Gradinita nr.

41 “CODRUTA” Galati

PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

Grupa mijlocie EDUCATOARE : Gabriela Raluca Sirghi

Am fost de acord cu această propunere şi în clasă a fost adus un acvariu cu peşti. că să poată înţelege de ce nu ne putem juca cu ei. despre cum trebuie să îi ocrotim şi multe alte curiozităţi. s-au adunat cu toţii în jurul acvariului şi au dorit să îi atingă sau să se joace cu peştii. Ideea a fost una genială deoarece copiii sunt foarte atraşi de tot ce este nou şi mai ales de animaluţele şi vietăţile ce le putem creşte pe lângă noi. Evident că nu ne putem juca cu astfel de vietăţi şi le-am propus copiilor să vorbim în această şăptămână despre “Lumea mărilor şi a oceanelor”.ARGUMENT Într-o zi un părinte mi-a propus să mai animăm clasa şi să ne aducă un acvariu cu peşti. Cum curizitatea copiilor se manifestă în astfel de împrejurări la fel de mult ca şi în alte situaţii. . despre mediul lor de viaţă.

Dezvoltarea imaginaţiei creatoare.TEMA ANUALĂ: „Când. individual. Mijloace de realizare: ecusoane cu vieţuitoare marine. exercitiul. tricouri. atât în calitate de vorbitor. cât şi în calitate de auditor. pensule. Formarea raționamentului ipotetico-deductiv prin rezolvarea problemelor după imagini. activitatea în grup. baloane. fişe cu grafisme. plansa cu „pestisorul de aur”. carioci. priceperilor şi deprinderilor FORMĂ DE ORGANIZARE: mixtă SCOPUL: • Consolidarea capacității de a efectua operaţii simple de adunare şi scădere cu 1-2 unități în limitele 1-7. inclusiv la activităţile de joc. recitarea model.cum şi de ce se întâmplă” TEMA PROIECTULUI: „Vieţuitoarele Pământului” TEMA SĂPTĂMÂNII: „Lumea mărilor şi a oceanelor” SUBIECTUL ZILEI: „Petrecerea vieţuitoarelor marine” TIPUL ACTIVITĂŢII: Consolidarea şi sistematizarea cunoştinţelor. DURATA: o zi LOCUL DESFĂŞURĂRII: sala de grupă . • STRATEGII DIDACTICE: Metode şi procedee: observaţia. Dezvoltarea motricităţii manuale: a muşchilor mici ai mâinilor. pe grupe. a sensibilităţii şi a simţului estetic. acuarele acrilice. scrisoare. puzzle-uri cu vieţuitoare marine. Forma de organizare: frontal. jocul.conversaţia. • • Însuşirea şi folosirea elementelor de limbaj plastic. • • Participarea la activităţile de grup. explicaţia.

Bucuresti.Oprea. Omfal Esential S.Cocos. D.pictură Activitaţi de dezvoltare personală – (ADP) • Întâlnirea de dimineaţă: • “Scrisoare de la pestisorul de aur” – “Salutul”. 1997. 2007.”Mă pregătesc pentru activităţi”.6/7 ani” .Surdu-Stanescu „Ghid metodic de educatie plastica” editura Petrion.Panait. “Prezenta”.T .Grama.Ghid pentru proiectele tematice”.Calin. Bucuresti 2005. Humanitas Educational. M..educative.. F. E.„Pestisorul de aur” -memorizare • Domeniul Estetic şi Creativ (DEC) – „Tricouri personalizate” .. „Caietul profesional al educatoarei” editura Omfal Esential..BIBLIOGRAFIE: • „ M. M. servitul mesei. Bucuresti .. Bucuresti.Nitescu. .inviorarea. septembrie 2008. M. V. “Calendarul naturii” • Rutine: • Primirea copiilor. M. C. Traditional si modern in invatamantul prescolar” – O metodica a activitatilor instructiv.R. A.C. Bucuresti. V. Ed.Lespezeanu.Cristea.. D.H. S. mersul la toaleta. • Tranziţii: • Joc muzical: “Podul de piatră” . Curriculum pentru invatamantul prescolar 3.E. 2006 • • • • ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE: • • Activităţi liber alese (ALA) Domeniul Limba si Comunicare (DLC)– Educarea limbajului.Pletea.Preda. Ed.L .

O5:să lucreze cu grija pentru a păstra aspectul îngrijit al lucrării. O4: Să reţină cuvinte şi expresii noi. pe cât posibil. punctul. versurile poeziei. O2: sa foloseasca elemente de limbaj plastic (linia. O3: Să recite corect şi cât mai expresiv poezia.. • Domeniul Estetic şi Creativ (DEC) SUBIECTUL: “Tricouri personalizate” CATEGORIA ACTIVITĂŢII: Activitate artistico .plastică TIPUL ACTIVITĂŢII: Consolidare de priceperi şi deprinderi MIJLOC DE REALIZARE: pictură (pe tricouri) OBIECTIVE OPERAŢIONALE: O1: să recunoască culorile calde şi pe cele reci. ritmul şi pauzele. pata de culoarea) în realizarea compoziţiei plastice O3: să denumească vietăţile marine ce le au conturate pe tricouri. respectând intonaţia. O4: să picteze după contur siluete ale vietăţilor marine.ACTIVITĂŢI PE DOMENII EXPERIENTIALE (ADE): • Domeniul Limba si Comunicare (DLC) SUBIECTUL: . . O2: Să reţină.”Pestisorul de aur” CATEGORIA DE ACTIVITATE: educarea limbajului MIJLOC DE REALIZARE: memorizare OBIECTIVE OPERAŢIONALE: O1: Să audieze cu atenţie textul poeziei.

O6: să-şi dezvolte spiritul critic şi autocritic . O2: sa foloseasca elemente de limbaj plastic (linia.O6: să-şi dezvolte spiritul critic şi autocritic .” Nemo” O1: Să recunoască scene din desne precum Mica Sirena sau Nemo. . Arta: „Tricouri personalizate”.solzi de peşte. O3: Să deseneze un peşte asemănător modelului. pata de culoarea) în realizarea compoziţiei plastice O3: să denumească vietăţile marine ce le au conturate pe tricouri. O4: să picteze după contur siluete ale vietăţilor marine. • Activităţi pe centre de interes Bibliotecă: „Solzi de peşte” – grafisme O1: Să traseze semne grafice relativ corect privind spaţierea de la stanga spre dreapta. punctul. O2: Să realizeze puzzle după imagine model.pictura O1: să recunoască culorile calde şi pe cele reci. O2: Să traseze linii curbe conform modelului. O5:să lucreze cu grija pentru a păstra aspectul îngrijit al lucrării. Joc de masă: Puzzle – „Mica Sirenă”.

După ce terminăm prezenţa vom purta o conversaţie în legătură cu schimbările care au loc în mediul înconjurător. Calendarul naturii. După ce înviorarea le propun copiilor să i-a loc pe scăunele . îmbrăcămintea pe care trebuie să o purtam adecvată vremii de afară. Copiii îmi vor spune ziua săptămânii. adică înapoi în cerc. zicând „Bună dimineaţa” şi prezentându-ne cu un nume de animal marin care ne-ar plăcea. la a doua bătaie din palme ei vor sări pe mal. starea vremii.SCENARIUL ZILEI Actitatea zilei începe cu întâlnirea de dimineaţă. Le propun copiilor să facem puţină mişcare şi să ne ridicăm în picioare să ne prefacem că suntem „La pescuit”. Noutatea zilei. În mijlocul nostru de la începutul întâlnirii de dimineaţă avem o pânză de culoare albastră care reprezintă o apă şi pe ea diferite ecusoane cu vieţuitoare marine. Repetăm până când fiecare va avea ecuson şi apoi mai facem câteva exerciţii de înviorare. Salutul porneşte de la educatoare şi este continuat de toţi membrii grupei. eu sunt Deea si azi sunt o meduza” şi astfel continuam salutul.eu sunt Raluca si azi sunt o stea de mare” voi bate palmele cu primul copil şi el va spune „Bună dimineaţa Raluca. Voi striga catalogul iar cei prezenţi vor răspunde cu „prezent” şi îşi vor aşeza personajul pe fluturasul de prezenţă. „in apă” . Prezenţa. În această dimineaţă ne vom saluta de la stânga spre dreapta batând palmele cu colegul ce urmează. Copiii sunt aşezaţi în cerc astfel încât fiecare să aibă contact vizual cu toţi membrii grupei. Activitatea de grup. terminăm moment in care . Analizăm de sus şi vom obeserva faptul că toate sunt vieţuitoare care traiesc în apă. Ex: „Bună dimineaţa. Vom sta cu toţii în cerc şi la bătaia mea din palme câte 3 copii vor sări pe pânza din mijloc. aspecte ale anotimpului curent.şi işi vor lua cate un ecuson.

copiii vor desfăşura jocul muzical „Podul de piatra” şi vor ieşi din clasa timp în care eu pregătesc centrele de interes. urmând să se roteasca pe la toate centrele. . In interiorul ei vom gasi scrisoarea pe care ne-a lasat-o „Pestisorul de aur”. Tranziţie. copiii işi aleg locul unde vor lucra pentru început. După desfăşurarea activităţii de educare a limbajului. La întoarcerea în sala de grupă le voi prezenta copiilor centrele de interes . In scrisoare. „pestisorul” le va preciza celor mici ca trebuie sa invete poezia pe care el a lasat-o alaturi de scrisoare si sa fie cuminti. realizată frontal. o poezie si recompense. buni si drepti.vom descoperi „Cutia cu surprize”.

ETAPE ACTIVITĂŢII 1.ghicitori Și probleme ilustrate/ Să le rezolvăm pe toate. a realiza o petrecere .matematică” reușită! exunerea Marioneta pisica de mare Panoul cu puii de pisică de mare . Anunț area temei organizator de petrecere de către Miți pisicuța și înmânarea de către aceasta a unui plic cu și a obiectivelor instrucțiuni pt.. Vom scădea./ Avem pt. METODE MIJLOACE EVALUARE Frontal explicaţia Se anunță vizita unui personaj. pestisori. -invitarea copiilor pe scăunele.Eu sunt Miți-pisicuța/ Și-am venit la voi fuguța Să va dau o veste mare:/ Azi e zi de sărbătoare! Cei șapte pisoi ai mei. la grupa mare. torturi si peştisori Frontal Explicaţia Plic cu reguli de concurs Global. voi de toate: Tortulețe. care 2. De la unu pân” la șapte. vom aduna/ Și cu toți” ne vom distra!” Se comunică copiilor numirea educatoarei ca 3.Moment organizatoric CONŢINUTUL ŞTIINŢIFIC Se ceează condițiile necesare pentru desfășurarea optimă a activității: -pregatirea materialului didactic necesar..../ Lumânărele../ Jucăuși și isteței./ Anii lor să-i numărăm. -asigurarea disciplinei prin precizarea unor reguli de comportament.Captarea atenţiei vine cu un anunț important: .. Haideți să îi ajutăm. Țin a lor aniversare/ Chiar aici.observarea comportamentului . pisicuța Miți.

Explicarea Paletele de culoare galbenă pt fiecare exhipă 4. Semnul .Dirijarea învăţării Plicuri cu sarcinile de concurs Evaluare frontală prin întrebări referitoare la tema și desfășurarea activității Evaluare pe echipe Expunerea Peştişori Exerciţiul Expunerea 7 lumânări Un tort cu 7 Explicaţia spaţii 7 carţi Demonstraţia 7 jocuri.

Ştiinţă: Fiecare copil va avea de realizat o pagină în „Enciclopedia Ştiaţi că” a grupei noastre.5. Explicarea şi demonstrarea sarcinilor DEC:Artă: „Tricouri personalizate” – copiii vor trebui să denumeasca vietuitoare marina de pe tricou şi mai apoi să işi picteze tricoul după conturul trasat deja pe el. urmând să se roteasca pe la toate centrele. copiii işi aleg locul unde vor lucra pentru început. realizată frontal. Jocul Explicaţia Demonstraţia Conversaţia Activitate în grup Tricouri Enciclopedii Poze cu vieţuitoare marine Lipci. cartoane colorate Fişe cu grafisme Puzzle-uri Evaluarea individuală prin rezolvarea sarcinilor de la fiecare centru Observare . le voi citi câte o curiozitate despre respectivele vietuitoare iar apoi vor trebui sa decupeze si să lipeasca pe o pagina din enciclopedie curiozitatea si poze cu viţuitoarea. copiii vor desfăţura jocul muzical „Podul de piatra” şi vor ieşi din clasa timp în care eu pregătesc centrele de interes. foarfec.Obţinerea performanţei şi asigurarea feedback-ului După desfăşurarea activităţii de matematică. Joc de masă: Copiii vor trebui să recunoască ce vad în imaginea conform puzzle-lui şi să alcătuiască un puzzle după ea. La întoarcerea în sala de grupă le voi prezenta copiilor centrele de interes . adica sa deseneze solzii la peştele din imagine si mai apoi să deseneze ei singur un peşte după model. Copiii işi vor alege o vieţuitoare marina o vor descrie. Bibleotecă: Copiii vor primi câte o fişă pe care trebuie să traseze linii curbe conform modelului.

Dirijarea acţiunilor În funţie de opţiunilecopiilor ei se vor constitui în micro grupuri. 6. Se va interveni cu mici explicaţii. Lucrarile realizate de copii vor fi expuse la centrul tematic. Analiza produselor activităţii Orală 7. După ce toţi copiii au trecut pe la toate sectoarele. • Realizarea unor lucrari îngrijite şi care să respecte sarcinile propuse de educatoare. • Îndemânarea şi creativitatea. vom face o paradă a tricourilor. Se va face descrierea şi aprecierea picturilor de pe tricou. dacă ei vor solicita ajutorul.Încheierea activităţii Observaţia Conversaţia Orală Anexe gasiti sub cautarea: Anexe1vietuitoare marine .Evaluarea Se vor lua în considerare următoarele criterii: • Colaborarea cu ceilalţi.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful