UNIVERSITATEA "BABEŞ-BOLYAI" CLUJ-NAPOCA FACULTATEA DE EDUCAŢIE FIZICĂŞI SPORT CATEDRA DE JOCURI SPORTIVE

FLAVIA RUSU, ȘANTA CRISTIAN

CURS DE VOLEI
CLUJ-NAPOCA 2009

CUPRINS
INTRODUCERE - 8 PROGRAME ANALITICE - 9 1. OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII JOCULUI DE VOLEI -12 VOLEIUL - MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI DISCIPLINĂ SPORTIVĂ12 VOLEIUL ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ-13 CARACTERISTICI ALE JOCULUI DE VOLEI - 14 DIRECŢII DE DEZVOLTARE A JOCULUI DE VOLEI - 15 2. ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI - 17 PE PLAN MONDIAL -17 DEZVOLTAREA ŞI EVOLUŢIA VOLEIULUI ÎN ROMÂNIA -20 3. NOŢIUNI GENERALE - 23 NOŢIUNI DE TERMINOLOGIE SPECIFICĂ-23 STADIILE DE INSTRUIRE -24 NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ-25 CONCEPTUL SISTEMIC APLICAT ÎN TEORIA ŞI METODICA JOCULUI -27 CONŢINUTUL JOCULUI DE VOLEI -29 COMPONENTELE TACTICII - 33 4.1.1.TACTICA INDIVIDUALĂ- 35 4.2. SISTEMATIZAREA ŞI METODICA DE ÎNVĂŢARE A ACŢIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE DE BAZĂ- 36 4.2.1.SERVICIUL - 37 4.2.2.PRELUAREA DIN SERVICIU - 40

2

4.2.3.RIDICAREA PENTRU ATAC - 44 4.2.4. LOVITURA DE ATAC - 46 4.2.5. BLOCAJUL - 48 4.2.6.PRELUAREA DIN ATAC - 49 4.3. SISTEMATIZARE ŞI ASPECTE METODICE ALE ACŢIUNILOR TACTICE COLECTIVE - 52 4.3.1. TACTICA COLECTIVĂ LA SERVICIU - 53 4.3.2.TACTICA DE ECHIPĂ ÎN ATAC - 58 4.3.3.TACTICA COLECTIVĂ ÎN APĂRARE - 61 5. IDENTIFICAREA ŞI PROMOVAREA TALENTULUI ÎN VOLEI - 67 6. JOCUL DE VOLEI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ-73 6.1. METODOLOGIA PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI ŞI FORMELE DE ORGANIZARE A COLECTIVULUI ÎN LECŢIE - 76 6.2. INDICAŢII PENTRU CICLUL LICEAL - 76 6.3.MODELE DE JOC INTERMEDIARE ŞI FINALE CICLUL GIMNAZIAL ŞI LICEAL -77 6.4. JOCURI PREGĂTITOARE - 78 6.5. ECHIPA REPREZENTATIVĂ ŞCOLARĂ- 80 6.6. SISTEME DE DISPUTARE A COMPETIŢIILOR ŞCOLARE - 81 6.7. ACTIVITATEA PROFESORULUI ÎN PREGĂTIREA ECHIPEI REPREZENTATIVE A ŞCOLII - 82 BIBLIOGRAFIE - 91 PENTRU

1. OBIECTUL TEORIEI ŞI METODICII JOCULUI DE VOLEI
3

Datorită caracteristilor sale 4 . Între teoria şi practica jocului există o strânsă interdependenţă şi o permanentă condiţionare reciprocă. Este încadrat într-un sistem competiţional naţional şi internaţional. Prin valoarea lui practică. El cumulează efectele pozitive sanotrofice ale sportului şi exerciţiului fizic cu influenţele educative ale jocului.1. descrierea execuţiei acţiunilor de joc cu implicaţiile de ordin biomecanic. fiind practicat în cadrul secţiilor asociaţiilor şi cluburilor sportive diferenţiat pe categorii: copii. care la rândul ei influenţează favorabil activitatea practică viitoare. etc. Teoria jocului de volei constituie un ansamblu de cunoştinţe ordonate sistematic care apreciază şi stabileşte conţinutul real al jocului competiţional. masculin şi feminin. Teoria jocului de volei este o ramură a Teoriei Educaţiei Fizice şi a Teoriei şi Metodicii Antrenamentului Sportiv şi are legături cu alte dicipline cum sunt: pedagogia. având un regulament de joc. alături de celelalte jocuri sportive şi sporturi ocupă un loc important în sistemul de educaţie fizică. fiziologia. constituie o parte importantă a activităţii sportive. analizează într-o abordare sistemică tehnica şi tactica jocului. reprezentând o formă de manifestare cu caracter ludic a exerciţiului fizic. anatomia funcţională şi biomecanica. sociologia. Are o largă răspândire în rândurile tineretului şi a altor categorii de populaţie. VOLEIUL . • probleme ale selecţionării şi orientării copiilor spre practicarea jocului de volei. • metodica de învăţare şi de antrenament. • conţinutului jocului (tehnica şi tactica. de utilizare. igienică şi educativă.MIJLOC AL EDUCAŢIEI FIZICE ŞI DISCIPLINĂSPORTIVĂ Disciplina sportivă volei este un joc sportiv colectiv. Teoria (care reprezintă generalizarea activităţii practice) determină modificarea şi îmbunătăţirea conţinutului metodicii.). • regulamentul de joc şi condiţiile materiale şi organizatorice necesare practicării jocului. psihologia. cercetarea ştiinţifică din domeniu. Ca mijloc al educaţiei fizice jocul de volei se practică în învăţământul de toate gradele. atât ca mijloc al educaţiei fizice cât şi ca disciplină sportivă constă în studiul: • apariţiei şi dezvoltării jocului. rezultat al generalizării experienţei practice consolidată de integrarea datelor obţinute prin cercetare ştiinţifică în domeniu. Obiectul disciplinei VOLEI. sistematizarea lui fiind cuprinsă în conţinutul programelor de educaţie fizică. seniori. VOLEIUL ÎN SISTEMUL DE EDUCAŢIE FIZICĂ Jocul de volei. juniori. conţinut şi forme de pregătire unitară.1. Principalele surse de documentare a teoriei şi metodicii jocului sunt: practica. formulează şi elaborează concepţia de joc care va fi aplicată pe plan naţional de toate echipele. experienţa pozitivă a specialiştilor români şi străini consemnată în lucrări de specialitate. caracteristicile lor. Jocul de volei are o teorie şi o metodică specifică.

Campionate Europene. spontană. sportiv şi totodată de adaptare la realitatea socială. D. CARACTERISTICI ALE JOCULUI DE VOLEI Jocul este o activitate complexă. Campionate balcanice. Toate acestea conferă voleiului valenţe biologice şi pedagogice de necontestat şi poziţii bine precizate în sistemul de educaţie fizică şi sport în domeniile: educaţia fizică.3. Mingea nu trebuie să cadă în terenul propriu şi trebuie trimisă peste fileu în terenul 5 . Bota.influenţează pozitiv dezvoltarea fizică şi marile funcţiuni ale organismului. Jocul de volei se caracterizează prin atractivitate şi accesibilitate. destinderii fizice şi psihice. Pentru definirea noţiunii de joc sportiv se iau în consideraţie trei elemente:  activitatea jucătorului. poate fi practicat atât în sală cât şi în aer liber. iar ca sport de performanţă este practicat organizat sub forma meciurilor din Campionate naţionale de juniori.  ideile de joc reunite în concepţia de joc – stabilirea celor mai potrivite modalităţi de acţionare. 1. universitare. contribuie la dezvoltarea calităţilor motrice şi la formarea personalităţii. Este practicat cu scop recreativ de tineri şi vârstnici. Campionate Mondiale. în scop recreativ. între două echipe formate din şase jucători care nu sunt în contact direct. evoluţiei şi de găsesc într-o strânsă corelaţie. desfăşurată spontan după reguli prestabilite. Dintre caracteristicile jocului amintim că este o activitate naturală. dezinteresată. sportul pentru toţi şi sportul de performanţă. fiind despărţite de un fileu. creativ-compensativă. Acţiunile de joc se desfăşoară prin lovirea sau respingerea mingii în forme specifice. (I. prin care două echipe sau doi adversari se întrec conform unor reguli de organizare sau desfăşurare. de instituţii sau de cartier etc. Toate elementele sunt dinamice. supuse perfecţionării. nu necesită condiţii organizatorice şi materiale complicate. jocul se caracterizează prin dinamism şi spectaulozitate.) sau spontane. Jocul de volei este prezent în lecţiile de educaţie fizică de la toate nivelele sub forma jocurilor dinamice cu elemente din volei şi a jocul global. Colibaba. atractivă. în forme organizate (Campionate şcolare. liberă.  regulamentul de joc – act normativ oficial care precizează toate detaliile necesare privind oragnizarea şi desfăşurarea jocului. iar popularitatea competiţiilor îi asigură un loc important în iererhia disciplinelor sportive. totală. seniori. Jocul sportiv este un sistem de exerciţii fizice practicate sub formă de joc cu un anumit obiect cu dimensiuni şi formă specifică. tineret. Jocuri Olimpice. Dacă este practicat la nivel de performanţă. predominant motrică şi emoţională. un sistem de principii şi reguli de acţionare care stabilesc ce au de făcut jucătorii. El oferă posibilitatea gradării efortului corespunzător vârstei şi gradului de pregătire şi are influenţa pozitivă asupra întăririi sănătăţii. 1998) Voleiul este un joc sportiv care se desfăşoară pe un teren cu dimensiuni relativ reduse (2X9/9). asigurând o dezvoltare fizică armonioasă a celor care-l practică.

Durata unei partide poate varia cu aproximaţie între 30 –120 de minute. Victoria se obţine prin depăşirea adversarului direct.advers prin cel mult 3 lovituri dacă nu se efectuează blocaj sau 4 lovituri. dacă se efectuează blocaj. fără impunerea prin regulament a unei limite de timp. şi se încheie atunci când una dintre echipe câştigă trei seturi din cinci. (Prin regulamente interne la unele competiţii se poate stabili câştigarea partidei şi cu două seturi din trei) 6 .

A crescut de asemenea conţinutul emoţional al jocului. Cele mai importante elemente de progres în jocul de volei sunt: 7 . prin perfecţionarea continuă acţiunilor.  Însuşirea şi perfecţionarea unui număr cât mai mare de variante de execuţie ale acţiunilor de joc. creşterea numărului de simulări în atac şi modificarea repartiţiei acţiunilor de atac de a lungul fileului cu scopul creşterii gradului de incertitudine şi împiedicarea organizării eficiente a blocajului advers. creativitate în construirea combinaţiilor de atac şi flexibilitatea în alegerea sistemului de apărare. În plan tactic.  Modificarea structurii motrice şi a ritmului de execuţie în funcţie de situaţia de joc. La nivelul echipelor de mare performanţă asistăm la o accelerare a ritmului de joc. dar şi a punctelor slabe ale adversarului. punct de lovire a mingii din ce ce mai înalt. dezvoltarea pregătirii mentale a jucătorilor şi eliminarea treptată a diferenţelor dintre conţinutul jocului practicat de fete faţă de cel practicat de echipele masculine.  Dezvoltarea creativităţii şi a posibilităţilor de aplicare a acţiunilor cunoscute în scopul valorificării amxime a potenţialului individual şi colectiv.  Creşterea gradului de stabilitate tehnică în condiţiile de joc şi în momentele de responsabilitate. Dezvoltarea inteligenţei operaţionale.DIRECŢII DE DEZVOLTARE A JOCULUI DE VOLEI Jocul de volei modern se caracterizează prin viteză şi varietate a acţiunilor de joc. se preconizează dezvoltarea jocului de volei în viitor mai ales pe seama următorilor factori:  Ridicarea gradului de măiestrie tehnică individuală în paralel cu armonizarea şi încadrarea ei în angrenajul de acţionare colectiv. Pe viitor specialiştii domeniului preconizează ca principale direcţii de dezvoltare a jocului creşterea flexibilităţii în strategia şi tactica echipei. care devine din ce în ce mai mult o armă de atac a echipei. Se observă de asemenea creşterea forţei serviciului.  Dezvoltarea posibilităţilor de a impune adversarului maniere de joc incomode. Pe plan tehnic. factorii care pot contribui la perfecţionarea şi dezvoltarea aspectelor tactice sunt:  Creşterea gradului de prmeditare şi anticipare a comportamentului tactic în funcţie de punctel puternice şi slabe ale echipei şi adversarului. mai ales în urma modificărilor de regulament şi introducerea regulii tie-breack-ului.  Creşterea numărului de variante de execuţie a acţiunilor de finalizare prin creşterea forţei de lovire a mingii şi a preciziei motrice.  Dezvoltarea capacităţii de gândire operaţională şi rezolvare eficientă a situaţiilor de joc.  Dezvoltarea capacităţii de disimulare şi de mascare a adevăratelor intenţii de acţionare. asociate cu particularităţile individuale ale jucătorilor.

 Creşterea numărului de jocuri de verificare. deoarece aceasta era prea uşoară şi voluminoasă. Aceste prime reguli simple şi puţine la număr se schimbau pe măsură ce experienţa furniza noi elemente care trebuiau luate în seamă. S-a recurs atunci la camera ei. Tenisul i s-a părut mai nimerit scopului propus. jocul fiind propus spre difuzare. dar era costisitor ºi se juca cu prea puţini jucători. sau alte sporturi ca atletismul. După scurt timp s-a confecţionat mingea pe care folosită şi astăzi. la 1. Jocurile cunoscute până atunci: fotbal. a luat plasa şi a ridicat-o. a plăcut. handbal. 14 sau 9 jucători. etc. Morgan de la Colegiul Holyoke Massachusetts – SUA. numărul de jucători. Primele încercări făcute cu mingea de baschet. nu au reuşit. solicitau organismul la un efort prea mare şi nici nu puteau fi folosite iarna în săli. a pus jucătorii să joace cu mingea de baschet. Regulile jocului.  Introducerea în pregătire a mijloacelor informatice. jocul a primit numele de “volley-ball” de la “volley” (zbor) şi „ball” (minge). de către un profesor de educaţie fizică. Halsted (Directorul Colegiului). la minge. Folosirea în procesul de pregătire a unor metode de antrenament şi a mijloacelor specifice altor discipline sportive. Căutând să remedieze aceste neajunsuri ale tenisului. tenis. ISTORICUL JOCULUI DE VOLEI PE PLAN MONDIAL Jocul a fost inventat în anul 1895. Arians. puţine şi simple iniţial. Jocul a fost numit "mintonette". prin intermediul filialelor organizaţiei americane YMCA.T. se schimbau o dată cu evoluţia jocului. după unii. care era şi el de curând inventat. 2. dar nici noua soluţie nu a fost satisfăcătoare. scăzând din dinamismul jocului. avea un zbor lent şi imprecis. acela de a oferi elevilor săi un joc recreativ şi odihnitor. Inventatorul a încercat să recurgă la baschet. Asia şi Europa. cerându-le ca prin lovirea mingii cu mâinile să o trimită în terenul advers. dar şi acesta era prea dur. cu reguli prea severe şi nepotrivite pentru toate vârsteIor. Williams G. ajungându-se apoi la 6.83 m. utilizarea tehnicilor media în orientarea şi interpretarea pregătirii. rugby. Primele reguli ale jocului asemănătoare cu cele ale tenisului se deosebeau mult de regulile de acum. la început nelimitat. a fileului. Cu acest prilej la propunerea lui A. paralel cu optimizarea raportului dintre pregătire şi jocurile oficiale. aceasta fiind prea grea. după alţii la 2 m de la pământ. În perioada anilor 1900-1920. jocul se răspândeşte în Canada. Numărul jucătorilor. America de Sud. Se refereau la dimensiunile terenului. Ele au fost puse în aplicare în anul 1897 la iniţiativa lui A. După scurt timp. Suprafaţa terenului era mai mare 8 .T. jocul a căpătat o formă ceva mai conturată iar demonstraţia făcută de două echipe în anul 1896. în analiza şi optimizarea antrenamentelor şi în pregătirea meciurilor oficiale. A împărţit colectivul în două echipe egale şi înlocuind rachetele prea costisitoare cu palmele. a fost de 5.

Astfel. variabil şi el. Peste tot în lume se disputau campionate naţionale şi aveau loc chiar şi întâlniri internaţionale. În anul 1946 la Praga. În anul 1912 este introdusă regula rotaţiei. Un an mai târziu. atât în Europa. În servirea mingii s-a renunţat la repetarea serviciului greşit. După o încercare de limitare în timp s-a stabilit ca seturile să fie câştigate de echipa care realizează prima 15 puncte. rotaţia a devenit obligatorie pentru toţi jucătorii. ridicători. jucători de linia a II-a. Federaţia din Japonia a hotărât introducerea treptată a regulilor stabilite de forul internaţional. 9 . care la rândul lui era în funcţie de numărul jucătorilor. Abia după mulţi ani. jucători de linia I. Regulile jocului nu s-au schimbat însă uniform în toate colţurile lumii. în insulele Filipine a apărut pentru prima dată jocul cu limitarea numărului de lovituri la 3 într-un teren şi tot acolo s-au tras primele mingi “bombă”. printre care şi ţara noastră. iar în 1949 la Praga. iar în paralel are loc şi primul Campionat European pentru echipe feminine. jocul s-a practicat în 9 jucători. iar a diferenţei de două puncte pentru câştigarea setului în anul 1925. dar această activitate era frânată de faptul că regulile de joc erau diferite de la o ţară la alta. cât şi în America. la Paris a fost convocat un congres ale cărui lucrări au dus la constituirea Comitetului de conducere al FIVB şi întocmirea unui regulament de joc internaţional. Se simţea nevoia unei unificări şi a unui for suprem de conducere a activităţii acestui joc sportiv. număr care a rămas obligatoriu. Acest fapt a determinat specializarea jucătorilor pe posturi: trăgători. dar din linia a doua. Durata jocului era legată de numărul serviciilor. jocul de volei se dezvoltă atât prin răspândirea sa în tot mai multe ţări ale lumii. 6 ţări. iar înălţimea plasei mai redusă cu aproximativ 15 cm. Rotaţia era obligatorie la început numai la serviciu. Au apărut reguli noi la crearea cărora au contribuit diverse naţiuni. care a fost impus tuturor federaţiilor naţionale afiliate. Pe plan internaţional FIVB a desfăşurat permanent o activitate susţinută stabilind regulile jocului şi modificările lor în funcţie de dezvoltarea sa continuă. În acelaşi an numărul jucătorilor unei echipe a fost stabilit la 6. criteriile de calificare şi participare a echipelor al marile competiţii internaţionale. După înfiinţarea FIVB. care avea în grijă şi voleiul. au luat iniţiativa înfiinţării Federaţiei Internaţionale de Basket şi Volleyball (FIBV). primul Campionat Mondial masculin. influenţă a tenisului şi la regula de a se socoti valabilă mingea servită şi ajutată de un coechipier să treacă plasa.decât cea actuală. decât cea din zilele noastre. “Federaţia Internaţională a Jocurilor cu Mâna” de la Stockholm. jucătorii aveau dreptul să-şi schimbe locurile în formaţie. în urma Congresului FIVB de la Florenţa din anul 1955. În 1920 dimensiunile terenului se fixează la 18/9. mai ales în ţările asiatice. pe un teren cu o suprafaţă ale cărei laturi măsurau 11 şi 21 de metri. în vigoare şi astăzi cu unele amendamente. Din 1916. În Japonia însă. nu a făcut eforturi pentru unificarea regulilor jocului. În anul 1948 se organizează la Roma primul Campionat European pentru echipe masculine. După repunerea mingii în joc. în aprilie 1947. cât şi prin organizarea unor competiţii continentale şi mondiale. Stabilirea numărului maxim de trei lovituri în fiecare teren s-a realizat în anul 1923.

aduce ca noutate permisiunea trecerii palmelor peste planul vertical al fileului la efectuarea blocajului. s-a permis trecerea mâinilor peste fileu de către jucătorii care participă la blocaj şi posibilitatea de a relua mingea ricoşată din blocaj de către jucătorii care au efectuat blocajul.Primul regulament intern de volei apare în anul 1932.  În anul 1976. s-a stabilit ca atingerea mingii la blocaj să nu intre în calcul la cele trei lovituri permise pentru fiecare echipă. mingea servită poate atinge fileul iar la prima lovitură (preluarea) nu se mai sancţionează „dubla” sau „mingea ţinută”. Tot cu această ocazie se introduce posibilitatea efectuării serviciului de pe toată suprafaţa liniei care delimitează terenul de joc pe lăţime. serviciul poate fi blocat sau atacat de jucătorii echipei adverse – pentru ca în 1982 să se revină serviciul NU poate fi blocat sau atacat de jucătorii echipei adverse. a mingii ricoşate din blocaj. Campionatul este câştigat de echipa “Apărătorii Patriei”. Buzău.  Congresul din anul 1968. s-a introdus sistemul de “tie-break” din tenis. urmaţi în scurt timp de către elevii şcolilor din Bucureşti.  În anul 1998 se introduce sistemului “tie-break” pentru toate seturile şi a unui jucător “libero” cu sarcini defensive. amendamente sau clarificări ale regulamentului de joc. 2.  Din anul 1999. DEZVOLTAREA ŞI EVOLUŢIA VOLEIULUI ÎN ROMÂNIA În ţara noastră voleiul a început să fie cunoscut şi practicat prin anii 1920-1921. fiind introdus la fel ca şi în celelalte ţări europene de către YMCA. a loviturii de atac.2. cu ocazia Congresului desfăşurat la Seul. adică “autodublajul”. la Barcelona se acordă permisiunea de a lovi mingea cu coapsa şi genunchiul şi se dispare pinctul limită 17 în setul V. desfiinţându-se spaţiul de serviciu. Galaţi. începând cu J. Până în anul 1941 se mai organizează 10 campionate pentru echipe masculine şi feminine. când voleiul a fost inclus în familia disciplinelor sportive olimpice. Congresele FIVB au hotărât modificări. Dintre cele mai importante astfel de modificări amintim:  În anul 1964 cu ocazia Congresului FIVB de la Tokio. Focşani.  În anul 1994 la Atena.  În anul 1992.Consacrarea deplină a voleiului ca disciplină sportivă practicată în întreaga lume s-a produs în anul 1964. Printre primii care au jucat acest joc în România au fost membrii misiunii militare americane şi militarii români de la “casele ostăşeşti”. la Montreal.  În anul 1978. o organizaţie a tineretului creştin american. inclusiv laba piciorului şi un amendament conform căruia în anumite situaţii la prima lovitură sunt permise contactele succesive : preluarea serviciului. pentru numărătoarea punctelor în setul decisiv.  În anul 1988. în urma analizei atente a modificărilor apărute în evoluţia jocului şi mai ales pentru menţinerea unui echilibru între acţiunile ofensive şi cele defensive. această prevedere se extinde: mingea poate fi lovită cu orice parte a corpului. În anul 1931 se înfiinţează Federaţia Română de Baschet şi Volei care organizează primul Campionat Naţional masculin la care participă 8 echipe. Periodic. din Mexic.O de la Tokio. Piatra-Neamţ. 10 .

clasându-se pe locul al IV-lea. Perioada anilor 1950-1980 este cea în care echipele de volei din România obţin cele mai bune performanţe sportive pe plan internaţional atât cu echipele de club cât şi cu echipele naţionale:  Echipa Rapid Bucureşti (m) a câştigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni (1961. A câştigat echipa studenţilor români cu scorul de 3-1. câştigat de echipa liceului Matei Basarab şi un turneu pentru echipe universitare la care pe primul loc se situează echipele masculine şi feminine ale Facultăţii de Drept. la Eforie. divizia de juniori şi şcolari. între formaţia studenţilor de la ONEF Bucureşti şi o echipă turcă.În anul 1943 se organizează la Ploieşti o competiţie naţională cu participarea a 8 echipe masculine şi 4 feminine. Din anul 1949 începe organizarea regulată a Campionatului Naţional de seniori. Explorări Baia-Mare la masculin şi echipele Dinamo Bucureşti. Primele campionate naţionale pentru echipe de juniori se organizează în anul 1955. Progresul Bucureşti. La prima ediţie la care participă 20 de echipe. formaţiile României ( masculine şi feminine) fiind câştigătoarele acestei competiţii. În perioada anilor 1950 -1980 titlurile naţionale au fost cucerite de echipele Rapid Bucureşti.  În anii 1966 şi 1967 finala masculină a Cupei Campionilor Europeni s-a disputat între două echipe româneşti Dinamo şi Rapid.  În anul 1956.1967) şi s-a clasat de trei ori pe locul al II-lea.  Echipa Dinamo Bucureşti (m) a cucerit de două ori Cupa Campionilor Europeni (1966. ulterior transformându-se în divizia naţională a juniorilor şi şcolarilor. Campionatul divizionar B se înfiinţează în anul 1958. acelaşi loc la Campionatele Europene desfăşurate la Praga. În anul 1948 se înfiinţează Comisia centrală de Volei şi se organizează primul Campionat naţional al elevilor. iar în anul 1979 a câştigat Cupa Cupelor. echipa campioană este Locomotiva-CFR Bucureşti. Formaţia reprezentativă masculină a ţării noastre participă în anul 1949 la prima ediţie a Campionatului Mondial de la Praga.1963. Dinamo Bucureşti. În perioada cuprinsă între anul 1980 şi până în prezent activitatea voleibalistică internă s-a desfăşurat cu regularitate conform calendarului competiţional al FRV prin Campionate Naţionale organizate pentru toate categoriile de jucători : divizia A sau divizia naţională. iar doi ani mai târziu. Prima întâlnire internaţională amicală este consemnată în anul 1927. La feminin prima ediţie a Campionatelor Naţionale desfăşurată în anul 1950 este câştigată tot de echipa Locomotiva-CFR Bucureşti. câştigată la băieţi de echipa VSC Bucureşti şi la fete de Start Club Bucureşti. Tot în acest an are loc la Bucureşti primul Campionat şcolar. În anul 1946 are loc prima ediţie a Balcaniadei la Bucureşti. 1965) şi s-a clasat pe locul al II-lea de patru ori. pentru echipe masculine şi la feminine. echipa masculină a României ocupă locul al II-lea la Campionatul Mondial. divizia B sau tineret. Rapid Bucureşti. Federaţia de Volei se înfiinţează în anul 1958. şi Penicilina Iaşi la feminin. la Paris. Steaua Bucureşti. 11 . în 1958.

dar pe plan tactic primeşte şi caracter colectiv mai ales când este vorba despre organizarea atacului sau apărării şi la dispozitivele specifice la efectuarea sau primirea serviciului. (Ghenadi. echipa masculină se clasează pe locul al III-lea. echipele naţionale româneşti au intrat într-un con de umbră.  Reprezentativa feminină a României s-a clasat pe locul al II-lea la Campionatul Mondial din anul 1956. 12 . când echipa naţională s-a clasat pe locul I la Campionatul European.  Alte rezultate semnificative au fost realizate de naţionala feminină la J. sistematizată după necesitatea rezolvării parţiale sau totale a unei sarcini specifice de joc la care jucătorii participă cu toate calităţile sale psiho-fizice native sau dobândite. din anul 1964 – locul al IV-lea. Singurele rezultate notabile realizate în ultimii ani fiind cele obţinute de echipele reprezentative universitare feminine la Universiadele din anii 1991(Shefield) . Execuţia unei acţiuni cuprinde următoarele elemente: • Sarcina parţială de joc.La Campionatele Mondiale din anii 1960 (Rio de Janeiro) şi 1962 (Moscova) echipa naţională masculină se clasează pe locul al III-lea. are un rol dominant în toate componenetele acestuia.  Cea mai bună performanţă a voleiului masculin pe plan european a fost realizată în anul 1963. După anul 1980. NOŢIUNI GENERALE NOŢIUNI DE TERMINOLOGIE SPECIFICĂ Acţiunea de joc este unitatea de bază din jocul de volei.  La J.  3.  La Campionatele Europene naţionala feminină a reuşit cucerirea medaliilor de bronz la ediţia din anul 1963. La fiecare acţiune de joc. ele trebuie să fie rapide şi exacte. • Analiza situaţiei. Acţiunile de joc se desfăşoară pe spaţiu redus.  În anul 1977. rezultatele obţinute pe plan internaţional fiind departe de cele ale deceniilor anterioare. Campionatele Mondiale din anii 1952 şi 1974 – locul al V-lea şi la Campionatele Europene din anii 1950 şi 1979 – locul al V-lea. 1984) acţiunea de joc are un puternic caracter individual. care a reuşit să acceadă în optimile de finală în competiţia Cupa Cupelor din anul 1996.  Echipele feminine ale cluburilor Dinamo şi Rapid Bucureşti s-au clasat de câteva ori pe locul al III-lea în finalele Cupei Campionilor Europeni şi a Cupei Cupelor. şi 1993 (Buffalo) locul I şi performanţa echipei masculine de club "U" Cluj.locul al II-lea.O. Este unitatea funcţională de bază a jocului. a echipei naţional feminine la turneul final al Campionatului European poate fi considerată şi ea un succes şi oferă şansa unui reviriment al voleiului în viitorul apropiat. complexitatea efortului se manifestă diferit şi în relaţie cu celelalte componenete psiho-motrice ale execuţiei. Calificarea în anul 2004. desfăşurat la Bucureşti.O din anul 1980 de la Moscova. echipa naţională masculină reuşeşte clasarea pe locul al III-lea şi câştigarea medaliilor olimpice de bronz. la Campionatele Europene de la Helsinki.

Faptul că mingea nu are voie să cadă în terenul propriu impune acordarea unei atenţii sporite pregătirii primei lovituri. • Execuţia . 3. acţiunea cea mai puţin atractivă a jocului. • Pregătirea pentru următoarea execuţie. Traseul metodic de învăţare şi perfecţionare poate fi eşalonat teoretic. Totalitatea fazelor şi acţiunilor de joc formează structura de joc. mai ales la nivelul începătorilor. execuţia) Procedeul de execuţie este structura de acte motrice bine precizate prin care se concretizează în mod particular acţiunea de joc. Procesul de însuşire este uşurat de faptul că nu există contact direct cu adversarul. Accesibilitatea creează premisele pentru însuşirea rapidă a modelului de joc încă de la începutul instruirii iar obligativitatea rotaţiei impune o pregătire completă a jucătorilor mai ales în primele stadii.• Deplasările specifice – pregătirea • Luarea deciziei. Stadiile instruirii sunt: INIŢIEREA FIXAREA CONSOLID. PERFECŢION. preluarea. Eşalonarea este utilă pentru a uşura stabilirea priorităţilor şi alegerea mijloacelor şi formelor de instruire.lovirea propriu-zisă. Fiecare fază de joc se compune din mai multe acţiuni de joc.2. Faza de joc – este succesiunea acţiunilor de joc ale unei echipe din momentul trecerii mingii în terenul propriu şi până la trecerea mingii în terenul advers. Condiţiile de joc impuse de ultimele modificări ale regulamentului determină o accentuare a importanţei eficienţei acţiunilor individuale în contextul acţiunilor colective. STADIILE DE INSTRUIRE Caracteristicile jocului de volei. analiza şi decizia) şi trei cu pondere fizică (deplasarea. în funcţie de cerinţele şi situaţiile concrete ale jocului. VALORIFICAREA ÎNVĂŢAREA – AUTOMATIZAREA PARŢIALĂ Pentru fiecare dintre stadiile de instruire există câteva cerinţe specifice a căror respectare contribuie la eficientizarea procesului de predare şi sporeşte şansele ca elevii să-şi însuşească rapid şi corect acţiunile de bază ale jocului şi să fie capabili să practice jocul în condiţii regulamentare: 13 . pregătirea. Sistemul de joc cuprinde acţiuni de atac şi de apărare care determină structura de joc cu care se operează în procesul de instruire. în mai multe etape sau stadii.3 determină o abordare specifică în instruire la nivelul predării jocului de volei ca mijloc al educaţiei fizică şcolare. Sistemele de acţionare – sunt structuri de exerciţii sau mijloace cu ajutorul cărora realizăm obiectivele de instruire. Dintre cele şase elemente trei sunt cu pondere psihică (sarcina. prezentate în subcapitolul 1.

pentru că în predarea jocului de volei în lecţia de educaţie fizică este cea care detemină formarea deprinderilor necesare însuşirii acţiunilor de bază şi a capacităţii de practicare a jocului în scopul realizării obiectivelor educaţiei fizice şcolare. învăţarea este un fenomen psiho-comportamental prin care individul dobândeşte ca urmarea a exersării." Prin învăţarea motrică se însuşesc acte şi acţiuni motrice. Psihologic. Se va urmări în permanenţă îmbunătăţirea indicelui de eficienţă al acţiunilor de joc şi realizarea unui echilibru între acţiunile de atac şi cele de apărare în paralel cu dezvoltarea calităţile motrice specifice.(S. afective. se va urmări formarea deprinderii fără detaliile neesenţiale. de la structura de joc la acţiunea de joc. motivaţionale şi volitive ale personalităţii elevilor. valorificare: • se va urmări dezvoltarea capacităţii de concurs. precizie. Schmidt (1991).În stadiile de iniţiere-fixare accentul se pune pe exersarea globală. • se va evita: introducerea elementului de întrecere înainte de fixarea aspectului dominant ale execuţiei acţiunilor de joc. Cristea. • exerciţiile vor fi încadrate în situaţia tactică. În stadiile de consolidare. eficienţă. a strategiilor şi a atitudinilor cognitive.3. activitatea proiectată de cadrul didactic pentru a determina schimbări comportamentale la nivelul personalităţii elevului sau studentului prin valorificarea capacităţii acestora de dobândire a cunoştinţelor. deprinderilor. • solicitările vor creşte până la depăşirea celor din siutaţiile reale de joc. pe baza unor modele. • se vor aborda succesiv aspectele: tehnic. Instruirea va porni de la general la particular. NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎNVĂŢAREA MOTRICĂ Învăţarea reprezintă din punct de vedere pedagogic. care determină o conduită motrică. anumite forme de conduită. apoi tactic şi psihic specific jocului. • se va urmări stabilirea de legături între acţiuni care urmează a fi învăţate şi elementele deja cunoscute. execuţia se va încadra în condiţii variabile de timp şi spaţiu. • accentul se va pune pe constanţă. • exersarea va respecta condiţiile regulamentare. folosirea excesivă a exerciţiilor fără minge sau imitarea şi exersarea fără aspect tactic. 3. 1998 -Dicţionar de termeni pedagogici) În activitatea de instruire specifică lecţiei de educaţie fizică procesul de învăţare angajează dimensiunile cognitive. Aceasta va fi valorificată atât la nivel motric prin gradul de măiestrie de execuţie al acţiunilor 14 . • deprinderea se va efectua de la început cu viteza specifică. După unul dintre specialiştii din domeniul psihologiei sportive. Vom aborda câteva noţiuni generale referitoare la învăţarea motrică. Ca principiu de bază ale instruirii se va acorda prioritate învăţării globale a jocului. învăţarea motrică este definită "ca un set de procese asociate exersării şi experienţei care conduc la schimbări permanente în conduita motrică şi realizarea deprinderilor înalt performante. perfecţionare. chiar dacă aceste condiţii vor fi uşurate faţă de solicitările reale ale jocului.

aplicare şi adaptare a sistemului motric la situaţia concretă. în special de motivaţie. • etapa execuţiei acţiunii la indicii normali de viteză. precizie. Este important felul în care se transmit aceste explicaţii. Explicaţiile sunt eficiente numai dacă determină elevii să execute ceea ce li se cere. Perfecţionarea indicelui de execuţie este asociată automatizării şi caracterizează deprinderile motrice care se manifestă cu un grad de eficienţă ridicat. • modalităţile de execuţie. precizie. • modalităţile de acţionare. Învăţarea motrică realizată la nivel de priceperi şi deprinderi este dublată de însuşirea unor noţiuni şi concepte care oferă individului posibilitatea de a efectua raţionamente. folosind explicaţia şi demonstraţia şi încercând să angreneze în acest proces cât mai mulţi analizatori. eficientă. iar performanţa motrică este manifestarea superioară a aptitudinilor de învăţare rapidă. iar profesorul trebuie să facă un efort special pentru ca acestea să fie foarte clare şi să fie reformulate în cazul în care se observă că nu au fost corect recepţionate. etapele de formare a deprinderilor motrice sunt: • etapa mişcărilor inutile şi a lipsei de cordonare. accelerare. dar nu este o rezolvare. caracterizată printr-un înalt randament şi un indice de execuţie performant (viteză. Este uşor pentru un profesor să fie nemulţumit atunci când elevii nu înţeleg ce li se cere. pe baza elementelor prezentate mai sus. • posibilităţile proprii de acţionare. Învăţarea motrică capătă astfel caracterul unei învăţări inteligent creativă. uşurinţă în execuţie. 1999) În învăţarea motrică specifică jocului de volei subiectul trebuie să cunoască următoarele elemente: • structura acţiunii motrice d joc. Învăţarea motrică este un proces dinamic care se desfăşoară pe o perioadă de timp marcată de momente de schimbare. judecăţi şi de a se manifesta creativ în rezolvarea situaţiilor concrete. pe baza sistemului de cunoştinţe despre acţiunea respectivă şi a unor deprinderi elementare deja însuşite (priceperi motrice). uşurinţă. subiectul va reuşi să-şi formeze deprinderea motrice specifică. • etapa stabilizării execuţiei. stagnare sau chiar regres. coordonare. automatizare). Bota Aura. Activitatea cognitivă care însoţeşte orice proces de învăţare motrică conferă acestuia specificul său. dar şi la nivelul componentei cognitive prin sistemul de cunoştinţe specifice dobândite. Explicaţia va consta în expunerea logică şi argumentată a informaţiilor necesare despre acţiunea sau situaţia de joc care urmează a fi învăţată. Pentru realizarea unui proces de învăţare motrică eficient în predarea jocului de volei profesorul va lua măsuri pentru ca elevii să-şi formeze o imagine cât mai corectă despre deprinderea care urmează a fi învăţată. (Dragnea. Capacitatea de a 15 . • etapa mişcărilor realizate cu un grad mare de încordare şi dispariţia mişcărilor inutile. Deprinderile însuşite devin mijloace operaţionale de rezolvare a problemelor care apar. Fiziologic. condiţionată de factorii atitudinali.motrice învăţate. Prin exersare.

G. durata în timp a formării deprinderilor specifice depinde de experienţa motrică a individului. de nivelul indicilor morfo-funcţionali. Mai ales când este vorba despre acţiuni complexe. a apărut ca o consecinţă a acumulărilor de cunoştinţe din domeniul ştiinţelor naturii şi ştiinţelor sociale şi ca răspuns la necesitatea abordării unitare a metodelor utilizate în diferite ştiinţe. decât cea în care se foloseşte metoda analitică prin care mişcarea ce compune acţiunea d joc este descompusă în secvenţe care se învaţă separat. Dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor are mai degrabă aspectul unei spirale cu reveniri şi reluări ale scvenţelor şi acţiunilor. În jocul de volei. CONCEPTUL SISTEMIC APLICAT ÎN TEORIA ŞI METODICA JOCULUI Teoria generală a sistemelor. Dintre problemele pregătirii sportive care pot fi abordate din perspectiva teoriei generale a sistemelor.  numărul de exersări să fie suficient pentru realizarea fixării şi consolidării. de fiecare dată la un nivel ceve mai ridicat. ansamblându-se apoi într-o execuţie globală. Referitor la modalitatea de abordare a învăţarii din punct de vedere metodic. I Bota.  explicaţia să indice cu precizie şi claritate secvenţele "cheie" ale acţiunii. constituită la mijlocul sec. iar eficienţa ei depinde de măsura în care se apropie din cât mai multe puncte de vedere de "modelul" acţiunii care urmează să fie învăţată. de complexitatea acţiunii şi nu în ultimul rând de nivelul motivaţiei. Eficienţa învăţării depinde de măiestria profesorul care trebuie să aibă în vedere umătoarele aspecte:  elevii să-şi formeze o imagine corectă şi bine conturată a acţiunii. (D.  sistemul de acţionare să fie alcătuit din exerciţii cu eficienţă testată. înregistrări video. În situaţia în care profesorul nu are abilităţile necesare pentru realizarea unei astfel de demonstraţii este mai utilă folosirea altor mijloace: kinograme. 3. metoda globală este potrivită. că pentru învăţarea acţiunilor de bază a jocului în cadrul lecţiei de educaţie fizică. în care nu se urmăreşte atingerea unui grad înalt de măiestrie tehnic. În domeniul pregătirii sportive teoria generală a sistemelor are un grad mare de aplicabilitate. T. chiar în condiţiile în care structura lor se modifică. al XX-lea. Colibaba şi I Bota 16 .  corectările să fie făcute individualizat.reformula de câte ori este necesar explicaţiile fără ca acest lucru să supere.Noi considerăm. este o calitate importantă a unui profesor eficient. Colibaba-Evuleţ. autorii D. anumite secvenţe pot avea variaţii sub aspectul calităţii execuţii. Aceste sisteme sunt capabile ca atunci când interacţionează cu mediul să-şi păstreze integritatea. cărora cărora executanţii trebuie să le acorde atenţie sporită.S impune tratarea interdisciplinară a activităţii din domeniul antrenamentului sportiv şi în acelaşi timp abordarea relaţională dintre tipurile de elemente (subsistem şi sistem). fotografii.4. există opinia că abordarea globală este mai eficientă. mai ales pentru că de cele mai multe ori este vorba despre „sisteme de autoorganizare”. 1998. dar privită global performanţa motrică va fi în progres. pag 48). Procesul de învăţare motrică nu se desfăşoară liniar şi continuu. Demonstraţia trebuie folosită în corelaţia cu explicaţia.

iar finalităţile sunt reprezentate de formarea unor interacţiuni care se pot fixa în forme organizatorice ale procesului de instruire. echipă). organizarea şi planificarea procesului de pregătire. finalităţile sunt variabile. • sistemele de comunicare şi transmitere a cunoştinţelor şi formarea sportivilor de performanţă. progresul.pag 48) enumeră: • relaţiile intersistemice antrenor-echipă-mediu ambiant. Prin caracteristicile sale orice joc sportiv presupune utilizarea noţiunii de sistem. • sportivul ca sistem individual şi subsistem al sistemului social (grup. 1997) Jocul de volei ca orice joc sportiv poate fi considerat un sistem „hipercomplex” alcătuit din elemente (E) sau subsisteme (SS) subordonate care acţionează sinergic spre realizarea unor finalităţi performanţiale: E1 = SS1 = tactica de joc. E3 = SS3 = capacitatea fizică. deservind un ansamblu de fenomene. • orientarea. precum şi de interacţiunea acestora cu mediul extern. echipe. Şerban. sportivi. Invarianţele sistemului reprezentate de mulţimea de interacţiuni reunite sunt acele aspecte care se păstrează durabile în decursul timpului. Interacţiunile dintre elemente sau subsisteme şi dintre acestea şi mediul extern stau la baza dinamicii sistemului.(1998. Organizarea funcţională a sistemului se referă la asamblarea sinergică a elementelor structurale cu esenţa sistemului. destructurarea ca rezultat al unor acţiuni care se desfăşoară în timp şi spaţiu. E5 = SS5 = cunoştinţe teoretice Între aceste elemente se realizează o mulţime de: Ci – conexiuni interne (între ele) Ce – conexiuni externe (între ele şi Me mediul extern Cele trei mulţimi stabilite (SS+Ci+Ce) acţionează sinergic spre realizarea finalităţii sistemului propriu-zis. Structura unui sistem este dată de mulţimea de elemente sau subsisteme care o compun. Privit ca un sistem. E2 = SS2 = tehnica de joc. iar esenţa structurii este realizată de mulţimile de interacţiuni interne şi externe. jocul de volei are o imagine finită în timp şi spaţiu în ceea ce priveşte activităţile specifice. E4 = SS4 = capacitatea psihică. Finalitatea sistemului este realizarea unui comportament performanţial adecvat exigenţelor competiţionale. Privit astfel jocul de volei se manifestă ca un bloc funcţionale care poate fi optimizat prin modelare în funcţie de logica de desfăşurare a jocului. Prin dinamică se înţelege dezvoltarea. structurarea sau dimpotrivă regresul. antrenori care sunt interconectate prin legături reciproce în vederea atingerii unor obiective. în structura sistemului. • ierarhizarea tipurilor de sisteme care alcătuiesc modelele de joc şi de pregătire. organizaţii. 17 . în vederea realizării finalităţilor. Prin sinergism elementele care intră în relaţie primesc un efect amplificat. Sinergismul caracterizează acţiunea sincronizată a elementelor şi subsistemelor şi a interacţiunilor interne sau externe pentru realizarea finalităţilor. • reglarea şi autoreglarea modelelor de joc şi de pregătire. (M.

la care se adugă modul de finalizare reprezintă tactica jocului de volei. 1998) Leon Teodorescu defineşte tactica drept "totalitatea acţiunilor individuale şi colective ale jucătorilor unei echipe. Tehnica şi tactica alcătuiesc conţinutul jocului. precizie. Colibaba. La nivelul jocului (meci sau partidă.fiind determinate de vârsta şi nivelul de pregătire al componenţilor echipei. câştigată de echipa care obţine victoria în trei seturi din 5) 2. iar modalitatea în care acestea se leagă între ele. chiar dacă definiţiile şi câteva trăsături caracteristice pentru fiecare dintre aceste două componente vor fi prezntate separat. La nivel de set (în primele patru seturi – 25 de puncte. organizate şi coordonate raţional şi unitar. tehnica reprezintă structura motrice a jocului. TACTICA de joc reprezintă „un sistem coerent de acţiuni selecţionate. 1998. ea este legată de joc în relaţie cu celelete componente şi subordonată sarcinilor de instruire. în limitele regulamentului şi ale eticii sportive în scopul obţinerii victoriei ". cu ajutorul cărora se rezolvă scopul şi sarcinile de atac ş şi de apărare. setul V – 15 puncte 18 . (Colibaba. Sintetic spus. după cum urmează: 1. Tehnica are un caracter ştiinţific (prin folosirea unor date din ştiinţe conexe. Se mai caracterizează prin viteză de deplasare şi execuţie. Tehnica jocului de volei este accesibilă şi relativ simplă. CONŢINUTUL JOCULUI DE VOLEI Conţinutul jocului este format (după cum reiese din modelul de mai sus) din tehnica şi tactica jocului la care se adaugă componentele fizice. TEHNICA de joc este „un sistem de mişcări integrate specializate şi automatizate (acte. priceperi. planificate şi pregătite anticipat spre a fi utilizate în jocul echipei în funcţie de adversari şi condiţiile de concurs pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp în scopul îndeplinirii obiectivelor de performanţă stabilite”. gesturi. iar conţinutul pregătirii nu se poate stabili înainte sau independent de obiective. care se exprimă pe mai multe nivele. deprinderi) . având un caracter raţional. psihologice şi teoretice. din raţiuni metodologice. La nivelul instruirii de bază din cadrul lecţiei de educaţie fizică primele două componente sunt esenţiale şi vor fi tratate în continuare în maniera abordării sistemice. este evolutivă deoarce se perfecţionează continuu mai ales sub influenţa luptei permanente dintre atac şi apărare. Bota. devenind din ce în ce mai sofisticată pe măsura creşeşterii nivelului de performanţă. Tehnica nu este de sine stăt2toare. pentru a forma structuri de maximum 3-4 lovituri.”(Bota. Totalitatea acţiunilor individuale şi colective specifice voleiului şi procedeele lor de execuţie formează tehnica jocului. Abordarea sistemică în elaborarea conţinutului pregătirii şi desfăşurarea proceselor de instruire şi educaţie presupune respectarea unui principiu de bază: fiecare componentă a sistemului se află în strânsă legătură cu celelalte. Tehnica jocului de volei este mai puţin pretenţioasă la nivelul lecţiei de educaţie fizică sau practicarea jocului cu scop recreativ. coordonare şi mod specific de lovire a mingii.

În cadrul procedeului de execuţie. precum şi capacitatea acestora de acţiona creator pe parcursul tuturor fazelor de atac şi apărare. respectând principiile şi folosind factorii respectivi în cadrul sistemelor de joc din atac şi apărare. 19 . reprezintă structura activităţii concrete a jucătorilor în diversele faze. pentru că presupune o continuă adaptabilitate a jucătorilor la situaţiile din joc. în scopul realizării sarcinilor jocului atât în atac cât şi în apărare. factorii şi formele atacului şi ale apărării. adică aplicarea conştientă. de la iniţiere şi până la consumarea lor.1. • ACŢIUNEA INDIVIDUALĂ. nivelul de pregătire a executanţilor. faza a II a începe cu preluarea atacului. folosind procedeele tehnice. 4. faza a II se poate repeta de „n” ori) 5. 6. în conformitate cu principiile respective. condiţiile concrete. La nivelul structurii de joc (ciclu) reprezentând totalitatea fazelor şi acţiunilor derulate de la punerea mingii în joc până la căderea ei pe sol sau oprirea prin fluier a jocului de către arbitru (de la punerea mingii în joc până la obţinerea punctului de către una dintre echipe) 4. În faza de joc. • FACTORII sunt mijloacele prin care jucătorii acţionează în atac şi în apărare. • FAZELE reprezintă etapele distincte parcurse în desfăşurarea atacului şi apărării. prin concretizarea în fapt acţiunii. În jocul de volei. principiile.începe cu preluarea serviciului. La nivelul acţiunii de joc ca unitatea funcţională prin care jucătorul intervine la minge pentru rezolvarea unei sarcini parţiale şi specifice a jocului. Tactica jocului d volei se caracterizează prin accesibilitate. de bază în virtutea cărora jucătorii îşi dirijează şi coordonează acţiunile individuale şi colective pe parcursul unei faze de atac sau de apărare. care constă în succesiunea acţiunilor unei echipe din momentul venirii mingii în terenul propriu până la trecerea ei în terenul advers (faza I . COMPONENTELE TACTICII Elementele sau componentele fundamentale ale tacticii în jocul de volei sunt următoarele: fazele.3. într-o structură de joc poate exista doar o fază I. modul în care se ia contact cu mingea. tactica este formată din: • TACTICA INDIVIDUALĂcare reprezintă ansamblul de acţiuni individuale folosite în mod conştient de către un jucător în colaborare cu coechipierii. combinaţiile tactice şi schemele de joc cunoscute. acţiunile tactice individuale şi colective. • PRINCIPIILE constituie regulile generale. în funcţie de felul acţiunii. • FORMELE. într-o anumită fază a jocului a celui mai potrivit complex de acţiuni în scopul rezolvării adecvate a unei sarcini parţiale a jocului. tradusă prin corespondenţa care trebuie să existe între nivelul tehnic şi particularităţilor fizice şi psihice ale jucătorilor şi prin elasticitatea.

La baza fiecărei acţiuni tactice individuale stă însuşirea corectă a execuţiei tehnice respective. 20 • . orice acţiune greşită duce la pierderea punctului. comune tuturor jucătorilor unei echipe. rezultat al unei lungi experienţe şi tradiţii sportive. aplicată mai ales în atac. dar în acelaşi timp se caracterizează prin stereotipie şi rigiditate. (Ex. cât şi la nivelul jocului respectiv pe plan naţional şi internaţional. • SISTEMUL DE JOC .reprezintă caracteristicile de aplicare a tehnicii. Constanţa în acţiuni este deosebit de importantă. propriu unui număr mare de echipe de pe un teritoriu. într-o fază a jocului.TACTICA INDIVIDUALĂ Tactica individuală cuprinde acţiuni cu mingea şi acţiuni fără minge. Chiar şi o acţiune imprecisă aduce câştig adversarului care intră astfel uşor în posesia mingii şi poate declanşa eficient atacul.reprezintă forma generală de organizare sau structura acţiunilor efectuate de jucători în atac şi apărare.COMBINAŢIA TACTICĂce reprezintă coordonarea acţiunilor individuale a doi sau mai mulţi coechipieri. În jocul de volei tactica individuală este cu atât mai importantă cu cât prin specificul jocului. • Concepţia de joc poate fi privită şi ca o tendinţă care indică orientarea jocului şi perspectivele lui de dezvoltare atât la nivelul echipelor de club. Caracteristicile tacticii individuale pot fi sintetizate astfel: 1. • ŞCOALA PE RAMURĂDE SPORT. Concepţia de joc a celor mai bune echipe la nivel naţional şi mai ales a echipelor reprezentative exprimă concepţia de joc pe plan naţional. • STILUL DE JOC. 4. 3. Calitatea execuţiilor tehnice şi ritmul de joc prin care echipa este apreciată în ansamblu dau nota de personalitate colectivă. Dacă o concepţie de joc se poate însuşi şi aplica într-un timp relativ scurt (8-10 luni) pentru a se ajunge la un stil de joc este necesară o perioadă îndelungată. • CONCEPŢIA DE JOC . Conţinutul tactic al acţiunilor este cu atît mai mare cu cât se efectuează în condiţii de joc sau apropiate. • SCHEMA TACTICĂca formă mai evaluată a combinaţiei tactice.reprezintă particularităţile sau caracteristicile aplicării tacticii de joc de către o anumită echipă. Precizia şi varietatea sporesc eficacitatea acţiunilor tactice individuale.şcoala sovietică. tacticii. cu o perspectivă bine determinată de 2-3 ani.1. ritmul şi tempoul de joc.în jocul de volei reprezintă caracteristicile de interpretare şi aplicare unitară a aceluiaşi stil de joc şi a aceleiaşi concepţii de pregătire sportivă. japoneză.1. 2. în scopul rezolvării unei sarcini parţiale de atac sau apărare. În jocul de volei există mai multe sisteme de atac şi apărare iar combinaţiile şi schemele tactice sunt şi ele numeroase. Este în general mai complexă. El stabileşte sarcini precise şi principii de colaborare şi circulaţie în cadrul unui dispozitiv prestabilit. în care se efectuează o pregătire comună.) După numărul jucătorilor care participă la diferite acţiuni tactica se poate clasifica în două capitole: tactica individuală şi tactica colectivă. sud-americană etc.

preluarea din cadrul autodublării 4. Blocajul 3. Acţiunile tactice individuale sunt în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice.(specificul jocului + regulamentul de schimbări).2. lovitura de atac 5. Sistematizarea acţiunilor tactice individuale se poate realiza în funcţie de contribuţia lor în cele două faze ale jocului: când echipa este în posesia mingii sau când mingea este la adversar: 1.acţiuni de bază: 1. Lovitura de atac 2. care în jocul de volei este mai importantă decât în alte jocuri. determinată de desfăşurarea fazelor jocului. plonjonul 10. Multilateralitea în însuşirea acţiunilor de atac şi de apărare. Modul de exprimare specific al unor mari jucători este un alt factor al evoluţiei şi dezvoltării acţiunilor tactice.4. ridicarea pentru atac 4. Ridicarea pentru atac 3. Concretizarea lor în raport cu ceilalţi jucători din echipă. blocajul 6. 5. preluarea atacului 7. Preluarea din atac Acţiunile tactice individuale pot fi sistematizate în după criteriul succesiunii lor logice. cu sarcinile şi regulile jocului se realizează prin acţiuni de bază şi variante. Conţinutul jocului de volei constă în alternarea acţiunilor individuale şi colective specifice.Acţiuni individuale în atac . preluarea serviciului 3. în succesiunea apariţiei lor şi prin reglementările impuse au intervenit şi ele în mod direct în evoluţia acţiunilor tactice individuale şi colective. detenta. Regulile de joc. preluarea din fileu 9. Acţiuni individuale în apărare . Reuşita mai depinde şi de nivelul pregătirii teoretice şi psihice. de execuţie şi de deplasare). în special cu viteza (de reacţie. îndemânarea. astfel: 1. Preluarea serviciului 2. preluarea din blocaj 8. Serviciul 2.acţiuni de bază: 1. Caracterul decisiv al acţiunii tactice individuale este un aspect valabil pe tot parcursul meciului dar mai ales în finalurile de set sau meci. SISTEMATIZAREA ŞI METODICA DE ÎNVĂŢARE A ACŢIUNILOR TACTICE INDIVIDUALE DE BAZĂ 21 . serviciul 2. În apariţia şi dezvoltarea acţiunilor de joc un factor important a fost lupta dintre atac şi apărare: apariţia şi perfecţionarea unei noi acţiuni în atac a avut ca răspuns apariţia unei acţiuni "antidot" în apărare. Acţiunile trebuie să se încadreze în modelul de joc folosit de echipă în atac şi apărare. 6.

Toate deplasările de fac din poziţie medie. în funcţie de situaţie. Poziţia înaltă este este apropiată de poziţia stând: picioarele sunt depărtate la lăţimea umerilor.SERVICIUL Serviciul este acţiunea de punere a mingii în joc. când jucătorul nu intervine în joc. pentru a putea cu uşurinţă trece la acţiunea motrice următoare. Prin specificul său jocul de volei solicită o permanentă mişcare a practicanţilor. cât mai relaxat. a căror specificitatea este dată de mărimea unghiului de flexie a membrelor inferioare. articulaţiile memebrelor inferioare uşor flectate. Deplasările în teren se efectuează cu pas simplu (rotaţie. Poziţia medie este cel mai des întâlnită. stângul la dreptaci). cu pas dublu. cu palmele în dreptul abdomenului. În funcţie de acest parametru există poziţii înalte. Opririle se pot realiza într-un timp sau în doi timpi. atunci când se pregăteşte blocajul şi când jucătorul nu participă la dublarea atacului. bazinul mult coborât. singura acţiune în care execuţia este determinată în exclusivitate de calităţile individuale ale jucătorului. cu pas adăugat (pentru distanţe scurte). sunt pregătite pentru a interveni prin lovire de jos sau de sus.2. cu braţele flexate din articulaţia cotului la poziţionate la nivelul taliei. greutatea corpului egal repartizată pe ambele picioare. Diversitatea situaţiilor determină existenţa mai multor poziţii a jucătorilor în teren. cu un picior aşezat mai în faţă (de obicei. 4.1.Vom prezenta acţiunile tactice individuale de bază ale jocului de volei în ordinea logică a desfăşurării jocului. Picioarele sunt depărtate şi îndoite din articulaţia genunchilor şi glezenlor. la nivelul articulaţiilor gleznă şi genunchi. împiedicându-se construirea în condiţi optime a atacului. Înaite de a trece la descrierea lor şi a traseului metodic de invăţare din cadrul lecţiilor de educaţie fizică vom face o referire succintă la poziţiile de bază şi la deplasările în teren cel mai des folosite în jocul de volei. Este poziţia folosită mai ales în momentele de relaxare. Braţele. Este recomandată menţinerea ridicată a călcâiului piciorului din spate pentru a favoriza declanşarea rapidă a deplasării. greutatea repartizată pe ambele picioare cu tendinţa de proiectare a centrului de greutate pe piciorul din faţă pentru a favoriza deplasarea la minge. şezuta plasată sub nivelul genunchilor. deplasări când jocul este întrerupt). Poziţia joasă se caracterizează printr-o îndoire accentuată a articulaţiilor memebrelor inferioare. cu unui picior aşezat înainte. medii sau joase. trunchiul aplecat. prin alergare sau săritură. trunchiul puţin arcuit înainte. Este în acelaşi timp prima acţiune de atac a echipei pentru că printr-o execuţie putenică şi corectă se poate obţine un punct sau se poate crea a situaţie dificilă pentru echipa adversă. fiind favorabilă majorităţii acţiunilor. iar schimbările de direcţie sunt utile pentru a ajunge la mingi cu traiectorii neaşteptate. Clasificarea acestei acţiuni se poate face din perspectiva mai multor criterii: 22 . Este caracteristică începătorilor. Este caracteristică pentru efectuarea preluărilor din atac.

orientarea corpului pe alte direcţii decât cea a fileului. Aspectele tactice individuale elementare legate de execuţia acestei acţiuni sunt: • Direcţionarea serviciului spre zonele vulnerabile ale terenului advers. Cele mai frecvente greşeli: • La momentul iniţial: picioarele pe aceiaşi linie. jucătorul este orientat cu faţa şi linia umerilor paralel cu fileul. timp în care se trece greutatea pe piciorul din spate şi trunchiul execută o uşoară extensie. iar cu braţul îndemânatic care a efectuat un scurt elan se loveşte mingea în porţiunea ei inferioară concomitent cu trecerea greutăţii corpului pe piciorul din faţă. mingea este ţinută la nivelul centurii cu mâna opusă celei de lovire. • Poziţia umerilor faţă de minge şi plasă determină alte caracteristici: serviciul din faţă sau din lateral. ţinerea mingii prea aproape sau prea departe de corp. lovirea din palmă (fără aruncare). Mingea este ţinută în palma mâinii care nu loveşte la nivelul pieptului.În funcţie de punctul de lovire a mingii: serviciul poate fi de jos sau de sus. se creează posibilitatea utilizării acestui serviciu într-un număr mare de situaţii. palma este încordată şi cu degetele apropiate. forţa. Braţul de lovire se află ridicat întins la nivelul capului. • După distanţa de la care se excută: din apropierea liniei de fund sau de la mare distanţă. Poziţia iniţială a jucătorului este cu linia umerilor paralelă cu fileul. neurmărirea cu privirea a mingii servite. • După poziţia executantului: de pe sol sau din săritură.  Serviciul de sus din faţă este folosit atât la nivelul începătorilor cât şi la nivelul de performanţă. Mingea se loveşte cu toată palma. planat.4060 cm. cu palma orientată spre minge pregătită pentru lovire.Prin traiectoria. lovirea cu degetele sau antebraţul. Piciorul opus braţului de lovire este plasat înainte.În momentul lovirii. viteza şi precizia care poate fi imprimată mingii. Procedee de execuţie ale serviciului:  Serviciul de jos din faţă este utilizat mai ales de începători. greutatea corpului fiind repartizată în mod egal pe ambele picioare. când se află la momentul maxim al înălţării ei. terenul advers fiind mult mai uşor de observat. • Trimiterea mingii spre jucătorul care a greşit în faza anterioară sau nou intrat în teren. articulaţiile gleznă. • În timpul execuţiei: aruncare prea înaltă. picioarele paralele cu linia umerilor. genunchi sunt uşor flexate. Pentru executarea lui. • Trimiterea mingii spre un jucător deficitar al preluare. Se aruncă mingea uşor în sus. • După zborul mingii: plasat. • În finalul acţiunii: pendularea braţului care loveşte peste nivelul umerilor sau în plan lateral. cel opus braţului de lovire aşezat mai înainte. Mingea se aruncă în sus şi în faţă la o distanţă de cca. în forţă. Trunchiul este uşor înclinat. într-un 23 • .

2m. mingea coborând până acesta se ridică. punctul de lovire prea jos. • În finalul acţiunii: centrul de greutate rămâne pe piciorul din spate. Greşeli frecvente: • În momentul iniţial: poziţie prea joasă a braţului cu mingea sau a celui care loveşte. • În timpul execuţiei : nesincronizarea aruncării mingii cu săritura şi lovirea. flexia articulaţiei pumnului după lovire. palma acoperă mingea la lovire. privirea nu urmăreşte mingea după execuţie. executând în acelaşi timp1-2 paşi de elan. Jucătorul aflat la o distanţă de cca. punct de lovire prea jos faţă de planul superior al fileului. pe ambele picioare în interiorul terenului.punct aflat puţin sub axul ei orizontal pe calota inferioară. Se execută de la distanţe mari faţă de linia de fund. Braţul de lovire ridicat întins deasupra capului execută lovirea mingii când aceasta ajunge în punctul maxim de înălţare. urmată de o săritură spre minge. contactul de lovire pe calota inferioară sau lateral. • În timpul execuţiei: aruncarea mingii înainte. Zborul care se imprimă este unul planat cu o traiectorie imprevizibilă. braţul de lovire execută mişcarea de revenire în plan lateral. apoi o bătaie pe ambele picioare înapoia liniei de fund. oscilantă.  Serviciul de sus planat (plutitor) este serviciul care se foloseşte cel mai mult la nivelul echipelor de perfomanţă. imprimâmdu-se o traiectorie ascendentă cu rotaţii înainte. • În finalul acţiunii: neantrenarea în acţiune a trunchiului. de linia de fund aruncă mingea cu una sau două mâini spre înainte în interiorul terenului. se face într-un punct situat cât mai aproape de axul median al mingii. mai ales masculine. iar traiectoria lui vizează în special partea a doua a terenului advers.M. • În finalul acţiunii: pendularea laterală a braţului lovitor. Greşelile frecvente: • În momentul iniţial: poziţii incorecte ale picioarelor şi ale corpului. Lovirea mingii este scurtă. Punctul de lovire este situat puţin sub linia mediană. amplitudine mică a cursei braţului de lovire. cu câteva modificări. • În timpul execuţiei: articulaţia pumnului relaxată.  Serviciul din săritură a fost prezentat pentru prima dată la C. din 1982 de către echipele sud-americane (Brazilia) căpătând rapid o largă răspândire la echipele de performanţă. Aterizarea se face elastic. Astfel articulaţia pumnului şi palma braţului de lovire sunt blocate în extensie pe tot parcursul execuţiei şi în finalul ei.Tehnica lui de execuţie este asemănătoare cu cea a serviciului descris anterior. înapoi sau lateral. 24 . aterizare dezechilibrată. Greşeli frecvente: • În momentul iniţial: distanţă prea mare de linia de fund. Dificultatea recepţionării este mai mare decât la cel descris anterior.

o Serviciu dirijat pe o anumită parte a terenului: apoi pe diagonală. o Acelaşi exerciţiu cu preluare de jos. • În condiţii apropiate de joc: o Serviciu peste fileu de la diferite distanţe. prinderea mingii. prinde mingea. o Acelaşi exerciţiu cu mărirea distanţei dintre elevi. deasupra unei linii. serviciul prin rotarea braţului. o Pe perechi. cu intrare de traiectoria mingii ricoşate. la distanţă de 5-6 metri: un elev execută serviciul celălalt prinde mingea. efectuarea unei preluări de sus. o Serviciu în condiţii regulamentare sub formă de concurs. • Sisteme de acţionare cu accent pe blocarea articulaţiei pumnului şi cotului şi alegerea corectă a punctului de lovire: o Servici la perete distanţă 4=5 metri. o Pe perechi serviciu cu accent pe blocare prin lovirea de 2-3 ori a mingii înaintea execuţiei. poziţiei corpului. pas de control. o Joc cu penalizarea serviciilor greşite • Sisteme de acţionare pentru consolidarea serviciului: o Serviciu dirijat spre ultimii metri ai terenului. o Serviciu dirijat spre anumite zone • 25 . îndreptat deasupra unei linii corespunzătoare înălţimii fileului. o Pe perechi. o Serviciu spre perete de la 6-7 metri. o Serviciu de sus precedat de 2-3 aruncări ale mingii pentru verificarea înălţimii. pas de control.Mai există şi alte variante mai puţin folosite în jocul practicat azi: serviciul de sus din lateral. Traseul metodic pentru învăţarea serviciului: • Sisteme de acţionare cu accent pe ansamblul execuţiei acţiunii: o Serviciu spre perete de la distanţă mică. la distanţă de 6-7 metri: un elev execută serviciul celălalt preluarea de jos sau de sus. o Serviciu peste fileu pe perechi.

Lovirea se face cu antebraţele. contactul cu mingea cu alte porţiuni ale braţului decât antebraţul. alegerea greşită a momentului şi formei de deplasare. Preluarea din serviciu de jos cu două mâini. lovirea în poziţie dezechilibrată.  La finalul acţiunii: • braţele ridicate deasupra nivelului umerilor. etc. astfel că preluarea de jos se efectuează cu ridicarea centrului de greutate. urmând să se apropie în momentul contactului cu mingea. 26 .4. cu un picior mai avansat. extensia fragmentată a articulaţiilor trenului superior. Clasificare: • Preluarea de jos cu două mâini – folosită cel mai frecvent. • Preluare cu două mâini de sus sau de jos cu plonjon pe spate sau lateral. neurmărirea traiectoriei mingii. folosită cel mai frecvent se efectuează după o deplasare şi oprire rapidă în poziţie specifică caracterizată de mărirea bazei de susţinere prin depărtarea picioarelordincolo de lăţimea umerilor.2. aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. articulaţiile pumnului şi cotului sunt în extensie. La finalul execuţiei. iar poziţia picioarelor şi asigurarea unei baze de susţinere mare este un aspect prioritar. • Imprimarea unei traiectorii care să permită lovitura de atac din lovitura a doua. • Preluare de sus cu două mâini. jucătorul se deplasează şi se pregăteşte pentru următoarea acţiune de joc: dublaj. poziţia inegală a antebraţelor.2. iar din articulaţia umărului se face o uşoară anteducţie. Este o acţiune de joc de maximă importanţă al cărui scop este în primul rând de a împiedica adversarul de a realiza punct direct din serviciu. Greşeli frecvente:  În momentul iniţial: • aprecierea inexactă a traiectoriei şi vitezei mingii. prin care echipa se apără împotriva acţiunii adversarului şi intră în posesia mingii. Aspectele tactice elementare ale acestei acţiuni includ: • Direcţionarea preluării spre jucăorul ridicător. Centrul de greutate este coborât prin flexarea pronunţată a articulaţiilor membrelor inferioare Braţele sunt depărtate. etc. Traseul metodic pentru învăţarea preluării din serviciu: La începători serviciul are de obicei o forţă şi viteză redusă. fiind prima acţiune din structura de joc.  În timpul execuţiei: • lipsa blocării articulaţiei cotului şi a extensiei în articulaţia pumnului. În funcţie de viteza de zbor a mingii se execută o mişcare de amortizare a contactului cu mingea: prin coborârea sau ridicarea centrului de greutate. Articulaţia cotului rămâne blocată pe tot parcursul execuţiei. apoi de a trimite mingea în cele mai bune condiţii spre ridicător.PRELUAREA DIN SERVICIU Preluarea din serviciu face parte din acţiunile individuale de apărare. atac.

preluare cu accent pe deplasare: o pe perechi – preluare de jos alternativ de la distanţe diferite. preluare din serviciu în condiţii apropiate de joc: o preluare din serviciu urmată de atac. o serviciu peste fileu – preluare. urmată de preluare lungă spre partener. 27 . o preluare din serviciu urmată de dublarea atacului şi retragerea în dispozitiv. o preluare de control la distanţă mică. o preluare din minge aruncată de profesor la distanţă de 6-7 m în diferite formaţii. o preluare din serviciu efectuat de la 7-8 metri pe perechi sau în formaţii de trei jucători. o preluare din serviciu efectuată alternativ pe perechi.• • • preluarea de jos din minge aruncată şi servită de la distanţe diferite: o pe perechi cu o minge la distanţa unei fandări. o preluare din serviciu în doi jucători urmată de schimbarea locurilor prin deplasare laterală.

• acţiunea fragmentată a corpului. cu degetele în formă de cupă. plasarea jucătorului într-o poziţie echilibrată. Mingea trebuie lovită într-un punct situat deasupra frunţii. După contactul cu mingea. • punctul de lovire a mingii prea coborât. dispunerea blocajului advers. urmare a contracţiei prea pronunţate a degetelor sau poziţiei greşite. În timpul execuţiei: • lipsa unei cupe elastice. Tot în uşoară flexie sunt şi articulaţiile şold. Ridicătorul va trimite mingea. Articulaţia pumnului în uşoară extensie. genunchi şi gleznă. policele îndreptat spre înainte. piciorul dinspre fileu plasat mai în faţă. lovind-o (de obicei) cu două mâini de sus ţinând cont de: posibilităţile atacantului. lipsa flexiei dorsale a palmelor. viteză şi distanţă faţă de fileu. iar cea a pumnului una de flexie radială.3. În funcţie de aceste aspecte el va imprima mingii o anumită traiectorie. articulaţia cotului flexată. tactica în atac preconizată. Picioarele.2. La nivelul lecţiei de educaţie fizică această acţiune se poate executa mai ales prin două procedee: ridicarea înainte şi ridicarea peste cap înapoi. tactica în atac a echipei proprii. La finalul acţiunii: • flexia palmară prea pronunţată sau dimpotrivă. Corpul ridicătorului acţionează ca un resort din toate articulaţiile.4. iar înălţimea şi lungimea ridicării este în funcţie de situaţia concretă: nivelul tehnic al trăgătorului. Ridicarea înainte (în mod frecvent desemnată şi prin termenul „pasa înainte”) folosită în multe situaţii ale jocului necesită: deplasare rapidă spre minge. După efectuarea ridicării. • braţele şi picioarele întinse. Traseul metodic pentru învăţarea ridicării înainte(pasei de sus): • pasă de sus precedată de deplasare din minge aruncată (oferită). Distanţa convenabilă faţă de fileu este de 40-80 cm. jucătorul se plasează în poziţie joasă în apropierea atacantului pentru a asigura dublarea lui. printr-un impuls generalizat toate articulaţiile vor face o mişcare de extensie. cu faţa spre direcţia de transmitere. tălpile paralele. 28 .RIDICAREA PENTRU ATAC Ridicarea pentru atac este acţiunea din ansamblul jocului utilizată pentru punerea într-o situaţie cât mai favorabilă a jucătorului care urmează să finalizeze combinaţia ofensivă pentru echipa care se află în posesia echipei. uşor depărtate. Greşeli frecvente: În momentul iniţial: • aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. • neurmărirea traiectoriei mingii sau deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii. • lovirea inegală a mingii. • pasare succesivă a două mingi oferite de coechipieri. • coatele prea apropiate sau prea depărtate. • degetele prea apropiate.

4. ridicare peste cap. Astfel. • de pe zona 3 pase peste cap din minge oferită din zonele 5 sau 6 urmată de atac din zona 2. • pasare a mingii în două triunghiuri aşezate de o parte şi alta a fileului. Diferenţele între acest procedeu şi cel descris anterior apar în momentul dinaintea luării contactului cu mingea. Mişcarea segmentelor superioare este însoţită de extensia articulaţiilor trenului inferior. • plasarea cupei la nivelul frunţii sau mai jos. În timpul execuţiei: • lipsa extensiei accentuate în articulaţia pumnului. Procedeele de execuţie cele mai folosite sunt: • lovitura de atac pe direcţia elanului • lovitura de atac pe alte direcţii (procedeu întors) • lovitura de atac atac prin rotarea braţului(folosită mai rar) Este o acţiune complexă.• preluare de sus. • aprecierea inexactă a locului de contact cu mingea. cel de la preluare la ridicare etc. ridicare. Are în vedere trimiterea mingii în terenul advers prin lovire cu o mână şi este executată în urma unei sărituri prin care jucătorul ajunge să aibă contact cu mingea deasupra nivelului superior al fileului. Ridicarea înapoi permite schimbarea direcţiei ridicării în scopul evitării blocajului advers.2. pasare în triunghi cu trecerea mingii peste fileu. 4. primirea mingii se va face deasupra frunţii. Traseul metodic pentru învăţarea pasei de sus peste cap (ridicare înapoi): • în formaţie de trei jucători. • preluare din serviciu. • preluare de susu. trecerea mingii peste fileu. În încheiere ridicătorul execută o mişcare rapidă de întoarcere pentru a asigura dublarea atacantului. 29 . ridicare din zona 3 şi atac din zona 4. imprimându-se mingii o traiectorie spre înapoi. La finalul acţiunii: • neurmărirea traiectoriei mingii sau deplasarea corpului în direcţie opusă traiectoriei mingii. iar dirijarea peste cap se realizează printr-o extensie puternică a braţelor şi a articulaţiilor pumnului. jucătorul care a servit trece la preluare. care necesită un bagaj minim de aptitudini motrice şi deprinderi. Greşeli frecvente: În momentul iniţial: • neurmărirea plasamentului jucătorilor proprii. pasa peste cap din minge venită de la partener. • accentuarea exagerată a extensiei trunchiului fără împingerea bazinului înainte. • preluare de sus din minge servită de la distanţă mică. LOVITURA DE ATAC Lovitura de atac este o acţiune de finalizare care concretizează efortul echipei în faza de construcţie a atacului.

Mingea se loveşte în momentul când săritura este în punctul ei maxim. În jocul avansaţilor se mai folosesc: lovitura de atac din ridicare scurtă. Se execută de regulă pe de zona 3 şi 2 (dreptacii) sau 3 şi 4 (stângacii). Truchiul în uşoară extensie. săritura. linia umerilor paralelă cu fileul. din linia a II-a. Printr-o extensie energică a musculaturii membrelor inferioare corelată cu elanul energic al braţelor se asigură o săritură cât mai înaltă pe verticală. având ca efect trimiterea mingii după lovire pe direcţia elanului. ultimul mai lung. lovirea mingii susţinute. cu excepţia momentului lovirii mingii: în timpul săriturii jucătorul face o întoarcere de până al 450 în direcţia laterală efectuării elanului. ajungând cu linia umerilor paralelă cu vechea direcţie de elan şi perpendicular pe minge. În timpul zborului: • coordonare greşită a întâlnirii cu mingea. săritură. din ridicare întinsă. aterizarea şi deplasarea pentru fazele următoare. GREŞELI FRECVENTE: În momentele premergătoare săriturii: • ritmul paşilor este prea lent sau uniform. braţele nu efectuează mişcarea de avântare. În timpul săriturii corpul atacantului este echilibrat. picioarele în uşoară flexie din articulaţia genunchiului. Elanul se execută cu 1 sau 2 paşi. tehnica lovirii mingii. Modul de execuţie este acelaşi cu a procedeului descris anterior. • atac din minge ridicată. • braţul de lovire coboară rigid. • neurmărirea mingii cu privirea. Aterizarea se face elastic pe ambele picioare. din ridicare în urcare. • bătaia se efectuează pe vârfuri. • lovirea mingii de jos în sus. executarea loviturii de atac. Traseul metodic pentru învăţarea loviturii de atac pe direcţia elanului: • elan. Mingea se loveşte cu toată palma deasupra liniei mediane imprimându-se o traiectorie descendentă. Bătaia se poate executa simultan sau succesiv.Lovitura de atac pe direcţia elanului este utilizată cel mai frecvent. • lovirea mingii fără flexia palmei pe antebraţ. În finalul acţiunii: • aterizare dezechilibrată. mai ales la nivelul de bază al instruirii. uşor flexate. Alegerea momentului săriturii şi a locului de desprindere este în funcţie de traiectoria şi viteza de deplasare a mingii. ridicare înainte. Astfel mingea este trimisă pe o traiectorie care ocoleşte blocajul. • atac peste fileu din minge oferită. Lovitura de atac pe alte direcţii este folosită cu scopul de a evita blocajul advers. bătaie. Momentele componente ale loviturii de atac sunt: elanul. • preluare din minge oferită. Se blochează deplasarea prin frânare pe călcâi ceea ce duce la transformarea vitezei de deplasare orizontală întruna ascensională. braţele ridicate peste nivelul capului. 30 . • ultimul pas de elan este scurt. lucrul braţelor.

• preluare din serviciu. 31 . lovitura de atac. ridicare înainte.

Din această poziţie se execută o săritură pe verticală. Traseu metodic pentru învaţarea blocajului individual: o exersarea în condiţii uşoare: executarea blocajului la minge ţinută de un partener. prin plasarea mâinilor peste nivelul fileului. blocaj succesiv pe zonele 2. După numărul jucătorilor care participă la blocaj:  Individual. braţele îndoite cu palmele ridicate al nivelul bărbiei şi orienatate înainte. palmele se retrag în terenul propriu iar aterizarea se efectuează elastic în poziţiei echilibrată. articulaţiile trenului inferior sunt uşor flexate.2. iar palmele depăşesc marginea superioară a fileului. palmele depărtate atât cât să nu treacă mingea printre ele. Nu se poate trece la învăţarea blocajului colectiv înainte ca jucătorii să stăpânească la un nivel corespunzător. braţele se întind.  Colectiv (doi sau trei jucători) În cazul blocajului individual. BLOCAJUL Este acţiunea prin care jucătorii din linia I se interpun pe traiectoria loviturii de atac a adversarului. intenţionându-se încetinirea mingii atacate.4 la atacuri efectuate din ridicări lungi sau peste cap. la fel şi între palme. Degetele sunt răsfirate.  defensiv – cu palmele în extensie. lovitura de atac şi blocajul. În momentul execuţiei jucătorul se găseşte cu faţa la fileu. • În timpul execuţiei: braţele nu se întind complet. Cele mai frecvente greşeli: • La momentul iniţial: aprecierea incorectă a locului de execuţie.3. • În finalul acţiunii: retragere prea târzie a palmelor. intervalul de timp dintre cele două acţiuni. intenţia fiind de a determina ricoşarea mingii în terenul advers. picioarele depărtate la nivelul umerilor.4. situaţie în care fiecare dintre cei doi participanţi asigură (apără) o anumită direcţie de atac. Eficienţa acestei acţiuni este determinată de capacitatea jucătorilor de a anticipa intenţia adversarului. aterizare dezechilibrată. Scopul blocajului este de a împiedica treceerea mingii spre terenul propriu. Deplasarea se face lateral cu paşi adăugaţi sau prin alergare paralelă cu fileul. După lovirea mingii. Cel mai frecvent se foloseşte blocajul în doi jucători. blocajul individual. joc 3x3 sau 4x4 cu temă (blocajul reuşit = 2 puncte). După plasarea palmelor faţă de planul vertical al fileului blocajul poate fi:  ofensiv – cu palmele în flexie. Atunci când blocajul se excută colectiv în doi sau trei jucători la elementele descrise mai sus. o exersare în condiţii apropiate de joc: blocaj la minge atacată din ridicare înaltă. fiind extrem de scurt. acţiunea începe cu apropierea jucătorului de locul ales pentru execuţie. se adaugă necesitatea coordonării mişcărilor dintre jucători şi gruparea lor în funcţie de direcţia loviturii de atac. blocaj la minge susţiunută deasupra fileului.5. pe perechi de o parte şI alta a fileului. blocaj. Mijloacele 32 . între braţe şi fileu rămâne o distanţă prea mare. blocaj la minge ridicată cu deplasare laterală. balansarea spre înainte a braţelor.

Este vorba despre „autodublaj”. Traiectoria mingilor ricoşate este diferită în funcţie d locul în care aceasta ia contact cu fileul: dacă acest loc este în partea de joc.  Exersarea blocajului colectiv în structura de joc şi apoi în joc cu temă şi joc de pregătire. preluări successive din atac.PRELUAREA DIN ATAC PRELUAREA DIN ATAC este acţiunea prin care se împiedică căderea mingii în terenul propriu. poziţie înaltă. o preluare din atac efectuat pe diagonală lungă şi apoi pe culoar. o acelaşi exerciţiu cu deplasare laterală (fandare). urmărind mai ales aspectul omogenităţii cuplurilor de jucători şi a sincronizării dintre ei:  trei jucători de o parte a fileului (pe zone). Preluarea mingilor ricoşate din fileu face parte din categoria acţiunilor specifice de apărare prin care se poate corecta o greşeală de preluare a unui coechipier. preluare din atac efectuat din autoaruncare. la o distanţă de 1-1.  Blocaj în doi juctori la lovitura de atac efectuată din terenul advers din zona dinainte stabilită. Traseu metodic: • Exersare în condiţii uşoare: o pe perechi cu o minge. intercalate cu deplasari laterale.5 m. • Exersare în condiţii apropiate de joc: o preluare din atac cu apărarea alternativă a diagonalelor.folosite în traseul metodic în acest caz sunt caracteristice stadiilor de consolidare şi perfecţionare. mingea va cădea în apropiera liniei de centru. GREŞELI: anticipare greşită a intenţiilor adversarului. Regulamentul jocului permite jucătorilor care au atins mingea la blocaj să atingă pentru a doua oară mingea în cazul în care această cade în apropierea lor. mingea este respinsă mai departe. pe direcţia celui care preia. a acţiune d joc mai puţin întâlnită la nivelul începătorilor. a vitezei. în zona din spatele blocajului. La comandă jucătorul din centru se deplasează spre stânga sau dreapta unde împrună cu jucătorul din zona rspctivă execută simularea blocajului. forţei şi traiectoriei mingii. contactul cu mingea pe porţiunea inferioară antebraţului. Se execută prin lovire cu o mînă sau două de jos.6. iar dacă acest loc este în partea superioară a plasei.  Acelaşi exerciţii. trei de partea cealaltă. În funcţie de viteza şi forţa cu care vine mingea articulaţiile vor face o mişcare de cedare şi amortizare. Pentru reuşită jucătorii trebuie să aibă capacitatea de a anticipa traiectoria mingii. atunci când mingea 33 . adesea cu plonjon. de a se deplasa rapid şi la locul optim. o serii de preluare din zonele 1 şi 5. Autodublarea se mia poate întâlni şi în cazul atacului.2. dar fără anunţarea dinainte a zonei din care se efctuează lovitura de atac. 4. În acest caz preluarea mingii se realizează de obicei cu o mână sau cu două mâini de sus sau de jos. Poziţia corpului: joasă cu baza de susţinere mare.

 poziţie prea înaltă faţă de traiectoria mingii.  pe perechi faţă în faţă executarea pasei de sus cu plonjon pe spate din minge oferită. Exerciţiile fără minge cuprin fandări consecutive şi alternative stângadrapta.  plonjonul înainte prin întindere şi alunecare (cu pârghie dură) La nivelul voleiului ca mijloc al educaţiei fizice considerăm că se pot învăţa două dintre procedee şi anume: plonjonul pe spate şi plonjonul lateral.3. implică şi riscurile unor posibile accidentări dacă nu sunt corect însuşite şi excutate. Exerciţii cu mingea:  executarea plonjonului cu mingea ţinută în cupă (palme). Pe de altă parte. datorită spectaculozităţii lor şi faptului că prin realizarea unei acţiuni de apăare prin folosirea plonjonului se poate salva o minge considerată pierdută.  joc cu temă. cu oprire pe ambele picioare. urmată de o rulare în timpul căreia spatele trebuie să fie rotunjit. se întinde şi efectuează o mişcare de basculare energică prin care se aceelerează mişcarea de revenire în poziţia de plecare.  rulări pe spate cu revenire în ghemuit. bărbia în piept. Lovirea mingii se execută cu o mână sau două de jos din lateral sau din faţă. După lovire urmează căderea. Cele mai frecvente greşeli :  executarea plonjonului prea dparte faţă de locul de cădere a mingii sau depăşirea acestui loc. Plonjonul. plonjoanele sunt procedee de execuţie apreciate de copii. Sunt cunoscute următoarele procedee de execuţie a plonjoanelor:  plonjonul pe spate. Plonjonul pe spate se execută din poziţie joasă. cădere înapoi cu rulare pe spate şi revenire în poziţia iniţială. urmate apoi de simularea lovirii mingii. SISTEMATIZARE ŞI ASPECTE METODICE ALE ACŢIUNILOR TACTICE COLECTIVE 34 .atacată este respinsă de blocaj în apropierea jucătorului care a efectuat atacul. 4. mai ales de băieşi.  plonjonul pe spate şi lateral cu rostogolire. Exerciţiile cu mingea sunt asemănătoare cu cele prezentate anterior pentru plonjonul pe spate. picioarele îndoite.  jocuri dinamice cu executare de plonjoane. piciorul din faţă. Nu se folosesc prea des în jocul de volei practicat la nivelul lecţiei de educaţie fizică. Traseul metodic este format din exerciţii fără minge:  din ghemuit. sunt destul de dificil de realizat. rularea şi revenirea în acealşi mod ca şi în cazul plonjonul pe spate. Plonjonul lateral se execută după efectuarea unei fandări laterale pe direcţia din care vine mingea. este o acţiune care însoţeşte o acţiune de preluare în situaţiile în care jucătorul nu poate ajunge la minge în condiţiile efectuării unei deplasări obişnuite. La finalul rulării. După lovirea mingii cu două mâini de sus. lateral şi înainte. se efectuează căderea. apoi pasată sau servită. cu adaptările de rigoare.

2 sau 4) cu schimbări de locuri în linia I sau în ambele linii. fiind corelată cu strategia pregătirii tehnice. • Acţiuni tactice în atac cu trei lovituri: • cu participarea a doi jucători din linia I şi un jucător din linia a II-a. ♦ Dispozitive cu schimbarea formaţiei în linia I. de la o echipă la cealaltă. TACTICA LA PRELUAREA SERVICIULUI se poate realiza prin: ♦ Aşezarea cu cinci jucători la preluare şi un jucător la fileu (zona 3.2 sau 4) cu păstrarea formaţiei. TACTICA ÎN ATAC DUPĂPRELUAREA ATACULUI SAU PRELUAREA DIN DUBLAJ • Acţiuni tactice cu participarea a doi jucători. • Se caracterizează prin rapiditatea trecerii din apărare în atac şi invers . 2. TACTICA COLECTIVĂLA PRELUAREA ATACULUI ŞI LA DUBLAJ • Tactica colectivă în apărare fără blocaj.Acţiunile tactice colective sau de echipă sunt au ca scop rezolvarea planului strategic al echipei. • Tactica colectivă în apărare cu blocaj colectiv 5. uneori două faze se petrec în fracţiuni de secundă. linia a II a sau în ambele linii. • cu participarea a trei jucători din linia I şi a unui jucător din linia a II-a. TACTICA LA EFECTUAREA SERVICIULUI se poate realiza prin: ♦ Dispozitive ce menţinerea formaţiei. • Elasticitatea şi dependenţa de celelalte componente ale antrenamentului sportiv. 35 . Acţiunile tactice colective evoluează permanent în funcţie de modificările regulamentului. ♦ Aşezare cu patru jucători la preluare şi aşezarea ridicătorului lângă fileu indiferent pe ce zonă se găseşte ( împreună cu corespondentul din linia I sau un jucător de pe aceiaşi linie) şi intrarea lui în linia I. TACTICA ÎN ATAC DUPĂPRELUAREA SERVICIULUI: • Acţiuni tactice în atac cu două lovituri. În ordinea succesiunii de desfăşurare a jocului acţiunile tactice colectice se pot sistematiza astfel: 1. pentru care se disting două situaţii: atunci când echipa efectuează serviciul şi atunci când echipa intră în posesia mingii prin preluarea serviciului. TACTICA COLECTIVĂLA SERVICIU: Specific jocului de volei este momentul fix de repunere a mingii în joc prin serviciu după fiecare oprire a jocului. • cu participarea a trei jucători din linia I. Caracteristici ale tacticii colective în volei: • Este evolutivă şi s-a perfecţionat pe măsura dezvoltării jocului. TACTICA COLECTIVĂÎN APĂRARE LA DUBLAREA ATACULUI 4. ♦ Aşezarea cu cinci jucători la preluare şi un jucător la fileu (zona 3. între cele două componente ale pregătirii existând o interacţiune complexă.fazele de joc se succed foarte repede şi aritmic. • Tactica colectivă în apărare cu blocaj individual. de apariţia unor noi acţiuni sau de noi variante de execuţie ale acţiunilor individuale. 3.

1. fiind vorba despre aşezarea/plasarea şi deplasarea jucătorilor în dispozitivul de apărare al echipei. B. Aşezarea în teren la efectuarea serviciului la nivelul începătorilor şi avansaţilor Aşezarea în teren la efectuarea serviciului (A-sistem de apărare cu centrul 2 avansat.sistem de apărare cu centrul 2 retras) 36 .3. • Cu schimbarea jucătorilor din linia a II-a. schimbările se fac pentru a realiza un blocaj cât mai eficient (în linia I) şi pentru a întări apărarea în linia a IIa şi a plasa ridicătorul într-o poziţie cât mai avantajoasă pentru construirea fazei de atac.• Acţiuni tactice cu participarea a trei jucători: 4. La echipele de avansaţi şi de performanţă. • Cu schimbarea jucătorilor din linia I. Se poate realiza: • Cu menţinerea formaţiei. • Cu schimbarea jucătorilor din ambele linii. TACTICA COLECTIVĂLA SERVICIU TACTICA COLECTIVĂLA EFECTUAREA SERVICIULUI se desfăşoară fără minge. La începători şi în lecţia de educaţie fizică se recomandă folosirea primei variante.

În funcţie de zona ocupată. iar poziţia jucătorilor din zonele 1. Scopul acestor acţiuni constă în realizarea intrării în posesia mingii servită de adversar în cele mai bune condiţii.4. dar constituie în acelaşi timp prima parte a principalelor acţiuni de atac ale echipei. Traseu metodic: 37 . La echipele de performanţă.2. Restul jucătorilor se plasează în aşa fel încât să poată intra în combinaţiile de atac ale echipei şi să nu-i incomodeze pe jucătorii de la preluare. numărul jucătorilor care efectuează preluarea serviciului scade. La începătorii de vârstă mai mare sau la avansaţi este indicată aşezarea în teren pentru preluarea serviciului cu cinci jucători la preluare şi jucătorul din zona 2 la fileu. pentru a putea urmări traiectoria mingii servite. Se urmăreşte acoperirea cât mai judicioasă a terenului. În timpul preluării jucătorii folosesc poziţia medie sau joasă.5.Acţiunile tactice colective la preluarea serviciului fac parte din acţiunile de apărare. La începători şi în lecţia de educaţei fizică se foloseşte aşezarea în teren cu cinci jucători la preluare ( dispuşi în formă de semicerc sau în forma W) şi jucătorul din zona 3 lângă fileu pentru a acţiona ca ridicător.Aşezarea în teren la efectuarea serviciului – schimbările din teren în linia a II-a Aşezarea în teren la efectuarea serviciului – schimbările din teren în linia I TACTICA COLECTIVĂLA PRELUAREA SERVICIULUI . pentru a asigura preluarea mingii şi trimiterea ei spre jucătorul ridicător în cele mai bune condiţii. lor va fi cu piciorul dinspre linia laterală a terenului aşezat mai în faţă. Toţi jucătorii trebuie să aibă un culoar de vizibilitate. jucătorii se găsesc orientaţi perpendicular faţă de cel care serveşte. La nivelul cel mai înalt această acţiune este efectuată doar de doi jucători din linia a II specializaţi în acest scop.

În paralel cu pregătirea tacticii la serviciu trebuie însuşite şi prevederile regulamentului. ca de exemplu după trei-patru acţiuni alergare. Acelaşi exerciţiu cu introducerea blocajului. Aşezarea în teren la preluarea serviciului la nivelul începătorilor şi avansaţilor (5 jucători la preluare) Aşezarea în teren la preluarea serviciului la avansaţi (4 jucători la preluare.Dispozitivele de aşezare în teren la efectuarea şi primirea serviciului se însuşesc relativ uşor. se verifică aşezarea corectă ca poziţie şi orientare. apoi se rotează. cu intrarea ridicătorului din zona 1 (A) şi 6 (B) 38 . Este bine să se înveţe o organizare de bază şi una de rezervă necesară adaptării la unele situaţii speciale. Jucătorii aşezaţi la primire preiau mingea aruncată pe profesor şi organizează atacul (se pot adăuga sarcini suplimentare. Din a treia lovitură se trimite mingea spre zona 1 unde este reţinută şi servită din nou.) 4. 5. Sunt eficiente şi exersările sub forma unor jocuri de atenţie şi jocuri dinamice. După o rotaţie completă serviciul trece la cealaltă echipă. Una dintre echipe serveşte de trei-patru ori consecutiv. iar cealaltă organizează preluarea serviciului. Jocuri cu temă. Jucătorii aşezaţi pe ambele terenuri la primire. 2. fiind aşezată la efectuarea serviciului. 3. ele se pot învăţa în paralel prin exersare în oglindă. Sisteme de acţionare: 1. blocaj la perete etc. Se impune ca toţi jucătorii să fie pregătiţi pentru a participa la preluarea (inclusiv rezervele) iar în cazul unor jucători cu aptitudini deosebite li se pot repartiza sarcini sporite (suprafaţă mai mare).

cu intrarea ridicătorului din zona 1) Aşezarea în teren la preluarea serviciului la echipe de performanţă (2 jucători la preluare.Aşezarea în teren la preluarea serviciului la echipe de performanţă (3 jucători la preluare. cu intrarea ridicătorului din zona 5) 39 .

prin trecerea ei peste fileu. Din momentul intrări în posesia mingii şi până la finalizare. la distanţă de 1 m faţă de fileu. combinaţii tactice în atac cu plecarea jucătorilor în acţiune din zonele 2 şi 4. Acţiunile tactice colective după preluarea serviciului sunt acţiunile de atac cele mai eficace şi mai spectaculoase. efectuare şi asigurare a atacului. La începători şi în lecţie de educaţia fizică se recomandă folosirea sistemului în care fiecare jucător este ridicător când ajunge pe zona 3 sau2 şi trăgător în celelalte. Aceste acţiuni se numesc combinaţii. iar la echipel de performanţă se foloseşte pe scară largă sistemul cu un singur ridicător-coordonator şi cinci trăgători. ridicarea (pasa) pentru atac şi lovitura d atac (atacul propriu-zis). La avansaţi ridicarea se poate executa de pe orice zona a liniei I.3. La avansaţi şi în lecţia de educaţie fizică la clase mai mari. cu minge sau fără minge. Se pot sistematiza în funcţie de locul din teren al jucătorilor care participă la organizarea şi finalizarea lor în: • acţiuni cu participarea a 2 jucători din linia I când ridicătorul este în linia I.TACTICA DE ECHIPĂÎN ATAC TACTICA COLECTIVĂÎN ATAC este formată din însumarea acţiunilor de organizare.în aceste acţiuni ridicătorul are rol determinant. fiind acţiunile cele mai frecvent întâlnite la toate nivelele. • Acţiuni tactice cu trei lovituri . 2. Acţiunile individuale care intră componenţă tacticii de echipă în atac sunt în ordine: preluarea serviciului şi trimiterea mingii spre ridicător. Sistemul de atac al echipei este dispozitivul pe baza căruia se organizează acţiunile ofensive.oferă posibilitatea folosirii în atac a tuturor jucătorilor 40 . Constituie algoritmul jocului de volei. Tactica în atac se stabileşte în funcţie de numărul de trăgători şi ridicători existenţi în echipă. Se pot clasifica după numărul loviturilor din care sunt formate în: • Acţiuni tactice în atac cu două lovituri . coordonând acţiunile coechiperilor. Se execută în condiţii optime de anticipare a combinaţiilor şi de adaptare a lor la calitatea preluării din serviciu. este recomndat sistemul cu 2 ridicători şi 4 trăgători. Traiectoria mingii la pasa directă este medie spre înaltă. iar sistematizarea acţiunilor se realizează după locul de plecare în atac şi zona de pe fileu de unde se execută atacul: 1. acţiunile se desfăşoară după un plan şi au ca scop obţinerea punctului şi serviciului. Acţiunile colectice sunt simularea atacului în cadrul combinaţiilor şi asigurarea atacului (dublarea) de cărte unul sau doi coechipieri.2.Este accesibilă la nivel de avansaţi.similare cu cele precedente pentru jucătorii din linia I. combinaţii tactice în atac cu plecarea jucătorilor în acţiune din zonele 3 şi 4 • acţiuni cu participarea a 2 jucători din linia I şi a unui jucător din linia a II .necesită o mare precizie a preluării. din acţiuni individuale şi colective. Poziţii optime: zonele 2 şi 4.. • acţiuni cu participarea a 3 jucători din linia I şi un jucător din linia a II-a . La începători unde nu există specializarea pe posturi se realizează prin pasă înaltă sau medie din zona 3 spre zona 4 sau 2.4.

lovitura de atac).5 sau 6. după preluarea serviciului în 5 jucători. Traseu metodic – de reţinut că organizarea atacului este determinată de faza de apărare premergătoare (preluare din serviciu. Acţiunile tactice colective după preluarea atacului sau dublarea atacului. Acest obiectiv se poate realiza prin exersarea acţiunilor respective în condiţiile unor jocuri pregătitoare. În atac participă 2 jucători din linia I. La acest nivel se va insista pe însuşirea cerinţelor tactice în atac legate de oraganizarea jocului pe baza celor trei lovituri (preluare. pot fi cu două sau cu trei lovituri. La începători se folosesc combinaţiile cu trei lovituri similarecu cele anterioare. Oferă o mare diversitate de posibilităţi de combinaţii.din linia I. ridicare. 41 . exersarea organizată în aşa fel încât traseul mingii să fie similar cu cel din timpul jocului. eficacitatea lor depinde de calitatea preluării şi de numărul de jucători care participă la combinaţie. Se atacă din pase înalte sau medii. ele sunt accesibile doar la nivel de avansaţi. Acţiunile de atac cu două lovituri sunt mai dificil de realizat. Exerciţiile se concep pornind de la modelul structural al jocului. preluare din atac) astfel învăţarea acţiunilor de atac trebuie corelată cu învăţarea acţiunilor de apărare. al treilea este considerat ridicător când este plasat pe zona 3. cu efectiv redus. este nevoie ca ridicătorul să execute intrarea din linia a II de pe zonele 1. accesibile doar la nivel de performanţă. În lecţia de educaţie fizică şi la începători se utilizează combinaţiile în atac cu trei lovituri. care sunt orientate spre înainte. Sunt pretenţioase. pe teren cu dimensiuni reduse şi cu reguli adaptate. La nivelul lecţiei de educaţie fizică nu se pune problema învăţării unor combinaţii tactice şi a însuşirii aspectelor tactice ale acţiunilor individuale care sunt învăţate.

Exerciţii pentru învăţarea acţiunilor colective de atac simple formate din două lovituri pentru lecţia de educaţie fizică Joc cu efectiv redus. pe teren cu dimensiuni reduse pentru exersarea combinaţiilor simple de atac 42 .

Avantajele acestui sistem constă în faptul că jucătorii au sarcini precise ( fie numai de asigurare a blocajului fie de apărare în linia a II-a). jucătorii din zonele 2 şi 4 sunt aşezaţi în apropierea liniilor laterale. La această oră sunt folosite trei sisteme de bază: • Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – cel mai vechi sistem de apărare cu o largă aplicare şi în prezent datorită eficienţei cu care rezolvă sarcinile defensive. • Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – este folosit de echipele de avansaţi şi performanţă. Aşezarea în teren este asemănătoare ce cea folosită la preluarea serviciului. în faţa unui joc în viteză. Primul aspect al tacticii colective în apărare este DUBLAREA ATACULUI. Dezavantajele sunt legate de faptul că devine eficient în situaţia blocajului individual. se foloseşte tactica colectivă în apărare fără blocaj. fapt care solicită nu numai aptitudini motrice şi deprinderi bine consolidate. Regula de bază pentru această situaţie este: cei mai apropiaţi coechipieri se plasează în poziţie joasă în apropierea jucătorului care atacă. iar jucătorii din zonele 1 şi 5 apropiaţi de axa longitudinală a terenului. Apărarea este prezentă în joc în situaţiile de preluare a serviciului despre care au fost expuse explicaţiile necesare în punctul anterior şi de PRELUARE A ATACULUI. Dublarea atacului şi a blocajului se face permanent de către jucătorul din zona 6. încadrate într-un sistem de apărare. jucătorul din zona 6 asigură un dublaj bun. caracteristica sistemului fiind dată de faptul că jucătorul din zona 6 (care de obicei este înlocuit de un jucător „libero”) este ultimul apărător. Ridicătorul este primul care efectuează dublajul atacului. Este folosit mai ales de echipele de avansaţi şi cele feminine. dar şi cunoştinţe teoretice şi capacitatea de a anticipa acţiunile de atac ale adversarului pentru a aprecia corect direcţia.TACTICA COLECTIVĂÎN APĂRARE Caracteristic pentru jocul de volei este faptul că în apărare jucătorii au de acoperit o suprafaţă destul de mare. Pe măsură ce creşte nivelul de performanţă aspectele legate de tactica colectivă devin mai complicate.3. În aşezarea iniţială.3. fiind plasat aproape de linia de fund a 43 . Jucătorii sunt dispuşi în teren în aşa fel încât să se acopere tot spaţiul şi să se asigure preluarea mingii.4. în cazul atacurilor de la distanţă şi a mingilor plasate între linii. este ficient dacă echipa are un blocaj colectiv înalt şi uşurează construcţia atacului. atunci când jucătorul ridicător-coordonator se află în linia a IIa. asigurând dublarea pentru situaţiile în care blocajul împiedică trecerea ei în terenul advers. jucătorul din zona 6est avansat cu 2-3 metri în mijlocul terenului. necesită mai puţine deplasări în teren. În acest caz sunt necesare mai multe măsuri de organizare şi coordonare a acţiunilor tuturor jucătorilor. În cadrul lecţiei de educaţie fizică la clasele mici şi la nivelul începătorilor când atacul are intensitate redusă. indiferent de zonă. traiectoria şi forţa cu care vine mingea.

Avantajele acestui sistem sunt evidente când se foloseşte blocajul individual (situaţie frecventă în faţa unui atac combinativ şi desfăşurat în viteză). Fiecare jucător asigură aproximativ trei metri din lăţimea terenului. în special ridicătorul când trebuie să treacă din apărare în faza de organizare a atacului. unde nu este vorba încă despre învăţarea tacticii în cadrul un sistem de apărare. Învăţarea unui sistem defensiv este un proces complex care se realizează pe parcursul unor etape de pregătire îndelungate. • Sistemul de apărare „ pe culoare” se foloseşte în situaţia unui joc combinativ în care mingile atacate ajung la 6-7 metri de fileu. Exersarea propriu-zisă se va efectua la început fără minge şi vor consta în deplasări specifice şi simularea acţiunilor solicitate în apărare pe zonele respective. Este un sistem elastic cu mai multe variante în ceea ce priveşte deplasările jucătorilor din linia I şi linia a II-a.terenului. Exersarea în condiţiile jocurilor cu temă şi a celor pregătitoare va urmări coordonarea acţiunilor jucătorilor. dar şi a relaţiilor dintre jucători şi a mecanismului de funcţionare a sistemului. În continuare se va introduce exersarea în condiţii apropiate de joc cu mingi oferite. Acest sistem este folosit mai ales d echipele masculine. favorizează poziţia ridicătorului care face intrare. adaptarea sistemului dfensiv la particularităţile jucătorilor şi a echipei. Dublarea se face de către jucătorul din zona 1 sau 5 în funcţie de zona de unde se atacă. Aspecte metodice – organizarea jocului în apărare presupune stabilirea unor reguli şi principii de acţiune foarte clare pentru fiecare dintre jucători. necesitând pe lângă o foarte bună mobilitate pe teren şi preluarea unor responsabilităţi precise de către fiecare jucător şi capacitate de anticipare bine dezvoltată. Pentru a creşte eficienţa explicaţiilor acestea vor fi însoţite de imagini explicative şi demonstrative. Dezavantajele constă în neacoperirea unei suprafeţe destul de mari din mijlocul terenului şi distanţele mari pe care le au de parcurs jucătorii . experimenate. 44 . Întro primă fază jucătorii trebuie să fie iniţiaţi în cunoaşterea şi rezolvarea sarcinilor pe care le au pe zone şi apoi să aplice aceste cunoştinţe în condiţii de joc. respectiv se blochează. legarea acţiunilor de atac-apărare şi apărare-atac. Pentru prima fază sunt importante explicaţiile teoretice care să conducă la înţelegerea de către jucători a sarcinilor personale. exersarea acţiunilor individuale în cadrul jocului este cea mai bună metodă de dezvoltare a deprinderilor defensive. la care se adaugă necesitatea consolidării şi perfecţionării acţiunilor tactice individuale de apărare. La începători.

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – aşezare iniţială Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – un jucător la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – doi jucători la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 avansat – trei jucători la blocaj 45 .

Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – aşezare iniţială Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – un jucător la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – doi jucători la blocaj Sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras – trei jucători la blocaj 46 .

cu trei jucători la blocaj 47 .cu doi jucători la blocaj Sistemul de apărare „pe culoare”.un jucător la blocaj Sistemul de apărare „pe culoare”.Sistemul de apărare „pe culoare”-aşezare iniţială Sistemul de apărare „pe culoare”.

5. IDENTIFICAREA ŞI PROMOVAREA TALENTULUI ÎN VOLEI
Talentele sportive se dezvoltă şi se perfecţionează numai în procesul de învăţare, pregătire şi antrenament. O importanţă decisivă în dezvoltarea talentului revine formării unei motivaţii stimulative pentru practicarea sportului. Talentul sportiv poate fi definit prin existenţa unor predispoziţii peste medie pentru înalta performanţă. În exprimarea talentului sportiv joacă un rol important următorii factori: • Factorii antropometrici: înălţimea, greutatea, raportul dintre ţesuturile musculare şi ţesuturile adipoase, centrul de greutate al corpului, armonia proporţiilor, etc. • Caracteristicile fizice: rezistenţa aerobă şi anaerobă, viteza de reacţie şi de acţiune, anduranţa-viteza, anduranţa-forţa, forţa dinamică şi statică, supleţea, etc. • Capacităţile coordonative: capacităţile de echilibru, de mânuire a mingii; • Capacitatea de învăţare: creativitatea, capacitatea de observaţie, de analiză, etc. • Predispoziţia la performanţă: sârguinţa şi asiduitatea în antrenament, perseverenţa, capacitatea de a suporta frustaţia. • Controlul mental: puterea de concentrare, inteligenţa motrică, capacitatea tactică. • Factori afectivi: stabilitatea psihică, capacitatea de învingere a stresului, predispoziţia la competiţie. Aptitudinile specifice jocului de volei, identificate în momentul selecţiei iniţiale devin performante numai în condiţiile unei educări corespunzătoare, programate şi dirijate. Evoluţia aptitudilor specifice poate fi prevăzută cu oarecare doză de siguranţă dacă se vor lua în calcul predispoziţiile fondului ereditar: • Aptitudini somatice – cu o mare determinare genetică: Talia – se constată o deplasare a selecţiei finale spre jucători şi jucătoare cu talie din ce în ce mai mare. O talie înaltă sau foarte înaltă este o necesitate pentru obţinerea performanţei în jocul de volei contemporan. Greutatea şi tipul somatic – tip constituţional portivit este cel longilin, cu musculatura armonios dezvoltată, cu o mobilitate articulară bună şi o anvergură mare care să depăşească cu 6-8 cm. talia. Tip de fibră musculară - nu mai este o noutate că atleţii de la probele de viteză şi sărituri posedă un procentaj mai ridicat de fibre musculare rapide (albe). Şi pentru jucătorii de volei care sunt dotaţi genetic cu fibre albe rapide cu metabolism aerob-anaerob (mixt) avantajul este evident. • Aptitudini funcţionale Tipul de activitate nervoasă superioară (ANS) - ideal pentru jocul de volei ar fi tipul puternic-echilibrat-mobil. În realitate sunt puţini subiecţi care să prezinte caracteristicile pure ale acestui tip. 48

Capacitatea vitală şi consumul de O2 - creşterea continuă a capacităţii de a consuma oxigen este o cerinţă de bază a dezvoltării acestor tipuri de aptitudini. Capacitatea vitală la jucătorii şi jucătoarele de volei cu aspect longilin şi cu gabarit mare este adesea insuficientă. În aceste cazuri şi consumul de oxigen este redus, iar rezistenţa generală şi specifică este diminuată. • Aptitudini general motrice Capacitatea de învăţare - se manifestă prin uşurinţa cu care jucătorii asimilează problemele teoretice, tactice, şi tehnico-tactice. Nu este întotdeauna direct proporţională cu IQ-ul jucătorilor, depinzând mai degrabă de o serie de aptitudini specifice care ţin de vocaţie, de talent. Rezistenţa la factori perturbatori – jucătorii de volei de valoare reuşesc prin mijloace acumulate în timpul procesului de antrenament şi prin experienţa de concurs să elimine în mare măsură efectul factorilor stressanţi şi perturbatori care apar în timpul pregătirii şi al competiţiilor. Capacitatea de mobilizare a resurselor energetice psihice şi fizice are o importanţă specială în competiţie. La nivel relativ egal din punct de vedere valoric şi la pregătirii, această aptitudine defineşte tipul de sportiv învingător. • Aptitudini psihomotrice Coordonarea generală - o formă de exprimare complexă a capacităţii de performanţă prin învăţarea rapidă a mişcărilor noi şi adaptarea rapidă la situaţii variate, conform specificului fiecărei ramuri de sport, are mai multe componente: • Capacitatea de orientare în spaţiu • Capacitatea de echilibru • Capacitatea de analiză statico-dinamică vizuală şi acustică Coordonarea segmentară este formată din componentele: • Viteza de execuţie - coordonată în joc; • Viteza de repetiţie - coordonată în joc; • Viteza de anticipare - coordonată în joc; • Ambidextria • Aptitudini motrice Viteza în regim de forţă - calitatea de a efectua mişcări rapide în condiţiile învingerii unei greutăţi relativ mici ( 30-66 Î din posibilităţile maxime), numită şi detentă. Îndemânarea în regim de viteză - capacitatea de a executa rapid, corect şi eficient acţiunile tehnico-tactice. Îndemânarea în regim de rezistenţă - caliatea care permite executarea corectă şi eficientă a acţiunilor pe întreg parcursul jocului. Viteza în regim de rezistenţă - calitatea de a efectua eforturi medii ( 30-65 Î) în condiţii de durată scurtă dar repetate pe parcursul jocului. Rezistenţa în regim de viteză - capacitatea de a rezista la efortul din joc cu angrenare totală şi eficace. • Aptitudini psiho-intelectuale: atenţie distributivă; gândire rapidă analiză rapidă a situaţiilor, anticipare, luarea rapidă a deciziilor; imaginaţie motrică şi tactică; memorie a mişcării, a traseului tactic, a combinaţiilor. • Aptitudini psiho-afective şi psihoreglatorii voliţionale: cmbativitatea, aplicată în limitele fair-play-ului; cpacitatea de fort 49

voluntar, referitoare la creşterea în mod voluntar a intensităţii, volumului şi complexităţii efortului în antrenamente şi joc; Jocul actual de volei se caracterizează prin creşterea vitezei de execuţie şi implicit a celei de reacţie, ceea ce impune antrenarea mai rapidă în efort a segmentelor solicitate şi a corpului în întregime, precum şi creşterea forţei explozive. De asemenea a crescut complexitatea şi varietatea acţiunilor tehnico-tactice, ceea ce a dus la scurtarea pauzelor dintre fazele de joc, la creşterea intensităţii efortului şi la reducerea timpului de refacere. Substratul metabolic al efortului este mai ales cel anaerob, alternat pentru scurte perioade cu cel aerob. Sistemul nervos şi analizatorii vizual, kinestezic şi auditiv sunt intens solicitaţi. Tensiunea psihică este şi ea crescută, ceea ce duce la apariţia rapidă a oboselii nervoase, pe lângă cea fizică, însoţită de tulburări în mecanismele care reglează automatismul şi precizia mişcărilor, precum şi scăderea puterii de concentrare. Aparatul locomotor este solicitat permanent atât la nivelul trenului inferior, cât şi la nivelul celui superior. Solicitarea aparatului cardiovascular este medie, cu excepţia fazelor cu efort de intensitate submaximală. Funcţia respiratorie este mult solicitată pe toată durata jocului, în fazele de joc disputate, organismul poate contracta o datorie de oxigen destul de mare. Funcţia de termoreglare a organismului este şi ea intens solicitată, procesele de transpiraţie sunt accentuate, ajungându-se la pierderi mari de apă şi electroliţi. În categoria aptitudinilor favorizante practicării jocurilor sportive, deci şi al jocului de volei specialiştii includ în următoarele însuşiri: • viteza de acţiune; anticiparea situaţiilor; coordonarea; gândirea operativă; orientarea spre un anumit scop; activizarea;concentrarea;mărirea atenţiei;atenţia distributivă; • stare de sănătate optimă, dezvoltare fizică bună şi armonioasă, fără deficienţe fizice până la gr. I ale coloanei vertebrale sau ale membrelor inferioare; • statura de preferinţă la limitele superioare ale valorilor de referinţă pentru grupa de vârstă şi categoria de sex respectivă; • vârsta cronologică suprapusă în mare măsură cu cea biologică, iar puseul de creştere la vârsta de 12-13 ani trebuie să atingă 7-8 cm; • vigoarea fizică şi uşurinţa în mişcări manifestată în executarea actelor motrice specifice vârstei, în speţă jocuri de mişcare. Copiii înzestraţi cu aceste însuşiri aleargă, sar, se caţără, aruncă, lovesc cu mai multă uşurinţă şi mai mare forţă decât ceilalţi; • plăcerea pentru joc, manifestată prin entuziasm, angajament total, emulaţie. Câteodată manifestările pot avea chiar un caracter negativ: certuri, gesturi necontrolate; • combativitatea, presupune un comportament dârz, dorinţă de obţinere a victoriei. Această calitate care este o formă pozitivă de manifestare a agresivităţii, trebuie atent căutată la copii şi cultivată pentru că lipsa ei mai târziu este un impediment serios în obţinerea unor rezultate sportive semnificative; • aptitudinile motrice: atât calităţile motrice de bază (viteza, îndemânarea, forţa, rezistenţa) cât şi calităţile motrice combinate, 50

6 77. imaginaţia • afectiv: rezistenţa la stres • social: capacitate de colaborare • plan atitudinal: interes. 4-5 pentru fete) Anvergura care denotă braţe lungi. disciplină • plan temperamental: puternic-echilibrat. Este o prezumţie care 51 . Lungimea şi lăţimea extremităţilor (palma. Important este să se cunoască curba de creştere a staturii la diferite vârste şi viteza de creştere. laba piciorului) sunt dimensiuni care pot anticipa creşterea în înalţime.T x 0. Cele mai importante: viteza şi îndemânarea.3 81.Prognoza staturii definitive se mai poate face şi cu ajutorul unor formule dintre care menţionăm formula lui V. Metode şi mijloace de diagnoză şi prognoză Pentru aprecierea corectă a creşterii şi dezvoltării fizice există numeroase tehnici şi metode de prognoză.3 92. Aceasta din urmă se poate deduce din raportul numărului de centimetri crescuţi pe an. Această formulă este aplicabilă cu rezultate bune mai ales până la vârsta de 10 ani. • din cadrul însuşirilor psihomotrice: rapiditatea actelor motrice.tatălui + S. inteligenţa motrică.la fete: S.4 78. extrovertit.8 99.D = (S. Valorile normale ale anvergurii sunt la 13 ani. După această vârstă se recomandă folosirea tabelului estimativ următor: Vârsta în ani 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 Băieţi Î statura definitivă 69. statura+ 3 cm. motivaţie.8 100 Fete Î statura definitivă 73. Karkus (SUA): la băieţi: S.1 87.D = S.1 92. • în plan psihic calităţile necesare: • cognitiv: atenţia.8 100 Proporţiile corporale armonioase pot fi apreciate folosind Indicele Adrian Ionescu: I.1 80. coordonarea generală şi segmentară.Mamei x 1.2 96.9 99.AI = Bust-Statură/2 (normal 3-4 pentru băieţi.2 75. vioi.3 84.923) + S.08 /2. Cu cât tabloul acestor aptitudini este mai complet cu atât putem susţine că acel copil este mai talentat. cu pârghii consolidate este un indiciu important în orientarea copiilor spre volei.5 83. Ideal ar fi ca copiii să dispună de un număr cât mai mare de aptitudini favorizante pentru practicarea jocului de volei.0 72.0 96. dar dimensiunile care depăşesc valorile normale sunt factori favorizanţi pentru practicarea voleiului. viteza de învăţare.8 87.M /2.7 98.armonizate cu structura jocului de volei.6 98.

contribuind atât la rezolvarea sarcinilor legate de dezvoltarea fizică armonioasă (tonificarea musculaturii extensoare a spatelui. sau a celor care se abat de la particularităţile de vârstă generale. recomandă voleiul ca pe un mijloc al educaţiei fizice şcolare dintre cele mai eficiente. Folosirea în lecţia de educaţie fizică a acţiunilor specifice jocului de volei. precum şi a jocului integral trebuie să asigure în primul rând îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice şcolare. detenta şi 52 . tonificarea articulaţiilor şi ligamentelor). iar cea biologică aceea prin care se apreciază particularităţile individuală ale fiecărui copil în parte. instalaţii puţine şi simple. sau chiar mai devreme pentru că la copii bucuria de a se juca este naturală şi foarte dezvoltată. dezvoltarea calităţilor motrice de bază (în special viteza. Pentru evaluarea predispoziţiilor ludice se pot folosi jocurile dinamice care au marea calitate de a asigura cadrul necesar desfăşurării unei largi palete de aptitudini specifice jocurilor sportive în general. O serie de caracteristici ale jocului de volei. Vârsta optimă pentru începerea practicării jocului de volei şi aprecierea vârstei cronologice şi a vârstei biologice: vârsta cronologică este cea care apreciază calendaristic numărul anilor de la naştere până la un moment dat. iar practicarea unui joc sportiv ca şi voleiul îi ajută să-şi dezvolte toate componentele personalităţii. Folosirea lor este benefică pentru elevi. precum şi acela că poate fi practicat după însuşirea a una sau două dintre acţiunile principale ale jocului (lovirea de sus şi de jos). • întărirea sănătăţii şi mărirea capacităţii de efort. printre care faptul că necesită un spaţiu redus. Pentru a identifica la copii acele predispoziţii care favorizează practicarea voleiului trebuie alese câteva jocuri care să conţină elemente asemănătoare structural cu jocul şi să fie obiectivizate. 6. el fiind în acelaşi timp unul din jocurile sportive care se bucură de mare popularitate în rândul elevilor de toate vârstele. JOCUL DE VOLEI ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ În programa şcolară jocul de volei este prezent alături de celelalte jocuri sportive ca mijloc de realizare al obiectivelor educaţiei fizice şcolare la toate clasele. • formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice în timpul liber tot timpul vieţii. şi anume: • dezvoltarea multilaterală a personalităţii elevilor. • dobândirea unui sistem de deprinderi.pleacă de la constatarea că maturizarea osoasă se produce mai întâi la nivelul oaselor metatarsiene şi metacarpiene. • dezvoltarea calităţilor motrice de bază. Considerăm că începerea procesului de selecţie se poate face începând cu vârsta de 10-11 ani. priceperi şi cunoştinţe motrice. Sistemele de acţionare bazate pe structuri motrice ale jocului de volei pot fi prezente în aproape toate părţile (verigile) lecţiei de educaţie fizică. în aşa fel încât să permită înregistrarea acţiunilor şi apoi evaluarea aptitudinilor vizate.

Din acest motiv se impun 53 . sau care nu sunt în concordanţă cu nivelul de pregătire al colectivului de elevi.îndemânarea) cât şi la formarea unor deprinderi şi priceperi motrice specifice. Dintre factorii limitativi care pot împiedica realizarea obiectivelor amintim: • neasigurarea materialul didactic. şi în ultimă instanţă la formarea caracterului şi personalităţii elevilor. la acţiunile prevăzute în programă se pot adăuga şi altele precum: serviciul de sus. lovitura de atac pe alte direcţii decât cea a elanului. Se va urmări simplificarea modelelor şi mijloacelor. • folosirea acţiunilor de joc în lecţie . Cerinţele programei sunt după părerea noastră cerinţe minime care pot fi realizate în condiţiile oricărei şcoli. a VI-a respectiv capacitatea de a desfăşura joc bilateral cu efectiv complet şi cu respectarea principalelor reguli. contribuind la creşterea interesului elevilor pentru jocul de volei. a spiritului de echipă. numărul de elevi şi nivelul lor de pregătire. al unor structuri ale jocului pentru dezvoltarea îndemânării şi a jocurile pregătitoare şi sportive pentru dezvoltarea rezistenţei. • atenţie insuficientă acordată instruirii acţiunii de organizare a celor trei lovituri: preluare. ridicare şi trecere peste fileu a mingii. fără corespondenţă cu jocul. începând din clasa a VII-a. Programa şcolară prevede la capitolul dedicat dezvoltării calităţilor motrice folosirea acţiunilor specifice voleiului pentru dezvoltarea vitezei. Pentru a asigura o instruire eficientă profesorul va avea în vedere factorii limitativi care pot apare în cadrul instruirii şi va lua măsuri de înlăturare a acestora. chiar dacă ele vor fi alese în corespondenţă cu cele care se folosesc la nivelul echipelor de performanţă. în special al unui număr suficient de mingi . iar în funcţie de anumiţi factori care ţin atât de condiţiile materiale cât şi priceperea profesorului aceste cerinţe pot fi depăşite. la dezvoltarea combativităţii. • Asigurarea unor condiţii optime de exersare în timpul lecţiei este o necesitate determinată de timpul afectat în lecţie pentru realizarea obiectivelor specifice jocului de volei care este limitat la 15-20 de minute şi de numărul relativ mare al colectivului de elevi. în clasele a V-a. • instruirea nu se face global sau se folosesc exerciţii şi forme de organizare a colectivului puţin eficiente. blocajul colectiv. în funcţie de condiţiile concrete din şcoală. fapt care oferă posibilitatea exersării timpurii a acţiunilor de bază în condiţii de joc. autodublajul. • însuşirea necorespunzătoare a celor două acţiuni de bază: lovirea de sus şi de jos a mingii. • planificarea unor modele de joc greoaie. Prevederile programei şcolare actuale cu privire la jocul de volei se referă la însuşirea acţiunilor tehnico-tactice de bază ale jocului şi formarea capacităţii de aplicare a acţiunilor de bază în joc cu efectiv redus şi reguli simplificate. Optimizarea instruirii este posibilă prin : • Structurarea modelelor de joc şi raţionalizarea conţinutului tehnicotactic. de timpul avut la dispoziţie. • Folosirea pe scară largă a jocurilor pregătitoare şi cu efectiv redus pe teren cu dimensiuni reduse. fără ca acestea să fie aplicate în joc bilateral.

Pe măsura progresului realizat de elevi jocul se va apropia din ce în ce mai mult de forma lui competiţională cu regulile obişnuite. cu reguli simplificate. 54 . Se recomandă organizarea pe grupe valorice stabile. • Organizarea unor competiţii interne stabile la nivelul claselor încă din primul an de instruire. În primii ani de instruire aceste competiţii se vor organiza la nivel de jocuri pregătitoare şi jocuri cu efectiv redus. economisindu-se astfel timpul pentru explicare şi organizarea colectivului.măsuri pe linia organizării colectivului în aşa fel încât să se realizeze un număr cât mai mare de repetări. ştafetelor. exersarea în coloană. formarea la copii a obişnuinţei de a-şi extinde exersarea acţiunilor însuşite în lecţie în activitatea lor independentă. stabilirea unor elevi-instructori. folosirea suveicilor. • Stimularea activităţii independente. condiţie a însuşirii corespunzătoare a acţiunilor jocului. Elevii vor fi instruiţi şi în privinţa regulamentului şi a organizării competiţiilor pentru a fi capabili să-şi organizeze şi singuri aceste întreceri. • Sistemele de acţionare vor fi alese în aşa fel încât exerciţiile simple să fie grupate în structuri care să cuprindă un exerciţiu de bază şi 2-3 variante. Acest deziderat se poate realiza dacă în cadrul lecţiilor vom folosi jocuri de mişcare şi pregătitoare pe care ei le vor juca cu plăcere şi în timpul liber.

Se poate folosi şi lucrul pe ateliere şi pe grupe valorice dar numai în cazul în care colectivul este bine instruit şi disciplinat. jocuri cu handicap etc.6. Exersarea în condiţii uşurate va fi şi ea prezentă. aspectul tehnic al execuţiei interesând mai puţin. a cerinţelor organizării unor competiţii. Acţiunile de bază se vor preda folosindu-se metoda globală. iar mijloacele folosite vor fi alese după criteriul eficienţei şi a legăturii lor cu structura jocului. Capacitatea motrică a elevilor la această vârstă este bine dezvoltată aşa că accentul se pune pe: • exersarea globală a acţiunilor şi finalizarea lor. Dar pentru a fi eficientă este obligatoriu ca numărul de mingi să fie suficient.1. INDICAŢII PENTRU CICLUL LICEAL Obiectivul principal la acest nivel este exersarea acţiunilor de bază în vederea aplicării lor cât mai repede în cadrul jocului bilateral. Lucrul pe părţi se foloseşte mai ales pentru exersarea unor aspecte dominante din tehnica de execuţie sau în cazul în care se observă dificultăţi de însuşire corectă a mecanismului mişcării. cu tot colectivul clasei este recomandată ca fiind cea mai potrivită cu condiţiile lecţiei de educaţiei fizică. insistându-se mai ales pe demonstrare. METODOLOGIA PREDĂRII JOCULUI DE VOLEI ŞI FORMELE DE ORGANIZARE A COLECTIVULUI ÎN LECŢIE Explicarea şi demonstrarea acţiunii se vor realiza în condiţii cât mai apropiate de cele ale jocului. Metoda exersării frontale. cu preocupare specială pentru realizarea continuităţii în organizarea celor trei lovituri şi trecerea mingii peste plasă Atenţie deosebită se acordă elementelor de întrecere şi organizării de competiţii : • jocuri cu efectiv redus pe teren cu dimensiuni reduse • jocuri cu efective inegale • competiţii în care să se realizeze solicitarea diferenţiată: efective inegale. În lecţia de educaţie fizică se pot introduce şi forme de autopregătire şi autoconducere pe fondul unei bune discipline la nivelul clasei şi cu ajutorul unor elevi-instructori special pregătiţi. în vederea creşterii gradului de 55 . cu accent pe ansamblul acţiunii şi sublinierea momentelor "cheie". mai ales în etapa de învăţare.2. 6. De asemenea se recomandă organizarea clasei pe grupe (echipe) stabile atât pe parcursul lecţiilor cât şi a desfăşurării unor minicompetiţii. ca metodă de exersare se poate utiliza pentru consolidarea unor deprinderi şi mai ales pentru dezvoltarea calităţilor motrice. locul ei fiind apoi luat din ce în ce mai mult de exersarea în condiţii apropiate de joc în etapa de fixare şi consolidare. Circuitul. • instruirea elevilor pentru cunoaşterea regulamentului de joc. Pe parcursul exersării se va reveni cu explicaţii în funcţie de necesităţile concrete ale colectivului. adică o minge la 2-4 elevi. • exersarea în structuri de acţiuni după modelul jocului.

în cazurile în care colectivul are un bun nivel de pregătire sau pentru anumiţi elevi care au un grad de dezvoltare al calităţilor şi al deprinderilor motrice mai dezvoltat.implicare în procesul de organizare şi conducere a competiţiilor şcolare. Toţi jucătorii devin ridicători atunci când ajung în zona 2 şi atacanţi în zonele 2 şi 3. În pregătire se va acorda atenţie mărită acţiunilor de bază. jucătorii din linia I aşezaţi lângă fileu pentru blocaj. jucătorul din zona 3 lângă fileu. El trebuie să cuprindă dispozitivele de aşezare în teren la primirea şi efectuarea serviciului şi acţiunile de bază în atac şi apărare. Apărare cu blocaj individual efectuat de jucătorul corespondent. 6. • Model de joc pentru clasa a VIII-a (model final pentru ciclul gimnazial) joc 6 x 6 cu blocaj individual la corespondent şi dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 şi 4 cu o mână sau două mâini din săritură. Pentru obţinerea unor rezultate eficiente se va face tratarea diferenţiată a colectivului prin organizarea unor grupe valorice. trecerea mingii peste fileu de către jucătorii din zonele 2 şi 3 cu lovitură de atac sau cu două mâini din săritură. cu jucătorul din zona 6 retras. Serviciu de jos din faţă sau de sus din faţă ( în funcţie de nivelul colectivului cu permisiunea de a servi din interiorul terenului). La efectuarea serviciului . fără blocaj. preluarea serviciului în formaţie de semicerc sau “W” cu cinci jucători. jucătorul din zona 6 avansat spre mijlocul terenului.a . 6 metri faţă de fileu. sau cu dublaj al jucătorul din zona 1 sau 5 şi sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras. jucătorii din zonele 1 şi 5 aşezaţi mai înainte şi în lateral. dublat de jucătorul cel mai apropiat.a . fără blocaj. Apărarea. Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului. ridicarea înainte scurtă şi lungă. la cca. cu jucătorul din zona 2 lângă fileu (ridicător). Serviciul de sus din faţă.3.joc 4x4 pe teren redus .joc 6x6. Preluarea serviciului în cinci jucători în formaţie de “W”. • Model de joc pentru clasa a VI. a IX-a şi a X-a) – se poate folosi modelul de joc final de la ciclul gimnazial cu unele îmbunătăţiri: se poate introduce blocajul în doi jucători cu dublaj al jucătorului din linia I care nu participă la el.dispozitivul la primirea serviciului – trei jucători în semicerc. acţiunile introduse suplimentar vor fi folosite pe linia pregătirii individualizate. al patrulea la fileu. 56 . extremele din linia a doua mai retrase. • Model de joc intermediar pentru ciclul liceal (cl. Serviciu de jos sau prin lovire de sus cu două mâini. • Model de joc pentru clasa a VII. Modelele intermediare trebuie să fie stabilite în concordanţă cu modelul final. cu jucătorii din zonele 2 şi 4 în urma liniei de trei metri. ridicarea înainte şi peste cap. Organizarea celor trei lovituri: preluarea serviciului spre ridicător în zona 2.MODELE DE JOC INTERMEDIARE ŞI FINALE PENTRU CICLUL GIMNAZIAL ŞI LICEAL Stabilirea clară a modelului de joc constituie o cerinţă de bază a obţinerii performanţelor la orice nivel de pregătire.

se poate introduce intrarea ridicătorului din zona 1 la primirea serviciului şi combinaţia cu atac simultan. atacanţi. 57 . blocajul individual şi blocajul în doi jucători. sistemul de apărare cu jucătorul din zona 6 retras.• De asemenea se poate introduce specializarea unor jucători pe anumite posturi: ridicători. libero şi schimbarea de locuri după trecerea mingii peste fileu. Model de joc final pentru ciclul liceal (clasele a XI-a şi a XII-a) – sistemul de atac cu 4 atacanţi şi 2 ridicători. În apărare.

concomitent din cele două terenuri. Joc în echipe de câte patru jucători pe teren cu dimensiuni mai reduse. Joc în echipe de câte trei în aceleaşi condiţii.4. care continuă circuitul. numai cu lovire de sus a mingii. ridicare şi trimiterea mingii peste fileu obligatoriu din săritură ( lovitură de atac sau plasat). Jucătorii aşezaţi câte 6 în triunghiuri legate între ele. Joc în echipe de câte 6 jucători cu serviciu. JOCURI PREGĂTITOARE • Joc cu mingi aruncate peste fileu între două echipe de câte 6 jucători: se începe cu două mingi care se aruncă cu o mână sau două. ridicare pentru jucătorul din zona 3 sau 4. Se joacă 2-3 seturi până la 15 puncte. fiecare grupă cu trei mingi. Când mingea ajunge la ultimul executant. fără ca această lovitură să conteze la cele trei obligatorii sau permisiunea de a juca mingea şi dacă ea a căzut odată de sol. iar cea din apărare în dispozitiv cu cinci jucători la preluare dispuşi în semicerc sau în “W “şi jucătorul din zona 2 la fileu pentru a asigura ridicarea pentru atac. cu trei jucători pe linia de atac. Rotaţia jucătorilor se face după 5 acţiuni. Joc în echipe de câte doi elevi peste fileu improvizat. prin acordarea derogărilor descrise anterior. seturi de câte 4-5 minute. imediat ce acesta a efectuat pasa anterioară.6. Se poate juca şi în condiţii uşurate. apoi se poate introduce serviciul de la distanţă de 5 – 6 m faţă de fileu. apoi se introduce blocajul individual şi dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiat. La început cu mingi oferite (aruncate) din afara terenului. Mingea căzute în teren înseamnă punct pentru adversar. pe lungimea sălii. dublarea blocajului de către jucătorul cel mai apropiatde 58 • • • • • • • . În apărare: blocaj individual la corespondent. Nu sunt luate în considerare mingile căzute în spaţiul de trei metri. Se punctează doar acţiunile care se încadrează în modelul impus: preluarea spre jucătorul din zona 2. ridicare pentru atac. La început fără blocaj. Joc în echipe de câte 6 jucători cu mingi oferite din afara terenului. Se poate executa şi sub formă de concurs. pe lungimea sălii. Echipa care serveşte este dispusă în teren cu jucătorii din linia I pregătiţi pentru blocaj. Primul executant trimite pe rând mingile cu două mâini de sus spre jucătorul următor. Joc în echipe de câte trei pe jumătatea în lungime a terenului. apoi cu serviciu. la început simplu apoi din săritură. Trimiterea mingii peste fileu cu două mâini. preluare. acesta o trimite lung spre primul jucător. trimitere peste fileu cu lovitură de atac. indiferent de evoluţia scorului. obligatoriu cu pasarea mingii între cei doi coechipieri şi apoi trimiterea peste fileu. Este obligatorie organizarea celor trei lovituri. Fiecare echipă are dreptul la cinci servicii consecutive. cu serviciu. Dacă se greşeşte nu se întrerupe exerciţiul ci se continuă cu mingile care au rămas. După fiecare set se mai introduce o minge. La început mingea se pune în joc prin lovire cu două mâini. La început se pot acorda diferite derogări de la regulile jocului competiţional: jucarea mingii de două ori consecutiv de acelaşi jucător. fără blocaj. Se punctează acţiunile care respectă aceste condiţii. cu obligativitatea organizării celor trei acţiuni: preluarea spre jucătorul din zona 2. Se joacă contratimp. lovitura de atac de de zona 3 sau 4.

Competiţiile cu caracter amical se pot organiza la nivelul claselor. iar cele oficiale sunt organizate de Inspectoratele şcolare. Pentru reuşita unei competiţii este necesar ca ea să se desfăşoare în condiţiile unui regulament elaborat în prealabil. ECHIPA REPREZENTATIVĂŞCOLARĂ Activitatea de pregătire a echipelor şi chiar participarea la unele întreceri se poate realiza în parte prin activitatea independentă a elevilor. comisia administrativă. 6. Ministerul Educaţiei Naţionale. Pentru profesori. dar la creşterea eficienţei acestor lecţii de activităţi sportive. Ele sunt activităţi îndrăgite de elevi şi ar trebui să fie organizate în număr cât mai mare la nivelul şcolilor de toate gradele. sau între echipele reprezentative ale unor unităţi şcolare din localitate.pe aceiaşi linie. Federaţia Română de Volei şi nou înfiinţata Federaţie a Sportului Şcolar şi Universitar. comisia tehnică. Programarea jocurilor în sistem turneu se face după o formulă prestabilită. a şcolii. jucătorul din zona 6 retras în spatele jucătorilor din zonele 1 şi 5. Modul concret de folosire al acestei formule este următorul: • Prin tragere la sorţi. categoriile de jucători care au drept de participare • Sistemul de disputare. În general se recomandă ca instruirea echipelor reprezentative şcolare să fie realizată prin lecţii speciale de antrenament sportiv. preluarea atacului de către jucătorii din linia a II-a. numită formula “Berger”. referindu-se la următoarele aspecte: • Denumirea competiţiei. durata. Această formulă asigură pentru fiecare echipă defăşurarea alternativă a jocurilor pe teren propriu şi în deplasare. Avantajul acestei forme de disputare este faptul că există o continuitate în pregătire.6. fiecare echipă primeşte un număr. iar aprecierea valorii se face după disputarea unui număr mai mare de meciuri. fiecare echipă se întâlneşte pe rând cu toate celelalte echipe. În sistemul turneu. 6. se vor organiza mai multe comisii care să poată rezolva anumite probleme şi să asigure buna desfăşurare în conformitate cu regulamentul: comisia de organizare. titlurile care se vor acorda câştigătorilor şi participanţilor. Pentru organizarea unor competiţii importante. competiţiile oferă de asemenea cea mai bună ocazie de verificare a metodelor şi mijloacelor utilizate în procesul de instruire. modul de alcătuire al clasamentului • Termenele de înscriere • Premiile. de la 1 la n ( n= numărul total al echipelor participante) 59 . SISTEME DE DISPUTARE A COMPETIŢIILOR ŞCOLARE Competiţiile şcolare de volei se pot disputa sub forma turneelor sau în sistem eliminatoriu. organizatorii. scopul. Acest regulament va cuprinde toate datele legate de acţiunea respectivă.5.

2n) x 2 = R. competiţia se va desfăşura pe parcursul a “n-1” etape. iar numărul total al meciurilor va fi de “ n(n-1) • Numărul de ordine par cel mai mare este luat ca bază şi va fi trecut în tabel în stânga ( joc în deplasare) în etapele cu număr impar şi în dreapta (joc pe teren propriu ) în etapele cu număr par. nu va juca în etapa respectivă. Dacă există echipe cu acelaşi număr de puncte. 0 puncte pentru neprezentare). programarea se face pentru numărul par imediat următor. unde A reprezintă numărul echipelor. iar când aceasta este în dreapta se continuă trecând tot în partea stângă următoarea cifră mai mare: Etapa I Etapa II Etapa III Etapa IV Etapa V Etapa VI Etapa VII 1. un punct pentru înfrângere. toate echipele vor juca prima etapă. dar cel mai apropiat de A. Dacă numărul echipelor este par. în ordinea tragerii la sorţi a numărului de ordine. iar dacă “n” este impar pe parcursul a “n” etape. iar echipa programată să joace cu acest număr. Sistemul eliminatoriu se foloseşte atunci când numărul echipelor participante este mare.8 2-7 3-6 4-5 • 8–5 6-4 7-3 1-2 2–8 3-1 4-7 5-6 8-6 7-5 1-4 2-3 3-8 4-2 5-1 6-7 8-7 1-6 2-5 3-4 4-8 5-3 6-2 7-1 Atunci când numărul echipelor înscrise este impar. profesorul de educaţie fizică 60 . • Clasamentul se întocmeşte adunând punctele obţinute de fiecare echipă în toate meciurile ( se acordă 2 puncte pentru victorie.7. iar R reprezintă numărul echipelor care vor juca în primul tur.• Dacă “n” este un număr par. iar timpul afectat competiţiei este limitat. Dacă numărul echipelor este impar. programarea jocurilor se face folosind următoarea formulă: (A. care se obţine în acelaşi mod. ACTIVITATEA PROFESORULUI ÎN PREGĂTIREA ECHIPEI REPREZENTATIVE A ŞCOLII Pe lîngă activitatea de selecţie şi de instruire a elevilor care fac parte din echipa reprezentativă a şcolii. se va lua în calcul punctaverajul. iar dacă egalitatea persistă şi în acest caz. n este puterea la care ridicând cifra 2 se obţine un număr mai mic. Astfel pentru un turneu cu 8 echipe vom avea următoarea situaţie: Etapa I 1-8 Etapa II 8-5 Etapa III 2-8 Etapa IV 8-6 Etapa V 38 Etapa VI 8-7 Etapa VII 4-8 • În continuare se vor programa celelalte echipe astfel: când cifra mai mică este în stânga se continuă de sus în jos cu următoarele în ordine crescătoare. se ia în considerare setaverajul( cifra obţinută prin împărţirea numărului de seturi câştigate la numărul de seturi pierdute). 6.

sistemul de atac şi de apărare. încurajator. în acelaşi spirit constructiv indiferent de rezultat. pentru a stimula dorinţa de joc a elevilor. În funcţie de aceste aspecte va stabili tactica echipei. actele de identitate. Bucureşti 61 . iar la prima întâlnire de după meci va analiza obiectiv modul în care echipa şi jucătorii şi-au îndeplinit sarcinile de joc. Încălzirii i se va acorda atenţie deosebită. pentru a da indicaţii tactice concrete sau pentru a întrerupe jocul adversarilor. odihnă şi alte aspecte ale refacerii. formaţia de bază şi sarcinile de joc pentru fiecare jucător. El are posibilitatea de a transmite indicaţii verbale în timpul partidei. indicaţiile vor fi clare. T. este recomandat ca profesorul să ofere posibilitatea tuturor componenţilor echipei să ia parte activă la joc.. În şedinţa de pregătire a jocului. Tot în limita regulamentului. (2001) . în timpul meciului şi după încheierea meciului. precise. organizează şi supraveghează pregătirile echipei. În timpul meciului profesorul conduce echipa în conformitate cu regulamentul în vigoare.Teoria şi metodologia antrenamentului sportiv CNFPA. Se va anunţa locul şi ora de disputare a jocului. Înainte de începerea meciului. împreună cu aceştia va analiza la un nivel accesibil. De asemenea această întâlnire poate fi un bun prilej de întărire a pregătirii psihologice. Rusu Flavia. profesorul mai poate da indicaţii legate de alimentaţie. Braicu F. Este bine ca la această analiză să fie angrenaţi toţi jucătorii care să-şi poată expune şi ei părerile. BIBLIOGRAFIE • Bengeanu C-tin. Pentru ca aceste întreruperi să fie benefice. de dezvoltare a spiritului de echipă şi a dorinţei de victorie. Aceste activităţi sunt legate de momente diferite ale desfăşurării competiţiilor: înainte de meci.trebuie să desfăşoare şi alte activităţi specifice pregătirii şi participării la competiţii. profesorul poate de asemenea să ceară schimbarea jucătorilor în anumite situaţii cerute de evoluţia jocului. pentru că efectuarea ei în condiţii improvizate sau într-un timp insuficient poate compromite din start şansele echipei. Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca. – Volei-teorie şi metodică. echipamentul de joc şi eventual alte aspecte organizatorice: locul de adunare. Pentru fiecare joc. profesorul va organiza o discuţie cu componenţii echipei în care. 2000 • Bompa. punctele forte şi cele vulnerabile ale acestuia. înainte cu o zi sau două. concepţia de joc a viitorului adversar . iar tonul folosit va fi unul calm. profesorul va aprecia comportarea echipei. nu prea multe la număr. Poate cere întreruperea jocului prin „timpii de odihnă” la care are dreptul fiecare echipă în anumite momente când acest lucru i se pare necesar: pentru a odihni jucătorii. profesorul rezolvă problemele organizatorice (prezentarea actelor de legitimare pentru completarea foilor de arbitraj). După terminarea meciului. care trebuie să fie constructive şi încurajatoare pentru jucători. etc. La nivelul echipelor şcolare. iar soluţiile de rezolvare a problemelor care apar să fie găsite împreună.

Bucureşti Ghenade V.. Editura Napoca Star. Galaţi Rusu..Selecţia şi orientarea medico-sportivă. (1998) – Jocuri sportive. ANEFS Bucureşti 62 . Bacău Păcuraru.(coord). Bucureşti Croitoru Doina (2000) . Editura Sport-Turism. M.. D.. Teorie şi metodică.Optimizarea instruirii în Volei. (1997) – Volei curs de specializare. (2002) – Volei – tehnică şi tactică. Editura Aldin.Editura didactică şi pedagogică. Bucureşti Ghenade. A. I.(1984) – Modelarea instruirii copiilor şi juniorilor. Ed. A. Flavia (2009) – Jocul de volei în ș coală. (1989) .• • • • • • • • • Colibaba-Evuleţ. Sport-Turism. I.. şi colab. Bota Aura (1999) .Teoria activităţilor motrice . (1999) . Cluj-Napoca Şerban. V. Bucureşti Drăgan. Editura Plumb.Volei – Editura ANEFS Bucureşti Dragnea. Bota. Editura Fundaţiei Universitare.

63 .

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful