You are on page 1of 3

0040736692793

Spațiul Teatral- Scena italiană

Cu ceva timp în urmă spațiul se putea defini doar geometric, dar cu timpul spațiul capăta o multime de sensuri, ajungându-se astfel la spațiul teatral. În ziua de azi am ajuns sa vedem spectacole într-o multitudine de spații alternative, diferite de cele folosite pentru actele teatrale în altre epoci. Dacă în antichitate, amfiteatrul era principalul loc de desfașurare a teatrului, în Evul Mediu, publicul stătea la parter în picioare, doar aristocrația stând la loje. Reacțiile publicului erau multiple( aplauze, râsete, huiduiele etc.) Michel Foucault vorbește despre obsesia secolului XX pentru istorie. El crede că acum cel mai important aspect al vieților noastre sunt spațiile în care ne desfășurăm și raporturile de proximitate. Comform teoriei sale, spațiul a cunoscut trei perioade: Evul Mediu (spații sacre /profane, rurale/ urbane), descoperirea lui Galilei care afirma că spațiul e infinit și epoca contemporană în care cel mai important aspect este acela al localizării. El enumeră cateva heterotipii, ca de exemplu oglinda, hotelul, armata, vaporul și teatrul, care sunt spații de trecere. Fiecare din aceste spații aduce cu sine o serie de cutume specifice ( a merge la teatru). Scena nu este un spațiu oarecare, ea fiind în permanentă legatură cu publicul. Spațiul teatral are două implicații, una propriu zis arhitecturală și una mentală( legată de percepție). Anne Ubersfeld susține că problema majoră a montării unui text este legată de spațiul reprezentării. Spațiul devine cea mai ultilă armă în montarea unui text, pentru că oferă concretețe. Așadar, spațiul teatral e un loc de trecere, pentru că el devine un mijloc de comunicare între text și spectator.

spațiul teatral este un loc al întâlnirilor. la spectacole în aer liber). în teatrul instituționalizat. Brecht etc. spațiul naturalist. Să fie ea. Teatrul à l'italienne este o clădire acoperită care are ca punct inspirațional Teatrul Olimpic din Vicenza. . având de cele mai multe ori o formă ovală. J. al divertismentului și al catharsisului. Teatrul nu are o importanță politică majoră. Patrice Pavis spune că spațiile scenice sunt: spațiul tragediei antice. percepția spectatorilor poate fi mai detaliată. cea mai usor de îmblânzit de către regizor? Încerc să mă raportez permanent la public și la faptul că el este inundat de informații. oare. spațiul dă teatrului și un anume respect instituțional. așadar el devine foarte important în realizarea mizanscenei. Marshall McLuhan spune că „Spaţiul este mesajul”. apetitul stilurilor eclectice ale majorității regizorilor se îndreaptîă către scena italiană. cea mai ofertantă. În spațiul teatral nu se poate acționa ca în cotidian. Scena italiană a devenit cu siguranță cea mai des întâlnită în reprezentațiile teatrale. Am ajuns în secolul XX la o serie de experimente teatral care au stors spațiile de majoritatea posibilităților tehnice( de la spații claustrante. cel simbolist și cel expresionist. Meyerhold.0040736692793 Anne Ubersfeld afirmă că vasta platformă elisabetană permitea scene de mulțime. spațiul romantic. Însăși esența spațiului teatral e de a fi dublu (Anne Ubersfeld). ci mai degrabă una estetică. Principiul de bază al acestui tip de scenă este că spectatorii privesc frontal reprezentația.). Sala este de obicei structurată în mai multe etaje. Derrida considera teatrul “o poezie a spațiului idependentă de limbaj”. Spațiul teatral e totodată ansamblul semnelor reprezentației și devine un loc al raporturilor dintre oameni. Deși semnificațiile și percepțiile sale s-a schimbat trecând pe la marii gânditori ai teatrului(Antoine. Spre deosebire de amfiteatrele antice. datorită proximității scenei. din Italia. Cu toate că teatrul contemporan caută locuri neconvenționale. dar și de un anumit orizont de așteptări. Spectatorul este obișnuit să se uite la televizor dintr-o perspectivă similară teatrului în cutia italiană. inaugurat în 1585. În teatrul contemporan cea mai mare influență asupra spațiului teatral a avut-o Peter Brook. Artaud spunea că spațiul s-a născut dintr-o anarhie care s-a organizat. cum era în antichitate. Lipsindu-i sensul ultilitar.

publicul devenind un al patrulea perete pentru scenă. Wagner și Antoine au fost primii care au stins lumina în sală. 1968 Michel Foucault. Des espaces autres. Paris. opțiunile fiind multiple. apoi cu gaz și în cele din urmă prin curentul electric. la decupaje complicate de lumină. 1996 Ubersfeld. volum apărut. Anne. Vers un théâtre pauvre. Majoritatea teatrelor. Idées. pot fi scoase pe lateral înspre culise. Dictionnaire de théâtre. Gallimard. Mouvement. n°5. octobre 1984. Patrice. Eclerajul în sălile acestor teatre s-a făcut inițial cu candelabre cu lumânări. 46-49 Grotowski. În căutarea spaţiului pierdut. La cite. Continuité. Paris. efecte grandioase de culoare etc. Lausanne. coll. Paris. Le théâtre et son double. 1971 Pavis. Bibliografie Artaud. cercetător şi critic de teatru. Lire le Théâtre. Tehnologia a evoluat ajungându-se în zilele noastre la sute de tipuri de reflectoare. 1996. profesor. culise. Antonin. decor. Acest tip de scenă ascunde mare parte din elementele (ștăngi. Decorurile în acest tip de spațiu pot fi manevrate pe ștăngi. pp. la editura Nemira.0040736692793 Scena este de obicei mai înălțată decât locul scaunelor publicului de la parter. Jerzy. Architecture. în 2008. face o exhaustivă şi fermecătoare prezentare a tipuril . dar în special cele în care se montează și operă sunt dotate cu fosă(locul orchestrei). cabine) necesare construcției magiei teatrale. Octavian Saiu. hebluri rapide. Dunod. Berlin 8. 2 Ed.