CURS 2 Sistemul social

     Conceptul de sistem social. Modelul metodologic al abordării societăţii ca sistem. Tipologia sistemelor sociale. Analiza structurală şi funcţională a sistemului social. Subsistemele sistemului social.

Obiectivele cursului:
să definească conceptul de sistemul social; să identifice caracteristicile definitorii ale sistemului sociale; să stabilească legături dintre tipurile sistemului social; să analizeze subsistemele sociale ale sistemului social global; să generalizeze specificul analizei structurale şi funcţionale a sistemului social; să proiecteze funcţionalitatea subsistemului economic în dezvoltarea societăţii contemporane.

2.1. Conceptul de sistem social Laureatul premiului nobel pentru economie, Friedrich von Hayek, referindu-se la sistemele sociale spunea că ordinea socială cum ar fi legea, limba şi pieţele sunt nişte „rezultate ale acţiunii umane, ci nu un proiect uman”. Această afirmaţie ne duce cu gândul la ideea că, în spatele tuturor fenomenelor sociale nu stă un individ sau un grup social, ci o totalitate de acţiuni care au loc în cadrul unui sistem extrem de complex cum este societatea. Societatea este prin excelenţă un sistem deschis, dinamic care se autoreglează. Sistemul este un întreg, ale cărui elemente se află în relaţii determinate unele faţă de altele, formând o unitate distinctă, cu însuşiri ireductibile la cele ale părţilor componente. La modul general spus, prin sistem se înţelege o mulţime de obiecte care acţionează între ele atât de intens, încât stările lor sunt interdependente, modificarea unuia ducând la modificările determinate în toate celelalte.Viaţa socială prezintă caracteristici de sistem la toate nivelurile sale de organizare: grupul de muncă, familia, intreprinderea, localitatea, societatea globală, umanitatea. Sistemul social este un concept „concret-analitic”, permiţând cunoaşterea interdependenţelor, a modurilor de integrare a părţilor, a naturii acestor interdependenţe şi a regularităţii socialului. Se consideră sistem acel ansamblu organizat acea clasă de fenomene care satisfac următoarele exigenţe: a) poate specifica un set de elemente identificabile; b) printre cel puţin unele din elemente există relaţii identificabile; c) anumite relaţii implică alte relaţii. Unii autori au luat în considerare şi analiza rolului componentelor mediului sistemului, alţii s-au ocupat în special de componentele şi autoreproducerea sistemului, alţii de analiza subsistemelor.
Page 1 of 6

Pentru a caracteriza „forma generală a societăţii”.  valorile de comandă ale sistemului nu subordonează subiectul. Teoria generală a sistemelor s-a dezvoltat simultan cu cibernetica. elementele sunt reciproc dependente constituind. precum: 1. cu valori proprii de autoconducere. Cei care au purces la o teoretizare explicită a sistemului social sunt V. indiferent de varietatea lor. deoarece ei înşişi sunt sisteme de sine stătătoare. deoarece aceasta se face prin intermediul noţiunii de structură şi invers.Parsons. astfel. în general. cel mult.Pareto este considerat primul sociolog care a formulat în mod explicit conceptul de sistem social şi l-a dezvoltat în teoria despre societate.  relaţiile ce se stabilesc în sistemul social sunt mai complexe şi de alt tip. Page 2 of 6 . elemente vii. totalitatea – elementele îşi pierd individualitatea. transformatoare. sistemul social. El s-a orientat către analiza ordinii sociale şi a stărilor de echilibru ale sistemelor considerate.  comportamentului sistemic social nu i se poate aplica viziunea homeostatică a echilibrului ci cea adaptativ procesuală. cât şi una spirituală. aşa cum susţine Piaget că structura este un sistem de transformări. progresele matematicii. fiind stabilită atât o interacţiune materială. V. fiecare din ele căpătând însuşiri noi conferite de raporturile cu celelalte elemente ale întregului. cercetarea operaţională şi utilizarea mai intensă a calculatoarelor. care a demonstrat că teoria generală a sistemelor intenţionează să elaboreze proprietăţi.Pareto şi T. individualitatea este atributul întregului şi nu al elementelor componente. am constata esenţiale următoarele momente:  elementele de acţiune în mediul social sunt indivizii umani. ceea ce implică un nou parametru. Premisele acestei teorii au fost formulate la început de către Ludwig von Bertalanffy în lucrarea Theorie generale des systemes (1930). de natura elementelor lor componente şi de relaţiile dintre ele. integrativitatea – dobândeşte dimensiuni distincte când se are în vedere proprietatea de ierarhizare. pe când în societate aceste elemente care intră în relaţie unul cu celălalt în cadrul unui ansamblu sistemic sunt oamenii. Această capacitate poate contribui esenţial fie la creşterea caracterului aleatoriu al comportamentului. aceste elemente aflate în interrelaţie reprezintă obiecte sau. ca un ansamblu dinamic şi complex a cărui elemente se află într-un raport de interdeterminare. organice. Sistemul este definit. de orientare şi feedback propriu.  subiecţii din sistemele sociale au capacitatea unică de a conştientiza. În majoritate. teoria informaţiei şi a comunicaţiei. Dacă am încerca să punctăm deosebirile dintre comportamentul sistemic din viaţa socială şi cel strict cibernetic. ea reacţionează asupra elemetelor. 2. în măsura în care să nu-l dezorganizeze. ca urmare. teoria deciziei. fie la creşterea nivelului integrator. Parsons a continuat intenţia lui Pareto utilizând o nouă abordare – nivelul structural-funcţional de analiză. iar Parsons – că sistemul social rezidă în organizarea structurală şi funcţională. Sistemul social se caracterizează prin câteva proprietăţi. În cazul sistemelor cibernetice clasice.Uneori definirea sistemului este dificilă. De aici se desprinde complexitatea sistemului atunci când elementele lui sunt fiinţe umane. principii şi legi care sunt caracteristice sistemelor în general. decât parţial şi temporal. Pareto porneşte de la premisa că aceasta este determinată de toate elementele care acţionează asupra sa şi.

sentimente. tradiţii. Premisele care stau la baza definirii societăţii ca sistem sunt:  Arealul geografic . 5.2. Corespunzător diverselor necesităţi prezentate de societate. Subsistemele sistemului social O tipologie a subsitemelor sistemului social este propusă de Pavel Apostol. indiferent de acţiunea unuia sau a mai multor factori de perturbare.în care are loc consolidarea relaţiilor sociale. În general.  Autonomia . politică. autostabilizarea. caracteristică ce se fundamentează pe baza nivelului înalt de autoreglare internă asigurând susţinerea şi reproducerea continuă a sistemului complex de relaţii. El consideră că într-un sistem social oarecare distingem: . obiceiuri şi reguli) şi psihice (atitudini. iar eficienţa acţiunii sociale este dependentă de modul de organizare sistemică. menţinerea stabilităţii sistemului.societatea cuprinde multitudinea relaţiilor şi legătruilor sociale. etc. Astfel. sisteme care promovează un tip adecvat de relaţii capabile să răspundă acestor necesităţi. 4. încadrate într-un ansamblu în care elementele se condiţionează reciproc. societatea apare ca un ansamblu hipercomplex. cultură şi obiceiuri. Societatea ca sistem reprezintă un ansamblu de componente (subsisteme) între care există raporturi dinamice de tipul dependenţelor funcţionale. în interiorul sistemului global apar unele organizaţii.prin care se înţelege capacitatea de a exista independent. structura şi funcţionalitatea. Componentele (subsistemele) sistemului social sunt de natură materială (cadrul geografic. idei. ci o totalitate ca sistem de substructuri interdeterminate. Fiecare comunitate şi-a conturat în baza teritoriului său anumite caracteristici specifice: activităţi. valori.subsistemele care formează activitatea economică. cât şi manifestarea fiecărui element care formează sistemul.3. Societatea ca sistem. trăiri). homeostaza. ramuri ale industriei şi agriculturii. toate instituţiile şi comunităţile sociale statuate la hotarele unui anumit areal. a capacităţii lui de a-şi restabili echilibrul. cadrul demografic. credinţe. autoreglarea – autocorectarea. structurarea – fiecare sistem are a anumită configuraţie de raporturi dintre elementele componente.  Universalitatea . cu puternice calităţi sistemice. prejudecăţi.subsisteme parţiale.care se evidenţiază prin faptul că societatea reuşeşte să-şi subordoneze fiecare generaţie incluzându-o într-un context unic al vieţii sociale şi prin faptul că societatea posedă mecanisme interne nu doar pentru susţinerea structurilor formate ci şi pentru includerea în aceste structuri a noilor formaţiuni sociale create de oameni prin activitate practică. şi subsistem în componenţa altor sisteme. Necesităţile materiale (bunuri de consum) au prilejuit apariţia unor ansambluri în care se manifestă un tip Page 3 of 6 . cadrul tehnologic). . de natură ideală (simboluri. care permite simultan atât realizarea sarcinii generale a sistemelor. ca funcţii ale sistemului global. este cunoscut faptul că societatea nu este un agent mecanic. 2. opinii. ierarhizarea – un sistem este simultan şi suprasistem pentru componentele sale. efectuând tipuri de activităţi distincte ce formează părţi ale activităţilor sistemului global.  Integritatea .

valorilor. Aceste forme de activitate economică au la bază. însă slab diferenţiate. competiţie şi cooperare în relaţie cu alte sisteme. grupurilor şi ale societăţii în ansamblul ei. asimilare.  Instituţii cultural-educative. fiind dependent de dorinţele. elaborate în scopul reglementării raporturilor dintre ei.diferenţiate şi integrate. Dintre subsistemele care alcătuiesc societatea menţionăm: . Se deosebesc două tipuri de relaţii în configurarea sistemelor: 1.  Instituţii familiale. relaţii de subordonare. natura şi capitalul. Tipurile de relaţii din cadrul sistemelor. în scopul satisfacerii unor trebuinţe mai complexe. 2. Menţionăm următoarele grupuri mari de instituţii:  Instituţii politice. aspiraţiile.de relaţii specifice realizării acestor necesităţi şi anume: relaţii economice. .integrate. aşteptările. Acest tip de relaţii pot forma un subsistem al sistemului global.Subsistemul administraţiei şi conducerii sociale cuprinde instituţii administrative. dintre sistem şi elementele componente.sisteme sociale cu grade diferite de autonomie.Subsistemul normativ este alcătuit din totalitatea normelor. Activitatea economică se realizează ca acte de comportament conştient. . Tipologia sistemelor sociale Conform criteriului de diferenţiere şi integrare sistemele şi subsistemele sociale pot fi: . concretizate în drepturile şi obligaţiile pe care le au indivizii.  Instituţii juridice. Sistemul nevoilor are un caracter dinamic şi nelimitat. trei factori: munca. rezultate din gradul de dezvoltare a societăţii şi amplificarea dimensiunilor spirituale ce caracterizează fiinţa umană. care privesc raportul dintre dintre întreg şi parte. Page 4 of 6 . . religioase a activităţilor şi instituţiilor. integrate într-un ansamblu de activităţi impuse de necesităţile menţinerii ordinii şi echilibrului social. . deliberat orientate spre sfera producţiei. care permit crearea şi comunicarea lor. . de producţie. statale. artistice.Subsistemul economic cuprinde toate manifestările societăţii vizând satisfacerea trebuinţelor vitale ale membrilor ei.Subsistemul condiţiilor material-naturale care este reprezentat de mediul cosmic şi geografic al existenţei diferitor forme de comunitate umană şi o serie de alţi factori ca cei demografici şi ai resurselor naturale cu rol important în formarea. de muncă. în principal. principiilor etico-juridice. . idealurile indivizilor.  Instituţii economice. consumului.sisteme cu nivele diferite de acomodare. ale conducerii.3. cu nivele variate în ceea ce priveşte interacţiunea lor cu alte sisteme.Subsistemul cultural se referă la diversitatea valorilor ştiinţifice. . dezvoltarea sistemelor sociale şi în stabilirea echilibrului între acestea. circulaţiei şi repartiţiei de bunuri.

Procesele autoreglării în cazul oricărui sistem solicită următoarea schemă logică operaţională: a) „blocul de recepţie” a informaţiilor privind funcţionalitatea diferitor componente ale sistemelor. care privesc raporturile dintre elementele în cadrul sistemului. fără a ajunge la forme de echilibru înalt stabile. ca şi celelalte tipuri de sisteme. şi nici de la parte spre întreg ca în cele atomiste.2. fie raporturile dintre sistemele unui context dat sau dintre elementele unor sisteme diferite. îşi creează o capacitate proprie de reglare cu care este capabil să intervină în momentul în care rezultatele sistemului sunt pe cale să se depărteze de la valoarea de comandă dată. de regulă finaliste. Astfel se asigură autoorganizarea. care integrează elementele într-un tot unitar. Din punct de vedere metodologic. Sistemele finaliste se caracterizează prin faptul că întreaga lor structură şi dinamică este determinată de realizarea unei finalităţi. pentru a-şi realiza sarcina. c) „blocul de execuţie” adică de transformare a informaţiilor de comandă în acţiuni sau reacţii de răspuns. care interacţionează tinzând să realizeze un anumit echilibru ce reprezintă o rezultantă a acestor interacţiuni. adică de la structura sistemului. Fizionomia şi dinamica unui sistem nu pot fi explicate nici pornind de la întreg spre parte. stabilitatea calitativă.4. Autoreglarea sistemului. 2. există o distincţie între sistemele finaliste şi sistemele de interacţiune sau suprasisteme. distingem două sensuri ale acesteia: a) Structura în calitate de complex unitar de interacţiuni. b) „blocul de analiză” prelucrarea şi interpretarea informaţiei recepţionate pentru „emiterea comenzilor” sau a unor mesaje care să permită funcţionarea pozitivă a sistemului. Sistemele dinamice sunt caracterizate prin faptul că schimbările interne sunt continue. exprimând relaţiile de acţiune prin intermediul cărora se realizează trecerea de la starea de potenţă la act în diacronia structurală. pe când sistemele de interacţiune nu sunt finaliste. Funcţia are rolul de a integra elementele unui sistem sau sistemul în context. b) Structura în calitate de model abstract care explică schema funcţionării şi principiile ce stau la baza coeziunii interne a sistemului. În viziunea actuală asupra structurii. Page 5 of 6 . ci sunt compuse din mai multe subsisteme. Problema determinării exacte a mecanismului de funcţionare a sistemului ca un complex de procese şi fenomene impune utilizarea principiului organizării sistemice cu ajutorul căruia aflăm că orice sistem cu stabilitate relativă. reprezentând o puternică stabilitate. ci numai de la constelaţia de raporturi invariante care le caracterizează. se caracterizează printr-o stare de echilibru intern care poate fi static sau dinamic. Obiectivele sistemului se pot împlini prin funcţionarea tuturor subsistemelor lui unitare şi interdependente. asigurând sistemului identitatea. Sistemul social. relaţii de coordonare. În acest context funcţia ne apare ca un atribut sau complex de proprietăţi esenţial unui sistem care se exercită în condiţiile raportării sistemului la alte sisteme. Mecanismul structurării şi funcţionării sistemului social Analiza structurală şi funcţională a sistemului social contribuie la o înţelegere mai adecvată a determinismului cauzal în desfăşurarea vieţii sociale. ca în modelele organiciste. caracterul omogen şi continuu. Echilibrul static reprezintă o configuraţie de stări ale elementelor sistemului care sunt reciproc compatibile.

g) Divizarea comportamentului integral în activităţi mai simple. Page 6 of 6 . Bibliografie: 1. Metodologia cercetării sociologice. Sistem. Orientări şi probleme. ceea ce duce la identificarea subsistemelor. d) Specificarea activităţii sau a comportamentului sistemului. b) Observarea sau măsurarea valorilor specifice atributelor obiectului. adică a relaţiilor din cadrul sistemului. adică acel aspect al sistemului care rămâne constant în timp.d) „blocul conexiunilor inverse”ce permit estimarea calităţii operaţionale executate. Analiza de tip sistemic explică legăturile reciproce dintre elementele componente sistemului social şi pune în evidenţă corelări de o deosebită complexitate. Metodă structurală. Analiza sistemică presupune stabilirea unor raporturi preferenţiale între elemente. întrucât societatea nu este o sumă de indivizi ci un ansamblu extrem de complex de legături social-istorice. Iaşi. c) Considerarea valorilor din perspectiva unei referinţe spaţiale şi temporale date. 3. Bucureşti. e) Organizarea sistemului. 1996. 1972.5. h) Starea unui sistem care este determinată de analiza valorilor specifice caracteristicilor unui sistem la un moment dat. structură. Dimitriu P. Modelul metodologic în analiza sistemelor sociale Analiza pertinentă a societăţii implică considerarea tuturor comportamentelor sale ca formând un tot unitar-dinamic. Bucureşti. 2. Vlăsceanu L. de care depinde explicaţia ce poate fi dată fiecăreia dintre ele. autocontrolul şi autocorectarea împlinirii lor. 1982. un sistem de relaţii reciproce între oameni. adică ansamblul de proprietăţi care sunt specifice comportamentului acestuia. între diferite tipuri de relaţii exitente între ele. 2. A caracteriza un sistem înseamnă a avea în vedere următoarele : a) Identificarea obiectivelor. f) Structura sistemului. În dinamica unui sistem complex nu toate elementele şi relaţiile au aceeaşi valoare. Teoria reglării sistemelor sociale. Haralambie E.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful