You are on page 1of 5

Robert Nozick s-a născut pe 16 noiembrie în 1938 în Brooklyn, New York.

Și-a început educația la școala publică din Brooklyn, și luând contact cu Republica lui Platon[1] se hotărăște să studieze filosofia. În 1959 obține diploma A.B. la Columbia College, iar în 1961 și în 1963, obține diplomele de M.A. și, respectiv, Ph.D. la Universitatea din Princeton. La vârsta de 30 de ani, în 1969, devine profesor la Harvard. Primește multe premii, distincții și devine membru al multor asociații și comitete din comunitatea filosofică. În 1982, a fost consilier cultural pentru delegația Statele Unite la Conferința UNESCO: Politici culturale globale, ținută în Mexico City. A realizat programe de televiziune pentru teleziunea publică, în care a fost atât moderator cât și invitat. A avut doi copii, Emily Sarah Nozick născută în 1966 și David Joshua Nozick născut în 1968, și s-a căsătorit cu Gjertrud Schnackenberg. Robert Nozick moare pe 23 ianuarie, 2002, având cancer la stomac.

[modifică] Interviu cu Robert Nozick de Albert Zlabinger[2]
În acest interviu Nozick discută despre socialism, libertarianism, sport și natura invidiei. Deși s-a creat o percepție generală asupra lui Nozick ca fiind un ideolog al liberalismului radical, traseul lui intelectual începe de pe o poziție ideatică de natură socialistă. Cele mai multe discuții din acest interviu sunt purtate, tocmai, despre decizia lui Nozick de a îmbrățișa viziunea libertariană, renunțând la ideile socialiste. Când ajunge la Universitatea din Princeton intrâ în contact cu un student libertarian care îi împrumuta scrierile lui Friedrich Hayek, Constituția Libertății și Individualism și Ordinea Economică. Deși inițial Nozick vrea să respingă argumentele libertariene, el este convins până la urmă de concepția libertariană. Din punctul de vedere al lui Nozick schimbarea nu a fost atât de mare, nemai vorbind de convertire, cum au afirmat unii. Și atunci când era socialist, Nozick adopta o teorie a îndreptățirii, dar schimbarea a constat, tocmai, în faptul că a găsit cadrul corect de teorie a îndreptățirii, i.e. liberal. Nozick discută în continuare modul în care evaluează el filosofii. Pentru el ceea ce contează este cât de buni sunt filosofii în a construi argumente filosofice, și nu trebuie judecați după faptul dacă dețin sau nu adevărul. Nozick mai evidențiază faptul că în contextul filosofic contemporan studiul economiei, teoriei jocurilor, teoriei utilității, teoriei deciziei, se constituie ca elemente necesare pentru a lucra în domeniul filosofiei politice și sociale.

[modifică] Interviu cu Robert Nozick de Julian Sanchez[3]
În acest interviu Nozick discută despre etică, filosofie și știință, Karl Popper și metoda științifică, Ayn Rand și epistemologie, conștiință, relativism și viață academică. O idee filosofică importantă pe care Nozick o avansează în Invariances este cea de nivele ale eticii. Accentuând relația dintre coordonarea comportamentului și cooperarea pentru beneficiul mutual, Nozick susține că nivelul fundamental al eticii este cel al cooperării voluntare pentru beneficii mutuale. Pornind de aici, libertarianismul se interesează de acest

Nozick abordează problema adevărului și a obiectivității dintr-un punct de vedere evoluționist[4]. Socratic Puzzles (1997). precum și teme filosofice accesibile publicului larg. The Examined Life (1989). and Utopia (1974/2001). moartea. În această carte. concepția lui Nozick în această problemă arată că el încă se situează în cadrul general al libertarianismului. Statul minimal apare cu ajutorul unui proces pe care Nozick îl numește mână invizibilă. Totuși. în schimb. pe când Rawls în cartea sa sustine o teorie a dreptății ca dreptate redistributivă. iubirea. “de ce există ceva. care are scopul de a proteja indivizii împotriva violenței și de a veghea asupra respectării contractelor dintre indivizi. În această carte. Anarchy. În această carte. s-a speculat că Nozick a renunțat la concepția libertariană. În această carte. În această carte. O teorie a dreptății. Philosophical Explanations (1981). Stat și Utopie este o critică la cartea lui John Rawls. noțiunea de pluralism filosofic[5]. cum ar fi: sensul vieții. Stat și Utopie este inadecvată. Nozick abordează urmatoarele probleme filosofice clasice: voința liberă. în continuare. The Nature of Rationality (1993/1995). recenzii și proză scurtă științifico-fantastică.[6] [modifică] Impact . State. deoarece prezintă o teorie a dreptății ca îndreptățire. Nozick afirmă că tot ceea ce spunea în The Examined Life este că nu se mai consideră un libertarian radical. concepția sa despre pluralismul filosofic. După ce Nozick a afirmat în The Examined Life că imaginea pe care a avansat-o în Anarhie. determinismul. credința. natura experienței subiective și întrebarea fundamentală.nivel fundamental al eticii. cum o numea Heidegger. În abordarea acestor probleme Nozick respinge ideea de dovadă filosofică propunând. articole. mai degrabă decât nimic?”. Problema apare atunci când nu există un consens cu privire la importanța primară a acestui nivel. Conform lui Nozick nivelul cooperării voluntare pentru beneficii mutuale permite ca fiecare individ să trăiască modul de viață ales și de aceea este fundamental. Această carte este o colecție de eseuri. explorând relația dintre individ și realitate. Nozick dezvoltă. Anarhie. [modifică] Opera Invariances: The Structure of the Objective World (2001/2003). Nozick cercetează care sunt funcțiile principiilor de care ne servim în viața cotidiană și se întreabă de ce nu acționăm exclusiv din interes. Nozick argumentează că drepturile individuale sunt fundamentale și că singurul stat justificabil din punct de vedere moral este statul minimal.

procesul sau procesele prin care lucruri pe care nu le posedăm pot intra in posesia noastră. tip de teorii în care dreptatea sau nedreptatea distribuirii de resurse este stabilită nu in funcție de modele structurale ale stării finale.”[9]Acest principiu ar trebui să specifice ce acțiuni. avem astfel o condiție suficientă pentru dreptatea unei distribuții de bunuri și posesiuni. ceea ce dovedește impicit valoarea și impactul cărții în comunitatea academică. lucruri care pot ajunge in posesia noastra prin alte procese. oferind si o definitie inductiva a „indreptatirii” cu referire la proprietate. „Nozick nu ne spune care anume este principiul dreptății in achiziție pe carre îl preferă. Principiul dreptății în transfer are rolul de a conserva dreptul moral conferit de achiziția inițială atunci când o posesiune trece in proprietatea altuia. teoria propusă de Nozick le va alege pe cele considerate ca fiind „drepte”.m. asupra cărora fiecare este indreptățit să le dețină.”[7] În viziunea lui Nozick. căci principiul dreptății în transfer nu poate funcționa până când nu s-a stabilit că indivizii sunt îndreptății la ceea ce urmăresc să transfere: principiul dreptății în transfer operează cu materialul oferit in prima instanță de principiul dreptății in transfer.”[8] Însă așa cum unii autori au observat. fiind cartea care l-a propulsat pe Nozick ca filosof pe scena internațională. de la altcineva indreptățit la acea proprietate. Stat și Utopie. sunt considerate ca oferind drepturi exclusive acelei persoane și datorii sau obligații pentru ceilalți. Principiul dreptății in achiziție răspunde problemei „apropierii lucrurilor pe care nu le avem.a. ea avand la baza trei principii: „1. Totuși. [modifică] Realizări filosofice [modifică] Teorie politică [modifică] Dreptatea ca îndreptățire Nozick este interesat în susținerea a ceea ce el numește o teorie istorică a dreptății ca indreptățire. este indreptățit la acea proprietate. Stat și Utopie. îndreptățirea morală este . ci in funcție de procedurile prin care s-a ajuns la aceea distribuire. măsura in care ceva ajunge să intre in posesia noastră grație unui anumit proces ș. Cu ajutorul acestei cărți Nozick a reușit să impună în filosofia politică o viziune alternativă la concepția lui Rawls despre dreptate. influența cea mai puternică a manifestat-o Anarhie. Anarhie. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului dreptății in achiziție este indreptățit la acea proprietate. aceasta include modalitatea în care lucruri pe care nu le posedăm pot intra in posesia noastră. În teoriile istorice ale dreptății rolul central este ocupat de principiul dreptății în achiziție. anume el nu se embarcă în sarcina de a specifica care proceduri pentru achiziționarea controlului asupra resurselor din starea naturală sunt drepte și care sunt nedrepte. Din multitudinea de posibilități prin care indivizii pot ajunge in posesia resurselor. Philosophical Explanations și Invariances sunt cărtile cele mai incitante din punct de vedere intelectual. Nimeni nu este indreptățit la o proprietate decât prin aplicări (repetate) ale 1 si 2. Un individ care dobândește o proprietate conform principiului dreptății in transfer. din mulțimea de posibilități.d. 2.Nozick mărturiseste că pentru el. 3.

(3) Dacă p ar fi fals. Relația subiectului epistemic cu lumea externă. Nozick înlocuiește ultima condiție a cunoașterii din abordările clasice prin alte două condiții a căror miză este legitimarea externă a convingerilor subiectului epistemic . atunci S nu ar crede că p. o persoană S știe că [11]p dacă și numai dacă: este adevărat că p. S are convingerea că p. este implicată de Formula Umanității a Imperativului Categoric: „Constrângerile colaterale asupra acțiunii reflectă principiul kantian fundamental că indivizii sunt scopuri și nu numai mijloace. funcționează ca un mecanism de producere a unor convingeri adevărate care pot constitui cunoaștere și nu este necesar ca S să fie conștient de funcționarea acestui mecanism. că nu e mai mult decât un simplu experiment . Conform abordărilor internaliste clasice ale problemei cunoașterii.un creier într-un recipient supus unor impulsuri fizice și chimice care îi creează iluzia lumii externe. Indivizii sunt inviolabili. Această modalitate de întemeiere a cunoașterii a întâmpinat însă numeroase obiecții sceptice: se poate concepe faptul că subiectul cunoscător este victimă a unui spirit malefic de felul demonului cartezian care îl induce în eroare. susține el. impozitarea progresivă va fi vazută de către autorul american ca fiind același lucru cu munca forțată. atunci S știe că propoziția p este adevărată în virtutea relației sale epistemice cu faptele lumii externe – convingerea lui S că p “urmează adevărul” (“tracks the truth”) faptelor externe. etc.”[10]Conform acestui argument.o persoană S știe că p dacă și numai dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: (1) p este adevărat. Ca proceduri de transfer pe care Nozick se pare că le preferă sunt schimburile voluntare efectuate in cadrul pieții. care proprietate. [modifică] Teoria cunoașterii [modifică] Condițiile cunoașterii În Philosophical Explanations (1981). Argumentul moral al lui Nozick pentru această teorie are la bază proprietatea asupra propriei persoane. Robert Nozick formulează o teorie externalistă asupra cunoasterii adăugând definirilor clasice noi condiții menite să legitimieze o opinie adevărată drept cunoaștere prin apel la fapte externe proceselor cognitive conștiente ale subiectului cunoscător. ei nu pot fi sacrificați sau folosiți pentru înfăptuirea altor scopuri fără consimtământul lor. . atunci S ar crede că p și nu ar crede că non-p. (4) Dacă p ar fi adevărat. (2) S crede că p. Dacă toate aceste condiții sunt îndeplinite. sau că opinia sa este în mod accidental adevărată[12].preservată. iar convingerea lui S că p este justificată.

atunci S știe că q. . chiar dacă nu are cunoașterea faptului că nu este subiectul unui experiment sau victima demonului[15]. Subiectul cunoscător poate avea cunoaștere a faptelor externe chiar dacă posibilitatea ca el să fie un simplu experiment sau victimă a unui spirit malefic nu poate fi definitiv respinsă: S poate ști că afară plouă[14]. Răspunsul său se bazează pe negarea unui principiu epistemologic [13] potrivit căruia dacă S știe că p și că p implică q.A treia condiție a cunoașterii îi permite lui Nozick să răspundă obiecțiilor sceptice.