You are on page 1of 7

APTITUDINILE 1 CUPRINS

Astazi vom discuta despre: APTITUDINI

1. Definiţie si descriere generală 2. Raportul înnăscut-dobândit în structura aptitudinilor 3. Cum clasificăm aptitudinile 2 1. Definiţie si descriere generală Aptitudinea ne dă măsura gradului de organizare a sistemului personalităţii sub aspect adaptativ-instrumental concret. Ea ne răspunde la întrebarea: „ce poate şi ce face efectiv un anumit individ în cadrul activităţii pe care o desfăşoară?“ şi se leagă întotdeauna de performanţă şi eficienţă, în dublul său înţeles: CANTITATIV CALITATIV

În evaluarea laturii cantitative a Pentru evaluarea laturii calitative ne folosim performanţei, apelăm la indicatori precum: de indicatori precum:  volumul total al sarcinilor rezolvate,  gradul de dificultate şi complexitate a  volumul „produselor finite“ obţinute, „sarcinii“ rezolvate,  timpul necesar rezolvării unei sarcini  noutatea şi originalitatea „produsului final“, individuale,  timpul necesar obţinerii unui „produs  valoarea în sine a „produsului final“ în finit“, domeniul dat,  intensitatea efortului depus.  procedeul folosit în rezolvarea sarcinii. 3 Termenul de aptitudine îl putem folosi într-o accepţiune lărgită şi într-una restrânsă. În sens larg, el exprimă potenţialul adaptativ general al individului uman, pe baza căruia el reuşeşte să facă faţă mat mult sau mai putin bine multitudinii situaţiilor şi solicitărilor externe şi să-şi satisfacă stările de necesitate.

o apariţie precoce. 5 Dacă luăm viaţa omului în ansamblul ei. cunoştinţe. dificultăţilor şi eşecurilor („Geniul este 90% transpiraţie şi numai 10% inspiraţie“. în care se articulează şi se integrează diverse entităţi psihice. Raportul înnăscut-dobândit în structura aptitudinilor . în principiu. Luate în accepţiunea restrânsă. într-unul sau în mai multe domenii de activitate recunoscute social. ea se poate opri brusc la un nivel inferior. în general. care dă măsura capacităţii de mobilizare şi perpetuare a efortului pentru surmontarea obstacolelor. reprezentată de motivaţie şi afectivitate. multidimensională. în vreme ce la alţii. după o schemă şi formulă în acelaşi timp comună mai multor indivizi şi diferită de la un individ la altul: 4 Schema structurală a unei aptitudini cuprinde. motorii şi fizico-constituţionale. Legăm termenul de aptitudine de o structură complexă. optimizare şi perfecţionare. care include acţiuni şi procedee mentale şi motorii de punere în aplicare şi de finalizare a „proiectului“ (modelului). următoarele verigi: a) veriga informaţională. aptitudinile au. c) veriga executivă. înţeleasă ca ansamblu organizat de reprezentări. continuă timp mai îndelungat. şi alta de coordonare. Accelerată la unii.În sens restrâns. în cadrul căreia rolul principal revine sistemului atitudinal.  de optimum funcţional şi  de regresie. pe care o putem rezuma în trei stadii:  de structurare şi maturizare. ca sistem închegat de operatori şi condiţii logice care se aplică elementelor informaţionale pentru realizarea modelului intern (mental) al produsului ce se propune a fi obţinut. înţelegeri şi interpretări despre domeniul obiectiv al activităţii. putem constata că aptitudinea are o istorie. d) veriga dinamogenă şi de autoîntărire. idei. b) veriga procesual-operatorie. a unor performanţe superioare mediei comune. reprezentată de funcţia evaluativ-critică a conştiinţei şi de voinţă. lentă la început. atingând un nivel superior. în care delimităm două secvenţe: una de selectare şi orientare valorică. e) veriga de reglare. pune în evidenţă o traiectorie evolutivă. 6 2. termenul de aptitudine este aplicabil numai omului şi el desemnează potenţial un asemenea instrumental-adaptativ care permite celui ce-l posedă realizarea. Viteza lor de dezvoltare nu este identică la toţi indivizii. evoluţia. spunea Edison).

cu faimosul principiu „tabula rasa“). Întro formă răspicată. pe baza unui exerciţiu sistematic şi îndelungat.Problema privind natura şi determinismul aptitudinilor a fost şi continuă încă să fie puternic controversată. Se admite ideea că de la natură toţi oamenii sunt egali sau la fel. Galton afirmă că individul se naşte cu un potenţial aptitudinal mai sărac sau mai bogat. iar cea genetistă. Locke. fidel principiului „tabula rasa“. diferenţierile între ei în structura vieţii psihice fiind introduse de factorii mediului extern. Descartes. Aptitudinea este considerată un produs exclusiv al mediului. care afirma caracterul înnăscut şi imanent al ideilor şi principiilor (Platon. se afirmă oricât de nefavorabile şi vitrege ar fi condiţiile externe. orientarea ineistă se sprijină pe teoria eredităţii elaborată. procedează la absolutizarea rolului mediului extern. ineismul absolutizează rolul eredităţii. oricât de prielnice ar fi condiţiile externe. care determină şi controlează integral procesul învăţării şi dezvoltării. în filosofia empirist-pozitivistă (senzualismul lui J. la orice individ se poate forma orice aptitudine. reducând la zero valoarea fondului ereditar. Hegel). Astfel. această idee este afirmată şi susţinută de savantul englez Fr. Kant. o aptitudine ori există ca dat ereditar. în materie de aptitudini. iar cea de a doua. ambele orientări sunt la fel de eronate. pe teoria evoluţionistă a lui Darwin. nici una nici cealaltă neputând oferi o explicaţie satisfăcătoare a . Galton. În psihologia clasică. materialismul francez al sec. Astfel. mai prolific sau mai steril. 7 Orientarea ineistă În plan ştiinţific. XVIII. şi atunci ea se manifestă. Printr-un program educaţional adecvat. 8 Orientarea genetistă Genetismul. de Morgan şi Mendell. ori nu există şi atunci nu are de unde şi cum să se manifeste. în secolul XIX. în celebra sa lucrare Hereditary Genius (1914). delimitându-se două orientări diametral opuse –  ineistă  genetistă Ambele îşi au originea în filosofie: prima în filosofia idealist-raţionalistă. mediului fiindu-i recunoscut cel mult doar rolul de factor activator-declanşator. 9 Privite prin prisma metodologiei contemporane. abordarea ei s-a făcut de pe poziţii unilateralabsolutizante. Geniul este integral înnăscut şi nicicum făcut. mediul neadăugând nimic semnificativ la el. care rămâne în structura şi esenţa sa neschimbat. îndeosebi de cei ai mediului socio-cultural şi economic.

O asemenea explicaţie nu poate fi găsită decât de pe poziţiile principiului interacţiunii. 12 În structura generală a unei aptitudini. aşa cum am definit-o noi. dar nici „introdusă“ ca atare din afară de către mediu. Fond ereditar mediocru mediu înalt favorabil (compensare pozitivă din partea mediului. Fond ereditar superior mediu înalt favorabil (cazul ideal. iar în alt moment şi în altă situaţie. Fond ereditar superior mediu neprielnic. într-un anumit moment şi într-o anumită situaţie. Esenţial este raportul de compensare reciprocă dintre cei doi factori (ereditate x mediu). care reclamă admiterea determinismului complex al aptitudinilor – ereditate x mediu. e. Fond ereditar mediocru mediu neprielnic (compensare pozitivă din partea eredităţii. în care. trei tipuri de componente: . b. nefavorabil (ereditatea poate compensa „deficitul“ de mediu. dominant poate deveni rolul mediului. putem delimita din punct de vedere genetic. ci prezintă un tablou dinamic complex.aptitudinilor. d. Ea se constituie în ontogeneză pe baza interacţiunii complexe. aptitudinea poate atinge un nivel de dezvoltare superior mediei). f. nu poate fi nicicum înnăscută. Pot fi identificate următoarele variante relaţionale: a. Fond ereditar slab mediu înalt favorabil (compensare pozitivă din partea mediului. doar în mod excepţional se poate atinge un nivel înalt de dezvoltare a aptitudinilor). în diferite momente de timp. asigură nivelul cel mai înalt de dezvoltare a aptitudinilor). 11 Pot fi identificate următoarele variante relaţionale: c. În lumina acestui principiu. dezvoltarea aptitudinii rămâne sub nivelul mediu). 10 Raportul ereditate/mediu nu are un caracter liniar şi invariant. aptitudinea. preponderent se poate dovedi rolul eredităţii. se modifică ponderile şi greutatea specifică a efectelor celor doi factori. dintre „fondul ereditar“ şi mediu. dezvoltarea aptitudinii deasupra nivelului fondului ereditar). Fond ereditar slab mediu neprielnic (conjugarea efectului negativ al ambilor factori – nivelul cel mai scăzut de dezvoltare a aptitudinilor).

Criteriul cel mai larg acceptat în acest scop este sfera de solicitare şi implicare în cadrul activităţii. mediu c) componente care ţin preponderent de interacţiunea ereditate mediu Rolul mediului se demonstrează şi prin referirea la cazurile unor copii pierduţi în junglă şi descoperiţi la vârstă târzie. în vederea satisfacerii unor nevoi curente. ritm. sunt proprii tuturor oamenilor. repertoriul lor comportamental fiind legat exclusiv de satisfacerea trebuinţelor biologice în situaţiile naturale date. Acestea sunt memoria. Pe baza cercetărilor efectuate până la ora actuală. Ele pot fi împărţite în:  sensorio-motorii  intelectuale 14 Aptitudinile sensorio-motorii se leagă de toate situaţiile concrete care reclamă discriminarea şi identificarea obiectelor şi efectuarea unor acţiuni directe cu ele sau asupra lor. capacitatea de procesare informaţională. Aptitudinile generale alcătuiesc repertoriul instrumental-adaptativ bazal al oricărui individ. tempo. Sub eticheta de aptitudini generale intelectuale se reunesc mai multe funcţiuni psihice. De aici. care asigură o relaţionare şi o adaptare cât de cât satisfăcătoare în condiţiile variabile ale mediului. precizie.)  caracteristicile structural-dinamice ale aparatelor motor (viteză/rapiditate. au fost delimitate:  aptitudinile generale  aptitudinile speciale. imaginaţia şi inteligenţa propriu-zisă. după 14. sunt implicate în toate formele de activitate. aceştia nu dispuneau de nici o aptitudine specific umană. 13 3. Deşi găsiţi anatomic normali. capacitatea de fixarepăstrare etc. În schema lor de organizare şi funcţionare se includ :  caracteristicile rezolutiv-integrative ale analizatorilor (pragurile sensibilităţii. Aptitudinea generală este socotită acea aptitudine care este solicitată şi intervine în orice fel de activitate a omului sau în rezolvarea unor clase diferite de sarcini. forţă. care. capacitatea de admisie. iar pe de altă parte. structura unei aptitudini integrale se datoreaza deopotrivă eredităţii şi mediului şi numai o mică parte acţiunii „separate“ a unuia sau a altuia din cei doi factori.a) componente care ţin b) componente care ţin preponderent de preponderent de ereditate.16. Pe baza lui. pe de o parte. dinamica generală a sensibilităţii. Cum clasificăm aptitudinile Subsistemul aptitudinal al personalităţii pune în evidenţă o organizare internă complexă. 15 .). apare necesară o diferenţiere şi o clasificare în interiorul subsistemului aptitudinal. Această ipoteză este valabilă pentru toate coordonatele de definiţie ale sistemului personalităţii. în cea mai mare parte. se poate formula ipoteza că. acuitatea senzorială. fineţea şi melodicitatea mişcărilor. complexitatea acţiunilor etc.

Inteligenţa practică. 16 Inteligenţa socială. în cadrul acestor scări există sub-teste distincte pentru toate principalele funcţiuni psihice mentale –  memorie. de găsire a soluţiilor optime în situaţii noi. care se evidenţiază în cadrul unor subsisteme strict individualizate ale personalităţii:  subsistemul auditiv (auzul absolut. memoria structurilor muzicale). definită ca Inteligenţa conceptuală Încă în 1920. Se poete observa că această clasificare depăşeşte limitele inteligenţei ca aptitudine generală. Thorndike aptitudinea de a opera delimita cel uşor şi adecvat cu puţin trei tipuri materialul verbal şi de inteligenţă: simbolic aptitudinea de a opera cu material intuitiv. obiectual şi de a obţine performanţe ridicate la sarcini cu caracter situaţionalconcret Gardner (1983) a introdus noţiunea de inteligenţă multiplă.  raţionament Etimologic. E. inedite. identificând nu mai puţin de şapte forme (tipuri): inteligenţa lingvistică. De aici. vivacitatea reprezentanţilor. După cum se ştie. de a se relaţiona şi înţelege cu ceilalţi semeni. inteligenţa interpersonală. în calitate de aptitudine generală se ia doar inteligenţa. incluzând componente care ţin mai de grabă de domeniul aptitudinilor speciale. Cunoaşterea comună ne prezintă inteligenţa drept capacitate generală de adaptare la mediu.cât şi imaginaţia. sau abstractă. fapt ce şi-a găsit concretizarea practică în elaborarea şi validarea scărilor de inteligenţă (BinetSimon. 17 Aptitudinile speciale sunt structuri instrumentale ale personalităţii care asigură obţinerea unor performanţe deasupra mediei în anumite sfere particulare de activitatea profesională.În mod curent.  subsistemul vizual (sensibilitatea cromatică. care rezidă în capacitatea individului de a se descurca în situaţiile sociale. Terman Wechsler-Bellvue. . inteligenţa kinestezică a corpului. care înseamnă în acelaşi timp a discrimina (disocia) şi a lega. inteligenţa muzicală. termenul provine din latinescul inter-legere.  atenţie. ei subsumându-i-se atât memoria. Potrivit modelului multifactorial. fenomene şi evenimente cât mai diverse. inteligenţa spaţială. memoria formelor). o primă definiţie: inteligenţa este capacitatea de a stabili relaţii între obiecte. Alexander). inteligenţa logico-matematică. inteligenţa intrapersonală.  imaginaţie. aptitudinile speciale se bazează pe acţiunea factorilor specifici. definită ca L.

pentru biologie etc.). se evidenţiază aptitudini cu un grad de individualizare şi de specializare şi mai ridicat. În interiorul fiecărei clase. aptitudinea pentru administraţie. Nivelul cel mai înalt la care se poate realiza dezvoltarea şi integrarea aptitudinilor speciale şi a celor generale este cel al talentului şi geniului. Atât talentul. delimitându-se. pentru fizică. . pentru sculptură. aptitudinea pentru gimnastică. aptitudinea pentru jocul cu mingea etc.  Aptitudini manageriale (aptitudinea pentru organizare.).). pentru actorie etc. printre altele:  Aptitudini artistice (pentru literatură. pentru pictură. 18 Clasificarea aptitudinilor speciale o facem de regulă după genul activităţii în cadrul căreia se manifestă. producerea şi întreţinerea a tot ceea ce înseamnă maşină). subsistemul cognitiv (rezolutivitatea figurală sau simbolică.  Aptitudini sportive (aptitudinea pentru atletism. aptitudinea pentru conducere-comandă).  Aptitudini ştiinţifice (pentru matematică.). făcând ca persoanele care o posedă să se diferenţieze semnificativ între ele. 19 Deşi aptitudinea specială se leagă de realizarea unor performanţe superioare mediei. ea prezintă tabloul unui continum valoric destul de întins.  Aptitudini tehnice (aptitudinea pentru proiectarea. cât şi geniul se distanţează semnificativ prin performanţele lor de restul reprezentanţilor domeniului sau domeniilor considerate. memoria verbală şi numerică etc. pentru muzică. pentru astronomie.