“Toleranț a Zero” – o metodă eficientă de menţinere a ordinii publice în statul de drept

Marian COVLEA1
Abstract:
The “Zero-tolerance” attitude is required when crime state escalates. Zero-tolerance imposes automatic punishment for infractions of a stated rule, with the intention of eliminating undesirable conduct. Zerotolerance policies forbid persons in positions of authority from exercising discretion or changing punishments to fit the circumstances subjectively; they are required to impose a pre-determined punishment regardless of individual culpability, extenuating circumstances, or past history. This predetermined punishment need not be severe, but it is always meted out. Zero-tolerance policies are studied in criminology and are common in formal and informal policing systems around the world. The policies also appear in informal situations where there may be sexual harassment or Internet misuse in educational and workplace environments. Key Words: broken window syndrome, the personal context, petty crime, holistic approach, consistency

Introducere Demersul nostru se înscrie în aria nobilei științe a Criminologiei, încercând să propună o soluție eclectică, dar pragmatică, actuală și eficientă la fenomenul crescător al infracționalității în societatea românească, atacându-l de la rădăcină, de la primele și/sau cele mai mici manifestări. "Priviţi lumea din jur, cu un efort minim la locul şi timpul potrivit puteţi răsturna totul!”, ne îndeamnă autorul cărții Punctul critic..., Malcolm Gladwell [2]. Punctul critic este acel moment magic în care o idee, o tendinţă sau un comportament social depăşesc un anume prag, erup şi se răspândesc precum un foc devastator. Aşa cum un singur om gripat poate declanşa o epidemie, o acţiune minoră, dar bine gândită, poate să genereze o tendinţa în modă, să crească popularitatea unei persoane sau produs sau să producă scăderea ratei actelor de delicvenţă. Punctul critic poate ajuta societatea românească să înţeleagă modul cum s-au dezvoltat "epidemii" devastatoare de genul fenomenelor Caritas, SAFI, FNI, a modului cum se
Lector universitar doctorand, Facultatea de Relații Economice Internaționale, Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” București, MA, MS, MSL, marian.covlea@gmail.com
1

lansează vedete, politicieni, diverse personalităţi sau mode. De asemenea poate ajuta la a înţelege de ce toleranţa dezordinii la nivel mic, atrage infracţiuni majore, de ce românul este genial în străinătate şi nu acasă, etc. Punctul critic şi noţiunile aferente referitoare la cei care ne "infectează" cu virusul unei idei sau comportament (Conectori, Experţi, Vânzători), la "aderenţa" unui mesaj, la forţa "Contextului" etc, au ajuns să schimbe perspectiva oamenilor din lumea întreagă asupra propagării ideilor sau a realizării succesului personal. “Toleranța Zero” este o atitudine îndreptată mai ales împotriva faptelor anti-sociale, nu atât împotriva făptașilor: trebuie să fim toleranți cu oamenii, dar intoleranți cu faptele lor ilegale, care deranjează în mod ilegal și ilegitim pe ceilalți oameni. În România, statistici detaliate și actualizate despre infracțiunile tratate în acest material nu sunt făcute publice, dar toată lumea este de acord că atmosfera în societate este foarte viciată, cu consecințe interne și internaționale negative pentru țara noastră. Astfel, inclusiv din punctul de vedere al preceptelor creștine, toleranța zero nu este nici o formă de agresiune, nici o formă de lipsă de dragoste (“căci nu dorim moartea păcătosului, ci să se întoarcă să fie viu”2), ci dimpotrivă: dragostea creștină (agape), nu exclude, ci presupune exigența (“Căci Dumnezeu pedepseşte pe cine-l iubeşte, şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte”3).

Justificarea propunerii În justificarea politicii penale de toleranță-zero doresc să subliniez în primul rând importanța rolului contextului (habitațional)4 negativ, favorizant al infracționalității și al demoralizării cetățenilor în a i se opune. Astfel, activitatea permanentă, toxică, a infractorilor care rămân nepedepsiți și perpetuarea efectelor negative ale infracțiunilor (prejudicii material și morale), rămase nereparate, sunt de natură a crea mari nemulțumiri și frustrări oamenilor corecți, care percep astfel Statul ca pe un ocrotitor al infractorilor și un spoliator al veniturilor lor, percepându-le taxe și impozite tot mai mari, dar nefăcând nimic în schimb pentru a le proteja viața, sănătatea, demnitatea și averea. În acest fel, cetățenii constată că Statul își încalcă Contractul social prevăzut în Constituție și celelalte legi și reînnoit în fiecare campanie electorală și mai ales la fiecare vot.
Cartea lui Iezechiel, cap. 18, versetul 32. De altfel, acesta este și principiul după care serviciile de counter-intelligence lucrează în scopul “întoarcerii” agenților străini de spionaj de a lucra (și) pentru respectivele servicii, în această activitate de gentlemeni în care jocul dublu (sau chiar triplu) este regula. 3 Epistola către Evrei (a Sf. Apostol Pavel), cap. 12, versetul 6. 4 În sensul lui Malcolm Gladwell [2]: mediul este cadrul general, contextul este realitatea înconjurătoare imediată, personală, a individului (familia, vecinii, locul de muncă).
2

Revenind la context, acesta poate fi definit ca proximitatea, zona cea mai apropiată a individului (locuința, familia, vecinii, locul de muncă) și care trebuie păstrat curat și sigur; orice degradare a acestuia are efecte grave și imediate prin încurajarea creșterii infracționalității. Contextul nu trebuie confundat cu mediul, care este un cadru mult mai larg, extinzându-se la nivelul localității, județului, etc. De aceea contextul trebuie apărat de infracționalitate, și în situația în care aceasta s-a manifestat, contextul trebuie restaurat, repus în situația anterioară comiterii infracțiunii, pentru a nu se încuraja comiterea altor infracțiuni prin pasivitate. Oare nu spune cu îndreptățire poporul român că, dacă este lăsat, cine fură astăzi un ou, mâine va fura un bou? Sentimentalismul, atitudinea blândă față de infracționalitate sunt păguboase în plan social; majoritatea corectă trebuie protejată de o minoritate infracțională; uneori Statul (ca și Dumnezeu, părinții, profesorii, etc.) trebuie să fie “rău” = exigent, pentru a fi bun!

Obiectul ș i conț inutul politicii toleranț ă zero. Un exemplu de succes Este necesară combaterea promptă și energică în special a manifestărilor infracționale vizibile, ostentative, cinice, care afectează grav contextul (habitațional), securitatea imediată și deci moralul celorlalți cetățeni; enumerarea de mai jos a acestui tip de infracțiuni este doar exemplificativă, nu exhaustivă:

spargerea geamurilor vecinilor; agresarea călătorilor în mijloacele de transport public; vandalizarea mijloacelor de transport public și a elementelor de mobilier urban; furturile și tâlhăriile în mediul rural (din gospodării și de pe câmp); tăierea neautorizată a pădurilor, cu tot cortegiul de efecte naturale, economice și sociale negative; furtul capacelor de la gurile de canal; furtul elementelor de siguranță (glisiere de protecție) și semnalizare de pe autostrăzi; furtul gardurilor anti-zăpezi de pe marginea autostrăzilor și drumurilor naționale; furtul șinelor de cale ferată, a elementelor de macaz, semnalizare și telecomunicații pentru transportul feroviar;

 
 


 


ridicarea de construcții fără autorizație; mâzgălirea cu graffiti a mijloacelor de transport public, a pereților exteriori și a gardurilor; accesul în mijloacele de transport subteran (metrou) fără achitarea taxelor corespunzătoare; degradarea monumentelor istorice și artistice; scuipatul, urinatul și chiar defecatul în public; ascultarea de muzică cu volumul la maxim în spațiile publice; petreceri neautorizate și aruncarea de gunoaie pe spațiile publice (inclusiv de la balcon); circulația cu căruțe nesemnalizate noaptea pe drumurile naționale; încălcarea gravă și repetată a normelor de trafic, etc.

 


 

Acesta este sindromul ferestrei sparte: o fereastră spartă lăsată astfel, neremediată o lungă perioadă de timp, încurajează și alte infracțiuni similare și distruge moralul celor din vecinătatea apropiată. Un exemplu clasic de aplicare cu succes a politicii toleranță-zero este orașul New York pe perioada mandatelor de primar al lui Rudolph William Louis Giuliani III, în perioada 1994-2002. În activitatea sa anterioară de Procuror General al SUA a repurtat succese importante în lupta împotriva crimei organizate (Mafia) și a infracționalității financiare de pe Wall Street (cazul Ivan Boesky din 1985 fiind unul emblematic). În timpul celor două mandate de primar al New York-ului a atacat cu mult succes infracționalitatea stradală pentru îmbunătățirea climatului vieții cetățenilor, în special din cartierele rău famate ale New York-ului (Bronx, Brooklyn, Harlem), conform principiului că o infracțiune minoră rămasă nepedepsită escaladează, se dezvoltă și capătă forță ca un bulgăre de zăpadă prăvălit la vale. Astfel, a aplicat cu multă fermitate și consecvență sancțiunile prevăzute de lege (amenzi, arestări), suplimentând efectivele poliției, înființând secții de poliție mobile (în autobuze special amenajate) pentru identificarea și cercetarea infractorilor, precum și pentru întocmirea documentațiilor de trimitere în judecată în regim de urgență. În același timp, a înființat o brigadă anti-graffiti și a dispus instalarea de camere de supraveghere pentru descoperirea celor care, chiar la adăpostul nopții, mâzgălesc clădiri și mijloace de transport public, a dispus întărirea pazei în depourile de metrou și îndepărtarea urgentă a efectelor picturilor tip graffiti, pentru demoralizarea autorilor (știind că o asemenea “operă” le ia autorilor în medie trei zile).

Efectele acestei politici au fost spectaculoase: dacă la începutul anilor ’90 cetățenii New York-ului nu se simțeau în siguranță pe stradă, în mijloacele de transport public și chiar în locuințe, deja în anul 2000 lucrurile se schimbaseră radical, în toate cartierele orașului instaurându-se curățenia, ordinea, liniștea, civilitatea. În Figura nr. 1 de mai jos se vede evoluția descendentă a infracționalității în orașul New York, în perioada mandatului de primar al lui Rudolph Giuliani, perioada 19942002, comparativ cu orașele Los Angeles și Newark și comparativ cu nivelul național în SUA (infracțiuni la 100.000 locuitori): Figura nr. 1 Situaț ia comparativă a infracț ionalităț ii în SUA (naț ional) și în orașele New York, Los Angeles și Newark (1990-2002) (sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Rudy_Giuliani)

Măsuri complementare Politica penală a “toleranței zero” nu este un scop în sine și nu trebuie să fie aplicată singură și fără discernământ. Ea trebuie să fie aplicată progresiv, dar ferm, coerent și consecvent într-un mix diversificat dual (preventiv-represiv) și curativ, implicând în mod profesionist și pragmatic toate metodele, procedeele și instrumentele criminologiei (etiologice, a reacției sociale, dinamice și restaurative), deoarece nici una dintre ele, singură, nu explică toate cauzele şi nu propune toate soluţiile problemelor puse de tipul

de infracţionalitate vizată. “Toleranţa zero” este un ideal, dar idealurile sunt ca stelele: nu vom ajunge niciodată la ele, dar ne luminează drumul. Consider că această politică trebuie precedată de următoarele acțiuni:

O intensă mediatizare în vederea informării și creșterii nivelului de educație și cultură juridică al întregii populații pentru respectarea prevederilor legale și asupra a aplicării acestei noi metode de apărare a ordinii legale în societate; creșterea nivelului de educație ar putea conduce la reducerea egocentrismului (urmărirea doar a intereselor proprii, desconsiderarea intereselor altora), labilității (incapacitatea de rezista viciilor/tentațiilor: sex, alcool, droguri, lene, furt, jocuri de noroc, etc.), agresivității (folosirea mijloacelor violente pentru atingerea propriilor scopuri) și indiferenței afective față de suferințele altora; Modificarea legislației, în sensul sancționării faptelor antisociale încă de la primele și/sau de la cele mai mici manifestări, și împuternicirea reprezentanților organelor de ordine public în acest sens; Efectuarea unor experimente de testare pe zone teritoriale și/sau infracționale pentru perfecționarea acestei metode (cazul orașului New York pe timpul mandatelor de primar ale lui Rudolph Giuliani poate fi considerat și ca un mare experiment reușit din punct de vedere juridic, social și de administrație publică locală); Introducerea unor elemente de educație juridică, în special penală, încă din programele școlare de studiu ale clasei I; Încurajarea investițiilor pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru reducerea șomajului, a gradului de sărăcie a populației vulnerabile și prin acesta reducerea anomiei (frustrării) acestora; Conștientizarea și responsabilizarea membrilor familiilor, în special în cazul delicvenților juvenili, prin accentuarea răspunderii (inclusiv pecuniare) a părinților pentru faptele copiilor infractori, mergând până la executări silite; Mobilizarea societății civile, implicarea mass-media, a organizațiilor nonguvernamentale și a cultelor religioase, etc. pentru implementarea unor programe și proiecte (cu finanțare locală, națională și europeană) în acest domeniu; Creșterea numărului și calității forțelor de impunere a legii (polițiști, jandarmi) și îmbunătățirea dotării acestora; Mărirea numărului de locuri în penitenciare, oricum insuficient și în prezent (2012).

 

 

Apoi, în paralel cu aplicarea acestei metode, consider că trebuie intensificate și diversificate acțiunile educative din penitenciare, în special prin implicarea deținuților în acțiuni sportive, de învățământ, de calificare și reconversie profesională, activități productive remunerate, etc. și chiar unele activități neconvenționale, cum ar fi primirea în grijă a unor animale (cai, câini, vite), activități care și-au arătat pe deplin eficiența educativă în cadrul unor experimente din penitenciarele americane. Aceste măsuri educaționale au scopul de a împiedica deținuții să repete comiterea de infracțiuni și să devină astfel recidiviști.

Concluzii Trebuie revalorizat în mod hotărât dreptul cetățenilor cinstiți, plătitori de taxe și impozite, de a fi protejați de faptele infracționale, în condițiile clamării “drepturilor omului” (interpretate în mod bizar doar ca ale infractorilor, ca și cum oamenii cinstiți n-ar fi și ei oameni și n-ar avea aceleași drepturi de a fi protejați măcar ca și infractorii, care trebuie protejați de abuzurile organelor de ordine și ale Justiției). Toleranța-zero este o concepție, o politică și o metodă de mare eficiență în combaterea infracționalității, dar ea trebuie luată în calcul și exersată atât pentru că situația socială reală o impune deja, cât și pentru prevenirea unor situații mai grave care ar putea apărea, în baza principiului prudenței. Această concepție trebuie definită și aplicată în mod holistic, atotcuprinzător și consecvent, cu feed-before (Forward Thinking) și feed-back.5 Toleranța-zero este începutul și sfârșitul perpetuu al politicii anti-infracționale. Ca început al acesteia, reprezintă o filosofie, o decizie politică de a se respecta Contractul social, o strategie, o modificare legislativă, o alocare bugetară, o instruire a personalului de ordine publică și justiție, o atitudine civică și o promovare prin mass-media. Încă o dată, toleranța-zero nu este un scop în sine, ci un mijloc de instaurare a legalității, siguranței și civismului în viața socială. În faza sa intermediară, toleranța-zero reprezintă o aplicare consecventă a legii, a strategiilor adoptate, o continuare a promovării și un control social permanent. Ca fază finală și ca bază pentru un nou început, toleranța-zero înseamnă o experiență valoroasă acumulată, o jurisdicție de referință, o ameliorare a stării de legalitate și siguranță în societate, o atitudine civică și o masă socială critică în stare să prevină faptele antisociale, să se autoprotejeze de ele și să reducă numărul manifestărilor ilegale de acest tip, precum și o activitate de permanentă perfecționare a legislației și practicii și de promovare a rezultatelor pozitive.
5

Anticipare (ante-factum) și respectiv reglare (ulterioară, post-factum).

Propuneri de teme pentru viitoare cercetări ș i aplicaț ii ale metodei toleranț ăzero În ultima perioadă au căpătat o pondere foarte mare infracțiunile de tipul violenței domestice, violenței la locul de muncă și în școli, hărțuielii sexuale și infracțiunilor informatice, din categoria infracțiunilor fiscale (frauda fiscală, inclusiv prin vânzarea de firme cu mari datorii la stat către cetățeni străini și alte persoane care nu pot fi găsite), care ar merita o atenție sporită din partea autorităților și implicit aplicarea metodei toleranță zero.

Bibliografie
1. Richard Alexander GAMMONS, Zero-Tolerance: A Investigation on Bullying

In the “Toxic” Workplace, lucrare prezentată în cadrul programului de MBA la Portsmouth Business School (International), 2006.
2. Malcolm GLADWELL, Punctul critic. Cum lucruri mici pot provoca schimbări

de proporții, Editura Andreco Educațional, București, 2004. May 1998.

3. Hans GROSS, J.U.D., Criminal Psychology, manybooks.net, Project Gutenberg, 4. Rodica Mihaela STĂNOIU, Criminologie, Editura Oscar Print, București, 2011. 5. http://en.wikipedia.org/wiki/Rudy_Giuliani accesat pe 19 martie 2012. 6. http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/invatatura-credinta-

ortodoxa/despre-nadejdea-crestina-80556.html accesat pe 4 aprilie 2012.
7. http://www.gotquestions.org/romana/Dumnezeu-diferit.html accesat pe 4 aprilie

2012.