Studiu de caz IV

Rolul literaturii în perioada paşoptistă

Grupa formată din elevii: Popa Cătălin Sima Florentina Simion Bogdan Profesor coordonator: Preda Gilda
1

de începutul unei energizări economice şi al dobândirii libertăţilor politice. numită în mod curent epoca paşoptistă. această delimitare temporală nu are nimic rigid: debutul perioadei este legat de ieşirea ţărilor române de sub dominaţia otomană. Independenţa politică şi libertatea naţională devin coordonatele fundamentale ale acestei perioade. iar prin opera scriitorilor se instaurează un nou climat literar şi o nouă stare de spirit. perioada fixată cu aproximaţie între 1830-1860 delimitează o epocă distinctă în evoluţia istorică a literaturii române. Conceptul de literatură include acum noi valenţe: transmiterea emoţiilor estetice. trezirea sentimentului naţional. Identificarea soluţiilor Definiţie Caracterizată printr-o puternică manifestare a constiinţei naţionale în toate provinciile româneşti. Epoca paşoptistă marchează începuturile literaturii noastre moderne. mesianismul social. Astfel. totuşi o caracteristică din cele mai izbitoare a epocii paşoptiste o constituie legătura dintre activitatea de creaţie şi desfăşurările concrete ale istoriei. procesul dezvoltării literaturii manifestă întodeauna o autonomie relativă. Definirea problemei În al doilea pătrar al veacului al XIX-lea. Deşi după cum s-a subliniat adesea. Descrierea şi analiza cazului. de a ‚‚lumina’’. educaţia morală. Funcţia literaturii nu mai rămâne doar aceea de a răspândi cultura. civilizaţia şi cultura din ţările române încep să se orienteze spre Occident. Aceasta se caracterizează printr2 . perioada paşoptistă este o epocă de afirmare a literaturii naţionale. Legată de importante evenimente politice şi sociale. trezirea conştiinţei naţionale. într-un context mai larg european. el nereproducând mecanic etapele dezvoltării social-politice. iar pe de altă parte.Studiu de caz IV ROLUL LITERATURII ÎN PERIOADA PAŞOPTISTĂ Premisă. Redirecţionarea are două cauze importante: pe de o parte criza Imperiului Otoman.

chiar dacă la început ea a fost una mai mult mimetică. o sincronizare cu Europa Occidentală. Astfel. de emancipare socială şi naţională. istorici şi oameni politici. predominant feudală şi întârziată în raport cu Europa Occidentală. în oscilaţia ei perpetuă între Orient şi Occident. în care totul este de înfăptuit. lumea românească era cufundată în “barbaria orientală”. pentru prima oară la noi. Situaţia este puţin ciudată: relativ tânără. Scriitorii paşoptişti. iar Parisul devine pentru o jumătate de veac polul intelectualităţii româneşti. adică în spiritul curentului literar dominant în Europa acelor vremi. pana la 1820. Educaţi de Apus sau influenţaţi de ideile Apusului. situau spiritul public românesc într-o inerţie balcanică şi feudală. cultura trecutului. romantismul. din perspectiva modernizării.o orientare culturală şi literară cu trăsături specifice epocii de avânt revoluţionar. literatura paşoptistă amestecă încontinuu „vârstele” literare. Gustul este unul comun: toţi sunt romantici. Este perioada în care se încearcă „arderea" unor etape care nu fuseseră parcurse de literatura noastră şi care se desfăşuraseră succesiv în literaturile occidentale. este regândită în totalitate. fiind deopotrivă scriitori. ei sunt promotorii renaşterii naţionale. . de multe ori în opera aceluiaşi scriitor sau chiar în aceeaşi creaţie. ei sunt grăbiţi să ardă etapele şi să răspundă tuturor cerinţelor timpului. Chiar dacă romantismul este curentul literar dominant. Din graba „recuperării” din ce în ce mai vizibile faţă de sensibilitatea europeană şi din dorinţa sincronizării. Zorii secolului al XIX-lea găseau lumea româneasca într-o dilemă ce va deveni cu timpul obsesivă. preromantice şi realiste. în epoca paşoptistă. în paralel cu el se manifestă (cu ecouri mai estompate) tendinţe clasice. Câteva secole de dominaţie otomană. în decursul a mai bine de un secol şi jumătate. motive sau concepte literare cultivate în Franţa ajung rapid la modă şi în Principate. literatura română n-a urmat evoluţia normală a marilor literaturi europene. fiind trezită ”din letargia ei” de ideile ‘’Revoluţiunii franceze ‘’ care iradiau în toată Europa şi era orientată treptat către cultura şi civilizaţia occidentală. vorbind şi scriind franţuzeşte. Exponenţi ai unei epoci de pionierat. Teme. Punerea în acord cu evoluţia literaturii europene se manifestă prin faptul că operele scriitorilor paşoptişti vor fi create în spiritul esteticii romantice. Titu Maiorescu considera că. ajunge să coexiste cu acesta. de care cu greu se putea elibera. paşoptiştii încearcă. 3 . născuţi în primele două decenii ale secolului al XIX-lea. provin de obicei din clasele de sus. în tendinţele manifeste de modernizare şi de înlăturare a decalajelor faţă de societăţile moderne ale Europei. Foarte tineri şi plini de elan. Astfel. acutizată de peste o sută de ani de fanariotism. de militare pentru realizarea Unirii. marele adversar al clasicismului.

Cu alte cuvinte. în două ipostaze: una plină de tumult. creaţiile dramatice cu caracter satiric. ori. Dezvoltarea şcolii Frământările revoluţionare au influenţat puternic viaţa culturală. Heliade-Rădulescu. sub administraţia rusească a generalului Kisseleff. ceva mai tarziu. Atât Heliade-Rădulescu în Muntenia cât şi Gherghe Asachi în Moldova desfăşoară o vie activitate pentru dezvoltarea şcolii în limba naţonală. odată cu aceste tendinţe. în limba română. teatrul. perioada constă în dezvoltarea fără precedent a mai multor domenii. ciclul Chiriţelor al lui Vasile Alecsandri. în planul succesiunii generaţiilor. Apar acum. afişat cu ostentaţie de localnici. care elaborează Regulamentul Organic. de Constantin Faca. În acest timp. ce se vrea eliberată de sub jugul otoman. Caracteristice îi sunt angajarea în istorie şi descoperirea folclorului. Astfel. Dezvoltarea învăţământului. în general. a teatrului şi a literaturii şi a ştiinţelor în perioada paşoptistă Epoca paşoptistă mai poate fi acceptată ca fiind o schimbare în ansamblu a întregii societăţi româneşti. “Comodia vremii” sau „Franţuzitele”(1833). Sava a lui Gheorghe Lazăr. Pe scurt.Romantismul românesc s-a înfăţişat. în saloanele moderne din Bucureşti şi din Iaşi intră ofiţerii ruşi. o primă constituţie ce acţiona unitar în ambele principate Române. patetică şi declamatoare în Muntenia. elementele de jargon şi. vorbitori de limbă franceză. Astfel. literatura. prima jumătate a secolului al XIX-lea reprezintă. cum ar fi învăţământul. alta mai senină şi mai temperată în Moldova. preia conducerea şcolii de la Sf. ştiinţele şi nu în ultimul rând. de afirmare a romantismului şi de fundamentare a majorităţii speciilor. la vârsta de 20 de ani. de la Sankt Petersburg. deveniţi astfel mesagerii unui europenism sui generis şi ai unui modernism avant la lettre . paşoptismul cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă epoca de modernizare. a presei. cei mai mulţi din partea occidentală a Imperiului Ţarist. presa. rămânând în aceasta funcţie timp de 4 . trecerea de la boierii vetuşti cu işlic şi şalvari la tinerii bonjurişti care se întorc de la studii din străinătate în haine „evropeneşti” şi aduc ideile revoluţiilor de la 1848 şi proiectele reformării societăţii româneşti şi ale constituirii statului român modern. Un prim val de înnoire se constată după tratatul ruso-turc de la Adrianopole din anul 1829 după care Ţările Române se află. în special de personajele feminine ale epocii. pană în 1834.

dispreţuită de boierimea cosmopolită. Heliade publică atât articole de îndrumări şi critică teatrală. Sava. de declamaţie şi de literatură. Gheorghe Asachi îşi continuă opera de dezvoltare a şcolilor în limba naţională în Moldova. Lui Gheorghe Asachi i se datorează cele dintâi spectacole în limba română din Moldova: în 1816 se joacă la Iaşi o prelucrare făcută chiar de el după pastorala „Mirtil şi Hloe” de Gessner şi Florian. V. adică director al Eforiei şcolilor din Moldova. a devenit un instrument de educaţie cetăţenească şi de educare a nivelului cultural al maselor. cât şi traduceri din teatrul străin. care susţinea că un învăţământ în limba română este cu neputinţă. La unul din spectacolele realizate de elevii şcolii de la Sf. an când se înfiinţează Societatea literară. teatrul trebuia să devină o tribună de la înălţimea căreia să se ducă lupta – cu arma ascuţită a satirei – împotriva nedreptelor întocmiri ale societăţii feudale. În Gazeta Teatrului Naţional. În concepţia lor. Urmând exemplul din Muntenia. realităţii societăţii româneşti de atunci. Asachi a fost referendar. Dar acest început de teatru în limba naţonală n-a fost pe placul conducerii de atunci. Cum am mai precizat. În 1840. care stăvili continuarea activităţii sale. Pe lângă Trei Ierarhi el întemeiază o şcoală primară. una normală şi un gimnaziu. 5 . artelor şi a ştiinţelor Primele spectacole de teatru în limba română se datorau lui Iancu Văcărescu şi Gherghe Asachi. ci să oglindească. în opere dramatice originale. s-a jucat Regulus de Heinrich von Collin. Ei îşi propun nu numai să dea piese în limba română. Kogălniceanu şi C. Dezvoltarea teatrului. M. Negruzzi preiau conducerea Teatrului Naţional şi fac un pas hotărâtor înainte. teatrul. Heliade este numit director şi profesor. scoasă tot de Societatea filarmonică în 1835. căutând să lovească în cosmopolitismul stăpânirii. afirmarea ideologică a forţelor progresiste se vădeşte pe toate tărâmurile de activitatea ale vieţii culturale. cu prilejul examenelor. condus de ei.şase ani. În urma stăruinţelor lui se creează un nou aşezământ cultural: Academia Mihăileană (1835). el înfiinţează în 1836 un conservator menit să-i pregătescă pe viitorii artişti. În introducere Asachi vorbeşte în cuvinte calde despre limba patriei. Alecsandri. În felul acesta. Ei luptă petru realizarea unui teatru democratic şi patriotic. Heliade este unul din ctitorii tetrului românesc. Când Societatea filarmonică înfiinţează o şcoală de muzică vocală. s-a putut vorbi din nou de spectacole de teatru în limba română. în traducerera lui Iancu Văcărescu. Pentru elevii şcolii publică în 1828 gramatica sa. După anul 1827.

dezvoltare şi importanţă În slujba luptei pentru înfăptuirea aspiraţiilor lor. în perioada care a premers Revoluţiei de la 1848. dar în special naţională şi literară. În scrierile lor. Presa în perioada paşoptistă – apariţie. în istoria artelor româneşti începe un capitol nou. prin articole programatice şi de doctrină literară. cum ar fi Societatea de medici şi naturalişti din Iaşi. prima constituţie comună ambelor Principate. capabilă să popularizeze prin imagini plastice trecutul naţional. Acesta. forţele progresiste. precum şi ideologia literară specifică Europei apusene. Ei promovează. arată limpede rolul precumpănitor al artei în educarea noilor generaţii în spirit patriotic. întemeiată încă di 1833 din iniţiativa naturalistului Cihac. Deşteptarea conştiinţei naţionale şi întărirea spiritului de luptă împotriva jugului otoman sunt promovate de însuşi generalui Kisseleff. şi-au dat seama de importanţa presei ca organ de luptă revoluţionară. create de filologii desprinşi de realitate. corespunde tendinţelor generale ale epocii. cât şi la Bucureşti (1848-1884). C. limba vie a poporului. a avut o contribuţie hotărâtoare la dezvoltarea artelor. V. De-a lungul timpului vor apărea mai multe reviste cu caracter literar ce vor impune dorinţa de emancipare pe toate planurile. Iau naştere societăţi cu caracter ştiinţific. ca şi în timpul desfăşurării acesteia. O viguroasă luptă dau scriitorii paşoptişti ai epocii de la 1848 în problemele limbii. ca şi împotriva jargoanelor. Pe această linie. atât teoretic cât şi practic.Preocupările ştiinţifice sunt numeroase. atât la Iaşi. Alecu Russo. Negruzzi. Formarea unei şcoli artistice naţonale. trebuie menţionată şi activitatea lui Ion Ghica: el publică numeroase lucrări de popularizare a ştiinţei. în două din Ofiţiile sale. Acestă epocă este epoca întemeierii jurnalisticii în ţările româneşti. împotiva curentului latinist. 6 . în revista Propăşirea (1844). menit să ridice din rândurile poporului român cadre de artişti. Regulamentul Organic. După pacea de la Adrianopole (1829). Sub impulsul principiilor înscrise în Regulament se dezvoltă învăţământul artistic. Alecsandri combat formele şi sistemele lingvistice artifciale.

Dupa Courrier de Moldavie. Albina Românească este primul ziar în limba română din Moldova. Marea influenţă pe care el a avut-o asupra scriitorilor epocii s-a exercitat mai ales prin articolele teoretice publicate în Curier. culturale. Bariţiu de la Braşov pune bazele presei periodice româneşti. El este fondatorul Curierului românesc. pentru că au cristalizat şi au dat coerenţă tendinţelor fundamentale ale epocii. la Bucureşti. prin care autorul îndemna în primul rând la scris şi mai puţin la spirit critic. Dimitrie Bolintineanu. apărută pe 8 aprilie 1829. 7 . când distincţia între opera originală şi prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Încet. Cezar Bolliac. ştiri politice. care pune bazele presei româneşti. a unei întregi generaţii. între 1830 şi 1840. a fost posibil debutul. Heliade Rădulescu. si de Gazeta de Transilvania a lui G. Curierul românesc Articolele programatice ale unui curent sau ale unei mişcări literare au avut întotdeauna o importanţă majoră. care alături de Curierul Românesc redactat de I.Albina românească Albina românească a fost o gazetă politico-literară. Cel dintâi care a schiţat un program teoretic având ca scop modernizarea literaturii române a fost Ion Heliade-Rădulescu. sub îndrumarea lui Mihail Kogălniceanu. Rolul de îndrumător al lui Ion Heliade-Rădulescu. încet. tipărit la Iaşi in limba franceză. Curierul românesc devine ecoul întregii mişcări literare din ţară. Apare la 1 iunie 1829 si i se adaugă in 1837 suplimentul literar “Alăuta românească”. Este faza entuziastă şi oarecum „naivă” a romantismului paşoptist. Grigore Alexandrescu.Este prima gazetă românească cu periodicitate costantă şi cu o apariţie îndelungată. editată de Gheorghe Asachi la Iaşi. Datorită însă atmosferei create de îndemnurile lui Heliade-Rădulescu. comandantul armatelor ruseşti. Revista a apărut cu sprijinul lui Dinicu Golescu. îşi face o datorie să reproducă din confratele moldovean "Albina românească" a lui Asachi. din care s-au remarcat Vasile Cârlova. revistă în limba română. literare şi mai târziu să facă acelaşi lucru faţă de ziarele din Braşov ale lui Bariţiu: "Gazeta de Transilvania" şi "Foaia literară". începând cu anul 1829. care a obţinut aprobarea apariţiei gazetei.

În Curier se naşte critica literară în literatura română. limba ei a crescut dimpreună cu cunoştinţele naţiei şi colecţia perioadelor sale poate fi cel mai îndestulător ajutor la istoria literaturii noastre". Aceasta o spune în no. Costache Aristia. Pin Curierul românesc. Ion Catina. În el se găsesc coloane deschise. Ea se înfăţişează prin mici notiţe. Curierul românesc ne ţine la curent cu tot ce se publică în limba română. mai ales în Valahia. Introducţie sintetizează o nouă fază a paşoptismului. Grigore Alexandrescu.În Curier “urmărim progresul şcolilor prin dări de seamă la finele anului şi prin discursurile ţinute la diferite ocazii”. în care se apreciază valoarea scriitorilor şi a celor ce publică scrierile lor în diferite broşuri. I. care s-ar putea numi „etapa critică”. Cezar Bolliac. care includeau prea mult politica fără să pună accentul necesar pe literatură. el o vede acum cu un rol mare. precursor cu puse de talent adevărat: Ion HeliadeRădulescu. El devine o personalitate şi în locul rolului modest ce socotea la început că are foaia sa. Spiritul lui se îmbogăţeşte prin citiri variate şi o sumă de idei culturale şi literare se răspândesc în public. după bătrânul Iancu Văcărescu. Aici se prezintă realităţile vremii în privinţa publicaţiilor naţionale. care a apărut în revista ieşeană Dacia literară (30 ianuarie 1840) prezentat în fruntea primului număr al revistei.a. cum este "Foaia ştiinţifică şi literară de la Iaşi" şi "Magazin istoric" din Bucureşti. redactat de Mihail Kogălniceanu. Heliade se formează încet. unii din ei rămaşi necunoscuţi. Ion Voinescu. iar alţii ilustrându-se mai târziu prin lucrări de valoare. În el vedem naşterea şi primii paşi ai teatrului românesc. 93 din anul 1842: "Această foaie a fost înainte mergătoare şi ferice vestitoare a aşezămintelor celor noi şi progresive ce am dobândit. Aşadar. G. încet. Ne face cunoscute foile literare ce apar în vremea aceasta. K.începuturile presei româneşti se datorează unei personalităţi curioase. pe lângă foile proprii ale lui Heliade: "Gazeta Teatrului" (1835) şi "Curierul de ambe sexe" (1836). Viişoreanu. Dacia literară Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic al articolului Introducţie. Costache Bălăcescu. Genilie ş. Rolul de îndrumător al lui Mihail Kogălniceanu. 8 . Baronzi. Caragiale.

Odata cu articolul program al lui Kogălniceanu. a lui Gheorghe Asachi. pentru scriitorii români – istoria naţională. si "Foaia pentru minte. tradiţiile noastre. În schimb. Kogălniceanu trasează direcţiile pe care ar trebui să se dezvolte literatura autentică şi sugerează posibile surse de inspiraţie. editată de acelaşi îndrumător literar – Mihail Kogălniceanu: „Istoria românească mai ales să ne fie cartea de căpetenie. Astfel. a lui Bariţiu. să ne fie paladiul naţionalităţii noastre. in Muntenia. Ideea romantică a inspiraţiei din trecutul istoric va răzbate însă foarte curând într-un alt articol-program care deschide revista Arhiva românească. a apărut un nou punct de vedere asupra literaturii: mulţi dintre scriitorii vremii s-au decis să urmeze sfaturile date de Kogălniceanu în articolul-program. Kogălniceanu stabileşte atât ţinuta redacţiei. Dând o asemenea perspectivă de ansamblu naţional. autorul articolului-program consideră că trebuie declanşat potenţialul de creaţie literară românească din cele trei ţări. inimă şi literatură" (1838). în manieră romantică. vom critica cartea. Dacia literară a fost publicată pentru a redresa literatura română şi a oferit impulsul necesar pentru dezvoltarea unei adevărate literaturi naţionale. al lui Ion Heliade Rădulescu.”. pentru a fi „un repertoriu general al literaturii româneşti”. ei elaborând teme specifice istoriei poporului nostru sau inspirându-se din frumuseţile naturii. Căci istoria este măsura sau metrul prin care se poate şti dacă un popor propăşeşte. "Albina românească" (1829). cu tot specificul lui. 9 . fără a părăsi însă ţelurile politice şi naţionale pe care merseseră predecesorii săi. Într-însa vom învăţa ce am făcut şi ce avem să mai facem. printr-însa vom fi români.se condamnă ferm mania imitaţiilor şi a traducerilor. Redactorul responsabil al Daciei literare îşi fixează ca obiectiv exclusiv literatura. iar scopul era acela de a oferi ţării „o limbă şi o literatură naţională” Polemizând cu tipul de literatură care se scria atunci. iar nu persoana. in Moldova. natura şi obiceiurile. în care şi-au publicat cele dintâi scrieri Costache Negruzzi şi Vasile Alecsandri. bazată în special pe traduceri şi imitaţii după modele străine. nu a putut să apară decât o scurtă perioadă. sau dacă se înapoiază. pentru că acestea omoară originalitatea. printr-însa vom prevede viitorul. Întrebaţi dar istoria şi veţi şti ce suntem. în Transilvania. din oricare parte a provinciilor româneşti."Dacia literară" continuă idei valoroase promovate nu cu mulţi ani înainte de reviste din toate cele trei provincii românesti: "Curierul românesc" (aparut in 1829). Revista îşi propune să publice scrieri originale. cât şi rostul criticii care se va practica:”Critica noastră va fi nepărtinitoare. Prelungirea spiritului Daciei literare: Arhiva românească şi Propăşirea Revista Dacia literară. pentru că a fost interzisă de cenzură.

„Tendinţa de căpetenie” a revistei este ”îndemnul şi răspândirea cunoştinţelor şi literaturii naţionale”. de aceea revista continuă să apară sub titlul „Foaie ştiinţifică şi literară”. ce se va pierde la apariţia spiritului romantic. este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. proză şi poezie.de unde venim şi unde mergem. Propăşirea continuă ideile „Daciei literare” pe plan literar si cultural. trecutul şi viitorul. Romanticii timpurii sunt Andrei Mureşanu. Romantismul. care neavând niciun interes pozitiv pentru noi nu ne pot îmbogăţi literatura”. Vasile Cârlova. De unde venim şi unde mergem.A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică. este interzis de cenzură. sub redacţia lui Mihail Kogălniceanu.” (Arhiva românească. bucăţi umoristice şi. 1840) Propăşirea Revista săptămânală de cultură. 1. Primul număr. în sfârşit. poeţi ce oscilează între romantism şi clasicism. iată mijlocul de a ne cunoaşte. în ţara noastră. Articolul . Vasile Alecsandri. nr. iată toată fiinţa noastră. „izgonind orice traduceri din scrieri străine. În revistă vor fi promovate numai „compuneri originale românesti”. mania traducerilor. traduceri şi extrase din cărţile publicate în ţări străine. ca o stare de spirit ce nu dispare niciodată. venind in sprijinul militantismului revolutionar al epocii. care să limiteze ca şi „Dacia literară”. Literatura în perioada paşoptistă O caracteristică importantă a epocii paşoptiste o reprezintă începerea afirmării romantismului în ţările române. apărută la Iaşi intre 9 ianuarie si 29 octombrie 1844. Romantismul pătrunde în literatura română după 1830. în secolul douăzeci. prelungindu-şi însă influenţa până la Mihai Eminescu şi chiar mai târziu. Grigore Alexandrescu. Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa care a durat mare parte din secolul XIX. ea este o literatură angajată. pusă în slujba idealului naţional. critica şi înştiinţarea tuturor scrierilor noi româneşti”.program subliniază ideea unei reviste care trebuie să se ocupe mai puţin de treburile politice ”dinafară şi dinăutru” şi mai mult de „adevăratele materiale si intelectuale a românilor”. în care se publică articolulprogram. 10 . dar al căror subiect se atinge de noi priviri asupra limbii. Ion Heliade-Rădulescu. Literatura romantica din perioada paşoptistă nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a căutărilor intime. stiintifice şi îndeosebi literare „tot felul de articole originale. Ion Ghica şi Petre Balş. cu oarecare întârziere. viaţa celor mai cunoscuţi autori.

geniul. aspiraţia spre absolut. natura. ci. Bălcescu reconstituie nu numai istoria marelui voievod . titanismul. la geniul universal al lui Eminescu. şi cuprinde destul de repede intreaga Europă. Scriitorii generaţiei paşoptiste au cultivat teme şi motive romantice. care ridică literatura noastră de la încercările minore ale Văcăreştilor. epopeea sociogonică. prin demonism. ierarhia divină. declanşând un proces de îmbinare echilibrată a tradiţiei cu inovaţia de racordare necesară la curentele literare europene . ci şi sentimente profunde de preţuire a frumuseţilor şi bogăţiilor întregului pământ românesc. prin satiră. nopţile. e o carte despre trecut. trecerea ireversibilă a timpului. Programul Daciei literare a avut un mare impact asupra creaţiei literare din epocă. evocarea trecutului istoric. descrie cu deosebit simţ artistic şi locurile în care se desfăşoară evenimentele.coordonată a sufletului românesc. libertatea de creaţie. dedicate lui Mihai Viteazul. Călinescu).Romantismul românesc apare ca o mişcare unitară. “descrierea religios inspăimântată a unei Românii de o măreţie sălbatică”(G. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez şi aplică principiile acestuia. nuvela şi romanul istoric. Multe din motivele frecvente ale romanticilor sunt preluate şi de scriitorii români: mitul strigoiului. Fantezia creatoare. scrisă însă pentru marile idealuri ale prezentului şi ale viitorului. Este o reacţie la imobilismul si schematismul clasicist. presupunând o eliberare a minţii de “închisoarea vieţii”. au ales istoria ca sursă de inspiraţie pentru o lirică a patriotismului ardent şi natura . evocând numai “ câteva pagine” din “sfânta carte” a istoriei noastre. promovând meditaţia. Scriitorii paşoptişti *Nicolae Bălcescu scrie “Românii supt Mihai Voievod Viteazul”. de câte ori are prilejul. au valorificat literatura populară şi mitologiile orientale. marele revoluţionar paşoptist doreşte să insufle contemporanilor săi nu numai dorinţa de libertate şi de unitate naţională . omul nemuritor. 11 . spiritul rebel şi contestatar sunt câteva trăsături ale scriitorilor paşoptişti. chiar dacă unele din ţinuturile lui se aflau încă sub stăpânire străină. păstrând însă un specific autohton ce se constituie într-o abordare creatoare a unor teme şi motive de largă circulaţie. Romantismul se traduce prin ironie. în exemple minunate de jertfire către patrie”. cu particularităţile curentului naţionalpopular de la revista Dacia literară. care cuprind însă “ anii cei mai avuţi în fapte vitejeşti. cu un program bine definit. cu alte cuvinte mai tot pământul românesc.

istorici şi oameni politici. a determinat începutul modernităţii noastre culturale. abordând “stilul scrisorilor”. *Mihail Kogălniceanu publică. în care cultivă imaginea eroului romantic desprins din cadrele istoriei naţionale. el a răspuns la această dorinţă. *Andrei Mureşanu .” Umbra lui Mircea.La mănăstirea Dealului”. iubirea omenească şi dorul de patrie în limitele celor mai mulţi dintre noi el l-a întrupat. “Codrul Cosminului”. “Mormintele. “Mircea cel Mare şi solii”. călătoreşte prin Asia Mică. balada “Mioriţa” pe care i-o trimite spre publicare lui Vasile Alecsandri. o perioadă de tranziţie şi de prefaceri palpabile. “Tainele inimii”. “Răsăritul lunei. 12 . *Dimitrie Bolintineanu scrie ”Legende istorice”. “Manoil”(roman publicat in 1855 in “România literară” a lui Alecsandri) ş. ciclurile “ Macedonele” şi “Florile Bosforului” fiind rodul acestei inedite expierenţe romantice. “destinul unui domnitor infernal ca Richard al III-lea” (Paul Cornea). Farmecul limbii române în poezia populară el ni l-a deschis. *Grigore Alecsandrescu se remarca prin meditatii romantice. scriindu-i comedii şi drame. *Vasile Alecsandri : “In Alecsandri vibrează toată inima. La Cozia”. şi Egipt.. un prim capitol de roman. scrie “Scrisori către Vasile Alecsandri”. La Drăgăşani”. gazetari.a. pline de informaţii despre personajele şi epoca respectivă. “Trecutul. în 1846. *Alecu Russo compune “ Cântarea României” şi culege. câtă s-a putut întrupa intr-o formă poetică în starea relativă a poporului nostru de astăzi. “Poesii vechi şi noue”. numită de posteritate generaţia paşoptistă. scrie epopeea “Traianida”. el a încălzit ostaşii noştri cu raza poeziei. devenită astăzi imnul naţional al României. când a fost chemat poporul să-şi jertfească viaţa în războiul din urmă.. care dau expresie temei ruinelor.1886).” (Titu Maiorescu.frumuseţea proprie a pământului natal şi a aerului nostru el a descris-o. arhicunoscute fiind “Muma lui Stefan cel Mare”. La Tismana”.[. originar din Bistriţa transilvană scrie poezia “Un răsunet”. în 1849. o amplă lucrare de sinteză a trecutului istoric. scrie “Cântece şi plângeri”. care l-a făcut celebru. “Daniil Sihastrul”. în “Alexandru Lăpuşneanul”. Palestina. Afirmarea acestei generaţii de scriitori. toată mişcarea compatrioţilor săi. *Ion Ghica.] când societatea mai cultă a putut avea un teatru în Iaşi şi Bucureşti.*Costache Negruzzi prezintă.

C. destinul. care se constituie în adevarate manifeste pentru împlinirea unităţii şi independenţii naţionale. Scriitorii devin conştienţi că literatura şi cultura română pot intra în universalitate doar prin valorificarea specificului nostru naţional. direcţiilor şi principiilor formulate de Mihail Kogălniceanu în articolul “Introducţie” din primul număr al revistei Dacia literară.Heliade-Rădulescu. alături de evenimentele social-politice ale momentului. moartea etc. Din punct de vedere compoziţional. O dimineaţă de Caraiman. La introducerea limbii naţionale în publică învăţătură. adaptată la momentul istoric si chiar politic. La Cozia. Acum se afirma cu putere spiritul naţional. a surselor tematice si de exprimare pe care le oferă folclorul şi istoria naţională. Poezia paşoptista pune bazele liricii moderne româneşti.Bolliac. în general.al mormintelor. Umbra lui Mircea. Asachi. operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul. se completează cu mediţatia asupra locului omului în istorie.condamnând cu fermitate abuzurile si nedreptăţile manifestate în epocă. în ansamblu. cu exprimare directă a ideilor şi sentimentelor. teme predilecte ale poeţilor. încrederea în valorile tradiţionale. pentru dreptate socială. C. Asachi. fericirea. nuanţată sub forma ataşamentului la valorile poporului. alături de revenirea spre valorile morale şi artistice ale spiritualităţii româneşti. Zburătorul). Se manifestă. de unde a rezultat si o mare varietate de specii literare. cu motivul conştiinţei sociale. 13 . populare. cu un limbaj adecvat înţelegerii de către marea masă de cititori. al creatorului-bard. I. Ea răspunde. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul regăsit în creaţiile literare. Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematic al poeziei paşoptiste. I. două tendinţe de ordin cultural şi literar: deschiderea spre cultură şi literatura lumii. care devin acum. iluminismul cu preromantismul. al ruinelor. în sensul că este o poezie socială. Satirizarea viciilor orânduirii feudale şi evocarea realităţilor sociale constituie o altă caracteristică a literaturii paşoptiste. natura şi folclorul românesc.Heliade-Rădulescu. într-un stil avântat.Bolliac. în istoria. scriitorii ironizând cu severitate moravurile societăţii. al luptei. La patrie. Se dezvoltă astfel o poezie retorică. a prezentării trecutului ca model pentru prezent (Gr. al revoluţiei etc. grandilocventă. declamativă. a elogiului realizărilor poporului (Gh. Alexandrescu.ale pământului şi ale tradiţiilor româneşti (Gh.Poezia paşoptistă – Specii cultivate Perioada premergătoare revoluţiei de la 1848 a însemnat inceputul poeziei noastre romantice. în care teme vechi precum iubirea. conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau sufletele românilor de pretutindeni. La cea întâi corabie românească). O noapte pe ruinele Târgoviştei).

Dimitrie Bolintineanu. Un alt pilon tematic îl reprezintă critica societăţii contemporane. Câinele şi căţelul. cea religioasă ( I. În unele opere se îmbină trăsături ale mai multor specii. Bolintineanu. idila (Vasile Alecsandri. Cumătria cioarei. Al. C. când s-a numit privighetoare). purtau pecetea unei creaţii artistice. Alexandrescu. Alexandrescu. şi pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de nelinişte.Bolintineanu.Bolintineanu. Alexandrescu. Istrati. Alexandrescu. Maniu. Poezia lirică: pastelul (Vasile Cârlova. aşa cum se observă în poezia “Un răsunet” a lui Andrei Mureşanu sau “Anul 1840” a lui Gr. Legendele lui I. o împletire de elemente epice. Pentru a comunica dinamismul istoriei. pentru a atrage atenţia asupra meleagurilor patriei. poate cea mai complexă specie a a momentului. Alexandrescu. Ruinurile Tărgoviştii. Dumitrescu. Russo inaugurează în literatura română poemul în proză. Deparateanu. Al. dar ele prezintă interes pentru istoria constituirii acestui gen în literatura română şi au meritul de a fi veritabile documente şi mărturii ale vremurilor trecute. I.Duhului meu. zbucium si măreţie. Asachi. Dramaturgia este reprezentată de Vasile Alecsandri.Legendele lui V.) sunt putţin valoroase din punct de vedere artistic.Bolintineanu. D. V.si a folclorului. Vasile Alecsandri. elegia (Vasile Cârlova. C. Al. concomitent. lirice şi dramatice. Iau avânt lirica filozofică (I.Asachi. Observăm astfel că poezia paşoptistă cultivă specii lirice şi epice. dar şi cele ale lui N. Asachi. Visul. pe de o parte. Bolintineanu etc. Gr. D. Pelimon. Gh. scriitorul ironizând tendinţa de a imita Occidentul în ciclul “Chiritelor”. Pasteluri). O fată tânără pe patul morţii). în care. G. Cântarea dimineţii. Gh. Halepliu. Muma lui Ştefan cel Mare. la baza căreia stau studierea şi valorificarea istoriei. Păstorul întristat. ca şi cele ale lui D. Rodica). Musca şi carul. chiar şi cele ale lui D. Scopul omului). sau prin “Despot-Vodă”. exponent al conştiinţei colective. prin “Iorgu de la Sadagura”. Aricescu. Baronzi. Acesta se adreseaza generaţiei sale. poeţii devin cântăreţi ai trecutului glorios ( D. în care micul provincial este satirizat într-o manieră ce-l precede pe Caragiale. In general. Candela) şi cea erotică ( Gh. Se afirmă artistul-cetăţean. sub forma satirei ( Gh. poeţii şi-au ales drept modalitate de expresie artistică legenda – specie literară plină de patos şi de evocare. I. Gr.Heliade-Rădulescu. Dorul. Alecsandri. Soţie de modă) şi a fabulei (Gr. asociând frumuseţile naturii mărturiilor unei istorii străvechi.Aşteptarea. sintetizând. o dramă istorică. Înserare. încercările „dramatice” ale epocii (multe dintre ele rămase nepublicate.Heliade Rădulescu.Gh. exprimau în mod vădit sentimentul naţional şi. Satira.Dochia şi Traian). pe de altă parte. patetismul cu patriotismul şi cu valorile morale.Un loc aparte în valorificarea tematicii istorice îl ocupă balada.Heliade-Rădulescu. Asachi. Neculce (publicate în “O samă de cuvinte”). D. O 14 . reprezintă punctul de pornire a numeroaselor lucrări ce aparţin epocii şi tematicii paşoptiste.

Visul. Zburătorul). care se cere descoperit prin cuvânt. câta a fost.conform personalităţii fiecăruia. Vasile Alecsandri. toate in formele romantismului. coexistând laolaltă elemente iluminişte cu cele de neoclasicism. snoava în versuri (Anton Pann. Poezia epică: balada de inspiraţie folclorică (Ion HeliadeRădulescu. Satiră. ce începuse deja a se afirma ca un curent literar modern. Andrei Mureşanu. poemul (Vasile Alecsandri. directii estetice si stiluri. oda şi imnul (Vasile Cârlova. Umbra lui Mircea. Legenda ciocârliei. Deşteptarea României. genuri.Scriitorii de seamă au apărat principiul fonetic în ortografie şi pronunţându-se în problema neologismelor. Doctrina literară. umanism. a avut un caracter hibrid. La Cozia. Povestea vorbei). satira şi epistola (Grigore Alexandrescu. poate de aceea. realism. Vasile Alecsandri. Fabule. Steluţa). mesianism utopic şi naţional. cu convingerea că realitatea are un sens unic. Paşoptismul literar s-a manifestat într-o juxtapunere de curente literare. Traianida). legenda (Vasile Alecsandri. Scriitorii paşoptişti au avut vocaţia începuturilor şi. Legenda rândunicăi). Marşul oştirii romane. O noapte pe ruinele TărgoiHşteî). În numele aceleiaşi specificităţi naţionale. Faptul că literatura româna a păşit pe calea „europenizării” cu întârziere a exercitat o influenţă vădită asupra ritmului de dezvoltare şi asupra căutărilor ei ideatico-artistice. ecletic. Dumbrava Roşie. tendinţa de sincronizare la toate nivelurile cu ţările dezvoltate din punct de vedere economic şi cultural constituie caracteristica principală a paşoptismului.în limitele necesităţilor impuse de dinamica socială şi culturală. Duhului meu. mai multe tipuri de scriitură. Epistolă generalului Florescu).fată tânără pe patul morţii. cu conştiinţă clară că existenţa acesteia e o condiţie pentru păstrarea identităţii naţionale. Odă ostaşilor romani. la totalitate şi determinare. Meditaţie. căpitan de plai). Vasile Alecsandri. Un răsunet). epopeea (Ion Heliade-Rădulescu. Mircea şi solii). Grigore Alexandrescu. au adoptat principiul împrumutului moderat. în descendenţa celui francez. Orientarea spre înnoiri radicale. Anatolida. Fabule). balada istorică (Dimitrie Bolintineanu. Concluzii 15 . fabula (Alexandru Donici. s-a dus bătălia pentru o limbă unitară. Dan.dar asta nu i-a impiedicat pe scriitori să aspire. Ion Heliade-Rădulescu. disponibilitatea de a aborda mai multe domenii. specii. Muma lui Ştefan cel Mare. meditaţia (Grigore Alexandrescu.la un frumos etern. Anul 1848. Dimitrie Bolintineanu. Mihaida. Hora Unirii.

Umbra lui Mircea. Dar până la urma. precum Vasile Alecsandri în O plimbare la munţi. a faptului trăit (Costache Negruzzi. Fără această etapă. Dimitrie Bolintineanu (Legende istorice) etc. descrierile de natură. critică. organică. evocarea trecutului glorios. la limita caricaturii. Meditaţie. a avut o importanţă majoră în modernizarea literaturii noastre în perioada paşoptistă. La Cozia). Pe de altă parte. Borsec. vor cultiva filonul istoric: nuvela Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi. Ion Heliade-Rădulescu (Zburătorul). întâlnită la Vasile Alecsandri. scriitorul cel mai complex al epocii. ironică. fabula) coexistă cu cele romantice (meditaţia. clasicismul. îşi scriu acum operele fundamentale autori precum Vasile Alecsandri. acidă. se poate spune că mai multe curente literare sunt asimilate simultan şi anume iluminismul. în Muntenia. Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne româneşti. în spiritul impus de revista Dacia literară. În domeniul prozei. Alecu Russo şi Nicolae Bălcescu. Se cultivă meditaţia pe teme romantice (ruine. Negru pe alb) ori pe cea a însemnărilor de călătorie. Alţii vor merge pe linia memorialisticii. plină de luciditate. Costache Negruzzi. Atmosfera poeziei „noi” este prezentă într-o serie de creaţii precum cele ale lui Grigore Alexandrescu (Anul 1840. Tematica se lărgeşte enorm faţă de epoca premodernă. gen de proză în care situaţiile şi personajele. Cântarea României de Alecu Russo etc. realismul incipient. şi Mihail Kogălniceanu. romantismul. Vasile Alecsandri (Doine). va învălui versurile tuturor poeţilor.Rolul de îndrumător cultural şi literar pe care l-au avut Ion HeliadeRădulescu. Bibliografie 16 . Românii supt Mihai-voievod Viteazul de Nicolae Bălcescu. stârnesc râsul. Unii. Călătorie în Africa sau Grigore Alexandrescu în Memorial de călătorie. nestatornicia soartei). majoritatea romanticilor paşoptişti au primit o educaţie clasică. elegia). Există însă şi o altă zonă a prozei. ar fi fost mai greu de imaginat apariţia lui Mihai Eminescu. se face apel la folclor. Acesta surprinde multe dintre deficienţele unei societăţi în plină transformare în Balta-Albă. în Moldova. Turnarea în tiparele secolului precedent a noutăţilor de natură romantică se explică prin faptul că literatura noastră nu a avut un clasicism profund şi individualizat. melancolia adâncă. dar mai ales în Istoria unui galbân. După anul 1830. morminte. preromantismul. Speciile clasice (epistola. satira.

ro 17 . Nicolae Manolescu • http://www.• Manualul de limba şi literatura română. • Istoria critică a literaturii române.R. clasa a XIa • Istoria literaturii române.com • http://www.P.authorstream.referate. Institutul de istorie literară şi folclor al Academiei R.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful