MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI TINERETULUI AL REPUBLICII MOLDOVA UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT Catedra sporturi nautice şi turism

MODALITĂŢILE DE VALORIFICARE A TURISMULUI ÎN PLAN TERITORIAL

ştiinţific: Alexandru,

Conduc ător Balcescu doctor în

economie Au tor: Balann Diana, studenta An. III, gr. 305 F+T

IASI 2010 CUPRINS Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ................3 I.Analiza literaturii de specialitate privind modalităţile de valorificare a turismului în plan teritorial. 1.1. Potenţialul turistic al Republicii Moldova în teritoriu . . . . . . . . . . 10 1.2 Principiile de gestionare a zonelor turistice din teritoriu. . . . . . . . 16 1.3. Amenajarea turistică în plan teritorial II. Metodele şi organizarea cercetării. 2.1. Metodele de cercetare . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 23 2.2. Organizarea cercet ării . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 24 III. teritorial 3.1. Resurse turistice existente în Republica Moldova . . . . . . . . . . . . . 26 3.2. Infrastructura turistică din teritoriu. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 35 3.3. Oportunit ăţi de valorificare a resurselor turistice în Modalităţi de valorificare a turismului оn plan

economia naţională

.................................

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 43 3.4. Strategii de dezvoltare a turismului în plan teritorial . . . . . . . . . . . 50

Concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 68 Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 70

INTRODUCERE Actualitatea temei. turistice Modalităţile de valorificare a resurselor

în ţările europene există odată cu apariţia primelor

elemente ale industriei turistice, dar aspectele teoretice au fost dezvoltate mai puţin. Totodată, majoritatea publicaţiilor în domeniu tratează foarte neunivoc problemele legate de organizarea şi conducerea sectorului, şi implicit a unităţilor de deservire a turiştilor, fapt care doar sporeşte interesul şi importanţa practică a acestei probleme. Acest lucru devine cu atît mai imperios, cu cît lansarea industriei turistice moldoveneşti pe piaţa turistică internaţională se efectuiază în condiţii dure de concurenţă cu oferte

turistice ale ţărilor, care activează în aceste condiţii 30-50 de ani. Turismul cu destinaţie în localităţile săteşti, datorită interesului crescând din partea turişti1or, devine o afacere profitabilă (cca. 190 mii unităţi de cazare în mediul rural din Europa). Această afirmaţie este valabilă şi pentru Republica Moldova. La noi în ţară în perioada URSS majoritatea locurilor de cazare erau concentrate în mediul rural (în taberele de odihnă situate în pădurile pe teritoriul satelor funcţionau cca. 500 de unităţi cu aproximativ 130 mii de locuri de cazare), unde erau peste 100 de hoteluri mici, majoritatea edificiilor fiind actualmente privatizate şi scoase din circuitul turistic. Anual republica pe filiera sindicatelor era vizitată de peste 2 mln. turişti, o mare parte din care aveau drept loc de destinaţie locurile de odihnă (cele mai vizitate: Ivancea, Hîrjauca, Holercani, Vadul lui Vodă, Vatra, Cubolta). Domeniul turismului în general şi în special turismului rural este unul prioritar pentru dezvoltarea social-economică, fapt confirmat şi de Programul naţional „Satul moldovenesc” . Turismul şi industria serviciilor conexe constituie cca. 1% din PIB-ul naţional, însă această ramură poate diversifica substanţial economia localităţilor rurale, inclusiv prin crearea de noi locuri de munc ă. În prezent în Republica Moldova fluxul turiştilor străini a scăzut substanţial până la nivelul de 100-150 mii de persoane anual, dintre care doar cca. 20 de mii vin prin filiera agenţiilor de turism naţionale, iar restul vin individual motivaţi de imaginea creată de Moldova în perioada sovietică, la rude şi prieteni sau datorită întreţinerii relaţiilor de afaceri cu partenerii autohtoni. Însă destinaţiile rurale rămân dintre cele mai solicitate deoarece: 1 Oferta de excursii ale agenţiilor de turism aproape în

totalitate este orientată spre localităţile săteşti atractive, frind promovată în special turiştilor străini. 2 Un număr important de cazări este realizat în perioada estivală în mediul rural. De exemplu în Vadul lui Vodă săptămânal sunt realizate cca. 30 mii de cazări la preţul de minim 3 EURO în condiţii de confort modest, destinaţia este suprasolicitată în special în week end. 3 În ultimii ani, după o creştere a micii hotelării în or. Chişinău, investiţiile sunt orientate şi spre ariile rurale: cîteva pensiuni agroturistice în zona Orheiului Vechi, reutilarea unei tabere de vară în vilă turistică în s. Albota, construcţia unui hotel rural în satul Lalova, satul de vacanţă din Hârtop ş.a. Investiţiile direcţionate în construcţia micilor hotele în mediul rural sunt practic cu 3040% mai mici decît în or. Chişinău, datorită preţului mai mic Deşi, al terenurilor, materialelor este de construcţie mediatizat ă, şi iar remunenării resurselor de muncă. dezvoltarea turismului intens antreprenorii apreciază această ca una din oportunităţile de dezvoltare şi diversficare a afacerilor, trebuie de remarcat că nu sunt nici pe departe valorificate eficient toate oportunităţile de care dispune Republica Moldova. Pentru impulsionarea acestui domeniu este necesar de valorificat la maximum resursele disponibile pentru atragerea şi deservirea unui număr tot mai mare de turişti din ţară şi de peste hotare. Ori starea avansat ă de degradare a acestora, precum şi declinul continuu în ramură, constituie argumente clare în favoarea actualităţii problemei elaborării unui fundament teoretic şi aplicativ

pentru modalităţile de valorificare a resurselor turistice în Republica Moldova. Scopu1 lucrării constă în fundamentarea şi elaborarea bazelor teoretice şi metodice pentru evidenţierea şi valorificarea resurselor turistice din teritoriu, a potenţialului de creştere a ramurii. Reieşind din scopul propus au fost formulate următoarele sarcini: 1.Analiza şi sinteza bazelor teoretice şi a metodologiei de valorificare economic ă a resurselor turistice оn plan teritorial; 2.Studierea resurselor turistice în experienţa internaţională şi în Republica Moldova precum şi evidenţierea particularităţilor specifice de studiere şi punere în valoare a potenţialului turistic în plan teritorial; 3.Analiza diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului turistic în plan teritorial. Noutatea ştiinţifică. În rezultatul cercetărilor efectuate au fost evidenţiate particularităţile punerii în valoare a resurselor turistice în plan teritorial şi am ajuns la concluzia necesităţii amenajării teritoriului în conformitate cu obiectivele turistice existente din această zonă. Ipoteza cercetării. Se presupune că amenajarea corespunzătoare a zonelor turistice va duce la apariţia a noi zone turistice, care pînă în prezent nu posedau nici un interes. Subiectul cercetării. Este reprezentat de modalit ăţile de valorificare a resurselor turistice în plan teritorial. Obiectul cerectării. Este reprezentat de analiza diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului turistic în plan teritorial.

Оnsemnătatea

teoretică.

Lucrarea

este

recomandată

managerilor companiilor turistice, publice, gestionarilor de resurse turistice, practicienilor, profesorilor şi studenţilor, precum şi tuturor celor interesaţi de problemel e relans ării turismului în plan teritorial. Оnsemnătatea practică. determinată de: 1propunerea şi argumentarea constituirii unui sistem naţional de zone turistice pe întreg teritoriul republicii; 2argumentarea metodologiei de identificare şi inventariere a potenţialului turistic în pan teritorial; 3perfecţionarea structurii de dirijare a activităţii turistice în plan teritorial. Importanţa practică a lucrării este

I. Analiza literaturii de specialitate privind modalităţile de valorificare a turismului on plan teritorial 1.1. Potenţialul turistic al Republicii Moldova în teritoriu Turismul este singura ramur ă ce diversifică economi a locală prin utilizarea non-degradantă şi valorificarea potenţialului natural şi patrimoniului istoric, cultural şi artistic. Importanţa resurselor turistice, ca factori de producţie, este justificată numai de caracterul lor original sau unic, caz în care ţara pose soare obţine uneori poziţia de „monopol” în cadrul unei anumite specializări sau destinaţii specifice. Caracterul specific pronunţat al potenţialului turistic oferă posibilitatea diferenţierii ofertei turistice a ţării în relaţia cu piaţa internaţională. Totodată, o regiune care dispune de resurse turistice importante, dar care nu posedă capital suficient, nu poate dezvolta cu mijloace financiare proprii capacităţile de producţie turistică, iar resursele sale devin astfel subutilizate. Aceasta este situaţia majorităţii ţărilor slab dezvoltate, în care se observă practica importului de capital, transferului de tehnologie şi necesitatea unei

cooperări internaţionale active. Totodată, turismul valorifIcă la maximum facilităţile oferite de infrastructura generală a unei ţări. Infrastructura în linii mari reprezintă carcasa unor sisteme ce asigură buna funcţionare a societăţii contemporane şi un trai confortabil. Infrastructura turistică reprezintă o totalitate de forme sau tipuri de construcţii necesare pentru comuni carea unei zone turistice cu alte zone, a căror existenţă este necesară înaintea execuţiei altor lucrări de investiţii turistice, dar şi în timpul desfăşurării activităţii turistice propriu zisă. Tradiţional infrastructura turistică este determinată de: reţeaua de trasee turistice, reţeaua de staţiuni turistice, sistemul de zone turistice, reţeaua de transport turistic specializat, reţeaua de plaje, reţeaua de complexe pentru deservirea turiştilor, etc. Republica Moldova este o ţară care pe parcursul ultimilor 15 ani şi -a risipit în linii mari capacitatea de creştere a potenţialului agroindustrial, iar acum e în căutare de noi oportunităţi de valorificare ecologic, a resurselor etc.) proprii poate pentru eficient relansarea diversifica economiei economiile naţionale. În acest context turismul prin diversele sale forme (rural, balnear, localităţilor, în special celor defavorizate din mediul rural sau oraşele mici. Mediul rural sau mai recent spaţiul rural este prezentat în literatura de specialitate ca o zonă interioară unei ţări ce include satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate preponderent pentru: agricultură, silvicultură, acvacultură, pescuit; activităţi economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii, etc.); zone neurbane şi de distracţii

amenajate (sau rezervaţiile naturale); alte utilizări, în afara celor de locuit. Localităţile rurale din majoritatea statelor Europene în ultimul timp îşi valorifică intens dimensiunea turistică a spaţiului natural şi socio-uman în care sunt amplasate. Potenţialul de atracţie de care dispun transfonnă mediul rural şi îl face la fel de solicitat pe piaţa turistică ca şi destinaţiile urbane. Astfel comunităţile săteşti în general antreprenorii locali în particular exploateaz ă toate resursele de care dispun pentru transformarea localităţilor în destinaţii turistice atractive, iar afacerile turistice rurale profitabile. Numărul de vizitatori în cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4 mii în anul 1995 până la 75,9 mii în anul 2004, iar ponderea lor în totalul vizitatorilor s-a majorat până la cca.40%. O tipologie unică a diversităţii resurselor capabile să motiveze circulaţia turistică în mediul rural nu există, însă se remarcă câteva principii comune fiecărei interpretări: potenţialul turistic este identificat cu resursele turistice sau oferta turistică (potenţială sau reală) a unei destinaţii; potenţialul turistic încadrează în sine de regulă două mari categorii de resurse - naturale şi antropice; potenţialul turistic este un factor de producţi e în activitatea economică; potenţia1ul turistic оmpreună cu infrastructura turistică şi baza materială a întrepinderilor turistice constituie patrimoniul turistic al unei zone turistice sau ţări. Resursele turistice, оmpreună cu baza telmico-materială, infrastructura turistică şi bunurile destinate consumului turistic, toate constituie patrimoniul turistic al ţării. Legea turismului din Republica Moldova (2000) defineşte resursele sau potenţialul turistic drept componente ale mediului natural şi antropic, care, prin calităţile şi specificul său, sunt recunoscute, înscrise şi valorificate

prin turism, în măsura în care nu sunt supuse unui regim de protecţie integral ă. Resursele turistice sunt: substanţe minerale şi alţi factori; naturale - elemente monumente geomorfologice, de climă, de floră şi de faună, peisaje, zăcăminte de antropice arheologice, situri arheologice, monumente, ansambluri şi rezerva ţii de arhitectură, monumente şi ansambluri memoriale, monumente tehnice şi de artă, muzee, elemente de folclor şi artă populară etc. Zona turistică reprezintă teritoriul care cuprinde obiective turistice şi constituie o atracţie permanentă pentru turişti. Delimitarea zonelor turistice se face pe baza caracteristicilor comune ale unor elemente turistice sau după criteriul geografic. Obiectivele turistice, la rândul lor, sunt atracţii turistice ale unor destinaţii, care constituie de regulă motivaţia deplasării turiştilor. Organizaţia Mondială a Turismului (OMT), în baza Agendei 21 aprobată la Samitul Mondial privind Dezvoltarea Durabilă (Rio de Janeiro, 1992), a formulat conceptul turismului durabil, care trebuie să satisfacă atât necesităţile actuale ale turiştilor, cât şi ale regiunilor de primire, totodată protejând şi sporind oportunităţile pentru viitor. Astfel, managementul tuturor resurselor turistice se va efectua într-un mod care ar permite să fie satisfăcute necesităţile economice, sociale şi estetice, menţinându-se integritatea culturală, procesele ecologice esenţiale, diversitatea biologică şi sistemele de suport ale vieţii. În strategia naţională de dezvoltare a turismului sunt promovate următoarele aspecte ale turismului durabil: durabilitatea ecologică, care garantează o dezvoltare adecvată în condiţii de respectare a diversităţii biologice şi a resurselor biologice; durabilitatea socială şi culturală, care contribuie la dezvoltarea şi protejarea valorilor culturale; durabilitatea

economică, ce garantează o dezvoltare a societăţii în condiţiile de gestiune adecvată a resurselor cu obţinerea unor efecte economice atât pentru prezent, cât şi pentru viitor. În cadrul descrierii resurselor turistice este recomandată terminologia acceptată de comunitatea internaţională (UNESCO, „Convenţia pentru Protejarea Patrimoniului Cultural şi Natural al Omenirii”, 16.XI.1972), precum şi de legislaţia naţională (de turism, protecţia naturii şi patrimoniului cultural). Astfel, potrivit Convenţiei UNESCO: Patrimoniu natural sunt considerate: formaţiuni ale naturii, care sunt alcătuite din forme de expresie ftzică şi biologică, ce din motive estetice sau ştiinţifice constituie o valoare universală deosebită; formaţiuni geologice sau arealuri ftzico-geograftce exact delimitate, care formează spaţiu de viaţă pentru specii de plante şi animale, care din motive ştiinţiftce şi datorită stării de conservare sunt de o valoare universal ă; situri naturale sau teritorii exact delimitate care din motive ştiinţifice sau datorate stării nealterate cu o valoare estetică şi peisagistică remarcabile, sunt de o valoare universală. De remarcat că, valoarea universală deosebită este argumentată prin motive ştiinţifice, gradul de conservare, motive estetice. Patrimoniu cultural sunt considerate: monumente: opere ale arhitecturii, plasticii şi pictura monumentelor, obiecte sau resturi arheologice, inscripţii, peşteri sau forme de expresie legate, care din motive istorice, artistice sau ştiinţifice sunt de o valoare universal ă; ansambluri: grupe de clădiri singulare sau legate între ele care datorită arhitecturii lor, a unităţii sau a poziţiei lor în cadrul peisajului sunt din motive istorice, artistice sau ştiinţiftce de o

valoare universală; lăcaşuri: opere făurite de mâinile oamenilor sau opere comune ale omului şi ale naturii, precum şi regiuni incluzând lăcaşurile arheologice care din motive istorice, estetice, etnologice sau antropologice suntt de o deosebit ă valoare universală. Valoarea universală deosebită este argumentată prin motive istorice, artistice, ştiinţiftce, estetice, etnologice, antropologice. Legislaţia naţională determină că, patrimoniul turistic constituie factorul fiundamenta1 ce se află la baza ofertei turistice şi este format din bunuri proprietate, publică şi protejată în condiţiile legii. Evidenţa (prin înscrierea în Registrul turismului), atestarea şi monitorizarea obiectelor patrimoniului turistic se efectuiază de către autoritatea naţională de turism, care elaborează criteriile de atestare a acestor obiecte şi direcţiile de valorificare - dezvoltare a patrimoniului turistic. Proprietarul sau administratorul legal al obiectului în baza certificatului de patrimoniu turistic are dreptul la exploatarea turistică a obiectului şi să-l protejeze. Dezvoltarea obiectelor patrimoniului turistic se asigură prin amenajarea turistică teritorială în conformitate de către cu documentaţia de urbanism de turism şi în amenajare a teritoriului. Activitatea de turism în teritoriu se reglementează autoritatea naţională colaborare cu autorităţile publice locale, care pot crea servicii de specialitate. Acestea inventariază principalele resurse turistice, contribuie la protecţia şi conservarea lor prin respectarea normelor de punere оn valoare, creează condiţii favorabile pentru activitatea agenţilor economici de turism în teritoriu, contribuie la dezvoltarea diferitor forme de turism, delimitează şi autorizează teritoriile pentru odihnă şi agrement, antrenează populaţia locală în activitatea de private, valorificată şi

turism, etc. Evaluarea şi monitoringul resurselor turistice este un complex de măsuri menite să efectueze un control periodic în spaţiu şi timp a unui sistem bine delimitat de obiective de interes turistic. În linii mari acest complex de măsuri presupune: - Delimitarea în spaţiu a obiectivelor de interes turistic pentru monitorizare; - Gruparea acestor obiective după principiul geografic sau caracteristici comune în anumite zone turistice clar delimitate de alte zone; - Aplicarea unui regim de conservare (stabilit prin lege sau hotărâri ale administraţiei publice locale) cu măsuri de protecţie specifice fiecărui tip de resurse turistice; - Sporirea valorii obiectivelor incluse în zonele turistice prin programe şi studii ştiinţifice (istorice, artistice, estetice, ecologice, biologice etc.) şi măsuri de promovare activă; - Sporirea funcţionalităţii pentru activităţile de turism prin: delimitarea în fiecare zonă turistică a suprafeţelor interzise pentru vizite, suprafeţelor pentru agrement, locuri pentru construcţii uşoare şi capitale, trasee locale, inclusiv dotări pentru turismul neorganizat etc; certificarea obiectivelor din patrimoniul turistic şi promovarea acestora în zonă şi peste hotarele ei; includerea zonelor turistice în circuite internaţionale. - Crearea unei baze de date a patrimoniului turistic existent în ţară care trebuie să se caracterizeze prin eficienţă şi accesibilitate; - Crearea centrelor de informare turistică în zonele turistice, prin care să se realizeze programele de selectare, analiză primară şi transmitere spre stocare a informaţiilor necesare monitorizării

eficiente a resurselor turistice; În managementul turistic resursele turistice pot fi precăutate ca factor de producţie. Clasicul economiei politice Michel Didier (2001) specifică, că oricare ar fi sectorul de activitate, pentru a produce trebuie folosiţi factori de producţie: materii fabricate de alte întreprinderi, capital fix, muncă şi factori naturali. Îmbinarea armonioasă a mediului natural cu cel istoric este un lucru important pentru dezvoltarea durabilă a ţării - un principiu de bază al Convenţiei peisajul privind Peisajul fi European o resursă (Florenţa, 2000). Astfel, natural poate economică importantă,

contribuind la sporirea interesului pentru cultura şi mediul rural al ţării şi atragerea turiştilor, dar pe de altă parte, el este un factor important al calităţii vieţii oamenilor. Ca şi pentru alte domenii, în turism resursele economice (sau productive) reprezintă ansamblul mijloacelor disponibile şi susceptibile de a fi valorificate în prestarea de servicii turiştilor şi producerea de bunuri necesare acestora în timpul călătoriei (echipament, suvenire, hărţi etc.). Astfel resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică a întreprinderilor turistice, apar ca fluxuri sub formă de servicii ale factorilor de producţie. Mulţi autori contemporani identifică resursele economice cu factorii de producţie, alţii, însă, consideră că pentru asemenea suprapunere sunt necesare instituţii economice şi juridice de un anume fel. Pe exemplul sectorului turistic acestea sunt: hoteluri, agenţii de turism, pensiuni rurale, restaurante, firme producătoare de echipament turistic şi suvenire, sanatorii ş.a. Resursele turistice de care dispune o ţară pentru a produce, cu

scopul de a acoperi un consum specific de mărfuri şi servicii, poartă denumirea de factori, iar dimensiunea lor relativ ă dă măsura antrenării ţării în turismul mondial. Resursele sau dotările factoriale caracteristice turismului sunt: potenţialul natural, patrimoniul istoric, artistic, cultural, resursele de muncă, resursele de capital şi infrastructura. Factorii implicaţi în activitatea economică a întreprinderilor din industria turistică în etapa contemporană şi structura lor sunt foarte diverşi. Aceştea provin din redimensionarea factorilor primari (munca, pentru că turismul este o mare industrie angajatoare de forţă de muncă, şi natura, care oferă destinaţiilor turistice terenurile necesare cu atracţii naturale sau antropice), derivaţi (capitalul, care în turism ia formă nu numai a banilor, ci şi a diferitor bunuri puse la dispoziţia antreprenorilor pentru a satisface exigenţele unui produs turistic complex). De rând cu aceştea sunt valorificaţi şi alţi factori, cum ar fi: informaţia (care în turism serveşte nu numai ca bază pentru fundamentarea deciziilor comportamentului economic, ci şi ca motivator a cunoaşterii lumii prin intennediul călătoriilor), precum şi capacităţile de întreprinzător (pentru că în activităţile de intermediere, cum sunt cele turistice, sunt necesare abilităţi specifice şi cunoştinţe profunde). 1.2. Principiile de gestionare a zonelor turistice din teritoriu Zona turistică reprezintă un teritoriu caracterizat printr-o concentrare de resurse turistice de valoare recunoscută şi care poate fi delimitat distinct ca ofertă, oxganizare şi protecţie turistică. Pe teritoriul acestora sunt amplasate puncte, staţiuni sau localităţi

turistice. Zonele turistice constituie, de regulă, carcasa sistemului naţional de amenajare turistică a teritoriului. Necesitatea zonării turistice s-a dovedit imperioasă, deoarece este considerată un instrument util în orientarea eforturilor de investiţii şi stimulării unui raport echilibrat între eficienţa economică, efectele sociale şi protecţia mediului în unele teritorii. Unităţi teritoriale subordonate ei sunt subzonele turistice, centrele turistice, localităţile turistice şi punctele turistice. O dezvoltare complexă a zonelor turistice, cu efecte economice şi sociale optime, este posibilă în viziunea noastră numai printr-o abordare sistemică. Această abordare a dezvoltării turismului are avantajul de a fi realistă, deoarece leagă factorii cererii ca determinanţi pentru factorii ofertei, stabileşte nivelul creşterii absorbţiei turistice şi pragul maxim de dezvoltare a ofertei, reprezintă sistemului. În cadrul strategiilor naţionale şi locale de amenajare turistică a teritoriului se ţine cont de mai mulţi factori: 1resursele turistice şi gradul lor de valorificare; 2resursele materiale, umane şi financiare aferente turismului; 3obiectivele politice şi economice pe termen scurt, mediu şi lung; 4realizările din activitatea turistică în ce priveşte structurile de primire, circulaţia turistică şi rezultatele economico-sociale. Obiectivele generale de sistematizare a teritoriului rezidă din necesităţile vitale ale unei ţări - valorificarea optimă a resurselor naturale, economice şi umane; organizarea spaţiului; organizarea reţelei de aşezări; creşterea nivelului ,de trai al populaţiei; dirijarea investiţiilor; echiparea cu infrastructură a teritoriului, etc. concis fiecare interacţiune dintre componentele

Obiectivele principale ale strategiilor de amenajare turistică sunt:  valorificarea superioară a potenţialului turistic;  diminuarea sezonalităţii prin echiparea teritoriului cu dotări exploatabile pe parcursul întregului an;  atragerea a unui număr sporit de turişti interni şi străini;  lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor;  sporirea eficienţei economice şi sociale a activităţii de turism;  dezvoltarea tuturor formelor de turism în teritoriul amenajat;  păstrarea şi conservarea mediului înconjurător şi a obiectivelor turistice. Astfel organizarea zonelor turistice şi a subunităţilor spaţiale se face într-o viziune sistemic ă, în care elementele componente ale sistemului turistic se integrează ansamblului reţelei de localităţi. Cooperarea localităţi se dintre componentele perma nentizează prin sistemui turistic şi celelalte obiective construirea unor

economice, social-culturale, lucrări tebnico-edilitare ş.a., în scopul asigurării unei eficienţe economice şi sociale ridicate a investiţiilor, la ea şi asigurarea unor proporţii juste, corespunzătoare resurselor turistice, în dezvoltarea amenaj ărilor turistice, astfel încât acestea să nu producă o degradare, a unor dezvoltări excesive a suprafeţelor ocupate de construcţii. În practica internaţională de amenajare turistică a teritoriului sau evidenţiat următoarelele principii: integrarea annonioasă a condiţiilor naturale cu elementele arhitecturii locale cu suprafeţele construite în zona turistică; zona turistică un sistem multifuncţional şi transformabil care să permită dezvoltări şi adaptări la cerinţele pieţei turistice; realizarea serviciilor turistice (cazare, alimentare,

transport) şi a celor suplimentare care pun accentul reereativ; asigurarea rentabilităţii economice şi sociale directe a spaţiilor amenajate pentru turism ca soluţie de dezvoltare în profil. De regulă, în ţările Europene, zonele turistice sunt desemnate şi create la iniţiativa autorităţilor publice locale sau persoanelor fizice şi juridice din teritoriu, susţinute de autorităţile naţionale în domeniul turismului. Intenţia este documentată printr-un studiu de fundamentare a oportunităţii, proiectul zonei şi efectele economice, sociale şi de mediu ale activităţii în cadrul zonei turistice. Unul din criteriile esenţiale pentru constituire este ponderea antreprenoriatului turistic, care trebuie să fie o activitate economică de bază sau importantă în teritoriu. După procedurile de avizare (autorităţile naţionale de turism, urbanism, mediu) şi confmnare (în dependenţă de caz: decizia Consiliului local, hotărâre de Guvem sau decizia Parlamentului) din zona turistică turistică se constituie şi devine pentru prioritate în strategii şi planuri de dezvoltare economică, iar antreprenorii industria sunt încurajaţi dezvoltarea afacerilor în perimetrul zonei. Astfel, zonarea turistică este concepută şi realizată ca un instrument fundamental al amenajării turistice. Aceasta presupune o dirijare a fluxului turistic, realizarea unei scheme variate mijloace de comunicare în jurul unor zone de amplasamente de cazare, care se suprapun cвt mai perfect peste potenţialul recreativ al unei zone. Reţeaua de zone turistice se amplasează astfel, încât centrele de emisie turistică şi principalele căi de acces să stimuleze fluxuri turistice permanente şi să le dirijeze conştient. În practica universal ă există o varietate de soluţii şi modele generale sau particularizate de amenajări turistice. Acestea sunt

cauzate de cadrul natural existent (peisaj, forme de relief, climă, vegetaţie) şi de spaţiul geografic (rural, periurban, de litoral, montan). Structura unei zone turistice rezidă din suprafaţa posibilă pentru amenajare şi de normele convenţionale recomandabile pentru anumite specializări. Se disting două modele de amenajare turistică şi o gamă variată de soluţii intermediare: 1modelul dotărilor izolate cu construcţii exclusiv turistice; 2modelul urbanizării sau microurbanizării, când dotările turistice sunt amplasate în imediata apropiere a unui centru locuit. Studiul de fundamentare a dezvoltării unei zone turistice în mod obligatoriu conţine o analiză diagnostică a următorilor factori: • aşezarea geografică, accesibilitate, căi de acces, mijloace de transport, legături cu alte localităţi şi regiuni; • condiţii de relief, întinderi de apă, monumente ale naturii, arii naturale; • condiţii climaterice, principalii indicatori meteorologici, sezonalitate, frecvenţa zilelor însorite; • valoarea terapeutică a unor elemente naturale (ape şi nămoluri minerale, bioclimat specific); • patrimoniul istoric şi cultural, monumente de artă şi arhitectură, etnografie etc; • condiţii demografice (număr, structura şi dinamica populaţiei, forţa de muncă, migraţii etc.); • condiţii social-economice şi impactul lor asupra activităţii de turism; • condiţii politice şi conjuncturale;

• calitatea şi protecţia mediului. Mai mulţi specialişti în turism precum Miron V (2004), Bran F (1998), Neacşu N (2002) delimitează următoarele etape de creare a zonelor turistice: inventarierea patrimoniului turistic existent; analiza şi stabilirea formei de turism dominante ce conferă o specializare a zonei; ierarhizarea zonelor turistice în funcţie de importanţa elementelor (locală, regională, internaţională); delimitarea şi instituţionalizarea zonelor turistice. Astfel industria turistică este asemănătoare cu industria grea. Todată sectorul turistic este unul ce utilizează multă forţă de muncă care nu poate adapta rapid la fluctuaţiile cererii. Datorită priorităţii turismului faţă de alte sectoare ale economiilor ţărilor, susţinerea dezvoltării din partea guvernelor poate fi diversă: de la promovarea activă a imaginii unor destinaţii turistice până la scutiri considerabile de impozite pentru operaţiunile de turism. În majoritatea ţărilor o industrie turistică dezvoltată, chiar dacă aparţine în totalitate sectorului privat susţine atragerea şi dezvoltarea investiţiilor în turism prin: credite, subvenţii, reduceri de dobânzi, avantaje fiscale, etc. Aceste implicaţii ale statului nu schimbă cu nimic modalităţile de finanţare a instituţiilor din industria turismului, ci doar repartizarea acestora. Însă guvernele şi autorităţile publice locale în practica mondială au suficiente instrumente de dezvoltare prioritară a zonelor turistice prin: încurajarea antreprenoriatului şi fluxului de investiţii pentru turism. Formele de ajutor din partea autorităţilor publice acordate investitorilor în zonele de interes turistic în experienţa internaţională se

sunt: . a) reducerea cheltuielilor la investiţii sau acordarea directă de: subvenţii în capital, оmprumut cu dobвndă redusă, subvenţii de bonificaţie a dobânzii (guvernul plăteşte diferenţa dintre dobânda băncii comerciale şi dobânda fIxată de guvern), scutiri de taxe şi TVA la importurile ce formeaz ă aportul la capitalul, social, arenda sau vinderea la preţuri reduse a terenurilor, scutirea de la plata taxelor vamale a importurilor de echipament tehnologic, dobвndirea de drepturi . b) reducerea cheltuielilor de exploatare, prin: reducerea rezervelor de amortizare pentru accelerarea acesteia, exonerarea fiscală, deducerea din profitul impozabil a amortizării sau a cotei de 20% din preţul de achiziţionare a echipamentelor, tehnologice, detaxarea echipamentelor, posibilitatea importării pierderilor pe seama exerciţiilor financiare, conversia în valută a drepturilor şi transferarea lor în ţara de origine a investitorilor, deducerea cheltuielilor de reclamă şi publicitate, posibilitatea angajării de cetăţeni străini în condiţiile legislaţiei în vigoare, aco rdarea de alocaţii pentru calificarea forţei de muncă. c) garanţii pentru investiţii, în special celor străine prin: tratament egal şi echitabil indiferent de naţionalitate/cetăţenie, posibilitatea realizării investiţiei în orice domeniu şi оn orice formă, garanţii împotriva naţionalizării, exproprierii sau măsurilor cu caracter similar, garanţii pentru repatrierea capitalului şi profItului, garanţii de stat a оmprumuturilor acordate investitorilor, inclusiv acordate de băncile comercia1e, garanţia menţinerii facilităţilor contractate pe timp de cel puţin 5 ani. d) alte: investiţii în imagine, inclusiv a destinaţiei turistice, asistenţă în parcurgerea formalităţilor administrative, dreptul de a

alege instanţele judecătoreşti sau arbitrale pentru soluţionarea litigiilor, mecanisme stimulative pentru investiţii oferite de autorităţile publice locale, instituţii de оncurajare şi dezvoltare a investiţiilor şi parteneriatelor publice-private. În acelaşi timp, pentru investiţiile cu impact major în zonele turistice sunt negociate facilităţi speciale. Impactul major este determinat de următorii indicatori: valoarea investiţiei eşalonate pentru o perioadă de maxim 5 ani, valoarea capitalului social la constituire, valoarea investiţiei în primul an de activitate, valoarea investiţiilor într-un domeniu prioritar, valoarea investiţiei realizate în zone defavorizate şi cu un nivel de peste 10% şomaj, majorarea substanţială a capitalului social într-o perioadă scurtă de timp, crearea de locuri de muncă într-o perioadă stabilită de timp, preţul de achiziţie a acţiunilor, realizarea cel puţin a 50% din cifra de afaceri pe pieţele externe sau către turişti străini, investiţiile pentru protecţia mediului în primii mi de activitate suplimentar faţă de valoarea investiţiei iniţiale, etc. Totodată, în tările Europene cu o industrie turistică dezvoltată în teritoriu sunt create agen ţii regionale de dezvoltare economică, care pe lângă altele au următoarele atribuţii: elaborarea programelor regionale şi sectoriale de atragere a investiţiilor autohtone şi străine în zonele de interes turistic; implementarea unui cadru metodologic unic şi clar de aplicare a legislaţiei în domeniu; întocmirea în colaborare cu societăţile comerciale a ofertelor de investiţii; examinarea propunerilor partenerilor străini privind efectuarea de investiţii şi stabilirea acţiunilor pentru valorificarea acestora ş.a., 1.3. Amenajarea turistică în plan teritorial

Prin amenajarea turistică trebuie să înţelegem acţiunea de punere în valoare estetică şi economică a unui obiectiv, complex atractiv sau zonă turistică. Ea generează prin edificarea unei anumite părţi din infrastructura turistică produsul turistic sau oferta turistică integrală. Simpla existenţă în spaţiul geografic a unui fond turistic remarcabil nu generează o mişcare turistică importantă, este nevoie de intrarea în scenă a unor elemente infrastructurale care să asigure accesul în zonă după care trebuie edificată baza tehnicomaterială necesară unui turism modern. Sunt cunoscute în literatura de specialitate numeroase zone austere din perspectiva fondului turistic a căror cotă a fost ridicată prin amenajări turistice de excepţie (vezi spaţiul geografic al petrodolarului aferent Golfului Persic, unde, numeroase spaţii deşertice şi semi deşertice au fost transformate în bijuterii turisticoarhitectonice; aici a apărut primul hotel de 7 stele – Burj–al-Arab, Dubaiul fiind recunoscut ca un paradis turistic ce a sfidat rigorile deşertului ). La polul opus este recunoscut faptul că nici 50% din oportunităţile oferite de Republica Moldova nu sunt valorificate. Prin amenajarea turistică a spaţiului geografic se urmăreşte în primul rând estetizarea locurilor respective şi abordarea unor lucrări care să ducă în final la cizelarea fondului turistic. Analizat în ansamblu , procesul amenaj ării vizează : 1.Estetizarea şi cizelarea fontului turistic; 2.Dezvoltarea bazei tehnico-materiale (pentru cazare, servicii, recreere, distracţii şi alte activităţi de agrement ); 3.Оmbunătăţirea căilor şi mijloacelor de acces în teritoriu; 4.Ridicare cotei prestaţiilor de servicii la nivelul cerinţelor

moderne şi în concordanţă cu nevoile principalelor categorii de turişti; 5.Îmbunătăţirea sistemului informaţiei turistice prin realizarea atât a unui mix publicitar divers şi eficient cât şi prin înfiinţarea unor servicii care să furnizeze informaţii turiştilor în regim non-stop . Proiectarea amenajării turistice. Ansamblul tuturor măsurilor şi intervenţiilor tehnice aplicate în scopul creerii condiţiilor optime pentru valorificarea şi exploatarea integrală a potenţialului natural dintr-o regiune reprezintă procesul de amena jare turistică a unui teritoriu. Actul amenaj ării concrete trebuie să fie precedat de un studiu foarte bine documentat cu elementele de fezabilitate la care trebuie adăugate câteva expertize tehnice care vizează teritoriul respectiv (analize geotehnice, repere hidrotehnice, observaţii meteo-climatice, etc.) Pentru o cît mai corespunzătoare valorificare turistică a unui teritoriu trebuie respectate câteva reguli şi măsuri foarte importante: 5calcularea şi respectarea unui prag de toleranţă a utilizării mediului înconjurător prin limitarea volumului de construcţii dintr-un teritoriu; 6stabilirea unui raport rezonabil între extensiunea spaţiului ce urmează a fi construit şi caracterul limitat al resur selor turistice din spaţiul respectiv; 7stabilirea unei densităţi a componentelor turistice în raport cu necesarul pentru populaţia din teritoriu (atenţia trebuie îndreptată mai ales spre spaţiile verzi, a căror suprafaţă este recomandabil să nu fie diminuată ). Aceste praguri nu constituie limite absolute deoarece ele pot fi

stabilite în deplină concordanţă cu existenţa unor coeficienţi de armonie între diferitele activităţi economice şi dezvoltarea turismului în zonă. Există de pildă, pentru anumite zone turistice, calculate praguri specifice de capacitate maximă: 1450 persoane / ha de plajă , 25 persoane / km de drum sau potecă turistică , etc. Pentru realizarea acţiunii de amenajare turistică se impune luarea în considerare a următorilor factori : a) Particularităţile fondului natural care se poate manifesta favorabil sau restrictiv în procesul de amenajare turistică. Există unele bariere orografice care au un important potenţial de atractivitate turistică dar care prin relieful accidentat diminuează posibilităţile de amenajare turistică a spaţiului respectiv; b) Dimensiunea şi valoarea potenţialului atractiv, care îşi va pune amprenta asupra complexităţii procesului de amenajare, deoarece intervenţia în teritoriu este proporţională cu cererea turistică. Cu cît potenţialul va fi mai bogat, cu atвt o amenajare mai complexă este pe deplin justificată . c) Distanţa dintre zona receptoare şi cea emiţătoare de turişti joacă un rol de prim ordin în privinţa cheltuielilor şi consumu lui de energie de către turişti. Interesul acestora descreşte odată cu amplificarea distanţelor. d) Potenţialul demografic al zonei este foarte important dintr-o dublă perspectivă : - cea a oamenilor capabili să presteze servicii turistice către vizitatori ; - cea a potenţialilor turişti . Principiile amenajării turistice sunt: 1Principiul unicităţii prestaţiei duce la ideea că fiecare

obiectiv turistic este o entitate separată. Obiectivul edificat оn zona respectivă trebuie să se caracterizeze şi prin elemente de unicitate. 2Principiul stabilităţii are în vedere faptul că amenajarea vizează situarea obiectivelor într-un loc bine precizat, strвns legat elemente 3Principiul de elementele de atractivitate turistică, prin stabilitate vizează şi prin relaţia şi lipsa de cea caracterizate

probabilităţii de a fi strămutate . interdependenţei între interdependenţă amenajarea turistică

economică a regiunii, rezultînd că infrastructura care va deservi celelalte ramuri economice va deservi şi turismul si invers. 4Principiul polivalenţei sugerează constituirea unei oferte turistice cвt mai variate, fapt ce are urmări asupra satisfacerii cererii dar şi asupra intensificării fluxurilor turistice . Tipuri şi modele de amenajare turistică: a) Amenajarea turistică univocă presupune includerea într-o formă de exploatare turistică a unor obiective singulare (un izvor mineral , o sursă hidro-termală , un edificiu istoric ,etc.) b) Amenajarea turistică plurivocă vizează un teritoriu mai larg , care deţine numeroase obiective turistice de aceeaşi factură sau de tipuri diferite . c) Amenajarea turistică echivocă are în vedere teritoriile care conţin obiective cu un grad mai redus de atractivitate turistică, iar punerea în valoare a acestora stă numai sub comanda cerinţelor ce vin dinspre zonele emiţătoare de turişti. Într-o asemenea situaţie

sunt multe arii peri urbane, unde valoarea de atrac ţie a obiectivelor (în special cele naturale) este modestă , dar în lipsa alt ora nu se poate renunţa la turistică. Amenajarea turistică răspunde cerinţelor multiple ce vin dinspre cerere şi ofertă dar totdeauna necesită o adecvare la situaţia concretă a teritoriului , de aceea, amenajarea propriu-zisă va îmbrăca forma unui model abstract, prin care se urmăreşte optimizarea activităţilor din sfera turistică şi crearea unor relaţii eficiente între diferitele componente ale sistemului turistic. Cele mai răspândite modele sunt : a) Modelul amenajării în cascadă se aplică cu succes de-a lungul unor axe de circulaţie intensă, indiferent de relieful pe care acestea îl străbat . b) Modelul amenajării în releu se aplică regiunilor în care există o mare concentrare de obiective turistice. Aici trebuie conturată baza principală situată în spaţiul de maximă densitate a obiectivelor turistice iar bazele secundare vor fi concepute şi amenajate spre periferia celei dintвi, căpătând astfel rangul II , III ,… c) Modelul amenajării în reţea este strвns condiţionat de dispersia obiectivelor turistice naturale în teritoriu (ex. răspândirea izvoarelor minerale la Cahul a determinat apariţia unor amenajări speciale în punctele respective Sanatoriul „Nufărul Alb” ). d) Modelul amplasării în centre concentrice este valabil pentru acele arii care au o dispersie a obiectivelor turistice dintr-un punct central spre inelele periferice . e) Modelul amenaj ării izolate оn vedere obiectivele turistice singulare şi izolate dar care prezintă atractivitate turistică ele, impunвndu-se scoaterea lor la circulaţia

substanţială (Peştera Zoluşca ) .

II.

Metodele şi organizarea cercetării

2.1. Metodele de cercetare utilizate in fundamentarea teoretică şi practică a lucrării Metodele care au făcut posibilă elaborarea lucrării şi au stat la baza cercetării au fost următoarele: 1.Analiza teoretică şi generalizarea literaturii ştiinţifico – metodice de specialitate; 2.Metoda observării şi examinării stării actuale a turismului în teritoriu; 3.Analiza diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului turistic оn plan teritorial. Analiza literaturii ştiinţifico-metodice de specialitate Cercetarea ştiinţifică este un proces care trebuie să se integreze fidel оntr-un sistem referenţial care оi indică linia de acţiune. Din această cauză apare imperios necesitatea documentării şi analizei datelor şi literaturii de specialitate, act fără de care nu se poate cunoaşte exact realitatea existentă şi experienţa trecută. Analiza literaturii constă în consultarea unui număr corespunzător de lucrări din literatura de specialitate. Am studiat literatura ştiinţifico-metodică pe baza manualelor, materialelor didactice şi metodice a documentelor, surselor oferite de MCT şi ANTREC din RM şi direcţia generală pentru statistică a mun.Chişinău, pentru a constata diverse aspecte ce ne vor conduce

spre modalităţile de valorificare a resurselor turistice în plan teritorial. Pentru fundamentarea ştiinţifică a temei, am considerat necesară studierea literaturii care tratează tema lucrării de faţă. Metoda observării şi examinării stării actuale a zonelor teritoriale naţionale Una din metodele ce acumuleaz ă informaţii iniţiale, cînd cercetătorul duce cercetări în apropierea persoanelor sau situaţiei cercetate, în cazul nostru оn apropierea zonelor turistice situate pe teritoriul Republicii Moldova. În rezultatul cercetării cercetătorul primeşte informaţii factologice despre cele ce se întîmplă în tema cercetată. Am folosit metoda în cauză pentru a putea observa şi examina cele mai reprezentative zone teritoriale, care conţin resurse turistice ce pot fi valorificate în scop turistic. Analiza comparativă a diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului turistic naţional. Metoda respectivă a fost folosită în cercetarea noastră pentru a compara diverse modalităţi de valorificare a potenţialului turistic, atît de pe teritoriul R.M. cît şi din Europa.

2.2. Organizarea cercetării
Cercetarea s-a realizat оn trei etape, după cum urmează: 1Etapa nr. I (10 octombrie 2008 – 15 aprilie 2009), etapa studierii materialelor şi publicaţiilor din domeniul

turismului, cu privire la modalităţile de valorificare a resurselor turistice de pe teritoriul Republicii Moldova. 2Etapa nr. II (20 aprilie - 20 septembrie 2009) s-a efectuat studierea amenaj ării turistice a zonelor ce sunt cele mai vizitate, precum: Saharna, Ţîpova, Orheiul Vechi ş.a.; 3Etapa nr. III (30 septembrie 2009 – 20 februarie 2010) a cuprins analiza comparativă a diferitor modalităţi de valorificare a potenţialului turistic în plan teritorial.

III. Modalităţi de valorificare a turismului în plan teritorial 3.1. Resurse turistice оn Republica Moldova Pe teritoriul Republicii Moldova marea majoritate a resurselor cu funcţionalitate turistică, sunt amplasate în raza comunităţilor rurale. Aceste resurse cuprind suprafeţe de terenuri neagricole, arii naturale protejate de stat, precum şi o diversitate mare monumente cultural-istorice. Un număr important de terenuri utilizate în diverse activităţi economice au şi funcţionalitate turistică adică formează cadrul formator al peisajelor atractive pentru excursii şi trasee scenice, concomitent creând suportul fizic, al amplasării bazei materiale ale unităţilor turistice (hoteluri, moteluri, sate de vacanţă agropensiuni, staţiuni balneare, etc.). de

Legislaţia naţională nu specifică clar termenul de funcţionalitate turistică, dar practica în domeniu desemnează un obiect sau teren ca având funcţionalitate turistică dacă reprezintă: a) o atracţie deosebită pentru vizitatori; b) o parte a unui traseu turistic; c) element de infrastructură ce asigură accesibilitatea fluxului turistic; d) spaţiu pentru amplasarea structurilor de deservire a turiştilor. Astfel, repartizarea terenurilor poate fi justificată pentru activităţi turistice de bază sau suplimentare (pe exemplul fondului silvic sau suprafeţelor acvatice) Funcţionalitatea turistică se obţine şi în cazul spaţiilor pe care s-a construit atracţii pentru turişti şi s-au dezvoltat elemente de infrastructură specifică (de exemplu plajele). Concomitent publică a Legea statului, privind terenurile proprietate mai jos publică cele cu delimitarea lor stabileşte în mod clar drept terenuri proprietate terenurile (selectate funcţionalitate turistică din art.5 a legii): terenurile fondului silvic proprietate publică a statului, terenurile fondului apelor proprietate publică a statului, terenurile zonelor de protecţie a apelor şi zonelor sanitare; terenurile ocupate de drumurile naţionale, inclusiv zona de protecţie a acestora; terenurile destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţilor recreative şi terenurile de valoare istoricoculturală, a căror listă este aprobată de Guvern. Totodată legile şi actele normative care reglementează

gestionarea terenurilor specifică clar funcţionalitatea prioritară pentru turism, odihnă şi agrement sau temporar ale unor spaţii aflate la dispoziţia autorităţilor publice sau locale. Acest fapt creează condiţii primare pentru sporirea atracţiei ale unui număr însemnat de terenuri din Republica Moldova.

În lucrare sunt analizate detaliat următoarele terenuri cu funcţionalitate prioritară: terenurile zonelor verzi în raza localităţilor; fondul silvic; terenurile fondului de vânătoare; fondul apelor. Spaţiile verzi ale localităţilor sunt compuse din suprafeţe acoperite de vegetaţie spontană, care sunt foarte reduse - cca.15% din terenurile R.M. Resursele biotice spontane numără 1806 specii de plante cu flori, 70 specii de mamifere şi 281 specii de păsări. Potrivit legii cu privire la spaţiile verzi ale loca1ităţilor urbane şi rurale. De menţionat standardele naţionale de clasificare a unităţilor de primire turistice, care specifică drept condiţii obligatorii de clasificare a campingurilor, taberelor pentru copii şi satelor de vacanţă existenţa pe teritoriul lor a spaţiilor verzi (inclusiv alei, drumuri interne, zone de linişte, terenuri sportive şi de agrement) în proporţie de minim 10%. La fel o cotă importantă din suprafaţă trebuie să fie înverzită şi în cazul zonelor de agrement naţionale sau agropensiunilor (tab.1). Suprafeţele împădurite ale fondului silvic reprezintă un potenţial important pentru fiecare ţară de atracţie a turiştilor. Vegetaţia forestieră constituie un element esenţial de creare a peisajelor, sursă relativ eftină de tratament balneoclimatic, loc de amplasare a diferitor unităţi de agrement turistic şi sportiv. Pădurile fac parte din majoritatea parcurilor naţionale - cele mai importante destinaţii ecoturistice la scară mondială. La 1 ianuarie 2003 fondul silvic al Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană) constituia 393,1 mii ha adică 11,6% din teritoriul ţării, inclusiv 355,1 mii ha ocupate nemijlocit de păduri. Cca. 10,5% reprezintă suprafaţa împădurită a ţării.

Tab.1 Suprafaţa turistice din Republica Moldova
Suprafată înverzită 10% 15% 25% 25% 15% 25% 30% 50% x x minim 50 metri оn jur

înverzită

obligatorie

în

cadrul

structurilor

Tip unitate turistică Camping

Clasificare 1* 2* 3* 4* 2* 3* 1* 2* 1* 2* 3*

Sat de vacanţă Tabără pentru copii Agropensiune

Zone de agrement aferentă bazinelor naţională acvatice

Sursa: Normele metodologice de clasificare a structurilor turistice, Monitor Oficial Nr.99-103 din 6.06.2003; Regulamentul zonelor de recreere a bazinelor acvatice, Monitor Oficial Nr.79·81 din 20.06.2002. Pădurile se divizează în următoarele categorii funcţionale: 193 mii ha de păduri pentru protecţia apelor, a solului, a mediului înconjurător şi a obiectivelor de interes naţional, 95,9 mii ha de păduri cu funcţionalitate igienico-sanitare şi de recreere, 60,6 mii ba de păduri pentru conservare genofondului (pădurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale, pădurile monumen ale naturii etc.). Astfel

pădurile cu funcţionalitate turistică directă constitui 44,8% din totalul fondului forestier naţional. Pădurile din fondul silvic naţional reprezintă un mare potenţial dezvoltare a unor forme de turism din Republica Moldova. Pădurile creează un climat capabil să diminueze efectul factorilor nefavorabili. Pădurile de recreare şi cele destinate conservării naturii servesc în prezent pentru activităţi excursioniste, agrement organizat şi tratament balnear ca alternative diverselor tipuri de turism neorganizat. Tab.2 Structura fondului forestier pe tipuri de păduri
Subgrupa funcţională a pădurilor Păduri cu funcţii de protecţie a apelor Păduri de protecţie a terenurilor şi solurilor Păduri de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători Păduri cu funcţii de recreere Păduri de interes ştiinţific şi ocrotire a genofodului şi ecofondului forestier Total Suprafaţa, mii ha 5,2 21,9 165,9 95,9 60,6 349,5 Din total,% 1,49 6,27 47,47 27,44 17,34 100,0

Sursa: Agenţia pentru silvicultură „Moldsilva”, 2005 Activităţile economice reglementate în anumite suprafeţe de păduri încurajează economia locală, inclusiv prin diversificarea serviciilor ale gestionarilor fondului forestier. O atracţie turistică importantă poate fi fondul de vânătoare al R.M, care este delimitat în 80 de suprafeţe din componenţa a 16 întreprinderi silvice de stat, inclusiv în 56 de ocoluri silvice. În prezent fondul ocupă 234,2 mii ha, inclusiv 132,8 mii ha păduri

(56,7%) şi 101,4 mii ha terenuri (43,3%) în rază de 500 metri în jurul pădurilor (grădini, vii, păşuni, pârloagă, terenuri degradate). Suprafaţa ocupată de păduri ale fondului de vânătoare alcătuieşte cca. 38% din totalul terenurilor împădurite din ţară (în afară de regiunea transnistreană) sau de două ori mai mult decât suprafaţa împădurită a ariilor naturale protejate de stat. Cele mai mari teritorii ale fondurilor de vânătoare se găsesc pe domeniile gestionate de ÎSS Chişinău, Edineţ şi Orhei. Activitatea de vânătoare pe teritoriul Moldovei este reglementată de un regulament special al Asociaţiei Naţionale a Vânătorilor şi Pescarilor, legislaţia ecologică naţională, normativele de vânătoare în vigoare, care în linii mari sunt favorabile dezvoltării turismului de vânătoare. Terenurile fondurilor apelor şi întinderile de apă sunt importante elemente creatoare de peisaje şi loc pentru practicarea turismului, nataţiei şi diferitor activităţi sportive nautice. Pe marginea bazinelor acvatice sunt amplasate plaje, diverse dotări de agrement şi turistice. În mare parte dezvoltarea zonelor turistice mari sunt legate de apă: exemple -litoralul mărilor şi râurilor, izvoarele şi lacurile cu ape minerale, etc. Resursele acvatice de pe teritoriul ţării constituie un important potenţial de dezvoltare a turismului în general, o oportunitate clară de creştere a localităţilor aferente şi a profitului gestionarilor. Acest lucru poate fi obţinut prin diversificarea activităţilor economice de utilizare a resurseloracvatice, precum şi includerea acestora în circuitul turistic. Fondul ariilor naturale protejate de stat constituie unul dintre principalele elemente, care prin atracţia lor sunt capabile să orienteze fluxul de turişti şi alţi vizitatori spre destinaţiile moldave.

În special localităţile rurale, deoarece în preajma lor sunt amplasate marea majoritate a obiectelor cu valoare turistică din fondul zonelor naturale. Astfel la 1679 de localităţi în R.M sunt 308 de arii naturale protejate. Statele contemporane şi-au creat un sistem integru de rezervaţii de diverse tipuri capabil să asigure conservarea reliefului, florei şi faunei specifice fiecărei ţări. Astfel sunt puse în valoare anumite arii protejate scoase din circuitul agricol sau al altor activităţi şi gospodăreşti, unde sunt încurajate practicile non-poluante

turismul. Iar de aceasta profită comunităţile locale în raza cărora se găsesc aceste resurse naturale. Astfel se obţine o utilizare durabilă a potenţialului turistic natural, capabil să atragă noi turişti. Suprafeţele împădurite, sectoarele de stepă şi ariile naturale protejate de stat acoperă în Republica Moldova cca.2% din teritoriul ţării, indice inferior mediei din Europa Centrală şi de Est (9%) şi Europa de Vest (15%). Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat instituie un sistem complex de arii naturale. În Republica Moldova sunt luate sub protecţie de stat 12 categorii de zone naturale protejate (suprafaţa totală 66,5 mii ha), din care fac parte 178 de diverse tipuri de rezervaţii, 130 monumente ale naturii şi 433 arbori seculari. Opt tipuri dintre ariile protejate corespund clasificării Uniunii Înternaţionale de Conservare a Naturii, iar patru categorii sunt de interes naţional (grădina botanică, grădina dendrologică, monument de arhitectură peisajeră, grădina zoologică). Suprafaţa ariilor naturale protejate de stat din Republica Moldova amplasate pe teritoriul fondului forestier gestionat de autorităţile silvice de stat constituie 39,7 mii ha sau cca. 59,8% din total.

Actualmente Fondul ariilor naturale protejate de stat reprezintă doar 1,96% din teritoriul ţării (în România - 4,8%, Ucraina - 3% din teritoriu), iar potrivit SCERS acesta trebuie să ajungă la 2,1%. Marea majoritate a zonelor protejate sunt situate în perimetrul localităţilor săteşti, fapt care creează premise pentru dezvoltarea turismului în spaţiul rural. O parte considerabilă a obiectivelor incluse în fondul ariilor naturale protejate fac obiectul traseelor ecoturistice. Printre cele mai reprezentative sunt: rezervaţia ştiinţifică „Codrii” (5172 ha), rezervaţia ştiinţifică „Plaiul Fagului” (5642 ha), rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” (6032 ha), rezervaţia ştiinţifică „Prutul de Jos” (1609 ha), rezervaţia peisajeră „Trebujeni” (500 ha) etc (tab.3). Rezervaţiile naturale sunt spaţii naturale valorificate intens în turismul internaţional. Acestea constituie valoroase resurse naturale din punct de vedere ştiinţific şi sunt destinate păstrării unui sau mai multor componente ale naturii pentru menţinerea echilibrului ecologic. Se administrează în scopul conservării biodiversităţii prin ameliorarea condiţiilor de habitat şi asigurarea integrităţii şi continuităţii speciilor floristice şi faunistice. Pe întreg teritoriul ţării sunt repartizate 63 de rezervaţii naturale. Ele reprezintă, suprafeţe ocupate de anumite specii de floră şi faună, care prin valoarea ştiinţifică şi estetică necesită protecţie. Administraţia publică locală responsabilă de respectarea regulamentului rezervaţiei naturale şi ale altor rezervaţii, care se găseşte în raza teritoriului subordonat. Legislaţia în vigoare încurajează odihna, recrearea şi turismul în locuri special amenajate (cu implicarea antreprenorilor locali) şi interzice manifestările de turism neorganizat. Rezervaţiile de resurse sunt obiecte specifice pentru ecoturism,

când se valorifică potenţialul natural depozitat pe anumite teritorii, ca de exemplul în cazul documentării privind colecţiile pedologice ale unor ţări.

Tab.3 Caracteristica protejate în Republica Moldova
Indicatori Rezervaţii ştiinţifice Rezervaţii naturale Rezervaţii peizagistice Rezervaţii de resurse Numă r 5 63 41 13 Pondere FANP, % 1,6 20,5 13,3 4,2 10,4 42,2 6,5 0,3 0,6 0,3 оn S, ha 1937 8 8009 3420 0 523 1030 2907 191 105 104 20 % din total FANP 29,2 12,0 51,5 0,8 1,6 4,4 0,3 0,16 0,16 0,03

cantitativă

a Fondului

ariilor

naturale

Arii cu management 32 multifuncţional Monumente naturale 130 Parcuri, alei Grădini protejate: a) Botanice b) Dendrologice c) Zoologice 20 1 2 1

Sursa: Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat din 25.02.1998, Nr.1538-XIII Monumentele naturale reprezintă de regulă obiecte izolate interesante pentru vizitele turistice, dar care sunt repartizate întreg teritoriul Republicii Moldova. pe În aspect turistic interesează

monumentele, care prin valoarea lor pot atrage turiştii ca fiind reprezentative anumitor localităţi sau zone turistice: 87 monumente naturale geologice şi paleontologice (2681,8 ha), de exemplu peştera de gips „E. Racoviţă” (circa 89 km), Stânca Japca, Grotele şi recifele Brânzeni, Defileul Irinca, Râpa lui Vişan ş.a; 31 monumente naturale hidrologice (99,8 ha), care includ marea majoritate a izvoarelor cu apă minerală („Izvorul Tinereţii” la Hârjauca, „Izvorul Putna” la Oniţcani etc.) sau cu debit mare (Cotova, Jeloboc, Bursuc ş.a.); 13 monumente naturale botanice de sectoare reprezentative cu vegetaţie silvică (125.2 ha), de exemplu: Pădurea de plop din Dubăsarii Vechi, arborele secular protejat - Stejarul lui Ştefan cel Mare din Cobâ1nea. Monumente de arhitectură peisajeră ocupă suprafeţe terestre şi/sau acvatice în limitele cărora au fost create, în mod artificial, colecţii de arbori şi arbuşti, specii de plante autohtone şi exotice, combinate în diverse modele scenice conferă teritoriului respectiv un aspect deosebit de atractiv. Exemple reprezentative sunt la Ţaul, Hârbovăţ, Hânceşti etc, care fac parte din traseele turistice naţionale. Totodată în Republica Moldova sunt câteva proiecte de lansare a unor parcuri naţionale (Orhei, Caracuşeni, Tigheci, Prutul de Mijloc, Nistrul de Jos) şi unei rezervaţii biosferice („Codrii” la Lozova). Acest tip de arii naturale protejate stat constituie formele cele mai des utilizate în străinătate pentru turism. Resurse turistice antropice în Republica Moldova sunt la fel de numeroase şi diverse ca şi cele naturale, însă la fel de ineficient valorificate în activităţi economice. Savanţii atestă că оn teritoriul dintre Nistru şi Prut s-au perindat mai multe civilizaţii, culturi şi

popoare. Sunt 500 de mii de ani de cînd se atestă aici prezenţa omului, care pe parcursul evoluţiilor diferitor civilizaţii a lăsat un număr important de mărturii valoroase. Acestea astăzi au căpătat o altă dimensiune de valoare turistică. Astfel în perimetrul localităţilor rurale din Moldova au fost atestate cîteva mii de staţiuni preistorice, circa 400 selişti tripoliene (- 5-6 mii de ani оn urmă), circa 50 grădişti fortificate antice, circa 500 selişti medievale timpurii, numeroase cetăţi medievale din pământ, 6 cetăţi medievale din piatră (în diferite stadii de conservare), circa 200 monumente de arhitectură protejate de stat, printre acestea: şcoli, case nobiliare, biserici, ansambluri şi complexe istorice, circa 30 mănăstiri ortodoxe, muzee, teatre, formaţiuni folclorice etc. Mulţi oaspeţi, care ne vizitează rămân impresionaţi de cele văzute în Moldova şi apreciază teritoriul ei drept „un adevărat muzeu sub cerul liber”. Activităţile de investigare şi valorificare a monumentelor de istorie şi cultură încep оncă la înc. sec. XX. Mai târziu acestea devin obiecte de cercetare a savan ţilor Academiei de ştiinţă a Moldovei. Concomitent cele mai reprezentative obiecte de istorie şi cultură sunt incluse în traseele excursioniste ale agenţiile de turism. O primă evaluare a obiectelor patrimoniului construit în Republica Moldova de către experţii OMT în anii 2001-2003 arată că, un număr de 115 au o valoare turistică majoră. În lucrare sunt caracterizate principalele grupe de obiecte cultural-istorice de pe teritoriul Republicii Moldova din punctul de vedere al valorificării lor pentru acţiuni de turism.

Tab.4

Catalogul celor mai reprezentative monumente naţionale ocrotite de stat din Republica Moldova Categoria Monumente arheologie Tipul de Total: Grote, caverne Valuri Situri Grădişti Necropole Total: Mănăstiri Biserici de piatră, Catedrale Biserici din lemn Mănăstriri şi schituri Total Cetăţi Total: Arhitectură peisajeră Edificii cu menire socială Edificii administrative Edificii funcţionale Ansambluri de arhitectură Edificii pentru educaţie Case de locuit Spitale şi clinici de Total: Plăci memoriale Semne comemorative Monumente funerare Numărul obiecte 15 2 1 7 2 3 112 10 82 14 6 2 2 105 5 30 19 8 4 9 25 5 de

Arhitectură religioasă

Arhitectură fortificată Arhitectură civilă

Monumente istorie

54 30 9

15 Sculptură şi pictură Total: Statui Busturi Mozaicuri Reliefe Compozi ţii monumentale Statui ecvestre Picturi murale, fresce Vitralii Arhitectură rurală Total: şi industrială Mori Total general 117 13 35 10 13 38 1 3 4 4 4 409

Sursa: Ministerul Culturii şi turismului, www.monument.md

3.2. Infrastructura turistică Infrastructura reprezintă facilităţile ce asigură buna funcţionare a societăţii contemporane pentru un trai confortabil. Infrastructura generală constituie ansamblul formelor de construcţii necesare unei zone locuite pentru comunicarea cu restul lumii, care sprijină şi fac posibilă dezvoltarea economică (şosele, căi ferate, poduri, aeroporturi, reţeaua de furnizare a apei, de drenare şi canalizare, instalaţii de furnizare a curentului electric, telecomunicaţii). Pentru activitatea structurilor din industria turistică prioritar constituie: reţeaua de drumuri, transportul de pasageri şi facilităţile de comunicare. Reţeaua drumurilor auto publice are în Republica Moldova o lungime totală de 9311 km, inclusiv 3346 km (35,9%) - drumuri naţionale şi 5965 km (64,1%) - drumuri locale. Doar 56% din totalul arterelor

sunt asfaltate. Drumurile locale sunt în proporţie de 46% pietruite, iar cele cu îmbrăcăminte asfaltică de cca.2560 km peste 88% au o durată de exploatare depăşită şi o stare rea. Acest fapt favorizează localităţile urbane şi determină majoritatea operatorilor turistici de a micşora călătoriile turiştilor în multe destinaţii rurale, care astfel devin izolate de circuitele turistice naţionale. Reţeaua de căi ferate constituie în Republica Moldova 2172 km, dintre care 1121 km aflat în exploataţie. Majoritatea staţiilor din localităţile rurale sunt deschise pentru pasageri. Programele naţionale de modernizare prevăd diversificarea reţelei de linii ferate, precum şi trecerea treptată a unor segmente la ecartament îngust European. Transportul feroviar este utilizat pe distanţe mijlocii în traficul turistic regional, însă într-o proporţie mai mică decât în ţările vecine. Reţeaua de transport de pasageri este constituită din 1299 de rute regulate (cu 3374 curse), inclusiv: 433 interurbane, 646 suburbane, 220 internaţionale. Specificul curselor spre destinaţiile rurale se exprimă prin faptul că majoritatea se orientează în orele dimineţii spre oraşe, iar după amiază revin în sate. Acest lucru minimizează numărul călătoriilor turistice individuale de o zi în localităţile săteşti, în special unde nu există facilităţi de cazare. Parţial această problemă este atenuată de existenţa transportului individual sau de cursele excursioniste oferite de agenţiile de turism din oraşe. Infrastructura turistică constituie o totalitate de forme sau tipuri de construcţii necesare pentru comunicarea unei zone turistice cu alte zone, a căror existenţă este necesară înaintea dar şi în timpul desfăşurării activităţii turistice propriu zisă. Tradiţional

infrastructura turistică este determinată de reţelele de: trasee turistice, staţiuni turistice, zone turistice, transport turistic specializat, plaje, complexe pentru deservirea turiştilor, etc. De remarcat că, un număr important de structuri de deservire a turiştilor pentru a spori eficienţa se reunesc оn reţele sau lanţuri cu un sistem bine pus la punct de gestionare corporativă cu relaţii puternic tehnologizate. În Republica Moldova asemenea reţele sunt în fază de constituire. Astfel, age nţiile de turism au elaborat un sistem de trasee turistice naţionale, 7 dintre care sunt parte a unui program naţional „Drumul vinului”, iar guvernul a instituit printro hotărâre un sistem naţional de zone de agrement şi odihnă aferente bazinelor acvatice. În prezent este în dezvoltare o reţea de structuri de cazare şi alimentare în mediul rural. Asemenea sisteme de gestionare de regie o au muzeele şi parţial unităţile de organizare a evenimentelor (teatrele, complexele sportive, ş.a.). Potrivit sondajelor efectuate de noi în perioada 04.2006 – 10. 2007 la 30 de agenţii de turism naţionale s-a constatat un interes constant pentru călătorii scurte pe trasee excursioniste în capitală precum şi pe teritoriul ţării în rază de până la 200 km. Оn Republica Moldova nu există un sistem de drumuire şi marcare a traseelor turistice, decât sub formă de indicatoare locale оnvechite (spre casa muzeu „A.Puşkin”, Chişinău), panouri cu publicitate socială (tema „Chişinău cel mai frumos oraş din lume”, poze şi amplasamentul pe hartă a unor edificii de valoare), un set de hărţi turistice. Marcaje şi panouri informative pentru autoghidaj turistic este prezent оn complexul muzeal „Orheiul Vechi”, zona mănăstirilor din raionul Călăraşi, rezervaţia „Pădurea Domnească” raionul Glodeni, instituite оn anii 2004-2005. Principalele trasee turistice şi excursioniste

naţionale în funcţie de numărul de solicitări pot fi grupate оn următoarele: tur de oraş, circuite muzeale, trasee viti-vinicole, vizite a mănăstirilor, vizite ale rezervaţiilor naturale, vizite în locuri istorice şi comemorative, trasee de recreere în zone de odihnă, trasee combinate. Turul de oraş este cel mai solicitat de turişti, iar investigaţiile atestă că cel mai comercializat traseu este „Chişinău- Tur de oraş”. Se cunosc mai multe variante de petrecere a acestuia cu un num ăr variabil de obiecte turistice incluse (de la 7 la 20 obiecte) precum şi cu accente pe diferite teme. Agenţiile de turism realizează asemenea trasee doar prin Chişinău (unde în perioada sovietică erau peste 100 de trasee tematice) şi foarte rar prin Bălţi şi Soroca. Circuitele muzeale sunt tradiţionale în oferta agenţiilor de turism De regulă, aceste trasee se împart în orăşeneşti şi la locurile legate de anumite personalităţi remarcante (sau оn variante combinate). În oferta agenţiilor de turism naţionale sunt 7 circuite muzeale, care includ în afară de Chişinău şi 25 de localităţi rurale, 12 muzee, case muzeale şi muzee sub cerul liber (19% din muzeele Moldovei), 7 mănăstiri şi biserici importante precum şi 27 de alte atracţii turistice. Trasee-vinicole. Republica Moldova este printre primele 10 ţări exportatoare de vin în lume, cu aproximativ 3,1 % din exportul mondial de vinuri şi 2,3% din podgoriile mapamondului. Fiecare al patrulea dolar câştigat din exporturile ţării se datorează vinului, ceea ce constituie aproximativ 9% din PIB, iar în structura veniturilor bugetului consolidat al ţării - cca. 15%. Condiţiile economiei de piaţă impun rigori severe de lansare a produselor turismului vitivinicol. Asemenea produse, care s-au

lansat cu succes pe pieţele turistice internaţionale, pot fi şi în Moldova: zone turistice vinicole (vinării, muzee, centre de degustaţie şi asistenţă informativă, vinoteci), sate vinicole (după modelul satelor de vacanţă), trasee vinicole (locale, naţionale, practicarea activităţilor agricole), evenimente vitivinicole (festivaluri de vin, participarea la evenimente locale, spectacole tematice, concursuri) etc. Unele au o prezenţă recentă şi pe piaţa turistică a Moldovei (Festivalul vinului, trasee naţionale promovate de agenţiile de turism etc.). Problemele specifice turismului vitivinicol însă sunt comune: reorientarea potenţialului de marketing spre pieţele turistice, formarea unei viziuni şi strategii clare de atragere a fluxurilor turistice naţionale şi internaţionale, crearea unui sistem atractiv planurilor de de deservire afaceri a turiştilor la întreprindere, extinderea utilizarea afacerilor potenţialului gospodăriilor producătoare de struguri, elaborarea eficiente pentru vitivinicole în domeniul turismului. Programul naţional „Drumul vinului în Moldova” instituie un cadru regula-toriu privind activitatea în domeniul turismului viti-vinicol şi promovează trasee turistice prin toate regiunile vinicole ale ţării. Acestea pornesc din capitală şi includ cca. 20% din vinării, 6,8% din arii naturale protejate, 25% din mănăstiri şi 15,9% din muzee de pe teritoriul Republicii Moldova. În prezent aceste trasee sunt prezente în ofertele turistice în formă parţială şi separat, în funcţie de preferinţele clienţilor agenţiilor de turism şi structurilor de cazare naţionale (tab.5). Tab.5 Structura traseelor turistice incluse în „Drumul vinului

din Moldova”
Traseu Vinării Arii natural e protejat e 1 5 2 3 1 8 2 22 Mănăstir Muzee, Centre cetăţi, meşteş i biseric mon.istori u i ce găreşti 10 7 4 6 6 8 4 45 11 1 5 6 8 7 4 42 3 1 2 2 8 Staţiuni balneo Total

Orheiul vechi Codrii Moldove i Lăpuşna Stepa buceacu lui Purcari Chişinău -Bălţi Dunărea de jos Total

5 5 5 6 6 5 5 37

1 1 2

27 22 16 21 22 30 18 156

Sursa: Programul naţional „Drumul vinului” Vizite a mănăstirilor. Mănăstirile moldoveneşti sunt printre cele mai solicitate destinaţii turistice naţionale. Valoare turistică au cca. 20 de mănăstiri cu 40 de biserici vechi şi schituri rupestre importante, prezente în oferta turistică a agenţiilor naţionale. 11 dintre complexele monahale sunt amplasate pe teritoriul sau în vecinătatea zonelor naturale protejate, fapt care le sporeşte atractivitatea şi motivează suplimentar călătorii şi pelerinii. Vizite ale rezervaţiilor naturale. Fondul ariilor naturale protejate de stat din Moldova este potrivit legislaţiei naţionale deschis pentru forme organizau ţionale de turism, activităţi de agrement şi odihnă a populaţiei. În realitate, însă, în ofertele turistice sunt prezente doar cвteva zone naturale drept destinaţii

finale sau ca obiecte adăugătoare оn trasee combinate spre mănăstiri şi locuri istorice. Potrivit legislaţiei naţionale din 2002 pe teritoriul Republicii Moldova este instituit un sistem de zone de recreere aferente bazinelor acvatice de importanţă naţională în zonele de odihnă: Vadul lui Vodă, Costeşti; Holercani ş.a Plajele reprezintă forma cea mai des utilizată a zonelor de recreere aferente bazinelor acvatice. Regulamentul prevede ca plajele să se conformeze; următoarelor cerinţe: a) Să fie clar delimitată în 5 zone: zona de odilrnă - 40 - 60%, zona de deservire (vestiare, clădiri de locaţie, bufet, chioşcuri) - 5-8%, zona sportivă (tenis, volei, staţie de bărci, etc.) - 10%, zona verde 20-40%, sector pentru copii - 5-7%. b) Să respecte standardele naţionale în vigoar e: 4 m2 de plajă pentru o persoană, zona de scăldat marcată corespunzător, în jurul plajei cel puţin 50 m de zonă de protecţie în toate direcţiile, adîncimea de pвnă la 0,5-0,7m a bazinelor de scăldat pentru copii, cel puţin de 2 ori pe an să fie colectate şi analizate probe sanitaroepidemiologice. c) Să fie prezente următoarele dotări mini me: l instalaţie de alimentare cu apă potabilă pentru 100 locuri de odihnă, 1 instalaţie de duş pentru 50 locuri de odihnă, 1 cabină de schimb (suprafaţa minimă de 1,5 m2) pentru 50 locuri de odihnă, 1 wc public pentru 75 de locuri de odihnă, 1 pubelă pentru 250 m2 de plaj ă, spaţiu pentru cabinet medical, staţie de salvare, post de poliţie non-stop (pentru zonele de importanţă naţională), parcările auto prevăzute cu spaţiu de 25 m2/automobil amplasate la cel puţin 25 m de la hotarul zonei de

recreere. Situaţia actuală în acest domeniu este caracterizată de un aflux mare de persoane la odihnă în perioada estivală, dar şi de o gestionare insuficient de profitabilă a acestor terenuri şi lipsa unei structuri de administrare locală. Acest fapt generează diminuarea atracţiei zonelor pentru investitori şi drept rezultat preţuri înalte la servicii turistice cu un nivel calitativ jos. Reţeaua de cazare reprezintă totalitatea de structuri care oferă facilităţi pentru înnoptare. În Republica Moldova din anul 2003 funcţionează un sistem propriu de clasificare a structurilor de cazare şi de alimentare a turiştilor. Astfel, potrivit Normelor metodologice şi criteriilor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi de servire a mesei (hotărârea de guvern 643 din 27.05.2003) structuri turistice cu funcţiuni de cazare sunt: hotel (1,2,3,4,5 stele), hotel- apartament (2,3,4,5 stele), motel (1,2,3 stele), vilă turistică (1,2,3,4,5 stele), bungalou (1,2,3 stele), pensiune turistică (1,2,3,4 stele), pensiune agroturistică (1,2,3 stele), camping (1,2,3,4 stele), sat de vacanţă (2,3 stele), tabără de vacanţă (1,2 stele), apar tament sau cameră de închiriat în locuinţe familiale (1,2,3 stele), botel (1,2,3,4,5 stele). Aceste structuri sunt dezvoltate neuniform pe teritoriul Republicii Moldova, totodată este de remarcat că cele mai des întâlnite forme de cazare în oraşe sunt hotelurile, iar în sate şi staţiuni turistice - pensiunile, vilele turistice, satele de vacanţă, campingurile, bungalourile, taberele de vacanţă, motelurile. Normele sunt obligatorii pentru toţi agenţii economici proprietari şi/sau adrninistratori de structuri, indiferent de tipul de proprietate şi de forma juridică de organizare. În Republica Moldova antreprenorii

pentru aceste tipuri de structuri turistice preferă următoarele forme juridice de organizare: întreprinderea individuală, societate cu răspundere limitată, societate pe acţiuni. În ţară activează 171 unităţi de cazare cu un fond de cca. 22,5 mii locuri, 33 hoteluri sunt amplasate în capitală. Pe teritoriul raioanelor se găsesc 78 unităţi de cazare, care au un fond de locuri de 53,6%, în care s-au înregistrat 45,9% din numărul total de cazări. Aceste rezultate sunt obţinute din funcţionarea unui număr mare de sate de vacanţă, baze de odihnă şi tabere pentru copii amplasate în mediul rural. În acelaşi timp numărul mic de pensiuni turistice nu stimulează suficient de mult deplasările turiştilor în gospodăriile ţărăneşti şi promovarea acestor Tab.6 Situaţia sectorului de cazare din Republica Moldova în anul 2006 Tip Num оntreprind ăr ere Nr odă i Nr locu ri Nr pers Nr Nr.pe Nr.zil оnno r. e. p loc turist medi u 14563 88 66793 9 40378 2 31525 2 97017 38,4 1,7 forme de antreprenoriat la sate (tab.6).

Total structuri de cazare оn RM Total structuri de cazare raioane Hotele,struc turi similare Sanatorii

171

713 9 265 2 257 0 750 183

2249 7 1205 8 4831 1366 324

8644 50 7391 0 4892 57 5820 8 1620

78

6,1

9,0

63 4

101,3 42,6 50,0

0,8 5,4 6,0

Pensiuni cu 2

tratament Pensiuni turistice, 4* Pensiuni agroturistic e 2* Sate de vacanţă Baze de odihn Tabere pentru copii Case de odihnă Totodată, 2 1 55 20 4 187 6 159 5 171 2 441 35 4 4851

5 165 68 712 68 4,7 17,0 4,3 1,0

1180 N/d 24,3 N/d 60 57 4295 1104 77608 25,7 0,7 71 45 1101 1311 42596 11,9 3,2 6 77 6 4 1077 3771 81482 35,0 2,2 1 activitatea de organizare a agrementului turiştilor este

una esenţială pentru agenţiile de turism şi constituie pentru unele pachete turistice până la 70% din valoarea exprimată în bani. De regulă, agrementul este specific pentru diferite grupuri de călători: oameni de afaceri, vacanţieri, vizitatorii zonelor balneare, participanţii la evenimente ş.a. Iar industria turistică oferă o gamă variată de servicii de petrecere a timpului liber sau activităţi specifice instituţionalizate într-o diversitate mereu crescândă de forme: săli de conferinţe, s-au centre de afaceri, teatre, muzee, structuri de alimentare, centre sportive ş.a. Centrele de afaceri, sălile de conferinţe şi organizarea întrunirilor în R. Moldova sunt amplasate obligator оn hoteluri de 4 şi 5 stele sau în unităţi separate (palatul Republicii, Palatul Naţional, etc). Agenţiile de turism din ţară în oferta turismului de afaceri includ un număr însemnat de servicii: logistica pentru organizarea de conferinţe, simpozioane inclusiv în străinătate; organizarea participării la târguri şi expoziţii; deservirea evenimentelor; bilete de avion; închiriere de maşini; rezervări de hoteluri; vacanţe şi

programe turistice în ţară şi străinătate. Alimentarea turiştilor este parte component ă a produsului turistic şi depăşeşte deseori cheltuielile pentru cazare. Normele metodologice prevăd următoarele tipuri de structuri turistice cu funcţiuni de servire a mesei în Republica Moldova: 1. restaurant clasic, specializat (pescăresc, vânătoresc, dietetic, lacto vegetarian, rotiserie, zahană, restaurant familial sau pensiune), cu specific local sau naţional, cu program artis tic, braserie, berărie, grădină, terasă de vară; 2. bar de noapte, de zi, cafe-bar, disco-bar, bufet-bar; 3. fastfood (restaurant, restaurant cu autoservire, bistrou, snack-bar); 4. cofetărie, 5. patiserie. De remarcat că, nu toate tipurile menţionate de structuri sunt întâlnite pe teritoriul ţării. O diversitate mai mare se întâlneşte în Chişinău şi oraşele mari, iar în mediul rural cele mai dese structuri de alimentare publică sunt barurile, cafenelele şi restaurantele, care nu sunt clasificate şi, cu mici excepţii, adaptate pentru deservirea turiştilor străini. Muzeele reprezintă importante atracţii turistice locale datorită amplasării în edificii istorice (20306 m2 de spaţiu expoziţional, 8447 m.p. spaţiu pentru depozitarea fondurilor), concentrează o colecţie structurată de obiecte tematice (673141 piese de patrimoniu) şi au o legătură cu evenimente însemnate sau personalit ăţi marcante. Într-un circuit turistic, principalele grupuri de vizitatori locali sunt: elevii care studiaz ă discipline şcolare şi au nevoie în mod obligatoriu să-şi aprofundeze cunoştinţele teoretice cu material factologic; studenţii pentru documentarea în probleme specifice domeniului în care se specializeaz ă; tinerii în perioada practicilor de studii; familiile pentru activităţile cognitive ale copiilor. În Republica Moldova operatorii serviciilor muzeale sunt

repartizaţi în principalele oraşe ale ţării şi centre raionale. În zonele rurale ele s-au păstrat preponderent în instituţiile de învăţământ, cămine culturale sau case ale unor personalit ăţi notorii. Datorită finanţării centralizate insuficiente, muzeele sunt în situaţia de a-şi crea şi dezvolta desinestătător o piaţă relativ stabilă, suficientă pentru acoperirea costurilor de оntreţinere şi crearea unui fond de dezvoltare. În mediu la o mie de locuitori cca. 207 persoane vizitează cel puţin odată pe an un muzeu. Acest flux de consumatori este în creştere începând cu 2000, datorită lansării pe piaţă a altor muzee, precum şi diversificării ofertelor acestora. De regulă, oferta unui muzeu constă dintr-o colecţie între o mie şi câteva sute de mii obiecte muzeale, grupate după tematică şi prezentate de către un ghid instruit. Însă, majoritatea muzeelor sunt specializate în promovarea unei oferte specializate pe cunoaşterea doar a valorilor istorice şi etnografice. Celelalte direcţii de cunoaştere, la fel solicitate de către turişti în alte ţări, în Republica Moldova sunt doar оn trei muzee. Aceasta creează premise pentru alte specializări ale colecţiilor muzeale, unele chiar exotice pentru turiştii străini ca exemplu: Muzeul Plantelor Medicinale, Muzeul Peştelui, Muzeul Cozonacului, Muzeul Mierii, Muzeul Măştilor dintr-o anumită zonă, ş.a. 3.3 Oportunităţi de valorificare a resurselor turistice în economia naţională Asigurarea financiară a acţiunilor de utilizare a resurselor naturale şi antropice în activităţi de turism, recreaţie şi odihnă este complexă atât ca tipuri de surse cât şi forme de finanţare. Oportunităţile pentru finanţarea activităţilor de gestionare a resurselor turistice pe

teritoriul Republicii Moldova sunt (selecţie din legislaţia naţională): · Finanţarea activităţii privind evidenţa, studierea, punerea în valoare, salvarea, protejarea, conservarea şi restaurarea monumentelor se asigură de la bugetul de stat prin Ministerul Culturii şi Turismului, de la bugetele locale, din contul plăţilor pentru arendă, inclusiv din chiria pentru terenul din zonele de protecţie ale monnumentelor, din defalcările din beneficiul de pe turism, din venitul întreprinderilor care stingheresc ocrotirea monumentelor, din beneficiul organelor asigurării de stat în conforrnitate cu acordurile încheiate, din veniturile şi donaţii1e organizaţiilor care, pe baza statutului lor ocrotesc monumentele, din fondurile şi donaţii1e unor persoane fizice şi juridice, precum şi din alte surse legale. · Consiliile raionale şi primăriile prevăd de regulă în bugetele anuale sumele necesare pentru lucrările de evidenţă, studiere, punere în valoare, salvare, protejare, conservare şi restaurare a monumentelor situate în teritoriul lor, în baza propunerilor Ministerului Culturii şi Turismului. · Principala sursă de mijloace destinate investiţiilor de stat în vederea regenerării resurselor naturale şi protecţiei mediului înconjurător o constituie plata pentru folosirea resurselor naturale. Plătitorii pentru folosirea resurselor naturale sunt persoane fizice şi juridice, inclusiv străine, indiferent de tipt de proprietate şi forma de gospodărie, care în activitatea lor folosesc resursele naturale cu extragerea sau neextragerea acestora din mediul natural. · Plata pentru arenda monumentelor, inclusiv pentru arenda terenului din zonele lor de protecţie ce se află în proprietate de stat, precum şi defalcările din beneficiul de pe turism se depun pe conturile speciale ale Guvernului ori a organelor de

autoadministrare locală. · Întreprinderile industriale şi agricole situate în rezervaţii ori în zonele de protecţie ale monumente lor, cuprinse în Registrul monumentelor, precum şi întreprinderile care prin activitatea lor pot afecta integritatea monumentelor, ştirbind valoarea lor estetică, artistică ori istorică sunt obligate să verse în bugetele locale din profitul propriu 0,5-5 la sută în baza deciziilor consiliilor locale оn conformitate cu avizul Ministerului Culturii şi Turismului. · Surse de finanţare a activităţilor de administrare şi gospodărire a fondurilor forestiere şi cinegetice subordonate organelor silvice de stat se constituie din veniturile realizate de la activitatea de vвnătoare, turism, etc. · Fonduri extrabugetare, precum şi depunerile binevole din partea persoanelor fizice şi juridice în aceste fonduri care nu se supun impozitelor şi nu altor încasări. Administrarea fondurilor de susţinere a resurselor cu valoare turistică este prevăzută în legislaţia naţională sub formă de următoarele amendamente: a) mijloacele acumulate din plăţile pentru folosirea resurselor naturale pot fi utilizate numai pentru menţinerea şi restabilirea resurselornaturale, pentru protecţia mediului înconjurător şi pentru gestiunea acestor resurse; (b) fondurile ecologice extrabugetare pot fi folosite numai pentru elaborarea şi implementarea programelor locale şi republicane de protecţie a mediului şi a biodiversităţii, de îmbunătăţire funciară, amenajări silvice a terenurilor, de reconstrucţie ecologică a landşafturilor şi a râurilor mici afectate prin intervenţii antropice, precum şi construirea şi întreţinerea colaborării internaţionale în domeniul protecţiei mediului. · În sprijinirea activităţii spre evidenţa, studierea, punerea în

valoare,

salvarea,

protejarea,

conservarea

şi

restaurarea

monumentelor se permite cumpărarea-vânzarea monumentelor în grani ţele Republicii Moldova, editarea cărţilor poştale, calendarelor, timbrelor, organizarea turismului. Veniturile provenite din aceste activităţi se depun pe conturile speciale ale Guvernului, ale organelor de autoadministrare locală, şi, după caz, pe conturile pentru ocrotirea monumentelor ale fundaţiilor obşteşti. Încurajarea antreprenoriatului şi facilităţile pentru utilizatorii de resurse este prevăzută de legislaţia naţională sub forma următoarelor articole din legi: · Persoanele fizice şi juridice în a căror proprietate se află monumentele înscrise în Registrul monumentelor sunt scutite de impozite ori, după caz, supuse parţial impozitului conform contractului, cu excepţia impozitului pe venit şi taxei pe valoarea adăugată. Veniturile scutite de impozite se folosesc la finanţarea lucrărilor de protejare, conservare şi restaurare a monumentelor respective. · Stimularea activităţii investiţionale a agenţilor economici, orientată spre economisirea resurselor naturale şi protecţia lor, se efectuează prin introducerea amortizării accelerate a mijloacelor fixe de ocrotire a naturii şi prin acordarea de facilităţi la creditarea proiectelor investiţionale pe termen lung. · Plata pentru folosirea оn limită a resurselor naturale se include în preţul de cost al producţiei (serviciilor) fabricate (prestate) în urma utilizării resurselor naturale respective. · Mijloace băneşti obţinute în ariile naturale protejate cu statut de persoană juridică din activităţi ştiinţifice, de ocrotire a naturii, turistice, recreative, publicitare, editoriale, cognitive, rămân la

dispoziţia administraţiei acestora şi nu sunt impozabile. · Fonduri ecologice extrabugetare, precum şi depunerile binevole din partea persoanelor fizice şi juridice în aceste fonduri nu se supun impozitelor şi altor încasări. Analizînd eficienţa managementului în turism, trebuie de reeşit din faptul că turismul este un fenomen social-economic important în societatea contemporană. Turismul influenţează asupra sferei culturale, sociale, educaţionale şi economice din fiecare ţară, cu precădere în relaţiile internaţionale între diferite ţări. De aceea sunt necesare măsuri energice pentru eficientizarea procesului de management în domeniul turismului în general şi managementului resurselor turistice în particular. Aceasta оnseamn ă perceperea eficienţei ca un raport dintre rezultat şi scopurile formulate sau raportul dintre rezultat şi cheltuielile pentru obţinerea acestuia. De aici şi eficienţa în plan social sau economic. Turismul de regulă are un efect multiplicator asupra economiei ţării sau zonei turistice vizitate de turişti. În lucrările de specialitate multiplicator esIe considerat un coeficient care arată dependenţa creşterii veniturilor generale odată cu schimbarea nivelului de investiţii în turism. Multiplicatorul este valabil pentru următoarele sfere social-economice ale unei zone turistice: comer ţ, producerea de mărfuri, veniturile populaţiei, ocuparea forţei de muncă, impozite şi taxe în bugete de diferit nivel. Sunt mai multe formule de calcul ale coeficientului de multiplicare a turismului. Modelul cel mai răspândit este multiplicatorul „Ad hoc”: A / (l-BC), unde A - nivelul cheltuielilor totale din economia zonei turistice; B -

indicator al disponibilităţii populaţiei locale de a lăsa bani în economia zonei; C - nivelul cheltuielilor populaţiei cumulate în economia cheltuielilor locală. Spre exemplu, turiştilor în în unele ţări multiplicatorul locală ajunge la indici economia

considerabili: 2,3 - 3,2 оn Turcia, 1,5 - 2,2 оn SUA. Astfel se poate face un calcul asupra nivelului de implicare a turismului în economia locală a unei zone turistice. Acest fapt se rezumă la formularea unor politici publice adecvate privind încurajarea utilizării terenurilor şi resurselor cu funcţionalitate turistică pentru atragerea şi deservirea unui număr de turişti corelat cu numărul populaţiei locale. De regulă, în strategiile de dezvoltare a zonelor turistice se iau în considerare două principii: 1determinarea turismului ca domeniu de dezvoltare prioritară a economiei locale; 2orientarea investiţiilor spre crearea unei destinaţii turistice competitive prin maximizarea utilităţii de consum şi minimizarea cheltuielilor productive. În Republica Moldova funcţionează legea cu privire la investiţiile în activitatea de întreprinzător, care reglementează această activitate inclusiv în zonele de interes turistic. Astfel pe teritoriul ţării este asigurat, în conformitate cu

Tab.7 Indicatorii de performan ţă într-o zonă de interes turistic Exempl

Indicato r Densitatea calcul

Mod de

Explicaţie

u în ZT Hоrjau ca 1,3 15,7 206zile/ an 2100 lei Este greu de estimat оn condiţiil e actuale ale RM

Nr.tur/Nr.localni ci Sejur mediu Nr.cazări totale Nr.total turişti Capacitate Nr. total cazări/ de cazare Nr locuri de cazare Оncasări Nr. total turişti medii pe turist Ponderea Coef. turismului Impozit/buget оn bugetul local local

Densitatea fluxului turistic Numărul de zile petrecute Nivelul de utilizare a capacităţii de cazare Оncasări totale rezultate din cazări, alimentaţie, transport, agrement... Contribuţia turismului în formarea bugetului local. Coeficientul impozitării reflectă nivelul de impozitare a agenţilor economici locali.

Sursa: Statistica OMT convenţiile internaţionale la care este parte, un regim de securitate şi protecţie deplină şi permanentă a tuturor investiţiilor, indiferent de forma şi originea acestora. Acest fapt este declarat cu titlu de principiu în art.6 Nediscriminarea investiţiilor, care oferă investitorilor condiţii echitabile şi egale de activitate. Se exclud aplicarea de măsuri discriminatorii ce pot împiedica dirijarea, operarea, întreţinerea, folosirea, fructificarea, achiziţionarea, extinderea sau dispunerea investiţiilor. Investiţiile în Republica Moldova nu pot fi expropriate, însă activitatea de investiţii poate fi întreruptă silit în cazurile stabilite de lege. Legea stabileşte că orice prejudiciu, inclusiv profitul ratat, suportat de investitor din cauza

autorităţilor publice este reparat din contul autorităţii publice vinovate. Totodată legea nu include în sine nici o facilitate nominalizată fiscală sau vamal ă special acordată investitorilor. Iar practica demonstrează că prevederile-garanţii juridice devin extrem de complicate în aplicare ( cazul Zonelor Economice Libere din Republica Moldova), fapt care detennimă instabilitate şi nesiguranţă a dreptului de proprietate al investitorului. Acest lucru conduce la ocolirea ţării de posibilii investitori, care îşi plasează investiţiile în domeniul turistic în ţările din regiune: Romвnia, Ucraina, Bulgaria şi Turcia, unde siguranţa şi eficienţa investiţiilor este mai mare. Relevant ă pentru impulsionarea turismului în Moldova este legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business, care acordă unele facilităţi în primii 3 ani de funcţionare a antreprenorilor mici. Însă aplicarea în practică a drepturilor autorităţilor publice locale în scopul susţinerii micului busines inclusiv de ordin fiscal, devine problematică, deoarece bugetele locale în condiţiile actuale nu pot suporta asemenea cheltuieli. Cu toate acestea la nivel naţional se observă o creştere susţinută a numărului de оntreprinderi private şi ponderii sectorului privat în finanţarea investiţiilor în special în sectorul productiv. La fel este оncurajatoare creşterea economică în afara zonei municipiului Chişinău, inclusiv a înregistrării оntreprinderilor şi plasări investiţiilor în capital fix, iar forţa de muncă devine mai mobilă., creşte capacitatea de consum a populaţiei din zonele rurale. Acest fapt se răsfrânge pozitiv asupra cristalizării unor zone de interes turistic eficiente şi competitive din Republica Moldova. Însă o serie de bariere descurajează în general investiţiile, inclusiv în domeniul

turismului: 1cadrul contradictoriu de acordare a unor facilităţi, 2monopolurile ascunse şi influenţa unor grupuri de interese asupra pieţelor şi zonelor de influenţă, 3dificultatea în procurarea directă sau încheierea contractelor de arendă terenurilor aferente activităţii de producţie, inclusiv lвngă resursele turistice; 4 nerespectarea cadrului legal existent măreşte costurile şi riscurile aferente business-ului privat, 5în zonele urbane şi rurale, cu mici excepţii, nu există strategii investiţionale obiectivele clar şi definite, priorităţile în în care să fie şi identificate atragerea

dezvoltarea investiţiilor, 6majoritatea localităţilor nu au un registru accesibil de oferte de terenuri cu funcţionalitate turistică pentru potenţialii investitori; 7 nu există o concepţie clară a sistemului de impozite şi taxe locale stimulative dezvoltării activităţilor turistice, etc. Pe teritoriul Republicii Moldova autoritatea naţională în domeniul activităţii investiţionale este Direcţia de investiţii şi gestionare a patrimoniului public, care este o subdiviziune structurală în cadrul Direcţiei generale politici structurale a Ministerului Economiei şi Comerţului. Aceasta are următoarele atribuţii: participă la elaborarea proiectelor de legi în domeniu, examinează şi analizează cele mai esenţiale proiecte investiţionale, monitorizează procesele creării şi dezvoltării zonelor economice libere, elaborează programe de măsuri în domeniul administrării patrimoniului public, etc. Totodată, Ministerul Culturii şi Turismului trebuie, potrivit atribuţiilor

sale, să creeze condiţii pentru atragerea investiţiilor interne şi străine în scopul dezvoltării turismului, coordonează programele de asistenţă tehnică acordate de organismele internaţionale, precum şi programul de integrare Europeană în domeniul turismului. Trebuie de constatat că, pe lângă cadrul legal suficient de permisiv pentru activităţi de dezvoltare a unor teritorii turistice (zone turistice, staţiuni balneare, localităţi turistice, etc), antreprenorii din Republica Moldova beneficiază de apropierea de principalele pieţe turistice, dar şi de experienţa pozitivă a unor ţări din regiune, care în scurt timp au reuşit să relanseze domeniul dezvoltarea teritorială a acestui domeniu Bulgaria, Ungaria, Cehia, Muntenegru ş.a.). turistic prin Turcia, (România,

3.4. Strategii de dezvoltare a turismului оn plan teritorial. Republica Moldova a moştenit din perioada sovietică un sistem centralizat de gestionare a fluxurilor turistice în special susţinute prin programe sociale, o administraţie neperformantă de coordonare a domeniului turistic, o bază material ă depăşită moral şi fizic, o zonare necompetitivă a destinaţiilor turistice, etc. Criza economică ce a urmat după destrămarea URSS a adăugt un şir de probleme de ordin social: rată înaltă a şomajului, scăderea potenţialului de cumpărare a populaţiei, migraţia forţei de muncă, acces redu s la programe sociale de susţinere a persoanelor aflate la odihnă ş.a. Iar perioada îndelungată de tranziţie la economia de pi aţă a generat: ruinarea încrederii faţă de autorităţile publice, o perioadă mare de timp sectorul turistic în general nu a fost coordonat de autorit ăţile

naţionale, transformarea agenţilor de turism a în canale de racolare şi orientare a forţei de muncă autohtonă pentru diferi te ocupaţii spre pieţele externe, distorsionarea pieţii turistice, un cadru normativ-juridic greoi şi uşor de interpretat, abuzuri ale autorităţilor publice, slabă pregătire a managerilor în marketing turistic şi personalului în meserii bază, competiţia dură pentru plasarea investiţiilor, degradarea obiectelor de interes turistic, etc. Toate aceste au adus la situaţia în care dezvoltarea sectorul turistic necesită relansare generală, renovarea bazei materiale, dezvoltarea capacităţilor profesionale la fiece nivel a managementu1ui unităţilor turistice, dezvoltarea teritorial ă a turismului, aplicarea unor instrumente eficiente şi competitive de atragere a investi ţiilor în industria turistică, etc. Cu toate acestea Republica Moldova are o serie de avantaje comparative care pot impulsiona dezvoltarea industriei turistice: 1costul scăzut al forţei de muncă; 2costul scăzut al terenurilor; 3existenţa de resurse turistice cu valoare naţională regională; 4importante segmente de piaţă nu sunt acoperite cu o ofertă de calitate; 5oferta turistică nu este suficient de diversificată; 6în ciuda unor dificultăţi legislative şi birocratice, există un sprijin instituţional real al autorităţilor publice centrale; 7opţiune fermă pentru atragerea şi dezv oltarea investiţiilor în turism; 8promovarea la nivel naţional a unui sistem clar de calitate a serviciilor şi clasificare a unităţilor de cazare şi alimentare a şi

turiştilor; 9 iniţierea unui concept de dezvoltare a zonelor turistice naţionale; 10populaţie ospitalieră şi cunoscătoare a limbilor de circulaţie internaţională. Din cca. 150 de localităţi rurale şi oraşe mici din Republica Moldova, care au elaborat în ultimii 3-4 ani prin concursul diverselor organizaţii internaţionale (USAID, FISM, UNDP, etc) planuri strategice de dezvoltare prin metoda participativă, mai mult de jumătate au acţiuni complexe de dezvoltare a turismului. Astfel, asemenea obiective sunt în planurile strategice ale următoarelor localităţi: Alexăndreni, Bălăsineşti, Bilicenii Vechi, Bubuieci, Bucovăţ, Cahul, Caşunca, ş.a. O abordare complexă, deşi incompletă, a potenţialului natural şi antropic, precum şi zonele de agrement şi structurile de deservire a turiştilor din localitate, este prezentat în Planurile urbanistice generale ale localităţilor: Chişinău, Călăraşi, Cojuşna, Floreşti, Ialoveni, Moleşti, Stăuceni, Sângerei, Taraclia, Trebujeni, Vadul lui Vodă, Vatra, Zberoaia, ş.a. În aceste planuri sunt planificate zone de interes turistic cu resurse de agrement special amenajate precum şi cu dotări pentru deservirea persoanelor aflate la odihnă şi oaspeţi. O analiză a acestor documente importante de dezvoltare strategică locală ne permite să evidenţiem obiectivele strategice ale comunităţilor deţinătoare de resurse turistice pentru dezvoltarea domeniului turistic: 1acordarea unui statut special localităţii; 2dezvoltarea unor staţiuni turistice moderne; 3dezvoltarea şi diversificarea antreprenoriatului;

4dezvoltarea turismului rural; 5оntărirea capacităţilor profesionale; 6promovarea destinaţiei turistice. Cercetările efectuate ne-au permis să sistematizăm destinaţiile de interes turistic în Republica Moldova şi să delimităm zonele turistice importante de pe teritoriul ţării. În spaţiul rural naţional sunt multe atracţii turistice, dar făcвnd abstracţie de starea lor de conservare, acestea sunt repartizate difuz pe întreg teritoriul ţării, fapt ce îngreuiază activităţile de turism cu utilizarea resurselor turistice aflate în diverse localităţi. Mai mult, faptul că într-o localitate sunt câteva obiecte interesante pentru vizite, dar din cauza infrastructurii drumurilor nu sunt vizitate şi invers - din cauza unui drum bun într-o localitate cu resurse mediocre, fluxul de turişti este orientat spre ultima. Astfel se obţine o imagine distorsionată a potenţialului turistic naţional în aprecierile turiştilor străini. În această situaţie sunt oportune următoarele: 1. Delimitarea pe teritoriul Moldovei a zonelor de interes turistic, care prin prezenţa unor atracţii majore turistice conferă prioritate dezvoltării turismului; 2. Favorizarea unui complex de măsuri în turismul intern (perfectarea şi ajustarea cadrului legal, includerea unor facilităţi în vederea utilizării resurselor turistice în scopuri turistice şi încurajarea climatului investiţional, instruirea persoanelor implicate în atragerea şi deservirea turiştilor, etc.) spre o specializare pe anumite forme de turism a zonelor turistice (turism de odihnă Vadul lui Vodă, Holercani, Costeşti; turism balnear - Hârjauca, Cahul, Vadul lui Vodă; turism de afaceri - Chişinău, Bălţi; turism cognitiv, ecologic - Edineţ Criva, Soroca, Rudi, Codrii; turism rural- marea

majoritate a zonelor; vizite cu motiva ţie etnică - Găgăuzia, Taracli a; pelerinaje religioase – Saharna, Hвrbovăţ etc.) sau pe motivaţii turistice combinate (turism de odihnă tratament; turism de odihnă / cognitiv şi ecologic; turism balneo-climateric pelerinaje religioase; turism de afaceri / cognitiv şi ecologic); 3. Elaborarea unor strategiii de dezvoltare a zonelor turistice şi impactul 4. acestora asupra comunităţilor pentru locale, imaginii unui ţării, climat cooperării internaţionale. Crearea condiţiilor dezvoltarea antreprenorial adecvat оn sectorul serviciilor turistice locale; 5. Dezvoltarea unei reţele de promovare şi informare în zonele turistice; 6. Modernizarea şi lărgirea sectorului de cazare cu facilităţi de agrement alimentare prin atragerea investiţiilor locale şi străine; 7. Modernizarea infrastructurii drumurilor în conformitate cu reţeaua de trasee turistice intra şi interzonale ş.a. Destinaţiile turistice naţionale trebuie analizate în conformitate cu strategiile de regionalizare a ţării, care îşi propune drept scop dezvoltarea echilibrată a regiunilor şi înlăturarea discrepanţelor economice, sociale, instituţionale ş.a. Potrivit acesteia fiecare regiune de dezvoltare va avea posibilitatea să elaboreze soluţii proprii pentru problemele de dezvoltare regională, inclusiv sectoarelor economiei naţionale cum este şi turismul. În conformitate cu Lega privind dezvoltarea regională în Republica Moldova (nr. 438-XVI di 28.12.2006) pe teritoriul ţării sunt delimitate şase regiuni: Nord, Centru, Sud, Găgăuzia, municipiul Chişinău şi regiunea transnistreană. Dezvoltarea regională a ţării necesită abordarea politicilor

naţionale pe orizontală sub aspect regional şi local. Totodată, este necesară coordonarea şi planificarea la nivel regional al eforturilor şi iniţiativelor pentru susţinerea mediului de afaceri din regiunile de dezvoltare. Acest lucru se referă şi la ramura turistică, menirea căreia este de a diversifica economiile locale, оmbunătăţirea rnanagementului resurselor localităţilor, precum şi a comunicării dintre comunităţile din regiuni. Analiza zonelor turistice din Republica Moldova оn lucrare este compartimentată pe principii economico-geografice în şase regiuni economico-geografice (Nord, Centru, mun. Chişinău, Sud, UTA Găgăuzia şi regiunea transnistreană). În interiorul fiecărei regiuni zonele turistice sunt delimitate în conformitate cu specificul celor mai importante atracţii turistice din localităţile incluse , conform cărora noi am încercat să propunem obiectivele generale de dezvoltare a zonelor turistice şi programele de lansare a acestor zone pe piaţa turistică.

CONCLUZII în urma studiului complex al potenţialului turistic naţional, a principiilor de management al acestora în Republica Moldova, elementelor de infrastructură turistică, practicilor de valorificare a resurselor disponibile a unităţilor de deservire a turiştilor, precum şi nivelurile de gestionare a activităţilor turistice în teritoriu pot fi formulate următoarele concluzii: 1. Republica Moldova are un variat potenţial natural şi cultural concentrat cu precădere în mediul rural, dar care se găseşte într-o stare avansată de izolare de circuitul economic, iar turismul rural este capabil să le facă funcţionale pe piaţă; 2. Majoritatea resurselor cu func ţionalitate turistică, deşi formal au unul sau mai mulţi gestionari, nu sunt valorificate pentru scopuri turistice, balneare sau recreare organizată, deşi legislaţia încurajează acest lucru; 3. Patrimoniul natural, valoros în plan European, se găseşte în faza de conservare şi în mare parte nu este implicat în traseele turistice, care să poată suplimenta eficient resursele financiare

insuficiente de la buget necesare procesului de protecţie şi cercetare a naturii; 4. Industria turistică din Republica Moldova se găseşte în faza sa de relansare după o profundă criză şi nu este pregătită pentru valorificarea tehnologizată nonpoluantă a resurselor turistice, iar antreprenorii nu au capacitate profesională să atragă prin valorile turistice fluxuri importante de turişti; 5. Fiecare zonă de interes turistic, indiferent de specializarea acestea, necesită elaborarea unui plan de management strategic şi utilizarea în cadrul negocierilor de atragere şi valorificare a investiţiilor locale şi străine; 6. Caracterul participativ pentru elaborarea planului strategic de dezvoltare a zonelor turistice poate asigura buna funcţionare a administraţiei gestionare, precum şi implicarea nemijlocită a antreprenorilor şi populaţiei în dezvoltarea prioritară pentru turism a teritoriilor cu resurse recreative; 7. Dezvoltarea turismului în spaţiile rurale este o alternativă bună pentru gospodăriile ţărăneşti, care paralel cu practicile agricole pot deservi un număr însemnat de turişti în agropensiuni sau la ferme reprezentative; 9. Satul de vacanţă este una dintre cele mai profitabile forme de antreprenoriat pentru valorificarea potenţialului turistic aflat în extravilanul comunităţilor rurale şi în ultimul timp cucereşte tot mai mult teren în ţările din regiune şi în Republica Moldova. În baza concluziilor enumerate se propun următoarele recomandări: 1. Includerea resurselor turistice оn circuitul economic prin dezvoltarea unei reţele naţionale de zone turistice;

2. Aplicarea diverselor formule de instituţionalizare a resurselor turistice pentru buna lor gestionare în scopuri economice nonpoluante; 3. Localizarea în zonele de interes turistic a unui număr mare şi divers de activităţi de deservire a oaspeţilor pentru crearea unui flux consistent extrasezon; 4. pentru Оncurajarea specializare antreprenoriatului prioritară în turismul rural ca o alternativă activităţilor agricole prin delimitarea unor teritorii locale turistică, elaborarea planurilor strategice şi de management ale zonelor turistice, îmbunătăţirea instrumentelor de management a afacerilor în apropierea resurselor cu funcţionalitate turistică; 5. Dezvoltarea parteneriatelor strategice public - privat şi local străin pentru dezvoltarea turismului rural în zonele cu resurse turistice importante. BI B L I O G R A F I E 1. Concepţia dezvoltării turismului оn Republica Moldova/Hotărвrea de Guvern Nr. 912 din 8-10-1997//Monitorul Oficial al Republicii Moldova. 1997. - Nr. 74-75. - (13 noiemb.) 2. Legea turismului a Republicii Moldova / Nr. 798-XIV din 11-022000/ / Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 2000 - Nr. 54-56. (12 mai) 3. Legea privind ocrotirea monumentelor / Nr. 1530-XII din 2206-93// Monitorul Oficial al Republicii Moldova. - 1994. - Nr. 1/3. - (30 ianuarie) 4. Legea privind protecţia mediului înconjurător / Nr. 1515-XII din 16-10-93 5. Legea cu privire la resursele naturale / Nr. 1102- XIII din 0602-97 6. Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat /Nr. 1539-XIII din 25-02-98 şi permanent de turişti, inclusiv în perioada de

7. Bran, Florina. Economia turismului şi mediul înconjurători /Florina Bran, Dumitru Marin, Tamara Simon. - Bucureşti: Editura Economică, 1998. - 247p. 8. Bran, Florina. Turismul rural. Modelul European/ Florina Bran, Dumitru Marin, Tamara Simon. - Bucureşti: Editura Economică, 1997. - 176p. 9.Cordos. G, Cucerzan E., Repere оn socio1ogia rurală/Cordos Gheorghe. Cucerzan Eugen - Cluj-Napoca. Ed. AcademicPres, 2002. 204p. 10. Creţu, Romeo Cătălin. Resurse agroturistice/Romeo Cătălin Creţu. Bucureşti: Cartea Universitară, 2005. - 375p. 11.Cristireanu, Cristian. Economia şi politica turismului internaţional/Cristian Cristireanu. - Bucureşti: Ed.Abeona, 1992. 237p. 12.Erdeli, Gabriela. Amenajări turistice/ Gabriela Erdeli, Ion Istrate. Bucureşti: Ed.Universităţii, 1996. - 469p. 13.Finan ţele şi evidenţa contabilă a afacerii. Ghid pentru antreprenori, instructori şi consultanţi. - Chişinău: BIZPRO Moldova, 2003 - ll9p. 14.Florea, Serafim. Patrimoniul turistic al Republicii Moldova./Serafim Florea. - Chişinău: Î.S.F.E.- P. „Tipografia centrală”, 2005. - 352 p. 15.Glăvan, Vasile. Resursele turistice pe Terra.Nasile Glăvan. Bucureşti: Editura Economica, 2000. - 344 p. 16. Glăvan, Vasile. Geografia turismului/Vasile Glăvan. Bucureşti: Editura Fundaţiei „România de Mâine”, 2005. - 336 p. 17. Glăvan, Vasile. Turismul în România. Bucureşti: Editura Economica, 2000. - 160 p. 18.Ilviţchi L. Mănăstirile şi schiturile din Basarabia. Chişinău, 1999. - 213p. 19.Joloncovschi A. Turismul ecologic şi rural: realităţi şi perspective. Chişinău: Prometeu, 2001. - 164p. 20. Lazăr, Svetlana. Turism rural. Ghidul gospodarului.: Sirius, 2004. - 112p. 21. Locaşurile sfinte din Basarabia. - Chişinău, 2001. - 156 p. 22. Marketing. Ghid pentru antreprenori, instructori şi consultanţi. Chişinău: BIZPRO Moldova, 2003. - 121 p. 23. Miron, Viorel. Turismul rural în Moldova. Chid pentru autoritaţile publice locale. Chişinău: Ştiinţa, 2002. - 116 p. 24. Miron, Viorel. Turismul în ariile naturale din Republica

Moldova (ghidul investitorului local). Chişinău: Editura „Continental Grup”, 2005. - 124p. 25. Miron, Viorel. Afaceri оn turism rural. Amenajarea şi tehnologia deservirii oaspeţilor în pensiunea turistică. Chişinău: Tipografia centrală, 2005. - 117p. 26. Miron, Viorel. Organizarea activităţii turistice. Îndrumar metodic. Chişinău, 2004. - 32 p. 27.Monumente de istorie şi cultură din Republica Moldova / Nicolae Demcenco, Ion Hâncu (ş.a.). - Chişinău: Ştiinţa, 1994. 189p. 28.Nicu, Vladimir. Localităţile Moldovei ]n documente şi cărţi vechi. Chişinău: Universitas, 1991. - 367p. 29.Nicu Vladimir. Localităţile Moldovei ]n documente şi cărţi vechi. V. 2. --Chişinău: Universitas, 1991. - 298p. 30. Nistoreanu, Puiu. Management ]n turism.. Bucureşti: Editura ASE, 2002. - 284p. 31. Planificarea afacerii. Ghid pentru antreprenori, instructori şi consultanţi. - Chişinău: BIZPRO Moldova, 2003. - l15p. 32.Puiu, V Mănăstirile din Basarabia. Chişinău: Luceafărul, 1919.-197p. 33. Stăncioiu, Aurelia-Felicia. Dicţionar de terminologie turistică. Bucureşti: Ed.Economica, 1999. - 245p. 34. Stănculescu, Gabrie1a. Dicţionar poliglot explicativ de termeni utilizaţi оn turism. Bucureşti:Ed. AI Educational, 1998. 327p. 35. Turcov, Elena. Coordonarea turismului.Chişinău: Editura ASEM, 2006. - 208 p. 36.Europe environment: the third assessment, 2003 37.Constantin, Marian. Dimensiuni şi structuri socio-economice ale potenţialităţilor ofertei agroturistice.!/ Realizări şi perspective în economia sectorului agroalimentar. Materialele simpoz. şt. int. dedicat aniversării a 40 ani de la fondarea Fac. de Econ. - Chişinău: Centrul ed. al UASM, 2005 38.Gl ăvan, Vasile. Zonarea turistică, instrument de bază în acţiunea de protejare a patrimoniului turistic al României.!/ Lucrările celei de-a IV-lea Colocviu naţional de geografia turismului. Bucureşti, 1977. - P.89-96 87.Glăvan, Vasile. Managementul calităţii totale în turismul balnear.!/ Simpozion ştiinţific: Politica industrială şi comercială în Republica Moldova. -Chişinău,ASEM,1997.-P.185-l89 39.Guţuţui, Veaceslav. Politica statului în domeniul investiţiilor străine. / Veaceslav Guţuţui// În materialele Sesiunii Ştiinţifice ULIM

"Symposia Professorum-200l" / Secţiunea Ştiinţe Economice. Chişinău: Centrul Editorial ULIM, 2001. - P. 200-205. 40.Guţuţui, Veaceslav. Investiţiile străine şi creşterea economică. Bănci & Finanţe/ Veaceslav Guţuţui .!/ Profit. -2002, Nr. 3 (82). - P.62-63. 41. Livandovschi, Roman. Direcţii strategice privind dezvoltarea turismului rural în Republica Moldova: avantaje şi deficienţe.!/ Simpozion Internaţional al tinerilor cercetători 18-19 aprilie. - ediţia 1. Chişinău, ASEM, 2003. - P.72-75 42.Miron, Viorel. Particularităţile specifice ale zonelor turistice din Moldova. Viorel Miron//Materialele conferinţei ştiinţifice anuale a profesorilor IRI "Perspectiva". - Chişinau, 2000-2001. - p.11-12 43. Platon, Nicolae. Politici şi mecanisme de susţinere şi valorificare a turismului rural în Moldova.!/ Economica . Revista ştiinţifico-didactică. Chişinău: Editura ASEM. - an. XII. - 2004 -Nr.3 (47). - P.97-99 44. Turcov, Elena. Problemele dezvoltării turismului în Republica Moldova.!/Conferinţa Internaţională "Dezvoltarea turismului la începutul sec. XXI". - Chişinău: Editura ULIM, 2005 (27 septembrie) www.unesco.or www.undp.md www.turism.md www.statistica.md www.monument.md www.world-tourism.or www.antrec.md www.gov.md www.scers.md

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful