CAPITOLUL I

ASPECTE CONCEPTUALE
1.1. INTRODUCERE

Creşterea vulnerabilităţii companiilor, dimensiunea acestora, concentrarea activelor, impactul crescut al tehnologiei, interdependenţa şi concurenţa mondială acerbă precum şi interesul faţă de mediu sunt numai câţiva dintre factorii care ne obligă să ne îndreptăm atenţia spre problema riscurilor şi a administrării acestora. Trebuie să subliniem faptul că preocupările privind administrarea riscurilor au evoluat vertiginos într-un singur sens şi anume: acela al asigurărilor. Dar asigurările vizează cu predilecţie riscurile “pure”, care nu rezidă din activitatea managerilor ci din cauze independente de aceştia. De aceea, managementul riscului a fost focalizat o mare perioadă de timp spre sectorul asigurărilor. În realitate, pe lângă riscurile pure distingem riscurile speculative generate de actul conducerii. Revenind asupra vulnerabilităţii companiilor, tot mai mulţi specialişti consideră că gestiunea şi costul acesteia reprezintă una dintre cele mai stringente probleme ale societăţii industriale. Aceasta este funcţia concentrării, dimensiunii, interdependenţei, tehnologiei, precum şi a evoluţiei sociale. Indiferent de sfera în care activează managerii riscul este notiune invarianta a preocupărilor lor. Astfel, cei din sfera comercială se confruntă cu riscul de învechire al produselor, concurenţial sau al preţului, cel din domeniul financiar – cu riscul de faliment, valutar, de incapacitate de plată, ş.a., în sfera socială – riscul de conflict, de epidemie, ş.a. iar în sfera producţiei – riscul de avarie, incendiu, calitate, ş.a. În lucrarea de faţă vom evidenţia semnificaţia şi stringenţa controlului riscului (reducere, suprimare şi transfer), dând o viziune globală problemelor de risc. Din punct de vedere istoric, noţiunea de risc a fost abordată la început sub aspectul riscului întreprinzătorului fără a detalia elementele constitutive ale acestuia: poluarea, vulnerabilitatea sistemelor complexe şi catastrofele legate de obiectele produse de om. Aceste componente atât prin cauze cât şi prin dimensiuni, au cunoscut o evoluţie distinctă în urma dezvoltării tehnologiei bazată pe exploatarea cunoaşterii ştiinţifice. În ultimii ani, o pondere mare o au cheltuielile cu asigurarea riscurilor informatice generate de: -accidente, furtuni, sabotaje sau proasta funcţionare -erori de stocare şi transmitere a informaţiilor -greve, plecarea personalului din informatică, ş.a. Factorii care influenţează vulnerabilitatea întreprinderii A) Dezvoltarea conducerii activităţilor Analiza factorilor de dezvoltare a conducerii strategice după grupul de consultanţă din sistem poate fi realizată pe baza celor prezentate în figura 1.1: Observăm că evoluţia sociologică generează o diversitate de moduri de comunicare şi stiluri de viaţă impunând o diversificare a preferinţelor de consum. Acestea generează necesitatea organizării producţiei şi a consumului în sensul satisfacerii unor nevoi nestandardizate, adică aproape în timp real, dar cu zero stocuri, zero întârzieri, zero pana, zero hârtie şi zero lipsă. Cu alte cuvinte, evoluţia sociologică impune o conducere

flexibilă adaptabilă cerinţelor consumatorilor ceea ce generează o creştere a vulnerabilităţii potenţiale.

Surse de diferenţiere potenţială

Numeroase

Sistem fragmentat

Sistem specializat

Puternic

Slab

Avantaj concurenţial legat de volum Evoluţie tehnologică

Fig. 1.1 Riscuri şi oportunităţi în sistemele concurenţiale Un alt factor, evoluţia tehnologică, reduce semnificaţia practică a experienţei acumulate şi materializate în fabricarea produselor de serie. Logica lucrurilor converge spre a-i încuraja pe cei mici şi performanţi şi mai puţin pe cei consacraţi. Aşadar are loc o trecere de la sistemele de producţie specializate spre cele fragmentate. Intensitatea factorilor sociologici şi tehnologici a generat amplificarea vulnerabilităţii companiilor conferindu-le în plus un caracter schimbător. Prezentăm mai jos principalele riscuri cu care se poate confrunta o companie în funcţie de apartenenţa sectorială a activităţiilor acestuia: Sistem concentrat -Subutilizare a capacităţilor productive (pierderea efectului de scară) -Încetinire a creşterii -Progrese tehnologice punând în cauză efectul experienţei -Sosirea noilor intraţi (bariere la intrare) -Nevoi financiare ale activităţilor în dezvoltare -Riscuri industriale legate de utilizarea intensivă a uneltei de producţie Sistem în impas concurenţial: -Descreşterea pieţei -Concurenţa ţării pe cale de dezvoltare -Pierderea centralităţii legate de pierderea volumului -Conflicte sociale -Risc general de perenitate a întreprinderii -Sistem fragmentat: -Variabilitatea fabricaţiilor -Risc de schimbare rapidă a tehnologiilor -Concurenţa noilor tehnologii -Generalizarea bazelor de diferenţiere (copie, proasta protecţie a procedeelor)

Evoluţia sociolog

Reduse

Sistem in impas

Sistem concentrat

-Disponibilitatea experţilor pentru alegerile de diferenţiere (activităţi noi, probleme de studii de fezabilitate) -Multiplicarea factorilor de succes posibili -Stăpânire imperfectă a sistemului de informaţie -Sistem specializat: -Risc de împotmolire pe calea mediană -Confuzie între efecte de diferenţiere şi economii de scară -Inadaptarea politicilor în funcţie de stadiile de valoare adăugată (politici de volum sau de specializare) -Pierderea atuurilor faţă de concurenţă -Substituirea produselor -Riscuri proprii sectoarelor concentrate şi fragmentate Prezentăm în continuare câteva aspecte ale manifestării riscului în cadrul IMM-urilor: întreprinderea mică sau mijlocie suportă efectele riscurilor specifice: dispariţia omului cheie va fi pentru ea uneori lovitura de graţie a activităţii sale; constrângerea succesorală este mereu apăsătoare. Adesea condamnat la rolul de subtratant, ea suportă consecinţele unei subordonări pe care sperăm să o vedem cum dispare progresiv în interiorul relaţiei de “parteneriat”; riscul işi schimbă uneori natura după cum se concretizează la nivelul unei mici sau mari întreprinderi. Astfel de risc definit ca “risc pur” în primul caz va deveni un risc “al întreprinzătorului” în al doilea caz: aptitudinea unei mai bune stăpâniri respinge frontierele caracterului ineluctabil al unei calamităţi sau a alteia; percepţia riscului este în esenţial monolitică în IMM pentru toţi participanţii, obiectivul supravieţuirii este determinant. Percepţia acestuia poate fi foarte diferită în marea întreprindere, unde pluralitatea obiectivelor poate conduce la divergenţe de apreciere, un acţionar al cărui portofoliu este foarte diversificat are interesul să vadă profitul unei anumite societăţi reducându-se prin plata marilor prime de asigurare administrarea riscului se face cu mijloace restrânse în întreprinderile care ne preocupă: fără îndoială fără manageri de risc, capacităţi financiare mai reduse care limitează marja de libertate în arbitrajul reţinere-transfer al riscurilor; prevenirea riscului rămâne încă embrionară în majoritatea IMM. Auditul intern este o funcţie prost utilizată; procedurile de informare ale şefului de întreprindere permit rareori să se ajungă la maximă eficacitate.

-

-

-

-

B) Multiplicarea interacţiunilor şi concurenţelor O bună perioadă de timp, companiile şi-au concentrat atenţia asupra promovării produselor urmărind identificarea imaginii lor cu marca. În ultimul timp, ca urmare a multiplicării concurenţei şi a interdependenţelor din mediul economic s-a observat că viitorul companiilor este tot mai ameninţat motiv pentru care în permanenţă trebuie să-şi reorienteze obiectul de activitate în funcţie de evoluţia pieţei, să-l diversifice cu activităţi disjuncte. De aceea, managerii vor fi obligaţi să se concentreze asupra unor domenii diferite crescând astfel vulnerabilitatea companiei.

Riscul financiar apare adeseori ca un complement al celui industrial. c) finanţarea incomodeaza industria. Din aceasta se materializează în final în titluri emise de întreprinderi industriale care sunt rezultatul investiţiilor industriale. deşi nu este vocaţia întreprinderilor industriale.efect) b) industria face finanţare. Diversificarea producţiei a redus ataşamentul lucrărilor faţă de locul de muncă conştientizând faptul că nu tot ceea ce este bun pentru întreprindere este bun şi pentru ei. În realitate ele sunt simultane şi interdependente (cauză . Frecvenţa accidentelor generate de exploatarea instalaţiilor este un fenomen cu o amploare crescândă în ultimii ani. Totuşi o astfel de soluţie ar genera o bună formă de concurenţă precum şi riscul ca partenerii să fie atraşi într-o capcană pentru a fi sufocati. C) Progresul tehnic Vulnerabilitatea companiilor este influenţată şi de volatilitatea tehnologiilor pe care s-au dezvoltat.Reducerea vulnerabilităţii într-un astfel de mediu este posibilă prin realizarea de alianţe între companii după modelul japonez.2. 1. D) Criza de legitimitate în întreprindere În ultimul timp marca produselor unei întreprinderi nu mai constituie un suport al coeziunii şi unităţii întreprinderii. Progresul tehnic face ca în permanenţă compania să se adapteze la noile evoluţii ale tehmologiilor de producţie întrucât materia primă strategică a oricărei organizaţii este materia cenuşie. În consecinţă întreprinderile din domenii de vârf se vor transforma din întreprinderi de muncitori în întreprinderi de intelectuali. Investiţia financiară este mai tentantă decât industrială pentru un mare număr de investitori. Dincolo de vulnerabilitatea generată de gestiunea tehnologiei apare o nouă sursă de riscuri – cea de natură industrială şi anume: instalaţiile de producţie care sunt în permanenţă surse de accidente şi de poluare. E) Investiţia financiară contra investiţiei industriale Iată câteva ipostaze posibile ale raportului dintre cele două clase de investiţii: a) finanţarea este disjunctă de industrie. În consecinţă va creşte vulnerabilitatea ca urmare a riscului de cauză internă. Interdependenţa domeniilor industriale şi financiare este o realitate.RISCUL – CONSTANTĂ A ACTIVITĂŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE . Deci finanţarea nu incomodeaza industria deoarece pariază pe ea. Obiectivul managerilor este de a aduce satisfacţii acţionarilor. Prin finanţare sunt preluate pachete de control de la micii acţionari. e) finanţarea pune în pericol economia naţională şi mondială deoarece vulnerabilitatea sistemului financiar internaţional depinde de aranjamentele instituţionale care guvernează funcţionarea pieţelor financiare. Totuşi anumite operaţiuni pe pieţele monetare vor permite întreprinderii să-şi protejeze încasările de riscul deprecierii monedei. Însă nu toate afacerile sunt gestionate astfel încât să atingă acest deziderat. Alături de acest risc poate apare riscul legitimităţii externe ca urmare a unor scandaluri sau procese. d) finanţarea se joacă (pe bursa) cu industria.

-„riscul este acea situaţie în care există posibilitatea unei devieri potrivnice a rezultatului sperat”. reducandu-se pe masura acumularii de cunostinte si informatii. Ca o consecinţă directă a acestui fapt. La fel ca notiunea de complexitate. incompleta cunoaştere a uneia sau mai multor „variabile” fiind o constantă a activităţii economice şi o cauză care explică într-o măsură mai mică sau mai mare diferenţele între rentabilitatea diferitelor proiecte de afaceri. Accepţiuni ale conceptului de risc Riscul cunoaşte mai multe accepţiuni cum ar fi: -„riscul reprezintă variabilitatea rezultatului posibil în funcţie de un eveniment nesigur. independent de vointa noastra. incertitudinea din necunoaşterea cu privire la care eveniment din cele identificate se va produce şi la ce moment. In general. cu estimări precise ale evoluţiei unui anumit element sau fenomen. incertitudinea poate fi considerata complementara cunoasterii. nimeni nu poate spune cu . anumite criterii de definire a riscului.Fundamentele teoriilor decizionale clasice. incert”. iar punerea în practică şi rezultatele generate se vor produce în viitor. În primul rând se poate spune că riscul derivă din incertitudine: adoptarea deciziei are loc în prezent. astfel. În al doilea rând. Analizând toate aceste definiţii se pot observa anumite caracteristici comune. la noţiuni de risc şi/sau incertitudine.3 RISC SI INCERTITUDINE Acceptand caracterul complex al unor probleme economice. in mod obiectiv. -„riscul reprezintă incertitudinea cu privire la producerea unei pagube”. Aceasata notiune este dependenta de gradul de cunoastere a evolutiei viitoare a proceselor. Asadar. Spre exemplu. generat de o evoluţie a unui factor în sens contrar aşteptărilor decidentului. -„riscul poate fi definit ca posibilitatea ca pierderile să fie mai mari decât se aşteaptă”. incerte. incertitudinea poate constitui un atribut al unui proces sau eveniment (este vorba de evenimente intamplatoare). existand. lipsa de siguranta in demonstrarea adevarului sau diferenta intre ceea ce este cunoscut pentru a se adopta o decizie corecta. în teoria modernă a deciziei nu se mai operează cu certitudini absolute. riscul implică ideea de pierdere potenţială (de orice tip). imbracand una dintre cele doua forme: totala sau partiala. managerul constata ca una dintre sursele complexitatii o reprezinta incertitudinea. prin incertitudine el intelege lipsa unor cunostinte relevante la consecintele prezente si viitoare ale unei actiuni. bazate pe presupoziţia certitudinii. sunt din ce în ce mai erodate de situaţiile reale care nu corespund cerinţelor de cunoaştere completă şi corectă a tuturor condiţiilor şi efectelor producerii unui eveniment. 1. -„riscul este incertitudinea cu privire la o pierdere”. ci decidenţii recurg tot mai des la estimări probabile. care vor fi efectele reale şi amplitudinea ale producerii acestuia.

Or. Asimilarea acestor notiuni este. Tocmai aici apare ambiguitatea definitiei lui Knight. se stie. indiferent de natura datelor. se pare rezultatul ambiguitatii definitiei date de Knight riscului. daca la fundamentarea programului de dezvoltare a unei intreprinderi lipsesc initial datele necesare dimensionarii capacitatilor de productie. iar situatia riscanta. iar situatia incerta. Spre deosebire de primul exemplu. uneori nu cunosc nici calitatea materiilor prime pe care o pot asigura furnizorii si care. ele pot fi obtinute fie prin consultarea unor experti. vom spune ca situatiei nu ii putem asocia nici o distributie de probabilitate ca. sa putem. In acelasi timp. sa-i asociem o astfel de distributie.acea careia nu i se pot asocia decat distributii de probabilitati subiective. Knight nu permite luarea in considerare a procesului in cunoasterea fenomenului analizat.cea careia. ele sunt utilizate in rationamente drept notiuni sinonime. a se confunda cu aceasta. cat si calitatea produselor finite. Insa majoritatea deciziilor nu au aceasta proprietate. In literatura de specialitate adeseori.putem sa ii asociem. considerandu-se situatia incerta aceea pentru care nu putem asocia o distributie de probabilitate (obiectiva). la un moment dat. desi se subliniaza distinctia intre cele doua notiuni. insa. decidentii nu cunosc cu exactitate daca furnizorii au posibilitatea sa le asigure la timp cantitatile rezultate din calcul. Astfel. totusi. observam valabilitatea definitiei notiunii de risc numai pentru decizii cu caracter repetitiv. fie prin apelarea la noi surse de informatii. Notiunea de incertitudine este insotita frecvent de cea de risc fara. adoptate in cadrul unei economii relativ stabile. avandu-si sursa in lipsa sau insuficienta informatiilor disponibile. in cel de-al doilea caz acest lucru este posibil prin consultarea directa a furnizorilor. Deci.exactitate daca pretul actual de pe piata externa al unei materii prime se va mentine sau nu peste un numar de ani. incertitudinea poate sa nu fie un atribut al unui proces. situatia era incerta . Astfel. ulterior. in care procesul nu poate fi controlat si nici nu poate fi indepartata incertitudinea. este dificil de acceptat distinctia pe care o face Knight intre distributia obiectiva si cea subiectiva de probabilitate. Mai mult. Acesta defineste situatia riscanta acea careia i se pot asocia probabilitati obiective. Astfel. pe masura achizitionarii de noi date. la fundamentarea necesarului de materii prime si materiale pentru realizarea programului de productie. Mai mult de atat. Analizand critic criteriul de delimitare a celor doua notiuni formulat de Knight. influenteaza atat nivelul consumurilor totale de materiale. ci rezultatul aprecierii decidentilor.

Acest risc se poate micsora prin investitii concomitente in mai multe afaceri. urmand ca pe masura aprofundarii analizei acesteia sa devina riscanta. spre exemplu: din punctul de vedere al intreprinderii sau din punctul de vedere al investitorului sau creditorului. Riscul se traduce prin variabilitatea rezultatului. rezultate nefavorabile sau nedorite. Spre exemplu. afectand rentabilitatea activelor si in consecinta.initial. Primul tip de risc este legat de propriile incertitudini ale intreprinzatorului cu privire la venitul pe care il asteapta sa-l obtina din investitia ce urmeaza a fi realizata. insolvabilitatea debitorului. Rezultatul intreprinderii este supus evenimentelor neprevazute care insotesc activitatea sa in toate domeniile. Riscul activitatii economice nu este decat incapacitatea intreprinderii de a-si adapta continuu costul si de a se adapta la mediu. Riscul creditorului duce de fapt la o dublare a riscului intreprinzatorului. Managerul considera ca notiunea de risc este inseparabil legata de acelea ale rentabilitatii si flexibilitatii. Cel de-al doilea tip de risc este legat de nesiguranta de natura morala. Motivatia de a investi depinde si de riscurile asumate de intreprinzator si respectiv de cel care imprumuta. Principala problema pe care si-o pune intrepinzatorul este aceea de a sti ce se va intampla cu partea din venit sau din economii pe care o aloca investitiei. cu cat aceasta poseda un anumit grad de flexibilitate. in ce masura aceasta va fi generatoare de profit pe durata de exploatare. ca urmae a nerealizarii asteptarilor acestuia. Riscul poate fi abordat de o maniera diferita. Insa existenta incertitudinii constituie doar o conditie necesara a aparitiei riscului. in incercarea de delimitare a riscului de incertitudine. precum si printr-o mare precizie a previziunilor. Concluzia care se desprinde este aceea ca Knight. si care nu s-ar manifesta daca debitorul si creditorul ar fi aceeasi persoana. Aceasta variabilitate poate fi cu atat mai bine stapanita de intreprindere. a capitalului investit. care egalizeaza sansele de castig. genera riscul neincadrarii in nivelurile prevazute pentru costurile totale de productie si nerealizarii profitului scontat. insa. Poate. incertitudinea relativa la cosumul total dintr-o materie prima nu va fi insotita de riscul neindepliniriii programului de productie daca exista surse suficiente din materia resectiva. Conditia suficienta a aparitiei riscului este prezenta unor consecinte. Cu toate ca nu se poate face o delimitare stricta intre incertitudine si risc totusi necesitatile practice impun o oarecare . nu distinge altceva decat gradul de cunoastere a fenomenului analizat.

obtinerea unui castig. efectuarea unui temeinic studiu de piata. bunuri si servicii. . in activitatea oricarei intreprinderi. toata productia realizata. Abordarea riscului in investitii –spre exemplu -pune. in momentul luarii unor decizii. reala. relativa la un viitor incert. incertitudinea genereaza riscul. Raspunsul comporta anumite formulari graduale dupa cum urmeaza: a) investitia este generata de nevoi si trebuinte individuale si social-umane. e) investitia reflecta. Pentru preintampinarea unei situatii dezavantajoase se impune. variante care pot conduce la risc.delimitare prin probabilitatile care pot fi asociate celor doua stari mentionate. cu atat gradul de risc poate fi mai mare. incertitudinea este acea situatie care creeaza o anumita indoiala generata de aparitia oricarui eveniment viitor si deci. Cat priveste riscul.prognoza trebuie sa ia în consideratie si unele variante mai putin favorabile investitorului. prin continutul sau si prin modul de infaptuire. o primejdie posibila. c) investitia este o cheltuiala prezenta. constituie ea insasi un purtator de risc. cu o anumita probabilitate de aparitie. Cu cat caracterul informatiilor de care dispun este mai relativ. in primul rand. posibilitatea de pierdere stricaciuni. in fapt.speranta satisfacerii nevoilor si trebuintelor. in economia de piata. In general. Riscul reprezinta evenimentul viitor si incert. in timp. acoperirea cererii de marfuri. Acest studiu . un pericol. dar si politica si sociala care apartine in mod normal omului. oricarui obiectiv nou de investitii. b) investitia este o cheltuiala prezenta pentru satisfacerea unor nevoi si trebuinte viitoare. apar ca doua variabile care nu pot fi ignorate de nici un investitor. in fapt. reflectata pe piata de nevoia individuala si sociala. problema daca exista un raport de corelatie intre investitie si risc. Incertitudinea si riscul. in primul rand. d) investitia este o cheltuiala prezenta. respectiv. mai ales atunci cand. aceasta fiind cea care absoarbe. De aici conceptia fireasca despre incertitudine si risc pentru ca. subiectiv sau obiectiv fundamentata pe un scop virtual . o forma a ofertei care intampina cererea manifestata pe piata. nu numai o notiune economica. certa. nu dispune de toate informatiile care ar putea conduce la tragerea celor mai juste concluzii. el este. decizii de investitii. f) investitia.

Prin natura lor. deciziile guvernamentale. De asemenea este incerta valoarea reziduala a capitalului fix la expirarea duratei de exploatare pe care o luam in calcul in analiza financiara a afacerii. de pretul de vanzare. Oricat de avansate ar fi cercetarea si estimarile previzionale. Unele dintre cele mai importante informatii folosite in evaluarea afacerii nu pot fi previzionate in mod riguros si anume: volumul productiei si serviciilor. marimea riscului este o functie de variatie a profitului. orizontul temporal (perioada de viata). . ci cu estimari care sunt doar probabile. ne pot scapa controlului si capacitatii de anticipare. Adeseori cunoasterea incompleta si mai ales imperfecta a tuturor conditiilor de desfasurare a procesului investitional pune probleme deosebite. Atat in evaluarile privind costurile de exploatare. deci. Intreprizatorul va accepta riscul. structura si calitatea acestora. greu de solutionat pentru investitor . preturile de vanzare. cash flow-ul. fluctuatia ratei dobanzii si a pietei. Trebuie sa recunoastem ca nivelul erorilor de estimare si. riscul investitional sporesc in raport cu unicitatea si amploarea proiectului. Practica dovedeste ca nu se pot estima cu exactitate toate elementele care influenteaza rezultatele partiale si consecintele de lunga durata. Modificarile de preturi. Riscul inerent al unei afaceri are ca principal suport evolutia tehnologica. investitiile sunt supuse influentei unor factori cu actiune mai mult sau mai putin sigura. o anumita pierdere. progresul tehnic care permite firmelor realizarea unor modernizari. anticipat cu o anumita probabilitate. sau cu modificari neprevazute ale mediului (poluarea). a duratei de exploatare rentabila aferente proiectelor de investitii. in procesul de decizie nu se poate lucra cu certitudini absolute asupra evolutiei unui fenomen sau indicatori. conceptia determinista nu este justifcata intotdeauna. care depind de costuri. Astfel. implicit. pretul si consumurile in cazul resurselor necesare desfasurarii activitatilor in perioada de exploatare. prevazand ca va putea sa o compenseze cu un castig aditional. a valorii nete. de volumul vanzarilor. inflatia. Incertitudinea specifica afacerii afecteaza toate elementele fluxului de trezorerie generat de un plan de afacere. Riscul este gandit ca o probabilitate a pierderii atasata unui castig. a veniturilor. inlocuiri de utilaje. Sunt influentate indeosebi valorile asteptate ale rezultatelor economice si financiare: profitul. calamitatile naturale si sociale. vom admite mai usor riscul prin ceea ce nu poate fi cunoscut cu certitudine nici ca desfasurare si nici ca pierdere. valoarea neta. Prin urmare.

Exemple de asemenea riscuri sunt: incendiile. intreprinderea trebuie sa se integreze in dimensiunile noi ale riscului. managerul poate stabili probabilitatea pierderii si o poate adauga la alte costuri cunoscute. Oricum. -suportarea unor pagube materiale de mai mica sau mai mare amploare. acest impact necontrolat ducand la ingreunarea procesului de decizie: -la reducerea volumului de afaceri. furturile etc. fapt ce confera decidentului posibilitatea de a incorpora castigurile sau pierderile asteptate in structura costului determinata in avans la nivel de firma. inundatiile. Deoarece managerii nu sunt in stare sa prevada asemenea pierderi pentru propria firma. Acest lucru este posibil daca riscul este de natura intrafirma sau interfirma. Una dintre caracteristicile riscului este aceea ca probabilitatile diferitelor rezultate pot fi estimate statistic. Atunci cand numarul de aparitii ale acestor pierderi este suficient de mare incat sa poata fi prevazut cu o eroare de aproximare cunoscuta. • Riscul intrafirma se refera la posibilele pierderi pe care o firma prefera sa le absoarba ca pe costuri mai degraba decat sa se asigure impotriva lor din surse de finantare externe firmei. politica sau naturala a carei origine se afla in incertitudinea care poate sau nu sa genereze o paguba datorita ezitarilor si inconsistentei in luarea deciziei. de fiecare dintre cele aratate mai sus. Toate acestea conduc la concluzia ca pentru orice unitate economica poate lua nastere un risc global. influentat. economica. mai mult sau mai putin. Cu cat consecintele sunt mai nedorite cu atat este mai riscanta decizia ce a fost adoptata. numarul acestor observari devine suficient de mare atunci cand sunt luate in considerare mai multe firme. Riscul devine o frana in desfasurarea activitatii economice si implicit a expansiunii ei.Riscul este o categorie sociala. Desfasurarea unei activitati eficace si creatoare se poate realiza numai in conditiile în care cei ce o infaptuiesc sunt pusi la adapost de efectele nefaste ale riscului. Riscul nu poate fi suprimat din moment ce el exista in lumea afacerilor. in politica si strategia pe care o alege. fata de evolutia economiei noastre. ei deplaseaza responsabilitatea catre firmele de asigurari. Astfel. Fizicianul francez Louis de Broglie spunea: "Trebuie sa urmarim riscul pentru ca riscul este conditia la toate succesele" iar acest lucru trebuie facut pentru a obtine aceste succese. Riscul se asociaza cu o probabilitate de aparitie a unor evenimente nedorite. Acestea pot fi stabili probabiliatea . • Riscul interfirma apare atunci cand numarul observarilor nu este suficient de mare la o firma oarecare pentru care managerul firmei sa poata sa prevada pierderile cu o eroare acceptabila.

sacrificiul unui avnataj imediat. evaluarea consecintelor posibile directe si indirecte reducere – prevenirea pentru a le diminua sau pentru a le elimina. al deschiderii poziţiei şi cel al înregistrării rezultatului acţiunii investitionale sau al închiderii poziţiei: .“incertitudinea” . angajare. percep de la acestea o plata a asigurarii numita prima de asigurare care devine apoi parte a costurilor firmei. asigurarea in raport cu aparitia noilor riscuri si atenuarea efectelor neprevazute prin actiunea mijloacelor • de protectie prin intocmirea unor programe de protectie corespunzatoare finantare – stapanirea ansamblului costurilor si a pierderilor potentiale acceptate.între pierdere şi profit în sensul că. În accepţiunea clasică. efectul lor putand fi cuantificat . cu cât este mai mare potenţialul de caştig cu atât este mai mare şi riscul asumat. desfăşurate într-o anumită ordine.“hazardul” . acesta fiind văzut sau asociat cu: .condiţionarea realizării unui set de evenimente de o anumită intensitate. . cel al plasamentului. sau absenţa unui consum imediat.pierderea unui avantaj cert şi imediat din achiziţia şi stăpanirea unui bun real sau din consumaţia unui serviciu contra unui avantaj viitor şi incert din investiţia în valori mobiliare.“oportunitate” . Odată cu diversificarea produselor oferite pe piaţa de capital s-a extins şi activitatea de cercetare a fenomenului investitional.abordarea evenimentului cu efecte negative asupra activităţii care produce pierderi.incertitudinea asupra valorii unui bun financiar ce se va inregistra la o data viitoare. legat de cei doi timpi. .unor astfel de pierderi bazandu-se pe un numar mare de cazuri care acopera mai multe firme. definirea riscului are aspectele procesului investitional de pe piata financiara. Concentrat domeniul riscului se rezuma la trei aspecte: • • analiza – identificarea riscurilor. . în care un loc din ce în ce mai important îl ocupă o abordare noua privind definirea riscului. ca urmare. Orice acţiune. în scopul unor avantaje viitoare. Companiile de asigurari isi asuma riscul agregat pentru toate firmele si. activitate. întreprindere. Marimea acestei prime este stabilita in baza pierderilor asteptate care urmeaza a fi compensate. presupun implicit asumarea unui complex de factori de risc ce nu pot fi direct măsurabili. generală. plus costurile administrative si profitul. Managerul firmei va decide daca va cumpara o polita de asigurare in baza valorii asteptate a operatiunilor firmei si a functiei sale de utilitate. .

Managementul riscului impune o disciplina necesara la baza oricarei afaceri. De fapt. unele evenimente legate de investiţie să evolueze într-o asemenea direcţie. o posibilitate ca rezultatele scontate să nu fie atinse. totusi. analiza. Practic evitarea riscurilor este o cale foarte sigura catre esec.pe baza unor calcule speciale şi care trebuie luaţi în consideraţie atunci când decidem să acţionam într-un sens sau altul pe piaţa capitalului. Riscul nu trebuie perceput ca fiind un lucru rau. control si solutionare a riscurilor. nivelul vanzarilor si al incasarilor. de fapt. Nu am fi reusit progresul daca am fi evitat riscul. riscul poate induce oportunitati extraordinare pentru cei care stiu cum sa-l gestioneze. Desi nu cotribuie in mod direct si evident la cresterea economica a firmei. oscilatia frecventa a preturilor datorita ofertei si cererii. caracterizata printr-o onesta concurenta. tranzacţionate pe piaţa de capital. continuu si riguros care contine procesele de identificare. nu este un eveniment izolat. avand ca obiectiv transformarea riscurilor in oportunitati. Existenta riscurilor a determinat lansarea tuturor sectoarelor al caror element principal in ceea ce priveste nivelul de competenta rezida. Si aceasta deoarece ignorarea anumitor situatii care presupun riscuri pot duce chiar la disparitia firmei. .4. Toti managerii de risc iau decizii riscante fie ca este vorba de investitii sau de decizia de lansare a unui produs sau campanie de publicitate. Riscul. Principalele obiective ale managentului riscului sunt: . mediul in care ea isi desfasoara activitatea si atributele proprii fiecarei organizatii in particular. iar în anumite condiţii să-şi piardă parţial sau total sumele investite. sunt numai cateva elemente care sa aduca incertitudini si riscuri. planificare. încât cei implicaţi în investiţie să nu obţină profitul scontat. MANAGEMENTUL RISCULUI Managementul riscului este un proces sistematic. managementul riscului constituie una dintre principalele componente ale managementului firmei. Dorinta de asumare a riscurilor este un element comun tuturor agentilor economici. in gestiunea riscului. Intr-o lume puternic dependenta si puternic tehnologizata cum este cea in care traim evenimente poate avea consecinte catastrofice determinand transferul riscului dintr-un colt al globului in altul. In loc sa evitam riscul (ceea ce este practic imposibil) ar trebui sa dezvoltam o intelegere mai amanuntita a modului in care putem sa transformam rezultatele potential negative in oportunitati. Raspunsul nu este evitarea completa a riscului ci evitarea riscurilor putin intelese. 1. Intr-o economie de piata libera. riscul se manifestă prin aceea că există permanent o nesiguranţă a realizării. Istoria ne-a aratat ca marile impliniri a presupus intotdeauna asumarea unor riscuri substantiale intr-o forma sau alta.supravietuirea firmei -costuri scazute cu managementul riscului si in acest fel obtinerea de profituri ridicate -obtinerea de castiguri stabile -intreruperi de mica durata sau absenta intrerupeilor in activitatea firmei -cresterea continua -satisfactia firmei in ce priveste responsabilitatile sale sociale si buna sa imagine Aceste obiective difera in functie de scopurile firmei. etc. chiar daca se fac cele mai oportune previziuni sau oricat de calculati ar fi intreprinzatorii. În cadrul investiţiilor în titluri şi valori mobiliare.

Nu trebuie sa avem in vedere un raspuns unic cu privire la risc – managentul riscului este un proces ciclic din care se invata si se ia decizii in concordanta. de fapt. fara a se crea ideea de guvernare a acestor reguli. Un bun manager de risc este dincolo de numere. -Planificarea şi organizarea unor tehnici adecvate de control al riscurilor. creand. -Evaluarea naturii acestora. Presupune cautarea de noi riscuri. al treilea este nivelul strategic – riscul de afacere reprezentat de protofoliul activitatilor care constituie castigurile totale ale firmei. Este un process prin care riscul devine transparent. în colaborare cu organizaţii specializate în controlul pierderilor. elementul central al "job description"-ului oricărui manager.In trecut. invatarea metodelor de aplicare a tehnicilor de combatere a riscului. la cele ale produselor. Cei care lucrează în astfel de medii petrec mult timp încercând să evalueze şi atenueze diverse elemente riscante pentru companii. Managementul riscului nu analizeaza ce anume a mers prost dupa ce faptul este implinit – nu este o analiza ex-post. managementul riscurilor presupune patru procese interrelaţionate: -Investigarea sistematică şi continuă a expunerilor la diverse riscuri sau pierderi. tehnici si tehnologie. atât intern. problemele legate de remunerarea muncitorilor. Într-o accepţiune larg acceptată. . castigurile au functionat ca un barometru de performanta. Primul este nivelul micro – riscul individual de pozitie sau tranzactie. a frecvenţei. precum si factorii competitivi. şi sa pierda cât mai puţin. Trendul general este ca investitorii sofisticati s-au concentrtat tot mai mult pe catigul de calitate evaluand tot mai bine raportul dintre risc si castig.Sfera managementului riscului nu este simpla. la nivel de departament şi la nivelurile de vârf ale managementului companiei. de obicei. riscul inerent la care este expusă o companie este o chestiune complexă. masurarea lor si gestionarea acestora. sistemele de pensii. "Numai cine nu riscă nu câştigă". cu foarte putina atentie acordata riscurilor asumate pentru acele castiguri. gravităţii şi potenţialului impact. în lumea afacerilor. iar necesitatea de a anticipa riscurile şi atenua pe cât posibil pierderile este o caracteristică axiomatică a oricărei afaceri şi este. la trei nivele diferite. al doilea este nivelul macro – portofoliul riscurilor la nivelul centralizat al unei unitati si intre mai multe unitati. -Implementarea unor astfel de tehnici. Managementul riscului este un mix de stiinta si arta dar multa atentie – jucatorii foarte buni cu modele nu extraordinare pot sa-i depaseasca foarte repede pe cei care au modele foarte bune dar sunt jucatori slabi. asigurările de sănătate sau problemele poluării mediului. Managementul riscului presupune construirea unei adevarate culturi de alarma cu privire la risc la nivelul intregii organizatii. cât şi extern. care să minimizeze eficient pierderile. un puternic simt de luare a deciziilor intr-o maniera rationala. Scopul intreprinzatorului este sa câştige cât mai mult. Dincolo de aspectele pur anecdotice ale acestei aserţiuni. de la slăbiciunile personalului de conducere. La nivelurile cele mai de sus ale managementului şi în consiliile de administraţie se cunosc foarte bine argumentele în favoarea unei administrări eficiente a riscului. Managementul riscurilor se aplica. in acelasi timp. asiguratori şi alţi specialişti în domeniul administrării riscurilor. greu de evaluat sau anticipat şi a cărei rezolvare nu vine în nici un caz gratis.

defectele de fabricaţie ale produselor. Pentru ca majoritatea investitorilor nu agreeaza riscul. pe masura ce castigul creste.5. Legea diminuarii valorii castigului marginal afirma. Responsabilitatea pentru implementare rezidă la nivel departamental. cel cu aversiune fata de risc: pentru acesta castigul unei unitati in plus. utilitatea unei unitati suplimentare de castig scade. rănirile. furturile. ei vor fi rasplatiti cu o rata de rentabilitate mai mare. Teoretic se pot admite trei genuri de decidenti in functie de atitudinea lor fata de risc: predispusi la risc. promotorul şi coordonatorul proceselor descrise mai sus. deci. utilitate . ci pentru ca ei vor sa fie remunerati pentru asumarea acestui risc. de experienta managerului si de atitudinea sa in asumarea unui risc. o unitate castigata ii aduce satisfactie mai mare decat unitatea imediat anterioara castigata B – caracteristica decidentului indiferent de risc. A – caracteristica decidentului predispus la risc.Cel ce administrează riscul este în mare măsură planificatorul. de exemplu. intr-un sistem de coordonate castig-utilitate. Cea mai reusita incercare de a explica legea aversiunii fata de risc a fost oferita de teoria utilitatii. atunci. In general. dupa ce a atins un anumit nivel de castig. pentru el. C – caracterizeaza decidentul comun (rational). ca un al doilea milion castigat de un decident care a inregistrat deja castigul milionului anterior. Calitatea fiecarei metode depinde de rigurozitatea calcularii probabilitatii de realizare a unuia sau altuia dintre evenimentele nesigure considerate.2). nu are aceeasi valoare ca a primului milion. Pentru el utilitatea creste proportional. Acceptand ideea utilitaristilor ca utilitatea este cuantificabila si exprimand intr-un sistem de coordonate dependenta dintre nivelul castigului si utilitatea pe care aceasta o produce decidentului. Accidentele.1. Majoritatea metodelor de studiere a riscului ridica problema estimarii probabilitatilor de manifestare a diferitelor consecinte. Aceasta atitudine poate fi neutra. in „utili” se pot reprezenta diferentiat functiile de utilitate pe cele trei tipuri de decidenti (fig. violarea drepturilor angajaţilor şi poluarea mediului se petrec la diversele posturi de lucru din cadrul unei companii şi pot fi prevenite sau reduse cel mai bine la acel nivel sub îndrumarea experţilor. pentru el orice unitate castigata in plus ii aduce aceeasi satisfactie. in baza legii diminuarii castigului marginal. ii produce o satisfactie mai mica sau o utilitate mai mica (in utili) decat satisfactia pierderii unei unitati de castig. indiferent de nivelul castigului pe care il avea inaintea castigarii acelei unitati. odata atins un nivel de castig (avere). 1. de respingere (prudenta) sau flexibila fata de risc. ATITUDINEA INVESTITORULUI FATA DE RISC Legea aversiunii fata de risc Riscul este legat de incertitudinea asociata castigului dintr-o afacere. influentata de totalitatea informatiilor disponibile. la care se poate astepta decidentul. indiferenti fata de risc si cu aversiune fata de risc. Si aceasta nu se intampla pentru ca nu vor sa riste. de acceptare (prietenoasa). incendiile.

A B C 2500 5000 7500 10000 castig Fig. Adoptand o reprezentare in care abcisa va avea valorile venitului.2 Curbele indiferentei fata de risc Pentru decidentul normal (cu aversiune fata de risc) o crestere a riscului inseamna automat o crestere a pretentiilor lui ca venitul sperat afectat de risc sa creasca corespunzator nivelului de risc. se poate defini o functie – functia de compensare a riscului prin venit. venit . risc 2. iar ordonata – nivelul riscului exprimat prin coeficienti de variatie.5 B A 1000 2000 3000 Fig. 1.0 C 1. comparativ cu un venit cert.3 Functia de compensare a riscului prin venit. 1.

Punctul B – alternativa de investire care da un venit sperat de 2000 unitati. Astfel: Curba ce corespunde (in plan) astfel obtinuta se mai numeste si curba indiferentei fata de risc. anumitor indivizi le place riscul mai putin decat altora. Exista trei motivatii esentiale in luarea deciziei calculate si anume: asumarea riscului este indispensabila succesului hotararilor luate. sau ii sunt indiferente in alegere. dar care are o valoare sperata a venitului de 3000 unitati. Acestia din urma nu se multumesc sa-si asume riscuri dar incearca sa le stapaneasca si sa le modifice. variatiile individuale de comportament provin din experienta si din contextul existent in intreprindere. Oastfel de abordare a riscului cere de fapt decidentului sa specifice (precizezez) suma sperata afectata de risc pe care trebuie sa fie sigur ca o va primi. unii manageri incearca sa gaseasca metode de a reduce pericolul pastrand in acelasi timp castigul. In cazul in care o optiune data promite un randament destul de bun. adica toate aceste combinatii ii produc aceeasi utilitate sau aceeasi satisfactie. excitarii si bucuriei si a pericolului. care si le asuma si care le domina. dar reprezinta un pericol inacceptabil. temei. Astfel. incepand uneori prin a refuza estimarile. Punctul C – alta alternativa pentru aceeasi suma investita. in functie de care decidentul ia decizia finala. Managerii recunosc ca asumarea riscului este totodata o necesitate si o placere. Pentru un decident normal oricare din aceste trei alternative ii aduc aceeasi satisfactie (utilitate). Primele studii despre comportamentul managerilor concluzionau ca acestia evita riscul mai degraba decat sa-l accepte. asumarea riscului de catre manager are un continut emotional din cauza anxietatii. Alte studii arata ca managerii evita asumarea riscurilor intarzind deciziile lor si delegandu-i pe altii. in loc de a anticipa evenimentele viitoare. Se poate reprezenta o adevarata harta a curbelor indiferentei fata de risc ( o familie de curbe. Acest mod de a privi problema riscului este cunoscut in domeniul investitiilor sub denumirea de abordare prin echivalenta cu certitudinea. Ei fac aceasta reactionand pe termen scurt la informatii de asemenea pe termen scurt. In concluzie. izocuante). Tendinta managerilor de a-si asuma riscuri variaza dupa indivizi si contexte. afectata de risc. atitudinea investitorului fata de risc depinde de mai multi factori. . adica o alternativa certa. Punctul A – alternativa unui plasament sau a unei investitii care va avea risc zero si venit 1000 unitati. caracterizata de un nivel 2 de risc.5. iar anumite elemente de motivatie asociate riscului sunt parte integranta a unei anumite personalitati. pentru a deveni indiferent intre aceasta suma afectata de risc si suma ceruta. acceptata pentru un risc de nivelul 1.Orice punct de pe curba indiferentei fata de risc este o combinatie de valori ale venitului si nivelele de risc care corespund unor alternative de investire care sunt indiferente decidentului. Multi sustin ca placerea reusitei este intarita prin amenintarile esecului. Aceste diferente de la o persoana la alta sunt totusi mai putin importante comparativ cu cele care decurg din masurile de incitare si din normele de comportament. asumarea riscului este pentru manageri mai mult o chestiune de obligatie profesionala decat de inclinare personala. Ei evita riscul care-l prezinta un mediu nesigur prin negocierea de contracte care amortizeaza nesiguranta. in functie de conducere. Exista o distinctie intre managerii care evita riscurile. constatand ca este mai mult o motivatie personala decat o masura incitativa luata in organizatie.

de regula fara semne prevestitoare .Clasificarea riscurilor întreprinzătorului (care afectează persoane. absorbtie.a. conjunctura). investitii). incendii. . explozie.1. defecte ale materiilor prime sau subansablelor achizitionate.Paralela intre riscul pur (RP) si riscul speculativ(RS) RP . Pentru RP -cazuri de forta majora :furtuni. este delimitabil. care poate afecta nivelul veniturilor si capacitatea de supravietuire. uragane. siguranţa financiară) Criterii si clase de riscuri: A Dupa natura lor: pure si speculative B Dupa originea lor: din intreprindere sau din mediul inconjurator C Dupa consecintele lor: pentru intreprindere sau pentru persoane terte A. inundatii. rentabilitate.este acceptat rezultand dintr-o alegere rationala avand drept contrapondere un castig provine din vointa managerului de a-si realiza obiectivele.nu este delimitabil in sensul ca intreprinderea nu poate decide limitele calamitatilor naturale .este consecinta unor evenimente accidentale sau fortuite. furt. Ele provin atat din functionarea intreprinderii cat si din mediu Mediul – sursa a riscurilor Pentru RS –concurenta.este greu de controlat. bunuri. este o amenintare imprevizibila pentru intreprindere. disparitia unui client important. fuziune) RP si RS sunt interdependente crescand vulnerbilitatea intreprinderii.sabotaj . prin bugetul alocat actiunilor se limiteaza pierderile. factori financiari (trezorerie. nu este acceptat ca o contraparte a posibilitatii de castig. factori umani (om cheie). se realizeaza brusc.realizarea lui aduce pierderi . incendii la un client sau furnizor care afecteaza intreprinderea In intreprindere exista „centre de risc” Riscul general al activitatii firmei. atentate. tehnici de productie (brevete.se realizeaza in timp dupa ` o perioada de testare a unor strategii de actiune in care intreprinderea costata degradarea rezultatelor. iar nerealizarea lui nu aduce castig . legislatie). RS – este controlabil putandu-se actiona asupra lui.este un eveniment aleatoriu.) . este masurabil in efectele produse.de aceea se mai numeste risc asigurabil.de regula este generat de eroarea umana avand consecinte asupra patrimoniului si a persoanelor care lucreaza. este produs prin: . -este generat de :decizii ale organelor publice (fiscalitate. independent de vointa partilor. confiscarea unor bunuri in strainatate etc.CAPITOLUL II TIPOLOGIA RISCURILOR 2. acte de vandalism. s. a unui furnizor. aparent provin din actiunea imediata a fortelor exterioare (forta majora) sau comportamentele irationale ale altora (razboaie. factori structurali (organizatie.

actionari. sub supravegherea instantei. Starea de faliment se declara prin sentinta. bilantului contabil si a registrelor care se depun la instanta in termenul stabilit. drepturile de creanta. Acesta presupune o situatie deosebit de dificila. Personalul angajat intra in somaj. existand posibilitatea ca societatea comerciala sa fie desfiintata. creditorii nu-si mai pot recupera capitalul iar actionarii isi pierd sumele de bani investite si bineinteles nu mai pot beneficia de dividende.Cand semnele falimentului au devenit evidente (incetarea platilor) este sesizat tribunalul si se angajeaza procedurile de protejare a intereselor partilor afectate: salariati. Procedura de faliment se considera inchisa dupa repartizarea sumelor rezultate din lichidarea activului. au datoria de a depune instantei declaratii privind drepturile de creanta revendicate si titlurile din care acestea deriva. furnizori. creditori. la cererea unuia sau mai multor creditori sau a agentului economic. organe financiare etc. fisc. din oficiu. razboaie etc. urmand sa dea faliment. concurente.). ori partial.aparitia de produse noi. se procedeaza la stabilirea situatiei patrimoniale a falitului in baza inventarului. Alte criterii de clasificare a riscului intreprinzatorului: I. cutremure) sau sociale (greve. furnizori. Repartizarea sumelor se face in cuantumul si proportiile stabilite de instanta. dupa care. care se afla in situatia de a nu mai putea indeplini obligatiile de plata.intensitatea uzurii morale. In perioada administrarii falimentului se desfasoara activitatea pentru lichidarea activului in conditiile. Falimentul reprezinta o procedura de executare silita indeplinita de instanta publica competenta. practic fiind condamnata la disparitie.evenimente naturale (inundatii. Dupa gravitatea primejdiei si consecintele asupra situatiei firmei: a) Riscul de faliment apare atunci cand firma ajunge intr-o situatie deosebit de grea. Odata instaurat falimentul se face apel la procedurile legale (juridice) si se trece la mijloacele de protejare a partilor care au fost afectate (creditori. . . In tarile cu economie dezvoltata se practica preluarea firmelor falimentare de catre societati de ..) prin lichidare. la termenul si in limitele stabilite de creditori care.modificarea volumului cifrei de afaceri . Este genul de risc extrem cu cele mai nefavorabile consecinte. salariati. la randul lor. indiferent daca acestea acopera integral.

investitii si management care le reajusteaza activitatea pe baza unor concepte manageriale proprii pentru a le adapta conditiilor pietei si a le face apte sa genereze din nou profit. . dar mai ales a stabili strategia care sa conduca la redresarea financiara.sa-si mareasca dimensiunile capitalului prin afilierea la o firma . majoritatea bancilor acorda credite numai pana la anumite niveluri asiguratorii. deoarece se poate ivi o situatie nefavorabila care sa accentueze scaderea rentabilitatii si deci sa impinga firma (unitatea economica) intr-una din formele de risc amintite anterior. de aceea. care exprima faptul ca la o crestere de capital. Cu toate ca are consecinte mai putin grave este necesar a se identifica cauzele care au condus la aceasta situatie. De aceea se mai numeste si risc de credit. pierzandu-si pozitia avuta anterior. Incapacitatea de a-si achita angajamentele (criza de insolvabilitate) poate conduce fie la lichidare. resursele de autofinantare se dovedesc insuficiente in raport cu nevoile de dezvoltare. Deci. mai puternica. De regula acest gen de risc il precede pe cel de insolvabilitate. datorita evolutiei inflationiste si lipsei de cerere pe piata. Atunci cand. c) Riscul pierderii autonomiei se manifesta inaintea declansarii crizei de insolvabilitate. Este situatia in care se pierde pozitia avuta pe piata atat prin diminuarea nivelului productiei ( reducerii cifrei de afaceri) cat si a reducerii incasarilor. cand nu mai este nici o sansa de salvare (manifestandu-se riscul de ruina). cand firma constata ca prin mijloace proprii nu mai are capacitatea de a-si pastra in viitor pozitia sa pe piata. pe baza unui credit suplimentar de la banca.dar sa ramana o firma mica sau mijlocie. profitul net nu creste in aceeasi proportie. Managerul are de optat intre doua variante. spre a evita riscul imposibilitatii rambursarii creditelor. d) Riscul scaderii rentabilitatii (riscul de diluare) este un risc mai mult de natura financiara. pierzandu-si astfel autonomia. fie ca se solutioneaza printr-o interventie de conjunctura. . ia nastere o incertitudine ce va avea drept consecinta pierderi de capital ce pot conduce la falimentarea intreprinderii.sa se mentina independent. b) Riscul de insolvabilitate survine atunci cand firma nu mai poate face fata platilor. si anume: . . spre exemplu. dobanda la credite creste peste rentabilitatea scontata a productiei. semnalandu-se astfel fenomenul de diluare.

in imprumuturi bancare pe termen lung. b) riscul de grad redus. . caracteristic proiectelor de investitii pentru ameliorarea conditiilor de munca. Dupa factorii care-i genereaza se disting doua tipuri de risc. la investitiile de dezvoltare (expansiune). legate de lansarea noilor produse. se cunosc mai multe clase de risc: a) riscul de nivel minim sau zero. ce implica incertitudinile pietei. la investitiile de cercetare-dezvoltare.II. III. volumul vanzarilor. si anume: a) Riscul in afaceri sau de supravietuire este generat de un complex de factori. la investitiile de amenajare (transformare) si innoirea unitatilor existente ca si inlocuirea mijloacelor fixe uzate: moral sau fizic. privind reactia concureniei. a’) riscul "alb". Se includ aici investitiile de expansiune sau dezvoltare. Dupa dimensiunile. la plasamentele in obligatiuni. d) riscul de grad ridicat. la investitiile de productivitate. e) riscul de grad foarte ridicat. care cuprinde proiectele ce permit simpla continuare a activitatii firmei. cuantumul pierderilor care pot surveni si functie de investitie. In functie de raportarea proiectelor de dezvoltare la activitatea generala a firmei. specific proiectelor determinate prin legislatie. referitoare la echipamentele antipoluante. IV. caracteristic proiectelor care modifica starea sau structura firmei. a caror rata de dobanda se mentine constanta. constructii cu caracter social-cultural etc. nivelul preturilor. b) Riscul superior. cercetare-dezvoltare etc. Riscul similar. a”) riscul impus. care presupun modernizarea productiei. protectie si securitate. ale caror rezultate sunt deosebit de incerte.. rationalizarea locurilor de munca. c) riscul de grad mijlociu. la randul sau. cum ar fi: a’) evolutia progresului tehnic in ritm rapid si consecintele sale greu de stapanit. In aceasta clasa se incadreaza inlocuirile si o parte a modernizarilor si perfectionarilor tehnologice. cunoaste doua forme. exista doua clase de risc: a) Riscul similar cu cel general al firmei.

proportionala cu modificarea raportului dintre datorie si nivelul capitalului propriu. fie de a-i aduce in stare de faliment. si anume: nu acorda imprumuturi decat pana cel mult 50% din valoarea investitiei proiectate. In raport cu patrimoniul se produce o diminuare a capacitalii de supravietuire. Firma ajunge in situatia ca din rezultatele sale financiare sa nu poata achita nici dobanzile de la imprumuturile contractate. greve etc. la intervale de timp scurte. de tendinta de castig mai mare). a politicii vanzarilor promovate de unele firme. bancile finantatoare au luat masuri in aceasta directie. piata beneficiarilor consumatori. somaj. schimbarea gusturilor consumatorilor. pentru a preintampina riscul financiar. de evolutia nivelului dobanzilor. jocul cerere-oferta (determinat de starea productiei. nici stapanite. de rentabilitatea ce va putea fi realizata in activitatea desfasurata etc. de venituri. de adaptare a ofertei si preturilor la conditiile pietei. Riscul patrimonial este cu atat mai mare cu cat raportul dintre datorie si capitalul propriu este mai mare. Riscul in afaceri este dat de evolutia progresului tehnic.a”) incertitudinile pietei referitoare la evolutia cererii. urmand ca diferenta sa fie acoperita din surse proprii si emiterea de actiuni. exista un risc de afaceri legat de succesiunea. a’’’) instabilitate economica si politica (criza economica si inflaiie. Evolutia preturilor este influentata de lupta de concurenta. fie de a-i dinamiza. instabilitatea economica si politica etc. a dotarilor tehnice. El poate fi diluat. Tocmai de aceea. a noilor cuceriri stiintifice. modificari in gusturile si deprinderile oamenilor. cu toate ca se fac unele eforturi din partea statului de a limita cresterile de preturi. modificarea preturilor. Chiar si atunci cand firma dispune de strategii privind asimilarea de produse noi si modernizarea proceselor de productie. La randul lor. Riscul de afaceri este un element definitoriu in activitatea agentilor economici. preturile nu pot fi nici controlate. daca firmele vor cunoaste bine piata pe baza unor studii de marketing. cu toate consecintele sale: piata materiilor prime. daca aplica strategii si metode noi de promovare a vanzarilor. b) Riscul patrimonial sau financiar decurge din proportia mare a imprumuturilor sale luate de la banci. intelegeri ale producatorilor. Riscul financiar este dat de modul in care o firma va fi in masura sa ramburseze creditele obtinute de la societatile bancare.). .

V. In cazul firmelor multinationale, sau a firmelor cu investitii internationale, riscul afacerii poate cunoaste trei forme: a) Riscul ratei de schimb, care se refera la rata de schimb dintr-o tara straina, dintre moneda tarii de origine si cea a tarii straine, in care se fac investitii. Managerul este foarte afectat de acest risc, deoarece o schimbare in rata de schimb va produce o schimbare a preturilor bunurilor straine exprimate in moneda interna a tarii respective, precum si o schimbare proportionala in pretul bunurilor interne exprimate in moneda straina. Acest tip de risc se mai numeste si risc de transfer si poate apare la investitiile negarantate de guvern.

b) Riscul suveran poate apare pentru creditele bancare acordate guvernelor sau pentru credite cu garantii neguvernamentale. Acest risc consta in faptul ca, la un moment dat, guvernul fie sa nu poata, fie sa nu doreasca sa-si onoreze obligatiile. Rambursarea acestor credite nu este legata de performantele unui proiect sau ale unei firme si de aceea, exista doar doua probleme:
- in primul rand, daca Guvernul dispune de valuta necesara pentru a plati datoriile; - in al doilea rand, daca este dispus sa faca acest lucru. c) Riscul general de tara sau riscul politic este un risc legat de multitudinea de factori specifici fiecarei tari, de natura economica si politica, ce afecteaza gradul de profitabilitate a firmei sau proiectului in care se face investitia straina directa, si anume: deprecierea considerabila a monedei tarii respective; criza economica accentuata; modificari majore ale politicii economice, de exemplu, reducerea barierelor comerciale sau modificarea preturilor energiei; atitudinea negativa fata de firmele straine. In cazul investitiilor financiare exista niste riscuri generale, generate de piata, situatia social-economica si politica a momentului lansarii emisiunii si de reformele care pot apare in sfera economicului. In aceasta clasa de riscuri sunt cuprinse urmatoarele: - riscul pietei; datorita necunoasterii strategiilor de actiune ale investitorilor apare incertitudinea evolutiei viitoarelor preturi ale titlurilor financiare;. - riscul momentului, generat de posibilitatea de a suferi pierderi sau reduceri ale castigurilor prin plasarea titlurilor intr-un moment ales neinspirat;

- riscul schimbarii cadrului legislativ, generat de perspectiva introducerii unor mecanisme noi in economie care sa diminueze pretul de piata al titlurilor. In perioada de tranzitie a economiei noastre acest risc poate fi semnificativ. - riscul inflatiei consta in reducerea puterii de cumparare a banilor si a profitului in cazul investitiilor cu venituri fixe. O alta clasificare a riscurilor presupune impartirea lor in urmatoarele categorii: Riscurile economice reprezinta prejudiciul potential la care sunt expuse patrimoniul, interesele si activitatea antrepenoriala determinat de imprejurari de forta majora: - calamitati naturale - fortuite (incendii, furt, accidente etc.) - de acte de imprudenta manageriala - de avarii - pierderi in timpul transporturilor marfurilor - sau cum sunt cele rezultate din caracterul concurential al economiei de piata.

O notiune mai completa o reprezinta riscul in afaceri care include urmatoarele categorii de risc:
- riscul economic si - riscul datorat inflatiei, risc ce afecteaza performantele unei firme si este legat de felul in care sunt finantate actiunile firmei (sunt riscuri cauzate de schimbari in puterea de cumparare). Riscurile economice pot fi: a) riscul de shimb valutar; b)riscul cresterii costurilor de fabricatie ale produsului care face exportul; c)riscul fluctuarii ratei dobanzii.

a) Riscul de schimb valutar apare atunci cand moneda tarii exportatorului si moneda tarii importatorului nu sunt legate intre ele printr-un raport de schimb fix.
Aceasta determina variatia cursului la care se efectueaza schimbul celor doua monede de la o perioada la alta, provocand dupa caz efecte pozitive sau negative pentru exportator. Riscul valutar apare cand in efectuarea unui export cu plata la termen se utilizeaza doua monede.

b) Riscurile cresterii costurilor de fabricatie ale produsului care face obiectul exportului apare ca urmare a fenomenelor inflationiste ce se manifesta pe piata tarii exportatorului (riscuri de pret). La produsele cu ciclu lung de fabricatie, acest risc este deosebit de pronuntat, si poate conduce la o crestere a costurilor atat de alerta incat sa depaseasca marja luata in antecalcul, iar tranzactia sa se soldeze cu pierdere.
• • Daca exportatorul, din motive de prudenta, include in costuri o marja mai mare, poate ajunge la un nivel al pretului de oferta care il face necompetitiv. Daca exportatorul solicita includerea in contractul comercial a unei clauze de revizuire a pretului, aceasta solutie s-ar putea sa nu convina importatorului. Pentru protejarea intereselor sale, exportatorul solicita asiguratorului creditelor la export o asigurare impotriva riscurilor comerciale. Riscurile datorate cresterii costurilor de fabricatie (risc de pret) sunt determinate de o serie de factori cum sunt: • cresterea costurilor de productie in perioada executiei livrarii marfurilor, si incasarii contravalorii, ceea ce conduce la reducerea profitului in valuta, scontat in momentul contractarii, daca nu este prevazuta cresterea acestor costuri si sunt adoptate masurile asiguratorii; • cresterea pretului materiei prime de baza incorporate in produsul exportat, ceea ce face posibila obtinerea aportului valutar scontat prin exportul direct a acesteia, fara a mai efectua si a suporta cheltuielile de prelucrare; • erodarea puterii de cumparare a monedei ce urmeaza a se incasa dupa un an, doi sau mai multi ani, ca pret al marfurilor exportate anterior (in functie de termenul de plata, mai ales la masini si utilaje, care se vand de regula, pe credit). Riscul financiar caracterizeaza variabilitatea indicatorilor de rezultate sub incidenta structurii financiare a firmei. Capitalul unei firme este format din: - capitalul propriu - capitalul imprumutat ce se deosebesc fundamental prin costul pe care-I genereaza. O firma care recurge la imprumuturi trebuie sa suporte si cheltuielile financiare aferente.Indatorarea firmei, prin marimea si costul ei, antreneaza o variabilitate a rezultatelor, modifica deci riscul financiar.

fie prin operatii curente. Ele pot genera restrangerea activitatii. Firma poate cunoaste greutati financiare periodice. Riscurile comerciale apar odata cu capacitatea firmei de a: • • • creste cifra de afaceri schimba pozitia concurentiala a produselor creste rentabilitatea . falimentul firmei. sa fie in imposibilitatea de a-si onora clientii si bancile care i-au acordat credite (firma sa fie insolvabila) Solvabilitatea reprezinta capacitatea firmei de a face fata obligatiilor scadente care rezulta. ) Permanenta unor dificultati de achitare a obligatiilor este expresia unei fragilitati economice si financiare structurale. etc. a caror realizare conditioneaza continuarea activitatii. si sa accepte conditii neavantajoase de creditare (durata mai scurta. Aptitudinea firmei de a fi solvabila si de a invinge riscul de faliment ocupa un rol central. fie din angajamente anterioare contractate. dobanda mai mare. poate genera cel putin doua efecte: • • pe de o parte. firma este nevoita sa solicite credite de urgenta. Majoritatea organismelor financiare sunt preocupate de elaborarea unei metode de predictie a riscului de faliment. In principiu se determina o functie care estimeaza probabilitatea ca o firma sa inregistreze pierderi si in consecinta. imaginea sa se poate degrada datorita perturbatiilor periodice. O reputatie de rau-platnic sau o suspiciune la soliditatea sa financiara. firma nu poate renunta la asigurarea obiectivului de solvabilitate care constituie conditia financiara de supravietuire. anumiti furnizori pot refuza continuarea livrarilor pe de alta parte. Chiar daca viabilitatea firmei nu este pusa in pericol. sau . sau in perioada de accelerare a cresterii. fie din prelevari obligatorii. pornind de la o grupare de rate strans corelate cu starea de sanatate sau cu cea de slabiciune a societatilor comerciale. cat si managerul firmei.Riscul de faliment intereseaza atat investitorul potential. cum ar fi intarzierile platilor in anumite momente ale anului. reducerea personalului firmei. in cazurile grave. restructurarea sistemului de gestiune.

Printre multiplele riscuri pe care le are de infruntat managerul in cadrul desfasurarii operatiilor comerciale in mod deosebit se numara: 1. plata sumei datorate · cauze accidentale si reversibile · insolvabilitate ·reaua . Riscurile comerciale pot fi: ·deteriorarea situatiei financiare a cumparatorului privat. cand acesta reclama defecte tehnice imaginare la produsut importat pentru a se sustrage de la obligatia contractuala. riscul de desfacere. riscul de transport 2. Riscul de transport Masurile aflate in circuitele comerciale interne si internationale sunt expuse la multe pericole care privesc fie sosirea cu intarziere la destinatie. Se disting: • • • riscurile in transportul feroviar riscurile in transportul maritim riscurile in transportul rutier Riscurile in transportul feroviar constau in deteriorarea calitativa a marfurilor sau in pierderea lor partiala sau totala. riscul de pret 3. pierderi cantitative sau chiar pierderea navei cu intreaga incarcatura. fie calitatea sau cantitatea lor. acestea sunt determinate de diferite cauze: · ambalaje necorespunzatoare · mijloace de transport necorespunzator pregatite · manipulari defectuoase · depozitari neglijente in spatii neadecvate · specificul marfurilor Riscurile in transportul maritim pot proveni: 1) fie din neglijenta armatorului. . fapt ce poate duce la avarii.credinta a cumparatorului. ele provin din pregatirea (armarea) superficiala a navei de catre armator. fapt care il pune in imposibilitatea de a efectua la scadenta.

3. intre momentul incheierii contractului si momentul incasarii platii. · cresterea salariilor ulterior semnarii contractului. camerele de comert si industrie. solvabilitatea. lichiditatea.2) fie din neglijenta capitanului si echipajului sau . energiei. coliziuni din cauza cetii sau vanturilor puternice. Riscul fabricatiei Orice proces de fabricatie comporta riscuri derivand in principal din: -rebuturi cauzate de materiale necorespunzatoare. 3) Riscurile determinate de viciile ascunse ale marfii si ambalajului pot proveni din neglijenta fabricantului si expeditorului. coroziuni provocate de excesul de umiditate in cazul transporturilor prelungite datorita unor cauze de forta majora. precum si din evolutia ratelor de schimb monetar pot fi rezumate din formulele riscului de pret si a riscului valutar. Riscul in transportul rutier se aseamana cu cele din transportul feroviar. • interventia actelor guvernamentale. materialelor. energiei si a salariilor. mediul bancar. comportamentul. 1. lipsa de bonitate • • prevenirea lipsei de bonitate se face pe calea verificarii bilantului contabil si a contului de profit si pierdere. Riscul rezultand din scumpirea materiilor prime. corectitudinea comerciala. negocierea urmata de necontractare. se pot datora neindeplinirii corecte a obligatiilor ce le revin in calitatea pe care o au. aruncarea in mare a unor marfuri pentru salvarea echipajului. Riscul de pret apare datorita variatiei in timp a valorii tranzactiei: respectiv. Riscul in desfacere este determinat de o serie de cauze: receptivitatea si promtitudinea. . pentru a se evita o manipulare a datelor contabile se impune o verificare paralela a bonitatii prin culegerea de informatii suplimentare din partea unor terti de la organizatii profesionale nationale si internationale. 2. scumpirea materiilor prime. cercuri de afaceri etc. 4) Riscurife marfii sunt determinate de: avariile sau naufragiile datorate vanturilor putemice. materialelor.

Aprovizionarea poate fi realizata din surse interne si din import. Promovarea tehnologiilor de varf axate pe: electronica cuantica. biologia moleculara. piese de schimb. -mana de lucru insuficient calificata. dar si situatiilor politice sau conjuncturale. -uzura fizica sau/ si morala a utilajului. ecologia. a inaccesibilitatii acestora. Riscurile in aprovizionarea productiei sunt surse de mari pierderi intrucat orice neindeplinire la . O industrie moderna diversificata in nici o tara nu se poate baza numai pe resursele proprii de aprovizionare. De aceea se recurge la importuri sau la importuri de completare. a caracterului lor costisitor. inteligenta artificiala. Riscurile legate de activitatea de aprovizionare a productiei pot decurge dintr-o aprovizionare insuficienta. constituind calea cea mai larg raspandita.-masini dereglate. nucleonica. Un aspect important al riscului fabricatiei il constituie "riscul tehnologic" care apare atunci cand se pune in fabricatie si se ofera pietei produse depasite. energie electrica si termica etc. robotica. -insuficienta portofoliului de comenzi. fapt ce duce la imposibilitatea vanzarii sau desfacerii marfurilor cu preturi scazute care uneori nu acopera nici costurile de productie. teoria informatiei. materiale. dificultati in aprovizionare. in cazul surselor incerte de aprovizionare. combustibili. -defectiuni in sistemul informational. -presiunile concurentiale care cer innoiri permanente si reducere de cheltuieli. Riscuri in aprovizionarea productiei Desfasurarea nomala a productiei necesita o buna aprovizionare cu materii prime. stiintele spatiale.

revolutie. indicator ce este evaluat de institutii specializate.politice de guvernare. greva. Unul dintre cele mai importante riscuri politice este riscul derivand din nationalizarea investitiilor risc care paralizeaza activitatea economica a titularului sau participantului strain la investitie. Astfel tarile care sunt interesate in atragerea de investitii straine vor institui prin lege sau prin conventii interguvernamentale. revolta. El imbraca forma unor evenimente independente de vointa si solvabilitatea cumparatorului si care il impiedica sa-si onoreze obligatiile atumate fata de furnizorul . Riscurile sociale deriva din evenimente sociale cum ar fi: • • • • • • • • • • • imbolnavirile accidentarile invaliditatea somajul diminuarea nivelului de trai maternitate. In cadrul relatiilor comerciale internationale se utilizeaza notiunea de country risk prin care este desemnat riscul politic specific tarilor beneficiare de investitii. Riscurile politice sunt determinate de evenimente social . etc). acordarea salariilor capacitatea de inovare adoptata promovarea unui climat social favorabil capacitatea de a utiliza personalul eficienta economica / productivitate.creditorul extern (razboi. Ele subliniaza capacitatea firmei de a fi flexibila in: . razboi civil. Riscul politic este deosebit de important pentru intreprinzator. Riscurile politice se refera la schimbarile care pot modifica radical mediul social economic in care firma isi desfasoara activitatea.termen sau livrarile necorespunzatoare normelor tehnice provoaca reactii in lant in segmente mai mici sau mai mari ale retelelor de cooperare economica interna sau internationala. garantii impotriva acestui risc.

riscurilor si avantajelor asociate riscului si reducerii sale. utilajelor si instalatiilor. Riscul de proiect se reflecta: prin probabilitatea unor erori privind solutiile prin proiect. dupa decizia de-a suporta si de a dobandi sau nu avantaje. Intre ele retinem: masurile luate de statul respectiv blocheaza derularea lucrarilor de investitii. cutremur de pamant. de calamitati ale naturii (incendiu. interzicerea readucerii de catre investitor a masinilor. riscul economico-financiar. Cauzele care genereaza asemenea risc sunt variate. responsabilitatea fiind cel mai adesea in sarcina entitatilor de proiectare: Efectele unui asemenea risc pot fi identificate pe parcursul executarii investitiilor. examinarea individuala a fiecarui caz de riscuri majore. luand in considerare perceptia diferentiata a riscului acceptabil dupa nivelul de suportabilitate. trasnet. riscul de avarie. fiind generat. initiate de investitor.).Incercarile de evaluare a conexiunilor intre riscuri si mediul socio-economic au implicat o separare a costurilor. grindina etc. respectiv: riscul de proiect. riscul politic. interdictia valorificarii investitiilor aflate in curs de executie. razboiul civil. riscurilor si avantajelor unei activitati date. grevele. examinarea raportului cost-avantaje in cazul reducerii riscului. urmare a asumarii acestuia. compararea costurilor. Riscul politic in domeniul investitiilor priveste prioritar cazul investitiilor realizate de investitori sau de antreprenori in strainatate. interdictia decontarii lor. Protectia fata de riscul de avarie in investitii este posibila prin asigurarea lucrarilor de constructii-montaj la societatile de asigurare care au in structura portofoliului o asemenea forma de asigurare. inundatie. embargoul si multe alte . alunecarea terenului. Abordarea riscului in investitii impune luarea in considerare a formelor sale prin prisma raportului de cauzalitate. Riscul de avarie constituie un risc cu efecte de stadiu fizic. furtuna. blocarea transferului valutei. cu ocazia receptiei si punerii in functiune a obiectivelor de investitii chiar pe parcursul perioadei de exploatare: Inlaturarea unor aspecte ale riscului de proiect presupune atragerea raspunderii proiectantului prin actiuni convergente sau divergente. Manifestarea unui asemenea risc vizeaza obiectivul de investitii in curs de realizare sau realizat. de regula. necesitand: • • • • pozitionarea nivelului riscului si compararea cu niveluri similare din acelasi domeniu sau din domenii de activitate diferite.

al factorilor economici şi fac parte din riscurile generale pe care orice participant la procesul economic îl suportă. precum şi ca urmare a unor evenimente politice interne şi internaţionale. evaluarea gresita a cadrului social-economic in care se incadreaza investitia. macar partial. evolutia preturilor etc. costul capitalurilor prin variatia valorii in timp a banilor (deci a valorii actuale nete) si de alti factori. 2.2.1 Principalele tipuri de riscuri întâlnite în investiţiile financiare . nu poate reorienta mersul economic gen sectorul respectiv. restrictiile legislative. ce determină şi schimbări de comportament al preţurilor. Apoi. Clasificarea riscurilor pe piata de capital Principalele tipuri de riscuri întâlnite în investiţiile financiare sunt prezentate in tabelul nr.) si implicit asupra performantelor financiare (profit.). supradimensionarea proiectului. Faptul se explica. Printre cele mai frecvente cauze sau surse de risc retinem: erori in analiza oportunitatilor de investitii. imprevizibilitatea mersului economic (cererea. printre altele. estimarea incorecta a parametrilor proiectului. prevenirea sau evitarea unor riscuri ale investitiilor sunt dependente de capacitatea de autofinantare.). Riscul sistematic are loc ca urmare a unei decizii politice de privatizare.1. naţionalizare a unor industrii. a fiscalitatii si a altor factori. Prevenirea unor asemenea riscuri este dificila. în practică. el induce o variaţie de 30-45% asupra riscului total.). evolutia cursului valutar. 2. prin intermediul asigurarilor si reasigurarilor cu valente internationale. totalitatea activităţilor dintr-o economie şi prin aceasta performanţele valorilor mobiliare tranzacţionate în cadrul pieţei de capital. I. costul resurselor. într-un sens sau altul. lichiditati etc. în ţările mai avansate. 2. productivitate etc. In mod deosebit se remarca implicatiile sub aspect financiar ale riscului in investitii. Riscuri sistematice sau riscuri generale ale pieţei (systematic risks) Riscurile generale sunt legate de desfăşurarea unor evenimente politice şi economice care influenţează în mod obiectiv. Riscul economico-financiar in investiiii are cauze si manifestari complexe. Riscul sistematic este nediferenţiat şi nu poate fi înlăturat prin diversificarea valorilor mobiliare. reforme monetare şi financiare. protectia fata de asemenea riscuri este posibila. inflatia etc. sau societăţi. prin aceea ca un proiect de investitii desi produce modificari ale parametrilor economici ai firmei (cifra de afaceri. ramuri. în funcţie de condiţiile naţionale.cauze. a ratei dobanzii. Tabelul nr. datorita unor factori exogeni pe care nu-i poate controla (concurenta. concurenta. costuri.

and clearing system risk) . Riscul de schimb valutar (exchange rate b) Riscul de reinvestire a profitului din investiţii. particulare 1.Riscul de confiscare. Riscul suveran sau politic a) Riscul fiduciar (fiduciary risk) . (double taxation valorilor mobiliare risk) a) Riscul duratei până la maturitate (maturity risk) c. D) Riscuri legate de specificul clauzelor .Riscurile nesistematice particulare sau riscurile afacerii B) Riscurile nesistematice.Riscul dublei impuneri. b) Riscul sistemului de plăţi şi clearing (payment .Riscul previzibil (foreseeable risk) a.Riscul de inconvertibilitate a monedei.Riscul de repatriere. c) Riscul de contaminare (contagion risk) .Riscuri fundamentale (fundamental risck) A) Riscurile de ţară (country risks) 2. risk) a cuponului sau a dividendului (coupon/dividend reinvestment risk) d. Riscul ratei dobânzii (interest rate risk) c) Riscul de răscumparare (call risk) d) Riscul de conversie (conversion risk) e. Riscul inflaţiei (inflation risk) e) Riscul de solicitare a restituirii (rambursării) (put clause) f) Riscul de plată anticipată a datoriei (prepayment risk) E) Riscurile emitentului a) Riscurile afacerii sau riscurile operaţionale (business risks) b) Riscul atingerii şi menţinerii pragului de echilibru al rentabilităţii (Break even point risk) c) Riscul de credit (credit risc) d) Riscul financiar al emitentului (financing risk) e) Riscul de lichiditate (liquidity risk) f) Riscul de insolvabilitate (insolvency risk) g) Riscul de faliment (bankrupcy risk) h) Riscul datoriei (liability risc) i) Riscul eşuării emisiunii de valori mobiliare (abortion risk) F) Riscurile investitorului a) Riscul de performanta (performance risk) b) Riscuri speculative (speculative risks) c) Riscul personal (personal risk) d) Riscul sincronizării (timming risk) e) Riscul selecţiei de portofoliu (portfolio risk) Riscurile sistematice (systematic risks) sau riscurile generale ale pieţei .Riscul de expropriere. Riscul juridic (legal risk) C) Riscurile datorate sistemului juridic şi mecanismelor pieţei b.

de schimb valutar. al dobânzii şi al inflaţiei deoarece prin sfera lor de cuprindere influenţează un spectru mai larg economic. Mărimea şi structura cheltuielilor publice realizate prin îndatorare internă şi internaţională şi profitabilitatea acestora. care nu mai garantează returnarea sau transferul capitalului şi a profiturilor obţinute de investitorii străini. suveran. a) Riscul juridic (legal risk) Constă în primul rând din neaplicarea legilor. politica de control a preţurilor şi alocarea de resurse. rata şi structura deficitului bugetar în comparaţie cu produsul naţional brut şi inflaţia. lasă la dispoziţia administratorilor de societăţi să îşi aleagă modul de evidenţiere al acţionariatului.În cadrul riscului sistematic sunt incluse riscurile juridic. In cazul României. fluxul şi structura comerţului exterior. care fiind toate în vigoare. . În această categorie se înscriu: politica guvernului privind liberalizarea sau restricţiile în care acţionează mediul de afaceri. Ca rezultat al riscului legat de activitatea afacerilor pe plan internaţional. legea privatizării şi legea valorilor mobiliare şi unele adăugiri prin ordonanţe de guvern. Riscul politic are urmatoarele riscuri componente: . private individuale sau celei asociate. acestea devin incerte şi scad ca pondere. în care unele prevederi curente sunt implementate fără să fi fost anulată sau modificată funcţionarea legilor mai vechi. Riscul poate să apară şi datorită unei fluidităţi exagerate a elaborării de legi noi. b) Riscul suveran sau politic Constă în primul rând din posibilităţi ale schimbării politice a unui guvern cu un altul. deficitul contului curent şi rata plăţilor externe comparată cu rezervele valutare. rata serviciului datoriei externe ca raport al câştigurilor din această activitate şi suma împrumuturilor şi dobânzilor aferente acestora. deoarece interesul investitorilor străini se direcţionează către altă ţară în care legislaţia este respectată sau are prevederi mai clare. sau nu se oferă o protecţie adecvată proprietăţii fizice sau intelectuale.de confiscare. decizii şi strategii adecvate. Riscul de ţară cuprinde o sumă a riscurilor specifice funcţionării activităţilor economico-sociale într-un cadru naţional suveran şi independent în care sunt aplicate politici. încălcând astfel drepturile acestuia. A) Riscurile de ţară (country risks) În acţiunea de procurare de capital provenit din investiţii internaţionale există un risc datorat condiţiilor politico-economice şi sociale particulare în care acţionează fiecare economie naţională. sau operarea unei legislaţii incomplete într-un cadru naţional. un exemplu de acest fel ar fi contradicţiile dintre legea societăţilor comerciale. sau abuzul manifestat de către unii administratori privind plata discriminatorie sau întârziată a dividendelor. Acest risc este evidenţiat în special în cadrul cooperării internaţionale şi conduce la situaţia în care unele contracte nu sunt respectate.

Activele corporale au o expunere mai mare a riscului de confiscare deoarece. .- de expropriere. ceeace a determinat convulsii economice în cadrul multor entităţii privatizate prin acest mod. dar în cazul în care vechea entitate producea un profit mai mare sau mai sigur decât o investiţie curentă. de inconvertibilitatea monedei. dar rezultatele (profitul din investiţii şi principalul). În Romania. în multe cazuri acesta a fost executat defectuos de către investitor. . Circulaţia activelor financiare şi în special a valorilor mobiliare. (double taxation risk) . dar datorită accentuării participării la activităţile de cooperare internaţională. în Romania. Riscul de repatriere (exit risk) Este legat de investiţiile străine într-o ţară. cel mai întâlnit caz este cel prin care există precizări legale prin care capitalul străin este bine venit într-o economie. datorită regulilor şi procedurilor de tranzacţionare este mai puţin expusă acestui risc. Riscul dublei impuneri. cum ar fi de exemplu nerespectarea prevederilor legii vamale sau a comercializării condiţionate a acestor active. exproprierea nu va mulţumi nici un investitor. a încetat să mai existe. într-o activitate ilicită să fie trecute în proprietatea statului fără nici o compensare. Riscul de expropriere (expropriation risk) Constă în posibilitatea ca un guvern să deposedeze o societate de investiţiile sau de activele sale. În acest sens. a existat această situaţie în perioadele trecute. Totuşi. În general. de repatriere. prin care moneda natională nu se poate schimba liber pe o alta monedă blocând în acest mod participările şi profiturile investitorilor străini. cu ocazia proceselor de privatizare. administratorii pot mai uşor încălca legislaţia. prin diverse prevederi sau precizări care discriminează investitorul străin faţă de cel autohton. Riscul de confiscare Constă în aceea că există pericolul ca proprietatea asupra activelor care sunt implicate în mod voluntar sau involuntar. Riscul inconvertibilităţii monedei Constă în decizia politică a unei ţări. procedurile prin care circulaţia capitalului este îngreunată de regula la ieşirea sa din ţara gazdă. în care vânzarea de acţiuni a fost condiţionată de îndeplinirea unui plan de finanţare. şi se referă la deciziile. în cazul unor tranzacţii desfăşurate direct între stat şi investitori. fiind exclus. oferind în schimb compensări. compensările sunt efectuate la un preţ al pieţei. în circuitul lor. întâmpină greutăţi directe sau procedurale de revenire în ţara de origine a investitorului străin.

La emisiunile de obligaţiuni sau acţiuni preferenţiale.starea cererii şi ofertei curente şi viitoare (suma raporturilor long şi short). riscul schimbului valutar are trei componente sau aspecte.nivelul dobânzii. cât şi în cea importatoare. sau costul zilnic al banilor. d) Riscul ratei dobânzii (interest rate risk) Riscul dobânzii. prin care se iau în consideraţie următoarele: .options si swaps). . acest risc se rezolvă prin înţelegeri de recunoaştere a unei singure impuneri. iar în practică există o serie de strategii de protecţie împotriva expunerii la acest risc prin utilizarea derivatelor (futures. de regulă ale ţării importatoare de capital. emitenţii pun în circulaţie titlurile.obligaţiuni şi acţiuni preferenţiale .Constă în existenţa pericolului ca profitul din investiţii şi/sau cel de capital să fie impozitat atât în ţara exportatoare de capital. c) Riscul de schimb valutar (exchange rate risk) Constă în aceea că profiturile din investiţii. acelea de translaţie. sau de acordarea posibilităţii de a alege locul de impunere pentru investitor. iar în cazul când achiziţioneză un titlu cu venit fix cu o anumită dobandă nominală.scad. fie la rabat ce se aplică preţului de emisiune dacă dobânda zilei a crescut. respectiv diferenţele între ratele dobânzii pentru instrumentele financiare şi mărimea dobânzii pentru titlurile fără risc (teoria parităţii ratelor dobânzii). Pe piaţă. În funcţie de finalitatea influenţei sale. . apoi revin la valoarea par în apropiere de maturitate. de tranzacţie şi competitiv. sau alte titluri cu venit fix. câştigurile de capital şi principalul pot fi reduse. anulate sau transformate în pierdere de către evoluţia ratei de schimb dintre valuta ţării gazdă şi cea a ţării de referinţă sau a investitorului. . sau a proiectelor de dezvoltare în funcţie de mărimea dobânzii minimale comparată cu rata profitului. în cazul în care în procesul de aprobare al emisiunii au loc schimbări în dobânda zilei. emitenţii decid sau nu să apeleze la capitalul de împrumut pentru finanţarea activităţilor de funcţionare. nu numai pe valuta străină în care a avut loc investiţia. dar şi de raportul acesteia cu oricare altă valută în conexiune. În cadrul cooperării internaţionale. reflectând creşterea dobânzii la zi faţă de cea nominală. La rândul lor. care sunt necunoscute (unbiased theory) . este unul din riscurile pe care îl iau în consideraţie toţi investitorii când se decid să investească într-un domeniu comparând profitul previzionat cu rata dobânzii.comparaţia inflaţiei dintre cele două ţări (teoria puterii de cumpărare) speranţele sau aşteptările diferite asupra evoluţiei inflaţiei (efectul Fisher).ratele de schimb forward curente. fie cu primă în cazul în care dobânda zilei scade. preţurile titlurilor şi valorilor mobiliare cu venituri fixe . care sunt cunoscute în comparaţie cu cele viitoare.

duc la modificarea valorii. Utilizând aceeaşi formulă de calcul avem: Preţ de emisiune/1000 = 20/18 => 1111. sau valoarea nominală şi dobânda nominală/dobânda zilei. se realizează prin egalarea celor două rapoarte preţ/valoarea standard. e) Riscul inflaţiei (inflation risk) Inflaţia este fenomenul ce măsoară procesul reducerii puterii de cumpărare a banilor. este introducerea unei clauze de răscumpărare (call clause). de creştere a preţului mărfurilor şi serviciilor. dobânda zilei creşte la 23%. emitentul trebuie să achite dobânda nominală.11. Valorile mobiliare cu venit fix nu pot atinge parametrii mentionaţi în prospectul de emisiune şi de aceea se recomandă introducerea de clauze care să permită calculul veniturilor în funcţie de creşterea dobânzii. sau clauze care dau investitorilor posibilitatea de a se retrage din investiţie (put clause). În cazul de faţă pentru a redeveni atractivă. Acţiunile comune.Schimbările apărute între mărimile dobânzilor nominale şi dobânda zilei. Calculul preţului echivalent de emisiune sau de tranzacţie. prezintă avantajul că în calculul dividendelor.dobânda zilei scade la 16%. Să luăm ca exemplu emisiunea obligaţiunii: ABC20s06-08. însoţită de acţiunea de refinanţare a emisiunii printr-o altă emisiune similară. ca urmare a scăderii ofertei lor pe piaţă. calculată va trebui să fie egală cu 18%. obligaţiunea ar trebui să ofere investitorilor o dobândă echivalentă calculată.11 puncte Diferenţa de 111. acceptată de investitori de 25%. dobândă care nu poate fi schimbată în prospect. la formarea unui preţ de piaţă echivalent. emitentul pierde diferenţa dintre cele două dobânzi. încât . influenţele rezultate din creşterea dobânzii. această obligaţiune să devină neatractivă şi probabil emisiunea şi planul său de investiţii să fie ratate. având o dobândă mai mică. Cazul b) . în aşa măsură. cât şi de creşterea inflaţiei sunt incluse direct prin costurile de producţie. o metodă de a reduce riscul asupra scăderii dobânzii. care pentru atractivitate îşi propune ca dobânda sa nominală să fie cu două puncte peste cea a zilei. Cazul a) . Emitentul va trebui să-şi vândă cu rabat pe piaţa primară obligaţiunea respectivă la un preţ de emisiune echivalent. ceeace face ca în condiţiile prospectului. calculată: Preţ de emisiune/1000 = 20/25 => 800 puncte Diferenţa (200) dintre valoarea standard de 1000 şi 800 reprezintă rabatul la emisiune. deci dobânda echivalentă. calculat astfel: Preţ emisiune/valoarea standard = dobânda nominală / dobânda echivalentă.în timpul aprobării prospectului de emisiune.11 (1111. reflectat de cotaţiile şi respectiv preţurile de tranzacţie.1000) reprezintă prima de emisiune. Pe durata existenţei titlului cu venit fix pe piaţă. iar în cazul în care dobânda zilei este mai mică decât aceasta. Preţurile mai pot creşte şi ca urmare a creşterii cheltuielilor bugetare.

ca rezultat al investiţiei pe durata deţinerii titlului. . Dacă inflaţia reală creşte mai mult şi este diferită de cea previzionată sau aşteptată. de aceea. serviciilor şi cel al investiţiilor. oamenii îşi investesc banii în domeniile mai puţin susceptibile la influenţa nefastă a inflaţiei. în astfel de timpuri. În cazul investiţiilor cu venituri fixe. de criză sau de politică economică neadecvată. sau de consum elaboraţi pe baze sintetice. în general guvernele procedează la indexarea parţială sau totală a veniturilor. I = inflaţia aşteptată. datorită creşterii preţurilor. indexarea pensiilor se face pe seama creşterii continue a contribuţiei persoanelor active. aceasta trebuie să satisfacă. Rr = rata reală. ci şi cea socială. oamenii consultă indicii preţurilor de producţie. profitul nominal încasat de investitor fiind constant.emisiunea de bani. care să se reflecte în preţul titlului. Ca rezultat al inflaţiei. sau al dividendului. previzionată. acţiune ce ridică probleme privind transferul de venituri între generaţii. sau să menţină aceeaşi putere de cumpărare a sumei iniţiale şi de aceea îşi calculează o nouă rată acceptată. aduce pierderi imense producătorilor şi mai ales consumatorilor. creează neîncredere pe piaţa investiţiilor şi a valorilor mobiliare. întrece cu mult necesarul circulaţiei mărfurilor. atunci se poate calcula diferenţa dintre cele două stări care reprezintă pierderea suplimentară a investitorului datorată inflaţiei neaşteptate: (1+Rn) = (1+Rr)(1+I) aceasta devine: Rn = Rr + I + RrI în care: Rn = rata nominală. cum ar fi metalele preţioase sau obiectele de artă. de la care se colectează premiile de inflaţie. În general. inflaţia poate lua asemenea proporţii. inflaţia moderată este creată şi explicată de fenomenul creşterii economice. Deoarece pe termen lung preţurile manifestă o creştere continua. dar în anumite situaţii. consumatorul are astăzi nevoie din ce în ce de mai mulţi bani pentru a dobândi aceeaşi cantitate de mărfuri. În cadrul acestora. investitorul încasează un flux de numerar ca profit din investiţie sub forma dobânzii. Deoarece investitorul primeşte numai rata nominală. Pentru a conserva puterea de cumpărare. În încercarea de a determina mărimea şi influenţa inflaţiei asupra rezultatelor unei investiţii. inflaţia afectează nu numai activitatea de investiţii. Creşterea inflaţiei. ajustând venitul din dobândă cu rata inflaţiei aşteptate (obţinută ca produs dintre indicele ratei nominale şi indicele ratei inflaţiei aşteptate [(1+Rn) x (1+I)]). în calculele sale. Menţinută sub control. sau servicii obţinute în trecut. valoarea sa reală apare ca fiind din ce în ce mai mică. acestea ar trebui să încorporeze şi un prermiu pentru inflaţia aşteptată. sau trebuie efectuată o ajustare cu inflaţia aşteptată. încât până la redresarea economică. care se acutizează odată cu tendinţa de îmbătranire a populaţiei.

.hedging prin contracte futures şi opţiuni având ca activ de bază indicele preţului de consum a căpătat o mare amploare în ultimi ani ca metodă de atenuare a efectului inflaţionist . precum şi gradul de achitare a obligatiilor internationale asumate. astfel că au apărut emisiuni ce îşi ajustează (indexează) profitul din investiţii cu inflaţia prin variaţia fie a dividendului prestabilit. sunt mai puţin afectate de inflaţie decât cele pe termen lung. Aceste datorii trebuie să fie reeşalonate şi are o pondere de 10 % în indicatorul general. Gradul de îndatorare are o pondere de 10% în indicatorul general. al încadrării ţării respective în procesul investitiilor străine şi de partricipare la circuitul economico-financiar internaţional.titlurile cu venit rezidual sau variabil. Riscul politic are o pondere de 25% in stabilirea indicatorului de risc de ţară. accesul la finantarea pe termen scurt cu o pondere de 5% în indicatorul general. accesul la finanţarea bancară priveşte ponderea creditelor private şi a împrumuturilor negarantate în produsul intern brut.În cadrul investiţiilor în titluri financiare şi valori mobiliare se cuvin următoarele remarci. ceeace nu se poate întâmpla în cazul acţiunilor preferenţiale sau a obligaţiunilor. Pentru a stabili indicatorul riscului de ţară se iau în calcul o serie de activiţăti şi indicatori. Cum este corelată activitatea economico-financiară internă cu codurile internationale. care sunt introduşi pe o scară de valori convenţională cu diferite ponderi: riscul politic se referă la siguranţa continuităţii activităţii politice deschise colaborarii internationale. în cadrul unui emitent societate comercială. sunt mai puţin afectate de inflaţie decât cele cu venit fix. .investiţiile pe termen scurt. fie prin ajustarea dobânzii nominale. gradul de îndatorare se stabileşte pe baza marimii indicatorilor ce privesc datoria externă şi serviciul datoriei externe. Metoda de stabilire a riscului de ţară Riscul de ţară măsoară performanţele economico-politice ale unei ţări într-un mod orientativ printr-un un indicator care creează o imagine privind un anumit grad de încredere. dividendul acţiunilor comune are avantajul de a cuprinde în sine şi influenţele inflaţioniste din perioada de gestiune. privind influenţa inflaţiei şi posibilitatea de protecţie: . Accesul la finanţarea bancară are o pondere de 5% în indicatorul general. - - - - . reeşalonarea datoriei externe cuprinde cazurile de neplata a datoriei externe. sau dacă legislatia internă nu contravine cu aceste norme. pe ultimii doi ani. rata de creditare are o pondere de 10% în indicatorul general.

deschiderea de conturi de investiţii. de a asigura libertatea intrării . secetă). având o pondere de 5% in indicatorul general. deţinerea de disponibilităţi la termen de peste 5 ani. . pregătire şi prudenţă rezonabile. informaţiile economice cu o pondere de 25% cuprind o analiză a stării economice şi a prognozei pe următorii doi ani. cu o pondere de 5% se calculează ca raport între disponibilităţi şi marja de forfetare.- accesul la piaţa internatională de capital prin emisiuni de titiluri şi obţinerea de împrumuturi sindicalizate. În cadrul pieţei financiare şi în cea de capital în special. Riscul fiduciar (fiduciary risk) Fiduciarul este persoana care are calitatea de împuternicit al unei alte persoane de a acţiona. sau social-politice (revolte. inundaţii. instituţiile ce activează. II Riscurile nesistematice. C). B) Riscuri nesistematice. ca activitatea sa să fie cât mai profitabilă. prin care sunt evaluate fiecare din aceste situaţii. orice societate face faţă incertitudinii ca produsele sau serviciile sale să fie acceptate de consumatori. Astfel. administra active aparţinând celei din urmă pe baza unei înţelegeri sau contract. fapt ce presupune o permanentă participare şi adaptare la schimbările din acel domeniu în condiţii de concurenţă. deoarece în condiţii normale de piaţă. au această calitate de fiduciar.ieşirii capitalului din investiţie. iar în condiţiile creşterii complexităţii activităţilor social-economice. şi astfel se măsoară capacitatea unei ţări de a plăti împrumuturile şi a onora angajamentele asumate pe plan internaţional. sau a ordinelor limită şi stop încorporează răspunderi fiduciare. unele riscuri care istoric erau considerate fundamentale. Practica internaţională a stabilit anumite criterii asemănătoare cu cele de stabilire a riscurilor obligaţiunilor. care datorită originii lor impersonale şi a consecinţelor cuprinzând arii mari. Riscuri previzibile (foreseeable risks) Sunt acele riscuri pe care o persoană obişnuită cu calităţi. care se produc datorită unor evenimente mai presus de controlul subiectului şi ale căror efect are consecinţe asupra unui număr mai mare de persoane. tranzacţionarea pe baza discreţionară. particulare 1. poate să le prevadă ca posibilitate de realizare când se angajează într-o acţiune. sau fenomene economice (procese de privatizare. repatrierea principalului şi a câştigurilor din plasamente. particulare sau riscurile afacerii Sunt caracteristice domeniilor specifice de activitate economică şi financiară. războaie). Riscurile datorate sistemului juridic şi mecanismelor pieţei a. se transformă în hibride sau chiar particulare 2. Aceste evenimente sunt naturale (cutremure. Riscurile fundamentale (fundamental risks) `Cuprind acele riscuri neprevizibile. restructurare). riscurile fundamentale constituie o răspundere socială şi nu personală.

în care sunt menţionate condiţiile şi limitele de acţiune. În general răspunderea fiduciarului este guvernată în acţiunea sa de “regula persoanei prudente” (prudent man rule). Riscul sistemului de plăţi şi clearing (payment and clearing system risk) Sistemul de plăţi face legătura (decontările) dintre participanţii la piaţa de capital. Pericolul constă în aceea că banca încasatoare a plăţii să nu mai dorească. este mai bine ca investitorul să opereze cu aceeaşi bancă cu care operează societatea de valori mobiliare. prin care se impune acestuia administrarea activelor încredinţate cu diligenţa administrării bunurilor proprii. În ultima vreme. comportamentul fiduciarului este stabilit de Regulamentul de Practică Onestă emis de către Asociaţia Societăţilor de Valori Mobiliare. În cadrul riscului de plăţi. Acest risc poate aduce prejudicii mari participanţilor la tranzacţionarea cu produse derivate sau în cazul decontărilor în marjă. trebuie să luăm în consideraţie şi faptul că în tranzacţiile internaţionale contează şi diferenţa de fus orar dintre partenerii intraţi în tranzacţie. El este supus în primul rând riscului de plată denumit şi risc de “overdraft” sau de credit din cursul zilei. Nu în ultimul rând. În cadrul pieţei de capital din România. se manifestă tendinţa ca regula acţiunii persoanei prudente să fie înlocuită de către “regula expertului prudent” prin adăugarea unor răspunderi sporite fiduciarului. organul de stat CNVM stabileşte limitele şi responsabilităţile Societăţilor de Administrare a fondurilor mutuale ce au răspunderea fudiciarului. deoarece aceste decontari se lichidează automat pe răspunderea celui care trebuia să efectueze plata. Datorită specificului tranzacţiilor din piaţa de capital iniţiatorii plăţilor sunt emitenţii care plătesc dobânzi şi dividende şi investitorii cumpărători de valori mobiliare. fiduciarul poate lua decizii şi acţiona împotriva intereselor proprietarului de drept. nestingând astfel obligaţiile sale de plată faţă de bnca a plătitorului. b. parţială sau totală a activelor încredinţate spre administrare. trebuie amintit că este importantă stabilirea procedurilor de siguranţă. O importanţă deosebită o are stabilirea responsabilităţilor de custodie. De asemenea. sau să fie suficient de atent pentru a avea permanent o balanţă potenţial creditoare a contului sau de investiţii. printr-un contract de finanţare garantată din partea SVM-ului bazat pe valoarea poziţiilor “long” deţinute în cont. cu sau fără bună ştiinţă. riscul este mai mare atunci când plăţile sunt orientate de la vest către ţările aflate mai la est. Ca măsură de contracarare a efectului riscului de plată. cauzându-i acestuia o pierdere potenţială sau reală. . a regulilor de operare a Depozitarului. grija de care trebuie să dea dovadă Societatea de Valori Mobiliare prin agenţii săi. investitorii cumpărători şi vânzători la deschiderea poziţiilor şi a plaţilor de echilbrare în cazul derivatelor şi a operaţiunilor în marjă. raportare şi transparenţă a operaţiunilor din piaţa de capital care să creeze încredere în această piaţă. sau să fie în imposibilitate de a transfera mai departe banii către destinatarul final al acelei plăţi. Agentului de Transfer şi Registrului.Riscul fiduciar constă în aceea că în procesul de administrare. în activitatea de tranzacţionare cu valori mobiliare.

(valori mobiliare clasice). D).în activele băncii sunt incluse datoriile şi împrumuturile aflate în curs de încasare de la alte bănci sau instituţii financiare. ce colaborează sau lucrează în mod direct sau în legătură cu cele corespondente deoarece: . precum şi măsuri de implementare şi respectarea acestora. percepţia unui număr mare de participanţi sau de agenţi. Elemente ale riscului de contaminare sunt reflectate şi la nivelul tranzacţiilor bursiere. când acţiunile unei societăţi de referinţă scad rapid peste o anumită limită şi ale căror efecte se pot manifesta sub forma “avalanşei sau a bulgărului de zăpadă”. care se manifestă sub forma riscului interbancar (interbank risk) şi afectează băncile cliente. Băncile sunt şi ele supuse riscului de contaminare.existenţa instrumentelor financiare şi a garanţiilor cu instrumente şi valori. sau rezultatului negativ înregistrat de o entitate ce aparţine unui grup sau sistem.clearing . fie între investitori şi o instituţie financiară în scopul distribuirii riscului şi a profitului (valori mobiliare derivate). care sunt. acestea se pot organiza fie pe sistemul brut sau net. la care putem adăuga swaps pe rate ale dobânzii. fie între investitori ca furnizori de capital şi emitenţi ca utilizatorii ai capitalului. sau în piaţa de capital.şi de verificare a activităţii instituţiilor financiare. sau pot fi în aceeaşi situaţie. când o scădere a unei acţiuni atrage după sine scăderea unui număr mare de acţiuni al altor emitenţi (teoria trenului şi cea a dominoului). Instituţii finaciar-bancare activează similar într-un sistem de operare unitar. SVM sau fond mutual putând atrage după sine. instrumente ce sunt supuse riscului valutar.contracte repos de la alte bănci se pot transforma uşor în pierdere. Riscul de contaminare (contagion risk) Constă în efectul de propagare a influenţei. mai ales în sistemul bancar international unde bancile funcţioneaza pe fuse orare diferite.fluxurile de numerar în curs de încasare pot fi mult întârziate. conducând la slăbirea încrederii în întregul sistem bancar. ca şi alte entităţi. . c. Riscuri legate de specificul clauzelor valorilor mobiliare Valorile mobiliare reprezintă sinteza standardizată a unor contracte de investitii ce privesc emisiunea şi circulaţia capitalului. având ca rezultat destabilizarea întregului sistem. pe conturi analitice sau pe contul “house” precum şi din combinaţii ale acestora. .Referitor la sistemele de clearing din piaţa de capital. Controlul riscului de contaminare. . către alte entităţi datorită similitudinii de activitate şi a legăturilor funcţionale. falimentul sau problemele unei componente. constă în stabilirea de către organul de stat ce controlează activitatea în cauză de reglementări şi proceduri clare . . instituţii bancare.

În cazul plăţii din acţiuni tezaurizate. va fi mai mic pentru valorile mobiliare a căror maturitate este mai indepărtată. iar contabilizarea profitului sau pierderii de capital se repartizează pe intreaga durata de deţinere. responsabilităţi şi riscuri specifice tipului lor. împărţite apoi la preţul de conversie al dividendului în acţiuni. astfel că randamentul previzionat şi respectiv preţul lui. dar datorită faptului că orizontul de timp este diferit. Faptul că valoarea acesteia este constantă (dobânda nominală). În procesul plaţii dividendului în acţiuni are loc închiderea poziţiei (long). aceasta considerându-se ca fiind o vânzare. fonduri mutuale deschise şi de pensii. trebuie sa fie cel puţin egal cu valoarea individuală în bani a dividendului înmulţită cu numărul de acţiuni aflate pe piaţă. valoarea capitalizată constituie rezerva. reinvestirea cuponului amană încasarea dobânzii nominale. b. . va trebui să o ia de la piaţă. a. În cazul acţiunilor riscul de reinvestire a dividendului constă în plata sa în acţiuni. reinvestirea la preţul curent rezolvă în total. Tezaurizarea acţiunilor constituie un proces în care societatea acumulează la preţul pieţei acţiunile proprii. ceeace nu poate satisface nevoia de numerar a investitorului. aceste activităţi sunt executate prin piaţă pe costul său. iar în cazul obligaţiunilor. poate fi reinvestit în cazul unor obligaţiuni. În cazul acţiunilor sau a unităţilor de investiţii ale fondului mutual. necesar plăţii dividendelor în acţiuni. Riscul duratei până la maturitate (maturity risk) Se aplică valorilor mobiliare cu venit fix. influenţa acestei scăderi va fi diferită pentru valorile mobiliare cu maturităţi diferite. fiind doua situaţii privind sursa de plată a dividendului în acţiuni: cele tezaurizate. surplus de capital şi este înregistrată în contul provizioane şi rezerve în care sunt echilibrate şi eventualele diferenţe dintre preţul de cumpărare şi cel de convertire în dividend. al căror preţ la piaţă este influenţat de variaţia ratei curente a dobânzii. sau o emisiune nouă care să acopere valoarea de plată. numărul acţiunilor tezaurizate. La nivelul emitentului. valorile mobiliare includ în mod direct sau prin prospectul de emisiune al acestora clauze ce stabilesc drepturi. arbitrajul între dobânda reală şi cea nominală. capitalul social nu se schimbă. O creştere a dobânzii zilei face ca preţul acestor titluri să scadă. Profitul din investiţii al obligatiunilor sub forma dobânzii numită şi cupon. creindu-şi un portofoliul evaluat la un preţ mediu de achiziţie (long). Riscul de reinvestire a profitului din investiţii. deoarece în loc să primească plata profitului de investiţii de la emitent. poate produce obligaţia plătii impozitului pe câstigul de capital dacă preţul de calcul a valorii acţiunii plătită ca dividend este mai mare decât cel mediu de achiziţie.Fiind esenţa unor contracte de investitii de tipuri diferite. decât pentru valorile mobiliare a căror durată până la maturitate este mai mică. al cuponului sau al dividendului (coupon/dividend reinvestment risk) Este un risc al investitorului ce se găseşte în nevoia de bani în numerar.

preţul pe piaţă al valorilor mobiliare răscumpărabile în special a obligaţiunilor. Existenţa acestei clauze. acţionarii vor primi un număr de acţiuni egal cu: valoarea dividendului în bani îmultit cu numărul de acţiuni deţinute de acţionari la data de referinţă. prin retragerea de pe piaţă a valorilor mobiliare supuse acestei clauze. iar durata de deţinere este diferită. adaptând astfel investiţia sa la dobânda zilei. conversia poate fi un drept numai al investitorului. Urmează apoi ca acţionarii care sunt în nevoie de numerar să vândă acţiunile dobândite din conversia dividendului la piaţă şi să suporte cheltuielile de tranzacţie. cât şi până la o eventuală răscumpărare. Riscul de conversie (conversion risk) Constă în aceea că un aranjament iniţial de finanţare prin titluri de stat. decât în cazul în care dobânda zilei va fi mai mică. pune în faţa investitorului calcularea randamentului real. În perioada în care solicită răscumpărarea. adică pe serii de titluri. este aceea care dă dreptul emitentului de a plăti investitorului un preţ numit de răscumpărare şi a stinge obligaţia faţă de acesta. să fie schimbat prin conversie. este de cele mai multe ori însoţită de aceasta clauză. este mai mare decât valoarea nominală sau de emisiune. Răscumpărarea poate fi integrală sau parţială. Emisiunea titlurilor de stat. acţiuni preferenţiale. Este important de ştiut că un prospect de emisiune care conţine o clauză de răscumpărare trebuie echilibrat printr-o clauză de protecţie a investitorului împotriva unui eventual abuz din partea emitentului. Clauza de protecţie nu permite răscumpărarea decât după ce a trecut o perioadă de timp de la emisiune. d. urmând a efectua o emisiune de refinanţare a acţiunii de răscumpărare. atât până la maturitate. sau şi al emitentului şi constă în posibilitatea ca . precum şi cea a obligaţiunilor. În cazul societăţilor comerciale. Printr-un calcul de proratare. emitentul nu va uza de dreptul său de răscumpărare. c. în care investitorul să profite de investiţia sa. suficient de mare. de aceea pentru a nu pierde încrederea investitorilor trebuie să li se acorde pe lângă preţul de răscumpărare stabilit şi un premiu de răscumpărare. atunci capitalul social al emitentului va trebui să crească cu mărimea profitului distribuit. în funcţie de prevederile legale din fiecare ţară. În general. titlul va produce randamente diferite în funcţie de evoluţia pe piaţă a dobânzii după emisiune. de împarţit la preţul de piaţă al acţiunilor (sau pretul de conversie).În cazul în care plata dividendului acţiunii se va efectua printr-o emisiune de acţiuni noi. emisiune de valori mobiliare sub forma acţiunilor preferenţiale sau obligaţiuni. Deoarece achiziţia valorii mobiliare se face de regulă la un preţ al pieţei care diferă de valoarea nominală. Riscul de răscumparare (call risk) Clauza de răscumpărare.

deoarece aplicarea acestei clauze impune şi micşorarea capitalului social. precum şi de acţiunea acestuia de capitalizare prin emisiunea de valori mobiliare. reprezintă un drept al investitorului. şi ridică problema reinvestirii de către creditor în condiţii noi. f. din care rezultă o diluţie a proprietăţii acţionarilor. dar pierde un venit mai sigur decât cel oferit de dividendul acţiunilor comune. fie direct. fie prin contractarea unei alte datorii la dobânda curentă a zilei. Plata anticipată a datoriei este des utilizată în investiţii imobiliare ce au durata mare 1525 ani. ea creează posibilitatea de circulaţie a debitelor de la o instituţie la alta. e. de îndeplinirera promisiunilor menţionate în prospectul de emisiune publicat cu acesta ocazie. dar cu şansa de a utiliza mai uşor aceste sume pentru capitalizare. în cazul acţiunilor preferenţiale. Din punct de vedere al investitorului conversia îi creează posibilitatea de a avea acces cu drepturi depline la adunarea acţionarilor. Pentru ca acţiunea de conversie să aducă îmbunătăţiri în starea emitentului şi a investitorilor. iar în cazul obligaţiunilor emitentul îşi asumă riscul de a găsi urgent surse lichide de rambursare a împrumutului obligatar supus acestei clauze. de regulă cu randamente mai mici decât cele iniţiale. Riscul de solicitare a restituirii (rambursării) (put clause) Este un risc al emitentului. sau de adaptare la noi condiţii ale pieţei. exersat numai în cazul în care valorile mobiliare nu ating performanţele minime menţionate în prospectul de emisiune. sau pentru un program de investiţii realizat şi de menţinere a rentabilităţii în condiţiile variabile de producţie şi vânzare. În cazul conversiei dintre acţiuni preferenţiale în acţiuni comune. pe posibilitatea plăţii unui dividend variabil. clauza din prospect trebuie să cuprindă clar determinarea mărimii preţului de conversie. E) Riscurile Emitentului Riscurile emitentului sunt legate activitatea sa.acţiunile preferenţiale şi obligaţiunile să se convertească în acţiuni comune cu drept de vot şi dividend variabil. a. deoarece clauza privind solicitarea restituirii. a ratei de conversie şi eventual a modului de calcul a primei de conversie. Riscul de plată anticipată a datoriei (prepayment risk) Apare numai în cazul împrumuturilor acordate de instituţii financiare şi bancare şi reprezintă dreptul debitorului de a achita anticipat datoria. Solicitarea restituirii creează probleme emitentului. În cazul conversiei obligaţiuni-acţiuni comune are loc o transformare a datoriei în proprietate însoţită de o creştere a capitalului social. emitentul schimbă o obligaţie unei datorii fixe (dividend fix). Riscul atingerii şi menţinerii pragului de echilibru al rentabilităţii (Break even point risk) Are următoarele două semnificaţii: de atingere a pragului de rentabilitate pentru o societate nou infiinţată. .

Menţinerea pragului de rentabilitate în condiţiile schimbării pieţei pe care emitentul acţionează pentru a depăşi perioadele dificile ale ciclului economic presupune decizii pe baza unei analize dinamice de determinare şi justificare a costurilor de operare fixe (F) şi variabile (V). ridică problema de actualizare. formula poate ajunge la total bunuri = total datorii. emitentul calculează indicatorul “excedent brut de exploatare”. este acea stare în care costurile fixe sunt acoperite F = Q(P-V). a bunurilor la preţul pieţei trebuie să depăşească totalul datoriilor. deoarece datorită progresului tehnic. Utilizându-se formula contabilă: total active (bunuri) – total datorii = valoarea netă. .măsurarea valorii bunurilor. precum şi a cantităţii ce trebuie vândută (Q) şi a veniturilor de echilibru pe care trebuie să le obţină societatea pentru ca pierderea să fie nulă. preţul la piaţă al unor active. Pragul de echilibru este dat de calculul: P x Q = F + (V x Q) În care P este preţul de vânzare. REBE = EBE/ AE. după cum preţul altora poate fi apreciat pe piaţa respectivă. Riscul de insolvabilitate (insolvency risk) Solvabilitatea unei societăţi este capacitatea acesteia de a face faţă datoriilor pentru a supravieţui în mediul economic în care activează. În activitatea sa. Aceasta înseamnă că în orice moment. Dobânzile. valoarea activelor sale. când valoarea netă este zero. determinându-se “rata excedentului brut” (REBE) al acestuia raportându-l la “activul economic” (AE). deoarece practic: . este mult mai mic decât cel de înregistrare contabilă. . ca raport între EBIT calculându-se posibilitatea asigurării autofinanţării creşterii nete a societăţii şi remunerarea investitorilor obligatari şi acţionari. sau marja pe produs (P-V) să fie mai mare. F suma cheltuielilor fixe şi V este marimea cheltuielilor variabile. fără să afecteze structura activelor funcţionale ale societăţii. deci cu cât costurile fixe (F) sunt mai mari. REC = EBIT/ AE şi respectiv EBIT – I/AE b. ci din costurile financiare fixe. Q este cantitatea produsă.nu toate bunurile societăţii se pot transforma imediat în bani. Pentru ca societatea să fie viabilă. bunuri deţinute de societate. cantitatea minimă de producţie vândută va fi egală cu: Q = F/(P-V) Nivelul de echilibru al operaţiunilor societăţii. aceasta nu satisface integral cerinţa de solvabilitate a societăţii. deşi reprezintă obligaţii de plată fixe ca mărime. cu atât cantitatea de producţie (Q) trebuie să fie mai mare. nu fac parte din costurile fixe ale activităţii. este “rata rentabilităţii economice” (REC). matematic. Un alt indicator. format din imobilizări şi nevoia fondului de rulment.

pagubele produc pagube sau distrugeri ale propietăţii şi încălcare de drepturi. menţionăm tipul contractelor de plasament utilizat in emisiunea actiunilor: . Riscul eşuării emisiunii de valori mobiliare (abortion risk) Constă în faptul că emisiunea de titluri nu se vinde în totalitate. pentru a fi sigur că noua emisiune se va vinde. a datoriilor cuvenite de la parteneri şi clienţi. societăţi de valori mobiliare. pentru a indica prioritatea la plată a anumitor acţiuni preferenţiale sau obligaţiuni se aplică termenul de senioare sau prioritare. iar în cazul nevoii de capitalizare. De regulă. aceştia nu vor fi de acord cu contributii suplimentare. indiferent de starea ei economică. fie în totalitatea emisiunii la solicitarea emitentului care oferă astfel un produs mai sigur.- datoriile existente ale unei societăţi se majorează. fie o asigurare parţială pe blocuri de obligaţiuni. emitentul procedează la angajarea uneia sau a mai multor bănci de investiţii. Ca urmare. Riscul datoriei (liability risc) Constă în pericolul la care este expusă o parte de a suferi pagube asupra bunurilor sau veniturilor sale cauzate de acţiunea sau bunurile unei altei părţi. În terminologia valorilor mobiliare. riscul investitorului în obligaţiuni este mai mic decât cel în acţiuni. plata obligaţiunilor se efectuează cronologic. dacă nu sunt plătite la timp. nu-şi atinge obiectivul de dezvoltare sau realizarea lui întârzie. e. În cadrul pieţei de capital.valoarea netă a unei societăţi micşorându-se.unele bunuri ale societăţii există sub forma creditelor neîncasate. fapt ce se va reflecta negativ în activitatea sa economică. în funcţie de data emisiunii. în ţările cu experienţă în domeniul financiar. În lipsa unor specificaţii exprese. creditorii având prioritate înaintea acţionarilor. subminează încrederea acţionarilor în societate. Indiferent dacă sunt realizate conştient sau nu. este riscul de a intra în procedura de faliment sau lichidare (bankrupcy risk) În cazul falimentului. plata datoriilor trebuie să se facă conform unei anumite ordini. Oricum. sau pe portofolii efectuate de către investitor. care în comun pot prelua riscul plasamentului emisiunii primare. . c) Riscul de faliment (bankrupcy risc) Limita inferioară a insolvabilităţii. cresc prin cumulare de penalităţi. emisiunea de obligaţiuni este supusă riscului de neplată din partea emitentului. emitentul nu poate dispune la timp de fondurile băneşti necesare. cele plătite ulterior fiind secundare sau subordonate. în distribuirea primară a titlurilor nou emise. d. Contractele de plasament încheiate asigură într-o măsură mai mare sau mai mică eliminarea acestui risc. are prioritate faţă de plata dividendelor şi a valorii acţiunilor emise de companie. care de regulă pot fi acoperite de către societăţile de asigurări. plata dobânzilor şi debitelor create de emisiunea de obligaţiuni. . obligaţiunile pot fi asigurate împotriva acestui risc.

într-o poziţie “long forward” riscul performanţei contractului este acoperit de către un contract “short futures” sau “long call” . Pe lângă anumite proceduri specifice de diminuare a riscului de plasament al investitorului. iar ca rezolvare în funcţie de situaţie.riscul performanţei deschiderii unei poziţii long într-un activ financiar este legată de posibilitatea ca pe durata deţinerii. cum şi anume în ce societate şi în ce moment să-şi investească banii. (sau în lipsa) “short sale” investitorul este expus la creşterea preţului şi poate limita pierderea printr-un ordin “cumpără stop” sau a unui contract de opţiune “long call” .. sau atunci când două produse au acelaşi venit. investitorul poate contracara efectul. Managementul riscului cuprinde o varietate de situaţii ale investiţiei.garantat . de toată activitatea sa. fie prin lansarea unui ordin “vinde stop”. dobânzi sau principalul. dacă a emis acţiuni prferenţiale.prioritar După comercializarea titlurilor financiare în cadrul distribuţiei primare. sunt stabilite strategii de atenuare a pierderilor cauzate de acest risc printr-un “hedging” direct astfel: . în care dacă se deţin valori mobiliare.cea mai bună execuţie . preţul să scadă. . Riscul de performanţă (performance risk) În cazul în care sunt mai multe valori mobiliare pe piaţă cu performanţe apropiate. a. a deţinătorilor acţiunilor. atunci preţul valorilor mobiliare poate să scadă sub nivelul preţului la care au fost cumpărate. sau să contracteze simultan la achiziţie şi un contract put (put conjugat). care.în cazul contractelor “futures”. F). acela al mărimii profitului ce este direct proporţional cu mărimea riscului.într-o poziţie “short forward” riscul performanţei contractului este acoperit de către un contract “long futures” sau “short call” .totul sau nimic . investitorul îl va alege pe cel cu risc mai redus (teoria aversităţii riscului). Riscurile investitorului Sunt în primul rând riscuri ale încrederii acordate de către acesta emitentului. iar investitorul suferă pierderi. dacă acestea au fost acţiuni comune. Investitorul îşi asumă întregul risc când decide cât. sau în cazul tranzacţiilor la termen. emitentul urmează să răspundă în faţa proprietarilor. acestea pot fi asigurate numai pentru situaţia livrării.în cazul deschiderii unei poziţii de vânzare în absenţa. sau prin deschiderea unei poziţii în contractele cu opţiuni “long put”. există un risc al opţiunii de alegere a acelora cu performanţele cele mai bune în condiţiile în care au acelaşi risc dat. Un singur fapt rămâne valabil în domeniul investiţiilor şi anume. va ţine seama de priorităţile de distribuire a dividendelor. sau dacă o societate pune în circulaţie mai multe emisiuni de valori mobiliare. în funcţie de poziţia de deschidere. astfel răspunderea performanţei asumate printr-un “ long . nu şi al variaţiilor zilnice. menţionăm diversificarea investiţiei. dacă nu înregistrează rezultatele scontate şi deci să nu poată plăti dividende.

Starea .futures” este acoperită printr-un contract de opţiuni “short put”. exemplificat în cazurile menţionate mai jos: a) atunci când investitorul are numai poziţii long achitate: . Aceştia îşi asigură portofoliile lor prin alte strategii de hedging şi sunt partenerii de bază ai investitorilor strategici. Riscul personal (personal risc) Este un risc neprevăzut al persoanelor fizice care pot deceda. acţionând pe baza unei strategii proprii. În strategia lor. De aceea el se situează împotriva celor mulţi (against the crowd). iar cea a unui “short futures” printr-un contract “long call” b. îmbolnăvi. accidenta sau intra în incapacitate juridică.dacă a dat ordine de tranzacţii de vânzare stop. efectele riscului personal se rezolvă prin asigurare. îşi lichidează poziţiile în aceeiaşi zi pentru a evita pericolul de peste noapte. Dezvoltându-şi strategia. pentru a fi mai eficienţi în starea lor. aflându-se într-o poziţie care de cele mai multe ori este opusă celorlalţi parteneri în piaţă. investitorul trebuie să răspundă unor situaţii sau cazuri. Riscuri speculative (speculative risks) Sunt acele riscuri la care un investitor se expune. sau chiar mizează pe o evoluţie surprinzătoare a preţurilor pieţei poziţionându-se chiar împotriva tendinţei sale fireşti.dacă a lansat ordine de cumpărare şi nu poate răspunde la solicitarea de plată a agentului de valori mobiliare. c) dacă are poziţii cu produse derivate. (day trading) Speculatorii pe termen lung sunt cei care din analiza efectuată. vânzând şi cumpărând acelaşi produs de mai multe ori în cursul unei sesiuni de tranzacţie. iar valorile mobiliare se vor transforma în bani.(against the market). într-un mod care îl individualizează. contul său va putea fi supus riscului de apel în marjă. datorită specificităţii activităţii din piaţa de capital. ci mai mult asupra schimbării valorii acestor deţineri. acestea se pot executa. filozofia investitorului speculatator este cea a iubitorului de risc şi constă în aceea că urmărind câştigul. . unii speculatori urmăresc însuşirea avantajului produs de cele mai mici mişcări ale preţului (scalpering). care nefiind executat va cauza pierderi continue. speculatorii care lucrează în marjă.nu poate avea probleme asupra deţinerii. atunci pe lângă expunerea de la punctul A. . cu excepţia poziţiilor long call şi long put. . urmând ca a doua zi să înceapă iar de la zero. contul sau va face faţă tranzacţiei forţate b) dacă are poziţii în marjă. consideră că acest câştig este mult mai mare dacă va fi distribuit unui număr cât mai mic de participanţi. În viaţa cotidiană. acestea îi pot aduce diminuarea sau pierderea valorii nete a contului său de investiţii. c. oricare alta situaţie îi poate aduce pierderi. se angajează în poziţii largi în speranţa că vor influenţa astfel direcţia şi mărimea preţului.

O soluţie de rezolvare a acestor situaţii este existenţa unei relaţii prin cont discreţionar sau contract cu clauza raportare telefonică. . preţul de tranzacţionare se situează între cele doua limite determinate de pragul de suport şi nivelul de rezistenţă. Aplicarea unei strategii de sincronizare necesită determinarea punctelor de inflexiune a evoluţiei preţurilor şi a semnalelor de vânzare/cumpărare utilizandu-se proceduri ale analizei tehnice. poate reprezenta o sursă suplimentară de venit. deschiderea poziţiei (long) la un nivel cât mai apropiat de pragul de suport şi închiderea sa la un preţ cât mai apropiat de nivelul de rezistenţă. Faţă de aceasta o sincronizare eficientă constă: . Riscul sincronizării (timming risk) Constă în concordanţa acţiunii de deschidere şi de închidere a poziţiilor cu evoluţia ciclică a preţului.în cazul unei evoluţii (bearish) a pieţei. . deschiderea unei poziţii (short) la un preţ cât mai apropiat de nivelul de rezistenţă şi inchiderea sa la un preţ cât mai apropiat de pragul de suport. Preţul valorilor mobiliare are o evoluţie ciclică la fel ca şi preţul unor produse de pe piaţă.în cadrul unei evoluţii (bullish) a pieţei. d. comercializarea valorilor mobiliare în perfectă sincronie cu variaţiile de preţ. În cazul unei evoluţii normale.

Introducere Asigurarea este un contract între două părţi. Rezultă că asigurarea este o metodă de finanţare pentru riscurile care sunt prea mari pentru a fi suportate numai într-un singur an. care nu va accepta să plătească mai mult decât o primă care reprezintă produsul dintre probabilitatea riscului şi mărimea pierderii adică “prima pură”. prime de asigurare pentru acoperirea costurilor pierderilor proprii (altele decât cele catastrofice. de-a lungul anilor. 2. prin care asigurătorul (de obicei o companie) se angajează să acorde asiguratului despăgubiri pentru anumite pierderi clar specificate. nu va fi justificată apelarea la companiile de asigurări. Teoretic. Motive care justifică utilizarea asigurării 2.1. Dacă pierderile pot fi acoperite din resursele proprii ale organizaţiei. asigurarea va fi întotdeauna prea costisitoare cineva care este indiferent faţă de risc. iar ieşirile sunt sumele revendicate de o minoritate care a suferit pierderi. În acest scop. Există două tipuri principale de asigurare: asigurări de viaţă şi asigurări generale. Deoarece această primă pură va fi întotdeauna încărcată cu o sumă care reprezintă cheltuielile şi profitul asigurătorului. asigurarea poate fi considerată un fond ale cărui intrări sunt contribuţiile (primele) mai multor asiguraţi. pentru care se constituie rezervele pentru catastrofe şi aranjamente de reasigurare ale asiguratorului). plus costurile şi profitul asigurătorului. În cazul organizaţiilor mari în care asigurarea este privită ca un instrument de finanţare în managementul riscului scopul principal al asigurării este de a realiza dispersarea de-a lungul unui număr suficient de mare de ani a costurilor pierderilor posibile. Introducerea managementului riscului într-o organizaţie ar putea conduce tocmai la eliminarea asigurărilor pentru toate riscurile mici şi creşterea asigurărilor pentru acoperirea riscurilor mari şi catastrofice. asigurarea este o metodă de finanţare a riscului foarte importantă şi foarte utilizată. Funcţia importantă a unei asigurări este aceea de a înlocui incertitudinea referitoare la o pierdere majoră posibilă a celui care se asigură cu plata sigură de către acesta a unei sume mult mai mici. Cele mai obişnuite forme de asigurare din România sunt prezentate în Tabelul 1. Convenţional. beneficiarul plăteşte în mod regulat o primă de asigurare. Aceasta presupune recunoaşterea faptului că organizaţia va trebui să plătească în mod normal. Cu toate acestea. Această descriere este adevărată în cazul unor persoane individuale sau al unor afaceri mici. asigurarea nu va fi niciodată o alternativă economică pentru o persoană indiferentă faţă de risc. . Aversiunea faţă de risc Cele mai multe organizaţii nu sunt indiferente faţă de risc. care constituie o taxă pentru serviciul de dispersare a pierderilor. mai ales dacă aceasta ar conduce la creşterea costului total. Aceste organizaţii acceptă să plătească mai mult decât prima pură de risc pentru a beneficia de siguranţa pe care asigurarea o poate oferi. dar care ar putea fi foarte costisitoare pentru riscurile mici. Ele au tendinţa de a avea o puternică aversiune faţă de risc.UTILIZAREA ASIGURĂRILOR ÎN MANAGEMENTUL RISCULUI 1. fără dispersarea lor pe mai mulţi ani. se poate arăta că.

2. organizaţia însăşi va trebui să găsească un mijloc de a finanţa acest risc. cum ar fi expertiza de autentificare a producerii daunei asigurate şi sfaturi pentru prevenirea pierderilor.riscurile investiţiilor. Transferarea unor riscuri adiţionale Prin cumpărarea asigurării. . Acesta constituie un dezavantaj în comparaţie cu primele de asigurare. Fluctuaţiile de pe piaţă pot conduce la profituri ale investiţiilor care să nu fie atât de mari cât s-au estimat.2. Metodele bazate pe clase de asigurare Prin aceste metode.3. Deoarece apariţia unei pierderi este aleatoare. Deşi. Metode de asigurare 3. Dacă riscul a fost reţinut. contribuţiile interne în vederea constituirii fondurilor pentru acoperirea pierderilor nu sunt deductibile fiscal. Dacă riscurile de orice mărime trebuie finanţate de către organizaţie. Atunci când organizaţia are afaceri în alte ţări. există întotdeauna posibilitatea să apară o pierdere mult mai mare decât cea care a fost estimată pe baza datelor din trecut ale organizaţiei asigurate sau ale industriei din care face parte. 2. primele de asigurare sunt deductibile fiscal.2. De asemenea. asiguratul transferă asigurătorului atât efectele financiare ale riscului cât şi alte riscuri asociate: . Plăţi deductibile şi nedeductibile fiscal În cele mai multe ţări. Se calculează o medie a primei pentru fiecare clasă şi apoi se fac ajustări minore pentru fiecare asigurat. cele mai des întâlnite sunt asigurările auto şi asigurările de personal. astfel că rezervele să nu fie corespunzătoare. Aceste riscuri sunt de asemenea transferate asigurătorului din prima de asigurare. va fi necesar să se investească fonduri pentru a se obţine resursele necesare pentru acoperirea pierderilor.1. . Asigurările obligatorii Există asigurări care sunt obligatorii aproape în toate ţările. Serviciile adiţionale Suma suplimentară faţă de prima pură include costul unor servicii. 2.5. Dar. apar riscuri ale cursului de schimb care pot deveni probleme ale asigurătorului dacă aceste riscuri sunt asigurate. nu este atractiv pentru organizaţiile mari care doresc să utilizeze asigurările într-un program . dar daca ea se asigură acest risc cade pe seama asigurătorului. 3. fiecare ţară are sistemul propriu de asigurări obligatorii.riscul fluctuaţiei. 4. Acest sistem care este avantajos pentru un individ sau pentru o firmă mică. indemnizaţii profesionale şi chiar asigurările contra incendiilor pot figura printre asigurările obligatorii. în mod normal. responsabilităţi pentru o serie de activităţi specifice. asiguraţii sunt grupaţi în clase în funcţie de hazardul pe care îl prezintă fiecare asigurat. în afara câtorva ţări.riscurile cursului de schimb. Acestea pot constitui stimulente pentru asigurare.

3. Deoarece franciza reduce cheltuielile efectuate de asigurător în legătură cu despăgubirea. deoarece este conştient că în cazul producerii evenimentului asigurat. Franciza reprezintă partea din valoarea fiecărei daune care este suportată de asigurat. în poliţa de asigurare se prevede o franciză. Această taxă se pretează ea însăşi la calcularea cu o formulă bazată pe media costurilor pierderilor dintr-o perioadă destul de lungă pentru a fi reprezentativă. Despăgubirea plătită de asigurător se calculează cu relaţia: (suma asigurată) x (valoarea pagubei)/((procentul de coasigurare) x (valoarea actuală a proprietăţii)) • .2. cheltuielile administrative ale asiguratului efectuate în vederea soluţionării cazului de despăgubire pot fi mai mari decât suma plătită efectiv asiguratului ca despăgubire. aceasta determină. • Reduce cheltuielile efectuate de asigurător în legătură cu despăgubirea. Cu cât este mai mare o organizaţie cu atât mai mare este probabilitatea ca riscul să fie unic şi deci greu de agregat cu alte riscuri dintr-o anumită clasă.de management al riscului.Să se asigure părţi proporţionale din fiecare pierdere posibilă prin coasigurare. În general franciza are următoarele funcţii: Stimulează măsurile de control al pierderilor. iar ajustările care pot fi făcute într-o anumită clasă de riscuri sunt insuficiente pentru a obţine o recunoaştere completă a unei înregistrări corecte sau pentru a dezvolta o practica adecvată de control a pierderilor. Sistemul claselor de asigurare nu este flexibil. Poate fi avantajos să se reţină riscurile cu pierderi mici şi să se asigure riscurile mari. Franciza poate fi deductibilă şi atinsă. asigurătorul acoperă în întregime paguba . prima de asigurare devine taxa acelui serviciu. În cazul în care. Utilizarea asigurării ca un mecanism de dispersare a pierderilor presupune ca primele pentru pierderile ne-catastrofice să fie determinate pe baza înregistrărilor proprii ale organizaţiei. va trebui să suporte o parte din daune. De cele mai multe ori. Franciza deductibilă se scade din valoarea daunei. Anumiţi asiguraţi nu sunt dispuşi să-şi cheltuiască timpul. În cazul francizei atinse. Existenţa unei francize va determina reducerea numărului de cereri de despăgubire cu care se confruntă societatea de asigurări deoarece sunt eliminate cererile de despăgubire pentru pagubele de mică valoare. Asigurarea parţială Cea mai efectivă formă de asigurare poate să nu fie asigurarea tuturor nivelurilor de severitate a unui anumit risc. • Reduce nivelul primei de asigurare pe care asiguratul trebuie să o plătească. Alte posibilităţi de asigurări parţiale ar fi: . efortul sau banii pentru a preveni pagubele care dacă se vor produce.până la nivelul sumei asigurate. fără însă să fie prea lungă astfel încât datele să fie nerelevante. Aceasta se poate obţine cu ajutorul unei deductibile sau francize de mărime corespunzătoare. de asemenea reducerea valorii plătite de asigurat. asiguratul va fi încurajat să facă tot posibilul pentru prevenirea riscului. în cazul despăgubirilor de mică valoare. vor fi plătite de societatea de asigurări. La această medie se va adăuga o sumă care reprezintă contribuţia la un fond pentru pierderi catastrofice. Dacă se acceptă că asigurarea reprezintă un serviciu care realizează dispersarea şi achitarea pierderilor.

deoarece partea superioară a pierderii nu va fi acoperită. . dar cele mai multe pierderi ar fi posibil să fie mici. . Cu toate acestea. De exemplu. asigurătorul va cere o parte din prima de asigurare pentru a constitui rezerva pentru situaţii catastrofale.prima pură pentru risc. un aranjament de coasigurare poate fi adecvat. se vor asuma nivelurile pierderilor care sunt foarte predictibile.suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor şi profitul asigurătorului. co . Aceste estimaţii se pot dovedi a fi greşite. Reducerea primei de asigurare în cazul unei sume deductibile mari poate să nu fie atât de mare pe cât a considerat iniţial managerul de risc pentru a justifica riscul asumat. cu excepţia costului pierderilor mici prin existenţa deductibilelor. pierderea totală din cauza unui furt a conţinutului unui magazin poate fi considerată ca improbabilă.Costul pierderilor necesită dispersarea lui pe mai mulţi ani? - .Poliţa de asigurare a primei pierderi: se asigură până la nivelul maxim al pierderii posibile şi se suportă riscul rămas corespunzător pierderii care depăşeşte nivelul prevăzut.Când există un fond bine dimensionat pentru acoperirea unei părţi din fiecare risc. Dezavantajele asigurării parţiale Toate asigurările parţiale depind de estimaţiile referitoare la probabilităţi şi la severitatea pierderilor potenţiale. Al doilea element nu poate fi redus într-o măsură prea mare. . lăsând asigurătorului pierderile mari cu cea mai mare incertitudine atât în ceea ce priveşte frecvenţa cât şi severitatea pierderilor. Decizia de asigurare Dacă asigurarea este sau nu este o metodă adecvată pentru finanţarea unui risc specific depinde de răspunsurile la o serie de întrebări: . 4. supunând organizaţia la un risc mai mare decât cel aşteptat. Deoarece aceasta presupune atât o predictibilitate redusă cât şi o posibilitate mare a fluctuaţiei rezultatelor.Dacă frecvenţa a fost greşit estimată.Când există posibilitatea unei pierderi majore.Dacă severitatea pierderii a fost subestimată politica primei pierderi s-ar putea dovedi a fi o alegere neinspirată. În situaţiile cu sume mari deductibile. astfel că o politică de acoperire până la un nivel maxim al pierderii posibile poate fi considerată adecvată. . Asigurarea parţială poate fi atractivă în următoarele situaţii: .Când există o dispersare foarte bună a riscului astfel încât riscul total este aproape imposibil. care ar putea să o expună la pierderi pentru care nu este pregătită să le suporte: . Numai primul element variază proporţional cu riscul.asigurarea s-ar putea dovedi mai costisitoare decât era de aşteptat. trebuie să ne reamintim că prima de risc este compusă din două elemente: .

Companiile captive de asigurări O companie captivă de asigurări este o companie de asigurări care funcţionează ca o componentă auxiliară a unei companii care nu este ea însăşi o companie de asigurări. fie din cauză că este obligatorie prin lege. dar numai la sfârşitul secolului XX ele au încetat să mai fie excepţii. Cauzele formării unei captive Cauza formării celor mai multe dintre captive a fost insatisfacţia faţă de serviciile.Autentificarea insuficientă a unei sume deductibile substanţiale prin reducerea primei de asigurare. Captivele nu reprezintă un fenomen nou. 5. În forma lor modernă ele reprezintă o extindere la cazul unei singure companii a unei practici aplicate anterior de companii care formau împreună o companie mutuală de asigurări.Incapacitatea de a obţine acoperirea unui risc obişnuit. . O captivă a fost considerată ca un mod de a depăşi una din următoarele probleme: .1. • captivă cu mai mulţi părinţi sau captiva asociaţiei dacă este o componentă comună a două sau mai multe companii care aparţin aceleiaşi industrii. fie că este cerută de un contract de leasing etc. Exemple de companii captive cu un singur proprietar au existat de mult timp. Scopul companiei captive este de a asigura sau reasigura o parte sau toate riscurile moştenite. Din ce în ce mai multe companii mari au printre companiile lor auxiliare şi companii de asigurări. aceasta fiind considerată o componentă a strategiei lor de management al riscurilor cu care se confruntă. condiţiile şi limitele pentru asigurarea unei părţi semnificative a riscului care nu ar trebui să fie reţinut? Este suficient de verificată solvabilitatea asigurătorului şi reasigurătorului? Este necesară asigurarea. • captivă cu piaţă deschisă dacă acceptă afaceri şi din alte surse.? Care este importanţa pe care organizaţia o acordă protecţiei faţă de risc în comparaţie cu plata unui cost cunoscut? 5. Aranjamentul prin care o companie de asigurări oferă un serviciu echivalent prin înregistrarea riscurilor unei singure organizaţii într-un cont individual separat se numeşte închirierea unei captive.Autentificarea neadecvată în prima de asigurare a unei pierderi sau standard de control a pierderilor pe baza mediei industriei din care organizaţia face parte. metodele sau costurile de pe piaţa de asigurări convenţionale.- Pierderile sunt în medie prea mari şi nepredictibile pentru a fi reţinute şi finanţate din resursele proprii? Există pe piaţă o astfel de competiţie încât asigurătorii cei mai importanţi fac oferte de asigurare mai mici decât costul lor real? Prima de asigurare include şi plata unor servicii care sunt necesare sau dorite şi care ar fi mult mai costisitoare dacă ar fi cumpărate separat? Sunt adecvate sumele de acoperire. . . Există mai multe tipuri de companii captive: • captivă pură dacă acceptă afaceri numai de la compania din care face parte sau ale companiilor asociate.

să aibă un sistem adecvat de identificare şi măsurare a riscului. Studiile de fezabilitate Scopul unui studiu de fezabilitate pentru o companie proprie de asigurări este de a arăta că aceasta va fi înfiinţată numai dacă poate fi justificată ca fiind o parte rezonabilă a unui program de finanţare a riscului unei organizaţii şi de a arăta că s-au ales în mod corect forma.să întreţină un program efectiv de control al pierderilor.- Restricţiile şi garanţiile inacceptabile conţinute în poliţa de asigurare.care este nivelul de capitalizare dorit? . studiul va examina nevoile organizaţiei şi va proiecta o companie proprie de asigurări care să rezolve aceste nevoi. Studiul de fezabilitate ar trebui să înceapă cu evaluarea motivelor pentru care este necesară o companie proprie de asigurări. problemele pe care le va rezolva.realizarea unui studiu de fezabilitate complet înainte de crearea companiei proprii de asigurări.cât de mare este riscul pe care îl poate suporta compania? Care este programul de asigurări cel mai potrivit? . Condiţii necesare pentru succesul unei companii proprii de asigurări Pentru a realiza cu succes o companie proprie de asigurări. Limitele maxime inadecvate de acoperire a pierderilor. managementul companiei proprii de asigurări. o organizaţie trebuie: .să aibă o dispersare adecvată a riscului pentru a justifica existenţa companiei proprii de asigurări. . .să aibă înregistrări complete referitoare la pierderile din perioadele trecute astfel încât să se poată face previziuni cât mai precise privind pierderile posibile în viitor. 5. 5. este recomandat ca studiul de fezabilitate să fie realizat de un consultant extern. Altă problemă ar fi dacă o companie proprie de asigurări reprezintă modalitatea cea mai potrivită de atingere a scopurilor organizaţiei şi dacă şansele de succes arată că această investiţie de timp şi bani este justificată. Studiul de fezabilitate poate fi realizat în cadrul organizaţiei.să trateze compania proprie de asigurări ca o investiţie pe termen lung care reprezintă o parte a unui plan general de finanţare a riscului.cum va fi condusă compania? . dar deoarece foarte puţine organizaţii dispun de personal care să aibă cunoştinţele necesare şi experienţă în domeniul captivelor (companiilor proprii de asigurări).s-a stabilit dacă va fi o companie de asigurare directă sau o companie de reasigurare? .primele de asigurare sunt suficiente pentru a fi viabilă compania proprie de asigurări? care sunt clasele de asigurare cele mai potrivite pentru companie? . .2.cine va răspunde de managementul investiţiilor fondurilor companiei? .3. natura riscurilor şi programul de reasigurare. Dacă propunerea de creare a unei companii proprii de asigurări îndeplineşte condiţiile cerute. avantajele creării companiei proprii de asigurări. .companiei proprie de asigurări va fi înfiinţată în interiorul ţării sau în afara ţării? Care este cel mai potrivit centru? . aşezarea. . La realizarea acestui proiect se vor lua în considerare următoarele: .

Gheorghiţă I.asigurările generale . pag….sunt necesare servicii de evaluare a pierderilor sau alte servicii specializate? Studiul de fezabilitate va propune un plan de afaceri pentru compania de asigurări. mixtă de viaţă) 1 Ciobotaru V. o scurtă analiză a pieţei asigurărilor generale ne arată că: . 6. Preponderenţa asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto (asigurarea obligatorie şi cartea verde) reflectă în special politici comerciale învechite ale fostelor companii de asigurare ale statului precum şi o slabă gestionare a fondurilor la acest nivel. Legea 32/2000 care reglementează supravegherea asigurărilor şi Normele 3/2001 de aplicare emise în 2001 definesc principalele categorii de activităţi de asigurare din România şi clasele pe care se împart sunt prezentate în Tabelul 1. M.acoperă mai mult de 50 % din piaţă. Revista Economia.1. În plus.asigurările de viaţă Asigurările generale sunt preponderente pe piaţa naţională.asigurările de accidente şi boli profesionale – aproximativ 7-8% .Asigurarea proprietăţii: pentru fabrici /întreprinderi – este acoperită în principal de Allianz. Industria asigurărilor în România. 1-2. Omniasig şi Allianz. deces. AIG şi Omniasig pentru apartamente – este acoperită de ASIROM . majoritatea covârşitoare a poliţelor încheiate şi a primelor încasate este atrasă de: .Asigurările de transport: este în principal acoperite de ASTRA. Asigurările şi reasigurările în România1 6.asigurările de transport. aceste politici generează o foarte scăzută rată de profitabilitate sau conduc chiar la pierderi deoarece primele generate sunt foarte mici şi nu produc suficiente venituri pentru acoperirea pagubelor suportate şi a cheltuielilor de regie ale acestor companii. . 2001.. Seria Management. Din punctul de vedere al societăţilor cu o prezenţă semnificativă pe diferite tipuri de asigurări. Piaţa asigurărilor Piaţa asigurărilor din România se împarte în principal între două mari categorii de asigurări: . Ambele categorii se împart pe diferite clase de riscuri şi fiecare poate fi supusă unei activităţi de asigurare şi/sau reasigurare. Nr. Tabelul 1 Categorii (principale segmente ale pieţei) Clase Asigurare Reasigurare Asigurări de viaţă (13% în 2000) Asigurări de viaţă (supravieţuire.asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru pagube produse terţilor prin accidente de autovehicule (CASCO) cât şi cartea verde (asigurarea de răspundere civilă auto externă) . ... În privinţa asigurărilor generale. astfel încât viabilitatea acesteia să poată fi testată înainte de a fi transpusă în practică.

Fenomenul se datorează în principal lipsei unei suficiente forţe financiare a jucătorilor domestici şi nu în ultimul rând. Aceasta deoarece.Asigurări de căsătorie şi de naştere Asigurări de viaţă legate de investiţii (riscul investiţiei revine asiguratului) Asigurări permanente de sănătate Asigurări de capitalizare (deviate cu primă unică sau eşalonată) Asigurare Reasigurare Asigurări generale (87% în 2000) De accident şi boală (inclusiv accidente de muncă şi de risc profesional) Asigurări de sănătate Asigurări de mijloace de transport terestru Asigurări de mijloace de transport feroviar Asigurări de mijloace de transport aerian Asigurări de mijloace de transport naval Asigurări de bunuri în transit Asigurări de incendiu şi calamităţi naturale Alte asigurări de daune la propietăţi (Cotă importantă de piaţă)* *Asigurări de răspundere civilă auto (asigurarea obligatorie şi cartea verde) Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport naval Asigurări de răspundere civilă generală (faţă de terţi) Asigurări de credite şi garanţii Asigurări de pierderi financiare Asigurări de protecţie juridică Asigurări de asistenţă turistică 6. Toate companiile importante de pe piaţă îşi reasigură portofoliul de riscuri la companii de reasigurare în străinătate. temerii de a nu pierde cotă de piaţă în favoarea concurenţei. Piaţa de reasigurări Din punct de vedere tehnic şi operaţional. Din punct de vedere legal acest lucru este interzis de legea asigurărilor (legea 136/1995). Inexistenţa cererii duce la retragerea ofertei de astfel de produse şi prin urmare cerinţa legii e îndeplinită: riscurile respective nu au alternativă internă de plasare în reasigurare. Aceasta stipulează că cedarea în reasigurare pe piaţa internaţională se poate face numai în măsura în care riscurile care fac obiectul reasigurării nu pot fi plasate pe piaţa internă.2. Cu toate acestea nu apare nici o contradicţie între “teoria” care obligă şi practica ce pare a încălca prevederile legale. . principala caracteristică internă este de reticenţă în a plasa pachetul de riscuri spre reasigurare la alţi participanţi interni pe piaţă. piaţa reasigurărilor în România este practic inexistentă. în ciuda denumirii oficiale curente de “companie de asigurare şi reasigurare”.

3.98 10.101 Lloyd’s USA 3. Astra 11.69 3.799 După cum se poate observa Allianz . Situaţia tipurilor de asigurare Potrivit informaţiilor puse la dispoziţie de companiile de asigurare agenţilor de monitorizare a pieţei. clasificarea după totalul primelor încasate de principalele companii de asigurare după primul trimestru al anului 2001 este prezentată în Tabelul 3.are de asemenea o poziţie puternică pe piaţa internaţională a reasigurărilor. 6.35 8. Tabelul 2 prezintă topul primelor 10 companii de reasigurare din lume: Companie Ţara de origine Prime nete subscrise Nr. cea mai mare companie de reasigurare la nivel mondial este Swiss Re.713 Scor Franţa 2. Condiţiile pieţei obligă însă astfel de participanţi pe piaţa internă să se reasigure la companiile mamă.803 Hannover Re Germania 4.65 7. Allianz Ţiriac 22. Tabelul 4 .693 GE Global USA 8.724 Gerling Global Re Germania 4.51 9.416 Elveţia Munich Re Germania 13.82 2. Nederlanden 16. ASIBAN 4. ASIROM 53. USD) l. Generali 4. Tabelul 3 Companie 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Totalul primelor încasate Trim I – 2001 (mil. Ardaf 10. Grup AS 6.La ora actuală.975 Berkshire Hathaway USA 4.18 5. Unita 7.49 4.o companie semnificativă pe piaţa românească . (mil.USD) 1 Swiss Re 14. cifrele indică structura asigurărilor de viaţă în România este prezentată în Tabelul 4. Crt.342 General Cologne Re Germania 7.958 Allianz Germania 3. Omniasig 21.47 Pentru primul trimestru al anului 2001. urmată îndeaproape de Munich Re.02 6.

Omniasig Viaţă 0. LUK Oil ASITO 1.emergenţa segmentului de asigurări.7 21. ARA Trăsături pozitive .51 6. Generali 10. ASIROM 6.11 4.95 3. .64 4. .9 5.51 4. Situaţia asigurărilor generale este prezentată în Tabelul 5. Astra 5. Grup AS 7. .55 8. AIG Life 3.43 4.creşterea cotei de piaţă (ca venituri din prime) a companiilor puternice cu capital străin. USD) 46.piaţă subasigurată cu potenţial ridicat de dezvoltare.4.5 11. Unita 1. Principalele caracteristici ale pieţei Trăsături generale . UNSICAR. USD) l.51 9.asociaţii profesionale pe piaţă: UNSAR (24 membri).87 22. Nederlanden 16.Companie Totalul primelor încasate Trim I – 2001 (mil. Ardaf 6.un total de 39 de companii de asigurări şi 12 brokeri reautorizaţi.o foarte mare fluctuaţie a serviciilor de asigurare de la o companie la alta. ASIBAN 9. . ASIBAN 0.02 10. Allianz Ţiriac 3.35 6. ASIROM 2.18 2. 87% asigurări generale.24 7.47 10. . Sara Merkur 1. Tabelul 5 Companie Totalul primelor încasate Trim I – 2001 (mil.segmentare: 13% asigurări de viaţă. Lipsa a unei baze comune de comparaţie ne-a determinat să nu o includem în prezentarea de faţă. . Commercial Union 0.58 6. Unita 8. Intermerican 0. AIG 6.07 l. Omniasig 4.4 În ultimul an AIG Life a intrat în forţă pe piaţa asigurărilor de viaţă realizând o cotă anuală de 9% potrivit estimărilor companiilor.

servicii financiare integrate – aflate într-o stare incipientă cu lipsa de suficiente informaţii şi reglementări. Trăsături negative .o piaţă a asigurărilor subdezvoltată.reforma sistemului actual al sistemului social de pensii. CGU.un număr relativ redus de angajaţi în sectorul asigurărilor: 15000 de persoane (0.deţinerea unui nivel relativ scăzut de cunoştinţe manageriale necesare dezvoltării unei activităţi moderne la nivel înalt. AIG.3% din totalul forţei de muncă angajate din România).competiţie manifestată prin preţuri şi mai puţin prin calitatea serviciilor prestate. Generali. . scăderea încrederii în alte instituţii financiare precum băncile. 6. . o cerere potenţială mare. Legislaţia de bază . . o piaţă de capital subdezvoltată – efect pozitiv pe termen scurt prin preferinţa pentru poliţele de asigurare faţă de alte modalităţi de economisire. . . o intensificare a legăturii dintre bănci şi societăţile de asigurare. . . . . . fondurile de investiţii.piaţă de capital slab dezvoltată – efect negativ pe termen lung asupra posibilităţilor de investire a fondurilor. . Allianz. o competiţie strânsă.persistenţa fenomenului de anulare a poliţelor – un grad mare de volatilitate a pieţei.o inconsecventă aplicare a prevederilor legale de către autorităţile fiscale locale.companii de asigurare cu un nivel relativ scăzut de cultură în domeniul activităţii de asigurare.o cerere efectivă relativ redusă de produse de asigurare. .un nivel ridicat de concentrare a pieţei – 20% din companii deţin împreună 95% din cota de piaţă. . în ultimul an.dimensiunea relativ redusă a pieţei ţintă.inexistenţa unor norme de reglementare a investiţiilor permise companiilor de asigurare. restructurarea aproape integrală a autorităţii de supraveghere şi reglementare a asigurărilor. Interamerican. o piaţă orientată către client – încă în faza de început (ceea ce permite o bună dezvoltare ulterioară).o concentrare a cererii de poliţe în zonele mai dezvoltate ale ţării cu un venit ridicat sau mediu pe cap de locuitor (mai puţin de 2% din veniturile populaţiei sunt folosite pentru asigurări).o foarte concentrată (aproape oligopolistă) piaţa a asigurărilor de viaţă: 2 companii deţin în total 80% din piaţă. .- rolul activ jucat de companiile puternice cu capital străin: Nederlanden.5. .

persoana juridică reprezentată în mod legal de preşedintele CSA. fostele atribuţii ale Ministerului de Finanţe şi Oficiului pentru Supravegherea Activităţii de Asigurare în România (‘OSAAR’) au fost transferate nou înfiinţatei Comisii de Supraveghere a Asigurărilor. Este o entitate autonomă administrativă. • Legea 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor • Hotărârea Parlamentului 20/2001 privind numirea preşedintelui. • Ordinul 3/14 August 2001 al CSA de emitere a normelor 3/2001 privind clasele de asigurări care pot fi aplicate de societăţile de asigurare. • Ordinul 4/28 August 2001 al CSA de emitere a normelor 4/2001 privind informaţiile şi documentele necesare pentru autorizarea brokerilor de asigurare. • Ordinul 1496/1999 – conţinând norme prudenţiale privind riscul de catastrofă. • Ordinul 6/10 Octombrie 2001 al CSA de emitere a normelor 6/2001 privind categoriile de active admise să reprezinte rezervele tehnice ale asigurătorului ce practică asigurări generale. reguli de dispersie a investiţiilor precum şi rata de lichiditate. • Ordinul 2/14 August 2001 al CSA de emitere a normelor 2/2001 privind informaţiile şi documentele cerute pentru autorizarea asigurătorilor şi criteriile de a aprobare a acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative ale asigurătorilor. • Ordinul 2165/1998 – conţinând norme prudenţiale privind managementul companiilor de asigurare. vicepreşedintelui şi a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. • Ordinul 1998/1996 – privind Fondul Special pentru Protecţia Asiguraţilor. • HG 1194/2000 privind anumite măsuri legate de asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudiciul adus terţilor din accidente de maşină. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor Potrivit legislaţiei curente. Autoritatea oficială de supraveghere şi reglementare Prin Legea 32/2000. • Ordinul 5/10 Octombrie 2001 al CSA de emitere a normelor 5/2001 privind metodologia de calcul şi înregistrare a rezervelor tehnice minime pentru asigurările generale. Atribuţii: . • Ordinul 1/3 Iulie 2001 al CSA de emitere a normelor 1/2001 privind cuantumul şi termenul de plată a taxei de funcţionare. • Ordinul 1385/1996 – conţinând norme prudenţiale referitoare la investiţiile companiilor de asigurare. • Ordinul 6/2001 privind aplicarea experimentală a Standardelor Internaţionale de Contabilitate la anumite companii de asigurare.Activitatea de asigurare şi reasigurare din România este reglementată în principal de următoarele acte legislative: • Legea 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România. CSA este singura instituţie ce are autoritate ultimă asupra ansamblului activităţilor de asigurare şi problemelor adiacente în România.

-

-

elaborează / certifică proiecte de asigurare şi acte normative de reglementare; supraveghează statutul financiar al asiguratorului; ia măsurile necesare pentru a asigura respectarea normelor prudenţiale; ia parte ca membră a asociaţiilor internaţionale ale autorităţilor similare de supraveghere din alte ţări; aprobă: - acţionarii semnificativi (cu cel puţin 5% din drepturile de vot în AGA); - administratorii şi managerul general al companiei; - divizarea sau fuziunea unui asigurator înregistrat în România; - transferul de portofoliu; poate solicita informaţii şi documente de la asiguratori sau de la orice alte persoane având legătură cu activitatea de asigurare a companiei;

participă la elaborarea planurilor de conturi, normelor şi reglementărilor contabile; - alte atribuţii specificate de lege. În fiecare an CSA trebuie să prezinte Parlamentului un raport asupra evoluţiei pieţei de asigurărilor în Români şi asupra situaţiei proiectelor în desfăşurare. Observaţie generală: Datorită perioadei relativ scurte de timp pusă la dispoziţie pentru depunerea documentaţiei şi informaţiilor de autorizare, un număr mare de societăţi de asigurare şi brokeri s-au grăbit să-şi depună documentele până la termenul prevăzut – 2 noiembrie 2001. Dintre acestea până la data de 5 noiembrie 2001 primiseră autorizaţie de funcţionare companiile din Tabelul 6. SOCIETĂŢI AUTORIZATE PÂNĂ LA 2 NOIEMBRIE 2001 Nr. Crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 Societatea ABC Asigurare-Reasigurare ADAS Agras-Omniasig AIG Life AIG România Allianz-Ţiriac Asigurarea Populară Română Ardaf ASA Atlassib Asiban CECCAR-Romas Asirag Asirom Asitrans Astra City Insurance Capital social(lei) 9.241.000.000 23.500.000.000 60.924.424.600 65.895.760.000 7.048.000.000 74.572.000.000 45.489.060.000 74.357.000.000 24.000.000.000 60.000.000.000 24.621.993.000 31.000.000.000 24.621.993.000 26.038.550.000 50.400.000. 000 l4.000 000 000 Tabelul 6 Obiect de activitate A A+C B C A B+C B+C B+C B+C A+C A B+C B+C B B+C A

-

17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36 37 38 39

Commercial Union Asigurări de Viaţă Concordia Română Croma Fortuna Garanta Generali Asigurări Gerroma Grup AS Grawe Romania ING Nederlanden Asigurări de Viaţă Interamerican IRASIG Lukoil Asito Naţionala Omniasig Omniasig Asigurări de Viaţă Petroas Prima Provitas Roumanie Assurance International SAR Transilvania Sara Merkur Unita

198.500.000.000 7.060.000.000 32.633.300.000 8.300.000.000 40.500.000.000 29.655.990.000 7.010.000.000 66.573.230.000 17.000.000.000 428.184.230.000 83.700.005.000 7.000.000.000 16.578.814.000 7.140.000.000 72.004.300.000 28.000.000.000 10.000.000.000 8.974.400.000 31.000.000.000 25.876.800.000 25.000.000.000 18.000.000.000 136.939.000.000

A+C A B+C A A+C A+C A A A+C A+C B+C A A A B C A A A A B+C A+C B+C

Legendă: A = asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii B = asigurările generale C = asigurări de viaţă Tabelul 7 Nr. crt. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 BROKERI DE ASIGURARE REAUTORIZAŢI Penta International Insurance Brokerage Erste Brokers Filas Services Romasig - Consultanţă şi Brokeraj în Asigurări Romasig Invest Marsh International Insurance Broker Karo Servicii de Asigurări Brokercombi Total Advisor Insurance Broker - TAIB

6.6. Principala problemă fiscală – deductibilitatea primelor de asigurare

Principala arie de preocupări a companiilor ce încheie poliţe de asigurare pentru proprii angajaţi sau pentru orice alte scopuri constă în regimul de deductibilitate al primelor de asigurare. Din acest punct de vedere, legislaţia privind impozitul pe profit: • Prevede ca la calculul profitului impozabil cheltuielile sunt deductibile numai dacă sunt aferente realizării veniturilor (Articolul 4 alineatul (4) litera h) din Ordonanţa 70/1994). Legea enumeră în lista cheltuielilor deductibile fiscal anumite cheltuieli de asigurare şi anume cele care privesc active corporale fixe şi active necorporale ale contribuabilului şi cheltuielile de asigurare pentru persoane împotriva accidentelor de muncă. Această ultimă prevedere indică faptul că o companie are drept de deducere a cheltuielilor cu asigurările personalului doar pentru accidentele de muncă, aşa cum sunt ele definite în Legea 90/1996 privind protecţia muncii. Ca atare, din punct de vedere a legii impozitului pe profit, cheltuielile cu primele de asigurare au regim de deductibilitate în limitele impuse de lege; • În ceea ce priveşte rambursările de cheltuieli nedeductibile, precum şi veniturile rezultate din anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere sau veniturile realizate din stornarea ori recuperarea unor cheltuieli nedeductibile acestea sunt venituri netaxabile (Articolul 4 alineatul (5) litera d). Prin urmare, deşi legea nu este clară în această privinţă, rezultă că dacă un contribuabil persoană juridică a tratat ca nedeductibilă o anumită cheltuială de asigurare, la încasarea despăgubirilor/beneficiilor aferente respectivei asigurări acestea ar trebui considerate ca netaxabile potrivit legii impozitului pe profit, cel puţin până la limita cheltuielii cu asigurarea efectuată iniţial. Până la 19 Aprilie 2001, când a apărut Legea 189, Ordonanţa 70/1994 prevedea în lista cheltuielilor nedeductibile (la alineatul 5 punctul i) al articolului 4) şi cheltuielile de asigurare care nu privesc activele corporale şi necorporale ale contribuabilului, inclusiv asigurările de viaţă ale personalului angajat. Instrucţiunile de aplicare a ordonanţei specificau asigurările de viaţă cărora nu li se admitea deductibilitatea primelor şi anume acele asigurări care au ca obiect economisirea pură, cheltuiala aferentă fiind nedeductibilă la nivelul contribuabilului, ceea ce implică indirect ca alte tipuri de asigurări de viaţă privind personalul angajat ar fi fost deductibile. Legea 189/2001 a abrogat acest punct i), lucru care pare să indice că aceste asigurări de viaţă a personalului angajat sunt la ora actuală deductibile din punct de vedere fiscal fără a mai face distincţia existentă anterior în norme. Legislaţia în vigoare privind impozitul pe venitul global (Ordonanţa 73/1999 şi normele de aplicare – Hotărârea de Guvern 1066/2000) • Specifică condiţiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile pentru a putea fi deduse şi anume: să fie efectuate în interesul direct al activităţii, să corespundă unor cheltuieli efective, să fie justificate cu documente ţi să fie cuprinse în cheltuielile exerciţiului financiar al anului în cursul căruia au fost efectuate. În continuare, normele de aplicare a legii impozitului pe venitul global dau cu titlu de exemplu o serie de cheltuieli care se încadrează în condiţiile de mai sus printre care cheltuieli cu asigurări care privesc bunurile înscrise în Registrul-inventar sau de asigurare profesională. Putem spune că şi legea impozitului pe venitul global impune anumite restricţii în privinţa deductibilităţii cheltuielilor cu asigurările efectuate de un contribuabil;

faţă de prevederile oricărei alte legi ar rezulta că: • se aplică prevederile articolului 43 alineatul (2) în ceea ce priveşte primele de asigurare şi reasigurare. de risc profesional şi din altele similare. la articolul 42 alineatul (3) al aceleiaşi legi se stipulează că în caz de conflict între dispoziţiile legii şi prevederile conţinute în alte acte normative se aplică prevederile legii privind societăţile de asigurare. • În ceea ce priveşte regimul fiscal al beneficiilor primite de asigurat sau alte persoane în urma realizării riscului. ci orice asigurări de personal). primite drept compensaţie pentru paguba suportată. fără a limita în vreun fel sfera de aplicabilitate în funcţie de tipul sau obiectul asigurării. ca lege specifică. • se aplică prevederile articolului 43 alineatul (1) litera b) în ceea ce priveşte beneficiile din poliţa de asigurare şi acestea sunt venituri netaxabile la contribuabil (concluzie susţinută şi de articolul 5 litera b) din Ordonanţa 73/1999 însă numai în ceea ce priveşte asigurările de bunuri. risc profesional şi altele similare). Mai mult. Ca atare. Pe de altă parte. sumele asigurate şi orice alte drepturi ce se acordă asiguraţilor. (De exemplu.(Articolul 5 litera b) din Ordonanţa 73/1999) Stipulează că nu sunt venituri impozabile şi nu se impozitează sumele încasate din asigurări de bunuri. nu numai cheltuielile de asigurare împotriva accidentelor de muncă sunt deductibile. Prin urmare beneficiarul asigurării va fi scutit de impozit pe beneficiile primite în urma realizării riscului asigurat. accident. Legea nu specifică însă dacă aceste prevederi sunt aplicabile atât persoanelor fizice cât şi celor juridice. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supraveghere a asigurărilor • Prevede în mod explicit la articolul 43 alineatul (2) că primele de asigurare şi reasigurare sunt cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal. toate tipurile de cheltuieli de asigurare beneficiază de deductibilitate fiscală deplină. În concluzie. acestea fiind cheltuieli deductibile fiscal pentru contribuabilul ce le plăteşte. de accident. ţinând cont de legislaţia în vigoare în prezent şi având în vedere şi faptul că prevederile Legii societăţilor de asigurare. primează. beneficiarilor sau terţelor persoane păgubite. Legea nr. din punctul de vedere al legii privind societăţile de asigurare. în ceea ce priveşte veniturile şi cheltuielile din asigurări. Doar normele de aplicare a acesteia pot aduce clarificări suplimentare în această problemă. • . din asigurările de orice fel. la alineatul (1) litera b) al aceluiaşi articol se stipulează ca sunt scutite de impozite şi taxe despăgubirile.

apare necesitatea unui coordonator al activităţilor managerilor diferitelor compartimente cu scopul: . . .educaţie . măsurarea. că nici o persoană nu poate avea toate cunoştinţele tehnice. astfel încât eforturile de management al riscului dintr-un departament să afecteze negativ eforturile de management al riscului din alt departament.de a asigura adoptarea unui program care corespunde obiectivelor întregii organizaţii şi atitudinii organizaţiei faţă de risc. În această situaţie. Deoarece riscul afectează orice se realizează sau s-a realizat într-o organizaţie.ORGANIZAREA MANAGEMENTULUI RISCULUI 1.1. un manager de risc ar trebui să conducă întreaga organizaţie. Aceste rapoarte vor constitui o parte importanta a programului de managementul riscului. tratarea şi finanţarea tuturor riscurilor dintr-o organizaţie. managerul de risc ar trebui să fie responsabil cu identificarea.activare. abilităţile sau măcar timpul necesar pentru a realiza toate aceste activităţi.de a asigura aplicarea unei politici comune. Nu există nici o justificare teoretică de ce trebuie să fie astfel. . Prin urmare. Nu există un model general acceptat al funcţiilor pe care toţi managerii de risc să le îndeplinească. Este evident însă. Cele mai multe din riscurile majore cu care se confruntă o organizaţie sunt strâns legate de producţie. 1. iar responsabilitatea majoră pentru managementul riscurilor din diferite compartimente va rămâne pe seama managerului pentru funcţia respectivă.de a evita apariţia de goluri de responsabilitate care ar putea conduce la situaţia ca anumite riscuri serioase să rămână neidentificate. Prima limitare a rolului unui manager de risc care apare frecvent în cele mai multe organizaţii se referă la faptul că managerul de risc nu trebuie să se preocupe de riscurile speculative. marketing. efectele lor şi tratamentul lor. Un management efectiv al riscului nu poate fi separat de practica operaţională.coordonare . distribuţie sau alţi factori. Din punct de vedere al managementului riscului. rolul managerului de risc este mai degrabă de consilier în legătură cu următoarele aspecte: . Coordonarea Managementul riscului va avea succes într-o companie dacă fiecare participă la realizarea lui. Managerul de risc îşi poate asuma uneori responsabilitatea managementului unui astfel de risc dacă nu există un alt manager corespunzător. Este puţin probabil ca managerul de risc să fie unicul responsabilitate pentru managementul tuturor riscurilor pure. .de a elabora rapoarte regulate despre riscuri. întrucât principiile managementului riscului financiar şi al riscului de afaceri sunt identice cu cele care se aplică în managementul riscului pur. Rolul managerului de risc Rolul managerului de risc variază de la o organizaţie la alta. dar toate organizaţiile consideră că este mai bine din punct de vedere operaţional că cele două tipuri de risc să fie urmărite de persoane diferite.

Alegerea celor mai adecvate tehnici de management al riscului Ceea ce se înţelege prin "cea mai bună” metodă depinde de mai mulţi factori. .o reţea bună de comunicare. societăţile mici nu au capacitatea de a-şi asuma decât daune mici. Aceste aspecte pot fi incluse în manualul complet al managementului riscului în organizaţie. O pierdere de proporţii mai mari ar scoate compania respectivă din afaceri. 1. deoarece nu ar avea sursele financiare suficiente pentru acoperirea pierderii. . 1. de obicei managerul de risc este subordonat unui director financiar. fiecare trebuie să fie conştient de importanţa managementului riscului şi cum activitatea sa afectează managementul altor riscuri cu care se confruntă organizaţia.capacitatea organizaţiei de a anticipa pierderile. Educaţia Nu este suficient ca managementul riscului să devină o parte din responsabilităţile fiecărui manager de departament. dintre care un rol important îl ocupă: . Rolul de activator Managerul de risc trebuie să încurajeze aplicarea metodelor de management al riscului prin orice cale posibilă. poate fi necesar câte un manager de risc local pentru fiecare unitate operaţională şi un manager de risc central pentru coordonarea eforturilor lor. ar fi poate recomandat ca funcţia de management al riscului să revină departamentului care se confruntă în mod special cu acele riscuri specifice. . .3. De obicei. .2. se pot formula anumite aspecte pentru definirea locului managerului de risc într-o organizaţie: . Locul managerului de risc în structura organizaţională Deoarece cele mai multe din departamentele de management al riscului s-au dezvoltat din departamentele de asigurări. Deşi fiecare organizaţie îşi stabileşte structura după nevoile sale. Nu s-au epuizat toate aspectele posibile. În plus. cum ar fi unele deteriorări de bunuri sau furturi de valoare mică. .În organizaţiile foarte descentralizate.independenţa faţă de diferite interese ale diverselor secţiuni ale organizaţiei. managerul de risc trebuie să utilizeze vizitele sale la diferitele unităţi operaţionale ale organizaţiei. . În situaţia în care o organizaţie se confruntă cu un risc major de natură specifică.accesul la managementul de vârf.capacitatea organizaţiei de a acoperi pierderile. 3. pentru iniţierea membrilor acelei unităţi în legătură cu conceptele şi practica de management al riscului astfel încât acestea să devină parte integrantă a modului în care ei îşi desfăşoară activitatea.o poziţie prin care să poată fi informat cu uşurinţă asupra tuturor aspectelor referitoare la activităţile organizaţiei.capacitatea organizaţiei de a accepta. Asupra deciziilor care se iau din punct de vedere al managementului riscului o influenţă considerabilă are mărimea organizaţiei.autoritate suficientă pentru a putea realiza schimbările necesare. 2.

Organizaţiile mari dispun de obicei de programe sofisticate de management al riscului. a sumei deductibile etc. pentru exercitarea lui efectivă se vor folosi oameni de la departamentul de management al riscului sau de la alte departamente? Dacă un alt departament preia sarcina de control al riscului. Monitorizarea procesului de management al riscului Toate măsurile implementate de managementul riscului trebuie monitorizate. Ele înregistrează suficient de multe daune pentru a putea anticipa cu o bună aproximare pierderile şi dispun de capacitatea financiară necesara pentru a reţine o categoric largă de daune. Implementarea tehnicilor de management al riscului Implementarea tehnicilor de management al riscului trebuie să se facă eficient.. Eventual. . să implementeze metode sau să urmărească în ce măsură aceste standarde sunt respectate şi să decidă dacă sunt necesare corecţii. managerul de risc trebuie să elaboreze standarde. dacă o firmă a decis să folosească controlul riscului pentru o anumită expunere la daune. Dacă se hotărăşte încheierea unui contract de asigurare.De aceea. programe de instruire a personalului şi programe sociale în cazuri de calamităţi naturale. atunci va trebui să se decidă la cine să se apeleze pentru pasul următor: la un agent de asigurări. Dacă se decide pentru realizarea controlului în interiorul firmei. se poate opta pentru o poliţă de asigurare cu franciză redusă. Adică. faţă de asigurări. respectiv urmărite pas cu pas pentru a observa modul lor de aplicare şi pentru a verifica dacă efectul lor este cel preconizat. iar după implementare poate apărea o schimbare a acestor circumstanţe. a valorii primei de asigurare. la un broker sau la o societate de asigurări. Organizaţiile mari folosesc o varietate de metode de management al riscului. multe firme mici manifestă un interes scăzut faţă de managementul riscului şi. respectiv. De ex. Implementarea înseamnă noi decizii şi acţiune din partea organizaţiei. Din păcate însă. 5. care este motivaţia care-i va stimula pe angajaţii acestui departament să lucreze eficient? Răspunsurile la aceste întrebări constituie de fapt decizii pe care organizaţia respectivă trebuie să le ia pentru o implementare corectă a tehnicilor selectate de management al riscului. altfel există riscul de a pierde ceea ce s-a anticipat că s-ar putea obţine prin adoptarea acestor tehnici. Pentru a monitoriza un program. compania va trebui să cumpere o poliţă de asigurare pentru expunerile la daune mai mari. 4. condiţiile reale în care se implementează măsurile au evoluat în timp. De asemenea. După rezolvarea acestei probleme urmează stabilirea clauzelor contractuale. Experienţa demonstrează că numai prin procesul de monitorizare se poate constata dacă tehnicile şi măsurile adoptate şi implementate sunt într-adevăr cele mai bune pentru realizarea obiectivelor propuse. ea trebuie să decidă dacă responsabilitatea exercitării controlului propriu-zis revine personalului din cadrul firmei sau unei firme specializate. metodele selectate au fost gândite pentru anumite circumstanţe. care prevăd investiţii substanţiale în sisteme de protecţie.

Aplicarea în viaţa reală a procesului de management al riscului poate fi mai simplă sau mai complicată decât s-a anticipat. Dacă procesul se aplică în achiziţionarea unui nou echipament, atunci lucrurile sunt relativ simple. Dacă acest proces urmează să se aplice pentru o fabrică nouă, care tocmai a fost achiziţionată, atunci procesul de management al riscului este extrem de complex.

CAPITOLUL 4 TEHNICI DE MANAGEMENT AL RISCULUI CONTROLUL ŞI FINANŢAREA RISCULUI 4.1. Introducere 4.2. Metodele de evitare a riscului 4.3. Metodele de reducere a riscului 4.4. Transferul riscului 4.4.1. Transferul riscului propriu-zis 4.4.2. Transferul consecinţelor financiare ale riscului 4.5. Finanţarea riscului 4.5.1. Plata pierderilor pe măsură ce ele apar 4.5.2. Fonduri constituite special pentru acoperirea pagubelor 4.5.3. Împrumuturi după realizarea pierderii 4.6. Factorii care pot influenţa decizia de reţinere sau asumare a riscului 4.1. Introducere Controlul şi finanţarea riscului se referă la alegerea şi implementarea procedurilor cele mai potrivite pentru tratarea riscului. Pot fi folosite următoarele metode: • Evitarea riscului. Riscul poate fi evitat prin abandonarea activităţii riscante, eliminarea de la început a alternativelor riscante, înlocuirea materialelor generatoare de riscuri, etc. • Reducerea riscului sau controlul pierderilor. Prin diferite acţiuni se poate reduce probabilitatea de realizare a riscului sau se poate reduce severitatea sau gravitatea pierderii. • Transferul riscului. Există două metode principale: - Transferul prin contract. Riscul poate fi transferat prin sub-contractarea activităţii riscante sau prin clauze contractuale referitoare la suportarea costului pierderii de altă firmă. - Transferul prin asigurare. Aceasta este o metodă foarte obişnuită de tratare a riscului prin transferul consecinţelor financiare ale riscului unei companii de asigurare prin plătirea unei prime de asigurare. • Reţinerea riscului. Dacă nivelul riscului este acceptabil pentru o organizaţie el poate fi reţinut. În cazul organizaţiilor mari este posibil să se formeze portofolii de proiecte astfel încât riscul să fie redus prin diversificare. • Finanţarea riscului. Se pot găsi mijloace pentru acoperirea costului pierderilor pentru riscurile asumate: - Pierderile de valoare mică pot fi suportate din bugetul curent fără provizioane speciale; - Pierderile medii pot necesita anumite forme de "rezerve planificate pentru pierderi";

Pierderile serioase pot conduce la necesitatea unor surse externe de finanţare, de exemplu prin împrumuturi. • Alte metode de tratare a riscului s-au creat în special pentru riscuri financiare şi riscuri speculative. Aceste metode includ contractele forward, tranzacţiile hedging, tranzacţiile swaps şi altele care nu fac obiectul acestui curs: - Contractele forward sau la termen care se încheie între două companii pentru livrarea unor mărfuri sau unor lichidităţi anume la un moment precizat şi contra unui preţ stabilit anterior. Contractele la termen deplasează anumite riscuri de la cumpărător la vânzător şi invers; de exemplu, pericolul la valoarea contractului să fie afectată de inflaţie sau de fluctuaţiile cursului de schimb, ori ca respectarea termenelor contractuali să fie împiedicată de ceva anume ( de ex. o grevă). Contractele forward diferă de cele de tip futures (contracte încheiate pentru a cumpăra ceva în viitor la preţul convenit în prezent) prin faptul că scopul său principal nu este acela de a crea un instrument comercial. - Tranzacţii hedging: proces de protejare împotriva pierderilor cauzate de schimbările viitoare de preţ. Hedging - ul este folosit pentru protejarea împotriva inflaţiei a partenerilor la tranzacţii. Cumpărătorul foloseşte contractul de hedging pentru a negocia preţuri viitoare mai mici decât cele care rezultă din procesele inflaţioniste. Vânzătorul, dimpotrivă, negociază şi contractează tranzacţii viitoare la preţuri mai mari decât cele curente de piaţă. - Swap al ratelor dobânzii este o tranzacţie în care doi parteneri schimbă fluxuri de plăţi ale dobânzii ce au caracter diferit, bazate însă pe o valoare a sumei iniţiale stabilită. 4.2. Metode de evitare a riscului În funcţie de tipul riscului, evitarea riscului se poate realiza prin: - Încetarea activităţii riscante. Din punct de vedere financiar această măsură conduce la pierderea profitului realizat de activitatea respectivă; - Schimbarea poziţiei secţiei sau fabricii expuse la risc. Uneori însă, această măsură este impracticabilă, deoarece pot apărea cheltuieli greu de suportat; - Înlocuirea materialelor riscante. - Modificarea proceselor de producţie prin eliminarea fazelor expuse risc. Rezultă că aceste măsuri prezintă o serie de limite deoarece, se pot elimina anumite riscuri specifice, dar pot apărea alte riscuri noi sau se poate modifica probabilitatea sau severitatea unor pierderi asociate unor alte riscuri existente deja. Aceste măsuri se pot aplica în faza de analiză a proiectelor de investiţii, când pe baza indicatorilor de evaluare a riscurilor asociate proiectelor se poate renunţa la proiectele respective. 4.3. Metodele de reducere a riscului Reducerea se poate referi atât la probabilitatea cât şi la severitatea sau gravitatea pierderii în diferite etape, conform Tabelului 1. Etapa Tehnica de reducere Scopul urmărit

-

resurse financiare.măsuri educaţionale. De asemenea se poate apela şi la experţi externi pentru probleme speciale. îngrădirea perimetrului de lucru Riscul de atac şi furt Geamuri armate la ghişeele cu numerar. dar se va evita lăsarea problemei riscului numai pe seama experţilor din afară. oamenii instruiţi şi motivaţi din organizaţie reprezintă cele mai efective mijloace cu care se poate obţine reducerea riscului şi a efectelor sale. televiziune cu circuit închis Riscul de responsabilitate Detectoare de obiecte metalice pe liniile de producere a alimentelor. suprimarea exploziei Riscul de accidentare Apărătoare pentru utilajele de lucru. Măsurile fizice se referă la instrumentele proiectate pentru prevenirea şi limitarea pierderilor. . Tabelul 2 Instrumente de prevenire sau limitare a pierderilor Riscul de incendiu sau explozie Detectoare de fum. Intervenţia oamenilor Pentru managerul de risc.măsuri fizice. stropitori. .sisteme active care operează permanent: detectoarele şi alarmele de toate tipurile .intervenţia umană.Înainte de apariţia pierderii Prevenire Reducerea probabilităţii riscului În timpul producerii Protecţie şi salvare Reducerea severităţii (Reducerea pierderilor) După producerea pierderii Program de acoperire a Reducerea severităţii pierderilor şi de relansare a (Reducerea pierderilor) afacerii Toate formele de reducere a riscului presupun: . haine de protecţie Riscul de nesiguranţă Alarme pentru detectarea intruşilor. . În tabelul 2 sunt prezentate câteva exemple. testare pe bază de ultrasunete Riscul de poluare Evacuarea gazelor poluante Instrumente de prevenire sau limitare a pierderilor pot fi clasificate în: Tip de risc . deoarece este important ca fiecare membru din interiorul organizaţiei să contribuie activ la managementul riscului. .măsuri organizaţionale.

. Măsurile educaţionale Resursa umană a unei organizaţii trebuie instruită în legătură cu măsurile de control al riscului.sisteme pasive care acţionează direct pentru limitarea pierderii: uşile pentru izolarea focului. De cele mai multe ori.ce să facă. . Cheltuielile pentru controlul pierderilor trebuie justificate. . ca orice alte cheltuieli prin prisma beneficiilor aşteptate.restricţii pentru fumat.controlul depozitării deşeurilor şi reziduurilor fluente. Situaţia financiară a unor organizaţii de cele mai multe ori nu permite instalarea tuturor aparatelor pentru reducerea riscului. Managementul şi angajaţii unei organizaţii trebuie să ştie: . deşi uneori sunt dificil de cuantificat. Analiza costurilor şi beneficiilor măsurilor de reducere a pierderilor se va referi atât la costurile şi beneficiile directe cât şi la cele indirecte.proceduri care minimizează riscul astfel încât procesul să se desfăşoare fără întreruperi.că el constituie o ameninţare asupra continuării activităţii organizaţiei. . Măsurile organizaţionale Măsurile fizice de reducere a riscului vor fi efective numai dacă se bazează pe metode organizaţionale care asigură desfăşurarea operaţiilor într-un mod care să conducă la minimizarea riscurilor.măsuri pentru controlul accesului în diferite zone de lucru. Tabelul 3 Costuri Beneficii .sisteme de asigurare a etichetării corecte a produselor. bugetul alocat pentru controlul pierderilor se limitează la metodele organizaţionale şi la programele de instruire a personalului. . Resursele financiare Măsurile de reducere a riscului costă bani şi ele ar trebui prevăzute în bugetul managementului riscului. Reducerea riscului trebuie să fie o parte a rutinei de lucru.că se poate face ceva pentru reducerea riscului. . Aceasta înseamnă atât respectarea reglementărilor legale privind de exemplu protejarea contra incendiilor a clădirilor şi proceselor de producţie cât şi proiectarea şi desfăşurarea operaţiilor astfel încât să se evite pierderile posibile. În Tabelul 3 sunt prezentate câteva elemente care pot apare într-o analiză cost . .beneficiu..că este datoria fiecăruia de a ajuta la reducerea riscului. stingătoarele automate. etc. . unde să meargă şi pe cine să anunţe în caz de urgentă. Metodele organizaţionale vor include: .că riscul există.

Transferul riscului propriu . motivul transferării ei poate fi: .organizaţia nu dispune de spaţiu corespunzător pentru desfăşurarea activităţii respective.Alegerea proiectului cu cel mai mare venit net actualizat.Directe Costul echipamentului de reducere a pierderilor Costul de îmbunătăţire a construcţiilor Costurile de întreţinere a echipamentelor Directe Economii prin eliminarea pierderilor Reducerea primelor de asigurare prin instalarea echipamentelor Economii viitoare privind primele de asigurare prin îmbunătăţirea Costul de îmbunătăţire a pazei şi experienţei supravegherii Costul educaţiei pierderilor.lipsa expertizei necesare pe care un specialist contractor o poate furniza. Metodele care pot fi folosite pentru compararea proiectelor ar putea fi următoarele: . Când activitatea este periculoasă prin ea însăşi.transferul consecinţelor financiare ale riscului 4.1. 4.4. . .activitatea poate să nu fie periculoasă.Alegerea proiectului cu cea mai mare rată a rentabilităţii = costul proiectului / venitul total. dar prezintă un risc inacceptabil în combinaţie cu alte activităţi ale organizaţiei. . De obicei pot exista mai multe alternative de obţinere a reducerii dorite şi va fi necesară alegerea uneia dintre acestea. . .transferul riscului propriu – zis . Transferul riscului Transferul riscului se poate realiza în două moduri: . întreţinere şi testare a evenimentele nedorite echipamentelor Costul pierderilor cauzate de proasta Îmbunătăţirea relaţiilor industriale funcţionare sau ne-funcţionarea Îmbunătăţirea relaţiilor publice echipamentului Prezentarea estimărilor privind reducerea riscului se va face în termeni comparabili cu alte proiecte care necesită fonduri.activitatea este periculoasă pentru organizaţie. sau . pentru prevenirea Indirecte Indirecte Îmbunătăţirea productivităţii prin Costul întreruperii activităţii în perioada eliminarea întreruperilor cauzate de de instalare.Alegerea proiectului cu cel mai scurt termen de recuperare a investiţiei.lipsa unor condiţii speciale de siguranţă necesare pentru desfăşurarea activităţii în cadrul organizaţiei.zis O anumită activitate poate fi transferată pe bază de contract altor unităţi deoarece: .4.

transferul riscului prin contract este în legătură cu responsabilitatea riscului. Finanţarea riscului După identificarea. Nu este necesară plata în avans cum este cazul riscului asigurat. .Banii rămân la dispoziţia organizaţiei până este necesară acoperirea pierderii.5. .Se plăteşte numai pierderea fără nici un fel de adaos. Transferul consecinţelor financiare ale riscului Cea mai utilizată metodă de transfer al riscului prin contract este contractul de asigurare. În afară de contractele de asigurare. sau prin clauzele de nevinovăţie sau de compensare. 4. de ex.Gravitate redusă.Foarte predictibile. să se utilizeze transferul consecinţelor financiare prin asigurare.2. prin care o parte este de acord să accepte consecinţele financiare ale unei responsabilităţi care altfel ar fi trebuit să fie suportate de altcineva. Evident.În cazul unei activităţi care nu este periculoasă. Avantajele metodei: . deoarece apar foarte frecvent. dacă pierderea este semnificativă este posibil să nu existe suficiente fonduri pentru acoperirea lor. Acest cost ar putea fi mai decât dacă activitatea ar fi fost realizată în cadrul firmei care face transferul. Există următoarele posibilităţi: să se plătească pierderile din bugetul curent fără să se fi făcut provizioane financiare speciale. măsurarea şi tratarea riscului prin cele mai adecvate metode. întrucât cealaltă firma dispune de expertiza sau condiţiile necesare realizării acelei activităţi. În situaţiile prezentate. dar costul riscului va fi egal cu valoarea contractului prin care s-a transferat activitatea. . să se constituie un fond pentru acoperirea costului pierderilor. 4. deoarece nu presupune nici un efort special sau aranjament administrativ. să se facă împrumuturi pentru acoperirea costului pierderilor. care caută să împiedice una din părţile contractului să facă plângere împotriva celeilalte. motivul transferării poate fi lipsa unor condiţii speciale pentru o anumită activitate. Dar această metodă nu se poate aplica pentru pierderi foarte restrânse. de cele mai multe ori va rămâne un risc rezidual care va fi suportat de organizaţie. în afara cazului în care riscul este eliminat complet.1. .Pierderea să se producă atunci când organizaţia are câştiguri semnificative. în cazul unei activităţi care necesită un mediu umed care nu este dorit pentru celelalte etape ale procesului. Transferul riscurilor de responsabilitate prin contract se face în mod normal prin clauzele de excludere. Plata pierderilor pe măsură ce ele apar Aceasta este cea simplă metodă de finanţare a riscului. 4.4. se face transferul riscului.5. care au următoarele caracteristici: .

spre deosebire de primele de asigurare nu sunt deductibile fiscal.Organizaţia poate decide care dintre pierderi să fie suportate din fondul creat.Sumele reţinute nu pot fi păstrate mai mulţi ani fără plata impozitului corespunzător.Se plăteşte numai pierderea fără nici un fel de adaos ca şi în cazul finanţării din bugetul curent. Dezavantaje . . . Un astfel de fond poate oferi posibilitatea de dispersare a costului pierderilor de-a lungul mai multor ani deoarece sumele care nu sunt utilizate imediat pot să fie reţinute pentru acoperirea pierderilor viitoare. Această flexibilitate nu este posibilă atunci când se face finanţarea pierderilor prin asigurare. Dezavantajele metodei . astfel că nu există stimulentul de a reduce pierderile mai jos de nivelul inclus în buget. 4. .Fondurile sunt la dispoziţia organizaţiei şi pot fi folosite pentru investiţii pe termen scurt până la data când se va face plata.prin rate regulate ca nişte prime interne de asigurare contra riscurilor. .Se acordă rar credite pentru bugetele necheltuite.Reţinerile interne. . astfel că informaţiile care ar putea indica o modificare în natura sau mărimea riscului nu vor putea fi la dispoziţia managerului de risc. .5. Avantaje .Mărimea ratelor poate fi variată în funcţie de situaţia firmei. . deoarece fără o anumită centralizare sau sprijin auxiliar între unităţile organizaţiei suportul riscului poate fi redus la cel mai mic buget. . . Se pot aloca sume mai mari când situaţia firmei este favorabilă şi sume mai mici în situaţii nefavorabile. Prin aceasta se reduce şi mai mult mărimea pierderii care poate fi finanţată în acest mod. .Această metodă tinde să presupună că fiecare centru de profit îşi va acoperi propriile pierderi din bugetul său. Fonduri constituite special pentru acoperirea pagubelor Pierderile mai serioase pot fi finanţate prin constituirea unui fond special: .Există un anumit stimulent pentru limitarea pierderilor deoarece costul lor este inclus în buget.printr-o metodă de tip combinat.Este dificil de stabilit un sistem de raportare a pierderilor finanţate în acest mod.Pot exista alternative generatoare de profit pentru fondurilor reţinute în scopul acoperirii pierderilor viitoare.Fondurile trebuie să fie disponibile în orice moment pentru plata pierderilor astfel că nu pot fi investite pentru a obţine profit maxim. .. iar nivelurile anormale ale pierderilor vor fi evidenţiate la fel ca orice variaţie a bugetului.2.prin punerea la o parte a unei sume suficient de mari.

Gradul de aversiune depinde atât de decident cât şi de obiectivele organizaţiei. • • - . pierderea însăşi ar putea distruge active semnificative astfel că organizaţia va obţine cu greu creditul necesar. Dezavantaje – Nu se poate controla momentul apariţiei pierderii şi prin urmare nu se cunosc în prealabil condiţiile de creditare. Nu se întreprinde nici o acţiune până când nu apare pierderea şi până nu se stabileşte necesarul de împrumutat pentru acoperirea pagubei. Factorii care pot influenţa decizia de reţinere sau asumare a riscului • Gradul de aversiune faţă de risc al organizaţiei. În plus. Avantaje . Oprirea acţiunilor de protejare contra pierderilor în scopul economisirii pentru crearea fondului nu este recomandată. În general vor fi reţinute pierderile reduse în comparaţie cu situaţia financiară a organizaţiei şi foarte predictibile.3. Dobânda creditelor necesare pentru acoperirea pierderilor Sistemul de impozitare asupra sumelor reţinute pentru acoperirea riscurilor etc. Împrumuturi după realizarea pierderii Această metodă se utilizează atunci când sunt necesare fonduri pentru acoperirea pierderilor sau pentru acoperirea fondurilor create special. 4. Stimulentele externe sau lipsa stimulentelor: Cerinţele de asigurare pot face anumite riscuri imposibil de reţinut.Este o metodă foarte flexibilă. 4. Companiile mari şi cu situaţie financiară bună vor fi capabile să reţină mai multe proiecte riscante decât o companie care se află în situaţie dificilă Natura şi mărimea riscului.5.6.- Pentru constituirea iniţială a fondului sunt necesare sume mari pentru a acoperi primele pierderi. atunci când ele nu sunt suficiente. Dacă dobânda impusă este prea mare sau termenul de rambursare prea scurt ar putea fi imposibilă obţinerea împrumutului. Organizaţiile familiale cu obiective pe termen lung au aversiune mare faţă de risc. (nu se lucrează cu valori estimate).

CAPITOLUL V TRATAREA RISCURILOR PURE ŞI SPECULATIVE 5. Se ştie că. numeroase pagube pot decurge dintr-o subinformare a vânzătorului. a tehnologiilor de fabricaţie a produselor în serie este sursa esenţială a acestui tip de risc. Identificarea riscului • Dezvoltarea riscului.controlul său prin prevenire şi protecţie . 1. în fabricarea şi distribuirea produselor. Consecinţa. în . De aceea.identificarea riscului . este că returnarea devine practic iluzorie. infiintarea unei societati captive de asigurare). asigurare. O dată cu internaţionalizarea crescândă a schimburilor. A administra riscul de raspundere civilă este deci o necesitate pentru întreprindere lucru care presupune parcurgerea etapelor deja amintite: . Preocupările cu prioritate de a realiza cât mai mult şi cât mai profitabil au generat o lipsă de atenţie faţă de controlul produsului şi mai ales faţă de obligativitatea informării consumatorului. In realitate. riscul pur este un eveniment “accidental”. devine o adevărată sursă de risc demersul de a-şi comercializa produsele în ţări cu “risc mare”. în cazul unui viciu de fabricaţie. tratamentul acestui risc a fost transferat unor institutii specializate cum ar fi cele de asigurari sau de siguranta sociala. ceea ce are impact imediat asupra dezvoltării riscului. A apărut o ruptură între funcţia de producţie şi cea de desfacere. In acelaşi timp. brusc si neprevazut a carui realizare este independenta de vointa umana. Producţia de masă a determinat. mai ales la nivelul instrucţiunilor pe care trebuie să le ofere clientelei. de asemenea. Mai mult. o modificare a strategiilor de distribuţie. fabricantul îndepărtându-se de consumator.conservarea sa de întreprindere şi transferul asupra altuia.1 Tratarea riscurilor pure In general. Principalale riscuri pure care cresc gradul de vulnerabilitate a intreprinderii sunt riscul de responsabilitate civila pentru produsele vandute si mai ales pentru pagubele virtuale ale viciilor ascunse sau datorate greselilor in conceptia fabricarii si vanzarii produselor respectiv riscul de incendiu. Aceasta presupune parcurgerea unei metodologii care va cuprinde fazele de identificare. pe un plan general. Rezulta ca intreprinderile trebuie sa se angreneze in managementul riscului pur si sa adopte fata de acesta o atitudine activa. pe măsură ce produsele devin tot mai sofisticate. provine nu doar din evoluţia dreptului responsabilităţii civile dar şi din modificările intervenite în ultimele decenii. nu nesansa este cauza principala a producerii lor ci neatentia umana sau o alegere gresita a strategiei. adesea în ţări unde mâna de lucru costă puţin (aproape 60% din bunurile propuse de întreprinderile de vânzare prin corespondenţă provin din Asia de Sud-Est). produsul este din ce în ce mai mult fabricat în străinătate. cum ar fi Statele Unite sau Canada mai ales atunci când nu îşi iau precauţii deosebite la nivelul prevenirii sau transferului riscului. conservarea sau transferul asupra altui agent economic (autoasigurare. evaluare si control (preventiv sau de protectie). • Originile structurale ale riscului Modificarea proceselor de industrializare.măsurarea riscului .

legislaţia obligă vânzătorii să cunoască toate detaliile produselor vândute presupunându-se astfel că aceştia cunosc viciile ascunse ale produselor. Mai mult. două obligaţii esenţiale: . în SUA. adică fabricantul dar şi persoanele care se prezintă ca atare .aceste ţări. iar aceştia nu au mai acceptat lipsa ca defect al producţiei. Acest criteriu subiectiv va fi sursă de litigii care nu vor putea fi împărţite decât de tribunal . Prin urmare. Pentru vânzători şi fabricanţi. un vânzător care prin publicitate lăudase un cuţit ca fiind “sigur”. Acest contract naşte. protecţia cumpărătorului este tradiţional utilizată prin obligaţiile conţinute în contractul de vânzare. Recent. vânzătorul va trebui să răspundă de nepotrivirea produsului cu nevoile cumpărătorului. fiecare stat îşi construieşte propriile reglementări.o obligaţie de garanţie din cauza defectelor ascunse ale produsului făcând improprie folosirea acestuia • Munca jurisprudenţei Legislaţia de protecţie a consumatorilor a început să pună în seama “vânzătorilor profesionişti” obligaţia de informare a consumatorilor asupra pericolelor inerente cauzate de utilizarea produsului. mai ales în domeniile înaltei tehnicităţi.o obligaţie de livrare a produsului şi de conformitate a acestuia cu comanda . tendinţele sunt următoarele: .responsabilitatea sa este canalizată asupra “producătorului”. în măsura în care cumpărătorul va aduce dovada viciului ascuns. În multe ţări.ea descarcă victima de proba anteriorităţii viciului în raport cu vânzarea. utilizarea publicităţii cu scopuri prea avantajoase antrenează constrângeri de rezultat pentru vânzător.clauzele limitative de responsabilitate sunt interzise • Evoluţia reglementărilor în Statele Unite şi în Canada În aceste ţări. O lipsă / un defect reprezintă nu doar viciul produsului dar şi faptul că acesta “nu oferă siguranţa la care ne putem aştepta legitim” (adică non-respectul obligaţiei de informaţie). un ansamblu de dispoziţii legale şi juridice organizează protecţia consumatorului. Modificările dreptului comunitar Începând cu anul 1988 legislaţiile naţionale ale ţărilor comunitare trebuiau să includă o directivă privind o grevare a regulilor de responsabilitate care erau până atunci în vigoare în Europa: Principiile sale de bază sunt următoarele: . apariţia consumului ca o contraputere pentru puterea industrială a fost şi el un factor de risc pentru producător şi chiar pentru vânzător. Acest lucru este de acum presupus. În sfârşit. a fost făcut responsabil de pagubă corporală suferită de o persoană care îl utilizase neîndemânatic. Aşadar. această prezumpţie de cunoaştere a viciului împiedică profesionistul să se exonereze de responsabilitate. . De asemenea.responsabilitatea va fi angajată în caz de “lipsă”. în cadrul “garanţiei viciilor ascunse” un vânzător profesionist va fi automat considerat responsabil de pagubele cauzate de produsul vândut. b) Modificările reglementării La nivelul dreptului. Creşterea riscului şi a gravităţii sale la nivelul utilizatorilor de produse a făcut să se nască o nevoie de siguranţă. pentru vânzător.

adică o responsabilitate fără greşeală bazată pe caracterul defectuos al produsului care îl face “iraţional de periculos” pentru utilizator. Controlul riscului prin prevenire şi protecţie Riscul responsabilităţii produselor este la limita riscului pur şi a celui speculativ. În sistemul american aprecierea defectului este foarte mare şi poate merge până la insuficienţa instrucţiunilor de folosire sau de atenţionare contra pericolelor de utilizare. există “pagubele punitive” care sunt în realitate pedepse particulare acordate de juriu şi care se cumulează cu pagubele şi interesele compensatorii. alergând. în Tenerife. pentru societăţile exportatoare. ansamblul consecinţelor atât corporale cât şi materiale care pot fi cauzate terţilor. 2. 3. Realizarea riscului va avea consecinţe grave pentru întreprindere. trebuie să ţinem seama. Consecinţele acestei dificultăţi de a evalua riscul responsabilităţii reprezintă un factor de creştere a vulnerabilităţii întreprinderii şi impune măsuri pentru a-l controla şi ai diminua efectele. Exemplul cel mai des citat este acela al fabricantului de tren de aterizare al avioanelor care trebuie să implice. Măsurarea riscului A măsura riscul înseamnă a cuantifica valoarea pagubelor ce pot fi antrenate de realizarea acestuia. a costat vreo 600 milioane franci. de . El poate folosi statistici cunoscute în întreprinderea sa de-a lungul ultimilor ani. În domeniul aeronauticii. existenţa unei “responsabilităţi stricte”. fabricant de insecticide industriale. între două Boeing-uri 747: acest dosar. cu produsul. Gestionarul riscului trebuie atunci să încerce să evalueze calamitatea maxim posibilă. de tendinţele jurisdicţiilor străine.000 dolari pagube şi interese pentru rana la corneea unui ochi survenită unui băiat de 6 ani care. care a fost făcut responsabil pentru pierderea unui taur reproducător din cauza unui agricultor care l-a dat cu insecticid ca să alunge muştele. Altă dificultate: importanţa riscului este proporţională cu numărul de produse viciate. Dificultatea esenţială constă în faptul că. un fabricant de ochelari a fost obligat să plătească 350. Trebuie să amintim faptul că. costul riscului poate fi foarte grav după cum a arătat coliziunea. O astfel de operaţiune este şi mai dificilă în cazul riscului responsabilităţii civile când valoarea reparaţiilor poate atinge dimensiuni neaşteptate.- - existenţa unei responsabilităţi pentru greşeala care sancţionează non-respectul obligaţiei lor de diligenţă existenţa unei responsabilităţi pentru non-respectul unei garanţii contractuale: pentru tribunale. vânzătorul livrează implicit. în urma unui eventual risc al produsului. Deciziile sunt date de un “juriu” compus din cetăţeni sensibili faţă de argumentele psihologice şi juridice ale avocaţilor. deoarece el se datorează unui eşec al comportamentului uman (greşeală de concepţie. în anumite state din SUA. Este exemplul Vapona. o garanţie de calitate şi de fiabilitate. se lovise de un grilaj. Pentru această evaluare. În Statele Unite şi în Canada suma pagubelor şi a intereselor puse în seama responsabililor este de 20 ori mai mare decât în Franţa – spre exemplu. Recent. costul riscului nu are nici o legătură cu valoarea produsului vândut sau mărimea întreprinderii. Fabricantul indicase că lentilele erau “foarte rezistente la şocuri”. în 1977. Fabricantul a fost făcut responsabil pentru că nu a interzis această utilizare a produsului.

şi de material medical. instrucţiunile trebuie să fie scrise în limba ţării destinatare.formarea personalului: formarea şi sensibilizarea tuturor membrilor întreprinderii este necesară pentru un mai bun diagnostic al riscurilor. dar şi asupra materiilor prime sau pieselor cumpărate din exterior sau a căror realizare ar fi fost subcontractată. În această privinţă. trebuie analizată cu rigoare conformitatea produsului cu normele în vigoare. trebuie păstrate toate pieseleprobă pentru a organiza apărarea întreprinderii în faţa reclamaţiilor clienţilor. Ca exemplu. Managerul de risc va trebui în primul rând să constituie o comisie sau “un cerc” care să reunească persoanele ce intervin de la conceperea produsului până la comercializarea sa. durabilitatea. compatibilitatea cu alte produse. Este indispensabil să redactezi bine modul de întrebuinţare al produsului dându-i cumpărătorului maximul de indicaţii asupra utilizării produsului şi asupra măsurilor de securitate ce trebuie observate. Punerea în aplicare a strategiei “calitate” va avea nevoie apoi de crearea şi aplicarea unui ansamblu de proceduri descrise în manual. de etichetaj). vom descrie strategia gestiunii calităţii implementată de societatea Sofamar din Berck-sur-Mer. filosofia cercurilor de calitate care se înscriu într-o strategie de progres şi de performanţă socio-economică poate participa la un mai bun management al riscului.conservarea pieselor: când riscul se realizează. unde este recomandat să redactăm şi să controlăm toate documentele tehnice şi comerciale la un jurist. . . Dacă produsele trebuie exportate.fabricare. fiabilitatea sa. Acestea vor prevedea acţiuni corective şi preventive. . Ea trebuie să se situeze la toate nivelele întreprinderii şi nu doar la stadiul de producţie. . .fabricarea cu aplicarea diferitelor controale tehnice: aceste controale trebuie să se exerseze nu doar asupra produsului. .elaborarea instrucţiunilor de folosire: jurisprudenţa pune în seama profesioniştilor obligaţia de informare.comercializarea: este vorba de a sensibiliza serviciile comerciale în sensul prevenirii şi a împiedicării unei publicităţi prea avantajoase a produselor care să angajeze întreprinderea la nişte obligaţii suplimentare. . siguranţa. esenţiale pentru chirurgia vertebrală.conceperea produsului: pentru a evita pagubele în serie. Această comisie va fi nodul principal al oricărei decizii cu privire la prevenire. Pentru a-i limita efectele va trebui să se acţioneze asupra diferitelor faze ale fabricării şi comercializării produselor. Gestiunea calităţii trebuie să mobilizeze toate forţele întreprinderii făcând în aşa fel ca fiecare participant să-şi aibă partea de iniţiativă. Sofamar este specializată în fabricarea de implanturi chirurgicale. Această strategie indispensabilă pentru reducerea riscului.condiţionarea: o lipsă de precauţiuni la ambalare sau la expediere poate face un produs defect. se impune şi pentru IMM şi pentru marile întreprinderi. uşurinţa utilizării. Aceste prescripţii trebuie să fie respectate cu mare atenţie de orice exportator în Statele Unite sau Canada. Prevenirea se va exersa în diferitele sectoare ale întreprinderii şi mai ales: .

responsabilitate şi autoritate în materie de calitate: responsabilitatea fiecărui serviciu de calitatea producţiei sale. Receptie materie prima Control Stocaj de materie prima Ordin de fabricare Uzinaj Control Polizare mecanică Proces control Polizare electrolitică Gravură Control Ambalaj Stocare de produs finit Expedieri .Vom descrie în linii mari strategia întreprinderii. . pentru a ajunge la cel mai bun nivel de calitate şi fiabilitate. El dă dispoziţiile. Procesul de fabricaţie este descris în figura 5. ştiind că există proceduri specifice pentru exporturi în Statele Unite şi Canada care provin din restricţiile impuse de administraţia acestor ţări şi mai ales pentru acest sector de activitate. 1. în acord cu specificţiile tehnice.

5. cele descoperite de clienţi şi cele ce provin de le furnizori. controalele statistice sunt realizate în fiecare lot. . În toate cazurile. . un raport de analiză a cauzelor este emis şi informaţiile sunt tratate de serviciul calitate în relaţie cu serviciile implicate. polizare electrolitică.concepere şi definire: pe planul principiilor. un raport de control este stabilit şi trimis furnizorului pentru informaţie şi acţiune corectivă. . toate activităţile de cercetare şi dezvoltare fac obiectul documentelor de definire şi de prototipuri. În caz de non-conformitate. Fabricarea produselor este executată conform indicaţiilor conţinute într-un dosar tehnic realizat de biroul de metode. Scopul acestei operaţiuni este de a putea regăsi istoria produsului.urmărire şi identificare a produselor: produsele sunt marcate şi identificate. . De la receptarea produselor uzinate. condiţionare. . .control şi urmărire a produselor în fabricaţie: de la lansarea în fabricaţie a pieselor brute. gravură.Uzinajul produselor se efectuează urmând planuri de definire foarte stricte ale unei filiale sau ale unor subcontractanţi agreaţi de serviciul calitate. măsurarea calităţii.tratamentul non-conformităţilor: procedura priveşte non-conformităţile detectate în cursul fabricaţiei. .aprovizionarea ca materie primă şi produse uzinale Furnizorii sunt agreaţi de serviciul de control al calităţii care verifică calitatea materiei prime livrate.verificarea materialelor de măsură şi de încercare: această verificare se efectuează plecând de la normele stabilite de organisme de control agreate. o mare rapiditate în intervenţii se cere şefului serviciului de control: el trebuie să coopereze cu şefii de la aprovizionare. urmărirea încadrării în standardele de calitate şi menţinerea celor mai bune relaţii cu alte servicii.1 Etapele procesului de fabricaţie Misiunea “serviciului de control al calităţii” este să ajute conducerea să promoveze calitatea în întreprindere. producţie şi comercial şi să informeze sistematic directorul tehnic asupra evoluţiei calităţii produselor. În acest scop el îndeplineşte anumite sarcini: definirea calităţii. Marcajul este reluat pe o etichetă adăugată produsului cu desemnarea sa şi referinţa materialului utilizat.informarea şi formarea personalului: acţiuni de formare diverse sunt întreprinse în sânul întreprinderii pentru ca ansamblul personalului să primească o informaţie şi o sensibilizare despre importanţa calităţii. La nivelul organizării. . Acestea sunt supuse unor încercări interne şi externe ale întreprinderii. Acest document permite urmărirea tuturor fazelor de fabricare: polizaj mecanic. analizează certificatul de calitate eliberat de furnizori şi solicită o contra-analiză la un laborator extern.Figura nr. . un document de urmărire al fabricaţiei şi al controlului este stabilit.

Transferul riscului În faţa nesiguranţei de a măsura dinainte riscul de responsabilitate civilă al fabricaţiei produselor. această soluţie nu va putea fi eficientă decât dacă acela care contractează verifică solvabilitatea subcontractantului său. aplicarea condiţiilor generale în contracte între profesionişti au dat un loc foarte important garanţiei convenţionale. fie asupra obligaţiei de garanţie a viciilor ascunse. De fapt. fiind vorba de un risc aleatoriu. mai ales astăzi când standardizarea clauzelor. adică acela prin care o întreprindere încredinţează alteia executarea în seama ei şi sub responsabilitatea sa totul sau o parte din prestaţia pe care ea s-a angajat s-o realizeze. fie asupra obligaţiei de livrare. 4. poate părea interesant pentru întreprindere să realizeze anumite operaţiuni în exterior: cadrul juridic adaptat va fi astfel “contractul de subcontractare”. A organiza transferul acestui tip de risc este deci o necesitate. Vânzătorului îi este astfel posibil să transfere asupra cumpărătorului riscurile legate de o proastă utilizare a produsului vândut. Vânzătorul nu-şi execută obligaţia de livrare decât în măsura în care lucrul livrat este conform lucrului promis. Dar totuşi nu trebuie pierdut din vedere faptul că tribunalele pun în seama vânzătorilor profesionişti o obligaţie de informare care este cu atât mai importantă cu cât produsul e mai periculos sau de produs cu o tehnologie . în relaţia cumpărătorul principalul responsabil este contractantul. Este posibil pentru vânzător să aibă o anumită marjă de manoperăl putând astfel influenţa garanţia (precizând în ce constă produsul furnizat) şi deci modelând obligaţia de livrare. a) Transferul juridic al riscului Regulile relative dreptului la contract pot fi utilizate pentru a transfera riscul asupra altuia. diferitele documente de control şi de fabricare precum şi documentele comerciale şi administrative. cel ce contractează va trebui să transfere asupra subcotractantului obligaţiile care îi sunt impuse şi să ceară de la acesta o asigurare suficientă. • Subcontractarea - În faţa riscului prezentat de anumite activităţi. La nivelul managementului riscului. În aceste condiţii. Două tehnici sunt la dispoziţia întreprinderii: recurgerea la subcontractare şi regimurile convenţionale de garanţie. Pe de altă parte.clasare şi arhivare: sunt implicate forţele perimate din manualul de asigurare calitate. Întreprinderii i se oferă două mijloace: transferul juridic asupra altuia şi asigurarea. legislaţia ei fiscală nu admite deducerea provizioanelor constituite pentru a face faţă beneficiului impozabil. conservarea totală a riscului de întreprindere nu e deloc raţională. Aceasta din urmă se poate arăta foarte costisitoare de vreme ce realizarea riscului poate antrena dispariţia întreprinderii. Acest aranjament contractual poate avea impact. • Regimurile convenţionale de garanţie Utilizarea tehnicilor contractuale permit transferul riscurilor asupra subcontractantului său.

riscul responsabilităţii civile fiind la jumătatea drumului dintre riscul pur şi riscul de întreprindere. va fi transferul său asupra societăţii de asigurare.companiile de asigurări nu acoperă “pagubele nemateriale” decât dacă sunt consecutive unei pagube corporale sau materiale garantate. poate contribui la un bun management al riscului în întreprindere. Pe de altă parte. anumite companii de asigurări exclud pagubele ce provin din anumite vicii (de concepţie şi de preconizare). Există obiceiul de a prezenta contractul de asigurare ca un contract de adeziune.avansată. având o origine comună. Remarcile următoare sunt de luat în calcul: . Totuşi. anumite acţiuni nu vor putea face obiectul unei acoperiri. Mai mult. clauzele şi condiţiile contractului. adică consensualismul.faptul generator de pagube acoperite este viciul produsului ce apare după livrarea sa: contractul nu are deci ca obiect acoperirea unei nerespectări a obligaţiei sale de livrare. Deci. protecţia mutualităţii va antrena asiguratorii la anumite precauţii. Este deci important pentru aceasta de a găsi la asiguratorii săi un parteneriat gata să răspundă nevoii de siguranţă. Trebuie totuşi să formulăm ceea ce poate părea o evidenţă: primul caracter al contractului de asigurare este că el se supune principiului de bază al oricărui contract. cu prevenire. . prin intermediul managerului său de risc sau al consiliului exterior. b) Asigurarea riscurilor Survenirea pagubelor în serie. şi întrucât riscul asigurabil este un eveniment aleatoriu pe care voinţa nu trebuie să-l influenţeze. Gestiunea contractului de asigurare A administra riscul înseamnă a-şi administra contractul de asigurare. . Aceasta înseamnă că întreprinderea. vânzătorul trebuie să furnizeze indicaţii clare şi precise asupra condiţiilor şi pericolelor de utilizare ale produsului precum şi precauţiunile ce trebuie luate. Asiguratorul. prin tehnica de mutualizare a riscurilor. Unul dintre cele mai bune mijloace de tratare a riscului. După ce am definit obiectul şi natura garanţiilor livrate de asigurarea “responsabilităţii civile produse”(RC produse). vom evidenţia punctele sensibile pe care orice întreprindere trebuie să le aibă în vedere la negocierea şi gestiunea contractului său de asigurare de responsabilitate civilă. materiale şi nemateriale cauzate terţilor din cauza produselor livrate pe motivul anumitor vicii sau defecte care sunt enumerate în contract. poate negocia cu asiguratorul. Este adevărat că redactarea sa vine de la asigurator şi că majoritatea asiguraţilor nu au competenţe tehnice sau mijloacele pentru a-i discuta clauzele. • obiectul asigurării “RC produs” Contractul de asigurare “RC produs” are ca obiect acoperirea consecinţelor băneşti ale responsabilităţii civile generate de eventualele pagube corporale.garanţia nu priveşte decât pagubele cauzate de produs şi nu paguba suferită de produsul însuşi precum şi costul reparaţiei sale sau înlocuirii sale . partenerul său. poate reprezenta sume considerabile ce pot face ca întreprinderea să fie vulnerabilă.

• A adapta obiectul şi natura garanţiilor . costul primei de asigurare este de 10-20 de ori mai mare ca în Franţa – spre exemplu. în caz de viciu. ceea ce înseamnă. o garanţie a “pagubelor nemateriale” non-obligatorii legate de o indemnizare de pagube corporale sau materiale. compania de asigurări trebuie să poată propune ca opţiune. responsabilitatea putând fi angajată pe alte fundamente. să acopere exporturile în ţări cu “risc înalt”.Pentru riscul de responsabilitate civilă. . La fel. un prejudiciu financiar pe motivul reînsămânţării târzii (“pagubă nematerială” pentru asiguratori). ca Statele Unite şi Canada. contractul trebuie să . ca garanţia să se măsoare la lectura excluderilor limitativ enunţate. Trebuie totuşi să ţinem seama de poziţiile anumitor companii care nu pot. punctele următoare trebuie să facă obiectul unei atenţii deosebite.după nevoile sale. Problema trebuie să fie abordată prin tarifarea riscului şi nu printr-o excludere. din motive tehnice.întinderea în spaţiu: companiile de asigurări limitează în general întinderea teritorială a poliţelor de responsabilitate civilă a calamităţilor apărute într-o ţară. . În această optică întreprinderea trebuie să negocieze şî să evite un contract redactat după formule “tot în afară de”. Întreprinderea are nevoie de o acoperire completă în raport cu activităţile sale.pentru fabricanţii de produse ce trebuie integrate în alte produse. Contractul nu trebuie să facă referinţă la articole precise din Codul civil. În aceste ţări.întinderea în timp: este important ca un contract să acopere pagubele ce provin dintr-un eveniment anterior perioadei de valabilitate a contractului (garanţie zisă “reluare a trecutului”). în caz de reziliere. O calamitate având drept cauză un defect de germinare al seminţelor antrenează. pentru agricultori. el nu trebuie să fie prea restrictiv în ce priveşte natura viciilor acoperite. În acest cadru. Această clauză trebuie să fie adaptată după activităţile asiguratului. şi nu invers. respectând constrângerile tehnice ale companiilor de asigurări. Curtea de casare a dat dreptate refuzului asiguratorului de a acoperi această pagubă dat fiind că poliţa de asigurare nu acoperea decât “pagube nemateriale consecutive unei pagube materiale garantate” şi că asiguratul nu aducea dovada unei pagube materiale constituite printr-o atingere a pământului prin introducerea de produse ce nu au germinat. cheltuielile de depozitare şi redepozitare ale produsului.obiectul garanţiei trebuie să vizeze “responsabilitatea civilă a asiguratului”. este primordial să adaptezi contractul de asigurare la întreprindere. Curtea de casare a judecat afacerea următoare. o dată responsabilitatea civilă implicată. mai ales ale legilor străine. contractul nu trebuie să excludă. . • A adapta aria garanţiilor . pe 8 iulie 1986: o societate produce şi comercializează seminţe de înaltă cultură. dată fiind diversitatea acţiunilor şi a situaţiilor.

Managerul de risc va avea astfel de fixat partea riscului pe care o va putea reţine fără să dăuneze echilibrului financiar al întreprinderii. Economia astfel realizată permite întreprinderii “să cumpere” sume de garanţie pentru a se proteja mai bine. întreprinderea încercând să diminueze impactul costului rezultând din adunarea calamităţilor inferioare francizei. De fapt. Una dintre preocupările esenţiale ale managementului de risc va fi să evalueze suma maximă a pierderilor ce pot decurge dintr-o pagubă în serie şi să obţină acoperirea corespunzătoare de la asiguratori. va trebui studiată curba de dispersie a riscului întreprinderii. franciza va putea permite întreprinderii să aibă cele mai bune relaţii cu clientela sa autorizând serviciul său comercial să regleze direct micile calamităţi. A implica o conservare parţială a riscului prin franciză Franciza. Pentru a delimita sfera angajamentului lor. Franciza are ca efect secundar favorizarea prevenirii. Pentru a fixa acest prag. de vreme ce asiguratorul va interveni plecând de la pragul fixat. care este. oricare ar fi data de reclamaţie a terţilor şi reglajului pagubelor. .de an de asigurare: este vorba de o limită globală valabilă pentru repararea ansamblului de pagube survenite în cursul unei perioade de asigurare. Această plafonare este în general exprimată de calamitate şi de anul de asigurare: . în caz de calamitate. • A subscrie sume de garanţie suficiente Companiile de asigurări. nu livrează garanţie nelimitată pentru “RC produse”.poată să ia în seamă pagubele survenite în timpul perioadei de valabilitate a contractului dar a cărui reclamaţie din partea terţilor să parvină după această dată. O întreprindere este de fapt mai vulnerabilă cu sume mici de garanţie decât cu o franciză ridicată.de calamitate: pentru asiguratori. joacă un rol non-neglijabil în managementul riscului “responsabilitate civilă”. partea din risc ce rămâne în sarcina asiguratului. constituie una şi aceeaşi calamitate “toate consecinţele păguboase ale unui aceluiaşi fapt generator”. ţinând cont de imperativele reasigurării şi importanţei pagubelor esenţiale. În sfârşit. Primul său efect este de a diminua prima de asigurare. cu cât frecvenţa calamităţilor mici va fi mare . ele plafonează suma garanţiei.

fie terţilor.patrimoniul terţilor din cauza faptului că incendiul comunică cu bunurile lor şi pune în cauză responsabilitatea întreprinderii. Riscul de incendiu în întreprindere Acesta este unul dintre riscurile pure a cărui realizare poate fi cea mai gravă pentru întreprindere. este din nefericire mai vechi. Acest risc poate antrena pagube corporale fie persoanelor care lucrează în întreprindere. În raport cu aceste criterii de bază. a acestor calamităţi mici. El poate fi şi la originea unor pagube materiale care pot afecta: . E. Dezvoltările ce vor urma nu vor fi consacrate decât pagubelor ce afectează patrimoniul întreprinderii. Metodele managementului riscului vor fi de un mare ajutor pentru reducerea riscurilor în întreprindere. este necesar să trasăm în linii mari evoluţia riscului. L. Bird şi G.pentru întreprindere cu atât impactul francizei va fi mai mare pentru costul asigurării şi cu atât întreprinderea se va preocupa de reducerea. Germain. etapă indispensabilă punerii în aplicare a unei politici de reducere a riscului. în virtutea legislaţiei asupra accidentelor de muncă. “focul este o reacţie chimică cunoscută sub numele de combustie care este rezultatul oxidării rapide a unui material combustibil. Principalele criterii de identificare ale unui risc A cunoaşte elementele de bază ale unui incendiu contribuie la un mai bun control al acestuia. chiar catastrofale. tratamentul acestor pagube relevă tehnici diferite: pentru pagubele corporale cauzate terţilor şi transferul lor către siguranţa socială. excluzând pagubele ce afectează persoanele. Riscul de incendiu. ceea ce provoacă eliberarea de energie sub formă de . 2. În prealabil. pe care-l vom prezenta acum. . După definiţia lui F. întreprinderea va analiza riscurile sale proprii. pentru pagubele suferite de salariaţi. prin prevenire. prin prevenire şi protecţie şi riscurile sale de transfer. Identificarea riscului Importanţa riscului depinde de criterii obiective care convin a fi adaptate fiecărei întreprinderi pe motivul specificităţii sale. căci este adesea la originea unor pierderi importante. Deşi anumite aspecte ale managementului riscului sunt comune. dar poate beneficia de aceeaşi atitudine a analizei şi de o abordare metodică.patrimoniul întreprinderii prin distrugerea activelor mobiliare sau imobiliare şi deteriorarea situaţiei sale financiare din cauza întreruperii sau încetinirii activităţii. 1.

O clasificare a materialelor a fost realizată de puterile publice ţinând seama de reacţia lor şi de rezistenţa lor la foc. materii plastice. piatră. Aceşti autori au reprezentat aşadar focul sub forma unei piramide care oferă imaginea a patru componente ale incendiului: oxigenul. Rezistenţa la foc măsoară facultatea de a asigura o bună izolare a clădirii. activităţile cu risc mai ridicat). aceste elemente vor fi declarate stabile la foc. Acest criteriu este esenţial pentru siguranţa bunurilor întreprinderii: este necesar ca o clădire să reziste cât mai mult posibil la foc pentru a evita prăbuşirea şi distrugerea conţinutului său. Acesta din urmă. Lacour. căldura şi lanţul reacţiilor. dacă prezintă calităţi de rezistenţă mecanică. para-flăcări. A acţiona asupra unuia din aceste elemente antrenează stingerea focului. Managerul de risc va avea ca rol identificarea diferitelor activităţi exercitate în acelaşi loc cu scopul de a trage consecinţele la nivelul controlului riscului (izolând. combustibilul. Activitatea principală este direct influenţată de activităţile anexe cu frecvenţă de risc mai ridicată: de exemplu. mai mult. fie cantitative: • Folosirea riscului Activitatea industrială desfăşurată este elementul fundamental în abordarea riscului. După rezultatul încercărilor. tiglă . Realizarea riscului de incendiu este direct dependentă fie de criterii calitative. Este vorba de primul criteriu luat în calcul în elaborarea tarifului “incendiu” a riscurilor industriale. • Natura materialelor clădirilor de exploatare Natura materialelor de construcţii şi de acoperire a clădirilor va influenţa riscul. dacă. prevede 928 de rubrici. asiguratorii practică majorări de tarif mergând de la 10% la 70%. Ei disting astfel: . Cum subliniază J.materiale “uşoare”: lemn. naşterea unui incendiu ţine de inflamabilitatea materialelor de construcţii şi de acoperirea şi extinderea calamităţii este funcţia rezistenţei materialelor la foc. • Elementele ce agravează intern întreprinderea . pânze bitumate . în măsura în care ele nu sunt clasate în “dure”.căldură şi lumină”. prezenţa în acelaşi atelier a unei activităţi principale de muncă cu metale cu o activitate secundară de transformare a materialelor plastice sau prezenţa unui atelier de pictură. cărămidă. sunt etanşe la foc şi nu emit gaze inflamabile. de exemplu. Asiguratorii iau în calcul aceste criterii în tarifarea riscurilor de vreme ce materialele sunt clasate în trei categorii. Consultarea acestui tarif permite compararea gradului de risc al fiecărei activităţi. după criterii de inflamabilitate şi de rezistenţă la foc. fiecăreia fiindu-i afectat un procent de primă comercială. dacă sunt para-flăcări şi oferă anumite caracteristici de izolare termică. sau taie-foc. Reacţia la foc măsoară faptul că materialul alimentează mai mult sau mai puţin incendiul.materiale “semi-uşoare”: stratificatele-clădire După natura materialelor ce compun zidurile şi acoperirea clădirii. plecând de la observaţii statistice.materiale “dure”: beton.

se consideră că un incendiu important are 100% şanse să atingă cele două riscuri.când două clădiri sunt distanţate la mai puţin de 10 metri.acumularea de valori: experienţa a arătat că acumularea de valori (materiale sau mărfuri) în acelaşi loc este una dintre cauzele creşterii gravităţii riscului de incendiu.stocarea lichidelor inflamabile şi gaze combustibile: expresia “inflamabil” se raportează unei materii care emite vapori susceptibili de a lua foc în contactul cu o flacără sau punct cald. Cu cât temperatura este mai joasă. Statisticile arată că aproape 30% din calamităţi cunoscute provin din electricitate. să facem un inventar precis al acestor instalaţii şi al măsurilor de prevenire luate. o dată riscul măsurat. managerul de risc trebuie să se preocupe şi de mediu. Produsele inflamabile sunt clasate în raport cu “punctul lumină”. considerăm că orice stocare de mărfuri pe o înălţime mai mare de 6 metri conduce la o agravare a riscului. cu atât incendiul va avea şanse să fie grav. după distanţa şi natura riscului. pentru o bună identificare a riscului. experienţa arată că dincolo de 10 metri riscul de comunicare al incendiului este important. cu cât o clădire va avea etaje. Trebuie analizate punctele următoare: . . Va fi altfel doar în măsura în care etajele au ziduri de piatră sau cărămidă plină sau dale de beton armat.prezenţa etajelor: focul având tendinţa să se extindă într-un mod vertical. . din cauză că această acumulare alimentează focul. Este vorba de o operaţiune cu atât mai importantă pentru riscul de incendiu cu cât există teama de o calamitate globală. • Elementele agravante externe întreprinderii În analiza riscului de incendiu. Măsurarea riscului Protecţia patrimoniului întreprinderii cere o estimare precisă a pierderilor ce-o pot afecta. întreprinderea trebui să procedeze la evaluarea bunurilor expuse riscului. Expresia “combustibil” se raportează la o materie care are proprietatea de a arde. . . Aceste date diferite vor condiţiona politica de protecţie şi de prevenire a întreprinderii. .încălzirea localurilor: modul de încălzire poate constitui o agravare a riscului în măsura în care nu este pe apă caldă sau vapori.când două activităţi diferite sunt exersate în aceeaşi clădire sau în clădiri având teritorii comune.stocarea de mare înălţime: pentru acelaşi motiv. . În măsura în care clădirile vecine prezintă o probabilitate de risc superioară. cu atât materia este mai periculoasă. adică temperatura minimală la care trebuie dusă materia pentru ca vaporii emişi să ia foc în contact cu aerul şi cu o flacără. La început. 2. Este deci primordial.Modul în care este exersată activitatea în interiorul întreprinderii poate fi la originea unei creşteri a riscului. probabilitatea de comunicare a focului merge de la 20% la 40%. a) Evaluarea bunurilor . focul putând să se propage cu uşurinţă de la o clădire la alta. Studiul tarifului asiguratorilor face posibilă apariţia probabilităţilor următoare: .instalaţii electrice: electricitatea este utilizată nu doar pentru fabricare dar şi pentru producerea şi transformarea energiei.

managerul de risc trebuie să ia în considerare caracterul fluctuant al stocurilor şi să cunoască limitele de variaţie ale valorii acestora.cheltuielile suplimentare de exploatare care vor trebui să fie expuse pentru reluarea activităţilor.pagubele şi interesele ce pot fi puse în seama întreprinderii din cauza acţiunilor în responsabilitate exersate de persoanele ce au suferit pagube (vecini.cheltuielile de reconstruire ale modelelor. valoare de piaţă. Această estimare nu priveşte doar suma diferitelor bunuri ce se găsesc concentrate în acelaşi loc. În această evaluare. se pot ataşa unui aceluiaşi bun valori diferite: valoare de înlocuire. Trebuie preferată în schimb valoarea de înlocuire. dar valoarea de înlocuire va avea la bază “material cu randament identic”.Valoarea lucrurilor este un concept foarte relativ. se vor lua în calcul cheltuielile de fabricaţie realizate precum şi o parte din cheltuielile generale necesare fabricării. . • Mărfurile Materiile prime trebuie să fie evaluate la preţul de achiziţie. valoare de inventar sau valoare afectivă. locatari). desenelor. . . reconstrucţia clădirilor calamitate şi reconstruirea materialului de producţie cer o anumită întârziere în timpul căreia activitatea se va întrerupe sau se va reduce şi cifra de afaceri va scădea. . întreprinderea va trebui să continue să-şi asume sarcinile fixe. În timpul acestei perioade. trebuie procedat prin asimilare cu un material cu caracteristici echivalente. principiile de estimare sunt următoarele: • Clădirile Ţinând cont de obiectivul de înlocuire al clădirii distruse. • Materialul comercial şi industrial Evaluarea nu trebuie să ia ca bază costul de achiziţie. tipare. ceea ce va provoca o micşorare a beneficiilor şi un deficit de exploatare ce fac întreprinderea mai vulnerabilă.pierderile “comerciale” ce provin din scăderea cifrei de afaceri şi se traduce prin pierderi de piaţă şi de clientelă precum şi de imagine a mărcii întreprinderilor. trebuie ştiut faptul că obiectivul final trebuie să fie eventuala înlocuire a bunurilor distruse. Este vorba de următoarele pierderi: . Aceste pierderi nu sunt asigurabile . valoarea de piaţă care este o valoare fluctuantă ce depinde de ofertele eventualilor cumpărători nu este de un ajutor prea mare. Dacă un material identic nu poate fi găsit pe piaţă. . Pentru produsele finite sau cele în curs de fabricare. proprietari de clădiri. dar şi diferitele pierderi financiare ce pot fi generate de incendiu. precizând că punerea în evidenţă a diferitelor valori se efectuează plecând de la indicii publicaţi de organisme oficiale cum ar fi APSAIRD (indice “RI”) sau Federaţia Construcţiei. În materie de management al riscurilor. b) Estimarea pierderilor După evaluarea bunurilor. După natura bunurilor.“pierderile de exploatare”: în caz de incendiu. managerul de risc trebuie să fie în măsură de a exprima valoarea totală maximă posibilă a pierderilor ce pot fi antrenate de realizarea riscului. arhivelor generale sau informatice.

mături. Cum subliniază F. adică: . să stabilească proceduri. Paralel. ţevi şi alte mărunţişuri aflate aproape de panourile electrice . adică vizite periodice. . Prevenirea riscului în întreprindere trebuie să fie privită: . aceste materiale sunt clasate în funcţie de reacţia lor şi de rezistenţa lor la foc. a) Controlul preventiv Cum subliniază N. De fapt. 3. izolând de lanţul de fabricaţie anumite lucrări periculoase cum ar fi aplicarea culorii. Controlul riscului Conducerea întreprinderii. Bird şi G. un program eficient de control al riscului incendiu va trebui să acţioneze asupra acestor doi parametri. tratamentele preventive. pentr a controla riscul de incendiu. Va fi vorba de a evita stocarea mărfurilor prea importante sau pe o înălţime mare.Ansamblul acestor pierderi trebuie să facă obiectul unei estimări precise de vreme ce importanţa lor va condiţiona politica de prevenire şi de protecţie. de fapt. De fapt. de implicarea efectivă a conducerii la cel mai înalt nivel al său. frecvenţa şi gravitatea. Riscul descompunându-se în două elemente. să aprobe planul urgenţelor şi să participe activ la toate exerciţiile şi inspecţiile de prevenire a incendiilor. iar alegerea acestora influenţează direct probabilitatea realizării calamităţii. Aceşti autori. de a utiliza dispozitivele de siguranţă ce echipează maşinile. transformarea materialelor plastice sau lucrul mecanic al lemnului. izolând activităţile întreprinderii prin ziduri de separare care vor putea fi “taie-focul” în cazul unor activităţi cu mare frecvenţă de risc. va fi vorba de a respecta interdicţia de a fuma. de a urma informaţiile enumerate în “permis de foc”. E. Jacob. cum majoritatea calamităţilor provin din greşeli umane şi apar în atelierele de fabricaţie.a evita realizarea riscului prin punerea în acţiune a controlului preventiv . sub-plafoane. trebuie să fie stabilit un plan de inspecţie. Aceste inspecţii trebuie să fie formalizate prin fişe care să conţină toate articolele şi toate sectoarele de verificat.a reduce importanţa incendiului declarat prin punerea în acţiune a mijloacelor de protecţie. vor diminua frecvenţa riscurilor dar vor şi limita consecinţele lor dezagreabile. Eficacitatea programului depinde. Prevenirea trebuie să se exercite de asemenea în orice moment prin respectarea procedurilor ce trebuie să fie stabilite de conducerea întreprinderii printr-un plan de prevenire. trebuie să pună în practică o politică. enumeră un mic inventar al lucrurilor ce trebuie inspectate: . de a verifica şi întreţine regulat instalaţiile electrice şi mijloacele de protecţie. de vreme ce e practic imposibil să elimini total riscurile. L. tavane false). . Germain “fiecare supraveghere ar trebui să cuprindă ce să privească şi ce să caute”.la nivelul organizării producţiei. care consideră că supraveghetorul e o persoană strategică în prevenirea incendiilor.la nivelul alegerii materialelor de construcţie. a unei acoperiri şi a unei amenajări interioare (plafoane.la nivelul conceperii clădirilor.

a hidrocarburilor halogenate. a anhidridei carbonice lichefiate.ventilaţia inadecvată în sectoare unde există activităţi de vopsire.ieşiri de urgenţă sau altă cale de evacuare nou indicată sau blocată . de flacără sau gaz de combustie. va trebui sfătuită întreprinderea în folosirea apei.conţinătorii de vopsea sau solvenţi lăsaţi fără capac aproape de o sursă de căldură . de fum.lichide inflamabile neidentificate sau în recipiente nepotrivite b) Protecţia Rolul protecţiei este de a limita amploarea incendiului odată acesta survenit. Printre mijloacele de protecţie. - .extinctoare mobile inaccesibile din cauza unei adunări de materiale .racorduri ce permit branşarea accidentală a uneltelor pneumatice la o canalizare de combustibili sau de oxigen . • Extinctoare automate Statistici recente au putut arăta eficacitatea acestui tip de mijloc de protecţie: în 60% din cazuri incendiul e stins prin acţiunea lor. folosite în localuri unde apa e interzisă. întrerupătorul sau comutatorul acolo unde se poate aduna praful ce poate lua foc . curăţare cu solvent sau alte operaţii ce produc gaze sau vapori inflamabili .extinctoare plasate în locuri cu vizibilitate dificilă .materiale combustibile înmagazinate aproape de o flacără sau un loc unde se produc scântei (sudare. “focuri grase” (solide sau lichide inflamabile de folosire curentă) şi “focuri de gaze” (metan. gaze sau elemente extreme de combustibili care sunt depozitate sau utilizate . lemne) care pot fi inflamate sau să alimenteze un foc . După caz. a prafului. Este vorba astfel despre extinctoare automate cu gaz carbonic (CO2) sau cu halogen. ţesături). butan). spumei. Este vorba de extinctoarele automate sau “sprinklers” (stropitori) care sunt folosite în clădirile ce se ocupă de materiale periculoase sau care stochează mărfuri inflamabile. propan. cutii. Robinete de incendiu armate Reprezintă o instalaţie de apă sub presiune care alimentează furtunul de incendiu gata de a fi folosit. Detectoare automate Sunt destinate să declanşeze o alarmă în caz de incendiu şi astfel serviciul de siguranţă al întreprinderii să intervină rapid. vapori. distingem: • extinctoare mobile Trebuie să fie potrivite tipului de foc.canalizarea combustibililor sau gazelor neidentificate . oxităiere) . hârtie.adunare de mărunţişuri combustibile (hârtii. Aceste materiale sunt diverse: detectoare de temperatură.iluminarea. Distingem “focuri uscate” (lemn.absenţa semnalizării “Fumatul interzis” în locurile unde există lichide inflamabile. Este vorba de a reduce nu doar pierderile materiale ci şi pe cele financiare elaborând un plan de supravieţuire.

contractul de asigurare va trebui să indice: “asiguratorii recunosc că au luat la cunoştinţă materialitatea riscului”. Prevenirea şi protecţia vor avea drept consecinţă directă reducerea riscului. În ceea ce priveşte “mărfurile”. de exploatare. Mai mult. Managerul de risc va putea hotărî astfel dacă e cazul să transfere riscul în altă parte. în măsura în care valoarea lor evoluează diferit în an. este vorba de prevederea unei formule de asigurare cu primă variabilă: întreprinderea fixează la începutul anului de asigurare procentul maxim de stocuri pe care ea crede că îl va atinge în anumite perioade. Este totuşi indispensabilă declararea ulterioară către asigurator a eventualelor retrageri sau achiziţii de bunuri şi reactualizarea periodică a expertizei. Interesul acestei expertize. asiguratorii pot să reducă indemnizaţia asiguratului în raportul: capital declarat / capital real. cheltuieli suplimentare de exploatare). În ceea ce priveşte subscrierea de întreprindere a unui contract de risc direct şi a unui contract de pierderi din exploatare. dar obiectul lor este limitat la raporturile între proprietar şi locatar şi nu priveşte decât acţiunile în responsabilitate. De fapt. Programul de protecţie trebuie să ţină seama şi de consecinţele financiare pe care o oprire de activitate o poate cauza (pierdere de clientelă. este bine să aducem precizările următoare: a) Asigurarea “riscului direct” . Dat fiind că riscul face în general obiectul unei vizite de inspecţie de către asigurator. . este de a cunoaşte cu precizie valoarea bunurilor sale.la nivelul valorilor de asigurare Este foarte important pentru întreprindere să-şi asigure bunurile la justa lor valoare şi astfel de a verifica dacă bunurile acoperite corespund realităţii. Exerciţii de foc regulate trebuie să fie organizate pentru a trata rapid o urgenţă. La sfârşitul anului. valorile declarate asiguratorului reprezintă indemnizaţia maximă pe care întreprinderea o va putea primi după calamitate. Este vorba despre regula proporţională a capitalurilor. Trebuie ştiut că este posibil pentru întreprindere să-şi facă o expertiză a bunurilor printr-un cabinet de expertiză. Transferul riscului În materie de risc de incendiu. în caz de insuficienţă a capitalului după calamitate. Piaţa asigurării de incendiu este capabilă să răspundă aşteptărilor industriaşilor. . incluzând şi noii salariaţi. pe lângă reducerea cu 10% a primelor acordate de asiguratori şi abrogarea regulii proporţionale a capitalelor vizate mai sus. punerea în aplicare imediat a procedurilor de înlocuire. soluţia de transfer esenţială este asigurarea. Întreprinderile ce nu-şi pot permite o întrerupere a activităţii lor trebuie să conceapă un “plan de supravieţuire” care va avea ca obiect. 4. asiguratorul va percepe prima corespunzător valorii medii lunare declarate. Găsim un transfer contractual cu clauze de renunţare la recurs.Aceste mijloace de protecţie nu pot fi eficace decât atunci când întreprinderea prevede o formaţie pentru lupta contra focului pentru personal. în cazul realizării unui “risc direct”.la nivelul declarării riscului Aparţine întreprinderii să declare exact toate elementele care pot influenţa riscul.

În caz de declarare greşită a materialităţii riscului. asiguratorii pot aplica o regulă proporţională de primă având ca obiect reducerea indemnizaţiei datorate în caz de calamitate. . • Evaluarea capitalului de garantat Capitalul de garantat. trebuie să fie determinată plecând de la rezultat. • Costul asigurării Subscrierea unui astfel de contract aduce remarcile următoare: . Trebuie să corespundă de suma cheltuielilor fixe şi din beneficiul real de exploatare. în Franţa s-a stabilit un tarif de referinţă. studiu. a cărui elaborare are ca bază statisticile comune ale companiilor de asigurări membre. . Pentru a fixa cu precizie această perioadă. furtuni. ţinând seama de previziunile de evoluţie ale exerciţiului următor. Asiguratorul va lua în seamă sarcinile fixate după importanţa reducerii cifrei de afaceri precum şi pierderea beneficiului real al exploatării.durata întârzierii în urma unui “incendiu” .întârzierea reconstrucţiei clădirii (formalităţi administrative.la nivelul garanţiilor acordate Contractele eliberate de piaţă sunt clasice: APSAIRD a redactat în atenţia companiilor membre o poliţă tip care este adaptată fiecărui caz deosebit. Este vorba astfel de un tarif tehnic ce permite determinarea procentului de asigurare mediu plecând de la “procentul de primă pură”. precum şi de măsurile de prevenire şi de protecţie luate de întreprindere. Obiectul contractului “pierderi de exploatare” este de a garanta plata unei indemnizaţii care corespunde pierderii de exploatare rezultând: . accidente de ordin electric. comandă.din angajarea cheltuielilor suplimentare de exploatare expuse pentru repunerea în activitate a întreprinderii • definirea perioadei de indemnizaţie Este vorba despre o perioadă în timpul căreia rezultatele întreprinderii vor fi afectate de calamitate şi care formează limita angajamentelor asiguratorului. muncă) . Va aparţine prin urmare asiguratului să declare orice agravare a riscului.perioada de reconstituire a materialului . “tarif roşu”. fulger. uragane). Întreruperea sau încetinirea activităţii va provoca o scădere a cifrei de afaceri. Această poliţă de referinţă prevede garanţia de bază “incendiu” şi garanţii complementare diverse (explozie. trebuie să ţinem seama de elementele temporale următoare: . numit “marja brută” de asiguratori. reconstituirea bunurilor întreprinderii are o anumită întârziere. Dat fiind că cheltuielile fixate vor fi menţinute.timpul de recuperare al clientelei. b) Asigurarea “pierderi de exploatare” În caz de incendiu.la nivelul costului de asigurare Pentru riscurile industriale. întreprinderea va suferi pierderi importante ce pot duce la dispariţia sa.din scăderea cifrei de afaceri. Acest tarif ţine seama de elementele de identificare ale riscului indicat precedent. . în proporţie cu primă plătită de prima pe care întreprinderea ar fi trebuit s-o plătească.

A.Aceleaşi remarci ca şi pentru “riscul direct” pot fi făcute. Trebuie să indicăm că acest instrument se adresează mai ales marilor societăţi. în 1978. 3000. Numărul lor în lume a evoluat la peste. măsurarea şi controlul riscurilor. 3. Putem astfel da o definiţie globală a captivului şi o vom propune pe cea a lui Jean Paul Louisot: “o subcontractareaă sofisticată care permite organizarea politicii de retenţie regrupând ansamblul filialelor pentru a transfera apoi global excedentele pe care grupul nu le poate păstra”. crearea lor răspunde adesea unei griji de a beneficia de avantaje fiscale. captivul va avea acces la piaţa mondială a reasigurării şi va putea retroceda parte din riscurile pe care nu vrea să şi le asume. Riscul de incendiu este un exemplu al aplicării generale a procesului de management al riscului industrial. indemnizaţia calamităţii. Pe de altă parte. Benson a citat nouă condiţii esenţiale prealabile creării unui captiv: a) o identificare a riscurilor şi a tehnicilor de evaluare foarte extinse . 2. 1. filială a unui grup. Acoperirea acestor riscuri face apel la tehnicile obişnuite în materie. dacă riscurile asumate depăşesc capacităţile sale financiare. în cazul realizării acestora. Captivul utilizează astfel fie tehnica asigurării (“captiv de asigurări”) fie tehnica reasigurării (“captiv de reasigurări”). Obiectul captivului de reasigurări va fi de a lua asupra sa calamităţile în general superioare unei anumite sume fixate înainte (reasigurare în “excedent de calamitate” sau “exces de pierdere”). captivul ia asupra sa riscurile şi varsă. care este “asigurarea asigurării” şi va putea transfera parte din riscurile pe care nu le poate suporta. vom indica condiţiile prealabile constituirii sale şi motivaţiile care conduc spre crearea unui captiv. Crearea sa trebuie deci să se integreze într-o politică de management a riscului. Condiţiile prealabile creării unui captiv Captivul e un instrument de tratare al riscului pur. al cărui obiect este să finanţeze riscurile prealabil transferate de societatea sa mamă sau alte filiale ale acesteia. În acest ultim caz. Captivii de asigurări şi de reasigurări vor putea fi “domestice” sau “în larg”. În primul caz. mai ales prin transfer exterior. captivul va lua statutul unei societăţi de reasigurări. Totuşi. În al doilea caz. după importanţa riscurilor asigurate. Caracteristicile societăţilor captive de asigurare Putem defini captivul ca o întreprindere. După Jean Paul Louisot. Companiile captive de asigurări Crearea unui captiv se integrează în managementul riscurilor pure. Ele vor fi “domestice” când sediul lor social va fi situat în aceeaşi ţară ca şi acela al societăţii-mamă şi “în larg” în caz contrar. Într-o conferinţă din Londra. Captivul de asigurări va avea acces la piaţa reasigurării. întreprinderea poate dori “internalizarea” acoperirii acestor riscuri prin recursul la societăţile captive de asigurări. După ce am dat caracteristicile captivului. Înainte de a lua decizia de a crea un captiv conducerea grupului de consultanţă a trebuit în prealabil să aplice metodologia de management a riscurilor. captivul trebuie să ia statutul unei societăţi de asigurări şi să se plieze reglementărilor naţionale: în schimbul unei prime. captivul este “un pion pe tabla de şah a finanţării riscurilor”. adică identificarea.

b) metode de control ale calamităţilor Întreprinderea trebuie bineînţeles să stabilească o politică de reducere a pierderilor strictă dat fiind că. Trebuie notat că societăţi de servicii au negociat tratate de reasigurări “la sertare” pentru a permite mai multor captivi să facă masă la un acelaşi reasigurator. repartiţie şi împărţire a riscurilor. “legea numerelor mari” permite asiguratorilor să compenseze riscurile între ele. grupul de consultanţi cel mai important pe plan mondial în materie de gestiune a riscurilor. Neaplicarea acestor principii ar face captivul mai vulnerabil în faţa riscurilor grave şi izolate. “responsabilii filialelor resimt mai puternic pierderile finanţate direct de grup şi devin mai atente la prevenire”. . Conducătorii întreprinderii trebuie să fie conştienţi astfel că un risc nu poate fi transferat decât dacă a fost bine analizat şi controlat. “captivul nu poate lua asupra sa orbeşte riscurile acţionarilor săi”. g) o cunoaştere precisă a calamităţilor din trecut Această cunoaştere este indispensabilă nu doar pentru a fixa costul asigurării dar şi pentru a construi politica de prevenire. Captivul trebuie să ajungă la o reducere a costului asigurărilor. d) conducătorii având o excelentă filosofie a riscului După cum subliniază Erik Kauf. h) excelente relaţii directe cu piaţa de asigurare În măsura în care captivul nu ia în general asupra sa decât riscurile întreprinderii din grup. acestea trebuie transferate asupra pieţei mondiale a reasigurării. După cum subliniază societatea Tillinghast. c) o bună repartiţie geografică a riscurilor Captivului trebuia a-i fi aplicate bazele tehnice ale operaţiunii de asigurare: omogenitate. f) niveluri de primă potrivite pentru funcţionarea captivului Pentru Tillinghart “un captiv bine administrat trebuie să permită dispunerea proiecţiilor de primă suficient de fiabile pentru nevoile în materie de pregătire a bugetului şi a politicii de preţ”. Captivii trebuie astfel să-şi împartă riscurile cu companii de asigurări tradiţionale sau să facă apel la piaţa mondială a reasigurării. Întreprinderea trebuie astfel să cunoască bine impactul riscurilor şi pierderilor potenţiale cu scopul de a determina apoi dacă nivelul de risc atins e suportabil pentru grup. Costul reasigurării va fi funcţie a calităţii şi cantităţii riscurilor cedate. De fapt. mai ales surprinzând cheltuielile de distribuire ale asigurării şi diminuând cheltuielile de gestiune.Această sarcină e primordială. Pentru a relua poziţia lui Tillinghart “nu există captiv rentabil fără un control riguros al grupului”. Fixarea primelor presupune o competenţă bine stabilită a pieţei asigurării şi a tehnicilor de calcul. e) posibilitatea de a achiziţiona la un preţ bun reasigurarea necesară Atunci când riscurile luate asupra sa de captiv depăşesc capacităţile sale financiare. a fixa nivelul de retenţie al riscurilor şi a construi programul de reasigurare. captivul va resimţi mai dur decât companiile de asigurări clasice efectele realizării riscului. el e mai sensibil calamităţilor foarte importante.

Motivaţiile creării unui captiv Motivaţiile care duc la crearea unui captiv sunt numeroase şi pot fi clasate în trei categorii mari: a) motivaţii de ordin fiscal Avantajele fiscale sunt adesea citate primele pentru a justifica utilitatea captivilor şi mai ales: . de a constitui rezerve (în franciză) de impozit pentru riscurile aleatorii . pentru captivii de reasigurări. prin captivi. în interesul asiguraţilor lor. de fonduri suplimentare ce pot fi investite cu profit pentru grup . Un acord de reasigurare este deci trecut cu companiile de asigurări. societăţile grupului sunt în relaţii directe cu piaţa asigurării. Captivul şi asigurarea tradiţională i) o mai bună previziune a evoluţiei marjei brute a autofinanţării Grupul ce păstrează stăpânirea primelor le va putea plăti trimestrial şi uneori la termen.2. 5. grupul dispune.facilităţile de a investi fonduri cărora vor fi aplicate impozite minime b) motivaţii de ordin financiar . în mod contrar companiilor de asigurări clasice care impun o plată în avans.Pe de altă parte. Mai trebuie notată şi posibilitatea de a percepe interese financiare asupra primelor chemate şi asupra proviziilor pentru calamităţi declarate. în caz de calamitate redusă. Client Captiv 100% 60% Piaţă a asigurării directe 40% captiv 30% 10% Reasigura Propriul Piaţă a reasigurării profesionale Fig. 3. Totuşi captivul ce trebuie să regleze calamităţile va trebui să dispună de o lichiditate adecvată pentru a evita problemele de trezorerie.ameliorarea marjei brute de autofinanţare datorită ameliorării costurilor de asigurare şi datorită ameliorării trezoreriei prin facultatea de a chema prime la termen. “asigurarea captivă nu poate trăi decât în simbioză cu circuitele tradiţionale ale asigurării”.domicilierea captivului într-un “paradis fiscal” acordând avantaje diverse cum ar fi exonerarea de impozite pe beneficiile sau pe investiţiile realizate . Mai mult. După cum subliniază Maurice Salvator.posibilitatea.

deşi neasigurabil. fie integrarea acestui risc speculativ. poate creşte vulnerabilitatea sa. Vor rezulta propuneri de strategie adaptate unde vor apărea importante asemănări între abordarea acestor riscuri speculative şi aceea a riscurilor pure. Puţine întreprinderi nu sunt astăzi vulnerabile. Riscul strategic şi vulnerabilitatea strategică . de tratament (prin transfer spre parteneri.posibilitatea de a acorda garanţii de asigurare întreprinderilor exterioare grupului . de exemplu). Este vulnerabil tot ceea ce poate fi atacat. Întreprinderea. Va urma o prezentare a strategiilor generice ce permit fie tratarea. prin punerea în aplicare a resurselor financiare “de rezervă”. Ne vom interesa mai întâi de analiza vulnerabilităţii strategice propunând apropierea cu anumite unelte strategice ce fac parte din panoplia celor ce iau decizii în întreprinderi. de prevenire (ideea de siguranţă în punerea în aplicare strategică). Benson: .acoperirea riscurilor dificil de asigurat . relevate de A. prin anumite alegeri. în acest capitol este de a arăta că există puternice asemănări faţă de atitudinea de adoptat în materie de luare în seamă a riscurilor în deciziile noastre. Tratarea riscurilor speculative Ideea de risc speculativ este indisolubil legată de ideea de strategie. 5. fie evitarea. adică gradul său de expunere faţă de risc.acces direct la piaţa reasigurării . prin contractele ce limitează consecinţele anumitor decizii. trebuie să cităm avantajele următoare. 1.încurajarea la acţiuni de prevenire şi protecţie În concluzie şi pentru a urma poziţia lui Tillinghart “captivul este înainte de toate o unealtă elaborată pentru a organiza prefinanţarea retenţiei casei mamă”. Reuşita sa va depinde astfel de buna alegere a “nivelului bun de retenţie”. Ideea complementară a volatilităţii pieţelor va permite o mai bună interpretare a numeroaselor situaţii de risc.posibilitatea de a creşte retenţiile riscului şi de a dezvolta un program mondial de reasigurare . etc. în sensul generic al acestui termen. Şi aici ideea de vulnerabilitate va fi prezentă.facilităţile de a transfera capitaluri pe pieţele internaţionale c) motivaţii de ordin tehnic Aceste motivaţii se înscriu în politica riscului grupului şi mai ales în posesia unei companii de asigurări sau de reasigurări. adică cu alegeri de internaţionalizare. În al treilea rând..2. vom prezenta una din laturile importante ale vulnerabilităţii: aceea a întreprinderii (de talie mică sau medie) confruntată cu riscul de ţară. Vom constata apoi că riscul speculativ. Vom vorbi de poziţie vulnerabilă şi de acţiune vulnerabilă în măsura în care o mişcare strategică va putea fi contracarată de acţiunea unuia sau mai multor concurenţi.reglarea mai flexibilă a calamităţilor .reducerea elementelor de cost legate de prima de asigurare . relevă abordări intelectuale de aceeaşi natură cu riscul pur. Există tratamente ale riscurilor speculative atunci când dezvoltăm o atitudine metodologică în termeni de identificare (diagnostic). Problematica societăţilor de asigurări ar fi: ce putem şi ce trebuie să asigurăm? Punctul nostru de vedere.) sau de evitare (prin strategii numite de înconjurare. Pe lângă faptul de a fi creat un instrument de finanţare al riscurilor pure.

Gestiunea devine brusc strategică atunci când apare uneori un nou concurent. C. Creare de . Gradul de vulnerabilitate este o funcţie de două variabile: prima reprezintă expunerea la risc. De fapt exploatarea de potenţial se realizează conform unor alegeri anterioare şi într-un context dat. Să spunem totuşi că aceste situaţii vor rămâne excepţionale. Pe figura 1 cele două dimensiuni esenţiale al oricărui proces de gestiune sunt reluate în termeni de creare şi de exploatare de potenţial. numeroşi autori au acordat întâietate justificării profiturilor întreprinzătorului prin luarea în seamă a riscului inerent oricărei decizii de direcţie generală. măsurile propice redresării de întreprinderi vor putea fi utilizate. De exemplu. 1. face parte din viaţa curentă a managerilor. Koenig spune că “vulnerabilitatea este caracteristica întreprinderilor al căror risc de greşeală este ridicat dacă apar anumite evenimente. nu rămâne mai puţin edificatoare pentru scopul nostru. A doua variabilă este legată de capacitatea pe care o are întreprinderea de a regla dificultăţile ce le întâlneşte”. ori o nouă tehnologie sau o nouă reglementare. Tipologie a riscurilor strategice Gestiunea strategică priveşte în primul rând crearea (sau recrearea) potenţialului întreprinderii. În această situaţie. Este deci important să disociem ideea de vulnerabilitate de cea de greşeală considerând că riscul strategic. gestiunea curentă vizează exploatarea în cel mai bun mod a potenţialului anterior creat. G. risc speculativ. Evoluţia recentă a mediilor concurenţiale a condus anumiţi autori la asimilarea prea rapidă a ideii de vulnerabilitate în ideea riscului de greşeală. De mult timp. Martinet o prezentare care. Modificări rapide şi poate radicale ale climatului de concurenţă şi ale condiţiilor de supravieţuire ale întreprinderii pot face strategice decizii care erau în aparenţă decizii de gestiune curentă. Din contră. 5. Exploatar ea I II Zonă de risc pe termen Prag minim III Zonă de performanţă durabilă IV Zonă greşeală de Zonă de risc pe termen Prag minim Fig. pentru a fi de natură pedagogică. Zonele de risc nu pot conduce la greşeală decât dacă întreprinderea nu este în măsură nici să exploateze un potenţial nici să creeze un nou potenţial.3.Însăşi ideea de strategie implică ideea de risc. Crearea şi exploatarea de potenţial Vom lua de la A.

Zona de performanţă durabilă este mai rar întâlnită în timp ce gestiunea unei întreprinderi în mediu concurenţial nu mai rimează cu siguranţa. riscul non-creaţiei unui potenţial evocat mai devreme se poate dezvolta repede. În ipoteza unui portofoliu foarte orientat spre activităţi parvenite la maturitate şi dând întreprinderii o poziţie concurenţială dominantă. Matricea lui A. Analiza lui M. Această schemă (figura 2) arată şi dimensiunea riscului care ni se pare interesantă de menţionat. Din contră. Porter ne dă câteva chei pentru a aprecia riscurile de natură sectorială pe care le suferă întreprinderea şi de care ea profită pentru propria performanţă: “La nivel strategic. Este atunci clar că vulnerabilitatea întreprinderii este naturală şi nu conduce la eşec decât în împrejurări deosebite de evenimente şi de alegeri (poate “non-alegeri”) strategice. spre o zonă de poziţie concurenţială dominantă. Axa maturităţii activităţii induce un risc sectorial mai mic precum şi un risc financiar din ce în ce mai redus. ar fi bine să dispună de un portofoliu echilibrat mergând de la o situaţie de poziţie concurenţială marginală sau favorabilă. Risc strategic şi concurenţă sectorială Faptul de a aparţine unuia sau mai multor sectoare de activitate implică faptul că o întreprindere să se poată menţine în sânul unei competiţii despre care ştim că este astăzi în evoluţie rapidă. Risc concurenţial şi risc financiar Noi nu ne-am propus să prezentăm numeroasele instrumente de analiză strategică care ar permite să analizăm gradul de vulnerabilitate. pentru activităţile de început. Putem astfel să rezumăm cele două analize precedente schematizând. constatăm că întreprinderea poate fi vulnerabilă pentru că îşi exploatează bine potenţialul existent în timp ce ea nu dezvoltă deloc un nou potenţial. diferitele aparenţe ale portofoliului de activităţi ce pot conduce la situaţiile de risc posibile. Little ni se pare suficient de clar pentru a fi reţinut aici (vezi figura 2). care. forţele şi slăbiciunile care contează privesc poziţia firmei în raport cu cauzele profunde care susţin fiecare dintre forţele concurenţei. ca în figura 3. 3. Analiza riscului face deci parte din analiza strategică dacă o gândim în termeni de portofoliu de activităţi. fie la a întuneca viitorul din cauza lipsei de oportunităţi abil alese. Care este situaţia firmei în raport cu produsele de înlocuire? În raport cu obstacolele de la intrare? În înfruntarea care o opune concurenţilor stabiliţi?” . riscul pe termen scurt pândeşte întreprinderea. Faptul că întreprinderea este poziţionată pe sectoare în faza de început sau de creştere măreşte riscul său concurenţial precum şi cel financiar de vreme ce acesta din urmă este legat de nivelul de rentabilitate posibil de atins. Pentru a se găsi în zona II a figurii 1. pentru activităţile ajunse la maturitate. D.În schimb. Little propune poziţionarea portofoliului activităţilor întreprinderii în termeni de poziţie concurenţială şi de maturitate a pieţei sau a meseriei. ocupată cu crearea unui nou potenţial pentru viitor. În acest context vulnerabilitatea strategică este consecinţa unor evenimente de tot felul ce conduc întreprinderea fie la a nu mai putea întâlni eficacitate în activităţile existente. Demersul lui Arthur D. nu se ocupă de prezent şi riscă deci să trăiască himere. 2.

Ele corespund unei alegeri de tratament intern al riscurilor de vulnerabilitate administrându-le într-un mod potrivit. induc primului şef ideea de risc perceput. Comportamentele strategice care rezultă de aici nu sunt legate de produse sau de meseriile întreprinderii. Complexificarea gestiunii activităţilor. alegerile de concentrare. Aceste comportamente strategice. diferenţiere sau dominare prin costuri rămânând valabile la acest nivel.strategiile de întărire trebuie mai întâi să asigure coeziunea întreprinderii. Poirier: “Noţiunea de prag critic manifestă clar că strategia de distrugere nucleară de la slab la puternic se identifică cu dialectica incertitudinilor între candidat-agresor şi distrugător: dacă operaţiunile militare ar trebui să se dezvolte într-un spaţiu în care. 2. Ele privesc mai degrabă logica generală a comportamentului strategic al întreprinderilor în termeni de “corporate strategy”. Răspunsurile la vulnerabilitatea strategică Strategiile întreprinderilor trebuie să ia în calcul creşterea şi înmulţirea vulnerabilităţii constatate. diferite demersuri sunt demne de luat în considerare: . comportă acţiuni ofensive sau defensive care vizează punerea firmei într-o situaţie ce poate fi ţinută cu privire la cele cinci forţe ale concurenţiei. Strategiile adaptate trebuie să răspundă acestei noi problematici care depăşeşte mult cadrul definiţiei activităţilor sau meseriilor întreprinderii. Strategiile de distrugere. care conduc deja anumite acţiuni strategice ale anilor ’80. Este bine deci să analizăm orice comportament strategic în aceşti termeni şi să dezvoltăm procese din ce în ce mai fine de supraveghere strategică.a influenţa echilibrul forţelor datorită acţiunilor strategice ce vizează îmbunătăţirea poziţiei relative a firmei . a cărui plauzibilitate este savant întreţinută de adversar. . criză de legitimitate în întreprindere şi disonanţă între industrial şi financiar par să caracterizeze bine noile condiţii ale vulnerabilităţii întreprinderii pentru anii ce vor veni.a pune firma într-o situaţie pentru care capacităţile sale îi asigură cea mai bună apărare posibilă împotriva deplasării actuale a forţelor concurenţei . Global. despre sensul pe care acesta îl va da informaţiei primite despre dezvoltările operaţionale şi prelungirile lor”. garantează reuşita strategiei. faţă de concurenţă. După cum observă L.O strategie eficace.strategiile de evitare ar fi un răspuns pentru dificultăţile gestiunii concurenţilor şi interacţiunilor şi se înscriu într-o logică de punere în situaţie de “non-risc speculativ”.a anticipa modificările factorilor care conduc forţele concurenţei şi a reacţiona exploatând această evoluţie prin adoptarea unei strategii potrivite noului echilibru între concurenţi înainte ca firmele rivale să nu-l perceapă. implică alegeri deosebite în termeni de gestiune a riscurilor de vulnerabilitate. Este interesant să constatăm că această viziune a vulnerabilităţii strategice nu este foarte îndepărtată de ideea de distrugere pe care militarii au dezvoltat-o de la inventarea armei nucleare. despre care putem spune că sunt foarte utilizate în lupta concurenţială a întreprinderilor de mărimi diferite. influenţa progresului tehnic. multiplicarea interacţiunilor şi a concurenţelor. Ele se pot articula în jurul a trei axe: . fiecare dintre participanţii la duel ştie că există un prag critic care le vor determina deciziile irevocabile şi că situaţia concretă îi va adânci în plaja de incertitudini. . Fiecare ştie deci că va veni o zi când va trebui să-ţi pui întrebări despre celălalt.

style .strategy . Această idee merge împreună cu cea de “strategie fit” (coerenţă strategică) abordată de Christian Scholz care “coerenţa strategică este situaţia în care toate elementele interne şi externe caracteristice unei întreprinderi sunt legate de altele şi de strategia globală”. semn al unei noi inteligenţe strategice. imaginea este prin natura ei schimbătoare. 1.shared values (valori împărtăşite) . De fapt. a dat naştere la numeroase activităţi de “relaţii publice”. “Imaginea este. în general. . Căutarea coerenţei strategice descrie astfel necesitatea unui manager de a alege elementele strategiei sale astfel încât ele să se completeze împreună cu strategia globală în cadrul circumstanţelor date. Ea este o fotografie a părerii pe care un individ şi-o face despre întreprindere sau organizare. rezultanta unei percepţii. Strategiile de întărire: a trata riscul vulnerabilităţii - Strategiile de întărire se înscriu într-o logică de integrare în sânul întreprinderii. Coerenţa strategică este şi ea în relaţia cu elementele de bază ale schemei celor 7 S-uri a lui Mac Kinsey: . Cu titlu preliminar şi contrar unei abordări tehnologice a strategiei. schimbările rapide şi radicale pe care le suferă organizările actuale. evoluţia lor şi. aceste strategii se aplică atunci când întreprinderea se găseşte confruntată cu unul sau celălalt dintre factorii de vulnerabilitate identificaţi mai înainte.systems (proces şi flux) . Această strategie poate viza în acelaşi timp diferenţierea (în sensul lui Porter) internă şi diferenţierea externă. Nici unul din aceste elemente nu e stabil. se pot combina cu sinergie. Diferenţierea externă ajută la comunicare globală a întreprinderii. Ele răspund necesităţii de a contrabalansa diferenţierea produselor. prin definiţie.staff (personal) . cum se prezintă el la un moment dat şi în momentul fotografierii şi de mediul folosit pentru a vehicula această imagine. chiar foarte”. Ea depinde excesiv de individ sau de grup (public). Este vorba aici de reconsiderarea globală a strategiei incorporându-i variabila risc şi vulnerabilitate. chiar necesar. Strategia de imagine utilizează deci imaginea întreprinderii dar nu ca scop în sine (“a avea o bună imagine de marcă”). ci ca vector de întărire şi de identitate a întreprinderii. departe de a se exclude una pe alta. să precizăm că e posibil. să se ducă strategiile simultan pe cele trei axe care.strategiile de depăşire conduc progresiv la ideea de strategie totală dragă militarilor. de elementul “fotografiat” al întreprinderii.structure . răspunsuri la dezvoltarea vulnerabilităţii.skills (îndemânări) Strategia cea mai potrivită pentru a ajunge la întărirea coerenţei strategice este aceea care utilizează vectorul imaginii întreprinderii.

a administra crizele de identitate în urma problemelor de dezvoltare sau de dificultăţi grave … sunt tot atâtea realităţi ale întreprinderilor actuale care implică o strategie de întărire. Strategia de imagine este astfel modul strategic cel mai apt de a conduce un compartiment de întărire strategică. a elimina urmele deseori dureroase ale unui proces de creştere externă. Dar această devalorizare a cuvântului a contaminat progresiv restul întreprinderii. Dar în realitate nu pare a fi aşa. După Vincent Degot “… simbolul funcţionează pe modul recunoaşterii sau nu. Aceste tehnici. Exemplul cel mai clar al nevoii de cooperare intre firme a apărut o dată cu sosirea noilor logici de producţie. ar putea fi vorba de o tactică ce conduce dimpotrivă la slăbirea întreprinderii. antrenând din partea conducătorilor o supralicitaţie care sfârşeşte prin a goli buzunarul de substanţa lor”. strategia de imagine nu se poate mulţumi cu ceva de faţadă. recunoaştere care este o acceptare implicită a valorilor ce îl fondează. ci ca sistem global: faptul de a recunoaşte că turnul simbolizează sfânta Barbă în iconografia creştină nu implică credinţa. este exprimat altfel”. la început puse la punct în Japonia.Diferenţierea internă este mai recentă şi corespunde acestei necesităţi de a asigura întreprinderii o coerenţă. Astfel Reydel livrează în fiecare zi tablouri de bord utilizate de vehiculele Renault fabricate de uzina din Douai. uneori întreprinderile la a se gândi la eficacitatea unei strategii independente. chiar o identitate. . O astfel de logică industrială impune deci de facto o logică de colaborare. eficacitatea industrială stă printre altele pe calitatea legăturilor cu furnizorii. Internul şi externul sunt strâns legate şi poate prea des imaginea a devenit o rachetă fără reală importanţă strategică. şi logica strategică a parteneriatului se înscrie ca o cale nouă pentru a trata problemele de creştere a interdependenţelor şi a concurenţelor. Este recunoscut astfel simbolului funcţia de diferenţiere (mărimea biroului simbolizează diferenţa ierarhică) şi o funcţie de accentuare: “simbolul este mobilizat pentru a sublinia ceva care. organizează producţia în “chiar la timp” adică aranjarea ansamblului procesului productiv stă pe eliminarea stocurilor şi a întârzierilor. de parteneriat au putut astfel vedea lumina lângă sau în locul strategiilor de concurenţă. În acest caz. Aceştia sunt integraţi în logica reglării şi îşi aprovizionează clientul cu un stoc minim. Aceste strategii sunt prea des văzute ca înlocuitori pentru slăbiciunea întreprinderilor faţă de un mediu concurenţial agresiv. Folosirea simbolului nu este fără risc faţă de obţinerea efectului dorit: “Riscul legat de gestiunea simbolică este că răspunzând la complexitate prin expresie. A regla conflictele organizaţionale (în sensul lui Crozier-Friedberg) provenite din dificultăţile de raţionalităţi ale actorilor. ci indică faptul de a recunoaşte ansamblul acestui sistem de desemnare”. 2. Într-un sistem “JAT” (juste à temps = chiar la timp). altfel. contrabalansând vulnerabilitatea. Strategiile de evitare: a suprima riscul de vulnerabilitate Rapiditatea înnoirii concurenţilor a condus. Politici de cooperare. limitând astfel stocul de componente la minim. nu în dimensiuni de adevărat sau fals. ea contribuie la proliferarea unui cuvânt din ce în ce mai puţin funcţional. permiţând orientarea energiei fiecăruia dintre membrii săi spre realizarea unor obiective aduse de imaginea astfel proiectată. Eficacitatea unei strategii de imagine în termeni de întărire se găseşte în caracterul simbolic al vectorului imagine utilizat. În sfârşit.

în lipsa unei puteri superioare. Câmpul analizei concurenţiale suferă astfel profunde modificări: diferenţiere crescută a stilurilor de viaţă ale clienţilor. după Bergson. cum ar fi subcontractareaa care oferă un ajutor tehnic sau intelectual. trebuie să vedem în aceste practici strategice o voinţă de a duce strategiile de evitare şi nu o rezultantă ce merge prost a slăbiciunilor. Dacă folosirea forţei marchează tendinţa simplistă spre agresivitate. Stâlpii au dispărut. Europenii nu aşteaptă această scadenţă pentru a-şi propaga influenţa. 3. strategul va trebui să recurgă la vreun procedeu care îi conferă o “prelungire” superioară aceleia a adversarului”. Lanţul întreprinderii se lungeşte din amonte în aval”. Strategiile de deplasare: a integra riscul Caracteristicile evoluţiei factorilor de volatilitate conduc la respingerea din ce în ce mai frecventă a frontierelor sistemului întreprindere ce este baza elaborării strategiei. peisajul este diferit. Industriaşii nu-şi făcură intrarea în arena politică decât când au fost ameninţaţi de noi restricţii. Fiecare încearcă să fie cel mai bun în ceea ce face şi se dau altora activităţile periferice. delegat general al Institutului întreprinderii. de exemplu. “Ieri. Scadenţa din 1992. cu rolul frumos pentru unii. “strategia militară oscilează în permanenţă între două pulsiuni: folosirea privilegiată a forţei şi folosirea procedeului sau a tehnicii ce permite lovirea adversarului în siguranţă”. Relaţiile erau de natură feudală. creşterea volumului pieţelor însoţită de o creştere a numărului şi de o diversitate mai mare a concurenţilor. dar mai ales sociologice şi reglementare de care ar putea beneficia întreprinderile. Astăzi. care militează şi el pentru o nouă “alianţă a întreprinderilor”. întreprinderile trebuie să elaboreze noi strategii pentru societate. Aceste strategii întră în cadrul logicilor lui Sun Tsu pentru care “nu există înfrângere dacă nu există război”. După cum indică generalul David. toate acestea cresc presiunile concurenţiale. Fiecare întreprindere depinde de un număr de alte întreprinderi. Această dată fatidică este temută de unii ca fiind sfârşitul protecţiilor vamale. firmele erau în posibilitatea de a reacţiona respectând regulile jocului. Şi mai global.“Repartizarea rolurilor şi sarcinilor între întreprinderi s-a schimbat întru totul” explică Michel Drancourt. Managementul adopta tradiţional o poziţie defensivă faţă de interfeţele economiei de piaţă. “recurgerea la un procedeu este punerea în aplicare a inteligenţei. dar nici o organizaţie nu poate pretinde să domnească fără a împărţi teritoriul. are ca vocaţie descoperirea uneltei adecvate satisfacerii unei nevoi. lucrurile erau simple: existau marile grupuri integrate şi umilii lor sub-tratanţi. În toate cazurile. Mai există puternici şi slabi. Colaborarea îmbracă şi alte forme mai specifice. Ne putem imagina că toate conceptele de piaţă inferioară şi de export nu vor mai avea acelaşi sens după 1992. cum preconizează Gabrielle Haskins şi Jean-François Poncet: “Când creşterea economică constituia aspiraţia centrală recunoscută de societate. Această alianţă verticală este dublată de o alianţă orizontală între mai multe întreprinderi ale aceluiaşi sector pentru a rezolva o problemă punctuală: grupări de întreprinderi pe bază de programe de cercetare şi programe de cercetare în cadrul EUREKA. Fără îndoială strategiile de evitare sunt marca recurgerii la “procedeu” pentru a creşte puterea şi a evita înfruntarea inegală. Constatăm că. cu muncă silnică pentru ceilalţi. facultate care. Ne vom aminti de incursiunile lui . va modifica şi modifică deja considerabil contextul politicii generale a întreprinderilor.

Această concepţie foarte largă a strategiilor de întreprindere nu este uşor de pus în practică pentru că este uneori departe de preocupările cotidiene ale conducătorilor. întrerupere de contract) sau după operaţiune (non-plată. Ea este garanţia unei viziuni mai largi şi deci mai vulnerabile despre viitorul întreprinderii. specialist în strategia militară. înainte de intrarea în era nucleară. accidente. conceptul de strategie îl înglobează pe cel de război. constatăm o derivă considerabilă a conceptului de strategie. se identifică cu practica politicii în act. Lucien Poirier. Asigurarea operaţiunilor în străinătate a preocupat această stare de fapt şi instituţiile bancare propun azi mijloace de acoperire variate. Odinioară asociat ideii de război. constată în domeniul său o evoluţie spre globalitatea strategiei şi în cazul managementului: “Astfel. ci şi alegere de orientări economice şi noneconomice ale întreprindere. conceptul de război îl îngloba pe cel de strategie. care în timp de pace sau război declarat. asupra tuturor manevrelor ce conţin forme naturale (economice şi culturale) şi forţe militare pe care le integrează întrun concept foarte general: acela de strategie generală. Sudan şi toate ţările a căror precaritate a situaţiei economice şi politice face îndoiala să planeze dubiul asupra unei operaţii de export. Strategiile de depăşire corespund conceptului de strategie totală sau de strategie integrală a militarilor. .o strategie de legitimitate se dovedeşte necesară pentru a defini poziţiile şi abordările adaptate de către firmă în urma negocierilor cu guvernul şi celelalte grupuri de influenţă asupra rolurilor de îndeplinit şi asupra regulilor jocului. În acest tablou. al căror cost fluctuează în funcţie de tipul de siguranţă dorit şi în funcţie de modul în care riscul s-ar putea manifesta. .o strategie de responsabilitate socială trebuie să fie elaborată pentru a defini domeniile spre care firma îşi va dirija contribuţiile societate (non-economice) către viaţa internă a întreprinderilor şi către mediul său imediat. conceptul de strategie s-a extins asupra tuturor formelor de conflict. 3. Riscul de ţară şi alegerea internaţionalizării A vorbi de “risc de ţară” conduce la evocarea ţărilor cum ar fi Iran. Francine Gomez şi alţii în lumea politică”. care există în ţările riscante constituie o frână pentru activitatea internaţională şi contribuie la dezvoltarea unui stress al exportatorului. cele susceptibile de a interveni în cursul unor operaţiuni de export (transport.Emile Véron. Într-un context geografic mărit. Strategia nu este doar aceea din cuplurile produse-piaţă sau din meseriile inspirate din practicile marketing. printr-un fenomen de inversare cu consecinţe considerabile pentru gândire şi pentru acţiunea strategică. în cadrul concurenţelor nu neapărat economice. Nigeria. Astfel. cele inerente unei operaţiuni de export. firmele trebuie să-şi extindă perspectivele în trei domenii: . Sunt astfel acoperite riscurile ce precedă concluzia unei pieţe (târg). dar astăzi. . Instabilitatea instituţională. personalitatea strategică a întreprinderii devine avantaj important al reuşitei şi deci al performanţei.strategia produs / piaţă trebuie să fie înţeleasă precum o înglobare a realităţilor socio-politice destinate să afecteze viitoarele performanţe economice ale întreprinderii. Problemele cu societatea trebuie să fie tratate cu acelaşi interes ca şi celelalte dificultăţi majore ale întreprinderii. transfer de fonduri).

concurenţă crescută.Aceste riscuri provoacă incidente şi accidente independente de voinţa întreprinderii care a dus o operaţiune într-o ţară sau alta. fără consultare. Cealaltă faţetă este cea a riscului de natură strategică sau “risc speculativ”. Cele mai internaţionalizate dintre ele. Propunem şi o reflecţie asupra aspectelor strategice ale riscului de ţară cu care se confruntă IMM. va constitui un exemplul privilegiat de riscţară speculativ. Ea este. 1.clarificarea noţiunii de risc-ţară şi trecerea unui risc pur la risc speculativ în cadrul acestui risc deosebit. . care permite clasificarea acestor IMM în cutare sau cutare regiune. calitatea produsului) Relativa uşurinţă a deciziei de a exporta contribuie la ignorarea riscurilor ce pot apărea în întreprindere.exportul Vânzarea în străinătate a produselor fabricate în ţara de origine. câteva linii conducătoare ale “ambiţiei internaţionale” ar putea fi avansate. riscul de natură economică fiind aici privilegiat.punând accentul asupra interesului unei strategii de dezvoltare internaţională pe ţară.studiul specificităţilor IMM faţă de acest risc-ţară speculativ va descrie ceea ce poate fi “tentaţia internaţională” pentru o întreprindere de mărime modestă. ceea ce va conduce la reţinerea cazurilor operaţiunilor industriale (reuşite sau nu) în ţările zise industrializate. SUA. dar ele suferă mai puţin din cauza mărimii lor. a nivelului de risc ridicat în clasările ţărilor realizate de experţi. Marile întreprinderi vor putea prezenta un simptom semănător. Întreprinderea de mărime medie sau mică poate prezenta caracteristici faţă de riscul-ţară de natură strategică. Ne interesăm şi mai de aproape de întreprinderile de mărime medie (câteva sute de persoane angajate) care fac pasul internaţionalizării printr-un impuls brusc (oportunitate). Este vorba de motivele care conduc la reuşita sau la eşecul operaţiunilor internaţionale prin export sau prin investiţii directe în străinătate. . Această decizie are o natură strategică pentru că implică (în principiu) un studiu de fezabilitate şi de rentabilitate. este considerată ca fiind o prelungire “naturală” a activităţii de vânzare pentru: .a permite realizarea unui obiectiv de vânzări ambiţios . .implantarea în străinătate Implică realizarea unei investiţii ale cărei caracteristici pot merge de la simpla agenţie comercială la crearea unei unităţi de fabricare asortate cu o reţea proprie de distribuţie. marca unei orientări strategice majore pe pieţele internaţionale. Riscul de ţară: de la riscul pur la riscul speculativ Activitatea internaţională a întreprinderii se poate realiza în două feluri în funcţie de intensitatea angajamentului ce va rezulta: . Acestea constituie doar una dintre faţetele riscului de ţară ceea ce corespunde noţiunii de “risc pur”. . pentru IMM.a rezolva probleme naţionale precum inadaptarea produsului (schimbarea reglementării naţionale.a compensa insuficienţele pieţei naţionale . fie contrânse sau forţate (necesitatea pieţei). Această faţetă e în general puţin analizată pe baza argumentului în funcţie de care ar fi vorba de un risc normal de întreprindere. Ea constituie o etapă importantă în viaţa unei întreprinderi. alegerea ţării putând fi în acest caz fără o analiză în prealabil. Vom discuta aceasta în trei etape: .

NATURA RISCULUI Risc “politic” Risc “economic” -Reguli de transferări fonduri -Non-plata scadenţelor -Reglementare asupra naturii -Fluctuaţia schimburilor produselor Export -Cote -Costuri ale agenţilor locali -Confiscarea produselor -Mărimea pieţei -Responsabilitate produs -Întârzierea plăţilor -Confiscarea activelor -Rentabilizarea capitalului investit -Transferul beneficiilor -Strategia concurenţilor Implantare -Personal (securitate) -Probleme culturale Obiectul riscului .Aceste două suporturi ale activităţii internaţionale sunt obiectul manifestărilor a două tipuri de riscuri a căror natură este foarte diferită şi care cer un tratament potrivit.Riscul politic Este asociat cu caracteristicile statului ţării reţinute pentru o operaţie de implantare. naţionalizări Se adaugă aici ansamblul de practici defavorabile furnizorului străin. Este vorba de consecinţe posibile de decizii de tip reglementar.inadaptarea produselor la obiceiurile locale . . “Riscul politic” corespunde “riscului pur”.cultura ţării Riscul economic ar trebui să fie asumat în cunoştinţă de cauză.reglementare vamală .restricţii de orice natură faţă de activităţile de export / import . Adeseori el nu este cunoscut şi este la originea unor eşecuri.strategia concurenţilor . legislativ. In tabelul nr.non-convertibilitatea monedei . Fără a uita eventualitatea unei schimbări brutale de regim.necunoaşterea mediului local . acolo unde instabilitatea politică e o realitate cotidiană.îndepărtării . riscul de natură economică e de natură speculativă. dar nu trebuie eliminat pentru că este la originea atragerii unei ţări şi a anticipării profitului. politic: . Dar include şi reuşita implantării în străinătate pe care o putem atribui: .1 prezzentăm o clasificare a riscului natura şi obiectul riscului şi oferă. neprimirea produselor livrate). întârzieri. legate de “obiceiurile” naţionale în materie comercială.Riscul economic Corespunde “aliaţilor” normali ce-i poate suferi orice întreprindere (non-plată.reglementări ce privesc riscurile legate de produse . în urma unei lovituri de stat.obligaţii de plată prin compensare .imaginea naţională a întreprinderii .fixarea taxelor de transport . .confiscări.

capacitate comercială. care transformă forţele şi slăbiciunile întreprinderii la trecerea unei frontiere. Efectul prismă care asociază riscul ţară şi riscul IMM conduce la plonjarea IMM candidate la o implantare străină într-un mediu adesea ostil sau uneori favorabil după caracteristicile ţării. simplul fapt al oportunităţii nu garantează succesul operaţiunii. pe motivul riscurilor legate de statutul IMM (caz 1). În acest caz. Această reprezentare grafică a componentelor IMM. În schimb.-Natura juridică a societăţilor -Reglementare -Legislaţie -Transfer filiale – societate mamă RISC “PUR” RISC “SPECULATIV” Riscul pur priveşte problema raportului cost / avantaj în acoperirea riscului (cost de asigurare. a produselor şi a întreprinderii. 5. sau de insuficienţa fondurilor proprii pot fi slăbiciuni amplificate de alegerea prost făcută a unei zone geografice. deşi simplificată. a) efectul prismă Figura 4 schematizează ceea ce ar putea fi combinaţia riscului ţară (strategic) şi a riscului specific IMM. Acest al doilea tip de risc ne interesează în mod deosebit aici. Dincolo de această realitate “obiectivă”. Efectul poate fi atunci nul (imaginea întreprinderii sau a produsului este transnaţională). slăbiciunile legate de mărime. b) Atitudinea faţă de risc . întârzierile de livrare sau specializarea într-un domeniu tehnologic sunt forţe ce pot apărea ca determinante în alegerea unui client străin. consecinţele realizării riscului asupra echilibrului întreprinderii).fie prin amplificarea riscurilor IMM în alegerea unei internaţionalizări care nu prezintă decât riscuri de importanţă mică. Tentaţia internaţională: specificităţile IMM faţă de riscul de ţară Tentaţia internaţională poate conduce IMM la decizia unui export (sau a implantării în străinătate pe baza motivelor mai mult de situaţie decât raţionale). conducător. Această combinare a riscurilor corespunde “efectului de prismă”. sau transformator. . flexibilitatea intervenţiei. Cele trei exemple de mai jos ilustrează efectele pozitive sau negative ale asocierii riscului de ţară cu riscul IMM. Riscul speculativ este de natură strategică şi priveşte problema avantajului concurenţial al întreprinderii faţă de o ţară determinată şi aceea a reuşitei sale într-o ţară străină. atitudinea conducătorilor faţă de risc poate conduce la situaţii specifice. rentabilitate). În cazul unei IMM. şi al întreprinderii candidate la internaţionalizare în special. legat de caracteristicile intrinseci ale acesteia (mărime. indică faptul că un acelaşi nivel de risc poate fi atins în alegerea unei ţări: . factorii proprii ţării pot accentua slăbiciunile IMM în general. 2. întreprinderea găsindu-se proiectată într-un mediu total diferit. privând întreprinderea de avantajele sale. din contră.(figura nr. de dificultatea serviciului după vânzare.4).fie prin amplificarea riscurilor strategice legate de ţară.

Conducătorul “manager”. Totuşi.Activitatea internaţională dezvoltată de artizani este proba sigură că personalitatea conducătorilor este un factor esenţial al asumării riscului. c) Pentru o apreciere specificităţii IMM . În cele trei situaţii.4. capacitatea de a aprecia riscul internaţional fixează limita angajamentului întreprinderii pe ţară.ura nr 5.Conducătorul “întreprinzător” este orientat spre inovaţie şi tehnologie.Apărare pasivă (a combate o scădere a pieţei internaţionale). caracteristicile conducătorilor sunt edificatoare: Risc ţară Risc de PME în raport cu alte ţări Amplificarea Risc PME riscului ţară Caz 1 riscului PME Caz 2 Fig. Putem comporta analiza motivaţiilor cu activitatea internaţională propusă de D. administrează o gamă de fabricaţii mai mare şi trebuie să fie un organizator în sânul întreprinderii. şi ambiţia internaţională pe care o poate manifesta comportă limite inerte mijloacelor materiale. .Mentalitate agresivă (a înlătura un concurent). Combinarea riscului de ţară cu riscul specific de IMM . Reynaud şi rezumată de aceste trei atitudini: . .Apărare activă (punerea în aplicare a unei strategii internaţionale pentru a răspunde la o ameninţare asupra ansamblului întreprinderii). . patronul unei întreprinderi medii.Conducătorul de tip “artizan” este în general centrat pe termen scurt. el stăpâneşte în general o ştiinţă deosebită. care posedă atunci un responsabil cu activităţile internaţionale. .

Poziţia naţională în meserie. Componentele ar fi următoarele: . . activă). .Experienţa în meserie. În acest caz.Amploarea reacţiilor concurenţei (întreprinderea posedă o competenţă distinctivă care ar pune-o la adăpost de presiunile concurenţiale?). Volatilitatea este legată în general de aprecierea rentabilităţii. Volatilitate HANDICAPUL Vulnerabilitate RISCUL MAJOR Amploarea “investiţiei” OCAZIILE RARE DEPENDENŢA Sensibilitatea rezultatului la condiţiile locale . . Figura 5.Volumul pieţei potenţiale. . pasivă.5 este o propunere de sinteză al cărei obiectiv este de a furniza un ghid de reflecţie operaţională.Dimensiunile tentaţiei internaţionale conduc la reflectarea asupra expunerii IMM la riscul ţară. . rezultat al unei vulnerabilităţi exagerate.Variabilitatea posibilă a cursurilor de schimb penalizând (sau favorizând a contrario) rentabilitatea. .Dificultăţile repatrierii beneficiilor.Specificitatea produselor privite de activitatea internaţională. Vulnerabilitatea priveşte în general ceea ce tehnicienii managementului de risc numesc calamitatea maxim posibilă. Din această apreciere a forţelor şi a punctelor slabe va decurge diagnosticul consecinţelor eşecului. .Motivaţia de la originea alegerii ţării (agresivă.Nivelul nevoilor în fonduri de rulare create de activitate în ţară în raport cu fondurile de rulare ale întreprinderii. .Importanţa cheltuielilor fixe ale operaţiunii (în raport cu totalul cheltuielilor implicate) care măsoară volatilitatea rezultatului economic.Nivelul de producţie cumulată permiţând jucarea efectului de experienţă. . adică suma maximă de pierderi pe care le poate suporta întreprinderea fără ca existenţa sa să fie pusă în pericol. . Elementele următoare pot permite aprecierea vulnerabilităţii întreprinderii faţă de riscul de ţară: . Două variabile fundamentale permit aprecierea riscului de ţară: vulnerabilitatea şi volatilitatea întreprinderii şi a rezultatelor sale. . vulnerabilitatea este de natură strategică. .Disponibilitatea conducătorilor.Partea activităţii în ţară în raport cu activitatea totală. Este vorba de aprecierea “suprafeţei financiare” a întreprinderii în termeni de fonduri de rulare sau de capital propiu. anticipată. .Suma investiţiilor de realizat (în raport cu resursele întreprinderilor).Dependenţa de furnizori locali (eventual obligaţia de cumpărare pe loc sau parteneriat “obligat”). a acţiunii de export sau de implantare în ţară.

De fapt. volatilitatea va fi mai mare când operaţiunea în cauză este de tip punctual (“one shot”) şi nu se integrează într-o logică de alegere a ţării ca vector de creştere. În acest caz cuplurile meserii – ţară constituie axe de dezvoltare cu risc ţară limitat. concurenţele care se manifestă azi ignoră în mare parte frontierele şi în afara anumitor pieţe ale statului. • Dependenţa Priveşte dificultatea de a rentabiliza operaţiunile în străinătate (volatilitate) atunci când întreprinderea nu are probleme de mobilizare a resurselor. Dacă vulnerabilitatea se bazează pe evaluarea amploarei “investiţiei” în sens larg (faţă de resursele mobilizabile).5. 3. Acest tablou permite clasarea strategiilor posibile pentru a permite IMM de a trece tentaţia internaţională la ambiţia internaţională.Figura 5. Patru situaţii caracteristice pot să apară atunci: • Ocaziile rare Vulnerabilitatea şi volatilitatea sunt limitate. prealabil oricărei decizii. Expunerea la riscul de ţară. Societatea Sarneige a cunoscut această situaţie când a hotărât implantarea în SUA: pentru acest fabricant de covoare pentru echipamente sportive (judo. permite operarea unui diagnostic poziţionând meseriile / ţară a întreprinderii. În acest caz. . Eşecul operaţiunii a dus la dispariţia firmei de pe piaţă. este iluzoriu să speri să conservi mult timp o piaţă privilegiată. • Riscul major Cumulează volatilitatea cu vulnerabilitatea. vulnerabilitatea va fi mai mare când operaţiunea implică o investiţie pe loc (export sau import). Aceasta priveşte cazul IMM ale cărui resurse mobilizabile nu permit asigurarea succesului unei operaţiuni a cărei rentabilitate nu ar trebui să pună probleme (insuficienţa fondurilor de rulare). care permit să ţinem seama de expunerea lor la risc. patru strategii tip i se oferă. În schimb. Când IMM a repartizat cuplurile meserii / ţară pe grila volatilitate / vulnerabilitate. relativ la ţara vizată. şi cere o abordare în termeni de forţe (slăbiciuni). riscul – ţară nu permite reglarea problemelor specifice ale întreprinderii. gimnastică) piaţa americană apăruse ca o condiţie sine qua non a dezvoltării întreprinderii. Bineînţeles. Ambiţia internaţională: o strategie de internaţionalizare a IMM Strategia internaţionalizării IMM privilegiază problematica de tipul “cum să mergem?” în detrimentul problematicii mai fundamentale de tipul “trebuie să mergem?”. volatilitatea corespunde mai degrabă unei analize în termeni de oportunităţi / ameninţări. Aprecierea expunerii la risc. • Handicapul Există atunci când vulnerabilitatea se arată puternică. în termeni de volatilitate şi de vulnerabilitate. Dar piaţa era foarte sensibilă şi cerea produse deosebite.

Aceste strategii de alianţă pot regrupa întreprinderi cu activităţi omogene sau heterogene. . .Imaginea.a permite ansamblului de întreprinderi părţi ce propun o gamă de produse sau servicii. Strategiile faţă de riscul de ţară a) Strategia de investiţie Priveşte ocaziile rare pentru care expunerea la risc este slabă. .a creşte puterea de negociere. 5. În schimb. foarte specific în ţara reţinută.Volatilitate Strategii de alianţă (unirea dă forţă) Vulnerabilitate Strategii de oportunităţi A nu se implica decât Strategii de investiţie A măsura implicarea Strategii de diversificare A acoperi riscul de ţară sau a-l transfera Strategii de întărire Strategii de diversificare Figura nr. . această alegere nu permite jucarea efectului de gamă.a etala riscurile operaţiunilor la export pe mai multe societăţi mi ales pe planul investiţiilor sau de punere în aplicare a unei reprezentări implantate în ţară.a juca efectele de sinergie sprijinindu-se pe forţele fiecăruia pentru a elimina cât mai multe slăbiciuni. Vectorul de creştere astfel definit se poate baza pe competenţe distinctive (sau avantaje concurenţiale) variate: . b) Strategiile de alianţă Permit întărirea avantajelor întreprinderilor pentru a contracara un nivel de vulnerabilitate prea important. în timp ce volatilitatea legată de ţară rămâne slabă.6. . În acest caz.Tehnologia. În acest ultim caz.Serviciul.Produsul. . c) Strategiile de diversificare a riscurilor Trebuie să permită acoperirea riscului de volatilitate. amortizarea cheltuielilor de reprezentare în străinătate este obiectivul esenţial şi evită orice risc de concurenţă în sânul grupării. . . mi ales faţă de ţară unde mărimea medie a clienţilor este mai importantă decât cea a unei IMM. În acest IMM trebuie să măsoare amploarea angajamentului său pentru a decide volumul de resurse ce trebuie implicate. gruparea IMM într-un club de export sau eventual crearea unui GIE prezentând o multitudine de avantaje.

permite canalizarea reflecţiei după constatarea riscului ţară până la strategiile specifice corespondente luării în calcul a expunerii la risc. Pentru a preveni riscurile. Aceasta determina cursul la care se efectueaza schimbul celor doua monede sa evolueze de la o perioada la alta.3. Prin aceasta el favorizează obiectivizarea riscului speculativ şi permite o mai bună apreciere a vulnerabilităţii întreprinderii. fie să transfere riscurile. TRATAREA RISCURILOR AFACERII Produsele distribuite in masa pot sa conduca la consecinte grave asupra cosumatorilor pricinuindu-le pagube materiale. mijloacele de care dispune întreprinderea pentru a asigura tratarea acestor riscuri sunt de natură diferită faţă de mijloacele de tratare a riscurilor pure. Sarcina managerului de risc este să difuzeze în întreprindere o atitudine mai activă şi pozitivă faţă de riscul speculativ. 5. Întreprinderea trebuie fie să se protejeze. el este cauza de schimbari in activitatea economica (daca economia este in recesiune. corporale sau financiare. Riscul economic cuprinde tot ce cauzeaza incertitudine in solduri si in costurile operatiilor tehnologice in cantitatile si preturile produselor firmei. Reprezentarea riscului – ţară. in contabilitatea agentului economic pentru preintampinarea prejudiciilor aparute din aceste riscuri se constituie provizioane. De regula. agentii economici actioneaza prin mijloace multiple printre care sunt de remarcat: • contractarea de asigurari cu societatile specializate contra unor prime de asigurare.). Finanţarea locală este un mijloc bun de a asocia ţara în cauză cu riscul propriu pieţei. RlSCURI ECONOMICE a) Riscul de schimb valutar apare atunci cand moneda tarii exportatorului si moneda tarii importatorului nu sunt legate intre ele printr-un raport de schimb fix. provocand dupa caz efecte pozitive sau negative . Sigur. Este nevoie să se ducă în această ţară o reflecţie aprofundată pe posibilităţile de segmentare a pieţei ce permite specializarea întreprinderii.În operaţiuni “mai tehnologice” diversificarea poate influenţa un capital – risc ale cărui criterii de selecţie sunt de tipul “un produs nou sau o piaţă nouă”. Această sistematizare ar trebui să ajute IMM să treacă tentaţia internaţională la ambiţia internaţională. Constatăm că luarea în calcul a riscurilor speculative răspunde la o atitudine care reiese din aceeaşi filosofie precum cea din cazul riscurilor pure. Riscul economic cauzeaza incertitudine in operarea profitului. -riscul neplatii pretului contractat. în termeni de vulnerabilitate – volatilitate. • pentru operatiile pe termen la bursele de marfuri se incheie in paralel contracte asiguratorii de hedging pentru a se pune la adapost de oscilatiile defavorabile ale preturilor. • in faza de negociere a tranzactiilor de vanzare-cumparare de executare de lucrari sau de servicii se estimeaza riscurile probabile formuland in contracte clauze adecvate pentru formularea intereselor proprii cum sunt: -riscul nerespectarii contractului de catre partener. d) Strategiile de implantare Sunt de reţinut pentru operaţiunile realizate în ţări unde apar în acelaşi timp volatilităţi şi vulnerabilităţi importante pentru IMM. expansiune etc.

Ca sa reuseasca aceasta solutie trebuie sa opereze cu sume identice (de incasat din strainatate si de platit catre strainatate).pentru exportator. Daca asigurarea clasica nu poate prelua riscurile politice care ameninta furnizorii (creditorii) nationali. Ea asigura un mai mare echilibru contractual datorita gradului ridicat de stabilitate a acestui etalon (aceasta pentru ca variatiile cursului monedelor componente ale cosului se compenseaza). astfel incat riscul de schimb valutar aferent angajamentului de plata exprimat intr-o alta moneda decat cea nationala sa compenseze riscurile de schimb aferente creantei sale. ceea ce poate avea efecte negative supra performantelor firmei. intervine statul. -utilizarea tehnicilor si instrumentelor de lucru financiare si juridice. Dezavantaj: consta in riscui unei cresteri prea mari a pretului ofertei.prin institutii publicet -prin societati de asigurare cu statut de drept privat Riscul valutar exprima efectele negative la variatiilor cursului de schimb al monedelor. riscurile de plata pe care le prezinta debitorii publici si impotriva carora nu se pot lua masuri de constrangere pentru a-i determina sa-si respecte obligatiile contractuale). dupa caz: . Pentru evitarea lor se recurge la o clauza valutara care poate imbraca mai multe forme: * clauza "cosului valutar" se refera la legarea monedei contractului de un "cos de valuta" nu de un singur etalon monetar. scadente la aceeasi data si sa prezinte acelasi risc de schimb valutar sau unul apropiat. -protectia prin asigurare (riscurile politice sunt neasigurabile. tinandu-se cont de conjuctura generala a pietei iar pretul sa fie ajustat in asa fel incat riscul valutar sa fie acoperit in proportie cat mai mare si sa nu fie afectata competitivitatea exportului. ca si banca creditoare care a acordat un imprumut importatorului poate sa recurga la diverse solutii: -sa efectueze tranzactia in moneda sa nationala -sa contracteze un import in moneda clientului sau sau intr-o alta moneda. estimata sa aiba loc pana la data scadentei. * clauza de indexare pentru risc valutar are in vedere includerea nemijlocita in pretul ofertei a ratei de depreciere. * clauza de alegere a monedei de plata (sau clauza monedei multiple) prevede ca exprimarea creantei se face in mai multe monede pe baza cursului in momentul incheierii contractului. Exportatorul evita riscul inregistrarii unei influente negative din fluctuarea cursului valutar dar si pe cel al realizarii unei influente favorabile. . Avantaj: evita negocierea clauzei valutare cu ocazia incheierii contractului. In aceasta formula de garantare impotriva riscului de depreciere valutara este necesar sa se faca un calcul corect a ratei de depreciere. iar la scadenta partenerul are dreptul sa aleaga contractul.prin departamente ale administratiei de stat . Pentru diminuarea riscurilor exportului pe credit. in completarea sau in locul acestora. caz in care exportatorul devine necompetitiv. Pentru a se proteja impotriva riscului de schimb valutar. -exportatorul sa vanda produsul sau la un curs dinainte fixat. exportatorul cere plata la termen. furnizorii fac investigatii cu privire la: -solvabilitatea clientilor potentiali inainte de semnarea contractului.

care se contracteaza pe credit.Pentru riscul valutar exista metode si tehnici extracontractuale de acoperire a acestui risc. * numarul de ani in intervalul carora nu se incaseaza rata de rambursare a creditelor. sau mai mare cu rata inflatiei. cu dobazi care variaza de la piata la piata si intr-o forma diversificata. asiguratul poate solicita asiguratorului sa insereze in contractul de asigurare o clauza de schimb valutar. Se urmareste a se asigura echivalenta sumelor ce se vor incasa in viitor. * diferenta de dobanda. marja calculandu-se pe baza unui factor de actualizare. perioada in care exportatorul suporta unele cheltuieli provocate de finantarea productiei. etc). in doua faze: a) livrarea de echipamente si utilaje pe credit. in cazul relatiilor comerciale de colaborare intre doua tari. care poate fi egal. Aceasta metoda se utilizeaza cand exportul se incaseaza la o data mai indepartata. Riscul generat de operatiunile in devize este determninat de o serie de factori ce depind de : -conjunctura internationala -conflictele regionale -criza economica mondiala. Introducerea unei marje asiguratorii in pret. Includerea in contractul extern a unor clauze de revizuire sau de ajustare a preturilor. Pentru a contracara riscul de pret. Pentru eliminarea sau diminuarea lui se practica: -Incheierea unor acorduri bilaterale intre tari sau parteneri de afaceri -respectarea conventiilor internationale -promovarea formulei de consolidare a preturilor prin marfa. utilaje. Pentru ca preturile sa conduca la eficienta tranzactiei. 2. c) Riscul fluctuarii ratei dobanzii percepute la creditul fumizor ca si la creditulcumparator Cand se fixeaza rata dobanzii pe care importatorul o va plati exportatorului pe perioada valabilitatii creditului-furnizor sau bancii creditoare pe perioada . Astfel de situatii se intalnesc mai ales la echipamentele industriale (masini. fata de cea practicata pe piata valutara caracteristica. cu cheltuielile efecutate in prezent. cum sunt: acoperirea prin contract forward acoperirea prin contract futures acoperirea prin contractele de optiuni Pentru a se pune la adapost de eventualele pierderi determinate de schimbul vatutar. de exemplu). rambursarile pe diferite termene. se iau in calcul urmatorii factori care pot influenta pretul: * coeficientul anual de eroziune al capitalului. b) Riscurile cresterii costurilor de fabricatie Riscurile de pret se pot analiza si contracara prin una din metodele: 1. b) rambursarea creditului in produse. prin operatiuni bursiere. specialistii in relatii internationale folosesc cu prioritate "formula de consolidare a preturilor prin marfa ". Instalatii complexe. in baza careia acesta din urma preia asupra sa riscul valutar. prin care pretul negociat si prevazut in contractul extern include deja si riscul de pret. daca cea din contract este mai mica (ca urmare a unor acorduri guvernamentale.

rutiere.dimensionarea realista a pretului de oferta. respectarea cerintelor tehnice cu privire la calitatea materiei prime si a meterialelor. La numarul de masuri cu caracter general trebuie adaugate si masuri cu caracter special cum sunt: -obligarea paticipantului la licitatie de a depune drept garantie de acceptare a licitatiei adjudecate a unei sume de bani in contul organizatorului licitatiei pe care sa o piarda in cazul cand renunta la incheierea contractului -includerea in contract a unei clauze penale" sau obligarea prezentarii unei scrisori de garantie bancara. utilizarea de mana de lucru calificata. Prevenirea riscului generat de evolutia progresului tehnologic se poate face si pe calea cunoasterii investitiilor de lunga durata in economia mondiala. Riscul in desfacere Riscul. asigurarea procurarii si difuzarii literaturii de specialitate. Pe celelalte genuri de transport: feroviare. Riscurile industriale apar din urmatoarele conexiuni: . .valabilitatii creditului-cumparator.how. 3. iar baza acestei cunoasteri o constituie sistemul informational care poate sa furnizeze suficiente date pentru calculul economic previzional al investitiilor.amplificarea mijloacelor de publicitate. . facilitati vamale la importurile de tehnica de varf de laborator. metoda folosita de obicei consta in dezvaluirea sumara a detaliilor. in raport cu cerintele consumatorilor. cand trebuie sa existe grija pastrarii secretului in timpul negocierii. elasticizarea procesului de productie astfel incat sa fie asigurate posibilitati multiple de adaptare sau chiar schimbare a procesului de productie. Riscul fabricatiei Pentru prevenirea sau eliminarea riscurilor de fabricatie trebuie luate masuri privind: 1. I Cand obiectul negocierii il constituie un transfer de know . Masurile care reprezinta garantii de succes in negocieri sunt: . aeriene nu exista norme de drept uniformizate. 2. 4. asigurarea unei conduceri competente.pregatirea corespunzatoare a negocierilor si a echipei de negociatori. scutirilor sau reducerii de impozite. furnizorul (respectiv banca) trebuie sa tina cont de nivelul dobanzii la care acesta va putea sa-si procure banii necesari pentru refinantare. urmand ca toate amanuntele sa fie furnizate dupa finalizarea tratativelor. ci si statul care are posibilitati de sprijinire a activitatii de cercetare stiintifica pe caile finantarii. . pentru evitarea caruia trebuie sa se ia masuri adecvate care sa faciliteze reusita negocierilor. dar asigurarea se bazeaza pe practica asigurarilor maritime. Riscul de transport Asigurarea marfurilor transportate pe mare se realizeaza pe baza unor contracte standardizate.indeplinirea obligatiilor contractuale anterioare. crearea de conditii pentru dezvoltarea inventiilor si inovatiilor. Caile de protejare impotriva riscului tehnologic sunt complexe in luarea lor sunt angrenate nu numai organizatiile economice. costand din negociere urmata de contractare. 5.

instalatiile. reculegerea informatiilor si compensarea experientei. in moneda locala echivalentul sumei datorate. In scopul realizarii obiectivelor generale ale firmei.industrializarea este legata de urbanizare. optimizarea mentenatei necesita aplicarea unui numar de principii ce permit administrarea calitatii inventiilor si de a asigura calitatea poduselor. aplicarea operatiilor de intretinere. Caracter politic imbraca si masurile luate de autoritatile publice: guvern. 8. 2. fiind in general defectiuni care apar la utilaje. neplata la termen a sumelor datorate de importatori (debitori) politici. etc. fapt ce materializeaza problema responsabilitatii. sau o tehnologie necompetitiva. Astfel locuitorul si uzina se atrag reciproc un rol secundar il are factorul uman ca sursa de risc. Iesirea din impas se poate face prin una din urmatoarele modalitati: .etc. organe vamale. 4. 6. 10. modificarile tehnice in cursul vietii materialului. indicatorii globali de satisfacere a clientilor. Riscurile tehnologice apar in cadrul procesului de exploatare . banca centrala.asocierea cu o alta firma (unitate economica) . elaborarea si centralizarea regulilor de intretinere. 5.daca chiar nu mai exista nici o solutie se trece la lichidare . Aceste principii se opresc asupra: 1. utilajele si aparatele de masura si control. controlul gestiunii 9. Riscurile politice Masuri cu caracter politic pot fi luate si de tari ter(e ori de organisme internationale impotriva tarii importatorului care il pun pe acesta din urma in imposibilitattea de a-si respecta obligatiile de plata fata de furnizor. .. cu toate ca importatorul privat a depus la banca. chiar si sistemele de informatii. aprovizionarea. introducerea in service a unui nou material. Mentenanta este ansamblul de actiuni ce permite de a mentine sau de a restabili un produs intr-o stare specifica sau de a fi in masura de a asigura un service determinat. * apare riscul de netransfer al valutei cuvenite furnizorului (creditorului) extern.obtinerea in extremis a unui credit bancar. Pentru diminuarea lor este necesara o politica de intretinere (maintenance) bine pusa la punct. formarea si calificarea personalului. incendii. 3. Riscul de insolvabilitate este inregistrat atunci cand nu se mai poate face fata platilor pe care intreprinderea le are de facut. avand ca efect: * restrangerea importurilor * limitarea transferului valutar * refuzul admiterii pe teritoriul tarii al unor produse * sechestrarea sau rechizitionarea unor bunuri apartinand unor agenti economici straini. 7. Ea intervine in toate etapele vietii produsului prin identificarea initiala a cererii pana la evaluarea satisfacerii finale a utilizatorului.

.Il.reducerea nivelului productiei deci a reducerii capitalului productiv urmand sa ramana in continuare o firma (unitate economica) independenta . 4.Il. De exemplu.intre 4 .intre 0 .asocierea cu o firma (unitate economica) mai puternica Evaluarea riscului general de tara se bazeaza pe indicatori economici. Distingem aici trei situatii: . Exista patru tehnici tehnici fundamentale de gestiune a riscului: 1. Diversificarea – managerul reduce riscul prin detinerea unei colectii cat mai largi de active independente. 3.nivel de risc ridicat .3% . local închis efectiv poate exista riscul pierderilor de informaţii provocate de intervenţii ale utilizatorilor atât la nivel fizic. ) . că S. cât şi logic şi semantic. Identificarea procedeelor de operare cu riscul si adoptarea unei decizii relativ la cea mai buna combinatie de metode ce vor fi utilizate in rezolvarea problemei 4.o situatie normala . probabilitatea refuzului ş. încorporează o mulţime considerabilă de componente. precum: a) raportul dintre deficitul bugetar si PIB. e necesar de ţinut cont de faptul. dar de bază sunt următoarele trei. care dispun de colecţii de diverşi parametri tehnici (timpul prelucrării refuzului . detinatorul unei mine de aur isi poate acoperi expunerea la riscul de scadere a pretului prin luarea unei pozitii de vanzare a futures-ului pe aur. Masurarea corecta a dimensiunilor pierderilor asociate situatiilor de risc 3. Hedging-ul – elimina expunerea la risc prin luarea unei pozitii de compensare. Procesul de managemnt al riscului include cinci pasi: 1.a.Riscul pierderii autonomiei Situatia se poate remedia prin: .peste 8% nivel de risc foarte ridicat. Pe lângă aceasta. precum şi din temeri de consecinţe defavorabile şi din motiv că cele întreprinse în principiu nu pot avea loc în procesul funcţionării S. 2. Crearea unei societati de asigurare captiva. Prima variantă constă în evitarea riscului. Identificarea posibilelor pierderi pe care firma sau afacerea le presupune 2. De exemplu. In domeniul strategiei securităţii funcţionării sistemului informaţional în condiţii de luare a deciziilor în situaţii de incertitudine sunt posibile mai multe variante. b) cresterea masei monetare. Ea se reduce la refuz de acţiuni ce ar conduce la anumit risc. Majoritatea tarilor in curs de dezvoltare pot sustine cu aproximatie un deficit bugetar de circa 1-3%. Implementarea deciziei adoptate la pasul 3 5.8% . Evaluarea rezultatelor aplicarii deciziei si determinarea eventualelor conditii nou aparute care solicita solutii diferite de cele adoptate ulterior. chiar şi în S. . c) cresterea creditului intern (datoria publica) d) inflatia.Il. Asigurarea – incheierea unui contract de asigurare presupune plata unei prime pentru protectia impotriva evenimentelor nefavorabile. Managerul cauta de fiecare data active de baza care sa fie puternic corelate cu activul pentru care face acoperirea.

De menţionat că gestiunea riscurilor este un domeniu interdisciplinar specific.Ie. organizarea raţională a gestiunii parolelor utilizatorilor ce de multiple ori reduce pericolul accesului nesancţionat. când consecinţele riscurilor ce s-au produs nu vor conduce la pierderi irecuperabile.A doua variantă este acceptarea riscului. schimbarea caracterului riscului pe contul funcţiei asigurării în cazurile apariţiei situaţiilor imprevizibile.. cum ar fi de exemplu. Ea constă în determinarea şi estimarea. se reduce la gestiunea riscului. Aşa strategie este legată de faptul că administratorul în mod conştient recurge la risc până atunci. În aşa situaţie e necesar să fie elaborată aşa strategie de gestiune a riscurilor de diverse clase în baza următoarelor modalităţi de abordare: diminuarea riscului prin aplicarea remediilor simple şi accesibile. care solicită cunoştinţe fundamentale referitoare la teoria sistemelor complexe (compuse). teoria protecţiei informaţiei ş. aşa acum nu exclude consecinţe fatale. acceptarea riscului contând pe strategia gestiunii lui. Strategia gestiunii riscului de asemenea depinde de varietatea şi indicatorii cantitativi ai lui. precum şi elaborarea acţiunilor (măsurilor) minimizării riscului. A treia variantă a strategiei securităţii S. evaziune de la risc prin intermediul acţiunilor de ordin organizatoric. Varianta examinată nu poate fi considerată optimală.a. .

riscului de credit şi de cel strategic. acţiunea de desfăşurare a managementului de risc cuprinde întreaga combinaţie de strategii. cauzat de defecte. societatea îşi asumă executarea mai multor procese care au riscurile lor proprii şi care în timpul exploatării sunt supuse unui risc funcţional. stabilind şi limita permisă a riscului de catre instituţie (risk appetite). A. acestea fiind riscul operational. datorate nefuncţionării sau necorelării activităţilor interne ale unei entităţi. În cadrul unui mediu.Imbunătăţirea profitului pe capitalul investit. . a.Reducerea volatilităţii câştigurilor. . împrumutate sau atrase. Riscul operaţional se referă la expunerea privind pierderile financiare. În cadrul derulării afacerii. . greşeli de operare sau exploatări tehnice.Evitarea multitudinii de pierderi mici. Participantii la procesele investitionale şi operaţionale sunt cu toţii de acord că riscul nu poate fi eliminat complet şi că activitatea trebuie sa fie condusă de aşa natură. procese.Alocarea mai eficientă a capitalului. Riscul operaţional (operation risks) Definiţia riscului operaţional a preocupat în ultimii ani specialiştii din finanţe care prin întalnirea Comitetului de la Basel 1998 a definit şi ultimul cadru al riscului operaţional. reflectat de indicatorul venit net va fluctua în funcţie de abilitatea societăţii de a-şi comercializa mărfurile şi serviciile produse. Managementul riscului operaţional Orice entitate economică este constituită în scopul de a obţine profit din producerea şi vânzarea de mărfuri sau servicii. riscul de credit şi riscul de piaţă.elaboreze şi să dezvolte proceduri de masură şi control adecvate. erori. scopurile investiţiei în acest risc pe care le menţionăm: . . până la varianta simplă în care sunt luate în calcul numai riscurile efective ale departamentelor operaţionale.Asigurării conducătorului firmei şi a acţionarilor că aceste riscuri sunt corect asumate. . . Diversificarea şi specializarea activităţilor instituţiilor financiare a creat mai multe opinii privind definirea riscului operaţional. astfel încat să: . încât rezultatele ei negative sa fie cât mai mici. de la cuprinderea tuturor riscurilor ce nu sunt incluse în riscul de credit şi în cel de piaţă. precum şi de standardele etice stabilite. tendinţe sau schimbări externe ce nu au putut fi cunoscute şi prevenite prin sistemul intern de organizare şi control. . Rezultatele sale sunt în funcţie de modul de organizare şi conducere a întregului proces de exploatare a activelor avute la dispoziţie.identifice toate riscurile potenţiale la care trebuie să facă faţă instituţia. . excluând acele evenimente ce sunt specifice riscului de piaţă.Utilizarea mai eficientă a capitalului intelectual al firmei. Procesul activităţii de exploatare a activelor. fie la evenimente. . . există şi situaţia de mijloc.Îmbunătăţirea satisfacţiei consumatorilor.Imbunătăţirea atenţiei managerilor asupra riscului operaţional .Evitarea pierderilor mari neprevizibile. prin cuprinderea în definiţie numai a riscurilor faţă de care se deţine capacitatea de control asupra evenimentelor producătoare. restul fiind excluse şi încadrate fie în riscul afacerii fie în cel strategic.Imbunătăţirea eficienţei operaţionale.Capitolul VI Managementul riscului pe piaţa de capital În cadru activităţii de control al riscului investiţional specialiştii au grupat întreaga varietate a riscurilor pe trei domenii principale. infrastructură şi modele adecvate care ajuta instituţia să controleze într-o masură cât mai strictă riscul în funcţie de scopul său.

aplice şi să propună modele specifice activităţi entitaţii.Formării libere a preţului în concordanţă cu acest principiu fiecare participant la piaţă are dreptul să-şi expună oferta preţului dorit în mod independent pentru a-şi găsi contrapartea. de organizare funcţionare a instituţiilor acestei pieţe. Conform acestuia. lichiditatea se creează prin tranzacţii reale.Accesibilităţii este principiul care stabileşte condiţiile de participarea a persoanelor la piaţa de capital.Imparţialităţii este principul conform căruia instituţiile pieţei nu sunt parte în tranzacţii. în virtutea acestui principiu. accesul este neângradit tuturor persoanelor care doresc să utilizeze facilităţile pieţei şi al institutiilor acesteia. reguli sau priorităţi ale licitaţiei de tip bursier. nediscriminatorii de participare la piaţă. Un rol important în respectarea acestui principiu revenindu-i standardizării şi tipizării cantităţii şi calităţii obiectelor de contract.Transparenţei principiul conform căruia toate operaţiunile legate de tranzacţie sunt executate în mod deschis. Managementul riscului operaţional este proces unitar în toate pieţele financiare. acestea fiind: . (wash sale) . . Aceasta trebuie să fie în concordantă cu aşa numitele principii. cât şi celor strategici. Toţi participanţii au drepturi. experienţa în domeniu şi practică. de multiplicare sau de urmărire. sunt considerate ca practici ilegale acţiunile conspirative de manipulare sau constrângere.- utilizeze în cadrul societăţii metodele şi procedurile folosite de cele mai avansate entităţi din aceeaşi ramura de activitate.Lichidităţii principiul conform căruia produsele şi serviciile tranzacţionate prin piaţă sunt fungibile. . intimidare sau dirijare a preţului. acţiunile îndreptate împotriva altor parteneri sau pieţei. aceasta oferind aceleaşi condiţii atât investitorilor mici. Este unanim acceptat că piaţa de tip bursier reprezintă relaţia. clar în toate detaliile lor prin respectarea comportamentului şi regulilor stabilite de instituţia respectivă. urmarească existenţa unor clauze favorabile sau să propună clauze specifice valorilor mobiliare aflate în procesul de emisiune. Principiile de operare ale pieţei de capital In general. . adapteze permanent sistemul operaţional la condiţiile pieţei în mod transparent. de portofoliu. locul în care mai mulţi cumpărători şi mai mulţi vânzători tranzacţionează simultan mai multe obiecte de contract (active). . negociate liber fără piedici sau clauze speciale de livrare sau plată. obligaţii şi condiţii egale. tranzacţiile în piaţă sunt executate după proceduri şi cerinţe prestabilite cunoscute tuturor. unde unele imperfecţiuni propagă în cadrul acesteia un risc specific sistemului. indiferent dacă tranzacţia în sine este efectuată cu sau fără reprezentare fizică. Strategie Scopul activitatii Risc Valori propuse Limita acceptata a riscului Proces Constientizare risc Evaluare si actiune Operare Masurare si control Evaluarea valorii Infrastructura Institutia si oamenii Politici si proceduri Metodologii Limite si control Sistem Raportare Model Socio-cultural specific Nivel minim pregatire Organizare Mediu Cultura Pregatire Comunicatii Evaluare Retribuire de Transparenta şi obiectivitate Retribuire optimă b. legislaţia economică. referitoare la timp şi cantităţi şi care stau la baza organizării şi funcţionării pieţei de capital. înţelegerile bilaterale sau multilaterale fiind interzise. participarea este deschisă. nu fictive. nu împart riscurile şi eventualele profituri cu participanţii. fac să existe diferenţe de operare în special pe pieţele noi. dar specificul economiei naţionale. orice piaţă de capital are aceeaşi structură şi mecanism şi principii de funcţionare.

Formarea preţului de tranzacţie şi executarea tranzacţiei nu pot încălca voinţa investitorului. Este interzisă manipularea preţului în orice sens. Riscul sistemului de operare este legat de condiţiile de acceptare a emitenţilor şi a produselor pe o piaţă organizată a capitalului şi constituie aplicarea practică a principiilor liberei participări, nediscriminatorie şi transparentă care au determinat segmentarea şi specializarea în piaţa de capital pe urmatoarele criterii: - mărimea şi importanţa emitentului; piaţa de capital poate fi utilizată de la oricare societate comercială simplă, până la stat sau de către organisme internaţionale; - gradul de transparentă; nu toti emitenţii pot asigura acelaşi grad şi operativitate privind informarea investitorilor; - lichiditatea produselor oferite pe piaţă; - gradul diversificării produselor - mărimea tranzacţiilor - formare a preţului de tranzacţie (fixing, negociere) În România, în condiţiile revenirii la o economie de piaţă, piaţa de capital este foarte tânără, de numai 6 ani şi prezintă specificul formării sale ca urmare a procesului de privatizare şi nu ca rezultat al dezvoltării juridico-economice a utilizatorilor de capital (emitenţii) şi a maturizării furnizorilor de capital care sunt investitorii. În această situaţie, s-au instituit două sisteme electronice de tranzacţionare ale pieţei de capital; un sistem centralizat concretizat prin Bursa de Valori Bucuresti şi un sistem descentralizat al pieţei RASDAQ. Problemele pieţei de capital sunt rezultatul unei privatizări defectuoase în care acţionarii actuali nu-şi pot manifesta pe deplin drepturile lor, iar statul continuă să fie acţionar semnificativ sau majoritar în multe societăţi privatizate. Dacă la Bursa de Valori rezolvarea problemelor de tranzacţionare constituie o activitate de organizare internă, pe cealaltă piaţă RASDAQ , aceasta se rezolvă pe calea conlucrării a cinci tipuri de institutii financiare implicate în operare, care uneori au manifestat interese contradictorii, până la ora actuală neexistând o procedură sau regulament general de funcţionare al acestei pieţe care să stabilească atribuţiuni şi responsabilităţi stricte. c. Factorii riscului operaţional ai pieţei de capital Din punct de vedere strategic factorii care pot provoca riscul operational ţin de mediul extern, al afacerii în care entitatea acţionează fie cu întarziere, fie inadecvat şi privesc atât fenomene, din care unele pot fi imprevizibile: naturale, politice, regulatorii, de impunere sau acţiuni ale competiţiei, cât si insuficiente sau greşeli de implementări inadecvate, în cadrul proceselor de dezvoltare proprie. Trebuie menţionat că deşi sunt oarecum externi factorii menţionaţi mai sus, efectul negativ al influenţei lor se regasesc în funcţionarea internă defectuasă a societaţii. Cât priveşte partea functională, în vederea îndeplinirii obiectivelor sale firma utilizează personal, procese şi tehnologii care oricând intentionat sau nu, pot înregistra eşecuri, avarii, insuccese. În cadrul acestora unele evenimente se pot prevedea şi astfel se poate stabilii probabilitatea de aparitie a lor, si marimea pagubelor produse. În cazul societăţilor de valori mobiliare, riscul operaţional poate apare înaintea, în timpul şi după efectuarea tranzacţiei: A) Înaintea tranzacţiei, ca parte a riscului operaţional au loc activităţi de identificare a clientului şi a nevoilor sale şi constă în acţiunea unor persoane abilitate, autorizate care angajează în ultima instanţă raspunderea instituţiei financiare faţă de terţi.

Controlul expunerii la acest risc depinde atât de procedurile de organizare şi verificare elaborate de fiecare instituţie în parte cât şi de corectitudinea şi ataşamentul persoanelor implicate în aceste activităţi. De aceea toate aceste operaţiuni trebuiesc controlate şi verificate pentru a limita raspunderea societăţii în caz de eroare, fraudă sau manipulare, având în vedere că: Relaţiile dintre instituţie şi client stabilite în domeniul financiar-bancar sunt de durata şi au caracter progresiv-intensiv, pentru a fi eficiente pe întregul parcurs al colaborării cu aceştia, regula “cunoaşteţi clientul” (know your client) capătă o mai mare importanţă decât în alte domenii de activitate; brokerul trebuie să se implice pentru a deveni confidentul financiar al clientului său. Activitatea instituţiei cu clientii acvesteia este concentrată în biroul de “front office” sau de vânzări unde în procesul de deschidere de cont este important a se creiona profilul investitorului, pentru ca apoi recomandările, informaţiile şi efectiv tranzacţiile ce urmează a fi executate în favorea unui client, să corespundă, să se caleze pe cerinţele şi nevoile acestuia. Construirea profilului investitorului nu este o operaţiune uşoară şi presupune abilitatea brokerului, stăpânirea cumoştinţelor şi a informaţiilor privind preţurile, produsele ci şi a negocierii, chiar dacă această activitate este executată în mare parte prin intermediul unui sistem ce comunicţii electronic. Deoarece angajează în mod direct societatea în relaţii cu persoanele terţe, întraga activitate de vânzări a societăţii este dependentă de capacitatea acestor persoane care trebuiesc motivate corespunzator. Abilitatea brokerilor de prezentare a serviciilor oferite, împreuna cu preţul şi comisioanele este un alt element al riscului operaţional la care este expusă societatea în vederea atragerii şi menţinerii clientilor. Capacitatea brokerilor de prezentare clară şi eficientă a materialelor, informatiilor ce privesc piaţa şi produsele oferite clienţilor determină în ultima instanţă eficienţa întregii entităţi. De regulă instituţiile financiare oferă materiale şi informaţii ajutatoare, precum şi scenarii sau scheme consacrate de abordare a clienţilor, de prezentare a serviciilor sau oportunităţilor, dar acestea, prin cunoştinţele şi abilitatea brokerului trebuiesc individualizate şi prezentate pentru fiecare persoana în parte.

-

-

B) În timpul executării tranzacţiei, instituţia este expusă riscului operaţional din partea angajatului, care efectuează acesta operaţiune, cât şi a persoanei care are legatură cu clientul sau alte departamente ale instituţiei financiare în cadrul căreia au loc aceste tranzacţii; o astfel de expunere poate obliga societatea la acceptarea “tranzacţiei forţate”, sau atrage atat sancţiuni reglementative cât şi actiuni judecătoreşti costisitoare, deoarece în cadrul pieţei, tranzacţia are loc pe numele instituţiei care răspunde faţă de contraparte fie de o plată fie de o livrare de valori mobiliare. Este notabil cazul băncii Barings din Anglia în care, o singură persoană, prin fraudarea unui cont fictiv, a angajat sociatatea în tranzacţii cu produse derivate prin care a creeat instituţiei o pagubă de 1,5 miliarde de dollari, conducând la falimentul acesteia. Pe durata tranzacţiei, o atenţie deosebită trabuie acordată de către managerul de risc următoarelor elemente ce pot declanşa riscul operaţional: a) Constate dacă tanzacţia este executată cu respectarea integrală a regulei de transparenţă; b) Verifice dacă clientul cunoaşte riscurile asumate prin tranzacţia respectivă şi că decizia de angajare a fost luată în cunoştinţă de cauză şi nu ca rezultat al unei manipulări de către angajaţii societăţii; c) Verifice dacă sunt întrunite condiţiile de plată, livrare, transfer de proprietate în conformitate cu ordinul clientului; d) verifice dacă sunt respectate ordinea fazelor execuţiei ordinului de tranzacţie eliminand posibilitatile de pierdere prin executarea incorectă, omisiune sau fraudă în toate fazele sale astfel:

1) Lansarea ordinului de tranzacţie; operaţiunea ce aparţine investitorului care îşi exprimă acordul de voinţă privind condiţiile în care trebuie să se execute ordinul. Lansarea nu presupune executarea deoarece există oricând posibilitatea să nu se găsească pe piaţă contrapartea, dar presupune asumarea răspunderii execuţiei, oferta sa fiind fermă în condiţiile stabilite. Faţă de societatea de valori mobiliare, investitorul răspunde integral fie de plată, fie de livrare chiar şi atunci când ordinul conţine o clauză suspensivă. 2) Confirmarea lansării este operaţiunea prin care agentul de valori mobiliare comercial (din front office) spune investitorului că a înteles elementele şi condiţiile de execuţie ale ordinului. Confirmarea lansării are sens numai atunci când ordinul este lansat verbal, în cazul în care ordinul este scris, confirmarea există ca document. 3) Verificarea veridicităţii ordinului constă în operaţiunea prin care se verifică dacă sunt întrunite condiţiile pentru ca acel ordin să se execute. Astfel în cazul în care investitorul se angajează într-o poziţie long, de cumpărator, să existe suficiente resurse financiare de acoperire a obilgaţiilor de plată integrală sau parţială în funcţie de specificul contului de investiţii. De asemenea trebuie să existe clauza privind acceptul execuţiei tranzacţiei forţate menţionate în cont şi să verifice dacă există cel puţin disponibilităţi care să acopere tranzacţia forţată. În cazul în care investitorul se angajează într-o operaţie short, de vânzare se verifică dacă acesta este acoperit, are posibilitatea de livrare, sau în cazul când nu este acoperit, dacă contul sau are înregistrate suficiente active pentru a suporta tranzacţia forţată, dacă există acceptul privind aceasta tranzacţie, sau în cazul vânzării în absenţă dacă contul, contractul cu investitorul se pretează la o asemenea tranzacţie. Menţionăm că activele înscrise în cont trebuie să fie curate, degrevate de orice sarcină nu pot fi (gajate, garantate, blocate) anterior ordinului. Dacă activele sunt trecute, înregistrate într-un registru independent ordinul se transmite spre execuţie numai după ce a avut loc transferul în registru. Dacă sunt îndeplinite condiţiile de executare ale tranzacţiei se porcedează ca atare, dacă sunt incompatibilităţi, se contactează investitorul pentru a se rezolva problemele în cauză. Agentul de valori mobiliare poate refuza executarea ordinului de tranzacţie când există incompatibilităţi. Executarea unui ordin care prezintă deficienţe pune agentul de valori mobiliare în poziţia răspunderii îndeplinirii obligaţiilor materiale rezultate din tranzacţie. 4) Transmiterea pentru execuţie, este operaţia specifică tranzacţiilor bursiere prin care datele ordinului de tranzacţie sunt codificate, depersonalizate şi transmise la locul de execuţie (sala de tranzacţie a bursei, sau a sistemului computerizat). 5) Executarea ordinului este în funcţie de specificul dotării sistemului de tranzacţii fie prin reprezentare fizică, fie fără reprezentare fizică. Având în vedere faptul că preţul de tranzacţie există numai atunci când se găsesc pe piaţă simultan atât cumpărători, cât şi vânzători ordinul de tranzacţie care nu a fost executat, poate fi schimbat, retractat, numai până la momentul executării sale. Referindu-ne la problema predării-preluării riscului asupra obiectului de contract, acesta este momentul în care brokerul cumpărătorului confirmă brokerului vânzătorului executarea tranzacţiei. Specificul tranzacţiei de tip bursier face ca să nu poată exista condiţie, rezoluţie în contractul de vânzare-cumpărare deoarece în timp, executarea tranzacţiei are loc imediat, simultan se schimbă poziţiile celor doi participanţi din vânzător în creditor şi din cumpărător în proprietar. 6) Verificarea executării este operaţiunea prin care ordinele executate sunt împerechiate şi controlate datele de corespondenţă ale obiectului de contract, preţ, mod etc. În cazul existenţei de discrepanţe se procedează la conciliere, arbitrare la nivelul societaţii de intermediere astfel încât ordinele iniţiale ale clientilor să fie executate conform lansării lor, tranzacţia forţată fiind suportată de către intermediar.

. cât şi în scris şi cuprinde datele privind condiţiile în care s-au executat ordinele lansate şi obligaţiile investitorului privind acest ordin. împreună cu regulile şi procedurile de lucru. d. controlul documentelor şi a accesului la program. evidenţiază în contul investitorului. cea operativă.controlul sau auditul intern analizează gradul în care operaţionalul respectă reglementările interne şi externe. 2. iar riscul operaţional constă în aceea că aceste înregistrari să nu fie identice cu realitatea. în detaliu operaţiunile entităţii pe care o conduc şi riscurile specifice pentru a putea stabili: 1. şi control.conducerea generală stabileşte politicile şi acţiunile ce trebuiesc luate pentru monitorizarea riscului.managerul de risc este independent şi are sarcina de a dezvolta metodologiile de măsură. formeaza setul de operare al societăţii. locul şi/sau fazele expuse acelui risc. Managementul riscului operaţional Activitatea de conducere a riscului operaţional este colectivă şi se realizează prin colaborarea dintre conducerea generală. De regulă toate aceste înregistrări urmează o procedură. etc Riscul procesual Riscul tranzacţiei Model Consemnarea erorii Metodologia erorii Eroare de ordin Executare eronată Compexitatea produs Eroare de înregistrare Eroare de închidere Eroare de contract Depăşire de limite Riscul securităţii Riscul volumului Riscul controlului . Implementarea managementului riscului operaţional In vederea derulării sub control a activităţii operative. stabilind un mod de lucru şi comunicaţie unitar pentru acesta Este necesar ca membrii colectivului să cunoască foarte bine. ca în exemplul alăturat: Risc operaţional Detalii privind tipuri de risc Riscul de personal Incompetenţă Fraudă. . Eroare. definirea politicii riscului operaţional care să includă şi standardele de măsurare a riscului. şi în celelalte evidenţe ale societăţii. proceduri de reducerea riscului operaţional. verifică corectitudinea modului de determinare a valorii expuse riscului (VaR). 8) Înregistrarea tranzacţiei este operaţiunea prin care efectele sale se înscriu. sau în procesul înregistrării să se omită anumite informaţii. controlat de către managerul riscului în vederea asigurarii siguranţei înregistrării si a îmbunătăţirii acestei operaţiuni. departamentelor şi serviciilor.conducerea operativă controlează întregul risc asumat prin supravegherea funcţionării infrastructurii . lista detaliată cu tipurile de risc specific.7) Confirmarea execuţiei este o operaţiune ce se execută atât verbal. precum şi a modelelor operaţionale. echipa de conducere a riscului operaţional întocmeşte regulamente de organizare şi funcţionare care. un model care trebuie respectat. . precum şi consistenţa regulilor şi regulamentelor interne de funcţionare. managerul riscului şi auditorul intern al societăţii. care răspund de rezolvarea expunerii acesteia faţă de risc în orice moment: . să întocmească rapoarte regulate privind analiza şi tendinţele riscului.

să pună la dispoziţia primului. precum şi ce măsuri. sub o formă sau alta pe perioada de la livrare până la data de încasare. B. condiţii care să motiveze investitorul. stabilirea calculelor care vor transforma riscul operaţional într-un factor de premiere pentru acei care propun soluţii cu efect pozitiv. pot fi de ordin juridic sau economic şi privesc veridicitatea şi transparenţa informaţiei. alta decât numerarul. nu prezintă suficiente probe. sau cel al plăţilor parţiale. În general. În cazul plăţilor la termen. 4.Riscul tehnologic Defect de sistem Risc de informare Defect de comunicaţie 3. standardizarea raportărilor expunerii la riscuri prin formulare tipizate. pentru orice orice formă de plată. fără a mai lua în considerare sistemul creditării directe. precum şi procedurile de schimbare a acestora. creditează societatea cumpărătoare. Deoarece majoritatea vânzărilor nu se efectuează cu plata în numerar la livrare. argumente. În cadrul activităţii de dezvoltare prin capitalizare şi emisiune de valori mobiliare. furnizorul de capital. dezvoltarea unui set de evaluare şi măsurare a riscului. clauze şi indicatori ai emitentului sau ai valorii mobiliare supuse emisiunii. 7. respectiv investitorii nu îşi asumă în totalitate prevederile din prospect şi nu vor investi. stabilirea mijloacelor de analiză a riscului operaţional. 8. promisiuni bazate pe raportarea corectă a activităţii precedente şi a previziunilor realizărilor menţionate în prospectul de emisiune. ce va asigura suficiente motivaţii furnizorilor de capital. Deficienţele prospectului de emisiune. Mangementul riscului de credit a. prezentarea prospectului de ofertă publică constituie angajamentul emitentului de a respecta condiţiile din acest document. vânzătorul suferă un proces de decapitalizare care îi va afecta performanţele. pe care ar trebui să-l revizuiască şi să-l prezinte sub o altă formă îmbunătăţită. Din punct de vedere juridic. 5. se referă la faptul că emitentul. aceasta durată a creditarii poate fi de la câteva zile. . constă în încetarea. întârzierea plăţii de către unul sau mai mulţi clienţi ai emitentului pentru mărfurile sau serviciile prestate. utilizatorul de fonduri. precum şi unele corelaţii dintre aceştia. Riscul creditului funcţional de colectare al plăţilor (collection risk). vânzătorul este cel care îşi asumă riscul privind durata decontării. atunci se consideră că nu acordă suficient credit proiectului de dezvoltare susţinut de emitent. până la câteva luni Întârzierea sau refuzul plăţii poate avea diferite cauze. comparaţi cu mediul extern al pieţei. pe care-l poate verifica. 6. Riscul de credit (credit risk) Riscul de credit este un risc al contraparţii şi constă în posibilitatea ca o plată aşteptată de la o parte terţă să nu se efectueze la timp sau integral. clauze sau acţiuni pentru a-şi asigura încasarea mărfurilor vândute. în prealabil de acceptare şi să solicite ataşarea de alte instrumente. stabilirea unui limbaj de comunicaţie adecvat. a corectitudinii şi legalităţii documentului de plată emis de către cumpărător. societatea vânzătoare. dar indiferent care ar fi acestea. în oferta sa din prospect. acţiuni va urma aceasta pentru a se asigura împotriva efectului negativ al riscului. riscul de credit are două aspecte legate de activitatea ce creează promisiunea sau obligaţia plăţii: creditul încrederii proprii şi creditul funcţional: Riscul creditului încrederii. Dacă furnizorii de capital. capitalul de care acesta are nevoie. decide procedura prin care orice persoană angajată va face faţă expunerii la riscul operaţional. vânzătorul trebuie să se asigure cel puţin printr-un instrument de plată executiv de tipul biletului la ordin sau cambiei .

Fitch şi Daff&Phelps. investitorul este îndreptăţit la încasarea unor sume provenite din valorificarea activelor companiei falimentare. Cotarea este folosită de către emitent pentru a atrage masa de investitori. obligaţiunile emise pe bază de venit ajung la maturitate. riscul plăţii principalului constă în politica pe termen lung a conducerii societăţii emitente de obligaţiuni. ele permit emitentului să nu plătească dobânzile datorate. Dacă riscul de a nu plăti dobânzile este o problemă a lichidităţii activelor curente. Deşi orice întârziere a plăţilor dobânzilor şi principalului. dacă rezultatele sale economice nu acoperă cheltuielile. Pentru a evita imposibilitatea plăţii împrumuturilor. dar care sunt susceptibile a avea efecte contrare BBB = obligaţiuni cu capacitate adecvată de plată. acesta trebuie să aştepte desfăşurarea întregii proceduri pentru a-şi putea recupera o parte din bani. Este vorba de creditul de care se bucură emitentul în industria finanţelor. practic însă. împrumuturile şi dividendele. Cele mai respectate agenţii de cotare sunt: Moody’s. emitentul trebuie să permită specialiştilor agenţiei accesul la documentele sale financiare şi să accepte cheltuielile analizei financiare efectuate de către agenţie. investitorul riscă întreaga sumă investită. există agenţii independente care acordă titlurilor de valoare cotaţii privind creditul emitentului. În cazul obligaţiunilor pe bază de venit. În ţările cu mai multă experienţă în economia de piaţă. extrem de nesigure şi cu riscuri majore în condiţii adverse C = obligaţiuni pe bază de venit D = obligaţiuni în imposibilitate de plată Clasificarea MOODY . totuşi există o situaţie când neplata dobânzilor nu atrage după sine falimentul debitorului. Pentru ca o emisiune să fie cotată de către o astfel de agenţie. societatea nu are dreptul să plătească dividende până nu a efectuat plata integrală a dobânzilor astfel cumulate. anume. nu se mai poate face nici o concesie. Dăm mai jos clasificarea riscurilor de credit ale emitenţilor de obligaţiuni efectuată de două dintre cele mai renumite firme de cotare din Statele Unite. Dacă compania în care investitorul şi-a investit banii ajunge la faliment sau dizolvare. chiar în cazul falimentului. Numite obligaţiuni pe bază de venit. S&P. atunci când obligaţiunile sunt emise în procesul reorganizării legale. în cazul în care valorile au fost obligaţiuni. dar mai sensibile la condiţiile economice adverse sau la schimbarea circumstanţelor BB = obligaţiuni de grad mediu inferior cu puţine calităţi care să justifice o investiţie B = obligaţiuni de grad inferior cu incertitudini de realizare a investiţiilor propuse CCC = obligaţiuni cu caracter mai ales speculativ. teoretic. compania emitentă intră inevitabil în procedura de faliment. sau să plătească dobânzile numai până la nivelul profitului. emitentul are datoria de a-şi constitui rezerve de bani pentru a plăti împrumuturi (cont de amortizare a împrumutului). Aceleaşi agenţii efectuează analize şi cotează din punct de vedere al creditului ţările care apelează la capitalul de împrumut internaţional. Dacă în această perioadă. îl poate aduce pe emitent în stare de faliment. dobânzile se acumulează. Clasificarea STANDARD & POOR: AAA = obligaţiuni de cea mai înaltă calitate AA = obligaţiuni de bună calitate A = obligaţiuni cu mare potenţial de plată a dobînzilor şi a împrumutului.Referitor la piaţa de capital. riscul creditului constă în aceea că există posibilitatea ca societatea emitentă a valorilor mobiliare să nu poată plăti dobânzile. În această situaţie.

cu situaţie incertă = obligaţiuni de speculă. comerciant între depozitele clienţilor investitori şi împrumuturile acordate de bancă clienţilor săi pentru tranzacţiile in marjă. dar riscul atingerii performanţelor este mare. paralel cu diminuarea veniturilor şi trecerii sumelor în capitolul rezerve .ajustarea capitolului credite pierdute cu sumele recuperate în timp din împrumuturile nerestituite. deseori în imposibilitate de plată = obligaţiuni cu valoare scăzută de investiţie Menţionăm că prezentele clasificări nu etalează departajări echidistante. Bazându-şi emisiunea de obligaţiuni mai mult pe argumente şi documentaţie tehnologică decât pe rezultate financiare anterioare. mecanismele şi procedurile folosite de către bănci pentru contracararea efectelor riscului de credit sunt multiple şi au grade de restricţie diferite de la o bancă la alta din care cele generale sunt: . . . În cadrul clasificărilor de mai sus.trecerea împrumuturilor neperformante în categoria pierderilor. afectează valoarea netă a băncii şi de aceea băncile stabilesc proceduri de verificare prealabilă a solicitatorilor de împrumuturi.Aaa Aa A Baa Ba B Caa Ca C = obligaţiuni de cea mai înaltă calitate = obligaţii de înaltă calitate = obligaţiuni al căror potenţial de plată este considerat adecvat. dar nici slab asigurate = obligaţiuni speculative al căror viitor nu poate fi considerat ca fiind sigur = obligaţiuni lipsite de caracteristicile unei investiţii de dorit = obligaţiuni de calitate slabă. al căror emitent nu prezintă suficiente garanţii sau un istoric verificabil al stabilităţii sale financiare.A un grad de încredere de 99. acordarea de îmrumuturi nu poate avea aceeaşi structură şi maturitate cu sursele din depozite (perfect matching) şi de aceea pe lângă metoda balanţelor compensatorii.B un grad de încredere de 99. trebuie să mai folosească şi . se ştie că pentru atragerea de bani în depozite. precum şi proceduri de evidenţă contabilă şi control. iar în cazul pieţei de capital.considerarea şi înregistrarea împrumuturilor ca pierderi potenţiale la momentul acordării acestora. Fără a menţiona sistemul de garanţii.95% şi o rată de producere a evenimentului de 1/2000. În condiţiile în care orice bancă sau SVM se încadrează în poziţia de dealer. acestea trebuie să ia în cosiderare şi riscul de cost al depozitului (deposit cost risk) datorat de fluctuarea dobânzii.98% şi o rată de producere a evenimentului de 1/5000. În cadrul sistemului bancar. . AA un grad de încredere de 99. observăm existenţa obligaţiunilor speculative. din punct de vedere al probabilităţii de realizare. în cazul în care nu este controlat suficient. care să permită evidenţa reală a debitelor şi portofoliilor de împrumuturi performante şi neperformante. . ci se bazează pe anumite intervale de încredere ale debitorilor. Asumarea riscului de credit.clasa AAA oferă un grad de încredere de 99. banca utilizează dobânda ca mijloc de stimulare a acestor depozite. Este cazul companiilor recent înfiinţate sau care activează în domenii industriale noi.obligativitatea de a crea provizioane şi rezerve pentru pierderile din împrumuturi. nivelele de departajare al emitenţilor între clasele de obligaţiuni este următorul: . . pe diferite perioade de timp. se manifestă şi la nivelul bancar care. care nu sunt nici puternic protejate. potenţial care însă în viitor poate să scadă = obligaţiuni de grad mediu.75% si o rată de producere a evenimentului de 1/400.90% si o rată de producere a evenimentului de 1/1000. ele pot înregistra uneori cote spectaculoase.calcularea dobânzilor pentru creditele neplătite pe o durata limitată pentru a nu se majora datoriile fără şanse de recuperare.

determinându-se “rata excedentului brut” (REBE) a acestuia.alte procedee. cum ar fi preavizul pentru unele sume solicitate de clienţii depunători şi uneori chiar întârzierea decontărilor. REBE = EBE / AE Faptul că rezultatul societăţii este măsurat pe de o parte de marja brută şi de viteza cu care sunt utilizate resursele. poate fi aflată din produsul celor două componente astfel: EBIT / CA x CA / AE care ne conduce la relaţia: REC =EBIT / AE Pe de altă parte.profitul(câştigul) brut (înainte de impunere) EBT (earnings before taxes) . utilizându-se datele din rapoartele financiare. măsurate prin rotaţia capitalului şi rata profitului total (înainte de dobânzi şi impunere) EBIT. REC = EBIT / AE şi respectiv EBIT – I / AE .profitul (câştigul) net (după impunere) EAT (earnings after taxes) În activitatea sa emitentul utilizează surse proprii. iar în analiza financiară a realizărilor sale. Managementul riscului financiar al emitentului Constă în controlul influenţei pe care o are politica dobânzilor şi cea fiscală asupra rezultatelor finale ale emitentului prin analiza efectului asupra următorilor indicatori: . atunci rata rentabilităţii economice (REC). raportându-l la “activul economic” sau capitalul investit (AE) format din imobilizări şi nevoia satisfăcută a fondului de rulment. porneşte de la indicatorul “excedent brut de exploatare”. b. atrase şi împrumutate. rata rentabilităţii economice poate fi determinată şi din corelaţiile randamentelor muncii. al utilizării resurselor şi a averii şi pot fi cuantificate prin indicatorul vânzări nete: x Profit net Vânzări nete Vânzări nete x Active medii Active medii = Profit net Avere acţionari Avere acţionari Un alt indicator îl reprezintă “rata rentabilitatii economice” (REC) ca raport între EBIT şi AE incluzând impozitul (I).profitul (câştigul) total (înainte de dobânzi şi impunere) EBIT (earnings before interest and taxes) . randamentul investiţiilor şi structura acesteia: REC = rata marjei asupra valorii adăugate x productivitatea imobilizarilor x coeficientul investiţiilor => EBIT / VA x VA / Im x Im / AE. sau EBIT din care se scade impozitul calculându-se posibilitatea asigurării autofinanţării creşterii nete a societăţii şi remunerarea investitorilor obligatari şi acţionari. În acelaşi fel se poate determina şi rentabilitatea financiară care este formată din produsele ratei marjei nete (Profit net / Cifra de Afaceri) ratei de rotaţie a capitalurilor (Cifra de Afaceri / Capitaluri Investite) şi rata de structura capitalurilor (Capitaluri Investite / Capital Propriu) Realizările totale ale emitentului sunt rezultatul performanţelor operaţionale.

întârziate sau aranjamentele privind activitatea nu sunt considerate capital. care având dividend fix. Indicatorul de levier este cel care măsoară expunerea emitentului la riscul variaţiei dobânzii şi se calculează ca elasticitate a câştigului net în câştigul înainte de dobânzi şi impunere. Surse temporare sub forma capitalului de împrumut . emitentul poate utiliza următoarele surse definitive: .proprii care provin din capitalul proprietate. utilizată ca metodă de majorare a fondurilor în activitatea operativă a emitentului.împrumuturi obligatare Faptul că dobânda constituie o cheltuială financiară. nu mai trebuie analizat ulterior. nu este supusă impunerii multiple şi face ca la nivelul societăţii să joace rolul de pârghie sau levier financiar (leverage). măsoară randamentul părţii capitalului proprietate. aceasta trebuie să fie cel puţin egală cu rata minimă de randament din economie formată din rata nominală (RN) şi cea a inflaţiei (RI) deci: RR = RN . (fondurile atrase ca urmare a decontărilor ţinute. Eficienţa aportului capitalului de împrumut la realizarea producţiei.Nu este lipsită de importanţă calcularea ratei profitului net: (RPN) (EAT) / AE Deoarece în funcţie de formula de calcul REC rata rentabilităţii economice are în calcul inclus impozitul. ci simple fonduri).RI. indirect a capitalului de împrumut utilizat de emitent comparativ cu capitalul proprietate (în calcul excluzându-se contribuţia actiunilor preferentiale la capitalul social) Societăţi care au profituri înainte de dobânzi şi impunere. . sau Return on Equity (ROE) se prezintă astfel: Profit net – total dividend acţiuni preferenţiale / contribuţia acţiunilor comune la capitalul social Indicatorul de rentabilitatea activelor (ROA) “Return on Assets” Profit Net – total dividend acţiuni preferenţiale/Activul Total . se efectuează prin compararea cheltuielilor finanaciare. se utilizează rata rentabilităţii reale economice (RR) care trebuie să satisfacă furnizorii capitalurilor investite. cu profitul realizat. Levier = (∆ EAT / EAT) / (∆EBIT / EBIT) sau EBIT / (EBIT. Rentabilitatea financiară. iar pentru a avea o comparaţie semnificativă dacă un emitent utilizează eficient capitalul de împrumut.I) Gradul de levier este determinat de mărimea dobânzii. Astfel că nu se utilizeză întregul Profit Net.capitalul atras din emisiunea garanţiilor. măsurând creşterea sau scăderea în câştigurile după impunere datorat creşterii sau scăderii câştigului calculat înainte de dobânzi şi impunere. profiturile capitalizate anterior şi primele de emisiune. contribuţie ce apartine acţionarilor deţinători de acţiuni comune. Indicatorul rentabilitate financiară (Rfin).împrumuturi bancare . dividendul acestora considerându-se o datorie după plata impozitului. pot avea leviere egale. ci indicatorul Profit Net ce Revine Acţiunilor Comune raportat numai la contribuţia sa la capitalul social. sunt excluse din calcul. nu şi cele preferenţiale. sau în cazul când inflaţia depăşeşte pe cea previzionată: RN = RR + RI + (RR x RI) Utilizându-se formula lui Fisher (1+REC) = (1+RR) (1+RI) atunci rata reală RR va fi egală cu RN – RI / 1+RI Din punct de vedere al pieţei de capital în procesul de finanţare a activităţii sale.

Analiza continuă cu determinarea câştigului pe acţiune sau a profitului net pe acţiunea comună (EPS) “Earnings per Share” utilizăm formula: EPS = Profit net – total dividend acţiuni preferenţiale / număr acţiuni comune. Riscul de piaţă (market risk) Elementele de bază ale analizei riscului pieţei sunt: preţul. precum şi analiza celui de scalenitate. deterministă. spot al activului de bază sau futures. iar cei cu poziţii short pierd când preţul creşte. Managementul riscului de piaţă a. aceea a marcării la piaţă. Pe piaţă. acest preţ diferă curent de referinţă al bazei pe care se formează contractul respectiv. lichiditatea şi cursul valutar. nefiind posibilă agregarea şi compararea datelor. In condiţiile actuale a căpătat din ce în ce mai multă importanţă analiza fenomenului de magnitudine maximă a abaterilor preţului de la media sa “kurtosis”. Până în mijlocul anilor 80. (VaR şi EaR) şi de asemenea. preţurile urmează o evoluţie direcţionată. Marcarea la piaţă poate furniza indicatorii agregaţi ai valorii supuse riscului şi ai câştigului supus riscului. închidere. Din punct de vedere al istoricului. pe fondul unei mişcări continue browniene. includerea riscului de stress al pieţei şi a impactului diferitelor scenarii aplicate pe fiecare segment. Riscul preţului (price risk) constă în aceea că variaţiile preţului pot aduce pierderi participanţilor la tranzacţiile cu valori mobiliare. c. Riscul fluctuaţiei minime a bazei (basis risk) Este un risc specific produselor financiare derivate. previzionată a se realiza în timp (drift rate) şi o rată de fluctuaţie temporară (variance) cu consolidări şi reveniri urmând legea normala a distribuţiei. sau de exersare al unui produs derivat la termen. maxim. volatilitatea. Principalul avantaj al preţului este că acesta poate fi uşor identificat deoarece există în mod direct pe piaţă. C. mediu şi de referinţă. În cadrul contractelor cu produse derivate (futures şi opţiuni). minim. Apoi se determină coeficientul de capitalizare bursieră sau raportul preţ/câştig (PER) “price earning ratio” după formula: Cursul Acţiunii/ profitul pe acţiunea comună. În cadrul pieţei de capital. societăţile utilizau datele din balanţe şi bilanţ în vederea măsurării expunerii la riscul de piaţă. dar spre maturitate. participanţii care deţin poziţii long pierd când preţul scade. dobânda. care are avantajul unei verificări independente. preţul are următoarele forme de exprimare: deschidere. venitul net din dobânzi fiind primele elemente determinate prin aceste metode care au deficienţa de a nu arăta situaţia reală a expunerii la risc când societatea participă pe mai multe pieţe geografice. cea a obligaţiunilor. . In aceasta situaţie s-a procedat la o alta metodă. factor sau produs. Verificând în timp condiţiile concrete de funcţionare a teoriei unei pieţe eficiente. ce priveşte diferenţa existentă dintre preţul la vedere (spot) al activului de referinţă şi preţul său la termen (futures). oblicitate a distribuţiei “skewness”. sau există înregistrări şi evidenţe ale preţurilor la nivelul instituţiilor pieţei. preţul de deschidere al unei poziţii este ales de către investitor în funcţie de previziunea şi interesul său. b. această diferenţă d se micşorează şi se apropie de zero. asigurând realitatea valorilor câstigurilor şi a volumelor. pe parcursul derulării contractului diferenţa poate fi mai mare. durata pană la maturitate. există de asemenea şi firme specializate care ţin evidenţa şi analizează evoluţia.

Panta acestei drepte este definită de un coeficient (β). deci o dreapta orizontală. basis-ul reprezintă aproximativ mărimea potenţială a câştigului sau a pierderii şi deci a plăţii de echilibrare. contribuind la creşterea lichidităţii pieţei respective.Faptul că investitorul este îndreptăţit să iasă din investiţie oricând doreşte. al tuturor valorilor mobiliare tranzacţionate pe acea piaţă şi care. conventional reprezintă rentabilitatea generală a pieţei(Rp). obligând investitorul la plăţi adiţionale majorate pe care uneori nu le poate susţine. nu este o mărime certă ci probabilă. face ca în orice moment profitul sau pierderea potenţială să fie corelate. Rp = 0. prin care unii investitori speculatori utilizează aceste variaţii minime. diferenţa exprimată de acest indicator. corelată cu istoricul mărimii acestui indicator de-a lungul perioadelor de referinţă. Volatilitatea nu se calculează ci se estimează în funcţie de factorul timp. Riscul constă în faptul că datorită apariţiei unor fenomene. iar împrăştierea punctelor de intersecţie faţă de această dreaptă semnifică caracterul sistematic sau specific al riscului de variaţie al rentabilităţii: Ri = α + βR p + ε In care (ε) este un parametru specific ce măsoară riscul individual al acţiunii. Deoarece în contractele cu produse derivate. prin extrapolare a corelaţiei dintre variaţia preţului individual al unei valori mobiliare şi variaţia preţului pieţei. O măsură a volatilităţii nu există direct pe piaţă ca în cazul preţurilor. Determinarea riscului specific unei acţiuni prin coeficientul de corelaţie exprimă gradul de σ2 = p ∑ (R p − Rp ) N . anumite poziţii sunt înregistrate numai în conturile de siguranţă. atunci se poate măsura pe verticală rentabilitatea variabilitătilor individuale (Ri) faţă de această referinţă trasând astfel o dreaptă numită de regresie. care se află în sarcina investitorului. care semnifică volatilitatea acţiunii. să se mărească. dă naştere unor strategii (scrapering). raportat la dispersia ratelor probabilităţii generale a pieţei. este considerată a fi egală cu zero. parametrii utilizaţi în determinarea volatilităţii sunt cei evidenţiaţi din trecutul şi până în prezentul fenomenului. sensibilitatea rentabilitătii acesteia faţă de modificările rentabilităţii generale a pieţei. Rentabilitatea pieţei fiind o valoare de referinţă. pentru a deschide sau închide des poziţiile lor. Riscul volatilităţii (volatility risk) Volatilitatea măsoara cât de mult un preţ poate să fluctueze în condiţii normale. In baza calculelor s-au determinat formulele parametrului β astfel:  N ∑ Ri R p − ∑ Ri ∑ R p  β = 2  N ∑ R 2 − (∑ R p ) p       Coeficientul β al volatilităţii se poate calcula şi prin mărimea covariaţiei Această metodă numită a dispersiilor determină coeficientul β al unei acţiuni ca fiind egal cu covariaţia ratelor de probabilitate a acţiunii. într-o perioada de timp. care este exprimat cel mai bine printr-un indicele composit al pieţei. determinate de variaţia sau mărimea acestui indicator de diferenţă. d. Compararea preţurilor spot sau la vedere cu cel de referinţă.

cum sunt cele din construcţii material rulant şi al societăţilor defensive alimentare. Coeficientul de corelaţie ia valori intre 1. precum şi societăţilor hazardate. direcţionată pe un unghi mai mare de 45 de grade faţă de orizontala ce marchează evoluţia medie a pieţei. datorită segmentului de piaţă şi al cererii produselor lor. pentru a limita din portofoliu său numărul acţiunilor cu creşteri mai mici ale preţului. extindere. astfel în cazul dublei intrări se utilizeza următoarea formulă de calcul: ∑∑R R N − i p i C= ∑∑N 1 ij ∑R N ∑R R i i p j   ∑Ri2 Ni − 1 (∑Ri Ni)2    Nij ∑∑     ∑R2 Nj − 1 (∑Rp Nj )2  p   Nij ∑∑   Coeficientului de volatilitate β i se dau următoarele interpretări: .dependenţă al acţiunii tot faţă de variaţiile pieţei. asimilare de produse şi tehnologie. Unii specialişti includ în acestă categorie şi societatile co-ciclice producătoare de articole de întrebuinţare mai îndelungată. Dreapta de regresie formată între axele rentabilităţii pieţei şi a rentabilităţii individuale a acestor societăţi se găseşte pe unghiul de 45 de grade. care capitalizează o mare parte din profit şi plătesc puţine dividende. Acţiuni mai puţin volatile când β < 1 au o reacţie întârziată faţă de evoluţia mediei de piaţă. Aceasta situaţie este caracteristică societăţilor care sunt în creştere. Complexitatea calculului coeficientului de corelaţie este în funcţie de ponderea şi compexitatea constituirii elementelor sale. de dezvoltare. sunt în primul rând societăţile conducătoare ale unei ramuri economice care prin contractele din aval şi amonte atrag o bună funcţionare a altor societăţi.. sunt acele acţiuni a căror variaţie este mai mare decât variaţia indicatorului general al pieţei. cu o mai mare stabilitate. Dreapta de regresie a acestor categorii de societaţi are un unghi mai mic de 45 de grade faţă de orizontala pieţei. şi –1. în această situaţie se încadrează societăţile la care reacţia preţului este mai rapidă şi mai depărtată de media sa. Cunoaşterea reacţiilor faţă de valoarea de referinţă este un element important în stabilirea strategiei de acţiune pe piaţă astfel În cadrul unei pieţe de tip “bullish” . - e. a căror perspectivă de creştere este condiţionată de acceptarea produselor lor noi pe piaţă. dependenţa este proporţională când valoarea sa este pozitivă şi invers proporţională când aceasta valoare este negativă. deoarece dispersia punctelor probablilităţii individuale dă şi ea o măsură a variabilităţii individuale faţă de variaţia generală a pieţei.Acţiuni cu volatilitate normală β = 1 a caror variaţie este egală cu cea a mediei de evoluţie a pieţei.investitorul care are poziţii “long” şi previzionează că indicele mediu al preţurilor acţiunilor este în urcare. În forma de exprimare grafică dreapta de regresie a acestor categorii de societăţi se situează. nu există nici o legatură între cele două variabile. . va continua să cumpere acţiunile societăţilor care au un β mai mare deoarece preţul acestora va urma sa crească ulterior mai mult şi va vinde acţiunile al căror β este mai mic. societăţi mature. aflate la limita aplicaţiilor tehnologice noi. acţiuni volatile când β > 1. farmaceutice şi utilităţi care sunt mai puţin influenţate de ciclul economic. Tot în această categorie putem încadra societăţile aflate în stadiul de reorganizare sau mai nou. considerându-se că atunci când acesta are valoarea zero. la care am putea adăuga şi societăţile cu un ciclu mare de producţie. Utilizarea volatilitaţii în activitatea practică. cum ar fi cele din industria de maşini şi metalurgie. fiind caracteristică societăţilor co-ciclice ale căror realizări sunt paralele cu ciclul economic.

33 t σ t2 = 1 T 2 ∑ ε t −i T i =1 σ t2 = λε t2−1 + (1 − λ )∑ λi ε t2−i Pe lângă aceste modele istorice. În cazul unei pieţe “bearish”: . Pσ p 2.ε este profitul rezidual cand media este egală cu zero iar dispersia este h ht = ω + αε t2−1 .σ = volatilitatea zilnică a caştigului de portofoliul măsurată prin deviaţia standard calculate prin formulele de mai jos . acesta va fi nevoit să-şi acopere poziţiile.Investitorul care nu are poziţii deschise. şi va încerca să scape imediat de acţiunile cu volatilitate mai ridicată. S/a acceptat ca VaR se calculeaza dupa următoarea formula Volatilitatea işi bazează calculul său pe prezumtia că distributia profitului este independentă şi identică şi că influenţele cele mai recente au un impact mai mare asupra volatilităţii decât cele mai vechi. Considerând ca profitul unei valori mobiliare fa fi Y acesta poate fi calculat Yt = ξ t δ + ε t In care .dispersia şi abaterea medie pătratică) să nu varieze pe durata studierii fenomenului. pentru a se actualiza faţă de evoluţia evenimentelor. mai trecute. Valoarea unui activ expusă riscului (VaR) este în funcţie de mai multi factori: . deoarece acestea vor înregistra cea mai mare reacţie de scădere a preţului viitor. a caror reactie este mai mică şi întârziată. devenind o sursă de erori suplimentare în estimarea rezultatelor. dacă prevede o piaţă bearish va deschide noi poziţii short în vederea fructificării lor ulterioare. f.t = numărul de zile (de regulă calculele se efectuează pentru un numar de zece zile sau două săptămani lucrătoare. Probleme privind măsurarea volatilităţii prin modele conditionale Din punct de vedere al construcţiei sale volatilitatea este o valoare statică. a fost necesar să se proiectezed şi alte modele denumite condiţionale.investitorul cu poziţii “long” va cumpăra acţiunile cu volatilitate scăzută pentru a-şi îmbunătăţi media portofoliului său. precum şi de schimbările datorate abaterilor îndepărtate (leptokurtosis) care şi acestea în estimarea valorilor viitoare merg cu un pas în trecut. . cea ce implică ca şi celelalte mărimi (media . Această calitate face ca să fie nevoie de doi parametri pentru descrierea fenomenului (media şi abaterea medie patratică) Variaţia în timp a celor doi parametri este suficient de bine măsurat prin tehnica filtrului lui Kalman prin care estimările variaţiilor bazate pe datele istorice trebuie să includă şi perioada actuală.33 = DEaR DeaR = este pierderea zilnică supusă riscului pe portofoliului cu o probabilitate de 99%. .investitorul care are poziţii “short” va cumpăra cu precădere acţiunile care au o volatilitate mai mare pentru a-şi acoperi poziţiile şi apoi acţiunile cu volatilitate mai mică.ξ este vectorul variabilelor ce condiţionează media lui Y . ca să limiteze imediat eventualele pierderi. care să se utilizeze informaţiile ce fac ca media şi respectiv dispersia să varieze în timp. prin cumpărare cu prioritate a acţiunilor cu β mai mare. apoi a acelor acţiuni cu β mai mic. prin modelele de tip ARCH sau GARCH (Generalized Autoregressive Conditional Heteroskedastic) ce elimina mişcările speculative ale preţului considerând că acesta cuprinde fascicule de variaţii. Var = Pσ p 2.- În cazul în care investitorul utilizează o strategie în care el porneşte “short”.

ale capitalului. .. cea ce a determinat să se utilizeze varianta celui mai defavorabil scenariu sau al cazului cel mai rău WCS ( worst-case scenario) utilizând simularea Monte-Carlo ăi o aplicatie privind Crash-ul din 1987 în care volatilitatea a urmat variatiile cele mai mari astfel s-a demonstrat ca pentru un portofoliul cu 100 de active necesare calcularea. iar modelul condiţionat apare ca o funcţie a sumei informaţiilor trecute în care ht este mult mai Yt = Yt −1 + ε t instabil. este mai nou se poate vinde mai uşor decât unul mai batrân. f. constă în riscul de credit al cumpărătorului de asigurarea încasării contravalorii direct sau prin piaţă. aceasta având mai mulţi şi diferiţi indicatori de exprimare cum ar fi: volum de tranzacţionare.. cu cât lichiditatea este mai mare. Într-o societate comercială. Modelul se dovedeşte a fi mai flexibil deoarece Yt poate fi scris ca un proces autoregresiv incluzând şi variabile exogene. adică vânzarea. Riscul de lichiditate (liquidity risk) Riscul lichiditătii constă în pierderea datorată incapacităţii de a ajusta. poate determina o pierdere în acest proces.. cu atât riscul său de lichiditate este mai mic.vechimea şi durata până la maturitate a activului.. dacă există o piaţă a acelui activ cu o cerere mai mare sau mai mică. se referă la răspunderea societăţii privind obligaţiile curente de plată (current liabilities) faţă de activele curente (current assets) şi se poate analiza în corelaţie de anumite nevoi şi surse ale acoperirii. de asemenea cu cât activul are o durată mai mare de funcţionare până la maturitatea sa. cu cât vandabilitatea este mai mare.62% pentru VaR. Cele fizice. cu atât se poate vinde mai bine. deoarece schimbarile mici sau mari vor influenţa mărimea acestuia. exprimate prin ratele de rotaţie fie ale activului mediu. cu cât activul are o vechime mai mică.siguranţa colectării preţului. instrumentele bazate pe active ale mărfurilor şi valorile mobiliare ce exprimă relaţii de proprietate (acţiunile) tranzacţionate prin burse. iar diferenţa dintre aceasta din urmă şi preţul la care se execută conversia. ale stocurilor. mărimea spredului. ht = ω + α 1ε t2−1 + . precum şi starea lor juridică.Modelul susţine că mişcările de preţ mici tind să fie urmate de alte mişcări mici şi că în urma mişcărilor mari vor avea loc tot alte mişcări mari. au o valoare contabilă de inventar şi o valoare netă. deţinute de . În funcţie de caracteristicile fizico-economice. precum şi cele bazate pe cursuri valutare. cu atât riscul acesteia este mai mic. există diferenţe în sistemul de evidenţă şi evaluare a activelor.vandabilitatea activului – calitatea de a se poate vinde.α q ε t2− q Avantajul modelului conditional constă în aceea că se poate estima volatilitatea unui portofoliu pentru data t+1 mergând până la 10 zile. In activitatea de management a riscului este mai important să se cunoască mărimea pierderii. . managemantul riscului de lichiditate şi controlul acestuia. Gradul de lichiditate este în funcţie şi de piaţa pe care se tranzacţionează activul de bază respectiv. au o lichiditate mult mai mare decât cele tranzacţionate prin întelegeri bilaterale (OTC). astfel.104% şi 3. Lichiditatea este dificil de măsurat cu precizie. mediile între bid si ask. schimba sau lichida o poziţie avută în piaţă. În procesul conversiei unui activ în bani sunt trei elemente care determină lichiditatea lui: . Din studiul s-a obţinut o variaţie totala pe zece zile la DEaR de 1. Lichiditatea măsoară mărimea şi viteza cu care un activ poate fi transformat în bani. cum este cazul instrumentelor cu venit fix.estimarea a 100 de dispersii şi 4950 de covariaţii di care concluzionând ca aceasta metoda ded analiza poate determina volatilitatea cu o variatie de 40% prin diversificare si reduce riscul cu o pătrime.

dar mai Mică Ridicat mult a vânzătorilor. dar nu sunt cumpărători. - Acţiunile mai puţin active pe piaţă. sau dacă se ia în considerare numai numerarul (cash). ratele de lichiditate sunt din ce în ce mai importante pe măsură ce se scad părţi ale structurii activelor. au valoare nominală. astfel că nici ordinele la piaţă nu pot fi executate. sau nivele de lichiditate curentă.aceiaşi societate. oferta este prea mare. nu cuprind întregul lor număr din structura capitalului (free float rate). marcată de cotaţia sa pe piaţă. viteza de încasare a preţului de vânzare (conversie în bani) a valorilor mobiliare este standardizată la (T+n) . cotaţiile se aliniază numai pe oferta de vânzare. sau a numerarului (cash ratio) care comparate dau o imagine suplimentară a nivelului de organizare a managementului societăţii respective. sau cele al căror emitent a înregistrat performanţe mai slabe. Lichiditatea acţiunilor unei societăţi închise. cum ar fi stocurile (inventory). Avînd în vedere că activele posedate de către o societate au lichidităţi diferite. prea specializat. în primul rând. societatea poate să fie închisă. piaţă mică Mică Mare Mare Mică Exista o piaţă a activului. din punct de vedere juridic. indiferent de ratele de lichiditate a activelor corporale ale lor menţionate mai sus. oferă în mod continuu şi permanent o imagine asupra mărimii pieţei. Riscul lichidităţii valorilor mobiliare creşte atunci când datorită cererii reduse. sau deschisă. Valorile mobiliare clasice (acţiunea şi obligaţiunea). şi o valoare potenţială curentă. cu atât lichiditatea acţiunilor este mai mare. obţinându-se mai multe rate. acţionarii să accepte sau nu libera circulaţie a revendicărilor asupra capitalului social. risc şi lichiditate: de Explicaţie Lichiditate Risc de Viteza de Grad conversie conversie lichiditate Mică Mică Activ rar. fapt care determină şi creşterea diferenţei dintre preţul de cerere şi cel de ofertă. aceasta poate fi gajată sau împrumutată sau liberă de orice sarcină. iar unele dintre acestea nu pot fi convertite în bani fără a afecta funcţionarea societăţii. poate circula în piaţa de capital. un preţ de cumpărare sau de achiziţie. lipsă de interes a cumpărătorilor Mică Mare Nu este formată o piaţă pentru acel Mică Relativ ridicat activ. capitalizarea pieţei (bursieră). acţiunile care sunt disponibile pentru circulaţie pe piaţă. din punct de vedere juridic. imediată. pe când în cadrul activelor corporale lichiditatea se calculează cu intermitenţe. lichiditatea cuprinde în primul rând acele elemente referitoare la uşurinţa cu care capitalul proprietate şi cel de împrumut al acestei societăţi. întâmpină o rezistenţă mai mare la vânzare. PROCEDURI PRIVIND TRATAREA RISCULUI DE PIAŢĂ (DE CAPITAL . conversia are loc la un preţ sub valoare Mare Mare Există o piaţă organizată şi Mare Mic dezvoltată pentru acel activ Văzută prin prisma pieţei de capital. este mult mai mică decât cea a unei societăţi deschise. În cazul activelor. preţul lor scade. cu cât numărul de acţionari şi acţiuni este mai mare. considerăm că sunt următoarele situaţii ale raportului conversie.

Contractul forward este o cale de rezolvare a riscului de piaţă al agenţilor economici. investitorul vânzător îşi poate asigura desfacerea produselor şi profitul scontat prin preţul contractului short forward.protecţie sau hedging. investitorul profită de dezechilibrele temporare ale preţurilor pieţei. la un preţ predeterminat. părţile contractante “forward” nu îşi pot îndeplini obligaţiile contractuale.arbitraj. când încearcă să minimalizeze efectul riscului variaţiei de preţ faţă de o poziţie deja avută în piaţă. de control al riscului de preţ. reprezintă cea mai ieftină strategie de protecţie împotriva variaţiei de preţ. când faţă de o poziţie neutră asupra riscului. volatilitatea şi lichiditatea să se înlocuiască cu riscul de credit al contrapărţii şi de aceeea ar necesita un “garantor sau mediator” în cazul în care. în funcţie de lichiditatea oferită de piaţă. în care livrările şi plăţile sunt executate într-un viitor. 1. a ratelor valorilor mobiliare şi instrumentelor financiare aflate într-un portofoliu. Utilizarea contractelor forward face ca riscurile pieţei privind: preţul. opţiuni şi swaps. Utilizarea contractelor forward ca mijloc de protecţie împotriva riscului pieţei Contractele forward. Astfel investitorul cumpărător va putea să-şi planifice costurile prin stabilirea preţurilor de achiziţie la materiile prime. Un prim avantaj îl constituie faptul că data şi locul livrării fizice se poate stabili prin contract. iar de cealaltă parte. Pe lângă utilizarea ordinelor de tranzacţie de tip stop. bursele de mărfuri şi băncile îndeplinesc aceste funcţii. fiind un instrument utilizat în economia reală în procesul schimbului de mărfuri şi servicii. în cele mai multe ţări. când îşi creează şi consolidează o poziţie în vederea obţinerii de avantaje cauzate de evoluţia preţului pieţei. futures. participanţii la piaţă au trei scopuri: . .speculativă. . al asigurării atât a circulaţiei activelor cât şi al mijlocelor de plată monetar-valutare. el este un contract de vânzare-cumpărare la termen. În funcţie de strategiile abordate. Contractul nu este standardizat sau tipizat.Managementul riscului de piaţă rezolvă problemele provocate de variaţia preţurilor. precum şi cantitatea de valută necesară unui import prin intermediul unor contracte long forward. ci reprezintă o întelegere bilaterală în baza căruia se desfăşoară o . managerul are ca mijloace şi utilizarea individuală sau combinată a patru tipuri de contracte cu produse derivate: forward. dacă participantul va putea estima corect evoluţia pe care o va avea în viitor piaţa reală a activului ce face obiectul acestui tip de contract. în funcţie de necesităţile cumpărătorului. utilizat ca mijoc de planificare.

este prestabilit pe unitatea de măsură a mărfii ca preţ unitar. data lichidării contractului stabilită în viitor este de la o lună până la câţiva ani şi poate cuprinde mai multe operaţiuni de livrare şi plăţi. prestabilit care va fi plătit la data livrării. depozit. obţinându-se la lichidarea contractului un rezultat virtual. vânzatorul se obligă să efectueze livrarea obiectului de contract la termenul şi la preţul de exersare. la un preţ de livrare ferm. servicii şi active financiare) care prin tranzacţionarea lor sunt supuse riscului de evoluţie a preţului de la data încheierii şi până la data livrării sale. singurile inconvenientele în această strategie sunt cele de încadrare în volumul de tranzacţionare al pieţei şi de găsirea unui partener care să accepte clauzele specifice ale contractului pe care le amintim: . atunci când contractul se referă la o tranzacţie în care moneda de calcul şi plata sunt diferite. iar locul este de regulă franco depozit acreditat sau franco domiciliul vânzătorului (uzină. Datorită faptului ca preţul este prestabilit.tranzacţie reală de vânzare-cumpărare a unui activ. fix valoarea contractului sau rezultatul tranzacţiei va fi incert ca urmare a comparaţiei preţului de exersare cu preţul curent al pieţei. dar de regulă utilizează mărimea cantitaţilor tranzacţionate în mod obijnuit între agenţii economici pe piaţă en gross sau industrială. încărcat - - - - - .cumpărătorul se obligă să accepte livrarea activului la termenul sau termenele prestabilite şi să plăteasca preţul de livrare numit şi preţ de exersare al contractului. cea ce face ca acest contract să constituie un instrument important şi de planificare operaţională a activităţii perioadelor următoare. este cel la care are loc exersarea drepturilor contractuale. obiectul de contract îl constituie orice tip de activ (mărfuri. Complexitatea activităţii economice face ca uneori multe relaţiile economice să se materializeze întrun şir de contracte forward. modalitatea livrării este numai fizică a activului. stabilirea monedelor de calcul şi plată sunt alte elemente necesare care pe lângă riscul privind costul obiectului de contract induce şi un risc de schimb valutar. Deoarece contractele forward sunt tranzacţionate prin înţelegeri bilaterale. sau ca preţ total a activului. livrare prestabilit. ce se va desfăşura nu pe piaţa capitalului ci pe piaţa reală. volumul contractului reprezintă cantitatea sau valoarea activelor ce fac obiectul întelegerii partenerilor şi nu este standardizată. preţul contractului denumit şi preţ forward.

Deoarece relaţia vânzare-cumpărare cuprinde schimbul reciproc a două elemente principale. dacă nu ar fi încheiat acest contract se transformă într-un avantaj relativ faţă de concuranţa sa. De aceea ei trebuie să se asigure împotriva ambelor riscuri.A.B. sau plata trebuie efectuată într-o altă valută cumpărătorul trebuie să o achiziţioneze şi se supune riscului diferenţei de curs valutar. el doreşte ca această creştere să fie cât mai mică şi de aceea el se protejează prin intrarea în această tranzacţie. marfa sau serviciul şi respectiv plata. Scopul angajării cumpărătorului în acest contract este de a se proteja în cazul în care preţul pieţei (PP) activului va fi mai mare decât preţul de exersare (PE) la data livrării. el are o datorie viitoare care va trebui să o platescă. atât vânzatorul cât şi cumpărătorul sunt supuşi simultan asupra riscului atât al preţului mărfii cât şi al costului plăţii care pot influenţa rezultatele lor. care conduce la decapitalizarea sa. În acelaşi timp. În cazul în care contractul are preţul într-o altă monedă decât cea de calcul. În cazul în care PP > PE pierderea pe care ar fi înregistrat-o cumpărătorul. creează două zone. pentru care va trebui să încheie un alt contract forward ce va avea ca obiect cumpărarea valutei necesare plăţii. fiind sigur că va cumpăra acel activ la preţul PE.PP2 de dezavantaj potenţial. În contractul forward. cumpărătorul devine short în numerarul necesar plăţii contractului. îl afectează orice creştere viitoare a preţului. prima. . (PP-PE)Q Din punct de vedere al poziţiei pe piaţă.sau descărcat în funcţie de practica sau caracteristicile mărfii) preţul contractului nu cuprinde şi cheltuielile de transport. încheierea contractului forward asigurându-i o planificare a cheltuielilor cu achiziţionarea activului ce face obiectul contractului. Într-un asemenea contract valoarea supusă riscului (VaR) este formată din diferenţa preţului pieţei şi a celui de exersare multiplicată cu volumul contractului. evoluţia preţului pieţei într-un sens sau altul faţă de preţul fix de exersare. delimitată de punctele PE. cumpărătorul este bullish-conservator. să-şi închidă poziţia long deschisă pe activ cu cea short pe numerar. care la data livrării va efectua aprovizionarea la preţul pieţii (PP) mai ridicat. de regulă printr-o strategie de combinare a mai multor contracte separat atât pe piaţa reală a obiectului de contract cât şi pe piaţa mijlocului de plată. în perspectivă. activul.PP1 de avantaj potenţial în care contractul prin drepturile conferite acoperă riscul de preţ şi a doua. asigurare şi depozitare. între punctele PE. zonă care rămâne neacoperită de funcţia aceluiaşi contract. El îşi asumă pentru viitor o poziţie long în activ.

îşi asigură o realizare a data Pretul Spot producţiei sale. PE . Zona dezavantajului potenţial este delimitată de punctele PE. (din partea stângă a graficului). părţile implicate în contractul forward sunt supuse şi riscului de schimb valutar şi de aceea trebuie să utilizeze un alt contract pentru a atenua efectele generate de acest risc. (partea dreaptă a graficului). iar prin contract transformă această pierdere potenţială într-un avantaj potenţial faţă de concurenţa. . sa care va vinde acelaşi activ la un preţ mai mic. (partea dreaptă a graficului). împotriva riscului în care preţul pieţei acelui activ va putea fi mai mic laPP2 livrării. C A Profit short forward Profit long forward Prin încheierea contractului forward vânzătorul îşi asumă obligaţia să efectueze livrarea la preţul de exersare PE.Din punct de vedere operativ. iar pierderea relativă BPP2 este determinată de scăderea preţului.C.D. va deveni long în ceeace priveşte mijocul de plată. Utilizarea contractului forward pentru atenuarea riscului de schimb valutar Dacă plata se efectuează într-o altă valută decât cea în care sunt contabilizate cheltuielile.PP2 când preţul pieţei este mai mare decât preţul de exersare. În relaţia sa cu piaţa. vânzătorul este bearish conservator afectându-l orice scădere a preţului pieţii sub cel de exersare. mărimea câştigului relativ total APP1 este determinată de creşterea preţului pieţei. (va avea banii în momentul livrării) activ cu care îşi va încheia poziţia short deschisă pe marfă) Zona avantajului relativ de protecţie a vânzătorului va fi cuprinsă de aria PE. el are o poziţie short viitoare în activul ce face obiectul PP1 contractului şi în scopul de a fi protejat. PP > PE.PP1 când preţul pieţei PP < PE ceeace corespunde intereselor sale. această situaţie poate fi rezolvată printr-un alt contract de tipul long call. la rândul său. în perspectivă. acestea fiind date şi de ponderea mărimii obiectului de contract în cheltuielile totale pentru realizarea produsului. Acest avantaj este măsurabil ca diferenţă dintre preţul forward şi cel al pieţei (PE – PP) Şi vânzătorul.

îl afectează creşterea preţului de cumpărare a valutei de plată şi prin acest contract se asigură că va plăti un curs de schimb convenabil. acoperind acest risc numai într-o direcţie de evoluţie a preţului. Cumpărătorul contractului forward pe valută este bullish conservator. Pentru a elimina efectul de creştere a preţului pieţei.Contractul Forward pe valută este un contract tot între agenţi economici. riscurile pierderilor potenţiale cauzate de evoluţia preţului. care îl protejează în cazul în care cursul zilei la data calculării plăţii va fi mai mare decât cursul de exersare al contractului. unul altuia. dar creează posibilitatea pierderii relative în cealaltă direcţie. (vinde şi cumpără în cont propriu) iar ca parte a contractului forward va pune la dispoziţie valuta necesară stingerii obligaţiei de plată a cumpărătorului. la un preţ predeterminat numit preţ futures şi să-şi preia reciproc. În care V este suma valutei obţinută prin contractul forward. o tranzacţie de vânzare-cumpărare asupra unui activ numit bază.PE) x V. acesta va fi protejat când preţul pieţei va scade. Încheierea contractelor forward pe valute implică plata unui avans către banca furnizoare de valută. situaţie ce o poate rezolva prin contractarea adiţională a unui contract long put. pentru a transfera riscurile tranzacţiei în orice alt sens de evoluţie al pieţei. prin contract el deţine o poziţie long. printr-un transfer zilnic al unui flux de numerar compensator. la un preţ de livrare numit preţ . în alte relaţii contractuale cu produse derivate de tipul Futures sau Options. 2. Mărimea avantajului său va fi egală cu diferenţa dintre cursul zilei la data livrării şi cel stabilit prin contract multiplicat cu mărimea tranzacţiei. una născută din executarea unui contract de vânzare-cumpărare a unei cantităţi determinate dintr-un activ numit bază. care va putea fi compensată dacă partenerii contractului vor intra în acelaşi timp. Instituţia îndeplineşte rolul de principal sau dealer. Din punct de vedere al vânzătorului contractului forward. măsurat prin marcarea la piaţă a diferenţelor faţă de un preţ numit preţ de referinţă. dar va rămâne descoperit pe evoluţia negativă a cursului. Utilizarea contractelor forward schimbă poziţia de influienţă a riscului de pierdere faţă de preţul de exersare. (PP . Contractul futures angajează participanţii să respecte două categorii de obligaţii. dintre care unul va fi în mod obligatoriu o instituţie bancară care va vinde sau va cumpăra la termen valuta necesară. dar rămâne descoperit atunci când va înregistra creşteri şi va trebui să apeleze la un contract de tipul long call. Utilizarea contractelor futures ca mijloc de protecţie împotriva riscului pieţei Contractul futures este un acord prin care părţile se obligă să efectueze la o dată fixată în viitor.

este un depozit de bună credinţă. Contractul îndeplineşte două funcţii. către un alt investitor până la data maturităţii contractului. sau livrare posibile. un contract atipic. contrapartea sa fiind necunoscută. la o dată viitoare când va avea loc o compensare finală. După emisiunea primară contractele circulă în piaţa secundară. a încheierii negocierii primului ordin de tranzacţie în urma caruia se introduce în piaţă contractul respectiv. subclase şi serii pentru toate preţurile şi date de maturitate. prima de a face legatura între evoluţia preţului curent şi cel viitor al activului de bază. specificaţiile şi procedurile de derulare sunt deja standardizate şi tipizate. Deoarece clauzele. plata viitoare şi livrarea atât fizică cât şi valorică a activului. drepturile şi obligaţiile asumate. fiind un mijloc de a planifica un . ci simultană la fel ca şi în cazul contractelor cu opţiuni. Stabilirea preţului. specific numai tranzacţiilor de tip bursier în care partenerii îşi angajează responsabilităţile contractuale unilateral în faţa pieţei. precum şi preluaea riscului face ca acest contact să fie o dezvoltare a tipului de contract forward. nenominalizată decât la maturitate. Contractul Futures este un produs derivat. nedefinită. Contractele futures sunt standardizate şi tipizate iar emisiunea lor este deschisă. instituţia emitentă pune la dispoziţia investitorilor un număr nelimitat de contracte grupate pe clase. ci indeplineşte funcţia unei garanţii. sau plata şi transferul de proprietate asupra activului de bază şi o altă obligaţie să participe la un sistem de redistribuire a unui flux de numerar care compensează zilnic eventualele pierderi potenţiale suferite de cealaltă parte a contractului. anonimă. durata contractului şi preţul de participare. orice parte poate să-şi transfere prin piaţă. cel târziu până la maturitate lor când se efectuează livrarea sau compensarea finală iar contractul iese din circuit. drepturile şi obligaţiile contractului futures asumate în poziţiile de cumpărător sau de vânzator sunt predeterminate.futures. format ca un şir de contracate forward ale caror efecte se lichidează zilnic prin compensari calculate pe baza marcării la piaţă a preţului. prin intercalarea casei de clearing care soldează zilnic toate contractele rămase în vigoare. Depozitul de siguranţă în tranzacţiile futures nu este avans sau parte din preţul de tranzcţie. ceea ce alege investitorul sunt numai activul. continuă şi variabilă ca mărime. Fiind o valoare mobiliară liber negociabilă. Pentru a lua poziţie în contract fiecare partener depune un depozit de siguranţă din care sunt efectuate plăţile rezultate din compensarea reciprocă. Emisiunea primară a contractelor Futures nu este anticipată ordinului de tranzacţie ca în cazul valorilor mobiliare clasice. aceasta având loc în momentul procesării.

. se teme. îl afectează creşterea viitoare a preţului activului. Interesul participării investitorilor la tranzacţiile futures este diferit şi manifestat prin poziţia pe care o au în contract faţă de preţul determinat al contractului futures.închiderea pozitiei (adică executarea unei tranzacţi inverse celei de deschidere. Obligaţiile rezultate din contractele futures se pot stinge prin trei acţiuni: . prin contractul futures el se obligat să accepte livrarea la preţul futures la maturitatea contractului şi în acelaşi timp primeşte din partea vânzătorului asigurarea fermă că nu va fi afectat de creşterea preţului deoarece.livrarea/compensarea valorică la maturitatea contractului. Profit short futures Profit long futures Pretul Spot-Marcat Pret Futures Pierdere short futures Pierdere long futures Prin asumarea unei poziţii long în contract. utilizand la nevoie garanţiile şi celelate active aflate sub forma bănească sau valori mobiliare aflate în contul investitorului fără o altă aprobare suplimentară.tranzacţia cu baza sau cu activul fizic.preţ şi a doua de protecţie împotriva adversităţii riscului de preţ prin redistribuirea fluxului de numerar între parteneri. Intermediarul trebuie să se asigure că investitorul pricepe care este riscul acestor tranzacţii şi acceptă în mod expres. cumpărătorul se găseşte într-o situaţie de bullish conservator. . acesta îi va . aceştia intră într-o dispută permanată cu piaţa reală deoarece în cadrul ei se stabileşte preţul de referinţă. ca societatea de valori mobiliare să închidă la piaţă orice pozitie aflată în dificultate.

mărimea lui nu are legătură cu preţul pieţei din momentul încheierii contractului. ci cu preţul viitor stabilit de comun acord. preţul executat devine un preţ propriu numai al părţilor angajate în contract şi pornind de acest preţ. partenerii se obligă să-şi compenseze reciproc. Datorita faptului că interesul faţă de un anumit preţ futures ocupă o mărime variabilă a timpului de tranzacţie. lunile de contract. la care va avea loc tranzacţia de vânzare-cumpărare a obiectului de contract. iar pentru produsele agricole. agregată a unui contract şi el poate fi . la porumb . Preţul futures individual multiplicat cu volumul contractului formează indicatorul valoric preţ total sau valoarea totală. Preturile futures al contractelor sunt cele negociat de parţi şi tranzacţionate prin sistemul asigurat de organizatorul pieţei. la data specificată a livrării. având ca referinţă preţul de referinţă al întregii pieţe. în care are loc exercitarea drepturilor din contract respectiv compensarea finală. septembrie şi decembrie.compensa zilnic orice pierdere. Ultima lună a unui contract futures poartă denumirea de lună a contractului sau de livrare. după care acea serie de contracte futures va ieşi definitiv din piaţă. Pentru ca rezultatele din alte activităţi economice să se coreleze cu cele ale contractelor futures. livrarea şi plata.de deschidere (opening price) al tranzacţiilor la care are loc prima operaţiune cu contracte futures dintr-o anumită zi. iunie. . anuală şi până la trei ani. potenţială transformand riscul de pierdere în avantaj potential. îl afectează scăderea viitoare a preţului. El este afişat în cotaţiile de preţ. lunile de maturitate sunt fixate în funcţie de fazele ciclului vegetal sau biologic din zona geografică respectivă ex. fiind short pe activul pe care este obligat să-l livreze şi primeşte asigurarea fermă că nu va suferii acestă scăderea deoarece cumpărătorul îl va compensa transformând riscul său în cîştig. La rândul său vânzătorul se găseşte într-o pozitie de bearish conservator. el se teme. trimestrială semestrială.preţul futures de închidere (closing price) este preţul la care a avut loc ultima tranzacţie dintr-o anumită zi. utilizat în analize şi reprezintă un reper de început al tranzacţiilor din ziua urmatoare. Odată încheiat contractul. În ceea ce priveşte durata valabilitate sau maturitate a contractelor futures aceasta poate fi:lunară. cele mai des utilizate luni de contract sunt cele care marcheză trimestrele anului: martie. există posibilitatea ca la acel preţ să fie agreat de număr de persoane diferit şi să se tranzacţionaze un număr mai mic sau mai mare de contracte din aceiaşi serie.

Prin comparaţie la sfarşitul zilei se determină diferenţele şi sumele care apoi automat sunt creditate şi debitate tuturor participanţilor la tranzacţiile futures şi datorită marcării zilnice la piaţă contractul apare ca o sumă de contracte forward ce se lichidează zilnic. Operaţiunea de compensare finală se efectuează pe diferenţele dintre preţul futures individual şi preţul de referinţă fără a fi nevoie să se platescă principalul sau valorea contractului deorece aceasta ar trebui înregistrată atât pe debit cât şi pe credit. iulie (rodire). indice.emisfera nordică sunt fixate lunile: martie (semanatul). preţul futures de referinţă. după care contractele rămase în vigoare vor fi executate şi livrate în mod forţat. aceasta are loc în cazul în care investitorul nu decide asupra livrării fizice sau nu închide poziţia sa până la ora stabilită de către organizatorul pieţei. prin debitarea şi creditarea diferenţelor rezultate din ultima marcare la piaţă. Reprezentnd interferenţa cererii şi a ofertei pe piaţa futures al zilei. Pană la expirarea ultimei zile de tranzcţie investitorii. septembrie (culesul) şi decembrie (depozitare . Nu toate obiectele de contract se prestează la o livrare fizică ex. determină în mod indirect cantitatile fluxului de numerar ce vor fi redistribuite între participanţi. mai (praşitul). Marcarea la piaţă constă în evidenţierea zilnică a schimbarii soldului contului de siguranţă al investitorului datorată modificării valorii contractelor futures aflate în . solicită in mod expres aceasta. Putem concluziona ca obligaţia asumată reciproc în contractul futures constă în a prelua riscul pierderii cauzate de variaţia de preţ a contraparţii şi compensa această pierdere zilnic. Livrarea fizică apare atunci cand posesorul poziţiei de vanzator la contractele de mărfuri şi cel in poziţie de cumparător la contractele valutare. Stabilirea preţului de referinţă (settlement price) constituie reperul faţă de care are loc procesul de marcarea la piaţă a tuturor contractelor futures aflate în vigoare la sfârşitul unei zilei sau perioade menţionate. Piaţa de referinţă a calcularii pierderilor şi profiturilor este cea naţională sau internaţională aleasă de către organizatorul pieţii. Livrarea valorică sau fizica a contractelor futures Livrarea valorică constă ăn operaţiunea de închidere forţată a tuturor poziţiilor long şi short de către casa de compensaţie. îşi pot vinde şi compensa reciproc obligaţiile contractuale prin anularea poziţilor avute in aceeaşi serie de contracte (long-short). dobandă.prelucrare).

Astfel se elimină pericolul unei pierderi şi mai mari. FNi este fluxul de numerar al zilei curente (i) Când i = 1. preţul de referinţă (i-1) este preţul futures de pornire. pentru care nu există surse de compensare şi echilibrare. pe baza unei proceduri prestabilite. Determinarea mărimii absolute. debitările şi creditările zilnice şi valorea solicitărilor de echilibrare achitate. pozitive sau negative. (FN) utilizându-se următoarele relaţii: pentru poziţia long : FNi = PRi . a garanţiilor şi a gajurilor. înregistrarile în contul său de siguranţă urmează procedura de înregistrare de tip long sau short. de referinţă al pieţei (PRi). Pentru ca operaţiunea de marcare la piaţă sa poata avea loc fiecare investitor deschide un cont de siguranţă (operaţiuni în marjă) la o societate de valori mobiliare în care sunt înregistrate: depozitul iniţial. pentru ca poziţiile sale din contul de investiţii să nu fie lichidate. În cazul în care soldul depozitului scade sub acestă valoare.PR(i-1) pentru poziţia short: FNi = PR(i-1) . se fixează tot de către organizatorul pieţei o limită. cât şi a celor la termen a contractelor futures. Operaţiunea de control a riscului de piaţă prin contractele futures urmează următoarele etape: Determinarea preţului futures. investitorul trebuie să execute plăţile de echilibrare înainte ca o nouă sesiune de tranzacţie să înceapă. Nivelul de echilibrare poate fi stabilit de la 50-100% din mărimea depozitului de siguranţă. iniţial. În funcţie de poziţia investitorului într-o tranzacţie. schimbări care determină transferul fluxului de numerar de la un investitor la altul. investitorul este obligat să refacă o mărime a depozitului printr-o “plată de echilibrare” (variation margin) executată imediat la “apelul de echilibrare” (margin call) a societăţii de valori mobiliare la care acesta are contul deschis. numită “nivel de echilibrare” (maintenance margin). putând genera disfuncţionalităţi şi în piaţă. Pentru a avea continuitate şi control asupra contului şi asupra tranzacţiilor sale.derulare în raport cu preţul de referinţă al pieţei. .PRi în care: PRi este preţul de referinţă al zilei curente (i) PR(i-1) preţul de referinţă al zilei anterioare. Pentru ca depozitul să nu ia valori negative. de către organizatorul pieţei. al contractului tranzacţionat de către părţi pe piaţă. Contul de siguranţă al investitorului presupune posibilitatea de înregistrare atât a tranzacţiilor la vedere de cumpărare-vânzare a valorilor mobiliare. a fluxului de numerar al zilei. până la care se admite diminuarea valorii sale.

cu mărimea fluxului de numerar. fie la sediul societăţii de investiţii care operează schimbarea în cont.Si. şi vor fi debitate ori de câte ori PRi<PR(i-1). fie la o bancă desemnată de către organizatorul pieţei. el fiind cel ajustat cu mărimea fluxului de numerar.FN1 Dacă soldul curent al contului se află sub nivelul de echilibrare (NE). poziţiile long vor fi creditate ori de câte ori preţul de referinţă creşte: PRi > PR(i-1). Dacă Si < NE. care poate confirma în timp plata reală. Plata sumei de echilibrare se efectuează pană la începerea noii sesiuni de tranzacţie a zilei următoare. atunci investitorul va efectua o plată de echilibrare in mărime de: DS .Determinarea soldului curent al zilei (Si) se face prin ajustarea soldului din ziua anterioară S(i-1). Ca metodă de calcul pentru aflarea nivelului de echilibrare (NE).Si. operaţiunea pentru acea zi se încheie. . atunci depozitul de siguranţă se creditează suplimentar cu acea diferenţă. în practică depozitul iniţial în cazul contractelor futures este intre 1 si 15% din valoarea agregată sau totală a contractului. Si = S(i-1) +/. soldul din contul investitorului este egal cu depozitul de siguranţă (DS). Dacă plata depăşeşte DS . (100 . Societatea de valori mobiliare utilizator direct sau indirect al sistemului poate fixa mărimi mai mari ale depozitului de siguranţă în funcţie şi de calităţile şi bonitatea fiecărui investitor în parte. S1 = DS +/. Marimea minimă a depozitului de bună credinţă este stabilită de către organizatorul pieţei în funcţie evoluţia preţului bazei contractului futures şi politica de restricţionare sau atragere a investitorilor pe acestă piaţă.FNi In prima zi. şi debitate când PR(i1)<PRi. Poziţiile short sunt creditate ori de câte ori PR(i-1) > PRi. are loc calculul mărimii sale şi lansarea solicitării de echilibrare. la iniţierea tranzacţiei. Ca urmare a procesului de marcare la piaţă a contractelor futures.NE) NE = DS x -------------100 Dacă Si >/= NE. rezultat al acelei zilei. Stabilirea nivelului de echilibrare este efectuată de către organizatorul pieţei contractelor futures. se înmulţeşte mărimea depozitului de siguranţă plătit de investitor (DS) cu complementul nivelului de echilibrare.

autor sau garantor al contractului. este persoană fizică sau juridică. se obligă să-şi îndeplinească obligaţiile ce-i revin în cazul în care cumpărătorul se decide să-şi exercite dreptul de efectuare a tranzacţiei garantată prin contractul de opţiune în care are o poziţie long. obligaţiuni de stat.sau 9 luni. care în schimbul încasării premiului plătit de cumpărător. el să-şi închidă poziţia şi printr-o vânzare a dreptului său. sau printr-o cumpărare a altui contract din aceiaşi serie sau uneori din aceiaşi subclasă . indicatori economici sau ai pieţei de capital. specificată în contract. Perioada de valabilitate a contractului cu opţiuni poate fi de 3. obţine dreptul de a efectua o tranzacţie de vânzare sau de cumpărare la un preţ prestabilit. valute. el trebuie să-şi închidă poziţia prin executarea contractului. deţinător al contractului cu “opţiuni”. numit preţ de exersare. care au ca obiect tranzacţionarea drepturilor privind executarea unei operaţiuni în viitor cu valori mobiliare. Spre deosebire de cumpărătorul unui contract de tip “futures”. Cumpărătorul. Obiectul contractului cu opţiuni îl constituie acţiunile comune listate la bursa de valori sau altă piaţă organizată (RASDAQ) precum şi indici ai unor grupuri de acţiuni. expirând la o anumită oră şi zi. determinate pe fiecare tip de contract. titluri de mărfuri. Vânzătorul contractului cu “opţiuni”. Investitorul care deschide tranzacţia prin cumpărarea unui contract de opţiuni este cunoscut în literatura de specialitate ca fiind "long". adică deţine drepturile ce rezultă din acest contract şi având caracter opţional. valută străină şi contracte futures. într-o perioadă determinată. cumpărătorul contractului “option” nu este obligat să îşi exercite dreptul de efectuare a tranzacţiei din contract. Investitorul care deschide tranzacţia prin vânzarea unui contract de opţiuni este cunoscut în literatura de specialitate ca fiind "short". numit garantor sau autor. până la o anumită dată de expirare a contractului( în cazul opţiunilor de tip american) sau la o anumită dată fixă (în cazul opţiunilor de tip european). este persoana fizică sau juridică care prin plata unui premiu. 6. . Utilizarea contractelor cu opţiuni ca mijloc de protecţie împotriva riscului de piaţă Opţiunile sunt produse derivate sub forma unor contracte încheiate prin intermediul unei pieţe special organizate. Preţul de exersare din contract este preţul obiectului de contract la care cumpărătorul “opţiunii” are dreptul să efectueze tranzacţia.3.

.opţiunea dar nu şi obligaţia . Opţiunea de cumpărare sau contractul de tip “Call” este tipul de contract prin care cumpărătorul îşi rezervă dreptul . dacă preţul pieţei sau valoarea curentă este mai mică decât preţul de exersare. -dezavantaj potenţial.de a cumpăra un lot de titluri financiare sau mărfuri la un preţ de exersare prestabilit. apar următoarele situaţii: .avantaj potenţial al contractului de tip " call" ori de câte ori preţul pieţei sau valoarea curentă este mai mare decât preţul de exersare. Cumparator PE Vi Vt Pozitie long Prg Pr Preţ Futures Vanzator Pozitie short În care: PE = preţul de exersare . sau la paritate. când cele două preţuri sunt egale. Premiul este stabilit pe unitate sau printr-o pondere valorică calculată in raport cu valoarea contractului. În relaţiile stabilite între preţul pieţei sau valoarea curentă şi preţul de exersare. Prg = pragul de rentabilitate al opţiunii Vi = valoarea intrinsecă.de contract cu potenţial zero. . într-o perioadă determinată fiecare tip de optiune poate fi clasificat pe clase.subclase si serii. Pr = premiul.În ultima perioadă au apărut şi contracte cu opţiuni care se întind pe o durată de până la trei ani cum este cazul contractelor LEAPS (Long-term Equity AnticiPacion Securities) Mărimea contractului de opţiuni este stabilită de către organizatorul pieţei în funcţie de caracteristicile obiectului de contract şi de mărimile valorice. pentru a intra în posesia dreptului de executare a tranzacţiei. Vt = valoare în timp Pragul de rentabilitate al opţiunii de cumpărare este suma preţului de exersare şi a premiului Prg = PE + Pr Premiul sau prima contractului de “opţiune” este suma pe care cumpărătorul o achită garantorului.

Vt Valoarea în timp (Vt) a contractului de tip "call" este mărimea cu care preţul obiectului de contract. . premiul său constând numai din valoarea în timp. Contractul "call" cu dezavantaj potenţial nu are valoare intrinsecă.dezavantaj potenţial Vc = PE .Vc sau PP > PE . În relaţiile stabilite între preţul pieţei sau valoarea curentă şi preţul de exersare al contractelor de tip "put".(Vc . trebuie să crească. Vc < PE . pentru a atinge pragul de rentabilitate în perioada rămasă până la data de expirare a contractului. dacă preţul pieţei sau valoarea curentă este mai mică decât preţul de exersare. dacă preţul pieţei sau valoarea curentă este mai mare decât preţul de exersare. Contractul opţiune de vânzare. aflat deja în poziţia de avantaj potenţial. atunci limita maximă a valorii intrinsece este premiul.PE) ] Vi = Pr . Situaţia este cunoscută sub denumirea de paritate a contractului. într-o perioadă determinată. dacă cele două preţuri sunt egale. PE < Vc < (PE + Pr) [Pr .potenţial zero sau la paritate. de tip "put"este acela prin care cumpărătorul îşi rezervă dreptul dar nu şi obligaţia de a vinde un lot de titluri financiare sau de mărfuri la un preţ de exersare prestabilit.avantaj potenţial Vc sau PP < PE .potenţial zero Profit Vt Vânzãtor PE Pr Pietei (PP) Vc Preţul Futures al Vi .dezavantaj potenţial Vc = PE . . Dacă preţul contractului pe piaţă atinge pragul de rentabilitate.potenţial zero Dacă valoarea curentă (Vc) este mai mare decât preţul de exersare (PE) dar mai mică decât pragul de rentabilitate (PE + Pr). iar contractul nu mai are valoare în timp.avantaj potenţial. apar următoarele situaţii: . care constă din valoarea intrinsecă a contractului (Vc PE) şi valoarea în timp (Vt) a contractului. atunci premiul este egal cu valoarea intrinsecă.dezavantaj potenţial.avantaj potenţial Vc > PE .

dar mai mare decât pragul de rentabilitate.(PE .Vc) În cadrul contractelor cu optiuni. .Pr. dar prin cumpărarea contractului "call". În situaţia în care preţul pieţei este mai mic decât preţul de exersare. Valoarea în timp a contractului de tip Put este mărimea cu care preţul pe piaţă al obiectului de contract cu avantaj potenţial urmează să scadă în perioada de până la expirarea contractului. mărimea premiului se divide în valoare intrinsecă şi valoare în timp.Prg PE Cumpãrãtor Pierdere Pr In care: PE = preţul de exersare Pr = premiul Prg = pragul de rentabilitate al opţiunii Vi = valoarea intrinsecă Vt = valoare în timp PP sau Vc = Pretul pietei sau Valoarea curenta Pragul de rentabilitate al contractului este diferenţa dintre preţul de exersare şi premiul PE . Valoarea intrinsecă a unui contract de tip "put" este diferenţa dintre preţul de exersare şi valoarea curentă a obiectului de contract. Prin cumpărarea contractului "call" investitorul are o eficienţă mai sporită în utilizarea banilor decât prin cumpărarea directă a obiectului de contract. riscul său se reduce la eventuala pierdere a premiului. Când Valoarea intrinsecă Valoarea în timp (PE . Un investitor care cumpără direct de pe piaţă titlurile financiare riscă să piardă întreaga sumă.Vc Vt = Pr . Mărimea premiului va fi şi limita maximă a valorii intrinseci. contractul de tip "put" cu avantaj potenţial are atât o valoare intrinsecă cât şi o valoare în timp. astfel ca să atingă pragul de rentabilitate. o primă motivaţie în cumpărarea contractului "call" este cea de limitare a riscului variaţiei de preţ.Pr ) < Vc < PE Vi = PE . Ca şi în cazul contractului de tip "call".

iar el va câştiga prin aceasta. la acelaşi preţ de exersare sau mai ridicat.• cumpărarea unui contract de tip "call" efectuată de investitorul care consideră că preţul pieţei va creşte. Spre deosebire de cumpărătorul contractului "Call" câştigul său nu este proporţional cu creşterea preţului. În cazul vânzării contractului de tip "put". se face distincţia între un garantor acoperit şi unul neacoperit. posibilitatea de a încheia aceste contracte la preţul spot existent la datele de livrare este uşor acceptată de contraparte. . El consideră că preţul pieţei va creşte. Investitorul estimează că piaţa va fi în scădere asigurându-i posibilitatea unui câştig limitat cu riscul unei pierderi limitate. În vânzarea contractului de tip "call". teoretic riscând nelimitat pentru a obţine un profit limitat doar la mărimea premiului. Cumpărarea contractului "put" este atitudinea cea mai conservatoare. 4. Atitudinea garantorului unui contract "put" este mai puţin agresivă decât cea a cumpărătorului "put". acesta se consideră acoperit când investitorul cumpără un alt "put". Existenţa unui aranjament swaps poate transforma obligaţia de plată a preţului de achiziţie variabil într-un preţ fix. contractul rămânând neexersat. dar îi creează o nesiguranţă privind mărimea costurilor sale viitoare. la un alt preţ de exersare egal sau mai mic. Dacă investitorul deţine obiectul de contract şi greşeşte în estimarea direcţiei pieţei. şi că această creştere a preţului pieţei este direct proporţionala cu profitul său este cea mai agresivă strategie . Utilizarea contractelor swaps ca mijloc de protecţie împotriva riscului Ori de câte ori un participant urmează să încheie o serie de contracte de cumpărare a căror derulare se întinde pe o perioadă de timp. pe când cel neacoperit speculează o situaţie a pieţei. Garantorul acoperit îşi protejează poziţia pe piaţă. dar pierderea sa este limitată numai la diferenţa dintre preţul pieţei şi suma preţului de exersare şi a premiului. contractul "put" acesta îşi îndeplineşte funcţia de asigurare a investiţiei. acesta este expus riscului de preţ. rămâne de rezolvat expunerea la riscul lichidităţii care în cazul introducerii unei pieţe organizate (bursă) acesta se diminuează efectiv. • • • • Se consideră că o poziţie de vânzare a unui contract de tip "call" este acoperită atunci când investitorul cumpără un alt "call".

(OTC) care lasă posibilitatea participanţilor să fixeze condiţii şi clauze flexibile ale contractelor swaps. Dacă în cazul legăturii directe între participanţi riscurile rămân aproximativ aceleaşi. Contractele swaps nu au loc între partenerii contractelor de bază sau economice principale de vânzare/cumpărare ci separat între aceştia şi un intermediar specializat care isi asumă separat riscul variaţiei de preţ. pe o altă poziţie în care avantajele şi obligaţiile contractuale de plată sunt la rândul său în funcţie de intersul participantului fixe sau variabile. închis. ei pot îndeplini funcţia de agenţi sau brokeri cînd găsesc în piaţă părţile interesate şi mediază contractul pe riscul şi angajamentul fiecarui participant. element. contracte şi titluri comerciale. hedging si speculaţie. angajându-se ca contraparte cu fiecare participant pe riscul si răspunderea sa. plăţi în moneda natională sau alte valute. încasând numai comision. iar durata lor nu pot depăşii pe cea a contractelor de bază. chiar dacă sunt emise şi alte documente juridice acoperitoare. încasând un adaos calculat ca parte din desfaşurarea valorii fixe şi cea variabilă denumită desfaşurare (spred) a dobânzilor sau a preţurilor. .Şi în cazul acestei strategii anihilarea efectelor riscului de piaţă se transformă în risc de credit al contrapărţii şi de aceea este necesară utilizarea unei instituţii de arbitraj care să diminueze sau să elimine acest risc. ci negocia individual. sau poate îndeplini rolul de comerciant sau dealer. Fiind un aranjament aditional la alte contracte sau obligaţii. ele nu se pot tranzacţiona pe o piată organizată. riscurile contractelor swaps intermediate sunt în primul rând riscuri ale intermediarilor şi apoi al participanţilor. Expunerea faţă de acest risc de piaţă se referă în primul rând la faptul că spredul plătii între fluxul fix şi cel variabil este uneori prea mic comparativ cu răspunderea asumată şi că orice variaţie a acestora se va reflecta negativ şi în realizările sale. contractele swaps nu se înregistrează în contabilitatea participanţilor în acelaşi mod ca celelalte valori mobiliare fiind o acţiune extra balanţieră. Contractul swaps este un produs financiar derivat. prin care participanţii îşi schimbă reciproc riscul unei poziţii şi avantajele unor obligaţii contractuale de plată prestabilite a fi variabile sau fixe. în care este interesat agentul economic respectiv. Din punct de vedere al poziţiei intermediarilor în tranzactiile swaps. precum şi în activitaţi de arbitraj. Părţile contractului swaps sunt numai persoane juridice angajate în contracte de emisiune a titlurilor de credit cu grad de rating diferit. Deoareace asemenea contracte nu se pot standardiza şi tipiza.

dă posibilitatea şi la speculaţie în acest domeniu.Întârzierea sau omisiunea unei plăţi de catre un partener la contractul swaps. Referitor la riscul privind dobânda putem menţionăm că în cursul anului 2001. Swiss Bank. sau puncte de bază aferente emitentului în funcţie de rata riscului de credit acordad acestuia. Valoarea nominală a contractului swaps (V) este egală cu valoarea care este comună celor doua emisiunii şi constituie volumul contractului încheiat în mod separat cu cei doi emitenţi. Goldman Sachs. în care (L) reprezintă dobânda LIBOR. JP Morgan şi Merrill Lynch.09% cea ce a creeat posibilitaţi multiple nu numai de utilizare a contractelor swap pe dobânzi. dacă nu efectuează consoilidare pe nici o parte a contractelor swaps. . Deutsche Bank. sau contraparte cu fiecare partener. Societe Generale. doreşte să schimbe răspunderea unei obligaţii de plată variabile ( L+/-P0) într-o obligaţie de plată fixă (Df1). Prin contractul său de emisiune un alt emitent B se obligă să platescă investitorilor săi o dobândă nominală variabilă asupra titlurilor de credit emise (L+/. intermediarul îndeplineste functia de simplu dealer.În cazul unei duble intermedierii simultane a tipului de contract swaps pe dobanzi. doreşte să schimbe răspunderea unei obligaţii de plată fixe (Df0) într-o obligaţie de plată variabilă (L+/. pune dealerul într-o situaţie de a efectua plata din surse propri fapt ce a determinat ca aceste contracte să fie o activitate a bancilor comerciale sau de investiţi mari care posedă active financiare impresionante cum sunt Chemical Bank. emitentul A este obligat să platescă investitorilor o dobîndă nominală. evoluţia dobânzii LIBOR pe 6 luni a înregistrat variaţii de la 5. - . dar şi de asumare a unor riscuri mari în acest domeniu.16 la 2. iar P numarul de puncte. stabindu-se urmatoarele relatii: Situaţia înaintea încheierii contractului swaps: . Clauze privind încheierea contractelor swaps sunt următoarele: emitentul A.P1). Barclays.P0). emitentul B. între cele două preţuri. fixă asupra titlurilor de credit emise (Df0). Un contract swaps pe lângă posibilitatea de protecţie (hedge) între preţul la vedere (spot) care este variabil şi un altul care este fix.Prin contractul de emisiune a titlurilor de credit.

Oferta pentru plata variabilă este obligaţia (L+/-P2) asumată de intermediar către emitentul B. . F = (DF2) ) obligaţia de plată a emitentului B către intermediarul financiar conform contractului swaps (dobânda fixă). H = (L+/-P0) obligaţia de plată a emitentului B conform contractului său de emisiune. pentru ca acesta să accepte o plată avantajoasă fixă ( Df2) în locul plaţii variabile (L+/-P0) în care (L+/-P0)>(L+/-P2)ş - Schema de funcţionare a fluxurilor financiare ale unui contract swaps se prezintă astfel: Intermediarul Financiar (IF) G1 H1 C Participantul (A) D E Participantul (B) F În cadrul acestei aranjament financiar sunt urmatoarele fluxuri între cei doi paricipantii A şi B către intermediarul financiar (IF): . pentru ca acesta din urmă să accepte o plată variabila ( L+/. obligaţia de plată unei dobânzi fixe a intermediarului către E = (L+/-P2) obligaţia de plată a unei dobânzi variabile a intermediarului către emitentul B.- Oferta pentru plata fixă este obligaţia (Df1) asumată de intermediar către emitentul A.P1) mai avantajoasă în locul plătii sale fixe (Df0) în care Df1>Df0. preluată de către intermediarul financiar prin (G1). preluată de către intermediarul financiar prin (H1). C = (L+/-P1) obligaţia de plată a emitentului A către intermediarul financiar conform contractului swaps (dobânda variabilă) D = (DF1) emitentul A.G = (DF0) obligaţia de plată a emitentului A conform contractului sau de emisiune.

dacă în acest timp. dobânda de referinţă (L) va creşte emitentul va plăti o dobânda (DF0) aflată sub nivelul pieţei şi va avea un avantaj relativ faţă de cei care vor contracta credite în condiţiile noi ale pieţei. el plăteşte în mod constant mai mult. pe piaţă. dependentă de tranzacţia sau emisiunea iniţială şi deoarece sunt cel puţin doi participanţi ai contractului. deci cu cât (L) va scădea şi plata sa variabilă (L+/-P1) va fi mai mică.Fără a considera eventualele cheltuieli privind întreţinerea transferului de fluxuri financiare. Analiza riscului şi determinarea valorii supusă riscului(VaR) în cadrul contractelor swaps este în primul rând o operaţiune legată. considerăm util să analizăm riscul asumat de fiecare parte. însemnă că obţinerea creditelor este mai ieftină faţă de cea ce a obţinut emitentul nostru şi comparativ cu cea ce oferă piaţa. In acest fel emitentul a schimbat efectul unui risc potenţial datorat scăderii dobânzii (L) într-o oportunitate de câstig. Aceste obligaţii impun emitentului de a constitui surse suficiente pentru plătile periodice ale dobanzii. - . pe o plată variabilă (L+/-P1): DF1 – [DF0 + (L+/-P1)] Emitentul B schimbă plata variabilă (L+/-P0). la care se adaugă alte surse şi operaţiuni legate de contul de amortizare al împrumutului. dacă acesată dobândă (L) va scadea. în primul rând de a plăti periodic dobânzile aferente creditului şi a doua de a plăti principalul sau suma împrumutată la maturitatea sa. precum şi eventualele comisioane. avantajele comparative sau relative al celor trei paticipanţi ai contractului swaps sunt date de urmatoarele ecuaţii sau relaţii contabile: Emitentul A schimbă plata fixă (DF0). Considerând că aceasta va fi direcţia de evoluţie a dobânzii emitentul încheie contractul swaps pentru a-şi asigura o plată variabilă în schimbul celei fixe. In cazul emitentului care schimbă o plată fixă ( DF0) pe una variabilă (L+/P1) urmând ecuaţia tranzacţiei swaps a sa DF1 – [DF0 + (L+/-P1) ] concluzionam: . pe una fixă (DF2): (L+/-P2) – [ DF2 + (L+/-P0)] Intermediarul : [DF2 + (L+/-P1)] – [DF1 + (L+/-P2)] Managementul riscului participantilor la contracte swaps pe dobândă Orice emisiune a titlurilor de credit creează două categori de obligaţii emitentului lor.obligaţia sa de plată fixă (DF0) se întinde pe toată durata valabilităţii titlurilor de credit emise probabil câţiva ani.

Acesta este pragul de rentabilitate sau acoperire a sa: Prg = (L+/-P1) – (DF1 – DF0) In cazul emitentului care schimbă o plată variabila (L+/-P0) pe una fixă (DF2) urmand ecuaţia tranzacţiei swaps a sa (L+/-P2) – [ DF2 + (L+/-P0)] concluzionăm: - obligaţia sa de plată variabilă (L+/-P0) se întinde tot pe toată durata valabilităţii titlurilor de credit emise. insotit de posibilitatea utilizării unui rating superior acordat emitentilor prin acest tip de contract.- În cazul în care în viitor. emitentul va trebui să efectueze plata (L+/-P0) care se va afla sub nivelul pieţei şi va avea un avantaj real. egal cu diferenţa dintre cele două dobânzi. câştigul participantului va fi: LIBOR + (T+S1) – (T +S2) sau LIBOR + (S1 + S2) . dobânda de referinţă (L) va scădea. Contractele swaps efectuează legatura dintre diferitele pieţe sau produse financiare iar baza avantajelor comparative sau relative pe care le pot obţine participanţii au ca sursa desfaşurările (spreadul) preţurilor sau al dobânzii (S). dobânda (L) va înregistra o creştere. Prg = (L+/. Considerând că aceasta va fi direcţia de evoluţie a dobânzii incheie contractul swaps pentru a-şi asigura o plată fixă în schimbul celei variabile. dacă în acest timp. aditională a dobanzii (L) peste acesta mărime înseamnă o plată suplimentară pentru emitent. dacă dobânda (L) va creşte. pe piaţă. comparativ cu posibilităţile de emisiune al acestora şi cel al emisiunii biletelor de tezaur (T).P2) – DF2. emitentul este acoperit până când acesta creştere şi atinge mărimea (DF1 – DF0). Emitentul va înregistra totuşi o pierdere potenţială în cazul în care dobânda de referinţă (L) va înregistra o scădere peste diferenţa dintre plata efectuată către intermediar (L+/-P2) şi plata fixă (DF2 care este şi pragul sau de rentabilitate. emitentul va plăti în mod real mai mult cu acesta creştere înregistrând o pierdere suplimentară. Orice creştere absoluta. Dacă în condiţiile în care S1> S2 atunci ca urmare a unui contract swaps T+ S1 este mai mare decât T+S2 şi dobânda LIBOR. În acest mod emitentul a schimbat efectul unui risc potenţial datorat creşterii dobânzii (L) într-o oportunitate de asigurare a unui castig constant. - Indiferent de variaţia dobânzii emitentul va plati efectiv o sumă fixă şi va înregistra eficienţa strategiei sale ca diferenţă între plata variabilă catre investitori şi plata constantă.

In cadrul acestor relaţii societatea financiară îndeplineşte funcţia de dealer sau comerciant. în schimbul acceptării unei plăţi variabile de LIBOR + 10 puncte de baza în locul dobanzii nominale fixe de 7%. deci un avantaj de 15 puncte de bază ale dobânzii fixe. oferă emitentului A o plată de 7.5% LIBOR +30 Diferenţa dobânzilor în puncte de bază 50 15 35 Societatea A poate efectua o emisiune cu dobândă fixă de 7% sau cu dobândă variabilă LIBOR + 15 puncte de baza. oferă emitentului B o plată fixă în mărime de LIBOR + 20 puncte de bază. fluxul operaţiunilor contractului Swaps pe dobândâ se va desfaşura astfel: . iar emitentul B va plăti dobânda de LIBOR + 30 puncte de bază. care este mai mare decât dobânda sa nominală (7%). iar societatea B cu dobânda variabilă de LIBOR + 30. Diferenţa relativă a premiului riscului de credit este dată de diferenţa dintre cele doua avantaje comparative şi constituie obiectul contractelor swaps (50 – 15 = 35) puncte de baza.5% sau una variabilă de LIBOR + 30 puncte de bază. Societatea B cea cu credit mai slab poate face o emisiune plătind o dobândă fixă de 7. pentru 5 puncte de bază ale dobânzii variabile. Avand in vedere cele date considerăm că societatea A va emite obligaţiunile cu dobandă fixă de 7%. se oferă să platească obligaţia emitentului catre investitorii săi de 7%. 2.3% în schimbul plătii variabile de L+30 care este dobânda nominală a obligaţiunilor sale.15%. dacă aceptă o plată fixă de 7. Considerăm că intermediarul financiar încheie contractele de swaps în urmatoarele condiţii: 1.. se oferă să plătească obligaţia emitentului către investitorii săi de LIBOR +30. Societatea A prezintă un avantaj comparativ de 50 de puncte de bază la dobânda fixă şi de 15 puncte de bază la dobânda variabilă.Să considerăm că participantul A are o rată de credit care este cotată mai bine decât cea a participantului B şi că ambii pot să emită titluri de credit. respectiv obligaţiuni în conditiile date în tabelul de mai jos: Tipul dobânzii Fixă Variabilă Diferenta comparativa Emitentul A 7% LIBOR +15 Emitentul B 7. Ca urmare a acestor emisiuni. emitentul A va plăti în rate semianuale către detinatorii de obligaţiuni o dobândă 7%.

G obligaţia de plată iniţială a dobânzii emisiunii a societăţii A. debitându-se cu cele doua plăti către societăţile participante de 7. catre intermediarul financiar. mai mică faţă de dobânda sa fixă posibilă de 7. (F) 7. H obligaţia de plată iniţială a dobânzii emisiunii a societăţii B. (obligaţie preluată de catre intermediar prin H) C prin contractul swaps emitentul A îşi asumă obligaţia de plată a unei dobânzii variabile L+10p.10 (D) 7. (G+C)=> L+7. (G) 7.b.30% care este cu 20 puncte de bază. Societatea A Societatea B Debit Credit Debit Credit (H) L+30 p..30 (D) 7.b.b. către investitori.b. plateşte o dobândă variabilă de L+10p. pe o încasare fixă de L+20 p. E interemediarul financiar se obligă să platească emitentului B o dobândă variabilă de L+20 pentru a acepta o dobândă fixă de 7. (obligaţie preluată de către intermediar prin G) B societatea se obligată ca urmarea a emisiunii a plăti dobânda nominală variabilă de LIBOR + 30p.15% în schimbul acceptarii dobanzii variabile de L+10p.00 (C) L +10p.b.b.50% economisind un total de 10 puncte de bază.societatea se obligă ca urmarea a emisiunii a plăti dobânda nominală fixă de 7% către investitori. La rândul său intermediarul financiar va plăti conform contractelor.b.40 Societatea A schimbă plata dobânzii fixe de 7%.60 (E) L+20 Sold => L – 5 Sold => L + 7.5%).b. F plata dobanzii fixe de 7. - - Ca urmarea a derulării operaţiunilor contracelor swaps menţionate.3%.- A .15% şi L+20 p. mai avantajoasă decât cea echivalentă a emisiunii iniţiale de obligaţiuni (7.b. plăteşte o dobândă fixă 7. cu cinci puncte de bază mai mică decât creditul său deci un avantaj de 5p.15 (E) L+20 p. pe o încasare fixă de 7. din care pierde 10 puncte de bază.b.3% către intermediarul financiar care a preluat riscul dobânzii variabile a emisiunii de L+30.b. participanţii vor avea urmatoarele fluxuri de numerar.b. [ ( L+15) – (L-5)] Societatea B schimbă plata unei dobânzi variabile de L+30p. total avantaj comparativ de 20 p. D intermediarul financiar se obligă să platească emitentului A o dobândă fixă de 7.15 (H+F) => L+7. având un .15 % şi obţine un avantaj de 15 puncte de bază.

Managementul riscului prin asigurare.evenimentele ce provoacă pierderea trebuie să aibe o cauză de apariţie. să fie determinat timpul. . prin contractele de asigurare se compensează daunele posibile provocate în procesul desfăşurării relativ normale a proceselor în care se limitează răspunderea asiguratorului şi nu cele inevitabile care în mod individual pot face obiectul unor contracte de asigurare specială.30% de la societatea B şi L+10 p. întâmplătoare şi accidentale.b.unităţile expuse să fie independente . ..35 şi va incasa 7. Nu se pot asigura operaţiuni care au fost făcute cu intenţia de a provoca daune. . intermediarul financiar + 5p. de aceea în multe ţări.b. pierderile viitoare referitoare la acel risc să poată fi previzionate. pentru care se pot stabili obligaţii de asigurare. să aibe un trecut. riscuri asigurabile(insurable risks) Constă în utilizarea sistemului de asigurări în vederea contracarării rezultatelor din producerea unor evenimente purtătoare de risc asigurabil. Pentru ca un risc să fie asigurabil. operaţiunile executate să nu varieze printr-un mod extrem.b.40 obtinând astfel un avantaj de 5p. În general. să nu fie catrastofale.debit total de L+7.b. Totalul avantajului relativ de 35 de puncte este împartit astfel: societatea A + 20p. operaţiuni incorecte prin acţiune sau prin omisiune. societatea B +10 p. de la societatea A deci un credit total de L+ 7.numărul participanţilor trebuie să fie suficient de mare pentru ca operaţiunea să intereseze cât mai multe persoane. participanţii la piaţă au creat societăţi specializate de asigurare pentru tranzacţiile şi operaţiunile financiare. evenimentele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi caracteristici: . . fraude. constă în aceea că operaţiunea respectivă şi pierderile trebuie să fi existat. Nu toate riscurile legate de activitatea financiar-bancară şi a valorilor mobiliare se pot asigura de către o societate specializată.. unităţile asigurate. În concluzie pentru a fi asigurabile. evenimentul să se aibe loc ca şansă nu ca siguranţă şi să fie limitat ca întindere într-o unitate de timp şi spaţiu. D. locul şi mărimea acestuia fară existenţa unei fraude. din imprudenţă. pierderile trebuie să poată fi previzionate cu claritate.b.continuitatea expunerii fenomenului sau operaţiunii. să fie prezente pentru a calcula posibilitatea apariţiei lor în viitor.expunerea la risc trebuie să fie omogenă. să fie determinabile şi măsurabile. sau un interes imoral.pierderea să aibe caracter întâmplător. . .riscul să afecteze economic un număr suficient de mare de persoane.

Indiferent de caracteristicile obiectului de contract. în cazul în care emitentul devine insolvabil. Dacă avem în vedere că faţă de previziunile iniţiale asupra preţului. tranzacţionarea acţiunilor cu transfer şi decontare la termen nereglementate). Pentru a determina care este cea mai bună soluţie în urmarea unei strategii de atenuare a influenţei negative a riscului. furtul de acţiuni. în funcţie de interesul acestuia. considerăm necesara formarea unor fonduri care să garanteze investitorilor corectitudinea.pierderea sau câştigul să se determine în funcţie de direcţia şi evoluţia viitoare a preţului. Metodele de protectie împotriva riscului utilizate în piaţa de capital au ca scop fie obţinerea de profituri direct din tranzacţiile de pe această piaţă. Datorită faptului că piaţa de capital din România este la începuturile sale. pentru a se stabili care sunt cele neasigurabile şi cele asigurabile (generale şi specifice). trebuie să avem în vedere: .expunerea la preţ cu cei trei parametrii ai acestui risc: cantitatea. precum şi faţă de poziţia de deschidere a tranzacţiei iniţiale long sau short. rezultatul operaţiunilor cu titluri financiare şi de mărfuri. o scădere sau o constanţă. anumite obligaţiuni emise de societăţi şi toate obligaţiunile emise de organe şi organizaţii de stat pot fi asigurate printr-o companie de asigurări care. atunci . va prelua sarcina de plată a dobânzii şi a principalului. 6 Concluzii Protecţia împotriva riscului implică luarea în calcul a evoluţiei preţurilor într-un orizont de timp ales de investitor pe termen scurt.Pentru a fi asigurate riscurile activităţii financiare şi cele specifice ale pieţei de capital trebuiesc mai întâi numite. să fie astfel definite încât să se poată determina valoarea totală supusă riscului de preţ VaR (value at risk) . fie asigurarea împotriva adversităţii posibile a preţului pe piaţa reală a obiectului de contract sau a unor active asociate sau corelate cu acesta. că deja au avut loc fenomene negative (falimentul fondurilor mutuale. cât şi pe piaţa la termen. clasificate. evoluţia lor prezintă un grad mai mic sau mai mare de independenţă în funcţie de riscul bazei. În unele ţări. sunt supuse riscului variaţiei de preţ ce are loc atât pe piaţa la vedere. mediu sau lung. fapt ce necesită aplicarea de corecţii standardizate pentru optimizarea sau menţinerea rezultatelor scontate prin tranzacţia iniţială. investitorii pot fi clasaţi în cei care prevăd o creştere. manipulări de preţ pentru a încasa fondurile diponibilizaţilor din diferite domenii. preţul curent şi volatilitatea sa. transparenţei şi siguranţa tranzacţiilor în piaţa de capital.

mobile. şi diversitatea poziţiilor sale existente depinde de cunoştinţele şi abilitatea acestuia de a utiliza atât experienţa celorlalţi indivizi cât şi a inovării. prin introducerea de claselor de derivate aşa zise exotice (la comandă) prin care se pot realiza asigurarea împotriva adversităţii preţului bunuri imobile.atitudinile lor se vor reflecta în strategii care vor fi aplicate în funcţie de aceste poziţii care vor fi de tip: bullish. pentru a elimina riscul creşterii preţului pe piaţa reală. trebuie să ţinem seama că: .preţ prag) formează între ele o bandă (collar) a cărei înălţime (diferenţa dintre cap şi floor) poate fi stabilită în funcţie de voinţa participantului.Deoarece cumpărarea de contracte de opţiuni adaugă un cost suplimentar participantului. utilizarea valorilor mobiliare de tipul garanţiilor. Atitudinea investitorului pe piaţă. Toate aceste elemente privesc nu numai iniţierea unei tranzacţii pe baza unui plan. Dacă pe piaţa reală preţul va creşte peste cel al opţiunii. diferenţierea strategiilor apare nu numai ca o aplicaţie a acestor cunoştinţe. Dacă investitorul este interesat să achiziţioneze obiectul de contract format din acţiuni. el va putea să-şi exerseze contractul respectiv. . În ţările cu mai multă experienţă în domeniul pieţei de capital. strategiile vor fi modificate în funcţie de aceste evenimente şi de atitudinea investitorului faţă de investiţia sa În utilizarea contractelor cu produse derivate prin care se poate limita sau chiar elimina riscul sau efectul variaţiei de preţ. a contractelor de opţiuni şi a strategiilor de creditare prin contul de siguranţă (tranzacţii long in marjă) reprezintă mijloacele disponibile de utilizarea eficientă a fondurilor de către acesta în piata de capital. manifestate în condiţii de avantaj sau dezavantaj potenţial iniţial. contracte de asigurări pe viaţă. anihilând acest efect de creştere. numit “plafon” (cap) prin cumpărarea de contracte de opţiuni tip call pentru fiecare tranşă a aprovizionării fizice. care este piaţa de capital.în cazul în care participantul are nevoie în viitor să ocupe o poziţie long în activul respectiv. dar şi ca atitudine individuală faţă de rezultanta unei activităţi umane. faţă de situaţia de deschidere a poziţiei. el poate diminua acest efort prin vânzarea de contracte put la un preţ limită mai mic. necesităţile acoperirii riscurilor s-au extins şi asupra altor active. Având multiple posibilităţi de a analiza. el poate să-şi fixeze un preţ limită mai mare. . pot fi: long sau short. dar şi menţinerea şi actualizarea acestuia. atât fizice cât şi financiare deja posedate. Deoarece fiecare element menţionat este în continuă schimbare. etc. a contribuţiei proprii. aprovizionandu-se în mod normal de la piaţa la vedere. el va lăsa contractul să expire. numit “prag” (floor). iar în cazul când preţul pe piaţa reală va fi mai mic. Diferenţa dintre cele două preţuri de exersare ( preţ plafon . bearish şi neutre şi care. la rândul lor.

valoarea teoretică.4 înseamnă că pentru fiecare zi in care mărimea preţului nu se schimbă valoarea teoretică pierde 0. Exemplu 0. • Gama reprezintă rata schimbării valorii lui delta a unui contract în funcţie de schimbarea în preţ a acelui contract sau cu cât va creşte delta.Această operaţiune de "hedge" are loc prin vânzarea contractelor supraevaluate şi cumpărarea lor în caz că sunt subevaluate. Dacă gama este 4 când delta este 33. curentă rezultând o operaţiune de ajustare ori de câte ori apar schimbări fie a preţului futures fie a mărimii premiilor contractelor cu opţiuni. stabilind astfel un echilibru dinamic între valoarea teoretică şi situaţia reală. • Theta masoară rata pierderii valorii teoretice ca urmarea a trecerii unei zile fără mişcare în preţul acelui contract.12 în valoarea teoretică a optiunii. pentru a elimina efectul unei schimbări faţă de starea anterioară. Delta arată schimbarea o iar gama arată cât de repede are loc această schimbare.12 inseamnă o variaţie de un procent a volatilitătii va determina o variaţie cu 0.4) dacă acesta scade cu un punct. sau de schimbarea raportului între tranzacţiile cu contractele de opţiuni şi cele cu contractele futures.reprezintă raportul necesar de contracte pentru a restabili un "hedge neutru" fată de o situaţie dată . un contract cu vega de 0. • . viteza privind mişcarea avantajului sau dezavantajului potenţial al unui contract.25 înseamnă că pentru patru contracte iniţiale trebuie tranzacţionat încă unul pentru ca de noua schimbare să se menţină situaţia generală iniţială. Pe langă long call şi long put. Delta arată câte noi poziţii trebuiesc cumpărate sau vândute pentru ca relţiile iniţiale să ramână constante. este numit şi coeficientul de degradare a opţiunii. principalele metode de protecţie împotriva volatilităţii preţurilor considerăm a fi şi urmatoarele strategii: Cumpărarea şi vânzarea de încrucişare simplă (Long Straddle) Cumpărarea şi vânzarea de încrucişare complexă (Long Strangle) Desfăşurări proporţionale de contracte tip “call” (Call Ratio Spread”) Desfăşurări proporţionale de contracte tip “put” (Put Ratio Spread”) Diferenţa individuală dintre valoarea teoretică şi preţul contractului de opţiuni. Kappa ori Vega măsoară sensivitatea valorii teoretice la schimbarea fiecărui procent a volatilităţii. relaţiile privind volatilitatea. premiul şi preţul unui contract la termen (futures sau optiune) sunt date de diferiţi coeficienţi de sensivitate dintre care: • Delta sau rata de hedge . Delta este echivalentul poziţiilor viitoare faţă de unitate (1 sau 100) exemplu valoarea lui delta de 25 sau 0. atunci delta prevazut va fi 37 ( 33+4) dacă preţul contractului creşte cu un punct sau 29 (33.4 din mărimea sa.

Reglementarea funcţionarii contului de siguranţă (marjă) împreună cu sistemul de garanţii. coeficienţii mentionaţi nu sunt consideraţi a avea importanţă faţă de aceste contracte. Stabilirea unor proceduri de supraveghere. făcându-se corelaţia dintre preţurile spot şi cele la termen. precum şi a procedurilor de clearing. . Având în vedere experimentul Bursei Financiare şi de Mărfuri din Sibiu. Stabilirea cerinţelor de capital minim net a intermediarilor şi participanţilor. Deoarece contractele futures sunt marcate şi compensate zilnic.• Ro sensivitatea schimbării valorii teoretice a opţiunii în funcţie de schimbarea în marimea ratei dobânzii. care să-şi asume responsabilităţi privind organizarea unei astfel de pieţe. gajuri şi proceduri de lucru şi înregistrare în cont. care este o aplicaţie de tranzacţionare mai puţin reglementată şi cu un caracter zonal. pentru implementarea tranzactiilor cu produse derivate la nivel naţional considerăm că ar trebui să avem în vedere şi rezolvarea urmatoarelor aspecte: Calificarea contractelor cu produse derivate ca fiind valori mobiliare. şi control. Acceptarea şi altor instituţii care au reţele cu acoperire naţională să tranzacţioneze contracte futures şi opţiuni (RASDAQ/BVB) Autorizarea unitară de către organul de stat (CNVM) a intermediarilor şi agenţilor pe baza unui program elaborat de către OAR-uri. stabilind şi clauzele generale si particulare ale acestora.

controlul şi/sau transferul riscului). Prezentăm în continuare conţinutul cadru al unui astfel de program. soluţii de administrare a riscului şi posibilităţile de implementare. • să aibă impact asupra performanţelor companiei şi / sau. în prealabil. Introducerea acestei activităţi presupune elaborarea. a unui program de implementare a managementului riscului.CAPITOLUL VII PROGRAM LEASING Complexitatea gestiunii activităţilor. Strategiile adoptate trebuie să răspundă acestei noi problematici care depăşeşte mult cadrul definirii activităţilor sau meseriilor întreprinderii. Orice program de acest tip va cuprinde aria de acţiune a riscului. şi anume: Operational Financiar Hazard Strategic . să cuantificăm şi să analizăm riscurile care vor putea avea impact asupra activităţii companiei (prin eliminarea. dinamica progresului tehnic. Obiectivul este să identificăm. În acest context. Menţionăm faptul că implementarea acestuia presupune asistenţă din partea unor consultanţi. criza de legitimitate în întreprindere şi disonanţa între industrial şi financiar par să caracterizeze noile coordonate ale vulnerabilităţii întreprinderii pentru anii ce vor veni. eventual. evitarea consecinţelor defavorabile determinate de creşterea vulnerabilităţii întreprinderilor presupune introducerea managementului riscului ca o componentă esenţială a conducerii strategice. 7. să dăuneze imaginii şi / sau reputaţiei produselor şi serviciilor oferite de companie împiedicând astfel compania să atingă maximele calitative ale serviciilor oferite. Un studiu recent în domeniul asigurărilor indică faptul că riscurile asigurabile pot fi clasificate în patru arii.1. multiplicarea interacţiunilor şi a concurenţelor. limitarea şi. Mediul de risc Care sunt principalele arii de acţiune a riscului intr-o companie? CADRU DE IMPLEMENTARE A MANAGEMETULUI RISCULUI LA O COMPANIE DE Se consideră a fi arie principală a riscului orice eveniment care poate: • să pună în pericol viabilitatea continuă a companiei.

de asemenea.Figura nr. Noi investitii şi dezvoltarea reţelei de distribuţie Se va asigura consultanţă conducerii companiei asupra modului de prezentare a licitaţiilor/ofertelor reale/mijloacelor de plată (pentru a acoperi toate aspectele proiectului) şi asupra modelului de contracte care trebuiesc folosite. Percepţia iniţială asupra principalelor arii de risc ce pot influenţa societatea în viitor este prezentată mai jos. principala prioritate este controlul costurilor proiectului. presiuni competitive neaşteptate etc. Aceasta reprezintă o parte importantă din cadrul procesului de administrare a riscului din moment ce contractul poate fi folosit pentru a transfera riscul de la companie către părţile cărora li se adjudecă contractul. o companie din zece din topul primelor 1000 de companii din lume a pierdut 25% de pe urma riscurilor obişnuite care sunt în mod tradiţional asigurate. Mai mult de 65% dintre aceste riscuri ar fi putut fi anticipate. 7. Ariile de acţiune ale riscului În decursul ultimilor 5 ani. Strategic Executarea şi aprobarea de proiecte / strategii de dezvoltare În cazul proiectelor de dezvoltare controlate şi executate intern în cadrul companiei. Departamentul de gestionare a riscului va efectua controlul costurilor având în atribuţie identificarea şi eliminarea riscurilor care pot influenţa negativ orice nou proiect. Această analiză se va realiza înaintea efectuării investiţiilor. în special acelea care pot întârzia proiectul diminuând profitul. O atenţie deosebită va fi acordată factorilor principali care influenţează valoarea mărcii comerciale precum şi diverselor scenarii alternative ale apariţiei şi evoluţiei riscului evaluându-se efectele acestuia asupra reputaţiei companiei. Protejarea imaginii publice a companiei Protejarea imaginii companiei presupune în primul rând o inventariere a zonelor de risc şi a posibilităţilor de gestiune a acestuia detaliindu-se fiecare fază a dezvoltării şi susţinerii unei mărci comerciale. Compania va trebui să lanseze un program de monitorizare a progresului diferitelor proiecte interne şi să evalueze / stabilească eficacitatea procedurilor de control a calităţii. 6% au rezultat din riscurile financiare. a daunelor interese în caz de neexecutare a contractului şi a garanţiilor/obligaţiunilor. dar portofoliul de risc de cele mai multe ori nu este înţeles sau administrat ca un tot unitar. dori să se asigure împotriva neîndeplinirii sau îndeplinirii cu întârziere a contractului. atenuate ori transferate prin metode şi sisteme. Compania poate. Din pierderile totale.1. . 31% din cele operaţionale şi 63% din motive strategice: de exemplu o scădere a cererii pe piaţă. fiind considerată un element component al procesului strategic de luare a deciziilor.

propunem o abordare strategică conform figurii de mai jos. Proprietatea şi gradul de folosinţă a clădirilor şi a altor spaţii pentru persoane şi/sau în scopuri tehnice Se vor stabili standardele ambientale. Stategie Masurare Tratare . Acestea pot provoca întreruperi semnificative ale fluxului de producţie. cât şi al finanţării riscului. 7. Operaţional Funcţionarea. Întreţinerea echipamentului de bază este cheia acestui proces. mai întâi este nevoie de o identificare a lui. a spatiilor de lucru si se vor face recomandări de îmbunătăţire în vederea însuşirii unor practici de lucru mai bune şi mai sigure. fontei şi testare a echipamentului împotriva focului. Hazardul Folosirea de mijloace de transport pentru persoane şi/sau pentru scopuri tehnice Se va urmări şi controla gradul de expunere la risc. Administrarea strategică a riscului Asigurarea nu este singura metodă de tratare a riscului motiv pentru care. Derularea contractelor comerciale va fi analizată în vederea identificării riscurilor sistematice şi speculative care pot surveni .Financiar Protejarea bunurilor companiei Profitabilitatea poate avea de suferit dacă majoritatea activelor nu sunt protejate în mod eficient împotriva riscurilor de hazard. Un program de administrare a riscului bine implementat va ajuta la minimizarea expunerii la risc şi va reduce costurile. de eficienţă şi siguranţă ale sistemului de distribuţie a produselor. vom prezenta un mod strategic de abordare a riscului. verificarea.cu scopul identificării măsurilor de ameliorare a riscurilor. testare mecanică şi chimică a sudurii. eficienţei din punct de vedere al costului în cazul folosirii mijloacelor de transport. Pentru a asigura eficienţa cheltuielilor necesare gestiunii riscurilor. ca de exemplu: raze x.2. astfel. schimbarea şi repararea propriului echipament. în cele ce urmează. trebuie puse bazele unui sistem care să asigure desfăşurarea unui plan circular de întreţinere.a aparatelor şi utilajelor Distribuţia produselor Derularea contractelor Operaţiuni comerciale zilnice Pentru a administra riscul.

şi trebuie structurat în funcţie de scopurile companiei. Descrierea profilului riscului reprezintă un capitol în cadrul planului de implementare. Măsurarea Un program continuu de definire şi măsurare a riscului este un element important din cadrul abordării administrării stategice a riscului. programul de gestionare a riscului trebuie să facă parte dintr-un plan general.2. Tratarea si Monitorizarea. riscurile sunt evaluate în conformitate cu frecvenţa pierderilor. măsuri de prevenire a incendiilor şi/sau reabilitare din dezastre. care prescrie câte un tratament pentru fiecare risc în parte în una sau mai multe din aceste trei forme: Control fizic – de exemplu: detectare cu un grad mare de siguranţă.Componentele sistemului de administrare a riscului În continuare vom detalia fiecare dintre componentele sistemului de administrare strategică a riscului . gravitatea acestora şi cu factorii de agravare şi ameliorare. Strategia Considerăm că pentru a avea succes. Această informaţie va oferi baza pentru dezvoltarea unei strategii de administrare a riscului unei companii. Vom prezenta comparativ principalele impedimente în atingerea obiectivelor prin interviuri la nivel managerial. sprijinind în acelaşi timp obiectivele companiei. a căror gravitate şi frecvenţă determină reţineri şi limite ale programului optim. O dată identificate. Tratarea Aceasta implică dezvoltarea unui plan de acţiune tactic. Monitorizarea . Acesta reprezintă o componentă cheie a etapei de măsurare a riscului. Formarea unei companii de asigurări captive reprezintă un bun exemplu pentru gestionarea riscului. prin intermediul transferului contractual sau prin încheierea unor poliţe de asigurări. Finanţarea riscului – de exemplu prin reţinerea pe cont propriu a riscului şi crearea unui fond de pierderi. se pot stabili priorităţile legate de măsurile de control a pierderilor. Riscurile sunt evaluate nu numai în funcţie de capacitatea companiei de a le suporta. ci şi unele în funcţie de celelalte. Măsurarea. Profilul riscului unei companii este format din scenarii credibile de pierderi. care va permite identificarea şi evaluarea riscului.Strategia. Transferul riscului – de exemplu.Figura nr. 6. De asemenea.

Soluţii specifice de administrare a riscului Fără a avea posibilitatea de a trece în revistă detaliile operaţionale ale companiei. Structura organizatorică a unui departament de gestiune a riscului In practica există trei modalităţi principale prin care companiile îşi structurează operaţiunile de risc şi asigurări. boli profesionale şi protecţia muncii). În esenţă. Orice schimbare trebuie monitorizată. programul de gestionare a riscului trebuind adaptat structurilor şi activităţilor companiei şi obiectivelor sale viitoare. • acordă asistenţă împreună cu asiguratorii şi brokerii în ceea ce priveşte organizarea inspecţiilor de risc la locaţiile critice • oferă asistenţă în rezolvarea daunelor • coordonează activităţile companiei împreună cu o societate captivă. riscurile mediului înconjurător. chiar dacă în ultimă instanţă această activitate intră în domeniul de competenţă şi decizie al Comitetului de direcţie. această funcţie înlătură responsabilitatea conducerii pentru riscurile de acest tip. îşi asumă responsabilitatea pentru gestionarea tuturor riscurilor care afectează operaţiunile desfăşurate în cadrul companiei şi se ocupă de prevenirea cazurilor de forţă majoră care pot afecta compania. următoarele pot fi doar un ghid pentru infiintarea unui departament de gestiune a riscului. Prezentăm succint cele trei variante de organizare a gestiunii riscului: a) Departamentul de asigurări (sub conducerea directă a Directorului financiar) Acesta este probabil cel mai obişnuit departament înfiinţat de companii. De asemenea. profilul său de risc şi priorităţile se pot modifica. riscurile legate de propriii angajaţi (sănătate. în cazul în care o astfel de societate este implicată. c) Comitetul de gestionare a riscului (raportează direct Comitetului de direcţie) .Pe măsura evoluţiei continue a companiei. este de subliniat faptul că responsabilităţile vor include partea pozitivă a riscului în zone diverse. b) Departamentul de gestiune a riscului (direct subordonat Directorului financiar şi Consiliului de administraţie) Acesta este un departament care studiază şi ia în considerare riscurile existente. iar scopul său principal este de a: • gestiona cerinţele ridicate de poliţele de asigurare ale companiei • se ocupă de problemele administrative legate de aceste poliţe. inclusiv colectarea şi furnizarea informaţiilor de subscriere a riscului către brokerul ales. ca de exemplu schimbul valutar (aspect de o mare importanţă pentru o companie multinaţională).

• o bază bine documentată pentru dezvoltarea unui program de îmbunătăţire a riscului. Un specialist va face un bilanţ scurt pentru a identifica problemele cheie ale mediului înconjurător şi posibilitatea îmbunătăţirii şi va stabili priorităţile acţiunilor astfel încât echipa de gestiune a riscului să îşi poată dezvolta un plan de gestiune bine centrat. • fundamentarea şi consultanţa privind potenţialul unei mai mari reţineri a riscului. în timpul iernii. care să identifice priorităţile. Asigurarea riscurilor provocate de condiţiile atmosferice Companiile pot înregistra o reducere a volumului vânzărilor şi pierderi de profit atunci când vremea este semnificativ mai caldă decât s-a prognozat. Comitetul de gestionare a riscului va fi format din şefi ai departamentelor sau responsabili de departamente cum ar fi: trezorerie. prin autofinanţare sau prin alte metode.Aceasta este probabil cea mai eficientă metodă de a pune bazele strategiei de gestionare a riscului pentru o firmă care se află la începutul abordării unei asemenea probleme. clasifică expunerile la risc în categorii şi le cuantifică/clasifică în grupe cu magnitudini şi asemănări multiple. riscurile vor fi repartizate departamentelor de contabilitate. protecţia muncii şi financiar. operaţiuni. În plus ele pot avea efect asupra atitudinii administraţiei locale şi opiniei publice faţă de proiectele de modificare şi extindere. echipa de gestionare a riscului trebuie să ia în considerare riscurile ambientale. Odată identificate. • recomandarea. Incidenţele din mediul înconjurător pot avea ca rezultat amenzi mari şi publicitate negativă. juridic şi brokerului de asigurări pentru a fi gestionate ulterior. sau . Avantajele pentru o companie sunt: • o înţelegere operaţională largă a modului în care aceasta este expusa la risc şi a modului cel mai eficient de reducere a riscurilor. Comitetul va avea şedinţe regulate pentru a discuta problemele ridicate de situaţiile cu un grad mare de risc şi va raporta Comitetului de direcţie. La fel de importanta este evaluarea completă şi detaliată a metodelor de control şi a contramăsurilor necesare pentru a determina dacă există posibilitatea de îmbunătăţire şi pentru a schiţa planuri de acţiune prioritare pentru abordarea riscului. Evaluarea riscului ambiental O dată cu creşterea conştientizării problemelor ambientale. Principalele atributii ale departamentului de gestiune a riscului Evaluarea globală a riscului Evaluarea riscurilor este un proces sistematic şi riguros care identifică riscurile. pe baza fezabilităţii şi eficienţei cheltuielilor. a introducerii sau modificării măsurilor şi tehnicilor specifice de control al riscurilor.

Obiectivele finanţării riscului Analiza domeniului de activitate şi a riscurilor companiei sugerează că pricipalele obiective din programul viitor de finanţare a riscului ar trebui să fie: • o protejare cuprinzătoare a activelor. punerea în practică şi îmbunătăţirea planurilor de acţionare în caz de urgenţă. Costul programelor depinde de datele financiare ale clientului şi de prognoza meteo. Pentru că nu există daune fizice. Un răspuns eficient faţă de o situaţie de urgenţă poate limita magnitudinea unei pierderi. Finanţarea riscului In continuare vom evidenţia câteva soluţii de finanţare a riscului care pot furniza companiilor metode de protecţie eficiente şi avantajoase. consumatori casnici) şi de natura contractelor existente atât pentru cumpărarea. Riscul este măsurat în strânsă legatură cu procentul de zile calde în perioada iernii şi cel de zile reci în perioada verii.Contractelor de cumpărare de produse/ materii prime. . • flexibilitatea în întâmpinarea de noi riscuri.3. • Ofere experienţa valoroasa pentru personalul fabricilor în situaţii de urgenţă 6. Soluţiile pentru gestiunea acestor riscuri se pot axa pe protejarea: .: cu companiile de electricitate) . Gradul de expunere la acest tip de riscuri va depinde de profilul clienţilor (de ex. • respectarea reglementărilor legale. veniturilor şi pasivelor firmei • un echilibru optim între nivelele de reţinere a riscului şi de transferare a acestuia.Portofoliului general de clienţi într-o anumită regiune unde există variaţii mari ale veniturilor.: companii de electricitate. datorate condiţiilor climaterice .Contractelor speciale de vânzare (ex. Simularea unor situaţii de urgenţă Specialistii companiei vor participa la dezvoltarea. Introducerea conceptului de muncă în echipă şi formarea încrederii sunt avantaje cheie în acest tip de exerciţiu. pierderile nu sunt acoperite prin poliţele de asigurare obişnuite. • o stabilitate pe termen mediu a acoperirii şi preţului printr-o abordare pe mai mulţi ani. cât şi pentru vânzarea produselor. Principalele scopuri ale unui exerciţiu de simulare a unei situaţii de urgenţă sunt să: • Testeze mecanismele planului local de reacţie în caz de urgenţă pentru a identifica posibilele puncte slabe. Pentru a putea dezvolta o soluţie adecvată de asigurare sunt necesare discuţii şi informaţii suplimentare. • o reducere a costurilor. care poate fi teoretic sau practic.mai blândă în timpul verii.

. ulterior ajustată până la nivelul de risc pe care compania doreşte să-l reţină. Analiza reţinerii (conservării) riscului Compania trebuie să deţină instrumente de modelare financiară care să permită reanalizarea strategiei de conservare a riscului. informaţii asupra expunerii la risc precum şi cinoaşterea condiţiilor de asigurare de pe piaţă. Înaintea luării în considerate a unei imobilizări de capital. Aceasta va fi în primul rând folosită la reţinerea diferenţei dintre francizele create de unităţile operaţionale şi capacitatea de reţinere a companiei. trebuie realizat un studiu de fezabilitate care să prezinte viabilitatea financiară a proiectului. atât în prezent cât şi în viitor. Aceasta presupune analiza şi prelucrarea datelor privind evoluţia pierderilor. şi ar trebui să fie o modalitate de măsurare a capacităţii finaciare a companiei de a reţine riscul. Credem că o măsură a toleranţei rezonabile a riscului este reprezentată de costurile pe care o companie le poate suporta fără a afecta serios operaţiunile sale în derulare sau costurile de finanţare. In final se va cauta echilibrul optim dintre conservarea riscului şi transferul acestuia către piaţa de asigurări. Strategia de conservare a riscului Tolerarea riscului Tolerarea riscului este mai degrabă un concept decât o formulă matematică definită.Obiectivul principal trebuie să fie stabilirea unui echilibru optim între conservarea riscului şi transferul acestuia: de îndată ce s-a atins acest nivel. trebuie luate în considerare atât un program teoretic în cadrul domeniului de activitate a companiei cât şi factorii externi care vor determina cele mai eficiente şi avantajoase programe (din punct de vedere financiar) . pentru a determina cea mai potrivită structură a programului de asigurare în viitor. Mecanisme de finanţare Compania trebuie să ia în considerare toate avantajele posibile ale diferitelor metode de finanţare proprie a pierderilor. Astfel compania. aceasta va implica un angajament ferm de subscriere a imobilizărilor de capital. îndeplinirea celorlalte obiective vine de la sine. se va putea asigura că programul de finanţare a riscului are ca efect un grad maxim de valorificare. În acelaşi timp. oricum. În orice caz. Se va folosi o analiză financiară pentru a stabili costurile pe care compania poate şi le doreşte să le reţină pe termen scurt şi lung. trebuie avută în vedere înfiinţarea unei societăţi de asigurare captivă.

în vederea obţinerii de oferte din partea societăţilor de asigurare. precum şi pregătirea unei prezentări detaliate şi profesionale a acestora. Pentru a atinge aceste scopuri. • stabilirea unei treceri în revistă a principalilor asiguratori ai companiei. pe teritoriul României contractele de asigurare trebuiesc încheiate cu societăţi stabilite în România. Se ajunge la valoarea reală atunci când există o îmbinare între preţuri competitive şi o asigurare flexibilă şi cuprinzătoare. manifestând tendinţa de a-şi mări capacităţile şi în consecinţă o tendinţă de scădere a cotelor de primă. Oricum. evaluarea amănunţită a gradului de expunere a proiectului/ afacerii trebuie corelată cu posibilitatea de a construi soluţii inteligente de asigurare dintr-o poziţie puternică pe piaţă. în ultimele luni. (dacă există). • protecţia împotriva catastrofelor: • stabilizarea fluxului de numerar de-a lungul timpului.4. • termeni şi condiţii uşor compatibili Plasamente pe piaţa locală Conform legislaţiei în vigoare privind asigurările şi reasigurările. 7. Prioritatea imediată este înţelegerea deplină a poziţiei companiei vis-a-vis de această problemă şi modalitatea de rezolvare a compatibilităţii. câteva pieţe primare au indicat că în următorul an se aşteaptă o creştere a cotelor de primă şi o reducere a capacităţilor.Strategia de marketing Condiţiile de asigurare pe piaţă Piaţa de asigurări s-a dovedit a fi extrem de competitivă în ultimii ani. Un program potrivit de asigurare trebuie să prezinte următoarele avantaje: • economia costurilor. cu excepţia cazurilor în care asigurările respective nu se practică pe piaţa internă. datorită numărului crescând de pierderi inevitabile care apar. pe fundalul unei depline siguranţe care permite răspunsul în cazul unor reclamaţii. . Prezentarea programului Valoarea oricărui program de transfer al riscului poate fi măsurată prin eficienţa şi integritatea protecţiei oferite. • flexibilitatea de a permite dezvoltări ulterioare. Strategia de acţiune va implica o analiză completă care va duce la o înţelegere în profunzime a riscurilor ce trebuie asigurate. Anul curent –an de referinţă Abordarea strategiilor de gestiune a riscurilor şi a implicaţiilor acestora va porni de la problemele anului curent începând cu: • înţelegerea modului în care compania tratează această problemă. • solicitarea de consultanţă în ceea ce priveşte poziţia generală pe piaţă.

Principalele categorii de riscuri acoperite prin poliţele emise de societăţile de asigurări locale sunt: asigurările de bunuri. clienţi şi terţi. Asigurarea Anglo-Română. asigurările de răspundere civilă. Nederlanden şi Generala Asigurări. dintre care 34 de societăţi încheie atât asigurări de viaţă. în ultimii ani 82.protejarea patrimoniului şi a imaginii societăţii..minimizeze întreruperile de activitate. există în România 65 societăţi de asigurare acreditate. privind condiţiile de muncă şi calitatea serviciilor.asigurarea continuităţii operaţionale a serviciilor companiei în orice situaţie . OMNIASIG. . UNITA.În prezent.7% din primele totale. A. ca o profesie cu un statut clar şi standarde profesionale proprii. aceste obiective se cer a fi atinse cu costuri minime. În organizaţiile mari. asigurările de persoane.îmbunătăţească activitatea printr-o mai clară înţelegere a expunerilor şi a oportunităţilor . iar 30 de societăţi au licenţă numai pentru asigurări generale.menţină un nivel redus al costurilor cu asigurările . • capacităţi suficiente de furnizare a garanţiei pentru un procent important din plasamentul general • o co-asigurare acceptabilă a plasamentului • implicarea suficientă a conducerii în problemele legate de asigurări pentru o continuitate pe termen lung • o dovadă a bunei administrări a portofoliului de asigurări şi a rezolvării reclamaţiilor Organizarea şi funcţionarea unui compartiment de gestiune a riscurilor va permite companiei să-şi: . Se vor utiliza cele care pot oferi: • securitate financiară de prim rang. Reasigurarea faţă de pieţele internaţionale În timp ce plasamentele locale trebuiesc angajate în România. ASTRA. în prezent. urmare a unor incidente şi accidente .G.minimizarea efectului pierderilor accidentale asupra stabilităţii rezultatelor financiare şi asupra proiectelor de dezvoltare ale societăţii . Aceste societăţi au încasat. ASIT. capacităţile adiţionale vor fi disponibile prin accesarea pieţelor de reasigurare internaţionale. Evident. Primele 10 societăţi de asigurare de pe piaţa românească sunt ASIROM. cât şi asigurări generale.îmbunătăţească imaginea în relaţia cu clienţii şi partenerii de afaceri. Gestiunea riscurilor este recunoscută.satisfacţie pentru angajaţi. cuantificarea şi recomandarea metodelor optime pentru controlul riscurilor la care este expusă o organizaţie. managerul de risc are un rol cheie în definirea şi implementarea strategiei de finanţare a riscurilor prin diverse metode. Principalele direcţii de acţiune se referă la identificarea. ARDAF.I. . Obiective generale Principalele obiective urmărite de companie prin organizarea activităţii proprii de gestionare a riscurilor sunt: .

dar şi de capacitatea organizaţiei de a aplica sistematic un set de principii şi proceduri noi. Considerând că definirea corectă a poziţiilor de bază în schemă şi a responsabilităţilor asociate acestora este esenţială. În mod normal. care va transfera progresiv responsabilitatea realizării acesteia către membrii colectivului de gestiunea riscurilor. o cale pentru a acumula competenţa şi experienţa necesară.stabilirea cadrului de evoluţie în viitor Elementele acestei strategii sunt prezentate sintetic.înfiinţarea Compartimentului de gestiune a riscurilor şi definirea rolurilor şi responsabilităţilor cheie ale acestui compartiment . conforme cu practica internaţională în acest domeniu. Conţinutul programului Din practica existentă în acest domeniu. bazându-se pe acceptarea şi asimilarea acestor practici şi la acest nivel. aceste funcţii încep prin a trata “riscurile asigurabile” şi se dezvoltă către examinarea şi tratarea “riscurilor organizaţiei”(speculative). activităţile nefiind limitate la specialiştii ce vor fi încadraţi în compartimentul de gestiune a riscurilor. oferta conţine aceste elemente. Până la atingerea unei mase critice de cunoştinte şi experienţă în acest domeniu în cadrul companiei. de autoritatea profesională a nucleului de bază. responsabilităţile. iar susţinerea schimbării va cere o participare activă a managementului. mai jos. În acest proces. funcţiile asociate gestiunii riscurilor evoluează în strânsă legatură cu necesităţile domeniului de activitate pe care îl servesc. etc. metodele de evaluare. este stabilirea unei alianţe cu o echipă cu experienţă în acest domeniu şi crearea condiţiilor pentru transferul de cunoştinţe prin programe de instruire teoretică şi practică. Adoptarea acestor principii reprezintă o schimbare pentru organizaţie. acestea constituie Programul de implementare a proiectului. locul de desfăşurare. Considerăm că programul de implementare a unui sistem de gestiune a riscurilor trebuie sa cuprinda o strategie pe termen scurt şi mediu care să aibă ca rezultat: . reflectă din partea managementului o atitudine responsabilă şi progresistă. Atitudinea activă faţă de tratarea riscurilor va întări încrederea partenerilor de afaceri şi a clientilor în serviciile companiei. “pe măsură”. în Programul de acţiune pe termen scurt şi pe termen mediu. termenele. activităţile de pregătire. funcţia efectivă de gestionare a riscurilor va fi îndeplinită de brokerul de asigurări selectat.prestarea de către broker a unor servicii de asigurări şi gestiune a riscurilor corelate cu gradul de asimilare a cunoştintelor şi experienţei proprii a companiei . Pe termen scurt vor fi abordate următoarele aspecte: . Rolul şi relaţiile acestui compartiment cu structura generală a companiei vor evolua în funcţie de cerinţe. Împreună cu schema reprezentând etapele de evoluţie a Compartimentului de gestiune a riscurilor.Includerea unui compartiment specializat pentru gestionarea riscurilor în organigrama companiei. Astfel se are în vedere crearea unei culturi privind gestiunea riscurilor la nivelul întregii organizaţii.identificarea cerinţelor funcţionale în etapa actuală . Propunerea prezentată trebuie considerată ca un instrument flexibil de planificare care va particulariza ulterior. programa analitică. În funcţie de cerinţele concrete de pregătire profesională identificate pentru fiecare post.

pentru constituirea unor colecţii de date şi pentru realizarea de analize a datelor legate de expunerea la riscuri. . dar şi o experienţă specifică cu privire la corelarea unor aspecte constructive şi operationale cu posibile scenarii de daunalitate sau expuneri. inclusiv pentru incidente.Gestiunea despăgubirilor. de notificare şi rezolvare a daunelor. valori de asigurare etc. ca organizaţie pentru a evalua expunerile specifice la riscuri. şi nu doar pentru a decide care sunt riscurile asigurabile. asigurări.Implementarea unui Sistem informatic pentru gestiunea riscurilor . pentru companie. Riscul general al activităţii – sau “business risk” cum mai este numit – este o parte fundamentală a actului de conducere. Cerinţe de bază pentru activitatea compartimentului de gestionare a riscurilor - Identificarea şi evaluarea expunerilor la risc a companiei pentru a realiza profilul de risc. chimice ş. valabil pentru întreaga companie. pentru evaluarea expunerii la riscuri şi pentru adoptarea unor măsuri de reducere a riscurilor. foarte valoroase sunt informaţiile privind istoricul activităţii unor organizaţii similare cu compania precum şi crearea progresivă a competenţelor şi a unei reţele de contacte cu persoane şi organizaţii relevante.a. constructive. Pe termen mediu. electrice. Aceasta cere o bună cunoaştere a modului de operare a companiei.Controlul riscurilor – pentru prevenirea daunelor şi menţinerea unui mediu operaţional cât mai stabil . multitudinea de riscuri la care este expusă organizaţia. etc. precum şi înţelegerea relaţiilor contractuale şi a mediului legislativ în care operează organizaţia. cereri de despăgubire. presupune cunoştinţe economice si tehnico inginereşti. Această disciplină este strâns legată de cea de identificare şi cuantificare a riscurilor. 7.cu concentrarea asupra aspectelor legate de valoare şi adecvare la cerinţe .Identificarea şi evaluarea expunerilor la risc a companiei pentru realizarea unui profil de risc realist şi cât mai complet . Rolul Compartimentului de gestiune a riscurilor va fi să formalizeze proceduri şi procese prin care se pot identifica şi organiza după priorităţi. În astfel de situaţii.5. aceste funcţii îşi vor extinde influenţa asupra activităţii generale a companiei.captivă.Adoptarea unei strategii de asigurări şi administrarea Programului de asigurări . Controlul riscurilor reprezintă o disciplină care combină înţelegerea aspectelor economice cu cele mecanice. În aceeaşi măsură este . oferind suport pentru evaluarea riscului general al activităţii.Realizarea unui Manual de proceduri de gestiune a riscurilor – ce va constitui un cod de instructiuni şi proceduri privind standardele de control a riscurilor. În această etapă se va analiza oportunitatea înfiinţării unei societăţi proprii de asigurare . care aplică principiile moderene ale mangementului de risc în activitatea curentă. Strategia de asigurări şi administrarea Programului de asigurări reprezintă o specializare în sine.pentru o administrare corectă şi eficientă a situaţiilor de daună şi pentru a trage învăţăminte din incidentele petrecute .

Manualul de gestiune a riscurilor – reprezintă o componentă esenţială de diseminare în structura companiei a beneficiilor pe care Compartimentul de gestiune a riscurilor le poate aduce organizaţiei în ansamblu. În anexă se prezintă caracteristicile unui pachet de programe specializat (OMEGA).Administrator de reţea de date Compartimentul este subordonat Directorului financiar al companiei. Atribuţii principale • Managerul de risc .stabileşte strategia de asigurări.importantă cunoaşterea pieţei de asigurări. urmând a beneficia de asistenţă din partea brokerului consultant. Sistemele informatice pentru gestiunea riscurilor – cuprind instrumentele informatice necesare pentru funcţia de gestiune a riscurilor. în general. o bună înţelegere a mediului legislativ şi a interacţiunilor cu acesta.Manager de risc+Specialist în controlul riscului . reţinere de risc şi recomandă nivelurile şi limitele de achiziţie a asigurărilor . Roluri şi responsabilităţi Definirea rolurilor şi responsabilităţilor pentru Compartimentul de gestiune a riscurilor la companie se face ţinând cont de atribuţiile şi activităţile cuprinse în Programul de implementare pe termen scurt (12 luni) urmând a fi revizuite şi dezvoltate după finalizarea acestei etape. Acumularea sistematică de informaţii la acest nivel serveşte cerinţelor de elaborare realistă a profilului de risc. În acest scop se pot dezvolta instrumente proprii sau se pot folosi pachete soft specializate. în particular.Specialist în controlul riscului . implicit. . În mod ideal.promovează în cadrul organizaţiei conceptele privind asigurările şi managementul de risc (MR) şi promovează rolul Compartimentului de gestiunea riscurilor în cadrul organizaţiei .Manager de risc .Specialist de daune+ Administrator de reţea de date Fiecare dintre aceşti doi specialişti astfel formaţi îşi vor asuma ulterior sarcini de pregătire profesională pentru funcţiile complementare respective. din nou.conduce activitatea Compartimentului de gestionare a riscurilor. suprapunerea funcţiilor astfel: . Pe această cale se oferă tuturor unităţilor componente ale companiei o orientare unitară cu privire la standardele de raportare şi operare pe care trebuie să le aplice în legatură cu anumite evenimente şi clase de riscuri.Specialist de daune . Aceste recomandări se referă la cele mai importante cerinţe şi activităţi ce trebuie avute în vedere şi la modalitatea de a privi evoluţia acestora în perspectivă. Gestiunea despăgubirilor cere o cunoaştere detaliată a poliţelor de asigurare şi. Nu se exclude dezvoltarea acestei scheme în etape. Recomandări la organizarea Compartimentului de gestiune a riscurilor. cu concentrarea iniţială a pregătirii pe două direcţii şi. şi a pieţei de asigurări de energie. colectivul compartimentului ar trebui să aibă patru persoane: .

tehnologic şi informatic pentru echipa de MR 7. De regulă. în ţările în care funcţionează un sistem de pregătire şi certificare profesională pentru asigurări şi management de risc.Londra şi începerea secvenţei de studiu şi examinare. evaluează calitatea acestora şi participă la nominalizarea brokerului de asigurări. recrutarea candidatului pentru un astfel de post se face dintre persoane care au obţinut deja o astfel de calificare. Cerinţe privind pregătirea şi perfecţionarea profesională Manager de risc Acest rol cheie cere pregătire şi perfecţionare de specialitate pe termen lung. având şi experienţa de lucru în organizaţii mari. implementarea schimbării. managementul de criză etc. Intrucat in România nu există astfel de condiţii iniţiale de selecţie se recomanda un program de pregătire. Participarea la cursuri interne de management de risc Participare la conferinţe şi simpozioane de specialitate Participare la un curs de “Media Handling" pentru rolul de manager de criză Înscrierea în schema de examinare şi certificare a Institute of Risk Mangers sau Chartered Insurance Institute . atât în ţară cât şi în străinatate. menţine legătura cu brokerul şi cu asigurătorii şi este interfaţa operativă cu echipa proiectului din partea companiei. daune.6. În prezent se consideră potrivită următoarea schemă de program de pregătire: Stagiu de instruire iniţială în domeniul principiilor de management de risc şi asigurări (1 săptămână) Instruire comună cu managementul companiei în domeniul politicilor de finanţare a riscurilor.• • • - solicită oferte de servicii de asigurări. acţionează ca manager de criză în cazul unui incident major Specialist de daune organizează şi gestionează baza de date şi informaţii privind daunele colectează informaţiile din sistem şi produce rapoarte specifice avizează din punct de vedere tehnic cererile de despăgubire şi plăţile participă la negocierile cu asigurătorii Specialist în controlul riscurilor defineşte strategia şi standardele de control al riscurilor furnizează asistenţă şi date pentru noile proiecte conduce controlul şi inspecţiile regulate în teren Admnistrator de reţea de date gestionează sistemul informatic/informaţional de MR oferă suport tehnic. Această schemă de pregatire va cuprinde pregatire teoretică şi practică adaptată profilului şi nivelului de pregătire a candidatului şi va fi detaliată de comun acord cu compania. control de risc să corespundă strategiei generale a companiei. Perioada de 12-24 de luni este considerată o perioadă optimă de formare iniţială pentru un specialist corect recrutat. ulterior. Structura pregătirii va fi adaptată la experienţa individuală a candidatului. urmăreşte ca toate aspectele legate de asigurări. Cursurile din România vor fi extinse sau completate în funcţie de .

exerciţii aplicative. Se vor defini structura şi conţinutul unui manual de daune pentru implementarea unor proceduri uniforme de notificare şi rezolvare a daunelor la nivelul companiei. material documentar şi informativ adecvat. Principalele discipline pentru care se vor organiza cursuri în România şi în străinătate privesc prevenirea incendiilor şi securitatea instalaţiilor.necesităţi. care să-i permită managerului de risc acces la informaţiile de care are nevoie şi să garanteze respectarea recomandărilor făcute. Pe parcursul pregătirii se vor defini structura şi conţinutul unui manual de proceduri pentru gestiunea riscurilor (Manual de management de risc) care va fi un instrument foarte util pentru implementarea unor proceduri uniforme de identificare. planificarea refacerii după o daună. Specialist în controlul riscului Pentru această funcţie se cere o pregătire şi experienţă tehnică de specialitate pentru domeniul abordat şi cunoştinţe de bază privind securitatea instalaţiilor şi securitatea muncii. Condiţia esenţială pentru îndeplinirea cu succes a activităţii curente este asigurarea unui nivel de autoritate corespunzător în cadrul companiei. societatea de asigurări va acorda asistenţă pentru crearea unui sistem de notificare a incidentelor sau pericolelor de către public.lucrul în România în echipa mixtă cu un reprezentant al societăţii de asigurări pentru a adapta procedurile de lichidare a daunelor la practica pieţei locale. Toate aspectele pregătirii vor fi susţinute cu material didactic. Managerul de risc nominalizat va lua parte la toate acţiunile de evaluare şi inspecţie de risc care se vor organiza de societatea de asigurare cu experţi străini. Stagiu de instruire iniţială în domeniul principiilor de management de risc şi asigurări (1 săptămână) Participarea la unele module de instruire organizate pentru management doua săptămâni de instruire de specialitate. Specialist de daune Pregătirea propriu zisă va ţine seama de experienţa anterioară a persoanei nominalizate. raportare şi tratare a riscurilor la nivelul companiei. întreruperea de activitate. e-mail sau poştă de tip “Helpline”. În plus. O structură modulară de pregătire cuprinde: stagiu de instruire iniţială în domeniul principiilor de management de risc şi . protecţia muncii. la sediul unor clienţi importanţi ai societăţii de asigurări: • vizite la principalele case de asigurări • contacte cu agenţiile de lichidare a daunelor • practică în departamentele de daune ale societăţii de asigurări • instruire pe probleme teoretice şi documentare . prin telefon.

la societatea de asigurări sau la clienţi: . sau se poate realiza pe parcurs. Programul pe termen mediu se va implementa deja în echipă. pe măsura nominalizării personalului pentru încadrarea compartimentului. • În funcţie de încadrarea cu personal. elaborarea sub monitorizare din partea unui specialist a unor studii de caz pentru uzul echipei proiectului şi pentru integrarea acestora în pregătirea generală a personalului companiei.7. • Activităţile de pregătire se vor finaliza cu secvenţe de evaluare a progresului învăţării şi.“The ABC of Business Continuity Planning” course (curs de trei zile pentru planificarea continuităţii de operare) .asigurări participarea la unele module de instruire împreună cu managementul companiei.instruire practică în România însoţind pe teren specialişti pentru identificarea şi evaluarea riscurilor .alte stagii sau misiuni de pregătire practică ce vor fi identificate pe parcurs. iar pe parcurs cu intenţia de practicare directă şi efectivă a principiilor de gestiune a riscurilor. vor avea loc analize de stadiu cu feed-back la managementul companiei. condiţiilor optime de • propune un program de opţiune pentru: asigurări programului de Convenirea cerinţelor • Achiziţionare de • Procesul este conceput ca de asigurare şi asigurări faţă de un exerciţiu deschis la asigurări stabilirea limitelor de reţinerea riscului care participă echipa asigurare şi a nivelului în sarcină proprie proiectului de reţinere a riscurilor. în funcţie de necesităţi. în sub-module. • Ordinea în care sunt prezentate acţiunile de pregătire nu este strictă şi va fi decisă în faza de concretizare a programului. • În programul de acţiune pe termen scurt sunt identificate poziţiile profesionale ţintă care vor beneficia de instruire practică prin antrenarea diectă în realizarea acţiunilor.Program de implementare pe termen scurt (cca. doua săptămâni de instruire de specialitate. periodic.cursuri scurte la Chartered Insurance Institute/Loss Prevention Council . 7. la început cu caracter didactic. (autoasigurare) • Familiarizarea cu Acti itatea iniţială se . • Pentru activităţile de pregătire destinate obţinerii unei calificări profesionale certificată internaţional. Sumar al principalelor cerinţe şi activităţi Disciplina/Cerinţa Compania Consultantul Comentarii Identificarea şi Colectarea de Analiza strategiei de • Consultantul elaborează informaţii pentru finanţare a riscurilor un raport şi o propunere evaluarea riscurilor determinarea de strategie de finanţare a profilului de risc al Analiza de la zero a riscurilor şi proiectarea companiei. în principal. se vor solicita servicii de consultanţă şi tutoring pentru examinare şi realizarea proiectelor. stagiul de iniţiere în domeniul asigurărilor şi managementului de risc se poate programa o singură dată pentru toate specialităţile.1 an).

OMEGA) Va instrui pe Aceasta va avea un impact managerul de risc asupra îmbunătăţirii imaginii cum să trateze cu companiei. . Instruirile se vor desfăşura în străinătate şi în România. utilizarea informaţiei şi introducerea datelor se va face la nivelul compartimentului de gestiune a riscurilor Se va evalua interesul de achiziţionare a unui pachet software specializat (ex. Raportare Administrare Rezolvare Plată/Încasare Contact cu asiguratorii Sistem informatic de Implementarea gestiune a riscurilor strategiei de colectare şi înregistrare a Poziţii ţintă informaţiilor • Managerul de pertinente pentru risc gestionarea riscurilor în • Specialist controlul riscurilor în • Specialist gestiunea daunelor • Administrator de date Management de Va decide asupra criză şi relaţiile cu atribuirii acestor publicul (PR) responsabilităţi la Acordă asistenţă pentru definirea specificaţiei de cerinţe pentru campanie. Se presupune că.Poziţii ţintă • Managerul risc • Specialist controlul riscurilor Activitatea iniţială se • de va concentra pe riscul fizic şi pe răspunderea • în companiei faţă de terţi • Volumul de asigurări necesar Clasele de asigurări necesare Plasarea programului în cele mai avantajoase condiţii. se va organiza instruire specializată pe această temă. metodele şi procedurile folosite se face prin cursuri de instruire care vor preceda exerciţiile practice Gestionarea despăgubirilor Poziţii ţintă • Specialist gestiunea daunelor • Managerul risc Elaborarea de recomandări Implementarea şi Va adapta activităţile de: instrumentarea • Instruire • Suport tehnic de • Analiza de daune în procesului la cerinţele gestionare a daunelor concrete ale de companiei. şi despăgubirilor • • • • • Se va începe cu protejarea patrimoniului şi răspunderii companiei. În funcţie de opţiune. la început.

pot identifica. cadrul legal în care îşi desfăşoară activitatea. fie că sunt sau nu asigurabile. clienţi etc. de gestionare a riscurilor şi a daunelor Elaborarea de programe de asigurări pentru o strategie de finanţare a riscurilor din ce în ce mai sofisticată Identificarea domeniilor“problemă” pentru companie. Va antrena şi alte categorii de management . Informaţii pentru Se vor nominaliza gestiunea riscurilor departamentele sau furnizorii. şi mediul de afaceri în general În funcţie de situaţia financiară a companiei. Asistenţă tehnică pentru cunoaşterea unor produse şi soluţii tipice pentru organizaţii similare. Aceasta poate include o versiune/ intranet/ internet Oferă asistenţă tehnică şi instruire de specialitate Aceasta va fi influenţată de complexitatea operaţională a companiei. riscurilor asigurabile→riscul organizaţiei Poziţii ţintă • Managerul risc media şi cum să elaboreze proceduri de gestionare a crizelor. Manualul de Definirea cerinţelor gestionare a pentru manuale riscurilor – Manual de gestionare a daunelor Poziţii ţintă • Managerul de risc • Specialist daune Evoluţia funcţiilor Adoptarea politicii de a tuturor compartimentului de tratare gestionare a riscurilor. Evaluarea celor mai potrivite forme de finanţare a riscurilor. Modelarea nivelurilor potrivite de reţinere a riscurilor pentru diverse scenarii Acordarea de asistenţă tehnică şi instruire pentru lărgirea accesului la OMEGA. Elaborarea de Manualele vor avea la bază specificaţii pentru modele standard folosite de proceduri uniforme companii similare. care trebuie sau pot avea acces online pentru utilizarea informaţiilor despre risc Controlul riscurilor Considerarea altor riscuri decât cele legate de proprietate şi răspundere: Consultanţă în legătură cu procesul prin care se. se vor considera alternative de niveluri de reţinere a riscurilor şi combinaţii între soluţii financiare care tratează riscuri asigurabileneasigurabile Produsul internet al consultantului poate deveni o soluţie de îmbunătăţire a comunicaţiilor în interiorul companiei sau cu exteriorul . Activităţi de instruire specifice.. evalua şi trata riscurile în ansamblu.nivelul de de departamentului gestiune a riscurilor.

risc politic .cheltuieli de întârziere a dării în funcţiune .terorism.cheltuieli suplimentare de operare .riscuri de tranzit În această fază “drepturile de proprietate asupra riscului” se transferă de la compartimentul de gestiune a riscurilor la nivelul organizaţiei în ansamblu.îndepărtarea molozului şi resturilor după accidente majore .incapacitatea de furnizare a agentului .daune la bunuri . LPC) pentru specialiştii înscrişi pentru examinări • Elaborare raport final Riscuri majore pentru operatorii de utilităţi: . vandalism. CII.Riscuri de mediu Investiţii şi proiecte • Beneficii pentru angajaţi Stabilirea poziţiei de Realizarea a manualului de influenţă gestiune a riscurilor compartimentului de în ansamblu (“riscul gestiune a riscurilor organizaţiei/business risk”) • • Se implică în elaborarea şi instrumentarea proceselor de identificare şi alocare a priorităţilor pentru toată gama de riscuri şi reflectarea acestora în manualul de gestiune a riscurilor şi • Instruire Finalizarea pregătirii Evaluarea calităţii • Suport echipei de gestiune a certificarea şi riscurilor şi a serviciilor oferite monitorizare a transferului unor etape de funcţiilor de examinare gestiune a riscurilor profesională la la beneficiar diverse organisme de specialitate (IRM. În această etapă se realizează treptat şi efectiv transferul funcţiilor de gestionare a riscurilor de la broker la beneficiar . greve şi tulburări civile.răspundere faţă de terţi .riscuri la lucrări de construcţii şi puneri în funcţiune . război .avarii la maşini şi utilaje .infiltraţii şi poluare .întrerupere de activitate .

riscurile de catastrofă în România) .Participă la determinarea profilului de risc .Se ocupă de ţinerea evidenţelor. organizează scheme speciale de vânzare de asigurări de grup. .Elaborează studii şi rapoarte sectoriale (ex.Furnizor de servicii externe . etc) . Sistem informatic dedicat ( OMEGA) OMEGA este un sistem informatic modern de gestiune a riscurilor creat de Aon Risk Technology Services.Realizează funcţii de rutină cu frecvenţă mare / limită mică (ex.Conduce proiecte pentru servicii intersectoriale Rolul brokerului – Broker .Participă la analiza schimbării şi la privatizare .Face proiectare / dezvoltare de produse 7.Furnizor de servicii externe Rolul brokerului .Realizează rapoarte şi studii analitice/comparative .Broker .Recomandă un program de asigurări .răpire şi răscumpărare de persoane .8.Proiectează şi administrează mecanisme speciale de transfer sau finanţare a riscurilor (ex. OMEGA este scris în Fox Pro pentru Windows™ şi este un produs complet integrat care include următoarele module: Ω Daune Ω Rapoarte .Participă la negocieri în piaţă / marketing . securitatea asiguratorilor şi piaţa .răspundere profesională . Rolul brokerului în asigurări şi management de risc Rolul brokerului astăzi . scheme de televânzare directă a serviciilor.Analizează contractele şi le derulează .Studiază capacitatea de reţinere a riscurilor şi administrează reţinerea lor . administrează baze de date specializate) Rolul brokerului ..Consultant .Analizează riscul.răspundere managerială 7.cheltuieli de urgentare a aprovizionării .9.Concepe produse personalizate (ex.Plasează asigurările cu cei mai potriviţi asiguratori în cele mai avantajoase candiţii pentru client Roul brokerului .Partener al managerului de risc .Contribuie la construirea imaginii / percepţie .Se ocupă de monitorizare şi raportare .Sprijină implementarea strategiei şi politicii companiei .Consultant . gestionarea daunelor şi despăgubirilor sau gestionarea unor programe de asigurări standard pentru grupuri cu interese comune cum ar fi clienţii companiei). societăţi de asigurare de tip “captivă”) . raportări (ex.Execută sarcini legate de asigurări şi asociate acestora .

Rapoartele personalizate se pot crea cu ajutorul produsului Relational Report Writer R&R™ pentru Windows. Utilizând acest modul se poate evalua eficienţa diverselor tehnici de management de risc. Aici sunt înregistrate informaţii cu privire la valorile bunurilor. Informaţiile cu privire la sumele asigurate/limitele de răspundere şi franşize sunt comparate şi integrate cu cele legate de daune. Ω Corespondenţă: pentru generarea de corespondenţă există o interfaţă cu Microsoft Word pentru Windows precum şi cu alte procesoare de texte cunoscute. se poate crea profilul de risc şi se poate urmări implementarea recomandărilor de reducere a riscurilor. Ω Rapoarte: fiecare modul poate genera rapoarte standard (inclusiv analize matriceale şi analize triangulare a daunelor). la pierderile maxime estimate şi la pierderile maxime probabile împreună cu detalii furnizate de inspecţiile de risc. Ω Poliţe de asigurare: acest modul înregistrează toate informaţiile relevante cu privire la poliţele de asigurare (inclusiv condiţiile de asigurare şi clauzele suplimentare). Ω Grafice: se pot crea grafice standard precum şi grafice personalizate Ω Calendar: această funcţie generează atenţionări pentru acţiunile viitoare şi ţine evidenţa acţiunilor întreprinse. . a istoricului de daune şi a altor factori de risc. Ω Alocarea costurilor riscurilor: permite alocarea primelor şi a costului total cu riscurile către diversele departamente ale organizaţiei pe baza expunerilor.Ω Poliţe de asigurare Ω Corespondenţă Ω Expuneri Ω Grafice Ω Bunuri Ω Calendar Ω Alocarea costurilor riscurilor Ω Daune: este un modul prin care se realizează toate operaţiile de înregistrare şi gestiune a daunelor. Ea acţionează simultan pentru toate modulele. Ω Bunuri: funcţia acestui modul este de a oferi suport în controlul riscului. Daunele sunt clasificate după diferite criterii (ex: departamentul din care provin. fie că ele se referă la instalaţii tehnologice sau la personal. Ω Expuneri: modulul conţine informaţii cu privire la expunerile la risc ale organizaţiei. tipul de daună) Se pot înregistra detalii complete cu privire la rezervele de daună şi la plăţi.

7. Etape de evoluţie a Compartimentului de gestionare a riscurilor Compania Nominalizarea Sefului de Compartiment (Mangerul de risc) Evaluarea Cerintelor de Asigurare C lt t Responsbilitate/ Costuri revin: Compania Pregatirea Managerului de risc Identificarea si evalurea riscurilor Plasarea asigurarilor esentiale Pregatirea Specialistului de daune Cons Compania Consultant (Cons) Cons Nominalizarea Specialistului de daune Compania Cons Compania Consultant (Cons) Compania Consultant Analiza daunelor Pregatirea Managerului de risc pentru Managementul de criza Nominalizarea Specialistului pentru Controlul riscurilor Pregatirea Specialistului pentru Controlul riscurilor Compania Cons Evaluarea amanuntita a nevoilor de asigurare Plasarea progrmului principal de asigurari Elaborarea Manualelor de management de risc/daune Compania Consultant Cons Compania Consultant .2.Figura nr.