Alexandru Ungureanu

George Ţurcanaşu

GEOGRAFIA AŞEZĂRILOR UMANE

1

Departamentul de Geografie al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” Iasi

Alexandru UNGUREANU Profesor la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, membru corespondent al Academiei Romăne. Specialist cu o viziune multilaterala asupra diverselor componente din domeniul geografiei umane, spirit enciclopedic, erudit, personalitate recunoscuta atât in plan naţional, cât şi internaţional. Realizator a numeroase lucrări, multe cu caracter inter- şi pluridisciplinar, care se evidenţiază prin analize profunde, obiective şi prin sinteze de o valoare deosebită, din care transpar devotamentul faţă de ştiinţă şi obiectivitatea cu care sunt prezentate aspectele diverse abordate.

George ŢURCĂNAŞU Lector la Facultatea de Geografie şi Geologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi şi membru al Centrului de Excelenţă C.U.G.U.A.T. – T.I.G.R.I.S. Doctor în geografie sub îndrumarea lui A. Ungureanu. Preocupările sale vizează problematica sistemelor urbane şi a modelizării spaţiale. Ca urmare, lucrările realizate se încadrează în peisajul generos al geografiei urbane, centrându-se pe analiza structurilor teritoriale şi a bifurcaţiilor sistemelor de aşezări.

Coperta: George Ţurcănaşu

ISBN: 978-973-730-556-5
2

Alexandru Ungureanu

George Ţurcănaşu

GEOGRAFIA AŞEZĂRILOR UMANE

PERFORMANTICA IAŞI – 2008 3

5.1. 96 3....3..... Relaţiile dintre aşezările urbane şi condiţiile naturale ………. Geografia aşezărilor urbane ……………………………………......7.....5.4. Tipologia morfologică a aşezărilor rurale…………… 21 2. 74 3...7.4........4.7........2... Locuinţa rurală …………………………………………………… 26 3.4.. 136 3.....3. 102 3.8..CUPRINS 1.5.. Generaţia oraşelor antice…………………………….4..... Situl aşezărilor rurale ……………………………………………. Specificul funcţiilor urbane………………………. Tipologia funcţionala a aşezărilor rurale …………… 14 2... Situl oraşelor…………………………………………...3. Funcţia de transporturi ……………………………..4.. Aglomeraţiile monocentrice………………………..... 66 3..…...… 9 2. Funcţiile urbane ……………………………………………... Suprastructuri spaţiale urbane…………………………….1.8.... Oraşul viitorului ……………………………………. Urbanizarea globului in profil spaţial şi in timp ……………...4.. 38 3. 32 3.……………………………. Poziţia oraşelor ……………………………………... Tipologia aşezărilor rurale ……………………………………… 14 2.......5.3.. 115 3.. Conurbaţiile ………………………………………….. Geografia aşezărilor rurale ……………………………………………..... Interurbaţii …………………………………………... 80 3............. Tipologia aşezărilor rurale după gradul de stabilitate ....6.... 50 3....3..... 8 2.. Funcţia comercială …………………………………...3. 57 3. 138 3..2. 33 3..4.. Megalopolisurile ……………………………………..1.127 3.5. …………………………...4.7... 127 3. 18 2.. 7 2. Funcţia industrială …………………………………. 57 3. 10 2.4. Tipologia dimensională a aşezărilor rurale ………… 17 2. Definirea oraşului in raport cu aşezarea rurală ………………..8.5.2...5.. 88 3.... Funcţia administrativ-politica ……………………... Originea şi evoluţia fenomenului urban ……………………….. Definirea aşezărilor rurale………. Generaţia oraşelor contemporane …………………. Generaţia oraşelor medievale ………………………..4.2. 139 4 .2..8.8...7....1.… 8 2.... 119 3..5.. 112 3.8....5. Introducere . 132 3.112 3. Repartiţia pe glob a oraşelor mari şi foarte mari ……………...116 3. Evoluţia teritoriala a oraşului ………………………………… 103 3.4.. Generaţia oraşelor moderne ………………………….1..2.1.....2.. 72 3... Tendinţele generale ale formării reţelei de aşezări rurale ….1.

.... 141 3. 160 3..11.............. Funcţia balneo-climatică şi turistică ………………..9............. Zonele de influenţă urbană şi ierarhia urbană …….ştiinţifică ………... Profilul urban …………………………………………209 Bibliografie . Relaţia rang-talie (Zipf) .. 186 3....12.8. Planul oraşelor ………………………………………. Funcţia militară ………………………………….... Fizionomia oraşului ……….. Christaller şi teoria locului central .... 170 3.8.9.. 169 3.10............ 147 3...1..9.....1.10.....2.......... 142 3.....……………………………….......2.......2........8..3..... Integrarea oraşului în reţeaua de aşezări umane ………….... 140 3..9.10. 179 3....8. 215 5 .... 190 3......8.6..............9..... 142 3........3..... Funcţia de cult ……………………………………..7.. Funcţia sanitară ……………………………………..........2. 142 3........ Delimitarea zonelor de influenţă.....2...2......9.....9..……………....8... 141 3.. Funcţia educaţional – cultural .8...... Christaller vs......9...10. W... 190 3...2.. Clasificarea funcţională a oraşelor ... Zonarea funcţională a spaţiului urban …………..................3... Sistemul de relaţii dintre oraş si cadrul său regional .8..1....... 171 3.. Zipf (Un ciclu al evoluţiei urbane?) ......... 161 3.

. cu peste 500 mii de locuitori. la 2 237..5 mii locuitori.5 – 1 mie locuitori şi oraşele cu sub 0. această categorie se divide în două subcategorii : oraşele cu 5 – 20 mii locuitori şi oraşele cu 2 – 5 mii locuitori. cu peste 100 000 de locuitori. oraşele cu 0. al căror număr este mai uşor de cunoscut1. care diferenţiază 6 categorii : . ne vom limita la oraşele mari şi foarte mari. N. cu 100 – 500 mii de locuitori. Repartiţia pe Glob a oraşelor mari şi foarte mari Deoarece este imposibil să se precizeze numărul total al oraşelor Globului. Pe Glob.3. . 288 de oraşe au peste 1 milion de locuitori. o reţinem pe aceea propusă de O. în 1980.Oraşele mari. Din acestea. şi la 4017 în 2005. ele formând aşanumita armătură urbană a Globului. . cu sub 2 mii locuitori. cu peste 20 milioane de locuitori . cu 2 – 20 mii locuitori. în 1960. 1 6 . Categoria se divide în trei subcategorii : oraşele cu 1 – 2 mii locuitori.Oraşele mijlocii. U. cu 20 – 100 mii locuitori. numărul acestor oraşe.Metropolele. . Din numeroasele clasificări dimensionale ale oraşelor. a crescut de la 1 334.Oraşele foarte mari (uneori denumite şi megapole – a nu se confunda cu megalopolisuri). .U.N.Oraşele mici.[…] 3. după datele O.Oraşele foarte mici.

4 – Repartiţia spaţială a marilor aglomeraţii urbane ale Globului 7 .Fig.

). se disting Beijing (10. Aşa sunt marile emporii Bangkok (7. După modul de dispunere.1 mil. porturi comerciale.4 mil.1 mil. ca Seul (22.). cuprinzând Asia de Sud-Est şi Subcontinentul Indian. de altfel. fiind la origine. loc. se disting trei mari grupări teritoriale de oraşe mari şi foarte mari : Asia Musonică.).). 300 în America anglofonă şi 29 în Australia-Oceania.85 mil. loc.8 mil. loc. Cel mai mare număr de oraşe mari şi foarte mari se găseşte în Asia Musonică. loc. loc. Bine dezvoltate sunt şi cele mai importante oraşe ale provinciilor.5 mil. Karachi (13. fiind fie actuale sau foste capitale ale statului. Asia ar fi trebuit să deţină un număr mai ridicat de oraşe mari şi foarte mari). acestea fiind în general aşezări cu o istorie mai bogată. ca urmare a diferenţierilor teritoriale în gradul de urbanizare (dacă ar exista un paralelism perfect. Calcutta (15. oraşele mari s-au născut în primul rând de pe urma funcţiei politico-administrative. Madras. 617 în America Latină. marea majoritate a oraşelor mari şi foarte mari s-au dezvoltat relativ recent.5 mil. în strânsă legătură cu comerţul internaţional. 8 . în China. şi porţi de penetraţie a intereselor capitalului străin.3 mil. Se poate observa că distribuţia geografică a acestor oraşe corespunde doar în linii mari cu repartiţia marilor aglomerări de populaţie ale Globului. În statele în curs de dezvoltare din Asia Musonică. 747 în Europa (aici intrând şi partea asiatică a Rusiei). loc. loc. în interiorul continentului oraşele mari sunt mai rare. vechi oraşe-reşedinţă.) şi Manila (14. loc. Europa şi estul Americii de Nord. 394 în Africa. frecvent. loc.05 mil. Ho Chi Minh (4. mai ales începând din secolul al XIX-lea. Delhi (19 mil. denumit astăzi Chennai (7.).).). 1 990 se află în Asia (fără partea asiatică a Federaţiei Ruse). din India (3.a.).. Mumbai(19. Dintre acestea. I.3 mil. peninsula Coreea ş. loc.).). Spre deosebire de cele de mai sus.45 mil.Din totalul de 4017 oraşe mari şi foarte mari. Lahore sau Hyderabad (6. loc. Jakarta (16.8 mil.) şi Nanjing (3. loc. loc. cu caracter colonial sau neocolonial.) În această regiune este relativ redus numărul oraşelor ridicate pe seama industriei.) şi. aşa cum este Kanpur.7 mil. Surabaya (3.8 mil. în general. loc.). loc.

fostă concesiune germană (2. ca Chongqing. Stockholm (1. apoi de Japonia şi de Uniunea Sovietică (3 mil. în acelaşi timp. loc. în vremea celui de al Doilea Război Mondial.2 mil. urmată de interurbaţia Hanshin (16. maritime.).). loc.). loc. loc. fostă colonie britanică (7.9 mil. capitala Taiwanului (6. de la început. Lisabona (2. pe cursul lui Chang Jiang. În Japonia. Berlin (4. în linii mari între paralele de 40 şi 600 lat.8 mil. loc.). loc. Dintre toate metropolele urbane japoneze.8 mil.). fiind.).9 mil.9 mil. nici în China. Harbin (4.) şi de aglomeraţia Nagoya (8 mil. loc.9 mil.) sau Taipei. Bruxelles (1. dezvoltate mai ales din anii dependenţei semicoloniale şi coloniale. Sankt Petersburg (4.acestea din urmă fiind.).).).3 mil. Doar marile oraşe ale Manciuriei au căpătat importanţă.4 mil.a.). loc. loc. aici procesul de urbanizare modernă evoluând în strânsă corelaţie cu o puternică industrializare.). o serie de mari oraşe portuare. Viena (1. chiar capitală a părţii neocupate de japonezi a Chinei 2 9 . N.). cu aceea de mari centre industriale şi de noduri portuare. loc. loc. în trecut controlat de Rusia.). de talia unor mari state europene. Moscova (13. loc.9 mil.a. loc. loc.).). II. şi porturi active – conurbaţia Kitakyushu.sau extraeuropene). Hongkong.6 mil.7 mil. odinioară denumit Canton (5 mil. a unor state industriale. Guangzhou. intra. cel mai activ oraş chinez (13. Anshan ş.5 mil. loc. mai mult sau mai puţin dezvoltate (unele – şi funcţia de metropolă ale unor foste imperii coloniale. ca Shanghai. loc. care îmbină funcţia politică de capitală.7 mil. loc. situaţia este mai diferită. loc. actuală sau din trecut. loc. loc.6 mil.).). Fukuoka ş.). loc.8 mil. Majoritatea oraşelor şi conurbaţiilor industriale au o poziţie litorală. în fond. Paris (9.).). interurbaţia Atena – Pireu (3. Un timp. pe baza dezvoltării industriei – Shenyang.) şi Qingdao. nucleul politic şi industrial al statului şi cea mai mare concentrare urbană a Globului (34 mil.5 mil. astăzi puternic industrializat (4. însă. În Europa oraşele mari se dispun într-o fâşie cuprinsă.6 mil. cea mai puternică este aglomeraţia Tokyo. loc. loc. Dalian. loc. Se remarcă Londra (aproape 12 mil. cele mai multe din acestea fiind metropole complexe. fluviale sau fluvio-maritime.7 mil.). Wuhan. Nu lipsesc. metropola Sichuanului2 (7. Tianjin (6 mil. Kiev (2. fost Mukden (4.

oraşele mari şi grupările locale de oraşe mari sunt mai mult sau mai puţin izolate. A.). în principalele bazine carbonifere. Edinburgh. München (1.loc. în Italia. Salonic. Philadelphia – 6 mil. loc. sau oraşele din bazinul Ruhr. zona aridă din sudvestul S..1 mil.a. la dezvoltarea celor mai multe din marile oraşe nord-americane funcţia politico-administrativă a contribuit într-o măsură mult mai mică. din punct de vedere politic : Milano (3.). rolul principal fiind jucat de activităţile industrială şi comercială. în Marea Britanie. în mijlocul unor mase rurale sau al unor spaţii slab populate (sud-estul Australiei.).6 mil. loc. Specifică Europei este şi dezvoltarea puternică a metropolelor regionale. Detroit-Windsor – 5. loc.a.4 mil. în funcţie de penetraţia colonizării europene în epoca modernă (Los Angeles – 10 .a. Copenhaga (1. loc. în Franţa. Budapesta (2. cu o structură federală sau în acelea care s-au consolidat recent.4 mil.). în Turcia etc. Odessa. ca Manchester (2. Istanbul.). mai ales în statele mari.8 mil.a.). de regulă.) fie din bazinul fluviului Sf. Cele mai multe dintre acestea s-au dezvoltat în lungul litoralului. loc. A.).7 mil. loc. Boston – principala poartă de intrare în America de Nord la începuturile colonizării britanice etc. precum şi în regiunile cu o puternică tradiţie industrial-meşteşugărească.) sau Bucureşti (aproape 2 mil. Varşovia (2. Nord-estul S. care depăşeşte Roma ca număr de locuitori şi importanţă economică. loc..5 mil. loc.4 mil. Chicago – 9.m. în Ucraina. în Italia. în nordul Italiei. loc.). Praga (1. U. determinate de o poziţie centrală. dar cu o viaţă portuară slabă sau absentă. în Marea Britanie ş. Ponderea oraşelor mari cu o funcţie prioritar portuară nu este atât de mare ca în Asia Musonică. loc. Toronto – 4. în Grecia.5 mil. loc.) ş. Pe restul suprafeţei Globului. loc.d. loc. ca Torino (1. Relativ puţine sunt marile capitale interne. loc. Laurenţiu şi de pe ţărmul Marilor Lacuri (Montreal – 3. şi sud-estul Canadei.). III. ca Roma (3. sau Łòdz. Glasgow (1. în Polonia. U.9 mil. în Germania. Hamburg (2. loc. în Germania. Oraşele au valorificat la maximum poziţia favorabilă pentru dezvoltarea transportului pe apă.)... loc. loc. Oraşele industriale mari sunt grupate. deşi şi numărul acestora este apreciabil – Barcelona în Spania.). loc). loc.).).3 mil.5 mil.6 mil.8 mil. în Marea Britanie.2 mil. ş. loc. Madrid (5 mil.. cel puţin un timp. în Germania. Spre deosebire de Europa. fie în lungul litoralului Oceanului Atlantic (New York – 21.) şi Leeds (2.7 mil. loc.6 mil. ş. Birmingham (2. Marsilia.).7 mil. Rotterdam. Genova.). în Olanda.

65 mil. Megalopolisurile Megalopolisurile reprezintă forma cea mai înaltă de hipertrofie urbană. .. 21). în Irak). în S.) Mai departe în interior. A. loc. Cairo – 15. şi Melbourne – 3. în Africa de Sud). Baltimore etc.. în Nigeria) precum şi în imediata apropiere a litoralului (Lima – 8..a.17. loc. Sydney – 4 mil.] Trei megalopolisuri sunt recunoscute de toţi geografii urbanişti: două pe deplin constituite: Megalopolisul nord-vest-american (denumit Boswash. São Paulo – 20.. dar al cărui perimetru este fluctuant de la un autor la altul. şi San Francisco – 7. în acest sens. precum şi altul mai difuz în Europa Occidentală.. iar în unele lucrări mai recente Bosrich) şi cel japonez (Tokaido). loc. fie în apropierea unor excepţionale resurse minerale (Johannesburg – 7.. după lucrările mai recente) pe o lungime de peste 600 Km (vezi fig. în lungul litoralului Oceanului Atlantic.. Bagdad. Rio de Janeiro – 12 mil. în Australia. fiind caracteristice pentru zonele de maximă urbanizare. în Columbia). loc.] 3.3 mil.. (aproape 30 milioane de locuitori). de pe litoralul Pacificului. [. A. loc. cu condiţii climatice mai acceptabile pentru europeni (Bogotà – 8. în Brazilia. loc. Termenul de megalopolis a fost introdus.... ce grupează 11 . Lagos.2 mil.4 mil. având şi un caracter transfrontalier: Coridorul Chicago-Pittsburgh. în Iran.7.3 mil.. Santiago de Chile – 5.4. între Boston şi Washington (sau Richmond..1 mil.1 mil. Megalopolisul clasic este cel format în nord-estul S. loc.. loc. loc.7 mil.0 mil. U. fie în aria înaltă a zonei intertropicale.3 mil... Munţii Appalachi şi Fluviul Sfântul Laurenţiu. de geograful francez Jean Gottman [.. loc. în Perù. oraşele mari sunt mai rare. în Argentina. Philadelphia. în Brazilia ş. principalul factor favorizant al apariţiei sale a constat în condiţiile optime pentru dezvoltarea vieţii portuar-maritime. Ciudad de Mèxico – 22.2 mil. O altă structură megalopolitană emergentă (vizibil mai disjunctă) se individualizează între Marile Lacuri. Buenos Aires – 13. loc. fiind situate fie în ariile-nucleu ale unor vechi civilizaţii autohtone (Teheran – 11. în Egipt. loc.3 mil. acesta concentrează principalele funcţii de conducere politică şi financiară ale federaţiei. deşi pierde teren în concurenţa cu aglomeraţiile mai dinamice. U. loc.. cuprinzând aglomeraţiile New York. cu o populaţie de peste 42 mil. loc. loc.

Deşi mai populat si cu o densitate superioară Megalopolisului nord-est american.Windsor (5.8). conurbaţia Kitakyushu ş.. Pittsburgh (2.).). sunt deseori separate de peisaje naturale montane.8 mil.4) ş. având o dimensiune de peste 65 milioane de locuitori. Megalopolisul Boswash (prelucrare după NASA World Wind) Dorsala Japoneză (Tokaido) reprezintă la ora actuală cel mai populat megalopolis.aglomeraţiile Chicago (9. interurbaţia Hanshin (Kansai). megalopolisul este format în lungul ţărmului Oceanului Pacific şi al Mării Interioare. acesta având tendinţa de a cuprinde şi unele localităţi din nord-vestul Mexicului (Tijuana ş. Marile aglomeraţii componente.a. Fig. loc. Un megalopolis este în curs de formare în sudul Californiei (Los Angeles – San Diego). Specifică acestui megalopolis este organizarea sa în funcţie de axele feroviare clasice 12 . fiind cantonate în interiorul unor câmpii litorale de talie redusă.a. ceea ce reprezintă peste 50 % din populaţia statului. este mai disjunct decât acesta. Detroit .a.7). 21. cuprinzând aglomeraţiile Tokyo (Kanto) şi Nagoya.8). Dezvoltat pe direcţia NE – SV. Cleveland (2. precum şi multe oraşe propriu-zise. Milwaukee (1.

Bonn sau cvasi-continua regiune urbană de pe Rinul mijlociu.în Anglia central-nordică. în partea sa Occidentală. alcătuită din conurbaţia Ruhr şi cea de pe valea Wupperului care au realizat deja joncţiunea morfologică cu aglomeraţiile urbane renane – Koln. deşi mult mai modestă dimensional şi mai difuză spaţial decat cele menţionate. cu o populaţie totală de circa 13 mil. mai vizibile sunt numeroasele concentrări urbane contigue din spatele frontierelor. înconjurând ca un mare „U” terminaţia sudică a Munţilor Pennini. dar şi datorită (încă) modestei inserţii economice la nivel mondial a elementelor urbane componente . aglomeraţiile Birmingham şi ManchesterLiverpool ş.a. Oricum. structurile megalopolitane sunt doar emergente. 13 . [. Darmstadt) si Rin-Neckar (Mannheim-Ludwigshaffen). Astfel de structuri policentrice au fost generate prin concreşterea unor aglomeraţii diverse ca morfologie: . 2005). Deschiderea totală a economiilor naţionale europene din perioada actuală nu a reuşit încă să elimine rezilienţa morfologiilor urbane create în interiorul sistemelor naţionale. dintre confluenţele cu râurile Main şi Neckar. ..] În Europa.. s-a individualizat de timpuriu o structură ce grupează conurbaţia Yorkshire.. Wiesbaden. Europa frontierelor naţionale nefiind capabilă să genereze structuri urbane de talia celor amintite anterior.. aceasta are în componenţă o metropolă mondială alfa (Frankfurt am Main). vechimea fenomenului urban şi eterogeneitatea sa în cadrul spaţial european crează dificultăţi încadrării taxonomice şi tipologice a acestor concentrări. dar a căror calitate de megalopolis este în curs de confirmare. alcătuită din aglomeraţiile Rin–Main (Frankfurt am Main.fig. menţionăm complicata structură urbană Rin-Ruhr (aproape 12 milioane de locuitori). Mainz. loc. Din această cauză.în Germania. însumând peste 7 milioane de locuitori. 23 .sau noi şi importanţa deosebită pe care o cunosc deplasările pentru muncă ale populaţiei active (Natacha Aveline. mai ales din cauza taliei relativ reduse.

Fig. 23. Ierarhia metropolelor mondiale 14 .

Scenarious on the territorial future of Europe. Utrecht. în alcătuirea cărora intră câteva 15 . Proiect ESPON 3. Antwerpen.. periferiile acestuia şi aglomeraţiile urbane din zona flamandă a nordului Belgiei. Paris. cu o populaţie de 15 milioane de locuitori şi o alta. Rotterdam.Bruxelles. Bruxelles. Ipostazele viitorului megalopolis european (surse: F. De Babylone à Tokyo Les grande agglomération du Monde. mai modestă dimensional şi funcţional. suprapusă (în mare) bazinului carbonifer franco-belgian.Fig.2. ce grupează metropole europene active precum Amsterdam. 2007) Caracterul endogen al suprastructurilor urbane europene tinde să se atenueze. OPHRIS. Frustrarea naţională a acestora a fost surmontată de câteva concentrari urbane vest-europene care au depăşit frontierele naţionale: megastructura urbană formată din Randstad Holland. Moriconi-Ebrard. Haga. 24. 2000. exploatat altădată.

R.. Hong Kong şi S. Shenzhen – 11 milioane de locuitori. Elveţiei. oraşe recente. Chineză. împreună cu vecinul său Foshan. ce depăşesc sau se apropie de 30 de milioane de locuitori sunt: gruparea urbană de pe cursul Inferior al Fluviului Chiangjiang (circa 35 de milioane de locuitori) alcătuită din Shanghai (cel mai populat oraş chinez). rivalizând cu dorsala japoneză. În acest sens. (cf. Charleroi şi Liège) şi conurbaţii cu o dimensiune modestă (Lens. locuri unde expansiunea fără precedent a urbanului dislocă treptat spaţii predominant rurale cu o istorie multimilenară. Împreună cu spaţiile rurale în defensivă din proximitate. precum „Europolis”. care cuprinde mai multe aglomeraţii de talie mare: metropola mondială Hong-Kong – peste 7. Ţărilor de Jos. care va duce cândva la rezultatul creării unui megalopolis de rang superior. Guangzhou (Canton) – peste 14 milioane de locuitori. precum Dongguang.caracterul transcalar al structurilor megalopolitane. Douai. dezvoltate în zonele libere din proximitatea S.A. Jiangmen. metropola sudului Chinei. geografii şi economiştii spaţiali susţin existenţa megalopolisului european. locuitori. atribuidu-i denumiri. suprastructurile urbane vest-europene au evident o tendinţă de fuzionare. dar în creştere rapidă. Franţei. Zhongshan. respectiv.5 milioane locuitori. „Blue Banana” – 120 mil. din sudul Chinei. „Pentagonul” – 120 mil. Mons.metropole regionale (Lille. Însă „căutarea” megalopolisului european relevă cel puţin o calitate a acestei forme supreme de hipertrofie urbană . Vallenciennes. P.5 milioane sau entitaţi urbane recent redimensionate.R. cuprinzând ariile intens urbanizate ale Germaniei. Huizhou. 25). 24). Austriei şi Italiei nordice. „Triunghiul” – 70 mil. şi francez. neerlandez. deseori plastice. Un fapt e real. în ciuda situaţiei spaţiale actuale. mai vizibile sunt structurile suprapuse unor regiuni de veche şi densă populare. Changzhou) 16 . Nanjing (una dintre capitalele vechi ale Chinei) şi alte căteva oraşe milionare (Wuxi. „Flexigonul” – 200-250 mil. Suzhou. În pofida realităţii morfologice a sistemului urban continental. Ambele concentrări. având o populaţie cuprinsă între 1 şi 5 milioane de locuitori. Alte megalopolisuri emergente din R. s-au format pe un substrat lingvistic comun. Macao. în primul caz. Fenomenul de hipertrofiere urbană şi de creare a structurilor megalopolitane s-a extins în perioada contemporană şi în statele emergente. menţionăm gruparea urbană din delta Râului Perlelor (fig.A. megalopolisul cantonez grupează peste 58 de milioane de locuitori. Marii Britanii. care dealtfel tind spre fuzionare. Zhuhai -1. fig. în cel de-al doilea. La Louvière).

în Chile etc. 26.sau triunghiul urban Beijing-Tianjin-Tangshan (peste 25 de milioane de locuitori). O astfel de situaţie o putem semnala între aglomeraţiile São Paolo şi Rio de Janeiro. sau între Santiago de Chile şi Valparaiso. în primul rând reliefului. ce grupează majoritatea populaţiei statelor sau teritoriilor respective.Kuala Lumpur . pe de altă parte morfologiei cadrului natural. în Mexic. vestul peninsulei Malaka (Pinang . pe de o parte datorită densităţii rurale mult mai modeste. Doar în Africa de Sud se formează o astfel de structură. Tot în Asia mai evoluează spre crearea de structuri megalopolitane estul Taiwanului (peste 20 de milioane de locuitori). 25. Fig. Megalopolisul emergent din delta Râului Perlelor În alte continente. fenomenul de generare „in situ” a structurilor de tip megalopolis este mai rar întălnit. între Ciudad de Mexico şi Puebla. dar mai modestă ca 17 . care interpune bariere orografice greu surmontabile între centrele urbane majore. partea occidentală şi sudică a Coreei de Sud (peste 35 de milioane de locuitori) – vezi fig. în Brazilia.Johore Baharu) şi Singapore (aproape 20 de milioane de locuitori).

] 3. lucrare care devine mai târziu simbolul unei noi geografii. 26..9. în Gauteng (8. alcătuită din aglomeraţiile Johanessburg – 4.dimensiune. West Rand).5 milioane de locuitori).. Există şi spaţii latente. ce surprinde extensia aglomeraţiilor sud-coreene. (Sursa: The New York Times – o selecţie săptămânală oferită de Le Monde) [.5 milioane de locuitori (împreună cu giganticele sale suburbii populare Soweto. East Rand. în 1933. în interiorul cărora sunt diseminate oraşele hipertrofiate ale „Lumii a treia”. Christaller reuşeşte să construiască un 18 . W. Pretoria şi conurbaţia Vereeniging-Vanderbildpaark. Christaller publică. Generalizând observaţiile empirice. Fig. Imagine satelitară nocturnă.2. asigurând cvasi-continuitatea spaţiului construit. Christaller şi teoria locului central W.1. influenţată de economia spaţială şi de necesitatea de a revela „legi” şi de a impune „modele”./km². Teoria locurilor centrale. în delta şi în valea Nilului inferior etc. incapabile însă să asigure coerenţa funcţională a structurilor de tip megalopolis: în delta comună a Gangelui şi Brahmaputrei şi în Câmpia Gangelui. în jumătatea nordică a insulei Jawa. dar cu densităţi agricole ce depăşesc 1 000 loc. încă profund rurale.

ce vizează organizarea spaţială a aşezărilor (privite ca pieţe de consum). din această cauză serviciile rare au tendinţa a se concentra într-un număr din ce în ce mai restrîns de locuri.model geometric de localizare şi de ierarhizare a sistemului de aşezări umane în funcţie de nivelul serviciilor pe care o localitate le poate atrage şi dezvolta. Acest model. Preluat de economistul spaţial (tot) german – August Lösch. 2) cu cît serviciile sunt mai rare (specializate). 39. Organizarea spaţială după (de la stanga la dreapta): principiul pieţelor (k=3). principiul controlului administrativ (k=7). mai ales. din acest punct de vedere cercul devine cea „eficientă” figură). îşi va dovedi viabilitatea nu numai prin confruntarea ulterioară cu realitatea din Germania meridională. modelul christallerian a condus la o teorie complexă a organizărilor regionale şi a făcut carieră în geografie. 19 . principiul eficientizării reţelei de transport (k=4). Fig. 3) geometria modelului trebuie să respecte principiul echităţii spaţiale (minimizarea deplasărilor în interiorul figurii geometrice. dar şi cu alte spaţii. după 1950. Modelul christallerian (al locurilor centrale) are la bază cîteva principii generale: 1) serviciile banale (de proximitate) sunt prezente la toate nivelurile ierarhice ale aşezărilor umane deoarece au nevoie (mai degrabă) de o frecvenţă mare a aprovizionării. decât de o clientelă numeroasă . cu atît clientela lor este mai difuză în spaţiu iar aria de recrutare a acesteia este mai întinsă. fiind figura care realizează cel mai eficient decupaj. însă pavajul trebuie să asigure acoperirea integrală a spaţiului iar hexagonul reprezintă compromisul celor două exigenţe spaţiale. acest fapt imprimă o tendinţă generală de ierarhizare ierarhizare cantitativă şi calitativă a locurilor (centrelor) în sistemul de aşezări.

.un prim principiu este cel al ierarhizării pieţelor. Aplicată sistemelor urbane contemporane. această metodă poate fi utilizată cu un oarecare succes pentru delimitarea zonelor (teoretice) de influenţă ale polilor unor reţele urbane primare.9. maximizând distanţele faţă de toate locurile centrale cu excepţia unuia singur.cel de-al doilea vizează organizarea spaţială după eficientizarea reţelei de transport. aici centrele sunt localizate în interiorul hexagonului.. 3. vechi (perioada antică.2.] Cel mai simplu decupaj al ariilor de polarizare ale centrelor urbane e metoda poligoanelor Thiessen. Groza. banii şi efortul . Astfel. Evul Mediu. conform acestuia centrele de rang inferior sunt în contact direct cu câte două centre de nivel superior (k=4).clientul se deplasează în aşa fel încît să îşi minimizeze la maximum timpul.repartiţia spaţială a serviciilor se ajustează pentru obţinerea profitului maxim în condiţiile de asigurare a minimizării eforturilor clientelei” (O. în care distanţa este singurul factor discriminant. este necesar să corectăm acest neajuns prin 20 .2. unde fiecare centru de rang inferior se află sub incideţa a trei centre de nivel superior (k=3). când rugozitatea mare a spaţiului reprezenta un impediment în individualizarea unor veritabile structuri de tip christallerian. Făcând abstracţie de masă (dimensiunea polilor). constă în încadrarea punctelor (aşezărilor polarizate) care sunt cele mai apropiate de un loc central (pol urban) în interiorul unui poligon. sub controlul direct al centrului de nivel superior (k=7). 2003). Această metodă. care privilegiază doar distanţa.ultimul principiu este cel al controlului administrativ. Ipoteza de la care pleacă decupajul poligonal este aceea conform căreia toate aceste puncte. Christaller a identificat trei principii de organizare spaţială (fig.şi de principiul satisfacţiei maxime a actorilor implicaţi . . în construcţia modelului. această metodă devine (mai degrabă) un exerciţiu didactic. Toate punctele situate în acest poligon sunt mai apropiate de polul urban pe care este centrat. 39): . Delimitarea zonelor de influenţă [. prima parte a perioadei moderne). vor fi controlate (situate în aria de influenţă) de acesta din urmă. Fiind un decupaj strict geometric.Organizarea spaţiului într-un sistem christallerian „se efectuează în funcţie de principiul minimului efort . .

Modelele de interacţiune spaţială au fost formulate prin analogie cu legea atracţiei gravitaţionale a lui Newton: două obiecte se atrag reciproc direct proporţional cu masa lor şi invers proporţional cu distanţa care le separă. Reilly (1931). a fost aplicat iniţial la centrele comerciale (vânzarea cu amănuntul). Ca urmare.reprezentarea poligoanelor într-o manieră selectivă. cu cât cele două centre au o talie mai mare şi distanţa care le separă este mai mică. Modelul lui William. Relaţiile dintre centru urban şi spaţiul polarizat pot fi privite şi tranşant. 21 . Distribuţia interacţiunilor care se stabilesc întrun ansamblu de locurile centrale (centre urbane) depinde de configuraţia ansamblului spaţial. k este o constantă. aceasta poate fi estimată prin regresie între intensitatea fluxurilor şi distanţă. 43 ). centrându-le pe aşezări urbane ce aparţin unor paliere ierarhice apropiate (fig. Modelele gravitaţionale sunt intuitive. modelele permit o aproximare a comportamentului spaţial al unei populaţii oarecare situată în unităţile j. într-un spaţiu omogen şi izotrop. având în vedere că o adevărată explicaţie ar trebui să se bazeze şi pe informaţii ale comportamentului spaţial al indivizilor. ce reprezintă rugozitatea spaţiului (frâna distanţei). schimburile dintre două centre urbane vor fi cu atât mai importante ca dimensiune. cu alte cuvinte de forţa de atracţie al fiecărui loc în parte şi de rugozitatea spaţiului respectiv (de frâna ce este impusă de distanţă). J. 41 şi fig. în practica geografică poate lua o valoare asumată: 2. Modelele gravitare sunt larg utilizate în geografia urbană contemporană pentru studierea şi estimarea fluxurilor şi a interacţiunilor spaţiale (fig. deseori. inspirate din teoria atracţiei universale şi în acest model intensitatea de interacţiune scade odată cu distanţa. Cu toate acestea. Pj) din şi invers proporţională cu distanţa care le separă (Dij): Fij = k Pi Pj / Dij unde. descriind probabilitatea cu care un anumit procentaj din populaţia acestor unităţi poate interacţiona cu unitatea i. fluxul (Fij) între două centre (i şi j) este direct proporţional cu produsul dintre masele lor (Pi. Forma matematică a modelului este: . Astfel. 41). ca şi alte modele gravitare.

Pi şi Pj – populaţia celor două centre urbane. Muntele. 43).ro/_documente/atlas) [. 2008 – www.Unde.] 22 .. Groza. G.. Rusu. Fig. I. A. 41. Intensitatea polarizării urbane a teritoriului României şi poligoanele Thiessen ale oraşelor regionale (sursa O. Avantajul utilizării modelului Reilly constă în faptul că decupează ariile care se află sub incidenţa unui pol urban. I. acoperind integral spaţiul studiat şi relevând astfel aria de maximă extindere a influenţei fiecărui oraş (fig. D0i – limita zonei de influenţă a oraşului i calculată în raport cu oraşul j. Ţurcanaşu.mdlpl. Dij – distanţa dintre cele două centre urbane. Boamfă.

I.2. Iaşi. 1993). Relaţia rang-talie (Zipf) [.. prezentând ca proprietate fundamentală organizarea ierarhică. 1949). – T. în care corelează talia unui oraş (dimensiunea demografică) cu rangul său (poziţia pe care o ocupă în ierarhia sistemului urban).U. Turcanaşu.] Acelaşi G. Boamfă.R.G.9. 2008 . I.Fig.G. G.mdlpl.U.. Moriconi-Ebrard.3.] 3.I.. A.. C. Interesul pentru această relaţie e reprezentat de capacitatea de a surprinde stroboscopic şi de a descrie gradul de organizare ierarhică într-un sistem de aşezări urbane aflate în interdependenţă (Fr.A. Rusu. Relaţia rang-talie consideră oraşele ca elemente ale unui sistem în interiorul căruia fiecare dintre ele se află în strânse relaţii de interdependenţă cu celelate. a formulat o relaţie. Tipologia funcţională şi ierarhia unui sistem urban naţional – România (2007) (sursa: O.T. Groza.S.ro/_documente/atlas) [.www. Muntele. Atlas teritorial al României. I. 23 .K. „legea” rangtalie. Zipf (1941. 43.

.constantă dată de raportul 1/pantă. 1989 Conform lui C.] Acelaşi François Moriconi-Ebrard în lucrarea sa „L’Urbanisation du Monde”. respectiv suprareprezentarea unor categorii de mărime ale oraşelor (vezi fig. unde P1 este o constantă (în cazul nostru P1 = K. unde palierul inferior (al oraşelor mici) este suprareprezentat şi sisteme antiprimordiale. Denis Pumain. acestea se supun tipului de regim politico-economic şi încadrării teritoriale (structura administrativ teritorială). Această relaţie reprezentată grafic într-un sistem de coordonate bilogaritmic. În opinia sa. având în vedere că doar rangul este cunoscut cu certitudine într-o anumită secvenţă temporală. [. utilizând modelul y = a0 +a1x.constantă dată de talia oraşului de rang 1. Ville et autoorganisation. Realitatea însă. Thérese Saint-Julien. Moriconi-Ebrard mai adaugă listei si sistemele policentrice..populaţia (y) a unui oraş (Log P) depinde de rangul său x (Log r). eludează de cele mai multe ori această lege.rangul oraşului. cu valori întotdeauna negative dă valoarea pantei. calculată prin metoda celor mai mici pătrate. . ecuaţia noastră devine: Log P = -1/q Log r + (Log K)/q unde. . ierarhizate în ordine descrescătoare a numărului de locuitori. în condiţiile în care legea rang-talie ar fi strict respectată. iar a este o altă constantă. iar Fr. Ecuaţia dreptei care ajustează distribuţia punctelor. Clark sistemele urbane se clasifică în sisteme primaţiale (primordiale). pornind de la analiza mai multor sisteme urbane ale statelor lumii. care suferă de sub-reprezentarea oraşelor mari (O. Paris.talia oraşului.constanta a0 (1/q). în care există o evidentă discrepanţă între talia oraşelor cele mai mari (primate cities) şi cele inferioare. r . reprezintă logaritmul taliei oraşului de rang 1. oraşele fiind ordonate descrescător. Groza. respectiv numărul de locuitori al celui mai mare oraş). O dezvoltare simplă a formulei relevă faptul că mărimea oraşelor. q . iar K . prin subreprezentarea. P .Din punctul de vedere matematic relaţia are forma: . 42).constanta a1 (Log K). Utilizând populaţia drept variabilă dependentă. P1/2. reprezintă o serie armonică de tipul P1/1. 2003). P1/ 3 . (în cazul nostru a = 1/q).P1/4 … P1/n. Lena Sanders. Regularităţile 24 . unde.. sisteme oligarhice. identifică regularităţi în reprezentările grafice ale distribuţiei rangtalie. puncetele acestei serii se vor înscrie cu aproximaţie pe o dreaptă cu pantă negativă. Ecuaţia permite estimarea populaţiei fiecărui oraş ierarhizat. fiind un indice al inegalităţii dimensiunilor oraşelor ce constituie un sistem urban.

care imprimă o anumită organizare. Păstrarea numărului constant de centre reprezintă un artificiu des utilizat în geografia urbana. 46). în timp ce factorii care influenţează deformările observate sunt prin definiţie aleatori (Fr. 1993). 45. Fig. caracterizată de echilibru sau preferinţe în repartiţia lor spaţială. Acest fapt se produce din cauză că liniaritatea modelulului provine dintr-o logică probablilistică. configuraţia structurilor administrativ-teritoriale şi repartiţia funcţiilor sectorului public sunt impuse prin decizii politice. Epurând o parte din seriile cronologice şi păstrând un număr constant de centre urbane ierarhizate se observă mai clar faptul ca stabilitatea se conservă doar pe intervale scurte de timp. Clasificarea factorilor de non-liniaritate ai distribuţiei rang-talie Analiza sistemului urban cantonat pe un teritoriu conservator din punctul de vedere al frontierelor şi fără intervenţii voluntare asupra elementelor urbane demonstrează o relativa stabilitate în timp (fig. motivul 25 .observate într-o manieră empirică demonstrează faptul că ele contravin liniarităţii modelului de referinţă. 45). Acest fapt introduce forţat o componentă non-aleatoare în distribuţia ierarhică a unui sistem urban (cf. Ca efect. Menţionăm faptul că în această figură distribuţiile observate au fost în mod voluntar exagerate. fig. Moriconi-Ebrard.

fiind acela de a nu vicia dimensiunea r² . 47. 47) vine să susţină această afirmaţie.] Fig. Am optat pentru o observare. pe de o parte de evoluţia în timp a elementelor ierarhizate (dimensinea şi numărul lor) iar. 3). schimbări determinate. Motivaţia alegerii acestor serii statistice. Relaţia rang-talie aplicată sistemului urban al României Relaţia rang-talie are o putere mare de diagnoză a sistemelor urbane. pe de altă parte de eliminarea din ierarhie a elementelor a căror calitate urbană 26 . Exemplul sistemului urban al României (fig. puternic dependentă de numărul de elemente ierarhizate.. constă în dorinţa noastră de a releva schimbările parametrilor (vezi tabelul nr. precum şi ierarhia oraşelor de peste 15 000 de locuitori a aceluiaşi an. [. fiind capabilă de a absorbi şi de a produce informaţie spaţială pentru perioade scurte de timp. deopotrivă diacronică. utilizând ierarhia urbană a României între 1992 şi 2007 şi sincronă utilizând ierarhia tuturor elementelor urbane ale României anului 2007..

În ciuda detaşării Bucureştilor în ierarhia urbană naţională.) Nr.9544 0.13 133 -0. mai ales că şi morfologia graficelor.13.1992 R² s-a stabilizat în jurul valorii de 0.9 la 6. Sistemul urban România 1992 România 2007 România 2007(peste 15 000 loc.9715 6. o dimensiune sub care nu mai putem contesta caracterul non-urban al oraşelor româneşti. care se manifestă. 3. în 1992 .9558.este îndoielnică.95 (0.9667 Indice de primaţialitate3 5. de la 260 la 320.9667 în 2007. în 1977). semn al detaşării oraşului primat (Bucureşti) de restul oraşelor din ierarhie. această stare de fapt poate fi pusă şi pe seama încrustării relaţiilor dintre elementele constituente ale sistemului urban.2485 1 772 148 0. Moriconi-Ebrard. în rândul celor cu un regim economic planificat şi organizare administrativ-teritorială centralizată.1072 -1. cei 15 ani ai intervalului analizat nu au reuşit să înlăture vechile atribute ale sistemului urban. fapt vizibil şi din creşterea valorii indicelui de primaţialitate.4367 Populaţia calculată (P1) 3 274 161 2 733 380 R² 0.90 6. În acest sens.9524 6. strict controlate de centrul urban naţional.5151 6. oraşe 260 320 Panta (a1) -1. în opinia noastră.0749 K (log P1) 6.3 milioane de locuitori în 3 4 Raportul dintre populaţia primului oraş din ierarhie şi populaţia celui de-al doilea. Aceste mutaţii pe care le-au suferit parametri ecuaţiei dreptei de regresie se datorează şi creşterii numărului de oraşe în această perioadă.13 Tabelul nr. de la 5. din ce în ce mai pregnant la nivelul tuturor palierelor ierahice urbane.9544. dovada fiind evoluţia importantă4 a R² de la 0. la ambele momente populaţia reală a oraşului primat se repliază sub dreapta de regresie. Actuala fază de sistemogeneză e generată de recompuneriea relaţiilor dintre oraşele româneşti pe baze noi. 27 . determinate de concurenţă. conform clasificării lui Fr. sistem caracterizat printr-o rezilienţă mare. Parametrii statistici ai relaţiei rang-talie aplicată sitemului urban al României În cei 15 ani ai intervalului constatăm o fază de sistemogeneză activă şi la maturizarea timidă a „noilor” structuri urbane româneşti. încadrează sistemul urban românesc. potrivit căreia ar trebui să deţină 3. 15 000 de locuitori reprezintă. Panta (a1) se atenuează vizibil. Precizăm că pentru intervalul 1977 . Este departe de a fi finalizată.la 0.

care atestă o apropiere a distribuţiei reale faţă de dreapta de regresie (distribuţia calculată). Cluj şi Timişoara. oraşe care aspiră la calitatea de metropolă regională. Constanţa şi Iaşi. 303 959 327 490 277 945 292 394 244 566 28 . Nu întâmplător aceste reziduuri aparţin oraşelor Iaşi. 323 736 379 671 293 523 337 524 277 733 8. valoare caracteristică sistemelor urbane primaţiale. 328 602 551 061 304 297 484 593 382 649 6. oricum subpopularea este evidentă pentru toate oraşele din eşalonul urban secund (vezi tabelul nr. 350 581 1 519 846 315 214 1 297 586 915 798 3. Prin eliminarea oraşelor foarte mici. Populaţia reală şi populaţia calculată conform dreptei de regresie Populaţia Populaţia Populaţia Populaţia Populaţia Rang reală în calculată în reală în calculată calculată în 1992 1992 2007 2007 2007 (>15 000) 1.9715. Mai mult. Toate acestea demonstrează menţinerea rigidităţii unui sistem urban creat şi controlat minuţios de autorităţi.7 milioane de locuitori în 2007.1992 şi 2. respectiv 2007 sunt de peste 4 ori mai reduse decât estimează dreapta de regresie. Tabelul nr. 334 115 705 503 307 347 615 950 473 258 5. În cazul oraşelor ce-l secondează. Acest fapt. confirmând estimarea noastră empirică anterioară. Oraşele secondante îşi păstrează în continuare un ecart considerabil faţă de valorile calculate însă rezidurile pozitive apar mai devreme (începând cu rangul 5) şi doar rangurile 2-4 au reziduuri profund negative. iar dimensiunea R² creşte la 0. devine suprapopulată în raport cu estimarea modelului. 4). panta dreaptei de regresie devine subunitară. alimentează suspiciunea privind caracterul non-urban al oraşelor româneşti de talie mică şi foarte mică şi demonstrează (o dată în plus!) caracterul voluntarist al obţinerii statutului urban. căruia parcă îi lipseşte un palier urban intermediar capabil să restructureze cluster-ele urbane regionale. 344 425 970 133 310 243 839 155 622 429 4. evidenţiază mai clar hipertrofierea relativă a capitalei. subpopularea este mult mai evidentă. 2 067 545 3 274 161 1 931 838 2 733 380 1 772 148 2. în raport cu palierul ierarhic inferior. Relaţia rang-talie aplicată ierarhiei oraşelor a căror talie este de peste 15 000. conjunctural situate pe poziţia a doua în ierarhia din 1992. 4. 326 141 450 330 299 429 398 394 321 653 7.

. caracterul christallerian şi intră într-un nou stadiu de evoluţie. Christaller vs. observăm că liniile corespunzătoare ierarhiei urbane din secolul al XIX-lea sunt mai aproape ca morfologie celor actuale. pentru că evoluţia recentă a sistemelor urbane relevă. prin consolidarea grilei cristaline. Probabil este vorba de un ciclu al evoluţiei urbane (fig. ce prezintă relaţia rang-talie aplicată unor sisteme urbane evoluate. 49). 1983). descrisă de teoria locurilor centrale (Christaller. beta. o întoarcere către o ierarhie urbană asemănătoare distribuţiei rang-talie. în timp ce liniile ce descriu ierarhia intermediară sunt „frânte”. Shupe.3. Aceste doua teorii (una construită in jurul relaţiei lui Zipf si cealalta a lui Christaller) nu se exclud una pe alta.). n.r.U.A. cu oraşe care nu se incadrează (neapărat) în paliere ierahice. descrisă de relaţia rang-talie (Zipf..).. dimpotrivă la Christaller ierarhia e aproape cazonă. Parţial. pusă în loc de grila christalleriană. Dupa cum nici ceea ce afirmă V.2.9. dovedind existenţa clară a palierelor ierarhice. relevă (extrem de plastic) evoluţia structurilor sistemelor urbane: „Este cunoscut faptul că substanţele solide trec odată cu timpul de la starea amorfă la starea cristalină. precum cele ale Angliei/Ţara Galilor şi S. Prin analogie (şi din respect pentru protagonist) putem atribui acestui fenomen numele de christallerizare (V. la starea cvasi-cristalină. [. Nu este nici prima şi nici ultima oară cînd se afirmă deosebirea netă între cele doua „viziuni” (antagonice) asupra ierarhiei urbane. Dacă privim la graficele de mai sus.r. În aceeaşi manieră. gamma. care se subordonează unul altuia. Profilul graficului pentru 2000/2001 relevă că sistemele urbane îşi pierd. Dacă Zipf „vede” o ierarhie fluidă. măcar parţial. mai degrabă. pe care l-am putea denumi post-christallerian. Shupe în 1983 nu este decât parţial adevărat. n.4. Zipf (Un ciclu al evoluţiei sistemelor urbane?) Viatcheslav Shuper în “La théorie des lieux centraux et les phénomènes d’évolution” publicată în Cybergeo. sistemele urbane trec odata cu timpul de la starea cvasi-amorfă.] 29 . Avem de-a face cu oraşe alfa.

Relaţia rang-talie aplicată unor sisteme sistemelor urbane evoluate (Anglia şi Ţara Galilor şi S. ele se transformă în relaţii de subordonare parţială sau cel mai des în relaţii de complementaritate.A) pe parcursul a două secole (1800-2001) În cazul sistemelor post-christalleriene relaţiile care se stabilesc între centrul de polarizare şi aşezările polarizate se nuanţează. Se creează astfel un „efect de tunel” care imprimă o nouă evoluţie sistemului urban. Astfel. 30 . Logica sistemului se bulversează. Acestea tind să ignore regiunile rurale sau periferice şi privilegiază relaţiile între aşezările importante. interacţiunile devin mult mai complexe. „dezvoltând” dimensiunea orizontală a sistemului. 48.U. globalizându-l (fig.Fig. „Discreţia” şi „ordinea” tipurilor de relaţii din perioada christalleriană dată de rugozitatea mai mare a spaţiului şi de structura funcţională (mai) modestă a aşezărilor face loc în perioada post-christalleriană unor relaţii preferenţiale de tip „hubs and spokes”. 50) . impunând o creştere a interdependenţei între elementele componente ale sistemului de aşezări.

Baudelle. B.Fig. Castagnede. 2002) 31 . 49 – Un ciclu al evoluţiei sistemelor urbane (adaptare după G.

[. 2003) a acestui tip de organizare spaţială stă diminuarea consistentă a controlului sau influenţei asupra structurilor teritoriale proxime.. 50. dar care au aceleaşi interese.Fig..] 32 . Etapele mondializării sistemului urban mondial La baza „lecturii postmoderne” (O. Groza. mergând uneori până la ignorarea aproape totală a teritoriului care a generat dimensiunea polului urban şi realizarea/privilegierea relaţiilor directe cu centre situate la distanţe considerabile.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful