CATEDRA FARMACOLOGIE ŞI FARMACOLOGIE CLINICĂ

UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINĂ ŞI FARMACIE „N. TESTEMIŢANU”

TEMA cursului:

Farmacocinetica

şef catedră farmacologie şi farmacologie clinică : profesor universitar, d.h.ş.m. V. Ghicavîi conferenţiar universitar, d.ş.m. V. Gavriluţa

Chişinău 2010

FARMACOCINETICA (PHARMACON – medicament, KINEO – a mişca)
este o ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul proceselor ce asigură mişcarea şi transformarea medicamentelor prin mediile biologice ale organismului viu şi anume, ea caracterizează mecanismele de absorbţie, distribuţie şi depozitare, biotransformare şi eliminare a medicametelor din organism, studiind dependenţa de aceste procese a eficacităţii şi gradului de tolerare a lor. Rezultatele obţinute ale acestor studii redau acea bază calitativă şi cantitativă cu ajutorul careia se poate: - prognoza gradul de ajungere a substanţelor medicamentoase la locul lor de acţiune; - selecta dozarea raţională a oricărui medicament; - alege calea de administrare cea mai efectivă; - alcătui scheme de utilizare a substanţelor medicamentoase pentru asigurarea celui mai efectiv tratament al bolnavilor; - preveni apariţia efectelor adverse ale medicamentelor şi cazurilor de supradozare a lor. Procesele farmacocinetice schematic pot fi exprimate în felul următor:
Doza de medicament

Calea de administrare

absorbţia
Concentraţia plasmatică a medicamentului

distribuţia
Concentraţia tisulară a medicamentului (depozitarea) Concentraţia medicamentului la locul de acţiune

biotransformarea
Metabolizarea hepatică şi tisulară

eliminarea
Căile de eliminare

1. Căile de administrare a medicamentelor

Medicamentele pot fi introduse in organism prin diverse căi de administrare, în dependenţă de proprietăţile lor şi scopul terapiei. Calea de administrare în mare măsură determină viteza apariţiei efectului, durata şi puterea lui, spectrul şi gradul

poate forma cu acizii graşi . Soluţiile uleioase din tubul digestiv sunt absorbite numai după emulgarea lor. intravasculare intravenosă intraarterială intracardiacă extravasculare intramusculară subcutnată intradermică intracavitare intraperitoneală intrapleurală intrapericardiacă intraarticulară intraventriculară subarahnoidiană Toate aceste căi de administrarea a medicamentelor se mai divid în enterale (prin tubul digestiv) şi parenterale (prin evitarea tubului digestiv). De aceea în cazul afecţiunilor hepatice şi biliare utilizarea lor pe cale orală este ineficace. Se deosebesc urmatoarele căi de administrare a medicamentelor: Fără afectarea cutanată: A. enzimele intestinale (hidrolitice) şi hepatice (microsomale). glositele penicilinice. administrată după alimentare. dereglarea actului de deglutiţie etc. gingivite.). Medicamentele administrate după mese. ulcerele tetraciclinice ale limbii. B. Şi în genere de calea de administrare în mare măsură va depinde daca medicamentul va ajunge la locul de acţiune s-au nu. C.de exprimare a efectelor adverse. Uneori această cale de administrare este imposibilă din cauza unor stări patologice ale pacientului (afecţiunile tractului digestiv. . C. antibioticele – complicaţii din partea sisitemului digestiv (stomatite.). nu necesită prezenţa personalului medical specializat). unde asupra lor vor acţiona acidul clorhidric. De exemplu: acidul nicotinic poate provoca sindromul angioneurotic. Avantajele: – este cea mai comodă şi fiziologică cale de administrare pentru pacient (din punct de vedere al autoadministrării. prin tubul digestiv (enterale) orală (per os) sublinguală rectală intrabucală topică cutanată oculară în ductul auditiv extern intracavitare inhalatorie intranazală intrauretrală intravaginală intrauterină ă Cu afectarea cutanată: A. disbacterioze etc. care necesită prezenţa acizilor graşi şi biliari. Cele mai des utilizate căi enterale sunt: Administrarea medicamentelor pe cale perorală Particularităţi: Medicamentele administrate peroral până la ajungerea în circulaţia sangvină traversează unele bariere active în sens biochimic – intestinul şi ficatul. pot interacţiona cu componenţii alimentari. De exemplu: Clorura de calciu.săruri de calciu insolubile care limitează absorbţia calciului. Administrarea unor medicamente pe stomacul gol pot provoca diverse efecte adverse. B. starea comatoasă.

pot fi administrate cele mai diverse forme medicamentoase (comprimate.pe această cale este limitată adminisrarea medicamentelor cu acţiune iritantă şi gust neplăcut. soluţii. Administrarea pe cale rectală se utilizează mai rar. . cu vomă.este posibilă administrarea medicamentelor în unele stări de urgenţă – – – (nitroglicerinei – în accesele de stenocardie. cu crize convulsive şi pacienţi psihotici. tincturi etc. deci este necesar ca medicamentele să fie cât mai lipofile şi neionizate. Absorbţia medicamentelor la acest nivel are lor prin difuzia pasivă.nu este calea cea mai avantajoasă in cazul cstărilor de urgenţă (efectul apare mai lent comparativ cu administrarea intravenoasă).este o cale de administrare simplă şi comodă pentru pacient. pacienţi cu dereglarea procesului de deglutiţie şi la nou-născuţi.secreţia salivară permanentă provoacă îngiţirea unei parţi din substanţele active ceia ce diminuiază neesenţial biodsponibilitatea lor. pulberi. . atunci cind este imposibilă administrarea pe cale orală (în afecţiunile tractului digestiv. intoleranţă gastrică. emulsii.este utilă pentru asigurarea unui tratament de durată. Dezavantajele: . Avantajele administrării sublinguale: . clonidinei – în crize hipertensive ş. . Dezavantaje: . utilizate în doze mici.). .se evită acţiunile enzimelor digestive şi efectul primului pasaj hepatic.efectul apare rapid (peste 1-3 minute). starea mucoasei tubului digestiv şi activitatea peristaltismului etc).). – pot fi administrate medicamente cu acţiune iritantă. . . alimente. nu necesită sterilizarea medicamentelor. vomă. Este calea de preferinţă în practica pediatrică. .nu este posibilă la pacieţii aflaţi în stări comatoase. . drajeuri. în stari de inconştienţă a bolnavilor) sau medicamentele posedă un gust şi/s-au miros neplăcut ori sunt distruse în căile digestive superioare.a.medicamentele parţial sunt supuse metabolizării la primul pasaj hepatic (îndată după absorbţie). – gradul de periculozitate şi costul medicamentelor sunt mai mici comparativ cu alte căi de administrare.suprafaţa mică de absorbţie a medicamentelor necesită administrarea numai a medicamentelor înalt active.biodisponibilitatea medicamentelor este foarte variabilă (fiind influenţată de aciditatea gastrică. Administrarea medicamentelor pe cale sublinguală. Particularităţi: Asigură o absorbţie rapida a medicamentelor datorită vascularizării bogate a mucoase din această regiune. acţiunea acidităţii gastrice şi componentelor alimentare. Medicamentele sunt absorbite direct în circuitul sanguin (prin intermediul sistemului venos cefalic direct în vena cavă superioara). enzimele digestive şi hepatice. în anexite şi dismenoree. Rectal .

comparativ cu administrarea perorală.medicamentele sunt administrate sub formă de supozitoare sau clisme în volum de 50 ml.să fie apirogene (fără produse alergenice). În aceste cazuri se utilizează sisteme de picurare (perfuzie) ce permit reglarea vitezei de picurare a soluţiilor.să fie cât mai apropiate de izotonice. În calitate de dezavantaje sunt: medicamentele sunt supuse parţial efectului primului pasaj hepatic.: cloralhidrat sub formă de clisme este administrat în calitate de anticonvulsiv sau antipsihotic. de tehnica de administrare cu apariţia de accidente severe. Ultima variază între limitele de 20 – 60 picături pe minut. lent. Uneori pentru obţinerea rapidă a concentraţiei plasmatice a medicamentului. Necesita instrumentar steril si personal medical calificat. sunt posibile erorile de dozaj. Este contraindicată la bolnavi cu afecţiuni rectale şi cu sindrom diareic. Absorbţia la nivelul rectului are loc mai repede decit pe cale orală. Este imposibilă administrarea medicamentelor cu masă moleculară mare de origine proteică. Există o posibilitate a transmiterii pe aceste cai a unor afectiuni grave (hepatită.să fie sterile (lipsite de microorganisme). deoarece din intestinul gros aceste medicamente nu se absorb. Pot fi administrate medicamentele cu acţiune iritantă asupra mucoasei gastrice.c. Pe această cale medicamentele sunt administrate cu scop de acţiune locală (de ex. . Apariţia efectului pe această cale este mai rapid. lipidică şi polizaharidică. . hipertonice sau de înaltă activitate.: supozitoare cu anestezină) şi sistemică (de ex. Căile parenterale de administrare.). Medicamentele iritante preventiv sunt amestecate cu mucilagii şi încălzite pină la temperatura corpului pentru o absorbţie mai bună.să posede un grad înalt de stabilitate (limpezi). deoarece vena hemoroidală inferioară se revarsă în vena cavă inferioară şi nu vena portă. Particularităţi: substanţele medicamentoase nimeresc direct in circuitul sistemic (absorbţia ca component al farmacocineticii lipseşte). evitind pasajul hepatic. Injectabil sunt administrate substanţele medicamentoase care nu se absorb sau se descompun în tubul digestiv. ce corespunde aproximativ a 1 – 3 ml de soluţie. Aproximativ 50% din substanţele administrate rectal nimeresc direct în circuitul sistemic. Administrarea intravenoasă. sida e. . În cazul cind endoteliul vascular contactează cu medicamentele cu acţiune iritantă. Aceste cai de administrare sunt utile în stările excepţionale pentru acordarea unui ajutor de urgenţă şi la persoanele ce nu cooperează. pentru evitarea manifestărilor nocive. Unele medicamente sunt degradate de flora bacteriană a colonului. Mai des este posibilă apariţia reacţiilor adverse la medicamente.t. intensitatea efectului este mai înaltă. substanţele sunt dizolvate cu soluţii izotonice sau soluţii de glucoză şi sunt administrate în perfuzie. Toate soluţiile preconizate administrării prin injecţie trebuie sa corespundă următoarelor cerinţe: . substanţele medicamentoase sunt administrate rapid în bolus. preventiv fiind asociat cu substanţe mucilaginoase (irită mucoasa rectală). .

.Avantaje: . Efectul apare peste 5 – 10 minute. Inhalator sunt administrate substanţele gazoase.pot fi administrate în volume mari (în perfuzii). substanţele ce vor precipita proteinele plasmatice şi soluţiile apoase cu bule de aer (embolie gazoasă).t. prin spaţiile intercelulare – pentru cele hidrofile şi prin difuzie pasivă pentru cele liposolubile. . – necesită asistenţa personalului medical specializat.c. . Uneori sunt posibile unele incidente: înţepări de vas. De asemenea subcutan. în regiunea interscapulară. Medicamentele sunt administrate în regiunea deltoidiană. intensitatea efectului este mai mare iar durata lui mai mică comparativ cu administrarea perorală. Suprafaţa de absorbţie este mare. declanşarea insuficienţei cardiace.este posibila o administrare constantă a medicamentelor şi de lungă durată.dozele medicamentelor pot fi controlate exact.). Cantitatea injectabilă de medicamente este foarte mică (1 – 3 ml).efectul terapeutic apare rapid (în primele secunde de administrare).t. abcedarea şi apariţia flegmoanelor. Inhalator mai des sunt administrate medicamentele cu efect preventiv sau terapeutic în afecţiunile cailor respiratorii. creşterea marcată a presiunii arteriale). Absorbţia substanţelor medicamentose are loc mai rapid şi respectiv şi apariţia efectelor are lor mai repede. Dezavantaje: – mai des este posibil apariţia reacţiilor adverse grave (reacţii anafilactice. de aceea absorbţia este puţin mai lentă. volatile cu ajutorul aparatelor speciale (flacoane presurizate dozate. Intramuscular este posibil de administrat până la 10 ml de soluţii hidrice.. paraombelical sau pe faţa externă a coapsei. Subcutan sunt administrate soluţiile hidrice. neurobulaizere). Este contraindicată administrarea soluţiilor hipertonice şi iritante. Absorbţia medicamentelor are loc foarte rapid.c. Nu se administrează intramuscular soluţiile hipertone (risc de necroză tisulară) şi soluţiile iritante. . capsule e.mai des se utilizeaza pentru acordarea asistenţei de urgenţă în stări de şoc. Subcutanat substanţele medicamentoase sunt absorbite prin aceleaşi mecanisme ca şi la administrarea intramusculară. substanţe ce produc hemoliză (substanţe hipotonice). Efectul apare peste 15 – 20 minute. crize de astm bronşic. Este posibilă administrarea unor cantităţi mari de medicamente. Sunt administrate substanţele atit lipofile cit şi hidrofile. Administrarea intramusculară este mai puţin doloră comparativ cu cea subcutanată. Absorbţia are loc prin filtrare. arsuri e. cu prudenţă soluţiile uleioase şi suspensiile. suspensiile (risc de trombozare). Medicamentele sunt administrate în regiunea superioară externă a feselor. – nu se administrează pe cale intravenoasă soluţii uleioase şi emulsiile (risc de embolie grăsoasă). pot fi implantate formele medicamentoase retard (comprimate. Inhalator mai des sunt administrate substanţele anestezice generale volatile şi preparatele bronhodilatatoare utilizate în astmul bronşic. pentru asigurarea acţiunei de lungă durată se administrează soluţiile uleioase şi suspensiile. . Vascularizarea stratului lipidic subcutanat este mai redusă comparativ cu a muşchilor.

după administrarea intramusculară efectul apare în 510 minute. medicamentele sunt administrate intraarterial (de exemplu citostatice. care asigură transferul ionilor şi metaboliţilor în interiorul celulei. Transportul specializat (activ) – care decurge cu ajutorul mecanismelor de transport şi uneori cu consum de energie. antibiotice. substanţe de contrast). Pentru a influenţa asupra organismului medicamentele. difuziune simplă iar transportul specializat în: difuziune facilitată. Uneori în stop cardiac subit epinefrina (adrenalina) este indicată pentru administrare direct in cavitaţile cordului (intracardiac). toate sunt exprimate prin celule lipoproteice polare. Suprafeţele membranelor celulare şi intrările în pori sunt dotate cu sarcină şi preintimpină trecerea prin ele a ionilor şi moleculelor ionizate. trebuie să treacă printr-un şir de membrane biologice: pielea. trecerea moleculelor de medicament (liposolubile. neionizate) prin stratul bilipidic membranar. posedă diverse caracteristici fizico-chimice iar ca bază. fără utilizarea mecanismelor de transport şi fără consumul de energie. ca regulă. Viteza apariţiei efectelor farmacologice ale medicamenelor depinde de cale de administrare a lor. în direcţia gardientului de concentraţie. difuziunea de schimb. în direcţia gardientului de concentraţie. 2. subcutanată (10-15 minute).transportoare. Filtrarea trecerea cu apa. Absorbţia. La administrarea intravenoasă medicamentul nimereşte direct în sânge şi din aceste considerente efectul apare imediat. mai rapid apare prin administrarea sublinguală (1-3 minute). La adminitrarea perorală efectul apare în 20-30 minute în mediu. La rândul sau transportul simplu este divizat în: filtrare. Aceste membrane se deosebesc esenţial după structură şi funcţii. Difuziunea simplă . menţinând transportul direcţionat al lor. pereţii capilarelor. mucoasele (administrare externă). transcitoza.Pentru a forma concentraţii mari de substanţă medicamentoasă într-un organ anumit. fără utilizarea mecanismelor de transport şi fără consumul de energie. Membrana celulară conţine proteine . În limbajul farmacocinetic trecerea sau penetrarea medicamentelor prin membranele biologice se numeşte absorbţie de la ABSORBEO – a absorbi. a moleculelor de medicament (hidrosolobile cu masă moleculară mică). puţin mai repede sunt absorbite substanţele administrate pe cale rectală. prin porii membranari. structurile celulare. transportul activ. 2. La moment sunt cunoscute citeva mecanisme prin care medicamentele traversează membranele biologice însă toate aceste mecanisme sunt divizate in 2 grupe mari: 1. Transportul simplu (pasiv) – are loc făra utilizarea mecanismelor de transport şi fără consum de energie. De aceea transportul medicamentelor prin membrane depinde de natura substanţelor medicamentoase şi proprietăţile lor fizico-chimice.

Filtrarea ca mecanism de transport pentru farmacologie este puţin importantă deoarece majoritatea medicamentelor contemporane posedă o masă moleculară mare. iar din celulă a altei. depinde de faptul ca este oare medicamentul preponderent hidrosolubil (ionizat) sau liposolubil (neionizat). cu utilizarea mecanismelor de transport. Alte mecanisme la acest nivel practic nu sunt implicate. viteza şi gradul de absorbţie a medicamentelor. în direcţia gardientului de concentraţie. corneei ochilor. dacă substanţa este ionizată (hidrosolubilă). de asemenea şi pentru complexul vitaminei B12 (cianocobalamină) cu factorul Kastle. În intestinul gros iarăşi prevalează procesele de filtrare şi difuziune simplă. folosind acelaş sistem transportor (cotransport). Penetrarea capilarelor are loc prin transcitoză. trecerea moleculelor de medicament (ionizate) prin stratul bilipidic membranar. ea slab penetrează prin membrane în diferite organe şi ţesuturi.Difuziunea facilitată Difuziunea schimb Transportul activ Pinocitoza trecerea moleculelor de medicament prin stratul bilipidic membranar. de transportul în celulă a unei substanţe. cu utilizarea mecanismelor de transport. Înglobarea (endocitoza) de catre veziculele membranare a (picaturilor mari) de substanţe medcamenoase cu transportarea lor catre partea opusă a membranei şi eliminarea (exocitoza) în spaţiul citoplasmatic al celulei. În intestinul subţire nu sunt obstacole pentru realizarea tuturor mecanismelor. Şi invers. Aceste mecanisme de transport funcţionează de regulă în paralel. dacă substanţa medicamentoasă cu un indice al pH-ului corespunzător mediilor organismului. celulele epidermului. şi cu consum de energie. şi să fie minim ionizate. Deci. deoarece este cel mai raspândit mecanism şi econom pentru realizare din organismul uman şi majoritatea medicamentelor posedă un grad de solubilitate în lipide mult mai mare ca în apă. De exemplu pinocitoza este deosebit de importantă pentru substanţele cu structură polipeptidică. dar fără consumul de energie. De exemplu filtrarea este caracteristică la nivelul endoteliului capilarelor. este medicamentul un acid slab sau o bază . prevalează unul sau altul. în sens opus direcţiei gardientului de concentraţie. În cavitatea bucală şi stomac se realizează difuziunea simplă şi în mică masură filtrarea. depinde de substanţa medicamentoasă administrată. iar aceasta în marea masură determină. de exemplu în tubul digestiv ca сel mai des loc de absorbţie a lor. În asa fel. ea mai bine se dizolvă în lipide decât în apă şi bine penetrează pin memebranele biologice. se află în stare neionizată (lipofilă). medicamenele pentru a fi absorbite prin acest mecanism trebuie să posede un grad de solubilitate mare în lipide. Factorii ce influenţează absorbţia medicamentelor: A fost stabilit că. dar care din ele va prevala. epiteliul mucoasei tubului digestiv. Mult mai important ca mecanism de transport este difuziunea simplă. dar in dependenţă de localizarea lor. dar nu la sută.

anti lg 1 = 10. în dependenţă de pH-ul mediului.0 = 2. canamicina sunt medicamente cu proprietăţi bazice marcate. Aceste proprietăţi ale medicamentelor vor determina constanta de ionizare a lor (pKa).5 – 2.slabă. De aici este clar că efedrina va fi absorbită în duoden şi nu în stomac. Fenobarbitalul cu pKa= 7. De aici rezultă că aşa medicamente trebuie de administrat parenteral. se poate de prevăzut. Ştiind prorietăţile fizico-chimice ale substanţelor medicamentoase şi caracteristica pătrunderii xenobioticului prin diferite bariere tisulare. . pentru acizi slabi: lg forma − neionizata = pKa − pH forma − ionizata forma − ionizata b. Constanta pKa – determină gradul de disociere al xenobioticului.5.0 – 6.5). În calitate de exemplu poate fi: bolnavului au fost indicate comprimate cu acid acetilsalicilic. Reamintim că la picul secreţiei HCl la maturi pH-ul în stomac constiuie 1. Deci asupra procesului de absorbţie a medicamentelor vor influenţa aciditatea mediului şi medicamentului şi gradul de ionizare a lui. deoarece el va disocia în mediul bazic formând o cantitate mare de celule ionizate. respectiv fenobarbitalul se va reabsorbi în cantităţi mari.4. Medicamentele cu proprietăţi marcate acide sau bazice în mediile tubului digestiv se vor afla sub formă ionizată şi vor fi absorbite foarte slab. cum unul sau alt preparat se va absorbi în sânge.6 – 8. acidul aceilsalicilic se va absorbi slab. 7. distribui în organe şi ţesuturi şi elimina din organism.0. Prin cercetări speciale a fost determinat ca nivelul disocierii (ionizării) substanţelor se poate determina cu ajutorul formulei lui Henderson-Hasselbah: a. Ultimul înseamnă. el va disocia mai puţin şi respectiv se va absorbi foarte bine. pentru baze slabe: lg forma − neionizata = pKa − pH După cum vedeţi. Acesta este un acid slab (pKa = 3. Un alt exemplu: efedrina. unde el a nimerit. că în lumenul tubilor contorţi renali în aceste condiţii la 10 molecule neionizate de fenobarbital va reveni numai una ionizată.4. gradul lui de absorbţie din tubul digestiv şi eliminarea lui prin rinichi la diferite nivele a pH-ului urinei. ştiind pH-ul mediului şi pKa substanţelor (sunt tabele speciale) putem după logaritmul calculat să determinăm gradul de ionizare a medicamentului. fiind o bază slabă.0.4 = 1. din aceste considerente absorbţia lor din tubul digestiv va fi neesenţială şi nepermanentă.6. De exemplu streptomicina. Nimerind în mediul acid puternic al stomacului. unde pH conţinutului este bazic şi constituie pentru duoden pH= 5. Corespunzător calculelor descrise mai sus gradul de disociere a efedrine în intestinul subţire va fi minimal (10.4 . Acest parametru are importanţă nu numai pentru absorbţia medicamentelor în sânge din tubul digestiv.). iar pentru intestinul subţire – aproximativ 8.a.6. În mod analogic se vor comporta sărurile acidului barbituric (fenobarbital ş. dar şi pentru penetrarea lor prin diferite bariere membranare din organism şi la reabsorbţia lor din urina primară în tubii renali.6). În intestin.0. care pătrunde în mediile interne ale organismului. iar aceasta înseamnă. pentru care pKa = 10. pH urinei = 6.

Eritromicina de asemenea se discompune în mediul acid. ampicilinei şi amoxicilinei. Asupra absorbţiei acţionează volumul şi componenţa alimentelor.). . A fost observat. însă unii derivaţi chimici sau unele forme medicamentoase speciale ce o protejază de acţiunea directă a acidităţii gastrice. Folosirea de către bolnavi a diferitor sucuri provoacă o deviere a pH-ului în partea acidităţii. conţinutul ridicat de glucide. ce produce o disociere a medicamentelor acidolabili (eritromicina). Sumind efectele legate de utilizarea alimentelor. Utilizarea lichidelor în asociere cu medicamentele poate produce o mărire a absorbţiei sau o diminuare a ei. Este necesar de luat în evidenţă şi acţiunea stimulatoare a almentelor asupra secreţiei sucului gastric şi acidului clorhidric. Se modifică absorbţia şi sub acţiunea medicamentelor ce micşorează activitatea motorie a intestinelor. Reeşind din toate cele expuse anterior este clar că în cazul recomandării unui medicament medicul obligatoriu trebuie să ia în consideraţie şi starea fiziologică a tubului digestiv a pacientului. Mediul acid al stomacului.Viteza şi gradul de absorbţie a medicamentelor din tubul digestiv depinde de timpul utilizării alementelor.a. edemaţierea ei deasemenea scad gradul de absorbţie a substanţelor medicametoase. aldosteronul). Procesele inflamatorii ale mucoasei tubului digestiv. de asemenea şi unele preparae hormonale (progesteronul. pe stomacul gol aciditatea este mai mică şi aceasta ameliorează absorbţia alcaloizilor şi bazelor slabe. ionii de Ca. De exemplu: brusc se micşorează absorbţia hipotiazidei la bolnavi cu insuficienţă cardiacă cu stază circulatorie. Unele substanţe medicamentoase practic totalmente sunt inactivate de fermenţii tubului digstiv. vasopresina. isoniazidei dar maresc absorbţia grizeofulvinei. de exemplu. sărurile de fier. Sărurile acizilor biliari. pe când acizii slabi mai bine sunt absorbiţi după alimentare. Fe (merele). vancomicina). Laptele. este necesar de evidenţiat mărirea sau micşorarea biodisponibilităţii medicamentelor şi diminuarea absorbţiei fără modificarea biodisponibilităţii lor. pe când fenoximetilpenicilina este mai stabilă şi absorbită mai amplu. că absorbţia substanţelor medicamentoase se micşorează în cazul intensificării peristaltismului. intervalul dintre alimentare şi utilizarea medicamentului. în afară de acţiunea lui asupra gradului de ionizare a medicamentelor. Prin urmare. proteine. componenţa şi cantitatea lor. lipide în alimente diminuiază absorbţia tetraciclinelor. testosteronul. polimixina. Substanţele medicamentoase în lumenul tubului digestiv se supun acţiunii secretelor digestive ca şi substantele conţinute în alimente. Mg. asigură absorbţia satisfăcătoare a acestui medicament din tubul digestiv la nivelul duodenului. De exemplu: benzilpenicilina foarte uşor este discompusă în mediul acid al stomacului. Către aceste preparate se referă substanţele de natură proteică sau polipeptidică (de exemplu: corticotropina. insulina ş. de asemenea în cazuri cu sindrom diareic. la rindul său pot intensifica absorbţia sau o diminua prin formarea complexelor nesolubile (de exemplu: nistatina. pot şi provoca discompunerea lor chimică. sub acţiunea remediilor colinolitice (remedii atropinoide).

Substanţele neionizate liposolubile uşor penetrează prin membranele biologice şi sunt distribuite în toate mediile lichide ale organismului. componenţa. Liposolubilitatea substanţelor medicamentoase determină capacitatea lor de a penetra prin barierele biologice. Dependenţi de pacient . Medicamente sub formă dispersată sau emulgată se absorb mai bine din tubul digestiv.prezenţa patologiilor tubului digestiv şi organismului . intensitatea circuitului sanguin regional. Este necesar de evidenţiat că.proprietăţile fizicochimice. 3. gradul de liposolubilitate a substanţelor medicamentoase. .timpul utilizării alimentelor.constanta pKa şi gradul de ionizare . în circuitul sanguin sistemic.starea peristaltismului intestinal .doză . cantitatea şi calitatea lor . în dependenţă de care medicamentele vor fi distribuite uniform sau neuniform.sructura chimică . Acestea mai întâi de toate sunt. de regulă. 3. Distribuţia substanţelor medicamentose După absorbţie substanţele medicamentoase nimeresc. iar apoi sunt distribuite în organe şi ţesuturi.) – miorelaxante. totalmente nu penetrează prin stratul bilipidic a membranelor celulare şi din aceste considerente sunt utilizate numai intravenos.Asupra absorbţiei mai acţionează şi structura fizico-chimică a substanţei medicamentoase. gradul de legare cu proteinele plasmatice.t.virstă. De exemplu: unii compuşi bis-cuaternari de amoniu fiind remedii curarizante (tubocurarina. sunt: 1. greu dezintegrează şi slab se absorb. 2. Comprimatele cu conţinut de agregate mari de substanţe active. majoritatea substanţelor medicamentoase sunt distribuite neuniform şi doar o parte neesenţială din ele sunt distribuite uniform (substanţele anestezice inhalatorii).pH mediului . pereţii capilarelor şi membranele biologice. Şi în sfârşit asupra absorbţiei acţionează şi dimensiuile particulelor medicamentoase. suxametoniul e.starea fiziologică a tubului digestiv (starea secretelor şi fermenţilor digestivi) .utilizarea asociată a medicamentelor cu influenţă asupra funcţiilor tubului digestiv .gradul de liposolubilitate . Cei mai importanţi factori. ca barierele hematoencefalică şi placentară.c. anatruxoniul.masa moleculară . care sunt structurile de bază a diferitor bariere histohematice. În rezultat factorii ce influenţează absorbţia medicamentelor din tubul digestiv pot fi devizaţi în urmatoarele subgrupe: Dependenţi de subsanţa medicamentoasă . care influenţează asupra caracterului distribuţiei substanţelor medicamentoase. Caracterul distribuţiei substanţelor medicamentoase este determinat de o mulţime de factori.starea vascularizării tubului digestiv . chiar aflindu-se lungă durată în tubul digestiv.

a. Fracţia legată a substanţelor medicamentoase formează un depou temporar (rezervor) aşa numit „extracelular”.t. care preîntâmpină devierile rapide a fracţiei libere în sânge şi mediile lichide ale organismului. un alt glicozid (strofantina) slab se leagă de proteinele plasmatice şi efectul se instalează peste câteva minute. De exemplu: sulfamidele cu durată lunga de acţiune posedă o afinitate de ≈ 90%. sulfanilamide e.c. După utilizarea acestui medicament intern el îşi manifestă acţiunea tocmai după 5-7 ore. Numai sub formă liberă substanţele medicamentoase vor ajunge la locul de acţiune a lor şi vor declanşa efectele specifice. chinidină. din cauza particularităţilor de structură a sistemului de capilare de la acest nivel. morfină ş.t. care se leagă cu proteinele plasmatice la 97%. Un alt exemplu este glicozidul cardiotonic (digitoxina). clorpromazină. Mai importante sunt legăturile cu albuminele plasmatice şi în măsură mai mică cu alfaglicoproteidele.t. propranolol. biotransformarea lor. (îndeosebi acizii slabi) Lipoproteine clorpromazină. Tipuri de legături dintre medicamente şi elementele plasmei sanguine Proteine.Penetrarea multor substanţe prin bariera hematoencefalică este destul de dificilă. (îndeosebi baze slabe) α1-glicoproteinele acide dipiridamol. Substanţele legate sunt lipsite de capacitatea de a traversa membranele biologice şi în rezultat sunt limitate proprietăţile de distribuire a lor în ţesuturi şi la locul de acţiune. . tetracicline e. peniciline. imipramină. În rezultatul acestor legături substanţele medicamentoase vor circula cu sângele sub două fracţii: legate cu proteinele plasmatice şi fracţia liberă. verapamil. În rezultat se formează complexe „medicament+proteină” de diferită duritate. În sistemul sanguin majoritatea substanţelor medicamenoase posedă o afinitate puternică fizico-chimică faţă de proteinele plasmatice. imipramină. Permiabilitatea barierei hematoencefalice creşte în uneile stări patologice (creşterea presiunii osmotice a plasmei sanguine.c. Mai întâi de toate endoteliul este lipsit de pori iar prezenţa elementelor gliale de pe suprafaţa externă a endoteliului joacă rolul unei membrane lipidice suplimentare. Şi invers. prazosină γ-globuline codeină.c. eritrocite chinidină. chinidină. De aceea viteza apariţiei şi amplituda efectului depind de gradul de legare dintre medicamente şi proteine. traumatism cranio-cerebral. imipramină e. acţionează lent şi se conţin în lichidele interstiţiale şi celulele ţesuturilor în concentraţii mici. elementele sanguine medicamente Albumine fenilbutazonă. lidocaină. filtrarea în tubii contorţi renali şi eliminarea. şi duritatea acestor legături. procese inflamatorii la acest nivel. edem cerebral). salicilaţi.

cu afinitate mai mare. În rezultat una din aceste substanţe. provocând hipoplazia smalţului „dinţi tetraciclinici”.  gradul de legare cu proteinele plasmatice. rinichi). Sulfura de arseniu în cantităţi mari se cumulează în grosimea unghiilor.De gradul de afinitate a substanţelor medicamentoase cu proteinele plasmatice depinde şi durata de acţiune a lor. În primele minute substanţele medicamentoase nimeresc în organele şi ţesuturile cele mai activ perfuzate (inimă. septicemie e. Mai demonstrativ influenţa hemodinamicii asupra distribuţiei medicamentoase se urmăreşte în stări de patologie. până la nivel periculos. Unele medicamente se depozitează intracelular formând depozite celulare (acrichină). În fine distribuţia medicamentelor este dependentă de intensitatea vascularizării organelor şi ţesuturilor. mucoaselor. Legarea substanţelor medicamentoase cu proteinele plasmatice se modifică în diferite stări patologice ale organismului. hipoxie tisulară. Consecinţele legării medicamentelor de proteinele plasmatice sunt: blochează temporar efectul şi îl prelungesc. Un alt factor ce influenţează distribuţia substanţelor medicamentoase este afinitatea lor faţă de unele ţesuturi specifice. diminuiază distribuţia medicamentelor. se va lega cu proteinele plasmatice provocând o majorare a fracţiei libere a substanţei administrată asociat. vârsta senilă.c. Antibioticele grupei tetraciclinice se unesc cu ionii de calciu formând „chelaţi” şi în perioada de cretere a dinţilor pot să se depoziteze în ţesuturile dure ale dinţilor. În aceste stări este necesar de micşorat doza substanţelor medicamentoase pentru a diminua dezvoltarea efectelor toxice a lor. De exemplu: preparatele de iod posedă afinitate faţă de glanda tiroidă unde iodul este utilizat pentru sinteza hormonilor specifici. Factorii ce influenţează distribuţia medicamentelor:  gradul de liposolubilitate a substanţelor medicamentoase. Apare efectul de concurenţă faţă de locurile de legare cu proteinele plasmatice. De exemplu: ea se va micşora în stări de posthemoragii. Digitoxina după o singură administrare manifestă acţiunea farmacologică timp de 2-3 zile. . pielii şi ţesutului lipidic.  prezenţa barierelor histohematice. Unele substanţe anestezice datorită lipofilităţii mari se depozitează în ţesutul lipidic. afecţiuni hepatice. iar acţiunea reziduală a ei se realizează chiar şi peste câteva săptămâni (14-21 zile). Unele medicamente pot selectiv să se cumuleze în unele organe şi ţesuturi.t. Un alt fenomen este legat de utilizarea concomitentă a substanţelor medicamentoase cu afinitate faţă de aceleaşi proteine plasmatice. hipoproteinemia – determină intoxicaţiile medicamentoase. dinţi formând complexe dure cu cheratina. combustii masive. Pentru obţinerea concentraţiilor terapeutice a substanţelor medicamentoase în aceste ţesuturi este necesar un timp de la câteva minute până la câteva ore. Ca rezultat apare riscul de hemoragie. ficat. De exemplu: în stările de insuficienţă cardiacă perfuzia majorităţii organelor este scăzută. De exemplu: o utilizare asociată a anticoagulantelor indirecte şi antiinflamatoarelor nesteroidiene (fenilbutazonă) va provoca o inlăturare a anticoagulanelor din complexul cu proteinele plasmatice. Lent are lor saturarea cu substanţe medicamentoase a muşchilor. determină alergia medicamentoasă. tumori. nefroze.

Produsele legate de proteinele plasmatice formează depozitele extratisulare.  proprietăţile fizico-chimice a medicamentelor şi afinitatea lor faţă de ţesuturile specifice (depozitarea). transformându-se în alte substanţe active. după finisarea căreia se instalează somnul postanestezic (timp de 2 – 3 ore). Majoritatea substanţelor medicamentoase. nucleinatul de sodiu). legat de eliberarea tiopentalului din depozit. pot fi metabolizate sub acţiunea fermenţilor adecvaţi. mai polari şi respectiv hidrosolubili. 3.  utilizarea unor medicamente asociat. indiferent de ce structură nu ar poseda. 4. Depozitele de medicamente provoacă prelungirea acţiunii preparatelor sau apariţia efectului de postacţiune. care se depozitează în ţesutul lipidic. care mai uşor sunt eliminaţi din organism. Biotransformarea substanţelor medicamentoase. interacţiona cu locurile de acţiune şi provoca apariţia complexului de efecte farmacologice. În acest mod ele înhibă dezvoltarea scheletului la copiii mici. Din depozite. Termenul biotransformare (sau metabolizare. De exemplu: tiopentalul sodic – este un produs cu o lipofilitate înaltă. cantitate de proteine plasmatice şi locuri libere de pe ele.  prezenţa stărilor patologice ale organismului. sau transformare) cuprinde un complex de modificări fizico-chimice şi biochimice ale substanţelor medicamentoase. pot să se elimine din organism în stare neschimbată. După distribuţie unele medicamente parţial pot să se reţină în organism şi să se depoziteze în diferite ţesuturi. sunt transformate în stări mai comode pentru eliminare. În organismul uman majoritatea substanţelor medicamentoase sunt supuse unor modificări sau biotransformării. inclusiv şi spre locul de acţiune. care asigură transformarea lor în compuşi mai simpli. Concentraţia substanţelor în aceste depozite poate fi destul de mare. 5. De exemplu: tetraciclinele se leagă cu ionii de calciu şi se depozitează în ţesutul osos. ionizaţi. să se modifice spontan. 4. Unele substanţe metabolizându-se se transformă în compuşi mai activi comparativ cu cei administraţi sau în compuşi uilizaţi în calitate de material energetic sau plastic (cocarboxilaza. se pot depozita în diferite ţesuturi. După distribuţie medicamentele pot: 1. medicamentele treptat se elimină în circuitul sanguin şi se distribuie către alte organe şi ţesuturi. Depozitarea unor medicamente poate fi cauza efectelor adverse. întâlnindu-se cu enzimele specifice. Remediu medicamentos . Depozitarea este un proces reversibil.  intensitatea circuitului sanguin regionar. Preparatul provoacă o anestezie de scurtă durată (timp de 15 minute). 2.

nesintetică (transformarea metabolică) – asigurată de reacţiile de oxidare.reducere . pereţii intestinelor.Sintetică – asigurată de reacţiile de conjugare. În dependenţă de localizarea lor. acetilare şi metilare. Se deosebesc 2 tipuri de reacţii de biotransformare a substanţelor medicamentoase în organism: . plămâni. . reacţiile transformării metabolice pot fi divizate în 2 grupe: a) grupa reacţiilor de bază. . fiecare din ele fiind asigurate de fermenţii specifici. catalizate de enzimele nemicrosomale de alte localizări. cu ajutorul cărora se metabolizează majoritatea substanţelor medicamentoase.hidroliză Conjugarea cu acidul glucuronic cu acidul sulfuric cu aminoacizii cu glutationul metilare acetilare Metaboliţi şi conjugaţi Excreţia Procesele de biotransformare au loc preponderent în ficat şi neînsemnat pot fi în rinichi.Transformarea metabolică . sunt reacţiile catalizate de către enzimele reticulului endoplasmatic al hepatocitelor (reacţiile microsomale). muşchi şi alte organe. Biotransformarea substanţelor medicamentoase este un proces complicat şi de obicei parcurge prin câteva stadii consecutive.oxidare . hidroliză. reducere. b) Reacţiile.

enalaprilul. fenitoină. amidice şi fosfatice. amidazelor. chinidina.Reacţiile transformării metabolice microsomale a substanţelor medicamentoase se realizează cu ajutorul sistemelor monooxigenazice cu pariciparea în majoritate a citocromului P-450. nitrofuranii . warfarină. De exemplu: acetilcolina este metabolizată de către esterazele plasmatice. propranolol. propranololul. codeină. amfetamină. CYP2D6 metabolizează imipramina.t. iar reacţiile de reducere şi hidroliză sunt legate nu numai de enzimele microsomale dar şi nemicrosomale. Biotransformarea nemicrosomală a substanţelor medicamentoase are loc şi în ficat şi în alte regiuni (plasma sanguină.oxidazelor Reducere reductaze Hidroliză Esteraze Amidaze hidroliza eterilor compuşi hidroliza amidelor Procaină. acidul acetilsalicilic. lidocaină. omeprazol. Sunt cunoscute o mulţime de oxidaze. fenitoinei. fosfatazelor etc. RH + O2 + NADPH + H+ ROH + H2O + NADP+ unde: RH este medicamentul iar ROH – metabolitul. mucoase e.şi azoreductazelor. Procesele biotransformării Reacţiile Preparatele medicamentoase enzimele chimice Reacţiile metabolice Oxidarea cu ajutorul: hidroxilazelor hidroxilare Fenobarbital. Procainamid. procesele de hidroliză.). a legăturilor eterice. Procese de oxidare a substanţelor medicamentoase sunt catalizate de către enzimele microsomale.oxidare reducere diazepam. metronidazol. În cazul hidrolizei în rezultatul adiţionării apei are loc ruperea. cimetidină Cloralhidrat. plamîni. cocaină. În rezultatul oxidării are loc unirea la substrat (medicament) a unui atom de oxigen cu formarea grupării hidroxilice. oxigenului molecular şi NADP. efedrină morfina. ibuprofenului.c. demetilazelor N-oxidazelor S. carboxilesterazelor. Reacţiile de reducere se realizează cu ajutorul nitro. piele. în cazul nostru – acetilcolinesteraze. la nivel de medicamente. ciclosporină. acetaminofen fenotiazine. stomac. intestine. indometacină dezaminare N.cu ajutorul esterazelor.oxidare S . În aşa fel izoforma CYP2C9 a citocromului P-450 participă la metabolizarea warfarinei. fiecare din ele pot metaboliza câteva medicamente. haloperidolul.

Promedicamente sunt substanţele neactive.Reacţiile transformării metabolice sunt prezentate ca I fază a biotransformării substanţele medicamentoase după care. deci pierd capacitatea de a penetra prin membranele biologice şi ca rezultat sunt eliminate din organism prin diverse căi de eliminare. ele îşi pierd radicalii activi şi devin inactive. acid (glicinei.conjugarea. îşi pierd activitatea biologică. în majoritatea cazurilor. devin polare şi hidrosolubile. glutaminei) salicilic Metilarea metiltransferaze Asocierea grupei metilice Dopamina. acetilare. sulfotransferaze. . Conjugarea este un proces biosintetic. glucuronic morfină. Acest fapt a servit utilizării în medicină a precursorilor medicamentelor (promedicamentelor). Astfel aceste procese limitează în timp acţiunea medicamentelor. diazepam. tioeteri Acetaminofen. Prin conjugare substanţele medicamentoase se transformă în metaboliţi şi conjugaţi polari şi hidrosolubili. glutationil-S-transferaze care asigură reacţiile de metilare. de regulă. sulfotransferaza estrona. Este important de menţionat faptul că în unele cazuri metaboliţii formaţi în rezultatul reacţiilor nesintetice pot fi mult mai activi decât compuşii iniţiali. metiltransferaze. metildopa. însoţit de cuplarea la substanţele medicamentoase a unui şir de radicali chimici polari. digoxină. histamina. În unele cazuri conjugarea poate fi singura cale de biotransformare a substanţelor medicamentoase. De ex. Conjugarea cu reziduuri a alfa-aminoacizilor amidare Acid nicotinic.: salazopiridazina (utilizată în tratamentul colitei ulceroase nespecifice) sub acţiunea fermentului azoreductazei intestinale se transformă în sulfapiridazină (antibacterian) şi acidul 5-aminosalicilic cu proprietăţi antiinflamatoare. şi amidelor acidului cloramfenicol. epinefrina. Acetilarea N-acetiltransferaze Formarea amidelor Sulfanilamidele. Conjugarea cu reziduuri de acid glucuronic glucuroniltransferaze formarea de eteri. dar în organism în rezultatul metabolizării ele se transformă în active. În stare inactivă ele trec în a II-a fază a biotransformării. sulfatare etc. În procesul de conjugare participă o serie de enzime: glucuroniltransferaze. Reacţiile biosintetice Conjugarea cu reziduuri de acid sulfuric (sulfoconjugare) formarea sulfaţilor Steroizii. acidului acetic isoniazida În urma transforării metabolice şi conjugării. substanţele medicamentoase.

fenilbutazona o mulţime de compuşi cloruraţi pesticide şi insecticide. A fost observat că. starea sistemului nervos. hexobarbital). chinina. difenhidramina. calea de administrare a substanţelor medicamentoase etc. sub acţiunea unor substanţe medicamentoase se dezvoltă o inducţie (creştere) sau o depresie (diminuare) a sintezei proteinelor fermentative a ficatului. cofeina. regimul de activitate al fiecărui individ.c. este important de menţinut că procesele de biotransformare a substanţelor medicamentoase sunt influenţate de diferiţi factori: stări patologice ale ficatului. la fiecare persoană. activitatea enzimelor microsomale este diminuată. Toate aceste medicamente intensifică procesele metabolizării hepatice de 2-4 ori pe baza inducerii sintezei fermenţilor microsomali. este necesar de menţinut că. dar şi a inductorilor. dar şi eliminarea lor cu bila. grizeofulvina. către ele se referă: barbituricele (fenobarbital.Preparatele care formează metaboliţi activi Medicamentul Metabolitul activ Acidul acetilsalicilic Acidul salicilic Verapamil Norverapamil Diazepam Oxazepam Codeină Morfină Spironolactonă Canrenonă Clorochină Hidroxiclorochină Fenilbutazonă Oxifenilbutazonă Promedicamente mai sunt pivampicilina. gen (feminin sau masculin). enalaprilul. Mai mult ca atât. . În calitate de inductori sunt cunoscute peste 200 de substanţe medicamentoase. care stimulează biotransformarea prin inducţia enzimelor hepatice sunt mai multe decât inhibitoare. Este important de menţinut că inductorii intensifică nu numai metabolizarea substanţelor. levodopa e. ciroză). respectiv este diminuată şi metabolizarea substanţelor medicamentoase. etanolul. Totalitatea particularităţilor de biotransformare a substanţelor medicamentoase fac necesară studierea acestei probleme în fiecare caz aparte. Substanţe.t. niketamid. nicotina. În patologiile ficatului (hepatite. Avantajele promedicamentelor sunt în rezolvarea problemelor de transport a medicamentelor până la locul de acţiune. Ca rezultat creşte durata de acţiune a unor substanţe. diazepam. rifampicina. vârsta bolnavului. Factorii ce influenţează biotransformarea medicamentelor Din punct de vedere a practicii medicale. Inducţia enzimelor microsomale de catre fenobarbital este utilizată pentru înlăturarea hiperbilirubinemiei la nou-născuţi cu boala hemolitică. apartenenţa de rasă. Intensificarea metabolizării are loc nu numai a substanelor utilizate în asociere. unele medicamente administrate asociat. este genetic determinată viteza proprie de biotransformare a substanţelor (influenţa factorilor genetici). caracterul alimentării (la vegetarieni viteza de biotransformare a substanţelor medicamentoase este mai joasă). neurolepticele.

pentru medicamente sunt caracteristice toate procesele fiziologice în nefron. pot fi filtrate prin glomeruluii renali. prin administrarea intravenoasă a soluţiei de hidrocarbonat de sodiu. streptomicina e. Căile de excreţie a substanţelor medicamentoase Ultima etapă de interacţiune a substanţelor medicamentoase cu organismul viu este eliminarea lor sau excreţia. glandele sudoripare. fenfluramină e. codeină. fenilbutazona.t. pielea. Substanţele acidifiante ale urinei Substanţele alcalinizante ale urinei Clorură de amoniu Acid ascorbinic Acid acetilsalicilic Substanţele ce se elimină intens în mediu acid Acetazolamid Hidrocarbonat de sodiu Hidroclorotiazidă Substanţele ce se elimină intens în mediu bazic Imipramină. ficatul. sulfanilamidele. acid acetilsalicilic. chinidină.c. isoniazida. salicilaţii. morfină. Substanţele neionizate (liposolubile). difuzia pasivă prin tubii contorţi (reabsorbţia) 3. secreţia activă. disulfiram. paracetamol. inhibitorii MAO. pindolol). clofibrat. Căile de bază a excreţiei medicamentelor sunt: rinichii. se excretă totalmente prin filtrarea glomerulară şi nu se supun reabsorbţiei. filtrarea glomerulară pasivă 2. Formele ionizate (polare) de medicament. remediile anticolinesterazice. Acizii slabi rapid sunt eliminaţi prin urina cu un pH bazic. plămânii. eritromicina. nitrofurantoina. iar substanţele cu proprietăţi bazice slabe rapid sunt eliminate prin urina cu un pH acid.t.O altă grupă de substanţe medicamentoase posedă acţiune inhibitoare asupra activităţii enzimelor hepatice. glandele salivare. Aceste medicamente vor prelungi efectele preparatelor utilizate în asociere. Excreţia medicamentelor prin rinichi este determinată de 3 procese consecutive ce dercurg în nefronii renali: 1. remediile antiaritmice beta-blocante (propranololul. cloramfenicolul. laptele matern.c . dar din lumenul tubilor contorţi ele pot din nou să penetreze în celulele epiteliale ale tubilor contorţi. amfetamina. După cum vedem. Difuziunea pasivă – este un proces bilateral prin care substanţele medicamentoase pot să treacă prin peretele tubilor contorţi în orice direcţie în dependenţă de concentraţia lor şi de pH mediului. tubul digestiv. clorochină. Penrtu acidularea urinei în intoxicaţiile cu substanţele bazice se utilizează clorura de amoniu. acidul nalidixic. Indicii pH-ului urinei influenţează asupra excreţiei acizilor şi bazelor slabe. cimetidina. barbituraţii. Inhibitori sunt: anestezicele locale. procaină. De aceea în intoxicaţia acută cu barbiturice (acizi slabi) este necesar de alcalinizat urină. În plan clinic mai importantă este calea renală de eliminare. 6. metronidazol. şi numai o cantitate neesenţială de medicament poate fi determinată în urină.

1. În caz de patologii renale capacitatea de eliminare a substanţelor medicamentoase este diminuată. 7. metabolizării primare. Multe substanţe medicamentoase pot fi eliminate cu laptele matern. ciroza hepatică).Dacă pH-ul urinei nu corespunde nivelului optim de excreţie a substanţelor medicamenoase. eterul. atunci acţiunea acestor medicamene poate fi prolongată. bismut) se elimină prin glandele salivare. Informaţia despre durata de absorbţie. În baza datelor farmacocinetice sunt elaborate principiile de selectare raţională a dozării medicamentelor. Bd = Cpo/Civ × 100% 2. Concentraţia plasmatică – reflectă fracţia de medicament ajunsă la locul de acţiune capabilă să provoace efectele farmacologice. unele macrolide. Prin glandele lacrimale – rifampicină. Factorii ce influenţează eliminarea medicamentelor. fenitoina. sărurile metalelor grele (mercur. este important de menţinut că. Biodisponibilitatea de 100% este definită în cazul administrării intravenoase a substanţelor medicamentoase. distribuţie şi eliminare. Ea ne oferă informaţia despre fracţia liberă (activă) ajunsă la locul de acţiune a substanţei medicamentose în raport cu cea legată şi depozitată în diferite ţesuturi. Asupra vitezei de eliminare a substanţelor medicamentoase pot influenţa un şir de factori: prezenţa unei patologii renale sau patologiilor asociate cu dereglări hemodinamice sistemice şi hidroelectrolitice (insuficienţa cardiacă. biodisponibilitatea este redusă din cauza absorbţiei incomplete. Acest lucru ese important pentru planificarea regimului de utilizare clinică a substanţelor medicamentoase. Iodurile. administrat pe o anumită cale de administrare şi viteza acestui proces. vârsta pacienţilor. prezenţei barierelor histohematice. camforul) se elimină preponderent prin plămâni. Concomitent cu aceste calcule este necesar un control clinic permanent asupra acţiunii preparatelor.) sunt eliminate preponderent prin bilă în intestin. proprietăţile fizico-chimice ale substanţelor medicamentoase. un şir de medicamente (tetraciclinele. fer. îndeosebi substanţele cu proprietăţi bazice slabe şi neelectroliţii. Parametrii farmacocinetici. În cazul administrării substanţelor medicamentoase pe alte căi de administrare. Biodisponibilitatea – reflecă cantitatea de substanţă activă nemodificată ajunsă în circuitul sanguin din doza iniţială de medicament. utilizarea asociată a unor substanţe medicamentoase (diuretice osmotice. plumb. De asemenea. Substanele gazoase volatile (anestezicele inhalatorii. etc. ceia ce este important de menţinut în tratamentul mamelor ce alăptează. gradul de cuplare cu proteinele plasmatice. . deoarece cercetările farmacocinetice numai completează acest control şi permit de a face concluziile mai obiective. furosemid). cu alte cuvinte despre farmacocinetica substanţelor medicamentoase poate fi exprimată matematic.

Cp – concentraţia plasmatică a medicamentului. că pentru a obţine un platou al concentraţiei plasmatice (o concentraţie permanentă a medicamentului în plasma sanguină) sunt necesare intervale de 4 perioade de semiviaţă biologică a . deci nu penetrează în celule. la o perioadă de semiviaţă a medicametului se elimină 50% din substanţa medicamentoasă.: heparina are un volum de distribuţie de aproximativ 4litri. Din aceste considerente aceste antibiotice nu acţionează asupra microorganismelor intracelulare şi nu sunt efective în aşa tip de infecţii. intracelular etc. deci trec prin membranele biologice.: aşa medicamente sunt antibioticele aminoglicozidice (gentamicina. De ex. Volumul aparent de disribuţie – este un volum ipotetic (imaginar) de lichid în care substanţa medicamentoasă este distribuită uniform având concentraţie egală cu cea plasmatică. Dacă volumul de distribuţie al unei substanţe este de aproximativ 15 litri (suma volumelor medii al plasmei sanguine şi lichidului interstiţial). aceasta înseamnă că medicamentul dat se găseşte preponderent în plasma sanguină şi nu penetrează în spaţiile interstiţiului. De obicei acestea sunt substanţele lipofile.: antidepresivele triciclice au un volum de distribuţie de aproximativ de 600 litri. Aceasta înseamnă că substanţa dată se depozitează undeva în ţesuturi şi concentraţia plasmatică a ei este foarte mică.3. în două perioade – 75%. Se presupune că acest produs este preponderent hidrofil şi nu pătrunde prim membranele celulare. în patru – 95%. 4. Practic este important de menţinut că. A fost calculat. De ex. Aceasta înseamnă că acest produs se află atât în spaţiile extracelulare cât şi în cele intracelulare. Astfel de volum de distribuţie este caracteristic pentru medicamentele macromoleculare. Ne oferă informaţia despre capacitatea de distribuţie a substanţelor medicamentoase în lichidele biologice (plasmă. înseamnă că substanţa se află în plasma sanguină şi lichidul interstiţial (extracelular). în trei perioade – 90%. administrarea substanţelor medicamentoase în termeni mai scurţi va provoca cumularea medicamentelor în organism. care practic nu trec prin sistemul capilar şi endoteliul vascular. lichidul interstiţial. Pentru aceste medicamente este neefectivă hemodializa pentru eliminarea lor din organism. Matematic volumul aparent de distribuţie poate fi calculat după formula respectivă: Vd = D/Cp unde D – este doza medicamentului. Dacă nivelul volumului de distribuţie pentru unele substanţe este mult mai mare decât volumul lichidelor din organism.: dacă nivelul volumului aparent de distribuţie a unei substanţe este de aproximativ 3litri (volumul mediu al plasmei sanguine). tobramicina). Deoarece pentru o eliminare totală a medicamentului este necesar un timp mai lung decât 4 perioade. Se subînţelege nu numai procesul de eliminare a medicamentului dar şi biotransformarea lui. De ex. Timpul de înjumătăţire – este timpul în care concentraţia plasmatică a substanţei medicamentoase se micşorează la 50% din cantitatea de medicament introdus. Unele medicamente au un volum de distribuţie egal cu 40 litri (cantitatea medie a tuturor lichidelor din organismul uman).) ale organismului. De ex.

Farmacogenetica Farmacogenetică . Pentru o mulţime de substanţe medicamentoase viteza de eliminare depinde de concentraţia plasmatică a lor (cu cât concentraţia plasmatică este mai mică cu atât viteza de eliminare este mai mică). Viteza eliminării după o aşa cinetică nu depinde de concentraţia plasmatică a substanţelor medicamentose.preparatelor. Sensibilitatea organismului faţă de unele substanţele medicamentoase poate fi schimbată de prezenţa unor enzime modificate ereditar (enzimopatii). Acest lucru apare din cauza saturării organismului cu fermenţii ce metabolizează aceste substanţe. Un exemplu de dependenţă a acţiunii medicamentoase de factorul genetic este inactivarea remediului antituberculos (isoniazidă) prin acetilare. Este stabilit . Un număr mai mic de medicamente (etanolul. total. clearance-ul renal: Clr = CuVu/Cp clearance-ul total: Clt = Clmet+Clexcr sau(suma tuturor clearance-lor) Clt = Сlr+Clh+Clnr unde Clmet –clearance-ul metabolizări. Viteza proceselor de biotransformare a medicamentelor la fiecare om este determinată de genotipul fiecărui individ în parte.este un compartiment al farmacologiei care studiază influenţa factorilor ereditari asupra sensibilităţii organismului faţă de substanţele medicamentoase administrate. fenitoina) se elimină după o cinetică de ordinul 0. plasmatic. într-o unitate de timp se elimină o cantitate stabilă de medicament (de exemplu timp de 1 oră se elimină 7-10 g de etanol curat). Se evidenţiază clearance-ul renal. Exemplul cu alcoolul. Clexcr – clearance-ul excretor Termenul de eliminare a substanţelor medicamentoase include ambele procese de biotransformare şi excreţie. viteza de metabolizarea a lui este individuală şi este dependentă de activitatea alcooldehidrogenazei la fiecare individ în parte. Clearance-ul – exprimă rata de excreţie a substanţelor medicamentoase din plasma sanguină pe o anumită cale de eliminare întru-un anumit interval de timp.693×Vd/Clp 5. Un aşa tip de eliminare a medicamentelor corespunde unei cinetici de ordinul I (într-o unitate de timp se elimină o anumită cantitate de medicament). Timpul de înjumătăţire este în corelaţie cu concentraţia plasmatică a medicamentului şi volumul de distribuţie T1/2 = 0.

cloramfenicolului. D. Dacă populaţia Caucazului şi suedejii în general sunt acetilatori rapizi. conform datelor unor autori. primachinei). furazolidonei etc. Insuficienta catalazelor în ţesuturile organismulului la unele persoane.В. provoacă lipsa efectului la prelucrarea plăgilor cu peroxidul de oxigen (nu se formează spuma). Аляутдин Фармакология. 3. Un alt exemplu de enzimopatie poate fi insuficienţa congenitală a colinesterazei plasmatice. ca rezultat ele devin mult mai fragile la acţiunea substanţelor sus numite. 2008. Medicina. 2004. 2.Ф. N. Редькина. Bacinschi. viteza activităţii acestor enzime este determinată genetic. traducere din limba rusă de: V. Farmacologia. Concentraţia isoniazidei în organism scade mai treptat ca la persoanele cu inactivare rapidă a lui.4%. se întâlnesc în 50 – 58. atunci eschimoşii – invers sunt acetilatori lenţi. Printre populaţia europeană acetilatori lenţi. Ю.A. iar rapizi sunt până la 30 – 41. În prezenţa altei enzimopatii. Ca rezultat este diminuată metabolizarea unei substanţe medicamentoase miorelaxante curarizante (suxametoniu). acidului acetilsalicilic. Бобырев.că. Ю. Ghicavîi. dificitul enzimei glucozo-6-fosfat dehidrogenazei. 2008.Н.М. în rezultat creşte durata de acţiune a ei până la 6-8 ore şi mai mult (în condiţii obişnuite ea acţionează timp de 5-7 minute). 2008. В. . Sunt persoane care lent inactivează isoniazida. E. Фармакология. Harchevici. Фармакология. 4. Крылов. Deficitul enzimei date provoacă o scădere a cantităţii glutationului redus din structura membranelor eritrocitare. La acetilatorii lenţi o doză anumită de isoniazidă formează o concentraţie plasmatică mai ridicată şi respectiv riscul apariţiei efectelor adverse este mai mare. Р. apare o hemoliză intravasculară la utilizarea remediilor antimalarice (clorochinei. Neuropatia periferica la aceste persoane apare la 20% . acidului nalidixic. Referinţe bibliografice: 1.6%.Stratu. iar la acetilatorii rapizi doar numai 3% cazuri.