You are on page 1of 252

Luminiţa Scotnotis

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

~2~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

~3~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Consilieri editoriali: Daniel Grosu, Vaslui Sofia Sincă, Piteşti Coperta: Marius Niţică I.S.B.N.

~4~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

DRUMURI SPRE SINE
Fiinţӑ umanӑ ȋşi manifestӑ trӑirile ȋn funcţie de contextul ȋn care este nevoitӑ sӑ existe. Se disting douӑ categorii individuale: cei care se adapteazӑ contextului nefiind deranjaţi de manifestӑrile exterioare şi cei care se simt nefireşti ȋn universul contingent. Psihanalistul francez Didier Anzieu constatӑ, raportȃndu-se la Marcel Proust, cӑ starea de inadaptare, de nefiresc existenţial este productivӑ : „…cei care produc opere geniale nu sunt cei care trӑiesc ȋn mediul lor cel mai delicat, cei care au conversaţia cea mai strӑlucitӑ, cultura cea mai ȋntinsӑ, ci aceia care au avut puterea, ȋncetȃnd dintr-o datӑ sӑ trӑiascӑ pentru ei ȋnşişi, sӑ facӑ din personalitatea lor un fel de oglindӑ, astfel ȋncȃt viaţa lor, oricȃt de mediocrӑ, de altfel, ar fi fost din punct de vedere monden, şi chiar, ȋntr-un anume sens, intelectual, sӑ se reflecteze aici, geniul constȃnd ȋn puterea de a reflecta şi nu ȋn calitatea intrinsecӑ a spectacolului reflectat”(Marcel Proust). A descoperi ce se ȋntȃmplӑ ȋn mintea creatorilor „ar ȋnsemna sӑ speri sӑ auzi o mare emoţie izbindu-se de fereastrӑ”(Didier Anzieu). Pentru artişti se produce un fenomen de iluminare, configuraţia interioarӑ a fiinţei se reflectӑ ȋn afarӑ şi nucleul de luminӑ invadeazӑ spaţiul existentului : „În sȃnul fiinţӑrii ca ȋntreg se aflӑ un loc deschis. Un loc de deschidere. […] Acest centru deschis nu este deci ȋnchis de jur ȋmprejur de fiinţare, ci ȋnsuşi centrul care lumineazӑ ȋncercuieşte […] ȋntreaga fiinţare”(Martin Heidegger). Artistul se desprinde de

~5~

/ de setea drumurilor neumblate. reȋntoarcerea ȋn spaţiul teluric spre a-l ȋmbogӑţi cu fiorii transcendenţei. spre zarea ce mi-e dragă. Reȋntoarsӑ ȋn tӑrȃmul concretului.. fiinţa poeticӑ regӑseşte fascinaţia vieţii: „Spre urme albe duc încă o noapte albă. / Vreau ~6~ . „ȋşi ia zborul cȃnd toţi ceilalţi rӑmȃn lipiţi de pӑmȃnt”(Didier Anzieu). Actul creator al Luminiţei Scotnotis proiecteazӑ fenomenul pulverizӑrii fiinţei. spiritual se ȋnalţӑ. zborul prin armonia sferelor astrale.. devine nefiresc. / simfonia nepierdută / sub forma cuvintelor” (Tainele). Într-o stare de singurӑtate absolutӑ se produce o expansiune a graniţelor fiinţei care permite accesul la o serie de realitӑţi psihice nefireşti: „De sub genele ude. / Îmi scutură timpul himeric / de-al sinelui pustiu”(Misterul umbrei mele)./[…] Nu mă văd./ improprii săgeţi înfipte-n dileme.. o evadare acută(Purificare).. vâsli-voi tăcută. / Spre stele s-o apuc./ De încă palpit în adâncuri pierdută. datoritӑ poverii lutului: „Nu sunt ceea ce pot fi. Luminiţa Scotnotis trӑieşte starea de iluminare creativӑ simţind fiorii sacralitӑţii: „Deţinem linişte sfântă./ Prin văi astrale timpul mă cere / cu-n dor sălbatic / şi-o spaimă de adânc”(Alter Ego). din limitarea fiinţei creatoare. / chibzuitul adevăr. / dar mă simt cenuşă / în oală de lut.... cӑlӑtoria sinelui dincolo de graniţele eului. / o linişte-a mea. / prin tulburi strâmtori. / îmi stă lumina să cadă / peste cearcănul tălpilor... Definirea fiinţei poetice urmӑreşte dorinţa de a evada din ȋncorsetare. chiar dacӑ fizic rӑmȃne ȋn acelaşi mediu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude contingent datoritӑ emoţiei creatoare. Pӑtrunderea ȋn spaţiile de luminӑ se realizeazӑ printr-o purificare a ideilor: „Ispăşi-voi pedeapsa cu gânduri eterne.

/ să scuturăm livezile de toamnă / în doruri să aşternem împliniri” (De dor). În scriitura Luminiţei Scotnotis predominӑ tema cӑlӑtoriei sub diversele ei forme: cӑlӑtoria ca ȋnstrӑinare de sine. / sorbind eterul / speranţelor goale. cӑlӑtoria ca reȋntoarcere ȋn matricea divinӑ.singurătate nevinovată. cӑlӑtoria ca regӑsire a rӑdӑcinilor fiinţei primordiale. / c-o speranţă de mai bine”(Verdele cu pleoape ude). că-mi este viaţa dragă” (Harfa ultimului gȃnd).. / Cărând munţi de spini pe umeri. Tragismul rupturii rӑdӑcinilor fiinţei este surprins ȋn poemul ce deschide volumul: „Învingător desemnat la pierderea de sine. / cel vinovat de despărţire…eu./ de sarea destinului. / Confuz zborul.. / lepădându-şi formele / prin al abisului gol” (Timp poluat). / vis aprins de tevatura cărnii arse. Sentimentul afectiv se asociazӑ condiţiei creatorului. Iubirea pӑtrunde ȋn spaţiul imaginarului poetic al Luminiţei Scotnotis prin reflectӑri caleidoscopice. sa-mi prind la gât o salbă / din dorurile mele.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude sa visez frumos. prin fӑrȃme de amintiri pierdute ȋn spirala timpului: „Două sclipiri stelare ne mai cheamă / să ne iubim treziţi din amintiri. conturȃndu-şi universul compensator: „Floare albă de cais / am tot stat şi mi-am tot zis / că-n lacrimi îmi voi ascunde / verdele cu pleoape ude. / Fac haz de acesta dorinţă. / încorsetat de pâcla tiparelor ~7~ .. Instanţa liricӑ trӑieşte un melanj cromatic.. devine stimul ȋn procesul construcţiei actului artistic: „Iubire. Rӑtӑcirea prin labirintul culorilor aduce o nouӑ provocare ȋn orizontul de aşteptare al cititorului. / Când întoarsă fie roata / dinspre înălţimi şi tata / s-o întoarce lângă mine.

pentru cea de-a doua ne revine nouӑ. / cu spirit de zeu. sarcina ca printr-o imaginaţie bogatӑ. comoară. sӑ facem ca fiinţa vie a poeziei sӑ existe pentru cȃt mai mult timp. drd. / voi sări din os în os / până voi recăpăta imaginea celui ce-am fost…”( Încorsetat de pâcla tiparelor străine). comoară. / gând ce de mult timp te-am cunoscut / cu vȃrful întors din afară-n afară. prof. Adina Sorohan ~8~ . şi braţe de lut. Prima condiţie a fost ȋndeplinitӑ. nemaiȋntȃlnit şi cȃnd ȋi este recunoscutӑ valoarea. lectorilor. / anotimp plămădit din cerneală”.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude străine. […] / Te poţi ascunde în mine. Creatorul atinge starea absolutӑ a travaliului creator atunci cȃnd creeazӑ ceva unic. Luminiţa Scotnotis se defineşte ca fiinţӑ creatoare ȋn Autopsie spiritualӑ: „Te poţi ascunde în mine.

dar şi sclava lor. Desprinde un parfum tandru din taina acestora. alteori cu reverberaţie. împovărate de mantia grea a melancoliei răbufneşte fluid emanaţia sufletului. a adoraţiei cuvintelor dar şi ale frământărilor poetice. Adoră cuvintele. ca şi din cel al viziunii asupra a tot ce înseamnă nemurire prin vers. le devorează. e stăpâna. Metaforele au rezonanţă şi măiestrie. vers ţesut cu fir de aur. Poezia ei este trăită cu nedisimulată fervoare. uneori cu teamă. Prin clipăt de lumini prelucrează şi teme. Starea de graţiei a poetei. uşor doinind. din care transpare fragilitatea sentimentală. Ecoul lor te cuceresc cu sublim. profunde. care-i dictează versuri vibrânde şi electrizante este reprezentată prin gustul amar al tristeţii sau trăirea morţii în deplină artă a supravieţuirii. Din paradisul ideilor şi al metaforelor elegante. ''Verdele cu pleoape ude''. Piteşti ~9~ . Luminiţa Scotnotis închină tot ce este sacru poeziei si realizează prin simboluri o superbă şi reală oglindă a sufletului ei de poet.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude CUVÂNTUL Universul din poezia Luminiţei Scotnotis îşi are rădăcinile în evocarea copleşitoare a simţurilor adânci. cu o dorinţă de neînvins şi te ţine legat de fiecare cuvânt. Flăcările din versurile ei fac să scânteieze şi unde e rece şi întuneric. cu un lirism deosebit. fără diferenţe între viaţă şi text. bat la poarta oricărei inimi. chiar dacă te deportează într-un tărâm deprimant uneori. fapt ce desăvârşeşte savoarea poetică. Sofia Sincă. simboluri religioase visând la flăcările cerului şi ale lumii de apoi.

Vă voi explica cum e cu pierderea de sine… Jertfelnica imagine la ore de răgaz nelocuite. voi deveni un tip de credincios împărtăşit cu o bucată de jar stins în zeamă de ceapă. iar mâna de pământ ars va fi întinsă de-a curmezişul reuşitelor voastre. Imaginându-vă că locuiţi în mine..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Încorsetat de pâcla tiparelor străine Din eroare. va asista personal la moartea sinelui. Flămând eronat. omul biciuit de depărtare… a despărţirii vină. Nu-mi va fi teamă de necunoscutul marginalizării… Voi dărui aceste gânduri urmelor imperiale. aţi încerca să ştiţi cu adevărat ce gust are durerea când un întreg bloc de gheaţă este căzut peste sânge?.. ~ 10 ~ .

cu umbra candelabrelor sub aceeaşi terapie. cel vinovat de despărţire…eu. Învingător desemnat la pierderea de sine. încorsetat de pâcla tiparelor străine. se va prelinge cel din urmă gând al existenţei mele. voi sări din os în os până voi recăpăta imaginea celui ce-am fost… ~ 11 ~ . în chingi de miere. Cărând munţi de spini pe umeri.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La un impas.

topindu-mă într-o dâră lucioasă de zi. femeia din mine! Din antică formă. din geruri. lăsându-mă o dâră lucioasă de zi. Rugina din gândurile-ntoarse pe dos. materna trăire… tiparul de veci mă tot premia cu stele de piatră. cu gândul şi fapta prin semne cadenţe de timpuri tăiaţi. Şi cu durere. lunecând ca prin umbră ne(omul) scorţos. ~ 12 ~ . transcendentă în timp. îndesându-mi în oase cobaltul. cu groază de toţi… săraci şi bogaţi. vegheam unduirea Eclipsei Albastre. transcendentă în timp… Găsindu-mă în locul cu poalele reci de-un secol. duceau nicăieri trăirea Polară. cămaşă la toţi muribunzii. scrijeleam tencuiala primăverilor albe. un spirit cu umerii drepţi. din cioburi de semne. Un chip al tăcerii…enigma-osândă. o stare uşoară de jos până-n jos îmi turna visu-n cercuri.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Dintr-o antică formă.

tu. în gând iarna-mi apasă. zâmbetul alb al zărilor negre (dedicată mie) Din ce comori te-ai scăpătat. ~ 13 ~ . înstelată. femeie. de mila mea. la ceas târziu când visul ţi-e respins? De dorul tău. sau din ce basm ai îndrăznit să fugi?! Tu plină de lumină…o idee… Din care mare-albastră mi te scurgi? Din ce noian de stări nevinovate.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Eu. înaltu-i necuprins. Şi ce nevoie cruntă nu te lasă. secunde-mpovărate de vraja ta. vii să mă alinţi? Mă curg în vid. şi simt că-mi ies din minţi.

că te iubeşte Negrul. secundele iubirii. femeie. Tu. încornorate păsări vin călări. sub piele duci un munte de visare cu anii schilodiţi de frica firii. sau din ce basm ai îndrăznit să fugi?! din focul lui Adam. eşti o scânteie… în vine luminarea care-mi curgi?! ~ 14 ~ . din trupul blând. să te răpească-n vis. Pe cai de pluş. dinadins. spumă infinită de culori! Din ce comori te-ai scăpătat.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Au mai gustat un miez de luminare.

izbândă în miez de fiere. dar nu pot ocoli munţii. căci te-a curs în somnul lui. tu mamă privighetoare. Tu eşti în mii de culori! Solită reîncarnare. te respir în verbul frunţii. acelaşi zbor. mă amestec doar cu tine şi cu grija ce mi-o porţi. clipă sunt. gust de apă dulce. îţi port mamă-aceeaşi stimă şi-ţi torn veşnicia lină peste-a versurilor rimă. miezul pâinii neatins. au trecut şi ani vreo zece.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Odă mamei Mamă. timpul meu nu-i îngeresc. iar eu sunt a nimănui. răpesc fluvii amintirea şi nu pot să le opresc. fericită mângâiere printre neguri la răscruce. ~ 15 ~ . Rup din azimă ocheanul. Îţi sărut pământul rece. susur de izvor! Mă închin acestei flori.... dau cu dorul şi cu anul. iarba vieţii dintr-un vis! Nu fi tristă pentru mine. Din adânca mea lumină.. Mamă. Asta-mi este măsluirea. dorul brazdă trage-n nopţi.

Din pântece întors în verde crud. topit în fum de sare. fină. Şi se vor resemna orgiile fiinţei. liman sărat. ca plânsul tău virgin.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Topit de-o albă vină . de semne munţi vor trece. O ultimă scurtare a viselor concave… Azil…Arhaic ceas la-nzăpezirea vieţii. la umbra adormirii ca pruncu-n desfătare. ~ 16 ~ . prin stări onirice trecând. alamă caldă. aprinsă-n mute spaţii… Demn os. rănit şi ud. Înaltă planetară pe şinele bolnave… Aleasă liturghie plânsă la zidul morţii. la vămile slăvite-n sudoare de lumină. evlavios. De sânge luminare. cântând a tale glorii. Supuşi la mare chin! Iar de râvnit-au raza. Pumnal în bezna dublă a multor generaţii. o dâră de Cuvânt topit de-o albă vină. la celălalt capăt de prund. Te vor găsi-n cristale de-apuse constelaţii.Poetului Emilian Marcu - Nu eşti decât un plâns virgin de gând. pe braţele căinţei. de doruri şi vibraţii.

şi cad pe o muchie-a-nchisului ochi.. Străpungi ca un fulger sub aripa-mi dreaptă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Exişti şi exist… Sub cearcăn de vise zdrobite. Exişti şi exist… a duhului humă! ~ 17 ~ . înţelept. Fantasma poemului veşnic mascat. Legându-te veşnic de şoaptele mele. cu gerul şi-a morţii manie loveşte.. exişti ca un gol veritabil! Potcoavele-ţi albe tocite-s de Frâul ce-n ultimul strigăt să arzi te struneşte. un joc melancolic de zi rătăcită. tărie deşartă… viteză de sunet. O Cale Lactee sorbeai. când tu. exişti Sarcofag al Scrumului Alb! Adânc întru toate măsluieşti în eter. cu trup zburător ce atârnă-n abrupt… adâncul de cupru ce-nchide amurgul de flacără vie. Pe Sus rătăceam.

de amiezi bântuite de cenuşi ucigaşe ce ajung la liman spulberând clipe albe. pe o tâmplă albită. Am un Rai neştiut mai în jos de adâncuri. mai albastru c-o zare decât sufletul tău şi o lacrimă pură într-un ochi al iubirii ce ţi-o las pe o frunză din copacul de aur. Dimineaţa. şi ea. de Sărutul Polar.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sărut ucigaş (chipului de ceară) Am un timp întrerupt de un secol-chemare cu himere-călăi ce-mi scot ochii din cap să-i arunce-n abis. Am un strop de speranţă mai puţin c-o suflare pe un galben obraz. rătăcind trup de ape. de cei muţi din rutină. ~ 18 ~ . că-ntr-o zi voi pleca într-un vid de visare cu toţi zeii ucişi. într-un schimb de pâraie… cuvinte născute din idei furtunoase. mi-a rămas mai puţină.

Eu. ~ 19 ~ . să ajungi colb în hău c-o suflare de vină ce mi-a ars universul inventat de culoare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mai puţin şi mai stins pare zâmbetul meu. când în cârjă de os trec prin valuri înalte. Mai sărac cu un vis. Dar te las să zideşti a mea stare sublimă într-o oarbă cădere cât un sunet de-arginţi. ţărâna dospită între vieţi paralele… un amurg bănuit cât un vad necuprins: te aştept pe un colţ de stea plutitoare din adânc călduros şi pustiu de frumos. mai tăcut cu un gol curge dorul de zbor din ecouri pe pleoape.

M-aş îndemna cu-n strigăt vertical să mă aşez ca timpul sub o grindă. că visul mi-e uscat şi mi-e rugină. m-aş îndemna să trec în somnul pleoapei. m-aş îndemna să-ntorc în mine cârma. să plec tăcut când stările inundă. de nume mari crescute cu minciuni. Prin vadurile vechi. unde totul e uitat. ca fapta scursă-n strângerea promisă. Acolo. ~ 20 ~ . Spre Crucea Vie veşnic să-mi duc urma să mă curg ca trupul în păcat.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În strângere promisă M-aş îndemna să trec prin fapta apei. cu gândul prins în pasul funerar. mister şi vină. Să duc o clipă-n naşterea permisă de ceruri negre şi de fade lumi.

să pendulez pe veci din geruri. A dracului uitare! M-aş îndemna atins de nepăsare. dezvăluind reflecţia nuanţei. Şi când de boală-n vis fragilul moare şi nu ai timp să creşti iarba speranţei. un râu de umbre-n degete să-mi curg. când foarte simplu-i de ajuns şi treci cu zborul gri. o armată de biserici. te simţi străin.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Prin porţile deschise de-ntunerici. să am şi eu un azi ca fiecare. să trec uşor prin cioburi de amurg. ~ 21 ~ .

Cu abisul Lui. că aş curge-n semne. sorbind ploaia cald-a stelelor pierdute şi-un ocean de perle dintr-un ochi demult. zborul răvăşit de un vânt-culoare! ~ 22 ~ . în fulgi de dorinţe ceaţa o aprinde.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cauper Cade neantul pietrei peste fruntea plânsă de alintul dulce-al strigătului mut. arzând molecule de neexistenţă… Sunt aici un lagăr al ochilor mei! Prin colb princiar mărunţindu-mi pumnii un gând de iubire sărută secunda… O lume în care pietre se topesc şi eu vin fantoma prinsă-n dreptul pâinii de-a fi mai amară de la cruntul ger… Atâta putere fără luminare.

plămădindu-mi colbul pentru alba pâine să hrăneasc-o foame: a mâniei gol. printre sacre sensuri. e un foc nestins între El şi mine. Luminiţa Scotnotis Simona Radu ~ 23 ~ . m-aş trece în ziduri îngropându-mi teama… Geana măgulită de-ntoarse ecouri mai presus de ape.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude O. Pe obrajii galbeni zări se contopesc cu blândeţi divine din interior. durere vie cât un continent! Bule de zăpadă curg pe osu-mi alb. E o palmă caldă…Copilul visează.

peste veşteda filă printre truverii toamnei E greu să-l consideri bătrân! Cu toate stările lui sacre. ~ 24 ~ . îşi contura cărarea întortocheată spre alizeele îndrăgite de fluturi. Îi devoram şoaptele pribegite vremelnic! Istorisind cenuşa albă a grâului din buzele pământului.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Omul Ploilor Dantelându-şi urmele cu farmec pe sub degete. mâna un popor tânăr dinspre doinele răspândite-n legende spre inimi aurite… Rămăşiţe schilave plânse amar de amurgite ecouri. o prelungă urmare din imaginea crăpată a oglinzii îi profana ideile.

gânduri printre amintiri… pulbere de sare. Ajungând la zidul din nisip celest îşi atinge scopul.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Omul vândut de propriile-i ispite. păienjenişul iluziilor conştiente. când eu îl iubesc! Dezlegaţi-mi visul de înaltul zării. să nu mai accept prea târzie şansa de a fi cu El! ~ 25 ~ . de tată. de fraţi de surori şi de existenţa sa cuminte… Nu-i întunecaţi sufletul! Abisul tăcerii atârnă pe pleoapele-i grele. de mamă. destinul nătâng al vămilor surde nu-l poate cuprinde… Chipul întors în fulgi de dorinţe. Omul Ploilor şi nu-l condamnaţi.

Ca un ghem de mătase ce-mi absoarbe cerneala clipei.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iluzoriu Picioarele orelor se depănau. tot cu timpul meu. mă încalţ terestru... înfrunzind copacul de aur.. ducându-mi căderea în iluzoriu. zvâcnirea obscură descifrând dreptatea unui muritor. ~ 26 ~ . nepieritorul ideal. în asfinţitul vieţii.. La răscrucea drumurilor carnale.

pe spinări himerice vor trece în ritm cadenţat.. da.. îndepărtata-mi prezenţă. iar în talia oglinzilor se vor aşeza licuricii sunetelor mele..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Încă mai foşnesc întrebări cenuşii.. să mă pot furişa sub pielea pământului. Degetele. în grădina nemărginirii. Mai devreme sau mai târziu. degetele. dezamăgind un rost puritan. sărmanele! Cad firesc în linii paralele. ca nişte elefanţi sacri aducând odă ridurilor. fără să le găsesc sensul. ~ 27 ~ .

... să dau linişte întunericului.. Sssst! Vreau linişte în nebunia mea. înainte ca fiara să moară. s-o pot asculta înainte ca rana să doară.prin scorbura groasă secătuită de orice mişcare. Fac ordine în lumea centrală cu ochii-n tavan. Reperul meu e înălţare. Vreau să rup firul legat de nevinovăţiile mele.. undeva.. apoi să reconstruiesc pe fiecare urmă albă un soi de univers. ~ 28 ~ . Nu pot umple golul dintre spaţii c-o singură bătaie de gând şi mă preling îndurare prin gaura neagră sau mai limpede .. ca ecoul urletului ei. sub mine.. Mă poţi ferici cu îndoielile tale! Să mă desprind de trup.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ancora Sssst! Fă linişte în nebunia mea! Încerc să respir halucinaţii obsesive. pentru fiara rănită în cap.

dar văd cum îl pierd ca pe un colaps în miezul depărtării. iar ecoul vocii tale-mi fuge. Şi iar străbat tunete. fulgere şi ploi. sub timpanele mele îşi are popasul. Într-un petec de lume. Văd culorile ce-adulmecă ~ 29 ~ ...Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Egoul iubirii Sub freamătul vântului ascult ploaia. Birjarul Drumului mi-l desprinde de cer şi mi-l trage prin cercurile rătăcirii. în minte. Mă agăţ de limba ce-mi dezleagă sunetul iubirii şi “te iubesc-ul” tău mi te pictează în inimă. Se pierde.

cu fulgerul iubirii. Adorm sub paşi-ţi grei de ceară cu ochii pe dos. Îmi plânge roşul buzelor peste cuvinte şi dorul de tine mă prăvale rănită. Te lasă. să te ascult. Nu-mi e îndeajuns o ploaie de vară. ~ 30 ~ .. Un vis. Un alt ego se prelinge peste coastele arcuite ale nopţii. în cea mai dureroasă linişte.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude nisipul speranţei. să te ating.. să-mi despici zorii.. când tunetele îmi readuc până în cenuşă ecoul vocii tale..

Îmi cade-n palme cerul să mi-l agăţ de frunte. să-l las în neauzul încolăcirii mele. doar fuga mi-e rutină. ~ 31 ~ . şi-n vânturi ascuţite alunec nedorindu-mi. Din stalul deznădejdii. căci buzele-mi sunt arse de dorinţe. prea vinovat... Azi se întoarce valul întretăiat privirii. căci au căzut în haos fermecătoare clipe.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ca orbul prins de val. în unduiri nespuse. Azi visul lin îmi cere să-l mai amân o dată. Azi lacrima mă doare şi îi sărut oceanul.

abis al unui dor.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Azi fluturi ai luminii... Căinţa relevării. departe.. E-o simplă încăpere. cât mai aproape-i clipa singurătăţii mele. Sub praful întristării.. Fug departe.. Pendulu-mi ruginit. se-ntorc în ierni ascunse. cu tot târziul toamnei din tălpile rănite.. Mai sunt ceva poteci pe-a zorilor cenuşă. ~ 32 ~ ... în inimi se topesc. Bătrâna-ngenunchere.

unei deziluzii. O picătură caldă.. răspunsuri nu mai am. cu urletul pedant îmi scurmă în laringe. călăuzind amarul. Aproape de confuzii. ca orbul prins de val! ~ 33 ~ .. Mai sunt clipe ce vin. Vitraliile lumii şi locul legendar.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cu dalta amintirii haotică-n pustie. iar îmi zâmbeşte-n faţă. M-am înecat şi eu. încerc să dau o formă.

când intră seara-n ceară scheletele să moară. Şi-n focuri să ne prindem de-a valma prinşi de brumă. ~ 34 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La bună revedere! Am să-i urez bun somn cu linişte de om. Şi-am să-i mai spun şi poate la bună revedere. pe când pustiul vine. încorsetaţi de ani ca inima bătrână. fiorul să-l răpună. când bat zorii în pleoape şi orele cad grele. Am să-l invit aproape sub aripă de humă.

cu lacrimi în pocal.. Şi ca-ntr-un vis real. la bună revedere că un „adio”. spun.. să ducă-n cruce fumul Nestinsului Altar. Şi-am să-l ating în şoaptă cu un sărut hoinar. când ninge infernal. ~ 35 ~ . nicicând nu i l-aş cere. Am să-i urez: bun somn!. icoana ceţii grele am să i-o torn de-a pururi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Am să-i trimit bun gând din truda vieţii mele. cu negre flori de timp.

de gânduri fără soare. Uşor în taina vieţii.. Însângerate păsări. în semnul crucii zilnic tămăduind izvoare.. tu ai făcut să zboare. ca floarea răsărind. că n-ai să piei nicicând..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În pumnul meu de lut. Viclean şi rău un crivăţ te-a scos din cuibul sfânt. a timpului veşmânt. Purtai pe umeri Slava.. Iubire-n veci pluti-vei. Învietor de stânci. Ai preschimbat în zâmbet şi cea mai vagă stare! ~ 36 ~ .

spre oricând. nici tot alaiul crâncen.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Plecai ca jertfă vieţii.. De dracu-şi face punte în Numele Tău Sfânt. prin mine. în pumnul meu de lut! Nu pot trăi oriunde. ~ 37 ~ . nu pot muri oricând.. Purtai pe umeri Slava. când răni îţi deschideau. Tu porţi pe umeri Slava. a cerului veşmânt. când viaţă pus-ai Doamne.. Nu te-a răpus durerea.. împodobind lumina şi valurile-ntoarse îţi inundau grădina. zadarnic te opreau.

când ramul vieţii tace.. ştiu în toate şi noaptea-n somn să-i dărui tandreţe făr’ de moarte. Sărut speranţa sfântă întoarsă-n ochii trişti.. în fiecare gând. Măiastră-n ochi cu cerul. iubirea înflorită. de limba-n care cântă.. Mă-nvăluie fiorul. Eu sunt nebun de dorul iubitei.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Nebun de dor Eu sunt nebun de dorul de-a te privi decenii.. Eu sunt nebun de dor şi-ţi scriu pe coasta vremii. ~ 38 ~ . ca pasărea ce umblă cu roua verde-n creştet..

. să nu cazi la pământ. Eu sunt nebun de starea în care te-am cântat! ~ 39 ~ . Mi-e de ajuns să cârmui plutirea îngerească şi mie-mi da-vor pururi iubirea ta . să te aştept decenii..făptură! În gând să mi te undui.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Eu sunt nebun de dor şi am mereu vedenii. Să te cuprind ca-n vrajă. Eu sunt nebun de dorul din care învăţat-am. cu semne să te-ncânt. curat sau necurat.

nelinişte în stropi de-argint. iar mi-a legat mâini de picioare.. Un soi de ceaţă sclipitoare. ciorchin de chihlimbar în floare. la ceas de dor. La mine-n piept deschisă-i iară. Din ghiocei parfumul dulce să-l torn pe drum până la cruce.. fără de urmă. Iubesc şi cum să nu mă doară când sângerez a mia oară?! ~ 40 ~ . Dumnezeiască sângerare. sorbit de zare.pierdut de turmă.. rătăcitor .. ce m-a cuprins. Adâncă rană-ţi faci iubind.. de-o primăvară. o ştii sau nu. în focuri ars. clipa te doare. Trăgând la jugul unui vis ce m-a sedus.. cu ochi căzuţi în şoapte mii la braţ cu nopţile pustii. Fără de leac.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Trăgând la jugul unui vis.

aureole viscolite de tăcerea mieilor. oriunde pot muri... De vârsta cuvintelor. nici misterioşi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Adevărul poeţilor Durerea . În văratice nopţi pentru ei.. în durere se va stinge... potolind setea spiritului vostru. picături de sânge. din tălpi şi până-n creştet iubindu-vă. Poeţii. Prin nesomnul lor îndelung cât o veşnicie... alergând sunete şi culori amestecate. se înmulţeşte iarba.. Nici străini. Îşi duc crucea frăţeşte şi cad. aparţinându-vă. ~ 41 ~ .. . dar va cunoaşte Raiul nestinselor lumini..îngăduitor ceas al iluziilor. curge laptele simţirii... visătorilor! Ce din durere vine.adevărul poeţilor. par a-şi plânge soarta.

Atins de tine umbră. Cu braţele întinse. în puls de ceară-nchis. Din sunetul culorii. Mai rece peste timpuri. rotunda-nfrigurare. tristeţea care leagă de sub copac o vârstă. imaginea-i reală.. prin zbateri colţuroase.... agale trec şi-acum.. strivind clişeul toamnei.. se naşte într-adevăr. reliefând un zbor aproape fără vară. ~ 42 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Arhaica plutire Trădări peste noi vin şi cad în despletire. întins în căi ovale.

iar în adânc de mine trei degete-mi bat cepul lăsând un semn alocuri.. Mi-e cântecul hoinar. volant.. îmi vărs patima-n cuget.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mă trag spre ele braţe de sunete-ntru totul. nu-i spirit fără chip. De la jumate-n gol.. dreptate-n albe file. din cap îmi deschid ochiul.. răvăşitor de gânduri. când mă îngână vitreg amar de jar nestins. Iar când sfârşitu-n stern se lasă lent.. îmi fiu necuvântarea. ~ 43 ~ . Arhaică-mpletire. nu-i capăt fără viaţă. Nu-i violet dig-dang şi nici un ceas nu bate. A tot ceea ce sunt..

e mit străveziu . amintire fragilă cu zâmbet de zare.. Prin zi şi prin noapte rătăcită culoare. dar copil se numeşte.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Acelaşi copil Copilul din mine. ~ 44 ~ . copil nu mai este. Netopită de soare. în plânsul viorii un vis şi-o poveste. copilu-i cărunt.. e chipul zburdalnic. în mine el creşte... trăirea e pură. dau lumii de veste.copilăria din noi. copil nu mai este şi este firesc. Copilul din mine. prin bălţi infernale turnată-i zadarnic. Mi-e dor de ce-a fost. neînvinsă de ploi.

spre tine-mi aplec sprijinul dreptului umăr. Privire cu gest ameninţător! Ţie-ţi destăinui urletele inimii mele. vinovaţi şi vii. iar noaptea se lasă ca piatra sinelui meu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Rai de zăpadă Ca o pradă smulsă din ghearele spaţiului umed te-ntorc seară de seară. ~ 45 ~ . suntem frumoşi. Când ziua se ridică de sub pielea ta. în al iubirii cosmos.

. grija ochilor tăi....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În zbor sau pe jos. Ca o Egretă Vorbitoare. Nimic altceva decât acel ceva cu care mă asemuisem. demascându-ne. mai prejos de undele străvezii.. întorşi sub cămăşile păcatelor. prin care păşeam picotind sub formele faptelor noastre. greutatea umerilor mei. Eu. Tu. Văzusem un Rai de zăpadă. ~ 46 ~ .. închipuiţi ai timpului. sunete schilodite din umeri. pentru o secundă. prin care pulsul creierului exploatează respiraţia neatingerilor. albisem de frigul ochilor tăi. în felul tău de a simţi. murisem să mă nasc interior.

.. prin fereastra tăcerii. Alintul visului meu! Gându-mi arde topind rădăcina însetată de tine.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Floarea dorului De ce să mă pierd când închisă-s în mine?. Mă împrăştii.. Mă curg disecând amintiri. Pustiul unui vis nepieritor luminând ca un astru adânca-mi rană.. ~ 47 ~ . mă cuprind. labirint hidos al cenuşei. Ploile timpului şlefuind imaginea oarbelor tablouri.

sclipitoare unduiri de şoapte.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ochiul trist se prelinge cumpătat.. Regret veşnic timpul plecat în umbra netrăirilor mele. timid şi umed. Iubitul meu cu ochi de valuri sparte. deasă ceaţă durerea orbului. Din al uitării zid... trezesc visări neîmplinite. întreabă fluturii de Floarea dorului! ~ 48 ~ . şi cad. mă găsesc nebunie cu surâs de ape şi sărut de culori. pe umerii fragili ai iubirii. ruină.. Însămânţată-n urma timpului. În atingerea trupului tău.

te iubeam în păcat. flori de gheaţă pustii în iubiri şi în gând.. ~ 49 ~ ..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Tăcere şi scrum Se făcea că alerg pe pământ fără drum într-o goană de vânt. te doream neştiind că amiezile cad peste tâmple visând. Şi aşa se făcea că alerg nevăzând. te iubeam doar în gând. iar seninu-mi căzu peste lacrimi vărsând praf de perle târzii din adânc tremurând. Se făcea că de drag te visam nedormind. prin tăcere şi scrum. până unde şi când.

eu caut. În visul meu. aş vrea să te ating cu un sărut mai lung ce ne aprinde focul.. Să-ntorc în tine jocul. Să îl dezleg în taină cu visu-mi străveziu. e-un dor de neatins. rănită de uitare. planeta-i fără soare. că fără tine-s goală şi viaţa-mi e pustie.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Doar iubire Aud prin ochii tăi cum urlă neiubirea şi gândul rătăcit cum peste timpuri sapă.. A ta iubire caut până-n adânc de mare. ~ 50 ~ .. caut jocul ce ne-a legat blesteme. o lacrimă târzie. speranţa peste noapte şi-n tot ce nu mă ştiu. Aud minunea lumii cum neînvinsă cerne. unde mai pot să plâng. tu eşti suspinul lung de Harpă şi doar cu tine eu ating nemărginirea. dar te găsesc târziu când timpul uită locul în care ne-am iubit..

.. când soarta ne condamnă şi urlă în neştire pe tine te râvnesc. Iubire .doar iubire. atâta vreau. acelaşi vechi refren. mă tem că noaptea este lungă.. îţi ştiu orice simţire. Iubire . prin valurile vieţii. corabie de lemn. eu focul tău de iarnă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Înger cu trup fragil.. ~ 51 ~ . distinsa mea icoană! Te văd sărut de gheaţă... târziul mi-e infern..doar iubire..

să mă cauţi şi să nu mă ştii. Poţi să mă condamni la Adevăr şi să-ţi duci minciuna mai departe.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Străinătate Poţi să mă acuzi de tot ce-nsemn. până la apusuri blestemate. Că din tot ce-a fost închis în Măr. Moarte! ~ 52 ~ . Printre oaze sparte de-ntunerici. unde nici un gând nu mai sugrumi. să goneşti prin scrum de stări pustii. doar o linişte cunosc: E una. la acest subjug de clipe moarte şi-n bătaia focului când gem. ca un val de umbre-ntre biserici. să mă-ngenunchezi. străinătate! Poţi să-mi spânzuri tălpile uscate de păcatul nevăzutei lumi.

De ce-mi scoţi boabele firii din minţi şi de ce îmi stai atât de departe!? ~ 53 ~ . te-am închis într-o speranţă păstrând iluzia plină.... în adânc hău şi minţi? Timpanele-mi spargi cu ecouri de ape. şi-n dreapta singurătăţii mele.. De ce mă alungi din inima vieţii? De ce nu mă vrei de tine aproape. Iluzia mea! Îţi scriu muta cântare în palmele nopţii. de ce mă scufunzi. Soare topit peste inima mea.. Cea din urmă speranţă. încă te pot visa.. De ce nu primeşti fericirea că sunt?...Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Infuzie de gând Iubitule…oglindă spartă de lumină.

pune-mă-n ape.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Nu pot să fug! Fierbântă locul plângerii de jale. şi-ngroapă-mă sub muntele din vale. salvează-mi tu căderea! Oblon stelar mă-nchide-n a ta vină… nu pot să fug din lagărul visării. de asta-ţi este vrerea. Nu pot să trec prin haosul trădării! Tăcut mister mi-apasă greu în stare şi-n fumul nevăzut al clipelor sonore. tăiş prin cadrul larg. Penumbra ramelor boltite de lumină. Un vis sosit prin gânduri mă mai doare şi nu e loc nicicând de-un pas-uitare. Mi-e somnul vocea ta ca cearcănul de ore! ~ 54 ~ . Ţine-mă aproape de rugul urmei tale. Nu pot să fug. ca fulgerul îmi sună.

minune! ~ 55 ~ . La ora duhului.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Din cele şapte ceruri. Răcoare infinită. căci pasul tău mă cere şi leapădă-mă-n râne la marea înviere… Răcoare infinită.un vis tăcere… pumni de tăciuni mă macină-n icoane. un semn. să mă topeşti deodată! Umplând grăbit lacuna ta. Salvează-mi tu căderea. muţie însetată de colbul dintr-o taină . peste plutiri platane.rugăciune. din unghiile smulse până în Rai mă poartă.

Din nopţile prea lungi şi grele. nimic mai mult! Să iau cu mine. când mă doreşti cuminte.. Doar tu îmi eşti. Alerg sărutul gurii tale.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Doar tu Să trag o raită printre stele.vis fierbinte şi ochii plini de viaţă-mi sunt. Să mă înalţ la cer o stea.. să ştiu că am învins. Durerile îmi par un joc şi gândul meu te cere. să te răpesc am vrut. Iubire .. atât. într-un cuvânt. recent am hotărât.. Cu tine timpul stă în loc şi viaţa-mi e de miere. să uit de lacrimi şi de jale. eu aş vrea întregul tău cuprins.. iubirea s-o împrumut. ~ 56 ~ ..

Mă iubeai. Oricine recunoaşte sepalele inimii când amintirile curg în desfrâu.. timpul ce nu te găseşte şi iar mă întorc... Un blestem de urme topite.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Rămas bun Eu. Cenuşa. Val după val.. în miazănoaptea ochilor tăi şi-n gânduri rănite de zbor.. Lume din nelumea adâncului tău.. Te iubeam.. azi înfloresc salcâmii! ~ 57 ~ .. izbindu-ne-n mal şi înapoi în val. Iubirea mea din cioburi de timp...

şi cad la capătul unui nou început... ~ 58 ~ . Vină din nevinovăţia mea. Rămas bun.. Te iubesc!.. Singură.. înainte de-a mă părăsi. ating doar tăcerea dintre noi şi caut locul în care loc nu mai am. de ce nu plâng? Greierii nopţii-mi cântă de tine când iubirea mea. Dar mă laşi într-o clipă să ard..? De ce nu râd. de trebuinţă altora.înainte de-a mă avea.. n-are un loc să-şi pună capul.. mă uiţi .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude După atâta depărtare.

Întru beţia la balul fantomelor cu frigul în os şi braţele goale. dar mă scurg cuminte prin urletele destinului. Nu mă aud. Nu mă văd. dar mă simt cenuşă în oală de lut. Destin al oglinzilor.. ~ 59 ~ .. ţinând părţi din eu la vama necunoscutului. dar mă tem să mă întorc în omul negru.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Alter Ego Nu sunt ceea ce pot fi. În goana asfinţitului grăbită... fluturii secundelor mele stau de strajă. La stânca veche e rece şi mă doare că sunt.... Nu mă ştiu..

... Născocit imaginar..... nu pot fi ceea ce nu-s.. Doar o umbră-nchisă în nebunia mea.. O primăvară virgină pe umeri mi-ar fi o povară. Aproape mă nasc. Alter Ego. Eu. ~ 60 ~ . Libertatea de-a mă elibera. eu. dar exist: doar un vis. prietenul meu plin de har.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Prin văi astrale timpul mă cere cu-n dor sălbatic şi-o spaimă de adânc....

de vin ca un gând. ca-n tainica noapte cu giulgiul pe rame. ascuns de apus. uitat de priviri. să port chipul morț ii. ~ 61 ~ . paingini în palmă-mi ţes pânza de timp şi-n taină cad pradă sub semne precise.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Pe muzici Elene …să trec prin beţie?! Dar lasă-mă-ncet! Extazul risipei de fum turn zideşte. o mare de oase încape în eres. Altarul jertfirii se-afundă-n blestem. şi-n pulsul oglinzii clipesc zboruri albe. La ornicul tainei când frunza-i albastră. şi sfeşnicul nins se topeşte-n regrete.

mătasea foşneşte-n adânc de argilă. Dar uite. prin ierbarele clipei ca golul în mit.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude O stare de-amurg cu gesturi vinile. imaginea-i rece!. se-nalţă cât poate beţia spre tâmple. cu paşi de fantome pe muzici Elene. a nins. Extazul risipei de fum turn zideşte. ~ 62 ~ . Cristale de sare pe drumuri de ape...

Întorsătura meschina din smalţ..... această noapte.. Mai mare e mirarea acestui navigator remodelat... iar eu scriu poeme pe viaţă cu duhul. ~ 63 ~ . Poate inculpat de nevinovăţia Sa. Pustiul şi braţele lianelor îngereşti întrecându-se prin odăile rezervate conceptului şi execuţiei. sau cine ştie!?. care se prelinge după urmele fiinţate în coarnele firii. ceasul oprit şi lacrima sfântă. Singura linişte care-mi dezleagă ţărâna de rădăcina ce-şi scutură-n cenuşă. într-un decor ameninţător.. La o distanţă sonoră de zbucium..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Pasager ancestral Pământul scârţâie din vârful Piramidelor.. când vuietul universului îmi acoperă întâmplarea.

... iar pulsul umbrelor îşi lasă contemplarea în sens.. Nebunia sună... păstorul acestui veşnic repaus nemărginit ....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Zvonul se aprinde . Incantaţii transcendente .... E singura linişte .unica mea prăbuşire la acest seism albastru.. ca o diademă prinsă-n idei dantelate...Piramidele ce-şi închid braţele peste iarba mirării şi ascund o întrebare: Cine sunt îngerii de la poalele lor?... spre miriştile unui Mit Alb. genuina înfiptă-n memoria sacrului pământean.. Pasager ancestral...până dincolo de azi.. paşaport de trecere prin vama cerului.focul se-ntregeşte şi rămâne doar amintirea. ~ 64 ~ .beţia creşte-n Yin-Yang.

abisul nu mi l-ai păşit. Din culpă. cu-n ochi spre mine. apă… nici prea curată. opac mi-e timpul ce-l îngâni. tăcerea ne-a legat. prin coș ul unui ochi fantastic. Tic-tac de rouă plânsă-n astre.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Nu mă treziţi. lume. ~ 65 ~ . Nu mă treziţi prin lan de frezii căzute-n scrumul sublimat! Din noi. Umblau nisipuri vorbitoare. vă rog! Făcuse timpul preajma goală. hotarul orhideei. nici murdară. c-al meu menit bârlog e-n mit?! Nici în delir. îmi cad stihiile-n genuni. sub văzul meu scurgerea-şi sapă. în alb. asemenea zăpezii. Ce-ţi pasă ţie oare. pentru brumi albastre. Zări îmi clădeau pene-n spinare de albatroşi ucişi năprasnic.

. nevinovat. prin cercuri albe-mi vii şi azi. ~ 66 ~ . în febra gleznelor îmi cazi. în gânduri ard să mă ascund. sfârşit stingher. cu aştri ochii să-mi inund.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Basmul efemer Din clipa despărţirii-n hău. blestemul care ne mai leagă să-ncap în basmul efemer. sub pleoapa rece. Din rostul vieţii. Să-ţi caute-n palmă nebunii.. Cu prețul insomniei . preacurată. Să ning albastru-n părul tău. sa-ţi dau un biet sărut de ger. un mister. Să te conduc din zarva lumii. Purtat de valuri Karmă vagă.toată.

într-un suspin prelung de nai.. pe strunele ce mai vibrează. tu îmi eşti oază. în frâu spre trecerea slăvită. Îmi bea din adevăr lumina. prin constelaţia vrăjită. şi-apoi ne vom vărsa ţărâna. ~ 67 ~ .. să mă petrec cu tine-n Rai.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Eu sunt pustiu.

o linişte-a mea. Pe urmele sparte. De încă palpit în adâncuri pierdută.. C-o lacrimă-n noapte şi-o mângâiere mută. o evadare acută. peste-a lumii oglindă.. A noastră dreptate... improprii săgeţi înfipte-n dileme. prin tulburi strâmtori. treaptă cu treaptă prin iubirea flămândă. în straie de nuntă. ~ 68 ~ .. vâsli-voi tăcută.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Purificare Ispăşi-voi pedeapsa cu gânduri eterne... să ne spălăm privirea atât de rănită.

... în pustietatea adâncului meu! ~ 69 ~ .. Clipa. Făptură afundată..cărare Te-aştept!. prins în salba ezoterică.. lovindu-şi cenuşa de o transparenţă bizară.. dorinţa de a te întâlni înainte de început. Scânteie.. Cleştele diform. într-un joc de cuvinte.. la poarta Soarelui-cărare. Acolo unde începutu-i apolinic şi răsăritu-i dionisiac.. prin care trece orice speranţă. gol-goluţ. Cuprinsul în care gândul îşi întăreşte aripa. Între real şi ireal.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Poarta Soarelui . bezmetic ca o serafică pasăre ce navighează prin focul singurătăţii.

Poarta-n poartă . O croiala de zbor către labirintul de după rătăcirea spiritelor persuasive. o clipă. cu luna de sânge. natura glodului nostru...pustiu alb.cărarea.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Aparenţa neprevăzută-i ca o umbră sedusă de rivalii tăi.. în cinstea tezaurului cenuşiu şi-n ura cărnii de abur dens.. Natura materială. de ceea ce n-am cunoscut. Te-aştept la poarta bântuită să fim învinuiţi. ~ 70 ~ . şi te-aştept să ciocnim o cupă cu fiere. un vis ..... prin valuri de umbre sărate. Eu sunt tot aici în cârja de os.. Eu sunt tot aici în carne pe os şi te-aştept să ciocnim o cupă cu fiere..

cazi ca din nouri. ţâşnite mălin din gânduri-podoabe. să nu te mai ştie. prin altarul simţirii.. sub limba ta rece de neagră magie. vii ca un demon de stinse ecouri. în cruce de sare. şi visele-n rimă îmi ard şi buzele-mi merg pe tandre silabe! De-mi zideşti hăulind eterna sudoare. Să mă îngropi mai jos de cuvânt.. ucide-mă blând într-o eternă visare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În Limba Română Curat-necurat. măcar să nu ştiu de ce.. cuvintele-mi cad. cuvânt spus de tine. până când vrei să mă duci într-o lungă uitare.. să nu o-nţelegi. eu torn a mea viaţa. prin tainice spaţii.. Străine. În albe cavouri. să cauţi să scapi de limba-ţi păgână. Cu-n râs orbitor din negura firii. În adânc reproş să-ţi ieşi din genune. să-nţelegi neînțelesul în Limba Română.. Să n-auzi nicicând. ~ 71 ~ .

pustiind prin zbor apatic. străine. Numai nu. Numai nu-ţi risipi harul. să nu-ţi îndulcesc amarul. Ce dulceaţă-mi ceri. praf de clipe-n singur crez. să-mi fie amar nectarul şi în floare să-mi port vina. Numai nu. în privirea mea jăratec că-ţi vei rătăci hotarul. din floarea iubirii tu?! M-adăpară şi pe mine cu venin de numai nu. Albinuţă-n zi de miercuri. azi fac miere de orez.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Să nu fii tu Cad în cercuri peste cercuri. să zic întruna. să nu fii Tu! ~ 72 ~ .

Făptură de lacrimi cu-amarul în gât. tu singur te minţi. singurătate divină.. Nu-s demon. Iubire nu caut.. Făptură de sânge. vrei să mă prinzi în unghiuri confuzii?! ~ 73 ~ . dar spune-mi şi cât. nici înger de negru potop. Nisip şi cenuşă-mi fulgeră-n urmă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sunt A nopţii regină. crâmpei de lumină! Te macină jocul. sunt viermele care în inimă-ţi scurmă. azi mă doreşti. plămada pustie fără dorinţe. Te farmec în timp. sunt vraja-Selenă... te-nvăluie-n neguri de reci sărutări. zâmbesc a durere şi-a clipă nebună. În freamăt de dor. te-mbăt cu iluzii. şi gol ai s-apuci alt drum în galop. un zbor fără zări.

nu poţi să cuprinzi: dorinţă... În zbucium de gânduri. prin rugi de amurg. ~ 74 ~ . sărutare de rouă. pe strunele tale durerea-mi s-o curg. Te prind în nesomn.. iluzia vieţii. te chinui smarald. mister. veşnic aproape îţi stau să te urci pe culmile-albastre. iubire. nu mă mai ard.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Vestală pustie.. de poţi să-mi aduci. speranţă. tandreţea divină în suflet când plouă. sărut efemer. dacă mă prinzi. cutremur păcatul. Sunt ceea ce tu.. Orice pot să-ti fiu.

zborul nenorocos prin spaţii diverse. Mister. pe umărul drept al timpului. singura legătură strânsă cu spiritul Edenic. doar o urmă de trecere... îşi muta pragul. idol al eului meu. Destin.. Câteodată se minuna. prin ivărul dens.. Virtutea Iudeilor. ~ 75 ~ . Cu ochii închiși de pecetea Ariadnei.. fără să guste amarul chipului trist.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Orb al culorii Să dau iluziilor forma cuvântului. visând lesne. m-am plimbat până-n limita vagă când pământul. de fluxul lung al izvorului tainic....

prin amestecul orb al culorilor stingând jarul frământării.. ~ 76 ~ . Sunetul ce mă-nalţă.. ca un destin subţire. fumul pătruns în Osul Simţirii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iluzie. Natura Cuvântului... E singura izbândă ce-mi descrie liniştită adevărul cu trup si suflet. Aura tenebrelor scoarţe.

dintr-o neştearsă ură prin defilări inferne. cad suferinzi de griji ca pietrele-n pustie. privaţi de apărare la zidul ce vorbeşte. Pentru a fi iertaţi. abdicând fericiți la stropul de lumină. se-nalţă iluzoriu urcând munţii de ceară cu un regret etern ţâşnit de pe sub gene. zăpada vieţii creşte.. şi în prezent dorm vise ca în zadarnic vad. ~ 77 ~ . Din aburiri polare.. Închid sub grele lanţuri o flacără divină. teribil în memorii hidoase trupuri cad.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Fără voinţă Din uluirea vieţii. întinşi pe coasta zării. nebuni în miez de seară. ca-n drama emerită cu îngerii de gumă. Pe ceruri desenate de zgura aşteptării. nepăsători suspină. se pierd în rătăcire să prindă o beţie. Pe-ale inimii liane.

Şi-n fiecare partitură a cântecului meu există o legătura cu Dumnezeu. îmi mângâie ochii.... Singura anevoioasă plutire.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ultima atingere Înţelepciunea. Dumnezeire! ~ 78 ~ .. .. peste altarul atingerii mele. o altă simțire. cu miros de pământ....Cenuşă de perle. Regatul Luminii.

~ 79 ~ . M-ai adâncit pe urme de neştiute căi şi mi-ai muşcat în sânge cu forţă. pentru a fi şi azi legenda ce se minte. cu aripi fără vârf. Văzut-ai suferinţa şi rugul ai zdrobit. an de an. încărunţit valoric. Demonic Bebeluş! În taina nopţii lacrimi. condus de spaţii largi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Convulsii M-ai prins ca-ntr-o minune să-mi bei din sunet truda.. Grozav ai fost cu tine şi în cuvinte galben.. Mi te-ai întins pe rană să-mi arzi în focuri albul.

atunci. te vor descoperi....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude stăteau să nu mai cadă. de mine să nu ştii. Şi la epuizare.. cu atitudini grave de prisosinţă-n van. căci desluşeai ecouri şi crezuri colective.. prelungind meditaţii din viaţa ireală.. Şi cu acest statut de tragică-nzestrare. De laşi şi tu ca mine tot albul consistent să curgă în convulsii.. te voi iubi.. să tremuri ca un câine şi să-ţi găseşti șters gândul.. savanţi lăuntrici poate. ~ 80 ~ .

. Pe-o sclipire de vis. a mea clipa nebună de-a iubirii rotilă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude O clipă de nebunie Cu norii ce-mpotrivesc focurile cerului. răsună fragilă. pe-o dâră de timp. cenuşa visului tău şterge-al meu nume şi tac până-n creasta înalt-a cuvântului. încă un veac de sunet în nimb. Comete cu roţi trecând peste mine. ~ 81 ~ . prin rosturi bolnave..

~ 82 ~ . cu umbrele morţii. Şi vânturi şi ape. îmi descriu în gând un cer de sonete.. lumină şi foc. fluturi grămadă şi greieri în cete. petrece-le-voi dar. căci desfăcând mistere-deochi. pe toate le trec prin sita vieţii! Întuneric şi rece. toate mă ţin curgând prin mine tremurând la vale. mi-e viaţă şi moarte pe-aceeași cărare.. Prin mine totul trece şi totu-i un joc.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Un singur drum Plâng şi-mi sorb zeii din ochi. Prin mii culori trec şi revin.

dezvăluindu-mi secretele. C-o bucată de pâine uscată îmi biciuie mâinile. Răsună cântecul pomenirii din limba ceasului. Aştept zorii pe la porțile amurgului.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Rugul înălţării Piticul timpului. iar stalactitele iubirii mă înalţă. sorbind laptele păsării albe. ~ 83 ~ . până sub aşternutul de lut... apele ce mă luminează. faţă-n faţă cu voia Ta. anotimpul îngenunchiaţilor miei... se vor număra durerile... marele gol al oglinzilor sparte. Mă-nfrupt din ecoul umedului rug. râvneşte-a trăinicie. pentru ziua-n care.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Păienjenişul deşertăciunii Îmi eşti prea departe. Arzătoare vânturi adâncesc rana. E ora la care se mântuie piatra cu venin din Călcâiul Tainei. vestejită de dor dăruirea mă iartă. târâi neputinţa regretului plutind îndepărtat de lege. de ochiu-mi însângerat de neluminaţi. Printre sfere turmentate.. ~ 84 ~ . Porţi chipul uitării pictat ca mântuirea-n catacombe. ochiul sângeriu se-nchide sub zăvorul nopţii. Ca o povară mă reţine un sentiment umplând deşertul.. uitat de-al iubirii promis timp... Olimp cuprins de mreje.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Curcubeul duhului În cornul de aur se ascunde veşnic. Răspund fără de căutări gândului cu inima. copaci melancolici. rumeguşul veacurilor pe braţe de lut.. Prin ferestrele sparte de izvorul ochilor noştri. iar cineva mă opreşte pedepsindu-mă. încape un întreg univers. ~ 85 ~ .... focul rătăcirii. iar în spatele crucilor. bălţi de sânge.

parte din curcubeul duhurilor noastre.. Îl vom chema să ne întoarcă pământul. cea mai frumoasă moarte..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Aer de timp poluat dăm pruncilor. Dispariţia este şi ea. să ne adape urmele. ~ 86 ~ . Ne vom pierde storcându-ne mâinile până şi de ultima picătură de sudoare. Grăbiţi. Mai devreme sau mai târziu o vom recunoaşte.

~ 87 ~ .. iar prin apa citirii cad astfel.. de ispăşirea asiduă. Aninându-mi truda Raiului de rană... S-a-ntors vraja mumă cu-a norilor dor.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ulciorul timpului Încă se mai scutură văzduhul de propriul său duh. Trestia urâtului se confundă c-o lacrimă de magică sămânţă. leacul osândirii. de-nceputul lăudat cândva.. mută de trudă şi alte nopţi reci curg din ulciorul timpului. aureole pribegesc visând. melancoliile stâncilor astrale. deasupra mea.. potrivnic vraciului zgârcit şi încă se mai scutură văzduhul de propriul sau duh. încă se mai cerne dorit. Cel mai reuşit tipar al sacrificiului fiind obrazul întors.

de setea drumurilor neumblate. De sub genele ude. să-mi duc plutirea lombricală până la polii opuşi ai bunului simţ. îmi plouă peste veacul neputinţei c-o stare romantică.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Misterul umbrei mele Prin veacul neputinţei zbor. ~ 88 ~ . Închid în mine o turmă de şoapte. Mă trag în jos mai greu decât pământul. îmi stă lumina să cadă peste cearcănul tălpilor.. Mă-ntreb: Câtă viaţă poate exista într-o idee şi cât viitor? Gesturi închise în lacrimi de rătăcirile altor geneze. iar de coasta miluită lipindu-mi-se mâlul dur al unui zbor profan. sălbatic şi-nfometat de melancolia dorinţelor mele şi totuşi. Îmi scutură timpul himeric de-al sinelui pustiu.... Am aripi de ceară.

te cert şi-acum. Tu..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În dor de neant În rouă-i cald şi gându-și bea din brumă. zărindu-te pierdut. de spini. rănit şi dus de o pustie. povara nunţii mele şi-mi sparg sub tălpi a viselor oglinzi. n-ai să mă cuprinzi. parca. nebuna mea chemare. în joc întorc cenuşa-ţi de pe urmă. iar tu.stăpână-n chip de humă. ~ 89 ~ . Nebună-n Rai . Departe-n gol. de aştri-s vrajă. că-n umbre roşii. nebun de Rai. un zbor. Azi ard pe rug. te-a îngropat. ironic mi-ai căzut. demonic scos. din tine-ntr-o icoană te-ai mutat.. ostaș căzut la crunta socoteală. în alt infern. mi-ai prins în păr cunună. S-atingi măcar o dată neantu-n dor. din propria-ţi ta matcă. în starea lui de vânt... Cu freamătu-ţi prea limpede. voinicul meu de sare. Te plâng să-mi spăl obrajii de sfială. zările-mi sunt Iele.

~ 90 ~ . timide gânduri. ca un limbaj ascuţit de furie. Globulele roşii dizolvându-mi-se ritmic. Îngerul intermitent clăindu-şi somnul. prin lumina mea muribundă. Plutesc ocazional dezechilibrându-mă zi după zi. ca un înger ancestral venit să se dăruiască. Sălbatic îmi exfoliază timpanele. ce m-a zorit să exist.. năuciri ce se-nvârt prin vârtejul multor adâncuri..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Timp poluat Ca o misterioasă făptură mi-e confuz sensul.

Confuz zborul. când orele-mi șchiopătează de răcnetul inimii..... sorbind eterul speranţelor goale. întregindu-mi uneltirea? Iubire.singurătate nevinovată. Fac haz de această dorinţă. ~ 91 ~ . de sarea destinului.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ce linişti să mai adie prin frunzarul conștiinței. lepădându-şi formele prin al abisului gol. vis aprins de tevatura cărnii arse.

Mi-e tulbur somnul şi te strig. mi-e jale-n cântec şi-n cuvânt şi-ncep să nu mai simt de frig. rămân doar apă şi pământ. sau ca un fir de păpădie destinul să pot să-mi ating.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sunt mic Sunt condamnat şi mic. Şi plec s-ating necunoscuta. Dar lasă-mi mângâierea vie. Bătrâne! În plină iarnă mă dezmint. să mă ridic. ~ 92 ~ . puterile-mi se-ntorc la Tine.. al meu pas greu făr’ de avânt.. din coasta Lui. spre necuprins. scânteia ce nu s-a aprins şi mă topesc cătându-mi ruta spre adevăr.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude De moarte bună Pe tâmple port o lungă luptă ‚n versuri. dezmoştenit.. Am să mă-nchid în Raiul cărții. spuse-n noi. Când viaţa e atât de scurtă mi-s ochii trişti. Să nu mă pierd de drumul sorţii. să mi se-așeze verbu-n plete. rime. o iarnă. nu-mi va fi prea rece. ~ 93 ~ . sintagme dulci să mă îmbete. străini de goi! Şi dacă prin cuţit voi trece cu trupul frânt.. că toate-n mine s-au răcit.

şi-am să-l acuz.. năvodul. Târâş să-şi care neamul lui lehuz spre orizont. Sărman ursuz! Şi-aşa îl devorau aievea! Precum un prunc neconceput. sau într-o vreme de adevăr. că-n forma lui mă cerne.. Să oglindesc a lui cărare n-am ştiut. nu de mult m-a prins în coada unui vierme. dar coada lui căra urechea unui atins si nu de mult: De cearcănul nepipăit şi de-al pământului strănut. ~ 94 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Capcana De plânsul ochilor.

putred..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Parfumerii de ceară Trecut-au călători muşcând din trupul sec. pe mâini le cad podgorii. Din trunchiul vânăt. în inimă au piatră. râvnesc din oale sparte. din ceaţă vor tămâia. când aspră este fiara şi păpuşarul snob.. la schimb. Şi ca-ntr-o ironie mă-ncalţ cu truda vieţii. ~ 95 ~ . nu-i timp în veşnicie.. să plâng sub flori de gheaţă .. Aşa vin răpitorii. de toate parcă ar cere. şi uită că o viaţă.o frunză ruginie. fantome din oglinzi... bătut-au răsăritul atât de multor fapte. iubirea să-mi înec în labirint de şoapte. cu mintea ştrangulată.. până-n orbită văzduhul mă îmbie. cu herghelii de cai. s-o scoată pe Maria.. dar veşnic este Crezul şi dragostea-n robie. cu oasele sfărâmate şi capul prins în brâu. zoresc să iasă mir...

toată. În noi uitat-am să opresc. prin alte primăveri din ger cumplit în floare nu-s. nu am priceput. să pleci cu dragostea mea. şi de vom fi cuprinşi de ger. încă o dată.. în chipuri seci dorinţi îmi scald. Încep să cred că te-am pierdut! O pleoapă grea privirea-mi fură şi-n palme-ncet dureri îmi cad. or fi de dor de-amor sau ură. O noapte doar eu îţi mai cer şi un sărut. ~ 96 ~ . întâia noapte şi-un sărut în triste stări tăciunii cresc. În noi uitat-am să opresc.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Amazoana umbrelor Descânt Zăpezile de ieri. întâia noapte şi-un sărut şi n-am să pot să mai iubesc. eu asta. am stat să plec să te acuz şi-apoi..

Şi ce rămâne? Ce rămâne de zis. N-aş fi sosit la acest ospăţ. Am să fac plecăciuni până sub pielea Ursului. Mi-aş fi dorit să fi putut atinge măcar cu un deget “Roata Olarului” şi n-ar mai fi existat sub tâmplele mele suicidul. ~ 97 ~ ....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La cina otrăvirii mele N-am reuşit să mă desprind de mugurii vineţii. Mă tem că-mi va lăsa în lacrimi ţărână. la cina otrăvirii mele. în acest spaţiu alarmant. pentru un strop de vis imaculat. Mă tem că mă vor învălui ceţurile dense.. Mi-e frică de această apocaliptică furtună. Mă caut. Iar lumina destinului meu se va retrage-n adâncurile infernale şi mă va topi absurditatea. când un nume altoit râvneşte până şi la ultima picătură de gând abraziv!? Am depus câinilor o cerere. pentru o bucată de pâine uscată. sosind la masa lor. la această trudă torturantă. mă privesc şi mă-ndoiesc că aş mai putea respira goana împletirilor de idei.

. ele mor ultimele! ~ 98 ~ . mi-a trecut securea morţii pe sub tălpi. I-am mai privit sub ochi. pentru ultima oară.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Şi mi-e frig până-n suspinul somnului aşteptând să-mi duc zorii sub conştiinţa mea împlinită căci doar un ucigaș de iluzii mă mai poate salva.. prin deşertăciunea roţilor de foc si zbaterea lor împarte căldură. Ei nasc idei şi nu ucid speranţe.. Am atins cu tâmplele “Roata Olarului” şi m-am găsit... iar aripile mi s-au împietrit de uimire. Am simţit cum se deschide Iadul. şi mă respir. Nu se va aștepta la o presupusă reverie şi nu va şti că o mişcare necontrolată îl va scoate din minţi şi-am să-i cunosc neliniştea.. şi mă privesc. Se învârt de-atunci. Adevăraţii filozofi nu sunt criminali. Nu mă mai tem.

În destine. pe sub tălpi memorii-staţii. sumbre spaţii. ~ 99 ~ . cu zăpezile-adunate an de an.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Dintr-o carte Ca un munte de granit. Viaţa este o cetate de iluzii parfumate. Vis de dincolo de drum. e o scară doar de scrum. se topesc toate. în oceanul absolut. viaţa-i dulce infinit. Calea timpului trecut.

a orişicui.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Foste denigrări şi poate.. praf pe geana Cerului. Astăzi este. urma prinsă într-o carte. mâine nu-i. ~ 100 ~ . Viaţa este pe dreptate. urma noastră . dintr-o clipă clandestină. din copacul timpului. E un măr dulce-amărui.. lacrimi curse-mprăştiate. Viaţa este-un strop de vină. sărutul pământului.

~ 101 ~ . chenarele obtuze. cum plânge lira-n sonuri. cad în sub firi ecouri cu tot cu Paradis. tainic la jertfă-s daţi. E-al Slovei sclav de moarte cromatica mirare de-nsingurare-n săbii. Să ne arate orbii cu aripa pe-o dungă. ca timpu-n secundare. E mistic si intact altarul unei frunze. Sunt izgonite-n nopţi la moartea unui vis. veşnic topite-n sare şi sub priviri letine. la jugul stării mele. că-n mii de spaţii orbii cutreierând în noapte. cu tălpile-nghimpate. sărbătoresc sub ceruri ruginile iubirii. de cer ne sădesc clipe sub pragul de zăpadă. în lung ecou de lut. cu lacrima zăpezii…oglinda-nchipuirii. bolnavele frunzare se-ntrec extaziate. cum văd ce nu văd ochii cu-a lor privire lungă. ca văzul lor tăcut. ogivă încleştare. un gol de început. Adâncuri mov-albastre împărăţii în sine. Sub vraja unei umbre. La un comând se pleacă un secol de-aşteptare înlăcrimând pustia eternelor hotare. Colindă-n tocul uşii întreaga lor livadă. prin cercurile toate. de-i gândul nins de-o palmă. un gol de început.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Octavele mirării E gândul nins de-o palmă.

nenăscute. dar şi uscate. Frige piatra. hunii! ~ 102 ~ . care-i în floare? În cuvânt lumina lumii. toate verzi. Cad pe ea. precum tăciunii. Şi în veci exist-o moarte cu ochi blânzi. stări din gânduri infernale. dar şi moarte. vijelindu-mi albul. văduvită-i de-ncercare. dar nu crapă tălmăcind poveşti astrale. doua semne de-ntrebare: Care-i mort. moare lumea. mierea-nţeapă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Două semne de-ntrebare Din sinter ne curg în şoapte. Vise ce vin legănate. mâini vinovate.

Din mormânt se-ntorc în sacru.. Râd de mine.din Tanacu. pământu-i acru. Valu-l sparg .tăgadă minţii.. din adânc când rup cu dinţii. bate apa-n piuă Dracu... păcatele . cânt poetul.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Omu-i bun. uit de limite şi spectru. ~ 103 ~ .

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În numele tău Să tac. Am nevoie să plâng cu-n ochi de azur. sau să plâng.. Să te port într-o clipă. Mă lasă s-aştept cu mila în scoarţă.. ~ 104 ~ . Să mint. plinul pustiu. un veac să mă numeri. mă mint că sunt stea. În cercuri trag brazda gândului rău. e-nchis ochiul zării. sau să cred în călăuze-surori. cu-atâta-ntristare. în gheara uitării? E frig în sărutul iubitului meu.. ştiu o viaţă brăzdată de sunete-n clanţă. să cunosc iluzoriu. e-un gol între noi. sau că sunt zborul sur. Îmi şade o ploaie de foc peste umeri. să pun fier încins peste buzele tale? S-aştept pentr-o viaţă. cătându-mi iubitul prin alte vâltori!? Prin valuri şi vânturi şi fulgere..

un vechi început.. în numele tău!? ~ 105 ~ . crezi c-aş mai fi în stare când toate le-am pierdut..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La râul amar mă duce ursita. să plâng că mă doare. Pe urmele unui vis slobod. Să cred c-aş putea să te capăt din nou. să te revăd. să mint că mi-e bine. şi mă ceartă Satan. Reclam! Din trunchi scârţâind pe margini de veac. în trac.

nu-s venită din icoane. Valuri prinse-n dor de ducă: Dimineţi. Vin din sfera derivată. mătrăgună.. nici un univers sub rame.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ultima încătuşare Cu simbria depănată. Ciob mărunt mă ceartă unii. ~ 106 ~ . alinare. Piatră în piatră.. nu sunt zid. crez în hoarda pirostiei şi din stele sfânt ecou... fântâni în hău.ultima încătuşare. Alb pălit cu ochi de soare . Mă-nconjoară rotofeie. cea din urmă întâmplare. la cetate-s doar o urmă.

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Mit
Străpung nopţile şi-n clinchet neştiut, să-mi storc din umeri: fluturi veşnici de zăpadă, braţe lungi de toamnă sură.

Se-nchid inimi tot mai multe, sămânţate-n alte sfere, în finitul neîmplinirii îşi cam vede clar de drum. Dar în ocna veşniciei, gândul trist ascuns de-o scuză, cu-n deget ridică stânca adâncită în pustie. Şi mă poartă, şi mă duce... cine ştie!? Ştie cine.

~ 107 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

La balul frunzelor
Vis în vis ne-ntâlnim, printre iluzii poposim. Ceas în ceas, ultim glas, numai lacrimi am rămas. Revoltaţi, amânaţi cu lumină-ncununaţi.

Vino la nemurirea mâinilor noastre moi vers în vers să curgem amândoi. Vino la zborul tandru, la balul frunzelor, cu pasul-n marama ochilor... Cu-atâta cer, sub tălpi am rămas şi-n taină răcnetul încă un ceas! Neînţeles, azur deplin, scapără-n trupul meu suspin! Să-mi smulg prelung, de dor uşor, sufletul larg, încăpător.

~ 108 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Împletind şoaptele, copaci târzii... pierdute-n morţi, suflete vii, plutim în cercuri, pe buze uşor, sărutul lung al astrelor. Şi s-a făcut lumină, spre soare am plecat, zâmbind cu setea spaimei şi-atât de curat.

Vino la nemurirea mâinilor noastre moi vers în vers să curgem amândoi. Vino la zborul tandru, la balul frunzelor, cu pasu-n marama ochilor.

~ 109 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Esenţa iubirii
Iubită? De mult n-am mai fost! Crivăţul uitării cu gânduri mă arde Şi mi-e dor de lumină, de şoapte, De amor, de fior, de cald adăpost. Curg amintirile, spre tine mă poartă, Ascunsă-i sub riduri esenţa iubirii. De lumină mă rup păcatele gurii, Obstacole-nfrunt şi nu-s vinovată. Sângerând prin ceţuri mă poartă sotia, căci de nu-mi vii, am stări aberante. Mă lepăd de mine-n imagini şocante, Pe braţele mele prea lungă-i pustia... Zadarnic îmi stai în răni muribund, Spre tine mă duce, cu tine mă vrea, În lupta cu timpul un fel de ceva, Că sunt adorată de ochiu-ţi flămând. Sub lanţuri mă ţin ignorantele zgurii, Obstacole-nfrunt şi nu-s vinovată... Sunt tot eu străina ce-ţi bate la poartă Şi-ţi cer să-mi păzeşti nepătatele firii.

~ 110 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Altar-adăpost
De văpaia iubirii revarsă duios, dulci sărutări, mângâieri ondulate, priviri furişate cu lumina pe dos, ’mi-ascund fericirea sub treptele mate. Răsună fiinţa-mi iubind pe furiş când luna, şi ea te privește, cu tine-mi duc zboru-n secret păltiniş, alint purpuriu. Mă priveşte! Te sărută de-aici, de la capăt de zare: celeste averi, nestemate topite, se preling argintii, prin vrerile care mă picură-n lacrimi, fierbinte.

Și vrăjit de amor, absent cu rost...
Cutremur adânc absoarbe din mine. Ooo! Punte-lumină ...altar-adăpost, în nopţile reci, mă poartă cu tine.

~ 111 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Poemul nescris
Se face... un miel în ziua tăierii cu sângele-n clocot să moară, lepădându-se, pentru clipa-nvierii, de pustiul şi frigul de-afară...

Până la tâmple depărtarea loveşte şi port fără formă, un gol ruşinos, îmi pierd cărarea bucuriilor, creşte, dar plămânul stâng mi te roagă sfios.

Adormi, adorato! De lume râvnită, dăruieşte-mi în somn o iubire de vis, cere-mi de-a pururi să te văd adormită, să-ţi şoptesc la ureche poemul nescris.

Recitând romantic versuri postume, trubaduri erotici din timpuri uitate... Trezi-ne-vom fericiţi într-o lume de îngeri celeşti cu anotimpuri pictate.

~ 112 ~

m-au învins de teamă şi nu pot să-ţi scriu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Gânduri rebele Două fire de iarbă în drum se zăresc: primăvara mea şi-un vis îngeresc. Mi-e lumina clară. ce pustie-i clipa durerilor grele! Că din primăvara şi visul ce-a fost doar un ochi mai ştie al iubirii rost. în suspin adânc mă doare şi rabd. în veacul acesta cu iarna cea grea. Doua lacrimi plânse de ochiul pustiu. ~ 113 ~ . Două rânduri pline de dragostea mea. au sosit s-adape obraz măsliniu. Două lacrimi prinse de ochiul pustiu. în regrete cad. Cu gânduri rebele îmi plouă cernit şi iluzii-stele pe drumu-mi cotit. Ce adâncă-i marea tăcerilor mele.

~ 114 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Şi de dorul trece prin geam şi mă pierd. Ce adâncă-i marea tăcerilor mele. ce pustie-i clipa durerilor grele! Două lacrimi plânse de ochiul pustiu se topiră triste pe chipul zglobiu. că nu mai am somn şi că eşti departe de-al meu labirint cu poveşti adulate. nimic nu-mi convine şi nu vreau să cred.

un joc secret fără de legi. doar cu tăcerea. dinspre amiezi mă-ntorc retur şi totuşi. oameni reci! Şi ce cărare! Vai. am numai o cruce şi-un dor nebun să mi te-ndur. ~ 115 ~ .. să te doresc amar şi trist. Din ce în ce rămas-am noi. Cărarea-i spre o moarte sumbră.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Un ultim dor Prin munţi văpăi târzii mai umblă. ca pe-un artist pe scena despărţirii noastre. să te iubesc cu moartea-n coaste. ca pe-un decor. iubitule. şi ce ploi! Prin tălpi îmi trec... ignor durerea. Totu-i pustiu în zări .ferice. inconfundabili..

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Şi de va fi târziu să știm că ne-am trădat în clipe grele, un lucru vreau, dacă murim, să ne iubim ca două stele. Şi-oi fi o tristă melodie cântată de-o soprană tristă iar tu, o dulce armonie valsată pe o altă pistă.

~ 116 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Spovedanie
De ciutura bolnavă, de albul prins în plete, de rugăciuni silite ce-acuză Lopătarul, ca orice muritor mi-e foame şi mi-e sete, dar mă topesc ca iarba şi-mi beau iarăşi amarul. O mare nebunie a vrut să mi te ştie... Ţinut în sânul vremii, un prizonier trucat, dar caii minţii mele... aceeaşi herghelie, hălăduiesc prin spaţiul de mult necontrolat. Şi-n palid zbor sub crucea trădatelor victorii se-ntorc în chipuri plânse ecouri de copite, se deschid cailor drumuri şi-apoi sărută zorii, mătăsuri iluzorii... lumini neşlefuite... Şi-n timpu-mi trecător cu staţia-n regrete, de tot ce-i pământesc mi-e foame şi mi-e sete...

~ 117 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

O lumină-nşelătoare
Peste gândurile mele, ai ucis ce-a fost frumos dezlegându-ţi totodată, amintirea unui Fost, peste-altarul fericirii umbra grea ţi-ai aplecat şi-ntre vieţi, Schimnică frunză! Inutil te-am aşteptat. Noaptea-mi cade la fereastră c-o lumină-nşelătoare, cu un dor de-a ta iubire vine dimineaţa-n zare. Neştirbită umbra nopţii pleoapele mi le sărută, mă aruncă-n întregime pe sub bruma altoită... Peste tainice cuvinte zburdă nepăsarea-n joc... Vom străbate drumul iernii plini de griji şi arşi de foc, prin tăceri mistere-or curge, peste noi munţi de granit când ne vom trezi, iubito? Duşi de val la infinit? Nemiloasă Crisalidă! Ochii tăi de soare-i văd ca şi cum în mine-au leacul ultimului dans-prăpăd. Descânt devenirea clipei între lacrimi şi-n pocal... Fost-aceea viaţa noastră... acum, totul e-n zadar. Beau din vraja nopţii golul, şi-n pustiu sărut un ceas, îmi apostrofez secunda orbului care-am rămas, cu cerneala lumii, toată, drum de fum bătătoresc să îţi las o amintire din pustiu nepământesc...

~ 118 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

O chiciură imboldă
Te-mbraci în asfinţit şi torni în tine, armonie… Dintr-o imensă vale de vapori, te înalţi. Gândindu-mă la tine, iluzionându-ţi chipul, sub cearcăne de ape, vibrante frunţi m-apleacă. La porţile privirii dilată inefabil sub pielea zăvorâtă acordului albastru, o chiciură imboldă, această fantezie: cei duşi spre-ndrăgostire, ca duşi pe veci, să fie… Spre dantelate pajişti cu tălpile jignite, alergi a ploii vrajă şi gândurile-ţi ard. Acesta-i labirintul finitei năruiri. Refuz geometria învinsului cursant!

~ 119 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Plâng
Stelele cad în ape, ramuri tomnatice-n gând, de tine nu-s aproape, prin somn tresar şi plâng. Şi vin ...suspină zorii si-al stelelor finit şi dorul se aşterne pe trunchiu-mi decojit. Dorm visele-n cuvinte şi-n spaţiul amorţit şi-n colţul meu cuminte căldura n-o mai simt. Mi-e dor de tine şi de noi, mi-e dor de foc în flăcări... mi-e dor de trupul tău flămând răpit de depărtări.

~ 120 ~

Profane culmi în oarbe nopţi mă poticnesc să ceară.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude De-o vreme-adun din gând străin. ~ 121 ~ . să vii în somnul meu adânc pentr-o ultimă oară.. melancolii şi umbre-nchin cu paşi repezi spre tine. Aşa îmi este dat să văd plutind firav. Dar unde eşti tu înger bun. om fără de păcat? Mi-e zbor cărunt pe drum de scrum şi tot nu te-am aflat. zăpezile străine. Ca-n semn sălbatic fluturi vin cu aripi îngheţate.. cad în adâncul meu suspin lovindu-se de moarte. în stoluri luminile la ceas târziu zbătându-se-n nămoluri.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Susură-n singuratic glas o spaimă de refugii.. Mi-e dor de-al fericirii chip... te iert! ~ 122 ~ . Nefericitul meu! Învins de valuri. valuri cresc si clipele te pierd. mi-e dor de chipul tău. te-aştept.. copil stingher eu am rămas şi-n glezne-mi lovesc junghii. când amintiri de plâns băltesc în vis te chem. de visul meu neîmplinit.

iubire fără glas..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iubire fără glas Sub paşii fostelor visări. ecou din munţi de sare. doar am să beau cianura să nu te mai zăresc. şi n-am să-ţi spun adio. căci nu mi-ai înţeles pământul ars de soare.. ~ 123 ~ . cuvinte încâlcite mărturisindu-mi vina. un drum spre alt decor. a dragostei cianură eu îţi promit că beau de mai sărut o dată a ta gură de foc. Ecou adânc din ape. Pe-al tandrului liman o umbră rece doarme. în semn de mulţumire zideşte-mă în ea şi n-am să te doresc. iubire fără glas. sărutul tău atins de jar. în carnea mea rugina a început să-şi curgă dezlănţuind furtună. Fiori subţiri şi reci vin fără de păcat.

nu mai grăbi spre mine a umbrelor iscoade.prinţesă printre zodii... picioarele-n zadar pe drumuri te mai poartă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Pe-aceeaşi cale n-am să-ţi mai cer să mergi. ~ 124 ~ . De mai sărut o dată a ta gură de foc eu îţi promit că beau a dragostei cianură.. Nu mă sperii de ea că-n timpul curs în mine un calm de început mirose-a ape limpezi. norocul ei e mare că am un spaţiu mut. Singurătatea mea . clădeşte-ţi un folos melodios de viaţă..

. câini vameşi pe cai de lemn. Gina Taplamaci I-am văzut femeie. Doreau sa te cunoască măcar cât o secundă. îţi devorau al palmelor lut. Era atâta durere în tine când câinii vameşi îşi hărţuiau caii! ~ 125 ~ .prietenei mele. visau să te pășească măcar cât o urmă..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sarea lui Dumnezeu . I-am văzut femeie. Împăraţi seduşi de misterul umbrelor tale...

. ~ 126 ~ . şi ţi-au sărutat femeie. Te-am cunoscut femeie. Te-am văzut lăsându-ţi pumnul de sare să-ţi curgă dându-le curs apelor. al palmelor lut..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Blândă şi neobosită ţi-ai întors oglinda pe dinafara timpului să încapi în ei tot tic-tacul nevinovăţiilor. la spartul gheţarilor.

.. Îngrămădiţi în bocancii muzelor ca nişte copii bătrâni vom plămădi aluatul cuvintelor iar apele rănilor se vor contopi cu eternitatea..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Căzuţi în gol De comun păcat vom muri toţi. un sentiment guvernat de începuturi. Din ridurile frunţilor încreţite. de comun pustiu vom fi toţi... pe traseul palmelor.. ~ 127 ~ . Suferinzi ai ultimei molime din sânul istoriei.

dar vântul spulberă buruienile ridicând cortina anilor şi neînţelesul mister va fi desluşit imaginar.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude De comun gol ne vor fi gleznele prin paginile albe de carte şi asfinţitul de vremuri neros căci lacrimile frunzelor albastre vor boteza îngerii zorilor. ~ 128 ~ . Invidia otrăveşte creierul vremii înainte să se fi dospit. ca visul unui prunc nou-născut. Ne vom găsi sfidaţi în acest lăcaş al cuvintelor.

un dobitoc ce-şi sapă prin cătune un colţ de-nghesuit acest coşmar. ce gânduri să ascult. Ce vis să mai ating? În ce cuvânt să cred când slobode văpăi mi-au spulberat visarea? Mă plâng că sunt şi eu un biet hoinar un năpădit atins de valurile-n spume.. şi cum să trec prin ele? Nici timpul nu-şi mai ştie contemplarea! Descătuşat de ore secundele se pierd. peste meleagurile altor dimineţi să mi te-ndur căinţă încă vreo şapte vieţi.. când toate curg amar pe colţul gurii mele. ~ 129 ~ . Şi iar spre zări ca pasărea să zbor. să ne iubim albastru la sânul nopţilor.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Căinţă Când toate s-au pierdut răpuse de durere pe coasta pribegită a timpurilor grele.

Mi-e dor de mine şi mi-e greu fără de-această nebunie. de simţăminte slobode. rămas-am rece pe vecie.. Se dau de-a dura prin zăpadă jucându-se ca doi copii alunecând pe derdeluşul tăcutelor amiezi târzii. De plâns cu râs în hohote.. Nu mai încap în plânsul meu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mi-e dor Nu mai încap în plânsul meu. ~ 130 ~ .. nici zâmbetul nu mi-l încap şi iată viaţa cum mă pierde.... Cad ochii dezlipiţi de tâmple în iarna lungă şi pustie. Cu Polul-nord căzut pe cap nici primăvară nu mă vede. rămas-am rece pe vecie.

Aşa numita viaţă. acelaşi derbedeu. de inimă sărată. Nu s-a aprins vreodată în Tine nici-o teamă şi-orfan de dragoste curată n-am rămas. ce-l ştii de când.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude De inimă sărată Mă dor plămânii. de-atâta dăruire. de inimă sărată. Şi încă sunt puternic.. căci am băut absintul din cupa despărţirii. părinte.. Tată. Tată. caci tot ce-i bun divin e fără de-ndoială iar restu' nu-i al tău ci alor cei ce-nşeală. Mă dor plămânii. prăpăstios coşmar. ce fel de moarte-i Tată? ~ 131 ~ . Mă dor plămânii.. n-ai somn de răul meu. de vraja amăgirii. şi-ngheţ în sine timpul zărindu-mi depărtarea ce nu o pot atinge căci mi-am ucis suflarea.. Tată.

fugare clipe-n clopote de ceară. răsună-n nopţi fragile de blestem.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cenuşile fragilului blestem Tot mai adun scântei din vreme-n vreme. Nisipul din clepsidră arde zarea. Ne prindem în tăceri ca depărtarea. în rit de muguri ne adună pe urmele lăsate-n bronzul viu. ~ 132 ~ . sclipiri de-arginţi ce zidurile crapă... Tot mai vioi himerele ne sapă altare opaline-n flori de umbre. şi-amar topiţi de sete până-n humă mai dezgolim un cer pentru pustiu. Sub zări o stare tristă groaznic geme. duc adevărul vieţii în penumbre. Dorinţi. când plânsul a uitat să ne mai doară... din focul stins al celui vechi îndemn.

şi întru pomenire cenuşile-I se-adună. pe trunchiul putred lacrima simţirii. să mistuiască vraja prin ochiul de pământ.rug de lumină răsfaţă-a duhului secătuit cuvânt. Şi curge şi se prinde-n amorţire. cum frigu-n sine dezvelit de linişti. În taină mii culori spre nemurire la jug de gheaţă trag îngerii vorbirii. la osândirea spicelor pe mirişti. Prin munţi de întrebări .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Zboară-n pereţi săgeţile privirii. ~ 133 ~ . iar moaştele stau lumânări gândirii.

ca un râncezit de noapte. în boboci mor florile albastre. Doar un fulger şi o luminare. vin spre noi. în miez de primăvară. şi te pierd cărunt de prea târziu. se topesc şi visele-ntr-o doară. la trecutul meu. ~ 134 ~ . vin apuse dimineţi din nori… alergând o lacrimă-ntre ele. Şi mă dori lumină de uitare. mor şi eu. prea crudele năpaste. care fără vise-n cercuri clipe ard.… A(pus) între culori.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Neagra sărutare Mor în muguri clipe fără stele. Cad pe mine munţi de-nfrigurare şi m-afund sub măşti de cenuşiu. se-aprind şi cad. Curg cenuşi.

şi ce păcat! Într-un colt de noapte-n gemănare. ce jale mare! Nu pot fi iubit.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Se transformă Blândele Fecioare. de negru temut amorţitor. ~ 135 ~ . Şi ce jale. gânduri ninse încă mă mai dor! Ani topiţi în lacrimi de zare. cu negru de ochi m-au spânzurat. Se transformă-n neagră sărutare. s-au pierdut prin ceaţa unui zbor. căutând în mine-un vrăjitor. vai. Şi mă dor plutirile hoinare.

. Acordul depărtării. să mustim ruginiu de toamnă nebună. ~ 136 ~ .. să te cearnă dorit. din altarele vieţii în răni să-mi înfingi. şi-n ocnă de perle. Priveşte-mă dar. căci m-a rănit iubirea.. sub gene. copac desfrunzit.. aşchii de timp.. un zbor infinit. Priveşte-mă iubite şi-amar trupul tău.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mă doare Iată! Singura nepăsare cum sângerează-n mine. când Raiul mă iartă şi cere-mi de dor în Iad să nu arzi. Îmi sapă oglinda. Rămâi în visul ce amar te adună..

.. de aspre veşminte şi negru pământ.. abisul braţelor goale.. sub gene.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Te-nchin necuprins sub pielea mea albă.. dezleagă-mi Golgota. Răzvrătitu-ți sărut. Copac desfrunzit.. Eu. şi plouă ca-n codru cu gânduri rebele. să vii. totuşi. rătăcitu-te-ai iar pe urmele mele. Sub munţi de granit să-ţi uiţi întristarea. te iert! ~ 137 ~ . să renaşti şi zâmbetul meu. şi-n ocnă de perle. “Golgotă-cuvânt”! Lăsându-ţi cuprinsul întregului”sunt”. Mă doare! Ah. a aprins prea de mult flacăra iubirii. să-mi fii infinit.

nici o simplă adiere. nu vreau să mi-o vadă toţi. într-o zi din viaţă pleci.. nască stări târzii şi reci. Mult mă doare şi mă-ntreb: Toată suferinţa grea Încotro să mi-o îndrept dacă nu am moartea mea? Că-mi plouă treptat pe cruce nenăscute bucurii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Un alt răsărit De când nu văd răsărit. Zile-ntregi ce eu le-aş curge până-n vechile făclii. Şi de-ngenunchez spre Domnul răsăritul mi-l cuprind. şi mă'ndepărtez subit.. mai mor lucid. n-a’ncălzit a mea mâhnită dimineaţă de tăcere. Nască ploi fierbinţi de dor. Le-aş undui existenţa sub alţi sori cu zări senine. Că-ntru pământescul zbor. nimeni nu a mai privit spre micuţa mea făclie. adânc mi-e somnul. Uneori. Iartă-mi clipa învelită de pleoapa prea tristei nopţi. Drama asta mi-e sortită. alteori. ~ 138 ~ . Le-aş reclădi labirintul spulberat de-această lume. Nici o vrajă rătăcită.

În lume sunt prăpăstii zdrobitoare care te-afundă uneori pe veci. că am murit… şi nu-i adevărat. sau poate. cade-n abisul unor ceasuri reci. dintr-o adâncă-nfrigurare. te scot la un liman. iar ochiul meu închis de-atâta jale. să te petreci.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Abisul unor ceasuri reci Abia-şi mai ţine Slava ale sale îngemănate săbii fără teci. ~ 139 ~ . duc zvonul dintr-o clipă de uitare. rostogolindu-se spre podul blestemat. Se iau la trântă pietrele-n izvoare.

M-am ciocnit de sunetul unei monede sparte. privind printr-o fereastră cu cercul închis spre adevăr.. pentru a trece prin misterele ultimului coridor.. Această durere-i cursă din spaţiul meu. muta regenerare nebănuită de infern. ~ 140 ~ . o mică parte din scopul lui Dumnezeu. Din creştine demiurge atâta pornire îmi curge cu sfioase mângâieri şi rămân prizonierul fascinant al visării. iar noul General. pentru a fi Sămânţa Adevărului.. înainte ca Bătrânul legendar să-mi mistuie îngăduita-mi idee luminată de-acest chip de femeie. Timpul donat reflecţiei unui singur adevăr. împotrivind treburile omeneşti.. . Împreună cu mine.. Ordinul Sfântului Duh.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Dimensiune mistică Eu m-am născut.

~ 141 ~ . înainte ca acest delir să-mi vadă gloria. M-am scuturat de rădăcina acestui noroi înfipt în imperiul întunecat al diabolicului desfrâu. Împăratul. Greşite calcule. Prea umblă lumina prin mine la ore neîngăduite.. încă de la-nceputuri.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Evaziv.. Plecau privind spre celălalt capăt.. Numele şarpelui este “Timpul”.. Am venit cu aceeaşi cunoştinţă de Dumnezeu la o distanţă mistică de ochii lui Lucifer.. cere apariţia adversarilor dezarmaţi de uneltire. Din spatele oglinzilor prin dezlipirea cărnii mă aflu spirit liber. căci ochiul mulţimii n-a văzut slava Creatorului. sunt doar un bob din Sămânţa Adevărului şi nu-mi doresc decât să mă rog. le-am adus mărturia prin umede răspândiri de culori..

Aşa trecură toate câte-au fost.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Amintirile-mi vorbesc Străbat un gând ciudat ce mă întoarnă ca o iluzie în miez de primăvară. Şi-un vânt sfielnic. cu visul lin pe colţ de stea fugară. aşa cum sunt poeţii. O veche stare vrea să retrăiască pe fila albă ultimul regret. mi-adie dorul inimii să-i scriu ca ultim gest de viaţă dulce-amară. al vieţii mele pătimaş descântec. dar fără de rost. mai scriu ceva de fostele iubiri. la ceas târziu mereu să-mi amintească de tot ce-a fost şi nu pot să repet. Şi-ncep să număr ridurile vieţii cu ochii-nlăcrimaţi de amintiri şi stingherit. Uşor cuvântă sfântul grai un cântec şoptind cu patimă. impostor hazliu.. ~ 142 ~ . din nesfârşitul meu târziu de toamnă. printre ferestre sparte se strecoară..

Că-n cetele lor. altfel. play-boy. Deja Vu. unde clipa m-a fătat. să nu mă mai certe-aşa. paşte vântul timpuri noi. că de-aicea eu m-aş duce. îi găseşti pe toţi. S-ajung într-un loc anume. mirare. ~ 143 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Deja Vu În ţara lui “Turtă dulce”.. şi-om vedea ce va urma. În ţara lui “Turtă dulce”. că-n ţara lui “Turtă dulce” nu e loc de steaua mea. şi s-o întreb: de ce pe mine. Şi de vreun răspuns mi-o da. aşa rău m-ai blestemat? Să m-ascund în barba-i zgură. să îi leg un lanţ de gură.. că sunt spâni cu forţe noi şi urechi de iepuroi. pe sub umbre voi zbura. rostul li se pierde. să mă-mbăt cu alte ploi. un soi de cete cu apă vor să se-mbete.

Sunt ecou pierdut şi trupu-mi se resfiră-ntr-o baladă. găzduit de stări de chin. iar din ochii mei căprui curg reproşuri în cascadă. m-au lăsat să fiu. însă nimeni nu-mi dă piept şi alerg un vis absent. răsăritu-mi cere mită. asfinţitu-mi dă o zare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Drama marelui prisos Aparţin unui regret găzduit de somn potent. mă opresc un ceas din zbor. De-argint fire-mi curg credință peste-o stea din “Carul Mare” milă-mi e să-mi cert fiinţa pentru-această încercare. Definit nedrept regret. descleştându-mi gura-nchisă. Sub icoana-nmugurită de-o sacră regenerare. Rotunjind şovăitor. ~ 144 ~ . ce-i drept. ca un cenzurat destin. chip pictat de-o mână-ntinsă.

dar m-ai judecat ca pe-o vină. în pumni strângeam galaxii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În cădere Mi-amintesc o vreme-n care. când mi se-arătau banale. ~ 145 ~ . N-am ştiut nici eu. spuneam visului să tacă. să răspândeşti lumina multor zei. stupoare. acum nu mai am răbdare nici sa-adorm prin gând să-mi treacă. Te-am învăţat. dezlegând mistere-stele. stare deplină. La festinul clipei mele. cum mă-ndepărtam de floare. ca-ntr-o joacă de copii. lăsându-mă goală. ucigându-i pe Ei. stări saline în uitare.

~ 146 ~ . la geam privesc şi cad. că te-am lăsat sperând ultima oară nepăsător. alintul meu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iubindu-ne mereu Azi. spre tine-alerg. frumoasa mea. Sunt încă somnul tău plăpând. iar eu străinul la care încă te gândeşti. că nu găsesc spre tine punte. Când te găsesc mă cerţi oftând. mi-e greu. Când tu îmi eşti singura gară. albit de aşteptări cumplite. te mai văd pe strune de vioară la vreun concert când mă mai duc şi eu. eu m-am oprit atunci. Rănit de zâmbetul tău cald. doar tu poţi să mi-l împlineşti. Frumoasă tu. uitând de visul tău. mă pierd. acum. lăsând la asfinţit şi visul meu. că mă tot duc adânc în hău. spre seară. azi mai exişti fiindcă destinul.

te-am regăsit prin lacrimi curse ca pe o zână din poveşti. iar eu străinul. ~ 147 ~ . ce încă te mai poartă-n gând. eu. Doar tu poţi să-mi asculţi suspinul. Frumoasă tu. la care încă te gândeşti azi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cu remuşcări ades desprinse. Frumoasă tu. iar eu străinul. prin roua dimineţii. doar tu poţi să mi-l împlineşti. fiindcă destinul. din amintirea care-mi eşti. că numai pentru tine sunt. mai exişti. azi gem şi plâng precum un flaut. frumoasa mea şi visul meu. Prin răsărit încă te caut.

Plin de venin. Dar până unde? Până când? Vom da bir cu fugiţi de drum!? ~ 148 ~ . nuntea acest copac străbun. cenuşa risipită-n suspinul neamului. Cu fețele-mpăienjenite ne-aprindem tainic.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Egoul surzilor Cândva. cu ochi închişi.. ne vânăm. ca un hoţ de clipe efemere. cu trup de lut acelaşi gând. slujea o boală de colaje.. Această ţară care arde în toamna unui plop bătrân. lăcaşe sfinte. părtaş păgân.. străinilor le dăm. din “Noul Testament” îmi dedicam câte o rugă şirului de Iele. cu toţii suntem o scrisă carte ca frunzele căzute-n chin. În pieptul visului mai sunt întors din focul Iadului. la parastasul umbrelor era. Din testamentul urbei noastre veacul acesta ne lipsea.. în toate mă aflam.

. în toate mă aflam . tot noi suntem MIRACOL.. iar vina Castei face punţi la vizionat spectacol... aceeaşi coasă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Miracolul. seceră tragic ani întregi.atunci ca şi acum. O. si cum spuneam: Doar ţie mă supun! ~ 149 ~ . Patrie. Patrie. Cândva. O. vândută casă! La ce spectacol mai alergi? Tot noi suntem anii pierduţi.

când toate parcă trec şi-ntoarse parcă-s toate. Tăiat fâşii în tălpi de-un dor maladic el tresărea ca piatra printre şine. ca liniştea sa poate. că vin plecând si toate-s către El. Cum îşi căra pământul către moarte un ochi beteag şi prăduit în toate. Dar l-a oprit un sunet temporal. şi-n sânge şi-n pahar vibra un adevăr în altă simfonie.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Linişte de Rai Un biet drumeţ sătul de drumuri multe a obosit de-atâta cald şi ger. Un biet ca el. Şi trist ca el şi-nfometat de-o moarte un pod de oseminte îl lepăda de şoapte. subînţeles. spre altă libertate. nici voci să nu asculte. Nici vânt domol. Bolnav de griji şi de idei ostatic în pumni îşi frământa plânsul de sine. ~ 150 ~ . tălmăcitor să-i fie şi-n piept rănit. spre altă împlinire. pe cer i s-a deschis sub altă formă o noapte.

lunecând pustiită prin văile apei. ruptă din bocetul sferic. Cu trecere-n azi şi-n grabă spre mâine. prin unda neclară. locuieşte misterul ce naşte alt sânge şi străluce feeric. ~ 151 ~ . Răceală-i în toate…o iarnă mortală şi-mi picura cerul rugină pe faţă. reuşind să dezleg de adâncuri. cenuşa vâslită precum efemerul. M-ascund într-un gând al altei geneze. O ureche-n surdină-mi ţârâie-a greaţă. oarbă şi frântă de drum. dar focul mă arde… Nirvană-n toiag de vechi profeţii. paşii-mi ating greoi. clipe vii. E carnea mea. la ultimă oră străbat somnul pleoapei. Dau startul simţirii: un sunet.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Scânteie nu văd. copilă şi-acum: palidă. sunt blândă-n privire şi tristă ca tine. În sângele-mi cald. sinteze. dar cuvintele-mi ţes cămașa regală. cu privirea întoarsă în prundul celest. un gest.

. mai greu e să te-ntorci spre mâine când din apus se naşte dor.. ~ 152 ~ . cu desfătări fără de zări îngenunchiaţi pe-aceeași urmă ciuntită de un azi şi-un ieri? Când imploraţi la fel ca mine necuvântatul adevăr. Vedeţi? Ascult cuminte. De ce miraţi priviţi în formă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Egoul orbitor Îmi creşte-un braţ din rădăcină. Voi nu vedeţi că port lumină din timp străvechi spre a-nfrunzi? La margine de caldarâm vă las ceva din visul meu adânc înfipt în zbor bătrân dar neînvins de pasul greu. ard să-mi prind în răni ucisul alb. melancolii ce ne despart poverile închise-n cald. din setea de-a mai înverzi.

de dor uşor. Când veşnic se deschide-o poartă. ~ 153 ~ . din ochi curat. mi-e timp util veşnic să ard că-n sânge port atins de vină din albul Lui. De ce priviţi spre forma mea trudită şi nepământeană. Eu sunt ce timpului m-a dat… Rănit de vis înaripat.. că mâine voi fi şi eu un repetent. Dar voi lăsa ceva din mine pe urma urmelor. când muguri îndrăznesc să dea chiar şi din poza prinsă-n ramă? O mică rază de lumină.. Acest pământ nu-i un păcat. nu e al meu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ecoul orbitor. multiplicat. din tainic neam. prezent de vis. nu iartă acest pământ. pe-aceeași Vale plec şi eu.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Căzând pradă vorbelor… (celor ce tac) Vai. din prea dus spre zări deşarte şi. bate Sha.… s-au speriat Jugarii. cât vouă! Ne-au cântat în palme greieri. cât mie! Vai. trec târâş pe cruci purtate printr-un ochi de cer mai mic. ~ 154 ~ . iar în scrum de clipe moarte. la dor de ducă… un nebun de plin amor zburdă-n cercul stării albe căzând pradă vorbelor. adormirii se dezic. curgând vise-n chip de şoapte. Şi nu-i capăt sa ne-ajungă… din pământ o mână lungă sparge nourii de ceară. pacea orelor arzând… cel mai dulce vis de rouă.

cât vouă! Ne-au plâns tălpile-n căuşe şi zidind o lume nouă. ~ 155 ~ . ca undele în aval. cât mie! Vai. stăm cu umbrele-n cătuşe. Prinşi în cuburi de cristal ne cad stările-n atoni.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Vai. trecem goi răpuşi de răni.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude M-aş înălţa Suspinul mi-e adânc. Îţi văd lumina deasă. în stropul meu de zare. dar ştiu să-ntorc tăcută adâncul vis pe care urcatu-l-am la stele pe urma-mi trecătoare.. zadarnic ceasu-mi bate versificând artistic iubirea-n chipuri sparte şi singura-ntâmplare este că m-ai slăvit când crezul rănii mele se retrăgea în mit. dat morţii cu-mprumut şi-mi pierd dreptul la viaţă sub roţi grele de lut.. nici nu mai cânt de jale. ~ 156 ~ . durerea-mi este mare. mă doare-a înălţare.. nici nu mai pot să plâng. cât de uimit mi-e somnul şi câte felinare s-aprind în calea mea.. Doamne! În trădare magnificul tău câmp desprins e de culoare şi plâng în tine Nilul. O. Mă doare tot ce-i oră.. Nu pot să arăt lumii a trecerii altare.. Încă exist nebună.

câini răi de vânătoare să-mi sfâşie ce-n vine mi-e timp a înălţare. din mine mustesc linişti de stele sclipitoare. eu nu mai pot să plâng şi nu mai cânt de jale. ~ 157 ~ . şi umblă haite-n mine.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În nevăzut mi-e viaţă. durerea-mi este mare. în neştiut mi-e soare. Suspinul mi-e adânc.

~ 158 ~ . şi-n răzvrătiri mi-o pace sumbră. Iar când din trupul meu aprins cresc pofte ce nu mă alină îmi recomand că mi-e permis să mai greşesc fără de vină. Prin geamuri fug visări fâşii iar eu abisul mi-l repet. rostogolindu-se din mers. Am pogorât ca setea-n umbră s-alerg cu goana-n univers. Mai fericită-i roua crudă. trec şi nopţi târzii presându-mi şansele carent. mă cert cu mine când mă umblă prin sânge morţi cu paşii vii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Tratament recomandat Trec zile. trec şi nopţi târzii. Trec zile.

Trec zile. iar eu stingher pe-un colt de ger. trec şi nopţi la fel. mister după mister. trec zile. trec şi nopți pe cer.. iar noi grăbiţi.. tot: mistere-griji... Acesta este universul nostru. dureri ce încă pot. ~ 159 ~ ....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cad munţi şi geruri peste mine din turnul meu catifelat Mai fac un pas. îmi sap în vine un adevăr nedezlegat.

. cu rouă sub gene în taina-mi scriu dorul. că-mi este viaţa dragă. Spre urme albe duc încă o noapte albă. de frunte mi se-anină lăsând fără glas Harfa anotimpului crud. Şi ani brăzdaţi de timp. Speranţa altei revederi nu m-a ştiut.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Harfa ultimului gând E rece-n primăvara asta! Mi-e străină... Vreau sa visez frumos. sa-mi prind la gât o salbă din dorurile mele. plec iubindu-mi tragic văditul sens şi zborul. ~ 160 ~ ... la prima vedere. Prin troiene de gânduri. Vrăjită-mi spăl ochii de nesomn si durere.. Spre stele s-o apuc. spre zarea ce mi-e dragă.

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Tăcerea durerii
Ca şi frunzele în toamnă simt în răni fiorul crucii, pe tâmple-mi căzu o iarnă să-mi pună coroana stâncii.

Din prea plinul meu senin, înserarea-i prea adâncă. Rătăcind fiori mă-nchin Timpului, că nu m-ascultă. Plâng tăcerile în mine. Ce durere? Nu vă spun. Şi ma-azvârl în lumi divine... O lumină pe alt drum. În regatul pietrelor străjuind al stâncii dor, în curgere de izvor lăsând timpul fără zbor.

~ 161 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Ecou de fum
De la un timp, cum toate cad pe veci, înţepeni cu noaptea tristă-n umeri. Nebănuind, că palmele-i sunt reci, dă-n vânt cu harul său de vineri. Hălăduind prin mutele înalturi, de zori cântând litanii funerare, adânc săpau sub ochii lui bazalturi, puse ca robi laconici în picioare. De dor nebun, fireşte, făr să ştie arzând în rugă, rana se subţie! Pe-un drum deschis de mica lui făclie, de necrezut, vor veacuri să-l mai ţie. Chiar dacă-n timp cenuşa-l împresoară şi-n plânsul său, tristeţile-s în val, îi este greu s-adoarmă într-o doară, sub tâmpla unui sfânt topit de har. În chin de taină siderit, se-adună, şi-n dor ascuns, prin veacul curs pustiu, ecou de fum prin ochiul şters de-o mână, căzu mister sub măști de ruginiu.

~ 162 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Un întreg
N-a fost dor, n-a fost durere... De păcate să mă spele! N-a fost noapte, n-a fost zi, să le-arăt cum pot iubi.

N-a fost rază de lumină, să bată la uşa mea. N-a fost în lume grădină, Doamne, să mă pierd prin ea.

N-a fost floare mai frumoasă înflorită-n noaptea grea, a fost o iubire-aleasă crescută pe-un colţ de stea.

N-a fost umbră deasă. Nu! Am fost DOI. Doar eu şi tu.

~ 163 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Evadare
Bat tactul cu Ochiul Liber iar emoţiile mi se lipesc de trup... Voi învinge patima aceasta oprind cu vlagă gându-mi deja trist. În pale văpăi îmi curg zorii, să-mi piardă urma...

Uit de plinul acestei femei când pe fruntea descifrată de zei întorc clepsidra. Bucură-te, Stea Polară! Desprinde-ţi esenţa incoloră de truda imperiului alb, sfarmă în stropi mari de mister această tulburătoare dăruire.

~ 164 ~

Luminiţa Scotnotis

Verdele cu pleoape ude

Destramă-ţi pleoapele grele în file de timp, lasă-ţi uşoară reveria să plutească lin în alt feminin viitor... cu emoții ninse pe trup.

Treci mai departe de ultima mea onestă iluzie... înainte! Şi valea evadării să cearnă scântei. Femeie docilă, floare de măr, nojiţă de sensuri cu vis de-Alizee, izvor nearătat, cuprinde-mi zenitul, şi du-l la “Tainica Cină”!

Femeie!? Aprinsă lumină-ferice, c-o durere mai uşoară în mine.

~ 165 ~

. ~ 166 ~ . Incantaţii precedente. îndurare-i în adâncuri când ating discret cuvântul. te găsesc taină şi chin că-nfloresc în verb sublim. sclipitoarele-i idei. setea nopţii murmurând. Îmi hrănesc senină vina. Totu-i limpede acolo.. de uimire Doamne-s plină. numai pentru tine sunt. iubesc sublimul ce mă umple de lumină. toate acestea-s pentru tine. că iubesc.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iubesc În păcatul clandestin după ani şi ani la rând.

te iubesc.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Eşti un zeu! Îmi dai crezare? Aţipit de-un vis domol. Tu fii plin de bunăstare. pulsu-n mustul buzelor.. şi văd prin tine chiar şi ultimul meu zbor. Verb sublim cu stări de graţii eşti al visului meu zbor. Toate acestea-s pentru tine. ~ 167 ~ . Te iubesc! Dori-te-aş veşnic chiar de frica ochilor. numai pentru tine dor. Îţi trimit măduva vie.. gând desprins de-atâta zare te cuprind cu timpul gol. aripi deschise în cinstea neînvinsului condor. Eşti al meu pe lună plină.

Albirea de la tâmple. când zori înlănţuit-ai? ~ 168 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Când dus ai fost… Zdrobitul trup subţire din așchie de timp se unduieşte-n valuri de noapte cursă-n stern. Cum de trăit trecut-ai o vreme fără tine şi-n crugul palmelor răcoare de simţit-ai ori dus ai fost de valuri. Ca un zbor în mirare nisipurile gem şi-n taină roua pleoapei abia se mai zăreşte. nu pune întrebări.

Se-ntorcea oftând ca un adevărat respins de la naştere.…acelaşi gol. Mi-l închipuiam ca fiind un “Don Quijotte”. Se întindea pe gura uscată ca un arc de triumf. Eternul plin. Ştia că eram specială. îmi mirosea trupul a miez de pâine aburindă. rugându-se iluzoriu să-i cad în palmă. Știam prea bine. Inertă visare…tragică imaginea suferindă. că mă ţinea aproape să-şi găsească iertarea… sfârşit însângerat cu mâini legate de paradisul durerilor mele. ca o lacrimă cursă dintr-o icoană veche. Era seducător şi toate împrejurările îl favorizau. nicicând păşite de El însuşi. Norocul meu prea mic şi ochii lui de vină. Veacuri înjunghiate de privirea lui iernatică. Plin de sine. convingător. şi în acelaşi timp. venit să mă iubească. ca nimicul pictat în atingerea udelor îmbrățișări. începu să-mi sărute coapsele. din clipa în care. adăpostind lumina spânzuratului din el şi câțiva kilometri de noapte. ca şi cum m-ar fi atins prima oară. străbăteau devoratoare văi de neguri.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude A(pus) pe rafturile secundelor mele… Era prea greu să-i ghicesc gândurile atât de bine ascunse. ~ 169 ~ . lăsând cel puţin un A(pus) pe rafturile secundelor.

acelaşi gol… A(pus) pe rafturile secundelor mele.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mă îngrămădea ignorant în smârcul crivăţului galben. legându-mă de o ultimă sâmbătă. mă anunţa că se va sfârşi. îi mângâiam neliniştea. îl priveam ca pe-o iluzie. Când şi-a dezlipit pieptul de bătăile inimii mele. De sub limba sinelui. mă topeam întru gloria amintirilor. încet. iar durerea pe care într-o altă dragoste n-aş fi simţit-o. Ascultându-i cu atenţie somnul. fără să ştiu că fantoma sfârşitului. Fusese pământul sărutărilor dulci…centrul universului meu perfect. Dintr-un defect emoţional încet. În ochii celor care nu pot să vadă altceva. ducându-mă într-o insomnie monotonă. un grai neştiut mă ocolea şi el se-ndepărta venind spre mine cu un tren de gânduri ascunse. prin fereastra tăcerii. deveneam din ce în ce mai mică. Eternul plin. ~ 170 ~ . ca penumbra tăcuta a timpului nostru. L-am aşteptat nostalgică şi l-am iubit nemişcată de zvonurile uitării. îmi călca regala tulpină în picioare. cu acea mâna ce-şi va lega degetele de cuvânt.

~ 171 ~ . iar ruga nu mi-a fost de-ajuns să-i dau laptele dulce.. undeva. în adâncul pietrelor îmi simt palmele grele.. Am conceput o primăvară din cenuşa lunii. în căderea zborului furat.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude O primăvară de piatră Ori de câte ori înnod înaltul privirii. Proptită-n coama cerului molfăie ispita ciudată. retrăgându-se-n formele mele.

. Mă doare în floare.. Am fost odată. şi fug în Raiul degetelor inegale.. primăvara aceasta.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mă doare setea umbrelor când mă afund în norii grei. mi-e tristă clipa primăverii mele. frigul ei mă răneşte. ~ 172 ~ . Iar setea. o înviere ciudată ce mă zvârle într-o epocă siderală să mă zăresc. să-mi ating universul populat de luceferi. cu ochii închişi..

. sicriu de buzunar în care fluturi-nori copilăresc pe rând dă buzna-n vechiul leagăn sorbit de vis amar. şi se topi sub lanţul claviculei vitale cu setea-i de pe buze în zbor orizontal. mai zvârle-o dimineaţă în ceruri să descrie tabloul încăperii lui AZAZIEL.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Un zbor orizontal Aripă de pământ.. când cea din urmă viaţă se lepădă de Dânsul... Prin umbra lui Hristos. cercetător haotic cu fapta-i echivocă şi aripile sparte se înzestră c-o moarte. Aşa căzu la pace cu fluturul Carnale. demonul... înghite carne vie iar osu-l brăzduieşte. ~ 173 ~ . Trosneşte greu pământul mai însetat de lume... Un zbor imaculat cu preţ de chip arid.

cu spirit de zeu. Te poţi opri în durerile mele iar căderea-ţi va fi mai uşoară. şi braţe de lut. anotimp plămădit din cerneală. gând ce de mult timp te-am cunoscut cu vârful întors din afară-n afară. Te poţi ascunde în mine.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Autopsie spirituală Te poţi ascunde în mine. Trântiţi de stânca tăcerilor grele ne vom zdrobi făr' să ne doară. comoară. ~ 174 ~ . şi visul să ne fie podoabă pentru toţi cei ce-n curând vor zbura. comoară. Ne-om scurge laolaltă spre a ne-mpăca. câştigând un întreg cu această ispravă.

În locul în care. toate apele îşi eliberau curgerea. unde toate planetele se sincronizau cu naşterea mea. că din răni adânci curgeau sunete vii clipocind. într-o entitate fără nume.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sensuri opuse M-ai găsit. ~ 175 ~ . unde spiritul crepuscular îţi trimitea starea de drept într-un colţ divin luminat. M-ai găsit. retrăgându-mă-n celălalt eu de unde adunam gânduri firave trimiţându-le-n amiezile noastre.

. unde punctele cardinale înving infinitul. în constelaţii contopite cu atingerea vrăjilor mele.. în locul în care mă lipseam de mine la punctul unu minus unu. ~ 176 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude M-ai găsit în nelumea ta. egal veşnicie-canon-sunet.

Şi au aprins trecând prin mine.. Vis rătăcit. Elena-n vine şi-a lui Ahile slăbiciune. pe ruta turnirului ameţitor m-au izbit de oglindă... Găsitu-m-au sub paşi de umbre cărând poemul după mine. am zburat săgeată să mă închid în călcâiul lui Ahile. mitică lume. ~ 177 ~ . cu Troia-n rug. „Agate Magice” divine.. Crispată-n taina cercului vid.. Prin noapte-au hălăduit să mă prindă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Pe Apa Sâmbetei Recitatu-le-am poemul rătăcirii.. dintre boboci albi de flori fertile.

o singură atingere să-i cânt ca din iluzii. sub pleoape.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Eu n-oi mai fi Mai joc o carte. şi-l chem. ~ 178 ~ . să m-adâncescă-n adâncimi eterne. jur! Şi fug din labirintul putred de nebuni. praf de perle-n vânt. Mai stau. Şi-L strig Necunoscut lipsit de ape să-mi sape râul dincolo de zări. Mai stau pe-un singur petec de pământ şi plec spre asfinţitul făr' de gând. indiferenţă. Mai fac o singura mutare. avânt desprins din semne. la-ntâmplare. Numai una...

. să-mi cresc aripi de zbor. mai stai.... la ceas de vis pustiu. Eu nu-mi voi rătăci iar Karma acum.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Firimituri de timp Mai stai secundă. să rup din palma-ţi amăgirea de vânt când mă alinţi! De te-am oprit cu-n strop de gând. iar tu de-ai încerca să uiţi. Mai stai parfumul meu etern. Mai stai. liniștită. am să te pierd în sfera mea ce veşnic mi-o inunzi. ~ 179 ~ . mereu m-ai renăscut. din umbra timpului cuvânt. că-n tine m-am pierdut. cu Dorul călător. şi nici clepsidra nu o-ntorc spre ochiul timpuriu. că-i peste zări a mea ursită. O adiere de tăcere să asculţi.

Şi-apoi.nu clipi în seva mea cu paşii vii! ~ 180 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Şi-am să te-ntorc. Mai stai să dăltui steaua mea. secundă. când cu zăpezile cununa-mi vei împleti-n sclipiri. vei ancora în lună învinse rătăciri. abisul meu tăcut. Mai stai cu pasul meu de trecere în timp în piedestalul tău. mereu m-ai refăcut. şi-am să te cânt. Mai stai. că-n zidul plâns de umbra lui. cu ochiul din adânc. înfipt pe-un petec de pământ.

să scuturăm livezile de toamnă în doruri să aşternem împliniri...Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude De dor Doi paşi. De ce să te iubesc. o ultimă speranţă. ~ 181 ~ . Mai curg tăcut prin părul meu cărunt. de ce să trec prin ceaţă când ochii tăi de mine s-au pierdut? Două sclipiri stelare ne mai cheamă să ne iubim treziţi din amintiri.

.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Oglinda cu două feţe Corăbii vor veni dinspre oglinzi şi stele căzătoare vor veni. Iar când imagini vor cuprinde sfera. târziu va fi. vor fi trecute-n emisfera cuceritorului de zări. Nu vor muri.. Mi-o da şi mie o picătură ce se va scurge-n viaţa grea. ce timp împarte. căci vor pluti departe. le vom privi şi-n zi. sau s-o azvârl în nenăscuta stea. dar cele sclipitoare sunt târzii. s-o duc încet până la gură. ~ 182 ~ .

sicriul bobului de mac… sclavul supus zicerii: Eşti prea mic. secetă… Schimbarea la faţă. aşteptându-mi cealaltă moarte… ultima noapte. întruparea clipelor de zăpadă.. ~ 183 ~ .. pentru-a simţi moartea spicului de grâu! Încă mai port leşul mortului sub ceafă şi văd ca prin ceaţă deasă mulţimea. pentru graiul izvoarelor cu gura întoarsă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sclavul Plânge aurora înspinată. Plânge aurora înspinată! Apoi. cu lacrimi uriaşe de foc… Sub coama Leului trudit.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La steaua de foc Din clipa asta infernală dispar şi eu. apropiată ne-ncetat de steaua sângerie. Şi când postum cuvânt oi fi.. Prin rouă. Şi ce nu-i drept va fi lumină când trupul îmi va fi ţărână. ~ 184 ~ .. trestia de zahăr va rătăci şi bine-i va mai fi.. Şi-apoi tăcere! Curge lumină din palmele mele. Un alt stingher prin flori de zarzăr. furtună vie. pe creasta zării voi pluti.. Va plânge veacuri după mine.

de sprijin să nu am zid. să ajung în cercul vid. mi-au legat-o să dezlege gându-mi educat de-o lege. În zadar toate acestea când deja mi s-a dus vestea că am scris cu sânge-n lut. Legea minţii fără moarte că-i prea limpede în toate. înţeleaptă şi dibace la pas pe vârfuri de ace. poemul visului mut.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Balada crengilor Floare roşie ca mura mi-au legat duşmanii gura. Mi-au rupt degetele toate să mă-ndepărtez de fapte. ~ 185 ~ .

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Frunză galbenă grăbită pe ram fii blagoslovită. Iar pe creştet mândra zare mi-a curs razele de soare să-mi citească-a minţii lege omul care o-nţelege. Şi cel ce-şi dezleagă ura norocul să-i pupe gura apoi aromă de brad… naturii să-i fie drag. că mi-ai îmbrăcat sărutul să nu mi-l răpească vântul. ~ 186 ~ . să-i dea împliniri în toate şi durerile uitate.

de mult nu mai râvnesc. plânge pământul. ~ 187 ~ . fum de frig. Acest vis de piatră. lăstari de aşteptare. Cu trupul plin de apă şi pământ te iubesc rătăcire! Sunt pas cu pas de tine legată. Sub această iarbă pârjolită de apele ochilor se pierde privirea mea dusă. Sub această floare fertilă. Îmi tremură vocea. născătoare de zâmbete dulci.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La judecata somnului meu Am strigat: veniţi la ospăţ! Nu pot ţipa mai tare.

. căci taie-n făşii mult prea groase.. Dar te chem la ospăţ. strig: veniţi dragii mei la ospăţ!. înger de taină. Gustă sărutul acesta. Cu durere de viaţă fără vis pe-o pagină de zi. ~ 188 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude . Gândul acela mişel n-a folosit durerilor mele. atârni un rău al plăcerii de mijlocul meu amorţit.Strig: veniţi dragii mei la ospăţ! În mijlocul nopţii tânjesc aprinse coline tăcute iar tu.. cu esenţă de lut şi de gând..

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Crugul palmelor Eşti urma topită de valuri în scrin. Ca golul ce sparge zidul de ceară. în şlagăr de semne… Candela arde!.. să macine ochiul albastru de timp. mai mor. cu o zi mai aproape de riduri. lacrima vie şi nu înţeleg la ce zei să mă-nchin. uneori . dar sunt ca un cântec cu sunet redus din pântece pus. Sunt golul ce sparge zidul de ceară. Sub cerul ce-n totul cârduri de ore zidesc al sfârşitului chip peste noi. de gânduri imagini ţes sărbători. de-a oarba mă ţin. În dâră de sânge cu osul pe râne. de-a-dura mă scapăr. nu văd câtă frunză la pământ e căzută. Nu ştiu de ce maluri aproape te legi. dogoarea mă prinde.. Ai prins. cu un cer mai departe de mine. sub Muntele Alb. ~ 189 ~ . ca-ntr-un cleşte. şi nu mai curg lacrimi şi nu mai trec nouri.

mângâiere cu braţe. Al tăunii cuvânt.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mama Daca ţi-aş spune. M-ai arunca în răsăritul gândului suprem. Puritate! Revarsă linişte divină pe cărarea ce-n grabă mă cerne.. Limpezi adâncuri afrodiziace mi-ar înghiţi universul trăirilor sumbre c-o naştere leac pentru neam.. Să te chem Îmbrăţişare de mamă.şi-un îngeresc blestem. Icoană-mpletită cu rouă. Făcută baladă... S-ating un fir de iarbă ce-n palmele tale încă mai cântă.... . Cu băgare de seamă eşti mamă! Sărutul crescut la întoarcere şi frânt pe faţă despuiată de frică. peste mine-adie Raiul. Scutură blând din tine pământul ~ 190 ~ ....

Când toate prea târziu s-or împlini plângând voi aţipi în iesle. ~ 191 ~ . Nu cer! Căci tu vei şti când bântui străină-n vis.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Peste doru-mi etern. Şi la creştet tu vei fi când voi plânge-n mine Raiul că un blestem de negru m-a atins. Blândeţe solară îmi eşti când peste tine curg amar.

.. ~ 192 ~ . De ce ploi de stele-mi curg când grăbită-s spre amurg? Să le-adun cu grijă mare m-am împiedicat în soare. Că din os fluier ascuns dor şi jale m-a pătruns: de ce-am spus şi n-am mai spus de ce-am plâns şi n-am mai plâns de ce mor şi n-am trecut... de ce cânt şi nu m-ascult. c-o speranţă de mai bine. ca un legănat de vânt. cânt duios de leagăn sfânt. Când întoarsă fie roata dinspre înălţimi şi tata s-o întoarce lângă mine..Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Verdele cu pleoape ude Floare albă de cais am tot stat şi mi-am tot zis că-n lacrimi îmi voi ascunde verdele cu pleoape ude.. Floare roşie de mac am găsit inimii leac: un roşu aprins ca focul.

Că-s tandră şi visătoare. că e rea şi duşmănoasă. Şi de-o fi noaptea adâncă mi-oi izbi visul de-o stâncă să vă picure pe faţă împliniri şi drept la viaţă. Pe o foaie de hârtie brodând dorul veşniciei... că sunt lacrimă de zare cu buze fierbinţi de soare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mi-a surâs în prag norocul să mă-ndepărtez de lume. că sunt pură şi-s aleasă. Omului îi dau crezare. ~ 193 ~ . Iar când luna va fugi un volum de poezii scris cu sânge de poet să vă răsară în piept.

tresare-n minarete.. ~ 194 ~ . e plin de suflet: secretul parcului. Bogata grădină sub ploi visătoare. Trântiţi săgeata ultimului arc şi reclădiţi un cosmos tandru.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Regatul viorii O umbră mai rece trezeşte vioara.. livezi de caişi în flori să o ţină. un suflet pierdut chibzuit în parfum.dispar şi Meka. decretul divin retras din iluzii îşi scutură firea-n mireasma din mine. cumplite haite-mprejuru-mi... Cristale vocale-mi îngână durerea. şi încă mai ştiu o biată albină timid tremurând când trupu-şi închină.. izvoare secate. o taină prin forme-şi dezleagă. Oraşul trist. Corvoada vorbirii de sunet secată. când fruntea frumoasei iubite îl plânge pe Adonis. fiinţe . brutala fiară.. Havuze lucesc ca un astru.

şi această empatică lume ducându-mi paşii în diferite încercări ca zestre anotimpului meu. cu băgare de seamă păşeşte primăvara al albinelor polen.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Adăpostul milostivirii În jurul tău într-un spaţiu cuprins de lumină târzie. La fereastra melancolicelor umbre iluzii sclipitoare-şi fac cuibul. Din zgomotul gheţurilor în foşnet de verde întorşi din nămeţi. ~ 195 ~ . plopii încep să citească gândul copacilor goi.

În pumnul de pâine amară lăsatu-mi-ai mila şi cu ceaţa colbului din drum adăpatu-mi-am ochii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iată cereasca picătură. se prelinge. Sunt mahmur de clipele tale cu stări de poet şi acest anotimp. într-un spaţiu cuprins de lumină târzie e numai cuvânt.. O.. În jurul tău. ~ 196 ~ .. Înnoptat descântec cântat focului dur. Doamne! Mă hrănesc cu şoaptele tale din somnul neîmplinit şi visul neliniştit..

din gândul trist. sărutul meu de vis din fructul copt şi nepermis. Iar tu. un vis de nedescris din somnul dulce în uitare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mărul şi Ea Eu sunt mister închis sub multe semne de-ntrebare. duşman cu ochi de foc ce-n măr închisu-ți-ai un neam. iar tu. Eu sunt tăcerea dulce. În primăverile din mine sunt albe flori şi codri verzi. izvoarele în curgeri line printre bogatele livezi... vie. ~ 197 ~ . ucis de coasta lui Adam. iar tu. Eu sunt cu rădăcina-nfiptă în timpuri vechi de adevăr când multe semne de-ntrebare curgeau din ochii tuturor. un ochi viclean făr de noroc. o păpădie. Şi eşti alintul meu când plouă. o dulce doină-n zori cu rouă.

erupţii pulsează în pietre.... o boabă de teamă sedusă de seva apusului gând mă cuprinde. ~ 198 ~ . Imperiul privirilor goale. din vitreg trecut. Inima tristă-mi şopteşte sunt clipele-agonic mister! În templul tăcerii retrasă. imperiul Teoretic. sabotându-mi momentul.. La adunat de stele clipesc din a zelului reazem. odată cu astă licoare amară. Mă-ntorc către mine. Sub casta vorbelor sparte sunetul este mai viu. Nădejde-argint cumpăr şi vând.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Teoria pietrei. Vieţi paralele încep.

curgându-mi dreptate prin fibra clepsidrei. şi praf de nimic se aşterne sub gene. ~ 199 ~ . Un bocet de clopot uitat în cuibul culorii. mă-neacă ursuz.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Iarna ruptă de infinit îngheaţă în cosmos. În vinele clipei solare se-ncheagă umilă lumina.

pe Eva s-o iubească. Din afara istoriei fixe clădi-va o poftă de viaţă ideala reverie a slovelor. un vis furat devreme... O farsă ne pune la masă în seara-mpletită de pofte şi forme de om Un ultim categoric ochi se va închide-n agonie şi fi-vom duşi armonios la balul morţii noastre. începe oraşul să latre himere de nicăieri şi până-n stomacul Bacovian. ~ 200 ~ . Se-ntorc eretici mitologici călcând peste coşmar.. Muşcat-a Ieri braţul leşului viu: supărata nevoie de a trece cu grijă prin oglinzile ce-şi petrec contopirea.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Reverenţa literelor Mă izolează timpul ca pe-o nălucă atinsă de zbor. un smoc de lumini într-o cutie poştală.. Slovele! Amicii mei.

în dor de tainic leac şi-o lege siropată creşte. bucurie mare! Vechiul păcat plecarea şi-a decis: moartea ciudată a graiului meu prinsă în noduri elastice. Diseară lipseşte necunoscuta faţă. iar preţul florilor de-albastru.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Acasă. ~ 201 ~ . Steaua iubirii. Îşi lansează reculegerea morţii în salonul mortuar. Autopsia stărilor se face de-un nume bâlbâit si-o broască ţestoasă într-o cafenea din centrul malefic vis-a-vis de muzeul letal. Un creier pătrat soarbe însetat globulele roşii. a Edenului clopot adormit-a-n foviste torturi. iar la casa de cultură a iluziilor au mai rămas ceva celule infantile.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În tropot de cai Nimeni nu vine. dar cine să mă creadă c-aştept murind cu-această rană în piept? ~ 202 ~ . căzut în timpuri grele. Nimeni nu vine. cerşesc cuvântului citire şi aştept ca într-un vis. bizar lăsat ca pradă desfrâului temut. nu trece să mă vadă. un rob tăcut. nu trece să mă vadă cum plâng subconştiinţa vieţii mele. iar zboru-acesta care-mi este drag nu mai e lin. vremuri fără punte. cuvinte sparte. Ei prind în vertical idei mărunte. E într-un ritm zig-zag.

refuz să se piardă.. curcubeu-mi de jad.. va prăpădi întreaga lui lumină. Sub crucea unui gând va fi închis. vor însuşi veşnic Cuvântul. nu trece să îmi vadă. Nimeni nu vine. că va veni cineva cu ochi de naiadă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Vai şi amar de-acel Poet învins că n-a clădit sublimul! Doar îngână. Prin valuri stârnite de foamea puterii se va pierde odată cu timpul. a viselor paradă şi-aştept încă un veac. doar vechile taine din lumina-nvierii. ~ 203 ~ .

în ochii tăi seci. Treci prin oglinda trecutului. privirea-ţi ridici. Cazi licăr târziu. Pluteşti ca o clipă șubredă. ~ 204 ~ . sub razele frunţii. tu umbre seduci. Prinsă-n trecut sub limbă de mut. treci… O ploaie lăuntrică.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mai stai! Prin fumul tăcerii. fără mine te-ncurci. te-adăpi însetată din apele reci. udă.

o oră sau două. tu pură-ntâmplare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Vecie blajină... Tu floare de Rai! Făclie-Leandru.. visează frumoaso cu zâmbet obraznic! Sclipire de-argint în faguri de rouă. iubire şi vină din cremeni de sare! În basmul acesta nostalgic. romantic.. în iedere mai stai şi pasul îmi plouă! ~ 205 ~ . cleştar de tămâie.

cu ultima cenuşă şi fruntea rău îmi frige. Prea repede scânteia e stinsă de canoane. Un clopot. mă-ncredinţează trudei. risipitoru-nvinge. în arderea Fritei. Din mine. vai. răsună! Pustiul vremii plânge. divinu-mi fierbe-n sânge. Se-ncoronează visul. vrăjitorii-Calvine din oasele morţii. mi-s pumnii arşi de focul noroadelor duşmane. Şi n-ar fi drept s-adast să mai ating finalul. ~ 206 ~ . înc-o jale. Se scormonesc poveşti ce-nvârt în cercul vieţii. mă-ngrămădesc idei.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Anotimpul melancoliei Vă cânt pe scurt durerea albastrei înălţări şi-mi lepăd rodul minţii în ultime cântări. Deasupra-mi se răstoarnă orbecăind Iordanul. tristeţea-mi scurmă vanul. se culcă-n Iesle bruma şi timpul trist îmi curge. dacă huma-şi are sub cruce cântarul.

Nimic deosebit. îţi voi vorbi muţeşte.… un mâine dintr-un păcat cu tihna mâhnită. De-ngenunchi din mila palmelor. Şi-n toate uitate veşnic. Prin fragila-ţi îmbrăţişare să curg. Pasărea lingavă pricepe graiul umbrelor. Te voi adăpa cu laptele nespuselor mele. tânăra mea singurătate… de groaza ochilor. Avut în taina neavutului… răsucirea unei clipe mutante. ~ 207 ~ . e ca şi o împlinire neaşteptată. iubindu-te orbeşte. Degeaba respiri prin două neînţelesuri.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Tânăra mea singurătate Să-ţi zboare soarele prin călcâie şi să-ţi treacă noaptea în ochi. spre ungherele nechibzuitei tale stingeri. Tropa …trop cu noaptea. Un altfel de legământ mi-e aşteptarea… tăcerea dintre oglinzi prin care trec ca o blândă rază. căci sărutul puterii se află-n apele reci.

frate. spre marea-ntâietate! ~ 208 ~ . când nopţile amare te schilodesc cu şoapte. doar plânsul te mai cată. Prea tânăr şi nestins ai fost lovit în toate. Prin astre nenăscute ce te respiră-n artă. tu îmbrăcat-ai frate! Rotundă se adună şi cântă cruda moarte. şi din întreaga lume ce ne diferă. Nu o chema pe nume sa se arate buna.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Temeiul cavalerului Prea tânăr şi nestins ai fost lovit în toate şi din lăuntrul Evei. veşminte de-nţelesuri.… şi genele-ţi cad grele şi orele-s deşarte. sărut-o doar pe frunte că fuge iar nebuna. Eu am trecut prin tine.

fără ca primul cer să mă vadă. Singurul mormânt pe care nu mi l-aţi văzut. soare întors spre ochiul celui mai minunat repaus. ~ 209 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Se poate muri! Întru glăsuirea morţii… ultima constrângere. Se poate muri cu braţele goale şi uscate de dor!… Apus de vis prelins în al frigului bocet. Se poate muri în bătaia inimii. în scorbura pământului. Jalea mânioasă prin care trec. Durerea s-o inunde. Că-l veţi afla azi sau mâine. El mai deschide-o poartă către albastrul neştiut de voi. în candela veşnicei nopţi cu flacăra ei vineţie. Sclipirea unui vis.

te înalţi. sub pielea zăvorâtă a stărilor albastre. vibrante frunţi m-apleacă. o chiciură imboldă. Acesta-i labirintul căderilor finite! Refuz geometria învinsului cursant! ~ 210 ~ . alergi a ploii vrajă şi gândurile-ţi ard. Pace… Dintr-o imensă vale de aburi. La porţile privirii dilată inefabil. Gândindu-mă la tine. această fantezie: cei duşi spre-ndrăgostire. iluzionându-ţi chipul. ca duşi pe veci. sub cearcăne de ape.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude O chiciură imboldă Te-mbraci în asfinţit şi torni în tine. să fie… Spre dantelate pajişti cu tălpile rănite.

Atât de departe. cu arşiţa pe buze şi iarna de sub tâmple! Pe strunele calde cu timpu-n risipă. un gol. Ca şi cum o zare poartă-n piept un nor. atârnă un strigăt gâfâit şi prelung Că-n zări fulgerate de sângele apei. ~ 211 ~ .. Să nu mă spulberi în cenuşi vorbitoare Că-mi nărui secunda cu tot ce au fost Cântările stării la vremi de-nălţare! De steiul uitat în seceta pleoapei. Ca-ntr-un rol trucat va să mi se-ntâmple. Harpa desenată de-un necruţător. gri înşelător.. Să mă-ntrec în mine. La un timp anume neîncăpător. e aşa uşor. Un decor în brumă. prinsă-n nămol....Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La vremi de-nălţare Când laurii slovei mă ştiu pe de rost. Să port dintr-un caz o vrajă.. în alint domol! Ţine-mă pe gene. Acolo-mi port vina. Izbăvitoare clipă.. Se sparge ecoul sub brazdă de-amurg..

cartuşul nopţii ce-o să vină Să se-nfingă-n ridul descreţit de tihnă. Şi-n final. Răsărit cu dinţi ca de crocodil Să-mi mai ocolească gingaşa privire. s-asculţi cu sfinţire cântul celor iele ce vin către tine cu-n mănunchi de stele! Să răsune-al limbii mele grai de perle până în timpanul Văduvelor Negre. ~ 212 ~ . Să oprească focul grijilor din vetre. În seceta nopţii. să se răcorească. Răsună al limbii mele grai străvechi Din petala caldă a macului fin.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Adevăr-lumină: moartea ce-o să ţină O mână întinsă către o cortină. decojindu-mi carnea de călita-mi piele să petrec cu morţii moartelor integre. Apleacă-te-un ceas între ghilimele să-nţelegi o dată rostul crucii mele. În care o mierlă îşi dă duhu-n tril Să danseze îngeri pentru pomenire. Continent trăsnit până la urechi De fulgerul vremii cu-n bici de pelin. Un neam de imagini să nu mai topească. strigoii să latre Prinşi în gropi de ape.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Mă lepăd de frâul ce-mi poartă ruşine Surd. Vreau doar să mă supun dreptăţilor cerşite. iată! Ispăşesc propriile-mi gânduri prinse în rană de mucegai crescut de amorţiri cărunte. lipsit de fire. bezmeticit de leacul scheletelor albe. Nu ştiu rătăcire… De mine-i pătrunsă magia Cavalerilor Gri şi săbii de foc se sfărâmă în bule de strajă marină. cenuşă de trunchi rănit în sunete nomade. ~ 213 ~ . nici primăveri la tâmple. Pumn stelat. Nu vreau descreţire.

Prelungă visare din neantul rotund. E timpul de cine? Mă lepăd de frâul ce-mi poartă ruşine. să lacrime umbra de ger neînvins. tu fire lipsită de veşnica sare în zale de drum. legare de malul pustiei fierbinţi… marmură vie cu sunet morbid. Adam condamnat la materie oarbă. în vid desfătare! Mă ții ca pe-o rază pe strat neformat. ~ 214 ~ . atingerea sacră. sunt orb şi sunt surd.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Îmi ceri depărtare? Dar sunt în demult… în zid transparent moartea mă ţine. Te cert şi te iert. mă lepăd de mine. eşti lanţul ce leagă abisul de sine… Urmă pe vine.

Nu mă voi văita. ~ 215 ~ . Otrăviţi urmele prin care trec. daţi focului să ardă ce n-a mai ars demult. decojiţi-mi gândurile de amintiri. înnodaţi-mi timpanele de Tăcerea Mieilor. îngenuncheaţi-mă! Desprindeţi adierea agăţată de pendulul visului cu sabia dorinţelor înmărmurită. Priviţi. daţi iadului spectacol! Îngemănaţi-mă cu suflarea de vânt.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În faptele lumii Veniţi de-mi spargeţi oasele încolţite din cenuşa trezirii. necunoscutul e mult şi trist şi mut şi nebănuit de temut. spânzuraţi-mi palmele de aripile efemerelor libelule. voi tresări doar la lumina care mă paste.

Cea mai grea lacrimă a Terrei.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Priviţi cum fumul galben al singurătăţii îmi rătăceşte zborul. caut şi uit ce vreau. să nu văd prin ce trec… mai orb decât toţi orbii morţii. să nu mă mai privesc. ~ 216 ~ . să-mi lipsesc din ceea ce sunt. se curge blândă-n imaginea mea.

~ 217 ~ . Doamne. vreau să-i port numele şi cenuşa-i de amazoană în pântec. în cenuşă de catifea albastră. Sunt propria-mi condamnată la sare de sărut pe rană. câtă noapte ai consumat să-i pot rosti neliniştea! M-am armat cu femeia măruntă cât o fericire oarbă. Robita atingerilor ei legată de secundarele eclipselor solare şi mă topesc sunetele declanşate. oscilez în teoria ei de copil curat ca o foaie albă de hârtie.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Poetesa M-a încătuşat femeia improvizată.

nu e decât un cer… Stare de graţie. Poezie.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Să o ţin sub zâmbetul meu ca pe o frică în lanţuri grele de lumină. lăsându-mi ancora din degete în adânc de amintiri. ~ 218 ~ . să-i las liberă curgerea… vis. Sunt (de)legată de leşu-i alb din cioburi de planetă sacra. să o strig la ardere de duh pe gânduri cu o atingere de adevăr. să-mi răstignesc fruntea pe crucea iluziilor. Să mă împart în diferite idei măcinate-n secunde. Între mine şi ea.

mi te-am pictat în centrul cristalului divin. ~ 219 ~ . Din deșucheli ating scântei răsăritene.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Te-mpart amar şi îmi miroşi a iarnă Cu simpla mea speranţă de-a nu te mai trăda. când prinsu-mi-ai rugina Dinainte. iar noaptea-mi pune stele-n palme. sunt basmul ce-si poarta sicriul pe umeri. ca vechiul lacăt frânt să cadă. când valuri vin şi te împing în aţipiri de gȃnd. prin necrezute încercări de iarnă. într-un joc al libertăţii. Te-mpart amar şi îmi miroşi a iarnă. Deşarte întâmplări din nou revin. livadă-ncorsetată-n muguri galbeni! De fum şi vânt ochii-mi sunt plini. În tălpi. te fericesc puţin câte puţin! Ca în amorul serpentin.

~ 220 ~ . În şerpuiri de stânci. pios să mă sublim din simpla mea speranţă de-a nu te fragmenta. oftează luminoasă o icoană. Mă-ntorc să mă-nglodez cu mâna mea matură… evlavie pe ritm de tunet clandestin şi gerul curs pe cap. că-s botezat după o lege chioară şi parcă mai ieri m-am spânzurat c-o vară.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Din cripta rănilor ascunse. o vină de lumină… Întâia oară liber.

Și prea multe uşi… ieşiri sau intrări în acelaşi cerc deschis pe geana udă a timpului. ~ 221 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Castelul iluziilor Sunt prea multe odăi colorate în acest castel. îmi spunea sălbatica zână. Nu te aştepta să-ţi mai spun cât de neîncăpătoare poate fi această humă și din ce lapte de mamă se poate clădi acest labirint întors până la ziuă! Îmi spunea rănită zâna: sunt prea multe stări înghesuite în ochiul de apă. Trebuie să treci prin toate să le poţi rosti necuprinsul! Peste cerneala zidurilor de sticlă să te scurgi. ca un apus nevăzut şi să muşti din fiecare clipă câte o imagine spânzurată de vârful colţurilor albe.

cad umerii mei cocârjiţi de cei ce s-au lăsat pe dânşii să treacă munţii-nlănţuiţi. la jug de ardere albastră prin hopuri mari pe caldarâm.goale. în bezna vechiului mister şi nici că te-am ţinut pe braţe de viscolit cântec de Cer. că într-o zi sub alte geruri bătaia clopotelor plânge. să nu te miri că sunt mai albă decât tot albul de zăpadă. ~ 222 ~ . Să nu te miri de-mi curge vremea şi valul parcă mă învinge. Să treacă drumurile-ntinse de arşiţa păgânei lumi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude La jug de ardere albastră De treci îndestulat prin ceaţă. Pe ţărmuri irosite. Să nu te miri de curg sclipire.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Vreau ca fiinţa milei tale. În picături de gânduri scrise pe-o aripă de timp târziu. în şoapte curse din mătăsuri de palide scântei s-aprind. în timp de brume să mă toarne. Să nu te miri abisul meu! ~ 223 ~ . În sunet viu. să-mi împletesc durerea-n zale de plânse colburi şi de dor. Să nu te miri de zbor mereu cu-aceeaşi aripă de Eu. tăișul vântului năprasnic ce lasă-n urmă Alb Pustiu. nescrise vise ca floarea rănile-şi deschid.

Îţi dau din mine.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În zbucium mai uşor Îţi dau din mine. muşcă! E-ntâia ta dreptate şi nu-ţi cad la picioare… am strunele calde. ~ 224 ~ . muşcă! E-ntâia ta dreptate. să mă destrami în aburi de zăpadă polară şi ridica-mă-voi în cercuri de tămâie arsă. De nu mai pot cânta o lacrimă de verde grâu.

să prind valuri întoarse în zbucium mai uşor.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Te las acum. S-ajung în pacea rănii cu-n anotimp mai alb. ~ 225 ~ . Îţi dau din mine. mă duc… mă-ntorc să mor idee. Amiezi de urme-albastre să duc din ger în cald. s-aud cum păsări plâng. muşcă! E-al firii mele drum… Un călător nebun.

stai acolo-n visul tău ascultă. ~ 226 ~ . Dumnezeu ne-a dat speranţă. Lumina lui Dumnezeu.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Tainele Nu te-ndepărta de sine. chiar de viaţa-i un coşmar. să ştii ca mine. O adună într-o cruce. înfiptă-n curajul greu şi de-o poţi zidi te duce într-un veşnic curcubeu. Că vei reuşi să vezi câtă linişte divină există. Ne-a dat somn de dimineaţă şi-a iubirilor altar. în acest strop de lumină. şi n-ai să crezi.

~ 227 ~ . visul stelelor ce mor. Şi încet s-atingem lucruri să ne-ncânte forma lor. s-avem patru anotimpuri sub al nostru tainic zbor. chibzuitul adevăr.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Plânsul zorilor-pereche. simfonia nepierdută sub forma cuvintelor. Deţinem linişte sfântă. ne-a dat sunet la ureche s-ascultăm tăceri ce dor.

întinsă pe distanţa oricărui zid de timp? Cine mai ştie…poate.fluidă. limfatică. să-ţi taie fumul galben obrazul alb de sete? Prin tălpile-ţi lucioase. ~ 228 ~ . trecut-ai întuneric s-atingi cu ele-al morţii teribil maraton? Sau e doar o poveste.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Al morţii maraton Trecut-ai gând vreodată printre cetăţi căzute. lumina se îmbată cu ce-i scris în hrisoave şi-n clopotul tăcerii.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Robite urmi… Ferice! Vor dispărea pe sine de negură târzie. Ah! Om cu trup de ape din cercul infinit. toți vom sfârşi ca anii. într-un mindir de umbre. Prin gândurile mute suflate-n porţi închise. dar ce nevoi găseşti la cele duse-n Ceruri? Nevoia de-a te pierde sau de-a te mântui? ~ 229 ~ . prin torţile semeţe ale bravurii reci.

în strângere cuminte… Ajungând sub pleoapa adormirii. prin vinele otrăvite de morminte. pe-nlăcrimate fronturi. Dus de valurile sparte ale vremii. un pribeag. ca zefirul risipind iubire! ~ 230 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Poetul Prin bătăile ceasornicului trece. Anii fug şi de-or mai fi vreo zece. poliptic sublimat…plutire! Amânat aşteaptă-n gerul firii. Se adună-n miezul sec al iernii. Peste tâmple-i cad grăbiţi nămeţii timpului perfid. va simţi că nu mai sunt ca ieri. e clipa vieţii. Mai presus de El. să închege în sânge orizonturi. cum oglinda spartă-ntre tăceri.

spânzurat pe veci. atât cât îl încape. prins în ziduri. O icoana-a unui sfânt anume. de idei cârduri ajung la Punte… ochi curat. să dezlege ce e scris în ape. Este Visul condamnat de lume. ca-ar fi starea straturilor reci. ~ 231 ~ .Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Într-o sfera gri printre cuvinte.

~ 232 ~ . la splendida mea oră? Şi ce închipuiri îmi scurmă pasul șubred. s-au curs pe trupul fin. să-i guste mustul Zeii. sub lună plină. de ce abisuri oare. cum palmele crăpate îşi ning în cor lumina. Eu sunt bătrân în sunet… un irosit de-albire şi cer în sfâşiere.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Un anotimp finit Ce urme concepute. deschisul ochi de ceruri şi poate înc-o stare împărtăşi-va plânsul să-şi scuture penajul. când uraganul străzii aplaudă atent?! Eu mă confund c-un sunet din cărămizi de timp şi dau. roada înţelepciunii parcă se scutură-mplinită. acoperindu-mi solzii. sub pielea mea…plutire… Pe urme concepute de-un crivăţ alb-albastru. Azi îmi cultiv câmpia din rătăciri de ape. s-aplece către mine. din vadul meu. ferestrelor să vadă cum rănile albastre se vindecă-n oglinzi. roada înţelepciunii creşte. sub luna plină. în anotimp finit adus de simţăminte.

în eclipsă de soare. în mii de secunde. ~ 233 ~ .. să te-ngrop sub maluri de cristal albastru. și mă storc de brume condamnându-mi fapta la o amânare… de-a mă risipi . să cad în putrezire de palidă mirare. În sâmbure de sare. de-a mă regăsi pe locul încins. cu săgeți de plumb Miezul să-mi rănească și mă nchin la Tine.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cu gerul întors. sub zidul ce mă strânge. Iar vin amiezi rotinde dintr-o aleasă lume. sub aburii tămâiei îmi plămădește zarea s-ajung Altar al nopții. E-atât de frig în tine de mi-a crăpat sărutul și-atât de dulce-i vraja subțire a iubirii. că m-aș ascunde-n colbul jilavelor atingeri. de-a-mi turna amarul peste vocea-ți blândă. un ger căzut devreme să-ngâne universul..

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ești cu mine-n toate și fără de mine. oaza încercării de-a mă locui… Ești atât de tandru și-atât de sfios. să treacă prin tine fiorii țepoși. Te condamn la Slavă de aburi în zori și-atât de departe să-mi fii sub picior. pe umeri. ora mea de jos! ~ 234 ~ . Colb suflat de timpuri în sub gândul alb. să-ți rămână-nsemne de priviri –feline. în durerea cărnii când mă-torci pe dos… de sărut întors din sub jug în os. ochi de jar-deșert. îndeasă-mă-n straturi de stări aurii. pe glezne. de-mi mai despici zborul cu Securea Gri. în pantă pe brânci.. sub amurguri lente. să împing spre Ceruri. vampir al luminii!. Val al vieții mele.. Te condamn la sfatul Aurorei Blonde. te condamn la sete. din mine în tine când mi-adulmeci timpul atât de mănos.

lacrimă dulce lapte pe buzele-ncolţite din rodul clipelor. duc taina aşteptării împărăţiei mele. Şi-mi zic. şi-n muguri aş săpa cu pumnii duri de gheaţă. Atâtea ceruri pe tâmple să nu-mi steie! Că mi-e crucea cântării-nălțată de dureri. din colbul stelelor. să nu-mi strecori în carne otrava-mbătăciunii. Un cer de foc aprins de timpuri grele ne silfă-n măşti când aripile gem. în Lumile-făclii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Rodul clipelor… Dune de sticlă-ncap sub bolţi de ape şi veşnica ţărână se-mbracă în mister. Uitate-n toate cele…sunt Liniştile Albe Cad frigurile-n răni şi tot Te chem. ~ 235 ~ . De s-ar prelinge lutul în mistica dreptăţii. că iarna mea. cu duşmănii păgâne privirile mi-aş arde.

tăcerea-mi dau ca jertfă.un semn şi timpul meu banal. la Sfânta Luminare.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Ajunsă-nchipuirea unui destin moral. Am stâlp. prin mine cum să treacă de Mările sunt negre şi eu atât de albă?! ~ 236 ~ . Mă-ntreb. iar ceaţa de sub gene în inimă… pumnal. icoana mâinii… de vis real. Atâtea ape. în rit de calendare.

Să mă absorbi.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Curgându-ţi iubire… Să-ţi cer iertare. Recunoaşte-mi întunericul şi-ţi voi da re(facerea)!… Te voi centraliza în toamna plumburie curgându-ţi pe cearcăne tot adevărul. ~ 237 ~ . în loc de inima ti-aş zidi o imensă cetate… de-ar fi să te refac.. te-aş trece pe sub tălpile ude împletindu-ţi cenuşa într-un ultim joc. că nu mi-am deschis pieptul să te trec prin amiaza geruită de vise efemere. cum soarele planetele verzi: într-un mod abstract ca aburii cosmici.. să te reflecţi într-un sâmbure de măslină cu abstinenţă cu tot.

Respiraţia parfumată a fericirii să te preschimbe într-un murmur blând de zâmbet mai albastru decât un cosmos. De-aş putea să te refac. mai presus de toate. dincolo de atingeri. ţi-aş planta în palme iedera. te-aş redefini: Facere… amestec în componenţi de sunete… sanceul sorilor sângerii. ~ 238 ~ . iar gura să-ţi fie lumină. ţi-aş turna graiul în ochi( să priveşti vorbind). te-aş numi: ZATOCENIE. Să te întorci în mine cu susul în jos. sa te iubeşti cu noaptea. Însă.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Să te refac.

în risipa. C-o răsuflare smulsă din aripi de Condor. Perdele de nămeți îmi meșteresc șederea pentru un timp mai lung de noapte. iar creta albă roasă se-ntoarce către sine. căzut să fiu din zboruri pe-alunecări de vid. sub un rid. Prea lunga mea trăire de neînvingător. ~ 239 ~ . mă leg de tine stâncă. Mi-e ceața tot mai deasă și aburii mă dor. își toarnă în laringe chinul pâinii.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Sicriul de sticlă Sicriul meu de sticlă e neîncăpător. de m-ai opri o clipă din vraja undelor de dor. E prea târziu la mine și prea din vremea lor. își ține duhu-n oasele de cretă.

în murmur de izvor și te provoc să-mi descifrezi cuprinsul! ~ 240 ~ . în fața mea se-apleacă. mă-ntorc în sub ideea de tandru Trubadur. de vârful lui mă prind și ridicându-și poala mă pune iar în rid de-nlocuire oarbă… cu-n ochi albastru-n sânge și-un deget pe sub lut. Să definesc un rost al plânsului silabic. Un eu… cel de sub mască.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Îngenuncheat în cârja albă de os pălit. un munte de imagini în diferite forme.

În altarul Şarpelui De Verde. ca în mine groapa să i-o sap. Peste glezne toarnă-mi Începutul… Cel ce am venit să mă adăp cu veninul Şarpelui De Verde. stinge-mă-n Cristalul Ochilor Tăi. să ajung fără de socoteală. Iar apoi. de ştii că nu se poate să-mi privesc tăcerea dedesubt. în idei veşnice sau scurte de moment.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude În sub tâmpla ninsă de safiri Îmi destramă pasul în file de timp şi toarnă-mă Doamne. adormită-n tainele cărate într-un gând ucis de îndoială. ~ 241 ~ . prelungeşte-mi degetele mate şi mă leagă de un gol abrupt.

Doamne. Bate toaca Sărbătorilor Cereşti. Văz la cina gurilor lumești.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Să îmi scoţi din trupul greu nisipul unui labirint pătruns de ape ce dizolvă-n starea orei mele. în sub tâmpla ninsă de safiri. Trup în goana veșnicilor miri… pumn de carne-n palidă lumină. adierea vagă care nu mă-ncape. bate-n cuie ochiu-mi drept! ~ 242 ~ .

ca fulgul de zăpadă ce vine să oprească timpul. din rodul copt ce-alintă gândul. Atâta doar. o veşnicie. Şi nici-o umbră de trecut. am fost în veacul plin de dor. Cu trup de Cer şi ochi o mie. un cerşetor hoinar străbătând drumul regăsirii. şi în regia măştilor. Pribeag. nimic din ce era să fie.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Secunda unui vis pe jar… Am fost în veacul plin de dor la porţile celor ce tac. la stingerea Luminilor… ~ 243 ~ . secunda unui vis pe jar… un zbor ucis de legea firii. necunoscut cu trup de Cer şi ochi o mie… Târziu. din sânge curs. o urmă sunt şi-n colburi zac. când toamnele-abia stau să cadă.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude ~ 244 ~ .

zâmbetul alb al zărilor negre /p. Odă mamei /p.13 6. Cauper /p. Cuvântul . Trăgând la jugul unui vis. Egoul iubirii /p. Omul Ploilor /p.31 17... În strângere promisă /p.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude Cuprins Verdele cu pleoape ude 1. DRUMURI SPRE SINE(prof.28 15.40 21.12 5.22 12..29 16.Sofi Sincă / p. La bună revedere! /p.9 3.5 2. Adevărul poeţilor /p.18 10.. Ca orbul prins de val. transcendentă în timp… /p. Ancora /p. În pumnul meu de lut. Iluzoriu /p.. Arhaica plutire p. Sărut ucigaş /p./ p. p. Încorsetat de pâcla tiparelor străine /p.15 7. /p. Adina Sorohan) /p. Eu.10 4. Dintr-o antică formă. Topit de-o albă vină /p.42 ~ 245 ~ .20 11. Nebun de dor /p.38 20.24 13.16 8.41 22. drd.34 18.26 14..17 9.36 19. Exişti şi exist… /p.

Nu pot să fug! /p.82 49. Acelaşi copil /p. Rugul înălţării /p. Tăcere şi scrum /p.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude 23.78 46.83 50.71 41.59 34. Sunt /p.54 31. O clipă de nebunie /p. Basmul efemer /66 38. Floarea dorului/ p. Pe muzici Elene / p. Ultima atingere /p. Păienjenişul deşertăciunii /p.81 48.73 43. Nu mă treziţi.50 28.47 26.63 36.57 33. Fără voinţă /p. Convulsii /p.49 27. Doar iubire /p. Orb al culorii /p. vă rog! /65 37.53 30.68 39.44 24. Rai de zăpadă /p. În Limba Română /p.75 44.61 35. Să nu fii tu /p. Pasager ancestral /p.45 25. Străinătate /p. Doar tu /p56 32. Poarta Soarelui – cărare /p. Alter Ego /p.77 45. Rămas bun /p.84 ~ 246 ~ .69 40. Purificare /p. Infuzie de gând /p. Un singur drum /p.79 47.72 42.52 29.

111 71.120 78. Timp poluat /p. La cina otrăvirii mele /p. Amazoana umbrelor p.93 58. Dintr-o carte /p.107 68.92 57.118 76.104 66.99 63.90 56. Gânduri rebele /p.96 61. Altar-adăpost /p.115 74. Spovedanie /117 75. Capcana /p. Esenţa iubirii /p.85 52. Octavele mirării /p. Ulciorul timpului /p. Sunt mic /p.101 64. Misterul umbrei mele /p.89 55.97 62. În numele tău /p. De moarte bună /p. Două semne de-ntrebare /p. Poemul nescris /p. O chiciură imboldă /p. Iubire fără glas /p. Plâng /p. În dor de neant /p.112 72.88 54. O lumină-nşelătoare /p. La balul frunzelor /p.95 60.113 73.102 65.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude 51. Parfumerii de ceară /p.94 59.129 77.123 ~ 247 ~ . Un ultim dor /p. Mit /p. Ultima încătuşare /p. Curcubeul duhului /p.107 67.109 69.110 70.87 53.

160 103. De inimă sărată /131 84. Harfa ultimului gând /p.148 96. Dimensiune mistică /p. Scânteie nu văd. Căzuţi în gol /p. În cădere /p. Egoul orbitor /p.164 ~ 248 ~ . Egoul surzilor /p.163 106.155 100.158 102.145 94.138 88.156 101.129 82.161 104.140 90.142 91. Iubindu-ne mereu /p.146 95. Cenuşile fragilului blestem /132 85. Tratament recomandat /p. Amintirile-mi vorbesc /p. Căinţă /p. Evadare /p. Deja Vu /p. Un alt răsărit /p. dar focul mă arde… /p. Drama marelui prisos /p.127 81.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude 79. Neagra sărutare /p.125 80.130 83. Ecou de fum /p.152 99.162 105. Linişte de Rai /p. Abisul unor ceasuri reci /139 89. Căzând pradă vorbelor… /p. Sarea lui Dumnezeu /p. Mi-e dor /p. Mă doare /p.151 98.134 86.144 93.136 87. M-aş înălţa /p. Un întreg /p.143 92.150 97. Tăcerea durerii /p.

204 133. Mărul şi Ea /p.173 112. În tropot de cai /p.195 128.192 126. Balada crengilor /p.183 120.189 124. Pe Apa Sâmbetei /p. Mai stai! /p. Eu n-oi mai fi /p.200 131. Sclavul /p.190 125.181 118.184 121.207 ~ 249 ~ .194 127.175 114.185 122. Firimituri de timp /p.182 119. Verdele cu pleoape ude /p. De dor /p. Iubesc /p.169 110.198 130.174 113. Un zbor orizontal /p. Crugul palmelor /p.197 129. La judecata somnului meu /p. Când dus ai fost… /p. La steaua de foc /p.168 109.178 116. Reverenţa literelor /p. Oglinda cu două feţe /p.179 117. Sensuri opuse /p.171 111. Mama /p.166 108.206 134. Anotimpul melancoliei /p. Autopsie spirituală /p. Teoria pietrei. Tânăra mea singurătate /p. Regatul viorii /p.177 115. Adăpostul milostivirii /p. A(pus) pe rafturile secundelor mele… /p. imperiul /p. O primăvară de piatră /p.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude 107.202 132.187 123.

Te-mpart amar şi îmi miroşi a iarnă /p. Poetul /p. Temeiul cavalerului /p. Secunda unui vis pe jar… /p.213 141. O chiciură imboldă /p. În sub tâmpla ninsă de safiri /p. Mă lepăd de frâul ce-mi poartă ruşine /p.221 145. /p. Se poate muri! /p. Poetesa /p. Curgându-ţi iubire… /p. Tainele /p.239 155.217 143.242 156. Rodul clipelor… /p. Castelul iluziilor /p. Cu gerul întors.230 151. La vremi de-nălţare /p.208 136.222 146...215 142.228 149.211 140.235 153.219 144. Sicriul de sticlă /p.226 148. În zbucium mai uşor /p224 147.243 ~ 250 ~ .209 137. Un anotimp finit /p.210 138.231 150.237 154. La jug de ardere albastră /p. În faptele lumii /p. Al morţii maraton /p.Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude 135.233 152.

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude ~ 251 ~ .

Luminiţa Scotnotis Verdele cu pleoape ude ~ 252 ~ .