Summit-ul de la Haga 1969

Masterand MPER II: Popa Constantin Georgian

După ce De Gaulle a pierdut în cadrul referendumului privind reformarea Senatului și a reorganizării regionale în Franța, acesta va demisiona pe data de 27 aprilie 1969 iar Georges Pompidou va fi ales președinte al Franței luna iunie a aceluiași an. Georges Pompidou, succesorul lui de Gaulle a cerut întrunirea unei adunări a liderilor EEC pentru a discuta revitalizarea ideii de integrare europeană. Pompidou îmbrățișa principiile Generalului că Europa trebuie să reprezinte o asociație de state membre, din moment ce statul era definit ca o expresie concretă a națiunii. În plus Europa trebuia să fie europeană și nu dependentă de SUA pregătită să să coopereze pe plan politic cu Europa de Est, China și Lumea a Treia1. Cu toate că Pompidou îmbrățișa concepțiile lui de Gaulle privind importanța pe plan economic a Franței în EEC și opoziția față de supranaționalism, el vedea cu ochi buni intrarea Marii Britanii în cadrul forului celor șase. Un motiv destul de vizibil pentru care președintele francez susținea candidatura englezilor era încercarea de a contrabalansa economia vis-a-vis de atitudinea de deschidere către est a Germaniei (Ostpolitik)2. O cauză a schimbării situației în cadrul EEC a reprezentat violențele studențești din Franța care au condus la o destabilizare a propriei economii și la devalorizarea francului în fața mărcii germane3. În mare parte putem evidenția că dispariția lui de Gaulle, schimbările pe plan local și internațional ale Franței și competiția continentală dintre Germania și Franța conducea către un progres din partea Comunității Europene. Astfel, devine tot mai evident că este o nevoie de

1

Serge Bernstein, The Pompidou Years, 1969-1974, Cambridge University Press, London, 1995, p. 25. Klaus Larres, A companion to Europe since 1945, Wiley Blackwell, Oxford, 2009, p. 137 Erik Hoffmeyer, Decisionmaking for European Economic and Monetary Union, Group of Thirty, Washington

2 3

DC, 1990, p . 23.

1

18. Georges Pompidou (inițiatorul acestei întâlniri). 1967).schimbare a statusului stabilit prin Tratatul de la Roma și organizarea unui summit reprezenta o mișcare firească în procesul de dezvoltare economic. 138. Londra. 1950-2000. britanicii doreau două lucruri: primul era acela de a contribui mai puțin la PAC și de a direcționa obligațiile către alte zone importante de interes ale Marii Britanii7. El dorea atingerea a trei obiective vitale pentru evoluția pozitivă a forului european și a fost denumit tripticul lui Pompidou5. Completarea făcea trimitere la rezolvarea chestiunilor Tratatului de la Roma. cit. Norvegiei și Marii Britanii. p. anume posibilitatea prin care EEC să dispună de propriile sale resurse reieșind din tarife industriale și atribute în importul produselor agricole. Federiga M. Irlandei. 2010. de primul ministru belgian. Cel de-al doilea obiectiv era profunzimea cu care EEC trebuia să trateze uniunea monetară și economică (EMU) și cooperarea politică externă. 6 7 2 . Gaston Eyskens. dar și cancelarul Germaniei. Ibidem. Ultimul punct era acela al lărgirii organismului european prin includerea în schemă a Danemarcei. Într-un interviu din 10 iulie 1969. Marea Britanie deja fusese de două ori respinsă din drumul său spre aderare (1963. p. dar în momentul de față pentru a putea pune de acord. Summit-ul și-a început activitatea la data de 1 decembrie 1969 la Ridderzaal (Sala Cavalerilor). Klaus Larres. Delegațiile erau conduse de președintele francez.. 5 Institution. 137. aceeași sală care a găzduit în anul 1948 înființarea Consiliului European. 2000. Brooking Ed. prin acest lucru se dorea finanțarea PAC-ului. Bindi. Pompidou făcea publice ideile sale vis-à-vis de reformarea Comunității Europene. de cancelarul Republicii 4 Michael Burgess. The foreign policy of the European Union: assessing Europe's role in the world. Routledge.op. Federalism and European Union: the building of Europe. p. Și Pompidou. politic și social al Uniunii Europene4. 87. Într-un singur punct erau amândoi de acord și anume de a nu periclita în nici un fel construcția europeană6. deși Brandt dorea chiar o îmbinare a suveranității naționale pentru a exista o comuniune a politicii monetare și a cooperării politice externe. Willy Brandt erau interesați să găsească cât mai repede soluții palpabile.

Acest lucru făcea trimitere la un obiectiv extrem de imprecis și anume acela al Uniunii Monetare și Economice (EMU). Se dorea. de Jong.P. dar și regretele summit-ului de la Haga. Acesta punctează că după 20 de ani de cooperare. țările participante se pun de acord să găsească soluții pentru fondarea unei Fond de Rezervă Europeană care să fie susținută de uniunea economică și monetară. Profunzimea reprezenta cea de-a doua chestiune care trebuia înfăptuită în statele membre. p. primul minstru italian. Mai întâi Jean Rey se referă la punctul privind completarea perioadei de tranziție și trecerea la perioada finală în care să intre organizarea instituțiilor europene. În acest sens. 3 . să se realizeze trecerea de la perioade de tranziție în vederea realizării pieței comune la funcționarea sistemului prin fonduri proprii. Comunitatea Europeană nu va renunța o clipă la obiectivele pe care dorește să le săvârșească. în principal. El evidențiază că acest obiectiv se apropie de îndeplinire după ce regulamentul privind securitatea socială a muncitorilor imigranți a fost pus la punct după o muncă asiduă de șase ani. Acesta explică că liderii statelor participante la summit se vor angaja să creeze un plan bazat pe etape prin care să realizeze o imagine a unei uniuni monetare și economice. să contribuie cu 1% din taxa pe valoare adăugată a fiecărui stat pentru a pune bazele acestui sistem de auto-finanțare al Comunității Europene Economice. după ce regulamentul privind politicile comerciale vor deveni comune începând cu 1 ianuarie 1970 și după ce s-a ajuns la înțelegeri comerciale cu Japonia8. președintele Comisiei Europene către Parlamentul European în data de 11 decembrie 1969. Franța dorea impunerea EMU pentru a constrânge independența monetară a Germaniei și pentru a proiecta imaginea Europei monetare într-o 8 Discursul lui Jean Rey. De asemenea. 3. Willy Brandt. prezentând realizările. Jean Rey (președintele Comisiei Europene) va adresa Parlamentului European concluziile la care s-au ajuns. de P. ca măsură de început. de Mariano Rumor.J. statele se angajau ca între 1971-9175. Delegațiile naționale s-au întâlnit numai în zilele de 1 și 2 decembrie și au ajuns la un acord privind anumite puncte care vor fi prezentate de către doi membrii ai Comisiei prezenți la discuții. Unul dintre aceștia. primul-minstru olandez și de Pierre Werner care ocupa funcția de premier în guvernul luxemburghez.Federale Germane.

188. London. semnând separat tratatul de accedere în CEE. Acest report va cuprinde un compromis al tuturor părților implicate și susținerea principiului de progres paralel privind convergența politicilor economice și monetare. 2004. p. în conformitate cu articolul 273 din cadrul Tratatului de la Roma. Negocierile cu Danemarca și Irlanda vor decurge fără mari impedimente. De asemenea. În cadrul summit-ului de la Haga s-au stabilit pregătirile importante de lucru pentru a se porni de la o bază în cazul negocierilor și de a menține o stare de pozitivism din partea actorilor implicați în această chestiune și se cerea respectarea principiului lărgirii Comunității. p. Europe Recast. prima etapă derulându-se 3 ani. Primul Ministru al Luxemburgului. Rowman & Littlefield Publishers. 4 . Comisia Europeană își revizuise deciziile luate în 1967 și va recomanda reluarea discuțiilor pentru cele patru state candidate. impunerea de politici monetare comune și fundamentarea unei singure autorități monetare9. De asemenea raportul puncta parcurgerea a doi pași în realizarea mult așteptatei unificări fiscale. Londra. Uniting Europe. an introduction to the European Union. Negocierile dintre cele patru state candidate și statele membre se vor finaliza în ianuarie 1972. A history of European Union. fiind o cale de a calma temerile oficialităților franceze pentru politica practicată de aceștia. Danemarcei și Norvegiei. li se recomanda ministerelor de externe să găsească cea mai bună metodă pentru a obține un progres în materie de unificare politică. Cu toate că de Gaulle a amânat lărgirea CEE-ului. Al treilea punct al summit-ului se referea la lărgirea CEE prin acceptarea Marii Britanii. iar cea de-a doua începând din ianuarie 1974 și finalizându-se la 31 decembrie 1980. 9 10 Desmond Dinan. John van Oudenaren. Țintele EMU erau realizarea de schimburi valutare fixe. în chestiunea lărgirii CEE și să fie finalizate până la finalul lunii iulie al anului 1970. Pierre Werner a fost primit sarcina de a realiza un raport privind pașii pe care trebuie să îi realizeze Comunitatea Economică Europeană în a crea uniunea economică și monetară (EMU). 41. 2005. Palgrave Macmillan. Irlandei.perioadă de turbulențe. iar cu Marea Britanie au existat probleme referitoare la chestiunea importurilor de zahăr și unt din partea Commonwealth-ului și la contribuția bugetară către Comunitate10. Autoritățile germane considerau Uniunea Monetară și Economică o variabilă strategică.

3. p. Londra. vol.5. Acest mecanism valutar nu va fi revitalizat. European Community law on the free movement of capital and the EMU. În urma crizei monetare internaționale de la 1971. deoarece o însemnătate mare le-au avut acțiunile desfășurate între anii 1958-1968 cu accent pe ultimul an când a avut loc acceptarea politicilor comune în agricultură14. 2003. deoarece va avea loc accederea Danemarcei. Routledge. Acest raport nu a reușit să fie respectat de toate părțile implicate din cauza lipsei de sincronizare a politicilor economice ale statelor membre care au condus la particularități economice divergente. 9. crearea unui centru de decizie pentru politicile de tip european și a unui sistem în cadrul Comunității Europene pentru băncile centrale. 237. Jan van der Harst. Baden-Baden. 236. 5 . Deciziile luate în cazul schimburilor valutare și administrării rezervelor să fie influențate de către Comunitatea Europeană11. 299. 2. 13 14 History. într-un mod ambiguu. Stockholm. Prevedea necesitatea printr-o stabilitate fiscală și o colaborare eficientă în cadrul politicilor care urmau să fie implementate. p . p . ‘’The 1969 Hague Summit: a new start for Europe? ‘’. Primul ar fi acela că deciziile luate în cadrul acestei adunări au fost supraestimate. Irlandei și Marii Britanii în CEE și datorită crizei petrolului din același an13. Planul Werner a avut totuși un merit și anume de a adoptat măsuri de cooperare a politcilor economice și monetare ale statelor membre prin coordonarea politicilor de schimb externe. nr. 2006. Norstedts Ibidem. 11 12 Alasdair Blair. Sideek Mohamed. ed.Acest raport a mai punctat următoarele chestiuni: 1. 2. Raportul dorea. Journal of European Integration Tryckeri. sistemul schimburilor valutare stabilit la Bretton Woods în 1944 va dispărea. Companion to the European Union. p. Jan van der Harst. ca urmare a poziției privind schimburile valutare12. 1999. profesor doctor de istorie și teorie a integrării europene consideră că summitul de la Haga a avut mai multe deznodăminte.

În final al patrulea deznodământ ar fi acela că succesul summit-ului de la Haga a fost de scurtă durată. o reușită după lungi serii de discuții. profunzime și lărgire. The Pompidou Years. dar numai după finalizarea acestuia.Al doilea deznodământ îmbrățișează ratarea obiectivelor summit-ului. Consider că summit-ul de la Haga a reprezentat o oportunitate utilă de a relansa procesul de integrare european. 6. având în vedere circumstanțele (demisia lui De Gaulle) în care s-a realizat o nouă abordare în construcția europeană cu ajutorul celor trei puncte ale lui Pompidou . De asemenea. 15 16 Ibidem. p. negocierile privind acceptarea de noi membrii a fost demarată în anul 1970 și încheiată în 1973 cu lărgirea la 9 membrii a forului continental15. deoarece concluziile vagi și evazive au condus la acordarea de prerogative bugetare Parlamentului European. Cambridge University Press. Un al treilea epilog punctează că summit-ul a reprezentat un succes real. Un exemplu revelator ar fi situația disperată cu care s-a confruntat Marea Britanie în timpul guvernelor Wilson și Thatcher când probleme bugetare și cheltuielile la care erau obligate statele acceptate16. Acest lucru este probat de faptul că deciziile luate la Haga și la Bruxelles au fost primite cu căldură de către vechile membre. Ibidem. 7. 6 . p. 1969-1974. London. Bibliografie BERNSTEIN.finalizare. 1995. dar vor fi criticate pe termen lung de către statele nou-venite. deoarece liderii guvernelor participante nu au reușit să ajungă la un consens privind data exactă la care să aibă loc lărgirea organizației europene. Serge.

vol. VAN OUDENAREN. Journal of European Integration History. DINAN. Group of Thirty. 1990. Decisionmaking for European Economic and Monetary Union. 2005. Wiley Blackwell. 9. 2009. 2010. 2006. A companion to Europe since 1945. 2004. 2003. Jan. Washington DC. an introduction to the European Union. Brooking Institution. London. HOFFMEYER. 2. Rowman & Littlefield Publishers. 1950-2000. Companion to the European Union. Klaus. Norstedts Tryckeri. The foreign policy of the European Union: assessing Europe's role in the world. . Michael. Baden-Baden. LARRES. European Community law on the free movement of capital and the EMU. Alasdair. Erik. 1999. ed. Routledge. Routledge. Desmond. nr. John. Londra..BINDI. Europe Recast. MOHAMED. VAN DER HARST. BLAIR. BURGESS. Londra. Stockholm. ‘’The 1969 Hague Summit: a new start for Europe? ‘’. 2000. Federiga M. Uniting Europe. Federalism and European Union: the building of Europe. 7 . Sideek. A history of European Union. Palgrave Macmillan. Oxford. Londra.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful