TIPARE

DE

COMUNICARE

PE

CATEGORII

DE

MĂRFURI

LA

MAGAZINUL METRO GALAŢI

INTRODUCERE. GRUPUL METRO. ISTORIC - EVOLUŢIE. În istoria marelui concern METRO Group, anul 1964 reprezintă anul fondării companiei METRO Cash & Carry de catre Otto Beisheim la Muhlheim - Ruhr în apropiere de Dusseldorf Germania. Primul magazin bazat pe sistemul cash &carry reprezintă un nou mod de vânzare promovat de către firmă, prin care comerciantii se puteau aproviziona cu marfa plătind cash. Succesul acestui nou tip de vanzare s-a datorat atât caracteristicilor şi facilităţilor pe care le oferea sistemul, cât şi perioadei de crestere economică, specifică anilor ‘60. Politica dezvoltată de firma se axa în principal pe satisfacerea nevoilor clienţilor, promovând produse de calitate superioară la preţuri avantajoase. Autoservirea si disponibilitatea produselor în timp util sunt alte caracteristici de bază ale sistemului, oferindu-le clienţilor posibilitatea compărării ofertei şi alegerea personală. Dezvoltarea economică a Germaniei în această perioadă, exprimată şi prin existenta a numeroase firme de mărime mijlocie cu putere suficientă de cumparare, îi conferă noului sistem un mediu optim de dezvoltare. Poziţia de leader cucerită pe piaţa germană coduce firma spre o revizuire a strategiilor, o reorientare prin diversificare pe piaţa externă. Obiectivul strategic vizat s-a concretizat în anul 1971 prin pătrunderea pe pieţele vestice cu potenţial financiar Austria, Franţa si Danemarca, unde firma a promovat sistemul cu succes. La fel ca şi în cazul Germaniei, reacţiile au fost pozitive, deoarece noul mod de vânzare era adaptat pietelor locale şi stimula într-un mod indirect activitatea zonală a comercianţilor. Expansiunea firmei continua în anul următor, reuşind să se adapteze la exigenţele şi cerinţele pieţei italiene. La început rezervate, firmele şi clientii s-au adapatat la noul sistem, constientizand importanta si facilitatile sistemului cash&carry. În istoricul firmei, anul 1996 a însemnat şi o noua etapă în extinderea pieţelor prin inaugurarea magazinelor tip cash & carry în Romania şi China, doua pieţe la fel de instabile economic şi imprevizibile. Succesul ulterior înregistrat pe piaţa româneasca se datoreaza în special mediului economic capabil să se adapteze noului sistem, dar şi culturii locale, ce pune accentul pe calitatea şi prestigiul firmei. Tot în aceasta perioadă s-a produs şi fuziunea companiilor de retail Asko Deutsche Kaufhaus AG, Kaufhof Holding AG, Deutsche SB-Kauf AG, fiecare din ele cu o bogată tradiţie în domeniul 59

vânzărilor, cu METRO Cash & Carry, fapt ce a condus la înfiinţarea concernului METRO AG sau Metro Group. În acelasi an, acţiunile companiei au fost cotate la piaţa bursieră - DAX cu o capitalizare de piaţă de 12,07 milioane DM, aflându-se printre cele mai mari companii evaluate pe piaţa bursieră din Germania. Un tip asemănător de comerţ cash & carry, bazat pe structura şi caracteristicile firmei METRO, se desfaşura simultan în Olanda, Belgia, Marea Britanie, Spania, Portugalia, Maroc, Grecia, Polonia si Cehia, însa sub denumirea de Makro, cu deosebirea că vânzările erau de dimensiuni mai mari, iar preţurile negociabile se axau pe principiul licitaţiei. În anul 1997 activităţile MAKRO Cash & Carry au fost preluate de către METRO AG, astfel încât cash&carry înseamnă atat METRO cât şi MAKRO, având o conducere la nivel de grup în întreaga lume. Noua configuratie a concernului presupune existenţa a patru specializări: Cash&Carry, Food, Nonfood si Magazine universale, fiecare dintre ele avand o specializare distinctă şi un lanţ de magazine specifice. Sistemul METRO si MAKRO axat pe vânzarea produselor alimentare şi nealimentare în 29 de ţări, însumează peste 658 de magazine în prezent, şi detine o poziţie de leader de piaţă în sistemul cash & carry. Având o forţă de muncă la nivel mondial de peste 100.000 de salariaţi, compania a realizat o cifra de afaceri de 33.1 miliarde Euro în 2008. Sistemul FOOD cuprinde reţeaua de supermarket-uri EXTRA din Germania şi segmentul hypermarket leader pe piaţa Germaniei şi a Poloniei. MEDIA MARKT SATURN, leader pe piaţa europeană în comerţul de produse electronice şi PRAKTIKER, locul 2 în Germania şi poziţia a treia în Europa în comerţul Design interior, reprezintă partea NONFOOD a concernului.
Reţeaua cash & carry
SHAPE \* MERGEFORMAT

60

Magazinele universale sunt reprezentate prin GALERIA KAUFHOF ce deţine magazine în Germania şi Belgia, unde ocupa locul 2 şi leader de concept, respectiv leader de piaţă. Aceasta fuziune a celor patru mari firme a condus la o specializare pe divizii distincte care prezintă însă componente comune, calitate, profesionalism şi poziţie dominantă pe piaţă 1

Anul 1996 reprezintă o etapă importantă în expansiunea estică a concernului, prin pătrunderea pe piaţa României, piaţă ce prezintă un mediu incert, specific tranziţiei la economia de piaţă. Succesul acestui tip de comerţ promovat s-a regăsit, la început, prin lipsa unei concurente la nivel de ramură, dar şi prin noutatea sistemului. Toate acestea au condus la fidelizarea clienţilor, ocupând ulterior poziţia de leader pe piaţă, în ciuda apariţiei diferitelor firme ce promovau tipuri de comerţ cu amănuntul sau ridicata asemanatoare. La sfarşitul anului 2008 numărul filialelor a atins cifra 24 de magazine.
1

www.Metrogroup.de

61

Din punct de vedere al cifrei de afaceri şi profitului, magazinele din România reprezintă punctul forte al concernului în zona estica a continentului, fapt ce îi conferă o poziţie importantă în cadrul celor mai profitabile unităti strategice. Piaţa asiatică, în aceeaşi perioadă, a constituit un proiect la fel de amplu pentru corporaţie, ca şi cel al pieţei europene. Prezentând un puternic potenţial al forţei de muncă, China a contribuit cu importante procente la profitul organizaţiei, încă de la început. Sporirea numărului de filiale în această zonă denotă faptul că activităţile comerţului cash & carry au avut un impact pozitiv asupra consumatorilor, dar şi faptul ca piaţa asiatică se adaptează la stilul promovat de concernul german METRO AG. Succesul reputat pe piaţa estică a Europei a continuat prin extinderea şi descoperirea unor noi pieţe potenţiale: Bulgaria (1999), Slovacia (2000), Rusia (2001) şi Croatia (2001). Strategia iniţiala a firmei, prin care se adresa ţărilor puternic dezvoltate şi cu potenţial financiar, se reformulează şi se îndreaptă spre zonele mai puţin privilegiate, încercând în permanenţă să-i confere calităţii, atât de cautată în prezent, un mod cât mai accesibil. Politica de service este asigurată prin existenţa a patru mari companii ce se ocupă de gestiunea stocurilor, sistemul logistic, sistemul financiar şi sistemul informaţional. Utilizând acest tip de împărţire a serviciilor pe divizii distincte, concernul dezvoltă conceptul de sinergie ce conduce la activităti mai eficiente. Gestiunea şi rotaţia într-un mod optim a stocurilor este responsabilitatea diviziei MGB METRO Group Buying GmbH, care asigură cu produse alimentare şi nealimentare întreaga reţea, având în subordine divizia Gemex Import. Aceasta subdivizie se ocupă cu controlul importurilor în zona estica a Europei, Rusia şi sud-estul Asiei. Sistemul logistic de transport si distributie este supravegheat de către divizia MGL METRO Group Logistics care a dezvoltat o politica regională ce constă în cooperarea cu firme locale, dar şi prin promovarea propriului sistem de transport materializat în tipul platformă. Acest tip de împărtire regională a responsabilitaţilor a condus la optimizarea costurilor şi la creşterea profiturilor. Partea financiară a activitatii este susţinută prin prezenta diviziei MIAG METRO International Clearing, ce se ocupa în permanenţă de certificarea soldurilor conturilor clienţilor, dar şi de plata furnizorilor şi producătorilor prin colaborarea cu sistemele bancare locale. Sistemului informaţional constă în monitorizarea tuturor activitătilor (logistica, transport, control şi resurse umane) cu ajutorul programelor software şi reprezintă „ sistemul nervos” al întregului concern, fiind administrat de către MGI METRO Group Information Tehnology GmbH. 62

în următoarele locaţii: Bucureşti (4 magazine). este una dintre cele mai importante companii internaţionale de retail şi deţine 300 000 de angajaţi din 150 de ţări. acesta fiind de altfel primul magazin de tip occidental din Romania. Braşov (2 magazine). În anul 2008.000 de mp şi un număr de peste 17. METRO Otopeni.1 miliarde Euro în 2008. Baia Mare. Constanţa (2 magazine). urmat de divizia Media Markt Saturn 19% si Real 16%.În prezent Grupul Metro. În total. Sibiu. Ponderea cea mai importantă. la nivelul vânzărilor în grupul Metro o deţine sistemul cash & carry.8 % faţă de anul 2007 (64. Reţeaua Metro Cash & Carry în România 63 . Africa şi Asia. cât şi al cotei de piaţă .Companii Private atât din punctul de vedere al cifrei de afaceri. Iaşi.500 de produse comercializate în fiecare centru de distribuţie. Cluj.3 miliarde de euro). Grupul Metro a inaugurat în octombrie 1996 primul magazin Cash & Carry din Romania. Craiova. Arad şi Deva. Cu o cifră de afaceri înregistrată în 2007 de 1. care lucrează în peste 2200 de locaţii în 32 tări în Europa. Târgu Mureş. Metro Cash & Carry Romania ocupa locul 4 în Top 100 Romania . Cu o forţă de muncă la nivel mondial de peste 100. Ploieşti.590 miliarde €. Piteşti.000 de salariaţi. Timişoara (2 magazine). METRO Cash & Carry Internaţional este liderul mondial pe piaţa cash & carry. METRO Group a înregistrat în 2008 vânzări de 68 miliarde de Euro.014 miliarde RON. SISTEMUL METRO CASH & CARRY ÎN ROMÂNIA În România Grupul Metro deţine momentan două dintre diviziile sale şi anume METRO Cash & Carry care este destinat cu precădere comerţului en-gros şi recentul lanţ de hypermarket REAL adresat comerţului en-detail. care participă la profitul organizaţiei cu 47% . cu sediul în Dusseldorf. Bacău. in România există 24 de magazine. obtinând o creştere de 5. Suceava. deţinând 658 de magazine în 29 de tări. METRO Cash & Carry România a avut aproximativ 6390 de angajaţi. Galaţi. cu o suprafaţă totală de vânzare de peste 168. compania a realizat o cifră de afaceri de 33. Oradea. înregistrând o cifră de afaceri de 6.

Clădirea nr. etajele 3.D. METRO Cash&Carry are doua grupe de clienţi. 1/VI. care au modele de comportament diferite: Ho Re Ca Core demands Customers (C. de atunci reţeaua număra 10 hypermarketuri. Com.537. structura clara a gamei de produse şi un sortiment cuprinzător la preţuri competitive. acestea două fiind divizate fiecare în mai multe raioane. profesioniştilor. Conceptul hipermarketului real aduce succesul deoarece el combină accesul simplu al clientului la produse. Şoseaua Pipera-Tunari nr.500 RON Magazinele au suprafeţele de vânzare între 6000 mp şi 10000 mp. Acesta constituie cea mai modernă formă de comert en – gross cu autoservire şi plata pe loc. Divizia de Hypermarket a grupului a deschis în 2006 primul hypermarket la Timisoara.: J23/783/2001 CIF: RO8119423 Capital social: 13.Sediul social: Oraş Voluntari.) Food Trader Gastronomie Hoteluri Restaurante Distribuitori Chioscuri Brutarii Mici intreprinderi private 64 . Metro Cash&Carry este un sistem de vânzare en-gross Cash&Carry destinat tuturor tipurilor de afaceri şi în special. dimensiunile generoase ale spaţiului. judeţul Ilfov Reg.1 din Complex Twin Towers Barba Center.C. fiind împărţite pe departamente de Food şi Non Food. 5-7.

şi de asigurare a condiţiilor optime de transfer a produselor de la producători (interni si exerni) către clienţi cu cele mai mici costuri. respectiv producători locali. servicii profesionale şi cele mai competitive şi actuale produse. Autoservire Costuri minime Marketing direct Preţuri scăzute One stop shopping Diversitate sortiment Acest tip de sistem aduce mărci de prestigiu în toate domeniile. Opereaza cu toate tipurile de fluxuri logistice susţinute de sisteme IT integrate.U. Logistica este o parte integrantă a conceptului de Supply Chain şi practic reprezintă pentru METRO un mijloc de consolidare a poziţiei de lider pe piaţa şi de mărire a avansului faţă de competitori. aproximativ 20000 de produse alimentare si 30000 de produse nealimentare în centrele noastre de distribuţie.) Liber profesionişti Instituţii guvernamentale Organizaţii de caritate Metro ofera produse de calitate la cele mai reduse preţuri posibile şi satisface cerinţele profesionale şi comerciale ale clienţilor. Peste 90% dintre produsele din magazinele Metro sunt achizitionate de la furnizori. platforma este dotată cu echipamente moderne de păstrare a calităţii şi prospeţimii produselor de la recepţie şi pâna la livrarea în magazine. cu o gamă specializată în domeniul produselor proaspete. În acest sens. METRO este prima companie din România care a implementat sistemul Bulk Break CrossDocking ce creaza o repartiţie rapidă şi eficientă a produselor furnizorilor către toate cele 23 de magazine METRO din România şi a doua companie din estul Europei care a inaugurat o platforma pentru legume – fructe. în încercarea de a ridica potenţialul de export prin intermediul METRO Group. cu o suprafaţă totală de 2500 mp. Metro asigură un control permanent şi prospeţime la cele mai înalte standarde pentru toate produsele. METRO Cash & Carry îşi adaptează continuu standardele de calitate la nivelul cerinţelor europene şi accentuează activităţile legate de siguranţa alimentelor.Complementary Business users (C. se intensifică şi 65 Caracteristici Metro Cash&Carry Operaţiuni pe scară largă .B.

document de identitate al reprezentantului companiei (C. d. cu următoarele documente în original : certificatul de înregistrare la Registrul Comertului. PREZENTAREA MAGAZINULUI METRO GALAŢI Magazinul Metro Galati s-a deschis în data de 28 martie 2002. Galati – Tg Bujor Km 5. Legitimaţia de Client Metro se obţine la ghişeul Intrare Clienţi. localitatea Vânători. se realizează audituri de furnizor şi selecţia furnizorilor pe aceasta bază. orele extinse de program e.1 Obiectul de activitate Metro Galaţi reprezintă unul din punctele de lucru al Metro Cash & Carry România SRL fiind o formă de comerţ en-gros.I. selectate atent pentru a satisface nevoile fiecărui client. etc). care se eliberează numai pentru: persoane juridice. Este dedicat profesioniştilor din diverse domenii precum HORECA. accesul simplu. contabili. oferte directe. 4. cu plata la ridicarea mărfii. codul unic de inregistrare /codul fiscal. se elaboreaza fişele tehnice cu parametrii fizico-chimici şi microbiologici pentru produsele marca proprie. Gama de servicii include: a. comercianţilor. autorizaţie (în cazul persoanelor fizice autorizate. se realizează analize ale alimentelor în laboratoare acreditate şi selecteaza produse pentru listare împreună cu Departamentul de Asigurarea Calităţii. paşaport). b. disponibilitatea constantă a tuturor produselor. expunerea eficientă a produselor îndreptată cître autoservire. al asociaţiilor sau fundatiilor). notari publici.I. sub un singur acoperiş şi în cantităţile necesare c. medici. Clienţii comerciali beneficiează de know-how-ul specific managementului de distribuţie şi de preţuri competitive.1.diversifică instruirile personalului din magazine pe probleme de igienă şi manipulare a alimentelor... MOTTO : “ De la profesionişti pentru profesionişti ” 4. persoane fizice autorizate (de exemplu: avocaţi. asociaţii si fundaţii. bazat pe legitimaţia de client. f. B.1. producători agricoli. micilor întreprinzători sau a oricărei persoane care îşi 66 . fiind situat în Galaţi DN 26.

care preleveaza probe periodic. departe de obiective industriale şi cartierele de blocuri. suprafeţele auxiliare 1062m2. Magazinul comercializează o gamă diversificată de produse alimentare (uscate şi proaspete). în raionul peşte.derulează propria afacere. suprafaţa administraţie 322m2 şi suprafaţa socială 495m2 . prevăzut cu canalizare pentru apele pluviale şi.1 4. separat. menaj. Magazinul Metro Galaţi se diferenţiază faţă de alţi competitori prin produsele proaspete realizate în carmangeria proprie şi deasemenea. unelte. bricolaj. Produsele alimentare se comercializează în spaţii special destinate diferitelor grupe de alimente .2002 ). suprafaţa de recepţie 899m2. pentru apele menajere. Construcţia este realizată cu tehnologie şi materiale compatibile anului în care a fost realizată (2001 . precum şi specializarea angajaţilor în manipularea şi păstrarea diferitelor grupe de articole. cât şi produse nealimentare (electrocasnice.ro 67 . aşa încât să se poată asigura condiţiile optime de igiena şi temperatură. Spatiul exterior aferent constructiei este betonat. metro. Magazinul Metro este amplasat în afara oraşului. se comercializează şi produse din pescuit preparate în sala de tranşare a raionului. Suprafaţa de depozitare însumează 1094m2. infrastructură şi utilităţi Magazinul are o suprafaţă neta de vânzare de 6736 m2. sport/camping. Aduce marci de prestigiu în toate domeniile.denumite raioane. scule. Amplasare. radio/media/tv. servicii profesionale şi cele mai competitive şi actuale produse.1. 1 www.2. confecţii). Monitorizarea parametrilor apelor uzate se face de catre reprezentanţi ai APM Galaţi.

aşa numite camere de confiscate. astfel încât etanşările să fie corespunzătoare. 68 . sunt prevăzute capcane luminoase. cu temperaturi de refrigerare.În curte exista zona pentru depozitarea deşeurilor. Astfel. precum şi deşeurile reprezentate de uleiuri uzate. în vederea distrugerii. container pentru deşeuri din plastic. iar pentru prevenirea pătrunderii rozatoarelor. pentru analize organoleptice. îmbinate cu soluţii acrilice. Uşile care delimitează diversele spaţii sunt atât uşi cu deschidere normală cât şi uşi glisante. iar pardoselile sunt realizate din gresie (rezistentă la trafic greu). toate avand etanşări pe banda din cauciuc alimentar. precum şi zona de depozitare a uleiurilor uzate. pereţii sşi tavanele sunt realizate din izopanel cu suprafete lavabile netede. cu ultrasunete. dimensionate pentru spaţiile în care au fost amplasate. Pe lânga aceste analize se mai realizează analize de potabilitate din partea DSV. Apa potabilă utilizată în activitatea curentă provine din reţeaua proprie (puţ forat).conform programului strategic de supraveghere a apelor. Aerul preluat de instalaţiile de condiţionare din exterior este trecut prin sisteme de filtrare. container presă pentru depozitarea separată a hârtiei. iar pentru asigurarea ca aceasta se menţine în parametrii de potabilitate. Deşeurile de hârtie se valorifică prin unitaţi specializate. ce asigură service-ul în magazin. Materialele de construcţie şi soluţiile constructive alese au ţinut cont de realizarea condiţiilor legale privind igiena şi siguranţa alimentelor. la deschiderea uşilor. fără rosturi. se recoltează probe lunar. fizico-chimice si microbiologice. Reglajele şi verificările periodice ale instalaţiilor de condiţionare a aerului precum şi eventualele reparaţii ale acestora se realizează de către reprezentanţii ai firmei specializate Frigotehnica. rezistente la agenţi corozivi. iar distribuţia în spaţiile de lucru ale raionului legume-fructe se realizează prin intermediul tubulaturilor filtrante. să asigure nivelurile de temperatură specifice produselor cărora le sunt destinate spaţiile respective. pe bază de contract. Controlul temperaturilor se face cu termometre cu sonde amplasate în interiorul spaţiilor şi cu afişaje în exteriorul acestora. de unde firma specializată de incinerare ridică periodic aceste deşeuri. Pentru a preveni pătrunderea insectelor în interiorul magazinului. sunt prevăzute dispozitive anti-rats. ce sunt colectate în vederea regenerării Pentru deşeurile provenite din manipularea şi rotaţia produselor alimentare sau prelucrarea produselor alimentare de origine animală există camere izoterme. Asigurarea temperaturilor se realizează cu ajutorul instalaţiilor frigorifice.

4. Pentru operativitate. Menaj Media/Electronice Textile şi mobilier de casă Confecţii/Încăltaminte/Marochinărie Lenjerie Raioane FOOD FRESH: Carne. cu îndeplinirea tuturor atribuţiilor.1.Clienţii au la dispoziţie o parcare care are şi suprafaţa acoperită.operator comercial 69 . ajutat de către trei şefi de departament pentru produse alimentare (doi – Fresh şi unu .Dry). Fiecare şef de departament coordoneaza activitatea în sectorul sau cu ajutorul şefilor de raion. Şefii de departament se pot înlocui între ei. s-au amenajat parcare şi case de marcat speciale pentru clientii top (clienţi care realizeaza o anumita cifră de vânzare în magazinele Metro). Legume& Fructe.accesorii auto. Preparate/ Mezeluri/ Congelate Structura unui raion cuprinde următoarele posturi. Organizarea societăţii Activitătile magazinului sunt coordonate de un director de magazin. Peşte. Şef raion . Delicatese.NON FOOD Camping-sport Birotica Electrocasnice Scule-unelte. un şef de departament pentru produse nealimentare şi un şef departament administrativ. care conduc nemijlocit angajaţii raioanelor respective: Raioane FOOD DRY Dulciuri Băuturi si răcoritoare Alimente de bază Conserve Detergenţi Cosmetice Raioane . în orice moment.adjunct şef raion .3.

încadrarea. Şeful de Receptie Marfă este răspunzător de toată activitatea din cadrul departamentului Recepţie Marfă şi raspunde de: atribuirea nr. asigură evidenţa salariaţilor prin intermediul cerinţelor de muncă. transferuri de marfă între magazine. Recepţie Marfă . sintetizează şi urmăreşte modul în care sunt rezolvate problemele salariaţilor. 70 . întocmeşte dări de seamă statistice în domeniul personalului şi salarizării. urmăreşte utilizarea timpului de muncă şi adoptă soluţii necesare pentru îmbunătăţirea folosirii acestuia. pregătirea.Compartimente funcţionale: Resurse umane: asigură selecţia. evaluarea. perfecţionarea salariaţilor. retururi de mărfuri la furnizor. motivarea. recepţia mărfii şi etichetarea ei (inclusiv controlul cantitativ şi calitativ al marfii). de nir (şi pentru recepţia de ambalaje). introducerea în sistem a datelor de intrare a mărfii. analizează evoluţia şi cauzele accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale din cadrul societăţii comerciale. verificare şi arhivare a documentelor de recepţie marfă .

finanţare. prelucrarea. Alc. promovarea produselor magazinului. Salariatul de la Biroul Service Clienti trebuie să probeze aparatura adusă pentru a verifica dacă este necesară o reparaţie.4. arhivarea listelor şi a formularelor. Aceştia acceptă retururi de la clienţi. monitorizează şi înregitrează cecurile Metro (vouchere. introducerea. Sistem informaţional. a etichetelor de raft. transport. efectuare mutaţiilor de stoc. Financiar. a retipăririlor. supraveghere termenelor delivrea şi corectarea acestora. solicitarea etichetelor cu preţ înainte de începere Poştei Metro. modificarea preţurilor de vânzare. completează şi arhivează registrele de casă magazin. închiderea temporară a caselor. relaţia informare-comunicare client. 4. Supraveghere Case. cecuri. întocmeşte. verifică. foaie de vărsământ. Categorii de produse în cadrul magazinului Metro Galaţi În aceste raioane se asigură o gamă largă de produse food fresh şi dry. introducerea de corecţii la comenzile din dispo-listă. controlul. asigură plata la termen a sumelor datorate de societate bugetului de stat. înregistrează deconturi şi avansuri ale presonalului magazinului. Distribuirea listelor. modificarea şi stergerea comenzilor din centrală. Pentru acceptarea unei reparaţii sau cererea certificatului de garanţie trebuie verificată factura emisă de magazinul METRO. întocmeşte şi verifică plusul/minusul zilnic al casierelor. deblocărilor.1. Asigură deschiderea caselor de marcat din magazin. asigură menţinere în stare de funcţionare a echipamentului electronic din dotare. înregistrează încasările si plăţile zilnice. Salariaţii sunt subordonati şefului de deparatament Nonfood. conform procedurii. OP. precum şi produse 71 . propune conducerii firmei îmbunătăţirea dotării cu echipamente electronice. realizarea anulărilor. Casierie Centrală. efectuează schimburi unu la unu de marfă. sponsorizare. întreţinerea datelor generale despre articole. Salariatul de la Service Clienţi va decide dacă articolul în cauză va fi trimis pentru reparaţii la reprezenţa cu care există un contract de reparaţii sau la furnizor.Consultanţi Clienţi: vânzări. răspunde de aplicarea legislaţiei în vigoare în ceea ce priveşte disciplina financiară. de comenzi manuale. în numerar. contrate de rate). efetuarea plăţii facturilor cu CEC. Service Clienţi. activarea preţurilor de Poştă Metro. Departamentul EDV. a facturilor de retur. op. verificarea închiderilor de zi ale casierelor. efectuează balanţa de plăţi. activităţi de telemarketing. Asigură tratarea electronică a informaţiilor puse la dispoziţie de compartimentele societăţii.

caprioara. Metro comercializează şi mărci proprii. reprezintă unul dintre cele mai bine vândute articole pe marca proprie ARO). de oportunitate. urs. Argentina. Produse congelate. Israel. Există patru categorii de produse de destinaţie. care sunt elaborate împreuna cu Departamentul de Asigurare a Calităţii şi în concordanţă cu legislaţia internă şi EU în vigoare. ceea ce conferă produselor o valabilitate minima de 10 zile (prin furnizorul Transavia). carne de vită congelată: antricot. aluaturi şi produse de patiserie. care se adresează în special clienţilor profesionişti. broccoli. pizza şi produse de panificaţie congelate. sezoniere. În cadrul departamentului FOOD FRESH regăsim următoarele produse: Sortimentul de carne se regăseşte la cele mai bune preţuri din piaţă şi este format din pasăre congelată. Legume şi fructe. trunchi). Articolele listate se aliniază la standardele interne Metro. plus sortiment complet de fileuri. calamari ready-meal: hamburger. Există o gamă variată de produse din Ecuador. varză de Bruxelles etc). cerb. Pe lângă mărcile furnizorilor. China. Peste 400 de articole active pe sezon livrate de peste 100 de furnizori: legume de bază (tomate. dovlecei. dorada. Africa De sud. cod. pasăre proaspată . Egipt. pe baza specificaţiilor de produs emise de către departamentele de asigurare a calitaţii ale firmei. Se întâlnesc la Metro Galaţi şi produse de măcelarie. Produsele expuse spre comercializare se achiziţionează de către Departamentul Cumpărări. ciorba burtă. 72 . vinete etc). care încheie contracte ferme cu furnizori din ţară şi din străinătate. porc congelat . Olanda. conopida. Ca noutate se doreşte introducerea în toate magazinele din ţara a cărnii de struţ proaspăt şi de alte animale exotice. împachetări diferite.nonfood. halibut. cotlete din diverse specii de peşte (macrou. adaptatrea în permanenta la nevoile clientilor: legume. fructe ingheţată cartofi congelaţi peşte congelat (întreg. biban) specialităţi fructe mare. ficat. Sortimentul se remarcă prin diversitatea articolelor (mărci renumite pe piaţă sau cu specific regional). specialităţi (sparanghel. pangasius. Bazilia. dupa o metodă proprie care asigură menţinerea calităţii acesteia pe o perioadă mai lungă de timp. vânat congelat: mistreţ. vânat proaspăt: cârnaţi şi mici. Zair si Italia pentru a satisface cele mai exigente gusturi. burtă de vită (ambalata la bax şi porţii. Carnea se tranşează şi se prelucrează direct în magazin. fabricate în ţară sau în strainătate.calitatea este păstrată prin introducerea cărnii proaspete de pui în ATM (atmosfera modificată). de preferinţă. muşchi. fazan. organe congelate la bax şi porţionate (cele mai solicitate sunt ficat şi creier produse sub marca proprie ARO). castraveţi.cele mai căutate produse din acestă categorie sunt piese făra os de porc. caracatiţă. specialităţi asiatice. peste spada.

Toate produsele din acest raion sunt calitatea I. pere. Peste 10 specii de crustacee şi moluşte (Italia): caracatiţă. Există un sortiment variat de nuci. brânză. 3-4 Kg/buc). feta . somon. sau cocktailuri formate din combinatiile lor. midii. Peste 20 specii de apă dulce (Romania): păstrav. deshidratate a fost practic dublat. margarina În cadrul raionului Delicatese sunt expuse la vânzare: produse de patiserie industriale: pâine întreagă. praz. legume ambalate (salate mixte. rădăcinoase (cartofi. mere. Miercuri si Vineri. Sunt comercializate peste 30 de specii de peşte de apă sărată: spada Peştele de apă sărată este prezentat în minim 4 calibre diferite (pentru fiecare specie: somon 1-2 Kg. crap. sfeclă roşie) Fructe uscate. stavrid. În ultimii ani consumul la tot ce înseamna fructe uscate. pătrunjel etc). iaurt. Joi şi Sambata). chifle 73 specii din Nord: somon. alune. confiate sau oleaginoase crude (fistic. hering. gulii. salata chinezească. caise. cuprinzând: . iceberg. biban mare. În magazinele Metro poţi găsi un bogat sortiment de lactate şi brânzeturi. ladiţe. pastrav somonat. Peste 15 specii de peşte afumat (atât import Polonia. migdale etc) în diferite împachetări. macrou. chefal. În cadrul raionului Legume & Fructe cele mai vândute cinci legume sunt: cartofi. mărar. 2-3 Kg.Marţi. calamar. ţelină. lollorossa). toast.peste 40 articole. homari.salate (verde. fructe deshidratate. sepie. în tara . ton. sprot afumat. lapte bătut. varză. în functie de produs: saci. peşte. castraveţi iar cele mai vândute cinci fructe sunt: pepenii.brânză: brânzeturi. porumb. Sortiment bogat de fileuri şi produse porţionate . cât şi produse în Romania): macrou afumat. produse atât la furnizori. piersicile. ciuperci). curmale. ridichi. dar şi în magazinele METRO. deserturi proaspete . ceapa şi usturoi. hering afumat. în diferite forme de ambalaj. ierburi plante (leuştean. creveţi.lapte: lapte. Dintre acestea putem aminti smochine. brânza topită creme brânza. specii din Sud: dorada regala. ştiuca. nectarinele şi caisele. stridii.Luni. păstrav afumat. soia. lapte cu arome . morcovi. merele. sardina. ceapa. feliată. Peşte.unt. cod. vongole.produse lactate: smântână. . şalau. Aprovizionare: 3 transporturi pe săptamână pentru peştele de apă sărată (livrări în Bucureşti . roşii. caserole sau pungi.

Skiimia Japonica. Fucsia (Cercelus). primule . Ilex. Dracena marginata. Begonie. Solanum . salate vegetale. Cornus alba. gazon 74 . muscari. plante decorative şi plante verzi. trandafiri. Conifere: Thuya Smaragd. Spirea. care pot fi plantaţi într-un ghiveci mai mare şi pot fi tinuţi şi pe balcon. Taxus Baccata. yellow si blue. Toate produsele sunt importate direct din Olanda. Amarylis . fapt care le oferă un plus de valoare în raportul calitate . peşte afumat. iarna: Euphorbia pulcherima (Steluţa de Crăciun). cu flori sau decorative. muscate . Diefenbachia. Arbuşti decorativi şi fructiferi: arbuşti fructe de pădure. vişini.- oua. Juniperus. 2 ani si de 3 ani). caişi. Potentila.plante cu flori: Kalanchoe. Pomi fructiferi sunt produşi în pepinierele din România sau importaţi din Italia. Plantele sunt. Scheflera . Viburnum. Picea.plante decorative prin frunze: Croton excelent. Calluna.Crizanteme. caişi. Plante de interior. Deasemenea. În sortimentul METRO se regăsesc: Plante cu flori: Erica. Palmier. pruni. Columnaris. Guzmania. puteţi găsi un sortiment specific: primavara lalele. Seminţe de flori si legume. paste proaspete specialităţi de peşte: peşte marinat. meri. şi conifere. butaşi viţa de vie. Abies koreana . . narcise. în funcţie de sezonalitate. Plantele de exterior. Saint Paulia. Aechmea. arbuşti decorativi: Magnolia. orhidee. dalia. piersici. Sortimentul este împărţit pe soiuri (cireşi. Berberis. . petunii. Din acest sortiment fac parte soiuri ca: meri. plante cu flori. Thuya Brabant. craite. zambile. vara: heliantuhus. Toate soiurile din import sunt aclimatizate la specificul solurilor românesti. diverse salate şi alte specialităţi mâncăruri şi băuturi preparate proaspete: mâncăruri pentru coacere. bauturi proaspete. Dracena. nectarini. nectarini. Ca noutate există în sortiment pomi pitici. mâncăruri gata pentru servire. garofite. Hibiscus. peri) şi pe categoria de vârstă (pomi de 1 an. Plante. Sunt plante sezoniere. schlumbergia (Craciunel). în funcţie de sezon. toamna: Capsicum. Chamaeciparis Stardust. cod.plante verzi: Yucca.preţ. Forsythia. Thuya Ball green. În magazinele METRO se găsesc pe tot parcursul anului: . kaviar salate proaspete: pe baza de carne. de peste.

lilium iar toamna: amarylis. crocus. tutti frutti. lămâie etc. coriandru. salvie. Bulbi de sezon de primavara: begonia. Cineraria. ridichii. lalele. Sortimentul cuprinde ape minerale plate şi carbonatate la diferite litraje: 0. gladiola. 75 . siropuri de fructe. Dintre seminţele de legume menţionăm: ardei. guma mestecat. ţelina. 1. Băuturi şi sucuri. Ceai: plante. bomboane pom. Îngrăşăminte solide şi lichide şi produse de îngrijire a plantelor În cadrul departamentului FOOD DRY. menta. brocoli. caramele. fructe. dalia. Celosia. Ape minerale. patrunjel. iris. Seminţe de gazon. negru. mărar. de tip lager şi pils de o calitate garantată. Ice-tea. articole sezoniere (Paşte. METRO Cash & Carry oferă clienţilor săi un sortiment divers de ape minerale tradiţionale la cel mai competitiv nivel de preţ. precum şi peste 10 mărci de bere din import. cimbru. macriş. nectaruri de fructe. Pământ de flori. Există gazon de zonă însorită şi de zonă umbroasă. Flori de piatra. băuturi necarbonatate. drajeuri. dropsuri. Beri. 2.5 litri.. gloxinia. O gamă variată de beri naţionale şi regionale. bomboane gumate. cafea prăjită şi măcinată. morcovi. rozmarin. băuturi energizante. acoperind cele mai variate gusturi ale clienţilor. muşeţel. cacao: pudră sau granule solubilă. Delhinium. 2 litri. Craciun): figurine ciocolată. În sortimentul Metro se găsesc soluri universale şi amestecuri de turbă pentru conifere. băuturi tonice.5 litri si 5 litri. verde (frunze sau plicuri). Sunt prezente în sortiment toate brandurile puternice la cele mai avantajoase preţuri din piaţă: băuturi răcoritoare carbonatate într-o gama larga de arome: cola.Există un sortiment bogat de seminţe de flori (peste 150 soiuri) şi legume (peste 200 soiuri) Amarantus tricolor. 3 in 1(mix-uri). diverse bauturi (pulbere sau granule). specialităţi instant: cappucino. Petunia. sparanghel. băuturi instant: ceai. Lupin multicolor. ciocolată. portocale. zambile. leusetan. produs de mărci renumite pe plan european în acest domeniu. sucuri naturale de fructe. castraveti. Regina nopţii. seminţe de plante aromatice: busuioc. cozonac. de o calitate deosebită. piersici. pentru muscate şi plante curgătoare. narcise. fasole. plante acidofile. METRO Cash & Carry oferă clienţilor săi o gama variată de băuturi. oregano. cala. Cafea boabe. regăsim următoarele game de produse: Dulciuri. muscari. cafea instant: pur (solubilă).5 litri. snacks-uri şi sâmburi. Prăjituri şi biscuiti. Cafea şi înlocuitori. grapefruit. Panselute.

majoritatea acestor produse nu contin conservanţi. METRO ofera un sortiment variat de: conserve de legume (rosii. legume uscate: fasole. orez: vrac ambalat. meniuri instant. 3kg. exotice. vinuri din ţări cu tradiţie cum ar fi Italia. METRO pune la dispoziţia clienţilor o gamă variată de vinuri: vinuri autohtone din cele mai importante podgorii ale României. sosuri: mustar. Finlanda. crema ciocolată (Nutella). sosuri de hrean. gogoşari. dar şi articole economice cu un foarte bun raport 1 Asociatia Degustatorilor Autorizati din Romania 76 . cele mai multe sunt din Scotia. piper. etc. fulgi de cartofi. cereale de bebeluşi. supe şi meniuri instant: supe concentrate. produse pe baza de cartofi: piureuri. rom. Polonia). cu sucuri de fructe sau macerate din plante. Calitatea vinurilor oferite este garantată de colaborarea directă cu producătorii şi cu ADAR. mai tinere sau învechite. paste. brandy: bautură distilată de vin. aromat. exista atât produse etalon la nivel mondial (cognac sau metaxa). învechit minim 5 ani. Jidvei. Dealu Mare. făina vrac şi ambalată. baza conservării o reprezintă tratamentele termice (sterilizare/pasteurizare). 1 Spirtoase vodca: atât sortiment autohton. tăiţei. mazare). Vrancea. originar din Scoţia. castraveţi . linte. pliculete 5gr). cereale: expandate sau musli. vinuri din ţări care în ultimul timp şiau câştigat un loc de frunte pe piaţa vinurilor. hrana copii: lapte. cât şi sortiment din regiuni consacrate (Rusia. borşuri. oţet din vin şi balsamic. Deşi sunt denumite “conserve”. Aceste metode de conservare le asigură o durata de viaţă aşa încât termenul de valabilitate nu este mai mic de 2 ani de zile. cocktailuri muraturi: masline. dintre care amintim Australia şi ţările Americii de Sud. whisky: produs distilat de cereale. liquer: produs slab alcoolizat. dar şi mărci originare din SUA şi Canada .50Kg) şi ambalat(1kg. creme: gem. În sortimenul denumit alimente se găsesc: pudra de cafea şi lapte praf. obţinute dupa metode tradiţionale cu utilaje moderne). conserve pate. Knorr). dulceaţă miere. specialităţi (făina pizza). gin şi rachiuri naturale din fructe (produse distilate din fructe de origine românească. majoritatea mărcilor sunt consacrate. pasta tomate.ciuperci. METRO ofera clienţilor săi o gama variată. Detergenţi şi cosmetice. incluzând mărci de renume din domeniu. Franta. adaosuri alimentare pentru alimente (Vegeta. peşte. naut. Conserve şi alimente.Vinuri şi spirtoase. ketchup. articole de copt şi desert. Murfatlar. de pizza. Recas. cât şi produse de foarte buna calitate românească (vinars) accesibile ca preţ. zahăr vrac (20. tequilla. Cotnari. formată din peşte 900 de articole. piureuri. carne. compoturi de fructe: întregi. maioneza. ideal pentru desert. condimente: sare.

Metro Cash&Carry oferă o gamă largă de produse (aproximativ 30000 de produse): electrocasnice. Fie că este vorba de telefonie fixa (telefoane fixe. formulare tipizate. parfumuri selective şi accesorii de păr şi baie într-o prezentare foarte atractivă Hrana uscată pentru animale. monitoare. imprimante. copiatoare. incluzând loţiuni. În domeniul nealimentar NONFOOD. Birotică. produse de uz casnic. articole pentru curatenie. produse pentru igiena orala. CD-uri si DVD-uri. Darling. Toshiba. accesorii pentru calculatoare. În cadrul departamentului cosmetice se gĂsesc: produse de îngrijire a părului. Lansate în acest sezon. articole pentru copii. Confecţii. seifuri etc. faianţă. produse de hârtie. Hyundai etc. produse de unică folosinţă. DECT. role de fax. deodorante. Metro oferă soluţii competente la tehnologie de vârf în domeniul echipamentelor: calculatoare personale. hârtie de copiator.Watson cu o gama largă de televizoare şi produse audio asigurând un raport excelent calitate-pret. mouse. distrugatoare de documente. gresie. pvc etc. confecţii. scanner şi alte periferice. Sortimentul contine o mare varietate de mărci (Sony. cântare electronice un sortiment bogat de scaune de birou. Sortimentul conţine articole marcă proprie Metro. colecţiile marcă proprie Metro. precum şi alte mărci din Romania sau din Europa. scule. gama de îngrijire corporală. Există o gama diversificată de articole de papetarie (instrumente de scris. mobilier. Un loc important îl ocupa marca proprie Metro . unelte. fie că este vorba de telefonie mobilă sau accesorii. la preţuri competitive. Articolele vestimentare au fost atent selectate pentru a satisface cele mai variate preferinţe în materie de culori şi stiluri.. Panasonic. tastaturi. marochinarie. bricolaj. Philips. Media. 77 . Se regăseşte o paletă largă de hrană şi accesorii pentru animale începând cu liderii de piaţă (Pedigree. pentru doamne (LAURA DI SARPI) şi pentru domni (TAILOR & SON). papetarie. Friskies) şi continuând cu mărcile proprii (Aro) din urmatoarele categorii: hrana umedă sau uscată pentru câini şi pentru pisici. Papetarie.) şi niveluri de preţ asigurând o înalta competitivitate pe toate categoriile.) Telecomunicaţii. tâmplărie. oferă articole de vestimentaţie de o calitate foarte bună. Whiskas. se regăsesc modele diverse din fiecare categorie. creme. bibliorafturi. echipamente pentru îndosariere. case de marcat. faxuri).calitate-preţ: detergeţi pentru rufe. săpun. Samsung.

teraselor. Competitivitatea întregii game de articole se distinge prin: cel mai bun raport preţ – calitate. Sanpellegrino . niveluri de preţuri. Catalog Mărci de top. mărci: Otter. motocoase foarfeci. Mocasino.Există promoţii speciale pentru articole de confecţii damă. noutăti permanente. Jolidon. jardiniere. Gama larga de jucării comercializate cuprinde ultimele noutăti apărute pe piaţă. Imac. 78 . Sezoniere. McNeill. fiind una dintre categoriile de articole cele mai colorate şi atractive. Pinoso. articole party. colaborarea cu mărci cunoscute pe piaţa sunt factori importanţi în atragerea clienţilor. Din gama de articole de Crăciun: brazii artificiali.calitate. hidrofoarele. decoraţiuni din diverse materiale. disponibile şi în timpul anului. pe benzină sunt completate de o gama mare de trimmere pentru gazon. Catalog Xtra. Condor. Identificarea textilelor prin etichete corespunzatoare este o cale de a atrage atenţia clientilor.5 m la 4. Mărci precum Mondex. Klondike. electrice. Ciserom . Tenta. motosapatoare şi accesorii. ferăstraie electrice şi pe benzina. articole de împachetat : pungi de cadou. brand-uri populare. Egon Furstenberg. comunicate prin: POŞTA METRO (o dată la două săptămâni) şi Cataloage speciale:Catalog Fashion."Lumea se mişca cu noi" . Mărci proprii: Lambertazzi si Club Holiday. raportul preţ . Donau. ca atare. simte confortul". beteala. cu motive adecvate sezonului. decoraţiuni pentru brad. într-o gama de dimensiuni de la 1. maşinile de tuns gazon manuale. Există cataloage speciale: încaltaminte (ex. Sanpellegrino şi Timor au un real succes pe piaţa locala aflată în plină expansiune: Mondex . Dintre acestea amintim. Pentru Sărbatorile de Paşti oferta cuprinde o gama largă de: vopsea pentru oua. Grădina. Încălţăminte şi marochinărie. Jucării. globuri de plastic şi sticla. Gama de grădinărit cuprinde de la articolele hobby până la produse profesionale.5 m. solicitării articolelor de către consumatori. dar şi mărci care au crescut în timp datorită calităţii şi. Ara. Bit. Nik-Nik. hartie şi diverse accesorii pentru ambalat. gama de pompe. Hama. bărbaţi şi copii. Greenfield.:Libertate de mişcare) – de două ori pe an. Lenjerie. instalaţii ce se utilizează pentru decorarea cladirilor. colecţii în conformitate cu trendurile din piaţă. felicitări. Ofera de gastro. Moda – 4 cataloage/an. gradinilor pe timpul sărbatorilor şi nu numai."Confort mereu la modă" Materialele promoţionale şi o gamă cât mai diversificată reprezintă doar cateva dintre elementele pe care se pune accent. Lamonza. Deasemenea. Eminent.. Agressione. lumânări pentru decorarea mesei şi a încaperilor."Alege calitatea. Înapoi la şcoala – 2 cataloage/an. Pera Carlo. Timp liber. Gastro. Romana.

hote. 900 cm: aragaze. jaluzele verticale. Hailo. Decoraţiuni interioare. Vileda. VARESA. oale şi tigăi. maşini curaţat cartofi. în promoţii: covoare. paturi. Gastro. de sărbători: articole textile diverse cu imprimeuri/motive specifice pentru Paşte/Crăciun. STEINBACH. Bormioli Rocco. dar şi prin cataloagele specializate: Târgul albiturilor (Ianuarie). servete de bucătărie. În magazinele Metro Galaţi există permanent un sortiment competent de articole de menaj pentru uz casnic şi profesional: articole de curaţenie.  snack: friteuse. comode. articole de masă şi de servit masa. Rondine. Pasabahce. ARO. Icos. friteuse. Se regăseşte un sortiment variat în care o prezenţă importantă o au branduri de prestigiu (Simax. articole de bucătărie. aparate pentru hot-dog. maşini pentru gătit paste. mese refrigerate. Mobilier pentru casa permanent: scaune. grilluri lis/striate. Departamentul de menaj îndeplineşte cu succes cele mai exigente cerinţe ale cunoscătorilor gastro atât în ceea ce priveşte calitatea produselor cât şi preţul acestora. orizontale pentru mezeluri. Leifheit. dozatoare de apă  preparare: feliatoare. grătare cu roca vulcanică. maşini pentru cuburi gheată. Duralex. Septembrie. mese. cuptoare patiserie. planse electrice/gaz. vitrine pentru peşte. Se găseste o gama variată de articole textile pentru casă: permanent: lenjerii. 700.Menaj. insule congelatoare. perdele/draperii/accesorii. Inoxriv. Curver. marmite. lumânări. cuptoare vapori aer. Ziua Îndrăgostiţilor. cântar pentru bucatarie. tabureti) şi în promoţii: dormitoare. grătare roca vulcanică. feţe de masă. pilote/plapumi. saltele. prosoape. masute. dospitoare. seturi canapele. minibaruri cu absorbtie/compresor . cuptoare multifuncţionale. Stirom. lactate. vitrine patiserie calzi/reci. GASTRO (lunar). Permanent se asigură un sortiment competent de echipamente profesionale pentru:  răcire: vitrine frigorifice verticale. dulapuri frigorifice/congelatoare. perne. patiserie. pernuţe decor. butuci tranşat carne. Accesul la promoţii speciale se realizează prin comunicarea lor în Poşta Metro (la fiecare doua săptămâni). bain-marie. maşini tocat carne. fulgi gheaţă. Săptămâni albe (Noiembrie).  gatire: linii profesionale 650. Metro garantează un nivel calitativ ridicat şi un preţ competitiv al articolele de menaj din cadrul mărcilor proprii: H LINE. fotolii. panini grill. mic mobilier (dulapuri. Tontarelli. robot profesional pentru tăiere/marunţire. Octombrie). Fackelmann). Inox. Ziua Copilului. Pentru casa (Februarie. Bolsius. Dazzlers. maşini popcorn. 79 . Emailul. cuptoare pizza.

Dispo-lista. durata de prelucrare Metro. Pe baza factorilor de influenţă. module raft pentru legume-fructe. Propunere de comandă pentru Poşta METRO 5.2. mai sus menţionaţi. raşniţe cafea. codul 80 . Propunere de comanda normală (Dispo-lista) 2. blendere. experieţta în domeniul în care lucrează a şefului de raion. zilele de livrare. cafetiere. dulapuri suspendate. vending-uri . ritmul propunerii de comandă. chiuvete cu o cuvă/două cuve. Dispo-lista este sortată ascendent după: numărul raionului. Tipuri de comandă. În magazin se disting urmatoarele tipuri de propuneri de comandă: 1.  stocare: suport inox pentru tăvi GN1/1 si 60x40 cm. Comanda bazată pe completarea stocului 3. tejghele. module de raft pentru supermarket. chiuvete cu acţionare la genunchi. aparate profesionale pentru cafea. mişcarea articolului (ultima data de intrare respectiv ieşire). medie zilnică. sisteme ghidare pentru supermarket. DISPO-LISTA este formată din trei grupe de date: prima grupa de date = capul de tabel. Propunerea de comanda reprezintă cantitatea necesară care trebuie comandată pentru un articol în magazin. Scopul propunerii de comandă prin Dispo-listă este de a face o aprovizionare planificată pentru ca marfa să fie întotdeauna prezentă în magazin. returul de marfă exprimat în unitaţi de vânzare Metro. recepţie minimă.  mobilier inox: mese inox centrale/adosate. a treia grupa de date = informaţii specifice articolelor şi condiţiilor contractuale. indicatorul propunerii de comanda. durata de prelucrare la furnizor. Comanda din centrală 1. Pentru produsele non food profesionale există posibilitatea obţinerii de discount-uri în cazul achiziţionării unor cantităţi mai mari. case marcat. etajere . 4. module raft pentru pâine. Prelucrarea comenzilor. bar: storcătoare fructe. Decizia de a comanda un articol este influenţată de următorii factori: stocul în unităti de vânzare Metro. storcătoare citrice. A. a doua grupa de date = informaţii specifice furnizorului. Comanda manuală 4. Dispo-lista. vor fi tipărite automat pentru articolele FOOD propunerile de comenzi prin DISPO-lista.

4. Propunerea de comanda generată de sistem pentru FOOD duce automat la o comandă. "2" (articole cu greutate) si "3" (articole cu ambalaj). trebuie ca biroul ALC să întocmeasca o comanda şi să o înmâneze reprezentantului. de cantitatea deja comandată şi de timpul de prelucrare a furnizorului face o propunere de comandă. Dispo-lista va trebui să fie prelucrata şi predată Biroului ALC pana la ora 12. Sistemul ţinând cont de stocul existent.run. DISPO-listele trebuie transmise de către şeful raionului. 3. codul zilelor de livrare/zilele de prelucrare. în fiecare zi.furnizorului. numărul subgrupei de articol. în magazin. daca nu. Sistemul ţine cont la propunerea de comandă. cod articol.00. care va verifica articolele listate în lista şi dacă este nevoie poate face o comanda manuală. 2. şeful de raion trebuie să completeze formularul de “COMENZI”. Pentru perioada Poştei nu se va ţine cont de propunerea de comandă. Lista trebuie să fie transmisă de către biroul ALC către şeful de departament. biroul ALC trebuie să transmită prin fax furnizorului comanda. Cantităţile comandate care au fost corectate sau au fost confirmate pe lista DISPO vor fi introduse în sistem de către biroul ALC. dupa care a doua zi. Biroul ALC va introduce aceste cantităţi în sistem. Aceasta propunere de comandă poate fi acceptată sau nu de către Şeful de raion. să semneze şeful de departament şi să transmită mai departe biroului ALC pentru introducere în aceeasi zi a datelor În cazul unei schimbăari a comenzii manuale furnizorul va primi o a doua comandă cu acelasi numar de comandă . la biroul ALC. de stocul scriptic. Comanda bazată pe completarea stocului. Aceasta formă de prelucrare se poate folosi dacă trebuie comandată marfa în afara ritmului normal de comandă. trebuie trecută valoarea dorită. Fiecare articol activ trebuie să fie prezent. Dacă propunerea de comandă rămâne valabilă cu cantitatea din DISPO lista ea va fi bifată. dupa night . numărul grupei de articol. Comenzile vor fi transmise la furnizor automat de către sistem. În cazul în care transmisia nu a fost posibilă. Daca exista o înţelegere cu furnizorul cu privire la ridicarea mărfii printr-un reprezentant. în cantitatea necesară. Şeful de raion trebuie zilnic să prelucreze DISPO-lista. Lista de completare a stocului conţine numai articole din tipul articolelor "0" (articole normale). 81 . unde comanda a doua este cea validă.00. de vânzarea medie zilnică. Acesta trebuie să ţină seama de stocul faptic al articolului. şi poate fi modificată cantitatatea comandată de către şeful de raion în ziua apariţiei DISPO-listei. Comenzi manuale. se vor tipări comenzile. Propuneri de comandă pentru Poşta Metro se fac cu ajutorul “Dispo-listei”. Dacă articolele trebuie sa fie comandate şi nu sunt în DISPO-lista. după prelucrare. Şeful de raion trebuie să termine prelucrarea în aceeasi zi până la ora 12.

. depinde de următorii factori de influenţă: . .reclame viitoare (repartiţie). Dreptul de a desfăşura activitatea de comandă a Centralei (listare. 1 -comandă manuală a Magazinului fără "Lista Dispo". confecţii şi hardware sunt comandate de către centrală. . Cumpărători NON-FOOD/FOOD. ce cantitate trebuie comandată la un articol.comandă centrală. după cum urmează: ((vechiul volum mediu al vânzărilor zilnice × (100 – factor propunere de comandă )) / 100) + (volumul actual al vânzărilor zilnice × (factor propunere de comandă / 100)) 82 . Asistenţi de cumpărare NON–FOOD/FOOD. În domeniul NON FOOD aproximativ 90 % dintre articole din raioanele iîncălţăminte. Modalitatea de comandă stabileşte cum şi unde se va face propunerea de comandă pentru articol: 0 . 2 . nu este permisă modificarea în Magazin. . Hotărârea.timp de prelucrare furnizor în zile de vânzare.posibilităţi de livrare a articolelor de import. . Volumul mediu al vânzărilor zilnice se stabileşte zilnic.preluări minime.comandă permanentă. . 3 comandă manuală permisă în Centrală şi în Magazin.volum mediu de vânzări zilnice.timp de prelucrare METRO în zile de vânzare. astfel încât în să fie propuse pentru comandă 20% dintre articole pe zi. B. afişare/ modificare.Propunerea de comanda-NON FOOD în magazin se poate realiza zilnic prin DISPO-listă sau manual.comandă centrală.volum de vânzări preconizat (la articole noi).mişcarea articolelor (ultima dată de intrare / ieşire). . ştergere) îl au următoarele persoane: Şefii Serviciilor centrale de cumpărare NON -FOOD/FOOD. .prin lista Dispo (Propunere de comandă).stoc în unităţi de vânzare METRO.rest livrare în unităţi de vânzare METRO.zile de livrare. Toţi furnizorii de marfă vor fi repartizaţi de către Serviciul central de cumpărare pe zilele de luni până vineri. 6 . cu ajutorul indicativului de propunere de comandă. . . 7 . este permisă modificarea în magazin după consultarea cu Serviciul central de cumpărare. este permisă comanda centrală.

83 . Atât cantităţile de comandat. repartiţia asigură aprovizionarea tuturor magazinelor.articole noi → cumpărătorul de la Serviciul central de cumpărare are posibilitatea de a estima volumul vânzărilor preconizate şi de a comanda cantităţile corespunzătoare (şefii de raioane din Magazine nu au această posibilitate) .Volumul mediu al vânzărilor zilnice nu se modifică în timpul unei perioade de reclamă. în Magazin. Această repartiţie vizează: . Fiecare şef de raion/substitut şi şef departament din magazin răspunde de stocul tuturor articolelor care aparţin grupelor de articole din departamentul său. Cantităţile de comandat şi termenul de livrare al unei comenzi centrale pot fi modificate de către Magazin. Întreţinerea stocurilor în cadrul magazinului Metro Galaţi Obiectivul întreţinerii stocului este corectarea stocului MMS la stocul efectiv şi furnizarea unei baze adecvate pentru comenzi şi de asemenea pentru furnizarea unei baze mai bune pentru activitatea zilnică a sefilor de departament si a sefilor de raion/substituiti. "6" (Comandă centrală. 4. cu condiţia obţinerii de către şeful de raion a aprobării serviciului central de cumpărare. articole de import). Derularea în timp a unei comenzi centrale are loc astfel: listarea unei comenzi centrale – în ziua de luni. eventuale modificări ale comenzii centrale la Centrală – în ziua de luni. modificare în Magazin permisă după consultarea cu Serviciul central de cumpărare) sau "7" (Comandă centrală. eventuale modificări ale comenzii centrale plasate luni. deoarece în timpul nopţii are loc transmiterea datelor comenzilor către Magazine şi tipărirea comenzilor. modificarea în Magazin nu este permisă).în noaptea următoare modificării comenzii centrale de către Magazin. cât şi termenele de livrare trebuie stabilite manual. Pentru comenzile centrale nu există o activitate centrală de stabilire a propunerilor de comandă. Pentru anumite articole se face la Centrală o repartiţie pentru fiecare magazin în parte.3. atât în termeni fizici cât şi pentru evidenţele din MMS. Articolele care se comandă central pot fi recunoscute după modalitatea de comandă "3" (comandă manuală în Centrală). luând în considerare factorii de influenţă Modificarea unei comenzi centrale la Centrală este posibilă numai în ziua plasării. transmiterea către Centrală şi tipărirea comenzii modificate .articole în cantitate limitată → la articolele care pot fi preluate numai în cantitate limitată şi nu mai pot fi comandate ulterior (de ex. transmitere către Magazin şi tipărirea comenzii – în noaptea de luni spre marţi.

În plus. Lista procesării stocului (prezentare generală) Procesarea listelor stocului Verificarea stocului efectiv pe rafturi şi compararea cu informaţiile din raport Clarificarea diferenţelor de stoc (factori cauză recepţie marfă sau o gestiune deficitară) Managerul GR executa Corecţia Recepţiei Mărfurilor sau finalizeaza GR dacă apar erori în programarea afluxului Şeful de raion completeaza formularul de corecţii de stoc dacă apar erori cauzate de corecţii anterioare de stoc sau erori în programarea efluxului Şeful de Departament verifică si contrasemnează Departamentul ALC introduce corecţia de stoc în aplicaţie În ziua urmatoare Şeful de Departament verificăa listele de corecţii de stoc ALC-ul trebuie să distribuie toate listele. atât pentru stocurile fizice din magazine cât şi pentru corectarea stocurilor scriptice din sistem.Sefii de departament răspund pentru ariile Food si Non-Food. Stocul negativ trebuie eliminat prin 1 2 Sistemul de Mărfuri Metro. Sefii de raion/Substitutii trebuie să verifice stocul de pe rafturi apoi să proceseze lista Stoc zero şi să raporteze sefului de departament motivul lipsei din stoc. Corecţiile de stoc în cadrul magazinelor din România sunt introduse strict de către departamentul ALC dupa ce în prealabil au fost semnate de către şeful de departament. Spre exemplu produsul lipseste din stoc datorita faptului ca nu a fost livrata comanda de catre furnizor.2 Lista Stoc Minus indică articolele pentru care stocul fizic si scriptic nu sunt egale. 84 . şeful de raion poate solicita rapoarte la cerere din MMS 1 pentru verificării zilnice a stocului şi pentru clarificări suplimentare ale situaţiilor referitoare la acesta.se utilizează zilnic ca o atenţionare suplimentară de a verifica situaţia stocului critic în magazin. Lista stoc zero . Şefii de raion/substitut trebuie să lucreze zilnic lista “Stocului Minus”. Aceştia trebuie să indice care produs lipseşte din stoc si din ce motiv. şi de controlul. supervizarea activităţilor şefilor de raion/substituti referitoare la întreţinerea stocului şi pentru înregistrarea corectă a stocului fizic în sistem de Alc.

faptul că livrările nu au avut loc şi deci furnizorul poate că trebuie contactat. perturbează evaluarea datelor din magazin. iar celălalt un deficit sau chiar un deficit sub zero. Motivele existenţei unui stoc negativ pot fi următoarele: la recepţia mărfurilor s-a făcut o eroare la introducerea datelor. Supraveghetorii casierilor trebuie să evidenţieze către casieri. şi ALC-ul trebuie să-l introducă în MMS.corecţiile de stoc sau prin recepţia mărfurilor deoarece este evident că nu poate exista un stoc negativ care de ex. Casierii de multe ori le confundă între ele şi utilizează tasta de multiplicare în loc să le scaneze separat şi atunci când clientul cumpără diferite sortimente (de ex. Seful de raion/substitutul răspunde de corectitudinea corecţiilor de stoc. Lista Stoc Scăzut trebuie utilizată zilnic ca o atenţionare suplimentară în cazul unei situaţii de stoc critic. În acest caz. preţ şi condiţii. în stocul MMS un sortiment are un surplus faţă de stocul fizic efectiv. Seful de raion completează un formular de cerere a corecţiei de stoc cu numărul articolului. În consecinţă. Numai atunci când stocul negativ este rezultatul unor corecţii de stoc sau a unor iesiri introduse eronat. cantitatea corecţiei de stoc şi codul motivului. 85 . Seful de raion/substitutul răspunde de iniţierea corecţiei de stoc prin formularul de cerere a corecţiei de stoc pentru reatribuiri sau pentru corecţia stocului uzual. gestiunea stocului pe sortiment este definită de category manager. diferite arome al aceluiaşi iaurt) numai unul dintre ele va fi înregistrat ca fiind vândut. descrierea articolului. diferă numai numărul. că aceştia trebuie să scaneze articolele similare separat şi să nu utilizeze tasta de multiplicare într-o manieră greşită. stocul este ajustat printr-o corecţie de stoc. corecţie greşită a stocului ca rezultat al erorii umane. Seful de departament trebuie să controleze şi să semneze formularul. necesitatea verificării atente a propunerii de comandă. Seful de raion trebuie să completeze formularul cereri de corecţie de stoc şi să corecteze zilnic stocul. erorile casierilor. Aceste articole au toate acelaşi furnizor. Această listă indică articolele pentru care stocul este mai mic decât cantitatea estimată a fi vândută în termen de cinci zile de vânzare. Corectarea stocului este alinierea stocului MMS la stocul fizic disponibil. şi indică: necesitatea unor comenzi manuale suplimentare datorită creşterii neaşteptate a vânzărilor. receptii nevalidate. unele recepţii din ziua precedentă nu au fost validate. pe parcursul instructajului şi al controalelor zilnice.

Corecţia de stoc 04 . Corecţia de stoc 08 .separarea/reunirea (execuţie manuală). reatribuirea între baloturile diferite ale unui articol. în cazul articolelor de la furnizori fără posibilităţi de note de returnare/debit. corecţia datei din stoc după inventarul intermitent.corectie la receptie dupa inventar (execuţie manuală). rambursate.Reatribuire/mutaţie (execuţie manuală sau automată). Corecţia de stoc 05 .etichetare gresita / storno retur. reatribuirea de la un număr colectiv la un nou număr de articol la recomandarea de la centru. rezolvarea Seturilor cu numerele lor singulare de articol la recomandarea Managerul de Categorie. în cazul unor reduceri de preţuri. Acolo unde este posibil. articolelor cu o valoare sub valoarea prestabilită. articole găsite în parcare (şi recuperarea proprietăţilor pierdute de către client). Tipuri de corecţii de stoc şi utilizarea lor prin exemple Corecţia de stoc 01 . pe chitanţele produselor) şi care nu se referă la un alt tip de corecţie de stoc. reatribuirea la un număr colectiv. descoperirea ambalajelor goale. Corecţia de stoc 06 . diferenţele de stoc depistate după finalizarea calcului rezultatului economic al inventarului.Furt/Imputaţii (execuţie manuală).pierderi Platforma (execuţie manuală). Corecţia de stoc 10 . livrări ale unui articol de la furnizori diferiţi sunt reînregistrate cu un număr de articol pentru vânzare care este indicat de Managerul de Categorie. diferenţe cantitative la livrările din import şi la livrările la platformă în baxuri închise nedeteriorate de transport/export Corecţia de stoc 03 . reatribuirea pentru vânzări set a unui număr de articol. în cazul existenţei în continuare în stoc a unor articole destinate ştergerii. reatribuirea la alt număr de articol după recomandarea de la centru.întreţinerea stocului (execuţie manuală).(execuţie manuală) şi deteriorate/defecte. Set de la numere multiple a unor articole singulare indicată de Managementul de Categorie.Dacă nu toate unităţile Metro suportă deteriorări.importuri defecte (execuţie manuală) Probleme de calitate care sunt detectate ca erori singulare sau recurente la articolele furnizorilor importatori în urma reclamaţiilor clienţilor. compensate sau reambalate în unităţi de vânzare Metro. diferenţe dintre stocul real şi cel din sistem depistate la inspecţia stocului (în baza listei minus sau a listei de propuneri de comenzi) care nu pot fi clarificate prin explicarea erorii (de ex. 86 . Corecţia de stoc 02 . seful de raion/substitutul trebuie să reorganizeze vânzarea articolelor astfel încât să se elimine cea mai mică cantitate posibilă. Corecţia de stoc 07 . produsele deteriorate trebuie schimbate la furnizori.

iesiri mărfuri = Stoc calculat Stocul înregistrat ca rezultat al inventarului şi toate intrarile şi ieşirile de mărfuri din intervalul dintre data inventarului stocului şi sfârşitul ultimului an se adoptă ca stoc iniţial în sistem la începutul noului an: Stocul de la inventar + intrări cumulat de mărfuri .ieşiri de mărfuri ziua curentă = Stocul de la sfârşitul zilei Stocul disponibil este ajustat prin tranzacţii pe parcursul zilei.ieşiri cumulat de mărfuri = stocul de la începutul anului. pentru refacerea stocului: Media zilnică × zile de propunere de comanda Stocul din sistem se calculează în felul următor : Stoc iniţial + intrari mărfuri .(+) corecţii de stoc Stoc obligatoriu reprezintă cantitatea necesară. Stocul de la începutul zilei + intrări zilnic cumulat de mărfuri .întreţinere stoc (fără taxe) Terminologia gestiunii stocului. Se utilizează pentru a regla stocul de pe articol normal pe articol care se acorda ca avantaj – în urma acestei corecţii se obtine Nota Credit de la furnizor.corecţii de stoc = Stocul disponibil 4.4. Corecţiile de stoc ajustează imediat stocul disponibil.promoţie-marfa acordată ca avantaj clientului.Marfa expirată Corecţia de stoc 25 . echilibrarea diferenţelor de inventar în baza comparaţiei ţintă/prezent executate de sistem la inventarul anual Corecţia de stoc 27 . Stocul iniţial zilnic este stocul calculat zilnic din ziua anterioară: Stocul de la începutul zilei + intrări de mărfuri ziua curentă .inventar anual. Toate intrările şi iesirile de mărfuri afectează stocul la 10 minute de la execuţia lor. Reactualizarea zilnică se va face dupa urmatoarea formula: Vechiul stoc + recepţie marfă . CENTRELE DE DISTRIBUŢIE ALE PRODUSELOR ÎN CADRUL MAGAZINULUI METRO GALAŢI 87 . Corecţia de stoc 20 .Vânzări . Stocul actual (cu o zi inainte) este exprimat în unităţi de vânzare.ieşiri zilnic cumulat de mărfuri + / .Corecţia de stoc 14 . exprimată în unităti de vânzare (la vânzări constante).

la diferitele segmente de consumatori Metro ajunge prin diferite canale de distribuţie şi urmăreşte anumite puncte de desfacere: PRODUCĂTOR – METRO – REVÂNZĂTORI . şi de asigurare a condiţiilor optime de transfer a produselor de la producători (interni şi exerni) către clienţii cu cele mai mici costuri.4. precum şi dimensionarea ambalajelor şi cererea de noi produse pe piaţa. Acest sistem crează o repartiţie rapidă şi eficientă a produselor furnizorilor către toate cele 24 de magazine METRO din România.000 clienţi înregistraţi şi ofera posibilitatea promovării de articole prin propriile campanii publicitare. cu o suprafaţa totală de 2500 mp. preluarea mărfurilor de la furnizori (interni şi externi).C. platforma este dotată cu echipamente moderne de păstrarea a calităţii şi prospeţimii produselor de la recepţie şi pâna la livrarea în magazine.Logistica este o parte integrantă a conceptului de Supply Chain şi practic reprezintă pentru METRO un mijloc de consolidare a poziţiei de lider pe piaţă şi de mărire a avansului faţă de competitori. Echipele de Cumpărări (Food si Non Food) ajută şi sfătuiesc furnizorii să livreze produsele conform standardelor de igiena.CONSUMATORII 4. Locaţie: BUCUREŞTI 88 . Platforma include un depozit central pentru produsele din import şi o platformă logistică pentru produsele alimentare şi nealimentare. Metro Cash & Carry îsi distribuie rapid produsele către mai mult de 880. Platforma ambientală reprezintă Centrul de Distribuţie pentru produsele care nu necesită control termic. Metro România este a doua companie din estul Europei care a inaugurat o platforma pentru legume-fructe. Prezentarea sistemului logistic METRO este prima companie din România care a implementat sistemul Bulk Break CrossDocking. Astfel. calitate şi ambalare. Serviciile oferite prin Centrele de Distribuţie METRO (Cross-Docking) sunt: optimizarea comenzilor .1. pregătirea şi transportul mărfurilor pentru reţeaua de magazine METRO . Metro îşi doreste ca produsele comercializate să provina în proportie mai mare de 90% de la producătorii si distribuitorii autohtoni. Metro susţine dezvoltarea furnizorilor locali prin oferirea unor capacitaţi de export. Canalele de distribuţie alese de S. Metro au fost stabilite luând în considerare o serie de caracteristici apropiate ale nevoilor de consum astfel încât să se potrivească şi cu posibilităţile de furnizare a produselor.

pentru a preveni ruperea lanţului frigului şi patrunderea curenţilor de aer din exterior în spaţiile magazinului. cât şi pe perioada transportului. Pentru igienizarea raionului legume-fructe se folosesc soluţii profesionale. asigurând în acest fel prospeţimea lor pe întreaga durată a lanţului de aprovizionare. Locaţie: BUCUREŞTI Prin platforma Multifresh se menţin produsele la temperatură optimă atât în depozit. produse congelate. în timpul operaţiunilor de recepţie.50 m de nivelul solului.30m de nivelul solului. plasată la h = 1. Recepţia legumelor şi fructelor proaspete. plasate la h = 1. Recepţia cărnii şi recepţia peştelui. produse refrigerate. se realizează pe rampa separată. pentru a preveni ruperea 89 . avizate.Avantaje folosirii platformelor logistice Metro Cash&Carry:  calitate şi disponibilitate la costuri optime în toate magazinele Metro din România.conform instrucţiunilor de utilizare afişate la loc vizibil.  asigurarea unui sortiment unitar şi diversificat în întreaga reţea de magazine Metro.  distribuţie în 24 h de la recepţia marfurilor în platforme Platforma Multifresh . pentru a putea fi folosite în practică.  produsele sunt preluate şi distribuite direct de la producători.reprezintă Centrul de Distribuţie ce include o platformă logistică cu trei zone diferite de temperatură pentru fructe şi legume. prevazută cu burduf de etanşare cu mijloacele de transport. prevăzute cu burduf de etanşare cu mijloacele de transport. se realizează pe rampe diferite.

Service Provider. b. (logistic management system) folosit pentru a schimba mesaje cu furnizorii care livrează la platformă.I. Metro Cash& Carry România foloseşte pentru a transmite şi recepţiona mesaje EDI 3 aplicaţii: a.D.S. Factura fiscală în original va fi returnată furnizorului pentru transmiterea ei la recepţie furnizori din centrala.S. Pentru aceasta este necesar c fiecare parte implicată în proces să fie identificată în mod unic printr-un cod numit GLN (global location number). (electronic data interchange sau schimb electronic de date) Pentru a fi eficientă comunicarea este necesar ca receptorul să interpreteze corect mesajul trimis de sursă. în depozitul tampon cu ajutorul liniei de transport conveier. având grijă ca navetele să nu vina în contact cu pardoseala.lanţului frigului şi pătrunderea curenţilor de aer din exterior în spaţiile magazinului. L. c. Furnizorul prezintă Birului Recepţie Marfa următoarele documente: avizul de insoţire a mărfii (original şi copie) sau o copie a facturii (ştampilata şi semnată). la rampa. în timpul operaţiunilor de recepţie. Livrarea se poate face prin maşinile furnizorului sau prin casa de expediţie. furnizori. iar fiecare articol să fie unic identificat printrun cod numit GTIN (global trade item number). în vederea înregistrării şi aplicării ştampilei cu data de intrare în companie. (goods management system) folosit pentru a schimba mesaje cu furnizorii care livrează direct la magazine. Carnea recepţionata sub forma de piese se transportă în navete. înainte de începerea descărcării. Documentele ce însotesc marfa trebuie să fie predate unui operator calculator din Biroul Recepţie Marfa. Sistemul EDI reprezintă o modalitate de comunicare într-un format standard între sistemele informaţionale a 2 companii. G. utilizandu-se în acest scop şi liza mecanică. certificate de calitate conform legislaţiei în vigoare. Livrarea marfii se realizează de către toţi furnizorii Metro. în codiţiile cotractuale. În cadrul comunicării prin EDI sunt implicate urmatoarele părţi: Metro Cash& Carry România. Obiectivul acestui document este să descrie procesul de implemetare al modului de comunicare între doua sisteme informaţionale denumit E. MGB EDI Centre.M.M.. Carnea recepţionată sub forma de carcase se transportă suspendat. MMS (metro merchandising system) este sistemul din care GMS-ul îşi extrage informaţiile necesare realizării comunicaţiei EDI (coduri GTIN si GLN). 90 .

91 .MGB EDI Centre foloseşte un server care “traduce” mesajele trimise de Metro Cash&Carry România în format EDI standard pentru a putea fi trimise mai departe şi interpretate corect de catre service providers sau furnizori. celor care au. agenţilor economici. contabili. producători agricoli. Metro este un format destinat profesioniştilor. medici. persoane fizice autorizate (de exemplu: avocaţi.5. Mesajele pot fi afişate pe o pagina de WEB sau pot fi încarcate direct în aplicatia furnizorilor. asociatii si fundatii. rezervat operatorilor comerciali. 4. STRATEGIA DE PROMOVARE A PRODUSELOR LA METRO GALAŢI. Accesul în magazin se face pe bază Legitimaţiei de Client Metro.)1 CATEGORII DE CLIENŢI 1 Legitimaţia de Client Top reprezintă modul prin care METRO răsplateşte relaţiile de afaceri stabile şi de lungă durată. taximetrişti autorizaţi etc. care beneficiază de a numite avantaje. la rândul lor. Aceasta se eliberează numai pentru: persoane juridice. Furnizorii pot să primească mesajele atât în format EDI direct de la MGB EDI Centre şi în acest caz au nevoie de un server care să “traducă” şi să integreze în sistemul de gestiune informaţiile primite sau pot să folosească un service provider. o afacere. notari publici. destinate clienţilor top. Service providers – folosesc un server care “traduce” mesajele din format EDI în formatul dorit de către furnizori. Există şi legitimaţii aurii.

Restaurante cafenele cafenele Caterers Caterers Works Works Canteens Canteens Food Food Food Food Generalists Specialists Generalists Specialists Special Food Special Food Sales Sales Formats Formats Kiosks Services Services AdministraAdministraTion. Promotia “ Stii ca e bun “)))“)promotii)ale articolelor fresh ) Poşta este complementara POŞTEI METRO şi se ocupă cu promoţiile scurte. Trade Industry Industry Administration Institutes Retail Non food Industry Artisants Tradition ale Canteens Caterers Fast Food.Clienti Clienti HoReCa HoReCa Traders Traders CBUs CBUs Hotel Hotel Hoteluri B&B Altele Baruri. Catalog Gastro Îmbunătăţirea imaginii prin intermediul broşurilor profesionale. tonete inghetata Altele Works canteens Other canteens Freshness Specialists Dry Food specialists Petrol stations fore courts Street retailers Seasonal kiosks Services companies Freelancers Health care INSTRUMENTE DE BAZĂ – INSTRUMENTE / MIJLOACE / METODE POSTA METRO Cataloage speciale Brosuri profesionale Pentru a ţine informaţi clienţii despre promoţii (revistele Metro) Concentrarea pe o anumită branşa de clienţi pentru a creşte vânzările. Foaie volanta Posta Faxul.5. sms. Activarea înregistrării de noi clienţi care achiziţioneaza alimente Activarea clienţilor cumpărători şi în departamente activarea produselor care nu se vand Targuri Crearea de soluţii pentru clienţii Metro 4. Restaurante Baruri. Pentru a menţine clientii informaţi despre oportunitatile existente într-o anumita zi sau despre preţurile din ziua respectivă. 92 . Concentrarea pe o anumită branşa de clienţi sau pe un grup important de clienţi pentru a ne creşte vânzările. internet Activarea clienţilor care nu cumpără timp de o lună alimente şi în consecinţă determinamrea creştererii vânzărilor.1 Supremaţia raftului. e-mail. Trade Tion. telefonul Telemarketing. snack-bar. Cafenele. Modalităţi de prezentare a produselor. Ex. Ex. Bistro-uri.

.plasări promoţionale. Model de lay-out în cadrul magazinului Metro Galaţi –departamentul Food DRY. respectând conceptul cash&carry . cât şi nonfood sunt: . Lay-out-ul produselor alimentare şi nonalimentare Layout-ul reprezintă : . Grupele raionului sunt următoarele : • 870 Dulciuri Dropsuri.modul de prezentare a articolelor în aria de vanzare. Regulile generale de layout. Detergenţi. seminţele şi alunele etc). în acelasi timp în toata reţeaua de magazine. suporţi de preţ. informaţii speciale). Biscuiţi cu crema. Guma de mestecat.semnalizare.poziţionarea raionului. Poziţionarea acestuia este în zona DRY. articolele se aşeaza pe game de articole în funcţie de utilitate iar mărcile proprii se vor aşeza în partea stângă a raftului. . Seminte.structura sortimentala.criterii de expunere. de la articole cu volum mic la articole cu volum mare pe verticală. Alune.modul de semnalizare a articolelor aflate la vânzare (afişe. Grupe de articole. de la articole de culoare deschisă la articole de culoare închisă. 93 . • 874 Cafea şi Înlocuitori Cafea boabe. Configuraţia raionului este data de tipul magazinului şi de suprafaţa stabilită în raport cu spaţiul de vanzare. Principii generale de layout –DULCIURI Poziţionarea raionului – raionul DULCIURI este un raion FOOD din aria DRY. Chips. Layout-ul se realizează în concordanţă cu segmentarea articolelor existente în sortiment în grupele şi subgrupele raionului. A. Marfă se aşează de la stânga la dreapta. • 871 Snacksuri si Samburi Snacks.Supremaţia raftului poate fi considerată un instrument economic eficient şi totodată. lângă raioanele Alimente de Bază şi Bauturi. în ordinea crescătoare a preţurilor. . Anumite articole se expun în zona pâine (prăjiturile Măgura. un instrument promoţional. Jeleuri. Caramele. tipuri de etichete. • 873 Prajituri şi Biscuiţi Rulade. . Principiile generale de layout aplicabile raioanelor de food. influenţând performanţe firmei. Biscuiţi simplii. Biscuiti sarati. Înlocuitori. Cafea măcinată. Cafea solubilă. . croissantele. Miniprajituri. Mixuri. Pop Corn. Croissante.utilizarea tipurilor de raft în raport cu conceptul de layout implementat. .

cu respectarea procedurii : max. Băuturile instant. Afişarea poziţionării grupelor rolul de a informa clienţii în scopul identificarii rapide a locului unde se afla 1 Înălţimea paletului nu trebuie să depăşească 1. Aceste plasări se vor face cu ocazia anumitor evenimente: Crăciun.Articolele din MP şi alte promoţii speciale se plasează prioritar în zona promoţională şi se semnalizează cu afişele dedicate acestora b) Plasări stabilite prin contract. 8 Martie . dimensiune standard (palet . e) Articole cu avantaje pentru client : articole cu gratuitate şi articole cu discount În zonele promoţionale modul de prezentare este stabilit conform următoarelor principii : a) Expunere pe palet – maxim 1 articol. posibilitate de poziţionare etichetă de preţ. 2 articole /poliţă. 60 m.• 877 Ciocolata Praline. de la Brandul ieftin la scump – de la stânga la dreapta. În zonele promoţionale articolele prezentate se stabilesc conform următoarelor criterii : a) Articole METRO POST . Prezentarea se face de sus în jos. Tablete. de la împachetare mică la împachetare mare. Cacaua. ordinea se va stabili dupa preţ. de la preţul mic la preţul mare – de la stânga la dreapta. container). Criteriile de expunere pentru articolele din grupa 878 Sezoniere sunt datorită sezonalităţii. • 878 Sezoniere • 879 Ceai • 880 Cacao • 881 Băuturi Instant Articolele din aceste grupe. b) Expunere pe palet personalizat1 SEMNALIZARE PERMANENTĂ Semnalizarea la capăt de raft indică poziţionarea principalelor grupe de articole.numai pe plasări speciale primite de la DEPARTAMENTUL MERCHANDISING . 1 articol /palet . 94 . comunicare category manager – layout . Ceai . Cicolată. Batoane.Valentine’s Day. se vor expune pe raftul greu.magazine c) Articole TOP d) Articole marcă proprie . Metro logo. În cazul grupelor Cafea măcinată. diferite de ale restul grupelor . după tipul de produs aferent fiecărei grupe de articole. Criteriile de expunere sunt în bloc vertical. În cadrul categoriei. Plasare promţională. în cadrul raionului DULCIURI sau dupa caz în zona pâine. al doilea criteriu de segmentare este după Brand. Paşte.

Articole preparare – gătire. Plasare promţională. Articolele cu specific GASTRO se expun grupate în GASTRO CORNER Criterii de expunere. Afişele conţin articole disponibile la comandă şi constituie pe lângă mostrele expuse o informaţie suplimentară pentru clienţi în ceea ce priveşte sortimentul. Echipamentul profesional se expune grupat. ELECTROCASNICE/ GASTRO Poziţionarea raionului ELECTROCASNICE este un raion NON-FOOD din aria HOME. Semnalizare . c) sortimentul de referintă.produsul căutat. Articolele sunt grupate după destinaţiile/ (functionalităţile) principale: •Articole de snack –bar •Articole preparare –gatire •Articole refrigerare –depozitare rece •Articole mobilier inox –stocare •Articole igiena / curatenie Pentru fiecare categorie sunt specificate în continuare: a) categoria expusă.echipament IT (monitor. calculator). Separatoarele de categorie se folosesc în zonele care delimitează o categorie de articole. În zonele promoţionale articolele prezentate se stabilesc conform următoarelor criterii : a) Articole METRO POST . b) semnalizarea specifică categoriei prin afişe corespondente cu articole disponibile la comandă. Zona de expunere GASTRO va fi dotată cu un birou pentru clienţi şi consultant . SEMNALIZARE PROMOŢIONALĂ În zonele promoţionale semnalizarea este compusă din eticheta de raft (pentru magazinele care au poliţa pe capăt de raft) şi afiş de preţ.Articolele din MP şi alte promoţii speciale se plasează prioritar în zona promoţională şi se semnalizează cu afişele dedicate acestora 95 . Aceste afişe se poziţionează în corespondenţă cu categoria şi subcategoriile expuse. Este necesară menţinerea permanentă a corespondenţei între poziţia grupei şi informatia afişată. Model de lay-out în cadrul magazinului Metro Galaţi –departamentul Nonfood Principii generale de layout. Se creează o zonă care oferă soluţii complete pentru clienţii HoReCa.

denumirea şi cantitatea. .articole cu gratuitate . Importanţa etichetei în procesul de comunicare şi promovare al produsului Există trei tipuri de etichete: a. Afişarea pozitionării grupelor rolul de a informa clienţii în scopul identificării rapide a locului unde se afla produsul căutat. . container). Pentru fiecare categorie ordinea informaţiilor este aceeaşi.se menţionează pe etichetă codul articolului.echipamentele sunt însoţite de descriere tehnică. 2 articole /poliţă.se poziţionează în dreptul stocului (şi a mostrei unde este cazul). cu respectarea procedurii: max.b) Plasări stabilite prin contract. comunicare category manager – layout . SEMNALIZARE NON PERMANENTĂ a) ETICHETA DE RAFT .de culoare galbenă.magazine c) Articole TOP d) Articole marca proprie . posibilitate de poziţionare etichetă de preţ. expunere pe masă – maxim 2 articole. Este necesară menţinerea permanentă acorespondenţei între poziţia grupei şi informaţia afişată. la raft şi în zona promotională c) SEMNALIZARE PROMOŢIONALĂ d) SEMNALIZARE SPECIFICĂ B. Semnalizarea la capăt de raft indică poziţionarea principalelor grupe de articole.de culoare roşie. METRO LOGO. etichete de produs: . . indică preţul articolelor care se vând cu împachetare multiplă. expunere mostră . etichete de raft : . b. Se poziţionează în dreptul produsului. nu 96 . indică preţul articolelor din oferta specială Metro .articole cu discount.de culoare verde. e) Articole cu avantaje pentru client : .pentru articolele ambalate în cutie SEMNALIZARE PERMANENTĂ. În zonele promoţionale modul de prezentare este stabilit conform următoarelor principii: expunere pe palet – maxim 1 articol.TIP 1 . 1 articol /palet . la raft şi în zona promoţională b) DESCRIERE TEHNICĂ . dimensiune standard (palet . care indică preţul articolelor Metro.

codul articolului. întâmpină nevoile consumatorului. totodată. pentru produsele aflate în promoţii speciale. Acestea beneficiază de o promovare mai intensă şi de o plasare specială (capete de raft). încălţăminte – se menţionează. automat vor fi completate cele 26 de Poşte Metro cu durata de 2 săptamâni.2 Poşta Metro – instrument de comunicare şi promovare a produselor Poşta METRO este un set de reviste realizat de METRO Cash & Carry România şi distribuit exclusiv clientilor. 08-10-2000). Metro Cash & Carry oferă clienţilor cel mai bun raport preţ/calitate. Generarea unui calendar al Poştei METRO (toate Poştele METRO dintr-un an) se va face prin introducerea: anului (ex. 4. Datele perioadei Poştei Metro: Data de început a perioadei Poştei Metro (ex. Durata perioadei Poştei Metroeste automat generată la 2 saptamani (început joi. denumirea articolului. etichete pentru articolele cu greutate În cadrul magazinului sunt expuse afişe de preţ pentru articolele din reclamă (de culoare roşie). care au urmatoarele informaţii: Numărul Poştei Metro este compus din: ultimele două cifre ale anului şi numarul curent al Poştei Metro de pe parcursul anului (ex. capete de de raft (de culoare albastru) de la gondolele congelate. modificarea şi ştergerea articolelor dintr-o poşta Metro.este specificat preţul produsului. Revistele care alcătuiesc Poşta METRO sunt editate şi expediate la fiecare două saptămâni clienţilor care vizitează frecvent magazinele METRO. 10. la înregistrarea.5. Prin intermediul mărcilor proprii.2000) Introducerea se face prin intermediul unei maştii generate în cadrul unui program. 97 . Şefii Serviciul Central de Cumparare Food şi Non Food sunt răspunzători de Poşta Metro. 25-09-2000) Data de sfârşit a perioadei Poştei METRO (ex. Cumpăratorul (buyer-ul) are dreptul la afişarea calendarului Poştelor Metro şi de asemenea. 2000) şi data de începere (ex. afisarea şi modificarea unui calendar de Poşta Metro. cu preţuri speciale. tinând seama de sezon şi de necesităţile clienţilor. Aceasta prezintă produse atent selecţionate. Menţinerea actualităţii informaţiilor pe etichete şi marcaje uşurează decizia de cumpărare a clienţilor şi. Odata cu introducerea anului. sfârşit miercuri) Poşta Metro va fi automat generată pentru toate magazinele. Conducerea Serviciului Central de Cumpărare are dreptul la înregistrarea calendarului de Poşta Metro. 2020 este a 20-a Posta METRO a anului 2000). . plasări pe insule. specifice articolor din cadrul raionului confecţii.01. preţul net şi brut.TIP 5. c.

Galbena de Odobesti. Exista două categorii de mărci proprii. Produsele sub acest brand se adresează în general clienţilor Horeca. Chardonnay. Riesling. Mărcile Metro reflectă viziunea şi scopul firmei. Aligote. Crearea unei mărci puternice implică o identitate puternică şi o preocupare permanentă pentru menţinerea unei anumite imagini şi a unei poziţii pe piaţă. Sauvignon Blanc. recunoaştere şi satisfacţie în rândul consumatorilor. Cabernet Sauvignon. Muscat Ottonel. Pinot Noir. Merlot. În gama ARO puteti gasi si o gama dedicata clientilor HORECA METRO QUALITY: METRO garantează calitatea la un preţ foarte bun. Feteasca Regala.Brandul sau marca reprezintă acel element de imagine care identifică produsele sau serviciile unei firme. congelate şi uleiuri Gama RIOBA este una special concepută pentru a acoperi atât necesităţile barurilor. pub-urilor şi cafenelelor. precum şi pe cele ale birourilor. Feteasca Neagra. generează sentimentul de mândrie al angajaţilor pentru munca lor. Printre cele mai cunoscute marci proprii se numără Aro şi Metro Quality. prin care se crează valori şi se diferenţiază de alte companii. Calitatea Aro este garantata de Controlul calitaţii Metro si de producători. conceput special pentru exigenţele profesioniştilor din domeniul HoReCa CALI: produse de calitate superioară. de notorietate în cadrul magazinului Metro Galaţi: Mărci proprii Food ARO: reprezintă "cel mai mic preţ" dintr-o gama de mărci a unui articol. Feteasca Alba. fructe şi legume proaspete 98 . HORECA Select este un sortiment de calitate superioară. METRO ofera clienţilor linia Aro pentru toate categoriile de produse. CASA ROMA: marcă folosită pentru paste de origine italiana pe care le gasiţi exclusiv la METRO Winecellars: Gama de vinuri Romanian Winecellars cuprinde soiurile autohtone cele mai valoroase produsele in zonele consacrate: Grasa de Cotnari. NATURA VERDE: folosită pentru fructe şi legume în conserve.

valize/genţi. biciclete. camaşi. mobilier Steinbach: cratiţe. TV. preţuri competitive Watson: Radiocasetofoane. încălţăminte sport. cuţite. decoraţiuni.CASCINA VERDESOLE: produse tradiţionale italiene. echipament pentru ski si hiking. cravate Lambertazzi: pantofi. fuste/pantaloni. sisteme HiFi. jachete. barbati. haine de piele. sobe/cuptoare. tricotaje. DVD playere/ recordere Alaska oferă produse din gamele electrocasnice mari şi mici. instalaţii de aer condiţionat şi încălzire. textile casnice Authentic: confecţii de damă şi barbatesti. produse de piele fină 99 . lenjerie. băuturi răcoritoare FELSGOLD: marca proprie METRO pentru bere germană originală OCEAN QUEEN: fructe de mare în conservă sau congelate POWER UP: marca proprie METRO pentru bautura energizantă Mărci proprii Non Food Sigma: Produse de calitate.Alaska Light Active: confecţii sport. pahare. VCR. microwaves Totul în materie de iluminat . bluze. tigăi. copii. echipamente sportive. vase pentru cuptor. galanterie. costume de baie. mezeluri şi specialităţi EVITA: sucuri. casti. genţi de sport Tarington House : Textile pentru casă. Youkon: confecţii femei.

expoziţii (ex. toate reprezintă modalităţi de promovare şi comunicare a managementului magazinului cu clientul. Măsuri şi tehnici propuse pentru îmbunatăţirea strategiei de comunicare în magazinul Metro Galaţi . promoţii care includ anumite concursuri cu premii. Sărbătoarea Scrumbiei). lucru benefic asupra popularităţii sale. a unor concerte în aer liber. galanterie pentru femei.5 aplicat pe vânzările cumulate în decursul a 3 luni. prezenţei la raft. barbati si copii 4. bluze. lenjerie. Tailor & Son: confecţii barbateşti. Timor: pijamale. 100 . menţinerea unui dialog permanent cu acestea. clienţii se realizează în cadrul companiei în principal prin intermediul departamentului Consultanţi clienţi.Laura di Sarpi: confecţii de damă. ambalarea. a volumului de comenzi înregistrate. participarea la manifestǎri expoziţionale se apreciazǎ prin prisma contractelor încheiate. degustări pentru o mai bună cunoştere a produselor. aspura păstrării unei poziţii fruntaşe pe piaţă şi nu în ultimul rând creşterea volumui vânzărilor. acordarea unor facilităţi clienţilor cu o anumită valoarea a vânzărilor.6. Metro Expo 2006-2008). pantaloni. care promovează produsele Metro prin intermediul pliantelor. clienţilor al căror vânzări au crescut între 25% şi 30%). Prezentare a produselor (lay-out-ul produselor. fuste. în vânzarea unor servicii şi produse pentru prima datǎ. a clienţilor noi contactaţi. Strategia de comunicare include şi efectuarea de sponsorizări în cadrul unor manifestaţii sportive. recompensarea acestor prin acordarea unor dicount-uri la anumite produse. a produselor sezoniere) efectuarea de samplinguri. Programul “Bonus Premiem Performanţa” – acordarea unui discount de 1./haine de piele. Pe planul rezultatelor economice. Poştei Metro. în obţinerea unor preţuri mai bune. camăşi. etichetarea. Alte metode de promovare a produselor Metro: organizarea de târguri. efectuarea vizitelor la sediul firmelor. jachete/haine de piele. Comunicare cu consumatorii. acordarea unor vouchere ce pot fi utilizate în magazin (ex. jachete. a diferitelor sărbatori (ex. semnalizarea produselor aflate în ofertă.

unele grupe ale articolelor de sport). şi anume: .de destinaţie – categoria este foarte importantă pentru consumatorul cheie1. băuturi alcoolice. Dulciur de Paşte. preţurile sunt normale (încălţămintea.de preferinţă – în această categorie produsele de bază sunt de regulă cumpărate în cantităţi relativ mari iar preţul rerezintă un principal avantaj comeptitiv (raioanele delicatese. . elementele reprezentative ale acestei categorii pot avea toate caracteristicile. firme de catering . de oportunitate – are o importanţă moderată pentru consumatorul cheie şi repreyintă categoria necesară pentru one-stop-shopping. Aceasta reprezintă categoria pentru care Metro tinteşte către o cotă de piaţă favorabilă. lenjeria. Sunt incluse aproape toate raionele food dry şi fresh. precum şi nonfood. carnea procesată. . mobilier de grădină. restaurante. textilele de casă). Există patru categorii de mărfuri.Pentru înbunătăţirea strategiei de promovare-comunicare cu clientul sunt necesare parcuregerea unor etape şi respectarea unor principii de bază. Crăciu. În timpul sezonului. CBU .cumparătorul complementar sau comerciantul . 101 . E mne Sr t g e a D p r a e t lo d D s in t le e t t ae ic le e a t mne r e e t aie Strategie Frecventa Tranzactii Protectie Atentie Varietate Gama completa de produse Cea mai buna alegere de pe piata Sub -Categorii Segmentare puternica Toate marcile/articole Preturi Leader cea mai buna valoare pentru client Promovare Activitate la nivel inalt Publicitate frecventa Canale multiple Ajustari individuale Amplasare Amplasare optima pe piata de desfacere Spatii mari Frecventa ridicata a cumparatorilor Timp lung de contact B Ctgr ae o ii PG 6 AE 1 Horeca – hoteluri.ocazionale /sezoniere – vânzări sezoniere de vârf ( ex. Metro acceptă o cotă de piaţă sub medie pentru aceast tip de categorie. este categoria prin care Metro ţinteşte la o cotă de piaţă deasupra mediei.

e. 102 . şi implicit la o performanţă a magazinului atât financiară cât şi din punct de vedere al locului ocupat pe piaţă.Ee e t Sr t g e l mne tae ic Strategie Tranzactii Pro fit Im agine (a unei gam largi de e produse ) a Dp ra e t l r le e at mneo Varietate Ga a restransa m produse M rci/ A a rtico le im rtante po Oai n l c zo ae Preturi de A cceptabil Intre lim itele de to leranta de finite (i. +10 -+20% vs. concurenta ) Prom ovare A ctivitate la nivel scazut A plasare m Spatiu disponibil S patii m ici B Ctgr ae oii PG 8 AE Ee et lm e n Sr t g e taei c a Dpra e t l r l e e at m e n o V arie te ta Gm a a co ple m ta p du ro se C m titivita o pe te p ta ia S ub -C te rii a go M rci/ a a rtico le im rta po nte de Peeeta r f r ni l e P turi re C m titive o pe In co pa tie m ra co cu n n re ta cu S te ie tra g Tra za n ctii P fit ro pe P rom v re oa A ita ctiv te la nive m d l e iu F cve re nta m die e C na a le m ltip u le A pla a m s re A p sa m la re o na rdo ta F cve re nta ridica ta B C t g ri ae oi PG 7 AE Ee e t lm e n Sr t g e taei c a Dpra e t l r l e e at m e n o V rie te a ta Sz n r eo i e e P tu re ri C m titiv o pe la nive l se nie zo r P tu re ri a ro te p pia de ce le a co re te le ncu n i S trate gie F cv re enta A ntie te P fit ro O tiune p a se nie zo ra S ub -C te rii a go Se e ta gm n re pu rn te ica P m v re ro o a C m titiv o pe la niv l e se nie zo r C na a le se cta le te A p sa m la re A p sa m la re buna pe pia ta de de ce sfa re F cve re nta ridica ta a cu pa to r m ra rilo S tii de m rim pa a e md e ie B C t g ri ae oi PG 9 AE Respectarea celor şase principii de bază pot conduce la o mai bună gestionare a raportului comunicare-promovare client.

.asigurarea unui flux lin de clienţi prin curăţenia şi lărgimea culoarelor din magazin 1 Implementarea şi respectarea sistemului HACCP .menţinerea şi respectarea promisiunilor făcute în cadrul promoţiilor . . în funcţie de culoare şi categorie de produs. .optimizarea rezultatelor prin alegerea unei locaţii perfecte pentru fiecare produs.aşezarea a maximum două articole capătul de rând.furnizarea informaţiilor adiţionale pentru a uşura decizia de cumpărare a clientului. crearea unor prezentări atrăgătoare din punct de vedere vizual.demonstrarea disponibilităţii produselor prin prezentări masive. . menţinerea siguranţei si securităţii produselor .îndrumarea consumatorului prin magazin utilizând marcajele.atragerea clientului la punctele ascunse ale departamentelor prin marcaje.respectarea şi menţinerea planogramelor. Promovarea . .respectarea regulamentelor legale în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor.menţinerea unui stil comun de marcare în ceea ce priveşte etichetarea şi poziţionarea lor. B. Marcajele – furnizarea tuturor informaţiilor pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor . . Prezentarea – cearea unor prezentări uşor accesibile. D. .menţinerea actualităţii informaţiilor pe etichete şi marcaje. . .respectarea standardelor de igienă pentru a menţine o calitate ridicată a produselor 1.prezentări în funcţie de mărimea pachetelor şi categoria de produse.A. C. Siguraţa asigurarea uni mediu sigur pentru clienţi şi personal. .Conceptul de „Analiză a Riscului şi Punct Critic de Control” 103 .realizarea unor preyentări verticale pe familii de produse. . .crearea unui sistem cash& carry fundamental ( manevrarea uşoară a produselor).efectuarea unor prezentări masive (respectarea principiului en-gross). atractive şi uniforme într-un mod bine coordonat . .efectuarea de promovări masive speciale şi evidenţierea articolelor promoţionale .evidenţierea articolelor promoţionale prin evenimente speciale şi marcaje promoţionale. .

. F.observarea ciclului de viaţă la raft al produsului şi respectarea datei de expirare.menţinerea şi dezvoltarea unui nivel ridicat al cunoştinţelorechipei.E. pentru produsele nonfood. gust.asigurarea atractivităţii produselor (vizual. Calitatea produselor – menţinerea şi promovarea constantă a calităţii produselor . . miros.organizarea de degustări de prosue pentru a demonstra calitatea acestora şi eficentizarea activităţii angajaţilor la bancul de probe.asigurarea asupra disponibilităţii potrivite a personalului în magazin. Personalul magazinului – asigurarea întâmpinării clientului de un personal profesionist şi bine pregătit .prmovarea şi urmarirea prezentării profesionale a echipei. . . 104 . tactil).

105 .

106 .