DIANA STANCIU

Romanizarea
Prof. coordonator Pavel Corina
Clasa a XII-a C

Surse bibliografice: Constantin C.Petolescu, Scurtă istorie a Daciei romane ; Mihai Bărbulescu, Keith Hitchins, Denis Deletant, Istoria României .

Stanciu Diana, XII C

Romanizarea

Romanizarea
-Cuprins-

1. Introducere. Izvoare istorice............................................................. pagina 3 2. Premisele romanizării........................................................................ pagina 5  Relaţii daco-romane (sec I î.Hr.).............................................. pagina 5 3. Factorii romanizării............................................................................ pagina 5  Armata..................................................................................... pagina 5  Veteranii.................................................................................. pagina 7  Coloniştii.................................................................................. pagina 7  Religia...................................................................................... pagina 7  Urbanizarea............................................................................. pagina 9  Învăţământul.......................................................................... pagina 10  Economia................................................................................pagina 11 4. Caracterul latin al limbii române......................................................pagina 12 5. Retragerea aureliană .......................................................................pagina 14  Romanizarea dacilor liberi..................................................... pagina 17  Răspândirea creştinismului..................................................... pagina18 6. Concluzii............................................................................................ pagina20

2

XII C Romanizarea 1.Stanciu Diana. Izvoare istorice Monezi de aur Cei care merg cu mașina dinspre Simeria spre Orăștie n-au cum să rateze „Semnul dacic”: e ridicat pe vârful unui deal. coloniştii) şi a unor factori cu acţiune mai puţin vizibilă. prin acţiunea unor factori cu acţiune vizibilă şi urmări dovedite (administraţia. veteranii. desfăşurat în etape si în condiţii specifice. Introducere. monumentul având el însuși 6 metri înălțime. armata. Izvoare istorice Romanizarea a fost un proces istoric lingvistic şi cultural deosebit de complex. 3 .

XII C Romanizarea Crivat pe Dealul Regilor Palatul Împăratului Traian Ruini Sarmisegetusa 4 .Stanciu Diana.

pe un întreit tărâm.Hr. dar cercetările au dovedit că elementele care-l compun se regăsesc. statul lui Burebista şi Decebal. unitar pe întreg cuprinsul Daciei. Inscripţiile şi celelalte izvoare amintesc 9 legiuni (fiecare legiune număra circa 6 000 de 5 .. XII C Romanizarea 2. pentru intervalul cronologic post Burebista. Descoperirile reflectă existenţa unui sistem de apărare vast şi complex. pe plan politic. 3. continuarea existenţei statului dac transilvănean. I î. le-au transformat şi le-au îmbogăţit. pe vremea lui Decebal. care avea să unească din nou. Pe plan economico-material este perioada formării unei civilizaţii de tip oppidan.Stanciu Diana. Se cuvine subliniată unitatea profundă a civilizaţiei dacice.Premisele romanizării Perioada sec. Această originalitate nu exclude ci dimpotrivă. în alte zone. pe scară mai redusă. finalizată cu cucerirea Daciei de către romani este perioada celei mai înalte manifestări. Dar dacii nu s-au mulţumit doar cu preluarea unor elemente de cultură materială şi spirituală de la alte popoare. precum şi de inventarele aşezărilor dacice. – 106 d. Factorii romanizării a) Armata Pentru cucerirea Daciei. Această unitate nu a însemnat însă uniformizare sau identitate absolută. ei le-au adoptat. majoritatea triburilor geto-dacice din celelalte regiuni ale ţării. Complexul din Munţii Orăştiei este un fenomen singular.Hr. este vremea organizării celei mai înalte la care a ajuns societatea dacică. pe plan spiritual ea este marcată de însuşirea scrisului şi de existenţa a numeroase cunoştinţe ştiinţifice. Unitatea politică realizată pe tot spaţiul dacic în anumite momente este dovedită de sistemul de cetăţi şi fortificaţii. fusese nevoie de multă armată. Cultura şi civilizaţia dacică au fost profund originale. care justifică. Unitatea profundă de cultură materială a civilizaţiei dacice este dovedită şi de construcţiile civile sau sacre. a capacităţii creatoare a poporului geto-dac. topindu-le în creaţiile lor tradiţionale şi formând o civilizaţie profund originală. implică acceptarea unor influenţe din afară.

după ce Dacia a fost transformată în provincie romană. După cum astăzi trupele unui corp de armată sau ale unei divizii nu stau toate în aceeaşi garnizoană. la Căşei. aşezată. 4 ale şi 18 cohorte. până şi numizi şi mauri din nordul Africii. ci 6 . pe valea Someşului. la Potaissa (astazi Turda). rămânând dintre legiuni numai a XIII-a Germania. cu reşedinţa la Apulum. Printre generali se afla. O diplomă militară din 2 iulie 110. ci sunt repartizate în diferitele centre şi nu numai la frontiere. era o << Cohora I Britnnica milliaria civium romanorum>>. în diferite puncte ale Daciei Traiane.Stanciu Diana. Pe lângă acestea. după anul 167. Când mai târziu barbarii au început să devină ameninţători şi să facă incursiuni repetate în interiorul provinciei. de pildă. Aceste cohort şi ale suprindeau soldaţi din diferite părţi ale Imperiului roman. bessi din Balcani sau poate chiar din cei stabiliţi in Dobrogea şi traci. din părţile Coloniei. îşi avea reşedinţa <<Cohors I Bracaraugustanorum>>. mai erau însă şi o serie întreagă de detaşamente sau corpuri de trupă separate. tot din Balcani. anume a V-a Macedonica.Erau şi soldaţi din ţinuturi mai apropiate. Astfel. commageni din Siria. asturi si lusitanieni din Spania. bosporani din nordul Mării Negre. şi viitorul Împărat Hadrianş el comanda Legiunea Prima Minerva. la Breţc. în castrul de acolo. ci şi în interiorul ţării. cea mai mare parte a acestor trupe a fost retrasă. Apărarea provinciei era asigurată prin trei feluri de lucrări militare: prin valuri. uneori foarte îndepărtate. soldaţii unei legiuni nu stăteau cu toţii la reşedinţa ei. aşadar o trupă de infanterie. 10 ale (sau detaşamente de cavalerie). În total au luat parte la cele două războaie cel putin 100 de mii de soldaţi. templul şi tribunalul ei. de dincolo de Canalul Mânecii. prin castre şi prin aşa-zisele castele. tot aşa şi pe vremea romanilor. Găsim Britani. aparţinând unor neamuri vecine cu dacii: astfel panoni de la Dunărea de mijloc. în afară de cohortele pretoriene. XII C Romanizarea oameni). iturei din vecinătatea Palestinei. antiohieni din regiunile Antiohiei. Evident. ubi de la Rin. unde azi e Ungaria. 35 de cohorte (detaşamente de infanterie). acolo unde se aflau comandamentul. de trupele neregulate şi de marinarii celor doua flote de pe Dunăre. batavi de la gurile acestui fluviu. care au însoţit desigut pe împărat. în al doilea război. ne arată că se găseau în acel moment. gali din Galia. a mai fost adusă încă o legiune.

În Dacia. de obicei însă. Acestea se faceau uneori. Participarea împreună.) spune că romanii au adus colonişti în Dacia „ din toată lumea romană pentru popularea oreşelor şi cultivarea ogoarelor”. apartenenţa la acest "grup principal" de culte nu este condiţionată de originea geografică a unui cult sau altul. din pământ şi se întăreau cu palisade. d) Religia Expresia "Mozaic de culte" reflectă extrema varietate a cultelor din provincie. Divinităţile care formează "grupul principal" în Dacia sunt: Jupiter. Venus. Hercules. Aceştia au avut un rol deosebit în dezvoltarea meşteşugurilor. mineritului. Liber şi Libera. Aesculapus şi Hygia. în alcătuirea grupului principal a unor culte cu origini diferite este urmarea "universalizării" credinţelor. agriculturii şi urbanizării. având ziduri puternice de piatră cioplită şi cu turnuti. selectate încă din antichitate). Diana. tot de piatră. au întemeiat familii şi gospodării. erau disciplinaţi şi ordonaţi. c) Coloniştii Colonizarea a fost o acţiune dirijatş de statul roman. ceea ce era cel mai important. b) Veteranii Veteranii de bucurau de un mare prestigiu. ştiau carte şi. Eutropius (sec IV d. Mithras. Ele se răspândesc însă inegal ca intensitate în provincie. Hr. castrele erau lucrate temeinic. în timp de campanie. au ocupat diferite slujbe administrative. Grupul formează o unitate din punctul de vedere al importanţei în ansamblul religiei provinciale. XII C Romanizarea erau împărţiţi în diferite tabere sau castre şi castele. Anumite culte s-au generalizat şi formează un "grup principal" (există aproximativ 20 de divinităţi romane considerate principale.Stanciu Diana. fiind promotorii unor relaţii active cu autohtonii prin intermediul limbii latine populare. fiecare divinitate fiind atestată de un număr de monumente. vorbeau limba latină. O sinteză a religiei romane în Dacia distinge următoarele departajări: 7 . Silvanus. la porţi. mai ales câmd era grabă. fiind împroprietăriţi în provincia pe care aau apărat-o ca militari.

fiind acte civice. Uneori sărbătorile religioase constituie motivul sau. Depărtarea de divinităţile civice. Uneori credinciosul menţionează că a primit din partea divinităţii indicaţia de a depune ofrandă. făcând paşi repezi în ultimul secol al republicii. mai rar. dedicaţii pentru victoria împăratului. sentimentul religios al majorităţii locuitorilor lumii romane a suferit profunde transformări: slăbirea pietăţii. sunt cele mai obişnuite relaţii între om şi divinitate. Aici se încadrează dedicaţiile către zeii oficiali ai pantheonului roman. Practicile religioase trebuiau îndeplinite cu grijă. cu atât mai important rămâne respectul şi datoria de a le câştiga pacea. operaţia magică care urmăreşte să impună divinităţii voinţa credinciosului. în sfârşit. pentru zeii cu epitetul Augustus. Culte care reprezintă "moda". zeii înşişi reclamă împlinirea riturilor tradiţionale. Contactul cu divinitatea. Poziţia socială ocupată sau cea spre care se aspiră constituie adevărata motivaţie a dedicaţiilor către asemenea divinităţi sau pentru Domus Divina. a gândirii religioase care. XII C Romanizarea Cultele loialismului politic faţă de statul roman şi împărat. pentru divinităţile abstracte la modă. Se fac făgăduieli divinităţii în schimbul obţinerii unor funcţii sau onoruri. rugăciunea care vizează înduioşarea divinităţii sau. Cultele populaţiei autohtone — cu pondere redusă. treptat. iar la Roma în vremea războaielor punice. Inscripţiile votive ale unor militari. prilejul dedicării unor monumente votive. Importante rămân manifestările exterioare. protectori ai împăratului şi statului. astfel că în primele secole ale imperiului scăderea religiozităţii (a sentimentelor sincere faţă de divinitate) este generală. 8 . incredulitatea sunt fenomene care-şi făcuseră apariţia în elenism. curente religioase diverse. Cultele "personale" ale unor grupuri etnice — se răspândesc în provincie. se goleşte de conţinut. În epoca romană. dacă nu există dragoste faţă de zei. restrângerea ariei sacrului. pentru divinităţile venerate în mod deosebit de împăratul în viaţă. Apartenenţa la corpul sacerdotal sau împlinirea unor funcţii în colegiile religioase determină dedicaţiile spre divinităţile slujite. Culte din "religia romană universală" — care se constituie în grupul caracteristic de culte ale provinciei. impuse de obiceiuri precise. înalţi funcţionari sau chiar personaje modeste care aspiră la diferite funcţii se înscriu în sfera loialismului politic înveşmântat în haină religioasă. Augusta. De aici concepţia romană privind virtuţile religioase: a fi religios înseamnă a îndeplini cu scrupulozitate toate ceremoniile de cult. cel puţin.Stanciu Diana.

să aleagă la Roma pe înaltii demnitari şi să fie. doi. Dar chiar între municipii erau anumite deosebiri: unele aveau mai multe drepturi. după cum satele puteau fi făcute municipii.sau. romanii. din punct de vedere administrativ.din 20 de consilieri sau decurioni. aşezate în mijlocul populaţiei străine. De aceea li se spunea chiar „duumvri”. În afară de decurioni şi de duumviri sau quattuorviri. peregrine. Cu vremea. respectiv „quattuorviri jure dicundo”. Locuitorii lor reprezintă sub raportul juridic un stadiu intermediar între peregrini şi colonişti. apoi municipiile şi. Coloniile constituiau centre puternice de romanizare.Stanciu Diana. care au avut întotdeauna un remarcabil simţ politic. la rândul lor. alcatuit-se pare. Prin această diferenţiere. aşadar. provocau o adevarată emulaţie şi dădeau în acelaşi timp şi un impuls acţiunii de asimilare. sarele. au existat. Municipiile erau oraşe cu mai puţine drepturi decât coloniile. 9 . de construcţii. municipii şi sate(vici şi pagi). şi de questori. cum se spunea atunci. veneau întâi coloniile. în colonii. În ordinea importanţei şi a drepturilor. aleşi. care se îngrijeau de problemele de estetică.ele exercitau asupra acesteia o deosebită influenţă. Primele două erau aşezări urbane: ultimele aşezări rurale. iar în municipii patru. XII C Romanizarea e) Urbanizarea În Dacia. Coloniile erau alcătuite din cetăţeni romani având toate drepturile. între altele. se alegeau. În plus. care corespundeau casierilor comunali de astăzi. municipiile puteau fi ridicare la rangul de colonii. se bucurau deci de „jus sufragii” şi de „jus honotum”. Coloniile şi municipiile erau conduse de câte un consiliu municipal. Dintre aceştia. ei puteau şi judeca. administraţia oraşelor mai cuprindea şi pe „edili”. la urmă. altele mai puţine. ca în întreg Imperiul roman. ei puteau. numit „ordo decurionum”. trei feluri de aşezări: colonii. care aveau aproximativ atribuţiile primarilor şi ajutorilor de primari de astăzi.

Literele de alfabet reprezintă exerciţii de scriere. majoritatea tot în Dacia Malvensis. aproximativ jumătate în Dacia Malvensis. ele reprezentau: nume de persoane. Inscripţiile cursive au apărut în castre. exerciţii de scriere. aşa cum apar ele şi în inscripţiile lapidare. cele greceşti sau orientale fiind puţine. el desemna meşterul producător (ori ajutoarele sale). Monumentele funerare conţinând epitafuri (unele din ele în versuri) dovedesc existenţa unor preocupări literare. Elemente noi de rit şi ritual funerar 10 . Ovidiu. Se detaşează o pătură de locuitori care cunosc operele scriitorilor clasici (Homer. cifre etc. De multe ori însă se aşezau în ele şi colonişti romani. mai puţin în Dacia Porolissensis) şi pe ţigle şi cărămizi (peste 100 de texte. de urmaşii primului colonist. oraşe şi aşezări rurale. cele mai puţine în Dacia Apulensis). conţinutul inscripţiilor şi tipul general de scriere a permis constatarea că aceste inscripţii se înscriu perfect în scrierea latină cursivă din imperiu din secolele II-III d. epitafe funerare.Stanciu Diana. ţigle. Păstrate cele mai multe fragmentar. textele întregi sau întregibile folosesc limba latină comună specifică zonei de la Dunărea de Jos a Imperiului Roman. XII C Romanizarea Satele erau locuite de obicei de populaţia autohtonă. Indicii pentru capacitatea răspândirii romanizării prin scrierea latină le oferă dovezile privind practicarea scrisului cursiv în Dacia romană. Maturii căutau dobândirea ştiinţei de carte pentru a putea ocupa anumite poziţii în societate. învăţământul era preponderent de nivel elementar. Compararea tipurilor de litere folosite în inscripţiile cursive din Dacia. Ele sunt pe vase (în jur de 80 de texte. unde copiii erau instruiţi şi învăţau în limba latină. Numele reflectă proporţiile etnice ale populaţiei provinciei. cărămizi). unele vici erau formate chiar. Când numele era scris în pasta crudă.Hr. jocuri. al cărui nume îl şi purta satul respectiv. f) Învăţământul Numărul relativ mare al ştiutorilor de carte indică existenţa unor şcoli. Desigur. Vergiliu). receptivă la curentele filosofice ale vremii. iar când era zgâriat pe produsul finit — proprietarul sau destinatarul respectivelor produse (vase. În ceea ce priveşte problemele de lexic. mai târziu. ca în Principatele Române. Cifrele indicau litrajul (la vase) sau numărul de obiecte prelucrate de muncitorul (meşterul) care notează cifra. De remarcat că numele din inscripţii sunt majoritatea latineşti (aproape exclusiv cognomina).

purtând sarica până la glezne. primar în Capidava pe vremea împăratului Hadrian. viaţa economică a Daciei lui Decebal şi Burebista. Şi acum se exportă grânele: prin oraşele de la mare 11 . Sunt îndeletnicirile milenare ale oamenilor de pe pământul nostru. Cunoştinţele medicale şi de igienă corporală sunt dovedite de utilizarea apelor termale de la Germisara (Geoagiu) şi Aquae (Băile Herculane). introducerea de vase de cult în morminte.) şi arhitectonică (construcţii). numele (este pe) piatră iar sufletul (se află) în aer. au. De aceea. Reprezentările simbolice ale sufletului. Reprezentările de pe monumentul funerar al lui Gaius Julius Quadratus. în linii mari. XII C Romanizarea (utilizarea sarcofagelor. Pe o faţă a acestui monument se vede un păstor cu plete lungi. Practicarea medicinei este ilustrată de monumentele şi templele închinate zeilor Aesculap şi Hygeea drept mulţumire pentru vindecarea dedicatului sau unor apropiaţi ai săi. pe altă faţă. în care descoperirile tehnicii moderne nu existau. ale morţii sau ale virtuţilor umane indică elementele unui sistem filosofic şi etic al celor care au dedicat monumentele (uneori şi supravieţuiri ale spiritualităţii autohtonilor). ea fiind în funcţie de anumite elemente de caracter geografic care sunt permanente.Stanciu Diana. Dintre ştiinţe. sub acest raport. matematic şi medical. astronomia şi matematica slujind calculării timpului şi prezicerii viitorului. Cunoştinţele matematice erau indispensabile în activitatea economică (tranzacţii etc.). Textul unei inscripţii de la Tibiscum indică elemente de simbolism sideral de origine stoică: pământul ţine trupul. se remarcă cele din domeniul juridic. g) Economia Viaţa economică a unei ţări nu se schimbă uşor. a monedelor-obol al lui Charon etc. existenţa numeroaselor băi publice (therme) dar mai ales menţionarea în inscripţii a unor medici şi descoperirea pe cale arheologică a unor instrumente chirurgicale. un ţăran arându-şi ogorul cu un plug tras de doi boi. o valoare simbolică. Instituţiile juridice şi modul lor de funcţionare se reflectă îndeosebi în elementele de drept succesoral (testamente) şi al contractelor. Ele aveau şi caracter sacru. Dacia Traiană a continuat. Ocupaţiile de căpetenie au rămas tot agricultura şi creşterea vitelor. credinţele despre "lumea umbrelor" se reflectă în inscripţiile funerare. Acestea cu atât mai mult în epoca veche.

fiu.). XII C Romanizarea sau în Moesia. numit „procurator aurariarum”. Toate categoriile esenţiale ale vieţii se exprimă în română prin termeni latini: om.. spadă etc). 4.şi aducea obiecte manufacturate şi produse sudice. Caracterul latin al limbii române În dialectul român se pot recunoaşte vreo 1500 de cuvinte latine de bază. Păşunile şi fâneţele satului sunt însă date unor arendaşi. în linii mari. piatră. însuşiri trupeşti şi sufleteşti. femeie. care avea aici un funcţionar superior însărcinat cu exploatarea lor. termeni 12 . mai bine în română decât în alte limbi neolatine. numele mineralelor(sare. se mai exploatau sarea. operaţiunile în agricultură (a ara. astăzi Uioara pe Mureş. cărbune. grâu. frate. Un alt centru se afla la Rodna.Ea se exploata în Panonia. creşterea vitelor. pomicultură. aur. la Cojocna. în special celor din aur.Stanciu Diana. Sarea se socotea în cele mai multe locuri: la Salinae. termenii în viticultură. secară. unde acest articol lipsea. aceeaşi ca în epoca anterioară. la Rupea. În afară de aur. mult preţiosul aur. grădinărit. de regulă. Romanii au dat o deosebită atenţie minelor din Dacia. Importul şi exportul Daciei Traiane erau. părinte. Corpul cuvintelor latine s-a conservat. aşa cum constarăm la Sucidava. a semăna. Unele cuvinte latine s-au păstrat numai în limba română datorită conservtorismului ariilor laterale ale „României”. etc. în sudul Olteniei. Trimitea peste hotare materii prime şi. Limba română este mai apropiată de latină decât limbile romanice occidentale. cărora le plătesc acei care-şi trimit vitele pe aceste terenuri. etc. la Ocna Dejului. şi acum se cultivă viţa-de-vie. fierul şi marmura. şi chiar în Italia. arc. În Munţii Apuseni erau opt centre de exploatare a aurului.).păcură etc. bărbat. unde se exploata şi argintul. cele mai însemnate din toată Dacia. termeni militari(cetate. Cea mai mare parte a acestora din urmă aparţineau împăratului. între altele. numiţi conductores pascui.

60% sunt de origine latină. a dărâma. drept „limba română” sau depre limba română se poate vorbi numai după preluarea influenţelor slave? S-a folosit termenul de „română comună” („străromână”. grumaz. cârlig etc). 13 . plante (mazăre. latinitatea limbii române rămâne un fapt incontestabil. cu o frecvenţă de 83%. brad.Stanciu Diana. răsăriteană în fond. altele exprimă părţi ale corpului uman (buză. de origine tracodacică. păstrate neîntrerupt din antichitate. altele decât cele din occidentul european). Se pot construi în română fraze întregi din elemente latineşti (romanice). Terminologia latină legată de agricultură şi ocupaţiile anexe dovedeşte caracterul sedentar al locuitorilor acestui pământ. Cuvintele autohtone au derivat mai numeroase decât celelalte categorii lexicale. deci un raport de 1 x 6. exprimă noţiuni generale. La cuvintele latine de bază se adaugă vreo 160 de cuvinte autohtone. Marea majoritate a cuvintelor autohtone. în limba română există până la 1700 de cuvinte moştenite. măceş etc). este extrem de revelatoare statistica întreprinsă asupra celor 3607 cuvinte care compun vocabularul poeziilor lui Mihai Eminescu: 46. fundamentale. viezure. mistreţ. din fondul preroman. a scula etc). a băga. a răbda. dinaintea pătrunderii slavismelor. în timp ce nu se pot alcătui nici măcar simple propoziţii din elemente de împrumut. Unele exprimă noţiuni concrete: nume de animale(mânz. a păstra.93%. ca şi vreo 40 de verbe fundamentale (a arunca. deoarece cuvintele latine sunt cele mai importante şi mai frecvente. lucruri privind ocupaţiile (grapă. termeni de bază ai creştinismului. în timp ce slavismele reprezintă numeric 18. în cele 1000-1500 de cuvinte de bază ale limbii române exista 60% cuvinte de origine latină şi numai 20% de origine slavă. XII C Romanizarea privind organizarea social-politică (domn. mătură. cursă.81%. Prin urmare. răspândite în toate zonele răspândite de români. dar cu o frecvenţă de numai 6. În privinţa frecveţei cuvintelor. jude etc). a mişca. burtă etc). a rezema. dinaintea împrumuturilor începând cu slavismele. Cu tot aportul slav. cel puţin vreo mie de cuvinte. gorun. o „lingua romana”. Poate fi definită această „latină” populară carpato-dunăreană( care suferise deja fireşti transformări. barză etc). Din acest motiv.

5. “Istoriile cele mai vechi n-au scris ce vedeau. Pârvan).într-o mai mică măsură. au pus în povestea lor ştirea ce li s-a spus la Roma. înaintea despărţirii celor 4 dialecte. Datorită importanţei deosebite pe care o prezintă pentru istoria românească acest eveniment. existentă prin secolul al IX-lea. arheologice. evoluţia şi dăinuirea romanităţii orientale. Învăţaţii aceia de atunci. cu fondul ei moştenit(latin şi. numismatice) s-a făcut adesea greşit sau tendenţios. au rezultat cele două opinii contrare privind locul de formare a poporului român: teza continuităţii daco-romane în Dacia şi teza despre migrarea târzie a poporului român. Interpretarea altor categorii de izvoare (epigrafice.ceea ce înseamnă. limbă romanică. Deosebirea de opinie la istoricii moderni îşi are originea în faptul că ştirile literare antice referitoare la părăsirea Daciei sunt insuficiente. Se 14 . În epoca modernă a primit şi o încărcătură politică deosebită. neclare şi contradictorii.Stanciu Diana. Din modul în care cercetătorii au căutat să surprindă caracterul părăsirii oficiale a Daciei şi îndeosebi soarta romanităţii de la nordul Dunării şi din Carpaţi în perioada ulterioară retragerii. XII C Romanizarea „protoromână”) pentru a defini limba diferită deja de latină.traco-dacic) şi cu împrumuturi ulterioare apportul slav fiind cel mai important din această categorie.” (V. ci ce auzeau.. Retragerea Aureliană Încetarea stăpânirii romane în Dacia constituie un important eveniment în istoria Imperiului roman şi prin consecinţele sale a căpătat o însemnătate excepţională în alcătuirea. imposibilitatea şi inutilitatea stabilirii unui „prag”(care vorbitor. dar şi de româna medievală împănată de slavisme.cât de mult „nu mai înţelege” latina etc)dovedesc că. cercetarea fiind adesea viciată de tendinţe inspirate de interese politice. Constatarea că o limbă nu este niciodată formată deplin şi „definitiv” şi o ingenioasă definiţie a începuturilor limbii române atunci când un vorbitor al acestei limbi nu mai înţelegea latineşte. el a fost îndelung controversat în lumea ştiinţifică. „a priori”. din Peninsula Balcanică în teritoriile de la nordul Dunării. dincolo de limitele cronologice. de ce nivel intelectual. nu şi după viaţă. importantă este situaţia obiectivă a limbii române. deja constituit. Izvoarele literare cu privire la părăsirea Daciei se caracterizează prin exagerări şi lipsă de obiectivitate. fapt ce a tergiversat stabilirea adevărului istoric.. scriind şi ei numai după cărţi.

alta în timpul lui Aurelian. Afirmaţiile lui Vopiscus conţin unele contradicţii flagrante. Orosius. Eutropius. deci cei veniţi de la nordul Dunării nu ar fi găsit aici siguranţă în faţa năvălirilor barbare. Deci. Oamenii luaţi de acolo i-a aşezat în Moesia şi a numit (noua provincie) Dacia sa (adică Aureliană) care acuma desparte cele două Moesii. iar Historia Augusta pune evenimentul numai pe seama lui Aurelian. Dacia. Sextus Aurelius Victor. Rufius Festus şi Iordanes. disperând de a o mai putea menţine şi a retras din ea armata şi pe provinciali (sublato exercitu et provincialibus)”. Aurelius Victor. Aurelian nu i-ar fi putut adăposti pe toţi locuitorii Daciei în Moesia. Orosius şi-a încheiat scrierea pe la 417. 15 . Historia Augusta. Xenopol). fără nici o referire la cele spuse înainte. Or sudul Dunării era mereu prădat şi nesigur pentru locuitorii de aici. el neputând fi considerat un izvor sigur. Sextus Aurelius Victor şi Orosius atribuie pierderea Daciei numai lui Gallienus. XII C Romanizarea impune de asemenea constatarea că istoricii antici mai însemnaţi care relatează despre părăsirea Daciei. termenii în care se exprimă fiind numai puţin diferiţi. ci mult ulterior lui.Stanciu Diana. iar apoi. Cât priveşte momentul desfăşurării acestui eveniment. Rufius Festus şi Iordanes vorbesc în termeni aproape similari de o pierdere a Daciei “amissa Daciae” în timpul lui Gallienus. iar Iordanes îşi redactase lucrarea prin anii 550/551. sunt izvoare datânt dintr-o perioadă mai târzie decât faptele la care se referă şi prezentând un anumit coeficient de relativitate. toţi de limbă latină: Sextus Aurelius Victor. Eutropius. Astfel. El vorbeşte despre retragerea “provincialilor” din Dacia. una sub Gallienus. 369/370 şi 371/372). Acest autor antic. deci nu ar fi avut rost mutarea locuitorilor nord dunăreni în sudul Dunării. D. Eutropius. vorbind despre Aurelian. Rufius Festus. aproape contemporan cu Aurelian (aproximativ 25 de ani după moartea împăratului Aurelian) susţinea că “văzând Illyricul devastat şi Moesia pierdută (Aurelian) a părăsit provincia întemeiată de Traian peste Dunăre. În ceea ce priveşte presupusa retragere romană din Dacia în timpul lui Gallienus (263-268). se observă la autorii antici care susţin aceasta o asemănare a frazelor care dovedeşte faptul că au copiat mai mult sau mai puţin precis pe un predecesor al lor. Vopiscus şi că “n-au cules ştiinţa lor despre părăsirea Daciei din alte izvoare. sursele literare amintesc două părăsiri ale Daciei. Historia Augusta a fost alcătuită probabil în ultimul deceniu al aceluiaşi secol. Eutropius şi Rufius Festus şi-au redactat opera în a doua jumătate a secolului al IV-lea (360/361. afirmă că acest împărat a retras stăpânirea romană din Dacia. Iordanes nu sunt contemporani cu evenimentul. Pe de altă parte. decât numai din cel arătat” (A.

Sextus Aurelius Victor (De Caesaribus) afirmă că Gallenius “a pierdut dincolo de Istru ceea ce câştigase Traian”. În termeni asemănători. spune şi el că sub împăratul Gallienus Dacia a fost pierdută. ne informează: “deoarece întreg Illyricum şi Moesia erau devastate şi pierzând speranţa că va putea-o păstra. cap. dar căreia îi corespund la Iordanes cuvintele "evocatis exinde legionibus" ("retrăgând de acolo legiunile") fără "provincialibus". retrăgând de acolo legiunile (evocates exinde legionibus). (adică sub Gallienus) şi tot el. Eutropius (Breviarum ab Urbe condita). la care a alipit Dardania”. vorbind despre acelaşi împărat.” Rufius Festus (Breviarum rerum gestarum populi Romani).Stanciu Diana. uitând parcă cele relatate cu puţin înainte. 21. “Historia Augusta” plasează evenimentul exclusiv lui Aurelian. a fost pierdută atunci. referindu-se la “provincial” organizată de Traian “dincolo de Dunăre. pe pământul barbar”. 7: “Dar Gallienus în timpul domniei sale. În legătură cu deosebirile şi coincidenţele remarcate la aceşti autori antici. s-a emis ipoteza că ei ar fi folosit ca izvor şi "o colecţie mai veche de biografii oficiale ale împăraţilor. Singura deosebire relevantă este că expresia “Romanis” de la Rufius Festus este înlocuită la Iordanes cu “legionibus”. deci un izvor “official”. Pârvan). după ce au fost strămutaţi de acolo romanii (translatis exinde Romanis). ceea ce lipseşte cu totul la Eutropius şi Rufius Festus. scrisă pe timpul lui Constantinus II şi 16 . care acum desparte cele două Moesii. Acelaşi fapt îl relatează şi Iordanes în Romanica. iar împăratul Aurelian. de la Durostorum — V. pe care o întemeiase Traian dincolo de Dunăre şi scoţând pe romani din oraşele şi de pe ogoarele Daciei. 39 aproape în aceiaşi termeni şi cu aceeaşi explicaţie ca şi la Eutropius. astăzi pierdută. Ca izvor el a folosit jurnalul operaţiilor militare ale lui Aurelian. prezentând evenimentele într-o lumină favorabilă împăratului. i-a pierdut (pe daci). fiind înlocuit totuşi cuvântul Romanos din expresia “abdustaque Romanos” (“şi scoţând pe romani”) cu populos din expresia "abdustaque ex eo populos" ("scoţând populaţia de acolo" — din Dacia) şi fiind introdusă şi expresia "sublato exercitu et provincialibus" ("mutând armata şi pe provinciali"). i-a aşezat în partea de mijloc a Moesiei şi pe aceasta a numit-o Dacia. Aurelian a evacuat provincia Dacia. Retragerea este prezentată în Vita Aureliani. le-a aşezat în Moesia şi într-o parte a acesteia a întemeiat Dacia Mediteraneea şi Dacia Ripensis. aceasta fiind o restricţie semnificativă pentru dovedirea continuităţii de locuire la nordul Dunării (autorul fiind originar din apropierea Daciei. fără nici o aluzie la locuitorii civili. spune că Dacia. iar Aurelian. a înfiinţat două Dacii în ţinuturile Moesiei şi Dardaniei. pe care Traian o alipise (imperiului) dincolo de Dunăre. XII C Romanizarea Se consideră de către istorici că Vopiscus nu a relatat adevărul pur.

menţionează că sub Gallienus "Dacia de dincolo de Dunăre a fost răpită pentru totdeauna". spre deosebire de dacii(daco-romanii) care populau provincia. XII C Romanizarea cunoscută după numele istoricului care i-a stabilit existenţa. deosebindu-se de ceilalţi scriitori amintiţi.aparţinând costobocilor din nordul si nord-estul Daciei. sub denumirea de "Istoria împărătească a lui Enmann". cu unele influenţe sarmatice. Orosius (Istoriorum adversum paganos libri septem). Neamţ) şi Poieneşti(Jud. în lupte mari şi a restabilit stăpânirea romană în vechile ei graniţe". Romanizarea dacilor liberi Denumirea „daci liberi” este modernă: ea defineşte grupurile de populaţii înrudite care locuiesc în afara provinciei romane Dacia. probabil credinţele. majoritatea celor 1500 de morminte cercetate fiind de incineraţie. mai ales la periferia arealului carpic 17 . Prin urmare există similitudini între cultura Sântana-Arad( creată de dacii liberi din vestul şi nord-vestul Daciei). iar despre Aurelian afirmă că "făcând o expediţie la Dunăre. a bătut pe goţi. el a menţinut frontiera imperiului anterioară războiului cu goţii. Din afirmaţia lui nu trebuie dedus că Aurelian ar fi cucerit ceea ce Gallienus pierduse în Dacia. în Podişul Central Moldovenesc şi în Basarabia. ci numai că "după alungarea invadatorilor din ţinuturile illirice. cultura carpilor de la est de Carpaţi şi cultura Chilia-Militari(creată de geţii din Muntenia). Carpii locuiau în zona subcarpatică.unitară în întreg arealul acestor populaţii. Vaslui). Cultura materială a carpilor este o formă evoluată a Latene-ului geto-dacic. practicarea cu predilecţie a incineraţiei (ritul vechiului trunchi geto-dacic). Sunt comune tipuri de vase specifice lumii geto-dacice. din cauza caracterului apologet creştin al operei sale. Mihail Macrea şi alţi istorici consideră că relatarea lui Orosius (secolul al V-lea) este lipsită de interes şi nu se poate lua în considerare.Stanciu Diana. Cultura „dacilor liberi” se dezvoltă organic din Latene-ul geto-dacic şi se înfăţişează-până la un punct. cultura Lipiţa(după staţiunea eponimă din Ucraina). cu aşezări mai importante la Poiana Dulceşti(Jud. unde au fost identificaţi în peste 250 de puncte. Se cunosc peste 50 de necropole.

deocamdată. în zonele de câmpie.păgână încă la sfârşitul secolului III. după retragerea aureliană. Apostol Andrei sau Sf. Din teritoriile extracarpatice nici un obiect creştin nu pare să dateze din secolul al III-lea. aceste influenţe sunt asigurate pentru zona de sud a Daciei. atestat. XII C Romanizarea propriu-zis. episcop al Remesianei. în general. nici măcar în cazul cunoscutului Niceta. Printre cele mai timpurii locuri de închinare creştine din Dacia trebuie menţionate edificiile ridicate probabil în a doua jumătate a secolului al IV-lea 18 . la procesul creştinismului vor fi contribuit două aspecte: religia oficială a Imperiului. obiectele paleocreştine sunt rare în secolele II-III pretutindeni în lumea romană. influenţele politice. Strânsa relaţie de „rudenie” a carpilor cu dacii e dovedită şi de descoperirea lui „Scorilo” zgâriat pe un vas de la Borniş. alt suport documentar. Nu există în Dacia şi Dobrogea nici basilici creştine preconstantiniene. dar nu are. În Transilvania.Stanciu Diana. pot să facă prozelitism. transmitea „din om în om”. iar pe de altă parte creştinii care existau în timpul provinciei nu-şi mai asvund credinţa şi. dar asemenea descoperirii sunt foarte rare în tot Imperiul roman la vremea respectivă.nu mai avea sprijinul statului roman. deocamdată. Contactul direct cu populaţia creştină a Imperiului. reînglobată Imperiului între secolele IV-VI. care se pare că şi-a limitat opera de misionar numai la dreapta fluviului. Printre modalităţile de pătrundere şi răspândire a creştinismului în fosta provincie Dacia în secolul al IV-lea rolul misionarilor nu este. Răspândirea creştinismului Oiginea apostolică a creştinismului în spaţiul carpato-pontic care ar coborî începuturile creştinismului în aceste teritorii în secolul I rămâne doar o ipoteză: evanghelizarea „Sczthiei” de către Sf. Apostol Filip figurează printre tradiţiile Bisericii. economice şi culturale ale Imperiului asupra unor teorii ale fostei provincii Dacia au jucat un rol important în dezvoltarea creştinismului daco-roman.

cât şi printre alogeni. poate. obiecte de cult. În partea de răsărit a Munteniei. de afirmare a apartenenţei la spiritualitatea latină. Axipolis etc. unui martir. 19 . cu „biserici” şi preoţi. mai ales printre soldaţi. Durostorum. creştinismul a devenit element de identitate etnică. XII C Romanizarea în castrul de la Slăveni şi peste sanctuarul lui Bel la Porolissum. contribuind la desăvârşirea unor procese etnice de la mijlocul şi din a doua jumătate a mileniului I. iar scheletul descoperit într-o criptă aparţinea. Ceştinismul făcuse progrese însemnante în Dobrogea deja la sfârşitul secolului III. creştin (christianus). de fapt o transformare a unui templu păgân în basilica creştină. Creştinismul a reprezentat în zonele nord-danubiene o importantă faţetă a romanismului. Comunităţi creştine se înfiripează în secolul IV şi în zonele extracarpatice atât în rândul populaţiei autohtone. înecat în râul Buzău. Aici a predicat Sava Gotul. Caracterul latin al creştinismului daco-roman rezultă şi din terminologia de bază păstrată în limba română: biserică (basilica). se găseau comunităţi creştine. care va suferi o moarte de martir. a boteza (baptisare). originar din Cappadocia. pe malurile râului Musaeos(Buzău). relaţiile cu Imperiul de Răsărit şi implicarea directă a autorităţii Bizanţului în răspândirea noii credinţe printre triburile germanice. La propagarea creştinismului în aceste zone au contribuit premise anterioare.Stanciu Diana. Născut în Imperiul roman. Basilica de la Slăveni era decorată cu simboluri creştine. cruce (crux) etc. Mormintele a patru martiri din această epocă s-au descoperit într-o criptă sub altarul basilicii din Niculiţei. semn al victoriei noii religii. de vreme ce în timpul marilor persecuţii din 303-304 sunt pomeniţi numeroşi martiri la Tomis. în timpul persecuţiei lui Athanaric din anul 372.

getodacii au dovedit un înalt eroism pentru apărarea pământului strămoşesc. Din limba latină s-au constituit limbile romanice: franceza. În confruntările cu armata Imperiului roman. spaniola. poporul român. Procesul romanizării s-a desfăşurat nu numai în Dacia. în secolele VII-VIII a apărut un nou popor. de mai multe secole s-au format limba română şi poporul român. Concluzii Descoperirile arheologice şi documentele istorice atestă faptul că strămoşii noştri îşi au rădăcini de peste patru milenii. Etnogeneza românească nu poate fi socotită o „enigmă” şi nici un „miracol”. ci şi în alte teritorii cucerite de Roma.Consecinţa romanizării a fost formarea populaţiei care vorbea latina populară. Acest proces este atestat cu izvoare istorice.daco-romanii.Stanciu Diana. alături de care se află şi limba română. 20 . XII C Romanizarea 5. atât ca factor al romanizării.din care. Geto-dacii au dezvoltat o civilizaţie înfloritoare. Limba română şi poporul român s-au format în spaţiul aflat la nord şi la sud de Dunăre. Baza etnică a romanizării a format-o populaţia autohtonă(geto-dacii) la care s-au adăugat coloniştii. italiana. printr-o evoluţie lentă. cât şi ca rezultat al acesteia. în principal arheologice şi lingvistice. Prin romanizarea geto-dacilor. portugheza.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful