U.E.

– Sistemul Institutional

SISTEMUL INSTITUTIONAL Parlamentul Europei este unul din organele Comunităților Europene. Începând cu anul 1979 este ales direct, o dată la 5 ani, prin alegeri generale, libere și secrete. În perioada 1952-1976 membrii Parlamentului European erau numiți de către parlamentele statelor membre. Parlamentul European are trei sedii: la Strasbourg, Bruxelles și Luxemburg. Structurile politice existente în țările membre se oglindesc în rândul fracțiunilor politice de la nivelul Parlamentului European. Parlamentul European este așa-numita cameră a reprezentanților cetățenilor din UE, în timp ce Consiliul Uniunii Europene este organismul reprezentativ al statelor din UE. Configurația actuală a Parlamentului European a fost stabilită prin Tratatul de la Nisa, care conține prevederi referitoare la echilibrul puterii și procesul decizional în cadrul Uniunii, în contextul unei structuri cu 27 de State Membre. Începând cu 13 iunie 2004, acesta are 732 membri. S-a decis că numărul maxim de parlamentari europeni trebuie fixat la 732, cu un prag minim de 5 și respectiv maxim de 99 de deputați pentru fiecare stat membru. Țările în curs de aderare la Uniunea Europeană trimit un număr de observatori în Parlamentul European cu o anumită perioadă de timp înaintea aderării propriuzise. Numărul de observatori și împărțirea lor politică este înscrisă în tratatele de aderare ale țărilor respective. Puterea legislativă, prin care împreună cu Consiliul Uniunii Europene adoptă legislația europeană (directive, ordonanțe, decizii). Puterea bugetară. Parlamentul European împreună cu Consiliul sunt organele bugetare ale UE. Comisia Europeană întocmește un proiect de buget. În faza de aprobare a bugetului Parlamentul și Consiliul au posibilitatea de a efectua modificări. La capitolul de venituri bugetare ultimul cuvânt îl are Consiliul, la cel de cheltuieli îl are Parlamentul. Puterea de control democratic asupra Comisiei Europene. Înainte de numirea membrilor acesteia, Parlamentul analizează în comisiile sale competența și integritatea comisarilor desemnați (propuși). Parlamentul poate aproba numirea membrilor comisiei, sau impune retragerea unuia din comisari prin neacordarea votului de încredere. În afară de acestea, Parlamentul exercită un control politic prin Consiliul de Miniștri și Consiliul European, cu precădere în afara CE, acolo unde aceste instituții au funcții executive. Consiliul Uniunii Europene, denumit și Consiliul de Miniștri, reprezintă, împreună cu Parlamentul European, ramura legislativă a Uniunii Europene. Consiliul Uniunii Europene este principalul organ legislativ al Uniunii. Consiliul Uniunii Europene își are ca prim loc de întâlnire sediul de la Bruxelles, iar ca al doilea loc, Strasbourg. La 19 noiembrie 2009, corespunzător Tratatului de la Lisabona, a fost desemnat drept primul Președinte (permanent) al Consiliului Uniunii Europene belgianul Herman Van Rompuy. El a preluat noua poziție în ziua intrării în vigoare a Tratatului, la 1 decembrie 2009, pentru o durată de 2 ani și jumătate. Sefia diplomatiei europene (corespunde unui ministru de externe al UE) o deține Catherine Ashton (Marea Britanie).

1

U.E. – Sistemul Institutional

Comisia europeană este organul executiv al Uniunii Europene, având rolul de a întocmi proiecte de legi și de a monitoriza aplicarea acestora. Comisia este un organ al Comunităților Europene, independent de statele membre, având deci un caracter cu adevărat supranațional. Sediul Comisiei: Berlaymont, Bruxelles. Comisarii acționează exclusiv la dispoziția Uniunii și nu a țărilor de origine. Comisia Europeană reprezintă instituția care apără interesul general al Uniunii. Ea este actualmente formată din 27 de comisari (un comisar pentru fiecare stat membru și doi pentru statele mari:Italia, Spania, Franța, Germania, Marea Britanie). Comisarii acționează total independent în raport cu guvernele lor naționale, iar mandatul lor este de 5 (cinci) ani. Comisia este motorul sistemului instituțional al Comunității:  având dreptul de inițiativă întocmește proiectele de legi, pe care le supune pentru adoptare Parlamentului și Consiliului. În comparație cu organele de tip “agenda setter” întâlnite în alte sistem politice, cum ar fi în cazul guvernului federal german, comisia poate oricând să retragă orice inițiativă legislativă care încă nu a fost adoptată definitiv de Consiliu.  în calitate de organ executiv Comisia asigură aplicarea legislației europene (directive, regulamente, decizii), execuția bugetară și realizarea programelor adoptate de Consiliu și Parlament.  împreună cu Curtea Europeană de Justiție verifică respectarea legislației comunitare.  în calitate de reprezentant legal al Comunității la nivel global are dreptul de a negocia mai ales tratatele din domeniul comerțului și colaborării internaționale. Curtea de justiție a Comunităților Europene, numită pe scurt și Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își are sediul la Luxemburg și este organul juridic al Comunităților Europene. În sistemul politic al UE CEJ are rolul puterii juridice; denumirea corectă a CEJ ar fi trebuit să fie însă Curțile de Justiție ale Comunităților Europene, fiindcă între timp au apărut trei instanțe diferite. Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea Europeană de Justiție pentru Drepturile Omului cu sediul la Strassburg, care este o instituție a Consiliului Europei și nici cu Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională, principalul organ jurisdicțional al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga. Sarcinile CEJ sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum și în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislației europene. În 1989, pentru a ușura activitatea CEJ a fost înființată Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță (CEJ-PI) și apoi în 2004 o altă instanță, pentru probleme care privesc funcționarii publici: Tribunalul funcționarilor publici ai Uniunii Europene. De atunci CEJ nu mai este competentă decât pentru soluționarea căilor de atac înaintate de persoanele fizice și juridice împotriva deciziilor luate de Curtea Europeană de Justiție de Primă Instanță. Mai nou însă, cu puține excepții, CEJ răspunde și de dosarele de chemare în judecată în primă instanță înaintate de statele membre ale UE împotriva Comisiei Europene.

2

U.E. – Sistemul Institutional

Tribunalul de Primă Instanță, după intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, Tribunalul, este o instanță specializată în cadrul Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu sediul la Luxemburg.

Tribunalul judecă:

 

   

acțiuni directe introduse de persoane fizice sau juridice împotriva actelor instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii Europene (ale căror destinatare sunt sau care le privesc în mod direct și individual), precum și împotriva actelor normative (dacă îi privesc direct și dacă nu presupun măsuri de executare) sau, de asemenea, împotriva abținerii de a acționa a acestor instituții, organisme, oficii sau agenții. Este vorba, de exemplu, de o acțiune introdusă de o întreprindere împotriva unei decizii a Comisiei prin care i se aplică o amendă; acțiuni introduse de statele membre împotriva Comisiei; acțiuni introduse de statele membre împotriva Consiliului cu privire la actele adoptate în domeniul ajutoarelor de stat, la măsurile de protecție comercială („dumping”) și la actele prin care Consiliul exercită competențe de executare; acțiuni prin care se urmărește obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciile cauzate de instituțiile Uniunii Europene sau de funcționarii acestora; acțiuni ce au la bază contracte încheiate de Uniunea Europeană, prin care se atribuie în mod expres Tribunalului competența de judecare; acțiuni în materia mărcilor comunitare; recursuri împotriva deciziilor Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene, limitate la chestiuni de drept.

Tribunalul Funcției Publice al Uniunii Europene (limba engleză: Civil Service Tribunal) este instanța Uniunii Europene care se ocupă de disputele dintre Uniune și corpul de funcționari ai acesteia. Tribunalul a fost înființat în anul 2004 în urma adoptării Deciziei Consiliului nr. 2004/752/CE/Euratom de la 2 noiembrie 2004 pentru înființarea Tribunalului funcției publice al Uniunii Europene.

Noua instanță specializată, compusă din 7 judecători, este chemată să soluționeze disputele dintre Uniune și serviciile sale civile, o jurisdicție exercitată până la crearea sa de Tribunalul de Primă Instanță. Aceste decizii vor putea fi atacate cu apel pe motiv de ilegalitate, doar în fața Tribunalului de Primă Instanță și în cazuri excepționale vor putea fi revizuite de către Curtea de Justiție. Crearea Tribunalului Funcției Publice, care și-a început activitatea în anul 2005, a fost un pas important în implementarea reformelor sistemului juridic furnizate prin Tratatul de la Nisa.

Consiliul Europei este o organizație internațională, interguvernamentală și regională. A luat naștere
la 4 mai 1949 și reunește toate statele democratice ale Uniunii Europene precum și alte state din centrul și estul Europei. Este independent de Uniunea Europeană, și este diferit și de Consiliul European sau de Consiliul Uniunii Europene. Sediul Consiliului Europei este la Strasbourg. 3

U.E. – Sistemul Institutional

Consiliul Europei are două dimensiuni: una federalistă, reprezentată de "Adunarea Parlamentară", alcătuită din parlamentari proveniți din parlamentele naționale, și cealaltă, interguvernamentală, întruchipată de "Comitetul Miniștrilor", alcătuit din miniștrii de externe ai statelor membre. România a deținut președinția Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei în perioada noiembrie 2005 mai 2006. Obiective: protejarea drepturilor omului, protejarea democrației pluraliste, protejarea supremației

dreptului, favorizarea conștientizării și încurajarea dezvoltării identității și a diversității culturale a europei, dezvoltarea stabilității democratice în europa prin susținerea reformelor politice, legislative și constituționale Căutarea soluțiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană: discriminarea minorităților, xenofobia, intoleranța, protecția mediului, clonarea umană, SIDA, drogurile, terorismul, crima organizată.

CONGRESUL PUTERILOR LOCALE SI REGIONALE Din Congres fac parte reprezentanţi locali şi regionali din cele 200.000 de autorităţi locale şi regionale ale celor 47 de state membre ale Consiliului Europei.( România face parte din Consiliul Europei începând cu 07.10.1993). Congresul este alcătuit din două camere, Camera Puterilor Locale şi Camera Regiunilor, care reunesc 318 membri titulari şi 318 membri supleanţi. Membrii Camerei Puterilor Locale sunt reprezentanţi aleşi ai autorităţilor locale, responsabili atât pentru problemele de interes general, dar şi de conducerea comunităţilor din care fac parte. România are 10 reprezentanţi în această Cameră. Congresul oferă reprezentanţilor autorităţilor locale şi regionale cadrul pentru dezbaterea problemelor şi experienţelor comune, acestea expunându-şi mai apoi punctele lor de vedere în faţa guvernelor naţionale. De asemenea, Congresul îndeplineşte şi o funcţie de supraveghere a democraţiei locale în Europa prin realizarea "rapoartelor de monitorizare" a situaţiei din statele membre. Carta Europeana a autonomiei locale: doc. juridic ce garnteaza autonomia colectivit. locale = doc. juridic ce garanteaza autonomia colectivit. locale in raport cu guvernele nationale

Comunitățile Europene (plural, abreviat CE) constau în două comunități:
Comunitatea Europeană (singular, de asemenea abreviată CE; până în 1993 era denumită Comunitatea Economică Europeană, CEE) o Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (abreviată CEEA sau Euratom) o Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului a fost de asemenea una dintre comunitățile europene până în 2002, când a fost desființată. În mare, atribuțiile acesteia au transferate în tratatul Comunității Europene. De la Tratatul de Fuziune (semnat în 1965, în vigoare din 1967) cele trei comunități au organe comune, printre care Comisia și Parlamentul. 4
o

U.E. – Sistemul Institutional

Comunitățile Europene sunt unul dintre cei trei piloni ai Uniunii Europene. Primul pilon (supranațional-federație) : Comunitățile Europene (CE)
               

Politica agricolă comună Uniune vamală și Piața internă Politica în domeniul conncurenței , Subvenții de stat Politică structurală Politică comercială Uniunea Economică și Monetară Cetățenia europeană Educație și Cultură Cercetare și Mediul înconjurător Rețele transeuropene Sănătate Protecția consumatorului Politică socială Politica comună de imigrație Politica în domeniul azilului Protecția frontierelor

Al doilea pilon (interguvernamental-confederație): Politica externă și de securitate comună (PESC) Politica externă:
     

Cooperare Menținerea păcii Observatorii electorali și Trupele comune de intervenție Drepturile omului Democrație Asistența acordată statelor terțe

Politica de securitate:
   

Politica europeană de securitate și apărare Dezarmarea Aspectele economice ale dezarmării Sistemul european de securitate

Al treilea pilon (interguvernamental-confederație): Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală (JAI)

Trafic de droguri și Trafic de arme 5

U.E. – Sistemul Institutional

    

Trafic de carne vie Terorismul Infracțiuni împotriva minorilor Crimă organizată Corupție, coruptibilitate și înșelăciune

6