii din Pesta, el însuşi devenind primul profesor particular de
culture in Hungary, but their activity also extended to other areas. Due to the events with a political character, the lecture evenings organized by the society – which considerably strengthened the profile of the culturalnational identity of the Romanians in Transylvania and Hungary – The Hungarian Ministry of Interior suspended on more occasions the activity of the magazine, but, in fact it continued to work until the start of the Second World War. After the fall of the Austro-Hungarian Monarchy, the society moved its headquarters to Cluj, where in November 1918, in conformity with the regulations for organization of the Romanian Students Associations, it changed its name to “Petru Maior Student Center in Cluj”. The valuable library, the society’s archives, as well as the far from neglectable wealth of the association became the property of the students in Cluj.

Szervita Square
Dimitrie Nedelcu (1812–1882) was the founder of the Stomatology department from the Medical University in Pest and lived in the building No. 3 from Szervita Square. Among his patients there were important personalities of the age, Széchenyi István himself was one of these. Dimitrie Nedelcu was of Romanian origin – respectively, Macedo-Romanian – born on October 12, 1812 in Lugoj, Timiş county. He obtained his medical diploma at the Medical University from Pest and made his specialization in stomatology in Vienna. In 1844, Nedelecu inaugurates the first department of dental medicine in the history of the Universities from Pest, he himself becoming the first professor specialized in stomatology in

teire is kiterjedt. Politikai jellegű rendezvényeik, felolvasásaik miatt a működésüket – amellyel jelentősen hozzájárultak az erdélyi és magyarországi román nemzeti-kulturális arculat kialakulásához – a Belügyminisztérium többször is felfüggesztette, de azt a világháború kitöréséig folytathatták. A Monarchia összeomlása után a Kör Kolozsvárra tette át a székhelyét, ahol 1918 novemberében a román egyetemi egyesületek szervezeti szabályzata szerint „Centrul Studenţesc Petru Maior din Cluj”-ra változtatta meg a nevét. A kolozsvári diákság tulajdonába került értékes könyvtára, archívuma, s nem megvetendő nagyságú vagyona is.

Szervita tér

A Szervita tér 3. szám alatt lakott Nedelkó Döme (Dimitrie Nedelcu 1812–1882), a híres fogorvos, aki elindította a pesti orvosi egyetem fogorvosi tanszékét. Nagy praxisa volt, még Széchenyi István is a páciensei közé tartozott. A román, ill. macedoromán származású Nedelkó Döme Temes megyében, Lugoson született 1812. október 12-én. 1839-ben a pesti egyetemen szerez orvosdoktori diplomát, majd fogorvosi tudását Bécsben tökéletesíti. 1844-ben a pesti orvosi egyetem, fennállása óta először, fogászati tanszéket indít, és „hivatalba iktatja” dr. Nedelkó Dömét, a magyar fogászoktatás első nyilvános rendkívüli magántanárát. Nedelkóval véget ért a magyar fogászat történetének kezdeti, empirikus periódusa. A fogorvosi oktatás bekerült az egyetem orvosi karára, borbélyok, kovácsok és bábák kezéből a fogorvosok, az

51

61 60 62

60. Piaţa Szer vita, casa de la numărul 3 Szer vita Square, the house from No. 3 Szer vita tér 3. sz. ház 61. Dimitrie Nedelcu Nedelkó Döme 62. Hofbauer: Piaţa Szer vita din Pesta Hofbauer : Szer vita Square from Pest Hofbauer: A pesti Szer vita tér 63. Piaţa Szer vita, anii 1890 Szer vita Squarre, the 1890s Szer vita tér, 1890 -es évek

63

52

stomatologie din Ungaria. Activitatea sa pune capăt perioadei empirice, de început, a istoriei stomatologiei în Ungaria. Formarea dentiştilor se integrează definitiv în cadrul universitar, iese de pe mâna bărbierilor, a fierarilor şi a moaşelor şi devine o ramură a medicinii. În 1878, Nedelcu înfiinţează Societatea Stomatologilor din Budapesta, iar primul secretar al societăţii este tânărul Árkövy József. Nedelcu predă stomatologia la Facultatea din Pesta timp de 38 de ani. Cursurile se desfăşurau în sala de disecţii a clădirii Facultăţii de Medicină de pe strada Hatvani sau în cabinetul său de stomatologie din piaţa Szervita. El a fost membru şi al Asociaţiei regale de Medicină. Dimitrie Nedelcu nu şi-a tăinuit niciodată obârşia şi sentimentele sale faţă de neamul românesc. În casa lui se vorbea şi româneşte şi o profesoară de limbă română se ocupa de cei patru copii ai lui. El a fost membru şi al Asociaţiei de conducere al comunităţii eclesiastice greco-macedoromâne, care avea în gestiune Biserica Ortodoxă din piaţa Petőfi, şcoala grecească şi românească din strada Galamb. A fost unul dintre principalii actanţi ai vieţii culturale şi ştiinţifice româneşti din Budapesta. El asigura permanent subvenţii pentru studenţii români de la Budapesta iar casa lui era întotdeauna deschisă în faţa lor, până şi reuniunile conducerii Societăţii „Petru Maior”, creată de studenţi, erau găzduite în casa lui. Restaurantul Kis Pipa s-a deschis la parterul casei Nedelcu din piaţa Szervita, numărul 3, la începutul anilor 1870, devenind în scurt timp locul preferat de întâlnire al politicienilor, scriitorilor, artiştilor din ţară sau din străinătate. Aici se întâlneau, printre alţii, Ady Endre, Krúdy Gyula, Mikszáth Kálmán, Tisza
Hungary. The start of activity brings to an end the empirical period of stomatology in Hungary. The forming of dentists is integrated definitively in framework of the University, dental care being taken out of the hands of the barbers, smiths and midwives, and becoming a branch of the medical education. In 1878, Nedelcu creates the Stomatology Society in Budapest, and the first secretary of the association is the young Árkövy József. Nedelcu teaches stomatology at the University in Pest for 38 years. The courses were held in a building of the Medical University on Hatvan Street, respectively in the hall of dissection or in his stomatology cabinet from Szervita Square. He was a member of the Royal Medical Association. Dimitrie Nedelcu never denied his origin or sentiments towards the Romanian nation. In his house Romanian was spoken and a teacher of Romanian language took care of his four children. He was a member of the leading body of the Greek-Macedo-Romanian Ecclesiastical community, who was administrating the Orthodox Church from Petőfi Square, and the Greek and Romanian school from Galamb Street. He was one of the principal actors of Romanian cultural and scientific life in Budapest. He permanently assured subsidies for Romanian students in Budapest and his house was always open towards them, even the management meetings of the “Petru Maior” Society created by students were held in his house. In the beginning of the 1870s, the restaurant Kis Pipa opened on the ground level of the Nedelcu house at No. 3 Szervita square and became in short time the preferred location for meetings of politicians, writers and artists from the country or from abroad. Among the people who visited the place are Ady Endre, Krúdy Gyula, Mikszáth Kálmán, Tisza Kálmán, Wekerle Sándor, Lesseps Ferdinand. After the death of Dumitru Nedelcu, members of his

orvosdoktorok kezébe. 1878-ban Nedelkó megalakítja a Budapesti Fogorvosok Egyletét, amelynek első elnöke, titkára a fiatal Árkövy József. Nedelkó 38 éven keresztül tanított fogászatot az egyetemen, s neve megtalálható a Királyi Orvostudományi Társulat tagjai sorában is. Nedelkó Döme származását és nemzeti érzelmeit soha nem titkolta. Házában románul is beszéltek, négy gyermekével román nyelvtanárnő foglalkozott. Részt vett a budapesti görög-macedoromán egyházi közösség vezetőségében, amely a Petőfi téri ortodox templomot és a Galamb utcai görög és román iskolát tartotta fenn. A budapesti román kulturális és tudományos élet egyik aktív résztvevője. A budapesti román hallgatókat állandóan támogatta, háza pedig mindig nyitva állott számukra, olyannyira, hogy egy ideig itt tartotta üléseit a román egyetemisták által létrehozott „Petru Maior” Kör vezetősége. A Szervita tér 3. szám alatti Nedelkó-ház földszintjén az 1870-es évek elején nyitotta meg kapuit a Kis Pipa nevű vendéglő, amely rövidesen a hazai és külföldi politikusok, írók, művészek – többek között Ady Endre, Krúdy Gyula, Mikszáth Kálmán, Tisza Kálmán, Wekerle Sándor, Lesseps Ferdinand – kedvelt találkozóhelyévé nőtte ki magát. Nedelkó Döme halála után az ingatlant családtagjai örökölték. 1905ben tekintélyes ember vette meg tőlük a forgalmas téren, előkelő üzletek szomszédságában található

53

Kálmán, Wekerle Sándor, Lesseps Ferdinand. După moartea lui Dimitrie Nedelcu (1882), membrii familiei sale au moştenit imobilul. În 1905, un om elegant s-a prezentat pentru a cumpăra clădirea care se afla în piaţa de acum plină de tumult, în vecinătatea unor prăvălii elegante: era Stein Mátyás, directorul băncii cunoscute în întreaga ţară cu numele de Casa bancară Török A. şi Asociat. Terenul din piaţa Szervita avea condiţii oportune pentru a fi sediul unei bănci, spre deosebire de casa cu două etaje ridicată aici în stil clasicist, de care cei din conducere nu erau deloc mulţumiţi. Încă din primăvara anului 1905 fusese publicată o ofertă pentru întocmirea planurilor şi pentru construirea unei noi case cu patru etaje, pentru sediul şi birourile băncii. Până la urmă, societatea pe acţiuni a încredinţat lucrările de construcţie asociaţilor Böhm Henrik – Hegedűs Ármin. Mozaicul care se vede şi astăzi pe frontonul clădirii (cel mai mare mozaic de acest gen din Budapesta) o reprezintă pe Sfânta Maria, protectoarea Ungariei, în compania unor personalităţi ilustre din istoria ungară, printre care apar Rákóczi Ferenc şi Kossuth Lajos. La mijlocul anilor 1920, rudele lui Stein Mátyás au moştenit acest imobil cu o atmosferă aparte, care pe atunci era foarte vizitat, adăpostind una dintre cele mai populare bănci din oraş.

family inherited the property. In 1905, an elegant man presented himself to purchase the building situated in a thriving square, in the neighborhood of some elegant shops: he was Stein Mátyás, director of the country-wise well known bank by the name of Török A. and Associate Banking House. The land from Szervita square had opportune conditions for hosting the headquarters of a bank, unlike the two-storey house raised here in Classic style, of which the leadership were not pleased at all. In the spring of 1905, a tender was published to design and carry out the construction of a four-storey building that was suitable for the bank headquarters. In the end, the joint stock company entrusted the construction work to the associates Böhm Henrik – Hegedűs Ármin. The mosaic which still can be seen on the front of the building (the biggest mosaic of this type in Budapest) represents St. Marry, protector of Hungary, in the company of some illustrious personalities from Hungarian history, including Rákóczi Ferenc şi Kossuth Lajos. In the middle of the 1920s, the relatives of Stein Mátyás inherited this building with a special atmosphere, which then was very frequented, hosting one of the most popular banks from the city.

házat: Stein Mátyás, az országszerte ismert Török A. és Társa Bankház igazgatója. A Szervita téri telek kiválóan alkalmasnak bizonyult e célra, a rajta álló kétemeletes, klasszicista házzal viszont már korántsem voltak elégedettek a bankház vezetői. Már 1905 tavaszán kiírták a tervpályázatot egy új, négyemeletes bank- és irodaház megtervezésére. A részvénytársaság a kivitelezéssel végül a Böhm Henrik-Hegedűs Ármin párost bízta meg. Az épületen ma is meglévő mozaikon (amely műfajában a legnagyobb Budapesten) Magyarország Nagyasszonyát a magyar történelem vezető személyiségei, köztük Rákóczi Ferenc és Kossuth Lajos társaságában láthatjuk. Az 1920-as évek derekán Stein Mátyás rokonai örökölték a patinás épületet, amely ekkor mint a város egyik legnépszerűbb bankháza fogadta az ügyfeleket.

54

Pesta, Erzsébetváros
Curtea Gojdu
Marele mecenat al românilor din Ungaria, Emanuil Gojdu (1802–1870), provine dintr-o familie de negustori macedoromâni. Familia Gojdu s-a refugiat din oraşul Moscopole, de pe teritoriul Albaniei, în 1769, din faţa primejdiei turceşti. Trecând mai întâi prin Polonia, familia s-a aşezat în Ungaria şi s-a instalat la Miskolc, de unde o ramură a ei s-a mutat la Oradea. De altfel, din această familie provine şi scriitorul şi ziaristul maghiar Gozsdu Elek. Emanuil Gojdu s-a născut în Oradea, la 9 februarie 1802. A studiat la şcoala românească din Oradea, apoi la liceul catolic din oraş, după care s-a prezentat la Academia de Drept. Un an mai târziu, şi-a continuat studiile la Bratislava. În 1823 şi-a terminat studiile la Pesta, unde a fost numit notar cambial şi, la vârsta de douăzeci şi doi de ani, a obţinut diploma de avocat. A lucrat trei ani de zile în biroul lui Vitkovics Mihály, avocat şi poet din Pesta. Obişnuiţii casei Vitkovics erau fruntaşii literaturii maghiare de atunci, printre care Kazinczy Ferenc, Virág Benedek, Berzsenyi Dániel, fraţii Kisfaludy şi Fáy András. Tânărul Gojdu, ca prieten şi colaborator al gazdei, a participat deseori la aceste serate. S-a împrietenit cu literaţii invitaţi şi, prin intermediul lor, a cunoscut şi literatura maghiară. El însuşi a

Pest, Erzsébetváros
The Gojdu Court
The great Maecenas of the Romanians from Hungary, Emanuil Gojdu (1802–1870) originates from an Aromanian merchant family. In 1769 the Gojdu family fled their native town of Moscopole, located in modern Albania, due to the threat of the Ottoman Empire. Firstly passing though Poland, the family went on and settled in Miskolc, Hungary, from where a branch of the family moved on to Nagyvárad, Hungary (now Oradea, Romania). The renown Hungarian writer and journalist Elek Gozsdu comes from this family. Emanuil Gojdu was born in Oradea, on February 9, 1802. He began his studies at the Romanian School from Oradea, continued at the Catholic Highschool from his town, then atteneded the Law Academy. One year later he transfered to Bratislava. He finished his studies in 1823 at Pest, where he was appointed as cambial notary and at the age of twenty-two he obtained a law degree. Worked for three years at the law office of Mihály Vitkovics, lawyer and poet from Pest. Frequent guests of the Vitkovics house were people like Ferenc Kazinczy, Benedek Virág, Dániel Berzsenyi, the Kisfaludy brothers or András Fáy, all members of the cultural elite. Young Gojdu, as friend and employee of the host, often attended these literary soirées. He managed to establish friendships with the renouned people who were invited, and through them, he received a good knowledge of the Hungarian literature. He himself published a number of poems in the Szépliteraturai Ajándék (1826)/Gift of Belles-Lettres/

Pest, Erzsébetváros
Gozsdu-udvar
A magyarországi románság nagy mecénása, Gozsdu Manó (Emanuil Gojdu 1802–1870) macedoromán kereskedőcsaládból származott. A Gozsdu család 1769-ben a török veszedelem elől menekült el Moscopolis városából, amely ma Albánia területén található. Útjuk először Lengyelországba vezetett, de Magyarországon telepedtek le, Miskolcon találtak otthonra, ahonnan a család egyik ága Nagyváradra költözött. E családból származik egyébként az elmagyarosodott író, hírlapíró, Gozsdu Elek is. Gozsdu Manó 1802 február 9-én született Nagyváradon. A nagyváradi román iskolában, majd a helyi katolikus gimnáziumban tanult, utána pedig a jogi akadémiára jelentkezett. Egy évvel később Pozsonyba ment tanulni. Tanulmányait 1823-ban fejezte be Pesten, ahol királyi táblajegyzővé avatták, és huszonkét éves korában ügyvédi oklevelet szerzett. Három évig Vitkovics Mihály pesti ügyvéd, költő irodájában dolgozott. Vitkovics házának rendszeres vendégei voltak a magyar irodalom akkori jelesei, köztük Kazinczy Ferenc, Virág Benedek, Berzsenyi Dániel, a Kisfaludyak és Fáy András. Az ifjú Gozsdu, a házigazda barátjaként és munkatársaként, szintén részt vett ezeken az összejöveteleken. Barátságot kötött meghívott irodalmárokkal, s rajtuk keresztül megismerkedett a magyar irodalommal is. Ő maga

55

64. Barabás Miklós: Portretul lui Emanuil Gojdu Barabás Miklós: Portrait of Emanuil Gojdu Barabás Miklós: Gozsdu Manó portréja 65. Coperta publicaţiei Calendaru românesc, 1830 Cover of the publication Calendarul românesc, 1830 Calendaru românesc borítója, 1830 66. Dedicaţie pentru Gojdu în Calendaru românesc, 1830 Dedication for Gojdu in the Calendaru românesc, 1830 Gozsdunak dedikált oldal, Calendaru românesc, 1830

64 65 66

56

67

68 69

70
67. Sinagoga de pe strada Dohány, în anii 1930 The Synagogue from Dohány Street in the 1930s Dohány utcai Zsinagóga, 1930 -as évek 68. Clădirea Parohiei Ortodoxe Române din Budapesta The building of the Romanian Orthodox Parish from Budapest A Budapesti Román Ortodox Parókia épülete 69. Pasajul Gojdu, odinioară The Gojdu Passage in former times Gozsdu udvar átjárója régen 70. Poarta Curţii Gojdu The entrance of the Gojdu Courts Gozsdu udvar kapuja

57

publicat câteva versuri în limba maghiară, în revista Szépliteraturai Ajándék (1826). Gojdu frecventa, de asemenea, salonul literar românesc care funcţiona în casa lui Atanasie Grabovschi din Pesta, unde oaspeţi obişnuiţi erau Petru Maior, Samuil Micu Clain, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Zaharia Carcalechi, Ştefan P. Niagoi, Ioan Teodorovici, Eftimie Murgu, Petru Moaler Câmpianu, Andrei Mocioni, Constantin Lecca, Pavel Vasici, Partenie Cosma. Gojdu a fost avocat stagiar timp de trei ani, după care şi-a deschis un birou de avocatură propriu. El a fost primul avocat care, în 1826, a intentat acţiuni la consiliile din Pesta şi din Buda, în limba maghiară – în locul limbii latine folosite până atunci. Tot de numele lui se leagă redactarea în limba maghiară a proceselor verbale ale Bisericii Greco-Române din Pesta, întocmite până atunci în limba germană. Deoarece grecii nu recunoşteau primatul limbii române iar românii primatul limbii greceşti, documentele bisericii lor comune erau redactate în limba germană. Emanuil Gojdu, cunoscut deja ca avocat cu prestigiu şi personalitate cu o mare influenţă, în 1836 a militat puternic în vederea renunţării la limba germană, iar iniţiativa lui s-a bucurat de succes. Gojdu a devenit în scurt timp cel mai căutat avocat din Pesta. Pledoariile lui erau publicate în presa de specialitate din ţară şi din străinătate, iar el era citat ca exemplu în faţa studenţilor la drept din Pesta şi din Bratislava. Spirit întreprinzător, Gojdu a ajuns foarte repede proprietar al unor depozite bancare considerabile, a cumpărat diverse imobile şi acţiuni la Pesta. În 1832, s-a căsătorit cu Anastasia Pometa, originară dintr-o familie macedoromână. În acelaşi an, din zestrea soţiei şi din economiile proprii,
magazine. Gojdu also attended the Romanian literary salon, hosted in the house of Atanasie Grabovschi from Pest, where among the usual guests were Petru Maior, Samuil Micu-Clain, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Zaharia Carcalechi, Ştefan P. Niagoi, Ioan Teodorovici, Eftimie Murgu, Petru Moaler Câmpianu, Andrei Mocioni, Constantin Lecca, Pavel Vasici, Partenie Cosma. Gojdu worked as a barrister in training for three years, after that he opened his own law office. He was the first lawyer who, in 1826, in the Councils of Pest and Buda, made petitions in the Hungarian language, instead of Latin which was used till then. Since the Greeks did not accept the primacy of the Romanian language and Romanians did not accept the primacy of Greek language, the documents of their common church were issued in German language. The fact that the official reports of the Greek-Catholic Church, that were written in German, started to be written in Hungarian language is linked to his name. Emanuil Gojdu, already renouned for being a prestigious lawyer and a remarcably influential person, in 1836 strongly militates against the usage of German, and finnaly his initiative ends up being successful. In a short while, Gojdu became the most solicited lawyer in Pest. His pleadings were published in law revues from the country and abroad, while he was quoted as an example for the law students from Pest and Bratislava. Being gifted with enterprising spirit, very quickly Gojdu became the holder of some considerable bank accounts and purchased different real estates and shares in Pest. In 1832 he marries Anastasia Pometa, member of a Macedo-Romanian family. In the same year, using his wife’s dowry and his own savings, he buys the house of Wilhelm Sebastian from Király Street, and later the neighbouring terrain. In 1854, construction started on these

is közreadott néhány magyar nyelvű költeményt a Szépliteraturai Ajándék-ban (1826). Gozsdu ugyanakkor a Grabovsky Atanáz pesti házában működő román irodalmi szalont is látogatta, ahol Petru Maior, Samuil Micu Clain, Dimitrie Ţichindeal, Teodor Aaron, Damaschin Bojincă, Moise Nicoară, Zaharia Carcalechi, Ştefan P. Niagoi, Ioan Teodorovici, Eftimie Murgu, Petru Moaler Câmpianu, Andrei Mocioni, Constantin Lecca, Pavel Vasici, Partenie Cosma állandó vendégnek számítottak. Három évi gyakornoskodás után, Gozsdu önálló ügyvédi irodát nyitott. Ő volt az első ügyvéd, aki 1826-ban – az addigi latin helyett – magyar nyelvű keresetlevelet adott be a pesti és budai tanácsokhoz. A pesti görög-román egyház németül vezetett jegyzőkönyveinek magyar nyelvű szerkesztése is az ő nevéhez fűződik. A görögök addig nem ismerték el a román, a románok pedig a görög nyelv elsőbbségét, s ezért írták németül az okmányaikat. Az 1836-ban már előkelő ügyvédként és befolyásos személyiségként számon tartott Gozsdu Manó erős pártot alapított a német nyelv „leváltására”, kezdeményezése mindinkább sikerrel járt. Rövid idő alatt Gozsdu lett az egyik legkeresettebb ügyvéd Pesten. Védőbeszédeit hazai és külföldi szaklapok is közölték, őt magát pedig példaként állították a pesti és pozsonyi egyetem jogi karának hallgatói elé. Vállalkozó szellem lévén, Gozsdu hamarosan jelentős bankbetétek felett rendelkezett, különböző ingatlanokat, részvényeket vásárolt Pesten. 1832-ben feleségül vette a macedoromán kereskedőcsaládból való Anastasia Pometát. Az ő hozományából és Gozsdu megtakarításaiból ebben az

58

71

72

71. Parohia Ortodoxă Română din Budapesta, după renovare The Romanian Orthodox Parish from Budapest after reconstruction Budapesti Román Ortodox Parókia a felújítás után 72. Curtea Gojdu renovată – strada Király The renovated Gojdu Courts – Király Street Felújított Gozsdu udvar – Király utca 73. Placa memorială Gojdu, strada Holló, nr. 8 Gojdu memorial plaque, 8 Holló Street Gozsdu emléktábla, Holló u. 8. 74. Pasajul din Curtea Gojdu, după renovare The passage of the renovated Gojdu Courts Felújított Gozsdu udvar átjárója

74 73

59

Gojdu a cumpărat cu treizeci de mii de forinţi casa lui Wilhelm Sebastian, din strada Király, mai târziu şi terenurile din vecinătatea acesteia. În 1854 a trecut la parcelarea acestor terenuri şi a construit un rând de magazine în jurul propriei case. Acest complex poartă şi în momentul de faţă numele de Pasajul Gojdu. Gojdu a devenit cel mai mare mecenat al culturii româneşti din Pesta. Şi-a îndreptat atenţia încă din tinereţe spre sprijinirea progresului literaturii române din Ungaria şi a susţinut financiar tipărirea operelor în limba română, la Tipografia Universităţii din Buda. În timpul evenimentelor din 1848, Emanuil Gojdu s-a evidenţiat şi pe tărâm politic. La 21 mai, în casa lui Gojdu s-au adunat românii pentru a adopta două documente importante prin care acordau votul lor de încredere guvernului Batthyány. În noiembrie 1849, lui Gojdu i s-a propus, român fiind, postul de comisar imperial în Bihor, însă avocatul nu a acceptat, refuzând cu tact această funcţie. În 1860, după publicarea diplomei din octombrie, Gojdu a fost numit comite suprem al comitatului Caraş, şi a fost ales notar al casei magnaţilor. În cadrul dezbaterii purtate în parlamentul maghiar pe tema inscripţiilor, avocatul român a ţinut o prelegere excelentă. Însă nu a rămas prea mult timp comite suprem. După dizolvarea dietei, în 1861, cancelarul Ungariei i-a întrebat pe toţi comiţii dacă sunt gata să execute noile măsuri luate. Gojdu i-a răspuns: „un comite suprem constituţional, atunci când execută dispoziţiunile absolutistice ale unui guvern neconstituţional, nu se mai poate considera comite suprem constituţional şi decât să fiu desconsiderat, mai bine demisionez”.
terrains and a row of shops were raised around his house. At present, this complex is named after him the Gojdu Passage. Gojdu became the greatest patron of Romanian culture in Pest. Since an early age he devoted his attention to supporting the development of Romanian literature in Hungary and sponsored the printing of Romanian literary works at the University Press from Buda. During the historical events from 1848, Emanuil Gojdu also made himself remarked in politics. On 21 May of that year, the Romanians from Hungary gathered in his house and adopted two important documents, and also at this meeting they gave their vote of confidence in favour of the Batthyány government. In November 1849, the definitely Romanian-related Gojdu is offered the position of Imperial Commissioner in Bihor county, but the lawyer did not take it, tactfully rejecting the appointment. In 1860, after the publication of the October Diploma, Gojdu was appointed General Prefect of Krassó County and was elected notary of the House of Magnates. During the debates that took place in the Hungarian Parliament regarding the topic of inscriptions, the Romanian lawyer made a fervent plea, but his appointment as General Prefect did not last long. In 1861, after the dissolution of the Diet, when asked by the Chancelor of Hungary who questioned all Prefects if they are ready to enforce all the new measures that had been approved, Gojdu answered: “when a constitutional General Prefect enforces absolutistic provisions of a nonconstitutional government, he can no longer consider himself a constitutional General Prefect, and instead of being disregarded, I prefer to resign”.

évben harmincezer forintért megvásárolta Wilhelm Sebastian Király utcai házát, majd a körülötte levő telkeket is. 1854-ben parcellázta ezeket, és egy sor üzletet épített a háza körül. Ez a rész a mai napig is a Gozsdu-udvar nevet viseli. Gozsdu a pesti román kultúra legnagyobb mecénása lett. Elég korán pártfogásába vette a román irodalmat, pénzzel támogatta a Budai Egyetemi Nyomda román nyelvű műveit. Az 1848-as események során Gozsdu Manó a politikai porondon is színre lépett. Május 21-én az ő házában gyűltek össze a románok, ahol két jelentős dokumentumot, memorandumot is elfogadtak, és ez a gyűlés szavazott bizalmat a Batthyány-kormánynak. 1849 novemberében, az akkori kormány felajánlotta neki – mint született románnak – a Bihar megyei császári biztosi tisztséget, ő azonban nem érezte alkalmasnak magát erre, és ügyesen kitért a megtiszteltetés elől. 1860-ban, az októberi diploma közzététele után, Gozsdut Krassó vármegye főispánjává nevezték ki, s a főrendiház jegyzőjévé választották. A felirati vitában kitűnő beszédet tartott az országgyűlésben, de nem sokáig maradt főispán. Az 1861-i országgyűlés feloszlatása után ugyanis Magyarország kancellárja, az összes főispánt megkérdezte: hajlandók-e végrehajtani az intézkedéseit. Gozsdu azt válaszolta neki, hogy: „…ha egy alkotmányos főispán egy nem alkotmányos kormány abszolutisztikus intézkedéseit hajtja végre, az nem tekinthető alkotmányos főispánnak és mintsem, hogy ilyennek tekintessem, inkább lemondok.”

60

75

76

75. Curţi interioare Inner courts Belső udvarok 76. Curtea Gojdu renovată – strada Dob The renovated Gojdu Courts – Dob Street Felújított Gozsdu udvar – Dob utca 77. Curţi interioare Inner courts Belső udvarok 78. Placa memorială Gojdu, strada Király, nr. 23 Gojdu memorial plaque, 23 Király street Gozsdu emléktábla, Király u. 23. 79. Curţi interioare Inner courts Belső udvarok

77 78 79

61

După dizolvarea dietei, Gojdu se retrage pentru scurt timp din politică şi se consacră în special carierei sale de jurist. Este deja familiarizat cu unele domenii ale economiei. Devine preşedintele Societăţii de Asigurări din Pesta şi al Societăţii pentru morile cu aburi Concordia. În noiembrie, după dizolvarea dietei demisionează din funcţia de comite suprem. În 1863, după moartea soţiei sale, se însoară din nou. Îşi alege soţie tot dintr-o familie macedoromână de negustori, pe Melania Dumcea, din Pesta. În 1865 este ales deputat în circumscripţia Tinca, din comitatul Bihor. În această perioadă se gândeşte din ce în ce mai serios să lase o parte din averea sa pentru scopuri culturale româneşti. Astfel se explică răspunsul lui la aclamaţiile alegătorilor, care strigau „Trăiască Gojdu”, la care el a răspuns: „Gojdu numai până atunci să trăiască, până când va lucra spre binele poporului român.” În dietă era adept al politicii lui Deák Ferenc, supranumit „înţeleptul naţiunii”, de care îl lega o veche prietenie. În calitatea sa de politician, Gojdu lupta pentru convieţuirea paşnică între români şi maghiari, deşi, din această cauză unii români îl considerau renegat. Gojdu a subliniat de mai multe ori ce primejdii poate provoca ostilitatea dintre cele două naţiuni. Astfel, în vestita lui prelegere din casa magnaţilor a spus, printre altele: „Providenţa dumnezeiască, însuşi Dumnezeul popoarelor din lume a croit soarta comună a celor două naţiuni, română şi maghiară, pentru ca să trăiască împreună, într-o alianţă eternă, fiindcă numai laolaltă vor avea un viitor glorios, iar dacă se vor împotrivi una alteia, vor pieri.” Gojdu era un excelent orator, pledoariile sale erau publicate în Jurnalul Dietei (Országgyűlési Napló).
After the dissolution of the Diet, for a short while Gojdu retires from politics and dedicates himself entirely to his law practice. Being already familiar with certain fields of business, he becomes the president of the Pest Insurance Company and of the Concordia Steam Mill Company. In October, after the dissolution of the Diet, Gojdu resigns from the position of General Prefect. After the death of his wife in 1863, he remmarries. His new wife, Melania Dumcea, is the daughter of an Aromanian merchant family from Pest. In 1865 Gojdu is elected deputy of Tinca district, Bihor county. In this period, he considered more and more seriousely the idea of leaving a part of his wealth for Romanian cultural purposes. This might explain his answer to the cheers of the voters saying “Long live Gojdu”, while his answer was “Gojdu should live as long as he can work for the benefit of the Romanian people.” As member of the Diet, Gojdu was a sustainer of the policy promoted by Deák Ferenc, a good friend of his, also called “The Nestor of the Nation”. As a politician, he militated in favour of the peaceful coexistence between Romanians and Hungarians, though some of the Romanians considered him a renegade for this reason. Gojdu highlighted on several occasions the dangers that may be generated by eventual hostilities between the two nations. This can be seen from his famous speech given in the House of Magnats, where among other things he stated: „Holy Providence and God of all Nations from Earth himself casted the common fate of these two nations, Romanian and Hungarian, to live together in eternal alliance, because only together they might have a glorious future, or if they turn against each other, they will perish”. Gojdu was an excellent orator, his pleas and speaches being published in the Journal of the Diet.

Az országgyűlés feloszlatása után rövid időre visszavonult a politikától, és leginkább a jogászi pályának szentelte életét. A gazdaság egyes szféráiban már otthonosan mozgott: elnöke a Pesti Biztosító Társaságnak és Concordia gőzmalom társaságnak. Novemberben, az országgyűlés feloszlatása után lemondott a főispáni tisztségről. 1863-ban, első felesége halála után újraházasodott. Ismét macedoromán kereskedőcsaládból való lányt vett el, a pesti Melania Dumceat. 1865-ben a Bihar vármegyei Tenke választókörzetében országgyűlési képviselőnek választották. Ezen időszakban érlelődött benne, hogy vagyonának egy részét román kulturális célokra fogja hagyni. Ezt látszik igazolni az a körülmény, hogy a választóknak arra a kiáltására, hogy: „Éljen Gozsdu!”, azzal felelt, hogy „Gozsdu csak addig éljen, amíg a román népért él.” Az országgyűlésben Deák Ferenc politikájának híve volt, a „haza bölcséhez” egyébként régi barátság fűzte. Politikusként Gozsdu a románok és magyarok békés együttműködéséért küzdött, noha voltak olyan románok, akik ezért a törekvéséért renegátnak tartották. Többször felhívta a figyelmet a két nép közötti ellenségeskedés veszélyeire, így a főrendiházban tartott híres beszédében többek között ezeket mondta: „Az isteni gondviselés, maga a világ népeinek Istene tűzte ki a magyar és román nemzetnek azon rendeltetését, hogy együtt kell nekiek egy örökké tartó frigyben élniük, egymással van dicső jövendőjük, egymással szemközt mindkettőjüknek veszniük kell.” Gozsdu nagyon jó szónok volt, beszédei megjelentek az Országgyűlési Naplóban.

62

În 1869, a fost numit jude la Curtea Supremă a Ungariei. Bolnav fiind, a rămas în funcţie numai câteva luni, iar la 3 februarie 1870 a decedat. A fost înmormântat în cimitirul Kerepesi. În testamentul din 4 noiembrie 1869, Emanuil Gojdu lasă o parte importantă a averii sale pentru înfiinţarea Fundaţiei Gojdu („Fundaţiunea lui Gozsdu” 1870–1952), menită să ajute cu burse studenţii români ortodocşi din Ungaria şi din Transilvania. Imobilele din strada Dob, strada Holló şi strada Király făceau parte din importanta moştenire a Fundaţiei. Membrii Reprezentanţei Fundaţiei trebuia să fie totdeauna alcătuit din mitropolitul ortodox român de Sibiu, episcopii ortodocşi din Transilvania şi Ungaria şi din trei bărbaţi laici, de religie ortodoxă, iar patrimoniul Fundaţiei trebuia să fie administrat de casieria Mitropoliei Ortodoxe din Sibiu. Fundaţia începe să funcţioneze la Budapesta, începând cu data de 23 aprilie 1870, patronată de Congresul Naţional Bisericesc din Ardeal (care a devenit apoi Mitropolia Ortodoxă din Ardeal). Scopul Fundaţiei este de a sprijini studiile şi educaţia tinerilor ortodocşi români de pe teritoriul Ungariei. Între 1871–1919, au fost acordate 5634 de burse. Fundaţia Gojdu a alocat în jur de trei mii de burse pentru ca tinerii să studieze peste hotare, în perioada de până la Tratatul de la Trianon. Astfel, studenţii români talentaţi au urmat cursuri la Berlin, la München, Heidelberg sau la Paris. Printre bursieri îi găsim pe Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza şi Victor Babeş. Fundaţia Gojdu a fost una dintre cele mai importante fundaţii din Imperiul Austro-Ungar. În a doua jumătate a secolului al 19-lea, cu sprijinul acestei Fundaţii s-a format o intelectualitate românească
In 1869 Gojdu was assigned councelor of the Court of Cassation, but for health reasons, he kept this position for only a couple of months, then passed away on February 3, 1870. He was buried in the Kerepesi Cemetery. In his will dated November 4, 1869, Emanuil Gojdu leaves a considerable part of his wealth to the Gojdu Foundation (“Fundaţiunea lui Gozsdu” 1870–1952), meant to assist Romanian Orthodox students in Hungary and Transylvania by granting them scholarships. The real estates located in Dob, Holló and Király streets, were part of the substantial inheritance of the Foundation. As a condition, the Board of Administration of the foundation had always to be made up of the Romanian Orthodox Archbishop of Sibiu, the Orthodox Bishops of Transylvania and Hungary and three other secular men of Orthodox religion, while the patrimony has to be administered from the treasury of the Metropolitan Orthodox Church of Sibiu. The foundation started its activity in Budapest on Aprin 23, 1870, under the patronage of the National Ecclesiastic Congress of Transylvania (that became later the Orthodox Metropolitan Church of Transylvania). The goal of the foundation is to support the studies and education of Romanian Orthodox youth in Hungary. Between 1871 and 1919, there were awarded 5634 scholarships. The Gojdu Foundation granted about three thousand fellowships for studies abroad in the period that ended with the Treaty of Trianon. This way, gifted Romanian students could attend studies in Berlin, Munich, Heidelberg or Paris. Among the beneficiaries of the grants we can find remarcable personalities, such as Traian Vuia, Octavian Goga, Constantin Daicoviciu, Petru Groza and Victor Babeş. The Gojdu Foundation was one of the most important foundations in the Austrian-Hungarian Empire. In the second half of the 19th century, as a result of the aid offered by the foundation, a strong and efficient Romanian

1869-ben Gozsdut a legfőbb ítélőszék bírájává nevezték ki, de betegsége miatt csak pár hónapig maradt ebben az állásban, 1870 február 3-án elhunyt. A Kerepesi temetőben helyezték örök nyugalomra. 1869. november 4-én megalkotott végrendeletében Gozsdu Manó vagyona jelentős részéből létrehozta a Gozsdu Alapítványt („Fundaţiunea lui Gozsdu” 1870–1952), amely ösztöndíjakkal segítette a magyarországi és erdélyi görögkeleti vallású román diákokat. Hagyatékának jelentős részét képezték a Dob utcában, Holló utcában és Király utcában található ingatlanok. A kuratóriumot a mindenkori nagyszebeni román ortodox érsek, az erdélyi és magyarországi román görögkeleti püspökök, valamint három ortodox vallású világi férfi alkották, az alapítvány vagyonát pedig a nagyszebeni ortodox érsekség pénztára kezelte. Az alapítvány 1870. április 23-án kezdte meg működését Budapesten, az Erdélyi Ortodox Nemzeti Kongresszus (a későbbi erdélyi ortodox mitropólia) védnöksége alatt. Céljául a történeti Magyarország területén élő ortodox román ifjak taníttatásának és nevelésének segítését tűzte ki. Az alapítvány 1871– 1919 között 5634 ösztöndíjat utalt ki, a trianoni békéig pedig mintegy háromezer külföldi ösztöndíjat is szétosztott. Így vált lehetővé, hogy tehetséges román diákok Berlinben, Münchenben, Heidelbergben vagy Párizsban folytassák tanulmányaikat. Az ösztöndíjasok között találjuk Traian Vuiat, Octavian Gogat, Constantin Daicoviciut, Petru Grozat és Victor Babeşt. A Gozsdu Alapítvány volt az egyik legnagyobb magánalapítvány az Osztrák-Magyar Monarchiában, melynek támogatásával a 19. század második felében létrejött egy erős és hatékony román értelmiség.

63

puternică şi eficientă. În cincizeci de ani de funcţionare, Fundaţia a avut un rol deosebit de important în dezvoltarea culturii româneşti din Transilvania şi din Ungaria. După sfârşitul Primului Război Mondial situaţia s-a schimbat radical, deoarece patrimoniul Fundaţiei a rămas în Ungaria, Reprezentanţa la Sibiu, în timp ce Oficiul de Administrare a bunurilor era la Budapesta, pe strada Holló numărul 8. Iar după Trianon, numărul românilor rămaşi în Ungaria a scăzut considerabil, cu atât mai mult al celor îndreptăţiţi la subvenţii din partea Fundaţiei. S-a încercat soluţionarea problemei prin articolul 249 al Tratatului de la Trianon, care obliga Ungaria să restituie patrimoniul fundaţiilor. Tratativele însă au fost blocate repede, încă de la începutul anilor douăzeci, deoarece poziţia guvernului ungar era, de la bun început, că în privinţa restituirii să se procedeze pe bază de reciprocitate. Înainte de a ajunge la acordul definitiv din 1924, cele două părţi au încheiat un acord interimar, potrivit căruia Reprezentanţa Fundaţiei avea dreptul să dispună liber de patrimoniu. Pe atunci, bunurile Fundaţiei constau din imobile de locuit de mare valoare, din Budapesta, din acţiuni depuse la Prima Casă de Economii din Pesta (Pesti Hazai Első Takarékpénztár), iar pe teritoriu românesc, consta dintr-o casă în Oradea şi titluri de valoare administrate de Mitropolia Ortodoxă din Sibiu. Românii contestau justeţea revendicărilor avansate de către Ungaria în schimbul restituirii bunurilor Fundaţiei Gojdu. O serie de tratative s-au dus între cele două state între anii 1920 şi 1930, dar nu s-a ajuns la nicio înţelegere. Deşi acorduri interimare au fost semnate în 1924 şi în 1930, părţile nu au
intellectual community came to life. In its fifty years of activity, the foundation had a crucial role in the development of the Romanian culture in Transylvania and Hungary. At the end of the First World War, the situation changed radically, because the patrimony of the Foundation was placed in Hungary, the Curatorial Council was seated in Sibiu, while the Board of Administration of the assets was based in Budapest, at 8 Holló Street, and also because the number of Romanians who remained in Hungary after the Treaty of Trianon decreased considerably, especially of those eligible for grants from the foundation. There were attempts to find a solution for this problem through Article 249 of the Treaty of Trianom, which obliged the Hungarian state to return the patrimony to the foundation. But the talks soon were blocked, from the begining of the ’20s, because the Hungarian government insisted from the start on the idea that restitution should be based on reciprocity. Before reaching the final agreement in 1924, the parties made an interim agreement, according to which the representatives of the Foundation had full command on the assets of the patrimony. At that time, the assets of the foundation consisted of residential buildings of great value located in Budapest, securities deposited at the First Savings Bank of Pest (Pesti Hazai Első Takarékpénztár), and on the territory of Romania there was a house in Oradea and securities managed by the Orthodox Metropolitan Church of Sibiu. The Romanians were challenging the justness of the claims formulated by Hungary in exchange for the restitution of the assets of the Gojdu Foundation. Negotiations between the two states were initiated on several occasions during the period from 1920 to 1930, but no agreement was achieved. Despite that more interim

Az alapítvány közel ötven éves működése során nagyon fontos hatást gyakorolt az erdélyi és magyarországi román kultúra fejlődésére. Az első világháború befejezése után alapvetően új helyzet állt elő, ugyanis az alapítvány vagyona Magyarországon maradt, a kuratórium azonban Nagyszebenben székelt, míg az alapítvány Gondnoki Hivatala Budapesten a Holló u. 8. sz. alatt működött. Az alapítványi támogatás alanyainak, az ortodox románságnak is csak töredéke maradt magyar fennhatóság alatt. A problémát a Trianoni szerződés próbálta rendezni. Ennek 249. cikkelye kötelezte Magyarországot, hogy visszaszolgáltassa az alapítványok vagyonát. A húszas évek elején meginduló tárgyalások azonban hamar elakadtak, mivel a magyar kormánynak kezdettől fogva az volt az álláspontja, hogy viszonossági alapon kell rendezni az alapítvány ügyét. A végleges megállapodásig 1924-ben ideiglenes egyezséget kötött a két fél, amely szerint az alapítványi képviselet szabadon rendelkezhet a vagyon felett. Ez akkor nagy értékű budapesti bérházakból, a Pesti Hazai Első Takarékpénztárnál letétben lévő értékpapírokból, valamint román területen egy nagyváradi házból és a nagyszebeni görögkeleti érsekség által kezelt értékpapírokból állt. A románok vitatták a magyar ellenkövetelések jogosságát. A húszas-harmincas években számos tárgyalás folyt a két ország közt, de képtelenek voltak megegyezni. 1924-ben és 1930-ban kötöttek ugyan ideiglenes megállapodásokat, de csak 1937 október 27-én sikerült megállapodniuk a két ország képviselőinek Bukarestben. E végső megegyezés értelmében Magyarország köteles volt kiszolgáltatni 30 napon belül Romániának az alapítvány teljes vagyonát. Az egyezmény ratifikációjára azonban csak

64

putut cădea de acord decât la Bucureşti, la 27 octombrie 1937. Conform acestui acord final, Ungaria trebuia să restituie României, în termen de 30 de zile, întreaga avere a Fundaţiei. Însă acordul nu fost ratificat decât mult mai târziu, parlamentul de la Bucureşti l-a adoptat doar la 27 ianuarie 1938, iar Parlamentul din Ungaria la 5 iulie 1940. În urma stării de război dintre România şi Ungaria, începând din 6 septembrie 1944, a fost abrogat orice acord încheiat anterior, deci şi acordul din 1937. Situaţia patrimonială a Fundaţiei s-a deteriorat mult, pe de-o parte din cauza Celui De-al Doilea Război Mondial, pe de altă parte din cauza inflaţiei considerabile din 1945–46, când banii depuşi, obligaţiunile, acţiunile din bănci s-au devalorizat (Fundaţia a înregistrat o pierdere de în jur de 600 de mii de pengő de aur), iar după război, numai locuinţele date în chirie i-au mai sporit avutul. Între 1947 şi 1952 destinul Fundaţiei Gojdu a fost legat de procedura de expropriere în cadrul planului de urbanism (planul promenadei Madách), de două ori pe rol la tribunalul din Budapesta (1942 şi în 1944). Întrucât acordul din 1937 nu a fost aplicat, Fundaţia nu era considerată personalitate juridică străină, ci o fundaţie ungară. Reprezentanţa română de la Budapesta a cerut într-o notă verbală, la 19 iunie 1947, amânarea executării hotărârii de expropriere. Executarea a fost suspendată de autorităţile judiciare din Budapesta pe data de 10 noiembrie 1947. Astfel, s-a înlăturat primejdia demolării unora dintre imobilele de locuit. Imobilele în proprietatea Fundaţiei Gojdu au fost folosite temporar de două instituţii româneşti, începând din 1948. În imobilul cu numărul IV de pe pe strada Király, la numărul 13, în apartamentul 26 de la etajul al treilea s-a instalat Uniunea Culturală a Românilor din Ungaria, iar
agreements were signed between 1924 and 1930, the parties finally reached an agreement in 1937, on October 27 in Bucharest. In the terms of this agreement, Hungary agreed to return to Romania the entire inheritance of the foundation within a deadline of 30 days. But the agreement was ratified only much later, on January 27, 1938 in Bucharest and on July 5, 1940 by the Hungarian Parliament. Due to the state of war between Romania and Hungary, starting with September 6, 1944, all previousely signed agreements were invalidated, including also this agreement from 1937. The material status of the foundation worsened substantially, on the one hand becase of the Second World War, on the other because of the severe inflation from 1945–46, when the deposits and securities devalued considerably (the foundation accounted a loss of aproximately 600,000 Golden Pengő), and after the war, only the rental fees from the residential buildings generated incomes that could increase the foundation’s wealth. Between 1947 and 1952, the destiny of the Gojdu foundation was determined by the expropriation procedure within the urban development plan (the plan of Madách promenade), pending twice in the Budapest Court of Law (in 1942 and 1944). As the 1937 agreement did not enter in force, the Foundation was not considered a foreign legal entity, but a Hungarian foundation. The Romanian Delegation in Budapest solicited in a verbal note dated June 19, 1947 the postponment of the expropriation decision execution. The expropriation procedure was suspended by the judicial authorities from Budapest on November 10, 1947. This way, the demolition of a part of the housing buildings was avoided. Starting with 1948, the real estates of the Gojdu Foundation were temporarily used by two Romanian institutions. Building number VI from 13 Király Street,

nagy sokára került sor, ugyanis a bukaresti parlament csupán 1938. január 27-én, a magyar országgyűlés pedig 1940. július 5-én hagyta jóvá a megállapodást. A Románia és Magyarország között 1944. szeptember 6-án beállt hadiállapot következtében a minden korábban kötött kétoldalú megállapodás, tehát az 1937-es is, hatályát vesztette. Az alapítvány vagyoni helyzete a második világháború miatt jelentősen megromlott. Egyrészt a Gozsdu udvar épületei komoly károkat szenvedtek a háború alatt, másrészt pedig az 1945–46-os hiperinfláció miatt a bankokban lévő készpénz, valamint a kötvények, részvények elértéktelenedtek (az alapítványnak ebből mintegy 600 ezer aranypengőnyi kára származott), a világháború után gyakorlatilag csupán a bérházakból folyt be valamennyi jövedelem. A Gozsdu Alapítvány ügye 1947 és 1952 között összekapcsolódott a budapesti törvényszék által kétszer is (1942-ben, majd 1944-ben) újraindított, városrendezéshez kapcsolódó (a Madách-sétány terve) kisajátítási eljáráshoz. Mivel az 1937-es egyezmény nem került végrehajtásra, az alapítványt nem idegen jogi személyként, hanem magyar alapítványként kezelték. A budapesti román képviselet 1947. június 19-ei szóbeli jegyzékben kérte az épületek kisajátításával kapcsolatos bírósági döntés végrehajtásának elhalasztását. A végrehajtást a magyar igazságügyi hatóságok 1947. november 10-én felfüggesztették. Az a veszély, hogy a bérházak egy részét lebontják, ezzel elmúlt. 1948-tól két román intézmény is használta ideiglenesen a Gozsdu Alapítvány ingatlanait. A Király u. 13. IV. ép. III. em. 26. lakásba költözött be a Magyarországi Románok Kulturális Szövetsége. 1949-ig a Gozsdu udvarban működött a

65

Căminul Studenţesc „Nicolae Bălcescu” a funcţionat în curtea Gojdu până în 1949. Guvernul ungar a naţionalizat imobilele şi patrimoniul Fundaţiei Gojdu în 1952. Emanuil Gojdu cumpărase în 1832 casa lui Wilhelm Sebastian din strada Király, achiziţionând apoi şi terenurile din jurul clădirii. În 1854 a parcelat terenul viran din strada Király şi a construit un şir de case cu magazine. Acest complex de clădiri este cunoscut şi astăzi sub denumirea de Pasajul Gojdu. Vechiul cartier evreiesc, în care se află acest complex de clădiri, şi-a păstrat structura din secolul al 18-lea; astfel, după Cetate, este cel de-al doilea cel mai vechi cartier din Budapesta, care şi-a păstrat peste ani, arhitectura originală. Strada Király era considerată o stradă foarte elegantă, cu multe clădiri proiectate de Pollack Mihály şi Hild József. Istoria celui mai impresionant cartier, respectiv ansamblu de mici magazine şi case de locuit din Budapesta, începe exact la răscrucea dintre secolele al 19-lea şi al 20-lea. La 32 de ani după moartea fondatorului, Reprezentanţa Fundaţiei Gojdu a construit în 1902 clădirile de la numărul 13 din strada Király şi de la numărul 16 din strada Dob, cât şi pasajele care le unesc. Locuinţele şi atelierele din incintă au fost date în chirie iar veniturile au contribuit considerabil la creşterea patrimoniului Fundaţiei. Ansamblul arhitectural, cunoscut azi sub numele de Pasajul Gojdu, a fost proiectat de un cunoscut arhitect al epocii, profesorul universitar Czigler Győző, una dintre personalităţile marcante ale arhitecturii ungureşti, provine dintr-o familie de arhitecţi de veche tradiţie din Giula.
3rd floor, apartment 26. became the seat of the Cultural Union of the Romanians in Hungary and the “Nicolae Bălcescu” Student Boarding House was also hosted by the Gojdu Court until 1949. In 1952, the Hungarian Government nationalized the real estates and other assets of the Gojdu patrimony. In 1832 Emanuil Gojdu purchased the house of Wilhelm Sebastian located in Király Street and later on bought the surrounding lands. Then, in 1854, lotted the lands form Király Street and built a row of buildings with residential and commercial purpose, known today under the name of Gojdu Court. The old Jewish District, where this building complex is located, kept its actual architectural structure since the 18th century, thus, it is the second oldest district of Budapest, after the Citadell, that maintained its original structure. Király Street was considered a very elegant street, with many building designed by architects Mihály Pollack and József Hild. The history of the most imposing residential and commercial district of Budapest started right at the turnure of 19th and 20th centuries. 32 years after the death of its founder, in 1902, the leadership of the Foundation decided to build a complex of buildings connected by interior courts on the property located between 13 Király Street and 16 Dob Street. The appartments and shops were rented and the incomes from these rentals increased considerably the Gojdu patrimony. The architectural complex known today as the Gojdu Court was designed by Győző Czigler, a well-known architect and university teacher of those times. The leading figure of Hungarian architecture was an offset of a famous family of architects with old traditions from Gyula.

„Nicolae Bălcescu” Román Kollégium. 1952-ben a magyar kormány a Gozsdu Alapítvány ingatlanait és vagyonát államosította. Gozsdu Manó 1832-ban vette meg Wilhelm Sebastian házát a Király utcában, majd a körülötte lévő telkeket is felvásárolta. 1854-ben felparcellázta, és egy sor üzletet épített rá. Ezt az épületegyüttest emlegetik ma Gozsdu udvarként. A régi pesti zsidónegyed megőrizte 18. században kialakult beépítési rendszerét, így ez a vár után a második legrégebbi, eredeti szerkezetét megtartó negyed. A Király utca igen előkelőnek számított Pollack Mihály és Hild József épületeivel. A negyed ill. Budapest egyik legimpozánsabb kiskereskedelmi és lakóépület együttesének története pontosan a 19-20. század fordulójára nyúlik vissza. A Gozsdu Alapítvány vezetősége az alapító halála után 32 évvel, 1902-ben építtette a Király utca 13. és a Dob utca 16. szám közötti épületeket és az azokat összekötő udvarokat. A lakásokat és műhelyeket bérbe adta, ebből a jövedelemből növelte jelentős mértékben az alapítvány vagyonát. A ma Gozsdu udvarként ismert épületegyüttest Czigler Győző egyetemi tanár, a kor jeles építésze tervezte. A magyar építőművészet egyik meghatározó alakja tradicionális gyulai építészcsalád sarja. A hét épületből és az azokat összekötő hat udvarból álló ház fontos szerepet játszott a pesti zsidónegyed

66

Ansamblul arhitectural cu şapte clădiri şi un pasaj de legătură a jucat un rol important în viaţa comunităţii evreieşti din Pesta: aici s-au organizat primele centre de rugăciune, iar în pasajele comunicante, erau magazine cu amănuntul, care comercializau cu preponderenţă bijuterii şi textile. Corpul de clădiri constituia, de fapt, ieşirea spre vest a cartierului: zidul ghetoului închidea partea dinspre strada Király, iar ultimul pasaj ducea spre centrul cartierului, spre strada Dob. Ansamblul de imobile dintre numărul 13 din strada Király şi numărul 16 din strada Dob e alcătuit din şapte clădiri, aşezate lângă pasajul din mijloc (cu arcade), legate între ele cu şase pasaje sau curţi interioare. Strada cu spaţii comerciale, proiectată în mod asemănător cu pasajul Gojdu, constituită din mai multe ansambluri, cu un şir de magazine, cu sau fără acoperiş, având şi spaţii de locuit la etaj, a fost o soluţie arhitecturală tipică pentru secolul al 19-lea, aşa cum o demonstrează şi Pasajul Parizian de la Budapesta. Pasajul Gojdu, cu curţile sale comunicante, este o structură rar întâlnită azi, nu numai în arhitectura budapestană, dar chiar şi în întreaga Ungarie. Ansamblul acesta nu era deloc tipic epocii dualiste. Pe lângă o amplasare specială a corpurilor de clădiri, găsim şi soluţii arhitecturale inedite, atât în exterior, cât şi în interiorul clădirilor. Şirul de curţi fin arcuite, care legau strada Király de strada Dob, prin pasajul de 200 de metri, asigura protecţia oamenilor din locuinţe, ateliere, magazine, crâşme. Cartierul era un oraş în oraş, un spaţiu cu un nivel social mai modest, dar animat de zgomotul unei vieţi palpitante. Czigler Győző a proiectat pe terenul din strada Király patru clădiri cu câte trei etaje, iar pe terenul
The building complex, consisting of seven blocks and six interior courts lined up along a central passage, earned an important role in the life of the Jewish community in Pest. The first tabernacles were set up here, while on the ground floor retail shops were thriving, offering for sale mostly jewelry and textiles. Actually, the building complex played the role of western gate of the district: the side from Király Street was limited by the ghetto wall, while the arcade of the last interior court led to the heart of the district, in Dob Street. The building complex located between 13 Király Street and 16 Dob Street is formed by seven blocks lined along a central passage with arcades, separated from each other by six interior courts. This type of design for commercial streets, made up by more multistorey blocks similar to the Gojdu Court, whith open-air or closed commercial spaces on street level and residential areas above were a typical architecture solution specific to large towns at the begining of the 19th century, as it is also demonstrated by the Passage Parisienne from Budapest. However, the Gojdu Courts show several specific arhitecture elements that justify its status as protected architecture monument. This type of structure with inner courts connected by a central passage is a rarity for the architecture in Budapest or even Hungary, being absolutely unusual for the period of the Austrian-Hungarian Conciliation Treaty. Besides the unique solutions used at the design of the floor plans, there were also novel elements both in the interior and the exterior of the buildings. The row of interior courts between Király Street and Dob Street that were alligned along a 200 meter long, finely arched passage, which offered protection for the people living here or working in one of the shops, workshops or pubs. The district worked as a town-withinthe-town, a place with a quite modest social status but animated with a busy life.

életében: itt szerveződtek a legelső imaközpontok, az egymásba nyíló udvarokban pedig kiskereskedelmi üzletek sorjáztak, melyek javarészt ékszereket és textilárut kínáltak. Az épület tulajdonképpen a negyed nyugati kapujának számított: a Király utca felőli részen gettófal határolta, az utolsó udvar pedig a negyed szívébe, a Dob utcába vezet. A Király utca 13. és Dob utca 16. közötti épületegyüttes egy középső átjáróra (árkádra) felfűzött hét épületből álló tömb, melyek között hat belső udvar található. A Gozsdu udvarhoz hasonló térszervezésű, több egységből álló, nyitott, vagy fedett üzletutca – amelynek emeletein lakások is találhatók – jellegzetesen a 19. század elejének nagyvárosi építészeti megoldása volt, amelyhez hasonló épület a Párisi Udvar Budapesten Az épület különlegessége és védelmének alapvető oka a passzázsos, udvarsoros megoldás, amely ma már ritkaság a pesti, sőt a magyar építészetben is. Ez az épületegyüttes a legkevésbé sem tipikus fővárosi épület a kiegyezés korából. Nem csupán a házak alaprajzi elrendezése egyedi, hanem az épületek külső és belső megoldása is. Az udvarsor, amely a Király utcát a Dob utcával köti össze egy finoman hajló ívű, 200 méter hosszú passzázzsal, védte a lakások, műhelyek, boltok, kiskocsmák népét. Város volt a városban, szerény nívójú, de zajos élettel teli hely. Czigler Győző a Király utcai telekre négy háromemeletes-, a Dob utcai telekre pedig három kéteme-

67

din strada Dob trei clădiri cu câte două etaje. A construit la parterul acestora 45 de magazine, legate de clădiri, respectiv de pavilioanele realizate pe loc. Strada, care trecea prin cele şase curţi era pavată cu gresie, putând fi folosită de traficul local, dar şi în alte scopuri. În acest ansamblu de pasaje, numit Curtea Gojdu, se desfăşura o activitate comercială tumultuoasă, imprimând o notă specifică cartierului din Erzsébetváros. Locuinţele şi atelierele din strada Dob şi din strada Király erau închiriate în special de familii de origine evreiască. Aceste spaţii reprezentau adevărate insule izolate pentru locatarii lor. Cele şapte case de aici, cât şi clădirea de pe strada Holló numărul 8 făceau parte din patrimoniul Fundaţiei Gojdu. În clădirea de pe strada Holló numărul 8, din anul 1900 funcţionează Parohia Bisericii Ortodoxe Române din Budapesta. Exproprierea clădirilor din Fundaţia Gojdu era în permanenţă la ordinea zilei, începând din anii 1930, din cauza construirii promenadei Madách. Imobilele erau trecute unul după altul pe lista de exproprieri. Prima ofertă concretă privind valoarea exproprierii i-a fost trimisă Oficiului Fundaţiei în 1942, dar suma de două sute de mii de pengő a fost considerată a fi un preţ mult prea scăzut, astfel oferta nu a fost acceptată. S-a ajuns la tribunal, dar procesele au fost atât de mult tărăgănate sub pretextul unei situaţii juridice neclare, încât în 1944 clădirile au fost marcate cu steaua galbenă, fiind locuite de populaţie evreiască. În timpul luptelor de la Budapesta, clădirile au fost serios avariate. Anul 1944 este, cum se cunoaşte, anul tragediei. La sfârşitul lunii noiembrie, aici au fost ridicate zidurile ghetoului, în numai câteva zile. Cele patru porţi ale acestuia erau zi şi noapte păzite de membrii
Czigler Győző designed four three storey buildings on the lot from Király Street and three buildings with two storeys on the lot from Dob Street. At the street level there were built 45 shops, connected to the main buildings and the pavilions raised on the spot. The broad passageway that crossed all six courts was paved with clinker slabs, making it unsuitable for other purposes than local trafffic. In this complex of buildings and courts, called the Gojdu Courts, an intense business activity was going on, giving a particular atmosphere to this part of the district called Erzsébetváros. The apartments and shops from Dob and Király Street were usually rented by Jewish families. These courts were like protective islands for those who lived here. All seven blocks and a neighbouring building from 8 Holló Street were part of the Gojdu foundation patrimony. Starting with 1900, the building from 8 Holló Street shelters the Rectory of the Romanian Orthodox Church from Budapest. The expropriation of the buildings owned by the Gojdu Foundation remained permanently on agenda starting with 1930, because of the Madách promenade construction plan. One by one, the buildings were marked on the list of expropriations. The first concrete offer regarding the compensation of the expropriation was sent to the Foundation Office in 1942, but the amount of two hundred thousand Pengő was considered far too low and the offer was rejected. The case was brought to law action, but the trials were adjourned for long periods of time claiming their unsettled legal situation and finally in 1944 the buildings ended up by being marked with yellow star as building designated for Jewish population. During the battles of Second World War from Budapest, the buildings suffered severe damages.

letes pavilont tervezett. A földszintre 45 üzlethelyiséget épített, melyek összeköttetésben álltak az épületekkel, azaz a pavilonokkal. A hat udvaron vezetőszéles utat keramitkockával burkolták, ezért nem csupán a helyi forgalom lebonyolítására volt alkalmas. A Gozsdu udvarként emlegetett átjáróházban élénk kereskedelmi élet folyt, sajátos színfoltja volt az Erzsébetvárosnak. A Dob és Király utcai lakásokat és műhelyeket, főleg zsidó származású családok bérelték Az udvar valóságos kis szigetet jelentett az itt élőknek. A felépült hét ház, valamint a Holló utca 8. a Gozsdu Alapítvány részét képezte. A Holló utca 8. szám alatti házban 1900 óta a Budapesti Román Ortodox Egyházközség parókiája működik. A Gozsdu Alapítvány házainak kisajátítása a Madách-sétány megépítése miatt az 1930-as évektől kezdődően folyamatosan napirenden volt. Hol egyik, hol másik ingatlan került a kisajátítási listára. Az első konkrét kisajátítási ajánlatot 1942-ben kapta meg az alapítványi hivatal, ám ők, kevesellve a kétszázezer pengőt, nem fogadták el. Per lett belőle, ám a tárgyalásokat a tisztázatlan jogi helyzetre hivatkozva egészen addig halasztották, amíg az épületek 1944-ben a zsidó lakosság számára kijelölt sárga csillagos házzá nem váltak. A budapesti harcok alatt az épületekben nagy károk keletkeztek. 1944 már a tragédia éve. A gettó falait november végén pár nap alatt felépítették. Négy kapuját állig felfegyverzett nyilasok és SS-katonák őrizték. Az átjáróházak udvarán külön magas palánkkerítést emel-

68

organizaţiei Nyilas şi de soldaţi SS. În pasaj au fost înălţate garduri. În locuinţe au fost înghesuiţi în special femei, copii şi bărbaţi în vârstă. Locuri de dormit nu erau pentru toţi. Organizaţia internaţională a Crucii Roşii asigura un stoc de alimente pentru bucătăriile publice din ghetou. Locuitorii Curţilor Gojdu primeau şi ei câteva linguri de fiertură de varză sau o supă de cartofi. Însă majoritatea oamenilor din ghetou s-au îmbolnăvit din cauza subnutriţiei sau chiar au murit de foame. După 1945, supravieţuitorii au revenit în magazinele lor. Au sosit şi noi chiriaşi. În urma naţionalizării, manufacturierii au format cooperative, la fel şi artizanii care confecţionau papuci. Apoi, cei care au avut posibilitatea, şi-au scos autorizaţii de mici producători. Astfel, viaţa şi-a reluat încet cursul în bazarul Gojdu, deşi cu un avânt mult diminuat. După război, românii din Ungaria intenţionau să folosească pasajele Gojdu în diverse scopuri culturale, de învăţământ, dar Ministerul Educaţiei Publice le-a refuzat pe rând cererile. Începând din 1948, două instituţii româneşti au folosit temporar unele clădiri de aici, care, împreună cu celelalte, au fost naţionalizate în 1952. În 1990, imobilele din curtea Gojdu au ajuns în proprietatea primăriei sectorului VII. Primăria a publicat în 1977 o licitaţie în vederea evaluării Curţilor Gojdu. În 2004, societatea comercială Autóker Holding S.A. a cumpărat Curtea Gojdu de la societatea Magyar Ingatlan S.r.l. După ce firma a obţinut autorizaţie de construcţie, în aprilie 2005 a demarat lucrările de renovare a grupului de clădiri. După lucrările de reconstrucţie, inaugurarea festivă a Curţii şi depunerea pietrei de temelie a noii construcţii
1944 is generaly known as the year of tragedy. At the end of November, in only a couple of days, the walls of the ghetto were risen. The four accessways of the ghetto were guarded day and night by armed troops of the Nyilas organisation or SS soldiers. There were fences put in place in the passages. The buildings were crowded mostly with women, children and elder men. The number of beds was insufficient. The International Red Cross provided a certain stock of food for the ghetto’s public kitchens, this way the inhabitants of the Gojdu buildings could get a slim portion of cabbage stew or potato soup. But most people concentrated in the ghetto got ill or even died of starvation. After 1945, the survivors returned to their shops and new tenants came in. After nationalization, the craftsmen formed co-operatives, as it happened in the case of slipper makers. Later there arrived also those who had the possibility to obtain small producer licenses. This way, life resumed its natural course at the Gojdu bazar, however in a lot lower intensity. After the war, the Romanians in Hungary intended to use the Gojdu Courts in different cultural and educational purposes, but the Ministry of Public Education rejected all their initiatives. After 1948, there were two Romanian institutions that used temporarily a part of the buildings, which, together with the rest of the Gojdu buildings, were nationalized in 1952. In 1990, the property of the Gojdu buildings was transfered to the Municipality of VII. District. Back in 1977, the Town Hall announced a public tender for the utilization of the Gojdu Courts. In 2004, Autóker Holding S.A. joint-stock company purchased the Gojdu Courts complex from the Magyar Ingatlan/Hungarian Real Estate

tek. Ez történt a Gozsdu udvarban is. A lakásokban főleg nőket, gyerekeket és idős férfiakat zsúfoltak össze. Fekvőhely nem jutott mindenkinek. A Nemzetközi Vöröskereszt biztosított némi nyersanyagot a gettóban működő köz- és népkonyhák számára. Így jutott pár deciliter káposztafőzelék vagy burgonyaleves a Gozsdu-házba is. A legtöbben mégis megbetegedtek, legyengültek vagy éhen haltak. 1945 után a túlélők visszatértek üzlethelyiségükbe. Volt, amelyik új bérlőre talált. Az államosítást követően a kézművesek, papucskészítők bevonultak a ktsz-ekbe. Majd később, aki tehette kiváltotta a kisipari engedélyt. Így, ha szerényen is, de újra megpezsdült az élet a Gozsdu-bazárban. A háború után a hazai románság különféle kulturális, oktatási célokra akarta felhasználni a Gozsdu udvart, ám a Közoktatásügyi Minisztérium sorra elutasította az erre vonatkozó kérelmeket. 1948-tól azután két román intézmény használta ideiglenesen az épületeket, amelyeket 1952-ben a többivel együtt államosítottak. 1990-ben a Gozsdu udvar ingatlanai a VII. kerületi önkormányzat tulajdonába kerültek. A Polgármesteri Hivatal az udvar hasznosítására 1997 novemberében írt ki pályázatot. Az Autóker Holding Rt. 2004-ben vásárolta meg a Gozsdu udvart a Magyar Ingatlan Kft.-től. Megkapta az építési engedélyeket, és 2005 áprilisában megkezdte az épületcsoport műemléki felújítását. 2005. április 28-án volt a felújítási munkálatokat elindító ünnepélyes szalagátvágás és az ünnepélyes alapkőletétel. A felújítás során

69

au avut loc pe data de 28 aprilie 2005. Odată cu lucrările de renovare, în Curtea Gojdu s-au realizat 120 de apartamente de lux şi în jur de 24 de spaţii pentru restaurante şi magazine. Faţadele clădirilor din curtea Gojdu şi-au recâştigat forma şi culoarea originală, datorită înregistrării lor ca monumente de arhitectură. Acum devine posibilă şi amenajarea promenadei Madách, proiect dorit de mult timp. Astfel, acest cartier din Budapesta, înscris în patrimoniul UNESCO, se îmbogăţeşte cu un ansamblu impresionant de clădiri reînnoite. În prezent, doar două plăci comemorative (în strada Király şi Holló) mai amintesc de proprietatea românilor din Ungaria asupra Curţii Gojdu. Doar aceste plăci mai transmit posterităţii mesajul moştenirii culturale şi morale a patrimoniului Gojdu de la Budapesta.

Strada Király
Gheorghe Ioanovici de Dulău (1821–1909), parlamentar, secretar de stat, membru al Academiei Ungare de Ştiinţe, a locuit la numărul 57, pe strada Király, împreună cu soţia sa, Sofia Manno, de origine macedoromână. Personalitate publică de vază, cu o avere considerabilă, Gheorghe Ioanovici de Dulău deţinea mai multe palate în Pesta. Casa în care locuia, însă, fusese cumpărată în 1853 de socrul lui, Ştefan Manno, cu 28 500 forinţi, ca garanţie a capitalului său comercial. Clădirea a fost renovată în 1853, în stil clasicist, de către Hild József. În 1870, odată cu introducerea canalizării în clădire, Ştefan Manno a avut intenţia de a construi şi o fântână arteziană în curte, nu numai pentru a-i mări comfortul,
Ltd. After receiving the necessary buiding permits, the company started the renovation works on the buildings in April 2005. On the 28th of April the opening of works and foundation stone ceremony took place. The reconstruction works of the Gojdu Courts resulted in 120 penthouses and 24 commercial areas for shops and restaurants. The facades of the Gojdu buildings regained their original shape and colour, this being a condition for buildings registered as arhitectural monuments. Yet, the reconstruction reopens the posibility of implementation of the Madách promenade, a project that has been desired for a long time. This way, this part of Budapest city center, declared by UNESCO as Word Heritage Site, gets adorned by an impressive complex of renovated buildings. At present, there are only two memorial plaques (one in Király Street, the other in Holló Street) that remind the property of the Romanians over the Gojdu Courts. These two plaques are the only to bear the cultural and moral message left by the Gojdu heritage in Budapest.

Király Street
Gheorghe Ioanovici of Dulău (1821–1909), member of parliament, secretary of state, member of the Hungarian Science Academy, lived in 57 Király Street, together with his wife, Sofia Manno, of Macedo-Romanian origin. As a remarkable public personality, holder of an impressive wealth, Gheorghe Ionovici of Dulău owned many palaces in Pest. However, the house where he lived was purchased in 1853 by his father-in-law, Ştefan Manno, for the price of 28 500 Forints, as a guarantee of his commercial capital. The building was rebuilt in 1853 in

a Gozsdu udvarban 120 luxuslakás és közel 24 kereskedelmi és vendéglátó célú üzlethelyiség került kialakításra. A műemléki felújítás során a Gozsdu udvar épületeinek homlokzata korabeli formáját és színét kapta vissza. Az épület felújítása megteremti a régóta tervezett Madách sétány megvalósításának lehetőségét is. Így a Belváros ezen része, melyet az UNESCO a világörökség részévé nyilvánított, egy valóban impozáns épületegyüttessel gazdagodott. Napjainkban már csak két emléktábla (a Király és Holló utcában) jelzi a Gozsdu udvar egykori román érdekeltségét. Ezek közvetítik az utókornak a Gozsdu örökségből megmaradt kulturális és morális üzenetet.

Király utca
A Király u. 57-ben lakott Joannovics György (Gheorghe Ioanovici de Dulău, 1821–1909), parlamenti képviselő, államtitkár, a Magyar Tudományos Akadémia tagja. A vagyonos és jelentős közéleti személyiség több palotát birtokolt Pesten, de ebben a házban lakott a macedoromán származású feleségével, Mannó Zsófiával. Apósa, Mannó István, 1849-ben 28 500 forintért vásárolta a kétemeletes házat, üzleti tőkéje biztosítékául. Az épületet 1853-ban klasszicista stílusban Hild Józseffel alakíttatta át. Mannó István, a vízvezeték bevezetése során 1870-ben, a ház díszének emelése érdekében az udvaron szökőkutat kívánt létesíteni, ettől azonban a magas vízdíj miatt elállt. 1888-ban bekövetkezett halála után,

70

80

81

82 83 84

80. Strada Király odinioară Király Street in former times Király utca régen 81. Strada Király în zilele noastre Király Street in our days Király utca napjainkban 82. Casa familiei Manno – strada Király, nr. 57 The house of the Manno family, - 57 Király Street Mannó család háza - Király u. 57. 83. Gheorghe Ioanovici Joannovics Györg y 84. Benesch Pál: Deák Ferenc, în jurul anului 1840 Benesch Pál: Deák Ferenc, around year 1840 Benesch Pál: Deák Ferenc, 1840 körül

71

ci şi din considerente estetice, dar din cauza tarifului deosebit de ridicat al apei, a renunţat la acest plan. După moartea lui, survenită în 1888, fiicele sale (Maria, soţia lui Nicolae Dumba, care trăia la Viena, Sofia, soţia lui Gheorghe Ioanovici, din Pesta şi Pelaghia, rămasă necăsătorită), au început în 1896 o amplă reconstrucţie a primului etaj al casei, unde locuia familia, pentru a amenaja în această clădire, cu faţadă fără personalitate, o locuinţă de mari burghezi. Imobilul era locuit doar de Pelaghia şi de soţii Ioanovici. Dar aici veneau adesea în vizită şi soţii Dumba, când ajungeau la Pesta. Astfel, în acest imobil l-a surprins moartea subită pe Nicolae Dumba, în 1900. Gheorghe Ioanovici, de origine macedoromână, s-a născut la Timişoara, la 24 noiembrie 1821. A făcut liceul în oraşul natal iar studiile superioare le-a urmat la Pesta şi la Bratislava. În 1842 şi-a dat examenul de avocat, însă a optat repede pentru cariera de politician şi de personalitate publică. De foarte tânăr şi-a câştigat atâta popularitate, încât a fost ales deputat de Timişoara în dieta din Bratislava, din 1847–1848. În 1849 devine vicecomite (subprefect) al judeţului Caraş. După înfrângerea luptei pentru libertatea Ungariei, fuge în Turcia, dar după un an revine în ţară. Mai târziu i se intentează un proces la Arad şi este condamnat la 12 ani de închisoare. Ioanovici a fost închis din 1854 la Pesta, apoi la Olmütz şi va fi pus în libertate în urma amnistiei generale din 1857. În anii 1860 desfăşoară o vie activitate jurnalistică, publică mult în ziarele Magyarország, Ország, Pesti Napló. În 1865 este ales din nou deputat în circumscripţia din Lugoj, zonă în care deţine proprietăţi întinse. El va fi notarul Parlamentului până în 1867. În perioada dintre anii 1867–1873, când ministru
Classical style by József Hild. In 1870, at the time of installing the buildings running water system, Ştefan Manno had the intention to order a fountain placed in the courtyard, not only to improve comfort, but also for aesthetic reasons, however he finaly gave up his plan due to the extermely high price of water. After his death in 1888, his daughters (Maria – wife of Nicolae Dumba, who lived in Vienna, Sofia – wife of Gheorghe Ioanovici from Pest and Pelaghia, who remained unmarried), started an ample stylish reconstruction of the houses first floor, where the family lived, in 1896 to transform this building with neutral facade into a real bourgeois residence. The building was inhabited only by Pelaghia and the Ioanovici couple, but they also hosted the Dumba couple, when on their frequent trips in Budapest. In this house Nicolae Dumba suffered sudden death in 1990. Gheorghe Ioanovici, of Aromanian origin, was born on November 24, 1821 in Timişoara. He completed his middleschool studies in his birthtown and attended high education in Pest and Bratislava. He graduated law school in 1842, but soon after he decided to make a career as politician and pubic personality. From a very early age he gained an enormous popularity, being elected as deputy of Timişoara in the Diet of Bratislava, in the period from 1847 to 1848. In 1849 he is appointed Viceprefect of Caraş county. After the defeat of the Hungarian War for Independence, he takes refuge in Turkey, but after one year returns in the country. Later he is brought into the Arad court and is convicted to 12 years of confinement. Ioanovici was imprisoned from 1854, at first in Pest, then in Olmütz and was liberated with the general anmesty from 1857. In the 1860s he works as journalist, publishing in the Magyarország, Ország, Pesti Napló newspapers. Then, in 1865 he is elected again as deputy of Lugos district, an area where he owned considerable estates. He was

lányai – a Bécsben élő Mária, Dumba Miklósné, a Pesten lakó Zsófia, Joannovics Györgyné, és a hajadon Pelágia – 1896-ban nagystílű átalakítást végeztek a család által lakott első emeleten, egy valóban nagypolgári lakást kívánva kialakítani az igénytelen homlokzatú házban. Állandó jelleggel itt Pelágia és a Joannovics házaspár lakott. A Dumba házaspár gyakori pesti útjai során itt szállt meg, itt érte például a hirtelen bekövetkezett halál Dumba Miklóst 1900-ban. A macedoromán származású Joannovics György 1821. november 24-én született Temesváron. A gimnáziumot szülővárosában végezte, a felsőbb tanulmányait Pesten és Pozsonyban. 1842-ben letette az ügyvédi vizsgát, azonban hamar közéleti-politikai pályára lépett. Igen fiatalon népszerűségre tett szert, az 1847-48-as országgyűlési ülésen Temesvár követe. 1849-ben Krassó vármegye másodalispánja. A szabadságharc bukásakor Törökországba menekült, de egy év múlva visszatért hazájába. Utóbb Aradon perbe fogták, és 12 évi börtönre ítélték. 1854-től Pesten, majd Olmützben raboskodott, de az 1857-es általános amnesztia során szabadon bocsátották. Az 1860-as években élénk publicisztikai tevékenységet fejtett ki, sokat írt a Magyarország, Ország, Pesti Napló c. lapokban. 1865-ben újra képviselővé választották a lugosi körzetben, ahol nagybirtokai voltak. 1867-ig az Országgyűlés jegyzője. Az 1867–1873 közötti periódusban, Eötvös József minisz-

72

era Eötvös József, Ioanovici a fost secretar de stat în Ministerul Cultelor şi al Culturii Publice. Îndemnat de Eötvös, s-a ocupat împreună cu doi subalterni ai săi (Roşescu şi Cavaleriu de Puşcariu) de proiectul de lege privind separarea Bisericii Ortodoxe Române de cea sârbă. Ioanovici i-a fost de mare ajutor lui Andrei Şaguna, mitropolitul român din Transilvania, la redactarea Statutului Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi din Ungaria. În 1868 a participat la sinodul de la Sibiu, for în cadrul căruia a fost adoptat acest Statut şagunian. Ioanovici a luptat mult pentru autonomia Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania şi din Ungaria şi pentru libertatea folosirii limbii române. În a doua jumătate a secolului al 19-lea el a fost mecenat al evenimentelor culturale româneşti din Budapesta. Emanuil Gojdu pe el l-a numit a fi unul dintre executorii testamentului său. În ciclul parlamentar 1874–1881 el va fi din nou deputat. După moartea lui Deák Ferenc – de care-l lega o strânsă prietenie – Ioanovici renunţă la activitatea politică. Pe lângă activitatea de publicistică, Ioanovici este şi autor al unor studii de lingvistică, publicate în Pesti Napló, Nyelvtudományi Közlöny şi Magyar Nyelvőr. El a fost şi un adept îndârjit al mişcării cunoscute sub numele de „înnoirea limbii maghiare”. Pe baza rezultatelor atinse în domeniul lingvistic, în 1867 Ioanovici este ales membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Ungare iar în 1883 devine academician cu drepturi depline. Între 1882–1895, deţine funcţia de preşedinte al Comisiei de Lingvistică a Academiei. În 1871, el este unul dintre fondatorii Societăţii Kisfaludy. Din 1864, este preşedinte al Asociaţiei Szabad Lyceum, constituită pentru popularizarea lecturii. Intră în francmasonerie începând
appointed notary of the Parliament untill 1867. In the period between 1867 and 1873, when József Eötvös was the holder of the ministerial portfolio, Ioanovici was appointed secretary of state in the Ministry of Religion and Public Culture. Urged by Eötvös, together with two of his subordinates (Roşescu and Cavaleriu of Puşcariu) he prepared a bill on the topic of the automony of the Serbian and Romanian Greek-Oriental Churches. Ioanovici was of great help to Andrei Şaguna, the Romania Metropolitan from Transylvania when he formulated the Organic Statute of the Romanian Orthodox Church from Transylvania and Hungary. In 1868 Iovanovici took part at the meeting of the Synod Assembly of Sibiu, where this statute was adopted. Ioanovici struggled a lot for the autonomy of the Romanian Orthodox Church from Transylvania and Hungary and for free usage of the Romanian language. In the second half of the 19th century he was the patron of Romanian cultural events in Budapest. Emanuel Gojdu nominated him as one of the executors of his will. Iovanovici was elected deputy again for the 1874–1881 parliamentary cycle. After the death of Deák Ferenc – a very close friend of his – Ioanovici retired from politics. Besides his activity as publisher, Ioanovici was also an author of linguistic studies, published in Pesti Napló, Nyelvtudományi Közlöny and Magyar Nyelvőr. He was an ardent sustainer of the movement known as „the ennoblement of Hungarian language”. Based on his achievements in Liguistics, in 1867 Iovanovici was accepted as coresponding member of the Hungarian Academy of Sciences and in 1883 he becames a full member of the Academy. Between 1882 and 1895 he was named president of the Linguistic Commission of the Academy. In 1871 he was one of the found-

tersége alatt, a Vallásügyi és Közművelődési minisztérium államtitkári posztját tölti be. Eötvös utasítására, két román beosztottjával (Roşescu és Cavaleriu de Puşcariu) foglalkozott a görögkeleti szerb és román egyházak önkormányzatára vonatkozó törvényjavaslattal. Ioanovici nagy segítséget nyújtott Andrei Saguna erdélyi román ortodox metropolitának az Erdélyi és Magyarországi Román Ortodox egyház alapszabályának létrehozásához. 1868-ban részt vett a nagyszebeni zsinaton, ahol elfogadták az egyházi alapszabályt. Joannovics sokat küzdött az erdélyi és magyarországi román ortodox egyház függetlenségéért, a román nyelv használatáért. A 19. század második felében anyagilag támogatta a budapesti román kulturális eseményeket. Gozsdu Manó őt nevezte meg végrendeletének egyik végrehajtójaként. Az 18741881 közötti ciklusban ismét országgyűlési képviselő. Deák Ferenc halála után – kihez mély barátság fűzte – felhagy politikai tevékenységével. Publicisztikai munkássága mellett nyelvészeti problémákkal is foglalkozott. Publikált a Pesti Naplóban, Nyelvtudományi Közlönyben és a Magyar Nyelvőrben. Harcolt a magyar nyelvújításért. A nyelvtudományban elért eredményei alapján, 1867-ben megválasztják a Magyar Tudományos Akadémia levelező tagjává, 1883-ban pedig rendes tagja lett a tudós társaságnak. 1882-1895 között az MTA Nyelvtudományi Bizottságának elnöke. 1871-ben alapító tagja volt a Kisfaludy Társaságnak. A népszerű s közhasznú felolvasások tartására alakult Szabad Lyceum egyletnek az elnöke 1864-től. Joannovics

73

cu anul 1871 şi devine mare maestru în 1871. Este preşedinte al Marii Loje Simbolice din Ungaria. Gheorghe Ioanovici a murit la 10 februarie 1909, la Budapesta. Catafalcul lui a fost expus în aula Academiei de Ştiinţe Ungare. Personalităţi de vază ale ştiinţei şi culturii maghiare şi româneşti şi-au luat un ultim rămas bun de la el. A fost înmormântat după ritul Bisericii Ortodoxe, în cimitirul Kerepesi.

Pesta, Józsefváros
Strada Mária
Victor Babeş (personalitate al cărui nume îl poartă Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj) a locuit în imobilul cu numărul 10 de pe strada Mária, în sectorul VIII, din Budapesta. Babeş a fost unul dintre marii oameni de ştiinţă ai veacului său, bacteriolog de renume internaţional. A scris în jur de o mie trei sute de studii, articole, monografii. Spre deosebire de mulţi bacteriologi ai epocii – care considerau că îmbolnăvirile sunt cauzate în exclusivitate de bacterii, – el a atras atenţia deja în primele articole ale sale asupra importanţei reacţiilor organismului uman. Babeş şi-a înscris numele în istoria ştiinţei prin concepţia sa de integrare prin combinarea aspectelor microbiologice şi histopatologice, prin abordarea patomorfologică a procesului contagios şi prin descrierea a peste de 30 de microbi. Victor Babeş s-a născut la Viena, la 28 iulie 1854. Mama sa, Sofia Holdscheid provenea dintr-o
ing members of Kisfaludy Society. Since 1864 he became president of the Szabad Lyceum/Free Lyceum/ Association, that came to life with the aim of popularization of lectures. Joins Freemasonry and becomes Grand Master in 1871. He was a member of the Symbolic Grand Lodge of Hungary. Gheorghe Ioanovici died on February 10, 1909 in Budapest. His bier was placed in the Grand hall of the Hungarian Science Academy. Prominent figures of culture and science came to take a last farwell from him. He was buried by Orthodox funeral ritual in Kerepesi Cemetery

Pest, Józsefváros
Maria Street
Victor Babeş (scientist, the name-giver of the University Babeş-Bolyai from Cluj) lived in the building at number 10 Mária Street, 8th District of Budapest. Babeş was one of the great scientists of his century, a world-renown bacteriologist. He wrote about one thousand three hundres studies, articles and monographs. Apart from the majority of the bacteriologists of the time – who considered that illnesses are exclusively caused by bacteria, in his early articles he draw the attention to the importance of the reactions of human body. Babeş earned a notable name in the world of science by his integrated concept that combines microbiology and histopathology, the morphopathologic approach of the infectious process, and by the identification and description more than 30 germs.

szabadkőműves volt, 1871-től nagymester. A Magyarországi Symbolikus Nagypáholy elnöke. Joannovics György 1909 február 10-én hunyt el Budapesten. A Magyar Tudományos Akadémia aulájában ravatalozták fel. A magyar és román tudomány és kultúra prominensei vettek tőle végső búcsút. Az ortodox egyház szertartásai szerint temették el a Kerepesi temetőben.

Pest, Józsefváros
Mária utca
Victor Babeş (róla kapta nevének felét a kolozsvári Babeş-Bolyai Egyetem) Budapesten a VIII. kerületi Mária u. 10-ben lakott. A bakteriológia egyik kiemelkedő nemzetközi alakja, klasszikusa. Mintegy ezerháromszáz tanulmányt, cikket, monográfiát írt. Kora számos bakteriológusától eltérően – akik a megbetegedések létrejöttében kizárólag a baktériumok hatásával számoltak – ő már első írásaiban felhívta a figyelmet a szervezet válaszreakcióinak jelentőségére. Babeş integratív, a mikrobiológiát és kórszövettani nézőpontot egyesítő felfogása, a fertőző folyamat patamorfológiai szemléleteként és több mint 30 mikroba leírójaként ismeretes a tudománytörténetben. Victor Babeş 1854. július 28-án született Bécsben. Édesanyja Sofia Holdscheid bécsi polgárlány, apja

74

85

87 88

86
85. Victor Babeş 86. Angela Babeş cu familia sa Angela Babeş with her family Angela Babeş családjával 87. Regina Elisabeta, Sissi Queen Elisabeth, Sissi Erzsébet királyné, Sissi 88. Imobilul de pe strada Mária, nr. 10 The building from 10 Mária Street Mária u. 10. sz alatt lévő épület

75

familie burgheză din Viena, iar tatăl, Vincenţiu Babeş, de origine din Banat, a fost jurist, politician şi jurnalist, fondator al Partidului Naţional Român din Ungaria şi parlamentar în Ungaria timp de treizeci de ani. Vincenţiu Babeş avea legături trainice şi cu cercurile progresiste din România: a fost membru fondator al Academiei Române şi colaborator al mai multor reviste române de prestigiu. Din cei nouă copii ai familiei Babeş, următorii au realizat o carieră ştiinţifică demnă de atenţie: Aurel (1852–1925), Victor (1854–1926), Emil (1858–1917) şi Angela (1856–1930). Aurel, după studiile făcute la Budapesta şi la Heidelberg – în laboratorul Bunsen – a devenit profesor la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Cel mai tânăr dintre fraţi, Emil, a devenit avocat de renume la Budapesta, a redactat o revistă şi a fost cunoscut ca reprezentant al politicii naţionale române moderate. Întreaga sa existenţă a fost legată de Budapesta. Angela, fata mai mare, a terminat farmacologia la Universitatea din Pesta şi a trăit cu familia la Gödöllő, fiind bună prietenă cu Sissi, Elisabeta, regina Ungariei. Tânăra inteligentă, foarte arătoasă, călăreaţă desăvârşită, era un deosebit partener de conversaţii, avea cunoştinţe solide atât din ştiinţele reale, cât şi din cele umaniste. Angela avea acces la curtea vieneză prin intermediul împărătesei Sissi, însuşi Franz Josif îi acorda adesea atenţie. Victor Babeş şi-a făcut studiile elementare şi medii la Lugoj şi la Viena, a început medicina la Budapesta, pentru a o termina, în 1878, la Viena. Apoi a revenit în capitala ungară, unde şi-a început cariera ca asistent universitar la Facultatea de Medicină din Budapesta. Activitatea sa de profesor şi de cercetător a fost deosebit de intensă în Budapesta, deoarece, pe
Victor Babeş was born in Vienna, on June 28, 1854. His mother, Sofia Holdscheid came from a Viennese bourgeois family, while his father, Vincenţiu Babeş, originating from Banat, was a lawyer, politician and journalist, founder of the Romanian National Party from Hungary and member of the Hungarian Parliament for thirty years. Vincenţiu Babeş had strong connections with the progressist circles from Romania: he was founding member of the Romanian Academy and correspondent of many prestigious Romanian magazines. Out of their nine children, the following achieved a scientific career worthy of attention: Aurel (1852–1925), Victor (1854–1926), Emil (1858–1917) and Angela (1856–1930). Aurel, after completing his studies in Budapest and Heidelberg – at the Bunsen laboratory – became teacher at the Bucharest Medical Faculty. The youngest brother, Emil, became a famous lawyer in Budapest, he edited a magazine and was known as a follower of the moderate Romanian national policy. His entire existence related to Budapest. The elder sister, Angela, graduated Pharmacology at the University of Pest and lived with the family in Gödöllő, being a good friend of Sissi, Elisabeth, the Queen of Hungary. The intelligent and attractive young lady, a very good horserider, was an excellent conversation companion and had a sound knowledge of exact sciences and humanities as well. Assisted by Empress Sissi, Angela was successful at the Viennese Imperial Court, even Emperor Franz Joseph maked remarks about her quite often. Victor Babeş completed his elementary and midlevel studies in Lugos and Vienna, started medical studies in Budapest and comleted them in 1878, in Vienna. Then returned in the Hungarian capital, where he started his career as university assistant Professor at the Budapest Medical Faculty.

pedig a bánsági származású Vincenţiu Babeş jogász, politikus, újságíró, a Magyarországi Román Nemzeti Párt egyik alapítója, aki harminc éven át a magyar országgyűlés tagja. Románia haladó köreihez is szoros szálak fűzték: alapító tagja a Román Tudományos Akadémiának és munkatársa több rangos román folyóiratnak. Kilenc gyereke közül: Aurél (1852-1925), Viktor (1854–1926), Emil (1858–1917) és Angela (1856–1930) kiemelkedő tudományos pályát futottak be. Aurél budapesti és heidelbergi tanulmányai után – melyeket Bunsen laboratóriumában végzett – a bukaresti orvosi kar professzora lett. A legfiatalabb gyermek Emil, híres budapesti ügyvéd, lapot szerkesztett, a mérsékelt román nemzeti politika képviselőjeként ismerték. Élete teljesen Budapesthez kötődött. Angela, az idősebbik lány, a pesti egyetemen szerzett gyógyszerészi végzettséget, Gödöllőn élt családjával, és Erzsébet királyné, Sissi, közeli barátnője. A fiatal, okos, igen csinos, kiválóan lovagló teremtés, elsőrendű társalkodó társ, humán- és reál tudományokban egyaránt otthonosan mozgó intellektus. Sissi révén Angela otthonosan mozgott a legfelső udvari körökben, Ferenc József is rendszeresen kitüntette figyelmességével. Victor Babeş elemi és középiskolai tanulmányait Lugoson és Bécsben végezte, orvosi tanulmányait Budapesten kezdte, majd 1878-ban Bécsben fejezte be. Innen ismét a magyar fővárosba vezetett az útja: a budapesti orvosegyetem tanársegédjeként kezdte pályáját. Pesti munkássága mind oktatói, mind tudományos vonatkozásban igen gazdag, hiszen a kórbonctani kutatás mellett, egyik magyaror-

76

lângă studiile de patologie, el a fost şi unul dintre pionierii bacteriologiei, domeniu care pe atunci era doar în fază incipientă. În 1880, a fost numit profesor privat şi şef al laboratorului de bacteriologie, condus de Korányi Frigyes, iar în 1884, devine profesor public extraordinar de histopatologie. Babeş a fost investit cu atribuţii speciale, astfel i s-a încredinţat conducerea secţiei autonome de anatomie patologică de la spitalul Stefánia. Redactorul şef al Săptămânalului de Medicină (Orvosi Hetilap), unul din îndrumătorii formării medicilor în Ungaria, Markusovszky Lajos, a jucat un rol important în progresul rapid al carierei lui Babeş. Datorită lui Markusovszky, Babeş a primit o bursă de stat pe anul universitar 1882/83, ca şi în 1884/85, pentru a-şi continua studiile în Germania şi în Franţa. Atunci i-a cunoscut personal pe Louis Pasteur şi pe Robert Koch. A avut ocazia să studieze metodele cele mai moderne de microbiologie şi de histopatologie. André Victor Cornil, profesorul său de histopatologie de la Paris, şi-a dat seama de cunoştinţele bogate ale tânărului şi l-a invitat să redacteze împreună cu el un important studiu cu titlul Les bactéries et leur rôle dans l’anatomie et l’histologie pathologiques des maladies infectieuses, care a constituit, de fapt, primul manual de bacteriologie din lume. Academia franceză a decernat acestui studiu, publicat în 1885, la Paris, marele premiu Monthyon. După ce a revenit la Budapesta, Babeş a redactat, în 1886, un Scurt manual de Bacteriologie (Bakteriológia rövid tankönyve), care este primul manual de bacteriologie în limba maghiară este recunoscută
His activity as professor and researcher was very prolific in Budapest, because besides activity in the field of pathology, he was one of the pioneers of bacteriology, a science in its early period at that time. In 1880 he was nominated private professor and chief of the Laboratory of Bacteriology of the Internal Disease Clinic, led at that time by Korányi Frigyes, then in 1884, he earns the title of extraordinary public professor of Histopathology. Babeş was invested with special powers, he was entrusted to lead the Independent Pathological Anatomy Section from the Stefánia Hospital. The chief editor of the Medical Weekly Review and one of the mentors of medical education in Hungary, Lajos Markusovszky, played a major role in the rapid ascent of Babeş’s career. With Markusovszky’s help, Babeş earned a scholarship for university year 1882/83, as well as for 1884/85, to continue his studies in Germany and France. There he met personally Louis Pasteur and Robert Koch. He had the opportunity to study the most upto-date methods of microbiology and histopathology. Noticing his abundant knowledge, André Victor Cornil, professor of histopathology in Paris, invited the young Romanian scientist to be co-author of the study entitled Les bactéries…, which actually proved to be the first Bacteriology textbook in the world. The French Academy awarded this study, published in 1885 in Paris, with the Monthyon Grand Prize. After his return to Budapest, Babeş published in 1886 A short textbook of Bacteriology (Bakteriológia rövid tankönyve), which is not only the first bacteriology textbook written in Hungarian, but is also recognised as one of the most origial works from this field. This textbook, together whith the discovery of the pathogen protozooas that were named after him (Babesia) represent the culmination of Babeş’s activity in Budapest. At the request of

szági úttörője az akkor még gyerekcipőben járó bakteriológiának is. 1880-ban egyetemi magántanárrá s a Korányi Frigyes vezette belgyógyászati klinika bakteriológiai laboratóriumának vezetőjévé, 1884-ben pedig a kórszövettan nyilvános rendkívüli tanárává nevezték ki. Önálló munkakört is kapott, a Stefánia kórház kórbonctani részlegének vezetésével bízták meg. Gyors szakmai előrehaladásában segítette Markusovszky Lajos, a magyarországi orvosképzés egyik irányítója, az Orvosi Hetilap főszerkesztője. Neki köszönhette, hogy az 1882/83-as, majd az 1884/85ös tanévben állami ösztöndíjat kapott német- és franciaországi tanulmányútjaira. Ekkor kötött személyes ismeretséget Louis Pasteur-rel és Robert Kochhal. Alkalma adódott a legkorszerűbb mikrobiológiai és kórszövettani módszerek tanulmányozására. Széles körű ismereteit látva, André Victor Cornil, a kórbonctan párizsi professzora felkérte a fiatal román tudóst, hogy együtt írják meg a Les bactéries… (A baktériumok) című munkát, a világ első bakteriológiai kézikönyvét. Az 1885-ben Párizsban megjelent könyvet a Francia Akadémia Monthyon-nagydíjjal tüntette ki. Budapestre való visszatérte után, 1886-ban Babeş megírta a Bakteriológia rövid tankönyvét, amely nem csupán az első magyar nyelvű bakteriológiai kézikönyv, hanem világviszonylatban is az elsők között számon tartott eredeti alkotás. Budapesti munkásságának csúcspontja ez a mű, valamint a róla elnevezett egysejtű kórokozók (a Babesiák) felfedezése. A kormányzat megbízásából Hőgyes Endrével

77

în lume ca una dintre operele originale în domeniu. Acest manual, împreună cu descoperirea protozoarelor patogene, care-i poartă numele (Babesiile) constituie apogeul activităţii lui Babeş la Budapesta. La cererea guvernului, Babeş a creat la Budapesta, împreună cu Hőgyes Endre, cel de-al treilea institut Pasteur din lume, unde se prepara vaccinul pentru vindecarea turbării. În acelaşi an, Babeş s-a căsătorit cu Torma Josefina, fiica renumitului profesor şi academician de la Budapesta, Torma Károly. Cununia a avut loc la Biserica Ortodoxă Greco-Română din piaţa Petőfi, pe data de 1 mai 1886. Naşul de cununie al lui Babeş a fost Alexandru Mocioni. În 1887, Victor Babeş este chemat în România. Este numit profesor la catedra de bacteriologie şi histopatologie a facultăţii din Bucureşti. În 1889, când renunţă definitiv la postul său din Budapesta, el publică o declaraţie în Săptămânalul de Medicină, mulţumind tuturor acelora care l-au susţinut în anii petrecuţi la Budapesta. La Institutul de Patologie şi Bacteriologie de la Bucureşti, pe care l-a condus timp de patru decenii, el a desfăşurat o intensă activitate de cercetare şi de predare şi a efectuat multe lucrări practice. Babeş a fondat societatea de anatomie, care a devenit unul dintre forurile cele mai de vază ale ştiinţei în România. A publicat o gazetă de medicină, care a câştigat renume şi în străinătate, denumită Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti (1889). A fost mult timp redactorul şef al revistei România medicală şi împreună cu alţi savanţi români a participat la publicarea revistei „Archives des scienses médicales” (1896). În 1895 a fost ales membru al Academiei Române.
the government, Babeş, together with Endre Hőgyes, set up in Budapest the third Pasteur Institute in the world where antrabies vaccine was produced. In the same year, Babeş married Josefina Torma, daughter of Torma Károly, the renown professor and academician in Budapest. The wedding ceremony took place in the Orthodox church from Petőfi square, on May 1, 1886. Babeş invited Alexandru Mocioni as his best man. In 1887, Victor Babeş was called to Romania. He was appointed professor at the Bacteriology and Histopathology Department of the University of Bucharest. In 1889, when he finally resigned from his position in Budapest, he publishes a declaration in the Medical Weekly Review, expressing his gratitude for all who gave him support during the years spent in Budapest. At the Institute of Pathology and Bacteriology from Bucharest, that functioned under his leadership for four decades, he carried out an intense research and educational work and several practical activities. Babeş founded the Society of Anatomy, which became one of the most prominent scientific forums in Romania. He published a medical magazine, that became apreciated also abroad, entiteld Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti (1889) (Annals of the Pathology and Bacteriology Institute of Bucharest [1889]). He was chief editor of Romanian Medical Review and together with other Romanian scientists he engaged in the publication of the magazine “Archives des scienses médicales” (1896). In 1895 he was elected member of the Romanian Academy. After the unification of Transylvania with Romania in 1919, Babeş rushed to Cluj in order to bring his contribution to the organising of the town’s new university. This time, the old scientist gave lectures in Cluj only

közösen Budapesten létrehozták a világ harmadik, veszettséget gyógyító Pasteur Intézetét. Ugyanebben ez évben Babeş összeházasodott Torma Josefinával, a híres pesti professzor és akadémikus, Torma Károly leányával. Az esküvőt a Petőfi téri Görög-román templomban tartották 1886. május 1-én. Esküvői tanúnak Mocsonyi Sándort kérték fel. Victor Babeşt 1887-ben Romániába hívták. A bukaresti egyetem bakteriológia- és kórbonctan professzorává nevezték ki. 1889-ben, amikor véglegesen lemondott pesti állásáról, az Orvosi Hetilapban közzétett nyilatkozatában köszönetet mondott mindazoknak, akik magyarországi évei alatt támogatták. Bukaresti munkásságának mintegy négy évtizede alatt a vezetése alatt álló kórtani és bakteriológiai intézetben sokoldalú kutató, oktató és gyakorlati munka folyt. Babeş alapította meg az anatómiai társaságot, a tudomány egyik legrangosabb romániai fórumát. Elindította a külföldön is visszhangra talált orvosi közlönyét, az Analele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti-t (1889). Hosszú ideig szerkesztette a Romania medicală című folyóiratot, s több más román tudóssal együtt a Párizsban megjelenő Archives des scienses médicales (1896) alapításában is részt vett. 1895-ben a Román Tudományos Akadémia tagjává választották. Erdélynek Romániával történt egyesítését követően, 1919-ben, Babeş Kolozsvárra sietett, hogy egyik szervezője legyen az ottani új román egyetemnek. Az idős tudós néhány hónapig oktatott is a városban.

78

După unirea Transilvaniei cu România, în 1919, Babeş s-a grăbit să ajungă la Cluj, pentru a contribui la organizarea noii universităţi româneşti din oraş. Savantul era deja în vârstă, a predat doar câteva luni la Cluj. O dovadă elocventă a convingerilor sale democratice era faptul că preda studenţilor de limbă maghiară, care nu cunoşteau încă limba română, în limba lor maternă. Babeş a rămas până la sfârşitul vieţii un sincer prieten al poporului maghiar. În 1926, cu numai o lună după ieşirea lui la pensie, a murit de infarct, la 72 de ani.

Buda
Piaţa Sfintei Treimi – Szentháromság tér
În Cetatea Budei, la numărul 6 din Piaţa Szentháromság, funcţiona Tipografia Universităţii din Buda, unul dintre cele mai mari centre în care s-a editat carte românească în acea vreme – luând în considerare şi tipografiile din Ardeal şi pe cele de dincolo de Carpaţi. Între1780 şi 1830, s-au tipărit aici peste 200 de cărţi româneşti. În 1777, Maria Tereza a mutat la Buda Tipografia Universităţii din Nagyszombat, fondată de episcopul de Pecs, Telegdi Miklós, în 1577. Tipografia a devenit cunoscută, având importanţă nu numai pentru naţionalităţile care trăiau pe teritoriul de atunci al Ungariei, ci şi pentru popoarele învecinate.
for a couple of months. Clear evidence of his democratic convictions was the fact that he gave lectures for the Hungarian students who did not yet have sufficient Romanian language skills, in their mothertongue. Babeş remained untill the end of his days a devoted friend of the Hungarian nation. In 1926, only one month after his retirement, he passed away at the age of 72 years of a heart attack.

Buda
Holy Trinity Square – Szentháromság tér
In the Fortress of Buda, at number 6 Holy Trinity Square operated the University Press from Buda, one of the most important publishing centres for Romanian books of those times – even if those were considered to be from Transylvania or from over the Carpathians. Between 1780 and 1830, here were printed more then 200 Romanian books. In 1777, Empress Maria Theresa ordered the moving of the University Press from Nagyszombat – founded in 1577 by Telegdi Miklós, Bishop of Pecs – to Buda. The press gained popularity, being important for the nationalities that lived on the territory of Hungary at that time, but also for the neighbouring nations. Book seller Zaharia Carcalechi was the best in distributing most of the Romanian volumes of the printery, selling the books published in Buda on the entire territory of Walachia and Moldavia.

Demokratikus hitét mi sem bizonyítja hívebben, mint az, hogy a románul még nem tudó magyar hallgatóinak készségesen demonstrált az anyanyelvükön. Élete végéig a magyar nép őszinte barátja maradt. 1926-ban, hetvenkét éves korában, nyugdíjaztatása után alig egy hónappal, szívinfarktus vetett véget az életének.

Buda
Szentháromság tér
A Várban, a mai Szentháromság tér 6. sz. alatt működött a Budai Egyetemi Nyomda, amelyet – beleértve az erdélyi és a Kárpátokon túli román könyvnyomdákat is – a korabeli román könyvkiadás egykori legnagyobb központjaként tartanak számon. 1780–1830 között több mint 200 román könyvet nyomtattak itt. A Telegdi Miklós, pécsi püspök által 1577-ben Nagyszombaton alapított, az ottani egyetemhez tartozó nyomdát 1777-ben Mária Terézia helyeztette át Budára. Ettől kezdve nemcsak az egykori Magyarországon élő nemzetiségek, de a szomszédos népek körében is közismertté vált. A nyomda román

79

Vânzătorul de cărţi Zaharia Carcalechi a fost cel care a propagat cel mai mult ediţiile româneşti ale tipografiei, vânzând cărţile apărute la Buda pe tot cuprinsul Ţării Româneşti şi al Moldovei. Tipografia universitară a editat marea majoritate a cărţilor pentru minorităţile naţionale din Ungaria,– astfel şi cărţi în limba română, pentru românii greco-catolici din Ardeal, – cărţi bisericeşti, manualele şcolare, publicaţii ştiinţifice, beletristică şi cărţi de propagare a cunoştinţelor. O bună parte a acestor publicaţii erau tipărite, conform tradiţiei de atunci, cu caractere chirilice, dar s-au publicat şi o serie de scrieri cu caractere latine. Iluminismul românesc a fost reprezentat, în primul rând, de scriitorii aşa-numitei Şcoli Ardelene: Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Tipografia Universităţii din Buda a jucat un rol important în edificarea carierei acestora, în desfăşurarea activităţii lor ştiinţifice, fiind toţi angajaţii, revizorii, cenzorii, corectorii Tipografiei. O placă comemorativă aminteşte azi de aceşti corifei. Reprezentanţii Şcolii Ardelene au argumentat, pentru prima oară, originea istorică şi lingvistică latină a românilor, ceea ce a avut o mare influenţă asupra dezvoltării culturii şi sentimentului naţional comun al românilor din Transilvania, Moldova şi Ţara Românească. La începutul secolului al 19-lea, cei trei lucrau la Tipografia Universităţii din Buda ca cenzori sau corectori şi au avut un rol considerabil în editarea celor o sută de volume româneşti care au apărut şi prin munca lor. Petru Maior a publicat, în 1812, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, cea mai eficientă operă dintre cele editate de membrii triadei, în privinţa popularizării teoriei continuităţii
The University Press edited most of the books for the national minorities in Hungary, including the ones in Romanian language for the Greek-Catholic Romanians from Transilvania, religious books, textbooks for schools, scientific publications, belled-lettres and poular science books. As practice of those days required, a considerable part of these books were printed with Cyrillic letters, but there were also several books printed in the Latin alphabet. The Romanian Enlightement was represented by the writers belonging to the group called Transylvanian School (Şcoala Ardeleană in Romanian) such as Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai şi Petru Maior. The University Press from Buda played a major role in the asccention of their career, in their scientific activity, all of them being employees, revisers, censors or proof-readers of the Press. Today a memorial plaque reminds us of all these scholars. Representatives of the Transylvanian School were the first to bring arguments in the favor of the Latin historic and linguistic origin of the Romanians, that had a huge influence on the development of culture and common national conscience of the Romanians from Transylvania, Moldova and Walachia. At the begining of 19th century, those who were censors or proof-readers of the University Press from Buda had a considerable role in the editing of the one hundred Romanian books that apeared as a result of their activity. In 1812 Petru Maior published “The Early History of Romanians in Transylvania”, the most efficient work from those edited by the members of the triplet regarding the promovation of the Daco-Roman continuity. The climax of their activity was the publication of a dictionary aiming at updating and Latinisation the language, entitled Lexicon Budense, edited in Buda in four languages (Romanian – Latin – Hungarian – German Lexicon).

könyveinek terjesztése érdekében Zaharia Carcalechi könyvügynök tette a legtöbbet, hiszen egész Havasalföldön és Moldvában árusította azokat. Az Egyetemi Nyomda adta ki a magyarországi nemzetiségek – így az erdélyi görög katolikus románok számára is – az egyházi, iskolai, tudományos, valamint szépirodalmi és ismeretterjesztő jellegű román nyelvű könyvek nagy részét. Ezek többségét az akkori szokásnak megfelelően cirill betűkkel nyomták, de számos latin betűs román kiadványt is közreadtak. A felvilágosodás eszméit a románoknál elsősorban az ún. Erdélyi Iskola írói, Samuil Micu-Clain, Gheorghe Şincai és Petru Maior képviselték. Tudományos pályájuk, munkásságuk kibontakozásában fontos szerepet játszott a Budai Egyetemi Nyomda, amelynek alkalmazásában álltak revizorként, cenzorként, korrektorként. E tényre az épület falán ma márványtábla emlékeztet. Az Erdélyi Iskola képviselői bizonyították be először a románság történeti és nyelvészeti értelemben vett latin eredetét, ami az erdélyi, a moldvai, a havasalföldi románság kulturális és nemzeti fejlődésében is fontos szerepet játszott. A 19. század elején mindhárman komoly szerepet vállaltak az Egyetemi Nyomda által kiadott közel száz román könyv megszületésében. Petru Maior 1812-ben adta ki az erdélyi románság történetének kezdeteiről szóló művét, amely a triász tagjainak művei közül a legnagyobb hatással terjesztette a dá-

80

89

90
89. Gheorghe Şincai 90. Exteriorul clădirii din Piaţa Sfintei Treimi, în zilele noastre Exterior of the building from Szentháromság Square in our days Szentháromság téri épület napjainkban kívülről 91. Clădirea Tipografiei de la Buda, în Piaţa Sfintei Treimi, pe vremuri The building of the press from Buda, in Szentháromság Square, in former times A z Eg yetemi Nyomda épülete a Szentháromság téren anno 92. Coperta lucrării Elementa ling ve… The cover of the work Elementa ling ve Elementa ling ve borítója 93. Placă memorială pe faţada dinspre strada Országház Memorial plaque on the facade towards Országház Street Emléktábla az épület Országház utcai frontján

91 92 93

81

daco-române. Apogeul activităţii lor îl constituie dicţionarul de revigorare şi latinizare a limbii, Lexicon Budense, editat în Buda în patru limbi (Lexicon românesc-latinesc-unguresc-nemţesc). Activitatea membrilor triadei ardelene a avut o mare influenţă şi asupra formării conştiinţei naţionale a macedoromânilor din Pesta. În această perioadă, sunt publicate la tipografia din Buda operele macedoromâne ale lui Mihai Boiagi şi Gheorghe Roja. Aceste opere abordează tema originii şi a limbii macedoromânilor. Prima revistă românească de cultură şi ştiinţă a apărut tot la Buda, în 1821, cu titlul „Biblioteca Românească”, redactată de Zaharia Carcalechi, autor de origine macedoromână. Editarea revistei a fost susţinută şi de Széchenyi István. Cuvintele celui mai mare istoriograf al poporului român vin să confirme influenţa pe care Tipografia din Buda a avut-o asupra culturii româneşti. Nicolae Iorga afirmă că mulţi şi-au trimis manuscrisele la Buda, aici s-a înfiripat şi ideea creării bibliotecii populare româneşti şi a fondării unei reviste. Românii din Banat veneau să-şi editeze cărţile tot în instituţia aceasta, iar călătorii din Principatele Române se opreau şi ei în Buda, pentru a cumpăra cărţi în limba română.

The activity of the Transylvanian scholar triplet had also great influence on the development of the national conscience of the Macedo-Romanians in Pest. Works of Mihai Boiagi and Gheorghe Roja were also published in that period. These works are focusing on the origins and the Macedo-Romanians language. The first Romanian cultural – scientific magazine was published also in Buda, in 1821, under the title “Biblioteca Românească”/Romanian Library, edited by Zaharia Carcalechi, author of Macedo-Romanian origin. The editing of this magazine was supported by István Széchenyi. The words of the greatest Romanian Nation Historian confirm the influence of the Press in Buda on Romanian culture. Nicolae Iorga mentions that many authors sent their manuscripts to Buda, the idea of founding a Romanian popular library and a magazine was born also here. It was also the place where Romanians from Banat came to edit their books, while travellers from the Romanian Principalities stopped by to purchase books printed in Romanian language.

koromán kontinuitás elméletét. A latinizáló nyelvújítást a Budán kiadott négynyelvű (román-magyarnémet-latin) szótár, a Lexicon Budense kiadása tetőzte be. Az erdélyi triász tagjainak munkásága nagy szerepet játszott a pesti macedorománok nemzeti öntudatának formálódásában is. Mihai Boiagi és Gheorghe Roja macedoromán könyvei azidőtájt jelennek meg a Budai Nyomdában. Ezek a művek a macedorománok eredetével és nyelvével foglalkoznak. Budán jelent meg 1821-ben az első román művelődési-tudományos folyóirat is „Biblioteca Românească” címmel, melyet a macedoromán származású Zaharia Carcalechi szerkesztett. E folyóirat megjelenését Széchenyi István is támogatta. A nyomda román kultúrára gyakorolt hatását a román nép legnagyobb történetírójának szavai is megerősítik. Nicolae Iorga szerint sokan ide küldték el kézirataikat, és itt született meg a román népi könyvtár létrehozásának, valamint egy román újság alapításának gondolata is. Budára jöttek kiadni műveiket a bánáti románok, de a román fejedelemségek utazói is megálltak Budán román könyvet vásárolni.

82

Palatul din Cetatea Budei
Biblioteca Naţională Széchényi, fondată în 1802 de contele Széchényi Ferenc, funcţionează din 1985 în locul unde se află şi acum, în aripa F a Palatului din Cetatea Budei. Aici se găseşte şi Fondul de carte Todorescu, aceasta fiind una dintre cele mai valoroase donaţii particulare ale instituţiei. Dr. Iuliu Todorescu s-a născut la 16 august 1866 la Budapesta. Tatăl lui, un comerciant, a venit de tânăr la Pesta şi, spre deosebire de familia rămasă în Ardeal, el îşi ortografia numele cu litere ungureşti: Todoreszku. Fiul acestuia, Iuliu Todorescu, a făcut studii superioare la Schnepfenthal în Turingia, la cererea tatălui său. Când părinţii au venit să-şi vadă băiatul, el privea cu atâta încântare o carte veche, încât i-au cumpărat-o. Era o Biblie în limba germană, legată în piele, ce i-a insuflat pe viaţă entuziasmul şi pasiunea pentru cărţi. Când şi-a luat doctoratul în drept, în 1892, pe lângă limba maghiară vorbea deja şi germana, franceza şi engleza. În timpul studenţiei colecţiona cu ardoare cărţile, îşi cheltuia o bună parte din banii de buzunar pentru această pasiune a lui. Era în permanenţă în legătură cu anticarii din München, Londra, Florenţa şi din alte ţări, dar avea şi acasă împuterniciţi, care cutreierau ţara pentru a-i procura cărţi. Avea o mare pasiune şi pentru restaurarea şi recondiţionarea cărţilor. Cărţile „renăscute” erau apoi „îmbrăcate în haine noi”. Le rânduia pe rafturi, bătute în argint sau aurite, legate în catifea sau piele, decorate cu smalţ, ca pe nişte obiecte demne, de o mare valoare. Nici Biblioteca Universităţii sau a Academiei nu avea pe atunci cărţi atât de frumos legate. A pus bazele unei biblioteci

The Palace from the Fortress of Buda
The Széchényi National Library, founded in 1802 by Count Ferenc Széchényi, is at its present location, in wing F of the Buda Fortress Palace, since 1985. Here there is stored the Todorescu Book Collection, this being one of the most valuable private donations ever received by the institution. Dr. Iuliu Todorescu (Todoreszku Gyula) was born on August 16 1866 in Budapest. His father, who was a farmer, came and settled in Pest at an early age, and unlike the other members of his family remaining in Transilvania, he spelled his name according to Hungarian orthography: Todoreszku. His son, Iuliu Todorescu, completed his university studies in Schnepfenthal, Thuringia, on the father’s request. On one ocasion, when the parents came to visit their son, they noticed the passion he showed towards an old book, so they decided to buy it for him. It was an old German Bible, bound in leather, that instilled him with a strong, life-long enthusiasm and passion for books. By 1892, when awarded with the degree of Doctor of Law, besides his Hungarian and Romanian language skills, he was a speaker of German, French and English. During his university years, he was a passionate collector of books, spending most of his allowance on this hobby. He was in permanent contact with atiquarians from Munich, London, Florence and other locations, but also had agents who were roaming the country and buying books for him. He was fond of book restoration and refurbishing. These “revigorated” books were then “dressed in new apparel”: they were bound in leather or velvet, with rich silver mount, enamel ornaments or gold plating and lined up in strict order on bookshelves, worthy of their value. At that time, not

Budavári Palota
Az Országos Széchényi Könyvtár, melynek alapjait 1802-ben gróf Széchényi Ferenc rakta le, jelenlegi helyén, a Budavári Palota F-épületében 1985 óta működik. Itt őrzik a Todoreszku-könyvgyűjteményt is, amely az intézmény egyik legjelentősebb magánadománya. Dr. Todoreszku Gyula 1866. augusztus 16-án született Budapesten. Gazdálkodó édesapja fiatalon került Pestre és Erdélyben maradt családjával ellentétben, nevét magyarosan írta. Fia, Todoreszku Gyula édesapja kívánságára a türingiai Schnepfenthalban végezte felsőbb tanulmányait. Amikor szülei egyszer meglátogatták, olyan elragadtatással szemlélt egy régi könyvet az antikváriumban, hogy megvették neki. Ez a bőrkötéses német nyelvű biblia oltotta belé egy életre a könyvek iránti rajongást. Amikor 1892-ben jogi doktorrá avatták, a magyar és román nyelv mellett már németül, franciául és angolul is tudott. Joghallgatóként is szenvedélyesen gyűjtötte a könyveket, zsebpénzét jórészt e kedvtelésére áldozta. Állandó összeköttetésben állt müncheni, londoni, firenzei és más külföldi antikváriusokkal, de megbízottai idehaza is járták az országot. Szenvedélye a könyvek restaurálására és tisztítására is kiterjedt. „Újjászületett” könyveit igyekezett megfelelő köntösbe öltöztetni. Ezüstveret, bársony, zománcdíszítés vagy bőr burkolta könyveit, dús aranyozással, hogy értékükhöz illő kötésben sorakozzanak a polcain. Ilyen szép kötésű könyveket akkoriban még az egyetemi vagy az akadémiai könyvtár sem tartott. Páratlanul értékes és szép könyvtárat hozott össze. Szakmai körökben egyre jobban felfigyeltek rá. Igyekeztek bevonni

83

fără asemănate, deosebit de valoroasă şi de aspectuoasă. Activitatea lui a trezit din ce în ce mai mult interesul cercurilor de specialitate. I s-a propus să se implice în viaţa publică, dar el a rezistat tuturor tentativelor. În timpul Primului Război Mondial, îi era din ce în ce mai greu să-şi urmeze pasiunea de colecţionar. Resursele i-au secat pe rând, astfel s-a consolat cu cercetarea. A început să înregistreze mărcile transparente, filigranele de pe hârtiile vechi din Ungaria şi a făcut şi copii după aproape o mie de filigrane. O altă importantă preocupare a lui a fost redactarea unei opere imense, „Istoriei tipografiei ungare” („Magyar nyomdászat története”), dar moartea timpurie l-a împiedicat să-şi ducă planul la bun sfârşit. A suportat cu greu războiul şi starea de după război, din cauza situaţei şi mintea i s-a tulburat. A murit la 27 noiembrie 1919. A locuit cu părinţii până la sfârşitul vieţii, într-o casă de pe strada Népszínház, numărul 36. Tatăl său, Paul Todorescu era de asemenea un membru foarte activ al comunităţii româneşti din Pesta. Placa bilingvă amplasată pe zidul casei în care au locuit aminteşte de viaţa şi activitatea lui Todorescu. Activitatea de colecţionar a lui Iuliu Todorescu, derulată pe aproape trei decenii, a rămas, din păcate, nefinalizată. Văduva sa, în conformitate cu ultima dorinţă a soţului, a donat Bibliotecii Széchényi colecţia de cărţi de o valoare inestimabilă, împreună cu mobilierul care servea pentru depozitarea lor. S-a angajat de asemenea să plătească toate cheltuielile legate de restaurarea şi legarea cărţilor. Ca

even the University or the Academy Library had such beautifully bound books. Todorescu managed to assemble an outstandingly exqusite and valuable library. His activity attracted more and more the attention of the connoisseurs. He was offered to be involved in public life, but resisted to all of these temptations. During the First World War it was more and more difficult to keep up with his collector hobby. All his sources ceased gradually, so he had to be satisfied by research work. He started to make an inventory of the watermarks of old Hungarian printing papers, making copies of almost one thousand different patterns. His intention of redacting a large-scale work on the topic of “The history of Hungarian printing” (“Magyar nyomdászat története”) was thwarted by his early death. He hardly could bear the hardships of war and the juncture that followed, and ended up with mental disorders. He died on November 27, 1919. He lived with his parents till the end of his days in a house from 36 Népszínház Street. His father, Paul Todorescu, was also a very active member of the Romanian community in Pest. A bilingual memorial plaque placed on the wall of this house where they lived pays homage to the life and activity of Todorescu. Unfortunately, the almost thity year long collection activity of Iuliu Todorescu remained unfinished. According to his last will, his widow donated his collection of books of inestimable value to the Széchényi National Library, together with the furniture that served for its storage. She also assumed the costs of the restoration and binding of the books. As a result, Todorescu was named posthumously ministerial counselor and honorific

a közéletbe is, de ő minden ilyen próbálkozásoknak ellenállt. Gyűjtőszenvedélyét az I. világháború idején egyre nehezebben tudta csak folytatni. Forrásai rendre elapadtak, így tudományos munkássággal kárpótolta magát. Megkezdte a régi magyarországi nyomtatványok papírvízjegyeinek nyilvántartásba vételét, s ezekből mintegy ezer darabot le is másoltatott. Tervezte, hogy megalkotja a „Magyar nyomdászat története” című munkát, megvalósításában azonban korai halála megakadályozta. A háborút, majd az azt követő közállapotokat nehezen tudta elviselni, s ez elméje elborulásához vezetett. 1919. november 27-én hunyt el. Élete végéig szüleivel együtt lakott a Népszínház u.36. számú családi házban. Édesapja, Todoreszku Pál is igen aktívan tevékenykedett pesti román közösségben. E ház falán kétnyelvű emléktábla tanúskodik Todoreszku életéről és tevékenységéről. Todoreszku Gyula csaknem három évtizedes gyűjtőmunkája befejezetlen maradt. Végakaratának megfelelően özvegye a felbecsülhetetlen értékű könyvgyűjteményt, a tárolására szolgáló bútorokkal együtt az Országos Széchényi Könyvtárnak ajándékozta. Vállalta a restaurálási és kötési munkák összes költségét is. Todoreszkut ezért posztumusz miniszteri tanácsossá és a Széchényi Könyvtárat akkor kezelő Magyar Nemzeti Múzeum tiszteletbeli igazgatójává nevezték ki. Dr. Todoreszku Gyula érdemeit a múzeum és könyvtár akkori igazgatója, a jeles nyelvész, Melich János a következőképpen foglalta össze: „Az évek során át folytatott céltudatos munkával Todoreszku Gyula olyan nagy értékű, olyan ritkaság- és unikumkönyvtárat hordott össze, amilyet eladdig a legje-

84

94
94. Clădirea Bibliotecii Széchényi The Széchényi Librar y Széchényi Köny vtár épülete 95. Iuliu Todorescu Todoreszku Gyula 96. Cărţi ornamentate, din colecţia lui Todorescu Richly ornamented pieces of the Todorescu Book Collection Todoreszku köny vg yűjtemény díszes darabjai 97. Cărţi legate în piele şi argint, din colecţia lui Todorescu Leather bounded and silver plated books from the Todorescu Collection Todoreszku köny vg yűjtemény bőr és ezüstveretes darabjai

95 96 97

85

urmare, Todorescu, după moartea sa, a fost numit consilier ministerial şi director onorific al Muzeului Naţional, care era însărcinat pe atunci cu gestiunea Bibliotecii Széchényi. Melich János, renumitul lingvist, directorul de atunci al muzeului şi al bibliotecii, a elogiat astfel meritele doctorului Todorescu: „În decursul anilor, muncind cu mare dăruire, Iuliu Todorescu a adunat un fond de cărţi rare şi unicate de o imensă valoare, pe care nu l-ar fi putut realiza nici cei mai cunoscuţi colecţionari privaţi. Şi pentru ca fondul să se poată îmbogăţi şi după moartea lui, conform intenţiilor şi principiilor colecţionarului, văduva sa, cu un gest nobil, donă anual Bibliotecii Naţionale Széchényi zece mii de coroane… Iuliu Todorescu şi soţia sa, Horváth Aranka se numără printre cei mai mari donatori ai Bibliotecii Muzeului Naţional al Ungariei.” Văduva a întocmit un catalog de aproape o sută de pagini cu cărţile din colecţia, donată bibliotecii, care cuprinde 632 de tomuri înregistrate în primul volum al „Vechii biblioteci ungureşti” şi peste 530 de tomuri din vechile cărţi în limbi străine tipărite în Ungaria. Printre acestea, sunt foarte multe cărţi româneşti. După contele Széchényi Ferenc şi contele Apponyi Sándor, Iuliu Todorescu, cu cele 1247 de volume din fondul său, este al treilea mare donator al Bibliotecii Naţionale Széchényi. Iuliu Todorescu a fost înmormântat în cimitirul Kerepesi, lângă părinţii şi cei doi fraţi ai săi, decedaţi la vârstă fragedă. Pe piatra funerară se poate citi: „Faptele-i slăvesc numele, strălucind peste veacuri.”.

director of the National Museum, the institution that was in charge at that time whith the management of the Széchényi Library. The renown liguist János Melich, director of the museum and the library at that time, praised the merits of Todorescu with the following words: “During several years of dedicated work, Iuliu Todorescu assembled a collection of rare and unique books with an inestimable value, yet unequalled even by the most prestigious privat collectors. And as per the intentions and principles of the collector to aggrandize this collection even after his death, his widow, with noble generosity, makes an annualy donation of ten thousand Crowns in favour of the Széchényi National Library… Iuliu Todorescu and his wife, Aranka Horváth, are among the greatest donators of the Hungarian National Museum Library.” The widow made an inventory of almost one hundred pages with the items of the book collection donated to the library, comprizing 632 volumes out of the total number of works registered in the first volume of the “Old Hungarian Library” and over 530 volumes of the old books printed in Hungary in foreign languages. There are several Romanian books among these. After Count Ferenc Széchényi and Count Sándor Apponyi, Iuliu Todorescu, with his donation of 1247 volumes, is the third greatest donator of the Széchényi National Library. Iuliu Todorescu is buried in Kerepesi Graveyard, by his parents and two brothers. On his tombstone can be read: “His deeds will glorify his name that will shine through the centuries”.

lesebb magángyűjtők nem gyűjtöttek volt egybe. S hogy a gyűjtemény halála után is az ő szándékai és eszméi keretében továbbra gyarapodhassék, özvegye nemes elhatározással évente tízezer koronát adományoz az Országos Széchényi Könyvtárnak... Todoreszku Gyula és neje, Horváth Aranka a Magyar Nemzeti Múzeum Könyvtárának legnagyobb adományozói közé tartozik.” A könyvtárnak adományozott gyűjtemény egyes darabjairól az özvegy száz lapot kitevő katalógust készített, amely a „Régi magyar könyvtár” első kötetében felsorolt művekből 632 kötetet, a Magyarországon nyomtatott idegen nyelvű régi könyvek közül pedig több mint 530-at tartalmazott. Ezek között nagyon sok volt a régi román könyv is. Az összesen 1247 művel, gr. Széchényi Ferenc és gr. Apponyi Sándor után, Todoreszku Gyula az Országos Széchényi Könyvtár harmadik legnagyobb adományozója. A Kerepesi temetőben, szülei és két, kisgyermek korában elhunyt testvére mellé temették. Sírkövén ma is olvasható: „Tetteiben neve él s messzi korokra ragyog”.

86

Tabán-ul
Două dintre cele trei mari personalităţi ale Şcolii Ardelene, Samuil Micu-Clain şi Petru Maior, colaboratori români ai Tipografiei Universitare din Buda, îşi dorm somnul de veci în Biserica Romano-Catolică din Tabán. Cu timpul, mormintele lor au dispărut, la fel ca şi vechiul cartier Tabán. Istoricul arădean Glück Jenő, în decursul cercetărilor făcute în 1991, a găsit în arhivele Bisericii Romano-Catolice din Tabán, la pagina 701 a volumului al IV-lea al Registrului parohial, o adnotare privind înmormântarea lui Samuil Micu-Clain, la data de 15 mai 1806 de către episcopul Martin Görgey Marin. Rămăşiţele lui pământeşti se odihnesc în cripta din biserică. Despre ceremonia de înmormântare a lui Petru Maior, care a avut loc pe data de 16 februarie 1821, în prezenţa episcopului-vicar Sztojkovics, găsim însemnări la pagina 110 a celui de-al V-lea volum din Registrul de decese. Nu se cunoaşte locul exact unde se află mormântul lui, dar se ştie că cimitirul din Tabán se afla pe vremuri lângă biserică.

Krisztinaváros
Politicianul şi istoricul român, deputat parlamentar, Eftimie Murgu a locuit, până în clipa morţii sale, survenită în 1870, în imobilul de la numărul 17, pe strada Városmajor. Murgu s-a născut în decembrie 1805 într-un mic sat din Banat. Studiile de drept şi le-a făcut mai

The Tabán
Two out of the three great personalities of the Transylvanian School, Samuil Micu-Clain and Petru Maior, the Romanian collaborators of the University Press from Buda, are placed in eternal rest at the Roman – Catholic Church from Tabán. As time passed by, their graves disappeared, same as the old district of Tabán. During the research made in 1991, historian Jenő Glück from Arad found in the archives of the Roman – Catholic church from Tabán, at page 701 of volume IV of the Parochial Register, an entry regarding the burial of Samuil Micu-Clain, registered on May 15, 1806 by Bishop Martin Görgey Marin. His mortal remains rest in the charnel of the church. Regarding the burial ceremony of Petru Maior, that took place on February 16, 1821, in the presence of Vice Bishop Sztojkovics, we can find an entry at page 110 of volume V of Register of Deaths. The exact place of his grave is unknown, but it is known that it was close to the church, in the Tabán Cemetery.

Krisztinaváros
Up to the time of his death in 1870, the Romanian historian, politician and member of parliament Eftimie Murgu lived in the building at 17 Városmajor Street in Budapest. Murgu was born in December 1805, in a small village from Banat. He started to study law in Szeged, then continued in Pest. He was awarded the Doctor of Law degree also in the Hungarian capital, in 1834. The

A Tabán
Az Erdélyi Iskola három kiemelkedő egyénisége közül kettőt, Samuil Micu-Claint és Petru Maiort, a budai Egyetemi Nyomda román munkatársait is a tabáni katolikus templomban temették el. Sírjaik – miként a régi Tabán is – azóta eltűntek. Glück Jenő aradi történész, 1991-ben a tabáni Római Katolikus Templom levéltárában végzett kutatása alkalmával a halotti anyakönyv IV. kötete 701. oldalán rábukkant arra a bejegyzésre, amely Samuil Micu-Claint 1806. május 15-ei, Görgey Martin püspök által vezetett temetéséről tanúskodik. Földi maradványait a templom kriptájában helyezték nyugalomra. A halotti anyakönyv V. kötetének 110. oldalán található bejegyzés Petru Maior 1821. február 16-ai temetéséről, amelyet Sztojkovics püspökhelyettes jelenlétében végeztek el. A sír pontos helyét az ő esetében nem ismerjük, de azt tudjuk, hogy a tabáni temető valamikor a templom kertjében volt.

Krisztinaváros
A Városmajor utca 17-ben lakott és 1870-ben itt is halt meg Eftimie Murgu román politikus, történész és országgyűlési képviselő. Murgu 1805 decemberében született egy bánsági kis faluban. Jogi tanulmányait először Szegeden,

87

99

98

100

98. Monumentul funerar al lui Todorescu, în cimitirul Kerepesi The tombstone of Todorescu in the Kerepesi Cemeter y Todoreszku sírköve a Kerepesi temetőben 99. Petru Maior 100. Biserica romano-catolică din Tabán The Roman- Catholic church from Tabán Tabáni katolikus templom 101. Zorád Ernő: Piaţa Döbrentei Zorád Ernő: Döbrentei Square Zorád Ernő: Döbrentei tér

101

88

întâi la Seghedin, apoi la Pesta. Tot în capitala Ungariei i s-a acordat diploma de doctor jurist, în 1834. Lucrarea de doctorat şi-a făcut-o în drept internaţional. Între 1836–1840, a predat logica şi dreptul la Bucureşti, fiind discipolul revoluţionarului român, Nicolae Bălcescu. În 1840 a fost expulzat din Ţara Românească din cauza participării sale la un complot. Până în 1845 a locuit în Lugoj, unde a luptat în primul rând pentru eliberarea Bisericii Române Ortodoxe de sub suzeranitatea sârbească. Din cauza activităţii sale în acest sens, în martie 1845, a fost învinuit de instigare, a fost arestat şi condamnat la patru ani de închisoare. În unele manuale de istorie maghiară putem citi că Murgu a fost eliberat din închisoare împreună cu revoluţionarul Táncsics Mihály, pe data de 15 martie 1848. Dar adevărul este că nu a fost eliberat decât cu trei săptămâni mai târziu. Preotul român din Pesta, Sigismund Pop, a menţionat însă la şedinţa reprezentanţilor comitatului din 6 aprilie, că Murgu zace încă în închisoare, ca deţinut politic. Reprezentanţii i-au sărit imediat în ajutor politicianului român, cunoscut pentru prietenia pe care o purta ungurilor, şi, după două zile, tineri maghiari şi români au urcat împreună drumul până la Cetatea Budei, l-au eliberat pe Murgu care astfel a avut parte de aceeaşi defilare triumfală ca şi Táncsics în primele momente ale izbucnirii revoluţiei. Eftimie Murgu a continuat lupta pentru autonomia Bisericii Ortodoxe Române şi pentru dreptul de folosire a limbii române în administraţia publică. A fost ales deputat de Lugoj în prima Adunare Naţională Populară din 1848. Adept convins al cooperării româno-ungare, el a beneficiat şi de numeroase voturi din partea ungurilor. În 1849, urmând guvernul, s-a dus la Debreţin,
topic of his doctoral dissertation was international law. Between 1836 and 1840, he taught Logic and Law in Bucharest, as collaborator of Nicolae Bălcescu, the later revolutionary. In 1840 he was expelled from Walachia because of his participation in a plot. Till 1845 he lived in Lugoj, where he struggled first and foremost for the liberation of Romanian Orthodox Church under the Serbian suzerainty. As a consequence of this activity, in 1845 he was charged for instigation, arrested and convicted for four years of imprisonment. Some Hungarian historical sources mention that he was released from prison together with Hungarian revolutionary Táncsics Mihály on March 15, 1848. The truth is that he was released only three weeks later. The Romanian priest from Pest, Sigismund Pop, mentioned, at the county representatives’ meeting on April 6, that Murgu was still languishing in prison as political prisoner. The representatives rushed to lend a hand to the Romanian politician, known for his deep friendship towards Hungarians, and after two days, young Hungarians and Romanians marched together up to the Fortress of Buda and freed Murgu, who, this way received the same triumphant welcome as Táncsics did immediately after the outbreak of the revolution. Eftimie Murgu continued his struggle for the autonomy of the Romanian Orthodox Church and for the right to use the Romanian language in public administration. In the first Grand National Assembly for popular representation in 1848, he was elected deputy of Lugoj. Being a firm upholder of the Romanian – Hungarian co-operation, he gained the vote of several Hungarians. In 1849, he followed the Government to Debrecen, then to Szeged, where the Law

majd Pesten végezte. 1834-ben doktori címét is a magyar fővárosban szerezte meg. Értekezését nemzetközi jogból írta. 1836–1840 között Nicolae Bălcescu, a későbbi román forradalmár munkatársaként logikát és római jogot tanított Bukarestben. 1840-ben egy összeesküvésben való részvétel miatt kiutasították Havasalföldről. 1845-ig Lugoson tartózkodott és elsősorban a román ortodox egyház szerb fennhatóság alóli kivonásáért küzdött. E tevékenységével összefüggésben 1845 márciusában néplázítás vádjával letartóztatták és négyévi börtönbüntetésre ítélték. Néhány magyar történelemkönyvben azt olvashatjuk, hogy Táncsics Mihállyal együtt 1848. március 15-én szabadult ki a börtönből. Az igazság azonban az, hogy csak három héttel később került erre sor. A pesti román lelkész, Sigismund Pop, a vármegyei választmány április 6-i ülésén tette szóvá hogy Murgu még mindig politikai fogolyként sínylődik. A testület azonnal felkarolta a magyarbarátságáról ismert politikus ügyét, s két nap múlva, a kiszabadítására együtt felvonuló magyar és román fiatalok jóvoltából, neki is olyan diadalmenetben lett része, aminőben Táncsicsnak volt a forradalom kitörésekor. Eftimie Murgu tovább küzdött a románság egyházi önállóságáért és a román nyelv közigazgatásban történő alkalmazásának jogáért. Az első, 1848-as népképviseleti országgyűlésben Lugos választókerületében választották képviselővé. A magyar-román együttműködés elkötelezett híveként számos magyar szavazatot is elnyert. 1849-ben követte a kormányt Debrecenbe, majd Szegedre is, ahol július 28-án

89

apoi la Seghedin, unde, pe data de 28 iulie, a fost adoptată legea pentru minorităţi. Murgu a plecat în aceeaşi zi spre Transilvania pentru a-i înmâna textul legii lui Avram Iancu, dar înaintarea trupelor ţariste l-a împiedicat în încercarea lui de a fi mediator între conducătorul revoluţiei românilor şi unguri. După înfrângerea luptei pentru independenţa Ungariei, reacţionarii habsburgi l-au condamnat la moarte pe Murgu, pentru activitatea lui de revoluţionar, dar în 1851 i s-a comutat sentinţa la patru ani de închisoare în cetatea de la Iosefstadt. A fost liberat în 1853. În ultimii ani ai vieţii s-a retras din viaţa publică şi a trăit la Vác şi în Buda. A murit la data de 12 mai 1870,în locuinţa sa de pe strada Városmajor. A fost înmormântat în cimitirul Kerepesi. După 62 de ani de la moartea lui a fost exhumat iar rămăşiţele sale pământeşti au fost duse în cimitirul din Lugoj. *** Aici ia sfârşit călătoria noastră prin istoria capitalei Ungariei! Un oraş care s-a născut prin unirea a două oraşe gemene, aflate de-o parte şi de alta a Dunării – Pesta şi Buda – dar şi dintr-un amalgam de limbi şi culturi care şi-au găsit rostul pe malurile bătrânului fluviu. Oraşul juca din ce în ce mai pregnant rolul de capitală începând din anii 1790, iar la devenirea sa au contribuit substanţial numeroasele comunităţi naţionale şi etnice de pe aceste locuri: armeni, evrei, germani, slovaci, sârbi, români. Rolul negustorilor macedoromâni în dezvoltarea unei Ungarii burgheze, a comerţului şi a sectorului bancar din Ungaria este incontestabil. Propăşirea lor materială ascendentă a contribuit cu prisosinţă la integrarea lor socială în cercurile superioare din acestă ţară. Familiile macedoromânilor sosiţi din Balcani
for Minorities was adopted on June 28. In the same day Murgu departed to Transylvania to hand over the text of the law to Avram Iancu. However, the advance of the tsarist troops prevented him from being the mediator between the leader of the Romanian uprising and the Hungarians. After the defeat of the Hungarian War of Independence, the Habsburg reaction sentenced Murgu to death because of his revolutionary activity, but in 1851 his sentence was reduced to four years imprisonment in the fortress of Iosefstadt. He was freed in 1853. In his last years he retired from public life and lived in Vác and in Buda. He died in May 12, 1870, in his house on Városmajor street. He was buried in Kerepesi Cemetery. After 62 years from his death, he was exhumed, his mortal remains being moved to the Cemetery of Lugoj. *** Now, we came to the ending point of our Historical trip of the Hungarian capital, a city that came to life from the merging of two twinned towns – Pest and Buda – separated by the Danube, but also an amalgam of languages and cultures trying to fulfill their destinies on the banks of the old river. The role of capital city of Budapest became more trenchant since the 1790s, a substantial contribution to this process being delivered by the various national and ethnic communities that lived here: Armenians, Jews, Germans, Slovaks, Serbs, Romanians. The role of the Macedo – Romanian merchants in the development of the bourgeoise Hungary, the capitalist trade and banking system is incontrovertible. Their material prosperity determined an ascending social career, thus granting their acceptance in the highest social circles. These Macedo-Romanian families coming from the Balkans maintained a cohesive attitude to each other, even after their integration in the Hungarian urban elite,

elfogadták a nemzetiségi törvényt. Ennek szövegével még aznap elindult Avram Iancuhoz, de a román felkelés vezetője és a magyarok közötti közvetítési kísérletét a cári csapatok előrenyomulása meghiúsította. A szabadságharc leverése után Murgut forradalmi tevékenységéért a Habsburg reakció halálra ítélte, de az ítéletet 1851-ben kegyelemből négyévi várfogságra enyhítették. 1853-ban szabadult. Utolsó éveiben visszavonultan Vácott és Budán élt. 1870. május 12-én Városmajor utcai házában hunyt el. A Kerepesi temetőben helyezték örök nyugalomra. Halála után 62 évvel exhumálták és földi maradványait a lugosi temetőbe szállították. *** Összegezve azt mondhatjuk, hogy nyelvében, kultúrájában rendkívül sokszínűnek mutatkozott a Dunaparti kettős város: németek, szlovákok, szerbek, s tucatnyi kisebb népközösség tagjai keresték boldogulásukat az 1790-es évek óta egyre egyértelműbben fővárosi szerepet betöltő Pest-Budán. A macedoromán kereskedők szerepe elvitathatatlan a magyar kapitalizmus, kereskedelem és bankszektor kifejlődésében. Gazdagságuk előmozdította felívelő társadalmi karrierjüket, s ezáltal befogadásukat. Az összetartó családok betagozódtak a városi elitbe, s egyre nagyobb szerepet vállaltak a közéletben, a gazdasági életben, némelyik család pedig (Nákó, Sina, Grabovszky, Argiry, Mocsonyi) az országos politika színterén is szerephez jutott.

90

erau unite, chiar după integrarea în elita urbană ungară. Aceste familii şi-au asumat un rol din ce în ce mai important în viaţa publică, economică, iar unele dintre acestea (Naco, Sina, Grabovschi, Arghir, Mocioni) au jucat un rol important chiar şi în politica de nivel naţional. Prin intermediul primelor instituţii create de macedoromâni şi români în deceniile de început de secol al 19-lea, s-au manifestat aceleaşi tendinţe clare de construire identitară a neamului, de accesare a valorilor culturii, de dezvoltare a limbii şi a literaturii – ca cele ale ungurilor din acele timpuri. Macedoromânii şi românii din Budapesta au contribuit de asemenea la crearea sistemului instituţional al naţiunii majoritare, la unele realizări de anvergură ale epocii. Pesta şi Buda au devenit adevărate centre ale culturii şi vieţii publice româneşti. Nenumărate clădiri budapestane păstrează şi astăzi amintirea unei înfloritoare existenţe româneşti, purtată cu demnitate şi mândrie de iluştrii oameni care, odinioară, le-au ridicat, le-au locuit.

assuming a more and more important role in public life and economy, some of them (Nákó, Sina, Grabovschi, Arghir, Mocioni) even being appointed in national ranking political positions . Through their first institutions founded in the early decades of the 19th century, the Macedo-Romanians and the Romanians manifested the same clear tendencies of the consolidation of national identity, stimulation of culture, development of language and literature, as the ones promoted by the Hungarians at that time. MacedoRomanians and Romanians in Budapest also contributed to the development of the national institutional system of the majority nation and to some of the remarkable achievements of the moment. Pest and Buda became genuine centers of Romanian culture and public life. Countless buildings from Budapest still stand as testimony for the flourishing Romanian existence of those times, keeping the memory of these remarkable people, who with dignity and pride, rose and inhabited them.

A 19. század első évtizedeiben létrehozott első intézményeikben a macedorománok és románok a magyarsághoz hasonló nemzetépítő, művelődésösztönző, nyelv-és irodalomfejlesztő törekvéseket valósítottak meg. Hozzájárultak még a többségi társadalom intézményrendszerének megalapozásához, a kor számos vívmányának létrehozásához is. Pest és Buda a román kultúra és közélet egyik központjává nőtte ki magát. Számtalan ma is álló budapesti épület őrzi a valamikori pezsgő román élet és a város neves román lakóinak emlékét.

91

102

103

102. Casa de pe strada Városmajor, numărul 17 The house from 17 Városmajor Street Városmajor u. 17. sz. alatti ház 103. Eftimie Murgu 104. Sigismund Pop 105. Anunţul decesului lui Eftimie Murgu The obituar y of Eftimie Murgu Eftimie Murgu g yászjelentése

104

105

92

Bibibliografie / Bibliography / Irodalom
Adalékok a Belváros történetéhez, II. Kötet, Budapest, 1993. Albrecht Dezső: A román diákmozgalom története. In: Magyar Kisebbség, 1929. január 16. Asimakopoulou Fotini: Sina György, a „hódító balkáni orthodox kereskedő”. In: Budapesti Negyed, 2006. 4. sz. Babes Emil: A budapesti görög-oláh egyházközség, Budapest, 1909. Berényi Maria: Cultură românească la Budapesta în secolul al XIX-lea, Giula, 2000. Berényi Maria: Viaţa şi activitatea lui Emanuil Gojdu 1802–1870, Giula, 2002. Berényi Maria: Artistul şi mecenatul Ioan Naco – Nákó János (1814–1889). In: Lumina, Giula, 2010. Botiş Teodor: Monografia familiei Mocioni, Bucureşti, 1929. Déry Attila: Belváros-Lipótváros V. kerület. Budapest építészeti topográfia 2. Budapest, 2005. Domokos Sámuel: Tipografia din Buda, Giula, 1994. Erki Edit: A Gresham és a Nákó. In: Népszabadság, 1998. november 5. Füves Ödön: A pesti görögök iskolái. In: Különnyomat az Antik Tanulmányokból, 1972. Füves Ödön: Görögök Pesten (1686–1931), Doktori értekezés 1972., MTA Kézirattár Füves Ödön: Pesti görög háztulajdonosok. In: Antik Tanulmányok, 1970. 1. sz. Füves Ödön: Statisztikai adatok Pest és Buda 1687–1848 közt polgárjogot nyert görög származású lakosairól. In: Klny. az Antik Tanulmányokból, 1962. Füves Ödön: A pesti görög templom építéstörténete. In: Építés – Építészettudomány, Budapest, 1975. 1–2. Sz. Glück Eugen: Informaţii în legătură cu actele de deces ale lui Samuil Micu-Clain şi Petru Maior. In: Noi, 1992, ápr. 17. Goga Octavian: Fragmente autobiografice, Mărturisiri literare, Bucureşti, 1971. Pásztor Mihály: A százötven éves Lipótváros, Budapest, 1940. Tarr László: A régi Váci utca regényes krónikája, Budapest, 1984. Triteanu M.: Luceafărul (1902–1920) , Bucureşti, 1972. Veress Endre: A budai Egyetemi Nyomda román kiadványainak dokumentumai, Budapest, 1982.

Sursa fotografiilor / Source list for photos / Képek forrásjegyzéke
1. http://www.btmfk.iif.hu/seengerkepek.html 2. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/9/90/Voskopoja_church_outside.jpg 3. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/7b/Voskopoja_church.jpg 4. http://www.hung-art.hu/frames.html?/magyar/p/petrich/muvek/latkep.html 5. http://mek.niif.hu/01900/01903/html/cd7/kepek/taj_es_nep/tf212rgy95110.jpg 6. http://wapedia.mobi/thumb/4d8e504/hu/fixed/470/295/Barabas-lanchid.jpg?format=jpg 7. http://mek.niif.hu/01900/01903/html/cd7/kepek/tortenelem/to145pba12.jpg 8. http://www.btmfk.iif.hu/seengerkepek.html 9. Foto: Emilia Martin 10. Foto: Emilia Martin 11. http://egykor.hu/budapest/379 12. http://egykor.hu/budapest-v--kerulet/gerbeaud-cukraszda-budapesten/379 13. http://mek.niif.hu/01900/01903/html/index1733.html 14. Foto: Emilia Martin 15. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/hu/2/20/Gizella_t%C3%A9r_1902.jpg 16. Foto: Emilia Martin 17. http://klosz.bparchiv.hu/klosz/app/index.fm 18. http://www.szoborlap.hu/2763_elefant_ceger_budapest_madarassy_istvan_1986.html 19. http://www.kepkonyvtar.hu/jetspeed/displayimage?docId=64972&size=tv&secId=71562 20. http://www.banaterra.eu/magyar/M/mocsonyi/cimer.jpg 21. Foto: Emilia Martin 22. http://kepiras.com/wp-content/uploads/2011/05/liszt.jpg 23. http://www.kepkonyvtar.hu/jetspeed/displayimage?docId=63630&size=tv&secId=70220 24. http://users.atw.hu/budapestanno/Vaci_utca.jpg 25. http://hu.wikipedia.org/w/index.php?title=F%C3%A1jl:Vaciutcai7v%C3%A1laszt%C3%B3fejedelemh%C3%A1z. JPG&filetimestamp=20090208154925 26. http://www.kastely.specia.hu/wp-content/uploads/2007/12/hild-jozsef-arckepe-metszet.bmp 27. http://imgpublic.artprice.com/img/classifieds/original/105/105078_1.jpg?ts=2011-07-16%2017:50:07%20+0200 28. http://www.btmfk.iif.hu/seengerkepek.html 29. http://egykor.hu/images/2010/preview/budapest-gresham-palota_1.jpg 30. http://magazinmr.ro/august%202007.pdf 31. http://klosz.bparchiv.hu/klosz/app/index.fm 32. http://www.btmfk.iif.hu/seengerkepek.html 33. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/hu/thumb/3/39/Sina.jpg/250px-Sina.jpg 34. http://egykor.hu/images/2010/original/budapest-ludovika-ludovika.jpg 35. http://www.btmfk.iif.hu/seengerkepek.html 36. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5f/Schoefft_J%C3%B3zsef_Sz%C3%A9chenyi.jpg 37. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/de/Lanchid-szechenyi-sina-cimer.jpg 38. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/2c/Lanchid-bp.jpg

93

39. http://mek.niif.hu/01900/01903/html/cd7/kepek/tortenelem/to144pk8217.jpg 40. http://a3.sphotos.ak.fbcdn.net/hphotos-ak-ash4/188747_159334520791901_100001460631318_365185_4621705 _n.jpg 41. http://www.banaterra.eu/magyar/S/sina_csalad/cimer.jpg 42. http://users3.ml.mindenkilapja.hu/users/oreglegeny/uploads/_templom_a_pesti_Aldunasoron.jpg 43. http://klosz.bparchiv.hu/klosz/app/index.fm 44. Foto: Maria Berényi 45. Foto. Maria Berényi 46. http://helyiturista.blogspot.com/2010/04/festoi-belvaros.html 47. Foto: Maria Berényi 48. http://digitool.dc.bmms.ro 49. http://www.basilica.ro/_upload/img/13009547426519993597.jpg, http://www.personality.com.ro/andrei.saguna_a.jpg 50. http://dspace.bcucluj.ro 51. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/ff/Iosif_Vulcan_-_Foto01.jpg 52. http://epa.oszk.hu/00000/00030/00266/img/230f.jpg 53. http://www.omikk.bme.hu/archivum/magyarok/kepek/irinyijanos.jpg 54. http://www.mihaieminescu.eu/img/logo.jpg 55. http://www.razvanpop.ro/blog/wp-content/uploads/2010/06/octavian_goga_at_1900.jpg 56. http://www.famouswhy.ro/pictures/biografii/partenie_cosma.jpg 57. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/5/5b/Ioan_Slavici.jpg 58. Maria Berényi: colecţia/collection/gyűjteménye 59. http://dspace.bcucluj.ro 60. Foto: Maria Berényi 61. http://www.angelfire.com/dc/orvostortenet/kepek.html 62. http://mek.niif.hu/01900/01903/html/cd7/kepek/muveszetek/mt261rgy95076.jpg 63. http://klosz.bparchiv.hu/klosz/app/index.fm 64. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/3/36/Emanoil_Gojdu_Barabas.jpg/455px-Emanoil_Gojdu_ Barabas.jpg 65. http://digitool.dc.bmms.ro 66. http://digitool.dc.bmms.ro 67. http://www.magyarzsido.hu/index.php?option=com_content&view=article&id=28:a-fvaros-budapest&catid=5:koezoessegek&Itemid=5 68. Foto: Maria Berényi 69. http://www.erzsebetvaros.hu/pic_large/a-kiraly-utca-13.-szamu-epulettel-kezdodnek-a-hires-gozsdu-hazak-143.jpg 70. http://static.panoramio.com/photos/original/825025.jpg 71. Foto: Maria Berényi 72. Foto: Maria Berényi 73. Foto: Maria Berényi 74. Foto: Maria Berényi 75. Foto: Maria Berényi 76. Foto: Maria Berényi 77. Foto: Maria Berényi 78. Foto: Maria Berény 79. Foto: Maria Berényi 80. http://pctrs.network.hu/clubpicture/6/3/4/_/a_kiraly_utca_1900ban_634650_94607.jpg 81. Foto: Maria Berényi 82. Foto: Maria Berényi 83. http://www.kepkonyvtar.hu/jetspeed/displayimage?docId=65244&size=tv&secId=71834 84. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/2/23/Benesch_De%C3%A1k_Ferenc.jpg 85. http://www.biblacad.ro/images/personalitati/victor_babes.jpg 86. http://users3.ml.mindenkilapja.hu/users/victorbabes/uploads/ddszleimAngelaBabesBartldnvalamintnagyapmifj. Bartldn1906.jpg 87. http://sisi.network.hu/kepek/sisi/sissi_135 88. Foto: Maria Berényi 89. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/fe/Gheorghe_Sincai_-_Foto01.jpg 90. Foto: Maria Berényi 91. http://egykor.hu/images/2010/original/budapest-szentharomsag-ter-a-budai-varban-az.jpg 92. http://www.bjmures.ro/Imagini/CarteVeche/CarteVeche8.gif 93. Foto: Maria Berényi 94. Foto: Emilia Martin 95. http://www.axioart.hu/images/live_images/original/2173/92.jpg 96. Foto: Szél Zsolt 97. Foto: Szél Zsolt 98. Foto: Szél Zsolt 99. http://www.lumeacredintei.ro/admin/_files/newsannounce/Petru-Maior.jpg 100. Foto: Maria Berényi 101. http://taban-galeria.blogspot.com/2011/01/zorad-erno.html 102. Foto: Maria Berényi 103. http://enciclopediaromaniei.ro/w/images/1/1d/Eftimie_Murgu.jpg 104. http://www.kepkonyvtar.hu/jetspeed/displayimage?docId=64677&size=tv&secId=71267 105. Maria Berényi: colecţia/ collection /gyűjteménye

94

Cuprins / Contents / Tartalom
Cuvânt înainte de poveste Foreword Előszó a meséhez ........................................................................................................................ Macedoromâni şi români la Buda şi la Pesta în secolele al 18 şi al 19-lea Macedo-Romanians and Romanians in Buda and Pest in the 18th and 19th Centuries Macedorománok, románok Budán és Pesten a 18–19. században ................................................ Destinele unor oameni şi ale unor clădiri The destiny of some people and some buildings Élettörténetek – épületek Centrul oraşului Pesta / Center of Pest / A pesti Belváros Piaţa Vörösmarty / Vörösmarty Square / Vörösmarty tér .............................................................. Strada Váci / Váci Street / Váci utca............................................................................................ Piaţa Roosevelt / Roosevelt Square / Roosevelt tér....................................................................... Piaţa Petőfi / Petőfi Square / Petőfi tér ....................................................................................... Strada Pesti Barnabás / Pesti Barnabás Street/ Pesti Barnabás utca………………………….......... Strada Nyáry Pál / Nyáry Pál Street/ Nyáry Pál utca……………………………………….............. Strada Veres Pálné / Veres Pálné Street/ Veres Pálné utca…………………………………............. Piaţa Szervita / Szervita Square / Szervita tér………………………………………………............. 5

10

15 18 28 38 42 45 47 51

Pesta, Erzsébetváros / Pest, Erzsébetváros / Pest, Erzsébetváros Curtea Gojdu / The Gojdu Court/ Gozsdu-udvar……………………………………………......… 55 Strada Király / Király Street/ Király utca…………………………………………………….............. 70 Pesta, Józsefváros / Pest, Józsefváros / Pest, Józsefváros Strada Mária / Mária Street / Mária utca ..................................................................................... Buda / Buda / Buda Piaţa Sfintei Treimi / Holy Trinity Square / Szentháromság tér ..................................................... Palatul din Cetatea Budei / The Palace from the Fortress of Buda / Budavári Palota ..................... Tabán-ul / The Tabán / A Tabán………………………………………………................................ Krisztinaváros / Krisztinaváros / Krisztinaváros…………………………………............................. Bibliografie / Bibliography / Irodalom…………………………………………….......................... Sursa fotografiilor / Source list for photos / Képek forrásjegyzéke…………………….................... 74 79 83 87 87 93 93

95

Sponsori / Sponsors / Támogatók:

Ambasada României în Republica Ungară Embassy of Romania to the Republic of Hungary Románia Magyarországi Nagykövetsége

Ministerul Administraţiei Publice şi al Justiţiei Ministry of Public Administration and Justice Közigazgatási és Igazságügyi Minisztérium

IBT Land Estate Kft. – membru al grupului Glob IBT Land Estate Kft. – member of the Glob group IBT Land Estate Kft. – a Glob csoport tagja

Institutul de Cercetări al Românilor din Ungaria Research Institute of the Romanians in Hungary Magyarországi Románok Kutatóintézete Autoguvernarea Minoritară Românească – Budapesta, sectorul II Local Government of Romanian Minority in Budapest’s 2nd District Budapest Főváros II. kerületi Román Kisebbségi Önkormányzat Autoguvernarea Minoritară Românească din Giula Local Government of Romanian Minority in Gyula Gyula Város Román Kisebbségi Önkormányzat Autoguvernarea Minoritară Românească din Szentendre Local Government of Romanian Minority in Szentedre Szentendre Város Román Kisebbségi Önkormányzat

96