You are on page 1of 6

1. 2. 3. 4. 5.

TEMA 5: Sistemul cheltuielilor publice Planul Conţinutul economic al cheltuielior publice; Clasificarea cheluielilor publice; Nivelul, structura şi dinamica cheltuielilor; Tendinţe în evoluţia cheltuielilor publice în condiţiile actuale; Cheltuielile publice – instrument de influenţare a proceselor economice.

1. Utilizarea resurselor financiare ale statului pentru realizarea programelor guvernamentale de activitate în domeniul social, economic şi de altă natură se reflectă în cheltuielile publice. Prin cheltuieli publice statul acoperă necesarul de mijloace băneşti pentru procurarea de bunuri şi servicii considerate prioritare în fiecare perioadă. Sub aspect economico-social, cheltuielile publice, fiind o parte componentă a finanţelor, reprezintă relaţiile realizate prin bani, care se manifestă între autorităţile publice, pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice, pe de altă parte. Cheltuielile publice se materializează în plăţi efectuate de stat pentru salarizare, achiziţionare de materiale, investiţii etc. Cheltuieli pentru sînt influenţate de condiţiile politice concrete în care se efectuează, de forma de proprietate predominantă în economie, de gradul de dezvoltare a economiei ş.a. În componenţa cheltuielilor publice intră următoarele categorii principale: • cheltuieli bugetare; • cheltuieli din bugetul asigurărilor sociale (Fondul social); • cheltuieli din fonduri extrabugetare; • cheltuieli din fonduri speciale. Cheltuieli bugetare – sînt acoperite din bugetul administraţiei centrale şi bugetele unităţilor administrativ-teritoriale. Cheltuieli din bugetul asigurărilor sociale (Fondul social) – se suportă din fondul social. Cheltuieli din fonduri extrabugetare – sînt acoperite din resursele financiare publice constituite în afara bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale. Cheltuieli din fonduri speciale – sînt acoperite din fonduri cu destinaţie specială gestionate de guvern sau de un alt organ public. Delimitarea cheltuielilor publice în funcţie de fondul de resurse financiare publice este necesară pentru elaborarea unei politici financiare în domeniul cheltuielilor publice ştiinţific argumentate. Dimensionarea cheltuielilor publice şi repartizarea lor pe destinaţii şi beneficiari rezultă direct din necesitatea acoperirii nevoilor publice, prezentîndu-se din acest punct de vedere mai întîi ca o chestiune politică şi apoi ca o chestiune economică. 2. Importanţa clasificării cheltuielilor publice reiese din faptul că fiecărei categorii de cheltuieli îi este caracteristic un mod propriu de determinare şi utilizare a resurselor financiare. Clasificarea cheltuielilor publice se efectuează în baza mai multor criterii. Cel mai frecvent se folosesc următoarele tipuri de clasificări: a) administrativă;

clădiri etc.. a) Clasificarea administrativă cunoaşte mai multe variante.cheltuieli materiale pentru întreţinere şi funcţionare. . 2) cheltuieli temporare – de regulă.cheltuieli pentru salarii şi late drepturi de personal. d) clasificare folosită de organismele ONU.. d) Clasificarea folosită de instituţiile specializate ale ONU are la bază două criterii principale: 1) funcţional – grupează cheltuielile publice pe acţiuni şi obiective: servicii publice.cheltuieli de transfer (de restribuire).cheltuieli de transfer (pentru persoane fizice şi juridice). acţiuni economice.). oraşe. 3) cheltuieli virtuale sau posibile – reprezintă cheltuieli pe care statul se angajează să le efectueze în anumite condiţii: în cazul acordării unor garanţii pentru împrumuturi.cheltuieli ale serviciilor publice (administrative). medicamente. . III variantă: mai contemporantă şi frecvent utilizată a clasificării economice divizează cheltuielile publice în felul următor: .. cheltuieli materiale pentru prestare de servicii şi întreţinere: manuale.. II variantă: împarte cheltuielile publice în: . cît şi cu caracter de funcţionare. .instituţional (structura cheltuielilor publice se va întocmi în dependenţă de ministere). c) Clasificarea financiarcă se efectuează în dependenţă de momentul şi modul în care cheltuielile publice afectează resursele financiare şi le grupează în următoarele categorii: 1) cheltuieli definitive – finalizează distribuţia resurselor financiare publice şi înglobează cheltuielile atît cu caracter de investiţii. premii . sănătate. securitate socială. finanţarea rambursării împrumuturilor primite etc. .administrativ-teritorial (reprezintă distribuţia cheltuielilor publice între judeţe. . materiale pentru reparaţie . Clasificarea administrativă are însemnătate operativă.. .b) economică. alte cheltuieli. b) Clasificarea economică are în vedere influenţa pe care o exercită asupra economiei diferite categorii de cheltuieli publice. . pensii.). Modificarea periodică a structurilor de dirijare diminuează importanţa ei mai ales în cadrul analizei pe intervale de lungă durată. generale. apărare. raioane). se reflectă în operaţiunile de trezorerie: acordarea de împrumuturi. Această clasificare cunoaşte mai multe variante: I variantă: împarte cheltuielile publice în: . spitale. servicii comunale. burse etc. c) financiară.cheltuieli curente (cuprind cheltuieli de personal: salarii.cheltuieli de capital (procurarea localurilor pentru şcoli.cheltuieli pentru investiţii. îndemnizaţii.. transferuri: subvvenţii. ce diferă una de alta datorită criteriului pus la bază: . educaţie.

formarea brută a capitalului. De regulă. structura. comparabile în perioade diferite. clasificaţia economică a cheltuielilor bugetare.2) economic – cuprinde următoarele grupe: cheltuieli care reprezintă consumul definitiv de venit naţional. numerotarea şi denumirea legală a veniturilor şi cheltuielilor bugetului statului. În cea mai generală formă clasificarea cheltuielilor publice după destinaţia lor prevăzută în bugetul de stat poate fi reprezentată astfel: cheltuieli pentru acţiuni social-culturale. cheltuieli pentru acţiuni şi obiective economice. Y Y – PIB. dobînzi aferente datoriei publice. . dinamica cheltuielilor publice. obligatorie pentru conţinutul acestui buget şi pentru evidenţa contabilă bugetară de stat. Clasificarea bugetară este gruparea. cheltuielilor publice medii pe un locuitor. Nl – numărul locuitorilor. G PG = ⋅100 % G – volumul anual al cheltuielilor publice. Volumul anual nominal al cheltuielilor publice se determină pornind de la preţurile din perioada respectivă. clasificaţia organizaţională a cheltuielilor bugetare. Cheltuielile publice medii pe un locuitor se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice la numărul de locuitori: G = ml G Nl unde: Gml – volumul cheltuielilor publice medii pe un locuitor. Indicatorii care exprimă nivelul cheltuielilor publice sînt: volumul anual al cheltuielilor publice. ponderea cheltuielilor publice în PIB. Acest indicator poate fi nominal şi real. 3. datele din bugetele proiectate şi efective sînt exprimate în mărimi nominale. cheltuieli pentru apărare. Actuala clasificare bugetară cuprinde: clasificaţia funcţională a cheltuielilor bugetare. Ponderea cheltuielilor publice în PIB se determină prin raportarea volumului anual al cheltuielilor publice la PIB din anul respectiv şi se exprimă în %: unde: PG – ponderea cheltuielilor publice în PIB. credem că este normal ca indicatorul dat să se stabilizeze în jurul a 40% . Volumul anual al cheltuielilor publice reprezintă mărimea lor valorică exprimată în unităţi monetare naţionale. transferuri de capital. Volumul anual real al cheltuielilor publice se determină pornind de la preţurile constante corectate la indicele preţurilor. G – volumul anual al cheltuielilor publice. Gestionarea a 2/5 din PIB în interesul public satisface nevoile economice şi sociale ale populaţiei şi permite dezvoltarea ascendentă a economiei. Parametri cantitativi ai cheltuielilor publice sînt: nivelul. În perspectivă. cheltuieli pentru servicii publice generale.

se apelează la indicatorii de dinamică. prin relaţia: r n G1 =G1 :I p1/ 0 unde: Gr1 – cheltuieli publice reale în perioada 1. b) creşterea reală absolută. atunci preţurile curente se transformă în preţurile perioadei de bază cu ajutorul indicelui de creştere a preţurilor. care sînt: a) creşterea nominală absolută. a) Creşterea nominală absolută a cheltuielilor publice rezultă din compararea lor exprimată în preţuri curente şi se determină prin relaţia: n n n unde: DnG1/0 – creşterea nominală absolută a cheltuielilor publice D G1/ 0 =G1 − G0 în perioada analizată (1) faţă de perioada de referinţă (0). d) creşterea reală relativă. şi chiar fenomene negative cum ar fi criza. este necesară exprimarea lor în preţuri constante pentru perioadele analizate. deoarece procesul economic poartă caracter ciclic şi lui îi sînt caracteristice oscilaţiile preţurilor. Pentru corectarea influenţelor determinate de modificarea preţurilor. Dacă în perioada analizată cheltuielile nu sînt exprimate în preţuri constante. Pentru aprecierea evoluţiei cheltuielilor publice în timp. Structura cheltuielilor publice pe diferite categorii se delimitează în cadrul criteriilor de clasificare ale acestora.. Gn1 şi Gn0 . fluctuaţiile cursului valutar. Compararea cheltuielilor publice exprimate în preţuri curente nu reflectă obiectiv situaţia. care rezultă din compararea lor în preţuri constante. i – categoria de cheltuieli concrete. c) creşterea nominală relativă. S Gi Gt Gi – cheltuieli publice de categoria i. . Ip1/0 – indicele de modificare a preţurilor în perioada curentă faţă de perioada de bază. Gt – cheltuieli publice totale. Gr1 şi Gr0 – cheltuieli publice reale respectiv în perioada 1 şi 0. poate fi determinată conform formulei: r r r D G1/ 0 =G1 −G0 unde: DrG1/0 – creşterea reală absolută a cheltuielilor publice în perioada 1 faţă de perioada 0. Acest indice poate fi calculat prin formula: unde: SGi – greutatea specifică a categoriei de cheltuieli în = G i ⋅100 % totalul cheltuielilor publice.cheltuieli publice nominale respectiv în perioada 1 şi 0. inflaţia etc. b) Creşterea reală absolută a cheltuielilor publice. de la o perioadă la alta. folosite în fiecare ţară sau în statisticele internaţionale.Deosebită importanţă în analiza cheltuielilor publice o are şi structura lor. Gn1 – cheltuieli publice nominale în perioada 1. Din punct de vedere cantitativ structura cheltuielilor publice reprezintă greutatea specifică (pondere) a fiecărei categorii de cheltuieli în totalul lor. ce modifică moneda ca unitate de măsură a valorii şi ca rezultat deformează tabelul economic.

Structura cheltuielilor publice acum este determinată de rolul important care îi revine statului în viaţa economică şi socială. Raportînd aceşti doi indici s-a căpătat un indicator. IG r 1/ 0 Gr1 . Gr0 . absolută.indicele creşteri reale a cheltuielilor publice. care este intitulat elasticitatea cheltuielilor publice (eG): =G G r 1 r 0 unde: I G r 1/ 0 . Mărimea şi structura cheltuielilor publice diferă de la o ţară la alta şi de la o perioadă la alta. 2. Gn0 . întreţinerea organelor administrativ – poliţieneşti etc. cît şi ca mărime reală. Cheltuielile publice de la o perioadă la alta cresc atît ca expresie valorică. c) Creşterea nominală relativă a cheltuielilor publice se determină prin relaţia: IG n 1/ 0 Gn1 . Dacă elasticitatea cheltuielilor publice >1 (echeltuielilor publice >1). cînd necesitatea intervenţiei statului era negată. 4.indicele creşteri nominale a cheltuielilor publice.cheltuieli publice nominale în perioada 0.cheltuieli publice reale în perioada 0. Aceşti parametri ai cheltuielilor publice se găsesc într-o continuă evoluţie. printre care: a) factori demografici. Analiza indicatorului – creşterea nominală relativă a cheltuielilor publice permite reliefarea mai pronunţată a creşterii nominale absolute a cheltuielilor publice. d) Creşterea reală relativă a cheltuielilor publice se determină prin relaţia: = G ⋅100 % G 1 n 0 n unde: I G n 1/ 0 . justiţia. care se manifestă prin creşterea populaţiei şi modificarea structurii acesteia pe vîrste şi pe categorii socio-profesionale. În legătură cu creşterea reală a cheltuielilor publice trebuie menţionat faptul că aceasta este cauzată de un şir de factori. În epoca contemporană s-au modificat caracteristicile cheltuielilor publice: 1. persistă tendinţa de utilizare într-o măsură mai mare a PIB pentru finanţarea cheltuielilor publice.cheltuieli publice nominale în perioada 1. În această epocă toate ţările economic dezvoltate statul a devenit într-adevăr un agent economic esenţial. . mărimea şi structura cheltuielilor publice erau determinate de principalele preocupări ale statului – importante activităţi militare. apărarea.Elucidarea tendinţelor reale în evoluţia cheltuielilor publice este posibilă numai în operarea cu mărimi reale. În perioada liberei concurenţe. e G = I I G1 / 0 Y1/ 0 sau e G = ∆G ∆Y : G Y Elasticitatea cheltuielilor publice arată reacţia cheltuielilor publice la creşterea PIB. Pînă la sfîrşitul secolului al XIX-lea cheltuielilor publice în ţările europene rareori au depăşit 10% din venitul naţional. bănească. Analiza complexă a cheltuielilor publice include compararea creşterii relative a cheltuielilor publice şi creşterii relative a PIB-ului.cheltuieli publice reale în perioada 1. Statul permanent evolua în rolul de prestator de servicii generale ca securitatea.

Creşterea rapidă a cheltuielilor publice poate duce la fenomene inflaţioniste. cît şi cu scopul frînării altora. prin împrumuturi publice interne şi externe.factorii economici. de rînd cu investiţiile private. f) factori politici. de a evita perturbările economice etc.creşterea volumului investiţiilor. trebuie subliniat că e necesară urmărirea strictă şi atentă a creşterii lor pentru a sigura stabilitatea monetară. Autorităţile publice din diferite ţări conducîndu-se de recomandările ştiinţifice referitoare la cheltuielile publice utilizează fluxurile financiare publice pentru stimularea economiei şi soluţionarea problemelor sociale. de a sprijini ramurile nerentabile. . . ce ţin de obligaţiile economice ale statului de a finanţa acţiunile economice costisitoare. Aceasta are un şir de efecte economie: . . întreţine infrastructura de producţie. ce ţin de cercetări şi producerea noilor genuri de arme şi tehnică militară. Cheltuielilor publice sînt un instrument important de influenţare a proceselor economice şi sociale din societate. Ca urmare. teritorii etc. beneficieri de servicii.creşterea volumului real de producţie ce înseamnă obţinerea creşterii economice (sporirea PIB). colectivităţi. la rîndul lor. . Formulînd argumente în favoarea măririi cheltuielilor publice.utilizarea mai deplină a forţei de muncă datorită creării a noi locuri de muncă. învăţămîntul. care se manifestă prin lărgirea finanţării de către stat a acţiunilor social-culturale. asistenţa şi asigurările sociale. creează o nouă cerere sporită.dezvoltarea şi îmbunătăţirea serviciilor publice sociale şi culturale. . care se referă la creşterea considerabilă a sarcinilor statului contemporan datorită transformării concepţiei politice cu privire la rolul şi funcţiile autorităţilor publice în condiţiile actuale. Ele se concretizează în achiziţii de bunuri.diminuarea şomajului.redistribuirea echitabilă a veniturilor între grupe de indivizi. . d) factorii militari. sănătatea etc. cresc veniturile firmelor şi menajelor. contribuie la mărirea cererii de bunuri şi servicii. care. care acţionează prin transmiterea de la o perioadă la alta a nevoilor sporite de cheltuieli şi de suportare a poverii celor făcute în anii anteriori. persistenţa pericolului de conflicte militare şi apariţia unui nou fenomen – distrugerea şi lichidarea importantelor cantităţi de arme nucleare. Creşterea reală a cheltuielilor publice se bazează pe creşterea PIB şi pe sporirea părţii lui care se distribuie către autorităţile publice. Cheltuielilor publice. e) factori istorici. chimice. atît în sensul activizării unora. Creşterea cheltuielilor publice produce şi efecte (economice) sociale: .promovarea unei protecţii sociale sigure. c) factorii sociali. şi în primul rînd. biologice etc. . Autorităţile publice trebuie să analizeze minuţios fiecare gen de cheltuieli şi să opteze prioritar pentru acelea care prin efectele lor îşi vor dovedi eficienţa şi productivitatea cheltuielilor publice trebuie să asigure realizarea unor obiective precise economice şi sociale.creşterea treptată a veniturilor în societate etc. b) 5.