You are on page 1of 6

Veniturile şi cheltuielile întreprinderii Plan: 1. Conţinutul şi structura veniturilor şi cheltuielilor 2. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii 3.

Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii 4. Repartizarea profitului net 1. Conţinutul şi structura veniturilor Activitatea economică a întreprinderii se finalizează în efecte utile concretizate într-o serie de bunuri şi servicii apte să satisfacă nevoia socială după parcurgerea fazei schimbului prin monedă. Sub aspect valoric efectul util al activităţii agentului economic este egal cu diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile băneşti dintr-o anumită perioadă. Venitul reprezintă afluxul de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau diminuare a datoriilor care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor de la contribuţiile proprietăţii întreprinderii. Rezultatele financiare sunt dimensionate în funcţie de volumul cheltuielilor de producţie şi volumul veniturilor încasate. Veniturile totale provenite din realizarea cifrei de afaceri şi alte venituri se compun din venituri brute ce rezultă din vînzarea şi încasarea producţiei şi veniturile realizate din alte activităţi. Venitul se evaluează la valoarea venală primită sau care urmează a fi primită scăzîndu-se rabaturile comerciale admise de întreprindere. Valoarea venală (de piaţă) este suma la care poate fi schimbat un activ sau stinsă o datorie între părţile independente interesate care au acceptat tranzacţia. Venitul se constată în baza metodei calculării în perioada de gestiune în care a fost obţinut indiferent de momentul efectiv al intrării mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. În cazul apariţiei diverselor incertitudini constatarea venitului se admite cu respectarea următoarelor criterii: A) existenţa unei certitudini ferme ce va arăta că avantajele economice care fac obiectul tranzacţiei vor fi obţinute de întreprindere; B) existenţa unei posibilităţi reale de a determina cu exactitate suma venitului. Veniturile la rîndul său sunt compuse din: a) venituri din activitatea operaţionale, adică din vînzări de producţie finite, mărfuri, servicii prestate, lucrări executate şi alte activităţi, precum şi din producţia aflată în stoc, din subvenţii de exploatare şi orice alte venituri; b) venituri financiare, adică venituri din participaţii, titluri de plasament, acţiuni, diferenţe de curs valutar, dobînzi, creanţe imobilizate, etc. c) venituri excepţionale – din operaţiuni de gestiune (din despăgubiri şi penalităţi), din operaţiuni de capital (din cedarea activelor subvenţii pentru investiţii), şi altele. În procesul activităţii, întreprinderea suportă un anumit consum şi cheltuieli. Consumurile sunt resursele consumate pentru producerea şi prestarea serviciilor cu scopul obţinerii unui venit. Cheltuielile efectuate pentru realizarea veniturilor cuprind: a) cheltuieli din activitatea operaţională care se referă la cheltuieli cu materie primă, materiale, mărfuri, cheltuieli cu lucrări şi servicii efectuate la terţi, cheltuieli cu impozite şi vărsăminte asimilate, etc. b) cheltuieli financiare în care se includ cheltuieli privind titlurile de plasament cotate, din diferenţe de curs valutar, cu dobînzile, pierderi din creanţe legate de participanţi, etc. c) cheltuieli excepţionale care privesc cheltuielile din operaţiuni de gestiune şi cheltuieli privind operaţiuni de capital; d) cheltuieli cu amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale; 1

stabilirea preţului de vînzare a producţiei pentru asigurarea funcţionării echilibrate a întreprinderii.Conform SNC 3 avem consumuri: 1. În dările de seamă financiare şi în evidenţa contabilă ele se reflectă în baza metodei de calcul pentru perioada în care au apărut şi includ cheltuieli: a) în activitatea operaţională b) în activitatea de investiţii c) în activitatea financiară d) pierderi excepţionale Cheltuielile din activitatea operaţională se compun din costul vînzărilor şi cheltuielilor perioadei: Costul vînzărilor include cheltuielile materiale directe.. a) plata dobînzii pentru întreprinderea-fiice. plăţi suplimentare. cheltuieli pentru remunerarea muncii personalului managerial. Cheltuielile administrative includ: 1. pentru remunerarea muncii 3. cost mediu 3. evaluarea nivelului eficienţei şi fundamentarea pol. energie. cheltuieli aferente realizării cifrei de afaceri. cost global 2. etc. defalcări în organele de asigurare socială şi medicale. combustibil. Costul de producţie este compus din: 1. 3. cheltuielile directe pentru remunerarea muncii. subvenţii. variabile 4. b) plata dobînzii pentru credite bancare pe TS. mărfuri şi servicii. cost marginal 2 . Cheltuielile periodice includ: a) cheltuieli comerciale b) cheltuieli generale şi administrative c) alte cheltuieli operaţionale Cheltuielile comerciale includ cheltuielile legate de realizarea producţiei finite. indirecte de producţie Cheltuielile totale la rîndul lor se compun din: 1. instalaţii. Costul de producţie reprezintă expresia în bani a consumului de factori de producţie necesar producerii de vînzări de bunuri şi servicii concretizaţi în cheltuieli pentru materie primă şi materiale. Cheltuielile includ toate cheltuielile şi pierderile ce se scad din venit la calculul profitului perioadei de gestiune. Măsurarea riguroasă a costurilor permite: 1. alegerea celei mai bune alternative de producţie. a cheltuielilor. salarii. Întreprinderea în activitatea sa acordă un loc important în cadrul volumului de cheltuieli costului de producţie. materiale 2. întreţinere. ajutor material. constante În componenţa cheltuielilor incluse în costul producţiei se încadrează consumurile: 1. 4. cheltuieli diferenţe veniturilor din alte activităţi. 2. 2. utilaje. conducere. Alte cheltuieli operaţionale includ. cheltuieli indirecte productive şi costul producţiei vîndute. pe care le suportă agenţii economici. 3. indirecte 3. determinarea volumului optim de producţie pe TS. etc. directe 2. 2. administrare.

iar apoi se măresc. trecînd printr-un punct minim. pe TS creşte în aceeaşi măsură cum sporeşte CGV. astfel cantitatea de producţie se măreşte CMV descreşte şi invers. CMF reprezintă CGF pe produs: CMF = CGF / Q CMV este o mărime variabilă care este determinată de variaţia volumului de producţie. energie etc. fiindu-i inferior. dobînzi. a) CMT = CGT / Q. El poate fi privit structural pe TS şi divizat în : • cost global fix • cost variabil Costul global fix (CGF) reflectă acele cheltuieli ale întreprinderii care pe TS sunt relativ independente de volumul producţiei obţinute. salariul personalului administrativ 4. CMV = CGV / Q CMV se micşorează atunci cînd volumul producţiei creşte accentuat faţă de sporirea CGV. CMT este costul global total pe unitate de produs. .CMT creşte atunci CM creşte mai accentuat. Creşterile CGT şi CGV cînd sporeşte volumul producţiei sunt egale.CMT este descrescător atunci cînd CM se micşorează mai accelerat.În punctul său minim CMT = CM Astfel CM trage după sine în sensul creşterii sau descreşterii CMT. cheltuieli de întreţinere 5. materiale. etc. El include: 1. CGT = CGV + CGF Variaţia CGT este determinată pe TS numai de evoluţia CGV. CGV determină variaţia CGT.Cost global reprezintă ansamblul cheltuielilor necesare unui volum de producţie dat. CMT se află în dependenţă de costul marginal: . Costul global variabil CGB reprezintă acele cheltuieli ale întreprinderii care se modifică în funcţie de volumul producţiei ce se reflectă prin relaţia: CGV = f(Q) Se înscriu în această categorie de cost cheltuielile cu materia primă. (CGT . Aceste cheltuieli nu sunt afectate de variaţia volumului producţiei.CGV) constă în faptul că în timp ce CGV porneşte în mod necesar de la zero dacă producţia este zero CGT constituie suma dintre CGV şi CGF. chirii 3. În cazul în care volumul producţiei se schimbă CGF nu afectează variaţia CGT şi nici costul marginal (CM). descreştere şi chiar nivelul zero. 3 . b) CMT = CMF + CMV. adică creştere. se disting: • costul mediu fix (CMF) • costul mediu variabil (CMV) • costul mediu total (CMT) Costurile medii în mişcarea lor încep prin descreştere cînd creşte productivitatea. CGV se măreşte odată cu creşterea producţiei şi este egal cu zero cînd nivelul producţiei este zero. fiindu-i superior. combustibil. amortizarea capitalului fix 2. . Mărimea CGT este determinată de: 1) consumul tehnologic 2) volumul producţiei 3) nivelul preţurilor de procurare Costul mediu sau unitar exprimă costurile pe unitate de produs sau rezultatul corespunzător structurii şi nivelului de abordare ale CG.

este un indicator sintetic de apreciere a eficienţei activităţii economice. etc. iar unei productivităţi triple – un CT triplu. adică unei productivităţi duble îi corespunde un cost tot dublu. • amenzile şi penalităţile. Cmg = CMTşi constituie atunci cînd la un nivel dat al preţului factor de producţie. de repartizare şi de impunere fiscală 4. adică stimulează mărirea ofertei atunci cînd fiecare unitate suplimentară de produs necesită un spor de cost cît mai mic precum şi în cazul cînd sporul de producţie măreşte mai mult venitul ca costul. deoarece pe TS variaţia ΔCV: Cmg=ΔCV/ΔQ Astfel Cmg este întotdeauna egal CVmg în cazul în care ΔQ=1. stimulează iniţiativa şi acceptarea riscului din partea celora care au drept scop obţinerea unui profit. Profit brut = Preţ de vînzare – TVA. Întreprinderile stabilesc profitul pe produs. constituirii fondurilor pentru autofinanţare şi cointeresării salariaţilor.Costul marginal exprimă sporul de cost total (ΔCT) necesar pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de produs. iar în unele cazuri din supraprofit sau profit de monopol. Profitul trebuie să stimuleze agenţii economici în realizarea programului de producţie. • venituri financiare. este un instrument de control asupra modului de realizare.Cmg= ΔCT respectiv egal cu ΔCV.Cmg este dependent de volumul poducţiei şi stă la baza deciziilor privind oferta de bunuri şi servicii. Efectul marginal este sinonim cu efectul suplimentar: CM = ΔCT / ΔQ. Căile de sporire a profitului sunt: 4 . • surplusurile de la inventariere. Dinamica Cmg influenţează evoluţia CM pe TL.Costul producţiei Profitul rezultat din activitatea de bază şi din alte activităţi poate fi influenţată de: • dividendele şi dobînzile încasate din cumpărarea acţiunilor şi obligaţiilor a altor agenţi economici. CM măsoară variaţia CT pentru o variaţie infinit de mică a cantităţii de produs. • anularea unor comenzi. Profitul şi rentabilitatea întreprinderii Profitul reprezintă rezultatul pozitiv al unui agent economic şi poate fi de mai multe feluri: • profit pînă la impozitare • profit brut • profit net Profitul are destinaţia de a determina necesitatea remunerării capitalului propriu. îmbunătăţirea calităţii şi diversificarea sortimentului. adică costul sporeşte proporţional cu producţia. • micşorarea datoriilor. pe întreprinderi. În cazul lipsei de concurenţă unele întreprinderi obţin supraprofit sau profit suplimentar. este un mijloc de cointeresare a agenţilor economici 3. Profitul unui agent economic este format din profit normal sau ordinar. 2. El ghidează sau orientează acţiunile întreprinzătoare. 3. • vînzarea ambalajelor şi a altor active nemateriale. Profitul îndeplineşte următoarele funcţii: 1. • pierderi din calamităţile naturale. Profitul şi rata profitului (sau rata rentabilităţii) reflectă capacitatea întreprinderii de a produce profit net peste cheltuielile efectuate. pe grupe de produse. Profitul normal sau ordinar este acel care e realizat în condiţiile de concurenţă.fiice sau pe alte elemente.financiară a întreprinderii. ceea ce nu reflectă real situaţia economico.

profitul brut care reprezintă diferenţa dintre valoarea adăugată şi cheltuielile de personal. Vînzările înregistrate după acest moment pînă la un anumit nivel de capacitate vor produce profit. Rentabilitatea se măsoară prin raportul dintre rezultatele şi mijloacele utilizate pentru obţinerea lor. autofinanţarea = marja brută de autofinanţare – Σ totală a dividendelor distribuite acţionarilor. 2. • de modernizare a utilajului. Indicatorii economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare ale întreprinderii Principalele rezultate financiare sunt: 1. • de reechipare tehnică. Pragul rentabilităţii se determină în dependenţă de consumurile constante şi nivelul vînzărilor. • se plătesc dobânzi aferente acestor datorii. reducerea costului producţiei fără a afecta calitatea producţiei 2. Acest indicator permite de a efectua o comparaţie între întreprinderi deoarece se elimină influenţa impozitului şi a stării financiare. Repartizarea profitului net Profitul se determină prin diferenţa dintre profitul pînă la impozitare şi cheltuielile privind impozitul pe venit. Pragul de rentabilitate este acel punct în care veniturile obţinute sunt egale cu cheltuielile efectuate. adică profitul este zero. adică în cazul cînd creşte preţul de vînzare creşte profitul şi respectiv poate creşte volumul producţiei 3. mai jos de acest nivel vor fi pierderi. • se măreşte volumul activelor curente. Acest indicator corespunde surplusului monetar maxim pe care l-ar putea utiliza în cazul cînd nu va distribui dividende. 4. desfacere şi comercializare. • de construcţii şi reparare a noilor întreprinderi. 3. Rentabilitatea este capacitatea unui agent economic de a obţine profit şi reprezintă diferenţa dintre încasările obţinute şi cheltuielile de fabricaţie. de relaţiile cu mediul extern şi de atitudinea de a se adapta la cerinţele pieţii. capacitatea de autofinanţare sau marja brută de autofinanţare. 5. coordonarea nivelului preţului de vînzare. • lucrări de organizare a producţiei. Din contul fondului de acumulare se finanţează: • lucrări de creare şi de utilizare a tehnicii noi. Rentabilitatea poate fi apreciată sub aspect absolut şi sub aspect relativ. îmbunătăţirea calităţii producţiei şi serviciilor Cu cât profitul obţinut este mai mare cu atât este mai ridicat nivelul rentabilităţii. Profitul net rămas la întreprindere se utilizează conform statutului şi conform prevederilor lui privind acumulările şi consumurile. 4.1. Rezultatele pot fi reflectate contabil. indicatori economico – financiari de apreciere a rezultatelor financiare – rentabilitatea. • se achită datoriile pe termen lung. Nivelul rentabilităţii depinde de activitatea internă a agenţilor economici. care exprimă eficienţa activităţii economice Pragul rentabilităţii defineşte momentul cînd veniturile din vînzări sunt egale cu costurile acestora şi profitul este egal cu zero. economic şi financiar. profitul net = profit brut – impozite Acest rezultat nu ţine cont de mijloacele de finanţare şi este mai des utilizat în cazul evaluării proiectelor de investiţii. 5 . creşterea volumului producţiei comercializate şi a serviciilor prestate 4. Pragul rentabilităţii se determină în cazurile cînd este necesar de efectuat o planificare a activităţii.

De asemenea din contul beneficiului net se plătesc diferite amenzi.• se investesc noi mijloace în crearea unor întreprinderi – fiice. • se acoperă unele cheltuieli şi consumuri. Fondul de consum este destinat pentru a îndestula necesităţile economice şi pentru a acoperi cheltuielile operaţionale a obiectivelor social-culturale. 6 . pentru finanţarea construcţiei obiectivelor cu destinaţie neproductivă. pentru finanţarea unor măsuri culturale şi ajutoarelor materiale şi adausurilor la pensii. penalităţi şi se acoperă alte necesităţi (de exemplu de binefacere).