4. Interrelatia organism-efort fizic 4.1. Efortul fizic Definitie. Semnificatie.

Cuvantul efort (francezi „effort" = sfortare) semnifici o încordare voluntari accentuati a unui organ sau a întreaului organism pentru realizarea unui randament mai mare decat obisnuit; el se referi ia mobilizarea fortelor fizice sau intelectuale. Teoretic sensul cuvantului efort semnifici o stare opusi repausului. în fiziologta efortului, sensul cuvantului efort este considerat sinonim cu termenul de „travaliu" pentru a denumi lucrul mecanic prestat de subiect (munca) Forma metodici (tehnici) de aplicare a efortului fizic este exercitiul fizic care urmireste fie cresterea fortei musculare, fie mobilitatea articulari, fie coordonarea neuromotorie, fie rezistenta locali musculari sau generali a organismului. 4.1.1. Efortul fizic - factor stresant Efortul fizic reprezinti stimulul (excitantul) care actioneazi asupra organismului în vederea cresterii capacititii de adaptare a acestuia la solicitiri din ce în ce mai mari Pentru ca efortul fizic si poati declansa reactii adaptative in organism sunt necesare unele conditii, deoarece nu orice efort le initiazi. Conditia esentiali este ca acest stimul biologic (efortul) si intre în grupa factorilor stresanti. Efortul fizic sportiv poate fi considerat un astfel de factor deoarece dispune de doui posibilititi stresante: a) una este fizici, ca rezultat al activititii musculare intense, neobisnuite componenta somatici a stresului') b) cea de a doua, nu mai putin importanta este cea psihici, emotionali, ca rezultat al conditiilor în care se desfisoari activitatea sportivi (competitii cu mare încircituri emotionali) st denumiti „componenta psihici a stresului" Oricum, organismul fiind o unitate psihofiziologici. care în conditii obisnuite, nu poate prezenta viata mentali firi viata organici, în conditii extreme (in cazul nostru efortul fizic sportiv), întregul sistem psihosomatic reactioneazi (Selye) Vom prezenta în continuare parametrii efortului fizic, stimulul biologic de adaptare 4.1.2. Parametrii efortului fizic Parametrii esentiali ai efortului de care depinde influenta acestuia asupra diferitelor organe si sisteme ale corpului omenesc si prin aceasta asupra celor doui tipuri ale capacititii de efort (anaeroba si aerobi) sunt; volumul, intensitatea, durata, densitatea si complexitatea - Volumul efortului reprezinti cantitatea totali de lucru mecanic efectuat, fiind sinonim cu termenul de travaliu total din fizici. El poate fi misurat prin unititi de lucru mecanic, dupi formula: Lm - Fxd, în care Lm lucru mecanic; F = forta (kg) deplasati; d = distanta (m). Se exprimi în kg/m. Volumul efortului se poate determina si indirect prin înregistrarea continui a consumului de 02=472 kgm). Ambele metode sunt pretentioase recurgandu-se in practica la aprecierea volumului prin metode medico-pedagoice suma distantelor parcurse suma repetirilor, suma executiilor tehnico-tactice etc Aprecierea volumului prin numirul de ore efectuate este eronat (în cadrul orei sunt cuprinse si expuneri teoretice, analize etc.) Consideratii teoretice si rezultatele cercetirilor experimentale au aritat ca volumul efortului constituie un parametru important pentru cresterea capacititii de adaptare la efort aerob si anaerob. Cotele volumului efortului trebuie însi ridicate doar pani ia nivelul care permite lucrul cu intensititi adecvate gradului de perfectiune impusa de efortul competitional. Sub aceste cote, ca si depisirea lor are influente negative asupra performantei - Intensitatea efortului reprezinti cantitatea de efort (lucrul mecanic, travaliul) efectuat într-o unitate de timp, fiind sinonimi cu termenul de putere din fizici. Ea poate fi apreciati dupi formula: Putere = Lucru mecanic/timp si se exprimi în unititile: watt, kgm/m, kgm/sec. în orice formi de activitate fizici nivelul performantei va depinde în special de putere si nu de travaliu. în practici, pentru aprecierea ei, se recurge la diverse metode: - viteza de depiasare-spatiu/timp (alergiri, ciclism, înot, patinaj etc.); - tempoul de lucru, adici numirul de actiuni pe unitatea de timp (box, judo, scrimi, lupte etc); - numirul de executii tehnice în unitatea de timp (jocuri sportive).
1

Trebuie precizat ci intensitatea efortului (puterea) este o caracteristici a efortului si trebuie diferentiati de solicitarea organismului care reprezinti o caracteristici a organismului Solicitarea organismului se apreciazi prin nivelul functional atins în timpul efortului si exprimi pretu! biologic plitit de orgarism pentru a face fati cerintelor impuse de efort. Solicitarea are caracter individual, fiind dependenti de nivelul adaptirii (capacititii de efort); pentru aceeasi intensitate (treapta de efort), nivelul solicitirii este diferit). - Durata efortului reprezinti perioada de timp în care organismul presteazi un anumit efort. De cele mai multe ori, durata efortului nu corespunde cu durata unei lectii de antrenament sau competitii (de exemplu: la fotbal, din 90 minute, timpul efectiv de joc poate fi de 60 minute) Numeroase cercetiri si otservatii au aritat ci durata efortului îsi pune amprenta asupra gradului de sclicitare a organismului în efortul aerob. Dupi Astrand si Rodhal, durata optimi a efortului ce trebuie repetat în ar trenamentul cu intervale pentru a solicita la maximul sistemul de transport la 02 (deci stress metabolic) este de 3 minute Durata efortului are o mare importanti si în antrenamentul izometric. Hettinger si Muller au studiat acest aspect, aducand contributii valoroase la fundamentarea fiziologici a antrenamentului izometric. Studiile lor au aritat ci durata optimi a contractiei izometrice în vederea dezvoltirii fortei musculare este de 6-10 secunde cu conditia ca intensitatea contractiei si fie de 6C-70% din cea maximi Durate mai lungi nu sunt necesare, deoarece nu aduc cresteri în plus ale fortei musculare, putand introduce în schimb perturbiri cardio-circulatorii generale. Durata optimi a contractiei izometrice a fost denumiti de unii (W.T. Liberson) „timpul de utilizare al muschiului", reprezentand durata mentinerii unei tensiuni maxime (posibile) a fibrelor musculare. Existi deci un „prag" al reactiilor metabolice atins numai la o anumiti intensitate a contractiei 60-70 % din valoarea maximi) si durati (numiti optimi), pentru ca si se declanseze acel „factor intrinsec" ce duce la hipertrofie musculari si consecutiv, cresterea fortei. Numai în aceste conditii de „stress" se obtine adaptarea de care avem nevoie. - Densitatea efortului reprezinti raportul dintre durata efortului si durata, pauzei ce urmeazi dupi acesta; rezultatul raportului se exprimi în cifre, procente sau fractii (1; 100 %; 1/1) Densitatea efortului constituie un parametru al gradului de solicitare a organismului. Daci densitatea este mica (pauze mari) eforturile nu sunt solicitante, organismul se poate reface complet, firi a-l „obliga" si-si mobilizeze rezervele pentru adaptare. Daci densitatea este mare, refacerea este incompleti, oboseala se acumuleazi si se intensifica pe misura reluirii eforturilor, ceea ce influenteazi negativ starea functionali a organismului. Valoarea practici a acestui parametru o constituie antrenamentul cu intervale (fractionat) la care solicitarea organismului o dirijim prin schimbarea raportului dintre durata efortului si durata pauzei. Unul din factorii de progres îl constituie reducerea duratei pauzei (interval de odihna) pe misuri ce creste adaptarea la efort. Densitatea efortului constituie o posibilitate de a mobiliza rezervele functionale ale organismului, astfel încat, dozati cu pricepere poate contribui la cresterea capacititii de adaptare. - Frecventa antrenamentelor reprezinti raportul dintre lectiile de antrenament si timpul scurs pani la reluarea lor. Metodica actuali de antrenament prevede, pe baza studiilor efectuate, fractionarea volumului de efort; se considera ca nerationali metodica care impune lectii unice cu volum mare, separate pe perioade lungi de tinnp si se recomandi fractionarea volumului de efort în mai multe lectii (W. Meller si H. Mellerowicz). Aceeasi conceptie ar trebui si stea si la baza lectiilor de educatie fizici (decat o sedinti de 2-3 ore pe siptimani e mai util si se fractioneze în lectii de o ori, efectuate în 2-3 zile diferite) Si în contractiile izometrice existi o frecventi optimi a antrenamentelor pentru crestere fortei musculare. Dupi Hettinger, efectul contractiilor este cu atat mai slab cu cat antrenamentele sunt separate pnn intervale mai mari de timp. Ei recomandi efectuarea zilnici a 3-5 contractti un intensitate maxirri si cu durata de 2-3 secunde Aceasti solicitare trebuie imousi fiecirei grupe musculare Frecvente mai mari ale contractiilor zilnice nu aduc cresteri mari ale tortei La noi în tari metodica optimi recomandati este de a se efectua un grupaj de 3 contractii a 6 secunde, cu o pauzi de 20-30 secunde. între contractii ce se poate repeta de 2-3 ori pe zi. în concluzie, frecventa eforturilor poate constitui un factor ca si atingi „pragul" declansator de reactii metabolice necesare hipertrofiei si cresterii tortei musculare (W.T Liberson) - Complexitatea efortului reprezinti numirul de acte motrice efectuate simultan în timpul unei activititi fizice la care participi diverse structuri bio-mecanice O lovituri directi la box este o activitate motrica simpli (extensia antebratului pe brat), dar lucrul simultan cu bratele, picioarele si trunchiul - la canotaj - este un efort complex.
2

Patinajul artistic, gimnastica, inotul sincron, sunt exemple de activititi motrice complexe Activititile motrice complexe sunt cooidonate de sistemul nervos central. De aceea, cu cat este mai mare complexitatea activititii motrice, cu atat creste si solicitarea sistemului nervos si determina aparitia rnai rapidi a oboselii generale (mai ales în lectiile cu însusirea unor noi elemente de tehnici) în schimb, complexitatea nu are repercusiuni prea mari asupra „pretului energetic" plitit de organism pentru efectuarea lui. Influenta ei asupra capacititii de efort aerobe si anaerobe este nesemnificativi în comparatie cu ceilalti parametri (volum, intensitate, durati, densitate) 4.1.3. Clasificarea eforturilor fizice Criterii de clasificare: 1. Dupi preocupare avem efort profesional si sportiv Nivelul consumului de energie si locul desfisuririi le departajeazi. 2 Dupi caracterul dominant al contractiilor musculare, deosebim: eforturi statice (izometrice) cand efortul fizic nu creeazi miscare, dinamice (izotonice) cand efortul fizic creeazi miscare în mod obisnuit însi, în toate sporturile, cel mai des întalnite sunt eforturile mixte, eforturi cu contractii atat statice cat si dinamice (sau auxotonice). Din punct de vedere fiziologic, efortul static este cel mai static este cel mai solicitant pentru organism. Dupi caracterul repetirii miscirii, deosebim eforturi ciclice, in care miscirile se repeti identic în unitate de timp (ex. ciclism, atletism, canotaj etc ) si aciclice (ex jocurile sportive) Dupi pauzele ce pot apare deosebim: efort continuu si efort discontinuu Discontinuitatea efortului prin aparitia pauzelor, va da posibilitatea organismului si se refaci partial. Exemplu: repriza unui meci de fotbal esie efort continuu, meciul întreg este discontinuu, prin aparitia pauzei. Dupi numirul de încilziri, deosebim efort unic (ex: etapa unei curse cicliste) si efort repetat (ex: probele decatlonismului într-o zi de concurs) Dupi prezenta sau nu a competitiei, deosebim efortun-de antrenament (cu un anumit obiectiv s. grad de solicitate psihico-fizica) si eforturi competitionale (cu supramobilizarea posibilititilor psiho-fizice>. Dupi " specificul efortului competitional. deosebim efortun soecifice (similare celor cerute de competitie) s. efortun nespecifice. (cienerale, de consolidare sau pregitire fiztci generali). Dupi locul testirii, în vederea dirijiri, stiintifice a procesuuil de antrenament, deosebim eforturi de laborator (au avantajul ca.sunt standardizate dea misurabile, dar s. dezavantajul nespeciftcrtatii efortulu, din teren) si eforturi de teren (au particularitit. inverse celor anterioare) Dupi sistemele biologice predominant solicitate, deosebit efort neuro-muscutar, efort cardio-respirator si efort endocr.no-metabol.c (dupi Demeter si Georgescu. 1969) Au avantajul orientiri, cercetam spre cel mat implicat sistem biologic în eforturi aerobice Dupi modul de furnizare a energiei, deosebim efortun anaerobe (slactac.de), eforturi aerobe si eforturi mixte (vezi metabolismul muscular Dupi intensitatea efortului, deosebim: efortun maximale 0-15 secunde), submaximale (0-60 secunde), mari (0-6 minute), moderate (0-60 minute) si mici (peste 60 minute) Mentionim ci efortul fizic în sport se poate încadra simultan in mai multe clasificiri, putand astfel a f. caracterizat cat ma, complex.De asemenea filologic si biochimic ele se pot indica (ex efortul anaerob va fi concomitent si de tip neuro-muscular). 4.2. Adaptarea la efort - componenti a sindromului general de adaptare Mult. cercetatori consideri efortul fizic sportiv ca un agent stresant punand organismului, ca si aiti agenti stresanti, problema de adaptare, iata de ce conceptia stressulu, meriti în f.ziologica efortulu. fizic o atentie speciala pentru ca expunerea prelungiti a indivizilor în conditii de activitate musculara imensa. la hipoxe si emotie, poate provoca, conform conceptiei Iui Selye, dezvoltarea asa numitulu. sindrom genera» de adaptare. Se poate afirma ca în efortul fizic intens. organosmul este pus, atat pe plan fizic, cat s pe pllan psihic, in conditii de
3

tensiune functionali activi, element inclus in notiune, de st,ess in acceptiunea dati de Selye Totusi, utilizarea dogmatica a datelor lui Selye în fiziologia efortulu, nu poate fi considerata ca regula, caci desfasurarea tn az,ci a s.nd'omulu, general de adaptare este determinata de caracterul agentului stressant. în speti caracterul efortului fizic ca si caracteristicile terenului, adici a organismuiu. supus la efort si mediul amoniu. 4.2.1. Conceptul de antrenament Pentru a produce adaptare efortul fizic trebuie si îndeplineasci si conditia de frecventi (repetitia). Apare astfel conceptul de antrenare (antrenament) care este un sistem de lucru individual sau colectiv si reprezinti o repetitie sistematica a unor exercitii variate, totdeauna de nivel supraliminar, însotite de modificiri functionale si morfologice de adaptare si o ameliorare progresivi a performantei (Hollmann, 1978). Din punct de vedere fiziologic deosebim 2 tipuri de antrenament (dupi Sandrino, citat de Avramoff), general (care se adreseazi mai multor calititi motrice) si specific (care se adreseazi unei anumite calititi motrice. în ambele cazuri va creste capacitatea de adaptare ca rezultat al stirilor succesive de alarmi si de rezistenti cu stimularea organismului de a pune în joc sistemele de reglare si adaptare Ca si în cazul SGA, reactiile organismului, în succesiunea lor, sunt coordonate neuro-endocrin Misura adaptirii organismului o reprezinti gradul de antrenament are, în procesul activititii, creste în asa fel încat în timpul unei perioade planificate si se atingi nivele superioare, precum: gradul de randament superior si gradul de formi sportivi, conditii indispensabile pentru realizarea uncie performante, sportive superioare. Mentionam ca si recuperarea medicala apelim la antrenament pentru recuperarea unor functii afectate de boali La acestia nu urmirim însi performante fizice si reantrenarea unor functii rimase („restant functional"). Antrenamentul, prin repetarea exercitiilor, ceeazi stiri succesive de acumulare (supracompensare) ceea ce duce la aparitia asa numitelor rezerve functionale ceea ce permite o mai mare amplitudine adaptativa (adaptabilitatea), ce rezulti din diferenta dintre functionalitatea maximi („vita maxima") si functionalitate minimi („vita minimi"). Dim un singur exemplu, in repaus sportivul antrenat are frecventa cardiaca de 48 bitii/minut iar in efortul fizic maxim poate atinge 200 bitii/minut, deci o diferenti de 152 bitii/minut, ca rezervi functionali; un subiect neantrenat are în repaus 84 bitii/minut si în" efort maxim atinge 160-170 bitii/minut, deci o diferenti de 73/86 bitii/minut, ca rezervi functionali. Se observi clar diferenta de posibilititi adaptative. Exemplele pot continua. 4.2.2. Tipuri de adaptare Clasificarea tipurilor de adaptare are mat mult un caracter didactic, pentru ci, dupi cum vom vedea, ele se implici. Deosebim: a) Adaptarea imediati (acuta), este reprezentati de ansarrblul reactiilor de adaptare, care apar înainte ss în timpul efortului fizic („reactie de alarmi") si are 2 efecte principale: pistrarea echilibrului functional general al organisrrului (homeostazia), firi de care nu este posibili supravietuirea si pe care activitatea muschilor tinde si o deregleze; - asigurarea conditiilor optime de functionare a muschilor efectori Ca exemplu, putem cita: cresterea frecventei si amplitudinii miscirilor respiratorii, cresterea frecventei cardiace si a debitului sistolic, vasodilatatia niuschiior care lucreazi asociati cu vasoconstrictia teritoriilor inactive (viscere) Toate aceste modificiri cresc aportul de O2 la nivelul celulelor (în special fibretor musculare). b) Adaptarea tardivi sau de antrenament, este reprezentati de ansamblul perfectionirilor functionale, structurale si dimensionale ce apar în muschi si celelalte organe (ficat) supuse activititii musculare repetate. Efectele adaptirii tardive sunt: - locale (hipertrofia rnuschilor) - ia distanti (ca efect al activititii musculare) si anume: cresterea economiei functionale a inimii în repaus si efort, cardiomegaîia (mirirea volumului inimii), mirimea volumulu; ficatului etc. Mentionim ci adaptirile imediate apar atat la sportivi cat si la nesportivi supusi unui efort, în timp ce adaptirile tardive se observi numai la sportivi. De asemenea, trebuie precizat ci modificirile tardive nu sunt. un bun castigat pentru totdeauna, ci ele sunt reversibile, datoriti tocmai capacititii organisrrului da a se adapta mereu la orice situatie: daci eforul înceteazi organismul se adapteazi le noua situatie, modificirile apirute în urma antrenamentelor repetate regreseazi Mentionim ci tipurile de adaptare se indici, adaptarea tardivi ce apare in decursul antrenamentului de lungi durati, nu exclude necesitatea unei adaptari imediate, solicitati de fiecare efort singular.
4

in cursul nostru preferim discutarea adaptirii organismului pe organe si sisteme, ponderea lor într-un efort fizic sau altul fund de-acum bine stabiliti. O alti clasificare a tipurilor de adaptare apartine lui S Israel (1988) si pieaci de ia conceptul interventiei factorului genetic în adaptare (existi variatii individuale adaptative iegate de mostenirea genetica (ereditari). Deosebim: 1. Adaptarea genetici (fiecare individ are un program genetic codificat, verificat în timpul evolutiei filogenetice, care este stabil) Teoria evolutiei sjecnlor a iui Darwin are la bazi transmiterea caracterelor ereditare (adaptare genetici). 2. Adaptarea extragenetici (reversibili) care se referi la reactiile imediate si tardive apirute în urma actiunii stimulului (efortului fizic) asupra organismului Adaptarea extragenetici modeleazi fondul genetic numai în li rutele sale programate Af rmatia lui Heraclid (500 îe.n.) ci omul nu intri de doui ori în aceeasi api" caracterizeazi bine efectul adaptirii extrageneîice. Dupi S. Israel, în cadrul adaptirii extragenetice se disting: a - adaptarea metabolici (functionali sau imediati) fiind Jd fapt rispunsul la o constrangere de moment (cresterea frecventei cordului, a numirului de respiratii, crestere consumului de O2, termoreglarea modificati, transformiri hormonale etc.) Sunt deci modificiri functionale acute, imediate. b -adaptarea epigenetici, care este de fapt adaptarea tardivi, structurali, relativ stabili, ce creeazi rezerve functionale necesare cresterii randamentului, baza cresterii capacititii de performanti (ex: hipertrofia musculari striati, miocardici, cresterea masei hepatice) c) adaptarea încrucisati se referi la cresterea rezistentei generale nespecifice a organismului (la infectii, la cildura, frig, hipoxle, radiatii, toxine, psihici etc.) a subiectilor bine adaptati la efortul fizic. Si mortalitatea este mai scizuti în randul celor bine antrenati fizic.

5

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful