You are on page 1of 20

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

13

"Ordinea nu este o restricţie impusă societăţii din afară, ci este o stare de echilibru creată din interiorul ei." Ortega y Gasset

Capitolul 1 SISTEMUL FINANCIAR INTERNAŢIONAL

D
1.1.

ezvoltarea economiilor naţionale, formarea economiei mondiale ca sistem, expansiunea şi diversificarea formelor de comerţ şi cooperare internaţională, amplificarea şi diversificarea relaţiilor Financiare şi financiare internaţionale au condus la apariţia Sistemului Financiar Internaţional. Dezvoltat cu precădere după cel de-al doilea război mondial după ce a luat amploare fenomenul de instituţionalizare, Sistemul Financiar Internaţional evoluat continuu, confruntându-se de nenumărate ori cu crize şi reformări profunde, care au dus în cele din urmă la apariţia şi proliferarea unor aranjamente Financiare regionale, ca alternativă la acest sistem.

Evoluţia Sistemului Financiar Internaţional

Până după cel de-al doilea război mondial relaţiile financiare între ţări aveau un caracter preponderent bilateral, neputându-se vorbi deocamdată de un Sistem Financiar Internaţional şi de necesitatea adoptării unor reglementări în domeniu universal aplicabile tuturor ţărilor participante la acest sistem. Odată cu înfiinţarea Fondului Financiar Internaţional şi al Băncii Mondiale (Bretton Woods – 1945) s-a adus în discuţie de către ţările participante şi necesitatea adoptării unor reglementări comune în domeniul relaţiilor financiar –valutare internaţionale. Practic din acel moment Sistemul Financiar Internaţional era creat prin adoptarea primelor reglementări comune. Sistemul Financiar Internaţional poate fi definit generic ca fiind ansamblul de norme şi tehnici, convenite şi acceptate pe baza unor reglementări instituţionalizate menite să coordoneze şi să organizeze comportamentul ţărilor membre în domeniul fluxurilor financiare şi monetare internaţionale generate de derularea unor operaţiuni comerciale sau necomerciale internaţionale. Sistemul Financiar Internaţional poate fi privit şi ca ansamblul de pieţe, instituţii şi fluxuri financiare menit să asigure deplasarea în timp şi în spaţiu a resurselor de capital de la cei care le deţin (creditorii sau investitorii internaţionali) către cei care au nevoie de acestea.

14

ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE

Obiectivul esenţial al Sistemului Financiar Internaţional a fost să asigure prin intermediul mecanismelor valutare evoluţia echilibrată, armonioasă şi echitabilă a relaţiilor economice între statele lumii, în scopul dezvoltării economice a fiecărei ţari în parte şi a economiei mondiale în ansamblul său. Încă de la crearea SMI, acest realizarea acestui obiectiv a avut în prim plan interesul şi poziţia dominantă a Statelor Unite care şi-a asumat un rol central în configurarea şi dezvoltarea acestuia. În momentul iniţial principiile care au stat la baza funcţionării acestui sistem erau: - Sistemul Financiar Internaţional era un sistem deschis tuturor statelor lumii care în prealabil recunoşteau şi acceptau drepturile şi obligaţiile înscrise în statutul FMI (cu alte cuvinte calitatea de participant la acest sistem era legată de calitatea de membru FMI); - Etalonul care sta la baza acestui sistem era aurul (mai exact preţul în dolari a acestuia); - Fiecare stat membru al acestui sistem era obligat să asigure o stabilitate a monedelor aflate în circulaţie. Această stabilitate generalizată presupunea definirea parităţii monedei naţionale în raport de o cantitate determinată de aur sau faţă de dolar, urmând ca în timp evoluţia cursului de schimb între moneda ţării respective şi etalonul ales să se încadreze într-o bandă de variaţie cu marjă îngustă (iniţial +/1%, mărindu-se apoi la +/- 2.25%); - Sistemul a pornit cu o convertibilitate deplină a dolarului, celelalte monede putând fi schimbate numai prin intermediul dolarului („crossing rate”). Atunci când apăreau dezechilibre majore la nivelul uneia dintre ţările membre, se intervenea activ şi generalizat pentru stabilizarea situaţiei şi readucerea monedei în interiorul benzii de variaţie. Intervenţia presupunea cumpărarea sau vânzarea de dolari pe piaţa valutară sau retragerea / emisiunea de monedă naţională; - Statele participante erau obligate să-şi creeze o rezervă internaţională corespunzătoare cu nevoile de valută de pe piaţa internă, în aşa fel încât să fie asigurată o deplină stabilitate a sistemului; - În plus de condiţia legată de activele de rezervă, ţările membre trebuia să urmărească în permanenţă obţinerea unei balanţe echilibrate care să reducă din presiunile asupra cursului de schimb care ar putea destabiliza sistemul. Deşi a rezistat mai bine de douăzeci de ani în această formă configurată iniţial, Sistemul Financiar Internaţional s-a confruntat cu crize profunde în preajma anilor ’70, aceste crize fiind generate fie de principiile care stăteau la baza funcţionării sistemului fie faptului că acesta nu mai răspundea la modificările structurale din economia mondială. Faptul că sistemul era legat de dolar şi fiecare ţară căuta să-şi

adesea. Dolarizarea în cadrul Sistemului Financiar Internaţional Fiecare ţară are propria sa monedă naţională. s-a introdus posibilitatea adoptării unei convertibilităţi depline sau parţiale în raport cu celelalte valute. foarte multe ţări s-au confruntat cu puternice dezechilibre în balanţa de plăţi.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 15 consolideze activele de rezervă. influenţate de politica monetară fragilă promovată de SUA. astfel că SUA s-a confruntat într-o perioadă relativ scurtă de timp cu o scădere dramatică a rezervelor sale de aur (care în mai puţin de 20 de ani s-a diminuat la jumătate). existenţa acesteia este considerată. 1. fapt ce a condus până la urmă la o reconsiderare a opţiunii pentru cursul liber. . Aceste bănci. s-a introdus libertatea fiecărei ţări de a-şi alege regimul monetar / valutar propriu (inclusiv flotarea liberă). în interiorul ţării de emisiune a acesteia. Africa) sau au dezvoltat o serie de regimuri valutare „hibride” care combinau caracteristici ale cursului fix cu cele ale cursului liber.2. În condiţiile flotării libere a cursului de schimb. pe fondul unei politici monetare „relaxate” promovate de SUA (care de multe ori a preferat finanţarea deficitelor interne sau externe prin emisiunea de monedă fapt ce a diminuat treptat încrederea participanţilor la sistem în moneda americană). În plus. au preferat schimbarea în timp a dolarilor contra unor active de rezervă mai sigure (aur). În prezent aceste aranjamente monetare la nivel local sau regional coexistă Sistemului Financiar Internaţional care a suferit între timp o serie de modificări şi reformări: a fost eliminat aurul şi dolarul din poziţia de etalon a sistemului. începând cu 1971 statele participante la Sistemul Financiar Internaţional au renunţat la fixitatea cursului de schimb. au fost introduse drepturile speciale de tragere (DST) ca etalon al sistemului. un atribut al suveranităţii statului respectiv. ameninţând poziţia dolarului. Criza aurului care a scindat piaţa financiară internaţională şi a dus la apariţia unor pieţe paralele puternic dereglementate – piaţa eurovalutelor – a constituit un alt factor destabilizator al sistemului creat la Bretton Woods. Astfel că după căderea acestui sistem unele ţări au încercat diferite aranjamente la nivel regional (Europa. instituind după această perioadă devalorizarea monedelor naţionale. În felul acesta s-a ajuns (în mare parte din cauza SUA) la situaţia în care masa de dolari emisă de-a lungul timpului să se localizeze în băncile centrale europene (nevoite să susţină prin cumpărare de dolari paritatea constantă a monedei lor naţionale faţă de moneda americană). monedele europene au devenit din ce în ce mai puternice. a generat masive acumulări de dolari la nivelul băncilor centrale (în special cele europene). Cu toate acestea. sunt frecvente situaţiile în care rezidenţii unei ţări utilizează alte monede (mai puternice) decât moneda naţională pentru achiziţionarea de bunuri. Ca urmare. realizarea investiţii sau economisire în interiorul ţării ai cărei rezidenţi sunt. Aceste monede străine preiau o parte din atribuţiile monedei locale.

mai stabile.calculat ca raport între deţinerile de devize ale rezidenţilor şi masa monetară a unei ţări (agregatul M2 sau M3). constă în utilizarea şi deţinerea de către rezidenţii unei ţări de active şi monede străine (inclusiv depozite în monedă străină ale rezidenţilor la băncile autohtone). (nu numai cu dolarul american aşa cum s-ar putea înţelege din denumirea acestui fenomen). pentru autorităţile statelor în curs de dezvoltare este "mai comod" să evite sau să elimine efectele negative ale anumitor conjuncturi economice. De regulă moneda substituent este o monedă puternică care deţine un rol semnificativ pe plan internaţional. aceştia se vor orienta spre alte monede. - Analiza determinanţilor dolarizării nu ar putea fi completă fără luarea în considerare şi a următorului aspect: modul în care a fost conceput sistemul monetar internaţional de la Bretton Woods a încurajat dolarizarea. Acest fenomen este cunoscut sub denumire de dolarizarea. unitate de cont. Dolarizarea vizează toate situaţiile în acre rezidenţii unei ţări substituie.16 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE devenind astfel mijloc de schimb. ca proces. Gradul de dolarizare se apreciază printr-un indicator – rata de dolarizare . obligaţia statelor participante de a interveni pentru evita variaţii ale cursului monedelor lor faţă de dolar sunt tot atâtea elemente care au susţinut . a altei ţări şi participarea la drepturile de „segniorage”. instabilitatea pieţelor valutare şi nivele ridicate ale inflaţiei dintr-un număr mare de state (în special ţări în curs de dezvoltare şi în ţările în tranziţie) erodează puterea de cumpărare a monedei naţionale şi diminuează încrederea rezidenţilor în propria monedă. instabilitatea / crizele financiare sau valutare. Dolarizarea. creşterea valorii şi importanţei monedei unei ţări prin înlocuirea sa totală sau parţială. în principal: Situaţia economică nefavorabilă a multor state. monedă de rezervă. de către autorităţile competente cu o monedă forte. ci prin înlocuirea oficială a monedei naţionale cu o altă monedă forte (aceşti determinanţi se află la baza dolarizării oficiale). măsură a valorii etc. rata de dolarizare măsoară gradul de substituire a monedei naţionale cu monede străine. Dolarizarea poate îmbrăca forme diferite şi amplitudini diferite în cadrul unei economii naţionale. Realizarea de avantaje din utilizarea monedei. mai puternice. în mod oficial. ca monedă de denominare activelor lor financiare sau depozitelor bancare. legarea tuturor cursurilor monedelor participante la sistem de dolar. De cele mai multe ori. Utilizarea dolarului american ca principală monedă de rezervă. Diversificarea portofoliului (frecvent întâlnită în ţările dezvoltate). În principiu. total sau parţial moneda emisă de ţara ai cărei rezidenţi sunt cu o altă monedă străină. Motivaţiile care stau la baza dolarizării vizează. Ilustrativă în acest sens este America Latină. nu prin măsuri de ajustare structurală.

oficială ţării respective ("Legal tender". iar în Marea Britanie aprox. engl. deşi locul său a fost serios ameninţat de alte monede puternice care au reuşit să se impună pe plan mondial. Aceste cifre referitoare la circulaţia bancnotelor americane în afara - - . ci afectează şi ţări dezvoltate: în Grecia rata dolarizării neoficiale a atins. Deţineri de sume "cash" în monedă străină .). 34 de state înregistrau nivele moderate ale dolarizării . yenul japonez. lira sterlină.o rată medie a dolarizării de 16%. cum ar fi: Marca Germană. dolarizarea neoficială nu mai este un fenomen specific doar ţărilor în curs de dezvoltare. 15%. şi probabil. Dolarizarea oficială. dolarul american a continuat să fie "motorul" dolarizării în multe state. în 1996. Dolarizarea poate îmbrăca două forme: Dolarizarea neoficială. orig. Depozite în monedă străină la bănci din afara ţării ai cărei posesorii acestora. acţiuni etc. Dolarizarea neoficială se poate manifesta sub următoarele forme: Active financiare (obligaţiuni.) şi active nemonetare denominate în monedă străină. Un studiu realizat de FMI în 1999 indica faptul că: În 1995. Chiar şi după căderea sistemului de la Bretton Woods. În aceste condiţii tot mai multe state şi rezidenţii lor s-u orientat spre utilizarea dolarului american ca un substituent eficient al monedei lor oficiale. Dolarizarea neoficială este un fenomen determinat de motivaţii specifice fiecărui individ sau firmă şi nu este rezultatul unei decizii oficiale adoptate de autorităţile statului în care se manifestă acest proces. Dolarizarea neoficială se manifestă atunci când rezidenţii unei ţări au o parte din activele lor financiare şi monetare denominate într-o monedă străină care nu este considerată moneda naţională. 22%. în 1995. în viitor moneda europeană EURO. Depozite în monedă străină la băncile locale.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 17 artificial importanţa dolarului pe plan mondial şi l-au propulsat ca moneda centrală a sistemului. între 50% şi 70% din stocul de dolari americani circulau în afara SUA. rezidenţi sunt Dolarizarea neoficială este frecvent întâlnită şi amploarea acestui fenomen este considerabilă. 18 state membre FMI se confruntau cu nivele extrem de ridicate de peste 30% ale dolarizării neoficiale (nivelul mediu de dolarizare pentru aceste state fiind de 45%).

În funcţie de acordul intervenit între statele participante la acest mecanisme. dar emisiunea celeilalte monede oficiale (moneda străină adoptată ca monedă oficială) este responsabilitatea altui stat. circulând în paralel şi având aceleaşi roluri şi statut legal. de asemenea statul care se dolarizează nu poate conduce independent politica monetară. Din acest punct de vedere acest sistem funcţionează . Cele două monede sunt considerate monede oficiale. în mod oficial.) deţinute de statul care dolarizat şi depuse ca garanţii la baca centrală de emisiune a monedei respective. pot exista şi excepţii de la aceste principii: astfel. de către un stat X a monedei sale naţionale şi înlocuirea sa cu o monedă statului Y care devie astfel moneda oficială a statului X. Această formă de dolarizare mai poate fi definită ca realizarea de către statul X a unei uniuni monetare complete cu un alt stat Y a cărui monedă devine moneda oficială în cadrul acestei uniuni. emisiunea monetară este realizată doar de statul Y (a cărui monedă devine moneda oficială a altor state). Sistemele bi-monetare care presupune adoptarea de către autorităţile unui stat a monedei altui stat care devine monedă oficială alături de moneda naţională a statului respectiv. dar acest proces este strict supravegheat de autorităţile SUA. Dolarizarea oficială presupune adoptarea de către un stat a unei monede străine ca monedă oficială a statului respectiv. ţară a cărei monedă oficială este dolarul american. Panama. Emisiunea de monedă de către ţara a cărei monedă este utilizată ca monedă oficială în alt stat se va face la cererea acestuia din urmă pe baza activelor de rezervă (valută. în 2000. statul X neavând acest drept. Alte studii realizate de FED arată că ţările cu nivele cele mai ridicate ale dolarizării neoficiale sunt (1995-1998): Bolivia (circa 80%) şi Rusia unde nivelul deţinerilor de dolari se ridic la 40 mld. circulă în afara graniţelor SUA. circa 300 mld. Aceste studii indică faptul că dolarul america continuă să deţină un rol esenţial în procesul de dolarizare neoficială. ci aceste responsabilităţi sunt preluate total sau parţial de către statul emitent al monedei respective. acest studiu constata că dintr-un volum de 480 mld. Emisiunea monetară se face astfel: statul care se "dolarizează" îşi păstrează dreptul de emisiune pentru propria monedă. Dolarizarea oficială se poate materializa sub două forme: • dolarizarea oficială completă care presupune eliminarea. moneda statului X fiind complet eliminată. cifră care depăşeşte deţinerile în ruble (bancnote în circulaţie şi depozite).18 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE graniţelor SUA sunt confirmate de un studiu realizat în 1996 şi 1997 de către FED. statul care adoptă o monedă străină ca monedă oficială nu dobândeşte dreptul de emisiune al acesteia. are dreptul să emită monedă. dar emite dolari americani. În cadrul acestei forme de dolarizare oficială. dolari SUA în circulaţie. etc. • Indiferent de maniera în care se realizează dolarizarea oficială. DST.

etc. Singura situaţie de acest gen a fost întâlnită în Andora. Kiribati. Palau. francul elveţian. Panama şi San Mrino. Pnma. iar costurile de realizarea a bancnotei (hârtie. ţările cu economii dolarizate. Bhutan. Aceasta.) sunt de 10 cenţi.5 milioane locuitori. monedele utilizate de aceste ţări ca înlocuitor oficial al monedelor naţionale sunt: francul francez. Cambodgia. erau 28 de ţări. De asemenea. valoarea acesteia pe piaţă este un dolar. coroborată cu faptul că dolarizarea oficială este o decizie de natură politică. Laos. Guam. dolarul australian. Andora din 1278. Brunei.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 19 într-o manieră similară cu Consiliul Monetar: emisiunile monetare se vor face numi pe baza şi în limita rezervelor valutare oficiale ale ţării solicitante (statul cu economie dolarizată). De ex. pot primi drepturi de segniorage1 de la ţara care emite moneda respectivă. conform datelor FMI. cu o populaţie totală de 10. În unele dintre aceste 28 deţări. Micronesia. Monaco din 1865. . În 1999. în care se întâlnea dolarizarea oficială completă: Andorra. Lesoto. atunci câştigul FED este de 90 de cenţi (rata de segniorage fiind de 90%). dacă SUA decide să emită o bancnotă de 1 dolar. Ile Marshall. Aceste drepturi de segniorage pot fi calculate ca procent din valoarea fiecărei noi emisiuni de monedă sau ca procent numai din valoarea emisiunilor de monedă realizată la cererea şi pe contul său. Cipru. Liberia. San Marino. În 1999 existau dolarizarea oficială sub forma sistemelor bi-monetare exista în 13 state: Bahamas. Dolarizarea include şi situaţiile în care au stat adoptă nu doar o monedă străină. Groenlanda. ci chiar două sau mi multe ca monede oficiale. procesare. dolarizarea oficială este o realitate încă din secolul 19 sa chiar din secolul 13: Guam din 1898. Bosnia Herţegovina. tipărire etc. Insulele Cook. dolarul american. În mod normal. Lichenstein. Şase dintre aceste ţări erau membre FMI: Kiribati. Principala explicaţie a acestei evoluţii diferenţiate a dolarizării oficiale faţă de cea neoficială derivă din raţiuni politice: moneda naţională este considerat un atribut important al suveranităţii unui stat. sunt extrem de frecvente situaţiile în care nu intervine partajarea drepturilor de segniorage. Luxemburg. lira sterlină. Puerto Rico din 1899. insulele Marshall. dimensiunea dolarizării oficiale este relativ redusă comparativ cu cea dolarizării neoficiale. reticenţa acestora în a înlocui moneda naţională este mult mai pronunţată decât la nivelul 1 Rata de segniorage reprezintă câştigul realizat de o bancă centrală prin emisiunea de monedă şi se calculează ca diferenţă între valoarea unei monede măsurată prin puterea sa de cumpărare şi costul emiterii acelei monede (conform regulilor FMI). întreaga valoare a acestora fiind reţinut de către ţara a cărei monedă este utilizată ca monedă oficială în alt stat. Aşa cum se poate observa din situaţiile statistice prezentate mai sus. Tadjikistan. chiar dacă nu pot emite moneda oficială şi nu îşi pot conduce independent politica monetară. adoptată de autorităţile unui stat. unde a funcţionat dolarizarea oficială completă până în 1999 când au avut statut de monedă legală două monede: francul francez şi peseta spaniolă (din 1999 au fost înlocuite de EURO). Namibia.

în medie între 1991-1997. când ţări ca Argentina. Costuri legate de legarea ciclului economie dolarizate de ciclul economic din ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială. Costuri politice legate de posibilitatea exercitării de către economiile dolarizate de presiuni politice asupra sa. Costul total în termeni bruţi ai dolarizării oficiale. este estimat la circa 8% din PIB în 11976 şi la circa 4. Interesul pentru cest tip de dolarizare (şi totodată decizie de politică monetară) a crescut după crizele financiare din America Latină din 1998-1999. costurile dolarizării oficiale (calculate ca pierderi anuale din segniorage şi devierea acestor venituri din segniorage dinspre autorităţile ţării dolarizate către o autoritate monetară străină) sunt estimate la un nivel mediu. între 1991-1997. • • • Pentru ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială a altui stat apar următoarele categorii de costuri: • Costuri economice. limitând astfel dimensiunea dolarizării oficiale. Costuri legate de diminuarea sau pierderea de către banca centrală a ţării dolarizate a rolului de creditor de ultimă instanţă. au luat în considerare posibilitatea dolarizării economiilor lor.. dificultăţi legate de controlul monedei care circulă în afara graniţelor naţionale. în circulaţie. de 2. Costurile dolarizării oficiale includ costuri pentru ţara care adoptă dolarizare oficială şi costuri pentru ţara a cărei monedă este adoptată ca monedă oficială a altui stat.6 %. • .20 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE indivizilor. sensibilitate crescută la evoluţiile nefavorabile înregistrate în exterior. Costuri ridicate şi pierderea drepturilor de segniorage de către statele cu economii dolarizate ca urmare a înlocuirii monedei lor naţionale cu o alta şi a pierderii drepturilor de emisiune a noii monede oficiale. Ţările în care există dolarizare oficială. cuprinzând costurile efective apărute ca urmare a înlocuirii efective. posibilitatea c ţările dolarizate să renunţe la moneda străină adoptată ca monedă oficială şi să revină la vechea monedă (posibilitatea apariţiei de presiuni inflaţioniste ca urmare a volumului mare de monedă care se va reîntoarce di economia dolarizată) etc. a vechii monede cu nou monedă oficială. cum ar fi: partajarea drepturilor de segniorage. Brazilia etc. În prima categorie se includ: • Pierderea independenţei conducerii politicii monetare şi a politicii cursului de schimb. sunt în general economii cu grad ridicat de deschidere spre exterior. În termeni de fluxuri.3% din PIB.

Fiind strâns legată de procesul globalizării schimburilor de bunuri şi servicii. pe care se sprijină globalizarea economiei. acceptate de state. Extinderea importanţei monedei lor pe plan internaţional. pieţe financiare compartimentate şi cu acces restrâns. importanţa avuta în secolul XIX de capitalurile engleze şi franceze în lume. sub un "regim financiar administrat": parităţi fixe în jurul dolarului convertibil în aur. La originea acestei schimbări stau numeroase cauze: mai multe rupturi în sistemul monetar şi financiar . Din 1945 şi pana la sfârşitul deceniului '60.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 21 Avantajele dolarizării oficiale pentru economiile dolarizate includ: • • • • Reducerea riscului valutar şi a riscului de inflaţie (sau chiar eliminarea lor). In timpul deceniului '70 fluxurile de capitaluri au atins noi dimensiuni. Reducerea riscului de ţară. De decenii întregi. ca reacţie la dezordinea din anii '30. sistemul monetar şi financiar internaţional ale cărui coordonate au fost stabilite la Bretton Woods a reprezentat un ansamblu coerent de norme şi tehnici. Este suficient sa amintim rolul bancherilor italieni în Europa Renaşterii. în special în imperiile coloniale şi în Rusia. După al doilea război mondial. precum şi influenţa mişcărilor de capitaluri americane în urma crizei din 1929. Astfel. 1. dolarizarea reprezintă un fenomen natural dictat de încrederea sporită a oamenilor într-o monedă străină cu un impact deosebit asupra adâncirii gradului de integrare a pieţelor monetare şi valutare internaţionale. este dificilă identificarea începuturilor globalizării financiare. Globalizarea nu este un fenomen contemporan. Pentru ţările a căror monedă este adoptată ca monedă oficială în alt stat principalele beneficii rezidă în: • • Controlul asupra mecanismelor economice ale altor state. În ciuda criticilor şi a măsurilor luate pentru a limita acest fenomen. ţările şi firmele occidentale îşi desfăşoară activitatea într-o economie planetară. care consacră hegemonia SUA.3. planeta a trăit. Reducerea presiunilor de creştere a rezervelor valutare. dominate de bănci. Globalizarea pieţelor financiare internaţionale Originalitatea anilor '80 rezida în integrarea financiară mondială care permitea capitalurilor să aibă un grad ridicat de mobilitate între toate pieţele financiare din lume. globalizarea a fost mai "brutală" şi mai importantă în domeniul financiar. Eliminarea sau reducerea crizelor legate de balanţele de plăţi. globalizarea financiară presupunând crearea unei pieţe unice a capitalurilor care să funcţioneze la nivel planetar.

variabilele financiare . prin atenuarea sau suprimarea reglementărilor autoritare care .6 mld. o mişcare generalizata de liberalizare şi globalizrea economiei. rezervele de schimb deţinute de cele mai mari cinci bănci centrale (SUA. Regatul Unit. prima ruptura se produce odată cu suspendarea oficială a convertibilităţii în aur a dolarului (15 august 1971). Are loc afirmarea altor monede: yen. cursul valorilor mobiliare . Totuşi.au cunoscut fluctuaţii importante. în 1983. surse de noi incertitudini: . dolarul. îndatorarea ţărilor dezvoltate .rata dobânzii. lumea risca să nu mai aibă lichidităţi şi să apară deflaţia. dezintermediere. La sfârşitul anilor '70 apare în SUA fenomenul de dereglementare care avea ca obiect lărgirea libertăţii de a inova şi de a întreprinde într-un sistem de o concurenţă pură. dacă nu iraţional. Deoarece comerţul mondial şi economia mondială cereau un volum crescând de semne monetare.moneda acesteia. Germania. Este momentul când se amplifică solicitările băncilor centrale adresate Sistemului Federal de Rezerve al SUA de convertire în dolari a sumelor deţinute. îşi schimbă statutul. Liberalizarea financiara se bazează pe regula celor trei "D": dereglementare. dezechilibrele comerciale care au urmat acestor şocuri. precum şi cu abandonul parităţilor fixe şi adoptarea cursurilor flotante (1973). Sistemul de la Bretton Woods poarta de la început germenii eşecului său viitor datorită caracterului sau inadaptabil. şocul dolarului. deficitul balanţei de plăţi americane era deci un rău necesar. marca germană. fapt care slăbeşte încrederea deţinătorilor de dolari. deschidere. criza datoriei externe în multe ţări din Lumii a treia. USD în 1944 la 16.şocurile petroliere din 1973 – ‘74 şi 1979 – ‘80. Se produce astfel o diminuare a rezervei oficiale de aur de la 24.6 mld. Treptat. Acest lucru provoacă valul seismic al inovaţiilor financiare. Abandonarea sistemului de la Bretton Woods provoacă o altă ruptură care ţine de natura însăşi a monedei: aceasta devine o simpla marfă. determinându-i să-i convertească în alte monede. cursul de schimb. inovaţiile financiare. Astăzi însă raportul s-a inversat.22 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE internaţional. In acest context. Datorită acestor dezechilibre. deficitul înregistrează valori foarte mari. să-i plaseze în operaţiuni speculative sau sa cumpere aur. el răspunzând cererii mari de dolari pe plan internaţional. Fluctuaţia monedelor va da curs liber mişcărilor speculative de capitaluri în căutarea de plasamente temporare remuneratoare. dar creşterea masei monetare care rezulta nu putea decât să compromită încrederea iniţială în dolar.este deficitară. Treptat. devenind un activ oarecare schimbat pe pieţe. statele au pierdut controlul monedelor.datoria lor publică a crescut cu 9% pe an între 1980 şi 1982. Japonia şi Elveţia) erau încă de trei ori mai mari decât volumul zilnic al tranzacţiilor. Acestor probleme instituţionale li s-au adăugat grave dezechilibre. având rol de moneda etalon. de rezerva şi de plata pe plan internaţional . în 1968 („fuga aurului”). apărea următoarea dilema: daca balanţa de plţti a SUA .

piaţa de capital (pe termen lung). pentru trezorierul unei întreprinderi. suprimarea graniţelor între compartimentele existente: piaţa monetară (pe termen scurt). Astfel. Este vorba. În condiţiile în care globalizarea este înţeleasă prin liberalizare iar liberalizarea nu este posibilă fără o transparenţă a informaţiei deci o eficienţă mai mare a pieţelor. Dereglementarea este o reacţie şi un răspuns la noile nevoi manifestate în condiţiile mondializării pieţelor bancare şi financiare. în interiorul acestora. . Deschiderea pieţelor corespunde abolirii frontierelor între pieţe. un terminal poate fi tot timpul la curent cu fluctuaţiile de preţuri pe pieţele majore şi poate executa schimburi aproape instantaneu în oricare dintre ele sau chiar în toate. Dezintermedierea constă în posibilitatea operatorilor internaţionali de a acţiona direct pe pieţele financiare (finanţare directa) fără a recurge la intermediari bancari şi financiari pentru efectuarea operaţiunilor de împrumut şi de plasare. dereglementarea frâna un alt fenomen: dezintermedierea. să reglementeze strict rolul şi libertatea de acţiune a intermediarilor financiari. durata. este vorba de deschiderea spre exterior a pieţelor naţionale dar. diversele constrângeri naţionale par din ce în ce mai anacronice. se permite agenţilor economici să opereze fără ajutorul băncilor. care erau separate. Deci dereglementarea stimulează şi frânează în acelaşi timp dezintermedierea. în acelaşi timp. rolul intermediarilor pe pieţele financiare în noul context poate fi pus sub semnul îndoielii (în foarte multe sectoare ale intermedierii financiare. Computerizarea şi telecomunicaţiile au contopit pieţele financiare ale lumii într-un singur sistem mondial în care o persoana individuală. să impună limite-cadru operaţiunilor de împrumut după natura lor. regim fiscal sau obiect.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 23 tindeau: să reglementeze strict funcţionarea şi accesul la diferite pieţe de capital. pieţe la termen etc. Doua categorii de inovaţii au favorizat procesul de globalizare financiară: inovaţii în domeniul tehnologic. de exemplu. fiind deci cazul armonizării condiţiilor de funcţionare şi concurenta ale pieţelor. Aceasta ultima remarcă arată caracterul paradoxal al procesului care constă în stabilirea unor reguli mai deschise de concurenţă: suprimând o parte sau toate constrângerile. de a prefera finanţarea prin emisiuni de euroobligaţiuni pe piaţa din Londra decât de a împrumuta de la bancă. mai ales în domeniul informaticii şi telecomunicaţiilor şi inovaţiile financiare. globalizarea a impus un ritm alert al schimbării activităţii de intermediere orientată spre diversificarea serviciilor financiare şi spre integrarea acestora). piaţa de schimb (schimbul monedelor intre ele). Decizia cea mai cunoscută care a dat tonul dereglementării în domeniul bancar şi financiar a fost abolirea reglementării "Q" care din 1933 fixa un plafon al ratelor dobânzii creditoare pentru băncile americane. Aceasta limitare deturnase un mare număr de operatori la bănci pe măsură ce perioada de rate ridicate ale dobânzii persista. dar se permite şi băncilor să acţioneze mai liber şi să aibă acces la toate produsele şi serviciile.

apelul masiv al statelor la piaţă pentru acoperirea enormelor deficite bugetare). după cum se va vedea în continuare. Alte importante inovaţii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piaţa internaţională de capital: euroobligaţiunile (eurobonds). simetric. certificatele de depozit emise de bănci (ADR. case de pensii. In caz de creştere a ratelor. aceste instrumente s-au dezvoltat mai întâi în SUA. statele. încă de la începutul anilor '70. Azi. Dilatarea sferei financiare se explică astfel uşor: dacă o investiţie productivă cere construirea de uzine şi recrutarea de personal. In practica însă aceasta putere a finanţelor a devenit atât de mare încât poate provoca adevărate catastrofe. împrumutatul beneficiază de reducerea ratelor de piaţă. opţiunile şi contractele se swap. fonduri de investiţii. Apărute la începutul anilor '80. graţie reţelelor informatice. utilizatorii finali . Joel Kurtzman. cât şi din necesităţile şi dorinţa de a aduce o soluţie riscurilor legate de instabilitatea ratelor de schimb. marile bănci) al căror scop este sa găsească contrapartidă pentru clienţii menţionaţi anterior şi sa încaseze comisioane. redactor la publicaţia "Harvard Business Review". fără limite geografice sau de altă natură. investitorii pot să-şi procure în timp real şi la cel mai bun preţ capitalurile de care au nevoie. trei actori principali efectuează tranzacţii cu produse derivate. euroacţiunile (euroequities). ratele împrumuturilor urmăresc evoluţia pieţei. în special la Chicago.marile întreprinderi. De altfel. Aceste produse derivate sunt: contractele futures. Funcţia esenţiala a produselor derivate este permiterea transferului riscului între părţi. euro . care poartă în ea ideea unei pieţe fără constrângere. EDR şi GDR).24 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE In anii '70-'80 un proces de modernizare are loc în cadrul marilor pieţe financiare ale lumii. împrumutătorul nu este penalizat. Pe hârtie. Inovaţiile financiare au fost numeroase în ultimii 20 de ani pentru a satisface nevoile celor care se împrumuta şi ale investitorilor internaţionali. In primul rând. In al treilea rând sunt speculatorii -cei mai cunoscuţi fiind gestionarii aşa-numitelor "hedge-funds" -care îşi asumă conştient riscuri pentru a încasa plusvalori. Astfel. un plasament financiar la celalalt capăt al lumii se realizează într-o secunda. companii de asigurări . noile produse rezultă atât din nevoi financiare ale economiei (deschiderea Europei spre lume şi. Ele permit acoperirea împotriva riscurilor de dobândă şi valutar. în afara statelor. Noile pieţe. intermediarii (curtieri. acest lucru favorizează economia. estimează ca pentru fiecare dolar . întreprinderile. In al doilea rând.care vor sa se protejeze împotriva riscurilor ratei dobânzii şi de schimb.băncile au propus împrumuturi în devize cu rate ale dobânzii variabile. ratelor dobânzii. Aceasta este logica mondializării. Sfera financiară se extinde astfel dincolo de frontiere. de o manieră mai generală. Ca şi pe celelalte compartimente ale pieţei de capital. inflaţie. Produsele derivate reprezintă inovaţiile majore ale perioadei recente. In această formulă. dar sunt utilizate şi pentru speculaţii şi arbitraj.

Ultimii "intraţi" în sistem sunt tarile Europei de Est. depăşind orice altă rată de creştere di orice sector al pieţei financiare sau al economiei reale. Un factor îl constituie fără îndoială eşecul şi dispariţia singurului mare sistem care concurează capitalismul liberal: comunismul. ceea ce favorizează diversificarea riscurilor investitorilor internaţionali. binomul cost-eficienţă.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 25 care circulă în economia mondială productivă. în 1999.5% la 9% între anii 1983 şi 1993. rata medie de creştere achiziţiilor şi fuziunilor internaţionale a fost de 42%. Aspecte negative ale globalizării: crize şi instabilitate financiară Teoretic.2 miliarde de indivizi (azi. Valoarea acestor tranzacţii atinsese. acest fapt putând fi interpretat ca un semnal clar că această componentă a pieţei financiare este una dintre cele mai dinamice şi în acelaşi timp. ca formă particulară a investiţiilor internaţionale. de unde să rezulte o mai rapidă creşterea economiei mondiale. Achiziţiile şi fuziunile internaţionale. se credea că s-a găsit remediul: liberul joc între deţinătorii de resurse şi cei care au nevoie de . între 20 şi 50 de dolari circulă în cea pur financiară. trebuia sa stimuleze creşterea eficienţei sistemului financiar permiţând o reducere a costului de finanţare şi o mai bună alocare a capitalurilor între ţări şi sectoare de activitate. In aceiaşi ordine de idei pot fi încadrate şi alte evenimente: descoperirea de către China a capitalismului a determinat intrarea în economia de piaţă a 1. par a fi simptomul cel mai evident al globalizării financiare. Un singur model de dezvoltare pare astfel sa prevaleze: cel fondat pe liberul schimb şi concurenţa universală şi care nu recunoaşte decât un singur criteriu. Achiziţiile şi fuziunile cu caracter tranfrontalier au deţinut peste 25% din această piaţă în perioada 1980-1999. crearea unei pieţe mondiale a capitalurilor. faptul că sunt puţin corelate cu pieţele ţărilor dezvoltate. abandonarea autarhiei de către India a împins alte milioane de consumatori în această economie globală. Partea pieţelor acestor ţări în capitalizarea bursieră mondială a trecut de la 2. Succesul lor se explică prin randamentele ridicate (anumite pieţe din Asia au oferit randamente cuprinse între 50% şi 100% în 1993). Un alt important factor al globalizării îl reprezintă faptul că la începutul anilor '90 noile ţări industriale din Asia şi America latină au devenit importanţi actori ai finanţelor internaţionale. valoarea record de 2300mld. concurenţială. USD. funcţionând fără piedici. Pe lângă aceste premise ale globalizării financiare. în ultimii zece ani. iar rata anuală de creştere a fost de 20% între 1987-1999. deşi nimeni nu ştie cu precizie care sunt raporturile. Astfel. cu un grad şi capacitate ridicată de globalizare. pot fi enumeraţi şi alţi factori sau împrejurări care au favorizat fenomenul de globalizare în general. După 35 de ani de schimburi şi mişcări de capitaluri administrate. acest ultim imperiu roşu atrage multe din investiţiile internaţionale). ceea ce reprezintă ceva mai mult de 1/3 din valoarea comerţului internaţional cu mărfuri şi servicii.

companii de asigurări. devize sau active financiare. noile instrumente sunt ele însele factori de instabilitate. Produsele derivate constituie un instrument eficient de gestiune a riscurilor. Aceasta triplă revoluţie a permis ţărilor şi firmelor să-şi finanţeze nevoile şi a ajutat întreprinderile să investească. America latină şi Europa de Est erau încorporate în sistem. ci şi o mare parte a ţărilor dezvoltate. singurele în măsură să acceadă la noile instrumente financiare şi mai puţin multitudinea de întreprinderi mici şi mijlocii ce reprezintă ţesutul productiv. marile întreprinderi. Unul din exemplele adecvate în acest sens este criza financiară asiatică din 1997 care a afectat nu numai continentul asiatic. ne putem întreba daca noul sistem financiar internaţional a condus intr-adevăr la o mai bună alocare a capitalurilor între regiunile lumii. cea mai mare parte a finanţărilor internaţionale se concentrează în ţările dezvoltate. globalizarea financiară determină o instabilitate crescânda a pieţelor ce pare să devină cronică şi accentuarea speculaţiei. pe de o parte. fiind unul din instrumentele favorite ale speculatorilor. pe pieţele organizate. Pe de altă parte. case de pensii etc. ţările în curs de dezvoltare "vărsau" ţărilor dezvoltate cu titlu de rambursare a datoriei lor mai mult decât primeau de la acestea. cea mai mare parte a inovaţiilor financiare au ca obiect protejarea agenţilor economici împotriva instabilităţii ratelor de schimb. dar în acelaşi timp un factor de instabilitate. Pieţele la termen ating azi o amploare şi o complexitate ce par incontrolabile. Începând de la criza datoriei Lumii a treia. Astfel. aceştia întâlnindu-se mai uşor şi cu cost scăzut (dereglementare). din anii '90 pieţele emergente din Asia. Observarea realităţii conduce însă la concluzii mai nuanţate. pentru a acoperi riscurile fluctuaţiei. iar pe de altă parte. Procesul de globalizare financiara s-a produs în acelaşi timp cu creşterea instabilităţii ratelor dobânzii. De asemenea. Finanţele veneau în ajutorul dezvoltării. de aceasta au beneficiat marile întreprinderi multinaţionale şi instituţiile financiare. ţări din Europa Centrală şi de Est şi se poate spune că stat la baza declanşării unei serii de crize financiare pe pieţele latino-americane. In primul rând. utilizând din ce în ce mai puţin intermedierea băncilor (dezintermediere) şi circulând mai uşor de la un tip de activitate la altul (deschiderea pieţelor). ratelor dobânzii. ratelor de schimb şi cursurilor titlurilor financiare. Dacă a avut loc o reducere a costurilor de finanţare. Speculaţia s-a dovedit facilitată pe pieţele produselor derivate datorită efectului de levier. nu este cert faptul că a avut loc o ameliorare a eficienţei de alocare a capitalurilor. La începutul anilor '90. contractele la termen cu instrumente financiare .26 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE finanţare. Se poate spune chiar că există o relaţie dialectică între instabilitatea financiară şi globalizare. De asemenea. Această constatare se verifică mai ales pe pieţele produselor derivate unde. Se creează astfel premisele ca viteza de propagare şi aria geografică se cuprindere a crizelor să crească semnificativ. Aceasta deoarece. a volatilităţii cursurilor titlurilor. schimbă contracte având ca obiect rate ale dobânzii.

De asemenea. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul opţiunilor asupra devizelor. adică perfecta mobilitate a capitalurilor sunt incompatibile. . Paris . După estimările BRI.între activitatea financiară şi cea reală. o măsură de sprijinire a consumului li se pare costisitoare şi ineficientă. valoarea tranzacţiilor financiare internaţionale este de 50 de ori mai mare decât valoarea comerţului internaţional cu bunuri şi servicii. o creştere a salariilor bugetarilor li se pare excesivă. dereglementarea şi internaţionalizarea pieţelor financiare au avut drept consecinţă plasarea sub o strictă supraveghere a politicilor economice ale statelor. Integrarea financiară mondială şi mobilitatea internaţională a capitalurilor au modificat profund natura relaţiilor existente intre diferite economii. Dacă o anumită orientare a politicii bugetare le îngrijorează. In altă ordine de idei. numai la New York capitalizarea (8700 mld. New York. autorităţile monetare ale ţărilor nu pot face prea mult pentru a-şi apăra monedele în faţa speculaţiei: rezervele valutare ale ţărilor dezvoltate (principala armă de apărare a monedelor) reprezintă de 2 ori mai puţin decât valoarea zilnică a tranzacţiilor pe piata valutară. $ la sfârşitul lui noiembrie 1997) s-a multiplicat de 4 ori în 10 ani. Astfel. îşi exprimă neîncrederea şi dezaprobarea.ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 27 permit luarea de poziţii speculative imobilizând decât o mică parte de lichidităţi sub formă de depozite de garanţie (3% pe MATIF. dolari.în creştere .Tokyo. Rezultă deci acest decuplaj . Altădată. Globalizarea financiară a presupus de asemenea o uriaşă dilatare a sferei financiare: pe piaţa valutară se schimbă zilnic 1500 mld. atunci sancţiunea este rapidă şi adesea brutala. riscul inerent al activului acoperit nu dispare. Londra.alertaţi în timp real de terminalele Reuters. Franţa). Un alt motiv de îngrijorare al autorităţilor este acela că produsele derivate pot atenua eficienta politicii monetare. de 7 ori mai mult decât în 1986. Frankfurt. investitori din lumea întreagă . pieţele sunt cele care decid dacă politicile economice naţionale sunt eficiente. întreprinderile care constata înăsprirea politicii monetare sunt de acum în măsură să limiteze impactul acesteia planurilor de finanţare: operaţiunile de swap le permit modificarea caracteristicilor împrumutului. Problema majoră pusă de produsele derivate este următoarea: de fiecare dată când este încheiat un contract. In câteva momente. Acum. ci este numai transferat unui alt participant la sistemul financiar. Singapore. transformarea lui în angajament cu rată fixă. S-a constatat cu această ocazie că fixitatea schimbului şi piaţa unică a capitalurilor. Aceasta explozie a tranzacţiilor pe pieţele financiare nu mai este în raport direct cu finanţarea producţiei şi a schimburilor internaţionale. Criza valutară care a făcut să explodeze Sistemul Monetar European în 1992 şi 1993 sunt o perfectă ilustrare. In ceea ce priveşte acţiunile. când prima plătită de cumpărătorul opţiunii poate fi intr-un raport de 1 la 100 cu câştigul sperat.

cu doi principali factori: dimensiunile atinse de sfera financiară. Globalizarea financiară presupune de asemenea un risc sistematic crescut. ci agravează dezechilibrele. Acest proces de propagare şi repercusiuni în lanţ este amplificat de comportamentele de "contagiune prin mimetism". Ele alimentează zilnic analizele evoluţiilor economice internaţionale. a cărei putere s-a amplificat prin noile instrumente financiare. Crizele sunt din ce în ce mai frecvente şi mai variate. Apoi intervine propagarea undei de şoc pe ansamblul sistemului financiar planetar. la cea din Rusia. Fiecare piaţă este influenţată de informaţii comune tuturor pieţelor. acestea devenind din ce în ce mai interdependente.28 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE transmiterea internaţională a conjuncturilor economice se realiza prin fluxurile de schimburi de bunuri şi servicii. variabilele financiare sunt cele care joacă rolul determinant în transmiterea conjuncturilor. toate pieţele (acţiuni. imobiliară.) au suferit cel puţin o zdruncinare m cursul ultimilor 15 ani. reflectând intensitatea şi complexitatea interdependenţelor economiilor naţionale şi consecinţele lor asupra marjelor de manevra a politicilor economice ale statelor. Aceasta propagare se realizează prin fenomenul de contagiune deoarece pieţele financiare sunt puternic interconectate. Prin risc sistematic se înţelege un risc de instabilitate globală care rezultă din disfunctionalităţi în sistemul financiarbancar. informaţia se difuzează aproape imediat de la o extremitate la alta a planetei. derivate. de la criza datoriei Lumii a Treia din 1982. când interacţiunea comportamentelor individuale nu determina ajustări corectoare. Procesul de criză sistemică se desfăşoară în doi timpi. Redresarea americană va determina o relansare în Europa ? Sau dimpotrivă creşterea ratelor dobânzii în SUA va opri elanul relansării europene? Aceste exemple ar putea continua. Declanşata în iulie 1997 în . a riscurilor pe care aceasta le presupune. provocând crizele. într-un timp record (au determinat ca aceasta să devină practic incontrolabilă). In primul rând este vorba de declanşarea turbulenţei prin speculaţie. Astăzi. Reacţiile operatorilor pe o piaţă considerată directoare (ex. Criza asiatică din 1997 este unul din exemplele cele mai elocvente pentru efectele distructive care însoţesc globalizarea pieţelor financiare. Wall Street) sunt imediat repercutate asupra celorlalte pieţe financiare. se constata o gravă slăbiciune a noului sistem financiar internaţional. Astfel. evenimente care nu au nici o legătura cu situaţia financiară a unei ţări sau firme pot provoca aici o criză. ci luând în considerare pe cele ale altora. şi tendinţa ei de a genera "baloane speculative". în special datorită sistemului ultraspeculativ instaurat la sfârşitul anilor '70. Astfel. obligaţiuni. Pe baza mijloacelor moderne de comunicare. dezbaterile de politică economică şi previziuni. Pe fondul tuturor acestor consecinţe ale globalizării financiare. foarte frecvente pe pieţele financiare: „traderii” îşi fundamentează deciziile nu pe baza propriilor lor criterii.

Întreprinderile şi băncile asiatice au început sa cumpere dolari şi yeni pentru a-si onora obligaţiile scadente. s-a prăbuşit. au plecat la fel de repede precum au venit. Asia a oferit aceeaşi imagine: o economie distrusă. această mişcare vasta declanşată la sfârşitul anilor '70. In 1997. Ca şi în Mexic. După declanşarea crizei. Din Coreea de Sud. dolari creanţe îndoielnice şi un sistem financiar dominat de mafie. primul furnizor de fonduri pentru tarile emergente din Sud . Indonezia. fără a se preocupa de slăbiciunea tarilor economiilor locale. Intr-o lună. Bursele din Hong Kong. supraîndatorare a întreprinderilor şi băncilor private într-o regiune care contribuie cu numai 3. In 1997. Acest balon a explodat brutal. moneda legata de dolar. în noiembrie în Coreea şi la începutul lui ianuarie în Indonezia. Pe data de 2 iulie bahtul. Acest scenariu catastrofa s-a reprodus în iulie în Thailanda. era în posesia investitorilor străini.Estul asiatic a format un "balon speculativ". 25% din capitalizarea bursiera la Kuala Lumpur. capitalurile. Liberalizarea financiară. Crizele mai recente din Argentina sau Chile reflectă acelaşi lucru. Spirala crahului fusese declanşată.Estul Asiei. în Thailanda. De această dată. ţara a ajuns în ruină. dovedindu-se existenţa unor relatii financiare nefireşti: 3600 mld. băncile străine au cerut rambursarea împrumuturilor pe termen scurt. rupia. . adesea plasate pe termen scurt în scop speculativ. după criză. Deficitul curent al Thailandei (ţara în care s-a declanşat criza) era de 8%. părăsită de investitorii străini. a patra putere demografica a globului. apoi pieţele financiare interconectate au amplificat şocul. Seoul. Philippine şi celelalte tari asiatice. pe care înainte le reînnoiau foarte uşor. moneda naţională a Thailandei. fata de 2% în 1998. inclusiv Japonia. Malaezia.5% la PNB mondial a fost suficienta pentru a declanşa un risc planetar. "Balonul" imobiliar şi bursier acumulat în anii de creştere devenea ameninţător. dolari excedent comercial pentru primele 11 luni din 1997. în decembrie 1994. 47 mld. iar speculatorii internaţionali au început să mizeze pe căderea bahtului. Enorma masă de capitaluri care s-a îndreptat spre Sud .ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 29 Thailanda. Djakarta şi Bangkok au pierdut valoric mai mult de 1200 mld. a fost în acelaşi timp factorul şi vectorul de difuzare a crizei. al cărei PIB a revenit în 100 de zile de criza la nivelul din 1987. Moneda sa. iar 90% din societăţile cotate la Bursa din Djakarta erau în stare de insolvabilitate. apărea ca un rai pentru investitori: 6% creştere anuală de 30 de ani. criza a atins rapid Coreea. ea a fost de asemenea atinsă de criza. Pentru a le ajuta să. băncile centrale şi-au sacrificat rezervele valutare. Indonezia. Celelalte monede asiatice au început atunci sa se deprecieze. al cărei nivel de bogăţie s-a diminuat de 2 ori din noiembrie 1997. Din iunie în decembrie 1997. Capitalurile au început atunci sa părăsească ţara. în Malaezia. a pierdut 25% din valoarea sa faţă de dolar. a pierdut 80% din valoarea sa faţă de dolar. In ceea ce priveşte Japonia. In 1982 a fost nevoie de declararea în încetare de plăţi a mai multor ţări în dezvoltare pentru a îngrijora lumea. dolari.

se pune problema unei reforme a pieţelor financiare pentru a nu cunoaşte o noua recesiune mondiala. întreprinderilor şi băncilor. dolari datorie pe termen scurt în mărci germane. Şi de această dată. Problema care se pune consta în măsurile ce trebuie luate în ceea ce priveşte liberalizarea mişcărilor de capitaluri. pe care FMI o promovează în toate programele sale. Totuşi.Est a fost un amestec exploziv de crize ale devizelor. supraveghind aplicarea lor şi chiar sancţionând instituţiile care nu le respectă. chiar şi pe cei mai pesimişti. Dacă sistemul bancar american avea de exemplu 1500 mld. Coreea şi Indonezia nu a fost suficientă pentru a stopa criza. în toate ţările din zona. această criză a surprins observatorii. atenuata parţial în ianuarie 1998. cum ar fi analistul francez Michel Aglietta. poate provoca un adevărat dezastru. intervenţii organizate până acum de FMI în condiţii foarte criticate. Dezastrul a fost atât de mare. preşedintele Rezervelor Federale propunea "modificarea practicilor şi instituţiilor pentru reducerea riscurilor sistemului". ea este rezonabilă. Se impune astfel o reglementare prudenţială permanentă a împrumuturilor externe. în special a împrumuturilor pe termen scurt ale băncilor comerciale. Alţii. inclusiv Japonia. Este vorba de un sistem de acreditare al operatorilor obligându-i . încât nici intervenţia FMI în Thailanda.30 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE Aceasta stare de fapt. ea ar avea un rol de asigurător: pentru creditori. Se pare deci ca ceea ce a izbucnit în Asia de Sud . armonizarea normelor prudenţiale). presupuse ca alimentând economia mondială. publicarea de date fiabile despre diferite pieţe. dolari au fost alocaţi pentru Asia. drept "cea mai gravă criză din anii '30 pana în prezent". după cum s-a văzut. analiştii financiari. economist la Deutsche Bank din Tokyo.Est. Comunitatea Internaţională a jucat rolul de "pompier" pentru a preveni un dezastru planetar: 100 mld. Primul seism major al erei mondializării. Economiştii şi analiştii financiari din întreaga lume se pronunţă tot mai mult asupra necesităţii unei reforme a sistemului financiar mondial. prin amploarea şi rapiditatea cu care s-a propagat din Thailanda. de la începutul lui iulie. Rezervele Federale ar lua în mod sigur măsuri. Alan Greenspan. aceasta sumă este proporţională cu cea a datoriei pe termen scurt în moneda străina a Thailandei sau Coreei. de doua ori mai mult decât pentru Mexic în 1994-1995. Care ar fi misiunea acestei instituţii? Pentru George Soros. Absurdă în urma cu un an. consideră că trebuie mers şi mai departe: stabilirea unor reguli clare (un control mai bun al operatorilor financiari. dar care. După grava criza produsă în tarile Asiei de Sud . Cel puţin două certitudini par sa nu fi supravieţuit în 1997: Asia în calitate de campioană de necontestat a creşterii economice şi atotputernicia pieţelor financiare. era calificata de Kenneth Courtis. marea dificultate se referă la însă la mişcările de capitaluri pe termen scurt. problema devine de mare actualitate. Dacă aceasta liberalizare stimulează investiţiile directe sau împrumuturile pe termen lung.

Dezvoltarea durabilă a economiei mondiale nu poate fi concepută fără un sistem financiar capabil să orienteze eficient şi rapid fluxurile de capital. respectiv liberalizare şi dereglementare financiară? Implicarea organismelor financiare internaţionale în procesul de transformare şi restructurare a sistemului economic mondial este amplă. Efectele economice şi sociale ale şocurilor de pe pieţele financiare internaţionale tind să fie tot mai mult diminuate de integrarea acestora într-un sistem global de pieţe care nu pot exista însă fără un sistem instituţional articulat. motivată fiind de existenţa unui excedent de capital (pe fondul creşterii economice sau a gradului ridicat de economisire) şi de nevoia acută de resurse financiară (mai ales pentru restructurare economică). De asemenea astfel de măsuri nu sunt incompatibile cu ideea de globalizare financiară. Dezideratul unui sistem financiar supus unor reglementări uniforme şi transparente. capătă contur prin suportul instituţiilor create în acest sens (Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială).ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE 31 să-şi organizeze propriul lor control intern. . Dacă nu se vor lua din timp măsurile adecvate de reformare instituţională putem asista la escaladarea unor crize cu efecte devastatoare chiar şi pentru cele mai avansate economii. investit cu autoritate suficientă pentru a-şi implementa până la capăt deciziile şi politicile sale. Evoluţia fluxurilor financiare internaţionale din ultima perioadă confirmă interesul operatorilor pentru implicarea pe pieţele monetare şi de capital. Nu trebuie exclus din discuţie nici iminenta reformare a sistemului instituţional actual. care în nenumărate cazuri a dovedit că este insuficient pregătit pentru a face faţă noilor provocări ale globalizării. domeniile atinse de proiectele finanţate prin contribuţia lor fiind foarte diverse şi de o importanţă deosebită. menite să sporească eficienţa alocării resurselor de capital. Un asemenea sistem internaţional ar fi oare capabil sa stăpânească pieţele ?.

Care sunt trăsăturile definitorii ale dolarizării oficiale? 4. Ce reprezintă dolarizarea şi de câte tipuri este aceasta? 3. care sunt principiile care au stat la baza funcţionării acestuia şi care a fost evoluţia sa în timp? 2.monetare o consecinţă a globalizării financiare? 7.europene. Ce reprezintă Sistemul Monetar Internaţional. . Sunt crizele financiar . Care sunt principalele efecte ale globalizării financiare? 6. Care sunt premisele globalizării financiare? 5. 3.32 ASPECTE FINANCIARE ALE RELAŢIILOR ECONOMICE INTERNAŢIONALE q Întrebări de sinteză 1. De studiat Să se studieze dacă crizele financiare sunt un efect sau un atribut intrinsec al globalizării? 2. Analizaţi fenomenul dolarizării în ţara noastră şi comparaţi situaţia de la noi cu cea din celelalte ţări est . Identificaţi principalele direcţii de urmat pentru reformarea Sistemului Financiar Internaţional. Care sunt avantajele şi dezavantajele fenomenului de dolarizare? L 1.