You are on page 1of 7

CURENTUL LITERAR

→ Mişcare literară circumscrisă într-o anumită perioadă social-istorică, reunind scriitori care împărtăşesc principii estetice similare, se raportează într-o manieră comună la o anumită tradiţie literară, concordă în preferinţele lor pentru anumite genuri şi specii literare, recunoscând o anumită ierarhie a acestora (de exemplu, preferinţa clasicismului pentru tragedie) şi care utilizează, în operele lor, modele artistice asemănătoare într-un sens larg (de exemplu, antiteza se întâlneşte frecvent în creaţiile romanticilor). → Principiile estetice ale unui curent literar sunt cristalizate, de obicei, într-un manifest literar. → Curentele literare pot interfera. Operele marilor scriitori ilustrează, de obicei, mai multe curente literare. → G. Călinescu : “Nu există în realitate un fenomen artistic pur, clasic ori romantic […] Clasicism - Romantism sunt două tipuri ideale inexistente practic în stare genuină, reperabile numai la analiza în retortă”.

ROMANTISMUL → Mişcare artistică şi literară, ce se afirmă în primele decenii ale secolului al XIX-lea, în
Europa, fiind pregătită de un moment literar de tranziţie de la iluminism la romantism, numit preromantism. → Manifestul literar al curentului: Prefaţă la drama “Cromwell” (V. Hugo: “Nu există reguli, nici modele.”) → Principii estetice: • cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei creatoare, în defavoarea raţiunii lucide; • subiectivitatea; expansiunea eului individual; • respingerea regulilor impuse de clasicism; libertate de creaţie; • evaziunea în trecut, ca o formă de contrapondere a realităţii obiective, ostile; evaziunea se realizează sub forma visului sau a somnului, într-un decor nocturn; • fascinaţia misterului şi a excepţionalului; • cultivarea emoţiei şi a sentimentului; intensitatea trăirilor (pasiunea); • cultivarea individualităţii, a originalităţii, a spontaneităţii; • descoperirea infinitului spaţial şi temporal; • teme şi motive specifice: iubirea, natura, folclorul, miturile, fantasticul, fabulosul, trecutul istoric (evul mediu), timpul, spaţiul, meditaţia asupra omului de geniu, lumea ca teatru, prezentul etern etc; • cultivarea antitezei, a comparaţiei dezvoltate, a ironiei romantice;

1

• Plasarea acțiunii în timp și în spațiu. Negruzzi. verosimilitate. • Manifest literar: Balzac. obiectivă a realităţii sau a societăţii contemporane. • Respinge imaginea artificială a romantismului. spirit critic. descrieri minuțioase. a amănuntului semnificativ. Hugo) specii epice: legenda. excepţionalul. • Reflectare veridică. ale cărei concepte presupun observaţia. • Personaje tipice (pentru o categorie socială) în situații tipice. Puskin). Champfleury. • Complexitatea vieții. V. Alexandrescu. • Reflectare critică a societății epocii. • Veridicitate. ca o reacţie anti-romantică. titanul. veridică a realităţii. interesele faţă de natură. • Impersonalitatea. filozofică. elegia. în numele prezentului. descripţia. 2 . specii dramatice: drama istorică (V. • Dezvoltarea curentului este legată de teoriile scientiste şi pozitiviste. Omul în strânsă legătură cu viața socială. Hugo. Eminescu REALISMUL Realismul – mişcare literară apărută în Franţa. lirică (Shelley) specii lirice: meditaţia.• • • • • • • • • • dominaţia particularului asupra generalului. • Caracterul simetric. nuvela istorică şi fantastică. arhaic. romanul istoric. fuziunea genurilor şi a speciilor literare. obiectiv. persoane din toate mediile sociale. lărgirea şi îmbogăţirea limbii literare. în folosul observației directe. literatura română: C. Gr. particularul. ale secolului al XIX-lea. stilul metaforic. “Realismul”. culoarea locală. romanţa (Lamartine. • Lipsa idealizării. personaje excepţionale în împrejurări excepţionale. a sentimentelor asupra raţiunii. mediu ambiant. la mijlocul secolului al XIX-lea. Prefaţă la “Comedia umană”: “Literatura e o oglindă completă a moravurilor sociale". a cărei doctrină se bazează pe răsfrângerea obiectivă. • Realismul refuză. a individualului asupra colectivităţii. de atitudinea materialistă faţă de realitate. M. • Tehnica detaliului. experienţa. • Stil impersonal. balada. idealizarea trecutului. • Analiza psihologică. antiteza înger-demon. limbajul popular. reuşind idealizarea acesteia. determinismul. poemul.

funcția simbolului rămâne aceea de a sugera → simbolul implicit). Stilul aluziv. a suprapunerii a două sau mai multe senzații (“Primăvara o picătură parfumată cu vibrări de violet”). care devine manifestul literar al mișcării (derivat de la cuvântul “symbolon” – “semn de recunoaștere”) • • • • • • • • • • • Estetica simbolismului este una a vagului. ce apare ca o reacție estetică împotriva poeziei retorice a romanticilor și a impersonalității reci a parnasienilor. Versul liber (în afara rigorilor prozodiei). A. Stănescu Generația anilor ’60 este reprezentată de poeți precum: Nichita Stănescu. formulare concisă și sobră. transmise pe calea sugestiei. de lumea în care trăiesc. evadarea din universul terorizant. precizie. predispoziția pentru visare. Predilecția pentru anumite teme și motive: iubirea. olfactive etc. Stilul trimite spre denotație. nevrozele. a lămuri o idee sau un sentiment → simbolul explicit. Limbaj – mijloc de individualizare a personajelor. la simboliști. Prin intermediul acestora. Stări sufletești nedefinite. Bacovsky. SIMBOLISMUL Curent literar modernist. Ana Blandiana. târgul provincial. NEOMODERNISMUL – N. Corespondențele – legăturile ascunse dintre lucruri. Poeții simboliști sunt plictisiți de oraș. realismul socialist este părăsit. Ioan Alexandru. prin cultivarea senzațiilor coloristice. natura ca loc al corespondențelor. E. Trăsături ale liricii: 3 . confuze. Marin Sorescu. Tehnica sinesteziei. prin tehnica împletirii refrenurilor.. a unor cuvinte. Cultivarea simbolului (utilizat de romantici pentru a exprima. Obiectul poeziei simboliste îl constituie stările sufletești nelămurite. sobrietate. Denumirea curentului este propusă de Jean Moreas. într-un manifest intitulat Le Symbolisme. muzicale. poezia se liricizează și se deschide perspectiva neomodernismului.• • • Precizie. Muzicalitatea obținută prin repetiția unor sunete.

într-o zonă superioară a realității”. imaginea este a unui cuplu. N. Sorescu./ ca două toarte de amforă. Luciditatea și fantezia. Și în “Poveste sentimentală”. ce implică parodia. “Sensul iubirii”. Stănescu. expresionism țărănesc – Ioan Alexandru. Stănescu “o răsturnare de percepții”. poemul începând brusc. timpul se solidifică (“marginea . Stănescu schimbă sensul și planul speculației poetice. Ironiști și fanteziști: M. “înainte și înapoi”. Sorescu – limbajul simplu. Ivănescu. Formulele artistice se diversifică./ tu . ce reprezintă. Exotismul și confesiunea. Constanța Burea. “o metafizică a realului și o fizică a emoțiilor”. Lirismul este pur. Concretizarea simbolurilor – Cezar Baltoj. Așadar. universul este diafan. iar cuvintele sunt însuflețite. ce trimite la simbolica unitate primordială: “Eu stăteam la o margine . stabilite de Eugen Simion. Stănescu – limbajul poetic surprinzător. Elemente suprarealiste și ermetice. Incipitul stă sub semnul incertitudinii. Preferința pentru metaforă. cu tonalități de imn. “Poveste sentimentală” este integrată în vol. atunci când intensitatea sentimentului atinsese deja punctul maxim: “Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des. “O viziune a sentimentelor” (1964).a orei.• • • • • • • • Expansiunea imaginației. N. Alexandru – limbajul solemn. Sensibilitatea și ironia.” Astfel.a orei”). poezia ilustrează tema iubirii resimțite ca o stare de frăție. A. momentul liric inițial. Conform opiniei lui Eugen Lovinescu. Edgar Papu situează poetul “într-un anumit spațiu pur. cuvintele 4 . Manolescu surprinde în poezia lui N. ca un moment unic al recunoașterii în celălalt. Substantivul “poveste” din titlu sugerează epicitatea poeziei. Lirica feminină.la cealaltă. umorul. I. ilustrată în fluxul narativ al devenirii perechii de îndrăgostiți. Blandiana – limbajul metaforic. Poezia so…………. zburând între cei doi: “Numai cuvintele zboară între noi.” Și chiar dacă cei doi se află la o oarecare distanță unul de celălalt. erosul tulbură ființa și face posibilă materializarea abstractului sau abstractizarea concretului – iubiții sunt “două toarte de amforă”.” Abstracțiile se plasticizează. M. criza de identitate. Universul afectiv al omului contemporan. de manifestare a elanurilor adolescentine. un poet al transparenței – N. între care “Numai cuvintele zburau”. Direcții ale neomodernismului. în “Scriitori români de azi”: • • • • • Poezia poeziei. Iar N. Lirismul stănescian este “neașteptat și atentează” la înțelegerea cititorului. împreună cu vol. spiritualizarea emoției – Ana Blandiana. M. iar tema centrală este iubirea.

pentru ca. iubirea este magică.” Așadar. Stănescu. chiar dacă el ilustrează concepte precum: “timp”. care face posibilă unirea materiei cu spiritul și a afectului cu rostirea. clipa trăirii. “limbaj”. “zburau” etc. poetica antipoeticului ilustrată de Arghezi. dadaismul. Mișcarea cuvintelor se intensifică. face posibilă transversarea materialității./ înainte și înapoi. într-un stil original. Puterea dragostei este uimitoare. Tendințele inovatoare se manifestă nu 5 . avangardismul. Prin revista și prin cenaclul “Sburătorul” Eugen Lovinescu a pledat pentru “sincronizarea” literaturii noastre cu tendințele occidentale. Actul creator. dar și poetici ca cea a lui N. parnasianismul macedonskian. în zona comunului. pentru că iubirea este o sursă inepuizabilă a creației: “Povestea sentimentală proiectează. se mișcă. care refac structura materiei și care recreează lumea “de la început”: “Cuvintele se roteau./ și cu cât te iubeam mai mult. prin care literatura română devine sincronul modelelor europene./ numai ca să privesc iarba înclinată/ de căderea vreunui cuvânt. “stăteam”.” Comunicarea concretului cu abstractul intră pe nesimțite. pentru adaptarea intereselor ei la “spiritul veacului”. într-o meditație asupra limbajului. dar și cuvintele care centrează o mecanică misterioasă. “Odă. discursul liric se transformă dintr-o meditație asupra iubirii. nu doar concretizează cuvintele. cu atât/ repetam. starea de surpriză fiind anulată:”… iar cotul mi-l înfigeam în pământ. emetismul barbian. acestea să se rotească “înainte și înapoi” și ritmul trăirii să se precipite. repetă “structura materiei”. prin ineditul imaginilor și al asocierilor. acestea capătă corporalitate. relaționează și cu iubirea./ structura materiei de lanceput. suprarealismul. în final. Treptat. Poezia devine o cosmogonie. dragostea dă naștere unei energii rare. Sentimentul unește.devin ele însele “personaje” ale “poveștii”. Mai mult. Discursul este. “iubire”. au greutate. “spațiu”. Termenul modernism desemnează în lirica românească polemici diverse: ultima etapă a creației eminesciene (“Glossă”.” Iubirea este aceea care-l ajută pe eul liric să intuiască legile devenirii. prin intermediul verbelor la imperfect (“ne vedeam”. se roteau între noi. într-un vârtej aproape văzut. într-un timp și într-un spațiu nedeterminat. modern. pentru raționarea expresiei. în metru antic”). simbolismul lui Bacovia. expresionismul lui Blaga.). trecerea cu ușurință din plan concret în abstract și invers. în același timp. MODERNISMUL PARTICULARITĂȚ I ALE MODERNISMULUI ÎN 1 – 2 TEXTE POETICE Modernismul este o orientare largă și diversă în plan doctrinar și estetic. dă viață și conduce spre o altă percepție asupra lumii și asupra cunoașterii. tot iubirea este cea care “naște” cuvintele. ce induce o viziune tulburătoare a cosmogoniei: Discursul este simplu și firesc. ci le face să zboare: “Vârtejul lor putea fi aproape văzut. ale nașterii.

al XX-lea (morbidul. Arghezi este un poet proteic. poeții moderniști abolesc doctrina imitativă. modernitatea este o perioadă istorică din evoluția omenirii. dar și pe cea expresivă. Arta poetică “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” deschide volumul “Poemele luminii” și este o mărturisire metaforică a viziunii poetului asupra lumii. inclusiv cei români. T. obscuritatea asupra retoricii. derulată între Epoca Luminilor (sec al XVII-lea) și primii ani după cel de-al doilea război mondial. poezia românească răspunde spiritului veacului. o poezie în a cărei receptare s-a pus accent pe decantarea modernului de tradiție. pe vocația ludică. substituindu-le un model poetic imaginativ. În lirica românească interbelică. care afirmă specificitatea absolută a limbajului poetic și separă logica prozei de cea a poeziei. ce surprinde nu numai prin varietatea temelor (poezie programatică. → dificultatea definirii termenului se datorează faptului că el funcționează nu doar în literatura. polisemia. clasică. => Comentariu O altă expresie a modernismului românesc e lirica lui Blaga. Lirica modernistă cultivă: ambiguitatea. POSTMODERNISMUL → nu poate fi conceput și apreciat critic decât prin raportare la modernism (așa arată și prefixul “post-”). → postmodernismul și postneomodernismul trebuie puse în relație cu termenii: modernism. pe estetizarea urâtului.) și își vor afirma principiile într-o varietate de doctrine și estetici. poezia universului domestic. Lovinescu numea “saeculum”.numai în proză. disciplinele socialpolitice etc. destructibilul etc. ci și în poezie. ci “un limbaj fără obiect comunicabil”. romantică. asupra cunoașterii. cultura. => Comentariu Prin cei doi poeți moderniști din perioada interbelică. ci și prin interesul acordat cuvântului (“poeta faber” . Astfel.“poet meșteșugar”) ori prin exploatarea surselor considerate de tradiție “nepoetice” ale esteticii urâtului. poezia străbătută de “fiorul religios”). poezie pentru copii. iar modernismul este estetica acestei perioade. conștiința decadenței. pe transfigurarea suferinței în căutare. Hugo Friedrich susține în “Structura liricii moderne” că în textul poetic modern nu se mai dorește “un limbaj al sentimentelor”. pe denaturarea cuvintelor. “Testament” este una din poeziile argheziene care poartă însemnele modernismului. ci și în filozofie. pe antipoezie. modernitate. promovează valori specifice omului sec. 6 . Poeții moderni. se racordează la ceea ce E. arhitectura sau în artele plastice.

fiind conștient că totul a fost deja scris. Traian T. → postmodernismul este o mutație survenită în conștiința umanității. cea pentru femei etc. refuzul stilului înalt. inducând și genurile nonficționale (jurnal. → postmoderniștii modifică fundamental chiar conceptul de “literatură”. care se extinde acum dincolo de spațiul pur beletristic. de teme sau de motive din epocile literare apuse. el trebuie acum să reinvestească fragmentele culturale cu sens. Mircea Nedelciu. cuprinderea diversității realului. ermetic și impersonal. parodierea modelelor. → în literatura română: Mircea Cărtărescu. parafraza. valorificarea prozaismului. a metatextualității. → trăsături ale literaturii postmoderniste: desolemnizarea discursului. → scriitorul postmodern respinge mimesis-ul. practicarea unei poetici a concretului și a banalului. parafrază și parodie. indică presiunea livrescului asupra existenței. potrivit sensibilității sale. în mod ludic. corespondență. literatura de popularizare) și literaturile noncanonice (literatura minorităților naționale. și a transtextualității. → scriitorul postmodern trăiește apăsat de povara secolelor anterioare. receptivitatea față de livresc. Coșovei. prin ironie. valorificarea creativă și recuperatoare a stilurilor poetice consacrate.). laitmotive. preferă jocul cu limbajul și colajul de sintagme. 7 . jocul cu modelele prestigioase. Ion Stratan etc. sintagme. limitele genurilor și ale speciilor literare se anulează. Mircea Horia Simionescu. → literatura este înscenată. → fragmente. fenomenul postmodern ia amploare după 1980. → granițele culturale. reasamblate și puse într-o nouă lumină. atitudini din texte venerate sunt.→ în literatura română. → citatul ironic. respectiv 1990 – 2000. în forma intertextualității. fără tragism și fără inocență. dialogul intertextual. cât și ca o modificare a paradigmei culturale.