ACADEMIA „ŞTEFAN CEL MARE” A M.A.I.

AL REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE FORMARE PROFESIONALĂ CONTINUĂ ŞI CERCETĂRI ŞTIINŢIFICE APLICATIVE

ISSN 1857-0984

Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii
ANUARUL ŞTIINŢIFIC, Ediţia a VI-a

Chişinău 2006

CZU [343.9+378.635.5] (478)(082)=135.1=161.1 Aprobate şi recomandate spre editare de Senatul Academiei „Ştefan cel Mare” a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova Colegiul de redacţie: Redactor şef: Constantin Boeşteanu, rector (comandant) al Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al R.M., dr. în drept Redactor coordonator: Gheorghe Gladchi, prorector pentru ştiinţă, dr. hab., conf. univ. Membri: Valeriu Cuşnir, dr. hab., prof. univ. Andrei Guştiuc, dr., conf. univ. Anatol Cotorcea, dr., conf. univ. Vasile Florea, dr., conf. univ. Eugen Guţan, dr., conf. univ. Simion Roşca, dr., conf. univ. Viorel Berliba, dr., conf. univ. Marian Gherman, dr., conf. univ. Ştefan Belecciu, dr., conf. univ. Iurie Larii, dr., conf. univ. Veaceslav Ursu, dr., conf. univ. Alexandru Pînzari, dr., conf. univ. Veaceslav Grati, dr. Nelly Samoil, dr. Sergiu Maftea, dr. Igor Trofimov, Mihai Ciubaciuc, Nicolae Plăcintă Redactor: Lucia Trofim Tehnoredactare: Valentina Zgardan Coperta: Rodica Griniuc Procesare şi machetare computerizată: Daniel Plăcintă Descrierea CIP a Camerei Naţionale a Cărţii Academia „Ştefan cel Mare” a M.A.I. Anuarul ştiinţific al Academiei „Ştefan cel Mare” a M.A.I. „Probleme actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii” / Acad. „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Rep. Moldova. Inst. de formare profesională continuă şi cercet. şt. aplicative; red.şef.: Constentin Boeşteanu. – Ed. a VI-a – Ch.: Acad. „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Rep. Moldova, 2006 – 250. Texte : lb.rom., rusă. – Bibliogr. la sfârşitul art. ISBN 978-9975-935-93-7 100 ex. [343.9+378.635.5](478)(082)=135.1=161.1 Articolele au fost recenzate Ediţie pregătită de Institutul de formare profesională Continuă şi cercetări ştiinţifice aplicative Responsabilitate pentru conţinutul ştiinţific al articolelor le revine autorilor © Academia „Ştefan cel Mare” a M.A.I. al Republicii Moldova ISBN 978-9975-935-93-7

Sumar
Dumitru BALTAGA, Alexei GUŢU Cauzele apariţiei coliziunilor în instituţia răspunderii juridice ........................ 7 Ştefan BELECCIU, Liliana CREANGĂ Controlul constituţionalităţii legilor posterior intrării lor în vigoare ............... 18 Corneliu BURBULEA, Ion PLĂMĂDEALĂ Unele aspecte psihologice privind audierea martorului şi a părţii vătămate ... 24 Виталий БУТУЗОВ Некоторые аспекты борьбы с отмыванием “грязных”денежных средств на фондовом и финансовом рынках Украины .......................... 31 Victor CEBOTAR Actualitatea, importanţa şi aspectul juridic al asigurării regimului de arme şi muniţii în Republica Moldova de către Poliţia Ordine Publică – probleme şi căi de soluţionare ..................................................... 36 Sergiu CERNOMOREŢ, Andrei PALADII Infracţiunea de samovolnicie: studiu comparat între legea penală a Ucrainei şi a Republicii Moldova ............................... 42 Valentin CHIRIŢA, Veaceslav SPALATU Consideraţiuni cu privire la obiectul deliberării la adoptarea sentinţei ......... 46 Uliana DODON Impactul violenţei prezentate de mass-media în activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii ............................... 54 Ian DOGOTARI Privire istorică asupra cooperării poliţieneşti internaţionale ......................... 60 Victor FILIP Temeiurile pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale ......................................... 66 Георгий ГЛАДКИЙ, Евгений ФЛОРЯ Понятие мошенничества и смежные психологические категории ....... 72 Gheorghe GLADCHI, Ivan GRUŞCĂ, Alexandru SPOIALĂ Problema adaptării profesionale în Organele Afacerilor Interne ................ 73 Gheorghe GLADCHI, Vitalie SÎLI Evoluţia istorică a reglementărilor şi sancţionării recidivei .......................... 95

Veaceslav GRATI, Ian DOGOTARI Cooperarea poliţienească actuală la nivelul Europei ................................. 109 Veaceslav GRATI, Ian DOGOTARI Originea şi semnificaţia noţiunii de poliţie ................................................. 113 Veaceslav GRATI Supremaţia principiului de ordine în stat .................................................... 118 Veaceslav GRATI Dreptul de poliţie al statului ....................................................................... 123 Eugen GUŢANU, Sergiu GALAN Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza în procesul judiciar şi extrajudiciar: noţiuni generale, clasificarea, constatări şi propuneri ........... 128 Ioan IOVA Piaţa de capital - reglementare versus dereglementare ............................ 137 Iurie LARII Rolul O.N.U. în prevenirea criminalităţii ................................................... 143 Gheorghe MUNTEANU Esenţa juridică şi semnificativă a gradului special al funcţionarului de poliţie ................................................ 149 Gioni NASTAS, Alexandru PÎNZARI Conflictele sociale: retrospectivă istorică .................................................. 153 Valeriu NOUR Individualizarea pedepsei. Forme şi modalităţi .......................................... 156 Iurie ODAGIU Conceptul circumstanţelor agravante în doctrina penală română .............. 165 Тудор ОСОЯНУ Право на защиту и процессуальный статус защитника в уголовном процессе .............................................. 171 Тудор ОСОЯНУ Особенности допроса в судебном расследовании по УПК Р. Молдова и европейские стандарты в сфере уголовного судопроизводства .................................................................................... 185 Alexandru PARENIUC Omorul la comandă: delimitări conceptuale .............................................. 196

Cristina PATIURCA Aplicarea corectă a măsurilor preventive – garanţie a respectării drepturilor fundamentale ale omului în Republica Moldova ....................... 200 Alexandru PÎNZARI, Victor CEBOTAR Aspecte social-psihologice în realizarea legii Republicii Moldova privind controlul asupra armelor individuale ............................... 209 Daniela RAILEAN Alcoolismul – factor de risc victimal în cadrul victimologiei ..................... 212 Oleg RUSU Aspecte ale răspunderii persoanelor juridice în dreptul penal al Republicii Moldova ....................................................... 221 Oleg RUSU Statutul juridic al condamnaţilor în contextul noii legislaţii execuţional-penale a Republicii Moldova .............................. 227 Vitalie SÎLI Semnificaţia măsurilor generale de prevenire a criminalităţii .................... 234 Alexandru SPOIALĂ Obligaţiile impuse în cadrul sancţiunii de probaţiune ................................. 241 Ştefan STAMATIN, Mihail DAVID Definirea conceptuală şi esenţa economiei subterane .............................. 255 Tatiana STRUNGARU-CIAICOVSCHI Birourile naţionale centrale Interpol .......................................................... 262 Tatiana TRIBOI Recursul individului la un organ internaţional ............................................ 268 Tatiana TRIBOI Protecţia drepturilor omului în Republica Moldova ................................... 281 Veaceslav URSU Unele referinţe privind conceptul de proxenetism ..................................... 290 Лилия ВЛАСЮК Отдельные мошеннические действия в страховой сфере Украины и пути борьбы с ними ................................................................................ 296 Сергей ВОЗНЮК Некоторые аспекты состава хищения в крупных размерах ............... 300

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7

Dumitru BALTAGA, Alexei GUŢU

Cauzele apariţiei coliziunilor în instituţia răspunderii juridice
Recenzent: Ion GUCEAC, doctor habilitat în drept, conferenţiar universitar
Summary An opinion of a majority representing the General Theory of Law is that collision in law is one of the existing juridical deficiencies. We can only partially agree with this statement, as there are some forms of collision which ensure the hierarchical organization of the law system. In terms of General Theory of Law these forms of collision are called legal. Our task, though, is to deal with the ‘illegal‘ forms of collision which have a negative impact on the law system, thus making it unstable, and the factors which encourage their formation. It is important to reveal these factors in order to avert them. The collision formation factors can be classified in three categories: objective, subjective and irrational.

În teoria dreptului s-a format o opinie majoritară conform căreia coliziunile normelor juridice reprezintă o varietate a defectelor juridice ale sistemului de drept şi sistemului legislativ [1, p. 57]. Putem fi de acord cu această afirmaţie doar parţial, deoarece importanţa coliziunilor pentru drept este dublă: o mare parte dintre ele într-adevăr destabilizează şi împiedică funcţionarea normală a sistemului de drept, influenţând negativ asupra relaţiilor sociale pe care le reglementează şi a ordinii de drept în general. Cu regret, în sistemul de drept al Republicii Moldova predomină aceste categorii de coliziuni. Totodată, prin intermediul coliziunilor normelor juridice se asigură organizarea ierarhică al sistemului de drept. Prezenţa normelor generale, speciale şi excepţionale în dreptul penal, administrativ, civil şi alte ramuri ale dreptului care se utilizează ca instrumente de diferenţiere în procesul de reglementare a relaţiilor sociale omogene ne demonstrează influenţa pozitivă a coliziunilor asupra dreptului. Există multe coliziuni între reglementările internaţionale şi cele naţionale, însă aceasta nu împiedică la dezvoltarea relaţiilor dintre subiectele din diferite state, deoarece

21-22]. De obicei. p. Evoluţia . Nu întâmplător dreptul internaţional privat se mai numeşte şi „drept colizionar”. la un anumit moment. Asemenea categorii de coliziuni există şi în instituţia răspunderii juridice. în continuare ne vom referi doar la coliziunile care destabilizează sistemul de drept şi atentează la legalitatea şi ordinea de drept din Republica Moldova. rădăcinile reale ale coliziunilor se pot afla chiar în afara câmpului juridic. soluţionează contradicţiile ce se formează şi realizează unificarea elementelor care se ciocnesc în sistemul de drept. ci chiar un fenomen normal. Transformările sociale pot face ca. Factorii care se află în corelaţie cu dinamica relaţiilor sociale în timp Dinamica societăţii influenţează permanent asupra dezvoltării şi schimbării relaţiilor sociale. fapt care complică procesul de influenţă a lor. mai mult ca atât. De aceea. Aceasta se întâmplă în situaţia cînd legislaţia federală permite statelor federate o anumită autonomie referitoare la competenţele legislative. unele reglementări să nu-şi găsească raţiune. fapt care duce la modificarea şi înlocuirea normelor juridice respective. în condiţiile statului federativ se pot crea premise de apariţie a coliziunilor ca element necesar al sistemului de drept. Deci putem afirma că coliziunea dintre normele juridice nu este doar o anomalie a dreptului. Obiective – sunt acelea care nu depind de voinţa legiuitorului. deoarece cauzele reale care favorizează apariţia lor nu vor fi înlăturate şi în viitor ele vor favoriza apariţia altor coliziuni. cauzele de apariţie a coliziunilor normelor juridice se împart în obiective şi subiective. Pe noi însă ne interesează coliziunile care influenţează negativ asupra dreptului. În procesul de cercetare a cauzelor obiective de apariţie a coliziunilor juriştii se axează pe două grupuri de factori: 1) factori ce se referă la specificul relaţiilor sociale care cad sub incidenţa reglementării juridice şi 2) factori ce se referă la particularităţile elaborării dreptului. Normele colizionare nu acţionează independent. Deseori. fiindcă majoritatea normelor dreptului internaţional sunt colizionare.8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. dar în cumul cu legislaţia statelor respective. EDIŢIA A VI-A dreptul internaţional prin intermediul normelor sale. în primul rând. cu toate că în ultimul timp se observă o creştere a tendinţei de a mări gradul de libertate în ceea ce priveşte autonomia administraţiei publice locale. Doar înlăturarea unor norme juridice care reglementează relaţii sociale omogene şi intră în coliziune. necesar care reflectă gradul de dezvoltare a sistemului de drept. numite clizionare. să devină chiar obstacole în calea dezvoltării sociale. Statelor unitare mai puţin le este caracteristică această libertate. nu va asigura obţinerea efectului dorit. Aceste coliziuni în teoria dreptului se numesc coliziuni legitime. asupra cauzelor de apariţie a coliziunilor şi mai apoi asupra coliziunilor propriu-zise. Ele se soluţionează prin intermediul normelor colizionare. Subiective – se referă la imperfecţiunea tehnicii şi procesului legislativ [2. În vederea perfecţionării sistemului de drept trebuie să ne concentrăm atenţia. Coliziunile legitime au un caracter obiectiv şi nu necesită de a fi înlăturate. de regulă. În afară de aceasta. Factorii referitori la specificul relaţiilor sociale se divizează în următoarele categorii: 1.

dar şi caracteristica de a se manifesta într-un mod deosebit în funcţie de diferite situaţii. Factori legaţi de necesitatea reglementării diferenţiate a relaţiilor sociale Relaţiile sociale posedă nu numai dimensiune temporală şi spaţială. de multitudinea de organe împuternicite cu competenţe normative capabile să adopte norme juridice ce reglementează relaţii sociale omogene. p. Această afirmaţie se întemeiază pe ideea că există deosebiri esenţiale între familia juridică romano-germană. fie administrative. în familia juridică anglosaxonă contradicţiile în legislaţie sunt înlăturate prin intermediul actului de aplicare care satisface la maximum interesele părţilor aflate în conflict şi devine regulă pentru soluţionarea cauzelor asemănătoare în viitor [4. din care face parte şi sistemul de drept al Republicii Moldova. posibil să se formeze coliziuni între reglementările noi şi cele vechi. De asemenea. în procesul de studiere a cauzelor obiective de apariţie a coliziunilor trebuie să luăm în consideraţie şi specificul materialului normativ. Actul de aplicare doar depăşeşte coliziunea existentă prin soluţionarea cauzei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 dreptului rar coincide cu dezvoltarea şi dinamica relaţiilor sociale. A. fie politice autonome. respectiv. altfel. 39]. Sistemul de drept al Republicii Moldova este mai puţin flexibil în cazul apariţiei coliziunilor. p. creând premise. opera de creaţie a dreptului întîrzie în raport cu procesele din societate şi. ca normele juridice să intre în coliziune. apare necesitatea ca normele juridice să diferenţieze reglementarea relaţiilor sociale omogene în funcţie de manifestările pe care le prezintă. Tille menţionează corect că „cauzele de apariţie a coliziunilor în legătură cu acţiunea normelor juridice în timp constau în aceea că nu pot fi încetate toate relaţiile sociale imediat din cauza unor împrejurări de ordin economic.A. şi celelalte familii juridice. cercetarea nu ar fi deplină. După părerea noastră. ea va exista în continuare în cadrul sistemului de drept. se pot forma coliziuni atunci cînd în scopul eficientizării şi modernizării sistemului de drept se modifică unele norme juridice care reglementează relaţii sociale stabile şi cu caracter îndelungat în timp. Factori legaţi de întinderea relaţiilor sociale în spaţiu Relaţiile sociale omogene pot fi reglementate diferit în limitele diferitelor unităţi teritoriale. în felul acesta. Astfel. Coliziunea însă nu va fi înlăturată. Cauzele obiective de apariţie a coliziunilor sunt determinate nu numai de specificul relaţiilor sociale. politic. 262-267]. de obicei. 3. primind o hotărîre care este obligatorie numai pentru cauza respectivă. dar şi de însuşi procesul de elaborare a dreptului. juridic sau din alte considerente” [3. Astfel. În legătură cu aceasta. deoarece ele nu pot fi înlăturate prin intermediul emiterii unui simplu act de aplicare. care în caz de apariţie a intereselor comune dintre subiectele la care se referă normele juridice obligatoriu vor atrage după sine coliziuni. 2. Pentru înlăturarea definitivă a coliziunilor se recurge la acţiuni complicate de .

· imprecizia împrejurărilor şi procedurii de delegare a dreptului de exercitare a activităţii normative. deoarece fiecare categorie are cauzele sale specifice de formare. De exemplu. · incompetenţa profesională a funcţionarilor autorităţilor publice ce desfăşoară activitate normativă. noi ar trebui să analizăm cauzele de formare a fiecărei grupe de coliziuni menţionate. p. în procesul de cercetare a acestei probleme. · particularităţile de intrare în vigoare a actelor normative.A. aceleaşi categorii de norme juridice colizionează din aceleaşi cauze. În această ordine de idei. După părerea noastră. În lucrarea sa de doctorat. modificare sau înlocuire a reglementărilor normative care nu sunt în concordanţă. Neznamova a propus o altă modalitate de cercetare a cauzelor care condiţionează formarea coliziunilor normelor juridice. O altă modalitate de studiere a cauzelor de formare a coliziunilor ar fi cercetarea lor în funcţie de categoriile de coliziuni evidenţiate în teoria dreptului. subiective şi a unui grup separat de factori iraţionali de formare a coliziunilor normelor juridice. gândirea. pentru a arăta la ceea ce nu poate ajunge raţiunea. Se utilizează în orientările filozofice idealiste care resping posibilităţile raţiunii. ceea ce va conduce la mărirea considerabilă a parametrilor cercetării şi va complica utilizarea rezultatelor obţinute.1 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Respectiv. p. această cale de studiere a cauzelor de formare a coliziunilor este discutabilă. EDIŢIA A VI-A abrogare. 61-73]. inconştientului şi al altor facultăţi iraţionale [6. · insuficienţa de informaţie referitoare la activitatea normativă. destinată cercetării coliziunilor normelor juridice din dreptul penal. deoarece ea ne permite de a analiza problema din punctul de vedere al criteriului de clasificare a normelor juridice. noi considerăm că este mai eficient şi propunem să ne conducem. iar coliziunile normelor juridice cu diferite grade de interacţiune au alte cauze specifice lor. ceea ce nu se poate exprima prin raţiuni logice. · lipsa de sistematizare şi planificare în activitatea normativă. coliziunile interramurale au unele cauze. sau invers. irrationalis – negarea raţionalului) se utilizează. de prima modalitate: evidenţierea cauzelor obiective. Termenul „iraţional” (lat. posibilitatea ştiinţei de a cunoaşte adevărul şi recunoaşte superioritatea instinctului. ea a clasificat cauzele de apariţie a coliziunilor după particularităţile normelor juridice [5. · organizarea ineficientă a activităţii de elaborare a dreptului în procesul de pregătire şi adoptare a actelor normativ-juridice. intuiţiei. Din categoria cauzelor subiective de apariţie a coliziunilor dintre normele juridice fac parte următoarele: · delimitarea confuză a competenţelor legislative ale autorităţilor publice. Z. de obicei. însă nu este demonstrat că diferite categorii de norme juridice formează coliziuni din diferite cauze. . gândirii logice. 507].

cauzele obiective de formare a coliziunilor instituţiei răspunderii juridice nu depind de voinţa legiuitorului şi sunt determinate de factori exteriori procesului de elaborare a dreptului. Petrajiţkii leagă iraţionalul din drept cu emoţiile. p. la fel.care influenţează nemijlocit asupra formării coliziunilor. ca o categorie a conflictului juridic. dar nu motivelor raţionale. Reieşind din aceste considerente. literatură. convingeri. Deseori ele pot fi determinate de factori ce se află. Pot fi aduse multe exemple care ne confirmă caracterul complex al cauzelor conflictului şi care nu ne permit de a-l soluţiona foarte simplu” [9.I. 310]. sentimente etc. Anume lor. în general. arhitectură. Aşadar. de asemenea. vorbirea. 127]. în primul rând. După părerea noastră. în afara cîmpului juridic. nu trebuie de respins complet importanţa iraţionalului. dar. p. raporturile răspunderii juridice ca situaţie particulară a conflictului juridic. unul din adepţii cărora a fost şi L. Elementele de ordin raţional şi iraţional persistă. totodată. care cuprinde „cunoştinţe. de exemplu. Coliziunea. opinii. persistă şi elementul iraţional: mersul. este determinată deseori de o totalitate de componente iraţionale care nu depind nici de procesele social economice din ţară şi din lume. pe un element raţional.” [8. gesturile şi alte trăsături ale comportamentului care se deosebesc de la un om la altul. Considerăm că este prea exagerată această opinie. relaţii sociale la diferite popoare şi naţiuni etc. 47-48]. dar. L. cu toate că procesele fiziologice sunt identice.care influenţează indirect asupra procesului de elaborare a dreptului şi subiective . propunem de a face delimitare între cauzele raţionale şi iraţionale de apariţie a coliziunilor instituţiei răspunderii juridice.I. Prima grupă de cauze se referă la specificul relaţiilor sociale reglementate. Aşa cum am menţionat mai sus. atît întinderea în timp şi spaţiu. Iraţionalului i s-a acordat o atenţie deosebită în teoriile sociologice şi psihologice referitoare la drept. le aparţine rolul principal în formarea dreptului. Importanţa pozitivă a acestor teorii constă în „ orientarea socială şi aspiraţia de a cunoaşte dreptul în procesul funcţionării sale” [7. p.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 1 1 Orice manifestare a activităţii umane se bazează. elementul iraţional care determină apariţia coliziunilor instituţiei răspunderii juridice este legat de imperfecţiunea tehnicii legislative şi particularităţile limbii în care se elaborează actul normativ. idei. Petrajiţkii. interpretarea unei noţiuni în procesul de aplicare a dreptului se face în conformitate cu conştiinţa juridică. după părerea lui. spaţiale sau de conţinut între normele instituţiei răspunderii juridice. . „În viaţa socială există multiple conflicte care nu au la bază careva motive temeinice. şi în sfera raporturilor juridice. nici de voinţa legiuitorului. totodată. Cauzele raţionale pot fi împărţite în două grupe: obiective . cât şi diferenţele dintre relaţiile sociale influenţează asupra normelor juridice şi pot determina apariţia coliziunilor temporale. O situaţie analogică este caracteristică şi activităţilor sociale: deosebiri în cultură.

documentat în scris. deseori. este fixat. El tinde să implementeze aceste valori în dreptul pozitiv şi să se contopească cu el.1 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Condiţiile de manifestare a lor. în deosebi. Dreptul pozitiv are caracter normativ şi. echitate. ceea ce înseamnă că rolul lor nu poate fi considerat conducător. contrazic interesele individuale ale unor membri ai săi. libertate. că „multe izvoare ale coliziunilor dintre normele juridice nu se află în sfera juridică. Dreptul pozitiv ca totalitate de norme ce reglementează relaţiile sociale reflectă. posibilitatea de apariţie a coliziunilor între normele juridice este determinată de contradicţiile dintre dreptul natural şi dreptul pozitiv. Interesele societăţii însă nu coincid. Bineînţeles. deoarece. A. noi le găsim în complexitatea şi varietatea vieţii sociale” [10. uneori se limitează interesul individual. Toate acestea au condus la decriminalizarea multor fapte care anterior erau considerate ilicite. liberalizarea preţurilor. S-a creat situaţia când legislaţia nu mai corespundea noilor exigenţe ale societăţii. parţial. Tihomirov menţionează. norma juridică reprezintă rezultatul compromisului dintre aceste începuturi ale reglementării juridice. mărirea numărului formelor de proprietate etc. au fost interzise. foarte acută problema înlocuirii legislaţiei vechi cu una nouă care să elimine toate neconcordanţele şi conflictele formate. În legătură cu cauzele obiective de formare a coliziunilor instituţiei răspunderii juridice care nu cad sub incidenţa reglementării juridice. o parte din comportamentele admise în vechiul sistem: încălcarea concurenţei libere. În drept trebuie permanent să prevaleze interesul general şi. Dreptul natural reflectă. în consecinţă. Astfel. fiind recunoscute ilicite. egalitate etc. Viaţa socială este un ansamblu al unei multitudini de contradicţii. interesele individului şi cuprinde în sine idei referitoare la justiţie. economia planificată etc. Acesta ar fi un model ideal pentru societate.15]. interesele colective. EDIŢIA A VI-A Evenimentele din Republica Moldova de la începutul anilor 90 ai secolului trecut au generat transformări radicale referitoare la regimul social-economic şi socialpolitic al societăţii. au apărut noi categorii de relaţii sociale şi noi reglementări referitoare la: economia de piaţă. în activitatea practică contradicţiile menţionate trebuie soluţionate de organele de aplicare a dreptului şi s-ar părea că anume ele vor înlătura conflictul dintre interesele individuale şi cele colective. de regulă. I. p. după părerea noastră. Aceste cauze de formare a coliziunilor reprezintă nişte urmări ale contradicţiilor dintre dreptul pozitiv şi dreptul natural. însă în realitate nu este posibilă o asemenea situaţie sau chiar dacă există ele sunt doar nişte prescripţii declarative. Multe reglementări intrau în contradicţie cu acordurile internaţionale la care aderase Republica Moldova. astfel. care convenţional pot fi reduse la contradicţia dintre interesele individuale şi colective. Însă activând în limitele legalităţii şi utilizând normele generale destinate tuturor situaţiilor din viaţa socială. dar care pot fi realizate doar în societate. ba chiar uneori. organele de aplicare a dreptului sunt limitate în posibilitatea soluţionării cauzelor. în primul rând. şi invers. . foarte corect. A devenit. Fiecare individ urmăreşte nişte interese individuale.

care la rândul lor pot forma comisii de elaborare a proiectelor de acte normative şi finalizând cu autorităţile competente să adopte acte normative. lobbysmul reprezintă susţinerea opiniilor şi intereselor unei persoane sau grup de persoane. în general. Prin lobbysm (engl. principiul separării puterilor este pus în pericol. monopolul legislativ constituţional al Parlamentului. grup sau organizaţie. iar lobbyistul este. Lobbyştii sunt adesea numiţi „ a treia Cameră” a legislaturii [12. de multe ori. 187]. La elaborarea actelor normative care conţin prevederi referitoare şi la răspunderea juridică participă într-o măsură sau alta toate organele de stat cu excepţia instanţelor de judecată. Formarea coliziuniolor în instituţia răspunderii juridice este determinată şi de numărul mare de subiecte implicate în procesul de elaborare a dreptului: începând de la subiectele cu drept de iniţiativă legislativă. este greu de a răspunde cu exactitate care sfere ale vieţii sociale trebuie să suporte intervenţie juridică. de grupurile de persoane care intenţionează să influenţeze parlamentarii în favoarea sau defavorarea unor măsuri legislative. climă. dar şi de mulţi alţi factori: anotimp. Astfel. reprezentantul unui terţ care susţine interesele celui pe care îl reprezintă. răspunsul la această întrebare nu poate cuprinde o enumerare exhaustivă a tuturor relaţiilor sociale. Termenul a fost utilizat pentru a denumi activitatea desfăşurată pe culoarele Parlamentului sau în afara lui. Astfel. Totodată. dreptul a pătruns în unele sfere ale vieţii sociale care nu-i sînt proprii. etapa de dezvoltare a societăţii şi civilizaţiei în general. evenimente etc. iar hotărîrile Guvernului încalcă. minimul de relaţii sociale care necesită reglementare juridică se schimbă permanent şi intervenţia întârziată a autorităţilor publice în procesul de adaptare a legislaţiei la noile schimbări contribuie la crearea lacunelor şi a coliziunilor. Ea evoluează în funcţie de diverşi factori. actele normative emise de organele administraţiei publice centrale şi locale depăşesc cu mult numărul legilor. La etapa actuală se observă un exces de reglementări juridice. Altă grupă de factori care determină apariţia coliziunilor sunt intenţiile negative ale lobbysmului. Astăzi. Lipsa de colaborare şi interacţiune între autorităţile publice implicate în procesul de elaborare a dreptului creează premise de apariţie a lacunelor şi a coliziunilor în sistemul de drept al statului. legea parlamentară îşi pierde forţa sa obligatorie. În aceste condiţii nu este de mirare că dreptul devine ceva „de recomandat”.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 1 3 Formarea coliziunilor este determinată şi de faptul că sfera relaţiilor sociale care necesită reglementare juridică nu este stabilă. În felul acesta. În Marea Britanie „lobby” se numeşte culoarul din clădirea Parlamentului unde deputaţii se întâlnesc cu jurnalişti şi alte persoane. În esenţă. p. Lobby) înţelegem activitatea de influenţare a puterii legislative sau a organizaţiilor administrative desfăşurată de către o persoană. 148]. p. . dacă ne referim la elaborarea legilor. statul de drept este atrofiat de hipertrofia administrativă. După părerea noastră. estompîndu-se caracterul obligatoriu al normei juridice [11. deoarece necesitatea de reglementare juridică a lor depinde nu numai de tipul sistemului juridic.

Cele mai vulnerabile la corupţie sunt actele normative subordonate legii. voinţa generală este înlăturată de voinţele particulare sau individuale şi legea se îndepărtează de fundamentul său naţional. îndeosebi. Scopul activităţii le lobbysm trebuie să se realizeze doar cu mijloace şi pe căi legale şi morale. ce erau rezultatul unor calcule exacte. Pentru încălcarea acestei legi se prevede răspunderea penală care include interzicerea de a desfăşura activitatea de lobby pe parcursul a trei ani [13. đ.U. Grupurile de interes reuşesc în acest fel nu doar să încalce legea. În Europa. denaturîndu-i spiritul şi raţiunea. îndeosebi în Marea Britanie şi S. Cel mai grav este însuşi faptul că această problemă se referă la esenţa dreptului. Referindu-ne la mijloacele şi căile de realizare a scopurilor activităţii de lobbysm. trebuie să menţionăm că este necesar să existe o unitate dialectică între scop şi mijloacele de realizare a lui. deoarece legile nu mai sunt rodul voinţei generale. Corupţia legislativă este foarte atractivă din considerentele că nu poate fi tras la răspundere cel care a acţionat în conformitate cu prevederile legii. EDIŢIA A VI-A Astăzi. Legiuitorul cedează.U. Lipsa reglementărilor nu se identifică cu lipsa fenomenului care necesită reglementare. acest fenomen este mai restrâns. se descoperă şi unele defecte în legislaţie. În Republica Moldova. În primul rînd. Există lobbyşti profesionişti care sunt angajaţi de corporaţii pentru a realiza careva interese economice sau politice. depistînd comiterea unor fapte periculoase. chiar dacă legea respectivă este nedreaptă. ci chiar s-o falsifice. Reglementările referitoare la activitatea de lobby în Republica Moldova sunt foarte vagi şi de cele mai dese ori în publicaţiile periodice este vorba nu de lobby în sensul pozitiv al cuvîntului. adeseori. Deseori. deoarece nu există încă o bază normativă care să reglementeze această activitate. asemenea reglementări sunt necesare pentru a stabili cadrul legal de desfăşurare a activităţilor de acest gen. dar încă nu putem vorbi despre lobby în adevăratul sens al cuvîntului.1 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. abuzul de putere şi intimidarea sînt armele acţiunii politice.A. Mulţi presupun că banii şi influenţa ascunsă sunt mijloacele cu care se lucrează. încă în anul 1946 a fost adoptată Legea cu privire la reglementarea lobbysmului. dar este întâlnit în diferite forme în toate statele. Aceasta se explică prin faptul că legile . ori crearea unui cadru juridic defectuos de care ulterior se poate abuza. Miza acestor „scăpări” este legiferarea unor reglementări care avantajează unele persoane sau grupuri de persoane. dar de latura lui negativă – corupţia legislativă. revendicărilor tot mai numeroase şi mai insistente ale indivizilor şi diverselor grupuri de interese.. instituţia lobbysmului se bucură de un interes deosebit în mijloacele de informare în masă. în care corupţia. statelor din fostul lagăr socialist..A. lobbysmul este o adevărată afacere complexă şi extinsă. în ultimul timp. 506]. În S. cauzate de banale erori de tehnică juridică. Deseori lobbysmul este asociat cu partea „întunecoasă” a politicii. care mai apoi se dovedesc a fi deloc întîmplătoare. În felul acesta. iar necesitatea unor asemenea reglementări se impune. Acest fenomen este caracteristic. cu toate că nici legii nu-i este străin acest viciu.

b) dezbaterea proiectului actului normativ. următoarele etape: a) iniţierea proiectului de act normativ. însăşi legea. dacă este indicată o altă dată. la rîndul ei. are nevoie. Totodată. Însă aceasta deloc nu împiedică persoanele sau grupurile de interes să denatureze prvederile legii. iar deseori chiar sunt în detrimentul ei. categoriile şi construcţiile juridice care urmează să fie folosite şi arhitectura actului normativ. se determină noţiunile. 56-57]. avînd în vedere că legea este pusă efectiv în aplicare prin intermediul actelor normative subordonate legii. p. cea mai bogată în greşeli şi lacune. sînt dezbătute public şi se bucură de o largă mediatizare. de apărare [14. Etapa de pregătire şi elaborare a proiectelor actelor normative. Ele trebuie să participe. indiferent de categoria fiecăruia. 86]. au un conţinut juridic mai greoi în comparaţie cu al legilor şi în felul acesta deseori scapă din cîmpul atenţiei societăţii civile. La data publicării sau la data indicată în textul actului normativ. specifice fiecărei categorii de acte normative. Elaborarea actelor normative se realizează de către autorităţile publice competente. e) publicarea actului normativ. de mai multe organe de stat. Drept cauză de apariţie a coliziunilor la etapa de iniţiativă legislativă poate servi înaintarea proiectului de act normativ de către un subiect care nu are acest drept sau înaintarea proiectului unei autorităţi în competenţa căreia nu intră adoptarea actului respectiv. p. Cauzele subiective de apariţie a coliziunilor instituţiei răspunderii juridice. lipsesc reglementări care să asigure cooperarea şi repartizarea competenţelor subiectelor antrenate în procesul de pregătire a proiectelor de acte normative. Implicarea unilaterală a ministerelor sau a altor autorităţi publice cointeresate în elaborarea actelor normative fără careva reprezentanţi ai societăţii civile se răsfrânge negativ asupra calităţii lor. de regulă. respectiv. Ele sunt mai multe la număr. Această procedură face ca reglementările să fie în interesul autorităţilor care nu coincid întotdeauna cu interesele societăţii. . se întîlnesc la fiecare etapă de desfăşurare. 73 din Constituţie pentru legi şi în condiţiile legii pentru actele normative subordonate legii. este cea mai dificilă şi. potrivit unei proceduri legale independente. actul normativ intră în vigoare [15. care are menirea să apere ordinea de drept. c) votarea şi adoptarea actului normativ.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 1 5 sînt adoptate de Parlament. dar nu unilateral. în condiţiile art. În afară de aceasta. Se consideră că actele normative parcurg. Astfel. lipsa completă a ministerelor şi altor departamente de la elaborarea proiectelor nu este de dorit. cu unele excepţii. fiind determinate de particularităţile procesului de elaborare a dreptului. Aceasta se datorează faptului că la această etapă se precizează sfera relaţiilor sociale care urmează a fi reglementate. d) promulgarea este specifică legii şi se face de către Preşedintele Republicii Moldova în condiţiile prevăzute de Constituţie.

Decretul Cabinetului de Miniştri al Ucrainei din 17 martie 1993 a stârnit un scandal de proporţie aproape după doi ani de la data publicării oficiale. Лазарев В. Mai mult ca atît.. La această etapă se pot forma coliziuni din cauza că deseori propunerile făcute de către deputaţi nu au un caracter unitar. Новгород. М.. ci doar la unele părţi ale sale. coliziunile instituţiei răspunderii juridice pot apărea şi la etapa de publicare a actului normativ juridic deja adoptat şi promulgat. Общая теория права. pot exista divergenţe între ele şi în cazurile în care nu se respectă regulile tehnicii legislative sau persoanele antrenate în procesul legislativ nu sunt competente. dacă ne referim la legi. dar şi legile anterioare de modificare şi completare a actului normativ respectiv. pot admite reglementări cu caracter contradictoriu. dificultatea consta în faptul că nu se putea dovedi care este varianta autentică. В. 2. закон.А. А. care poate fi determinată de volumul mare de lucru sau insistenţa unor subiecte interesate în adoptarea cît mai rapidă a actului normativ. Логико-структурные дефекты системы советского права // Правоведение. deoarece. 1997. p. face mai dificilă traducerea în viaţă a prevederilor modificate. 41-42]. EDIŢIA A VI-A Următoarea etapă a procesului de elaborare a dreptului este dezbaterea proiectului actului normativ. Тилле А. Modificarea şi completarea actelor normativ-juridice anterior adoptate afectează stabilitatea sistemului legislativ din ţară. № 3. К. Alte cauze care influenţează şi favorizează apariţia coliziunilor la această etapă poate fi graba cu care deputaţii discută şi adoptă actele normative.. 1991. aceste modificări se referă nu la întregul act normativ.. Власенко Н. 3. Н. Действие советского закона во времени и пространстве. 4.. 1965.. îşi expun părerile referitoare la proiect şi vin cu propuneri cu scopul de a îmbunătăţi calitatea proiectului. М. Există cazuri când una şi aceeaşi reglementare a fost modificată şi completată de cîteva ori. Astfel. ceea ce semnifică faptul că necesită intervenţie nu numai ultima redacţie a legii. 1996. Teoretic. La această etapă deputaţii. Краткая энциклопедия. La categoria cauzelor subiective de apariţie a coliziunilor în instituţia răspunderii juridice poate fi atribuită problema modernizării sistemului legislativ. Время. Общая теория государства и права. în primul rând. пространства. Баранов В. Бабаев В. „Comisia specială de control a stabilit că textul acestui Decret publicat în limba rusă nu coincide cu textul publicat în limba ucraineană ” [16. Cele mai importante proiecte de lege pot fi scoase la referendum. Modernizarea şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova cu legislaţia comunitară reprezintă un obiectiv esenţial care constituie prioritatea absolută a momentului.1 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. . Referinţe: 1. În al doilea rând. lăsând contradicţii între alte elemente structurale ale actului. Москва. deoarece marea parte a „modernizării” se reduce la înlăturarea neconcordanţelor textuale.

14.. 1995. Введение в общую теорию конфликтов (Юридическая психология). “Şansa”. Revista naţională de drept. 8. Страшун Б. Конституционное право зарубежных стран. Mafpen de Toulouse. Introducere în teoria generală a dreptului. Bucureşti. Bucureşti. Критика психологической теории права. Ceterchi. Издательство БЕК..В. Necesitatea preventoriului legislativ. 1993. Baltaga. Киев. Тихомиров Ю. Le Droit et la societe d‘aujourd‘hui. 1993. 2000.. 7. А. 12. Юрид. Guţu. А. Dicţionar politic. Екатеринбург. Наук. Петражицкого / / Советское государство и право. Тома 1-2. Chişinău. Кирш А. 9. Ed. Коллизии между правовыми актами: способ преодоления. Delianu. Димитриев А. A. 1998. Дис… док. Киев. 13. Л. 11. Коллизии в уголовном праве. Незнамова З. Ф. Dicţionar explicativ al limbii române. 1998.. 10. Москва. 1996... Противоречья в законодательстве Украины. Bucureşti. S. № 6. nr. 1996. 16. I. Ediţia a doua.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 1 7 5. Craiovan. Tămaş. Д. 15. . Кудрявцев С. Зорькин В.6. 1996. D. I. Кудрявцев В. Teoria generală a dreptului (Curs teoretic). Instituţiile democraţiei şi cultura civică. D. 6. Москва. 1979.. 2002. И. 2003. Simone Goyard-Fabre.

controlul constituţionalităţii extrinseci a legilor ar reveni competenţei de drept comun a oricărei instanţe judecătoreşti. În cazul asigurării supremaţiei constituţiei. poziţia lui faţă de celelalte organe . doctor în drept. adoptată de organul legislativ în conformitate cu prevederile procedurale prevăzute de constituţie. conferenţiar universitar Controlul constituţionalităţii legilor. Atunci cînd o lege este comparată cu formele de adoptare a legilor prevăzute de constituţie se vorbeşte de o problemă de constituţionalitate extrinsecă. ca şi orice alt control. Practica însă s-a profilat mult timp în sensul că verificarea constituţionalităţii extrinseci a legii nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti. S-a considerat anume că însăşi raţiunea de existenţă a instituţiei promulgării este de a confirma că textul unei legi este adoptat de ambele camere ale parlamentului cu respectarea procedurii prevăzute în acest scop de constituţie. indiferent de treapta pe care ar fi aşezată în ierarhia judiciară [1. În schimb. 148]. atunci cînd această comparaţie se face în lumina conţinutului constituţiei ne găsim în prezenţa unei probleme de constituţionalitate intrinsecă. Doctrina franceză. EDIŢIA A VI-A Ştefan BELECCIU. În principiu. presupune o operaţie de comparare a unei activităţi îndeplinite cu un anumit model de comportare. O primă problemă care se pune este aceea de a şti care urmează să fie organul competent să verifice constituţionalitatea legilor. problema stabilirii organului competent să controleze constituţionalitatea extrinsecă a legilor ar urma să fie rezolvată foarte simplu. Liliana CREANGĂ Controlul constituţionalităţii legilor posterior intrării lor în vigoare Recenzent: Maria ORLOV. judecătorii trebuie să aplice legea. înclină spre acest punct de vedere. este de a examina dacă norma juridică invocată în faţa lor este într-adevăr o normă de lege. consecinţa este că prima lor sarcină. în soluţionarea litigiilor juridice. în general. p. Pornind de la ideea că. ea urmînd să se facă cu ocazia promulgării de către şeful statului. Cu alte cuvinte. controlul constă într-o comparare a formelor de elaborare şi a conţinutului diferitelor legi ordinare cu prevederile în materie ale constituţiei. atunci cînd sunt sesizaţi cu un asemenea litigiu.1 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Constituţionalitatea intrinsecă a legilor creează probleme mult mai complicate şi complexe în dreptul comparat. potrivit căruia este prevăzut ca ea să se desfăşoare.

exercită controlul asupra modului în care tribunalele statale şi tribunalele federale inferioare ei au aplicat Constituţia federală. sistemele care consacră un asemenea autocontrol nici nu vor fi examinate în cele ce urmează.. atunci cînd controlul constituţionalităţii legilor este încredinţat însuşi parlamentului.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 1 9 ale statului. adică organului care le-a elaborat. orice tribunal din S. Tot ceea ce poate face cel interesat este ca. p.A. fie al unui stat-membru. tribunalele statale verifică conformitatea legilor ordinare cu Constituţia propriului stat şi cu Constituţia federală. prin urmare.U. hotărîrile ei se bucură de o mare autoritate şi precedentele stabilite astfel sunt respectate de toate celelalte instanţe judecătoreşti în soluţiile pe care le dau. fie federal. a cărui obiectivitate este de la început îndoielnică. susţinînd că legea ordinară ce se invocă de aceasta din urmă. În cadrul acestui sistem.A. nu cuprinde dispoziţii care să consacre în mod expres acest sistem.U. este competent să se pronunţe dacă legea pe care urmează s-o aplice într-un litigiu este sau nu conformă Constituţiei. Cu alte cuvinte. tribunalele federale. partea interesată nu poate să se adreseze instanţei judecătoreşti cu o cerere avînd ca obiect principal şi direct constatarea neconstituţionalităţii unei legi şi luarea de măsuri pentru a o lipsi de efecte juridice. ci numai pe cale de excepţie. 198-199]: a) Controlul înfăptuit de instanţele judecătoreşti de drept comun cu ocazia soluţionării proceselor ce ţin de competenţa lor. conformitatea legilor federale cu Constituţia federală. să opună celeilalte părţi un mijloc de apărare .A. este . Madison). instanţele de drept comun şi-au recunoscut această competenţă în absenţa unui text constituţional sau a unei legi care să le autorizeze să procedeze astfel. la drept vorbind nici nu este vorba de un control propriu-zis. exercitată cu prea mare uşurinţă. într-un proces avînd ca obiect obligarea la despăgubiri). Deşi Constituţia S. compoziţia şi modul de desemnare a lui. Soluţia care se dă acestei întrebări este de natură să influenţeze însăşi soarta controlului constituţionalităţii legilor. în cadrul unui litigiu pus deja în curgere pentru alte temeiuri decît neconstituţionalitatea legii (de exemplu. Întrucît acest sistem dă puterii judecătoreşti o competenţă care. căci de ea depinde în ce măsură organul astfel creat va fi independent şi.o excepţie. Sistemul care încredinţează instanţelor judecătoreşti de drept comun controlul constituţionalităţii legilor a fost aplicat şi la noi în ţară începînd din 1912 pînă la punerea în aplicare a Constituţiei din 1923. ci de un autocontrol. vom examina numai următoarele sisteme de organizare a controlului constituţionalităţii legilor [2. Întrucît Curtea Supremă soluţionează în ultimă instanţă procesele cele mai importante. ar putea duce la un amestec excesiv în atribuţiile ce revin parlamentului. el este însoţit în aplicaţiile lui practice de două corective. instanţele judecătoreşti competente să se pronunţe asupra constituţionalităţii legilor nu pot fi sesizate pe cale de acţiune. eficient. În întreaga perioadă. el s-a statornicit acolo pe cale jurisprudenţială încă din 1803 (Procesul Marbury c. Procedînd astfel.U. În primul rînd. Astfel. În orice caz. controlul efectuat de el. iar Curtea Supremă a S. De aceea.

căci în acest caz hotărîrea dată nu va avea ecou decît în limitele statului respectiv. în cadrul unui complet special. Plecînd de la ideea că declararea neconstituţionalităţii unei legi are nu numai implicaţii juridice.A. astfel încît soluţia trebuie dată pe baza principiilor constituţionale. în România. se va pronunţa asupra conformităţii ei cu constituţia în considerentele hotărîrii şi nu în dispozitivul acesteia. aceste două corective aduse sistemului controlului judecătoresc al constituţionalităţii legilor din S. În schimb. atunci cînd era chemată să se pronunţe asupra neconstituţionalităţii lor. căci ea constituie un precedent pe care-l urmează toate instanţele judecătoreşti inferioare în litigiile viitoare asemănătoare [3. Într-adevăr. Constituţia din 1923 a prevăzut că hotărîrile în această materie nu pot duce la anularea legii. instanţele de drept comun au pierdut dreptul de a verifica legile din punctul de vedere al constituţionalităţii lor. tot ceea ce el va putea face va fi să constate. în acest sistem. ca şi cînd legea ordinară nu ar fi intervenit. Acest sistem a fost aplicat în România o dată cu punerea în aplicare a Constituţiei din 1923. Constituţia din 1923 mai prevedea că judecata asupra neconstituţionalităţii legilor se mărgineşte la cazul judecat. această curte nu urma să judece în secţiuni. pot da rezultatele scontate atunci cînd neconstituţionalitatea legii este constatată de un tribunal statal. este neaplicabilă în speţă. hotărîrea dată de judecător are efecte numai între părţile din litigiu şi nu faţă de toţi justiţiabilii posibili.2 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. format cu participarea tuturor secţiilor ei. b) Controlul înfăptuit de instanţa judecătorească supremă sesizată pentru a judeca excepţia de neconstituţionalitate propusă în faţa instanţelor inferioare. ori de cîte ori pronunţarea neconstituţionalităţii se face de Curtea Supremă a S. Cu alte cuvinte. pentru a reduce o eventuală obiecţie. ci doar o va înlătura din soluţia procesului. Judecătorul nu va anula legea. În al doilea rînd. această competenţă revenind în exclusivitate Curţii de Casaţie şi Justiţie. 99-100]. practic ea echivalează cu anularea legii. avînd alt obiect decît constituţionalitatea legii. EDIŢIA A VI-A neconstituţională şi că. Astfel. judecătorul sesizat pentru a rezolva un litigiu. legea Curţii de Casaţie a stabilit apoi că instanţa judecătorească sesizată să se pronunţe pe cale de excepţie asupra neconstituţionalităţii unei legi va continua să judece procesul. în consecinţă. care va continua să rămînă în vigoare. Mai mult. urmînd ca secţiile . inaplicabile în speţă. p. că legea este neaplicabilă întrucît este neconstituţională. Constituţia din 1923 a prevăzut că numai Curtea de Casaţie şi Justiţie. Astfel. incompatibil cu principiul separaţiei puterilor statului. potrivit căreia investirea Curţii de Casaţie şi Justiţie cu dreptul nelimitat de a judeca neconstituţionalitatea legilor ar fi putut reprezenta un amestec în activitatea puterii legiuitoare. în motivarea hotărîrii sale. în secţiuni unite. ci şi politice. începînd cu anul 1923.U. drept urmare. are dreptul de a judeca neconstituţionalitatea legilor şi a le declara.U.. şi ca urmare a acestei constatări să respingă sau să admită acţiunea ca şi cînd respectiva lege nu ar exista. căci ea pune în cauză raporturile justiţiei cu parlamentul. Fără îndoială. Precizînd prevederile constituţionale. ci avînd în vedere posibilele implicaţii politice ale procesului.A.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 2 1 unite ale Curţii de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe în această privinţă abia după soluţionarea definitivă a procesului de către instanţele de fond şi de recurs. p.amparo” poate avea ca obiect şi ocrotirea intereselor cetăţenilor în cazul în care ele sunt vătămate fie prin încălcarea competenţei statului federal de către un stat membru. putînd să înlăture din soluţia procesului de competenţa lor dispoziţiile legale contrare constituţiei.amparo” se deosebeşte de sistemele de control judecătoresc al .. pentru ca să existe garanţii cît mai depline că verificarea se va face cu cea mai mare atenţie şi în condiţii de independenţă cît mai bine conturate. ci şi politic. care este tot o lege. Constituţia României din 1923 a încredinţat controlul constituţionalităţii legilor pe cale de excepţie competenţei exclusive a celei mai înalte instanţe judecătoreşti: Curtea de Casaţie şi Justiţie. ajutor. ci ele au făcut necesară o interpretare constructivă. 118]. Numai aşa a fost posibil să fie incluse în textele uneori prea rigide ale Constituţiei din 1923 realităţi de largă cuprindere economică şi socială apărute în momente de criză sau de transformări radicale. Nu este mai puţin adevărat – menţionăm în această ordine de idei . teama că instanţele judecătoreşti inferioare nu ar fi în măsură întotdeauna să abordeze cu destulă autoritate şi competenţă problemele. O variantă mai energică a controlului judecătoresc al constituţionalităţii legilor decît cel realizat pe cale de excepţie o constituie aşa-numita procedură amparo . inclusiv secţiunea competentă a Curţii de Casaţie şi Justiţie. În statele federale. Introducerea acestui sistem s-a întemeiat pe ideea că instanţelor judecătoreşti le revine în mod firesc sarcina de a aplica legile şi. maturitatea şi viziunea de ansamblu necesare pentru o asemenea activitate. procedura . Este de presupus însă că instanţele situate pe treptele inferioare ale ierarhiei judecătoreşti nu au pregătirea. în scopul evitării riscurilor. procedura denumită . În plus. Constituţia din 1923 a stipulat că excepţiile de neconstituţionalitate a legilor să fie judecate de Curtea de Casaţie şi Justiţie în secţiuni unite. cu multiple implicaţii. Plecînd de la acest înţeles comun.că declararea neconstituţionalităţii unei legi ordinare creează probleme deosebit de complexe nu numai de ordin juridic. adică cu participarea celui mai mare număr posibil de judecători. şi constituţia. de multe ori foarte laborioasă şi dificilă. De aceea.amparo” din limba spaniolă semnifică ocrotire. economic şi social. prin urmare. Cuvîntul . c) Procedura .. În România dintre cele două războaie mondiale.amparo”. Analizată prin prisma trăsăturilor ei specifice conturate pînă în prezent.. fie a competenţei unui stat membru de către statul federal [4.. el a fost utilizat pentru a desemna o cale de atac destinată să asigure apărarea libertăţilor garantate de constituţie. introdusă pentru prima dată în Mexic prin Constituţia federală din 12 februarie 1857. ale controlului constituţionalităţii legilor a fost confirmată de faptul că numeroase litigii aduse în faţa secţiunilor unite ale Curţii de Casaţie şi Justiţie pe calea excepţiei de neconstituţionalitate nu au putut fi soluţionate prin simpla aplicare mecanică a dispoziţiilor constituţionale.

ca în Italia. al contradictorialităţii şi al obligativităţii motivării soluţiei date. ci doar la înlăturarea lui din soluţia procesului. în statele ce organizează controlul constituţionalităţii legilor pe această bază se caută să se asigure curţii constituţionale. În sfîrşit. cu anularea actului.2 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC.. a avut loc pe baza Constituţiei spaniole astăzi în vigoare (art. în primul rînd. şi anume cel care încredinţează controlul constituţionalităţii legilor instanţelor judecătoreşti de drept comun fără nici un fel de distincţie şi cel care rezervă această competenţă tribunalului suprem din ierarhia instanţelor judiciare au un avantaj evident faţă de sistemul curţilor constituţionale speciale. În general vorbind. care nu duce la desfiinţarea actului neconstituţional. în cadrul celor două sisteme.amparo” oferă o protecţie mai largă. Acest sistem se caracterizează prin faptul că încredinţează controlul constituţionalităţii legilor posterior intrării lor în vigoare unui organ plasat la un înalt nivel al ierarhiei statale. p. ci şi asigurarea unei rapide soluţionări a acestora. importanta . şi în acest scop îşi desfăşoară activitatea prin aplicarea unei proceduri judiciare. procedura . EDIŢIA A VI-A constituţionalităţii legilor examinate pînă acum. În al doilea rînd.amparo” urmăreşte nu doar o simplificare a procedurii de sesizare a tribunalelor cu judecarea litigiilor de neconstituţionalitate. exercitarea procedurii . d) Controlul înfăptuit de o curte constituţională specială constituită în afara sau în cadrul puterii judecătoreşti. Acest avantaj constă în faptul că. Această curte constituţională specială este chemată să verifice legile exclusiv prin prisma conformităţii lor cu Constituţia. au fiecare avantaje şi inconveniente. dar ca o entitate distinctă şi independentă de organul suprem judecătoresc.53. făcînd abstracţie de orice considerente de oportunitate. sau încadrat în sistemul organelor judecătoreşti. Primele două sisteme.amparo” se soldează. ale cărei efecte sunt însă limitate la părţile din proces. astfel încît să fie în măsură să-şi exercite competenţa fără să poată fi influenţată de puterea legiuitoare sau de cea executivă [5. adică dînd hotărîri irevocabile în cadrul unor procese desfăşurate pe baza principiului independenţei în rezolvare. distinct de organele care alcătuiesc puterea judecătorească. aplicabilă chiar şi atunci cînd se invocă o simplă ameninţare cu violarea unui drept individual. în cazul unei hotărîri judecătoreşti de admitere a căii de atac. O aplicare recentă.2 şi 161. un prestigiu cît mai înalt. aşa-numitul . cu recurs la instanţa judecătorească supremă.b).. prin faptul că nu se realizează pe cale de excepţie. modernizată prin faptul că recursul se exercită împotriva hotărîrilor tribunalelor ordinare în faţa Tribunalului Constituţional. ci pe cale de acţiune înaintată tribunalului competent. prin modul ei de recrutare.1. În general. spre deosebire de controlul constituţionalităţii legilor realizat pe cale de excepţie. înfăţişate mai sus. 166-167]. în timp ce controlul constituţionalităţii legilor pe cale de excepţie nu poate fi exercitat decît dacă partea interesată dovedeşte vătămarea unui drept subiectiv.. ca în Germania. Sistemele de control al constituţionalităţii legilor posterior intrării lor în vigoare.

Introducere în teoria şi practica statului de drept.. procedura . Drept constituţional. Dacia. uneori fără temeiuri serioase. a constituţionalităţii legilor. cel puţin în principiu. 2. în ansamblul lor.P. Ed. 1936. 1995. prin faptul că el încredinţează controlul constituţionalităţii legilor unor organe ale puterii judecătoreşti. Oroveanu. singura condiţie fiind de a exista o ameninţare adusă unui drept individual. tocmai din acest motiv. bine calificat pentru a acţiona. Drept constituţional şi instituţii politice. Bucureşti. Ion Deleanu. . 1995.D. Drept constituţional şi instituţii politice contemporane. Ion Deleanu. 4. la rangul unei a treia puteri în stat: puterea judecătorească. 5. Bucureşti. Controlul constituţionalităţii legilor în dreptul român şi comparat. Justiţia constituţională. Control sancţionator. Istoria dreptului românesc şi evoluţia instituţiilor constituţionale. Ion Deleanu. în măsura în care permite contestarea..amparo” s-ar putea dovedi în practică prea elastică. Tudor Drăganu. 4. 3. Genoveva Vrabie. 1993.. I. Bucureşti.Muraru. sistemul creat are. Justiţia constituţională. Bucureşti. I. 1992. Iaşi. 1972.Drăganu. 3. Bucureşti. Control preventiv. Totuşi prin faptul că poate fi exercitat independent de un proces în curgere. Controlul constituţionalităţii legilor. sunt ridicate.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 2 3 atribuţie de verificare a conformităţii legilor cu constituţia este încredinţată unor organe a căror organizare şi funcţionare are loc în condiţii de o cît mai bine conturată independenţă faţă de celelalte puteri ale statului şi care. Vasiliu. Referinţe: 1. prin urmare. avantaje similare cu sistemul nord-american sau cu cel consacrat de Constituţia României din 1923. În legătură cu sistemul potrivit căruia controlul constituţionalităţii legilor se exercită de o curte specială trebuie observat că el are fără îndoială avantajul de a încredinţa această competenţă unui organism care. Bibliografie: 1.. C. 1993. pornit pentru alte considerente decît neconstituţionalitatea legilor. E. Alexandru Văleanu. Mihai T. prin faptul că-şi concentrează activitatea principală în jurul unei singure problematici. este temeinic specializat şi. Bucureşti.amparo”. 2. 5. Justiţia Constituţională. În ceea ce priveşte aşa-numitul .

Ion PLĂMĂDEALĂ Unele aspecte psihologice privind audierea martorului şi a părţii vătămate Una din condiţiile ce asigură legalitatea este cercetarea sub toate aspectele. Printre aspectele de care se preocupă psihologia juridică în cadrul acestei probleme fac parte: cel al formării mărturiei. aprecierea tuturor probelor şi circumstanţelor aflate la dispoziţie ce au atribuţie la caz. nu demască infractorul: într-o mare măsură aceasta se explică prin faptul că lucrătorii practici nu percep toată dificultatea psihologică a audierii şi nu posedă procedeele psihologice necesare de realizare a acestei acţiuni de urmărire penală. al veridicităţii ei. În calitate de martor poate fi citată orice persoană care posedă cunoştinţe despre împrejurările cu pondere pentru urmărire penală şi judecată. printre care trebuie de evidenţiat calitatea procesuală a persoanei audiate. Iată de ce în cadrul psihologiei judiciare acestui aspect i se acordă importanţă. vinovăţia persoanei bănuite. precum şi al posibilităţii delimitării mărturiei eronate de cea de rea-credinţă. EDIŢIA A VI-A Corneliu BURBULEA. de desfăşurarea la timp şi calitativ a acţiunilor de urmărire penală necesare şi în prealabil a unei aşa acţiuni cum este audierea. declaraţiile martorului sînt considerate mijloace de probe [1]: date în baza cărora se stabileşte în modul prevăzut de lege dacă s-a comis sau nu infracţiunea. complet şi obiectiv a fiecărei infracţiuni. particularităţile infracţiunii săvîrşite. . Mărturia judiciară are un rol important în psihologia urmăririi penale şi a formării deciziei judecătorului în cadrul procesului penal. în timpul audierii se admit multe greşeli. moment reglementat prin legislaţie. al caracterului erorilor. Audierea este una din cele mai răspîndite acţiuni de urmărire penală şi realizarea ei la un nivel înalt profesional asigură succesul în cercetarea şi descoperirea infracţiunilor. calităţile sale individual – psihologice. Complicitatea desfăşurării audierii se datoreşte apariţiei unor factori diverşi. În teren. în mare măsură. învinuite. alte împrejurări ce prezintă importanţă pentru soluţionarea justă a cauzei. În conformitate cu CPP al Republicii Moldova. Rapiditatea şi eficienţa cercetării infracţiunii depinde.2 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. inculpate. în rezultatul cărora organul de urmărire penală primeşte complet informaţia.

învinuitul. sociale. după cum a menţionat E. bănuitul). aptitudinilor. Se cere deci o corelare a capacităţilor individuale cu forţa circumstanţelor. caracterului. însuşi conţinutul mărturiei. este necesar a stabili fidelitatea informaţiei şi erorile sau cazurile de „nesinceritate” rezultate din calităţile personale ale individului uman. afective. Însă. ofiţerul de urmărire penală primeşte informaţia în forma stabilită de lege. martorul. Totodată. . are loc stabilirea influenţelor din ambianţă care au determinat reflectarea evenimentului: examinarea procesului de formarea mărturiei de la momentul iniţial – infracţiunea propriu-zisă – şi pînă la cel final – opera subiectivă. În asemenea circumstanţe se stabileşte „unghiul de deviere” prin cercetarea personalităţii martorului: a capacităţilor senzorial – perceptive. relaţionale etc. afective. atenţiei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 2 5 desemnîndu-se anumite metode de verificare. Pe de o parte. ca o formă de conversaţie. fiind memorizate de cel audiat. Sunt frecvente cazurile cînd şi o mărturie de bună-credinţă poate fi falsă din unele considerente de natură fiziologică sau psihologică de ordin personal. utilizate în scopul căpătării unei mărturii cît mai complete şi mai veridice. În prezent există diferite opinii în ceea ce priveşte esenţa audierii. logice ale gîndirii. morale. cît şi cauzele obiective care o determină. Pe de altă parte. fapt ce condiţionează complexitatea cercetării martorului şi a caracterului mărturiei. metodelor psihologice. volitive. în toate cazurile. Din aceste considerente sînt cercetate atît fenomenele psihice care însoţesc formarea unei mărturii. Interacţiunea dată nu reprezintă o primire pasivă a informaţiei. particularităţilor morale. în baza cărora ea poate fi privită ca o acţiune în rezultatul căreia procurorul. sociale etc. [2]. interacţiune îndreptată spre primirea unei informaţiei ample şi veridice despre evenimentele percepute anterior. ce are importanţă pentru caz. Astfel. particularităţilor temperamentului. în psihologia judiciară sînt examinate aspectele reactivării informaţiei pe care o posedă martorul. Aşadar. dar o activitate majoră a persoanelor ce participă la audiere. schimbul de informaţie are loc ca o discuţie ale cărei forme sînt strict reglementate de normele procesual – penale. esenţa audierii se reduce la interacţiunea ofiţerului de urmărire penală cu persoana audiată. determinată de particularităţile intelectuale. iar persoanele participante au statut procesual deferit. memoriei şi imaginaţiei. Caracterul interacţiunii şi limita comportării părţilor este reglementată de un şir de factori ca: statutul procesual diferit al părţilor (partea vătămată. caracterului activităţii în care este antrenat martorul.Altavilla. caracteristice. a sugestibilităţii.. volitive. obiectiv – proprietăţile evenimentului infracţiunii de a forma obiectul mărturiei. fenomenul psihologic al martorului şi mărturiei este examinat sub două aspecte: subiectiv – capacitatea psihologică a individului de a depune mărturie.

2.2 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. acordarea unui ajutor în redarea corectă a informaţiei şi în procesul de redare a memoriei. psihologia depoziţiilor martorului trebuie să vizeze căile parcurgerii informaţiei de la izvorul de primire a ei de către martor pînă la transmiterea pentru necesităţile procesului penal şi fixarea acesteia în forma prevăzută de lege. 5. Luînd în consideraţie cele expuse mai sus. scopul ofiţerului de urmărire penală de a primi o informaţie amplă şi veridică despre infracţiune. ofiţerului de urmărire penală şi a persoanei audiate în vederea primirii informaţiei ce are importanţă pentru caz şi redată aşa. redarea informaţiei la audiere. primirea. ce se atribuie la următoarele etape de bază: 1. învinuitului. inclusiv asupra persoanei bănuitului. 4. situaţia poartă un caracter fără conflicte şi obligaţia ofiţerului de urmărire penală se reduce la susţinerea şi lărgirea contactului psihologic. 3. În acest caz. În aşa mod. - . fără schimonosiri. cum a fost percepută şi memorizată. În cazurile cînd scopurile şi poziţiile nu coincid (persoana audiată refuză de a da depoziţii sau susţine depoziţii vădit false) se iveşte situaţia de conflict. poate fi formulată următoarea definiţie a audierii. inculpatului. de a trezi în persoana audiată necesitatea de a intra într-un contact psihologic şi de a rezolva conflictul pe calea convingerii persoanei audiate de a da depoziţii veridice. De aceea. Forma şi caracterul interacţiunii redau mişcarea şi rezultatul audierii şi sînt esenţa acestuia. primirea. EDIŢIA A VI-A diferite scopuri impuse de participanţii la audiere. Vizualizarea procesului formării declaraţiilor martorului prezintă importanţă din punctul de vedere al schimbărilor survenite o dată cu această informaţie. În cazul în care scopurile şi poziţiile ofiţerului de urmărire penală este aceeaşi ca şi a persoanei audiate (de exemplu. depuse de acesta în cadrul audierii în condiţiile Codului de procedură penală asupra oricăror circumstanţe care urmează a fi constatate în cauză. activitatea de bază a persoanei ce desfăşoară audierea şi a persoanei audiate este interacţiunea dintre ele. scopul bănuitului sau martorului de rea-voinţă de a ascunde unele date sau de a schimonosi rolul său în caz. acţiunile ofiţerului de urmărire penală trebuie să fie îndreptate spre clarificarea pricinilor de conflict. fixarea. martorul cu bună-voinţă sau învinuitul ce recunoaşte pe deplin vinovăţia şi se căieşte sincer). de exemplu. diferite situaţii ce apar în procesul audierii. prelucrarea şi fixarea procesuală a informaţiei. păstrarea şi prelucrarea informaţiei. părţii vătămate şi relaţiilor sale cu aceştia. Audierea este o interacţiune reglementată de legea procesual-penală a procurorului. Declaraţiile martorului – sînt date orale sau scrise. depoziţiile repetate. acumularea şi prelucrarea informaţiei.

Cu cît e mai aproape obiectul. Persoana ce se află în aşa stare. Persoana ce desfăşoară audierea deseori se confruntă cu o memorizare neintenţionată. Astfel. Factorii obiectivi sunt acei factori care nu depind de voinţa martorilor: a) Distanţa pînă la obiectul perceput. rapiditatea de orientare. însă automatizarea mişcărilor lui micşorează calitatea memorizării. În această etapă un rol important revine memoriei martorului şi capacităţii lui de a memoriza şi de a păstra informaţia percepută. d) Condiţiile climaterice. acumularea şi prelucrarea informaţiei. din moment ce se frînează toate simţurile: vederea. Un fapt ce duce la greşeli şi neclarităţi în declaraţiile martorilor şi a părţilor vătămate este starea de ebrietate în momentul perceperii acestuia. se analizează şi se explică. Fixarea. Primirea. reieşind din cursul general al psihologiei. auzul. înţelegeau în ce situaţie se aflau? Dar nu numai perceperea prin simţ formează depoziţiile martorului şi a părţii vătămate. dar şi calităţile lăuntrice ale obiectelor. Evenimentele ce lasă evenimente . omul gestionează şi redă tabloul faptelor. apreciindu-se veridicitatea depoziţiilor. Există numeroşi factori care esenţial acţionează asupra procesului de memorizare a martorului (părţii vătămate). Iarăşi. în timpul căruia informaţia se asimilează. e) Calităţile obiectului. Percepînd unele fapte aparte în situaţii diferite. Perceperea obiectelor într-o zi senină cu soare este mai rezultativă. dacă se aflau în aşa stare. simte o ridicare ironizată a tonusului. cu atît perceperea e mai amplă şi mai obiectivă. decît într-o zi cu ceaţă. Urmărirea pe timp de zi dă o informaţie mai amplă decît pe înserate sau noaptea. La audierea martorului şi a părţii vătămate. 2. persoana responsabilă de audiere trebuie să ea în consideraţie posibilităţile organelor de simţ ale persoanei audiate. ploioasă şi sumbră. puteau să se orienteze în mediul înconjurător. în aşa mod procesul de percepere finalizează cu prelucrarea informaţiei primite de către martor (partea vătămată). păstrarea şi prelucrarea informaţiei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 2 7 1. Memorizarea evenimentelor poate fi intenţionată şi neintenţionată. Urmărirea de scurtă durată deseori este pricina unei perceperi parţiale şi necalitative. este necesar a afla de la martor şi persoana vătămată dacă au fost sau nu în stare de ebrietate în momentul perceperii informaţiei şi. b) Perceperea îndelungată. Obiectele ce au un colorit mai viu. c) Gradul de iluminare a obiectului. ce dă posibilitatea de a percepe nu numai forma. de regulă atrag o atenţie sporită şi se memorizează în detaliu. La sporirea nivelului de memorizare contribuie participarea nemijlocită a martorului (partea vătămată) la eveniment. Din psihologia generală cunoaştem că informaţia diferită despre mediul înconjurător omul o primeşte numai prin senzaţii şi prin organele de simţ. se ştie că procesele psihologice sînt strîns legate de logica gîndirii. ce se evidenţiază din mediul ambiant. se micşorează coordonarea mişcărilor. Aceeaşi situaţie se referă şi la procesul de recepţionare a unui fapt infracţional din partea martorului (partea vătămată).

şi de a nu da posibilitatea schimonosirii depoziţiilor. În aşa mod. la evenimentul infracţional. În aceste cazuri. în faţa persoanei ce desfăşoară audierea stă sarcina de ajuta un aşa martor încît de a restabili tabloul infracţiunii. În unele cazuri. mimică. . EDIŢIA A VI-A profunde favorizează reîntoarcerea persoanei în repetate rînduri. Un loc deosebit printre factorii ce au influenţă asupra calităţii memorizării îl ocupă timpul. o importanţă esenţială capătă înţelegerea corectă de către persoana ce audiază expunerea faptului din partea martorului (partea vătămată) şi fixarea echilaterală a informaţiei în procesul-verbal. Reieşind din regula generală. redarea circumstanţelor infracţiunilor duce la dificultatea memorizării de către martor. corect le alege pe acelea care pot cointeresa urmărirea penală. fapt ce contribuie la o memorizare profundă a informaţiei. Martorul (partea vătămată) pe lîngă memorizare se foloseşte de o redare verbală. 3. martorul (partea vătămată) activ efectuează activitatea logică la restabilirea tabloului complet şi veridic al faptei şi detaliile ei. 4. martorul senzaţional se reîntoarce la circumstanţele infracţiunii. Astfel. Din momentul primirii citaţiei. La audierea suplimentară martorii fac trimiteri la faptul că ei greşit au înţeles întrebarea şi de aceea au dat depoziţii incomplete. gesticulare. Dar. Pentru etapa dată. Analizînd în memorie evenimentele. Circumstanţele evidenţiate cer de la ofiţerul de urmărire penal de a fi atent la maxim la fixarea informaţiei verbale a martorului (părţii vătămate) în procesul-verbal. Primirea. de regulă. martorul ca orişicare om foloseşte un lot de cuvinte (în medie 15 – 16 mii de cuvinte). Precizia transmiterii informaţiei depinde da faptul cum martorul consecutiv poate să redea faptul corect şi să redea prin cuvinte evenimentul memorizat.2 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. îndeosebi a părţii vătămate. Pînă la momentul de dare a depoziţiilor la audiere. profesia. Însă şi acest fapt depinde de mulţi factori. La audierea unor asemenea categorii de persoane ne putem întîlni cu unele probleme esenţiale în depoziţiile lor şi cu schimonosirea în povestire. interesele lui. deseori. deseori discutînd despre acest fapt cu cei din jur. gradul de intelectualitate etc. cu cît e mai mare timpul între data evenimentului şi redarea acestui fapt de către martor la audiere. aşa ca: vîrsta celui audiat. martorul (partea vătămată). Deseori se întîmplă cazuri de neînţelegere totală sau parţială. Faptul relatat încă odată ne demonstrează necesitatea studierii amănunţite de către persoana ce desfăşoară audierea a tuturor circumstanţelor cauzei. excesele emoţionale a martorilor. ori o înţelegere greşită a martorului de către persoana ce efectuează audierea. martorul (partea vătămată) întotdeauna îşi aduce aminte despre circumstanţele care sînt legate de faptul infracţional. le restabileşte în memorie. Redarea informaţiei la audiere. pot acţiona negativ la totalitatea şi veridicitatea circumstanţelor de infracţiuni memorizate. mai ales în acele cazuri cînd nu a atras atenţia cuvenită acestui fapt. cu atît este mai intensiv procesul de uitare. prelucrarea şi fixarea procesuală a informaţiei.

şi anume: „Martorul se audiază la locul desfăşurării urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti. necesitatea unor audieri repetate se datoreşte faptului apariţiei unor pete albe (lacune) în depoziţiile martorului (părţii vătămate). În afară de aceasta. la domiciliu).Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 2 9 calităţile psihice a martorului (partea vătămată). posibilitatea de a face cunoştinţă cu procesulverbal. reieşind din situaţia operativă. De regulă. anterior audiate pe acest fapt. de a introduce schimbări. ţinindu-se cont de vîrsta. Aceasta se datoreşte faptului că ofiţerul de urmărire penală susţine o anumită versiune şi aşteaptă să audă de la martor confirmarea acestui fapt. un sunet telefonic va favoriza stabilirea unui contact psihologic. În Codul de procedură penală al Republicii Moldova este stipulat direct locul petrecerii audierii. deoarece nu este înţeleasă pe deplin informaţia primită. de unii factori psihologici: cînd martorul a uitat unele circumstanţe importante pentru caz. cu atît mai puţină informaţie se păstrează în memoria persoanei. Modalitatea citării martorului. Citaţia este de dorit de a fi expediată în plic. este rezonabil de a efectua audierea la locul aflării martorului. dar nu altă informaţie. iar în al doilea rînd. Timpul audierii: martorii şi părţile vătămate trebuie să fie audiaţi într-un timp scurt. nivelul intelectual al celui audiat. Dacă este o aşa posibilitate e mai bine de folosit telefonul. 5. detalii. aceasta se efectuează prin citaţie. o formulare corectă a întrebărilor. Mai întîi de toate. în mare măsură. nu este de dorit de a afişa fapta audierii lui. profesia. pe adresa domiciliului părţii vătămate. a martorului pentru evita luarea de cunoştinţă de către alte persoane. Însă dacă partea vătămată (martorul) a suportat o traumă psihologică. faptul citării va fi ascuns de alte persoane. este rezonabil de a-l audia la locul săvârşirii infracţiunii. martorul poate fi audiat la locul aflării lui. cînd. necesitatea dată se datoreşte faptului că cu cît termenul între perceperea şi relatarea informaţiei este mai mare. . Potrivit regulii generale. studiile. metoda citării martorului (părţii vătămate). locul petrecerii acţiunii de urmărire penală. Depoziţiile repetate. Etapa dată necesită o examinare specială reieşind din faptul că formarea depoziţiilor repetate au un statut psihologic aparte. martorul bolnav poate fi audiat numai cu permisiunea medicului şi în acel loc unde se află (la spital.” Alegerea locului desfăşurării audierii depinde. o mulţime de lacune se admit la întocmirea procesuluiverbal de audiere a martorului. Toate acestea ajută la înlăturarea neînţelegerii dintre persoana ce audiază şi cel audiat. Ca o garanţie a obiectivităţii înscrisurilor în procesul-verbal de audiere serveşte prezentarea obligatorie a celui audiat. părţii vătămate. O însemnătate psihologică pentru acest fapt o au: timpul. Locul audierii. audierea e necesar a fi amînată. În caz de necesitate. adăugări şi corectări.

В. 4. Psihologia dreptului. Rezultatul audierii depinde mult de calităţile psihologice necesare ale ofiţerului de urmărire penală. Минск..П.Г. Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 14 martie 2003.2. Доронин Д. Ed. Bibliografie: 1. 1990.Н. altele stopează conversaţia (îngînfarea. 2. maniera de comportament etc. înfumurarea etc.. respectul.П. La realizarea unor audieri repetate de către lucrătorii practici sînt comise un şir de încălcări de ordin tactic: deseori. Судебная психология для следователя.3 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Chişinău. 2000. aplicarea incorectă din punct de vedere tactic a obligaţiilor de a nu susţine depoziţii false înainte de realizarea unei audieri repetate. Cele interioare reprezintă ştiinţe psihice complicate. în primul rînd.В. Педагогика и психология в деятельности ОВД Киев. ARC. Ed. Сиродин В. La cele exterioare se atribuie: datele fizice.. activitatea.. Rusnac Svetlana.). Дулов А. Андросюк В. 6. Москва. Psihologia dreptului. 3. O astfel de abordare a întrebării este incorectă. 5. Rusnac Svetlana. Unele favorizează conversaţia (atenţia. 2000. Судебная психология. de calităţile comunitative. dar şi realitatea temeiurilor senzoriale şi de a verifica în cazurile necesare dacă martorul şi partea vătămată a sesizat anume acele circumstanţe în baza cărora sunt formate concluziile şi aprecierile. ARC. La primirea.93 alin. 2. martorul (partea vătămată) este întrebat dacă ţine sau nu minte despre depoziţii iniţiale.) . 1. Москва. Referinţe: . care pot fi interioare şi exterioare. fixarea şi aprecierea declaraţiilor martorilor şi părţii vătămate este necesar de a cerceta nu numai corespunderea realităţii aprecierilor şi concluziilor lor. Психология и педагогика в деятельности сотрудников ОВД. Егоров Ю. Chiєinгu. CPP al Republicii Moldova art. deoarece impune persoana audiată de a reda cuvînt cu cuvînt depoziţiile sale iniţiale. 2000.. 1995. Ратинов А. comunicabilitatea etc.. EDIŢIA A VI-A Împrejurarea audierii. simplitatea. 1987.

относительно других рынков финансовых услуг – Государственной комиссией по регулированию рынков финансовых услуг Украины (далее – Госфинуслуг) [1. добытых преступным путем. На сегодня. в свою очередь. Этот процесс набрал мощную походку после принятия Верховным Советом Украины . Его основными чертами.НБУ). как правило. Фондовый рынок Украины возник в довольно специфических макроэкономических условиях.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 3 1 Виталий БУТУЗОВ Некоторые аспекты борьбы с отмыванием “грязных”денежных средств на фондовом и финансовом рынках Украины Между финансовым и фондовым рынками. прибыльно стью. Поэтому развитие фондового рынка как неотъемлемой части финансового рынка приобретает первоочередное значение. с. Развитие эффективно действующего финансового рынка Украины способного мобилизовать и перераспределять инвестиционные ресурсы есть самой важной задачей регулирования национальной экономики. являлись распад нерыночных связей в экономике страны и высокая инфляция. которая продолжалась на протяжении целого ряда лет. В нормально функционирующей экономике ресурсы перемещаются с одного рынка на другой и возвращаются снова. относительно рынков ценных бумаг и производных ценных бумаг – Государственной комиссией по ценным бумагам и фондовому рынку (далее – ГКЦБФР). 53]. то есть возможностью без потерь возвратить инвестиции в денежную форму. что. в Украине довольно активных оборотов приобрела борьба с легализацией (отмыванием) денежных средств. а также ликвидностью. В Украине государственное регулирование рынков финансовых услуг осуществляется: относительно рынка банковских услуг – Национальным банком Украины (далее . не существует непреодолимых преград. Это зависит от инвестиционной привлекательности данного рынка. к тому времени. определяется уровнем его рискованно сти.

С целью снижения продажной цены объектов. 52]. лишает государственный бюджет довольно значительной части доходов. поддержание максимально-высоких цен. грубое пренебрежение правами и законными интересами потребителей. которые выставляются на аукционы. В современных условиях. фондовые . Так. связанных из присвоением и невозвращением кредитов. перечень правонарушений. как следствие. Не о сталась в стороне от этих процессов. существенно тормозит развитие производства. полученных преступным путем. которая активно действует на рынке ценных бумаг Украины. а также оказывают содействие оттоку денежных средств в “тень” [2. которые контролируются организованными группами и преступными организациями. которые наносят значительных убытков государству. которые имеют место на украинском фондовом рынке. исключения возможной конкуренции преступные структуры используют коррумпированные связи или устраняют конкурентов путем насильнического принуждения к отказу от участия в торгах. обостряя все существующие экономические проблемы. Все это служит основой для широкомасштабного использования фондового рынка Украины на пути легализации “грязных” денежных средств. EDIŢIA A VI-A несколько лет назад ряда законодательных актов. принадлежит осуществление контроля и надзора за субъектами первичного финансового мониторинга. и. Среди них: силовые методы конкурентной борьбы. полученных противоправным путем и контроля деятельности участников данных рынков*. Как утверждают эксперты – рынок ценных бумаг является одной из лучших сфер отмывания денежных средств. что не обошла данная тенденция борьбы и украинский рынок ценных бумаг. Не является тайной то. уклонение от налогообложения. подрывают имидж государства в глазах потенциальных западных инвесторов. за бесценок скупают государственную собственность. которые приватизируются. В результате создается широкая сеть уголовно-ориентированных предприятий. сегодня начинает расширяться за счет разного рода мошенничеств с финансовыми ресурсами. которые серьезно деформируют отечественный рынок ценных бумаг в своих узкокорыстных целях. которые направлены на борьбу с легализацией денежных средств. Именно через рынок ценных бумаг активно отмываются “теневые” средства. которые активно пропагандируются во всем мире и ГКЦБФР.3 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. к полномочиям ГКЦБФР в системе противодействия легализации (отмывания) доходов. Преступность. которые осуществляют деятельность на фондовом рынке (торговцы ценными бумагами. с. отвлекает инвестиционные ресурсы. Предприятия. подкуп должностных лиц органов власти и управления. стараются завладеть контрольными пакетами акций стратегических предприятий. используя арсенал способов преступного бизнеса. или наоборот обесценение имущества.

2003 года № 359 “Об утверждении Положения об осуществлении финансового мониторинга профессиональными участниками рынка ценных бумаг. полученных преступным путем и применения санкций”. охватывают все важные сферы деятельности субъектов и разрешают сделать вывод относительно соблюдения ними требований законодательства о предотвращении и противодействии отмыванию “грязных” денежных средств и финансированию терроризма. организовывает и принимает участие в проведении проверок участников рынка ценных бумаг. институты совместного инвестирования и прочие профессиональные участники рынка ценных бумаг). Для обеспечения контроля за выполнением требований законодательства относительно предотвращения и противодействия легализации (отмывания) доходов. осуществляет анализ тенденций в отмывании “грязных” денежных средств на рынке ценных бумаг. информирует Го сударственный департамент финансового мониторинга о выявленных нарушениях.08.2003 года № 562 “Об утверждении Порядка организации профессиональной подготовки специалистов по вопросам финансового мониторинга профессиональных участников рынка ценных бумаг”.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 3 3 биржи.08. которые подозреваются в отмывании “грязных” денежных средств.2003 года № 361 “Об утверждении Правил рассмотрения дел о нарушении требований законодательства относительно предотвращения и противодействия легализации (отмывания) доходов. в случае выявления нарушений. полученных преступным путем. В частности. В связи с необходимостью создания надлежащей нормативной базы ГКЦБФР были разработаны: решение ГКЦБФР от 13. ГКЦБФР выполняет следующие функции: готовит рекомендации и разъяснение участникам рынка ценных бумаг по этому вопросу. решение ГКЦБФР от 13. На ГКЦБФР возлагаются важные полномочия относительно организации работы и координации мероприятий в сфере финансового мониторинга. институтами совместного инвестирования и фондовыми биржами”. Вопросы. . которые подлежат проверке. решение ГКЦБФР от 10. Одним из действенных мероприятий по предотвращению отмывания “грязных” денежных средств является контроль и надзор за профессиональными участниками рынка ценных бумаг и применение санкций.12. ГКЦБФР имеет полномочия проводить проверки субъектов первичного финансового мониторинга.

3.3 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. что касается легализации отмывания “грязных” денежных средств. которые имеют стратегическое значение . Выявленные нарушения: несвоевременное назначение ответственного работника и утверждение правил финансового мониторинга (183). нарушение в оформлении реестра подозрительных операций (1) [1. EDIŢIA A VI-A Так. 4. а также с целью усиления борьбы с отмыванием денежных средств на фондовом и финансовом рынках Украины. ставит под угрозу национальную безопасность и подрывает международный авторитет Украины на мировой арене.2004 года ГКЦБФР осуществлено: 2133 анкетирования субъектов первичного финансового мониторинга (учитывая филиалы). можно предложить такие общие подходы: 1. разработать методические рекомендации относительно повышения эффективности деятельности правоохранительных органов в сфере противодействия этой преступности. 47 регистраторов.01.подготовить проекты законодательных и нормативно-правовых актов по вопросам внедрения контроля за финансовыми операциями.на основании результатов анализа оперативной практики провести тщательное исследование условий распространения в Украине противоправного использования данных рынков в части. 28 внеплановых проверок. Структура проверенных субъектов: 53 торговцев ценными бумагами (в том числе 2 хранителя). полученных противозаконным путем и дальнейшей их легализации. не выявление подозрительной операции (2). отечественной экономики. а также тщательного расследования всех фактов использования доходов. в том числе ее кредитно-финансовой системы. по состоянию на 01. 75 плановых проверок.провести анализ сомнительных и значительных финансовых операций отечественных участников рынка ценных бумаг через банковские структуры стран. с. 1 институт совместного инвестирования. проведение проверки сомнительных и значительных финансовых операций. 2. Учитывая вышеизложенное.провести мероприятия направленных на прекращение злоупотреблений во время приватизации предприятий. которые не сотрудничают в сфере борьбы с отмыванием денежных средств. 27-28]. не осуществление идентификации клиента (1). Легализация “грязных” денежных средств составляет серьезную опасность для развития фондового и финансового рынков. которые отнесенные Группой по разработке финансовых мероприятий борьбы с отмыванием денег (FАТF) к списку стран и территорий.

а также фондовых бирж и саморегулирующих организаций. 7. 2002г. 2003г.06. № 14. К. 5. Библиографические ссылки: Отчет Государственной комиссии по ценным бумагам и фондовому рынку за 2003 год // К...Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 3 5 для государства. * О предотвращении и противодействии легализации (отмывания) доходов. Постановление Кабинета Министров Украины и Национального банка Украины от 15. Организационно-правовые основы противодействия легализации доходов. ст. юр. 1.. которые имеют коррумпированные связи в органах власти и управления и ведут заранее спланированную преступную деятельность в финансово-кредитной и банковской сферах. предусмотренных действующим законодательством мероприятия. полученных преступным путем. с целью завладения контрольными пакетами акций этих предприятий с использованием доходов. которые направленные на выявление механизмов легализации доходов.05. 2. ст.наладить на взаимной основе и в пределах. № 1. ст. № 1. с использованием банковских и других финансовых технологий.принять меры относительно усиления контроля за деятельностью банковских и других финансовых структур. 2003. ВВС. организовать вместе с другими государственными органами проведение проверок финансово-хозяйственной деятельности этих эмитентов и лиц. 2003г.2002 года № 676 “Об утверждении Программы противодействия легализации (отмывания) доходов. последние изменения от 11. 2.. ВВС. которые осуществляют первичный финансовый контроль. которые проводят сомнительные и значительные операции.Н. – 186 с.. наук.осуществить в пределах полномочий. регулярный обмен информацией с целью выявления фактов применения новых механизмов легализации доходов.2003. Доля Л.06. ВВС. 2003г. полученных противоправным путем. на получение научной степени канд.. 8. своевременного предоставления Государственному департаменту финансового мониторинга информации о таких операциях. а также на рынке ценных бумаг.повысить эффективность оперативно-розыскной работы с целью выявления организованных групп и преступных организаций. 1.. полученных преступным путем: Закон Украины от 28 ноября 2002 года № 249-ІV. последние изменения от 11. полученных противозаконным путем. О финансовых услугах и государственном регулировании рынков финансовых услуг: Закон Украины от 12 июля 2001 года № 2664-ІІІ. полученных преступным путем”. 6. – 113 с.усилить контроль за предоставлением отчетной информации эмитентами и лицами. 3. ВВС. № 14. добытых противоправным путем: Дис. . 9. 104.2003г. которые осуществляют профессиональную деятельность на рынке ценных бумаг. в части полного и безусловного обеспечения идентификации их клиентов. установленных действующим законодательством.

lipsa de control asupra cărora poate avea consecinţe periculoase. procurarea. Sistemul de autorizare este asigurat de Serviciul supraveghere şi control asupra circulaţiei armelor şi constă în asigurarea regulilor stabilite în normele administrative de drept cu privire la producerea. EDIŢIA A VI-A Victor CEBOTAR Actualitatea. organizaţiile obşteşti şi cetăţeni de primire în organele afacerilor interne a autorizaţiei pentru îndeplinirea anumitor acţiuni. nefiind sub un control strict şi bine organizat din partea statului. cît şi posesorul ei. întreprinse de stat pentru asigurarea intereselor sale economice şi social-politice şi determinate de necesitatea dezvoltării economiei naţionale şi a rezolvării anumitor probleme din momentul consolidării capacităţii de apărare a statului. importanţa şi aspectul juridic al asigurării regimului de arme şi muniţii în Republica Moldova de către Poliţia Ordine Publică – probleme şi căi de soluţionare Recenzent: Şt.3 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. achiziţionare. majorarea permanentă a numărului posesorilor de arme şi muniţii aferente. Sistemul de autorizare efectuat de organele afacerilor interne ale Republicii Moldova este un mijloc important de asigurare a securităţii publice în republică. Moldova la principalele acte internaţionale. Esenţa acestui sistem constă în ordinea stabilită pentru organele de stat. îndeosebi a Poliţiei Ordine Publică. pot avea influenţă negativă asupra securităţii statului. trecerea la economia de piaţă şi dezvoltarea activităţii de antreprenoriat. aderarea persoanelor fizice şi juridice la serviciile nestatale de depistare – protecţie. Sistemul de autorizare este o parte componentă a unui sistem mai amplu de măsuri organizaţionale de drept. Una din principalele direcţii de activitate a Organelor Afacerilor Interne este asigurarea controlului asupra respectării regimului de arme şi muniţii în R. Moldova. conferenţiar universitar Aderarea R. Belecciu. păstrare şi aplicare a armelor şi muniţiilor. realizarea. în urma căreia protecţia drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor devine o prioritate a statului. aplicarea şi folosirea lor în scopuri criminale determină importanţa activităţii poliţieneşti. transportarea. confecţionarea. . în ceea ce priveşte respectarea regulilor de comercializare. doctor în drept. importanţa activităţii poliţiei în domeniul respectiv rezultă din faptul că atît arma. deţinere.

Astfel. 7. 5.2000. 3.2000.05.01.1994.98 din 28. activitatea Poliţiei Ordine Publică în exercitarea controlului asupra armelor şi muniţiilor pe teritoriul Republicii Moldova este reglementată de următoarele acte normative: 1. nr. Considerăm că această practică ar putea fi reanimată.2000. 6.08. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la raportarea unor modele de arme la armele individuale nr. Decretul Preşedintelui Republicii Moldova cu privire la măsurile de intensificare a controlului legalităţii purtării. Hotărîrea Departamentului Standarde. 126 din 15.79.1997.12. cetăţenii au avut dreptul de a înregistra arma aflată în posesia lor neautorizat (timp de 10 luni).I.1995.06. Moldova nr. 1173 din 19.12.110-XIII din 18. 11. La momentul de faţă.2004.06.11.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 3 7 păstrarea şi folosirea anumitor obiecte şi substanţe.A.1 al Convenţiei asupra intensificării sau limitării utilizării anumitor arme clasice care pot fi considerate ca producînd efecte traumatizante excesive sau ca lovind fără discriminare nr.12. Convenţia Europeană cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari din 28. Guvernul R. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Regulamentului Comisiei Republicane pentru evaluarea. Legea Republicii Moldova privind controlul asupra armelor individuale nr. 647 din 04. 2. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la unele măsuri suplimentare de evidenţă şi control asupra circulaţiei armelor de foc deţinute de cetăţeni nr. 9.02.465 din 16. deţinerii şi achiziţionării armelor de foc şi a muniţiilor aferente nr.05. deschiderea şi funcţionarea unor întreprinderi şi organizaţii în scopul securităţii statului. 8. Metrologie şi Supraveghere Tehnică cu privire la organizarea şi efectuarea examinării tehnice a armelor individuale nr.M.2000. bonificarea şi rebutarea armelor individuale nr. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la măsurile de realizare a Legii Republicii Moldova nr. 110-XIII din 18. 10.359-XV din 05.05. 4. Actualmente. Legea Republicii Moldova privind aderarea Republicii Moldova la amendamentul art. organizaţiilor şi a securităţii personale a cetăţenilor. a întreprins o încercare de a pune aceste arme sub control.1994. conform Hotărîrii Guvernului R. Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova cu privire la aprobarea Listei cu tipurile de arme şi muniţiile aferente posibile de vînzare persoanelor fizice şi juridice nr.2002. În direcţia aceasta.44 din 18. Legea Republicii Moldova pentru ratificarea Convenţiei Europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari nr.1635 din 18.11. în posesia populaţiei este foarte mult armament ce nu este înregistrat în O. 855 din 21. .2002.1999. 1578 din 20.

precum şi asupra celor date persoanelor juridice în posesiune şi folosinţă. deţinerii.04.1996 “Cu privire la măsurile de asigurare a integrităţii în O.A. d) eliberarea autorizaţiilor pentru achiziţionarea armelor în străinătate în scopul vinderii lor persoanelor fizice şi juridice şi pentru introducerea lor pe teritoriul republicii.3 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 15.A. de competenţa Ministerului Afacerilor Interne în domeniul controlului asupra armelor ţine: a) elaborarea regulilor unice de control asupra armelor. în scopul exercitării unui control mai eficient asupra regimului de arme şi muniţii în R. putem face concluzia că.1995”.I. achiziţionarea. c) asigurarea controlului asupra introducerii şi scoaterii de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor.121 din 05.1996 “Privind modificarea şi completarea Instrucţiunilor referitoare la activitatea organelor afacerilor interne privind controlul asupra circulaţiei armelor individuale şi muniţiilor aferente. nr. a sectoarelor şi posturilor de poliţie a comisariatelor de poliţie”. EDIŢIA A VI-A 12.A. 13. Moldova. prezentarea de propuneri Guvernului în vederea perfecţionării legislaţiei în vigoare şi a actelor normative care reglementează fabricarea.A. aprobate prin ordinul M. transportul şi folosirea armelor de către persoanele fizice şi juridice.160 din 13. de colecţie (de panoplie) şi de instrucţie. de tir.06. nr.1996 “Cu privire la modul de eliberare a licenţelor pentru desfăşurarea genurilor de activitate ce necesită autorizare de către M. b) asigurarea controlului asupra fabricării. întreprinderilor specializate în fabricarea unor tipuri de arme şi atelierelor de reparaţie a armelor şi de fabricare a unor piese şi detalii la ele. e) eliberarea de autorizaţii pentru înfiinţarea magazinelor de stat specializate în vinderea de arme individuale.95 „Cu privire la aprobarea Instrucţiunilor referitoare la activitatea organelor afacerilor interne privind controlul asupra circulaţiei armelor individuale şi muniţiilor aferente”.17 al Legii nr.I.I. portului.A.110-XIII.11. nr.06.I. Conform art. achiziţionării. din 10.226 din 20.75 din 11.17 menţionat anterior.A.200. a armelor şi muniţiilor sechestrate. deţinerea. Ordinul M. 14.75 din 11. ce ar contribui . În urma analizei legislaţiei în vigoare şi actelor departamentale. 16.I. Ordinul M. nr.11. transportului şi folosirii armelor din proprietatea persoanelor fizice şi juridice. nr. Ordinul M. g) exercitarea altor funcţii în limitele competenţei sau transmiterea unei părţi din atribuţiile sale organelor teritoriale de poliţie. reieşind din dispoziţia art. pentru dreptul de achiziţionare a armelor de vînătoare şi a altor arme cu ţeava ghintuită.I. predate benevol şi găsite”.I. portul.04.A. f) înregistrarea armelor cu ţeava ghintuită din proprietatea privată a persoanelor fizice. Ordinul M.04 “Cu privire la organizarea activităţii serviciilor de ordine publică. Ordinul MAI nr.”.

eliberată de organul teritorial de poliţie. siguranţa naţională. De exemplu. inclusiv condiţionat cu antrenarea obligatorie în muncă. cu antrenarea obligatorie în muncă.26.1994. poliţia este obligată să-i elibereze autorizaţia respectivă. persoana face parte dintr-o formaţiune criminală. trase la răspundere administrativă pentru braconaj sau alte cazuri de aplicare nelegitimă a armei. al. transport şi folosire a armelor de autoapărare şi armelor de vînătoare. cărora li s-a formulat acuzaţia de comitere a crimelor grave. care suferă de boli şi sunt luaţi în evidenţa organelor ocrotirii sănătăţii. posesorul sau beneficiarul de armă la portarmă sunt obligaţi să aibă asupra lor autorizaţie-tip. Astfel. de aceea. substanţelor explozive sau otrăvitoare. De exemplu. venim cu propunerea de completat acest articol cu următorul aliniat: . conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente”. viaţa şi integritatea corporală a persoanelor. este necesară o reglementare mai riguroasă a regimului de port. reieşind din condiţiile articolului vizat.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 3 9 esenţial la asigurarea securităţii publice şi siguranţei naţionale. dacă acordurile interstatale nu prevăd altceva”. de completat cu următorul alineat: „nu prezintă pericol pentru ordinea publică. care anterior au achiziţionat arma şi au pierdut-o din vina proprie.110XIII din 18. care. prevede că proprietarul. fiind cetăţeni ai Republicii Moldova. ar fi binevenită efectuarea unor modificări în legislaţia naţională din domeniul vizat. sunt domiciliaţi permanent în afara teritoriului. care sistematic încalcă ordinea publică. precum şi oricăror infracţiuni cu aplicarea armei de foc.32 „Portarma”. condamnate la privaţiune de libertate. care îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de art. Argument: de exemplu. Transmiterea armelor către alte persoane este interzisă. care reglementează eliberarea persoanelor fizice a autorizaţiei de achiziţionare a armelor. art. persoana solicită primirea autorizaţiei de achiziţionare a armei. şi anume „nu se eliberează autorizaţii (iar cele eliberate se retrag) persoanelor: care nu au atins vîrsta stabilită. fac abuz de alcool sau consumă în scopuri nemedicale substanţe narcotice (toxice). faţă de care nu au fost declarate nule antecedentele penale legate de comiterea infracţiunilor premeditate. însă conform datelor şi informaţiilor existente la poliţie. eliberate condiţionat din locurile de privaţiune de libertate. pentru comiterea infracţiunilor premeditate.2 art.05.26 al Legii Republicii Moldova cu privire la arme nr. Consider că acest articol ar fi necesar să conţină şi unele condiţii ce ar asigura securitatea publică şi personală a deţinătorului de armă.

implicată în menţinerea ordinii publice nimereşte în situaţia unor schimburi de foc dintre infractori-poliţişti şi este rănită sau decedează. cum ar fi: vînătorii. a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare de avansată oboseală. în cazul transmiterii armei organului de poliţie pentru păstrare temporară (în cazul plecării posesorului de armă în concediu. în transport public sau personal). În astfel de cazuri. Însă apare o problemă. după expresia: „Transmiterea armelor către alte persoane este interzisă”. precum şi în locurile unde portul armei este interzis prin lege? De aceea. Art.110-XIII din 18 05.4 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. colecţionerii de arme. deplasare. totodată. sau să nu sufere afecţiuni de natură să genereze o stare de pericol în condiţiile cînd poartă o armă asupra sa”. precum şi în locuri unde portul armei este interzisă”. Atunci care este diferenţa dintre colecţioner şi deţinător de . la solicitarea organelor afacerilor interne.35 „Atragerea proprietarilor de arme la menţinerea ordinii publice” prevede că. la intrarea în mijlocul de transport aerian. Art. organului de poliţie teritorial. armurierii ş. de asemenea. În cadrul Legii vizate nu este prevăzut şi reglementat regimul juridic şi condiţiile de asigurare a securităţii vînătoriei. colecţionarul poate să aibă în colecţia sa un număr nelimitat de arme care sunt permise pentru achiziţionare de către persoanele fizice.a. proprietarul armei de vînătoare poate sau nu folosească arma de vînătoare în scop de autoapărare. armele se aplică în conformitate cu Legea cu privire la poliţie. dar cum procedăm în situaţia cînd arma necesită o reparaţie. potrivit legislaţiei. nu sunt prevăzute regulile şi condiţiile de transport a armelor de către persoanele fizice (în cazul deplasării unei sau a mai multor persoane la vînătoare. de vînătoare. De exemplu. proprietar al armei individuale. de tir. nici Hotărîrea Guvernului nr. de decoraţie. Art.1995 nu conţin o difiniţie concretă a categoriilor de persoane care au acces la arme. persoanele fizice care deţin arme cu titlu de proprietate privată pot participa benevol la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea integrităţii bunurilor cetăţenilor. persoana. din conţinutul căruia practic lipseşte regimul şi condiţiile uzului armelor de vînătoare.34 „Folosirea armelor” stipulează că proprietarii. propunem de introdus: „Cu excepţia unui armurier autorizat. precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor. EDIŢIA A VI-A „Deţinătorul armei să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice. Care este statutul lor juridic? De exemplu. Din conţinutul articolului vizat reiese că transmiterea armelor către alte persoane este interzisă. posesorii şi bineficiarii de arme organice.94. produselor substanţelor stupefiante. În acest articol.33 „Transportul armelor” prevede că persoanele fizice şi juridice pot transporta arme şi muniţii numai în baza autorizaţiei eliberate de organele teritoriale de poliţie. 44 din 18 01. de colecţie. de exemplu. de instruire. sportivii şi antrenorii de tir. la intrarea în instituţiile publice în mijloacele de transport aerian. de autoapărare sunt obligaţi să se folosească în conformitate cu destinaţia lor specială. nu este limitat nici numărul de arme care poate fi în posesia unei persoane. care va fi mecanismul de asigurare socială? Nici Legea nr. sanatoriu şi alte situaţii).

fapt ce face posibilă pierderea controlului din partea poliţiei asupra muniţiilor. este necesară stabilirea prin lege a cantităţii de muniţii aferente pe care le poate achiziţiona o persoană pentru fiecare armă în funcţie de tip şi calibru. în permisul de portarmă nu este prevăzută cantitatea de muniţii achiziţionată. astfel. O dată ce Republica Moldova este orientată spre integrarea în Comunitatea Europeană. îndeosebi pentru armele letale. nu este reglementat nici regimul juridic al călătoriilor în străinătate cu armele letale şi muniţiile deţinute de cetăţenii Republicii Moldova. Aşadar. considerăm că şi legislaţia în vigoare ce vizează controlul asupra armelor individuale trebuie să corespundă standardelor europene. De exemplu. . păstrării şi utilizării muniţiilor aferente armelor letale de către persoanele fizice. Consider că Legea vizată necesită a fi completată cu un compartiment separat ce ar prevedea regimul procurării. ajungînd. nu mai puţin importantă este reglementarea cantităţii de muniţii pentru persoanele care deţin arme letale de apărare ce le pot purta asupra lor în afara domiciliului sau reşedinţii unde este depozitată muniţia. De asemenea. Consider că problema ce vizează cantitatea şi evidenţa muniţiilor nu se află sub controlul poliţiei. deoarece legislaţia în vigoare nu limitează cantitatea de muniţii în funcţie de tipul armei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 4 1 arme? Nu este reglementat numărul şi felul armei sau numărul muniţiilor aferente ce pot fi deţinute de un colecţioner. la utilizarea lor în scopuri criminale de către deţinătorii neautorizaţi de arme. care n-au condiţii legale de procurare a muniţiilor aferente.

Turkmenbaşi) Orice încălcare a ordinii de realizare a drepturilor persoanei cauzează prejudiciu drepturilor sau impune limitarea intereselor altei persoanei. În Codul penal al Republicii Moldova samavolnicia şi-a găsit locul de incriminare în cap. de formarea şi utilizarea unui cadru adecvat de protecţie juridică. Andrei PALADII Infracţiunea de samovolnicie: studiu comparat între legea penală a Ucrainei şi a Republicii Moldova “…liberatea trebuie să fie ca o necesitate internă.(1). Prezintă interes problematica incriminării şi sancţionării samavolniciei la nivel internaţional. iar pe de altă parte. fiind nevoie. fapt care este inadmisibil. de utilizarea unor mijloace eficace de luptă cu astfel de cazuri. dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă . însă raţională. fiind nevoie pe de o parte. EDIŢIA A VI-A Sergiu CERNOMOREŢ. Potrivit art. ”Samavolnicia. libertatea se transformă în samavolnicie…” (Ruhnama. În caz contrar.352 alin. adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin încălcarea ordinii stabilite. În cele ce urmează vom încerca să relatăm locul şi modalităţile de incriminare şi de sancţionare a infracţiunii de samavolnicie în cadrul legilor penale ale Ucrainei şi RM. Astfel de protecţie este asigurată în legislaţiile penale ale multor state prin incriminarea faptelor de samavolnicie.4 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. XXVII. intitulat „Infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat”. fără a depăşi limitele impuse de normele general acceptate.

organizaţie.P. el a ajuns la concluzia că în realitate se contestează nu săvîrşirea unor acţiuni. 13].. în mod arbitrar. Cu toate acestea. prevede „săvârşirea unor acţiuni. organelor administraţiei publice locale şi asociaţiilor cetăţenilor”. la incriminarea unor fapte în cadrul normelor juridico-penale noi.”. contrar ordinii stabilite de lege. formularea laturii obiective. Sahrunian la analiza samavolniciei a depistat unele discordanţe. Din aceste considerente. dar dreptul asupra anumitor bunuri. ori cu arest pe un termen de pînă la 3 luni ” [1]. modificarea formulării actuale cu următoarea: „realizarea unui drept real sau presupus” [3. interesului public sau intereselor proprietarului. În legea penală a Federaţiei Ruse. Astfel de incriminare a samavolniciei în legea penală a Ucrainei exclude posibilitatea săvârşirii acesteia prin inacţiune. se pedepseşte cu amendă în mărime de pînă la 50 de venituri neimpozitabile ale cetăţenilor sau cu munca de corecţie pe un termen de pînă la 2 ani.” Codul penal al Ucrainei incriminează samavolnicia în art. propunem modificarea laturei obiective a infracţiunii în felul următor: „fapta de exercitare a dreptului legal sau presupus.a. intitulat „Infracţiunile contra autorităţii organelor puterii de stat. în mod arbitrar”. legiuitorul nu poate ţine cont de toate modalităţile faptice de săvârşire a infracţiunii care pot apărea în viitor. legitimitatea cărora este contestată de către un cetăţean sau de către o întreprindere. Legea penală a Ucrainei. 352 CP al RM nu precizează că dreptul legal sau presupus se exercită în favoarea subiectului sau a unei persoane terţe. p. Astfel. a fost criticată în literatura de specialitate. 356 cap. avînd următorul conţinut: „Samavolnicia. instituţie. Evident că. Efectuînd o cercetare a cauzelor penale. menţionînd că utilizarea acestei formulări într-o oarecare măsură îngustează sensul samavolniciei. similar celei ucrainene. dacă prin acţiunile nominalizate s-au cauzat daune esenţiale intereselor cetăţenilor. adică săvîrşirea unor acţiuni.. este admis la nivel teoretic [2. A. „săvîrşirea cărorva acţiuni”. art. Însă dacă e să ne referim la textul legii penale a RM oferit în limba rusă. sau cu închisoare de pînă la 3 ani. p. deşi nu este întîlnit în practica judiciară. modalitatea de incriminare în legea penală autohtonă este una mai avantajoasă.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 4 3 la 500 unităţi convenţionale sau cu munca neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore. fapt care.) legal sau presupus” [4]. astfel. ca semn a laturii obiective. în care are loc „exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar”. observăm că în traducere din limba de stat este expres prevăzută „realizarea dreptului său (n. 568]. statului. Însă în scopul precizării modalităţilor faptice de săvârşire a infracţiunii de samavolnicie prin inacţiune. Din care considerente apare necesitatea unei interpretări explicative a CSJ a RM ce ar stabili posibilitatea exercitării unui drept (legal sau presupus) în favoarea unei persoane terţe. spre deosebire de legea penală autohtonă. propunând. XV. utilizând raţional o formulare mai amplă ca sens pentru a evita în perspectivă o lacună de drept. .

M. 355]. Contestarea ca semn obligatoriu al laturii obiective trebuie să fie prevăzută expres în dispoziţia art. Astfel de formulare cauzează apariţia unor probleme în ceea ce priveşte aplicarea acestei norme penale cu privire la . De asemenea. Hotărîrile Guvernului R. Legea penală a Ucrainei. 745]. săvîrşite contrar legii [5] sau. p. p. ţinându-se cont de dimensiunile prejudiciului cauzat şi de însemnătatea drepturilor şi intereselor încălcate [8. prevede „contestarea” legitimităţii acţiunilor persoanei care săvîrşeşte samavolnicia. potrivit altei păreri. totodată că daunele se pot cauza şi intereselor cetăţenilor. nici nu poate fi vorba despre componenţa de infracţiune a samavolniciei.. în lipsa contestării faptelor de realizare a dreptului (legal sau presupus) nu apare nici un litigiu. 352 CP RM. potrivit căreia daunele esenţiale se cauzează intereselor proprietarului.A. utilizată în legea penală a Ucrainei. Componenţa de infracţiune a samavolniciei atât în CP al RM. Bineînţeles. Respectiv. instanţa de judecată sau în alt organ care are drept misiune asigurarea drepturilor petiţionarului) [6.M. din considerente că însuşi obiectul juridic nemijlocit al samavolniciei îl constituie ordinea de soluţionare a litigiilor de drept. 810]. În lipsa „contestării” ca semn al laturii obiective a samavolniciei.I. ca semn a laturii obiective. pe cînd legea autohtonă nu specifică izvorul juridic care stabileşte ordinea de realizare a drepturilor. procuratura. organizaţie sau întreprindere consideră astfel de acţiuni neligitime. însă fără a stabili mărimea acestora. prin evitarea indicării sursei juridice care stabileşte ordinea de realizare a drepturilor. ca particularitate (condiţie) obligatorie a samavolniciei. al său sau al unei persoane terţe (cererea sau plîngerea în organele de urmărire penală. p. a exclus astfel şi apariţia unor dubii cu privire la sursa de provinienţă a ordinii de realizare a drepturilor.4 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. adică s-a făcut o delimitare a daunelor.). merită atenţie formularea urmărilor prejudiciabile. Codul execuţional penal al R. Contestarea constă în aceea că o altă persoană. fiind recunoscută astfel şi în literatura autohtonă de specialitate [7. fiind nevoie de survenirea urmărilor prejudiciabile (daune) pentru consumarea infracţiunii. indicându-se. 526]. Legea penală ucraineană prevede că acţiunile săvîrşite contravin ordinii stabilite de lege [5. cît şi în CP al Ucrainei este materială. nu este de ajuns ca cineva să nu fie de acord cu acţiunile samavolnice. Ordinile M. că aceasta se stabileşte de legile organice şi ordinare (Constituţia R. cu completări ale actelor normative subordonate legii (Decretele Preşedintelui R. Problema privind importanţa daunei este soluţionată în fiecare caz concret. prezenţa ei este obligatorie. EDIŢIA A VI-A Dispoziţia normei juridice care incriminează samavolnicia este de blanchetă. al R. purtând un caracter patrimonial. 352 CP al RM..). p.M.M. Legea penală autohtonă stabileşte că daune în proporţii mari.. fiind nevoie de anunţarea într-o formă sau alta de către o persoană interesată (organizaţie) despre încălcarea printr-o faptă samavolnică a dreptului legitim sau presupus. adică şi drepturilor nepatrimoniale. etc. facînd trimitere la alte legi şi acte normative. Cu toate că „contestarea” nu este prevăzută în art. se consideră cele cauzate doar intereselor legale ale cetăţenilor sau organizaţiilor. Legea penală autohtonă.M. etc.

Chişinău. mai cu seamă în ceea ce priveşte condiţiile de trai şi asigurarea materială şi medicală a condamnaţilor. depistăm o mare diferenţă între modalităţile de sancţionare în cadrul legilor penale nominalizate. Автореферат диссертации на соискание ученой степени кандидата юридических наук. Avînd în vedere că alin. Ţurcanu I. „Codul penal al Republicii Moldova. Яценко. Преступления против порядка управления: общая характеристика. pag. 69 CP al RM prevede că închisoarea se stabileşte pe un termen de la 6 luni pînă la 25 de ani.. научно-практический коментарий.И. vol II. Oособенная часть”. Sancţiunea normelor juridico-penale ale samavolniciei sunt alternative şi relativdeterminante atît în legea penală a RM.(2) art. Chişinău. 2005. pod obshei red. 356 CP al Ucrainei. NORMA. Astfel de stare a lucrurilor nu corespunde scopului pedepsei penale. făcînd abstracţie de la apartenenţa persoanei oricărui stat sau caracterul daunelor cauzate (patrimoniale. 6.. Ставрополь.). şi anume scopului de restabilire a echităţii sociale. Scuratova i V. cît şi în cea a Ucrainei.. termenul privaţiunii în închisoare constituind 3 ani. Макарь. Grosu V. Kиев.. având ca sarcină asigurarea atingerii scopului pedepsei penale.Ф. Comentariu”. 8. Kommentarii c UK RF.. 5.. 2. nepatrimoniale etc. Brînză S. Ulianovschi X. pe cînd legea penală ucraineană prevede arest pe un termen de până la 3 luni. 5 квШтня 2001 року. 2002г. A. Stati V. Рарога. Prin interpretarea dispoziţiei art. 2004г. Lebedeva.. 2002. În acelaşi timp. 716. Iu.. Drept penal. изд.2003 “. 7. reiese că minimul termenului închisorii stabilit de legea penală autohtonă constituie dublul maximului stabilit de legea penală ucraineană pentru fapta de samavolnicie. 4.06. Astfel. А. Москва.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 4 5 cetăţenii străini sau apatrizi. . sub red. 1. Referinţe: КРИМІНАЛЬНИЙ КОДЕКС УКРАЇНИ. ACK. Кишинев.. отв. Nu este raţională izolarea pe un termen atît de mare a persoanei care nu prezintă pericol real pentru societate. în funcţie de cauza concretă.M.352 CP al RM pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 3 ani cu arest. вопросы квалификации. Мониторул Офичиал ал Р. Astfel de sancţiune la individualizarea pedepsei penale oferă posibilitate aplicării unor pedepse neprivative sau privative de liberate.. Саруханян А. Prin urmare. Уголовный Кодекс Украины. legea penală autohtonă este cu mult mai severă în ceea ce priveşte pedeapsa privativă de libertate. 2001г. Молдова N 104-110/447 от 07.. M. ред.осуществление своего действительного или предполагаемого права. Evitarea acestora în legea penală autohtonă a dus la formularea urmărilor prejudiciabile ca „daune intereselor ocrotite de legea penală ale persoanelor fizice sau juridice”.M. под ред. 2003г.”. izd.. cauzarea prejudiciului esenţial intereselor unui cetăţean străin sau apatrid în urma săvârşirii samavolniciei nu va întruni semnele componenţei de infracţiune a samavolniciei. Barbăneagră. С. „Уголовное право Р.С. I. особенная часть. 3. se propune de a înlocui în cadrul sancţiunii art. Уголововное право Р.. Р. И.

Moldova. Ţinînd cont de fiecare chestiune în parte. asigurînd o formulare clară şi deplină a acesteia. însă deosebirea constă în faptul că. în timpul deliberării sentinţei. chestiunile pe care trebuie să le soluţioneze instanţa de judecată contribuie la îndeplinirea tuturor cerinţelor propuse la adoptarea sentinţei.343 C. EDIŢIA A VI-A Valentin CHIRIŢA.4 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC.382 C. chestiuni ce ţin de acţiunea civilă privind repararea prejudiciului cauzat şi chestiuni auxiliare. în abordarea chestiunilor supuse examinării. instanţa de judecată formulează o listă de chestiuni posibile soluţionării. şi anume: chestiuni în latură penală. Atît alin.P.382 C. Doctrinele din R.P. Una dintre acestea este apărarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor omului.M.). observăm practic aceeaşi clasificare. care constituie obiectul deliberării (art. completul deliberează mai întîi asupra chestiunilor de fapt şi numai ulterior asupra chestiunilor de drept. al R.în două. şi anume : chestiuni ce ţin de săvîrşirea faptei şi dovedirea vinovăţiei inculpatului. Transpunerea în fapt a acestui imperativ al timpului constituie în activitatea instanţelor judecătoreşti una din sarcinile de bază la înfăptuirea justiţiei. în primul caz toate chestiunile ce ţin de latura penală se conţin într-o grupă.P.P. cît şi art.P. legea procesual-penală determină temeiul adoptării unei sentinţe.P. iar în al doilea caz . ca garant al respectării acestor valori supreme poate servi deliberarea corectă a instanţei de judecată în camera de consiliu asupra chestiunilor prevăzute de legea procesual-penală. în urma examinării în şedinţa de judecată a cauzelor penale. Comparînd aceste doctrine. al României stipulează că. Fiind prevăzute de lege. precum şi de modul fixării lor.1 art. chestiuni în latură civilă şi chestiuni auxiliare. Astfel. discutată în procesul deliberării sentinţei. chestiuni ce ţin de pedeapsă. şi anume : chestiuni ce ţin de . Din cele menţionate conchidem că. Iar doctrina rusă formulează patru grupuri de chestiuni. Moldova şi România divizează aceste aspecte în trei grupuri. al R. Veaceslav SPALATU Consideraţiuni cu privire la obiectul deliberării la adoptarea sentinţei Sfîrşitul celui de-al doilea mileniu poartă cununa multor realizări în istoria civilizaţiei contemporane. care a devenit un principiu irevocabil al secolului XX. completului de judecată îi revine sarcina examinării tuturor aspectelor reieşite din cauza penală. În cadrul deliberării.

instanţa de judecată se bazează pe noţiunea de infracţiune prevăzută de art. al R.M. Ajungînd la concluzia că fapta săvîrşită nu poate fi atribuită inculpatului. al R. Dacă fapta întruneşte elementele infracţiunii şi de care lege penală este prevăzută ea (pct.M.14 C.M.). 3.390 C.P..385 C. persoana în cauză va fi achitată. 4. instanţa de judecată trebuie să analizeze şi să soluţioneze următoarele chestiuni : 1. instanţa stabileşte dacă fapta comisă este rezultatul unei infracţiuni. al R.).P.M.).M. adică trebuie să determine dacă există sau lipseşte componenţa de infracţiune în fapta săvîrşită.P.4 alin. dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale componenţei de infracţiune.. se va trece la următoarea chestiune. Dacă a avut loc fapta de săvîrşirea căreia este învinuit inculpatul (pct. astfel.3 alin. a unei tulburări psihice temporare sau a altei stări . al R.385 C.2 alin.P. uşurînd. Toate chestiunile prevăzute de lege se află într-o succesiune logică. Dacă această faptă a fost săvîrşită de inculpat (pct. instanţa adoptă o sentinţă de achitare.1 art. Iată de ce instanţa de judecată trebuie să determine forma vinovăţiei inculpatului. În conformitate cu prevederile art. în primul rînd. Instanţa de judecată urmează să stabilească. adoptă o sentinţă de achitare.P. al R.M. al R.1 art. instanţa va discuta a doua chestiune.385 C.P. precum şi chestiuni ce ţin de pedeapsă.P.1 art. Recunoaşterea inculpatului iresponsabil.. dacă în timpul urmăririi penale sau a examinării judiciare au apărut unele îndoieli asupra faptului dat. Dacă inculpatul este vinovat de săvîrşirea acestei infracţiuni (pct. al R.P.P. al R. astfel.14 C.P. La soluţionarea acestei chestiuni. să stabilească dacă după săvîrşirea acesteia persoana nu poate fi supusă răspunderii penale ca urmare a atragerii persoanei la răspundere administrativă sau disciplinară. În caz contrar. al R. de asemenea.P.P.385 C.).). 2.P. dacă într-adevăr a avut loc fapta care a constituit obiectul cercetărilor şi dezbaterilor judiciare.P. Iar dacă instanţa nu va stabili că fapta a fost săvîrşită de inculpat. Instanţa trebuie să se pronunţe şi asupra responsabilităţii inculpatului.M.385 C. în conformitate cu prevederile alin. instanţa va adopta o sentinţă de achitare.). La examinarea acesteia.1 art. cum ar fi starea de legitimă apărare (art.38 C. Deci este important ca probele acumulate să demonstreze fără nici o îndoială legătura de cauzalitate dintre acţiunile (inacţiunile) inculpatului cu fapta săvîrşită. adică persoana care a săvîrşit intenţionat sau din imprudenţă o faptă prejudiciabilă prevăzută de legea penală.P. cauza şi motivul săvîrşirii faptei.1 art. instanţa de judecată.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 4 7 săvîrşirea faptei şi dovedirea vinovăţiei inculpatului. adică dacă nu poate să-şi dea seama de acţiunile ori inacţiunile sale sau nu poate să le dirijeze din cauza unei boli psihice cronice. în acest caz.M.36 C.M.) sau starea de extremă necesitate (art.2 art. Răspunderii şi pedepsei penale este supusă numai persoana vinovată de săvîrşirea infracţiunii. Aşadar. lucrul instanţei de judecată la soluţionarea lor în procesul adoptării sentinţei.P. sau dacă fapta nu prezintă un grad prejudiciabil (alin. precum şi dacă sunt sau nu împrejurări care ar înlătura caracterul penal al faptei. R.M.1 alin.

P. al R.5 alin. Instanţa de judecată la stabilirea măsurii de pedeapsă (art. atunci faţă de această persoană se pot aplica pedepsele prevăzute de art. al R.1 art.M. În cazul în care se va constata că fapta săvîrşită de inculpat constituie infracţiunea. ea poate fi liberată de executarea reală. 5.P.M.1 art. a reparat prejudiciul cauzat şi nu mai prezintă pericol pentru societate. al R.P.P. al R. Ce măsură de pedeapsă urmează a fi stabilită inculpatului. Iar dacă se va constata că inculpatul a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală.M.P. prin Hotărîrea nr. EDIŢIA A VI-A patologice.P. însă va contribui la aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter medical. prevede tipurile de pedepse ce pot fi aplicate persoanelor care au săvîrşit infracţiuni.6 alin. care este lipsită de importanţă şi nu prezintă gradul prejudiciabil al unei infracţiuni.11. Pentru examinarea corectă a cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de către minori şi atragerea lor în activităţi criminale sau alte activităţi antisociale.104 C.M.62 C. la momentul examinării cauzei în judecată. al R.M.385 C. vine cu următoarea explicaţie: instanţele judecătoreşti în principiu asigură aplicarea corectă a legislaţiei în cazurile din categoria menţionată.76 şi 77 C. Dacă există circumstanţe care atenuează sau agravează răspunderea inculpatului şi care anume (pct.385 C. va înlătura vinovăţia acestuia.1 art. atunci această faptă nu va constitui o infracţiune şi prin urmare inculpatul va fi achitat.). al R..Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de minori”. prevăzute de art.P. dacă o asemenea anchetă a fost efectuată (pct.385 C.P. La existenţa condiţiilor prevăzute în primele patru chestiuni.97 . Aceasta înseamă că dacă.P.1 art. de exemplu.M. persoana care a săvîrşit o infracţiune a recunoscut vinovăţia. Astfel. Dacă inculpatul trebuie să fie pedepsit pentru infracţiunea săvîrşită (pct. instanţa de judecată soluţionează celelalte chestiuni.).62 C.) şi duratei de ispăşire a pedepsei se va conduce de poziţia legală privind scopurile pedepsei şi modul de aplicare a acesteia. Plenul Curţii Supreme de Justiţie.7 alin.62 C. Ajungînd la concluzia stabilirii pedepsei penale inculpatului. Liberarea de pedeapsă penală se aplică numai de către instanţa de judecată şi numai faţă de acele persoane care dau dovadă de corectare şi reeducare.4 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. parţială sau totală a pedepsei pronunţate prin hotărîrea instanţei de judecată. R.P. dacă corectarea şi reeducarea lor poate fi obţinută pe calea aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter educativ. 7.).P. instanţele judecătoreşti nu trebuie să admită cazuri de aplicare a pedepsei penale faţă de minorii care au săvîrşit o infracţiune care nu prezintă un mare grad prejudiciabil. Legislaţa penală în vigoare prevede şi posibilitatea liberării condiţionate de pedeapsa penală numită. Acest . La această chestiune instanţa se conduce de art. 6.M.37 din 12. instanţa începe să discute problema pedepsei. luînd în considerare şi recomandările serviciului de resocializare.M. alin. al R.

pedeapsa cu închisoare se execută în următoarele penitenciare: de tip deschis.1 al acestui articol.P.468 C.P. . în procesul penal.P. Persoanele care nu au atins vîrsta de 18 ani execută pedeapsa cu închisoare în penitenciare pentru minori. La stabilirea pedepsei penale. al R.P.M. precum şi de datele ce-l caracterizează pe inculpat. ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate condamnatului.469 C.385 C.M. instanţa de judecată soluţionează chestiunile cu privire la schimbările în executarea unor hotărîri (art. Procedura penală concretizează dreptul de proprietate al titularului căruia i-a fost pricinuit un prejudiciu material prin infracţiune. instanţa de judecată se conduce de prevederile art.385 C. Dacă au expirat termenele de prescripţie privind executarea sentinţei de condamnare. al R. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de circumstanţele care atenuează sau agravează răspunderea vinovatului. În corespundere cu legislaţia penală în vigoare. 9.şi se termină cu cea mai aspră – detenţiunea pe viaţă.8 alin.M.P. Pentru admiterea şi soluţionarea acţiunii civile în procesul penal trebuie realizate următoarele condiţii: · infracţiunea trebuie să producă un prejudiciu material.1 art.).P.).P.P. al R. Dacă măsura de pedeapsă stabilită inculpatului trebuie să fie executată de inculpat sau nu (pct.97 C. de caracterul şi gradul prejudiciabil al infracţiunii săvîrşite. La executarea pedepsei.9 alin.P. al R. al R. atunci persoana nu va fi supusă pedepsei penale conform prevederilor art. este acţiunea civilă.P. La stabilirea tipului penitenciarului în care inculpatul urmează să execute pedeapsa. Un mijloc prevăzut de lege pentru protejarea drepturilor patrimoniale şi despăgubirea persoanei. Păgubaşul are dreptul la recompensă. al R. al R.385 C.1 art.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 4 9 sistem de pedepse fixat de legiuitor începe cu cea mai blîndă – amenda . în folosul cui şi în ce sumă ( pct.M.M. Dacă trebuie admisă acţiunea civilă. Dacă măsura de pedeapsă a fost stabilită inculpatului.1 art.P. 8.) şi se trimite spre executare în baza art.466 C.P. · între infracţiunea săvîrşită şi paguba reclamată trebuie să existe un raport de cauzalitate. atunci hotărîrea instanţei de judecată cu privire la cauza examinată devine executorie la data cînd a rămas definitivă (a se vedea art. semiînchis şi închis. iar persoana care poartă răspundere materială pentru prejudiciul cauzat este obligată să-l repare.10 alin.P. Conform alin.P. indicînd în sentinţă motivele acestei hotărîri. luînd în consideraţie circumstanţele şi persoana celui vinovat. Dacă instanţa de judecată.).M.M. instanţa de judecată poate să efectueze schimbarea categoriei penitenciarului. va ajunge la concluzia că nu este raţional ca condamnatul să execute pedeapsa sub formă de privaţiune de libertate pe un termen anumit.).M. 10. al R. Tipul penitenciarului în care urmează să execute pedeapsa închisorii (pct.72 C.

ori în interesul statului. evidenţiem că soluţionarea problemei privind admiterea acţiunii civile depinde de tipul pedepsei aplicate. al R.M.210 C. în limitele competenţei sale. EDIŢIA A VI-A acest prejudiciu trebuie să fie cert. al R.P. neajuns. morale sau. · . în tot sau în parte. Atare condiţie include posibilitatea evaluării în bani a pagubei cauzate.M. instanţa de judecată. Dacă trebuie reparată paguba materială atunci cînd nu a fost intentată acţiunea civilă (pct.P. Dacă urmează să fie ridicat sechestrul asupra bunurilor (pct. nimicire sau deteriorare a bunurilor proprietarului este determinat conform preţurilor libere de piaţă.P. · să existe manifestare de voinţă din partea celui vătămat în legătură cu despăgubirea sa. procurorul este în drept să pornească o acţiune civilă împotriva învinuitului. inculpatului sau a persoanei care poartă răspundere materială pentru fapta învinuitului. Moldova. al R.11 alin. modificării încadrării juridice a infracţiunii incriminate inculpatului ori din alte motive. ori nu se pronunţă asupra acţiunii civile dacă inculpatul a fost achitat datorită faptului că nu s-au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii sau există una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei prevăzute în art. prin hotărîrea instanţei dacă. valoarea bunurilor sustrase poate fi stabilită în baza concluziei de expertiză merceologică. Instanţa de judecată.. Reieşind din motivele prezentate şi mărimea acţiunii înaintate. 11.P. după caz. Analizînd doctrina juridică din R.1 art.M. precum şi cea din Federaţia Rusă. inculpat ori din alte motive nu-şi poate realiza singură dreptul de a porni acţiunea civilă. admite acţiunea civilă. apreciind dacă sunt dovedite temeiurile şi mărimea pagubei cerute de partea civilă.12 alin. Dacă acţiunea civilă n-a fost înaintată în timpul urmăririi sau examinării dosarului penal. Bunurile se scot de sub sechestru potrivit art. instanţa se poate pronunţa asupra rezolvării pricinii civile.M). a decăzut necesitatea de a menţine bunurile sub sechestru. în urma retragerii acţiunii civile. Cuantumul prejudiciului pricinuit prin sustragere.385 C.1 art.P. 12.2 art.35 C. În cazul cînd se adoptă o sentinţă de achitare. În lipsa preţurilor de piaţă.5 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC.P. le-a fost adusă daună reputaţiei profesionale nemijlocit prin fapta interzisă de legea penală sau în legătură cu săvîrşirea acesteia. la momentul deliberării sentinţei de condamnare.385).51 C. inculpatului în interesul persoanei vătămate care se află în stare de imposibilitate sau de dependenţă faţă de învinuit.P. al R. ridică sechestrul asupra bunurilor şi în cazurile în care constată ilegalitatea punerii acestora sub sechestru de către organele de urmărire penală fără autorizaţia respectivă. Acţiunea civilă în procesul penal poate fi intentată la cererea persoanelor cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale. ori o respinge. instanţa respinge acţiunea civilă dacă nu s-a constatat existenţa faptei incriminate sau fapta nu a fost săvîrşită de inculpat. Conform alin.

iar în cazurile în care sunt cerute de persoane ori instituţii interesate.15 alin. În caz de conflict referitor la apartenenţa acestor obiecte.). alin. 15.14.385 C.P. În acest caz: · uneltele care au servit la săvîrşirea infracţiunii vor fi confiscate şi predate instituţiilor respective sau nimicite.M. · cheltuielile de reparare. În conformitate cu art. sunt obligate să păstreze salariul mediu al acestor persoane pentru toată perioadă de participare în procesul penal. ele pot fi remise acestora. traducători. se trec în proprietatea statului. dar care nu au fost recunoscute a fi corpuri delicte. al R.P. se trec în venitul statului.P.P.M.P.M. apărătorul din oficiu.M.1 art. asistenţii procedurali. iar dacă aceştia nu sunt identificaţi. interpreţi. Celelalte obiecte se predau proprietarilor legali.). 14. . · salariul mediu pentru toată perioada de participare în procesul penal. · obiectele a căror circulaţie este interzisă vor fi predate instituţiilor respective sau nimicite. la solicitare. La soluţionarea acestei chestiuni instanţa se conduce de art. reprezentanţii legali ai părţii vătămate. · lucrurile care nu prezintă nici o valoare şi care nu pot fi utilizate vor fi distruse. al R. statul va compensa următoarele cheltuieli judiciare suportate de către martori. partea vătămată. Dacă urmează să fie revocată. · documentele care constituie corpuri delicte rămîn în dosar pe tot termenul de păstrare sau.385 C.P.M.227 C. întreprinderile. se restituie persoanelor interesate. Organele. ai părţii civile: · cheltuielile făcute în legătură cu prezentarea la citare în organul de urmărire penală şi în instanţă. instituţiile şi organizaţiile de stat.1 art. Ce trebuie să se facă cu corpurile delicte (pct. litigiul se soluţionează în ordinea procedurii civile.13 alin. se remit persoanelor de la care au fost ridicate. specialişti.1 art.. · cheltuielile de cazare. partea civilă. experţi.1 art. în baza sentinţei. al R.175 – 185 C. înlocuită sau aplicată o măsură preventivă în privinţa inculpatului (pct. În cadrul soluţionării cauzei în fond se hotărăşte chestiunea cu privire la corpurile delicte.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 5 1 13. · obiectele ridicate de organul de urmărire penală. Cine şi în ce proporţii trebuie obligat să plătească cheltuielile judiciare (p. restabilire a obiectelor care au fost deteriorate în urma utilizării lor în cadrul acţiunilor procesuale la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei.P. Cheltuielile judiciare sunt suportate potrivit legii pentru asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal (alin.). al R. · banii şi alte valori dobîndite pe cale criminală sau asupra cărora au fost îndreptate acţiunile criminale.228 C.P.385). de asemenea.P. al R.P.

M. al R.5 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. printre care şi Protocolul nr.P. al R.385 C. al R. prevăzute în art. instanţa informează despre aceasta organul respectiv specializat de stat şi pune în sarcina lui efectuarea controlului asupra comportării minorului condamnat.O.E. precum şi cu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter educativ.104 C.11.93 C. Moldova la 01. al R. Dacă facem o analiză comparativă a noului Cod procesual penal al Republicii Moldova cu cel anterior.P. observăm că la capitolul obiectului deliberării legiuitorul a adăugat unele chestiuni.1-13 alin.11.M.97.P. al R. în afară de chestiunile indicate în art.103 C. al R. intrat în vigoare pentru R.385 C. instanţa de judecată urmează să examineze posibilitatea liberării de pedeapsa penală a minorului în conformitate cu dispoziţiile art. Iar în cazul liberării minorului de pedeapsa penală cu internarea lui într-o instituţie specială de învăţămînt şi reeducare sau într-o instituţie curativă şi de reeducare.P.12. Dacă în timpul urmăririi penale sau cercetării judiciare s-a pus chestiunea stării de responsabilitate a inculpatului. adoptată la Roma la 04.M.1198 din 24.P.84.1 art.16 alin.7 alin.P..385 C.7 al C.. al R.50.M.. prin Hotărîrea nr. EDIŢIA A VI-A 16.P. Ca argument al acestei modificări este faptul că.P.1997..1 art.385). instanţa adoptă o sentinţă în conformitate cu prevederile capitolului II din titlul III din Partea specială a C.90 C. adoptat la Strasbourg la 22.P.D.M.P.1 art.07. pentru fiecare infracţiune în parte. Parlamentul Republicii Moldova a ratificat Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.M.P. precum şi un şir de protocoale. precum şi s-a stabilit din vina cui au fost comise aceste încălcări. o dată ce Republica Moldova a devenit membru cu drepturi depline a Consiliului Europei.1 al aceluiaşi articol referitor la fiecare inculpat în parte. instanţa de judecată este obligată să soluţioneze această chestiune încă o dată la adoptarea sentinţei.P. Dacă în privinţa inculpatului recunoscut vinovat de comiterea infracţiunii urmează să fie aplicat tratamentul medical forţat de alcoolism sau narcomanie (pct.M. din 1961). al R. instanţa soluţionează chestiunile prevăzute în alin. În cazul în care se constată că inculpatul se afla în stare de iresponsabilitate în timpul săvîrşirii faptei sau după săvîrşirea înfracţiunii suferă de o boală mintală care a devenit temei pentru a-l recunoaşte iresponsabil. art. al R.M. Dacă inculpatul este învinuit de săvîrşirea mai multor infracţiuni. instanţa soluţionează chestiunile arătate în pct.P.M. dar şi a exclus chestiunea cu privire la faptul dacă există temeiuri pentru ca inculpatul să fie declarat recidivist deosebit de periculos (pct.4 al căruia prevede că: „Persoanei îi este garantat dreptul de a nu fi . Dacă în cursul urmăririi penale sau judecării cauzei au fost constatate încălcări ale drepturilor inculpatului.P. La adoptarea sentinţei în procesul unui minor. instanţa examinează posibilitatea reducerii pedepsei inculpatului drept recompensă pentru aceste încălcări. sau suspendării condiţionate a executării pedepsei de către minor conform dispoziţiilor art.1 art.P.272 C.12 şi 16 alin. Dacă de săvîrşirea infracţiunii sunt învinuiţi mai mulţi inculpaţi. Pentru a soluţiona această chestiune instanţa de judecată va ţine cont de prevederile art. cum ar fi cele prevăzute de pct.

edit. 5. издание четвертое. 9. Зерцало. contravine prevederilor art. Codul de procedură penală al României. Drept procesual penal. Prevederi similare se conţin şi în hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie Nr. 1.. adoptată la 29. 15. 11.1950. Рыжаков А. Москва. All Back.07.M.2000 „Privind aplicarea în practica juridică de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale”. 14. Orîndaş Victor. 6.E. Юристь.O. Aşadar. 2004. Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. care prin pct. numai examinarea multilaterală şi profundă a chestiunilor supuse deliberării constituie pilonul de bază pentru adoptarea unei sentinţe legale. 1298 – XIII din 24 iulie 1997. изд. Уголовный процесс.2001. учебное пособие. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme Justiţie a Republicii Moldova nr. Уголовнй процесс. Codul penal al Republicii Moldova nr. temeinice şi motivate. curs universitar. Уголовный процесс.04.37 din 12 noiembrie 1997 despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de minori. Москва.1994. 13. cum este săvîrşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi infracţiune. 10. 3. Bucureşti. 7.7 al C.4 din Protocolul nr. Chişinău.5 prevede că: „Asemenea calificativ prevăzut de C. . 1995г.07. 985 – XV din 18 aprilie 2002.. adoptată la Roma la 04. al R.D. 2000г.06. Глушков А. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme Justiţie a Republicii Moldova nr. Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 24. Partea generală.17 din 19 iunie 2000 privind aplicarea în practica juridică de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale.Ф. Гуненко К.P. 2000г. 12. Bibliografie: Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.04. 16. 2000г. 1998г. Лупинская П. şi că această circumstanţă urmează a fi luată în consideraţie doar la individualizarea pedepsei şi la stabilirea categoriei penitenciarului în care urmează să se execute pedeapsa cu închisoarea”. Boroi A.. Procedură penală. Краткий курс Уголовного процесса.03.. cu modificările şi completările din 12. Москва. 2001.П. ratificată prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.1961. 8.А. Osoianu Tudor.10 din 24 aprilie 2000 cu privire la respectarea normelor de procedură penală la adoptarea sentinţei.11.17 din 19. Уголовный процесс.Н.2003. «Филинь».. Буробин В. Москва. 4. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme Justiţie a Republicii Moldova nr. 122 – XV din 14.И..Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 5 3 judecată de două ori pentru săvîrşirea unei infracţiuni pentru care ea a fost deja achitată sau condamnată printr-o hotărîre definitivă”. Москва. Норма. 2.. Constituţia Republicii Moldova. adoptat la 30.1997.

conferenţiar universitar Problema mediilor şi violenţei este într-o permanentă dezbatere şi cercetare. Ea reapare cu o nouă intensitate în atenţia opiniei publice şi a cercetătorilor în special ca urmare a unor acte spectaculoase de imitaţie la săvîrşirea unor crime. axînd atenţia mai mult asupra faptului dacă mass-media contribuie la suscitarea sau agravarea comportamentului antisocial. În 1982. specialiştii în domeniu constată că din cauza relatării cazurilor de suicid în mass-media acestea au crescut în SUA. Totodată. 180]. p. prin copierea unor modele de suicid oferite de acesta. În pofida acestui fapt. doctor în drept. fapt care a determinat Senatul SUA să iniţieze un studiu pe un termen de 23 de ani referitor la relaţia mass-media şi devianţa comportamentală. Studiul a scos în evidenţă faptul că 8 din 10 programe televizate conţin scene de violenţă. deoarece violenţa în şcoală atinsese un nivel alarmant. p. Nu s-a reuşit să se demonstreze că mass-media ar fi cauza principală a comportamentelor agresive [2. Conform unui bilanţ realizat în 1969 de Comisia naţională pentru prevenirea violenţei s-a subliniat faptul că violenţa nu este decît unul dintre numeroşii factori care contribuie la un comportament agresiv şi antisocial din partea tinerilor. Lombrosso însuşi scria că „ziarele excită apetenţa oamenilor”. Violenţa prezentată de mass-media a ajuns să fie ţinta opiniei publice. de 7 ori. 127]. un alt raport elaborat de National Institut of Mental Health va confirma rezultatele. iar subiectul n-a fost eludat definitiv nici în SUA. la începutul anilor 90 şi în Franţa. iar lectura romanului „Suferinţele tînărului Verter” a generat o epidemie de sinucideri. în 1990. făcînd obiectul mai multor studii. s-a menţionat că nu există un studiu empiric mai amplu în Franţa. EDIŢIA A VI-A Uliana DODON Impactul violenţei prezentate de mass-media în activitatea de prevenire şi combatere a criminalităţii Recenzent: Iurie LARII.5 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Cercetătorii în domeniu nu dau o explicaţie univocă. o grevă a ziariştilor de 265 de zile a dus la scăderea crimelor şi a sinuciderilor cu 40%. E de menţionat că relaţia cauzală dintre comportamentul agresiv şi consumul de scene violente rămîne un subiect controversat. . că în zilele de odihnă în fiecare 2 minute se produce un episod de violenţă şi că există o relaţie între violenţa TV şi delincvenţă [1. Mai recent.

criminologic şi istoric. violenţa este prezentată ca legitimă apărare. dar moartea nu este prezentată ca fiind legată şi de durere sau chinuri. Studiile s-au referit în special la emisiunile de ficţiune. prin urmare. comportamentul violent este prezentat în emisiunile de divertisment ale televiziunii ca strategie comportamentală normală. „măsurarea” influenţei lor este extrem de dificilă. constată că prezentarea violenţei imaginare este destul de uniformă. . emisiunile informative sau documentare fiind mai puţin investigate. În literatura de specialitate se delimitează efectele prezentării în medii a violenţei de ficţiune de cele ale violenţei reale. la care apelează fără scrupule şi indivizii moralmente integri . structurarea percepţiei şi a gîndirii. p. mai ales că acestea acţionează pe termen lung în viaţa indivizilor. Totodată. televiziunea oferă modele comportamentale care demonstrează cum se pot atinge obiective considerate legale – bunăstare. influenţa exercitată de medii este mai decisivă decît în cazul altor factori. e de remarcat faptul că violenţa reprezintă un sistem complex.cu ajutorul unor mijloace ilegale – violenţa [5. Analizele de conţinut. pe cale empirică este problematică izolarea efectului mass-media de restul fenomenelor care influenţează conduita [3. desemnînd un fenomen deopotrivă psihologic. măsurarea se limitează la efectele pe termen scurt (o emisiune).Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 5 5 De asemenea. dreptate . Tocmai din acest motiv. putere. Astfel. 74]. În formarea unui comportament intervin şi se combină o serie de factori. p. sociologic. violenţa este folosită de protagoniştii caracterizaţi ca buni sau răi ca instrument pentru atingerea unor obiective şi pentru rezolvarea unor conflicte. deseori. cotidiană. Ori. mass-media joacă un rol fundamental în geneza concepţiilor. Analizele de conţinut sunt interpretate însă diferit: în timp ce unii consideră că televiziunea prezintă imaginea unei lumi violente şi periculoase. dezvoltarea ideilor. Majoritatea cercetărilor au încercat să stabilească o relaţie între prezenţa violenţei pe micul ecran şi un eventual comportament agresiv suscitat la telespectator. violenţa poate avea un final mortal pentru unii. de la începutul vieţii. mesajul principal al serialelor poliţiste fiind arestarea şi deferirea justiţiei a criminalilor. alţii sunt de părere că aceasta transmite un mesaj de siguranţă socială sporită. prestigiu. p. Aceasta se caracterizează prin: violenţa de la televiziune este legată de rolul masculinului şi se declanşează între străini. Cercetarea influenţei exercitate de violenţa relatată în mass-media prezintă dificultăţi. 180]. deoarece izolarea fenomenului ca variabilă independentă este dificil de făcut. făcute pe plan internaţional. mass-media intervine semnificativ în procesul de socializare a indivizilor. 185]. în condiţiile în care mijloacele mass-media sunt asemenea unui fluviu care „ ia cu sine” spectatorii [4.

cu atît mai puternic va fi resimţită şi percepută violenţa.Parke ş. Drept exemplu. potrivit conţinutului. iar actele de violenţă pe care receptorul se aşteaptă să le vadă (filme poliţiste) nu sunt percepute automat ca violente. 1978) [7. se menţionează că în mass-media crimele grave sunt supraprezentate. Contrar realităţii. Mediile pot contura şi anumite probleme sociale în domeniul violenţei (violenţa în familie. Tom van der Voort (1982) a demonstrat. Totuşi nu se exclude un anumit efect de învăţare declanşat de conţinuturile filmelor [6. dar şi cele serioase publică puţine secvenţe din complexul larg al „realităţii criminalităţii”. un pretins val de criminalitate împotriva bătrînilor în New York a fost doar un produs al relatării mediilor. din perspectiva tinerilor a oferit o serie de factori de identificare). Violenţa nu s-a dovedit a fi dezorientatoare pentru tineri şi era evaluată în raport cu genul de film văzut. a fost caracterizat de Patricia Edgar (1977) ca fiind mai violent decît filmul brutal de război „The Dirty Dozen”. dar nu au efecte negative asupra spectatorilor. Astfel. s House” (care. nici măcar asupra copiilor. Ca certă şi dovedită poate fi considerată următoarea ipoteză: cu cît un film sau o emisiune pot fi evaluate mai realist. calificarea unor comportamente ca fiind violente depinde de genul de filme vizionat. de experienţa de viaţă a acestora şi de caracteristicile lor specifice de personalitate. Bunăoară. fenomenul aşa-numitelor „valuri de criminalitate” (Mark Fishman. Bettina Schwacke (1983) a dovedit că în Germania nu numai ziarele de bulevard.5 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. măsura în care sunt incluşi receptorii. le pot ignora sau privi ca fiind inexistente . Totodată. sunt considerate obiectiv violente. Totodată. referitor la perceperea şi prelucrarea psihică a violenţei din mass-media de către copii. EDIŢIA A VI-A Argumentele prezentate sunt axate pe faptul că între cantitatea actelor de violenţă şi violenţa percepută de spectatori nu există o relaţie consistentă sau după dimensiunea violenţei arătate la televiziune nu se poate trage o concluzie asupra efectelor provocate. Astfel. că acele filme de desene animate care. sunt percepute de copii drept ireale. violenţa în western este o secvenţă stereotipizată şi ritualizată de acţiune. Astel. 72]. în special împotriva femeilor. Ross D. a fost definită în SUA ca o problemă socială iniţial în presă) şi invers. care nu are nimic cu „realitatea”. filmele comice sau desenele animate conţin scene de violenţă. p. p. Copiii şi tinerii sunt în stare să facă deosebirea dintre violenţa reală şi violenţa fictivă.a. nefiind luate în serios. Schwacke realizează că ambele ediţii nu se prea deosebesc după conţinutul realităţii prezentate. au constatat că filmele care din punct de vedere al agresiunii fizice interpersonale nu se deosebesc substanţial fac parte din categoria filmelor distractive sau brutale. presa creează impresia că o bună parte din actele criminale . 181]. „Our Mother. cu o mulţime de scene incitante şi sîngeroase. filmul relativ inofensiv din punct de vedere al numărului de cadavre. Referitor la violenţa reală s-a remarcat faptul că mass-media construiesc în legătură cu criminalitatea o realitate cu coordonate proprii.

Rivers (1973) asupra efectelor diferite ale trecerii sub tăcere a informaţiilor şi a publicării lor în SUA despre un val de mînjiri cu svastici. a presupusului interes al receptorului şi a posibilelor consecinţe negative sau pozitive ale relatării . În ceea ce priveşte cercetarea efectelor ştirilor despre criminalitate s-a pornit de la următoarele ipoteze: 1. pruncucidere etc. p. au efect contrar de reducere a fricii. Cu cît se relatează mai mult despre crime senzaţionale care încalcă concomitent mai multe norme (femeie ucisă. crimă în domeniul prostituţiei etc. extrem de important: a fost constatată mobilizarea opiniei publice. Cu cît se oferă mai puţină informaţie despre motivele delincventului. despre relaţia dintre acesta şi victimă. 2. Deci despre procentajul relativ mare de acte criminale violente rezolvate de poliţie nu se relatează suficient. Referinţa locală. p. Factorii care trezesc teama. nemotivabile şi inexplicabile). deoarece nu există posibilitatea unor măsuri de prevenire a unor crime derulate după scenarii aleatorii. au avut mai des şi mai intens sentimentul de a fi ameninţaţi şi considerau mai necesare măsurile de prevedere individuale şi sociale împotriva criminalităţii. deoarece este resimţită siguranţa în apropierea cititorului. 3. cu atît mai mare va fi teama declanşată în rîndul receptorilor. Informaţia. dar care ar putea . cu atît va fi mai mare teama receptorilor. Un exemplu elocvent servesc rezultatele unui studiu comparat efectuat de William L. În consecinţă . Cercetarea a demonstrat că publicarea a condus la imitarea faptelor. Relatările despre crimele petrecute foarte departe au efecte liniştitoare. Încălcarea normelor. 202]. cît şi pe cale empirică. cînd local s-au petrecut în apropierea receptorului (crime absurde.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 5 7 se finalizează cu „succes” pentru criminal. Declanşarea fricii nemotivate poate fi evitată dacă se transmit şi informaţii explicative (relaţii între criminal şi victimă.1984). 189]. Tezele sus-menţionate au fost verificate atît într-un experiment de laborator (Linda Heath. În practica cotidiană editorii şi funcţionarii serviciului de presă ai organelor de drept se află în permanenţă în faţa deciziei de a alege între criteriile importanţei evenimentului. Un alt aspect al problemei este prezentarea relatărilor care legitimează violenţa. faptele erau apreciate ca fiind negative doar în comunele unde au fost aceste relatări. relatările despre criminalitate fiind cele mai des citite ştiri şi reţinute mai bine [8.). Rezultatele cercetărilor lui Wolfgang Donsbach (1991) au demonstrat că publicul manifestă un interes înalt faţă de tematica criminalităţii. O comparaţie între cititorii unui ziar de bulevard „Telegraf” (cu multe relatări despre criminalitate) şi cititorii unui ziar de calitate din Olanda reflecta faptul că cititorii ziarului de bulevard exagerau rata criminalităţii. cînd se petrec undeva departe [9. Avem în vedere prezentarea unor comportamente neviolente în sine. iată cîteva concluzii importante pentru modul de relatare despre crime: în spaţiul local relatările despre crime senzaţionale sau cele despre crime ca fiind aleatorii provoacă teamă. avînd şi un efect secundar.). fiind chestionaţi 335 de cititori ai 36 de cotidiene.

societatea în care trăieşte individul. să contribuie la reducerea acestor comportamente prin constrîngerea tinerilor delincvenţi. de obicei. 152]. dar de caracterul anumitor emisiuni şi de dezinvoluntura afişată în abordarea problemelor vieţii cotidiene. De aceea.atacuri şi furturi din magazine. deprinderile obţinute se pot transforma într-un comportament violent în viaţa cotidiană. Reporterii de ştiri sunt însă prezenţi la actele premeditate de violenţă ale mulţimilor sau ale grupurilor. în timp ce ştirile pot influenţa anumite grupuri [11. nici radioul şi nici ziarele nu pot fi trecute cu vederea. În opinia cercetătorului Judith Lazar. ficţiunile îi pot împinge pe indivizii izolaţi la imitaţii periculoase. prezentări degradante ale unor grupuri sociale etc. În complexitatea analizei motivelor ce duc la violenţele prin imitaţie nu se evidenţiază prea clar răspunderea ce le revine programelor de actualităţi şi ziarelor. de exemplu. îi pot încuraja pe unii şi descuraja pe alţii. Ar mai fi de remarcat şi faptul că mass-media este adesea acaparată de lucrurile importante care trebuie prezentate şi neglijează lucrurile de bază ale situaţiilor complexe. la care apoi se adaugă modelele simbolice violente oferite pe cale medială. deoarece reporterii nu sunt prezenţi în momentul comiterii acestora. Prin urmare. pe cînd programele de ficţiune recreează cu iventivitate asemenea incidente. Radioul şi televiziunea diminuează faptul că ele nu numai prezintă ştirile mai prompt decît presa. p. dar sunt şi mai supărătoare: este mai şocant să afli ştiri supărătoare de la radio sau televiziune. Ele pot constitui şi o avertizare anticriminală. decît să le citeşti. deoarece se consideră că a asista vizual la comiterea unei acţiuni negative este. care provoacă emoţii negative în special la copii prin lichidarea obstacolelor şi atingerea obiectivelor prin mijloace agresive. să colaboreze cu poliţia la asigurarea ordinii de drept etc. p. mass-media constituie unul dintre factorii comportamentului violent.tineri cu precădere . despre modul de caracterizare a unor conflicte în aşa fel. pe indivizi. Cea mai mare îngrijorare se răsfrînge asupra televiziunii. 183]. Iar scenele de comportament antisocial care pot fi imitate nu exercită o influenţă unidirecţională. mai susceptibil să influenţeze decît a auzi sau a citi despre aceasta [10. E de menţionat că chiar şi pentru învăţarea agresiunii rămîne valabil mediul familial nemijlocit şi subcultura. Astfel.chiar agresaţi de astfel de emisiuni [11. Nu trebuie să trecem cu vederea nici violenţa difuzată prin Internet şi jocurile computerizate. În ultimă instanţă. de decalajul dintre lumea simbolică şi realitatea cotidiană a telespectatorului care este la originea unui fel de disconfort din care va rezulta ulterior reacţia violentă a indivizilor „dezorientaţi” . violenţa televizată ţine mai puţin de actele de violenţă propriu-zise. 151]. Dar dacă există un efect de imitaţie. Ar mai fi necesar să remarcăm că emisiunile de ştiri nu reproduc momentul de violenţă sau alte acte care ar putea fi imitate . EDIŢIA A VI-A declanşa violenţă: stereotipuri negative despre minorităţi. p. comportamentul deviant se prezintă ca un proces complex . pe părinţi.5 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. încît doar soluţiile violente mai par posibile.

la originea violenţei tinerilor?//Ferreol G.Neculau A. 10. Марк Варр. Efectul prezentării violenţei// Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării.1998 6. op.. iar televizoarele pot fi programate ca la un anumit semnal să nu mai recepţioneze anumite transmisiuni.. 10. Criminologie clinică. 2003.cit. Presa universitară clujană. Джозефа Шели 3-е межд. care citeşte semnalele transmise de posturile de televiziune şi clasifică emisiunile după gradul de periculozitate pentru copii sau tineri (ele conţin un cod al vîrstei. 2003. prin care să fie eliminate filmele şi scenele de violenţă fără mesaj etic etc. la criminalitate sau la comportamente negative prin stimularea generozităţii. preconiza v-cipul.Wilson John. Canada. . Kunczik Michael. 5. Referinţe: Scripcaru Gh. iar televiziunea europeană. sex etc. op.. 2. Polirom. Evenimente violente// Să înţelegem jurnalismul. ameliorarea programelor televizate şi cinematografice este în atenţia tuturor statelor. În etapa actuală. Aşadar. optîndu-se chiar în favoarea constituirii unui „drept internaţional al imaginii”. Judith Lazar. Iaşi. 11. 1.раб. Iaşi. 2003. de exemplu. mass-media acţionînd mai evident cînd apare o ruptură a individului cu mediul său de existenţă. Aspecte psihosociale. Institutul European. Санкт-Петурбург.op. să înlăture încurajarea directă la violenţă.. Astărăstoaie V. Polirom. Idem. Şi alte ţări. Zipfel Astrid. Марк Варр. Kunczik Michael. personalitatea şi situaţia. să promoveze comportamente prosociale.cit. codificarea şi clasificarea programelor.. Средства массовой информации и преступность //Криминология под ред. 7. Iaşi. Idem. 9.Judith Lazar. al gradului de violenţă. Zipfel Astrid.cit. ca şi a Consiliului Europei. prieteniei şi aderenţei la norme. 3. Televiziunea. Noua lege a mediilor în SUA prevede după 1996 un aşa . 2003 11. 8. Judith Lazar.изд.numit „ViolenceChip”. Питер. цит. este necesar ca mass-media să se autoevalueze.Violenţa. 4. cooperării. planifică introducerea Vcipului.).Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 5 9 în care nu pot fi neglijate mediile macro şi microsocial. de asemenea.

21]. în cadrul adunării celor mai cunoscuţi criminologi ai Imperiului Britanic. Reuniunea a avut un impact anumit asupra activităţii poliţiei.6 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. reprezentanţi din 14 state. în anul 1901. Totuşi a fost un progres considerabil. . consolidând ideea de cooperare judiciară internaţională lansată de predecesori. participanţii expoziţiei fiind reprezentanţi ai poliţiei din Moscova. De iure. istoria INTERPOL-ului începe din anul 1914. Un pas practic. Sankt Petersburg. p. între 14-18 aprilie. contrabandişti şi alte categorii de criminali. 1124] în scopuri de identificare. Ulterior. p. inspector general al poliţiei din Bengalia. p. A fost încheiat un tratat prin care se consfinţea înfiinţarea unei unităţi centrale în ţările afectate de flagel şi folosirea sistemului Bertillon [1. care ulterior a servit la constituirea Uniunii Internaţionale a Poliţiei. ai prefecturii poliţiei din Paris şi şcolii de jandarmi din Prusia. la Roma. care a determinat guvernul italian să organizeze în anul 1898. din lunile mai . cu ocazia convocării primei Conferinţe Internaţionale a Politiei Criminale. escroci. care la 5 iulie 1900. Primul pas în direcţia constituirii unei structuri a poliţiei criminale internaţionale a fost întreprins de către Edward Henry. a organizat în cadrul Scotland Yard-ului [3] secţia centrală a dactiloscopiei şi a propus tuturor specialiştilor cointeresaţi în acest domeniu de a lua parte la studierea acestei probleme. EDIŢIA A VI-A Ian DOGOTARI Privire istorică asupra cooperării poliţieneşti internaţionale Istoria activităţii internaţionale a cunoscut mai multe încercări de a demara o anumită cooperare internaţională pentru urmărirea şi arestarea infractorilor. membri ai unor servicii departamentale naţionale. a făcut o expunere asupra sistemului său de organizare a evidenţei dactiloscopice [2. fapt nerealizat datorită declanşării primului război mondial.octombrie 1909. când 188 de participanţi. în oraşul Dresda. în anul 1916. Dresda. 176]. Polonia şi Viena. În cadrul şedinţelor acestei conferinţe s-a convenit ca următoarea sesiune a congresului să aibă loc în oraşul Bucureşti. Prima conflagraţie mondială a fost urmată de o uriaşă recrudescenţă a criminalităţii. s-au reunit la Monaco [4. Colapsul economic şi social în majoritatea zonelor europene a devenit un câmp ideal pentru falsificatori. o conferinţă pentru a analiza situaţia acelor manifestări deosebit de violente şi luarea de măsuri operative legale. la Londra. O primă încercare de o astfel de cooperare a fost generată de valul de acţiuni anarhiste de la sfârşitul sec XIX din Europa. a fost întreprins o dată cu desfăşurarea expoziţiei internaţionale a fotografiei. Hamburg.

schimbului de informaţii şi. un număr de 30 de organizaţii de poliţie din 30 de ţări.I. ales pe un mandat de 5 ani şi de către 4 vicepreşedinţi. Belgia. iar activitatea C. Polonia. Trieste. Iniţial. la care au participat 138 de delegaţi [6. Austria. p.P.C. p. Argentina şi SUA [7. Japonia. Cehoslovacia.P. s-au făcut multiple demersuri pe cale diplomatică pentru a fi restabilite legăturile şi raporturile întrerupte din cauza marii conflagraţii mondiale [5. Reluându-se ideea. Suedia. Triumful întrunirii a fost oglindit prin adoptarea deciziei de constituire a „Comisiei Internaţionale de Poliţie Criminală” (C.P. toxicomaniei. Portugalia.C. Olanda. Creşterea valului de criminalitate şi. la New York. manifestările internaţionale ale acestuia au pus din nou problema reluării cooperării în spiritul celor discutate la Monaco în anul 1914.C. Italia. C. Turcia. Grecia. în special.I.I.I. Franţa. Organul suprem de conducere al C. 464].P. din iniţiativa fostului şef al poliţiei din Viena şi ex-cancelarului Johann Schober. p. cu sediul la Viena. s-a decis să fie coordonată de către un preşedinte. Faptul dat demonstrează că C.C.C. se prevedea în general ca C.C.I. în oraşul Viena. a avut loc o reuniune a unor funcţionari de poliţie în cadrul căreia au fost puse în discuţie problemele cooperării internaţionale. era chemat să servească şi. România. să nu fie un organ poliţienesc de lucru. Serbia. între 3-7 septembrie 1923. C. p. prin care se stipula că forţelor poliţieneşti ale unui stat li se interzice să-şi continue orice activitate de cercetare pe teritoriul altui stat străin. Elveţia. efectiv. Norvegia.I.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 6 1 Războiul a creat o bază prielnică degenerării moravurilor. Ca urmare. nevindecată încă de rănile războiului.C. şi-a stabilit principiile de organizare şi funcţionare în baza respectării stricte a suveranităţii naţionale.) [8.P.I. Membrii C. Finlanda. principiile acţiunilor comune ale organelor de poliţie. 197]. răspândirii alcoolismului. 179]. erau divizaţi în două categorii: membrii oficiali – fondatorii şi membrii neoficiali – savanţii-jurişti cu renume [9. Uruguay. Începând din anul 1923. Germania. narcomaniei.C. să-şi aducă o contribuţie din ce în ce mai eficientă la cooperarea internaţională în materie de criminalitate. Spania. 3]. iar preocuparea pe linia cooperării îşi făcea loc din ce în ce mai mult în activitatea multor guverne [10. În anul 1920.P.C.P. . servea drept un centru informativ specific (însă nu de coordonare) şi în esenţă doar se adresa statelor-membre cu rugămintea referitoare la posibilitatea de reţinere şi extrădare a infractorilor daţi în căutare internaţională. p. p.P. în general. China. Egipt.I. Fiume. a fost convocat al II-lea Congres Internaţional al Poliţiei Criminale. Cauzele şi condiţiile care generaseră delicvenţa au început să acţioneze din plin într-o societate bolnavă. a început să se dezvolte. reprezentanţi din Danemarca. 16]. Ungaria. a devenit Adunarea Generală care se întrunea anual şi dezbătea problemele de ordin intern-organizatoric şi chestiunile de bază ale cooperării internaţionale. pentru a se rediscuta problema şi a se pune din nou bazele unei cooperări organizate. 178]. fapt prevăzut şi în primele regulamente de activitate. În anul 1930 erau deja afiliate la C.I. Letonia.P. prostituţiei etc. Anglia.

Acest fapt. Tabloul este completat prin patru fulgere de pe drapel.I. comisia renaşte în 1946 [12]. având în faţă o spadă şi o balanţă. EDIŢIA A VI-A Actualmente. pe un fundal albastru deschis.I. se poate spune că ea s-a limitat doar la crearea sistemului de evidenţă a „persoanelor deosebit de periculoase” şi a cartotecii ce conţinea date cu privire la criminalii internaţionali. În perioada celui de-al doilea război mondial nu a fost desfăşurat nici un congres oficial a C. care semnifică rapiditatea de acţiune a poliţiei şi radiocomunicaţiile sale. Cooperarea între ţări se limita doar la schimbul de informaţii. unul din principiile de activitate ale INTERPOL-ului este aspru respectat ca şi în primii ani de activitate ai C. Spada simbolizează acţiunea poliţiei.C. de la 3 până la 5 iunie 1946.P.în persoana lui Florent Louwage.Cului. p.ului de la Viena la Paris [14].C. şeful poliţiei criminale franceze [13.I.P. biroul central din Viena a început să se ocupe cu elaborarea mandatelor internaţionale de percheziţie. Ca răspuns la apelurile guvernului belgian. iar însăşi organizaţia îşi extindea continuu rândurile. la a 18-a sesiune a Organizaţiei care a avut loc la Berna s-a . Ca rezultat şi datorită faptului că Comisia şi-a extins domeniile de activitate.. în primii ani de activitate. care în 1945 dispăruse practic de pe arena internaţională.I.I. rasiale sau religioase [11]. şi anume limitarea activităţii Comisiei doar la servicii de înregistrare şi înştiinţare.în persoana lui Louis Ducloux. care semnifică ochii poliţiştilor lumii aţintiţi asupra infractorilor. întrunirea din 1946 a fost ulterior introdusă în lista oficială a întrunirilor anuale ale Adunării Generale ca a 15-a sesiune.P.P. 182]. Făcând o generalizare privind activitatea practică a C. căci scopul tuturor acţiunilor autorităţilor judiciare este apărarea păcii şi liniştii în interiorul societăţii.I. la această reuniune fiind ales: Preşedintele C.6 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Între frunze şi ramurile de măslin sunt nişte cercuri mici albe. şi anume: un glob pământesc înconjurat de o coroană de lauri. În anul 1949 este stabilită şi emblema Organizaţiei.I.P. inspectorul general al siguranţei belgiene şi Secretarul General . în anul 1949. Schimbările social-economice survenite pe plan internaţional după cel de-al doilea război mondial au influenţat considerabil şi principiile de activitate a C. Astfel.C. Astfel. 43 de delegaţi.P. şi anume că toţi membrii INTERPOLului activează exclusiv împotriva criminalităţii internaţionale şi în nici un caz nu au dreptul de a se implica în domeniile ce ţin de probleme politice. să participe în lupta cu falsificarea actelor. iar balanţa justiţia.P. Tot în cadrul acestei reuniuni s-a decis de a fi transferat sediul C. culoarea preferată de majoritatea organizaţiilor internaţionale.C. problema care a început să reapară în discuţii ca o necesitate stringentă era cea a reluării legăturilor şi a repunerii bazelor cooperării organizate.C. Laurii reprezintă pacea. banilor şi contrabanda cu stupefiante.. Pentru a menţine spiritul de continuitate.I.P.C. s-au reunit la Bruxelles în scopul reconstituirii C.C. .. După sfârşitul celui de-al doilea război mondial. reprezentanţi din 17 state. a demonstrat insuficienţa soluţionării problemei de existenţă a C.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 6 3 decis.A. Olanda. 1964. Cannes (Franţa). orice echivoc a dispărut. .I.U. după cum urmează: 1962. Dezvoltarea continuă a relaţiilor de piaţă într-un şir de ţări şi reversul economic în alte ţări au contribuit la creşterea nivelului săvârşirii infracţiunilor economice. ce a avut loc în anul 1956 la Viena. La a 49-a sesiune a Adunării Generale a O. indicând o activitate constantă. schimbul reciproc cu specialiştii. ajungând în anul 1956 la 57..P.I. Anglia. în timp ce „Organizaţie” este o noţiune. Cehoslovacia. dintre care aproximativ 50% din numărul total se refereau la contrabandă şi abuzul de stupefiante. La a 25-a sesiune jubiliară a Adunării Generale a C. Perioada de activitate a Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale este marcată de trei evenimente esenţiale: 1. Stockholm.C. Suedia. Danemarca. capătă amploare în întreaga lume.P. Numărul membrilor O. În cadrul sesiunii au fost abordate şi alte probleme ca: deturnarea aeronavelor. Ulterior. Chile. Caracas. Activitatea INTERPOL-ului.I. Organizaţia a precăutat 44 mii de materiale.I.I. C.INTERPOL a suferit unele modificări. Statutul O. o dată cu aprobarea noului Statut al Organizaţiei. 3. În rezultatul aderării noilor membri. desfăşurată la Manila în anul 1980. înfăptuire de comun acord a unor cercetări ştiinţifice.P.C. s-a menţionat că în perioada anilor 1979-1980. 1967 la 100. Elveţia. Madrid.I. 1977. Luxemburg. Egipt. şi Iugoslavia. 1974. denumirea oficială a acesteia este schimbată în „Organizaţia Internaţională de Poliţie Criminală – INTERPOL” [15. 1967. şi anume: Belgia. Iran. schimbului de informaţie şi experienţă. S. ca pe lângă lupta cu criminalitatea internaţională. Franţa.P. Turcia. s-a oglindit faptul că el se ocupă în mod exclusiv de reprimarea şi prevenirea delictelor de drept comun. Este adoptat noul statut al Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale – INTERPOL. Norvegia. în scopul cooperării şi coordonării acţiunilor comune. Teheran. în prezenţa doar a ţărilor europene. Problema dată a fost pusă în discuţie în cadrul conferinţei speciale regionale a INTERPOL-ului. Polonia.C -ul să-şi orienteze activitatea şi în direcţia organizării şi stabilirii contactelor permanente între sistemele poliţieneşti naţionale. p.I.C. „Comisie” presupune oricum un provizoriu. În felul acesta. Astfel. abreviat O. a crescut mereu. anul 1980 la 127.-INTERPOL. a ajuns actualmente la un număr de 181 de state-membre.P.P. precum şi alte probleme legate de cooperarea poliţienească.-INTERPOL. care în anul 1981 s-a desfăşurat la Paris.C.C. Grecia.P. activitatea C. În anul 1956 denumirea „Comisia Internaţională a Poliţiei Criminale” este schimbată în „Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminae – INTERPOL”. Buenos Aires. atacul asupra aeroporturilor. 18]. Kyoto. 1968. 1975. 2. Portugalia. reîncepută în componenţa a 19 state.C.

1998. pe malul Tamisei.S. deoarece este mai puţin expusă modificărilor şi deformărilor datorate muncii fizice). preocupat de problema pe care o ridica criminalitatea. 6. al cărui nume a fost preluat de un organ de poliţie. 4.S. Actualmente. Международное право.I. 2. Bucureşti. lungimii degetului mijlociu al mâinii stângi. Teoria lui Bertillon se baza pe presupunerea că nu există doi oameni cu proporţii identice ale corpului şi că scheletul uman reprezintă o variabilitate infinită în dimensiunile sale. Este elocventă menţiunea conform căreia condiţiile geografice ale statului Monaco ofereau infractorilor posibilităţi optime ca. Интерпол в вопросах и ответах. statele. iar la a 59-a sesiune a Adunării Generale a O. întocmit de către antropologul francez Bertillon Alphonse (1853-1914). Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale.. 1997. ce a avut loc la Ottawa. Bucureşti. EDIŢIA A VI-A La 7 aprilie 1990. 5. guvernele care participă la ample acţiuni organizate sub auspiciile O. Metoda de lucru a antropometriei lui Bertillon consta în măsurarea corpului. Bucureşti.I.S. antrenând serios comunitatea internaţională. Ediţia „Cartier”. 338 „Cu privire la aderarea U. Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale. A se vedea: Ion Suceava. lungimii piciorului stâng.C. Suprafaţa de 162 ha a statului Monaco. Bucureşti.С. 1997. La 1 ianuarie 1991.C. – INTERPOL”. Sediul poliţiei londoneze.P.S. Coman Florian.C.S. Москва. Aszody Ion. începe să funcţioneze Biroul Naţional Central INTERPOL. capului.6 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Международные отношения. (anume partea stângă.R.-INTERPOL pe plan internaţional este foarte vastă. în structura aparatului Ministerului Afacerilor Interne al U. decide să organizeze o conferinţă a reprezentanţilor diferitelor ţări din care proveneau majoritatea turiştilor. concentraţia aceasta de elemente criminale. Este elocventă menţiunea precum că sistemul Bertillon este un sistem de identificare a criminalilor prin măsurări antropometrice. au fost factorii pe baza cărora a apărut pentru prima dată ideea cooperării internaţionale.R.I. Canada. 7. 2000г. Suveranul statului Monaco Albert I.P. Interpolul intră în acţiune.S. Москва. Овчинский В.P. să părăsească teritoriul şi să intre în raza de jurisdicţie a statelor vecine. Изд. Инфра-М. . înfiinţat în 1829. 2001г. cu competenţă doar pe teritoriul Capitalei.. A se vedea: Dicţionar enciclopedic.-INTERPOL. Editura politică. Изд. după săvârşirea infracţiunii. 1968. Suceava Ion. Referinţe: 1. posibilitatea de dispariţie. Florian Coman.I. URSS este primită în cadrul INTERPOL-ului ca membru cu drepturi depline. Editura “ROMCARTEXIM”. la O. sfera de activitate a O. este aprobată dispoziţia nr. aproape de Westminster Bridge.C. Editura “ROMCARTEXIM”.P. de către Sovietul Miniştrilor al U. 3.R. lungimii antebraţului stâng etc.

1997. Ronald Martin Howe (Anglia).C.-INTERPOL. Werner Muller (Elveţia) şi Louis Ducloux (Franţa) au fost cei care au pus bazele reorganizării C. 13. De fapt. 8. Губанов А. Iniţialá sediul a fost în strada Alfred de Vigny nr. 12. Указ. apoi pe Bd Gouvion Saint-Cyr. Bucureşti. Franţa. London.I. A se vedea: В. Bucureşti. iar în anul 1966. iar din 22 iulie 1946. 1999г. iniţial. Москва.P. Era greu de crezut că flagelul abătut asupra Europei ne va tulbura atât”. 11. Florian Coman.C. Paris. care provine de la prescurtarea denumirii engleze a expresiei “international police” şi simbolul organizaţiei au apărut pe paginile „Journal de Monaco” în aprilie 1914. Editura “ROMCARTEXIM”. Организационно – правовые основы. Изд. 14.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 6 5 8. 1 (27) / 1999. Инфра-М. Овчинский. Inside INTERPOL. 1997. A se vedea: Интерпол. соч. termenul „INTERPOL” este înregistrat oficial în serviciul poştal al oraşului Paris. caracterizând perioada de renaştere a organizaţiei după al doilea război mondial menţiona că “în anul 1946. operă citată de Ion Suceava. .P. Soderman H. Florian Coman. Este elocventă menţiunea precum că. 2000г.C. 40 ans de police internationale.С. стратегия и тактика деятельности. 10. Editura “ROMCARTEXIM”. Art. Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale. din Paris. 3 al Statutului O. Полиция зарубежных стран. nu eram atât de siguri că nu ne vom prăbuşi. 15. din cadrul Comisiei Internaţionale a Poliţiei Criminale făceau parte 17 state-membre. în actualul sediu de la Saint CloudPrezintă importanţă menţiunea precum că pentru prima dată termenul de „INTERPOL”. A se vedea: H. începând să fie folosit ca semn distinctiv telegrafic al Biroului C. Интерпол в вопросах и ответах.I. când a fost întreprinsă refacerea arhivelor vechii Comisii.. 61. Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale. нр. Tullet Tom. 1949. Lauwage împreună cu Hary Soderman (Suedia). Москва. F. Mémoires. după care s-a mutat în Calea Monceau nr.P. operă citată de Ion Suceava. în lucrarea “Amintiri”.В. 1963.I. Soderman. 9. Frederik Müller.

05. ceea ce este imposibil în cazul nostru. fiindcă art. în mod abstract. capitolul XLIII „Procedura în pricinile de contestare a hotărârilor arbitrale” al Codului de procedură civilă nr. iar capitolul XLIII al Codului de procedură civilă prevede procedura de contestare a hotărârilor arbitrale.6 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC.480 al Codului de procedură civilă. În baza celor expuse anterior. vorbeşte oare legiuitorul despre aceeaşi procedură sau despre două proceduri diferite? Evident că.05. Alte dispoziţii cu privire la desfiinţarea hotărârilor arbitrale sunt menţionate în Legea cu privire la judecata arbitrală (arbitraj) nr. apare întrebarea. prin contestarea hotărârii arbitrale înţelegem acea cale de atac prin intermediul căreia părţile pot obţine desfiinţarea hotărârii arbitrale în cazurile prevăzute de art. Astfel. Potrivit art. urmându-se ca în practică să se aplice noul Cod de procedură civilă. Un alt motiv în baza căruia nu poate fi aplicată în practică Legea cu privire la judecata arbitrală este însuşi sensul juridic al termenului „revizuire”.480 al Codului de procedură civilă. Astfel. domeniul contestării hotărârilor arbitrale este prevăzut în titlul 5. este vorba de aceeaşi procedură. articolul 12 al Legii cu privire la judecata arbitrală prevede modalitatea de revizuire a hotărârilor arbitrale. însă pur şi simplu prevederile Legii cu privire la judecata arbitrală sunt căzute în desuetudine şi nu mai pot fi aplicate (decât în cazurile în care nu există alte reglementări).225-XV din 30. EDIŢIA A VI-A Victor FILIP Temeiurile pentru desfiinţarea hotărârii arbitrale Potrivit legislaţiei în vigoare. ne dăm bine seama că presupune reexaminarea cauzei de către aceeaşi instanţă de judecată (instanţa care a pronunţat hotărârea de fond şi în faţa căreia aceasta a devenit definitivă).1994. Dacă vom examina aceste reglementări vom putea evidenţia unele neconcordanţe legislative în domeniul respectiv. Dacă analizăm acest termen. menţionăm că desfiinţarea hotărârii arbitrale poate fi efectuată numai prin intermediul contestării acestei hotărâri. Analizând aceste două acte normative.129-XIII din 31. o hotărâre arbitrală poate fi desfiinţată doar în cazul când există unul din următoarele temeiuri: .2003.12 al Legii cu privire la judecata arbitrală prevede revizuirea hotărârilor arbitrale de către o altă instanţă de judecată.

potrivit legii. temeiurile. sunt nearbitrabile litigiile cu privire la drepturile personale. normele cu privire la arbitrabilitatea litigiilor se integrează în noţiunea de „ordine publică”. reiese că imposibilitatea îndeplinirii dispozitivului hotărârii vizează executarea acesteia. alte date care reflectă examinarea cauzei şi adoptarea hotărârii. în sensul dreptului internaţional privat. 468]. la nivelul de pregătire a persoanelor. b) Hotărârea arbitrală a fost emisă după expirarea termenului arbitrajului. Emiterea hotărârii arbitrale după expirarea termenului arbitrajului nu poate să constituie motiv de desfiinţare a hotărârii arbitrale afară de cazul în care una din părţi a notificat (a adus la cunoştinţă) celeilalte părţi şi judecăţii arbitrale. dreptul aplicabil.2 al aceluiaşi articol. Dar acest moment este foarte puţin probabil ca partea care a constatat că hotărârea a) . Potrivit art. obligat prin hotărârea arbitrală la o prestaţie în natură. că înţelege să invoce caducitatea (atât în cazul în care termenul a fost stabilit convenţional. dar în sistemul Convenţiei de la New York din 1958 acesta constituie motiv de refuz de recunoaştere şi executare a sentinţei arbitrale. cele care rezultă din încălcări ale regulilor concurenţei. în hotărâre se indică: data adoptării ei. Astfel. aceasta poate fi desfiinţată prin contestare în instanţa competentă. fiind de natură a încuraja abuzurile debitorului de rea-credinţă. Criteriul arbitrabilităţii litigiului are un conţinut diferit de la un sistem de drept la altul. cât şi în cazul termenului legal) [1. Astfel. statele limitând domeniul de acţiune al arbitrajului în raport cu propriile politici economice şi sociale. debitorul. locul şi data pronunţării sau nu este semnată de arbitri. în cazul în care hotărârea arbitrală nu conţine dispozitivul. d) Dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate.10 al Legii cu privire la judecata arbitrală hotărârile arbitrale trebuie să fie semnate de toţi membrii completului de judecată sau de majoritatea lor. p. precum şi litigiile asupra unor drepturi şi bunuri inalienabile. această imposibilitate urmând a fi constatată cu ocazia executării forţate a hotărârii arbitrale. Mai mult decât atât. Astfel. Nonarbitrabilitatea constituie motiv de anulare a sentinţei arbitrale şi în sistemul Legii-tip UNCITRAL (CNUDCI). locul şi data pronunţării ori nu este semnată de arbitri. va putea obţine desfiinţarea hotărârii arbitrale în cazul înstrăinării bunului. obiectul dezbaterilor arbitrale. falimente şi unele drepturi de proprietate intelectuală. până la prima zi de înfăţişare. probele în al căror temei este adoptată hotărârea. circumstanţele cauzei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 6 7 litigiul examinat de arbitraj nu poate fi. locul şedinţei. c) Hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile. De regulă. Temeiul respectiv este formulat în termeni generali. din însuşi modul în care este formulat. atunci când o instanţă arbitrală soluţionează un litigiu nearbitrabil se încalcă şi „ordinea publică”. Din acest punct de vedere. Potrivit alin. indicânduse din ce motive lipsesc celelalte semnături.

pentru că împrejurările în care dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii care nu pot fi aduse la îndeplinire pot fi foarte variate. În dreptul comun românesc sunt reglementate două ipoteze în care hotărârile instanţelor pot fi desfiinţate pe calea de atac a revizuirii pentru imposibilitatea executării. capacitatea arbitrilor ori acuzele care pun la îndoială independenţa ori imparţialitatea lor. Astfel. numirea arbitrilor sau despre dezbaterile arbitrale. 463]. p. iar nu de preşedintele Tribunalului comercial care fusese desemnat prin convenţie. instanţa statală este cea care va interpreta şi va aprecia dacă voinţa reală a părţilor a fost sau nu respectată. Hotărârea cuprinde dispoziţii potrivnice care nu pot fi puse în executare când se admite atât cererea principală prin care se solicitase executarea unor obligaţii contractuale. desfiinţarea hotărârii arbitrale poate fi cerută în ipoteza în care în sarcina debitorului nu s-a stabilit o obligaţie alternativă. În caz de îndoială. Doctrina şi practica judiciară a Republicii Moldova nu se opreşte asupra determinării temeiurilor în acest sens. Utilitatea acestui temei de desfiinţare a hotărârii arbitrale este incontestabilă.3 al Codului de procedură civilă al României). voinţă exprimată explicit în convenţia arbitrală în legătură cu constituirea arbitrajului sau ignorarea regulilor de constituire la care părţile s-au referit prin convenţie.6 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. e) Arbitrajul nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală. data şi ora şedinţei arbitrale sau din alte motive întemeiate. Dar în cazul în care acţiunea în anulare (în legislaţia R. cu autoritate de lucru judecat. EDIŢIA A VI-A arbitrală nu poate fi adusă la îndeplinire să se mai afle în termen pentru introducerea cererii de contestare a hotărârii arbitrale. urmând ca instanţa arbitrală să înlocuiască obligaţia imposibil de executat cu una nouă [1. nu s-a putut prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii. oprindu-i să judece litigiul. cât şi cererea reconvenţională a pârâtului de compensare judiciară a datoriilor [2. respectiv în cazul în care dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice care nu se pot duce la îndeplinire (art. În acest caz este sancţionată simpla lipsă de respect faţă de voinţa părţilor. Acest temei sancţionează ignorarea voinţei părţilor. 462]. p. 463]. 557]. pot exista neregularităţi ce ţin de greşita constituire a instanţei de arbitraj.322 pct. cu autoritate de nominare [3. Astfel. inclusiv despre locul. În cazul în care obiectul cererii nu mai este în fiinţă. ea nefiind ţinută de aprecierea arbitrilor înşişi asupra acestei chestiuni [1. . considerentele de oportunitate neavând nici o consecinţă. creditorul are deschisă şi calea unei acţiuni principale în care hotărârea arbitrală poate fi opusă debitorului. respectul voinţei părţilor în constituirea arbitrajului nu are alte limite decât cele date de respectul ordinii publice. f) Partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea. imparţialităţii judecăţii de arbitraj şi asigurarea dreptului la apărare. jurisprudenţa franceză a anulat sentinţa arbitrilor şi atunci când numirea a fost făcută de Tribunalul comercial.Moldova – contestare) nu mai poate fi exercitată. al egalităţii părţilor. p. p. În acest sens.

Dacă lipsesc reprezentanţii ambelor părţi. acoperă orice viciu de înmânare a citaţiei. aceasta se fixează pentru o altă dată. instanţa arbitrală are obligaţia de a înştiinţa legal părţile interesate despre alegerea şi numirea arbitrilor. acest termen poate fi mai scurt. de regulă cu un complet din trei arbitri. judecarea pricinilor (inclusiv cele arbitrale) are loc în şedinţa de judecată cu înştiinţarea obligatorie a participanţilor la proces despre locul.193 al Codului de procedură civilă. astfel: instanţa înştiinţează prin citaţie participanţii la proces. şedinţa se amână. g) Arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia arbitrală sau care nu se înscrie în condiţiile convenţiei.5 al Legii cu privire la judecata arbitrală. data şi ora şedinţei de judecată sau locul. Dacă una din părţi nu şi-a numit arbitrul în termen de 10 zile de la data la care a primit înştiinţarea că litigiul este transmis spre arbitrare. interpretând art. este numit de preşedintele judecăţii arbitrale. anunţaţi în modul stabilit despre data şi ora examinării litigiului. sau hotărârea arbitrală conţine dispoziţii în probleme ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale.102 al Codului de procedură civilă. . martorilor. din motive întemeiate. în persoană sau prin reprezentant. pot fi repuse în termen de către instanţa de arbitraj. Potrivit art. locul. citaţiile şi înştiinţările se înmânează participanţilor la proces. În pricinile urgente. la discreţia instanţei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 6 9 Referitor la alegerea şi numirea arbitrilor potrivit art. iar în lipsa unui consens. martorii. data şi ora şedinţei arbitrale rezultă din intepretarea dispoziţiilor art. Mai mult decât atât.115 al Codului de procedură civilă. „şedinţa are loc. dacă părţile nu au prevăzut altfel. Fiecare parte îşi numeşte un arbitru. Din cele menţionate anterior rezultă că nerespectarea procedurilor susmenţionate constituie temei pentru contestarea hotărârilor arbitrale.” În acest sens. experţii. conform înţelegerii părţilor. „judecata arbitrală ţine şedinţa cu participarea reprezentanţilor părţilor. observăm că persoanele care. şedinţa are loc. experţilor. data şi ora efectuării unor acte de procedură. prezentarea părţii în instanţă. data şi ora şedinţei. Ceea ce ţine de înştiinţarea părţii interesate despre dezbaterile arbitrale. Partea este însă în drept să ceară amânarea procesului dacă citaţia nu i s-a prezentat în termen. Preşedintele completului de judecată este ales de arbitri.6 al Legii cu privire la judecata arbitrală. citaţia se înmânează părţii cu cel mult 3 zile înainte de data judecării. interpreţilor astfel încât aceştia să se poată pregăti de proces şi să se prezinte la timp în faţa instanţei. acesta este numit de preşedintele judecăţii respective.” Analizând dispoziţiile art. specialiştilor. Dacă el nu se prezintă a doua oară. Dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile ce decurg din convenţie. specialiştii şi interpreţii în ceea ce priveşte locul. au omis termenul de îndeplinire a unor acte de procedură. Dacă reprezentantul uneia din părţi nu a venit la şedinţă.

pun în discuţie principii care exced sferei dreptului. temeiurile pentru desfiinţarea hotărârilor arbitrale nu sunt tratate în mod detaliat. în vederea realizării acestui deziderat.O. fie că au un caracter principal. atunci şi hotărârea la rândul ei este contrară acestora.7 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. al Republicii Moldova nr.1994. avem nevoie de noi reglementări cu privire judecata arbitrală care vor exclude pe viitor dificultăţile şi lacunele cu care se confruntă organele jurisdicţionale şi societatea în general. dar formularea legiuitorului fiind foarte generală este susceptibilă de interpretare extensivă. În literatura de specialitate. fiind lipsite de o definiţie legală. EDIŢIA A VI-A instanţa de judecată poate desfiinţa numai acea parte a hotărârii în care se conţin dispoziţii ce nu se înscriu în convenţia arbitrală. încălcarea principiilor fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova şi a „bunelor moravuri” ar putea constitui temei de desfiinţare a hotărârilor pronunţate de arbitrii abilitaţi a soluţiona litigiul în echitate. în aplicarea principiului disponibilităţii. Hotărârea arbitrală poate contraveni însă principiilor fundamentale şi bunelor moravuri şi pentru cauze intrinseci acesteia. Legea cu privire la judecata arbitrală (arbitraj) nr. Noţiunea de „bune moravuri” se integrează în „normele morale”. conducându-se de unele asemănătoare. fie fără a depăşi limitele convenţiei arbitrale. publicat în M. 2. În acest sens.129-XIII din 31. care lasă loc abuzurilor. ca şi judecătorii. Principiile fundamentale rezultă din Constituţia Republicii Moldova.06. Bibliografie a) 1. sunt obligaţi să se pronunţe asupra tuturor cererilor formulate în proces. accesoriu sau incidental.1994. al Republicii Moldova Nr. Şi dacă instanţa statală.2003. publicată în M.08. . Codul de procedură civilă şi celelalte acte normative în materie. Atunci când convenţia arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova. iar în temeiul acestei convenţii s-a pronunţat o hotărâre. iar acestea. să depăşească obiectul cererii.25. legislaţie: Codul de procedură civilă Nr. În consecinţă.05. Raţiunea pentru a fi a acestui motiv este aceeaşi cu cea din dreptul comun: judecătorii trebuie să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii. sub sancţiunea desfiinţării hotărârii. În acelaşi timp arbitrii. pentru că numai atunci arbitrii sunt dispensaţi (parţial) de aplicarea normelor de drept.05.2003. astfel cum se întâmplă în arbitraj. h) Hotărârea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiei Republicii Moldova sau bunele moravuri. în practică întâlnidu-se mari dificultăţi de interpretare şi invocare a acestora. cu atât mai mult regula trebuie respectată într-o procedură în care voinţa părţilor se manifestă cu mai multă vigoare. 225-XV din 30. în doctrina şi practica judiciară a Republicii Moldova.111-115 din 12. instanţele judecătoreşti urmând a judeca cauzele în materia respectivă. nu poate.O.

nr.. Arbitrajul comercial internaţional. Zilberstein S. 6. Osipenco E. 3. Арбитражные споры. Gaillard E. 1995. Traite˘ de L’arbitrage commercial international. 1996... 7. Codul de procedură civilă al României comentat şi adnotat. Beleiu Gh. 1996. справочник практикующего юриста.. Editions Litec. 8. 2002... 2.. executarea şi contestarea hotărârilor arbitrale. Roş V.. 2000. Revista „Dreptul”.. Boroi G..9. Codul de procedură civilă comentat şi adnotat.9. „ Materialele Conferinţei ştiinţifico-practice.. Programul de asistenţă pentru fermierii privaţi. Rădescu D. 2000г. Goldman B. Goldman B. Desfiinţarea hotărârii arbitrale. Rădescu D. Ghidul arbitrului. Fouchard Ph. 5.. Monitorul Oficial. Cozmanciuc M. Bucureşti. Chişinău.. 3. Chişinău.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7 1 b) 1. literatură: Chisari O. Arbitrajul comercial internaţional. Bucureşti. Băcanu I. Москва. „Metode alternative de soluţionare a disputelor în sectorul agrar: realizări şi perspective”. 13 februarie 2004. Boroi G. 1996. Gaillard E. Referinţe: 1... nr. Băcanu I. Acţiunea în anularea hotărârii arbitrale. Fouchard Ph. . 4.10.. 1997. Traite˘ de L’arbitrage commercial international. Roş V. Monitorul Oficial... Revista „Dreptul”. Atribuţiile instanţelor judecătoreşti în domeniul arbitrajului privat. Editions Litec. Recunoaşterea. nr. Revista „Dreptul”.. 2. 9. 2000.

– fraud. вероломство и др. так как увязывается в основном с предпринимательством (недобросовестное мошенническое предприятие. наказанию) и криминологическими (по причинному комплексу. неблаговидные жульнические действия с корыстными целями) [3. Легальное определение мошенничества содержится в ст. махинация. В России слово «мошенничество» продолжительное время ассоциировалось с карманной кражей. действие) [3. согласно которой это преступление представляет собой незаконное получение имущества другого лица путём обмана или злоупотребления доверием. известным и наказуемым уголовными законами любой страны мира. – fraude). «маленький острый нож») от болг. тру. также . хитрость. жулик. 32]. «плутяга») – несколько устаревшее литературное слово. с. является так называемым «естественным» преступлением. В современном уголовном праве кража и мошенничество имеют немало общих черт. что данные понятия являются самостоятельными уголовно-правовыми (по квалификации. Слово афера (от фр. (Мошна (кошелёк) ® мошенник. Такая особенность понимания мошенничества сохранялась достаточно долго. EDIŢIA A VI-A Георгий ГЛАДКИЙ. плутовство. с. что и укр. означающее «ученик преступника». Даже в словаре Даля издания 1881 года мошенник в первую очередь определялся как карманник. что позволяет объединить эти и некоторые другие преступления под родовым понятием хищения. Поясним значение некоторых понятий. жульничество. 321]. личности преступника и предупреждению) категориями. 355]. выражаясь терминами Rafaele Garofalo. Плутовство (то же. дело. Вместе с тем в правоприменительной деятельности и в повседневном обиходе используется ряд понятий сходных с мошенничеством по смыслу – афера. шулерство. – Betrug. как и карман ® карманник [1]. механизму. Евгений ФЛОРЯ Понятие мошенничества и смежные психологические категории 1. воришка и лишь в последнюю очередь как обманщик [2. 65]. с. являясь одним из синонимов мошенничества. Мошенничество (англ. аffaire – дело). фр.7 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. жуля – царапаю. нем. с. Жульничество (разг. карманный вор. обдираю – означает мелкое мошенничество [4. имеет свою «специализацию». Однако не вызывает никаких сомнений. обман. 190 УК РМ. В словаре Ожегова речи о карманной краже уже нет (обман. тяглец.

801] и т. . Они могут осуществляться и в других целях (например. Шулерство от польского szuler – карточное мошенничество [5. весьма неплохие психологи. для разведчиков. соответствия. имеющих прямое отношение к рассматриваемой нами проблеме. Речь. Американский исследователь Курт Бартол (Curt R. – social engineering) понимается использование злоумышленником естественной человеческой черты – доверия. 3]. Bartol) определяет мошенничество как использование обмана с целью получения незаконной материальной выгоды [6. В литературе по психологии также используется ряд категорий. эти действия не всегда однозначно свидетельствуют о приготовлении к мошенничеству. Конечно. социотехника. с. а также других противоправных действий (сетевое вторжение. совсем необязательно имеют негативный смысл.е. Манипуляция в психологическом смысле – это скрытое управление адресатом против его воли. Определения мошенничества даются не только в уголовном праве. 2. покорения. в частности. что сегодня социотехника всё чаще используется преступниками как подготовительный этап совершения тщательно продуманных преступлений. при котором инициатор (манипулятор) получает одностороннее преимущество или выгоду за счёт адресата (жертвы) [7. Как видим.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7 3 использующееся в качестве синонима мошенничества. характеризующем способ действия. Целью этих действий является получение информации. которое может осуществляться в форме выдачи себя за другого. промышленный шпионаж. на лжи. в отличие от вышеупомянутых слов. которые. а также разрушение компьютерной системы или сети).д. журналистов или частных детективов эти приёмы тоже представляют несомненный интерес). 349]. Под социотехникой или социальной инженерией (от англ. которая позволит получить несанкционированный доступ к ценной системе данных. Однако для нас важно то. Психологическая атака всегда строится на убеждении. акцент здесь ставится на основном психологическом элементе. с. компьютерной сети или даже изучение содержимого мусорной корзины. стратагема. К физическим относят действия по добыче информации на рабочем месте субъекта воздействия. В этом смысле с позиций социальной психологии мошенничество может быть определено как манипулирование жертвой уголовно-наказуемыми способами с целью получения материальной выгоды. в первую очередь – мошенничеств. Понятие психологической манипуляции имеет важное значение при изучении мошеннических действий. идёт о таких понятиях как (психологическая) манипуляция. Обман и хитрость – более широкие понятия. использующие в своих неблаговидных целях все передовые научные достижения в области скрытого управления человеком. с. т. использование телефона. разделения ответственности и простого дружелюбия [8]. Современные мошенники – это. как правило. но и в психологии. Социотехнические атаки могут быть двух видов – физические и психологические.

которыми ты должен пользоваться в своих целях. но современные мошенники взяли на вооружение многие постулаты выработанной в Древнем Китае науки обмана и весьма успешно применяют её положения «на практике». между хитростями-стратагемами и мошенническим обманом не следует ставить знака равенства. Их возникновение связано с тем. требуя взамен монеты прежних выпусков [11. современное понимание стратагем расширилось. Достаточно вспомнить акцию с . Сущность этого явления очень чётко определил А. когда те или иные политические решения или действия сложно назвать по-другому. Во-вторых. Воеводин: «Китайские стратагемы признают единственный критерий истинности – эффективность твоих действий. 31]. экономическом или военном мошенничестве если и можно. казначейство отказывалось принимать эти деньги. Общий принцип китайских стратагем – “Цель оправдывает средства” – вполне может служить девизом сегодняшних аферистов всех рангов и мастей. Таким образом. Так сложилось. стратагемика затрагивает проблемы частной жизни. своего рода набор способов и рекомендаций как лучше обвести вокруг пальца противника или оппонента. Понятий «государство. Осознанно или нет.. 357].7 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC.И. включив в себя уловки «работающие» не только на личностном. которым ты обязан следовать» [10]. применяемые в политике. то только с изрядной долей условности. в германских государствах начала XVII века владетельные князья без зазрения совести фальсифицировали свои же монеты и пускали их в обращение. EDIŢIA A VI-A Благодаря высокому интересу к культуре и цивилизации Востока многие учёные-психологи на Западе и у нас в стране открыли для себя такое явление как стратагемика. Стратагемы были разработаны и систематизированы несколько тысяч лет назад в Древнем Китае. духовности. Говорить же о политическом. Вместе с тем. В частности. что мошенником по уголовному кодексу может быть назван либо отдельный индивид. выходящие за рамки уголовно-правового регулирования. Во-первых. Существует единственный критерий – эффективность… Нравственность и прочие духовные атрибуты рассматриваются как инструменты. использование хитростей подчас было единственным способом выжить. с.. либо их группа. когда для подданных приходило время платить налоги. подверглись систематизации стратегии. Например. с. Затем. но и на групповом и даже на государственном уровне.или «правительство-мошенник» в уголовном праве не существует. стратагемика представляла собой выработанное веками практическое знание уловок необходимых человеку для выживания в жизненной борьбе [9. экономике и военном искусстве. но отнюдь не как нормы. Для них не существует понятий нравственности. целью которых фактически являлось введение в заблуждение с целью изъятия их собственности. хотя история знает немало примеров.е. т. не очень заботившемся о защите отдельной личности. морали как необходимых элементов твоей личности или деятельности. что в классическом китайском обществе. В новейшей истории рядовые граждане также не раз становились жертвами правительственных решений.

2002г.txt. что мошенничество сходным образом «выросло» из кражи и во многих других странах Европы. М. 3. Фасмер М. немецкое слово Beutelschneider (жулик) происходит от Beutel (кошелёк). Основы социотехники (искусства обмана).и сторублёвых купюр. Электронная версия книги на сайте http://lib. М.И. и другое преступление в представлении большинства людей ассоциировалось с ловкостью злоумышленника. манипуляции.ru/POLITOLOG/voevodin. Ожегов С.. Стратагемы. 11. Кларетианум.securitylab.. См. Записки начальника нелегальной разведки. Психология обмана им мошенничества. – С. с.: подробнее Михаил Разумов.ru. Это обстоятельство свидетельствует о том. 5.: Прогресс. 8. Т. 10. В связи с этим представляется необходимой разработка системных профилактических мер.. 1955г. Соч. 5.. Минск. 2. Ожегов С. связанные с неправомерным использованием этих знаний. Фасмер М. 2 М. Толковый словарь живого великорусского языка. 1. Статья размещена на сайте http://www. Словарь русского языка. 2000г. См. Зенгер Х. Наиболее эффективной в этом смысле с точки зрения соотношения вложенных средств и полученного результата представляется виктимологическая профилактика в форме информирования граждан о механизмах психологического воздействия и способах предотвращения его эффектов.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7 5 обменом пятидесяти. 2. М. Указ. 2004г. Так. Соч. М. Харвест. Его же Психология влияния: Скрытое управление.. Библиографические ссылки: Следует заметить.. 4. Государственное издательство иностранных и национальных словарей.. Стратагемы – стратегии войны. 1983г.И. – С.. а в другом имелась ввиду «ловкость ума». Только в одном случае речь шла о «ловкости рук». обмана. 6. что прогресс психологической науки в изучении и управлении психической деятельностью помимо позитивных аспектов содержит в себе и потенциальные угрозы. 9.. 2000г. разработанную Павловым или «народную» приватизацию Чубайса. Психология криминального поведения. В заключение подчеркнём... 1964.. манипулирование и защита от них. Бартол К. 1995г. Красноярск.И. 7. .. 3. Указ. в том числе и для совершения мошеннических действий. СПб. Этимологический словарь русского языка. что указанная особенность характерна не только для русского языка. чешское taskar (негодяй) от taska (сумка). Ось-89. 667.П. М..: Дроздов Ю. Воеводин А. Русский язык. См. Шейнов В. ПРАЙМ-ЕВРОЗНАК.. Т. Даль В. которые могли бы в значительной мере снизить возможные негативные стороны новых достижений психологии. 2004г. Видимо и то.

prin metodele sociologice este investigat numai un lot reprezentativ al totalităţii. . serviciul de patrulă şi santinelă. în care rezultatele instruirii sunt introduse în practică. a fost efectuat un studiu în scopul stabilirii corelaţiei dintre practică şi teorie şi în scopul relevării situaţiei referitoare la adaptarea profesională a tinerilor specialişti din Organele Afacerilor Interne. În cazul nostru. Regimentul de patrulă şi santinelă „Scut”. Alexandru SPOIALĂ Problema adaptării profesionale în Organele Afacerilor Interne Procesul de formare a specialiştilor pentru Organele Afacerilor Interne trebuie conceput ca un învăţământ continuu. gruparea. Spre deosebire de metodele statistice care presupun evidenţa totală a informaţiei necesare. prelevată după unele procedee tehnice de sondaj. prezentul sondaj a fost realizat în cadrul tuturor subdiviziunilor. populaţia statistică este reprezentată de totalitatea angajaţilor subdiviziunilor afacerilor interne care activează în raza municipiului Chişinău. care se numeşte eşantion. EDIŢIA A VI-A Gheorghe GLADCHI. Pentru realizarea acestui scop a fost utilizată metoda sondajului sociologic. Astfel. şi anume: Comisariatul Central de Poliţie. poliţia rutieră etc. Ivan GRUŞCĂ. Problema legăturii teoriei cu practica trebuie să devină centrală şi pentru procesul instructiv-educativ desfăşurat în cadrul instituţiilor de învăţământ poliţienesc. Batalionul de Poliţie cu Destinaţie Specială „Fulger”. inspectorii de sector. Botanica. poliţie criminală. inspectorii pentru minori. Pentru ca eşantionul să fie reprezentativ. Comisariatele de Poliţie din sectoarele Centru. Departamentul Trupelor de Carabineri. iar experienţa acumulată este sistematizată şi generalizată în timpul studiilor la diferite trepte de instruire (nivelul teoretic. Programul studiului realizat a stabilit drept scop colectarea şi analiza informaţiei referitoare la adaptarea profesională a tinerilor angajaţi în subdiviziunile organelor afacerilor interne care lipsesc în dările de seamă oficiale ale organelor de drept sau în documentele de evidenţă primară. nivelul practic). funcţionarul Organelor Afacerilor Interne trebuie să posede abilităţi practice pentru a-şi executa atribuţiile de serviciu. De asemenea. Pin eşantion se înţelege o submulţime sau o parte a populaţiei statistice.). Pe lângă cunoştinţe teoretice. Rîşcani. dorim să menţionăm că în cadrul comisariatelor de poliţie au fost intervievaţi funcţionarii mai multor secţii (anchetă penală.7 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. prelucrarea şi analiza întregii totalităţi statistice. Buiucani. Ciocana.

adică 96 la sută din cei intervievaţi.A.? 108 17% 2 22 0% 3% 4 1% da parţial nu îmi vine greu să apreciez alte răspunsuri 509 79% Efectuînd o analiză a datelor acestui sondaj.I.A.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7 7 Vă consideraţi un lucrător avînd calităţi morale şi profesionale pentru a satisface cerinţele activităţii practice în O. 61 la sută din corpul de comandă se consideră că corespund acestor necesităţi. Referitor la aceste rezultate ţinem să menţionăm că aprecierile respective au fost date chiar de intervievaţi. iar 34 la sută din corpul de comandă – parţial corespund acestor cerinţe.I. Ţinem să menţionăm că acestea sînt date de estimare a propriei personalităţi şi considerăm că aceste date sînt camuflate de către Consideraţi că v-aţit adaptat la necesităţile activităţii practice în O.? da 19 3% 14 2% parţial nu îmi vine greu să apreciez 199 34% 351 61% . se consideră că posedă în totalitate (79%) sau parţial (17%) calităţile morale şi profesionale pentru a satisface cerinţele activităţii practice în organele afacerilor interne. Puţin diferită este situaţia referitoare la adaptarea la necesităţile activităţii practice în organele afacerilor interne. putem menţiona că majoritatea absolută. Astfel.

I. de trupă) 54 24% 6 3 1% 3% da parţial nu îmi vine greu să apreciez 165 72% corespondenţi. EDIŢIA A VI-A Consideraţi că v-aţit adaptat la necesităţile activităţii practice în O. iar 24 la sută s-au declarat ca parţial adaptaţi.7 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în realitate.? (Efect. Astfel.A.I. o cifră mult mai mare. adaptarea profesională. 45 la sută din cei intervievaţi Dacă da. Aşadar. perioadă după care corespundeţi cerinţelor de desfăşurare eficientă a activităţii practice în O.. atunci cît a durat.A. Un factor important în acest proces este perioada în care are loc adaptarea profesională. în cazul dvs. Situaţia referitoare la adaptarea profesională la necesităţile practice a organelor afacerilor interne a efectivului de trupă este mai îmbucurătoare. Considerăm totuşi că acest „34 la sută” a celor parţial adaptaţi este. (Bărbaţi) 59 10% 40 7% 26 4% 47 8% Nu au specificat durata 6 luni 1 an 2 ani 3 ani pînă la 5 ani 260 45% 153 26% . adică perioada după care corespund cerinţelor de desfăşurare eficientă a activităţii practice în organele afacerilor interne. 72 la sută din cei intervievaţi se consideră că s-au adaptat la necesităţile practice.

în opinia noastră.. adaptarea profesională. Considerăm că perioada respectivă este. în măsură să contribuie pozitiv la procesul de adaptare (acestea sînt următoarele: trăsăturile individuale de caracter.). autoinstruirea.A. oferirea unui post potrivit vocaţiei. Aceeaşi situaţie este diferită. conducerea comisariatului (regimentului. 57 la sută din doamnele interogate au declarat că perioada de adaptare profesională a durat şase luni. atunci cît a durat. desemnarea unui îndrumător. Astfel. Este firesc ca în cazul realizării unui asemenea studiu să ne intereseze factorii care au contribuit pozitiv la adaptarea profesională.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 7 9 au declarat că această perioadă durează 6 luni. 23 la sută susţin că asemenea factor este realizarea pregătirii de serviciu speciale. Dorim să remarcăm faptul că circa fiecare al patrulea intervievat consideră că factorii pozitivi de adaptare profesională sau au efecte neesenţiale. în general. suntem de părerea că este necesară elaborarea unor măsuri pentru Dacă da. climatul moral-psihologic în colectiv. iar la 47 la sută din respondenţi această perioadă este mai mare de un an de zile. Respondenţilor le-au fost propuşi un şir de factori. . perioadă după care corespundeţi cerinţelor de desfăşurare eficientă a activităţii practice în O.). mare faţă de perioada medie de activitate a tinerilor specialişti în organele de poliţie. acordarea unei atenţii sporite practicii în cadrul instituţiilor de învăţămînt superior etc. în cazul dvs. brigăzii etc. Deci rezultatele obţinute sînt următoarele: 41 la sută au declarat că factorul decisiv la adaptarea profesională este aprofundarea şi actualizarea cunoştinţelor. 11 la sută au acordat atenţie faptului conştientizării necesităţii autoinstruirii. 11 la sută – doi ani. sprijinul acordat de familie şi rubrica „alte răspunsuri„). acţiunea acestor efecte nu se resimte. 21 la sută – un an. Astfel. (Femei) 6 11% 11 21% 6 11% Nu au specificat durata 6 luni 1 an 2 ani 30 57% micşorarea acestei perioade de adaptare profesională (de exemplu. sau. atitudinea binevoitoare a şefului nemijlocit.I. însă cu privire la femeile angajate în organele afacerilor interne. pregătirea specială în cadrul subdiviziunii. relativ. nivelul înalt de pregătire profesională.

nu are deprinderile practice necesare. de exemplu: pregătirea profesională insuficientă pentru activitatea în organele afacerilor interne. totuşi majoritatea din cei intervievaţi au mărturisit despre existenţa unor factor de acest gen. În acest caz. Astfel. influenţează negativ asupra procesului de adaptare profesională a persoanelor angajate pentru prima dată în organele afacerilor interne. în opinia noastră.: (puteţi alege mai multe variante de răspuns) aprofundarea şi actualizarea cunoştinţelor realizarea pregătirii de serviciu speciale conştientizarea necesităţii autoinstruirii efectele sunt neesenţiale practic. numirea nereuşită a îndrumătorului. dezamăgirea de specialitatea aleasă. cu toate că un număr mare (203 persoane) au declarat că nu au fost asemenea factori. .8 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în cadrul prezentului studiu ne-am propus drept scop relevarea şi analiza factorilor ce contribuie negativ la adaptarea profesională a persoanelor angajate în organele afacerilor interne. Cunoaşterea acestor factori este necesară pentru elaborarea măsurilor de neutralizare a lor. oferirea unui loc de muncă neatractiv. dezamăgirea în specialitatea aleasă (52 de persoane). atitudinea tendenţioasă a şefului nemijlocit. considerarea drept un angajat ocazional (întîmplător) în organele afacerilor interne. atitudinea tendenţioasă a şefului (74 de persoane). EDIŢIA A VI-A Numiţi factorii care au contribuit pozitiv la adaptarea profesională a dvs. pregătirea specială în cadrul subdiviziunii nu se desfăşoară la nivelul cuvenit. nu posedă nivelul necesar de cunoştinţe teoretice. Printre cei mai răspîndiţi factori de ordin negativ putem menţiona: desfăşurarea la un nivel insuficient a pregătirii speciale în cadrul subdiviziunii şi climatul moral-psihologic negativ în colectiv (cîte 88 de intervievaţi pentru fiecare factor). respondenţilor le-au fost propuşi un şir de factori care. lipsa de sprijin din partea familiei. climatul moral-psihologic negativ în colectiv. pregătirea profesională insuficientă pentru activitatea în organele afacerilor interne (47 de persoane). efectele nu s-au resimţit alte răspunsuri Nu au dat răspuns 152 23% 62 10% 69 11% 10 11 2% 2% 269 41% 74 11% De asemenea. nu posedă trăsăturile de caracter necesare serviciului în organele afacerilor interne.

. deoarece activitatea în organele afacerilor interne presupune.A. Ceilalţi respondenţi (66.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 8 1 Numiţi factorii care au contribuit pozitiv la adaptarea profesională a dvs. Iată de ce următorul aspect al procesului de adaptare profesională examinat în cadrul studiului a fost climatul moral-psihologic în colectiv. 250 203 200 pregătirea specială în cadrul subdiviziunii nu se desfăşoară la nivelul cuvenit climatul moral-psihologic negativ în colectiv atitudinea tendenţioasă a şefului nemijlocit 150 numirea nereuşită a îndrumatorului mă consider un angajat ocazional (întâmplător) în O.8 la sută) – lipsei înţelegerii reciproce în colectiv. Un număr mare din cei intervievaţi (207 persoane) au declarat că climatul moral-psihologic în colectiv era pozitiv. la prima vedere.I.5 la sută) – lipsei unei ţinute morale şi profesionale în colectiv. dar acest număr (207 persoane) constituie 33. Astfel. s-ar părea că situaţia este una bună. 74 47 34 9 52 35 65 100 86 86 m-am dezamăgit de (nu-mi place) specialitatea aleasă nu beneficiez de (nu simt) sprijinul familiei influenţa factorilor negativi a fost neesenţială 50 0 Activitatea în organele afacerilor interne este una socială.3 la sută) consideră că existenţa climatului negativ se datorează lipsei sprijinului din partea conducerii subdiviziunii. mai întîi de toate o muncă în colectiv. Deci putem concluziona că factorul cel mai des invocat care afectează negativ climatul moral-psihologic este lipsa sprijinului din partea conducerii subdiviziunii. conform sondajului realizat: 150 de persoane (24.3 la sută) – lipsei sprijinului din partea colectivului şi lipsei unui model de exemplu.I.5 la sută din numărul persoanelor intervievate. Persoanelor intervievate le-au fost propuşi un şir de factori care caracterizează climatul moral-psihologic ca unul negativ şi o variantă de răspuns precum că acest climat nu este negativ. 40 de persoane (6. Fiind angajată în serviciu.A.5 la sută). cîte 70 de persoane (cîte 11.în mod indirect. 67 de persoane (10. Una din concluzii ar fi necesitatea elaborării unor măsuri (în limitele posibile) întru eficientizarea relaţiilor dintre angajaţi şi conducerea subdiviziunii. au declarat prin răspunsurile lor despre existenţa unui climat moral-psihologic negativ în colectiv. persoana în primul rînd face cunoştinţă cu colectivul.: (puteţi alege mai multe variante de răspuns) pregătirea profesională insuficientă pentru activitatea în O.

De asemenea. să prevină la timp încălcarea disciplinei şi a legalităţii. Astfel. să propună şefului nemijlocit al tînărului colaborator de a-l menţiona sau sancţiona. EDIŢIA A VI-A Numiţi factorii care au contribuit pozitiv la adaptarea profesională a dvs. prin ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr.: (puteţi alege mai multe variante de răspuns) lipsa sprijinului din partea colectivului lipsa sprijinului din partea conducerii subdiviziunii 300 287 250 lipsa unei înalte ţinute morale şi profesionale în colectiv lipsa înţelegerii reciproce în colectiv nu prea am avut de la cine lua exemplu nu am putut însuşi (învăţa) deprinderi de a activa climatul moral-psihologic în colectiv a fost favorabil 200 159 150 100 70 48 67 70 50 13 0 Adaptarea profesională nu este o problemă nouă pentru Ministerul Afacerilor Interne. voliţionale şi profesionale ale tînărului colaborator. să-l ajute să învingă greutăţile întîlnite. în scopul stimulării unei adaptări eficiente şi rapide. la atitudinea acestuia faţă de serviciu. Îndrumătorul poartă răspundere de lucrul cu tinerii colaboratori. pregătirea profesională a efectivului organelor afacerilor interne. însă ca variantă de răspuns era şi un punct pentru a arăta că numirea unui îndrumător este benefică. să participe activ la soluţionarea problemelor legate de activitatea de serviciu a acestuia şi cea obştească. îndrumătorul este obligat să acorde ajutor tînărului colaborator în însuşirea profesiei alese. Influenţa îndrumătorului asupra adaptării profesionale.8 la . îndrumătorul trebuie să cunoască profund cerinţele actelor normative ce definesc activitatea de serviciu a discipolului. 27 din 02. Întrebarea din ancheta sociologică a fost formulată într-un aşa mod încît să ne permită relevarea doar a efectelor negative ale numirii unui îndrumător. problemele fundamentale de serviciu. trebuie să contribuie la dezvoltarea trăsăturilor pozitive. să-i explice obligaţiunile funcţionale. Astfel.8 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC.02. de asemenea. să stabilească şi să înlăture împreună greşelile comise. Instituţia îndrumătorului presupune faptul că tînărului angajat i se numeşte un „curator” al activităţii sale. Un rol important revine îndrumătorului la studierea sub toate aspectele a calităţilor morale. Respectiv. să-i demonstreze procedeele şi metodele de realizare calitativă a acestora. totodată. a fost obiectul unei analize. au fost obţinute următoarele rezultate: 83 de persoane (12. în caz de necesitate.1994 a fost stabilită instituţia îndrumătorului.

8 la sută) au propus alte variante de răspuns. neîncrederea în forţele proprii. lipsa unui sentiment de satisfacţie. 52 de persoane (8 la sută) – ignorarea propunerilor personale. 39 persoane (adică 6 la sută) – dorinţa de a se concedia din organele afacerilor interne.I.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 8 3 sută) au evidenţiat drept consecinţă negativă a numirii nereuşite a îndrumătorului inexistenţa contactului psihologic necesar.3 la sută) – teama că nu va fi înţeles corect. neîndeplinirea calitativă a obligaţiilor de serviciu. cum ar fi: inadaptarea la condiţiile activităţii practice în organele afacerilor interne.3 la sută) – dezamăgirea de activitatea în organele afacerilor interne. Deci putem atenţiona asupra faptului că consecinţele numirii nereuşite a îndrumătorului sînt mai vaste decît se arată în tabel. adaptarea profesională a fost de lungă durată transferarea într-o altă subdiviziune dorinţa de a mă concedia din O.? inexistenţa contactului psihologic necesar 160 141 140 120 100 83 80 60 40 20 0 14 52 33 36 39 99 86 teama că nu voi fi înţeles ignorarea propunerilor personale indiferenţa faţă de indicaţiile superiorului dezamăgirea de activitatea în O. Din cele 141 de răspunsuri doar o parte menţionează faptul că numirea îndrumătorului a fost una reuşită. neîndeplinirea în termen a obligaţiilor de serviciu.1 la sută) – adaptarea profesională a fost de lungă durată. Cei intervievaţi (149 de . ar fi binevenită luarea în consideraţie atît a dorinţei îndrumătorului. 14 persoane (2 la sută) – indiferenţa faţă de indicaţiile superiorului.A. 99 de persoane (15.6 la sută) – transferarea într-o altă subdiviziune. cît şi a tînărului specialist).I. alte răspunsuri În opinia noastră. 86 de persoane (13.A. Însă 141 de persoane (21. Concluzia care se impune în acest caz ar fi necesitatea revizuirii modalităţii de numire a îndrumătorului (de exemplu. iar cealaltă parte declară un şir de consecinţe negative (altele decît cele sus-enumerate). 33 de persoane (5. un factor decisiv în adaptarea profesională este nivelul de pregătire teoretică a persoanelor respective. Respondenţilor li s-au propus un şir de consecinţe negative ale nivelului insuficient de pregătire. 36 de persoane (5. Care au fost efectele numirii nereuşite a îndrumatorului dvs. dorinţa de concediere din organele afacerilor interne şi o poziţie pentru alte răspunsuri.

Conform opiniei majorităţii colaboratorilor intervievaţi.6 la sută) consideră că pregătirea insuficientă implică îndeplinirea necalitativă sau cu expirarea termenului a sarcinilor trasate. apare necesitatea de . Astfel. 110 persoane (26. 7 la sută – nu a apărut asemenea necesitate.A.4 la sută) – lipsa unui sentiment de satisfacţie.A. pregătirea teoretică insuficientă implică neîndeplinirea în termen sau neîndeplinirea calitativă a obligaţiilor de serviciu. 58 de persoane – alte răspunsuri. 23 la sută . neîndeplinirea în termen a obligaţiunilor de serviciu 111 110 neîndeplinirea calitativă a obligaţiunilor de serviciu lipsa unui sentiment de satisfacţie 71 73 56 neîncrederea în forţele proprii dorinţa de a mă concedia din O. conştientizează că profesionalismul său nu este la nivelul cerut şi.I.I. alte răspunsuri 27 Fiind abordată situaţia referitoare la nivelul pregătirii profesionale a tinerilor angajaţi.8 la sută) sunt de părerea că pregătirea insuficientă a persoanelor implică în mod necesar inadaptarea profesională a tinerilor angajaţi la cerinţele activităţii în organele afacerilor interne. EDIŢIA A VI-A persoane sau 35. în chestionar a fost inclusă întrebarea: În perioada de adaptare profesională a apărut necesitatea de a vă ridica nivelul de pregătire profesională? Rezultatele obţinute au fost următoarele: 64 la sută au relatat că o astfel de necesitate a apărut. fiind recent angajată. Deci rezultatele menţionate demonstrează faptul că persoana. Este firesc faptul ca necesitatea ridicării nivelului pregătirii profesionale să apară de-a lungul activităţii în orice domeniu. 160 140 120 100 80 60 40 20 0 149 inadaptarea la condiţiile activităţii practice în O.8 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Totuşi accentuăm că prezentul studiu analizează situaţia tinerilor angajaţi. 70 de persoane – dorinţa de concediere din organele afacerilor interne.o astfel de necesitate a apărut parţial. 182 de persoane (43.A. drept rezultat. inclusiv în cadrul organelor afacerilor interne. Care sunt consecinţele nivelului profesional insuficient pentru activitatea în O. am constatat importantă examinarea faptului dacă tinerii colaboratori simt necesitatea de a-şi perfecţiona nivelul de pregătire profesională.I.

adică temele predate să cuprindă. Datele respective denotă.8 la sută) intenţionează să-şi facă studiile la Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al RM (atît la Colegiul de Poliţie. 220 de persoane (34 la sută) – prin autoinstruire. Analizînd cifrele sus-enumerate. 155 de persoane (24. Sîntem sceptici cu privire la . au fost obţinute următoarele rezultate: 197 de persoane (30. putem concluziona următoarele: a) circa o treime au relatat despre pregătirea profesională. 76 de persoane (11. În perioada de adaptare profesională a apărut necesitatea de a vă ridica nivelul de pregătire profesională? 47 7% 29 4% 1 10 0% 2% da parţial nu îmi vine greu să apreciez alte răspunsuri Nu au dat răspuns 149 23% 411 64% În contextul problematicii referitoare la nivelul pregătirii profesionale a fost inserată în chestionar întrebarea cu privire la modalitatea de ridicare a nivelului de pregătire profesională. în special. relatarea şi analiza unor dosare dificile etc. Pentru că am relevat problema ridicării nivelului de pregătire profesională.1 la sută) doresc să-şi ridice nivelul pregătirii profesionale la cursurile postuniversitare (masterat şi doctorat).Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 8 5 a-şi ridica nivelul profesional. cît şi la Facultatea de Drept). Deci programul pregătirii profesionale trebuie să fie întocmit ţinîndu-se cont de acest aspect. perfecţionare şi recalificare. 131 de persoane (20. deficienţele existente în sistemul de selectare a cadrelor. 42 de persoane (6.5 la sută) – prin autoinstruire.25 la sută) intenţionează să-şi facă studiile în alte instituţii de învăţămînt superior. b) cea mai mare parte a celor intervievaţi consideră autoinstruirea ca mijloc de ridicare a nivelului de pregătire profesională. Astfel. Apariţia acestei necesităţi într-o perioadă atît de scurtă ne determină să concluzionăm că o mare pate din cei 64 la sută la momentul angajării în organele de poliţie nu corespundeau cerinţelor referitoare la pregătirea profesională. încă o dată. era firesc şi absolut necesar să vedem cu ce nivel de pregătire profesională au fost angajate persoanele în organele afacerilor interne. este necesar a acorda asemenea posibilitate unui număr cît mai mare de doritori de a-şi ridica nivelul profesional.). 45 de persoane (7 la sută) vor frecventa cursur i de perfecţionare a cadrelor.45 la sută) intenţionează să-şi ridice nivelul de pregătire în cadrul lecţiilor de pregătire profesională în subdiviziunea în care activează. Trebuie să se ţină cont de cifrele respective şi în cazul planificării cursurilor de pregătire iniţială. aspectele practice ale activităţii în organele afacerilor interne (schimbările în legislaţie.

8 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în continuare.A. altele decît cele prevăzute în actele de serviciu (de exemplu. permisiunea de a frecventa orele.). nivelul de pregătire profesională? 250 220 200 197 în cadrul pregătirii profesionale în subdiviziunea în care activez cursuri de pregătire iniţială prin autoinstruire voi face studiile la Colegiul de Poliţie 150 131 122 voi face studiile la Facultatea de drept a Academiei "Ştefan cel Mare" alte instituţii de învăţămînt superior cursuri de perfecţionare a cadrelor 100 69 50 42 7 0 45 33 11 voi face studiile la masterat voi face studiile la doctorat alte răspunsuri Pentru o integrare cu succes în activitatea practică tînărul angajat trebuie să fie motivat să depună toate eforturile necesare. Bineînţeles că este un lucru normal ca în cadrul organelor afacerilor interne să activeze persoane care au absolvit alte instituţii de învăţămînt superior. eliberarea de la serviciu. spre regret. în O. Astfel. În scopul relevării motivaţiei pentru activitatea persoanelor recent angajate a fost stabilită întrebarea: Ce serveşte drept imbold (motv) pentru activitatea dvs. c) este îmbucurător faptul că fiecare al patrulea colaborator intenţionează să-şi facă studiile în instituţii de învăţămînt superior. considerăm necesară elaborarea unor modalităţi de cointeresare a colaboratorilor de a-şi ridica nivelul de pregătire profesională în cadrul Academiei „Ştefan cel Mare”. în limita posibilităţilor.? Astfel. de la orice ridicare a nivelului de pregătire profesională.I. dar nu este binevenit faptul ca în organele de poliţie să fie mai puţini absolvenţi ai instituţiei de învăţămînt a Ministerului Afacerilor Interne decît ai altor instituţii de învăţămînt superior. însă. în general. EDIŢIA A VI-A această modalitate (iniţial ea fost inclusă ca un răspuns „capcană”). Aceste persoane ar trebui stimulate. Cum intenţionaţi să vă ridicaţi. au fost obţinute următoarele . credem că o bună parte din cei 34 la sută au indicat acest răspuns pentru că este cea mai potrivită metodă de a se eschiva. nu la Academia „Ştefan cel Mare” a MAI al RM. adică să beneficieze unele facilităţi. circa fiecare al cincilea intervievat (credem că în localităţile unde nu sînt instituţii abilitate cu dreptul de a desfăşura învăţămîntul prin masterat numărul lor este mult mai mic) intenţionează să facă studiile la masterat. în timpul orelor la masterat etc.

20 la sută) consideră nivelul de salarizare ca unul suficient.26 la sută) au năzuinţa de a munci în mod creator. este necesar a elabora unele măsuri pentru „întărirea poziţiilor” celorlalte motivări (salarizarea suficientă etc. Ce serveşte drept imbold (motiv) pentru activitatea dvs. tendinţa de a avea anumite beneficii materiale legate de statutul de poliţist.A.I.). Asemenea motivaţie a activităţii în organele de poliţie o posedă 28.26 la sută din respondenţi. 31 de persoane (4. Trebuie să menţionăm că în variantele de răspuns în mod intenţionat au fost incluse unele fraze care ar indica indirect la probabilitatea comiterii abuzului de serviciu şi al actelor de corupţie (acestea sînt următoarele: tendinţa de a evita sancţiunea disciplinară. Credem că este o cifră destul de mare pentru un organ de ocrotire a normelor de drept.98 la sută) iau în consideraţie importanţa socială a muncii îndeplinite. 182 de persoane (28.37 la sută) au tendinţa de a se manifesta. 84 de persoane (12.). 43 de persoane (6.88 la sută) sunt apreciaţi de colegii de serviciu. prin pedepsirea unei persoane este prejudiciată motivaţia de a avea satisfacţia pentru munca îndeplinită etc. 170 de persoane (26.47 la sută) au tendinţa de a evita sancţiunea disciplinară. Respectiv. Majoritatea funcţionarilor au indicat asupra tendinţei de a fi avansat şi asupra satisfacţiei pentru munca îndeplinită ca motivaţie de a activa în organele afacerilor interne.8 la sută) sînt motivaţi de năzuinţa de a avea un cîştig suplimentar. tendinţa de a se manifesta). 34 de persoane (5. În O. parţial. 93 de persoane (14. Concluzia constă în faptul că majoritatea persoanelor activează în baza unor motivaţii fragede şi instabile. 51 de persoane (7. 16 persoane (2.? salarizarea suficientă 200 năzuinţa de a avea un cîştig suplimentar tendinţa de a avea anumite beneficii materiale legate de statutul de poliţist tendinţa de a fi avansat satisfacţia pentru munca îndeplinită năzuinţa de a munci n mod creator 182 180 160 140 120 100 80 60 40 20 0 170 93 66 43 31 51 34 84 aprecierea colegilor de serviciu tendinţa de a mă manifesta semnificaţia (importanţa) socială a muncii îndeplinite tendinţa de a evita sancţiunea disciplinară alte răspunsuri 35 16 .Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 8 7 rezultate: 66 de persoane (10. ceea ce serveşte drept imbold pentru activitatea în organele de poliţie.28 la sută) au tendinţa de a fi avansaţi. practic fiecare al treilea intervievat. Toate aceste motivaţii sînt necesare pentru a ridica durata medie a activităţii în organele afacerilor interne. adică foarte uşor pot să dispară (de exemplu: prin numirea unei persoane într-o funcţie este prejudiciată motivaţia. Este necesar a remarca că acestea sînt nişte categorii instabile. năzuinţa de a avea un cîştig suplimentar.65 la sută) – tind spre anumite beneficii materiale legate de statutul de poliţist.13 la sută) primesc satisfacţie pentru munca îndeplinită.

. Analizînd datele. nu mă pot obişnui cu activitatea poliţienească 59 14 14 39 37 44 din motive de ordin personal În prezentul chestionar a fost inclusă întrebarea despre durata de activitate în organele de poliţie. 1.2. EDIŢIA A VI-A Fiind atinsă problema duratei medii de activitate în organele de poliţie. Ponderea motivelor de concediere din cauza inadaptării profesionale este nu prea mare şi constituie 17.A. 5) nu mă pot realiza ca personalitate. 20. 34 de persoane (5 la sută) – pînă la un an. în mod indirect. 26 de persoane (4 la sută) – de la un an pînă la trei ani.I. Numiţi factorii care au contribuit pozitiv la adaptarea profesională a dvs. Rezultatele au fost următoarele: 294 de persoane (48 la sută) au declarat că intenţionează să activeze pînă li se oferă ceva mai potrivit. drept motiv inadaptarea profesională (acestea sînt răspunsurile nr. 185 de persoane (30 la sută) – mai mult de 10 ani.01 la sută (cifra respectivă poate fi şi mai mică. adică au fost formulate un şir de răspunsuri care ar indica. şi anume: 463 de persoane (71. putem concluziona că numărul persoanelor care vor activa mai puţin de trei ani este în descreştere. cît şi răspunsurile au fost legate indirect de aspectul adaptării profesionale a tinerilor angajaţi.). Dorind să relevăm un aspect. a apărut întrebarea despre motivele concedierii. 3) nu mă pot obişnui cu activitatea poliţienească.A.5 de la întrebarea nr. 38 de persoane (6 la sută) – de la 3 pînă la 5 ani. Expresia „pînă nu voi găsi ceva mai reuşit” ne indică indirect asupra .8 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC.3. Atît întrebarea. 2) sînt departe de a corespunde cerinţelor activităţii în O. 44 de persoane (7 la sută) – de la 5 pînă la 10 ani.: (puteţi alege mai multe variante de răspuns) m-am dezamăgit în specialitatea aleasă 500 450 400 350 300 250 200 150 100 50 0 nu mă aranjează funcţia deţinută nu mă pot realiza ca personalitate nu mă satisface salariul 463 sunt departe de a corespunde cerinţelor activităţii în O. şi anume: 1) m-am dezamăgit de specialitatea aleasă.56 la sută) au declarat că motivul principal de concediere din organele afacerilor interne este salarizarea insuficientă. ne-am ciocnit de unele rezultate neaşteptate. deoarece răspunsurile indică la aceste motive indirect şi în asemenea caz se admite o eroare în direcţia micşorării acestei cifre).I.

A. e) a angaja. să rămînă indiferent faţă de sarcinile trasate etc. f) a îmbunătăţi munca individuală cu tinerii angajaţi. c) a optimiza instituţia îndrumătorului. d) a angaja. h) a selecta minuţios cadrele numite . absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt de tip poliţienesc. după care se concediază din serviciu. Părerea persoanelor respective este importantă. Conform tabelului de mai jos. preponderent.I. g) a adapta sistemul de instruire a cadrelor juridice la necesităţile activităţii practice în organele afacerilor interne.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 8 9 faptului că persoanele respective nu sînt mulţumite de salarizare (încă o dovadă a corectitudinii datelor analizate mai sus). persoane cu studii juridice. dar. Practica ne demonstrează că majoritatea acestor persoane se concediază în aproximativ 2 ani. un nivel de salarizare mai înalt. Ce perioadă veţi mai activa în O. persoane cu o pregătire militară. apoi mai activează aproximativ un an. Deci o bună parte din tinerii angajaţi primul an „activează în condiţiile adaptării profesionale„ la cerinţele activităţii practice cu consecinţele sus-enumerate. cuantumul persoanelor care vor activa pînă la un an de zile şi a celor care vor activa pînă li se propune ceva mai potrivit este de 53 la sută. preponderent. Perioada medie de adaptare la necesităţile practice a tinerilor angajaţi este de aproximativ un an de zile. preponderent. Situaţia aceasta de aşteptare „a ceva mai potrivit” nicidecum nu motivează persoana de a depune eforturi pentru o adaptare mai reuşită şi mai grabnică. dimpotrivă. Urmările unei asemenea situaţii sînt dezastruoase pentru Ministerul Afacerilor Interne în vederea îndeplinirii sarcinii de bază – prevenirea şi combaterea criminalităţii. determină persoană să îndeplinească necalitativ obligaţiile. de fiecare dată înţelegem. b) a angaja. Persoanelor intervievate li s-au propus să aleagă între următoarele acţiuni capabile să îmbunătăţească activitatea de adaptare profesională: a) a elabora concepţia de adaptare profesională a funcţionarilor nou-angajaţi. în primul rînd.? 34 5% 26 4% doar un an 38 6% 44 7% pînă la 3 ani 3-5 ani 5-10 ani mai mult de 10 ani pînă mi se oferă ceva mai potrivit 185 30% 294 48% În cadrul realizării prezentului studiu nu puteam să trecem cu vederea opinia respondenţilor cu privire la acţiunile ce trebuie întreprinse în vederea optimizării activităţii de adaptare profesională a tinerilor angajaţi. mai bun. deoarece. vorbind despre un serviciu mai potrivit. deoarece anume aceste persoane se ciocnesc nemijlocit de problema cercetată.

a tinerilor care au absolvit instituţii de învăţămînt de tip poliţienesc. angajarea cu preponderenţă. trecînd cu vederea alte acţiuni care ar spori procesul de adaptare profesională. a persoanelor cu studii juridice. i) a revedea sistemul de salarizare a tinerilor angajaţi. preponderent. EDIŢIA A VI-A în funcţie. tineri care au absolvit instituţii de învăţămînt de tip poliţienesc a optimiza instituţia îndrumătorului a repartiza absolvenţii în subdiviziunea unde au desfăşurat stagiul (practica) de absolvire a angaja. angajarea. în vederea îmbunătăţirii activităţii de adaptare profesională a tinerilor nou-angajaţi? 300 a elabora concepţia de adaptare profesională a funcţionarilor nou-angajaţi a angaja. la necesetăţile activităţii practice în O. preponderent. Cu toate acestea.A. alte răspunsuri 50 0 În rezultatul sondajului şi cercetărilor efectuate au fost relevate unele fapte (analizate mai sus) şi pot fi formulate un şir de propuneri şi obiecţii: . persoane cu o pregătire militară a îmbunătăţi munca individuală cu tineri angajaţi a adapta sistemul de instruire a cadrelor jur. În opinia dvs. dorim să menţionăm că cea mai mare parte din cei intervievaţi intenţionează să părăsească locul de muncă timp de un an. Rezultatele obţinute au fost puţin diferite faţă de cele scontate. dar s-au angajat conform dorinţei şi specializării.. ce acţiuni ar trebui întreprinse de M.I.9 0 ANUAR ŞTIINŢIFIC. mbunătăţirea muncii individuale cu tinerii angajaţi etc. preponderent. selectarea minuţioasă a persoanelor ce urmează a fi numite în funcţie. majoritatea respondenţilor au atenţionat asupra sistemului de salarizare.I. repartizarea absolvenţilor instituţiilor poliţieneşti în subdiviziunea în care şi-au desfăşurat practica.majoritatea colaboratorilor care activează în poliţie nu întîmplător au venit în acest serviciu. În acest caz concluzia este că salarizarea tinerilor angajaţi (precum şi a tuturor funcţionarilor) în organele afacerilor interne este nesatisfăcătoare şi incapabilă să motiveze persoanele angajate să depună eforturi pentru adaptarea profesională la activitatea practică în organele de poliţie. un an şi jumătate.I. 100 92 105 88 57 101 86 57 28 32 a selecta minuţios cadrele numite în funcţie a revedea sistemul de salarizare a tinerilor nouangajaţi în O. persoane cu studii juridice 297 250 200 160 150 a angaja.A. Şi de data aceasta am obţinut unele rezultate neaşteptate. Se remarcă faptul că . şi anume: 297 de persoane au declarat că cea mai eficientă metodă este revizuirea sistemului de salarizare. elaborarea concepţiei de adaptare profesională a funcţionarilor nou-angajaţi.A. Astfel. cu preponderenţ.

b) pasivitatea conducătorilor de a-i ajuta pe tinerii specialişti în soluţionarea unor probleme personale (îndeosebi a problemei spaţiului locativ).Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 1 relaţiile interpersonale (unul dintre factorii decisivi în procesul de adaptare) în colectivul în care activează atît cu şeful nemijlocit. condiţiile nesatisfăcătoare de muncă şi salarizarea insuficientă sînt principalii factori care au condiţionat neadaptarea lor la cerinţele activităţii în organele afacerilor interne. cu concedierea persoanei). . lucrul neeficient a consiliilor îndrumătorilor. relaţiile pozitive create în colectiv sînt cu colegii cu care activează. în primul rînd. Dar. precum şi lipsa controlului eficient asupra îndeplinirii întregului complex de măsuri instructiv-educative.majoritatea absolută a colaboratorilor s-au adaptat. a atenţiona conducătorii subdiviziunilor organelor afacerilor interne asupra necesităţii unui control riguros a corectitudinii aplicării sancţiunilor disciplinare tinerilor specialişti. şi anume: a) salariile insuficiente şi neadecvate muncii depuse care implică situaţia materială grea a tinerilor familii. iar ceea ce i-a ajutat să se adapteze mai uşor a fost sprijinul colegilor de serviciu. Pe lîngă cele sus-menţionate. 3. . în general. în al doilea rînd. În baza concluziilor. Totodată.în procesul studiului au fost relevate şi unele cauze care implică chiar nedorinţa sau imposibilitatea adaptării profesionale (asemenea fapte se sfîrşesc. în cea mai mare parte a lor. la condiţiile serviciului din subdiviziunea în care activează. a acorda atenţie prioritară asigurării materiale adecvate a tinerilor specialişti. colaboratorii care nu s-au adaptat în serviciu au menţionat că: ziua nereglamentată de lucru. un rol negativ în adaptarea şi consolidarea tinerilor lucrători de poliţie la activitatea practică îl joacă atitudinea preconcepută a şefilor faţă de subalterni. salarizarea insuficientă şi. în principiu. 2. propunem un şir de măsuri necesare pentru a facilita procesul de adaptare a tinerilor angajaţi în organele afacerilor interne: 1. binevoitoare. d) ignorarea specializării absolvenţilor la numirea în funcţie şi transferul neeficient dintr-o funcţie în alta.conform opiniei celor intervievaţi. . cît şi cu şeful subdiviziunii sînt. Luînd în consideraţie că marea majoritate au menţionat că relaţiile interpersonale cu colegii de serviciu sînt binevoitoare şi că anume sprijinul colegilor i-a ajutat să se adapteze mai uşor în serviciu se poate afirma că în subdiviziunile incluse în eşantion persistă un climat moral-psihologic favorabil. numărul celor care au afirmat contrariul este neesenţial. . c) neasigurarea cu rechizite şi utilaj necesar pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. a atenţiona asupra inoportunităţii transferului neargumentat dintr-un serviciu în altul în primul an de activitate. selectarea mai riguroasă a candidaţilor în serviciu sînt acele măsuri majore ce trebuie întreprinse întru diminuarea fluctuaţiei de cadre în subdiviziunile organelor afacerilor interne. în general.

5. lecţiilor şi trainingurilor cu caracter instructiv. a ridica nivelul profesional al lucrătorilor de poliţie prin desfăşurarea seminariilor. cît şi. b) dezvoltarea unor politici şi proceduri de personal coerente. asigurarea siguranţei şi securităţii muncii. transparente şi nediscriminatorii. 7.9 2 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în general. cît şi pentru toţi angajaţii. h) elaborarea unor politici şi proceduri unitare. modern şi eficient al funcţionarilor angajaţi. însă dorim să menţionăm că există un şir de alte măsuri care ar putea facilita lichidarea lacunelor ce se referă la problematica discutată. Toate recomandările sus-menţionate sînt ţintite nemijlocit asupra problematicii adaptării profesionale. . g) elaborarea unor standarde profesionale minime pentru un şir de specializări (de exemplu. 6. a perfecţiona formele şi metodele de selectare a candidaţilor în seviciu. managementul performant al carierei salariatului de către instituţie şi planificarea flexibilă a acesteia de către angajator. stării şi practicii disciplinare a muncii. motivaţiei. şi anume: a) monitorizarea asigurării unei politici unice în toate subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne referitoare la managementul resurselor umane. unitare. a revedea regimul de lucru al funcţionarilor. ofiţerii de urmărire penală. şi anume: 4. îndeosebi a tinerilor funcţionari. publice şi nediscriminatorii de recrutare a unor categorii de funcţionari. i) elaborarea unor indicatori unitari de performanţă a tinerilor angajaţi în toate subdiviziunile organelor afacerilor interne în vederea utilizării acestora la evaluarea anuală a performanţelor individuale ale tinerilor colaboratori. d) asigurarea unei legături logice şi a coerenţei dinte cerinţele activităţii practice şi pregătirea profesională teoretică şi practică din instituţiile de învăţămînt ale Ministerului Afacerilor Interne şi din cadrul orelor de pregătire profesională în subdiviziunile respective. EDIŢIA A VI-A a completa programele de studii în cadrul subdiviziunilor de învăţămînt ale Ministerului Afacerilor Interne şi în cadrul orelor de pregătire profesională a unor teme specifice de educare a sentimentului de mîndrie. c) corelarea traseului carierei profesionale cu programele de pregătire iniţială şi perfecţionare continuă. transparente. În acest scop. a coeziunii. dragoste şi devotament faţă de Patrie şi profesia aleasă. j) elaborarea unor politici şi proceduri unitare şi transparente de promovare a funcţionarilor poliţiei şi.) şi verificarea corespunderii sau necorespunderii pentru funcţia dată conform acestor standarde. În procesul analizei datelor colectate au fost relevate un şir de deficienţe atît în activitatea de adaptare profesională. a tinerilor angajaţi. inspectorii de sector. poate fi elaborat un ghid al carierei personalului MAI. 8. f) gestionarea mai bună a culturii organizatorice şi impunerea unui comportament adecvat. în activitatea organelor afacerilor interne. a revedea sistemul de salarizare atît pentru tinerii angajaţi. în concordanţă cu normele legale. k) proiectarea şi aplicarea unui sistem integrat de diagnosticare a nevoilor de pregătire profesională a personalului. astfel încît acesta să asigure. în special. e) îmbunătăţirea climatului moral-psihologic de muncă. inspectorii poliţiei criminale etc. precum şi a unor indicatori de performanţă ai sistemului de pregătire profesională a cadrelor.

lipsa unei politici coerente de formare a acestora. precum şi a asigurării nivelului de investiţii necesare în vederea alinierii organelor afacerilor interne la cerinţele la cerinţele contemporane. fapt ce diminuează capacitatea de acţiune a structurilor de ordine publică şi a angajaţilor acestora. imposibilitatea adaptării profesionale la cerinţele practice. care implică. în opinia noastră. întârzierea adoptării şi introducerii în dotare a unor metode şi mijloace moderne pentru managementul crizelor în timp real. fluctuaţia angajaţilor organelor de poliţie. insuficienţa spaţiilor adecvate de lucru. Modelul contemporan de pregătire a poliţiştilor trebuie să se întemeieze pe principiile elaborate de ştiinţele dreptului poliţienesc care. să scurteze perioada de fundamentare şi luare a deciziei şi să diminueze cheltuielile bugetare. sînt destul de eficiente în redresarea situaţiei cu privire la problema adaptării profesionale a tinerilor angajaţi în organele afacerilor interne. care să fluidizeze circulaţia documentelor/informaţiilor. lipsa unui sistem de comunicare electronică. resursele umane insuficiente şi/sau repartizate în mod nefundamentat. - . dorim să atenţionăm asupra unor condiţii care. posibilităţi reduse de motivare financiară a personalului şi de atragere în corpul funcţionarilor publici a tinerilor cu pregătire profesională corespunzătoare. securizat. fapt ce determină cheltuirea suplimentară a unor resurse financiare pentru profesionalizarea acestora sau diminuarea efectului pozitiv al unor astfel de programe. numărul insuficient de personal în cadrul structurilor operative. în mod inevitabil. deficienţe în delimitarea atribuţiilor între structuri şi între persoanele angajate. inconsecvenţă în realizarea obiectivelor strategice stabilite prin diferite documente programatice şi a unor programe multianuale cu susţinere financiară corespunzătoare pentru atingerea acestora. În final.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 3 dificultăţi de comunicare internă care generează o anumită rezistenţă la schimbare. vor asigura un randament sporit al activităţii forţelor poliţieneşti şi vor realiza obiectivele acesteia. şi anume: 1. echipamentelor şi biroticii. lipsa unui sistem cuprinzător şi actualizat de standarde ocupaţionale şi de formare pe plan naţional împiedică recunoaşterea adecvată a competenţei indivizilor. fiind ajustate la realitatea contemporană. insuficientă coerenţă în adoptarea politicilor şi strategiilor la nivel de subdiviziune. insuficienţa resurselor financiare destinate perfecţionării profesionale a funcţionarilor publici. întârzierea aplicării unora dintre măsurile de reformă stabilite.

8. Instruirea în grup asigură evitarea sindromului eroului. Calitatea superioară şi profesionalismul în procesul instruirii asigură poliţiştilor capacitatea de a corespunde provocărilor şi atentatelor criminalităţii. fapt ce-i va ajuta să-şi dezvolte deprinderi de ajutor reciproc.9 4 ANUAR ŞTIINŢIFIC. care permit însuşirea materiei în condiţii maximal adaptate la realitate. reducând la minimum incertitudinea şi posibilitatea improvizării. atât de necesare în condiţiile activităţii poliţieneşti. 6. . Programele de studii trebuie să treacă peste contradicţiile evidente dintre teorie şi practică. pregătirea poliţiştilor trebuie să se bazeze pe un astfel de principiu. Procesul de pregătire poliţienească trebuie să le dezvolte aptitudinea de a acţiona efectiv în orice condiţii. în programele de studii ale instituţiilor de învăţămînt poliţienesc tot mai larg se utilizează metodele modelării. pregătirea tinerilor specialişti pentru organele afacerilor interne trebuie să poarte un caracter universal şi să atingă atît sferele posibile ale activităţii acestora. patrulă şi santinelă). Elaborarea unei tactici poliţieneşti efective trebuie să se bazeze pe realităţile activităţii poliţieneşti în aceeaşi măsură în care ea înseşi se bazează pe realizările recente ale ştiinţei şi tehnicii. la schimbarea cerinţelor mediului. Astăzi. Eficienţa instruirii poliţiştilor se determină prin nivelul eficienţei activităţii poliţieneşti şi nivelul supravieţuirii poliţiştilor în condiţii reale. În caz contrar. care se dezvoltă la reprezentanţii unităţilor specializate (cu destinaţie specială. Caracterul aplicativ al instruirii poliţieneşti contemporane reprezintă o provocare a metodelor clasice de instruire. 7. asigurarea completării calitative a funcţiilor corpului. la fel ca şi caracterul relaţiilor dintre membrii grupului. Jocurile situative. 4. ca şi selectarea. încrederii abuzive în sine. serviciul poliţienesc mai puţin flexibil riscă să piardă legătura cu realităţile vieţii. Activitatea în grup astăzi poate determina mai mult ca oricând esenţa activităţii poliţieneşti. patrulare rutieră. Doar în grup se însuşesc mai repede abilităţile şi cunoştinţele necesare. 5. 3. care se pot solda cu leziuni corporale şi mortale. Caracterul competitiv al instruirii este dictat de necesitatea motivaţiei şi stimulării instruirii realiste şi dure a poliţiştilor. Avînd în vedere caracterul social al activităţii poliţieneşti. stimulează interesul şi atractivitatea vieţii poliţieneşti cotidiene. Utilizarea flexibilă a tacticii şi procedurii poliţieneşti. Cu cât mai multe cunoştinţe utile se vor acumula în subconştientul poliţistului în timpul instruirii. EDIŢIA A VI-A 2. cît şi serviciile care pot fi solicitate de cetăţeni în cazul cînd aceştia nu se descurcă cu forţele şi mijloacele proprii. modelarea. cu atât mai rapid şi mai decisiv va acţiona el în condiţii reale analogice. Conţinutul disciplinelor trebuie să fie ajustat la condiţiile reale. analiza cazurilor reale şi cantonamentele asigură un mediu activ de instruire. respectînd valorile juridice şi etice de a utiliza tehnologiile contemporane şi de a corespunde tuturor exigenţilor posibile. Instruirea. constituie una dintre obligaţiile conducătorilor de toate nivelurile. inclusiv şi în cele critice. repartizarea cadrelor poliţieneşti. devenind mai puţin conceptuale şi rigide. de aceea.

Astfel. poate fi observată atenţia deosebită ce era acordată oricăror încălcări ale ordinii stabilite sau obişnuite într-o anumită colectivitate. După cum menţionează autorul român Gheorghiţă Mateuţ. comunităţile cunoscute din vremuri îndepărtate au căutat să se apere cu armele legii împotriva celor mai periculoşi infractori” [2]. De fapt. profilaxie şi combatere. deseori neluîndu-se în considerare nici o circumstanţă ce ar putea să înlăture pedeapsa. În etapa istorică iniţială. fiind condiţionată de faptul că aceştia perseverează.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 5 Gheorghe GLADCHI. inclusiv a unui asemenea segment al criminalităţii cum este recidiva. trăsătura distinctivă principală între hominizi era forţa fizică . Vitalie SÎLI Evoluţia istorică a reglementărilor şi sancţionării recidivei Recidiva. În perioadele străvechi. În baza materialului respectiv va deveni posibilă elaborarea unor concluzii şi generalizări ce vor permite studierea multilaterală a recidivei. într-o asemenea situaţie pare imposibilă probabilitatea supravieţuirii făptuitorului. Importanţa studiului respectiv pare a fi evidentă. reprezintă unul dintre cele mai grave şi complicate fenomene infracţionale din prezent. relevarea cauzelor acesteia şi elaborarea unor măsuri eficiente de prevenire. p. Necesitatea sancţionării mai severe a recidiviştilor. recidiva este rezultatul unei îndelungate evoluţii. 13]. Pentru sesizarea perfectă şi profundă a oricărui fenomen social. considerăm importantă studierea evoluţiei istorice a reglementărilor juridice ale acesteia. informativ şi analitic de o valoare deosebită. iniţial neexestînd distincţie între antecedenţa penală şi recidivă în sensul de azi [1. a fost conştientizată din cele mai vechi timpuri. prin acţiunile lor ignorînd şi nesocotind prevederile legii chiar şi după executarea pedepsei [2. din punct de vedere istoric. datorită specificului său. 69]. Astfel. p. pedeapsa se aplica în scopul exterminării totale a răului produs şi respectiv al comitentului acestuia. Începînd cu cele mai timpurii comunităţi umane. asemenea încălcări erau sancţionate foarte aspru. nemaivorbind despre săvîrşirea repetată a infracţiunilor. constînd în repetarea faptelor criminale de către persoana care anterior a fost deja condamnată pentru săvîrşirea unei infracţiuni. deoarece în final poate fi obţinut un bogat material ştiinţific. un alt autor român – Ştefan Daneş – menţionează: „Întrucît şi în trecut recidiva a constituit una din cele mai grave forme de manifestare a fenomenului infracţional. comparativ cu infractorii primari.

care frecvent se sfîrşeau cu moartea făptuitorului. cît şi în cazul imprudenţei acestuia [4. p.9 6 ANUAR ŞTIINŢIFIC. deoarece foarte des pentru prima infracţiune erau prevăzute pedepse de mutilare. 23]. EDIŢIA A VI-A a fiecăruia în parte. Devine evident că „gîndirea juridică în perioada străveche purta amprenta mentalităţii participative. pedepsele aveau caracter expiatoriu. lezaţi în aceeaşi măsură ca şi partea vătămată. oamenii pedepseau orice încălcare foarte dur. misticismul. „în perioada cetelor primitive. la etapa dată. sub autoritatea deplină a căruia se aflau toţi membrii cetei primitive. în cadrul căreia orice fenomen din natură sau societate avea loc cu concursul forţelor supranaturale. ca cineva să comită infracţiuni în stare de recidivă. şi instaurează legislaţia caracterizată prin severitate excepţională. În cazul celei de-a doua infracţiuni. care prevedea aplicarea pedepsei cu moartea pentru un cerc foarte larg de infracţiuni. „sistemul penal aplicat în comunitatea matriarhală continuă şi în cea patriarhală. fiind destinate să purifice comunitatea de sacrilegiul comis şi să evite atragerea unor nenorociri. nemaivorbind de numeroasele infracţiuni pentru care era prevăzută direct pedeapsa capitală. dat fiind relaţiile de rudenie ce existau între membrii ei. care de fapt consolidează inegalitatea membrilor societăţii. chiar cînd era vorba de atingerea intereselor unui individ” [3. iar căpetenie putea deveni doar cel mai puternic. p. atît în cazul cînd infractorul acţiona cu intenţie. Astfel. Din cele menţionate constatăm că în asemenea situaţii era practic imposibil. executarea pedepsei revenea întregii comunităţii. 67]. 17]. p. O dată cu sporirea nivelului de organizare a comunităţii umane şi formarea primelor state sînt dezvoltate şi perfecţionate şi reglementările existente: cutuma treptat este înlocuită prin legile scrise. Din cele menţionate desprindem că superstiţiile. În scopul purificării şi evitării presupuselor nenorociri. Pedeapsa respectivă era aplicată în baza principiului talionului. devenită deja evidentă. credinţa în forţele supranaturale determinau oamenii din acea epocă să întreprindă acţiuni de purificare pentru a nu admite atragerea ulterioară a altor nenorociri asupra lor şi asupra comunităţii. 21]. Conform opiniei autorului român Marcu Liviu P. p. ca atare şi realizarea binelui şi înlăturarea răului nu se putea face decît cu ajutorul lor” [3. pedepsele erau mult mai aspre. continuînd totuşi să se menţină şi obiceiurile instituite anterior. . Trăsătura respectivă era caracteristică şi legislaţiei din Mesopotamia. Continuitatea principiilor formate anterior şi modificarea parţială a lor cu înclinaţie spre perfecţionare reprezintă un proces firesc în cadrul societăţii umane aflate în curs de evoluţie. Cel vinovat era supus oprobiului public şi silit să părăsească comunitatea sau să se sinucidă” [3. urmînd apărarea ordinii gentilice şi avînd la bază aceeaşi idee de reciprocitate (talion). Cu timpul însă superstiţiile vor ceda treptat locul răzbunării şi astfel va apărea şi se va instaura legea talionului. deşi nu ultimul loc îl ocupa răzbunarea pe făptuitor. apar primele monumente legislative antice. Astfel..

. inechitatea socială între membrii societăţii în funcţie de casta la care aparţineau. Herodot. anume în această perioadă fiind pusă temelia unui şir de ştiinţe şi realizate o mulţime de descoperiri. .. După cum remarcă. p. se distinge. din această cauză. chiar şi împotmolit în vicii. 48].. considerăm întemeiate afirmaţiile autorului rus Cernilovschii Z. 52]. p. în acest context. Astfel. care nu puteau fi supuşi pedepsei capitale pentru săvîrşirea infracţiunilor. după cum este indicat în Legea Manu. în baza celor expuse anterior. Într-o altă sursă din acea perioadă. Contribuţia acestor civilizaţii în diverse domenii ale ştiinţei şi culturii a fost enormă. Legile Manu păstrează severitatea extremă a pedepselor aplicate. dar nu mai mult de 39 de lovituri. Astfel. al treilea furt atrăgea inevitabil pedeapsa cu moartea. pentru săvîrşirea infracţiunilor erau prevăzute pedepsele corporale: lovirea cu nuiaua sau biciul. 54]. ce nu putea plăti amenda pentru lucrul furat. Potrivit legilor respective. în acelaşi timp. p. 85]. alţi autori [7. Aristotel – cel mai mare gînditor al antichităţii – susţinea. Prin intermediul operelor marilor gînditori din epoca respectivă a fost creat un curent de opinie ce avea drept scop influenţarea conducătorilor în direcţia înăspririi pedepselor aplicate infractorilor recidivişti. 63]. în acest sens. „Cartea înţeleptului Iandjnavalchi”. potrivit cărora. p. p. reieşind din faptul că furtul atrăgea după sine amenda pentru cel ce o putea plăti şi pedeapsa cu moartea pentru cel sărac. prima infracţiune şi recidva. fără vătămarea corporală. Astfel.. „asupra vinovatului învinuit de două ori timp de un an se aplică amendă dublă” [6. p. stabilită la un cuantum foarte ridicat [5. şi „pedeapsa creştea în cazul recidivei” [8]. după cum afirmă profesorul Andrei Smochină. părintele istoriei. Pe pămînt nu există faptă care mai mult nu ar corespunde dharmei decît omorîrea brahmanului. se relatează că „celui ce fură îmbrăcăminte şi taie punga trebuie să i se taie mîna corespunzătoare şi degetele mare şi arătător.” [8. 36]. conform legislaţiei lui Moise. că recidiviştii trebuie pedepsiţi mai aspru. „în dreptul penal. fiind expres prevăzută poziţia deosebită a brahmanilor. În Israelul Antic. Treptat. în cazul infracţiunii repetate – mîna şi piciorul” [6. urmînd a fi alungat din ţară cu toată proprietatea sa. centrul dezvoltării umanităţii devine Grecia Antică şi apoi Roma Antică. sistemul babilonian era orientat prioritar spre susţinerea orînduirii sclavagiste. în mai multe din operele sale menţiona că vechii perşi acordau atenţie deosebită comportamentului precedent al infractorului. la rîndul său.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 7 În general. însă nu mai mult [9. fiind înaintate un şir de exemple şi propuneri privind diminuarea nivelului criminalităţii. Pentru săvîrşirea repetată a infracţiunii similare puteau fi stabilite 79 de lovituri.. „niciodată nu trebuie omorît brahmanul. regele nu trebuie nici să se gîndească la omorîrea acestuia” [6]. Legile Manu pot fi recunoscute printre primele acte legislative scrise care conţin unele prevederi ce într-o anumită măsură pot fi considerate că se referă la recidivă. consolidînd.M.

12]. totuşi. Atît Strabon. căci ele cuprindeau porunci ale regelui. care pretindea că i-au fost inspirate de către zei. Izvoarele dreptului la geto-daci au fost. 31-33]. . 45]. sursele antice comunică despre existenţa în materia penală a unor pedepse aspre aplicate soţiei infidele. p. Totuşi unele obiceiuri mai vechi. după cum menţionează autorul român F.9 8 ANUAR ŞTIINŢIFIC. deoarece astfel se putea face mai uşor ascultat de popor [14. venind în Dacia. Referindu-ne la Dacia Antică. „orice om poate comite o greşală. putem trage concluzia că severitatea excesivă prin care se distingeau legislaţiile de la acea etapă era caracteristică şi legislaţiei geto-dace. EDIŢIA A VI-A indiferent de gravitatea recidivei. unii autori menţionează că în Grecia Antică existau prevederi conform cărora hoţul recidivist era transformat în sclav [11. Evident că persista şi specificul autohton. cît şi Iordanes afirmau că legile geto-dacilor au fost adoptate pe vremea lui Burebista. Negoiţă [13. iniţial cutuma. au fost preluate şi sancţionate de către stat. Majoritatea normelor juridice aveau un caracter religios. ci au fost introduse norme de drept noi. p. După cum afirma Cicero. celebrul orator. începînd cu organizarea statală – legea. [15. p. datorită scriitorilor antici. Aşadar. fondatorul renumitului Liceu. p. 151]. pot fi obţinute idei generale în această privinţă. În acest context. Prin aceste legi nu s-a făcut o simplă codificare a obiceiurilor. ce consta în principal din vechile norme juridice autohtone cu caracter cutumiar. p. constatăm că documentaţia cu privire la instituţiile juridice ale geto-dacilor este destul de săracă. despre duelul judiciar. p. în rîndul izvoarelor dreptului. care erau tolerate de administraţia romană [15. latini şi greci şi a datelor oferite de arheologie. 69]. propunea ca recidiviştilor să le fie dublate pedepsele. O dată cu formarea statului geto-dac apar normele juridice care înlocuiesc obiceiurile (cutuma) practicate în perioada democraţiei militare. loc primordial continua să-l ocupe obiceiul (consuetudo). Poziţie şi mai riguroasă în privinţa recidiviştilor au avut-o romanii. rămăşiţe ale justiţiei gentilice etc. scriitor şi om politic roman. condiţionat de mai mulţi factori. p. 27]. despre răzbunarea sîngelui. fapt care denotă legătura strînsă dintre puterea politică şi cea ecleziastică. De asemenea. Acesta a recurs la autoritatea religiei. care considerau repetarea infracţiunii atît de gravă încît chiar şi pentru săvîrşirea unei infracţiuni cu pericol social minim era posibilă aplicarea pedepsei cu moartea. Legiunile romane. 99]. iar marele filosof grec Platon. Stipulări asemănătoare existau şi în Legea celor XII table [12. iar apoi. însă numai cel fără minte insistă în greşeală” [10. în cazul cînd infractorul nu regreta fapta. ca şi pretutindeni. fiind imposibil a evita orice contact cu acestea. au adus normele şi obiceiurile proprii. nu în ultimul rînd de religia geto-dacilor. De asemenea. însă pentru populaţia geto-dacă. considerate utile şi convenabile clasei dominante (tarabostes). presupunem că existau unele trăsături comune cu legislaţiile marilor state vecine – Grecia Antică (prin intermediul polisurilor de pe litoralul Mării Negre) şi Roma Antică (care foarte rapid îşi extindea hotarele).

Triburile barbare ce au invadat spaţiul dat au adus şi propriile cutume. datorită schimbărilor survenite. în perioada respectivă se dezvoltă rapid o altă mare putere a timpului – Califatul Arab. Interferenţa dreptului roman cu cel barbar conduce la imixtiunea lor şi. legislaţia veche nu mai corespunde realităţii existente. conform Eclogii. fiind obligat să restituie cele furate proprietarului [20. Infracţiunile erau pedepsite cu amendă. IV se elaborează şi începe a fi aplicată “Legea ţării” care este o creaţie românească izvorîtă din modul de viaţă al strămoşilor. Hr. În Asia. care se plătea în capete de vite. p. care pe drept poate fi considerată cel mai important cod de legi de la acea etapă şi care demonstra dezvoltarea inechivocă a dreptului bizantin [19. care în dreptul clasic roman se aplica. la elaborarea unor noi sisteme de drept. persoana care răpeşte prin orice metodă turma străină. religia şi întreaga autoritate. dacă el face aceasta pentru prima dată. 362]. totuşi nu a condus la dispariţia totală a obiceiurilor deja formate. p. pedeapsa cu moartea era prevăzută foarte des. deşi a avut impact social negativ extrem de mare pe întreg arealul acestuia. dezvoltată în condiţiile organizării lor în obşti şi în formaţiuni politice cu caracter feudal [17. Destrămarea Imperiului Roman. dacă însă repetă această faptă – îi va fi tăiată o mînă. va fi biciuit. iar scopul pedepsei era repararea daunei. În ceea ce priveşte dreptul. iar dacă el din nou va fura 10 dirhame sau echivalentul după preţ. După cum menţionează unii autori. Începînd cu sec. în Bizanţ a fost editată Ecloga („legi alese”). ce se referă la Califatul Arab din secolul VIII. smulgerea limbii. infracţiunea era tratată ca pricinuirea unei daune materiale. impunîndu-şi cultura. sclavilor. 245]. care a reuşit să păstreze stabilitatea internă şi legile deja formate. p. Astfel. 364]. 61-62]. Succesor al Imperiului Roman devine Imperiul Bizantin. care treptat pune stăpînire pe un imens areal. În cadrul obştii româneşti. iar costul celor furate sub forma lucrurilor este egală cu 10 drahme sau au fost furate 10 dirhame în monedă.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 9 9 Treptat însă dreptul local putea fi aplicat doar în măsura în care nu venea în contradicţie cu principiile generale ale dreptului roman [16. deosebit de subtil era sistemul pedepselor corporale şi de mutilare. mult mai imperfecte comparativ cu dreptul roman. din „Cartea privind Haradja”. 59]. morale sau fizice. orbirea etc [19. Treptat. tăierea mîinii. în consecinţă. atunci lui trebuie să i se taie mîna de la încheietură. aflăm următoarele: „dacă cineva va fi adus la imam fiind învinuit de furt şi contra lui vor fi prezentate dovezi în săvîrşirea de către el a acestui furt. 38]. p. Importanţă deosebită prezenta faptul că pedeapsa capitală sau pedepse de mutilare nu erau prevăzute de „Legea ţării” [18. p. . datorită aplicării relativ îndelungate a legislaţiei romane. în anul 726 d. Sistemul pedepselor (chiar şi comparativ cu legislaţia lui Justinian) era mult mai larg şi mai aspru. 497]. acum răspîndindu-se şi asupra oamenilor liberi. fiind considerată a fi cea mai grea pedeapsă. Printre acestea pot fi menţionate: tăierea nasului. p.. desigur. În Eclogă. p. atunci lui să i se taie piciorul stîng” [21. în principal.

ambele furturi fiind depistate pe calea cercetării temeinice a adevărului corespunzător cu ceea ce a fost anterior clar stabilit privind această cercetare şi dacă costul ambelor furturi e mai mic de 5 guldene. Totodată. atunci el va fi recunoscut hoţ demascat multiplu şi va fi considerat egal cu cel care activează violent. Dacă şi după aceasta el săvîrşeşte o infracţiune. în Evul mediu. cît şi de cel suedez. are loc elaborarea primelor coduri de legi scrise în care sînt reflectate noile necesităţi ale timpului. După conţinutul material şi tehnica juridică. p. 319]. în acelaşi timp. Dacă cineva va fi reţinut pentru săvîrşirea furtului a treia oară şi dacă acest al treilea furt va fi stabilit. 427-428]. inclusiv prevederile ce vizează recidiva. cum i se poate salva sufletul” [23. Devine tot mai evidentă şi insistentă tendinţa includerii în legislaţiile acelui timp a prevederilor consacrate recidivei şi sporirii pedepsei pentru aceasta. fiind influenţată atît de dreptul bizantin. conform legilor fiecărui pămînt” [24. precum şi să depună jurămînt veşnic (să nu încalce pacea generală). iar femeia prin înnecare. sau şi una şi alta în funcţie de gradul de vinovăţie. din momentul invaziei vikingilor suedezi în partea de est a Europei. nu se admite alt fel de pedeapsă decît tăierea mîinii sau piciorului. cercetîndu-se toate circumstanţele şi urmînd sfatul juriştilor. atunci să i se scoată ochii. un asemenea hoţ trebuie scos la stîlpul de ruşine şi alungat din ţară. Dacă însă al doilea furt este de 5 guldene sau mai mult. „dacă persoana va fi recunoscută vinovată a doua oară. atunci.100 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în cadrul căreia fiind prevăzută răspunderea pentru repetarea infracţiunilor. urechile şi buza superioară. fiind supus pedepsei cu moartea – bărbatul prin spînzurare. potrivit căruia. trebuie de procedat în modul stabilit în articolul precedent. VII-VIII) conţinea stipulări privind recidiva [22. această culegere nu a depăşit cu mult „pravilile barbare” ale epocii de migraţie a popoarelor. considerăm întemeiată opinia autorilor care susţin că dreptul penal în perioada Califatului Arab (sec. o dată cu apariţia statelor feudale. este obligat pentru totdeauna să rămînă în acea regiune sau loc unde a săvîrşit infracţiunea. să i se taie nasul. Astfel. În calitate de alt exemplu în acest sens poate servi Codul Carolina din anul 1532 din Germania. . 223]. deoarece un furt îl agravează pe celălalt. în dependenţă de ceea ce i se va prescrie de către cei care trebuie să decidă cum poate fi pedepsit infractorul şi. atunci. Aşadar. p. „dacă cineva săvîrşeşte un furt a doua oară. existînd cîteva versiuni privind originea lui. dar fără pătrundere sau spargere. XIV era „Russcaia pravda”. la discreţia judecătorului. p. Caracterul provenienţei acestui cod de legi este foarte dubios. menţionăm că sursa de drept începînd cu sec. sau. EDIŢIA A VI-A În baza celor expuse mai sus. În ceea ce priveşte Rusia din acea perioadă. potrivit prevederilor legislaţiei penale engleze din secolul XI. XI şi pînă în sec. pentru un hoţ nu poate servi drept circumstanţă atenuantă faptul că el nu a fost surprins sau strigat (chemat) ca în cazul primului furt. sau să i se taie scalpul.

XIV-XVI. p. continuînd să se aplice „Legea ţării”. Nomocanonul lui Maniul Malaxos (din 15611562) etc. cu mutilarea obligatorie a cadavrului şi demonstrarea publică a capului celui executat. dreptul îşi păstrează forma unui drept cutumiar. prevedea pentru furtul de o valoare neînsemnată. Oamenilor simpli li se aplicau deja pedepsele corporale şi mutilarea [27.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 101 În anul 1497 este promulgat Sudebnikul lui Ivan al III-lea. Syntagma lui Matei Vlastares (din 1335. chiar dacă intervenea împăcarea părţilor. aplicarea pedepsei corporale şi stigmatizarea vinovatului. În baza celor expuse anterior. criminalii notorii răspundeau penal. compoziţiunea (împăcarea. 88]. care cuprindea 68 articole. reglementarea recidivei este efectuată . primind totuşi o răspundere mai mare legislaţia domnească. în opera sa „Descrierea Moldovei”. 99-100]. În secolele XVI-XVII. 449]. Aşadar. la rîndul său. De asemenea. fiindu-le aplicată pedeapsa cuvenită [28. p. În perioada dată. Totuşi de rînd cu dreptul cutumiar se formează şi funcţionează şi alte izvoare de drept. Dintre articolele referitoare la dreptul penal trebuie amintit cel care stabileşte regula potrivit căreia la pedepsirea infractorului se vor lua în considerare precedentele lui [25. În 1550. Pedeapsa cu moartea era prevăzută şi pentru furtul neînsemnat în cazul recidivei [26. este caracteristic faptul că are loc recepţia romano-bizantină care consta în împrumutul elementelor de drept romano-bizantin. Referindu-se la schimbările intervenite în domeniul dreptului. Furtul de o valoare mai mare era pedepsit cu moartea prin decapitare. 201-202]. dar şi încălcarea legilor. p. p. De asemenea. p. fiind preluate: Hexabibbul lui Armenopol (din 1345). Deşi în perioada respectivă pedeapsa cu moartea putea fi înlocuită cu amenda. care cuprinde deja 100 de articole. drept infracţiune era considerată nu numai cauzarea anumitor daune. Deşi se păstrează bestialitatea pedepselor aplicate. se intensifică recepţia romano-bizantină. Dimitrie Cantemir. p. Pravilile sfinţilor apostoli). care putea fi condiţionată de plata unei sume de bani victimei sau rudelor acesteia. majoritatea din acestea fiind traduse în limba română [27. Ivan cel Groaznic promulgă un alt Sudebnik. pînă la 10 yeni. tradusă integral în anul 1472 la cererea lui Ştefan cel Mare). totuşi ea începe să fie aplicată mai des. 104]. Sunt copiate un şir de nomocanoane (canonarul lui Ioan Pustnicul. fiind recunoscută importanţa acesteia şi necesitatea pedepsirii mai aspre a ei. ca izvor de drept se păstrează dreptul cutumiar. Apar circumstanţele agravante. fapt ce are drept consecinţă creşterea tendinţei de codificare a dreptului. în sec. sau oferirea unor bunuri în calitate de despăgubire) părţilor nu obliga să exonereze de răspundere pe aceşti inculpaţi. precizează că în cazul unor criminali notorii. din cauza dezvoltării sociale lente. În principatele române. 80-81]. p. [27. 55]. poate fi trasă concluzia precum că treptat prevederile referitoare la recidivă ocupă un loc deosebit în cadrul dreptului penal. Codul celor 10 articole din Japonia medievală. printre care şi recidiva [27. care însă nu se codifica.

Cesare Beccaria va susţine necesitatea umanizării pedepselor. După Montesquieu. contribuind la dezvoltarea relaţiilor burgheze. unde-şi va ocupa locul binemeritat pentru o perioadă lungă de timp. Sistemele juridice din epoca medievală erau destul de imperfecte. Totuşi concepţiile progresiste privind necesitatea modificării sistemului existent au fost formulate cu mult timp înainte. susţinem opinia potrivit căreia devenirea dreptului contemporan este un proces istoric îndelungat. istoria dreptului contemporan începe o dată cu revoluţiile burgheze din sec. [29. Jean Paul Marat. în proiectul Codului penal elaborat de el. Trăsăturile sistemelor de drept. Voltaire critica guvernele care utilizau asprimea legii în interesul politicii şi pentru a disciplina administraţia. după cum am menţionat mai sus. Absolutismul european. pentru a-i îmbărbăta pe ceilalţi”. Montesquieu (1689-1755) printre primii şi-a expus opinia. cerea proporţionalizarea pedepselor [31. împiedicau schimbările progresive în drept. au influenţat opinia publică într-atît. foloseşte legislaţia penală pentru a constrînge lucrătorii (îndeosebi ţăranii falimentaţi) să accepte condiţiile de muncă ce le erau impuse. Influenţă extraordinară a avut-o filosofia iluministă. El a decurs evolutiv şi mai lent decît procesele corespunzătoare din domeniile dezvoltării politice şi statale. în cadrul cărora deseori luau forma unor cataclisme sociale. fiind stabilite cerinţele legale în baza cărora sînt determinate condiţiile recidivei şi modul stabilirii pedepsei pentru ea. legile cele mai bune urmînd a fi recunoscute legile cele mai aspre. 399]. Aşadar. Marii savanţi din acea perioadă. De asemenea. p. opiniile sau intenţiile. aceste revoluţii au condus la schimbări esenţiale şi în cadrul dreptului. Legile anilor 1536. p. 516].trebuie periodic de omorît cîte un amiral. XVII-XVIII. Punînd temelia schimbărilor în domeniul relaţiilor economice sociale şi politice. 1547. prin intermediul operelor lor. 198]. care a cuprins cîteva secole şi care a început încă în epoca medievală timpurie. limitarea abuzurilor din partea judecătorilor prin stabilirea unor sancţiuni strict determinate etc. Referindu-ne la continuitatea dreptului. . recunoscute criminale şi nicidecum gîndurile. Un rol important în reformarea vechiului drept feudal pe baze noi au avut Revoluţia Engleză din secolul XVII şi Revoluţia Franceză din secolul XVIII. potrivit căreia. încît au reuşit să o preschimbe. se formează „legislaţia sîngeroasă”. care. Cernilovschii. au pus la încercare întregul sistem de drept medieval [30. 1572 prescriau tăierea urechilor vagabonzilor şi pedeapsa cu moartea în cazul recidivei.102 ANUAR ŞTIINŢIFIC. multe prevederi împiedicau dezvoltarea democraţiei politice şi a relaţiilor economice capitaliste. după cum menţionează autorul rus Z. cel mai elocvent exemplu al căreia este oferit de către Anglia secolului XVI. „În ţara noastră – ironiza el . EDIŢIA A VI-A deja la nivel legislativ. îndeosebi cea franceză. prin lipsa unicităţii interne. Astfel. p. legea trebuie să pedepsească doar acţiunile externe... Montesquieu se pronunţă contra celor care susţineau că asprimea pedepsei este necesară: în acest caz.

după victoria sa. oferind posibilităţi benefice pentru sporirea productivităţii muncii. care distrugea diferenţele dintre regiuni.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 103 Burghezia. p. Totuşi dreptul contemporan se forma şi evolua ca o continuare logică a sistemelor de drept medievale. dreptul contemporan apărea pretutindeni sub forma sistemelor de drept naţionale integrate. în general. formate anterior. În ceea ce priveşte Basarabia. influenţînd apariţia codurilor penale în Italia. Acest cod reglementa un şir de instituţii ale dreptului penal. Dreptul a manifestat un potenţial creator enorm. fiind promulgat de Alexandru Ioan Cuza. şi chiar a dreptului antic (roman). Naşterea dreptului contemporan reprezenta un progres esenţial comparativ cu epoca dominării dreptului feudal. în răzbunarea infractorului în funcţie de intenţiile lui şi gravitatea celor săvîrşite. Anume capitalismul. 400-401]. care au devenit exprimarea clasică a esenţei societăţii capitaliste. Evoluţia avea loc nu doar pe calea negării şi desfiinţării instituţiilor medievale. întreprinzînd lucrări de codificare. conform Codului penal francez din 1810. Primul Cod penal român a fost adoptat în anul 1864. Olanda. păstrînduşi semnificaţia pînă în prezent. interacţiunea şi influenţa reciprocă puternică între modelele juridice progresiste elaborate în statele dezvoltate din punct de vedere economic. a lichidat diferenţierea în pături sociale. satisfacerea multilaterală a necesităţilor societăţii ce se dezvoltă rapid. adoptînd documente juridice importante. de asemenea. manifestarea propriei iniţiative. Astfel. printre care şi recidiva [36. deseori acestea fiind preluate. a condus la apariţia statelor naţionale şi a sistemelor de drept naţionale [33. p.. intensificarea comerţului. a manifestat dinamism sporit în domeniul jurisprudenţei. s-a instaurat epoca dominaţiei noului drept. consta. La noua treaptă de dezvoltare istorică a dreptului s-au reflectat un şir de calităţi şi însuşiri importante. legalitate [32. legile locale continuau să fie aplicate dacă ambele părţi erau basarabene. perfecţionate şi conformate situaţiei noi. România. servind. în celelalte . p. 440]. 517-518]. p. Principiile de bază declarate de burghezie au fost: egalitate. libertate. declarînd egalitatea în drepturi. 194]. Spania. pături sociale etc. din care motiv pedeapsa se dubla [35. drept surse pentru Turcia şi Japonia [34. e necesar a menţiona că după anexarea la Rusia. Noul drept a dezrobit personalitatea umană. Grecia. Repetarea (recidiva) infracţiunilor demonstra pericolul social sporit al infractorului. a principiilor progresiste în drept. 143]. Constituirea dreptului contemporan reprezenta un mare progres în istoria societăţii umane. în acelaşi timp. Elaborarea primelor Coduri penale în Franţa (1810) şi apoi în Germania (1851) a avut o importanţă deosebită pentru evoluţia legislaţiei penale într-un şir de state europene. Spre deosebire de dreptul feudal care se caracteriza prin dispersare şi particularism juridic. p. fiind înregistrată. Scopul pedepsei penale.

numărul infracţiunilor grave se afla în permanentă creştere. fiind utilizate pe larg pedeapsa cu închisoarea pe termen lung şi exilul în masă a infractorilor în colonii. Semnificaţie deosebită pentru promovarea politicii de înăsprire a represiunilor a avut-o sporirea nivelului criminalităţii. 88-89]. Deşi sistemul pedepselor aplicate a fost esenţial înăsprit. din 14 mai 1802. p. p. cît depravează. În momentul începerii aplicării în Basarabia a dreptului penal rus. Statutul militar. 78]. inclusiv a recidivei infracţiunilor. De asemenea. devine deja infractor profesionist. atunci în anul 1893 ei constituiau deja 58%. incendierea averii. ca şi în cazul cînd erau lezate interesele statului. Evenimentele din a doua jumătate a secolului XIX. spre exemplu.104 ANUAR ŞTIINŢIFIC. se aplica legislaţia rusă [37. au condus la înăsprirea pedepselor şi la aplicarea represiunilor. jaful. mutarea semnelor de hotar) era reglementată de mai multe acte normative: Pravila de Sobor. în sfîrşit. 130]. În acest context. în calitate de soluţii. Austria şi alte state situaţia nu era cu mult mai bună. răspunderea penală pentru infracţiunile contra proprietăţii (furtul. 401-402]. EDIŢIA A VI-A cazuri. revoluţia din anul 1905 din Rusia. primele greve în masă şi. prin lege. în anul 1850. În Anglia. printre care – revoluţiile din anul 1848. tîlhăria. sub influenţa ambianţei. Persoana vine în închisoare ca infractor întîmplător. Ukazurile imperiale din 31 iunie 1739. a recidivelor. Ştiinţa dreptului penal din acea perioadă a propus guvernelor. Printre circumstanţele care imprimau furtul. escrocheria. Prima Internaţională şi formarea partidelor socialiste. iar spre sfîrşitul termenului pedepsei. care se aplica persoanelor cunoscute prin comportamentul lor negativ şi care prezentau . un caracter agravant era şi comiterea acestuia a treia oară [38. În Franţa. considerăm necesar a menţiona că în sistemul judiciar anglosaxon o perioadă îndelungată de timp a existat practica aşa-numitei preveniri prealabile. Comuna din Paris. din 3 mai 1816. două tipuri noi de pedeapsă: condamnarea condiţionată şi detenţiunea preventivă. Dacă. în această perioadă s-a evidenţiat creşterea continuă a infracţiunilor repetate. începutul secolului XX. pentru „idei periculoase”. ci pentru „intenţii criminale”. p. p. În cazul recidiviştilor – nu mai puţin de 2/3 din termen [40. în anul 1885 a fost introdusă. cota-parte a recidiviştilor era şi mai mare: 85% în rîndul bărbaţilor şi 76% în rîndul femeilor (anul 1895). Argumentul forte în favoarea întemeierii necesităţii aplicării condamnării condiţionate a fost următorul: închisoarea nu atît corectează. din numărul total al persoanelor condamnate de instanţele de judecată franceze 28% erau infractori din obişnuinţă (profesionali). Devine regulă generală condamnarea nu pentru acţiuni. eliberarea sub cauţiune. cota-parte a recidiviştilor oscilînd de la 60% la 75% [39. În Germania. În legislaţia penală se distingea furtul simplu şi furtul calificat. care se aplica persoanelor ce au ispăşit cel puţin jumătate din termenul stabilit de instanţele de judecată.

fiind aplicată nu pînă la executarea pedepsei de bază şi nici în locul ei. Elveţia. Pentru combaterea criminalităţii se recurge la diverse mijloace. în cazul încălcării promisiunii. drept problemă primordială rămîne a fi creşterea continuă a nivelului criminalităţii. dacă venea de la judecător. era foarte eficientă. Astfel. conform legilor adoptate în S. Interdicţia de a proceda într-un anumit mod. la „izolarea preventivă” a „infractorului presupus”. Încălcarea garanţiei conducea la întemniţarea persoanei vinovate. 551-552]. ce survenea după executarea pedepsei de bază. Judecătorul putea cere de la ei promisiunea unui comportament onest. Detenţiunea preventivă este opusă condamnării condiţionate. p. ele prevedeau internarea infractorilor în lagăre. precum şi celor care ameninţau pe cineva cu răfuială. prevedea că infractorii din obişnuinţă. O perioadă îndelungată de timp practica şi legislaţia penală recurgeau la detenţiunea preventivă. Principii asemănătoare au fost adoptate şi de legislaţiile altor state. săvîrşirea repetată a infracţiunii atrăgea dublarea maximului pedepsei prevăzute de articolul corespunzător (însă nu mai puţin decît maximul prevăzut). prin legea din 27 iulie 1967 fiind exclusă din rîndul măsurilor de pedeapsă penală [40.U. Prin severitate deosebită se distingeau legile Germaniei hitleriste privind infractorii din obişnuinţă. datorită lucidităţii majorităţii savanţilor şi a valorii incontestabile a investigaţiilor întreprinse. ci în calitate de măsură deosebită. Legea engleză din anul 1948. . Danemarca. atitudinea faţă de pedeapsa preventivă în Anglia sa schimbat. după a patra infracţiune urma închisoarea pe viaţă (sau – conform legilor din diferite state – de la 15 ani pînă la închisoare pe viaţă).A. p. În afara pedepselor sporite. persoane care evită activitatea social-utilă etc. Din fericire. judecătorul cerea garantarea comportamentului onest. suplimentară. care prescria aflarea adăugătoare în închisoare (pe un termen de la 5 la 10 ani) pentru infractorii din obişnuinţă. în anumite condiţii. asupra cărui fapt insistau criminologii din şcolile antropologică (lombrosiană) şi „sociologică” [40. care a înlocuit legea din anul 1908. În perioada interbelică şi postbelică. inclusiv în mediul tinerilor şi minorilor. În aşa mod ea este prevăzută de legea engleză din 1908. În această situaţie devenise posibilă trecerea de la detenţiunea preventivă. printre care şi sporirea pedepselor pentru recidivă. care erau condamnaţi pentru a treia oară. 406-407]. În prezent. De la persoanele care ameninţau. puteau fi condamnaţi la închisoare preventivă pe un termen de la 5 la 14 ani suplimentar termenului pedepsei aplicate conform legii.). În acest context pot fi menţionate: Anglia (începînd cu anul 1908). (anii 1928-1930). persoana respectivă era arestată. care putea fi prelungită „pînă cînd va fi considerată necesară” (după cum indică legea din 14 noiembrie 1933). pînă la asemenea absurdităţi nu s-a ajuns. adică pe un termen nedeterminat după executarea pedepsei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 105 un potenţial pericol (alcoolici.

încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950. 17 din 19 iunie 2000. drept trăsătură calificativă era prevăzută săvîrşirea infracţiunii de către recidivistul deosebit de periculos. această stare servind ca circumstanţă ce agrava pedeapsa. 4 din protocolul adiţional nr. Necesitatea perfecţionării mecanismului de ocrotire a dreptului necesită schimbări esenţiale în însuşi dreptul penal şi legislaţia procesual-penală. în politica penală în general [41. menţionăm că în cadrul art. 458]. 7 la Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. în Partea specială. în general şi a celei recidiviste.106 ANUAR ŞTIINŢIFIC. p. EDIŢIA A VI-A În ceea ce priveşte legislaţia penală a Republicii Moldova în perioada sovietică. 446]. este necesară întreprinderea unor măsuri complexe multilaterale şi multinivelare stringente. de creşterea numărului recidiviştilor. 241 Cod penal din 1961 era prevăzută noţiunea de recidivist deosebit de periculos. implicarea întregului potenţial tehnicoştiinţific. Atenţie tot mai mare se acordă elaborării unei politici penale de stat noi. unor metode mai eficiente de luptă cu criminalitatea. Din acest motiv. conform Hotărîrii Plenului Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova nr. Menţionăm că aceste prevederi contraveneau art. Toate aceste circumstanţe necesită atragerea unor resurse materiale şi financiare esenţiale. Aşadar. Succesul luptei cu criminalitatea depinde de întregul set de măsuri aplicate şi de calitatea activităţii fiecărui subiect implicat în acest proces. care garantează persoanei dreptul de a nu fi judecată sau pedepsită pentru săvîrşirea unei infracţiuni pentru care deja a fost condamnată sau achitată printr-o hotărîre definitivă. precum şi infracţiunile şi numărul acestora pentru ca persoana să poată fi recunoscută în această calitate. De asemenea. astfel de trăsături calificative ca: săvîrşirea infracţiunii de către o persoană condamnată anterior pentru aceeaşi faptă. Statele dezvoltate din lumea contemporană s-au ciocnit de creşterea bruscă a nivelului criminalităţii. schimbările esenţiale în formele şi conţinutul dreptului contemporan au fost strîns legate şi chiar determinate de schimbările globale care au avut loc în secolul XX. p. săvîrşirea infracţiunii de către un recidivist deosebit de periculos urmează a fi luate în considerare de către instanţele de judecată doar la individualizarea pedepse şi la stabilirea regimului coloniei de executare a pedepsei privative de libertate. într-un şir de articole. săvîrşirea infracţiunii de către o persoană care a fost supusă unei sancţiuni administrative pentru aceeaşi încălcare. Deci se considera că calitatea persoanei agravează fapta. orientate nemijlocit spre diminuarea nivelului criminalităţii şi profilaxia acesteia. de răspîndirea tot mai largă a criminalităţii organizate şi violente. a unor subdiviziuni numeroase ale organelor de ocrotire a normelor de drept. . În scopul combaterii criminalităţii. îndeosebi în a doua jumătate a acestuia [41. în special.

Vezi: Хрестоматия по истории государства и права зарубежных государств (Древность и средние века). Bantuş M.. Istoria statului şi dreptului românesc. Bucureşti. 2001. Bantuş M. cit.. Зерало – М. Daneş Ştefan. Москва. 5. .. А. Bucureşti. 21. 11.. Lumina Lex. Bantuş I. Bantuş I.. 12. 6. Vezi: Черниловский З. 2001. 10. Зерцало – М.А. 3.. Ред. F. 2000.. 2000. издание второе.R. Istoria universală a statului şi dreptului. 1997..А. 2002. 2000. ТОН-Приор. Всеобщая история государства и права. Vezi: История государства и права зарубежных стран. Батыр К.. Curs de lecţii. 19. Жидкова О... 17.. Chişinău. Istoria dreptului românesc. Жидкова О.. 2002. Москва. 1997. Bantuş I. Bantuş M. Москва. Черниловский З.А. Recidiva în teoria şi practica dreptului penal. Москва. Инфра М-Норма. 2002.. 1997. Составитель: Томсинов В. Mateuţ Gheorghiţă.P.. Крашенинниковой Н. 13. Chişinău. 14.. Vezi: Всеобщая история государства и права. 7. 1997. Москва. Curs de lecţii. Юрист. 10. Reflecţii şi contribuţii privind perfecţionarea reglementării recidivei // Dreptul. Istoria dreptului românesc. Учебник. А. Epoca Antică şi Medievală. 1997.А. Reflecţii şi contribuţii privind perfecţionarea reglementării recidivei // Dreptul Nr. 2000. Москва. Омельченко О. Жидкова О. Юристъ.. ред. Крашенинниковой Н. Инфра М-Норма. 1999. Vezi: Daneş Ştefan. Bucureşti. 10. Lumina Lux. Smochină A. дополненное. Vezi: История государства и права. Editura fundaţiei România de mîine.. Всеобщая история государства и права. Lumina Lux. ред. Marcu Liviu P. 2001.. Москва. 1999.. Nr. Учебник для вузов // Под. часть 1 // Под.L.А. А. 18. 15. исправленное и дополненное.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 107 Referinţe: 1. Юристъ.. 4. Vezi: История государства и права зарубежных стран. дополненное. Istoria statului şi dreptului. Cernea E.. Molcuţ E. часть 1 // Под. press Mihaela S. Edit. Istoria statului şi dreptului românesc. Bucureşti. Vezi: Negoiţă F. „Tipografia Centrală”. Chişinău. 8.E. 16. 9. 2000.М. Istoria statului şi dreptului Republicii Moldova.А.М. 1997. op.. 2. Vezi: Хрестоматия по истории государствa и права зарубежных государств (Древность и средние века). Marcu Liviu P. Инфра М-Норма. Москва. Bucureşti. Составитель: Томсинов В.. Всеобщая история государства и права. Том 1. Былина. Москва. ред. 2001. Часть 1 // Под.. 2-е издание. История государтсва и права зарубежных стран. 2-ое издание. Крашенинниковой Н.И. 20. Москва.

Учебник для вузов Под. Крашининниковой Н. исправленное и дополненное.. Chişinău. 2002. дополненное. Крашининниковой Н. Под. Инфра М-Норма...E. 26. Vezi: История государства и права зарубежных стран. Былина.. Всеобщая история государства и права. 2000. EDIŢIA A VI-A 22. Былина. ред. curs de lecţii.А. Москва. 2000. Istoria statului şi dreptului românesc. Былина. 2000. Istoria statului şi dreptului Republicii Moldova.. 1997. Vezi: Черниловский З. История государства и права зарубежных стран. Москва. 2001. Москва.1997. Юрист.А. Учебник. F. op. 2000. Bantuş I. Editura fundaţiei Române de mîine. Москва.. 2000.. 35. Издание второе. cit.. ред. „Tipografia Centrală”. 30. Черниловский З. Smochină A. 29. 2002. Москва.. 37. ТОН-Приор. часть 2. Учебник для вузов // Под. Норма. Москва. Bantuş M. Учебник для вузов // Под. cit. Vezi: Хрестоматия по истории государства и права зарубежных государств (Древность и средние века). F.. Chişinău. 33. 41. 28. 2003.М... Жидкова О. ..E. p. Крашининниковой Н. Negoiţă F.А.. стереотипное // Под. Epoca Antică şi Medievală. Evoluţia dreptului public pe teritoriul dintre Prut şi Nistru în prima jumătate a secolului XIX. op. История государства и права зарубежных стран. Юристъ.. История государства и права. Москва.. 2002.. Омельченко О. 27. Жидкова О. История государства и права зарубежных стран. Чибиряева С. Vezi: Marcu Liviu P. 31. Москва. Юристъ.М. 2000. 39. Составитель: Томсинов В..А. Юристъ. „Tipografia Centrală”. Istoria universală a statului şi dreptului. Bantuş I. ред. ред. ред.. Bucureşti. 2000. Smochină A. Aramă E. 34. Всеобщая история государства и права. 25. Всеобщая история Государства и права.М. Черниловский З. часть 1 // Под. 38.А. Москва. Издание второе.А. Istoria dreptului românesc. ред. Черниловский З. Москва.. Bantuş M. Bucureşti.. Bantuş I. 23. Bantuş M.P.М. Chişinău.P.А. Зерало – М. 36. 2002. стереотипное // Под. 24. История государства и права зарубежных стран. Всеобщая история государства и права. Москва. 1999. 2000. Учебник для вузов. Москва..А. Издание второе. 2-ое издание. Coptileţ V. 32. Норма.А.А. 40. 2002. Epoca Modernă şi Contemporană. 2001. Чибиряева С. Lumina Lex. Chişinău. Москва. История государства и права зарубежных стран. Жидкова О. ред.108 ANUAR ŞTIINŢIFIC.А. Всеобщая история государства и права.. том 2. Istoria universală a statului şi dreptului. Ştiinţa. часть 2. Чибиряева С. 201. Юристъ. Учебник для вузов..

Ian DOGOTARI Cooperarea poliţienească actuală la nivelul Europei La ora actuală.În al doilea rând. majoritatea ţărilor din Europa sunt ţări cu un nivel de viaţă ridicat în comparaţie cu ţările de pe alte continente. teritoriul dintre Asia. . de fiinţe umane. spălarea banilor etc. . Printre cele mai frecvente infracţiuni comise în acest spaţiu întâlnim omorurile.O altă împrejurare care favorizează criminalitatea europeană este liberalismul acestor ţări [1]. Analizând starea criminogenă din spaţiul european şi tendinţele de majorare ale acesteia. Europa reprezintă. sau traficul cu obiecte de artă furate. care se confruntă cu un nivel crescut de criminalitate. unde fenomenul de dezvoltare a criminalităţii cunoaşte cote din ce în ce mai alarmante. adică prin Bulgaria şi România). putem evidenţia câteva împrejurări care favorizează acest fapt: . infracţiunile sexuale. Acest lucru poate fi observat în special la traficul de stupefiante (opiaceele. Africa şi America.În primul rând. criminalitatea în spaţiul european este într-o creştere continuă. . în special pe ruta balcanică. loc de intersecţie a traficului (de stupefiante. în special în ţările recent ieşite din lagărul socialist. Tot aici trebuie de adăugat şi unele premise de ordin social-economic. furturile. spre exemplu. cum ar fi creşterea şomajului şi scăderea nivelului de trai în ţările est-europene aflate în perioada de tranziţie. un punct. provenite din Orientul Apropiat sau din Extremul Orient. Mai mult decît atît. tranzitează prin majoritatea ţărilor europene.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 109 Veaceslav GRATI. cum ar fi traficul de maşini furate în Europa şi destinate fie ţărilor din Est sau ţărilor din Orientul Apropiat şi Mijlociu. de maşini furate). tâlhăriile. Astfel. haşişul provenit din Asia sau Africa tranzitează în cantităţi enorme prin Europa. falsificarea de monede. traficul cu arme. traficul de fiinţe umane. care a atras după sine permisivitatea [2] de a săvârşi diferite fapte. traficul de stupefiante. acţiuni care atrag după sine şi săvârşirea altor infracţiuni. Aceasta explică faptul consumării unor cantităţi tot mai mari de droguri în aceste ţări. din punct de vedere geografic. acest punct de intersecţie a traficului se referă şi la alte infracţiuni alarmante. care după părerea noastră nu se includ în câmpul normelor morale şi de drept. nivelul şi starea criminalităţii europene este foarte mult influenţată de amplasarea geografică.

Acordul SCHENGEN. d. semnat în iunie 1990 şi constituie un document economic care vizează libera circulaţie a bunurilor. o cooperare zilnică. Aceasta datorită faptului că serviciile poliţieneşti din aceste ţări. traficului ilegal de droguri şi a altor forme grave ale crimei organizate internaţionale [5. a fost creat în 1971 şi reuneşte şefii poliţiilor de informaţii din 8 ţări ale comunităţii economice europene. cele mai importante fiind următoarele: a.În sfârşit. spaţiul relativ restrâns al continentului permite serviciilor poliţieneşti o colaborare mai fructuoasă. urmăreşte cooperarea în domeniul combaterii toxicomaniei. modernizării şi intensificării cooperării poliţieneşti. produselor. În pofida acestor împrejurări favorabile pentru infractori. scopul principal al acestuia fiind găsirea căilor şi mijloacelor pentru combaterea terorismului. b. infracţionalitatea europeană are tendinţa de a-şi lărgi câmpul de activitate pe plan internaţional. înfiinţat în 1976 în spaţiul ţărilor comunităţii economice europene. care avea drept scop: combaterea terorismului (TREVI I). sunt servicii bine organizate şi dotate. asigurarea siguranţei sociale a cetăţenilor din ţările semnate (TREVI IV sau TREVI 92). ceea ce le permite să efectueze acţiuni rapide de cooperare şi schimb de informaţie [3. terorismului şi altor forme serioase ale criminalităţii internaţionale. Grupul TREVI. Astfel. în scopul stârpirii criminalităţii europene. în scopul îmbunătăţirii cooperării dintre statele-membre în domeniul traficului de droguri. 238]. înţelegeri. Clubul de la Berna. creat în 1971 de către ţările Europei Occidentale. anume la nivel european. îmblânzirii regimului de trecere a frontierelor. lupta cu criminalitatea organizată (TREVI III). c. Toate aceste acorduri şi înţelegeri au un rol aparte în combaterea criminalităţii europene. dezvoltării turismului etc. Baza Europol-ului a fost pusă prin Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene din 7 februarie 1992.110 ANUAR ŞTIINŢIFIC. p. Primele încercări de cooperare pe plan european au pornit de la încheierea unor acorduri. datorită dezvoltării transportului. În plus. poliţia ţărilor europene beneficiază totuşi de o situaţie privilegiată. dar şi internaţionale. 236]. Totuşi prezenţa pe acest spaţiu teritorial a unor sisteme de drept foarte diferite (sistemul anglo-saxon şi sistemul francez) a creat anumite obstacole pentru urmărirea infractorilor şi cooperarea poliţienească. capitalurilor şi serviciilor. a apărut necesitatea analizei. Europol-ul a început activitatea la 3 ianuarie 1994 sub forma . care îi permite. Grupul POMPIDOU. De facto. care este organizaţia europeană de impunere a legii şi are drept scop îmbunătăţirea cooperării efective a autorităţilor poliţieneşti competente din statele-membre [4] în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului. directă şi constantă. EDIŢIA A VI-A . schimbul de informaţii în domeniul menţinerii ordinii publice (TREVI II). în comparaţie cu serviciile analogice ale altor continente. însă cel mai eficace organism în stârpirea acestui flagel îl deţine EUROPOLul. în marea lor majoritate. p.

decizând ca Europolul să aibă sediul la Haga (Olanda) [6]. Ei sunt în drept să consulte diferite dosare în vederea exercitării sarcinilor ce le revin. vamă. de a furniza către Europol datele necesare pentru a fi stocate în sistemul computerizat. Consiliul Uniunii Europene. având sediul la Haga (Olanda). Fiecare stat-membru dispune de o Unitate Naţională. bilete de călătorie etc. Aceşti ofiţeri asigură schimbul de informaţii dintre unitatea naţională de care aparţine şi Europol.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 111 Unităţii Europol Antidrog (EDU).) din toate statele-membre. prevenirea şi combaterea altor forme grave ale criminalităţii internaţionale. care a fost semnată de reprezentanţii guvernelor statelor-membre ale Uniunii Europene. Personalul nemijlocit al Europol-ului este compus din circa 250 de funcţionari din toate statele-membre. dintre care 44 sunt ofiţeri de legătură ce reprezintă agenţii de protecţie a legii (poliţie. falsuri de bancnote şi alte mijloace de plată (carduri. incluzând şi pornografii cu copii. .). prevenirea şi reprimarea traficului ilegal cu arme nucleare şi substanţe radioactive. furnizând acestui organism informaţiile transmise de unitatea naţională şi retransmite către aceasta informaţiile date de Europol. care exercită sarcinile acestui organism de cooperare. prevenirea şi reprimarea traficului ilegal de imigranţi. iar deciziile acestuia garantează un control democratic asupra activităţii Europol. treptat adăugându-se şi alte domenii importante de combatere a criminalităţii. Întreaga activitate a Europol-ului este coordonată şi controlată de către Consiliul de conducere (administrare). La 18 iulie 1995. Unităţile Naţionale au menirea de a furniza datele şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor Europol. Consiliul este alcătuit din miniştrii din toate statelemembre şi are drept sarcină principală supravegherea activităţilor de organizare. de a stoca datele şi informaţiile cu caracter poliţienesc. care numeşte directorul şi directorii-adjuncţi ai Europolului şi aprobă bugetul acestuia. Ofiţerii de legătură sunt instruiţi de unitatea naţională a statului din care fac parte. obiectivele de bază ale Europol-ului sunt: îmbunătăţirea eficacităţii şi cooperării autorităţilor poliţieneşti competente din statele-membre în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului. a adoptat Convenţia de înfiinţare a Biroului poliţiei europene. activităţi de spălare a banilor proveniţi pe cale infracţională. reprezentând interesele acestuia. întrunit la Bruxelles. Conform acestei Convenţii. de a asigura schimbul permanent de informaţii cu Europol-ul fără a leza siguranţa naţională şi personală ş. prevenirea şi combaterea traficului ilegal de droguri. îndreptându-şi acţiunile asupra combaterii drogurilor. jandarmerie etc. cecuri. Această unitate reprezintă corpul de legătură dintre Europol şi organele poliţieneşti naţionale ale statelor-membre.a. prevenirea şi combaterea traficului cu maşini furate. traficul cu fiinţe umane.

p. 2003. 6.. Drăghinici C. Şerb S. Iacob A. Tritonic. corectării sau ştergerii datelor din cadrul acestui sistem au doar Unităţile Naţionale care le-au introdus.. 7.. Ignat D. directorul Europolului. Drăghinici C. Şerb S. Şerb S. Bucureşti. Ignat D. Majoritatea ţărilor din spaţiul european sânt ţări democratice şi independente. Tritonic. Ed. . în concordanţă cu procedurile naţionale [7. În Olanda. prin intermediul Unităţii Naţionale şi ofiţerii de legătură. Ed. Drăghinici C. Drept poliţienesc şi contravenţional. totodată.A.. Iacob A. 5.. are posibilitatea de a introduce datele şi informaţiile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor Europolului. 2003.112 ANUAR ŞTIINŢIFIC.. ofiţerii de legătură. Bucureşti. dar care prezintă interes pentru acest organism. este legalizată prostituţia şi consumul de stupefiante în scopuri nemedicale. Drept poliţienesc şi contravenţional. Convenţia privind înfiinţarea Europol-ului. Bucureşti. directorii adjuncţi sau oficialii împuterniciţi în acest sens. Atribuţii în domeniul modificării... Dreptul de a introduce direct şi a extrage în mod direct date din sistemul informaţional îl au doar Unităţile Naţionale.A.. Tot în acest sistem de informaţii Europol-ul introduce date furnizate de alte state sau organizaţii (care nu fac parte din Europol). Iacob A. de privilegiile şi imunităţile necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor ce le revin. 4. Principalul instrument al Europol-ului. 2.A. Tritonic. în care fiecare stat-membru. este sistemul computerizat de informaţii. Ignat D. Din cadrul Europol-ului fac parte ţările-membre ale Uniunii Europene. Referinţe: 1. EDIŢIA A VI-A bucurându-se. 2003. spre exemplu. adoptată în 1995 la Bruxelles. care joacă un rol decisiv în realizarea sarcinilor acestui organism.. Drept poliţienesc şi contravenţional. 241].. Ed. 3..

Potrivit autorilor lucrării „Vocabularul juridic”. securitatea publică. adică exercită activitatea poliţienească. această noţiune derivă din cuvântul grecesc „politeia”. expresia dată are un şir de semnificaţii indiscutabile. care aplică constrângerea administrativă în scopul menţinerii ordinii publice. „strateg” indică funcţionari cu atribuţii poliţieneşti din aceste puternice organizaţii. Ian DOGOTARI Originea şi semnificaţia noţiunii de poliţie Cuvântul „poliţie” este o expresie aprobată.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 113 Veaceslav GRATI. Trecând peste organizarea poliţienească cea mai primitivă. cuvântul „poliţie” este o noţiune largă şi complexă care îmbrăţişează într-un sistem unic toate organele de supraveghere şi control. filozofic şi juridic. tradiţională şi universală din punct de vedere istoric. viaţa. cuvântul „poliţie” provine din latinescul „poliţia” care reprezintă organizarea politică şi administrativă. Potrivit surselor autorului român Vasile Barbu [1. . Şi în al treilea rând. După Eugen Bianu. denumiri precum: „ephor”. 11]. a paznicilor de noapte. ceea ce înseamnă „activitatea de ordine în stat” [2. atât militarizate. existând şi astăzi în localităţile rurale. p. „archon”. care înseamnă cetate. erau adevărate state. slujbaşi ai cetăţii (polis). care a existat din timpurile cele mai străvechi. cât şi civile. noţiunea „poliţie” delimitează expres activitatea politică de cea poliţienească. iar serviciile publice se realizau de o anumită clasă de funcţionari. editat în 1987 în Franţa. de aici şi denumirea de poliţişti. Cu toate acestea. care însă în timpurile modeme s-a păstrat numai pentru o anumită categorie de slujbaşi publici. aparat în obligaţiile căruia se află povara principală de menţinere a ordinii şi asigurare a securităţii publice în toate ţările lumii. în antichitate oraşele se confundau cu cetăţile. cum ar fi: în primul rând. care serveşte drept instrument (mijloc) universal de constrângere şi în majoritatea ţărilor se numeşte „poliţie”. bunurile materiale ale cetăţenilor şi alte valori. „poliţia” derivă din cuvântul grecesc „polis” care are semnificaţia de oraş. înflăcărate discuţii între specialişti. 49]. unde găsim superioare organizaţii poliţieneşti. Anume acest aparat protejează ordinea publică. În al doilea rând. Într-adevăr. Definirea acestei noţiuni a servit în trecut şi serveşte în prezent temei pentru cele mai vii. în oraşele antice greceşti. p. precum şi din grecescul „politeia”. sănătatea.

În timpul împăratului Augustus paza liniştii publice era asigurată de 7000 de vigili [1].114 ANUAR ŞTIINŢIFIC. deoarece stabileau responsabilităţi ierarhice. „poliţia este instituită pentru a menţine ordinea publică. noţiune care s-a referit. 32]: Magistraţii superiori erau numiţi din rândul decurionilor pe termen de un an şi exercitau atribuţii de ordin executiv şi judiciar. XVII şi XVIII găsim referiri în documentele vremii la cuvântul „poliţie” cu înţelesul de „activitate de stat”. . termenul de poliţie s-a împământenit probabil din Epoca fanarioţilor. p. toate puterile erau concentrate în mâinile suveranului. Prima definiţie clară şi completă a noţiunii de poliţie o întâlnim în „Code des delites et des piens” (Codul delictelor şi pedepselor) din 1795 din Franţa. urmărirea răufăcătorilor etc. iar cu începere din 1669 şi în departamente au fost create subunităţi teritoriale de poliţie. comunele s-au folosit de o organizaţie autonomă cunoscută sub numele de „constable of the parish” [6. 23]. Edilii (aediles) erau magistraţi municipali având rolul de a asigura poliţia oraşelor. Astfel. proprietatea şi siguranţa individuală [1. În sec. potrivit căruia. în exercitarea prerogativelor sale el avea dreptul şi misiunea de a asigura ordinea internă. în primul rând. la activitatea domnitorului şi a „oblăduitorilor ţării”. p. Această organizare a fost considerată o experienţă reuşită. reprimarea răzvrătiţilor. În statele europene dezvoltarea poliţiei a avut o evoluţie diferită. Prefectus Urbi etc. Astfel. 255]. După cel de-al II-lea război mondial. În Anglia. De exemplu. constrângerea ţăranilor să execute muncile datorate domniei şi stăpânilor de moşii. îndeosebi prin depolitizarea acesteia. în statele din occidentul continentului european a continuat perfecţionarea organizării şi modernizării poliţiei. EDIŢIA A VI-A În Roma antică erau stabilite anumite funcţii de slujbaşi ai cetăţii care îndeplineau atribuţii cu caracter poliţienesc. în perioada interbelică în statele europene poliţiile s-au dezvoltat pe cale deductivă. Prin dregătorii domneşti el impunea plata dărilor. forţe de intervenţie şi auxiliari civili [5. În acest scop. Pentru prima dată Franţa a fost cea care şi-a organizat poliţia sa la nivelul întregii ţări. conduceau administrarea finanţelor şi bunurilor oraşelor. Qaestorii. în monarhia feudală.14]. Domnul era şi şeful puterii executive. executarea hotărârilor judecătoreşti. p. În România. [4. instituţia poliţiei a avut o dezvoltare nu tocmai similară cu cea din Franţa. sub puternica influenţă grecească. libertatea. pe când în Regatul Unit al Marii Britanii poliţia s-a dezvoltat pe cale inductivă. La început comunele au fost obligate să se îngrijească de ordinea şi liniştea publică pe teritoriul lor. în special a „condamnărilor capitale”. p. astfel [3. în anul 1667 Ludovic al XlV-lea a creat la Paris funcţia denumită „Le lieutenant General de Police” (locotenent-general de poliţie). 13]. aprovizionarea pieţelor şi întreţinerea clădirilor. de a lua orice măsuri pentru menţinerea ordinii şi securităţii sociale.

Se mai face distincţia dintre poliţia administrativă şi poliţia judiciară. 13]. încă de la începutul secolului XIX Behr în lucrarea „Polizeiwissensehaft” aminteşte 24 de definiţii ale cuvântului poliţie. jandarmeria. Vocabularul juridic editat în Franţa în 1987 deosebeşte următoarele sensuri ale noţiunii de poliţie: a) accepţiunea generală de ordine. Ø poliţia sub aspectul de funcţiune. p. 22]. identificarea autorilor acestora. poliţia se împarte în poliţie preventivă şi represivă [1. v local în care se află instalată o poliţie. p. Gustav Zimmermann în lucrarea „Die polizei in neunrzehnten Jahrhundert” pomeneşte circa 80 de definiţii. precum şi administrarea de probe în vederea tragerii lor la răspundere juridică [6. devenind braţul înarmat al acestora. Deci organismul care execută toate măsurile necesare în vederea realizării scopului pentru care a fost creată. 22]. de exemplu. La rândul său. v reprezentanţii poliţiei. Dicţionarul limbii române moderne [7. Poliţia judiciară se referă la activitatea acelor funcţionari ce au ca atribuţii de serviciu constatarea faptelor antisociale. iar Run menţionează că numai în literatura germană există cam 100 de definiţii [1. v a menţine ordinea într-un mod sever şi autoritar. 821] reţine următoarele accepţiuni ale noţiunii de poliţie: v organ de stat însărcinat cu menţinerea ordinii publice şi cu reprimarea infracţiunilor. organele de ordine au fost înregimentate. a liniştii şi salubrităţii publice. supraveghere. p. iar poliţia administrativă specială se aplică uneia sau alteia din activităţi. în slujba partidelor comuniste. partidelor de guvernământ. asigurare. sub o formă sau alta. v pază. v totalitatea poliţiştilor dintr-o poliţie. c) forţa publică însărcinată cu respectarea regulilor de poliţie. al disciplinei). În ceea ce priveşte semnificaţia noţiunii de poliţie. care desfăşoară activitatea necesară în vederea apărării şi menţinerii ordinii publice. Din punct de vedere al timpului în care îşi execută activitatea. Poliţia administrativă generală este însărcinată cu menţinerea securităţii.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 115 Iar în ţările din estul Europei. control (al ordinii. control pentru apărarea interesului comun. p. prima se divide în poliţie administrativă generală şi poliţie administrativă specială. rurală. b) ansamblul regulilor impuse de autoritatea publică cetăţenilor în vederea întronării domniei ordinii. După Vasile Barbu. . poliţia se prezintă sub 2 aspecte: Ø poliţia ca organizaţie prin care se înţelege poliţia urbană. liniştii şi securităţii în stat. în sectorul căilor ferate.

forţa de constrângere potrivit legii. p. aşa cum: activitatea administrativă a miliţiei. Poliţia ca instituţie de apărare a ordinii în stat are menirea de a fi în slujba permanentă a poporului şi a legii. în prezent. 20].116 ANUAR ŞTIINŢIFIC. p. interesele societăţii şi ale statului de atentatele criminale şi alte atacuri nelegitime [9]. potrivit uzanţelor internaţionale. activitatea operativă de investigaţii a miliţiei etc. bine pregătit şi dotat după ultimele realizări în domeniul luptei împotriva criminalităţii. Poliţia Republicii Moldova în calitate de instituţie specializată a puterii publice este chemată să apere. 416-XII din 18 decembrie 1990. la nevoie. această expresie avea semnificaţii diferite. cu excepţia autorilor care interpretau această noţiune prin prisma constrângerii [8. care trebuie să se afirme ca un veritabil factor de stabilitate şi echilibru. definiţia „Poliţişti” va fi considerată ca incluzând membrii acestor servicii [10. ci pe toţi funcţionarii publici care au atribuţii poliţieneşti în domeniul apărării statului. ba chiar deloc. după cum poliţia concură prin funcţiile sale la menţinerea liniştii şi ordinii publice. judiciară şi poliţia de siguranţă sau informativă. În Republica Moldova. fapt ce a contribuit ca una din primele măsuri după declaraţia independenţei Republicii Moldova din august 1991 să fie adaptarea acesteia la instrumentele internaţionale la care ţara noastră este parte. Aceasta este accepţiunea pe care o întâlnim în art. pe baza respectării stricte a legilor. în ţările în care puterile poliţieneşti sunt exercitate de autorităţi militare. trebuie să precizăm că. Deci termenul „poliţie” include nu doar organele de poliţie propriu-zise din subordinea M. de protecţie socială.. În concluzie. a siguranţei publice şi de stat [2. p.A. În acest context vom menţiona că în literatura administrativ-juridică sovietică activitatea poliţienească nu era numită pe nume. sănătatea şi libertăţile cetăţenilor. îndeosebi puterea de a aresta şi reţine. Rolul poliţiei în societatea noastră este azi altul. EDIŢIA A VI-A Pe de altă parte. 63]. 34]. În literatura de specialitate sovietică expresia „activitatea poliţienească” n-a fost studiată şi analizată detailat. a cetăţenilor şi care pot folosi. în uniformă sau nu. viaţa. Eugen Bianu deosebeşte poliţia administrativă. Fiind disociată. noţiunea de poliţie îşi face apariţia o dată cu adoptarea Legii Republicii Moldova cu privire la poliţie nr. măsură menită să impulsioneze procesul de integrare a poliţiei în noile structuri democratice ale statului. Organizarea unui aparat de poliţie de mare eficienţă. . un garant al drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. l din Codul de conduită pentru poliţişti adoptat în decembrie 1979 de Adunarea Generală a ONU. economice şi sociale. din motive ideologice din acele timpuri. care a produs schimbări fundamentale în organizarea şi funcţionarea poliţiei moldoveneşti. a organismelor politice. ori de către forţe ale securităţii statului. termenul de poliţist sau poliţişti include toţi oamenii legii numiţi sau aleşi care exercită puteri poliţieneşti.I. potrivit căruia. constituie neîndoielnic un imperativ al instaurării statului de drept.

Ordinea obştească. Introducere în dreptul poliţienesc român unificat.O..2002. 1998. 9. Îndreptar profesional în ştiinţa poliţienească. 2.1990. Oradea.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 117 Referinţe: Vasile Barbu. 10. Grati V.12. Bucureşti.. I. 8. Eugen Bianu. 1993. Univers Enciclopedic. 4.. Bucureşti. Stamatin Şt. 1 şi 18. Bucureşti. Teoria şi practica aplicării şi folosirii armei de foc în contextul drepturilor omuluiá Chişinău. Drept poliţienesc. Vladimir Hanga şi alţii. 5. Bucureşti. 6. Imprimerie de l‘Ecole Nationale de Police de Sens. Histoire de la police. 416-XII din 18. Vol. Москва. Ioniţă Tudor. Editura Şansa SRL. . 1927.17-19 din 31.С. 1. Dogotari I. 1985.. Ivan Stelian. 2004г. Istoria statului şi dreptului românesc. nr. Legea Republicii Moldova cu privire la poliţie nr. Istoria dreptului românesc. 1989. Editura Academie. Emil Molcuţ. 2004.01. Бельский К. art. Emil Carnea. 7. 1993. Bucureşti. Dicţionarul explicativ al limbii române. 3. Anlete Lebigre. 1938. Полицейское право. M.

este firesc ca fiecare persoană. Necesitatea convieţuirii oamenilor în societate a făcut ca omul să înţeleagă că înăuntrul grupului social acţiunile şi interesele fiecăruia trebuie să se armonizeze cu cele ale celorlalţi. În cadrul acestor relaţii şi legături. fizice şi morale îl silesc să activeze. orice colectivitate umană implică în mod necesar o viaţă de relaţii reciproce. EDIŢIA A VI-A Veaceslav GRATI Supremaţia principiului de ordine în stat Potrivit art. în care demnitatea omului. asigurarea legalităţii şi ordinii în stat constituie funcţii prioritare ale unui stat de drept conform cărora trebuie să se ordoneze activitatea tuturor organelor de stat. Existenţa unei orânduiri sociale este posibilă numai în rezultatul conformării reciproce a fiecăruia în parte şi a tuturor împreună. profesorul rus I. De aici reiese ideea că asigurarea unei bune convieţuiri sociale depinde în cea mai mare măsură de conformarea . acestea fiind prejudiciabile. în mod firesc. În acest sens. stabilitatea socială. În acest sens. În cazul acţiunilor inacceptabile. care devine sursă permanentă de nelinişte şi nesiguranţă pentru grupul social respectiv. Astfel. după cum conduita sa se adaptează sau vine în conflict cu interesele acestora. p. Danişin menţionează că viaţa socială constituie schimbul realizat între diferite fiinţe umane. evaluată de ceilalţi membri ai colectivităţii şi considerată acceptabilă ori inacceptabilă pentru ei. o reacţie din partea celor nemulţumiţi. prin acţiunile sale. 1 alin (3) al Constituţiei Republicii Moldova. adică să se dezvolte într-o anumită ordine. Un vechi dicton latin spune că „ordo est anima rerum”. Fără nici o îndoială. provoacă. omul este o fiinţă predispusă acţiunii. sau pentru grupul social. democratic. de legături diverse. „Republica Moldova este un stat de drept. iar nevoile materiale şi spirituale. acţiunea sau conduita fiecăruia este apreciată. obşteşti şi a cetăţenilor Republicii Moldova în particular. Această reacţie presupune un conflict între membrii comunităţii. siguranţa. deoarece acestea zi de zi intră în raporturi şi legături diferite unii cu alţii [1. liniştea şi respectul reciproc dintre membrii unei colectivităţi a constituit în trecut şi constituie în prezent un imperativ natural şi deosebit de important al vieţii sociale. să intre în raporturi de interacţiune. armonizânduse sau ciocnindu-se cu acţiunile altor membri ai grupului social [2. ceea ce este mai actual decât oricând. dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. drepturile şi libertăţile lui. libera dezvoltare a personalităţii umane. să acţioneze. Potrivit naturii sale. 12]. p. De fapt. adică „ordinea este sufletul lucrurilor”.118 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 7].

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 119

fiecăruia unei orânduiri (ordini) sociale, a cărei menire este promovarea prosperităţii tuturor oamenilor. Dezvoltarea continuă a societăţii presupune apariţia noilor relaţii sociale, fapt care determină în mod indubitabil înţelegerea esenţei şi definirea noţiunii de ordine publică. În acest sens, vom remarca că în literatura juridică de specialitate nu există o opinie unică referitoare la esenţa şi definirea noţiunii de ordine publică. Aici găsim reflectate o serie de viziuni pornite de la spectrul de relaţii sociale cuprinse în conţinutul noţiunii examinate, cu toate acestea, toată diversitatea de definiţii, interpretări şi descrieri ale ordinii publice, formal ar putea fi divizate în două direcţii, şi anume: v ordinea publică în sens larg; v ordinea publică în sens restrâns (îngust). Sensul gramatical al cuvântului „ordine”, venit din limba latină, de la „ordo, inis”, evocă ideea de dispoziţie sau de succesiune regulată cu caracter spaţial, temporar, logic, moral, estetic; organizare, însuşire, rând, rânduire, orânduială ori organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; stabilitate socială, respectul instituţiilor sociale stabilite. Prin ordine publică se subînţelege ordine politică, economică şi socială într-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta şi se traduce prin funcţionarea normală a aparatului de stat, menţinerea liniştii cetăţenilor şi a respectării drepturilor acestora [3, p. 726], iar în asociere cu alte expresii (de exemplu, juridic, public, drept, stat, constituţie etc.) a dobândit o semnificaţie juridică, vorbindu-se ulterior despre astfel de noţiuni ca: ordine constituţională, ordine de drept, ordine publică, ordine de producere etc. În limba franceză prin ordine se înţelege, în primul rând, ideea de organizare (de exemplu, ordinea alfabetică, ordinea cronologică, ordinea de zi etc.) [4, p. 8]. Potrivit prof. D. Alexandresco, dacă „ordine” în sensul său gramatical înseamnă aşezarea lucrurilor, în relaţiile lor respective, unele în raport cu altele, iar „public” înseamnă ceea ce aparţine societăţii, atunci ordinea publică înseamnă organizarea societăţii. Vasile Barbu menţiona în lucrarea sa „Introducere în dreptul poliţienesc român unificat” publicată în 1927 că: „ordinea este acolo unde atât persoanele, cât şi lucrurile sau evenimentele sunt grupate, nu însă la voia întâmplării, ci în mod conştient, într-o conexiune strânsă, pentru atingerea unui anumit scop”. După definiţia dată de dicţionarul Larousse, „ordine publică” este un ansamblu de dispoziţii legale ale căror particularităţi nu pot, în stipulaţiile lor, să-şi suprime între ele efectele. În literatura juridică de specialitate, noţiunii de „ordine publică” se atribuie un conţinut restrâns sau mai larg. Astfel, potrivit Dicţionarului enciclopedic român din 1965, „ordinea publică sau obştească” este denumirea folosită pentru a desemna normala funcţionare a aparatului de stat, menţinerea liniştii cetăţenilor, respectarea drepturilor acestora şi a avutului obştesc.

120 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

După Micul dicţionar enciclopedic român din 1972, „ordinea publică” înseamnă ordinea politică, economică şi socială dintr-un stat care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri, deosebite de la o orânduire la alta şi care se traduce de fapt prin normala funcţionare a aparatului de stat, menţinerea liniştii cetăţenilor, respectare a drepturilor acestora şi a avutului obştesc. Unii autori atribuie un caracter complex acestei noţiuni de ordine publică, incluzând în cuprinsul ei atât apărarea regimului politic, apărarea cetăţenilor împotriva calamităţilor naturale, menţinerea liniştii publice, măsurile care asigură executarea legilor şi a hotărârilor judecătoreşti, buna convieţuire în societate, precum şi buna funcţionare a serviciilor organizate de stat. În doctrina română, prof. Paul Negulescu se opreşte la următoarea definiţie: „ordinea publică este starea de fapt materială şi exterioară pe care legiuitorul o garantează şi autoritatea administrativă o protejează împiedicând orice tulburare ce i s-ar putea aduce”, demonstrînd în continuare că în sfera acesteia intră: liniştea publică, regimul politic, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice, siguranţa persoanelor şi a bunurilor, salubritatea publică (în sensul de sănătate publică) [5, p. 378]. Autorul rus P. I. Grişaev consideră că ordinea publică cuprinde toate raporturile sociale existente [6, p. 57]. Profesorul N. Zagorodnikov, evidenţiind cele mai specifice aspectele ale instituţiei examinate, susţine că ordinea publică inserează cumulul de relaţii sociale reglementate atât de normele de drept, cât şi de normele (regulile) de convieţuire socială, norme etice, morale, obiceiuri [7, 499]. Ordinea publică în sens larg , subliniază I. Danişin, presupune absorbirea sistemului de relaţii sociale, determinate de respectarea şi realizarea normelor existente în toate sferele vieţii sociale (norme de drept, norme morale, etice etc.), a principiilor, ideilor, care asigură comportamentul oamenilor, a organizaţiilor de stat şi obşteşti, necesare pentru sistemul politic şi economic existent în societatea respectivă [1, p. 16]. În viziunea profesorului N. Vetrov, prin ordinea publică în sensul larg al cuvântului trebuie de subînţeles întreg ansamblul de relaţii sociale existente în societatea respectivă, care derulează în conformitate cu normele sociale, inclusiv normele de drept şi normele de convieţuire în comun [8, p. 394]. Potrivit autorului rus A. Rarog, prin ordinea publică se înţelege sistemul relaţiilor sociale existente între oameni, reguli de conduită, de convieţuire, proclamate prin normele sociale: acte normative, obiceiuri, tradiţii, norme etice, care asigură liniştea socială, protecţia individului în sfera vieţii cotidiene, muncii, odihnei [9, p. 317]. În această ordine de idei, savanţii care susţin ideea sensului larg al ordinii publice presupun că ea se desfăşoară nu numai prin respectarea normelor de drept, dar şi a altor reguli de comportament (norme morale, etice, obiceiuri etc.). Ei au în vedere respectarea şi realizarea tuturor normelor sociale existente într-o anumită societate, în toate sferele vieţii sociale atât de către cetăţeni, cât şi de către organizaţiile

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 121

de stat şi obşteşti. De aceea, noţiunea de ordine publică include în conţinutul său totalitatea tuturor relaţiilor sociale reglementate de normele de drept, morale, etice, obiceiuri etc. În concluzie, reţinem că ordinea publică în sens larg cuprinde totalitatea relaţiilor sociale din diversele sfere ale vieţii sociale şi, prin urmare, este compusă din anumite părţi componente, cum ar fi: ordinea de producţie, ordinea civilă, ordinea politică, ordinea socială, securitatea publică, ordinea de drept, ordinea publică în sens îngust etc. În viziunea noastră, dar şi ţinând cont de opiniile savanţilor din domeniu, ordinea publică în sens larg poate fi definită ca fiind ansamblul, totalitatea, cumulul, sistemul tuturor relaţiilor sociale, economice şi politice, care se formează într-o anumită comunitate şi sunt determinate de epoca istorică de dezvoltare a comunităţii, forma de guvernare, interesele generale şi individuale ale societăţii şi care sunt reglementate de întreg sistemul de norme sociale (norme morale, etice, de drept, de producere, tehnice etc.) în scopul asigurării liniştii publice, regimului politic, organizării şi funcţionării serviciilor publice, siguranţei persoanelor şi a bunurilor, salubrităţii publice etc. Ţinând cont de faptul că sensul larg al noţiunii ordinea publică poartă un caracter generalizat, care nu reflectă expres toate trăsăturile specifice acestui fenomen, se impune iniţierea definirii unei noţiuni cu caracter restrâns (îngust), care să reflecte cele mai esenţiale aspecte ale acestei instituţii. Privită în sens îngust, accentuează N. Zagorodnikov, ordinea publică reprezintă totalitatea de relaţii sociale, care-şi fac apariţia în locurile publice şi, în baza conţinutului lor, asigură libertatea şi inviolabilitatea persoanei, moralitatea socială, liniştea publică, creează condiţii normale pentru munca şi odihna cetăţenilor, pentru activitatea instituţiilor de stat şi obşteşti [7]. Alţi autori discută despre ordinea publică ca despre un sistem de relaţii dintre oameni determinate de necesităţile societăţii, care sunt reglementate nu numai de normele de drept, dar şi de cele morale şi care asigură realizarea de către toate organizaţiile de stat şi obşteşti, cetăţeni ai drepturilor lor, intereselor lor legale şi executarea obligaţiilor acestora [10, p. 5]. Specialiştii criminalişti, de regulă, interpretează ordinea publică ca fiind sistemul de relaţii sociale, reglementate de normele de drept şi cele morale, care asigură liniştea socială, securitatea persoanei şi apărarea proprietăţii ei, precum şi condiţiile normale de muncă, odihnă etc. ale cetăţenilor şi activitatea normală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor [11, p. 465]. Definind ordinea publică, susţin savanţii ruşi D.N. Bahrah şi A.V. Sereghin, trebuie de avut în vedere specificul relaţiilor apărute între oameni, comportamentul acestora în cadrul societăţii şi faptele săvârşite [12, p. 3]. În acest sens, ordinea publică inserează doar acele relaţii sociale care iau naştere prioritar în locurile publice şi sunt caracterizate de respectarea cerinţelor moralităţii sociale. Este vorba despre respectarea unor reguli de convieţuire socială unanim recunoscute, precum menţinerea

122 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

liniştii publice, regulilor de conduită în străzi, parcuri, scuaruri, în alte locuri publice, respectarea cinstei şi onoarei altor persoane etc. Din punct de vedere poliţienesc, menţionează autorul român Ştefan Pop, prin ordine publică se înţelege starea de fapt materială şi exterioară pe care legiuitorul o garantează şi pe care autoritatea de stat o protejează, împiedicând orice tulburări care i s-ar putea aduce [13, p. 81]. Generalizând cele menţionate, prin ordinea publică în sens îngust urmează a înţelege totalitatea relaţiilor sociale apărute între membrii societăţii, prioritar în locurile publice, care sunt reglementate de normele de drept şi normele morale, având ca scop asigurarea inviolabilităţii persoanei, protecţia drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legale, ocrotirea bunurilor materiale, crearea şi asigurarea atmosferei de linişte şi siguranţă necesare pentru comunicarea cetăţenilor în procesul convieţuirii în comun, pentru activitatea efectivă a organizaţiilor obşteşti şi de stat.

Referinţe:
1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. Даньшин И. Н., Уголовно-правовая охрана общественного порядка, Москва, 1973г. Ivan Stelian, Ioniţă Tudor, Drept poliţienesc, Bucureşti, 1993. Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a, Bucureşti: Univers Enciclopedic, 1998. Stancu Şerb, Constantin Drăghici, Dragoş-Andrei Ignat, Adrian Iacob, Drept poliţienesc şi contravenţional, Bucureşti, Editura Tritonic, 2003. Paul Negulescu, Tratat de drept administrativ, Vol. I, ediţia a IV-a, Bucureşti, 1934. Преступления против порядка управления, общественной безопасности и общественного порядка, Москва, 1957г. Загородников Н.И., Советское уголовное право. Общая и особенная часть, Москва, 1976г. Уголовное право, Особенная часть, Учебник под ред. Н.И. Ветрова, Москва, «Новый юрист», 1998г. Уголовное право, Российской Федерации, Особенная часть, Учебник под ред. А.И. Рарога, Москва, Юристъ, 2001г. Ефимов М. А., Борьба с преступленьями против общественного порядка, общественной безопасности и здоровья населения, Минск, 1971г. Уголовное право. Часть особенная, Москва, 1968г. Вахрах Д.Н., Серёгин А.В., Ответственность за нарушения общественного порядка, Москва, 1976г. Ştefan Pop, Poliţia şi prevenirea criminalităţii, Sibiu, Editura Herman, 1999.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 123

Veaceslav GRATI

Dreptul de poliţie al statului
Statul este principala instituţie politică şi forma cea mai înaltă de organizare a societăţii. Apărut aproximativ cu şase milenii de ani în urmă în Orientul Antic, statul continuă să fie şi astăzi instrumentul principal al conducerii sociale [1, p. 66]. Multiple curente şi teorii filozofice au definit statul în mod diferit, interpretând sub diverse unghiuri importanţa, locul şi rolul statului în vederea apărării intereselor sociale colective şi individuale. Câţi filosofi şi savanţi în domeniu au cunoscut istoria, probabil atâtea noţiuni ale statului au fost formulate. Cu toate acestea, este un motiv de bază, unul dintre primele şi cele mai importante motive care explică temeinic apariţia şi esenţa statului. Este vorba, în special, despre necesitatea statului de a-şi îndeplini menirea de armonizare a nevoilor individuale şi colective, de asigurare a convieţuirii sociale, care trebuie să fie călăuzită de politica ordinii şi autorităţii. Altfel vorbind, apariţia şi funcţionarea statului se explică prin menirea poliţienească, de protecţie a valorilor sociale, determinată de necesitatea societăţii, de toţi împreună şi de fiecare în parte, să trăiască în siguranţă. Satisfacerea tuturor celorlalte necesităţi nu poate fi îndestulată în nici un fel dacă nu va fi asigurată securitatea şi dacă omul nu va avea convingerea că viaţa lui, sănătatea, integritatea personală, libertatea, cinstea, proprietatea şi alte valori nu vor fi supuse unor atacuri violente din partea persoanelor turbulente. Filosoful englez T. Gobbs considera că această necesitate poate fi asigurată în exclusivitate de către stat, dat fiind faptul că numai statului îi aparţin mijloacele coercitive. Gobbs a continuat, în mare măsură, raţionamentele savantului francez din sec. XVI, Boden, care vedea în stat mecanismul de dirijare a societăţii şi de consolidare a puterii, capabil să orienteze populaţia în direcţia cuvenită. Pentru Gobbs însă sensul iniţial al activităţii statale (administrare, dirijare) consta în asigurarea ordinii sociale şi siguranţei publice. Oamenii primitivi, care trăiau în afara unei orânduiri de stat, se aflau în situaţia care se caracteriza prin „starea de luptă împotriva tuturor”, în cadrul căreia „fiecare vedea garanţia siguranţei personale în propriii pumni”. „În asemenea situaţie, scria Gobbs, nu este loc pentru hărnicie, silinţă, sârguinţă, deoarece nimănui nu-i sunt garantate roadele muncii sale. De aceea, la acea etapă de dezvoltare a omenirii nu întâlnim agricultură, navigaţie, comerţ, construcţii, literatură, nu întâlnim o societate organizată şi, ce este cel mai groaznic, frica şi pericolul unei morţi violente devine simţitoare permanent, iar viaţa omului este singuratică, săracă, fără viitor,

124 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

aberativă şi scurtă” [2, p. 18]. Prin urmare, dacă Gobbs, evidenţiind aspectul poliţienesc (de protecţie) al activităţii statale, atribuie acestei activităţi un caracter aposteriori şi, având în vedere lupta cu criminalitatea, se bazează pe justiţie şi eşafod, atunci marele filosof german G.F.Gheghel considera că numai existenţa judecătorului şi călăului nu sunt suficiente pentru protecţia drepturilor şi libertăţilor persoanei, ocrotirea altor valori sociale. După el, buna protecţie a valorilor sociale determină necesitatea creării anumitor structuri şi înfăptuirea măsurilor poliţieneşti preventive de către stat. Lupta cu atentatele ilicite este pusă de către Gheghel în sarcina activităţii preventive a poliţiei, supravegherii poliţieneşti, tutelei şi constrângerii. Gheghel susţine că „supravegherea poliţienească şi tutela au drept scop punerea la dispoziţia individului posibilităţii existente la moment pentru realizarea scopurilor individuale” [3, p. 249, 251], cu alte cuvinte, stabileşte temelia realizării de către orice cetăţean a drepturilor şi libertăţilor sale subiective. Evidenţierea aspectului poliţienesc al activităţii statale se păstrează şi în ştiinţa dreptului european, pe parcursul secolelor XIX – XX, indiferent de curentele liberale presante din acel timp. Această tendinţă se face observată în lucrările renumiţilor savanţi în ştiinţa dreptului poliţienesc, germanul R. Moli, rusul N.M. Corcunov, francezul M. Oriu, savanţilor contemporani francezi F. Liuşer şi J-M. Berjeli şi rusul V.E. Circhin [2, p. 19]. Aspectele examinate îşi găsesc reflectare şi în lucrările savanţilor români Vasile Barbu, Eugen Bianu, Iuliu Pascu, Stelian Ivan, Ioniţă Tudor, Ştefan Pop, Antonie Iorgovan şi alţii [4, p. 10-11]. Autorul rus V.E. Circhin susţine că statul modern, fiind o instituţie socialpolitică complexă şi dificilă, apare în trei calităţi: stat – organizator, stat – arbitru, stat – organizaţie, care aplică „constrângerea legalizată”. În esenţă este vorba despre aplicarea constrângerii poliţieneşti. Cu toate că în monografia sa, „Statul contemporan” (M., 2001), autorul propune o interpretare liberală a statului, evită uzitarea noţiunii de „poliţie”, el consideră că fără „constrângere legalizată”, fără violenţă pentru asigurarea ordinii în societate, lupta socială sau criminalitatea în masă va conduce spre anarhie şi destrămarea societăţii [5, p. 20]. După Iuliu Pascu, unul din atributele esenţiale ale suveranităţii statului, în general, îl constituie consacrarea dreptului de constrângere pe care statul îl are în raport cu cetăţenii săi, cu ceilalţi indivizi (cetăţeni străini, apatrizi) şi faţă de diversele grupuri sociale, inclusiv faţă de persoanele juridice. Acest drept al statului a fost consacrat şi este cunoscut în literatura juridică sub denumirea de drept de poliţie [6, p. 15]. Dreptul de poliţie este o parte a dreptului ce îl are statul de a interveni pentru respectarea de către cetăţeni a îndatoririlor ce le revin, iar pe de altă parte, este un drept al fiecărui individ de a cere sprijinul organelor poliţieneşti pentru apărarea drepturilor ce le sunt garantate de stat şi înlăturarea piedicilor ce li s-ar pune în exercitarea acestor drepturi recunoscute de lege. De dreptul de poliţie statul se poate folosi atât în scop preventiv, cât şi eventual represiv. Sub primul aspect, dreptul de poliţie al statului se manifestă ca un drept de

în virtutea acestui drept. regulamentelor. şi o acţiune de poliţie represivă. Forţa de constrângere. cât şi externe. de aplicare a constrângerii. de funcţii prioritare de ramură. bazată pe principiul separării şi colaborării puterilor în stat [10. Statul. este organizată de către legiuitor şi se pune în aplicare de puterea executivă. [5. executive şi judecătoreşti. proprietatea si drepturile cetăţenilor prin acţiuni poliţieneşti. . cultural-educative. de ordine. p. Persoanele fizice sau juridice lezate îşi pot revendica drepturile lor şi cere stabilirea situaţiei juridice anterioare. decretelor. Pentru a fi mai convingători în atribuirea unui aspect poliţienesc statului. 7]. La funcţiile de bază ale statului pot fi raportate tipologia funcţiilor. 6].Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 125 pază. 12]. Voinţa statului se manifestă prin intermediul organelor sale sub forma legilor. p. vom analiza dreptul de poliţie al statului prin prisma funcţiilor prioritare ale acestuia. inclusiv a celei fizice. o parte din suveranitatea statului din acel „imperium ad postestas”. poate îndeplini. organele statului deţin. a ordonanţelor. În prezent. de siguranţă. care exprimă cele mai esenţiale trăsături. 20-21]. ordinea publică şi privată. p. ori repararea prejudiciului cauzat numai apelând la organele competente ale statului. sociale. care reflectă direcţiile de ramură ale activităţii de stat. natura şi esenţa puterii de stat. La cele interne se referă: economice. statul exercită un volum mai mic. de paşapoarte. Aceste funcţii pot fi atât interne. culturale etc. funcţiile pot fi divizate în legislative. de frontieră. ca element al puterii publice. care constituie elementul dinamic coercitiv şi vizibil al puterii sale. 11]. hotărârilor. de prevenire şi combatere a încălcării legilor de către persoanele fizice şi juridice şi în acelaşi timp un drept al statului în virtutea suveranităţii sale de a folosi forţa de constrângere pentru apărarea fiinţei şi intereselor sale. Deci dreptul de poliţie este dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi apăra existenţa legală şi materială. statutelor. Dreptul de poliţie constituie o funcţie a statului de supraveghere. sociale. Prin urmare. de ocrotire. ecologice. preventive sau punitive [7. Dreptul de poliţie al statului este exercitat de către organele executive ale statului (centrale sau locale) abilitate să pună în aplicare legile şi celelalte acte de putere. [8. p. şi alcătuiesc direcţiile prioritare ale activităţii de stat. silvică etc. în diverse domenii de activitate. p. Pe baza separării acestor funcţii apare al doilea nivel de funcţii prioritare. sanitar-veterinară. au un caracter pozitiv. Funcţiile statului reprezintă prin sine anumite genuri de activităţi. În aceste cazuri. ordinelor etc. sintetizată prin forţă de constrângere[9. însă reînnoit. Funcţiile economice. ecologice. pe care şia rezervat-o exclusiv. există o poliţie militară. administrativă. iar sub al doilea aspect. poliţieneşti (de poliţie) etc. Astfel. prin delegare. Specificul acestei clasificări constă în faptul că ea reflectă mecanismul realizării puterii de stat. De aici rezultă că dreptul de poliţie al statului exclude justiţia privată (legea talionului) ori alte acţiuni necontrolate ale indivizilor care doresc să-şi facă singuri dreptate când le sunt lezate drepturile şi interesele legitime. pe lângă activitatea preventivă. ca un drept represiv.

poate asigura protecţia efectivă şi stabilă a acestor valori. activităţii instituţiilor. sănătăţii. educaţie. precum şi altor valori de o semnificaţie majoră pentru societate şi stat. privit ca gen specific de activitate. încât slăbirea acesteia va influenţa negativ asupra altor domenii de activitate a statului. de aceea. şi nu în măsură suficientă” [2. constrângerii administrative. Moli a atenţionat: „Statul are dreptul la activitatea poliţienească în toate cazurile în care puterile particulare pot ceva să facă. încă în secolul XIX. organizaţiilor de stat şi obşteşti. securitatea publică. Ocrotirea vieţii. însă numai ceva. p. financiar. redând acesteia importanţă politică. măsurilor operative de investigaţie. Astfel. cultural. datorită existenţei mijloacelor coercitive. integrarea în economia mondială. protecţia fără de care funcţiile „pozitive ale statului” vor înceta să lucreze şi se vor transforma într-o ficţiune. asigurare socială etc. specialişti în domeniul poliţienesc şi administrativ. ordinea publică şi securitatea publică sunt considerate cele mai însemnate valori. stabilă şi calitativă a funcţiei .) şi eliminării din viaţa publică a fenomenelor vicioase. ştiinţifice. natura şi stabilitatea sa. crearea condiţiilor pentru antreprenoriat etc. 21]. mai cu seamă în locurile publice. au menţionat în acest sens că dreptul de poliţie al statului are o direcţionare (orientare) „negativă”: determinată de necesitatea ocrotirii obiectivelor deosebit de importante pentru societate şi stat (ordinea publică. Aceste valori sunt ocrotite prin intermediul supravegherii administrative. Aceasta este una din cele mai stabile şi permanente funcţii ale statului. este o funcţie statală derivată de la funcţiile executivă şi judecătorească. aplicarea pedepselor penale şi contravenţionale. Numai statul. faţă de protecţia acestor valori statul întotdeauna a avut o atitudine similară celeia faţă de protecţia celor mai importante valori sociale. La astfel de direcţii se referă activitatea statală legată de trecerea economiei ţării noastre la relaţiile economiei de piaţă.126 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Dreptul de poliţie al statului. Statul participă activ la repartizarea venitului naţional pentru asigurarea protecţiei sociale a păturilor vulnerabile ale societăţii. creşterea situaţiilor de conflict între cetăţeni. Cu referire la funcţia poliţienească (dreptul de poliţie) a statului. Unii savanţi ruşi. Siguranţa persoanei. întreprinderilor. ordinea de drept etc. Reducerea funcţiei poliţieneşti a statului are drept consecinţe creşterea vertiginoasă a criminalităţii în societate. savantul R. ordinea publică şi securitatea publică constituie temelia vieţii normale a tuturor cetăţenilor. cum ar fi: domeniul economic. prezintă prin sine o funcţie a statului atât de importantă. precum şi a atentatelor ilegale. materială) instituţiilor de învăţământ. De executarea continuă. însă care se deosebeşte prin individualitatea. degradarea culturii de comunicare între oameni. În acelaşi context. siguranţa persoanei. instruire şi învăţământ. proprietăţii cetăţenilor. vom menţiona că ea ocupă un loc deosebit în sistemul funcţiilor de bază. precum şi celor culturale. potrivit Codului penal şi Codului cu privire la contravenţiile administrative ale Republicii Moldova. EDIŢIA A VI-A sunt orientate spre soluţionarea obiectivelor şi atingerea scopurilor pozitive. exercitând funcţia poliţienească. acordă asistenţă (financiară.

С. О понятии полицейского право. necesar. în acelaşi timp.1994. Окольский А. art. Полицейское право. În acest sens. Bucureşti. Чиркин В.С. proprietatea şi drepturile cetăţenilor prin acţiuni poliţieneşti. 5. 11. 2001г. 11-13. dreptul de poliţie este dreptul suveran al fiecărui stat de a-şi apăra existenţa legală şi materială. Современное государство. savantul A. Москва. Editura Tritonic. 5-6]. este un drept al fiecărui individ de a cere sprijinul organelor poliţieneşti pentru apărarea drepturilor ce le sunt conferite de stat şi înlăturarea piedicilor ce li s-ar pune în exercitarea acestor drepturi recunoscute de lege. 1993. scria în lucrările sale „că societatea are nevoie. 3. Bucureşti. Ioniţă Tudor. том VI. De dreptul de poliţie statul se poate folosi atât în scop preventiv. . Ocolischii.. sănătăţii. 7. 6. funcţia poliţienească a statului constituie una din funcţiile prioritare ale statului. Predescu Valeriu şi alţii. Bucureşti. proprietăţii cetăţenilor. vol. Bucureşti. iar ocrotirea vieţii. preventive sau de stopare. conştientizând faptul că celelalte scopuri nu pot fi atinse până când primul scop. Profesia de poliţist. Teoria generală a dreptului şi statului. 9. I. Drept poliţienesc.. M. Aşadar. Trecând în revistă cele menţionate.S. Бельский К.. 1. Adrian Iacob. Stancu Şerb. Ivan Stelian. 6. ordinea publică şi privată. 1927. 10. Drept poliţienesc şi contravenţional. Drept poliţienesc şi contravenţional.. cât şi eventual represiv. Философия право. din punct de vedere practic.. 2. 8. Варшавские университетские издания. de siguranţă. Adrian Iacob. în primul rând. nr. 1996. 2003. 4. având în vedere dreptul de poliţie al statului. Constantin Drăghici. Voicu Viorel. Constantin Drăghici. Stancu Şerb. iar pe de altă parte. p. Editura Tritonic. Constituţia Republicii Moldova din 27 august 1994. Москва. fără lezarea drepturilor şi intereselor membrilor societăţii. Prin urmare. este scopul sacru şi. Москва. Bucureşti. Dragoş-Andrei Ignat. 1929.08. Iuliu Pascu. Oradea. Referinţe: Baltag D.Е. Introducere în dreptul poliţienesc roman unificat. 1990г. p. Cimişlia. 2003.O. Vasile Barbu.1 din 12. Drept poliţienesc român. 2004г. Convieţuirea paşnică şi cooperarea armonioasă. precum şi altor valori. Гегель Г. reprezintă menirea supremă a statului. 1894г. concluzionăm că dreptul de poliţie este o parte a dreptului ce îl are statul de a interveni pentru respectarea de către cetăţeni a îndatoririlor ce le revin.Ф. sublim al fiecărui stat. 1997.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 127 poliţieneşti (dreptului de poliţie) depinde autoritatea acesteia în faţa populaţiei. Dragoş-Andrei Ignat. nu va fi realizat” [11.

Sergiu GALAN Constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza în procesul judiciar şi extrajudiciar: noţiuni generale. Aceste măsuri întreprinse să reflecte pozitiv promovarea obiectivă a adevărului şi a valorilor democratice la nivel naţional în interesul tuturor cetăţenilor R.128 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în vederea stabilirii adevărului în cauză. toate acţiunile şi inacţiunile statului şi a cetăţenilor. valori progresiste şi în vederea apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. realizate pe baze ştiinţifice şi numai cu ajutorul expertizei. Asemenea “expertizări” sunt necesare în scopul stabilirii adevărului şi excluderii din timp a unor erori din viaţa socială. constatări şi propuneri Pentru apărarea şi promovarea valorilor democratice într-un stat de drept este necesar a lua măsuri concrete la toate nivelurile şi domeniile de activitate socială. e posibilă numai printr-o înaltă calitate de cercetare a crimelor şi altor împrejurări. la nivel naţional şi internaţional. economică şi politică. durabilă şi eficientă a activităţii organelor de stat spre interpretarea corectă a unor idei. O reuşită îndeplinire de către organele judiciare a acestor responsabile sarcini. EDIŢIA A VI-A Eugen GUŢANU. Ei au misiunea de a “expertiza” prin diferite forme democratice.Moldova Un rol important în promovarea şi apărarea valorilor democratice într-un stat de drept revine şi oamenilor de ştiinţă (specialişti). economică şi cotidiană pentru pronosticarea transparentă. clasificarea. .

practica naţională şi internaţională la efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei şi unele constatări şi propuneri în acest domeniu. În continuare prezentăm noţiuni generale de expert judiciar. pentru stabilirea adevărului în cauză. efectuată de către un expert. Cu părere de rău.: a. numirii şi efectuării constatării tehnico-ştiinţifice şi expertizei. apelarea la specialişti se poate face sub formă de constatare tehnico-ştiinţifică sau sub formă de expertiză. obiectivele. cu vaste cunoştinţe. pe când expertiza nu poate fi numită decât în cadrul procesului penal sau civil. ceea ce înseamnă persoană competentă. este necesar de explicat: noţiunea. Constatarea tehnico-ştiinţifică din punctul de vedere al conţinutului este mult mai restrânsă decât expertiza. Practica a demonstrat că. cât şi extrajudiciar. Între constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiză sunt unele deosebiri. f. atât în procesul judiciar. Raportul de expertiză şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică reprezintă forma scrisă a rezultatelor examinărilor şi constatărilor care se întocmesc în baza Legii. efectuarea expertizei extrajudiciare nu este strict reglementată în Lege. Expertiza este o cercetare cu caracter tehnico-ştiinţific. pentru a lămuri anumite stări sau împrejurări de fapt necesare aflării adevărului. Această lacună în Lege este comisă din cauza neperfecţionării bazei legislative şi a lipsei de iniţiativă legislativă din partea specialiştilor în domeniu. în cadrul şi cu respectarea dispoziţiilor legale. care practică efectuarea expertizei extrajudiciare. e.ştiinţifică etc. forma şi cu respectarea strictă a . Expertiza extrajudiciară este o activitate de cercetare ştiinţifică care se efectuează într-o cauză ce nu are legătură nemijlocită cu pricina penală sau civilă. b. În vederea interpretării corecte. în anumite cazuri. în ordinea. mai înainte de a se pune în mişcare acţiunea penală. depusă în afara unui organ judiciar. Expert judiciar este persoana ce posedă cunoştinţe de specialitate într-un domeniu al ştiinţei. c. d. artei sau meseriei. se poate dispune efectuarea expertizei ce va avea caracterul unei lucrări extrajudiciare. reglementarea juridică. efectuată de către o persoană (expert) cu cunoştinţe de specialitate în scopul aflării adevărului. desemnat de organul judiciar conform legii. înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale. De exemplu. Expertiza judiciară este o activitate de cercetare ştiinţifică a unor fapte şi împrejurări ale cauzei. Termenul „expert” provine de la cuvântul latinesc „expertus”. îndeosebi de organul de urmărire penală. ea se dispune numai în caz de urgenţă sau când urmele infracţiunii sunt în pericol de a se distruge.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 129 Una din formele de bază. în Republica Moldova. însemnătatea. cât şi de formă procedurală. expertiză judiciară şi extrajudiciară. raport de expertiză şi raport de constatare tehnico . deci în prezenţa unei fapte săvârşite. Pentru stabilirea adevărului în cauză. este constatarea tehnico-ştiinţifică şi expertiza. ca urmare a investigaţiilor efectuate. Constatarea tehnico-ştiinţifică poate fi cerută de persoana fizică sau juridică. expertiza făcută în scopul determinării calităţii unui produs industrial este extrajudiciară. clasificarea. tehnicii. atât de conţinut.

la fiecare etapă de examinare. dacă aceste declaraţii urmează ulterior a fi puse în mod exclusiv sau în principal în baza hotărârei în cauza dată. altor cazuri când prin alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză”. cauzei morţii. inculpatului. fenomenelor şi proceselor ce ar putea conţine informaţii importante despre circumstanţele cauzelor examinate. Expertiza şi constatarea tehnico-ştiinţifică au o însemnătate foarte mare la stabilirea adevărului în cauză şi la soluţionarea justă a problemei apărute. examinarea şi constatarea unor informaţii asupra obiectului cercetat etc. 15 0 C P P ) . În conformitate cu prevederile Codului de procedură penală al Republicii Moldova. 2. 5. La raportul de expertiză sau constatare tehnico-ştiinţifică pot fi anexate planşe fotografice. Obiectivele de bază ale expertizei şi constatării sunt: stabilirea adevărului în cauză.130 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 3. d u p ă p rin cip iu l d e o b lig a ţie o b lig ato rie (art.143. gradului de gravitate şi a caracterului vătămărilor integrităţii corporale. d u p ă lo cu l d esfăşu rării în in stitu ţii d e ex p e rtiză (art. 4. iar documentele ce confirmă vârsta lipsesc sau prezintă dubiu. stării psihice şi fizice a bănuitului. examinarea obiectelor materiale. stării psihice şi fizice a părţii vătămate. martorului. 149 C P P ) în afara in stitu ţiilo r d e e xp e rtiz ă (art. efectuarea expertizei este obligatorie în următoarele cazuri(art. în cazurile în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea lor de a-şi apăra de sine stătător drepturile şi interesele legale în procesul penal.. CPP): „Expertiza se dispune şi se efectuează în mod obligatoriu pentru constatarea: 1. EDIŢIA A VI-A consecutivităţii stabilite de metodologia în domeniu. 1 43 C P P ) n e o b ligato rie 2. schiţe etc. 6.. fiinţelor. învinuitului. Clasificarea schematică a expertizelor: 1. vârstei bănuitului. dacă apar îndoieli în privinţa capacităţii lor de a percepe just împrejurările ce au importanţă pentru cauza penală şi de a face declaraţii despre ele. inculpatului sau părţii vătămate în cazurile în care această circumstanţă are importanţă pentru cauza penală.

după succesiunea petrecerii şi domeniul ştiinţific primară repetată suplimentară art.art. după volumul examinărilor de bază suplimentară 3. după ramura (domeniul) ştiinţei criminalistică medicinală (expertiza medico-legală) psihiatrică chimică tehnică contabilă etc.17 din „Legea cu privire la expertiza judiciară”.19 din „Legea cu privire la expertiza judiciară”. 148 CPP contraexpertiză în comisie complexă 2. Expertiza în comisie .Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 131 1. după numărul experţilor (specialiştilor) singulativă în comisie 6. c.art. 7. b.15 din „Legea cu privire la expertiza judiciară”.16 din „Legea cu privire la expertiza judiciară”.art. Expertiza complexă . Expertiza obligatorie .18 din „Legea cu privire la expertiza judiciară”. d. .art. după domeniul cunoştinţelor folosite (aplicate) omogene complexe NOTĂ: a. Expertiza primară . Expertiza suplimentară şi expertiza repetată . e.art.

P.P.M.P. Partea introductivă 2. 4.P. al R.M. 5. 2. Pregătirea spre efectuarea expertizei judiciare: a. C.150.M.) b.psihiatrică de ambulator.legală a persoanei.legală a cadavrului.P.15 din Legea cu privire la expertiza judiciară a R.M.) . Procedura dispunerii expertizei (art.P. EDIŢIA A VI-A Alte forme de expertize: 1. Cazurile în care efectuarea expertizei este obligatorie (art. 7. 3. 6. Acţiuni premergătoare efectuării expertizei (art. expertiza medico . C.P.P. al R.) c. Ordonanţa (încheierea) de numire a expertizei cuprinde următoarele trei părţi componente consecutive: 1.142.).132 ANUAR ŞTIINŢIFIC.M.) Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză (art. al R. Partea descriptivă Ordonanţa de numire a 3.P.M.P.Expertiza medico .144 C. C.143.) Efectuarea expertizei în instituţia de expertiză (art. al R. al R.145 C.). NOTĂ: Ordonarea expertizei (art. e. C. Expertiza contabilă Expertiza alimentară Expertiza biologică Expertiza chimică Expertiza tehnico-incendiară etc.Expertiza medico .P. Partea rezolutivă expertizei d. Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei (art.M. de staţionar.legală (judiciară) expertiza medico .149. f. al R.P.

(m un. f) a scrisului şi semnăturilor etc. Chişinău. Clasificarea modelelor de comparaţie supuse examinării: După caracterul de oglindire a indicilor (generali şi particulari): 1) modele ce oglindesc indicii personali (originalul) (numite obiecte ale examinării). a) dactiloscopică. adică infractorul care a lăsat urma în litigiu). . 75) . b-dul "Ştefan cel M are". e) a documentelor (actelor). b-dul "Ştefan cel M are". M inisterul Afacerilor Interne . Chişinău.A. 2.Secţiile Com isariatelor de poliţie ale M . Chişinău) Tipurile de expertize crim inalistice: 1. 2) . M inisterul Sănătăţii .Laboratorul criminalistic (m un. Netradiţionale. “obiect-mijloc” este obiectul (urma) în litigiu depistat (ă) la faţa locului. M . M inisterul Justiţiei .J.). str. 2) modele ce oglindesc indicii materiali-fixaţi ai altui obiect (impresiunea urmei. 166) Asociaţia experţilor independenţi (m un.Secţiile orăşăneşti M inisterul Apărării N aţionale (m un.I.E.filialele Institutului 3. Tradiţionale. Chişinău. Corolenco. str.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 133 Instituţiile de expertiză din Republica Moldova: 1. b) traseologică. d) poroscopică etc. 2. Serviciul de Securitate şi Inform aţie . 8) .R. c) balistică.C.Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi Crim inalistică (I.Secţiile interraionale . Chişinău.Centrul de m edicină legală (m un.Direcţia Tehnico-Crim inalistică (m un. 4. Cebotari. Clasificarea după “obiect-scop” şi “obict-mijloc”: 1. “obiect-scop” este obiectul în litigiu ce trebuie căutat şi supus identificării (persoana. sigilei etc. c) expertiza de portret. d) a armei albe (холодное оружие). Chişinău) 2.) . a) fototehnică. b) odorologică.

134 ANUAR ŞTIINŢIFIC. EDIŢIA A VI-A Clasificarea modelului după timpul şi condiţiile de apariţie: Modele libere (care au apărut după cauza dată) Modele experimentale (care au fost create până la cauza dată) Clasificarea modelelor de comparaţie după ramura expertizei: 1. Modele pentru alte genuri de expertize etc. Examinrea separată a materialului în litigiu şi celui de comparaţie 3. 3. Studierea şi însuşirea obiectului expertizei (experimental) 2. 4 şi 5 în care expertul îşi împarte activitatea sa de cercetare) 1. Modele pentru expertiza criminalistică 2. Examinarea comparativă 4. primirea modelelor de la obiectul cuvenit. Demonstraţia 5. 4. 3. Formularea concluziei . 2. calitatea respectivă. Cerinţele atribuite pentru obţinerea modelelor de comparaţie: 1. cantitatea necesară. primirea modelelor de la persoana corespunzătoare şi în ordinea cuvenită. 2. Conţinutul etapelor expertizei criminalistice (sunt acele faze consecutive 1. formarea condiţiilor specifice (asemănătoare). 5.

3.ştiinţifică şi medico – legală” etc. dispunerea şi structura Raportului de constatare tehnico . şi expert extrajudiciar”. partea introductivă.1 punct. Codul civil al RM. cu cuvintele: „.. modalitatea. la moment.. De completa: punct.(2) cu următorul conţinut după cuvântul: „Expertiza se efectuează în procesul judiciar şi extrajudiciar”.. 6. 3. nu toate genurile.) Raportul de expertiză cuprinde următoarele trei părţi componente consecutive: 1..Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 135 Conţinutul raportului de expertiză (art. c. Constatarea tehnico . 139-141). Expertiza judiciară. De completat articole în prezenta Lege cu privire la „noţiunea. condiţiile efectuării constatării tehnico .. De realizat atestarea şi calificarea specialiştilor şi experţilor din Republica Moldova şi de către instituţiile competente în domeniu ale Comunităţii Europene în scopul apărării independenţei experţilor în activitatea lor profesională. .expertiza judiciară.şi extrajudiciară.legale. Codul penal al RM. În această ordine de idei. 1. De modificat toate articolele din prezenta Lege după cuvintele: „Institutul Republican de Expertiză Judiciară şi (în loc de cuvântul „criminalistică”). ceea ce este o eroare în denumirea Institutului. Codul de procedură civilă al RM. .expert judiciar”. 4. partea de examinare.1 în locul punct. De efectuat modificările şi completările date în conformitate cu „Legea de procedură penală” a Republicii Moldova.. propunem modificarea şi completarea “Legii cu privire la expertiza judiciară”. teoria şi practica în domeniu şi în baza experienţei internaţionale avansate în expertiză. principiile de activitate. De completat toate articolele din prezenta Lege după cuvintele: „.. Concluzie de imposibilitate. este reglementată de “Legea cu privire la expertiza judiciară”(cu modificări şi completări).. partea concluzională .ştiinţifice şi medico . cu cuvântul „extrajudiciară”.concluziile pot fi de următoarele feluri: Concluzie categorică Cert-pozitivă Cert-negativă b.M. a. 5.21 din Legea cu privire la expertiza judiciară a R.ştiinţifică este reglementată numai de Codul penal şi Codul de procedură penală (art. 2.. Concluzie de probabilitate.(2) va avea următorul cuprins: „Noţiunea de expertiză extrajudiciară”.. Codul de procedură penală al RM şi alte acte normative în vigoare. 2. Art. deoarece cuvântul “criminalistică” reprezintă un gen de expertiză.(3) la Art. în următoarea redacţie: Denumirea „Legii cu privire la expertiza judiciară” de completat cu cuvintele „şi extrajudiciară”.

7. . 4. vol. Chişinău. 8. 1981. deoarece prezenta Lege nu reflectă obiectiv toate aspectele generale teoretice şi practice ale expertizei. Chişinău. 1967. Şleahov A. Efectuarea expertizelor judiciare în procedura penală. 3. Însă aceste obiective pot fi realizate numai cu aportul conducerii statului la asigurarea tehnico . 1. „Editura Ştiinţa”. 1979.. Iaşi. Editura „Ştiinţifică şi enciclopedică”. încât acesta să contribuie obiectiv la stabilirea şi promovarea adevărului.A. Codul de procedură penală al Republicii Moldova (în vigoare din12 iunie 2003). Expertiza criminalistică. Criminalistica. materială şi financiară a experţilor.. Dicţionar rus – român. Legea cu privire la expertiza judiciară din 23 iunie 2000.136 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Volumul IV. Expertiza judiciară. dictate de schimbările pozitive produse în viaţa socială. Dicţionar explicativ al limbii române. 3. „Editura de Stat”. Bucureşti. 1959. Doraş S. 4.. 2.V. care sunt necesare spre reglementarea juridică eficientă şi obiectivă în procesul judiciar şi extrajudiciar. EDIŢIA A VI-A Completările şi modificările propuse în punctele 1-7 sunt strict necesare. Codul penal al Republicii Moldova (în vigoare din12 iunie 2003). Editura „Ştiinţa”. Dicţionar de criminalistică. Gh. Moscova. Tratat practic de criminalistică. Geliţov M. Expertiza judiciară. 1992. Acte normative: 1. Bucureşti. O altă sarcină importantă este că. Criminalistica. 1971.. Moscova. Bucureşti. 10. Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994. 1996. Zuev E. I.ştiinţifică. 5. economică şi politică a statului. Ciopraga A. 6. 9. 2. Bibliografie: Mihuleac E. Bucureşti. Moscova.. 1982... Geliţov N. cu atât mai înalt va fi şi nivelul efectuării expertizelor. cu cât mai bine vor fi pregătiţi experţii în domeniu la aplicarea activă şi eficientă a tuturor posibilităţilor realizării ştiinţei şi tehnicii moderne în efectuarea examinărilor şi constatărilor. 1996. 1984.

despre excluderea decalajelor care au un impact asupra modalităţii de combatere a ilegalităţilor. Din aceste perspective. În acelaşi timp. orice stat mizează foarte mult pe reglementările internaţionale sau pe reglementările existente în alte state. doar că efectele unor atare reglementări nu pot fi catalogate decât ca fiind negative.condiţie necesară ordinii.reglementare versus dereglementare Reglementările de domeniu sunt indispensabile unei activităţi de succes a actorilor oricărui sector al economiei naţionale. Moldova să se alinieze statelor europene şi comunităţii internaţionale în general întru excluderea lacunelor existente în legislaţia naţională şi întru existenţa unor reglementări mai eficiente în domeniul valorilor mobiliare. depozitarul. Este vorba. Mai mult decât o simplă abordare din această perspectivă. întrucât în aşa fel se produce o normare a relaţiilor de domeniu . Acesta este un lucru absolut indezirabil şi pe cât există posibilitate. investitorul. în primul rând. obligatorii pentru statele ce sunt parte la acestea.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 137 Ioan IOVA Piaţa de capital . inclusiv în cel al valorilor mobiliare. poate fi abordată şi din perspectiva unei forme de control şi intervenţie a statului în domeniu. managerul etc. nu în ultimul rând. obligatoriu a fi evitat. care stabilesc standarde de cel mai înalt nivel. Preluarea experienţei altor state nefiind însă suficientă întru a avea o fundamentare normativă eficientă. Reglementarea relaţiilor dintr-un domeniu. de felul în care se intervine din partea statului sau a instituţiilor de . Respectivele decalaje sunt cu atât mai mult nedorite. Alinierea legislaţiei naţionale la cea internaţională contribuie foarte mult şi la combaterea mai eficientă a infracţiunilor sau altor ilegalităţi comise într-un domeniu sau altul. Rolul reglementărilor rezidă în favorizarea instaurării ordinii în cadrul acestor relaţii şi în clarificarea regulilor obligatoriu a fi respectate de către toţi participanţii la raporturile juridice în domeniu.. Din păcate şi unele reglementări ineficiente au un rol la fel de mare. cu cât modalităţile de combatere a ilegalităţilor devin mai eficiente o dată cu evoluţia lor. dar şi de modul cum este organizată piaţa şi. de regulă se încearcă a se ţine pasul cu reglementările internaţionale. intermediarul. este vital pentru R. eficienţa actului de tranzacţionare pe piaţa de capital depinde de modul în care funcţionează fiecare participant în parte: emitentul. precum şi din multe altele. Rolul reglementărilor este mai mare când acestea sunt de calitate şi contribuie la prosperarea domeniului. reglementarea unui domeniu chiar constituie forma “primară” de supraveghere şi control.

promovarea spiritului competitiv şi de corectitudine în cadrul comercializării valorilor mobiliare. acţionează ca un “câine de pază” al serviciilor financiare. confruntată în prezent şi ea cu strategia armonizării legislative promovată de Uniunea Europeană. care ar putea atrage pierderi şi pentru alţi participanţi. supraveghează integritatea instituţiilor financiare şi protejează de fraudă şi greşeli investitorii individuali. controlul permanent al economiei naţionale. În prima categorie de state se află SUA şi majoritatea ţărilor Europei. Aici ar fi oportună menţiunea referitoare la aceea că protecţia investitorului reprezintă un imperativ al reglementărilor internaţionale. în principal. să protejeze investitorii. malpraxis şi alte infracţiuni [3]. am putea invoca . asiguratorilor sau administratorilor de investiţii. ar fi oportună invocarea unor argumente ce ar face lumină vis-a-vis de raţiunile existenţei reglementărilor financiare.138 ANUAR ŞTIINŢIFIC. sau al unor structuri private. În calitate de exemplu. Ceva mai sus autorul susţinea că reglementarea este un fenomen absolut indispensabil tuturor domeniilor. Statul poate interveni în implementarea reglementărilor naţionale prin intermediul unor instituţii publice special constituite de legiuitor. în acest sens. În acest sens. ca o poliţie asupra eventualelor tranzacţionări cu informaţie confidenţială. atât pieţele. EDIŢIA A VI-A reglementare sau autoreglementare în actul de control şi în supravegherea felului cum se operează [1]. cât şi cei ce le operează sunt guvernaţi de un complex sistem de legi şi reguli menite. în timp ce Marea Britanie este inclusă în a doua categorie. mandatate de stat cu supravegherea reglementărilor respective. O data cu creşterea numărului acestora. cu atât mai mult acest adevăr este valabil în cazul în care ne referim exclusiv la piaţa de capital. Astăzi. însă întrucât examinăm sectorul financiar. în special domeniul valorilor mobiliare. Justificarea intervenţiei în domeniul controlului activităţilor şi al participanţilor la actul de comercializare din domeniul valorilor mobiliare poate fi obţinută prin definirea obiectivelor urmărite [2]: prevenirea fraudării investitorilor de către emitenţi prin introducerea unor obligaţii ce ţin de prezentarea corectă şi suficientă a informaţiilor despre emitent. De multe ori statul este cel care elaborează reglementări de natură să servească atingerii fecăruia dintre obiectivele prezentate. am putea menţiona că reglementarea financiară are la bază trei raţiuni: furnizează o “plasă de siguranţă” pentru prevenirea falimentului băncilor. sarcina reglementării devine tot mai dificilă [3]. restrângerea intervenţiei economiilor străine pe pieţele autohtone. promovarea unui grad sporit de stabilitate a diferitelor instituţii specializate ce intervin în cadrul circulaţiei valorilor mobiliare.

având drept obiective eficienţa. În virtutea faptului că actualmente actorii pieţei de capital tranzacţionează făcând abstracţie de graniţe.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 139 principiile IOSCO [4] (International Organization of Securities Commissions). aplicate cu întârziere. după cum s-a putut deduce din cele menţionate mai sus. autorităţile de reglementare ar trebui sa fie pregătite de acţiuni transfrontaliere. după care acesta şi-a extins acţiunea şi în spaţiul european. cum ar fi cel bancar . Prin reglementare. Globalizarea pieţelor. Într-o accepţiune mai restrânsă. fluxurile internaţionale financiare nu au şubrezit puterea guvernelor de a interveni în orientarea evoluţiei lor. fiind un adevăr valabil pentru Republica Moldova în aceeaşi măsură ca şi pentru alte state. deşi câteodată viteza cu care au loc îi ia prin surprindere pe decidenţi. în cazul burselor de valori. prin intermediul tehnicii de vârf a investitorilor. segmentul secundar al pieţei de capital . în primul rând.aspiraţiile proeuropene. lucru ce rezultă din natura aspiraţiilor ce se fac tot mai simţite în spaţiul românesc . conform unei definiţii de specialitate. termenul de reglementare se referă la situaţia de pe piaţa de capital. opinăm că este absolut obligatorie referirea la fenomenul dereglementării. statul poate să-şi exercite direct puterile regulatoare prin propriile instituţii specializate sau aceste puteri pot fi delegate unor instituţii financiare. determină necesitatea găsirii sistemului de reglementare capabil să facă faţă noilor evoluţii. Trebuie însă să ţinem cont de aceea că cea mai fericită soluţie ar fi îmbinarea reglementării eficiente cu o dereglementare eficientă. semnifică eliminarea controalelor impuse de Guvern operaţiunilor pe piaţă (în general). care devin astfel organisme cu autoreglementare. de acţiuni ce ar favoriza implementarea eficientă a reglementărilor internaţionale pe teritoriul naţional. La abordarea problemei reglementării. p. Primul val de dereglementare s-a produs în SUA. 112]. Dereglementarea. Având drept temei consideraţia că reglementările (excesive) pot acţiona ca bariere de intrare pe piaţa de capital şi deci restrânge concurenţa.după cum era prezent încă anterior şi în altele. corectitudinea şi siguranţa. înţelegem supravegherea şi controlul exercitate de către Guvern asupra activităţii societăţilor private.în beneficiul investitorilor. Se poate concluziona deci că scopul principal al dereglementării pe piaţa de capital a fost încurajarea dezvoltării concurenţei în domeniu şi între intermediari – vizând. ţinând cont că unele dintre ele sunt dăunătoare economiei [6. Evidenţa empirică este că măsurile luate au fost. sau altfel . a apărut şi în acest domeniu . recomandarea este de aplicare a acestora cu celeritate. precum şi multiple alte principii şi acte internaţionale reglementatoare ale pieţei de capital. Pentru evitarea efectelor adverse. Aceasta în condiţiile în care de nenumărate ori s-a pus şi continuă să se pună problema: reglementare sau dereglementare? Termenul de dereglementare trebuie definit prin opoziţie cu cel de reglementare. mai vizibil. Imperativul repectiv se referă mai cu seamă la reglementările existente la nivel european. Potrivit unui studiu The Economist [5]. inclusiv România. uneori. în primul rând. în acest caz.curentul dereglementării.

Directiva 2002/87/EC [15] privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit.CONS 13593/Rev2/2002 (stabileşte că toate prospectele [16] trebuie să furnizeze informaţii clare şi comprehensive. . Directivele privind Fondurile de pensii ocupaţionale. menţionăm Directiva 891.2002 [14] (Marketingul la distanţă al serviciilor financiare). p.592 a Consiliului CEE privind coordonarea reglementărilor naţionale relative la operaţiunile iniţiaţilor din 13 noiembrie 1989.B. Planul de Acţiuni în Servicii Financiare (Financial Services Action Plan – FSAP) a fost iniţiat în 1999 şi reprezintă o combinaţie de legi. Directiva Europeană nr.2002 [10]. Intermediarii de asigurare. 93/22/CEE din 10 mai 1993 (denumită şi Directiva privind serviciile de investiţii) la fel reprezintă unul dintre actele reglementatoare ale pieţei de capital la nivel comunitar. Prin Planul de Acţiune pentru Servicii Financiare (FSAP) în anul 2002 au fost elaborate 6 directive şi o reglementare referitoare la Garanţii. sprijinit de Consiliul European).07. .CONS 9359/Rev6/19. În concluzie. până în 2005.) şi Conseil des Marches Financiers (C. amendamente la legislaţie. asiguratorilor şi firmelor de investiţii într-un conglomerat financiar (16 decembrie 2002). Prospecte. .O. dintre actele europene. EDIŢIA A VI-A spus.06.140 ANUAR ŞTIINŢIFIC.Directiva 2002/92/EC privind intermedierea asigurărilor [13]. Commite des Operateurs en Bourse (C. toate în cadrul unei perioade de timp considerată optimă. este vorba de o reglementare optimă. comunicate şi recomandări ale Comisiei Europene. .2002 [11]. În 1999 a fost elaborat Planul de acţiune în domeniul serviciilor financiare (COM 1999/232 din 11 mai 1999.M.09.Directiva 2003/6/EC din 28 ianuarie 2002 privind tranzacţii cu informaţie confidenţială şi manipularea pieţei [12]. 67] acesteia este de a asigura egalitatea şanselor tuturor participanţilor pe piaţa de capital (şi) prin prevenirea utilizării de către beneficiari a informaţiilor privilegiate aflate în posesia lor [8]. oferind un singur paşaport pentru emitenţi . Competenţa de reglementare în materie a fost astfel atribuită unor organisme specializate.EC Dir 47/06. Alte acte normative ce reglementează relaţiile din cadrul pieţei de capital comunitare ar fi: . cât şi flexibilă. Abuzul pieţei. Scopul [7. Marketingul la distanţă al serviciilor financiare. Conglomeratele financiare. Reglementarea privind Standardele de Contabilitate Internaţională IAS. obiectul de reglementare al cărora îl constituie piaţa de capital. reglementările privind piaţa de capital au în vedere faptul că supravegherea va trebui sa fie atât riguroasă. fără excese.EC Dir 65/23. Una dintre măsurile acestuia este Directiva asupra necesarului de capital (capital-adequacy directive) [9]. . Referindu-ne la fenomenul reglementării.F). .

2004. având caracter precis şi privind unul sau mai mulţi emitenţi de valori mobiliare şi 5. 3. având finalitatea de a crea şi menţine o piaţă de capital eficientă.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 141 (single passport for issuers). Spre deosebire de alte acte normative. sunt impuse firmelor de investiţii reguli mai clare şi precise privind desfăşurarea activităţii lor. iar firmele de investiţii vor putea lucra oriunde în UE. prospectul va trebui să fie acceptat oriunde în UE) etc. Oxford Reference . Stoica Cristiana Irinel. După Olga Rece. 6.în engleză). Livingstone. întrucât. The Economist. 8. Graţie unor atare reglementări. concluzia nu poate fi decât una: soluţia optimă ar fi îmbinarea acestor două fenomene în măsura în care această îmbinare să corespundă rigorilor perioadei şi teritoriului. Bucureşti. inclusiv prin reguli stricte de gestiune a ordinelor clienţilor. Directiva europeană este mai completă şi mai precisă. 2000. cum ar fi: informaţia privilegiată . marile firme de brokeraj şi dealeri vor face cunoscute preţurile lor ferme de cumpărare-vânzare pentru un anume volum de tranzacţionare a titlurilor lichide (regula “quote disclosure”/transparenţa cotaţiei . IOSCO are finalitatea de a asigura: · promovarea standardelor înalte în ceea ce priveşte reglementarea pieţei de capital. definind şi alţi termeni. Oxford. · schimbul de informaţii între membrii IOSCO întru preluarea experienţelor eficace şi implementarea lor în propriile teritorii. 4 decembrie 1997. 2. Subscripţia publică de acţiuni şi de obligaţiuni. Piaţa de capital din România în contextul integrării europene (teză de doctorat). Referinţe: 1. printre altele. · . Money and Capital Markets. transparenţa şi informarea clienţilor vor deveni obligaţii mai stricte. Oxford University Press.A Concise Dictionary of Business. Făcând comparaţie între efectele unei reglementări eficiente şi cele ale dereglementării pieţei de capital. Pieţe de capital emergente.este o informaţie care încă nu a fost făcută publică. conflictele de interes privind executarea ordinelor clienţilor din portofoliul propriu al firmei vor fi administrate. 4. Bearing the weight of the market. 1992. odată aprobat de Autoritate într-o ţară membră. · asigurarea asistenţei mutuale în scopul promovării integrităţii pieţei prin promovarea riguroasă a standardelor şi suprimarea ilegalităţilor pe piaţa de capital. investitorii mari şi mici vor putea investi cu uşurinţă şi cu încredere peste graniţe. Prin noile reglementări. sub o supraveghere corespunzătoare. Miles. 1996. 7. · unificarea eforturilor în scopul stabilirii standardelor şi supravegherii eficiente a tranzacţiilor internaţionale cu valori mobiliare.

S. 10. 15.sunt terţi cărora iniţiaţii primari le-au comunicat (deşi era interzis) informaţii privilegiate. ar putea influenţa sensibil cursul acelor valori mobiliare. care. iniţiaţii primari . fonduri de investiţii. 16. a îmbunătăţi protecţia deponenţilor. către consumatori prin telefon. Directiva reglementează situaţiile de abuz de pe piaţa de capital. pentru firmele care operează în domeniul valorilor mobiliare nu există standarde privind limitele minime de capital acceptate internaţional. Asociaţia autorităţilor de reglementare I.O. 12.sunt persoane dispunând de o informaţie privilegiată: fie în virtutea calităţii de membru al organelor de administraţie. fax sau internet. Directiva furnizează reguli comune pentru vânzarea contractelor de cărţi de credit. planuri de pensii etc. . după cum urmează: să consolideze integritatea pietei. În prezent. Un prospect este un document de informare care conţine informaţii-cheie financiare şi nefinanciare. reglementările actuale privind utilizarea garanţiilor în cadrul EU fiind prea complexe şi nepractice. să stabileasca o dedicare puternică către transparenţă şi tratament egal al participanţilor la piaţă etc. · · · 13. a profesiei sau a funcţiilor lor. şi anume situaţiile în care investitorii au fost dezavantajaţi neîntemeiat. deţinătorilor de poliţe de asigurare şi a investitorilor. dacă ar fi făcută publică.142 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în timp ce intermediarii de asigurare sunt ajutaţi să-şi vândă serviciile peste graniţe. 14.O. Directiva intensifică protecţia consumatorilor. de conducere sau de supraveghere ale emitentului.C. EDIŢIA A VI-A · · 9. iniţiaţii secundari . a îmbunătăţi stabilitatea financiară. fie în virtutea participării la capitalul emitentului. Directiva îşi propune să rezolve problemele majore care afectează utilizarea transfrontalieră a garanţiilor în pieţele financiare “holesale”. fie pentru că au acces la aceste informaţii în virtutea exercitării muncii lor. să contribuie la armonizarea regulilor privind abuzul pieţei în întreaga Europă. Scopul ei este de a îmbunătăţi seriozitatea prudenţială şi supravegherea efectivă a conglomeratelor financiare. condiţionând incertitudine privind eficienţa garanţiilor ca protecţie în tranzacţiile peste graniţe. a promova convergenţa în abordările naţionale de supraveghere. pe care o companie le pune la dispoziţia investitorilor potenţiali atunci când emite valori mobiliare pentru a atrage capital şi/sau când doreşte ca valorile sale mobiliare să fie admise la tranzacţionare la bursă. 11. Obiectivele Directivei 2003/6/EC privind abuzul pieţei sunt. nu a reuşit însă să implementeze standarde asemănătoare Regulilor Basle.

iar accentul a fost pus pe problematica executării pedepselor. astfel.N.. Activităţile desfăşurate de acest serviciu. De altfel. în prevenirea criminalităţii Prin rezoluţia nr. pun în evidenţă cîteva direcţii prioritare: a) Dacă iniţial filiaţia penitenciară a preocupărilor a fost precumpănitoare. şi fenomenul de dezvoltare socială. prin natura programelor iniţiate şi a materialelor supuse congreselor internaţionale organizate ulterior. De la un congres la altul s-au accentuat. aceasta s-a estompat. În consecinţă.U. sub acest raport s-au prefigurat cîteva opţiuni: – acordarea unui concurs tehnic (din 1965) în materie ţărilor în curs de dezvoltare.N. pe de altă parte. Naţiunile Unite şi-au asu­mat sarcina unui rol de impuls internaţional în domeniul prevenirii criminalităţii şi a tratamentului delincvenţilor.N. preocupările pentru studiul juridic şi dogmatic al dreptului penal. b) Interesul pentru ansamblul de administrare a justiţiei penale se afirmă mai ales din unghiul de vedere al analizei sociologice. – obţinerea implicării populaţiei într-o mai bună funcţionare a mecanismelor preventive şi de justiţie penală.U. c) Prevenirea fenomenului criminal a devenit cuvîntul-cheie în preocupările O. d) În acelaşi timp. prevenirea infracţiunilor şi activitatea sistemelor penale a primit.U.U. în viziunea O.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 143 Iurie LARII Rolul O.N. cu inspiraţie în ştiinţele politice sau ale sociologiei politice a instituţiilor. o importantă dimensiune politică prin recunoaşterea existenţei unei strînse relaţii între prevenţia crimei şi drepturile omului. Pe cale de consecinţă. pe de o parte. în cadrul Consiliului Economic şi Social s-a înfiinţat o secţie administrativă denumită iniţial „Secţiunea apărării sociale” şi ulterior „Serviciul prevenirii crimei şi a justiţiei penale”.. 155 (VI) a Consiliului Economic şi Social din 1948 şi rezoluţia nr. din 1950. e) Stabilirea unei strînse legături între instituţiile prevenţiei crimei şi a justiţiei penale. conceptul ca atare căpătînd o rezonanţă aparte în cadrul configuraţiei sferei politice criminale. 415 (V) a Adunării Generale a O. însuşi Serviciul de prevenire a criminalităţii şi a justiţiei penale a fost subordonat „Diviziei de dezvoltare socială” a Naţiunilor Unite. cel mai important rezultat al activităţii Naţiunilor Unite în materie penală s-a şi finalizat în documentul intitulat „Reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor”. .

Serviciul de prevenţie cuprinde.L.N. U. tratamentul penal prin intermediul comunităţii. (United Nation Vorial Defence Research Institute). creat în 1968 (Roma). cum sînt: – U.E.N.I.I. creat în 1983 (Helsinki). sociale şi economice. Astfel. Cînd Secţia de prevenire şi de justiţie penală se adresează ea însăşi unor guverne. în termeni de surse de echipament criminologic şi informaţii de specialitate este însă cea realizată prin intermediul Institutelor regionale şi a Institutului interregional.I. subordonat Departa­mentului afacerilor economice şi sociale internaţionale. în mod obişnuit.U. organizate în diferite zone ale planetei.S. sociale.A. în maniera de a include politicile naţionale în contextul unei planificări generale. grupînd 1300 de participanţi din regiune.N. o face prin intermediul unor note verbale care se transmit fie prin miniştrii de afaceri externe. Cea mai importantă contribuţie a O. promovarea inovaţiei pentru o justiţie criminală eficace şi echitabilă. – consilierea guvernelor asupra mijloacelor de orientare a programelor naţionale. – U.144 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Toate aceste institute au desfăşurat în zonele pentru care au fost înfiinţate activităţi de profil complexe.F. – cel mai îndepărtat din punct de vedere geografic şi cultural – a realizat numai în anul 1980 peste 60 de seminarii pentru 45 de ţări.A.A. care se poate ridica în perioada organizării unor Congrese (la aproximativ 250 de persoane). EDIŢIA A VI-A situarea politicii penale şi a strategiilor acesteia în perspectiva dezvoltării fiecărui stat în parte.E. – H. Serviciul de prevenire a crimei şi al justiţiei penale funcţionează în cadrul Centrului pentru dezvoltare socială şi afaceri umanitare. un număr restrîns de experţi (13). (Helsinki Europeans United Nation Institute).N. tinerii şi justiţia penală. fie prin corespondenţii naţionali (unde funcţionează). – I. creat în 1963 (Fuche-Tokio). – . de pildă.N. (Institutio Latinoamericano de la Naciones Unidas pera la Prevencios del delito y Tratamiento del delincuente). conform situaţiei economice.U.F.D. El efectuează foarte rar activitatea de asistenţă tehnică.I. la cererea unor guverne.D. cu sediul la Viena. creat în 1975 (San Jose – Costa Rica).U. culturale şi politice a fiecărei ţări. dar dispune de o reţea de servicii consultative interregionale. (United Nation Asia et Far Vest for the Prevention of crime and the treatment of offenders). În 1983 s-a axat pe aşa teme ca: criminalitatea legată de droguri.R. cum ar fi: – furnizarea unor consultaţii privind evaluarea tendinţelor criminalităţii şi definirea domeniilor prioritare.E. la rîndul său. – elaborarea planurilor de programe de formare a personalului justiţiei penale.N. Consilierii interregionali realizează diverse acţiuni de profil.

prevenire şi reprimare a infractorilor. probaţiunea şi măsurile ce i se pot asocia etc.D. asigurarea unei omogenizări şi coordonări a diferitelor modele de strategie politică penală practicate de statele-membre ale Consiliului Europei. Cu ocazia Congresului al IX-lea de Criminologie de la Viena din 1983.D. pe de altă parte. delincvenţa juvenilă. În cadrul acestui organism cu vocaţie teoretică şi practică se desfăşoară o activitate ce vizează o mai bună cunoaştere. Un loc central în structurile Consiliului Economic şi Social îl joacă Divizia de narcotice şi droguri a cărei activitate este strîns legată de existenţa unor tratate internaţionale. cum să se înfăţişeze dezvoltarea unei noi înţelegeri şi a aplicării sale în formarea politicilor şi practicilor în materia prevenirii şi controlului delincvenţei juvenile şi a criminalităţii adulte.A.N. În prezent. prin intermediul programelor şi măsurilor de prevenire şi . reprezentanţii acestei zone au prezentat cercetări originale întreprinse în zona Caraibilor şi a Americii Latine.N. au fost lansate proiecte de cercetare privind tendinţele criminalităţii în Asia şi în zona Pacificului.I. Obiectul său este de a defini. urmărind să examineze dacă dreptul de tip anglo-saxon (acuzatorial) sau de tip european (acuzator-inchizitor) are vreun efect particular asupra numărului şi duratei detenţiei preventive.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 145 De asemenea. I.I. organizînd mai multe conferinţe a miniştrilor de justiţie din America Centrală şi numeroase seminarii şi cursui de formare a personalului penitenciar şi colocvii pe teme de prevenire: drepturile omului şi delincvenţa.D. a întreprins studii orientate precumpănitor spre programe de cooperare.R.E. activitatea acestui organ este strîns secondată de activitatea organismelor de profil din structura Consiliului Europei şi vizează două direcţii fundamentale: pe de o parte. cu privire la prevenirea criminalităţii şi optimizarea justiţiei penale pe mapamond.S. alternativele la închisoare şi studiul comparativ al delincvenţei juvenile. este riscant şi dificil să se facă de pe acum o evaluare exactă a consecinţelor eforturilor întreprinse în cadrul diferitelor organisme O.N. H.L. vizînd stabilimentele penitenciare deschise. legată de consumul de narcotice şi droguri.U.U. vizîndu-se asigurarea unei respectări depline a drepturilor omului în cadrul unor programe de prevenţie criminală şi simplificare a justiţiei optimizate ca eficienţă si echitate. Evident. Ca urmare a efectelor influenţei O.N.N.U. Acest institut este dator să întreprindă cercetări şi să organizeze studii de teren în colaborare cu ţările interesate [1. p. printr-o decizie a Consiliului Economic şi Social.U.N.I. una din cele mai strînse legături realizînduse cu U. 18-27].N. U.U. elaborarea unor căi şi mijloace care să asigure reorientarea şi integrarea politicii penale a fostelor ţări socialiste într-o viziune coerentă şi concordantă strategiilor practicate de O.R. este probabil institutul cel mai bine echipat din toate.S. în materia prevenirii crimei şi a perfecţionării justiţiei penale. s-a orientat spre organizarea unor manifestări care să asigure o apropiere a diverselor state de pe continentul european.

N. pentru a se verifica ce circumstanţe istorice trebuie luate în consideraţie [4. În ce priveşte evaluarea acestei diferenţe. în sensul celei formulate mai demult de E. nu numai pentru că este limitată de excepţii geografice. Tentaţia a fost anihilată de comentatori avizaţi care au relevat că acest tip de lege sociologică este de o utilitate cu totul marginală. În studiul privind evoluţia crimei în lume şi strategiile folosite pentru prevenirea criminalităţii efectuat de Serviciul de prevenire s-au pus în evidenţă aspecte de un real interes. Naţiunile Unite au propus un anumit număr de „Reguli minime” care ar trebui respectate de toate statele. s-a recomandat abolirea pedepsei cu moartea sau. Totodată. p. proporţia infracţiunilor contra persoanelor diminuează în profitul infracţiunilor contra proprietăţii. în orice considerare sociologică este foarte important să fie degajate serii cît mai omogene în timp şi spaţiu. În 1972. reducerea numărului de infracţiuni care ar putea antrena această pedeapsă. iniţiate în afara unor structuri deja definite asupra evoluţiei criminalităţii. În 1958. a Declaraţiei asupra protecţiei contra torturii şi a oricăror alte tratamente crude. Specialiştii în domeniu citează totuşi unele rezultate sau reuşite certe în plan programatic şi organizatoric. Adunarea Generală a invitat statele-membre să facă o informare a Secretariatului General asupra situaţiei privind prevenţia crimei şi lupta contra delincvenţei în ţările respective. dar şi pentru faptul că totul depinde de lungimea seriei examinate. Sectorul criminologic şi penal al O. Astfel. Au fost create opt asemenea congrese care sau constituit într-un cadru de lucru extrem de util. 28]. mai ales în momentele de ruptură de profil într-o pluralitate de momente. s-a observat că în ţările dezvoltate. fiind de 787 pentru ţările în curs de dezvoltare şi de 1835 pentru ţările dezvoltate. precum că. criminalitatea este mai mult vicleană şi intelectuală decît violentă şi musculară.U. prin compararea a trei mari clase de crime. astfel încît ele să poată fi examinate. Saldana [3]. a stat la originea iniţierii şi organizării a numeroase Congrese internaţionale. inumane sau degradante . Pe de altă parte. de toate sistemele de tratament a deţinuţilor. De notat importanţa excepţională. fenomenul dat nu poate apare ca vizibil decît pe termen lung şi atunci va pune problema suplimentară a decelării altor factori sau influenţe intervenite. în acest context. în orice caz.146 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Unii autori au fost chiar tentaţi să degaje aici o lege a evoluţiei criminalităţii [2]. Mai interesant a fost considerat rezultatul ratei criminalităţii la 100000 de locuitori. în care s-au relevat schimburi de informaţii din sfera politică în cea ştiinţifică şi invers. experţii extrem de circumspecţi (ca întotdeauna cînd se evaluează date statistice centrate pe sisteme diferite) au fost tentaţi să o explice pe diferenţa de strategie a controlului social de la o zonă a lumii la alta. Ferri şi Q. Regulile minime au fost reluate în contextul preocupărilor Consiliului Europei. în epoca contemporană. cu caracter oficial şi interguvernamental. EDIŢIA A VI-A politică penală.

Asociaţia Internaţională a Juriştilor Democraţi. Uniunea Internaţională a Magistraţilor.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 147 în cadrul tratamentului deţinuţilor.N. Federaţia Internaţională a Funcţionarilor Superiori de Poliţie. fiind adoptată ulterior de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite prin rezoluţia nr. În scopul asigurării informaţional-ştiinţifice.. în anul 2000.U. La Geneva apare şi o revistă independentă. În aceeaşi direcţie normativă trebuie menţionate preocupările congreselor de a elabora şi recomanda reguli minime privind justiţia minorilor. acelaşi serviciu asigură publicarea şi difuzarea unui Buletin. institutele regionale au publicat un număr impunător de documente. – victimele criminalităţii. a fost uşurat procesul schimbului de informaţii.N. – formularea şi aplicarea normelor O.U. – perspective în justiţia penală într-o lume în evoluţie. broşuri şi opere reprezentînd un aport important pentru cercetare.N. menţionăm ordinea de zi a celui de al VII-lea Congres O. Separat. în special al celei organizate. De asemenea.N. reguli privitoare la principiile directoare de acţiune în materia prevenirii crimelor şi a justiţiei penale în perspectiva exigenţelor decurgînd din noua ordine economică internaţională. Veriga centrală în strategia colaborării internaţionale în planul contracarării criminalităţii organizate a devenit Convenţia O. adoptată la jubileul Adunării Generale a O. adoptată de cel de-al V-lea Con­gres de la Geneva în anul 1975. cum ar fi „Prevenirea crimei şi justiţia penală”. Cu titlu de exemplu. impune necesitatea unor noi elaborări şi convenţii de colaborare în domeniul prevenirii eficiente a fenomenului vizat. de transmitere a actelor procesuale şi a persoanelor reţinute.U. – judecătorii. cum ar fi participarea la organizaţiile criminale. Caracterul transnaţional al criminalităţii. Prin urmare.N.U. În jurul O. apare „Revista internaţională de politică criminală”. este prevăzută obligaţiunea părţilor de a asigura protecţia martorilor şi a victimelor. calificarea faptelor de “spălare a banilor” etc. A 34442 (XXX).N. cu privire la combaterea crimei organizate transnaţionale. gravitează şi activităţile internaţionale ale unor organizaţii cu statut neguvernamental. cu susţinerea Serviciului de profil al O. „Revista internaţională de criminologie şi poliţie tehnică”. Scopul Convenţiei constă şi în coordonarea bazei legislative a statelor-membre cu privire la un şir de momente. cum ar fi: Amnesty International.U.U. în materia justiţiei penale. Fundaţia Internaţională Penală şi Penitenciară. criminalitatea şi justiţia. Asociaţia Internaţională de Drept Penal. Această Convenţie asigură baza activităţii operative comune a multor ţări întrun regim unic de coordonare. Comisia Internaţională a Juriştilor. pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţei: – dimensiuni noi ale criminalităţii şi prevenţia crimei în contextul dezvoltării. . În sfîrşit.

sînt: Societatea de Apărare Socială. Asociaţia de Drept Penal şi Fundaţia Internaţională Penală şi Penitenciară. 1. Houchon G. Asociaţia Internaţională pentru Ajutorarea Prizonierilor şi Federaţia Internaţională a Comunităţilor de Copii – toate organisme ce desfăşoară activităţi internaţionale care vin în atingere directă sau indirectă cu problematica vastă şi complexă a prevenirii criminalităţii şi optimizarea activităţii sistemelor penale. Dalloz. promovarea unei reţele de „colegiu invizibil”. 4. Le materiaux de discussion.. Ele sînt dirijate de un Comitet Internaţional de Coordonare. Criminologie. Referinţe: 1. complexele pe care aceste societăţi le antrenează pentru cercetătorii izolaţi. în sfîrşit. Societatea Interregională de Criminologie. 1963. spre exemplu. cit. op. Vezi. 2. reprezentînd un adevărat nucleu de viaţă penală şi criminologie. în primul rînd. 2-ime parte. nr.148 ANUAR ŞTIINŢIFIC. . în Rev. patru sînt determinante prin tradiţie şi activitate. Lonvain-la Nauve. nr. uneori. unele inerţii faţă de organisme mai lejere. 1970.. întemeiate. Houchon G. 59. Printre organizaţiile neguvernamentale care gravitează în jurul centrului din Viena şi care s-au constituit într-o veritabilă alianţă.. filtrarea cercetării printr-o grilă complicată de comunicări. publicaţii şi lucrări unde nu este de fapt locul lor de a se produce. folosirea unor soluţii inaplicabile structurilor lumii a treia (puţin cunoscută). Social. École de criminologie. iar pe de altă parte. Aceste patru mari asociaţii internaţionale. Centralizarea eforturilor marilor societăţi a condus şi la unele comentarii ce incriminează: centralizarea teoretică excesivă şi creşterea caracterului nerealist al unor producţii ideologice penale. EDIŢIA A VI-A Asociaţia Mondială de Psihiatrie. 3. Nat. rapoarte. dotate cu statut consultativ pe lîngă Consiliul Economic şi Social al Naţiunilor Unite. Pinatel J. Encyclopedie de la Criminologie. 1984. pe criterii socioemoţionale.

Jurământ. statutele. exemplul personal al şefilor şi superiorilor. În cele ce urmează vom examina dreptul la gradul special al funcţionarilor de poliţie. . profesor universitar Noi toţi avem destulă putere ca să suportăm relele altora (La Rochefoucauld) O caracteristică a serviciului în cadrul poliţiei o constituie subordonarea strictă. Dar ea se sprijină şi pe anumite elemente formale (simboluri). aplicarea justă a măsurilor de convingere şi constrîngere. în primul rând. îmbinarea dibace a exigenţei cu grija şi stima faţă de subordonaţi. prin formarea şi dezvoltarea la efectivul subordonat a unor înalte calităţi morale şi profesionale. o definiţie a acestuia nu este dată nici de Legea cu privire la poliţie [2]. într-o mare măsură.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 149 Gheorghe MUNTEANU Esenţa juridică şi semnificativă a gradului special al funcţionarului de poliţie Recenzent: Valeriu CUŞNIR. doctor habilitat în drept. prin pregătire. regulilor stabilite prin legile în vigoare. constând “în respectarea şi executarea strictă a ordinii. Ţinând cont de sinonimitatea gradului special cu gradul militar poate fi acceptată tălmăcirea dicţionarului explicativ referitor la această noţiune ca fiind fiecare din treptele ierarhiei unor funcţii [4]. necondiţionată a subalternilor faţă de şefi pe scara ierarhiei de serviciu. În ceea ce priveşte gradul special. nici de Regulamentul cu privire la serviciul în organele afacerilor interne [3]. regulamentele şi ordinele Ministerului Afacerilor Interne” [1] – care asigură cadrul juridic necesar reglementării relaţiilor ierarhice de serviciu. a unei atitudini conştiincioase faţă de îndeplinirea îndatoririlor de serviciu. Autoritatea în organele afacerilor interne se dobândeşte. exigenţa şefilor faţă de subordonaţi. dintre care un rol important îl are gradul special. Această subordine se realizează din punct de vedere formal prin norme juridice – legale şi /sau regulamentare. de modul în care acestora li se acordă gradele speciale. Nu este mai puţin adevărat că succesul în carieră al funcţionarilor de poliţie depinde.

studii.caporal de poliţie.150 ANUAR ŞTIINŢIFIC. care deosebeşte poliţiştii între ei. corpul de comandă superior şi corpul de comandă suprem. precum şi în modul stabilit de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.sublocotenent de poliţie.maior de poliţie. mediu şi superior – în baza sentinţei judecătoreşti. instituţiilor şi subunităţilor poliţiei. Gradele speciale în ordinea lor ierarhică sunt [6]: a) pentru efectivul de trupă . se stipulează că.07. general-colonel de poliţie. potrivit art. plutonier adjutant de poliţie. Prin art. colonel de poliţie. deoarece acesta nu se pierde decât în cazurile şi în condiţiile stabilite. efectivul de comandă inferior. reprezintă competenţa minimă cerută de lege pentru ocuparea unei funcţii în ierarhia serviciului în cadrul poliţiei (statele de organizare prevăd pentru fiecare funcţie gradul corespunzător). EDIŢIA A VI-A Fără a proceda la o analiză terminologică.35 din Regulament [8] se semnifică garanţia exercitării dreptului la grad special. Pot fi private de gradele speciale personale: din corpul de comandă inferior. Totodată. aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.13 din Regulamentul cu privire la serviciul în organele interne. c) pentru subofiţeri . sergent-major de poliţie. e) pentru corpul de comandă superior . generallocotenent de poliţie. purtat pe uniformă [5]. plutonier-major de poliţie. experienţa de serviciu.general-maior de poliţie. potrivit gradelor speciale ce se pot acorda. b) pentru efectivul de comandă inferior . gradul special este însemnul material distinctiv. locotenent de poliţie. pregătire militară şi specială. din punct de vedere funcţional. Gradul special se acordă persoanelor încadrate în corpul de comandă şi efectivul de trupă pentru serviciul în cadrul poliţiei. corpul de comandă mediu.1991. în condiţiile legii.334 din 18. subofiţeri. locotenent-colonel de poliţie. căpitan de poliţie. vom prelua în cele ce urmează sintagma “grad special” dintr-o dublă perspectivă: din punct de vedere formal. de efectivul poliţiei ce ocupă o funcţie în cadrul organelor. drepturilor şi competenţelor funcţionale dobândite şi exercitate. Prin urmare.plutonier de poliţie. . În acest sens putem observa că gradul special este un drept al titularului atribuit o dată cu încadrarea acestuia în corpul de comandă şi efectivul de trupă. efectivul poliţiei este constituit din efectivul de trupă. d) pentru corpul de comandă mediu . f) pentru corpul de comandă suprem . funcţia deţinută şi alte condiţii prevăzute de Regulament [7]. locotenent-major de poliţie. gradul special semnifică totalitatea prerogativelor.poliţist. ţinându-se cont de calităţile lor profesionale şi personale. sergent de poliţie.

întrucât potrivit dispoziţiilor art. - . un exemplu în acest sens fiind consacrarea regimului juridic al dreptului la gradul special al funcţionarilor de poliţie. dar sunt instituite garanţii care asigură exercitarea lui. pe baza respectării stricte a legilor. reiese că indemnizaţia de întreţinere lunară (salariul) plătită funcţionarului de poliţie cuprinde şi solda de grad special ai cărei coeficienţi de ierarhizare oscilează în funcţie de gradul obţinut.24 din Legea nr. gradul special este un drept al titularului şi el reprezintă. care chiar dacă nu prevede în mod expres şi “dreptul” la grad special.15 din Constituţia Republicii Moldova. Dacă privim funcţionarul de poliţie ca persoană în cadrul societăţii. prin opoziţie cu drepturile patrimoniale. sănătatea şi libertăţile cetăţenilor. interesele societăţii şi ale statului de atentate criminale şi de alte atacuri nelegitime” [10].1990 cu privire la poliţie. Superioritatea se determină conform gradului special. care “înglobează salariul funcţiei.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 151 din corpul de comandă suprem – în baza sentinţei judecătoreşti sau de către Preşedintele Republicii Moldova.18 al Legii cu privire la poliţie. adică raporturi cu conţinutul economic. 445]. Cu toate că este un drept nepatrimonial. sporuri şi recompense prevăzute de legislaţie” [13]. recunoaşterea în plan social a calităţii de funcţionar de poliţie. potrivit legii. Dreptul la gradul special este un drept personal nepatrimonial [11. Conţinutul juridic al dreptului la gradul special reiese din prevederile art.7 prevede că personalul din efectivul de trupă şi corpul de comandă. a căror profesie este o activitate menită “să apere. prin care este stipulat că “persoana care se află în funcţie în organele poliţiei este investită cu împuterniciri pentru exercitarea atribuţiilor şi drepturilor poliţiei şi are un grad special” [9]. Din aceste dispoziţii rezultă.416-XII din 18. întrucât el nu priveşte raporturi patrimoniale. sporul de salariu calculat în procente pentru vechime în muncă şi alte plăţi. strâns legat de persoana titularului şi care. Această recunoaştere este determinată de faptul că funcţionarii de poliţie în activitate sunt funcţionari profesionişti.12. dreptul la gradul special face parte din categoria drepturilor purtând asupra elementelor de identificare a persoanei. Astfel. salariul pentru gradul special. Dreptul la gradul special nu este un drept patrimonial. nu are un conţinut economic evaluabil în bani. viaţa. Odată stabilit. “pentru serviciul în cadrul poliţiei funcţionarii de poliţie primesc indemnizaţii de întreţinere” [12]. pot fi superiori sau inferiori în rang. În acest sens. susceptibile de evaluare în bani. Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne în p. Raporturile patrimoniale sunt raporturile legate de dreptul de proprietate şi alte drepturi reale. în acord cu art. în sensul că “cetăţenii beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi”. care în relaţiile de serviciu nu sunt subordonaţi unul altuia. dreptul la grad special are o componenţă economică importantă. p.

24. 23-24/176 din 18 aprilie 1996. 17-19 din 31 ianuarie 2002. aprobat prin H. M. M. întrucât un grad mai mare asigură o funcţie mai mare şi implicit o retribuţie mai majorată. 416-XII din 18 decembrie 1990. art. 10. M. 13. 11. În baza celor enunţate vom deţine dreptul la gradul special al funcţionarului de poliţie ca fiind un drept personal nepatrimonial. M. 17-19 din 31 ianuarie 2002.152 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Dicţionarul explicativ al limbii române. art. 416-XII din 18 decembrie 1990. 35. 6. 8. cu privire la poliţie. Legea R. art. nu se poate pierde decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. 416-XII din 18 decembrie 1990.O. aprobat prin H. proporţională cu mărirea lui. cu conţinut economic.O. Legea R. Idem. Idem. Ed. art. 334 din 8 iulie 1991. 1. art. nr. 3. 17-19 din 31 ianuarie 2002. 1. Regulamentul cu privire la serviciul în organele afacerilor interne. 18. odată dobândit. 9. Regulamentul cu privire la serviciul în organele afacerilor interne. art.O. 12.G. prevăzut în Legea cu privire la poliţie. 2. nr. Legea R. M. 24. Legea R. 416-XII din 18 decembrie 1990. Idem.O.O. art. nr. pe care o primesc în mod gratuit. Academiei Române. art. Idem. 7. Ed. nr.G. 13. Rădescu. cu privire la poliţie. M. cu privire la poliţie. M. art. 5. nr. M. dată de partea din solda lunară corespunzătoare coeficientului de ierarhizare al gardului respectiv. cu privire la poliţie. nr. M. stabileşte că funcţionarii de poliţie au o uniformă unică aprobată de Guvern. 30. 2 din 4 ianuarie 1995. Referinţe: 1. EDIŢIA A VI-A Pe lângă valoarea economică directă. . nr. 17. 4. 17-19 din 31 ianuarie 2002. 334 din 8 iulie 1991. aprobat prin H. nr. Pentru detalii vezi D. Mondan. 1998. care.G. Dicţionar de drept privat. 1977. Bucureşti. p. Vezi Statutul disciplinar al organelor afacerilor interne. gradul special are şi o valoare economică indirectă. 18.

Determinarea metodelor de preîntâmpinare şi rezolvare a conflictelor. care studiază cauzele. principala sursă de rezolvare a conflictelor se considera „puterea sfîntă a celor mai în vârstă”. de a găsi căile de rezolvare a lor au fost făcute încă pînă la era noastră. istorici şi scriitori. Primele încercări de a pătrunde în esenţa şi cauzele conflictelor sociale. Alexandru PÎNZARI Conflictele sociale: retrospectivă istorică Conflictologia este o ştiinţă. esenţa. apariţia şi ameliorarea lor au persistat în miturile şi operele celor mai antici filosofi. o dată cu înteţirea luptei de clasă s-a înteţit şi lupta pentru existenţă. Ideile lui Heraclit au fost continuate de un alt filosof materialist antic . Însă o dată cu formarea structurilor statale. disciplină. Conflictele sunt reprezentate ca un atribut al vieţii sociale. Stabilirea formelor de bază a conflictelor. Unul dintre primii care au încercat să lămurească natura conflictelor a fost filosoful grec Heraclit (530-470 î. Însă istoria ne demonstrează că principiul incompatibilităţii războaielor cu „ştiinţa lui Hristos” lasă de dorit. altora – omeni. în epoca Renaşterii apar un şir de umanişti care condamnă conflictele şi războaiele. formele.n. potrivit căruia în lume totul este supus continuităţii permanente: totul se naşte prin contradicţie şi duşmănie.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 153 Gioni NASTAS. . 3. ca o condiţie importantă a dezvoltării sociale.Epicur (341-270 î. Filosofia creştină a dus o luptă aprigă împotriva conflictelor.n. Evidenţierea esenţei conflictelor.) care considera că totuşi ciocnirile negative vor contribui cîndva la aceea ca omenirea să trăiască în pace. unii să fie liberi. dinamica conflictelor. Cuvintele lui Heraclit sunt primele încercări de a lămuri rolul pozitiv al luptei în procesul dezvoltării sociale. Conflictologia îşi concentrează eforturile asupra rezolvării a 3 mari probleme: 1. etapelor şi participanţilor. specificul fiecăreia din ele. Unora le-a fost dat să fie zei. Obiectul de bază al acesteia este conflictul în toate formele. înţelegere şi frăţie. alţii-robi. cerînd ca toţi oamenii să trăiască în pace.e. Pe atunci. Mult mai tîrziu. căile de prevenire şi rezolvare a lor. Problema conflictelor. cauzelor. Unica lege comună este războiul – tatăl şi împăratul tuturor.). 2. sau mai bine zis „puterea înţeleptului”.e.

Conflictele contribuie la unitatea societăţii şi la formarea altor asociaţi. care vor fi în stare să-i înăbuşe. Herbert Spencer (1820-1903).a. Pe de altă parte. Francis Bacon (1561-1626) pentru prima dată a supus unei analize teoretice cauzele conflictelor şi a ajuns la concluzia că acestea au un caracter material. Baetan Mosca. Ei considerau conflictele armate drept rămăşiţe ale epocii barbare şi erau de părerea că numai lichidarea orînduirii feudale va putea aduce pace în lume. Bacon propunea şi mijloace concrete de prevenire a conflictelor. care ar fi în stare să-i unească. Tomas Malthus (1766-1834). F. Conflictele alcătuiesc esenţa procesului istoric. de aceea şi conflictele sunt veşnice. Primul leac era socotit înlăturarea cauzelor materiale a conflictelor sociale. ei consideră izvorul conflictelor din acel timp nu numai natura omului. să-i lichideze”. ei au constatat că: 1. cînd poţi duce omul de la o speranţă la alta. Artur Bentli ş.154 ANUAR ŞTIINŢIFIC. politic. Astfel. Ei au ajuns la concluzia că conflictul are nu numai scop desconstructiv ci şi constructiv. Cel mai mare pericol este cel provocat de stomac”. grupurile sociale se unesc în scopul obţinerii victoriei. filosofilor din ţările Europei Occidentale (Max Veber. promite. Totodată. Dar cel mai bine e să găseşti o persoană. psihologic. EDIŢIA A VI-A Erasm din Rotterdam (1469-1536) spunea că „războiul este dulce pentru acel ce nu-l cunoaşte”. conflictele şi cauzele lor au fost studiate de către J. Heorg Zimmel (1858-1918). Astfel. „O altă măsură interesantă este cea de a nu permite ca nemulţumiţii să aibă conducător. „Este foarte bine cînd poţi lua lumea cu zăhărelul. ei acceptă ideea rolului pozitiv al războaielor în dezvoltarea societăţii. putem deduce următoarele concluzii: . dar sunt factori ai progresului. 2.atîţia buntaşi crescuţi. în rezultatul conflictului. Rousseau (1712-1778). sau cîteva. „Cîţi săraci sunt în societate – spunea el .). şi atunci vei uşura conflictul”. Principala cauză el o socotea cea materială. Tomas Malthus a explicat creşterea nemulţumirii sociale şi a şomajului nu drept un rezultat al inegalităţii. 3. Un alt mijloc de prevenire a conflictelor era considerată „manevrarea politică”. În sec. Vilfrido Pareto. J. În concluzie. Chiar dacă şi nu crezi în ceea ce spui. Dacă să facem o generalizare a ideilor sociologilor. conflictul poate căpăta diferite culori – de la măcel la dezbateri parlamentare. ci drept rezultat al înmulţirii iraţionale a poporului de rînd. au caracter diferit. Diferenţierea societăţii în bogaţi şi săraci este veşnică. Immanuel Kant (1724-1804). cînd promiţi munţi şi văi. una din soluţii fiind războiul. al XVIII-lea. ci şi fenomenele sociale ale diferitelor culturi.

Кант И. asigură mişcarea progresivă a vieţii sociale. 1996г. Москва. Bibliografie: 1.. с. 2001г.. 6. Se conştientizează legătura dintre situaţii de conflict şi tipul structurii sociale. 3. В. 4.. care nemijlocit creează diferite situaţii de conflict. 2. 11. В. Зиммель Г. Конфликтология теория и практика. 266.Н. . под. Экмос. Ратникова. 3. care naşte această situaţie. conflicte. 5. с. Птг. Начатки знаний. в 6 томах. 1998г. Se conştientizează legătura şi dependenţa dntre schimbările economice. 1932г. Основы конфликтологии (под. 2. adică se determină starea conflictului structural. 6. Конфликтология. Se confirmă teza precum că contradicţiile dintre minoritatea conducătoare şi majoritatea condusă este un factor veşnic care contribuie la apariţia diferitelor neînţelegeri.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 155 1. Москва.. politice şi spirituale ce au loc în societate şi situaţiile de conflict care au apărut în rezultatul acestor schimbări.. se determină o balansare dinamică care se formează în rezultatul apariţiei şi rezolvării conflictelor. 1997г. 4. colizii. Москва. Т. Naturii omului şi societăţii îi sunt caracteristice factorii biologici. Уткин Э. Кудрявцева). ред. Conflictul este un factor social normal.П. Conflictele îndeplinesc un şir de funcţii pozitive în societate. ред. sociali. Москва. Конфликтология современной культуры.А. psihologici. 5. În procesul dezvoltării sociale. Юность.

De aceea. face ca pedeapsa aplicată să nu-şi atingă scopul său. legea penală trebuie să prevadă pedeapsa aplicabilă pentru fiecare infracţiune. îndepărtându-l şi mai mult de societate. astfel. care este şi scopul legii şi al politicii penale. Într-adevăr. Individualizarea pedepsei apare. pe de o parte. cât şi pentru prevenirea acestuia. Potrivit principiului legalităţii pedepsei. art. care este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnatului. rolul principal revine constrângerii penale care se realizează prin aplicarea şi executarea pedepsei de către persoana vinovată de săvârşirea unei infracţiuni. ca o condiţie sine qua non pentru ca pedeapsa aplicată să fie aptă să-şi îndeplinească funcţiile şi să-şi realizeze scopul său. o pedeapsă prea uşoară în raport cu gravitatea faptei sau cu periculozitatea infractorului ar fi insuficientă pentru a-l avertiza pe condamnat şi pentru a-l determina să se abţină de la săvârşirea de noi infracţiuni. atît pentru reprimarea. Astfel. 61 alin (2) al Codului penal al Republicii Moldova). ori chiar să ducă la rezultate contrare acestuia. cât şi a altor persoane (art. în fiecare sistem de drept penal legiuitorul stabileşte. în Partea generală a Codului penal. iar o pedeapsă disproporţionat de severă ar putea împiedica îndreptarea şi reeducarea condamnatului. Neconcordanţa dintre gradul de pericol social al faptei săvârşite şi periculozitatea infractorului. determinate în natură şi limitele A. legiuitorul manifestă o astfel de preocupare începând cu însăşi elaborarea instituţiei fundamentale a pedepsei. Prin aplicare şi executare pedeapsa îşi exercită funcţiile specifice de constrângere şi reeducare şi îşi realizează scopul său. Forme şi modalităţi Rolul şi locul individualizării pedepsei ca instituţie şi ca principiu al dreptului penal În lupta împotriva fenomenului infracţional. adică adaptată cazului individual concret. pe de aptă parte. categoriile de pedepse aplicabile în sistemul de drept represiv. EDIŢIA A VI-A Valeriu NOUR Individualizarea pedepsei. În acest scop. este datoria legiuitorului de a asigura funcţionarea ireproşabilă a instituţiei individualizării pedepsei. Pentru ca pedeapsa aplicată condamnatului să aibă aptitudinea funcţională şi să-şi realizeze scopul propus. . ea trebuie să fie individualizată. art. în sensul că trebuie să corespundă gradului de pericol social al faptei săvârşite şi periculozităţii infractorului. 57 alin (1) al noului Cod penal român. 52 alin (1) al Codului penal român în vigoare. şi pedeapsa aplicată de instanţă.156 ANUAR ŞTIINŢIFIC.

În baza acestui cadru general de pedepse. pentru fiecare infracţiune. Aceasta este pedeapsa care trebuie să fie astfel individualizată în raport cu pericolul social concret al faptei şi cu periculozitatea infractorului. dar şi în limitele sale speciale maximă şi minimă. de forma de vinovăţie şi de alte elemente din care rezultă gradul de vinovăţie şi de alte elemente din care rezultă gradul de pericol social abstract al infracţiunii. legiuitorul face o operă de individualizare. se realizează de fapt. denumirea de individualizare a pedepsei este dată operaţiunii prin care instanţa de judecată. În această a doua etapă. legiuitorul parcurge două etape distincte: una în care este elaborat sistemul general de pedepse ce cuprinde pedepsele aplicabile în sistemul de drept. ţinând seama de valoarea socială care constituie obiectul infracţiunii şi de măsura în care acesta este vătămat efectiv ori numai ameninţat prin săvârşirea faptei incriminate respective. determinate în natura şi în limitele generale pentru fiecare gen de pedeapsă şi o alta în care. în opera de stabilire a pedepsei în legea penală. determină în mod concret pedeapsa. Pedeapsa astfel determinată este expresia justiţiei penale ce urmează a fi executată de condamnat fiind evidenţiată în statisticile judiciare. legiuitorul stabileşte pedepsele pentru fiecare dintre infracţiunile prevăzute în Partea specială a Codului penal. limitele care se înscriu în mod obligatoriu în limitele generale stabilite în Partea generală a Codului penal pentru fiecare gen de pedeapsă. pe baza cadrului de pedepse stabilit în Partea generală a Codului penal. la nivelul legii. de vinovăţia şi periculozitatea făptuitorului. încât să fie aptă să-şi exercite funcţiile şi să-şi . deoarece alege dintre pedepsele prevăzute în cadrul general pe cea care corespunde cel mai bine pericolului generic evaluat al infracţiunii. în care se stabileşte. ţinându-se seama de concepţiile de politică penală general admise în respectivul sistem. atât în varianta tip. o anumită pedeapsă legală determinată numai în natura sa. legiuitorul stabileşte limitele maxime şi minime ale pedepsei astfel alese. Pedeapsa prevăzută şi limitele speciale exprimă tocmai pericolul social abstract al infracţiunii. ţinând seama de gravitatea infracţiunii săvârşite.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 157 generale ale acestora. Totodată. Prin această operă de individualizare legală se creează cadrul legal în care urmează a fi realizată individualizarea pedepsei de către instanţa judecătorească în urma desfăşurării procesului penal şi a stabilirii vinovăţiei inculpatului. În mod curent. la capătul procesului penal prin care constată vinovăţia inculpatului şi prin hotărârea prin care pronunţă condamnarea acestuia. Stabilind pedeapsa aplicabilă pentru fiecare infracţiune. între care instanţa de judecată urmează să stabilească o pedeapsă concretă pentru persoana vinovată de săvârşirea infracţiunii respective. însăşi individualizarea pedepsei. alegând dintre pedepsele prevăzute în Partea generală pe cea pe care o consideră corespunzătoare gradului de pericol social generic evaluat al fiecărei infracţiuni în parte. cât şi în diferite variante agravante sau atenuante ale acesteia. se determină pedeapsa aplicabilă pentru fiecare dintre infracţiunile prevăzute în Partea specială a Codului penal. Aşadar. prin determinarea concretă a pedepsei pe care acesta urmează să o execute.

generic evaluat şi căreia tot legiuitorul îi stabileşte limitele speciale. după caz. s-a dat denumirea de individualizare a pedepsei operaţiunii prin care instanţa de judecată. legiuitorul alege. ce se încadrează în limitele generale ale genului de pedeapsă ales. de vinovăţia şi periculozitatea inculpatului. Codul penal al Republicii Moldova cuprinde un capitol special consacrat individualizării pedepsei. acesta poate obţine liberarea condiţionată. în aplicarea anumitor concepţii de politică penală. aceeaşi denumire de individualizare a pedepsei s-a dat operaţiunii prin care pedeapsa definitiv stabilită de instanţa judecătorească poate fi modificată sub aspectul executării ei. în sensul că legea pune la dispoziţie instanţei de judecată posibilitatea de a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. din cadrul general de pedepse stabilit în Partea generală a Codului penal. pentru fiecare infracţiune prevăzută în Partea specială a Codului penal. în care sunt prevăzute criteriile generale de individualizare. Procesul de individualizare poate servi însă şi la executarea pedepsei astfel determinate. ţinând seama de pericolul social concret al faptei. maximă şi minimă. EDIŢIA A VI-A îndeplinească scopul. În fine. cu o anumită durată sau într-un anumit cuantum. Prin dispoziţiile legale privitoare la stabilirea cadrului general de pedepse aplicabile în sistemul de drept penal represiv. în aplicarea legii penale şi la capătul unui proces penal în cursul căruia s-a stabilit vinovăţia unei persoane pentru săvârşirea unei infracţiuni. individualizarea pedepsei prezintă o importanţă deosebită prin asigurarea unei pedepse eficiente pentru realizarea scopului legii penale. în limitele speciale prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită. ea se înscrie printre principiile de bază ale dreptului penal. fie prin liberarea lui condiţionată de termen. În oricare din accepţiunile cuprinse în definiţie. Această pedeapsă este consemnată în cazierul judiciar al condamnatului şi constituie antecedent penal al acestuia. operaţiunii prin care. Mai mult decât atât. prin hotărârea prin care pronunţă condamnarea inculpatului determină o anumită pedeapsă concretă. în primul rând. în funcţie de conduita condamnatului. individualizarea pedepselor este prevăzută ca una dintre instituţiile de bază ale acestuia. fie în sensul trecerii lui la un regim de executare mai uşor. acea pedeapsă pe care el o consideră ca fiind cea mai corespunzătoare în raport cu pericolul social al acestei infracţiuni. Dispoziţiile legale privitoare la individualizarea pedepselor exprimă corelaţia dintre principiul legalităţii şi principiul individualizării pedepselor. De asemenea. în funcţie de comportarea condamnatului. De aceea. Totodată. pedeapsă considerată aptă să influenţeze conduita viitoare a condamnatului şi să-l determine să numai săvârşească noi infracţiuni.158 ANUAR ŞTIINŢIFIC. la alegerea din acest cadru şi la stabilirea pedepsei pentru fiecare . individualizarea poate continua şi în perioada executării pedepsei când. Ţinând seama de toate acestea. s-a dat denumirea de individualizare a pedepsei. precum şi principalele mijloace prin care se realizează individualizarea pedepsei de către instanţele de judecată.

în primul rând. prin care se realizează individualizarea legală. Dar în acelaşi timp se urmăreşte ca pedeapsa astfel . Concursul în realizarea acestor faze menţionate este asigurat de către organe de drept şi cu mijloace specifice fiecărei faze. prin hotărâre definitivă judecătorească. Aşadar. individualizarea reacţiunii represive este o operaţiune complexă care se realizează în trei faze diferite: faza determinării legale a pedepsei şi a condiţiilor de personalizare a pedepselor. faza determinării concrete a pedepsei şi faza de executare a acesteia. cu limitele speciale ale acesteia. Aceste căi şi mijloace ce se deosebesc una faţă de alta de la un proces de individualizare la altul. prevăzând căile şi mijloacele prin care se realizează sau urmează a se realiza pedeapsa cu întreaga aptitudine funcţională. 526]. necesită un studiu şi o actualizare permanentă pentru a asigura o reacţie penală corectă în diferite etape de dezvoltare a societăţii. dar stabileşte. Se acordă. iar aceste limite nu sunt altceva decât realizarea politicii penale raportată la politica generală într-un stat democrat de drept. În felul acesta. individualizarea judiciară. caracterul şi limitele desfăşurării în continuare a operaţiunii de individualizare pe plan judiciar. Anume opera efectuată de legiuitor în momentul elaborării normelor legii penale şi este atribuită noţiunii de individualizare legală în vederea determinării în lege a unor pedepse apte să-şi realizeze scopul în raport cu fiecare dintre infracţiunile pentru care sunt prevăzute. precum şi în vederea asigurării condiţiilor necesare pentru realizarea pedepsei în faza determinării concrete şi faza executării acesteia. judiciară şi administrativă a pedepsei. necesită fixarea anumitor limite ale reacţiunii represive faţă de săvârşirea unei anumite infracţiuni. se asigură realizarea individualizării pedepsei pe baza unor reguli. totodată. Forme şi modalităţi de individualizare a pedepsei Legiuitorul consacră individualizării pedepsei o reglementare specială. la criteriile generale de individualizare şi la toate cauzele (stări şi circumstanţe) de agravare sau de atenuare. totodată. Determinarea concretă şi individualizarea pedepsei într-un caz dat presupun preexistenţa pe plan legal a unei determinări legale a pedepsei. p. în pofida particularităţilor pe care le prezintă fiecare caz concret. deplina libertate instanţei de judecată pentru a determina concret pedeapsa pentru fiecare infracţiune săvârşită în limitele stabilite şi folosind mijloacele puse la dispoziţie de lege. B. ce alcătuiesc mecanismul individualizării pedepsei. În teoria dreptului penal se face deosebire între trei forme de individualizare.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 159 infracţiune. creează cadrul legal de individualizare. criterii comune. a pedepsei pe care urmează să o execute condamnatul. De asemenea. individualizarea administrativă. care nu numai că reprezintă o anumită treaptă în opera de individualizare a reacţiunii represive. cu respectarea principiilor fundamentale ale dreptului penal [1. şi anume: individualizarea legală. astfel să asigure realizarea personalizării pedepsei. O astfel de determinare nu este o operaţiune arbitrară. este de menţionat faptul că individualizarea represiunii nu poate lua sfârşit o dată cu stabilirea.

conţinutul raportului juridico-penal de conformare indică raportul de cauzalitate dintre finalitatea individualizării legale şi respectarea normelor din partea subecţilor raportului juridico-penal de conformare. cum există o strânsă legătură organică şi funcţională dintre cele trei instituţii ale dreptului penal.” după ce fapta a fost săvârşită şi constatată judecătoreşte. În al doilea rând. Cu alte cuvinte. gradul de pericol social generic evoluat al acesteia şi deci necesităţii reacţiunii represive împotriva acelei crime sau delict. la rândul său. asistăm şi în cazul formelor de individualizare. căci lipseşte obiectul supus operaţiei de adaptare (sancţiunea concretă) şi unul dintre elementele faţă de care trebuie să se înfăptuiască adaptarea (infracţiunea cu gradul său de pericol social concret propriu). Autorii concepţiei consideră că. p. fără să se refere asupra entităţii abstracte realizate de legiuitor. determinând. nu trebuie deminuat rolul şi importanţa procesului de individualizare legală care. În momentul evoluării gradului de pericol social generic al faptei. în primul rând. prin natură şi cuantum. consideră că individualizarea pedepselor poate fi numai judiciară şi administrativă. aptitudinea funcţională a prevenţiei generale a legii penale. Prima manifestare pentru legiuitor în momentul elaborării legii penale o dată cu determinarea în lege a pedepselor constituie stabilirea unui cadru variat de pedepse care să permită diversificarea sancţiunilor penale de la o infracţiune la alta [4]. noţiunea de individualizare a pedepsei ne defineşte efectul acestui proces complex care urmează a fi realizat. raportată la pericolul social al faptei incriminate şi a infractorului posibil determinat în mod abstract [2. legiuitorul foloseşte. . O astfel de proporţionalitate dintre fapta incriminată şi limitele de pedeapsă realizează primul moment în individualizarea pedepselor. de regulă. Limita maximă şi cea minimă specială trebuie să corespundă şi să asigure. Astfel. atâta vreme cât nu s-a săvârşit o infracţiune şi nu există răspundere penală. nu se poate vorbi de o individualizare a pedepsei în sensul propriu al acestei noţiuni. cerinţe fără de care nu poate fi realizată pe deplin politica penală. frecvenţa şi dinamica faptelor de acest fel etc. cum ar fi: importanţa relaţiilor şi valorilor sociale apărate prin incriminarea lor în legea penală. în forma şi măsura în care aceasta este posibil în momentul elaborării legii penale. aculturaţii juridico-penale internaţionale [3]. În primul rând. Determinarea în lege a pedepsei este deci şi rezultatul unei anumite adaptări. astfel. Nu putem împărtăşi părerea în care operaţia de individualizare a pedepsei nu poate fi decât o operaţie „post delictum. Din aceste pedepse general individualizate legiuitorul alege pe cea care corespunde mai mult unei infracţiuni. Însă această aptitudine funcţională a pedepsei prevăzută de lege depinde şi ea de măsura în care pedeapsa este adecvată. dispune de forme şi metode proprii de realizare ce constituie o formă de manifestare a voinţei poporului prin stabilirea politicii penale la o anumită perioadă de dezvoltare socială. EDIŢIA A VI-A determinată să fie aptă să-şi îndeplinească funcţiile şi să-şi realizeze pe deplin scopul.160 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 87]. elementele generale de apreciere.

situaţii sau întâmplări de o ambianţă specifică. astfel. stări. În fine.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 161 Legiuitorul. Gradul de pericol social generic evoluat de legiuitor în opera de individualizare se deosebeşte de pericolul social concret al faptei şi de periculozitatea infractorului. care depind de o serie de împrejurări. influenţează totdeauna (în situaţia cauzelor de atenuare. Existând un raport dintre cele două forme de individualizare în baza principiului legalităţii. legiuitorul le poate prevedea ca mijloace de individualizare a pedepsei. Vorbim despre împrejurări. Individualizarea judiciară a pedepselor ocupă locul central în formele de individualizare a pedepsei şi anume adaptarea acesteia la cazul individual. stabilind o diferenţiere în funcţie de anumite trăsături caracteristice ale acesteia. determinând necesitatea unei reacţiuni penale mai puţin severe împotriva acestora. un alt mijloc important de asigurare a individualizării pedepsei îl constituie cauzele generale şi speciale de atenuare a pedepsei. Numai în măsura în care pot fi cunoscute dinainte şi se cunoaşte felul în care ele influenţează asupra gradului de pericol social al faptei sau asupra periculozităţii infractorului. care pot fi adăugate la pedeapsa principală în toate cazurile când are un caracter obligatoriu de aplicare sau atunci când instanţa în mod facultativ consideră necesară o astfel de pedeapsă. Toate aceste preocupări ale legiuitorului de a realiza sau de a asigura realizarea personalizării pedepselor şi creează conţinutul individualizării legale a pedepsei. în opera sa de individualizare legală ia în considerare şi particularităţile unor categorii de infractori. Individualizarea judiciară nu are un caracter facultativ. de la caz la caz. Un alt mijloc utilizat de legiuitor în asigurarea individualizării pedepsei îl constituie prevederea în lege a pedepselor complimentare. Astfel. prin care se înfăptuieşte stabilirea în concret a pedepsei în raport cu gradul de pericol social concret şi personalitatea infractorului. ţinându-se seama de gradul de pericol social al infracţiuni şi de periculozitatea infractorului. Este evident că la determinarea legală a pedepsei în aceste cazuri legiuitorul ţine cont de personalitatea infractorului. . legiuitorul realizează o adaptare a pedepsei legale la anumite cazuri posibile. în care a avut loc săvârşirea faptei. de altfel. fiind şi singurul mijloc de determinare concretă a pedepsei. minoritatea şi tentativa) şi în acelaşi sens asupra gradului de pericol social al faptei şi asupra periculozităţii infractorului. stări sau situaţii care. însuşiri. deşi gravitatea infracţiunii poate fi aceeaşi. fie o periculozitate sporită (în cazul unor categorii de infractori recidivişti). astfel de particularităţi care definesc fie o periculozitate socială mai redusă (în cazul infractorilor minori). rezultă că analiza circumstanţelor atenuante este indispensabilă pentru înţelegerea mecanismului individualizării judiciare a pedepsei. concret. ci unul obligatoriu de realizat. obligă instanţele de judecată unice investite în acest scop să se încadreze în aria coordonatelor de individualizare legală realizată de legiuitor. precum şi asupra evoluţiei acestei instituţii în ansamblu. atunci când există. depăşirea limitelor acestora fiind admisă doar în condiţii expres prevăzute de legea penală. În urma studiului efectuat asupra principiilor de bază ale instituţiei individualizării pedepsei. ambele evoluate generic.

). precum şi formele de individualizare. adică atunci când cel condamnat ia contact cu realitatea condiţiilor de detenţie şi realitatea pedepsei. Este vorba de descoperirea unor stări sau date. deşi existente la data judecăţii. principiul legalităţii impune ca pedeapsa să fie reindividualizată în raport cu elementele descoperite sau nou apărute [5. acte susceptibile de a produce un efect obligatoriu sau facultativ asupra pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. prin hotărârea de condamnare. acea imagine obiectivă asupra faptei comise către instanţă. În toate aceste cazuri. observăm . când se constată alte stări sau circumstanţe ce n-au fost evoluate în opera de individualizare judiciară. realizată în faza executării pedepsei. toate creând în final.162 ANUAR ŞTIINŢIFIC. p. este supusă principiului obligativităţii punerii în executare a pedepsei. frecvenţă. de către organele administrative de executare a pedepsei. a unei pedepse concret determinate care va răspunde la reacţiunea represivă a societăţii faţă de infracţiunea săvârşită. EDIŢIA A VI-A Analizând individualizarea pedepsei ca instituţie şi principiu de bază. Asemenea cazuri de reindividualizare judiciară a pedepsei trebuie să fie ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac. modul de săvârşire. Totodată. mobilul infracţiunii. În acest sens. precum şi urmările lor etc. Oricât efort sar depune în vederea personalizării pedepsei la persoana infractorului în raport cu circumstanţele atenuante ale cauzei. Drept rezultat în activitatea instanţei de judecată constituie stabilirea. O ultimă fază în realizarea principiului individualizării pedepselor constituie individualizarea administrativ-execuţională. este nevoie de o reindividualizare „post indicium” a pedepsei. în mod firesc. forma de participaţie. în principal. Legiuitorul realizând astfel noi principii de individualizare administrativă a pedepselor [6]. gravitatea sau forma de vinovăţie. n-au fost cunoscute instanţei din cauza apariţiei a unor situaţii noi care impun reconsiderarea pedepsei definitive. Există totuşi unele situaţii nesusceptibile de a forma temeiul folosirii unei asemenea căi de atac. complexul de date care indică gradul de pericol social concret al acesteia (gravitate. 36-37]. trebuie să fie prevăzute astfel de mijloace de individualizare a pedepsei în faza executării acesteia în care pot fi aplicate în măsura în care ele pot influenţa asupra duratei executării efective sau asupra modului de executare. Însă în anumite cazuri de excepţie.). posibilitatea reală de prevenire. în momentul sau după săvârşirea crimei. Hotărârea de condamnare a unei pedepse rămase definitive. totdeauna este posibil ca anumite trăsături ale acestuia să rămână necunoscute. Şi numai în baza normelor legale care stabilesc aceste condiţii şi mijloace de individualizare a pedepsei în faza executării ei se va putea adapta regimul de executare la personalitatea condamnatului. acele trăsături şi însuşiri personale ale infractorului care nu pot fi cunoscute decât în procesul executării pedepsei. antecedentele etc. starea psihofizică până. astfel stabilită. în raport cu periculozitatea şi situaţia personală a infractorului (rolul şi contribuţia adusă la săvârşirea infracţiunii. circumstanţele atenuante ca criteriu de individualizare a pedepsei constituie. fiind supus cerinţelor de a se îndrepta.

C. în S. situat între limitele speciale arătate în norma sancţionatoare. aşa cum este dificil să se precizeze durata detenţiei în momentul judecăţii. în funcţie de evoluţia deţinutului în penitenciar [7. Papadopol. Atât în Partea generală. Într-o altă variantă a aceleiaşi teorii sa propus ca judecătorul să stabilească un minim şi un maxim între care administraţia penitenciară va avea libertatea să dispună. Corelaţia dintre principiul legalităţii şi principiul individualizării pedepsei în dreptul penal al României. nr. astfel definit. Convenţia internaţională privind reprimarea finanţării terorismului. este lipsit de elementul stimulator de natură să grăbească şi să desăvârşească procesul de reeducare. dar şi în conţinutul său asupra unui anumit cuantum. Sistemul pedepselor relativ determinate. tot atât de greu este ca ea să fie stabilită pe parcursul executării. Astfel. oricare i-ar fi conduita. instanţa fie nu trebuie să determine durata pedepsei. Şt. 3. durata detenţiei fiind stabilită cu anticipaţie şi condamnatul ştiind că nici nu va putea fi deţinut mai mult. M. stabileşte pedeapsa concretă nu numai în genul. prezintă neajunsul că. Astfel. În acest sens. nici liberat mai devreme. cât si în Partea specială a noului Cod penal sunt introduse dispoziţii care reflectă cerinţele Constituţiei Republicii Moldova. Editura Juridică. Criticele aduse acestor teorii al sistemelor pedepselor nedeterminare au arătat în practica judiciară că. Convenţia Europeană penală privind corupţia. fie trebuie să o determine numai prin stabilirea unui maxim special sau a unui minim înainte de care cel condamnat nu poate fi pus în libertate. Japonia) dispoziţii de individualizare a pedepsei în faza de executare a ei. exigenţele şi standardele prevăzute în convenţiile internaţionale la care R. va putea deseori să se înşele. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate şi Protocoalele sale adiţionale. noul Cod penal reglementează anumite modalităţi de individualizare administrativă asupra pedepsei rămase definitive. iar timpul deţinerii efective urmează a fi stabilit de către organele administrative de executare. Adepţii şcolii pozitiviste susţin că. Individualizarea judiciară a pedepselor. Codul penal a consacrat sistemul relativ determinat [8] în care judecătorului îi revine rolul decisiv asupra pedepsei. pentru a atenua rigiditatea sistemului. este parte. 2.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 163 în dispoziţiile normelor penale a unor state (China. Recomandările Consiliului . Referinţe: 1. raportul în care se află individualizarea judiciară de cea administrativă este relevat de rolul fiecărei faze în parte. Daneş. Convenţia privind criminalitatea informatică. prin sentinţa de condamnare la privaţiunea de libertate. Bulai.J. 2003. 509]. Oricât de specializat ar fi personalul penitenciar. fapt ce ar echivala cu o gravă abatere de la principiul egalităţii pedepsei. Bucureşti. 4/1967. p. C. precum şi Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. V. ediţia II-a.

164 ANUAR ŞTIINŢIFIC. nr. Traite de droit criminel. nu pot fi decât absolut determinate atât pentru persoana fizică. vârsta. capacitatea de muncă.R. complementare şi accesorii. Noul Cod penal în Capitolul VII prevede „Regimul pedepselor”. Cazuri de reindividualizare a pedepsei după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare. EDIŢIA A VI-A 4. Această preocupare se poate concretiza în reglementarea unui regim de executare a pedepselor privative de libertate. degradarea militară.D. diferenţiat pentru anumite categorii de infractori în raport cu sexul. C. în R. antecedentele penale. A. R (92)16 referitoare la regulile europene privind sancţiunile şi măsurile aplicate în comunitate. Deciziile-cadru ale Consiliului European: Decizia-cadru privind combaterea exploatării sexuale a copiilor şi a pornografiei infantile. 8. 6. posibilitatea reală de schimbare a regimului de detenţie în urma rezultatelor obţinute în direcţia reeducării şi resocializării condamnatului. prin natura lor. 12/1966. Paris. 7. R. Merle. Bulai. . cât şi pentru persoana juridică: detenţiunea pe viată. cât şi pentru persoana juridică. Europei: Recomandarea Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei nr. cu respectarea aceloraşi categorii de pedepse: principale. 1967. Noul Cod penal din 2002 prevede pedepse care. Partea generală a noului Cod penal prevede cadrul general de pedepse atât pentru persoana fizică. nu în ultimul rând. Vitu. dizolvarea persoanei juridice. Recomandarea R (2001)16 privind protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale. 5. starea sănătăţii fizice sau psihice şi. Decizia-cadru privind combaterea traficului de fiinţe umane.

pen. Când acelaşi proces infracţional este desfăşurat de persoane care înţeleg în mod diferit exigenţele legii. Intensitatea producerii infracţiunii. întrucât prin stabilirea unei limite maxime a pedepsei asupra activităţii infracţionale pedepsele apar ca efect al săvârşirii infracţiunii în condiţii speciale deosebit de periculoase. ci şi de gradul pericolului social.. Analiza actului infracţional în raport cu o situaţie concretă sau cu o calitate specifică a infractorului justifică dependenţa reţinerii circumstanţei agravante de o pedeapsă sporită. care impun măsuri corespunzătoare pentru sancţionarea infracţiunilor sau prevenirea producerii altor . delicte) şi ar fi pedepsibile toate la fel. Pericolul social al faptelor apărate de lege nu este o noţiune constantă şi egală pentru orice faptă. atragerea altor participanţi sau adoptarea unor măsuri grave pentru a înlătura urmele infracţiunii reprezintă împrejurări ce se vor regăsi în agravarea răspunderii penale a infractorului [1. Stările. ca nişte împrejurări care influenţează direct caracterul pericolului social al faptei. concomitent sau ulterior producerii infracţiunii. Pentru practica judiciară cunoaşterea acestor legităţi este deosebit de importantă. deoarece scopul pedepsei penale (art. săvârşită cu vinovăţie şi prevăzută de legea penală”. legiuitorul defineşte infracţiunea ca „faptă care prezintă pericol social. din factorii obiectivi şi subiectivi care caracterizează infracţiunea concretă.pen.52 C. calităţile infractorilor existente anterior.1 C. va fi necesar ca tratamentul juridic privind pedepsirea acestora să fie divers. împrejurările. p. În înţelesul art.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 165 Iurie ODAGIU Conceptul circumstanţelor agravante în doctrina penală română În desfăşurarea activităţii infracţionale se ajunge în mod necesar sau în mod involuntar la apariţia unor fenomene sau procese.17 al. Aceştia pot forma elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii sau pot fi în afară.) constă în prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni [2].pen. deoarece în acest caz nu ar exista deosebirea dintre infracţiuni şi încălcări (contravenţii. reprezintă sfera conceptului de circumstanţe agravante. determinarea măsurilor necesare diminuării efectului infracţional. pericolul social al unei fapte se manifestă prin atingerea valorilor apărate de lege pentru sancţionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.. Întrucât activitatea infracţională este diversă. condiţiile. situaţiile. Potrivit art. repetarea. din care cauză este vorba nu numai de pericolul social al unei fapte. situaţii care vor schimba parţial sau total rezultatul activităţii infracţionale datorită dinamicii producerii acestora. care conferă faptei o gravitate mai mare sau sporeşte periculozitatea infractorului.18 C. 582] şi respectiv a pedepsei stabilite şi aplicate acestuia. Acest grad al pericolului social decurge din natura valorilor vătămate sau periclitate. stări. asupra acesteia va trebui să se extindă toate principiile şi regulile pentru explicarea.

dar care.pen. situaţii. Aceste împrejurări pot fi reţinute în conformitate cu art. datorită măsurilor speciale adoptate de infractor. pot să rămână nedescoperite.pen. indică la gradul de pericol social sporit al infracţiunii săvârşite şi la o periculozitate sporită a infractorului. Agravarea pedepsei se efectuează doar în cazurile şi în limitele prevăzute de lege. spre deosebire de reglementarea din Codul penal din 1968. În noua reglementare nu şi-au găsit locul astfel de circumstanţe agravante legale ca: săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime. fie cu persoana infractorului. calităţi care însoţesc fapta săvârşită. şi respectiv art.pen. Consecinţele infracţiunilor săvârşite în circumstanţe agravante. p. pentru a exista posibilitatea controlului aplicării circumstanţelor agravante [4. Ca rezultat legiuitorul nu putea să nu prevadă circumstanţele agravante ca criteriu de individualizare a pedepsei.pen. Art. determinând astfel o anumită periculozitate socială a acestuia. din care rezultă şi incidenţa răspunderii penale. întâmplări. 203]. fapt care permite judecătorului să-i aplice o pedeapsă mai aspră.89 noul C. agravarea provenind din actul infracţional produs de infractorul aflat într-o stare specială. p. situaţii.89 noul C. circumstanţele agravante ca criteriu de individualizare a pedepsei apar ca nişte stări. Circumstanţele agravante cuprind determinări reciproce în cauzalitatea sau în finalitatea infracţiunilor. EDIŢIA A VI-A infracţiuni. Prin aceasta nu se anulează specificitatea pedepselor penale. având legătură fie cu fapta săvârşită. dimpotrivă. p. Reieşind din definiţia dată.166 ANUAR ŞTIINŢIFIC. săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de starea de asediu sau de starea de urgentă. Cadrul circumstanţelor agravante prevăzute în noul Cod penal este aproximativ acelaşi ca şi în Codul penal din 1968. Circumstanţele agravante prevăzute în art. nu conţine reglementări care ar permite judecătorului să reţină şi alte împrejurări ca circumstanţe agravante. 583] şi a realizării scopului preventiv al pedepsei [5. arestarea sau executarea pedepsei. calităţi sau alte date ale realităţii care stau în afara conţinutului infracţiunii. se relevă dependenţa acestora de condiţiile şi împrejurările concrete în care s-au produs [3. sporesc gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea infractorului. în calitate de circumstanţe judiciare. ori vizează persoana infractorului.91 noul C. 222]. putând determina agravarea pedepsei concrete cu posibilitatea depăşirii maximului special [6. săvârşirea infracţiunii în stare de beţie. 583]. din aceste determinări rezultând agravarea din cauza acţiunii mai multor infractori. fapt care diminuează autoritatea legii şi destabilizează structura socială. sau din actul îndreptat împotriva victimei aflată într-o anumită stare psihofizică. Circumstanţele agravante sunt explicit prevăzute în lege ca un criteriu de individualizare a pedepsei. întâmplări.75 C. În schimb în noul Cod penal sunt prevăzute şi unele circumstanţe legale noi. . provocată anume în vederea comiterii faptei. Ele sunt diferite stări. cum ar fi: săvârşirea infracţiunii pentru a se sustrage pe sine sau pe altul de la urmărire. în afara faptului că sunt dintre cele mai grave. p. săvârşirea infracţiunii pentru a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni.

unii autori le-au numit circumstanţe care agravează pericolul social al faptei [7. săvârşirea unui omor din motive josnice sau săvârşirea unui omor în stare de beţie anume provocată pentru săvârşirea faptei determinate conţine circumstanţe care caracterizează periculozitatea făptuitorului şi nu gradul de pericol social al faptei. fiind personale. alţii . 80]. Circumstanţele agravante nu trebuie să fie confundate cu acele stări. 136]. Deci în concluzie. Din multitudinea de împrejurări în care a fost săvârşită o infracţiune vor putea constitui circumstanţe agravante numai cele care sunt în măsură . Acestea sînt cunoscute în literatura de specialitate sub denumirea de circumstanţe agravante. de ce într-un caz a fost aplicată suspendarea condiţionată a executării pedepsei. p. În doctrină încă nu s-a creat o opinie unică cu privire la rolul circumstanţelor agravante şi atenuante. acestea nu au influenţă asupra gradului de pericol social al faptei. Ele sunt legate de infracţiune şi infractor printr-un caracter accidental. atenuează sau agravează gradul de pericol social al faptei [11. Numai ţinând seama şi de aceste circumstanţe se poate justifica de ce unui infractor i-a fost aplicată o pedeapsă şi nu alta. dar există şi circumstanţe care influenţează periculozitatea infractorului şi. p. 68-69].circumstanţe care agravează răspunderea penală [9. fiind un element al laturii subiective a infracţiunii. p. 101].. Deci prin împrejurări care agravează răspunderea penală se înţelege un complex de date. calităţi. iar o altă parte . calităţi pe care legiuitorul le-a inclus în conţinutul infracţiunii ca elemente ale conţinutului agravat sau calificat al acesteia. Circumstanţele agravante nu depind de realizarea conţinutului legal al infracţiunii în forma sa simplă. situaţii care însoţesc săvârşirea faptei sau vizează persoana infractorului în legătură cu activitatea sa criminală. sunt împrejurări ce se află în afara conţinutului infracţiunii nu pot influenţa gradul de vinovăţie al persoanei infractorului. alţii erau de opinia că circumstanţele atenuante. De aceea. 101]. Este evident că circumstanţele agravante sau atenuante care. afirmăm că circumstanţele atenuante sau agravante atenuează sau agravează pedeapsa ce urmează a fi stabilită şi aplicată ca o consecinţă a influenţei directe a acestora asupra gradului de pericol social concret al faptei şi periculozităţii infractorului. 39]. Spre exemplu. Legiuitorul foloseşte în textul legii termenul „împrejurări” în sens general. stări. precum şi cele agravante. o pedeapsă nu poate fi corect individualizată fără o analiză temeinică a circumstanţelor în care a fost săvârşită infracţiunea. iar alţi autori susţineau că circumstanţele agravează sau atenuează pedeapsa ce urmează a fi stabilită de judecată [12.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 167 În legătură cu noţiunea circumstanţelor. iar în altul nu a fost luată această măsură.. Nu orice împrejurare va putea fi considerată circumstanţă agravantă. adică nu însoţesc orice infracţiune şi nu sînt legate de orice infractor.circumstanţe care influenţează cuantumul pedepsei [8. Unii autori considerau că circumstanţele agravante şi atenuante influenţează gradul de vinovăţie al persoanei [10. p. Asemenea elemente circumstanţiale ale infracţiunii au fost ridicate de legiuitor la rangul de elemente ale infracţiunii care servesc la încadrarea juridică a faptei şi nu la individualizarea judiciară a pedepselor. conform definiţiei. situaţii. p. Referitor la afirmaţia că circumstanţele agravante sau atenuante agravează sau atenuează pericolul social al faptei nu putem fi în totalitate de acord. Există circumstanţe care influenţează gradul de pericol social al faptei. p.

În cazurile concrete de săvârşire a infracţiunilor.b C.pen. Aceasta obligă judecătorul să constate prezenţa circumstanţelor agravante şi motivarea aplicării lor şi nu motivarea neaplicării.pen.75 lit.).302. Circumstanţele agravante nu sînt altceva decât nişte accesorii ale elementelor constitutive ale infracţiunii. deoarece ar avea drept consecinţă sporirea ilegală a pedepsei.174 C. ci o ucidere din culpă (art.). De exemplu. persoana infractorului şi împrejurările care atenuează sau agravează pedeapsa penală trebuie examinare în strânsă legătură unele cu altele. care. sau va exista altă infracţiune sau delict [13. în caz contrar. şi circumstanţa agravantă prevăzută în art. cît şi în legea penală.pen.208 C. s-ar ajunge că un acelaşi temei să atragă o dublă agravare a pedepsei. Dacă aceste elemente dispar (nu există). Cercetarea persoanei infractorului nu trebuie să aibă loc decât în legătură cu fapta .174 C. evident. legiuitorul accentuează că tocmai aceste împrejurări influenţează esenţial asupra gradului de pericol social al faptei. întrucât se referă la acea unitate specifică pe care o formează fapta şi făptuitorul cu toate împrejurările ce le sunt caracteristice. fapta sa tot omor va rămâne şi infractorul – acelaşi criminal. 501]. fără intenţia de a omorî acţiunea de ucidere nu va fi un omor.pen. se ia în consideraţie numai elementul agravant. distincţia dintre circumstanţele agravante şi elementele agravante obligă instanţa să motiveze reţinerea uneia din circumstanţele agravante şi arătarea ei în hotărâre. dar nu transformă fapta dintr-o infracţiune în alta. De exemplu. efect asupra pericolului social al infracţiunii şi infractorului.356 C. fără de care lipseşte infracţiunea. 176 lit. EDIŢIA A VI-A să sporească gradul de pericol social al infracţiunii şi infractorului. Dacă legiuitorul a prevăzut o circumstanţă agravantă în calitate de element agravant în partea specială.a – omorul săvârşit prin cruzime. nefiind elemente constitutive ale infracţiunii.b – săvârşirea infracţiunii prin acte de cruzime şi art. art.pen.a C. dacă el a săvârşit fapta din motive josnice (art. Bunăoară. fapta sa va fi calificată ca omor (art. Elementul agravant prevăzut în art. subiectul aceleiaşi infracţiuni.). Circumstanţele agravante. intenţia de a omorî este un element necesar al conţinutului constitutiv al omorului (art.168 ANUAR ŞTIINŢIFIC.pen. intenţia de a sustrage bunul mobil al altuia este un element necesar al conţinutului constitutiv al furtului (art. sau devine o altă infracţiune sau delict. 75 lit. atunci prima din partea generală nu va fi luată în consideraţie în opera de individualizare.. fapt care este luat în considerare la stabilirea pedepsei în limitele minimului şi maximului special.). gradul de pericol social al faptei. Ele produc. pen. 178 C. p.176 lit. aceste elemente se manifestă într-o măsură mai mare sau mai mică.75 lit.pen. d C. importanţă având cuantumul pedepsei. dacă ucigaşul a ucis cu intenţie. dispare şi infracţiunea. Sub aspect practic. Marcând infracţiunile ce conţin elemente circumstanţiale calificative. agravând pedeapsa acestuia.).pr. deseori circumstanţele agravante coincid cu elementele constitutive agravante: art. se va face în conformitate cu procedura penală (art.). având acelaşi conţinut. respectiv stabilindu-se un minim şi un maxim speciale mai sporite. Elementele constitutive sunt elementele necesare infracţiunii. Atât în doctrină. Dacă nu s-ar proceda astfel.

217]. Pornindu-se de la această legătură între infracţiune şi infractor. p. Într-o altă opinie acest punct de vedere a fost criticat în sensul că gradul de pericol social al faptei nu poate fi influenţat de persoana infractorului.pen. Pe baza acestei premise s-a ajuns la concluzia că „o faptă de gravitate relativ redusă va apare cu un pericol social sporit datorită persoanei infractorului care a săvârşit o infracţiune asemănătoare şi la baza căreia au stat mobiluri sau scopuri josnice” [14. 143].17 C. Potrivit dispoziţiei art. formând latura obiectivă. Considerăm deci justă părerea autorilor care susţin că persoana infractorului nu poate influenţa asupra gradului de pericol social al faptei săvârşite. în evaluarea căreia ele se îmbină dialectic în raport cu cele două laturi ale infracţiunii – latura obiectivă (gradul de pericol social al faptei şi împrejurările agravante sau atenuante aferente acestei laturi). periculozitatea socială a infractorului rezultând tocmai din actele sale de conduită antisocială. Prezenţa circumstanţelor agravante nu influenţează datele altui criteriu şi nu se răsfrâng în el. Pentru a rezolva la această problemă trebuie să se ţină seama de conceptul infracţiunii în raport cu structura infracţiunii. „fapta care prezintă pericol social” este una din trăsăturile esenţiale ale noţiunii de infracţiune în general. care constituie un criteriu distinct de individualizare. ca şi circumstanţele agravante sau atenuante [15..Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 169 săvârşită. ci ambele influenţează gravitatea infracţiunii şi se reflectă în ea. Pentru ca fapta să devină infracţiune trebuie să fie săvârşită cu vinovăţie şi să fie prevăzută de lege. această teză este opusă ideii că periculozitatea infractorului ar rezulta nu din conduită. cît şi celelalte criterii de individualizare stipulate în art. p. Din această confruntare rezultă că nu trebuie confundată fapta care prezintă pericol social cu infracţiunea şi nici gradul de pericol social concret al faptei cu gravitatea infracţiunii. p. 216]. vinovăţia lui şi împrejurările agravante sau atenuante ce-i sunt aferente) şi în raport cu prevederile legii (dispoziţiile din partea generală şi limitele speciale ale pedepsei). făptuitorul şi împrejurările care agravează sau atenuează pedeapsa se condiţionează reciproc şi deci îşi sporesc sau îşi deminuează reciproc gradul de pericol social. Datele procurate de fiecare criteriu influenţează şi se reflectă în gravitatea infracţiunii. latura subiectivă (persoana infractorului. de unde concluzia că datele privind periculozitatea făptuitorului nu influenţează gradul de pericol social al faptei şi nu se răsfrâng în aceasta. a considera că . iar vinovăţia formează latura subiectivă [16. Atît circumstanţele agravante. În structura infracţiunii „fapta care prezintă pericol social” intră în conţinutul infracţiunii. servind la individualizarea pedepsei. în literatura de specialitate s-a admis opinia că fapta. Or. iar pericolul social al faptei există în mod obiectiv şi nu este influenţat de periculozitatea infractorului. ci din trăsăturile biopsihice ale acestuia.72 C. Dimpotrivă. vizează gravitatea infracţiunii ca evaluare sintetică în operaţiunea de individualizare a pedepsei.pen. Teza potrivit căreia persoana infractorului nu poate fi cercetată decât în indisolubilă legătură cu fapta săvârşită nu dă temei de a se deduce pericolul social al faptei din periculozitatea făptuitorului.

. 14. Partea generală. Tănăsescu C. dacă anterior legiuitorul considera reeducarea un mijloc de influenţă asupra condamnatului. 1997. V. Смягчающие и отягчающие обстоятельства в уголовном праве.pen. pedeapsa are şi scopul reeducării condamnatului. cit. 1980г. Mitrache Constantin. Partea generală. Pedeapsa mai gravă aplicată eventual recidivistului îşi găseşte explicaţie în periculozitatea sa socială sporită care face necesară o reacţiune penală mai energică. Basarab M.. Bucureşti.И. Куринов Б. Bulai C.I. Cluj.Л. nu numai cea a prevenirii săvârşirii altor infracţiuni. Tănăsescu G.. 1997. op.159. .. Teză de doctorat.. Editura Lumina Lex. Bulai C. Карпец И.Vol.. Назначение наказания по советскому уголовному праву. 1958г. O tâlhărie nu prezintă un pericol social mai mare dacă este săvârşită de un recidivist decât dacă este săvârşită de un infractor primar.. 3. Bulai C. Bucureşti. cît şi celelalte criterii au o valoare independentă unele de altele şi de aceea trebuie să se ţină seama de fiecare în parte. Manual de drept penal. 1. Potrivit art.170 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 1961г. p. 1963. 10. Ediţia a III – a revăzută şi adăugată. 12. 2002. Individualizarea pedepsei. 15. Pinatel Jean. de droit penal et criminologie. 16. Bucureşti. 11. Киев.57 al.... atît circumstanţele agravante ca criteriu de individualizare a pedepsei. Кругликов Л. Tănăsescu G. 6... cit. Gradul de pericol social al faptei – criteriu general de individualizare a pedepsei. acum reeducarea este considerată drept un scop nemijlocit al pedepsei penale.. Editura Universul Juridic. М.. cit. Astfel. 1970г. учитываемые при определении меры наказания//Применение наказания по уголовному праву. Biro Ludovic. Bulai C.. Rerinţe: 1. Tănăsescu I. 5. 2004.cit. 13. Teză. EDIŢIA A VI-A fapta săvârşită prezintă un grad de pericol social mai mare datorită antecedentelor penale ale infractorului înseamnă a face credit unei asemenea idei. “Studia universitates”. Bouzat Pierre.. 1971. Бажанов М. Paris.. p. Bucureşti.... Кузнецова Н.Л. Drept penal. 2.. Drept penal general.360. Partea generală..И. Aşadar. iar nu în gravitatea mai mare a faptei în împrejurările în care aceasta a fost săvârşită..1 noul C. 4. Карпец И. Drept penal. op. op. 8. Drept penal român. 9. pedeapsa concret determinată fiind rezultatul nu al unei interpătrunderi sau contopiri a datelor şi elementelor pe care le indică criteriile generale. Индивидуализация наказания.А. Москва. Отягчающие и смягчающие обстоятельства.И. V. ci al evaluării influenţei pe care fiecare dintre aceste criterii o poate avea asupra pedepsei. М. Курс советского уголовного права. Tănăsescu C. Bucureşti. Том 3. 1977г. Traite. 7..3. Кругликов Л. Mitrache Cristian. Tănăsescu I. 1973. op.Ф. Editura ALL BECK. Ярославль.

На протяжении всего уголовного судопроизводства. в свою очередь государство обязано обеспечить защиту. органы уголовного преследования. Право на защиту является основным.1 УПК). осуществляемая самим обвиняемым или подозреваемым. выбранным ими или назначенным (ст.17 ч. Осуществление этих прав дает возможность оспаривать выдвинутое против них подозрение или обвинение в совершении преступления.3 УПК) [1]. устанавливающей. обеспечить подозреваемому и обвиняемому возможность защищаться установленным законом. невиновность или меньшую степень вины. Право обвиняемого на защиту в уголовном процессе реализуется в двух формах: 1) защита. Стандарты. включают свободу выбора способа защиты. прокурора.6 Европейской Конвенции.17 ч. средствами и способами и обеспечить охрану его личных и имущественных прав.26 Конституции. стороны (подозреваемый. Орган уголовного преследования и судебная инстанция обязаны обеспечить подозреваемому. Право подозреваемого и обвиняемого на защиту -это совокупность предоставленных им законом правомочий для опровержения подозрения или обвинения либо для смягчения ответственности. гражданский ответчик) вправе пользоваться помощью защитника. Аналогичное толкование вытекает из юриспруденции Европейского суда по правам человека в части применения ст. Кроме того. которая осуществляется исключительно в интересах правосудия [2]. гарантированным и может быть осуществлено свободно и самостоятельно любым лицом. подсудимому право на квалифицированную юридическую помощь со стороны выбранного им или назначенного защитника. гражданский истец. установленные Европейским судом по правам человека. 2) защита. или быть представленными защитником. независимого по отношению к соответствующим органам (ст. что свобода лица самостоятельно осуществлять свою защиту гарантирована. потерпевший. обвиняемый. уголовно-процессуальный закон обязывает суд. обвиняемому. осуществляемая с помощью защитника (адвоката лица). подсудимый.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 171 Тудор ОСОЯНУ Право на защиту и процессуальный статус защитника в уголовном процессе Принцип обеспечения права на защиту закреплен в ст. доказывать свою непричастность к преступлению. защищать другие законные интересы .

а также осужденного либо оправданного и оказания им юридической помощи. С учетом личности обвиняемого (несовершеннолетие. Право подозреваемого. а также оказывать им необходимую юридическую помощь. трудовые и др. которую органы государства должны обеспечить. Полномочия адвоката-защитника в уголовном судопроизводстве. включающим конституционные нормы. Защитник-это лицо. представлении. что поскольку обвиняемому.процессуальном законе. то заявить просьбу о его назначении. В деле Фуше против Франции [3. гарантированным и может быть осуществлено свободно и самостоятельно любым лицом.69 УПК). общепризнанные принципы и нормы международного . что лишило возможности должным образом подготовить свою защиту. предусмотрены случаи обязательного участия защитника в судебном заседании и на уголовном преследовании (ст. Противопоставление доводов обвинения и защиты при производстве по уголовному делу способствует справедливому разрешению дела. имело место нарушение ст.1УПК). «б».67 ч. которые усложняют или могут усложнить осуществление защиты. Основное направление его деятельности состоит в опровержении обвинения (подозрения).3 п. представляющее в уголовном судопроизводстве интересы подозреваемого. имущественные. Защитник в уголовном процессе осуществляет функцию. его защиту бесплатно осуществляет назначенный адвокат (ст. Участие защитника в уголовном процессе .). Подозреваемый.172 ANUAR ŞTIINŢIFIC. обвиняемого на защиту включает в себя и право иметь защитника. в уголовно. регулируется разноотраслевым законодательством. EDIŢIA A VI-A в деле (моральные. признанного выяснять все обстоятельства. подсудимого и оказывающее ему юридическую помощь всеми средствами и способами. 206] ЕС заявил.необходимое условие реализации принципа состязательности. обвиняемый. то есть принципа равенства сторон. говорящие в их пользу. наличие психических и физических недостатков. суду доказательств. обвиняемый имеют право избрать себе желаемого защитника.17 ч. оправдывающих подзащитного или смягчающих его ответственность. содержавшихся в нем. Защитником является лицо. подсудимый не располагает средствами для оплаты услуг защитника.5 УПК). которое в установленном законом порядке допущено к участию в деле для защиты прав и законных интересов подозреваемого обвиняемого подсудимого. прокурору. по соглашению. право на защиту является основным. а если защитник не был ими приглашен. незнание языка на котором ведется судопроизводство) и других обстоятельств. обвиняемого. c. В случае если подозреваемый. желавшему самому защищать себя в суде. противоположную функции уголовного преследования.6 ч. не запрещенными законом (ст. было отказано прокурором в доступе к материалам дела и снятии копий с документов.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 173 права. Допуск в качестве защитников адвокатов призван гарантировать качество юридической помощи. формировать правосознание личности. чтобы установленными законом средствами и способами охранять права. близкие родственники обвиняемого или иное лицо. и характером рассматриваемого с его участием уголовного дела. законные интересы физических и юридических лиц в различных инстанциях. позволяющим адвокату выступать в качестве защитника и вступать в юридические отношения с судебной инстанцией или органом уголовного преследования при осуществлении своей деятельности в качестве защитника по конкретному делу [7. свободы. уголовно-процессуальное законодательство.43ч. В подтверждение своего качества и полномочий защитник представляет органу уголовного преследования или судебной инстанции: документ. c. представители профессиональных союзов и других общественных организаций. которая соблюдает и уважает законы. 72].2 УПК Российской Федерации в качестве защитника допускаются наряду с адвокатом. другие лица. . защищать или представлять законные интересы граждан. ордер адвокатского бюро или другой документ. c. 50-53]. c.. о допуске которых ходoтайствует обвиняемый [6]. 38]. которым законом предоставляются полномочия защитника.49 ч. честь и достоинство человека [4. В качестве защитника в уголовном процессе могут участвовать: адвокат. По определению суда или постановления судьи в качестве защитников могли быть допущены также близкие родственники или законные представители обвиняемого [5.70 ч. которые состоят в том. интересы которого он защищает. подтверждающий его принадлежность к адвокатуре. имущество. правопорядок. законодательство об адвокатской деятельности и адвокатуре и др. На основании ст. Защитник не должен отождествляться государственными органами и должностными лицами с лицом. документ. Адвокаты решают в уголовном процессе не одну.4 УПК Молдавской ССР по состоянию законодательства на 01 ноября 1964 г. иностранный адвокат.7 УПК). В соответствии с ст. подтверждающий его полномочия (ст. в качестве защитников допускались адвокаты. по определению или постановления суда. а многие задачи. подтверждающий его право исполнять обязанности защитника согласно законодательству Республики Молдова. предприятий или организаций. Ордер адвокатского бюро является документом.

применении меры пресечения либо о предъявлении обвинения. между представителем и представляемым. в) о применении ареста в качестве меры пресечения. Если эти обстоятельства. Прокурор и суд не вправе отказать в просьбе подозреваемого. интересы которого находятся в противоречии с интересами подзащитного. Такая свобода может быть поставлена под сомнение. В соответствии с ст.2 УПК. а орган уголовного преследования или судебная инстанция не могут назначить его в этом качестве. если он: 1) не отвечает требованиям. эксперта. специалиста. 4) находится в родственных отношениях или в подчинении лица. осуществляющего уголовное преследование. объективности и определенной свободы при совершении процессуальных действий в интересах своего клиента. прокурора. вопреки их желанию. б) о направлении на судебно-психиатрическую экспертизу в условиях стационара. данное обстоятельство ставит под удар отношения доверия между защитником и его подзащитным. а его родственники или другие лица подали иск о его реабилитации. становятся известны адвокату на момент обращения к нему лица за юридической помощью. Выполнение при производстве по уголовному делу функции защиты или представительства прав и интересов потерпевшего. то он не должен принимать на себя оказание юридической помощи этому лицу. переводчика или свидетеля. когда: подозреваемый. обвиняемого о допуске к участию в деле избранного им защитника либо назначить защитника без их согласия. подсудимый потребовал его участия. которое их осуществляет. если лицо ранее оказывало или оказывает юридическую помощь лицу с противоположными процессуальными интересами.174 ANUAR ŞTIINŢIFIC.67 ч. обвиняемый. подсудимый был уведомлен относительно решения органа уголовного преследования: а) о задержании. 3) подозреваемый. подсудимый умер. обвиняемый. интересы которого находятся в противоречии с интересами подзащитного. лица. EDIŢIA A VI-A Участие защитника в уголовном процессе обязательно с того момента. Участие в процессе защитника по общему правилу зависит от воли и желания подзащитного.5 УПК защитник не вправе принимать на себя защиту. обвиняемый. 3) предоставлял или предоставляет юридическую помощь лицу. Кроме того. 2) не может быть защитником согласно предусмотренным законом ограничениям или приговору суда.67 ч. гражданского истца и гражданского ответчика требует от лица. предусмотренным ст. подозреваемый. 5) ранее участвовал в производстве по данному делу в качестве судьи. Если участие приглашенного обвиняемым защитника невозможно в течение 1) 2) .

причем обязательно с согласия обвиняемого. потерпевший. переводчик. Термин “ожидаемое” означает учет способностей и знаний конкретного обвиняемого. Кассационную жалобу могут подать и подсудимый. гражданский истец и гражданский ответчик. в случае когда закон устанавливает в соответствии с ст. что лично сможет осуществить свою защиту или что суд в полной мере обеспечит его защиту. всесторонность. суд должны предложить обвиняемому подыскать другого защитника или назначить такового через коллегию адвокатов. В ряде случаев закон устанавливает обязательное участие в деле защитника. прокурор. он обязан “демонстрировать надлежащее усердие”. когда отказ от защитника носит вынужденный характер.401 ч. и объективность дела и другими причинами.69 УПК обязательное участие в деле защитника.401 УПК. защитник и любое лицо.421 Уголовно-процессуального кодекса. Melin vs France (1993). что государство не вправе требовать от обвиняемого ведения своей защиты самостоятельно в случае его нежелания защищать себя лично. Это обусловлено трудностями или невозможностью личного осуществления защиты самим обвиняемым либо необходимостью обеспечить равенство сторон и состязательность процесса. Признав неконституционной синтагму “через адвоката” из ст. не желающему . а также его предполагаемой компетенции. полноту.421 УПК. Причины к этому могут быть различные: обвиняемый рассчитывает на то. законные интересы которого были ущемлены в суде апелляционной инстанции. Если обвиняемый решил защищать себя сам или “сознательно отказался от своего права воспользоваться услугами адвоката”. право обжалования решения апелляционной инстанции принадлежит прокурору и лицам указанных в с. В соответствии с этим возникновение процессуальных затруднений вследствие отсутствия ожидаемого усердия со стороны обвиняемого не может трактоваться в качестве нарушения государством Статьи 6. без какого-либо воздействия со стороны прокурора и суда: недопустимо ставить обвиняемого в условия.право обвиняемого и подозреваемого. Иметь защитника . Согласно ст. 1пунктах 2)-4). отказаться от него. c. на подачу лично кассационной жалобы на решения апелляционных инстанций и соответственно принимать участие при их рассмотрении [8]. Конституционный суд фактически признал право лиц. свидетель.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 175 длительного времени. 422-429] суд постановил. эксперт. Отказ от защитника не обязателен для прокурора и суда. указанных в ст. При рассмотрении дела Pakelli vs FRG (1983) [9. Они могут и не воспользоваться услугами защитника. Требованием статьи является обеспечение обвиняемому. Однако такой отказ допускается только по инициативе самого обвиняемого.

подсудимый. Право на юридическую помощь должно быть “действенным”. обвиняемому. умершего на момент рассмотрения дела. 3) подозреваемый. обвиняемый. неспособного отдавать отчет в своих действиях или руководить ими. 4) подозреваемый. 2) подозреваемому. на котором ведется судопроизводство. однако. подсудимому трудно самостоятельно реализовывать свое право на защиту вследствие немоты. слуха. обвиняемых. а также других физических или психических недостатков. подсудимый является военнослужащим срочной службы. Согласно ст. особо тяжкого или исключительно тяжкого преступления. 7) к подозреваемому. однако другой защитник ему назначен не был. 5) подозреваемый. которому вменяется в вину совершение наносящего вред деяния. обвиняемый. иного существенного нарушения функций речи. 11) уголовный процесс ведется в отношении лица. В деле Artico vs Italy (1980) обвиняемому был назначен бесплатный защитник. подсудимый является несовершеннолетним. зрения. если: 1) этого требует подозреваемый.69 УПК участие защитника в производстве по делу обязательно в случае. EDIŢIA A VI-A защищать себя лично. В итоге обвиняемый был вынужден самостоятельно вести свою защиту. Обвиняемый неоднократно обращался по этому поводу с ходатайствами в Кассационный суд. что Статья 6 . или в отношении лица. 8) между интересами подозреваемых. с помощью общественного защитника. обвиняемый. 12) уголовный процесс ведется в целях реабилитации лица. реально не представлял его в суде. а также при рассмотрении дела в исключительном порядке обжалования требуют интересы правосудия. ссылаясь на болезнь и на обязательства по ведению других дел. слепоты. при некоторых обстоятельствах. подсудимых имеются противоречия. обвиняемому. апелляционной и кассационной инстанций. 10) участия защитника в судебном заседании суда первой инстанции. подсудимому применен арест в качестве меры пресечения или они направлены на судебно-психиатрическую экспертизу в условиях стационара. хотя квалифицированная юридическая помощь в данном случае была бы весьма полезна. Суд указал. причем один из них имеет защитника. который. защиты с помощью нанятого им адвоката или. 9) в производстве по делу участвует защитник потерпевшего или гражданского истца. заболевшего душевным расстройством после совершения такого деяния. 6) подозреваемому. подсудимому вменяется в вину совершение тяжкого. глухоты.176 ANUAR ŞTIINŢIFIC. обвиняемый. подсудимый не владеет или недостаточно владеет языком. обвиняемому.

а также обвиняемых и заявить ходатайство об освобождении его от защиты одного из обвиняемых. Если подозреваемый. ходатайство о применении предварительного ареста рассматривается в присутствии назначенного адвоката [11. допущенного к участию в деле. 2) участвовать по предложению органа уголовного преследования в производимых им процессуальных действиях. 5) представлять документы или другие средства доказывания для приобщения их к уголовному делу и исследования в судебном заседании. c. Офицер по уголовному преследования. В целях собирания доказательств защитник.назначение защитника. документы и сведения. Однако “государство не может нести ответственность за все недостатки в работе адвоката.100 ч. 3) разъяснять своему подзащитному его права и обращать внимание лица.2 УПК имеет право: истребовать или предоставлять предметы. проводимых с участием его подзащитного.68 УПК: 1) знать суть подозрения или обвинения. что между их интересами нет противоречий. а также участвовать во всех процессуальных действиях. если они согласны быть допрошенными в установленном законом порядке. на допускаемы им нарушения закона. в том числе вести беседы с физическими лицами. Защита одним защитником нескольких лиц. рассматривается как нарушение права на защиту. прокурор обязан извещать защитника. Если эти противоречия будут выявлены в ходе производства по уголовному делу. предусмотренном в ст. 30]. или судью (суд). производящего процессуальное действие. и на этом основании не принял во внимание довод представителя итальянского государства о том. Обязательное участие защитника в производстве по уголовному делу обеспечивается органом уголовного преследования или судебной инстанцией. установленный судьей. . назначенного для представления обвиняемого в суде” [10.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 177 (3)(с) гарантирует обвиняемому право на юридическую помощь. а не только на. интересы которого он защищает. необходимые для оказания юридической помощи. производящее расследование. что защитник был действительно назначен. допущенный к производству по уголовному делу в порядке. Защитник в зависимости от процессуального качества лица. защитник должен поставить об этом в известность соответственно лицо. Один и тот же защитник может осуществлять защиту нескольких обвиняемых при условии. производимых по его просьбе. однако не явился в срок. 4) осуществлять подготовку материалов по соответствующему делу. обвиняемый либо его родственники заключили договор с избранным ими адвокатом (защитником). c. между интересами которых имеются противоречия. обо всех процессуальных действиях. 318-327]. который был извещен в законном порядке. имеет право в соответствии с ст.

07. порядку проведения следственного действия. осуществляющему уголовное преследование. 7) подавать заявления. характеристики и иные документы от различных органов и учреждений. правоохранительных органов. 9) знакомиться с протоколами процессуальных действий. судье. эксперту. у судебных инстанций. жалобы и ходатайства.2002 [12] адвокат вправе запрашивать информацию. . 21-22] (ст. документы. в которых сам он лично не участвовал. 8) возражать против действий органа уголовного преследования и требовать внесения своих возражений в соответствующий протокол.45 Закона об адвокатуре №1260 от 19. 6) заявлять отводы лицу. В предоставлении такого рода документов (или их копий) защитнику не может быть отказано. суду и приобщаются к делу в качестве доказательств. c.п. занесенных в протокол. фирму). Возможность представления доказательств защитником реализуется также посредством заявления о производстве тех или иных процессуальных действий. направляя в соответствующие учреждения запросы через юридическую консультацию (бюро. Не исключается сбор сведений по договору с частным детективом или частным детективным предприятием [13. при которых он может присутствовать.04. и требовать внесения в них дополнений или своих замечаний. которые обязаны выдавать запрашиваемые материалы. Полученные документы представляются прокурору. в которых участвовал его подзащитный. EDIŢIA A VI-A запрашивать справки.1 в) ст. объяснения. До окончания расследования по делу защитник вправе знакомиться с протоколами всех следственных действий. Замечания могут относиться к полноте и правильности сведений. Защитник может собирать справки. в том числе и тех. органов публичной власти. беседуя с людьми в неофициальной обстановке. которые могут их выдавать в установленном порядке. рассматриваются судом в чью компетенцию входит рассмотрения этого дела [15]. документы. секретарю судебного заседания. характеристики и копии документов необходимы в связи с оказанием юридической помощи. получая от них предметы. произведенных с его участием. Защитник может собирать информацию об обстоятельствах преступления.94 [14]. требующих специальных знаний. В судебной практике было установлено что все заявления. поданные после направления дела в суд. характеристики. прокурору. иных организаций. в целях оказания юридической помощи с согласия подзащитного запрашивать мнение специалиста для выяснения вопросов.178 ANUAR ŞTIINŢIFIC. переводчику.4 Закона РМ О негосударственной детективной и охранной деятельности №47-XII от 12. В соответствии с ч. соблюдению прав участвующих в нем лиц и т.

доведенные до его сведения органом уголовного преследования или ставшие известными ему в результате других обстоятельств. не должен быть ограничен в возможности общаться с защитником. 17) возражать против незаконных действий других участников процесса. причиненного незаконными действиями органа уголовного преследования или судебной инстанции. 19) получать возмещение расходов. в заседании суда.66 ч. 21) общаться со своим подзащитным без ограничения количества и продолжительности бесед. представленными в суд в подтверждение его ареста [17. 30]. 16) подавать возражения на жалобы других участников процесса.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 179 Защитник вправе знакомиться с документами. понесенных в уголовном процессе.2 п. Адвокат. 14) подавать жалобы на действия и решения органа уголовного преследования. рассматривающего дело в апелляционном или кассационном порядке. а также высказывать в судебном заседании собственное мнение по поводу заявлений и предложений других участников процесса и по вопросам. 20) получать возмещение ущерба. а также в исключительном порядке обжалования. которые предъявлялись (или должны были предъявляться) подозреваемому. 10) знакомиться с материалами уголовного дела с момента окончания уголовного преследования. 11) участвовать в заседании суда первой инстанции. 12) выступать в судебных прениях. предусмотренных законом.21 УПК в ходе рассмотрения судебной инстанцией ходатайства вправе ознакомиться с материалами. c. содержащийся под стражей. поэтому закон гарантирует такому обвиняемому право свиданий с защитником. если в процессе примирения участвует подзащитный. 13) по своей просьбе бесплатно получать копии решений. чтобы эти свидания происходили в конфиденциальной обстановке. затрагивающих права и интересы подзащитного. обвиняемому и до вступления защитника в дело [16]. Обвиняемый. Для обеспечения прав обвиняемого важно. Количество свиданий и их продолжительность не могут быть ограничены. 18) возражать против действий председательствующего в судебном заседании. за счет подзащитного или в случаях. выписывать из него любые сведения и снимать копии. . 15) участвовать в примирении с противоположной стороной. а также обжаловать приговор или любое другое окончательное судебное решение по соответствующему делу. за счет государственного бюджета. разрешаемым судом. а также задержанный или арестованный согласно ст.

2 УПК: защитники. ему должна быть предоставлена возможность общения с защитником в обстановке. 23) знакомиться с материалами. 22) участвовать в любых процессуальных действиях. в целях обеспечения возможности обмена конфиденциальной информацией. связанные с допросами некоторых лиц в качестве свидетелей. гарантирующей недоступность информации для слухового восприятия служащими мест предварительного заключения и другими государственными служащими. сотрудники адвокатских бюро-для выяснения каких-либо сведений.90 ч. поскольку это подорвет доверие к нему со стороны доверителя и поставит под . Возможности посещения обвиняемых защитниками могут быть ограничены в случаях. Защитник не вправе разглашать сведения. 438-469]. признавая доказанными обстоятельства.180 ANUAR ŞTIINŢIFIC. об обстоятельствах. Защитник не может вопреки позиции подзащитного признавать его участие и виновность в совершении преступления. изобличающие обвиняемого в совершении преступления. c. В случае отрицания обвиняемым своей вины защитник не вправе исходить из противоположной позиции и строить свою защиту. имея при этом права участника следственного действия: задавать с разрешения офицера по уголовному преследования или прокурора вопросы допрашиваемым лицам и делать замечания на протокол следственного действия. необходимом для подготовки защиты (Campbell and Fell vs United Kingdom. недопустим. если эти сведения могут быть использованы против интересов подзащитного. в объеме. так и в дальнейшем. если этого требует подзащитный или сам защитник. которые стали ему известны в связи с осуществлением защиты. представленными в суд органом уголовного преследования в подтверждение задержания или необходимости ареста. c. обусловлены потребностями защиты публичных интересов. Допрос адвоката. Защитник не вправе совершать какие-либо действия против интересов подзащитного и препятствовать ему в реализации своих прав. EDIŢIA A VI-A Это право включает в себя возможность беспрепятственного общения обвиняемого со своим защитником как в период подготовки дела к слушанию. ставших им известными в связи с обращением к ним за юридической помощью или в связи с ее оказанием. связанной с подготовкой защиты (Can vs Austria 1985) [19. для предотвращения побегов из мест предварительного заключения или создания препятствий судопроизводству (Can vs Austria 1985 and Campbell and Fell vs United Kingdom 1984). ставших ему известными в связи с исполнением своих обязанностей в процессе. производимых с участием подзащитного.3 п. Запреты. при содержании обвиняемого под стражей. Судебное решение от 28 июля 1984) [18. участвовавшего в производстве по делу в качестве защитника или представителя. когда подобные ограничения продиктованы интересами общества (в частности. Не подлежат вызову и допросу в качестве свидетелей в соответствии с ст. 53]. Далее.

а в случае отказа подсудимого выбрать другого защитника принимает решение о назначении такового.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 181 сомнение конституционный принцип обеспечения каждому права на получение квалифицированной юридической помощи. В случае неявки защитника в судебное заседание и невозможности его замены в соответствующем заседании заседание откладывается. судебная инстанция откладывает заседание и предлагает подсудимому выбрать другого защитника. в том числе исследованных в судебной инстанции. Защитник вправе потребовать повторения некоторых процессуальных действий. если это привело к дополнительным судебным издержкам. служит обеспечению интересов обвиняемого и является гарантией беспрепятственного выполнения защитником возложенных на него функций. однако замена защитника не требует рассмотрения дела с самого начала. если ему необходимо уточнить какие-либо дополнительные вопросы. необходимого вновь вступившему в процесс защитнику для ознакомления с материалами по делу и подготовки защиты. произведенных на заседании в его отсутствие. При рассмотрении вопроса об откладывании судебного заседания в связи с заменой защитника судебная инстанция принимает во внимание целесообразность подобного решения с учетом уже потраченного на судебное разбирательство времени. За необоснованное отсутствие защитника в суде на него может быть наложен судебный штраф в случае.5 УПК. а также c учетом других обстоятельств. Судебная инстанция предоставляет вновь вступившему в процесс защитнику достаточный срок и обеспечивает соответствующие возможности для изучения материалов дела. лица. Защитник пользуется в ходе судебного разбирательства равными правами с обвинителем. . применяемыми соответствующим образом. которые стали ему известны или доверены в связи с его профессиональной деятельностью. и для подготовки к дальнейшему участию в процессе. которым известны какиелибо обстоятельства по делу в связи с участием в уголовном процессе в качестве защитника. дать показания в его пользу.90 ч. судебная инстанция устанавливает для подсудимого 5-дневный срок. вправе в исключительных случаях с согласия лица. сложности уголовного дела и продолжительности времени. Защитник принимает участие в судебном разбирательстве и осуществляет свои права и обязанности в соответствии с положениями статей 67-69 УПК. Замена не явившегося в судебное заседание защитника допускается только с согласия подсудимого. интересы которого они представляют. Для замены защитника в порядке. В то же время на основании ст. предусмотренном настоящей частью. в этом заключается смысл и предназначение указанной нормы [20]. однако дача показаний в этом случае исключает их дальнейшее участие в производстве по делу в этом процессуальном качестве. Если участие в судебном заседании выбранного подсудимым защитника невозможно в течение более 5 дней. Освобождение защитника от обязанности свидетельствовать об обстоятельствах.

Постановление O контроле конституционности некоторых положений ст. оправдывающих подзащитного. Защитник не вправе без согласия подзащитного осуществлять следующие действия: 1) заявлять о его виновности в совершении преступления.в формах и методах осуществления защиты. 2) заявлять о примирении подзащитного с противоположной стороной. EDIŢIA A VI-A Адвокат не вправе необоснованно отказаться от защиты.(1). оказывать ему необходимую юридическую помощь. Вместе с тем он связан с обвиняемым (подозреваемым) тесными процессуальными отношениями. его позиция может отличаться от позиции подзащитного.421. ст. Но защитник не вправе делать ничего. Защитник не вправе передавать свои полномочия другому лицу для участия в производстве по соответствующему делу. на основании Закона №205XVот 29 мая 2003 г. 2) подчиняться законным распоряжениям представителя органа уголовного преследования и председательствующего в судебном заседании.433 ч. ст. . 4) отозвать поданную подзащитным жалобу. что могло бы в малейшей степени ухудшить положение подзащитного. 5) отозвать поданную им апелляционную или кассационную жалобу на обвинительный приговор. 3) признавать гражданский иск. Защитник не вправе самовольно прекращать свои полномочия в качестве защитника. Защитник .(1) и ст. 3) не покидать зал судебного заседания до объявления перерыва без разрешения председательствующего. Библиографические ссылки: 1. Защитник обязан: 1) являться по вызову органа уголовного преследования или судебной инстанции. препятствовать приглашению другого защитника или его участию в производстве по делу. Защитник свободен .452 ч. и вступивший в законную силу 12 июня 2003г.(3) Уголовно-процессуального 2. Защитник обязан использовать все указанные в законе средства и способы защиты для выявления обстоятельств. смягчающих его ответственность. Иначе право на защиту утратит всякий смысл. 4) соблюдать установленный в судебном заседании порядок.самостоятельный субъект уголовного судопроизводства. поэтому его процессуальная самостоятельность имеет определенные границы. Здесь и в дальнейшем имеется виду Уголовно-процессуальный кодекс Республики Молдова принимаемый Законом №122-XV от 14 марта 2003г. если выбранное им направление защиты благоприятствует положению последнего.182 ANUAR ŞTIINŢIFIC.в пределах закона .455 ч.

3 Постановления Пленума Верховного Суда Российской Федерации О применении судами норм Уголовно процессуального Кодекса Российской Федерации № 1 от 05.433 ч.В. Олег Манчевский. необходимость реформы //Социоанализ1(1) 1996г. Москва.. 2005г. ст. Милушев Д.2003. 2005.M.. См.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 183 3. 10.07. См.М.M. 2002г.03.03. Постановление O контроле конституционности некоторых положений ст. Юрий Яновичь..Г. № 5. Избранные решения. НОРМА.2005. 1966г. Кишинэу. 6. 11.07..03. абвокатов.(3) Уголовно-процессуального кодекса Республики Молдова N 16 от 19. Правила допустимости доказательств. Избранные решения.455 ч. Рига. Казанир А. 13. 12. Процессуальное равноправие сторон в уголовном судопроизводстве-проблемы справедливости // Материалы Международной научно практической конференции. Адвокатура сегодня: социально-политические и правовые аспекты деятельности.2005.2004 // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации. 2001г. Изд. Москва. от 28.. Изд. Мартынчик Е. п.2005. Коментарий к Уголовно-процессуальному кодексу Российской Федерации. прокуроров. Закон был переопубликован в Monitorul Oficial №30-34 от 04. Часть I. См: Европейский Суд по правам человека.6 Постановления Пленума Высшей Судебной Палаты Р. КАРТЯ МОЛДОВЕНЯСКЭ. 5.2005 // Monitorul Oficial al R. 7.452 ч. стр.. № 10.И. с. так же: Мартынчик Е. п. Кишинев. Мозяков В. Пособие для адвокатов по изучению материалов уголовного дела.2003.С. Определение Коллегии по уголовным делам Высшей судебной палаты Республики Молдова № 1ге-36/2005 от 13.2. N 101-103/12 от 29. Александр Ярмыш. Москва. с. Том 1. 8. 2005г.2005 г. 9. // Бюллетень Высшей судебной палаты Республики Молдова. 2005г. ЭКЗАМЕН. Опубликован в Monitorul Oficial №126-127/1001 от 12. № 10. Изд.140– 141.2005 // Monitorul Oficial al R. N 101-103/12 от 29. кодекса Республики Молдова N 16 от 19.(1) и ст. Уголовнопроцессуальная справедливость. Участники защиты в молдавском и российском уголовном судопроизводстве (сравнительно-правовой анализ) //Закон и жизнь. №4 О применении судебными инстанциями некоторых требований уголовно-процессуального законодательства о предварительном аресте и домашнем аресте // Бюллетень Высшей судебной палаты Республики Молдова.. 4.421. в соавт. дознователей.09. Санталов А.07. Коментарий к уголовно-процессуальному кодексу Молдавской ССР. . 2002г.9. 14. Практическое руководство для следователей. НОРМА.04. Определение Судебной Коллегии по уголовным делам Верховного Суда РФ №16-О04-17 // Бюллетень Верховного Суда Российской Федерации. См: Европейский Суд по правам человека.. 2004г. 2005г. Том 1. ст. сентябрь.. 2001г.(1).. № 1.07.

16.. от 28.03. Избранные решения. п. 18. на нарушении его конституционных прав пунктом 2 части третьей статьи 56 Уголовно-процессуального кодекса Российской Федерации). третьей ст. 2005г. Ed. — приводила бы к нарушению конституционного права на судебную защиту и искажала бы само существо данного права. 20. №4 О применении судебными инстанциями некоторых требований уголовно-процессуального законодательства о предварительном аресте и домашнем аресте. Introducere оn Convenюia Europeanг a Drepturilor Omului.М. 56 УПК Российской Федерации) вместе с тем не исключает его право дать соответствующие показания в случаях. чьих прав и законных интересов непосредственно касаются конфиденциально полученные адвокатом сведения.И. доверивших ему информацию.06. Москва.(Определении Конституционного Суда Российской Федерации № 108-О от 06 марта 2003г. Невозможность допроса указанных лиц — при их согласии дать показания. См: Европейский Суд по правам человека. Определение Коллегии по уголовным делам Высшей судебной палаты Республики Молдова N 1ге-85/2005 от 29. когда сам адвокат и его подзащитный заинтересованы в оглашении тех или иных сведений. ALL. (п. НОРМА. № 10. перечисленным в части третьей статьи 56 УПК Российской Федерации (в том числе защитникам обвиняемого и подозреваемого).2005г. Данная норма также не служит для адвоката препятствием в реализации права выступить свидетелем по делу при условии изменения впоследствии его правового статуса и соблюдения прав и законных интересов лиц. 17. когда это вызвано нежеланием разглашать конфиденциальные сведения. 2001г. Конституционный Суд Российской Федерации указал в своем определении что освобождение адвоката от обязанности свидетельствовать о ставших ему известными обстоятельствах в случаях. 2 ч. Изд. В подобных случаях суды не вправе отказывать в даче свидетельских показаний лицам. Такое толкование прав защитника в правоприменительной практике РФ вытекает из постановления Конституционного суда РФ от 27 июня 2000 года по делу В. 19. при заявлении ими соответствующего ходатайства.2005. Donna Gomien. Том 1. Bucureєti. По жалобе гражданина Цицкишвили Гиви Важевича.Маслова. а также при согласии тех. 1996.184 ANUAR ŞTIINŢIFIC. // Бюллетень Высшей судебной палаты Республики Молдова.6 Постановления Пленума Высшей Судебной Палаты Р. . EDIŢIA A VI-A 15.

375 УПК). под названием судебное расcледование. «решающей» стадией всего уголовного судопроизводства. «центральной и основной». Важнейшее место среди всех этапов судебного разбирательства занимает судебное расследование. Практически не бывает дел. подробно регламентирует процедуру процессуальной деятельности и указывает субъектов ее осуществления. (ст. состоящее из сложного многообразного комплекса судебных действий. четко определяет момент его начала (ст. событий. он может возобновить судебное расследование путем вынесения мотивированного определения (ст. хотя точно фиксирует все важнейшие признаки этого этапа. Если во время совещания суд признает необходимым выяснить какие-либо обстоятельства для правильного разрешения дела. следующего за подготовительной частью и предшествующего прениям сторон. представленные стороной обвинения. Судебное расследование заключается в исследовании доказательств судом при участии сторон. 366–376 УПК). что судебное разбирательство является.365 УПК) и момент окончания (ст.383 ч. В основе их показаний лежит. Молдова и европейские стандарты в сфере уголовного судопроизводства Общепризнанным в науке уголовно-процессуального права является положение.ст.ст. потерпевших и подсудимых. последнее слово подсудимого. Уголовно-процессуальный закон Р. имеющих существенное значение для установления объективной истины по делу. Является важнейшей частью рассмотрения дела в I-ой инстанции. вынесение и оглашение приговора. рассмотренных на этом этапе. Судебная инстанция .Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 185 Тудор ОСОЯНУ Особенности допроса в судебном расследовании по УПК Р. как правило.Молдова (в дальнейшем УПК) [1] не определяет понятие судебного расследования. потому что суд делает свои выводы в приговоре лишь на доказательствах.1 УПК). делится на пять этапов: подготовительную часть.365-376 УПК включены в отдельную вторую часть III-ей главы. В ходе судебного расследования в первую очередь исследуются доказательства. II-го раздела Особенной части УПК. Ст. судебное расследование. личное восприятие фактов. судебные прения. рассмотрение которых в пределах судебного раследования проходит без участия свидетелей. Судебное разбирательство.

которая удостоверяется подписью свидетеля. о предупреждении об уголовной ответственности за дачу ложных показаний и об уголовной ответственности за отказ от дачи показаний по ст.41 УПК дети. в случае. Председательствующий в судебном заседании. по просьбе которой допрашивается свидетель. EDIŢIA A VI-A по просьбе сторон или других участников процесса может внести изменения в существующий порядок исследования доказательств.186 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Каждая из сторон может задавать дополнительные вопросы в целях прояснения и дополнения ответов других сторон. однако вопросы уточняющего характера могут задаваться председательствующим и судьями в любой момент допроса. братья и сестры. жена. и другие судьи могут задавать вопросы свидетелю после того.365 УПК). внуки.312. однако. 313 УПК. Свидетель. После произнесения клятвы свидетель предупреждается об уголовной ответственности за дачу ложных показаний. являющемуся супругом (супругой) или близким родственником подозреваемого.(ст.7 УПК). После осуществления указанных действий. разъясняется его право не свидетельствовать против них и испрашивается его согласие на дачу показаний. если это необходимо для успешного производства судебного расследования.6 ч. прокурор представляет к рассмотрению доказательства обвинения. а в зависимости от обстоятельств. 370 УПК). Председательствующий в судебном заседании может разрешить допрошенному свидетелю удалиться из зала заседания до окончания судебного расследования. Стороны процесса вправе задавать вопросы свидетелю.1 п. как стороны задали ему свои вопросы.21 УПК) [2] Свидетелю. что знаю”. подсудимого. только после заслушивания мнений участников процесса по данному . Подсудимый может требовать его допроса в начале исследования доказательств или на любом этапе судебного расследования. Председательствующий выясняет отношение свидетеля с подсудимым и другими участниками процесса и предлагает рассказать все известное по делу.108 УПК перед допросом в судебной инстанции свидетель дает следующую клятву: “Клянусь говорить правду и ничего не скрывать из того. Свидетели допрашиваются отдельно и в отсутствие еще не допрошенных свидетелей. В протоколе допроса свидетеля отражается показания свидетеля в первом лице и ответы на поставленные вопросы. делается пометка в протоколе. приемные дети. может быть подвергнут приводу. О даче клятвы. когда одна из сторон настаивает на его допросе. дедушки и бабушки. либо муж. (ст. Допрос свидетелей (Ст. обвиняемого. Первыми задают вопросы участники процесса той стороны. В случае если свидетель является близким родственником (близкими родственниками являются согласно ст. На основании ст. затем остальные участники. Первыми допрашиваются свидетели стороны обвинения. невеста подсудимого). (ст.105 ч. отсутствующий по неуважительной причине. родители. приемные родители. жених. ему разъясняется под расписку право не давать показания против себя или близких родственников.

предупреждается об уголовной ответственности по ст. 92 УПК. прочитывается самим. невеста подсудимого) не соглашается давать показания в судебном заседании.7 п. так же как не могут воспроизводиться их аудио-или видеозаписи. В деле Unterpertinger vs Austria (1986) [3. Подсудимый. и его право защищать себя в суде .было. ограничено. Вердикт был основан на показаниях. а по желании допрошенного. Суд постановил. данные им в ходе уголовного преследования. а при обвинении подсудимого в незначительных преступлениях и преступлениях средней тяжести-с 16-го возраста. Протокол подписывает также. освобожденный законом от дачи показаний на основании ст. показания. 50]. в зависимости от обстоятельств. Несовершеннолетнему свидетелю перед началом допроса разъясняются права и обязанности. не могут быть оглашены в заседании.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 187 вопросу. его представитель в соответствии с положениями ст. Несмотря на отказ женщин предоставить показания в суде в устной или в письменной форме. данных в ходе уголовного преследования. 313 УК с 14-го возраста.по мнению Суда . а также муж. При допросе несовершеннолетнего свидетеля присутствует его законный представитель и. он был лишен права участвовать в перекрестном допросе свидетелей. таким образом. 90 ч. и показаниями. в том числе о даче правдивых показаний. секретарь и председательствующий. данными в судебном заседании. В случае если свидетель. содержащихся в соответствующем протоколе. данными в ходе уголовного преследования. переводчик (если был). Таким образом. исключающим возможность его явки в судебную инстанцию. 312. с. Вследствие отказа женщин от дачи показаний в зале суда обвиняемый был лишен возможности допросить их. были основным доказательством против обвиняемого.11 УПК (близкие родственники. слушавшемся в Европейском Суде по правам человека. 91. или по причине невозможности обеспечения его безопасности. данных обеими женщинами во время следствия. Оглашение в судебном заседании свидетельских показаний. особо тяжкого и чрезвычайно тяжкого преступления свидетель. Записанные показания зачитываются секретарем судебного заседания. наравне со своим правом ознакомления со . австрийский суд объявил обвиняемого виновным в плохом обращении с бывшей женой и падчерицей. суд пришел к решению о виновности обвиняемого. предусмотренные ст. жена. жених. 90 УПК. Не допускается воспроизведение в судебном заседании аудио-или видеозаписи без предварительного оглашения показаний. данные обеими женщинами в ходе следствия. при отсутствии свидетеля в судебном заседании по причинам. при наличии существенных противоречий между показаниями. а затем подписывает их на каждой странице и в конце. Несовершеннолетний свидетель не дает клятву. как и потерпевший. 2. При обвинении подсудимого в совершении тяжкого. а также воспроизведение их аудио-и видеозаписей может осуществляться по просьбе сторон в следующих случаях: 1. что показания.

Обвинительный приговор не может быть основан на предположениях либо исключительным образом или в основном на показаниях свидетелей. однако. преступления на сексуальной почве. что обвиняемый был лишен возможности защищать себя в суде. До 12 июля 2003 г. молдавское уголовно-процессуальное законодательство предусматривало возможность оглашения показаний свидетеля или потерпевшего. Повторить или подтвердить на суде показания. могут быть положены в основу разрешения дела по существу [4. предварительном следствии. суд имеет право пренебречь показаниями свидетеля. данные свидетелем во время следствия. имеет право допрашивать всех свидетелей. [5] при проведении судебного разбирательства в отношении лица.Ч. Суд постановил. Только показания свидетелей.П. Следовательно. таким образом предоставляя ему и его адвокату возможность участия в перекрестном допросе свидетеля. Точка зрения Страсбургского Суда на предоставление обвиняемым возможности участия в перекрестном допросе свидетелей не поддается простому резюмированию. EDIŢIA A VI-A всеми материалами дела и оспаривания допустимости доказательств. с. в случае если не могла быть обеспечена его явка в суд. если подсудимый не имел возможности допросить этих свидетелей.К. которые исследованы и проверены судом совместно с участниками процесса в ходе судебного разбирательства. Согласно европейским нормам. 389 ч. 6 Е. например. Однако было бы очень сложно следовать данному принципу во всех случаях. 381].2 УПК). иногда не представляется возможным по причине поездки за границу.188 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Обвиняемый еще на стадии следствия был опознан в качестве лица. чтобы подсудимый лично и/или его адвокат задавали вопросы в процессе перекрестного допроса свидетелей. которые не явились в суд для дачи показаний. данных им на. Для реализации данного права в принципе является необходимым. происходящего во время судебных слушаний. что свидетельские показания в отношении обвиняемого должны заслушиваться в присутствии обвиняемого. В слушаниях по делу Delta vs France Европейский Суд по правам человека установил факт нарушения положений ст. если существует риск нанесения свидетелю психологической травмы при перекрестном допросе во время судебного слушания по таким делам как. исключающая возможность оглашения показаний умершего или не явившегося свидетеля и потерпевшего. осужденного французским судом за ограбление в парижском метро. В настоящее время действует норма. в некоторых случаях. заключается в том. Основное правило. приемлемой может являться . Такая ситуация также может сложиться. если против оглашения возражает одна из сторон. совершившего ограбление. полученных в ходе уголовного преследования и оглашенных в судебной инстанции в их отсутствие (ст. исчезновения или смерти свидетеля. когда проведение перекрестного допроса в ходе судебного слушания является невозможным. двумя свидетелями.

а также потерпевшему обеспечивается возможность задавать вопросы свидетелю. Свидетель может быть допрошен посредством проведения телевизионной конференции с таким изменением внешности и голоса. допрашиваемого в соответствии с положениями ст. особо тяжком или чрезвычайно тяжком преступлении. информацию о своей личности. прокурор может потребовать его допроса судьей по уголовному преследованию с обеспечением возможности подозреваемому.109 ч. записываются с помощью технических средств видеозаписи и полностью вносятся в протокол. Руководствуясь этими положениями. Показания свидетеля.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 189 ситуация. соответствующего свидетеля или любого другого заинтересованного лица. их защитникам. свидетелей. В УПК предусмотренны действенные меры по сохранению конфиденциальности и меры защиты потерпевших. насилие и даже физического уничтожения. подсудимому. телесная неприкосновенность или свобода свидетеля или его близкого родственника находятся в опасности в связи с данными им показаниями по делу о тяжком. чаще всего совершенные организованными преступными группами. потерпевшему и прокурору задать вопросы допрашиваемому свидетелю (ст. чтобы его невозможно было узнать. чем это есть на самом деле. Обвиняемому. В связи с возрастанием удельного веса особо тяжких преступлений. обвиняемому. В силу этих и других причин все меньше имеются желающие помочь в расскрытие преступлений и изобличении виновных.3 УПК).110 ч. при которой у обвиняемого была возможность участия в перекрестном допросе свидетеля хотя бы в ходе следствия. отечественный законодатель установил новый порядок допроса свидетеля. предусмотренных ч. оформляемый в соответствии с требованиями статей 260 и 261 УПК. адвоката. Видеокассеты с записями показаний свидетеля . в процессе их расскрытия и расследования возникла опаснось воздействия на участников процесса со стороны криминальных структур и заинтересованных лиц. угроз. Свидетелю. его защитнику. В соответствии с ст. которые принимают формы от простых уговоров и подкупов до шантажа. допрашиваемому в таких разрешается сообщить иную. и если имеются соответствующие технические средства. Допрос свидетеля в условиях. допрашиваемому посредством проведения телевизионной конференции. В случае если свидетель не сможет присутствовать при рассмотрении дела в суде по причине его выезда за границу или по другим обоснованным причинам. судебная инстанция может допустить. Подлинная информация о личности свидетеля вносится в отдельный протокол и хранится в судебной инстанции в запечатанном конверте c соблюдением строгой секретности. других участников процесса. что жизнь. чтобы этот свидетель допрашивался не по месту нахождения органа уголовного преследования или в зале судебного заседания. а посредством технических средств. производится на основании мотивированного определения судебной инстанции по собственной инициативе или по обоснованному ходатайству прокурора.1.1 УПК если есть веские основания полагать.110 УПК.

с.367 УПК). содержанию предмета показаний. чья личность оставалась анонимной и которые не были заслушаны публично в их присутствии. В деле Ван Мехелен (Van Mechelen) и другие против Нидерландов (Судебное решение от 23 апреля 1997 г. усыновителей. Если подсудимый согласен быть допрошенным. между показаниями свидетеля и показаниями потерпевшего имеются и определенные отличия. Допрос потерпевшего осуществляется в соответствии с положениями. которые. прежде всего. За отказ от дачи показаний потерпевший также как и свидетель. Вот почему закон установил единый процессуальный порядок получения. установленными для допроса свидетелей. поскольку не были добыты другие обвинительные доказательства [7. EDIŢIA A VI-A опечатываются печатью судебной инстанции и хранятся в судебной инстанции в оригинале вместе с копией протокола показаний. проверки и оценки показаний свидетеля и потерпевшего. 54]. Вместе с тем. то для потерпевшего является и правом. обусловлены различным положениям этих участников в уголовном процессе. 313 УК. Это правило нашло отражение и в судебной практике.190 ANUAR ŞTIINŢIFIC.). опекунов или попечителей каждого из них (ст. 6 п. являющиеся гражданскими лицами. 312 УК. одного из родителей. председательствующий в судебном заседании спрашивает у него. применяемыми соответствующим образом. которые были даны во время уголовного преследования и оглашены в судебном заседании в их отсутствие. несет ответственность по ст. . Допрос подсудимого (ст. по особенностям их формирования. Обвинительный приговор по делу не может быть основан только на показаниях свидетелей и потерпевшего. На те же условиях могут быть допрошены в качестве свидетелей тайные агенты. Потерпевший может допрашиваться неоднократно в ходе судебного расследования. Если потерпевший является несовершеннолетним судебная инстанция своим мотивированным решением допускает в качестве законных представителей соответственно потерпевшего. заявители жаловались. изобличения виновного и обоснования гражданского иска. 1 и 3 (d) ЕКПЧ [6]. и в любой момент может давать дополнительные показания с разрешения председательствующего в судебном заседании. Если для свидетеля дача показаний–его объязаностью.77 ч. которым он наделен для активной защиты своих интересов.3 УПК). а за дачу заведомо ложных показаний по ст. Показания потерпевшего в основных чертах имеют много общего с показаниями свидетеля по своей процессуальной природе. что приговор им был вынесен главным образом на основе свидетельских показаний офицеров полиции. рассматриваемый в ЕС. Тем самым была нарушена ст. Наделение потерпевшего правом дачи показаний является важнейшей процессуальной гарантией отстаивания им своих законных интересов. собрания. если это необходимо.

Воспроизведение аудио. Подсудимый может допрашиваться неоднократно. 2.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 191 в каких отношениях он находится с потерпевшим.2 УПК). данными в ходе уголовного преследования. В протоколе судебного заседания отмечается. С согласия органа уголовного преследования педагог или психолог вправе задавать вопросы несовершеннолетнему. допрос каждого из них производится в присутствии остальных подсудимых.или видеозаписи допускается только после предварительного оглашения показаний. Оглашение показаний подсудимого данных им в ходе уголовного преследования. при наличии существенных противоречий между показаниями. что воспроизводится .и видеозаписей допускаются по требованию сторон в следующих случаях: 1. а также воспроизведение аудио. Если по уголовному делу есть несколько подсудимых. если это необходимо для установления истины. данными в судебном заседании. что ему известно о деянии. о чем делается пометка в соответствующем протоколе. подсудимого присутствие защитника и педагога или психолога является обязательным (ст. и предлагает рассказать все. допускается лишь по требованию сторон и на основе мотивированного определения. однако вопросы уточняющего характера могут задаваться председательствующим и судьями в любой момент допроса. в зависимости от обстоятельств. и может в любой момент давать с разрешения председательствующего в судебном заседании дополнительные показания. Председательствующий в судебном заседании отклоняет любые наводящие и не относящиеся к делу вопросы. с письменными показаниями несовершеннолетнего и сделать в письменной форме замечания относительно полноты и правильности записей в протоколе. затем прокурор и остальные участники процесса со стороны обвинения. участвующего в разбирательстве дела.479 ч. Первым подсудимому задают вопросы защитник и участники процесса со стороны защиты. Председательствующий в судебном заседании. При допросе несовершеннолетнего подозреваемого. допрошенному в его отсутствие. Эти права разъясняются педагогу или психологу до начала допроса несовершеннолетнего. содержащихся в соответствующем протоколе. Допрос одного подсудимого в отсутствие другого подсудимого. обвиняемого. В этом случае после возвращения удаленного подсудимого ему сообщается содержание данных в его отсутствие показаний и предоставляется возможность задать вопросы подсудимому. а в зависимости от обстоятельств. при осуществлении судебного разбирательства в отсутствие подсудимого. Ceкретарь отражает в отдельном протоколе допроса свободный рассказ подсудимого по поводу обвинения и ответы на поставленные вопросы. как стороны задали ему свои вопросы. если это необходимо для судебного расследования. и другие судьи могут задавать вопросы подсудимому после того. и показаниями. а по окончании допроса может ознакомиться с протоколом или. по которому дело было направлено в суд.

заданные инспекторами Министерства торговли и промышленности в ходе проводимого расследования в отношении приобретения контрольного пакета акций компании. 45] заявителя обязали под угрозой уголовного наказания в виде тюремного заключения ответить на вопросы. и не может быть принужден признать свою вину. тогда как обвиняемый имеет право хранить молчание. что никто не может быть принужден давать показания против себя или против своих близких родственников. Европейкий Суд постановил. которые могут послужить основанием для обвинения его в преступлении правонарушении. и не обязан облегчать работу обвинения. жениха. Сбор и предоставление исчерпывающих доказательств виновности обвиняемогоэто задача обвинения. в суде подсудимый также имеет право не сообщать сведения. Предоставленная заявителем информация позднее была названа “несущественной частью доказательств. свидетельствующих против него на возбужденном против него судебном слушании”. Восьмилетний период с момента вхождения Р Молдова в Совет Европы положительно отразился на повышении уровня правосознания общества. молдавский законодатель установил в ст. где заявитель был осужден и приговорен к тюремному заключению за правонарушения. ее приверженность к идеям первостепенной значимости личности. подтверждает ориентацию Р.192 ANUAR ŞTIINŢIFIC. супруга. с. чем объясняет противоречия в показаниях [8. включая мошенничество в торговле. невесты. Исходя из положений ст. который закреплен в международных документах общего характера. с. а в протоколе допроса-поступившие вопросы после воспроизведения. что обвиняемый ни в коем случае не обязан содействовать процессу сбора доказательств путем признания фактов или предъявления содержащих доказательства его виновности документов [9. Смысл данного принципа заключается в том. Развивая данные правовые гарантии. свобод и гарантий по их осуществлению. Продвижение судебно . с. 373]. следствием чего явилось признание им особой важности эффективной реализации уголовно-процессуальных прав личности. . ее прав.8 УПК-презумпция невиновности. вступивший в законную силу 12 июня 2003г. 23]. что право заявителя не уличать себя в преступлениях было нарушено. и прежде всего. В деле Sounders vs United Kingdom (Судебное решение от 17 декабря 1996) [10.правовой реформы. того минимума. на основании Закона №205XVот 29 мая 2003г. супруги. Здесь и в дальнейшем имеется виду Уголовно-процессуальный кодекс Республики Молдова принимаемый Законом №122-XV от 14 марта 2003г. насколько свобода от обязательства в отношении самооговора тесно связана с презумпцией невиновности.Молдова. В данном случае также важно. Библиографические ссылки: 1.21 УПК. одним из результатов которой явилось принятие УПК. так же как. EDIŢIA A VI-A аудио или видеозапись.. ответы по ним и пояснения подсудимого.

чтобы в соответствующих случаях интересы защиты . 6 специально не требует принимать в расчет интересы свидетелей. Однако. чтобы эти интересы не оказывались под угрозой. 4. Chiєinгu.11. 2002.8 Конвенции. а также необходимость не рисковать возможностью их дальнейшего использования в других подобных операциях являлись достаточным основанием для сохранения их анонимности. что нарушения ст.1993.6 п. Это подкреплялось тем.2004 // Бюллетень Высшей Судебной Палаты Р. 5. гарантированные в ст. Ghid (Vade mecum) al Convenюiei Europene pentru Drepturile Omului.09.1966) вступивший в законную силу для Молдовы с 26. 6. одному из свидетелей обвинения. a II-a. Они утверждали.04. вопрос попадает в сферу действия ст. по общему правилу. 9. свобода или безопасность человека. заявители считали. Кроме того. когда на карту ставится жизнь.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 193 2. что безопасность самих офицеров полиции и их семей. 6 п.6 п. 16. в обращении утверждалось. 1. Суд объединил рассмотрение жалоб на нарушение ст. 3.4 Постановления Пленума Высшей Судебной Палаты Р. 3 следует рассматривать как конкретные аспекты права на справедливое разбирательство. Подобные интересы свидетелей и жертв защищаются в принципе другими статьями Конвенции согласно которым Договаривающиеся Государства должны организовать свое судопроизводство по уголовным делам таким образом. В таких обстоятельствах принципы справедливого судебного разбирательства требуют также. 7. Chiєinгu. Правительство и Комиссия считали.04. от 09. Tipografia Centralг. Имунитет свидетеля провозглашен в ст.1997. Заявители ставили под вопрос саму необходимость сохранения анонимности офицеров полиции. тогда.01.1998 №30 О соблюдении уголовно-процессуальных норм при провозглашении приговора // Culegere de Hotгrвri ale Plenului CSJ a RM.Молдова. стp. Определение Колегии по уголовным делам № 1 ro–283/2004 от 30. 12. Целесообразнее было бы. №. чье имя было названо и который на ранней стадии процесса давал показания. что у них не было достаточной возможности возражать и задавать вопросы офицерам полиции. 1 и 3 (d) не было. Donna Gomien.6 п. Они полагали.М.3 „g” Международного пакта о гражданских и политических правах. 1 и 3 (d) В этом своем решении Суд отметил следующее: Ст. допрашивали в открытом судебном заседании. См. Оценка ЕС Поскольку требования ст. 8.14 ч. Ed. не была предоставлена анонимность. чтобы офицеров полиции. что допрос свидетелей не должен был проводиться у следователя. Здесь и в дальнейшем имеется виду Европейская конвенция о защите прав человека и основных свобод (Рим.59) вступившая в законную силу для Молдовы с 12. чтобы ему на каком-то этапе угрожали. также: п.. что г-ну Энгелену. и неизвестно. (New-York. 3.12. Более того. 20. если нужно в масках. что для них или членов их семей не было никакой опасности. 2004. 2002.

ограничивающие права защиты. сама природа их служебных обязанностей.194 ANUAR ŞTIINŢIFIC. а равно их семей также заслуживают защиты в соответствии с Конвенцией. что при условии уважения прав на защиту правомерным является желание руководства полиции сохранить анонимность агента. таким образом. Если менее ограничительная мера будет достаточна. в частности производство ареста. И наконец. защита сталкивается с такими трудностями. которых при рассмотрении уголовных дел обычно быть не должно. Суд не убежден. должны диктоваться строгой необходимостью. следует признать. для защиты его самого или его семьи и для того. EDIŢIA A VI-A соизмерялись с интересами тех свидетелей или жертв. и они связаны с прокуратурой. 6 п. не столь далеко идущие меры. что их положение до некоторой степени отличается от положения незаинтересованного свидетеля или жертвы. но и была лишена возможности следить за их поведением. По мнению Суда. С другой стороны. только по одним этим причинам к их использованию в качестве анонимных свидетелей следует прибегать лишь в исключительных обстоятельствах. служат в государственной полиции. чтобы показания против них давались в их присутствии. что в таких случаях ст. занимающегося розыскной деятельностью. Хотя их интересы. Однако если сохраняется анонимность свидетелей обвинения. то именно она должна применяться. Кроме того. и проверить их надежность. которых вызвали в суд для дачи показаний. любые меры. Суду не было удовлетворительным образом объяснено. 1 и п. что обвинительный приговор не должен основываться единственно или в решающей степени на анонимных утверждениях. что Апелляционный суд в достаточной мере . а значит. о которых идет речь. к. 10. следует напомнить. соотношение интересов защиты с аргументами в пользу сохранения анонимности свидетелей поднимает особые проблемы. почему потребовалось прибегать к таким крайним ограничениям права обвиняемых на то. чтобы эти трудности защиты в достаточной мере уравновешивались судебной процедурой. и почему не были использованы иные. куда обвиняемые и даже их адвокаты не имели доступа. требует впоследствии дачу показаний в открытом судебном заседании. 3 (d) Конвенции требует. На полицейских лежит долг повиновения исполнительным властям государства. Соответственно. Суд в принципе признал. Принимая во внимание то значение. свидетели. В отсутствие какой-либо дополнительной информации Суд не может признать оперативные потребности полиции достаточным оправданием для ограничения прав обвиняемых. т. В данном деле офицеры полиции. находились в отдельной комнате со следователем. о которых идет речь. чтобы не ставить под угрозу возможность его использования в будущих операциях. Защита. не знала не только личность свидетелей из полиции. Суд признал. которое имеет в демократическом обществе право на справедливое отправление правосудия. как это было бы при прямом допросе. Все общение шло по звуковому проводу.

3 (d). чтобы он рассматривал вопрос.. оценил реальность угрозы мести офицерам полиции и членам их семей.309-338. который сам удостоверился в их личности и в очень подробном официальном докладе об установленных им фактах высказал свое мнение об их надежности и достоверности сообщаемых ими сведений. на которое полагался Апелляционный суд.: п.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 195 11. . не пользовался защитой анонимности и ни разу не заявлял. Chiєinгu.11. единственным доказательством. 13.что анонимные офицеры полиции допрашивались в присутствии следователя.М. стр. о которой сказано выше. . 15. // Бюллетень Высшей судебной палаты Республики Молдова. Ed.01. были показания анонимных офицеров полиции.. Избранные решения. Вывод: Имело место нарушение статьи 6 п. Определение Коллегии по уголовным делам Высшей судебной палаты Республики Молдова № 1га-37/2005 от 19. 2001г. Chiєinгu. который на ранних стадиях рассмотрения дела опознал одного из заявителей как лицо. 2002.как было отмечено Правительством и Комиссией.a II-a. подтверждающим опознание заявителей в качестве лиц. иметь собственное суждение об их поведении. будут ли заявители в состоянии выполнить такие угрозы или побудить других сделать это по их поручению. Уголовное судопроизводство в суде первой инстанции (практическое пособие). 2003г. Таким образом.2005 г. Том 2.2 Постановление Пленума Высшей Судебной Палаты Р. Однако эти меры не могут считаться достаточным основанием для лишения защиты возможности задавать вопросы свидетелям в своем присутствии. что ему угрожали. № 5. В этой связи следует отметить. совершившее преступление. обвиняемого и подсудимого в уголовном процессе // Culegere de Hotгrвri ale Plenului CSJ a RM.1998 №30 О практике применения законодательства об обеспечении права на защиту подозреваемого. Справедливо . 14. что г-н Энгелен. совершивших преступления. См. См: Европейский Суд по правам человека. так же: Donna Gomien. Кишинэу. уравновешиваются процедурой. НОРМА. обвинительный приговор заявителей “в решающей степени” основывался на этих анонимных заявлениях. Из решения суда не видно. См. гражданский свидетель. Его решение строилось исключительно на серьезности совершенных преступлений. Москва. Дионис Панов. Изд. 2005г. что помехи в условиях. Поэтому нельзя сказать. Tipografia Centralг. от 09. а также о приведенных ими причинах сохранения анонимности. 12. 2002. Более того. Ghid (Vade mecum) al Convenюiei Europene pentru Drepturile Omului. в которых пришлось работать защите. 1 и п.

care este caracterizat prin tendinţa la independenţa politică şi economică. EDIŢIA A VI-A Alexandru PARENIUC Omorul la comandă: delimitări conceptuale E mai uşor să cunoşti pe om în general decât să cunoşti pe om în particular (La Rochefoncaula) Trăim într-un stat bazat pe drept şi principii democratice. . iar daunele cauzate sunt irecuperabile. Atentatele contra vieţii persoanei pun în pericol nu numai existenţa individului izolat. care încă mai pot opune rezistenţă forţei criminale. unde totul se cumpără şi absolut totul se vinde. Dar. Toate schimbările din societate sunt însoţite de creşterea bruscă a criminalităţii în forma cea mai periculoasă. la apariţia noilor forme de criminalitate care în trecut nu au fost cunoscute. treptat s-a recurs la metode şi procedee ce se conturau tot mai viguros. se poate conchide că nu este posibilă desfăşurarea normală a relaţiilor sociale fără ocrotirea vieţii persoanei. Viaţa constituie bunul cel mai de preţ al persoanei faţă de care nu pot fi concepute nici celelalte atribute ale acesteia. dar şi a întregii colectivităţi (societatea umană). crima a fost crimă şi mai ales omuciderea. apărarea acestei valori sociale constituie una din îndatoririle principale ale fiecărui stat.196 ANUAR ŞTIINŢIFIC. „Statul garantează persoanei dreptul la viaţa şi la integritatea fizică şi psihică”. încercând să redea principalele aspecte ale activităţii desfăşurate de organele de poliţie specializate. fiindcă atentează la ceea ce este mai scump la om . inviolabilitatea sexuală. Acceptând postulatul „persoana este totalitatea relaţiilor sociale”. O dată cu destrămarea Uniunii Sovietice. Acest fel de infracţiuni au un pericol social deosebit. indiferent de societate. Însă istoria arată că în mersul dezvoltării civilizaţiei schimbarea sistemului politic duce la schimbarea criminalităţii. onoarea şi demnitatea. sănătatea. libertatea. dar uneori ni se creează impresia că avem nişte relaţii de comerţ. De aceea. societatea moldovenească a început construirea statului democratic. Potrivit articolului 24 al Constituţiei Republicii Moldova.viaţa. Pentru a stabili creşterea impetuoasă a criminalităţii. ca: integritatea corporală.

Deseori. Asambleea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. patrimoniale şi alte drepturi constituţionale sunt apărate de legea penală chemată să lupte împotriva celor mai periculoase atentate asupra persoanei. vătămate sau periclitate. Art. Chiar şi acele puţine cazuri de omor la comandă comise în urma relaţiilor ostile din sfera familială au la bază interese materiale. Societatea din Republica Moldova la momentul actual este îngrijorată de starea criminalităţii în ţară.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 197 În conformitate cu legislaţia penală a Republicii Moldova. starea şi dinamica ei nu a atras atenţia până la momentul actual. libertatea. cu pacte şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova a aderat. se săvârşesc din motive de acaparare îmbinate cu violenţa egoistă. drepturile ei politice. unde ei şi se ascund după săvârşirea infracţiunii. sănătatea inviolabilitatea sexuală. Potrivit articolului 1 al Constituţiei Republicii Moldova din 29 iulie 1994. cu experienţă sau persoane ce au trecut o pregătire specială. apărarea acestor valori sociale constituie una din îndatoririle principale ale fiecărui stat. La executarea omorurilor la comandă sunt implicate persoane anterior judecate. Legea „Cu privire la poliţie”. Atentatele contra vieţii persoanei pun în pericol nu numai existenţa individului izolat. În urma săvârşirii lor survine cea mai gravă consecinţă – moartea persoanei. La 10 decembrie 1948. În Republica Moldova. Majoritatea omorurilor la comandă.1 din Legea supremă prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pericolul social al infracţiunilor contra vieţii decurge din natura valorilor sociale. drepturile şi libertăţile lui. sarcinile trasate organelor de drept cu privire la combaterea şi înlănţuirea cauzelor şi condiţiilor ce favorizează săvârşirea infracţiunilor cer o calificare permanentă în activitatea profesională. Niciodată criminalitatea. de muncă. . democrat.4 alin. dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate”. de aceea. Legea privind Activitatea Operativă de Investigaţii”. Stabilirea cauzelor (motivelor) crimelor concrete este însă o problemă foarte complicată. în căutarea formelor cât mai efective pentru lupta eficientă cu criminalitatea ce se află în creştere. Viaţa. „Republica Moldova este un stat de drept. în care demnitatea omului. Killerii autohtoni au asimilat rapid de la colegii lor din Occident metodele de lichidare a persoanelor incomode. spre deosebire de celelalte omoruri. pentru realizarea acestor scopuri sunt angajaţi cetăţeni din ţări vecine. Pericolul social înalt al omorurilor săvârşite la comandă şi tendinţa lor spre creştere necesită luarea unor măsuri concrete privind cercetarea şi descoperirea acestor crime. dar şi a întregii societăţii umane. onoarea şi demnitatea persoanei. libera dezvoltare a personalităţii umane. deoarece majoritatea dosarelor penale intentate nu au fost duse până la etapa dezbaterilor judiciare. în condiţiile economiei de piaţă şi a concurenţei „bolnave” omorurile la comandă au devenit un lucru obişnuit.

conform tradiţiilor. a venitului obţinut în urma tranzacţiilor ilegale bazate pe un capital iniţial comun. · gelozia. aceste infracţiuni sunt comise seara târziu între orele 21. · tăinuirea activităţii criminale. · estorcarea şi surprinderea controlului activităţii antreprenorilor din partea grupurilor criminale. aşteptată de killer lângă domiciliul ei. din acţiunile active îndreptate spre lipsirea de viaţă a persoanei. EDIŢIA A VI-A Sunt identificare următoarele cauze probabile ce stau la baza omorurilor săvârşite la comandă: · împărţirea sferelor şi teritoriilor de influenţă (fiecare al treilea omor). Fiecare din cauzele enumerate mai sus au servit atât ca imbold independent. maşinaţiile sau lupta pentru putere din interiorul structurilor private. de obicei. se bazează pe folosirea eficientă a muncii operative. persoane asasinate sunt lăsate la locul săvârşirii infracţiunii. infracţiunea este săvârşită cu obrăznicie – victima este împuşcată de la distanţă mică din arme de foc ( circa 70 la sută) sau cu folosirea mijloacelor explozive (fiecare al 10-lea caz). · raporturile ostile îndelungate din sfera familială. utilizarea raţională a metodelor şi mijloacelor tehnico-ştiinţifice. De regulă. De obicei. Preîntâmpinarea omorurilor săvârşite la comandă este un complex de măsuri efectuate de către organele de stat şi obşteşti în scopul prevenirii şi lichidării cauzelor şi condiţiilor care le produc. cât şi intră în complexul pretextelor pentru săvârşirea omorului la comandă. · conflictele generate de sustragerile.00-06. în majoritatea cazurilor victima este urmărită. Lichidarea omorului la comandă. exploatarea evidenţilor. · lupta pentru influenţă în mediul criminal. pândită. strangulare ori folosirea obiectelor periculoase. metodele săvârşirii fiind diferite şi constau. Aceste măsuri fac parte dintr-un program statal de preîntâmpinare. omuciderile au fost comise utilizând forţa fizică: prin lovituri.00. · răsplată pentru tăinuirea de parteneri. ca şi lichidarea oricărei infracţiuni. iniţiativa şi pregătirea profesională a cadrelor. · conflicte generate de relaţii intime extraconjugale ale victimei. . Experienţa acumulată de poliţia judiciară pune în evidenţă concluzia că activitatea ce trebuie desfăşurată pentru identificarea autorilor infracţiunilor contra vieţii persoanei este încununată cu succes atunci cînd e organizată temeinic şi se desfăşoară cu operativitate şi continuitate. De regulă. · nerespectarea acordurilor şi obligaţiunilor contractuale de către grupurile comerciale. majoritatea covârşitoare fiind săvârşită în municipiul Chişinău. · neachitarea în termen a datoriilor băneşti (fiecare al treilea omor). · lupta autorităţilor criminale pentru dreptul controlului vistieriei. iar unii killeri.198 ANUAR ŞTIINŢIFIC. demonstrativ aruncă la locul crimei şi arma aplicată. În unele cazuri. Omorul la comandă este o crimă urbană. inclusiv criminale. structurile bancare etc.

. Lupta eficientă dă posibilitatea de a controla în măsură mică această categorie de infracţiune. introducerea în activitatea lor a metodelor şi a formelor noi de lucru. Cudreavţev menţiona: „Studierea cauzelor infracţiunii este începutul prelucrării măsurilor luptei cu acest gen”. 4) folosirea activă în descoperirea infracţiunilor a colaboratorilor confidenţiali. ridicarea eficacităţii la întreprinderea măsurilor operative de investigaţie şi a acţiunilor procesuale. 3) asigurarea folosirii complexe în descoperirea omorurilor la comandă a posibilităţilor tuturor serviciilor şi subdiviziunilor organelor afacerilor interne pe bază de conducere centralizată a forţelor şi mijloacelor interacţiunii reciproce a serviciilor poliţiei. ceea ce trezeşte necesitatea luării măsurilor de combatere a acestei categorii de infracţiuni în programele interstatale. a altor forţe. fără respectarea vieţii persoanei nu poate fi concepută existenţa colectivităţii şi convieţuirea paşnică a membrilor acesteia. Lupta cu omorurile la comandă capătă un caracter interstatal. folosirea maximă a procedeelor tactice şi a metodelor raţionale de depistare a infracţiunilor şi a persoanelor care leau comis.N. folosirea pe larg a ajutorului din partea societăţii şi a mijloacelor mass-media. deoarece asemenea fapte din totdeauna nu au adus atingerea celui mai important atribut al persoanei – viaţa. utilizarea mijloacelor tehnico-ştiinţifice. încadrarea în practica doctrinară a experienţei pozitive de lucru. În acest scop. dar mai ales pentru că asemenea fapte prezentă un pericol pentru întreaga societate. 5) ridicarea profesionalismului lucrătorilor operativi şi în general a colaboratorilor organelor afacerilor interne care participă la descoperirea omorurilor. punerea în pericol sau surprinderea vieţii persoanei a fost combătută nu numai din punctul de vedere al intereselor victimei. în faţa organelor afacerilor interne privind combaterea omorurilor la comandă sunt următoarele: 1) asigurarea reacţionării la timp la cererile şi informaţiile cu privire la infracţiune.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 199 este imposibil de realizat. V. Omorul a fost incriminat în toate legislaţiile. 2) asigurarea lucrului activ şi direct cu privire la descoperirea omorurilor pe baza întocmirii planurilor de măsuri operative de investigaţii şi de acţiuni procesuale. în general. sarcinile principale ce stau în faţa poliţiei criminale şi.

omul devine cu adevărat valoarea social-supremă. Dimensiunea politică a ocrotirii drepturilor omului nu reprezintă altceva decît rezultatul receptării pe plan statal şi internaţional a aspiraţiilor umane. Se impune. Gradul de maturitate democratică se măsoară prin grija statului respectiv de a proteja ceea ce are mai sfînt orice individ. drepturile şi libertăţile fundamentale fac parte din sistemul politic specific oricărei naţiuni. dezbateri publice şi reuniuni internaţionale. prin cele ale dreptului penal şi dreptului procesual-penal. În prezent. . care trebuie să se bucure de apărare prin toate mijloacele juridice. Respectarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor este una dintre problemele fundamentale ale efectuării justiţiei. O societate contemporană. legate de viaţa şi libertatea personală. întreaga ordine de drept fiind instituită şi reglementată de legislaţia în vigoare. în lume s-a încetăţenit concepţia universală privind colaborarea dintre state în domeniul respectării drepturilor omului în baza principiilor şi normelor dreptului internaţional unanim acceptate. fiind un subiect de o amplă circulaţie şi importanţă. Cu toate acestea însă problematica în cauză rămîne a fi. democratică este astăzi de neconceput în afara problemei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. în primul rînd. o ocrotire juridico-penală a noilor structuri democratice prin care urmează să se exercite puterea statului. înainte de toate. a societăţii în ansamblu. constituind drepturi inalienabile şi imprescriptibile. EDIŢIA A VI-A Cristina PATIURCA Aplicarea corectă a măsurilor preventive – garanţie a respectării drepturilor fundamentale ale omului în Republica Moldova Problema drepturilor omului a ocupat şi continuă să ocupe un loc important atît în cadrul vieţii politice a unui stat de drept. şi anume drepturile lui naturale.200 ANUAR ŞTIINŢIFIC. a presiunii factorului uman asupra legiuitorului de a veghea ca drepturile inerente fiinţei umane să fie ocrotite prin toate mijloacele pe care le are la îndemînă societatea umană. În etapa actuală de dezvoltare a statului nostru. care asigură condiţiile social-economice în care acestea trebuie să fie realizate. Pe de parte de a constitui o categorie abstractă de drepturi şi libertăţi inerente omului oriunde şi oricînd. o chestiune internă a vieţii sociale a unui stat. de asemenea. este abordat în numeroase lucrări de specialitate. cît şi în cadrul unor importante organizaţii internaţionale şi.

ceea ce corespunde dreptului internaţional. iar statul Republica Moldova. În fond. De-a lungul istoriei societăţii şi a evoluţiei procesului penal. libertatea individuală prevede dreptul persoanei de a se mişca şi comporta liber. a fost o continuă luptă ce a îmbrăcat adesea forme politice. subordonînd acestui scop mecanismul integral al puterii şi administrării. ceea ce înseamnă lipsirea de libertate în toate cazurile de constatare a unei infracţiuni. sînt legate de soarta poporului. judecarea. Astfel. alineatul 3 al Constituţiei Republicii Moldova) confirmînd. devenind o mîndrie a englezilor. de a nu fi ţinut în sclavie. interacţiunea armonioasă a individului. pentru care este caracteristic recunoaşterea răspunderii reciproce a statului şi cetăţeanului. una din cele mai importante probleme a fost modul în care să se asigure: urmărirea. iniţial. O asemenea situaţie.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 201 Istoria ne învaţă. societăţii. statului şi mediului firesc. la prezumţia de nevinovăţie recunoscută de Revoluţia Franceză în 1789 şi apoi la sistemele de garanţii stabilite în secolul XX de tratatele şi convenţiile internaţionale. exprimată prin grija statului pentru poporul său. garantează grija şi protecţia cetăţenilor lui. toate atribuţiile unui stat. Republica Moldova a fost proclamată stat de drept (articolul 1. de exemplu. cetăţeanul Republicii Moldova îşi dă consimţămîntul la extinderea jurisdicţiei statului asupra sa. Problema trebuie rezolvată în contextul asigurării drepturilor şi libertăţilor individuale în faţa eventualelor abuzuri ale unor autorităţi. decît în cazurile prevăzute de Constituţie şi de lege. reţinut. semnificînd o legătură juridico-politică stabilă a persoanei fizice cu statul. În virtutea acestui drept. totodată. În literatura de specialitate. au fost fundamentate opere valoroase importante ale dezvoltării sociale şi formulate normativ condiţii şi modalităţi de activitate vitală a oamenilor. are menirea să-i servească lui. Creşterea rolului statului în asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului este condiţionată prin faptul că. arestat sau deţinut. executarea tuturor obligaţiunilor stipulate în Constituţia Republicii Moldova şi legi. de îndeplinirea unor obligaţiuni în faţa cetăţenilor ţării. la rîndul său. necesare obiectiv pentru progresul social. apoi a căpătat o dezvoltare în Habeas Corpus Act din 1679 şi în Petition of Right din 1688 care împreună au format o procedură de protecţie a individului “Habeas Corpus”. că statul. Moldova a ales calea edificării unui stat de drept. în definitiv. conceptul de garantare a libertăţilor persoanei. făcîndu-i răspunzători de drepturile şi obligaţiunile reciproce. iar realitatea confirmă. fiind o creaţie a omului. îl va pierde pe răufăcător”. Libertatea individuală şi-a găsit reflectare în celebrul act britanic Magna Charta Libertatum încă din anul 1215. executarea condamnării în cazul unor infractori care după comiterea infracţiunii continuau să se expună legii. de asigurarea unor garanţii ale drepturilor şi libertăţilor omului. De la maxima cunoscută în Franţa în secolele XVII şi XVIII: “Cine nu va începe prin arestare. S-a ajuns . s-a transformat într-o instituţie de drept constituţional al cetăţeniei.

asigurîndu-se prin aceasta ordinea de drept în general. Celui arestat i se aduc la cunoştinţă imediat. pînă la 12 luni (articolul 25. Libertatea individuală îşi găseşte reflectare şi în “Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului” din 1789 din Franţa. nu poate şi nu trebuie să fie absolută. inclusiv Constituţia Republicii Moldova articolul 25. alineatul 4 al Constituţiei Republicii Moldova). Cel împotriva căruia s-a luat măsura preventivă. cu aprobarea Parlamentului. învinuitul. Durata măsurilor preventive este diversificată în funcţie de caracterul lor restrictiv. Termenul poate fi prelungit pînă la 6 luni. precum şi în Constituţiile multor ţări. arestarea. Totodată. iar în cazuri excepţionale. . libertatea individuală îşi găseşte reglementare în multiple acte internaţionale ca: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948. Sînt cazuri cînd legea prevede restrîngerea libertăţii individuale în scopul unei bune desfăşurări a procesului penal. Legislaţia Republicii Moldova admite restrîngerea libertăţii individuale. Actualmente. arestarea preventivă etc.202 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Libertatea individuală poate fi restrînsă numai prin lege. libertatea individuala nu este. Limitările aduse libertăţii individuale sînt strict prevăzute de lege şi au un caracter de excepţie. articolul 5. garanţia unei organizaţii obşteşti. reţinut sau arestat decît în cazurile şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege”. EDIŢIA A VI-A la un sistem de restrîngere a unor drepturi şi libertăţi în care se încearcă împletirea şi prezentarea intereselor societăţii cu ale individului. Arestarea preventivă se aplică doar de instanţa de judecată. măsuri cum ar fi declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii. totodată. Convenţia Europeană pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale din 1950. Cazurile şi condiţiile aplicării măsurilor preventive sînt strict enumerate şi interpretate de lege. în limba pe care o cunoaşte. Măsurile preventive se aplică numai atunci cînd există suficiente temeiuri pentru a presupune că bănuitul. un ansamblu de organizaţii care protejează persoana împotriva aplicării ilegale a măsurilor restrictive sau private de libertate. Arestarea preventivă se aplică pe termenul unui mandat de cel mult 30 de zile. Pentru aceasta se dispune luarea unor măsuri faţă de persoana învinuită de săvîrşirea unei infracţiuni. În legislaţia procesual – penală măsurile restrictive sau private de libertate sînt numite măsuri preventive. Măsurile preventive pot fi aplicate doar de organele judiciare competente. să săvîrşească noi infracţiuni sau să împiedice la executarea sentinţei. motivele reţinerii. asigurînd. adică sînt folosite în cazuri de extremă necesitate. care prevede că “Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile”. inculpatul ar putea să se ascundă de urmărire penală sau judecată. Articolul 7 al acestei declaraţii prevede că “ nici un om nu poate fi condamnat. are dreptul să se adreseze instanţei competente în cazul în care consideră că s-a procedat ilegal. să împiedice la stabilirea adevărului în procesul penal. articolele 3 şi 9.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 203

iar învinuirea, în cel mai scurt timp, numai în prezenţa unui avocat ales sau numit din oficiu. Eliberarea celui arestat este obligatorie dacă motivele arestării au dispărut. Legislaţia procesual-penală a altor ţări care prevede garantarea limitării libertăţii individuale la un nivel mai înalt de democraţie stipulează şi garanţiile eliberării provizorii a arestatului sub control judiciar sau pe cauţiune (măsura eliberării pe cauţiune fiind o noutate pentru Republica Moldova). Măsurile preventive, în general, sînt aplicate doar de instanţa de judecată, care este cel mai calificat organ judiciar, iar persoana împotriva căreia s-a luat ilegal o măsură preventivă are dreptul la repararea pagubei suferite în condiţiile prevăzute de lege. Răspîndirea fenomenului infracţional are ca efect direct creşterea numărului persoanelor reţinute, arestate şi internate în penitenciare. Închisorile şi izolatoarele de arest preventiv sunt arhipline. Deţinerea inculpaţilor în penitenciare este ineficientă, deoarece aceştia nu se reeducă şi nu se corijează, ci dimpotrivă, aceste instituţii s-au transformat în „universităţi criminale”, condiţiile de deţinere fiind precare, igiena şi condiţiile medico-sanitare la minim, deseori în aceste instituţii dezvoltîndu-se focare de boli infecţioase. Creşterea numărului de infracţiuni a persoanelor care recidivează ne conduc spre o reorientare a politicii penale a statului, spre o reformă penală adecvată situaţiei date. Deci în cazul în care statul nu este în stare să asigure condiţii de detenţie, sunt necesare metode noi de tratare a infractorilor. Astfel, fenomenul criminal care se dezvoltă cu repeziciune şi căruia statul nui poate opune rezistenţă poate fi înlăturat doar prin aplicarea unor măsuri legale drastice, dar în acelaşi timp eficiente. Întru înlăturarea ori prevenirea unor impedimente în calea desfăşurării procesului penal, legea procesual-penală a creat un sistem de măsuri procesuale ca mijloace prin care se asigură eficienţa procesului penal. Reieşind din cele menţionate anterior şi potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova şi art. 5 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia anumitor cazuri şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege, iar în cazul în care procedura prevăzută de legile naţionale contravine acestor prevederi, prioritate au reglementările cuprinse în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. Analiza legislaţiei şi a literaturii de specialitate privind măsurile preventive, precum şi aplicarea lor în practică demonstrează că aceste mijloace constituie gruparea cea mai mare şi cea mai larg răspîndită aproape în toate cazurile penale din sistemul măsurilor procesual-penale. În cursul procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură a periclita eficacitatea activităţii judiciare. Buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin ascunderea infractorului, fuga acestuia sau prin actele sale de zădărnicire a aflării adevărului. Astfel, dacă nu se iau măsuri, învinuitul sau

204 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

inculpatul lăsat în libertate ar putea săvîrşi în continuare alte infracţiuni, după cum ar putea să îngreuneze stabilirea adevărului prin ştergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probe materiale, ori chiar să dispară, încercînd să zădărnicească aplicarea sancţiunii penale. Deci întru înlăturarea potenţialelor impedimente ce ar putea influenţa cursul procesului penal şi ar împiedica la stabilirea adevărului într-o cauză penală, faţă de bănuit, învinuit, inculpat sunt aplicate măsuri cu caracter de constrîngere, care constituie măsurile preventive. În acest sens, luarea măsurilor preventive conduce la realizarea scopului de prevenţie, fie printr-o minimă atingere adusă libertăţii individuale a învinuitului sau inculpatului (de exemplu, obligarea de a nu părăsi localitatea în care locuieşte, obligarea de a se prezenta periodic la organele de poliţie), fie prin privarea de libertate pe o anumită perioadă de timp sau chiar pe toată durata procesului penal. Măsurile preventive ar trebui să pună bănuitul, învinuitul în aşa situaţii care ar exclude posibilitatea încălcării acestora, condiţii stabilite de legiuitor şi asigurate de forţa coercitivă a statului. Fiecare măsură preventivă aplicată ca mijloc de influenţă asupra bănuitului, învinuitului afectează libertatea individuală a acestuia. Însă reieşind din caracterul fiecărui tip de măsură preventivă, asemenea îngrădiri se manifestă în diferite forme. Unele măsuri preventive practic limitează libertatea individuală a bănuitului, învinuitului, inclusiv libertatea de mişcare (arestul preventiv, arestul la domiciliu, obligarea de a nu părăsi localitatea (ţara), transmiterea sub supraveghere a militarului), altele, dimpotrivă, nu îngrădesc direct drepturile cetăţeanului, libertăţile individuale (liberarea provizorie pe cauţiune, garanţia personală, garanţia unei organizaţii obşteşti, transmiterea sub supraveghere a minorului părinţilor, tutorilor, curatorilor). În ceea ce priveşte aplicarea măsurilor preventive în urmărirea penală putem prezenta următorul tabel:
Frecvenţa aplicării Măsurile preventive Arestul Declaraţia în scris de nepărăsire a localităţii Garanţia personală Garanţia organizaţiei obşteşti Supravegherea militarului de către comandamentul unităţii militare Supravegherea minorului de către părinţi, tutori, curatori Supravegherea minorului de către administraţia instituţiei de tip închis Alte măsuri foarte des 3,4 2,8 36,6 32,4 22,1 27,6 30,3 17,4 des 13,8 6,2 4,8 0,7 4,8 6,2 1,4 1,4 medie 29,7 9,7 2,1 1,4 2,1 2,1 0,7 1,4 rar 22,1 26,2 1,4 0,7 1,4 0,7 foarte rar 16,6 33,1 0,7 nu se aplică defel 14,5 22,0 56,6 69,1 70,3 62,7 66 79,8

Aplicarea măsurilor preventive în urmărirea penală (%) (Vezi: DOLEA Igor, ZAHARIA Victor, HANGANU Sorin, Justiţia penală şi drepturile omului, Chişinău, Ed. Prut Internaţional, 2004, p.32.)

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 205

Articolul 5 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care a fost semnată şi de Republica Moldova, menţionează că nu gravitatea pedepsei pentru fapta imputată trebuie să constituie ca bază a aplicării măsurilor preventive, ci, nemijlocit, ea trebuie să depindă şi de personalitatea învinuitului şi de pericolul social care-l prezintă acesta pentru societate. Conform datelor statistice neoficiale, circa 68% din persoanele deţinute în izolatoarele de arest preventiv ar putea să se afle şi în libertate pînă la pronunţarea unei sentinţe definitive. Potrivit definiţiei date de legislator măsurilor preventive în art. 175 Cod de procedură penală, măsurile preventive reprezintă măsurile cu caracter de constrîngere prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra asigurării executării sentinţei. Reieşind din noţiunea respectivă (a măsurilor preventive), putem menţiona că în teoria procesului penal măsurile preventive au un caracter de constrîngere, deoarece aplicarea oricăreia din ele limitează întotdeauna într-o măsură mai mare sau mai mică libertatea persoanei. Eroarea fundamentală care decurge din motivarea necesităţii aplicării măsurilor preventive este că măsurile de prevenţie, fiind obiectiv necesare, impun „sacrificarea” libertăţii individuale, „încălcarea” sau „suprimarea” drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese generale superioare. Deci dreptul procesual penal prevede posibilitatea aplicării constrîngerii statale faţă de persoanele care nu execută cerinţele legale sau pentru preîntîmpinarea unor astfel de neexecutări. Ea se poate exprima în diferite forme şi să poarte caracter divers. Acestea şi sunt măsurile de influenţă faţă de acţiunile ilegale ale unor persoane concrete pentru restabilirea dreptului încălcat şi măsurilor aplicabile faţă de participanţii procesului şi alţi subiecţi în scopul prevenirii sau evitării acţiunilor care ar duce la nerealizarea scopului procesului penal. O particularitate a măsurilor preventive este caracterul lor facultativ, deoarece alegerea măsurii preventive este un drept şi nu o obligativitate a organului respectiv. Aceasta înseamnă că constrîngerea statală în cadrul procesului apare şi se aplică, pe de o parte, ca oportunitate, utilitate, iar pe de altă parte, în strictă corespundere cu cerinţele legii procesual-penale. Cu alte cuvinte, măsurile preventive nu se aplică pe toate cazurile penale. De exemplu, necesitatea aplicării măsurii preventive apare în cazul unei infracţiuni grave, infracţiuni săvîrşite de recidivişti etc., luîndu-se în consideraţie gravitatea şi pericolul social al faptei şi, invers, această necesitate nu apare cînd a fost săvîrşită o infracţiune neînsemnată de către o persoană care se află la prima abatere. Arestarea preventivă, arestarea la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub controlul judiciar se aplică numai conform hotărîrii instanţei de judecată emise, atît în baza demersului procurorului, cît şi din oficiu, atunci cînd judecă cauza respectivă în calitate de măsură preventivă.

206 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

În toate cazurile, aplicarea măsurilor preventive este legată de o limitare a libertăţii fundamentale a persoanei. De aceea, este necesar a sublinia faptul că o importanţă deosebită trebuie acordată respectării stricte a legii şi îndeosebi a garanţilor procesuale. După cum am menţionat, aplicarea măsurii preventive se efectuează de către organele competente, ultimele - la alegerea măsurii preventive concrete, pe de o parte, iau în consideraţie interesul public (interesul statului) care a fost încălcat prin infracţiune, iar pe de altă parte - interesul persoanei faţă de care se aplică măsura de constrîngere. Acesta este un moment complicat şi important în proces, iar atitudinea formală faţă de el poate duce la urmări nedorite, încălcînd atît primul, cît şi al doilea interes. Măsurile preventive au o mare importanţă educativă. Latura educativă a mijloacelor de constrîngere, fiind strâns legată de importanţa lor în prevenirea, descoperirea şi curmarea infracţiunilor, se manifestă în diferite direcţii. În primul rînd, însuşi faptul existenţei institutului de măsuri preventive, posibilitatea aplicării lor faţă de persoanele chemate să răspundă penal, care nu doresc să-şi îndeplinească obligaţiile procesuale, stimulează refuzul de a încălca aceste prevederi, contribuie la realizarea lor. Practica deţine numeroase date cînd cunoaşterea de către individ a posibilităţilor aplicării faţă de el a astfel de măsuri este de ajuns să-l determine să respecte prevederile legii. În al doilea rînd, aplicarea măsurilor preventive faţă de persoanele care ignoră cerinţele legii acţionează benefic asupra voinţei, conştiinţei, emoţiilor şi comportamentului lor, îi îndeamnă la aprecierea critică a acţiunilor şi îi convinge de faptul că nu trebuie să se opună regulilor stabilite de stat, să le încalce, ele trebuie respectate benevol şi conştiincios. Aplicarea corectă şi temeinică a unui tip anumit de măsuri de constrîngere faţă de învinuit ajută la înlăturarea concepţiilor şi obişnuinţelor dăunătoare, la implementarea în conştiinţă a principiilor morale. Utilitatea şi necesitatea măsurilor de constrîngere este recunoscută de multe persoane aflate deja sub urmărire penală, mai ales de acele persoane care au simţul răspunderii şi datoriei faţă de societate, dorinţa de a se corecta. Măsurile de constrîngere se aplică faţă de persoanele care nu-şi pot controla comportamentul conform normelor sociale, care au un caracter instabil, sînt uşor influenţate negativ şi fac abuz de băuturi spirtoase, nu se pot abţine independent de la fapte negative sau nu sînt siguri că vor fi în stare să nu le săvîrşească. De aceea, ele necesită mijloace de influenţă educativă din exterior. Ca şi alte instituţii de drept, institutul măsurilor preventive manifestă o influenţă fundamentală asupra formării, consolidării şi dezvoltării conştiinţei sociale. O caracteristică de bază a legislaţiei penale este aceea că ea cuprinde garanţii multiple privind respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor şi pentru prevenirea comiterii de abuzuri sau ilegalităţi. Unul din aceste drepturi fundamentale

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 207

este şi cel al libertăţii persoanei, dreptul ei la inviolabilitate şi la libertatea de acţiune, în conformitate cu normele de convieţuire socială. Măsurile preventive, ca acte de dispoziţie ale organelor judiciare puse la îndemîna acestora de către legiuitor, afectează tocmai acest drept fundamental în scopul realizării justiţiei penale. Prin aceste măsuri se restrînge sau se limitează libertatea individuală a fiecărei persoane. De aceea, aplicarea lor de către organele judiciare trebuie să se facă cu mult discernămînt şi numai în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Din dispoziţiile legii procesual-penale reiese că măsurile preventive nu se iau faţă de bănuit, învinuit sau inculpat în mod obligatoriu, organele de drept avînd facultatea de a aprecia, în funcţie de cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, dacă este cazul să dispună luarea unei măsuri preventive. Întemeiată legal, aplicarea măsurii preventive presupune motivarea temeiurilor ei în fiecare caz aparte, necesitatea temeinică de aplicare a măsurii preventive constînd în prezentarea motivelor alegerii ei prin aducerea împrejurărilor ce confirmă pericolul lăsării învinuitului fără acţiunea asupra lui a măsurii preventive. Generalizînd cele expuse, rezultă că institutul măsurilor preventive este important atît pentru societate, cît şi pentru fiecare individ în parte, iar aplicarea corectă şi temeinică a acestora şi respectarea prezumţiei nevinovăţiei va spori în mod considerabil încrederea populaţiei în justiţie.

Bibliografie:
1. Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, adoptată la Roma la 04.11.1950, semnată de Republica Moldova la 13.0.1995, ratificată prin hotărârea Parlamentului Republicii Moldova din 24 iulie 1997 // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 54-55/1997. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată şi proclamată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la New-York la 10 decembrie 1948. Constituţia Republicii Moldova, adoptată de către Parlamentul Republicii Moldova la 29 iulie 1994 (articolul 4, articolul 25) // Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.1/1994. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, nr. 122-XV din 14.03.2003. Legea nr. 1226-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la arestarea preventivă, cu modificările ulterioare. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu, nr. 4 din 28.03.2005. Buletinul Curţii Supreme de Justiţie al Republicii Moldova, 2005, nr. 10, p.7. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09 noiembrie 1998, nr. 29 despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv.

2. 3. 4. 5. 6.

7.

208 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18.

SIMA C., Arestarea preventivă, Iaşi, Ed. Chemarea, 2002. THEODORU Gr., Drept procesual penal, Partea generală, Iaşi, Ed. Cugetarea, 1996, p.364. DOLEA I., Căile ordinare de atac. Recursul penal, Chişinău, Facultatea Drept, 1999. DOLEA Igor, ZAHARIA Victor, HANGANU Sorin, Justiţia penală şi drepturile omului, Chişinău, Ed. Prut Internaţional, 2004, p.32. VOLONCIU N., Tratat de procedura penală. În 2 volume. Partea generală, Vol.I, Bucureşti, Paideea, 1996, 540 p. PĂVALEANU Vasile., Drept procesual penal. Partea generală, Bucureşti, Lumina– Lex, 2001, 388 p. OSOIANU TUDOR, ORÎNDAŞ Victor, Procedură penală. Curs universitar. Partea generală, Chişinău, Î.I. Angela Levinţa, 256 p. ГУТКИН И.М., Меры пресечения в советском уголовном процессе, Москва, 1963г., 143 с. ДЖИНДЖЕР А., Верховрый суд и права человека в Америке, Москва, Юрид. Лит., 1981г., 209 с. ГУЦЕНКО К.Ф., Уголовный процесс. Учебник для студентов юрид. Вузов и факультетов, Москва, ЗЕРЦАЛО, 1998г. The Supreme Court, A to Z, A Ready reference Enciclopedia. Elder Witt, Advisoy Editor/Revized edition. Washington D.C., 1994, pag. 34, www.prevention.com.

În majoritatea cazurilor. negată însă din cauza deţinerii ilegale a armei de foc.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 209 Alexandru PÎNZARI. aceste arme sunt folosite atît pentru săvîrşirea infracţiunilor. activitatea lor este mai transparentă şi supusă unui control permanent şi riguros din partea organelor centrale şi teritoriale de poliţie. arme albe etc. şi anume aşa categorii de persoane care deţin arme individuale letale (revolvere.R. de la bunei şi străbunei. vom analiza mai minuţios aspectul ce ţine de persoanele fizice.8 al legii sus-menţionate). inclusiv arme de diferite tipuri. luînd în consideraţie că prezenta bază este comparativ nouă.05.110XIII din 18. arme de autoapărare cu gaze toxice neutralizante. port. participanţi la al doilea război mondial. Apariţia Legii respective în 1994 a constituit un pas înainte. aspectul social-psihologic. În ceea ce priveşte persoanele juridice. transportare. evenimente care nasc sentimente de ostaş. Legea Republicii Moldova privind controlul asupra armelor individuale nr. În permanenţă apare întrebarea: de ce oamenii tind să se înarmeze? Probabil această tendinţă este transmisă în conştiinţa umană prin moştenire. însă cu referire la diverse organizaţii şi societăţi în componenţa cărora era inclus un număr limitat de persoane care corespundeau cerinţelor prevăzute de lege. procesele de deţinere. Deseori organele teritoriale de poliţie confiscă un număr considerabil de arme de foc. la războiul din Afganistan. într-o măsură oarecare.S. accentuînd. Lipsa bazei normative nu însemna însă că cetăţenii deţineau nelegitim mijloace de autoapărare. . transporta. Victor CEBOTAR Aspecte social-psihologice în realizarea legii Republicii Moldova privind controlul asupra armelor individuale Realizarea Legii Republicii Moldova privind controlul asupra armelor individuale poate fi examinată din diverse aspecte. luptător. titulari ai dreptului de proprietate asupra armelor (art.S. îndeosebi. folosi şi aplica armele. purta. cît şi ca mijloace de autoapărare în condiţiile legitimei apărări. folosire şi aplicare a armelor. după interdicţiile existente în toate domeniile vieţii sociale în spaţiul fostei U. la conflictul armat din Transnistria. Legislaţia precedentă reglementa. apărător. pistoale).1994 lărgeşte considerabil numărul de subiecţi care au dreptul de a deţine. De aceea.

agresivitatea socială se află la un nivel foarte înalt. în Republica Moldova. 92 la sută din respondenţi (într-o măsură sau alta) s-au aflat în situaţia de pericol în care. majoritatea (din 200 de respondenţi) au răspuns afirmativ. persoana care deţine arme şi alte mijloace de autoapărare (neavînd o pregătire psihologică respectivă) apreciază în mod neadecvat posibilul pericol.P. la creşterea agresivităţii individuale a cetăţenilor. şi U. 32 la sută doresc să deţină arme cu gaze toxice neutralizante. egocentrismul intereselor individuale. „Ion Creangă”. 6. În unele cazuri.S. 3. ar fi putut folosi mijloace de autoapărare. 66 la sută sunt orientaţi numai spre arme de foc letale. Din discuţiile cu deţinătorii de arme pot fi trase următoarele concluzii: 1. corupţia în organele de stat. însă nu le aveau. deseori intensificîndu-l. Considerăm că la creşterea nivelului agresivităţii în Republica Moldova. Asigurarea securităţii sociale influenţează cetăţenii de a întreprinde măsuri în vederea autoapărării cu ajutorul mijloacelor prevăzute de legislaţie. conform legislaţiei. creşterea autorităţii elementelor criminale în rezolvarea conflictelor interpersonale. Palestina etc. în mare măsură. respectiv. Prezenţa armei de foc şi a altor mijloace de autoapărare influenţează.210 ANUAR ŞTIINŢIFIC.M. reducerea nivelului de protecţie socială şi securitate individuală. neantrenarea şi neparticiparea activă a cetăţenilor în procesul de producere materială şi în procesele sociale.S. Nivelul de agresivitate se apreciază după sistemul de 7 puncte. sporirea conflictelor sociale şi interpersonale.. politizarea înaltă a conştiinţei sociale. neparticiparea ambilor părinţi în educaţia copiilor. 2. criminalizarea relaţiilor sociale la toate nivelele. însă aceste state se află în permanentă stare de război. Potrivit datelor sondajului sociologic desfăşurat în cadrul U. EDIŢIA A VI-A Tendinţa de a deţine arma da foc şi alte mijloace de autoapărare caracterizează conştiinţa socială ca înalt agresivă. Potrivit investigaţiilor realizate de sociopsihologii francezi. 2. pe cînd noi trăim în condiţii de pace. 5. La întrebarea. la fel ca şi în fosta Iugoslavie. 7. ce duce. În Republica Moldova agresivitatea se menţine la nivelul de 5 puncte. cît şi în mod individual influenţează următorii factori: 1. . în condiţiile reducerii activităţii politice individuale. instabilitatea şi nesatisfacerea intereselor materiale ale majorităţii cetăţenilor. 4. instabilitatea relaţiilor familiale. indiferenţa faţă de problemele sociale şi individuale ale celor din jur. dacă ar dori să deţină mijloace de autoapărare. asupra atitudinii persoanei faţă de fenomenele din jur. atît în plan social.

un atribut al modei. în multe cazuri. Deţinerea armei de foc devine. La depunerea cererii de achiziţionare a armei de foc. 4. pretendentul trebuie să argumenteze necesitatea procurării şi deţinerii ei. contribuie la creşterea agresivităţii sociale. În multe cazuri. nu apreciază obiectiv situaţia şi se află în aşteptarea provocării lor sau presupun existenţa unui pericol. de a se evidenţia de ceilalţi prin faptul că este deţinător de armă.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 211 3. la rîndul ei. . fapt ce determină pe unele persoane de a se înarma prin orice mijloc cu cele mai performante arme de foc. la tineri apare tendinţa de a fi lider în companie. 5. imitarea şi uneori manifestarea priorităţii sale faţă de ceilalţi. 6. ca şi telefonul mobil etc. Prezenţa armei de foc asupra persoanei deseori provoacă dorinţa aplicării ei sau pur şi simplu demonstrarea ei în cercul de prieteni. deţinătorii de arme (în deosebi neautorizaţi) se află în stare de agresivitate internă.. Reieşind din cele expuse considerăm absolut necesar ca persoanele fizice care pretind să devină proprietari ai armelor de foc să frecventeze cursuri de pregătire şi examinare şi să susţină testări obligatorii în scopul aprecierii pregătirii psihologice. Această tendinţă duce la înarmarea societăţii. Deseori. care.

iar la sfârşit frizând decăderea” [2. thanks to its capacity of physics and moral pain. Dintre comportamentele şi atitudinile ce se circumscriu cel mai frecvent riscului victimal poate fi enumerat consumul exagerat de băuturi alcoolice. in a big part. de atitudine sau comportament care se poate subsuma termenului de risc victimal. Studierea complexă a victimelor sub aspectul caracterului. in such a cases. un gest sau un fapt contraindicat autoprotecţiei personale care se constituie în „ocazia” ce se iveşte. is diminishing sensible physics resistance. p. Implemented investigations show that impact of this criminological being necessary in elaboration and implementation by steps of a complex governmental program of fighting with drunkenness and alcoholism. EDIŢIA A VI-A Daniela RAILEAN Alcoolismul – factor de risc victimal în cadrul victimologiei Recenzent: Mihai BÎRGĂU. History of social development shows. prin stimularea euforizantă. . consumption of alcoholic drinks becomes a frequent phenomenon among minors. 92]. oamenii au căutat şi caută în continuare să obţină stări agreabile prin blocarea suficienţei fizice sau morale. atitudinilor şi al comportamentului poate duce la concluzia că acestea au un viciu de caracter. de multe ori pe neaşteptate. In big quantities alcohol brings people an incapacity of coordinating in adequate mode attitudes of behavior and deportment. „în mod paradoxal. persons became easer victims. thanks to victimological investigations implemented by different criminologists from different countries. Consumul de alcool – adevărat anestezic care. conferenţiar universitar Summary: In environment of victim risks elements. these are persons liable to consuming alcoholic drinks. prin somn sau uitare. p. robberies. Thus. thefts. doctor habilitat în drept. infractorului predispus de a trece la comiterea acţiunii agresive şi deposedante [1. Alcoholism like an element of victim risks must be explained as well as causes of psychical diseases. 35]. un comportament. that from the very beginning. la început din ceea ce este bun făcând şi mai bun. people used alcohol and drugs. alcoholism has a noteworthy place. murders. Prin risc victimal înţelegem o atitudine. Today. Încă din primele stadii anticipative ale conştiinţei. rapes. established that victims of crimes like harming integrity of the body.212 ANUAR ŞTIINŢIFIC. completează natura umană.

S-a constatat că apariţia alcoolismului este în dependenţă şi de particularităţile de caracter. Alcoolismul constituie consumul sistematic al băuturilor spirtoase sau mai poate fi denumit ca totalitatea alteraţiunilor funcţionale şi morfologice determinate în organism de acţiunea băuturilor spirtoase [4. Factorii predispozanţi care duc la apariţia alcoolismului sunt multipli. pentru a-şi echilibra dispoziţia. îi dă încredere laşului în bătălie. inspiră în artă. deşi face parte din viaţă. Pe cine nu l-a făcut elocvent un pahar vesel? Pe cine nu l-a scăpat şi nu l-a eliberat de sărăcia stânjenitoare. alcoolismul duce şi la afectarea relaţiilor sociale şi intrafamiliale ale individului. Schematic ei pot fi grupaţi în: a) Ereditatea. devine o plăcere ce omoară. Mai presus de toate drogurile. cu dispoziţie instabilă. denumit de vechii celţi „whisky”. care beau pentru a-şi estompa neajunsurile. Consumul de alcool care. subiectul preocupărilor pentru salvgardarea sănătăţii mintale trebuie să se orienteze în mod necesar şi către studiul multifactorial al tulburărilor personalităţii provocate de uzanţa drogurilor şi alcoolului. În acelaşi timp. b) Factorii predispozanţi legaţi de personalitatea individului. 222]. Plecând de la constatarea că pulsionarea onirofilică constituie un fenomen de conştiinţă. Alcoolul duce la o distrugere a organismului şi în primul rând al creierului. se plasează totuşi alcoolul. ca ancestralitate şi răspândire.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 213 Istoria civilizaţiilor arată că. eliberează mintea îngândurată de povara ei. iar de gali „l’eau de vie” pentru efectele sale stimulatoare. de unde considerarea actuală a alcoolismului nu atât ca un viciu. un episcop din Irlanda şi-a determinat credincioşii să nu mai consume whisky. Nu este vorba de o transmitere directă a factorilor ereditari. cu toate că statistica arată o frecvenţă mai mare a alcoolismului la cei cu antecedente familiale încărcate în acest sens. Alcoolismul se dezvoltă mai uşor la persoanele lipsite de voinţă. Din acest punct de vedere o mare însemnătate o are politica statului: cu . c) Factorii sociali joacă un rol destul de important în apariţia alcoolismului. 42]. la începutul secolului XX. cât ca o boală. p. justifică şi confirmă speranţele. încât atunci când. din cele mai îndepărtate timpuri. „dătătoare de viaţă”. p. Efectul atractiv produs de alcool a fost proslăvit de poeţii tuturor timpurilor şi poate mai bine decât toţi de Horaţiu: „Ce minuni nu face vinul! El scoate la iveală secretele.” Pasiunea pentru starea de ONIRILISM VIGIL oferită de molecula etanolă este atât de perenă în structura fiinţei umane. datorită capacităţilor sale de blocare a suferinţelor fizice sau morale. au început să consume eter [3. a se simţi mai siguri. oamenii au utilizat alcoolul şi drogurile. Cea mai mare primejdie este că omul nu ştie după cât timp de întrebuinţare a alcoolului va apărea starea când el nu va mai putea trăi fără alcool. prin repetare şi obişnuinţă.

Beţia este incompletă atunci când intoxicarea cu alcool sau alte substanţe a produs o stare de excitabilitate şi impulsivitate pe care persoana în cauză nu o prezintă în mod normal. Forme clinice de alcoolism. halucinoza alcoolică. E dovedit că alcoolismul la adolescenţi se dezvoltă de 3 . b) beţia patologică se întâlneşte destul de rar. În această direcţie un rol deosebit revine religiei. forma paranoidă. Stările euforice şi de relaxare apărute în urma consumului de alcool îi fac pe unii oameni să întrebuinţeze băuturile spirtoase mai des.4 ori mai repede decât la maturi. heroină. dublată de o slăbire a capacităţii de autocontrol şi de autodirijare a conduitei. în raport cu diferite criterii: a) în raport cu gradul său de intensitate. EDIŢIA A VI-A cât e mai strictă legea. Deosebim mai multe variante de beţie patologică: forma epileptică. forma maniacală. Aceste substanţe provoacă devieri specifice de la starea normală a persoanei conducând de la diminuarea până la anihilarea capacităţii psihofizice a persoanei de a-şi da seama sau de a fi stăpână pe acţiunile sau inacţiunile pe care le săvârşeşte în această stare. p. paranoidul alcoolic. haşiş. forma delirantă. În prezent deosebim următoarele forme clinice de alcoolism: a) beţia simplă. produsă prin consumul de stupefiante (opiu. Beţia este accidentală atunci când s-a produs datorită unei întâmplări. iar în cele din urmă apariţia degradaţiei alcoolice. psihoza Korsakov. cu atât vor fi mai puţini alcoolici. b) în raport cu poziţia persoanei faţă de provocarea stării de beţie. forma isteroidă. dezvoltarea sindromului de abstinenţă. 229].214 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Deşi cea mai frecventă formă de beţie este beţia alcoolică sau intoxicaţia etilică. ignorând consecinţele dăunătoare care pot avea loc. Beţia este completă atunci când procesul de intoxicare cu alcool sau alte substanţe este atât de avansat încât a dus la „cvasiparalizarea” energiei fizice şi la totala întunecare a facultăţilor psihice ale persoanei. aceasta nemaifiind stăpână pe mişcările ei fizice şi neavând capacitatea de a înţelege şi voi. În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între mai multe feluri de beţie. beţia poate fi completă sau incompletă. e) Dintre factorii fiziologici o mare parte în dezvoltarea alcoolismului o are vârsta. fără voia persoanei care a ajuns în această stare (de exemplu. se cunoşte însă şi aşa-numita beţie rece. encefalopatia Gayet-Wernike [5. ) Beţia este o stare psihofizică anormală în care se găseşte o persoană datorită efectelor pe care le au asupra organismului său şi asupra facultăţilor sale mintale substanţele ebriante consumate de acea persoană. d) Factorii psihologici. Pe fondul alcoolismului cronic apar diferite psihoze: delirul alcoolic acut. un bolnav căruia i s-a administrat la intervale scurte un medicament care conţine un . c) alcoolismul cronic este o boală progredientă determinată de pasiunea patologică pentru băuturile spirtoase. morfină. forma depresivă. După vârsta de 40-45 de ani alcoolismul cronic se întâlneşte mai rar. cocaină etc. beţia poate fi accidentală (fortuită) sau voluntară.

creşte trufia obraznicului. p. în 2004 fiind internaţi în spitale 300 de tineri în stare de ebrietate alcoolică gravă. De asemenea. este şi unul din factorii de risc victimal principal. atunci când reprezintă o stare cvasipermanentă a persoanelor care au patima beţiei. atunci când persoana n-a avut intenţia de a se îmbăta. care determină vicitmizarea fetelor de vârsta respectivă. dar şi a autovictimizării prin consumul de băuturi falsificate sau de substanţe care înlocuiesc alcoolul. la rândul ei. Beţia voluntară poate fi. duce la încălcarea normelor de conduită. lasă amprenta asupra personalităţii. În privinţa violurilor s-a constatat că victimele aflându-se sub impactul alcoolului nu au putut adapta un comportament de dezangajare a situaţiilor conflictuale. s-a îmbătat în mod întâmplător la o petrecere. atunci când o persoană. iar în unele cazuri în asemenea stare au fost victimizate chiar şi fetele mai mici. care nu consuma în mod obişnuit băuturi alcoolice. ea le face să izbucnească: impudicul îşi dă în vileag boala. minorii trec uşor din categoria victimelor în cea a delincvenţilor [7. beţia voluntară mai poate fi ocazională. Hans von Hentig a propus o tipologie victimală cuprinzând 13 categorii fundamentale printre care figurează şi consumatorii de alcool şi de stupefiante. în căutarea de surse băneşti pentru procurarea substanţelor provocatoare de „plăcere”. Sub influenţa alcoolului se poate modifica semnificativ personalitatea şi conştiinţa omului. Cercetările efectuate în Marea Britanie au relevat că astăzi 1 din 5 tineri din Marea Britanie consumă băuturi alcoolice. 286]. Sub influenţa drogurilor sau alcoolului. devenind o necesitate. orice vicii se extind şi se dezvăluie” [6. S-a constatat că fiecare a 5-a fată violată de 14-17 ani era în stare de ebrietate. p. Seneca.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 215 ebriant a ajuns în stare de beţie). Conform statisticii. într-o reuniune de familie etc. de exemplu. simplă. În ultima sa lucrare. 217]. Criminologul consideră că această categorie de victime sunt expuse victimizării mai mult decât alte categorii de indivizi.. Acest viciu atrage altele: neîndeplinirea obligaţiilor faţă de familie. de 12-13 ani. în fiecare secundă în lume se află câte o persoană în stare de ebrietate. crearea mijloacelor suplimentare pentru băutură. apar tulburări cu diverse grade de dezangajare faţă de valorile sociale. Frecvenţa abuzului de alcool. frecvenţa deosebită a situaţiilor în care victimele violurilor sunt recrutate din rândul persoanelor . În practica organelor judiciare se cunoaşte. deci o potenţială victimă. devenind un fenomen tot mai frecvent în rândul minorilor. ori cronică. În acest sens. afirma cu o deosebită expresivitate: „Beţia nu creează viciile. unul dintre filosofii antichităţii. iar 20% sunt femei. Beţia este voluntară atunci când cel care a consumat băuturi a cunoscut efectul acestora şi a voit să consume cantitatea respectivă indiferent dacă a voit sau nu să se îmbete. îngustarea cercului de interese. răutatea pizmaşului. urmărind prin aceasta un anumit scop şi preordinată. Adolescenţii sunt frecvent consumatori de alcool: 70% din numărul persoanelor înregistrate pentru abuz de alcool în Chişinău sunt minori. Este alarmant faptul că consumul băuturilor spirtoase. mai ales din partea hoţilor. nici mâna. violentul nu-şi stăpâneşte nici limba. Anume consumatorii de alcool prezintă un nivel ridicat de a deveni victime.

s-a constatat că 38. Gh. iar 92. nu sunt specifice victimelor din localităţile rurale. rolul de victimă şi de agresor alternează. în astfel de situaţii. jafului. ele nu opun rezistenţă. se poate constata că acestea au loc în marea majoritate în zona localurilor publice şi pe fondul unui consum exagerat de băuturi alcoolice. Este de semnalat faptul că. la care participă atât agresorul. Starea de ebrietate alcoolică şi consumul băuturilor spirtoase în comun cu potenţialii victimizatori sunt caracteristice mai ales pentru locuitoarele urbelor. fiecare dintre protagonişti putând invoca. prin aceasta determinând posibilitatea sporită de comitere a crimelor împotriva lor. 147]. În astfel de locuri. pe fondul consumului de alcool.6 % din victimele violurilor se aflau la momentul agresiunii în stare de ebrietate. Ele dispun într-o anumită măsură de victimitate personală care se exprimă în posibilitatea de a „contribui” la apariţia crimelor. p. La unele persoane are loc frânarea activităţii. inclusiv 4 la sută – în stare de ebrietate gravă. între acestea se produc în mod spontan altercaţii care generează în acţiuni agresive. care s-a consumat în 1981. ele fiind supuse furtului. devenite victime ale violurilor. în special îndreptate împotriva vieţii şi a integrităţi corporale a persoanelor. dimpotrivă. p. au consumat băuturi spirtoase împreună cu viitorii infractori [9. principalul factor de risc victimal îl constituie beţia şi alcoolismul. percepând acut cele expuse în adresa lor. victimizarea.Gladchi a constatat că circa 22 la sută din toate victimele cercetate la momentul săvârşirii violului se aflau în stare de ebrietate. anume 86% din victimele în stare de ebrietate. Conform datelor prezentate de criminologii din Sankt-Petersburg.8 % din ele au consumat băuturi alcoolice cu viitorul agresor [8. EDIŢIA A VI-A aflate sub influenţa consumului de băuturi spirtoase. Aflându-se în stare de neputinţă.216 ANUAR ŞTIINŢIFIC. În baza cercetării victimologice a violurilor săvârşite la noi în ţară. Aceste persoane sunt predispuse de a deveni victime ale infracţiunlor de vătămare a integrităţii corporale. Şi în cazul infracţiunilor de vătămare a integrităţii corporale şi a omorului. sunt pasive. Cercetările medicale multiple au stabilit că alcoolul influenţează în mod diferit asupra sistemului nervos central. persoanele vătămate care au imigrat temporar peste hotarele ţării şi. În foarte multe situaţii de acest gen. încep a se comporta agresiv. cât şi victima. Majoritatea covărşitoare. prin modul de comportament uşurând sau intensificând comiterea infracţiunii. 204]. de multe ori dintre cele mai grave. Alte persoane. a evidenţiat faptul că. care se soldează cu decesul unuia dintre coparticipanţi. Dacă se analizează modul în care se produc unele omucideri. în etape. cât şi comportamentul persoanelor vătămate. Starea de ebrietate a victimelor violului este o circumstanţă deosebit de importantă care caracterizează atât personalitatea. totodată. între victimă şi agresor nu a existat nici o relaţie anterioară. pot începe cearta de la orice mărunţiş. un procent însemnat dintre victimele acestor infracţiuni s-au aflat sub influenţa bine marcată a consumului . Un studiu efectuat de criminologii români asupra condiţiilor specifice comiterii unor serii de infracţiuni.

făceau cunoştinţă cu persoane necunoscute şi mergeau cu ei la domiciliul agresorului. Prezenţa alcoolului într-o proporţie atât de însemnată la victime indică importanţa lui deosebită în complexul de factori victimogeni la săvârşirea omorurilor. . erau în stare de ebrietate. procentul autorilor care au acţionat sub acelaşi impuls fiind de 76% [10. Marea majoritate a celor ucişi şi răniţi la domiciliul infractorului. Unii autori consideră că între starea de ebrietate a victimei şi locul comiterii omorului sau cauzării de leziuni corporale există o legătură specifică. în 11 – numai victima şi în 7 cazuri – numai infractorul era beat. de asemenea. pătimitul invită la el acasă persoane străine. a indicat că beţia şi alcoolismul serveşte drept catalizator al soluţionării conflictelor prin cauzarea leziunilor corporale grave. p.51. p.4 % [11. Evident că o anumită importanţă victimologică au aceste 2 circumstanţe. În privinţa infracţiunii de omor comisă sub influenţa alcoolului. fiecare al treilea bărbat şi fiecare a patra femeie victimizată a consumat alcool împreună cu infractorul.8%. soţii şi cunoscuţii întâmplători. concubinii. Investigaţia realizată de Gh. p. Astfel. fiind sub influenţa băuturilor spirtoase. necunoscând nici intenţiile acestuia şi nici locul unde se îndreptau. comportamentul ei faţă de infractor şi locul comiterii infracţiunii demonstrează nivelul mărit de victimizare a pătimitului. Doar în 9 infracţiuni persoana vătămată şi criminalul nu erau în stare de ebrietate. dar să le adunăm pur şi simplu aritmetic noi nu putem.Gladchi. invers. impactul acestei determinate în condiţiile ţării noastre este mult mai pronunţat decât în alte regiuni. prin favorizarea unui comportament agresiv şi respectiv o inhibare accentuată a spiritului de conservare a viitoarelor persoane vătămate. Peste 80 la sută din victimele omorurilor studiate erau în stare de ebrietate şi aproximativ tot atâţia victimizatori. Este evident faptul că aproximativ toţi cei omorâţi acasă au fost ucişi de rude sau cunoscuţi. cunoscuţiii apropiaţi. Majoritatea victimelor . ponderea lor constituind între 88 şi 58 la sută.6% din întregul lot au consumat băuturi spirtoase împreună cu viitorul infractor. iar 30. Diminuarea spiritului critic exprimat în stabilirea relaţiilor cu persoane necunoscute demonstrează că procentul pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate este aproximativ 50 şi aproape Ľ din ei au fost atacaţi de persoane necunoscute. 285]. Victimele de regulă consumau băuturi alcoolice împreună cu victimizatorul. constituind peste 80 la sută din totalul persoanelor victimizate.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 217 de băuturi alcoolice (peste 50%). cât şi femeilor-victime – 47. indiferent de locul unde are loc acţiunea [12. pe când cei omorâţi în stradă. Studierea legăturii dintre starea de ebrietate alcoolică a victimei. Bărbaţii mai frecvent decât femeile au consumat alcool împreună cu victimizatorul. de necunoscuţi. Aproximativ aceeaşi situaţie se observă atunci când. Menţionăm că starea de ebrietate alcoolică este mult mai răspândită la victimele omorurilor săvârşite fără circumstanţe agravante. 120]. Starea de beţie este caracteristică atât bărbaţilor – 53.3%. 122].

omorâte la domiciliul comun al pătimitului şi infractorului.15%. de cunoscuţi permanenţi – 12.5 %. rude – 7.5% Alcoolul este şi factorul principal de trecere la act în cadrul violenţei intrafamiliale.8 % . inclusiv. inclusiv. Cercetătorii omorurilor premeditate au evidenţiat faptul că starea de ebrietate este un catalizator specific acţionând direct la comiterea infracţiunii de către autorul acestuia.218 ANUAR ŞTIINŢIFIC. analizând amănunţit şi îndelungat problema omorurilor în familie. de regulă. EDIŢIA A VI-A Victimele ce se aflau în stare de ebrietate alcoolică.9%.9 %. omorâţi de cunoscuţi permanenţi 2. omorâte la domiciliul terţelor persoane sau alt local.5% din numărul total al pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate şi 80% din numărul total al celor ucişi la domiciliul infractorului. constituie 19. constituie 21.7% Victime aflate în stare de ebrietate alcoolică.A. Comparativ. 32]. Criminologul rus D. constituie 31.9% Victime aflate în stare de ebrietate alcoolică. cunoscuţi întâmplători . omorâţi de cunoscuţi permanenţi – 12. la plasarea membrilor săi în afara normelor. în general.1%. Este cunoscut faptul că în familiile nefavorabile marea parte a bugetului este cheltuit pentru procurarea băuturilor spirtoase. Deseori.9.21. Soţii. condiţiile care contribuie la comiterea infracţiunii. Total: 31. Alcoolizarea membrilor familiei are la bază. inclusiv.9% din numărul total al celor omorâţi în stradă. pasiunea pentru băuturi este mai răspândită printre victime decât printre cei condamnaţi. rude .9% din numărul total al pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate alcoolică şi 33.5% Victime aflate în stare de ebrietate alcoolică.95%.4. inclusiv.5% din numărul total al pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate alcoolică şi 20% din numărul total al celor ucişi în alte localuri. constituie 24. soţii consumau băuturi alcoolice împreună.4% din numărul total al pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate alcoolică şi 40% din numărul total al celor ucişi în propria casă.7% din numărul total al pătimiţilor aflaţi în stare de ebrietate alcoolică şi 39. necunoscute . cât şi ca victime. de regulă. băuturi spirtoase mai mult decât soţiile lor. de cunoscuţi permanenţi . omorâţi de persoane cunoscute .4% Victime aflate în stare de ebrietate alcoolică. omorâte la domiciliul infractorului.4%. p. consumă. Starea de ebrietate şi procesele psihice legate de aceasta sunt.3% din numărul total al celor ucişi la domiciliul comun. omorâte în stradă şi alte locuri publice.4%. cunoscuţi întâmplători – 4. atât în calitate de inculpaţi. Total: 19.14. conflicte intrafamiliale. a ajuns la următoarea concluzie: 72% din ucigaşi şi 51 % din victimele lor în momentul comiterii actului infracţional erau în stare de ebrietate [13. inclusiv. omorâte în propriul domiciliu. rude – 2. Total: 21.5%. constituie 2.7. Şestacov. fapt ce duce la destrămarea familiei. Total: 24. .

au fost reţinute elementele atât cu privire la vârsta. mediul. sexul. ocupaţia. cât şi în stare 20 22 de ebrietate Total 100 100 Starea de ebrietate în momentul comiterii infracţiunii În stare trează În stare de ebrietate Beat Total Infractor % 28 67 5 100 Victima % 49 46 5 100 În România. cât şi cu privire la consumul de băuturi alcoolice [14. după îndelungate cercetări criminologice în care au fost constatate şi cercetate omorurile în familie comise în judeţul Iaşi într-o perioadă de 20 de ani (1969-1988). situaţia familială a victimelor. pregătire şcolară. Starea victimelor la data săvârşirii faptei în ceea ce priveşte consumul de băuturi alcoolice Starea victimelor Copii sub 16 ani Victime care nu consumaseră băuturi spirtoase Consumaseră: în stare de ebrietate sub influenţa băuturilor alcoolice Total Tentative 1 36 11 48 Omor 13 52 14 44 123 Total 14 88 14 55 171 . p.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 219 Abuzul de băuturi alcoolice în procente faţă de categoriile analizate Infractori soţi 30 % Infractori soţii 16 % Victime soţi 44 % Victime soţii 22 % Legătura dintre conflictele familiale şi abuzul de băuturi spirtoase Se certau Omorul soţiei % Omorul soţului % În stare trează 19 5 Când soţul era beat 19 55 Când soţia era beată 30 2 Când ambii erau în stare de 12 16 ebrietate Atât în stare trează. 320].

Изд. Эминов. 10. din analiza comparativă privind formele maxime de violenţă intrafamilială a anului 1989 faţă de 1990 în care s-au înregistrat 57 de omoruri s-a constatat că peste 48 de infracţiuni au fost comise sub influenţa alcoolului. A se vedea: В. Psihologia dreptului.Ривман. 2000. A se vedea: Nicolae Pescaru. 2000. Editura Dobrogea. EDIŢIA A VI-A Numărul persoanelor care erau sub influenţa băuturilor alcoolice la data săvârşirii faptei este de 69. Iacobuţă. Multiple implicaţii ale alcoolismului fac din el un simptom (al depresiei).В. Criminologie clinică. op. . asupra unor victime aflate în stare de ebrietate. 9. 3. A se vedea: Alexandru Nacu. op. Referinţe: A se vedea: Nicolae Pescaru. Питер. A se vedea: Ioan Al.А.cit. 2002. Москва. Putem spune cu certitudine că în cadrul factorilor de risc victimal consumul de alcool ocupă un rol marcant. В. op. 11.cit. De asemenea. Impactul acestui factor de risc victimal în condiţiile ţării noastre este deosebit de important. A se vedea: Gheorghe Gladchi. 14 persoane erau în stare de ebrietate (toate la infracţiunea de omor). Chişinău. 14. op. Iaşi. A se vedea: Gheorghe Scripcaru. Санкт-Петербург. 2000.Е. Victime ale tâlhăriilor devin de regulă bărbaţii în stare de ebrietate. pe care uneori le “studiază” şi constată că dispun de sume de bani şi valori. Юридический центр Пресс. Editura Junimea.cit.220 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Anatol Nacu. majoritatea la alcoolemii între 1-2 gr %. Anatol Nacu. 5. Editura Arc. Кудрявцев. Astfel. Криминальная виктимология. A se vedea: Svetlana Rusnac. fapt ce o face vulnerabilă la deposedarea de către oricine şi de orice bun aflat asupra sa. 1997. Изд. o dramă a familiei (alcoolismul de cuplu) şi o boală psihică. 7. În unele situaţii. 1. „Tipografia centrală”. Vasile Astărăstoae. A se vedea: Д. Iacobuţă. Семейная криминология. Н. Dintre aceştia. 13. Chişinău. este foarte actuală elaborarea şi realizarea pe etape a unui program complex guvernamental de combatere a alcoolismului. 2. De aceea. Iacobuţă. A se vedea: Ioan Al. Iaşi. 6. Санкт-Петербург. A se vedea: Д.P. 2003. 2002. 2003. Юристь. Aproximativ 48% din victime înainte de atac au frecventat diferite localuri. unii infractori acţionează în restaurante situate în zone periferice. 2004. 4. tâlhării consumul de alcool îşi are partea sa de contribuţie. Psihiatrie judiciară.E.cit. Chişinău. alcoolismul de cuplu devine un important factor de trecere la act. Editura Polirom. Criminologie. A se vedea: Alexandru Nacu. Gladchi. cit. F. Centrul de Drept. Victimologia. 12. Determinantele victimologice şi mecanismul infracţiunilor de mare violenţă. consumul de alcool aduce victima într-o imposibilitate aproape totală de a se mai deplasa. o dramă a individului (alcoolismul cronic). Astfel. Шестаков. baruri şi au ieşit de acolo împreună cu viitorii agresori. 8. op. A se vedea: Gh. A se vedea: Ioan Al. Şi în caz de comitere de furturi. Криминология.

Introducerea acestui tip de răspundere . la sfîrşitul sec. statul nu mai este jucător (ca în economia de stat planificată.15]. politice. al XIX-lea ea revine în atenţia doctrinei penale europene. sprijinirea camuflată cu fonduri a unor organisme politice.U. pentru prima oară este prevăzută răspunderea penală a persoanelor juridice. Succesul în competiţia economică depinde. în cel al S. Incriminarea răspunderii penale persoanelor juridice se impune din raţiuni pragmatice determinate de dezvoltarea industriei şi comerţului. p. Avîndu-şi originile în dreptul antic.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 221 Oleg RUSU Aspecte ale răspunderii persoanelor juridice în dreptul penal al Republicii Moldova În economia de piaţă. În această nouă calitate. În acelaşi timp e necesar de a recunoaşte că normele care stabilesc răspunderea persoanei juridice prezintă un anumit grad de dificultate. şi al altor ţări [1. fraude şi evaziuni fiscale. care după structura şi conţinutul ei este foarte complexă. comerciale şi administrative.). producător. ci devine arbitru. fapte concurenţiale. în Codul penal al Republicii Moldova din 18 aprilie 2002. de existenţa unor reguli clare şi de respectarea acestora de către toţi competitorii. Pentru realizarea întregului proces de supunere la răspundere penală a persoanei juridice sunt necesare cunoştinţe vaste şi o anumită experienţă. în care jucătorii (agenţii economici) să concureze în mod corect (concurenţă loială) şi să se bucure de rezultatele obţinute. statul trebuie să vegheze ca toţi jucătorii să respecte regulile jocului. economice care au avut loc în societate. statul are în principal obligaţia de a institui un cadru juridic simplu şi stabil. ca şi în orice competiţie sportivă. acţiuni ce pun în pericol mediul înconjurător.A. Aceste prevederi reflectă schimbările sociale. că mulţi colaboratori ai organelor de drept nu au experienţa necesară (în ceea ce priveşte supunerea la răspundere penală a persoanei juridice) în utilizarea legislaţiei civile. În acest context. În al doilea rînd. domenii în care persoana juridică este implicată de multe ori în diferite activităţi criminale: spălarea banilor. distribuitor etc. în special în dreptul comun (commonlow) al Marii Britanii. intrat în vigoare la 12 iunie 2003. în funcţie de gravitatea abaterilor comise. cei care nu respectă regulile jocului trebuie prompt sancţionaţi de către stat. unde statul este proprietar. ministerelor etc. a guvernului. Din păcate. Întocmai ca şi în orice competiţie. de arbitru.

Astfel.11. iar măsurile administrative şi delictual-civile s-au dovedit a fi insuficiente pentru sancţionarea acestor corporaţii. De exemplu. 244. potrivit Convenţiei privind protecţia mediului prin intermediul dreptului penal din 04.1998. Printre cele mai afectate ar fi principiul răspunderii individuale şi personale. fundamentarea răspunderii penale pe principiul vinovăţiei şi principiul egalităţii legii penale. Apoi s-a ajuns la concluzia că o entitate colectivă. unele implicînd reevaluarea sau chiar reformarea unor principii fundamentale ale dreptului penal. unele dintre ele sau răsfrînt pozitiv asupra dreptului penal al Republicii Moldova. 236. prin actul de constituire. . consacrarea răspunderii penale a persoanei juridice a trezit un şir de obiecţii şi îndoieli. Studiul răspunderii penale a persoanelor juridice a căpătat o nouă dimensiune după abordarea acestei probleme ca temă a Congresului Internaţional de Drept Comparat de la Atena din 1994. pe de o parte. Este semnificativă şi Recomandarea R(88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor [2]. interesele consumatorului şi ale societăţii în general. s-a spus că o corporaţie nu are creier încît să poată acţiona. principii de la care ar trebui să se accepte abateri majore. Republica Moldova a inclus o serie de sancţiuni concrete pentru acţiunile infracţionale ale persoanei juridice în domeniul securităţii ecologice (art.art. în acest sens. cît şi de obstacole de natură practică.art. În lipsa unei fundamentări teoretice. în care nu intră şi comiterea unei infracţiuni. acestei probleme i-au fost dedicate mai multe convenţii. p. 200]. 240. 223-225. EDIŢIA A VI-A a fost dictată de consecinţele negative survenite în urma corporaţiilor mari. recomandări ale Consiliului Europei şi Uniunii Europene. conferinţe naţionale sau internaţionale au tratat această temă.245 CP al RM). fără a exonera însă de răspundere persoanele fizice care au săvîrşit fapta. Scopul Recomandării este de a încuraja adoptarea de măsuri de ordin legislativ pentru ca. 227-235 CP al RM). rezoluţii. în special în ţările din fostul spaţiu sovietic. numeroase alte congrese. întreprinderile să poată fi declarate responsabile pentru infracţiunile comise în activitatea lor. se susţine că numai evocarea problemei este de natură să pună în discuţie multe aspecte esenţiale ale răspunderii penale. iar pe de altă parte. informaţionale (259. Şi pînă în acest moment de apogeu.222 ANUAR ŞTIINŢIFIC. are capacitate limitată. a prevenirii comiterii de noi infracţiuni şi a reparării prejudiciilor cauzate prin infracţiune [3. În acest sens. 260. Anume în acea perioadă s-a conturat tendinţa de monopolizare a businessului mare. 237. Instituţionalizarea unei răspunderi penale propriu-zise a persoanelor juridice a fost zădărnicită atît de obstacole de natură conceptuală. 261 CP al RM) etc. Iniţial. ignorînduse. să se creeze un sistem de sancţiuni şi măsuri adaptate întreprinderilor în scopul realizării unei sancţionări eficiente a activităţilor ilicite.241. legiuitorul a stabilit răspunderea penală a persoanelor juridice pentru infracţiunile economice (art. 239. În plan european.

– întreprinderea trebuie exonerată de răspundere atunci cînd conducerea sa nu este implicată în comiterea infracţiunii şi a luat toate măsurile necesare pentru prevenirea săvîrşirii ei. Codul penal nu dă noţiunea de persoană juridică. de gravitatea culpei întreprinderii. . 2 Antrepriza. – aplicarea de sancţiuni penale trebuie să se facă numai atunci cînd acestea sunt cerute de natura infracţiunii. persoana juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale faţă de acest patrimoniu. de Legea nr. XI. – în alegerea şi aplicarea sancţiunii trebuie să se acorde o atenţie deosebită obiectivelor nonrepresive: prevenirea comiterii de noi infracţiuni şi repararea prejudiciului suferit de victima infracţiunii. 55 Cod civil al RM. chiar dacă aceste infracţiuni sunt străine de obiectul întreprinderii şi indiferent dacă a fost identificată sau nu persoana fizică ce le-a săvîrşit. cum ar fi cea administrativă. sec. – angajarea răspunderii întreprinderii nu trebuie să ducă la exonerarea de răspundere a persoanelor fizice implicate în comiterea infracţiunii. din această interpretare s-ar putea formula şi înţelesul activităţii legale de întreprinzător. ca subiect al componenţei de infracţiuni se recunosc nu toate persoanele juridice. 332 din 1999 Privind acordarea de licenţe pentru unele genuri de activitate. Pentru fapte de mai mică gravitate este indicată recurgerea la alte forme de răspundere. În mod special. de consecinţele ei pentru societate şi de necesitatea de a preveni alte infracţiuni. să-şi asume obligaţiuni. Ţinînd cont de prevederile actelor stipulate în Codul penal al Republicii Moldova. Pe cale de deducţie. omisiune care a dus la comiterea infracţiunii.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 223 Principiile pe care le formulează Recomandarea în cauză au menirea să ghideze regimul răspunderii penale a persoanelor juridice [4]: – o persoană juridică poate răspunde pentru infracţiunile comise în exerciţiul activităţii sale. poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată.1 Dispoziţii generale cu privire la antrepriză şi la prestări servicii şi sec. Prin urmare. 125 dă interpretarea legislativă a activităţii de întreprinzător desfăşurată ilegal. persoana juridică poate fi subiect al infracţiunii de la data înregistrării ei de către stat. Codul penal al RM în art. Persoana juridică se consideră constituită în momentul înregistrării şi din acest moment are capacitatea de folosinţă şi de exerciţiu [5]. Însă această activitate este reglementată expres de Codul civil în cap. persoanele exercitînd funcţii de conducere trebuie să răspundă pentru omisiunea îndeplinirii obligaţiunilor lor. Astfel. pot fi subiecţi ai infracţiunii numai acele persoane juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător ce corespunde dispoziţiilor acestor acte legislative şi normative. poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale. ci numai acele persoane juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător. Conform art.

fapta poate fi comisă de un mandatar sau prepus al persoanei juridice. b) persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător este vinovată de efectuarea unei activităţi ce nu corespunde actelor de constituire sau scopurilor declarate. cu titlu principal sau accesoriu. destituirea membrilor conducerii. dar în acest caz se cere ca organul de conducere să fie informat de riscul comiterii infracţiunii. aprobată. În cazul în care organele de conducere au întreprins toate măsurile posibile pentru prevenirea săvîrşirii infracţiunii sau pot demonstra că actele presupusului nu sunt legate de realizarea obiectului societăţii. c) fapta care cauzează sau creează pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile persoanei. răspunderea persoanei juridice va fi exclusă. Astfel. dar să neglijeze adoptarea măsurilor necesare pentru prevenirea ei. interdicţia de a exercita anumite activităţi. interdicţia de a face publicitate pentru mărfuri sau servicii. De exemplu. Pentru aprecierea elementului subiectiv în cazul persoanei juridice. retragerea autorizaţiilor. ce stabileşte îndatoriri sau interdicţii pentru efectuarea unei anumite activităţi. vor fi trase la răspundere penală şi persoanele fizice care au organizat nemijlocit această activitate ilegală. cu sau fără suspendare: avertismentul. e necesar a ţine cont de atitudinea organelor acesteia. societăţii sau statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane juridice sau a fost admisă. EDIŢIA A VI-A Persoana juridică este supusă răspunderii penale pentru o faptă prevăzută de legea penală. plasarea provizorie a întreprinderii sub autoritatea unui administrator desemnat de justiţie.224 ANUAR ŞTIINŢIFIC. dacă firma se ocupă cu contrabanda. . închiderea întreprinderii. Legea penală stabileşte că răspunderea penală a persoanelor juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvîrşită. interdicţia de a beneficia de avantaje fiscale sau subvenţii. mustrarea. utilizată de organul sau persoana împuternicite cu funcţii de conducere a persoanei juridice respective [6]. confiscarea bunurilor utilizate la comiterea infracţiunii sau reprezentînd cîştiguri rezultate din activitatea ilicită. decăderea din dreptul de a contracta cu statul sau cu autorităţile publice. sancţionată. Recomandarea R(88) 18 privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor prevede o gamă largă de sancţiuni aplicabile persoanelor juridice. dacă aceasta întruneşte cel puţin una din următoarele condiţii: a) persoana juridică care desfăşoară activitatea de întreprinzător este vinovată de neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor directe ale legii.

înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a exercita alte activităţi. Amenda pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător se aplică numai în calitate de pedeapsă principală. Legea penală prevede (art. este lichidarea persoanei juridice. de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare. 73 CP al RM. cu survenirea consecinţelor prevăzute de legislaţia civilă. un semestru etc. toamnă sau pentru o lună. repunerea în situaţia anterioară. de a primi subvenţii. două. 2) privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate şi 3) lichidare. Considerăm că multe din sancţiunile recomandate mai sus ar putea fi aplicate şi persoanelor juridice din Republica Moldova. 74 CP al RM. cît şi ca pedeapsă complementară. Amenda se aplică în limitele de la 500 la 10. prevăzută în art. Unele dintre aceste măsuri sunt de natură extrapenală (despăgubirea victimei. În continuare vom analiza care din sancţiunile enumerate mai sus şi-au găsit reflectare în legislaţia penală naţională. este privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate prevăzută în art.) sau la o anumită perioadă a anului (iarnă.000 unităţi convenţionale. neputînd fi considerate sancţiuni penale chiar dacă aplicarea lor se face în cadrul procesului penal. În scopul evidenţierii măsurilor luate anterior faţă de o persoană juridică. Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu (municipiu. A doua modalitate de pedeapsă penală.) şi se stabileşte pe un termen de pînă la 5 ani sau pe un termen nelimitat. primăvară.64 alin. persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător li se pot aplica următoarele pedepse penale: 1) amendă. care poate fi aplicată persoanelor juridice.4 CP al RM) că mărimea amenzii pentru persoanele juridice se stabileşte în conformitate cu caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvîrşite şi cu mărimea daunei cauzate. repunerea în situaţia anterioară). 63 Cod penal al Republicii Moldova. ţinîndu-se cont de starea economicofinanciară a persoanei juridice. Privarea unei persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător de dreptul de a exercita anumite activităţi constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii. .Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 225 despăgubirea victimei. Lichidarea persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător constă în dizolvarea acesteia. Această pedeapsă poate fi aplicată de instanţa de judecată atît ca pedeapsă principală. comună. teritoriul ţării etc. Recomandarea prevede înfiinţarea unui cazier special destinat acestor persoane. În conformitate cu art. publicarea deciziei prin care s-a aplicat o sancţiune sau o măsură. A treia modalitate de pedeapsă penală pentru persoanele juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător. vară.

art.1.1. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Revista de criminologie. Editura Rosetti. EDIŢIA A VI-A Lichidarea unei persoane juridice se stabileşte în cazul în care instanţa de judecată va constata că caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei săvîrşite face imposibilă activitatea în continuare a acestei persoane juridice.-1107-XV din 06 iunie 2002. fapt ce implică necesitatea continuării investigaţiilor ştiinţifice datorită cărora legislaţia penală se va perfecţiona şi dezvolta în continuare. art. În concluzie. Recomandarea adoptată la 20 octombrie 1988. Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei. Răspunderea penală a persoanei juridice.226 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 61 alin. Radu Chiriţă. Bucureşti. Răspunderea persoanei juridice în dreptul penal englez. Recomandarea R (88) privind răspunderea întreprinderilor persoane juridice pentru infracţiunile comise în activitatea lor.3. trebuie să constatăm că nici pînă în prezent nu este o instituţie absolut perfectă. Florin Streteanu. menţionăm că în prezent nu mai poate fi pusă cu just temei la îndoială utilitatea instituţiei răspunderii penale a persoanelor juridice şi capacitatea sa de a constitui un instrument eficient în lupta împotriva criminalităţii corporative contemporane. adoptată la 20 octombrie 1988. 2002.1-2 2003. drept penal şi criminalistică. 5 6 . Codul civil al Republicii Moldova Nr. dar.60 alin. 2 3 4 Antoninio Montecelli. Referinţe: 1. Codul penal al Republicii Moldova Nr.21 alin. în acelaşi timp. Nr.-XV din 18 aprilie 2002.

scopul căreia este de a-i forma nişte . precum şi obligaţiile pe care el trebuie să le îndeplinească. În perioada executării pedepsei. Statutul juridic al cetăţeanului RM este prevăzut în Titlul II al Constituţiei RM.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 227 Oleg RUSU Statutul juridic al condamnaţilor în contextul noii legislaţii execuţional-penale a Republicii Moldova Instituţia statutului juridic al condamnaţilor ocupă un loc important alături de alte aspecte ce ţin de executarea pedepsei penale. 114]. În statutul juridic al cetăţeanului sînt cuprinse şi garanţiile statului în acordarea posibilităţii de a beneficia de drepturile prevăzute de legislaţie şi garanţiile respectării de către cetăţean a obligaţiilor ce îi revin. precum şi obligaţiile pe care trebuie să le onoreze în limitele ţării sale. b) Statutul juridic general al cetăţeanului Republicii Moldova. Prin statut juridic al condamnatului înţelegem totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care reies din statutul juridic general al cetăţenilor statului şi care sînt prevăzute în actele normative ale diferitelor ramuri de drept. c) Statutul juridic special al cetăţeanului Republicii Moldova. Drepturi şi obligaţiile cetăţeanului care determină statutul juridic al cetăţeanului într-un domeniu concret de activitate (spre exemplu. precum şi de comportamentul lor pe parcursul executării pedepsei. Una din aceste garanţii este sancţionarea cetăţenilor care nu respectă întocmai prevederile legii [1. reglementate de normele de drept în mediul său de existenţă. Problema dată prezintă o actualitate deosebită cînd în Republica Moldova continuă procesul de consolidare a statului de drept. are condamnatul rolul de ispăşitor al vinovăţiei sale prin intermediul acţiunii represive a statului. în domeniul militar). Statutul juridic al cetăţeanului poate fi împărţit în următoarele tipuri: a) Statutul juridic internaţional al persoanei şi cetăţeanului . La categoria persoanelor care posedă statut special se referă şi persoanele care-şi ispăşesc pedeapsa penală (statutul juridic al persoanelor condamnate). cînd drepturile omului şi factorul uman capătă importanţă primordială. Prin statut juridic al cetăţeanului se înţelege totalitatea drepturilor şi obligaţiilor sale. Drepturi de care beneficiază orice cetăţean al Republicii Moldova. Drepturile consacrate în actele internaţionale de care poate beneficia cetăţeanul aflîndu-se pe teritoriul oricărui stat. precum şi în ramurile respective ale dreptului. a intrat în vigoare o nouă legislaţie penală şi execuţional-penală şi continuă procesul de perfecţionare a acestora. p. depind de tipul pedepsei numite de instanţa de judecată.

Deoarece criminalitatea este un fenomen global. să atragă atenţia tuturor oamenilor politici asupra faptului că numai respectînd drepturile omului ei pot conduce naţiunile ale căror destine le reprezintă [2. atunci şi organismele internaţionale. Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice. a. De asemenea. 17]. Pedeapsa penală aplicată faţă de persoana recunoscută de către instanţa de judecată drept vinovată în săvîrşirea unei infracţiuni este o măsură represivă a statului. În Republica Moldova sînt recunoscute şi garantate drepturile şi libertăţile omului şi cetăţeanului care corespund principiilor şi normelor dreptului internaţional şi Constituţiei. şi comunitatea internaţională tind de a elabora un etalon al statutului juridic al persoanelor condamnate care-şi ispăşesc pedeapsa penală. Indispensabilitatea drepturilor şi libertăţilor persoanei presupune o protecţie a lor de către sistemul normelor naţionale şi internaţionale. este influenţat şi de prezenţa în societate a unor mijloace de luptă contra criminalităţii. a societăţii şi statului.228 ANUAR ŞTIINŢIFIC. internaţional. Măsurile represive nu pot fi exprimate (aplicate) altfel decît prin lipsirea şi limitarea drepturilor personale şi patrimoniale ale condamnatului. reuşind să confere stimei faţă de persoană o dimensiune universală. a intereselor altor cetăţeni. În timpul executării pedepsei numite prin sentinţa instanţei de judecată condamnatul nu este lipsit de cetăţenia Republicii Moldova.M. tipul de stat. Din aceste considerente a fost necesară determinarea clară în legislaţie a statutului juridic special al condamnatului. Proiectarea problematicii drepturilor omului pe planul vieţii internaţionale nu a prezentat decît consecinţa firească a internaţionalizării problemelor umanitare. iar persoanele fără cetăţenie (apatrizii) şi cetăţenii străini care au comis infracţiuni pe teritoriul Republicii Moldova sînt trataţi conform prevederilor actelor care reglementează aflarea ( şederea) lor pe teritoriul Republicii Moldova. p. Drept exemplu putem aduce aşa acte normative internaţionale cum sînt: Ansamblul de reguli minime ale ONU privind tratamentul deţinuţilor (1955). Constituţia Republicii Moldova este în deplină concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. nivelul criminalităţii. Ţinem să menţionăm că statutul juridic al condamnatului este o categorie socială şi conţinutul său se modifică o dată cu nivelul de dezvoltare a societăţii. Drepturile şi libertăţile fundamentale sînt indispensabile şi le are (posedă) fiecare de la naştere. EDIŢIA A VI-A calităţi social-utile ce ar asigura respectarea normelor de drept. anume acele drepturi şi libertăţi care sunt garantate de Constituţie pentru cetăţenii care respectă legea. în care se prevede regimul executării şi ispăşirii unor anumite tipuri de pedeapsă. . Regulile Europene pentru penitenciare (1987) ş. şi anume prevederile capitolului XVI al CE al RM. 54 al Constituţiei R. În corespundere cu prevederile sale. În capitolul dat sînt determinate drepturile şi obligaţiile condamnatului care ispăşeşte orice tip de pedeapsă penală. Statutul juridic al persoanei care ispăşeşte o pedeapsă concretă este determinat în capitolele respective ale Părţii speciale a CE al RM. precum şi alte acte internaţionale cu privire la drepturile omului. Drept bază legală pentru o lipsire parţială sau totală a anumitor drepturi şi libertăţi ale persoanei şi cetăţeanului este art.

iar secţiunea a 9-a a Statutului conţine prevederi în care condamnaţilor li se interzice participarea la alegeri şi referendumuri. Unele limitări sînt prevăzute de normele dreptului constituţional. la deplasare. libertăţilor şi demnităţii altor persoane. 20-24 din Constituţia Republicii Moldova nu se admite.165 alin. legea stabileşte unele limite ale izolării. lipsirea dreptului de vot. cu excepţiile şi restricţiile prevăzute de CE al RM şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta (art. De exemplu. reflectate în anumite drepturi subiective sau interese legitime ale condamnatului. în numele legii. Dreptul subiectiv al condamnatului poate fi calificat ca posibilitate a unei anumite comportări sau ca posibilitate de a se folosi de anumite valori. 61 alin. protejării drepturilor. Ele apar şi se realizează. deoarece alin. Condamnatul cetăţean străin sau apatrid are drepturile şi obligaţiile stabilite în acordurile internaţionale la care Republica Moldova este parte. cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. dreptul familiei şi alte ramuri de drept. care sînt garantate de art. persoanelor care au săvîrşit infracţiuni. bunăstării economice a ţării. 25 şi 27 ale Constituţiei RM. în unele cazuri. în limitele relaţiilor juridice execuţional-penale. la alegerea locului de trai şi altele.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 229 exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege. interesele legitime şi obligaţiile condamnaţilor. de regulă. Potrivit art. condamnatul beneficiază de drepturile. Conform art. Cea mai severă dintre pedepse este privaţiunea de libertate care este una dintre măsurile statului în lupta cu criminalitatea. fixate în . libertăţile şi obligaţiile cetăţenilor Republicii Moldova. locativ. 38 al Constituţiei RM prevede. care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale. în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor. Legislaţia prevede norme care limitează drepturile civile ale condamnatului. în legislaţia Republicii Moldova privind statutul juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor. Însă izolarea în locurile de detenţie nu poate fi absolută. În conţinutul statutului juridic al condamnaţilor se includ drepturile. Restricţia drepturilor proclamate în art. 1 Cod penal al Republicii Moldova. libertatea politică a condamnatului nu se realizează într-un volum deplin. pedeapsa penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată. împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. pentru asigurarea căruia condamnatului i se impun anumite obligaţii. În penitenciare se asigură un anumit grad de izolare a condamnatului de lumea exterioară. cu excepţiile şi restricţiile CE al RM şi de actele normative adoptate în conformitate cu acesta. Gradul de reglementare a statutului condamnatului. de aceea. 165 alin. Conţinutul privaţiunii de libertate îl constituie limitarea dreptului cetăţeanului la libertate personală. 2 art. 1 CE al RM. ordinii publice. 2 CE al RM). volumul de drepturi sau limitări în drepturi se deosebesc în funcţie de categoria pedepsei aplicate. integrităţii teritoriale.

persoanele oficiale ale organelor care execută pedeapsa. Această informaţie urmează a fi pusă la dispoziţia condamnatului din momentul punerii sentinţei în executare. Conţinutul drepturilor şi obligaţiilor fundamentale au fost determinate reieşind din însemnătatea şi universalitatea lor. libertatea creaţiei. respectarea drepturilor şi intereselor legitime ale condamnaţilor şi ale altor persoane. fiind cea de-a treia componentă a statutului juridic al condamnatului. despre drepturile şi obligaţiile sale. de regulă. după acordul dat de către administraţia penitenciarului. precum şi din faptul că sînt comune pentru diferite categorii de infracţiuni [4. Aspectul retrospectiv (negativ) al ocrotirii drepturilor condamnaţilor se manifestă prin întreprinderea măsurilor de restabilire a drepturilor lezate şi lichidării obstacolelor întîlnite în practică pentru asigurarea statutului juridic al condamnaţilor [5. p. totodată. Aspectul prospectiv (pozitiv) al ocrotirii drepturilor condamnaţilor se exprimă prin crearea condiţiilor pentru realizarea drepturilor lor subiective (dreptul la muncă. O altă componentă a statutului juridic al condamnatului o constituie interesele lui legitime care pot fi apreciate ca tendinţa condamnaţilor de a dispune de anumite valori. preîntîmpinarea unor posibile încălcări ale acestor drepturi. Obligaţia juridică a condamnatului. drepturi de moştenire ş. Ocrotirea statutului juridic al condamnaţilor în ştiinţa dreptului execuţional penal poate fi examinată sub aspect pozitiv (prospectiv) şi negativ (retrospectiv). În perioada modernă statul a început să acorde o atenţie sporită problemelor ce ţin de asigurarea ocrotirii drepturilor şi intereselor personalităţii condamnaţilor. întrevederi. procuraturii. să se stimuleze corectarea lor în procesul executării pedepsei. în limba pe care o înţelege. EDIŢIA A VI-A lege şi garantate de stat. stabilită în normele de drept.a. Aceste drepturi apar din momentul internării condamnatului în penitenciar. odihnă. Dreptul de a fi informat de instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei. ce se asigură cu obligaţiile juridice ale persoanelor oficiale din organele care execută pedeapsa. 16]. ale altor subiecţi ai relaţiilor juridice. p. 154]. Importanţa lor socialjuridică constă în faptul că ele permit să se asigure tratarea diferenţiată a condamnaţilor. care asigură atingerea scopurilor pedepsei penale. Drepturile generale ale condamnatului sînt expuse în art.) şi.230 ANUAR ŞTIINŢIFIC. fixate în normele de drept care se satisfac. se menţin pe durata executării pedepsei privative de libertate şi se sting în momentul liberării definitive [3. modul şi condiţiile de executare a pedepsei. condiţii materiale şi de trai decente. p. 75]. poate fi determinată ca o măsură de comportare a condamnatului în timpul ispăşirii pedepsei. judecăţii. . Potrivit acestui articol condamnatului i se garantează: 1. menţinerea ordinii de drept în timpul ispăşirii ei. precum şi despre modificarea modului şi condiţiilor de executare a pedepsei. 166 CE al RM.

de măsuri de protecţie din partea statului. inclusiv de a nu fi supus la tortură şi nici la pedepse sau tratamente cu cruzime. pot solicita administraţiei penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internaţională competentă şi pot fi vizitate de reprezentanţii acesteia. Iar administraţia penitenciarului. . Dreptul la apărarea şi respectarea demnităţii. La rîndul ei. Conform art. inclusiv la pensie. Condamnaţii beneficiază în mod gratuit de tratament medical şi de medicamente. 5. Conform art. autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale. ei au dreptul de a se adresa instituţiilor diplomatice sau consulare în RM ale statului ai cărui cetăţeni sînt şi de a fi vizitate de funcţionarii acestor instituţii diplomatice sau consulare. indiferent de consimţămîntul său.233 CE al RM. precum şi a altor persoane autorizate să acorde astfel de asistenţă. 258 CE al RM. 6. conform art. inumane sau degradante. Potrivit prevederilor art. altor instituţii şi organizaţii. cu persoanele care au dreptul de a acorda asistenţă juridică. în mod gratuit. inclusiv internaţionale. condamnaţii care au împlinit vîrsta de pensionare şi au vechimea în muncă cuvenită. al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în RM. Dreptul la ocrotirea socială. Dreptul de a adresa petiţii (cereri. după caz. reclamaţii. de către un personal calificat.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 231 2. nu este limitată frecvenţa întîlnirilor cu avocatul. instanţei de judecată. beneficiază de drepturile şi libertăţile prevăzute în CE al RM. precum şi de mijloacele lor de apărare. 5 CE al RM. unei experienţe medicale sau ştiinţifice care îi pune în pericol viaţa sau sănătatea. precum şi persoanele condamnate care au altă cetăţenie decît cea a RM. procuraturii. 4. de rînd cu cetăţenii RM. 249 CE al RM. administraţia penitenciarului are obligaţia să coopereze cu instituţiile date pentru acordarea asistenţei diplomatice persoanelor condamnate. Dreptul la ocrotirea sănătăţii. Dreptul la asistenţă juridică pe bază de contract din partea avocaţilor. precum şi. asociaţiilor obşteşti. asistenţa medicală în penitenciare se acordă ori de cîte ori este necesar sau la cerere. sesizări) administraţiei instituţiei ori organului care asigură executarea pedepsei sau organelor ierarhic superioare. După cum deja a fost menţionat. potrivit legii. întreprinde măsuri de perfectare a documentelor pentru calcularea pensiei şi de virare regulată a acesteia în contul de peculiu al condamnatului pînă la eliberarea lui din penitenciar sau transferarea într-un alt penitenciar. Mai mult decît atît. 232 alin. Persoanele condamnate cu statut de refugiaţi sau apatrizi. Prin respectarea cerinţei date condamnatul nu-şi pierde simţul demnităţii şi tinde de a-l menţine în relaţiile cu personalul şi alte persoane care vizitează instituţia. 3. persoanele condamnate care au cetăţenie străină. propuneri. drepturilor şi libertăţilor pe care le are de către instituţia sau organul care asigură executarea pedepsei. beneficiind. cu mediatorul sau cu alte persoane prevăzute de lege. la cererea condamnatului. precum şi condamnaţii invalizi au dreptul la pensie în mărimea stabilită de legislaţie.

precum şi să încalce modul şi condiţiile de executare a pedepsei [6]. precum şi multe alte consecinţe negative [7. EDIŢIA A VI-A 7. La categoria drepturilor generale putem numi şi dreptul la securitatea personală a condamnaţilor. 167 al CE al RM care prevede că condamnatul este obligat: 1. condamnatul are şi alte drepturi prevăzute de legislaţie. a personalului instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei. Să execute cerinţele legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei. inclusiv condamnaţi. În cazul apariţiei pericolului pentru securitatea personală a condamnatului. În cazul refuzului de a se prezenta pentru darea explicaţiilor. 20]. 225 din Partea specială a CE al RM. Obligaţiile generale ale condamnatului sînt stipulate în art. Potrivit art. condamnatul poate fi adus forţat. Administraţia sau organul care execută pedeapsa trebuie să-i explice condamnatului obligaţiile care el va trebui să le respecte în procesul executării pedepsei. 166 CE al RM şi Secţiunea a 35-a a proiectului noului Statut. restricţii. Astfel. 8. De asemenea. 2 CE al R. 167 CE al RM. neexecutarea de către condamnat a obligaţiilor ce îi revin. el este în drept să adreseze oricăreia dintre persoanele cu funcţie de răspundere a penitenciarului o cerere privind asigurarea securităţii personale a condamnatului. se menţionează că statul asigură securitatea personală a condamnaţilor. administraţia penitenciarului întreprinde măsurile de rigoare în vederea înlăturării pericolului pentru securitatea personală a condamnatului. care trebuie să fie ispăşită de condamnat şi presupune suportarea anumitor greutăţi. la categoria drepturilor generale poate fi atribuit şi dreptul la libertatea conştiinţei şi libertăţii confesionale a condamnaţilor care este reglementat de art. 2 art. şi măsuri de protecţie din partea statului. 2. Forma explicaţiilor poate avea caracter verbal sau scris în funcţie de importanţa lor pentru aprecierea atitudinii lor faţă de executarea pedepsei. care este prevăzut de art. 3. a altor persoane. Codului de procedură penală şi de alte legi şi determinate de modul şi de condiţiile de executare a pedepsei penale concrete. pierderea anumitor beneficii şi posibilităţi. În acelaşi timp. Conform pct. inclusiv să se prezinte la solicitarea administraţiei şi să dea explicaţii în chestiunile referitoare la executarea pedepsei. În acelaşi timp. Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate nu poate fi îngrădită decît în limitele şi în condiţiile prevăzute de Codul de executare. Această cerinţă reiese din obligaţia punerii în executare a sentinţei judecătoreşti despre aplicarea pedepsei. iar. realizarea drepturilor condamnatului nu trebuie să lezeze drepturile şi interesele legitime ale altor persoane. importanţă deosebită are fixarea în legislaţie a obligaţiilor ce le revin. Să respecte demnitatea celorlalţi condamnaţi. Să respecte prevederile legislaţiei execuţional-penale după ce a luat cunoştinţă de ele în modul prevăzut de CE al RM.M.232 ANUAR ŞTIINŢIFIC.. p.166 alin. În determinarea statutului juridic al condamnaţilor. precum şi neîndeplinirea . după caz.

166 alin. под редакцией А. СанктПетербург. 2002. precum şi respectarea obligaţiilor generale. издательство “Юридический центр пресс”. 4... Lazari. Кемерово. издательство Норма. A. art. 2002. 2002. под редакцией Зубкова.4. Селиверстова. Dreptul executării sancţiunilor penale. Уголовно-исполнительное право. fixarea în legislaţie a drepturilor şi obligaţiilor condamnaţilor este condiţionată de dorinţa legislatorului de a garanta respectarea celor mai importante drepturi ale condamnatului. Deoarece aceste norme sînt cuprinse în Partea generală a CE al R. И. 5. Уголовнно-исполнительное право под редакции В. Codul de executare al Republicii Moldova din 20 decembrie 1994. Referinţe: 1. Aşadar. Bucureşti. 2002. 3. Reguli generale de protecţie a persoanelor supuse detenţiei sau întemniţării / Buletin informativ al Centrului pentru Asistenţa Reformei Penitenciare nr. 1985.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 233 cerinţelor legale ale administraţiei instituţiei sau organului care asigură executarea pedepsei atrag răspunderea prevăzută de legislaţie. Москва. Адаменко В. Охрана прав и интересов осужденного. C. Москва. 7.M. Уголовно исполнительное право. în această categorie legislatorul a inclus doar acele drepturi şi obligaţii care sînt comune pentru statutul juridic al condamnaţilor care ispăşesc diferite tipuri de pedepse penale. Nicolai-Anghel Nicolae.Д. 2004. inclusiv constituţionale. 2. 2. 3. Толкаченко. . 6.

mai ales. diversitatea formelor prin care aceasta se manifestă – precum şi gravitatea unora dintre ele (de exemplu. guvernamentale şi nonguvernamentale. Totuşi implementarea practică a acestei teorii a avut loc mult mai tîrziu. tot mai evident devenea faptul că anume prevenirea criminalităţii este metoda cea mai perspectivă de luptă cu acest fenomen negativ [1. p. care susţinea că în societate trebuie să existe o legislaţie perfectă. Voltaire. Opinia dată a primit argumentare juridică în lucrările juriştilor din şcoala clasică a dreptului penal (sec. a personalităţii recidivistului reprezintă etapele necesare pentru stabilirea metodelor de prevenire şi combatere a unui atare tip de criminalitate. faptele săvîrşite cu violenţă) – au determinat ca prevenirea criminalităţii să devină o chestiune de ordin planetar. Esenţa acestei lupte s-a cristalizat în formula: „legislatorul înţelept va preveni infracţiunea pentru a nu fi nevoit să pedepsească pentru ea”. XVIII) care au pus baza noii politici în lupta contra criminalităţii. De aceea astăzi. sunt . societăţii şi statului. evoluţiei în timp a acesteia. Ideea referitoare la faptul că prevenirea criminalităţii trebuie să devină prioritară politicii represive a statului a fost expusă încă în antichitate de către Platon (sec. toate statele. p. IV î. Se poate spune că. dezgust pentru săvîrşirea infracţiunilor. şi anume: „prevenirea crimelor reprezintă adevărata jurisprudenţă într-o societate civilizată” [2. EDIŢIA A VI-A Vitalie SÎLI Semnificaţia măsurilor generale de prevenire a criminalităţii Studierea determinantelor criminalităţii recidiviştilor.n. şi anume: pedepsirea pentru săvîrşirea infracţiunilor şi prevenirea infracţiunilor. criminalitatea continuă să fie cea de-a treia mare problemă cu care se confruntă majoritatea ţărilor lumii. cu atribuţii în domeniul respectiv. pe măsura dezvoltării civilizaţiei umane. Anume aceasta este finalitatea oricărui studiu din domeniul criminologiei.234 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în afară de criza morală şi criza economică. oprind oamenii de la comiterea acestora. toate organismele naţionale şi internaţionale. Dar deşi se recunoştea semnificaţia incontestabilă a aplicării pedepsei juste. a expus ideea ce prezintă importanţă principială. 163]. 279].). Evoluţia criminalităţii în societatea contemporană şi. În procesul evoluţiei istorice umanitatea a folosit două modalităţi de contracarare a atentatelor criminale asupra drepturilor şi intereselor legitime ale personalităţii.e. de asemenea. oportune şi inevitabile pentru stoparea criminalităţii şi asigurarea liniştii sociale. ce ar crea repulsie.

reîntoarcerea în societate. juridice sau nejuridice. Măsurile generale de prevenire sunt menite să blocheze determinantele generale ale recidivismului.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 235 preocupate de găsirea modalităţilor prin care să poată cel puţin stăpîni. la determinantele generale ale criminalităţii se adaugă influenţa negativă a neajunsurilor în activitatea organelor de stat competente (desigur. comiterea noii infracţiuni. caracterul de preîntîmpinare: a nu permite să se săvîrşească răul întotdeauna este mai bine pentru potenţialele victime ale atentatelor (precum şi pentru liniştea şi siguranţa socială în general) decît a pedepsi pentru fapta consumată. mai întîi de toate. 13]. prin aceea că este comisă de către o persoană cu antecedente penale sau faţă de care au fost aplicate. economisirea enormă a resurselor societăţii din contul micşorării cheltuielilor neproductive [4. este legată recidiva ar fi următoarea: pedepsirea persoanei pentru infracţiune. prin care se subînţelege luarea unor măsuri de împiedicare şi oprire a comiterii faptelor criminale [6. executarea pedepsei. succesiunea evenimentelor de care. Infracţiunea comisă în stare de recidivă se caracterizează. respectiv. factorii facultativi sunt blocaţi şi criminalitatea recidiviştilor se va „alimenta”. p. eficacitatea: reacţionînd la săvîrşirea unor acţiuni concrete şi a anumitor grupuri de infracţiuni. De aceea. măsuri de influenţă. 177]. p. Desigur. aceasta simplifică întru câtva tabloul real. preîntîmpinarea săvîrşirii pentru prima dată a acelor acţiuni ori inacţiuni umane pe care societatea le consideră dăunătoare pentru valorile sale. Importantă considerăm cercetarea a însăşi noţiunii de prevenire. 205]. p. În lanţul acestor evenimente. măsurile speciale au drept scop estomparea determinantelor facultative. dacă nu stopa fenomenul [3. În prioritatea prevenirii crimelor ne conving trei momente de bază. În primul rînd. din contul determinantelor generale ale . statul şi societatea influenţează asupra mediului în care ele apar. p. Dacă subsistemul măsurilor speciale de luptă cu recidivismul este efectiv. prevenirea criminalităţii înseamnă. În al treilea rînd. Despre eficienţa măsurilor indicate se poate judeca conform coraportului dinamicii recidivismului şi a dinamicii criminalităţii primare. În al doilea rînd. în fond. nepermiţînd în continuare să apară infracţiunile conexe. pentru evoluţia sa normală către progres. Acest sistem este creat reieşind din complexul cauzelor şi condiţiilor criminalităţii recidiviştilor. Combaterea criminalităţii recidiviştilor presupune existenţa unui sistem al măsurilor respective. precum şi împiedicarea repetării faptei penale de către acelaşi autor [5. în primul rînd. de regulă. Însă o asemenea clasificare este extrem de utilă pentru atingerea scopurilor aprecierii empirice a eficacităţii subsistemului măsurilor speciale de combatere a recidivismului. precum şi din posibilităţile de care dispune statul şi societatea pentru realizarea diferitelor măsuri de combatere a recidivismului. potrivit legii. luînd în consideraţie consecutivitatea evenimentelor în formarea recidivei). 280]. deoarece rămîn fără atenţie corelaţia şi interpătrunderea cauzelor şi condiţiilor generale şi speciale. Conform doctrinei.

criza individuală (criza psihică.) sunt măsuri sociale individuale. cînd vor exista mijloace financiare necesare pentru investirea în sfera socială. Sarcina principală va consta în stabilirea neajunsurilor care reduc eficienţa luptei cu criminalitatea recidiviştilor. cauza unei asemenea stări de lucruri va fi eficienţa redusă a subsistemului măsurilor speciale de luptă cu criminalitatea recidiviştilor. cînd în cadrul societăţii există multe persoane veniturile cărora sunt cu mult mai mici decît minimul necesar. 70-71]. atunci cînd va fi creată pătura medie puternică. neprotejarea acestora din punct de vedere social poate duce la apariţia antagonismului social care. Prevenirea generală constă în prevenirea apariţiei sau existenţei unor cauze sociale ori individuale care pot conduce la crimă.236 ANUAR ŞTIINŢIFIC. va fi posibilă reducerea decalajului existent între nivelul de trai al anumitor grupuri şi pături sociale. p. social. cum sunt sărăcia. cît şi microeconomic. sunt caracteristice aceleaşi mijloace de prevenire. care asigură dezvoltarea progresivă a societăţii. Prevenirea generală se înfăptuieşte prin totalitatea măsurilor de mare anvergură. executive etc. Stabilitatea politică este şi ea o condiţie necesară pentru prevenirea şi combaterea criminalităţii. prin care în mod direct se asanează situaţia socială. Numai atunci cînd în societate va fi realizată o stabilitate economică. atunci cînd statul va reuşi să asigure un nivel decent de trai păturilor social-vulnerabile. Dacă însă dinamica criminalităţii recidiviştilor va fi nefavorabilă. pentru recidivism. Haosul şi instabilitatea existente pe scena politică. şi unele cauze care pot genera crime [8. este adoptarea măsurilor de înlăturare a acestor situaţii dificile care se ridică la nivelul unor cauze ce duc la criminalitate. situaţii sociale ori familiale grele. doar atunci se va putea vorbi despre existenţa unor premise pozitive pentru realizarea reuşită a luptei împotriva criminalităţii. educaţia proastă. inadaptarea socială). însoţită de creşterea perpetuă a tuturor indicilor economici pozitivi. . p. 166]. conflictele dintre oameni. Mai întîi de toate. criza economică. administrative. se înlătură. la rîndul său. Totodată. În prezenţa unor asemenea situaţii dificile. Măsurile necesare de înlăturare a cauzelor respective de către societate şi organele de stat (organele economice. este vorba de sporirea nivelului dezvoltării economice în cadrul întregii societăţi atît la nivel macroeconomic. în mod indirect. De fapt. 177]. fără de care este imposibilă planificarea măsurilor menite să majoreze eficienţa menţionată [7. dar în acelaşi timp. Aceste măsuri se caracterizează prin aceea că urmăresc scopuri mult mai vaste decît lupta cu criminalitatea [9. a relaţiilor dintre oameni în domeniile economic. şcolarizarea. susţinută de unii autori. care este o parte componentă a criminalităţii în general. familial etc. spiritual. politic. p. Soluţia recomandabilă în aceste cazuri. Astăzi. naşte tensiuni şi sentimente de nemulţumire şi ură. lipsa instrucţiei. unele persoane pot cădea în mrejele criminalităţii. EDIŢIA A VI-A criminalităţii. Despre aceasta ne va demonstra asemănarea dinamicii criminalităţii primare cu cea a recidivismului.

bibliotecile. care se impune. Evenimentele negative din domeniile economic şi politic sunt însoţite şi generează un şir de efecte negative în domeniul educaţiei şi culturii. Nivelul respectării principiilor fundamentale ale dreptului este un indiciu al gradului de civilizaţie pe care l-a atins societatea. trebuie educaţi în spiritul bunăvoinţei. Totodată. locuri de petrecere utilă a timpului liber. cu participarea factorilor interesaţi care au posibilităţi sau chiar atribuţii de serviciu în acest sens ar fi. urmează a fi stabilit un control riguros asupra difuzării violenţei şi subculturii prin intermediul mass-media. Nonviolenţa urmează a fi promovată în toate structurile sociale cu atribuţii educaţionale. au şi pot avea şi în continuare efecte negative asemănătoare cu cele produse de factorii economici. 104]. Urmează a fi acordate subvenţii unor asemenea instituţii. prin solicitarea unei participări calificate (medicale. fapt ce ar permite absolvenţilor instituţiilor de învăţămînt să se angajeze în câmpul muncii. dar care este aplicată în litera şi spiritul ei. pedagogice etc. trebuie învăţaţi să respecte şi să aprecieze valorile unanim recunoscute şi acceptate de umanitate. Toate aceste măsuri trebuie conformate cu activitatea organelor de stat competente în adoptarea actelor normative şi în aplicarea eficientă a lor precum şi cu activitatea specialiştilor din diferite domenii. fiecărui copil trebuie create condiţii pentru autoafirmare şi cultivat spiritul concurenţei oneste. Iniţierea unor acţiuni sistematice. informarea opiniei publice privind unele cauze referitoare la infractorii recidivişti ce ridică probleme deosebite. complexele sportive. Copiii.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 237 promovarea intereselor înguste de grup. cea de-a doua situaţie este preferabilă şi mai benefică în plan social [10. trebuie create. Perfecţionarea legislaţiei este premisa necesară. pentru copii şi tineret.). în cazul minorilor delicvenţi. ale societăţii în general. educaţionale sau medicale ce stau la baza recidivismului. parcurgînd toate treptele sistemului educaţional. al respectului faţă de persoană şi personalitatea umană. care pot şi trebuie să contribuie la lupta contra criminalităţii. deoarece este unanim recunoscut că între situaţia cînd există o lege bună sau foarte bună. la măsurile generale pot fi atribuite următoarele: Perfecţionarea actualului mod de efectuare a anchetelor sociale. precum şi identificarea cauzelor sociale. dar care nu se aplică şi situaţia cînd există o lege mai puţin bună. binevenite. p. precum şi perfecţionarea de ansamblu a instituţiilor publice cu atribuţii de autoritate tutelară şi de asistenţă socială prin încadrarea în acestea a specialiştilor calificaţi şi prin extinderea acţiunilor de intervenţie educativă în familie şi alte structuri sociale. cu caracter permanent de depistare precoce a tulburărilor de comportament ale minorilor şi ale altor persoane. şi nu să completeze rîndurile şomerilor. de asemenea. pregătirea . În acest context. cum sunt teatrele. centre de odihnă şi agrement etc. Popularizarea legislaţiei. în dauna intereselor societăţii. De asemenea. dar nu şi suficientă pentru realizarea obiectivului propus. În plan cultural. Sistemul educaţional urmează a fi orientat spre necesităţile actuale ale pieţei.

avînd valenţe preventive. În general. a drepturilor victimelor şi perfecţionarea în continuare a legislaţiei în vigoare în această privinţă. inclusiv prin înăsprirea sancţiunilor aplicate recidiviştilor şi infractorilor care. Inşacov. în special în locurile şi mediile care favorizează săvîrşirea infracţiunilor. menţionăm Interpolul – Organizaţia Internaţională a Poliţiei Criminale. deoarece nu fără susţinerea criminalilor. a metodelor de anchetare a crimelor. 622-623]. în scopul neadmiterii dublării unora şi aceloraşi măsuri aplicate de diferite instituţii profilactice de drept. după cum. au demonstrat atitudinea extrem de negativă faţă de regulile existente în societate. prin experienţa criminală. Este evident că în toate aceste domenii reprezentanţii lumii criminale acţionează mai efectiv decît organele de stat. şi în celelalte domenii. ideologic. direcţia prioritară a profilaxiei criminalităţii recidiviştilor trebuie să constea în lichidarea cauzelor acesteia. la scara întregii societăţi. autorul susţine că la acestea pot fi atribuite următoarele: 1) perfecţionarea activităţii de aplicare a dreptului. EDIŢIA A VI-A antiinfracţională a populaţiei sunt alte mijloace cu efecte reale în planul prevenirii infracţionalităţii şi a recidivismului. de fapt. c) elaborarea şi implementarea programelor complexe orientate spre structurile organizaţionale principial noi. minimalizarea numărului persoanelor nepedepsite pentru săvîrşirea infracţiunilor. realizat prin intermediul opiniei publice şi în special a mijloacelor de informare în masă. În opinia autorului S. în primul rînd. Prezenţa poliţienească în teren. Deosebit de accentuat afirmaţia de mai sus poate fi ilustrată prin exemplul domeniului ideologic. se propagă modul de viaţă al recidiviştilor şi infractorilor profesionişti. asigurarea stării de legalitate în materia penală. în prezent. În acest context. 2) reformarea sistemului execuţional – penal în direcţia . La toate cele expuse anterior adăugăm necesitatea dezvoltării permanente a cooperării internaţionale în domeniul combaterii criminalităţii. trebuie să fie suficientă atît numeric. prin intermediul mijloacelor de informare în masă. precum şi care ar permite acumularea şi sistematizarea experienţei de lucru în direcţia indicată a tuturor serviciilor şi instituţiilor statale şi sociale [11.238 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Referindu-se la măsurile profilaxiei criminalităţii recidiviştilor. organizaţie creată la Viena în anul 1923 în cadrul unui congres al poliţiei criminale desfăşurat cu participarea a 138 de reprezentanţi din 20 de ţări. practic nelimitat. La măsurile generale de prevenire a criminalităţii recidiviştilor pot fi atribuite şi următoarele: a) schimbarea politicii penale în direcţia ocrotirii. trebuie şi suntem convinşi că va fi supusă într-o măsură tot mai mare controlului social. organizaţionaladministrativ ale sistemului statal. cât şi calitativ. b) perfecţionarea domeniilor economic. descurajante de prim rang în raport cu alte modalităţi de acţiune utilizate în activitatea organelor de poliţie. p.

a alcoolizării şi narcotizării populaţiei. 3. ideologic şi educativ. de a efectua prognozarea criminologică şi pe aceste temeiuri de a pronunţa sentinţe legale şi temeinice. a organizaţiilor obşteşti. 2. Potrivit unor propuneri.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 239 diferenţierii condamnaţilor şi umanizării condiţiilor de viaţă în penitenciare. sporirea eficacităţii pedepselor penale. e necesr a fi organizată în baza unui program complex. p. 3) perfecţionarea continuă a legislaţiei penale şi a practicii juridice. cercetarea şi examinarea cauzelor penale. 5. Complexitatea este determinată şi de necesitatea luării în consideraţie a recomandărilor criminologiei. asigurarea lor cu condiţii necesare pentru un trai decent (locuinţă. 2]. acest program trebuie să includă următoarele mijloace şi metode: 1. a măsurilor şi metodelor efeciente de combatere a acestor situaţii. corijarea şi reeducarea infractorilor. p. urmărirea penală. susţinerea de către stat a iniţiativei sociale în această privinţă. juridic. 4) sporirea nivelului de pregătire a judecătorilor în ceea ce priveşte capacitatea de a studia personalitatea inculpatului. 127]. [13. 7) coordonarea eforturilor organelor sistemului execuţional – penal şi a organelor autoadministrării locale. Complexitatea înseamnă unitatea şi corelaţia tuturor direcţiilor posibile ale luptei cu criminalitatea: studierea rădăcinilor. menţionăm că prevenirea şi combaterea criminalităţii trebuie să constituie unul din obiectele prioritare ale activităţii statale în condiţiile actuale. Iar pentru ca această activitate să fie încununată cu succes. întreprinderea măsurilor operative de investigaţie potrivit situaţiei concrete create [14. profilaxia. sociologiei. psihologiei. 6) perfecţionarea activităţii organelor de stat (centrale şi locale) privind resocializarea persoanelor eliberate din penitenciare. . a organelor justiţiei penale privind stabilirea cauzelor şi condiţiilor comiterii unor infracţiuni concrete şi înlăturarea acestora. p. îmbină metoda de convingere cu cea de constrîngere. a organelor de stat şi obşteşti în ceea ce priveşte reabilitarea socială a condamnaţilor. activitatea organelor de stat. În concluzie. Asigurarea ştiinţifică a programului presupune analiza ştiinţifică a situaţiei criminogene concrete. activitatea permanentă a organelor justiţiei penale privind descoperirea infracţiunilor. măsuri de ordin legislativ. supravegherea persoanelor care s-au eliberat din penitenciare. 5) profilaxia bolilor psihice. pedagogiei. examinarea cauzelor penale în instanţă. măsuri sociale generale de ordin economic. studierea proceselor social-politice din societate etc. 178]. interacţiunea organelor de stat cu reprezentanţii diverselor confesiuni în scopul educării religioase a condamnaţilor [12. care determină principalele direcţii. serviciu). 4.

Криминология. Кудрявцева В. с.. Bucureşti. Кишинев. EDIŢIA A VI-A Referinţe: 1. 2002г. Эминова В. Москва. Юриспруденция..Г. Кудрявцева В. Наука. 2001.М. Бурлакова В. Кудрявцев В. Академия Наук РМ.Е. Bucureşti.. Bucureşti. Шиханцов Г. Oancea I...Н. Bucureşti.. 10. Bucureşti.. 2001г. Борьба с преступностью: теоретическая модель комплексной программы / Отв.. Иншаков С.М. Юристъ. Криминология. All.Г. 5. Probleme de criminologie. 11. Москва.Н. Molnar I. 12.Н. Vezi: Криминология // Под ред. ред. 1998. 1995.. . Юристь.. Гришанин П. Криминология // Под ред. Учебник для вузов. Brezeanu O. Москва. Криминология / Под ред.Е. Бородин С. 1998. Oancea I. Учебник.. Клименко В. Păun C. 2000г. Задачи повышения эффективности борьбы с рецидивной преступностью // Советское государство и право.В. Москва. 1995г.. 2001г. Criminologie. 2000г. Кропачева Н.. Probleme de criminologie.. Юристъ.Н. 14. 4. Кудрявцева В. Москва.. Editura Ministerului de Interne. Nistoreanu Gh. 13... Editura Fundaţiei „România de mîine”.Н. Издание третье переработанное и дополненное. Эминова В. Криминология // Под ред. Зерцало-М. ЗерцалоМ. Prevenirea criminalităţii la început de mileniu. 1983г..И. Москва.И. 9. Москва. 2000г. 2004г.. Преступность в Молдове. СанктПетербург.. 1992. № 6...240 ANUAR ŞTIINŢIFIC.. Recidiva şi recidivismul în sfera fenomenului infracţional. All... 6. 7. Тимуш А.Е. 1990г. Эминова В. 3. Vezi: Шиханцов Г. Editura Didactică şi Pedagogică R.177. Питер. 2. Криминология. 8. A.

Schimbarea ofiţerului de probaţiune este posibilă doar în cazurile cînd sînt . odată declanşată. condamnatul va trebui s-o execute. în mod obligatoriu. dar şi-a găsit reflectare şi în activitatea serviciilor de probaţiune. 14]. Continuitatea nu se referă doar la neîntreruperea executării. p. p. precum şi modul de exercitare a controlului asupra condamnatului la neaplicarea condiţionată a pedepsei. ofiţerul de probaţiune. asupra muncii educative cu condamnatul şi asupra protecţiei drepturilor şi intereselor lui legitime. Executabilitatea reprezintă un efect al pronunţării de către instanţa de judecată a unei soluţii. Acest principiu presupune faptul că ofiţerul de probaţiune este obligat să înceapă lucrul cu persoana respectivă de îndată ce-a primit hotărîrea instanţei [4]. pînă la expirarea termenului [6. care a fost desemnat pentru o persoană. Continuitatea executării probaţiunii prevede că. Deci. Jurisdicţionalitatea presupune faptul că persoana condamnată se află sub supravegherea serviciului de probaţiune în a cărui rază de activitate se află condamnatul [5]. avînd caracter absolut în cazul hotărîrilor definitive. Procesul de punere în executare a sentinţelor de probaţiune. Obligativitatea executării sentinţei de probaţiune constă în aceea că „dispozitivul hotărîrii trebuie adus la îndeplinire. Nu se admite conflictul de competenţă a serviciilor de probaţiune. ca şi alte sancţiuni comunitare. Asemenea poziţie a victimei poate influenţa durata şi/sau volumul limitărilor şi nicidecum obligativitatea acesteia. c) jurisdicţionalitatea. de către instanţa de executare” [3. sub raportul naturii juridice. 804]. Astfel. 299]. trebuie să fie aplicată în corespundere cu anumite reguli ce se conţin în legislaţia execuţional-penală. De asemenea. b) executabilitatea. fiind o sancţiune penală.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 241 Alexandru SPOIALĂ Obligaţiile impuse în cadrul sancţiunii de probaţiune Probaţiunea. 22]. această sancţiune trebuie să se desfăşoare neîntrerupt. va conlucra cu aceasta pînă la expirarea termenului de executare. Conform Codului de executare al Republicii Moldova. şi anume. consilierul de probaţiune nu poate suspenda sau amîna executarea. p. p. mai este guvernat de un şir de principii cum ar fi: a) obligativitatea. Deci părţile în proces trebuie să se supună deciziei adoptate de judecător. în tot sau în parte. este. a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată. o sancţiune penală [1. chiar dacă victima este împotriva executării de către condamnat a sentinţei de probaţiune. legislaţia de executare reglementează punerea în executare a pedepselor penale. d) continuitatea [2. pe lîngă principiile stipulate în Codul de executare. ca efect al autorităţii de lucru judecat.

probaţiunea constă în limitarea unor drepturi şi libertăţi. Deci. monitoringul electronic etc. serviciu de reintegrare socială şi supraveghere (România) [8]. Ea ocupă o poziţie intermediară între privarea de libertate şi probaţiunea tradiţională atît referitor la gradul de limitare a drepturilor. Fără îndoială.242 ANUAR ŞTIINŢIFIC. care poartă denumirea de serviciu de probaţiune (Anglia. p. 5]. la nivelul de siguranţă comunitară. Probaţiunea tradiţională pune accent atît pe reabilitare. Realizarea probaţiunii este un proces reglementat de lege şi pus în sarcina unor organe de stat. în procesul executării probaţiunii este un organ special abilitat cu executarea probaţiunii şi/sau cu executarea alternativelor la privarea de libertate. dezvoltîndu-se sistemul probaţiunii intensive. Franţa etc. p. probaţiunea intensivă pune accent pe supraveghere şi mai puţin pe reabilitare. probaţiunea şoc [11]. ea este aplicată în asociere cu alte sancţiuni neprivative de libertate (munca neremunerată în folosul comunităţii. Această modalitate a probaţiunii presupune o scurtă perioadă de încarcerare pînă la executarea propriu-zisă a probaţiunii.) [7. probaţiunea intensivă. posedă unele atribuţii ce ţin nemijlocit de procesul de executare a probaţiunii. pe lîngă atribuţiile menţionate. În aceleaşi împrejurări ca şi probaţiunea intensivă a apărut probaţiunea şoc [13. În ultimul deceniu al sec. Spre deosebire de cea tradiţională. Se presupune că după asemenea . De regulă. este instituţia judecătorului de execuţie care. 171]. concedierea ofiţerului de probaţiune. a unui volum mic de cerinţe. serviciu de probaţiune şi liberare condiţionată (SUA) [10]. schimbarea domiciliului condamnatului etc. în cazurile revocării sancţiunii de probaţiune. persoana are obligaţia de a se întîlni regulat cu ofiţerul de probaţiune şi de a respecta alte restricţii impuse de instanţa de judecată. Ca şi orice sancţiune penală. instanţa participă doar în cazurile ce ţin nemijlocit de stabilirea pedepsei penale. în timpul executării.). De asemenea. amenda. În Republica Moldova măsurile penale care conţin unele elemente ale probaţiunii sînt realizate de către Direcţia principală de executare a pedepselor penale nonprivative de libertate din cadrul Departamentului de executare a deciziilor judecătoreşti. EDIŢIA A VI-A temeiuri de recuzare sau alte cauze stipulate în lege (de exemplu. p. 92].). sub presiunea pretenţiilor comunităţii cu privire la siguranţa sa şi a declinului eficienţei probaţiunii. În alte ţări. s-a încercat „înăsprirea” probaţiunii. precum ar fi Franţa. organul principal. Totodată. anume acest echilibru şi reprezintă specificul probaţiunii tradiţionale. în funcţie de volumul restrîngerii unor drepturi. la procesul sus-menţionat participă şi instanţa de judecată. Probaţiunea tradiţională este probaţiunea propriu-zisă şi constă în rămînerea în comunitate şi respectarea. pentru o anumită perioadă. Rolul instanţei diferă de la stat la stat. serviciu de probaţiune şi mediere (Republica Cehă) [9]. de nerespectare a obligaţiilor impuse de către instanţa de judecată etc. cît şi la costurile financiare de realizare a acestei măsuri [12. XX. dar nu şi unicul. cît şi pe control. putem defini următoarele tipuri de probaţiune: probaţiunea tradiţională. În unele ţări. inclusiv în Republica Moldova.

cu atît mai mare poate fi volumul şi numărul drepturilor şi libertăţilor restrînse. Este cunoscut faptul că temeiul juridic de aplicare a pedepsei penale faţă de persoana care a săvîrşit fapta penal-condamnabilă este sentinţa de condamnare a instanţei de judecată rămasă definitivă. în acest sens. şi anume: a) cu cît infracţiunea este mai social-periculoasă. dar numai pentru asigurarea executării obligaţiilor stabilite de instanţă. Totuşi ofiţerul de probaţiune poate stabili unele obligaţii (mai bine zis nişte cerinţe suplimentare). 10]. p. dar într-o măsură mai mică. altele decît cele stabilite de instanţă [16]. de la executarea căreia vinovatul a fost liberat cu anumite obligaţii de probă sau stabilirea altor consecinţe nefaste în caz de neîndeplinire a cerinţelor probaţiunii. Prin urmare. p. serviciul de probaţiune şi liberare condiţionată este în drept să stabilească unele condiţii. 11] au relevat cîteva reguli cu privire la limitele restricţiilor drepturilor. Deci conţinutul sancţiunii de probaţiune este stabilit atît de instanţa de judecată. Obligaţie. Pentru asigurarea unei realizări eficiente a acestei sancţiuni sînt necesare unele condiţii care ar exista pe toată perioada de probă. Din punct de vedere execuţional-penal ne interesează temeiul aplicării probaţiunii şi volumul obligaţiilor. Obligaţiile impuse de ofiţerul de probaţiune nu pot limita drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei [15]. 74]. aceste lucruri rezidă în anumite restricţii ale unor drepturi fundamentale ale persoanei. 3) cerinţe (obligaţii) cu caracter limitativ. p.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 243 experienţă. De altfel. Sentinţa de probaţiune. 4) obligaţii cu caracter de corectare [18. Reieşind din acest fapt.040 şi 558. p. în finalitatea sa. infractorul nu va dori să nimerească în asemenea condiţii şi. în cazul suspendării condiţionate a urmăririi penale). 10]. Deseori. cît şi de ofiţerul de probaţiune.011 Regulilor Statului Missouri (SUA). condiţionate de aflarea persoanei sub supraveghere profilactică [18. respectiv. menţionăm că instanţa de judecată poate schimba volumul condiţiilor probaţiunii în orice timp pînă la expirarea termenului de probaţiune [17]. asemenea stare de fapt nu este una nouă. ar fi logic să concluzionăm că este necesar a stipula în hotărîrea instanţei de judecată toate obligaţiile ce trebuie executate de persoana condamnată. poate fi denumită orice impunere a persoanei de a face anumite lucruri. constă în executarea unor obligaţii impuse o perioadă anumită de timp. chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. pronunţată în numele statului [14. . şi anume: 1) sentinţa de condamnare a persoanei pentru fapta săvîrşită sau alte temeiuri care permit stabilirea unor obligaţii (de exemplu. va fi mai puţin dispus să încalce condiţiile impuse şi cu atît mai puţin să comită noi infracţiuni. Conform secţiunii 270. Referitor la împuternicirile instanţei cu privire la executarea probaţiunii. 2) pericolul actualizat al executării pedepsei stabilite. unii autori [19.

limitarea unor drepturi. 2 art. Clasificarea obligaţiilor impuse în cadrul sancţiunii de probaţiune constituie o problemă din cauza diversivităţii acestora.”. art. urmarea unui program educaţional etc. În acelaşi timp. deosebim condiţii obligatorii şi condiţii suplimentare. în majoritatea cazurilor.. adică pot fi stabilite doar obligaţiile prevăzute de lege şi la discreţia judecătorului. dar. Astfel. Pentru elucidarea acestui aspect este necesar de a porni de la scopul probaţiunii. Referitor la scopul probaţiunii există o părere unanim acceptată atît de doctrină. 28]. privarea de drept ar trebui să fie aplicată. este prevăzut că instanţa trebuie să supună persoana doar acelor obligaţii care ar atinge scopul dat. personalităţii.104 sînt prevăzute obligaţiile care pot fi impuse. EDIŢIA A VI-A asemenea limitări sînt posibile doar în baza legii. Printre obligaţiile suplimentare putem enumera următoarele: abstinenţa de la consumul substanţelor narcotice/alcoolice. În ceea ce priveşte obligaţiile impuse. personalităţii (obligaţia de a nu încalca legile. 104 al Codului penal prevedea că lista dată b) c) . 2) obligaţii cu caracter de reeducare/corectare. 11]: 1) obligaţii cu caracter de constrîngere. conţinutul cărora constă în existenţa unor forme de supraveghere. Astfel. repararea prejudiciului victimei. Într-adevăr. conform opiniei unor autori [23. de regulă.244 ANUAR ŞTIINŢIFIC. cît şi de practica existentă în ţările cu o bogată experienţă în acest domeniu.90 şi în art. trebuie stabilite acele obligaţii prin intermediul cărora s-ar putea atinge scopurile susmenţionate. fiind o enumerare exhaustivă. menţionăm că clasificarea dată de legiutorul şi practica americană [21] şi de practica şi legislaţia engleză [22] este stabilită după universalitatea condiţiilor probaţiunii. Însă în varianta sa iniţială. ca excepţie. potrivit scopului. acestea pot fi divizate în două categorii [20. impunerea obligaţiilor ar putea fi doar dacă ele sînt necesare pentru a-şi atinge scopurile şi dacă sînt prevăzute de lege. În ţara noastră. Obligaţiile suplimentare sînt impuse la discreţia instanţei de judecată. alte cauze. În acest context. Un aspect al obligaţiilor impuse în cadrul probaţiunii este prevederea acestora în actul normativ. indiferent de particularităţile faptei. scopul acestora rezidă în reorientarea personalităţii pentru o reintegrare reuşită în comunitate. 2) protecţia comunităţii de posibilele recidive ale persoanelor supuse probaţiunii. p. d) limitarea drepturilor are un caracter temporar (acest fapt rezultă şi din definiţia probaţiunii).54 al Constituţiei Republicii Moldova prevede că „exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrîngeri decît celor prevăzute de lege. la stabilirea unor asemenea cerinţe se ţine cont de particularităţile faptei. referindu-ne la Codul penal al Republicii Moldova. prezentarea la Serviciul de probaţiune etc. p. legislaţia prevede. menţionăm că. menţionăm că în art. Primele obligaţiuni sînt impuse tuturor persoanelor supuse probaţiunii. deoarece al.. precum că scopul probaţiunii constă în: 1) reabilitarea şi reîntegrarea persoanei. este necesar ca aceste obligaţii să fie prevăzute de lege.).

p. pentru stabilirea măsurilor de constrîngere cu caracter medical (în baza art. 163]. Prima formă constă în prezentarea la tratament medical şi urmarea acestuia pînă la însănătoşire.22 (2000) cu privire la implementarea Regulilor Europene ce vizează măsurile şi sancţiunile comunitare [24. p. Obligaţiile au fost analizate reieşind din clasificarea acestora în măsuri de reeducare şi măsuri de supraveghere. Persoanei condamnate i se stabileşte obligaţia de a nu consuma substanţe narcotice/alcoolice. Tratamentul medical este menit a înlătura cauza comiterii infracţiunii şi anume consumul abuziv de substanţe alcoolice şi narcotice [25. deoarece prevede doar examene medicale periodice. 437]. în cadrul sancţiunii de probaţiune. p. el poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la/sau a urma un tratament medical. în art. Deci dacă făptuitorul săvîrşeşte unele fapte social-periculoase în legătură sau drept consecinţă a consumului de droguri. Persoana faţă de care s-a dispus această obligaţie specifică. În asemenea cazuri. p. p. de asemenea. Obligaţia de a urma un tratament medical. făptuitorul poate fi obligat să se prezinte în mod regulat la un tratament medical pînă la însănătoşire [26. Obligaţia dată poate avea mai multe forme.103 Cod penal se operează cu noţiunea „tratament forţat”. În Marea Britanie. iar cele din urmă necesită un control din partea unor organe specializate. Pentru a stabili această obligaţie este nevoie de acordul persoanei care urmează a fi supusă unui eventual tratament. Altă modalitate a acestei obligaţii poate fi numită ca cea mai lejeră. făptuitorul trebuie supus unui tratament medical.103 Cod penal) nu este necesar acordul persoanei respective. în urmarea unei cure de tratament. este prevăzută în legislaţiile multor ţări. În acest context.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 245 a măsurilor nu este exhaustivă şi instanţele de judecată erau în drept să aplice orice alte obligaţii care ar putea contribui la reeducarea minorului şi prevenirea săvîrşirii noilor infracţiuni. În Republica Moldova. 2) prevederea unei liste exhaustive este în concordanţă cu cerinţele Recomandării nr. Următoarea formă a acestei obligaţii constă. trebuie să urmeze un tratament medical ce are drept scop abstinenţa de la consumul de substanţe narcotice sau alcool. salutăm modificările operate din următoarele motive: 1) stabilirea unui cerc strict de obligaţii va proteja minorul supus acestor măsuri de posibilele abuzuri sau de stabilirea unor obligaţii inutile. 72]. obligaţia de urma un tratament şi obligaţia de a se abţine de la consumul substanţelor alcoolice/narcotice . Asemenea regulă este prevăzută în mai multe ţări [27]. care doar vor îngreuna procesul de reeducare a delicventului minor. iar aceste examene medicale periodice au drept scop depistarea prezenţei sau lipsei substanţelor respective în organismul persoanei supuse probaţiunii [29. care în majoritatea absolută sînt serviciile de probaţiune. Primele se execută în comunitate şi sînt îndreptate spre reabilitare. 36-38]. dar sub supravegherea nemijlocită a ofiţerului de probaţiune [28. 285]. ca urmare a unor schimbări ale legislaţiei. mai mult decît atît. Chiar dacă nu-i nevoie de internare medicală.

50] s-a constat că persoanele care consumă droguri şi nu au finisat un program de tratament prezintă un risc înalt de recidivare. mărirea numărului de întrevederi cu ofiţerul de probaţiune etc. În urma unor cercetări [35. acestea sînt unităţi sanitare cu care serviciile de probaţiune au acorduri (contracte) de colaborare. p. De asemenea. şi. Obligaţia de a se afla pe un anumit teritoriu restrînge dreptul la libera circulaţie stipulat în legea fundamentală a multor ţări ( de exemplu. art. art. indiferent de statutul juridic al acestor instituţii. de a se abţine de la orice acţiune care ar avea ca urmare prezenţa sa pe teritoriul vreuneia din localităţile interzise” [36. p. se va dispune internarea medicală” [32.27 al Constituţiei Republicii Moldova este garantat dreptul la libera circulaţie. Deci nu trebuie subapreciată importanţa obligaţiei respective. dar în art. p. „judecătorul delegat cu executarea va comunica persoanei faţă de care s-a luat măsura obligării la tratament medical că este obligată să se prezinte de îndată la unitatea sanitară la care urmează să i se facă tratamentul. 128]. după prezentare. 27 Constituţia Republicii Moldova. În legătură cu executarea măsurii obligatorii la tratament medical. menţionăm că în art. p. care poate fi efectuată conform normelor unanim recunoscute ale . [34]. are dreptul. EDIŢIA A VI-A sînt tratate ca sancţiuni dependente (care însă pot fi stabilite în cadrul pedepsei de probaţiune) [30. Interzicerea de a se afla în anumite localităţi „constă în obligaţia impusă persoanei. Astfel. Sancţiunile date nu sînt sancţiuni penale propriu-zise. Astfel.12 al Pactului Internaţional privind drepturile civile şi politice se menţionează că „oricine. atrăgîndu-i atenţia că. p. în alte ţări. 151] sau alte constrîngeri stabilite de lege. În unele cazuri. dar înăspriri ale modului de executare a obligaţiei. neimplicîndu-se în tratamentul propriu-zis.54 este prevăzută posibilitatea restrîngerii acestui drept.) şi într-un şir de acte internaţionale. în cadrul Serviciului de probaţiune din Carolina de Nord (SUA) a fost implementat un program special pentru persoanele supuse unui astfel de tratament. p. care se află pe teritoriul vreunui stat. obligaţii deosebite revin unităţii sanitare unde trebuie efectuat tratamentul [31. să circule liber şi să-şi aleagă domiciliul” [37. p. în art. de exemplu: prezentarea suplimentară la testări. faţă de care s-a luat această măsură. menţionăm că obligaţia de a urma un tratament nu întotdeauna ia forma unui tratament pur medical. în caz de necesitate. ofiţerul de probaţiune sau. după caz. Următoarea obligaţie aduce atingere dreptului la libertatea circulaţiei şi cel mai des este întîlnită sub forma interzicerii de a se afla în anumite localităţi. pot aplica unele sancţiuni [33. Totodată. Totodată. 190-192]. ele sînt obligate să comunice consilierului de probaţiune sau instanţei de judecată dacă persoana obligată la tratament s-a prezentat la instituţie sau dacă. în limitele teritoriului acestui stat. se supune tratamentului ori se sustrage de la efectuarea acestuia. Însă. în caz de nerespectare a măsurii luate. 502]. Conform acestui program. 48-52]. ofiţerii de probaţiune se ocupă doar de controlul abstinenţei. despre drepturile şi volumul obligaţiilor sale trebuie informat condamnatul. De exemplu. aceste unităţi sanitare sînt instituţii specializate de stat. 437].246 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 25 Constituţia României etc.

Plata amenzii şi/sau reparării pagubei. gradul de pericol social pe care îl reprezintă infractorul este mult mai înalt decît cel pe care l-ar prezenta în alte localităţi [38. aceste obligaţii pot fi impuse în cadrul condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art. ca parte componentă a probaţiunii. cît şi periodică (adică în anumite zile ale săptămînii. unii autori [39. p. nu poate fi înlăturat total pericolul săvîrşirii noilor infracţiuni. liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen (art. De asemenea.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 247 dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele ordinii publice. Reieşind din acest motiv. dreptul la libera circulaţie este afectat într-o măsură mai mică. în scopul prevenirii infracţiunilor. repararea pagubei. În multe cazuri. Iar în alte surse [40] se susţine că interzicerea respectivă poate fi atît perpetuă. protejării drepturilor. Impunerea unei obligaţii trebuie să fie necesară şi argumentată. Altă obligaţie ce poate fi impusă persoanei condamnate la probaţiune este executarea cerinţelor pecuniare stabilite în ordinul de probaţiune. timp de 48 de ore. pentru a stabili obligaţia interzicerii aflării în anumite locuri trebuie să fie dovedită legătura cauzală dintre aflarea în anumite localităţi şi săvîrşirea infracţiunii sau crearea pericolului de a săvîrşi unele infracţiuni. 61] susţin că obligaţia respectivă trebuie să ia forma unei restricţii continue. 25]. chiar pentru o scurtă durată. 126]. dar cu acordul consilierului de probaţiune [42] sau cu înştiinţarea ulterioară. 90 Cod penal). şi anume cînd caracterizarea se referă la ambianţa socială dintr-o anumită localitate. prin impunerea obligaţiei sus-menţionate. p. precum ar fi plata amenzii. Persoana supusă interzicerii de a se afla în anumite localităţi este obligată să semnaleze existenţa acestei interdicţii şi să refuze orice însărcinare ce i s-ar da şi ar pune-o în situaţia de a se afla în vreuna din localităţile interzise [41. a acestuia de către persoana condamnată la probaţiune [43]. Prin urmare. în sensul că în localităţile considerate ca nepotrivite. adică instanţa nu trebuie să pună persoana în starea de imposibilitate de a executa restricţia respectivă. trebuie realizată de persoana .). alte plăţi ordonate de curte [44. Caracterizarea unei localităţi ca favorizantă pentru săvîrşirea de infracţiuni este determinată de influenţa împrejurărilor din această localitate asupra autorului faptei. p. în celelalte cazuri. Totuşi. libertăţilor şi demnităţii altor persoane. În acelaşi timp atenţionăm că în Codul penal al Republicii Moldova este stipulată obligaţia de a nu frecventa anumite locuri şi de a nu-şi schimba domiciliul fără consimţămîntul organului competent. Ar fi incorectă stabilirea interdicţiei de a se afla în cafenea dacă persoana respectivă lucrează chelner sau interdicţia unui student de a se afla într-o instituţie de învăţămînt etc. Asemenea localitate poate avea caracter absolut în raport cu alte localităţi. instanţa de judecată trebuie să ţină cont de unele circumstanţe în cazul cînd decide stabilirea unei asemenea obligaţiuni. anumite ore ale zilei etc. p. în sensul că persoanei i se permite schimbarea domiciliului/reşedinţei. caracterizarea este totdeauna relativă. 91 Cod penal). 12]. adică are efect negativ asupra tuturor persoanelor aflate în acel teritoriu. adică să se interzică orice prezenţă.

De regulă. serveşte drept circumstanţă obligatorie pentru dispunerea probaţiunii (atare situaţie este prevăzută şi în alin. repararea prejudiciului este un temei necesar de liberare condiţionată de executarea pedepsei. iar pe de altă parte. prevedea repararea daunei drept circumstanţă obligatorie pentru dispunerea suspendării condiţionate a executării pedepsei. nu îi poate fi interzis pe criterii străine justiţiei penale. 68]. 6 al aceluiaşi articol să fie exclus. În asemenea cazuri. de asemenea. plata sumelor de bani se probează prin prezentarea bonurilor de plată.3 art. 152].248 ANUAR ŞTIINŢIFIC. în unele cazuri. 90 în următoarea redacţie: „În cazul condamnării pentru o infracţiune prin care s-au cauzat daune. la care el este îndreptăţit din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal. Curtea Constituţională nu s-a pronunţat asupra problemei date. Vis-a-vis de această problemă s-a pronunţat Curtea Constituţională a României. Obligaţia de a repara paguba pricinuită victimei. iar pct. Pe de o parte. la pronunţarea sentinţei de aplicare a amenzii. care a constatat neconstituţionalitatea acestei prevederi [46]. de regulă. cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului. Modalitatea de executare a acestei cerinţe este aceeaşi ca şi executarea amenzii în calitatea sa de sancţiune principală. În unele ţări. Inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului înaintea pronunţării hotărîrii de condamnare nu poate avea acces la condamnarea cu suspendarea executării pedepsei şi determină o discriminare pe criteriul averii [47. EDIŢIA A VI-A vinovată într-o perioadă stabilită.e) al. p. instanţa de judecată poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu stabilirea obligatorie a reparării integrale a daunelor cauzate”. 90 Cod penal al Republicii Moldova). Situaţia respectivă a suscitat unele critici în literatura de specialitate pe motiv că stabilirea unei sancţiuni este în dependenţă de situaţia financiară a persoanei [45. În Republica Moldova această situaţie rămîne nedeterminată. Referitor la obligativitatea reparării pagubei pentru a dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dorim să aducem exemplul României. În ţara noastră. este mult mai mică decît perioada de probaţiune. . repararea daunei este o condiţie ce poate fi impusă după liberarea condiţionată de la executarea pedepsei. obligaţia de plată a unor sume băneşti poate fi dispusă şi de serviciul de probaţiune şi liberare condiţionată [48]. Prin această decizie s-a stabilit că accesul inculpatului la unele măsuri de politică penală neprivative de libertate. 3 art. propune condamnatului să verse benevol amenda în bancă în decursul unei luni (sau a unui termen mai mare) de la data la care sentinţa a rămas definitivă şi avertizează că în caz de neachitare amenda va fi percepută în mod forţat. Însă pentru evitarea unei asemenea sutuaţii ambugue propunem soluţia: de a adopta al. instanţa de judecată poate dispune sancţiunea probaţiunii cu condiţia că daunele au fost integral reparate. Codul penal român. p. care. Instanţa judecătorească. altor documente de încasare a plăţilor.

Persoana este obligată să acorde toate datele cerute de la el şi să raporteze permanent despre ocupaţia şi locul său de aflare. infractorul supus probaţiunii trebuie să permită ofiţerului de probaţiune să-l viziteze la domiciliu.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 249 În cadrul probaţiunii sau a formelor acesteia poate fi impusă obligaţia prestării muncii social-utile. acestea sînt instituţiile ce aparţin organelor administraţiei publice locale. însă această enumerare poartă un caracter exemplificativ. sînt stabilite condiţii speciale pentru persoanele ce au săvîrşit infracţiuni computaţionale [53]. Prezentîndu-se la instituţia respectivă. însă probaţiunea ca măsură penală poate fi impusă şi în timpul sau după pornirea procesului. p. Numai prin intermediul contactului direct consilierul de probaţiune va putea asista persoana în realizarea pedepsei de probaţiune [50. care ar realiza supravegherea (în majoritatea absolută a cazurilor acestea sînt serviciile de probaţiune). va fi obligat să se prezinte la serviciul de probaţiune şi să răspundă la toate întrebările puse de ofiţerul de probaţiune. pentru atingerea scopului probaţiunii. de regulă. iar varietatea lor este imensă. prestarea muncii neremunerate este prevăzută în calitate de sancţiune independentă şi nu poate fi impusă în cadrul liberării condiţionate şi condamnării condiţionate. obligaţii faţă de părinţii copilului supus probaţiunii (parenting order). Executarea acestora necesită existenţa unor organe specializate. organizaţii. în cazurile minorilor. 43] etc. Astfel. 22]. multitudinea acestora fiind foarte diversă. p. Toate obligaţiile analizate anterior sînt impuse unei persoane recunoscute vinovate de săvîrşirea infracţiunii. În majoritatea absolută a cazurilor. Astfel. dar. 1171]. Executarea muncii poate fi realizată în cadrul diferitelor instituţii. Enumerarea obligaţiilor în această lucrare poartă un caracter exemplificativ. De asemenea. dar pînă la recunoaşterea vinovăţiei persoanei (de regulă. şi anume: acordul inculpatului referitor la prestarea muncii neremunerate [49]. Totuşi aplicarea acestei prevederi implică şi existenţa unor împrejurări pozitive. la serviciu sau în orice alt loc [51] etc. persoana va fi instruită referitor la locul şi frecvenţa unor asemenea întîlniri. Este interesant faptul că. . În Republica Moldova. judecătorul poate decide asupra extinderii duratei probaţiunii ori impunerea altor obligaţii. Trebuie de remarcat că pentru atingerea scopului probaţiunii persoana care urmează a executa muncile social-utile nu trebuie să dispună de unele împuterniciri faţă de instituţia unde va executa munca social-utilă. părinţii pot fi impuşi să urmeze „cursuri de educaţie” (parenting classes) pe o perioadă de trei luni cu posibilitatea prelungirii acestui termen [52. însă în cazul cînd prestarea este refuzată. instanţele de judecată stabilesc obligaţii cu caracter de supraveghere. pot fi impuse. p. practic de fiecare dată. nu se mai ajunge la recunoaşterea vinovăţiei). Deci infractorul. iar în cazurile femeilor poate fi impusă administrarea contraceptivelor [54. Obligaţiile analizate mai sus sînt prezente ca cerinţe în cadrul probaţiunii în majoritatea ţărilor unde există asemenea instituţie.

adică cauza respectivă se află în examinare. printre care şi stabilirea „instrucţiunii penale” (injonction pénale) [57. În cazurile aplicării măsurii de probaţiune pînă la stabilirea vinovăţiei este necesar acordul persoanei de a se supune obligaţiilor respective. tranzacţia. 2097]. Sensul instituţiei respective rezidă în următoarele: procurorul. poate să refuze pornirea procesului dacă persoana execută una sau mai multe din următoarele cerinţe: plata unei amenzi. Hotărîrea respectivă a fost criticată de majoritatea savanţilor francezi.510 Cod de procedură penală. instrucţiunea penală etc. cu impunerea unor condiţii. Astfel. legiuitorul francez a operat unele modificări în Codul de procedură civilă. conform art. Consiliul dat şi-a motivat hotărîrea prin faptul că instituţia dată contravine unor principii constituţionale. p. La executarea probaţiunii la această etapă nu întotdeauna este implicat serviciul de probaţiune. În acest context.). p. „urmărirea penală poate fi suspendată condiţionat cu liberarea ulterioară de răspunderea penală”. executarea muncilor în folosul comunităţii. 2) obligaţiile sînt impuse de procuror şi nu de judecător (această particularitate nu se referă la SUA. cît şi cele speciale. şi anume prezumţiei nevinovăţiei şi separării puterilor judecătoreşti şi executive. Astfel. Asemenea situaţie poate fi datorită existenţei unor instituţii de drept procesual-penal (de exemplu. atît legislaţia [55] cît şi practica [56] „au convenit” că judecătorul are autoritatea de a pune sub probaţiune. iar nerespectarea lor implică revocarea măsurii date şi stabilirea unor măsuri procesuale de constrîngere sau urmarea procesului în mod obişnuit. dar urmează cu intentarea procesului în ordine generală [60. restituirea mijloacelor materiale cu care s-a săvîrşit infracţiunea. În procesul aplicării probaţiunii la etapa respectivă putem evidenţia două trăsături distincte: 1) impunerea unor obligaţii ce constau în restrîngerea drepturilor şi libertăţilor persoanei. în 1994. unde obligaţiile aceste sînt impuse de instanţa de judecată). este posibilă situaţia sus-menţionată. încălcarea prescripţiilor stabilite nu implică revocarea probaţiunii şi stabilirea unor sancţiuni mai drastice. menţionăm că Curtea Europeană a Drepturilor Omului a examinat instituţia belgiană a tranzacţiei (instituţia similară cu instrucţiunea penală . persoanele care nu au fost condamnate. în cazurile infracţiunilor pentru care sancţiunea este mai mică de trei ani. cum ar fi: dreptul la apărare. 172].250 ANUAR ŞTIINŢIFIC. EDIŢIA A VI-A În Statele Unite. care pot duce la lezarea unor drepturi fundamentale ale omului. Printre argumentele principale se menţionau următoarele: persoana efectuează toate prescripţiile procurorului doar dacă doreşte acest fapt. 823]. În legislaţia ţării noastre. În cadrul acestui tip de probaţiune se impun atît obligaţiile generale. p. Acordul deja exprimat nu poate fi retras de persoana respectivă şi obligaţiile impuse de instanţă devin obligatorii. repararea pagubei victimelor faptei respective [58. Consiliul Constituţional al Franţei a declarat instituţia instrucţiunii penale ca neconstituţională [59. prezumţia nevinovăţiei. p. Problema impunerii probaţiunii pînă la stabilirea vinovăţiei nu este străină nici pentru un şir de ţări din sistemul romano-germanic de drept. de asemenea. 108]. Astfel.

se manifestă prin: privarea unor drepturi (dreptul la vot). În urma analizei efectuate. ea nu poate fi privată de unele drepturi esenţiale [63] (fiindcă nu este recunoscută vinovată. Astfel. respectiv. să respecte unele programe de asistenţă socială şi/sau de instruire profesională. să urmeze procesul în ordine generală (acest fapt este prevăzut de art. iar în cazurile cînd persoana este declarată vinovată şi supusă probaţiunii. „prezentînd avantaje indiscutabile atît pentru părţile interesate. suspendarea condiţionată a procedurii etc. p. serie A 35. p. Deweer c. impunerea obligaţiilor la această etapă trebuie să fie precedată de acordul persoanei care urmează a fi supusă probaţiunii). 2) în cazul nerespectării condiţiilor impuse. Probaţiunea este o sancţiune de drept penal şi. persoana supusă probaţiunii rămîne în posesia aceloraşi drepturi. nici în Codul de procedură penală). Restrîngerea drepturilor are loc în funcţie de etapa la care este aplicată măsura probaţiunii. să urmeze o cură de tratament stabilit. 311]. în cazul cînd persoana este supusă probaţiunii pînă la stabilirea vinovăţiei (transacţia penală. Belgique.13 Cod electoral. privarea şi/sau limitarea drepturilor trebuie să fie minimă. credem că ar fi binevenită mărirea listei de obligaţiuni ce pot fi impuse persoanei de către procuror cu următoarele cerinţe: să repare prejudiciul cauzat victimei prin infracţiune. În scopul evitării unor încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului. p. persoana condamnată nu are dreptul de a fi aleasă) şi. ca şi orice altă sancţiune. cît şi pentru realizarea justiţiei în general. dar cu excepţiile expres prevăzute de lege (de exemplu.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 251 franceză) şi a conchis că. conform art. De regulă. dacă asemenea prejudiciu a fost pricinuit. stabilirea unor regimuri de exercitare a unor drepturi (schimbarea domiciliului doar cu acordul ofiţerului de probaţiune). Ţinîndu-se cont de specificul probaţiunii. pe care le avea pînă la condamnare.24) [61. şi anume: 1) acordul persoanei de a executa obligaţiunile date (condiţia respectivă nu este prevăzută nici în Codul penal al RM. 512 Cod de procedură penală). „generează un şir de consecinţe juridice nefavorabile pentru persoana condamnată” [62. 254].). limitarea unor drepturi (persoanele condamnate nu pot ocupa unele funcţii în aparatul de stat). tranzacţia nu contravine Convenţiei Europene a Drepturilor Omului” (CEDO. devine titularul unor drepturi de care dispune datorită condamnării . să se prezinte săptămînal la organul în supravegherea căruia se află. este necesară respectarea cîtorva condiţii. . 22 fevr 1980. atunci ea are antecedente penale şi este privată sau limitată de unele drepturi.

252 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

Referinţe:
1. Balahur Doina, Pluralismul socio-juridic şi reglementarea probaţiunii: standarde legislative universale şi europene în Manualul Consilierului de Reintegrare Socială şi Supraveghere, Editura THEMIS, 2000. Dongoroz V., Kahane S., Oancea I., Fodor I., Iliescu N., Bulai C., Stănoiu R., Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea generală, vol. II, Bucureşti, 1970. Lupaşcu Dan, Punerea în executare a pedepselor principale, Bucureşti, 2003. www.hmso.gov.uk/acts/acts1993.html. h tt p : / /www.p r o b at i o n _ l a nc as h ir e. o r g .u k/ d at ab a se s/ p ub li ca t io ns / publications_493.pdf. Vincent J., Guinchard S., Montagnier G.,Varinard A., La justice et ses institutions, 4é édition, Dalloz, 1996. Klaus Jon F., Handbook on Probation Services. Guidlines for Probation Practioners and Managers, UNICRI, Rome-London, 1998. vezi: Ordonanţa Guvernului României nr.92/2000 privind Organizarea şi Funcţionarea Serviciilor de Reintegrare Socială a Infractorilor şi Supraveghere a Executării Sancţiunilor Neprivative de Libertate. http://www.spj.cz/frm_GB_act.html. http://caeslaw.lp.com/casecode/uscodes.htm. http://www.lrc.state.ky.us/KRS/439-00/265.PDF. Lurigio A.J., Petersilia J., The Emergence of Intensive Probation în Byrne J.M., Lurigio A.L., Petersilia J. (eds), Smart Sentencing. The Emergence of Intermediate Sanctions, Sage Publications, Newbury Park, 1992. Morris N., Tonry M., Between Prison and Probation: Intermediate Punishments in a Rational Sentencing System, New York: Oxford University Press, 1990. Белый Н.А., Пенитенциарное право Республики Молдова. Курс лекций, Кишинев, 2001г. http://www.cep-probation.org/reports.htm. http://www.missouri.gov/pdf/white%20book.pdf. vezi: alin. 1 al Secţiunii 559.021 a Capitolului 559 al Statutelor Revizuite a Statului Missouri (Missouri Revised Statutes) accesibil la http://www.moga.mo.gov/ statutes/C500-559/5590000021.HTM. Новикова Е. В., Осуждение с условным неприменением наказания как форма реализации уголовной ответственности, Автореферат на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Минск, 1999 г. Бушкова Е.В., Правовой статус несовершеннолетнего при условном осуждении, Автореферат на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Казань, 1993 г.

2.

3. 4. 5. 6. 7. 8.

9. 10. 11. 12.

13. 14. 15. 16. 17.

18.

19.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 253

20. Новикова Е. В., Осуждение с условным неприменением наказания как форма реализации уголовной ответственности, Автореферат на соискание ученой степени кандидата юридических наук, Минск, 1999 г. 21. vezi: Secţiunea 3563 al titlului 18 „Crimele şi procedura penală” (Crimes and Criminal Procedure) a Codului SUA, accesibil la http://caselaw.lp.com/casecode/ uscode/uscodes18/parts/ii/chapter/227/ subchapters/ B_probation /sections/ section_3563.html. 22. vezi: art. 70 şi anexa nr.2 ale Legii cu privire la împuternicirile instanţelor judecătoreşti de drept penal (Powers of Criminal Courts (Sentencing) Act 2000), accesibil la http://www.legislation.hmso.gov.uk/acts/acts.htm. 23. Zvekič U. (ed), Alternatives to Imprisonment in Comparative Perspective, Chicago, Nelson Hall Publishers, 1994. 24. van Kalmthout A. & Derks J., Probation and Probation Services: A European Perspective, Ultrech: C.E.P., 2000. 25. Scripcaru Gheorghe, Astărăstoaie Vasile, Criminologie clinică, Bucureşti, 2003. 26. Nicolae-Anghel Nicolae, Dreptul executării sancţiunilor penale, Bucureşti, 2002. 27. Emmins on Sentencing. 28. Petersilia J., Turner S., Intensive probation and parole, in M. Tonry (Ed.), Crime and justice: An annual review of research, Chicago: University of Chicago Press, 1993. 29. Torres Sam, A Continuum of Sanctions for Substance-Abusing Offenders // Federal Probation nr. 62 (2), 1998. 30. Emmins on Sentencing. 31. Nicolae-Anghel Nicolae, Dreptul executării sancţiunilor penale, Bucureşti, 2002. 32. Paşca Viorel, Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale, Bucureşti, 1998. 33. vezi: Chavaria F.R., Successful treatment in a criminal justice settings: A case study // Federal Probation nr. 56(1), 1992. 34. http:www.uscourts.gov/misc/2003-substance.PDF. 35. Vito Gennaro F., Tewksburry Richard A., The Impact of Treatment: The Jefferson County (Kentuky) Drug Court Program // Federal Probation, nr.62 (2), 1998. 36. Sima Constantin, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Bucureşti, Editura ALL Beck, 1999. 37. Международные акты о правах человека. Сборник документов. 2-е издание, Москва, 2002 г. 38. Sima Constantin, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Bucureşti, Editura ALL Beck, 1999. 39. van Kalmthout A. & Derks J., Probation and Probation Services: A European perspective, Ultrech: CEP, 2000. 40. http://www.appa-net.us/probation_board.html.

254 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

41. Dongoroz V., Drept penal, Bucureşti, 1939, p. 305, citat de Sima Constantin, Măsurile de siguranţă în dreptul penal contemporan, Bucureşti, Editura ALL Beck, 1999. 42. www.taylorcountytexas.org/CCL2prob.html. 43. http://www.missouri.gov/pdf/white%20book.pdf. 44. Gaffney Robert J. & Iaria Vincent J., Probation and Parole: A Handbook for Crime Victims, American Probation and Parole Association, Kentuky, 1995. 45. vezi: Broadbent A., Poor clients: what can I do? // Probation Journal, Vol.36, 1989. 46. Monitorul Oficial al României nr. 143 din 8 aprilie 1998. 47. Morar Ioana-Cristina, Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Şansă sau capcană, Bucureşti, 2002. 48. http://www.missouri.gov/pdf/white%20book.pdf. 49. http://www.moga.mo.gov/statutes/c500-599/5990000021.HTM. 50. Gafney Robert J., Iarya Vincent J., Probation and Parole: A Handbook For Crime Victims, Kentucky, 1995. 51. www.taylortexas.org/CCL2prob.html. 52. Raynor Peter, Community penaltties: probation, punishment and „what works” in The Oxford Handbook of Criminology, third edition, Oxford University Press, Oxford, 2002. 53. htpp://www.usdoj.gov/criminal/cybercrime/usamarch2001_7.htm. 54. Stacey Arthur, The Norplant Prescription: Birth Control, Woman Control or Crime Control? // UCLA Law Review, vol. 40, 1992. 55. vezi: § 87 Capitolul 276 al Legii Generale al statutului Massachusets (SUA), accesibil la http://www.youth advocacy project.org. 56. http://www.youthadvocacyproject.org/lawyers/Law%20of%20Probation.doc. 57. Головко Л.В., Альтернативы уголовному преследованию в современном праве, Санкт-Петербург, 2002г. 58. Medjaoui K., L’injonction pénale et la médiation pénale, tableau comparatif critique // Revue de science criminelle et de droit pénale comparé, nr. 4, 1996. 59. vezi: Décision nr. 95-360 DC // Journal officiel de la République Française, 7 février, 1995. 60. Pradel Jean, D’une loi avortée à un projet nouveau sur l’injonction pénale // Recueil Dalloz Sirey, nr. 23, 1995. 61. Европейский Суд по правам человека. Избранные решения. Том 1, Москва, 2000г. 62. Macari Ivan, Dreptul penal al Republicii Moldova. Partea generală, Chişinău, 2002. 63. http://www.doc.missouri.gov/pdf/white%20book.pdf.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 255

Ştefan STAMATIN, Mihail DAVID

Definirea conceptuală şi esenţa economiei subterane
Comerţul clandestin cu pietre preţioase şi ţesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activităţi rămase celebre până în zilele de astăzi; apoi comerţul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piaţa organizată în sistemul socialist şi marile afaceri, precum traficul de armament, de fiinţe umane, droguri, tutun, alcool, cu particularităţile de rigoare, au însoţit economia subterană pe parcursul timpului, adaptându-se realităţii imediate din fiecare perioadă [1, p. 9]. Referitor la reacţia statului în domeniul protejării intereselor sale, se constată coexistenţa în timp a două atitudini extreme: indiferenţa şi acţiunile represive excesive bazate pe autoritate şi forţă de constrângere. Orientări de poziţii şi adoptarea unei atitudini responsabile au avut loc pe plan mondial doar după anii ‘70, când în relaţiile comerciale dintre statele dezvoltate şi unele din fostele colonii au intervenit schimbări radicale, investitorii occidentali lovindu-se de lipsa unei legislaţii consolidate, de corupţie şi concurenţă neloială ce se manifestă în zonele respective [1, p. 9-10]. Acest fapt a constituit un temei serios de reconsiderare a problemelor interne ale propriilor state şi, alături de măsurile coercitive de natură juridică, au început săşi facă loc abordările economice cu metode specifice de analiză, evaluare, prevenire şi combatere. La rândul său, conceptul de economie subterană a marcat discursul unor importante categorii de specialişti din domeniul social, juridic şi presă înainte de a fi analizat din punct de vedere economic. Termenul în sine este o traducere foarte sugestivă şi a căpătat supremaţie asupra altor expresii apropiate, elementul comun în toate fiind delimitarea în sfera economicului între activitatea legală şi cea ilegală, în final, între bine şi rău în economie. Fenomenul economiei subterane a atras atenţia specialiştilor încă prin anii ‘30 ai secolului trecut, dar cercetări profunde ale acestuia se fac doar de trei-patru decenii. Astfel, una din lucrările ştiinţifice dedicate acestui fenomen apare abia în anul 1977 în SUA, autorul căreia, P. Gutmann, constată că activitatea economică neînregistrată statistic nu mai constituie o cantitate ce poate fi neglijată [2, p. 242].

256 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

Pe cât este de tânăr acest domeniu, pe atât este de importantă analiza lui, datorită numeroaselor interferenţe între sectorul oficial şi neoficial nu numai la nivelul produselor, ci şi al persoanelor care obţin venituri într-unul din ele şi le utilizează în celălalt. Interesul pentru cercetări mai aprofundate nu a fost întâmplător; la el au condus neliniştile provocate în lumea economiştilor de: sesizarea în statisticile oficiale a unor erori dificil de explicat; lacune în politicile guvernamentale datorate percepţiei eronate a realităţii; concluzii nerealiste ale cercetărilor selective privind gospodăriile populaţiei nesesizate de utilizatorii datelor şi, ca urmare, distorsionarea realităţii; disfuncţionalităţi în sistemul de impozite şi taxe etc. Încercările de definire a economiei subterane constituie o preocupare pentru cercetarea juridică şi economică, impusă nu atât de necesităţi teoretice, cât mai ales practice, de delimitare a sferei activităţilor sale, de cunoaştere şi identificare a domeniilor cu care ea interferează. Definiţiile date economiei subterane sunt aproape tot atât de diverse pe cât sunt de variate activităţile prestate în această sferă. În acest sens, există un număr considerabil de clasificări şi definiţii, exprimând în principal opoziţia economiei ascunse faţă de modul de producţie dominant (economia oficială), de legalitate sau de respectul faţă de normele legislative în vigoare. În prezent, specialiştii în materie nu au elaborat distinct criteriile care prevăd interpretarea noţiunii de economie subterană, aplicând pentru definirea ei diferite epitete de genul: ilegală, subterană, criminală, neagră, informală, paralelă, duală, distructivă, cash etc. Către acestea se alătură şi un şir de noţiuni, printre care: „economie subterană, lume subterană, sector subteran, operaţiuni subterane, business subteran” etc. [3, p. 83-114]. Această multitudine de termeni şi noţiuni denotă faptul că problema în cauză este insuficient studiată. Totodată, mulţi autori străini preferă să includă în definiţia economiei subterane activităţile de bază ce constituie în esenţă acest fenomen [4, p. 378]. Continuînd să caute criteriile de bază pentru a fi definită cât mai exact economia subterană, specialiştii în domeniu reţin în consens criteriile legalităţii şi ale plăţii în numerar, criterii care, evident, nu sunt suficiente. Economistul francez Pierre Rossanvallon, apreciind că nu criteriul dimensiunii, caracterul comercial sau necomercial al bunurilor şi serviciilor oferite şi caracterul legalităţii sunt cele mai potrivite să caracterizeze activităţile subterane în primul rând, precizează că trăsătura lor distinctă rămâne aceea că „scapă privirii statului”, prin aceasta înţelegând mai mult decât înregistrarea în contabilitatea naţională a activităţilor respective [5, p. 20]. Într-un articol publicat pe această temă, Pierre Rossanvallon îşi exprimă regretul că „ştiinţa economică clasică se ocupă numai de bogăţia vizibilă, sfera de preocupare

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 257

a acesteia fiind economia oficială, privată sau publică. Aceasta nu sesizează schimbul şi producţia decât dacă se înscriu în cele două forme speciale de socializare, care sunt statul şi piaţa” [5, p. 20]. Absenţa înregistrării în contabilitatea oficială fiind privită ca un criteriu discutabil de către economişti ca Edith Arcambault şi Xavier Greffe, în condiţiile în care activitatea domestică şi voluntară nu pot fi contabilizate în principiu, în timp ce activităţile oculte sunt parţial prinse în conturi (prin recalcularea conturilor naţionale, pornind de la rezultatele controalelor fiscale), aceştia propun să se ia în consideraţie criteriul „reglementării”, fiindcă economia neoficială se manifestă ca fiind ceea ce scapă regulilor puterii publice, deci nu se supune nici politicii economice, nici celei sociale. O succintă trecere în revistă a unora dintre criteriile de care beneficiază conceptul de economie subterană pentru definirea acestuia evidenţiază următoarele elemente: legalitatea sau ilegalitatea; modalitatea de plată; înregistrarea în sistemul contabilităţii naţionale; poziţia în raport cu reglementările publice. Criteriile nominalizate acceptate, într-o măsură mai mare sau mai mică, de către specialişti, indică dificultatea definirii sferei atât de vaste, instabile şi relativ neconturate a fenomenului prezentat de economia subterană. Şi deoarece caracterul subteran al unei economii nu poate fi definit într-un mod universal, ci ţinând cont de situaţia concretă din fiecare ţară, căutarea de noi criterii care să reuşească să cuprindă cât mai bine ansamblul activităţii acesteia rămâne în continuare în sfera preocupărilor specialiştilor interesaţi în relevarea trăsăturilor generale, dar mai ales a particularităţilor şi modului specific de manifestare a lor. De fapt, este evident că pretenţia definirii exhaustive, unice a economiei subterane, în condiţiile unei atare complexităţi a fenomenului, nu este uşor de realizat, practic neputând fi cuprinsă întreaga specificitate a manifestărilor ei. Aşadar, numai o analiză complexă a realităţii fenomenelor ce ţin de activitatea subterană, privite în dinamica lor şi cu caracteristicile specifice fiecărei etape, în contextul modului de organizare economico-socială a fiecărei ţări, ar putea stabili criteriile delimitării corecte a fenomenului, realizând în final o definiţie relativ complexă. Economia subterană este separată de economia de suprafaţă printr-un strat subţire, artificial şi lunecos, constituit din reglementări şi interdicţii, menţionează autorul N. Hoanţă [6, p. 70-72]. Ceea ce la un moment dat constituie economie subterană poate să devină ulterior economie de suprafaţă. Spre exemplu, fabricarea şi comercializarea alcoolului în perioada de prohibiţie a acestuia în SUA între anii 1920 şi 1933 a constituit un caz tipic de economie subterană care, după încetarea interdicţiei, a devenit o comună activitate de suprafaţă. Prezintă interes poziţia savanţilor ruşi cu privire la definirea fenomenului economie subterană. În acest sens, pot fi evidenţiate două abordări conceptuale: juridică şi economică.

Concepţia juridică a economiei subterane a rămas să predomine într-un şir de cazuri până în prezent. Referitor la cercetarea economiei subterane prin prisma abordării economice se scoate în vileag acel fapt că. T. Macarov [11. Iacovlev [8]. ci societatea în evoluţie continuă asigură reglementarea normativă a relaţiilor sociale noi apărute. economia subterană reprezintă ansamblul diversificat de activităţi economice realizate în afara prevederilor legale. respectiv de maximizare a veniturilor indiferent de metodele şi mijloacele ce urmează a fi folosite pentru aceasta şi de activităţile eterogene atrase în sfera sa de cuprindere.a. Aşadar. precum şi alţi autori. Şohin [10. În calitate de criteriu esenţial în baza căruia se apreciază fenomenele economice subterane este. fiind expusă în manuale. Astfel. norme şi legi. p. 86-94]. spre exemplu. pentru atribuirea fenomenelor economice la categoria subteranului utilizează criteriul ilegalităţii (juridic) şi eschivării de la înregistrarea oficială. Din aceste considerente. Esipov [12. În opinia adepţilor acestei poziţii. poate fi acceptată ca definiţie a economiei subterane: „ansamblul activităţilor desfăşurate organizat. 320]. Sergheev [7. Reieşind din această definiţie. 38-44]. se constată că apariţia economiei subterane coincide cu apariţia statului şi impunerea unor reguli. Din cele expuse. EDIŢIA A VI-A Abordarea juridică a conceptului de economie subterană a fost iniţiată în a doua jumătate a anilor ‘80 de către A. este vorba despre eschivarea de la înregistrarea oficială a activităţii economice şi despre caracterul ilegal al acesteia. p. conform acestei poziţii. p.258 ANUAR ŞTIINŢIFIC. deoarece acesta reflectează doar unele caracteristici secundare. Ispravnicov şi V. având drept scop obţinerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat” [15. D. 60-68]. nu actele normative determină viaţa cotidiană. încercările de definire a economiei subterane doar prin prisma criteriului juridic nu sunt corecte din punct de vedere metodologic. cu încălcarea normelor sociale şi ale legilor economice. se constată că economia subterană reprezintă activitatea economică neînregistrată în statistica oficială [16. Cu toate acestea. pornind de la scopul evident economic al activităţii subterane. p. Sub acest aspect. p. indică în calitate de particularitate distinctă a economiei subterane caracterul necontrolat al acesteia. p. Coreaghin [9. 6]. p. V. 14-22] şi V. 32]. afirmăm cu certitudine că dreptul este secundar în raport cu economia şi chiar subiectiv în multe privinţe. În consecinţă. 16-20]. p. A. iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului. neformală şi criminală (ilegală): . economia neînregistrată include în sine următoarele trei tipuri de activităţi: latentă (ascunsă). este evident că la baza aprecierii economiei subterane se află criteriul ilegalităţii. atitudinea faţă de sistemul normativ care reglementează raporturile respective. p. 214] ş. studii monografice şi cercetări cu caracter aplicativ [14. Culicov [13. Cu alte cuvinte. A.

către asemenea activităţi se referă traficul de droguri şi armament. Anul 1990. Chiar dacă sistemul planificat a urmat teoretic îndeaproape toate operaţiunile economice. contrabanda. economia neformală este determinată ca incorporativă şi aparţine economiei domestice. pot fi identificate două categorii de persoane: cele care lucrează şi obţin venituri exclusiv în economia subterană şi cele în care sunt încadrate persoanele ce obţin venituri atât din surse legale. redimensionarea şi remodelarea activităţii pentru a face faţă acestor situaţii. dar care nu este reflectată oficial în registrele de evidenţă sau se tăinuiesc veniturile în scopul eschivării de la achitarea impozitelor ori de la alte obligaţiuni. neînregistrate şi fictive. în consecinţă. ne permit de a defini acest fenomen ca pe un ansamblu de activităţi economice ilegale (inclusiv criminale). organizarea businessului cu prostituţia. adică cuprinde acele genuri de servicii şi producere care sunt interzise în mod direct de legislaţia în vigoare. traficul de arme şi de fiinţe umane. îl au organizatorii şi participanţii activi din sfera criminalităţii economice. de regulă. În prezent. orientate spre obţinerea şi majorarea veniturilor. reacţia a fost pe măsură. indiferent de poziţia anterior prezentată. activităţi care sunt realizate. Un loc aparte. spre un consum variat ca posibilităţi de opţiune a creat şi în acest sistem o piaţă paralelă ce a funcţionat clar pe principiul cerere-ofertă. nu în ultimă instanţă. Cele expuse mai sus. precum şi alte activităţi criminale sancţionate în conformitate cu legislaţia penală în vigoare. analiza şi generalizarea abordărilor şi interpretărilor privind economia subterană. astfel încât sectoare întregi din fosta economie de stat s-au orientat spre câteva ţinte clar definite: acceptarea regulilor economiei de piaţă şi. pornirea naturală a omului spre înavuţire şi. în consecinţă. prilej oportun pentru manifestări ale economiei subterane. Statele aflate în tranziţie de la sistemul centralizat la economia de piaţă se confruntă cu fenomenul economiei subterane în forme foarte diverse de manifestare. - . care a reprezentat practic renunţarea la economia planificată pentru toate statele ex-socialiste. În ceea ce priveşte participanţii la activităţile subterane. care se desfăşoară în temeiuri legale şi este orientată asupra producerii mărfurilor şi acordării de servicii.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 259 economia latentă se caracterizează prin activităţi tolerate la nivel legislativ. a găsit populaţia acestor state în stadii foarte diverse de percepere a principiilor economiei de piaţă şi. caracterizat prin pericolul social pe care îl generează. în scop de profit. iar sistemul de sancţionare era drastic. activitatea economiei criminale este ilegală. cât şi din economia subterană.

este prezentat în continuare într-o încercare de sesizare a punctelor care au întrunit opinia majorităţii specialiştilor. 20-22 июня 2002г. Pe de altă parte. DILNOT A. Т 1. 3. EDIŢIA A VI-A identificarea unor facilităţi imediate. componenţa. reducând sfera de cuprindere numai la aceste trei elemente. precum: frauda fiscală. Изд-во Экономика. Measuring and monitoring the informal sector: content of the lectures Vienue. 2002г. activităţile casnice etc. dar şi în câteva ramuri industriale producătoare de produse alimentare şi bunuri de consum. cele mai răspândite la momentul iniţial atât în România. Москва.. 1995г.. Висбаден..: Тезисы докладов. dar şi braconajul. comerţul ilegal de arme. a lipsurilor mergând până la criză. există pericolul ca.. corupţia. . 1993. структура и методы измерения теневой экономики: региональные аспекты // Международная конференция «Регионы и глобализация».. Bucureşti. Экономическая статистика: В 2 т.. Budapest. prin corelare cu reprezentanţii pieţei paralele din perioada economiei planificate. p. cât şi în Republica Moldova au fost activităţile desfăşurate fără înregistrare. evaziunea fiscală şi munca la negru. 234 p.M. Подпольная экономика.. с. CUCU Adrian. Изд-во СПбГУЭФ. O parte considerabilă din cei care au realizat o asemenea abordare. la marginea sau în afara sistemului legal. furtul. MORRIS C. pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum. Economia subterană şi spălarea banilor. 2000.. 628. Факторы. 1977г. 2. abandonarea nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente. 20. schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane în principal în domeniul comerţului. СПб. Astfel. ГУТМАН П.260 ANUAR ŞTIINŢIFIC. grădinăritul. - Referinţe: 1. DALLAGO B. ЛИППЕ Петер фон. tot ceea ce scapă reglementărilor puterilor publice dă posibilitatea includerii sub eticheta de „activitate subterană” a unor practici foarte variate. Editura Expert. În cazul României şi a Republicii Moldova. traficul de droguri. Dintre elementele componente ale economiei subterane. munca clandestină. să nu fie luate în consideraţie semnalele periculoase ale altor activităţi subterane care deja şi-au făcut apariţia pe perimetrul social-economic românesc şi moldovenesc. au reuşit în scurt timp să formeze structura economiei subterane în ţările aflate în tranziţie. Перевод с английского. În esenţă. poziţia fenomenului subteran în cadrul ansamblului economiei. POPA Ştefan. implicarea în tranzacţii nespecifice. imediate. What do we now about the 4. prestării de servicii. prostituţia. ca şi elementele componente. VERTES A. sfera de cuprindere folosite cu predilecţie de unul sau altul dintre autori. indiferent de denumirile. / ФСУ Германии. ARVAY I. The share of the private sector and hidden economy in Hungary (1980-1992).

И.. Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova – flagele destabilizatoare ale statalităţii // Conferinţa ştiinţificopractică republicană din 26 februarie 1999 cu genericul: Criminalitatea organizată şi economia tenebroasă în Republica Moldova. CATAN Victor. 11. Буланова А.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 261 5.29 din 22 iulie 1998. 1997г. Экономика и организация экономического производства. Учебное пособие. КОРЯГИНА Т. Криминализация экономики и пути ее преодоления. ШОХИН А. СЕРГЕЕВВ А.. Ч. с.. Editura ARC. ИСПРАВНИКОВ О. 9... 16. New-York.. Социальные проблемы перестройки. Москва: Московский институт МВД России. 1996г. Изд-во Экономика. №3. Москва.. Москва. . Учебник / Под ред... Автореферат дисс. Московский институт МВД России.. пути ликвидации // Вопросы экономики. Подходы к определению параметров теневой экономики // Вопросы статистики.Г. с. 1999. 1989г. Москва. 1981.. ГУРОВ М. Москва. TANZI V. … канд. nr.. 1987г. 7.. 1989г. 1988. структура... 1995г. наук.П. 32-42. Фонд за экономическую грамотность. Bucureşti.. 10. СПб. ШКОНДА И. 1992 Citat de CRAIU Nicolae. 2004 HOANŢĂ N. 2002г. Социология экономической преступности. №3. План и рынок в советской экономике // Совершенно секретно. 6-10.. 172.. с.. КОРЯГИНА Т. Black Economy? // Fiscal studies.М. РОСТОВ К. юрид.С.... Методические основы по определению масштабов теневой экономики на региональном уровне. КОРЯГИНА Т. Основания и пределы криминализации общественно опасных деяний. СПб. Теневая экономика в СССР // Вопросы экономики. Guide-book to statistic on the hidden economy. 4. The underground Economy in the United States.В. 2. 1997г. МАКАРОВ Д. №6. Economia subterană între „Da” şi „Nu”. Теневая экономика и экономическая преступность в системе рыночного хозяйства.Г.И. Chişinău. ЕСИПОВ В. 8. 1984. New-York. 12. 6.Т. ЯКОВЛЕВ А.И. Editura Economică. №1. nr. Dincolo de frontierele legalităţii: economia subterană – evaziunea fiscală – corupţie // Tribuna economică. p. ЧЕБОТАРЕВ С.М. Нетрудовые доходы: экономическая природа.А. 14. Теневая экономика в России: иной путь и третья сила // Российский экономический журнал. 1994г. 1. 1989г.. 13. ПОНОМАРЕНКО А. Услуги теневые и легальные // ЭКО..С.Н. №4.Н. 1997г.. Экономика. КУЛИКОВ В. 15. составляющих теневую экономику (по материалам федеральных органов налоговой полиции). №2. 1998г.В.. 1990г... ГОЛУБЕВ А. МАКАРОВ Д. 24. с.... Экономические и правовые аспекты теневой экономики в России // Вопросы экономики. 72 с.В.

B. Acolo unde există mai mult de o unitate de poliţie în cadrul ţării (din cauza separării geografice sau care se atribuie diferitelor departamente guvernamentale). cît şi cel naţional [3.N.Interpol aduce un element de noutate. Secretariatul General [1].C.Interpol este reglementată de reguli şi se conduce de procedurile asupra cărora s-a convenit de comun acord.-le ţărilor-membre. B. un fenomen în practica internaţională de cooperare a ţărilor şi structura organizaţiilor internaţionale. doctor habilitat în drept.Interpol.C-le sînt verigi structurale ale celor două sisteme: organe permanente ale Interpolului şi organe ale poliţiei naţionale.C. diferă de la ţară la ţară. De aceea.262 ANUAR ŞTIINŢIFIC. . prin crearea acestor B. Biroul Naţional Central este un aparat de lucru.P. după cum susţine un autor rus [2.N. Articolul 32 al Statutului O.. problemele de competenţă şi jurisdicţie nu sînt uşor înţelese de o a treia parte care solicită ajutor. cu acele organe ale altor ţări care servesc în calitate de B. Cooperarea poliţienească internaţională în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale . Astfel. . şi anume crearea unui organ cu dublă importanţă.C. Coordonarea acestor reguli şi proceduri poate fi efectuată de către un centru specializat. p. profesor universitar Structura politicii care. Biroul Naţional Central este centrul principal pentru cooperarea poliţienească internaţională în cadrul O.I. 71]. Altfel spus. au ca scop crearea unor relaţii de lucru nu numai cu departamentele administrative din cadrul ţării.Interpol cere de la fiecare stat-membru crearea unui organ care va funcţiona în calitate de Birou Naţional Central şi va asigura cooperarea cu: diverse departamente din cadrul ţării.C. este nevoie de un Birou Central care va asigura coordonarea necesară. deseori.C.C.P.N. care însumează în sine atît elementul internaţional. O. activează în cadrul organului delegat de stat de a reprezenta ţara dată în cadrul Interpolului. .N. De obicei.C.N. B.N.I.C. EDIŢIA A VI-A Tatiana STRUNGARUCIAICOVSCHI Birourile naţionale centrale Interpol Recenzent: Alexandru BURIAN. pe care îl formează fiecare stat-membru a organizaţiei pentru a întreţine relaţii permanente cu Secretariatul General şi B. p.I. 88]. ci şi cu toate departamentele guvernamentale şi alte . este foarte complexă..P.

C. .N. Interpol în Republica Moldova) sau va fi însărcinat şi cu alte responsabilităţi (Franţa. Pentru a face ca Sistemul Criminal de Informaţii al Organizaţiei şi Facilităţile Căutării Automate să fie cu adevărat eficiente.A.C. impersonal al cooperării poliţieneşti internaţionale.N.C. iar în Belgia funcţiile B. Însă în practică sînt cunoscute şi alte forme. unde B.C.N. O deosebită atenţie trebuie acordată dezvoltării relaţiilor cu autorităţile judiciare sau de drept.I. Interpol din România care este o Direcţie în cadrul Inspectoratului General de Poliţie. precum şi funcţiile şi structurile lor. face parte din Departamentul de poliţie orăşenesc – Scotland Yard.N. astfel încît să reflecte natura permanentă a acestei numiri şi caracterul oficial. B.C. cum ar fi Marea Britanie. cînd se corespondează direct [6. care se preocupă cu cererile de cooperare internaţională pe linia judiciară (B. De obicei. această funcţie este atribuită uneia din direcţiile Departamentului poliţiei criminale a Ministerului Afacerilor Interne.N.C. în Republica Moldova a fost o direcţie din cadrul Inspectoratului General de Poliţie. Interpol sînt îndeplinite de un organ care nu are nici o legătură cu activitatea poliţienească.C. însă recent i s-a atribuit statutul de direcţie independentă în cadrul aparatului central al M.în schimbul de informaţii cu Secretariatul General. în mod spontan sau la cerere. în funcţie de circumstanţe. De exemplu. în particular cu orice autoritate centrală (care funcţionează / operează în afara cadrului Interpol).C. B.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 263 instituţii din cadrul acestei ţări. În Statutul Organizaţiei nu sînt prevederi care ar reglementa subordonarea B.-lui.C. Biroul Naţional trebuie să dispună de suficientă autoritate pentru a asigura ca cererile de ajutor să fie executate prompt şi în mod eficient. B. Finlanda).N.C.N. Una din responsabilităţile Secretariatului General este de a adăuga valoare informaţiei furnizate prin acumularea informaţiilor şi prezentarea ei în modul în care ar putea fi de folos sau chiar pentru a instiga măsurile de investigare şi prevenire.N. recunoscînd necesitatea furnizării informaţiilor. B.N.-lor unei structuri anumite în cadrul sistemului naţional al ţărilor-membre.în măsura în care legile naţionale şi consideraţiunile operaţionale permit . Trebuie creată o unitate în cadrul structurii naţionale diametral opusă cerinţelor naţionale. care sînt cointeresate în colaborarea poliţiei internaţionale [4]. 33].-ul va avea rolul numai de coordonator al cooperării internaţionale (de exemplu.C. Fiecare ţară în parte decide dacă B.-ul trebuie să funcţioneze în strînsă legătură cu Secretariatul General. trebuie să existe o promptitudine din partea B. p.N. Acestea sînt facilităţile şi instrumentele viabile ale politicii prevăzute pentru punerea la dispoziţia statelor-membre a informaţiei cu caracter criminal. Organele competente naţionale decid independent cărui organ de drept să-i încredinţeze funcţiile B.-ul trebuie să fie gata de a-şi asuma răspunderea pentru cooperarea cu aceste autorităţi din numele Secretariatului General la momentul corespunzător) [5]. şi anume Secretariatul General al reprezentanţilor judiciari .N. Interpol din Rusia care este o Direcţie independentă din cadrul aparatului central al Ministerului Afacerilor Interne.C.N. B.

B. sînt bine informate despre posibilităţile pe care le au de a utiliza canalele Interpolului.N.. Interpol activează în cadrul Ministerului de Justiţie [7]. anchetare. anchetări.-urile au dreptul de a-şi crea propriile baze de date referitoare la crimele internaţionale şi criminali.C. Atunci cînd solicitarea nu ţine de competenţa organelor de poliţie. Ţinînd cont de caracterul informaţional care circulă prin intermediul Interpolului. această bază de date poate fi completată cu informaţii suplimentare.C.-urile trebuie să întreprindă asemenea măsuri pentru a asigura implementarea pe deplin a deciziilor şi recomandărilor Organizaţiei şi asigurarea dirijării progresului.N.N. Deci o cerere de acest gen poate fi considerată ca o cerere de cooperare în domeniul judiciar.C. 74]. California. care nu au nici o legătură cu Ministerul de Finanţe şi nu-i sînt subordonate .C. statală sau locală de poliţie sau anchetă poate să se adreseze cu rugămintea de a obţine ajutor în investigarea cauzelor internaţionale în Interpol. p. Deci B.. B. În raportul anual al Ministerului Justiţiei al SUA pe anul 1972 este indicat că orice agenţie federală. B.N. EDIŢIA A VI-A ai Ministerului de Justiţie. politicienilor cu informaţii desfăşurate. În ţările în care B. Însă cu toate că sînt destul de bine informate despre posibilităţile lor. Astfel. fiindcă ele nu se supun acestui organ [9. [9. asigură legătura esenţială între activităţile operaţionale ale diferitelor ţărimembre ale Organizaţiei. 73]. ceea ce constituie contribuţia Interpolului.-le se află în cadrul aparatului central al organelor de poliţie pot independent să îndeplinească solicitarea organelor poliţieneşti din alte ţări sau să însărcineze organul competent din cadrul poliţiei să efectueze aceste investigaţii (cercetări. B.-ului.N. B.264 ANUAR ŞTIINŢIFIC.-ul poate fi folosit la instigarea unei acţiuni de natură judiciară (procedura de arestare a persoanelor căutate cu ulterioara procedură de extrădare a lor). B. Organele de poliţie din SUA. deoarece B. care servesc la prevenirea sau investigarea infracţiunilor de drept. este aproape imposibil de a controla cooperarea organelor de poliţie.C.N. p. Acest lucru este favorizat de descentralizarea sistemului poliţienesc. un număr de convenţii (cum ar fi Convenţia Europeană cu privire la extrădare) permit expedierea cererilor urgente prin intermediul Interpolului.C. Interpol Washington a unor filiale în fiecare stat – Virginia. . în 1987 au fost făcute încercări de a facilita activitatea Interpolului şi organelor de poliţie din SUA prin crearea cu ajutorul B. retransmite instituţiei abilitate soluţionarea problemei apărute. 409]. Funcţia lui primordială este asigurarea schimbului internaţional eficient al informaţiilor cu caracter criminal.N. În SUA. Washington se află în cadrul Ministerului Justiţiei.N. p.C.N.C. Prevederile Statutului Organizaţiei [10] indică rolul B.-urile joacă un rol important prin asigurarea ofiţerilor de poliţie.N.C. Colorado etc.C. reţinerea infractorilor [8. ceea ce va contribui la o activitate mai eficientă. totuşi organele de poliţie din SUA nu se folosesc des de Interpol. Mai mult ca atît.N. Rugămintea poate să ţină de obţinerea informaţiei.C. arestări). În acest caz. cînd aceste activităţi au un caracter internaţional.

trebuie să atragă atenţia la mass-media şi la alte măsuri ce ţin de competenţa activităţii Organizaţiei pentru a asigura acurateţea şi justeţea intervenţiilor.N. posibilităţile financiare şi profesionale ale organelor de poliţie. pentru a releva aceste deosebiri vom analiza succint aspectele juridice şi organizaţionale ale următoarelor B. preluînd acţiuni corespunzătoare pentru remedierea comentariilor fals-informate [11].-ul trebuie să fie reprezentat de o delegaţie din cadrul ţării la sesiunile Adunării Generale ale Organizaţiei. trebuie să aibă ca scop crearea unor relaţii de lucru nu numai cu departamentele administrative.N. pentru a efectua arestări.C. B. · laboratorul medico-legal.C.N. care sînt cointeresate în colaborarea poliţiei internaţionale.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 265 care este oferită pentru preîntîmpinarea şi investigarea crimelor.-uri din unele ţări europene. în mod obligatoriu. Particularităţile statutului juridic şi organizarea activităţii diferitelor B. · subdiviziunea cercetări penale.C. . Problema ce ţine de depăşirea funcţiei de coordonare a cererilor de cooperare internaţională a B. În cadrul acestei delegaţii de obicei este inclus. dar şi pentru a fi în stare să răspundă la cererile celor care solicită informaţii despre serviciile sale el trebuie să întreprindă măsuri de control a cerinţelor cooperării internaţionale a organelor de poliţie [12].N. să funcţioneze. Pentru ca un B.C. · subdiviziunea de cercetări ştiinţifice. Aşadar.C. ci şi cu toate departamentele guvernamentale şi alte instituţii din cadrul acestei ţări. Aceste subdiviziuni controlează lucrul tuturor organelor şi serviciilor aflate în subordonarea poliţiei criminale care sînt antrenate în lupta cu criminalitatea la nivel internaţional. · aparatul de consultanţi în materie de cooperare internaţională a poliţiei criminale.C.N.N.C.-ului (de exemplu. –lui. şi anume: legislaţia naţională. Şeful B. prin intermediul diferitelor servicii care le înfăptuiesc.N.N. Interpol depinde de mai mulţi factori. împărţirea naţional-teritorială.C. participarea la convenţiile şi consfătuirile internaţionale.C. B.N. confiscări ale proprietăţilor şi interogarea martorilor) va fi soluţionată de către autorităţile ţăriimembre în mod individual. urmăriri. care trebuie să fie la curent cu toate noutăţile din cadrul organizaţiei. Interpol Austria este parte componentă a Subunităţii D (Serviciul cercetări penale) a Directoratului general al securităţii publice şi este alcătuit din: · agenţia centrală de luptă împotriva punerii ilegale în circulaţie a substanţelor psihotrope. B. B. În egală măsură. · subdiviziunea de combatere a crimei organizate.

Garisson O.. Bucureşti. Interpol. „Tehnică”.C.C. „Romcartexim”. B. care de fapt este un coordonator al tuturor legăturilor internaţionale.. răspunde de introducerea tuturor evidenţelor naţionale în materie penală. În general. după necesitate.266 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Interpol Norvegia îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului naţional al cercetărilor penale. Interpol.N. Interpol. www. răspunsuri la interpelări. 1997. stocarea în baza de date a interpelărilor. precum şi mijloacele de transport auto şi nautice. De cercetarea cauzelor penale internaţionale se ocupă un aparat special al Departamentului C. Directorul general al poliţiei criminale este. tuturor evidenţelor naţionale de căutări penale.. el are toate împuternicirile în domeniul coordonării şi supravegherii investigării infracţiunilor grave pe teritoriul ţării. Bucureşti. acordă ajutor altor organe poliţieneşti.interpol.N. Interpol în Cipru. Coman F. 1998. Departamentul C poate să se adreseze după ajutor la organele poliţieneşti şi judecătoreşti ale altor state.N.N. de fapt. 2001. B. Ed. funcţiile B. Interpol Oslo de fapt are acces la toată informaţia din evidenţele şi bazele de date naţionale.C. B. evidenţa centralizată a tuturor persoanelor anunţate în căutare internaţională. centrul automatizat de prelucrare a informaţiei. precum şi să acorde astfel de ajutoare ţărilor solicitante. Criminalitatea şi organizaţiile internaţionale. totodată.C. În calitate de organ leader în ceea ce priveşte investigarea infracţiunilor.N. şeful B.. Poliţia fără frontiere. evidenţa computerizată a persoanelor dispărute. Glasgow. Suceava I.C. Avînd statutul de departament central al conducerii poliţiei. Activînd în calitate de B. fiind responsabil de următoarele direcţii de activitate: telecomunicaţii. care este a doua parte a Secţiei de evidenţe criminale. Interpol din Franţa este parte componentă a Conducerii centrale a poliţiei criminale din cadrul Serviciului relaţii internaţionale. Secţia de evidenţă a datelor operative.C.N. Departamentul C răspunde de preîntîmpinarea şi descoperirea infracţiunilor şi tragerea la răspundere a infractorilor.C. . Departamentul C . EDIŢIA A VI-A Departamentul C (Departamentul cercetări penale) înfăptuieşte. cartoteca foto şi evidenţa bunurilor furate.com. Ed.N. Bibliografie: 1 2 3 4 Troneci I. el îndeplineşte funcţii de coordonare şi. Interpol naţional. se supune şefului poliţiei şi şefului-adjunct al poliţiei responsabile de acţiunile operative şi acţionează din numele ei. care este de fapt B. The Secret World of Interpol.

8. http://www. 1990г.. 31 „ Birourile Naţionale Centrale” Statutul O. Интерпол: вчера. 2 „ Prevederi generale” Statutul O. Аrt. 1988г.P. Международная преступность. Тункин Г.mai. Москва. 11. 7.26 „ Secretariatul General ” Statutul O.int.P. Interpol – istorie şi actualitate. 5..interpol. завтра . 10.C. Dogotari I.C. Мирное сосуществование и международное правo. 3. „Наука”. Art.И. 4.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 267 Referinţe: Art. завтра. Аrt. Карпец И. 32 „ Birourile Naţionale Centrale ” Statutul O. Москва. Clefos A.. Chişinău.И. – Interpol. Интерпол: вчера. – Interpol.С.I.I. Родионов К. сегодня.I. „Standardele de serviciu. 2000г. Москва. rolul”. Gârlea R.. .P. 2.P.C.С. Biroul Naţional Central – Interpol.. . – Interpol. сегодня. 12. 1. 2003. 9. Родионов К. http://www. 1990г.Interpol.I.. 6. Москва.C..

Par recours administratif. mecanismul sancţiunii violărilor comise de către un stat antrenează încă la fel de puţin individul. Le droit reconnu à l’individu est alors soit un simple recours administratif soit un véritable recours juridictionnel. l’individu se voit reconnaître un droit d’accès à un organisme international. assortie du droit d’obtenir un dédommagement. Le recours juridictionnel correspond alors à cette même opportunité pour un individu ou un groupe d’individus de saisir un organe international de contrôle. Prin recurs administrativ se are în vedere dreptul individului sau al unui grup de indivizi de a aduce cazul său particular la cunoştinţa unui organ internaţional de control dar. Dreptul recunoscut individului este sau un simplu recurs administrativ. sau un recurs jurisdicţional.268 ANUAR ŞTIINŢIFIC. on peut entendre le droit pour un individu ou un groupe d’individus de porter son cas particulier à l’attention d’un organe international de contrôle sans pourtant pouvoir prétendre à une réparation en cas de violation constatée et sans que la décision de cet organe international ne s’impose juridiquement à l’État. sous la forme notamment d’une décision obligatoire pour l’État auteur de la violation. Între sistemul universal şi sistemele regionale de protecţie a drepturilor omului este o mare deosebire din punctul de vedere al locului pe care acestea îl oferă individului pentru protecţia drepturilor sale. . pe cînd în sistemele european şi american. le mécanisme de sanction des violations commises par un État implique encore assez peu l’individu tandis que dans les systèmes européen et américain. EDIŢIA A VI-A Tatiana TRIBOI Recursul individului la un organ internaţional Le système universel et les systèmes régionaux de protection des droits de l’homme connaissent de grandes divergences sur la place qu’ils offrent à l’individu pour la défense de ses droits. individului îi este recunoscut dreptul de acces la un organism internaţional. Prin recurs jurisdicţional se subînţelege dreptul unui individ sau al unui grup de indivizi de a sesiza un organ internaţional de control. Dans le cadre des Nations Unies ainsi que dans celui de la Charte africaine des droits de l’homme et des peuples. asociat cu dreptul de a obţine o despăgubire sub formă de o decizie obligatorie pentru statul care a comis violarea. fără a pretinde la reparare în caz de o violare constatată şi fără ca decizia acestui organ internaţional să fie impusă juridic statului în cauză. În cadrul sistemului Naţiunilor Unite şi a sistemului african al drepturilor omului şi popoarelor.

ceea ce înseamnă că organele care primesc petiţiile individuale nu pot pronunţa decizii obligatori. 33]. 387]. p. Mai mult . dorind să-şi protejeze suveranitatea. era la fel un organ administrativ. în general. Pe de altă parte se pune întrebarea cine va putea să sesizeze Comitetul (numai victima sau şi alte persoane. Avînd în vedere că violările drepturilor femeii au loc deseori în sfera privată. o procedură de sancţionare a activităţilor statelor care atentează la drepturile femeilor ar fi incomplectă [6. A. 227-231]. primul termen desemnînd. p. există un mecanism care permite examinarea cazurilor individuale a violării drepturilor recunoscute prin aceste convenţii. statele au acordat individului un rol minimal. inumane sau degradante [4]. o semnalare despre violarea unui stat contra altuia. Deci.11 [1]. care a dispărut o dată cu reforma mecanismului de control al CEDO prevăzută prin Protocolul nr. Recursul administrativ Dreptul de acţiune internaţională a individului n-a fost acceptat iniţial în plan universal. care prevede dreptul de petiţie individual [5. Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice este singurul document cu vocaţie generală la nivel universal care presupune un mecanism facultativ de petiţii individuale. în timp ce al doilea termen se aplică la semnalarea violării formulată de către indivizi [3. p. 158]. Comisia europeană a drepturilor omului. Acest drept va permite individului înaintarea unei plîngeri în faţa unui organ internaţional în cazul neaplicării Convenţiei de către stat sau în cazul violării directe a unuia din drepturile recunoscute de către Convenţie [5. deoarece statele erau ataşate principiului de competenţă naţională în materia protecţiei drepturilor omului. În cadrul Convenţiei cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare faţă de femei este pusă în discuţie problema creării unui Protocol facultativ. Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. Totuşi acest mecanism de control este administrativ şi deci nejudiciar. p. 1) Instrumentele care prevăd comunicările individuale Trei instrumente internaţionale din cadrul Naţiunilor Unite au prevăzut posibilitatea indivizilor de a prezenta comunicări pe lîngă organele de control: este vorba despre Convenţia internaţională cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială. Astfel. Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice (indirect. Este vorba despre plîngeri şi comunicări. p. 228]. pe lîngă sistemul de raporturi interstatale cu privire la aplicarea convenţiilor internaţionale relative la drepturile omului. Totuşi aplicarea unui astfel de sistem ar crea multiple dificultăţi. deoarece a doua procedură se desfăşoară între state. Ne vom referi în special la comunicările sau petiţiile individuale. de asemenea a ales acest tip de mecanisme [2. adoptată în 1981. prin intermediul Protocolului facultativ) şi Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude. Dreptul de înaintare a petiţiei individuale în cadrul Naţiunilor Unite În plan universal se întreprind încercări de a recunoaşte rolul individului în declanşarea procedurilor de control a respectării de către stat a obligaţiilor sale.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 269 I. putînd acţiona din numele său) şi dacă drepturile recunoscute în Convenţie se supun acestui sistem de control.

a. 59-76. O mare parte a procedurii în faţa Comitetului de drepturi a omului este copiată de pe modelul european: examinarea admisibilităţii comunicărilor corespunde cu realizarea unui filtru de petiţii individuale. în termen de 6 luni. Acest stat. Se observă faptul că textul Protocolului nu prevede expres.270 ANUAR ŞTIINŢIFIC. dacă este cazul. Comitetul drepturilor omului examinează comunicările individuale ţinînd cont de toate informaţiile scrise prezentate de particular şi de statul interesat. 160]. p. 2) comunicarea plîngerii statului în cauză. Acest fel de soluţii conduc între timp la un număr foarte mic de ratificări a acestui Protocol facultativ. decurge în următoarele etape: 1) admisibilitatea prealabilă a plîngerii. Deci se poate spune că Comitetul şi-a schimbat statutul de organ quasi-judiciar în organ judiciar [6. 6465]. experienţa altor proceduri de control ale ONU asupra plîngerii a arătat că neajunsul principal a lor este lipsa caracterului obligatoriu al recomandărilor adoptate de către organele internaţionale sesizate. Din . în primul rînd. acceptarea de către stat. 4) admisibilitatea plîngerii. supune în scris Comitetului drepturilor omului explicaţiile sau declaraţiile lămurind chestiunea şi indicînd. 2) Comunicările individuale în faţa Comitetului drepturilor omului a ONU Neajunsurile mecanismului prevăzut de către Protocolul facultativ la PIDCP tind să fie compensate prin activitatea intensă desfăşurată de către Comitetul drepturilor omului. autoritatea de lucru judecat (decis). p. după sesizarea Comitetului drepturilor omului cu o comunicare individuală. Dacă comunicarea este declarată admisibilă. Procedura în faţa Comitetului drepturilor omului La condiţiile de admisibilitate a comunicărilor individuale se referă. Posibilitatea acordată statului de a recunoaşte sau nu un loc pentru individ pe scena internaţională nu a dat deci rezultate satisfăcătoare. După aceasta. a posibilităţii indivizilor de a prezenta comunicări la organul de control. p. drept fine de neprimire. deci faptul că aceeaşi cauză a fost deja examinată definitiv la nivel internaţional. deoarece ea se situează la nivel universal şi cunoaşte la moment evoluţii importante. rezultate în urma examinării unei plîngeri individuale. În cele din urmă el elaborează „constatări finale” referitor la faptul dacă este prezentă o violare sau nu şi aceste constatări sunt comunicate statului şi individului. măsurile luate pentru a remedia situaţia. Soluţionarea cauzei. p. De atunci. aşa cum o fac alte tratate internaţionale. Comitetul drepturilor omului o aduce la cunoştinţa statului pretins autor al violării. contra căruia acestea sunt îndreptate. 93 de state au ratificat Protocolul facultativ. 3) instruirea cauzei. 388]. EDIŢIA A VI-A decît atît. La 1 ianuarie 1998. 5) soluţionarea pe fond a cauzei [8. Voi examina în special procedura în faţa Comitetului drepturilor omului care se consideră cea mai interesantă. unul din proiectele Protocolului facultativ la Convenţia relativă la eliminarea discriminării cu privire la femei propune de a stabili obligaţia internaţională pentru stat de implementare a recomandărilor Comitetului. din 140 de state părţi la IDCP [7.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 271

acest motiv, Comitetul drepturilor omului se poate transforma într-un organ de apel împotriva soluţiilor pronunţate de alte organe internaţionale de anchetă sau de reglementare, inclusiv tribunale internaţionale specializate în materia drepturilor omului [8, p. 161]. Soluţia pronunţată de Comitetul drepturilor omului este lipsită de forţă juridică obligatorie. b. Tendinţa de ameliorare a sistemului Prin intermediul diferitelor amendamente de procedură, Comitetul drepturilor omului a încercat să-şi îmbunătăţească activitatea sa. Astfel, în 1987 instituie un Raportor Special pentru cazurile referitoare la pedeapsa cu moartea care poate acţiona în caz de urgenţă şi în afara sesiunilor Comitetului [9, p. 648]. În 1989 a fost creat un Raportor Special pentru comunicări noi, avînd funcţia de a lua toate măsurile necesare în perioada dintre sesiunile Comitetului [10, p. 383]. Este vorba despre o procedură nouă numită „accelerată”: Comitetul se pronunţă asupra admisibilităţii petiţiei şi asupra fondului în caz dacă informaţiile de care el dispune sunt suficiente şi nici una din „părţi” nu mai prezintă informaţie nouă referitoare la caz. Pusă în aplicare în 1989, această procedură a fost folosită pentru prima dată la 25 iulie 1995 în cazul Clement Francis c/Jamaica. Mai mult decît atît, la aceste ameliorări de procedură, Comitetul drepturilor omului a realizat interpretarea PIDCP într-un mod liberal şi constructiv, îndeplinind cu precauţie funcţiile sale şi căutînd întotdeauna un consens [11, p. 198-204]. Anume datorită modului său de a elabora constatări finale, Comitetul a căpătat prestigiul şi autoritatea sa. Importanţa acestor concluzii pentru state poate fi semnificativă datorită calităţilor lor de imparţialitate, obiectivitate şi de moderare şi datorită „caracterului decizional” al lor [12, p. 447-477]. Cu toate că redactarea clară şi explicită a constatărilor finale a Comitetului drepturilor omului permite de a emite obligaţii concrete şi specifice pentru statul în cauză, realizarea acestor decizii constituie lacuna majoră a sistemului. c. Neajunsul cu caracter executoriu al constatărilor Comitetului drepturilor omului De fapt, constatările Comitetului nu sunt executorii şi nu a fost prevăzută nici o procedură specifică pentru a le face aplicabile pentru state. Există desigur un număr anumit de state care informează Comitetul cu privire la măsurile întreprinse pentru a despăgubi victima sau pentru a modifica textele legislative sau reglementările considerate contrare Pactului de către Comitet [13, p. 158]. Însă statele puţin cooperative sunt încă cele mai numeroase, dar faptul că ele au acceptat Protocolul facultativ este un semn pozitiv. Această situaţie a condus Comitetul la crearea unui Raportor Special pentru aplicarea măsurilor necesare de urmărire a deciziilor finale. Începînd cu 1991, de la state sunt cerute sistematic informaţii cu privire la măsurile luate pentru executarea deciziilor Comitetului. Aproximativ 2/3 din state prezintă răspunsurile, printre care, numai 1/3 este satisfăcătoare, în sens că statul

272 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

indică într-adevăr Comitetului modul în care el a urmat constatărilor acestuia din urmă. Cîteva din răspunsuri sunt opuse recomandărilor Comitetului: statul a refuzat să execute decizia în întregime din cauza dezacordului său cu rezultatul Comitetului. În general, statele sunt rezervate faţă de îndeplinirea recomandărilor comitetului: de fapt, cînd un stat întreprinde o măsură pentru a combate o violare a Pactului constatată de Comitet, el precizează deseori că această acţiune se bazează pe bunăvoinţa sa şi nu pe caracterul obligatoriu al observaţiilor Comitetului [13, p. 163]. Pe de altă parte se constată că ansamblului de lucrări ale Comitetului le lipseşte publicitatea [14, p. 201]. Totuşi revistele specializate în domeniul drepturilor omului se străduie ca constatările cele mai importante ale Comitetului drepturilor omului să fie publicate [15]. Anume prin aceste mijloace se poate mări efectul procedurii de petiţionare în cadrul PIDCP. B. Dreptul de petiţie individuală în faţa Comisiei africane a drepturilor omului şi popoarelor Comisia africană a drepturilor omului şi popoarelor constată neajunsurile mecanismului internaţional de protecţie a drepturilor omului în cadru OUA. Nefiind o jurisdicţie internaţională, contribuie la diferenţierea sistemului african de sistemele european şi american. Ea permite acelaşi tip de control al obligaţiilor statelor ca şi sistemul universal al Pactelor ONU. Controlul exercitat de Comisia africană are trei puncte slabe care fac puţin iluzoriu dreptul individului la un recurs în faţa unei instanţe internaţionale. 1) Problema independenţei organului de control Comisia africană are o autonomie relativă în raport cu statele-membre ale OUA. Această autonomie decurge din natura sa de organ specializat, compus din 11 membri [16], aleşi de către Adunarea şefilor de state şi guverne a OUA, pentru o perioadă de şase ani, putînd fi realeşi (art.31). Problema independenţei Comisiei se pune relativ la mijloacele sale de activitate, care depind de OUA [16, p. 38]. În practică, respectul imparţialităţii membrilor Comisiei africane este destul de iluzoriu. De fapt, obligaţia de independenţă impusă de art. 31 al Cartei africane pare incompatibilă cu funcţiile pe care unii comisari le ocupă în cadrul guvernului statului lor [17, p. 16-27, p. 22]. La a 19-a şi a 20-a sesiune a Comisiei, reprezentanţii ONG au constatat faptul că comisarii sunt foarte apropiaţi de statul lor, fiind aproape ca reprezentanţii săi. Comisia a promis examinarea problemei de independenţă a comisarilor într-o sesiune apropiată [17, p. 22]. 2) Condiţiile de admisibilitate a comunicărilor particulare În ceea ce priveşte competenţele Comisiei, teoretic acestea sunt relativ largi, deoarece Comisia africană poate primi comunicări, emanînd de la statele-părţi la Cartă şi alte comunicări, cele din urmă fiind formulate de individ, popor, grup de persoane sau organizaţie guvernamentală [18, p. 158]. Nici o declaraţie de acceptare a competenţei comisiei nu este necesară, deoarece ratificarea Cartei africane subînţelege acest drept. Astfel, putem menţiona deosebirea de sistemul european, în care dreptul de recurs al

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 273

individul, pînă la intrarea în vigoare a Protocolul nr. 11, a fost condiţionat prin acceptarea competenţei Comisiei de către stat. Totuşi vom vedea că lipsa mijloacelor de influenţă a Comisiei africane faţă de un stat-autor al unei violări a drepturilor omului reduce considerabil efectele pozitive ale competenţei sale automate. Pe de altă parte, condiţiile de admisibilitate a comunicărilor nestatale sunt foarte dure. De fapt, art. 56 al Cartei enumeră şapte „cauze legale de respingere a petiţiei” [19, p. 22], mai ales cînd o petiţie este incompatibilă cu Carta africană, cînd ea este fondată exclusiv pe „ştiri difuzate de mijloacele de comunicare în masă” sau dacă ea se referă la cazuri care au fost deja reglementate, fie conform principiilor Cartei Naţiunilor Unite, fie prevederilor prezentei Carte. Condiţia epuizării căilor interne de recurs se află la fel în faţa Comisiei africane. Din cauza necorespunderii cu această cerinţă, multe comunicări au fost declarate inadmisibile. 3) Efectele unei constatări a violării Cartei africane a drepturilor omului şi popoarelor Realizînd funcţia sa de garantare a drepturilor recunoscute de Cartă, Comisia africană se pronunţă în cazul violării acestor drepturi de către un stat anume: ea încearcă să regleze dezacordul pe cale paşnică, cînd este sesizată printr-o comunicare statală, în timp ce în cazul altor comunicări ea poate numai să atragă atenţia Conferinţei şefilor de stat şi de guvern, iar observaţiile pe care le poate formula vor rămîne confidenţiale pînă cînd Conferinţa va decide altfel [20]. Dacă o comunicare se referă la violări masive a drepturilor omului într-o ţară anumită, Conferinţa şefilor de stat şi de guvern poate solicita Comisiei să procedeze la un studiu aprofundat şi să-i prezinte un raport detaliat, care nu va fi dat publicităţii decît sub autorizaţia sa [21]. Pe de altă parte, Comisia alcătuieşte anual un raport complect privind activităţile sale care poate fi publicat după examinarea sa de către Conferinţa şefilor de stat şi de guvern [22]. Deci sistemul african rămîne a fi un sistem politic care respectă suveranitatea statelor. Individul care a devenit victimă a unei violări a drepturilor sale fundamentale nu dispune de nici un mijloc pentru a obţine condamnarea statului-autor al acestei violări. Dreptul său de a se adresa la un organ internaţional se reduce în cele din urmă la o posibilitate de a informa comunitatea statelor, fără consecinţe reale pozitive pentru el însuşi. Lipsa pînă în prezent a unei Curţi internaţionale în cadrul sistemului african este justificată de autorii Cartei africane prin tradiţiile africane, ostile confruntărilor, preferînd concilierea [23, p. 387]. Iată de ce Comisia africană nu are nici o putere de anchetă nici de decizie în cazul violării drepturilor garantate de Cartă. La sfîrşitul procedurii de comunicare „individuală”, Comisia africană alcătuieşte concluzii care corespund unui aviz asupra conformităţii cazurilor examinate cu dispoziţiile Cartei şi în care Comisia poate face recomandări Conferinţei şefilor de stat şi de guvern [23, p. 343]. Dacă Comisia a constatat o violare a Cartei, ea poate cere încetarea violării, indemnizarea victimei, publicarea unui raport sau chiar o condamnare solemnă a statului de către Conferinţa şefilor de stat şi de guvern [23, p. 344]. În

274 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

realitate, începînd din momentul cînd Comisia transmite observaţiile sale Conferinţei şefilor de stat şi de guvern, se consideră că ea renunţă la caz [23, p. 344]. Deci este evident faptul că supunerea statului la îndeplinirea obligaţiilor sale internaţionale întîlneşte numeroase obstacole. Dreptul individului de a sesiza un organism internaţional este încă la un stadiu redus, ceea ce cu absenţa caracterului executoriu al deciziilor Comitetului drepturilor omului generează lipsa de sancţiune faţă de statele care violează drepturile indivizilor aflaţi sub jurisdicţia sa. Atît timp cît organul internaţional de control va fi investit numai cu o putere de anchetă, asociată cu puterea de a formula recomandări neobligatorii pentru stat într-un caz individual, statul va putea întotdeauna să refuze de a urma aceste recomandări, oricare ar fi autoritatea morală şi forţa de convingere a organului internaţional. Munca realizată de către organele nejurisdicţionale este totuşi una considerabilă. Punctul esenţial se găseşte mai curînd posibil în publicitatea făcută activităţii acestor instituţii. Cînd această publicitate depinde numai de voinţa statelor, cum este în sistemul african, oricare ar fi valoarea recomandărilor care pot fi sugerate de instituţie, eficacitatea muncii sale este redusă considerabil. Dimpotrivă, cînd publicarea rapoartelor şi observaţiilor organului de control este aproape automată, cum este cazul Comitetului drepturilor omului, presiunea asupra statelor este cu mult mai mare, în pofida absenţei caracterului obligatoriu al deciziilor acestui organ. Constrîngerea exercitată faţă de stat este mai mare cînd individul îşi foloseşte dreptul de a declanşa un mecanism jurisdicţional de control al respectării de către stat a obligaţiilor sale internaţionale. II. Recursul jurisdicţional Dreptul de recurs jurisdicţional al individului la moment este limitat geografic. Numai Convenţia europeană şi Convenţia interamericană a drepturilor omului recunosc acest drept al individului de a se declara victimă a unei violări a drepturilor sale de către un stat-parte [24]. Dreptul de acţiune internaţională în sistemul american este acordat individului exclusiv în faţa Comisiei. Aşa era şi în sistemul european pînă la reforma efectuată prin Protocolul nr.11. În sistemul african se observă tendinţa spre recunoaşterea unui loc mai important al individului în faţa organelor sus menţionate. A. Statutul incomplet al individului în sistemul american şi african Dreptul de recurs al individului în cadrul acestor două sisteme este mult condiţionat de voinţa statului. 1) Individul în faţa viitoarei Curţi africane Posibilitatea de a sesiza Curtea africană este recunoscută statelor, Comisiei şi într-un mod condiţional indivizilor şi ONG-urilor. Dar indivizii şi ONG-urile pot să introducă o petiţie în faţa Curţii numai dacă statul în cauză a acceptat jurisdicţia Curţii printr-o declaraţie facultativă expresă depusă pe lîngă secretariatul general al OUA [24, p. 73]. Se constată deci o diferenţă în folosul sistemului african cu sistemul interamerican în care individul nu poate niciodată sesiza direct Curtea.

Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 275

2) Individul în sistemul interamerican al drepturilor omului Comisia Interamericană a Drepturilor Omului este un organ major în sistemul american de protecţie a drepturilor omului, totodată, în cadrul OSA şi a Convenţiei interamericane a drepturilor omului. Iniţial, ea avea funcţia de promovare a drepturilor omului, apoi treptat a obţinut funcţii de protecţie. Funcţiile Comisiei constau în examinarea petiţiilor interstatale (pe care le lăsăm de o parte) şi individuale, care invocă violarea de către un stat-membru al Organizaţiei Statelor Americane a unui drept recunoscut de Convenţia ori Declaraţia americană. Competenţa Comisiei este deci generală şi nu valorează numai pentru statele-părţi la Convenţia interamericană a drepturilor omului, dar şi pentru toate statele-membre ale OSA. O altă trăsătură particulară a acestei competenţe este caracterul său automat pentru toate comunicările individuale, pe cînd comunicările statale necesită o declaraţie expresă de acceptare a competenţei Comisiei din partea statului interesat. Astfel, orice persoană sau orice grup de persoane pot supune Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului petiţii conţinînd denunţuri sau plîngeri relative la o violare a Convenţiei de un stat-parte, fără condiţia de recunoaştere a competenţei acesteia de către statul în cauză, ratificarea Convenţiei americane echivalînd ipso facto cu această acceptare [25, p. 231-245, p. 236]. Distincţia dintre competenţa obligatorie a Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului în materie de plîngeri individuale şi competenţa ei facultativă pentru sesizările statale este exact inversă faţă de cea care exista în sistemul regional european, în faţa fostei Comisii Europene a Drepturilor Omului, înainte de intrarea în vigoare a Protocolului nr.11 la Convenţia europeană a drepturilor omului [26, p. 238]. În cazul în care Comisia Interamericană a Drepturilor Omului declară o petiţie admisibilă, ea cercetează faptele şi caută informaţii pe lîngă guvernul în cauză. În primul rînd, trebuie să fie căutată o reglementare amiabilă. În cazul în care ea este găsită, Comisia redactează un raport, transmis petiţionarului şi statului-parte, apoi comunicat, în vederea publicării, secretarului general al Organizaţiei Statelor Americane. Acest raport se limitează la o expunere sumară a faptelor şi a soluţiei la care s-a ajuns. Dacă unul din statele interesate o cere, sunt furnizate informaţii cît mai detaliate posibil. În cazul în care nici o reglementare amiabilă nu poate fi găsită, Comisia elaborează un raport expunînd faptele cauzei şi concluziile sale. Întocmind raportul, Comisa Interamericană a Drepturilor Omului poate formula propunerile şi recomandările pe care le consideră corespunzătoare. Raportul este transmis statelor interesate, care nu au facultatea să îl publice [26, p. 239]. Dacă în termen de 3 luni de la data trimiterii raportului Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului către statele interesate cauza nu este soluţionată sau deferită Curţii Interamericane a Drepturilor Omului de Comisia Interamericană a Drepturilor Omului sau de statul în cauză, Comisia Interamericană a Drepturilor Omului poate să emită un aviz şi concluzii asupra chestiunii supuse examinării sale. Comisia

276 ANUAR ŞTIINŢIFIC, EDIŢIA A VI-A

Interamericană a Drepturilor Omului formulează recomandările pertinente şi fixează, după caz, un termen în care statul trebuie să ia măsuri pentru remedierea situaţiei. Observăm că, în acest caz, se repetă modelul Comisiei europene. Sistemul prevăzut de Convenţia americană se bazează pe sesizarea Curţii de către Comisie, pentru ca o decizie definitivă şi obligatorie de drept să fie emisă faţă de statul autor al violării drepturilor individuale. Curtea a precizat că procedura în faţa Comisiei este prealabilă înaintea sesizării Curţii: această procedură permite exercitarea drepturilor individuale importante, drepturi cu atît mai importante cu cît individul nu poate juca un rol activ în procedura în faţa Curţii [27, p. 239]. Rolul Comisiei în faţa Curţii este pe de altă parte relativ vast, deoarece ea este prezentă în toate afacerile şi reprezintă un fel de minister public, care apără ordinea juridică instituită prin Convenţie. Chiar dacă individul nu poate sesiza direct Curtea, aceasta prevede în statutul său că Comisia poate fi asistată în faţa Curţii de către toate persoanele care vor fi desemnate. Deci locul individului în cadrul sistemului american este încă redus. Astfel, în cadrul acestui sistem individul joacă rolul de informator, deoarece înştiinţează comunitatea internaţională despre violările de către stat a obligaţiilor sale internaţionale. Dacă această activitate poate fi utilă pentru colectivitate, totuşi ea nu prezintă interes major pentru victimă, deoarece nu-i permite să obţină repararea prejudiciului pe care aceasta l-a suferit. Mai mult decît atît, pînă în prezent nu pare ca Comisia să fi jucat rolul său destul de efectiv. Nesesizînd Curtea, Comisia interamericană permite unui caz individual de a se sfîrşi printr-o decizie cu un caracter neobligatoriu şi diminuează deci eficacitatea dreptului de recurs individual. În afară de aceasta, numărul mic de hotărîri emise pînă în prezent de către Curtea interamericană a drepturilor omului se datorează, în mare parte, practicii Comisiei faţă de sesizarea Curţii. În revanşă, în sistemul european, individul puţin cîte puţin este plasat la nivel de egalitate cu statul [28, p. 507-519, p. 512]. B. Formarea unui statut activ al individului în cadrul sistemului european Iniţial, sistemul european funcţiona conform aceloraşi principii ca şi omologul său american, deoarece individul nu avea decît posibilitatea de a sesiza Comisia europeană a drepturilor omului, fără a putea apoi sesiza el însuşi Curtea europeană. O astfel de situaţie nu era satisfăcătoare, căci dreptul individului de a sesiza Curtea părea o prelungire naturală a dreptului său de recurs în faţa Comisiei. 1) Situaţia iniţială O dată cu discuţia cu privire la elaborarea unui sistem european de protecţie a drepturilor omului, problema posibilităţii pentru individ – victimă a unei violări a unui drept al său de a sesiza direct un organ internaţional a fost pusă de către unii jurişti adepţi ai acestei soluţii. Totuşi relaţiile directe dintre individ şi un organ internaţional erau în contradicţie cu principiul tradiţional al competenţei statului pentru a reprezenta individul pe scena internaţională. Pentru majoritatea statelor, era foarte importantă recunoaşterea dreptului de acces la un organ internaţional de anchetă (comisia) a

1279]. Constatăm deci că individul capătă treptat un statut activ în cadrul procedurii în faţa organului jurisdicţional de control. ceea ce înseamnă că competenţa Curţii în privinţa unui stat devine automată [30].9 adoptat la 6 noiembrie 1990 şi intrat în vigoare la 1 octombrie 1999 pentru statele care l-au ratificat a recunoscut rolul individului în faţa Curţii. 48 al Convenţiei prevăzînd că un caz poate fi înaintat Curţii nu numai de către Comisie şi stat. p. 5 al Protocolului modifică art. cu excepţia Bulgariei şi Lituaniei. Comisia a prevăzut în Statutul său informarea individului în caz de sesizare a Curţii de către stat sau de însăşi Comisie. Trebuie de admis că recunoaşterea în 1950 a dreptului de recurs individual în faţa unui organ internaţional era un pas îndrăzneţ. Unele state. Individul deci putea sesiza numai Comisa europeană a drepturilor omului. „personalitatea sa internaţională materială” [32] rămînînd încă mult timp incomplectă în cadrul sistemului european şi devenind a devenit. dar şi de către individul care a sesizat Comisia. Curtea a permis individului de a participa direct la procedură: el se poate apăra singur sau prin intermediul consiliului. 1279]. p. 1273]. Deci noua procedură prevede filtrarea petiţiilor individuale de către un comitet alcătuit din 3 judecători înainte ca ele să fie examinate de către Curte. o adevărată personalitate juridică internaţională. 11 care a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998 de asemenea a abordat problema locului individului în examinarea cazurilor de către Curtea europeană.11. Dar dreptul de acces direct la Curte nu prevede un drept de examinare a petiţiei de către Curte [29. p. Pe de altă parte. sesizarea Curţii fiind rezervată statelor şi Comisiei. de exemplu. 3) Protocolul nr. 1273]. competenţa Comitetului de Miniştri în reglementarea cererilor individuale. practic a dispărut. Franţa. Deci clauza facultativă a dreptului de recurs individual a fost transformată în clauză obligatorie. O petiţie nu va fi transmisă Curţii dacă ea nu abordează vreo problemă gravă relativ la aplicarea sau interpretarea Convenţiei şi dacă ea nu este supusă examinării de către Curte din alt motiv [29. individul a căpătat dreptul de a sesiza direct Curtea şi statutul de „parte” în faţa Curţii [31]. Art.9 la Convenţia europeană a drepturilor omului Protocolul nr. aproape toate ţările PECO l-au ratificat. poate să se prezinte în faţa Curţii şi să formuleze observaţii şi poate primi o asistenţă judiciară.11 la Convenţia europeană a drepturilor omului şi statutul activ al individului Protocolul nr. . o dată cu intrarea în vigoare a Protocolului 11. care era considerată ca o anomalie în sistemul european. p. Pe de altă parte. În revanşă. 2) Situaţia intermediară care decurge din Protocolul nr. nu au ratificat acest Protocol adiţional invocînd funcţia sa dublă acum cu Protocolul nr. În aşa mod. cum este. În noul său statut din 1983.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 277 individului. Totuşi Comisia şi Curtea rapid „au manifestat preocuparea de a face individul să participe mai activ la procedură” [29. comunicarea individului despre raportul elaborat de către aceasta şi posibilitatea de a transmite observaţii scrise relativ la acest raport [29.

Report on ghe 1996 sessions of the African Commission on human and people’s rights.10. Glaredon Press. The African Charter of human and people’s rights. 1998. Slow and stady wins the race?: the development of an optional protocol to the Women’s convention.278 ANUAR ŞTIINŢIFIC. 1982. vol. 4. 1991. Elisabeth Evatt. 17. 13. 1992. Convenţia americană relativă la drepturile omului.. Maie Jean-Bernard. The right to individual petition: assessing its operation before the Human Rigts Committee and its future application to the Women’s Convention on discrimination. Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice. HRLJ. Dhommeaux J. A legal analysis. État des ratification au 1er janvier 1998. 16. 1990.-L. AJIL. AFDI. Editura All Beck. Martinus Nijhoff Publishers. Murray Rachel. dix ans de jurispudence. 14.10-12. Byrnes Andrew. 1995.. instituirea unui control judiciar al respectării de către state a obligaţiilor lor internaţionale reprezintă un progres pentru dreptul internaţional al drepturilor omului şi pentru dreptul internaţional în ansamblu. Oxford. . Le Comite des droits de l’homme.G. 9.. Ouguergouz Fatsah.. 6. nr. PUF. 1. 8. RCADI 1985-V. ProcASIL. 19. 18. Individual human rights complaints procedures based on UN Treaties and the need for reform. Protecţia internaţională a drepturilor omului. Popescu C. The Human Rights Committee. nr. Flauss J. ICLQ. 3. Nowak Manfred. PUF. EDIŢIA A VI-A În pofida dificultăţilor care pot apărea în procesul executării hotărîrilor unei jurisdicţii internaţionale în materia drepturilor omului.18. 15. La Charte africaine des droits de l’homme et des peuples. 2000. 1993. AFDI. Bibliografie: Carta africană a drepturilor omului şi popoarelor. 1997. 5.-F. 1997. Dormenval A. 10. RUDH. Gschmidt Markus.9 à la Convention européenne des droits de l’homme. Le droit de recours individuel devant la Cour européenne des droits de l’homme: le Protocole nr. Buergenthal Th. The African Charter on human and people’s rights. Bucureşti.. 1995. Procédures onusiennes de mise en oeuvre des droits de l’homme: limites ou défauts?. 1-4. 12. The Inter-American Court of huma rights. Une approche juridique des droits de l’homme entre tradition et modernité. 16.. Deci supunerea statelor jurisdicţiei unei Curţi internaţionale şi a deciziilor sale constituie mijlocul cel mai sever pentru a le impune autoritatea dreptului internaţional. 1991. 11. HRLJ. 7. 1987. Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 2. The activities of the UN Human Rights Committee: developments from 1st August 1992 to 31st july 1995. Proc ASIL. 1997. McGoldrick Dominic. vol. Bello E. vol.

Protocolul a intrat în vigoare la 1. PUF. The Human Rights Committee: op. 1995.18. Protecţia internaţională a drepturilor omului. E. 2000. 18. 1987.10.10-12. 14. A.1998.. RUDH 1998. The right to individual petition: assessing its operation before the Human Rigts Committee and its future application to the Women’s Convention on discrimination. 16. Membrii Comisiei sunt personalităţile africane. integritate.14 din Convenţia cu privire la discriminarea rasială. 19. 10. Individual human rights complaints procedures based on UN Treaties and the need for reform. 5. HRLJ. J. Art.158: astfel. Procédures onusiennes de mise en oeuvre des droits de l’homme: limites ou défauts?. Editura All Beck. cunoscute pentru deosebita lor moralitate. Rachel Murray. vol.55 al Cartei în ceea ce priveşte „alte comunicări”. État des ratification au 1er janvier 1998. Manfred Nowak. HRLJ. 2. Glaredon Press. 4. U. vol. 12. 1997. RCADI.G. Le Comite des droits de l’homme. 1997.11. A legal analysis. imparţialitate şi o competenţă în materia drepturilor omului şi ale popoarelor”. dix ans de jurispudence. Report on the 1996 sessions of the African Commission on human and people’s rights.Oji Umozurike. Martinus Nijhoff Publishers 1997.Dormenval. Martinus Nijhoff Publishers. The activities of the UN Human Rights Committee: developments from 1st August 1992 to 31st july 1995. Dominic McGoldrick. 9. p. 16. AFDI. 1991. statele au modificat legislaţia lor considerată incompatibilă cu Pactul (Finlanda.Dhommeaux. Markus Gschmidt. ICLQ 1992.1 din Protocolul facultativ la PIDCP. 13. 1995.) sau au eliberat prizonieri politici deţinuţi arbitrar (Madagascar sau Uruguay). 1991. Jean-Bernard Maie.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 279 Referinţe: 1. The Human Rights Committee. Popescu C. Andrew Byrnes. art. Oxford. în cazul Torres. 15. 46 în ceea ce priveşte comunicările statale şi art. bucurîndu-se de „cea mai înaltă reputaţie. 1997. Art. 17. The African Charter of human and people’s rights. 1-4. Dominic MAC Goldrick.-L. 6. Ibid. nr. 1985-V. The African Carter on human and people’s rights. The African Charter on human and people’s rights. ProcASIL. 8. Elisabeth Evatt. de ex. vol. Proc ASIL. nr. cit. 3. Slow and stady wins the race?: the development of an optional protocol to the Women’s convention. Bucureşti. 11. art. . 1-2.22 din Convenţia cu privire la tortură. nr.Bello. Este vorba despre Revista Universală a drepturilor omului pentru publicarea constatărilor în limba franceză şi de Human Rights Law Journal în limba engleză. 7.

La Charte africaine des droits de l’homme et des peuples. 2000. Editions du Conseil de l’Europe. 26. 29.Bribosia. D. 1995. Th. 3 al Cartei africane. Decizia Curþii interamericane din 13. The Inter-American Court of huma rights.-L. 1990.Buergethal. 11. 1982. J. 27. op.9 à la Convention européenne des droits de l’homme. . 28. Observations sur quelques critiques récentes adressées au Protocole nr. 32. 25. J. Editura All Beck. 58 şi 59 din Carta africană. 48 al CEDO cu privire la dreptul de sesizare a Curţii Europene în baza protocolului nr. art. Art. 34 al CEDO cu privire la dreptul de sesizare a Curţii unice în baza Protocolului nr.9 de la Convention européenne des droits de l’homme. Olivier Jacot-Guillarmod. Art. 1993.280 ANUAR ŞTIINŢIFIC. The InterAmerican Court of human rights. Une approche juridique des droits de l’homme entre tradition et modernité. 21. 23.cit. 58 al 2 din Carta africană.9 de la Convention européenne des droits de l’homme. Geneviève Janssen-Pevtschin. PUF. 25 al CEDO cu privire la dreptul de sesizare a Comisiei europene. AFDI. Buergenthal. Le droit de recours individuel devant la Cour européenne des droits de l’homme: le Protocole nr. art. EDIŢIA A VI-A 20. AJIL. 31.) citatã de Th.-F. Geneviève Janssen-Pevtschin. Le Protocole nr. 24.11 à la Convention européenne des droits del’homme. Bucureşti. 22. Popescu C.1981 Government of Costa Rica (in the matter of Viviana Gallardo et al. Bruxelle 1992.E.cit.11.59 al.11 à la Convention européenne des droits de l’homme: une révolution de palais à Strasbourg?. 30.. Le Protocole nr. Art.. Budapest 1995. Protecţia internaţională a drepturilor omului.T. op.D.44 al Convenţiei americane a drepturilor omului. Art. Fatsah Ouguergouz. Le Protocole nr.9 şi art.Flauss.

La Constitution de la République de Moldavie prevoit que les dispositions constitutionelles concernant les droits et libertés de l’homme soient interprétées et soient apliquées en concordance avec la Déclaration Universelle des Droits de l’Homme. Această soluţie ne demonstrează încă o dată faptul că izvoarele internaţionale ale drepturilor omului constituie piatra de temelie a dimensiunii în procesul edificării statului de drept în Republica Moldova. les autorités de l’administration locale. Tratatele internaţionale privind drepturile omului sunt direct aplicabile pe teritoriul Republicii Moldova şi prevederile lor se bucură de invocare directă în instanţele judecătoreşti. les avocats parlementaires. parmi leurs fonctions la protection des droits de l’Homme. însă practica a demonstrat că pot apărea anumite divergenţe între dreptul internaţional şi dreptul intern. Astfel. fapt ce se poate vedea prin analiza următoarelor stipulări ale art. le maire. Dans la République de Moldavie la protection des droits de l’Homme est realisée par deux voies: avec des mécanismes internes et des mécanismes internationaux. Protecţia drepturilor omului în Republica Moldova este reprezentată în formă dublă: cea prevăzută de dreptul internaţional şi cea prevăzută de sistemul intern. . fiind necesară o reglementare a raportului între aceste două sisteme. Ce sont: le Parlement de la République. Constituţia Republicii Moldova stabileşte că dreptul internaţional al drepturilor omului este o parte componentă a legislaţiei interne. les pactes et les autres traités signés par la République de Moldavie. les autorités judiciaires.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 281 Tatiana TRIBOI Protecţia drepturilor omului în Republica Moldova La protection des droits de l’Homme a une grande importance à present partout dans le monde. În legătură cu problema dată. inclusiv supremaţia faţă de Constituţie. 4 din Constituţie: „(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se in­terpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Pornind de la importanţa respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. la Cour Constitutionelle. cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Les institutions du mécanisme interne de la protections des droits de l’homme ont. le Président de la République. Constituţia stipulează supremaţia dreptului internaţional faţă de prevederile legislative naţionale. legisla­torul a pus accentul pe supremaţia dreptului internaţional al drepturilor omului.

Controlul este efectuat şi de Curtea de Conturi (art. poate fi exercitat de parlament în întregime. ca stat tînăr apărut. Protecţia internă a drepturilor omului în Republica Moldova Autorităţile reprezentative 1. Parlamentul exercită controlul asupra activităţii Guvernului şi asupra altor autorităţi publice prin rezolvarea petiţiilor cetăţenilor. Parlamentul Parlamentul este calificat de Constituţie [1] drept organ reprezentativ suprem al poporului şi unica autoritate legislativă a statului. în funcţie de informaţia obţinută. Deci acţiunea parlamentară constituie un cadru prin care pot fi enunţate şi promovate o serie de idei cu privire la drepturile omului. Preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.133). prin aderarea.77 din Constituţie stabileşte că Preşedintele Republicii Moldova reprezintă statul şi este garantul suveranităţii. exercitînd în scopul acesta funcţia de mediator între puterile statului. care în următorii ani s-a dezvoltat vertiginos. întrebări. Avocaţii parlamentului (Legea nr.104). De asemenea.66 lit.1349-XIII din 17 octombrie 1997).105). comisiile permanente. Astfel. informaţii. independenţei naţionale. ratificarea tratatelor inter­naţionale din domeniul drepturilor omului a fost pus fundamentul unui nou sis­tem juridic şi social-politic. precum şi prin dreptul deputaţilor de a cere Guvernului prezentarea informaţiilor şi documentelor necesare. cît şi pe plan intern. EDIŢIA A VI-A (2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne. Art.84). examinînd informaţii ale Guvernului (art. precum şi între stat şi societate. Preşedintele Republicii Moldova Alineatul 2 al art. protecţia drepturilor omului se realizează prin două modalităţi: prin mecanisme interne şi mecanisme internaţionale. Această formă de control are o importanţă deosebită. . prioritate au reglementările internaţionale”. 2. controlul parlamentar este efectuat prin mijloace proprii. ea poate genera celelalte forme de control deja menţionate. fracţiunile parlamentului sau de deputaţi prin intermediul întrebărilor şi interpelărilor (art. audiind mesaje. În prezent. În acest sens. f) fixează că Parlamentul exercită controlul parlamentar asupra puterii executive sub formele şi limitele prevăzute de lege. Pe lîngă funcţiile pe care le exercită Parlamentul mai are şi funcţia de control. al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării.282 ANUAR ŞTIINŢIFIC. deoarece. a ratificat cele mai importante instrumente internaţionale şi regionale în materia drepturilor omului. rapoarte ale Preşedintelui (art. Republica Moldova. El reprezintă statul atît pe plan extern. interpelări etc.

Preşedintele îşi asumă răspunderea pentru independenţa.2003). fiind obligat să organizeze audierea cetăţenilor şi examinarea petiţiilor.123-XV din 18. 343]. iar vinovaţii – traşi la răspundere [2. pe care Republica Moldova a ratificat-o prin Hotărîrea Parlamentului nr.1253-XIII din 16. documente de la orice autoritate publică. În virtutea exercitării atribuţiilor de reprezentant şi garant.03. De asemenea. întreprindere. direct sau prin intermediul serviciilor speciale. abateri să ceară repararea situaţiei.1 din Legea privind administraţia publică locală nr. p. organ de stat. Autorităţile administraţiei publice locale În Carta europeană a autonomiei locale din 10 octombrie 1985. În calitatea sa de garant al Constituţiei. 25 din Legea cu privire la Curtea Constituţională) în cazul în care va decide neconstituţionalitatea unor acte juridice sau acţiuni ale Parlamentului. conform Legii cu privire la petiţii.1997 [3. întrucît vizează relaţia nemijlocită şi cu cea mai mare frecvenţă a cetăţeanului cu statul [5. sub proprie răspundere şi în favoarea lor.123-XV din 18. şi primarii. 242]. ca autorităţi executive (art. unitatea şi integritatea teritorială a ţării. O regulă de bază a funcţionării administraţiei într-un stat democratic o reprezintă autonomia locală care priveşte organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale şi reprezintă dreptul şi capacitatea colectivităţilor locale de a rezolva şi de a gestiona. organele administraţiei publice pot consulta populaţia prin referendum local în problemele de importanţă deosebită. În calitatea sa de garant al statului. Ca şi Parlamentul. Autonomia locală este prima şi cea mai importantă verigă a democraţiei. 3.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 283 Funcţia de garant se realizează într-o dublă direcţie: garant al statului şi garant al Constituţiei. o parte importantă din treburile publice (art. . Preşedintele are dreptul de a cere orice informaţie. Preşedintele efectuează control şi prin petiţiile cetăţenilor.2003) [4]. Preşedintele veghează la respectarea întocmai a acesteia. ca autorităţi deliberative. acest drept putînd fi exercitat în modul cel mai direct”. se stipulează că „autoritatea administraţiei publice locale reprezintă unul dintre principalele fundamente ale oricărui regim democratic” şi că „dreptul cetăţenilor de a participa la rezolvarea treburilor publice face parte din principiile democratice comune tuturor statelor-membre ale Consiliului Europei.5 din Legea nr. în probleme de interes local care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ-teritoriale pot fi organizate consultări. Preşedintele este investit şi cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională (art. În vederea realizării atribuţiilor.03. audieri publice şi convorbiri. veriga de bază. în condiţiile legii.07. p. Autorităţile administraţiei publice prin care se exercită autonomia locală în sate (comune) şi oraşe (municipii) sunt consiliile locale. iar în cazul descoperirii unor încălcări. p. 14].

alte măsuri de consultare a populaţiei în probleme locale de interes deosebit. contribuie la asigurarea condiţiilor pentru buna funcţionare a instituţiilor de învăţămînt. care operează în mod obiectiv. asupra altor categorii de persoane socialmente vulnerabile. În această ordine de idei. previzibilă. Autoritatea judecătorească Ataşată idealurilor democraţiei contemporane. asigură realizarea programelor naţionale şi locale privind utilizarea forţei de muncă. interesele legale. transparentă. întreprinde măsuri. iniţiază referendum local. organizarea lucrărilor publice remunerate. oraşului (municipiului). recomandă consiliului local să confere persoanelor fizice cu merite deosebite. este bazată pe cunoaşterea dreptului. procurori şi avocaţi. precum şi perceperea legilor de către public.20 al Constituţiei Republicii Moldova. care protejează proprietatea privată. invalizilor. accesibilă. Reforma judiciară şi de drept este componenţa principală a procesului de tranziţie la o societate democratică. în calitatea sa de autoritate executivă a satului (comunei) sau oraşului (municipiului). chemate să reacţioneze prompt la orice atentate la drepturile şi libertăţile omului. menite să asigure protecţia mediului. a modalităţilor de aplicare a lor de către judecători. 5. un loc major revine puterii judecătoreşti. în condiţiile noi. în care se regăseşte dispoziţia art. a proteja eficient drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.284 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Rolul primarului în acţiunea de protejare a drepturilor omului Primarul. serviciului de pompieri şi salvatori şi a organelor de protecţie civilă. familiilor cu mulţi copii. în condiţiile legii. în care recunoaşterea şi garantarea drepturilor omului reprezintă un element central. Dintre atribuţiile vizînd asigurarea protecţiei drepturilor omului ce revin primarului menţionăm: asigură ordinea publică prin intermediul colaboratorilor poliţiei.8 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului. crearea a noi locuri de muncă. sprijină activitatea asociaţiilor obşteşti de utilitate publică din teritoriul satului (comunei). de ocrotire a sănătăţii care deservesc localitatea. ia măsuri de interzicere sau de suspendare a spectacolelor. a reprezentaţiilor şi a altor manifestări publice care contravin ordinii de drept sau bunelor moravuri. oraşului (municipiului). drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. titlul de cetăţean de onoare al satului (comunei). conform căruia: „orice persoană are dreptul la . cetăţeni ai Republicii Moldova şi străini. a gărzilor populare. coordonează activitatea de asistenţă socială asupra copiilor. a combate corupţia. organizează şi supraveghează măsurile de protecţie socială şi de ajutor social. ia măsuri pentru organizarea alegerilor şi a referendumurilor. acestea fiind obligate să reacţioneze cu promptitudine la solicitările primarului. Temeiul juridic al rolului de garant al drepturilor omului atribuit puterii judecătoreşti îl constituie art. legea regimului totalitar-autocratic şi centralizat urma să fie înlocuită de o justiţie. În mod cert. de cultură. în condiţiile legii. este elementul esenţial în administrarea localităţii în care a fost ales. EDIŢIA A VI-A 4. Un sistem judiciar viabil este necesar şi pentru a atrage investiţiile. persoanelor în etate. această tranziţie presupune schimbarea radicală a modului de elaborare şi adoptare a legilor. Republica Moldova păşeşte pe drumul creării cadrului instituţional şi legislativ al unui stat de drept.

nu întotdeauna justiţia a avut atît de clar stabilit profitul activităţilor sale. al sarcinilor pe care trebuia să le îndeplinească.26 din Constituţia Republicii Moldova). executarea ei exactă şi uniformă în scopul consolidării legalităţii şi apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de către organele administraţiei publice. împotriva hotărîrilor judecătoreşti. Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie”. exercitarea acţiunii civile în cazurile prevăzute de lege. libertăţile şi interesele sale legitime. contribuie la exercitarea justiţiei. O importantă măsură procesuală care dă expresie respectului drepturilor omului o constituie recunoaşterea dreptului de apărare a învinuitului. judecătorii. Prin activitatea sa procuratura contribuie la asigurarea legii. Constituţia prevede că instanţele judecătoreşti dispun de o poliţie care este pusă în serviciul lor. exercitarea căilor de atac. evident. pe tot parcursul procesului penal. acestea fiind singurele autorităţi publice chemate să înfăptuiască justiţia în stat cu sprijinul procuraturii. părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac (art. trebuie să fie independenţi şi să se supună numai legii. inculpatului şi celorlalte părţi. 113 din Constituţia Republicii Moldova) în condiţiile legii. Ideea implicării justiţiei în apărarea drepturilor omului este. Persoana care efectuează urmărirea penală. legată de însuşi conceptul existenţei acestor drepturi. prin definiţie. părţile au dreptul să fie asistate de un avocat. organelor de anchetare. trebuie să garanteze drepturile cetăţenilor împotriva oricăror abuzuri.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 285 satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile. Ei activează numai în limitele sistemului instanţelor judecătoreşti. ofiţerul de urmărire penală. Organele judiciare sunt obligate să asigure deplina exercitare a drepturilor procesuale în condiţiile prevăzute de lege. Potrivit reglementărilor procesuale democratice. sesizarea instanţelor judecătoreşti. de către persoanele juridice şi fizice şi asociaţii lor. o creaţie modernă. sancţionînd pe cei vinovaţi de încălcarea legii şi restabilind drepturile ce au fost încălcate. Cu toate că aceste lucruri par astăzi fireşti. Ea apără ordinea legală. avocaturii. supravegherea respectării legii în activitatea de punere în aplicare a hotărîrilor judecătoreşti. învinuitului sau inculpatului de a se apăra cu mijloacele şi metodele stabilite de lege. Doar în prezenţa avocatului sînt aduse motivele reţinerii . procurorul şi instanţa de judecată au obligaţia să-i asigure posibilitatea bănuitului. În tot cursul procesului penal. drepturile şi libertăţile cetăţenilor. Aceasta. Ca organ autonom în sistemul jurisdicţional există Procuratura. Se poate afirma că protecţia celor mai importante drepturi ale persoanei va fi garantată de organele judiciare. Pentru a păstra ordinea şi disciplina în timpul desfăşurării dezbaterilor judiciare şi pentru a evita incidente nedorite. În condiţiile separaţiei puterilor. în condiţiile legii. precum şi protecţia drepturilor lor personale şi patrimoniale. participarea la judecarea cauzelor. Principalele sale atribuţii constau în efectuarea urmăririi penale sau supravegherea acesteia. ales sau numit din oficiu (art. pentru a-şi putea îndeplini sarcinile de mare răspundere ce le revin.

Potrivit art. colaborarea şi controlul autorităţilor judecătoreşti pentru asigurarea aplicării corecte a legii de către autorităţile administraţiei este o condiţie necesară şi importantă pentru consolidarea ordinii de drept. Orice amestec în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute este inadmisibil şi se pedepseşte prin lege.793-XIV.08. considerăm că este necesar de a revizui legislaţia naţională în sensul reevaluării Codurilor de procedură şi racordarea lor la standardele internaţionale. a conflictelor în care cel puţin una din părţi este o autoritate publică. 6. să ceară anularea actului sau măsurii dispuse de instanţă şi prin care i-au fost prejudiciate interese legitime. în materie de contencios administrativ. De aceea.). nici supusă unei forme de restrîngere a libertăţii.a. iar dacă măsura preventivă a fost luată în mod ilegal. decît în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege. deoarece dosarele parcurg o distanţă lungă în timp şi examinarea lor se tergiversează. este prima reglementare în legislaţia noastră. cu ocazia soluţionării litigiilor. un funcţionar al acesteia ori un serviciu public.2000 (în vigoare de la 18. p. Grecia ş. Prin contencios administrativ se înţelege activitatea de soluţionare de către instanţele judecătoreşti specializate. executivă şi judecătorească. Legea contenciosului administrativ nr. Norvegia. adoptată la 10. fie de instanţe judecătoreşti de drept comun (Anglia. Contenciosul administrativ Principiul separaţiei puterilor în stat. în mod practic. Controlul autorităţilor judecătoreşti. 193]. prin desfăşurarea procesului penal.6 CPP al Republicii Moldova. după care sunt organizate şi funcţionează cele trei puteri în statul de drept – puterea legislativă.02. Pe linia apărării şi garantării respectului pentru drepturile omului în tot cursul procesului penal. efectuat fie de instanţe speciale jurisdicţionale (tribunalele administrative din Franţa. prevăzute de lege. are dreptul la repararea pagubei suferite.2000). care consacră un regim juridic adecvat instituţiei în cauză [7. Această reglementare vădeşte concepţia legiuitorului de a nu limita sfera titularilor apelului numai la subiecţii procesuali care au participat în cauza penală. Danemarca). oricărei persoane vătămate în drepturile sale. Chiar şi după reforma judiciară ce a avut loc.286 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Codul de procedură penală a prevăzut că nici o persoană nu poate fi reţinută. . implică atît o colaborare. generate de activitatea administraţiei publice. poartă denumirea de contencios [6] administrativ. create din acte administrative ilegale ori din refuzul rezolvării unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege. cît şi un control reciproc pentru buna funcţionare a statului. lăsînd posibilitatea. Germania. 401 alin. EDIŢIA A VI-A şi învinuirii. În această ordine de idei. l p. sistemul judecătoresc în Republica Moldova rămîne a fi dificil. Persoana împotriva căreia s-a luat măsura arestării preventive are dreptul de a se adresa instanţei competente. Spania. poate declara apel orice persoană ale cărei interese legitime au fost prejudiciate printr-o măsură sau printr-un act al instanţei.

constituind „unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova”. fiind împuternicite prin lege să presteze un serviciu de interes public).793 (persoanele de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau utilizează domeniul public. a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova. 5]. În conformitate cu actuala Constituţie. „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său de o autoritate publică. recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată”. dintre care la problema abordată în lucrare se referă nemijlocit cele ce se conţin în art. lit a). pentru a obţine anularea actului. de rînd cu controlul jurisdicţional al legalităţii actelor administrative. printr-un act administrativ sau prin nesoluţionare în termenul legal al unei cereri. altfel spus. precum şi organizarea unei justiţii independente. . garantează „responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat” (art. 134. Curtea Constituţională O parte inalienabilă a mecanismului juridic de realizare a statului de drept constituie controlul constituţionalităţii legilor care. care.1 al legii Contenciosului administrativ. regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului. se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente.3. precum şi a tratatelor internaţionale [9]. după cum rezultă din art. cu condiţia că acest drept este recunoscut de lege. p. deoarece respectarea Constituţiei şi a supremaţiei ei de către legiuitor este obligatorie [8. asigurarea supremaţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale faţă de modul în care acestea sunt reglementate prin lege. g) rezolvă cazurile excepţionale de neconstituţionalitate a actelor juridice sesizate de Curtea Supremă de Justiţie [10]. subdiviziunile autorităţilor publice (cu condiţia să aibă capacitatea juridică procesuală) şi funcţionarul acestor autorităţi în condiţiile prevăzute de lege. autorităţile publice şi autorităţile asimilate acestora în sensul Legii nr. ţine să execute în fapt garanţiile privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului în Republica Moldova. h) hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid [11]. Rolul Curţii Constituţionale în asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale constă în garantarea acestor drepturi şi libertăţi de către legiuitor sau. l şi 3 din Constituţia Republicii Moldova). 135. Calitatea de reclamant în acest litigiu poate fi orice persoană (fizică sau juridică) vătămată într-un drept al său. alin.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 287 Conform art. g) şi h): a) exercită la sesizare controlul constituţionalităţii legilor. Constituţia Republicii Moldova prevede mai multe atribuţii ale Curţii Constituţionale. în Republica Moldova controlul constituţionalităţii legilor anterior şi posterior intrării lor în vigoare este exercitat de Curtea Constituţională. a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului. 7. Calitatea de pîrît în litigiul de contencios administrativ o poate avea.

Avocaţii parlamentari. În procesul de activitate avocaţii parlamentari se orientează spre asigurarea garanţiilor de respectare a drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către autorităţile publice centrale şi locale. La 17 octombrie 1997 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind avocaţii parlamentari (nr. instituţii.135.12. împreună cu personalul auxiliar. la problema protecţiei drepturilor se referă nemijlocit cele ce se conţin în art. Conform art.288 ANUAR ŞTIINŢIFIC. cu concursul programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. iar la 5 februarie 1998 – Hotărîrea cu privire la Regulamentul privind Centrul pentru Drepturile Omului. 201]. Curtea Constituţională se prezintă drept garantul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului în mod direct. deoarece prin intermediul exerciţiului lor. la perfecţionarea legislaţiei ce ţine de domeniul apărării drepturilor omului.1349/XIII din 17. la instruirea juridică a populaţiei. organizaţii şi întreprinderi. această modalitate de protecţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale este realizată pe două căi: prin excepţia de neconstituţionalitate şi prin intermediul avocaţilor parlamentari [12. indiferent de tipul de proprietate. EDIŢIA A VI-A Din ansamblul atribuţiei sale. Ø funcţia de cercetare şi de control a administraţiei publice.1 al Legii cu privire la avocaţii parlamentari). avocaţii parlamentari contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor.2 al aceleiaşi legi.82-83/671 din 11. lit a). Conform legislaţiei în vigoare. fie prin prevenirea unor încălcări ale drepturilor. un amplu proiect care urmăreşte crearea şi funcţionarea unei instituţii naţionale independente pentru promovarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor omului cu mandat de reflectare a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care statul nostru este parte. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. Ø funcţia de sancţionare sau de penalizare a autorităţilor care îngreunează activitatea. a prevederilor din Constituţie referitoare la drepturile omului. Ø funcţia de mediere sau de sugerare a unor noi măsuri legale. fie prin soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate din legi sau alte acte normative care nesocotesc sau încalcă drepturile subiective ale indivizilor. g) şi h). Funcţiile pe care le exercită instituţia avocatului parlamentar sunt următoarele: Ø funcţia de supraveghere a respectării drepturilor fundamentale şi a legalităţii. verificarea informaţiei despre cazurile de încălcare a drepturilor şi . avînd ca direcţii prioritare de activitate următoarele: a) examinarea sesizărilor cetăţenilor ale căror drepturi şi interese legitime au fost încălcate. Avocaţii parlamentari Începînd cu anul 1997. formează Centrul pentru Drepturile Omului. asociaţiile obşteşti şi persoanele cu funcţii de răspundere de toate nivelurile (art.1997).10. În Republica Moldova. p. Centrul asigură activitatea avocaţilor parlamentari.1997. în Republica Moldova se implementează. 8.

1992. Rolul Curţii Constituţionale de garant al drepturilor şi libertăţilor fundamentale // Revista Română de Drepturile Omului. Odiseea elaborării Constituţiei. în scopul creării celor mai eficiente mecanisme de asigurare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti garantate prin Constituţie şi alte legi interne şi internaţionale [13. 103]. Materialele Conferinţei teoretico-ştiinţifice internaţionale. 1998.a) din Constituţia RM. 2003. Publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. Art. p. care înseamnă – a lupta. Art. Iorgovan Antonie. cuvîntul „contencios” derivă de la latinescul „contendere”. Funcţionarea instituţiilor democratice în statul de drept. 3. 2. Chişinău. 2000. h) din Constituţia RM. 25-26 ianuarie 2003. 7. Chişinău.135. b) pregătirea şi remiterea autorităţilor publice centrale şi locale în baza analizei datelor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului. 11. la perfecţionarea activităţii aparatului administrativ de conducere. Popa Victor. Rolul instituţiilor democratice în stat. 4.49/211 din 19. art. care se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 8. Astfel. împreună cu avocaţii parlamentari.135. Constituţia Republicii Moldova. Orlov Maria.2003. d) colaborarea cu mijloacele de informare în masă.3.135. Editura Epigraf. Drept administrativ. Chişinău. cît şi la concentrarea atenţiei statului asupra acestor probleme.. 10. lit. Constantinescu M. lit. a pune faţă în faţă sau a confrunta. c) difuzarea în rîndul populaţiei ţării a materialelor informative despre drepturile omului. Centrul prezintă Parlamentului un raport anual despre respectarea drepturilor omului în Republica Moldova. precum şi despre fapte aparte de lezare a drepturilor omului de o importanţă socială deosebită. Art. Zubco Valeriu. Publicată în ediţia oficială “Tratate internaţionale”. Editura Uniunii Vatra Românească. 9. Tg. nr.Mureş. 1999. Referinţe: 1.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 289 libertăţilor omului. 6. Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova. Etimologic. vol. Dreptul public. Curtea Constituţională – unica autoritate publică politicojurisdicţională. Potînga A.14. . Chişinău. lit. 5. obiecţiilor şi propunerilor de ordin general referitoare la asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor.. contribuie cu succes la dezvoltarea societăţii civile în Republica Moldova şi la schimbarea stereotipurilor în mentalitatea populaţiei. 12. 1998.03.g) din Constituţia RM. precum şi cu asociaţiile obşteşti neguvernamentale şi organizaţiile care activează în vederea apărării drepturilor omului în ţară şi peste hotare. 13. 2001.60.

290 ANUAR ŞTIINŢIFIC. [2. era cu totul firesc ca legiuitorul să incrimineze fapta la care ne referim. precum şi tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o persoană [1. prin mijloace de constrângere psihică. în vederea practicării de relaţii sexuale. fiind strâns legat cu traficul de fiinţe umane. case de toleranţe. nu a fost definit de doctrină ca alte activităţii ilicite. dar şi prin forţă fizică. periculoase pentru societate. cea mai gravă. principiilor morale şi demnităţii umane. a găsit oportunitate de afirmare deosebit de atractivă. se sustrage de la muncă. Astăzi. de multe ori. traficare de persoane în acelaşi scop. care înţeleg să realizeze venituri de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană. firme în domeniul showbusinessului. ca un fenomen „adiacent” prostituţiei a apărut proxenetismul. Adică prostituţia se practică. Se ştie că prostituţia. şantajul şi altele. în limbaj popular. practica judiciară însă a interpretat această activitate ca o acţiune de racolare de femei. p. care. îndeosebi traficul de femei în scopul exploatării sexuale. Din diferite motive. 734]. p. ajungând să cuprindă reţelele la nivelul tuturor continentelor. acestea sunt persoane aflate într-o totală stare de descompunere morală. staţiuni etc. Proxenetismul. deşi este recunoscut ca unul din domeniul ilicitului penal. Fapta de a îndemna. favoriza sau exploata prostituţia practicată de o altă persoană aduce atingere în cel mai înalt grad regulilor de convieţuire socială. În acest domeniu. Totodată. Anume prostituţia este fapta care determină săvârşirea infracţiunii de proxenetism şi invers. de la cel naţional la cel regional şi trasnaţional. pirateria. 51]. spiritul întreprinzător al unor indivizi. în felul acesta. cuceririle. de manifestare a parazitismului social. firme de intermediere. EDIŢIA A VI-A Veaceslav URSU Unele referinţe privind conceptul de proxenetism Proxenetismul şi prostituţia constituie fapte imorale. constituind o sursă de procurare a mijloacelor de existenţă pentru făptuitor. fapta reprezintă forma cea mai josnică. Astfel. . “este una din cele mai vechi meserii”. hoteluri. prostituţia şi proxenetismul au căpătat o amploare foarte mare. la îndemnul sau cu ajutorul altor persoane. care din păcate contravenea legii. fetele şi femeile au ajuns să practice această „meserie”. proxenetismul şi prostituţia au evoluat sub diferite forme şi acoperiri: curţi regale (curtezanele). cu atât mai mult cu cît periculozitatea sa socială depăşeşte pe cea a prostituţiei. De-a lungul timpului. care au existat şi există într-o interdependenţă continuă. de regulă. cum ar fi starea materială precară. De aceea.

fiind o maşină de sex în facerea banilor. pentru a întreţine relaţii sexuale în scopuri de profit şi ca purtare se află în vecinătatea imediată a sclavajului.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 291 Cînd vorbim de proxenitizm.adică prostituţie. adică fără o implicare spirituală. adică a proxenetului. adică nu mai atunci cînd cu “ libera voinţă” a decis să-şi vândă trupul. exploatare sexuală. posesorul trupului (adică persoana care sa decis pentru o astfel de vânzare ce reprezintă în fapt prostituţia) este liber doar în primul moment. Proxenetismul. cel al valorificării rezultatelor dobândite prin prostituţie. Prostituata în totalmente depinde de patronul său. ceea ce conduce la căderea din dreptul cel mai elementar al ultimei. În momentul al doilea al relaţiei. Aşadar. Fenomenul al treilea. deoarece traficaţii în cele mai multe cazuri pun la dispoziţia proxeneţilor femei. nimic mai mult. doar că aici în locul vânzării forţei de muncă este vândut trupul. totul depinde de patron. de vreme ce contractul o obligă să se ofere oricui i-o cere. nici ritmul folosirii trupului şi. . În realitate. căci ea nu-şi decide nici partenerii. mai precis. adică asupra proprietarului casei de toleranţă care devine astfel şi patronul trupurilor celor ce s-au vândut. nici chiar preţul. În aceste trei momente ale relaţiei. după modul lui Tonnies. Astfel. valorificarea trupului (adică a rezultatelor dobândite prin folosirea trupului). acela de a dispune liber de corpul propriu. prin decizia zilnică a unei persoane de-a vinde corpul unei persoane. proxenetismul face parte din categoria vânzării trupului unei altei persoane. în mintea noastră apare un stereotip . persoana devenită prostituată este numai cauza materială (trupească) a relaţiei. Unii jurişti au încadrat proxenetismul în categoria acelor fenomene pe care Convenţia Europeană a Drepturilor Omului le încadrează în ceea ce numesc „dreptul persoanei de a dispune de corpul său”. arată că persoana nu are nici un fel de control asupra valorificării morale şi materialfianciare a trupului ( ea nu poate influenţa sub nici o formă acest proces). femeie sau fată. este un tip de comportament ilicit care se distinge de altele prin folosirea corpului străin în scopul comercial. sclavie a femeilor şi fetelor. În acest caz întâlnim acelaşi paradox ca şi cel pe care Tonnies 1-a prezentat în cadrul relaţiei dintre muncitori şi capitalist sau patron. fete ce au devenit victime ale acestui flagel. din punct de vedere sociologic. se foloseşte neliber de trup. folosirea trupului. mai presus de toate. proxenetismul suspendă acest drept al persoanei din clipa în care şi-a vândut corpul (sexul). nu şi cauza ei formală. chiar trafic de femei. ceea ce trece dreptul de folosinţă a propriului corp asupra unei altei persoane şi anume a “cumpărătorului”. evidenţiem cele trei momente ale unei asemenea relaţii: vânzarea trupului.

Acest tip de interdicţie îşi are prototipul în robia cea mai flagrantă pe care o societate o poate provoca fiinţei omeneşti. În numele acestui sex. căci doar aceasta nu are acces la libera folosinţă (materială şi spirituală) a corpului său. ca un obiect. Proxenetismul încalcă principiile fundamentale ale drepturilor omului cum sunt demnitatea umană. de fiinţa sa corporală. el oricum obţine ceea ce vrea. violează şi posedă femeile. Anume proxeneţii folosesc corpul unei altei persoane după interesul său. până ia o anumită uzură când nu mai poate fi folosit. reprezintă una dintre cele mai extinse traume de manifestare a criminalităţii care. în acelaşi timp. expresia sexualităţii feminine. EDIŢIA A VI-A Deci proxenetismul dispune suspendarea dreptului unei persoane de a dispune de corpul său . fenomenul proxenetismului. sau aceasta este ceea ce proxeneţii. Proxeneţii controlează.sclav. care afirmă libertatea persoanei şi a opţiunilor.292 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Faţă de sclavagismul epocii primare. Ei sunt cumpăraţi şi vânduţi pentru sex şi violenţă. nu putem vorbi decât de o autentică relaţie de exploatare de tipul stăpîn . . intime. materializarea acestei puteri delimitează o clasă de femei şi de copii disponibili incestului.. care avea. în felul acesta sclavagismul modem este mult mai josnic. torturii. libertatea personală. Puţin îi pasă dacă o posedă în New-York. dar şi mai ipocrit în contextul unei societăţi care vorbeşte de drepturi şi echitabilitate. exploatarea sexuală ca meserie. clienţii şi chiar feminiştii vor să ne convingă să denumim sex. La ora actuală. bărbaţi de 60 de ani ţin pe genunchi fete de numai 14 ani. copii încă imaturi sunt fotografiaţi nuzi pentru a stimula apetitul sexual al bărbaţilor. totodată şi una dintre cele mai urgente probleme ale drepturilor omului. Cumpărarea sexului şi a violenţei este proprie prostituţiei şi o caracteristică esenţială a acesteia este puterea pe care bărbaţii o deţin asupra femeilor. şi anume sclavia. Deci atât timp cat femeile şi copii implicaţi în practica prostituţiei sunt cumpăraţi şi vânduţi. violenţei. înrobesc. a sclavilor. Victimele proxenetismului suportă încălcări severe şi multiple ale drepturilor omului. reglementând. în cele mai multe cazuri. economia subterană. reglementări privind viaţa de familie sau un anumit respect al vieţii private. Clientului puţin îi pasă dacă o femeie consimte să se prostitueze sau a fost constrânsă să facă acest lucru. ca şi corupţia. dreptul la viaţă privată. Proxenetismul este o problemă de control a crimei organizate. clienţii sau proxeneţii provoacă uneori moartea copiilor. a înregistrat proporţii imaginabile şi acceptabile pentru societatea noastră. Marea majoritate a copiilor şi a femeilor în prostituţie ocupă un statut de sclav. sclavagismul modern al femeilor cumpărate pentru prostituţie constă prin excelenţă în exploatarea sexuală. libertatea de mişcare. violului. evaziunea fiscală sau fraudele financiare. deţinuţi contrar voinţei lor reale şi exploataţi pînă la distrugerea lor fizică. al sexualităţii feminine. Numai sclavul este comparabil cu persoana prostituată. într-un termen record. autodeterminarea şi interzicerea sclaviei şi a practicilor ce ţin de aceasta. în interdicţia de a avea o viaţă normală de familie. Singura relaţie de sclavie este cea în care altcineva dispune de propriul său corp.

inerţia statului care nu reuşeşte să-şi protejeze cetăţenii aflaţi la muncă în alte ţări. Problema proxenetismului. Desigur noi o să ne oprim la tratarea problemei date prin prisma dreptului penal. potrivit art. Definirea prostituţiei este un element obligatoriu în studiul problemei care ne preocupă. factorul social: nivelul de educaţie scăzut. lipsa spiritului de caritate. În scopul prevenirii şi combaterii proxenetismului pe plan internaţional au fost încheiate mai multe convenţii [3].Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 293 Statul este obligat să preîntâmpine astfel de încălcări ale drepturilor omului. ca infracţiune. Proxenetismul este cea mai vulgară formă de discriminare şi violenţă contra femeilor şi fetelor. lipsa unor strategii de absorbţie a şomajului. să întreprindă măsurile necesare împotriva celor care încalcă aceste drepturi şi să ofere victimelor proxenetismului asistenţă şi protecţie juridică. legislaţii naţionale la acest capitol. pierderea influenţei familiei în societate. Există câţiva factori de ordin general care favorizează proxenetismul şi prostituţia: factorul economic: sărăcia. . deoarece doctrina s-a preocupat mai puţin de definirea conceptului de proxenetism. Proxenetismul a devenit. ca viciu al societăţii. aceasta rămânând pe seama practicii judiciare şi a legislaţiei. demnitate şi securitate. precum şi recrutarea unei persoane pentru prostituţie”. Astfel. ori tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană. din păcate. lipsa unei susţineri din partea societăţii. în scop de constrângere la prostituţie. a minimalizat contradicţiile care pot apărea atât în rândul practicienilor. pierderea valorilor în societate. Legiuitorul. înscriind în legea penală noţiunea proxenetismului. veniturile mici. alineatul 1 al Codului penal al Republicii Moldova.220. majoritatea persoanelor fiind femei. cît şi de nivel social. de proporţii mondiale. factorul politic: lipsa unor strategii de stat privind migrarea. deoarece indică toate aspectele de care trebuie să se ţină cont la analiza şi calificarea faptei social-periculoase. lipsa de oportunităţi pentru generaţiile tinere. afluxul de informaţie despre viaţă în raz. un fenomen bine organizat. şomajul. calificată drept cea mai modernă formă de sclavie a fiinţelor vii. spiritul consumat. în cazul acuzării. după cum vedem. în cele din urmă. compensaţie şi reabilitare. aceasta înseamnă că eforturile de pedepsire a proxeneţilor trebuie să fie realizate într-un sistem care respectă şi protejează drepturile victimelor la viaţă privată. este una atât de nivel juridic. conflictul dintre generaţii. ori înlesnirea practicării prostituţiei. proxenetismul este “îndemnul sau determinarea la prostituţie. divizarea populaţiei în bogaţi şi săraci. cît şi în rândul teoreticienilor.

totodată. aducând atingere uneia din valorile sociale care reprezintă atribute ale societăţii. adică de valori în a căror existenţă este interesată întreaga societate şi.220). demnitatea. anterior va avea acelaşi obiect juridic generic propriu infracţiunilor care fac parte din acest grup. cel al ocrotirii personalităţii şi principalelor însuşiri ale acesteia: demnitatea persoanei. p. 587]. Săvârşirea oricăror infracţiuni contra convieţuirii sociale. printre care este şi proxenetismul (articolul 220). întrucât suprimă în persoana umană forţa spirituală. cu excluderea oricăror acte de proliferare a prostituţiei sau de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia de către o altă persoană [4.294 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Aceste valori nu reprezintă realităţi izolate. p. Totodată. în jurul şi pe baza lor se formează. exclusiv individuale. proxenetismul deposedează persoana umană şi de exerciţiul spiritului. făcând parte din grupul infracţiunilor contra convieţuirii sociale. ceea ce poate duce la faptul ca această categorie de persoane să reprezente principala cale de transmitere a bolii. să le asigure existenţa şi dezvoltarea. Nu putem concepe faptul că valorile sociale ce întruchipează omul ar putea exista şi dezvolta în afara unei convieţuiri sociale. Acest prerogativ creaţional al omului univers (care distinge pe om de animal) este tocmai ceea ce se pierde prin actul prostituţiei. Deci infracţiunea de proxenetism (art. inviolabilitatea sexuală [5. Se mai consideră că obiectul nemijlocit al infracţiunii de proxenetism este libertatea sexuală a persoanei. cum sunt onoarea. conferind acestor valori caracterul de valori sociale. legiuitorul ocroteşte implicit relaţiile sociale care iau naştere şi se dezvoltă în jurul acestor valori constituite din principalele însuşiri ale persoanei. libertatea. onoarea. Sancţionând faptele prin care se aduce atingere convieţuirii sociale. de valori al căror conţinut se referă pe deplin numai în cadrul relaţiilor sociale. putem sesiza că prostituţia înseamnă şi o decădere din posibilitatea pe care o are omul ca făptură creată. unui coraport sănătos între oameni. 599]. De aceea. Proxenetismul provoacă decesul spiritual al persoanei care a fost determinată la prostituţie. libertatea etc. legea penală incriminează unele fapte ce atentează la relaţiile de convieţuire socială. 2530 la sută dintre prostituate prezintă testul ELISA pozitiv. înzestrată liber arbitru. Infracţiunea de proxenetism are ca obiect juridic special relaţiile sociale care implică procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă în condiţii de respect pentru regulile de morală şi de asigurare a demnităţii umane. demnitatea persoanei şi moralitatea raporturilor sexuale. moralităţii. de a se manifesta ca fiinţă spirituală. adică pierderea calităţii sale de fiinţă spirituală. făcând din ea casa desfrâului şi deci o casă a morţii. ce au o importanţă socială.penală a proxenetismului Viaţa umană este ocrotită de legea penală într-un cadru mult mai larg. demnităţii nu numai de dreptul de a dispune liber de corpul său. a sinuciderii spirituale. . Degradarea morală şi corporală a persoanei umane ca urmare a prostituţiei este atestată şi de primejdiile brusc intensificate în cazul prostituatelor. se desfăşoară şi se dezvoltă relaţii interumane. EDIŢIA A VI-A Analiza juridico . viaţa şi sănătatea persoanei. pune în pericol sau vatămă înseşi valorile relaţiilor sociale ce s-au format şi se desfăşoară pe baza acestor valori sociale. inviolabilitatea vieţii sexuale. Prin urmare. În unele ţări europene. Fiecare din aceste însuşiri ale persoanei constituie valori pe care statul de drept are menirea şi obligaţia să le ocrotească.

1971. că cuvântul determinare este un sinonim al cuvântului constrângere. Academiei. Ed. 1. 1996.M.В. Oancea I. subiectul creându-şi sau mărindu-şi veniturile din exploatarea unor femei. Fodor L. Legea penală.. Naţională. A1 III-lea Război Mondial. de regulă de sex feminin. folosit în articolul 379 Cod penal al României. Наумов А. În Codul penal al R. componenţa de infracţiune nu are un obiect material. Toader T. cu toate că în cazul determinării la prostituţie prin constrângere. Bucureşti... obiectul material constă în corpul victimei în viaţă. În dreptul penal român. 1997г. Bucureşti. De aceea. Prin urmare. Dreptul penal român. Casa de Editură şi Pessă “Şansa”.12. mai bine zis. apără demnitatea. Se consideră că riscul îmbolnăvirii cu maladia SIDA de la o prostituată este de 30 de ori mai mare .. adică corpul persoanei constrânse la prostituţie sau care a făcut obiectul traficului în vederea practicării prostituţiei. IV. Explicaţii teoretice ale Codului penal. vol. dintre care cîte 30 (respectiv soţiile) fără de cea mai mică urmă de consimţire. Aceasta îndreptăţeşte pe legiuitor să pretindă tuturor cetăţenilor să se respecte reciproc şi să se abţină de la orice fapte care ar aduce atingere acestei valori sociale şi implicit intereselor vitale ale comunităţii. 2. V. Roşea V. proxenetismul este considerat totuşi infracţiune. Am putea spune. . 1999.1949. Convenţia pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi a exploatării prostituării altuia. Deci fiecare prostituată trece acest coeficient de risc asupra celor încă 60 de persoane (soţi şi soţii).. Bucureşti. adoptată de către Adunarea Generală a ONU la 02. ca valoare pentru existenţa colectivităţii. infracţiunea de proxenetism are şi un obiect material.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 295 Deci putem spune că proxenetismul atentează în mod indirect şi la sănătatea populaţiei. Referinţe: Titulescu I. cum este şi în cazul legislaţiei penale a Republicii Moldova. Ed. Crimă Organizată. Kahani S. ci ca un bun social. Deci în acest sens. atunci nu putem vorbi de semnul determinării. Partea specială. onoarea persoanei nu ca bun individual (deşi ea prezintă un interes primordial pentru fiecare individ). 4. ca expresie a voinţei societăţii. Partea specială. Bulai S.. înşelăciune există obiectul material. Коментарий к Уголовному Кодексу Российской Фудерации. căci acordă dreptul privilegiat unei categorii de persoane de a provoca răul cel mai mare (condamnarea la moarte) unui număr foarte mare de fiinţe nevinovate. proxenetismul atestă o neaşteptată agravare a problemei morale şi juridice într-o societate. cu desăvârşire inocente (mamele copiilor noştri). Stănoiu R. adică să-şi “vândă” corpul. Proxenetismul prezintă un grad de pericol social mai mare decât prostituţia.. 5. Loghin O. deoarece în cazul acesta proxenetul a făcut ca o anumită persoană să se prostitueze. în cazul cînd acea din urmă nu se prostituează. punând în pericol un număr esenţial de persoane. Ред. Москва. chiar în legislaţiile care nu incriminează prostituţia.. Юристь... 3. под. adică corpul persoanei. care este format dintr-o totalitate de funcţii şi procese organice ce o menţin în viaţă..

Практика показывает. в большей своей части. необходимые Украине. что за последние 12-14 лет правовое регулирование финансовых отношений в сфере страхования развивалось в условиях постоянного реформирования социально – экономической системы Украинского государства и изменений общих концепций развития украинского общества. Необходимо отметить. например. как и во многих других.296 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Основание ее возникновения – необходимость создания коллективной самозащиты людей от событий и действий. так и. Закон Украины “О страховании” определяет страхование как “вид гражданско-правовых отношений относительно защиты имущественных интересов граждан и юридических лиц в случае наступления определенных событий (страховых случаев). Так.).г. что б выйти на путь экономического развития. но и уголовных преступлений. Согласно ч. несущих неблагоприятные последствия. что зачатки зарождения страховых отношений проявились еще во времена вавилонского царя Хаммурапи (Вавилон. Абсолютное большинство страховых компаний непосредственно соприкасаются с таким криминальным явлением. страховых премий) и доходов от размещения средств этих фондов” [1]. EDIŢIA A VI-A Лилия ВЛАСЮК Отдельные мошеннические действия в страховой сфере Украины и пути борьбы с ними Радикальные изменения. совершается огромное количество не только правонарушений. как страховое мошенничество. 1792-1750 г. невозможны без усиления внимания к институту страхования. Страхование в Украине сегодня находится на этапе своего становления и развития. 1 ст. за счет денежных фондов.э. Система страхования прошла достаточно длительный путь развития. определенных договором страхование или действующим законодательством. до н. и в наши дни осталось много нерешенных вопросов в этой области. что они совершаются как со стороны страховых компаний. которые формируются путем уплаты гражданами и юридическими лицами страховых платежей (страховых взносов. Несмотря на то. со стороны клиентов этих компаний. 190 Уголовного кодекса Украины мошенничество это “завладение . на сегодняшний день в сфере страхования.

выявление намерений страхователя. Ущерб. о наличии умысла на обман страховщика может свидетельствовать завышенная страховая сумма. Это самый верный способ получить максимальный размер страхового возмещения. Анализ обобщенных данных позволяет страховщикам выявлять характерные признаки. Тем не менее. равного страховой сумме. Чем выше уровень страховой культуры у человека. направленных на обман страховой компании. Пользуясь услугами страховщиков на протяжении нескольких лет. но не соответствующие действительности документы. следует отметить. просты. Зная об этом. ведущие учет сомнительных случаев. такой вид мошенничества. созданы и успешно функционируют собственные службы безопасности. как ложный угон. привлеченных к уголовной ответственности за страховое мошенничество. к примеру. Опытными страховщиками и их службами безопасности недобросовестный клиент зачастую выявляется уже на стадии подготовки договора страхования. при заключении договора страхования представляет определенную сложность. Как правило. тем больше он видит возможностей для обмана страховой компании. мошенники действуют все более изощренно. по которым действуют мошенники. Впрочем. правда. представляя страховщику в обоснование стоимости объекта страхования надлежащим образом заверенные. Возьмем. что количество лиц. Схемы. совокупность которых с определенной долей вероятности свидетельствует о мошенничестве.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 297 чужим имуществом или приобретение права на имущество посредством обмана или злоупотребление доверием ” [2]. затем автомобиль продается по частям или целиком за треть-четверть . заявленных как страховые. причиняемый страховым компаниям в результате мошеннических действий недобросовестных клиентов (страхователей) весьма значителен и по различным оценкам колеблется от 1 до 2% от суммы поступивших взносов. У некоторых после таких “университетов” возникает непреодолимое желание воспользоваться своими знаниями. полученной как от него самого. Тут. при анализе первичной информации. подготовленные и инсценированные мошенниками. Для противодействия этому злу во многих страховых фирмах. которые очень сложно опровергнуть [3]. как правило. Наиболее полной информацией о распространенности обманов располагают службы безопасности страховых компаний. так и из других источников. Ни одна солидная страховая компания не будет заключать договор страхования. незначительно и явно не соответствует распространенности данного вида преступления. человек постепенно начинает понимать всю “внутреннюю кухню” процесса страхования. если возникли обоснованные сомнения относительно добросовестности намерений клиента и достоверности представленной им информации. В данном случае заключается договор страхования. что от 10 до 20% всех страховых выплат приходится на страховые случаи. среди страховщиков принято считать. обычно на дорогую машину.

Однако здесь. о розыске “угнанных” автомашин. медицинскую карту или справку УЗИ при большом желании можно [4]. после чего мошенник опять же может рассчитывать на страховые выплаты. Страховые мошенники стараются заработать на любом виде страхования. Для повышения эффективности и результативности в сфере противодействия страховым мошенничествам необходимо: q объединить усилия страховщиков. В данном случае страхование автомобиля по любому из рисков проводится в двух компаниях. Другой не менее “доходный” вид мошенничества – страхование гражданской ответственности. наладив обмен информацией о сомнительных страховых случаях и их фигурантах. необходимо отметить. поскольку негативное отношение многих страхователей к размеру страхового взноса. В практике страховых компаний нередко случаются ложные поджоги и ложная порча имущества. автоматически проецируется на страховые компании. чтобы исключить их повторное страхование в другой страховой компании. страховых агентов и даже экспертов. затем намеренно разбивается или “угоняется”. По имеющейся информации. успешно проходит только групповое мошенничество: с подкупом представителей ГАИ. хотя и не на достаточном уровне. менее популярный способ обогащения – фальсификация медицинских документов для получения страхового возмещения по страхованию от несчастного случая. Автомобиль страхуется. как следствие. настоящий бум этого вида мошенничества пришелся на 1994-1995 годы. что. К сожалению. q за счет ежегодных отчислений страховых компаний в виде определённого страховщиками процента от суммы поступивших взносов учредить и содержать некоммерческую структуру (по типу . Другой. И. а вот купить рентгеновские снимки. определенного государством. Судебная практика привлечения за страховое мошенничество практически отсутствует. а после этого подаются документы в страховую компанию. При необходимости перебиваются номера запчастей и выправляются фиктивные документы. Но вот поменять его отдельные детали. проблеме предотвращения и выявления страховых мошенничеств не уделяется до статочно внимания со стороны правоохранительных органов. сымитировать кражу – можно. автовладельцу нет абсолютно никакого резона намеренно уничтожать свой автотранспорт. Анализируя вышеизложенное. EDIŢIA A VI-A своей реальной стоимости. как и в первом случае. на сегодня в Украине эта тема особенно актуальна. А “высшим классом” в автомобильном мошенничестве считается двойное страхование. Конечно. Причинять физический вред самому себе никто не станет.298 ANUAR ŞTIINŢIFIC. но борьба с преступностью в данном направлении ведется.

выявлять и устранять причины и условия. 4. призванную координировать борьбу со страховыми мошенничествами. 1996г. с последними изменениями и дополнениями. способствующие этому криминальному явлению и т.htm. Ведомости Верховного Совета. проводить совещания-семинары сотрудников служб безопасности страховых компаний по обмену опытом о выявлении и предотвращении страхового мошенничества. 2001г. Самара) № 45. в котором предусмотреть права и полномочия работников этих служб по получению информации о страхователе.ru. 78.allinsurance. 3. 2. вести необходимые учеты. www. подготовить и представить в Верховный Совет Украины проект закона “О службах безопасности страховых компаний”. 131.. 2001г. Библиографические ссылки: 1. Уголовный кодекс Украины. Ведомости Верховного Совета. с последними изменениями и дополнениями.htm.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 299 q q “Альфы”... действующей во Франции). № 18.д. ст. № 25-26. взаимодействовать с правоохранительными органами. О страховании: Закон Украины. Кто застрахует от мошенников // дело (г. обстоятельствах и причинах заявленного им страхового случая. . ст. выработке практических рекомендаций. Милиция и страховщики договорились о совместной борьбе с мошенничеством.

неприкосновенность которых охраняется уголовным законом. общественную. Действующее уголовное законодательство исходит из того. с. определяет социальное содержание преступления. отличаются друг от друга степенью охвата. В настоящее время в Уголовном кодексе Республики Молдова предусматривается единая ответственность за хищение имущества любого собственника.300 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Одни авторы непосредственным объектом при любой форме хищения. посягающих на совокупность общественных отношений собственности. представляя определенную совокупность общественных отношений собственности. которые охраняются уголовным законом. ибо все формы собственности едины по своей социально- . мерой или объемом этих отношений. ибо он имеет решающее значение для конструкции состава отдельных преступлений. Эти общественные отношения собственности и являются родовым объектом рассматриваемых преступлений. 23]. чем другие элементы состава. Имея общим объектом посягательства на общественные отношения. Спорным остается вопрос о целесообразности выделения форм собственности при рассмотрении непосредственного объекта применительно к ст. родовой и непосредственный объекты преступлений при хищении имущества собственника в особо крупных размерах. общий. Непосредственным же объектом конкретного хищения выступают те или иные общественные отношения. в том числе в особо крупном размере. конкретно формы собственности. раскрытия их социально-экономического содержания и выяснение общественной опасности. 195 УК РМ. причем не все. частную и другие формы отдельно [1. признают собственность государственную. а лишь те из них. Обьект преступления больше. являются объектом любого совершаемого преступления. хищение имущества собственника в особо крупных размерах относятся к группе преступлений. Объектом уголовно-правовой охраны являются общественные отношения. муниципальную. EDIŢIA A VI-A Сергей ВОЗНЮК Некоторые аспекты состава хищения в крупных размерах Большое значение для раскрытия сущности хищения имущества в особо крупных размерах имеет правильное определение обьекта этого преступления. а также имеет весьма важное значение для характеристики других элементов состава. Таким образом. что общественные отношения.

. ценные государственные бумаги. наркотики и т. родовой и непосредственный. Таким образом. Предметом преступления против имущества собственника в особо крупных размерах. а также ценные бумаги. но в определенных ситуациях закон допускает суммирование ущерба. драгоценные металлы. напрокат и т. разграничение объекта на общий. . находящиеся в обращении и представляющие собою как бы эквивалент . для перевозки.). в которые вложен труд человека [2. те предметы.д. Ответственность за посягательства на них наступает по одним и тем же нормам права. 32]. решения вопроса о возмещении материального ущерба потерпевшему и т. что закон в одинаковой мере берет под охрану любую форму собственности. С целью ограничения непосредственного объекта общественного отношения от других элементов в теории уголовного права принято выделять предмет преступления. сильнодействующие яды. Чаще всего имущество находится во владении определенных юридических или физических лиц. взрывчатые вещества. Несмотря на то. чаще всего ведет к совпадению родового и непосредственного объектов посягательства. обороноспособность которых ограничена в целях обеспечения государственной и общественной безопасности. Однако оно может быть вверено и любым лицам. переработки.. Из числа документов. Нецелесообразность деления родового объекта.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 301 экономической сущности. может быть только то имущество. нанесенного одновременно различным собственникам. при хищении государственного и общественного имущества в особо крупных размерах ущерб причиняется одному и тому же объекту . находящееся в момент совершения преступления в фондах государственных или общественных организаций. что предметом преступления может служить вещь в широком смысле слова. для выяснения причин и условий. например. что уголовный закон не делает различия между различными формами собственности. 195 УК РМ). передано в аренду. которые приобретаются по специальным разрешениям в установленных законом пределах.д.отношением собственности. анализируемых преступлений аргументирована тем. с.А. например.д. по действующему законодательству. транспортные средства у водителя и т. точное установление принадлежности похищенного имущества в каждом случае совершения преступления имеет важное значение. во временное пользование (оружие у военнослужащих.могут быть предметом хищения лишь деньги. для установления потерпевшего. а преступное посягательство на эти все формы собственности квалифицируются по одной и той же статье (ст. способствующих совершению хищения. как правило. Предметом хищения в особо крупных размерах могут быть вещи. в частности при хищении в особо крупных размерах. Кригер.п.пишет Г. Теоретически. а также имущество. В основном авторы сходятся во мнении. К таким предметам относятся: оружие.

присвоение . Законодательство Молдовы устанавливает уголовную ответственность за конкретное общественно-опасное деяние (действие или бездействие). мошенничество. разбой. Поэтому в каждом конкретном случае. Без этого причинная связь между действиями виновного и их последствиями отсутствует. что действие при таких его формах. грабеж.п. что общественно опасное действие или бездействие может быть квалифицировано в зависимости от размера похищаемого. Существо причинной связи заключается в том. когда предметом хищения в особо крупных размерах являются основные средства производства предприятий. с. которые вменяются ему в ответственность [5. При хищении в особо крупном размере способ завладения имуществом имеет второстепенное значение и на квалификацию деяния не влияет [6. разбой обычно сразу же влечет за собой и последствие. Размер похищаемого играет роль посредствующего звена между действием субъекта и причинением ущерба собственнику.. как кража. причиненный действием или бездействием) и причинная связь между действием субъекта и реальным преступным последствием [4.) [3. прежде всего.хищения имущества собственника в особо крупных размерах.д. есть ли вообще какая-либо объективная связь между определенным действием лица и теми событиями. 219]. общественно опасное последствие (преступный результат. 52]. Данный ущерб приводит к незаконному обогащению виновного или других лиц.302 ANUAR ŞTIINŢIFIC. Своеобразие причинной связи при хищении в особо крупных размерах состоит и в том. с. что действия виновного по обращению в свою пользу или пользу других лиц имущества собственника сопровождается причинением ему ущерба в особо крупных размерах. а потому отсутствует и состав хищения в особо крупных размерах. 90]. Это говорит о том. . тогда как при других формах хищения (путем присвоения.самостоятельные преступления и каждое из них может быть совершено различными способами. необходимо разрешить вопрос. различного рода станции. поэтому необходимо уделять серьезное внимание определению объективной стороны хищения. знаки почтовой оплаты. мошенничества) между действиями по обращению имущества в пользу виновного или других лиц и причинением ущерба в особо крупных размерах возможен определенный разрыв во времени. с. В судебно-следственной практике имеются случаи. Кража. EDIŢIA A VI-A стоимости (билеты денежно-вещевой и иных лотерей. организаций и учреждений. грабеж. предъявительские билеты на проезд. с. В то же время они предусмотрены законом в качестве способов совершения иного преступления . 97]. В качестве основных признаков объективной стороны преступления выступают общественно опасное действие (бездействие). шантажа. автомобильный транспорт и т. оборудование. а также имущество физических лиц (граждан). талоны на бензин и т.

что хищение следует считать оконченным.п. т. При этой форме хищения конкретные способы обращения виновным имущества в свою пользу или в пользу третьих лиц не влияет на квалификацию преступления.). разбойного нападения. преступного распоряжения этим имуществом с целью присвоения его или передачи третьим лицам. необходимо изъять это имущество. с целью захвата имущества. возможности доступа к материальным ценностям и т. если имущество изъято. запутыванием учета материальных ценностей. следует иметь в виду. состав которого построен по типу так называемых усеченных составов. Хищения имущества юридических лиц часто скрываются подделкой документов (накладных. Действия. вверенное виновному или находящееся в его служебном ведении.п. могут носить характер тайного или открытого похищения. и виновный имеет реальную возможность им распоряжаться по своему усмотрению или пользоваться им [7]. . подлога документов. Для признания хищения имущества в особо крупном размере оконченным необходимо установить. При разбое преступление считается оконченным с момента нападения с целью завладения имуществом собственника. предмета преступного посягательства. как преступник завладел имуществом или передал его с корыстной целью третьим лицам. актов ревизии и т. как смягчающее обстоятельство. В остальных случаях для признания хищения оконченным необходимо установление факта завладения виновным имуществом или факта передачи такого имущества третьим лицам. в которой оно совершается. Признавая безвозмездность изъятия имущества существенным признаком хищения.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 303 Обычно выбор способа хищения в особо крупных размерах обусловливается объективными и субъективными факторами: тот или иной способ хищения преступник выбирает не произвольно. что имущество вышло из владения собственника и перешло во владение виновного или передано им во владение других лиц. искусственного завышения сумм выплаты денежных средств и т. посредством которых совершаются хищения имущества в особо крупном размере. состояния учета материальных ценностей и контроля за их сохранностью.д. однако. совершенное путем разбоя. В связи с этим большое значение для совершенствования судебной практики имеет разъяснение Пленума Верховного Суда Республики Молдова (ныне Высшая Судебная палата Республики Молдова) №5 от 6 июля 1992 года. характера и особенностей должностного положения. присвоения имущества. не устраняет состава преступления и не дает основания для оправдания его. ему необходимо совершить определенные действия по соблюдению этого имущества. вывозу или иному перемещению его из места постоянного или временного хранения. а с учетом обстановки. где говорится. что добровольное возмещение имущественного вреда виновным или возвращение похищенного имущества после того. обмана или злоупотребления доверием с целью завладения им. Для того чтобы обратить в свою собственность имущество. выносу.е. Это обстоятельство может быть учтено судом при определении меры наказания. Исключением из этого правила является лишь хищение.

Обобщая все способы извлечения имущества из фондов собственника. мошенничества). Сущность хищения заключается в обогащении виновных путем извлечения имущества из фондов собственника и обращения его в пользу отдельных лиц. имеющего право распоряжаться этим имуществом через других лиц. с. 92]. не устанавливая над имуществом непосредственно своего незаконного владения. виновный незаконно.е. т. Момент изменения характера владения представляет собой не что иное. находившимся ранее в правомерном владении виновного. При совершении хищения путем присвоения действия виновного не сопряжены с изъятием имущества из чужого владения. Конкретно это выражается в причинении имущественного ущерба собственнику и преступном обогащении за его счет виновного. с ним связана методика расследования преступления. способов преступного завладения имуществом. как преступное завладение имуществом собственника. При всем многообразии форм хищения и своеобразии присущих каждой из этих форм. приняв решение об удержании имущества. EDIŢIA A VI-A Следует отметить. последствия действий виновного всегда одинаковы: преступник нарушает отношения собственности и неразрывно связанные с ними отношения по распределению материальных благ. Общее определение объективной стороны рассматриваемого преступления должно даваться. Для большинства форм хищения способом извлечения является преступное завладение имуществом собственника. В отдельных случаях .хищения путем злоупотребления служебным положением. который . грабежа. становится фактическим обладателем его. виновный может.е. можно определить в общей форме как преступное завладение имуществом собственника или передачу его третьим лицам. а затем. когда государственное или общественное имущество находится не во владении. во всех указанных случаях лицо преступно завладевает имуществом собственника. а в ведении должностного лица. что выяснение способов действий виновного имеет практическое значение для отграничения от других форм хищения. вскрытия причин и условий. содержания действия при хищении. исходя из сущности самого хищения. а также определение уголовной ответственности и назначение наказания. В частности. сопряженное с изъятием его из чужого владения (хищения путем кражи. Таким образом. и па основе обобщения признаков объективной стороны всех конкретных форм этого преступления. Здесь виновный вначале владеет имуществом правомерно. Хищение представляет собой преступное завладение или передачу имущества третьим лицам. организация профилактической работы. начинает им владеть преступно.304 ANUAR ŞTIINŢIFIC. безвозмездно завладевает имуществом или передает его третьим лицам [8. способствующих совершению данного преступления. т. имея возможность распорядиться им по своему усмотрению. не имеющих права на получение этого имущества. извлекая это имущество из фондов собственника. передать его с корыстной целью третьим лицам.

что в значительной мере определяет характер и степень общественной опасности содеянного и самого преступника. в частности правильно решить вопросы. 48]. стоимость похищенного. всегда предполагает наличие у виновного прямого умысла. связанные с определением размера хищения. подлежащих взысканию с виновного в порядке возмещения ущерба. играют вспомогательную роль при квалификации хищений. что общая сумма ущерба в упомянутом смысле и есть та сумма. а учет их в совокупности дает возможность определить характер и степень общественной опасности отдельных посягательств. Это значит. чтобы преступно завладеть этим имуществом. и в этом заключаются его устремления. что похищается имущество именно в особо крупных размерах. либо передает его с корыстной целью третьим лицам. так как последний зависит и от второго последствия при хищении . что он выражается лишь в так называемом “причиненном материальном ущербе”. измеряется стоимостью похищенного имущества в ее денежном выражении. как последствием хищения в широком смысле следует понимать не причиненный ущерб.степени обогащения виновного. а упущенная выгода и другие обстоятельства. которая определяет размер хищения. Понятие имущественного ущерба нельзя отождествлять с понятием размера хищения. Характерной особенностью субъективной стороны хищения особо крупных размерах является и осознание того. . Под имущественным ущербом. в какой бы форме оно ни совершилось. Обогащение виновного происходит только в пределах суммы похищенного. назначения наказания. Однако это вовсе не означает. что для признания виновности лица в хищении имущества требуется установление наличия у виновного умысла и определенной цели [9. что виновный сознает. а также возмещения виновным ущерба. причиненного преступлением.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 305 либо сам завладевает имуществом в целях обогащения. Наличие двух указанных последствий при хищении вытекает из сущности этого преступления. активно направляет свою волю к тому. с. связанные с тяжестью последствий. т. С субъективной стороны хищение. стремлением к паразитическому обогащению. тем не менее. что он не имеет права на имущество но. направленного на преступное завладение имуществом собственника с целью обращения его в свою пользу или передачу его с корыстной целью другим лицам. прежде всего. Установление размера упущенной выгоды очень важно для установления сумм. Все эти обстоятельства имеют существенное значение и при назначении наказания. Поэтому в основу определения размера хищения в уголовном праве кладется. что похищаемое имущество является собственностью физического или юридического лица. руководствуясь корыстными мотивами. но и упущенную выгоду.е. Теория и практика уголовного права при определении имущественного ущерба при хищении исходят из того. Последнее очень важно для квалификации данного преступления. Теория уголовного права и судебная практика придерживается единой точки зрения.

Другой характерной особенностью субъективной стороны рассматриваемого хищения является сознание виновным факта. Большинство криминологов сходится на том. При завладении имуществом путем злоупотребления доверием. что «признание корыстной цели необходимым признаком при хищении не сможет полностью оградить от посягательства охраняемый объект . или незаконно использует его для себя или передает его как свое собственное в собственность других лиц [10. Аргументируется это тем. указанных в законе. является корыстной [11]. содержание и неосторожности. Вторым.социалистическую . EDIŢIA A VI-A А. содержания и направленности умысла. А. что ответственность за совершенное хищение может иметь место лишь в тех пределах.А. причем только прямой. выяснение вида. что своими действиями он причиняет имущественный ущерб собственнику. Так. Другими словами. разбоя.Пионтковский подчеркивает. грабежа. Это означает. не всегда обращает похищенное в свою пользу. совершая хищение. мотивов. что с субъективной стороны необходимо установить у лица умысел на незаконное обращение имущества в свою собственность. как своим собственным. В отличие от некоторых других форм хищений. Пионтковский пишет. но и желает совершить эти деяния и наступление этих последствий. не преследуя корыстной цели. а умысел находит свое внешнее выражение в том. что корыстные цели нельзя считать обязательным элементом состава хищения. и он преступно завладевает им или передает третьим лицам. Следовательно. что виновный должен сознавать и сознает. умысел виновного направлен на завладение конкретной вещью. в каких оно охватывалось предвидением виновного. существенным моментом субъективной стороны хищения в особо крупных размерах является то. например: кражи. что виновный. Кригер пишет. 415]. с.А. Определение этого момента необходимо для правильной квалификации хищения и дифференциации ответственности в зависимости от размера причиненного ущерба. корыстную цель можно считать обязательным элементом субъективной стороны хищения. что у него отсутствует какое-либо право на данное имущество. А. что лицо распоряжается этим имуществом. что виновный не только сознает общественно-опасный характер своих действий и предвидит наступление общественно-опасных последствий. виновный также сознает размер похищаемого имущества.306 ANUAR ŞTIINŢIFIC. а нередко передает его другим лицам. 195 УК РМ законодатель не указывает на такие признаки как цель или заведомость. цели преступления и иных признаков субъективной стороны и определении степени вины преступника. вина здесь может быть только умышленной. которую преследует виновный при хищении. Однако в юридической литературе существует точка зрения. субъект до момента завладение имуществом в большинстве случаев осознает и предвидит размер ущерба. Хотя в ст. Г. что цель. Под установлением субъективной стороны преступления следует понимать процесс установления в деянии субъекта признаков умысла или неосторожности.

что при анализе субъективной стороны хищения в особо крупных размерах понятия “корысть” и ‘’цель’’. что соучастник осознает не только характер своих действий. что тем самым содействует хищению. цели незаконной наживы без затраты общественно полезного труда.е. так как иногда преступник. не извлекает сам материальной выгоды. направленного на хищение имущества собственника в особо крупных размерах и обращение этого имущества в свою собственность. Понятие “корысть” уже само по себе означает определенную цель. а для других лиц. с. по главе IV и ст. а предоставляет возможность делать это другим лицам. Следовательно.е. отграничить хищение государственного и общественного имущества от иных. совершая хищение. шантажа и т. действующих из личной заинтересованности: желания угодить и помочь родственникам. т. а только как намерение путем такой передачи получить материальную выгоду лично для себя или дать возможность нажиться родственникам. “Хищение немыслимо без корыстной цели. но не обязательным признаком действия каждого участника хищения в отдельности. именно установление корыстного мотива позволяет вскрыть преступные цели. когда оно действует умышленно. 98]. На практике возможны случаи. Несколько сложнее обстоит дело с пониманием цели при совершении хищения в особо крупных размерах и при соучастии в нем. с.е. под действием служебной зависимости. Таким образом. стремление и является основным признаком. следует различать и мотивы. хищение может быть направлено не только на незаконное обращение имущества в особо крупных размерах в свою собственность. в судьбе которых данное лицо заинтересовано. Точное установление умысла. Такое хищение обычно связано со злоупотреблением должностным лицом своим служебным положением. характеризующим субъективную сторону хищения. будучи даже сам корыстно в этом не заинтересованным» [12. Речь идет о соучастниках хищения. Рассматривая цель хищения имущества в особо крупных размерах как элемент субъективной стороны. предвидит. когда виновный совершает его не для себя лично. видно. вовсе не исключает признания состава хищения и тогда. Согласно главы IV УК РМ соучастником хищения в особо крупных размерах может быть признано лицо в тех случаях. Корыстная цель является необходимым признаком хищения. смежных с ним преступлении “ [13.д. Цель передачи надо понимать не просто как стремление лица незаконно передать имущество по любым мотивам в пользу третьих лиц. следует рассматривать в их взаимосвязи. что он способствует совершению хищения.Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 307 собственность. за совершение подобных действий виновный должен нести ответственность как соучастник хищения в особо крупных размерах. т. которыми . т. 195 УК РМ. когда корыстная цель преследуется не всеми участниками. Таким образом. близким друзьям и иждивенцам. но и характер совершаемого исполнителем преступления. В данном случае важное значение имеет установление того факта. преследуемые виновным. 38]. приятелям. но и на незаконную передачу его в собственность других лиц.

Следовательно. объективной обстановки. Невменяемость . что корыстная цель имеет место и в том случае. побуждает его совершить преступление» [15. Цель действия является тем фоном. Уголовное право определяет субъект преступления как вменяемое физическое лицо. 217].это желаемый. В настоящее время абсолютное большинство авторов считают. при помощи которого человек намеревается удовлетворить ту или иную потребность” [16. которым соответствуют и корыстные цели. преступник желает завладеть конкретным имуществом. цель . с. способствующих совершению преступления. он представляет собой побуждение человека к достижению цели. Мотив. а через нее и направленности умысла. с. Хотя цель и мотив в субъективной стороне деяния тесно связаны между собой.е. не всякое физическое лицо может быть субъектом преступления. не признается преступлением [18. что движет человеком. Все формы хищения совершаются по корыстным мотивам. характеризующими личность виновного. которую ставит виновный при совершении хищения в особо крупных размерах. до стигшее к моменту совершения преступления определенного возраста. наличие которого при совершении общественно-опасного деяния лицом исключает возможность признания лица субъектом преступления. с. извлечь материальную выгоду. с. содействует установлению цели. 12]. Корыстная цель. связанные с совершением преступления. с. Невменяемость “определяет совокупность . ожидаемый или предполагаемый результат действия. интересов. когда преступник стремится дать возможность извлечения материальной выгоды другим лицам. Однако. 271]. в судьбе которых он так или иначе заинтересован. отражаясь в сознании человека. на котором определяется характер и содержание мотива преступления. под действием непреодолимой силы. как цель умышленная. в частности с хищениями. формируясь в сознании лица в сочетании с другими обстоятельствами. побуждая к общественно опасным уголовно наказуемым деяниям. ибо: «Мотив есть то что. Выяснение мотива и цели в каждом конкретном случае может выявить объективные и субъективные причины поведения субъекта.308 ANUAR ŞTIINŢIFIC. есть не что иное. Деяние. EDIŢIA A VI-A руководствуется виновный [14. означающее условие. 119]. Таким образом. отвечающего на вопрос. а само деяние содержащим состав преступления. 135].юридическое понятие. в которой он находился. криминогенных свойств личности субъекта. направленного на предмет. в установлении причин и условий. “В отличие от мотива. мотив преступления — это один из компонентов психической регуляции поведения в виде сформировавшейся под воздействием потребностей. а также для правильной квалификации преступления [17. т. это не тождественные категории. совершенное в состоянии невменяемости или под угрозой физического насилия. играет важную роль в объяснении содержания общественно-опасных действий виновного.

Дашков Г. Постановление Пленума Верховного Суда РМ №5 от 6.. Сирота С.82. Бупсен Р. 5. Москва. 1974г. Москва. Воронеж. Москва.Н.. 14. Москва. с.С. 13.Л.А. Макарь И.М. 1996г. Кригер Г. 12.. 3. Мотив и квалификация преступлений. 19. 6. Казань.. 18]. Квалификация хищений социалистического имущества.А. Другим обязательным признаком субъекта хищения является установленный законом возраст . Drept penal.. Ed.Д. Трайнин А. Уголовно-правовая борьба с хищениями. Меньшагин В. Юрлит.А. Москва. Юрлит. Охрана социалистического имущества. Макарь И.Р. Кригер Г. Казань.С. Волков Б. Москва.. Волков Б.Н. Библиографические ссылки: 1. Chişinău.. 1974г. Мотив и цель при хищении социалистического имущества. Луков Г. Москва. 18.Л. Борзнеков Г.М.. Психология. “Наука”. Учение о преступлении. 1969г. Кишинев.А. Кригер Г. а для хищения в особо крупных размерах . Учение о преступлении. 7.. Пионтковский А..Problemele actuale de prevenire şi combatere a criminalităţii 309 условий. Ответственность за мошенничество.14 лет. Пионтковский А. Охрана социалистического имущества.. Борьба с хищениями социалистического имущества. Юрлит.. 16.. вызванного болезнью” [19.А. Partea generală. 9.77. Москва. «Картя Молдовеняскэ». Юрлит. «Картя Молдовеняскэ». Курс советского уголовного права.1992г. 1971г. Квалификация хищений социалистического имущества. 17..16 лет. Преступления против социалистической собственности и борьба с ними. Кригер Г.А.. Минск. 12. 4. . Закон и общественность в борьбе с хищениями. 1994.А. Общее учение о составе преступления.. О судебной практике по уголовным делам о хищении имущества собственника. Юрлит... 1964г. Кригер Г. с. Москва. 1968г.А. Москва. Борьба с преступлениями против социалистической собственности. Харьков.. 1978г.. Планонов К. том 1. Москва.07. 10. Кириченко Г. 2.... Ştiinţa. 1970г... 11. Мотив и квалификация преступлений. 1978г. 1965г.И.. Юрлит 1971г. исключающих уголовную ответственность лица вследствие нарушения его психической деятельности. 1974г. Лунц Д. 1965г. 15.А.А. с.К. 8. Проблема невменяемости в теории и практике судебной психиатрии. Лобанов В. Пинаев А. с. Москва. 1974г.. 1975г. 1978г. Москва. Пионтковский А. Квалификация хищений социалистического имущества. Квалификация хищений социалистического имущества. Кишинев. Москва. 1969г. 1957г.

al R.Asachi 21.Moldova MD-2009 Chişinău.ANUARUL ŞTIINŢIFIC.md .03.police.md.academy.67 Coli de tipar 27.A.Gh.2006 Coli de autor 23. telefon: (+373) 2 723959.21 Tirajul 100 Tirajul executat sub comanda 234 Tipografia Academiei “ Ştefan cel Mare” a M. Ediţia a VI-a Bun de tipar 27.I. e-mail: academy@police. fax: (+373) 2 738994 web: www. str.