Capitolul I

Conceptul de rezoluţiune şi reziliere

Secţiunea I Înţelesul noţiunilor de rezoluţiune şi reziliere Codul Civil român a fost adoptat în anul 1864 şi a intrat în vigoare la 1 decembrie 1895, fiind una din cele patru componente esenţiale ale operei legislative înfăptuite în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. În articolele 1020−1021 din Codul civil român a fost reprodus conţinutul articolului 1184 din Codul civil francez. Din acest moment, evoluţia sensurilor noţiunilor de rezoluţiune şi reziliere urmează un drum comun în jurisprudenţa şi doctrina din Franţa şi România. Acesta este motivul pentru care, în continuare , vom prezenta această evoluţie a înţelesului celor două noţiuni pe baza surselor doctrinale şi jurisprudenţiale referitoare la dispoziţiile art. 1020−1021 din Codul civil român. Termenii de rezoluţiune şi reziliere au primit accepţiuni diferite în doctrina de drept civil. Alteori, pentru o singură accepţiune, se utilizează termeni diferiţi chiar în legislaţie. Fără precizarea accepţiunilor acestor termeni şi fără o opţiune în favoarea uneia dintre aceste accepţiuni nu este posibilă înţelegerea fundamentului şi a naturii juridice a rezoluţiunii şi a rezilierii. Termenul de rezoluţiune este expres folosit în cuprinsul art.1320, 1365, 1366 (care corespund art. 1610, 1654 şi 1655 C.civ.francez) şi 1368 din Codul civil român. De cele mai multe ori însă, în Codul civil sunt folosiţi alţii termeni pentru a desemna rezoluţiunea. Astfel, chiar în art.1021 C.civ. – text care, împreună cu art.1020 C.civ., reglementează, la modul general, această problemă − se utilizează termenul desfiinţare, spre deosebire de art.1184 C.civ.francez în care se foloseşte rezoluţiune. Titlul V din Cartea III a Codului civil, din care fac parte art.1320 şi 1365, include şi alte texte care, în loc de rezoluţiune, folosesc termenul stricarea vânzării sau stricarea contractului aşa se întâmplă în art.1328, 1331 (aceste texte corespund art.1618 şi 1620 C.civ.francez în care este uzitată expresia "a se desista de contract").
1

Pentru a înlatura această inutilă diversitate terminologică, credem că, de lege ferenda, se impun e consacrarea termenului rezoluţiune ori de câte ori reglementarea se referă la desfiinţarea, cu efecte retroactive, a contractelor sinalagmatice din cauza neexecutării culpabile a obligaţiei uneia dintre părţi.O asemenea unificare terminologică ar avea avantajul că nu ar mai permite confundarea rezoluţiunii cu alte cauze de ineficacitate a contractului. De exemplu, nu sar mai confunda rezoluţiunea cu revocarea, ultimul termen fiind considerat cel mai indefinit din dreptul civil1. Mult timp, în sfera termenului de rezoluţiune au fost incluse toate cazurile de desfiinţare a contractelor sinalagmatice ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate de una dintre părţi, indiferent dacă neexecutarea era culpabilă ori determinată de o împrejurare neimputabilă părţii respective. Sa cristalizat însă o accepţiune restrictivă a rezoluţiunii, această cale de desfiinţare a convenţiilor sinalagmatice fiind condiţionată de existenţa culpei părţii care nu şia executat obligaţia; în schimb, consecinţele imposibilităţii fortuite de executare a unui contract sinalagmatic trebuie analizate conform teoriei riscurilor contractuale. Această accepţiune a rezoluţiunii este singura în concordanţă cu logica internă a prevederilor art.1020− 1021 C.civ. care constituie sediul central al materiei. Astfel, în art.1021 C.civ. se statuează că" Întracest caz (când una dintre părţi nu îşi îndeplineşte angajamentul), contractul nu este desfiinţat de drept. Partea în privinţa căreia angajamentul nu sa executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia, când este posibil, sau săi ceară desfiinţarea, cu daune interese. Desfiinţarea trebuie să se ceară înaintea justitiţiei, care, după circumstanţe, poate acorda un termen părţii acţionate". Rezultă, în primul rând, că nu este vorba de o desfinţare de drept a convenţiei, ci de una judiciară, spre deosebire de imposibilitatea fortuită de executare care, determină după caz, fie desfiinţarea de drept a contractului sinalagmatic, fie stingerea obligaţiei imposibil de executat. În al doilea rând, desfiinţarea, cu daune-interese a convenţiei sinalagmatice implică ideea de vinovăţie (culpă) pentru că numai neexecutarea culpabilă a obligaţiilor contractuale de către debitori dă creditorului dreptul la daune-interese. Aşa fiind, în cele ce urmează, prin rezoluţiune, în sens restrâns, vom înţelege desfiinţarea – pe care judiciară sau convenţională – a contractului sinalagmatic, cu executare uno ictu, în cazul în care nu
1

Gheorghe Beleiu, Drept civil român, Ediţia a X-a, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2005, pag. 225

2

se îndeplinesc, în mod culpabil, obligaţiile asumate prin convenţie, desfiinţare care produce efecte retroactive. Termenul de reziliere este folosit de cele mai multe ori în cazurile în care se desfiinţează, cu efecte pentru viitor (ex nunc), un contract cu executare succesivă. Totuşi, prin reziliere se mai înţelege – chiar dacă rareori – şi desfiinţarea unui contract uno ictu, prin acordul părţilor; este drept, sa precizat că, în această situaţie, ar fi mai potrivit termenul de revocare. În urma analizei cauzelor care determină rezilierea sa realizat o sistematizare a lor si putem vorbi despre rezilierea voluntară(bilaterală sau unilaterală), forţată şi judiciară1. Astfel , rezilierea voluntară este bilaterală dacă se produce prin acordul de voinţă al părţilor contractante (mutuus disensus) ori unilaterală dacă este rezultatul manifestării de voinţă a unei singure părţi, drept acordat prin lege sau printro clauză contractuală. Acest tip de reziliere se produce deci printrun act juridic care este supus condiţiilor de validitate ale actului juridic civil în general (consimţământ, capacitate, obiect, cauză). Rezilierea este forţată când se produce independent de voinţa părţilor, deoarece, în timpul executării unui contract cu prestaţii succesive, dispare un element esenţial pentru executarea contractului (intervine decesul sau incapacitatea persoanei în vederea căreia sa încheiat contractul ori distrugerea bunului care este obiect al contractului cu prestaţii succesive). Neunitară este înţelegerea rezilierii judiciare. Întro opinie, rezilierea judiciară sar referi la acele cazuri în care, datorită unor împrejurări imprevizibile, compromite grav echilibrul pretaţiilor la care sau angajat iniţial părţile. Potrivit unei alte opinii, rezilierea judiciară este o sancţiune care constă in desfiinţarea cu efecte pentru viitor a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care o parte nu îşi îndeplineşte, în mod culpabil, obligaţiile. Mai corectă ni se pare însă înţelegerea rezilierii numai în această ultimă accepţiune mai restrânsă. Astfel privită, rezilierea nu se distinge de rezoluţiune decât prin aceea că este aplicabilă contractelor sinalagmatice cu executare succesivă, producând efecte numai pentru viitor.Sub toate celelalte aspecte, rezilierii i se aplică regimul juridic al rezoluţiunii2.

1

Valeriu Stoica, Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor civile, Ed. All, Bucureşti, 2005, pag. 15 Gheorghe Beleiu, Op.cit., pag. 223-224

2

3

este necesar să vedem care este fundamentul rezoluţiunii şi rezilierii. Apoi. cazurile subsumate noţiunii de reziliere forţată sunt abateri de la principiul forţei obligatorii a contractului. consacrat expres în art. În ambele cazuri nu este vorba de reziliere. analizând problema naturii juridice a rezoluţiunii şi rezilierii. Secţiunea a II-a Fundamentul rezoluţiunii şi al rezilierii Odată fixat conţinutul celor două noţiuni..Întradevăr. 1 Valeriu Stoica. pentru a surprinde specificul unei anumite realităţi şi pentru ai crea o imagine cât mai adecvată la nivel conceptual. în realitate. O asemenea relativitate nu are semnificaţia inutilitaţii noţiunilor şi clasificărilor respective. sancţionând încălcarea lui.cit. Pornind de la formularea acestui text. Conform art. sa apreciat că fundamentul rezoluţiunii şi rezilierii sar afla întro condiţie rezolutorie convenită tacit care ar fi tocmai neexecutarea obligaţiei unei părţi. fie o excepţie de la acest principiu. ci de revocare (când exista acordul ambelor părţi) sau de denunţare unilaterală (când există doar manifestarea de voinţă a unei părţi). "Condiţia rezolutorie este subînţeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice. desfiinţare care produce efecte numai pentru viitor. pag.17 4 . demers indispensabil pentru a stabili natura lor juridică.969 C. obligaţiile asumate prin convenţie. ca şi rezoluţiunea se întemeiază pe acest principiu. în situaţiile atipice. în caz când una dintre părţi nu îndeplineşte angajamentul său".1020 C. vom înţelege prin această ultimă noţiune numai desfiinţarea judiciară sau convenţională a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă în cazul în care nu se execută.. Aceasta este o dovadă că noţiunile juridice şi clasificările specifice dreptului civil au o doză de relativitate de care cercetătorul si practicianul trebuie să ţină seama pentru a nu absolutiza anumite concluzii1. aşa numita reziliere voluntară este. mutuus disensus. această neexecutare ar semnifica îndeplinirea condiţiei rezolutorii care ar avea ca efect desfiinţarea convenţiei ( cu efecte retroactive în cazul contractelor cu executare uno ictu sau cu efecte pentru viitor în cazul contractelor cu executare succesivă). Ideea de condiţie rezolutorie tacită. este însă necesară o abordare mai nuanţată. De aceea.civ. Aceste noţiuni şi clasificări îşi păstrează utilitatea în cele mai multe cazuri. fie o aplicaţie a principiului mutuus consensus. Op.civ. în timp ce rezilierea propriuzisă. în mod culpabil.

îşi manisfestă. cu atât mai mult cu cât este vorba de culpa uneia din părţi1. aceste principii nu pot fi negate în cazul acestor două cauze de ineficacitate a contractelor sinalagmatice. executarea obligaţiilor constituie un efect esenţial al contractului. rezultă că rezoluţiunea şi rezilierea nu se pot întemeia pe o condiţie rezolutorie convenită tacit între părţi. Clauzele contractuale referitoare la obligaţiile părţilor formează conţinutul principal al convenţiei. nu există niciun temei pentru o asemenea prezumţie de revocare a contractului.1021 C. dacă nu sa stipulat un pact comisoriu expres. să renunţe la dreptul său de a cere executarea silită în natură şi să accepte ca obligaţia fie desfiinţată şi părţile repuse în situaţia anterioară. există temeiuri care concretizează întrun mod particular aceste principii.civ. astfel încât ea nu poate fi privită ca o condiţie rezolutorie.. în timp ce condiţia nu poate fi decât un accesoriu al acestui conţinut principal. Op. nimic nu se opune ca cealaltă parte. pentru a fundamenta teoria riscului contractual. Ideea de voinţă prezumată a părţilor. care nu se distinge net din concepţia condiţiei rezolutorii tacite. pag. rezoluţiunea şi rezilierea se pronunţă de instanţa judecatorească care are dreptul de a cenzura opţiunea reclamantului în favoarea unei asemenea acţiuni. voinţa de a se proceda la rezoluţiunea contractului din vina sa. numai că ele sunt de ordin prea general (principiul echităţii este general pentru întregul sistem de drept). Din această formulare ar rezulta că rezoluţiunea este o revocare a contractului. dacă găseşte această soluţie convenabilă.Corelând dispoziţiile art. dar a fost folosită şi ca fundament al rezoluţiunii în urmatoarea formulare : "Prin urmare. iar. cu cele ale art. dacă ar fi vorba de o condiţie rezolutorie. invocate pentru a întemeia rezoluţiunea şi rezilierea. Ideea de echitate şi ideea de bunăcredinţă.. nu sar mai justifica însă intervenţia instanţei şi posibilitatea acesteia de a cenzura opţiunea reclamantului în favoarea rezoluţiunii.cit. dacă una dintre părţi refuzând fără niciun motiv obiectiv săşi execute în natură obligaţia asumată.1020 C. Această idee. dimpotrivă. mai ales. Aceste ideii au fost. a fost invocată. implicit. Desigur.24 5 .civ. În primul rând. desfiinţarea contractului sar produce prin îndeplinirea condiţiei. În al doilea rând. astfel. dacă ar fi aşa. 1 Valeriu Stoica. în cazul analizat. În plus.

Oricum. Drept civil. Bucureşti.Sa mai adăugat că echitatea şi bunacredinţă "se manifestă în echilibrul obligaţiilor asumate şi care trebuie să fie executate de părţile contractante întocmai cum au fost asumate"1. acţiunea în rezoluţiune sau reziliere. Acest drept de opţiune este un beneficiu creat în favoarea părţii care şia executat sau declară că este gata săşi execute obligaţiile asumate. pentru fundamentarea rezoluţiei şi rezilierii. deci la noţiunea tehnică de cauză ca element al voinţei juridice. Contracte speciale. numai ca efect al neexecutării culpabile de către cealaltă parte a obligaţiilor sale. Numai că. Însă. apreciinduse că nu se poate vorbi de cauză decât pe terenul formării contractului. această idee este redusă numai la manifestarea ei pe terenul formării contractului. 2009. pag. ci numai în funţie de voinţa creditorului acestor obligaţii. Ed. creditorul acestei obligaţii are un drept de opţiune. aşa cum se manifestă aceasta pe terenul executării contractelor sinalagmatice. singura în măsură să explice interdependenţa obligaţiilor născute dintrun contract sinalagmatic2. C. rezoluţiunea şi rezilierea sunt fundamentate pe ideea de reparare a prejudiciului cauzat de cealaltă parte care nuşi execută obligaţiile asumate. Modul în care este înţeles echilibrul obligaţiilor trimite însă la noţiunea de cauză. Ideea de reparare a prejudiciului cauzat. cu toate că se neagă o astfel de dimensiune a noţiunii respective. ideea de reparare a prejudiciului conduce la o alta. În cazul rezoluţiunii şi rezilierii. aceea de executare prin echivalent a obligaţiilor.25 Camelia Toader. ceea ce a prilejuit constatarea că rezoluţiunea şi rezilierea sar confunda cu nulitatea. desfiinţarea contractului depinde şi de voinţa părţii faţă de care cealaltă parte nu şia executat în mod culpabil obligaţia. Altfel spus. Este deci raţional şi echitabil ca desfiinţarea contractului să nu se producă de plin drept. din acestă concepţie trebuie reţinută. împrejurarea că neexecutarea culpabilă a obligaţiilor constituie o faptă ilicită care cauzează un prejudiciu. Ediţia a III-a. executarea silită în natură sau executarea silită prin echivalent în forma ei generală. ceea ce înseamnă mai mult decât a stabili fundamentul rezoluţiunii şi rezilierii. 1 Ibidem. uneori. el putând alege între invocarea excepţiei de neexecutare. 6 2 6 . pag. înseamnă chiar a lămuri natura juridică a acestor cauze de ineficacitate a contractului. Cea mai răspândită concepţie este aceea care aşează la baza rezoluţiunii şi rezilierii ideea de scop. Beck.H. Întro altă opinie.

Neexecutarea culpabilă o obligaţiilor unei părţi este elementul obiectiv care poate determina modificarea elementelor constitutive ale voinţei celeilalte părţi.cit. ci . trebuie să aşezăm. suficient pentru a genera o asemenea modificare. dar nu pentru că ar fi sancţiuni civile sui generis. este însă insuficientă pentru a stabili natura juridică a rezoluţiunii şi rezilierii pentru că ele nu sunt sancţiuni civile sui generis. la baza rezoluţiunii şi rezilierii. Dar acest element obiectiv nu este întotdeauna.civ. 1 Valeriu Stoica. pag. aceste trei idei permit stabilirea naturii juridice a rezoluţiunii şi rezilierii1. Deci desfiinţarea contractului şi daunele-interese sunt modalităţi de executare prin echivalent o obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice. singura în măsură să justifice acordarea de dauneinterese.. credem că. ideea de culpă. odată cu desfiinţarea convenţiei . se întemeiază pe el. ideea de cauză. ci şi celelalte efecte specifice ale convenţiilor bilaterale. prin el însuşi. Op. ci pentru că sunt forme speciale de răspundere civilă contractuală. Desigur. Natura juridică a rezoluţiunii şi rezilierii. care explică interdependenţa obligaţiilor reciproce născute dintrun contract sinalagmatic. şi daune interese. Astfel sa observat că niciunul dintre aceste efecte specifice nu contrazice principiul forţei obligatorii a contractului. că întemeinduse şi pe ideea de culpă. este pusă în evidenţă de prevederea inclusă în art. răspunderea contractuală este ea însăşi o sancţiune civilă.27 7 . rezoluţiunea şi rezilierea sunt sancţiuni civile. Împărtăşind întru totul înţelegerea bivalentă a noţiunii de cauză.Întradevăr. dimpotrivă. Or. credem totuşi că această noţiune trebuie asociată cu principiul forţei obligatorii a contractului pentru a fundamenta nu numai rezoluţiunea şi rezilierea. Numai împreună. potrivit căreia "partea în privinţa căreia nu sa executat angajamentul" poate cere. ca şi aceea de consimţământ constituie un element subiectiv esenţial în formarea voinţei juridice. alături de idee de cauză. ca natură juridică. aşa cum se manifestă ea pe tărâmul executării contractului. deşi exactă. şi de principiul forţei obligatorii a contractului.. Secţiunea a III-a Natura juridică a rezoluţiunii şi rezilierii Se admite în general. cât şi în cea de executare a contractului. În urma celor prezentate anterior. rezoluţiunea şi rezilierea nu sunt decât varietăţi ale răspunderii contractuale.1021 C. atât în faza de formare. rezoluţiunea şi rezilierea contractului se încadrează în sfera acestei noţiuni. varietăţi de executare silită prin echivalent şi deci de răspundere civilă contractuală. Această calificare.

Temeiul restituirii prestaţiilor executate. Bucureşti. deci întrun cadru contractual. ci unul delictual. iar nu o răspundere civilă delictuală. Efectuarea prestaţiilor de către o parte se face anterior săvârşirii de către cealaltă parte a unei fapte ilicite. De exemplu. Totuşi. rezoluţiunea convenţiei dă 1 Constantin Stătescu. Teoria generală a obligaţiilor. este posibil ca promitentulcumpărător să fi plătit preţul. valabil încheiat. în cazul antecontractului de vânzarecumpărare. Acest fapt juridic ilicit şi culpabil sa săvârşit şi şia produs efectele întrun moment în care contractul. Obiectul acestei răspunderi civile contractuale este constituit. Credem că. Obligaţia de restituire a acestor prestaţii nu îşi are izvorul în contractul sinalagmatic. Totodată. restituirea acestor prestaţii de care a beneficiat partea în culpă nu poate avea valoarea unor dauneinterese pentru prejudiciul produs printro faptă ilicită şi culpabilă. Din acest punct de vedere. 2008 pag. o asemenea idee nu se justifică deoarece sar face abstracţie de faptul esenţial că dreptul unei părţi de a cere dauneinterese sa născut în acelaşi moment cu dreptul de a cere desfiinţarea contractului. că restituirea prestaţiilor anterioare nu intră în categoria daunelorinterese. Soluţia care afirmă că rezoluţiunea contractului lipseşte de cauză prestaţiile deja executate este singura care explică restituirea acestora în cazuri speciale. Este încă un argument în sensul că rezoluţiunea judiciară este o varietate de executare prin echivalent a obligaţiilor rezultate dintrun contract sinalagmatic. Ediţia a IX-a. ci în îmbogăţirea fără justă cauză1. dar. Drept Civil. rezoluţiunea convenţiei să se pronunţe din vina sa exclusivă. Deci . Considerăm că acest argument înlătură ideea răspunderii civile. fie ea contractuală sau delictuală. Dauneleinterese au ca şi desfiinţarea convenţiei prin rezoluţiune şi reziliere acelaşi temei contractual. ca desfiinţare retroactivă a contractului. fundamentarea daunelorinterese în situaţia rezoluţiunii judiciare a unui contract sinalagmatic nu diferă de fundamentarea daunelorinterese în situaţia executării silite indirecte a obligaţiilor contractuale în regimul de drept comun. Editura Hamangiu. Rezoluţiunea.Temeiul daunelorinterese. ar putea duce însă la concluzia că despăgubirile nu mai au un temei contractual. precizăm cu referire la rezoluţiune. izvorul acestor drepturi fiind unic – neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de cealaltă parte. era încă în fiinţă. astfel încât el generează o răspundere civilă contractuală. în egală măsură.117 8 . Corneliu Bârsan. în final. din desfiinţarea contractului şi din dauneinterese.

25 9 . Regula conform căreia rezoluţiunea şi rezilierea.civ. plata lucrului nedatorat. Corneliu Bârsan.. în mod tradiţional. se aplică numai contractelor sinalagmatice numite. Interdependenţa obligaţiilor reciproce este specifică numai contractelor sinalagmatice.dreptul promitentuluicumpărător să ceară restituirea preţului tocmai în temeiul îmbogăţirii fără justă cauză. mai exact. pag. neputând fi vorba de o răspundere civilă contractuală a promitentuluivânzător. a fost izvorul recunoscut pentru obligaţia de restituire a prestaţiilor efectuate în temeiul unui contract nul sau anulat. în art. îmbogăţirea fără justă cauză sau. Precizarea fundamentului şi a naturii juridice a rezoluţiunii şi a rezilierii conduce la concluzia că aceste sancţiuni se aplică numai cu privire la contractele sinalagmatice. efectele specifice ale neexcecutării contractelor sinalagmatice1. Mai mult. De altfel. această soluţie este aplicabilă şi în situaţia desfiinţării contractului sinalagmatic pentru imposibilitatea fortuită de executare. în Titlul V al Cărţii a III a 1 Constantin Stătescu. Op. după caz. rezoluţiunea şi rezilierea – împreună cu excepţia de neexecutare a contractului şi cu teoria riscurilor contractuale – sunt considerate. De exemplu. ca efecte specifice ale contractelor sinalagmatice sau. De altfel.1020 1021 C. astfel cum sunt reglementate. Capitolul II Domeniul de aplicare al rezoluţiunii şi rezilierii Secţiunea I Regula de aplicare a rezoluţiunii şi a rezilierii Rezoluţiunea şi rezilierea se aplică numai contractelor sinalagmatice.cit..

din produsul vinderii. o sumă suficientă spre plata termenelor". Contractul de rentă viageră. fără a ignora însă nuanţele primite de acestea în doctrină şi în jurisprudenţă1.. în care domeniul de aplicare al rezoluţiunii şi rezilierii sar lărgi. Op.civ. Toate aceste dispoziţii speciale nici nu restrâng.cit.. incluzând şi unele contracte unilaterale. sunt incluse asemenea dispoziţii speciale care fie precizează unele din condiţiile rezoluţiunii. caracterul sinalagmatic al contractului de rentă viageră în această ipoteză. 10201021 C. este uneori restrâns ca urmare a unor excepţii legale exprese. Controversată este situaţia inversă. neconsimţind debitorul. Reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor atestă. este în afară de orice îndoială. totuşi rezoluţiunea şi rezilierea nu se aplică. Atât în teorie. fie completează regimul juridic al acţiunii în rezoluţiune. El are dreptul de a face să se sechestreze şi să vândă averea debitorului său şi de a cere ca. 1 Valeriu Stoica.civ. Totuşi.din Codul civil. cu caracter aleatoriu. De cele mai multe ori renta viageră este constituită printrun contract cu titlu oneros. ci şi de prevederile speciale instituite pentru unele contracte sinalagmatice numite. delimitat prin regula descrisă mai sus. să se reguleze. de asemenea. cât şi în practică trebuie însă să se ţină seama nu numai de regimul juridic general al rezoluţiunii şi rezilierii. Evident. Această concluzie rezultă fără dubiu din formularea textului menţionat: "Singura neplată a termenelor expirate a renditei nu dă drept celui în a cărui favoare este înfiinţată să ceară reîntoarcerea capitalului sau reintrarea în posesia fondului înstrăinat. Altfel spus.1647 C. deşi caracterul lor sinalagmatic. ca şi contractele sinalagmatice nenumite se vor aplica numai dispoziţiile generale . pentru celelalte contracte sinalagmatice numite. Cazuri în care rezoluţiunea şi rezilierea nu se aplică unor contracte sinalagmatice.35 10 . Secţiunea a II-a Excepţii de la regula privind domeniul de aplicaţie al rezoluţiei şi rezilierii Domeniul de aplicare al rezoluţiunuii şi rezilierii.. pag. A. neplata ratelor de către debirentier la termenele stabilite nu poate fi invocată de către credirentier ca motiv de rezoluţiune. în cazul unor contract. conturat în art. în capitolele care reglementează obligaţiile vânzătorului şi ale cumpărătorului. potrivit art. nici nu extind domeniul de aplicare al rezoluţiunii şi rezilierii.

Sa observat însă. Tratat de drept civil.1646. Mai mult. motiv pentru care legiuitorul. Ca urmare. mai ales daca totalul prestaţiilor periodice efectuate de către debirentier a egalat sau chiar a depăşit valoarea capitalului sau a bunului primit iniţial de la credirentier1.civ. prin dispoziţiile art. a permis aplicarea sancţiunii rezoluţiunii în cazul în care debirentierul refuză să constituie garanţiile promise.1647 din Codul civil român. lăsând credirentierului. această clauză de rezoluţiune are o eficacitate juridică proprie dacă îmbracă forma unui pact comisoriu expres de gradul I. refuzând să le extindă la contractul de întreţinere.Aşadar textul înlătură dreptul de opţiune specific contractelor sinalagmatice. În acelaşi scop. (rezoluţiunea donaţiei este posibilă dacă donatarul nu execută. Editura Universul Juridic.. corespondentul art.1647 C. o asemenea repunere a părţilor în situaţia anterioară ar fi totuşi posibilă. Op. spre deosebire de contractele care intră sub incidenţa dreptului comun. caz în care au prioritate dispoziţiile art. cu referire la art. există o interdicţie numai pentru credirentier. acesta din urmă având 1 Valeriu Stoica.civ. pag. caz în care un asemenea pact ar repeta doar dispoziţiile art. precum şi un caracter supletiv. fără a avea o semnificaţie juridică proprie2. nu se aplică dacă renta sa constituit printrun contract comutativ sau este sarcina unei donaţii. ci şi când micşorează aceste garanţii. Ediţia a IV-a.Contracte speciale.. dar nu şi pentru debirentier.1647 C. Bucureşti. sa apreciat că dispoziţiile art. 2007 2 11 . sa precizat că în art.1978 din Codul civil francez. practica judiciară şi doctrina leau atribuit un caracter excepţional. pentru a limita aplicarea acestor texte.829 C. lăsând părţilor libertatea să introducă o clauză de rezoluţiune în contractul de rentă viageră pentru ipoteza neexecutării culpabile a prestaţiilor debirentierului. în mod culpabil. sa considerat că rezoluţiunea este admisibilă nu numai când debirentierul nu acordă garanţiile promise. în mod judicios. Totodată.36 Francisc Deak.1020 C. în ipoteza neexecutării culpabile a obligaţiei debirentierului.civ. numai posibilitatea de a cere executarea silită pentru suma de bani echivalentă prestaţiilor neexecutate.cit. sarcina).civ. Când însă nu a trecut o perioadă de timp prea mare de la constituirea rentei. Raţiunea acestui text constă în aprecierea legiuitorului conform căreia ar fi imposibil ca părţile să mai poată fi repuse în situaţia anterioară. că la epoca redactării textului nu se cunoştea foarte bine mecanismul contractelor aleatorii.

Obligaţia născută din contractul de joc sau prinsoare se aseamănă cu o obligaţie civilă imperfectă sau naturală. Altfel spus. Apoi. Mai întâi. în momentul încheierii contractului de joc sau prinsoare. chiar în ipoteza reglementată în art. atât calitatea de creditor.. se nasc obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor. deşi în această ipoteză. 12 . fiind vorba de jucătorii angajaţi întro întrecere sportivă.. pentru că numai partea care pierde are de executat o obligaţie. nu poate recurge nici la o acţiune în rezoluţiune. cât şi pe aceea de debitor. acest caracter nu se apreciază în funcţie de momentul producerii evenimentului incert. "Legea nu dă nicio acţiune spre plata unui debit din joc sau din prinsoare". o parte îşi păstrează doar calitatea de creditor iar cealaltă parte rămâne. În realitate. Odată produs. Aşadar. fără a se identifica însă cu aceasta pentru că nu se poate transforma. să şi câştige şi să piardă în acelaşi timp. ci în raport cu momentul încheierii contractului. prin novaţie..1636 C. de regulă. Două argumente explică această situaţie. înselăciune sau amăgire". deşi caracterul sinalagmatic rămâne neschimbat.civ. obligaţia unei părţi şi consolidează obligaţia celeilalte părţi. După exprimarea art. "Pierzătorul nu poate în niciun caz repeti ceea ce a plătit de bunăvoie. numai în mod excepţional câştigătorul ar avea interes să ceară rezoluţiunea.civ. o parte nu poate.637 C.1638 C. Singura cale pentru executarea obligaţiei este plata făcută de debitor. La prima vedere.deschisă calea rezoluţiunii în cazul în care credirentierul nu plăteşte capitalul sau nu predă bunul la termen. rezoluţiunea şi rezilierea nu ar putea fi aplicate decât în mod excepţional în cazul contractului de joc sau prinsoare. aşa cum se întâmplă în cazul tuturor contractelor aleatorii. cu toate că fiecare parte are. existenţa şi/sau întinderea obligaţiilor părţilor se află sub influenţa unei eveniment ulterior şi incert. Se creează astfel aparenţa unui contract unilateral. acest contract nu ar avea caracter sinalagmatic. Întradevăr. întro obligaţie civilă perfectă. practic doar debitor. potrivit art. acest eveniment înlătură. Jocul şi prinsoarea. după producerea evenimentului incert.civ. se naşte o obligaţie civilă perfectă. fie în privinţa producerii sale. creditorul neavând nicio acţiune pentru realizarea creanţei sale. Cu toate acestea. de regulă. numai că. în momentul executării contractului. afară numai în cazul când câştigatorul a întrebuinţat dol. Întradevăr. fie sub aspectul momentului în care se va produce.

Datorită efectului declarativ al împărţelii. jocul şi prinsoarea sunt convenţii sinalagmatice. şi pe de altă parte. ci între autor şi aceştia. însuşi efectul declarativ al împărţelii este subordonat unor condiţii care trebuie îndeplinite de copărtaşi. Posibilitatea extinderii domeniului de aplicaţie a rezoluţiunii şi al rezilierii Deşi rezoluţiunea şi rezilierea sunt considerate efecte specifice ale contractelor sinalagmatice. de exemplu datoria având ca obiect plata sultei. dar aceasta dobândeşte o valoare juridică proprie întrucât în absenţa sa nu sar aplica rezoluţiunea. 1 Valeriu Stoica. este însă important să se sublinieze dimensiunea ei practică. în mod. Când copărtaşii au introdus însă un pact comisoriu expres în convenţia de împărţeală. Această controversă a fost generată. se admite că operează rezoluţiunea convenţională. de însuşi paradoxul evoluţiei istorice a celor două noţiuni. încât priveşte stipularea lor. prin printrun contract de împărţeală. chiar dacă drepturile succesorale nu se transmit între succesori. Numai pe această bază se poate oferi o soluţie care să nu sacrifice nimic din interesele legitime ale părţilor contractante. pertinent. B. Contractul de împărţeală. rezoluţiunea nu se aplică contractului de împărţeală. Soluţia este valabilă şi în cazul în care este vorba de un pact comisoriu de gradul I. respectiv necesitatea apărării intereselor familiale care ar fi perturbate prin rezoluţiunea sau rezilierea împărţelii1. Sa considerat însă că efectul declarativ al împărţelii nu se justifică în suficientă măsură această interdicţie. astfel. Neîndeplinirea acestor condiţii are putea justifica rezoluţiunea dacă sar opune însă un principiu mai puternic. Deşi nu există nicio dispoziţie legală în acest sens.. sa discutat totuşi şi se discută posibilitatea extinderii domeniului de aplicaţie al acestor sancţiuni şi la contractele unilaterale. doctrina şi jurisprudenţa au instituit interdicţia rezoluţiunii în această materie în considerarea efectului translativ al împărţelii. de absenţa unei concepţii unitare cu privire la sfera noţiunii de contracte sinalagmatice. chiar dacă unul din copărtaşi nu îşi execută obligaţiile. Dincolo de aspectele teoretice ale acestei controverse. pe de o parte.cit. pag.Cum sa observat. care presupune că toate drepturile succesorale se transmit direct de la de cuius în patrimoniul succesorilor. Op.42 13 . nu se poate contesta că. şi unilaterale încât priveşte executarea lor.

a fost iniţial dreptul comun pentru contractele unilaterale. înţeleasă ca o condiţie rezolutorie taciă. pag. fără o justificare teoretică. op. Or. 1912. şi 2082 din Codul civil francez.cit. prin natura lor. Astfel . Astfel. instituie o decădere a debitorului din termenul stabilit în favoarea lui prin contract. dar acest înţeles nu întemeiează rezoluţiunea şi rezilierea. Alteori. sa afirmat că ele nu sunt aplicaţii particulare ale regulii înscrise în art. chiar dacă minoritară.. cu referire la dispoziţiile art. Există o incosecvenţă evidentă întro astfel de susţinere. cu consecinţa că numai în acest domeniu sunt aplicabile rezoluţiunea şi rezilierea. între altele. noţiunea de cauză este comună tuturor contractelor numai pe terenul formării lor. Întradevăr principala origine istorică a rezoluţiunii se află pe tărâmul contractelor reale nenumite. Ca urmare. a fost susţinută totuşi de autori de mare prestigiu. contractele reale erau contracte unilaterale. ca premisă esenţială a rezoluţiunii şi a rezilierii1. Argumente împotriva extinderii domeniului de aplicaţie al rezoluţiunii şi al rezilierii. pentru identitate de raţiune.618. Numai ulterior contractele nenumite în forma do ut des şi do ut facias au fost asimilate contractelor sinalagmatice. ci şi contractelor unilaterale. care. Pornind de la concepţia care întemeiează rezoluţiunea şi rezilierea pe ideea de cauză. ci şi pe terenul executării acestuia.Argumente în favoarea extinderii domeniului de aplicaţie al rezoluţiunii şi rezilierii. rezoluţiunea. este vorba de noţiunea de cauză care se manifestă nu numai pe terenul formării contractului. Sa susţinut astfel că. rezoluţiunea şi rezilierea se fundamentează. rezoluţiunea şi rezilierea sunt aplicabile şi contractelor unilaterale în ansamblul lor. Tocmai datorită acestui înţeles specific este posibilă interdependenţa obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice. se menţionează pur si simplu că rezilierea se aplică comodatului şi împrumutului de consumaţie.1184 din acelaşi cod. Această teză.44 Ibidem. Aşadar. dar întrun înţeles specific. 1 Valeriu Stoica. Prelungirea noţiunii de cauză pe terenul executării contractului se produce numai în ipoteza contractelor sinalagmatice.47 2 14 . sa susţinut că această idee este comună nu numai contractelor sinalagmatice. pag. din punct de vedere istoric. această decădere opereză dacă debitorul a devenit falit sau dacă a diminuat garanţiile pe care lea dat creditorului prin contract2. pe ideea de cauză.

cu dauneinterese. Considerăm că rezoluţiunea şi rezilierea se întemeiează pe asocierea ideii bivalente de cauză cu principiul forţei obligatorii a contractului şi ideea de vinovăţie. altfel spus permite executarea silită prin echivalent. încercarea de a rezolva problema extinderii domeniului de aplicaţie al sancţiunilor menţionate trebuie să ţină seama de aceste premise.Tot astfel. or. să ceară desfiinţarea contractului.1184 din acelaşi cod. fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale şi ale acordării de dauneinterese în sarcina pârâtului. nici la desfiinţarea unei datorii care nu există ulterior încheierii contractului. că o asemenea voinţă nu ar putea exista decât în momentul încheierii contractului. aceste sancţiuni sunt o expresie a răspunderii civile contractuale şi constituie forme atipice de executare silită prin echivalent a obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice. Argumentele de text cuprinse în articolele 1912 şi 2082 din Codul civil francez nu sunt convingătoare pentru că raţiunea lor este diferită de aceea care justifică regula înscrisă în art. care este de strictă interpretare. Ca urmare. Rezoluţiunea şi rezilierea nu sunt modalităţi de stingere a obligaţiilor. Nu este vorba deci pur şi simplu de o stingere a obligaţiilor. Neexecutarea culpabilă a obligaţiilor asumate de o parte generează răspunderea contractuală. neputând fi extinsă cu privire la alte situaţii decât acelea pentru care a fost expres prevăzută. partea care nu se obligă nu are cum să se gândească nici la neexecutarea. ca urmare. neexecutarea culpabilă a obligaţiilor de către una din părţi permite celeilalte părţi. Datorită reciprocităţii şi interdependenţei obligaţiilor născute din contractele sinalagmatice. sa argumentat. ar fi absurd să se vorbească de o intenţie prealabilă a părţilor. între altele. prin natura lor juridică. articolul 1184 conţine o condiţie legală. Exonerarea reclamantului de obligaţiile asumate este consecinţa desfiinţării contractuluicu titlu de sancţiune civilă. ci de o sancţiune civilă specifică. trebuie să se facă distincţie între rezoluţiune şi decăderea din beneficiul termenului. 15 . În plus. Secţiunea a III-a Concluzii referitoare la domeniul de aplicare a rezoluţiunii şi rezilierii Toate argumentele expuse mai sus pot fi apreciate în funcţie de diferitele concepţii care întemeiează rezoluţiunea şi rezilierea şi de natura juridică a acestor sancţiuni. în sensul strict al acestei noţiuni. întrucât una dintre părţi nu se obligă prin contract. considerând totodată că. pe baza concepţiei potrivit căreia rezoluţiunea se întemeiează pe voinţa prezumată a părţilor.

Sa afirmat astfel despre împrumutul cu dobândă că nu este decât o specie de locaţiune. dacă nu există o excepţie legală. posibiliatea ca oricare dintre părţi să ceară rezoluţiunea sau rezilierea în cazul în care cealaltă parte nu îşi execută culpabil obligaţiile asumate. Acest argument a fost formulat mai ales în legătură cu contractele reale cu titlu oneros. sa arătat că este posibil ca obligaţiei uneia din părţi de restituire a bunului la un anumit termen. ci şi reciprocitatea posibilităţii de a cere desfiinţarea contractului. fie că este vorba doar de anumite categorii de contracte unilaterale. caracterul consensual. noţiunea de cauză se manifestă numai pe terenul formării contractului. prin ipoteză. în funcţie de criteriul pe care se bazează: reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor corelative drepturilor de creanţă. în realitate. Fie că este vorba de contractele unilaterale în ansamblul lor. Întradevăr. deşi teza conform căreia ele ar fi contracte sinalagmatice are o circulaţie destul de largă. Cea mai subtilă încercare de extindere a domeniului de aplicaţie al rezoluţiunii şi al rezilierii nu contestă regula de delimitare a acestui domeniu. obligaţii în sarcina ambelor părţi. orice contract sinalagmatic creează. în urma unei îndelungate evoluţii istorice rezoluţiunea şi rezilierea implică nu numai reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor. care justifică rezoluţiunea şi rezilierea. Este esenţial de reţinut că. 16 . real şi unilateral al contractelor în discuţie se păstrează. săi corespundă obligaţia celeilalte părţi de a nu cere restituirea bunului până la acel termen. cum se întâmplă în cazul rentei. potrivit cu care aceste contracte ar avea caracter unilateral. cât timp prestaţia uneia dintre părţi constituie o condiţie legală fără de care contractul nu este considerat încheiat.Aceste particularităţi ale contractelor sinalagmatice. considerăm că opinia clasică. În această ordine de idei. Cu privire la restituirea unui bun. nu pot fi înţelese decât în lumina ideii bivalente de cauză. sar putea susţine că aşa numitele contracte unilaterale generează. însăşi clasificarea convenţiilor în contracte unilaterale şi contracte bilaterale. clasificarea convenţiilor în contracte unilaterale şi contracte bilaterale este riguros exactă. Numai dacă se ţine seama de prelungirea cauzei de pe terenul formării. Aşadar . În ceea ce priveşte contractele reale. este mai îndreptăţită. pe cel al executării contractului se poate explica legătura indisolubilă care există între obligaţiile generate de un contract bilateral. total sau parţial. ci neagă. Altfel spus.

neexecutarea obligaţiei. culpa părţii căreia îi revine această oligaţie şi punerea în întârziere. condiţiile necesare pentru aplicarea acestor sancţiuni şi permite. pronunţarea de către justiţie şi punerea în întârziere ar fi condiţiile necesare pentru desfiinţarea contractului prin rezoluţiune2. Considerăm că adevărate condiţii ale rezoluţiunii şi ale rezilierii sunt: neexecutarea obligaţiei. totodată.cit. Op.. Condiţiile rezoluţiunii şi ale rezilierii se explică tocmai prin aceea că aceste sancţiuni sunt o varietate de executare silită indirectă. cererea formulată de cealaltă parte. aşa cum sunt ele conturate în materia executării silite indirecte ( prin echivalent) a obligaţiilor contractuale. punerea în întârziere a părţii care nu şia executat obligaţia. 70 2 17 . condiţiile rezoluţiunii şi ale rezilierii sunt tocmai condiţiile dreptului la despăgubiri. dar nu poate obţine executarea de bună voie a obligaţiei celeilalte părţi1. în doctrină. 1 Valeriu Stoica.Capitolul III Condiţiile rezoluţiunii şi ale rezilierii Secţiunea I Consideraţii generale Înţelegerea rezoluţiunii şi rezilierii ca varietăţi de executare prin echivalent a obligaţiilor contractuale şi deci ca forme speciale de răspundere civilă contractuală. pag. nuanţarea condiţiilor respective. În literatura de specialitate.cit.. Este însă uşor de observat că aceste condiţii se întâlnesc şi în cazul executării silite prin echivalent a obligaţiilor contractuale. întro primă opinie. culpa părţii căreia îi revine această obligaţie. pag.54 Camelia Toader. nu există o viziune unitară asupra condiţiilor necesare pentru pronunţarea rezoluţiunii sau rezilierii. Ca urmare. Potrivit unei alte opinii. pronunţarea rezoluţiunii de către instanţa judecătorească. Astfel. explică modul în care au fost formulate. Op. specifică obligaţiilor născute dintrun contract sinalagmatic. condiţiile rezoluţiunii ar fi următoarele: acţiunea în rezoluţiune aparţine contractantului care şia executat sau este gata să îşi execute obligaţia.

Astfel . cu referire specială la rezoluţiune şi reziliere. Neexecutarea poate îmbrăca diferite forme. Această distincţie este relevantă şi in privinţa rezoluţiunii şi rezilierii. Neexecutarea constituie orice înfrângere sau executare necorespunzătoare a unei obligaţii contractuale. orice neconcodanţă între prestaţia promisă de creditor prin contract şi prestaţia efectiv executată de debitor intră în sfera noţiunii de neexecutare. dacă nu există împrejurări care să înlăture caracterul ilicit al faptei. neexecutarea generează răspunderea contractuală şi obligaţia de a repara prejudiciul. Neîndeplinirea oricărei obligaţii contractuale semnifică şi încălcarea legii. Codul civil nu distinge însă între neexecutarea culpabilă şi neexecutarea fortuită a obligaţiilor contractuale. temporară sau ireversibilă. din punct de vedere cantitativ sau calitativ.civ. conform art.969 alin 1 C.10821083 C. formulă care exprimă principiul forţei obligatorii a contractului reglementat expres în art. pozitivă sau negativă. respectiv plata daunelorinterese. inexistenţa unei clauze de nerăspundere. Aşadar. Secţiunea a II-a Neexecutarea obligaţiilor contractuale (fapta ilicită) Codul civil nu conţine o definiţie a noţiunii de neexecutare a obligaţiilor contractuale. adică. această noţiune face parte dintre elementele obiective sau materiale ale răspunderii civile contractuale. prejudiciul. cum este cazul rezoluţiunii şi rezilierii. sub aspect. Întrun fel sau altul. ceea ce constituie o faptă ilicită. 18 .Pe cale de consecinţă. ea poate fi totală sau parţială. problemele practice fiind rezolvate. fiecare dintre aceste forme produce anumite consecinţe în planul răspunderii contractuale.civ. ci şi a manifestărilor particulare de răspundere contractuală. Nici în practica judiciară nu a existat o preocupare constantă pentru definirea acestei noţiuni. vinovăţia fiind o condiţie nu numai a răspunderii contractuale în forma ei generală. numai dacă nu se datorează unei cauze străine. punerea în întârziere. forţei majore sau cazului fortuit. mai mult intuitiv. prin conţinutul ei. aceste condiţii sunt: neexecutarea obligaţiei asumate de către una din părţi. vinovăţia părţii (care poate îmbrăca forma culpei sau a intenţiei). Este deci inexact să se confunde neexecutarea contractului cu vinovăţia. Neexecutarea are valoarea unei fapte ilicite pentru că orice contract este legea părţilor.

dar în mod defectuos. ca neexecutare a unei obligaţii contractuale 19 . Obligaţii pozitive şi obligaţii negative. Este greu de stabilit însă o distincţie între ultimile două soluţii. Acest caracter al rezoluţiunii sau al rezilierii depinde şi de caracterul neexecutării: total sau parţial. din punct de vedere juridic ea nu poate fi totuşi considerată ca fiind totală. Caracaterul total sau parţial al neexecutării mai poate fi apreciat şi în raport cu numărul obligaţiilor avute în vedere. astfel încât. Astfel. În cazul obligaţiilor pozitive neexecutarea poate îmbrăca atât forma unei abstenţiuni. Dimpotrivă. Această clasificare a formelor de neexecutare pare să fie foarte limpede. teoretic şi practic. Distincţia între neexecutarea totală şi neexecutarea parţială prezintă o importanţă specifică în materia rezoluţiunii şi a rezilierii.Neexecutarea totală şi neexecutarea parţială. rezoluţiunea sau rezilierea poate să fie. fie doar la reducerea proporţională a obligaţiei cocontractantului care este gata săşi execute sau care şia executat prestaţia. Ori de câte ori este vorba de o obligaţie indivizibilă. fie forma unei acţiuni inadecvate sau chiar contrare faţă de prestaţiile pozitive de care este ţinut debitorul. Nu trebuie să se confunde abstenţiunea. totală sau parţială. Dacă se ţine seama de ansamblul obligaţiilor născute dintrun contract. chiar dacă se execută o obligaţie. neexecutarea va fi parţială dacă debitorul a executat o anumită cantitate din prestaţiile asumate sau a executat integral aceste prestaţii. totuşi valoarea lor economică este diminuată în raport cu ceea ce sa contractat iniţial. deşi neexecutarea este parţială din punct de vedere cantitativ sau calitativ. Neexecutarea poate fi totală dacă debitorul nu a executat nimic din obligaţiile asumate sau dacă defectele calitative ale prestaţiei sunt atât de mari încât lipsesc prestaţia de orice valoarea economică sau de orice interes pentru creditor. Cu referire la un anumit contract. orice fel de neexecutare are semnificaţia unei neexecutări totale. celelalte rămânând în totalitate neîndeplinite. Rezultă din cele de mai sus că neexecutarea parţială poate conduce fie la rezoluţiunea sau rezilierea totală a contractului. ea fiind lăsată la aprecierea judecătorului. dar uneori poate să nască anumite confuzii dacă nu se stabileşte precis criteriul clasificării. Ca urmare. suntem totuşi în prezenţa unei neexecutări parţiale a contractului. deşi se păstrează interesul creditorului. nici rezoluţiunea nu poate fi decât totală. fie la rezoluţiunea sau rezilierea parţială a contractului. caz în care debitorul rămâne pur şi simplu în pasivitate. Neexecutare. fie prin natura ei fie prin voinţa părţilor.

Dacă este vorba de obligaţii pozitive. la o anumită acţiune. care precizează că dauneleinterese se plătesc fie în caz de neexecutare a obligaţiei. ca şi creditorul obligaţiei de mijloace. creditorul obligaţiei de rezultat trebuie să facă dovada neexecutării.1082 C.civ. Corneliu Bârsan. Deşi . în funcţie de aprecierea judecătorului. iar în cel deal doilea caz abstenţiunea are caracter ilicit numai dacă există o dispoziţie legală care îndeamnă o persoană determinabilă. cu referire la contractele sinalagmatice.civ. În cazul obligaţiilor negative creditorul trebuie să facă dovada acţiunii prin care debitorul şia încălcat angajamentul de abstenţiune. Potrivit Codului civil ar exista o diferenţă între noţiunea de neexecutare şi noţiunea de întârziere în executare. Neexecutarea obligaţiilor negative speciale presupune însă întotdeauna săvârşirea unei acţiuni contrare clauzelor contractuale. cu abstenţiunea din domeniul răspunderii civile delictuale.cit. adevărata diferenţă există în privinţa dovedirii neexecutării ca faptă ilicită. element esenţial al răspunderii contractuale în forma ei generală. În împrejurări diferite întârzierea poate îmbrăca forma unei neexecutări temporare sau a unei neexecutări definitive şi irevocabile. Cele două categorii de obligaţii se comportă identic sub aspect probator întro singură situaţie: dacă rezultatul a fost atins.5 20 . În primul caz. dovada neexecutării depinde de clasificarea acestor obligaţii în obligaţii de rezultat şi în obligaţii de mijloace1. pag. dar cu vicii calitative. 1 Constantin Stătescu. Ca urmare. Neexecutarea definitivă şi irevocabilă. fie că este vorba de obligaţii pozitive sau de obligaţii negative. În realitate. conţin distincţia dintre neexecutarea obligaţiilor pozitive şi neexecutarea obligaţiilor negative. Această distincţie produce consecinţe în cazul formei generale a răspunderii contractuale.pozitive. de regulă. fie pentru întârzierea în neexecutare. întârzierea nu este decât o formă de neexecutare. întro situaţie dată. dar Codul civil nu menţionează vreo consecinţă specială în ipoteza rezoluţiunii sau rezilierii. distincţia de ordin probator între obligaţiile de rezultat şi obligaţiile de mijloace este situată pe terenul dovedirii culpei. ori în forma rezoluţiunii sau a rezilierii. rezoluţiunea sau rezilierea depinde de gravitatea neexecutării.10741078 C. La o asemenea concluzie îndeamnă dispoziţiile art. Neexecutarea temporară.. abstenţiunea este ilicită pentru că partea sa obligat să săvârşească o anumită prestaţie prin contract. Dispoziţiile art. Op.

cât timp însă este posibilă executarea în natură nu pot fi acordate daune compensatorii. nar mai prezenta interes pentru creditor după scadenţă. dacă obligaţia nu mai poate fi executată sau . se constată că a dispărut interesul creditorului pentru o astfel de executare. judecătorul nu ar mai avea temei să acorde un termen de graţie şi nici să admită executarea în natură a obligaţiei de către debitor după momentul în care. Dacă însă neexecutarea este definitivă şi irevocabilă. Dauneleinterese moratorii acoperă tocmai prejudiciul cauzat printro asemenea neexecutare. cu eventuale dauneinterese. pot fi cumulate cu executarea în natură. Aşadar. 21 . ţinând seama şi de principiul executării în natură a obligaţiilor civile. întârzierea constituie practic o neexecutare temporară. El poate doar să aleagă între executarea prin echivalent. neexecutaea poate angaja răspunderea contractuală sau poate duce la rezoluţiune ori reziliere. deşi sar mai putea executa. care se acordă pentru neexecutarea temporară. şi desfiinţarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere. De asemenea. dar poate fi executată totuşi ulterior. Când răspunderea contractuală îmbracă forma rezoluţiunii sau a rezilierii. distincţia între neexecutarea temporară şi neexecutarea definitivă şi irevobabilă are mai multe consecinţe practice. întârzierea are semnificaţia unei neexecutări definitive şi irevocabile. daunele moratorii. creditorul nu mai poate cere executarea silită în natură. ca şi a dreptului de apreciere a instanţei. potrivit probelor administrate în fiecare cauză în parte. numai dacă are caracter culpabil. Rezultă din cele menţionate mai sus că neexecutarea definitivă şi irevocabilă nu se reduce la imposibilitatea de executare. distincţia instituită de Codul civil între neexecutare şi întârziere nu se justifică din punct de vedere teoretic şi practic. Astfel. în forma sa generală. şi nici nu i se mai poate pretinde să se conformeze principiului executării în natură. Dimpotrivă. În schimb. după caz. neexecutarea temporară permite manifestarea integrală a dreptului de opţiune al creditorului.Astfel. dacă obligaţia nu este executată la termen. în contextul formei generale a răspunderii contractuale. În acest caz prejudiciul suferit de creditor este reparat prin intermediul daunelor compensatorii. fără să îşi piardă interesul pentru creditor. indiferent de forma sa.

Secţiunea III Cazuri de neexecutare care determină rezoluţiunea sau rezilierea unor contracte speciale Codul civil cuprinde dispoziţii speciale aplicabile anumitor specii de contracte, inclusiv cu privire la cazurile de neexecutare a acestora. De obicei, aceste dispoziţii speciale se aplică în completarea prevederilor art.10201021 C.civ., care constituie dreptul comun în materie. Această completare are însă două semnificaţii; pe de o parte, în măsura în care se dovedeşte tipul de neexecutare prevăzut în dispoziţiile speciale, decurg anumite consecinţe privind condiţiile rezoluţiunii sau rezilierii, dreptul de opţiune al creditorului, dreptul judecătorului de a aprecia necesitatea rezoluţiunii sau a rezilierii ori caracterul judiciar al celor două sancţiuni. Pe de altă parte, cu referire la unele contracte, rezoluţiunea sau rezilierea operează numai dacă se probează tipul de neexecutare menţionat în dispoziţiile speciale, care se completează cu prevederile generale în materie; aşa se întâmplă, de exemplu în cazul contractului de închiriere a locuinţelor. Cazuri de neexecutare care determină rezoluţiunea contractului de vânzarecumpărare. Pe lângă formele de neexecutare descrise în primul paragraf al acestei secţiuni, care pot determina aplicarea dispoziţiilor art.10201021 C.civ., în materia contractului de vânzarecumpărare sunt reglementate şi câteva cazuri specifice de neexecutare, care determină anumite particularităţi ale rezoluţiunii. A. Neexecutarea obligaţiei de predare a lucrului de către vânzător dă dreptul cumpărătorului să aleagă "între a cere rezoluţiunea sau punerea sa în posesie" potrivit art. 1320 C.civ.. În realitate, aceste text nu adaugă nimic la dispoziţiile generale cuprinse în art. 10201021 C.civ. În plus, textul nu descrie exact dreptul de opţiune al cumpărătorului; întradevăr acesta ar mai putea invoca, în cazul neexecutării obligaţiei de predare a lucrului de către vânzător, excepţia de neexecutare sau, dacă nu mai este posibilă executarea în natură, dauneinterese. Punerea în întârziere a vânzătorului dă dreptul cumpărătorului la daunemoratorii. Ţinând seama de conţinutul art. 1332 C.civ., nu va fi vorba însă de întârziere, ca formă de neexecutare, dacă obligaţia de predare a lucrului este afectată de un termen în folosul vânzătorului; când a fost prevăzut un asemenea termen, este pe deplin aplicabil principiul simultaneităţii executării obligaţiilor; ca urmare, dacă nu i se plăteşte preţul, vânzătorul poate refuza predarea lucrului

22

invocând exceptio non adimpleti contractus. În acest caz, neexecutarea nu mai are caracter ilicit, iar problema culpei nu se mai pune. Dacă însă cumpărătorul a devenit falit sau insolvabil, deşi obligaţia de predare este afectată de un termen, neexecutarea ei devine ilicită, chiar înainte de scadenţă, cu excepţia cazului când cumpărătorul va da cauţiune că va plăti la termen (1323 C.civ.). Din alte dispoziţii ale Codului civil rezultă, printro interpretare per a contrario, câteva cazuri de neexecutare a obligaţiei de predare a lucrului. Astfel, din art. 1324 C.civ. se desprinde ideea că, dacă lucrul nu a fost remis în starea în care se afla în momentul vânzării, este vorba de o neexecutare parţială a obligaţiei de predare; tot astfel se întâmplă când vânzătorul nu restituie toate fructele lucrului începând din momentul vânzării şi până la predare. Neexecutarea parţială poate consta şi în lipsa accesoriilor lucrului sau a "tot ce a fost destinat la uzul său perpetuu". Neexecutarea obligaţiei de predarea a lucrului vândut îmbracă o formă specială prin raportare la noţiunea de "măsura cuprinsului lucrului vândut". Este vorba de situaţia vânzării unui imobil, când părţile au prevăzut, întro clauză contractuală, "cuprinsul său şi pe atât măsura". Vom fi în prezenţa unei neexecutări nu numai dacă se predă mai puţin, ci şi dacă se predă mai mult decât sa prevăzut în contract. Diferenţa constă în aceea că, în primul caz cumpărătorul nu poate cere rezoluţiunea contractului, ci numai o scădere proporţională a preţului, pe când în al doilea caz, el va fi obligat să complinească preţul în mod proporţional sau, dacă excedentul lucrului predat depăşeşte a douăzecea parte din întinderea prevăzută în contract, să aleagă între rezoluţiune şi complinirea proporţională a preţului. Dacă în contractul de vânzarecumpărare imobiliară nu există o clauză "pe atât măsura", obligaţia de predare se consideră îndeplinită chiar dacă există un deficit sau excedent, fără a se mai pune problema reducerii sau a complinirii preţului ori a rezoluţiunii, cu excepţia cazului în care deficitul sau excedentul depăşeşte a douăzecea parte a valorii arătate în contract. În acest ultim caz, ca şi în ipoteza prevăzută în art.13271328 C.civ., cumpărătorul are dreptul la reducerea preţului sau, după caz, poate să aleagă între complinirea proporţională a preţului şi rezoluţiunea contractului. Din textele invocate mai sus se desprinde concluzia că, oricât de mare ar fi deficitul de măsuri, cumpărătorul nu are dreptul să ceară rezoluţiunea vânzării. Această soluţie poate fi considerată ca
23

un mod de a sancţiona neglijenţa cumpărătorului care, deşi a avut posibilitatea, nu a fost preocupat să precizeze în contract întinderea exactă a imobilului sau, dacă a fost inserată clauza "pe atât masura", nu a avut diligenţa să verifice concordanţa dintre această "măsură" şi realitatea obiectivă. B. Neexecutarea obligaţiei de garanţie este reglementată nuanţat în Codul civil, precizânduse cazurile în care această neexecutare poate duce la rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare. Evicţiunea este prima formă de neexecutare a obligaţiei de garanţie, în măsura în care vânzătorul nu dovedeşte că, dacă ar fi fost chemat în procesul cu terţul evingător, ar fi avut mijloacele necesare pentru a respinge acţiunea terţului. Dacă se referă la drepul transmis şi la obiectul acestuia , în ansamblul lor, evicţiunea este totală; când cumpărătorul este evins numai cu privire la o fracţiune materială din lucru sau o cotă ideală din dreptul de proprietate, ori nu îşi mai poate valorifica sau i se neagă un drept cu privire la lucrul respectiv, evicţiunea este parţială1. Deşi Codul civil prevede expres dreptul cumpărătorului de a cere rezoluţiunea contractului numai în cazul evicţiunii parţiale, în măsura în care aceasta este atât de importantă încât, dacă ar fi putut sa o prevadă, cumpărătorul nu ar fi mai încheiat contractul, totuşi sa apreciat, pe bună dreptate, că şi în cazul evicţiunii totale consecinţa este tot rezoluţiunea vânzării. Cel puţin în situaţia prevăzută în articolele 13411342 C.civ., cu toate că aceste texte nu menţionează expres termenul de rezoluţiune, restituirea preţului implică desfiinţarea contractului. Numai dacă se acceptă ideea rezoluţiunii se poate explica soluţia prevăzută în art. 1342 C.civ., potrivit căreia vânzătorul este dator să restituie preţul integral, chiar dacă "la epoca evicţiunii, lucrul vândut se află de o valoare inferioară sau a suferit deteriorări ori prin neglijenţa cumpărătorului, ori prin evenimente independente de cumpărător". A doua formă de neexecutare a obligaţiei de garanţie constă în transmiterea unui lucru afectat de vicii ascunse. Acţiunea redhibitorie a fost calificată ca o acţiune în rezoluţiune. Viciile ascunse au valoarea unei neexecutări dacă, din cauza acestora, bunul a pierit sau nu mai este bun de întrebuinţat conform destinaţiei sale ori valoarea sa de întrebuinţare a scăzut atât de mult încât este de presupus că, dacă ar fi cunoscut această împrejurare, cumpărătorul nu ar mai fi încheiat contractul sau nu ar mai fi acceptat preţul convenit iniţial.

1

Francisc Deak, Op.cit., pag.110

24

Întradevăr. Această neexecutare. Caracterul sinalagmatic al contractului de donaţie cu sarcini este recunoscut în doctrină. E. pag. teoretic sar putea susţine că dispoziţiile art. cum am văzut mai sus. pag.cit. Aprecierea gravităţii neexecutării de către instanţa de judecată este esenţială pentru a dispune măsura rezoluţiunii. acţiunea în răspundere pentru încălcarea 1 Francisc Deak. O situaţie aparte este reglementată în art.civ sunt aplicabile. ci şi în neplata dobânzilor datorate pentru acest preţ. Neexecutarea obligaţiei de plată a preţului constă nu numai în neplata preţului propriuzis. Dacă vânzarea are ca obiect producte sau alte lucruri mobile. în forma generală reglementată de art.civ. 1370 C. în limita sarcinilor.civ.. Sa considerat însă că donatorul răspunde şi pentru viciile ascunse întrucât. Aşadar. neexecutarea sarcinii sau a sarcinilor poate duce la rezoluţiune dacă sunt îndeplinite condiţiile generale. fiind vorba de o donaţie cu sarcini. Posibilitatea rezoluţiunii. în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze.. conform art. contractul "se va rezolvi de drept şi fără interpelare în fondul vânzătorului.3 C.civ. Practic este însă greu de admis că o asemenea neexecutare are o gravitate atât de mare încât să justifice desfiinţarea contractului.10201021 C. Nimic nu sar opune ca rezoluţiunea donaţiei cu sarcini să fie cerută chiar de către donatar dacă donatorul nu îşi îndeplineşte obligaţiile. totală sau parţială. precum şi obligaţia de garanţie. poate duce la rezoluţiunea contractului.. are poziţia unui vânzător. 10201021 C. rezoluţiunea are anumite particularităţi numai în privinţa aspectelor procesuale şi a celor legate de efectele acestei sancţiuni. Deşi sancţiunea rezoluţiunii nu este prevăzută pentru neexecutarea obligaţiei privind suportarea cheltuielilor vânzării. op. În acest caz. 10201021 C.242 2 25 . la cererea vânzătorului. Desigur.C.civ.civ. dar numai până la suma sarcinilor. donatorul are obligaţia de a preda bunul şi de al păstra până la predare. Cazuri de neexecutare care determină rezoluţiunea contractului de donaţie cu sarcini.. Astfel. după expirarea termenului pentru ridicarea lor". D.civ.1063 C.cit. care poate să fie totală sau parţială2. conform art. 828 alin.1365 C. judecătorul rămâne suveran să aprecieze. garanţia contra evicţiunii este expres prevăzută în art. posibilitate prevăzută expres în art.131-132 Francisc Deak. este recunoscută şi în situaţia neexecutării obligaţiei de luare în primire a lucrului vândut1. Or. Op.

rezoluţiunea este posibilă numai dacă una dintre părţi. Aceeaşi limitare poate să fie relevantă în privinţa întinderii rezoluţiunii. în acestă ordine de idei. Cazuri de neexecutare a obligaţiilor născute din contractul de tranzacţie. Sub acest aspect. 10201021 C.civ.. şi în cazul contactului de rentă viageră. nu i se aplică dispoziţiile legale care reglementează contractul numit cel mai apropiat ca figură juridică. Neexecutarea obligaţiilor născute din contractul de întreţinere. contractului de întreţinere nu i se aplică dispoziţiile derogatorii de la dreptul comun menţionate în art. Neexecutarea obligaţiilor născute din contractele de mandat şi de depozit cu titlu oneros. Dacă însă sa prevăzut un pact comisoriu expres. contractele de mandat şi de depozit au caracter sinalagmatic. de regulă. Nu este deci exclusă aplicarea dispoziţiilor art. deoarece este inadmisibilă orice acţiune pentru valorificarea dreptului care a făcut obiectul concesiilor1. el are întotdeauna caracter sinalagmatic întrucât generează obligaţii reciproce şi interdependente în sarcina părţilor. din capitolul referitor la renta viageră. Când sunt cu titlu oneros.civ.civ. Rezoluţiunea judiciară operează. iar nu efecte constitutive. în mod excepţional. acestea sunt cazuri de denunţare 1 Ibidem. contractul de întreţinere intră sub incidenţa principiilor generale care guvernează materia contractului. şia asumat o obligaţie nouă pe care nu o execută. pag. Cât priveşte concesiile. limitarea răspunderii numai până la suma sarcinilor are relevanţă doar cu privire la cuantumul eventualelor dauneinterese. pe lângă concesiile făcute. Totuşi. Deşi . în funcţie de gravitatea neexecutării.171 26 . Cazuri de neexecutare o obligaţiilor născute din contractul de rentă viageră. neexecutarea obligaţiei de plată a rentei poate duce la rezoluţiunea contractului. sa apreciat că neexecutarea este exclusă.obligaţiei de garanţie poate îmbrăca forma unei acţiuni în rezoluţiune.10201021 C. 1647 C. contractul de tranzacţie produce efecte declarative. dacă debirentierul nu îşi execută obligaţia privind garanţiile asumate pentru asigurarea plăţii rentei sau micşorează aceste garanţii. dacă desfiinţarea contractului este totală. Ca urmare. Această concluzie nu ar putea fi infirmată nici de împrejurarea că mandatul poate înceta prin revocarea de către mandant sau prin renunţarea mandatarului. Iată de ce neexecutarea obligaţiei de întreţinere poate justifica aplicarea art. Fiind un contract nenumit.

mandantul poate să refuze.cit. iar când una din părţi recurge la un asemenea mijloc. înainte de termenul stabilit în contract. plata onorariului. dizolvarea poate fi dispusă de judecători şi dacă există motive temeinice care nu implică vinovăţia vreunui asociat. Dat fiind caracterul sinalagmatic1 al contractului de societate civilă.132 27 . întrun asemenea caz. Întradevăr. 10201021 C.civ.. Mai întâi. când revocarea sau renunţarea este ea însăşi generatoare de prejudiciii. eficienţa juridică a denunţării unilaterale nu este condiţionată de culpa celeilalte părţi. proces care a avut drept rezultat cristalizarea noţiunilor de rezoluţiune şi reziliere ca sancţiuni civile.civ.civ. ceea ce iar da dreptul şi la dauneinterese. ci are şi un deosebit interes practic. 1529 se precizează că aprecierea motivelor de dizolvare este lăsată la prudenţa judecătorilor. Secţiunea a IV-a Vinovăţia Dintre condiţiile rezoluţiunii şi rezilierii. Problema nu este doar teoretică. Op. culpa necesită o investigaţie specială.unilaterală a contractului. total sau parţial. sar putea susţine că neexecutarea obligaţiilor părţilor justifică aplicarea art. Dimpotrivă . Această dizolvare este tocmai o aplicaţie particulară a dispoziţiilor art. poate fi cerută prin intermediul justiţiei de oricare dintre asociaţi în cazul în care unul sau mai mulţi din ceilalţi asociaţi nu şiar îndeplini în mod culpabil obligaţiile asumate prin contract. dizolvarea poate fi asimilată desfiinţării contractului ca o consecinţă a aplicării teoriei riscurilor contractuale.. Desigur . Sunt situaţii în care una din părţi poate avea interesul să ceară desfiinţarea contractului datorită faptei ilicite şi culpabile a celeilalte părţi. Neexecutarea obligaţiilor născute din contractul de societate civilă. dizolvarea societăţii. conform cărora.1548 C. 10201021 C. pag. cu atât mai mult cu cât în aliniatul 2 al art. dacă mandatarul nu şia executat în mod culpabil obligaţiile. O aplicaţie specială a acestei idei se regăseşte în dispoziţiile art. distincte deci de desfiinţarea contractelor sinalagmatice ca urmare a imposibilităţii fortuite de executare în cazurile în care problema riscului contractului este rezolvată conform regulii res perit debitori. poate fi angajată chiar răspunderea părţii care a recurs la un asemenea instrument juridic. pentru că de această condiţie este legat însuşi procesul de jurisprudenţă şi doctină. 1 Francisc Deak.

distinct de elementele subiective (fapta ilicită.civ. fiind deci aplicabile dispoziţiile art 1082 C. sesizată cu o asemenea acţiune. care consacră această condiţie pentru răspunderea contractuală în general. Dar în cuprinsul art. contractul nu este desfiinţat de drept. fiind deci unitatea dintre un factor intelectiv şi unul volitiv1. Insuficienţa preocupare a redactorilor Codului civil pentru definirea formelor vinovăţiei şi folosirea unei terminologii adecvate ( de exemplu. în cadrul răspunderii contractuale. vinovăţia este necesară şi în cazurile speciale de răspundere contractuală. se folosesc termenii de culpă. când este posibil. În materie de executare a contractelor. 1082. distincţia între acestea produce puţine consecinţe pe planul răspunderii civile. debitorul datorează şi daune-interese imprevizibile doar dacă a săvârşit fapta 1 Valeriu Stoica.cit. are datoria să verifice şi să aprecieze în ce măsură neexecutarea obligaţiei este importantă şi gravă şi dacă această neexecutare se datorează unor cauze imputabile debitorului. rezultă că.civ.84 28 . Astfel deşi nu este menţionată în art. greşeală.În textele art. prin simpla manifestare de voinţă a creditorului. 1085). Instanţa. prejudiciul). totuşi unele din textele sale disting. op. Astfel din dispoziţia art. între diferitele forme ale vinovăţiei (art.999.civ. respectiv a acordării daunelor-interese.1021 C. rea-credinţă) se explică prin aceea că. pag. Formele vinovăţiei. dar fără a o defini. care trebuie să se adreseze instanţei cu acţiune în rezoluţiune. în general. sau să-i ceară desfiinţarea cu daune-interese" . prin culpă se înţelege orice neconformare a debitorului la corecta îndeplinire a obligaţiei.1020-1021 C. apreciate de el cu ajutorul scării de valori a societăţii de la data săvârşirii acestei fapte. ea este o condiţie generală a răspunderii contractuale.1085 C.1020-1021 C. Cu toate acestea. debitorul poate fi obligat numai la daune-interese previzibile daca fapta sa ilicită (neexecutarea contractului) a fost săvârşită din culpă.. cum este cazul rezoluţiunii.nu este menţionată expres vinovăţia (culpa) ca o condiţie necesară pentru pronunţarea rezoluţiunii. dol. Vinovăţia se conturează astfel ca element subiectiv al răspunderii civile.civ. Deşi în Codul civil nu sunt definite formele vinovăţiei. mai mult sau mai puţin explicit. se precizează că "Partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenţia. neglijenţă.civ. De aceea.. Vinovăţia este atitudinea psihică a autorului faptei ilicite faţă de această faptă şi de rezultatul ei.

Aceste pagube se subsumează noţiunii de prejudiciu efectiv suferit. de cele mai multe ori. cu o reglementare derogatorie de la dispoziţiile art. cunoaşterea de către vânzător a viciilor lucrului este calificată drept rea-credinţă sau dol. Aşa numita problemă a culpei comune este tocmai o ilustrare a acestei idei. Într-o asemenea ipoteză. ci şi prin fapta proprie a victimei. distincţia între intenţie şi culpă este relevantă sub aspectul evaluării legale a despăgubirilor la care vor fi obligaţi debitorii în cazul neexecutării contractului. cunoaşterea de către vânzător a viciilor lucrului este un criteriu subiectiv în funcţie de care repararea prejudiciului suferit de cumpărător este integrală sau numai parţială. singura sancţiune va fi desfiinţarea contractului. Răspunderea pentru vicii este deci unul din cazurile de răspundere contractuală specială. criteriul gravităţii vinovăţiei 29 .1355-1356 C. în care vinovăţia produce efecte juridice diferite în funcţie de formele ei: intenţie şi culpă. Este uşor de observat că. dacă vânzătorul nu a cunoscut aceste vicii. cumpărătorul are drept la o reparare integrală a prejudiciului. Aşadar. formele vinovăţiei sunt atâtea trepte ale gravităţii vinovăţiei. toate daunele-interese. Dar fiecare formă a vinovăţiei are la rândul ei o anumită gradare a gravităţii. Între gravitatea şi formele vinovăţiei există o strânsă legatură. cumpărătorul unui autoturism ar putea fi obligat la despăgubiri către o terţă persoană ca urmare a unui accident de circulaţie determinat tocmai de viciile ascunse. Noţiunile sunt asimilabile intenţiei ca formă a vinovăţiei. de natură să atragă rezoluţiunea convenţiei de vânzare-cumpărare. de multe ori. Astfel în cazul răspunderii civile este posibil ca prejudiciul suferit de victimă să fie cauzat nu numai prin fapta autorului. Mai mult decât atât. vânzătorul fiind dator să plătească. inclusiv în cazul rezoluţiunii contractului ca urmare a acţiunii redhibitorii. dar numai dacă acesta din urmă a cunoscut viciile lucrului. distincţia între formele vinovăţiei are o importanţă şi mai mare în cazul acţiunii redhibitorii.1020-1021 C. De exemplu.ilicită cu intenţie (dol). Cum rezultă din prevederile art. prejudiciul suferit de cumpărător din cauza viciilor lucrului vândut nu se reduce la pierderea sau diminuarea valorii de întrebuinţare a lucrului. astfel încât simpla desfiinţare a contractului nu asigură o reparare integrală a prejudiciului. cumpărătorul având doar obligaţia de a restitui preţul încasat.civ. Gravitatea vinovăţiei. În acest sens.civ. De obicei. un asemenea cumpărător este nevoit să facă cheltuieli pentru deplasarea autoturismului avariat. care este o acţiune în rezoluţiune.

având drept consecinţă prejudicierea uneia din părţi. se poate ajunge la concluzia că gravitatea vinovăţiei autorului este egală sau inegală cu aceea a victimei. urmată de plata preţului şi de predarea folosinţei imobilului. construcţia care formase obiectul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare a fost trecută în proprietatea statului. Şi în acest caz. într-o asemenea ipoteză.cit. ambele părţi nu şi-au executat. după încheierea unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare cu privire la o construcţie. prejudiciul urmând a fi repartizat în mod egal sau inegal între cei doi1.. Totodată. o lungă perioadă de timp. constând în diferenţa dintre preţul convenit de părţi şi despăgubirile primite de promitentul-vânzător în urma 1 Valeriu Stoica. La finele acestei perioade de timp. născute din contract. ambele părţi nu şi-au executat. în realitate. Instanţele judecătoreşti au decis că. repunerea părţilor în situaţia anterioară se reduce. un prejudiciu în patrimoniul promitentului-vânzător. obligaţiile asumate în antecontract în legătură cu încheierea ulterioară a contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. partea care a plătit preţul poate cere desfiinţarea convenţiei cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară (întrucât construcţia a trecut în proprietatea statului.este folosit pentru a stabili întinderea despăgubirii datorate de autor nu numai în cazul în care acesta a acţionat cu o formă de vinovăţie diferită de aceea cu care a acţionat victima. pag. ci şi în cazul în care ambii au săvârşit fapte prejudiciabile cu aceeaşi formă de vinovăţie. Noţiunea de culpă comună nu este riguros exaxtă. la restituirea preţului către promitentul-cumpărător). în schimbul unei despăgubiri. toate obligaţiile reciproce şi interdependente. în practica judiciară s-au ivit situaţii în care. în mod culpabil. De exemplu. după încheierea unui contract sinalagmatic cu respectarea condiţiilor legale. s-a mai hotărât că prejudiciul suferit de promitentul-vânzător trebuie suportat de ambele părţi potrivit culpei dovedite de fiecare dintre ele în neexecutarea obligaţiilor având ca obiect încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică. executarea integrală a antecontractului de vânzare-cumpărare ne mai fiind posibilă.95 30 . Sub acest aspect. Op. Neexecutarea obligaţiilor cu privire la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a cauzat. este vorba de două fapte ilicite şi culpabile care concură însă la cauzarea unui prejudiciu unic. în condiţiile ipotezei analizate. în acest caz. în mod culpabil.

iar dacă această neexecutare s-ar fi datorat numai promitentului-vânzător. pag. îndelungată.cit.trecerii construcţiei în proprietatea statului. încheiată separat. altfel spus. totodată. o dată cu rezoluţiunea antecontractului. 33 31 . de cele mai multe ori. pentru ca sancţiunea rezoluţiunii sau a rezilierii să opereze. daune-interese până la acoperirea integrală a prejudiciului. chiar în cazul în care sancţiunea este aplicată. 1 Francisc Deak. Împrumutând această denumire din dreptul roman. în întregime. În acest caz. costuri însemnate. posibilitatea judecătorului de a aprecia şi de a dispune că este mai potrivită executarea în natură decât desfiinţarea contractului sau de a acorda un termen de graţie. Op. dar în legătură cu un contract de vânzare-cumpărare. durata procesului este.. Rezoluţiunea sau rezilierea judiciară prezintă mai multe dezavantaje pentru partea care cere aplicarea acestei sancţuni: necesitatea de a formula o acţiune în justiţie. prin care părţile prevedeau că vânzarea se desfiinţează în cazul în care cumpărătorul nu plătea preţul într-un anumit termen. Dispoziţiile articolelor 1020-1021 din Codul civil român reglementează tocmai pactul comisoriu subînţeles sau. Prejudiciul ar fi fost acelaşi şi în situaţia în care promitentul-cumpărător nu ar fi plătit suma de bani în contul preţului convenit de părţi1. ceea ce întârzie clarificarea raporturilor juridice între părţi şi presupune. Dacă neexecutarea obligaţiilor contractuale ar fi fost imputabilă exclusiv promitentuluicumpărător. Rezoluţiunea sau rezilierea judiciară nu oferă părţii interesate certitudinea aplicării acestei sancţiuni. rezoluţiunea ori rezilierea judiciară. este necesară o hotărâre judecătorească pronunţată ca urmare a unei acţiuni formulate de partea interesată. dreptul modern se caracterizează prin distincţia între pactul comisoriu subînţeles şi pactele comisorii exprese. prejudiciul ar fi rămas. celalaltă parte ar fi fost îndrituită să pretindă. Capitolul IV Pactele comisorii exprese Secţiunea I Noţiunea şi justificarea pactelor comisorii exprese Termenul de pact comisoriu îşi are originea în denumirea lex commisoria folosită în dreptul roman pentru a desemna convenţia. în sarcina acestuia.

În ultimul caz. De altfel. nerespectarea de către cumpărător a obligaţiei de a lua în primire lucrul vândut permite vânzătorului să invoce dispoziţiile art.140 32 .24 alin.1370 C. dacă vânzarea are ca obiect producte sau alte lucruri mobile. cât timp caracterul imperativ nu rezultă. fie în sensul renunţării la dreptul de a cere rezoluţiunea sau rezilierea. încheiat de părţi. fără punere în întârziere.civ. Op. Trebuie însă făcută distincţia între aşa numitul pact comisoriu expres legal şi pactul comisoriu expres propriu-zis.2 din Legea nr. încheiat de părţi. în măsura posibilului. ci supletive.1020-1021 C.24 alin. credem că şi dispoziţiile din legile speciale referitoare la aceste sancţiuni îşi păstrează caracterul supletiv. părţile au posibilitatea. părţile pot deroga de la acestea.civ.2 din Legea nr. fie în sensul aplicării sancţiunii ca efect direct al convenţiei părţilor. care au o funcţie asemănătoare aceleia a pactului comisoriu expres de ultim grad.Pentru a înlătura aceste neajunsuri.cit. s-a pus problema conceperii unui instrument juridic de natură să diminueze sau chiar să înlăture. înlăturând sau cel puţin diminuând intervenţia instanţei de judecată. pag. în finalul acestui text se precizează expres că rezilierea poate fi cerută "în condiţiile legii".civ. 16/1994 (Legea arendării) repetă doar principiul înscris în art. Pactele comisorii exprese au tocmai această funcţie.1020-1021 C. Ca urmare.. 1 Valeriu Stoica. nu sunt imperative.civ. după expirarea termenului prevăzut pentru ridicarea lor.. rolul instanţei de judecată în aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau a rezilierii1. Conform acestui text legal. rezoluţiunea contractului va opera de drept. în folosul vânzătorului. Este evident că această ultimă sintagmă face trimitere la dispoziţiile din Codul civil care reglementează rezoluţiunea şi rezilierea. or folosirea vocabulei poate exclude caracterul imperativ al acestui text legal2. Un exemplu de aşa numit pact comisoriu expres legal este cel prevăzut în art. expres sau implicit. dispoziţiile art. înţelegerea părţilor are valoarea unui pact comisoriu expres. să renunţe la dreptul de a cere rezilierea sau să încheie pacte comisorii exprese. 1370 C. Aşadar. Ţinând seama de caracterul supletiv al dispoziţiilor generale şi speciale din Codul civil care reglementează rezoluţiunea şi rezilierea. În plus. în art. Din această perspectivă. din ansamblul legilor speciale respective. precum şi dispoziţiile din Codul civil care fac aplicarea acestui principiu cu referire la unele contracte speciale. şi în cazul contractului de arendare.16/1994 se menţionează că oricare dintre părţile contractante poate cere în justiţie rezilierea contractului de arendare. Întrucât dispoziţiile de principiu cuprinse în art.

Sub acest aspect. ci şi în legătură cu chestiunea voinţei. pag. între părţi pot să apară neînţelegeri nu numai în legătură cu chestiunea neexecutării. vol. Sub acest aspect este esenţial de reţinut că rezilierea şi rezoluţiunea îşi păstrează caracterul de sancţiune civilă chiar în ipoteza în care părţile au încheiat un pact comisoriu expres. consacrat în art. poate introduce o acţiune în justiţie pentru rezolvarea litigiului. cu precizarea că. într-un asemenea caz.Secţiunea a II-a Rolul instanţei de judecată în ipoteza pactelor comisorii exprese Rolul instanţei de judecată nu poate fi însă exclus în totalitate pentru că. C. 50 1 Alexandru Băicoianu. partea interesată. rolul instanţelor judecătoreşti se reduce la recunoaşterea faptului că a intervenit desfiinţarea contractului pe baza voinţei părţilor1. deşi părţile au încheiat un pact comisoriu expres. 2002 33 . Ar fi totuşi de discutat dacă. 2006. forţa juridică a acestuia depinde de modul său de redactare. într-o asemenea situaţie. oricât de energic ar fi redactat pactul comisoriu expres. totuşi ea nu poate opera decât dacă sunt îndeplinite condiţiile generale ale rezoluţiunii şi rezilierii. Hamangiu. Ed. în prezenţa unui pact comisoriu expres. Posibilitatea de a recurge la justiţie. s-ar putea susţine că. a fost recunoscută în practica judiciară încă de la sfârşitul secolului trecut. ar mai avea importanţă gravitatea neexecutării.II. Tratat de Drept civil român. în ceea ce priveşte fapta ilicită. 21 din Constituţia României. Oricum. Ed. rezoluţiunea sau rezilierea poate opera în cazul oricărui fel de neexecutare a obligaţiilor contractuale. Într-adevăr. nu poate fi exclusă posibilitatea apariţiei unor litigii între părţi. Florian Dăscălescu. Ca urmare. Bucureşti. oricât de redusă ar fi gravitatea acestei neexecutări. Rezoluţiunea şi rezilierea contractelor. ţinând seama de principiul liberului acces la justiţie. I. chiar în prezenţa unui pact comisoriu expres. Într-adevăr.Beck. Ediţia a II-a. ar fi însă de preferat ca părţile să introducă o menţiune specială în acest sens în pactul comisoriu expres. Rosetti-Bălănescu. Bucureşti. În plus. partea împotriva căreia se invocă pactul comisoriu 2 Mona Pivniceru. între părţi pot exista neînţelegeri în legătură cu îndeplinirea condiţiilor necesare pentru desfiinţarea contractului pe baza unui anumit pact comisoriu expres. Pentru a înlătura orice îndoială.H. Constantin Hamangiu. chiar dacă este înlăturată ori diminuată intervenţia instanţei de judecată în ceea ce priveşte aplicarea acestei sancţiuni.

numit uneori şi pact comisoriu de gradul I. neînţelegerile dintre părţi pot avea ca obiect modul de redactare a pactului comisoriu. invocând o cauză de înlăturare a vinovăţiei. altfel nefiind posibilă desfiinţarea contractului cu titlu de sancţiune şi nici acordarea de dauneinterese1. S-a observat în mod unanim că o asemenea redactare a pactului comisoriu expres repetă doar conţinutul dispoziţiilor legale care reglementează rezoluţiunea sau rezilierea judiciară. 1020 C. Mai mult. desfiinţarea contractului nu operează de drept.. o forţă juridică mai mare decât pactul comisoriu subînţeles în dispoziţiile art. Ca urmare. de asemenea. Rolul şi forma pe care trebuie să o îmbrace manifestarea de voinţă a creditorului care invocă pactul comisoriu expres depind însă de modul în care este redactat pactul respectiv de către părţi. la rândul său. s-a considerat adeseori că pactele comisorii exprese sunt de mai multe grade sau ranguri. fiind necesară o hotărâre judecătorească. în cazul în care părţile reproduc în convenţia lor dispoziţia art. Chiar în prezenţa unui astfel de pact. Efectele pactului comisoriu expres au fost înţelese în acelaşi fel şi în practica judiciară. Secţiunea a III-a Analiza pactelor comisorii exprese Pactul comisoriu conform căruia. fără a se menţiona gradele sau rangurile. neexecutarea de către debitor a obligaţiilor sale trebuie să fie culpabilă.142 34 . Acest pact. de regulă. nu are. Op. ci şi pe baza manifestării de voinţă a părţii interesate şi îndrituite să invoce pactul.cit. cu toate dezavantajele pe care le implică aceasta. pag. în situaţia în care nu ar exista neînţelegeri între părţi cu privire la aceste aspecte. precizânduse că. Alteori. respectiv interpretarea acestuia.civ. desfiinţarea contractului nu are loc de drept. pentru a i se stabili forţa juridică. Tot astfel. pactul 1 Valeriu Stoica. 1020-1021 C. contractul se desfiinţează. rezoluţiunea sau rezilierea nu operează doar pe baza pactului comisoriu expres.civ. în caz de neexecutare a obligaţiilor unei părţi. pactele comisorii exprese sunt diferenţiate totuşi după modul lor de redactare şi după efectele pe care le produc.expres ar putea să apere. astfel încât partea interesată trebuie să introducă o acţiune în rezoluţiune sau reziliere. În funcţie de această redactare de natură să confere o forţă juridică mai mică sau mai mare..

astfel încât nu se mai pune nici problema aprecierii oportunităţii rezoluţiunii sau rezilierii. instanţa de judecată nu mai poate acorda termen de graţie şi va trebui să constate că a intervenit desfiinţarea contractului la data declaraţiei menţionate. în acest caz. ci prin declaraţia unilaterală de rezoluţiune sau reziliere. rezoluţiunea sau rezilierea nu se produce ca efect al simplei neexecutări. astfel încât contractul este în fiinţă1. pentru că nu se produce printr-o hotărâre judecătorească. Dacă însă debitorul nu şi-a executat obligaţia până la emiterea declaraţiei creditorului. Totuşi. totuşi. instanţa de judecată poate să constate că debitorul şi-a executat obligaţia înainte de emiterea acestei declaraţii. intervenţia judecătorului nu este înlăturată în totalitate. contractul se consideră desfiinţat de plin drept. Pactul comisoriu expres conform căruia. este înlăturată puterea judecătorului de a aprecia în ce măsură o anumită faptă constituie o neexecutare gravă a contractului. 80 35 . Ca urmare. fiind necesară îndeplinirea formalităţilor legale pentru punerea în întârziere a debitorului. ea însăşi. pag. ci numai în privinţa aprecierii caracterului neexecutării. este necesară punerea în întârziere a debitorului. rezoluţiunea sau rezilierea operează pe baza declaraţiei unilaterale de rezoluţiune a părţii îndreptăţite. de natură să justifice aplicarea sancţiunii. În acest caz. dacă 1 Mona Pivniceru. Pactul comisoriu expres care cuprinde clauza conform căreia. rezoluţiunea sau rezilierea nu mai are caracter judiciar. De asemenea. pactul comisoriu expres înlătură posibilitatea instanţei judecătoreşti de a dispune. celelalte puteri ale judecătorului. cealaltă parte va fi în drept să considere contractul desfiinţat. precizându-se faptele care au semnificaţia unor astfel de neexecutări a contractului. dacă o parte nu-şi va executa obligaţiile. în cazul neexecutării obligaţiilor uneia dintre părţi. Acest pact cuprinde o clauză conform căreia una din părţi poate să ceară rezoluţiunea sau rezilierea contractului dacă cealaltă parte nu-şi execută obligaţiile.comisoriu redactat în această formă nu înlătură facultatea instanţei de judecată de a acorda debitorului un termen de graţie pentru executarea obligaţiei. În rest. inclusiv faptele minore. Deşi.cit. rămân în fiinţă.. Altfel spus. aplicarea sancţiunii. Op. Redactat în această formă. deşi rezoluţiunea sau rezilierea nu se produce de drept. nici problema acordării unei termen de graţie. Florian Dăscălescu. de exemplu posibilitatea de a acorda un termen de graţie . Dacă părţile au stipulat o asemenea clauză. Pactul comisoriu prin care se precizează care sunt faptele de natură să atragă desfiinţarea contractului.

într-un caz particular. Într-adevăr.debitorul îşi va executa obligaţia înainte de punerea în întârziere. aceasta nu poate decât să verifice dacă au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în pactul comisoriu expres. pe temeiul unui asemenea pact. este înlăturat în totalitate. că dispoziţiile legale care reglementează rezoluţiunea şi rezilierea au caracter supletiv. 1019 C. ca modalitate a actului juridic. Sub acest aspect. în acest scop fiind necesară şi manifestarea de voinţă a creditorului obligaţiei neexecutate. instanţa va constata că nu a intervenit rezoluţiunea sau rezilierea pe baza pactului comisoriu expres. cumpărătorul poate plăti după expirarea termenului. pe cât timp nu este pus de vânzător în întârziere printr-o interpelare în formă. expres prevăzută în art. Sesizată în acestă privinţă. totuşi ea are o valoare generală. potrivit art. Chiar dacă această dispoziţie este înscrisă în Codul civil doar în titlul care reglementează contractul de vânzare-cumpărare.civ. simpla neexecutare nu este suficientă pentru a determina desfiinţarea contractului. are o valoare generală. Creditorul are deci un drept de opţiune între utilizarea pactului comisoriu şi o acţiune prin care să se solicite executarea silită a obligaţiilor debitorului. În cazul în care una din părţi sesizează totuşi instanţa de judecată. vânzarea va fi de drept rezolvită. în lipsă de plata a preţului în termenul defipt. nu se confundă cu desfiinţarea de drept a unei convenţii ca urmare a împlinirii unei condiţii rezolutorii.civ. dar după o asemenea interpelare judecătorul nu-i poate da termen". Posibilitatea unui pact comisoriu redactat în forma menţionată mai sus este expres prevăzută în materia vânzării. inclusiv prin redactarea unui pact comisoriu în forma menţionată mai sus. ideea punerii în întârziere. în cazul în care o parte nu-şi execută obligaţiile. sintagma desfiinţare de drept are o accepţiune specială în cuprinsul acestui pact. Astfel. părţile pot să deroge de la aceste dispoziţii legale. Cu respectarea limitelor libertăţii de voinţă. 36 . 1167 C. 1367 C.. fără punere în întârziere şi fără orice altă formalitate prealabilă. "când la o vânzare de imobile s-a stipulat că. prin punerea în întârziere a debitorului. Dispoziţia confirmă. Dacă părţile au stipulat un asemenea pact. S-a observat că desfiinţarea de drept a contractului. indiferent de perioada de timp care a trecut de la scadenţă.civ. Pactul comisoriu care conţine clauza potrivit căreia contractul se desfiinţează de drept. rolul instaţei de judecată sub aspectul respectării sancţiunii rezoluţiunii sau rezilierii. conform art.

parţială sau totală. indiferent de forma de exprimare1. în acest caz. S-a remarcat astfel că. a dezavantajelor pe care le prezintă rezoluţiunea sau rezilierea judiciară pentru creditor. el 1 Valeriu Stoica.Iniţial. Pentru a înlătura aceast neajuns. Chiar dacă manifestarea de voinţă a creditorului nu mai trebuie comunicată debitorului. clauza de favoare se transformă într-una de defavoare pentru creditor. totuşi această manifestare de voinţă trebuie să existe ca atare. Dar dacă se acordă debitorului dreptul de a invoca pactul comisoriu în folosul său. într-adevăr. astfel încât partea care nu-şi va executa obligaţia nu va mai avea garanţia controlului judiciar. s-a considerat că neexecutarea obligaţiilor unei părţi determină desfiinţarea contractului.cit. deşi numai debitorul este în culpă pentru neexecutarea obligaţiei.148 37 .. Pentru a statua afirmaţia potrivit căreia numai creditorul poate invoca pactul comisoriu expres menţionat mai sus. Aşadar. cu anticipaţie. Op. printr-o formalitate legală de punere în întârziere. Or. condiţia vinovăţiei. s-a propus să se adauge în acest pact comisoriu expres menţiunea că rezilierea sau rezoluţiunea va opera de plin drept şi fără somaţie dacă creditorul va considera că este potrivită desfiinţarea contractului. desfiinţarea convenţiei producându-se numai ca efect al unei împrejurări obiective – neexecutarea obligaţiilor unei părţi. pe baza acestui pact comisoriu expres. iar interpretarea lor este restrictivă. A accepta că şi debitorul poate să invoce desfiinţarea contractului pe baza pactului comisoriu înseamnă a ignora că sancţiunea rezoluţiunii sau rezilierii presupune. desfiinţarea contractului ar putea fi invocată nu numai de creditor ci şi de debitorul obligaţiei neexecutate. pactul comisoriu conţine o clauză de favoare pentru creditor. la caracterul judiciar al rezoluţiunii sau rezilierii. Altfel spus. întocmai ca şi condiţia rezolutorie. Rolul voinţei creditorului este înlăturat în totalitate. creditorul nu a renunţat la dreptul de a cere executarea silită. Pactul comisoriu expres redactat în această formă presupune doar că se renunţă. între altele. sancţiunea desfiinţării contractului fiind efectul direct al neexecutării debitorului şi al voinţei creditorului de a face efectivă această sancţiune. Raţiunea încheierii pactului comisoriu expres constă în înlăturarea. în doctrină şi jurisprudenţă au fost formulate o serie de argumente deosebit de pertinente. pag. deşi prin acest pact comisoriu expres se stipulează desfiinţarea de drept a contractului în situaţia în care o parte nu-şi execută obligaţia. clauzele prin care se renunţă la drepturi trebuie să fie neîndoielnice.

desfiinţarea contractului. De exemplu. împrejurare care poate fi invocată de oricare dintre părţi.solicită să se constate desfiinţarea contractului împotriva voinţei creditorului. manifestarea de voinţă a creditorului. Pe această cale. manifestarea de voinţă a debitorului trebuie să îmbrace formele legale necesare pentru punerea în întârziere. prin crearea unui obstacol în calea acordării daunelor-interese. s-ar crea astfel o confuzie între chestiunea rezoluţiunii sau a rezilierii şi chestiunea riscurilor. iar nu să o slăbească. între aceastea existând o deosebire esenţială. Această confuzie ar împiedica şi acordarea daunelor-interese. redactat chiar în cea mai energică formă. În cazul pactelor comisorii exprese care nu prevăd că rezoluţiunea sau rezilierea operează fără punere în întârziere. invocând neexecutarea de către una dintre părţi. manifestarea de voinţă a creditorului este adusă la cunoştinţa debitorului. Altfel spus. condiţia rezolutorie. deşi. Pactul comisoriu expres permite însă rezoluţiunea sau rezilierea convenţiei numai ca efect al asocierii îndeplinirii condiţiilor generale necesare pentru aplicarea acestei sancţiuni cu un element subiectiv. deşi aceasta din urmă nu are nicio culpă. pe lângă desfiinţarea contractului şi la contravaloarea prejudiciului suferit. fiind vorba de o sancţiune creditorul are dreptul.Toate aceste argumente vin să întărească ideea potrivit căreia numai creditorul poate utiliza efectiv pactul comisoriu. deşi părţile nu au înţeles să considere contractul desfiinţat. constituie un element obiectiv de natură a determina. Prin aceasta. prin el însuşi. Secţiunea a IV-a Corelaţia dintre pactul comisoriu expres şi condiţia rezolutorie Mecanismul juridic al pactului comisoriu expres diferă întotdeauna de mecanismul juridic al condiţiei rezolutorii. terţii ar putea să conteste drepturile dobândite de părţi pe baza contractului. dacă se împlineşte. Această manifestare de voinţă poate îmbrăca însă forme diferite. s-ar ajunge la consecinţe cu totul inechitabile. prin pactul comisoriu creditorul a înţeles să-şi întărească poziţia prin diminuarea sau înlăturarea controlului judiciar. dacă desfiinţarea contractului pe baza pactului comisoriu expres este doar efectul neexecutării obligaţiei. 38 . înseamnă că aceeaşi împrejurare obiectivă ar putea fi invocată şi de terţi. putând fi invocată şi de debitor. În sfârşit. Astfel.

indiferent dacă trebuie să îmbrace anumite forme legale sau nu. Într-adevăr. de punerea în întârziere. şi condiţiile speciale. indiferent de forma de redactare şi de forţa juridică a acestuia. în cazul pactului comisoriu expres manifestarea de voinţă a creditorului. Desigur. desfiinţarea contractului a operat. care nu mai trebuie însă să îmbrace o formă specială prevăzută de lege şi nici să fie adusă la cunoştinţa debitorului. Până în acest moment debitorul poate executa în mod valabil obligaţia. desfiinţarea contractului pe baza pactului comisoriu expres presupune şi manifestarea de voinţă a creditorului. În toate cazurile. Ori de câte ori debitorul este de drept în întârziere sau se precizează de către părţi că nu mai este necesară punerea în întârziere. Spre deosebire de rezoluţiunea sau rezilierea judiciară când creditorul îşi poate schimba opţiunea. sancţiunea rezoluţiunii sau rezilierii se aplică însă fără a mai fi necesară sesizarea instanţei de judecată. conform normelor procedurale. stipulate de părţi.Important este deci momentul în care debitorul ia cunoştinţă. creditorul poate însă opta între utilizarea pactului comisoriu expres. precum şi condiţiile speciale prevăzute în conţinutul pactului. o dată ce creditorul şi-a manifestat voinţa în mod neîndoielnic. fiind suficientă manifestarea de voinţă a creditorului în măsura în care sunt îndeplinite condiţiile generale. În cazul pactelor comisorii exprese. manifestarea de voinţă trebuie să existe şi să poată fi dovedită conform regulilor prevăzute de lege în materia probelor. indiferent de perioada de timp care a trecut de la scadenţă. ci temeiul care justifică aplicarea unei sancţiuni civile acestuia din urmă. 39 . Manifestarea de voinţă a creditorului în sensul desfiinţării contractului este tocmai expresia acestei opţiuni. prevăzute de lege. fiind îndeplinite condiţiile generale ale rezoluţiunii sau rezilierii. important este ca manifestarea de voinţă a creditorului să fie neîndoielnică. În al doilea caz. exteriorizându-se în fapte sau atitudini care să exprime clar intenţia de a utiliza pactul comisoriu expres. este irevocabilă. în primul caz desfiinţarea contractului nu este doar rezultatul neexecutării obligaţiilor debitorului şi al manifestării de voinţă a creditorului. Iată de ce nu se poate susţine că debitorul ar avea alegerea desfiinţării contractului prin faptul că nu-şi execută obligaţiile. şi executarea silită a obligaţiei debitorului. nu mai este necesară o hotărâre judecătorească. Neexecutarea culpabilă nu constituie o modalitate de exprimare a opţiunii debitorului. ci depinde de existenţa unei hotărâri judecătoreşti definitive.

În ceea ce priveşte clauzele de denunţare unilaterală a contractului trebuie să se ţină seama de două condiţii care limitează libertatea de voinţă a părţilor: pe de o parte. Secţiunea a V-a Pactul comisoriu expres şi declaraţia unilaterală de denunţare a contractului Deşi orice pact comisoriu expres presupune şi manifestarea de voinţă a creditorului în sensul desfiinţării contractului. modificarea sau desfacerea contractului. în aceste contracte. Altfel spus. aceasta nu trebuie să fie confundată cu declaraţia unilaterală de denunţare a contractului.Mai mult. Dimpotrivă. părţile nu au libertatea să includă în pactul comisoriu expres o clauză conform căreia desfiinţarea contractului ca urmare a neexecutării ar putea fi solicitată şi de debitor. fie că este prevăzută de lege. ceea ce ar avea valoarea unei condiţii pur potestative din partea celui ce se obligă. ţinând seama şi de eventualele clauze de diminuare sau agravare a răspunderii civile contractuale. părţile nu pot să transforme neexecutarea contractului într-o adevărată condiţie rezolutorie. ceea ce echivalează cu o declaraţie unilaterală de rezoluţiune sau reziliere. declaraţia unilaterală de rezoluţiune sau reziliere produce efecte numai dacă sunt îndeplinite condiţiile generale necesare pentru angajarea răspunderii contractuale şi acordarea daunelorinterese. în ipoteza contractelor cu executare dintr-o dată. pe de altă parte. asemenea clauze sunt interzise în contractele declarate de lege ca fiind irevocabile ( cazul donaţiei ).154 40 . pag. fie că este convenită de părţi. Op. Or. executarea contractului constituie un efect esenţial al contractului. Într-adevăr. ci numai pe baza manifestării de voinţă a uneia dintre părţi.cit. În ipoteza contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată nu se poate imagina o condiţie pur potestativă nici măcar din parte creditorului. obligaţia afectată de o asemenea condiţie este nulă. Astfel. iar nu o simplă modalitate a obligaţiilor. posibilitatea denunţării unilaterale a contractului depăşeşte cadrul răspunderii contractuale.. desfiinţarea contractului nu s-ar produce ca urmare a neexecutării şi a îndeplinirii celorlalte condiţii necesare pentru aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau a rezilierii. Pe o parte. Pe de altă parte. ele nu trebuie să îmbrace forma unei condiţii pur potestative din partea celui care se obligă1. Această denunţare unilaterală este o excepţie de la principiul irevocabilităţii contractului şi de la principiul simetriei care guvernează încheierea. dacă părţile ar stipula totuşi o asemenea clauză. orice clauză de 1 Valeriu Stoica.

ceea ce înseamnă că propriile obligaţii sunt afectate de condiţia pur potestativă. suntem în prezenţa unui contract aleatoriu. Este de remarcat că orice condiţie. întrucât nu mai pune sub semnul întrebării seriozitatea voinţei părţilor de a se angaja juridic. Mai mult. înţeleasă ca o modalitate a actului juridic şi a obligaţiilor. În ipoteza în care un eveniment exterior. ea ar afecta valabilitatea consimţământului întocmai ca şi în cazul unui contract cu executare dintr-o dată. Însă o asemenea clauză de denunţare unilaterală este valabilă numai dacă devine operantă după trecerea unui interval de timp în care părţile trebuie să-şi execute prestaţiile. chiar dacă legea nu prevede şi nici părţile nu au stipulat dreptul de a denunţa unilateral convenţia. iar nu doar în ceea ce priveşte drepturile sau obligaţiile unei singure părţi. iar nu obligaţiile uneia dintre părţi.denunţare unilaterală îmbracă forma unei condiţii pur potestative din partea celui care se obligă ţinând seama de faptul că fiecare parte are calitatea de debitor şi creditor. exercitarea dreptului de a pune capăt contractului. ci şi pe aceea de debitor. întrucât este posibilă denunţarea unilaterală. Astfel. Denunţarea unilaterală a contractului reprezintă. Acest drept s-a născut din voinţa părţilor. În acest caz. totuşi 41 . indiferent dacă clauza este prevăzută în favoarea ambelor părţi sau numai a uneia dintre ele. iar nu însuşi actul juridic din care acestea s-au născut. afectează actul juridic şi raportul obligaţional născut din acesta în ansamblu. în această ipoteză. aceasta îmbracă forma unei condiţii rezolutorii pur potestative. dacă este prevăzută de lege sau a fost stipulată de părţi. cu caracter aleatoriu afectează doar existenţa şi/sau întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor. când legea prevede o asemenea posibilitate. ea nu are semnificaţia unei condiţii rezolutorii pur potestative. când s-a stipulat o clauză de denunţare unilaterală sau în mod indirect. incertitudinea nu are deci ca obiect existenţa contractului. Dacă o asemenea clauză de denunţare ar putea fi utilizată înainte de începerea executării prestaţiilor părţilor. în mod direct. După trecerea unui interval de timp în care părţile şi-au executat reciproc prestaţiile. denunţarea unilaterală a contractului este posibilă. astfel încât o condiţie să privească numai drepturile. încheiate pe o perioadă nedeterminată. partea care o utilizează are nu numai calitatea de creditor. Aparent. în cazul contractelor cu executare succesivă. Calitatea de creditor nu poate fi separată de calitatea de debitor. în cazul contractelor cu executare succesivă. acceptată implicit de părţi prin încheierea contractului.

în această ipoteză denunţarea contractului nu se confundă nici cu condiţia rezolutorie pur potestativă. denunţarea unilaterală nu este posibilă pentru că ar îmbrăca forma unei condiţii rezolutorii potestative pure. Aşadar. este vorba de o categorie de convenţii cu privire la răspundere. de regulă. Or. Secţiunea a VI-a Pactele comisorii şi convenţiile de agravare a răspunderii civile contractuale Între acestea există o diferenţă esenţială. fără ca prin aceasta să se modifice condiţiile generale pentru angajarea răspunderii civile contractuale şi pentru obligarea la daune-interese. nulitatea contractului. pe o parte. în egală măsură. De exemplu. deşi se aseamănă. fiind vorba de un drept. cel mai adesea încunoştiinţarea celeilalte părţi făcută cu respectarea unui anumit termen înainte de încetarea contractului. debitorul poate accepta să răspundă chiar şi în situaţia în care neexecutarea nu îi este imputabilă. unui contract cu executare succesivă. prin voinţa lor unilaterală. fie ea suspensivă sau rezolutorie. el nu trebuie să fie exercitat în mod abuziv. exercitarea dreptului de a denunţa unilateral contractul. nu se confundă cu modul în care operează condiţia ca modalitate a actului juridic. dar ar fi nulă clauza prin care părţile ar stipula că renunţă la dreptul de a denunţa unilateral un astfel de contract. Dacă părţile nu ar putea să pună capăt. fiind 42 . În toate cazurile. nu implică. respectarea anumitor formalităţi. sunt admisibile convenţiile de agravare a răspunderii. determină. părţile urmăresc diminuarea sau înlăturarea rolului instanţei de judecată în aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau a rezilierii. nu numai că denunţarea unilaterală este posibilă pe temeiul acestor contracte. Astfel. În cazul contractelor cu executare dintr-o dată. condiţia operează de drept. Condiţia potestativă pură. În cel de-al doilea caz. fără îndeplinirea unor formalităţi speciale. mecanismul condiţiei. ar însemna că între ele se stabileşte o adevărată relaţie de servitute personală. în materie contractuală. Or.acesta există în virtutea principiului constituţional care consacră libertatea persoanei. Pe de altă parte. prevăzute de lege sau stipulate convenţional. exercitarea dreptului de a denunţa unilateral contractul presupune. nici cu pactul comisoriu expres. în primul caz. Astfel. în nici un fel. ideea de răspunderea civilă. Astfel. de natură sa atragă nulitatea contractului. indiferent de natura acesteia. pentru că altfel se poate angaja răspunderea civilă a titularului său.

creditorul trebuie să apeleze la justiţie. Dacă ele sunt asociate. o dată cu declaraţia unilaterală de rezoluţiune sau reziliere. Constantin Hamangiu. Daunele-interese pot fi însă evaluate nu numai de lege sau de judecător. Părţile pot face o asemenea evaluare printr-o cauză penală. aşa cum se menţionează expres în dispoziţiile art. cât şi avantajul de a nu fi ţinut. Secţiunea a VII-a Pactul comisoriu. Altfel spus.determinată de un caz fortuit sau de o forţă majoră. creditorul poate. 1021 C. de unele din condiţiile generale necesare pentru angajarea răspunderii civile şi pentru acordarea daunelor-interese. clauza penală şi clauza de arvună Sancţiunea rezoluţiunii sau a rezilierii poate fi asociată cu obligarea debitorului la daune-interese. creditorul obligaţiei neexecutate are posibilitatea să le utilizeze. Op. fiind deci tot o expresie a răspunderii civile contractuale.. Pactele comisorii sunt compatibile cu clauza penală. Rosetti-Bălănescu. Or clauzele din a doua categorie tind tocmai la înlăturarea răspunderii. Teoretic. ci şi de părţi. Pactele comisorii sunt însă compatibile cu clauzele de agravare a răspunderii. pag. cu anticipaţie. 1 Alexandru Băicoianu. pactele comisorii sunt compatibile şi cu clauzele de limitare a răspunderii. o asemenea asociere este însă lipsită de sens. I. nu ne-am afla pe tărămul răspunderii contractuale. Sunt însă incompatibile pactele comisorii şi clauzele de înlăturare a răspunderii. să se prevaleze şi de clauza penală pentru a obţine un anumit cuantum al daunelor-interese. iar celelaltă o situaţie defavorabilă pentru creditor. Primele ar determina o situaţie mai avantajoasă. Altfel spus. obţinând atât desfiinţarea contractului cu diminuarea sau înlăturarea rolului justiţiei. Practic. Desigur.civ. caz în care nu s-ar mai pune problema obligării debitorului la daune-interese. pentru că funcţiile celor două categorii de clauze ar fi contradictorii. pactele comisorii facilitează doar aplicarea rezoluţiunii sau rezilierii ca formă specială de executare silită prin echivalent. total sau parţial.cit. în cazul refuzului debitorului de a plăti dauneleinterese. răspunderea se angajează chiar şi în absenţa vinovăţiei debitorului1. ci pe cel al riscurilor contractuale. Fără o asemenea convenţie de agravare a răspunderii. Într-adevăr. 247 43 .

în cazul clauzei penale propriu-zise. cât şi al celei convenţionale. arvuna presupune dreptul părţii care şi-a executat sau se declară gata să-şi execute obligaţiile de a obţine desfiinţarea contractului fără intervenţia instanţei de judecată. şi desfiinţarea contractului cu daune-interese. inserarea unei clauze penale în contract nu transformă obligaţia născută din acesta într-o obligaţie alternativă şi nici într-o obligaţie facultativă. Op. Chiar şi în acest caz obligaţia nu are caracter facultativ sau alternativ.160 2 44 . Acest drept de opţiune nu este însă efectul clauzei penale. când debitorul nu-şi execută obligaţia.cit. Într-adevăr. 97 Valeriu Stoica. pe când suma de bani este plătită numai în cazul neexecutării culpabile a obligaţiilor uneia dintre părţi.civ. Dacă se asociază clauza penală cu un pact comisoriu expres. cumpărătorul are dreptul la dublul arvunei (restituirea arvunei. plus daunele-interese care au un cuantum egal cu cel al arvunei). pentru că creditorul nu are dreptul la daunele-interese evaluate potrivit clauzei penale decât dacă sunt îndeplinite condiţiile generale pentru angajarea răspunderii contractuale şi pentru acordarea daunelor-interese. chiar silită.civ.Asocierea pactului comisoriu cu clauza penală înlătură o caracteristică importantă a acesteia din urmă. pag. Arvuna. evaluate conform acordului părţilor. dacă obligaţiile nu sunt executate de cumpărător. reglementată în cadrul contractului de vânzare-cumpărare (art... ci al pactului comisoriu. creditorul are însă un drept de opţiune între executarea silită în natură şi executarea silită prin echivalent în forma specială a rezoluţiunii sau rezilierii1. Ţinând seama şi de înţelesul rezultat din corelarea dispoziţiilor art. creditorul are drept de opţiune între executarea în natură. 1297 şi 1298 C. 1 Francisc Deak.cit. 1297 şi 1298 C.). numai evaluarea daunelor-interese este făcută cu anticipaţie. în timp ce. clauza penală nu permite creditorului să opteze între executarea în natură şi suma de bani care formează obiectul clauzei penale. Dacă vânzătorul nu-şi execută obligaţiile. În contractele sinalagmatice. ceea ce are semnificaţia unei declaraţii unilaterale de rezoluţiune. vânzătorul are dreptul să păstreze arvuna cu titlu de daune-interese2. pag. este socotită uneori un exemplu de asociere a unui pact comisoriu expres cu o clauză penală. dacă una dintre părţi nu-şi execută în mod culpabil obligaţiile.. Op. Acest drept de opţiune este valabil atât în cazul rezoluţiunii şi rezilierii judiciare. Particularitatea acestei asocieri constă în aceea că arvuna este predată de cumpărător vânzătorului cu anticipaţie.

Primul moment este important pentru că marchează desfiinţarea contractului prin aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau rezilierii. momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond..Arvuna nu are însă semnificaţia unei clauze de dezicere sau de denunţare unilaterală a contractului. de exemplu: momentul introducerii cererii de chemare în judecată. în măsura în care aceasta mai este posibilă şi mai prezintă interes pentru el. Momentul în care operează rezoluţiunea şi rezilierea judiciară. ci opţiunea creditorului în sensul desfiinţării contractului pe baza pactului comisoriu expres conţinut în clauza de arvună. Uneori aceste momente coincid. Debitorul care nu-şi execută obligaţia îşi va vedea angajată răspunderea numai dacă a acţionat cu vinovăţie. Mai multe momente pot fi avute în vedere pentru a stabili când operează rezoluţiunea şi rezilierea judiciară. creditorul îşi păstrează dreptul de a cere executarea silită în natură. Aşadar. momentul pronunţării 45 .civ. aşa cum se precizează expres în dispoziţiile art. nu refuzul debitorului de a executa obligaţia are valoarea unei deziceri. momentul pronunţării deciziei de către instanţa de apel. abia apoi fiind util să se identifice momentul de la care se produc efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii. 1298 C. Al doilea moment prezintă relevanţă sub aspectul producerii efectelor juridice ale acestei desfiinţări. Mai întâi trebuie să se stabilească dacă desfiinţarea contractului este certă. Capitolul V Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii Secţiunea I Momentul în care operează rezoluţiunea şi rezilierea Momentul în care operează rezoluţiunea şi rezilierea are o semnificaţie distinctă de momentul de la care se produc efectele acestor sancţiuni. alteori ele sunt distanţate în timp.

pag. dar soluţia a fost recurată de creditor şi casată de instanţa competentă. 1 Valeriu Stoica. respingerii sau anulării recursului declarat de debitor. cât timp hotărârea nu a rămas definitivă prin expirarea termenului de apel. sau al retragerii apelului declarat de către debitor. rezultă că momentul introducerii cererii de chemare în judecată nu poate marca desfiinţarea contractului. De asemenea. sau prin respingerea ori anularea apelului de către instanţa superioară. Aceste soluţii au în vedere ipoteza în care rezoluţiunea sau rezilierea s-a dispus chiar prin hotărârea instanţei de fond.162 46 . fie prin respingerea ori anularea apelului de către instanţa superioară. Dacă nu s-a acordat un termen de graţie. momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond nu are relevanţă sub acest aspect. fie momentul expirării termenului de apel. în momentul expirării acestui termen. Dacă însă instanţa de fond şi instanţa de apel au respins cererea de rezoluţiune sau reziliere. momentul expirării termenului de graţie1. momentul în care hotărârea devine irevocabilă prin expirarea termenului de recurs. Ori de câte ori s-a acordat un termen de graţie. începe să curgă de la data la care hotărârea judecătorească a rămas definitivă şi irevocabilă. Ţinând seama că rezoluţiunea şi rezilierea judiciară sunt sancţiuni care se aplică de instanţa de judecată. sancţiunea este operantă în momentul pronunţării hotărârii de către instanţa de recurs. fie momentul expirării termenului de recurs. doar trei momente pot fi luate. prin ipoteză. în mod serios. Aşadar. care. sancţiunea rezoluţiunii sau a rezilierii devine efectivă. al renunţării la exercitarea acestei căi de atac ori al retragerii. prin hotărârea instanţei de apel. Aşadar. se va avea în vedere.cit. Op. de exemplu prin renunţarea la exercitarea acestei căi de atac ori prin respingerea sau anularea recursului de către ultima instanţă. fie prin renunţarea la exercitarea acestei căi de atac.deciziei de către instanţa de recurs. dacă debitorul nu şi-a executat încă obligaţia. al renunţării la exercitarea acestei căi de atac. de exemplu fie prin expirarea termenului de apel. momentul expirării termenului pentru exercitarea unei căi de atac ori al renunţării părţilor la dreptul de a exercita calea de atac sau momentul expirării termenului de graţie acordat de instanţa de judecată. de exemplu.. în consideraţie: cel în care hotărârea instanţei de fond devine definitivă. după caz. sancţiunea rezoluţiunii sau rezilierii devine efectivă în momentul rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii prin care s-a dispus aplicarea acesteia.

ţinând seama de regulile prevăzute de lege în materia probelor. ceea ce înseamnă că desfiinţarea contractului operează din momentul în care debitorul a luat cunoştinţă de punerea în întârziere. este important de a şti dacă declaraţia unilaterală de rezoluţiune sau reziliere trebuie să îndeplinească sau nu anumite formalităţi. este vorba de pacte comisorii care înlătură rolul instanţei de judecată în aplicarea sancţiunii rezoluţiunii sau rezilierii. dacă este necesară punerea în întârziere a debitorului. soluţiile expuse mai sus rămân valabile în privinţa momentului în care operează această sancţiune. în funcţie de apărările debitorului. pactul comisoriu îl scuteşte pe creditor de îndeplinirea oricăror formalităţi.Momentul în care operează rezoluţiunea şi rezilierea convenţională. În realitate însă. instanţa de judecată nu va mai pronunţa rezoluţiunea sau rezilierea. Astfel. Dacă. este important să se stabilească momentul în care a fost emisă declaraţia unilaterală de rezoluţiune sau reziliere. Ca urmare. 47 . prin redactarea sa. Altfel spus. fie cu procesul verbal de comunicare a citaţiei sau cu o copie de pe cererea de chemare în judecată prin care s-a solicitat rezoluţiunea sau rezilierea. dacă prin pactul comisoriu expres s-a stipulat că nu se poate acorda termen de graţie. Aparent. printr-o asemenea cerere de chemare în judecată se realizează chiar punerea în întârziere a debitorului. Dacă prin pactele comisorii exprese nu s-a înlăturat rolul instanţei de judecată în aplicarea rezoluţiunii sau a rezilierii. diminuându-se doar puterea de apreciere a judecătorilor. Când însă prin pactele comisorii exprese s-a înlăturat rolul instanţei de judecată în aplicarea acestei sancţiuni. prin ipoteză. trebuie să fie îndeplinite formalităţile prevăzute de lege în acest scop. În acest caz. se va ţine seama numai de momentele posibile în care soluţia prin care s-a dispus rezoluţiunea sau rezilierea rămâne definitivă şi irevocabilă. iar din momentul comunicării acestei cereri de către debitor devine efectivă sancţiunea rezoluţiunii sau rezilierii convenţionale. proba cu privire la acest moment se va putea face fie cu dovada de comunicare a notificării adresată de creditor debitorului prin intermediul executorului judecătoresc. Desigur. întrucât. instanţa va putea analiza dacă sunt sau nu îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii contractuale şi obligarea la daune-interese. de asemenea. întrucât în funcţie de această împrejurare se va stabili momentul desfiinţării contractului. în acest caz. cererea de chemare de judecată ar fi fără relevanţă. ci doar va constata că această sancţiune a operat.

Efectul retroactiv al rezoluţiunii ar îndemna la concluzia că. debitorul este. el are dreptul să reţină fructele naturale şi industriale culese anterior acestei date şi fructele civile cuvenite până la data respectivă. se consideră că cel mai important efect al aplicării uneia dintre aceste sancţiuni este desfiinţarea contractului. restituirea prestaţiilor efectuate de părţi până în momentul desfiinţării contractului nu are un temei contractual. respectiv restituirea în natură a prestaţiilor efectuate. ideea de desfiinţare a contractului se poate verifica mai ales în cazul rezoluţiunii. ţinând seama de caracterul retroactiv al acesteia. repunerea părţilor în situaţia anterioară. Astfel . problema restituirii fructelor necesită o analiză nuanţată. când este vorba de contracte sinalagmatice pe baza cărora s-au transmis bunuri frugifere. fiind indiferent momentul în care declaraţia a ajuns la cunoştinţa debitorului. rezoluţiunii. ci un temei extracontractual. În mod direct. se va pune problema despăgubirii părţii îndreptăţite la restituire. desfiinţarea contractului nu este efectul. sancţiunea punând capăt efectelor contractului pentru viitor. în cazul în care nu este posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară. practic. debitorul ar trebui să restituie toate fructele. după caz. De altfel. ci chiar conţinutul sancţiunii. Sub acest aspect. respectiv până la declaraţia de rezoluţiune sau. Secţiunea a II-a Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii între părţi Noţiunea de efecte ale rezoluţiunii şi rezilierii este imprecisă. dincolo de această diferenţă privind momentul de la care se produc efectele rezoluţiunii şi rezilierii. respectiv faptul juridic licit al îmbogăţirii fără justă cauză sau al plăţii lucrului nedatorat.momentul emiterii declaraţiei este momentul desfiinţării contractului. Desigur. apare numai în mod indirect ce efect al aplicării acestei sancţiuni. Până în momentul introducerii acţiunii în rezoluţiune. comunicarea acesteia. În cazul rezilierii. aceste sancţiuni sunt supuse aceloraşi reguli în ceea ce priveşte fundamentul. contractul nu este propriu-zis desfiinţat. În termeni riguroşi. În legătură cu repunerea părţilor în situaţia anterioară. în urma admiterii acţiunii în rezoluţiune sau în urma desfiinţării contractului pe baza pactului comisoriu expres. Fructele naturale şi 48 . Ca urmare. în primul rând. condiţiile generale de aplicare. în principal. care este specifică. un posesor de bună credinţă. În al doilea rând. rolul instanţei şi pactele comisorii exprese.

pe de altă parte: prima sancţiune are un temei extracontractual. este posibil ca una dintre părţi să nu-şi fi executat. În al treilea rând. în prezenţa unei forme de răspundere contractuală. adică ex nunc. nu determină o desfiinţare propriu-zisă a contractului. se produc numai pentru viitor. deci până în momentul încetării contractului. în ambele cazuri. ci marchează încetarea prestaţiilor reciproce dintre părţi. dacă 49 . Prestaţiile reciproce executate de părţi anterior acestui moment nu se mai restituie. plata daunelor-interese la care este obligat debitorul nu constituie un efect al rezoluţiunii sau rezilierii. Raţiunea acestei particularităţi a rezilierii constă în aceea că. care se aplică în cazul contractelor cu executare succesivă. suntem în prezenţa unei forme speciale de executare silită prin echivalent a obligaţiilor contractuale. a doua sancţiune are un temei contractual. În concluzie. total sau parţial prestaţiile succesive. respectiv o faptă ilicită care generează răspunderea civilă delictuală. fiind o expresie a răspunderii contractuale. se apreciază că părţile nici nu au fost legate juridic prin raporturile născute din contractul iniţial. ci un efect al contractului. retroactivitatea nu este posibilă. deci. cât şi obligarea la daune-interese au un temei unic: contractul sinalagmatic încheiat între părţi. folosinţa fiind un fapt împlinit. există o deosebire esenţială între nulitate. efectele aplicării acestei sancţiuni se produc ex tunc. Aşadar. datorită caracterului prestaţiilor succesive. În acest caz. Acesta este înţelesul ideii potrivit căreia efectele rezilierii. deşi se vorbeşte de desfiinţarea sau încetarea contractului prin rezoluţiune sau reziliere. momentul în care operează sancţiunea rezilierii este identic cu momentul în care încetează contractul. Atât desfiinţarea sau încetarea contractului. Până în momentul aplicării sancţiunii rezilierii. se consideră că nici nu s-a încheiat un contract între părţi. dispărând astfel izvorul raporturilor juridice dintre acestea. pe cale de consecinţă. în esenţă. Se dă astfel exemplul locatarului care a folosit lucrul o anumită perioadă de timp.industriale culese după această dată şi fructele civile afererente perioadei ulterioare aceleiaşi date se cuvin creditorului. spre deosebire de cele ale rezoluţiunii. pe de o parte şi rezoluţiune sau reziliere. sancţiunea rezoluţiunii se aplică în ipoteza contractelor sinalagmatice cu executare dintr-o dată. Din acest punct de vedere. Altfel spus. Sancţiunea rezilierii. Ca urmare a aplicării sancţiunii rezoluţiunii. nesusceptibil de restituire. adică retroactiv.

actele încheiate de părţi anterior rezilierii nu pot fi afectate de această sancţiune decât tot pentru viitor. făcând parte din categoria aşa-numitelor fapte împlinite. sunt anumite situaţii în care efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii se produc şi faţă de terţi. în primul rând. În ceea ce priveşte rezilierea. Secţiunea a III-a Efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii faţă de terţi Efectele contractului se produc între părţi şi succesorii acestora. drepturile născute dintr-un contract sinalagmatic pot fi transmise de părţi unor terţe persoane sau părţile pot să constituie pe temeiul drepturilor dobândite de ele drepturi noi în favoarea terţilor. nu numai în cazul nulităţii sau al împlinirii condiţiei rezolutorii. De exemplu. repunerea părţilor în situaţia anterioară nu este posibilă decât dacă se desfiinţează şi contractele subsecvente. în dreptul civil.cit. Op. Adagiul resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis rezolvă această problemă în sensul că. Este vorba. nefiind posibil. În cazul desfiinţării contractului prin rezoluţiune. 1 Valeriu Stoica. nu este însă vorba atât de aplicarea adagiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipietis. exigenţele principiului relativităţii efectelor contractului împiedică naşterea drepturilor şi obligaţiilor în favoarea. efectele rezoluţiunii şi ale rezilierii ar trebui să se producă numai între părţile contractante.. respectiv în sarcina terţilor. încheiate între părţi şi terţi. excepţiile de la acest principiu privesc numai latura activă a raportului juridic obligaţional. pag. de drepturile reale. actele juridice subsecvente se desfiinţează ca efect al desfiinţării actelor translative de drepturi. ci şi în ipoteza rezoluţiunii. În mod asemănător. partea în culpă va datora daune-interese1. de regulă.164 50 . În acest caz. Cu toate acestea. întrucât efectele ei se produc numai pentru viitor. nu este exclus însă ca şi drepturile de creanţă să formeze obiectul unor asemenea operaţiuni juridice.prestaţiile executate de cealaltă parte sunt nerestituibile. un contract de subînchiriere încetează ca urmare a rezilierii contractului de închiriere. cât de aplicarea adagiului accesorium sequitor principale. ca un contract civil să genereze obligaţii în sarcina unor terţi. Astfel. nici măcar în mod excepţional.

îndeplinirea sau neîndeplinirea condiţiei şi imposibilitatea fortuită de executare. şi reducerea prestaţiilor" din Capitolul II " Executarea silită a obligaţiilor" al Titlului V "Executarea obligaţiilor" din Cartea a V-a "Despre obligaţii" din Codul Civil (art. fără justificare. acordul de voinţe al părţilor. dispoziţie legală care enumeră expres unele cazuri de încetare: executarea. indiferent de cauza de ineficacitate care. În cazul în care. în general. la alegerea sa şi fără a pierde dreptul la daune-interese. 1549-1554). determină desfiinţarea. respectiv restituirea în natură a prestaţiilor efectuate. rezilierea. subdobânditorul cu titlu oneros şi de bună credinţă este. prin lege.. datorită acestor excepţii de la adagiul resoluto jure dantis.Această regulă cunoaşte însă şi excepţii. totodată statuează că. 1321 din Codul civil. acesta fiind reglementat în Secţiunea a 5-a "Rezoluţiunea. a actului translativ de drepturi. nu este posibilă repunerea părţilor în situaţia anterioară. 51 . după caz.] 2. subdobânditorul de bună credinţă mai poate invoca. acest fapt fiind confirmat de alin. cu efect retroactiv. creditorul poate. la adăpost de acest efect retroactiv. De asemenea.. şi . Să obţină. expirarea termenului. Astfel. se va pune problema despăgubirii părţii îndreptăţite la restituire de către transmiţătorul dreptului.. 1909-1910 în cazul bunurilor mobile. Capitolul VI Analiza rezoluţiunii şi a rezilierii din perspectiva noului Cod civil Secţiunea I Precizări prealabile Încetarea contractului sub imperiul noii reglementări civile işi are sediul la art. Rezoluţiunea sau rezilierea este o cauză de încetare anticipată a contractului care intervine în situaţia neexcutării culpabile de către o parte contractantă a obligaţiilor derivate din încheierea respectivului contract. dacă i se cuvin: [. 1516 din Codul civil care statuează că: "atunci când. denunţarea unilaterală.2 al art. debitorul nu îşi execută obligaţia şi se află în întârziere.. uzucapiunea scurtă în cazul imobilelor sau dispoziţiilor art. se pot stabili şi alte cazuri de încetare a contractului. Un caz special de încetare a contractului stabilit de lege conform textului legal sus-menţionat este rezoluţiunea sau rezilierea contractului.

1522). şi în al doilea rând să nu existe nicio justificare pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale. atunci creditorul poate pune debitorul în întârziere fie printr-o notificare scrisă. 1521-1526) şi întârzierea poate opera de drept sau la iniţiativa creditorului. această operaţiune se realizează în conformitate cu dispoziţiile Secţiunii a 2-a "Punerea în întârziere a debitorului" din Cartea a V-a " Despre obligaţii" din Codul civil ( art.]. email. fie prin utilizarea oricărui alt mijloc care asigură dovada comunicării: fax.dacă obligaţia este contractulă. fie prin formularea unei cereri de chemare în judecată. debitorul îşi exprimă neindoielnic intenţia de a nu executa obligaţia. dacă creditorul refuză plata. transmisă prin intermediul executorului judecătoresc. aceasta nu este considerată îndeplinită dacă obligaţia nu a putut fi executată din cauza sau omisiunii creditorului. natura obligaţiei impunea ca acesta să fie executată până la un anumit termen. în caz de forţă majoră sau caz fortuit. debitorul a încălcat o obligaţie de a nu face. reducerea propriei obligaţii corelative. potrivit art. Dacă în speţă nu este incident niciunul din cazurile de întârziere de drept menţionate anterior. În materie contractuală.civ. Secţiunea a II-a Modalităţile de acţionare a mecanismului juridic al rezoluţiunii sau rezilierii 52 . Referitor la cea de-a doua condiţie a acţionării mecanismului rezoluţiunii sau rezilierii.. debitorul este de drept în întârziere. debitorul profesionist nu-şi execută la scadenţă obligaţia de plată a unei sume de bani. Referitor la prima condiţie a acţionării mecanismului rezoluţiunii sau rezilierii. după caz. executarea în natură a obligaţiei. punerea în întârziere a debitorului. debitorul a făcut imposibilă. 1523 C.[. înmânare sub semnătură (art.. alte cazuri menţionate expres de lege. prin fapta proprie. dacă se află într-unul dintre următoarele cazuri: prin convenţia părţilor s-a stabilit că la împlinirea termenului pentru executarea obligaţiei debitorul este drept în întârziere. rezoluţiunea sau rezilierea contractului ori. debitorul nu îşi execută în mod repetat o obligaţie cu executare succesivă. respectiv inexistenţa unei justificări pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale. respectiv. în cazul faptei victimei sau a terţului. Astfel.. pentru a fi în situaţia de a invoca rezoluţiunea sau rezilierea contractului trebuie îndeplinite în prealabil două condiţii cumulative: în primul rând debitorul să fie în întârziere.

53 . atunci creditorul are vocaţia de a declanşa mecanismul prin care contractul va fi rezoluţionat sau reziliat. în cazurile de întârziere de drept. precum şi dacă neexecutarea este semnificativă în cazul contractelor cu executare dintr-o dată sau dacă neexecutarea este repetată în cazul contractelor cu executare succesivă. 1550 din Codul civil. potrivit art. cu menţiunea că. iar debitorul se află în întârziere. iar debitorul se află de drept în întârziere sau nu respectă termenul de remediere stabilit prin notificarea de punere în întârziere. poate fi declarată unilateral de către partea îndreptăţită sau poate opera de drept în cazul în care părţile au convenit reglementarea prin contract a unui pact comisoriu. aceasat va putea fi dispusă de instanţa judecătorească competentă dacă sunt îndeplinite cele două condiţii cumulative la care am făcut referire anterior. Pactul comisoriu este reglementat de art. Mecanismul rezoluţiunii sau al rezilierii contractului este pus în funcţiune în mod irevocabil prin transmiterea unei notificări în acest sens. atunci pactul comisoriu operează numai după punerea sa în întârziere.Dacă cele două condiţii sus-menţionate sunt îndeplinite cumulativ. Astfel. în situaţia în care părţile au stabilit expres care sunt obligaţiile a căror nerespectare atrage o asemenea măsură şi condiţiile în care se produce încetarea contractului. De asemenea. 1553 din Codul civil şi atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului. iar în celelalte situaţii la data expirării termenului acordat de creditor prin notificarea de punere în întârziere. încetarea contractului se produce la data comunicării. Rezoluţiunea şi rezilierea convenţională. În ceea ce priveşte rezoluţiunea sau rezilierea judecătorească. trebuie menţionat că există unele condiţii speciale privind rezoluţiunea sau rezilierea contractului în cadrul diferitelor tipuri de contract. Dacă debitorul nu se află de drept în întârziere. dacă debitorul nu şi-a executat obligaţia. 1552 din Codul civil şi intervine când părţile au convenit acest lucru prin convenţia lor. Rezoluţiunea şi rezilierea pe cale judecătorească. Spre deosebire de legislaţia civilă anterioară în care pactele comisorii au fost consacrate numai pe cale doctrinară şi jurisprundenţială. rezoluţiunea sau rezilierea contractului va putea fi dispusă de instanţa judecătorească. Rezoluţiunea şi rezilierea unilaterală sunt reglementate de dispoziţiile art. în noul Cod civil se reglementează expres rezoluţiunea sau rezilierea sub forma: rezoluţiunii sau rezilierii unilaterale şi pactul comisoriu. fără alte formalităţi prealabile.

potrivit alin. potrivit art. clauzele referitoare la diferende sau cele care sunt destinate să producă chiar în caz de încetare anticipată a contractului (plata sumelor restante pentru obligaţii deja executate şi care nu se restituie. în acest caz.. Secţiunea a III-a Efectele rezoluţiunii şi rezilierii contractului Indiferent de modalitatea în care se produce rezoluţiunea sau rezilierea contractului. în situaţia în care măsura rezoluţiunii apare ca disproporţionată. acest mecanism juridic intervine. Reducerea prestaţiilor. obligaţia de confidenţialitate etc) rămân neafectate. 1635 C.Spre deosebire de rezoluţiunea sau rezilierea unilaterală.. dacă este posibil ( obiectul contractului este divizibil. Totuşi.2 C. precum şi la plata unor daune-interese. 1554 alin. Desfiinţarea retroactivă a contractului ca urmare a rezoluţiunii atrage restituirea prestaţiilor în condiţiile art. însă numai dacă părţile au stabilit în mod expres în contract obligaţiile care atrag rezoluţiunea sau rezilierea contractului şi faptul că debitorul este de drept în întârziere dacă nu-şi execută respectivele obligaţii. 1551 din Codul civil.civ. pactul comisoriu atrage rezoluţiunea sau rezilierea de drept a contractului fără să mai fie nevoie de vreo manifestare de voinţă suplimentară a creditorului în acest sens.civ. Referitor la reducerea prestaţiilor. Astfel. 1549 din Codul civil. aceasta este posibilă dacă obiectul contractului cu executare dintr-o dată este divizibil în sensul art. spre 54 . efectul acestei operaţiuni juridice este acela că respectivul contract este desfiinţat retroactiv (în cazul contractului cu executare dintr-o dată). Rezoluţiunea parţială. În ceea ce priveşte rezoluţiunea parţială a contractului trebuie remarcat că.2 teza I al art. Alte elemente de noutate aduse de noul Cod civil în legătură cu materia rezoluţiunii sunt: posibilitatea rezoluţiunii parţiale a contractului şi reducerea prestaţiilor. respectiv încetează pentru viitor ( în cazul în contractului cu executare succesivă). 545 ( ex: rezoluţiunea unei comenzi de cumpărare a unei lot de produse lansate în baza unui contract cadru de vânzare având ca obiect mai multe loturi de produse). potrivit art. legiuitorul a stabilit în mod imperativ că.

De asemenea. dacă evicţiunea parţială nu poate atrage rezoluţiunea contractului.4 al art. dispoziţiile noului Cod civil sunt de aplicabilitate imediată şi în materia punerii în întârziere a debitorului. se relevă că regimul juridic aplicabil rezoluţiunii şi rezilierii contractului încheiat înainte de 1 octombrie 2011 este cel stabilit de dispoziţiile vechiului Cod civil. 201-205 din Legea nr. respectiv reziliere.71 din 2011. în conformitate cu art. în conformitate cu art. sunt aplicabile şi în această materie dreptul părţilor de a modifica termenul de prescripţie. respectiv după data de 1 octombrie 2011. În acest context.6 din Codul civil rezultă că noul cadru de reglementare al rezoluţiunii şi rezilierii contractului se aplică exlusiv în materia contractelor încheiate după intrarea în vigoare a Codului civil. 1703 din Codul civil. O aplicaţie expresă a reducerii prestaţiilor se face în materia contractului de vânzare unde. 2545-2546 din Codul civil. va opera o reducere proporţională a contraprestaţiei. şi se poate institui decăderea din dreptul de a rezoluţiona sau rezilia contractul în conformitate cu art.2 şi alin. Secţiunea a IV-a Aplicabilitatea noului cadru de reglementare al rezoluţiunii şi rezilierii contractului Faţă de dispoziţiile imperative din alin. Prescripţia în materia rezoluţiunii şi a rezilierii contractului. termenul de prescripţie în materia rezoluţiunii şi rezilierii contractului este de 3 ani şi curge. se vor acorda daune-interese. De asemenea. pentru punerea în aplicare a Codului civil.5 ale art. 2517 din Codul civil. 2515-2516 din Codul civil. Potrivit art. indiferent dacă raportul juridic în legătură cu care se realizează punerea în 55 . iar. vânzătorul trebuie să restituie cumpărătorului o parte din preţ proporţională cu valoarea părţii de care a fost evins. inclusiv în ceea ce priveşte materia prescripţiei extinctive şi decăderii.6 din Codul civil şi de dispoziţiile art.exemplu). momentul de la care începe să curgă şi cauzele de suspendare sau întrerupere a prescripţiei în condiţiile art. această interpretare fiind confirmată de alin. în caz contrar.2523 din Codul civil de la momentul la care creditorul a cunoscut sau trebuia să cunoască naşterea dreptului de rezoluţiune.

Dintre toate contractele. conform art. iar cumpărătorul este creditorul obligaţiei de predare a lucrului vândut şi debitorul obligaţiei de plată a preţului. este acel contract în care părţile se obligă reciproc una către alta. 943 Cod civil. Contractul bilateral (sinalagmatic). Importanţa clasificării contractelor în unilaterale sau bilaterale : • • din punct de vedere al efectelor. 1180 Cod civil. numai în cazul contractelor sinalagmatice întâlnim excepţia de neexecutare. în dublu exemplar. vânzătorul este creditorul obligaţiei de plată a preţului şi debitorul obligaţiei de predare a lucrului vândut. componentă esenţială a oricărei societăţi.întârziere s-a născut înainte sau după 1 octombrie 2011. după definiţia dată în art. contractul de închiriere. cele sinalagmatice exprimă cel mai bine această funcţie de a da coerenţă sferei relaţiilor patrimoniale. Concluzii Indiferent de perspectivă. din punct de vedere al probelor. conform art. rezilierea şi riscul contractului. în cazul contractelor unilaterale având ca obiect obligaţia de plată a unei sume de bani sau de a da o cantitate de bunuri de gen. rezoluţiunea. istorică sau hermeneutică. în cazul contractului de vânzare – cumpărare. acestea trebuie să poarte menţiunea „bun şi aprobat”. 56 . dar numai pentru obligaţii scadente începând cu 1 octombrie 2011. contractul de transport. 1179 Cod civil. înscrisurile sub semnătură privată prin care se constată contracte sinalagmatice trebuie să fie făcute. Sunt contracte bilaterale contractul de vânzare. De exemplu. rezoluţiunea şi rezilierea sunt probleme comune ale sistemelor de drept în care contractul constituie intrumentul fundamental prin care se realizează solidaritatea juridică dintre membrii unei comunităţi.

pe cale judiciară sau convenţională. cealaltă parte fiind exonerată de obligaţiile sale. a contractului sinalagmatic cu executare uno ictu. oricare parte contractantă are dreptul să refuze executarea obligaţiei proprii. obligaţiile reciproce ale părţilor trebuie să fie executate simultan. Efectele specifice ale contractelor sinalagmatice Din reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor. decurg următoarele efecte specifice: 1. constând în desfiinţarea retroactivă a acestuia şi repunerea părţilor în situaţia avută anterior încheierii contractului. 2. obligaţiile asumate prin convenţie. în timp ce cauzele nulităţii sunt întotdeauna concomitente cu 57 . în cazul în care nu se îndeplinesc. cealaltă parte are dreptul să ceară în justiţie rezoluţiunea sau rezilierea contractului. desfiinţare care produce efecte retroactive. Astfel. Această posibilitate poartă denumirea de excepţie de neexecutare a contractului. Aşa fiind. De la această regulă fac excepţie acele contracte care prin natura lor sau datorită voinţei părţilor se execută altfel. Rezoluţiunea şi rezilierea contractului Prin rezoluţiune se înţelege desfiinţarea. Legat de aceasta se pune problema suportării riscurilor contractuale. caracteristice pentru contractele sinalagmatice. în mod culpabil. Rezoluţiunea contractului şi nulitatea Deşi ambele au ca efect desfiinţarea retroactivă a contractului. respectiv drepturile şi obligaţiile aflate în conţinutul acestor raporturi. care pretinde executarea. dacă un eveniment independent de voinţa sa împiedică o parte contractantă să-şi execute obligaţiile. 3. dacă una din părţi nu-şi execută culpabil obligaţiile. rezoluţiunea contractului este o sancţiune a neexecutării culpabile a unui contract sinalagmatic cu executare imediată. atâta timp cât cealaltă parte. contractul încetează.Cu alte cuvinte. între rezoluţiune şi nulitate există şi importante deosebiri. nu execută obligaţiile ce-i revin din acelaşi contract.Prin efectele contractului se înţeleg raporturile juridice civile născute din acel contract.

ar însemna să i se acorde o primă de încurajare.una dintre părţi să nu-şi fi executat obligaţiile sale. putând. Nulitatea se întemeiază pe ideea că un contract nu a fost valabil încheiat. să acorde un termen de graţie părţii acţionate. a obligaţiilor contractuale. Partea îndreptăţită trebuie să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o acţiune în rezoluţiune. rezoluţiunea nu operează de drept. Acţiunea în rezoluţiune poate fi introdusă de partea în privinţa căreia angajamentul nu s-a realizat precum şi de avânzii ei cauză.Majoritatea autorilor consideră însă că temeiul juridic al rezoluţiunii îl constituie reciprocitatea şi interdependenţa obligaţiilor din contractul sinalagmatic. Dacă s-ar recunoaşte o asemenea acţiune părţii care nu-şi execută obligaţia. o cale nejustificată de a se desprinde din raportul contractual la care a convenit. Temeiul juridic al rezoluţiunii contractului În doctrină. legea recunoaşte instanţei dreptul de a verifica şi aprecia cauzele rezoluţiunii. ceea ce ar constitui o înfrângere de neadmis a principiului obligativităţii contractelor. Rezoluţiunea judiciară Potrivit art. pe când rezoluţiunea are ca premisă un contract perfect valabil încheiat.momentul încheierii contractului. 1021 Cod civil. 58 . împrejurarea că fiecare dintre obligaţiile reciproce este cauza juridică a celeilalte. s-a afirmat că rezoluţiunea contractului este o sancţiune civilă. după caz. cauza rezoluţiunii este întotdeauna posterioară încheierii contractului. garanţie a respectării contractului. care însă nu a fost executat din culpa uneia dintre părţi. Condiţiile exercitării acţiunii în rezoluţiune Pentru admiterea acţiunii având ca obiect rezoluţiunea unui contract se cer îndeplinite următoarele condiţii: .În aceste condiţii. de natură a contribui la executarea întocmai şi cu bună-credinţă.

rezoluţiunea se datorează neexecutării obligaţiilor contractuale de către debitor Pactul comisoriu de gradul I este clauza contractuală prin care părţile prevăd că. . Instanţa judecătorească. nu se va pune problema rezoluţiunii. şi se pune în valoare la iniţiativa creditorului. În cazul condiţiei rezolutorii. Pactul comisoriu de gradul II este clauza prin care părţile convin că în cazul în care o parte nu-şi execută obligaţiile. Aceste clauze sau pacte comisorii exprese nu trebuie confundate cu condiţia rezolutorie expresă care constituie o modalitate a contractului. contractul se desfiinţează. dar va putea să constate că rezoluţiunea nu a avut loc. ci aceea a riscului contractului. constatând îndeplinirea acestor condiţii. pactele comisorii sunt interpretate de practica judiciară restrictiv şi cu mai mare severitate. în cazul în care una dintre ele nu execută prestaţiile ce le datorează. 59 . pactele comisorii sunt de patru tipuri: • • Dimpotrivă.. pentru a putea dovedi refuzul de executare a obligaţiilor de către cealaltă parte contractantă. După modul în care sunt redactate.debitorul obligaţiei neexecutate să fi fost pus în întârziere. rezoluţiunea depinde de un eveniment viitor şi nesigur. deşi obligaţia nu a fost îndeplinită la termen totuşi ea a fost executată înainte de a fi avut loc declaraţia de rezoluţiune. în condiţiile prevăzute de lege. independente de voinţa debitorului. în cazul pactului comisoriu. Astfel. Având în vedere consecinţele lor asupra fiinţei contractelor.neexecutarea să fi fost imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia. urmează să se pronunţe asupra rezoluţiunii contractului. Instanţa sesizată de partea care nu şi-a executat obligaţia va putea totuşi să constate că. Dacă neexecutare s-a datorat unei cauze fortuite. străin de comportamentul debitorului şi nu are caracter sancţionator. Punerea în întârziere este foarte importantă. instanţa nu poate acorda un termen de graţie. Intenţia părţilor de a stipula o asemenea clauză trebuie să rezulte fără echivoc din cuprinsul actului juridic. respectiv intensitatea cu care produc efectele rezoluţiunii. Rezoluţiunea convenţională Clauzele contractuale exprese prin care părţile prevăd rezoluţiunea contractului pentru neexecutarea obligaţiilor uneia din ele se numesc pacte comisorii. cealaltă parte este în drept să considere contractul ca desfiinţat.

cât şi pentru viitor (ex nunc).• Pactul comisoriu de gradul III constă în clauza prin care se prevede că. Faţă de terţi. dobânditorul nu putea transmite drepturi pe care nu le avea “nemo plus 60 . resolvitur jus accipientis”.interese. În legătură cu toate pactele comisorii este necesar a fi făcută observaţia generală că singurul în drept a aprecia dacă este cazul să se aplice rezoluţiunea este creditorul care şi-a executat sau se declară gată să-şi execute obligaţiile. 1084 Cod civil. în cazul neexecutării obligaţiei. fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără intervenţia instanţei de judecată. contractul se consideră desfiinţat de drept. atât pentru trecut (ex tunc). Efectele rezoluţiunii contractului Rezoluţiunea produce efecte între părţile contractului şi faţă de terţi. O asemenea stipulaţie are drept efect desfiinţarea necondiţionată a contractului. Astfel. Instanţa de judecată sesizată de una dintre părţi nu va avea altă posibilitate decât aceea de a constata faptul că rezoluţiunea contractului a operat de plin drept. În caz contrar. fără ca obligaţia să fi fost adusă la îndeplinire. Între părţi. Dauneleinterese pot fi evaluate anticipat de părţile contractante printr-o clauză penală. conform art. • Pactul comisoriu de gradul IV este acea clauză contractuală prin care părţile prevăd că. în cazul în care una dintre părţi nu îşi va executa obligaţiile sale. obligarea debitorului la plata de daune. părţile fiind ţinute să-şi restituie prestaţiile efectuate în temeiul contractului desfiinţat. rezoluţiunea contractului are ca efect desfiinţarea tuturor drepturilor consfinţite în favoarea lor de către dobânditorul bunului sau bunurilor ce au format obiectul contractului rezolvit. pe lângă rezoluţiunea contractului. de îndată ce a expirat termenul de executare. întinderea daunelor interese va fi stabilită de instanţa de judecată. Atunci când creditorul a suferit şi un prejudiciu din cauza neexecutării obligaţiei de către cealaltă parte. el are dreptul să ceară. Înscrierea în contract a unui pact comisoriu expres nu înlătură posibilitatea acestuia de a cere executarea silită a contractului şi de a nu se ajunge la rezoluţiune. chiar dacă în cuprinsul acestuia a fost inserat un pact comisoriu expres de tipul cel mai sever. Efectul principal constă în desfiinţarea contractului. contractul se consideră rezolvit de plin drept. conform principiului “resoluto jure dantis. urmare a caracterului retroactiv al rezoluţiunii. Debitorul care nu şi-a executat obligaţiile nu are dreptul de a pretinde rezoluţiunea contractului. rezoluţiunea contractului are ca efect repunerea lor în situaţia anterioară. Aceasta înseamnă că instanţa de judecată nu este îndreptăţită să acorde termen de graţie şi să se pronunţe referitor la oportunitatea rezoluţiunii contractului.

este un contract cu execuţie succesivă. în timp. Ca efect al rezilierii. fără însă ca aceasta să aibă vreo influenţă asupra a tot ceea ce s-a executat până atunci. sub toate celelalte aspecte. efectele viitoare ale contractului încetează. Prestaţiile executate în trecut. 1909 Cod civil). De aceea. fiind de regulă ireversibile. cealaltă parte va putea cere rezilierea contractului. Cu toate acestea. Rezilierea are ca efect desfiinţarea contractului sinalagmatic. quam ipso habet”. se poate spune că rezoluţiunea contractelor cu executare succesivă se numeşte reziliere. 61 . pentru cauză de neexecutare numai pentru viitor. rămân definitiv executate.juris ad alium transfere potest. terţii dobânditori vor putea opune dobândirea drepturilor lor prin posesie de bună credinţă (art. de exemplu. Contractul de închiriere. în cazul bunurilor mobile şi prin uzucapiune. în cazul bunurilor imobile. rezilierii i se aplică. Dacă la un moment dat una dintre părţi nu-şi mai execută obligaţia. regimul juridic al rezoluţiunii. Rezilierea contractului Rezilierea contractului este sancţiunea care se aplică în cazul neexecutării culpabile a unui contract cu executare succesivă. cu excepţia faptului că desfiinţează contractul numai pentru viitor. În doctrină s-a afirmat că.

62 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful