You are on page 1of 18

MIHAI ANITEI

RAPORTUL DE CERCETARE PSIHOLOGIA CA ŞTIINŢĂ EXPERIMENTALĂ .

 Conţinuturi: PAGINA DE TITLU .

 Obiective: REZUMAT .

care a anticipat multe aspecte importante ale ştiinţei moderne. Observaţiile sistematice au sugerat aria problematică a investigaţiei. adică prin trimiterea la o teorie mai generală în psihologia socială. observaţiile empirice şi autocorectarea reprezintă paradigmele metodei ştiinţifice. proprie metodei ştiinţifice. În continuare vom examina modul cum funcţionează acestea în psihologia ştiinţifică.INTRODUCERE  Expunere:  1. Să ne întoarcem la exemplul cu investigarea irosirii sociale. Apoi datele experimentului au sugerat unele soluţii la aspectele practice ale irosirii sociale şi aceste date au fost explicate prin dilua rea responsabilităţii. . Aceşti paşi rezumă modul tipic de lucru în ştiinţă: observaţiile empirice făcute pe baza unor observaţii cauzale sau a unor teorii relevă ceva despre aceste teorii. Aceasta autocorectare ciclică. apoi experimentele de laborator au indicat câteva caracteristici ale fenomenului şi au permis verificarea unor predicţii asupra naturii sale. cum ar fi inducţia şi deducţia. a fost pentru prima dată pusă în evidenţă de către Francis Bacon. ceea ce conduce mai departe demersul empiric (experimental).Specificul explicaţiei ştiinţifice în psihologie  După cum arătam ceva mai sus.

METODE  Inducţia şi deducţia:  La baza oricărei concepţii ştiinţifice se află datele (observaţiile empirice) şi teoria (organizarea conceptelor care permit prezicerea datelor). de asemenea. . Oamenii de ştiinţă au împărtăşit şi împărtăşesc idei diferite privitor la importanţa unuia sau altuia dintre cei doi termeni ai unei concepţii ştiinţifice. Dacă Bacon a crezut în prioritatea observaţiilor empirice. Este neproductiv să încercăm să stabilim raportul de prioritate sau de relaţie univocdeterminativă în raporturile dintre date şi teorie. subliniază rolul datelor şi progresul prin trecerea de la date spre teorie. oamenii de ştiinţă moderni.

Cu un număr restrâns de declaraţii despre atracţia reciprocă a astrelor se explică un număr mare de situaţii. Teoria ghidează experimentatorul în organizarea rezultatelor şi îi permite elaborarea de predicţii pentru situaţiile în care nu există date. cu atât va fi mai bună teoria. Prin ea este explicată căderea obiectelor. poziţia astrelor în sistemul solar. dar şi pentru a prezice observaţiile suplimentare. atunci acel psiholog ar putea explica comportamentul. apar sub numele de descriere şi explicaţie. o teorie puternică. Abordarea deductivă consideră că cea inductivă se preocupă exclusiv cu descrierea. Despre teorie: REZULTATEde declaraţii care explică o varietate de situaţii  Teoria se defineşte ca un set  Raportul dintre numărul declaraţiilor şi cel al situaţii lor este invers proporţional în cazul unei teorii bune. . şi 2) permite omului de ştiinţă să emită predicţii. deci. afirmând că descrierea este explicaţie: dacă un psiholog ar putea prezice corect şi controla tot comportamentul prin referire la sistemul organizat de rezultate. Abordarea inductivă poate replica. organizarea şi predicţia. teoriile sunt cel mai potrivit mod de a organiza conceptele şi datele întro structură coerentă. Această formulare repune pe tapet disputa privitoare la superioritatea abordării deductive sau inductive în ştiinţă. comportamentul valurilor. Este. În psihologie teoria îndeplineşte două funcţii majore: 1) oferă un cadru pentru etalarea sistematică şi ordonată a datelor. Cel mai bun exemplu este legea gravitaţiei universale. Aşadar. În unele tratate cele două funcţii ale teoriei. Cu cât va fi mai mare nivelul predicţiei.

niciodată nu vom avea toate datele necesare şi atunci teoriile sunt solicitate să ne ajute în traversarea prăpastiei dintre cunoaştere şi ignoranţă. Dacă datele necesare ar fi organizate. predicţiile ar putea fi realizate fără a recurge la o teorie. teoriile nu vor fi niciodată complete pentru că niciodată nu vom avea toate datele. În realitate. adică ele trebuie să ne permită avansarea unor predicţii asupra unor date încă inaccesibile. Iată motivele pentru care descrierea şi explicaţia riscă să fie termeni echivalenţi care descriu mai mult calea decât eventualul rezultat teoretic. De aceea. La rândul lor. vom prefera termenii de organizare şi predicţie mai degrabă decât pe cei de descriere şi explicaţie. .DISCUTII   Argumentul este superfluu deoarece ambele abordări sunt corecte.

aici ne vom rezuma la o scurtă prezentare corespunzătoare rosturilor capitolului introductiv. acest lucru nu este valabil pentru experimentul psihologic. precisă. comportamentul. iar stimulul (în sens generic) este variabila independentă. În psihologia experimentală. descriu şi prezic efectul unor variabile. Putem asocia viteza de cădere a obiectelor cu greutatea lor? Fizica a demonstrat că se poate: ceva (în acest caz.  Întrucât vom reveni pe larg asupra acestui concept într-un capitol ulterior. un comportament. Dacă variabila dependentă depinde. adică ceea ce face sau întreprinde subiectul. viteza de cădere) depinde de altceva (greutatea). noi observăm ceva ce se întâmplă. care este cauza. iar variabila dependentă trebuie să manifeste variaţii controlabile în funcţie de variaţiile variabilei independente. şi anume efectele gravitaţiei. Să luăm un exemplu din fizică. intervenind asupra variabilei in dependente. clară. . atunci noi ar trebui să putem studia comportamentul în diferitele lui ipostaze. Cele mai multe teorii sistematizează. şi ne putem întreba de ce se întâmplă aşa. un efect. constituie variabila dependentă. de ce anume depinde. performanţa acestuia. între variabila independentă şi variabila dependentă este o relaţie directă. În fizică viteza de cădere a obiectelor este variabila dependentă iar greutatea variabila independentă. Variabila independentă este manipulată de către experimentator. este influenţată de variabila independentă. Conceptul REFERINTE  Despre variabile: de variabilă este crucial pentru psihologia experimentală. Dacă aşa se întâmplă în experimentele din ştiinţele naturii. La prima vedere. În mod frecvent.

să inducă frica. numită intermediară. anxietatea. timpul de reacţie doar de intensitatea. Variabila dependentă este ceea ce se aşteaptă să se schimbe atunci când variabila independentă este manipulată (variată). sau externă sau de control (pentru că trebuie să fie controlată. precizia reacţiilor unui subiect. Această formulare pune în evidenţă faptul că legătura dintre cauză şi efect are loc întro singură direcţie. În experimentul lui Schachter variabila independentă era reprezentată de măsura în care comportamentul doctorului reuşea. Depinde oare viteza. atunci nevoia sa de afiliere cu alţi subiecţi va creşte peste nivelul normal“. durata de expunere sau ritm? Nu cumva subiectul nostru se află întro anumită stare de oboseală care poate afecta performanţa? Înseamnă că între variabila independentă şi cea dependentă intervine şi o altă variabilă. durată sau ritmul de expunere a unui stimul şi viteza. Modificările variabilei independente sunt controlate de experimentator şi nu de modificările variabilei dependente. Modificări ale variabilei independente produc modificări ale variabilei dependente şi nu invers. variabila dependentă era alegerea între a aştepta singur sau împreună cu ceilalţi. În cazul experimentului lui Schachter ipoteza suna astfel: „Dacă un subiect este expus la o situaţie de frică accentuată. Este important de reţinut că modificările variabilei dependente depind de modificările variabilei independente numai dacă ipoteza experimentatorului este corectă. În cazul nostru. Cei doi termeni sunt mai uşor de înţeles dacă vom ţine seama că „independent“ şi „dependent“ se referă la legătura dintre variabile. ţinută sub control). NOTE . iar variabila care urmează cuvântului „atunci“ este cea dependentă. Variabila care urmează cuvântului „dacă“ este cea independentă. La prima vedere relaţia cauzală directă este indubitabilă. Ipoteza poate fi formulată ca o declaraţie de tipul „dacă – atunci. întrun anumit mod. Să luăm un exemplu mai simplu de experiment pe care studenţii cursului de psihologie experimentală îl realizează în cadrul lucrărilor de laborator şi anume studiul relaţiei dintre intensitate.

Iar dacă acest efect există. În acest caz. ALTE SECTIUNI . ar trebui să constatăm efectul oboselii şi să intervenim. mărind sau micşorând acest efect pentru a constata implicarea lui în comportamentul de răspuns al subiectului. atunci el trebuie să fie luat în consideraţie în experimentul respectiv. Se vădeşte astfel că un bun control al variabilelor intermediare sporeşte eficienţa demersului experimental.

din păcate. în ce măsură predicţiile sunt verificate prin datele obţinute. cazul ideal ar presupune o singură declaraţie care explică totul. Deşi oamenii de ştiinţă nu se mulţumesc cu declaraţii simple de adevăr / fals asupra unei teorii. Există un nivel admisibil al erorii probabile a predicţiilor şi teoriilor. trebuie să utilizăm o serie de criterii de evaluare a teoriei. . lăsând astfel deschisă posibilitatea ca alte date să nu suporte teoria. lipseşte. precizia şi verificabilitatea. mai ales în psihologie unde. dintre care cele mai importante sunt: economicitatea. ei trebuie să decidă de multe ori care dintre teorii este cea mai potrivită întrun anumit moment. Teoriile care apelează la modelare matematică sau care pot fi programabile pe computer sunt. Pentru aceasta. Ei preferă să de clare că o teorie este suportată în mod semnificativ de datele obţinute.  Precizia este un criteriu foarte important. Astfel. la o extremă vom avea situaţia în care o teorie uzează de declaraţii separate pentru fiecare rezultat. Economicitatea este un criteriu bine sugerat de relaţia invers proporţională dintre numărul declaraţiilor unei teorii şi numărul situaţiilor explicate în aceea teorie. mai precise decât cele care folosesc declaraţii verbale. în general. adesea. teoriile câştigă în putere şi valoare pe măsură ce pot să explice tot mai multe rezultate prin cât mai puţine concepte explicative. Dincolo de aceste extreme. Evaluarea predicţiilor şi teoriilor:  SUBIECTEsăGENERALE este adevărată sau Oamenii de ştiinţă nu încearcă determine dacă o teorie particulară falsă întrun sens absolut. Cu alte cuvinte. La cealaltă extremă.

nici nu poate fi vreodată negată. Rezultă că ESP nu poate fi evaluată deoarece numai cei care cred în ea pot fi prezenţi când este studiată. . evaluarea teoriei este amânată . Să luăm. La prima vedere. spre exemplu. oamenii de ştiinţă nu împărtăşesc acest punct de vedere. lipsită de precizie. dar nu şi tehnic (aşa cum a fost şi cazul teoriei lui Einstein). Dacă o teorie nu este suficient de precisă astfel încât diferiţii utilizatori. atunci această teorie este. Dar. atitudinea faţă de ESP (percepţia extrasenzorială). ea nu poate fi evaluată. prin toate intenţiile şi mijloacele folosite. experimentatori să fie de comun acord cu predicţiile sale. credinţa întro teorie implică teste de verificare care ar putea sa o respingă. am putea crede că aceasta ar putea fi o calitate. Dacă nu este logic posibil să verificăm o teorie. Adepţii ESP susţin că prezenţa unei persoane care nu crede în ESP ar inhiba performanţele subiecţilor dotaţi cu această aptitudine deoarece cei suspicioşi ar provoca aşanumitele „vibraţii negative“ care tulbura ESP. Verificabilitatea este un criteriu foarte preţuit de către oamenii de ştiinţă deoarece o teorie care nu poate fi verificată. Or. Dacă este logic posibil. de vreme ce ar fi imposibil de demonstrat că o astfel de teorie este incorectă.

tot aşa cum se pot îndoi că aceste ana lize ştiinţifice pot fi aplicate sentimentelor de dragoste. Psihologii umanişti. ca şi între subspecialităţile din interiorul unei ştiinţe. odată cu îmbună tă ţirea tehnicilor de cercetare. Abia la sfârşitul secolului al XIX-lea. fizica şi chimia sunt ştiinţe. Noi nu putem stabili sau refuza existenta lui Dumnezeu prin metode ştiinţifice. aşa cum nici subiectul experimentat de către psihologi nu are nevoie de telescop. Toate ştiinţele dispun de un set de date şi de teorii explicative. Vreme îndelungată. fiorului conducerii unei maşini cu viteză mare. Psihologii ar putea fi organizaţi pe o linie de continuitate în raport cu modul în care ei consideră ştiinţele exacte drept model pentru psihologie. Ceea ce este distinctiv între diferitele ştiinţe.2. Aceşti specialişti consideră că este imposibil din punct de vedere obiectiv să evaluezi şi să testezi sentimentele şi experienţele umane prin metode ştiinţifice tradiţionale. la fel cum nu putem testa gravitaţia prin metode teolo gice. suferinţelor unei echipe de fotbal învinse. sunt diferitele tehnici folosite. religia sfidează analizele ştiinţifice. ar răspunde pozitiv la aceste întrebări. Astfel. clinicieni sau terapeuţi. Psihologii „hard“ consideră că ştiinţele fizicii sau chimiei sunt modele perfecte de urmat. literatura. în timp ce psihologii „soft“ consideră că ştiinţele sociale trebuie să constituie modelul de urmat. psihologia sa aflat în sfera de acţiune a filosofiei. Ei ar putea considera că artele. Psihologia ca ştiinţă experimentală  Probabil că este dificil pentru mulţi oameni să gândească despre psihologie ca ştiinţă în acelaşi sens în care. Ştiinţa operează acolo unde uneltele îi sunt potrivite. psihologia sa deplasat spre tărâmul ştiinţelor pozitive.  . spre exemplu. astronomii nu au nevoie de tehnicile labirint.

Popescu Neveanu. Oamenii de ştiinţă nu au făcut altceva decât să formalizeze acest demers şi experimentul a constituit şi constituie o ambiţie mărturisită a tuturor ştiinţelor naturii.3. Experimentul este o manipulare deliberată a unui eşantion din rea litate pe care dorim săl studiem în scopul de a înţelege mai bine modul cum acesta se produce.   . Dacă ştiinţa izvorăşte din realitate încercând s-o explice. din ce cauză şi cu ce efecte. A experimenta constituie. metodă experimentală şi psihologie experimentală. o dimensiune intrinsecă a lui „homo sapiens“ şi răspunde nevoii imperioase de a găsi cauzalitatea. experimentul este demersul prin intermediul căruia realizăm extragerea unui eşantion din realitate spre al supune verificării (testării) în vederea cunoaşterii. 1987). Domeniul psihologiei experimentale  Orice abordare a domeniului psihologiei experimentale trebuie să înceapă prin a oferi definiţiile operaţionale ale următorilor termeni: experiment. în fapt şi în esenţă. de a răspunde la întrebarea „de ce“ şi apoi de a se asigura asupra modului cum vor evolua lucrurile în viitor. Termenul de experiment este larg utilizat atât în limbajul cotidian cât şi în cel al diverselor ştiinţe. Ce vrem şi ce trebuie să cunoaştem? Una dintre trăsăturile definitorii ale psihicului uman este că acesta dispune de cele mai complexe dispozitive de determinare antialeatorii (P.

planuri de experimente. strategii. Domeniul psihologiei experimentale se defineşte prin intermediul metodei experimentale. Metoda experimentală în psihologie a fost introdusă pe la jumătatea secolului al XIXlea şi putem afirma că celebra lucrare a lui G. Metoda experimentală constituie cadrul logic. reguli de conduită. modalităţi de culegere şi prelucrare a datelor. 1994). dispozitive tehnice şi proceduri. formal şi epistemic de utilizare a experimentului. Aceasta implică prezenţa şi utilizarea (prin verificări şi revizuiri periodice) unor instrumente de lucru. . Richelle.T. Seron. X. considerată ca forma cea mai desăvârşită şi cea mai convingătoare a demersului ştiinţific (M. Fechner „Elemente de psihofizică“ (1860) stă la baza ei.

Cel mai frecvent criteriu utilizat în clasificarea ramurilor psihologiei este conţinutul. care. În acelaşi timp. D. Fraisse. B. care pune accentul mai mult pe atributele experimentului. Mai departe.. Unii autori sunt tentaţi să nu considere psihologia experimentală ca o ramură obişnuită ci. ori. cu scopul obţinerii de date verificate asupra realităţii psihice“ (pp. mai curând. 15) . 1991). Psihologia experimentală este o ramură a psihologiei. Din punctul de vedere al psihologiei americane. domeniul psihologiei experimentale îl constituie teoria şi practica experimentului ca metodă de cercetare activă şi eficientă. constatăm că psihologia experimentală se defineşte prin metodă. ca metodă aplicabilă variatelor domenii ale cunoaşterii. fiecare ramură a psihologiei definită de un conţinut dispune de o parte experimentală mai mult sau mai puţin importantă.H. H. se defineşte chiar prin metoda experimentală.. Lungu (2000). psihologia experimentală este un demers repetabil şi autocorector în studierea manifestărilor vieţii psihice (Kantovitz. normelor şi regulilor care stau la baza organizării şi desfăşurării experimentului în psihologie. acelaşi autor ne oferă următoarea definiţie: „psihologia experimentală reprezintă ansamblul principiilor.G. deservind astfel orice cercetare psihologică de tip experimental.L. 1973) consideră psihologia experimentală drept sursă de cunoştinţe acumulate în psihologie prin utilizarea metodei experimentale. Din punctul de vedere a lui N. fiind atât de intim legată de metodă. Roediger III. Alţi autori (P. Elmes..

Domeniul psihologiei experimentale îl constituie manifestările vieţii psihice abordate întro manieră experimentală. norme. psihologia experimentală constituie fundamentul cercetării ştiinţifice asigurând aceste exigenţe la cel mai înalt nivel de rigoare ştiinţifică şi oferind imaginea unei evoluţii dina mice a tehnicilor. metoda experimentală. instrumentelor. . mijloacelor de lucru în deplin acord cu evoluţia celorlalte ştiinţe moderne. inevitabil în orice tentativă de definire a psihologiei experimentale. reguli. După cum observăm şi această definiţie trimite la metodă (principii. Obiectul psihologiei experimentale este reprezentat de problemele vieţii reale identificate şi asupra cărora cercetătorul avansează ipoteze ce urmează a fi testate prin experimente controlate şi replicabile în vederea avansării unor predicţii verificabile statistic privitoare la generalizarea rezultatelor obţinute şi evoluţia comportamentelor studiate. Experimentul psihologic. practic. organizare). ceea ce este. Trebuie să fim realişti: finalitatea oricărui demers ştiinţific veritabil este de a prezice fenomenul studiat.