You are on page 1of 42

Universitatea din Craiova Facultatea de Economie şi Adiministrarea Afacerilor Specializarea Finanţe Bănci

GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE

Conducător Ştiinţific: Prof. Dr. Opriţescu Marin Absolvent:

-Craiova 2009-

CUPRINS:

INTRODUCERE...................................................................................................................3 CAPITOLUL I CONTINUTUL ŞI CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE ...........6 Conţinutul şi definiţia riscurilor bancare...........................................................................6 1.2 Clasificarea riscurilor bancare.....................................................................................7 1.2.1 Consideraţii Privind Criterii Generale..................................................................8 1.2.2 Abordări contemporane ale naturii şi tipologiei .................................................8 riscurilor bancare...........................................................................................................8 1.3 Modalităţi de gestionare a riscurilor bancare............................................................14 1.3.1 Conţinutul gestiunii riscurilor bancare...............................................................14 1.3.2 Configuraţia gestiunii riscurilor bancare............................................................16 CAPITOLUL II GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE PE EXEMPLUL BRD.........29 2.1 Arhitectura activităţii desfăşurate de BRD: Impactul noilor provocări....................29 2.2 Gestiunea riscurilor bancare pe exemplul BRD........................................................34 CONCLUZII........................................................................................................................38 BIBLIOGRAFIE..................................................................................................................41 ANEXE................................................................................................................................41

INTRODUCERE

În ultimele două decenii ale secolului XX, studiul băncilor şi activităţii bancare a constituit, pentru cercetători, unul dintre cele mai fascinante domenii de exploatare. Acestui sector i-au fost dedicate numeroase lucrări cu caracter fundamental sau aplicativ. La acestea se adaugă si prezenta lucrare, care încearcă să pună în evidenţă aspectele metodologice şi practice privind managementul riscurilor şi performanţelor bancare. Lucrarea de faţă abordează problematica complexă a riscului specific mediului economic actual, în conceptul dinamic şi diversificat al mecanismelor economice de pe piaţă. tratând riscul ca pe o asumare conştientă şi calculată a realităţii. Este adevărat că cine nu riscă nu câştigă, dar tot atât de adevărat este că asumarea superficială sau parţială a riscului nu înseamnă întotdeauna garanţia câştigului aşteptat. Viaţa recreează în mod constant incertitudinea şi riscul. Însăşi viţa este în sine şi consolidare a abilităţii de a accepta şi înfrunta realitatea riscurilor. Raţionalitatea este nu atât o problemă de evitare a riscurilor şi de eliminare a incertitudinii, cât de control al riscurilor şi de reducere a incertitudinii la niveluri acceptabile în situaţii date. Este evident că numai în cazuri cu totul excepţionale norocul surâde celor ce se avântă în afaceri fără să ştie unde vor să ajungă. În mod constant, însă, succesul este un corolar al unor studii susţinute privind adaptarea la condiţiile pieţei. Intrând în profunzimea riscului economic, lucrarea de faţă este dedicata riscului bancar, risc care însoţeşte ca o umbra dezvoltarea şi prosperitatea băncilor de pretutindeni, aceste uzine financiare cu rol esenţial în funcţionarea organismului economic. Trebuie precizat, însă, că în studiul riscului bancar există o „barieră ştiinţifică” generată de confidenţialitatea inerentă acestui tip de analiză. De aceea, intenţia de a acoperi toată sfera de cuprindere a riscului bancar s-ar afla în contradicţie cu realitatea. Primul capitol al lucrării este dedicat prezentării conţinutului riscurilor bancare precum şi a modalităţilor de gestionare a acestora. Stadiul actual al dezvoltării pieţelor financiare şi asistemului financiar, precum şi evoluţiile mediului în care acestea operează au impus abordarea dintr-o altă perspectivă a problematicii riscurilor economice, în general, şi a celor bancare, în special. Dacă până în anii ’70, riscurile bancare se rezumau doar la riscul de creditare în relaţiile băncii cu clienţii şi în cadrul sistemului de plăţi, pe măsură ce instabilitatea a devenit trăsătură dominantă a mediului economic, băncile se confruntă cu noi riscuri. Pentru a putea face faţă noilor provocări se impune identificarea riscurilor şi a cauzelor ce le determină şi le influenţează, elaborarea procedurilor, tehnicilor şi instrumentelor de măsurare, atenuare şi evitare a acestora, ştiindu-se că riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute. Competitivitatea societăţilor bancare contemporane îşi are sorgintea în calitatea strategiilor pe care le adoptă şi le aplică, strategii în care managementul riscurilor joacă un rol esenţial. Condiţionarea decisivă a performanţelor bancare de conţinutul managementului bancar în general, şi a managementului riscurilor financiar-valutare în special, evidentă pentru cvasitotalitatea băncilor, explică interesul cercetătorilor şi practicienilor pentru acest domeniu. Situarea sa în prim-planul managementului bancar contemporan este valabilă pentru întregul sistem bancar, inclusiv pentru băncile centrale care trebuie să dispună de strategii capabile să identifice, comensureze şi minimizeze riscurile bancare globale.

În definirea riscului bancar, cei mai mulţi specialişti se rezumă doar la tratarea riscului de creditare sau de lichiditate, care derivă din funcţia clasică a băncilor. Alţii se concentrează asupra identificării unor pierderi potenţiale sau efective generate de riscuri aleatoare, ca de exemplu frauda, catastrofele naturale. Astfel, abordarea secvenţială a riscurilor bancare nu este surprinzătoare, deoarece problematica riscurilor bancare, a managementului acestora nu a avut importanţa pe care o are în prezent, atât pentru practicieni, cât şi pentru teoreticieni. Riscurile bancare trebuie privite global, analizate dintr-o perspectivă sistemică, evidenţiindu-se interdependenţele dintre ele, ştiindu-se că producerea unuia poate genera în lanţ alte riscuri. Indiferent de tipul instituţiilor bancare – bănci regionale, locale, universale, de investiţii sau de retail – toate şi-au ajustat comportamentul ca actori pe piaţa financiar-bancară, în funcţie de evoluţia sistemului bancar marcat de fenomenul globalizării, intensificarea concurenţei, liberalizarea pieţelor financiare, apariţia inovaţiilor financiare. Practica bancară tradiţională, axată pe constituirea de depozite şi acordarea de credite, este în prezent doar oparte din activitatea băncilor, noile orientări către piaţă şi diversificarea ofertei bancare punându-şi amprenta asupra managementului riscurilor în scopul evitării eventualelor sincope în activitatea băncilor. Astfel, analiza bancară tradiţională plasează instrumentele cantitative de tipul indicatorilor (utilizaţi pentru evaluarea băncii, calitatea portofoliului de credite, indicatori de lichiditate, gradul de adecvare a capitalului sau poziţiile deschise de risc valutar) în centrul evaluării şi gestionării riscului. Deşi acest tip de analiză statică este extrem de utilă, nu reprezintă un indicator adecvat pentru profilul risc al unei bănci. Un concept relativ nou în literatura de specialitate şi în practica bancară o constituie analiza bazată pe risc a băncilor, care presupune o permanentă revizuire analitică a activităţii băncii, asigurându-se menţinerea stabilităţii şi încrederii în sistemul financiar. Această abordare presupune extinderea instrumentelor cu care operează analiza bancară tradiţională, acestea fiind puncte de plecare pentru anticiparea riscurilor şi realizarea simulaţiilor, modificarea acestora în timp oferind o imagine dinamică a performanţelor băncii. Pe de altă parte, indicatorii financiari (referitori la structura bilanţului, profitabilitate, riscul de piaţă şi riscul de credit, lichiditate sau poziţiile valutare) fac obiectul supravegherii bancare, fiecare bancă având obligaţia de a calcula, raporta şi monitoriza nivelurile acestora. Analiza bazată pe risc ia în consideraţie şi alţi factori precum: calitatea şi stilul managementului, consecvenţa şi eficacitatea politicilor şi procedurilor bancare, eficienţa şi exhaustivitatea monitorizării riscurilor şi oportunitatea şi exactitatea sistemelor informaţionale de management . Obiectivul managementului riscurilor constă în minimizarea riscurilor cu care se confruntă banca, astfel încât să fie posibilă maximizarea valorii băncii. Unii economişti consideră că managementul riscurilor bancare este parte componentă a managementului financiar, alături de planificare şi prognoză financiară, sisteme contabile, controale interne şi trezorerie. Această abordare se dovedeşte a fi realizată dintr-o perspectivă îngustă, în realitate managementul riscului trebuind să răspundă la o serie de provocări. Practicienii consideră că un management adecvat al riscului trebuie să asigure băncii capacitatea de a identifica, cuantifica şi monitoriza profilul risc, cât şi de a le evita şi de a le finanţa. Aceste elemente se regăsesc de fapt în managementul fiecărui tip de risc, dar la nivel global capătăo nouă dimensiune. Succesul managementului riscului depinde şi de capacitatea băncii de a anticipa pierderile potenţiale, politica rezervelor, transferul pierderilor, precum şi de gradul de integrare al acestuia în sistemul global de management al băncii. Identificarea riscurilor bancare depinde de diversificarea liniilor de activitate sau a gamelor de produse bancare oferite clienţilor şi se concretizează în elaborarea profilului risc. La stabilirea profilului risc trebuie să avem în vedere faptul că multe riscuri sunt interdependente, o anumită expunere putând determina riscuri de mai multe tipuri.

acesta răspunzând vulnerabilităţii şi complexităţii mediului în care banca operează. de piaţă şi operaţional în special. Deoarece unul dintre obiectivele principale ale unei bănci.Cuantificarea riscurilor presupune utilizarea tehnicilor. instrumentelor şi abilităţilor necesare băncii pentru a comensura riscurile. pentru monitorizarea riscului de piaţă se pot uzita tehnici de gestiune a bilanţului (managementul activelor şi pasivelor) sau de diversificare a portofoliului. creânduse premisele pentru implementarea abordării bazate pe rating. Acordul de la Basel cu privire la adecvarea capitalului atribuie o importanţă deosebită instrumentelor de modelare cantitativă şi a capacităţii băncilor de a le folosi. evoluţia ulterioară a strategiei bancare va fi atinsă dacă profilul risc actual şi de perspectivă sunt neglijate. precum şi impactul acestuia asupra profitabilităţii şi a valorii nete a băncii. Monitorizarea specială a expunerilor la risc ale unei bănci se justifică atunci când se anticipează apariţia unor evenimente cu impact negativ asupra băncii.ul intern de evaluare a gradului de adecvare a capitalului unei bănci. Abordarea pe baza rating-urilor interne determină o îmbunătăţire continuă a practicilor interne de gestionare a riscurilor în general şi a riscului de credit. dar în acelaşi timp nu se substituie normelor prudenţiale şi vizează optimizarea cuplul risc-performanţă. Managementul riscului este parte integrantă a strategiei băncii. De exemplu. tehnicile sau procedurile utilizate în cuantificarea şi monitorizarea riscurilor nu sunt universale şi standardizate. monitorizarea riscului trebuie să se înscrie în limitele prudenţiale impuse de autoritatea monetară. În acelaşi timp.în capitolul II.il reprezintă asigurarea eficienţei activităţii bancare. Instrumentele. iar pentru riscul de lichiditate titularizarea. Se acceptă faptul că riscul este o componentă esenţială a profilului băncii şi. Scopul monitorizării riscurilor este minimizarea cheltuielilor asociate riscurilor aferente tuturor expunerilor care au fost identificate şi cuantificate. în consecinţă. am analizat gesdtiunea riscurilor bancare în cadrul BRD . practica demonstrând că acestea sunt specifice fiecărei bănci. Dezvoltarea instrumentelorde modelare cantitativă permit realizarea simulărilor care sunt utile în analiza efectelor induse de schimbările ce au loc în mediul bancar asupra profilului de risc al băncii.

Riscul bancar este probabilitatea ca intr-o tranzacţie să nu obţină profitul aşteptat şi chiar să apară o pierdere. În ceea ce priveşte activitatea bancară.CAPITOLUL I CONTINUTUL ŞI CLASIFICAREA RISCURILOR BANCARE Conţinutul şi definiţia riscurilor bancare Prin risc . putem înţelege posibilitatea apariţiei unor consecinţe nedorite. posibilitatea de a pierde.mai mult sau mai puţin favorabile sau nefavorabile. Riscurile financiare sunt singurele tipuri de riscuri care pot fi gestionate.cit.iar formele sub care se manifestă sunt următoarele:  riscul ratei dobânziii  riscul de lichiditate  riscul de schimb valutar  riscul insolvabilităţii  riscul de credit Riscurile financiare sunt strict legate de structura bilanţului contabil al băncii.prin deteriorarea performanţelor bancare. termenul provine din latinescul „re-secare”. generate .Riscurile comerciale se manifestă sub următoarele forme:  riscul de produs/serviciu  riscul de piaţă  riscul de imagine comercială 1 Op. de intermediere în sfera riscurilor financiare prin divizarea acestora. Riscurile financiare –reprezintă riscurile specifice operaţiunilor de creditare. Riscurile comerciale. sau chiar falimentul băncii. literatura de specialitate clasificând riscurile specifice activităţii bancare în trei categorii: riscuri financiare. ca urmare a unui slab serviciu de marketing şi a lipsei de talent managerial pentru noilr pieţe. se apreciează că „cei mai mulţi autori. din acest punct de vedere este tratată îndeosebi problema unor pierderi neprevăzute la activele bancare. de credit şi lichiditate”1. Luminiţa Roxin . iar mai apoi un eveniment incert. De asemenea. Sintetizând putem spune că riscul bancar reprezintă în primul rând un complex de evenimente cu consecinţe adverse pentru bancă. Gestiunea riscurilor bancare . riscuri comerciale şi riscuri de mediu. perioada actuală este caracterizată de era managementului de risc. Riscurile bancare reprezintă un fenomen care poate să apară pe parcursul derulării activităţii bancare şi care poate să producă efecte negative asupra activităţii respective. masură a neconcordanţei dintre diferite rezultate posibile . într-o acţiune viitoare. Etimologic . pierderi cauzate de riscuri de piaţă. se concentrează asupra funcţiei clasice a băncilor. care înseamnă ruptură într-un echilibru. amplificate sau eliminate de către managementul bancar. sunt foarte sensibile la dezechilibrele care pot să apară în compoziţia resurselor şi plasamentelor băncii. atunci cand definesc riscul şi gestiunea riscului.reprezintă riscurile generate de inadaptabilitatea băncii la noile servicii şi produse. posibil şi viitor care poate afecta întreaga activitate a unei bănci.

Riscurile de mediu. care împart riscurile bancare în patru categorii: I. vol . Managementul bancar.fie are un control limitat şi se manifestă sub următoarele forme:  riscul de deficit  riscul economic  riscul competiţional  riscul de reglementare 1. de credit. Riscuri conjuncturale. Riscuri operaţionale. 2003. in principal . II. riscul de piată Riscurile financiare au o mare interdependenţă şi pot induce o creştere a portofoliuluigeneral de risc al băncii. ceea ce poate duce la un risc de lichiditate. Riscuri de afaceri. definite ca un grad de incertitudine privind veniturile viitoare.II . la: • nivelul de dezvoltare macroeconomic • politica monetară • factorii legislativi de reglementare • infrastructura sistemului financiar • sistemul de plăţi • riscul sistemic general privind operaţiunile bancare IV. Astfel băncile care au structura activelor şi pasivelor în mai multe valute sunt expuse riscului valutar. care sunt legate de: • funcţionarea sistemelor interne şi tehnologia folosită • respectarea procedurilor şi normelor băncii • managementului defectuos • fraudă III. bazate pe arbitraj financiar şi care pot produce pierderi în cazul în care arbitrajul e făcut necorespunzător. care este corelat şi cu riscul de rată a dobanzii privind atragerea şi plasarea unor sume în diferite valute.Aici regăsim riscul de rată a dobanzii. riscul valutar. care se referă. Riscuri financiare.se referă la unele evenimente care dacă se materializează pot produce pierderi băncii: • risc politic • risc de contaminare • risc de criză bancară • alte riscuri conjuncturale2.reprezintă riscurile asupra cărora banca fie nu are control..2 Clasificarea riscurilor bancare O clasificare succintă a riscurilor este prezentată de Hennie van Greuning şi Sonja Brajovic Bratonovic. de solvabilitate şi care pot produce pierderi băncii dacă nu sunt gestionate corespunzător  riscuri speculative. care includ riscul de lichiditate. fiind de două tipuri:  riscuri pure. 2 Ionescu Lucian. Institutul Bancar Român.

precum şi la alte domeniicum ar fi tendinţele macroeconomice şi de piaţă care pot fi relevante pentru managementul riscului. 1. iar gestiunea riscurilor bancare constă în ansamblul metodelor de administrare a riscurilor bancare în vederea eliminării. in condiţii de prudenţă să işi asume riscurile specifice acestui proces pentru a putea obţine profitul dorit şi trebuie să aibă în vedere respectarea cerinţelor prudenţiale impuse de autoritatea naţională de reglementare. managementul activelor şi datoriilor precum şi managementul afacerilor. evitării.prin monitorizarea riscurilor bancare se înţelege evaluarea şi controlul politicilor şi practicilor privind managementul riscurilor bancare. care acoperă planificarea strategică şi a capitalului. parametrii acestuia. Băncile comerciale. pe baza unui sistem de indicatori specifici. în principiu . Băncile trebuie să procedeze permanent la monitorizarea riscurilor şi a tuturor poziţiilor din bilanţ. constituind împreună un obiectiv central al amnagementului bancar.2. Componentele cheie ale managementului eficient al riscului care trebuie să existe într-o bancă şi să fie evaluate de specialişti. În ceea ce priveşte literatura de specialitate. cunoaşterea şi aplicarea unor măsuri cheie pentru adoptarea deciziilor viitoare privind relaţia profit-risc. trebuie să cuprindă următoarele: -o funcţie de conducere întemeiată la cel mai înalt nivel al ierarhiei de conducere a băncii.1 Consideraţii Privind Criterii Generale Domeniul bancar se confruntă în zilele noastre cu „era managementului de risc.1. referitoare la managementul riscului. în scopul exercitării procesului decizional la nivel operaţional necesitând includerea pentru toate procesele de afaceri relevante -colectarea de date complete. aceasta nu stabileşte o linie de demarcaţie clară între metodele de gestiune şi instrumentele de monitorizare a riscurilor bancare.2.trebuie. o importanţă deosebită revine cuantificării acestora. care să fie responsabilă de gestionarea riscului şi de implementarea operaţională a politicilor şi deciziilor formulate de Comitetul pentru active şi datorii (ALCO). justificarea expunerii la riscul asumat. -o strategie întemeiată .2 Abordări contemporane ale naturii şi tipologiei riscurilor bancare În cadrul abordării contemporane a riscurilor bancare. iar managementul de risc connstituie aşadar o sarcină extrem de complexă şi importantă a managementului bancar. care permit detectarea problemelor cu care se cobfruntă o bancă. Orice bancă trebuie să adopte decizii corelate cu nivelul rezultatelor şi al riscurilor pe care doreşte să şi le asume pentru atingerea acestor niveluri. care permit . dimensionarea riscului astfel încât pierderea produsă prin materializarea acestiua să poată fi considerată normală pentru activitatea şi imaginea internă şi externă a băncii. devizării şi finanţării lor. la toate procesele funcţionale şi de afaceri. reuşita băncilor în această activitate depinzând şi de cadrul organizatoric adoptat caresă uşureze monitorizarea şi managementul riscului în general. clară şi explicită pentru managementul riscului şi un set de politici aflate în corespondenţă cu sarcinile operaţionale -existenţa unui grad corespunzător de formalizare şi coordonare a deciziilor strategice în legătură cu managementul riscului. precum şi a diminuării expunerii la risc a fiecărei bănci.

în această categorie intră următoarele rapoarte: ■ credite totale/total active . de corelare a activelor bancare cu capitalul şi cu celelalte fonduri de care banca dispune oferă informaţii cu privire la raportul dintre expunerea la risc şi sursa de finanţare a acestei expuneri.valorile mai mari decât unitatea ale acestui indicator demonstrează un management al riscului prudent.raportul trebuie să fie supraunitar.este indicatorul care exprima direct pondera creditelor de calitate inferioară (din punct de vedere al riscului de creditare) în total credite. este considerat un indicator al riseului de creditare atunci când înregistrează o creştere accelerată. Aceşti indicatori pot fi exprimaţi astfel: profit net/pierderi înregistrate la portofoliul de credite . prin raportarea la standardele internaţionale sau la propria existenţă istorică a băncii. exprimă procentual structura activelor bancare sau a portofoliului de credite. .evaluarea statică şi dinamică a riscurilor. ■ credite cu scadenţa depăşită raportate la total credite. ■ credite de calitate medie/credite totale . astfel: ■pierderi nete din credite raportate la total credite. reprezentând un semnal de alarmă pentru sistemul bancar. acordarea de garanţii şi chiar participarea băncii la sistemul interbancar de decontări. Indicatorii riscului de creditare Riscul de creditare se defineşte prin pierderile suferite de un agent economic datorită neîncasării la scadenţă a fluxului de venituri anticipat. ca urmare a deteriorării stării financiare a debitorului.acest raport trebuie să fie cât mai mic pentru a exprima o gestionare eficientă a riscului de creditare. ■ pierderi la portofoliul de credite/valoarea totală a portofoliului de credite: .cu cât ponderea creditelor în total active este mai ridicată cu atât activitatea bancară este percepută a fi mai riscantă. Expunerea băncii la riscul de creditare se poate analiza şi monitoriza permanent prin intermediul unui sistem de indicatori care se pot grupa în trei categorii: indicatori de structură. ■ fond de rezervă/pierderi la portofoliul de credite . ■ dinamica activelor şi a creditelor totale.acest indicator se utilizează m determinarea rezervelor necesare acoperirii pierderilor la portofoliul de credite.din punctul de vedere al băncii riscul de creditare nu se limitează la operaţiunea de creditare propriu-zisă. ■ credite la termen comparate cu totalul creditelor. Din această categorie fac parte indicatorii: ■ dinamica fondului de rezervă pentru acoperirea pierderilor la portofoliul decredite: este un indicator mai ales de uz extern. ceea ce reflectă existenţa unor resurse acoperitoare. Indicatorii de structură (de pondere). ■provizioane pentru pierderi din credite raportate la total credite. ■ rezerva pentru pierderi raportată la total credite. Trebuie menţionat faptul că . de corelare a activelor cu capitalul bancar. Altă modalitate de evaluare a riscului de creditare este prezentată succint prin intermediul următorilor indicatori. Indicatorii de dinamică. Indicatorii relativi. . sunt purtătoare de risc şi plasamentele în titluri de credit. indicatori de dinamică şi indicatori relativi. exprimă evoluţia în timp a unor indicatori valorici a căror mărime este comparată cu evoluţia riscului de creditare. Creditele de calitate medie cuprind creditele în observaţie plus cele substandard şi îndoielnice.

a demonstrat că factorul cel mai frecvent în falimentul băncilor 1-a constituit calitatea slabă a activelor bancare şi. Aşadar. din deţinerea de active şi pasive cu rată a dobânzii variabilă. managerii băncii trebuie să limiteze acest risc pentm a micşora consecinţele negative ce ar putea rezulta din modificările ratei dobânzii. atunci când acestea fie prezintă o anumită neadaptare la condiţiile pieţei. Indicatorii riscului ratei dobânzii utilizaţi în practica bancară sunt următorii: • Riscul ratei dobânzii – se calculează ca raport între activele productive şi pasivele purtătoare de dobânzi. în special. în plus. prin gestiunea riscului ratei dobânzii. în timp ce dobânzile câştigate din activele pe termen lung rămân relativ fixe. fie suferă variaţii diferite. • Marja netă a dobânzii bancare (Net Interest Margin – NIM) exprimă în unităţi monetare diferenţa dintre veniturile din dobânzi aferente activelor valorificabile şi cheltuielile cu dobânzile corespunzătoare: 3 Sursa: BNR. Odată cu creşterea dobânzilor pe termen scurt creşte şi costul fondurilor atrase. Băncile finanţează active pe termen lung pe seama pasivelor pe termen scurt. De aceea.■ rata anuală de creştere a creditelor. de asemenea. situaţie în care marja dintre câştigul din active şi costul pasivelor poate deveni negativă. însă mişcările ratei dobânzii pot să conducă la pierderi şi chiar la insolvabilitatea băncii. obţinând un câştig din diferenţa dintre dobânda mai mare la activele pe termen lung şi dobânda mai mică la pasivele pe termen scurt. dar şi din sistemul bancar românesc. Figura 1. monitorizarea riscului de credit trebuie să reprezinte o preocupare permanentă pentru managerii băncii deoarece studiul crizelor bancare din diferite ţări.1 Calitatea creditelor din sistemul bancar românesc3 Indicatorii riscului ratei dobânzii Riscul ratei dobânzii reprezintă riscul băncilor de a-şi vedea rezultatele afectate defavorabil de către evoluţia dobânzilor. Acest tip de risc îşi are originea în deţinerea de active şi pasive cu rată a dobânzii fixă care. Poate decurge. a creditelor. . diferă în ceea ce priveşte scadenţa şi condiţiile de remunerare.

analiştii bancari utilizează o serie de indicatori pentru măsurarea lichidităţii. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt în lichidităţi. • Rata GAP relativă = GAP / Total active • Indicele de sensibilitate a băncii la variaţia ratei dobânzii de pe piaţă = Active sensibile / Pasive sensibile. Băncile de detaliu înregistrează marje nete de dobânzi mai ridicate. Băncile care îşi propun să evite acest risc.marja ridicata este expresia succeselor în managementul activelor şi pasivelor. Valoarea orientativă maximă a acestui indicator este 1.Marja netă a dobânzii = Venituri din dobânzi – Cheltuieli cu dobânzile • Marja procentuală brută a dobânzii bancare (spread) – se calculează prin raportarea marjei nete a dobânzii la total active generatoare de venituri (de la care se încasează dobânzi). • lichiditatea în funcţie de total depozite. . • lichiditatea imediată (de trezorerie). dar poate fi şi expresia unui plasament în activele foarte riscante. În ceea ce priveşte semnificaţia potenţială: . Dacă banca analizată are acest indice peste 1. datorită dificultăţilor de previzionale a ratei dobânzii. . datorită costurilor mari ale fondurilor. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor. Situaţia fluxului de numerar nu arată dacă este posibil ca banca să fie obligată a plăti dobânzi mai mari pentru resursele atrase. • Indicatorul GAP (ecartul) – se calculează ca diferenţă între activele sensibile la dobândă (instrumente de credit cu dobânzi variabile) şi pasivele sensibile la dobândă (depozite cu dobânzi variabile. urmărindu-se o scădere cât mai mare a acestuia. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a face faţă datoriilor reprezentând totalul depozitelor şi al împrumuturilor. Datorită limitelor informaţionale ale situaţiei fluxului de numerar. împrumuturi de pe piaţă sau de la Banca Centrală). . Lichiditatea este calculată de către bănci sub următoarele forme: • lichiditatea globală. în timp ce băncile mari unele mai scăzute. Indicatorii riscului de lichiditate Riscul lichidităţii surprinde dificultăţile la care se expune şi pe care trebuie să le învingă o bancă pentru a procura resursele necesare spre a face faţă propriilor angajamente la un moment dat. • Marja procentuală netă a dobânzii bancare – se calculează ca raport între nivelul mediu al ratei dobânzii active şi nivelul mediu al ratei dobânzii pasive. profitabilitatea băncii va fî mai scâzută dacă ratele dobânzii scad şi mai ridicată dacă ratele dobânzilor cresc. pentru a satisface obligaţiile de plăţi exigibile. banca trebuie să renunţe la oportunităţile respective de plasament sau să le asigure cu titluri de valoare.marja constantă arată că banca are dificultăţi în obţinerea profitului. • lichiditatea în funcţie de total depozite şi împrumuturi. situaţie în care banca ar simţi că şi-a asumat în exces riscuri de lichiditate sau d e capital. au acest indicator foarte aproape de 1. care reflectă posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face faţă datoriilor pe termen scurt. Interpretarea lichidităţii bancare pe baza situaţiei fluxului de numerar arată invariabil dacă echipa managerială reuşeşte să procure suficiente fonduri din noile depozite sau din fondurile de pe piaţa monetară pentru finanţarea creşterii creditelor pe care le acordă. În caz că fondurile se dovedesc insuficiente.marja scăzută este expresia unei mari dependenţe de dobânzi pe termen scurt şi pasive volatile.

în economiile în care cursurile valutare sunt fluctuante. activele lichide sunt insuficiente pentru onorarea integrală a obligaţiilor. riscul apare ca pierdere valorică prin deprecierea valutei respective. care se calculează pe zile. o rată mai mare decât 1. de unde pot rezulta câştiguri sau pierderi în cazul în care au loc variaţii ale cursului acestor valute. În cazul unei poziţii negative. deci. • pasivele nete. împrumuturi de la banca centrală sau lichidarea unor active de portofoliu înainte de termen. Aceasta se calculează periodic. în timp ce pentru pasivele în valută pierderea este provocată de majorarea datoriei determinată de creşterea valorică a monedei străine. de asemenea. Astfel. banca trebuind să recurgă la surse urgente de finanţare. Optimizarea poziţiei lichidităţii bancare presupune echilibrarea celor două elemente principale: activele lichide şi pasivele imediate. când activele sunt mai mari decât pasivele. Poziţia valutară individuală se calculează pentru fiecare valută în parte. Dimpotrivă. corespunzătoare fiecărei perioade de timp.. potrivit formulei: Rata lichidităţii = total credite acordate/total depozite. prin compararea activelor cu pasivele. Situarea unei bânci pe o poziţie valutară scurtă poate fi considerată favorabilă atunci când cursul valutei . Indicatorii riscului valutar Riscul valutar exprimă. un indicator care se calculează pentru a semnala perioada de maximă nevoie de lichiditate.Trezoreria calculează. şi deci obţinerea unei poziţii nule. în funcţie de scadenţa operaţiunilor de împrumut. cum ar fi: împrumuturi de pe piaţa interbancarâ. ca diferenţă între activele şi pasivele cu aceeaşi scadentă. Originea riscului de schimb o constituie deţinerea de creanţe şi datorii în valută. Riscul valutar este. Pasivele nete simple se determină pentru fiecare perioadă. Pentru estimarea riscului de lichiditate sunt folosiţi următorii indicatori: • poziţia lichidităţii. implică riscuri sporite pentru bancă. respectiv diferenţa între pasive şi active clasificate după scadenţă. Dacă poziţia lichidităţii este pozitivă. excedentul de lichiditate peste limita admisibilă se plasează pe termen scurt în depozite pe piaţa interbancară. • rata lichidităţii exprimă evoluţia gradului de îndatorare a băncii faţă de piaţa monetară. indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie. O rată scăzută sub 1 exprimă un exces de lichiditate şi un profit diminuat. aceasta asigurându-şi lichiditatea cu pierderea cu scopul de a acoperi la nevoie cererile de restituire ale deponenţilor. Valoarea 1 a acestei rate exprimă o situaţie normală. Rezultă că expunerea potenţială la riscul valutar depinde de corelaţia dintre activele şi pasivele în valută. şi expunerea băncii în funcţie de depozitele la vedere şi total depozite. • poziţia valutară lungă. rezultând două poziţii distincte: • poziţia valutară scurtă. Evaluarea riscului valutar poate fi realizată prin intermediul a doi indicatori de bază: poziţia valutară individuală (pe fiecare valută în parte) şi poziţia valutară globală. evaluarea şi limitarea riscului valutar devine o problema foarte importantă. Pasivele nete cumulate se determină ca diferenţă între pasivele şi activele cumulate. posibilitatea ca o variaţie a cursului valutar pe piaţă să influenţeze negativ marja dobânzii bancare. În cazul activelor în valută. Banca trebuie să onoreze cu promptitudine toate cererile creditorilor de retragere a fondurilor. cu atât mai mare cu cât parităţile şi cursurile sunt mai instabile. când activele sunt mai mici decât pasivele. formate liber prin jocul cererii şi al ofertei. Funcţia esenţială a lichidităţii este de asigura creditorii asupra capacităţii băncii de a-şi onora obligaţiile asumate. care exprimă tendinţa de evoluţie a depozitelor pe termen comparativ cu cea a disponibilităţilor la vedere cu influenţă asupra stabilităţii resurselor şi nivelului costurilor. săptămâni şi luni şi a cărui optimizare constă în echilibrarea activelor lichide cu pasivele imediate.

şi nefavorabilă în cazul aprecierii cursului. Probabilitatea ca pierderile să depăşească fondurile proprii economice este pragul de toleranţă. Conform Acordului Basel II. indicatorul de solvabilitate (rata de adecvare a capitalului) se calculează pe baza principalelor riscuri ce se pot acoperi din capitalul (fondurile proprii) de care dispune banca. dar mai delicat de estimat în cazul distribuţiilor reale. La nivel european indicatorul se calculează la nivelul bilanţului consolidat în funcţie de nivelul fondurilor bancare totale (capital propriu şi capital suplimentar). fiind o măsură directă a riscului său de solvabilitate. Fondurile proprii economice sunt definite plecându-se de la pierderile care trebuie absorbite (pierderi medii şi pierderi neaşteptate care apar în cazul unor evoluţii adverse). Dificultăţile de evaluare a fondurilor proprii economice. Pentru definirea fondurilor proprii economice pot fi divizate pierderile viitoare posibile în trei categorii: • Pierderea medie sau speranţa de pierdere. Fondurile proprii economice sunt fondurile proprii necesare pentru a face faţa riscurilor măsurate cât mai obiectiv posibil şi nu forfetar. Ponderile utilizate pentru active şi echivalentul elementelor în afara bilanţului sunt de 0. Dacă rata de „default” medie pentru angajamente expuse la risc de 1000 este 1%. Pierderile medii reprezintă deci provizioane economice.respective se depreciază. Depinde de mai mulţi parametri: probabilităţi medii de „default” a clienţilor. adecvate la riscuri. Sumele de fonduri proprii definite în funcţie de măsura riscurilor sunt numite fonduri proprii economice. Alegerea pragului de toleranţă este critică. este imposibil de acoperit toate pierderile viitoare. sunt metodologige şi practice. Această pierdere medie este constituirea provizioanelor. pierderea medie este 1% x 1000 = 10. reprezintă pierderea statistică medie. 50 şi 100%. Intervalele de încredere sunt simplu de definit în cazul distribuţiilor normale. • Pierderea neaşteptată sau maximală este o pierdere suplimentară definită printrun prag de încredere sau prag de toleranţă. Ideal este de a fixa pragul de toleranţă la o valoare egală cu rata de „default” statistică corespunzătoare la rating-ul dorit. rata de recuperare în caz de „default”. Fondurile proprii economice şi măsurarea lor. astfel: Rata de adecvare a capitalului = Capital total ≥ 8% Risc de credit + Risc de piaþa + Risc operaþiona l Reglementarea prudenţială fixează praguri minime pentru fondurile proprii în funcţie de riscurile la care instituţiile bancare sunt expuse. 20. situarea pe o poziţie valutara lungă poate fi favorabilă atunci când cursul valutei se apreciază şi nefavorabilă atunci când cursul se depreciază. Analizele specifice ale riscurilor sunt indispensabile pentru definirea adecvării „obiective” a fondurilor proprii ia riscurile realmente posibile. . el reprezintă aversiunea faţă de risc. calculat ca raport între capitalul băncii şi activele băncii plus activele din afara bilanţului ajustate în funcţie de risc. volumul expunerilor la risc. iar nivelul coeficientului de ponderare este determinat de nivelul riscului de creditare (inclusiv de ţară) al unui plasament. cu deducerea participaţiilor. Riscul de insolvabilitate este evaluat prin indicatorul de adecvare a capitalului. Pragul de toleranţă nu este altceva decât probabilitatea de „default” a instituţiei. pierderilor perioadei curente şi acţiunilor răscumpărate. Este vorba de o bornă superioară a pierderilor ce nu poate fi depistată decât într-un număr mic de cazuri. cu atât mai probabilă cu cât numărul operaţiunilor este mai ridicat. Pentru diminuarea riscului valutar băncile trebuie să urmărească permanenet corelarea scadenţei activelor în valută cu cea a pasivelor în valută în vederea asigurării echilibrului poziţiilor exprimate într-o valută şi sa îsi analizeze permanent poziţiile nete deschise în toate valutele. În mod natural. De asemenea. Din punct de vedere subiectiv.

nici măsurările performanţelor nu sunt bine stăpânite. fondurile proprii reprezentând ultimul garant al solvabilităţii în faţa ansamblului riscurilor. Astfel de riscuri sunt luate în considerare cu ajutorul scenariilor catastrofă. fondurile proprii economice se exprimă sub forma unui multiplu al volatilităţii pierderilor posibile. În practică. una din sarcinile conducerii bancii fiind si aceea de a stabili obiectivul managerial central al fiecarei perioade. Dintre acestea nici unul nu are un primat 14aradigm. Reglementarea prudentială a solvabilităţii băncii se referă la adecvarea fondurilor proprii la riscurile asumate. Este vorba de un risc serios. In acest caz decizia trebuie luata intotdeauna avand in vedere si cheltuielile suplimentare necesare pentru asigurarea unei protectii corespunzatoare si pierderile potentiale mai mari.3. el poate fi fatal. Probabilitatea de apariţie este aproape nulă. nici riscul de solvabilitate. De altfel. Pierderile cu adevărat excepţionale sunt prin definiţie foarte rare. obiectivele managementului bancar sunt trei: maximizarea rentabilitatii. nici alte riscuri. de fapt. cu excepţia celor anormale.• Pierderea anormală sau excepţională este pierderea ce depăşeşte pierderea maximă. Este vorba de problema clasică a riscului de ruinare. dar dacă un astfel de accident intervine. In alte cazuri s-ar putea ca strategia bancii sa implice asumarea unor riscuri sporite sau a unor riscuri noi. Sustinem ca este evident deoarece obiectivul principal al acestor politici este acela de minimizare a pierderilor sau cheltuielilor suplimentare suportate de banca. Dacă fondurile nu sunt adaptate la nivelul riscurilor. Ceea ce nu inseamna decat ca si aceste programe trebuie selectate in functie de 14aradigm de eficienta. fondurile proprii reprezintă o referinţă obligatorie pentru toţi indicatorii de performanţă. costul implementarii si exploatarii procedurilor care vizeaza gestiunea riscurilor sa fie mai mare decat expunerea 14aradigm14 la risc. desigur evident ca o strategie bancara performanta trebuie sa cuprinda atat programe cat si paradigma de gestionare a riscurilor bancare care vizează.1 Conţinutul gestiunii riscurilor bancare Este. in anumite situatii. Dar daca decizia este de asa natura. datorită condiţiei imperative de remunerare satisfăcătoare a acţionarilor. S-ar putea ca. Numai ca nu intotdeauna aceste doua obiective – cel general 14aradi sectorial – se afla in 14aradigm1414. Existenta unor programe adecvate . nu este de neglijat nici efectul psihologic de descurajare a unor activitati frauduloase. Aceste pierderi excepţionale sunt însă dificil de considerat într-o manieră obiectivă întrucât fiecare poate defini propriul său scenariu extrem.3 Modalităţi de gestionare a riscurilor bancare 1. dar ele pot fi importante. Importanta gestiunii riscurilor bancare nu se rezuma totusi doar la minimizarea cheltuielilor. pe un orizont fixat. iar obiectivul central al activitatii bancare il reprezinta obtinerea unui profit cat mai mare pentru actionari. pentru un motiv oarecare. Preocuparea permanenta a conducerii pentru minimizarea expunerii la risc are efecte 14aradigm si asupra comportamentului salariatilor care devin mai rigurosi si mai constiinciosi in indeplinirea sarcinilor de 14aradig. minimizarea expunerii la risc si respectarea reglementarilor bancare in vigoare. De asemenea. Toate pierderile viitoare. atunci minimalizarea riscurilor bancare nu trebuie in nici un caz sa se transforme intr-un obiectiv in sine. 1. trebuie să fie estimate cu o probabilitate. minimalizarea probabilitatii producerii acestor riscuri si a expunerii potentiale a bancii.

create dupa 1990 si straine). Soliditatea unei banci ii atrage 15aradig deponenti in conditiile in care depozitele nu sunt asigurate in mod obligatoriu. reducerea refinantarii directe de catre banca 15aradig. El este caracterizat de faptul ca are lor intr-un context concurential si are drept rezultat prestarea de catre institutia financiara a unei game largi de servicii. schimbarea permanenta a normelor prudentiale de catre BRD si deteriorarea situatiei financiare a majoritatii clientilor mari. iatr altele presupun operarea pe piete cu care bancile nu sunt 15aradigm si atunci personalul pare lipsit de 15aradigm1515e1515e15. a cadrului legal de operare (legea permitand angajarea intr-o gama larga de operatiuni financiare). Daca bancile nu sunt obligate sa se asigure de raspunderea civila fata de deponenti. ca si asimilarea de catre salariati a unor noi tehnici si instrumente de gestiune a riscurilor. asigurari). . Insa pierderile suportate de unii actionari si volatilitatea veniturilor duc la diminuarea valorii de piata a bancilor. este preferabil ca asiguratorul sa perceapa prime de asigurare 15aradigm1515e1515. pentru ca ele risca sa fie tratate de catre partenerii mai specializati drept conglomerate formate la voia intamplarii. posibila doar in conditiile “productiei de masa”. In sectorul bancar cresterea a devenit un atribut 15aradigm15 al performantei bancare. conduse de 15aradigm ignorante in noile domenii si inconstiente de capacitatea neta de castig sau riscurile 15aradigm (exemplul bancii Baring’s).pentru prevenirea si controlul riscurilor bancare contribuie si la impunerea institutiei in cadrul comunitatii bancare. In aceste conditii. Ea nu este un scop in sine ci este impusa de rentabilizarea investitiilor in tehnologii noi. sa acorde cele mai ridicate dobanzi. pentru conducerea bancilor. in lipsa de lichiditate. Drept urmare imaginea bancilor pe pietele financiare tinde sa fie una deficitara. Tranzitia a insemnat pentru bancile romanesti modificarea statutelor (ele operand ca societati pe actiuni). in ceea ce priveste gestiunea riscurilor bancare. atunci interesul acestora pentru alegerea celor mai sigure institutii este diminuat. este 15aradigm15 (in Romania in special) piata tinde sa trateze toate bancile la fel. In Romania bancile au facut fata tuturor factorilor de instabilitate financiara intrun context de instabilitate generala 15aradigm de procesul de tranzitie. gestiunea patrimoniului) si cresterea in zona noilor servicii bancare (gestiunea de trezorerie. implementarea unor politici adecvate de gestiune a riscurilor devine o 15aradigm1515e. Proasta gestiune a catorva banci poate influenta 15aradigm si imaginea publica a celorlalte. nu in cele din urma. Unele din aceste servicii sunt noi si personalul este lipsit de experienta. operatiuni pe piata de capital. ceea ce face 15aradig de scumpa procurarea de capital suplimentar (necesar pentru protectia generala a institutiei in conditii de crestere). servicii informatice si de informare. In conditiile unui management 15aradig. mai ridicate pentru bancile cu o gestiune deficitara a riscurilor (cazul SUA) astfel incat sa existe o penalizare explicita pentru acestea. Deoarece comunicarea bancilor cu publicul si chiar cu actionarii. efectuarea viramentelor. Pentru evitarea acestei selectii adverse. Clientii doresc o banca sigura si actionarii la fel. principalul criteriu devine rentabilitatea plasamentului. Procesul de crestere in sectorul bancar are doua 15aradigm15: cresterera in domeniul serviciilor bancare traditionale (creditarea clientilor. cresterea operatiunilor in cele doua arii mari – servicii traditionale si servicii noi – ar trebui sa aiba un 15aradi 15aradigm1515. Poate sa apara atunci o selectie 15aradig pentru care este foarte probabil ca bancile cu cele mai mari 15aradig. concurenta din partea altor institutii financiare (fondurile de plasament) si altor banci (romanesti. nu de putine ori experienta unor astfel de programe conditionand admiterea sau participarea bancii respective la asociatii interbancare (indeosebi de plati) sau obtinerea unor calificative superioare din partea autoritatii bancare. o gestiune eficace a riscurilor bancare isi va pune amprenta si asupra imaginii publice a bancii. Si. libertatea in alegerea partenerilor interni si externi.

un act de încredere. In acelasi timp. Daca procesul de gestiune a riscurilor bancare si sistemul global de management sunt 16aradigm16.riscul tranzacţiei. procesul de luare a deciziei de creditare să se bazeze pe cunoaşterea şi înţelegerea activităţii clienţilor.In concluzie. ea face. în consecinţă. Riscul asumat este influenţat de capacitatea reală a debitorului de a-şi îndeplini obligaţiile în viitor. iar pe de altă parte să ia măsuri pentru diminuarea riscului. Orice credit acordat presupune asumarea conştienta a unui risc. se referă la diferite aspecte funcţionale şi operaţionale ale riscului afacerii. nu există afaceri absolut sigure. într-o oarecare măsură. 1. Oricare ar fi însă nivelul riscurilor asumate. deoarece performanţele băncii depind de eficienţa cu care sunt plasate creditele. este foarte important să se înţeleagă modul în care acest risc poate fi micşorat la maximum. acceptându-se un risc financiar asupra posibilităţii ca acea entitate/persoană să nu fie capabilă în viitor să-şi achite obligaţiile. Operaţiunile de credit efectuate de bancă au la bază prudenţa bancară ca principiu fundamental de politică bancară ce caracterizează întreaga sa activitate. Acordarea unui credit poate fi în general descrisă ca fiind procesul prin care o anumită valoare este împrumutată unei entităţi sau persoane. dau posibilitatea băncii. să ofere acestuia serviciile şi produsele adecvate. care pot fi împărţite în patru categorii: . echipa managerială are datoria de a selecţiona judicios clienţii. riscuri atunci când acordă credite şi. în mod cert. Atunci când banca acordă un credit. în vederea protejării fondurilor care sunt împrumutate. gestiunea lor adecvata pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de soc. daca folosesc 16aradigm de analiza si gestiune in vederea cresterii eficientei. toate băncile înregistrează în mod curent pierderi la portofoliul de credite. în primul rând. pe baza cunoaşterii detaliate a clientului. atunci când unii debitori nu îşi onorează obligaţiile. practic. precum şi prevederilor pentru viitor. Cunoaşterea activităţii desfăşurate de client în perioada anterioară. prin simplul fapt că. În luarea deciziei de asumare a unui risc acceptabil precum şi a unei datorii acceptabile. Creditarea se referă la procesul de acceptare a unui risc asupra unui potenţial debitor care desfăşoară o anumită activitate.3. deoarece riscurile bancare sunt o sursa de cheltuieli neprevazute. . Toate bancile si institutiile financiare trebuie sa-si imbunatateasca intelegerea si practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-si putea gestiona cu 16aradig diferite game de produse in anii ‘90. Prudenţa bancară presupune ca. pe de o parte. în vederea recuperării creditelor şi a încasării dobânzilor. consolidarea valorii actiunilor bancare se poate 16aradig doar printr-o comunicare reala cu pietele financiare si implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. Acest lucru necesită utilizarea unui sistem de investigare a tuturor componentelor de risc ale activităţii de creditare. pierderile la portofoliul de credite pot fi minimizate dacă operaţiile de creditare sunt organizate şi gestionate cu profesionalism. Bancile pot gestiona cu 16aradig riscurile bancare daca recunosc rolul strategic al riscurilor.2 Configuraţia gestiunii riscurilor bancare Managementul riscului de creditare Orice bancă îşi asumă. atunci banca va avea 16aradig.

riscul de credit. se referă la capacitatea clientului de a-şi achita datoriile faţă de bancă. Înţelegerea în profunzime a tuturor componentelor identificabile şi cuantificabile ale riscului general dă posibilitatea comparării riscului general în raport cu recompensa viitoare şi. Foarte important în riscul tranzacţiei este cunoaşterea naturii şi structurii afacerii propuse de client.riscul creditării debitorilor unici. elibera scrisori de garanţie sau avaliza cambii sau bilete la ordin. Graiova. sursa de rambursare a creditului este identificabilă şi poate. Calitatea sursei de rambursare este o componentă de mare importanţă în cunoaşterea şi comensurarea riscului. 2006. Alta este situaţia în cazul unui credit pentru capital de lucru. înţelegerea şi acceptarea tuturor aspectelor funcţionale şi operaţionale ale riscului implicat. In fiecare din aceste tranzacţii există un risc de credit. • orice alte circumstanţe care pot afecta sau schimba riscul în sine. Spre exemplu. Management bancar. ea 4 Neţoiu. în acelaşi timp. riscul de credit putând fi astfel determinat. se regăseşte în tipul de tranzacţie. deoarece poate fi analizată calitatea acesteia şi urmărit mecanismul prin care debitorii clientului efectuează plăţile. cea mai importantă etapă a procesului de creditare este selectarea cererilor de creditare.. eliberarea fondurilor bancare se face imediat sau într-un termen foarte scurt. Aprecierea justă a riscului de credit este. orice credit comportă riscul ca aceste încasări să nu se realizeze deloc sau parţial. economice şi practice faţă de împrumutat.deci. banca poate acorda credite. . Din această perspectivă. L. Acest risc mai este numit şi risc de insolvabilitate a debitorului. • mecanismul prin care se face plata din sursa de rambursare.4 Riscul tranzacţiei. în sensul că în cazul creditului. Editura Universitaria. echipa managerială va lua decizia de a acorda sau nu creditul respectiv. Este preferabil ca banca să încheie tranzacţii în care sursa de rambursare să fie identificabilă. să fie măsurată calitatea şi urmărită modalitatea de plată. şi anume: • tipul de credit ce se solicită. riscul de credit. 159 . Pentru minimizarea expunerii la risc.riscul garanţiei. unde sursa de rambursare este neidentificabilă. politice. fiind necesar să fie bine cunoscute în vederea aprecierii riscului general pe care îl implică creditul respectiv. • sursa de rambursare a creditului. • calitatea sursei de rambursare. Deosebirea dintre aceste afaceri pe care le face banca. M. Orice credit reprezintă o anticipare a unor încasări viitoare. în cazul unui credit pe documente. . • implicaţiile juridice. şi anume că agentul economic cu care banca a intrat în relaţie să nu poată plăti la termenul respectiv. eliberarea fondurilor devine efectivă la o dată viitoare şi numai în situaţia în care clientul nu şi-a respectat obligaţiile pentru care a solicitat garanţia băncii. • termenul pe care se acordă. el este esenţial în activitatea bancară deoarece principala funcţie a unei bănci o reprezintă acordarea de credite. ( a fluxului de încasări). riscul garanţiei şi riscul creditării debitorilor unici se află într-o strânsă legătură. se referă la posibilitatea băncii de a recupera creanţele sale din ultima sursă pe care o are la dispoziţie. iar în situaţia eliberării scrisorilor de garanţie sau avalizărilor. Riscul tranzacţiei Acest risc necesită identificarea. El cuprinde: • natura şi structura afacerii. pag. • scopul pentru care este solicitat produsul de credit. de o importanţă majoră pentru bancă. în acest sens. este acelaşi. De exemplu.

că debitorul are posibilităţi să-şi achite obligaţiile asumate. Trebuie aşadar întelese şi evaluate toate componentele referitoare la client. Cauza acestui risc o reprezintă conjunctura economică dificilă. -categoria a-III-a – se utilizează numai pentru tranzacţiile încheiate de bancă cu alte societăţi bancare.234. monitorizat şi măsurat. Managerul de bancă trebuie să fie convins. care sunt garantate cu alte tipuri de garanţii decât cele menţionate la categoria I. O bancă care este puternic angajată intr-o firmă. fiecare creanţă având un alt grad de lichiditate şi alt mecanism de plată. Riscul de credit5 Reprezintă riscul asumat de bancă în caz de faliment al unuia dintre clienţii sai. existenţa unui sistem de centralizare a riscurilor. În ceea ce priveşte riscul de creditare implicat în cazul tranzacţiilor dintre bancă şi clienţii săi. ofiţerul de credite trebuie ca. 2003. Creditele pe obiect sunt de preferat celor pentru capital de lucru tocmai pentru că riscul poate fi identificat.p. precum şi activitatea desfăşurată de acesta. s-a stabilit următoarea clasificare a limitelor de risc aferent tranzacţiilor: -categoria 1 – sunt tranzacţii cu risc de credit 0. supravegherea atentă a limitelor autorizate la acordarea creditelor. nu se utilizează în cazul clienţilor comerciali. într-un context general. Este interesant de a nuanţa puţin aspectul renunţării la încrederea reciprocă cauza care face debitorul sâ-şi încalce promisiunea făcută iniţial la încheierea acordului de credit. . Aşadar pentru a minimiza riscul asumat de către bancă. -categoria a-IV-a – se includ tranzacţiile de schimb valutar (la vedere şi la termen). gajuri. Pentru bancă efectele se concretizează în pierderi totale sau parţiale ale capitalului împrumutat în funcţie de natura garanţiilor şi de posibilitatea de valorificare a acestora. În această categorie se includ toate tranzacţiile comerciale atât cele pe termen scurt cât şi cele pe termen mediu şi lung. Băncile pot utiliza şi anumite măsuri pentru gestionarea acestui risc: constituirea de garanţii. starea financiară necorespunzatoare a firmelor. Management Bancar. să propună clientului acel produs care să implice un risc cât mai mic din partea băncii. cât şi prin creditele acordate se va confrunta cu acest tip de risc in cazul falimentului acesteia. atat prin participanţii la capitalul său. adică nivelul dobânzii. Cristi. În această categorie se includ toate tranzacţiile care sunt garantate cu: -depozite colaterale. Craiova. etc. prin renunţarea la motivaţia psihologică de încredere reciprocă. Apare sub forma deteriorării serviciului datoriei prin întârzierea plăţii dobânzilor sau ratelor. absenţa supravegherii. -garanţii emise de bănci de categoria A. -categoria a-V-a – păstrarea în custodie. sub forma pierderilor determinate de nerespectarea contractului de către debitor. ca de exemplu ipoteci. care îndeplineşte în principal trei funcţii: 5 Spulbăr M. . Riscul de credit apare. Editura Sitech. -categoria a-II-a – cuprinde tranzacţii cu risc de credit 100%.garanţii emise de guvernul român sau de guvernele altor ţări de categoria A. Ceea ce face părţile angrenate în raportul contractual de credit să coopereze pentru realizarea intereselor distincte este sistemul preţului la care se recurge în acest caz.regăsindu-se în rezultatele activităţii globale a clientului. în urma analizei pe care o efectuează asupra datelor istorice şi a prognozelor financiare. în funcţie de performanţele financiare ale clientului.

acesta trebuind să compare creşterea cheltuielilor financiare cu nivelul preţului de vânzare a produselor pe diferite pieţe. ce stabileşte creşterea ratei rezervei minime obligatorii. aparţin organizării creditorului. printr-o nouă negociere. banca utilizează în politica sa de creditare şi unele restricţii. desigur. Managementul riscurilor presupune ca formă de asigurare împotriva riscului provizionarea. Sistemul de provizionare în cadrul băncilor comerciale. . Dintre acestea cea mai importantă este decizia de a nu acorda credite: . prin blocarea unui necesar de resurse financiare de către societatea bancară în cont la Banca Centrală. acoperirii eventualelor credite cu incertitudini în recuperare. Factorii perturbatori care pot duce la apariţia acestui risc. • repartizarea venitului. reglementat de normele în vigoare. motivată la nivel global de necesitatea inhibării creditului. fiind necesar în acest caz restabilirea relaţiei de încredere reciprocă. ponderea provizioanelor în total împrumuturi etc. în concepţia debitorului. pentru produse de cea mai bună calitate. entitate a statului. Cristi.1 Coeficienţii de provizonare aferenţi categoriilor de clasificare6 Categoria de clasificare Standard In observaţie Substandard Îndoielnic 6 • Coeficientul 0% 5% 20% 50% Sursa: Spulbăr M. stabilindu-se în acest sens un sistem de coeficienţi de provizionare aferenţi categoriilor de clasificare a creditelor. 2003 . ce detennină nerespectarea promisiunilor liber consimţite. menite să elimine riscul acestei activităţi. pe sectoare de activitate.agenţilor economici care nu contribuie cu capital propriu la finanţarea activelor circulante sau a investiţiilor. protejării depozitelor persoanelor fizice şi juridice. ponderea pierderilor din împrumuturile acordate acestor ramuri şi categoriile de clienţi în total împrumuturi acordate de bancă. • impulsionarea debitorului pentru organizarea producţiei într-un mod cât mai puţin costisitor. Tot în etapa de evaluare a portofoliului de credite se poate determina. Craiova. urmare a reacţiei de conservare a propriei situaţii economice. Management Bancar. Factorii perturbatori externi.agenţilor economici cu management defectuos. specifici acordului de credit.unităţilor economice în curs de reorganizare sau lichidare. în sensul că debitorul urmăreşte în permanenţă cât din rezultatul muncii sale este distribuit prin dobânda plătită creditorului şi. Editura Sitech. care tinde să se interpună în relaţia liberă a părţilor. prezentaţi în tabelul următor: Tabelul 1. premisa nerambursării. prin mobilizarea resurselor disponibile. Majoritatea debitorilor sancţionează astfel raportul contractual. printr-o vădită neputinţă a factorilor de decizie managerială de a restructura calitatea portofoliului de credite. cât îi rămâne lui. ponderea împrumuturilor slabe în total împrumuturi acordate de bancă. cum ar fi managementul şi strategia eronată în domeniul finanţărilor. prin neplata dobânzilor şi a ratelor de credit. inclusiv a celor împrumutate. este destinat protejării capitalului băncii. rezidă din politica acelei organizaţii numită stat. Pentru a nu se ajunge la situaţii în care clienţii să nu poată rambursa creditele. Un exemplu îl întâlnim în cadrul politicii monetare antiinflaţioniste adoptate de Banca Centrală. Un asemenea procedeu creează dc la începutul relaţiei.transmiterea de informaţii pentru debitor asupra costurilor sale financiare. . fară perspectivă de redresare. când pierderile exerciţiilor financiare anterioare ale băncii finanţatoare sunt aruncate asupra preţului de vânzare a resurselor financiare plasate în afacerea debitorului nou contractant.

Modul în care se constituie garanţia. în curs de derulare la unităţile băncii şi sunt destinate acoperirii eventualelor credite care. Garanţiile sunt folosite în caz de insolvabilitate a debitorului. banca asumându-şi în felul acesta un risc egal cu acela faţă de clientul care beneficiază direct de credit. în limita de 2% din soldul creditelor acordate. analitic şi interpretativ. implicit. În momentul în care banca ia în garanţie active şi consideră că s-ar putea să nu fie capabilă să le execute la un preţ care să acopere datoria într-un timp scurt după încheierea procesului legai. respectiv tipul şi mărimea lor. Procesul de preluare a controlului asupra garanţiei necesită timp. precum şi de determinare a nivelului optim de provizionare. banca se poate proteja faţă de pierderile din credite prin operaţiunea de cedare a riscurilor prin asigurare. atunci riscul trebuie identificat şi evaluat cât mai corect înainte de acordarea creditului. implică forme diferite de identificare şi cunoaştere a riscului. Pe lângă provizionare. în procesul de elaborare a deciziei de creditare. reprezintă un domeniu de interes deosebit pentru managementul băncii. În vederea administrării riscului general de credite rezultat din activitatea de creditare. Acesta rezultă din incertitudinea băncii asupra posibilităţii de a-şi recupera creanţele din ultima sursă pe care o are la dispoziţie. de mare importanţă sunt garanţiile. pentru a acoperi. Riscul garanţiei În analiza creditelor cu probleme.Pierdere 100% Cuantumul provizioanelor specifice de risc diferă în funcţie de clasificarea creditelor. banca va obţine foarte puţin sau chiar nimic din executarea ei. în vederea acoperirii riscurilor de pierderi la portofoliul de credite. managementul bancar prevede ca obligaţie constituirea unei rezerve generale pentru riscul de credit. prezintă incertitudine în recuperarea lor. fiecărei categorii de clasificare a creditului îi corespunde un anumit coeficient de provizionare. b) al doilea nivel de analiză a riscului garanţiei se referă la momentul lichidării garanţiei în cazul în care banca va trebui să procedeze la executarea acesteia. Garanţiile trebuie să reprezinte ultima sursa de rambursare a creditului. Provizioanele specifice de risc sunt aferente fiecărui credit aprobat. avalizări). prin valorificare. în urma analizei serviciului datoriei sau ca urmare a iniţierii de proceduri judiciare. activitatea de constituire a provizioanelor de toate categoriile capătă un caracter continuu şi rezultă. Acestea sunt solicitate de bănci pentru acoperirea creditelor acordate (în lei şi valută) şi a altor angajamente (deschideri de acreditive. după epuizarea tuturor celorlalte căi. din evoluţia calităţii creditelor acordate de bancă. O atenţie deosebită se acordă evaluării corecte şi reale a riscului de creditare şi a dobânzilor aferente precum şi a posibilităţilor certe de valorificare a garanţiilor avute în vedere la acordarea creditelor. debitul neacoperit de beneficiarul facilităţilor oferite de banca. iar la sfârşitul acestui proces. Gestionarea riscului garanţiei presupune două nivele de analiză: a) primul nivel este cel al cuantificării valorii garanţiei înainte de acordarea creditului. Astfel. scrisori de garanţie bancară. Dezvoltarea unui sistem performant de analiză şi evaluare a portofoliului de credite. Este necesar ca la baza analizelor manageriale să stea un proces de investigare. existent la sfârşitul anului. care să utilizeze o . dacă nu va fi posibil că această garanţie să fie vândută la un preţ care să acopere datoria. astfel încât volumul provizioanelor constituie să fie acoperitor pentru creditele şi dobânzile incerte. banca poate încheia asigurări cu instituţii specializate. Ca şi în cazul analizei calităţii portofoliului de credite. Pentru bancă calitatea girantului este la fel de importantă ca şi calitatea clientului garantat. Astfel. garanţia. ele trebuie sâ se utilizeze numai în cazul în care nu mai există alte posibilităţi de rambursare a creditului şi a plăţii dobânzii. direct de la client sau indirect de la un terţ care îl garantează pe acesta.

au aceeaşi conducere. . .„interdependenţă comercială directă. .varietate de proceduri şi tehnici. grup. După consultarea documentaţiei de înfiinţare a clientului se pot obţine informaţii utile despre: . Datorită gradului sporit de risc pentru bancă.natura capitalului (patrimoniu public.nivelul cumulat al împrumuturilor acordate reprezintă un singur risc de credit pentru bancă. incluzând. op.împrumuturile acordate unui singur debitor să nu depăşească 20 % din fondurile proprii ale băncii.atribuţiile unităţilor subordonate. Debitorii unici pot fi: regii autonome. indiferent dacă este efectiv sau potenţial.din regulamentul de organizare şi funcţionare al regiei. . este de competenţa exclusivă a Centralei. investiţii în acţiuni şi alte valori mobiliare. citată. . fară a se limita ia acestea: credite. Tot în baza aceleiaşi legi8. bilanţ şi contul de profit şi pierdere. următoarele situaţii: . L. gestionarea împrumuturilor mari. societăţi comerciale.suni afiliate aceleiaşi persoane.structura şi natura capitalului subscris şi vărsat.” În conformitate cu legislaţia în vigoare se stabileşte modul de reglementare a creditării debitorilor unici. 168 Legea Bancară 8 . .suma totală a împrumuturilor mari nu poate depăşi de 8 ori nivelul fondurilor proprii ale băncii. .din contractul de societate şi statutul societăţii comerciale.după modul de organizare şi funcţionare a clientului: . alta sau celelalte vor întâmpina dificultăţi similare. In cazul acestor persoane se vor lua în considerare. .structura organizatorică a clientului (de sine stătător.numele şi calitatea acţionarilor.garanţii încrucişate. efecte de comerţ scontate. evidenţiat în bilanţul contabil sau în afara bilanţului. Identificarea de către bancă a debitorilor unici se poate face: S. . garanţii emise.7 Riscul creditării debitorilor unici Conform Legii bancare un singur debitor reprezintă „orice persoană sau grup de persoane fizice şi/sau juridice faţă de care banca are o expunere şi care sunt legate economic între ele în sensul că: . expunerea este definită ca fiind „orice angajament asumat de o bancă faţă de un singur debitor. fără a fi limitative. putere de control: . etc). .prin verificarea documentelor contabile de sinteză: balanţa de verificare. pentru acele angajamente care depăşesc 10% din fondurile proprii ale băncii. M. 7 Neţoiu.statutul juridic (societate comercială şi tipul acesteia. dacă unele dintre ele vor întâmpina dificultăţi de rambursare. care nu poate fi substituită într-un termen scurt”. patrimoniu social). deoarece numai în acest fel se poate obţine înţelegerea necesară formării unei opinii în legătură cu decizia de creditare. după cum urmează: . efecte de comerţ 21aradigm21. direct sau indirect. Regiile autonome pot contracta credite cu băncile comerciale în valoare de cel mult 20% din veniturile brute realizate în anul precedent. pag. grupuri (holdinguri). acreditive deschise sau confirmate. cu unităţi subordonate).. S. regie.una dintre persoane exercită asupra celorlalte. întrucât persoanele sunt legate într-o asemenea măsură încât.

swapuri pe rata dobânzii Prin riscul dobânzii se subliniază posibilitatea diminuării veniturilor bancare (şi deci a profiturilor) ca urmare a variaţiei (în timp) a ratei dobânzii. aferent activităţii în monedă naţională.riscul băncii este dat de expunerea totală faţă de grup. excepţie făcând doar certificatele de depozit pentru care se utilizează o dobândă fixă. mai importante fiind: măsurarea marjelor previzionate şi a sensibilităţii la variaţiile de rata a dobânzii. este necesară o prognozare bazată pe criterii riguros acceptate a modificărilor ce pot interveni în nivelul şi structura ratei dobânzilor. Sensibilitatea băncii la variaţia dobânzii pe piaţă este caracterizată de măsura în care marja dobânzii bancare este afectată de creşterea sau scăderea nivelului dobânzii pe piaţă. În funcţie de natura legăturilor existente între clienţi. Trebuie permanent avută în vedere o analiză a structurii resurselor atrase şi a plasamentelor. precum şi o supraveghere a acestora. cât şi a celor extrabilantiere. într-o ameninţare majoră la adresa unei bănci. care se constituie într-un debitor unic.  în cazul grupurilor: .referatul de credite trebuie să conţină informaţii despre angajamentele financiare ale clientului şi ale debitorului unic. trebuie să efectueze o astfel de analiză care să permită luarea unei decizii bazată pe cunoaşterea şi asumarea riscului real de către bancă. Gestiunea marjei dobânzii bancare devine obiectiv de gestiune a riscului.necesitatea deţinerii de informaţii financiare despre client şi despre grup. Gestiunea acestui risc se poate realiza prin mai multe tehnici. Riscul dobânzii. dificultăţile întâmpinate de unul pot antrena greutăţi şi la ceilalţi. care se constituie îndebitor unic. Riscul pe care şi-1 asumă banca este dat de expunerea totală pe care o are faţă de debitorii unici. direct sau prin împuternicirea dată unităţii subordonate. Fluctuaţia preţului activelor financiare şi a pasivelor. cum ar fi riscul de creditare. Aceasta se datorează faptului că dobânda la credite precum şi la resursele atrase se modifică continuu datorită cotaţiilor fluctuante ale pieţei. De aceea. corespunde unei pierderi sau unei absentăţe a câştigului. De asemenea se are în vedere o minimizare a riscului ratei dobânzii în funcţie de raportul din activele purtătoare de dobânzi şi pasivele purtătoare de dobânzi. . fiind determinat de evoluţia ratei dobânzii. datorată schimbării ratei dobânzii într-o perioadă de timp. titulara patrimoniului. . Managementul riscului de dobândă Se mai numeşte şi riscul de transformare. Marja dobânzii este principalul indicator de rentabilitate pentru intermediarii financiari. Prin marja dobânzii bancare înţelegem diferenţa dintre veniturile încasate din dobânzi şi cheltuielile cu plata dobânzilor. utilizarea instrumentelor financiare derivate cu scopul acoperirii riscurilor: contracte futures. Riscul de variaţie a ratei dobânzii este reprezentat de modificarea cu efecte negative pentru bancă a fluxului de numerar la schimbările ce survin în nivelul ratelor dobânzii. şi în plus. atât prin operaţiuni bilantiere.riscul băncii este dat de expunerea totală faţă de regie sau societate comercială. Acest risc trebuie urmărit sub următoarele aspecte:  în cazul regiilor şi societăţilor comerciale: . aceasta trebuie corelată cu evoluţia indicatorilor macroeconomici. contracte pe baza de optiuni.garanţia creditului să fie asigurată de către regia sau societatea comercială.Datorită legăturilor specifice existente între diverşi clienţi. este în cea mai mare măsură preluat de clienţii băncilor. . valoarea raportului trebuie să fie cât mai aproape de unu. care se constituie ca debitori unici. poate transforma diversele riscuri. .

Nivelul dobânzii la depozitele bancare nu este negociabil şi. ca urmare a faptului că mişcarea ratelor dobânzii la împrumuturile luate nu este bine sincronizată cu mişcarea ratelor dobânzii la cele acordate. Aceştia nu pot fi controlaţi sau influenţaţi de o bancă dar pot fi anticipaţi cu destul de multă precizie. Mărimea riscului ratei dobânzii unei societăţii bancare este determinată în principal de modul în care activele şi pasivele sale reacţionează la variaţia riscului. în plus. pentru că rata inflaţiei urmează să se micşoreze. care să-i asigure o marjă acceptabilă a profitului. Poziţiile sensibile sunt cele pentru care fluxul de venituri/cheltuieli corespunzător activului/pasivului se modifică în acelaşi sens şi cu aceeaşi amplitudine ca şi ratele dobânzii pe termen scurt.În ceea ce priveşte o bancă comercială. Iar. • riscul investiţiei. dacă avem în vedere că scadenţele la pasivele bancare sunt cunoscute sau au un mare grad de predictibilitate. În aceste condiţii. Riscul ratei dobânzii are două componente şi anume: • riscul venitului. se întrevede că în perioada următoare ea va scădea. în astfel de împrejurări. este de dorit ca plasamentele (creditele) să se facă la o dobândă fixă şi pe termen lung. iar împrumuturile (pasivele) să se accepte cu dobândă variabilă şi pe termen scurt. Factorii exogeni sunt determinaţi de evoluţia condiţiilor economice care se reflectă în nivelul ratelor dobânzii pe piaţă. respectiv a plasamentului. se poate reduce şi riscul generat de discrepanţele dintre datele de rambursare a activelor şi pasivelor. printr-un management atent al ratei dobânzii. dacă anticipările privind evoluţia ratei inflaţiei nu se adeveresc. Producerea riscului de dobândă se poate preveni într-o oarecare măsură chiar de către bănci. Când rata dobânzii pe piaţă este înaltă. dobânda pasivă se stabileşte mai repede decât dobânda activă când pe piaţă dobânda este fluctuantă pentru că banca nu acceptă să plătească dobânzi mai mari decât cele active. şi este supravegheată cu ajutorul unui număr de indicatori de diverse complexităţi şi sensibilităţi. întotdeauna este inferior celui pretins pentru credite. băncile calculează şi realizează anumite marje de profit. O procedură accesibilă de protecţie împotriva riscului de dobândă este alegerea duratei creditului. se calculează ca diferenţă de dobândă. Principalii factori endogeni sunt: structura activelor şi pasivelor bancare.Acoperirea riscului presupune implementarea unei structuri dezechilibrate a activelor şi pasivelor cu scopul de a profita de variaţia ratei dobânzii. . Sensibilitatea unei bănci neimunizate la variaţia dobânzii pe piaţă este diferită ca urmare a acţiunii factorilor endogeni şi exogeni. scadenţa fondurilor atrase. Neajunsul acestui procedeu derivă din imposibilitatea modificării tennenilor contractului după ce el s-a încheiat. Imunizarea băncii la variaţia dobânzii pe piaţă reprezintă acea modalitate de structurare a activelor şi pasivelor bancare ce va garanta stabilizarea marjei dobânzii bancare indiferent de sensul şi amplitudinea modificării dobânzilor pe piaţă. ca urmare a măsurilor luate în acest sens de factorii de decizie macroeconomică. adică riscul de a realiza pierderi m ce priveşte venitul net din dobânzi.În vederea gestionării acestui risc se are în vedere crearea unei anumite stări în cadrul unităţii bancare. stare denumită imunizare. Sensibilitatea unei bănci la variaţia ratei dobânzii pe piaţă este o problemă pentru managementul acesteia. în funcţie de faza ciclului de afaceri. calitatea şi eşalonarea scadenţelor creditelor. Factorii endogeni sunt importanţi pentru gestiunea riscului de piaţă deoarece ei pot fi gestionaţi şi acţionându-se asupra lor se poate minimiza expunerea la risc. ca o sumă absolută. În acest caz acoperirea riscului presupune protecţia activelor şi pasivelor sensibile şi se realizează prin folosirea unor instrumente derivate. Măsuri de protecţie împotriva riscului de dobândă. adică riscul unor eventuale pierderi în patrimoniul net. Există riscul ca piaţa să nu evolueze în sensul prevăzut de bancă. Determinarea indicatorilor globali de risc se bazează pe gruparea elementelor de activ cât şi a celor de pasiv în funcţie de sensibilitatea veniturilor/cheltuielilor implicate la variaţia ratei dobânzii.

Pentru a răspunde obiectivului de lichiditate. Cu cât mai mari vor fi fondurile menţinute disponibile pentru a satisface necesarul de lichiditate. Problemele cu care se confruntă conducerea unei bănci în asigurarea lichidităţii. Riscul de lichiditate exprimă probabilitatea ca banca să nu obţină resursele necesare pentru a face faţă propriilor angajamente la un moment dat. măcar în parte. pe cât posibil. • ajustarea ratelor de dobândă activă la niveluri real pozitive. instituţiile financiar-bancare încearcă să-şi protejeze portofoliul şi valoarea sa de pe piaţă prin adoptarea unor măsuri specifice caracteristicilor unui asemenea mediu: S. ca urmare a solicitărilor clienţilor de a efectua plăţi ce conduc la ieşiri de fonduri în afara sistemului instituţiei financiar-bancare respective. fie le poate procura prin împrumuturi sau vânzarea de active. băncile trebuie să probeze în permanenţă un grad corespunzator de lichiditate. banca se confruntă cu nevoi de lichiditate pe termen scurt care trebuie finanţate.În scopul menţinerii credibilităţii faţă de clienţi şi comunitatea financiară. a eroziunii prin inflaţie a puterii investiţiilor. existenţa obligatorie a unui echilibru între lichiditate şi profitabilitate. cererea de lichiditate rareori este egală cu oferta de lichiditate la un moment dat. Aceasta înseamnă că banca fie dispune de sumele respective. • structurarea marjei de dobândă (profitul aferent resurselor atrase şi apoi plasate) în funcţie de maturitatea creditelor şi de ratinguî de risc.O altă variantă de prevenire a riscului de dobândă este încheierea unor contracte ce conţin clauza posibilităţii de a putea rambursa împrumutul înainte de termen sau de a fi divizat în două tranşe egale indexate invers. Efectele sunt similare şi când clienţii retrag sume importante din depozitele constituite la bancă. . Dacă creditele şi dobânzile nu sunt rambursate conform planului. • utilizarea cu precădere a ratelor de dobândă variabile. la costuri acceptabile. la rate de dobânzi fixe. Riscul lipsei de lichidităţi se manifestă în urma necorelarii scadenţelor dintre posturile de activ si cele de pasiv. În practică se manifestă fenomenul prelungirii scadenţelor la active şi al reducerii scadenţelor la pasive. gestionarea intrărilor şi a iesirilor de fonduri trebuie realizată în aşa fel încât să existe în permanenţă suficiente lichidităţi la nivelul instituţiei bancare.în cazul pasivelor: • atragerea de fonduri. cu atât mai mică va fi profitabilitatea băncii. • aplicarea unor rate de dobânzi indexate pentru compensarea. care exprimă capacitatea acestora de a fi transformate rapid şi cu o cheltuială minimă în monedă lichidă. banca înregistrând exces sau deficit de lichiditate. O bancă este considerată că are lichiditate dacă are acces imediat la fondurile necesare. Obligativitatea menţinerii unei lichidităţi corespunzătoare rezidă din importanţa satisfacerii necesităţilor de finanţare neaşteptate. Asigurarea lichidităţii constituie una dintre preocupările permanente incluse în managementul global al unei instituţii financiar-bancare. Managementul riscului de lichiditate Riscul de lichiditate pentru o bancă constituie expresia însăşi a probabilităţii pierderii capacităţii de finanţare. şi în al doilea rând.în cazul activelor: • reducerea maturităţii creditelor şi a portofoliului de investiţii. în primul rând. Lichiditatea este o proprietate generală a activelor. • plata dobânzilor la depozitele atrase în corelaţie cu modul de calcul al dobânzilor active ce au fost fmanţate prin aceste resurse.sunt. cu costuri rezonabile. S. În medii economice cu o inflaţie ridicată.

. Influenţa modificării rezervelor minime obligatorii asupra băncilor comerciale este prezentă m tabelul de mai jos: Tabelul 1. nu se poate asigura permanent lichiditatea necesară până la scadenţa finală a plasamentelor. . Din punct de vedere al profitabilităţii unei instituţii. îmbinată cu o activitate susţinută de analiză. Nivelul ratelor de dobândă pentru plasamente s-ar situa cu mult peste cel al resurselor la termen foarte scurt.volatilitatea fondurilor atrase. maximizarea acesteia ar conduce la atragerea de resurse cu orice preţ şi o scadenţă cât mai îndelungată. datorită interconexiunilor cu alte riscuri aferente activităţii bancare. fluctuaţiile ratelor de dobândă pe o perioadă atât de îndelungată pot conduce chiar la înregistrarea de pierderi.2 . În cadrul managementului riscului de lichiditate. Arta de a gestiona acest optim nu se poate dobândi decât prin acumularea unei experienţe vaste în domeniu. în plus. Din punct de vedere al lichidităţii. spre exemplu. care asigură un nivel superior al calităţii prognozelor privind fluxurile nete de fonduri.cunoaşterea structurii maturităţii fondurilor atrase. similar principiului matematic conform căruia atingerea unor maxime locale nu garantează obţinerea unui maxim global la nivelul sistemului. . o importanţă deosebită este acordată rezervei minime obligatorii constituite la BNR. cercetare şi simulare a evoluţiei indicatorilor instituţiei financiar-bancare respective. vor exista în permanenţă active scadente care acoperă integral necesarul de fonduri pentru resursele ce vor ajunge la scadenţă. şi plasarea tuturor acestor fonduri în active lichide cu scadenţă redusă (de exemplu – de până la o săptămână). de regulă. în special în situaţia în care reevaluarea ratei de dobândă la credit se face mai rar. deoarece nici o bancă din lume nu atrage resurse într-o structură din punct de vedere al maturităţilor identică cu cea a plasamentelor. Acest mod de abordare nu ţine cont dc riscurile inerente activităţilor bancare şi. de structura clienţilor băncii. care poate conduce la evitarea dependenţei de anumiţi clienţi şi la diminuarea riscului de pierderi de resurse importante pe termen foarte scurt. printre altele. implicit. Rezerva minimă obligatorie (RMO) constituie o pârghie intens utilizată de către BNR în vederea atingerii obiectivelor politicii monetare aplicate de banca centrală. de riscul de lichiditate. în special. atingerea optimului profit-lichiditate este extrem de greu de realizat.complexitatea procesului privind managementul riscului de lichiditate. o atenţie deosebită trebuie acordată următoarelor elemente principale: . Toate strategiile de atingere a nivelului de lichiditate considerat optim implică o serie de costuri pe care fiecare instituţie trebuie să şi le asume.diversificarea surselor de fonduri şi a maturităţii acestora. Chiar dacă performanţa clienţilor beneficiari dc credite ar fi excelentă şi nu s-ar înregistra credite restante. În cadrul managementului lichidităţii bancare. în acest mod. un profit maxim. constă în obligaţia băncii care primeşte depozite să consemneze în conturile sale deschise la banca naţionala o sumă dimensionată. prin aplicarea unei cote procentuale asupra depozitelor şi surselor asimilate. constituit din grija de a asigura lichiditate minimală. ceea ce conduce la concluzia că riscul de lichiditate poate fi diminuat. dar niciodată anulat. În concluzie. în credite la termen de 5 ani. situaţia ideală (maximizarea profitului) ar constitui-o atragerea de resurse la termen de o săptămână (depozite interbancarc) şi plasarea. Sistemul rezervelor minime obligatorii.Dualitatea profit – lichiditate. Ambele extreme ale abordării izolate de maximizare a lichidităţii sau a profitului nu pot conduce la o dezvoltare sănătoasă a unei bănci. dependenţa. ceea ce ar genera o marjă substanţială între dobânda activă şi pasivă şi.

din ce în ce mai des utilizate pe piaţa valutară de către băncile comerciale. Managementul riscului valutar Riscul valutar este riscul pe care şi-l asumă un imprumutat care contractează un împrumut în altă monedă decât moneda in care obţine veniturile. datorită inflaţiei ridicate).bnr. apropiind analiza lichidităţii bancare de cea aplicată pe pieţele financiar-bancare internaţionale. În cazul în care banca înregistrează deficit de rezervă. Prin contractul forward se limitează efectele riscului. susceptibilă să genereze 26aradigm anumite inconveniente pentru debitor în procesul aducerii la indeplinire a obligaţiilor de plată pe care acesta la are fată de creditor. Acesta este un contract 9 Sursa: www. In acest scop. Astfel. 1/2001 şi 1/2002 privind lichiditatea băncilor. Gradul de lichiditate al băncii 4. ajungându-se la contractele forward options. Profitul băncii comerciale SCADE scad cresc scade creşte CREŞTE cresc scad creşte scade Trebuie remarcat faptul că BNR bonifică dobândă la rezervele minime obligatorii (18 % la data actuală. perioada de observare.ro .Influenţa modificării rezervelor minime obligatorii asupra băncilor9 Rezerva minimă obligatorie 1. În vederea monitorizării şi sporirii eficienţei controlului lichidităţii bancare. s-a stabilit că supravegherea riscului de lichiditate se realizează atât de către băncile comerciale. în cazul împrumuturilor în valută pot aparea cheltuieli suplimentare cauzate de diferenţele de curs dintre momentul în care se contractează creditul şi momentul (sau momentele) rambursarii acestuia. Posibilităţi de creditare ale 3. Lichiditatea efectivă se determină prin însumarea pe fiecare bandă de scadenţă a activelor bilanţiere şi a angajamentelor primite evidenţiate extrabilanţier. durata rămasă de scurs. Depozite bancare la BNR 2. banca centrală va aplica una din următoarele sancţiuni: avertisment scris. cât şi de către Banca Naţională a României. s-a conceput o formă a contractului forward care să elasticizeze posibilitatea riscului şi profitului. Normele au definit noţiunile de risc de lichiditate faţă de o singură persoană. Expunerea la acest tip de evenimente. BNR a emis Normele nr. unele cu 26aradigm26 imprevizibil. a cărui limită minimă prevăzută este 1. excedentul nefiind purtător de dobândă. Modalităţile de evitare a riscului valutar au fost dezvoltate pe piaţa produselor derivate prin utilizarea unor instrumente de hedging (de neutralizare. deficit de rezerve. dar şi efectele câştigului. inconveniente ce se materializează în pierderi. De aceea. iar lichiditatea necesară se determină prin însumarea pe fiecare bandă de scadenţă a obligaţiilor bilanţiere şi a angajamentelor asumate. de compensare a riscului). limitarea operaţiunilor băncii. Riscul reprezintă un pericol la care este expusă orice operaţiune a cărei executare se prelungeşte în timp. in afara cheltuielilor cu dobană. s-a reglementat un indicator de lichiditate. Pentru acoperirea riscului valutar sunt utilizate: contractele forward şi operaţiunile swap. calculat ca raport între lichiditatea efectivă şi lichiditatea necesară. amenda egală cu 1% din capitalul social al băncii. poartă numele de risc valutar. nivel destul de ridicat. Ideea de ansamblu a acestor norme o constituie corelarea maturităţilor reziduale ale activelor şi pasivelor unei bânci. De asemenea.

dacă neutralizarea nu este posibilă. ca şi planuri de criză şi remediere a efectului riscului operaţional. Riscurile operaţionale nu sunt încă bine inventariate. Elementele principale ale riscului operaţional cuprind riscuri de personal. În concluzie. gestiunea riscului valutar presupune. catastrofe. defecte de sistem. tehnologic şi de control în care se pot desfǎşura fapte ca: eroarea. pe de o parte. al tranzacţiei.). odată ce un eveniment din această categorie a avut loc. nu sunt obiectul unei înregistrări istorice a evenimentelor (arhivare) şi a consecinţelor lor. pe de o parte. Referitor la sistemul informatic:  colectarea datelor. ca de fapt a tuturor riscurilor. incendii. riscul operaţional este considerat o categorie de risc semnificativ bancar. iar pe de altă parte. Riscurile operaţionale sunt legate de:  funcţionarea sistemelor interne (în special cel informatic) şi de tehnologia folosită. Managementul riscului operaţional presupune o mai bună cunoaştere a clienţilor şi a comportamentului lor. incompetenţa. conceptul de risc operaţional este definit în principalul act normativ emis de Banca Naţională a României prin care sunt stabilite reperele administrării riscurilor semnificative bancare Alături de riscul de credit şi de piaţă. partajarea datelor. persoanelor. cunoscut sub numele de Acordul Basel II. Riscul operaţional este definit ca fiind riscul înregistrǎrii de pierderi sau nerealizǎrii profiturilor estimate.  fraudă. frauda. Provocările aduse de aceste riscuri sunt demne de a fi tratate cu toată atenţia: impactul unui astfel de risc se propagă în întreaga bancă şi poate afecta relaţia cu clienţii şi satisfacţia lor. informare şi comunicaţii afectând în final rezultatele întregii entitǎţi. agresiuni. Gestionarea riscului operaţional.  respectarea procedurilor şi normelor băncii. afectat de o condiţie suspensivă (se stabileşte o perioadă m interiorul câreia urmează să fie definitivată tranzacţia).obligatoriu. schimbǎri in sistemul bancar. banca trebuie săşi acopere riscul valutar prin utilizarea instrumentelor prezentate anterior sau a altora. în funcţie de strategia şi concepţia de management. riscul operaţional se regăseşte la nivelul mediului bancar românesc anterior adoptării noului Cadru de adecvare a capitalului (International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards – a Revised Framework). dar au audienţă din ce în ce mai mare în bănci şi există preocupări pentru gestionarea lor corespunzătoare. arhivarea. planifice şi asume planuri de evitare a acestor riscuri. sistemelor interne) sau de factori externi (condiţii economice. presupune identificarea şi cuantificarea pierderii probabile şi compararea ei cu costul necesar pentru evitarea producerii pierderii (acoperirea riscului). Participanţii la procesele investiţionale şi operaţionale sunt cu toţii de acord cǎ riscul nu poate fi eliminat complet şi cǎ activitatea trebuie sǎ fie condusǎ de asa naturǎ. Mai precis. fară ca implicaţiile cantitative. Managementul riscului operaţional Concept intens vehiculat în cadrul problematicii Acordului Basel II. de vânzare sau de cumpărare a unei sume în valută la o dată viitoare şi ia un curs de schimb fixat în momentul încheierii contractului. iar un prim pas esenţial este inventarierea lor pe categorii şi crearea unor metodologii care să identifice. incat rezultatele ei negative sǎ fie cat mai mici. valorice să poată fi măsurate cu exactitate. iar pe de altă parte. o mai bună cunoaştere a organizaţiei proprii şi a proceselor ei. Măsurarea riscului operaţional este realizată direct de către bancă. înregistrarea ca operaţiuni . determinat de factori interni (neadaptarii sau deficienţelor reglementǎrilor interne. etc.  managementul defectuos. neutralizarea riscului prin ajustarea zilnică a poziţiilor valutare ale băncii pentru a suprima poziţiile lungi sau scurte. procesual. depǎsirea de limite.

la garanţiile asociate trebuie să fie suficient cunoscută şi bine întocmită. Personalul trebuie să cunoască foarte exact gradul de competenţă şi riscul pe care şi-1 asumă. care stipulează filtre graduale de acceptare a clientelei (în funcţie de riscul asociat diferitelor categorii de clienţi). consultarea bazei de date a Centralei Incidentelor de Plăţi.  trebuie utilizate proceduri de cunoaştere a clientelei.  alimentarea dublă. Referitor la fraudă. ar dori să comită nereguli trebuie descurajaţi de existenţa unui sistem de control adecvat.parcurgerea cu atenţie a procedurilor şi a sistemelor de securitate şi identificarea punctelor slabe care ar putea reprezenta un risc de fraudă. .comunicarea şi informarea clară a procedurilor ce trebuie aplicate în anumite situaţii. la clauzele lor contractuale. .  constituirea de rezerve pentru echipamentul important. Referitor la respectarea procedurilor şi normelor băncii:  documentaţia privitoare la tranzacţii. aceasta reprezintă un risc operaţional specific. înregistrarea tranzacţiei în contabilitate etc. decât premeditat. care sunt legate de cerinţele AMA (Advanced Measurement Approach) precizate la Pilonul 1 al Acordului Basel II. Dintre aceste măsuri se pot aminti: . fie de persoane din afara băncii.  este necesară respectarea circuitului documentelor. provocat fie de personalul băncii.existenţa unui sistem de control eficient. care nu poate fi eliminat în totalitate. Fraudele au un caracter mai mult spontan.împărţirea adecvată a responsabilităţilor. cererile. sesizările. cât şi al Centralei. Ele devin mai frecvente acolo unde nu sunt depistate de la început şi unde nu sunt luate măsurile necesare pentru a fi prevenite. astfel încât fiecare angajat să fie răspunzător numai de una din următoarele activităţi: încheierea unei tranzacţii.  trebuie soluţionate reclamaţiile. consistenţa şi integritatea datelor trebuie sâ preocupe intensiv instituţiile financiare. .  implementarea unor programe de avertizare timpurie cu privire la riscuri („early-warning”). de o singură persoană. prin baterii de acumulatori. Cauzele nu sunt întotdeauna de natură financiară. pentru asigurarea unui bun feed-back. pentru sistemele electronice importante trebuie să fie în atenţia instituţiilor de credit. . Cei care. de obicei.ce respectă acurateţea. efectuarea unei plăţi. Există cazuri când ele se produc pentru a proteja reputaţia unor anumite persoane sau pentru a acoperi anumite incompetente. cum ar fi verificarea înregistrării clienţilor persoane juridice la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului. Acest lucru este necesar deoarece fraudele sunt comise. atât la nivelul unităţilor teritoriale. propunerile formulate dc clienţi. În Marea Britanie s-a estimat că 60% din fraude sunt comise dc personalul firmei. potenţial. Referitor la managementul defectuos – acesta ar trebui corectat prin planificarea corectă a activităţilor. a bazei de date a Centralei Riscurilor Bancare şi altele.

Société Générale se concentreazã pe urmãtoarele trei linii de activitate complementare:  Banca de retail şi servicii financiare.32%.500 salariaţi şi deţine o reţea teritorialã de peste 800 unitãþi. dupã capitalizarea bursierã (46. majorându-şi astfel acþiunile deţinute la 58. Société Générale este una din cele mai mari bãnci din Franţa. În 2004. în 29aradigm cu elaborarea de 29aradigm29 de lucru. Din ianuarie 2001. La sfârşitul anului 2008. Profilul BRD — Groupe Société Générale BRD – Groupe Société Générale este a doua bancã din România.4 millioane de clienţi 29aradigm fizice şi aproape 3.1 Arhitectura activităţii desfăşurate de BRD: Impactul noilor provocări BRD – Groupe Société Générale acordă o atenţie deosebită gestionării prudente a riscurilor 29aradigm29 activităţii sale.În vederea eficienţei acestui 29aradig. BRD este al doilea emitent de la Bursa de Valori Bucureşti. iar acţiunile sale sunt listate la Bursa de Valori din Paris. cu o capitalizare de aproximativ 6. . dupã achiziţionarea Rosbank). ce a preluat activele şi pasivele Bãncii de Investiþii.25 miliarde euro.400. Société Générale şi Crédit du Nord. La 1 decembrie 1990. ca mărime.Société Générale a fost înfiinþatã în 1864 ca societate bancarã înregistratã în Franţa.În data de 27 mai 2004.CAPITOLUL II GESTIUNEA RISCURILOR BANCARE PE EXEMPLUL BRD 2.  Banca pentru corporaţii şi de investiţii. Banca Românã pentru Dezvoltare a fost înregistratã în februarie 1991 ca societate pe acţiuni cu capitalul social deţinut de Statul 29arad. Paris.000 de angajaţi şi este prezentã în peste 82 de ţãri. ajungând astfel sã deţinã 51% din acţiuni.2 miliarde EUR la 31 decembrie 2007). Banca numãrã aproximativ 2.000 clienţi.000 de unitãţi. cu 9. în acelaşi timp. cu o cotã de piaţã la 31 decembrie 2008 între 16% ºi 21%. Société Générale a achiziţionat şi restul participaţiei Statului 29arad în Banca Românã pentru Dezvoltare. Société Générale are peste 27 milioane de clienţi în întreaga lume (29aradigm29 în Rusia.  Gestionarea activelor şi «private banking». Banca Românã pentru Dezvoltare a fost înfiinţatã ca bancã 29aradigm2929e cu statutul juridic de societate pe acţiuni. Société Générale este unul dintre principalele grupuri financiare din lume şi a şaptea companie francezã. în efortul de a asigura creşterea stabilă a profitului. acþiunile Bãncii au fost admise la tranzacţionare şi cotate în Categoria I (First Tier) a Bursei de Valori Bucureţti. 75009. În martie 1999. a fost necesară promovarea unor măsuri uniforme de monitorizare a riscurilor. peste 8. Franţa. ca mãrime. a majorat capitalul social al Bãncii Române pentru Dezvoltare. puse de 29aradi cu prevederile legislative şi strategia băncii în domeniu. Société Générale a achiziţionat un pachet de acţiuni ale Bãncii Române pentru Dezvoltare de la Fondul Proprietãţii de Stat şi. denumirea 29aradigm29 de Banca Românã pentru Dezvoltare a fost schimbatã în BRD-Groupe Société Générale SA. cu autorizaţie completã de desfãşurare de activitãţi bancare. având douã reţele de distribuţie. Sediul sãu social se aflã în 29 Boulevard Haussmann. Société Générale are aproximativ 151. în funcţie de segmentul de clientelã şi de produse.

(30aradigm3030e 30aradig) Société Générale este prezentã în România din 1980. Este prezentã în peste 45 de ţãri din Europa. 10 Conform raportului pe 2007.(30aradigm3030e 30aradigm) Moody’s : Aa2 (30aradigm3030e 30aradig) Fitch IBCA : AA.  BRD Sogelease: printre primele 5 societãţi de leasing. BRD face parte din reţeaua internaţionalã a Société Générale. şi a treia bancã europeanã. 30aradi specializatã în acordarea de credite la locul de vânzare.6 miliarde RON (+46% faþã de decembrie 2006). E-Commerce şi Mobile Banking. BRD dezvoltã şi ameliorează în permanenţã canalele alternative de bancã la distanţã: Centrul de apel Vocalis.583 miliarde EUR. în domeniul gestiunii activelor. Activităţile desfăşurate cu persoanele fizice:  Creditele în sold acordate persoanelor fizice reprezintã aproape 13. o structurã 30aradi în martie 1998 pentru a coordona activitãţile internaþionale de retail banking ale Société Générale din strãinãtate şi din teritoriile franceze. BRD este o bancã universalã. cu un portofoliu de 435 miliarde EUR în gestiune la 31 decembrie 2007. În afara de reţeaua sa de agenţii. oferind servicii atât persoanelor fizice cât şi companiilor. Activităţile desfăşurate cu persoanele juridice:  Creditele cãtre persoane juridice reprezintã peste 15. fiind singura bancã semnificativã din Europa de Vest care a fost prezentã în România în perioada comunistã. BRD Finance. Activităţile de investitii:  BRD Corporate Finance: Servicii de consiliere pentru fuziuni – achiziţii şi privatizãri  BRD-Securities: societate de brokeraj  BRD Asset Management: 30aradi a BRD. cu o cotã de piaţã de 11%. completând astfel acoperirea oraşelor mari şi mijlocii. prin deschiderea a peste 200 de agenţii. filiale ale unor bãnci sau instituţii financiare. În 30aradig. ca mãrime.  ALD Automotive: gestionarea unui parc de peste 2 600 de automobile.  Factoring: Lider pe piaþa româneascã cu o cotã de piaţã de peste 40%. serviciile de Mobile Banking.3 miliarde RON (+ 44% faþã de decembrie 2006). dupã venitul net bancar. care este cea mai densã din sistemul bancar. dar şi a zonelor rurale cu potenţial ridicat. 30aradi a SOGECAP (30aradi a SG specializatã în asigurãrile de viaþa) şi a BRD. Strategia BRD constã în dezvoltarea pe toate segmentele de piaţã.Société Générale este al patrulea gestionar de active din zona euro.  Din cifra de mai sus. dupã activele în custodie. şi-a început activitatea în 2007 odatã cu lansarea pilonul II (pensii obligatorii). Activitatea comercialã10 BRD şi-a continuat în 2007 dezvoltarea susþinutã a reţelei. Asia şi pe 30aradigm3030e 30aradigm. Société Générale este a treia bancã de finanţare şi investiţii. active care la 31 decembrie 2007 totalizau 2. din zona euro. dupã 18 luni de activitate. a înregistrat un sold de 608 Milioane RON (+25%). menţinând în acelaşi timp un nivel de rentabilitate durabilã. gestionatã de Divizia internaţionalã de Retail Banking.  BRD Fond de Pensii. . ratingul pentru Société Générale dat de principalele agenţii de rating este: Standard and Poor’s : AA.

transferuri internaţionale. BRD Finance şi-a adaptat oferta şi creeazã în permanenţã noi produse flexibile. in 2007. noua ofertã de credite imobiliare/ipotecare a dus la relansarea apreciabilã a producţiei şi în consecinţã la creşterea acestui tip de credite în portofoliul bãncii. În 2007. în aprilie. prin reţeaua internaţionalã a Grupului Société Générale şi consilierii sãi de 31aradigm31 dedicaţi.BRD are încheiate acorduri de colaborare ce faciliteazã plãţile de facturi cãtre furnizorii de electricitate. precum şi serviciul de asistenţã Vocalis International — celula 31aradigm de bancã la distanţã. împreunã cu parteneri de referinţã în domeniile lor respective. în septembrie. Pe o piaţã 31aradig de concurenţialã. În domeniul economisirii. .ro . dar şi prin serviciile şi produsele adaptate la nevoile sale 31aradigm. formatã din pachete de servicii dedicate. 11 www. Finantarea persoanelor fizice11 Finanţarea la locul de vânzare: BRD Finance IFN BRD Finance a fost 31aradi în 2004 de BRD şi Franfinance.000 de noi clienţi tineri.000 de magazine partenere. vânzãrile de celealte tipuri de credite s-au dublat şi au reprezentat peste un sfert din volumele realizate în 2007.profitând de apariţia legislaţiei privind domicilierea pensiilor în conturi bancare. ROBO BRD. În urma noilor condiţii de creditare aprobate de BNR. gama largã de produse BRD permite adaptarea la toate categoriile de clienţi. BRD a lansat o ofertã de pachete de produse şi servicii. dintre care 80% pentru clienþi noi) . iar cealatã cu Carrefour. iar BRD Finance a acordat o atenţie specialã unei oferte adaptate la situaţia financiarã a fiecãruia dintre clienţii sãi. care au înregistrat un mare 31aradig 31aradigm3131. reţeaua de comercianţi parteneri sau serviciile de debit direct. De asemenea BRD a lansat cardul Gadget. unul dintre principalii actori europeni în domeniul creditului de consum. În 2007 au fost lansate. În ceea ce priveşte produsele pentru pensionari. cu peste 4. şi în special studenţii. Clientela de «private banking» / patrimonialã beneficiazã de o atenţie deosebitã din partea bãncii prin agenţia sa specializatã de Private Banking. Aceste carduri permit celui care le deţine sã beneficieze de formule de finanţare exclusive şi de reduceri în magazinele partenere. primul card proprietar menit sã încurajeze plãţile de utilitãţi prin intemediul cardului (în 2007 fiind emise 170. dezvoltarea parteneriatelor cu universitatile. Tinerii. diferenţiatã pe segmente de 31aradigm31. creditele acordate au crescut cu 25%. finanţare simplificatã a proiectelor lor imobiliare din România. au reprezentat in continuare un segment prioritar pentru BRD. au permis atragerea a peste 180.brd. În cursul anului 2007 oferta de credite de consum a fost structuratã în funcţie de perioadele de creditare. bazându-se pe reţeaua de acceptanţi Mastercard: una dintre ele cu Staer. completarea ofertei cu noi produse ţi servicii ţi acţiunile de animare comercială realizate în colaborare cu partenerii. gaz şi alte utilitãţi folosind diverse alte canale precum bancomatele. repartizaţi în toatã ţara. Din dorinţa de a menţine calitatea serviciilor. Deşi împrumuturile acordate în 31aradigm au reprezentat în continuare 31aradigm31 activitate a BRD Finance. în prima parte a anului 2007 au fost create Pachetele «Clasic» şi «Select».000 de astfel de carduri. internet sau mobile banking. adaptate partenerilor sãi. 31aradigm3131e de vârsta şi venitul acestora. Astfel. BRD a lansat în 2007 produsele pentru noul segment de piaţã reprezentat de pensionari. personalizate. douã noi programe de carduri co-brandate. Românii din strãinãtate reprezintã un alt segment de clienţi pentru care BRD şi-a dezvoltat în 2007 oferta de produse 31aradigm. Astfel.

reflectând interesul special al BRD pentru 32aradigm32 activând în comerţul exterior (IMM-uri şi mari companii). lãrgindu-şi în 32aradigm gama de produse. cecuri şi avaluri) şi servicii de transferuri de fonduri Western Union (atât inboud cât şi outbound). modernizare. garanþii internaţionale. de lucrãri sau de investiþii. achiziţie teren inclus într-un proiect imobiliar. De asemenea. Clientela de 32aradigm fizice autorizate În condiţiile unei concurenţe tot mai puternice. Factoring . De asemenea.7 miliarde EUR. De asemenea. dar şi pentru micro-intreprinderi. aducerea expertizei specialitaţilor de la nivelul grupurilor teriroriale şi Centralei (factoring. Oferta pentru Agricultori a continuat sã se diversifice prin dezvoltarea gamei de produse 32aradigm acestei pieţe. credit imobiliar).Societatea şi-a crescut numãrul de acorduri cu dealerii auto. am cãutat sinergiile cu piaţa persoanelor fizice. Vasta reţea de corespondenţi din lumea întreagã şi sprijinul Grupului Société Générale reprezintã un real avantaj 32aradigm3232e. incasso. precum şi a valorii investiţiilor strãine directe. aducând un plus de calitate şi promptitudine serviciilor dedicate pieţei internaţionale. BRD a lansat în cursul anului 2007 mai multe produse menite sã completeze oferta pentru intreprinderile mici şi mijlocii: Creditul InvestissIMO — achiziþie de bunuri imobiliare.). BRD pune la dispoziţia clienţilor sãi profesionalismul echipei sale de specialtăti şi relaţii cu peste 900 de bãnci corespondente din 100 de ţãri. BRD s-a dotat cu o nouã aplicaţie informaticã de evaluare prin scoring pentru profesiunile liberale şi IMM-uri. consecinţã a acţiunii comerciale realizate în cursul anului în sectorul imobiliar. Activitatea de plãţi internaţionale a cunoscut în 2007 o creştere a volumului cu 48% faţã de 2006. extindere. internaţional. BRD şi-a continuat dezvoltarea pe aceastã piaţã datoritã unei organizãri şi unei oferte special concepute pentru profesiile liberale. ordine de platã condiţionate. Printr-o ofertã completã de servicii comerciale (acreditive. consiliere etc. anul 2007 a fost marcat de o creştere puternicã a producţiei de credite. Paleta de credite de investiţii dedicate profesiunilor liberale a fost completatã pentru a rãspunde nevoilor 32aradigm ale clienţilor noştri (finanţarea activitãţii curente. acreditive standby. Marii Clienţi Corporativi Pentru marii clienţi 32aradigm3232e. leasing. Creditul Investissimo Plus pentru construcţii viitoare. creditele sezoniere. fie acestea sunt salariaţii sau managerii de intreprinderi. terminare imobil sau BRD Office internet banking adaptat micilor intreprinzãtori. BRD Finance a dezvoltat un card de credit propriu şi un credit de nevoi personale oferite direct clienţilor. finanţãri ale campaniilor agricole. Dispozitivul de exploatare este astfel organizat încât sã ne 32aradi menţinerea proximitãţii geografice faţã de aceastã 32aradigm32 şi. servicii şi asigurãri. BRD s-a dotat cu o nouã aplicaţie de scoring pentru profesiuni liberale şi IMM-uri. etc. comercianţi şi alte categorii de 32aradigm fizice autorizate şi asociaţii. creditul de investiţii. precum creditele pe termen scurt. BRD beneficiazã şi în aceastã direcţie de sinergia cu liniile de afaceri ale Société Générale. De asemenea. în acelaşi timp. la 23. în sectorul public local şi naþional. Clientela intreprinderi Una din prioritãţile noastre în 2007 a continuat sã fie susþinerea dezvoltãrii intreprinderilor mici şi mijlocii care constituie o 32aradigm32 majorã a fondului 32aradig de comerţ.

BRD Corporate Finance completeazã gama de servicii puse de bancã la dispoziţia clienþilor sãi.În 2007. O performanţã de excepţie a fost obţinutã odatã cu implementarea platformei de etrading pe internet pentru operaþiunile de piaţã . furnizori de combustibil. interesul investitorilor fiind în special orientat cãtre fondurile diversificate şi acţiuni. Fondul de investiţii Simfonia I a cunoscut o scãdere uşoarã a activului net de 7. BRD Securities oferã consiliere în investiţii şi capacitãţi de execuţie. ALD Automotive şi-a continuat dezvoltarea teritorialã în colaborare cu reţeaua BRD printr-un program de acţiuni 33aradig. Filiala le oferã. Gestiunea Activelor Aceastã activitate este desfãşuratã prin intermediul unei societãţi 33aradigm33 de administrare a activelor. atingând 506 milioane EUR.4%. şi 20% de BRD. Activitatea de brokeraj BRD Securities este o societate de brokeraj. asistenţã rutierã. în cazul unor operaţiuni transfrontaliere . structurând şi executând oferte publice iniţiale. Servicii de consultanţã Cu zece ani de experienţã pe piaţa româneascã a consultanţei în privatizare şi fuziune — achiziţii.600 de vehicule pentru 135 de de clienþi. Promovarea activã a produselor derivate a permis creşteri importante de volume la operaţiunile de schimb valutar la termen şi introducerea tranzacţiilor de swap pe rata dobânzii. prezentã atât pe Bursa de Valori Bucureşti cât şi pe Bursa de Produse Derivate de la Sibiu. Servicii financiare ALD Automotive —leasing operaþional full service şi administrare de flote auto Operaţionalã din iulie 2005. «Minilease». ALD Automotive este 33aradi BRD specializatã în leasing operaţional full service de flote auto. Simfonia I rãmâne totuşi 33aradig cele mai mari fonduri de pe piaţa româneascã.TRADirect. asiguratori. a doua societate europeanã de leasing operaţional de parcuri auto. 33aradig care se numãrã organizarea pe parcursul anului a unor întruniri de afaceri cu companiile locale din diverse regiuni ale ţãrii. cota de piaţă în funcţie de volumul tranzacţiilor de schimb valutar a crescut de la 15 % în 2006 la 15. cu un 33aradi net de 83 MRON (23 MEUR). pneuri şi vehicule de înlocuire). BRD Asset Management. emisiuni de obligaţiuni pentru clienţi 33aradigm juridice şi municipalitãţii. Astfel. cu o cotã de piaţã de aproape 40%. lansat în 2006 pentru a rãspunde nevoilor investitorilor individuali a cunoscut în 2007 o creştere a activului net de 15. Fondul a înregistrat la sfârşitul anului 2007 un 33aradi net de 17. BRD consolidându-şi astfel poziţia de lider pe piaţa româneascã.550 de vehicule gestionate în decembrie 2006 pentru 65 de clienþi. service-uri. ALD Automotive a lansat trei servicii noi: «Autovehicul prerunner». Operaþiuni de Piaþã În cursul anului 2007 BRD şi-a 33aradigm3333e prezenþa pe pieţele financiare. De la 1.7% în 2007. Aplicaţia permite un acces facil şi rapid al clienţilor la cotaţiile actualizate în timp real pentru tranzacţiile de schimb valutar şi pentru piaţa monetarã. «Car wash» şi a demarat activitatea de vânzare a autovehiculelor de ocazie.4%. ALD Automotive este deţinutã în proporþie de 80% de ALD Internaţional. ALD Automotive gestiona la sfârşitul lui 2007 o flotã de peste 2. produs ce permite companiilor sã externalizeze parţial sau complet gestiunea flotei lor de autovehicule. Fondul diversificat Concerto.9 MEUR). valoarea creanţelor derulate prin factoring a crescut cu 54%. La sfârşitul lui 2007 ALD Automotive avea o echipã de 42 de personae şi o reţea de peste 700 de furnizori pe tot teritoriul ţãrii (33aradi auto.7 MRON (4.

Au fost realizate analize asupra impactului riscului de schimb valutar asupra activităţii de creditare a băncii. un control aprofundat al activităţii agenţiilor BRD.Pentru a reduce riscurile. precum şi sprijinul echipelor de fuziuni – achiziţii ale Grupului. procedurile. În 34aradigm3434 implementării Acordului Basel II în cadrul Grupului Société Générale. În 2008. S-a eleborat de asemenea. a căror gestiune se bazează pe un control permanent. • riscurile de credit cu obiectivul menţinerii unui portofoliu echilibrat pe fiecare sector economic. un Plan de Continuitate a Activităţii (PCA). puse de 34aradi cu prevederile legislative şi strategia băncii în domeniu. principalele acţiuni realizate au vizat implementarea unui dispozitiv uman şi metodologic de gestiune a riscurilor operaţionale în conformitate cu exigenţele reglementare locale (Norma 17 BNR/2003) şi cele din Acordul Basel II. banca dezvoltă o cultură a riscurilor operaţionale şi pune în aplicare măsuri pentru sensibilizarea şi formarea personalului. preveni aceste riscuri şi a reduce efectele incidentelor riscurilor operaţionale identificate. . • riscurile de piaţă care. În vederea eficienţei acestui 34aradig. ea are rolul de a superviza toate riscurile băncii: • politica de lichiditate şi de solvabilitate. urmărind reducerea acestore prin diferite tehnici denumite general managementul riscurilor. gestionată în coordonare cu Direcţia financiară. 2. care ar împiedica continuarea activităţii în spaţiile actuale au fost puse în aplicare şi testate centre de repliere dotate cu mijloace de comunicare şi beneficiind de 34aradigm34 adecvate. în principal cele legate de credite. În 2008. aplicaţiile informatice şi sistemele de securitate ale băncii sunt dezvoltate şi consolidate pentru a controla. periodic. pe metodologii 34aradigm riscurilor operaţionale şi pe un control periodic. întreaga expertizã a SG Corporate & Investment Banking în sectorul lor economic. Pentru a asigura o bună gestionare a riscurilor. Subordonată direct Preşedintelui Director General. istoricul şi principalele tendinţe de evoluţie a unor sectoare –comerţul de retail sau industria textilă în România. BRD – Groupe Société Générale acordă o atenţie deosebită gestionării prudente a riscurilor 34aradigm34 activităţii sale. în cazul situaţiilor neprevăzute. • riscurile operaţionale. care vizează Centrala şi Reţeaua de agenţii a fost implementat. Direcţia Risc are sarcina de a asigura formarea responsabililor de credite şi controlează aposteriori riscurile asumate de agenţii. necesită un control mult mai 34aradigm34. Ca orice altă bancă comercială. Documentele normative sunt adaptate în permanenţă reglementărilor şi condiţiilor de piaţă. în efortul de a asigura creşterea stabilă şi sustenabilă a profitului său. având în vedere dezvoltarea operaţiunilor de piaţă şi schimb valutar. echipa riscuri participă la lucrările de îmbogăţire şi actualizare a aplicaţiilor 34aradigm şi a bazelor de date interne. o echipă dedicată specializată în audit realizează. a fost necesară promovarea unor măsuri uniforme de monitorizare a riscurilor. atât în Reţea cât şi la Sediul Central al Băncii. impactul integrării în Uniunea Europeană asupra diferitelor sectoare economice.2 Gestiunea riscurilor bancare pe exemplul BRD Fiecare unitate bancară acordă o importanţă deosebită gestiunii riscurilor cu care se confruntă în activitatea lor. în 34aradigm cu elaborarea de 34aradigm34 de lucru.importante. echipa de control a riscurilor din cadrul BRD s-a întărit şl şi-a extins aria de acoperire.

Managementul riscurilor de către BRD. Banca implementeazã aceastã abordare. Politicile şi activitãţile de management al riscului sunt în concordanţã cu practicile Société Générale. precum şi a sursei de rambursare. în conformitate cu strategia sa pe termen lung. • utilizarea unui 35aradi pentru identificarea şi gestionarea creditelor neperformante şi a diferitelor 35aradi rezultate din aceastã activitate. funcţie 35aradigm3535e de structurile comerciale. unde este cazul. această repartizare sectorială era următoarea: Figura 2. cãtre conducerea bãncii. • monitorizarea 35aradigm a expunerilor. • verificarea periodicã a activitãţii de creditare. . La 31 decembrie 2008. de cãtre funcţia de audit intern. incluzând un 35aradi clar de competenţe de aprobare. implicând atât cunoaşterea detaliatã a debitorului. • monitorizarea şi raportarea periodicã. utilizând indicatori obiectivi. • procese bine formalizate pentru aprobarea creditelor.1 Repartizarea sectorială a creditelor acordate de BRD12 12 Sursa: Raportul anual BRD. solicitarea de garanţii reale sau personale pentru diminuarea riscului de credit la niveluri acceptabile. a calitãţii portofoliilor de credit. şi se concentreazã asupra identificãrii şi evaluãrii riscurilor într-un stadiu incipient.cum ar fi: • analizarea şi aprobarea lansãrii de noi produse şi activitãţi generatoare de risc de cãtre conducerea bãncii. Obiectivul managementului riscului de credit este menţinerea unui portofoliu echilibrat pe sectoare economice. 35aradigm3535 la nivel de grup de expuneri. categorii de 35aradigm35 şi zone geografice.  Riscul de credit Gestionarea riscului de credit se bazeazã pe câteva 35aradigm35 importante. la nivel individual. cât şi a destinaţiei şi structurii creditului. Cadrul general Banca abordeazã riscul in mod prudent. prin intermediul funcţiei de management al riscului. banca a pus în aplicare un 35aradi de urmărire 35aradigm a expunerii sectoriale. în funcţie de tipul de 35aradigm35. • utilizarea de 35aradigm bine definite de acordare a creditului.Pentru a menţine o bună diversificare a portofoliului de credite.

pe baza individuala sau prin utilizarea de tehnici de macro-acoperire. mai intai la nivelul Romaniei si apoi la nivel global (SG). Riscul de credit din activitatea de retail Creditarea persoanelor fizice si a anumitor intreprinderi mici si mijlocii este abordata intr. produsele de creditare au un segment de 36aradigm36 tinta identificat si sunt insotite de un set de 36aradigm de acceptare a clientilor implementate prin intermediului sistemelor de scoring. Principalul instrument utilizat in monitorizarea riscului ratei dobanzii este analiza gap combinata cu o masura a senzitivitatii bilantului la miscari in ratele de piata ale dobanzii. intra in atentia unei 36aradigm36 de recuperare bine echipata si 36aradigm3636e de structurile comerciale. iar incadrarea in aceste limite este monitorizata lunar de CGAP. investitii si emiteri de obligatiuni) sunt acoperite. • Utilizarea sistemului de rating intern: sistemul de rating intern al bancii este o versiune a sistemului de rating al SG. Acestei senzitivitati I se aplica un set de limite. utilizand 36aradigm obiective si verificabile. adaptat si ajustat la mediul economic local. • Transferul clientilor neperformanti catre o divizie 36aradigm3636e de functia comerciala. Pentru pozitia de schimb . partea neacoperita este mentinuta in limite prestabilite la niveluri prudente. dezvoltand produse in linie cu necesitatile identificate ale pietei. in masura in care este posibil.un mod standardizat. Astfel.Riscul de credit corporate • Caracteristicile principale ale creditarii clientilor comerciali sunt urmatoarele: Consolidarea expunerilor catre un singur debitor: consolidarea tuturor expunerilor directe şi 36aradigm catre o anumita contrapartida.  Riscurile de rata a dobanzii si de curs de schimb din banking book (riscuri 36aradigm3636) Riscurile de rata a dobanzii si curs de schimb generate de activitatile comerciale si de cele in nume propriu (tranzactii privind fondurile proprii. BRD monitorizeaza riscul acestui portofoliu in mod continuu. Imediat ce un client a atins un anumit numar de zile intarziere. precum serviciul datoriei.

erori legate de sisteme. valideaza programele de finantare ale Bancii. Banca utilizeaza urmatoarele trei metodologii de administrare a riscului operational: Autoevaluarea riscurilor si controalelor (RCSA). banca orientându-se spre acoperirea nevoilor clienþilor.BRD are o abordare 37aradig. examineaza rapoartele de monitorizare a pozitiei de lichiditate. CGAP valideaza principiile de baza pentru organizarea si managementul riscului de lichiditate.  Riscul operaţional Riscul operaţional reprezintã riscul de pierderi rezultate din 37aradigm37 interne inadecvate sau nerespectate. de dezvoltarea tranzacţiilor cu instrumente de piaţã în România. Pe langa aceste metodologii de management al riscului.(activitatea comerciala si tranzactionare in nume propriu). RCSA este o abordare structurata 37aradigm3737 pentru identificarea si evaluarea riscurilor si implementarea actiunilor necesare pentru a preveni riscurile care au fost identificate si evaluate ca inacceptabile. KRI utilizeaza un set de indicatori (pe zone evaluate ca avand risc ridicat) a caror monitorizare indica posibile schimbari nefavorabile in profilul de risc operational. Managementul lichiditatii bancii are 2 componente majore: • Monitorizarea pozitiei de lichiditate. avand in vedere 37aradigm Bancii fata de risc. 37aradigm3737 estimarea necesarului de finantare al bancii pe termen scurt. erori umane. fãrã sã-şi 37aradi poziţii în nume propriu. pe baza previziunilor si identificarea solutiilor de finantare corespunzatoare. ţinând cont. . erori umane. evenimente si incertitudini care ar putea impacta lichiditatea bancii. • Planurile de criza 37aradigm37 o evaluare continua a potentialelor tendinte. declansand astfel actiuni adecvate. dar si din evenimente externe. 37aradigm3737 estimarile privind pozitia de lichiditateviitoare.  Riscul de piaţã Controlul şi gestionarea riscurilor de piaţã au fost întãrite. Banca are un set de limite stabilite la niveluri prudente. Banca atenueaza anumite riscuri operationale prin polite de asigurare. examineaza scenariile de criza si propune actiunile adecvate Comitetului de Directie. managementul lichiditatii bancii este bine integrat cu cel al Societe Generale. de influenţa crizei “subprime” şi de turbulenţele de pe pieţele internaţionale.  Riscul operational Riscul operational reprezinta riscul de pierderi rezultate din 37aradigm37 interne inadecvate sau nerespectate. In ceea ce priveste asigurarea lichiditatii in moneda straina. dar şi din evenimente externe. urmate de raportarea catre managementul superior. OLDC este o metodologie care permite colectarea sistematica a pierderilor de risc operational care depasesc un anumit prag. Colectarea informatiilor privind pierderile (OLDC) si Indicatorii de risc (KRI).  Riscul de lichiditate Riscul de lichiditate este asociat cu incapacitatea de a face fata obligatiilor sale de plata la scadenta acestora cu costuri rezonabile. monitorizate zilnic de catre DCCR. erori legate de sisteme. pe de o parte. şi pe de altã parte. mediu si lung.

RCSA este o abordare structuratã 38aradigm3838 pentru identificarea şi evaluarea riscurilor şi implementarea acţiunilor necesare pentru a preveni riscurile care au fost identificate şi evaluate ca inacceptabile. Punerea în funcţiune a unui centru de repliere nou şi modern reprezintã cea mai importantã evoluţie înregistratã de bancã în 2008. cel financiar bancar sunt permanent supuse unei concurenţe acerbe. ca fiind acele instituţii care administrează riscul. ca marime abstracta. BRD a elaborat. Riscurile au facut dintotdeauna obiectul studiilor societatilor bancare. Mediul economic. organizarea şi planul de gestionare a situaţiilor de crizã au fost ameliorate şi detaliate. urmarite si controlate. Odata definite. CONCLUZII Caracteristica lumii contemporane este incertitudinea. Soluţii de back-up au fost dezvoltate cu parteneri specializaþi în IT şi telecomunicaţii. Tot în 2008. un element ce poate fi cuantificat. care sunt supuse în mod periodic la teste.Banca utilizeaza urmãtoarele trei metodologii de administrare a riscului operaţional: Autoevaluarea riscurilor şi controalelor (RCSA). Noutatea in gestiunea riscurilor vizeaza intensificarea activitatii de prevenire a pierderilor si incercarile de a face din risc. . de mai mulţi ani. Banca atenueazã anumite riscuri operaţionale prin poliţe de asigurare. Colectarea informaţiilor privind pierderile (OLDC) şi Indicatorii de risc (KRI). intangibila. având în vedere toleranţa Bãncii faţã de risc. Pe lângã aceste metodologii de managementul al riscului. KRI utilizeazã un set de indicatori (pe zone evaluate ca având risc ridicat) a cãror monitorizare indicã posibile schimbãri nefavorabile în profilul de risc operaţional. cel 38aradigm. declanşând astfel acþiuni adecvate. Activitatea bancara privita ca o activitate organizata in scopul obtinerii de profit nu se poate delimita de 38aradigm unor factori de risc. Această caracterizare dată băncilor se datorează în special faptului că orice operaţiune financiar-bancară pe piaţa internă şi internaţională este supusă acţiunii unui ansamblu de factori de risc independenţi. BRD dispune de un centru de back-up informatic şi de centre de repliere dotate cu posturi de lucru dedicate şi funcţionale. ele pot fi masurate. Se trece astfel de la decizia luata din inspiratie la decizia luata pe 38aradigm3838e. urmate de raportarea cãtre managementul superior. Pentru gestiunea riscurilor bancare este necesara in primul rand definirea individuala a acestora. OLDC este o metodologie care permite colectarea sistematicã a pierderilor de risc operaţional care depãşesc un anumit prag. planuri şi a implementat dispozitive de continuitate a activitãţii. Planul de continuitate a activitãţii Pentru a reduce riscurile operaţionale. şi nu numai. Astăzi băncile sunt 38aradig de către specialişti.

precum şi investitorilor o mai bună influenţă relativă ariscurilor la care este expusă.iar expunerile la riscuri(ex:fraudă. 39aradigm3939e de obiectul sau subiectul analizat şi de metoda de anagement aplicată. erori umane etc. Metodele de evaluare a riscului în activitatea bancară sunt pe cât de bogate şi variate pe atât de complexe.) cresc semnificativ. Managementul integral al riscului ajută banca să furnizeze actionarilor actuali şi potenţiali .uneori survine afirmţia că riscul nu poate fi gestionat . Banca poate raporta poziţiile sale de risc de o manieră mai completă şi astfel va permite părţilor interesate să fundamenteze decizii în condiţii optime.şi riscuri active pentru care poate exista un management al riscului. iar pe de altă parte protejarea substanţei creditului de rata inflaţiei. În consecinţă. fie că este vorba de monopolul de stat. În această perioadă. pe de o parte. Cele mai mari distorsiuni de acest fel sunt 39aradigm39 de monopoluri. O dată cu creşterea societăţilor bancare.pot avea scopuri difrite şi aceasta explica diferenţa metodologiilor recomandate şi aplicate în gestiunea riscurilor bancare Scopul principal al reglementării bancare si al recomandărilor Comitetului Basel în domeniul gestiunii riscului. Managementul riscurilor poate fi considerat ca o instituţie 39aradi a economiei. Managementul riscului în banca comercială este influenţat de trei puteri principale: managementul băncii. riscul este considerat o noţiune obiectivă. Riscul de credit este considerat principalul risc pe piaţa financiară. Abordările contemporane ale noţiunii de risc pun în prim plan natura 39aradigm39-matematică a riscului ce permite modelarea situaţiilor de risc şi în acelaşi timp 39aradig că riscul ca noţiune este exogen pentru obiectul şi subiectul de studio precum şi metoda de management aplicată.deoarece este independent de voinţa noastră. Modul în care sunt gestionate riscurile se 39aradig în distribuţia acestora.societatea. care atunci când este inegală demonstrează că în economia respectivă există constrângeri extraeconomice care creează distorsiuni. luarea măsurilor asigurătorii cu privire la rambursarea creditului. fie că este vorba de alte tipuri de monopol.sau mai frecvent că rscurile trebuie clasificate în riscuri 39aradig(care nu pot fi influenţate prin anumite metode de management al riscului). luând în considerare toate interrelaţiile existente şi posibile şi să prezinte expunerea şi sensibilitatea băncii sau a oricărei celule de afceri la oricare factori de risc în orice moment. deseori sunt dependente de obiectul de 39aradi şi de metoda de evaluare aplicată.pentru 39aradigm mici de timp sau în anumite condiţii 39aradigm.este de a apropia maximum posibil suma capitalului bancar de suma riscurilor asumate de bancă.Conform abordărilor 39aradi.vechile sisteme de management al riscurilor devin neadecvate. Gestionarea riscurilor bancare are o importanţă deosebită pentru bunul mers al tranzacţiei către economia de piaţă . Etica economiei de piaţă se referă într-o formă cât mai echilibrată a gestionării riscurilor. fapt ce clasifică riscul drept o o noţiune 39aradigm39 de o serie de elemente şi tehnici. Cu . Elaborarea metodelor aplicative privind administrarea riscului de credit în banca comercială este extrem de actuală atât pentru sistemul bancar naţional cât şi pentru sistemul bancar maondial. Gestiunea riscurilor bancare este funcţia cheie a băncilor 39aradi axate pe activitatea de piaţă.Fiecare dintre aceste puteri. urmărindu-se. Astfel aplicarea concepţiei de management integral al riscului în băncile comerciale presupune implementarea unui sistem de evaluare capabil să măsoare şi să consolideze toate riscurile aferente activităţii de o manieră consistentă.Însă criteriile de clasificare a riscurilor.proprietarul băncii. În primii ani ai tranziţiei(1991-1993)sistemul bancar românesc a fost expus ambelor categorii de riscuri menţionate.

Odată cu relansarea economiei şi îmbunătăţirea mediului de afaceri din România. fapt care a condus . de incertitudinea şi gradul ridicat de risc care domina la ora 40aradi realităţii financiar-bancare. Implicarea 40aradigm4040e4040e în direcţionarea creditului a condus la creşterea volumului creditelor neperformante . În acest scop lucrarea a căutat sa determine. împrumuturi ipotecare.) precum şi la diferitele clase de risc în care sunt încadraţi iniţial debitorii. aşa cum s-a putut demonstra. o măsura cu mult mai bună de determinare a eficientei economice (prin calculul RAROC – Risk Adjusted Return on Capital) a unei bănci decât indicatorii 40aradi folosiţi până în 40aradig (ROE. la un credit 40aradigm4040e. nivelul optim de protecţie se asigura prin absorbirea din timp a oricăror pierderi neprevăzute care pot să apară pe parcursul activităţii de creditare a unei bănci. Pentru aceasta este nevoie însă ca. au fost practicate dobânzi real negative. Practica nu face altceva decât sa confirme teoria conform căreia creşterea nivelului riscurilor 40aradigm40 portofoliului de credite al unei bănci va impune cu 40aradigm4040e stabilirea unui nivel mai ridicat al capitalizării acelei instituţii. management performant. Capitalul ajustat cu expunerea la risc a unei banci reprezintă. Totuşi. etc. legislaţie aliniată la standardele U. venitul ajustat la risc al unei bănci. băncile şi-au îmbunătăţit mecanismele de protecţie. reglementările internaţionale în domeniu. Aceasta noţiune a fost introdusa 40aradigm recent în practica financiara şi defineşte acel nivel al capitalului necesar acoperirii pierderilor normale. sub ipotezele Acordului Basel I şi 40aradigm4040 II..capitalul economic”. pentru a tine cont de modificările care au avut loc în plan 40aradigmfinanciar şi. Cu alte cuvinte. . peste cele medii estimate ale unei bănci. în principiu.). care au dus la decapitalizarea băncilor. Începând cu anul 1994. sistemul 40aradig bancar s-a confruntat în principal cu riscul de credit.E. În concluzie importanţa deosebită pe care reglementarea şi supravegherea pe baze prudenţiale a principalelor 40aradigm40 ale sistemului bancar o prezintă pentru asigurarea sănătăţi 40aradigm-financiare a unei ţări. linii de credit. Scopul de baza al oricărei reglementari prudenţiale consta în asigurarea protecţiei clienţilor. Un bun indicator al necesarului de fonduri destinate asigurării unui nivel optim de protecţie l-ar constitui . în cele din urmă. Acordul Basel II vine să limiteze în acest sens unui dintre neajunsurile reglementarilor anterioare în domeniu prin instituirea obligaţiei determinării nivelului fondurilor proprii ca o funcţie de dubla senzitivitate a acestora la riscul asocial diferitelor tipuri de active avute în vedere (credite. O analiza în acest sens demonstrează faptul ca adoptarea 40aradigm40 a prevederilor Acordului Basel II de către România (conform Directivei Europene de Adecvare a Capitalului România trebuie să adere la Basel II începând cu anul 2007) ar putea declanşa efecte 40aradigm-financiare nefaste care să anuleze orice eventual beneficiu iniţial adus de aplicarea acestor reglementari la nivel naţional. să se plieze pe specificul activităţilor desfăşurate de diferitele instituţii financiare precum §I pe infrastructura financiara aflata la dispoziţia unei ţări. Pe parcursul acestor ani. în vederea acoperirii eventualelor pierderi generate de declanşarea riscurilor. sistemul bancar a cunoscut o dezvoltare accelerată – mult mai accentuată decât a celorlalte sectoare economice – atât din punct de vedere cantitativ cât mal ales din punct de vedere calitativ(concepte moderne implementate.o foarte scurtă întrerupere . a fost necesara o ajustare a gradului de adecvare a capitalului băncilor cu riscurile la care acestea se expun în calitate de 40aradigm4040e40 financiari. necesarul de capital şi 40aradigm4040. acţionarilor şi creditorilor unei bănci prin definirea unui nivel 40aradigm4040 al capitalizării bancare. ceea ce va permite o diminuare a probabilităţii de faliment a băncii respective şi creşterea implicita a gradului de încredere al populate în sistemul bancar naţional.Return on Equity).

De asemenea. În concluzie. consolidarea valorii acţiunilor bancare se poate 41aradig doar printro comunicare reală cu pieţele financiare şi implementarea unor programe adecvate de gestiune a riscurilor bancare. prin luarea în calcul şi a riscurilor 41aradigm41 debitorilor. Toate băncile şi instituţiile financiare trebuie să-şi imbunătăţească inţelegerea şi practica gestiunii riscurilor bancare pentru a-şi putea gestiona cu 41aradig diferite game de produse in anii ‘90. În acelaşi timp. se vor repercuta 41aradigm şi la nivelul profitabilităţii lor mergând până la anularea beneficiului iniţial si chiar pana la obţinerea unor venituri reale negative. Dacă procesul de gestiune a riscurilor bancare şi sistemul global de management sunt 41aradigm41. aşa cum era de aşteptat. condiţiile mai restrictive impuse băncilor de către Basel II în ceea ce priveşte nivelul capitalurilor proprii. deoarece riscurile bancare sunt o sursă de cheltuieli neprevăzute. atunci banca va avea 41aradig. Băncile pot gestiona cu 41aradig riscurile bancare dacă recunosc rolul strategic al riscurilor. dacă folosesc 41aradigm de analiza şi gestiune in vederea creşterii eficienţei. gestiunea lor adecvată pentru stabilizarea veniturilor in timp are rolul unui amortizor de şoc. BIBLIOGRAFIE ANEXE Anexa 1 Anexa 2 Calitatea Creditelor în sistemul bancar românesc .