PROGRAM DE RECUPERARE KINETICĂ PENTRU UN GRUP DE PACIENŢI VÂRSNICI CU FRACTURĂ DE PALETĂ HUMERALĂ Fracturile paletei humerale reprezintă de fapt

fracturile extremităţii distale a humerusului, delimitată superior de o linie ce trece transversal la 4 laturi de deget deasupra interliniei articulaţiei cotului şi inferior, de interlinia articulară. Împreună cu fracturile de olecran, coronoidă şi extremitatea proximală a radiusului, fracturile paletei humerale se încadrează în fracturile cotului şi se produc prin următoarele mecanisme: direct, mai rar prin lovituri în zona cotului; indirect, mai fregvent prin hiperextensie, hiperflexie, sau deviaţia laterală a cotului. Clasificarea fracturilor de paletă humerală: a) După traiectul de fractură: supra şi intercondiliene (în T şi în Y), de epitrohlee, de condil extern; şi mai rar: de capitulum, diacondiliană, de condil intern, de epicondil. b) După localizare în raport cu articulaţia cotului ele pot fi: • intraarticulare – pot fi supra sau intercondiliene, prin dezlipire diafizoepifizară a humerusului, • sau condiliene, care sunt extraarticulare dar cu fracment în articulaţie Fracturile intraarticulare se pot asocia cu luxaţii ale cotului şi rupturi capsulo-ligamentare. Fracturile supracondiliene se produc rar la vârsnici şi mecanismul de producere este prin extensie sau prin flexie. Fracturile intracondiliene sunt cele mai întâlnite la vârsnici şi reprezintă fracturi intraarticulare, cel mai fregvent asociate cu cele supracondiliene şi se produc prin traumatisme pe faţa posterioară a cotului şi prin hiperextensie. Fracturile de epitrohlee sunt extraarticulare şi se produc fie prin smulgerea ligamentului collateral intern, fie prin contracţia violentă a muşchilor epitrohleeni, fie prin forţarea cotului în valg. Fracturile condilului extern se produc atunci când trohleea în porţiunea sa externă loveşte brusc în capitulum humeral. Semnele şi simptomele sunt cele clasice în fracturi: durerea spontană şi la palpare, echimoza locală, impotenţa funcţională, deformarea regiunii, întreruperea continuităţii osoase, netransmiterea mişcării în focar, scurtarea regiunii, cracmente şi mişcări anormale în focar. Obs: Este bine să fie verificat pulsul în artera radială şi mobilitatea şi sensibilitatea degetelor. Diagnosticul diferenţiar se pune pe baza radiografiei în două incidenţe – faţă şi profil.

1

iar programele care se mai fac peste acest interval sunt foarte lente. iar dacă ruptura este suficient de amplă se produce hematom şi apoi osteom. mobilizări pasive. Recuperarea durează însă de obicei de la două luni în sus.cel mai vulnerabil este muşchiul brahial. 2 .  Leziunile pe vase şi nervi – fractura poate să intereseze un trunchi nervos şi să producă parestezii. mişcări active. TRATAMENTUL În primă fază tratamentul este: a) Ortopedic în fracturile fără deplasare – şi în fracturile mai des întâlnite imobilizarea va fi: în fracturile supracondiliene cu aparat branhianterabhial sau prin extensie continuă transosoasă. în cele intercondiliene prin aparat gipsat brahiopalmar. aceasta pune probleme de atitudine terapeutică doar chirurgului. b) Chirurgical . sau poate produce o ischemie parţială determinând retractura Folkman. Refacerea mobilităţii – care se reface prin: posturi.Complicaţii: Principalele leziuni şi ulterior complicaţii asociate fracturilor sunt:  Decolarea periostală – are ca rezultat calusurile exuberante. care duc la apariţia de hematoame pe fondul cărora se poate produce depunere de calciu.  Deplasările fragmentelor osoase – pot să determine fie deviaţii axiale şi atunci prin schimbările biomecanice scade forţa musculară. când fragmentul muscular rupt se interpune între fragmentele osoase.  Leziunile ligamentare. în cele de epitrohlee prin poziţionare în abducţie forţată supinaţie maximă şi extensie. sau o ischemie totală determinând necroza ţesuturilor din teritoriul de distribuţie al vasului respectiv. sau acel fracment deschide articulaţia şi rezultă o artrită posttraumatică sau o hemartroză. deci osul nu mai poate cicatriza. deci consecinţa funcţională este limitarea mobilităţii. pe muşchiul antagonist şi agonist. cu apariţia miozitelor calcare . sau osificările subperiostale.  Rupturile musculare – consecinţele pot fi două: pseudoartroză. tije Kirschner şi hobanaj. autopasive. Programul de recuperare kinetică Recuperarea fracturii de paletă humerală se face după schema generală de kinetoterapie a cotului. metode de facilitare de tipul ţine-relaxează. din care va rezulta un obstacol mecanic. osteosinteză cu şuruburi sau cu tije Ender. folosindu-se placă în Y. Pentru kinetoterapeut are importanţă numai dacă fractura a interesat sau nu articulaţia. cel mai fregvent rupându-se cele colaterale şi eventual asociiind luxaţiile. Obiectivele propuse sunt: 1.în cele cu deplasare. cu deplasarea cotului în valg sau var. căci atitudinea lui este în funcţie de aceasta. Observaţii asupra mişcărilor pasive: cele intempestive asupra cotului sunt total interzise deoarece determină inflamarea articulaţiei şi uneori chiar mici rupturi periarticulare. iar în fracturile condilului extern cu cotul în semiflexie. pareze sau paralizii.

care încearcă să rupă poziţia de echilibru. este la 0 90 . exemplu: subiectul este aşezat cu mâinile pe masă înainte sau în spate. sau un burete mai gros.  Dacă în cursul recuperării se înregistrează o stagnare de peste 15 zile este nevoie de o pauză de cir ca 2 săptămâni. de obicei de o artroliză.  Chiar dacă programul kinetic reluat este corect. Refacerea forţei musculare se face întotdeauna analitic. stabilă şi cu unghiuri de mobilitate funcţionale. timp de cel puţin 2-3 zile. În acelaşi sens se poate utiliza sistemul de scripeţi sau în anumite condiţii poziţia de cvadrupedie. Refacerea stabilităţii. Se lucrează pe grupe musculare: flexori. În ambele cazuri se lucrează în cursă internă. Pentru echilibrare vor fi stimulate contracţile izometrice. Orice reapariţie a durerii obligă la întreruperea exerciţiilor de recuperare a forţei musculare. şi se face prin exerciţii analitice de tonifierea musculaturii flexoare şi extensoare. de obicei cu un baston cu greutate la capăt. dar nu se înregistrează o ameliorare este nevoie de o corecţie ortopedico-chirurgicală. care se practică din diferite unghiuri articulare şi unde pacientul trebuie să se opună forţelor multidirecţionale. Este foarte utilă mişcarea cu opoziţie. alternativ ale flexorilor şi ale extensorilor de cot.  Nu se fac mobilizări pasive şi în mod deosebit cele forţate. Refacerea forţei musculare – se va lua în consideraţie numai după ce neam asigurat că articulaţia cotului este indoloră. cu pauze suficient de lungi. În cazul grupelor supinatori-pronatori cel mai util exerciţiu este storsul rufelor sau a unui instrument elastic. unde forţaa va fi maximă. din aşezat. Pentru flexori sectorul cel mai convenabil de lucru. extensori. 3 - . supinatori. deoarece creşte hipertonia flexorilor şi riscul de a se rupe tendoanele. după care acestea se reiau cu o rezistenţă inferioară celei care a declanşat durerea.  Nu se pune încărcare cu greutăţi pentru a forţa extensia. Sunt exerciţii care se bazează pe mişcările de echilibrare. mişcării controlate şi abilităţii – care se realizează prin exerciţii pentru muşchii flexori. De asemenea este utilă tehnica stabilizare ritmică (din metoda Kabat). deci de curăţare a aderenţenlor dezvoltate în interiorul articulaţiei. sau din decubit dorsal. niciodată global. Presupune lucrul cu ambele membre superioare. Înainte de a porni în recuperarea unui cot posttraumatic este neapărat necesar să ţinem cont de următoarele aspecte:  Cotul inflamat nu se mobilizează. 3.La nivelul cotului dacă se acţionează printr-o întindere pasivă pot să apară efectele negative ale inducţiei reciproce. uneori poate dura luni de zile. Putem include şi tracţiuni la sisteme de scripete cu greutate. până nu va dispărea edemul şi inflamaţia.  Recuperarea cotului este lungă. deoarece acestea duc la apariţia miozitelor calcare. 2. adică se produc contracţii simultane pe antagonişti iar dacă întinderea este exagerată este activată şi contracţia la fel. iar pentru extensori 30-400. supinatoare şi pronatoare. kinetoterapeutul trăgând trunchiul în sens invers sprijinului. după care programul kinetic se reia. rezistenţa opusă este progresivă şi se practică serii de 15-20 exerciţii. mai ales cu gantere şi pronatori. extensori şi supinatori. exemplu: un opt de cauciuc.

Combaterea redorii În fracturile paletei humerale 45% din pacienţi nu scapă de redoare. fie simetric de poziţia neutră. care permit posturarea alternativă pe extensie completă şi flexie. Pentru a prevenii atrofiile musculare se vor executa contracţii izometrice pe care pacientul le va învăţa cu umărul opus. pumn. grave (30-600). cât şi din articulaţia scapulo-toracică (frecvent neglijată). care se alternează de câteva ori pe zi. La umăr se vor executa abducţii. 2-4 săptămâni. (contracturile pot compromite mişcările în întreg lanţul kinetic al membrullui superior). dar în cazul nostru fiind vorba de un grup de vârsnici. antepulsii şi rotaţii. 4 . la nivelul umerilor. Acest lucru se face prin: Imobilizare scurtă. Dacă este vorba de o inflamaţie postoperatorie. care apar mult mai rapid. moderate (60-900). Când este nevoie de o imobilizare mai lungă. folosindu-se câte două. Redoarea interesează în special mişcarea de flexie/extensie. care impune verificarea periodică a circulaţiei în membrul superior respectiv. cotul se imobilizează pe o orteză statică dorsală. sau redoare în extensie – cu deficit de flexie. Combaterea inflamaţiei În permanenţă va trebui să respecte principiul că articulaţia inflamată trebuie menajată. Programul de recuperare seamănă foarte bine cu schema generală de recuperare funcţională a sechelelor postraumatice ale cotului. mână. În funcţie de gradul de libertate al extensiei cotului. ea nu se mobilizează nici măcar activ. Pentru pumn sunt permise flexia. astfel în cât cotul va sta în poziţii maxime de flexie şi extensie. redorile sunt considerate: foarte grave (0-300). Umărul va fi mobilizat atât din articulaţia glenohumerală. extensia şi deviaţiile laterale. Perioada de imobilizare Durata de imobilizare în cazul fracturii cotului este foarte variabilă mergând de la două săptămâni până la două luni. după un interval de ghipsare aparatul ghipsar este înlocuit cu atele bivalve. se scurtează la maxim perioada de imobilizare din cauza complicaţiilor. fie mai accentuat într-unul dintre sectoare: redoare în flexie – cu deficit de extensie. Este nevoie şi de mobilizări active ale tuturor celorlalte articulaţi ale lanţului kinetic: umăr. sau bandaj compresiv. Imobilizarea se poate face de la început pe atele. Profilaxia redorii Ne interesează profilaxia redorilor funcţionale severe în articulaţiile libere. minore (peste 900). Combaterea hipotrofiei musculare Treptat se adaugă mişcărilor rezistenţe gradate pentru evitarea hipotrofiilor musculare. însoţite de exerciţi decontracturante. coloanei cervicale şi coloanei dorsale superioare.

saltele. şezând. se fac exerciţii izometrice pentru musculatura intrinsecă. De aceea un program complet de recuperare a unui post traumatic trebuie să aibă în vedere în mod cu totul deosebit starea generală a pacientului. colaci de cauciuc. Sechelele generale nu sunt obligatorii ele apărând în funcţie de traumatism de particularităţiile individului. cât şi de eventualele afecţiuni cronice (cardiopulmonare. Recuperarea după suspendarea imobilizării Gimnastica generală Se execută de preferinţă în grup. Programul de gimnastică generală este compus din aproximativ aceleaşi elemente ca pentru gimnastica de întreţinere şi dezvoltare generală a organismului. bănci. mingi mici. mingi medicinale. Se recomandă poziţionarea membrului superior evitându-se declivitatea prelungită. exerciţiile pe cele două diagonale clasice. De obicei contrarezistenţele sunt realizate de mâna sănătoasă. cu ea se începe programul de recuperare. Intensitatea exerciţiilor este limitată atât de vârsta înaintată a pacienţilor. Sechelele generale pot fi de tipul: tulburărilor psihice. creşterea îndemânării. Se introduc treptat şi exerciţii specifice cotului. se realizează o 5 . acolo unde se poate este util înotul stil bras. cu scop circulator antiedem. Recuperarea globală a cotului Vizează practic să reintegreze cotul în catena cinetică a membrului superior printrun program de exerciţii în lanţ cinematic deschis. Pentru recâştigarea extensiei cotului. două fiind utilizate cel mai frecvent: • Schema cu braţul în extensie – abducţie – rotaţie internă şi extensia cotului realizând o extensie-pronaţie a cotului. Trebuie folosite tehnicile de facilitare din metoda Kabat. hepatice. decubit. sau mai ales în lanţ semideschis. • Schema în flexie abducţie – rotaţie externă a braţului şi flexie a cotului – această schemă evocă gestul de a prinde un obiect şi de al apropia de corp. mâinii şi a antebraţului – dacă este neacoperit. aşa cum se desfăşoară toate actele motorii din viaţa de zi cu zi. respiratorii). Menţinerea troficităţii ţesuturilor Se folosesc unde electromagnetice de înaltă frecvenţă pentru grăbirea consolidării fracturii. creşterea forţei şi rezistenţei musculare. În cadrul antrenamentului general se urmăreşte asuplizarea articulară. metabolice. asociată cu extensie cubitală a pumnului. renale).Mâna şi degetele vor fi solicitate cu multă perseverenţă. atunci când starea pacientului o permite. bare scripeţi. dar şi de prescrierea în perioada de imobilizare a unui program special de prevenire a acestor fenomene. dar şi pentru cea a antebraţului. dar tot cu ea se va continua şi după ce zona interesată este funcţională şi poate fi integrată în activităţile globale. care este segmentul ce ne interesează. Se adresează tuturor segmentelor corpului. dezvoltarea răbdării. mânere cu resorturi. Metodele corespunzătoare sechelelor generale pot reprezenta un handicap serios pentru programul recuperator local. dar şi masajul umărului. corzi. Se realizează exerciţii din poziţii variate. se vor utiliza plastilina. stând şi se utilizează dotările sălilor de gimnastică: spaliere. Se folosesc diferite scheme de mişcare în funcţie de obiectivul urmărit. creşterea vitezei de execuţie a mişcărilor. fizice (circulatorii.

iar în timp ghidajul se transformă în contrarezistenţă.flexie-supinaţie a cotului asociată flexiei radiale a pumnului şi adducţie rotaţie externă a umărului. a tuturor elementelor biomecanice câştigate prin kinetoterapie. se efectuează iniţial din decubit şi mai apoi din poziţia aşezat. prin şedinţe de kinetoterapie scurte şi făcute de 4-5 ori pe zi. Cele mai importante sunt mobilizările analitice. Amplitudinea mişcărilor de flexie/extensie şi supinaţie/pronaţie trebuie să se menţină în limitele în care durerea nu se manifestă. din ziua acincea încep mişcările active libere pentru recuperarea extensiei. Dacă inflamaţia persistă sunt utile atelele posturale. subiectul începe activ mişcarea. Este esenţială obţinerea relaxării. Exerciţiile pot fi performate şi în apă caldă. 6 . prin îmbinarea în cadrul programului de lucru. mai ales auto-pasive şi active. La început ghidajul urmăreşte ghidarea corectă a diagonalei. care menţin posturile de flexie şi extensie maximă şi care este bine să fie schimbate la 3-6 ore. Recuperarea analitică 1. kinetoterapeutul urmăreşte ca aceasta să fie corectă şi treptat să fie tot mai amplă până se va derula pe tot arcul de mişcare. fie pentru acţiunile de prono-supinaţie. pentru a activa la început componenta puternică a diagonalei şi prin inducţie excitaţia se va transmite întregii diagonale. Modul de lucru este în lanţ kinetic semiînchis cu rezistenţă aplicată la nivelul mâinii (rezistenţă distală) sau la braţ (rezistenţă proximală). Sunt benefice mişcările pe diagonalele membrului superior. După 3 săptămâni de la deghipsare – această fază durează 3-6 săptămâni. care va creşte coeficientul de elasticitate a structurilor retracturate şi a acţiuni de facilitare a apei. atât cu cotul flectat cât şi cu el extins. a decontracturării umărului şi a membrului superior în general. Acest program participă activ la procesul de recuperare funcţională. plante medicinale şi tărâţe de grâu sau mălai. Se pot introduce în programul zilnic elemente de terapie ocupaţională. Efectuarea acestor scheme se conduc după principiul secvenţialităţii. fie pentru cele de flexieextensie. Sunt indicate mişcările active ajutate. individualizat pentru fiecare bolnav în parte. Orice traumatism de cot determină reflex o contractură a flexorilor la nivelul întregului lanţ kinetic al membrului superior afectat. dar dacă situaţia osoasă permite în recuperarea fracturii paletei humerale la persoanele vârsnice cotul afectat este imobilizat timp de 4 zile în flexie de 1200. mişcarea fiind mai uşoară. care va fi tot mai mare. care continuă creştere a mobilităţii. Mărimea acestor rezistenţe va fi dozată progresiv în funcţie de importanţa deficitului de forţă de contracţie musculară. nămol terapeutic. Între şedinţe cotul este fixat la noile unghiuri obţinute. În apă se pot adăuga: sare de bucătărie. care să fie ghidate de kinetoterapeut. Încep exerciţiile de creşterea forţei musculare. Perioada imediat după imobilizare În mod normal reprezintă primele 2-3 săptămâni după imobilizare. 2.

Se continuă programul de creştere a forţei musculare. până la cursă maximă dacă este posibil.cursuri Patologia Aparatului Locomotor. introducând elemente din diverse activităţi umane cum ar fi: tăiatul cu fierăstrăul.  Tudor Sbenghe. tenisul de masă şi bauelingul. Încep exerciţiile de refacere a stabilităţii şi mişcării controlate. ”Recuperarea medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor” – Editura Medicală – Bucureşti .  Cristian Budică. Bucureşti 2005. cum ar fi Hold-Relax.3. lucrul cu şurubelniţa sau cu burghiul. Bucureşti 2002.  Iaroslav Kiss.1981 7 . folosirea ruloului de tapet. După 6 săptămâni – rămâne prioritară creşterea mobilităţii. Barbu. Bucureşti 2001. ”Elemente de Ortopedie şi Traumatologie” . ”Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice” – Editura Fundaţiei România de Mâine. prin exerciţii analitice pe fiecare grupă musculară.  Şef lucrări D.Universitatea de Medicină şi Farmacie. lustruitul. Bibliografie  Profesor Universitar Elena Luminiţa Sidenco . Trebuie combătute contracturile restante prin tehnici de facilitare. sau sporturi terapeutice: lovitura la coş din basket. ”Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală” – Editura Medicală. Programul de terapie ocupaţională va reda eleganţa şi eficienţa gesturilor uzuale în activitatea de autoîngrijire precum şi în cea profesională şi în acest sens se diversifică.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful