UNIVERSITATEA “AL.I.

CUZA” IAŞI FACULTATEA DE ISTORIE Invăţământ la distanţă

Europa şi lumea în sec. XX. Democraţie şi totalitarism
Partea I
Prof.univ.dr. Ioan CIUPERCĂ Partea a II-a Conf.univ.dr. LUCIAN LEUŞTEAN

ANUL II – ISTORIE SEMESTRUL II 2006-2007

ISSN 1221-9363

CUPRINS
PARTEA I (Prof.univ.dr. Ioan CIUPERCĂ)

Introducere / 3 I. Lumea la sfîrşitul Marelui Război din 1914–1918 / 8 II. Conferinţa de pace din 1919–1920 / 14 Capitolele III-VII constituie partea a II-a a cursului / 14 Intrebări / 38 Bibliografie minimală / 38

.

CUPRINS PARTEA A II-A (Conf.univ. De ce s-au opus francezii admisiei britanicilor în C. Ce a determinat declanşarea războiului rece ? / 40 C. De ce s-a schimbat atitudinea britanică faţă de C.E.E. Obstacole. Extinderea către Sud (1981-1986) / 62 J. Viaţa politică în principalele ţări ale Europei occidentale. Principalele evenimente / 57 B. ? / 61 G.dr.E. De ce s-a produs o detensionare în războiul rece după 1953 şi ce formă a luat aceasta? / 55 II. Europa occidentală postbelică: evoluţii politice şi integrare / 57 A. Înţelegerile prin care era înfiinţată comunitatea Economică Europeană (C.E. Tratatul de la Maastricht / 63 K. nereuşite. Studiu de caz – Marea Britanie / 65 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ / 65 .E. Primii paşi concreţi în direcţia integrării / 60 E. Creşterea unităţii în Europa occidentală / 58 C. dificultăţi şi erori în cadrul procesului de integrare europeană / 64 III. Europa şi începutul războiului rece Statele Unite şi reconstrucţia Europei postbelice / 39 A. Principalele evenimente / 39 B.) / 60 F. « Europa celor cincisprezece » / 63 L. ? / 62 I. De ce Marea Britanie a refuzat participarea în cadrul C. Lucian LEUŞTEAN) INTRODUCERE / 39 I. « Părinţii fondatori » ai integrării europene / 59 D.E.E.E. Cum a evoluat războiul rece între 1945 şi 1953 ? / 41 D. ? / 61 H.

.

pe bună dreptate. administrîndu-i unul din primele impulsuri spre coerenţă şi inteligibilitate. Oricine ştie cînd începe secolul al XX-lea. Geofrei Baraclough. fără a putea spera că suntem şi contemporani. Robert Aron a remarcat. Reţinem că acest curs nu aspiră să înlocuiască bibliografia.5 miliarde în 1945. Pierre Renouvin. atrage atenţia nesuprapunerea cu cronologia cunoscută. David Thomson. deşi exista în multe zone ale lumii diferenţe notabile şi trăim cu toţii în acelaşi timp. O primă particularitate a acestei perioade a istoriei – în opinia noastră – rezidă în accelerarea ritmului schimbării. presează în direcţia mutării accentelor de pe confruntare. spaţii tot mai largi ale Planetei sunt atrase în acest turbion. Luăm drept ghid cursuri realizate sub semnături cu reputaţie stabilă ca: J. în creştere explozivă (aproximativ 2. World History Istoria universală contemporană tinde să se suprapună cu istoria lumii de la 1918 pînă în zilele noastre. Merită subliniate unele din particularităţile perioadei de istorie vizată de noi cu precizarea că sintagma istorie contemporană diferă ca accepţiune în diferite istoriografii. decît că noi acceptăm că fenomene ale secolului al XIX-lea se împlinesc pînă la 1918.J. Taylor. Sigur.INTRODUCERE <<Istoria contemporană poate fi indicată în mod adecvat numai ca istorie universală>> David Thompson.P. ci ia ipostaza de sinteză a aceleia selectată şi citită de noi. una care prezintă particularităţi în raport cu cele care au precedat-o şi care – nu-i aşa? – au fost şi ele în ipostaza de istorie contemporană. René Remond etc. este istoria ultimilor 80 de ani – istoria secolului al XX-lea. Efectele acestei particularităţi pot fi reperate pe planuri multiple. noi dorim să oferim studentului un set de afirmaţii de bază în legătură cu această perioadă a istoriei cu intenţia de a-l “echipa” adecvat pentru întîlnirea cu bibliografia şi pentru înţelegerea unei perioade din istoria omenirii. o variantă posibilă. menţinerea accentelor pe confruntare este purtătoare de tendinţe sinucigaşe. drama celui care scrie istorie în calitate de contemporan: dacă aşteaptă deschiderea arhivelor (în Franţa. aşadar. pe cooperare.-B. Pe de altă parte. aceasta. peste 5 miliarde acum). fac parte din ceea ce a fost numită istoria imediată/recentă. Creşte numărul problemelor a căror rezolvare depăşeşte capacităţile statelor şi . istoricul este cel care intră primul în haosul faptelor şi proceselor în desfăşurare ale acestor ultimi ani. Populaţia Planetei. Duroselle. afirmaţia se aplică pînă la nivelul unităţilor statale. pe de o parte. Ultimii ani ai acestei secvenţe cronologice. după 50 de ani de la arhivare). A. iar perioada care urmează – cea contemporană – se află sub incidenţa vizibilă şi prelungă a urmărilor Marelui Război din 1914–1918. lumea devenind progresiv mai puţin încăpătoare. cei pentru care arhivele sunt închise. nu mai este contemporan … Paginile de faţă fac parte dintr-un curs de istorie universală contemporană şi noţiunea de curs nu este prea lesne de definit.

că trebuie un an de analiză pentru a oră de sinteză (Fustel de Coulanges – 1830–1889). asumarea unor riscuri. ştiut fiind că istoria este o ştiinţă a particularului. Iorga a scris sub titlul Originea formelor vieţii contemporane (Bucureşti. aşa cum observa Marx sesizînd şi creşterea interdependenţelor între unităţile statale şi între oameni. în opinia noastră. Perceperea acestor tendinţe şi particularităţi presupune capacitatea antrenată de ridicare deasupra faptelor. firesc. cum observa marele istoric la Congresul de istorie de la Londra din 1913). cu accentul pe toaleta documentelor şi dînd naştere la istorii locale. particulare. Din nou. De asemenea. că de la Berthold Georg Niebuhr (1776–1931) şi Leopold von Ranke (1795–1896) două tendinţe extreme s-au afirmat în ceea ce priveşte modul de abordare a cîmpului istoriei: 1) spre erudiţie minuţioasă. Marrou ca pe propileele ştiinţei istorice să se scrie:<<să nu intre nimeni dacă nu este filosof>> capătă şi mai multă relevanţă. 26). observaţia că istoricul trebuie să fie “un uvrier şi un artist” viza capacitatea istoricului de a imprima frumuseţe construcţiei/operei ridicată prin muncă neobosită. Perioada contemporană a istoriei universale oferă multiple prilejuri de a medita asupra destinului omului şi a semnificaţiei actelor sale. p. Istoria universală n-a existat dintotdeauna. Alcătuirea acestor pagini este şi rezultatul depăşirii multor nelinişti şi implică. al acelei perioade. ci este un rezultat. a specificului. mai trimitea într-o direcţie: cuprinderea deplină a unei perioade se verifică autentică din partea celui care o încearcă doar în momentul în care ajunge la înţelegerea fenomenului artistic şi cultural. o periodizăm din motive didactice şi logice pentru a o putea stăpîni mai bine. Bucureşti. 2) tendinţa spre marile sinteze suspecte că depăşesc istoria propriu-zisă. în genere. de a nu lua lucrurile “sigur şi grosolan. năzuind a vedea ce mai este din ceea ce a fost … Orizontul său neasemuit l-a ajutat să sesizeze şi sensul invers: “Istoria se învaţă şi în cursul împrejurărilor prezente. Iorga tot semnificativă este chemarea formulată în 1937: “să redevenim mai oameni de cum suntem acum. cu oarecare eleganţă a cugetării”. Din această perspectivă.ale statelor naţionale. 1935). dar. Iorga de a fi “suflete discrete şi minţi subţiri”. Se înţelege că chemarea lui Ranke de a înfăţişa istoria <<aşa cum a fost>> (<<wie 4 . pare tot logică afirmaţia că o bună cunoaştere a perioadei contemporane este ajutată de asimilarea perioadelor anterioare. Multe precauţii trebuiesc luate atunci când năzuieşti la o sinteză. în genere. Este suficient să amintim pe acelea care privesc deteriorarea mediului. aceasta este pentru noi datoria cea mai mare”(Concepţia umană a istoriei). a reintra în umanitate. adică a ceea ce se desfăşoară înaintea noastră e foarte deseori cheia pentru lucrurile de mare trecut” (Îndreptări noi în concepţia epocei contemporane. [ci] cu oarecare îndoială. Ea este una. de a ne antrena simţul istoric (parte din bunul simţ uman. repartizarea resurselor în vederea omogenizării rezonabile a prosperităţii etc. Decît că procesul cunoaşterii are legile lui şi este biunivoc. 1940. Aceeaşi relevanţă au îndemnurile lui N. de a sesiza un sens uman în haosul celor ce se întâmplă. aşa încît îndemnul parafrazei lui H. Astfel se explică de ce specialiştii altor perioade simt nevoia unei priviri atente asupra istoriei şi istoriografiei contemporane în desfăşurare. La N. N.

Acest imperiu conţinea în Africa Togo şi Camerun. locuită de 30 de milioane de 5 . considerînd-o mai utilă destinatarului. Sensibili şi la îndemnul lui N. în raport cu altele. convinşi fiind de valoarea întrebării în construcţia de sine a personalităţii studentului. Am “prins” din problema minorităţilor ceea ce era absolut necesar pentru a întări afirmaţia verificabilă că Europa a “alunecat” spre al doilea război mondial şi pe traseul problemei minorităţilor. Aşadar. mai ales după Bismarck. făcînd-o astfel obligatorie pentru toate statele membre. de multă vreme. asigurînd o proporţie optimă între analiză şi sinteză. Fiecare capitol implică organizarea din perspectiva unei întrebări fundamentale. optat pentru această variantă. am apreciat că această variantă serveşte mai bine inteligibilitatea. Vom exemplifica cu referire la părţile din cuprins tratate. Trebuie cunoscut că Imperiul colonial german a fost sărac. Relevanţa alegerii depinde de perspectiva în care lucrăm şi de obiectivele propuse. cuvîntul organizare devine unul cheie. Suchianu sesiza subtil avantajul istoricului avînd a scrie istoria unui secol în raport cu semenul ce a trăit acea sută de ani şi aprecia scrierea istoriei ca avînd valoarea străbaterii timpului. care mai ales pentru epoca mai nouă e copleşitoare”. iar în Asia. Economia acestei “construcţii” na mai permis precizarea că. Cuprinsul aşezat în faţa acestor pagini ipostaziază. afirmăm în text că au fost preluate coloniile imperiilor înfrînte (german şi otoman) de către învingători sub forma mandatelor. scrierea acestor pagini pune problema alegerii a ceea ce apreciem a fi esenţial şi organizarea informaţiei.es eigentlich gewese>>) rămîne un ideal de neatins. răspunsurile sunt mai multe şi concretizează niveluri diferite ale informaţiei şi ale meditării asupra unui subiect dat. unul care ia şi ipostaza unei priviri de ansamblu. el însuşi. avion) pentru străbaterea spaţiului. Peninsula Şantung. Aspirăm la atingerea “înălţimii” optime care să permită detalierea fără pierderea din vedere a ansamblului. Apoi. studentului. o variantă (între multe altele) de sinteză asupra perioadei. întrebarea (bună) este unică. Aspirăm la a realiza un ghid pentru studenţi. preşedintele Wilson propusese introducerea clauzei privind minorităţile în Pactul Societăţii Naţiunilor. un set de afirmaţii care să incite la continuarea strădaniei căutării pentru o mai bună înţelegere a lumii în care trăim – una pe care noi o percepem sub efectele urmărilor Marelui Război din 1914–1918 detectabile pe multiple planuri şi luînd înfăţişarea unui cutremur de mare magnitudine. Iorga din Prefaţa la Materiale pentru o istoriografie umană: “Numai ce e caracteristic trebuie ales din mulţimea de ştiri [informaţii]. Nu ascundem nici obiectivul antrenării studentului în arta de a întreba. una comparabilă cu valoarea mijloacelor de locomoţie moderne (tren. Orice decizie de a realiza o sinteză implică renunţări. Un D.I. cu replici … Am avut a opta între a scrie o sinteză care să cuprindă întreaga perioadă şi a înfăţişa un tronson al acesteia – parte a cursului complet în proces de elaborare. Problema merită pe larg discutată cel puţin din două perspective: a strădaniei Germaniei naţional socialiste de a redobîndi un imperiu colonial (1) şi (2) a destrămării sistemului colonial după al doilea război mondial. şi dobîndit la sfîrşitul secolului al XIX-lea. cînd posesia coloniilor onora o putere ca aceea germană în ascensiune spre calitatea de putere mondială. iniţial. puţin productiv.

alte categorii de… nelinişti în faţa acestui text.S. fiind administrată practic de Noua Zeelandă. Ar trebui remarcat faptul că Uniunea Europeană de astăzi este o construcţie în expansiune ale cărei începuturi au. în epocă. acum devin … de mîna a doua. Aceasta mai ales că puterile europene. Franţa a fost învingătoare pentru perioada 1918–1940 şi a beneficiat. ale reconcilierii franco-germane. Al doilea război mondial amplifică într-un fel schimbările lumii antrenate de Marele Război.R. reconcilierea franco-germană. pentru a încerca să înţelegem. Pe planul confruntării. modelul pentru Germania îl constituie Imperiul Britanic. Germania a biruit Franţa în 1940 şi a forţat-o la cooperare pînă la prăbuşirea celui de-al treilea Reich în 1945. “Suspendăm”…. sau în condiţiile. odată puteri coloniale. avînd un nivel al aspiraţiilor corelat cu acest model.chinezi. 6 . Noua Guinee germană este preluată de Australia. de cea de a doua înfrîngere a Germaniei. Statele Unite şi o ţară comunistă ca U. din 1945. Tot aşa. de dorit. reunificarea Europei sub impulsuri multiple pare să fie soluţia acestui declin temporar al puterilor europene. Samoa germană are aceeaşi situaţie. de putere mondială. Totuşi această reconciliere se face între o Franţă în proces de recuperare a statutului de putere europeană alterat după prăbuşirea din 1940 şi o parte a Germaniei înfrînte şi mărunţite – Republica Federală Germania/apoi a Germaniei rezultată din reunificarea zonelor occidentale de ocupaţie în condiţiile declanşării războiului rece. patria lui Confucius. Franţa şi Belgia împart celelalte colonii germane. Togo şi Camerun sunt fiecare împărţite şi preluate de francezi şi englezi sub formă de mandat. S-a remarcat – şi pe bună dreptate – că realizarea stabilităţii Europei se poate face în condiţiile confruntării franco-germane.S. se declanşează cursa pentru recuperarea statutului de mare putere. ca putere de mîna a doua. de asemenea. se creează contextul potrivit accesului multora din fostele colonii la independenţă. confruntare în urma căreia nu poate fi decît un singur învingător. Africa Germană de Sud Vest a intrat în componenţa Uniunii Sud Africane. În lumea bipolară. şi mai multe insule în Oceanul Pacific. După înfrîngerea din 1918. Marea Britanie. refacerea posesiunii asupra coloniilor devine un obiectiv distinct. s-a şi spus că Hitler a intrat în buncărul în care şi-a pus capăt vieţii. Menţionăm. între elementele de bază. avînd ca poli o supraputere rezultată – nu-i aşa? – din foste colonii engleze.. în faţa Coaliţiei Naţiunilor Unite. Insulele din nordul Pacificului revin Japoniei. pentru un timp. Impresia că odată scriind <<îngheţi>> fenomene în desfăşurare şi corelezi cu versul eminescian aşa de cunoscut – “lumea-i clipă suspendată” este încercată de fiecare cercetător în ale istoriei. toate rîvnite de Japonia. adică tot de coroana britanică. Cu venirea lui Hitler la putere în 1933. totuşi. analiza în textul care urmează a tensiunilor franco-germane are mai multă relevanţă dacă avem în vedere perspectiva acestei relaţii în corelaţie cu destinul Europei.

p. 1986. vom prinde Asia de Sud mai ales din perspectiva prezentei intereselor marilor puteri.B. are şi o componentă naturală. Oxford Tokyo. Zub). Amsterdam. nu mai contează că mare putere după înfrîngerea în faţa Rusiei (Poltava. Vom opera cu noţiunea de mare putere în accepţiunea juriştilor 1 şi vom înţelege prin ea o realitate care reuneşte superioritate politică. tehnologică. fiecare din trăsăturile de mai sus nu dă o mare putere. New York. Cernătescu din Prefaţa la Compendiul de istorie generală din 1873 că lipseşte “viţa neagră”. Aşadar. aceasta poate rezulta numai din reunirea trăsăturilor menţionate. după prăbuşirea sistemului comunist şi a Uniunii Sovietice. North Holland. 9. are o dimensiune culturală şi că democraţia. Intervenţia politologilor cu observaţia că naţionalismul ţine de natură şi democraţia de cultură este contrariată de faptul că naţiunea. Pe de altă parte. fiindu-ne cunoscut că o carte bună ar putea rezulta din îmbinarea meticulozităţii germane cu spiritul critic englez şi cu stilul inegalabil al francezilor. Există în lume centre de putere. 142-146. desincronizările existente între Europa de Est şi cea Occidentală. destul de veche. pe care noi o sesizasem ca fiind caracteristică perioadei de referinţă. că se schimbă în timp configuraţia marilor puteri şi că fiecare înregistrează procesul de mărire şi decădere în timp. Apoi. Am vrea să contribuim cît de cît la efortul studentului de a face saltul de la a şti spre a înţelege … Encyclopedia of Public International Low. economică şi militară. care rămîne pierdută în “necunoscutele profundităţi ale Africii” rămîne oarecum valabilă şi pentru cursul nostru şi poate avea un alibi în existenţa cursurilor speciale care privesc istoria Africii. 1 7 . Ca istorici admitem că noţiunea operează mai ales după 1815. o ţară care posedă o apreciabilă mărime a teritoriului şi a populaţiei şi o unitate internă indispensabilă. implicînd recunoaşterea unei mari puteri de către celelalte puteri. încercarea de a “cuprinde” lumea cu ajutorul marilor puteri are logica ei. Altă categorie de nelinişti rezultă din probleme recente ale lumii. Încheiem. Evident. Şi datorită acestei realităţi. vom scrie fără să uităm că vocaţia noastră este de a explica (J. 1709). O perspectivă tulburătoare rezultă din strădania de a împăca ideea naţională cu democraţia. şi cu efectul corelativ al diminuării importanţei statului naţional şi a identităţii naţionale. spre exemplu. vol. Suedia. efectele “decongelării”. amplificarea importanţei identităţii culturale sub presiunea unificării Europei în proces de realizare. observaţia este valabilă şi pentru istoria Americii Latine.Există şi nelinişti raportate oarecum la spaţiu. noţiunea operează în domeniul relaţiilor internaţionale. urmările <<congelării>> stărilor conflictuale sub regimurile comuniste prin întreţinerea iluziei armoniei dintre naţiuni şi printr-un internaţionalism fals (Al. este departe de a fi omogenă. ca realitate organică. Este imposibil să cuprinzi spaţiul în întregime şi aceasta mai ales datorită faptului că influenţa diferitelor spaţii culturale şi politice în promovarea schimbării. Duroselle). am putea spune că tînguirea lui Petre I.

în intensităţi diferite. se îngustează progresiv. una care tinde să se suprapună cu Istoria secolului al XX-lea. tind să consolideze părerea că vina declanşării războiului este împărtăşită de puterile toate. Bilanţul primului război mondial este multiplu înfricoşător. A şi fost caracterizat războiul drept carnagiu. începînd cu cele mari. Victoria Antantei împotriva Puterilor Centrale n-a eludat problema controversată a responsabilităţii pentru declanşarea războiului şi pagubele produse pe multiple planuri. puterea armelor folosite şi înverşunarea individuală şi colectivă în strădania pentru obţinerea victoriei de fiecare din blocurile beligerante explică tendinţa ştergerii distincţiei între linia şi spatele frontului. cercetări profesioniste degajate în limite rezonabile de patimile angrenate de coliziunea intereselor naţionale. o incapacitate a diplomaţiei de a evita folosirea forţei. holocaust etc. A prezentat tendinţa angrenării întregii Planete. marja observării legilor războiului. Dintre aceste caracteristici. de mare semnificaţie. Se confruntă mase înarmate tehnic şi ideologic. anihilarea populaţiei civile. Cruzimea ia proporţii monstruoase. În acest caz. Dece război total şi care este semnificaţia acestei sintagme? Să reţinem că nu este vorba numai de dimensiunea spaţială a desfăşurării operaţiunilor militare. de asemenea. lumea postbelică este vizibil marcată de urmările războiului şi de alunecarea rapidă în cel de-al doilea război mondial (1937-1939-1945). a economiilor care alimentează efortul de război devine obiectiv militar necesar şi acceptabil. a principiilor morale. o coliziune între puterile lumii. Războiul a şi fost caracterizat drept unul al materialelor. Distrugerea spatelui frontului. Pentru contemporanii evenimentelor dintre 1914 şi 1918 impresia coliziunii statelor naţiunele înarmate era foarte puternică şi stătea la baza explicării distrugerilor angrenate de război: neobişnuite. tendinţa consolidării statelor – naţiune sub impulsul Revoluţiei franceze din 1789. trebuie să luăm în considerare stadiul dezvoltării tehnice şi tehnologice a lumii angrenate în război în 1914. S-a făcut remarca potrivit căreia Războiul de 7 ani (1756-1763) este comparabil ca spaţiu angrenat în operaţiuni fără a fi putut fi caracterizat drept război total. Distrugerea valorilor spirituale şi materiale. sporeşte considerabil dacă evaluăm corect consecinţele primului război mondial. Astfel l-au caracterizat specialiştii. atragem atenţia asupra aceleia de război total. distrugerea mediului urban sunt. începînd cu cei militari. Nivelul tehnologic. ci dimpotrivă. LUMEA LA SFÎRŞITUL MARELUI RĂZBOI DIN 1914-1918 Şansa înţelegerii depline a Istoriei universale contemporane. Trăsăturile Marelui Război dau seamă de şocul care l-a produs. Războiul din 1914-1918 ia înfăţişarea unei încleştări uriaşe. Cercetările desfăşurate în spaţiul german în această privinţă au impulsionat eforturile în genere şi preocuparea pentru recuperarea nuanţată a adevărului. începînd cu pierderea de vieţi umane. de asemenea. nu este vorba numai de aceasta. Conducătorii puterilor învinse au perceput la Conferinţa Păcii tendinţa învingătorilor de a arunca vinovăţia exclusiv asupra lor şi aceasta i-a revoltat. se confruntă economii ale statelor ajunse în stare de beligeranţă. Ne grăbim să precizăm faptul că în istoriografia războiului.I. 8 .

o uriaşă risipă. Este adevărat că sub presiunea nevoilor războiului mintea omenească a fost nevoită să găsească soluţii. s-au înregistrat progrese pe plan tehnic şi tehnologic. spaţiul Europei constituind principala zonă de operaţii în Marele Război. recuperarea stabilităţii monetare prin reevaluarea monedelor (readucerea lor la valoarea existentă în 1914. * 9 . Aceeaşi perioadă dintre 1914 şi 1945 a mai fost caracterizată. Din această perspectivă. un fel de seism cu… replici amplificate de cel de-al doilea război mondial. A rezulat o inflaţie greu de ţinut sub control. Consecinţele Marelui Război pot fi detectate pe multiple planuri. Pentru cercetătorul atent şi sensibil. inclusiv cele învingătoare şi mai ales Franţa. Semnul relevant al declinului economic al puterilor beligerante în primul război mondial îl constituie degringolada monetară. Aşa stînd lucrurile. costurile au fost mult prea ridicate. inclusiv şi mai ales specialiştii în istorie economică. fenomenele petrecute în acest interval impun luarea în considerare a procesului derulării lor. (1618-1648). cum se ştie. acest război se prezintă ca unul prelungit după sistarea operaţiilor militare propriu-zise. beligeranţii s-au văzut nevoiţi să recurgă la împrumuturi interne şi externe şi să multiplice semnele monetare (din hîrtie) fără a mai observa regulile acoperirii în aur accesibile în timp de pace. cînd n-au mai fost bani pentru alimentarea maşinilor de război. iar sfîrşitul războiului a înscris între operaţiile de neocolit ale refacerii postbelice. drept război civil european. erau vizibil slăbite din punct de vedere economic. Prelungit peste calculele politicienilor. în unele privinţe revoluţionare. secolul XX înseamnă perioada de după 1918 deoarece acest punct de vedere distribuie accentele mai ales pe impactul Marelui Război asupra lumii contemporane.Aici este momentul să facem remarca potrivit căreia caracterul de război total se amplifică în perioada dintre 1937 şi 1945 numită de specialişti şi percepută de omul de rînd ca al doilea război mondial. Convertirea economiilor la necesităţile războiului şi reconvertirea de după încheierea lui s-au dovedit costisitoare. De asemenea. Preferăm să abordăm mai întîi consecinţele pe plan economic. cu Pacea din Westfalia. toate. şi acceptăm părerea că. XX la 1871 şi 1890. se încheia. Economiştii. afirmaţia că experienţa primului război mondial trebuie luată în primul rînd în considerare la judecarea declinului Europei şi a schimbării locului Europei în lume este adevărată. Trecem peste argumentele solide pentru a considera începutul sec. primul. militarilor şi economiştilor războiul din 1914-1918 a forţat guvernele ţărilor beligerante să cheltuiască neeconomic. Nu se poate nega faptul evident: la terminarea războiului (11 noiembrie 1918) ţările beligerante. deopotrivă semnificativ. s-a spus. de fapt. să remarcăm faptul că secolul al XX-lea * a fost secolul războaielor totale şi a urmărilor lor. la începutul războiului) sau Atragem atenţia că denumirea de secol al XX-lea nu se suprapune strict cronologic pe secvenţa cronotogică 1901-2000. a scăzut valoarea fiecărei monede naţionale şi lumea a fost cuprinsă de o veritabilă “boală monetară”. spre exemplu. este semnificativă denumirea perioadei dintre 1914 şi 1945 drept cel de-al doilea Război de 30 de ani. Fenomenul priveşte mai întîi puterile beligerante europene. au păreri convergente în privinţa faptului că războiul s-a dovedit în esenţă ca o cheltuire neeconomică de energii.

că s-au distrus valori materiale durate cu truda unor întregi generaţii. şi erau mulţi în timpul marelui război şi imediat după aceea. Există consecinţe reparabile la nivel social. multiplica obstacolele în faţa refacerii postbelice. Lenin. se ştie că aceasta a fost şi este incomod. amplificarea mişcărilor feministe şi schimbări semnificative la nivelul vestimentaţiei. Din acest punct de vedere. Războiul prelungit a îndoliat familiile din ţările beligerante. lumea ieşită din război este multiplu dezechilibrată. Rămîne de cercetat dimensiunea ecologică a războaielor de talia celui din 1914-1918. valoarea vieţii pare a se fi diminuat. tot mai mulţi. voinţa de putere şi priceperea grupului bolşevic condus de V.stabilizarea monedelor la nivelul existent la un moment prielnic. a amplificat contrastele (între săraci. debusolată. Merită semnalate urmările pe plan demografic. armele de foc folosite ucigînd în masă şi îmbiind la importanţa statistică a pierderilor. Cînd apreciem urmările economice. Apoi. Toate acestea afluiesc spre stabilizarea afirmaţiei că s-a schimbat lumea după război şi. moartea se prezintă în dimensiuni înfricoşătoare. în genere. des citată într-o formă apropiată de aceasta: <<moartea unui om este o tragedie. Cum între cei căzuţi bărbaţii au ponderea cea mai mare (în Italia lui Mussolini se repeta constant că războiul este/trebuie să fie pentru bărbat ceea ce maternitatea este pentru femeie…). în genere. că s-au deteriorat infrastructuri. Rusia prezenta alte soluţii şi această noutate fascina pe deznădăjduiţi. a clătinat încrederea în virtuţile muncii şi ale economisirii datorită sporirii oportunităţilor de îmbogăţire rapidă. fără repere. evident trebuie să observăm că segmente importante ale forţei de muncă – cel masculin la vîrsta de randament maxim – au fost angrenate în operaţiile militare propriu-zise. Rusia se transformă brusc. că s-au deteriorat terenuri agricole. a accentuat sărăcia. în octombrie 1917. aflată în faţa unui proces derutant de modificare a sistemului valorilor.I. Prin experienţa primului război mondial şi-a făcut loc aprecierea cinică. instabilitatea lor. Efectele deciziilor învingătorilor la Conferinţa de pace în probleme economice. în terenul unui experiment controversat prin abilitatea. asupra refacerii postbelice va fi analizat mai tîrziu cu referire la capitolul controversat al reparaţiilor. a modei. Fluctuaţia monedelor. Acest complex de împrejurări a reactivat întrebări mult mai vechi: oare soluţia nu rezidă în schimbarea sistemului? Dar dacă personalităţi carismatice pot soluţiona problemele care par să copleşească omul de rînd şi masa din care face parte? În faţa acestei lumi răvăşită de război. Ecoul Revoluţiei ruse cu episodul ei hotărîtor – lovitura de stat bolşevică din 7 noiembrie 1917 – 10 . a un milion de oameni este… statistică…>> Moartea a secerat mai ales vieţi tinere (aproximativ 10 milioane) cu repercusiunile aferente asupra piramidei vîrstelor şi a dinamicii demografice. urmările sunt multiple şi privesc schimbarea locului şi responsabilităţilor femeii în familie şi societate. a mărit instabilitatea şi a solicitat individual şi guvernele să facă faţă unui ritm accelerat al schimbării. şi bogaţi – mai ales îmbogăţiţii de război). a crescut dezechilibrul pe sexe. era adevărat. în multe privinţe. numărul mutilaţilor este imens şi consecinţele acestei situaţii în parte pot fi reperate la nivelul creşterii presiunilor asupra bugetelor naţionale şi a creşterii rolului statelor.

apărea ca una veche. acum este desfăcută în unităţi componente. lupta pentru recuperarea statutului de mare putere va fi un obiectiv constant al guvernelor germane şi aici este cazul să sesizăm şi una din liniile de continuitate între regimul naţional-socialist şi cele care l-au precedat. Războiul a schimbat raporturile de putere în lume. Franţa a dobîndit o victorie cu costuri care îi vor afecta poziţia şi îi vor prescrie prăbuşirea în 1940 în faţa maşinii de război a Germaniei naţional socialiste. datorită revoluţiei şi războiului civil. al diplomaţiei. una în care se amplifică tendinţa căutării soluţiilor în stradă. urmează cucerirea dificilă a păcii. prezintă un caz relevant în speţă. după Statele Unite. la sfîrşitul războiului. a O.U. Va fi în fruntea acestei structuri pînă la săvîrşirea s-a din viaţă în 1932. Este suficient să exemplificăm cu statele învinse. în genere. în anii imediat postbelici prinde esenţialul perioadei: <<Înapoi la normalitate>> … Trebuia recuperată normalitatea după anomaliile acumulate de-a lungul războiului. ca unele eclipsate în această ipostază.A. un declin persistent şi pe cale de eradicare în procesul de realizare a Uniunii Europene.U. organizaţie autonomă ce va fi asociată Societăţii Naţiunilor. a Biroului Internaţional al Muncii. Temporar. Austro-Ungaria.este o realitate şi nu numai invenţia istoriografiei sovietice şi comuniste. Germania. Există urmări detectabile pe planul relaţiilor între state. în genere. Lumea ţărilor foste beligerante ieşită din război este una instabilă din punct de vedere social. instituţie specializată. fostă putere central-europeană multinaţională. Mari puteri se prezintă acum. Din 1946. în state naţionale. Rusia nu mai are aceeaşi prezenţă pe arena europeană şi internaţională. pierzînd războiul. o Europă intrată în declin. în declin. de la sfîrşitul anului 1922. cu sediul la Geneva. Ministrul socialist francez Albert Thomas (1878-1932) are iniţiativa creării în aprilie 1919. de la conferinţa de la Montreal. era un semn al tendinţei de stabilizare al lumii ieşită din război şi care.N. devine Rusia Sovietică şi apoi. Încă de la fondare – România este între ţările fondatoare ale acestei instituţii – scopul declarat a fost ameliorarea condiţiei muncitorului şi promovarea justiţiei sociale în lume. Experienţa rusă şi realitatea lumii imediat postbelice incită conducătorii statelor să se gîndească la faptul că este mai uşor de prevenit decît de tratat boala în genere şi cea socială în speţă. 11 . Rusia. în raport cu experimentul sovietic. Cauza păstrării segmentului muncitoresc în structurile naţionale tocmai pentru a evita răsturnări ca acelea experimentate în spaţiul rusesc se va înscrie ca o componentă a principalei probleme a lumii imediat postbelice: refacerea economiei distrusă de război. Biroul Internaţional al Muncii devine Organizaţia Internaţională a Muncii. O lozincă prezentă în campania prezidenţială din S.S. U. condiţie a reluării dezvoltării normale.S. Puterea Marii Britanii dă semne ale înscrierii pe locul II în lume. inclusiv şi mai ales a păcii interne în fiecare ţară. Astfel se explică observaţia celor capabili să mediteze asupra cotidianului că după dobîndirea victoriei. Revenim asupra observaţiei că războiul a diminuat puterea statelor europene beligerante şi a contribuit la modificarea locului Europei în lume.R.

Realităţile războiului influenţate puternic de puterea armelor a incitat articularea convingerii că o lume “sigură pentru democraţie” se poate păstra în stare de pace mai ales în lipsa armelor. că inovaţii militare britanice erau experimentate în mediul german în care controlul militar aliat ar fi trebuit să fie mai riguros. nu numai că în Germania învinsă controlul militar interaliat era ineficient. mari şi mici. Este cunoscut. Ar mai fi de semnalat şi consecinţe ale războiului pe plan militar. Acum. de asemenea. La rigoare. Alternativa o constituia – s-a crezut – diplomaţia deschisă. Aşa cum se întîmplă. Astfel se explică eforturile prelungite şi zădarnice pentru dezarmare şi amplificarea curentului pacifist. experienţa războiului este asimilată diferenţiat pe plan naţional. 1936 a fost una “de aur” a activităţii statelor mici în cadrul Ligii Naţiunilor. convingerea se articula sub impresia puternică a forţei masei angrenate în război şi pe creditul acordat opiniei publice. şi înfrîngerea Puterilor Centrale autocrate au intensificat impresia victoriei democraţiei asupra autocratismului. tendinţa democratizării relaţiilor internaţionale. una care rezultă din efortul puterilor. o vom analiza special ca şi aceea a Japoniei mai ales pe relaţia cu Statele Unite şi cu China în Extremul Orient şi în Oceanul Pacific. Ideea de securitate însăşi suferise schimbări semnificative. dar mai ales a Europei de la securitatea colectivă la una rezultată şi din reunirea marilor puteri în concert. a extinderii regulilor sistemului democratic la nivelul relaţiilor internaţionale. Ca urmare. apare firească. dar această ineficienţă era amplificată 12 . Pledoaria pe această temă prezintă relevanţă în cazul României şi a altor state mici şi mijlocii din Europa Centrală şi de Sud-Est. Este un loc comun faptul că Marele Stat Major francez a tras concluzia eronată asupra valorii războiului defensiv pentru viitoarele confruntări. s-a spus. masa. puterea curentului pacifist făcea imposibilă asimilarea acestor inovaţii. dar tind să o condiţioneze de starea de securitate. opinia publică. a devenit astfel opac la elementele de modernizare a războiului semnalate de generalul Charles de Gaulle. Conducătorii statelor vor dezarmare. strada n-ar fi permis alunecarea spre dezastru. că dacă s-ar fi ştiut aranjamentele secrete care au dus la război. Ororile războiului au incitat consolidarea părerii că blamată trebuie să fie diplomaţia secretă la nivelul căreia s-au constituit blocurile beligerante care n-au mai putut evita catastrofa. Starea de securitate rezultase din echilibrarea intereselor marilor puteri constituite în concertul puterilor. una “la lumina zilei”. în cadrul unei organizaţii speciale menită să conserve pacea: Liga naţiunilor existentă din momentul ratificării Tratatului de la Versailles încheiat de puterile învingătoare cu Germania înfrîntă şi devenită şi prin voinţa proprie Republica de la Weimar (ianuarie 1920). Cert este că perioada interbelică a fost una de … “glisare” a lumii. democratizarea relaţiilor internaţionale înseamnă posibilitatea statelor mici de a avea şi a putea propune şi impune o părere. Pe de altă parte . năzuinţa se îndreaptă spre ceea ce s-a numit securitatea colectivă. aşadar o lume fără arme. Prăbuşirea Rusiei “sub propria greutate”.Tot atît interes prezintă situaţia Italiei dornică să dobîndească poziţie de mare putere. S-a făcut observaţia potrivit căreia perioada dintre 1920 şi 1935. în Marea Britanie.

Cele petrecute în Europa şi în lume în perioada interbelică probează ca valabilă afirmaţia că nu atît prezenţa armelor este periculoasă. Această stare de lucruri explică dece s-a constituit anevoie forţa militară aptă să se opună eficient ameninţărilor împotriva păcii. ci lipsa înţelepciunii oamenilor de a le folosi pentru apărarea vieţii şi a valorilor umane.de cooperarea sovieto-germană. conlucrarea a două puteri nemulţumite de Sistemul de la Versailles şi în proces de recuperare a statutului de mare putere. 13 .

că ele existau fără frontiere recunoscute şi tendinţa aplicării politicii faptului împlinit prin folosirea forţei era în creştere.000 de experţi. unul care să asigure pacea perpetu – un vis/o utopie deasupra orgoliilor naţionale şi individuale cu intensitate în creştere. Autoritatea lui crescuse în timpul războiului datorită conducerii autoritare şi a voinţei de a cîştiga victoria Franţei. La 18 ianuarie 1919. începînd cu cele economice.28 iunie 1919 se prezintă într-o dezordine care amplifică impresia că sfîrşitul civilizaţiei este iminent. trebuie remarcat preşedintele Statelor Unite . supravieţuirea impunea continuarea relaţiilor economice pe baza trocului. Aflată sub incidenţa urmărilor războiului dintre care unele au fost analizate mai sus. intenţia învingătorilor a fost să se convoace un congres de pace. Iniţial. Între personalităţile timpului prezente la Paris. nu-i aşa?. că în spaţiul european izolarea statelor devenise compactă. a Europei şi a lumii pentru o perioadă cît mai lungă. Această voinţă a mers pînă la arestarea celor care se lăsau cuprinşi de atmosfera defetistă instalată progresiv datorită prelungirii războiului. Lor li se adăuga mulţimea celor fugiţi din spaţiul rusesc drept urmare a prefacerilor impuse de puterea bolşevică. CONFERINŢA DE PACE DE LA PARIS (1919-1920) Pentru a înţelege cele întîmplate la Paris între 1919 şi 1920. Preşedintele Conferinţei era Georges Clemenceau (18411929). personalitate remarcabilă a vieţii politice franceze. A părăsit teritoriul Statelor Unite la bordul crucişetorului “George Washington”. deciziile care s-au luat şi modalitatea în care au fost pregătite. mase de cetăţeni erau dizlocaţi din locurile natale şi erau prizonieri în custodia fostelor ţări beligerante. că fuseseră profund dereglate relaţiile dintre state. reprezentanţii a 27 de state învingătoare (unele doar nominal – statele din America Latină) s-au întrunit la Paris cu misiunea de a încheia pacea. sub presiunea imenselor probleme de soluţionat. dar împrejurările s-au dovedit neprielnice unui asemenea obiectiv.II. însoţit de peste 1. propaganda statelor Antantei pleda insistent pentru victoria într-un război “care să pună capăt războaielor”. După încheierea armistiţiului de la Compiégne din 11 noiembrie 1918. Graba explică dece a rezultat doar o conferinţă de pace – o reunire a reprezentanţilor statelor învingătoare – cu misiunea de a decide soarta statelor învinse. că doar. această lume imediat postbelică impunea conducătorilor statelor aliate învingătoare urgenţa adoptării unor decizii apte să impună relaţii civilizate între state.Thomas Woodrow Wilson. Lumea era răvăşită. Astfel se explică dece reprezentanţii statelor învingătoare reuniţi la Paris în ianuarie 1919 în cadrul Conferinţei de pace au decis sub presiune. arestat în decembrie 1917 şi ţinut în închisoare pînă în februarie 1920 pe motivul că ar fi dorit o pace de compromis cu Germania a impresionat pe contemporani. Preşedintele a contribuit la imprimarea unei 14 . se impune luată în considerare aprecierea că lumea în perioada 11 noiembrie 1918 . la 6 aprilie 1917 intrau în război Statele Unite. Cazul ministrului Joseph Caillaux. Promisese americanilor să nu angreneze Uniunea în război. În mediul francez a devenit un fel de legendă vie. fiind supranumit “Tigrul” şi “Tată al victoriei”. Este suficient să observăm. Ajunsese la Paris la 14 decembrie 1918. spre exemplu.

Wilson vedea războiul ca unul “al libertăţii şi dreptului purtat pentru ca toate popoarele. Ar mai trebui observat că în timpul primului război mondial (al Marelui Război) operaţiunile militare s-au centrat mai ales în spaţiul european. nici învingătoare. începînd cu cei ai marilor puteri. De altfel. Orlando – premierul Italiei între 1917 şi iunie 1919 – şi Thomas Woodrow Wilson). începînd din decembrie 1916. Rusia prezintă o situaţie specială. găseşte o stare de spirit puţin favorabilă găsirii unor soluţii de compromis şi aceasta datorită urii în creştere faţă de germani şi de aliaţii lor. Comparaţia cu cel de-al doilea război devine utilă tocmai pentru a sublinia că în cel din urmă război mobilitatea fronturilor este mai mare. tinde să se deplaseze cînd spre Europa. Consiliul celor patru şi în ultimă instanţă de Cei trei mari. De la lucrările Conferinţei lipseşte Rusia. în timp. trimite/cheamă la demolarea sistemului existent în celelalte mari puteri. foste beligerante. inclusiv cel german. ţară bicontinentală al cărui… “’centru de greutate”. Lloyd George. firească pînă la un punct. Clemenceau şi premierul britanic David Lloyd George (18631945). Planeta este mai complet cuprinsă … Ca urmare a acestei situaţii. Clemenceau. Ajuns în Europa. fusese invitat să viziteze zona distrusă din nord-estul Franţei tocmai pentru a percepe “barbaria” cu care învinşii au purtat războiul. cînd spre Asia. Italia şi Japonia). Aici este momentul să facem o observaţie de natură să trimită la trăinicia soluţiilor adoptate în timpul Conferinţei de pace de la paris din 19191920. vor avea rolul cel mai important în cadrul Conferinţei. Pentru reprezentanţii puterilor reuniţi la Paris. să beneficieze de dreptul la autodeterminare”. între altele. cîmpul desfăşurării operaţiilor depăşeşte mult graniţele Europei. Cercul deciziei s-a restrîns progresiv şi un timp a funcţionat Consiliul celor patru (G. Aceasta din urmă era tot o personalitate complexă cu prestigiul mult sporit şi datorită conducerii Marii Britanii spre victoria în război. Tendinţa. de fapt. Conferinţa de pace a lucrat cu 52 de comisii specializate. “Cei trei mari”. Rusia este “o enigmă”. La 12 ianuarie 1919. Cum pe teritoriul Rusiei existau mai multe guverne. nu este nici învinsă. reprezentanţii puterilor întruniţi la Paris. cuprinsă din 1917 de revoluţie şi război civil. Trebuie precizat faptul că ei. s-a spus. Pilon esenţial al Antantei. complexitatea problemelor şi urgenţa soluţionării lor. este să se izoleze acest <<experiment>> care. încercarea realizării unui compromis şi a constituirii unei autorităţi care să reprezinte Rusia la Conferinţa de pace a 15 . rostul acestora era să pregătească soluţiile aprobate de Consiliul celor 10. Structura de conducere a acesteia a pornit iniţial de la premierii şi miniştrii de externe a principalilor cinci puteri (Franţa. vor să evite riscul “eternizării discuţiilor”. Statele Unite. problemele care stau în faţa Conferinţei din 1919-1920 sunt evident centrate mai ales asupra spaţiului european. puţini sunt cei care ştiu cu precizie dimensiunea <<experimentului>> ce se desfăşoară în spaţiul rusesc. participa la şedinţele Consiliului interaliat împreună cu G. aceasta era vestitul Consiliu al celor 10. Marea Britanie. Rusia. Este uşor de înţeles că restrîngerea cercului deciziei dă seamă de numărul mare.coloraturi idealiste scopurilor americane în război şi aceasta în vizibil contrast cu formularea uneori cinică a scopurilor de război ale marilor puteri europene. s-a prăbuşit “sub propria greutate”.

Speranţa aproape generalizată era ca Rusia să se desfacă într-o manieră asemănătoare cu procesul petrecut în Austro-Ungaria. în atmosfera impregnată de pledoaria pentru dreptul popoarelor la autodeterminare. Pe de altă parte. ne referim la ţări reapărute pe harta Europei ca Cehoslovacia şi Polonia. în timpul Conferinţei de pace se operează cu distincţia între mari puteri (puteri cu interese generale) şi puterile mici (cu interese limitate). Aceasta mai ales în condiţiile desfacerii Austro-Ungariei. de fapt. Era destinat să împiedice şi apropierea dintre Rusia şi Germania. slăbită aşa cum era de război. Astfel se explică dece. a fost mai uşoară acomodarea intereselor în vederea obţinerii victoriei militare asupra Puterilor Centrale. unitatea intereselor învingătorilor s-a dovedit mai dificil de realizat. S-a înţeles relativ rapid că esenţa <<experimentului>> rusesc rezidă în ridicarea segmentului muncitoresc la conducerea societăţii. s-a cucerit puterea în numele acestui segment. ci şi la Paris şi în celelalte capitale europene. economice. frica de bolşevism este o realitate perceptibilă nu numai în ţările limitrofe Rusiei. nu numai ca antidot în faţa pericolului bolşevic. Se va prăbuşi civilizaţia. apoi este vorba de ţări a căror poziţie în relaţiile internaţionale se modifică în concordanţă cu noile lor frontiere: Regatul SîrboCroato-Sloven şi România. Aşa se întîmplă de cele mai multe ori. în folosul puterii sovietice. un baraj format din state naţionale viabile. Există un semn al veracităţii acestei afirmaţii. pe de o parte. altfel spus. Reacţia firească a fost să se exploreze soluţii pentru menţinerea acestui segment la locul lui în structura societăţii. două mari puteri în eclipsă din motive deosebite. Pentru prima dată. Aceasta mai ales că propaganda bolşevică chema la o solidarizare a muncitorilor peste graniţele naţionale şi. Distincţia trimite fără dubiu spre diferenţierea în realitate a 16 . şi România. s-a crezut că dispariţia Rusiei ca mare putere interesată atît în Europa cît şi în Asia va fi de mai lungă durată. făuritorii păcii de după primul război mondial au văzut necesară crearea unui zid/baraj la marginea Rusiei bolşevice. Rostul acestui baraj se mai verifică şi din alte perspective. Reprezentanţii puterilor chemate să soluţioneze aceste probleme se identificau firesc cu interesele propriilor ţări. sistemul geopolitic se schimbase şi datorită acestei ruperi a Austro-Ungariei. Erau vizate statele situate pe graniţa vestică a Rusiei bolşevice/Uniunii Sovietice ca Polonia – statele baltice.eşuat. lumea veche care intrase în război şi ieşise slăbită? Cît adevăr şi cît pericol există în “experimentul bolşevic din Rusia? Dar dacă ademenirea (“sunetul de corn…”) pornită de la Petrograd şi Moscova este înşelătoare? Lumea veche. fostă putere central europeană semnificativă (52 milioane locuitori). la Washington şi în alte capitale ale lumii. Disensiunile între învingători sunt multiple şi privesc modul interpretării interesului naţional pe relaţia cu statele învinse. Se înţelege că paleta problemelor de soluţionat era impresionantă: teritoriale. Semnalăm însă şi o altă categorie de divergenţe între statele învingătoare sau asimilate acestei categorii. structuri naţionale în stare să păstreze segmentul muncitoresc în structura societăţii. la ţările baltice. acesta la nivelul propagandei care părea racordată complet la realitate pentru că. la Paris. problema minorităţilor şi a instituţionalizării păstrării păcii. aceasta. se apără instinctiv şi această hotărîre este reperabilă între cei mari. aşa cum se va vedea.

Pledoaria şefului delegaţiei României. De relativ mai multă vreme. Documentul cel mai relevant al liniei ferme de tratare a Germaniei învinse îl constituie Planul de securitate alcătuit de militarii francezi în frunte 17 . este exemplară. Tocmai pentru a percepe corect dimensiunile compromisului şi dificultatea realizării lui o schiţare a dominantelor intereselor marilor puteri se impune. la făuritorii Uniunii Europene de astăzi în condiţiile speciale de după al doilea război mondial. putere economică şi tehnologică.J. Cert este că pentru personalităţile franceze aliniate acestui punct de vedere ar fi fost bine venită distrugerea unităţii germane şi împovărarea ei cu reparaţii care să anuleze în perspectivă ideea de revanşă. Orice enumerare a învingătorilor în primul război mondial se cuvine să înceapă cu Franţa. Franţa se prezintă drept cea mai semnificativă putere continentală în Europa. Din mediul francez sa formulat observaţia (Bertrand de Jouvenel) că acest mod de a gîndi conţine o dilemă greu de depăşit: Franţa nu poate cere Germaniei reparaţii consistente fără a permite revigorarea unei economii apte să le suporte. Raţiunile sunt multiple.puterilor în funcţie de teritoriu. Demobilizarea se impunea în măsura în care populaţia nu mai suporta cheltuielile iar tensiunile sociale erau în creştere. Acum. Pe relaţia franco-germană se articulaseră relaţiile între statele europene de-a lungul a mai bine de jumătate de secol. Este evident că misiunea Conferinţei era încheierea tratatelor cu statele învinse (Germania. însă o economie revigorată este premiza cea mai bună pentru o regîndire a revanşei. iar tratatele exprimă compromisul posibil în contextul dat între puterile învingătoare. Acum Germania este înfrîntă şi de felul în care este fixată în tratate această înfrîngere depinde securitatea Franţei şi stabilitatea continentului european însăşi. Principalul inconvenient al acestui mod de a gîndi trebuie corelat cu realitatea că victoria nu fusese a Franţei singure. Ion I. Bulgaria şi Turcia). Taylor se întrebă dacă o mare putere este compatibilă cu ideea de război total. ci a unei coaliţii. Semnalarea acestor tensiuni are importanţa ei chiar dacă ar fi să luăm în considerare faptul că marile puteri aliate se puteau gîndi la folosirea forţei pentru disciplinarea statelor învinse în cazul unor semne de nesupunere. Ungaria. Cealaltă linie. în politica externă franceză se confruntă o linie moderată care vede siguranţa Franţei şi pacea Europei bazîndu-se pe o reconciliere franco-germană. Brătianu. Linia include personalităţi de marcă de la Aristide Briand. în această privinţă. Decît că acum. Interesele ei vor intra mai clar în rezonanţă cu ale statelor refăcute sau reconstituite pe teritoriul fostei monarhii bicefale.P.C. Austria. în perioada observării dreptului popoarelor la autodeterminare şi a amplificării tendinţei înlocuirii forţei cu legea în relaţiile internaţionale. egalitatea statelor în faţa legii. a unei coaliţii de state (Antanta) care purtase un război total ce avea între rezultate slăbirea tuturor statelor beligerante aşa încît istoricul britanic A. potenţial şi dinamică demografică. am numit-o a fermităţii. dar nu puteau proceda într-o manieră similară cu statele aliate sau asimilate acestei categorii. conţine personalităţi care vor o Germanie înfrîntă şi incapabilă de revanşă pentru generaţii. De altfel. graba încheierii tratatelor are în vedere impunerea acestora în condiţiile existenţei încă a numeroase forţe militare mobilizate. putere militară etc. reprezentanţii puterilor mici reclamă egalitatea naţiunilor/statelor naţionale în suveranitate.

mutilarea organizării politice a Germaniei. Teza britanică. una din poziţiile cele mai avantajate pentru a sesiza tensiunile anglo-franceze este aceea situată la nivelul atitudinii faţă de Germania. încă. Celelalte mari puteri nu vor fi de acord cu acest program. de-a lungul discuţiilor la Conferinţa de pace şi după acea plasează accentele pe nevoia refacerii economice a lumii şi această refacere nu poate. teza franceză începe cu afirmaţia că refacerea economică a Europei şi a lumii trebuie să înceapă cu refacerea zonelor devastate de război şi în această privinţă Franţa avea ce arăta. Există diferenţe de potenţial militar terestru. iar Tratatul de la Versailles va fi de fapt expresia unui compromis realizat prin cedarea Franţei mai ales. Întîlnirea celor două mari puteri în spaţiul european prezintă un interes deosebit. Foch. Potrivit acestui plan. un număr de acorduri comerciale să avantajeze Franţa şi să fie defavorabile Germaniei. un grup de aliaţi mai mici să ameninţe Germania dinspre Est. din nou. trebuie să plătească reparaţii compensatoare. mai tîrziu. deposedarea Germaniei de resursele ei economice. generalul Charles de Gaulle se va opune intrării Marii Britanii în Piaţa Comună (ianuarie 1963). De acord cu nevoia refacerii economice şi cu revenirea la normalitate. Ca urmare a acestei situaţii. Apoi. o zdrobitoare îndemnizaţie în cadrul reparaţiilor. Franţa era mult mai distrusă de război în comparaţie cu Marea Britanie ale cărei pierderi se resimţeau mai ales la nivelul flotei decît la nivelul celor umane sau a acelora din economie. exclude Germania. Evident. reprezentanţii britanici atrag 18 . dezarmarea Germaniei.cu mareşalul F. de poziţie geopolitică: Germania ameninţă indiscutabil mai direct Franţa decît Marea Britanie. Această percepţie britanică blochează tendinţa politicii externe franceze de a prelungi în timp de pace alianţa care contribuise la obţinerea victoriei militare. reducerea teritorială a Germaniei. o alianţă permanentă a marilor puteri să ajute Franţa să păstreze Rinul. ar fi trebuit un control militar francez al Rinului în sensul plasării graniţei pe Rin şi al constituirii unor state autonome pe malul stîng. Tensiunile anglo-franceze sunt aşa de puternice acum. interesele extraeuropene ale Regatului Unit apasă mai vizibil politica europeană a acestuia în comparaţie cu acelea ale imperiului colonial asupra Franţei. Alta este configuraţia intereselor Marii Britanii. state ce ar intra “în sistemul occidental” şi ar fi fost legate economic de Franţa. există şi elemente obiective care nu permit suprapunerea intereselor celor două mari puteri. Şi. Politica externă britanică acţionează de o manieră care face posibilă aprecierea că nu convine Marii Britanii existenţa unei puteri care să domine Europa. acest element a cîntărit greu în decizie. dar nu şi a aliaţilor. la Conferinţa de pace. tensiunile acumulate la nivelul politicilor naţionale a combustibililor în fiecare dintre ele pot constitui exemple relevante în speţă. Cînd. evident. că învinşii şi în special Germania făcîndu-se vinovaţi de acest dezastru. Situaţia creată la sfîrşitul primului război mondial şi imediat după alimenta impresia că există tendinţe imperialiste franceze de a domina Europa. Coliziunea acestor două puteri în Orientul Mijlociu la sfîrşitul primului război mondial şi imediat după. Cea mai mare putere colonială a lumii. În replică. şi după aceea încît există autori care le fac responsabile de alunecarea Europei în cel de al doilea război mondial. interesele Marii Britanii s-au ciocnit adesea cu ale Franţei în diferite zone ale lumii.

atenţia că o greutate prea mare pusă asupra Germaniei transformă spaţiul german în unul vulnerabil în faţa pericolului bolşevic. Făuritorii păcii aveau în vedere dezarmarea învinşilor. Numai că delegaţia germană va pune problema ca dezarmarea Germaniei să fie începutul dezarmării generale. Din nou dimensiunile franco-engleze îşi fac apariţia. Marea Britanie este – cel puţin la nivelul declaraţiilor în contextul Conferinţei – mai puţin ostilă ideii şi aceasta şi pentru că relaţionează altfel binomul securitate-dezarmare. Pentru Franţa, prioritatea securităţii în vecinătatea Germaniei – o Germanie care are cu 20 milioane de locuitori mai mult ca Franţa, care are o dinamică demografică mai bună ca a Franţei – ţara care încă mai simte urmările războaielor napoleoniene; în sfîrşit, o Germanie care, deşi învinsă, este mai puţin distrusă decît Franţa învingătoare. Nu întîmplător s-a observat că, pentru politica externă franceză, problema germană devine una obsesivă. Din această perspectivă, privirea factorilor francezi asupra noului context geopolitic european diferă de cea britanică. În lipsa Rusiei, francezii caută soluţii – surogat pentru stăpînirea problemei germane. Ca urmare, grija pentru o Polonie puternică apare logică; tot aşa de logică apare şi preocuparea pentru construirea unui sistem de alianţe în spaţiul Europei Centrale şi de SudEst, al fostei monarhii austro-ungare. Cel puţin la început, acest sistem ar fi trebuit să aibă o funcţie dublă: soluţie a stăpînirii problemei germane, pe de o parte, şi de barare a penetrării bolşevismului spre Europa, pe de altă parte. În contrast, autorităţile britanice afirmă constant că interesele Marii Britanii nu depăşesc linia Rinului. Atragem atenţia că disensiunile anglofranceze se resimt acut în capitalele Europei Centrale şi de Est; eforturile Bucureştiului de a păstra o echidistanţă şi de a evita actele de natură să deterioreze fosta alianţă din a cărei victorie au rezultat frontierele vrednice de păstrat sunt cu adevărat remarcabile. Tot pentru explicarea soluţiilor înscrise în tratatele încheiate cu ţările învinse şi pentru aprecierea trăiniciei lor se cuvin formulate observaţia asupra configuraţiei intereselor americane la Conferinţa păcii. Profilate drept mare putere la sfîrşit de secol şi începutul secolului al XX-lea, Statele Unite mai fac un pas hotărîtor în această direcţie cu experienţa primului război mondial. Procesul slăbirii puterilor europene beligerante este şi mai bine pus în evidenţă de consolidarea statutului de mare putere al Statelor Unite. Creşterea puterii financiare şi economice este lesne demonsteabilă. Puterile beligerante, toate, s-au împrumutat în S.U.A. pentru a putea face faţă cheltuielilor războiului. Restituirea acestor împrumuturi s-a constituit într-o altă sursă a tensiunilor dintre S.U.A. şi ţările europene: capitolul datoriilor interaliate, distinct de cel al reparaţiilor, care se referă la ţările învinse. Cînd reprezentanţii marilor puteri europene au pus problema considerării acestor împrumuturi drept contribuţie americană la cauza victoriei (s-a pus astfel problema şi la Conferinţa dezarmării navale de la Washington din 1921-1922), iritarea a crescut în Statele Unite, începînd de la nivelul trezoreriei americane. Este semnificativă în această privinţă legea cash and carry (plăteşte şi transportă) introdusă în 1937, după Discursul Carantinei din 5 octombrie 1937, şi votată de Senat abia în octombrie 1939; autorităţile americane încercau să evite complicaţii pe planul relaţiilor financiare de talia datoriilor interaliate

19

contractate în timpul primului război mondial; în 1943, această lege va fi anulată în profitul Marii Britanii. Preşedintele Wilson este cel care afirmă că Statele Unite trebuie să aibă o putere de a conduce/ influenţa lumea şi că această putere trebuie să fie proporţională cu aceea de a o împrumuta. La intrarea în Marele Război, Statele Unite au înţeles să se delimiteze de angajamentele existente între marile puteri europene; n-au vrut să recunoască valabilitatea tratatelor secrete încheiate de acestea. Astfel se explică formula “puterile aliate şi asociate” existentă în tratate; Statele Unite erau putere asociată. La Conferinţa de pace această distincţie este multiplu semnificativă. Pentru reprezentanţii puterilor aliate europene, reprezentanţii S.U.A. şi preşedintele însuşi erau mult prea departe de problemele reale ale Europei. Distanţării în spaţiu i se adăuga personalitatea preşedintelui Wilson marcată prea vizibil de misiunea ce o are de a aduce pacea în Europa şi în lume, la nevoie chiar printr-un dialog direct cu populaţia, peste capul reprezentanţilor statelor care-i erau parteneri de dialog. A practicat această “depăşire” a reprezentării democratice pe relaţiile cu Italia şi cu propriul popor american; se poate spune că de fiecare dată a eşuat. Astfel se explică dece de-a lungul discutării tratatelor cu statele învinse şi mai ales a tratatului cu Germania – prototipul acestora – impresia este că preşedintele Wilson apără principii, pe cînd partenerii sînt copleşiţi de aspectele practice ale relaţiilor între statele europene. Este adevărat că experţii americani pregătiseră îndelung participarea delegaţiei americane la Conferinţa de pace, numai că graba a făcut ca ei să nu se poată arăta folositori în concordanţă cu pregătirea lor; exemplul folosirii la discutarea tratatului cu Bulgaria a experţilor în alte zone ale Europei a atras atenţia încă pe timpul desfăşurării Conferinţei de pace. Comportamentul şi percepţia delegaţiei americane şi a preşedintelui însuşi au mai fost influenţate de voinţa preşedintelui de a realiza Pactul Societăţii Naţiunilor pentru a pune acest act în fruntea Tratatului cu Germania şi a se prezenta cu ambele piese odată în faţa Congresului. De aici, o anumită disponibilitate spre compromis a preşedintelui, una care a fost exploatată de parteneri; cazul delegaţiei japoneze are urmări prelungi în întreaga perioadă interbelică. Această ultimă observaţie deschide spre schiţarea configuraţiei intereselor Japoniei. Mare putere mai ales după victoria în războiul cu Rusia la început de secol, Japonia intră în jocul intereselor puterilor occidentale, ele însele angrenate în spaţiul asiatic şi în Oceanul Pacific în calitate de puteri coloniale. Japonia se alătură Antantei; intră în război la 23 august 1914 (era aliata Marii Britanii încă din 1902); nu participă pe teatrele de război europene; este interesată în Asia şi în Oceanul Pacific şi mai ales pentru preluarea coloniilor Germaniei dacă aceasta va fi înfrîntă, cum a şi fost; are interese şi relaţii speciale cu China: cele “21 de cereri” formulate la 18 ianuarie 1915 faţă de guvernul Chinei au fost percepute de autorităţile chineze ca un protectorat camuflat. Angrenarea Japoniei în jocul intereselor occidentale în China, în Asia şi în Oceanul Pacific va determina apropierea percepută drept periculoasă la Washington a intereselor ei cu cele ale Statelor Unite. Complexitatea acestei coliziuni de interese ale celor două puteri explică nevoia presantă a convocării

20

Conferinţei dezarmării navale de la Washington (21 noiembrie 1921-6 februarie 1922). Ca urmare, sistemul tratatelor încheiate după Marele Război va trebui denumit corect Sistemul Versailles-Washington. La Conferinţa de Pace, interesele Japoniei se exprimă în special pe relaţia cu Statele Unite şi cu China, ţară care declarase război Germaniei în august 1917. Nemulţumită de deciziile aliaţilor privind în special Peninsula Chantung, delegaţia chineză părăseşte Parisul şi refuză să semneze Tratatul de la Versailles. Pentru delegaţia japoneză una din problemele prioritare interne cu rezonanţe internaţionale este presiunea populaţiei în creştere; Japonia căuta posibilitatea drenării în exterior a suprapopulaţiei; Statele Unite prezintă un interes deosebit pentru japonezi, din acest punct de vedere. Aceasta este ţinta avută în vedere de delegaţia japoneză atunci cînd condiţionează acceptarea Pactului Societăţii Naţiunilor de recunoaşterea de către W. Wilson a principiului egalităţii raselor. Decît că acceptarea acestui compromis amplifică zona de dezacord a politicii preşedintelui şi a administraţiei lui democrate cu opinia publică americană. În setul de aprecieri asupra intereselor puterilor învingătoare în primul război mondial şi prezente la Conferinţa Păcii trebuie incluse şi observaţii asupra intereselor Italiei. Fostă componentă a blocului Puterilor Centrale, Italia schimbă alianţele; adoptă o perioadă de neutralitate, la 26 aprilie 1915, prin Tratatul de la Londra, se alătură Antantei. După realizarea tîrzie a unităţii, guvernele italiene aspiră la reunirea atributelor de putere cu interese generale (mare putere). Are zone de interes în Marea Mediterană, în Africa, în Orientul Mijlociu; în Europa, interesele Italiei privesc Marea Adriatică şi Marea Egee şi Europa Centrală şi de Est. În esenţă, angrenarea Italiei în Marele Război s-a făcut în speranţa că înfrîngerea militară a Puterilor Centrale să permită preluarea unor atribute de mare putere de la Austro-Ungaria şi să slăbească presiunea spre sud a Germaniei. Trebuie notat că prelungirea războiului peste calculele planificatorilor de tot felul a făcut necesară amplificarea tendinţei blocurilor beligerante de a atrage statele neutre. Dacă cea mai mare ţară neutră este Statele Unite, în Europa atragerea Italiei era de natură să încline sensibil balanţa victoriei. Mai trebuie spus că, în această “fugă” după neutri, ţările beligerante erau darnice în promisiuni. Rămânea ca după obţinerea victoriei să se analizeze precis şi realist ce poate fi onorat. Marea surpriză (una din ele) a desfăşurării războiului a fost că AustroUngaria nu numai că a fost înfrîntă militar, ci s-a dezintegrat. Configuraţia geopolitică a Europei Centrale şi de Est se modifică radical; posibilitatea onorării angajamentelor faţă de Italia în Marea Adriatică şi în Europa diminuează sever. Marii aliaţi se trezesc în faţa coliziunii intereselor a două state prietene: Italia şi Serbia, ţară tot învingătoare şi aspirînd acum să devină “Serbia Mare”; a şi devenit Regatul Sîrbo-Croato-Sloven (Iugoslavia din 1929). Nemulţumirile acumulate de-a lungul războiului în masa populaţiei italiene capătă brusc şi o puternică coloratură naţionalistă, în ton şi cu principiul autodeterminării frecventat de puterile Antantei, de cele beligerante, în genere, şi chiar în spaţiul rusesc, dar cu rezonanţă antiimperialistă vizînd marile puteri coloniale, toate.

21

W. Este somată delegaţia să semneze în 5 zile. spuneau delegaţii trimişi la Paris. Acum.Aceste nemulţumiri au între locurile geometrice şi pe acela condensat în formularea că Italia este o ţară “insuficient învingătoare”. era la 17 iunie 1919. Angajamentele luate de un astfel de guvern şi existenţa instituţiilor solide constituiau garanţii ale îndeplinirii celor consimţite prin semnătură. Interesele marilor puteri schiţate mai sus. În condiţiile înfrîngerii Revoluţiei din 1918. A existat şi un interes german care. spre Marea Mediterană… Veracitatea acestor afirmaţii este relevant pusă în evidenţă în aprilie 1939 cînd Italia lui Mussolini ocupă Albania cu posibilitatea “închiderii” Mării Adriatice şi cu “dechidere” spre Grecia. Gestul nemulţumeşte şi irită pe italieni. plenul Conferinţei aprobă proiectul Tratatului cu Germania şi la 7 iunie este înmînat delegaţiei germane. terenul aspirării acestor valuri de nemulţumiri de o personalitate salvatoare. coasta răsăriteană a Mării Adriatice şi în special oraşul Fiume nu pot reveni Italiei fără lezarea noii realităţi statale – Iugoslavia – cu nevoia de a ieşi “în lume” pe Marea Adriatică. activitatea intensă. Tratatul de la Versailles (28 iunie 1919) va da numele sistemului de tratate şi va constitui prototipul acestora. Motive de protest existau din abundenţă. Incertitudinea în această problemă va ruina creditul Germaniei. Contele se aştepta să găsească parteneri şi a fost surprins să găsească acuzatori. Interesul învingătorilor era ca Germania să dispună de un guvern ales democratic. redevenit centrul lumii şi avînd puternice umbre şi răni nevindecate ale războiului abia terminat. una care avea loc în “Oraşul lumină”. La Berlin. cercul deciziei se restrînge la “Cei trei mari” (G. delegaţia părăseşte temporar Conferinţa de Pace. este convergent cu cel al Aliaţilor. nici nu este ascultat punctul de vedere al delegaţiei germane. pînă la un punct. imaginea Germaniei imperiale vinovată de declanşarea războiului se va atenua. Clauzele economice existente în proiect nu precizau cifra reparaţiilor ce urmau a fi plătite. Într-adevăr. Aceasta cu atît mai mult cu cît punctul de vedere american. nu se reuşise în 22 . Germania va deveni Republica de la Weimar (la 6 februarie 1919 se adoptase Constituţia de la Weimar. De altfel. La 6 iunie 1919. bazîndu-se pe ideea de a solicita onoarea promisiunilor făcute în 1915. peste capul celor care-i reprezentau la Paris. Delegaţia condusă de contele Brockdorf-Rantzau număra 160 de persoane. că victoria ei este una “mutilată”. era pregătit. La acest fel. reuşeşte să irite partenerii. Clemenceau. delegaţia Italiană. rezultat din cele 14 puncte (de fapt. David Lloyd George şi Th. mai multe) ale preşedintelui Wilson. Şi el a venit la putere în octombrie 1922. de un conducător carismatic. lăsa loc unui tratament mai puţin dur pentru Germania. s-a cristalizat convingerea că dacă se promovează schimbări profunde. Preşedintele Wilson alege calea de a-i lămuri direct pe italieni. Primul obiectiv era încheierea tratatului cu principala ţară înfrîntă în război – Germania. una furată de aliaţii lîngă care a obţinut victoria. Se poate spune că Italia îl aştepta pe Benito Mussolini. la Conferinţa de Pace. Aceste eforturi explică decepţia delegaţiei germane în faţa proiectului de tratat. Wilson). prezenţa ziariştilor în număr impresionat şi a spionilor servind sub diferite drapele – uneori minimum două contribuie la conturarea atmosferei în care se derulau lucrările conferinţei. interesată şi uneori disperată a delegaţiilor statelor mici (cu interese limitate). localitate situată mai departe de capitala răvăşită de mişcări sociale.

Sub autoritatea acestui guvern. inclusiv pentru trecerea Alsaciei şi Lorenei sub stăpînirea Franţei. trece sub administraţia Ligii Naţiunilor. bogată în cărbune. 138 împotrivă şi 5 abţineri. se spunea. Naţionaliştii germani au remarcat că Germania acceptă tratatul <<cu cuţitul la gît>>. 119). se invoca densitatea populaţiei pe teritoriul german. Prin recunoaşterea acestor frontiere. “Redusă la neputinţă. prin plebiscitul din februarie-martie 1920. Germania recunoaşte graniţele cu statele limitrofe (art. avea Pactul Societăţii Naţiunilor. Este vorba de partea de sus din regiunea Schleswig-Holstein care. Germania trebuie să se supună şi să încredinţeze viitorului speranţele şi mînia sa”. 23 . revine Danemarcei.Comisia reparaţiilor (una din cele 52 comisii specializate ale Conferinţei) să se stabilească suma ce trebuia plătită de Germania şi nici maniera de plată faţă de ţările învingătoare. oraşul Danzig/Gdansk. Clauzele referitoare la dezarmare erau considerate prea dure. Şi mai contestat era controlul aliat al dezarmării – “o umilinţă”. Ce procent al reparaţiilor revenea fiecărei ţări învingătoare? Abia la 1 mai 1921 se va soluţiona această problemă. În articolele privitoare la clauzele teritoriale. Müller la Externe şi Erzberger la Finanţe. Delegaţia mai protesta împotriva precizării vinovăţiei Germaniei pentru declanşarea războiului. se crează Coridorul ce desparte Prusia Orientală de restul Germaniei. Pentru ieşirea Poloniei la Marea Baltică. în Sala Oglinzilor. Trebuia găsit şi guvernul german care să accepte tratatul. se formează guvernul Gustav Bauer cu H. Adunarea Naţională a Germaniei aprobă tratatul: 237 voturi pentru. polonezii se văd nevoiţi să-şi facă un oraş-port în apropierea Danzigului: Gdynia.000 km2 şi 1/10 din populaţie = 8 milioane locuitori. Erau contestate clauzele teritoriale şi se solicita organizarea unui plebiscit pentru orice detaşare de teritoriu german. Schleswigul – Danemarcei. iar. Germania pierdea 1/8 din teritoriu = 88. plebiscitul a arătat voinţa populaţiei de a trece sub autoritate germană. Astfel se explică faptul că vorbim de existenţa Societăţii Naţiunilor ca instituţie din momentul ratificării tratatului de către Germania (20 ianuarie 1920). trece sub administraţia Ligii Naţiunilor pînă în 1935. Guvernul Scheidemann preferă să demisioneze. Alsacia şi Lorena revin Franţei. alegerea locului semnării va fi de natură să amplifice tensiunile franco-germane. La 28 iunie 1919. în faţă. unde la 18 ianuarie 1871 Wilhelm I devenise împărat. aceste clauze ar deveni acceptabile numai în condiţiile în care dezarmarea Germaniei constituie începutul dezarmării generale. La 13 ianuarie 1935. Zona Soaar din stînga Rinului. Votul exprima convingerea că o rezistenţă militară ar fi lipsită de şansă. cu majoritate germană a populaţiei. Minele vor fi controlate de Franţa în contul reparaţiilor. la 22 iunie 1919. Eupen şi Malmedy – Belgiei. Poznania şi o parte a Prusiei Occidentale revin Poloniei reconstituite din reunificarea părţii germane cu cea rusă şi cu partea care a aparţinut AustroUngariei. în poloneză. Tratatul avea 440 de articole. Neacceptabile erau apreciate şi clauzele coloniale. era semnat Tratatul de la Versailles. Am precizat că tratatele încheiate cu celelalte state învinse vor avea structuri asemănătoare cu cel încheiat cu Germania. Aceasta este contextul somării delegaţiei germane de a semna în 5 zile.

B. S-au scufundat atunci: 11 vase de linie. Polonia revendica Silezia Superioară şi zona Katowitz. Mai tîrziu. Ca ţară învinsă. odată cu prăbuşirea Poloniei. se stabileşte un plafon de 100. se prevedea interzicerea artileriei grele. Germain. dintre aceştia. Trebuie subliniată şi reţinută desfiinţarea serviciului militar obligatoriu: măsura traduce aspiraţia învingătorilor de a făuri o lume fără arme şi de a reduce la maximum şansa revanşei germane. cunoscut fiind faptul că dificultatea principală a reconstrucţiei unei armate rezidă în instruirea corpului ofiţeresc. este preluat de Lituania. ei 24 . în octombrie 1921. era la 21 iunie 1919 şi ordinul de sabordare a fost dat de contraamiralul von Reuter. inclusiv zona Katowitz. Exemplul cel mai relevant îl constituie transformarea plafonului de 100. plebiscitul organizat a arătat 60% voturi pentru Germania şi 40% pentru Polonia. pînă în 1939. Germanii au preferat sabordarea flotei predării acesteia autorităţilor britanice. Coloniile germane sunt preluate de statele aliate învingătoare în manieră indirectă: apreciate drept incapabile de autoguvernare. De asemenea. Această împărţire s-a făcut şi cu sprijin francez şi a contribuit la intensificarea naţionalismului în Germania. La 20 martie 1921. Reparaţiile vor să fie ceva deosebit şi mai complex decît despăgubirile de război.000 de oameni sub arme.000 de oameni sub arme în tot atîţia ofiţeri. coloniile sunt preluate de Societatea Naţiunilor şi aceasta mandatează puterile învingătoare (mandate de mai multe tipuri: A. pe lîngă Regiunea Sudetă şi Silezia cehoslovacă. aliaţii vor să cuprindă în această noţiune amplitudinea neobişnuită a distrugerilor datorită mijloacelor tehnice folosite în război. Se prevedea desfiinţarea armamentului de mare eficienţă (submarine şi alte categorii de vase de luptă. la sfîrşitul primului război mondial). Gestul este relevant pentru perceperea încrîncenării relaţiilor între Germania şi statele învingătoare. Silezia se va reunifica sub autoritate germană. respectiv.Portul Memel (Klaipeda) de la Marea Baltică va fi administrat de Franţa (1920-1923). Saint. 5 crucişetoare de linie. Clauzele militare sunt severe pentru Germania. Germania va anexa. Este vorba de o noţiune nouă. Silezia Superioară se împarte şi Polonia primeşte partea cea mai bogată în minereuri. Pe de altă parte. 5. Germania trebuia să plătească învingătorilor reparaţii. învingătorii (mai ales britanicii) au vrut să elimine concurenţa şi viitorul Germaniei pe mare. naţional-socialistă. Parte a Sileziei trece la Cehoslovacia în virtutea tratatelor de la Versailles şi. învinşii au trebuit să plătească într-un fel învingătorilor. de cînd se poartă războaie.000 trebuiau să fie ofiţeri. Totuşi. în 1939. Comisia Interaliată de Control n-a reuşit să blocheze cooperarea germano-sovietică foarte utilă eludării clauzelor militare ale Tratatului de la Versailles. a aviaţiei militare şi distrugerea fortificaţilor. cînd regimul naţional socialist îl va reanexa. Clauzele economice sunt deopotrivă de severe pentru Germania. recrutaţi prin voluntariat. din 1925. Aceasta. în 1938. O Comisie Interaliată de Control urma să supravegheze respectarea de către Germania a stipulaţiilor privind dezarmarea. Internaseră flota germană la principala bază britanică de la Scapa Flow. C) marile puteri învingătoare să le administreze. 8 crucişetoare uşoare şi peste 50 de torpiloare. De asemenea. s-au purtat şi din raţiuni economice. la München. pe de o parte. s-a dovedit ineficientă în măsura în care autorităţile germane au arătat ingeniozitate în eludarea clauzelor militare.

nu-i aşa? în perioada diplomaţiei de conferinţe – Em. în anuităţi de 25 . Conferinţa păcii a stabilit că suma pe care Germania trebuie s-o plătească va fi comunicată acesteia înainte de mai 1921. în ianuarie 1921. Cert este că această prevedere (art. Totuşi. ci de responsabilitatea lor în sensul dreptului civil. că “Germania va plăti” “prinde” în ţările Europei. în Marea Britanie. “o reabilitare morală” a Germaniei. Duisburg şi Ruhrort. englezi) ocupă localităţile Düseldorf. o condamnare morală şi au cerut ca el să-şi recunoască vina…” aparţinea cercurilor naţionaliste. în speţă – pentru declanşarea şi maniera de purtare a războiului. din Germania. pînă în 1963.) toate pierderile şi daunele suferite ca urmare a războiului dezlănţuit… ce le-a fost impus… prin agresiunea Germaniei şi aliaţilor săi”. Articolul. De fapt. cu număr diferit. se putea porni demonstraţia că Tratatul de la Versailles este <<construit pe o minciună>>. în derulare.vor să sprijine această despăgubire amplă (plata reparaţiilor) pe ideea de responsabilitate a învinşilor – a Germaniei. una materială. au mai multe momente semnificative. că pînă în mai 1921. se ajunge la decizia ca Franţa să beneficieze de 52% din suma reparaţiilor germane. Atmosfera perioadei va fi marcată de articularea părerii eronate că reparaţiile se prezintă ca un panaceu pentru vindecarea rănilor războiului. Marea Britanie – 22%. România – 1%. Aceasta este rostul articolului 231 din Tratatul de la Versailles. Reacţia firească a germanilor va consta în a procura argumente că sumele stabilite depăşesc puterile reale de plată ale Germaniei. Pe această platformă se va cere de peste Rin. La Paris. Conferinţa de la Spa (staţiune balneară în Belgia) reuneşte delegaţii ale învingătorilor şi ai Germaniei. În ciuda acestor controverse de durată reparaţiile au rămas a fi plătite de Germania. a stîrnit o adevărată furtună în Germania. Germania trebuie să livreze învingătorilor bunuri pînă la valoarea de 20 milioane mărci aur. aliaţii (francezi. 231) a impulsionat amplificarea naţionalismului în Germania unde afirmaţia că “învingătorii. Afirmaţia ministrului francez de Finanţe Klotz. Aici. În faţa acestei reacţii. în primul rînd franceză.ns. au pronunţat împotriva învinsului stigmatizat public. articolul va ajunge “reciful de care întregul tratat va sfîrşi prin a naufragia” (Maurice Baumont). cerînd învinşilor să se recunoască “responsabili pentru a le fi cauzat (lor. Bold) se stabileşte suma reparaţiilor germane la 226 milioane mărci aur. Merită subliniat că acest mod de a pune problema a impulsionat cercetările privind responsabilităţile puterilor pentru declanşarea Marelui război. Cînd autorităţile germane declară incapacitatea susţinerii unor asemenea plăţi. plătibilă în 42 de anuităţi. belgieni. financiară. în toate tratatele încheiate cu ţările învinse este un articol asemănător. inclusiv peste Canalul Mînecii. în cadrul altei conferinţe (suntem. Lucrările Comisiei reparaţiilor. învingătorii s-au văzut nevoiţi să precizeze că nu este vorba de vinovăţia morală a învinşilor. pe ideea responsabilităţii exclusive a Germaniei pentru declanşarea războiului. va consimţi ca suma totală de plată să fie de 132 miliarde mărci aur. Comisia Reparaţiilor. Italia – 10%. la 5-16 iulie 1920. mediul german a dovedit un zel deosebit în această privinţă şi aceasta a făcut necesară replica din afara Germaniei. evident. statelor învingătoare – n. singurii judecători. se articulau astfel elemente ale <<armăturii>> ideologice a revanşei. şi sub influenţă britanică.

Republica a durat doar 3 luni (ultimile ale anului 1923). mai ales după 1933. capitolul Reparaţii a permis o revizuire perpetuă a tratatului. În tratat. într-un context politic complex. dar aceasta ar putea constitui substanţa unui curs special. În planul de securitate al militarilor francezi. ne interesează faptul că. aceeaşi complexitate este dată de încercările franco-belgiene de a încuraja crearea unei Republici a Renanei independente. ca împrumut. pînă în 1930.06. Prin zona renană înţelegem un teritoriu german situat de o parte şi de alta a Rinului. Cînd francezii. Heinz ca preşedinte. aproximativ 33 miliarde mărci aur sub formă de ajutor financiar. Tot în cadrul clauzelor economice trebuie menţionată internaţionalizarea fluviilor Rin. pînă la frontiera cu Franţa şi cu Olanda. a şi fost asasinat. formularea ascunde una din 26 . recuperarea statutului de mare putere. Principalul reprezentant al acestei politici în Germania era Walter Rathenau (1867-24. prezenţa trupelor aliate pentru o perioadă limitată de 15 ani (1920-1935). o situau pe Rin. Pentru scurtă vreme a şi existat avînd capitala la Aachen şi pe dr. reparaţiile vor trebui studiate pe o perioadă care se încheie cu Conferinţa de la Lausanne (iunie-iulie 1932). Pe bună dreptate s-a observat că. în acelaşi timp. în această perioadă. de pace separată cu Rusia. zona renană trebuia să constituie un gaj al securităţii Franţei. va însemna şi eliberarea de aceste clauze şi prezenţa mai activă a Germaniei pe Dunăre. că. Dunăre. spre exemplu.2 miliarde. tot în perioada 1919-1932. pînă cînd naţionaliştii germani l-au asasinat pe preşedinte. Cancelarul Wirth acceptă această modalitate a plăţilor şi politica lui a fost numită Erfüllungspolitik = politica îndeplinirii. înţelegem interdicţia prezenţei trupelor germane şi. Complexitatea împrejurărilor are ca repere amplificarea disensiunilor între aliaţi şi în special a celor francobritanice şi conturarea unei scheme de stabilizare a Europei avînd drept pivot o înţelegere/ reconciliere franco-germană (Acordurile de la Locarno din 25 octombrie 1925). Elba. Secţiunea a II-a a Tratatului de la Versailles se referă la Europa Orientală şi implică anularea Tratatului de la Brest-Litovsk. zona renană demilitarizată devenea un gaj al plăţii reparaţiilor de către Germania. în Tratatul de la Versailles. se ajunge la evacuarea cu anticipaţie a zonei. Trebuie precizat că. afirmaţia că reparaţiile au contribuit la greutăţile financiare ale Republicii de la Weimar nu se susţine. El era convins că această acceptare a plăţii reparaţiilor putea constitui cea mai temeinică bază a reluării relaţiilor dintre Germania şi marile puteri învingătoare. Este semnificativă pentru configurarea relaţiilor între statele europene precizarea faptului că retragerea trupelor germane din statele baltice se va face <<de îndată ce puterile aliate şi asociate vor socoti că este momentul potrivit faţă de situaţia internă din aceste teritorii>>. la care să se adauge o sumă echivalentă cu 26% din exporturile anuale germane. Germania a plătit aproximativ 36 miliarde mărci aur şi a primit. visau la o frontieră naturală cu Germania.1922). Aici. Ca urmare. a acceptării. din punct de vedere cronologic. Cînd spunem zona demilitarizată în sensul prevederilor Tratatului de la Versailles. O menţiune specială se cuvine făcută în legătură cu zona demilitarizată a Rinului (zona renană). a realizării. spre exemplu. în stînga Rinului. Oder. Se estima că în acest interval Germania va oferi probe suficiente de corectitudine în privinţa plăţii reparaţiilor.

Aliaţii s-au găsit în faţă situaţiei de a identifica parteneri pentru preluarea sarcinilor fostei monarhii care fusese învinsă cu cheltuieli şi sacrificii care acum trebuiau compensate. în opinia publică a celor peste 6 milioane de austrieci vorbitori de limbă germană se 27 . funcţionalitate. semnează Tratatul de la Versailles cu Germania. Austria. Aceasta va avea urmări prelungi. Este multiplu semnificativă observaţia că. Pacea separată de la Bucureşti. Austria. Pe de altă parte. Totuşi Brătianu a semnat. înţelegînd să atenueze astfel discursurile între Aliaţi în faţa Germaniei învinse. 26 de state. în august 1921. Cu Austria. prim preşedintele Wilson. Statele Unite vor încheia astfel un tratat similar cu Germania. trebuiau eforturi ca să capete viabilitate. spre exemplu. În condiţiile desfacerii Austro-Ungariei. Austria şi Ungaria ajung entităţi statale de sine stătătoare asimilate categoriei statelor învinse. mai tîrziu. au fost tratate cu superficialitate. s-a volatilizat. Este importantă distincţia pe care Aliaţii şi mai ales Franţa o operează între Austria şi Ungaria. obiectivul Ligii de a cuprinde toate state lumii într-o conlucrare armonioasă. Repartizarea plăţilor pe aceste ţări s-a făcut prin corelarea cu valoarea bunurilor preluate de fiecare de la fosta monarhie bicefală. În consecinţă. Se articulează astfel capitolul reparaţiilor orientale. ca entitate statală devenită independentă. a fost pusă cu amărăciune deoarece interesele româneşti pe relaţia cu Germania. Conţinutul acestuia este identic cu cel încheiat la Versailles decît că nare la început Pactul Ligii Naţiunilor. între care şi România. manifestase atîta zel pentru organizarea vieţii internaţionale. rezulta în urma scăderii sumelor plătite ca stat succesor. învingătorii au distribuit din acestea ţărilor plasate în categoria statelor succesoare ale Austro-Ungariei. În acest fel.primele aluzii la situaţia că relaţia Aliaţilor cu Germania învinsă poate fi reconfigurată în faţa unui pericol comun ca acela din partea Rusiei bolşevice. o atitudine similară – într-un context cu totul deosebit – manifestă puterile occidentale în frunte cu Statele Unite faţă de jumătatea… de Germanie numită R. O breşă semnificativă se crea în frontul învingătorilor. Este explicabil că. este de limbă germană. încă de mare interes pentru cercetător. respectiv.G. paşnică. Totul pleacă de la precizarea că dreptul naţiunilor la autodeterminare se aplică în condiţiile speciale create de victoria în război a Antantei. acelea decurgînd din ocupaţia germană între 1916 şi 1918 şi. am subliniat în altă parte motivele pentru care delegaţia chineză n-a semnat Tratatul. Vom preciza la timpul potrivit că există distincţii esenţiale ale posturii celor două state învinse. avea multiple dezavantaje. după al doilea război mondial. instituţia va fi lipsită de autoritatea reprezentanţilor Statelor Unite – ţară care. cuantumul real al reparaţiilor de care a beneficiat o ţară ca România. mai precizăm că semnătura lui Ionel Brătianu.F. De o remarcabilă importanţă este neratificarea acestui tratat de către Statele Unite. Cum aceste două entităţi statale nu puteau prelua integral sarcinile economice (reparaţiile) decurgînd din înfrîngerea monarhiei dualiste. s-a încheiat Tratatul de la Saint Germain – 10 septembrie 1919. cît mai ales a trăiniciei stării de pace în Europa şi în lume şi a autorităţii instituţiei proiectate să o vegheze: Liga Naţiunilor. se ştie. Odată destrămată Austro-Ungaria. ca state învinse. în aceste condiţii. şeful delegaţiei române. Tratatul de la Versailles va fi ratificat de Germania la 10 ianuarie 1920. atît în privinţa rigurozităţii îndeplinirii obligaţiilor înscrise în tratate. Pe de o parte.

conservată. Criticul vehement al tratatelor ce compun Sistemul VersaillesWashington. cît şi ale marilor puteri învingătoare. zicînd: <<mai bine germani la Viena decît la Belgrad>>. Pînă la destrămarea Austro-Ungariei şi chiar pînă la înscrierea în tratate a acestei realităţi.C. Am oferit doar mostre de configurare a intereselor puterilor într-un context geopolitic marcat de victoria Antantei şi desfacerea Austro-Ungariei. în loc să se spună că Franţa interzice unirea Austriei cu Germania (Anschluss-ul). se conturează mai multe puncte de vedere. O notă dominantă a atmosferei imediat postbelice este dată de imposibilitatea aplicării riguroase a principiului naţionalităţilor. fusese înfrînt Imperiul Otoman. în mare. Precizăm de la început că România a semnat mai tîrziu. 28 . ei se tem de o mare putere dunăreană care să apese pe Alpi şi pe Marea Adriatică” (Aldo Dami). în Europa Centrală şi de Sud Est nu era posibilă trasarea completă a unor graniţe etnice. Interese multiple se întîlnesc în zonă: atît ale statelor componente. se desprinseseră teritorii din Rusia ţaristă. Linia liberală de apreciere a contextului geopolitic prefera o Iugoslavie prietenă. asigurată viabilitatea statelor componente şi evitarea mărunţirii excesive a zonei. că.I. somată chiar – lucru cu totul neobişnuit – să nu renunţe la independenţă decît cu acordul Ligii Naţiunilor. La Roma. împotriva Germaniei. Liberalii nu se opun Auschluss-ului. Astfel. Franţa dispunînd de dreptul de veto.putea articula şi opţiunea pentru unirea cu Germania. Nemulţumirea faţă de clauzele privitoare la România (în special acelea privind minorităţile) explică retragerea delegaţiei condusă de I. Totuşi. armă teribilă la îndemînă marilor puteri în timpul războiului şi imediat după. Keynes – găseşte aici o dovadă a ipocriziei învingătorilor. trebuie remarcată şi grija făuritorilor păcii de a atenua efectele destrămării monarhiei austro-ungare. Problema minorităţilor pune foarte bine în evidenţă complexitatea situaţiei. linia oficială italiană se putea condensa în expresia: “mai bine o Austro-Ungarie <<inamică>> de la care să tot putem lua…”. adică.M. Era şi straniu să rezulte o Germanie învinsă aproape sporită teritorial. Trebuie precizat că problema unirii Austriei cu Germania preocupă şi în capitala Italiei. această opţiune prezenta reale inconveniente pentru învingători şi în special pentru Franţa vecină Germaniei. putea casá în orice moment o hotărîre care aproba unirea Austriei cu Germania. Din perspectiva celor “mari” reuniţi la Paris “să reaşeze” lumea exista un pericol real ca starea de pace să se deterioreze ca efect al coliziunii intereselor entităţilor statale existente în zonă. trebuia făcută zona funcţionabilă. Tratatul cu Austria. să redevină Austria un land al Germaniei învinse a cărei integritate teritorială fusese. la 9 decembrie 1919. Se destrămase Austro-Ungaria. Vaida Voevod. Cînd este vorba de tratatele încheiate cu Austria şi Ungaria. se pune condiţia acordului Ligii Naţiunilor unde – se ştie – funcţiona regula unanimităţii în Consiliul Ligii compus din marile puteri. Brătianu de la Conferinţă şi încheierea tratatului de o delegaţie condusă de Al. Acesta este contextul care impune ideea unei Austrii independente. Dreptul la autodeterminare trebuia aplicat şi în sensul asigurării trăiniciei stării de pace pe care victoria Antantei o adusese. Relaţiile României cu Aliaţii pînă la 9-10 decembrie 1919 au fost atît de tensionate încît Consiliul Suprem Aliat a ajuns să ameninţe cu folosirea blocadei. demografic şi industrial. economistul britanic J.

care diferă de majoritatea populaţiei prin rasă. mai erau vizate şi alte resurse: cărbunele şi lemnul polonez. bauxită iugoslavă etc. Un sentiment de frustare se instalează în statele învingătoare sau asimilate acestei categorii din Europa Centrală şi de Sud Est. pentru că. la terminarea războiului. ţinînd de interesul marilor puteri pentru resursele ţărilor din zonă. Imperiul Habsburgic (Austro-Ungaria. cel puţin. În pregătirea Tratatului cu Austria. nu se poate eluda. spre exemplu. încălcarea principiului democratic. nu numai în Balcani. punîndu-se problema minorităţilor numai pentru zona Europei Centrale şi de Sud-Est. cazul României este relevant în speţă.Ar fi fost bine? Cert este că una din speranţele introduse în procesul trasării noilor graniţe a fost ca minorităţile să dorească a fi asimilate în noile entităţi statale. limbă şi religie) există peste tot în lume. dorinţa marilor puteri era percepută ca un amestec în problemele interne. Să notăm un efect colateral al situaţiei descrise mai sus: Aliaţii manifestă grijă pentru pacificarea zonei. Mai există un aspect al problemei: problema minorităţilor (discutăm acum de cele etnice. au trebuit inserată în tratat dispoziţii privind libertatea tranzitului şi un regim echitabil şi întrucîtva privilegiat al comerţului cu ţările vecine. după o expresie acum celebră. trebuia asigurată viabilitatea statului austriac. au dorit ca ţările din zonă să accepte încheierea unui tratat special (al minorităţilor) cu dispoziţii pe care puterile aliate le considerau necesare pentru protejarea minorităţilor. după 1867) se constituise în timp şi devenise o entitate cu un anumit grad de armonizare a intereselor. şi datorită experienţei războiului. învingătoare. Să observăm numai faptul că puterile aliate învingătoare sunt puteri coloniale de o eterogenitate remarcabilă. Numai că dacă imperiile coloniale existente (cel britanic şi francez. România era o ţară bogată în petrol. <<pe valuri de petrol>>. că din perspectiva românească. Vrînd-nevrînd. marile puteri. ca o condiţionare supărătoare a independenţei şi amintirile Congresului de la Berlin din 1878 încă erau puternice. s-a scris adeseori despre “balcanizarea” Europei (mărunţirea ei) cu aluzie la războaiele balcanice şi trecîndu-se oarecum sub tăcere amestecul marilor puteri şi contribuţia lor la transformarea Balcanilor în “butoiul cu pulbere” al Europei. victoria aliaţilor venise. reprezentanţii puterilor mari. al egalităţii statelor în faţa legilor internaţionale. Desigur. avea rezerve de hrană şi combustibil pe o perioadă de timp de numai cîteva săptămîni. Mai era un aspect al acestui amestec: cel economic. Se înţelege. pe plan politic. iar măsurile lor tind să eludeze distincţia – acum clară şi în proces de atenuare pe măsura trecerii timpului – între învinşi şi învingători. acumulase nemulţumiri care au dus la desfacerea lui. spre exemplu) erau entităţi care atinseseră grade diferenţiate de armonizare a intereselor. 29 . nu s-a întîmplat aşa. România era vizată şi petrolul – s-a spus – devine bogăţia… şi blestemul românilor. în zona situată la întîlnirea intereselor celor 3 imperii (Rus. pe plan economic. nu numai în Europa Centrală şi de Sud-Est. conturau politici naţionale ale combustibililor. unul care. Pentru a evita alunecarea în haos şi perpetuarea lui. Habsburgic şi Otoman) era previzibilă amplificarea tensiunilor între entităţile statale nou create. Este clar că încheierea Tratatului cu Austria punea probleme variate. o teribilă cursă pentru sursele petrolifere se declanşează şi are prelungiri pînă în zilele noastre.

Austria va plăti reparaţii alături de celelalte state succesoare (Ungaria. pentru elita maghiară. Klagenfurtul – capitala Carintiei – trece Austriei în urma plebiscitului din 1920. s-a semnat Tratatul de la Trianon. Problemele aferente situaţiei Austriei şi riscul apropierii ei de Ungaria şi a refacerii Austro-Ungariei vor contribui la configurarea relaţiilor statelor vecine în perioada interbelică.000 km2 şi 6. toate mijloacele erau bune. viitorul regent al Ungariei. Republica Sfaturilor – forma sub care Ungaria a devenit bolşevică pentru 4-5 luni ale anului 1919 – a fost condusă de Kun Béla (1886- 30 . recrutaţi prin voluntariat. în 1917. în faza ei bolşevică. Titulescu pentru România. aceasta este forma concretă de legalizare a destrămării Austro-Ungariei la care se adaugă. între care şi a lui N. să cuprindă Europa şi lumea. era confiscată flota (Austro-Ungaria avusese flotă cu baza în Marea Adriatică. prin Burghenland (vezi Aldo Dami). la 4 iunie 1920. refacerea Ungariei Mari devine un ideal şi un motiv de alterare a relaţiilor cu vecinii. aşa cum reţine stenograma Dezbaterii Consiliului celor patru publicată mai tîrziu de Paul Mantoux. articolul 88 interzicea Austriei să se unească cu Germania. Polonia şi România). s-a aplicat riguros principiul naţionalităţilor şi. articolul 177 avea valoarea de justificare a reparaţiilor precum art. se stabilea pentru Austria un plafon de 30. Pentru atingerea acestui obiectiv. Două ţări din Europa concretizează tendinţa acestei internaţionalizări: Germania şi Ungaria. în Tratatul de la Saint Germain. firesc. Miklós Horthy (1868-1957) se distinsese la Otranto. Merită semnalat faptul că dacă în Tratatul de la Versailles exista un articol care obliga Germania să respecte independenţa Austriei. la 13 martie 1938. Ungaria devine statul european cu cele mai numeroase minorităţi. Această nouă entitate statală avea o suprafaţă de 84. Regatul Sîrbo-Croato-Sloven. China şi alte state între care şi România. Pe măsura recuperării statutului de mare putere de către Germania. în 1934. şi fusese ultimul comandant al flotei imperiale). Aici servise amiralul Horthy. Ungaria rămîne cu 1/3 din teritoriul Ungariei Mari. 231 din Tratatul de la Versailles. inclusiv acceptarea ideilor bolşevice. Austria va fi alipită celui de-al treilea Reich – Germaniei naţional-socialiste. din care mai mult de 2 milioane la Viena. Ca stat succesor al fostului Imperiu. Este perioada în care soluţia <<coridoarelor>> întîlneşte largi disponibilităţi şi chiar se întrevăzuse posibilitatea unui coridor între Cehoslovacia şi Iugoslavia. ideea a eşuat. În cadrul clauzelor economice. ele vor forma Mica Înţelegere şi. Dezarmarea Austriei a ridicat problema dezarmării întregii zone pentru a evita pericolul <<de a vedea vecinii Austriei profitînd de slăbiciunea sa>>. Revoluţia rusă a aspirat. Cu Ungaria.Clauzele teritoriale din tratat cuprind recunoaşterea de către Austria a graniţelor cu statele vecine.000 km2 şi 8 milioane de locuitori. situaţia Austriei devine tot mai vulnerabilă. Înţelegerea Balcanică – structuri destinate mai ales păstrării victoriei din 1918. Tratatul de la Saint Germain este semnat de 5 mari puteri.000 de soldaţi sub arme.7 milioane de locuitori. prevederile din Tratatul cu Ungaria. Trasarea propriu-zisă a graniţei cu Ungaria încă pune probleme şi Austria priveşte Burghenlandul în detrimentul Ungariei. Ungaria rămîne cu 92. Mulţi vorbitori de limbă maghiară rămîn ca minorităţi în statele limitrofe şi în lume. în acest fel. În cadrul clauzelor militare. Semnăturile reprezentanţilor a 17 state. se găsesc pe acest tratat.

Ungaria recunoaşte frontierele cu statele vecine. trebuie menţionată şi încercarea schimbării radicale a orientării politicii externe. Tratatul include articolul 47 privitor la minorităţi. acum maghiarii devin minoritari cu datoria de a se supune majorităţii pînă ieri dispreţuită (cazul Transilvaniei poate fi considerat relevant în speţă).000 de oameni sub arme. Reţinem faptul că în teritoriile cedate maghiarii cunosc o supărătoare schimbare de postură: una dominantă pînă la desfacerea Imperiului. Nu s-a realizat Confederaţia economică danubiană. confirmată de Conferinţa de pace. cu semnificaţie mai ales pe plan economic. În cadrul clauzelor teritoriale. Tot clauzele militare conţin interdicţii similare cu cele existente în Tratatul de la Versailles. situaţia este apreciată diferit. Republica Sfaturilor şi eforturile de realizare a Confederaţiei economice danubiene explică semnarea tîrzie (4 iunie 1920) şi ratificarea abia la 13 noiembrie 1920 a acestui tratat. nar trebui încercată cooperarea cu Franţa. Autorităţile Franţei învingătoare aveau interesul ca ţările învinse – Ungaria în speţă – să accepte cît mai rapid tratatul pentru a se putea începe opera de refacere economică. în 1920. Regatului Sîrbo-Croato-Sloven şi a României. Reuşita acestor eforturi ar fi însemnat o refacere. Eforturile realizării Confederaţiei economice danubiene sunt multiplu semnificative şi într-un fel. Din perspectivă franceză. Articolul 161 are valoarea celui înserat în Tratatul de la Versailles (231). În contextul epocii. 31 . contribuţia la blocarea bolşevismului era o problemă de onoare şi o “misiune” cu semnificaţii propagandistice. intervenţia militară a României trebuie corelată cu tendinţa autorităţilor maghiare de a se folosi de “haina bolşevică” pentru refacerea Ungariei Mari în dauna României şi a frontierelor pe cale de a fi acceptate pentru ea de Consiliul Suprem. Tratatul nu va fi semnat de Statele Unite decît la 29 august 1921. Experienţa bolşevică la Budapesta va fi blocată în august 1919 şi prin intervenţia militară a României. Ungaria trebuie să plătească reparaţii ca stat succesor al monarhiei desfăcute. Un stat mic – Ungaria – este gata să plătească bunăvoinţa Franţei învingătoare pentru a atenua severitatea clauzelor teritoriale din tratat. emblematice pentru relaţiile internaţionale ale perioadei. recrutaţi prin voluntariat. aceasta este semnificaţia eforturilor pentru realizarea Confederaţiei danubiene. a monarhiei bicefale. În termeni reali. Ar fi însemnat construirea unei structuri economice pe Valea Dunării. cea mai semnificativă putere terestră europeană? În esenţă.1937). Părţi ale Ungariei Mari treceau sub autoritatea Cehoslovaciei. în altă formă. este gata să facă semnificative concesii economice Franţei. în preajma semnării şi ratificării Tratatului de la Trianon. destrămarea Imperiului austro-ungar era o realitate recunoscută în drept. evident. Clauzele militare stabilesc Ungariei un plafon de 35. în condiţii similare cu cele analizate la Tratatul cu Germania. evident. De altfel. Ungaria s-a văzut nevoită să accepte clauzele înscrise în Tratatul de la Trianon. Odată ce alături de Germania Ungaria a pierdut. structura era deschisă oricărui stat din zonă doritor de cooperare economică. Între mijloacele avute în vedere la Budapesta pentru recuperarea frontierelor Ungariei Mari. Ungaria dispunea de o Adunare Naţională aleasă prin vot universal. În ianuarie 1920. una în care Austria şi Ungaria să aibă rolul principal.

Dobrogea revine. în dauna Turciei europene. realizată în februarie 1934 are în mijloc un vacuum – Bulgaria. Ungaria se va angrena în al doilea război mondial mînată de aceeaşi dorinţă încrîncenată de a modifica tratatul a cărui dată a semnării (4 iunie) a fost comemorată. ca zi de doliu naţional. folosindu-se de Bulgaria Mare – un stat slav. iar Turcia Occidentală – Greciei. Se interzice şi Bulgariei fabricarea de armament de mare eficienţă şi se recomandă distrugerea celui existent. S-au opus – cum se ştie – Austro-Ungaria. între care România. Regatul Sîrbo-Croato-Sloven şi Grecia.Tratatul de la Trianon aruncă Ungaria în direcţia unui efort încrîncenat de revizuire a lui şi de revanşă. la Marea Egee. se întindea de la Dunăre. Politica externă maghiară şi relaţiile cu vecinii vor fi marcate de această preocupare a Budapestei. Plafonul forţelor militare permise Bulgariei se stabileşte la 20. se alătură 32 . apărătoare a frontierelor stabilite de Conferinţa din 1919-1920. Se crează o zonă liberă pentru Bulgaria în portul Dedeagaci. nici nu operăm cu întrebarea: “ce s-ar fi întîmplat în cazul realizării confederaţiei danubiene”. O parte a Macedoniei revine Iugoslaviei. Statele vecine se grupează în Mica Înţelegere (Cehoslovacia. an de an. Iugoslavia şi România). Trasarea frontierelor Bulgariei se constituie într-o premiză a orientării politicii externe bulgare spre revizionism. este şi ea deschisă statelor doritoare de cooperare. Clauzele teritoriale prevăd traseul graniţei cu România pe cel existent în 1913.000. la 27 noiembrie 1919. La o privire mai atentă. Mica Înţelegere apare ca un fel de replică a Confederaţiei economice danubiene. la Marea Egee şi.250. Reacţiile nu vor întîrzia. Grecia şi Turcia) de a atrage Bulgaria. aşa încît această structură defensivă. semnează tratatul cu Bulgaria învinsă. Nu ştim cît de eficientă ar fi fost cooperarea economică în Confederaţia danubiană. Clauzele economice prevăd pentru Bulgaria plata a 2. 3 martie 1878). Evident. României – inclusiv Cadrilaterul. tratatul s-a semnat la Neuilly. Este utilă precizarea că Tratatul obligă Bulgaria să renunţe la toate avantajele obţinute prin tratatele de pace separată de la Brest-Litovsk şi Bucureşti. nici Austria şi mai ales Ungaria n-au dovedit zel pentru a intra în Mica Înţelegere. anevoioasă. revizuirea Tratatului de la Trianon devine un fel de obsesie. Bulgaria achită cea mai mare parte a acestor reparaţii. Suma era plătibilă în 37 de ani. Clauzele militare sunt asemănătoare cu cele înscrise în alte tratate. Despre cooperarea economică a statelor Micii Înţelegeri putem observa că n-a atins parametrii corelativi disponibilităţilor statelor partenere. după al doilea război balcanic. aşadar. care respingea prezenţa prea accentuată a Rusiei la Constantinopol şi Strîmtorile Bosfor şi Dardanele. Această Bulgarie Mare. va permite deplasarea. În anii ce vor urma. ce-i drept. O transformare profundă a Europei (poate reunificarea ei?) va face posibilă convieţuirea în pace a Ungariei cu ţările vecine. A visat şi elita bulgară la o Bulgarie Mare în dimensiunea celeia realizată prin pacea încheiată după războiul ruso-româno-turc din 1877-1878 (Pacea de la San Ştefano. 19 state. Cu Bulgaria. care vroia Bosnia-Herţegovina şi Marea Britanie. Aceasta şi explică eşecul Înţelegerii Balcanice (Iugoslavia.000 franci aur.000. a accentelor de pe confruntare pe cooperare. Bulgaria se va alătura tot mai ferm curentului revizionist. România. pînă la Adrianopole. dar condiţia esenţială este respectarea clauzelor teritoriale înscrise în tratate.

Arabia şi Armenia. Grecia şi România. Mustafa Kemal devine stăpînul Anatoliei. Rusia Sovietică este între primele (martie 1921) deoarece regimul bolşevic vedea în Turcia kemalistă un teren potrivit extinderii revoluţiei. organizează congrese naţionale la Erzerum şi Sivas. inspector militar în Anatolia Orientală. Cu Turcia se vor încheia două tratate: la Sèvres (10 august 1920) şi la Lausanne (24 iulie 1923). Smirna şi mare parte a insulelor egeene revin Greciei. Partea europeană era sever redusă. Anatolia şi Asia. Capitulaţiile. Învingătorii se arătau hotărîţi să distrugă Imperiul Otoman. dreptul la autodeterminare a populaţiilor musulmane foste supuse ale Imperiului şi abolirea regimului capitulaţiilor. Imperiul Otoman părăseşte războiul prin armistiţiul de la Mudros (30 octombrie 1918). la 14 octombrie 1914. grecii debarcaseră la Smirna (mai 1919) şi masacrau populaţie nevinovată. forţe franco-britanice ocupaseră Constantinopolul şi Strîmtorile. Salvarea Turciei va fi adusă de armată. generalul Mustafa Kemal.S. devenit generalisim. Urma apoi să se creeze un Kurdistan independent. a revoluţiei antiimperialiste. va înfrînge pe greci şi la 11 octombrie 1922 pune capăt războiului prin armistiţiul de la Mudania. Prin acest tratat. Aliaţii (puterile occidentale şi Grecia) se văd nevoiţi să abroge Tratatul de la Sèvres. Această internaţionalizare a Strîmtorilor Bosfor şi Dardanele conţinea elemente care lezau suveranitatea Turciei. ultimul sultan al Imperiului. Mai multe puteri recunosc autoritatea lui Mustafa Kemal asupra Turciei. Ridicarea lui Kemal în fruntea unei puternice mişcări naţionale ia prin surprindere pe Aliaţi. El s-a arătat mult mai preocupat de soarta sa şi a dinastiei decît a Imperiului. Erau detaşate de la Turcia: Siria. Potrivit acestui tratat. În iunie 1919. Din Comisia Strîmtorilor făceau parte marile puteri.R. deschise navigaţiei şi plasate sub supravegherea unei Comisii a Strîmtorilor. Turcia mai însemnînd doar Constantinopol în Europa. Aceştia (mai ales britanicii) fac din Grecia organizatoarea unei ofensive asupra Anatoliei rebele (23 aprilie 1920). Erau restabilite şi agravate capitulaţiile. Dodecanezul şi Rodosul revin Italiei. organizează alegeri şi Adunarea Naţională de la Ankara îl numeşte şef de guvern (23 aprilie 1920). Guvernul Damad Ferid paşa nu era la înălţimea împrejurărilor. Mesopotamia.Axei în decembrie 1941 fără a se angaja în operaţiuni militare împotriva U. de fapt. Ideile esenţiale ale pactului naţional erau: independenţa şi unitatea Turciei în limitele existente în octombrie 1918. Strîmtorile erau demilitarizate. zona Strîmtorilor şi Asia Mică trec sub suveranitatea deplină a Turciei. se aşează în fruntea turcilor nemulţumiţi. Tracia Orientală (cu Adrianopole). Turcia şi insulele Imbros şi Tenedos. nu avea calităţile necesare situaţiei complexe create de înfrîngerea din 1918. Tratatul de la Sèvres este perceput ca umilitor în masa populaţiei turce şi aceasta contribuie la creşterea aderenţei la mişcarea kemalistă. El formulează şi adoptă un pact naţional. abolite de Turcia în 1914 33 . Aceasta se face prin Tratatul de la Lausanne (24 iulie 1923). Intrată în Marele Război alături de Germania. Tratatul de la Sèvres este primul revizuit din sistem. Kemal. Sultanul Mohamed al VI-lea (19918-1922). Destul de repede. alte ţări interesate ca Bulgaria. A şi fost apreciat drept cel mai inechitabil tratat impus după război (Bertrand de Jouvenel). Turcia şi chiar Rusia aveau acces în această comisie numai după ce intră în Liga Naţiunilor.S.

pe rînd. Conferinţa a realizat o operă imperfectă. se prăbuşesc imperii. Imperiul Rus devine. U. mai aproape de esenţa acestui principiu.S. Imperiul Otoman devine. în timp. sub Kemal Atatürc (Tatăl turcilor) Turcia modernă. la Ankara. ne vom referi mai ales asupra celor produse în Europa. Rusia Sovietică. căzut în război…) apreciază că soluţia adoptată la conferinţă “a fost cea mai puţin rea ce s-a putut găsi”. Duca. în maniere distincte. Austro-Ungaria se prezenta ca o realitate eterogenă etnic.R. “soarta compromisurilor” – s-a spus. Constantinopolul. stat riveran la Marea Neagră şi.S. Imperiul German devine Republica de la Weimar. Lîngă Tratatul de la Lausanne o convenţie anexă prevedea schimbul de populaţie între Grecia şi Turcia. Astfel se explică regretele prelungi. preia şi dezvoltă tendinţe ale Rusiei ţariste. Rusia. Trebuie precizat faptul că la Conferinţa de la Lausanne a participat şi România. deciziile conferinţei erau în bună parte lovite cu nulitate de un război răvăşitor (al doilea război mondial). era o primă experienţă dureroasă a secolului al XX-lea. devenind compatibil cu interesele riveranilor şi în primul rînd ale Turciei. interesat în problema internaţională a Strîmtorilor. Economistul britanic J. sunt abolite prin Tratatul de la Lausanne. În timpul războiului şi după. Omul politic român Take Ionescu prevedea încă din 1914 “rostogolirea coroanelor…”. Este adevărat că această unitate statală ajunsese. asistăm la o schimbare spectaculoasă de… “firmă:”.şi reintroduse prin Tratatul de la Sèvres. Strîmtorile trec sub suveranitatea Turciei cu condiţia demilitarizării lor. Cert este faptul că soluţiile adoptate la Conferinţa de pace de la Paris au antrenat profunde schimbări în lume. de cele mai multe ori împotriva voinţei populaţiei părţilor componente. Ca şi în cazul Germaniei. constituită în timp. Rezultatele (înscrise în Tratate) n-au plăcut nici învinşilor (era firesc). devine capitală incomodă lîngă problema Strîmtorilor – una internaţională. Cînd.S. N-au lipsit aprecierile severe.S. una din premizele recuperării statutului de mare putere erodat prin înfrîngerea în război. Regimul Strîmtorilor se modifică. pentru dispariţia Austro-Ungariei. văzut în timp drept cea mai potrivită capitală de imperiu tricontinental. Aşadar. dar nici învingătorilor. Sistemul de la Versailles este acum complet. Etienne Mantoux (fiul stenografului care ne-a lăsat tipărite discuţiile din Consiliul celor patru. Cea mai severă transformare este suferită de Imperiul Austro-Ungar. Keynes a caracterizat rezultatele conferinţei drept “o sfidare a justiţiei. Cîteva concluzii asupra Conferinţei de pace de după Marele Război se impun. transformarea Austro-Ungariei contribuie efectiv la aşezarea Europei Centrale şi de Sud Est pe principiul autodeterminării naţionalităţilor. Analizată în contextul sfîrşitului Marelui Război şi evoluţiei celorlalte imperii. suferă un fel de “condensare” spaţială cu centrul în Podişul Anatoliei unde se şi muta capitala.R. la un grad de armonizare a intereselor economice a părţilor componente. Într- 34 . a compasiunii şi a bunului simţ”.G. în 1930. Germania conservă integritatea teritorială şi. deci.M. multiplu interesate. prin aceasta. mai tîrziu. România a fost reprezentată de ministrul de externe liberal – I. mai ales la nivelul vieţii internaţionale unde U.

Trebuie remarcat că. La Moscova. Statele Unite sunt o putere navală. marina este o armă scumpă. care abia la sfîrşitul anului 1922 devine U. Frontierele vamale se lungesc cu 11. Există însă raţiuni interne. Pentru rezultatele conferinţei de mare importanţă a fost cooperarea americano-britanică. Statele Unite). Reamintim faptul că. numai Cehoslovacia reconstituită pe harta Europei are 4. bugetele naţionale suportă anevoios cursa înarmărilor navale în condiţiile priorităţii de acordat refacerii postbelice sub presiunea în creştere a influenţei curentului pacifist şi a mişcărilor sociale din stradă. Pe măsura consolidării regimului bolşevic. Creşte lungimea propriu-zisă a frontierelor. în genere nesemnificativă. aceasta este în concordanţă cu tendinţa afişată a democratizării relaţiilor internaţionale. Din această perspectivă. Este adevărat că statele europene – mari puteri -. Această realitate a permis aprecierea reprezentanţilor unor mari puteri că “s-a balcanizat” Europa. republicană.adevăr.R. în genere. Olanda.000 km. noile tratate aşează realităţile europene în mai bună corelaţie cu voinţa popoarelor. contextul geopolitic se modifică sever datorită desfacerii AustroUngariei. noţiunea de mare putere implică neapărat calitatea de putere navală.000 km de frontieră. aceasta cu atît mai mult cu cît Rusia bicontinentală devine bolşevică şi proiectează dinspre Est un pericol asupra Europei şi a lumii. Scopul conferinţei a fost stabilirea unui echilibru de forţe navale în Extremul Orient şi în Oceanul Pacific. Franţa şi Marea Britanie în special – au transferat peste Oceanul Atlantic disensiunile 35 . s-a înţeles relaţia dintre statutul de mare putere şi calitatea de putere navală. scăderea numărului minoritarilor de la 60 milioane. Mai există şi alt aspect: în perioadă.S. China. Se crează în Europa nu mai puţin de 28 teritorii vamale. la 2030 milioane poate fi semnificativă. Dispariţia Austro-Ungariei modifică harta Europei. există nemulţumire faţă de soluţiile adoptate la Paris. în mod corect. Asta înseamnă că la Washington s-au luat decizii cu urmări asupra întregii lumi şi a stării de pace. administraţia Harding (1920-1923). dar acum utilă: Belgia. în toate puterile navale. au fost masate resurse impresionante pentru dezvoltarea marinei. Marea Britanie. Cele 26 state de la începutul războiului devin 35. iniţiativa lor se justifică şi din perspectiva calităţii de putere navală. la 13. Între 12 noiembrie 1921 şi 6 februarie 1922. cu voinţa celor conduşi. percepute ca fiind diminuate la Paris. izolaţionistă (instalată pe sloganul <<înapoi la normalitate>>) vede în Conferinţa de la Washington un prilej pentru a spori avantajele Statelor Unite. Deciziile conferinţei care privesc Imperiul Otoman conturează unele schimbări semnificative în Asia şi Africa.S. Portugalia. cele 13 feluri de monedă se dublează. ţările participante sunt puteri navale: (în ordinea alfabetică.000 km în 1914. are loc Conferinţa de la Washington – una a dezarmării navale. ajungînd la 27. Franţa. În Statele Unite. Trebuie remarcată lipsa Rusiei Sovietice. ale convocării unei conferinţe de limitare a înarmărilor navale. în ciuda imperfecţiunii soluţiilor adoptate de conferinţă. Această presiune pune în evidenţă lipsa blocului de 52 milioane de locuitori ai AustroUngariei în centrul Europei. de la 6. Evident. sistemul de tratate de după război se numeşte Versailles-Washington. Italia.000 km după război. Japonia. Iniţiativa este a Statelor Unite şi aceasta este multiplu semnificativ.

Un tratat adiacent acestuia obliga Japonia să restituie Chinei Golful Kiaochow. la Conferinţa de la Washington.grave dintre ele şi această situaţie irita pe americani. “Tăcuţii 36 . esenţială era blocarea expansiunii japoneze. formulează cele “21 de cereri”. Japonia n-a mai beneficiat de sprijinul aferent alianţei din 1902. Această politică a “porţilor deschise”. La 6 februarie 1922 se încheie Tratatul celor nouă referitor la China. Pentru Marea Britanie era esenţială neutralizarea oricărui pericol asupra Indiei. Timp de 10 ani se convenea asupra menţinerii status-quo-ului. Puterile semnatare îşi garantau reciproc drepturile în posesiunile insulare din Oceanul Pacific. Respectarea formală a independenţei Chinei însemna sporirea penetraţiei americane prin aplicarea principiului “porţilor deschise şi al posibilităţilor egale” (oppen doors. Tot utilă s-a dovedit şi “spargerea” codurilor japoneze. care o lipsise de avantajele dobîndite în 1894 asupra Coreei şi în China. Pentru Japonia era esenţială obţinerea neutralităţii Marii Britanii în vederea confruntării decisive cu Rusia. iniţiatorul conferinţei. pe 10 ani. Tratatul lovea cu nulitate pe cel anglo-japonez din 1902 şi oferea Marii Britanii posibilitatea de a ieşi elegant dintr-o alianţă. Ei mai erau iritaţi şi de problema spinoasă a datoriilor interaliate. cum erau apreciate de Trezoreria americană. Marea Britanie. Această bază a fost ocupată de japonezi în noiembrie 1914. Ca urmare. Îndeplinirea acestora ar fi însemnat un veritabil protectorat asupra Chinei. Din perspectivă americană. pentru “convingerea” autorităţilor britanice s-a dovedit utilă încurajarea mişcării separatiste în Irlanda. aceleaşi “21 de cereri” au născut suspiciuni în privinţa imperialismului japonez. conlucrarea dintre Statele Unite şi Marea Britanie – atît de semnificativă în perspectivă – va influenţa rezultatele Conferinţei de la Washington concretizate în mai multe tratate. Atunci interesele celor două puteri se întîlniseră bine. iniţiată în septembrie 1899 de Secretarul de Stat John Hay (1838–1905). În faţa protestelor Chinei împotriva ocupaţiei japoneze. Pax britanica a secolului al XIX-lea – remarca Maurice Baumont – devine. Tratatul celor nouă a însemnat diminuarea avantajelor japoneze în China. era reafirmată acum. Conlucrarea cu britanicii devenea vitală. apreciau americanii (secretarul de stat Charles Evans Hughes. Marea Britanie refuza să mai prelungească tratatul aşa cum o făcuse în 1911. equal opportunity). Germanii au construit aici baza navală Tsingtao. În esenţă. era un tratat de garantare colectivă a independenţei Chinei. mai ales că reprezentanţii puterilor europene înclinau să le considere contribuţia americană la “cauza comună” şi nu angajamente ferme. La 13 decembrie 1921 s-a încheiat Tratatul celor patru (Statele Unite. Golful fusese ocupat de Germania în noiembrie 1897 şi China a fost de acord să-l închirieze pe 99 de ani. Cele “21 de cereri” au produs puternice resentimente în China pînă la coagularea unei mişcări naţionale împotriva Japoniei. acum mai puţin dorită. Situaţia incertă acum a Rusiei ca putere cu interese clare în Extremul Orient şi în Asia de Sud a fost corect sesizată de americani. şi prin acest tratat. la 18 ianuarie 1915. La Washington. La Washington s-au încheiat trei tratate. în Oceanul Pacific. pax anglo-saxonica. Marea Britanie era legată de Japonia prin Tratatul din 1902. În mod concret. spre exemplu. Japonia şi Franţa). era notoriu în această privinţă) că japonezii se apropie periculos de Statele Unite.

Tot la 6 februarie 1922 s-a încheiat Tratatul celor cinci. puterile contractante au trebuit să distrugă anumite categorii de vase. încă de la început. urmare a acestui tratat. SUA urmau a distruge 845. 5. de a evita războaiele.328 tone. Puterile semnatare au fost: Statele Unite. Marea Britanie. mai multe nave decît au scufundat toţii amiralii lumii. Proporţia se referă la categoria vaselor mari. din noiembrie 1921.740 tone.000 tone. Referindu-se la acest aspect al tratatului. un observator britanic nota: “Secretarul Hughes a scufundat.25). Astfel. Franţa şi Italia căte 1. Statele Unite obţin paritatea cu Marea Britanie a ritmului construcţiilor navale. Anglia renunţa acum la principiul supremaţiei mărilor pe care îl deţinea de secole şi potrivit căruia flota britanică trebuia să fie de două ori mai mare decît flota următoare ca mărime. Cert este că la Conferinţa de la Washington se realizează supremaţia Statelor Unite în Extremul Orient şi Oceanul Pacific. inclusiv ale acestor baze. Această modalitate de reglementare a înarmărilor navale favoriza interesele americane. aceasta va fi esenţa demersului sub titlul: 37 . mai tîrziu. acceptînd diminuarea avantajelor lor în China şi în Oceanul Pacific. De atunci. de linie. Nimic mai interesant decît să analizăm cum a alunecat lumea spre alt război – al doilea război mondial. Mai mult. Conferinţa de la Washington a impresionat opinia publică americană şi chiar mondială.000 tone. 3 se referă la tonajul permis a se construi pentru înlocuire. cum se ştie – că lumea poate fi aşezată pe baza legii. Proporţia 5.75. Marea Britanie (5. Fără a intra în foarte multe detalii tehnice de specialitate. Între primele cinci puteri navale ale lumii se stabileşte o proporţie a înarmărilor după cum urmează: Statele Unite (5.15). în cursul războaielor”. Se deschidea astfel drumul ce va duce la dobîndirea de către Statele Unite a calităţii de prima mare putere navală a lumii şi. lucrările Conferinţei se deschideau printr-o ceremonie de înhumare a Soldatului Necunoscut la Cimitirul Arlington din Washington D. a aceleia de superputere. schimbarea gărzii la Mormîntul Soldatului Necunoscut constituie un spectacol gustat de turiştii în trecere prin capitala Statelor Unite.japonezi” – cum se exprima un autor – se supun. Franţa şi Italia. atingînd un plafon de 1. Japonia (3. trebuie să observăm că.25). Mai trebuie menţionat faptul că între americani şi englezi a intervenit acordul de a nu consolida fortificaţiile oricărei baze navale între Singapore şi Hawaii. cu şansa de a elimina folosirea forţei în relaţiile internaţionale. Sistemul de tratate de după primul război mondial s-a numit Sistemul Versailles–Washington. Cum la 11 noiembrie se împlineau 3 ani de la semnarea armistiţiului între Puterile Aliate şi Asociate şi Germania. Japonia. era încă o modalitate de a stăvili şi tendinţele expansioniste japoneze în favoarea Statelor Unite.C. Marea Britanie – 583. în 35 minute. Acest tratat reglementa cursa înarmărilor navale. Japonia – 435.900. Se convenea sistarea pentru 10 ani a construcţiei de vase foarte mari. Tratatele încheiate amplificau credinţa – s-a dovedit o iluzie.

38 . Titulescu şi strategia păcii. C. Care este diferenţa între un congres de pace şi o conferinţă? 7. 1983. pe plan economic? 6. Bold. Eliza Campus. 2. 1969. Ciupercă. Botoran ş. 1995. Ciupercă. Bold. Care este schimbarea esenţială antrenată de Conferinţa de la Washington? BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ 1.P. Explicaţi de ce s-a impus o conferinţă a dezarmării navale? 15. Iaşi. Editura Politică.a. Penguin Books.Întrebări * 1. Dece învingătorii în primul război mondial au ţinut ca Austria să rămână stat independent? Care dintre marile puteri învingătoare era cea mai interesată în această problemă? 9. 1981. 3. Iaşi. Idem.I.. 4. 5. Editura Dacia. Editura Junimea. ele nu-şi propun să acopere integral textul acestei părţi de curs. Ce înţelegeţi prin zona renană demilitarizată? 10. An Introduction to contemporany History. Aşadar. nu este suficient să se cunoască doar răspunsul la aceste întrebări. I. Triumful principiului naţionalităţilor. Bucureşti. 9. Idem. America şi războiul rece. 1976. * Precizăm că aceste întrebări sunt unele tip. în relaţiile internaţionale. Iaşi. 1949-1991. Editura Junimea. 11. pe planul configuraţiei structurilor de putere în Europa şi în lune? 3 …. Editura Universităţii “Al. A. Originile celui de-al doilea război mondial. 7. pe plan militar? 4 …. Iaşi. Multe alte întrebări de acest tip vor fi formulate în legătură cu acest text pentru examen. 1996. Ascensiunea nazismului (1919-1936). Bucureşti. 6. Taylor. 1988. 1999. Geofrey Barraclough. România şi Conferinţa de pace de la Paris (19181920). 8. Care este diferenţa între reparaţii şi despăgubiri de război? Cum comentaţi reparaţiile plătite de Austro-Ungaria învinsă în război? 11. Rusia. Care este primul tratat din Sistemul Versailles-Washington care a trebuit revizuit/schimbat? De ce? 14.Cuza”. I. Dece învingătorii în Marele Război au impus învinşilor desfiinţarea serviciului militar obligatoriu? 12. State mici şi mijlocii din centrul şi sud-estul Europei. România în faţa recunoaşterii unităţii naţionale. Ce categorii de arme au fost interzise învinşilor? 13. pe plan politic? 5 …. 10. Polirom. 1999. Em. Cum definiţi sarcina esenţială a Conferinţei de pace din 1919-1920? 8. De la Versailles la Lausanne. Care sunt urmările Marelui Război pe plan financiar? 2 …. 2001. Casa Editorială Demiurg. Iaşi. Europa în derivă. Cum a fost posibil?. 1982. Martin McCauley. Repere.J. Din politica externă a României 1913-1947. Iaşi. Cluj-Napoca. Iaşi. Polirom. Em.

Însă. 44. 1999. tot prima temă cuprinde şi câteva note de subsol. propagandistic. respectivele teme şi subteme nu acoperă decât într-o mică măsură o problematică vastă şi complexă. Ambele superputeri şi-au alăturat diverşi aliaţi: între 1945 şi 1948 U. Bucureşti. II Europa occidentală postbelică: evoluţii politice şi integrare. Pacea şi războaiele de la Yalta până în zilele noastre. S. confruntarea s-a manifestat pe alte planuri: politic. Realism şi relaţii internaţionale. 4 André Fontaine. Aceste trei teme au fost împărţite în subteme. Ungaria. 2000. III Viaţa politică în Marea Britanie după 1945. încât în mai multe rânduri confuntarea militară a părut extrem de aproape. tehnologic. 2000. au grăbit Stefano Guzzini. 3 Sergio Romano. Pe de altă parte. I Europa şi începutul războiului rece. Peter Calvocoressi. a căror prezenţă ţine loc de bibliografie pentru aceste note de curs. şi toate vechile suspiciuni au ieşit din nou la iveală 1 . Principalele evenimente Spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial. pe măsură ce au fost impuse la putere guverne comuniste în Polonia. Bucureşti. 1992. strict necesare pentru o analiză nuanţată a evoluţiilor istorice respective. Statele Unite ale Americii şi reconstrucţia Europei postbelice. Din multitudinea de teme posibile am selectat doar trei. 111-114. Statele Unite şi reconstrucţia Europei postbelice A. În mod evident. în a doua jumătate a secolului al XX-lea.S. deşi puterile rivale nu au permis ca ostilitatea lor reciprocă să se transforme într-un conflict deschis. şi în special a Europei. din dorinţa unei sistematizări a materiei. II.A. Sintezele şi studiile respective reprezintă acoperirea bibliografică nu numai a primului capitol al cursului. armonia care existase între Statele Unite ale Americii.INTRODUCERE Acest curs îşi propune să prezinte doar câteva dintre evenimentele şi procesele care au avut o importanţă deosebită pentru istoria lumii. pp. De asemenea.R. 2 1 39 . Albania. Iaşi. p. ideologic. Relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi Occident au devenit treptat atât de tensionate.S. Şi totuşi. Iaşi.S. Rupeţi rândurile! Al doilea război mondial şi configurarea Europei postbelice. Bulgaria. a inclus în orbita sa cele mai multe dintre ţările Europei răsăritene. ci a cursului în întregime. U. când Mao Tse Tung a obţinut în cele din urmă victoria în prelungul război civil din China 4 . Iugoslavia. şi Imperiul britanic a început să se destrame.S. pp. 156-158. Prima dintre teme este însoţită şi de trei documente fundamentale. Istoria războiului rece.U. în special datorită faptului că posesia armamentului nuclear de către ambele părţi a determinat apariţia fenomenului ce a purtat numele de “descurajare nucleară” 2 .R. care ni s-au părut de un interes aparte: I Europa şi începutul războiului rece. iar blocul comunist a părut a se întări în 1949. 50 de ani de istorie mondială. economic. A fost instalat la putere un guvern comunist şi în Coreea de Nord (1948) 3 . Cehoslovacia şi Republica Democrată Germană (1949). vol. însă limita procustiană de 50 de pagini impunea o astfel de abordare. 158-182. pentru prima oară traduse in extenso în limba română. armatele rivale nu s-au confruntat în mod direct. România. pp.

Împărţirea lumii. London. Romano. pp. op. Germany and the Two World Wars. 3 Henry Kissinger. sau. p. p. 4 Idem. gest sau opinie a unuia dintre cele două blocuri era interpretată de către celălalt ca o dovadă de ostilitate 1 . pentru a spori influenţa rusească din Europa. era hotărât să răspândească comunismul în cea mai mare parte a lumii. (a) Măsurile de politică externă adoptate de Stalin au contribuit la escaladarea tensiunii. B. Se consideră. De asemenea. 359-384.. dar în special Stalin. Reuşita lui Stalin a fost certă în aceste privinţe. Three Essays. transformând-o într-un aliat. însă acţiunile sale au stârnit îngrijorare în Occident. Atingerea acestui ţel presupunea ocuparea a cât mai mult teritoriu german. diferenţe care s-au manifestat chiar din momentul în care bolşevicii au capturat puterea în Rusia în 1917. Polonia şi România. New York. 5 S. divergenţele au fost trecute pe un plan secund. 35. 40 . oferindu-le un vast ajutor economic cu scopul de a se reuni în cadrul unui bloc anticomunist. Bucureşti. 1941-1955. în general. Orice acţiune. 1982. Diplomaţia. 6 Andreas Hilgruber. pp. noii lideri sovietici au început să vorbească despre “coexistenţa paşnică”. În timpul celui de-al doilea război mondial. el dorind doar să contruiască o zonă-tampon menită să protejeze Uniunea Sovietică din perspectiva unei potenţiale agresiuni ulterioare a Germaniei 6 sau a Occidentului. deoarece “socialismul într-o singură ţară” fusese desăvârşit 5 .. de asemenea. Apoi. fuseseră accentuate de faptul că întârzierea deschiderii celui de-al doilea front în Europa împotriva Germaniei păruse calculată în mod deliberat. 261 şi urm. 1997. Scopul principal al sovieticilor era acela de a profita de situaţia militară. De îndată ce a devenit clar faptul că înfrângerea Germaniei era doar o chestiune de timp. că Stalin sau a continuat politica tradiţională expansionistă a ţarilor. Istoria războiului rece. ambele părţi. Bucureşti. au început să facă planuri pentru perioada postbelică. Istoricii ruşi şi unii dintre istoricii occidentali din anii ‘60-’70 au considerat că motivele lui Stalin erau pur defensive. Cambridge. 22-23. 98. Au existat multe divergenţe în privinţa frontierei polono-germane. americanii au cooperat îndeaproape cu Marea Britanie şi alte 14 ţări europene. Cei mai mulţi dintre istorici consideră că Stalin a fost principalul responsabil de declanşarea aşa-numitului război rece. liderii apuseni percepând acţiunile Kremlinului drept o agresiune 4 . pentru a se menţine o presiune de proporţii asupra Rusiei şi a o conduce la epuizare. 2-20. Ce a determinat declanşarea războiului rece? Cauza fundamentală a declanşării războiului rece a constat în diferenţele de principiu dintre statele comuniste şi cele democratice. lucru atunci posibil. ca şi preluarea în cadrul statului sovietic a unor zone întinse din Finlanda. Politica mondială după 1945. American Foreign Policy. Stalin nu a 1 2 Peter Calvocoressi. 1969. pp.refacerea Japoniei şi au întărit-o. ca şi cu Turcia. p. iar tratatele de pace cu Germania şi Austria nu s-au putut încheia. Mass. Italiei şi Japoniei 3 . din raţiuni ce vizau menţinerea efecienţei alianţei ce lupta împotriva Germaniei. după moartea lui Stalin (1953). Wilfried Loth. Bucureşti. şi mai rău. 1998. apărând astfel unele semne ale detensionării situaţiei 2 . 2000. Suspiciunile lui Stalin porneau de la amintirea intervenţiei occidentale împotriva bolşevicilor din perioada 1918-1920. cit.

From Liberation to Containment 1945-1953. 1998. Părerile lui Winston Churchill erau bine cunoscute: anticomunist fervent în perioada interbelică 3 . au participat Stalin. Essays in the History of American Foreign Relations.ţ o cortină de fier este trasă peste linia frontului” 4 . în timp ce ruşii n-au îndrăznit să rişte lansarea unui asemenea atac. 1983. Germania urma să fie divizată în trei zone de ocupaţie . (b) Cei mai mulţi dintre oamenii de stat occidentali. situat în zona sovietică. într-o anumită măsură. în toate ţările Europei răsăritene urmau să se desfăşoare alegeri libere. 1972. 1972.S. Lipsa reciprocă de încredere. îl utilizau pentru a obţine concesii de la ei. New York. 3 Norman Rose. Harry S. în ultimă instanţă. Cum a evoluat războiul rece între 1945 şi 1953? (a) La Conferinţa de la Ialta (februarie 1945).U. (c) Probabil că ambele tabere au fost. avea să apară şi o zonă franceză.ţ Ca şi Dvs. 41 . 2 Lloyd Gardner. după moartea lui Roosevelt. 345-347. Aproape toată lumea a considerat că reuniunea a fost un succes. deoarece americanii n-au dorit să utilizeze armamentul atomic dacă nu erau atacaţi în mod direct. The United States and the Origins of the Cold War. americană şi britanică (ulterior. Ambii lideri occidentali se simţeau pregătiţi să adopte o poziţie mai tranşantă faţă de U. London. Truman. Stalin a promis să se alăture războiului împotriva Japoniei cu condiţia ca Uniunea Sovietică să primească întreaga Peninsulă Sahalin şi un teritoriu din 1 Vezi George F. simt o teamă profundă ş.A. care a devenit preşedinte în S. ed. aranjamente similare urmau să fie făcute şi pentru Austria. în special cei americani şi britanici. 200-215. William Appleman Williams.rusă. 4 Apud Richard Brown.S. pp.. iar în mai 1945 îi scria lui Truman: “Ce se va întâmpla cu Rusia? ş. era mult mai suspicios în privinţa intenţiilor ruseşti decât fusese predecesorul său 2 . desfăşurată în Crimeea.A. 5 John Lewis Gaddis.. În atmosfera respectivă de tensiune. suspiciunile mutuale şi lipsa de flexibilitate au determinat. From Colony to Empire. urma şi el să fie împărţit în sectoare de ocupaţie ale marilor puteri învingătoare. 156-171. responsabile pentru declanşarea războiului rece. iar spre finalul războiului al doilea mondial dorise ca americanii şi britanicii să ocupe Berlinul înaintea sovieticilor.U. în vol. fiind realizate înţelegeri în privinţa mai multor puncte: s-a căzut de acord cu privire la înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite. Churchill. C. New York. New York. Twentieth-Century Europe. Russia and the West under Lenin and Stalin. în aprilie 1945. Însă cel puţin războiul direct a fost evitat. Solicitarea sovietică de a participa la ocupaţia Japoniei a fost respinsă de către americani. inevitabilitatea fenomenului istoric ce a purtat numele de războiul rece. pp. 110.. passim. 1941-1947.R. O viaţă de rebel. fiecare acţiune internaţională putea fi interpretată în două feluri complet opuse: ceea ce era considerat ca fiind o măsură de autoapărare de către una dintre părţi era văzut ca un act agresiv de către cealaltă parte 5 . p. Se pare că sovieticii au perceput chestiunea armelor nucleare în sensul unui şantaj pe care S.. Christopher Daniels. fuseseră ostili faţă de sovietici încă din 1917 1 . Kennan.fost informat despre deţinerea de către americani a armei nucleare decât cu puţin timp înainte de bombardamentul atomic asupra Japoniei. 1961. pp. Bucureşti. în timp ce Berlinul. Roosevelt şi Churchill. by. alcătuită din teritorii aparţinând de zonele britanică şi americană) -.

aşa cum se stabilise la Ialta. Mai mult decât atât. cit. În orice caz. devenit prim-ministru după victoria electorală a Partidului Laburist 5 ). Adam B. Bucureşti. 3 În privinţa conferinţei de la Ialta şi a urmărilor sale. 50-58. 5 Alan Farmer. evident. (c) Aşa-numitul discurs al “Cortinei de Fier”. 1997. iar războiul s-a încheiat imediat. p. ei au stabilit un guvern comunist la Lublin. 366. nu li s-a permis să participe la ocupaţia Japoniei. fără a mai fi nevoie de ajutorul rusesc. 16-20. Ulam. Rose. Timişoara. Truman şi Churchill (acesta din urmă fiind la final înlocuit cu Clement Attlee. dar nu s-a reuşit convenirea vreunei înţelegeri privitoare la viitorul acestei ţări. ceea ce. Uniunea Sovietică urma să deţină în continuare acea fâşie din Polonia răsăriteană pe care o ocupase în 1939. Al doilea război mondial. totul rămânând la nivelul celor stabilite la Ialta (dezarmarea. Războiul cu Germania se încheiase. 1939-1964. la 10 august. La câteva zile după finalizarea conferinţei. pp. Era nevoie ca o personalitate de anvergura ex-premierului britanic pentru a trezi la realitate o lume anglo-saxonă în cadrul căreia majoritatea populaţiei. la Londra. rostit de Winston Churchill. era reticentă în a recunoaşte că interesele Uniunii Sovietice şi cele ale Occidentului se găseau în acel moment într-un conflict de neevitat. Gardner. Principalii reprezentanţi ai marilor puteri au fost Stalin.. 1998. chiar dacă Uniunea Sovietică declarase război Japoniei la 8 august şi invadase Manciuria. II. vol.. Însă Roosevelt şi Churchill n-au fost de acord cu solicitarea lui Stalin ca Polonia să primească întregul teritoriu german de la est de râurile Oder şi Neisse 3 . Cluj-Napoca. (b) Conferinţa de la Postdam din iulie 1945 a ilustrat o răcire semnificativă a relaţiilor din cadrul alianţei 4 . 347-349. 2 Vezi Jakub Karpinski. s-a dorit un fel de semnal de alarmă cu privire la răspândirea comunismului în Europa răsăriteană. La Ialta s-a convenit faptul că unii membri (necomunişti) din cabinetul de la Londra să intre în guvernul de la Lublin. Însă. pp. op. pp. 1993. pp. Istoria comunismului polonez şi mondial. New York. 6 L. Expansion and Coexistence. guverne rezultate în urma unor coaliţii dominate de către comunişti fuseseră instalate la putere prin intermediul ruşilor în Polonia. până în acel moment. extenuată de conflagraţia mondială şi doritoare să revină la normalitatea specifică păcii. 4 Vezi Winston Churchill. sub titlul The Lessons of Yalta. vezi comunicările de la simpozionul pe această temă desfăşurat la Cluj-Napoca în mai 1997. cit. 367-377. şi chiar lui Churchill i-a spus doar în timpul desfăşurării reuniunii de la Potsdam 7 . editate de Pompiliu Teodor. op.Manciuria 1 . iar autorităţile comuniste poloneze au preluat acel teritoriu şi au început să-i expulzeze pe cei aproximativ cinci milioane de locuitori germani ai regiunii. denazificarea şi judecarea criminalilor de război). iar în schimbul acestei concesii. o atragere a atenţiei asupra agresiunii totalitarismului. pp. nu fusese convenit la Ialta 6 . Bucureşti. 1976. la Fulton (Missouri) în Statele Unite în martie 1946. în ciuda faptului că exista un guvern polonez în exil. 1 42 . apăruseră semne îngrijorătoare cu privire la Polonia 2 : când sovieticii au ocupat militar teritoriul polonez. două bombe nucleare au fost aruncate asupra Japoniei. Deşi sovieticii au anexat sudul Sahalinului. 1998. 1917-1973. Truman nu l-a informat pe Stalin despre natura armamentului atomic. Truman şi Churchill erau îngrijoraţi datorită faptului că Germania de la est de Oder-Neisse fusese ocupată de Armata Roşie. Marea Britanie: politica externă şi colonială. 470-476. 7 N. Soviet Foreign Policy.

Stalin trata zona rusă de ocupaţie din Germania ca şi cum ar fi aparţinut Rusiei. iar în cele din urmă toate celelalte partide politice au fost desfiinţate. Moscow Mission. de a permite desfăşurarea de alegeri libere. din raţiuni de securitate. a solicitat ajutor american. (e. Alegerile au fost măsluite. Însă Winston Churchill nu făcuse altceva decât să exprime ceea ce simţeau mulţi dintre politicienii americani de frunte.. Nici în rândurile conservatorilor nu s-a bucurat de susţinere unanimă. restauraseră monarhia. 1950. Cold War and Coexistence. dar aveau reale dificultăţi în a o susţine în lupta împotriva comuniştilor greci. cu excepţia Cehoslovaciei. nedeţinând nici o funcţie oficială în acel moment. 5 William E. Ernest Bevin. New York. Ministrul de Externe britanic. and the United States. Michael W. deşi comuniştii au obţinut mai puţin de 20% din voturi. Englewood Cliffs. The History of World Communism. 1964. Churchill. şi nu Armata Roşie. care în scurtă vreme a fost asociată strâns cu Planul Marshall. unde comuniştii încercau să răstoarne monarhia şi guvernul legal ales. 40-41. Astfel. ajutaţi de cei din Iugoslavia.. From Lenin to Khrushchev. 3 Hugh Seton-Watson. Beneficiind de un imens prestigiu ca lider al rezistenţei antigermane din timpul războiului. din ordinul Moscovei 5 . Aceste acţiuni s-au desfăşurat sub supervizarea poliţiei secrete din aceste ţări şi a trupelor ruseşti de ocupaţie 3 . p. pp. până la sfârşitul lui 1947. a făcut apel la o alianţă a Occidentului care să reziste cu fermitate în faţa ameninţării comuniste. În anumite cazuri. cit. Curran. 37. London. op. sovieticii au continuat să-şi întărească dominaţia asupra Europei răsăritene. Rose. Belmont.Ungaria. Fulton. Seton-Watson. Tito şi-a putut permite să respingă interferenţa stalinistă în afacerile interne ale Iugoslaviei 4 . Occidentul era profund iritat de atitudinea Rusiei. California. iar preşedinte Truman a anunţat în martie 1947 faptul că Walter Bedell Smith. adversarii comuniştilor au fost întemniţaţi sau închişi. membrii necomunişti au fost excluşi din coaliţiile de guvernământ. 248-257. în Ungaria. Guvernul comunist al lui Iosip Broz Tito a fost legal ales în 1945. spre exemplu. În plus. aveau guverne eminamente comuniste. care ajutaseră la eliberarea Greciei de germani în 1944. Russia. vezi N. Bulgaria şi Albania. op. care vorbea ca persoană privată. 1946-1949.cit. care nu respecta promisiunea făcută de Stalin la Ialta. 376. Tito s-a impus în ţară. sovieticii au permis desfăşurarea de alegeri libere în noiembrie 1945. 2 1 43 . Discursul a contribuit la adâncirea rupturii dintre foştii aliaţi: Stalin l-a denunţat pe Churchill drept un incitator la război 1 . pp. (e) Următoarea evoluţie majoră în cadrul războiului rece a fost apariţia aşa-numitei “Doctrine Truman”. 1987. cei mai mulţi membri ai guvernului erau comunişti. însă. iar trupele sale au eliberat Iugoslavia. Singura ţară unde acest model nu s-a putut aplica a fost Iugoslavia. 4 H. p. Partea sovietică argumenta însă faptul că aveau nevoie de guverne prietene în ţările vecine. (d) Fără a se intimida în urma discursului de la Fulton. În discursul său de la Westminster College. mulţi dintre ei fiind arestaţi şi executaţi. p. secătuind-o de resursele vitale şi permiţând să activeze doar partidului comunist. iar aproape 100 de parlamentari laburişti britanici au semnat o moţiune prin care îl criticau pe liderul conservator 2 . China. Griffith. 1971. pp. toate statele din regiune. Trupele britanice. Bulgaria şi Albania. 752-753.1) “Doctrina Truman” a derivat din evenimentele din Grecia. Melbourne. 264. David MacKenzie. România. A History of Russia and the Soviet Union.

New York.. nu numai în Europa. iar statele satelit. a lansat un plan de refacere a Europei cu asistenţă americană. pp. Norvegia.R. precum Cehoslovacia şi Polonia. Deşi teoretic ajutorul era disponibil şi pentru Europa răsăriteană. Ţelul planului era acela de a reconstrui Europa din punct de vedere economic. 231-232. 1975. a denunţat întregul plan ca fiind o ilustrare a “imperialismului dolarului”.S. cele mai importante fiind cele din Italia şi Franţa. Doctrina Truman a scos în evidenţă faptul că Statele Unite nu aveau nici o intenţie de a reveni la izolaţionism. 38-39. Italia. U. 94-97. ministrul de Externe Sovietic. Ţările Europei şi Statele Unite după război. reprezenta extensia în domeniul economic a Doctrinei Truman 2 . Eric M. ci trebuia să fie un comunism de tip rusesc. Toate partidele din statele-satelit ale Uniunii Sovietice erau membre. Turcia. Grecia. 4 W. Franţa. Secretarul de Stat al S. (e. Istoria Europei. Portugalia. Islanda. vol. ca şi partidele comuniste din diverse ţări vest europene. Iaşi.A. Loth. Era o organizaţie ce reunea diverse partide comuniste europene. De-a lungul următorilor patru ani. V. va fi aceea “de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe”. sovieticii erau de părere că asistenţa americană nu era doar o dovadă de bunăvoinţă. sărăciei. disperării şi haosului”. (f) Cominformul a fost înfiinţat de către Stalin în septembrie 1947 5 . regiune pe care Stalin o considera o “sferă de influenţă” sovietică. Olanda. care în multe ţări erau pradă haosului.politica S. ci în întreaga lume.U. Danemarca şi cele trei zone apusene ale Germaniei) au schiţat un plan comun pentru utilizarea ajutorului american.A. Elveţia. a respins oferta. spunea el. până la 31 decembrie 1951. 3 Ibidem. anunţat în iunie 1947. Moscova interzicând accesul în schema financiară şi economică promovată de americani 4 . peste 13 miliarde de dolari au venit din America spre statele Europei occidentale. Uslander. op.. How American Foreign Policy Is Made. ca rezultat al devastării din timpul războiului 3 . Până în septembrie 1947. care păreau dispuse să accepte propunerea americană au fost aduse la ordine. 1999. Austria. fostul şef de Stat Major al armatei americane în vremea războiului. Occidentalii. aşa cum procedaseră după primul război mondial. Pe de altă parte. ce-şi propunea să instituie controlul Washington-ului asupra Europei apusene şi chiar să intervină a răsăritul continentului. catalizând refacerea agriculturii şi industriei. Suedia. 5 Serge Berstein. 16 ţări (Marea Britanie. a primit un ajutor american consistent. inclusiv în Coreea şi Vietnam 1 . făcând astfel mult mai puţin probabilă o extindere a comunismului asupra unei Europe apusene prospere. Bucureşti. ci împotriva foamei. 1998. pp. Turcia. Pierre Milza. Luxemburg. “nu este direcţionată împotriva vreunei ţări sau doctrine. Belgia. Grecia a primit imediat un ajutor masiv în materie de bani. pp. 44 . ci şi o acţiune cu substrat anticomunist.U. Scopul lui Stalin era să-şi întărească controlul asupra sateliţilor: a fi comunism nu era suficient. asistenţă ce a permis înfrângerea comuniştilor până în 1949. Europa 1 John Spanier.2) Planul Marshall. care şi ea era ameninţată. 153-160. 2 Alfred Grosser. arme şi instrucţie. “Politica noastră”. pp. 105-120. pp. George Marshall.S. Viaceslav Molotov. Americanii s-au angajat pe linia unei politici de blocare a răspândirii comunismului. cit.

nu există prea multe îndoieli în privinţa faptului că Stalin.A.. Alegerile s-au derulat în luna mai. Istoria continentului european. Lovitura de stat părea o afacere internă. Mastering Modern World History. nu a fost deloc o coincidenţă întâmplătoare faptul că diviziile ruseşti din Austria au fost mutate atunci lângă frontiera cu Cehoslovacia4 . Toţi miniştrii necomunişti. Europa de la Bismark la Gorbaciov. Aceştia din urmă sperau că Cehoslovacia. Bucureşti. 1986. Criza deriva din neînţelegerile referitoare la tratamentul aplicat Germaniei. Însă la începutul lui 1948 s-a produs o criză politică serioasă. iar contactele cu exteriorul lumii comuniste trebuiau descurajate. Oficial. Anthony Rowley. p.. p. 128. cea comunistă. p. (h) Blocada Berlinului şi podul aerian din perioada iunie 1948-mai 1949 au determinat prima criză majoră din cadrul războiului rece 6 . Doar Iugoslavia a avut de obiectat şi. 1945-1973.U. au demisionat. 3 Idem. London. le-a ordonat comuniştilor cehi să acţioneze. Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953). Primul-ministru. Comuniştii obţinuseră 38% din voturi şi deţineau circa o treime din posturile guvernamentale. 39-40. Klement Gottwald. pp. în condiţiile în care penuria alimentară se instalase în ţară. (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc). The United States and the World. colectivizată şi centralizată. p. statele din regiune trebuiau să facă comerţ în principal între ele. (g) Capturarea puterii de către comunişti în Cehoslovacia (februarie 1948) a fost o lovitură serioasă pentru blocul occidental. 1 45 . 328. În 1949 a fost anunţat Planul Molotov. Englewood Cliffs. 4 Norman Lowe. 2003. De la 1850 până la sfârşitul secolului al XX-lea. Exista un guvern de coaliţie. Câteva zile mai târziu. Iaşi. mii de muncitori înarmaţi mărşăluind pe străzile din Praga. însă nu s-a putut acţiona în nici un fel. “cortina de fier” era completă în Europa 5 . Alegerile urmau să se desfăşoare în mai şi existau indicii consistente că Partidul Comunist urma să piardă teren: era considerat responsabil pentru respingerea de către Cehoslovacia a Planului Marshall. Chişinău. 87. prin care sateliţii Moscovei puteau primi ajutor rusesc.N. fiind înfiinţată o organizaţie în acest scop . deoarece nu s-a putut dovedi implicarea sovietică în evenimente. au protestat.R. 204-205. 2000. o ţară cu un nivel de dezvoltare mai ridicat decât cele ale altor ţări răsăritene. drept consecinţă. deoarece respectiva ţară era ultima din regiune cu regim democratic 3 . al cărei ţel adiţional era acela de coordonare a politicilor economice ale ţărilor din cadrul blocului sovietic 2 . 2 Peter Calvocoressi. În orice caz. 272. însă preşedintele Edvard Beneš şi ministrul de Externe Jan Masaryk nu proveneau dintre bolşevici. Puterile occidentale şi O. 5 Jean-Michel Gaillard.C. The Imperial Republic. moartea sa a fost explicată ca sinucidere. iar Gottwald a devenit preşedinte. La finalul Nicolas Werth. 6 Raymond Aron. pp. nemulţumit de legăturile cehilor cu Occidentul şi de interesul lor faţă de Planul Marshall. Comuniştii au decis să acţioneze înaintea alegerilor.. cu excepţia lui Beneš şi Masaryk. 1974. Beneš a demisionat. cu toate că a rămas o ţară comunistă 1 . va putea rămâne ca un pod între Est şi Vest. însă ulterior s-au descoperit dovezi clare în privinţa asasinării lui Jan Masaryk.E. corpul ministrului de externe a fost găsit zdrobit pe pavajul din faţa clădirii ministerului. Bucureşti. 2001. însă cetăţenii au avut de votat o singură listă.răsăriteană urma să fie industrializată. Politica mondială . controlând deja sindicatele şi poliţia. era comunist. Podul dintre Est şi Vest dispăruse. a fost exclusă din Cominform în 1948. rezultat în urma alegerilor libere din 1946. ei au capturat puterea printr-o lovitură de stat.

Marea Britanie. erau hotărâte să se menţină pe poziţii. Belgia.O.A. În mai 1949. Răspunsul sovietic a fost prompt: toate şoselele. peste două milioane tone de produse de strictă necesitate au fost trasportate aerian în oraşul asediat. Puterile apusene. scopul sovieticilor era acela de a-i forţa pe occidentali să se retragă din Berlin datorită lipsei de alimente şi de alte produse strict necesare traiului. La începutul lui 1948. Încă din martie 1948. Deja iritaţi de insula de capitalism din centrul zonei comuniste. Portugalia. se afla într-un contrast marcant faţă de înapoierea zonei ruseşti de ocupaţie. Italia şi Norvegia. a cărei prosperitate. 1992. (Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord). divizarea ţării menţinându-se până la o dată nedeterminată. În sfârşit. occidentalii au introdus o nouă monedă şi au oprit controlul preţurilor şi raţionalizarea produselor în zonele lor de ocupaţie şi în Berlinul de Vest. Atunci când. Perspectiva unei puternice Germanii occidentale independente. devenise clar faptul că nici un compromis nu mai părea realizabil în privinţa Germaniei.T. fiind convinse că o retragere ar reprezenta prelediul unui atac rusesc asupra Germaniei occidentale.războiului mondial. intuind corect faptul că ruşii nu vor îndrăzni să-şi asume riscul doborârii avioanelor de transport. exploatându-i resursele. Acum . (i) Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord a fost înfiinţată în aprilie 1949 2 . Canada.U. pp. decis să-i pună pe nemţi să plătească pentru pagubele aduse Uniunii Sovietice. sovieticii au decis că situaţia la Berlin devenise intolerabilă pentru ei. prin care se angajau să colaboreze militar în eventualitatea unui război. Prin urmare. ruşii şi-au recunoscut eşecul. Olanda şi Luxemburg semnaseră Tratatul de la Bruxelles. În următoarele zece luni. Politica mondială . Blocada Berlinului demonstrase factorilor militari de decizie din Occident faptul că războiul cu blocul sovietic putea izbucni în orice moment.. ei au considerat că era imposibil să existe două tipuri de monedă în acelaşi oraş şi erau deranjaţi de contrastul dintre prosperitatea Berlinului occidental şi sărăcia zonei înconjurătoare. de vreme ce ruşii nu aveau nici o intenţie să permită reunificarea germană. În acelaşi timp.. parte a blocului dominat de americani. ce luau drumul Rusiei. 15-18. cele trei zone occidentale din Germania au reuşit să formeze o singură unitate economică. În timp ce puterile occidentale au început să organizeze refacerea politică şi economică a regiunilor pe care le controlau. au decis să aprovizioneze Berlinul pe calea aerului. ridicând blocada 1 . Toate au semnat 1 2 P. Franţa. ce a permis subzistenţa celor 2. occidentalii au început să pregătească constituirea unei Germanii apusene capabilă să se autoguverneze. mulţumită Planului Marshall. Brussels.. passim. în iunie 1948. aşa cum se convenise la Ialta şi Potsdam. Stalin. a stârnit serioase aprehensiuni la Moscova. 46 . NATO Handbook. o operaţiune tehnică de o anvergură remarcabilă. Danemarca.5 milioane de vest berlinezi de-a lungul iernii. Criza a avut urmări importante: a fost un mare succes psihologic al puterilor occidentale. li s-au alăturat S. Irlanda. a catalizat încercarea ţărilor occidentale de a-şi coordona politicile de apărare prin înfiinţarea N. în aprilie 1949.. a continuat să trateze zona sa ca pe o colonie. Calvocoressi.A. chiar dacă relaţiile lor cu Uniunea Sovietică ajunseseră extrem de tensionate. era nevoie de o apărare organizată şi de preparative eficiente. căile ferate şi legăturile fluviale dintre Berlinul occidental şi Germania occidentală au fost închise. Germania şi Berlinul fuseseră fiecare împărţite în câte patru zone de ocupaţie.

Uniunea Sovietică şi energia atomică. Uniunea Sovietică a considerat înfiinţarea N. Winston Churchill. 1936-1956. ed. îşi luaseră angajamentul să participe la o eventuală confruntare armată ulterioară. în viitorul apropiat. Missouri. by Randolph S. 100-105. Există o simpatie certă şi o bunăvoinţă în Marea Britanie . Rusia sovietică şi organizaţia sa comunistă internaţională sau care sunt limitele. Englewood Cliffs. dar nu numai. cit. 1973. care să coordoneze apărarea Occidentului. deoarece semnifica faptul că americanii abandonaseră politica lor tradiţională de neimplicare în alianţe politico-militare şi. de victoriile Aliaţilor.Tratatul Atlanticului de Nord. tensiunea dintre cele două blocuri rămânând la cote înalte.. 152153. S-a mai stabilit ca toate forţele lor militare să fie supuse unui comandament unic al N. The Sinews of Peace: Post-War Speeches. dacă ele există. 4 Winston S. Houghton Mifflin Co.. a devenit cunoscut faptul că ruşii se aflau în posesia propriei lor bombe nucleare 1 .O. Nimeni nu ştie ce intenţionează să facă. începea să-şi facă simţite efectele în Europa apuseană.T. mai ales că. London.. (j) Deoarece nu exista nici o speranţă ca sovieticii să permită unificarea Germaniei. Iaşi. cunoscut sub numele de Planul Marshall. Macridis. 1972. ci şi evoluţiile societăţilor şi. iar Konrad Adenauer a devenit primul cancelar federal al Germaniei 2 . în august 1949. iar Programul European de Refacere.şi nu am îndoieli că şi aici . “cortina de fier” era ferm instalată în Europa. Churchill. drept o provocare ce-i era adresată. precum şi o David Holloway. 204-208. S-au desfăşurat alegeri. Se stabilizase în fond o nouă ordine mondială care va rămâne în vigoare încă patru decenii. op. Churchill. convenind asupra faptului că un atac împotriva oricăreia dintre ele să fie considerat un atac împotriva tuturor. puterile occidentale au continuat să urmeze calea adoptată în anii dinainte în chestiunea germană şi au fondat. by Roy C. 1 47 . Eu am o puternică admiraţie şi stimă pentru curajosul popor sovietic şi pentru camaradul meu de război. p. reprezintă texte fundamentale pentru descifrarea contextul complicat şi evoluţiilor complexe în care s-a desfăşurat şi care au marcat începutul războiului rece. Ruşii au replicat prin înfiinţarea în zona lor de ocupaţie a Republicii Democrate Germane în octombrie 1949 3 .T.O. încercuirea cu scop defensiv prin care alianţa occidentală condusă de Statele Unite îşi propusese să limiteze expansionismul pe diverse planuri al Uniunii Sovietice părea a se contura. Era un eveniment de maximă importanţă. ed. ale tendinţelor sale expansioniste şi de prozelitism. afectând nu numai scena relaţiilor internaţionale.faţă de toţi ruşii. 2 Foreign Policy in World Politics. pentru prima oară traduse in extenso în limba română. Republica Federală Germană. Documente 1. pp. Seton-Watson. pentru prima dată. mareşalul Stalin. pp. vieţile oamenilor.A. Stalin şi bomba atomică. 257. pp. nu în ultimul rând. în septembrie 1949. 3 H. 1998.A. La sfârşitul anilor ‘40 ai secolului al XX-lea faza incipientă a războiului rece se finalizase. 5 martie 1946 4 S-a lăsat o umbră peste scenele atât de luminate. până nu demult. Cele trei documente prezentate mai jos. discurs la Fulton.

pentru a asigura victoria cauzei juste. la o scară dureroasă şi de neimaginat. Noi urăm bun venit Rusiei la locul ei cuvenit printre naţiunile conducătoare ale lumii. într-o formă sau alta. pentru a permite aliaţilor noştri ruşi să ocupe acest vast teritoriu pe care democraţiile occidentale îl cuceriseră. Partidele comuniste. Totuşi. De două ori în timpul vieţilor noastre am văzut Statele Unite. atrase de forţe irezistibile.Grecia. iar acum are loc expulzarea în masă a milioane de germani. Oricare ar fi concluziile ce pot fi trase din aceste fapte . în multe cazuri. aceasta cu siguranţă nu este Europa Eliberată pe care noi am luptat s-o realizăm şi nici nu este una care să conţină elementele esenţiale ale păcii permanente. în creştere. în Baltica. prin acordarea de favoruri speciale grupărilor germane de extremă stângă. până în prezent.hotărâre de a persevera în stabilirea unor prietenii trainice. În luna iunie a anului trecut. împotriva argumentelor a căror temeinicie este imposibil de contestat. Viena. cu excepţia Cehoslovaciei. Turcia şi Persia şIranulţ sunt amândouă profund alarmate şi nemulţumite de pretenţiile care le vizează şi de presiunile exercitate de către guvernul de la Moscova. nu numai sub influenţă sovietică. împotriva dorinţelor şi tradiţiilor lor. Dacă acum guvernul sovietic încearcă. de la care nici o naţiune nu trebuie definitiv exclusă. a fost încurajat să comită abuzuri enorme şi greşite asupra Germaniei. ci şi sub un control foarte strict de la Moscova şi. cu splendorile sale nemuritoare . au fost aduse la putere în ciuda numărului redus al membrilor lor şi încearcă. să obţină un control totalitar. toate aceste oraşe faimoase şi populaţiile din jurul lor se află în ceea ce eu trebuie să numesc sfera sovietică. americană şi franceză. să construiască o Germanie procomunistă în această zonă. Animozităţilor dintre puternicile rase originare ale Europei li s-a datorat izbucnirea celor două războaie mondiale la care am fost martori. dar numai după ce îngrozitorul măcel şi 48 . Bucureşti şi Sofia. la Trieste. Atena singură . care erau extrem de modeste în toate aceste state răsăritene ale Europei. Guvernul polonez. este de datoria mea să vă prezint anumite consideraţii despre situaţia actuală din Europa. Varşovia. noi urăm bun venit contactelor constante. şi toate se află. armatele americană şi britanică s-au retras. din zonele pe care le cuceriseră. Guvernele poliţieneşti prevalează în aproape toate cazurile şi. s-au care s-au desfăşurat în ultima peruioadă. cu toate divergenţele şi neînţelegerile existente. aceasta va cauza noi dificultăţi serioase în zonele americană şi britanică şi va Germaniei învinse posibilitatea de a se oferi la licitaţie sovieticilor sau democraţiilor occidentale. Berlin. în conformitate cu înţelegerile anterioare. Mai presus de toate. Securitatea mondială presupune o nouă unitate în Europa. prin orice mijloace. în Adriatica.şi faptele există -. Belgrad. printr-o acţiune separată. Budapesta. De la Stettin. de a realiza un partid cvasi-comunist în zona lor de ocupaţie. la Berlin. Praga.este liberă să-şi decidă viitorul în cadrul unor alegeri aflate sub observaţie britanică. intrând în război. Noi înţelegem că ruşii au nevoie să-şi asigure frontierele lor apusene prin eliminarea tuturor posibilităţilor de agresiune din partea Germaniei. Ruşii au făcut o încercare. frecvente şi în creştere dintre poporul rus şi propriul nostru popor de pe ambele maluri ale Atlanticului. în unele locuri cu 150 de mile de-a lungul unui front de aproape 400 de mile. la timp. nu există democraţie reală. În spatele acestei linii se află toate capitalele vechilor state din Europa centrală şi răsăriteană. o cortină de fier s-a lăsat peste Continent. dominat de ruşi. Salutăm steagul ei fluturând pe mările lumii.

Toată viaţa mea publică am acţionat pentru o Franţă puternică şi niciodată nu mi-am pierdut credinţa în destinul ei. şi nimeni nu va putea să le încalce. Partidul Comunist este serios deranjat de obligaţia de a acorda sprijin pretenţiilor mareşalului Tito asupra fostului teritoriu italian de la capătul Adriaticii. Cu excepţia Commonwealth-ului britanic şi a Statelor Unite. de la frontierele Rusiei şi din întreaga lume. Noi nu ne putem permite să evoluăm pe marginea prăpastiei. Dacă în vreun fel aceste ţări vor fi divizate sau vor abdica de la datoria lor şi dacă aceşti ani foarte importanţi vor trece.devastarea se produseseră. Aceste realităţi sunt sumbre pentru oricine vorbeşte imediat după o victorie obţinută printr-o atât de splendidă camaraderie de arme şi cu scopul asigurării libertăţii şi democraţiei. Din acest motiv. Din ceea ce am văzut la prietenii noştri ruşi. cu atât mai dificilă va fi de realizat. într-un mare număr de ţări. că este iminent. Această pacificare este. Ele nu vor fi îndepărtate doar aşteptând să vedem ce se întâmplă sau printr-o politică conciliatoristă. Eu nu cred că Rusia sovietică doreşte război. Dacă democraţiile occidentale stau împreună într-o strictă concordanţă cu principiile Cartei Naţiunilor Unite. atunci s-ar putea ca o catastrofă să ne distrugă pe toţi. “coloana a cincea” comunistă s-a întărit şi lucrează în unitate totală şi supunere absolută faţă de directivele primite de la centrul comunist. partidele comuniste şi “coloanele a cincea” reprezintă o ameninţare serioasă şi un pericol pentru civilizaţia creştină. ba mai mult. eu sunt convins că nu există nimic pe care ei să nu-l admire atât de mult ca puterea şi nu există nimic faţă de care ei să aibă mai puţin respect decât slăbiciunea. iar pericolele vor deveni mai mari. Cu toate acestea. Data trecută am văzut-o venind şi am strigat concetăţenilor mei şi lumii întregi. în cadrul structurii Naţiunilor Unite şi în conformitate cu Carta sa. Dificultăţile şi pericolele nu vor fi îndepărtate închizând ochii în faţa lor.. De două ori Statele Unite au trebuit să trimită câteva milioane din tinerii săi peste Atlantic pentru a câştiga războiul. lăsându-ne pradă tentaţiilor unei încercări de forţă. influenţa lor pentru permanentizarea acestor principii va fi imensă. Alături de Cortina de Fier care se află peste Europa. 49 . eu resping ideea că un nou război era inevitabil. În Italia. Ceea ce ei doresc sunt fructele războiului şi extinderea puterii şi a influenţei doctrinei lor. acum când am ocazia şi posibilitatea de o face. chiar şi în cele mai grele momente. însă am fi complet lipsiţi de înţelepciune dacă nu am reacţiona ferm atât timp cât mai putem . Aceasta se datorează faptului că eu sunt sigur că şansele noastre se află în propriile noastre mâini şi că noi deţinem puterea de a salva viitorul. Este necesară o înţelegere. foştii aliaţi din timpul războiului. noi nu ne putem imagina o Europă regenerată fără o Franţă puternică.. Dar ceea ce trebuie să luăm noi în considerare sunt prevenirea permanentă a războiului şi realizarea condiţiilor de libertate şi democraţie. între Apus şi Răsărit. viitorul Italiei se află pe muchie de cuţit. dar nimeni nu mi-a acordat atenţie. De asemenea. unul scopurile permanente de cea mai mare importanţă ale activităţii politice. Până în 1933 sau chiar în 1935. în toate ţările. Oricum. noi trebuie să lucrăm pentru a conştientiza necesitatea unei mari pacificări a Europei. însă în zilele noastre războiul poate lovi orice naţiune. în special slăbiciunea militară. cât mai curând posibil. cred eu. oriunde s-ar găsi ea. şi cu cât va întârzia ea. Nu îmi voi pierde această credinţă acum. vechea doctrină a echilibrului de putere este nesănătoasă. există şi alte cauze de nelinişte. Cu certitudine. Pe de altă parte. simt că este de datoria mea să rostesc răspicat aceste lucruri. unde comunismul este în faza sa infantilă.

pe mare. în aer. . pe care eu vi-l prezint.Germania ar fi putut fi salvată de soarta groaznică ce o cuprinsese şi am fi putut evita cu toţii nenorocirile pe care Hitler le-a adus omenirii. nu numai pentru noi.. va exista o siguranţă copleşitoare în materie de securitate. atunci evoluţiile viitorului vor fi clare. pp. în 1946. Aceasta se poate realiza acum. printr-un instrument mondial sprijinit de întreaga putere a lumii anglo-saxone şi a tuturor legăturilor ei. ci pentru un secol de acum înainte. conduşi de către comunişti. pentru a-l lua în considerare şi a decide. 1947. 12 martie 1947 1 Gravitatea situaţiei cu care se confruntă lumea de astăzi necesită apariţia mea în faţa unei sesiuni comune a Congresului. şi prin menţinerea unei bune colaborări de-a lungul multor ani paşnici. fără a aspira la pământul şi bogăţiile nimănui. Truman. sau că peste o jumătate de secol nu veţi vedea 70 sau 80 de milioane de britanici răspândiţi în lume şi uniţi în apărarea tradiţiilor noastre. Dacă respectăm loial Carta Naţiunilor Unite şi promovăm o forţă serioasă şi demnă. properă şi cu onoarea intactă. O comisie numită de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite investighează în momentul de faţă condiţiile perturbatoare din nordul Greciei şi pretinsele violări de graniţă de frontiera dintre Grecia. pe întregul glob. 80th Congress. nu va mai exista un echilibru oscilant şi nesigur de putere care să încurajeze tentaţia spre ambiţie sau aventură. însă nimeni nu a ascultat şi am fost atraşi cu toţii.. Dacă populaţiei din societăţile vorbitoare de limbă engleză i se adaugă aceea a Statelor Unite. C. în special de-a lungul graniţelor nordice. Congressional Record.U. 2.A. obiectiv atins numai pe jumătate chiar şi în timpul războiului. fără a impune vreun control asupra gândurilor oamenilor. 1st Session. Harry S. în ştiinţă şi în industrie. Nu a existat niciodată în întreaga istorie vreun război mai uşor de preîntâmpinat printr-o acţiune la momentul oportun decât acesta care ruinat regiuni atât de vaste de pe glob. într-o asociere fraternă. 1 U. S. ca şi în privinţa forţei morale. în acest vârtej cumplit. sau pentru că avem dificultăţi în relansarea industriilor noastre şi a comerţului exterior după şase ani de efort energic de război. Aşa ceva nu trebuie lăsat să se repete. a modului nostru de viaţă şi a ţelurilor mondiale pe care le promovăm alături de voi. priveşte Grecia şi Turcia. adresă către Congresul S. Însăşi existenţa statului grec este astăzi ameninţată de activităţile teroriste ale câtorva mii de oameni înarmaţi. iar Germania ar fi putut fi astăzi puternică. să nu credeţi că nu vom depăşi aceşti ani întunecaţi de privaţiuni aşa cum am depăşit anii glorioşi de teribilă confruntare. cu tot ceea ce presupune o asemenea cooperare. doar printr-o înţelegere cu Rusia asupra tuturor problemelor. nu numai pentru vremea noastră. pe de o parte. care sfidează autoritatea guvernului într-un număr de puncte. Government Printing Office.. sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Washington D. 1980-1981. XCIII. Congress. ci pentru toată lumea. Dimpotrivă. unul câte unul. Cred că ar fi putut să fie prevenit fără a se trage un singur foc de armă. Din cauză că vedeţi 46 de milioane de oameni pe insula noastră chinuindu-se să-şi asigure necesarul alimentar. 50 .. Un aspect al situaţiei actuale. Să nu subestimăm puterea colosală a Imperiului britanic şi a Commonwealth-ului. Politica externă şi securitatea naţională ale acestei ţări sunt implicate. dacă tuturor forţelor morale şi materiale şi convingerilor britanice li se adaugă cele ale Dvs.

în bună măsură. Nici o altă naţiune nu este doritoare şi capabilă să furnizeze sprijinul necesar pentru un guvern grec democratic. Cu toate acestea. care a ajutat şi ajută Grecia. Statele Unite trebuie să furnizeze această asistenţă. încât necesită o acţiune imediată. pe de alta. Ca şi în cazul Greciei. iar Naţiunile Unite şi organismele sale aferente nu se află în poziţia de a putea oferi acel ajutor care este necesar. Turcia are nevoie acum de sprijinul nostru. Grecia trebuie ajutată. Acordarea de ajutor acestei ţări nu înseamnă că Statele Unite se identifică cu tot ce a făcut sau va face guvernul grec. Această integritate este esenţială pentru salvarea ordinii din Orientul Mijlociu. Turcia. dacă se doreşte ca ea să devină o democraţie capabilă să se ajute singură şi să se respecte. Armata greacă este mică şi modest echipată. dacă 51 . Turcia a fost ocolită de dezastrele care au copleşit Grecia. Este important de observat că guvernul grec a cerut ajutorul nostru în utilizarea eficientă a asistenţei financiare şi de altă natură pe care noi o putem acorda Greciei. Una din principalele virtuţi ale democraţiei este aceea că defectele sunt întotdeauna vizibile şi. Turcia a căutat să obţină asistenţă financiară din partea Marii Britanii şi a Statelor Unite. Noi am condamnat în trecut şi condamnăm şi acum măsurile extremiste ale dreptei sau ale stângii. Viitorul Turciei ca stat independent şi sănătos din punct de vedere economic este în mod limpede nu mai puţin important pentru popoarele doritoare de pace din lume decât viitorul Greciei. Am luat în considerare cum ar putea interveni Naţiunile Unite în această criză. Cu toate acestea. în cadrul proceselor democratice. datorită propriilor sale dificultăţi. Circumstanţele în care se găseşte Turcia astăzi sunt. Guvernul grec a lucrat într-o atmosferă de haos şi extremism. el reprezintă 85% dintre membrii Parlamentului grec rezultat din alegerile de anul trecut. dacă se doreşte să se restaureze autoritatea guvernului peste tot teritoriul grecesc. Exte de maximă importanţă ca noi să supervizăm utilizarea oricăror fonduri disponibilizate pentru Grecia. Observatorii străini. pot fi focalizate şi corectate. Marea Britanie se găseşte în situaţia de a reduce sau lichida angajamentele ei în anumite părţi ale lumii. El a făcut greşeli. Dar situaţia este atât de urgentă. Nu există nici o altă ţară căreia să i se poată adresa Grecia democratică. precum şi în îmbunătăţirea administraţiei sale publice. dar acestea sunt inadecvate situaţiei. guvernul grec este incapabil să stăpânească situaţia. au considerat aceste alegeri ca fiind expresia adevărată a opiniilor poporului grec. inclusiv în Grecia. pe motiv că realizarea modernizării este necesară pentru menţinerea integrităţii sale naţionale. merită şi ea atenţia noastră. Între timp. Guvernul britanic ne-a informat că. astfel încât orice dolar cheltuit să contribuie la realizarea unei Grecii de sine stătătoare şi să ajute la contruirea unei economii pe care o democraţie sănătoasă să poată înflori. nu mai poate extinde ajutorul său financiar către Turcia. De la război încoace. Nici un guvern nu este perfect. Vecina Greciei. Guvernul Greciei nu este perfect. Guvernul britanic. Ea are nevoie de ajutoare şi de echipament. nu mai poate oferi ajutor economic şi financiar suplimentar după 31 martie. Iar în timpul războiului. Bulgaria şi Iugoslavia. Am recomandat în trecut toleranţă şi la fel procedăm şi acum. inclusiv 692 de americani.şi Albania. diferite de acelea din Grecia. Statele Unite şi Marea Britanie au furnizat Turciei ajutor material. Noi am extins deja pentru Grecia anumite tipuri de sprijin economic.

Este necesară doar o privire pe o hartă. Dacă Grecia va cădea sub controlul unei minorităţi înarmate.Turcia urmează să primească asistenţa de care are nevoie. atunci doar Statele Unite pot să o furnizeze. de asemenea. Fundamentele sale sunt teroarea şi opresiunea. pentru a înţelege că supravieţuirea şi integritatea naţiunii greceşti sunt de o importanţă gravă dintr-o perspectivă mult mai largă. O. prin metode precum coerciţia sau prin subterfugii ca infiltrarea politică.U. violându-se Carta Naţiunilor Unite. Guvernul Statelor Unite a protestat în repetate rânduri împotriva presiunilor şi intimidărilor făcute. foarte bine. mult prea des. guvernare reprezentativă. Aceasta nu este decât o recunoaştere deschisă a faptului că regimurile totalitare impuse popoarelor libere subminează fundamentele păcii internaţionale şi. dispariţia Greciei ca stat independent va avea un efect profund asupra acelor 52 . libertatea cuvântului şi a religiei şi eliberarea de opresiunea politică. asupra celorlalte naţiuni. garanţii pentru libertatea individuală. În momentul actual al istoriei universale. În plus. Însă nu putem permite modificarea status quo-ului. Turcia. presa şi radioul controlate. care caută să impună regimuri totalitare. prin violarea înţelegerilor de la Ialta. securitatea Statelor Unite. Cred că noi trebuie să sprijinim popoarele libere să-şi realizeze destinele lor. Victoria noastră a fost obţinută împotriva ţărilor care au voit să impună voinţa lor. şi voi discuta acum cu Dvs. efectul asupra vecinei sale. Aceasta a fost chestiunea fundamentală a războiului cu Germania şi Japonia. că într-un număr de alte ţări au avut loc evoluţii similare. aceste implicaţii. Trebuie să declar. împotriva voinţei lor. Pentru a asigura dezvoltarea paşnică a naţiunilor. Un mod de viaţă este bazat pe voinţa majorităţii şi se distinge prin instituţii libere. Noi suntem singura ţară capabilă să ofere acest ajutor. în consecinţă. aproape fiecare naţiune trebuie să aleagă între modurile de viaţă alternative. alegeri aranjate şi suprimarea libertăţii personale. în întreg Orientul Mijlociu. eliberate de asuprire. Lumea nu este statică şi status quo-ul nu este intangibil. Popoarelor dintr-un număr de ţări ale lumii le-au fost impuse recent. Eu cred că politica Statelor Unite trebuie să fie aceea de sprijinire a popoarelor libere care rezistă încercărilor de subjugare de către minorităţi înarmate sau prin presiuni externe. Alegerea. Statele Unite vor pune în practică principiile Cartei Naţiunilor Unite. asupra Poloniei. în principal. regimuri totalitare. şi modul lor de viaţă. Eu sunt perfect conştient de implicaţiile majore pe care le-ar avea extinderea asistenţei Statelor Unite pentru Grecia şi Turcia. Unul din obiectivele primordiale ale politicii externe a Statelor Unite este crearea condiţiilor şi care noi şi alte naţiuni vom fi capabili să punem în practică un mod de viaţă eliberat de asuprire. Confuzia şi dezordinea se pot răspândi. care este esenţială pentru stabilitatea economică şi pentru procesele politice normale. Cred că ajutorul nostru trebuie să constea. Noi nu ne vom atinge obiectivele. Prin ajutorarea naţiunilor libere şi independente să-şi menţină libertatea. Statele Unite au jucat un rol important în fondarea Naţiunilor Unite. nu este una liberă. Al doilea mod de viaţă are la bază voinţa unei minorităţi impusă cu forţa asupra majorităţii. este concepută pentru a asigura independenţa şi libertatea durabile pentru toţi membrii săi. alegeri libere.N. va fi imediat şi serios. României şi Bulgariei. în asistenţă financiară şi economică. dacă nu dorim să ajutăm popoarele eliberate să-şi menţină instituţiile lor libere şi integritatea lor naţională împotriva mişcărilor agresive.

Dacă suntem ezitanţi în conducerea noastră. 53 . cu siguranţă. 81st Congress. 3. rog Congresul să autorizeze detaşarea de personal civil şi militar în Grecia şi Turcia. (. ci şi pentru întreaga lume. Trebuie să acţionăm imediat şi hotărât! De aceea.) Ar fi o tragedie indiscutabilă dacă aceste ţări. 1950. vor fi serioase şi pe termen lung. Mari responsabilităţi a plasat asupra noastră evoluţia rapidă a evenimentelor. nu numai pentru ele. ramurile executivă şi legislativă ale guvernării trebuie să lucreze împreună. ca şi cele asupra Orientului.. Washington D. 5 iunie 1947 1 Nu este nevoie să vă spun. pp. Descurajarea şi spectrul eşecului vor covârşi imediat mulţimea de popoare vecine care luptă să-şi menţină libertatea şi independenţa. am luat în considerare suma maximă de asistenţă care va fi furnizată Greciei. materialele şi echipamentele. că situaţia mondială este foate gravă. Government Printing Office. bunăstarea propriei noasre naţiuni. 12681270. Marshall. 1st Session. putem pune în pericol pacea mondială şi.ţări de Europa ale căror popoare luptă cu mari eforturi să-şi menţină libertăţile şi independenţa lor. rog Congresul să ofere autoritatea de a ajuta Grecia şi Turcia cu suma de 400 milioane $ în perioada de până la 30 iunie 1948. 1941-49. Aceasta este o investiţie în libertatea şi pacea lumii.. Acest lucru este evident pentru toţi oamenii inteligenţi. C. efectele asupra Occidentului. discurs la Harvard University. autorizarea furnizării de instrucţie şi pregătire personalului grec şi turc selectat. Cerând aceste fonduri. Basic Documents. Statele Unite au contribuit cu cu 341 miliarde $ la câştigarea celui de-al doilea război mondial. pentru a îndeplini sarcini legate de reconstrucţie şi cu scopul de a supreviza utilizarea asistenţei materiale şi financiare. Senate Document 123. În completarea acestor fonduri. În legătură cu acest subiect. Ele se răspândesc şi cresc în pământul rău al sărăciei şi al confruntării. George C. Noi trebuie să ţinem în viaţă această speranţă! Popoarele libere din lume aşteaptă de la noi sprijin în menţinerea libertăţilor lor. solicit Congresului să-mi ofere autoritatea de a utiliza cele mai rapide şi mai eficiente metode pentru a livra produsele de primă necesitate. Dacă vom eşua să ajutăm Grecia şi Turcia în acest moment hotărâtor. Sunt încrezător că vom face faţă în mod onest acestor responsabilităţi. la cererea acestor ţări. Ele ating maturitatea atunci speranţa unui popor moare. în cazul în care cererea de fonduri va fi aprobată. nu voi ezita să prezint situaţia în faţa Congresului. în afară de cele 350 milioane $ pe care eu le-am cerut recent Congresului pentru prevenirea foametei şi a suferinţei în ţările devastate de război. N-aş recomanda aşa ceva. Dacă alte fonduri sau altă autorizare vor fi necesare pentru ţelurile indicate în acest mesaj.. Ne angajăm într-o cursă serioasă. de asemenea. În sfârşit. Asistenţa pe care eu o recomand pentru Grecia şi Turcia reprezintă un pic mai mult decât o zecime din 1% din această investiţie. dacă ar exista vreo alternativă consistentă. Recomand. Prăbuşirea instituţiilor libere şi pierderea independenţei vor fi dezastruoase. ar pierde victoria pentru care au sacrificat atâtea lucruri. Domnilor. Este o chestiune de bun simţ ca noi să ne protejăm această investiţie şi să fim siguri că ea nu a fost în zadar. Cred că o 1 A Decade of American Foreign Policy. Seminţele regimurilor totalitare sunt hrănite de către mizerie şi nevoi. care au luptat atâta timp împotriva unor greutăţi copleşitoare.

Fermierii sau ţăranii nu pot găsi la vânzare produsele pe care doresc să la achiziţioneze. companiile de asigurări şi cele de navigaţie au dispărut prin decapitalizare. încrederea în moneda locală a suferit un şoc sever. din perspectiva eforturilor noastre de a promova pacea în lume. Această diviziune a muncii reprezintă baza civilizaţiei moderne. . Sub dominaţia arbitrară şi destructivă a naziştilor. dar a devenit evident în ultimele luni faptul că distrugerea de la suprafaţă este probabil mai puţin serioasă decât dizlocarea întregului mecanism al economiei europene. guvernele sunt forţate să folosească bani şi credite din străinătate pentru a procura aceste produse pe piaţa externă. în următorii trei sau patru ani. Acest proces epuizează rapid fondurile care sunt strict necesare reconstrucţiei. pierderile de vieţi omeneşti. în fond orice întreprindere a fost inclusă în maşina de război germană. oricâtă nevoie ar avea de haine sau de alte lucruri obişnuite ale civilizaţiei. nu s-a putut ajunge la o înţelegere în privinţa păcii cu Germania şi Austria. Prăbuşirea structurii de afaceri a Europei în timpul războiului a fost completă. În plus.. doi ani de la încheierea ostilităţilor. în mod evident. cei de la oraşe se confruntă cu mari lipsuri de alimente şi combustibili. oamenii din ţara noastră se găsesc la mare distanţă de zonele cu probleme de pe glob şi este greu pentru ei să înţeleagă necazurile şi reacţiile corespunzătoare ale unor oameni care suferă de mult timp. această situaţie extrem de gravă evoluează cu repeziciune. Luându-se în considerare necesităţile pentru reabilitarea Europei. În acest mod. Există un aspect al acestei probleme care este şi interesant. pur şi simplu. Esenţa problemei este aceea că necesităţile Europei. minelor şi căilor de comunicaţie au fost estimate corect.în principal din America . şi grav. Sistemul modern de diviziune a muncii pe care se bazează schimbul de produse se află în prag de colaps. În ultimii zece ani condiţiile au fost în mare măsură anormale. În acest timp. bani ce nu-i sunt buni la nimic. el a renunţat să mai cultive cereale pe multe dintre terenuri. Ţăranii produc alimente pentru a le stoca pentru ei şi familiile lor. Există o penurie acută de materii prime şi combustibili. reabilitarea structurii economice a Europei va presupune. În consecinţă. precum şi efectul acestor reacţii asupra guvernelor lor. distruse. ceea ce dăunează întregii lumi.dificultate este aceea că problematica este una de o asemenea complexitate. Astfel. Pregătirea febrilă pentru război şi susţinerea şi mai febrilă a efortului de război au încorsetat economiile naţionale pe toate planurile. în privinţa alimentelor din afară şi a altor produse vitale . produse de locuitorii oraşelor.sunt cu mult mai mari decât capacitatea ei actuală de a 54 . Legăturile comerciale străvechi. au fost absorbite prin naţionalizare sau au fost. băncile. Mecanismul economic lipseşte sau dă rateuri. astfel că vânzarea pe bani a produselor fermei sale. fabricilor. Dar chiar dacă s-ar fi găsit o soluţie mai promptă pentru aceste probleme dificile. încât chiar masa de fapte prezentată publicului de către presa scrisă şi cea audio complică suplimentar accesul omului obişnuit la înţelegerea clară a situaţiei. Refacerea a fost blocată de faptul că. Industriile urbane nu produc bunurile potrivite pentru a fi schimbate cu alimentele furnizate de fermier.. folosite acum ca păşuni. îi pare fermierului o afacere neprofitabilă. un timp mai îndeplungat şi un efort mai mare decât s-a prevăzut. În multe ţări. instituţiile private. Fermierul a produs întotdeauna alimente pentru a le schimba cu alte lucruri necesare vieţii. distrugerea vizibilă a oraşelor. În acest moment ea este ameninţată cu prăbuşirea.

fără de care nu va exista stabilitate politică şi nici pace. ci împotriva foamei. sociale şi politice extrem de grave. astfel încât va trebui să beneficieze de ajutor suplimentar sau va trebui facă faţă unei deteriorări economice. consecinţele asupra economiei Statelor Unite trebuie să fie evidente. partidele politice sau grupurile care încearcă să perpetueze mizeria umană. Remediul constă în spargerea cercului vicios şi în restaurarea încrederii popoarelor europene în viitorul economic al ţărilor lor şi al Europei ca întreg. Producătorul de bunuri şi fermierul din această regiune a lumii trebuie să fie capabili şi dornici să-şi schimbe produsele pe bani. încheiat de un număr de naţiuni europene. vor trebui să facă faţă opoziţiei Statelor Unite. Scopul ei trebuie să fie renaşterea în lume a unei economii funcţionale. în opinia mea. pentru a pune în prcatică un asemenea program. noii lideri de la Kremlin (Malenkov. Este deja evident faptul că. În afară de efectul demoralizator asupra întregii lumi şi de posibilităţile perturbatoare ce ar putea rezulta din disperarea popoarelor respective. sunt sigur. Asistenţa noastră. dacă nu chiar toate. astfel încât să permită apariţia condiţiilor sociale şi politice în care instituţiile libere pot exista. vom putea face faţă acestea responsabilităţi enorme pe care istoria a plast-o în mod clar înaintea ţării noastre. Nu va fi nici potrivit şi nici eficient ca noi să concepem unilateral un program care să contribuie la plasarea Europei pe propriile picioare din punct de vedere economic. Este logic că Statele Unite trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a ajuta la restaurarea unei sănătăţi economice normale în lume. De ce s-a produs o detensionare în războiul rece după 1953 şi ce formă a luat aceasta? (a) Moartea lui Stalin în martie 1953 a reprezentat probabil punctul de plecare al detensionării relaţiilor Est-Vest. Politica noastră nu este direcţionată împotriva vreunei ţări sau doctrine.plăti. iar dificultăţile pe care eu le-am schiţat pot şi vor fi depăşite. înainte ca guvernul Statelor Unite să poată să-şi sporească eforturile de a îmbunătăţi situaţia şi să ajute lumea europeană în startul său spre refacere. în limita posibilităţilor. Eu cred că iniţiativa trebuie să vină din Europa. guvernele. sărăciei. Cu înţelepciune şi cu bunăvoinţă din partea poporului nostru. nu un paliativ. Pasiunea politică şi prejudecăţile nu trebuie lăsate să acţioneze. Mai mult decât atât. nu trebuie concepută pe o bază fragmentară. Orice guvern care acţionează cu scopul de a bloca refacerea altor ţări nu se poate aştepta la ajutor din partea noastră. trebuie să se realizeze o înţelegere între ţările Europei în privinţa necesităţilor situaţiei date şi în privinţa acţiunilor pe care le vor face propriile guverne pentru a înlesni ceea ce va face guvernul american. O componentă esenţială a oricărei acţiuni încununate de succes din partea Statelor Unite o reprezintă înţelegerea de către poporul american a caracterului problemei şi a remediilor ce urmează să fie aplicate. astfel încât valoarea acestora din urmă să capete consistenţă. o cooperare totală din partea guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va dori asistenţă în scopul reconstrucţiei va găsi. Aceasta este treaba europenilor. în funcţie de crizele care apar. pentru a profita de ea din punct de vedere politic sau în alt fel. Programul trebuie să fie unul comun. 55 . disperării şi haosului. D. Rolul nostru trebuie să constea într-un sprijin prietenesc în schiţarea unui program european şi în ajutorul ulterior. Orice asistenţă pe care guvernul nostru o poate oferi în viitor trebuie să fie o cură.

din perspectiva tehnologiei nucleare. urmându-i îndeaproape pe americani. Altfel spus. aceasta urma să vină.F.sau coexistenţă paşnică. Hruşciov spera să câştige statele neutre de partea comunismului prin intermediul asistenţei economice furnizate. ci una eliberată de sub dominaţia nazistă. Cominformul a fost abandonat. (b) Destinderea s-a manifestat în mai multe feluri. şi Austria fusese împărţită în zone de ocupaţie. fiind în zona sovietică. spre deosebire de Germania. O cauză probabilă a acestei schimbări de atitudine a fost teama rusească cu privire la o posibilă unire între R. în care l-a criticat pe Stalin şi a spus că o “coexistenţă paşnică” cu Occidentul nu era numai posibilă. există numai două căi . Asta nu însemna că Hruşciov renunţase la ideea unei lumi dominate de comunişti. ea urmând să rămână neutră în cazul oricărui conflict. dar şi vitală: “. au ajuns să deţină bomba cu hidrogen. producându-se astfel un echilibru. Nu-i era permis să se unească cu Germania.G. În 1945. Pe lângă mişcările conciliante descrise mai sus. Motivele din spatele acestei dorinţe ar putea fi legate şi de faptul că în august 1953 sovieticii. mai ales în natură. (c) Cu toate acestea. Politica lui Hruşciov era un amestec curios pe care liderii occidentali l-au considerat uneori greu de înţeles. iar Hruşciov l-a vizitat pe Tito. în realitate. în 1955 ruşii s-au declarat de acord să renunţe la bazele lor militare din Finlanda. În acelaşi timp. Iar evenimentul cel mai sugestiv în privinţa destinderii internaţionale l-a reprezentat realizarea unei înţelegeri în privinţa Austriei..Bulganin şi Hruşciov) dorind să-şi îmbunătăţească relaţiile cu Occidentul. forţele ei armate erau strict limitate. destinderea a fost doar parţială.. Se părea că nu se va reuşi ajungerea la vreo înţelegere. în timp ce sovieticii au insistat pe achitarea. Nu există o a treia cale”. deoarece occidentalii şi sovieticii aveau abordări similare ca şi în cazul german. Divergenţele sovietoiugoslave au fost puse în surdină. toate trupele străine au fost retrase. Spre exemplu. Bulganin întâlnindu-se la Geneva cu preşedintele american Dwight Eisenhower. epuizante pentru statul austriac. însă se va realiza atunci când puterile occidentale vor aprecia superioritatea sistemului economic sovietic. prin semnarea. britanicii şi francezii au promovat reconstrucţia şi refacerea în zonele lor de ocupaţie. liderul de la Moscova răspundea cu promptitudine la orice îi părea o 56 . s-a acceptat formarea unui guvern central austriac. Însă. nu se putea alătura nici unei organizaţii de natură politico-militară sau economică aparţinând vreunuia din cele două blocuri adverse. acordându-se o mai mare libertate statelor-satelit (aprilie 1956). a unor reparaţii consistente. şi zonele occidentale de ocupaţie din Austria. iar Austria a devenit independentă în cadrul frontierelor ei din 1937. cel puţin aparent. În acelaşi fel. însă la începutul lui 1955 ruşii au devenit brusc cooperanţi şi s-a putut semna tratatul din luna mai. în mai 1955. Viena. capitala. deoarece Austria nu era considerată o ţară înfrântă. sau cel mai destructiv război din istorie. începea să se manifeste principiul descurajării nucleare: părea de neconceput ca cineva să aibă curajul să utilizeze armamentul atomic. Nikita Hruşciov şi-a explicat noua politică într-un discurs faimos din februarie 1956. iar în decembrie acelaşi an sovieticii nu au mai blocat prin veto admiterea în Organizaţia Naţiunilor Unite a 16 noi state. Americanii. Guvernul austriac deţinea doar puteri limitate. În conformitate cu tratatul. şi nu atunci când vor fi înfrânte în război. a Tratatului de Stat Austriac. iar problemele cu care se confrunta erau asemănătoare cu cele din Germania.

când şi-a schimbat părerea în 1961. cât mai ales pe germanii din R.ameninţare externă pentru blocul comunist şi nu era dispus să relaxeze dominaţia de ansamblu asupra sateliţilor Uniunii Sovietice. În 1961. abia în 1972 Marea Britanie a devenit. Însă americanii au anunţat că nu sunt dispuşi să cedeze. mulţi oameni au conştientizat faptul că Europa putea fi reconstruită şi apărată numai printr-un efort comun în plan militar. În 1958.D. ei testând până în 1957 rachetele balistice intercontinentale şi lansând în spaţiu primul satelit.O. dar a fost perceput în Occident dpret o acţiune agresivă. aşa cum au descoperit maghiarii în 1956. iar etapa cea mai importantă a procesului de integrare europeană a debutat o dată cu apariţia Comunităţii Economice Europene (C.T. Criza a avut rezultate importante. în 1957. (c.ului în N. Bătrânul Continent nu mai domina lumea şi părea incapabil să reziste expansiunii comuniste. Pactul era un tratat declarat defensiv. Sputnik 1. Entuziasmul britanic faţă de o astfel de cooperare s-a dezvoltat mai reţinut decât în alte ţări. Cele două superputeri păreau a se afla în pragul unui război nuclear.A.R. Hruşciov a sugerat din nou. Hruşciov a anunţat că U. operaţiuni ce au stârnit anxietăţi în Occident. în august 1961 a fost ridicat aşa-numitul “Zid al Berlinului”.1) În 1955 a fost semnat Pactul de la Varşovia între Uniunea Sovietică şi statele din Europa răsăriteană.E.S. mai ales din perspectiva faptului că lumea a înţeles enormitatea a ceea ce s-ar fi putut întâmpla.cam 200 000 pe an.D. în special datorită temerii ce viza periclitarea suveranităţii naţionale. Criza s-a produs atunci când acelaşi Kennedy a solicitat retragerea rachetelor ruseşti din Cuba. Drumul către o Europă occidentală unificată a fost marcat de înfiinţarea N. adică aproximativ 3 milioane în perioada 1945-1960. Drept urmare. (c.) în 1957.4) Criza rachetelor din 1962 a fost cel mai tensionat incident din întregul război rece. la scurt timp după admiterea R.E. II Europa occidentală postbelică: evoluţii politice şi integrare A.S. economic şi politic.2) Ruşii au continuat să fabrice armament nuclear. Marea Britanie a refuzat oferta de a se alătura C. (c.F. concretizată în instalarea unei legături telefonice directe între Moscova şi Washington şi în semnarea.G. ce-i izola nu atât pe vest berlinezi.. a unui tratat sovieto-americano-britanic de interdicţie a desfăşurării testelor nucleare în altă parte decât în subteran. deci de la mai puţin de 200 de km. membră a organismului integrativ european. 57 . Deoarece Kennedy a refuzat.O. Franţa a blocat admisia britanică. de conaţionalii lor şi de lumea liberă.E. În această situaţie.E. Principalele evenimente În 1945 o mare parte a Europei se afla în ruine.A. nu mai recunoaşte drepturile puterilor occidentale asupra Berlinului de Vest. o monstruozitate de circa 50 de km. Comuniştii erau profund deranjaţi de numărul mare de refugiaţi care fugeau din R. s-a produs o anumită reducere a tensiunii internaţionale. de această dată noului preşedinte John Fitzgerald Kennedy. (c. de coasta americană.3) Situaţia de la Berlin a determinat o recrudescenţă a tensiunii. în cele din urmă. că Occidentul ar trebui să se retragă de la Berlin.. în Berlinul de Vest . şi cea a Consiliului Europei (ambele în 1949). în iulie 1963.G.T.G. dar Hruşciov a fost în cele din urmă de acord să renunţe la plasarea rachetelor în Cuba.

U.A. o abordare de tip comunitar ar fi îndepărtat sau chiar eliminat posibilitatea unor conflicte între ţările apusene. doar ca State Unite ale Europei.E.Acordul General pentru Tarife şi Comerţ (A. în pofida crizei mondiale. sau G. şi U.). a argumentat faptul că.C. din nou cu eficienţă. în acele domenii unde integrarea se putea manifesta. Ulterior. În plus. a cărui sarcină primordială viza reducerea taxelor vamale. în anii ‘80-’90 situaţia s-a stabilizat. Unul dintre promotorii ideii potrivit căreia Europa urma să mai joace roluri semnificative pe plan mondial numai dacă se unifica a fost Winston Churchill.C. mulţumită unei combinaţii între ajutorul american prin intermediul Planului Marshall.U.A.. dar sigură. îndeplinită cu succes în următorii patru ani. cu paşi mici.1) Organizaţia pentru Cooperare Economică Europeană (O. o creştere în cererea mondială de produse europene. În anii ‘60 inflaţia a început să devină o problemă. încât comerţul dintre statele membre s-a dublat într-o perioadă de şase ani.T. ameninţarea rusească părea mai uşor de blocat printr-un efort comun. organizaţia s-a ocupat. (b. o abordare graduală. Ulterior.T. creşterea economică fiind una lentă.P.S. conflicte de genul celor din veacul al XIX-lea sau din prima jumătate a secolului al XX-lea. de încurajarea comerţului între statele membre prin reducerea restricţiilor. în acelaşi timp. (b) Deşi federaliştii au fost extrem de dezamăgiţi de eşecul realizării unei integrări imediate şi complete. a fost fondată în 1947 ca un răspuns la oferta americană de asistenţă. Atunci când S. cunoscută sub numele de Planul Marshall. Într-un discurs din martie 1943. el a vorbit despre necesitatea unui Consiliu al Europei. iar la mijlocul anilor ‘70 creşterea preţurilor la produsele petroliere a accentuat inflaţia.) -. ce îşi propunea să încurajeze comerţul printr-o îmbunătăţire a sistemului de plăţi între statele membre. Prima sa funcţie. B. potrivit modelului Statelor Unite ale Americii.C. şi Canada s-au alăturat organizaţiei în 1961.N.E.. a fost reprezentată de gestionarea şi împărţirea sumelor de bani sosite din S. şi de către Uniunea Europeană de Plăţi (U.S.) a fost prima iniţiativă pe calea spre unitate. astfel încât fiecare ţară să-şi poată utiliza moneda proprie.R. iar la Zurich. în 1946. S. iar unii gândeau chiar în termenii unei Europe federale unite. Creşterea unităţii în Europa occidentală (a) În toate ţările Europei apusene erau oameni din toate părţile spectrului politic care credeau în necesitatea unei cooperări strânse între ţările din regiune.A. .A. a avut realizări atât de notabile. A fost ajutată şi de organismul de pe lângă O.E. organizaţia era alcătuită la început din cele 16 ţări ce acceptaseră ajutorul financiar american.E.T. singura soluţie practică ce a putut fi găsită a fost aceea a funcţionalismului.Statele Europei occidentale s-au refăcut surprinzător de repede de pe urma efectelor războiului. De asemenea. sporind. şi şomajul.G. O.E. unele progrese tehnologice şi o planificare atentă din partea guvernelor din diversele ţări vest europene. }ările vest europene erau prea mici pentru a fi viabile separat din punct de vedere economic sau strategic într-o lume dominată de cele două superputeri. Raţionamentul era simplu: doar printr-un efort de cooperare şi prin punerea în comun a resurselor ar fi putut Europa să se refacă de pe urma ravagiilor războiului. ea şi-a schimbat denumirea în Organizaţia pentru 58 .U. ţările europene vor mai putea însemna ceva pe plan internaţional.U.

C. iar susţinerea pe care Vaticanul a acordat-o procesului de integrare europeană meritând să fie remarcată.A. cooperarea regională. organizaţia a cuprins zece state. “Părinţii fondatori” ai integrării europene Aşa-numiţii “părinţi fondatori” ai integrării europene au jucat un rol major în startul procesului de unificare europeană: Jean Monnet (1888-1979). adică de prelaţii catolici. N. organizaţia nord-atlantică a intrat într-o anumită criză de identitate.A. cu scop de apărare în comun în cazul în care unul dintre membri ar fi fost atacat.A.D. Însă apoi au început să apară probleme: francezi nu erau încântaţi de rolul dominant jucat de americani. instituţia parlamentară nu dispune de puteri reale. Până la sfârşitul lui 1955. N. erau şi aşa-numiţi “oameni ai frontierelor” . în direcţia unităţii politice. (b. Curtea Europeană a Drepturilor Omului este rezultatul “Convenţiei europene pentru protecţia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale” (4 noiembrie 1950).). C. a fost înfiinţat lângă Paris un cartier general european al forţelor armate ale organizaţiei.O sub un comandament centralizat. Totodată.T.A. 34 de membri.T. să solicite şi să obţină plasarea forţelor N. mediul. Toţi aveau nişte caracteristici comune ce s-au dovedit vitale la finele anilor ‘40 şi începutul anilor ‘50. Războiul din Coreea a determinat S. în 1966 preşedintele de Gaulle a retras trupele franceze de sub autoritatea comandamentului unic. Toţi erau creştini-democraţi. Iniţial. apropiaţi de “oamenii în negru”. după victoria occidentală în războiul rece. (b. rezoluţii care sunt transmise Cimitetului de Miniştri. cu majoritate de două treimi.O. Sediul a fost (şi a rămas) la Strasbourg.U..Cooperare Economică şi Dezvoltare (O. în 1995. În ciuda numeroaselor convenţii interguvernamentale privind sănătatea. Consiliul Europei contribuie la “securitatea democratică” a continentului şi număra. era net inferioară Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.O. astfel încât militarii francezi şi politica nucleară a Franţei să nu mai fie sub controlul unui nefrancez. Acest mecanism juridic important garantează un nivel minim de respectare a drepturilor fundamentale ale omului de către administraţiile şi tribunalele democraţiilor europene şi permite examinarea recursurilor individuale ale cetăţenilor împotriva propriilor jurisdicţii naţionale. ideea creştină conferind substanţă legăturilor dintre oameni şi naţiuni. activitatea Consiliului Europei a fost discretă în privinţa integrării europene începând cu anii ‘60. în acelaşi timp. iar apoi au intrat în structura respectivă Japonia.A. în mare parte eşuată. compusă din deputaţi aleşi. coordonatele dezvoltării sale viitoare fiind destul de greu detectabile în acest moment. votează. a părut a se dezvolta impresionant: forţele disponibile pentru apărarea Europei apusene au sporit de patru ori. Konrad Adenauer (1876-1967) şi Alcide De Gasperi (1881-1954). Adunarea. a reprezentat o tentativă.Schuman era 59 .2) Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (N. Robert Schuman (1986-1963).T. transporturile etc. apărut în 1949. Descompunerea blocului comunist după 1989 a permis acestei instituţii să joace cartea paneuropeană şi să devină prima structură de integrare a noilor democraţii.O. în anii ‘70’80. Datorită influenţei britanice. iar ceilalţi au fost reprezentanţii voinţei politice cu privire la integrare.) a fost fondată în 1949. conferind deci o anumită coerenţă politică începutului procesului de unificare europeană. Erau. Monnet a fost “inspiratorul” şi “vizionarul”. Australia şi alte ţări.T. Oricum.E.3) Consiliul Europei. Iar din punctul de vedere al armamentului convenţional. Acesta ia decizii în unanimitate.

Olanda şi Luxemburg. cărbune şi oţel. era şi EURATOM. care spera ca prin implicarea R. ca şi despre promovarea unei uniuni mai strânse între popoarele Europei. despre dezvoltarea industrială. ce include. despre încurajarea dezvoltării regiunilor înapoiate ale lumii. Primii paşi concreţi în direcţia integrării. Şase ţări au fost membre fondatoare: Franţa. care a devenit operativă în 1947. C. Au fost eliminate toate obligaţiile şi restricţiile privitoare la comerţul cu fier. tratatul de la Roma vorbea despre îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi de viaţă.C. R.A. un Secretariat şi o Curte de Justiţie. Singura dezamăgire a federaliştilor a fost aceea că Marea Britanie nu a dorit să se alăture. În timp ce colaborarea în plan militar a condus în cele din urmă la înfiinţarea N. iar Gasperi se născuse în Imperiul Austro-Ungar -...O. D. Asociată cu C. Adunarea europeană (forul reprezentativ. toţi au beneficiat de o lingua franca.G. (b) Prin Tratatul de la Bruxelles din 1948.G. Era o asociaţie vamală şi comercială.F. el cuprinzând Comisia europeană (organul de conducere). s-a bucurat de un succes remarcabil. a fost constituit şi perfecţionat.T. Cele şase ţări urmau să înlăture gradual toate taxele vamale şi să stabilească un tarif vamal extern unic.-ului să îmbunătăţească relaţiile franco-germane şi să sporească eficienţa industriei europene. Până în 1967. mecanismul menit să asigure funcţionarea C. Adenauer era din Renania. creându-se o Înaltă Autoritate. În sfârşit. socială şi culturală” dintre ele. astfel încât să se producă o concurenţă liberă şi o piaţă comună. Marea Britanie şi Franţa sau alăturat celor trei ţări din Benelux pentru a promova “colaborarea militară. Italia. Înţelegerile prin care era înfiinţată Comunitatea Economică Europeană (C. Cu toate acestea. Ca şi C. În mai 60 .).E. Belgiei şi Luxemburgului.E. economică. astfel încât cei şase membri au decis să extindă sfera de activitate a comunităţii.C. delegaţi aleşi în mod direct de cetăţenii cu drept de vot din cadrul statelor membre). producţia de oţel sporind cu 50% în primii cinci ani.O.E. Comunitatea Economică Europeană a avut un start lansat. Era concretizarea planului Schuman. în ciuda unor obstacole marcante.E. Consiliul Miniştrilor. convenită în 1944 de către guvernele în exil ale Olandei.E.O.. deci erau familiarizaţi cu multilingvismul şi multiculturalismul. ce avea sarcina de a administra comunitatea şi de a realiza un program comun de dezvoltare. în privinţa cooperării economice. Belgia.E. pentru a cuprinde toate produsele economiilor lor E. o organizaţie în cadrul căreia cele şase ţări membre urmau să colaboreze în vederea dezvoltării şi controlării energiei atomice. din 1979. fiind mai predispuşi să înţeleagă alteritatea.E.E. deoarece a refuzat să atribuie controlul asupra unei părţi importante din industria sa unei autorităţi supranaţionale. ceea ce a facilitat enorm comunicarea directă şi apropierile dintre ei.O.E. au fost: (a) Înfiinţarea Uniunii Benelux.C.F. despre menţinerea păcii şi a libertăţii. Era evident faptul că liderii celor şase ţări membre aveau în vedere realizarea pe viitor a ceva mai mult decât doar o piaţă comună. după numele ministrului francez de Externe. următorul pas a fost: (c) Fondarea în 1951 a Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (C.din Lorena. De asemenea. limba germană.) au fost semnate la Roma în 1957 şi au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958.

în pofida mărimii sale. cel mai mare consumator de materii prime şi era pe locul al doilea. în materie de producţie de oţel. nici laburiştii.E. din iniţiativă britanică s-a constituit în 1959 o Zonă Europeană a Comerţului Liber (Z./E.. De ce s-a schimbat atitudinea britanică faţă de C. În realitate. nici conservatorii britanici n-au dorit în anii ‘50 să-şi alăture ţara procesului de integrare europeană. Însă.E. De asemenea.E.T. Alt argument în favoarea intrării Marii Britanii în procesul de integrare economică europeană era acela că.E. economia britanică părea a fi intrat într-o perioadă de stagnare.F.A.C. Danemarca. alăturându-se C. Z.A.E.E. însă fără a se menţiona vreo politică economică comună.).T.E. nu se putea compara.E. cu C. britanicii nu doreau să-şi rişte relaţiile lor privilegiate cu Statele Unite printr-o implicare prea profundă în intergrarea economică europeană. Commonwealth-ul britanic. Din 1953.E. datorită impunerii unor tarife externe ridicate. fusese un succes în materie de creştere a comerţului dintre membrii săi. exista teama că relaţiile privilegiate din cadrul Commonwealth-ului britanic vor fi desfiinţate prin intrarea în C. Suedia. Marea Britanie şi alte ţări din afara C. Norvegia.E.. Austria şi Portugalia. De ce Marea Britanie a refuzat participarea în cadrul C... deşi Winston Churchill (prim-ministru până în 1955) fusese unul dintre cei mai activi susţinători ai conceptului de Europă unită.E. în condiţiile în care producţia britanică crescuse cu doar 30%. ea a devenit cel mai mare exportator pe plan mondial.E. ţări care s-au angajat să elimine treptat taxele vamale din relaţiile comerciale reciproce. în materie de putere de cumpărare. de doar 165 de milioane de locuitori.E.E.E.E.L. la care s-au raliat Marea Britanie. iar guvernul Macmillan a anunţat că Marea Britaniei dorea să se alăture C./E. părea mai promiţătoare decât aceea a comunităţii europene.E. G. care va fi la dicreţia unei autorităţi supranaţionale .L.? În primul rând. piaţa Commonwealth-ului. Elveţia.F. În acelaşi timp.E.. Marea Britaniei nu se va mai afla în postura de a-şi controla economia.E. şi de această dată.L.? A fost probabil o ironie a istoriei faptul că. de circa 800 de milioane de locuitori. iar Macmillan a subliniat faptul că nu exista un conflict de interese între participarea britanică la C. însă rezultatele nu erau comparabile ca anvergură cu cele ale C. Însă în 1961 britanicii şi-au schimbat punctul de vedere. până în 1961 devenise foarte clar faptul că C. şi faţă de ţările din Z. proces pe care mulţi europeni îl vedeau ulterior transformat în integrare politică.E. producţia industrială franceză sporise cu 75%. şi comerţul din cadrul Commonwealthului: existau anumite indicii care sugerau că C. iar cea germană cu aproape 90%. ea va fi supusă unei competiţii serioase ce urma să stimuleze economia britanică către un efort mai susţinut şi o eficienţă 61 .E. Principala lor obiecţie era aceea că.C. după Statele Unite.C. În consecinţă.Comisia europeană cu sediul la Bruxelles.E./E.E.E.. Marea Britanie a refuzat să se alăture. F.E. se bucura de un succes remarcabil şi fără participare britanică. în calitate de membră a C. care puteau să devină membre ale Comunităţii Economice Europene.E. în comparaţie cu aceea a “celor şase”.puţin de cinci ani.F.. erau îngrijorate în privinţa faptului că se simţeau excluse de la comerţul cu cele şase ţări comunitare.E.T. era dispusă să adopte un regim special faţă de ţările din Commonwealth. atribuindu-le un statut de membru asociat.A.

E. a deplasat centrul de greutate al “Europei” spre Nord. cu fermele lor mici şi ineficiente. din anii ‘80. Tratatul de aderare a intrat în 62 .E.E.mai mare.E. asociată la C. (a) Grecia. iar noul prim-ministru conservator britanic. succesorul său.E. deşi Franţa şi-a reiterat veto-ul şi în 1967. a cărei agricultură era foarte eficientă şi primea subsidii serioase pentru a menţine preţuri scăzute. De Gaulle mai era probabil deranjat de faptul că britanicii tocmai conveniseră. 67% din cei care au votat şi-au exprimat aprobarea faţă de participarea britanică. Edward Heath. cea din 1973. În cele din urmă. iar legăturile lor strânse cu Statele Unite urmau să determine o neplăcută influenţă americană: s-ar fi realizat o “grupare atlantică colosală dependentă de America şi aflată sub controlul ei”. iar britanicii ar fi devenit nişte rivali de temut. admiterea britanică în C. s-a produs la 1 ianuarie 1973 cu ajutorul a doi factori: după demisia lui de Gaulle în 1969. În sfârşit. Deşi coloniile franceze erau membri-asociaţi. în ciuda apariţiei anumitor dificultăţi. În Marea Britanie s-a sugerat faptul că de Gaulle dorea să domine în continuare Europa. din 1 noiembrie 1962. evolua spre o uniune politică. Irlanda şi Danemarca au intrat şi ele în C.E. a negociat cu hotărâre obstinată alăturarea britanică la procesul de integrare europeană.E.E. de Gaulle a pretins că Marea Britanie se confrunta cu prea multe probleme economice şi. un european angajat.E. dar cetăţenii Norvegiei au respins prin referendum alăturarea ţării lor la C. iar în referendumul desfăşurat în 1975 în Marea Britanie.E. el s-a opus acordării oricăror concesii pentru ţările din Commonwealth. I..E. Preşedintele francez era hotărât să demonstreze că Franţa era o mare putere şi nu avea nevoie de asistenţa americană. ar fi fost în dificultate datorită competiţiei cu cei britanici şi chiar cu cei din Commonwealth. Georges Pompidou. de aceea. ar fi slăbit Comunitatea Economică Europeană.E. să primească rachete americane de tip Polaris. ar fi putut fi “cei zece”.E.. astfel încât preţurile produselor agricole erau mai mari decât în Marea Britanie. reinstaurează un anumit echilibru geografic. consolidează caracterul democratic al C. fără a-i consulta pe francezi..E.. Extinderea către Sud (1981-1986) Dacă prima extindere.E. fermierii francezi. H. cea de-a doua extindere. “Cei şase” deveniseră “cei nouă”.E.. a apărut ca un şoc veste că.E.E. De ce s-au opus francezii admisiei britanicilor în C. Dacă fenomenul ar fi continuat şi după intrarea Marii Britanii în C. avusese relaţii externe foarte reci în perioada “regimului coloneilor” (1967-1974) şi şi-a depus candidatura pentru aderare în vara lui 1975. era mai binevoitor faţă de Marea Britanie. preşedintele francez Charles de Gaulle a întrerupt convorbirile şi a anuţat că Marea Britanie nu era pregătită pentru admiterea în C.E. dar şi produce confruntarea procesului integrării europene cu problemele dezvoltării economiilor mai puţin avansate. în ianuarie 1963. Macmillan chiar a subliniat faptul că Marea Britanie nu-şi putea permite să rămână pe dinafară fie şi în condiţiile în care C. Negocierile s-au deschis în octombrie 1961 şi. îşi proteja fermierii prin impunerea de taxe vamale ridicate.? În acel moment. motivând prin faptul că s-ar epuiza resursele Europei. mai era şi problema agriculturii franceze: C.E.

: rata inflaţiei de aproape 20%. decât dacă şi doar în măsura în care obiectivele acţiunii respective nu pot fi realizate satisfăcător de către statele membre”. pledează pentru o Europă descentralizată pe plan politic şi solidară în plan economic. Uniunea Europeană este o federaţie. sectorul public hipertrofiat şi puţin productiv. contractarea de datorii şi subdezvoltarea fac din Grecia un stat care are dificultăţi în a se ridica la nivelul partenerilor săi din Comunitate. la 7 februarie 1992. În pofida numeroaselor tranferuri financiare de care Grecia a beneficiat cu titlul de fonduri structurale. la 1 ianuarie 1986. constituită din 1978 în 17 regiuni autonome. sectorul privat fărâmiţat. Altfel spus. J.E. După încheierea războiului rece şi prăbuşirea comunismului în Europa. Spania continuă să aibă nevoie de solidaritatea comunitară (subdezvoltarea sudului şi a regiunilor periferice. Chiar dacă. şi intrarea în vigoare.E. fără a fi numită însă ca atare. care atribuie autoritate statului membru în toate cazurile de presupusă sau reală suprapunere între stat şi Comunitate sau Uniune. Spania regionalizată. la 1 noiembrie 1993. care se temea de concurenţa produselor agricole spaniole.E.E. diferendul cu Turcia asupra problemei cipriote şi apropierea de regiunea cu potenţial exploziv a fostei Iugoslavii influenţează profund diplomaţia Atenei. “Comunitatea nu intervine . rata şomajului de aproape 20%) (c) Portugalia. alte trei ţări s-au alăturat procesului de integrare europeană: Austria.E. la 1 ianuarie 1986.. problema de neevitat este aceea a delimitării puterilor între autorităţile aflate pe diverse paliere. În alte două state. K. Participarea portugheză la procesul de integrare europeană a contribuit semnificativ la consolidarea tinerei republici şi la intrarea sa în rândurile democraţiilor occidentale.vigoare la 1 ianuarie 1981. această ţară rămâne tributară deficienţelor economice ce fac din ea “codaşa” C. ea a recuperat parţial rămânerea în urmă faţă de restul Europei comunitare. Renunţarea la acest cuvânt nu a afectat esenţa problemei. dominată de o logică agrară şi etatistă. Finlanda şi Suedia.E. În plus. a Tratatului de la Maastricht. sensibilitatea balcanică şi mediteraniană a Greciei. datorită încrederii investitorilor şi dinamismului întreprinderilor sale. tratatul afirma principiul “subsidiarităţii”. o entitate economică. indiferent dacă Grecia este guvernată de socialiştii din PASOK sau de conservatorii din Nea Demokratia. datorită regimului autoritar dominat de către Salazar.. dar cuvântul “federal” a fost eliminat din respect faţă de susceptibilităţile britanicilor. În acest sens. de vreme ce în toate tipurile de asociaţii politice. Aderarea sa la C. ca şi la dezvoltarea unei economii până atunci arhaice.E. Prin semnarea. (b) Spania. într-o uniune dispunând de competenţe politice. marcată de războiul civil din perioada 1936-1939 şi izolată de Europa în timpul regimului generalului Franco. Proiectul tratatului făcea cunoscut acest lucru. indiferent cum s-ar numi ele.. s-a alăturat C.E.. a fost fondată Uniunea Europeană. la capătul unor lungi negocieri influenţate de atitudinea rezervată a Franţei. ceea ce a indicat existenţa voinţei politice de transformare a C. a reprezentat un semn al noului elan politic european al Madridului. Elveţia (1992) şi Norvegia (1994) populaţia s-a 63 . a reintrat în rândul democraţiilor în 1975. “Europa celor cincisprezece” a devenit o realitate la 1 ianuarie 1995. care a cunoscut o izolare diplomatică asemănătoare cu cea a Spaniei după război.

L. prin referendum. Această extindere a confirmat atracţia exercitată de Uniunea Europeană şi funcţia sa stabilizatoare în cadrul unui continent aflat în căutarea unei noi arhitecturi. întrării în Uniunea Europeană. care. Noile ţări membre sunt dezvoltate din punct de vedere economic. ele sunt.E. Franţa s-a opus principiului majorităţii calificate în cadrul Consiliului.). Însă. a ameninţat cu retragerea Franţei din C.E. dar a blocat în acest fel evoluţia integrării europene pentru aproape un deceniu. iniţial prin blocarea admiterii Marii Britanii. Austria.T.O. La sfârşitul lui 1954.). în opinia sa. Obstacole. În plus. şi nu o “Europă atalantică” dominată de americani. americanii au început să exercite presiuni pentru accelerarea procesului de dobândire a suveranităţii de către Republica Federală Germană. În anul următor. nefiind deci o povară financiară pentru bugetul Uniunii.A.E. A obţinut în cele din urmă un temporar câştig de cauză. marcând un eşec semnificativ în procesul de integrare europeană. Adoptând formula C. Adunarea Naţională franceză a luat în sfârşit în discuţie problema tratatului. determinând aşa-numita “criză a scaunului gol”. acest nou organism a preluat funcţiile nemilitare ale organizaţiei Tratatului de la Bruxelles. cele de natură militară revenind N. Pleven a propus înfiinţarea unei Comunităţi Europene a Apărării (C.E. Pasul următor viza reînarmarea acesteia. iar ulterior prin ostilitatea sa faţă de Comisia europeană. Tratatul de securitate mutuală a fost redenumit Uniunea Europei Occidentale (U. Germania şi Italia.E. la Paris şi Bonn.E. de a integra contribuţia militară a Germaniei. preferând o confederaţie în locul preconizatei federaţii.A. atât din punct de vedere operaţional. devenea prea puternică.opus. René Pleven.E. dar să nu se permită Germaniei să deţină o armată separată. nereuşite. însă Franţa era dominată de anxietatea privitoare la refacerea puterii militare germane. Obiectivul francezilor era acela de a minimaliza efectivele militare germane şi. au fost semnat în acest sens un tratat. ministrul francez al apărării. De Gaulle era promotorul unei Europe a statelor-naţiune. într-o organizaţie internaţională. în acelaşi timp. (b) În anii ‘60 preşedintele francez Charles de Gaulle a cauzat tensiuni în cadrul C. În mai 1952. De asemenea. prevederile Tratatului de la Bruxelles din 1948 au fost modificate pentru a permite includerea foştilor inamici.O. În 1965. a propus ca unităţile germane să fie create şi încorporate în cadrul unor divizii multinaţionale.O. Suedia şi Finlanda au profitat de sfârşitul antagonismului Est-Vest. cât şi politic. statut ce le împiedica să se alăture integrării europene. dacă nu erau reduse puterile Comisiei. un stat major general sau un ministru al apărării. Germania a devenit membră a Organizaţiei Nord-Atlantice. în acelaşi timp. preşedintele francez dorea o “Europă europeană”. determinate printre altele de războiul din Coreea de la începutul anilor ‘50. 1955. act ce punea bazele constituirii unei armate “europene”. 64 . care tocmai fusese lansată din iniţiativa Franţei şi urma să-şi înceapă activitatea. refuzând cu 319 voturi contra 264 să dezbată ratificarea tratatului. reglementată abia în ianuarie 1966. care a făcut să devină caducă neutralitatea lor. democraţii vechi şi stabile. în august 1954.C. dificultăţi şi erori în cadrul procesului de integrare europeană (a) Datorită tensiunilor din cadrul războiului rece..

urma să primească pensie.E.E. criza s-a aplanat prin intermediul unui compromis. sărăcia. mizeria şi inactivitatea. Guvernul trebuia să le combată prin scheme de asigurări sociale. Clement Attlee. Din fericire. ignoranţa. Aceasta extindea schemele anterioare. Prima acţiune majoră a laburiştilor a fost adoptarea Legii Naţionale a Asigurărilor (1946). bolile. din acel an: circa 1. conservatorii nu se aflau în aceeaşi postură . Diferenţa era atât de marcantă întrucât era calculată în parte şi ca o impunere asupra veniturile obţinute de fiecare ţară din importurile realizate din afara C. comparativ cu cele 213 ale conservatorilor. În acelaşi timp. obţinând 393 de locuri în Parlament. contribuţia ei era atât de ridicată. laburiştii s-au dovedit capabili să promoveze un amplu program de transformări drastice. 1945-1951.1) S-a produs o extindere semnificativă a protecţiei sociale (“statul bunăstării” . însă.(c) O criză majoră a izbucnit în 1980.. Margaret Thatcher. a fost adoptată Legea Serviciului Naţional de Sănătate (1946). Viaţa politică în principalele ţări ale Europei occidentale. după o negociere dură la care a participat premierul britanic.2 miliarde lire sterline. Marile probleme ce trebuiau rezolvate erau.7 miliarde lire) şi mai ales cu aceea datorată de Franţa (0. deşi blând în aparenţă (Churchill l-a descris odată drept “o oaie în blană de oaie”). practic aproape o revoluţie socială. 12 ale liberalilor şi 22 ale altora. când Marea Britanie a protestat în privinţa contribuţiei ei la bugetul C. Laburiştii promiseseră reformă socială şi mai multe locuinţe. 013 miliarde de lire). de asemenea. Studiu de caz . deşi Churchill însuşi se bucura de popularitate. (a. ca şi ajutoare în caz de maternitate sau moarte. Cele mai multe dintre spitale au fost aduse sub controlul statului. care introducea gratuitatea ciclului gimnazial pentru toţi elevii şi stabilea ca din 1947 învăţământul să fie obligatoriu până la vârsta de 15 ani. William Henry Beveridge era un liberal care considera că venise timpul pentru o revoluţie socială. era inteligent şi hotărât. potrivit raportului.34 miliarde lire pe o perioadă de trei ani.E. Guvernul de coaliţie din timpul războiului deja pornise procesul de reformă prin adoptarea unei Legi a Educaţiei în 1944. iar fiecare cetăţean era îndreptăţit să 65 .Marea Britanie (a) Partidul Laburist la putere. Deoarece Marea Britanie importa mult mai mult din lumea exterioră decât ceilalţi membri ai Comunităţii. se instituiseră alocaţii pentru copii (începând cu cel de-al doilea). III. contribuţia britanică fiind redusă la 1. Noul guvern a trebuit să facă faţă enormelor probleme economice datorate războiului mondial. un sistem naţional de sănătate publică şi o politică menită să combată şomajul. Era pentru prima oară când laburiştii obţineau o majoritate absolută. dar primul-ministru. de conciliatorism şi de dezastrele de la începutul războiului.E. alocaţii pentru copii. astfel încât întreaga populaţie adultă era asigurată în caz de şomaj sau boală. Părea o sumă foarte mare prin comparaţie cu aceea stabilită pentru Germania (circa 0.prea mulţi oameni îşi aminteau de şomajul din anii ‘30. se instituiau pensii pentru văduve şi orfani. Dispunând de o majoritate parlamentară confortabilă. Victoria lor a fost surprinzătoare având în vedere succesul lui Winston Churchill ca lider de război. Laburiştii au câştigat o majoritate covârşitoare în alegerile generale din iulie 1945.welfare state) pornindu-se de la aşa-numitul Raport Beveridge (1942).

într-un moment când exista o criză alimentară pe plan mondial. transporturile rutiere. după dificultăţile din 1947. Sir Stafford Cripps.primească tratament gratuit. producţia de fier şi oţel. Guvernul i-a încurajat prin garanţii pentru preţuri. dar rezultatele din alte domenii ale naţionalizărilor au fost mai degrabă dezamăgitoare. (a. Succesul a fost obţinut printr-o combinaţie de factori: o cerere mare de bunuri pe plan intern pentru acoperirea urmărilor războiului. el a pus restricţii la importuri.4) Alte legi au readus în legalitate grevele de susţinere şi sponsorizarea partidelor politice. dobânzile mici pentru stimularea construcţiei de locuinţe şi dezvoltării industriale. ceea ce se spera că se va obţine prin naţionalizare. industria carboniferă. dar şi în privinţa tractoarelor. Prin Legea Accidentelor de Muncă (1946) s-au înfiinţat tribunale care decideau cuantumul despăgubirilor în cazul accidentelor suferite în timpul lucrului. (a. a continuat sistemul raţionalizărilor din 66 . Oricum. gazul. utilajelor industriale. aviaţia civilă. a trebuit rezolvată criza financiară din 1949 care a determinat devalorizarea lirei sterline. De asemenea. electricitatea. unale dintre ele în oraşe complet noi. construcţiei de nave şi în industria chimică. un contro guvernamental strict asupra economiei. A fost deosebit de important faptul că. De asemenea. cel mai spectaculos succes fiind înregistrat în industria auto. inclusiv proteze şi ochelari. nu mai puţin de 800 000 ridicate până în 1951. medical. industria exploatării cărbunelui şi căile ferate erau ineficiente şi foloseau echipamente învechite.2) Laburiştii au naţionalizat Banca Angliei. fermierii britanici au putut produce cantităţile maxime de care erau capabili. Justificarea pentru această operaţiune a fost aceea că instaurarea controlului statului va conduce la o planificare mai eficientă şi la condiţii mai bune pentru muncitori. prin subsidii de modernizare. căile ferate. Naţionalizarea a fost întotdeauna o chestiune controversată. prin controlarea de către stat a chiriilor. destui englezi contestând necesitatea măsurilor de acest gen. în special pentru că guvernul nu a investit suficient. S-a instituit şi o anumită protecţie a chiriaşilor. dentar şi oftalmologic. Rezultatele au fost pozitive: o creştere cu 20% a producţiei între 1947 şi 1952 şi unul dintre cele mai mecanizate şi mai eficiente sisteme de ferme din întreaga lume. Biroul Naţional al Cărbunelui a reuşit. la sfârşitul lui 1950 s-a produs un boom industrial: exporturile erau cu 77% peste nivelul din 1938. În orice caz. când lipsa de cărbune a determinat şomajul tehnic pentru circa un milion de muncitori. aveau nevoie de o retehnologizare rapidă. Planul Marshall.5) Refacerea economică şi eradicarea şomajului nu s-au putut realiza decât după depăşirea obstacolului din iarna extrem de rece din 1946/1947. motocicletelor. (a. s-a abolit votul colectiv. guvernarea laburistă a încurajat construcţia de locuinţe. a devenit faimos prin măsurile sale de “austeritate”.3) Laburiştii au acordat un ajutor şi agriculturii. să determine creşterea producţiei. (a. canalele. s-a redus la un an intervalul de timp în care Camera Lorzilor putea bloca o lege. a convins sindicatele să accepte îngheţarea salariilor (1948-1950). Ministrul de finanţe. iar Serviciul Naţional de Consultanţă Agricolă le-a oferit consiliere de specialitate.

Astfel. Diferenţa a sporit la peste 60 de mandate în alegerile din 1955 şi la peste 100 de mandate în alegerile din 1959.2) În timpul guvernării conservatoare s-a produs o creştere marcantă a nivelului de trai. Între 1951 şi 1963. salariile au sporit cu 72%. parţial datorită dobânzilor mari la creditele obţinute din Statele Unite şi a pierderii în timpul războiului a multora dintre sursele britanice de venituri din exteriorul ţării. în principal datorită războiului din Coreea. (b. preţurile la materii prime au crescut pe piaţa mondială. A fost înlocuit cu Anthony Eden. Singura cale de a o redresa era creşterea exporturilor. pentru un an. Devalorizarea lirei de la 4. câştigurile atât de greu obţinute între 1945 şi 1950 au fost umbrite în ochii electoratului. care în 1945 era jumătate din cele din 1938. nu s-a produs nici o schimbare dramatică în politica internă. între 1957 şi 1963. guvernul laburist s-a confruntat cu problemele conexate ale inflaţiei şi balanţei de plăţi. Noul ministru de finanţe. care a destabilizat comerţul mondial. care a demisionat pe motive de sănătate în 1957. când s-a retras. guvernul a părut a fi capabil să controleze ambele probleme. au investit masiv în armamente. a introdus taxe pentru ochelari şi tratamente dentare. însă. fiind urmat. dar alţi miniştri s-au opus. (b. provenit din contopirea numelor lui R.1) Conservatorii au obţinut doar o mică majoritate (15 mandate) în alegerile generale din 1951. Aşa cum am văzut.80 dolari a făcut exporturile britanice mai ieftine. precum naţionalizările (doar industria grea şi transporturile rutiere au fost reprivatizate). Însă această concentrare în materie de exporturi presupunea o reducere a producţiei de bunuri de consum pentru piaţa internă şi. Începând din perioada 1945-1947. problemele financiare ale Londrei s-au accentuat. de Alec Douglas-Home. Însă procesul s-a dovedit a fi de scurtă durată: în 1951 balanţa de plăţi era din nou defavorabilă. balanţa de plăţi a devenit nefavorabilă. (a. stricto sensu. astfel încât bunurile importate de britanici s-au scumpit. creşterea preţurilor şi cereri de mărire a salariilor. În anii ‘50. Când şi britanicii s-au decis să lanseze un program de reînarmare. la scurtă vreme după eşecul britanic în problema Suezului. a apărut termenul de “Butskellism”. în timp ce preţurile au crescut cu doar 45%. Următorul premier conservator a fost Harold Macmillan. mulţumită îngheţării salariilor şi a boom-ului exporturilor după devalorizare. Deoarece S. “the welfare state” şi încercarea de a se utiliza forţa de muncă în întregime. Butler (ministru de finanţe conservator) şi Hugh Gaitskell (fostul ministru de finanţe laburist). conservatorii au acceptat unele dintre politicile laburiştilor. Hugh Gaitskell. până în 1950.U. pe de altă parte. 1951-1964. unii chiar demisionând. (b) Conservatorii la putere. A. Winston Churchill a fost din nou prim-ministru. ceea ce sugera că nu existau prea mari diferenţe între cele două partide.6) În umbra transformărilor sociale dramatice şi a reîntoarcerii la folosirea aproape completă a forţei de muncă.03 la 2. în consecinţă.A. Bineînţeles că acest lucru nu era.timpul războiului şi i-a încurajat pe oamenii de afaceri să exporte cât mai mult posibil. astfel încât oamenii şi-au permis achiziţionarea mai multor bunuri de larg consum ca niciodată: numărul de 67 . permiţându-se conservatorilor să revină la putere în 1951. adevărat. până aproape de alegerile din 1955.

S-au produs extinderi semnificative ale aşa-numitului “stat al bunăstării” (The Welfare State). (b. deficitul record din 1964 al balanţei de plăţi.E. exporturile au fost afectate în mod nefavorabil de o serie de greve. a existat o luptă constantă pentru reducerea costurilor. în acelaşi timp. ceea ce făcea ca bunurile britanice să fie scumpe. iar cel al televizoarelor de la 340 000 la circa 13 milioane. la începutul lui 1963. a promovat măsuri în vederea creşterii economice (reduceri de taxi şi avantaje pentru investitori). ulterior. au încercat să intre în Comunitatea Economică Europeană. sib forma creditelor pentru retehnologizare. A.E. iar balanţa de plăţi a fost atât de favorabilă încât s-a putut reduce imşpozitul pe venit. dar balanţa de plăţi a devenit din nou nefavorabilă.maşini a crescut de la 3 la 7. S-a extins sistemul educaţional cu circa 6000 de şcoli noi şi 11 noi universităţi. În perioada 1957-1958. În orice caz. În consecinţă. s-au acordat ajutoare pentru agricultură. În 1961. în alegerile din octombrie 1964. inflaţiei şi balanţei de plăţi. însă economia britanică a fost afectată. prin măsuri de austeritate s-a redresat deficitul bugatar.4) Anumite industrii au cunoscut un declin: în special industria textilelor (datorită competiţiei cu Portugalia. uneori reversându-se complet politica predecesorilor. conservatorii nu au reuşit să identifice o soluţie permanentă pentru tripla problemă a creşterii economice. (b. o abordare care a ajuns să fie numită “stop-go”. (b. (c) Partidul Laburist şi Harold Wilson au guvernat în perioada 19641970 şi au trebuit să facă faţă la o serie de probleme: 68 . Diverşi miniştri de finanţe au încercat metode diferite. deşi alte industrii erau în expansiune (aeronautică. balanţa de plăţi devenind deficitară. prin diverse măsuri de încurajare. de către laburiştii conduşi de Harold Wilson. În faţa unor competitori externi puternici. exporturile nu au crescut atât cât s-a dorit. s-a produs o nouă expansiune economică. economia a fost stabilă: exporturile au explodat. ca şi scandalurile în care au fost implicaţi unii membri ai guvernului au condus la obţinerea victoriei.5) Nereuşita în privinţa admiterii în C. costurile de producţie erau mari. mai ales în nordul Angliei şi în Scoţia. până în 1955. Reginald Maudling. Şomajul a început să devină o problemă la începutul anilor ‘60. Cât timp a fost ministru R.. s-a produs o redresare în 1956. existau circa 900 000 de şomeri. Rata construcţiei de locuinţe a sporit de la circa 200 000/an în timpul laburiştilor. Conservatorii au înţeles că era nevoie de o nouă abordare: iniţial.3) Aidoma laburiştilor înaintea lor. auto şi cea chimică). cu o mică majoritate. ceea ce s-a rezolvat prin creşterea importurilor. săptămâna de lucru a fost redusă de la 48 la 42 de ore. de aceea. Butler. mai ales în condiţile competiţiei cu ţările europene care aleseseră integrarea. inflaţia). La începutul anilor ‘60. ultimul ministru de finanţe conservator.5 milioane. Japonia şi India) şi construcţiile navale (în competiţie cu japonia). însă a fost însoţită de pericolul stagnării economice. tentativă eşuată datorită opoziţie Franţei. astfel încât producţia agricolă a continuat să crească. creşterile salariale au determinat sporirea cererii de bunuri pe plan intern (şi. Ulterior. în 1961. la aproximativ 320 000/an.

4) În pofida preocupărilor sale pentru chestiunile economice.80 la 2. reducerea chiriilor şi Legea Relaţiilor Rasiale. (c. iar până în 1969 balanţa de plăţi a devenit excedentară. De asemenea. a încercat să reducă cheltuielile prin menţinerea nivelului salariilor şi creşterea taxelor la importuri. ministrul de finanţe. provocând represaliile catolicilor. 69 . iar provincia părea în toiul unui război civil.(c. Când Wilson a încercat să introducă o lege de reformare a sindicatelor şi de interzicere a grevelor ilegale. cu referire la discriminările în materie de slujbe. pentru a reîmprospăta rezervele de aur ce fuseseră utilizate pentru acoperirea deficitului. s-a opus chiar Partidul Laburist. precum şi datorită introducerii automatizării în alte sectoare. Aceste măsuri drastice au început să dea rezultate. care urma să stimuleze industria britanică. pentru a descuraja cele două facţiuni şi. acestea au început să crească.2) Şomajul. guvernul a găsit timp şi pentru anumite reforme structurale: votul pentru cei de peste 18 ani. a sporit treptat până la circa 600 000 în 1970. dominat de protestanţi. făcând exporturile britanice mai ieftine. Roy Jenkins. căi ferate şi industria textilă. însă nu pentru mult timp. datorită reducerilor din minerit. Foarte controversată a fost renaţionalizarea de către laburişti a industriei grele. catolicii au pornit o campanie pentru obţinerea egalităţii depline. Următorul ministru. construcţiile navale. (c. pentru a proteja zonele catolicilor de atacurile protestanţilor. locuinţe şi alte domenii. În august Wilson a trimis trupe la Belfast şi Londonderry. ca şi preţurile. (c. Catolicii nord-irlandezi (circa o treime din populaţie) nu beneficiau de egalitate în drepturi cu protestanţii. În 1968. Economia a avut de suferit şi din pricina unui mare număr de greve. care scăzuse sub 400 000 în 1964. locuinţe şi vot. ceea ce Parlamentul nord-irlandez. erau discriminaţi în materie de sjujbe. Situaţia s-a calmat. Însă realizările n-au fost pe măsura aşteptărilor.1) Cel mai presant era deficitul balanţei de plăţi moştenit de la conservatori. dar în octombrie. extremiştii protestanţi şi Poliţia au acţionat în forţă împotriva marşurilor organizate de cei ce militau pentru drepturi civilem. ceea ce a durat până în 1972. nu putea accepta în nici un caz. (d) Heath şi conservatorii (1970-1974) Conservatorii au câştigat alegerile din 1970 cu o majoritate comfortabilă.40 dolari.3) S-au produs violenţe serioase în Irlanda de Nord. crea Avocatului Poporului (the Ombudsman). Până la mijlocul lui 1969 violenţele atinseseră proporţii alarmante. în special. a redus cheltuielile guvernamentale cu circa 750 de milioane de lire şi a înăsprit politica salarială. după ce Edward Heath a desfăşurat o campanie electorală ce a pus accentul pe nereuşitele lui Wilson. James Callaghan. În 1967 lira a fost din nou devalorizată. care fusese relativ calmă după reglementările din 1922. a împrumutat masiv de la Fondul Monetar Internaţional. În orice caz. Heath a crezut că era posibil de a scăpa de capcana “stop-go” prin reducerea la minimum a controalelor şi intrarea Marii Britanii în CEE. Însă IRA (Armata Republicană Irlandeză) declarase că nu se va linişti până când Nordul nu se va uni cu Irlanda. dintre care multe păreau iresponsabile. de la 2. în 1970 respectiva politică a salariilor a luat sfârşit. iar chestiunea a trebuit suspendată. abolirea pedepsei cu moartea.

iar după ce Wilson a acceptat toate cererire minerilor. sindicatele i s-au opus cu vehemenţă printr-un val de greve. dorindu-se limitarea grevelor şi blocarea extremiştilor. reducând impozitele şi restricţiile referitoare la achiziţii şi credite. au început să aibă rezultate. Însă speranţele în investiţii masive în industrie nu s-au concretizat. după retragerea lui Wilson. Anthony Barber. iar 1. 14 ale liberalilor şi 24 deţinute de diverse grupuri naţionaliste. Guvernul a decis să suspende Parlamentul nord-irlandez şi să aducă provincia sub directa supraveghere a Londrei. costurile ridicate ale importurilor de petrol au contribuit la enormul deficit al balanţei de plăţi. care au paralizat în scurt timp ţara. (e) Laburiştii la putere (1974-1979) Noul guvern nu a făcut nimic pentru a remedia slăbiciunea structurală a economiei. ceea ce a impus reduceri salariale. cea condus la o săptămână de lucru de trei zile pentru economisirea de combustibili. în acel moment sindicatele au refuzat propunerea sa de prelungire a contractului social prin limitarea creşterilor salariale la 5%. politicile laburiste. după doar câteva săptămâni Parlamentul a fost din nou suspendat.3) Au continuat tulburările în Irlanda. Când. a pornit în forţă. S-a înfiinţat un Tribunal Naţional al relaţiilor industriale şi s-au introdus atât aşa-numita “perioadă de detensionare”. alături de sporirea cantităţilor de petrol extrase din Marea Nordului. (d. şomajul de circa 850.4) Heath s-a decis să organizeze alegeri în februarie 1974.(d. este ceea ce s-a numit “contractul social”. Acest cerc vicios s-a permanentizat în chestiunea nord-irlandeză. din care cea mai serioasă a fost cea a minerilor din 1974. (d. iar până la finalul lui 1978 rata inflaţiei scăzuse sub 10%. însă laburiştii au obţinut o victorie la limită: 301 locuri. urmând apoi un număr de greve în ceea ce a devenit cunoscut drept “iarna vrajbei”.1) Ministrul de finanţe. la începutul lui 1974. fără a se produce o îmbunătăţire rapidă a situaţiei: deficitul balanţei de plăţi pe 1973 a fost de peste 900 milioane de lire.3 milioane de oameni erau în şomaj. reintroducerea controalelor. fiind însă şi ţintă a atacurilor IRA şi ale unui alt grup terorist intitulat Armata Republicană Irlandeză Provizorie (Provisional IRA). Până în 1976 rata inflaţiei a ajuns la peste 20% pe an. Deşi în multe cercuri această lege a fost considerată ca fiind moderată. iar inflaţia creştea în continuare (în special datorită crizei petroliere declaşată de sporirile de preţuri practicate de producătorii arabi). a urmat un vel de alte solicitări salariale. cât şi consultări electorale în vederea grevelor. de a încerca să prevină măcelul reciproc dintre catolici şi protestanţi. Atunci când Callaghan a devenit prim-ministru în 1976. ea fiind cea mai mare realizare a lui Heath. iar inflaţia a devenit din nou serioasă. în cadrul căruia catolicii aveau un cuvânt mai greu de spus. faţă de 296 ale conservatorilor. conservatorii au obţinut cu 43 de locuri în Parlament mai mult 70 . La alegerile din mai 1979. intrarea Marii Britanii în CEE a fost asigurată în 1972.000. (d.2) Legea relaţiilor industriale (1971) a reformat legislaţia sindicală. sperând să obţină sprijinul popular pentru atitudinea sa nefavorabilă solicitărilor salariale ale minerilor. Principala armă a laburiştilor pentru controlarea inflaţiei a fost să convingă sindicatele să coopereze şi să accepte limitarea creşterilor salariale. unde armata britanică a ajuns într-o situaţie imposibilă. s-a realizat un nou guvern de coaliţie. Din nefericire pentru Callaghan. extremiştii protestanţi au organizat greve masive.

Istoria continentului european. 1983. Bucureşti. Bucureşti. Europa de la Bismark la Gorbaciov. 1992. vol. Sergio Romano. 1972. Churchill. Istoria războiului rece. 2003. după victoriile conservatoare din 1982 şi 1987. Wilfried Loth. Idem. Alan Farmer. The History of World Communism. Alfred Grosser. V. Realism şi relaţii internaţionale. Chişinău. Bucureşti. 71 . Rupeţi rândurile! Al doilea război mondial şi configurarea Europei postbelice. Bucureşti. 50 de ani de istorie mondială. 1939-1964. Peter Calvocoressi. André Fontaine. dar a provocat o sporire majoră a ratei şomajului şi o vie nemulţumire socială. The United States and the Origins of the Cold War. Bucureşti. Iaşi. Revenind de două ori în fruntea guvernului. Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953). 1997. Christopher Daniels. 1941-1955. Occidentalii. Jean-Michel Gaillard. 1999. 1964. 1999. a devenit extrem de impopulară datorită introducerii unui nou impozit (poll tax). O viaţă de rebel. Hugh Seton-Watson. Idem. prezentat în aprilie 1990. Iaşi. care au încercat să o asasineze la Brighton (octombrie 1984). De la 1850 până la sfârşitul secolului al XX-lea. Marea Britanie: politica externă şi colonială. From Lenin to Khrushchev. Ţările Europei şi Statele Unite după război. Pierre Milza. Împărţirea lumii. 1997. New York. iar Margaret Thatcher a ajuns prima femeie prim-ministru din istoria Marii Britanii. Bucureşti. în ciuda unor greve ce au durat un an de zile (19841985). 2000. Iaşi. Diplomaţia. nici în faţa minerilor. Bucureşti. 2001. 2000. Anthony Rowley. 1998. Bucureşti. 1998. Bucureşti. vol. 1998. John Lewis Gaddis. Istoria războiului rece.decăt laburiştii. Iaşi. a câştigat războiul din Malvine împotriva Argentinei (iunie 1982) şi nu a cedat în faţa teroriştilor irlandezi ai IRA. Norman Rose. Richard Brown. iar în noiembrie 1990 a demisionat. BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ Serge Berstein. London. Bucureşti. Twentieth-Century Europe. Supranumită “Doamna de fier”.abordarea monetaristă. II-IV. Pacea şi războaiele de la Yalta până în zilele noastre. 19411947. Politica mondială după 1945. Era vorba despre o politică neoliberală care a permis relansarea creşterii economice. (f) Thatcher si conservatorii (1979-1990) Acesta a fost primul guvern postbelic care a încercat un remediu complet nou pentru problemele economice ale Marii Britanii . Istoria Europei. 2000. New York. Henry Kissinger. Nicolas Werth. Stefano Guzzini. 2000.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful