Geopolitica Rusă la zi

Indubitabil, preocupările de securitate sunt factorul care setează agenda globală şi căruia îi sunt subsumate eforturile majore ale principalilor actori de pe mapamond. Centrele de putere-actuale sau emergente, statale sau virtuale, aici, ne referim la Statele Unite, Uniunea Europeană, NATO, China, Uniunea Europeană şi Rusia, acumulează un rol primordial în în configurarea şi orientarea mediului economic şi de securitate la scară globală. Citându-l pe Ian Bellany care afirma că „securitatea, în sine, este o relativă absenţă a războiului” combinată cu un nou introdus factor psihologic, reprezentat de „o relativ solidă convingere că nici un război care ar putea avea loc nu s-ar termina cu o înfrângere, ne propunem a evalua noile viziuni geopolitice ale Rusiei întrucât lumea se află acum într-un nou mileniu, în care noile riscuri şi ameninţări la adresa securităţii au determinat-o să reconsidere valorile general umane ce leagă între ele statele şi naţiunile. De la geopolitica americană sub Bush la geopolitica americană sub Obama Evident, în sfera teoriei putem enunţa ipoteza că revenirea la putere a „democraţilor” amercani în dauna „republicanilor” a modificat vizunea geopolitică a Statelor Unite şi a aliaţilor săi. Administraţia Obama şi-a cristalizat noi priorităţi strategice chiar dacă Strategia de securitate naţională din anul 1992 rămâne nemodificată şi actuală. Şi dacă în perioada Bush amplasarea Sistemului de apărare antiaeriană(Scutul antiaerian). Experţii şi politologii ruşi consideră că acest lucru nu a fost determinat de Iran, ci mai degrabă este vorba de miza pe care o stabiliseră Statele Unite pe Europa Centrală de Est, văzută ca un partener prioritar pe continentul european( «Lumea globală. Ambiţiile Rusiei suverane» Forumul "Strategia-2020" (14.10.2009) http://er.ru/2020/text.shtml? 10/3239,110390. Adică, îşi justifică politologii ruşi opiniile, bătrâna Europă, prin Franţa, Germania, Italia, ar fi trădat America în războiul din Irak şi miza ar fi constat în apariţia unei noi Europe, angajate unei politici strategice americane, care s-ar fi prezentat prin Polonia, România, Ţările Baltice, Ungaria, Cehia(Cu toate acestea există voci că dintre toate statele central-est europene, Rusia ar trebui să-şi intensifice colaborarea cu România şi Bulgaria). Şi aceste state central-esteuropene au devenit principalele partenere ale SUA în NATO, iar apariţia Scutului ar fi constat ca un gest de recunoştinţă. Şi dacă anterior Statele Unite se sprijinea pe Europa Occidentală, iar pe Europa Central Europeană o asocia primei, în perioada Bush Statele Unite a mizat pe Europa Central Europeană, iar cu Europa Occidentală a menţinut relaţiile deja prestabilite în anii precedenţi. Noua administraţie Bush s-a distanţat de priorităţile administraţiei Bush, iar Europa Central Europeană devine neinteresantă pentru şeful statului american. Refuzul amplasării Scutului în Europa de Est rezidă din aceste considerente, sistem de apărare prioritar anterior intereselor americane. O altă prioritate care a căzut din actualitatea constă în transferarea într-o perspectivă nedeterminată a posibilităţii admiterii în NATO a Ucrainei şi Georgiei. Mai ales că astăzi statul ucrainean, în urma schimbărilor politice ca urmare a instalării la putere a unei administraţii proruse, a renunţat la procesul de aderare la Alianţa Nord Atlantică. Şi trebuie să recunoaştem că dacă iniţial Statele Unite şi-au formulat un obiectiv de atragere în NATO a Ucrainei şi Georgiei, instituind şi o campanie de popularizare a unui ideal euroatlantic pentru statele europene din fostul spaţiu postsovietic, până la dezideratul că uşile NATO sunt deschise pentru Ucraina şi Georgia şi cândva, odată, aceste state vor adera-reprezintă un eşec în scopul strategiei de politică externă şi modificarea din mers a priorităţilor de politică externă. De asemenea remarcăm că administraţia Obama mai mult stabileşte accentul pe lumea musulmană, iar relaţiile cu statele adverse

a apariţiei unor comunităţi noi pe teritoriul rus. În contextul prefigăriii unor noi obiective geopolitice şi geostrategice comune. spun politologii ruşi. Secretarul de stat american Hillary Clinton a salutat schimbul de instrumente de ratificare şi a declarat că tratatul este un exemplu "al cooperării ce este în interesul tuturor". Tratatul a fost ratificat de Parlamentele celor două ţări şi aprobat de liderii rus şi american în ianuarie). a spus el. politica externă americană se vrea axată a fi cea a călăreţului care călăreşte mârţoaga rusă. primul preşedinte rus. Trebuie să recunoaşte că restartarea relaţiilor ruso-americane. a luat credit în valoare de 25 miliarde de dolari pentru construirea unui gazoduct în Republica Populară Chineză. anterior. îmbătându-l şi stabilindu-i cedări în chestiuni care prin alte căi nu le-ar fi obţinut. Ca argument ruşii invocă cartea lui Talbet „Bill şi Boris”. înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice. Din acest considerent. Pregătirea documentului a durat ceva mai puţin de doi ani – o perioadă de timp destul de scurtă pentru un tratat de un asemenea nivel(http://romanian. ceea ce în cultura politică americană se exprimă prin „mitul cowboyului cu pălărie roşie”. ruşi cred că America niciodată nu va fi de acord să fie mârţoaga care să se lase călărită de călăreţul rus. Rusia. Prin urmare. Mai apoi au urmat şi alte acorduri ruso-chineze care au creditat Rusia cu alte miliarde de dolari. după epoca postsovietică. dar şi stabilirea princiipilor unei cooperări interstatale de avengură s-a reliefat în ratificarea Tratatului Start. Europa a tratat Rusia ca pe un teritoriu care descurajează ascensiunea „rasei galbene” pe bătrânul continent. Prin urmare există în practica istorică tentative de stabilire a unei alianţă strategice ruso-americane încă din anii 90. Trebuie să menţionăm că la baza formulării perspectivelor ruso-americane se află Hillary Clinton. Şi dacă. miza cooperării rusoamericane este evaluată distinct de expertiza rusească. şeful statului rus a eşuat lamentabil în politica externă. Putem vorbi azi despre o reîntoarcere în timp. În anul 2009. Rusia a semnat un imens contract.550 ogive nucleare desfăşurate pentru fiecare dintre cele două ţări. la conferinţa de la Munchen. dar şi absolut inadmisbilă. şi că Moscova a tras învăţăminte din acea perioadă.intereselor americane sunt mai relaxante. Istoricii ruşi consideră că jucându-se cu ideea stabilirii unei relaţii privilegiate cu americanii. Iar aceste îngrijorări survin graţie ofensivei chineze în Rusia. Semnat în aprilie 2010 de Dmitri Medvedev şi Barack Obama. Modelul unei alianţe strategice ruso-americane a fost exprimat în anii 90 şi de fostul şef al diplomaţiei ruse Andrei Kozârev. ci pe cel al unui „călăreţ”. iar preşedintele american Bil Clinton ar fi profitat din plin. "Principiile egalităţii. întâmplător sau nu. START prevede un maxim de 1. întrucât această idee l-ar fi făcut vulnerabil. secretarul de stat. o reducere cu 30% în raport cu nivelul tratatului din 24 mai 2002. Acesta ar fi mesajul discursiv rusesc sugerat de premierul rus Vladimir Putin care reclamă că anul 91 a fost unul tragic şi o calamitate geopolitică a secolului XX. care şi atunci ca şi acum răzbeşte în sistemul internaţional. astăzi nu mai pun accent pe acest fenomen. în gestiunea căruia se află politica externă americană şi. făcând excepţie Iranul şi Coreea de Nord. reliefată şi în fluxul migraţional ilicit. în decurs de un an. parităţii şi caracterului indivizibil al securităţii pun o fundaţie solidă pentru cooperarea modernă Rusia-SUA în diverse sfere". Abilitate voci ruseşti care îşi revendică acelaşi rol axiologic de putere continentală consideră că Statele Unite nu îşi văd un rost de „mârţoagă”. Rusia-SUA Noul context geopolitic arată că Statele Unite. ceea ce ar fi contraindicat. a declarat că ratificarea noului START va creşte stabilitatea internaţională şi va promova cooperarea Rusia-SUA. Ministrul rus de externe.China Un alt aspect sensibil care provoacă îngrijorare şi trezeşte mai multe semne de întrebare la Moscova ţine de relaţia de apropiere formală dintre Rusia şi China. Noul Tratat START ruso-american de reducere a armelor strategice ofensive a fost ratificat de ambele părţi ale oceanului. este soţia fostului preşedinte american Bill Clinton. Boris Elţân. la 5 februarie 2011. dar care nu a funcţionat. Serghei Lavrov. manifesta un interes sporit pentru o alianţă ruso-americană.html. Modelul „Elţin” redivivus în politica externă a Rusiei După destrămarea URSS-ului. sub administraţia Obama. iar mârţoaga ar fi utilă emenamente ca să îndeplinească servicii pentru America. cauzată de criză. spun ruşii.ru/2011/01/27/41525841.ruvr. . ar privi mai îngăduitor spre Moscova şi ar concepe o nouă viziune în relaţiile cu Rusia.

Proiectele de securitate europene în Rusia nu stârnesc opinii reacţionare cum că ar exista posibile ameninţări la adresa statului rus. În loc de concluzii Statele Unite ale Americii.Convenţia de parteneriat şi cooperare(CPC). au trezit un acut interes în mediul rusesc. rămân priorităţile geopolitice ale Rusiei. Rusia-UE O prioritate geopolitică a Rusiei o constituie relaţiile cu Europa Occidentală. Moscova observând procesele care se petrec în Europa Occidentală. pentru că laboratoarele ruseşti intră în incertitudinea de a-şi stabili priorităţile pe termen lung cu formaţiuni pe care le-ar fi neglijat. O parte din adepţii proiectului pro-asiatic consideră China ca un redutabil partener în descurajarea Occidentului. există opinia că cultivarea unei cooperări politico-militare avansate cu UE ar presupune contracararea politicii NATO. în care sunt ilustrate scopurile şi obiectivele de cooperare. China şi Europa. propune o reaşezare a sferelor de influenţă pe harta europeană. Pe de altă parte. alegerile din Germania. Aproperea Rusiei de China este văzută distinct de mediul politic rusesc. comuniştii germani intră în Parlament. care sunt mecanismele participative a Rusiei în procesul luării de deciziile legate de operaţiunile desfăşurate sub egida UE. mai ales Gazpromul. Moscova a lansat un proiect de Acord de securitate europeană. construcţia de gazoducte antieuropene în spaţiul UE. s-a raliat într-o oarecare . Este adevărat că dialogul dintre Rusia şi UE se bazează pe un act de bază. potrivit căruia Occidentul ar trebui să renunţe la pârghiile sale de influenţă din spaţiul postsovietic. o Europă antiamericană şi libertatea de circulaţie pentru ruşi. îi debusolează pe ruşi. la Deauville (Franţa). din 30 noiembrie 2009. Prin urmare. Rusia are o atitudine sceptică faţă de proiectele UE în domeniul securităţii şi a apărării. Fără îndoială că Rusia îşi pune o oarecare speranţă într-o Europă fexibilă faţă de iniţiativele ruseşti. Kremlinul consideră că UE încă nu şi-a determinat rolul în arhitectura de securitate europeană. chiar dacă experţii afirmă că interesulreciproc este scăzut. că Lafonten acumulează 12%. spaţiul postsovietic reprezintă un spaţiu vital pentru Moscova. care a intrat în vigoare în anul 1997. Întrucât Ucraina. pe care şi-l arogă şi pe care îl consideră intangibil actorilor euroatlantici. Dar una din ideile care se conturează în Rusia constă în edificarea unui singur consorţiu european al gazelor în care Rusiei iar reveni rolul de primă vioară. iar declaraţiile referitoare construcţiile de drumuri pe care le vor realiza chinezii. care i-ar oferi şansa să devină membru de facto al acestui proces. fiind sceptică că s-ar incadra în tipajul lor. în ordinea enunţată. că tehnologiile chineze vor avea acces pe piaţa rusească în schimbul materiei prime.Public s-a demonstrat o evidentă apropiere a ruşilor cu chinezii. că lobbycraţia occidentală s-a opus unei asemenea tendinţe. occidentalii ar fi descurajat negocierile politicii de apropiere a Rusiei de China. a fost elaborat modelul celor patru spaţii. şi hărţile rutiere. chiar dacă au acceptat contribuţia factorului european de-a restabili pacea temporară în regiune. sabotarea proiectelor energetice europene relevă faptul că Moscova joacă cartea ameninţării statelor Europei prin mijloace neoneste şi negociind la sânge caracterul de lider euroasiatic. pentru că susţin aceştia. Războiul pe care l-a instituit asupra Georgiei a format o reacţie negativă din parte UE. În afară de CPC. Pe de-o parte. Evident. De asemenea. Belorusiei. în care sunt precizaţi paşii de realizare a acestora. În schimb. se arată consternată de faptul că în dauna prietenilor socialdemocraţi. iar iniţierea de „războaie ale gazelor” contra Ucrainei. unde şi cum ar putea să se exprime statul rus în această structură regională. cu efecte spre statele din UE au pus Rusia într-o poziţie de agresor economic. în anii 90. ruşii nu înţeleg în ce ar consta Identitatea Europeană de Securitate şi Apărare (ESDI) în logica sistemului de securitate comună. că muncitorii chinezi vor demara în Rusia lucrări serioase. Rusia consideră inoportună ratarea posibilităţii de cooperare în această direcţie. sunt reconsiderate relaţiile cu partidele radicale de dreapta care s-au solidarizat cu poziţia Rusiei în subiecte sensibile. spre exemplu. Teama că comuniştii din patria lui Karl Marx sunt alţii decât echipa Shroeder cu care Rusia a realizat atâtea acorduri în privinţa gazului. Iar în această privinţă Rusia are o mare dificultate de a înţelege. Republicii Moldova. instuţional. enunţând teza că nici o organizaţie nu poate să-şi consolideze securitatea în pofida altora. Un exemplu ar fi Partidul Libertăţii din Austria care a sprijinit politica rusească în Georgia şi a adoptat accente dure antiamericane. Şatajul Europei cu gazele ruseşti. Proiectul rusesc adresat UE şi pentru care a militat Merkel la 18-19 octombrie 2010.

care reconfigurează formulele puterii vehiculate de perspectiva tradițională. dimensiunea teritoriului încetează să mai fie cea mai importantă componentă a puterii statului. Rusia recunoaşte că se prezintă ca o putere regională într-o ordine internaţională. Uniunea Europeană şi China. încercăm să aflăm (şi) dacă. teritoriul cu feluritele sale caracteristici nu mai prezintă nici o importanță. teritoriul are importanță geopolitică în raport cu felul în care este pus în valoare de către stat. să-şi desfăşoare politica în aşa stil încât să arate doar ca un centru regional. Și de aici începe o întreagă discuție legată de factorii sociali. să profite din disputele celor trei în calitate de „punte” dintre Europa şi Asia Bazele geopoliticii și viitorul geopolitic al Rusiei – I ROMÂNIA PRIVITĂ DE LA MOSCOVA În urmă cu ceva vreme. regiunea Caucazului se prezintă ca fiind cheie în ulterioarele mişcări tectonice geopolitice. Indubitabil. Nicolae Iorga a propus însă o privire distinctă asupra variabilelor din formula puterii statului. relevă că jocul în care europenii şi americanii vor miza pe factorul turc(chiar dacă nu este un stat UE) în scopul realizării unor proiecte care nu i-ar permite Rusiei să saboteze iniţiativele europene şi euroatlantice în domeniul energetic. care conferă forță unui stat. de intelectualii aflați în solda acestora. într-o lume globală în care timpul cucerește spațiul. spirituali. cel mai important fiind fie dimensiunea teritoriului. şi în ce măsură. ceea ce înseamnă că singura geopolitică care contează este cea articulată de marile puteri. Geopoliticianul rus aduce o serie de corecturi geopoliticii clasice. atunci când ne întrebăm dacă se mai poate scrie ceva nou în geopolitică. Bunăoară. în care există 3 mari centre de impact geopolitic: Statele Unite ale Americii. Mai precis. Pavel Sveatenkov. depinde de puterea deținută în sfera relațiilor internaționale de statul mic. apropriat de perspectiva clasică. Carl Schmitt ș. cineva (se) întreba dacă în perimetrul teoretic al geopoliticii. mai e loc pentru idei noi.a.Karl Haushofer. astfel. în acord cu actualul context internațional. Forţa de penetrare a acestor viziuni.măsură la valorile ruseşti. Fără să intrăm în detalii. mergând pe logica clasică din geopolitică. Dughin stăruie asupra dominația perspectivei clasice în geopolitică. Dimpotrivă. Rusia ar trebui să joace pe contradicţiile celor trei centre. puternic era statul administrat de o elită ce cernea printr-o sită valorică locală . Rolul sporit al Turciei care tot mai intens începe să influenţeze geopolitica regională. Edificiul geopolitic ridicat de Dughin este ranforsat îndeosebi cu ideile clasice ale lui Halford Mackinder. După parcurgerea cărții lui Dughin suntem tentați să răspundem că nu. fie competitivitatea economiei naționale. Dar în pofida ajustărilor aduse algoritmului clasic de cântărire a puterii statului. arătăm că în formula puterii statului avansată de geopolitica clasică se combină mai multe elemente. ideile geopoliticienilor din statele mici pot fi împlântate în solul calcaros al geopoliticii clasice. fără ca asta să însemne că puterea este complet deteritorializată și că. După Nicolae Iorga. biologici etc. istorici. Prin urmare. o viziune care reliefa forța creatoare a elitei. Dacă este să-l citez pe expertul Institutului de strategie naţională a Rusiei.

. Textul de faţă nu-şi propune să mărunţească viziunea generală a lui Dughin. România a înregistrat un vârf în perioada interbelică. sunt Anton Golopenț ia. Exploatând un filon ideatic hegelian. Exemple în acest sens. Sau strategie dibace de marketing. cu lacune mari de putere și la vremea respectivă. de elite cu semnul minus. apropiat de Vladimir Putin şi Evgheni Primakov. Revenind la interogația inițială. Mircea Eliade. aceste idei pot învinge rezistența perspectivei clasice din geopolitică doar în perioada în care factorul cultural este cea mai importantă variabilă în formula puterii statului respectiv. E greu însă de crezut că forța scăzută a statului român contemporan poate catapulta aceste perspective spre platoul înalt al teoriilor geopolitice. Gheorghe Brătianu. E însă și respectul pe care un erudit îl are pentru alt erudit. în buna . Jean Pârvulescu. După noi. că. Chiar și astăzi. uitate astăzi. în politica mondială. de fapt. putem spune. După cum nu insistăm asupra puținătății cazurilor în care forța creatoare a elitei se răsfrânge asupra întregii societăți.tradiție’’ inaugurată de corifeii postdecembriști ai culturii autohtone. În plus. Interesant e că în prefața pentru ediția română a lucrării sale. Ion Conea ș. O vom face într-un alt material. În condiţiile în care Dughin. Exces de curtoazie ar putea crede unii. Şi că nu-i (re)cunoaşte ca . repet. de altfel. felul în care Dughin cântărește România din punct de vedere geopolitic e echivalent cu modul în care Federaţia Rusă percepe azi România. Acesta era. a contat. . unul din scopurile programului de reformă socială inițiat de Dimitrie Gusti în perioada interbelică: constituirea statului cultural.Eugen Ionescu. al oamenilor de cultură care au activat în instituțiile statului român. adică. este doctrinarul actualei strategii geopolitice a Rusiei. totuși. Dughin elogiază câteva nume sonore ale culturii române. într-un moment de cumpănă. Ne interesează evaluarea geopolitică pe care Dughin o face României în prefaţa pentru ediţia românească a lucrării sale. Motivul e simplu. cu condiția ca în formula puterii acestui stat factorul cultural să cântărească cel mai greu.genii de nivel mondial’’ pe intelectualii români contemporani. Semnificativ e altceva însă. socot că acestea pot proveni și de la intelectualii unui stat mic.a.. Grație. Mircea Vulcănescu. dominată. Pulsaţia idealului sămănătorist din viziunea lui Iorga e evidentă şi nu insistăm asupra ei. Vasile Lovinescu și Mihai Vâlsan sunt socotiți de Dughin . legată de ideile geopolitice care pot sparge blocada perspectivei clasice. ar putea fi și una și alta. cu caracter) poate deveni un stat puternic (nu apăsăm aici pe diferența dintre elită și oamenii de cultură). Iorga dorea să învedereze faptul că un stat ce înglobează în instituțiile sale oameni de cultură (competenți. un ideal greu de pus în practică mai ales într-o societate prebendalizată. Ștefan Lupașcu. Emil Cioran. atitudine tradusă în politici publice racordate la specificul manifestărilor constitutive ale unei societăți. ne referim la activitatea economică și la cea spirituală.. fără teama de a greşi prea tare. Nae Ionescu. există în spațiul românesc idei geopolitice ce se pot insera cu succes în câmpul geopoliticii clasice. Probabil că acesta a fost și unul dintre puținele momente în care statul român. ar putea spune alții. comparabile ca anvergură intelectuală cu personalitățile culturale reper din zona metropolitană a lumii. organizat pe criteriul ierarhiei competențelor.genii de nivel mondial’’.evenimentele interne și internaționale. Anume că Dughin cunoaște intelectuali români afirmați sau formați în perioada interbelică. pentru cazul românesc. Din acest punct de vedere. și intelectualilor care au propulsat România din punct de vedere cultural între cele două războaie mondiale.

Orânduirea comunistă. Rusia lui Elţîn era în pragul imploziei. care socotea că ciclul post-columbian va fi dominat de telurocrații. Din punct de vedere geopolitic. deşi impulsul atlantist poate fi stopat doar de un impuls continentalist. Îl poate asculta însă. seducția culturală (soft-power-ul) și o populație conectată la cei mai înalți parametrii ai competenței în felurite domenii de activitate sunt cele mai importante elemente ale puterii statului în lumea globală. Dughin adaptează viziunea lui Mackinder în raport cu echilibrul – sau mai bine spus. clivaj lărgit permanent de canonul neoliberal exportat de puterile talasocratice și aplicat mimetic de statul român. nu-l poate contrabalansa geopolitic. Evaluată cu standardele puterii propuse de geopolitica clasică. ca subtip al modernității. dezechilibrul – puterii de după terminarea Războiului Rece. organizații economice caracterizate de suplețe și de abilitatea de a se adapta rapid la nestatornicia pieței. sunt înlocuite de reperele noi ale acumulării flexibile. Uniunea Sovietică urma să devină cea mai importantă putere mondială. fiindcă Rusia nu mai este un pol de putere. practic. este singura alianţă geopolitică în care România va căpăta importanţă nu doar teoretică. graţie spaţiului uriaş pe care-l deţine. Și că etaloanele geopoliticii clasice. țara noastră n-are nici măcar importanţă teoretică. are importanță geopolitică teoretică. Sub oblăduirea Statelor Unite ale Americii însă. E o perspectivă expusă pentru prima dată la începutul secolului XX. România nu doar că nu contează practic în jocurile de putere. istoria raporturilor românoruse din ultimele trei secole e să nu-l creadă pe Dughin. iar nu de către Rusia singură. din punct de vedere geopolitic. România nu contează în configuraţia globală a puterii din pricina dimensiunii reduse a teritoriului. având în vedere clivajul adânc existent astăzi între potenţialul geopolitic al României şi actualizările acestuia. nimeni nu poate să spună. cu condiţia valorificării uriaşului potenţial geopolitic al Heartland-ului. Rusia contemporană pe cântarul puterii mondiale.Pentru Dughin. poate fi contracarată doar de o coaliţie a puterilor talasocratice. inclusiv. N-a fost așa. Dughin consideră că hegemonia Americii. de tip dezorganizat. primul impuls al cititorului român care cunoaşte. la nivel minimal. de către geopoliticianul britanic Halford Mackinder. Inovația tehnologică. organizată de forțele victorioase ale atlantismului. închegat de doctrina eurasianismului. s-a dovedit un dezastru multiplu. Evident că. care monitorizează integrarea fostelor state naţionale în structuri imperiale de tip nou. într-adevăr. Dughin şarjează însă şi mai dur orgoliul cititorului român. Pentru el. lumea globală se îndreaptă. teritoriul încetează să mai fie cea mai importantă dimensiune a puterii statului. După Dughin. din punct de vedere instituțional. bastionul telurocratic al Europei Unite. către un stat-lume. atâta vreme cât este a cincea roată la căruţa puterilor atlantiste. Dar cât cântăreşte. ci şi practică. tipice pentru lumea capitalismului organizat al modernității. sau poate mai ales. în care timpul domină spaţiul. Dominată de Statele Unite ale Americii. zonă pe care o stăpânea integral. arsenalului nuclear şi viziunii mesianice care o animă din secolul XV încoace. Dughin arată cum Uniunea Europeană poate fi o structură instituţională suverană doar într-o lume multipolară. scria Dughin la jumătatea anilor ’90. ca ipostaziere a capitalismului global. ca centru . Pe care Rusia. când. adică dominaţia puterilor maritime. Dughin ajunge astfel la ideea axială a geopoliticii sale. de una singură. Ceea ce vrea teoreticianul eurasianismului să reliefeze e că în lumea capitalismului postmodern. Geopolitician realist. Rusia. și-anume tensiunea geopolitică perpetuă dintre puterile maritime și puterile continentaliste. În vreme ce pentru Mackinder. geopolitica României e o chestiune caducă.

Cu toate acestea. se toarnă fundaţia pentru alternativa euro-continentalistă. Soft-power-ul american e însă mult mai seducător decât cel manufacturat la Moscova.. Slăbiciunea viziunii geopolitice a lui Dughin constă în maniheismul acesteia. Deocamdată. În pofida marasmului social generat de terapia de șoc aplicată economiilor etatizate ale fostelor ţări comuniste. Sau atlantismul va înrobi România. intensitatea sentimentului anti-rusesc e mai puternică decât intensitatea sentimentului anti-american.venirea americanilor’’. Alegerea variantei atlantiste înseamnă sclavaj geopolitic pentru Uniunea Europeană. dar şi spre Rusia.. s-a adeverit. este perfect justificată de istoria raporturilor româno-ruse din ultimul secol. Ceea ce înseamnă că. contragreutatea telurocratică a actualei hegemonii talasocratice. America s-a îngrijit. comparativ cu Dughin. opoziția populară față de o astfel de alianță geopolitică probabil că nu va conta. chiar dacă. Iată că estimarea lui Dughin. Un demers încununat de succes. cartea fiind publicată pentru prima dată în 1997. ar fi bine să nu fie uitată). cu excepția notabilă a României. Alegerea României. cu precizarea că. pe uriașa tablă de șah a Heartland-ului e încă liniște. Europa Centrală și Răsăriteană s-a dezbărat de o structură imperială pentru a intra sub jugul alteia. economic și uman provocat de Uniunea Sovietică nu s-a șters din memoria socială a popoarelor închise jumătate de secol în lagărul comunist (și. care au fost silite de Occident să treacă la economia de piaţă fără a avea dezvoltate instituţiile necesare funcționării unui astfel de model economic. e că alianța geopolitică dintre Germania și Rusia a provocat cataclisme. includ și această variantă. în vreme ce opțiunea continentalistă îi va asigura neatârnarea geopolitică. au reorientat Uniunea Europeană (devenită astfel abia în 1992) către ţările fostului lagăr socialist. capătă detentă geopolitică globală. întrucât astăzi nu . al cărui ton e ritos. Din punct de vedere geopolitic.al unei lumi unipolare organizată în raport cu interesele Washington-ului. în cazul în care se va înfiripa. adică între servitute şi suveranitate.democrații’’. vorba luiBrzezinski. o eroare. Ca membră a unei astfel de Uniuni Europene. Uniunea Europeană poate alege între euro-atlantism şi euro-continentalism. Uniunea Europeană este doar o altă colonie americană. iar eurasianismul o va elibera. spre binele generațiilor următoare. statutul României nu poate fi decât subcolonial. astăzi. iar calculele geopolitice făcute de statele europene. Se zice că e nevoie de umilință pentru a fi puternic. Neajunsul unui astfel de proiect. proiectul Europei Unite. în mod evident. Demantelarea Uniunii Sovietice şi dezechilibrul de putere apărut ca urmare a victoriei Americii în Războiul Rece. Având însă în vedere deficitul democratic al actualelor . simultan. e posibil să nu aibă aderență populară. dezastrul cultural. Dar. domină economia. în condiţiile în care epicentrul crizelor economice este Wall-Street-ul. neprospectarea celeilalte variante este. cimentarea legăturilor dintre Heartland-ul european. Marea Britanie) să aleagă tabăra puterilor atlantiste după a Doua Conflagraţie Mondială. ne referim la Germania. Și-atunci. chiar dacă audiența sa în cancelariile occidentale e în creștere. din punct de vedere geopolitic. alegerea Uniunii Europene este euro-atlantistă. să elimine hegemonia din zona Heartland-ului. mai ales prin sprijinul acordat Chinei. în temeiul unei viziuni realiste. iar al Doilea Război Mondial stă mărturie în acest sens. Iar cine domină economia. Franţa. Cine stăpâneşte resursele. au determinat Europa Veche (Germania. și Heartland-ul mondial (Federația Rusă) stârnește îngrijorare la Washington. și a dezamăgirii provocate de . clar euro-atlantistă. E o lecție pe care comunicatorii americani au învățat-o. Oricum. Ambiţiile hegemonice ale Uniunii Sovietice.

parte neimportantă a cordonului sanitar creat de puterile occidentale la finele Primului Război Mondial pentru a izola Heartland-ul european de cel mondial. scrie Bazele geopoliticii undeva pe la jumătatea anilor ’90. din nou. care. România va fi socotită un adversar al Rusiei. consideră Dughin. Ne-am exprimat deja rezervele în legătură cu opţiunea euro-continentalistă pe care România n-a facut-o. Destinul statelor mici şi al popoarelor păstorite de acestea depinde de interesele statelor mari. Cunoașterea geopolitică este expresia rezistenței spirituale a acestor popoare. Nu sunt prezentate avantajele opțiunii atlantiste. Alături de America. doar un proiect temporar încuviințat de Pacea de la Versailles în acord cu raporturile de putere postbelice create de dizolvarea Imperiului Otoman şi a Imperiului Austro-Ungar. Să meargă pe mâna Americii. Evaluarea geopoliticianului rus e contondentă. repet. nu în acord cu interesul naţional. teroare istoriei vine din afară graniţelor unui stat mic. ci numai consecințele negative provocate de această alegere pentru raporturile româno-ruse.mai există un singur stat care să organizeze de unul singur centrul geopolitic al lumii. Doar ca parte componentă a acestei construcții geopolitice. cercetarea geopolitică arată că teroare istoriei poate fi amplificată înlăuntrul unui stat mic de către elitele obediente care-l administrează la un moment dat. mai ales în statele mici. România are. ca stat suveran. în întuneric. Geopolitica demonstrează deci că. . Sau să meargă pe mâna Rusiei. dacă va alege America. E motivul pentru care geopolitica a fost ostracizată după al Doilea Război Mondial. Concomitent. va căpăta România. În plus. în cadrul proiectului telurocratic al Europei Unite. în acord cu tonul Moscovei din vremea Războiului Rece. de regulă. Şi continuă să fie şi astăzi. Marii Britanii şi Statelor Unite. rezistență care le menține în lumină. așa cum se întâmpla cu Uniunea Sovietică la momentul semnării Pactului Ribbentrop-Molotov. dar adevărată. România va continua să fie un stat marionetă. aglutinat sub patronajul Kremlinului. prin urmare. Dughin subliniază totodată caracterul utopic al României Mari. Ci în acord cu veleităţile hegemonice ale statului mare. Consacrarea României în geopolitica mondială se va produce doar alături de Rusia. Lecţia geopolitică predată de Dughin în prefaţa cărţii sale e una dură. ale căror popoare sunt împinse. greutate în jocurile de putere internaționale. două variante geopolitice în viziunea lui Dughin. Le vom detalia într-un alt text alături de critica nesocotirii complete a acestei opţiuni. de slabiciunea iniţială a Uniunii Sovietice şi de avântul geopolitic al Franţei.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful