LUCRARE DE LICENŢĂ

ELEMENTE DE COPING PSIHIATRIC ÎN SCHIZOFRENIE

CUPRINS
PARTEA GENERALĂ
CAPITOLUL I – SITUAŢIA SCHIZOFRENIEI ÎN ROMÂNIA ………………………. 1. Date generale despre schizofrenie ………………………………………….… 1.1 Delimitări conceptuale: definire, istoric, caracteristici, abordare medicală ……………………... ………………………………………………… 1.2 Fenomenul schizofrenie în cifre, evoluţie şi pronostic …………….. 1.3 Tratamentul schizofreniei ……………..…………………………… 1.4 Infracţionalitatea în schizofrenie. Postura de infractor a bolnavului cu schizofrenie ……………………….……………..…………………………… CAPITOLUL II – ASPECTE PSIHOSOCIALE ALE BOLII ………….……………….. 2.1 Prioritatea şi nevoile schizofrenului ………………………………... 2.2 Contactul cu bolnavul schizofren şi ficţiunile despre această boală.. 2.3 Atitudinea familiei faţă de diagnosticul schizofrenie …………….... CAPITOLUL III – DEZVĂLUIREA DIAGNOSTICULUI. REACŢIA ŞI RĂSPUNSUL COMUNITAR ……………………………………… 3.1 Efectele schizofreniei…………………………………………….. 3.2 Atitudinea culturală faţă de boală …….…………………………… 3.3 Stigma şi discriminarea bolnavului schizofren.…………………… 3.4 Reabilitarea şi reinserţia socială a bolnavului schizofren ………… 5 5 5 14 17 19 20 20 24 27 30 30 36 39 42

PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL IV – PREZENTAREA REZULTATELOR CERCETĂRII ……………… 4.1 Stabilirea problemei sociale...…………………………………… 4.2 Stabilirea obiectivelor …………………………………….……….. 4.3 Cadrul teoretic …………………………………………………….. 4.4 Stabilirea ipotezelor …………………………………..…………… 4.5 Operaţionalizarea conceptelor …………………………………….. 4.6 Prezentarea eşantioanelor...……………………………………….. 4.7 Metoda de cercetare ……………………………………………….. 4.8 Prelucrarea şi interpretarea datelor.……………………………….. 4.9 Concluziile cercetării.…………………………………………….. ANEXE …………………………………..……………………………………………… BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ ………………………………………………………… 46 46 47 47 48 49 49 51 52 58 60 62

2

ARGUMENT
Persoanele cu dizabilităţi psihice, reprezintă prima categorie de indivizi defavorizaţi în societate. Ce implică şi ce efecte are schizofrenia în viaţa individului, care sunt cauzele şi ce se poate face în cazul declanşării bolii, sunt întrebări ale căror răspunsuri îmi propun să le etalez în paginile ce urmează. Totodată, dincolo de aspectele medicale, voi încerca să evidenţiez ce implică schizofrenia din punct de vedere social, finalizând proiectul cu o cercetare care va aduce în lumină atitudinea comunităţii faţă de bolnavul psihic în general şi faţă de bolnavul cu schizofrenie în special. Având în vedere Legea 487/2002, legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, pentru asigurarea sănătăţii mintale şi îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, se implică alături de medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, ergoterapeut, personal paramedical, şi asistentul social. „Prin echipa terapeutică se înţelege totalitatea profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale implicaţi în asigurarea sănătăţii mintale şi în îngrijirea unei persoane cu tulburări psihice, cum sunt: medic, psihiatru, psiholog, asistent medical specializat, asistent social, ergoterapeut şi personal paramedical”. Un alt argument al lucrării este convingerea că, deşi se crede în mod curent că având schizofrenie nu se mai poate duce o viaţă normală, realitatea dovedeşte în multe dintre cazuri posibilitatea reinserţiei sociale a bolnavului cu condiţia ca acesta să beneficieze în primul rând de asistenţă specializată iar apoi de înţelegerea, toleranţa, sprijinul comunităţii. Este adevărat că până azi nu s-a descoperit un tratament care să vindece această boală, însă la fel de adevărată este şi posibilitatea recuperării bolnavului într-o măsură mai mică sau mai mare, motiv pentru care bolnavul cu schizofrenie trebuie ajutat să nu devină un individ marginalizat şi exclus social. Poate ca unul dintre cele mai cunoscute personaje ale tuturor timpurilor este matematicianul John Forbes Nash, Jr. întâmplător sau nu afectat în decursul vieţii de schizofrenie. Este exemplul relevant al faptului că această categorie de indivizi nu trebuie desconsiderată. Născut pe 13 iunie 1928, John Forbes Nash, Jr. ajunge la Princeton în toamna anului 1948, unde va scrie prima sa lucrare, una dintre marile lucrări clasice ale economiei moderne în timpul celui de-al doilea semestru. Acesta a fost doar începutul unei activităţi de cercetare care avea să-i aducă peste ani, mai precis pe 12 octombrie 1994, când decizia juriului de decernare a Premiului a fost anunţată, Premiului Nobel pentru Economie. Între timp însă geniul matematic al lui Nash fusese profund afectat de schizofrenie, ale cărei consecinţe
3

Jr. pe care a gândit-o la vârsta de 21 de ani în domeniul care astăzi se numeşte teoria jocurilor. de schizofrenie. a renăscut la începutul anilor optzeci nu doar pentru o noua viaţă. Singurul geometru care a luat vreodată Premiul Nobel pentru Economie. ci şi pentru a vedea încununate de maxima recunoaştere eforturile lui în cercetare din anii cincizeci. după un atât de îndelungat interval. pentru o contribuţie de uriaş impact. John Forbes Nash. a întrerupt orice activitate coerentă de creaţie şi cercetare. dar şi să aprecieze impactul peste ani pe care unele dintre contribuţiile sale le-au avut asupra cercetării de specialitate în diverse domenii. 4 . Una dintre contribuţiile sale cele mai importante a fost descoperirea punctului de echilibru pentru jocurile strategice. Neaşteptata recuperare a lui Nash. În tot acest interval.devastatoare au durat trei decenii. a survenit exact la timp pentru a-i îngădui să vadă nu doar recunoaşterea ideilor sale ştiinţifice. Situaţia a fost atât de delicată încât juriul de decernare a Premiului Nobel a reflectat serios dacă o astfel de nominalizare nu ar ruina prestigiul distincţiei. este un om afectat în viaţa sa. idee care şi azi deţine un rol important în ştiinţele sociale şi în biologie.

2. să plângi de o glumă). înstrăinării de sentimente. profunde tulburări afective în sensul detaşării. tulburări care tind a evolua spre deficit şi disociaţie a personalităţii”. ambivalenţa. termenul „schizofrenie” este unanim acceptat iar afecţiunea este bine definită în ultimele decenii. 2005. că în ultimii 100 de ani au fost elaborate în diverse ţări şi de diverşi psihiatrii. 3. sau relaţiile sociale sănătoase. (Doina Usaci. p. ideile delirante.dificultăţi de concentrare şi organizare a propriilor gânduri.incompatibilitate între sentimente. Astfel. Deşi există şi astăzi deosebiri de opinii. Rodica Jeican. a cărei definire clară. în cartea sa „Schizofrenia”. după H. în dicţionarul explicativ al limbii romane („DEX”98). halucinaţiile slab sistematizate. concisă şi concretă a întâmpinat dificultăţi datorită faptului. Date generale despre schizofrenie 1. emoţia simţită şi modul de exprimare (ex. caracterizată prin slăbirea şi destrămarea progresivă a funcţiilor psihice şi prin pierderea contactului cu realitatea”.1. Delimitări conceptuale Definirea schizofreniei: De-a lungul istoriei psihiatriei. putem deduce cu uşurinţa. în care predomină fenomenul de disociaţie”. Scurt istoric: 5 . persoanele cu schizofrenie pot avea dificultăţi în a-şi menţine slujba. schizofrenia este definită ca fiind „boala mintală cronică. schizofrenia a reprezentat afecţiunea mintală de maxim interes. redă la pagina 15 o definiţie a bolii.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ SITUAŢIA SCHIZOFRENIEI ÎN LUME ŞI ÎN ROMÂNIA 1.în lipsa tratamentul. corectă. mintea . sufletul . autismul. viaţa . Ey: „Schizofrenia este un ansamblu de tulburări în care domină discordanţa. faptul că schizofrenia este o boală psihică ce afectează: 1. Rezumând aceste definiţii. 201) Dacă facem abstracţie de literatura de specialitate. Doina Usaci în „Psihopatologie şi Psihiatrie” afirma: „schizofrenia este o boală psihică caracterizată printr-o simptomatologie variată. concepţii divergente asupra acestei boli. incoerenţa ideoverbală.

diferenţiind simptomele de prim ordin de simptomele secundare. El a considerat drept cauză a acestei deteriorări. un dezechilibru chimic. a avut o atitudine reticentă. totuşi există documente scrise precum „Cartea Inimii” în care inima şi mintea erau sinonime considerându-se că afecţiunile psihice erau determinate de inimă. datorită ideii că boala ce azi o numim schizofrenie era produsă de demoni. Când aceste cauze erau excluse. În istoria Greciei sau a Imperiului Roman. aprofundează termenul de „schizofrenie”. Carson este cel care îl menţionează pe primul psihiatru-Benedict Morel(1860) ce stabileşte dementa precoce datorita vârstei timpurii. considerând că această boală este determinată de o cauză biologică la baza căreia se afla o suferinţă a creierului.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Schizofrenia ca şi boală a fost introdusă la mult timp după începutul preocupărilor în privinţa afecţiunilor mintale. „bolnav psihic”. 2. profesor de psihiatrie la Zurich. K. simptomatice Totodată. indivizii erau exorcizaţi. Kurt Schneider este cel care a realizat o descriere a acestora. evoluţie 3. neglijenţa în respectarea igienei. iar despre simptomele specifice schizofreniei. în 1863.p 444). vina aparţinea demonilor.Y Mineka S. uter sau vase de sânge. tendinţa de izolare. În evoluţia stabilirii concrete a bolilor mintale. care adopta termenul „demenţă precoce” pentru acel grup de tulburări cu element descriptiv comun şi anume deteriorarea funcţiilor mintale. Kahlbaum descrie sindromul catatonic. iar forma hebefrenică este descrisă în 1871 de Hecker. 3. de cauzalitate 2. Mai târziu.C. Tot Morel a considerat că pot fi introduse anumite criterii de clasificare a bolilor psihice precum: 1. Krapelin este primul psihiatru care descrie un sistem de clasificare pentru tulburările psihice severe. manifestări bizare. Jaspers. O importanţă deosebită în psihiatrie a avut-o Emil Kraepelin (18551926). (Carson R. 6 . Referitor la afirmaţia. a identificat simptomele ce caracterizează dementa precoce: 1. În 1911. permiţând astfel un diagnostic operaţional. adăugând ulterior şi forma simplă. hebefrenică. Butcher N. considerând termenul general valabil atât pentru idiot cât şi pentru geniu.. catatonică. cuprinzând iniţial 3 forme: paranoidă. Eugen Bleuler.

Despre tipurile de debut ale acestei boli. pacientului schimbări radicale. Modalităţi de debut: Deşi modalităţile de debut ale schizofreniei sunt foarte diferite. cărţile de specialitate ne descriu doua modele: abrupt sau insidios. Aceştia. 1955. Caracteristici specifice schizofreniei: Debutul schizofreniei: Debutul oricărei forme de schizofrenie va aduce în viaţa. unii autori au realizat descrieri ample ale acestora. în care se vor regăsi autismul. iar pentru ameliorarea lor şi pentru adoptarea unui stil de viaţă cât mai aproape de normal ne implicăm şi ne punem în slujba acestor oameni. Cea mai frecventă atitudine a familiei faţă de aceste schimbări. Este cu adevărat dureros.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Nu trebuie omisă originea greacă a termenului „schizofrenie” ce se traduce astfel: schizein = a despica. iar dezinteresul faţă de activităţile anterioare (sociale familiale) pentru igiena corporală sau vestimentară. termenul fiind foarte sugestiv după cum vom observa în cele ce urmează. pot fi redate: A) Stări psihotice acute la debut Aceste stări se caracterizează prin crize delirant halucinatorii acute. C) Debut monosimptomatic 7 . pentru tratament şi pentru o evoluţie ulterioară favorabilă. incoerenţa în gândire. Ey. phren = minte. va fi tot mai accentuată. vor sesiza comportamentul ciudat fără sens. psihologi sau terapeuţi. Aşadar. După H. B) Modificări esenţiale de comportament la debut Un rol important în observarea acestor modificări de comportament îl au membrii familiei. noi. prin stări confuzionale. tendinţa la vagabondaj. prietenii sau chiar colegii de muncă ori de şcoală. bizareriile. fugile nemotivate. prin stări de excitaţie maniacală şi simptome atipice precum introversia. cei apropiaţi. Efectele schimbării comportamentale se vor extinde asupra activităţilor şcolare/profesionale. uneori consumul excesiv de alcool şi droguri. debutul schizofreniei reprezintă un aspect relevant. suflet. modificarea instinctului alimentar. prin stările depresive cu debut brusc. faptul că acest debut nu va afecta doar individul în cauză. Statisticile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) arată că 70% din forme aparţin modelului insidios iar 30% celui abrupt. este reacţia critică. ci implicaţi vor fi şi membrii familiei. ca asistenţi medicali alături de psihiatrii. prietenii. Efectele debutului schizofreniei se vor resimţi la nivelul întregului cerc de persoane menţionate. care persistă în timp. discordanţa sau notele bizare. inadaptarea.

Debutul insidios cuprinde: Forma astenică şi deficitară: dificultăţi intelectuale. dezinteres faţă de activităţile efectuate anterior. (1995. în cazul schizofreniei. şi Allouche G. de transformare corporală. 807 ): Procesul acut: • • • • • • Stare maniacală sau depresivă atipică. Totodată este frecvent întâlnită afirmaţia conform căreia la vârste mici se declanşează schizofrenia hebefrenica iar la vârste mature. Bufeul delirant polimorf: idei delirante cu diverse teme. chiar crime absurde. dar trebuie avut în vedere că pentru o certitudine a diagnosticului trebuie identificate trei astfel de pusee. p. uneori apar comportamente antisociale sau chiar infracţiuni. Unele opinii susţin că există o corelaţie între vârsta debutului şi tipul de schizofrenie dezvoltat şi de asemenea. cu un prognostic mai bun. incoerenţă asociaţiilor. interes exagerat pentru domenii precum ocultismul. Forme delirante propriu-zise: idei delirante vagi. cu următoarele caracteristici: discordanţă ideo afectivă. 702 ). schizomaniacale sau catatonice. p. religia. Episodul catatonic: acesta poate constitui forma clinică ulterioară. • Forme pseudonevrotice: fobia socială. existenţa temelor delirante.M. 806. vârsta de debut.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ În cazul acestei modalităţi de debut. asociate adesea cu halucinaţii auditive. O altă clasificare a modalităţilor de debut. se situează de obicei între adolescenţă târzie şi intervalul cuprins între 30-40 de ani. dificultăţi de concentrare sau memorie. 1989. violuri ori suicid. poate fi reluată după Vanelle J. automatism mental. Stare confuzională: este o formă mai rară a debutului schizofreniei. abrupt sau insidios. D) Debut în pusee ciclice Acest debut poate fi caracterizat prin formele depresive. idei de persecuţie. Trebuie menţionat. că debutul timpuriu este specific mai ales bărbaţilor. tulburări ale cursului gândirii. aşa cum considera Mauz (Predescu V. cu semne şi simptome negative mai proeminente în timp ce un debut mai târziu este specific mai ales femeilor. p. că indiferent de model. în general schizofrenia paranoidă. de agresivitate. astenie. individul va săvârşi acte de mare cruzime. Simptome specifice schizofreniei: 8 .

. . care a diferenţiat simptomele de prim ordin de cele secundare. Subtipurile schizofreniei: În funcţie de varietatea simptomelor şi evoluţiei schizofreniei. prin halucinaţii.12) termeni unanim acceptaţi astăzi. sărăcirea afectivă. de către Reynolds (1858) şi Jackson (1875) (Ribeyre J. corporale. posturi inadecvate.11. Simptomele negative presupun: sentimente sau activităţi pe care persoanele cu schizofrenie le-au pierdut. p. Dollfus S. Ulterior. oscilaţii ale dispoziţiei. Pentru că diagnosticul se bazează pe prezenta simptomelor tipice enumerate anterior (cu condiţia ca acestea să aibă o durată de cel puţin 6 luni) este necesara o atenţie deosebită pentru evitarea simptomelor similare. Schneider. Este bine de ştiut că nici un test de laborator nu poate diagnostica schizofrenia. energiei.Idei delirante. ignorarea contactelor sociale. Simptomele de prim ordin (sau de rangul I.Absenţa conştientizării bolii. cu valoare profundă în delimitarea formelor clinice ale bolii şi în evaluarea prognostică. paranoidă şi catatonică iar Bleuler a adăugat schizofrenia nediferenţiată. Kraepelin a menţionat schizofrenia hebefrenică.Alterări ale personalităţii. s-au identificat mai multe subtipuri ale acesteia. furtul gândirii. pot fi enumerate: . simptomele au fost denumite ca pozitive şi negative. paranoia. sentimente impuse sau controlate. pierderea ambiţiei. Simptomele de ordin secundar (sau de rangul II) se refera la intuiţia delirantă. Pentru o catalogare a formelor 9 . vorbire dezorganizată sau incoerenţă. tactile. care pot fi induse de anumite droguri sau foarte rar de alte probleme medicale (exemplu tumoarea cerebrala). bizare). Rezumând simptomele caracteristice schizofreniei. ideile delirante (credinţe false despre ameninţări sau persecuţii). când bolnavul aude propriile gânduri. entuziasmului. p.Comportament catatonic (menţinerea unei poziţii rigide.M. .Limbaj dezorganizat (incoerent). comportament inadecvat.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Aşa cum am menţionat în – Scurt istoric . . În tiparul simptomelor pozitive se încadrează halucinaţiile (bolnavii aud voci inexistente care critică sau condamnă).o prima descriere a simptomelor specifice schizofreniei a aparţinut lui K.Halucinaţii auditive. cum mai sunt numite) se definesc prin ecoul gândirii. . când bolnavul relatează că oamenii îi fură gândurile. tulburările de percepţie. Petit M.

cu un comportament pueril.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ schizofreniei este de dorit a se păstra modelul kraepelenian întrucât acest model clasic este bine definit reprezentând baza confruntării sindroamelor prezente în schizofrenie. gustative. Câteodată este prezent negativismul alimentar. reprezentând cel mai frecvent tip de schizofrenie. Pacienţii cu această formă a bolii. pacientul devenind irascibil. vorbirea sau mimica interlocutorului. olfactive. Pacientul prezintă o stare de stupoare. repetă gesturile. de halucinaţii auditive vizuale. Această formă este caracterizată de idei delirante (de persecuţie sau grandoare) relatate cu o oarecare indiferenţă nefiind argumentate ori susţinute. insidios. Subiectele de persecuţie pot determina un comportament suicidar. Schizofrenia hebefrenica: Este considerată ca fiind cea mai gravă formă a schizofreniei. Schizofrenia catatonică: Forma catatonică reprezintă tipul de schizofrenie în care predomină doua dintre caracteristicile: fie imobilitatea motorie fie agitaţia extremă. fără scop. Este prezent râsul nemotivat. posturile anormale (aşa numitele catalepsii) posturi ce uneori au semnificaţii simbolice cum ar fi crucificarea. însă nu este exclusă apariţia sub 20 sau peste 30 de ani. ce apare la adolescenţi. Schizofrenia paranoidă: Debutul acestui tip de schizofrenie este mai tardiv comparativ cu celelalte forme ale bolii. Totuşi au şanse mai mari să se căsătorească şi să se integreze socio-ocupaţional. Vorbesc tare. neavând încredere în ceilalţi. filosofice). se mişcă mult. la vârsta pubertăţii. simptomele catatonice dispar însă în timpul stuporului catatonic poate fi nevoie de asistentă medicală în scopul evitării autovătămării sau rănirii altor persoane. Din perspectiva conţinutului. Deşi uneori sunt prezente manipularea auto şi heteroagresivă. Schizofrenia nediferenţiată: 10 . ideile delirante nu au legătură cu preocupările anterioare sau profesiunea pacientului. putând exista relaţii interpersonale cu funcţii satisfăcătoare familiale şi sociale. cu un contact verbal nul. mers rigid şi mimică imobilă. deci debutul este timpuriu fiind precedat de o perioadă de însingurare. suspicioşi şi rezervaţi. aspectul acestui pacient este acela de copil nătâng. dar poate fi şi subacut sau acut. devin incoerenţi pană la „salata de cuvinte”. În timpul somnului. de o preocupare excesivă a individului pentru anumite idei (religioase. situat în jurul vârstei de 25-30 de ani. Bolnavul răspunde automat comenzilor. de asemenea pot fi adoptate şi menţinute. Debutul acestei forme este treptat. perioade lungi de timp. devin încordaţi. datorită prognosticului favorabil.

prezintă simptome psihotice. Deoarece dezorganizarea psihică este discretă. Schizofrenia reziduală: Această formă a schizofreniei corespunde pacienţilor care nu mai prezintă simptome psihotice proeminente dar care în trecut au suferit de una din tipurile de schizofrenie hebefrenică.depresia post-psihotică. fiziologice. virusologice. Deşi pană în prezent nu există încă o teorie sau ipoteză certă care să ateste motivul producerii bolii. cu plauzibilitate mai mică sau mai mare. bolnavul fiind ciudat. Cauze genetice: 11 . neurologice şi neuroradiologice dar şi psihologice. bizar. Anturajul poate observa dezinteresul faţă de activitatea şcolară/profesională.schizofrenia grefată. comportamentul excentric.forma recurentă. . . . insidios. În ultimele decenii.schizonevroza.bufeul delirant. dar nu se încadrează în alte tipuri de schizofrenie. .schizofrenia pseudonevrotică. biochimice. prin schimbare comportamentală. paranoidă sau catatonică. gândirea ilogică.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Diagnosticul de schizofrenie nediferenţiată se utilizează când bolnavii întrunesc criteriile de diagnosticare a schizofreniei. o largă paletă de cercetări au luat amploare şi continuă să se efectueze în scopul descoperirii schizofreniei. printre care: . . Există şi alte forme de schizofrenie care fie nu sunt incluse în clasificarea DSM-ului fie în clasificarea ICD-ului. incapacitate de a îndeplini cerinţele societăţii. diagnosticul e greu de făcut. Forma simplă: Forma simplă a schizofreniei este o tulburare rară. ce debutează lent. chiar faţă de propria persoană. . de-a lungul timpului au fost elaborate numeroase studii genetice. Etiologia: Unul dintre cele mai misterioase aspecte ale schizofreniei este reprezentat cu siguranţă de cauzele declanşării acestei boli.schizofrenia afectivă . inabordabil. care explică producerea bolii. Poate apărea vagabondajul.schizofrenia tardivă. Principalele trăsături ale schizofreniei reziduale sunt: indiferenţa afectivă.

tulburări de mers.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Pare a fi esenţială şi general acceptată transmiterea genetică a riscului de îmbolnăvire. de a se îmbolnăvi. 216) Factori neurologici şi neuroanatomici: S-a constatat că un procent de 60-70% din schizofrenici prezintă semne neurologice minore. „În organismul pacienţilor schizofrenici se acumulează în exces substanţe asemănătoare halucinogenelor sau drogurilor. (Usaci D. fac mai frecvent schizofrenia decât copiii adoptaţi de către persoanele cu schizofrenie dar ai căror părinţi naturali nu suferă de schizofrenie. p. Fromm Reichmann(1948) şi Arieti (1955) sunt cei care au făcut referire la: 12 . dopamina excesivă permite impulsurilor nervoase să bombardeze creierul provocând simptomele schizofreniei”. este de 3.5-6%. O parte din teorii sugerează că schizofrenia ar fi cauzată de anumiţi factori stresanţi din familie. în comparaţie cu altele. rata de concordanţă a schizofreniei la gemenii monozigoţi (acelaşi material la a face boala. Factori familiali: Aceşti factori au fost îndelung studiaţi.   genetic) este de 33-60% în timp ce în cazul gemenilor dizigoţi (material genetic diferit) rata de concordanţă este de 6-21%.  copiii cu părinţi naturali schizofrenici. . respectiv: . În acord cu această teorie. .tulburări de echilibru. 2005. care face o persoană mult mai predispusă riscul rudelor pacienţilor schizofreni.existenta unor anormalităţi la nivelul suprafeţei corticale (a fost evidenţiată mai ales la nivelul cortexului prefrontal şi frontal). .tulburări de coordonare. corelată cu predominanta simptomelor negative. astfel:  există o anumită combinaţie de gene. adoptaţi de părinţi neschizofrenici. care determină un nivel ridicat al dopaminei. Factori biochimici: Numeroase cercetări s-au focalizat şi asupra factorilor biochimici.lărgirea ventriculilor cerebrali. .

(Kendall P. aflată în contradicţie cu prima). de la influenţa familială pană la influenta mediului social. în competiţia ce presupune atragerea copilului de partea unuia dintre părinţi se creează o atmosferă tensionată în familie. Totuşi. în zone cu o rată înaltă a criminalităţii abandon familial. S-a considerat că un comportament dominant al mamei.ideea dublei legături (o primă instrucţiune este urmată de o altă. lipsite de finalitate). poate provoca schizofrenia. studii din SUA şi din alte ţări au relevat faptul că evoluţia schizofreniei este influenţată de mediul psiho-social în care trăieşte individul.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ . schizofrenia are o etiologie plurifactorială dar pană în prezent nu a fost identificată cu certitudine o cauză specifică.000 de romani au această boală.2. La polul opus acestor studii. se situează afirmaţii şi opinii conform cărora factorii psiho-sociali influenţează mai degrabă evoluţia bolii şi nu apariţia ei.mama schizofrenogenă . eşec şcolar/profesional) dublează riscul de a dezvolta schizofrenie. Se consideră că un eveniment de viaţă (divorţ. Date statistice. iar în populaţia generală cam 150 din fiecare 100. reflectă: . prevalenţa schizofreniei este de 1%. când. şi şcoli neadecvate.000 de persoane se vor îmbolnăvi de schizofrenie.comunicări fragmentate(incomplete. explicaţia constând în aceea că schizofrenia este o tulburare cerebrală moştenită care face individul vulnerabil la stresurile vieţii. Alţi factori stresori din familie.C.comunicări amorfe (vagi. Fenomenul schizofrenie în cifre: Evoluţie şi prognostic. Datele statistice ne arată că în zona geografică unde se află ţara noastră. ceea ce înseamnă că peste 200. . . în această situaţie. deces. opiniile sunt însă controversate. ceea ce înseamnă că traiul în condiţii de sărăcie. În concluzie. Factori psiho-sociali: O serie de condiţii psiho-sociale au fost considerate ca fiind factori declanşatori ai schizofreniei.asimetrie maritală (discrepanţa între rolul mamei şi tatălui în familie). . 13 . 1998. neclare).perturbarea comunicării intrafamiliale. 1. Hammen C. schizofreniei este semnificativ mai înaltă la clasele sociale inferioare decât la cele mijlocii şi superioare.mama care induce schizofrenia în cadrul sciziunii dintre mama şi tata. capabil să determine tulburări de tip schizofrenic.470).pattern-uri familiale particulare. . . p. creează un stres suplimentar. şi că incidenţa. în următoarele 6 luni.

ea este mai mare pentru schizofrenici decât pentru populaţia generală fiind inclus mai ales suicidul . b) 11% din cazuri .reducere minimală a potenţialului energetic. p.10. B. c) 9. Dintr-un alt studiu efectuat de Huber. – remisiunea permite reinserţia pacientului în familie şi societate. 38) a rezultat că 50% din cazuri evoluau spre o stare deficitară.4 ani. Bleuler şi Mayer Gross (Gorgos C.fenomene reziduale uşoare dar cu defect „pur” mai evident. Este dificil de apreciat evoluţia bolii. este echivalentă cu vindecarea. p. ergoterapia este accesibilă. Astfel. în cazul beneficiarilor schizofreni. 44). – remisiunea constă în stabilirea simptomelor. Evoluţia bolii este variabilă şi în general nefavorabilă comparativ cu alte tulburări. pe o perioadă de 21.2% din cazuri .remisiuni totale fără simptome psihopatologice reziduale. reîncadrarea în muncă se face la un nivel inferior celui avut înaintea îmbolnăvirii. este inaccesibilă terapia ocupaţională. Din statisticile realizate de Kraepelin. 1992. alţii rămân suferinzi cronici. nu sunt suficiente pentru un succes garantat. – remisiunea permite reintegrarea în familie. în munca sa cu bolnavul schizofren este acela de a-şi aduce aportul în ameliorarea efectelor schizofreniei în viaţa individului. aspectele evolutive defectuale sunt mai puţin grave. care se însărcinează cu supravegherea şi îngrijirea pacientului. – remisiunea permite reinserţia bolnavului în familie societate şi profesie. fără posibilitatea de reinserţiei în familie şi societate. pe de-o parte datorită caracterului capricios şi divers al schizofreniei pe de altă parte datorită influentei tratamentului ce variază de la caz la caz. după DSM IV-TR: 14 . şi Gross.circa 10%.TR şi ICD . 35. C. un înalt grad de profesionalism sau o vastă experienţă.1% din cazuri . Desigur nu pot fi ignorate clasificările evoluţiei schizofreniei incluse în DSM IV. respectiv: A. 1992. el clasificând remisiunile în 4 grupe. dacă unii indivizi prezintă exacerbări şi remisiuni. p.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ În ceea ce priveşte rata mortalităţii. O clasificare importantă din punctul de vedere al corelaţiei dintre tipul remisiunii şi aspectele socio-profesionale este cea care ii aparţine lui Sereiski (Gorgos C. Unul din scopurile asistentului medical. Mayer Gross considerând totuşi că în formele cu debut brusc şi evoluţie ciclică. o dovadă incontestabilă fiind datele statistice referitoare la evoluţia şi prognosticul schizofreniei. cel dintâi autor extrage următoarea clasificare cu privire la aspectul clinic al remisiunilor finale în schizofrenie: a) 22. D. Din păcate. Schiitler.

CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ . . . de Marneros şi colaboratorii (Gorgos C. p. cu simptome reziduale interepisodice (episoadele sunt definite prin reapariţia simptomelor psihotice proeminente). 44% din pacienţi prezintă un sindrom pozitiv. . Invers. .alte tipuri evolutive Un alt autor care s-a ocupat de exprimarea evoluţiei schizofreniei este Berner.complete . 53% din episoadele ulterioare sunt tot pozitive. 23% sunt negative şi 23% mixte.în privinţa episodului iniţial de boală.episod unic. un studiu foarte amplu a fost realizat pe 148 de schizofreni într-o perioadă de 25 ani.cu remisiuni – incomplete .episodică: . Iar după ICD 10.alt model. . .după un prim episod iniţial negativ. el indicând procentual următoarele tipuri evolutive:    evoluţia spre însănătoşire 20-25%.cu deficit progresiv . 76% dintre pacienţi prezintă în acelaşi timp şi simptome pozitive şi simptome negative. sau model nespecificat de evoluţie. Autorii au concluzionat că pe o perioadă medie de 23 de ani. .după un prim episod iniţial pozitiv.evoluţia continuă. invaliditate gravă aproximativ 25%. 32% unul negativ şi 24% o simptomatologie schizofrenică mixtă. frecvenţa episoadelor negative creşte.episod unic. în remisie parţială. 46% din episoadele ulterioare sunt negative. . doar 29% din episoadele ulterioare sunt tot mixte 55% negative cele pozitive având tendinţă de descreştere pe măsura trecerii timpului. 15 . clasificarea este: . . 106).continuă (simptomele psihotice proeminente sunt prezente pe întreaga perioadă a observaţiei). evoluţia favorabilă peste 50%. 1992.episodică fără simptome reziduale interepisodice.cu deficit stabil .episodică.după un prim episod iniţial mixt. De asemenea.remitentă . în remisie totală.. 27% sunt pozitive şi 27% sunt mixte. Rezultatele indicau: .

când bolnavului ii era indusă starea de comă cu ajutorul insulinei iar apoi scoasă cu ajutorul glucozei.debut brusc . reprezintă un mare progres pentru schizofrenie. respectiv şocul 16 .necăsătorit. Precedent acestor ani.vârstă tânără la debut . au făcut istorie totuşi. 1. Despre prognosticul schizofreniei se ştie că este dificil de apreciat. În final. de la introducerea lui în anii 50 ai secolului trecut. 18% rămân cu episoade pur negative sau pozitive. 1932). existând factori care îl influenţează pozitiv sau negativ.personalitate anterioară normală . divorţat .episod scurt .3. a urmat perioada terapiei convulsivante cu metrazol. prognosticul rău este reflectat de: . acesta presupunând: .episod lung . Tratamentul schizofreniei. timpul terapiei fiind 1h (Sokel. iar 20-30% ajungând să ducă o viaţă normală.prezenţa unei boli psihice anterior .bune rezultate în muncă .debut insidios . metoda fiind abandonată.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ 24% dintre pacienţi prezintă o evoluţie „monoformă” (cu un singur tip de episoade). Studiile s-au orientat cel mai adesea spre cercetarea factorilor de prognostic bun.simptome negative .slabe rezultate în muncă .izolare socială. o distribuire generală în procente fiind următoarea: 40-60% din pacienţi prezintă dificultăţi semnificative întreaga viaţă. 20-30% din pacienţi rămân cu simptome moderate. se poate afirma că schizofrenia este cronică sau subcronică.relaţii sociale bune La polul opus.marcate simptome afective . văduv. Tratamentul medicamentos.lipsa unei boli psihice anterior .stare civilă – căsătorit . perioada utilizării comelor insulinice.

Pe parcursul anilor au apărut noi neuroleptice. iar pe de alta de particularităţile somato-psihice şi tabloul clinic decelat la respectivul bolnav schizofren. 2) Tratamentul schizofreniilor se începe numai în condiţii de spitalizare şi se poate continua în ambulator sub stricta supraveghere medicală. Individualizarea tratamentului trebuie să ţină seama de particularităţile. numite şi antipsihotice atipice. risperidona. precum olanzapina. În linii mari. cât şi atunci când este vorba despre schimbarea medicaţiei deoarece se urmăreşte stabilirea dozei terapeutice. 25% din pacienţi neprezentând răspuns terapeutic. tratamentul schizofreniei se iniţiază numai de către medicul psihiatru. haloperidolul. metoda fiind şi astăzi folosită (Gorgos C. 3) Alegerea antipsihotiscului se va face în funcţie. durata tratamentului. precum clorpromazina. monitorizarea efectului secundar. asocierea medicamentelor. profesională şi socială. acestea fiind considerate un pas important în tratamentul schizofreniei. Iniţierea tratamentului se face în condiţii de spitalizare.. Desigur. 17 . perioada electroşocului (Cerletti şi Bini 1938). iar apoi. denumite azi clasice. Printre aceştia.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ cardiazolic (von Meduna. clozapina etc. se ţine cont de simptomatologia pacientului şi efectele favorabile precum şi cele nefavorabile ale medicaţiei. nu există la ora actuală un tratament capabil să vindece schizofreniile. principiile tratamentului schizofreniei se bazează pe experienţa. zirazidona. Este foarte important de menţionat că. de tipul neurolepticului. Diferitele scheme terapeutice ce utilizează neurolepticele tipice sau atipice pot însă să amelioreze starea clinică a bolnavului şi să-i asigure acestuia o reintegrare acceptabilă familială. p. tratamentele bolnavilor cu schizofrenie trebuie să respecte următoarele principii: 1) După confirmarea diagnosticului. clinicianului şi evaluarea cazurilor de către acesta. acesta trebuie să ţină seama de o serie de factori. metoda fiind abandonată odată cu introducerea neurolepticelor. iar alţi 25% răspunzând parţial. Aceste medicamente au fost utilizate în tratarea simptomelor pozitive ale schizofreniei. Din păcate aceste medicamente au fost însoţite şi de efecte adverse. eventualele reacţii adverse şi toleranţa individuală.115). Revenind la anii `50.1992. Experienţa clinicianului este foarte importantă în iniţierea tratamentului. atât în cazul unui pacient nou. 1934). doza recomandată. pe de-o parte de experienţa clinică a psihiatrului. identificăm şi primele medicamente introduse pentru tratarea schizofreniei.

Se va utiliza acelaşi antipsihotic care şi-a demonstrat eficacitatea în tratamentul anterior al pacientului respectiv. 33). . Schimbarea neurolepticului este indicată numai în cazurile de intoleranţă bine documentată. psihiatria nu-si propune să vindece această boală psihică.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ 4) Nu există o schemă terapeutică universal valabilă pentru toate schizofreniile. Gelder. ( Predescu V. următoarele: . Mayou. . . prin tratamentul schizofreniei. Ediţia a 2-a. Infracţionalitatea în schizofrenie: Postura de infractor a schizofrenului O postură frecvent întâlnită a schizofrenului. În cazurile speciale se poate recomanda asocierea neurolepticelor. Bucureşti) riscul de omucidere a fost găsit moderat crescut la schizofreni. cu atât mai mult cu cât.4. Gath şi R.compensarea pe cât posibil a defectului de personalitate. Cele mai adesea cauze determinante în fenomenul infracţional în rândul schizofrenilor sunt reprezentate de aspectele psihopatologice specifice bolii: ideile delirante. Într-un studiu realizat în Germania de Böker şi Häfner (1977) (M. în schimb îşi propune ca şi obiective. Aşadar. utilizarea a mai mult de un singur antipsihotic este rar indicată. p. aşa cum am spus nu există în momentul de faţă un tratament capabil pentru vindecare. 5) Durata tratamentului medicamentos este de minim 6 luni. comparativ cu populaţia generală. 7) Tratamentul în ambulator al schizofreniei se va face cu cele mai mici doze posibil eficace. 18 . D. dar nu foarte însemnate. cea mai gravă infracţiune fiind omuciderea.. Jeican.influenţarea pană la dispariţie a tulburărilor psihopatologice şi prevenirea recidivelor. în timp ce Planasky şi Jonson (1977) consideră că unii dintre ei săvârşesc infracţiuni prin violenţă (R. 707) 1.readaptarea treptată a pacientului. 6) În general. halucinaţiile. 1989. Tratat de psihiatrie Oxford. social şi familial. p. după cum relatează Predescu V. În alegerea neurolepticului se vor avea întotdeauna în vedere şi posibile efecte secundare. datorită comportamentului patologic determinat de boală.reîncadrarea în activitatea avută sau în altă formă de activitate. Valdiserri şi colaboratorii (1986). este aceea de infractor. la doze adecvate tabloului clinic. momentele de impulsiune agresiva. consideră că o parte din schizofreni săvârşesc infracţiuni repetate.

Odată închişi. 19 . în scopul prevenirii repetării infracţiunilor dar şi în scop terapeutic se impune un comportament particular al societăţii. neavând discernământ în momentele săvârşirii faptei.CAPITOLUL I PARTEA GENERALĂ Bineînţeles că omuciderea nu este singura infracţiune săvârşită. obligatoriu într-o instituţie medicală de specialitate. nefiind responsabil din punct de vedere juridic. altele putând fi furturile importante. numite şi măsuri de siguranţă cu caracter medico-legal. se impune expertiza medico-legală psihiatrică. Din aceste motive bolnavul beneficiază de o paletă de măsuri medico-juridice speciale. În cazul săvârşirii infracţiunilor. având ca scop protejarea societăţii de traume generate de o persoană lipsită total sau parţial de discernământ. neavând voie să plece şi fiind nevoiţi să respecte regulile interne. sub un tratament permanent supravegheat. Pentru că schizofrenul este bolnav psihic. exhumările sau chiar trecerile de frontieră. ei au o libertate de mişcare foarte limitată. el nu poate executa o pedeapsă. Întrucât bolnavul prezintă deci pe lângă afecţiunea sa şi un grad de pericol social.

C) Bunăstarea socială se referă la raporturile personale cu familia. alimentaţia. de un anturaj cel mai adesea ostil. integrare socială şi calitate a vieţii. cazul beneficiarului schizofren. Înainte de introducerea neurolepticelor în terapie. posibilităţile de transport. nu trebuie să se rezume doar la tratarea simptomelor de boală. deciziile de orientate terapeutică şi socială trebuie sa fie adaptate în primul rând nevoilor bolnavului şi pe cât posibil preferinţelor acestuia. B) Bunăstarea materială presupune veniturile. neputincios în faţa bolii psihice. fiind o componentă esenţială a tratamentului. protejarea societăţii de „nebunul periculos”. care se adresează schizofreniei. cu prietenii şi alte persoane apropiate. Este important deci. participări la evenimente sau acceptarea unei susţineri din partea societăţii. identificarea priorităţilor şi nevoilor beneficiarilor. mobilităţii. concept tot mai discutabil în ultima vreme. Obiectivele actuale. ci ele trebuie să vizeze atingerea unui nivel cât mai crescut de independenţă. având implicaţii largi în numeroase domenii. sau în cel mai bun caz. Intervenţiile psiho-sociale joacă un rol cheie în programele terapeutice complexe. calitatea locuinţei. conceptul de calitate a vieţii este legat de mişcarea de dezinstituţionalizare şi de evaluare a efectelor ei. precum şi implicarea în viaţa socială prin activităţi. 20 . participă de asemenea la exprimarea conceptului de calitate a vieţii. tratamentul pacienţilor cu schizofrenie se limita la spitalizarea pe termen lung. reprezintă prima fază în întregul proces de intervenţie. a lărgit sfera de interes în tratamentul schizofreniei. este tocmai acela de a încuraja pacientul la dezvoltarea unui comportament de alegere. dar şi adăpostirea acestuia din urmă. Aceşti doi factori. Particularizând. având ca unic obiectiv şi rezultat. Astfel. Priorităţile şi nevoile pacientului cu schizofrenie: La baza eticii asistenţei sociale. tonusului. rejectant. Dezvoltarea unor politici comunitare şi a unor tehnici de intervenţie psihosocială.1. Printre priorităţile şi nevoile schizofrenului se numără: A) Bunăstarea fizică include intervenţia asupra sănătăţii. printre care şi domeniul asistenţei sociale. să nu se pornească de la ideea că majoritatea pacienţilor schizofreni nu sunt capabili să-si exprime necesităţile şi dorinţele ci dimpotrivă trebuie avut în vedere ca scopul aplicării unui model de calitate a vieţii în asistenta bolnavului psihic.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ ASPECTE PSIHO-SOCIALE ALE BOLII 2.

Aşadar. asistenţa socială practicată în psihiatrie: . astfel încât beneficiarul să poată avea un serviciu. renunţându-se la cele de tip „aziliar” în ideea promovării unui nou statut al bolnavului psihic. la alegere sau sub supraveghere. Prin această trecere de la regimul instituţionalizat la cel de asistentă comunitară sau în familie se încearcă deci. Stabilirea şi menţinerea unei colaborări terapeutice: Natura suportivă a acestei colaborări contribuie la stabilirea unei relaţii de încredere între terapeut şi pacient. lipsa stres-ului şi sentimentul de realizare. 2. cel de „client” fără a se urmări un interes economic ci unul de destigmatizare de renunţare la „eticheta” de bolnav psihic. E) Starea de bine afectivă reflectă dispoziţia şi sentimentele pozitive. prin extinderea de la îngrijirea medicală. se poate face o referire directă la următoarele aspecte care trebuie să caracterizeze astăzi. printr-o adaptare holistică.Reglementarea drepturilor bolnavilor cu afecţiuni psihice. fiind favorizată în acelaşi timp o urmărire prospectivă a evoluţiei bolii. relaţii interpersonale. de fapt. asistentului social cu beneficiarul schizofren şi familia sa. primul putând afla pe parcurs cât mai multe informaţii care personalizează beneficiarul. Acesta etapă se bazează pe buna colaborare a medicului. să fie capabil să se autogospodărească. psihologică. de muncă. . referitor la acest nou domeniu de interes. 1. Acest aspect presupune depăşirea sferei de acţiune în ceea ce priveşte bolnavul schizofren. asigurarea îndeplinirii cât mai complexe a priorităţilor şi nevoilor schizofrenului. către toate aspectele vieţii: condiţii de locuit. ceea ce poate reprezenta. psihologului. iar în măsura în care este posibil trebuie încercată satisfacerea atât a nevoilor cât şi a dorinţelor bolnavului. activităţi plăcute. Se încearcă tot mai mult integrarea bolnavului schizofren într-un sistem modern de prestare a serviciilor medicale şi de asistenta socială. p 103). Monitorizarea status-ului psihiatric al pacientului: 21 . Componentele acestui plan de management adoptat individual se pot sistematiza în modul următor în scopul unei abordări complexe (American Psychiatric Association. 2000. o etapă a unui plan de management psihiatric şi social. respectul faţă de propria persoana. să desfăşoare activităţi plăcute sau hobby-uri sau să participe la o forma de învăţământ. şi încredere în forţele proprii. al calităţii vieţii şi implicit la priorităţile şi nevoile schizofrenului. biologică. în scopul obţinerii unui grad de autonomie.Atenţia pentru om în totalitatea sa.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ D) Productivitatea se referă la competenta şi posibilităţile de prestare a unei activităţi. socială dar şi existenţială.

sociale. 7. trebuie să se extindă şi în plan familial. 5. dispoziţia. familia fiind în măsură să semnaleze orice eventuală schimbare în comportamentul. De asemenea. Totodată şi pacientul poate fi educat în sensul posibilităţii de a semnala orice modificare a stării sale. cu responsabilităţi de îngrijire a unor copii. prin vizite la domiciliu şi apeluri telefonice mai frecvente (V. tulburărilor sale. Înţelegerea efectelor de natură psiho-socială cauzate de boală: Instalarea acestei boli. academic. mai mult decât îl incapacitează boala sa. Realizarea unui plan terapeutic general: Pacienţii schizofreni pot beneficia de mai multe metode terapeutice. 1974. cu implementări şi modificări de-a lungul timpului. Putten. ci şi în timp. 6. care nu are întotdeauna conştiinţa. Se recomandă încurajarea discuţiilor deschise. în termenii experienţei pe care o trăieşte si pe care o poate lega eventual de modificări ale tratamentului sau de apariţia unor efecte secundare 4. Educarea şi suportul acordat familiei: 22 . urmând dacă este necesar să se reevalueze schema terapeutica în funcţie de necesităţile priorităţile şi preferinţele bolnavului. ocupaţional şi financiar. p67 ). pot facilita observaţiile privind evoluţia bolii. priorităţile şi nevoile sale. Efectuarea unei educaţii minime privind schizofrenia ca boală şi tratamentul său: Acumularea unor cunoştinţe de către membrii familiei referitoare la semnele prodromale ce anunţă instalarea unui episod acut. Planificarea tratamentului pentru pacientul schizofren reprezintă un proces interactiv. Bolnavul are nevoie de o atitudine suportivă din partea tuturor celor implicaţi. Fiind o boală cronică. 3.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ Colaborarea psihiatrului. asistentului social. sau gândirea pacientului. Asigurarea complianţei la planul terapeutic: Având în vedere caracteristicile clinice ale schizofreniei poate fi previzibil faptul că un pacient la un moment dat. necesităţile terapeutice pot fi variabile nu numai individual. Atitudinea de sprijin şi sfătuire este cu atât mai importantă cu cât pacientul schizofren poate fi cap de familie. familial. psihologului. asistenţii sociali pot avea o mare contribuţie la rezolvarea acestor situaţii. să nu se mai prezinte la consultaţii periodice. ridică o serie întreagă de probleme care depăşesc sfera medicală şi se referă la efectele pe plan social. sau să nu furnizeze informaţii relevante referitoare la starea sa. El trebuie ajutat să nu se înstrăineze de problemele curente sau generale. în care bolnavul să-şi împărtăşească toate experienţele. să nu mai urmeze tratamentul. incluzând atât terapia medicamentoasă cât şi intervenţiile speciale psihosociale. fără a se pierde totuşi din vedere.

mai des în perioadele stabile ale bolii. trei categorii de atitudini: respingere discretă sau brutală. Schizofrenia a fost privită de-a lungul timpului într-un mod aparte. Facilitarea accesului la servicii psihiatrice de reabilitare. iar bolnavul schizofren un suferind care necesită compasiune şi ajutorul celor din jur. parcurg adesea experienţe neplăcute ca urmare a comportamentului bizar. Familia trebuie să înţeleagă faptul că ea joacă un rol activ co-terapeutic alături de echipă. asistent social. 8. agresiv şi a inversiunii afective a acestuia. este un serios handicap pentru individul afectat. somatică sau psihică.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ Membrii familiei unui bolnav schizofren. atitudinea faţă de schizofrenie şi de bolnavul schizofren. oricare ar fi natura ei. bolnavul schizofren fiind fie respins. Este adevărat ca în afara persoanelor avizate. Fenomen cu ample rezonante sociale. impresionând şi azi mai mult decât ar fi necesar. atitudinea actuală în contactul cu bolnavul schizofren neputând şi netrebuind să fie decât aceea pe care o avem faţă de orice bolnav. se mai face observată în ciuda enormelor progrese realizate pe plan social. determinându-i importante modificări comportamentale. sau că uneori este necesar să participe la şedinţele psihoterapeutice comune. a suferit importante variaţii. rezultă că existenta pe care urmează să o ducă bolnavul schizofren din momentul diagnosticului. indiferentă şi rareori acceptare. Din toate cele menţionate anterior. orice altă persoană se află în posibilitatea de a evolua mult mai greu care este atitudinea cea mai buna în contactul cu o persoană schizofrenă ce se află într-un anumit 23 . Această teamă generată oamenilor ce intră în contact cu un bolnav schizofren. nici mai puţin decât o suferinţă ca oricare alta. boala.) şi de modul acestora de implicare în asigurarea intervenţiilor specifice psiho-sociale. Un pacient cu un bun potenţial de reabilitare poate fi îndrumat spre o forma de asistentă comunitară de exemplu. ca şi incapacitatea de a îndeplini rolurile sociale ce-i revin. Medicul psihiatru trebuie să lucreze în colaborare cu alţi specialişti. deşi amprenta concepţiilor timpului trecut. cu medicul de familie sau cu lucrătorii din cadrul serviciilor de asistentă şi securitate socială. Schizofrenia este privită de majoritatea oamenilor cu teamă. De-a lungul timpului. datorită progreselor pe care le-a făcut industria medicamentelor să se apropie de normal. servicii medicale generale şi alte servicii sociale: Bolnavul schizofren are nevoie de un sistem întreg de asistentă medicală şi socială. fie izolat de colectivitate. Toate aceste lucruri ţin însă de domeniul istoriei. terapeut etc. depinde de abilităţile profesionale ale actorilor implicaţi (medic psihiatru. asistent medical. Schizofrenia nu trebuie văzută nici mai mult. ajungând în momentul actual.

sau aproape acelaşi. Uneori prin modul în care este abordat un bolnav delirant însuşi conţinutul delirului devine vector de legătură între acesta şi implicaţi. Aceasta este una dintre acele atitudini care au ca efect obţinerea informaţiilor pe care le aşteptam de la bolnav. cu un om. un contact în care nu pot exista şi nu exista reguli ştiinţifice sau dogme canonice. rezidă chiar din caracteristicile bolii psihice care în formele ei mai grave prezintă defecte de recepţionare. acelaşi ca întotdeauna sau numai puţin schimbat. care sunt bine intenţionaţi ar şti că în prezent boala psihică poate fi remisă. Alte ori nu este reuşită pătrunderea în conţinutul delirului. chiar necuviincios sau imobil ca o statuie. atitudini care ar inhiba bolnavul. debusolează colectivul în care acesta munceşte. Dacă toţi aceşti oameni. O atitudine utilă în contactul cu persoanele ce au schizofrenie este aceea de a nu domina bolnavul. Contactul cu bolnavul schizofren şi ficţiunile despre schizofrenie: Comunicarea este puntea de legătură a relaţiilor interpersonale. 2. Oscilaţiile de depresiune melancolică cu perioade de remisiune integrală a oricărui simptom. fazele de acutizare la un schizofrenic cu comportamentul sau bizar. înţelegere şi codificare a realităţii în care este implicat şi asistentul medical. Din acest punct de vedere. halucinaţii. ar privi poate cu mai multă înţelegere şi ar exista o concepţie mai elastică asupra cazului. Se ştie că schizofrenia creează o lume de trăiri aparte. Toate acestea ii construiesc schizofrenului o noua 24 . Bolnavul trebuie condus cu abilitate în dialog. sănătos. La baza naturii umane se afla intercomunicarea pentru că a exista înseamnă a comunica. Dar chiar şi asistentul medical trebuie să se străduiască să scoată la iveală conţinutul psihotic al trăirilor. l-ar descuraja sau îndepărta. că dacă bolnavul urmează un tratament corespunzător. răspunsuri. Oricui ii vine greu sa admită că acelaşi coleg de muncă. contactul cu bolnavul rămâne un contact cu un seamăn. devine subit violent sau excesiv de vesel. că după alte câteva săptămâni să fie văzut din nou comportându-se ca oricare om normal. Dificultatea de a realiza un studiu de caz spre exemplu. de a-i da senzaţia de supremaţie. idei delirante. Dincolo de manualele bolilor psihice. specific bolnavului schizofren. poate redeveni în foarte multe cazuri cel care a fost anterior. Este greu de admis apoi. schizofrenia reprezintă o dezorganizare reflectată în modul degradat de a comunica. ce era foarte bine cotat profesional. corect.2. interpretări. vesel normal într-un cuvânt (deşi poate numai aparent). Actorii implicaţi inclusiv asistentul medical va trebui să evite acele situaţii. iar dialogul cu beneficiarul nu poate să se desfăşoare în mod „şablon”. ajungându-se la o stagnare în obţinerea de informaţii.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ stadiu al bolii.

afectivităţii etc. afectiv interuman. b) nu trebuie demoralizat sau determinat să fie şi mai depresiv. d) nu trebuie să fim deplasaţi. din nefericire. noi. găsind o persoană cu care să reuşească să comunice. k) să fim de acord cu ideile lui delirante. j) să nu dăm impresia bolnavului că suntem împotriva lui. sursa lor fiind cel mai probabil caracterul bizar şi strident al manifestărilor schizofrenice. El se trezeşte de neînţeles. Din exterior. Randamentul său în activitate este mult diminuat. 25 . înţelegere.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ viaţă psihica diferită de cea anterioara îmbolnăvirii. bolnavul se va „descătuşa” din însingurare. În scop defensiv. au luat naştere diferite ficţiuni şi mituri care afectează negativ atât bolnavul cu schizofrenie cât şi familia acestuia. Venind în contact cu bolnavul schizofren. care îşi are trăirile proprii într-un echilibru firesc cu cel relaţional. încercând să cunoască trăirile sale. sănătos psihic. fiind privit critic de către cei din jur. f) nu trebuie să dăm răspunsuri formale. necriticându-l. Din interior. social. şi fără a elabora „tipuri” sau „scheme” se poate spune cu certitudine că în discuţia cu acesta se vor respecta următoarele principii: a) bolnavul nu trebuie umilit prin felul în care i se vorbeşte. percepţiei. fie crearea altor relaţii sociale. el apare categoric un „schimbat” în altul. de apărare. Faţă de omul normal. ascultându-l cu atenţie. Racordarea sa la lume se va face în raport cu eul său caracterizat prin bogăţia imaginativă şi producţiile patologice ale gândirii. Ficţiuni şi mituri despre schizofrenie: Despre schizofrenie. patologice. g) nu trebuie să elaboram idei. asistentul social fiind „de acord” sau „acceptând” trăirile imaginative ale lui. l) să asiguram bolnavul de păstrarea secretului discuţiilor. se instalează doua situaţii: fie însingurarea bolnavului care se consideră un neînţeles şi se retrage în lumea sa. la bolnavul psihic se produce o migrare a vieţii psihice înspre sine. înspre trăirile imaginative. Dialogul cu bolnavul psihic se învaţă în timp. trăirile bolnavului nu pot fi decât un chin. bunăvoinţa. m) să creăm atmosfera de confesiune maximă. necugetaţi în exprimare. h) să nu manifestam opoziţie sau refuz la întrebări. întrebări care să creeze tăceri penibile. un alt fel de relaţii interumane. la nivelul simţului comun. c) evităm să-i creştem anxietatea. contrazicându-ise mereu anumite afirmaţii. e) nu trebuie să fim duri atunci când nu este cazul. i) să nu căutam prin întrebări sensul în „nonsens”.

3. Exista tratamente. Faptul că un anumit comportament este considerat normal sau anormal. se refera la faptul că procesele psihice sunt rupte. care a făcut ca această boală să fie asociată cu personalitatea multiplă. terapii avansate cu ajutorul cărora se poate duce o viaţă activă şi productivă. întreţinând convingerea că persoanele cu schizofrenie au o personalitate scindată. ea nu va mai putea duce niciodată o viaţă normală. ruşinoşi. părerile fiind împărţite. disociate şi nu la o scindare a personalităţii. unii dintre ei cu o reintegrare totală în viaţa socială. violenţi. fiind mai accesibil a califica pe cineva drept „nebun” sau „anormal” deîndată ce comportamentul lui diferă de un anumit şablon. riscul de a deveni agresivi crescând doar dacă nu este urmat nici un tratament (R. Comunicarea sa bolnavului schizofren: Se spune în general despre bolnavii cu tulburări psihiatrice ca nu sunt „normali”. Marea majoritate a pacienţilor cunosc remisiuni de diverse grade.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ Seligman a redat câteva dintre aceste concepţii eronate. Mulţi pacienţi schizofreni sunt dimpotrivă extrem de docili. Aceasta idee este mai degrabă rezultatul ignorantei şi fricii oamenilor. profesionala şi în familie. este influenţat de o multitudine de factori. Atitudinea familiei faţă de diagnosticul de schizofrenie. O altă idee greşită provine din etimologia termenului schizofrenie. În multe cazuri este dificil a se face deosebire între un comportament normal şi unul anormal. 2. în reprezentarea empirică a schizofreniei. Cercetările au arătat că persoanele care sunt tratate de schizofrenie nu sunt neapărat mai violente decât altele. imprevizibili. Dar ce se înţelege prin „normal”? Nu este deloc uşor a se da un răspuns clar acestei întrebări. Se crede în mod curent că odată ce o persoană a dezvoltat o schizofrenie. pacienţii cu această tulburare sunt consideraţi periculoşi. bolnavul ce suferă de schizofrenie. iar boala numită „Personalitate multiplă” este complet diferită de schizofrenie şi e foarte rar întâlnită. fiecare cultura având propriile norme de conduită şi valori spirituale. Jeican. Practica clinică a infirmat aceasta concepţie. ezitanţi. Disocierea implicată în termenul de schizofrenie propus de Bleuler. strategii. p. decât o expresie a noţiunii schizofreniei. Este adevărat ca există posibilitatea ca un pacient care trăieşte o experienţa halucinatorie sau delirantă să devină periculos pentru sine şi pentru cei din jur dar acest fapt nu poate fi generalizat. imposibil de înţeles şi în afara oricărui control. O a treia concepţie falsă are o notă fatalistă. Vorbind despre bolnavul psihic. comparativ cu comportamentul 26 . închişi în lumea lor şi nepăsători faţă de tot ce se întâmplă în jur. facem referire la o categorie specială de oameni al căror comportament anormal. 78).

elementul principal de separare fiind familia. a incapacităţii de reinserţiei sociala. Din lipsa de informaţii. atitudinea. familia bolnavului probabil va ascunde în faţă prietenilor. Adesea. efectul acestui comportament diferit era izolarea atât la modul figurat cât mai ales în sensul propriu. personală şi familială. doar o parte dintre suferinzii de schizofrenie au sprijinul şi înţelegerea familiei. este determinat de parametrii schizofreniei. datorita modului imprevizibil în care apare schizofrenia. cumplitul diagnostic. Neînţelegerea de către membrii familiei a manifestărilor normale din schizofrenie cu abordarea unor atitudini critice faţă de aceste manifestări sunt de prost augur pentru bolnav. colegilor sau chiar rudelor. au o reacţie de revoltă.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ omului sănătos mintal. dificultăţi privind îngrijirea lui. Numai timpul. cel mai adesea va consulta alţi medici psihiatri. suportând dificultăţi existenţiale de convieţuire cu bolnavul. din teamă. agravarea bolii sau persistenţa ei. familia bolnavului este foarte posibil să aleagă internarea acestuia. visele lor. familia nepregătită pentru un asemenea răspuns. aflând că ar putea fi vorba de schizofrenie. în speranţa stabiliri unei erori a diagnosticului. implicaţia familiei trebuie să cuprindă noi dimensiuni în faţa diagnosticului de schizofrenie. Observând existenţa unei anormalităţi comportamentale. 27 . vor accepta diagnosticul. Ce se întâmplă? Care sunt alternativele şi ce decid membrii familiei în faţa diagnosticului de schizofrenie? Cu siguranţă cea mai frecventă reacţie a familiei este adoptarea unei atitudini sceptice în privinţa stabilirii corecte a diagnosticului. Singuri vor simţi consecinţele pe care boala le are în viaţa de familie. În cazul în care manifestarea bolii implica tendinţe de agresivitate. rata recidivelor acesteia fiind mult mai mare în familiile unde manifestările comportamentele ale pacienţilor sunt frecvent criticate de ceilalţi membri. ceilalţi reprezentând o „povara” motiv pentru care vor fi ignoraţi prin dezinteres faţă de nevoile. Când acceptarea diagnosticului nu va mai putea fi combătută şi dacă forma schizofreniei va putea permite acest lucru. Atitudinile de toleranţă sunt benefice pentru evoluţia bolii. Aparţinătorii trăiesc drama bolii alături de bolnavi: spitalizări repetate. mai mult sau mai puţin tacită. prin faptul că indivizii erau îndepărtaţi de societate şi închişi în instituţii psihiatrice. reacţia. Studii efectuate pe acest palier releva importanţa comunicării familiei. Primul aspect al diagnosticului este desigur aducerea la cunoştinţă a cestuia. familiei. dificultăţile materiale. În trecut. rudele interesându-se de diagnosticul bolnavului. în prima fază. trăirea dramatismului bolii alături de bolnav ii vor face să accepte orice fel de tratament se impune. atât în debutul bolii cât şi în evoluţia ei. Astăzi. Din nefericire. dorinţele. încercând astfel a evita stigma.

roluri (de soţ. obligaţii. cu foarte mici excepţii. În majoritatea cazurilor. De aceea. aceştia. ostile. depinde în numeroase cazuri de 28 . conştientizarea bolii reprezintă o luptă dificilă. Ei preferă întotdeauna să vorbească atunci când se referă la boala lor despre „probleme psihologice”. printre altele. un test de sănătate mintală. În general. iar familia schizofrenului ideal ar fi. să separe persoana de boală. un „statut medical” ca o consecinţă a diagnosticului clinico-psihiatric. Vindecarea. dificultăţi de comunicare şi adaptare. „situaţii de impas”. Familia ca celulă socială de bază. din partea societăţii faţa de ei. izolarea la care sunt condamnaţi. creează legături interpersonale specifice. îşi percepe propria sa suferinţă şi în raport cu atitudinile sociale. a raporturilor cu lumea. ei simt şi trăiesc într-un mod penibil dureros chiar sfâşietor schimbarea naturii lor. efectele schizofreniei. disciplină şi înţelepciune. de respingere. rolul celor implicaţi şi avizaţi este de a urmări un scop cât mai bine definit şi individualist. de regulă repulsive. Din aceste considerente există tendinţa bolnavilor de a-şi ascunde propriile lor tulburări sau probleme psihice. Familia înseamnă sprijin şi ajutor reciproc. copil). „conflicte” evitând în felul acesta termenul de „boală psihică”. de a refuza. Dar s-a vorbit şi s-a scris mult prea puţin despre atitudinea bolnavilor faţă de boala psihică. probleme. cu societatea. chiar dacă o alegere corectă/incorectă poate fi relativă. care se manifestă în toate împrejurările. rezolvarea unor probleme de atracţie între cele doua sexe. dar mai ales în boală. Aceasta generează adesea conflicte. Revenind la familia bolnavului schizofren. bolnavul schizofren. mai multă ordine. faţă de boala psihică şi bolnavii mintali. o situaţie de marginalizare. învăţând realităţile legate de schizofrenie şi risipind miturile despre aceasta boală. asemenea unui comportament normal/ anormal.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ Referitor la comportamentul familiei bolnavului la aflarea diagnosticului. De aici şi refuzul lor de a se considera bolnavi şi tendinţa firească de a infirma prin aceasta. tată. Deşi în cazul bolnavilor de schizofrenie. mamă. aceasta joacă un rol fundamental în masurile de integrare a suferindului în viaţă de toate zilele. o echilibrare datorită şi sarcinilor asumate. Viaţa reuşită de familie înseamnă. începând din momentul diagnosticului şi pană în momentul reinserţiei sociale. pentru a-şi putea menţine şi salva statutul social. decizia de exercitare şi de cultivare a devotamentului. Aptitudinea de a întemeia şi susţine o familie este din câte susţin majoritatea autorilor. refacerea. nu sunt indiferenţi faţă de suferinţa lor. bolnavii schizofreni simt o anumită rezervă o atitudine negativă. un alt aspect esenţial este cel al alegerii corecte. despre modul în care aceştia percep şi trăiesc propria lor suferinţă din momentul comunicării diagnosticului de schizofrenie. în marea lor majoritate. avându-se în vedere la fiecare pas al planului specific. soţie.

ce se referă la metode psihoterapeutice care privesc familia bolnavul schizofren. la membrii familiei în care există un bolnav schizofren. bazat pe solidaritate umană se dezvoltă mai târziu decât cel din interiorul familiei. precum şi relaţiile intrafamiliale propriu zise. Asistăm uneori la reacţii nevrotice. impunând ca membrii acesteia să-şi restructureze atitudinile (toleranţa. În acest scop există psihoterapia familiei. 29 . Bolile care evoluează mulţi ani. timp). autoritate. pot genera frecvent tensiuni în relaţiile din cadrul familiei.CAPITOLUL II PARTEA GENERALĂ factorul familial. Bolnavul schizofren necesită îngrijiri pe care nu le poate oferi decât o familie bine consolidată. tendinţe depresive stări de irascibilitate crescută. sprijinul din afara familiei.

neimplicaţi emoţionali. În fond furia este un mod de a face faţă. Crearea unui mediu echilibrat ar putea fi un punct de plecare în recuperarea persoanei diagnosticate cu schizofrenie.. Efectele schizofreniei 1. furia este o emoţie negativă al cărei efect este distrugător asupra propriei noastre persoane şi asupra celor din jur. Furia Furia cui? Furia familiei. de a reacţiona la ceva anume. care se adânceşte progresiv odată ce relaţiile dintre cele două tabere sunt percepute ca inamice. Dar la ce? De ce unii aparţinători sunt furioşi şi alţii nu? În primul rând. sunt multe alte emoţii pe care o persoană le poate trăi ca efect a modului în care ea evaluează schizofrenia. alte motive de crize. pas ce poate veni doar dinspre aparţinători. Se atenuează treptat odată cu evoluţia pozitivă. ajunge să ameninţe şi să spună cuvinte grele pe care nimeni nu le va uita. furia cunoscuţilor. odată cu progresele făcute de pacient. Şi se naşte întrebarea: cum împăcăm părinţii cu boala copilului lor. percepţia aparţinătorilor asupra bolii poate să fie o premisă bună a unei evoluţii. Între cei doi se naşte o prăpastie. Şi uite aşa. dacă unii aparţinători sunt foarte detaşaţi. Dar până a ajunge la furie. REACŢIA ŞI RĂSPUNSUL COMUNITAR 3. al aparţinătorilor. furia unei societăţi. uneori disruptiv.1. şi cum împăcăm bolnavul cu comportamentul. Să asculţi drama unui părinte care nu înţelege tulburarea fiului său. furia rudelor. alte motive de delir.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ DEZVĂLUIREA DIAGNOSTICULUI. Furia este rezultatul aşteptărilor neîmplinite pe care le avem faţă de această tulburare. de anxietate marcantă. te face să te întrebi…un om cât poate rezista. 30 . a unei comunităţi pentru că schizofrenia este o boală debilitantă şi nu există medicamente care să funcţioneze 100%.şi alţii sunt la polul opus înseamnă ca ceea ce diferă sunt modurile în care ei privesc situaţia în sine. Dar în fond. Dar furia sapă adânc în sufletul unui om şi acesta îşi pierde cumpătul. Că în fond. să îl asculţi cum îşi pierde răbdarea şi cumpătul. Înţelegerea schizofreniei şi acceptarea faptului că nu toate cazurile răspund la tratament ar fi un pas în concilierea părţilor. este un mecanism de coping dezadaptativ la stresul pe care trebuie să îl înfrunte un părinte al unui tânăr cu schizofrenie. alături de alţi factori sanogeni.

un răspuns care poate intervenii periodic în viaţa unui aparţinător al unei persoane diagnosticate cu schizofrenie. de a trece peste anumite probleme. în schizofrenie însă negarea conţine premisele simptomatologiei.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ 2. Acceptarea şi negarea sunt cele mai des întâlnite atitudini pe care le manifestă persoanele care se confruntă cu un stresor major. Acceptarea şi negarea Sau o încercare de a răspunde la întrebarea: “Dacă primul pas este furia ce am putea face sa ajungem mai repede si mai bine la ultimul. fapt ce nu poate fi controlat prin forţele noastre. nu numai ca şi imposibilitatea de a face faţă bolii. nu sunt bolnav” este undeva la limita dintre nerecunoaşterea ca modalitate de a lupta împotriva bolii şi simptomul specific psihozelor. Schizofrenia şi perceţia timpului 31 . negarea persoanei suferinde: “eu nu am schizofrenie. în viaţa noastră este necesar să lăsăm loc impredictibilităţii. A accepta presupune să fiu mai mult ancorat în prezent. persoana nefiind conştientă să recunoască propria stare mentală. înseamnă că încercăm să înţelegem starea actuală şi să nu comparăm bolnavii între ei. decât în trecut sau în viitor. a metodelor clare de recuperare. 3. a impredictibilităţii bolii. A accepta înseamnă că realitatea prezentă este valorizată mai mult decât amintirile despre persoana suferindă. Atitudinea faţă boală este un pas important în recuperare. ar fi bine dacă am putea accepta ceea ce se întâmplă cu noi sau cu cei din jur care sunt afectaţi. Negarea poate fi o modalitate eficientă de a face faţă. înţelegerea tulburării. cum ar fi boala. Acceptarea constă în înţelegerea faptului că o astfel de tulburare cum este schizofrenia are un impact major asupra vieţii persoanei şi asupra personalităţii acestuia. Negarea aparţinătorului cu privire la suferinţa persoanei apropiate este o reacţie ce denotă lipsa de informare sau de înţelegere a tulburării. În primă fază. În confruntarea cu boala pentru a merge mai departe. iar acceptarea este depăşirea negării. Negarea este la polul opus acceptării. o negare a imposibilităţii de control. cel de acceptare?” Furia este doar o reacţie. În general. Acceptarea este o atitudine faţă de ceva ce se întâmplă cu noi sau cu cei din jur. Lipsa controlului asupra tulburării şi imprevizibilitatea pot fi privite ca şi premise ale unor schimbări pozitive. neprevăzutului.

de tulburările care apar în mecanismele perceptive. ceea ce spune persoana despre comportamentul şi despre experienţa 32 . Acest lucru este cauzat datorită faptului că stimulările produse de mediu sunt interpretate greşit. cea mai eficientă afacere. Revenirea din aceasta stare psihotică se realizează greu. Acest punct de referinţă poate fi numit “schemă cognitivă”. Astfel că pentru persoana cu schizofrenie timpul devine irelevant. cu interacţiuni bizare şi traumatice cu lumea externă. A pierde constanţa timpului înseamnă a pierde fundamentul realităţii pentru că timpul reprezintă o ordine socială în viaţa de zi cu zi. învăţarea socială dar şi procesele de la nivelul creierului. Persoana care nu are astfel de scheme devine captivă în lumea interioară. Totuşi. şi astfel că acolo persoana acceptă punctele de referinţă date de delir. Aceste persoane nu înţeleg lumea exterioară şi nici să comunice cu ea. de la oamenii din jurul său. Persoana cu schizofrenie este singură şi astfel se întoarce înspre propria conştiinţă psihotică. Acestea afectează drastic sensul percepţiei şi fac imposibilă învăţarea socială. Tulburările care apar în perceţia timpului afectează adaptarea la mediu. copii cei mai deştepţi şi locul de muncă cel mai bine plătit. cea mai bună relaţie. cu ajutorul medicamentelor sau la solicitările celor din jur. O altă consecinţă o reprezintă simptomele “deficit”. Aceste aşteptări s-au format de-a lungul experienţei analizăm cu atenţie perspectiva subiectivă. Informaţiile. ceea ce oferă siguranţă. O consecinţă a alterării senzoriale sunt halucinaţiile. Dorinţa instinctuală de a fi în siguranţă este doar aparentă. Odată refugiat în lumea psihotică sistemele de referinţă care menţineau orientarea în lumea externă nu îşi mai au rostul. de halucinaţie. Simţurile şi memoria joacă un rol vital în percepţia individului. este important să aceasta de viaţă. cea mai frumoasă excursie. 4. De aceea paranoia este prevalentă la persoanele cu schizofrenie.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ Majoritatea simptomelor trăite de o persoană care are schizofrenie afectează afectează comportamentul şi din cauză că această tulburare diminuează dezvoltarea neuronală. Această diferenţă menţine sentimentele de izolare şi distresul. experienţa de viaţă ajută şi orientează persoana în situaţiile externe. de la propria persoană. Alterarea mecanismelor senzoriale conduce la o diferenţă dintre constanţa temporală internă şi cea externă. Aşteptare/ Realitate Fiecare om are diferite aşteptări de la viaţa pe care o trăieşte. căsnicia şi partenera ideală. Vrem cea mai frumoasă copilărie. conduce la probleme de comunicare şi de interacţiune socială. percepţia persoanei nu are un punct de referinţă conştient care să o orienteze în lumea exterioară.

Scriem scenarii în mintea noastră despre ce vrem în viitor şi despre modul în care vor fi lucrurile. Cu cât renunţăm mai greu la aceste aşteptări. Din dorinţa de a deţine controlul omul face predicţii. cu atât ne va fi mai greu să depăşim frustrările şi emoţiile negative puternice care apar în confruntarea cu realitatea. nu atunci când se transformă în patul lui Procust. Aceste aşteptări apar ca o necesitate de a ne formula un răspuns la diverse evenimente cu care ne vom confrunta în viaţă. 5. sunt atât de personale încât oamenii nu văd alte alternative sau soluţii. şi ar fi bine să încercăm să nu ne agăţăm de aceste aşteptări cu îndârjire. Aşteptările pe care le avem de la viaţă. Nu întotdeauna aşteptările noastre sunt concretizate. evaluează o situaţie şi încearcă să îşi formuleze un plan. Recuperare în problemele de sănătate mintală 33 . de la cele mai simple până la cele mai complexe. în loc să mă concentrez pe ceea ce nu s-a întâmplat aşa cum am vrut eu. mai util ar fi să mă pot concentra asupra ceea ce am realizat. Aşteptările ne influenţează relaţiile pe care le avem cu ceilalţi şi modul în care privim şi reacţionăm la ceea ce este în jurul nostru. Aşteptările ridicate sau exagerate ne fac mai fericiţi sau suntem mai fericiţi şi mai împăcaţi dacă avem aşteptări reduse? Cel mai bine e să avem aşteptări care nu depăşesc posibilităţile reale de realizare. oamenii devin frustraţi pentru simplul fapt că „socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg”. Şi în loc să privesc ceea ce nu am realizat şi ar fi trebuit. să fim în stare să acceptăm că lucrurile pot fi sau se pot întâmpla altfel decât ne-am imaginat sau am sperat noi. şi de cele mai multe ori există o diferenţă mare între ceea ce ne aşteptăm să se întâmple şi ceea ce se întâmplă cu adevărat. şi să fiu recunoscător pentru acestea.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ personale şi uneori avem tendinţa să ne identificăm cu ele. Şi de aici se creează un conflict emoţional. de la propria persoană sau de la ceilalţi ne ajută în măsura în care ne oferă nişte linii directoare. aşteptări care să fie în acord cu realitatea înconjurătoare. Şi dacă avem unele exagerate sau nerealiste cel puţin ar fi bine să avem flexibilitatea de a accepta că în viaţa noastră mai este şi imprevizibilitate.

reţelele sociale. procesul de recuperare trebuie să fie auto-regizat de individul care defineşte scopurile vieţii sale şi concepe o cale unică spre aceste obiective. recuperarea ca fiind o călătorie în curs de desfăşurare şi un rezultat final. participarea comunităţii. inclusiv activităţile de acasă. independenţei. organizaţii. şi contextul cultural în toate reprezentările sale diverse. spiritualitate. furnizori de servicii. şi comunitatea. Recuperarea începe cu o fază iniţială de conştientizare în care o persoană recunoaşte că este posibilă o schimbare pozitivă. o persoană preia controlul asupra destinului său şi a influenţelor organizaţionale şi a structurilor sociale în viaţa sa. învăţarea din experienţa proprie. de asemenea. la aceste mijloace de 34 . şi sunt educaţi şi susţinuţi în acest sens. precum şi pe nevoile sale. şi susţinători ai familiei. Ei au abilitatea de a se alătura altor persoane pentru a vorbi împreună în mod eficient despre nevoile. dorinţele şi aspiraţiile lor. sănătate mentală şi servicii de asistenţă medicală şi tratament.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ “Recuperarea sănătăţii mintale este o călătorie de vindecare şi transformare care permite unei persoane cu probleme de sănătate mintală să trăiască o viaţă plină de sens în concordanţă cu alegerile ei în timp ce face eforturi pentru a atinge potenţialul său maxim. inclusiv mintea. şi societatea joacă un rol crucial în crearea şi menţinerea oportunităţilor semnificative pentru accesul persoanelor suport. creativitate. spiritual (sufletul). Abordarea holistică: Recuperarea cuprinde întreaga viaţă a unei persoane. Non-linearitate: recuperarea nu este un proces pas cu pas. Familii. ci unul bazat pe creşterea continuă. preferinţele. corpul. eşecuri ocazionale. controlului resurselor pentru a atinge o viaţă auto-determinată. precum şi o paradigmă generală pentru atingerea bunăstării şi a sănătăţii mintale optime. dependenta de tratament. şi determină propria lor cale de recuperare prin optimizarea autonomiei.” Cele 10 componente fundamentale ale recuperării Auto-direcţionare: Persoanele conduc. Persoanele fizice identifică. experienţele (inclusiv traume din trecut). sistemele comunităţii. servicii complementare. aleg să exercite controlul asupra. Abilitare: Persoanele au autoritatea de a alege dintr-o gamă de opţiuni şi de a participa la toate deciziile – inclusiv alocarea de resurse – care vor influenţa vieţile lor. Individualizarea şi centrarea pe persoană: Există mai multe căi de recuperare bazate pe punctele forte unice ale unui individ şi pe rezilienţă. ocuparea forţei de muncă. educaţie. Prin definiţie. Prin împuternicire. Recuperarea cuprinde toate aspectele vieţii.

La nivelul simţului comun recuperarea presupune o revenire a corpului sau a unei părţi a acestuia la funcţionarea anterioară bolii. Respect: aprecierea şi acceptarea socială a persoanelor cu probleme cruciale în realizarea de sănătate mintală – inclusiv protecţia drepturilor lor şi eliminarea discriminării şi stigmatizării – sunt recuperării. Procesul de recuperare continuă prin interacţiunea cu ceilalţi în cadrul unor relaţii de susţinere bazate pe încredere. dar poate fi stimulată prin colegi. partener. relaţii de susţinere şi apreciere. Acceptare de sine şi recâştigarea încrederii în propria persoană sunt deosebit de vitale. Susţinerea covârstnicilor: sprijinul reciproc – inclusiv schimbul de cunoştinţe experimentale. furnizori de servicii. Respectul asigură includerea şi participarea deplină a persoanei în toate aspectele vieţii sale. Speranţa: recuperarea furnizează mesajul esenţial şi motivant a unui viitor mai bun – acela că oamenii pot şi depăşesc barierele şi obstacolele cu care se confruntă. Bazându-se pe aceste puncte forte. persoanele au frânat roluri anterioare din viaţa lor şi s-au angajat în roluri noi (de exemplu. şi ne considerăm „recuperaţi”. talentelor. Recuperarea: „Mă simt mai bine dar sunt în continuare bolnav!” Când ne recuperăm după o fractură utilizăm treptat membrul până când devine funcţional sau la fel de puternic ca înainte de fractură. pentru a identifica strategii de adaptare şi procese de vindecare care să promoveze propria lor stare de bine. student. Responsabilitate: Persoanele cu probleme de sănătate mintală au o responsabilitate personală pentru propria lor îngrijire şi recuperare. Speranţa este internalizată. Persoanele încurajează şi angajează alţi indivizi în recuperare şi oferă unul altuia un sentiment de apartenenţă. familie. abilităţilor de adaptare. îngrijitor. Puncte tari: Recuperarea se concentrează pe valorizarea şi construirea capacităţilor multiple.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ Aceasta conştientizare permite consumatorului să se angajeze pe deplin în activitatea de recuperare. sensul comun nu se mai 35 . Dar atunci când vine vorba despre recuperarea dintr-o condiţie mentală (schizofrenie). prieteni. prieten. Ei trebuie să depună eforturi pentru a înţelege şi pentru a da un sens experienţele lor . 6. simptomatologia a devenit istorie. După o răceală. şi valoare inerentă a persoanelor. Speranţa este un catalizator al procesului de recuperare. angajat). rezilienţei. Realizarea unor paşi către scopurile lor poate fi dovada unui mare curaj. şi alţii. a competenţelor şi învăţarea socială – joacă un rol esenţial în recuperare.

În trupul şi în sufletul bolnavului se substituie ceva străin necunoscut şi nedorit. dar renunţarea la tratament sau la psihoterapie este indicat să nu se realizeze decât după o discuţie în prealabil cu medicul psihiatru şi psihoterapeutul. În schimb. Tulburarea psihică nu presupune obligatoriu o perioadă simptomatică continuă. recuperarea presupune starea de bine în care nu mai este nevoie de tratament pentru problema de sănătate mintală. Cert este că recuperarea poate fi un scop doar dacă nu depăşeşte resursele pacientului şi doar dacă ea conduce la rezultate pozitive. Dacă într-adevăr starea de bine este una obiectivă (observată atât de psihiatru cât şi de psihoterapeut) pacientul va observa acest lucru în micşorarea dozelor de medicamente până la suprimarea totală a acestuia de către medic. scopul unei terapii ar putea fi creşterea funcţionalităţii. Orice schimbare care priveşte persoana umană ca trup sau ca suflet. în comunitate sau în cuplu. Însă trebuie să fiţi precauţi cum interpretaţi lipsa simptomatologiei. boala este considerată o pedeapsa pe de-o parte şi un fenomen de posesiune pe de alta parte. cel puţin pentru pacienţii cu probleme sociale şi economice.2. În plan cultural şi moral. stării de bine. se vorbeşte despre „a fi recuperat” chiar dacă persoana mai necesită tratament profesional. 3. În rest. este percepută nu doar ca o schimbare ci ca o gravă şi periculoasă înlocuire. Boala. Comunicaţi sincer cu cei din echipa terapeutică nedumeririle dumneavoastră şi stabiliţi cu aceştia un plan. Acceptarea faptului că „pot să mă simt bine dar să fiu în continuare bolnav” presupune exercitarea controlului asupra simptomatologiei.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ aplică. Nu este indicat să testaţi singur (ă) prezenţa sau absenţa simptomelor (mai ales în cazul unei tulburări grave). Orientările sunt diferite. Starea de bine atinsă prin intermediul diverselor terapii nu trebuie privită ca o lipsă a tulburării (schizofreniei). Calitatea vieţii poate creşte deşi persoana se confruntă cu o tulburare psihică gravă. Nu ştiu dacă strict. în familie. Atitudinea culturală faţă de boală: Sănătatea şi boala au un caracter mult mai larg decât cel strict circumscris la dimensiunea lor medico-psiho-biologică. Recuperarea poate fi privită ca un deziderat. este percepută şi trăită de aceasta. însă în schizofrenie este unul greu de atins. dar poate avea un efect negativ şi nemotivant dacă scopul terapiei este recuperarea completă (vindecarea). Un „spirit” devorant şi distructiv 36 . sau starea de rău care se instalează în locul sănătăţii. ca o experienţă sufletească şi morală. ci ca un efect pozitiv al eforturilor întreprinse.

El devine altul prin nebunie. Bolnavul seamănă cu noi pe când „nebunul” este străin de noi.K. Atitudinea comunităţii faţă de bolnavii psihici şi faţă de bolnavii cu schizofrenie. norme. Este o fiinţă stranie. prin urmare o suferinţă. răscoleşte conştiinţa. mai simplu să fii bolnav. Aceste aspecte se regăsesc în doua domenii: mentalitatea societăţii. Omul bolnav. aspectele formale ale „locului” acestora în societate şi al „libertăţii” lor de gândire. de sănătate. În boală nu-ţi pierzi natura umană. modele de gândire. Spre deosebire de celelalte boli (bolile somatice ale trupului) boala psihică. valori morale şi religioase (interdicţii. El aspira permanent către starea de echilibru. Fiecare secol sau epocă istorică are stilul său patologic aşa cum are şi stilurile sale culturale (M.Sendrail). pedeapsa. M. În general se 37 . de neînţeles. este suferind. De „nebun” te îndepărtezi. Dar în cazul nebuniei. Orice boală este resimţită ca suferinţă dar nebunia este gândită ca o suferinţă morală care apasă. de comunicare şi acţiune. de normalitate. cuprinde totalitatea reprezentărilor pe care indivizii şi le construiesc şi formulează.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ (T. vizează aproape în exclusivitate. Este o fiinţă oscilantă şi nemulţumită care tinde către împlinire. Fiecare bolnav se întreabă „de ce eu” ca o interogaţie morală. „Nebunul” iese din societate. societatea va identifica boala şi bolnavii cu o pedeapsă pentru o vinovăţie. stare de posesiune a individului de către ceva impur. o copleşeşte. Senddrail afirma că între „istoria bolilor” şi „istoria civilizaţiilor” există o relaţie directă. Oterreich. de mişcare. legi. el îşi caută permanent starea de echilibru. etc. în faţa schimbării sau a pierderii stării de echilibru. schizofrenia. cu „nebunul” orice comunicare este anulată. „Nebunul” inspiră teamă şi repulsie. este şi o stare de spirit. Este mai uşor. Sendrail). nebunul depăşeşte suferinţa. este pierdută iar odată cu aceasta şi statutul de om. natura umană se dizolvă. atât boală. Fiecare civilizaţie îşi creează o patologie proprie. cu bolnavul se poate comunica. pedeapsă. De bolnav te apropii. referitoare la nebunie şi la bolnavul cu schizofrenie. medico-culturală şi morală trebuie înţeleasă şi interpretată prin prisma faptului ca omul este o fiinţă neliniştită. referitoare la nebunie şi instituţionalizarea acestor bolnavi. Schizofrenul.). La rândul său. M. acesta ducând la dicotomia „bine/rău”. statutul de om. Această evoluţie istorică. cât şi păcatul. în funcţie de moravuri. transformă persoana. binele fiind condiţia stării de sănătate iar răul. decât să fii nebun. În mod egal şi bolile concură la definirea unei culturi. morală care apasă şi schimbă natura umană. Semnificaţia morala a nebuniei rezidă în faptul că ea este percepută şi etichetată ca vinovăţie. Aceste atitudini se datorează în primul rând unei mentalităţi sociale care are la baza „frica de nebuni”. Continui să fii om. Bolnavul trezeşte milă. subiectivă. schimbată. Modul de a gândi nebunia. care ii alterează natura sfârşind prin a o schimba.

la rândul ei. iar bolnavul evitat sau izolat. sau încarceraţi în azile speciale. 38 . o stare de impurificare iar bolnavul schizofren un „posedat”. constituie o sursă de angoasă. discriminarea schizofrenului. de diferite forme. vizează în primul rând statutul social al schizofrenului. solicită medicilor de specialitate să declare diagnostice „uşoare” sau pe cât posibil să nu pronunţe diagnostice psihiatrice care ar putea invalida sau marginaliza ulterior individul în plan social. consideraţi normali. nebunia este condamnată. atitudinea moral-religioasă şi atitudinea medicală. A fi bolnav psihic. a) Atitudinea socială. şi a atitudinii societăţii faţă de bolnavul mintal. mai multe atitudini care contribuie la formarea acestei mentalităţi. devin neproductivi şi ineficienţi social. potenţial anti-sociale. nesiguranţă. Instituţionalizarea bolnavilor schizofreni. mulţi bolnavi psihici au fost arşi pe rug. În marea lor majoritate. a fost tendinţa de a identifica peste tot tulburări psihice şi personalităţi anormale. intensităţi şi stadii de evoluţie. În decursul istoriei. impresie de abandonare şi mai ales obligativitatea acceptării statutului de „bolnav psihic”. obligat cu întreţinerea lor. resimt spitalizarea ca pe o „carceralizare”. Ulterior. reprezentând în consecinţă o povara care „încarcă” bugetele statului. un stigmat ce va avea ca rezultat. diferă şi ea. În spatele masurilor de „protecţie socială” se ascunde „teama societăţii” şi chiar repulsia faţă de bolnavii schizofreni.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ disting în aceasta privinţă. terapie şi recuperare vizând restaurarea stării de sănătate mintală a bolnavilor. Ea are caracterul unei instituţii medico-psihiatrice de asistentă supravegheată. ca act purificator. nebunia s-a deplasat în registrul „ruşinii”. familial. consideraţi ca „posedaţi de diavol”. Scoaterea lor din familie şi din grupul social şi respectiv intrarea în comunitatea terapeutică. La acesta se mai adaugă falsa concepţie a irecuperabilităţii lor. bolnavii schizofreni. Din acest motiv. în viziunea criticilor. b) Atitudinea moral-religioasă. Bolnavul schizofren este privit cu suspiciune datorită imprevizibilului conduitelor şi acţiunilor sale. statut ce în curând va deveni o etichetă. profesional. Ea este cea care ii atribuie o anumită „etichetă de separare” în raport cu ceilalţi indivizi. în raport cu confesiunea. care prin natura afecţiunii de care suferă. c) Atitudinea medicală. însă ceea ce a caracterizat în mod constant atitudinea medicală de factură psihiatrică. şi a suferi mai ales de schizofrenie este o ruşine care trebuie ascunsă. ele sunt: atitudinea socială. este o consecinţă şi o prelungire a modului de a gândi nebunia. a variat în decursul epocilor istorice. Nebunia este o „alterare” a creaţiei divine. Acest aspect poate fi întâlnit şi astăzi în medicină când unii bolnavi sau familiile acestora.

CAPITOLUL III

PARTEA GENERALĂ

3.3. Stigma şi discriminarea bolnavului schizofren: Pentru a vorbi de stigma şi discriminarea bolnavului schizofren, trebuie mai întâi menţionat fenomenul numit prejudecată. Fenomenul numit prejudecată implică respingerea celuilalt, considerat ca membru al unui grup faţă de care se manifesta sentimente negative. Mai precis, Allport (1954) a definit prejudecata ca pe o atitudine negativa sau predispoziţie de a adopta un comportament negativ faţă de un grup sau faţă de membrii acestui grup, bazat pe o generalizare eronată şi rigidă. Prejudecăţile sunt atitudini problematice în măsura în care ele impun generalizări defavorabile asupra fiecăruia din indivizii membri ai unui grup anume, indiferent de diferenţele individuale existente în interiorul grupului. Prejudecăţile pot apărea faţă de membrii oricărei categorii sociale diferită de cea proprie în legătură cu care există sentimente defavorabile. Bolnavul schizofren reprezintă unul dintre acei indivizi respinşi de societate, ce face parte din grupul etichetat al „bolnavilor mintal”, grup faţă de care, cu siguranţă se manifestă sentimente negative. La baza acestor sentimente se afla prejudecăţile oamenilor referitoare la schizofrenie dar mai ales tendinţa de a generaliza eronat particularităţile bolii, la nivelul tuturor bolnavilor schizofreni. Dacă un schizofren a manifestat un act de agresivitate, toţi schizofrenii sunt agresivi. Dacă un schizofren a comis o infracţiune, toţi schizofrenii sunt infractori, iar ipotezele şi concluziile de acest tip, pot continua. Stigmatizarea persoanelor cu probleme de sănătate mintală şi implicit a bolnavului schizofren, reprezintă un fenomen aparţinând atât trecutului, cât şi prezentului iar dacă nu se întreprinde nimic, ea ameninţă să devină un fenomen şi al viitorului. Cuvântul „stigmat” provine din limba greacă şi iniţial reprezentă un semn distinctiv realizat prin tăiere, jupuire sau inferare pe pielea trădătorilor sau criminalilor, cu scopul de a marca diferenţa dintre aceştia şi oamenii liberi, şi de a anunţa public existenţa a ceva fundamental rău, imoral sau ruşinos în statutul persoanei respective. Se impunea evitarea purtătorilor stigmatului în pieţele publice. În prezent, stigmatizarea reprezintă un concept complex care se referă la utilizarea de etichete (cuvinte) sau sintagme compromiţătoare cu referire la comportamentele sau caracteristicile particulare ale unei persoane sau ale unui grup de persoane, o atitudine negativă, ostilă faţă de persoanele etichetate, evitarea sau refuzul de a le acorda sprijin, experienţa respingerii, dispreţului, excluziunii sociale şi discriminării. Prejudecăţile se situează la nivelul judecăţilor cognitive şi al reacţiilor afective. Când trecem în domeniul actelor, vorbim despre discriminare. Frecvent, discriminarea reprezintă un comportament negativ faţă de indivizii membri ai unui out-grup despre care avem prejudecăţi,
39

CAPITOLUL III

PARTEA GENERALĂ

relaţia lor rămâne complexă şi nu este automată. O etichetă compromiţătoare (stigma) practic insinuează că nu eşti la fel de bun ca ceilalţi şi că nu meriţi să fii tratat cu acelaşi respect. Înţelegerea şi utilizarea actuală a conceptului de stigmă în ştiinţele sociale, se bazează pe munca lui Erving Gofman care a descris trei tipuri de stigmă. Cel dintâi tip este asociat cu diformităţile fizice (membre lipsa, extreme de greutate sau înălţime etc.). Al doilea tip este asociat cu slăbiciunile sau defectele de caracter (include şi tulburări psihice) iar al treilea tip este specific apartenentei indivizilor la diferite grupuri sociale nedezirabile (apartenenţa la un grup etnic, religios, rasial). Aşadar, oamenii ataşează astfel de etichete celorlalţi din cele mai diverse şi variate motive. Sclavia, exilul sau expulzarea, existenţa lagărelor de concentrare sau excomunicarea sunt manifestări istorice ale modului în care diferite comunităţi culturale au respins persoanele nedorite, străinii, sau simplu, pe cei diferiţi, stigma fiind un fenomen complex, modificat de cultura şi contextul în care ea se manifesta. Gray A. (Stigma în Psihiatry. J.R.Soc. Med.2002: 96:72-76) identifică o altă clasificare a stigmei: stigma internă şi stigma externă. Stigma internă (autostigmatizarea) se refera la ruşinea şi aşteptarea individului de a fi discriminat, ajungând să se perceapă el însuşi ca fiind „diferit” discriminarea se refera la atitudinea nedreapta din partea celorlalţi. Despre atitudinea societăţii faţă de bolnavii psihici se poate spune ca ea cuprinde 3 aspecte: atitudinea nespecialiştilor, atitudinea mass-media, şi atitudinea specialiştilor. Atitudinea nespecialiştilor: Pentru aceştia, „nebunul” apare ca un personaj straniu, enigmatic, de neînţeles, care dă impresia că trăieşte în altă lume. La acest sentiment se mai adaugă cel de teamă, manifestat prin intoleranţă respingere, izolare, adesea mascate printr-o pseudo indiferenţă. Toate acestea decurg din aspectul imprevizibil al bolii, din ameninţarea pe care schizofrenia o reprezintă pentru raţiune şi pentru sănătatea mintală. Asupra bolnavului schizofren este proiectată agresivitatea socială iar între societate şi schizofren se creează o barieră. Atitudinea mass-media: Nu de puţine ori se poate spune ca mass-media este cea care confecţionează „imaginea socială a nebuniei”. Societatea asociază nebunia cu violenţa. S.Taieb remarcă faptul că nebunia şi violenţa implică periculozitate, dar deşi statutul de nebun este identic în societate atât pentru bărbat cât şi pentru femeie, rolurile sunt diferite. Astfel se consideră că femeia este victima propriei sale nebunii, care returnează violenţa nebuniei asupra ei însăşi, pe când bărbatul este iar stigma externă,

40

CAPITOLUL III

PARTEA GENERALĂ

nebun, periculos şi violent, descărcându-şi pulsiunile asupra celorlalţi. Femeia recurge la suicid, pe când bărbatul la crimă. Atitudinea specialiştilor: In acest sens se disting doua curente principale de opinii: a) Psihiatria clinică, tradiţională, consideră schizofrenia, în conformitate cu modelul de gândire medicală, ca pe o „boala psihica” iar schizofrenul este etichetat drept „bolnav mintal” fiind tratat ca atare. Este vorba despre o atitudine terapeutico-medicală. b) Antipsihiatria considera nebunia ca pe o construcţie artificială a psihiatrei iar persoana nebunului ca pe o victima a psihiatrilor, adoptând faţă de acesta o atitudine contestatara. Din punctul de vedere al subiectului lucrării mele, se poate spune ca spune stigma este fenomenul public care afectează fiecare aspect al acordării şi acceptării unui tratament sau unei asistări psihiatrice. Pacienţii cu boli psihice atrag unul dintre cele mai înalte nivele de stigmatizare în societatea actuală. Stigmatizarea persoanelor cu schizofrenie conduce la: apelarea cu întârziere a serviciilor şi profesioniştilor în domeniul sănătăţii mintale, respingerea diagnosticului şi refuzul de a primi ajutor, evoluţia nefavorabilă a bolii, frecvenţa ridicată a recăderilor: ignorarea sau negarea drepturilor individuale, pierderea locului de munca, dificultăţi de a găsi un nou loc de muncă, izolarea socială, integrarea cu dificultate în comunitate; deteriorarea relaţiilor familiale, pierderea suportului social culminând cu abandonul în instituţii. Persoanele discriminate tind să îşi însuşească prejudecăţile şi evaluările negative ale celorlalţi şi să se auto-discrediteze resimţind umilinţa, jena, suferinţa, descurajarea, neîncrederea în forţele proprii şi în propria capacitate de recuperare. Conform spuselor profesorului Startarius din Geneva: „stigma este obstacolul central care trebuie depăşit deoarece « stigma omoară progresul »”. 3.4. Reabilitarea şi reinserţia socială a bolnavului schizofren Conceptul de reabilitare psihosocială include conceptul de readaptare şi se adaugă unor aspecte care ţin de apărarea drepturilor bolnavilor schizofreni, prin restabilirea stimei de sine şi prin acceptarea bolnavului de către anturaj drept o persoana deplină. Reabilitarea psihosocială implică faptul că pacientul poate funcţiona din ce în ce mai bine în calitate de subiect în mediul sau social. Beneficiile readaptării nu sunt doar cele sesizabile de societate (care îl fac pe individul vizat mai uşor de acceptat pentru anturaj sau care reduc costurile îngrijirilor) ci chiar
41

facilităţile de reabilitare psihosocială pot să includă evaluarea beneficiarilor. diverse activităţi de planificare. să dezvolte în interiorul comunităţii facilităţi concrete de „posibilităţi de viaţă” pentru pacienţii dezinseraţi.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ de către pacientul însuşi (prin ameliorarea calităţii vieţii sale. 42 . să crească competenţele sociale ale pacienţilor dezinseraţi şi în fine. vocaţionale.Saraumo (1665). însă majoritatea beneficiarilor schizofreni au nevoie de ele. O definiţie mai scurtă. vocaţionale. Cele mai importante servicii de reabilitare psihosociale. După acesta. pachetele de servicii de reabilitare şi tehnicile de readaptare. Una dintre cele mai complete definiţii ale reabilitării este cea data de I. care pune accent mai degrabă pe statutul de cetăţean al pacientului schizofren ca scop final al reabilitării sociale. în aşa fel încât să pună accent mai degrabă pe calitatea de persoană. care sunt asigurate sub forma unui continuă. programe educaţionale. rezidenţiale. de socializare şi dezvoltare personală ale acestora. includ socializarea. Scopul reabilitării psihosociale este de a îmbunătăţi calitatea vieţii bolnavului schizofren prin asistarea acestuia în asumarea responsabilităţii propriei vieţi şi a funcţionarii în măsura posibilităţilor.Rutman (in Hughes. Programele sunt oferite în contextul unui mediu suportiv şi non stigmatizant. Extrem de utile se dovedesc a fi mijloacele inovatoare de intervenţie precum managementul de caz. o mai bună continuitate a îngrijirilor şi o ameliorare a calităţii vieţii bolnavilor schizofreni. în aşa fel încât să vină în întâmpinarea nevoilor rezidenţiale. 1996). cu intensificarea sentimentelor individuale de responsabilitate şi valoare personală. pot să aibă nevoie de ele pe termen scurt sau indefinit. de zi cu zi). dar au şi o eficienţă cost/beneficiu mai mare. Demersurile de acest fel îşi găsesc cadrul ideal în politicile comunitare de îngrijire în sănătatea mentală. Aceste programe sunt concepute pentru a întări abilităţile şi deprinderile necesare indivizilor. Toate acestea determina o creştere a calităţii vieţii clienţilor. politici a căror necesitate este resimţita stringent şi în psihiatria românească. aflate la dispoziţia profesioniştilor de sănătate mentală. reprezintă un sistem de acţiune complex care implică o abordare multidisciplinară. activ şi independent în societate. informări juridice şi suport familial sau personal. Intervenţiile psihosociale desfăşurate pentru. Indivizii care participă la asemenea programe. este cea a lui B. Reabilitarea psihosocială se referă la un spectru larg de programe pentru persoanele cu boli psihice cu evoluţie îndelungată. serviciile recreative. pe termen indefinit. decât pe cea de bolnav schizofren a indivizilor. integrată şi coerentă. antrenamentul în deprinderi cotidiene şi management de caz. În plus faţă de acestea. Lehma şi Arthur. în comunitate. reabilitarea psihosociala este ansamblu proceselor directe şi indirecte care încearcă să diminueze stigmatele maladiei mentale.

Terapeuţi psihanalişti precum Frieda Fromn-Reichmann (1954) şi John Rosen (1947) considerau ca delirul şi tulburările de gândire ale pacientului schizofrenic ar putea fi înţelese ca o apărare împotriva anxietăţii. ei au utilizat anumite tehnici. Dacă obiectivele terapeutice ale reabilitării sunt atenuarea până la dispariţie a fenomenului psihopatologic şi prevenirea recăderilor. care îmbunătăţeşte rezultatele terapiei medicamentoase. intervenţia terapeutică în schizofrenie urmăreşte stabilirea unei relaţii bazate pe încredere. deşi demersurile psiho-dinamice sunt rar folosite astăzi.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ Dezvoltarea unor politici comunitare şi a unor tehnici de intervenţie psihosocială a lărgit sfera de interes în tratamentul schizofreniei. . . readaptarea gradată la exigenţele sociale şi profesionale. dar psihoterapia singură niciodată.diferenţierea individuală cu privire la abordarea terapeutică. reducerea anxietăţii pacientului. posibilitatea de a participa la producerea de bunuri. în funcţie de nevoi. menţinerea integrităţii biologice. de implicare şi de responsabilizare a pacientului în cadrul contextului sau social.limitele impuse în tratament de deficitele de procesare a informaţiei. În sinteză. uneori medicamentele reuşesc acest lucru. iar psihoterapia vine ca un tratament adjuvant. consistente şi deschise. stabilirea unei comunicări clare. mai mult sau mai puţin protejata. posibilitatea de a avea acces la reţeaua de suport social. prin:posibilitatea de a avea o locuinţă proprie. cu scopul de a da un înţeles gândurilor iraţionale ale schizofrenicului şi pentru a explora semnificaţia simbolică a acestui material. atât cu pacientul cât şi familia acestuia. ea nu vindecă schizofrenia. Pornind de la aceasta premisă. mai ales în absenţa unei medicaţii adecvate. reabilitarea psihosocială presupune un demers terapeutic individualizat. Totuşi. Tratamentul medicamentos este cel mai important în recuperarea bolnavului schizofren. să acorde atenţie următorilor factori: . Psihoterapia modernă în schizofrenie se concentrează asupra 43 . Psihoterapia singură nu poate constitui un tratament suficient al schizofreniei. reintegrarea în familie-încadrarea într-o activitate utilă. Un aspect s-a dovedit evident. Profesioniştii din sănătatea mentală trebuie obligatoriu.necesitatea unui tratament complex şi de durată.rolul pacientului în procesul terapeutic. Primele demersuri terapeutice în schizofrenie au utilizat tehnici psihanalitice. dar care să se constituie într-un spaţiu existenţial privat. unii pacienţi schizofrenici răspund bine la terapia suportivă. recompensa fiind aceea a obţinerii unui statut de producător de valori sociale sau economice. . în aşa fel încât acesta să-şi poată recâştiga drepturile şi capacităţile. compensarea deficitului de personalitate.

bizar sau perturbal poate fi pacientul la un moment dat. asociate tulburării. să simtă că psihoterapeutul chiar vrea să îl înţeleagă şi va face tot posibilul pentru a reuşi acest lucru.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ problemelor cognitive ca şi asupra problemelor de adaptare socială. frecvenţa comportamentelor deviante-cum ar fi vorbitul tare. recompense pe care pacienţii le consideră dezirabile. Terapeutul trebuie să transmită un sentiment de încredere în potenţialul uman al bolnavului cu schizofrenie. auto-suficienţa. auto-întreţinerea. Grupurile pot avea diverse orientări teoretice. în crearea unui sentiment de coeziune cu membrii grupului precum şi ca mediu în care pacienţii cu schizofrenie pot supune testului realităţii multe dintre ideile lor delirante. Comportamentele adaptative sunt încurajate folosind laude. psihoterapia individuală. psihoterapii de orientare familială. Principalele metode utilizate pentru reabilitarea şi reinsertia socială a bolnavului schizofren. psihoterapia de grup. Terapia comportamentală: Planul terapeutic pentru schizofrenie trebuie să ţină cont atât de abilităţile cât şi de deficienţele beneficiarului. Tipurile de terapii luate în analiză de către studiile respective au fost terapia suportivă şi terapia orientată către insight (înţelegerea de sine). Grupurile suportive par a fi mai benefice decât cele interpretative (adică cele ale căror scop este creşterea înţelegerii de sine). În felul acesta. comportamentale. psihodinamice sau suportive. relaţiile cu ceilalţi. Psihoterapia de grup: Terapia de grup pentru pacienţii cu schizofrenie este orientată către aspectele pragmatice ale vieţii. Indiferent de tipul de psihoterapie. Psihoterapii de orientare familială: 44 . vorbitul de unul singur în public. Psihoterapia cu un pacient schizofren ar trebui desfăşurata pe durata a câtorva decenii. ostil. poate fi redusă. Grupurile terapeutice sunt foarte utile în reducerea izolării sociale. şi nu doar a câtorva luni sau ani. menite a îmbunătăţi comportamentul social. abilităţile practice şi comunicarea interpersonală. adoptarea unor poziţii corporale ciudate. deosebit de important este ca pacientul să se simtă în siguranţă. Psihoterapeutul trebuie să procedeze în aşa fel încât pacientul cu schizofrenie să capete încredere în el. sunt: terapia comportamentală. Psihoterapia individuală: Cele mai bune studii asupra eficienţei psihoterapiei în tratamentul schizofreniei au arătat că psihoterapia este de ajutor şi contribuie la îmbunătăţirea efectelor pozitive ale terapiei medicamentoase. cum ar fi îngrijirea corporală. indiferent cât de ciudat. Tehnicile comportamentale se bazează pe folosirea unor recompense şi învăţarea de abilităţi sociale.

45 . dacă acesta resimte benefic inducţia sugerată (intuitiv sau explicativ) de către terapeut. familia în mijlocul căreia se reîntoarce pacientul poate beneficia de o scurtă dar intensă terapie. bine intenţionaţi. Enunţând câmpul şi tendinţele psihoterapiei. Atunci când problemele apar în cadrul familiei reunite cu bolnavul schizofren. Psihoterapeutul trebuie să ajute familia să înţeleagă gravitatea bolii. terapia trebuie să se concentreze asupra rezoluţiei rapide a conflictului. fără însă a-i descuraja. Ulterior perioadei post-externare un subiect important de abordare în terapia cu familia pacientului este procesul de recuperare. încurajează bolnavul cu schizofrenie să îşi reia activităţile curente mult prea devreme. membrii familiei.CAPITOLUL III PARTEA GENERALĂ Astfel de terapii sunt utile în recuperarea bolnavului schizofren şi în managementul general al acestuia. Adesea. trebuie să se reţină ca orice procedeu psihoterapeutic poate fi util în reabilitarea şi reintegrarea socială a bolnavului. Aceasta trebuie să se concentreze asupra situaţiei imediate şi trebuie să includă identificarea şi evitarea situaţiilor potenţial problematice. O asemenea perspectivă optimistă îşi are originea atât în necunoaşterea naturii acestei boli cât şi în faptul că multe familii nu pot accepta faptul că schizofrenia este o boală gravă. Pentru că adesea pacienţii sunt externaţi din spital într-o stare doar parţial remisă. în special aspecte legate de durata acestuia şi de posibila sa evoluţie.

Excluziunea socială este un concept care merge în prelungirea celui de marginalizare iar din punctul de vedere al socializării. este plină de exemple de greşeli provenite din aderenţa oarbă faţă de afirmaţii dogmatice în cadrul anumitor cercetări însă cele mai multe din progresele majore au fost făcute prin urmărirea logica şi perseverenţa bazată pe observaţia neîngrădită de prejudecăţi. Se poate spune că excluziunea socială este un concept mai cuprinzător decât 46 . Informat în mod selectiv şi ţintit. recunosc necesitatea includerii noţiunilor de cercetare. Un bun lucrător în domeniul sănătăţii mintale (şi aceasta include mult mai mult decât medicii psihiatri) trebuie nu numai să cunoască rezultatele cercetărilor ştiinţifice. ci şi să poată să înţeleagă potenţialul şi limitele cercetării”. în a doua parte.1. Scopul cercetării este aşadar. având în vedere şi implicarea prejudecăţilor. din punctul de vedere al atitudinii comunităţii faţă de bolnavul cu schizofrenie. Ea este critică şi iconoclastă. Istoria medicinii spre exemplu. ci pentru simplul fapt că înţelegerea cercetării şi a principiilor ei sunt de mare ajutor în practica meseriei. descrierea şi explicarea atitudinilor şi comportamentelor indivizilor faţă de bolnavul cu schizofrenie. cu schizofrenie.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ PREZENTAREA REZULTATELOR CERCETĂRII Peter Tyrer a spus: „A înţelege cercetarea ştiinţifică. de conştientizare şi de răspunsuri în privinţa implicaţiilor şi efectelor schizofreniei. Majoritatea programelor de învăţământ din domeniul psihosocial. de clasa ori statut. 4. ca rezultat al atitudinilor şi comportamentelor oamenilor faţă de acesta. Stabilirea problemei sociale Una dintre problemele sociale fundamentale ale bolnavului cu schizofrenie este cu siguranţă marginalizarea comunitară şi excluderea socială. intenţionez să îmi îndrept atenţia spre comunitate pentru a evidenţia atitudinea oamenilor faţă de bolnavul psihic. înseamnă să fii mai bine informat. Dacă în prima parte a proiectului principalele subiecte au fost schizofrenia şi bolnavul cu schizofrenie. Pornind de la conceptul de prejudecată. îmi propun ca în cercetarea mea să aduc un plus de cunoaştere. cea a cercetării. este definit în termeni de incapacitate/eşec al sistemului statutului bunăstării sau statutului familiei şi comunităţii care promovează integrarea socială şi interpersonală. nu pentru că studenţii trebuie să devină cercetători. cercetarea nu are graniţe culturale. Aşadar.

Excluziunea socială a bolnavului cu schizofrenie. Bolnavul cu schizofrenie face parte din una dintre aceste categorii. depinde în mare măsura de acest sistem. După All-Port-1971. 4. Stabilirea obiectivelor Am stabilit ca obiective:  Identificarea şi descrierea tipologiilor comportamentale ale indivizilor. Atitudinea este o anumită poziţie. reprezintă adesea un eşec.  Sensibilizarea opiniei publice cu privire la problema marginalizării şi excluderii sociale a bolnavului cu schizofrenie. marginalizat. de a reacţiona într-un mod caracteristic (favorabil sau nu) faţă de 47 .  Stabilirea măsurii în care prejudecăţile despre schizofrenie influenţează atitudinea comportamentala faţă de bolnavul psihic. un individ exclus social. Diverse categorii de indivizi defavorizaţi ajung sa fie caracterizate cu ajutorul termenului de excluziune socială.  Determinarea subiecţilor implicaţi în cercetare să reflecteze asupra propriilor atitudini comportamentale faţă de bolnavul psihic. atitudinea comunităţii faţă de bolnavul cu schizofrenie. iar excluziunea acestuia constituie punctul de plecare al cercetării mele. o atitudine este o stare mintală şi nervoasă de pregătire cristalizată pe baza experienţei care exercită o influenţă direcţională sau dinamică asupra răspunsurilor individului faţă de toate obiectele cu care este în relaţie. la reţele interpersonale. Apartenenţa bolnavului psihic la cestea. Integrarea interpersonală presupune apartenenţa la o familie. atitudinea comunităţii fiind unul din factorii ce determină aceasta persoana să fie şi mai vulnerabilă şi incapabilă de a se integra în societate. 4. Sentimentul bolnavului cu schizofrenie că aparţine sau nu societăţii. faţă de bolnavul cu schizofrenie.3. de vecini. Bolnavul cu schizofrenie devine deci. ce include nu numai lipsa mijloacelor materiale ci şi imposibilitatea de a fi inclus în diferite reţele sociale. trebuie urmărită şi analizată prin prisma a ceea ce se numeşte atitudine. Alexandru Roşca. mai mult sau mai puţin durabilă.2. un grup de prieteni.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ sărăcia. Cadrul teoretic Fenomenul excluziunii sociale este un fenomen ce reprezintă un punct major de interes în activitatea asistentei sociale. susţine că atitudinea este o predispoziţie mintală dobândită. reacţie specifică din partea unui individ sau grup. din punctul de vedere al cercetării mele.

Există o legătură între atitudinea acestor sisteme (formale.atitudine de acceptare . vecinii cât şi individul bolnav cu schizofrenie sunt părţi ale aceluiaşi întreg. ca resurse disponibile pentru a face faţă problemelor. prietenii. persoanelor.Ca şi tipologii atitudinale am stabilit: 48 . împreună alcătuiesc sistemul social. obiecte. de acceptare sau de respingere cu o intensitate mai mare sau mai mică. Neavând acces la acestea. în timp ce Septimiu Chelcea afirmă că atitudinea este poziţia unei persoane sau a unui grup. Bolnavului cu schizofrenie ii pot fi de folos sistemele informale (naturale) familia. Atitudinea faţă de ceilalţi poate fi: . vis-à-vis de bolnavul cu schizofrenie precum şi modul de manifestare. situaţii. 4. Prin urmare.atitudine de respingere În urma cercetării mele. Prejudecăţile influenţează atitudinea indivizilor faţă de bolnavul cu schizofrenie. comunitatea şi bolnavul cu schizofrenie ca parţi ale sistemului social intră în relaţie. Revenind asupra fenomenului de excluziune socială. pentru o explicare teoretică am ales Teoria Sistemică. idei sau idealuri cu care individual vine în contact.atitudine de evitare .CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ persoane. grupurilor. precum şi sistemele formale: grupurile comunitare etc. informale) şi faptul ca bolnavul cu schizofrenie devine un marginalizat şi un exclus social? Teoria sistemică explică: diferitele părţi ale unui întreg intră în relaţie şi creează o interdependenţă. Nu există diferenţe semnificative între atitudinea bărbaţilor şi cea a femeilor faţă de bolnavul psihic. influenţându-se reciproc. Stabilirea ipotezelor Cea mai frecventă atitudine a oamenilor faţă de bolnavul psihic este cea de respingere. Atât familia.4. vecinii. În concluzie. creând o interdependenţă. atitudinile sau atitudinea specifică indivizilor. Operaţionalizarea conceptelor Cercetarea urmăreşte identificarea atitudinilor indivizilor faţă de bolnavul cu schizofrenie.din perspectiva teoriei sistemice. devenind un marginalizat şi un exclus social.persoanele depind de sisteme sociale pentru a duce o viaţa satisfăcătoare. echilibrul vieţii bolnavului cu schizofrenie este afectat. a obiectelor fenomenelor.5. prietenii. conform teoriei sistemice. îmi propun să identific din cele trei tipuri. 4.

idei mai mult sau mai puţin adevărate. dintre care 28 de femei adică 56% şi 22 de bărbaţi adică 44%.boala şi bolnavul cu schizofrenie. despre ceea ce înseamnă boala psihică schizofrenie şi despre bolnavul cu schizofrenie. Având în vedere ipoteza stabilită referitoare la prejudecăţi. Distribuţia subiecţilor în funcţie de sex este reprezentată în graficul următor: 49 . Prezentarea eşantioanelor La cercetare au participat în total 50 de subiecţi. compasiune. fără a o accepta dar totodată fără a o respinge. bolnavul este acceptat aşa cum e dându-se dovadă de înţelegere. atitudinea de evitare se manifestă prin tendinţa de a „ocoli” acea persoană.dimensiunile fiind schizofrenia . 4.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ Atitudinea de evitare În cazul unui contact cu o persoana bolnavă de schizofrenie. De asemenea un alt concept care se va utiliza în cadrul cercetării va fi acela de prejudecată. oferire de sprijin şi suport. În cazul acestui concept am pornit de la ideile prezentate în partea teoretica a proiectului. potrivit cărora oamenii au anumite convingeri.6. Atitudinea de respingere Aceasta se manifestă sub forma negării oricărei valori a omului. avându-se în vedere doar boala psihică fără alte diferenţieri. voi încerca să stabilesc valoarea de adevăr a acesteia. fără a o înţelege şi totuşi fără a o critica. Atitudinea de acceptare Aceasta se bazează pe principiul necondiţionării.

distribuţia în funcţie de vârstă. 13 subiecţi au studii medii.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ De asemenea. 31 din subiecţi au studii superioare adică 62%. 18 subiecţi cu vârstă cuprinsă între 25-45 de ani adică 36% şi 9 subiecţi cu vârsta mai mare de 45 de ani ceea ce înseamnă 18 %. Reprezentarea grafică este următoarea: În acelaşi timp. Reprezentarea grafica a acestei distribuţii este: 50 . este următoarea: 23 subiecţi cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani (46%). 26% iar 6 -12 % dintre subiecţi au declarat ca au absolvit alte forme de învăţământ.

Distribuţia întrebărilor pentru fiecare dimensiune este următoarea: . 4. 2. 11.8.Atitudinea de evitare întrebările 4. 8. evitare şi acceptare. 10. 6. 9. în total 19 itemi. 16. Al doilea chestionar vizează conceptul de prejudecată. Metoda de cercetare Pentru realizarea cercetării a fost utilizată metoda chestionarului. Au fost aplicate doua chestionare (situate în anexa proiectului). 6. 8. Întrebările distribuite prejudecăţilor despre schizofrenie sunt 1. 4. Primul chestionar distinge trei dimensiuni ale conceptului de atitudine: respingere. iar prejudecăţile despre bolnavul cu schizofrenie sunt reflectate de întrebările 3. intensitatea fiecărui item fiind apreciata astfel: fiecare răspuns afirmativ este cotat cu 5 puncte şi fiecare răspuns negativ. 12. 5. Fiecărei dimensiuni ii corespund 6 itemi. Scorul maxim ce poate fi obţinut pentru fiecare dimensiune este de 24 iar cel minim de 6. am urmărit să constat în ce măsură acestea se confirmă sau nu. 9. unul pentru verificarea ipotezei numărul unu iar celalalt pentru verificarea ipotezei numărul doi. 5. 18. cu 0 puncte. având ca dimensiuni schizofrenia şi bolnavul cu schizofrenie. Ca variante de răspuns am optat pentru DA sau NU. 3. Intensitatea fiecărui item este apreciată pe o scală de patru trepte. Scorul maxim ce poate fi obţinut atât pentru prejudecăţile despre schizofrenie cât şi pentru prejudecăţile despre bolnavul schizofren este de 25 iar scorul minim este 0.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ 4. 2.Atitudinea de acceptare întrebările 7. 17 .Atitudinea de respingere întrebările 1.7. 14. . În cele ce urmează vor fi prezentate pe rând rezultatele chestionarelor aplicate 51 . Prelucrarea şi interpretarea datelor Plecând de la ipotezele enunţate. 7. 15. specific ipotezei numărul doi. 10. 13.

17%. Unul dintre obiectivele cercetării era de a constata care este distribuţia subiecţilor pe dimensiunile corespunzătoare conceptului atitudine. 1 (unde 4 reprezintă măsura maxima în care respondenţii au fost de acord cu afirmaţiile din chestionar). apreciaţi pe scala 4. Calculând datele din tabel. iar în total pe această dimensiune se puteau cumula 1200 de puncte. Pentru fiecare item am adunat 50 de răspunsuri de la cei 50 de chestionaţi. 42 cu 2 puncte (14%) iar 36 cu 1 punct (12% ).CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ pentru identificarea atitudinii oamenilor faţă de bolnavul cu schizofrenie. 82 cu 3 puncte ( 27. reprezintă întrebările specifice atitudinii de respingere faţă de bolnavul cu schizofrenie. Rezultatele analizei chestionarelor din acest punct de vedere sunt următoarele: Respingere Item 1 Item 2 Item 3 Item 10 Item 11 Item 12 Total 4 17 13 43 16 39 12 140 3 15 18 4 23 8 14 82 2 11 7 2 4 1 17 42 1 7 12 1 7 2 7 36 Total 50 50 50 50 50 50 300 Atitudinea de respingere: Itemii prezenţi în tabel. iar apoi al celor care urmăreau conceptul de prejudecată. 3. 2. se constată că subiecţii au cumulat un total de 926 de puncte ceea ce înseamnă ca pe dimensiunea respingere se obţine un procent de 77. 52 . Aşa cum am menţionat deja.33%).67% ). fiecare respondent putea obţine un scor maxim de 24 de puncte. 140 au fost apreciate cu 4 puncte (adică 46. având un total de 100%. Dintre acestea. în total 300 de răspunsuri.

adică 29.3. din punctul de vedere al fiecărui respondent.2. aprecierea s-a făcut pe scala 4.25%. Din cele 24 de puncte care se puteau obţine individual şi 1200 de puncte cumulate.67%. Totodată pentru fiecare întrebare am adunat 50 de răspunsuri de la cei 50 de subiecţi. Evitare Item 4 Item 5 Item 6 Item 13 Item 14 Item 17 Total 4 1 7 12 42 6 21 89 3 32 38 19 5 20 23 137 2 14 2 16 1 21 4 58 1 3 3 3 2 3 2 16 Total 50 50 50 50 50 50 300 53 .33%. însemnând ca procentul specific acestei dimensiuni este de 76. 58 au fost apreciate cu 2 puncte 19. 89 au fost apreciate cu 4 puncte. Dintre cele 300 de răspunsuri. deci un total de 100%.67%.1 unde de asemenea 4 a reprezentat măsura maxima de apreciere a valorii de adevăr a itemilor.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ Atitudinea de evitare: Tabelul de mai sus conţine datele referitoare la itemii specifici atitudinii de evitare. 137 cu 3 puncte ceea ce înseamnă 45. Ca şi la cealaltă dimensiune.33% iar 16 cu 1 punct adică 5. în total 300 de răspunsuri. respondenţii au adunat pentru atitudinea de evitare 915 puncte.

însemnând un procent de doar 52. scorul maxim ce putea fi obţinut individual era de 24 de puncte iar în total 1200 de puncte. obţinând acelaşi total de 300 de răspunsuri din care 33 au fost apreciate cu 4 puncte 11%.3. adică 20%.2. de asemenea aprecierea fiind făcută pe aceeaşi scală de 4.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ Atitudinea de acceptare: Următorul tabel se referă la itemii stabiliţi pentru atitudinea de acceptare. iar în total 300 întrucât subiecţii au obţinut un total de 634 de puncte.33% iar 92 cu 1 punct. ca şi la celelalte de altfel. Analizând datele din tabel. Pentru aceasta dimensiune. De la cei 50 de respondenţi am adunat 50 de răspunsuri pentru aceşti itemi. se constată că important de precizat este scorul minim care se putea obţine. 115 răspunsuri cu 2 puncte ceea ce înseamnă 38. adică 30.1.67%. un total de 100%. Acceptare Item 7 Item 8 Item 9 Item 15 Item 16 Item 18 Total 4 2 6 4 2 6 13 33 3 5 9 12 20 3 11 60 2 22 20 19 24 16 14 115 1 21 15 15 4 25 12 92 Total 50 50 50 50 50 50 300 54 . individual 6 puncte. unde 4 are aceeaşi valoare maxima de apreciere.83% pe această dimensiune. 60 de răspunsuri au fost apreciate cu 3 puncte.

4% iar 144 de răspunsuri au fost cotate cu 0 puncte adică 57. Subiecţii au avut ca variante de răspuns DA sau NU. sunt itemii care reflectă prejudecăţile respondenţilor referitoare la schizofrenie.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ O analiza asemănătoare s-a făcut şi pentru dimensiunile prevăzute de chestionarul realizat pentru conceptul de prejudecată. în total 250 de răspunsuri. Analizând tabelul se constată că respondenţii au acumulat un număr de 530 de puncte obţinându-se un procent de 42.6%. am adunat 50 de răspunsuri de la cei 50 de subiecţi. dintre acestea 106 au fost cotate cu 5 puncte adică 42. subiecţii puteau obţine un punctaj maxim individual de 25 de puncte şi 0 puncte minim. un total de 100%. Pentru fiecare item. iar scorul cumulat al acestora putea fi maxim de 1250. obţinându-se următoarele rezultate: Prejudecaţi despre schizofrenie: Schizofrenie Item 1 Item 2 Item 6 Item 8 Item 9 Total DA 5p 23 34 26 8 15 106 NU 0p 27 16 24 42 35 144 Total 50 50 50 50 50 250 Itemii din tabel. 55 .4% pentru prejudecăţile despre schizofrenie. Pe această dimensiune.

154 au corespuns variantei de răspuns Da fiind cotate cu 5 puncte în procent de 61.6% iar 96 de răspunsuri au corespuns variantei Nu. obţinându-se totalul de 100% al răspunsurilor.6% pentru prejudecăţile referitoare la bolnavul cu schizofrenie. Dintre acestea. Datele din tabel relevă faptul că în total s-au obţinut 770 de puncte.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ Prejudecăţi despre bolnavul cu schizofrenie: Bolnavul cu schizofrenie Item 3 Item 4 Item 5 Item 7 Item 10 Total DA 5p 43 49 47 6 9 154 NU 0p 7 1 3 44 41 96 Total 50 50 50 50 50 250 Tabelul de mai sus conţine itemii care aparţin prejudecaţilor despre bolnavul cu schizofrenie. iar scorul cumulat al acestora putea fi maxim de 1250.4%. ceea ce înseamnă un procent de 61. Variantele de răspuns fiind ca şi la prima dimensiune DA sau Nu punctate cu 5 şi respectiv 0 puncte.. Din nou. în total 250 de răspunsuri. 56 . Şi pe această dimensiune subiecţii puteau obţine un punctaj maxim individual de 25 de puncte şi 0 puncte minim. cotate cu 0 puncte în procent de 38. de la fiecare respondent am adunat 50 de răspunsuri pentru fiecare item.

rezultatele arată că 61.4% care indică prezenţa lor. a atitudinii. faţă de 29. Din cele 33 de răspunsuri cotate cu 4 puncte. este firesc să evidenţiez concluziile la care am ajuns. chiar dacă luăm în considerare întreaga scală de apreciere (4.67 % nivelul maxim de apreciere al scalei stabilite.1) faptul că cel mai mare punctaj s-a obţinut tot pentru atitudinea de respingere. convingerile. este totuşi dificil să le creionez concret. Referitor la ipoteza doi de lucru: prejudecăţile influenţează atitudinea indivizilor faţă de bolnavul cu schizofrenie.6% aparţine răspunsurilor care indică absenţa prejudecăţilor. Infirmarea ipotezei este susţinută şi de rezultatele obţinute pe dimensiunea aflată la polul opus.67% şi respectiv 11% pentru celelalte tipuri de atitudini. 4. doar 42 au aparţinut femeilor. Totodată. în procent de 46. este infirmată de rezultate. atitudinea de acceptare. din cele 140 de răspunsuri primite pentru atitudinea de respingere.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ Rezumând rezultatele obţinute în urma cercetării se constată ca primă ipoteză de lucru: cea mai frecventă atitudine a oamenilor faţă de bolnavul psihic este cea de respingere. se confirmă întrucât subiecţii au ales pe dimensiunea respingere. comparativ cu 42.2. Concluziile cercetării Aflându-mă la finalul cercetării. aducem în discuţie sentimentele. procentul de 57. Deşi numărul femeilor chestionate a fost mai mare decât cel al bărbaţilor. Vorbind despre atitudinile şi prejudecăţile oamenilor. femeile fiind cele care ii acceptă intr-o măsura mai mare decât bărbaţii. susţine ipoteza.referitor la boala. doar 14 aparţin bărbaţilor. Aceste cifre demonstrează că există diferenţe semnificative între atitudinea bărbaţilor şi cea a femeilor faţă de bolnavul cu schizofrenie. Ipoteza trei: nu există diferenţe semnificative între atitudinea bărbaţilor şi cea a femeilor faţă de bolnavul psihic. Am realizat o cercetare despre atitudini şi prejudecăţi iar simplul fapt de a menţiona aceste concepte poate ca e suficient pentru a defini dificultatea concretului. valorile morale pe care indivizii le au şi care sunt greu de 57 .9. Important de precizat este rezultatul surprinzător pe care îl aduce cercetarea şi anume acela că deşi oamenii au prejudecăţi despre bolnavul cu schizofrenie.3. credinţele. cotate cu 4 puncte.6% din răspunsuri indică prezenţa prejudecăţilor despre bolnavul cu schizofrenie în rândul subiecţilor.

mila. bolnavul cu schizofrenie. necunoaşterea. Dincolo de cifre. este aceea că schizofrenia este un subiect despre care se vorbeşte greu. Am presupus că nu exista diferenţe între felul în care percep femeile şi felul în care percep bărbaţii. O altă concluzie la care am ajuns. faţă de bolnavul cu schizofrenie . dar un învinuit de societate.CAPITOLUL IV PARTEA SPECIALĂ explicat în cuvinte. 58 . critica. se cunosc puţine. Aceasta infirmare lasă loc multor interpretări dar cred că relevante sunt sensibilitatea şi latura maternă a femeilor. indiferenţa. în rândul oamenilor. Rezultatele au demonstrat contrariul.un nevinovat în faţă bolii. de confirmarea sau de infirmarea unor ipoteze. dar totuşi are puterea de a determina o parte din factorii ce influenţează negativ echilibrul vieţii bolnavului cu schizofrenie: atitudinile şi prejudecăţile. Am avut ocazia în timpul cercetării să constatat ignoranţa. există totuşi ceva concret: prezenţa bolnavului cu schizofrenie. compasiunea.

3. Vă mulţumim pentru cooperare. orbi Dacă schizofrenia afectează viaţa unui om.2. închei orice contact cu el Oamenii îi critică pe bolnavii psihici. nu este doar ”un nebun” şi atât Bolnavul cu schizofrenie merită să fie înţeles Oamenii care văd părţile bune ale unui bolnav cu schizofrenie sunt naivi. Când cineva suferă de schizofrenie.ANEXE PARTEA SPECIALĂ Anexa 1 CHESTIONAR (vizând atitudinea comunităţii faţă de bolnavul cu schizofrenie) Vă rugăm să răspundeţi la itemii de mai jos. Răspunsurile sunt confidenţiale. ITEM crt. Anexa 2 59 . Sex: Vârsta: M F 18-25 ani 26-45 ani Peste 45 ani superioare medii altele RĂSPUNSURI 2 3 Studii: Nr. nu mai este în stare să facă 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 1 4 nimic Bolnavul cu schizofrenie trebuie închis/izolat în spitale de psihiatrie Bolnavul psihic este un pericol pentru societate Mi-ar fi indiferentă prezenţa unui bolnav schizofren în comunitatea în care trăiesc Dacă văd un „nebun” pe stradă îl ocolesc În cazul în care un bolnav de schizofrenie mi-ar cere ajutor. pe scala 1. aş vizita-o mai rar Bolnavii psihici nu sunt o ruşine pentru societate. apreciind valoarea de adevăr a afirmaţiilor. l-aş ignora Nu ar fi peste puterile mele să mă pun în locul unui bolnav cu schizofrenie şi să văd lucrurile din punctul lui de vedere Bolnavul cu schizofrenie. iar 4 valoarea maximă.4. unde 1 reprezintă valoarea minimă. pe bună dreptate Prefer să nu mă gândesc la soarta unui bolnav psihic Consider că este greu şi să accepţi şi să respingi un bolnav psihic Nu aş privi cu suspiciune dacă aş avea în faţă un bolnav cu schizofrenie Consider că nu toţi bolnavii psihici sunt la fel Dacă o cunoştinţă s-ar îmbolnăvi de schizofrenie.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 ITEMI Schizofrenia este o boală genetică. Răspunsurile sunt confidenţiale. ea se moşteneşte doar din familie Schizofrenia înseamnă totală nebunie Persoanele cu schizofrenie sunt întotdeauna violente şi periculoase Dacă sunt ajutaţi. se poate integra într-o viaţă normală Schizofrenia apare mai mult la femei Dacă sunt ajutaţi bolnavii cu schizofrenie pot socializa Boala psihică este consecinţa unui caracter slab Dacă o persoană suferă de schizofrenie înseamnă că are personalitate multiplă Persoanele cu tulburări psihice nu pot sa lucreze DA NU 60 . Nr. bolnavii cu schizofrenie pot socializa Dacă un bolnav cu schizofrenie beneficiază de ajutor specializat.ANEXE PARTEA SPECIALĂ CHESTIONAR (vizând prejudecăţile oamenilor) Alegeţi varianta de răspuns cu care sunteţi dumneavoastră de acord. crt.

2007. 3. Spitalul Maudsley . Lăzărescu L. 2005. Editura Medicală.DSM IV-TR 2000. coord.ediţia a patra revizuită. Ed. . Robert Kerwin. Iaşi. 5. Berlescu M. 8. – Psihopatologie clinică. 1994.Clasificarea internaţională a tulburărilor mintale şi de comportament. ediţia a şaptea. 7. 2.Early Onset Schizophrenia. Dobrescu I. 2003. McClellan J. 1998.BIBLIOGRAFIE BIBLIOGRAFIE 1. G. 9. Timişoara. – Psihopatologie relaţionară. Helicon. Enăchescu C. . 2003. Carol Paron.David Taylor.. Bucureşti. Seventh Edition.. 47 in Kaplan & Sadock's.. Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România . ediţia a patra revizuită . .Manual de diagnostic şi Statistică a tulburărilor mentale. prof. Ed. 61 . ediţia a IV-a. Lăzărescu.Ghid de terapeutică Psihiatrică. Washington D. Scripcaru. 2000.Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale. Bucureşti. American Psychiatric Association . Comprehensive Text book of Psychiatry. 6. Ed. ICD-10 . M.C. Williams & Wilkins. Polirom. 2000. trad. Editura All. editura medicală. – tratat de psihopatologie..E. cap. dr. Bucureşti. Pirozynski T.Psihiatria copilului şi adolescentului. Junimea. 1996. 4.