TEORII MODERNE ALE COMUNICĂRII

Tematica prelegerilor
1. Noţiunea de comunicare; Ce este comunicarea? Teoriile comunicării. 2. Comunicare şi interacţiune. Comunicarea nonverbală. 3. Kinezică şi proxemică. 4. Ascultarea şi autodezvoltarea. 5. Comunicarea verbală. 6. Comunicarea intrapersonală şi interpersonală. 7. Comunicarea directă şi comunicarea mediată; Comunicarea şi biserica. 8. Structura procesului de comunicare. 9. Limba ca sistem. 10. Modele ale comunicării. 11. Forme de comunicare. 12. Perspectiva tehnologică şi cea a teoriei informaţiei asupra comunicării. 13. Perspectiva lingvistică asupra comunicării. 14. Perspectiva psihologică asupra comunicării. 15. Perspectiva sociologică asupra comunicării. 16. Comunicarea persuasivă şi propaganda. 17. Teoriile funcţionaliste în comunicarea de masă. 18. Antropologia comunicării. 19. Ideologie şi semnificaţii.

1

BIBLIOGRAFIE
J. Cl. ABRIC, Psihologia comunicării –Teorii şi metode, Polirom, Iaşi, 2002. J. ALEXANDER, St. SEIDMAN (coordonatori) Cultură şi societate – Dezbateri contemporane, Institutul European, Iaşi, 2001. R. BARTHES, Mitologii, Institutul European, Iaşi, 1997. Ch. BAYLON, X. Mignot, Comunicarea, Editura Universităţii „Al. I. Cuza”, Iaşi, 2000. I. CHIŞU, Introducere în mass media, România de Mâine, Bucureşti, 2002. C., BECIU, Comunicarea politică, Editura Comunicare. ro., Bucureşti, 2002. P. BERGHER, Th. LUCKMAN, Construirea socială a realităţii, Univers, Bucureşti, 1999. D. BOUGNOUX, Introducere în ştiinţele comunicării, Polirom, Iaşi, 2000. Şt. BUZĂRNESCU, Istoria doctrinelor sociologice, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1995. J. CAUNE, Cultura şi comunicarea, Cartea Românească, Bucureşti, 2001. N. CHOMSKY, Reflexions on language, RRandom House, New York, 1975. C. COMAN, Relaţiile publice şi mass media, Polirom, Iaşi, 2000. D. COMLOŞAN, M. BORCHIN, Dicţionar de comunicare (lingvistică şi literară), Excelsior Art, Timişoara, 2002. I. COTEANU, L. WALD (coordonatori), Semantica şi semiotica, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981. V. S. DÂNCU, Comunicarea simbolică –Arhitectura discursului publicitar, Dacia, Cluj,1999. M. De FLEUR, S. BALL-ROCHEACH, Teorii ale comunicării de masă, Polirom, Iaşi,1999. P. DOBRESCU, A. BÂRGĂOANU, Puterea fără contraputere, All, Bucureşti, 2002. I. DRĂGAN, Paradigme ale comunicării de masă, Şansa, Bucureşti, 1996. St. DUCK, J. MUNDY, Relaţiile interpesonale – A gândi, a simţi a interacţiona, Polirom, Iaşi, 1990. P.FLICHY, O istorie a comunicării moderne. Spaţiu public şi viaţă privată, Polirom, Iaşi, 1999. J. HABERMAS, Conştiinţă morală şi acţiune comunicativă, All, Bucureşti, 2000. Roman, JAKOBSON, Essais de linguistique générale, Paris, 1963. J.N. JEANNERY, O istorie a mijloacelor de comunicare de la origini până astăzi, Editura Institutului Europan, Iaşi, 1997. Valentina MARINESCU, Introducere în Teoria comunicării, principii, modele, aplicaţii, Tritonic, Bucureşti, 2003. J. MARTINET, Clefs pour la sémiologie, Seghers, Paris, 1987. Armand MATTELART, Michèle MATTELART, Istoria teoriilor comunicării, Polirom, Iaşi, 2001. D., McQUALL, Comunicarea, Editura Institutului Europan, Iaşi, 1999. D., McQUALL, S. WINDAHL, Modele ale comunicării pentru studiul comunicării de masă, Editura Comunicare.ro., Bucureşti, 2001.. B. NIEGE, Societatea cucerită de comunicare, Polirom, Iaşi, 2000. T., O'SULLIVAN, J. HERTLEY, D. SAUDERS, M. MONTGOMERY, J. FISKE, Concepte fundamentale din ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Polirom, Iaşi, 2001. D. POP, Introuicere în teoria media, Dacia, Cluj, 2002. Fl.C. RUS, Introducere în ştiinţa comunicării şi a realaţiilor publice, Editura Institutului European, Iaşi, 2002. Ferdinand de SAUSSURE, Curs de lingvistică generală, Polirom, Iaşi, 1998. L. SFEZ, O critică a comunicării, Editura Comunicare.ro., Bucureşti, 2002. L. ŞOITU, Pedagogia comunicării, Editura Institutului European, Iaşi, 2001.

2

V.TRAN, I. STĂNCIUGELU, Teoria comunicării, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Bucureşti, 2001. J.J. Van CUILENBURG, O. SCHOLTEN, G.W. NOMEN, Ştiinţa comunicării, Humanitas, Bucureşti, 2000.. *** Teorii ale limbajului –Teorii ale învăţării. Dezbaterea dintre J. Plaget şi N. Chomsky, Editura Politică, Bucureşti, 1998. Fiecare din aceste studii aduce şi o bibliografie străină, mai ales în limbile engleză, franceză, italiană şi spaniolă.

3

a da de ştire. conceptuală a realităţii obiective” sau DN „reflectare sistematică. de idei. Ele nu sunt rezultatul cercetărilor noastre şi. în biologie. a vorbi cu . în sociologie. cea mai veche atestare (până în prezent) este din secolul al XIV-lea cu sensul de „a fi în relaţie. a înştiinţa. Unii au identificat chiar 126 de asemenea definiţii. a informa. Peste două secole apare şi sensul de „a transmite” CE ESTE COMUNICAREA? Specialiştii nu au ajuns la unison în privinţa definiţiei comunicării. a pune în comun”. tipurile de comunicare. Ele constituie doar un modest punct de plecare pentru cei ce doresc să se dedice problemelor legate de cercetarea Teoriilor comunicării [ I ] NOŢIUNEA DE COMUNICARE 1. legătură” ceea ce completează sensul comunicării in disciplina noastră. Introducere. în contact cu…. în DN mai citim şi aceste precizări „contact. metodele. Astfel nemotivate sunt sintagmele: teoria literaturii. privind unele domenii ale realităţii obiective sau ale conştiinţei sociale” şi 2. teoria comutării precum şi teoria comunicării (spre deosebire de teoriile matematice sau fizice). în psihologie. a spune. nu pot fi publicate sau multiplicate. generalizată a unui ansamblu de cunoştinţe şi de idei. Nu se ştie exact de când se foloseşte acest termen în limba română. teoria dependenţei. Folosirea cuvântului teorie devine total nemotivată în contextele în care nu se poate dovedi că avem de a face cu o teorie. teoria etichetării. Să lămurim sensul termenilor folosiţi: teorie şi comunicare. în informatică etc.. teoria cunoaşterii. a fi în legătură cu …” . teoria conspiraţiei. ele nu se pot coagula într-o teorie care devine general valabilă cu mici excepţii ce întăresc regula (DEX „Categorie filozofică desemnând reflectarea abstractă. a se pune în legătură. ansamblu de principii care servesc ca îndrumător în practică.. teoria traducerii. Comunicarea este efectul sau cauza unei mulţimi de relaţii sociale şi structuri intenţionale.Prelegerile de faţă sunt rezultatul lecturii noastre a studiilor de specialitate publicate la noi în ţară şi în străinătate şi menţionate în Bibliografia anexată. Există o serie de dihotomii ale tipurilor de comunicare: 4 .. teoria psihanalitică. Noţiunea de comunicare DEX „acţiunea de a comunica şi rezultatul ei deci de la „a face cunoscut. relaţie. ansamblul de cunoştinţe.. ca atare. circular sau interactiv. 64 sau doar 15 tipuri generale de definiţii de comunicare în filozofie. teoria informaţiei. teoria reflectării. de ipoteze care dau explicaţia unor fenomene”) Prin urmare noi vom folosi terminologia artificial stabilită de literatura de specialitate dar nu vom insista a dovedi dacă Teoria comunicării este sau nu o teorie în sensul consacrat al termenului.8) Au fost formulate câteva definiţii aproape general valabile pentru majoritatea ştiinţelor umaniste: Comunicarea este procesul de transmitere şi de receptare. (Marinescu. Comunicarea este o alegere între două alternative. Este vorbă despre procedeele. alţii 75. Comunicarea este un proces linear.

identificarea obiectului.Comunicare chimică ( glandele cu secreţie exterioară) . mecanică (semnificativă sau logică).motorii (4-5 ani) . omul trece printr-o serie de faze sau stadii: stadiul reflexelor (până la un an) .limbaj oral (spre deosebire de limbaj corporal) .Comunicare cromatică (culoare) . diferenţierea obiectului.limbaj oral (spre deosebire de limbaj scris) .Comunicare luminoasă.Comunicare gestuală . Din punct de vedere al comunicării.- Comunicare umană spre deosebire de Comunicare animală Comunicare directă spre deosebire de Comunicare mediată Comunicare unidirecţională spre deosebire de Comunicare bidirecţională Pentru discuţia noastră cele mai importante sunt cele două tipuri de comunicare: a) Comunicare animală de care se ocupă etologia care analizează o serie de modalităţi de comunicare ale animalelor: . Există câteva tipuri de memorie psihică: .stadiul inteligenţei intuitive (5-6 ani) .stadiul deprinderilor motorii (1-2 ani) . spontană (deliberată sau spontană). Comunicarea umană poate fi verbală sau nonverbală.stadiul inteligenţei abstract-reflexive (14-18 ani) Macro-operaţii specifice gândirii umane: abstractizarea generalizarea sistematizarea analogia . simplă).stadiul percepţiei organizate (2-4 ani) .mijlocie (zile) . Comunicarea verbală are la bază un limbaj care poate fi de mai multe feluri: .stadiul inteligenţei concrete (6-14 ani) .Comunicare tactilă (atingere) . Comunicarea umană are la bază memoria psihică a omului care reprezintă altceva decât memoria biologică bazată pe recunoaştere şi condiţionată de percepţii şi senzaţii. Memoria psihică poate fi: primară (secundară sau verbală). b) Comunicare umană: Printre elementele psihice care premerg gândirea şi fac legătură cu lumea animală putem aminti: senzaţia ( constă într-o imagine primară.Comunicare sonoră . interpretarea şi manipularea) şi reprezentarea –acest proces începe la finalul celui de al doilea an de viaţă.de durată (luni.imediată (1-2 minute) . percepţia (care solicită detaşarea obiectului din contextul lui.stadiul inteligenţei senzoro. ani).limbaj exterior – cu altul (spre deosebire de limbaj interior – cu sine însuşi) 5 .

De aceea trebuie făcută precizarea că „societatea umană se bazează pe structuri organizate din punct de vedere politic.un număr de oameni care interacţionează. denumite „grupuri sociale”. clasă de elevi etc.grupuri primare .Comunicarea umană are la bază procese psihico-sociale complexe: .grupuri de apartenenţă .Procese psihice (gândirea. Un individ poate să facă parte concomitent din diferite grupuri sociale. cu caracter mai puţin sau deloc personal b) mărime: . Statusul unui individ este poziţia ocupată de o persoană sau de un grup în societate. Socializarea constă în formarea. scrise şi cu un caracter funcţional (au un scop pentru care există) . de sex) sau dobândit – adică obţinut de un individ în urma eforturilor personale în acest sens. Statusul poate fi atribuit (prin calitatea individului de vârstă. Socializarea nu există fără interacţiune iar interacţiunea duce la socializare. modelelor şi a comportării specifice unui grup. ale unei comunităţi.cu relaţii între membrii reglementate. bazate pe contacte şi relaţii personale şi care nu au nici un caracter funcţional d) locul indivizilor în ele. .). religios etc.grupuri secundare – relaţii distanţate. reprezentarea) . de indivizi şi de grupuri din sistemul social. adaptarea şi integrarea socială a persoanei prin asimilarea valorilor. economic. contractuale.Procese sociale (coduri. accidental sau regulat. În stabilirea relaţiei societate-grup-individ se ţine cont de rolul şi de statusul unui individ. Rolul presupune punerea în act a drepturilor şi datoriilor prevăzute de statusuri. unii cu alţii în conformitate cu modelele stabilite .faţă în faţă. .grupuri formale – mici spontane. cultural. Aceste grupuri se diferenţiază în funcţie de: a) structura lor: . Interacţiunea socială este o relaţie fizică sau verbală unidirecţionată sau bidirecţionată între indivizi prin care elementele de relaţie se influenţează reciproc.”. formale. concepţiilor.grupuri mici .grupuri medii . semnificaţii.grupuri de referinţă . Comunitatea umană este un fapt social. afectul. norme şi reguli).grupuri mari c) gradul de organizare interioară: . Prin societate înţelegem modul organizat de existenţă în sfera fenomenelor vieţii” ceea ce poate fi specific şi unor specii de animale.grupuri formale –mari . Relaţia societate – individ este mediată de forme de asociere umană mai mici.indivizi aflaţi în grupuri deja prestabilite (familia. TEORIILE COMUNICĂRI 6 . Rolurile sociale sunt învăţate prin socializarea individului.

Aşa apare concepţia biologică a istoriei. Astfel se poate constata că secolul al XIX-lea abundă în discursuri utopice. în care istoria este concepută ca succesiune a trei stări sau vârste: teologică sau fictivă. analiza efectelor. Studiile de „fiziologie socială” cer o „reorganizare socială” prin „guvernarea oamenilor” şi „administrarea lucrurilor”. Fără nici o teorie a comunicării. ea constituie singurul mijloc de a asigura adeziunea maselor. El duce la conceptul de „diviziunea muncii mentale”. analiza audiţiei. Din lectura acestor studii se poate constata. Prin năvala mulţimilor în oraşe apare problematica societăţii de masă. Oraşul este socotit drept laborator social de aici porneşte totul. despre istoria lor.În literatura de specialitate au apărut studii speciale privind Istoria teoriilor comunicării sau Teorii ale comunicării de masă unele traduse şi în limba română (vezi Bibliografia). Ea poate fi utilizată atât în scopuri pozitive cât şi în scopuri negative. omogenitate. diferenţiere şi eterogenitate împrumutate direct din embrinologie. propaganda este mai economică decât violenţa. creştere. În plus. Acum apare şi psihologia mulţimilor sau psihologia colectivă cercetată separat de psihologia individuală. Războiul mediatic continuă şi astăzi pe valenţe nebănuite de informare şi dezinformare. Apare o nouă ştiinţă denumită „fizica socială” al cărei unitatea de bază este omul mediu (de condiţie medie). pentru riscuri maritime şi incendii. La începutul celui de al doilea deceniu al secolului al XX-lea se pun bazele unei noi ştiinţe sociale. fără nici o dificultate că. şi nu la teoria comunicării. Totul se reduce la analiza sistemelor de comunicare. teoria dezvoltării organismului viu. analiza mijloacelor de comunicare sau a suporturilor. de la telegraf şi telefon la cinema. elemente principale ale comunicării de masă în prezent. ca absolut necesare. Dezvoltarea comunicării mass media a impus. la media. Anii '40 aduc consacrarea unui alt curent Mass Comunication Research care răspunde cererilor formulate de gestionarii mijloacelor de comunicare în masă. Pentru prima dată mijloacele de comunicare au apărut ca instrumente indispensabile pentru gestionarea opiniilor de către guvern. trecând prin radiocomunicaţie. realizarea unei serii întregi de analize: analiza controlului. Astfel „diviziunea muncii” este considerată drept „un prim pas teoretic”. nu este vorba despre teorii ale comunicării şi. au făcut un salt considerabil înainte. cu atât mai puţin. tehnicile de comunicare. pozitivă sau ştiinţifică. Privilegiate au fost analiza efectelor şi analiza conţinutului. Diviziunea muncii este combinată cu noţiunile de dezvoltare. De acum propaganda însemnă democraţie. analiza conţinutului. Mai general. De aici se ajunge la tehnologia riscului care se implică în gestionarea asigurărilor pentru viaţă. perfecţionare. Focarul acestui proiect este Şcoala de la Chicago. metafizică sau abstractă. Masa se înfăţişează ca o ameninţare reală aşa încât se justifică instalarea unui dispozitiv de control statistic. [ II ] COMUNICARE ŞI INTERACŢIUNE 7 . de fapt. corupţia sau alte tehnici de guvernare de acest fel.

În această fază copilul devine conştient de semnificaţia actelor sale realizate după un anume model preferat de el. poate crea. acţiunea sa capătă o valoare socială. Societatea. b) Stadiul modelului – un model este luat ca punct de referinţă. Comunicarea face posibilă interacţiunea. este influenţată de acea persoană. se reflectă şi se răsfrânge o succesiune de imagini de la lumea socială către el şi de la el spre lume. Prin aceasta se declanşează şi procesul de socializare a individului. c) Stadiul relaţiilor generale în care individul învaţă nu numai rolurile proprii dar şi cele ale altora într-o anumită situaţie.Oamenii cu care un individ comunică se află în interacţiune cu el. Conştientizarea individului capătă semnificaţii pentru întreg grupul social din care individul face parte. la rândul ei. Acest stadiu se referă la interacţiunea tuturor persoanelor implicate. la rândul lor. De aici rezultă şi marele rol social al comunicării. atitudinea. mai ales producătoare de panică. Astfel se constată importanţa primordială a comunicării în evoluţia intelectuală a individului şi a relaţiilor dintre acesta şi societate. Acest schimb de imagini de la „sinele” sau „eul” nostru spre „altul” şi invers se realizează printr-un proces permanent de interacţiune. el învaţă nu numai ce trebuie să facă el ci şi ce trebuie să facă ceilalţi oameni într-un anumit context. În procesul acţiunii sociale individul îşi formează o atitudine. el devine conştient de activitatea sa reală sau posibilă. În acest context. a „agenţilor sociali” iar aceştia. ei constituie „oglinzi” în care el se priveşte. La primirea unei informaţii. Copilul nu reproduce mecanic comportamente sociale ci încearcă să-şi stabilească rolul său social prin interacţiuni cu alţii. o panică reală până la verificarea informaţiei). Atitudinea unui individ poate determina o anume atitudine a maselor. Interacţiunea socială devine astfel absolut necesară iar comunicarea este principalul vehicul pentru o astfel de interacţiune. COMUNICAREA NONVERBALĂ Constă în comunicarea dintre oameni prin folosirea altor mijloace decât cele orale. Întrucât comunicarea este mijlocul prin care o persoană o influenţează pe alta şi. mediul social este acela care determină o situaţie socială. Prin valoarea socială se înţelege un act concret sau abstract care are efect asupra întregului grup social. (O alarmă falsă provocată de o informaţie falsă. comunicarea este adevăratul agent al procesului social. Comunicarea devine principalul model de realizare al „sinelui”. oamenii îşi potrivesc reciproc acţiunile. pot crea o situaţie socială.cuprinde perioada de copilărie când imitaţia celor din jur constituie principalul element al educării copilului. Procesul de realizare a „sinelui” cunoaşte trei etape legate de evoluţia biologică a individului: a) Stadiul imitaţiei . pentru moment. 8 .

se pune mai mare accent pe aspectul convingător. la comunicare nonverbală se pune accentul mai mare pe convingere decât pe raţionament. emiţătorul şi receptorul aflaţi într-o apreciere reciproc pozitivă. sunt prezentate informaţii suplimentare faţă de cele oferite prin comunicarea verbală. Elementele componente ale comunicării nonverbale: a) Comportamentul simbolic – acţiuni ce transmit semnificaţii b) Paralimbajul c) Utilizarea simbolică a obiectelor d) Gestionarea spaţiului şi a timpului. e) Manipulare – această funcţie este legată de cea expresivă. pe gândire. întărit. Oricărui comportament i se pot atribui semnificaţii inclusiv acela care nu au existat la început. de cultura şi imaginaţia emiţătorului. orice comportament poate transmite semnificaţii. b) Fidelitatea scăzută . poate îmbunătăţi şi schimba semnificaţia comunicării verbale. acest cuvânt nu este înregistrat) A. B. comunicarea devine mai expresivă pentru a sensibiliza receptorul. d) Substitutivă – poate înlocui comunicarea verbală (semnele rutiere. Comportamentul uman şi întreg spaţiul social sunt pline de semnificaţii.prin fidelitatea unei comunicări se înţelege capacitatea unei comunicări de a transmite mesaje precis definite şi cu referire exactă la anumiţi indivizi sau la anumite situaţii. limbajul surdo-muţilor etc). 9 . ele sunt mai puţin sistematizate şi depind. d) Particularizarea culturală a comportamentului nonverbal – în comportamentele nonverbale există şi forme de comunicare determinate genetic cum ar fi expresiile faciale (modul de manifestare a bucuriei. în primul rând. persuasiv al mesajului. DEX şi DN. a fricii. ei nu le acceptă în cazul atitudinii lor reciproc negative încât aici sincronismul comportamental dispare. se pretinde acceptarea mesajului exact aşa cum a fost transmis. Funcţiile comunicării nonverbale: a) Accentuarea. DLR. acceptă complementar şi elementele comunicării nonverbale. întărirea comunicării verbale . c) Sincronismul comportamental – în timpul comunicării. mai convingător b) Complementaritatea – simplifică mesajele verbale prin utilizarea complementară a mesajelor nonverbale. c) Funcţia expresivităţii – limbajul nonverbal poate fi mai expresiv. ele pot însoţi o comunicare verbală. Caracteristic însă este faptul că majoritatea comportamentelor nonverbale sunt determinate cultural pentru că în ele există mai puţine reguli. Caracteristicile comunicării nonverbale: a) Comunicabilitate – pentru comunicarea nonverbală este extrem de important contextul folosirii simbolurilor nonverbale pentru că neglijarea acestui element esenţial poate duce la atribuirea unor semnificaţii inexistente sau care diferă de cele intenţionate. C.mesajul transmis verbal devine accentuat.În literatura de specialitate este scris nonverbală sau cu liniuţă non-verbală (în dicţionarele limbii române. Orice obiect. a supărării).

are curajul să se descopere. ci doar de ceea ce spui. Prin evitarea privirii un individ doreşte să arate că nu este dispus să i se încalce spaţiul intim. de cadouri se transmit receptorului informaţii despre ceea ce dorim de la el). f) Mijlocirea transmiterii semnificaţiilor lumii externe – folosirea unor obiecte poate avea o semnificaţie (prin oferire de flori. II Paralimbajul desemnează caracteristicile fizice. A. roşeaţă) părul (lungimea. Frică 4. g) Credibilitatea . manifestări auxiliare limbii propriu-zise. pietre de graniţă. culoarea. Dezgust 5. de hotar. îmbrăcămintea (cu referirea specială la modă).comunicarea nonverbală are valoare numai într-un anumit context social şi oferă contextul manifestării comunicării verbale. mişcări. pielea (pigmentarea. D. 2) Stabilirea relaţiilor sociale – persoana cu un statut superior se uită mai mult în ochii celuilalt. intonaţii) 10 . există şi obiecte-semn care. Funcţiile esenţiale ale privirii: 1) Reciprocitatea . ea are o bază genetică. Surpriză Expresia facială imprimă unui mesaj un impact de peste 50%.îl anchetează pe celălalt . vocale ale comunicării verbale ce constituie acele elemente ale comunicării verbale care nu au o semnificaţie proprie la nivel semantic fiind. de fapt. 4) Reglator al comunicării verbale – după privire se poate observa dacă un individ vrea sau nu vrea să spună ceva. Supărare 3. când sunt interesaţi de a te privi drept în ochi atunci oamenii doresc să se concentreze pentru a găsi un răspuns. stilul coafurii). Formele comunicării verbale: I Expresia facială – constituie forma de comunicare nonverbală cea mai dependentă genetic. Tristeţe 6. 3) Gestionarea spaţiului . Există trei tipuri de paralimbaj: a) Elemente cognitive – sunt legate de mijloace lingvistice de comunicare b) Elemente injonctive – includ şi elemente paraligvistice (gesturi. Bucurie 2. S-au stabilit şase tipuri clasice de expresii faciale: 1.privirea reciprocă dintre două persoane micşorează spaţiul dintre ele prin transformarea spaţiului social în spaţiul personal sau chiar intim. Dintre tipurile de expresii faciale un rol deosebit de important îi revine privirii.e) Dependenţa de context .oamenii care evită privirea ta nu sunt interesaţi de reacţia ta faţa de ei. gesturile emiţătorului în timpul comunicării verbale măresc considerabil impactul unei comunicări). Cel care priveşte în ochii celuilalt este mai puternic din două motive: . ele pot determina semnificaţia comunicării verbale. Mesajele nonverbale pot afecta cele verbale. de regulă interzic ceva: borne.statisticile arată că în cazul comunicării verbale credibilitatea nu depăşeşte 7% iar în cazul celei nonverbale depăşeşte 55% (expresia facială. Privirea depinde de context şi este manevrată în funcţie de spaţiul în care ne aflăm.

absenţa totală a sunetului .notabilă – prin absenţa permanentă a unor sunete. mai convingătoare decât una lentă. în spate. B. al hainelor.vorbirea rapidă este mai impunătoare.se referă la poziţia individului (în faţă.se realizează prin intermediul limbajului.absolută . III Postură . al însemnelor şi indică sau transmit un element important despre persoana care comunică. la 280 de cuvinte înţelegerea lor este de 90% iar la peste 300 înţelegerea scade în aşa fel încât mesajul este recepţionat global. îmbogăţeşte comunicarea şi poate avea mai multe semnificaţii b) Accentul pus pe un anumit cuvânt în comunicarea verbală duce la apariţia şi atribuirea anumitor semnificaţii c) Viteza vorbirii . [ III ] KINEZICĂ ŞI PROXEMICĂ 11 . ea transmite ceva. faptul de a sta cu faţa sau cu spatele spre interlocutor) IV Gestionarea spaţiului – distanţa corporală (prea aproape sau prea departe de ceilalţi). orientarea corpului spre cel căruia i se adresează.c) Elemente indiciale . optim pentru comunicare este de 200 de cuvinte pe minut. Formele paralimbajului: a).Ritmul b) Viteza c) Sunetele parazitare al comunicării (ticuri verbale) d) Tonalitatea e) Plânsul C) Tipurile paralimbajului: a) Tăcerea – ea poate fi: .

expresive . manifestare a bucuriei. a prieteniei. gestul care indică faptul că cineva este sus-pus. Ca ştiinţă. .simbolice – gesturi care indică sentimente şi idei.expresie vizibilă de manifestare a sentimentelor (de bucurie. Cu alte cuvinte.gesturi de semnalizare folosite de cei din grupuri specializate cum ar fi gesturile reporterilor care filmează. C. poate fi: a) mimica socială (modul de preluare a rolului social) b) mimica teatrală (pe scenă ca imitarea jocului scenic) c) mimica parţială (de exemplu a pretinde că mâna ta este o armă) d) mimica de tip vacuum ( de exemplu gestul care indică sentimentul de foame sau sete). Există mai multe tipuri de comunicare nonverbală prin gesturi: informaţii care oferă indicaţii – (salutul.schematice – (strângere de mână ca salut ) . 6. . de durere) exprimarea relaţiei – prin aplecarea corpului. 3.tehnice . de exemplu. atenţionările) marcatori de comunicare – (mişcări ale capului şi corpului care accentuează limbajul vorbit) starea emoţională . se poate încerca descoperirea conţinutului semantic transmis printr-un gest: 12 . a fricii etc. Clasificarea gesturilor: La baza clasificării gesturilor se poate afla şi raportul între gest şi cuvânt. Funcţia de accentuare Funcţia de completare Funcţia de contrazicere Funcţia de reglaj Funcţia de repetare Funcţia de substituire.mimice – sunt gesturi exclusiv umane. kinezica este fondată în 1945 iar obiectul ei îl constituie studiul modalităţilor de comunicare prin intermediul gesturilor şi al mimicii. B. 2. A. Gesturile pot fi: . prin schimbarea poziţiei corpului în timpul unei discuţii se poate dezvălui atitudinea faţă de alţii) Prin gest se înţelege orice acţiune ce trimite un semnal vizual spre un privitor.codate (bazate pe sisteme formale) – limbajul surzilor.). Ea constituie un mod de comunicare nonverbală uşor de înţeles indiferent de gradul de cultură a emiţătorului sau a receptorului. .I KINEZICĂ Prin kinezică se înţelege studiul comunicării prin gesturi. 5. Comunicarea nonverbală (inclusiv cea prin gesturi) are 6 funcţii: 1. . 4.sunt comune animalelor şi omului (există o varietate de gesturi inclusiv expresia facială. posturi şi mişcări ale corpului.

Mişcările afective – prin ele se comunică gesturi cu care se comunică stările sufleteşti prin care trece emiţătorul. Ludică .gesturi de manipulare a obiectelor în scop practic indicând obligaţiile şi calitatea celui care le foloseşte. – ele au reguli de utilizare şi indică obiecte. b) Pictografele – desenarea în aer a obiectelor despre care se vorbeşte. sentimentele persoanei atinse. d) Ideografele . c) Kinetografele . de obicei exprimă controlul exercitat de o persoană asupra alteia. persoane. transferată la nivel uman. Ilustrările – constituie reacţii gestuale la comunicarea verbală. 5. atitudinile. De obicei persoana care iniţiază atingerea este cu un status mai ridicat. e) Mişcările deictice – utilizarea privirii pentru a indica o persoană.pentru a dirija comportamentul. Gesturile reglatoare – reglementează o relaţie secretă sau o comunicare ascunsă realizată non-verbal. 2. Pe plan psihologic atingerea este legată de instinctele de reproducere. g) Ilustratorii emblematici – de exemplu semnul victorie V – cu mâna – ele substituie cuvântul. 3. f) Mişcări spaţiale – exprimă raporturi de poziţie dintre obiectele sau persoanele despre care se vorbeşte fără a se referi la forma sau la deplasarea lor. Ea oferă anumite avantaje comunicării pentru că asigură un control asupra altuia sau poate bloca comunicarea. mai ales a celor pozitive. Exprimarea afectelor.folosirea gesturilor într-un curs la facultate pentru a descrie mişcări abstracte. II PROXEMICĂ A. Kinezică şi relaţie socială Prin atingere înţelegem o comunicare tactilă. poate avea şi o componentă afectivă (pozitivă sau negativă). Atingerea cu valoare socio-culturală variază de la o cultura la alta. ea presupune şi o analiză a spaţiului precum şi a ceea ce noi facem 13 .mişcarea verticală a mâinii pentru a accentua cuvintele şi a atrage atenţia receptorului asupra conţinutului semantic al comunicării verbale. Atingerea în alt scop decât comunicarea propriu-zisă –sunt acţiuni extrem de diferite: a lua temperatura. asiaticii mai puţin. el îi controlează pe ceilalţi.descrierea acţiunii corporale care completează comunicarea verbală.reprezintă gesturi referitoare la propriu trup şi care nu se manifestă public. Embleme – constituie gesturi cu semnificaţie precisă ce stau în locul unori expresii verbale şi se pot constitui într-un limbaj autonom (de exemplu limbajul surdomuţilor). gânduri şi raţionamente logice). Proxemică este studiul modului în care oamenii se apropie unii de alţii sau păstrează o distanţă unii faţă de alţii. 5. locuri. 3. unele sunt înnăscute). animală. Europenii se ating mai mult. Ca forme de comunicare nonverbală există 5 funcţii ale atingerii: 1. Pot fi de 8 feluri: a) Bastoanele . D. 2. a ajuta pe cineva să urce scările.caz în care atingerea poate fi afectivă sau agresivă. b) Auto adaptatori . De control . 4. Gesturile adaptive – pot fi de două mari tipuri: a) Alter-adaptor . 4.1. Rituală – ritualul are o bază religioasă iar acţiunile de acest de acest tip pot deveni forme de politeţe socială.

El are o mare importanţă în înţelegerea şi stăpânirea de către subiect a statutului său în câmpul social. B. Constituie zona cea mai apărată. în acest spaţiu chiar şi persoanele intime sunt acceptate foarte greu. Dacă noi suntem educaţi să privim interlocutorul în ochi când ne adresăm lui. De foarte multe ori se poate ajunge la una din următoarele tipuri de încălcare a teritoriului: a) Violarea de teritoriu – pătrunderea într-un teritoriu interzis poate atrage sancţiuni.spaţiul depărtat – peste 75 de cm. zona în care un individ poate atinge pe din faţa lui . c) Spaţiul social . aici individul trebuie să tolereze şi alte persoane. De regulă. Spaţiul este un dat unic. Din punct de vedere al comunicării nonverbale există două posturi fundamentale: a) Postura deschisă sau relaxată – presupune un individ deschis care caută să ocupe cât mai mult loc. c) Invazia teritoriului . Spaţiul defineşte identitatea subiectului. Spaţiul intim el poate fi: . Spaţiul personal are două zone: . are două zone: A) zona relaţiilor de tip public . Regulile de comunicare nu pot fi universale. El este o zonă pe care un individ o revendică. oamenii doresc să le fie recunoscut dreptul de proprietate şi de utilizare exclusivă.de maximă protecţie – sub 15 cm . ele diferă de la un popor la altul.constituie spaţiul vital al omului. individul nu are protecţie dar poate reacţiona dacă o altă persoană trece pe acolo. Pentru protejarea acestui spaţiu se folosesc marcatori la indicarea graniţelor. chinezi sunt educaţi să nu-l privească. Timpul şi comunicarea Timpul este definit precis şi iniţiat de fizica modernă. intră în el şi îi schimbă destinaţia. Există mai multe categorii de timp: a) Timp fizic 14 .1 m – 3. în jos. este o zonă sigură. pentru a atinge pe cineva trebuie să întindă mâinile. C.5 m. De foarte multe ori corpul nostru se poate exprima fără ştirea noastră: presiunea mâinii asupra unui obiect. mediul în care se desfăşoară acţiunile omului în afara propriului corp.45 cm –120 cm.spaţiul apropiat – 75 cm. braţele sunt deschise. Există 4 categorii de spaţii: a) Spaţiul intim (0-45 cm) . In principiu.aici dispare siguranţa şi protecţia personală. Spaţiu . capul este orientat în sus iar privirea este oprită la nivelul interlocutorului. surâsul. de regulă.situaţia în care un individ revendică un teritoriu pentru sine.cu spaţiul ca o dimensiune a comunicări nonverbale. o invocă şi o foloseşte.15 –45 cm b) Spaţiul personal . Proxemică reprezintă studiul perceperii şi utilizării spaţiului de către om. Postură se referă la poziţia omului în spaţiu şi indică starea de spirit a celui aflat în faţa ta. Teritoriu se referă la toate tipurile de spaţii.7 m. doar cele cu care individul dialoghează dacă le cunoaşte. D. b) Postura închisă sau tensionată – presupune un individ care caută să ocupe mai puţin loc şi priveşte.5 m.zonă fără atingere . B) zona de peste 7 m . căscatul. între om şi spaţiu există o legătură.5 m . d) Spaţiul public – peste 3.3. b) Contaminarea teritoriului – sunt inscripţiile de pe pereţi cu însemne ale populării unui spaţiu public de către un grup şi exprimă dorinţa de revendicare a unui anumit teritoriu. aici sunt tolerate numai anumite persoane. E.reprezintă locul.

este de 33 de zile d) Timp cultural . Prin comunicare.ciclul activităţii fizice . el se constituie progresiv în experienţele şi activităţile sociale iar comunicarea este cel mai important moment în acest proces.ciclul intelectual . adică prin intermediul gesturilor simbolice.există un sens diferit al timpului la fiecare cultură. Cultura unui popor este implicată în timp şi spaţiu iar comunicarea pe plan cultural nu poate fi concepută fără raportarea ei la timpul efectuării ei de societate. intrăm în relaţie cu alţii. [IV] ASCULTAREA ŞI AUTODEZVOLTAREA „Eul” are origine socială.ciclul emoţional – este de 28 de zile .b) Timp psihologic (durata este determinată de modul în care este priceput psihologic de indivizi diferiţi sau de acelaşi individ c) Timp fiziologic – este cunoscut sub numele de cicluri umane de tipul: . 15 . prin limbaj. Pe baza comunicării realizate cu alţii omul devine conştient de el însuşi şi se constituie ca „Eu”. trecut şi viitor. Culturi variate sunt îndreptate spre prezent.este de 23 de zile .

şi la teatru un „Eu” închis şi el se referă la ceea ce se petrece în culisele teatrului unde acţiunea este permisă numai celor implicaţi în prezentarea piesei de teatru. altul necunoscut sau ascuns. de exemplu.satisfacerea aşteptărilor informaţionale ale celorlalţi indivizi referitoare la o anumită persoană. . însă. Ascultarea activă generează: . ele depind foarte mult de starea psihică a emiţătorului dar. mai ales. a receptorului. poate fi comparată cu „Eul” deschis. să mediteze la ceea ce aude. perceperea greşită a comunicării poate duce la conflicte între persoane Ascultarea activă duce la: . cu propriile sale cuvinte.stoparea şi atenuarea conflictelor sociale (este ştiut faptul că. unul cunoscut sau deschis. .individul percepe doar parţial mesajul (semnificaţia. Sine”-le necunoscut constituie o zonă ascunsă a personalităţii umane care devine cunoscută în situaţii speciale. acest proces asigură un grad ridicat de înţelegere în comunicare. „Sine” –le deschis constituie o zona cunoscută de un individ dar şi de ceilalţi. semnele utilizate). ASCULTAREA Se consideră că în procesul de comunicare ascultarea reprezintă peste 50% din durata acestui proces. vorbirea are 16%. În teatru. să reflecte asupra celor auzite dar să nu se manifeste în nici un fel Există trei tipuri de ascultare: a) Pseudoascultarea .parafrazarea emiţătorului – emiţătorul este oprit în momentul când receptorul se simte în stare să exprime. Există. intensitatea ascultării active nu este aceeaşi în tot timpul recepţionării mesajului.Intr-un individ există două tipuri de „Sine”. să asculte şi să recepţioneze 2.stabilirea relaţiilor de comunicare cu persoane importante pentru receptorul mesajului. cititul 17%.exprimarea exactă a stării psihice a individului – durata. scrisul 14%. Controlul înţelegerii 16 . să se prefacă doar că ascultă fără să asculte de fapt 3. sensul mesajului recepţionat pentru a stabili puncte de comunicare reciprocă reale. fără vina lui el nu poate percepe întregul flux al mesajelor b) Ascultarea pasivă – individul ascultă fără nici o reacţie la cele auzite c) Ascultarea activă – individul urmăreşte expres înţelegerea integrală a mesajului recepţionat. pe plan social. În timpul ascultării individul se poate afla în una din următoarele situaţii: 1. . A. indivizii joacă diferite roluri în situaţii diferite şi pentru spectatori diferiţi. Această parte a acţiunii este publică. totul este pus pe scenă. Fiecare persoană îşi construieşte un sistem deschis şi altul închis printr-o mulţime de „Eu”ri sociale pe care le exprimă prin comunicare. 9 din 10 conflicte se rezolvă prin comunicare).punerea de întrebări – cu scopul de a descoperi subtextul şi a înţelege exact ceea ce se comunică. Ascultarea în comunicare are următoarele funcţii: 1. . excepţionale.

al unui grup de indivizi legaţi prin comunicare. AUTODEZVOLTAREA Transmiţând şi recepţionând mesaje.mărimea grupului în care se face autodezvoltarea (se preferă grupuri mici care permit atractivitatea în comunicare) . Conştientizarea propriilor comportamente . de sex. . Funcţiile fundamentale ale autodezvoltării prin comunicare: . individul îşi dezvoltă o imagine coerentă despre sine şi despre relaţiile cu alţii. declararea publică a complexului duce la eliminarea stresului şi la eliberarea energiei necesare activităţii de comunicare normală. Există mai multe modalităţi de autodezvoltare prin comunicare: 1.dezvoltarea capacităţii de a rezolva problemele personale cu ajutorul altor indivizi. a comunicării reale şi corecte. . Prin intermediul comunicării. aşa încât va permite „Altului” să acţioneze şi în numele său să-l reprezinte sau el îşi va permite să acţioneze şi în numele altora. Asigurarea relaţiilor interumane. Ascultarea activă – receptare cu mare atenţie a mesajelor. 17 .de natura terapeutică .respectarea sau nerespectarea reciprocităţii . B. Încurajarea comunicării – reacţia receptorului este la fel de importantă ca şi mesajul transmis 3.autodezvoltarea face ca relaţiile interumane şi comunicarea să crească în profunzime. de repulsie faţă de autodezvoltare). omul devine capabil să accepte atitudinea celorlalţi faţă de el. de vârstă.eficientizarea comunicării .personalitatea indivizilor implicaţi (ea depinde de temperament. la rezolvarea unui conflict.participanţii la interacţiunea socială nu pot controla o mare parte din propriile comportamente cu atât mai puţin comportamentele altora în totalitatea lor 3.experienţa . la micşorarea sau chiar înlăturarea unui stres.creşterea gradului de intimitate a relaţiei . Acest proces duce la autodezvoltare. . Dezvăluirea anumitor părţi ale Sine-ului ascuns – la nivelul comunicării interumane cel mai mult contează prima impresie creată. Prin comunicare şi prin contactul cu obiectele semnificative ale lumii sociale. Autodezvoltarea în cadrul comunicării este facilitată sau inhibată prin prezenţa unei serii de factori printre care amintim: . a opiniilor altor indivizi 2. a unei tensiuni. să se elimine barierele şi blocajele fundamentale din procesul comunicării.2.poate ajuta la soluţionarea unor probleme personale. individul acţionează atât asupra sa cât şi asupra altora.încrederea . individul poate acţiona asupra îmbunătăţirii acestei imagini prin autodezvăluire a anumitor părţi din Sine” –ul lor ascuns ceea ce se poate realiza numai prin comunicare în cadrul unui colectiv.eliminarea complexelor personale – Sin-ele ascuns consumă o cantitate foarte mare de energie şi creează complexe personale.

46. Bucureşti.o relaţie mai profundă înseamnă o mai mare stabilitate a unei structuri sociale. [V] COMUNICAREA VERBALĂ I Consideraţii generale În literatura de specialitate este formulată consideraţia după care „comunicarea nonverbală este o comunicare pe bază de imagine iar comunicarea verbală are la bază gândirea” (Valentina Marinescu. Este cunoscut faptul că nu există comunicare interumană (interpersonală) fără gândire. Fenomene şi procese psihosociale.108). p.- mărirea profunzimii relaţiilor . Golu. Introducerea…. 198. P. Pentru a 18 . Viciul unei asemenea afirmaţii atacă esenţa comunicării. Ascultarea şi autodezvoltarea se referă la comunicarea nonverbală.

pentru a înţelege sensul mesajului. Hipersensibil – tip isteric 4. Concentrarea pe reacţii. Visător treaz – tip înclinat spre izolare. formulare neacceptată în afara limbii ucrainene. Vorbirea este utilizarea practică a sistemelor şi normelor unei limbi în procesul comunicării. Concentrarea pe intelect (Fii atent!) 2. Se poate. limbajul alfabetului Morse etc. II Definiţii şi caracteristici ale comunicării verbale Comunicarea verbală constă în utilizarea limbajului articulat. Un rol important îl are şi canalul lui de comunicare privilegiat : a) gândirea. c) comportamentul activ sau pasiv etc. Manipulatorul – tip cu tulburări în comportament.) Limba este un sistem format dintr-o masă de semne şi norme acceptată de o comunitate şi folosită în comun în procesul de comunicare.000 de limbi câte sunt cunoscute azi pe glob. Concentrarea pe intrare în acţiune (Fii puternic!). un gest. Receptorul acestui mesaj nonverbal are şi el nevoie de gândire pentru a recepţiona mesajul şi. o mimică emiţătorul are nevoie de gândire în determinarea felului de manifestare nonverbală şi. 2. Criticul – tip la care alternează stările de bună dispoziţie cu cele de depresiune. se dezvoltă.face un semn. S-au stabilit cinci tipuri de mesaje transmise prin cuvinte. atitudini şi intonaţii: 1. În Anglia a fost publicată recent o cercetare privind viitorul limbilor lumii după care. oare. Termenul de limbaj în general se referă la cele două aspecte ale acestuia: limbaj natural şi limbaj artificial (limbajul calculatorului. pentru a-l decodifica. mai ales. Concentrarea pe trecere în acţiune (Grăbeşte-te!) 5. individul poate trece de la nu tip la altul dependent. evoluează în timp sau mor. oficializat în forma scrisă (prin ortografie) şi forma orală (prin ortoepie). Sclavul muncii –tip dominat de obsesii. Rebelul – tip pasiv. Numai în ucraineană nu se foloseşte sintagma limba ucraineană ci vorbirea ucraineană (ukrainska mova). Caracterul dinamic – comunitatea verbală reprezintă un organism viu în care limbile se nasc. Mesajele verbale se pot produce numai în comunitate. Concentrarea pe emoţii (Fă plăcere!) 3. Productivitatea – capacitatea limbajului de a produce mesaje. de frica de a nu face ceva necugetat) 2. Perseverentul – tip lipsit de logică în gândire cu tendinţă spre supraaprecierea propriei persoane 7. tot de gândire are nevoie când vrea să precizeze conţinutul mesajului său transmis prin comunicarea nonverbală. Pe baza celor 5 tipuri de mesaje s-au stabilit 7 tipuri de personalităţi: 1. 6. înainte de toate. expresii. spre viaţă interioară 5. presupune că peste alţi 50 de ani va rămâne numai o limbă pe glob? Dacă aceasta va deveni 19 . În decursul vieţii. de momentul lui de evoluţie şi de maturizare dar şi de contextul social în care activează respectiv de scenariul lui de viaţă. ele se construiesc pe baza unei posibilităţi infinite de a combina cuvintele. Comunicarea verbală are următoarele caracteristici: 1. comportamente de acceptare şi răspuns la solicitări (Fă eforturi!) 4. în viitorii 50 de ani vor dispărea 95% din cele peste 2. agresiv 3. b) emoţia.

presupunem că cele mai mari şanse de supravieţuire are cea mai răspândită limbă din lume care nu este engleza. 5) Comunicarea intimă sau stilul intim de comunicare – nu are ca obiectiv comunicarea de informaţii sau de date exterioare. ci oferă date despre stări şi trăiri intime ale subiectului. atemporală. Aici trebuie făcută o distincţie clară dintre: a) Comunicarea orală care se realizează în timpul vorbirii. conceperea unui mesaj verbal este strâns legat de timpul. receptorul nu poate influenţa. mesajul este elaborat detailat şi conţine doar informaţii de bază. IV Vorbirea Vorbirea. element component al comunicării verbale (alături de comunicarea scrisă). Ea implică o succesiune logică a cuvintelor şi al conţinutului lor semantic integrate într-un anumit ritm impus de contextul şi scopul comunicării.este o formă de comunicare lipsită de cooperare. spaţiul şi realitatea producerii unei comunicări – realizarea. discursul emiţătorului (emisiunile radio şi TV). Este forma de comunicare orală care nu poate fi separată de atitudinea corporală şi facială. pot exista porţiuni întregi de monolog). timpul formulării. III Forme ale comunicării verbale 1. Comunicarea consultativă sau stilul consultativ de comunicare – constituie o comunicare de afaceri. 2. Principala caracteristică a vorbirii este caracterul ei subiectiv. discursul este coerent şi elaborat dinainte. presupune un dialog cu schimbări rapide de planuri.Comunicarea rece sau stilul rece de comunicare . Comunicarea verbală fiind o comunicare orală presupune că înţelegerea este realizată în actul recepţiei imediate. ambele sunt comunicări verbale. Limbajul este un produs cultural şi reprezintă o achiziţie culturală. Un mesaj scris sau înregistrat poate fi recepţionat nelimitat în timp şi spaţiu. a unei limbi. 20 . vorbitorul poate percepe reacţiile publicului. al transmiterii cu cel al recepţionării. este dependentă de timpul şi spaţiul în care se realizează şi poate trimite la ceva concret sau abstract. Vorbirea este orientată cel puţin spre o persoană. 3. 3. Comunicarea ocazională sau stilul ocazional de comunicare – este o comunicare dintre prieteni. 4. Dependenţa de timpul. în general. 2. Dimensiunea culturală – există o transmisie culturală prin care comunicarea devine o parte esenţială a culturii. o cantitate minimală de cunoştinţe poate fi însuşită la un nivel minimal de orice persoană vorbitoare a unui idiom. emiţătorul nu-şi cunoaşte receptorul. spaţiul şi momentul istoric în care este produs Realizarea comunicării. Ambele tipuri de comunicare se bazează pe limbă şi pe vorbire. al transmiterii este foarte apropiat de timpul recepţionării b) Comunicarea scrisă sau înregistrată nu presupune apropierea timpului formulării. Înţelegerea imediată – înţelegerea comunicării verbale se realizează în momentul recepţiei şi depinde de timpul şi spaţiul realizării acestea. în nici un fel. dialogul şi monologul sunt forme de comunicare orală. Comunicarea formală sau stilul formal de comunicare – constă în transmiterea mesajului spre un auditoriu numeros. 3. este un dialog cu participarea activă a interlocutorului. este aspaţială.realitate. recepţionarea mesajului.

explică ceva) şi pentru sine (fără o dorinţă expresă a vorbitorului de a fi auzit şi ascultat). Un mai mare accent pus pe construcţiile pasive 8. Comunicare prin relaţia scris şi citit implică o anumită pregătire atât a emiţătorului cât şi a receptorului. VII Scrisul Este o formă de comunicare verbală. Apare ca o conversaţie a individului cu sine însuşi.. Tendinţa de a utiliza cuvinte mai lungi 2. Monologul poate fi comunicativ (cu aspect informaţional. comunicarea este destinată numai emiţătorului şi posedă un grad maxim de libertate din punct de vedere al sensului şi al structurii lingvistice. scrisul are o evoluţie istorică proprie. se comunică ceva important). În primele faze ale învăţământului public. Scrisul era destinat numai anumitor persoane special alese şi pregătite pentru scriere la mănăstiri sau la curtea domnească. Grija de a formula idei complete 10. de instruire. IX Limbajul intern Se manifestă în realizarea gândirii. o descriere. o comunicare). VIII Cititul Cititul cere implicarea activă a receptorului unei comunicări. explicativ ( cu caracter didactic. Aflat în permanentă modernizare. VI Monologul În monolog comunicarea are un grad sporit de dificultate. narativ (exprimă o poveste. Recurgerea frecventă la epitete 5. Vorbitorii sunt determinaţi la realizarea unei alternanţe de participare la actul vorbirii. la şcoală se învăţau numai cititul şi cele patru operaţii matematice elementare. Comunicarea scrisă se deosebeşte de cea orală printr-o serie de trăsături particulare: 1. Scrisul constituie aspectul cel mai evoluat al limbajului. El presupune formarea deprinderii de a scrie. Preferinţa pentru propoziţii enunţiative în defavoarea celor exclamative. Fiind o comunicare lăuntrică. Apariţia mai scăzută a pronumelor personale 6. Folosirea unui vocabular mai variat 4. evocă. Eliminarea repetiţiei şi a digresiunilor inutile. Dialogul presupune două momente de nedespărţit vorbirea şi ascultarea. Frecvenţa mai mare a gerunziului 9. Transformarea dialogului în monolog duce la perturbarea comunicării şi la ineficienţa mesajului. El nu poate fi realizat în raporturi cu copii preşcolari şi nici cu adulţii analfabeţi.V Dialogul Dialogul este forma de bază a vorbirii şi reprezintă actul cel mai important de punere în practică a limbajului. 7. Preferinţa pentru nominalizare 3. un fel de monolog intern. În majoritatea cazurilor se realizează 21 .

în cadrul comunicării.printr-o combinaţie echilibrată dintre imagine şi vorbire. înţelesurile sunt diferite la un moment dat în societate. Vorbirea cu aceleaşi cuvinte dar folosite. Ea modelează şi este modelată de situaţiile sociale unde se manifestă. nu în semne. supravegheat. de la individ la individ. Comunicarea verbală este serială (un mesaj poate fi transmis de mai multe ori şi pe mai multe căi) 3. Interacţiunea socială a comunicării implică relaţia dintre doi sau mai mulţi indivizi. De foarte multe ori. comunicarea nu trebuie confundată cu realitatea 4. altele pretind un limbaj popular. [ VI ] COMUNICAREA INTRAPERSONALĂ ŞI INTERPERSONALĂ Comunicarea este un proces de învăţare a unui limbaj şi a regulilor sale de utilizare în diferite situaţii sociale. Un individ iniţiază o acţiune socială cu intenţia de a influenţa pe cineva astfel încât acesta va realiza o acţiune ce apare ca o consecinţă a acţiunii iniţiatorului. Comunicarea verbală este inepuizabilă 2. X Efectele comunicării verbale 1. XI Elementele care influenţează comunicarea verbală 1. Comunicarea verbală presupune şi o serie de factori secundari: a) forma comunicării verbale b) prestigiul sursei c) distincţia dintre etichete. Comunicarea verbală este localizată în individ. educat. semnificaţia comunicării se localizează în individ 5. prin urmare. în general. există comunicări care impun un limbaj cultural. Comunicarea verbală permite transmiterea minciunilor – realitatea poate fi uşor manipulată. Limbajul adecvat – folosirea adecvată a arhaismelor şi a regionalismelor. în cuvinte – cuvintele sunt folosite doar ca mijloace de transport. COMUNICAREA INTRAPERSONALĂ 22 . A. cu sensuri diferite sau exprimarea aceleiaşi semnificaţii prin cuvinte diferite 3. se va recurge la argouri numai într-o comunicare privată sau la jargoane într-o comunicare de strictă specialitate. diferenţa dintre fapte şi confuzii (elemente false) 2. Valoarea semantică a cuvintelor poate evolua. opere de artă. Comunicarea interpersonală este considerată o comunicare externă iar comunicarea intrapersonală (notată şi cu liniuţă intra-personală). şabloane şi realitate d) sesizarea eficienţei sau lipsei de eficienţă a unei comunicări. se consideră o comunicare internă. Limbajul intern este deosebit de important pentru cei ce creează opere literare. Pe această cale se stabileşte relaţia dintre două elemente şi se obţine o comunicare interpersonală (notată şi cu liniuţă inter-personală). limbajul intern activează şi elementele de manifestare ale comunicării nonverbale.

Caracterul comunicării de grup este condiţionat şi de următorii factori: a) de structura grupului ((grupul formal sau informal. cu limbajul intern. grupul primar sau secundar) b) de structura relaţiilor dintre membrii grupului (relaţii de conflict sau de solidaritate) c) de structura de roluri şi statusuri d) de reţeaua de activitate din interiorul grupului şi dintre grup şi exteriorul său 1. B. b) grupuri secundare . de grup. COMUNICAREA INTERPERSONALĂ Este tipul de comunicare care se realizează în interiorul unui grup. credinţele. Ea reprezintă monologul intim al unei persoane şi este o reflexie personală asupra concepţiei despre sine şi despre persoanele cu care intrăm în relaţii sociale. relaţii de tip faţă-n-faţă. poziţia grupului faţă de realitatea interioară şi cea exterioară a grupului şi să susţină comunicarea grupului cu exteriorul. De fapt. Factorii care pot facilita o comunicare interpersonală: a) Concepţiile despre sine ale emiţătorului şi ale receptorului b) cunoştinţele. la rândul ei. Comunicarea intrapersonală constituie un mijloc de întărire a încrederii în sine. sau Alţii. impersonale şi contractuale. Optimizarea comunicării în interiorul grupului se poate realiza prin: 23 . conţinutul. Aceşti factori facilitează comunicarea interpersonală prin influenţarea modului de interpretare al mesajelor de către receptor şi constituie elementul care influenţează decizia de autodezvoltare în cadrul unui grup. în mare parte. în mod conştient. presupun relaţii reci. valorile. Grupurile sociale în cadrul cărora se realizează o comunicare interpersonală pot fi: a) grupuri primare . propunerile şi experienţele emiţătorului şi receptorului c) Rolurile deţinute în grup de emiţător şi receptor d) Motivaţiile emiţătorului şi ale receptorului e) Contextul situaţiilor de comunicare.Este tipul de comunicare care se realizează în interiorul fiecărei persoane. atitudinile.sunt grupuri mari cu forme. fiecare membru al grupului trebuie să accepte. Caracterul. Un grup este alcătuit dintr-un număr de persoane care comunică între ele destul de des şi pe o perioadă de timp nedeterminat. ea este un fel de asigurare personală în autodescoperire a propriei fiinţe. Este o comunicare închisă. asupra mediului unde se realizează o asemenea relaţie. Ea se manifestă prin intermediul simbolurilor şi semnificaţiilor sociale şi are ca scop obţinerea stabilităţii sau realizarea unor modificări de comportament individual sau de grup. principii şi reguli formale. între un Eu şi un Altul. nivelul comunicării intrapersonale sunt determinate de concepţia de sine a individului care. creată în şi prin procesul comunicării. ea se suprapune. este condiţionată atât de contextele din trecut şi din prezent în care el a activat sau mai activează cât şi de interacţiunea concepţiei despre sine şi a concepţiilor despre lume.constituie asocieri intime. La baza grupului se află interacţiunea socială care este impusă. relaţii de cooperare.

structura grupului determină constituirea unor reţele de comunicare în interiorul grupului. Pe de altă parte. d) Reţele în roată – numai aici există o singură persoană centrală în procesul de comunicare. 24 . 2. fiecare poate comunica doar cu câte unul dintre membrii grupului. statusuri de comunicare echipotenţială. Comunicarea interpersonală are câteva modele: După cum este cunoscut.incapacitatea de a înţelege semnificaţia semnelor verbale sau nonverbale c) Psihologici – persoanele care susţin un set valoric opus pot percepe mesajul ca pe o ameninţare ca pe o insultă. fără nici o organizare a fluxului informaţiei.reţelele centralizate de comunicare rezolvă mai corect problemele şi conflictele simple. Factorii care pot inhiba o comunicare interpersonală: a) Tehnici – barierele fizice de tipul zgomot de fond” b) Semantici . în interiorul unei astfel de reţele. Reţelele de comunicare sunt modele regulate ale contactului de la o persoană la o altă persoană şi constă în schimbarea de informaţii între oameni. 4. considerată lider comunicaţional al grupului care poate comunica cu fiecare membru al grupului. Reţelele de comunicare pot fi privite prin: a) Modalitatea de abordare relaţională – interesul cade pe legături corecte dintre membrii unei reţele b) Modalitatea de abordare poziţională – interesul cade pe structura ierarhică de grup c) Modalitatea de abordare culturală – interesul cade pe semnificaţiile abstracte transmise prin întreaga societate şi comunitate culturală d) Mărimea reţelei de comunicare e) Proximitatea ca formă de comunicare nonverbală f) Densitatea – un grup numeros realizează o comunicare mai puţin diversă dar creşte conexiunea în cadrul grupului g) Centralitatea .a) b) c) d) e) f) g) h) Realizarea unei comunicări clare şi la obiect Sprijinirea comentariilor cu dovezi faptice Separarea problemelor de oameni Diminuarea mesajelor negative Amestecarea mesajelor negative cu cele pozitive Prezentarea situaţiei ca pe o decizie colectivă Utilizarea ritmului adecvat Folosirea unei modalităţi adecvate de transmitere. b) Reţele circulare – fiecare subiect transmite comunicarea spre vecinul său din dreapta sau din stânga în interiorul reţelei. 3. c) Reţele în lanţ – unul dintre dispozitive este închis şi împiedică transmiterea comunicării membrilor. Reţelele de comunicare se schimbă odată cu schimbarea oamenilor în interiorul lor. structura din cadrul unui grup este influenţată de comunicare adică comunicarea influenţează structura grupului.reţelele centralizate sunt superioare celor descentralizate din punct de vedere al vitezei şi eficienţei de comunicare . Reţelele pot fi formale (modele de comunicare clar stabilite şi fixate) şi reţele informale (cu caracteristici opuse primului tip). Tipologia reţelelor de comunicare interpersonală: a) Reţele primare – pentru fiecare partener există.

de influenţă. formulează probleme: cere o orientare. antagonism) c) Zona neutră a sarcinii – (formulează răspunsuri: dă sugestii şi indicaţii. respins etc) de care depinde structura de comunicare generală într-un grup. de evaluare. de integrare). problemele pot fi: de comunicare. La alegerea liderului se foloseşte testul sociometric prin care de determină locul unui individ oarecare în relaţiile interpersonale din grup (dacă este popular sau ignorat. interacţiunea poate fi: a) faţă-în-faţă -presupune existenţa unui spaţiu şi timp comun pentru cei ce participă la comunicare. 5. cere o opinie. se foloseşte dialogul şi utilizează o gamă de referinţe simbolice pentru a transmite mesaje şi pentru a interpreta cele transmise de alţii. Liderul este cel mai bine informat în legătură cu ceea ce se petrece în grup. [ VII ] COMUNICAREA DIRECTĂ ŞI COMUNICAREA MEDIATĂ a) Interacţiune Comunicarea verbală şi cea nonverbală sunt indisociabile în contextul social în care are loc interacţiunea ca o acţiune socială reciprocă a celor două categorii de comunicare. cere sugestii. De aceea se recomandă formarea grupurilor de comunicare mai mici unde informaţia este administrată mai direct de către membrii grupului.).Comportamentele verbale ale subiecţilor pot fi împărţite în trei zone mari care au fost raportate la şase tipuri de probleme cea ce duce la apariţia a 12 categorii de comportamente comunicaţionale: a) Zona reacţiei pozitive . destindere. izolat. Persoana desemnată cu funcţia de conducere pe o cale instituţională este numită liderul formal iar cea care exercită în mod real cea mai mare influenţă în cadrul grupului este liderul informal. Consilierul trebuie să adune toate informaţiile necesare unei comunicări corecte fără să se ajungă la supraîncărcarea informaţională care poate bloca selectarea principalului de secundar. se orientează spre anumiţi indivizi. Rolul liderului în comunicarea intergrupală (sau inter-grupală) Persoana care exercită puterea sau care are o mare influenţă în cadrul grupului este numită lider. scrisoare etc. dă o orientare. acord) în opoziţie cu zona următoare b) Zona reacţiei negative – ( dezacord. Liderul trebuie să aibă un consilier ales din rândul celor mai apropiaţi membrii ai grupului. b) mediată – presupune prezenţa unui mijloc tehnic de transmitere a comunicării (telefon. 25 . îşi spune părerea. Comunicarea se îndreaptă spre liderul de opinie al grupului şi porneşte de la el. participanţii la comunicare se află în contexte diferite din punct de vedere al spaţiului şi al timpului. aici nu sunt prezente gesturile sau intonaţiile de vorbire şi are un caracter mai deschis în comparaţie cu interacţiunea faţă-în-faţă.(solidaritate. tensiune. de decizie. se recurge la dialog. Interacţiunea constituie suma influenţelor pe care partenerii de comunicare le exercită unul asupra celuilalt. Din punct de vedere al relaţiilor de comunicare.

Sunt persoane care influenţează regulat opiniile şi deciziile celorlalţi într-una sau mai multe probleme. b) funcţia comunicativă . c) funcţia persuasivă. elocventă. Constituirea şi validarea unui mod comun de a privii lumea. se bazează atât pe egalitatea cât şi pe inegalitatea de roluri şi statusuri între doi indivizi care comunică. format din două persoane. Aici apare un al treilea element cu care se formează o triadă care duce la realizarea unei reţele de comunicare mult mai instabilă decât în cazul diadei. care exprimă ceva. În cadrul unei diade există câteva tipuri de relaţii interpersonale: 1. apar reţele sociale de comunicare cu o distribuţie clară de roluri şi de statusuri comunicaţionale în interior. b) Comunicarea directă Este o comunicare raţională dintre două persoane şi are două forme principale: 1. b) pozitive –ambele sunt cele mai stabile 2. 2. Diada este. cel mai mic grup posibil. solidaritate şi consens comunicaţional): 2. Organizarea unei relaţii . c) Comunicarea mediată Presupune existenţa unui sistem care amplifică sau modifică comunicarea. Aici devine deosebit de important rolul liderului de opinie. opoziţie şi schimbare) 3. Relaţii reciproce : a) negative. 4. Limbajul utilizat în cadrul unei diade poate indica preferinţele. intimitatea şi statusul vorbitorilor. de cunoaştere. Liderii de opinie: 1. de convingere şi d) funcţia expresivă. foloseşte limbajul în toate funcţiile sale: a) funcţia cognitivă.c) cvasi-interacţiunea mediată . vie. Relaţiile comunicaţionale dintr-o diadă pot fi: 1. prin mimică. unii indivizi sunt angajaţi cu producerea şi formularea mesajului. Depăşirea numărului de trei al membrilor grupului duce la complicarea reţelelor de comunicare. Comunicarea directă presupune ascultarea şi autodezvoltarea. .semnele sunt emise prin gestică. prin poziţionare şi prin ele se transmit mesajele şi influenţele de la o persoană la alta. Relaţii mixte (negative şi pozitive). este cea mai extinsă în timp şi spaţiu. de informare. sugestivă. Exprimarea sentimentelor şi a gândurilor 5. fără a fi prezenţi fizic şi o gamă nedefinită de potenţiali destinatari. Relaţii de respingere (duse la conflict. Protejarea punctelor vulnerabile ale interlocutorilor. Relaţii de atracţie (duce la stabilitate. angajaţi în primirea mesajelor produse de cei cărora nu le pot răspunde.prin crearea unei structuri de putere şi control 3. Triadele au tendinţe puternice de a se subîmpărţi în diade. Este o comunicare nonverbală. Formarea unei impresii favorabile interlocutorului 2. se recurge la monolog. Relaţii de identificare ( are aceleaşi efecte ca şi relaţiile se atracţie). Este o comunicare verbală. Comunicarea directă are cinci funţii: 1. Aici comunicarea nonverbală oferă sugestii despre atitudinea faţă de sine şi faţă de alţii. 26 . un cuplu. de fapt.este o interacţiune parasocială.

Competenţă (Ceea ce şti) 3. Sunt foarte interesaţi şi foarte activi în ceea ce priveşte problemele grupului 3. Funcţia instructiv-culturalizatoare – prin furnizarea explicită de cunoştinţe cultural . norme. prin difuzare de valori. realizarea ei este mai dificilă. Deţin o cantitate superioară de informaţii în diferite domenii Liderii de opinie îndeplinesc o serie de funcţii: 1. Multiplă – se adresează simultan sau succesiv unui mare număr de oameni de diferite categorii sociale şi din diferite spaţii geografice 3. Indirectă –impersonală 2. modele de comportament 4. 27 . Comunicarea de masă implică mai multe elemente şi un proces mai complex de elaborare şi difuzare a mesajelor. destul de mult. Funcţia de informare care se poate transforma în funcţia de narcotizare 2. Funcţia de întărire . Poziţie socială strategică (Cine îl cunoaşte şi pe cine cunoaşte). De aceea recomandăm cursanţilor la masterat să încerce o comparaţie a datelor de acest fel cu cele trăite sau cunoscute de ei.2.se desfăşoară între indivizi umani. Realizatorii unei comunicări de masă trebuie să ştie ce şi cum să transmită. Funcţia de liant social – adică de formare a unei unităţi sociale. Funcţia de interpretare a realităţii – ea construieşte realitatea şi oferă unele informaţii selectate şi transmise pe baza unor priorităţi 3. x x x Trebuie menţionat şi faptul că cercetările româneşti consultate de noi se bazează. a sondajelor a analizelor făcute în străinătate şi la un public care diferă. Socializată . ea solicită prezenţa unei arte şi a unei ştiinţe a comunicării. cultural şi psihologic de cel din România. fiind un element al fluxului de comunicare 2.influenţează şi depune eforturi de convingere a grupului să acţioneze într-un anumit fel. Liderii cu acelaşi statut social se deosebesc unul de ceilalţi prin: 1. în mare parte. Pe plan social comunicarea de masă are următoarele funcţii: 1. d) Comunicarea de masă Comunicarea de masă este: 1. a unor relaţii şi atitudini pozitive 5. Funcţia de transmitere – ei transmit informaţii.ştiinţifice. Personificarea anumitor valori (Cine eşti?) 2. între elemente care au caracter social. pe rezultatele testelor. Funcţia de divertisment.

Cadrul de desfăşurare şi pot fi: a) procese intrapersonale. de stări sau de fenomene prin care se efectuează o lucrare. Procesele sociale pot fi clasificate în funcţie de: 1. dezvoltare.[ VIII ] STRUCTURA PROCESULUI DE COMUNICARE I Să lămurim sensul termenilor proces. c) procese între individ şi grup. prefacere. se produce o transformare (DEX). Prin proces se înţelege: mers. A. evoluţie. Natura lor: 28 . desfăşurare. b) procese interindividuale. către un rezultat. comunicare. 2. Orice proces implică o relaţie socială şi un cadru de spaţiu şi de timp în care se desfăşoară. El constituie o deplasare de la o stare iniţială către o stare finală. transformare succesivă. d) procese intergrupale. progresivă (DN) sau succesiune de operaţii. informaţie.

B. ştire care pune pe cineva la curent cu o situaţie. lămurire (DN) ori comunicare. Prin comunicare înţelegem un act social care constituie baza organizării sociale şi determină. se află într-o relaţie informaţională permanentă cu mediul pentru că informaţia are un rol determinant în controlul conduitei. veste.a) procese de adaptare ( când indivizii sunt puşi în situaţii noi şi sunt nevoiţi săşi modifice atitudinea şi comportamentul).realizată – informaţia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat. valoarea semantică a informaţiei 29 . evenimente sau situaţii. sau . c) procese eterogene (complexe). De fapt. ceea ce se transmite în interiorul comunicării sau ştire. Informaţia poate fi considerată un mesaj. inclusiv omul. b) procese de colaborare. desigur. Un mesaj cu o slabă probabilitate este mai informativ pentru că este mai neaşteptat şi conţine mai multă informaţie decât un mesaj previzibil. relaţie. legătură (DN. b) Aspectul semantic – este semnificaţia mesajului. Prin informaţie înţelegem ceea ce se comunică. c) Aspectul pragmatic . comunicare. B.intenţională – este informaţia pe care emiţătorul doreşte să o transmită. II Informaţia constituie un stoc de date ce urmează a fi transferat prin comunicare. Organismele vii. auditive sau electronice lansate de emiţător. ea reglează raportul dintre fapte. Valoarea semantică a informaţiei depinde de numărul de rezultate pe care le presupune ieşirea dintr-o anumită situaţie. b) procese omogene (complexe). lămurire asupra unei persoane sau asupra unui lucru (DEX). un semnal (care provoacă o reacţie). incertitudinea depinde de doi factori: a) de numărul de evenimente posibil ( cu cât evenimentele sunt mai numeroase cu atât incertitudinea este mai mare) b) de posibilitatea de producere a fiecăruia dintre evenimente (incertitudinea este maximă când toate evenimentele sunt egal posibile). C. c) procese de concurenţă şi conflict. dacă aceasta reuşeşte să elimine incertitudinea iniţială. un simbol cu o semnificaţie socială bine determinată. contact. informaţia semantică poate fi: . Informaţia are trei mari dimensiuni sau prezintă trei aspecte diferite: a) Aspectul sintactic – succesiunea de semne grafice. Se presupune că. A. ştire. Complexitatea lor: a) procese simple. 3. Cu cât incertitudinea unui receptor despre o anumită situaţie este mai mare. în America. conduita zilnică a oamenilor. Valoarea informaţiei La recepţionarea unei informaţii trebuie avut în vedere şi momentul incertitudinii. DEX). C. în mod semnificativ. Comunicarea este înştiinţare. cu atât mai mare va fi valoarea informaţiei. veste. Valoarea semantică a informaţiei Se face o distincţie dintre cantitatea de informaţie şi semnificaţia informaţiei. raport. informaţie.se referă la ceea ce se întâmplă cu informaţia primită şi constituie efectul ei asupra receptorului.

ce spune. Cine recepţionează comunicarea? 3. Alcătuire – trebuie asigurat un anumit echilibru în utilizarea elementelor componente ale unei ştiri. pe ce canal spune. Un receptor. mai bine. Particularităţile comunicării Toate comunicările includ cinci elemente dependent de cine spune. Surpriza – ştirea bună trebuie să fie şi neaşteptată şi rară 7. Valoarea informativă este un concept pragmatic. înţelegerea mesajului (receptarea informaţiei).evenimentele mai îndepărtate cultural şi spaţial sunt mai puţin preferate în comparaţie cu cele din apropiere. coduri) 4.ceea ce este definit ca ştire va continua să fie ştire şi după reducerea amplitudinii ştirii. limbajul). 83). necomplicate sunt mai rapid prezentate 4. O modalitate de transmitere. Publicul este singurul care poate stabili cât de mare este valoarea informativă a mesajelor şi ea depinde de: a) gradul de incertitudine (cât este de mare probabilitatea ca acest eveniment să se producă) şi b) importanţa pe care o categorie sau alta de public o acordă evenimentului în cauză. lucrurile stau invers. Această valoare depinde de ceea ce fiecare persoană consideră a fi important. 30 . Amplitudinea – mai mare. reducerea incertitudinii canal. Familiarizarea . Elementele sunt: 1. cu ce efect spune. neînţeles nu este o informaţie ci o confuzie. uşor verificabile 5. Pentru transformarea unui eveniment într-o ştire trebuie avute în vedere următoarele momente în transmiterea şi recepţionarea mesajului: 1. 8. Care sunt consecinţele comunicării? În procesul comunicării importanţă o au: simbolurile (vorbirea. de grup sau individ. un mesaj care foloseşte cuvinte rare sau dificile are o valorare informativă mai ridicată (Valentina Marinescu. După convingerea noastră. Un efect. este un mesaj lipsit de valoare semantică care creează incertitudini. Corespondenţă – se referă la gradul în care evenimentul se apropie de aşteptările şi predilecţiile oamenilor 6. Lipsă de ambiguitate – evenimentele mai clare. Valoarea pragmatică a informaţiei Evenimentele neaşteptate pot avea o valoare informativă diferenţiată. purtător.este invers proporţională cu frecvenţa cuvintelor utilizate în mesaj. Pe de altă parte. Un mesaj nedescifrat. Cum are loc comunicarea? (se referă la canale. Un mesaj. nu se poate formula un etalon care să permită cântărirea şi evaluarea evenimentelor pentru că interesul social variază în funcţie de eveniment. E. D. Continuitatea . mai dramatic 3. limbaj. pentru cine spune. Un emiţător. Despre ce este comunicarea? 5. Cine comunică cui? 2. rută memoria. Introducere. stocarea (comunicarea duce la acumularea de informaţii momentul şi situaţia (acordă atenţia contextului de comunicare) puterea (comunicarea este un mijloc de influenţă). p. el nu mai constituie un stoc de date ce urmează a fi transferat prin comunicare. Frecvenţa – evenimentele ce se produc în mod frecvent sunt mai importante 2.

H. comunicarea interpersonală. . La nivelul al treilea apare o comunicare specific socială.F. . La început există o multitudine de comunicări individuale – socialul este aici o realitate pur statistică.contextul temporal – ceea ce s-a spus anterior contribuie la înţelegerea a ceea ce se spune ulterior. 2.procesul de comunicare este unidirecţional sau interacţional? (orice act de comunicare este un răspuns la un act de comunicare anterior.). Comunicarea socială este un proces în desfăşurare şi el poate fi supus următoarelor verificări: .Comunicarea stabileşte o relaţie socială între participanţi. Comunicarea – proces verbal Trecerea de la comunicarea individuală la cea socială se realizează în trei etape: 1. comunicarea este un proces continuu. în cazul comunicării unidirecţioanale iniţiativa aparţine emiţătorului). ambiguitatea ridicată permite o anumită toleranţă faţă de subiectivitatea percepţiei). I. se modifică relaţia participanţilor unul faţă de celălalt sau faţă de lumea externă.Cadrul comun al comunicării – spaţiul social. de instituţii cu un limbaj mai îngrijit în raport cu expunerea individuală spontană.Comunicarea presupune existenţa multiplelor canale de realizare.comtextul cultural . fizic şi temporal în care sunt localizaţi participanţii (mesajele trebuie să privească atât problemele legate de experienţa emiţătorului cât şi pe cea a receptorului). atingerea).procesul de comunicare are un scop precis? (comunicarea mediatizată are un scop foarte bine precizat).în procesul de comunicare semnificaţiile sunt fixe sau tranzacţionale? (unele mesaje sunt clare şi permit o unică interpretare. relaţii umane sunt relaţii sociale. legată de reguli. . apropierea. Elementele procesului de comunicare: 31 .Comunicarea duce la schimbare de stare. Condiţii şi efecte ale comunicării . . . .participanţii la realizarea ei şi este limitată de acest spaţiu . . 3.contextul fizic şi senzorial – ceea ce e spus are sens în raport cu ansamblul elementelor senzoriale şi fizice (privirea.procesul de comunicare este deschis sau închis? (de aici: comunicarea de masă. . alcătuit din elemente discontinue dar înrudite. altele nu. comunicarea artistică etc. La nivelul al doilea comunicarea individuală capătă o dimensiune socială fiind preluată şi amplificată de un mijloc social de comunicare (cum ar fi mass media). Contextele constitutive ale procesului de comunicare: . să se supună unui sistem).procesul de comunicare depinde sau nu de sistem? (comunicarea trebuie să depindă de un sistem să se încardreze într-un sistem.contextul poziţional – se referă la poziţia emiţătorului şi a receptorului faţă de comunicarea transmisă.se referă la norme şi reguli colective. . G.contextul spaţial (comunicarea are sens în raport de locul în care sunt dispuşi . .

5. Presupune existenţa unui grup de profesionişti . presupune utilizarea mijloacelor tehnice 3. Este o activitate continuă. Tipuri de comunicare privite din mai multe puncte de vedere: 1. Profesioniştii realizează identificarea. ocazională. efectele mesajului asupra comportamentului receptorului) 8. Particularităţile procesului de comunicare în cazul comunicării de masă: 1. corectarea. Receptorul (gradul de înţelegere a mesajului de către receptor.verificarea informaţiilor. 2. 7. 3. Comunicarea verbală – prin cuvântul vorbit sau scris 10. 4. Comunicarea interpersonală – implică minimum două persoane 7. Comunicarea indirectă sau telecomunicarea. individual. Este dublu mediată – prin mijloacele tehnice. de la emiţător la receptor 4. canale de emitere şi prin copiere. pozitivă sau negativă. Comunicarea unidirecţională – mesajul circulă într-un sen unic. 4. prelucrarea lor în mesaje media. Comunicarea de masă este supusă reglementărilor juridice şi deontologice. Se adresează maselor care au o putere relativ redusă de a determina subiectul şi conţinutul comunicării 5. poziţii etc. 2. evaluarea. 11. mesajul circulă în ambele sensuri 5. 6. Emiţător şi receptor Sensul mesajului Limbajul adecvat Un cadru mai larg în care are loc procesul de comunicare Existenţa canalului sau a canalelor de circulaţie pentru mesaje Intenţionalitatea emiţătorului (proprie. Comunicarea apropiată sau directă. cea care vizează nivelul de recepţie al receptorului sau cea care vizează atitudinea sau comportamentul receptorului) 7. Comunicarea nonverbală – prin gesturi. Comunicarea intrapersonală – o singură persoană care vorbeşte cu sine 6. „Zgomotul” elementul care poate bruia comunicarea – reacţia receptorului. Comunicarea accidentală. A se adresează lui B 2. J. Comunicarea bidirecţională – dialog. de durată nedeterminată 6. Comunicarea este un proces social şi mesajele sale privesc subiecte şi teme din sfere publice. la mesajele emise de emiţător. 3. Comunicarea de masă –se adresează unor mase prin intermediul canalelor 9.1. multiplicare şi difuzare. a unei reţele de comunicare. K. Comunicarea de grup – include un număr mai mare de persoane 8. 32 .

Diferenţele lingvistice ale dialectelor. stilizată. meglenoromâna (vorbită de circa 2. macedoneană şi bulgară. Există şi păreri conform cărora limba română are patru dialecte: dacoromâna. Şi totuşi.000 de oameni) şi istroromâna (pe cale de dispariţie. sentimentele şi dorinţele (DEX) Prin limbaj se înţelege modul specific de exprimare a sentimentelor şi a gândurilor în cadrul limbii comune sau naţionale (DEX) sau procesul de exprimare. De multe ori acest moment este determinat politic şi nu ştiinţific. de exemplu.[ IX ] LIMBA CA SISTEM Să lămurim sensul termenilor limbă şi limbaj. specifice oamenilor prin care aceştia îşi exprimă gândurile. gramaticale obligatorii pentru toţi vorbitorii ai unui idiom. de comunicare a ideilor şi a sentimentelor prin mijlocirea limbii. ucraineană şi bielorusă. aromâna. germane sau franceze. sârbă şi croată dar. Este greu de constatat când un idiom devine o limbă literară de sine stătătoare. vorbită de circa 200 de oameni). îngrijită şi supusă unor norme ortografice. mod de exprimare (DN). Din punct de vedere lingvistic. Limba română este una din puţinele limbi din lume care nu are dialecte ci numai graiuri regionale cu elemente specifice nerelevante pentru comunicare. între română şi moldovenească. prin limbă se înţelege sistemul de comunicare alcătuit din sunete articulate. rusă. toate aceste idiomuri sunt considerate limbi literare independente. Putem constata faptul că limba este cultivată. ortoepice. mai ales. sunt mult mai mari decât diferenţele dintre limbile literare cehă şi slovacă. În 33 .

în cazul limbilor standardizate şi normate. În procesul de comunicare. de tipul: Nu fumaţi. ca limbă oficială. Ea poate suferi schimbări în inventarul lexical. din cele 10% din limbile rămase. Dacă vrem să nu se mai fumeze. noua ortografie. pe baza unor capacităţi de combinaţie foarte mari. şi obligatoriu. La alegerea unei opţiuni enunţiative trebuie să ţinem seama de destinatar. în cazul comunicării orale. nu poate duce la schimbări esenţiale. de 34 .000 de limbi existente azi în lume. fără acordul sau. de scopul urmărit şi. atunci putem şi noi presupune că peste alţi 50 de ani. pornindu-se de la un număr mic de semne (grafeme sau litere). Enunţarea are un sens. O limbă romanică va rămâne mereu romanică. de cel căruia se adresează. Nimeni nu ne obligă ca şirul de cuvinte pe care le folosim să fie gramatical corecte. Pentru discuţia noastră nu sunt relevante teoriile lui Saussure sau cele referitoare la structuralismul lui Jakobson pentru că înţelegerea lor necesită o pregătire lingvistică prealabilă. aromâna tinde să devină o limbă romanică independentă iar moldoveneasca a revenit. în bibliografia anexată. nu va rămâne decât una care nu trebuie să fie. însă în această enunţare îmi recunosc ţara. două ortografii. Sensul enunţării poate modifica total sensul enunţului în funcţie de context. Este interzis să fumaţi aici! Nimeni nu suportă fumul de ţigară! etc. Era o comandă politică neacceptată de majoritatea românilor aşa încât. să manipuleze şi să înţeleagă un limbaj cu condiţia ca acesta să funcţioneze pe bază de reguli şi principii stabilite şi valabile pentru toţi participanţii în comunicare. Dacă mă aflu în străinătate şi aud pe cineva vorbind în limba mea. În procesul comunicării avem obligaţia de a nu neglija faptul că omul este singura fiinţă capabilă să creeze. să se obţină. „A spune ceva” implică foarte mulţi factori lingvistici şi nonlingvistici. limba este elementul esenţial în transmiterea mesajului. Dacă această perspectivă sumbră este realistă. în Republica Moldova. După un studiu britanic (din anul 2003) efectuat la Universitatea din Manchester până în anul 2050 vor dispărea 90% din cele peste 6. neapărat. de posibilităţile de interpretare care pot fi date de receptor. odată cu dispariţia limbilor naţionale dispar şi culturile naţionale exprimate prin ele. un număr mare de cuvinte cu unul sau mai multe sensuri fiecare. de maximă eficacitate. Fiecare vorbitor are una sau mai multe variante proprii de limbaj şi ele vor fi folosite dependent de contextul în care se realizează.ultimul timp. limba română are. vă rog”! sau Sunt obligat să vă cer să stingeţi ţigara. mai ales. Comunicarea impune participanţilor la emiterea ei supunere necondiţionată la alegerea corectă a semnelor. în 2003 a apărut la Chişineu chiar şi un Dicţionar moldovenesc-românesc (de Vasile Stati). cele mai importante studii de specialitate referitoare la lingvistica generală şi la structuralism. Majoritatea cuvintelor şi expresiilor sunt polisemantice. Limba permite ca. Cei interesaţi pot găsi. sau un număr mic de sunete. Noile norme ortografice ale limbii române (referitoare la folosirea grafemelor â şi î şi a formelor sunt şi sînt au fost impuse de către un inginer. în comunicarea scrisă. pe atunci preşedinte al Academiei Române. de mediu. Un lucru este enunţul (conţinutul semantic al mesajului) şi alt lucru este enunţarea (maniera în care se spune ceva). consultarea specialiştilor. comunitatea. cultura. putem opta între mai multe enunţuri. Sensul cuvintelor trebuie ales cu exactitate iar posibile ambiguităţi pot fi eliminate prin folosirea sinonimelor sau prin precizări suplimentare referitoare la sensul ales de emiţător. măcar. Acesta ar constitui cel mai trist rezultat al globalizării culturale pentru că. în prezent. Limba este un sistem aflat în permanentă evoluţie care. Numai instituţiile de învăţământ şi cele ale Academiei Române aplică consecvent. este alegerea noastră dacă dorim să fim înţeleşi sau nu. limba engleză. Limba este înţeleasă în forma în care ea apare ca vorbire şi este explicată prin faptele individuale de limbă. mă interesează prea puţin ce spune. în normele sale ortografice dar nimic nu poate schimba structura ei specifică de limbă romanică. la rostirea corectă a sunetelor notate de ele.

fraze care sunt dotate cu semnificaţii. este în mod necesar desemnată de eu. el trebuie să stăpânească comunicarea şi să reacţioneze la ea. locul şi timpul anunţării.. Primul principiu din care decurg o serie întreagă de reguli este principiul cooperării. când spun eu nu pot vorbi decât despre mine. Restricţia trebuie făcută în sensul că stilul se referă la maniera. mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor.Cuvintele nu au puterea de a creea lucrurile. ocupă poziţia de emiţător sau de receptor. acum care. . în scris sau oral. de a construi. pun întrebări. se realizează efecte asupra interlocutorului. a alarma. Limbajul se realizează prin diferite acte. populare. care spune că partenerii unei interacţiuni împărtăşesc. La fel. unei opere. de fapt. Destinatarul nu poate fi pasiv.. unei opere. atunci când îi vine rândul. pentru anumite scopuri ale comunicării. mod de exprimare propriu unui scriitor. pe emiţătorul mesajului. academice sau vulgare folosite de o persoană într-un anumit context. ele le reprezintă. putem afirma că enunţarea este. Vorbind despre limbă şi limbaj putem face greşeala de a include aici şi noţiunea de stil. pe cel care ascultă. Toate aceste acte ale limbajului sunt determinate printr-un anumit număr de convenţii şi condiţii sociale sau instituţionale. fel propriu de a se exprima al unei persoane …. A doua persoană. prin rostire informez. În cadrul conversaţiei însă fiecare participant la o comunicare. care le oferă un bun motiv de a comunica. dacă enunţul conţine cuvintele aici şi acum. de a produce sunete. tu. Eu şi tu nu au sens decât la nivelul comunicării. în general. epocilor sau şcolilor artistice naţionale (DN). acestea au sens numai în contextul enunţării. o punere în funcţiune a limbii. Stilul ţine seama de un anumit grad de cultură. . de a pronunţa cuvinte. la stil.actul care produce ceva prin faptul de a rosti ceva: a informa. o definiţie care acoperă şi conţinutul limbajului şi anume mod specific de manifestare într-un anumit domeniu al activităţi omeneşti. limbaj.. în principal . deci. a induce în eroare etc.actul de informare. ameninţ etc. De aceea vom reaminti ce se înţelege prin stil în procesul comunicării: totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui conţinut concret. Astfel partenerii acţionează împreună în cazul unui proces dinamic de construire a sensului. . Deci. a unei informaţii. conform unei gramatici. Să luăm formele eu. accentul se pune.intonaţii.actul de a rosti ceva.. efecte care sunt extralingvistice. a convinge. aici. unui gen etc. mod de exprimare a gândirii specific unei arte sau unui artist. la arta specifică de a folosi elementele limbii literare iar limbajul se referă la modul de selectare a elementelor limbii literare. de gest etc. a nelinişti. a surprinde. un scop comun. În DEX găsim. curentelor.. într-o comunicare îl desemnează pe cel care vorbeşte. În transmiterea unui mesaj. tu. Aici stilul şi limbajul apar ca sinonime. avertizez. 35 . unui gen etc. de un anumit talent al emiţătorului pe când pentru limbaj aceste elemente nu sunt relevante. a reconforta. Într-un enunţ. în timp ce receptorul şi interpretarea lui par să rămână în umbră. faptul de a rosti are o anumită valoare. Interlocutorii acceptă şi urmează un anumit număr de reguli implicite necesare pentru funcţionarea comunicării.

). proprietăţile şi transformările unui alt sistem mai complex (DN) sau sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietăţile şi transformările altui sistem.momentul transmisionist – defineşte comunicarea drept mecanismul care leagă. .momentul ritualist .normative – stabilesc pragul de valori . a unei construcţii bazate numai pe experienţa senzorială. din acest punct de vedere comunicarea este o reţea sau o mulţime de canale prin care se transmit 36 . diferite activităţi sociale unele cu altele şi cu mediul lor. prin intermediul informaţiilor. modelele pot fi: . forme.se obţin prin generalizarea unei construcţii empirice.comunicarea este considerată drept un proces ce dezvoltă.[X] MODELE ALE COMUNICĂRII A. cu care primul sistem prezintă o analogie (DEX). prin analogie. În decursul timpului s-au dezvoltat o diversitate de concepţii şi modalităţi alternative de înţelegere şi explicaţie ale comunicării. semnificaţii şi interpretare etc. Indiferent de paradigma. modele. pe conţinut. Dependent de scopul lor.descriptiv-normative . Ele pot fi subminate unor paradigme (sau tipologii) generale de studiu ale comunicării şi informaţiilor. răspândeşte şi menţine sistemele semnificative astfel încât comunicarea este înţeleasă ca o formă de exprimare pe plan social (este centrat pe: limbaj. Prin model înţelegem sistem ideal (logic-matematic) sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate. comunicarea impune două momente esenţiale: . mai complex.

actualizat de mesaj). un element al circuitului comunicaţiunii (este trimis de emiţător. implică folosirea persoanei a III-a sau a pronumelui neutru: acesta b) funcţia expresivă – permite emiţătorului să-şi comunice impresiile. mijloace. de dezordine a acestei situaţii. poate fi: . control şi direcţionare. Entropia este o măsură a hazardului. gradul de alegere este slab şi. Cum se poate asigura identitatea dintre informaţia trimisă şi cea recepţionată? Informaţia este măsură a ceea ce este transmis. Sunt identificate următoarele componente ale actului de comunicare verbală: a) emiţătorul – emite mesajul comunicării b) receptorul – destinatarul. ca o parte care lipseşte din mesaj. în acelaşi timp. este identificată cu transmiterea de semnale. Cantitatea de informaţie nu este echivalentă cu semnificaţia informaţiei. mai imprevizibil. a stării de incertitudine. se relevă prin debit. Modele lingvistice ale comunicării Modelele lingvistice au la bază o ipoteză comună: ipoteza dublei dimensiuni a mesajului. Comunicarea este transmitere de informaţii (de semnale) de la un emiţător spre un receptor printr-un canal. Deci.mesajele (este centrat pe: canale. prin aceasta. realitatea şi imaginea acestei realităţi (adică realitatea la care mesajul se referă sau la care trimite). emoţiile.referent textual (se referă la realul absent. comunicarea este identificată cu informaţia care.referent situaţional (se referă la persoane şi obiecte prezente în momentul comunicării) . Pe baza elementelor componente ale comunicării orale se pot identifica următoarele funcţii ale acesteia: a) funcţia referenţială – are ca scop de a trimite la referenţi situaţionali şi textuali. Cum poate fi transmisă o informaţie în modul cel mai rapid şi cu costurile cele mai reduse? 2. este legată de gradul libertăţii de alegere a emiţătorului atunci când construieşte un mesaj. C. judecăţile asupra conţinutului mesajului. cel care primeşte mesajul transmis de emiţător c) mesajul – este ansamblul de semne lingvistice. Modele în comunicare trebuie să răspundă la următoarele întrebări: 1. Un mesaj furnizează cu atât mai multe informaţii cu cât el este mai original. cantitatea de informaţie (entropia) conţinută de sistem este redusă pentru că probabilitatea. dinamism etc. Într-un mesaj foarte structurat. adică un anunţ d) canalul – este un mijloc care asigură contactul sau conexiunea dintre emiţător şi destinatar e) codul – constituie un ansamblu de semne şi combinaţii de semne care sunt comune codificatorului şi decodificatorului f) referentul – este reprezentat de elemente ale mediului emiţătorului şi receptorului şi de elemente actualizate în mesaj. să fie reconstituită de receptor este ridicată.) B . prin 37 . Un mesaj cu o probabilitate slabă (deci cu o mare improbabilitate) este mai informativ pentru că este mai neaşteptat. transportat de la emiţător la receptor şi poate fi diferită de semnificaţia a ceea ce este transmis. un astfel de mesaj conţine mai multă informaţie decât unul previzibil. tehnologii. la rândul ei. De aici rezultă că mesajul este. circulă printr-un canal şi ajunge la receptor) şi un element al procesului de reprezentare (mass media). reţele.

Procesul de decodificare presupune interpretarea mesajului fără deformare astfel încât imaginea din mintea emiţătorului să fie reprodusă asemănător în mintea receptorului. Semnele au funcţia de a suplini originalele. ah) şi a repetiţiilor funcţia metalingvistică – permite definirea termenilor pe care receptorul nu le cunoaşte. evitarea cuvintelor de prisos. Semnele (cuvintele) se învaţă prin asociere. Mesajele sunt compuse din semne (cuvinte). Modele sociologice ale comunicării Procesul de codificare reprezintă punerea într-o formă inteligibilă. cu alte cuvinte funcţia poetică – vizează mesajul ca atare. 38 . judecăţile sau ritm al discursului. Procesul de comunicare cuprinde două momente esenţiale: 1. parţial sau total.Imaginea trezită în mintea receptorului va coincide cu cea a comunicatorului? Prima condiţie de funcţionare a sistemului de comunicare este ca toate mesajele să fie funcţionale. Codificarea – primul act al procesului de comunicare constă în faptul că intenţiile comunicatorului trebuie transpuse în cuvinte (rostite.Sursa trebuie să dispună de o capacitate adecvată de codificare (adică: precizie. D. Aceste informaţii trebuie să fie codificate cu precizie în semne transmisibile şi să fie transmise într-un mesaj clar. Realizarea comunicării impune anumite calităţi celor ce participă în procesul de comunicare: . accesibilă şi transmisibilă a semnelor şi simbolurilor care construiesc mesajul. implică folosirea persoanei I-a şi a II-a şi a interjecţiilor funcţia conativă – are ca scop de a atrage direct atenţia receptorului care trebuie să devină interesat de mesaj. implică folosirea persoanei a II-a la vocativ precum şi a imperativului şi interogaţiilor funcţia fatică – permite stabilirea. menţinerea sau întreruperea contactului public cu receptorul. de a construi un mesaj.Sursa trebuie să dispună de o capacitate adecvată informaţională . scrise) şi imagini în forma unui mesaj. iar aici trebuie să fie decodificat după modelul comunicării. implică folosirea cuvintelor fără sens (de tipul bine.c) d) e) f) emoţiile. apare după utilizarea formelor adică. 2. Decodificarea presupune răspunsul la următoarele întrebări tacite ala comunicatorului: . Mesajul trebuie să ajungă la receptor în forma sa autentică. lucrurile se vor petrece ca şi atunci când o scrisoare nu ajunge la destinaţie.Receptorul va fi de acord cu mesajul? . Dacă aceste aspecte sunt neglijate. a ambiguităţilor şi a expresiilor fără sens) . pune accentul pe partea palpabilă a semnelor. ceea ce înseamnă că sursa trebuie să dispună de informaţii exacte şi neechivoce. desemnează plăcerea de a vorbi.Canalul trebuie să transmită rapid şi cu fidelitate mesajul. de a codifica mesajul şi de a face posibilă comunicarea.Receptorul va reacţiona aşa cum se aşteaptă comunicatorul? .Mesajul va fi înţeles aşa cum a fost gândit şi conceput? . În cazul comunicării umane (fără mijloace tehnice de mediere) sunt prezente elementele: a) sursa (o persoană care este şi codificatorul) b) destinatarul (o persoană care este şi decodificatorul) c) semnalul sau semnul (care este limbaj folosit).

este totodată codificator şi decodificător. Reacţia şi receptarea se produc într-o situaţie dată care o poate influenţa şi modifica. se situează într-un anumit context. Să mai analizăm un model sociologic al comunicării Sintetic modelul spune că: Cineva percepe un eveniment şi reacţionează într-o situaţie dată utilizând anumite mijloace pentru a face disponibile mesajele care au o anumită formă. percepţia rezultă din eveniment. Între eveniment şi percepţie intervin: acţiunea de selecţie. a codificării şi decodificării. Câmpul de experienţă al sursei şi al receptorului definit prin cunoştinţele. transmit un conţinut şi antrenează anumite consecinţe. îl reflectă dar şi diferă de el. În procesul de comunicare interumană apare încă un element nou şi anume faptul că fiecare emiţător şi fiecare receptor. reacţie care se manifestă prin diferite mijloace. Mijloacele comunicării sunt formate din: a) agenţi care permit transmiterea fizică a semnalelor (semnalele. canale. În raportul dintre realitate şi percepţie intervin numeroase elemente legate de situaţie. Percepţia depinde atât de eveniment cât şi de agenţii de comunicare. mimica şi gesturile b) în mass media – scrisorile primite la redacţie c) în conferinţe – aplauzele publicului. simbolurile. fizice şi sociale. primeşte şi transmite mesaje. Modelul este compus din două etape: 39 . Legăturile între emiţător şi receptor sunt mai complexe şi mai variate. creativă şi cognitivă de către cel care percepe. Percepţia implică o legătură între eveniment şi reconstituirea lui senzorială. Modelul circular al comunicării Modelul se aplică la comunicarea în masă sau mediatizată care implică. informaţiile şi atitudinile comune celor două verigi ca o condiţie indispensabilă pentru armonizarea emiţătorului şi receptorului. Situaţia are dimensiuni psihologice. accesibilitatea evenimentului (posibilitatea de a fi perceput) şi contextul în care se produce.Se recomandă ca într-o unitate dată de timp să se transmită mai puţine informaţii pentru a fi mai bine înţeleşi. Percepţia evenimentului este o reacţie a celui care percepe. Primul element al modelului este cel care percepe. Aici apare şi reacţia de răspuns a receptorului care poate fi diferită. E. Astfel interpretarea semnelor din mediul social reuneşte cele două momente ale codificării şi decodificării. mijloacele tehnice. în funcţie de tipul de comunicare în care se manifestă: a) în convorbire – cuvintele de răspuns. Anunţurile sunt formulate în funcţie de modul în care agenţii de comunicare percep evenimentul. media) b) procedee de alegere şi combinare a mijloacelor utilizate c) resursele administrative. instituţionale pentru producerea şi distribuirea mesajelor. Conform acestui model. în realitate o negociere sau o tranzacţie continuă între emiţător şi receptor. de contextul şi de agentul comunicării. La originea procesului de comunicare se află percepţia unui eveniment.

dat şi nu ceva primit. ce nu se poate epuiza în discurs. Un mesaj reprezintă doar un model de semnale codificate axându-se pe codificare şi emisie. Se iau în considerare şi datele privind modul de receptare a mesajelor sau dacă receptorul este sau nu atent.a) comunicatorii (redacţia unui ziar sau post TV) produc mesaje care trec mai întâi prin diferite stadii de codificare şi devin informaţii scrise sau audiovizuale. G. Acest mecanism cunoaşte expresia feţei. instituţii. telefonul şi ultimele descoperiri. telegraful. Profesioniştii fac selecţia după care mesajele sunt transmise prin mass media. modelul analizat descrie comunicarea ca un schimb. pe de o parte şi pe receptare şi decodificare. Organizarea materialului folosit în discurs. Codificarea şi decodificarea sunt părţi ale aceluiaşi proces de specializare. Selectarea subiectului şi stabilirea scopului comunicării (comunicarea încearcă să convingă sau comunicarea vrea să informeze). asociaţii) exercită influenţă asupra mass media. Analiza contextului de spaţiu şi de timp al discursului (în ce moment are loc comunicarea. cuvintele. 40 . Comunicarea publică vizează explicit publicul care este receptorul comunicării şi ţine cont de reacţiile publicului. categoria de public cui este destinat etc. Procesele comunicative nu sunt reacţii sau interacţiuni desfăşurate din motive altruiste. ele sunt continue. Organizarea unei comunicări publice se face treptat. [ XI ] FORME DE COMUNICARE A. atribuit. pe de altă parte. ca un troc social. În esenţă. apare în forma orală. Această comunicare se caracterizează prin faptul că are drept conţinut principal un discurs public. ce zone geografice sunt vizate pentru recepţie). Analiza receptorului şi a audienţei ( se ţine cont de cui se adresează comunicarea. cum arată receptorul. 4. în următoarea ordine: 1. Cercetarea subiectului comunicării – implică documentarea asupra subiectului comunicării pentru a afla ce trebuie să se accentueze. 6. presă). Apoi mesajele ating audienţa şi produc unele efecte. calea ferată. radio. cer modificarea conţinutului. sex. Procesul de comunicare este considerat drept unul de interacţiune între comunicator şi receptor. imprimatul. ce profil are publicul (vârstă. selectarea temelor majore. Semnificaţia este ceva inventat. Identificarea temelor majore ale discursului – trebuie ţinut cont de ceea ce îi preocupă pe oamenii din public în raport cu tema. ci fenomene instrumentale de oferire şi receptare a unor informaţii. atitudinea corpului şi gesturile. modifică eficienţa mesajelor. Comunicarea publică Prin comunicarea publică se înţelege o formă de comunicare în care emiţătorul vizează mai mulţi receptori ce formează un public şi în care emiţătorul nu foloseşte mijloace tehnice de comunicare (televiziune. 2. scrierea.). tonul vocii. tot ce serveşte la cucerirea timpului şi spaţiului. stabilirea a ceea ce trebuie spus la fiecare temă. F. 5. nerepetabile şi ireversibile. b) regulatorii (grupurile sociale. Modelul tranzacţional al comunicării Se bazează pe presupoziţia că procesul de comunicare descrie evoluţia semnificaţiei şi tinde să reducă nesiguranţa în planul relaţiilor interpersonale. etnie. 3. Modelele psihologice ale comunicării Prin comunicare înţelegem mecanismul prin care relaţiile umane exisă.

viitor). prezent.campanii care urmăresc să-l ajute pe cel căruia i se adresează. efectul scontat – solicită delimitarea clară a obiectivului campaniei 2. Este iniţiată de o sursă colectivă şi organizată 2. canalul – în prima etapă se aduce în centrul atenţiei o problemă ce trebuie discutată şi apoi se activează canalele de comunicare pentru a ajunge la modificarea comportamentelor 6.campanii în beneficiul celui care le realizează . a unei caracteristici a temei alese 4.se expune o problemă. b) are credibilitate.să influenţeze atitudinea. .să câştige atenţia. Poate urmări mai multe obiective 4. . mesajul – mesajul central al campaniei este transmis în modalităţi diverse. metodele şi efectele ei nu sunt secrete) 5. b) nivelul la care se opreşte schimbarea – la nivelul individului. astfel mesajul sensibilizează. 7. cel mai greu de atins sunt grupurile care nu simt nevoia unui anumit mesaj şi care nu recurg la canale de comunicare 5. Redactarea introducerii şi încheierii discursului.să schimbe comportamentul sau. Are un caracter public (scopul. Caracteristici. să-i asigure pe cei care au aderat la campanie că au luat decizii juste 7. efectul obţinut în mod real – efectul poate fi sau nu poate fi anticipat 41 . tipuri de obiective şi efecte O campanie de comunicare are următoarele caracteristici: 1. mesajul caută să convingă sau să influenţeze comportamentele. Este orientată spre un scop.materialul trebuie prezentat în ordine temporală (trecut. tema – campania se organizează asupra unei teme iar în cadrul acesteia se optează pentru accentuarea unui aspect. o altă ordine: -cunoaştere – convingere (darul de a convinge pe cineva) –decizie – confirmare. B. fiind ghidată de anumite obiective care pot fi foarte clar precizate 3. Campania de comunicare publică. se stabilesc cauzele şi se prezintă efectele ce vor fi resimţite ulterior de receptor fără ca el să ştie toate efectele sau fără ca el să ştie ce are şi ce nu are efect. Se adresează unor categorii de public bine definit. Foloseşte mai multe canale de comunicare şi lansează mai multe mesaje 6. în funcţie de categoria de public cărora li se adresează. de grupă sau social) c) avantajele campaniei (pentru emiţător şi pentru receptor) . Trăsăturile unei campanii de comunicare depind de: a) scopul campaniei de comunicare – se dispun în ordinea importanţei sau în ordinea temporală (ordinea scopurilor: . Verbalizarea – redactarea efectivă a discursului 8. Într-o campanie de comunicare pot fi identificate următoarele elemente: 1. . emiţătorul – este ales pe baza criteriilor: a) este expert în domeniu. . c) are priză la public 8. o problem la care receptorul nu s-a gândit. efectul trebuie să reprezinte o problemă surpriză pentru audienţă.. publicul ţintă sau grupul spre care este direcţionat mesajul – este format din persoanele de la care se doreşte obţinerea unui răspuns în urma campaniei. mesaje concurente – campania de comunicare nu trebuie bruiată de mesaje concurente 3. publicul ţintă poate să coincidă cu grupul spre care este direcţionat mesajul.se formulează o problemă pentru audienţă şi se arată cauzele ei.

diviziunea reglementată a muncii internereguli (preferabil scrise) referitoare la modul de realizare a sarcinilor. neoficiale). 2. Caracteristicile esenţiale ale organizaţiilor sunt: 1) Structura grupului este o funcţie a individului în grup. b) Cultura de tip rol sau organigramă – desemnează situaţia în care poziţia şi funcţiile capătă importanţă şi preponderenţă în raport cu individul luat ca atare. Organizaţia devine un ansamblu de roluri sociale legate în mod logic. 4.a) b) c) d) C. D. în structuri informale indivizii situaţi inferior în mod oficial să urce în ierarhia organizaţiei dacă dovedesc o capacitate superioară. Liderul se află în centrul grupului şi influenţează preferinţele şi opiniile altora. oficiale) sau informale (simple. Grupuri şi organizaţii: Un grup uman are următoarele caracteristici: are un număr mic de oameni (maximum 20) oamenii din grup au o identitate comună identitatea lor comună se bazează pe un scop comun şi pe o structură comună are un lider sau un conducător. fără autoritate difuză. Cercurile sunt legate prin linii care delimitează funcţiile şi responsabilităţile membrilor organizaţiei. Cele mai importante relaţii sunt cele dintre periferie şi centru astfel că organizaţie se află sub autoritatea şefului. recrutare de membri bazată pe calificare şi aptitudini personale şi nu pe relaţii personale. 2) Structura organizaţională – indivizii cei mai calificaţi şi mai capabili sunt localizaţi în vârf şi cei mai puţin calificaţi sunt plasaţi în eşaloanele inferioare ale organizaţiei 3) Organizaţiile sunt formale (după anumite reguli. iar restul indivizilor se plasează în cercuri concentrice. comunicarea este standardizată şi ia formele procedeelor standardizate între diferite roluri. în structuri formale se analizează capacitatea individului de a răspunde obligaţiilor solicitate de poziţia sa în organizaţie.se referă la localizarea spaţial-geografică a diferitelor organizaţii. 3. comunicarea între membri direcţionată de această autoritate. 5. 42 . Modelul ideal al unei organizaţii implică 1. salarii fixe pentru angajaţi fără alte plăţi. tot mai departe de el. dreptul de apel prin care membrul individual este protejat împotriva folosirii greşite a puterii organizaţionale. Culturile organizaţionale şi comunicarea în organizaţii: În literatura de specialitate se vorbeşte despre 4 tipuri distincte ale culturii organizaţionale: a) Cultura de tip club – cheia organizaţiei se află în centru. autoritate ierarhică. Organizaţia poate fi abordată şi descrisă în funcţie de 4 caracteristici fundamentale: a) ierarhia – ca o expresie a puterii b) funcţia – sarcinile fundamentale ale organizaţiei c) produsul – tipuri de bunuri care rezultă din activitatea organizaţiei d) spaţiul . a caracteristicilor acestuia.

bunurilor şi serviciilor de către un sponsor identificat. b) este o comunicare identificabilă – mesajul poate fi subtil sau direct. 3. Publicitatea – prezintă informaţia publică pentru a obţine o atitudine favorabilă din partea receptorilor. Comunicarea publicitară: Există mai multe posibilităţi de definire ale comunicării publicitare: 1. Comunicarea publicitară este o încercare de a stabili. un produs. Comunicarea se bazează pe influenţă. astfel încât structura este mobilă. produsele. nu pe comandă. Reclama – este un mesaj pentru difuzarea căruia se plăteşte instituţiilor autorizate în speranţa că astfel vor informa şi convinge un anume public. Campania de comunicare publicitară Orice campanie publicitară pleacă de la interdependenţa următoarelor cinci elemente: a) Produsul – prezentarea produsului prin alegerea şi combinarea diferitelor canale de comunicare. o instituţie să-şi plaseze mai eficient ideile. c) este o comunicare care încearcă să informeze despre un produs. un obiect. Comunicarea publicitară poate avea mai multe forme şi tipuri: 1. d) este o comunicare care încearcă să convingă audienţa pentru ca aceasta să ia o decizie particulară. Lobby – creează şi menţine relaţiile cu puterea politică în societate. 3. servicii.c) Cultura de tip sarcină – se plasează între a şi b – aici sunt importante talentele şi resursele care există în organizaţie. 43 . o organizaţie. 5. Promoting – este un program de comunicare complex care ajută o firmă. distribuţia. Comunicarea publicitară este acea comunicare care atrage atenţia spre un bun. dar şi clar diferenţiat de alt mesaj. 2. d) Cultura de tip persoană – caracterizează organizaţiile care nu au ierarhie. F. a mări şi a substitui sau a stabiliza semnificaţiile pe care oamenii le atribuie simbolurilor ce identifică produsele şi serviciile oferite. cei ce conduc fiind inferiori ca pregătire în raport cu cei conduşi şi nu-i controlează pe aceştia. serviciile. E. 4. la baza comunicării este cooperarea orizontală nu cea ierarhică. în aşa fel încât să-l atragă pe potenţialul cumpărător. Comunicarea publicitară are următoarele caracteristici: a) este o comunicare controlată. Comunicarea publicitară reprezintă puterea de convingere şi de informare identificabile şi controlate prin intermediul mediilor de comunicare în masă. 2. 4. informală. verticală. idei. Marketing – este o activitate individuală şi organizaţională care rezolvă relaţiile de schimb prin crearea. ea este pregătită în conformitate cu dorinţele şi nevoile celor pe care îi reprezintă. cu un guvern pentru a influenţa activitatea acestora. promovarea şi stabilirea preţurilor pentru bunuri. b) Preţul – este definit de termeni financiari plus costuri şi beneficii sociale şi psihologice c) Poziţia (locul) – se referă la canalul prin intermediul căruia produsul sau serviciul ajunge la publicul ţintă. Comunicarea publicitară este orice formă plătită de prezentare non-personală şi de promovare a ideilor.

d) Promovarea – urmăreşte sensibilizarea publicului faţă de un produs. ale televiziunii. [ XII] PERSPECTIVA TEHNOLOGICĂ ŞI CEA A TEORIEI INFORMAŢIEI ASUPRA COMUNICĂRII A. astfel încât se vorbeşte de societatea informaţională care poate fi identificată prin caracteristici proprii. divertisment) c) au un suport comercial (reţelele de difuzare) d) sunt receptate de un public larg e) preţul de vânzare este accesibil. e) Poziţionarea – considerarea relaţiilor dintre diferitele segmente de piaţă. descoperit de Marconi (1896) iar din 1925 începe apariţia televiziunii ca mijloc de informare în masă. Perfecţionarea tiparului şi organizarea poştei într-un serviciu permanent duce la apariţia instituţiei specializate în comunicarea de masă. După 1980 conceptul de informaţie se aplică la nivel general. La începutul secolului al XX –lea comunicarea a fost studiată în scopul găsirii mijloacelor pentru a mări influenţa politică a ziarelor şi a măsura consecinţele morale şi sociale ale filmului şi radioului. Ziarele se impun repede prin caracteristicile lor specifice: a) apar regulat b) vizează mai multe obiective (informaţia. mass media. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea are loc trecerea comunicării de la formele de comunicare publică şi comunicare interpersonală la forma comunicării de masă şi apariţia mijloacelor de comunicare în masă. Evoluţia mediilor moderne de comunicare începe odată cu inventarea tiparului de Guttenberg (l434) cu toate că primele ziare tipărite apar regulat abia în secolul al XVII-lea. presa. 44 . sporirea volumului de informaţii despre acestea şi motivele de cumpărare a produsului. publicul. La sfârşitul secolului al XIX-lea apare radioul.

4. Perioada clasică a studierii comunicării din perspectiva teoriei informaţiei şi tehnologiei S-au stabilit mai multe modele de comunicare: 1.Model bazat pe principiul telefonului ca aparat de transmisie al comunicării. Societatea se orientează spre implementarea şi deprinderea inovaţiei tehnologice. Cunoştinţele teoretice au o importanţă deosebită în dezvoltarea socială. Se realizează trecerea de la o activitate economică axată pe producerea de bunuri materiale la o economie orientată spre servicii. astfel. Modelul presupune descompunerea procesului de comunicare în trei momente unite în lanţul comunicării: a) sursa de informaţii – produce mesaje sau pachete de mesaje pentru a fi transmise b) mesajul . În cadrul unui proces de comunicare cantitatea de informaţie este cu atât mai mare cu cât este mai improbabilă.Se poate spune. 45 . Datorită bruiajului pot exista diferenţe între semnalul transmis şi cel recepţionat. Cantitatea de informaţii pe care o obţinem când se produce un eveniment este egală cu cantitatea de incertitudine care era asociată înaintea producerii acestui eveniment. cu atât incertitudinea care se produce va fi mai mare. Apar noi tehnologii intelectuale. că abordările actuale ale informaţiei şi tehnologiilor în studiul comunicării prezintă o serie de caracteristici cum ar fi: a) informaţia şi comunicarea pot fi măsurate şi cuantificate b) comunicarea şi informaţia devin forţe componente ale vieţii de zi cu zi. fiind o sursă a inovaţiei şi a managementului. 3. Receptorul se află în poziţia diametral opusă celei a emiţătorului. 2. Incertitudinea în cadrul comunicării depinde de doi factori: a) numărul de evenimente posibile – cu cât ele sunt mai numeroase. În rândul populaţiei active clasele profesionale şi tehnice devin preponderente. 5. ele sunt mărfuri. bunuri c) informaţia şi comunicarea sunt elemente-reper în funcţie de care se defineşte gradul de dezvoltare al societăţii Secolul al XX-lea este caracterizat prin existenţa unei societăţi industriale. În secolul al XXI-lea se conturează societatea post-industrială cu o serie de de caracteristici: 1.este transformat în semnale de cel care transmite c) semnalele – sunt adaptate la particularităţile canalului de transmisie spre receptor. Receptorul construieşte din nou mesajul din semnalele primite şi numai în aceste condiţii se poate afirma că mesajul ajunge la destinaţie. Informaţia devine un bun economic şi are câteva proprietăţi specifice: a) poate circula printre oameni b) poate fi multiplicată c) consumul poate duce la creşterea cantităţii de informaţii d) nu necesită alte materii prime sau surse de energie decât ea însăşi e) poate fi transportată simplu f) solicită alt tip de administrare decât bunurile materiale. comunicarea este caracterizată drept un proces unilinear şi unidirecţional. Informaţia este diferită faţă de comunicare. B. Semnalul are un mare grad de vulnerabilitate în măsura în care poate fi distorsionat de bruiaj sau interfera cu altceva.

Noile media şi societatea informaţională În prezent trăim într-o societate informaţională care a devenit dependentă de reţele complexe de informaţii şi de comunicare şi care alocă cea mai mare parte din surse activităţilor din zona informaţiei şi comunicării. Datorită ofertei supradimensionate. Emiţătorul şi receptorul au funcţii egale. de decodificare şi de interpretare. Modelul care pune accent pe fluxul informaţional şi rata de asimilare a informaţiei. semnificaţia este transformată în mesaj. Modelul circular . astfel încât receptorul decodifică informaţia ca un mesaj iar acesta este transformat la distanţă în semnificaţii. rareori este perfectă. Procesul de comunicare conţine elemente. Societatea informaţională are trei tendinţe caracteristice: a) creşterea ofertei de informare -oferta creşte anual cu 8-10% b) consumului de informaţii îi corespunde un spor de informaţii (raportul rezultat din analiza cantităţii de informaţii acceptate sau care se bucură de o anumită atenţie) – proces destul de lent pentru că cererea este în urma ofertei c) utilizarea informaţiilor – se află la un nivel mai mult sau mai puţin constant. 46 . 3. Modelul helicoidal – pleacă de la ideea că procesul de comunicare se deplasează înainte şi că. momentul şi locul comunicării sunt stabilite de emiţător. Modelul cibernetic al comunicării – pleacă de la presupoziţia că procesul comunicării umane este asemenea dispozitivelor de comunicare între maşini capabile să transmită şi să interpreteze ordinea. 4. Un anumit nivel de cunoaştere produce mai multă cunoaştere. capacitatea de a produce informaţii a depăşit capacitatea omului de a le recepta şi a le procesa. corespondenţa care. Modelul care se bazează pe mutarea accentului de la tehnologii de comunicare generală spre tehnologii individuale şi de la receptor la receptor. Revoluţia care are loc la ora actuală în comunicare duce la o abundenţă informaţională şi mediatică. iar elicea descrie modul în care diferitele aspecte ale procesului se schimbă în timp. ceea ce este comunicat acum influenţează structura şi conţinutul ceea ce se va comunica mai târziu. dar greu de măsurat 2.pune accentul pe comportamentul participanţilor principali în procesul de comunicare şi nu pe canale care mediază între emiţător şi receptor. În procesul de comunicare. Astfel au apărut noi modele ale comunicării dintre care vom aminti câteva: 1. realizează funcţii identice: de codificare. în realitate. Schema comunicării propuse este extrem de simplă: orice sistem (maşină. A scăzut mult costul de producţie şi de transmitere al informaţiei care duce la creşterea ofertei media şi a tipurilor de comunicare. Noile tehnologii duc la apariţia a patru noi modele ale comunicării: a) modelul alocuţiunii – informaţia este distribuită simultan de la centru spre mai multe puncte periferice. 2. Numai dacă există o corespondenţă între cele două semnificaţii atunci se poate spune că există comunicare. Modelul care descrie modul în care emiţătorul transformă mesajul în informaţie. 5.b) posibilitatea de producere a fiecărui eveniment – incertitudinea este maximă când toate elementele sunt egal posibile. om) este ca o cutie neagră dotată cu intrări şi ieşiri care posedă o funcţie de transformare şi permite anticiparea efectului la ieşire pornind de la intrare. C. relaţii şi medii care se schimbă continuu. care trece apoi prin canal.

3. b) Sursele de informare determină schimbări majore la nivel social şi politic. hârtie). oamenii devin culegători de bunuri dar. 3. D. cele care scot în evidenţă spaţiul favorizează centralizarea şi sistemele de guvernare mai puţin centralizate. accentul este pus pe cuvânt şi pe imaginea difuzată şi prevestesc revenirea la cultura orală. Modelul fluxului internaţional al informaţiei – obiectivul de bază al acestui model este cel de a explica relaţiile existente între: emiţător şi receptor aşa cum sunt ele mediate de sistemul tehnologic de producţie şi de sistemul de distribuţie. în acest model partenerii sunt egali în schimburile informaţionale c) modelul consultării – se aplică în situaţii în care o persoană aflată la periferie caută să obţină informaţii de la centru unde aceste informaţii sunt stocate (banca de date. de această dată. piatră). Tehnologiile de comunicare care scot în relief latura temporală sunt cele care durează în timp (pergament. locul şi subiectul comunicării iar conversaţia se desfăşoară cu ajutorul mijloacelor tehnice de comunicare. Mijloacele de comunicare au fost întotdeauna o sursă de putere care a făcut posibilă extinderea marilor imperii economice şi politice. iar cele care scot latura spaţială sunt mai puţin durabile şi chiar fragile (papirus. 2. Determinismul tehnologic în explicarea comunicării Tezele cele mai importante privind determinismul tehnologic pot fi sintetizate astfel: a) Sistemul de comunicare modelează societatea prin structurarea raportului spaţiu-timp. Materialele sau suporturile care scot în evidenţă timpul favorizează centralizarea şi ierarhizarea instituţiilor. bunurile sunt informaţii. ocolind un punct central sau intermediar. trei tipuri de culturi determinate de tehnicile de comunicare utilizate în fiecare perioadă: 1. Cultura electronică – un nou tip de arhaism şi de tribalism. lucrări de specialitate. Cultura orală (tribală. persoana îşi alege partenerul. 47 . bibliotecă. tiparul) –sunt cele care solicită o slabă participare a utilizatorilor şi promovează detaşarea acestora. c) Radio şi televiziunea au schimbat comunicarea în sensul favorizării laturii temporale. Se presupune existenţa a două axe: axa tehnologiei şi axa comunicării (producţia şi distribuţia informaţiei). acest tip de mediu caracterizează o stare care este plină de elemente. lut. b) Medii reci (telefonul. în evoluţia sa. mitică) – comunicarea a fost realizată prin vorbire.centrul solicită şi primeşte informaţii de la participantul aflat la periferie.b) modelul conversaţiei – o persoană din reţeaua de comunicare intră în interacţiune directă cu o alta. televizorul) – reclamă puternic participarea utilizatorului şi le cere acestora să se angajeze în actul de receptare. Omenirea a cunoscut. momentul. date sau informaţii. specializată. Cultura vizuală – în care tiparul a fost dominant şi care a generat o cultură fragmentată. În funcţie de modalităţile de participare ale receptorului la actul de comunicare mediile pot fi clasificate în: a) Medii calde –(radio. memoria computerului) d) modelul înregistrării .

În tezele publicate în 1929. termenul structură nu este folosit decât de trei ori.[ XIII] PERSPECTIVA LINGVISTICĂ ASUPRA COMUNICĂRII A.. Mai mult. publicat după moartea lui de către studenţii săi. în timp ce cuvântul sistem. născut în 1857 şi decedat în l913. 48 . Deşi nu lingvistica saussuriană creează structuralismul. Pentru a putea defini cu adevărat programul care stă la baza structuralismului. difuzare etc. astfel. gândirea lui Saussure trebuie evocată cu orice preţ. de structuri anatomice. de Saussure. Comunicarea ca atare nu îl interesează. influenţă. în Cursul de lingvistică generală. organizat din elemente constitutive. Cercul de la Praga stabileşte o distincţie strictă între limbajul intern şi limbajul manifest. dorea să studieze sistemul intern al limbii (lingvistica internă) lăsând deoparte problemele referitoare la origine. Structuralismul – Structuralismul apare ca o teorie care vedea orice fenomen drept un ansamblu structurat. Deşi nu este preocupată de comunicare. psihologice. tezele apărate de Saussure şi ecourile lucrărilor sale contribuie esenţial la fondarea şi evoluţia acestuia. Lingvistul elveţian Ferdinand de Saussure. Perspectiva tradiţională–Principalele şcoli lingvistice de abordare ale comunicării Principalele şcoli şi tradiţii lingvistice de studiere ale comunicării sunt considerate: 1. De altfel. Se poate vorbi. obiecte ale lingvisticii externe. geologice. În lingvistică structuralismul porneşte de la lucrările lui F. nu putem să nu luăm în calcul punctele de vedere saussuriene dacă dorim să înţelegem evoluţiile din interiorul şi din afara structuralismului. şi trece în ştiinţele sociale cu acest sens global. trebuie să-i invocăm pe lingvistul rus Roman Jakobson şi Cercul de la Praga. El a lansat teza autonomiei limbajului potrivit căreia semnul lingvistic uneşte un concept (sau un semnificat) şi are o imagine a acestuia. matematice etc. de 138 de ori.

văzând în primul o funcţie poetică (creatoare de sens), iar în cel de al doilea o funcţie de comunicare. După Saussure cuvintele nu sunt doar mijloacele care îi permit omului să-şi reprezinte gândirea, ci ele fac parte şi din actul de vorbire, de transmitere între cel puţin două persoane. Într-o asemenea comunicare, interlocutorul ascultă, dar nu participă la proces; el devine activ doar în momentul în care la rândul lui vorbeşte. El nu se referă la comunicare ci la circuitul vorbirii. el defineşte limba ca pe asocierea de imagini, ca pe un ansamblu de sunete (semnificanţi) şi concepte (semnificaţi). Nu vorbeşte despre reprezentarea unui lucru printr-un cuvânt ci de reprezentarea gândirii organizate într-o materie fonică. Saussure face o distincţie clară între limbă, instituţie socială, sistem de semne instituite, şi vorbire, act individual al subiectului uman, care utilizează limba pentru a se face înţeles sau, mai precis, face o alegere între elementele oferite de limbă, pentru a-şi exprima gândurile. Limba este singurul şi adevăratul obiect al lingvisticii. Putem admite şi o lingvistică a vorbirii dar ea nu trebuie confundată cu lingvistica propriu-zisă al cărei unic obiect este limba. Lingvistica uneşte în mod arbitrar un semnificant şi un semnificat, printr-o pură convenţie. Orice semn lingvistic reprezintă o realitate cu două feţe, una materială (reprezentantă de semnificant), cealaltă imaterială (reprezentată de semnificat). Semnul lingvistic este rezultatul asocierii dintre un semnificant şi un semnificat, iar limba este un sistem de semne. Semnul lingvistic este arbitrat, este doar un cod colectiv. De aici rezultă că, la individ, limba nu este înnăscută. Pentru a o folosi, ea trebuie acceptată şi învăţată. Problema sensului, pe care teoreticienii informaţiei o neglijează, este centrală la lingvişti structuralişti, ceea ce înseamnă că sensul care îl interesează este, înainte de toate, sensul obţinut prin aranjare (adică structura) semnelor. Semnele lingvistice se scriu unul după altul formând un şir linear. Orice variaţie în această succesiune antrenează o schimbare de sens (apt, pat) Roman Jakobson este interesat, înainte de toate, de fonologie, ştiinţa care se ocupă cu foneme din punct de vedere al funcţionării lor în cadrul unei limbi date. Jakobson depune eforturi de a descrie comunicarea umană în complexitatea elementelor ei. El afirmă: Orice act de vorbire pune în joc un mesaj şi patru elemente legate de acesta: emiţătorul, receptorul, tema mesajului (referentul) şi codul utilizat. Mesajul necesită un contact, un canal şi o conexiune psihologică între expeditor şi destinatar, contact care le permite să stabilească şi să menţină comunicarea. Fiecare dintre cei şase factori dă naştere unei funcţii lingvistice diferite: 1. Funcţia expresivă este centrată pe emiţător şi vizează exprimarea directă a atitudinii subiectului cu privire la ceea ce vorbeşte. 2. Funcţia referenţială leagă limbajul de referent, adică de persoană sau subiectul despre care se vorbeşte (despre cine, despre ce se vorbeşte?). 3. Funcţia conativă -constă în folosirea limbajului în determinarea destinatarului să adopte un anumit comportament; limbajul puterii, al ordinii este exprimat prin modul imperativ (Faceţi ca toată lumea! ). 4. Funcţia fatică constă în stabilirea şi menţinerea contactului cu destinatarul, în verificarea dacă circuitul funcţionează; se încearcă, prin folosirea cuvintelor sau a frazelor golite de sens, reţinerea atenţiei celuilalt pentru stabilirea şi menţinerea contactului (Alo? Cum merge?). 5. Funcţia metalingvistică – emiţătorul foloseşte codul pentru a vorbi despre cod; este vorba despre a verifica dacă este utilizat corespunzător acelaşi cod ( Nu vă pot urmări. Ce vreţi să spuneţi?) Un mesaj poate avea mai multe funcţii. Semnificaţia reală a unui mesaj depinde de funcţia care predomină. Nu există funcţii exclusive sau unice, doar funcţii dominante.

49

2. Semiologie –ştiinţa care studiază viaţa semnelor în sânul vieţii sociale, iniţiată de Saussure care visase la o ştiinţă generală, care să se ocupe de toate semnele sociale şi a propus ca denumirea acestei ştiinţe generale să fie cea de semiologie cu speranţa ca lingvistica să devină patronul general al semiologiei. a) Semiologia comunicării pune accentul pe funcţia de comunicare a limbii. După Martinet (v. Bibliografia) „nu are nici un sens să facem structuralism în lingvistică, dacă acest fapt nu este funcţional”. Reluând ideea funcţiei de comunicare a limbii, el va sublinia că limbajul serveşte, înainte de toate, înţelegerii reciproce, limba este un instrument care foloseşte unui schimb intelectual. El studiază numai comunicarea intenţionată care utilizează coduri compuse dintr-un număr finit de elemente: limbi vorbite, codul morse, codul rutier etc. Martinet se consacră studierii funcţiei de comunicare a limbii şi se delimitează de singularitatea muncii lingvistice care constă în studierea limbii prin şi pentru ea însăşi. b) Semiologia semnificaţiei – faptelor studiate la semiologia comunicării li se adaugă semnele neintenţionale ale emiţătorului şi semnele nerecunoscute de către receptor ca fiind produse cu intenţia de a i se comunica un anumit lucru. După Barthes (v. Bibliografia) semnificaţia este de două feluri: - o semnificaţie se creează prin relaţia în semn, relaţia dintre semnificat şi semnificant. - o altă semnificaţie care se creează în relaţia dintre semn şi realitatea exterioară; aici există două niveluri: a) ceea ce este evident, ceea ce toată lumea cunoaşte că ar reprezenta semnul; b) mai există şi un plus care este prezentat drept esenţial în relaţiile umane, care ţine de umanitatea receptorului, cu sentimentele şi ataşamentele sale socioculturale. 3. Deplasarea: semantica structurală – când studiază sensul creat prin raportul dintre semnificant şi semnificat, lingvistica structurală sausureană privilegiază rolul semnificantului, ea fiind o lingvistică a codului; se întreprinde studiul numai asupra formelor semnificante, excluzând conţinutul semnificat. Semantica structurală cere reţinerea posibilităţii şi a necesităţii de a utiliza semnificatul pentru a studia semnificantul şi semnificantul pentru analiza semnificatului. Acest lucru deschide calea unui interes major pentru propoziţie şi, implicit, pentru discurs. 4. Sunt cunoscute şi alte abordări structurale: a) Antropologia structurală – limba şi societatea se supun unui fel de cod universal. Prin apropierea dintre domenii care se supun în mod riguros unui sistem codat, se poate constitui fundamentul ştiinţei comunicării. b) Psihanaliza – se bazează pe raportul dintre limbaj şi inconştient şi pe autonomia semnificantului. Există o relaţie între structura limbajului şi structura inconştientului iar inconştientul există numai la fiinţa vorbitoare. Semnificantul precede şi determină semnificatul, există o autonomie a semnificantului faţă de semnificat. B. Lingvistica transformaţională – fondată de lingvistul american N. Chomsky (v. Bibliografia) care acordă o mare importanţă subiecţilor vorbitori şi critică structuralismul, căruia îi reproşează că nu ţine seamă de un element esenţial şi anume competenţa lingvistică (sau de vorbire). Este vorba despre aptitudinea umană de a înţelege şi a produce o infinitate de fraze plecând de la un bagaj mic de cunoştinţe (un număr mic de reguli sau de operaţii). În felul acesta noi suntem capabili să înţelegem majoritatea frazelor pe care nu le-am pronunţat sau nu le-am auzit niciodată. Limbajul este, în mod fundamental, un sistem de exprimare a gândirii şi nu un mod de a comunica sau a face seva –susţine Chomsky. Se repune în mod clar distincţia dintre limbă şi

50

vorbire. El fondează lingvistica transformaţională sau gramatica generativă. Prin studierea transformării enunţurilor, este posibilă apariţia unei structuri profunde, formalizate, care permite explicarea modului în care este înţeleasă producerea frazelor. Competenţa lingvistică –înnăscută în subiectul vorbitor – este total independentă de factorii socioculturali, ea este pusă în practică într-o manieră cvasiautomată (aproape automată).. C. Pentru lingvişti sunt importante şi direcţiile noi de cercetare grupate în curente şi şcoli noi: Şcoala analitică sau Şcoala de la Oxford; Şcoala referenţială iar pentru discuţia noastră importantă este sociolingvistica. Sociolingvistica este diferită de lingvistica clasică în care limbajul este studiat independent de contextul social, economic sau cultural în care se manifestă şi în care există. În cadrul sociolingvisticii actuale se dezvoltă o serie de direcţii distincte de analiză: a) Studiul limbajelor speciale (limbaj tehnic, jargoul etc.) b) Examinarea relaţiilor şi raporturilor dintre statusul unei ierarhii sociale şi folosirea limbajului (în funcţie de poziţia individului în sistemul social) c) Analiza relaţiilor dintre forma limbajului, procesul de socializare şi experienţele de viaţă. d) Modelul inferenţial al comunicării – procesul de comunicare echivalează cu producerea şi interpretarea de semne; mesajul în sine este întotdeauna incomplet, astfel încât receptorul trebuie să-l completeze făcând inferenţe (operaţie logică de derivare a unui anunţ din altul) pe baza cunoştinţelor sale şi a datelor obţinute din contextul în care are loc comunicarea. D. Tipuri clasice de analiză a mesajelor comunicării (Analiza de conţinut) Prin analiza de conţinut se înţelege un sistem de decodare al mesajelor definit ca: a) Tehnica de cercetare vizând o descriere obiectivă, sistematică şi cantitativă a conţinutului cuprins în comunicare. b) Oricare tehnică de a face inferenţe în identitatea obiectivă şi sistematică a caracteristicilor de care dispun mesajele. Analiza de conţinut cuprinde o serie de elemente sau tehnici: a) Analiza de frecvenţă – Cât de des e folosit în text cuvântul dat? Câte articole se ocupă de subiectul analizat în raport cu totalul articolelor dintr-o perioadă? b) Analiza de valenţă şi de intensitate – se referă la caracteristicile (pozitive, negative sau neutre) asociate cuvântului dat?; Prin ea se evaluează comunicarea şi analizează intensitatea. c) Analiza de contigenţă – pleacă de la ideea de bază: într-un text dat legătura dintre caracteristicile asociate cuvintelor este prin ea însăşi semnificativă.

51

Reconsiderarea rolului comunicării în înţelegerea psihicului uman a avut loc odată cu dezvoltarea psihologiei experimentale. ci depind de stimuli interni şi externi. oameni diferiţi pot reacţiona la acelaşi mesaj în modalităţi foarte diferite. 1. ca ştiinţă. nu a fost preocupată de comunicare. dar care rămâne. b) alături de percepţia selectivă în relaţia percepţie-comunicare intervin alte trei procese fundamentale: 52 . În evoluţia psihologiei. psihologia. miros. o senzaţie primară complexă. percepţia are câteva caracteristici: a) este selectivă –oamenii au tendinţe de a fi influenţaţi de dorinţe.[ XIV] PERSPECTIVA PSIHOLOGICĂ ASUPRA COMUNICĂRII În prima etapă. prin anii 1950 psihologia umană era împărţită în două curente: psihologia subiectivă (concentrată exclusiv pe conştiinţă) şi psihologia obiectivă (concentrată exclusiv asupra comportamentului uman). atitudini şi de alţi factori psihologici. alături de senzaţii. nevoi. Percepţia asociază senzaţiile (văz. în procesul comunicării. pipăit) şi are patru faze diferite: a) detecţia – detaşarea obiectului de contextul lui b) diferenţierea c) identificarea obiectului d) interpretarea şi manipularea Mecanismele percepţiei nu acţionează toate în acelaşi timp şi uniform. Rolul percepţiei în comunicare Din perspectiva psihologiei generale percepţia este un proces psihic care reflectă un conţinut concret. În procesul comunicării.

iar atunci când acesta nu există. Există o tendinţă spre conservare interioară a individului astfel că atitudinile şi comportamentele sale sunt în acord nu numai în raport cu observatorul obiectiv şi cu faptul că indivizii încearcă să fie consecvenţi cu ei înşişi. Stimulul este reprezentat de un obiect sau un eveniment din mediul înconjurător care poate acţiona asupra organelor de simţ ale organismului. Comunicarea tinde să restabilească starea de echilibru până când aceasta din urmă poate fi perturbată de receptarea de noi informaţii. iar răspunsul la el este considerat a fi un act evident şi măsurabil. Intensitatea acestui fenomen este definită ca intensitate a legăturilor dintre două 53 . 3. atenţie selectivă – se referă la tendinţele unei persoane de a acorda atenţie acelor părţi din mesaj care sunt consonante cu atitudinile. Teoriile congruenţei cognitive şi comunicarea Prin congruenţă înţelegem acord. În cazul a două persoane care manifestă o atitudine pozitivă (simpatie) sau negativă (antipatie) una faţă de cealaltă sau faţă de un obiect exterior. fără a exista o presiune spre modificarea organizării cognitive sau a manifestării emoţionale. 2. Comunicarea are o funcţie necesară. Actul comunicaţional transmite informaţia de la sursă la receptor. o stare. care permit persoanei o serie de discriminări cognitive. Informaţia constă în stimulii asociaţi cu un obiect. permiţând la două persoane să menţină o orientare simultană unul către altul şi faţă de obiectul comunicării. Când două persoane se percep reciproc pozitiv şi îşi elaborează o anumită atitudine faţă de al treilea. atitudinile şi de alţi factori umani. S-a constatat că relaţia dintre stimul şi răspuns oferă cheia învăţării şi a comunicării. ele au tendinţa de a-şi dezvolta o atitudine asemănătoare faţă de al treilea. ei vor încerca să-l restabilească. Fenomenul se numeşte tendinţa către simetrie a orientărilor.) sunt ordonate şi permit anticiparea. în individ există o presiune internă de a o reduce sau a o elimina tocmai pentru că are puterea de a anticipa efectele. Procesul de comunicare este principalul procedeu de extindere al ariei acordului şi stabilităţii în relaţiile sociale. concordanţă şi faptul că fenomenele (sociale. Dacă în cadrul diadei sau al grupului apare o divergenţă a membrilor faţă de al treilea. dezacord). neconcordanţă. nevoile. Comunicarea este fie un răspuns la un stimul anterior fie un fapt dat astfel încât procesul de comunicare este fundamental un proces de reacţie. Echilibrul constă într-o situaţie în care unităţile percepute şi emoţiile coexistă fără stres. relaţiile pot fi echilibrate sau dezechilibrate. o proprietate. Procesul comunicării umane este cel care conectează indivizi între ei şi cu mediul în care trăiesc. previziunea unor evenimente sau fenomene. fizice etc. adică din nepotrivire.- expunerea selectivă – reprezintă tendinţa persoanei de a se expune la comunicări care sunt în concordanţă cu interesele acestea şi de a evita comunicările care nu sunt în concordanţă. credinţele şi comportamentele deja fixate şi de a evita mesajele care contrazic această situaţie retenţia selectivă – se referă la faptul că tendinţa reamintirii informaţiilor este influenţată de dorinţele. Teoria învăţării şi comunicarea Psihologia învăţării acordă un loc important asociaţiei ca principiu fundamental în comunicarea eficientă. astfel încât o schimbare de stare a organismului şi a mediului va avea consecinţe şi declanşează un răspuns în celălalt element din sistem. un eveniment. atunci nevoia de reducere a acestei divergenţe duce la creşterea frecvenţei actelor de comunicare. Atunci când există un echilibru cognitiv participanţii se vor opune schimbării. În procesul de învăţare organismul stabileşte o relaţie de sistem cu ambientul. Omul evită tensiunea psihologică (care rezultă din incongruenţă.

4. Ea include. nu prin intermediul altora. individul va evita activ situaţiile şi informaţiile care oferă perspectiva amplificării discordanţei cognitive. 5. e) comunicare (reflectă şi susţine o structură cu diferenţe de status în interiorul grupului şi cu o anume distribuţie a sentimentului de detaşament reciproc al membrilor. ale conduitei. în expunere selectivă în căutarea informaţiilor şi opiniilor noi. Comunicarea devine astfel principala modalitate prin care se caută şi se restabileşte echilibrul. cu atât ei dezvoltă mai multe norme comune de grup). d) interacţiune.persoane sau ca intensitate a atitudinilor faţă de al treilea. Realizarea unei asemenea intensităţi solicită concentrarea pe comunicare interpersonală sau comunicarea între grupuri (comunicare bidirecţională şi interactivă). Disonanţă cognitivă şi comunicarea Deciziile. Grupurile variază din punct de vedere al frecvenţei intercomunicării şi al contactelor comunicative ale celor din interiorul grupului cu cei care îi depăşesc frontierele care sunt legate de coeziune. Oamenii tind probabil să asculte sursele de informare care transmit mesaje concordate cu poziţia lor şi să caute informaţii noi ce confirmă şi sprijină comportamentul lor real. Frecvenţa intercomunicării între membrii unui grup este un indicator al coeziunii de grup şi al identităţii sale distincte în plan social. Esenţa vieţii de grup constă în inter-relaţia dinamică a următoarelor segmente: a) activităţi. trei elemente principale: sursă de informare. Comunicarea în cadrul grupului este legată de: a) solidaritate b) diferenţele interne ale grupului mic (cu cât indivizii comunică mai frecvent unii cu alţii în grup. c) norme. de dezacord care devine inconfortabil psihologic şi va motiva individul preocupat să caute informaţii noi în sprijinul alegerii sale. atitudinilor şi tendinţelor comportamentale ce există deja. comunicatorii şi receptorii şi este interesată de dinamica situaţiilor de comunicare. va da naştere la o presiune pentru reducerea ei şi pentru obţinerea consonanţei. Coeziunea este asociată constant cu o 54 . Comunicarea în grupurile non-formale Un grup de persoane care comunică între ele destul de des într-o perioadă de timp şi care sunt suficient de puţine pentru ca fiecare să poată comunica cu toţi ceilalţi direct. alegerile şi informaţiile noi deţin potenţialul de a crea o stare de disonanţă. în orice situaţie. Între elemente cognitive (de cunoaştere) poate exista o relaţie de nepotrivire care generează o disonanţă (un dezacord). Ei sunt mai deschişi la receptarea comunicării din sursele faţă de care au o atitudine favorabilă. Rezultatul acestei presiuni se manifestă in modificări ale modului de recepţie al mesajului. Cele mai probabile efecte ale comunicării (inclusiv ale comunicării de masă) vor fi spre întărirea opiniilor. În acelaşi timp. b) elemente. care devine inconfortabilă din punct de vedere psihologic. constituie un grup în termenii comunicării umane. Disonanţa cognitivă. ei îşi vor organiza noua informaţie. Există o serie de condiţii care se referă la motivaţia transmiterii şi receptării mesajelor. b) Indivizii percep şi interpretează selectiv informaţiile pe care le primesc şi în conformitate cu ele. la structurile care motivează comportamentul comunicativ: a) Indivizii caută informaţii care le confirmă atitudinile şi imaginea despre lume deja constituită şi evită informaţia care amplifică disonanţele.

radioTV.în societate nu există un domeniu separat şi autonom al comunicării. c) prin ce canal spune.comunicare mai intensă între membrii grupului. Există o tensiune între creşterea mărimii grupului şi amplificarea coeziunii şi identităţii. faptele sociale există în virtutea proceselor de comunicare.comunicarea este un proces social fundamental. b) Prin ce spune înţelegem conţinutul comunicării exprimat prin mesaje. cu atât diversitatea şi frecvenţa comunicării sunt mai restrânse din punct de vedere fizic dar creşte gradul de libertate psihologică.presupune abordarea interacţiunilor complexe dintre comunicare şi societate. grupuri de comunicatori). Cu cât grupul este mai numeros. [ XV] PERSPECTIVA SOCIOLOGICĂ ASUPRA COMUNICĂRII 1. Abordarea sociologică a procesului de comunicare are o serie de caracteristici: . Teoria formală a puterii sociale se referă la procesele de influenţă în grup. influenţe ce duc la modificarea opiniilor între totalul persoanelor.analizează comunicarea de masă ca proces social. Studiul sociologic al comunicării pleacă de la o serie de presupoziţii clare: . a) Prin cine spune se înţeleg factorii care iniţiază şi controlează procesul de comunicare (redacţii. comunicarea este o parte integrantă a societăţii. e) Prin cu ce efecte spune se referă la efecte şi eficacităţi media. d) Prin cui spune înţelegem audienţa şi modul de receptare a mesajelor mass-media. Această tensiune rezultă direct din problemele apărute în comunicarea dintre foarte multe persoane. 2. . Unitatea grupului este rezultatul timpului necesar tuturor membrilor grupului care au fost influenţaţi pentru a-şi schimba opinia în direcţia punctului de echilibru. . Influenţa socială se manifestă ca şi forţele dintr-un câmp exercitate de o persoană asupra altei persoane.consideră comunicarea drept sistem sau un subsistem social. Influenţa în grup este un proces gradual care necesită timp. Membrilor care vorbesc cel mai mult li se răspunde cu cantitatea cea mai mare de interacţiuni. Atracţia exercitată de grup şi cantitatea comunicării dintre membrii şi grup determină adeziunea sau abaterea unei persoane de la opiniile grupului. Specificul perspectivei sociologice asupra comunicării Pornind de la cei cinci factori comunicaţionali (a) cine spune. Membrii grupului nu participă în egală măsură la contactele comunicative. b) ce spune. Teorii şi curente fundamentale în sistemul sociologic al comunicării În decursul timpului s-au conturat două tendinţe de cercetare: 55 . c) Prin ce canal spune înţelegem totalitatea canalelor comunicării: presa scrisă. d) cui spune şi e) cu ce efecte spune) atingem punctul de plecare în înţelegerea perspectivei sociologice asupra comunicării. cinema. .

Cu toate acestea.integritate la nivel personal (întărirea de status. s-a dezvoltat mai mult o analiză teoretică a formării societăţii de masă şi a comunicării de masă. posibilitatea de alegere a individului se reduce la un fel de alegere multiplă între alternative foarte puţine.afective (emoţionale. publicul informat este precaut cu ceea ce i se serveşte. familia. a încrederii personale. Prin industrie culturală se înţelege ansamblul tehnicilor de producţie şi reproducţie industrială a operelor culturale..integrative din punct de vedere social (întărirea contactelor sociale la nivelul grupurilor primare. cea de divertisment cu filmele şi televiziunea iar ziarele au rol important în autoreglare şi auto-conducere. profitului şi valorii de schimb. .prin confuzia dintre mesajul manifest şi cel ascuns.fac apel deosebit la senzaţional. în care intră în interacţiune cu alţi oameni.cercetarea administrativă sau curentul empiric – foloseşte metodele empirice de cercetare (cercetează impactul comunicării media asupra societăţii şi a individului). duc la generalizarea clişeelor şi a vulgarităţii. Indivizi sunt drogaţi cu o cultură ieftină ca preţ şi valoare artistică astfel încât acceptă imaginea despre lume pin intermediul acestor produse. ..curentul critic – se referă la o abordare filozofică şi politică asupra rolului comunicării în societatea actuală. lectura. mai ales la informaţiile privind viaţa 56 . pentru a le atrage şi a le determina să cumpere aceste produse.eliberarea de tensiune (divertismentul). se supun principiilor comerciale. Sunt cel puţin două mari secţiuni una formată de indivizi activi în receptarea şi transmiterea mai departe a ideilor transmise de media (lideri de opinie) şi indivizi care se bazează în principal pe contactele personale (cu liderii de opinie ai grupurilor din care fac parte). . munca) oferă mult mai multe satisfacţii informaţionale decât comunicarea de masă. ci membrii ai unor grupuri variate social. cunoştinţe) . caută să identifice pe cale empirică puterea şi influenţa mass-media în societate. Astfel dorinţa de cunoaştere este asociată cu cărţile. să acorde credit presei şi să fie convins că ceea ce i se oferă ca subiect de maxim interes reprezintă probleme semnificative şi importante pentru viaţa naţiunii. a stabilităţii) . resursele non-media combinate (prietenii.) . ideal ar fi ca publicul să consideră că aceste evenimente sunt importante. sunt prin excelenţă mărfuri supuse logicii schimbului. de plăcere sau cele legate de experienţe estetice) . Publicul receptează mesajul comunicării pe care poate să-l accepte sau să-l respingă. Din păcate pentru mass-media. Indivizii nu sunt izolaţi social.cognitive (dobândire de informaţii. . grupul de prieteni etc. Există cinci mari categorii de nevoi pe care oamenii caută să şi le satisfacă utilizând media: . Ea simplifică cultura majoră pentru a o face accesibilă maselor. a prostului gust.este o producţie comercială masivă cu un impact fără egal asupra individului şi al societăţii.sunt produse comerciale fiind supuse exigenţelor pieţei şi produselor-marfă. Producţiile industriilor culturale se concretizează prin: . ea produce stereotipuri de gândire şi de comportament. În momentul în care mass-media prezintă anumite evenimente în chip intens şi de nerealizat. aceste produse au un impact social manipulator şi reprezintă o îndoctrinare.

Se face o confuzie între opinia publică şi opinia jurnaliştilor. Comunicare şi opinie publică Termenul de opinie publică este folosit pentru prima dată în anul 1792 cu sensul de reacţie produsă de o problemă. ce are sentimente. b) . gândeşte sau se întristează. Publicul poate fi considerat o mulţime dispersată în care influenţa unor spirite asupra altora a devenit o acţiune la distanţă. rezultantă a tuturor acestor acţiuni la distanţă prin contact este pentru mulţimi sau publicuri cam ceea ce este gândul pentru corp. ce are gândire. d) . articularea opiniei şi a acţiunii este supusă controlului autorităţii care controlează acţiunea şi determină cadrul în care ele se realizează. din acest punct de vedere. Acest lucru dovedeşte că în cadrul noilor orientări din sociologia comunicării de masă trebuie să aibă loc o serie de deplasări fundamentale. . De aici şi constatarea că ceea ce în secolele XVIII-XIX era numit publicuri astăzi devine societatea de masă. Sensul este schimbat în atitudine şi de aici comportamentul unui grup social faţă de o problemă X sau un număr X de probleme. . între public şi masă există o serie de distincţii: a) . Există păreri conform cărora în societăţile moderne pot exista atât publicul cât şi masa pentru că.opinia publică îşi află o ieşire în acţiunea concretă chiar dacă această este îndreptată împotriva puterii. Prin urmare opinia publică este ansamblul opiniilor ce aparţin unui public. ca un individ să răspundă imediat şi să confere răspunsului său un anume efect.în masă indivizii care exprimă o opinie sunt mult mai puţini decât cei care o receptează pentru că o comunitate alcătuită din diferite tipuri de public este o serie abstractă de indivizi ale căror opinii sunt comandate de media. c) . Publicul românesc devine. 3. a maselor într-o anumită chestiune”. publicul este suportul opiniei publice şi este constituit din oameni care nu se întâlnesc niciodată dar care pot spune noi când se referă la o problemă. politice (Marinescu. Opinia publică este deseori prezentată ca ceva ce există. societatea contemporană este jumătate masă şi jumătate public.publicul permite un răspuns imediat şi efectiv dat oricărei opinii exprimate de public. Dar.în public există tot atâţia indivizi care exprimă opinii câţi sunt şi cei care le primesc. puterea intervine în cadrul maselor şi dizolvă orice autonomie pe care ele ar putea să le aibă prin realizarea opiniilor în discuţie. iar opinia.masa îngreunează. se susţine.instituţiile puterii nu pătrund în publicul care se bucură de o relativă autonomie. economice. Opinia publică e deseori redusă la o sumă de opinii individuale.în cazul maselor. Astfel se identifică opinia publică cu poziţia susţinută de profesionişti mass-media în numele uni public inaccesibil. . tot mai pretenţios ceea ce trebuie să constituie un semnal de alarmă pentru mass-media. . După DEX. opinia publică este „părerea publicului. Astăzi opinia publică este înţeleasă drept o stare colectivă de conştiinţă în care se împleteşte constanţa sau continuitatea atitudinii sociale cu reacţiile momentane şi discontinue în faţa unor noi fenomene şi procese sociale.economică şi politică din ţară şi din străinătate. Audienţă şi comunicare de masă 57 .masa nu se bucură de nici un fel de autonomie în raport cu instituţiile.213). 4. dacă nu face chiar imposibil. Totuşi în mod riguros-ştiinţific nu se poate afirma că opinia publică se bucură.

În cazul ziarelor indicatorii audienţei cel mai des utilizaţi sunt: . În cazul radioului şi televiziunii indicatorii audienţei cel mai des utilizaţi sunt: .Audienţa este concepută ca suma numărului total de persoane la care ajunge o unitate dată din conţinutul comunicării. percepţia selectivă. mai rar) . Atitudinea activă a comunicării de masă nu acceptă tot ce oferă audienţa.de timp (se referă la timpul de lectură.temporal (recepţionarea mesajului nu este instantanee sau limitată la un unic moment din timp.eterogen din punct de vedere al structurii demografice. suma indivizilor care au un aparat de recepţie) 58 . 1-2 ori pe săptămână un ziar. Referitor la audienţă ca masă trebuie menţionat faptul că în acest context baza se pune pe mărimea grup sare poate fi: .de comportament de consum media. durata ascultării sau vizionării) . retenţia selectivă) . Sondajul de opinie constituie o metodă de cunoaştere a opiniei publice pe baza chestionarului sau a eşantionării. mai ales la mass-media. Principalele metode sociologice de analiză a comunicării sunt sondajul de opinie şi ancheta sociologică.folosirea impersonală a comunicării de masă În contextul atitudinii active. ci este structurată în jocul dintre trecut şi prezent).împrăştiat spaţial şi membrii lui nu se cunosc între ei. . ea este echivalată cu receptorul comunicării. În cazul presei el poate fi o metodă obiectivă pentru determinarea interesului cititorilor faţă de textele ziarului Chestionarul este un instrument de investigare al opiniei şi atitudinilor ce constă dintrun ansamblu de întrebări scrise care determină răspunsuri ce vor fi înregistrate în scris. ocazional. Astfel audienţa este supusă unor factori precum: . . .selectivitatea în raport cu mesajele comunicării ( expunerea selectivă.audienţa potenţială (reprezintă suma tuturor ce pot recepta un mesaj. . locul lecturii).social (se pune un accent deosebit pe mediatizările publice: stereotipuri.lectura regulată (se referă la cei care citesc sau răsfoiesc zilnic un cotidian sau săptămânal): .obişnuinţele sau practicile de lectură (momentul lecturii. mesajele comunicării sunt recepţionate în conformitate cu trei caracteristici: . convenţii sociale).de frecvenţă (audienţa cumulată. dar nu depinde de mesajele comunicării pentru a se constitui sau pentru a exista ca grup.apelul la grupul de referinţă . deci nu pot acţiona împreună pentru atingerea unui scop dat.frecvenţa lecturii (regulat. Există trei clase de indicatori ai audienţei: .omogen din punct de vedere al comportamentului faţă de mesajul receptat. cotă de piaţă) .dimensiunea practică (are la bază microactivităţile legate de existenţele cotidiene). audienţa medie. Perspectiva audienţă ca public pleacă de la presupunerea unui grup activ care se foloseşte de comunicare. de 3-4 ori pe săptămână un ziar. Cercetarea audienţei pe bază de sondaje a dus la măsurarea diferiţilor parametrii ce definesc consumul comunicării.

propaganda agresivă.. .audienţa disponibilă (reprezintă suma tuturor celor ce pot recepta efectiv un program. de a manipula conştiinţe şi de a direcţiona comportamente pentru a obţine un răspuns dorit de cel ce face propaganda. un partid politic cu scopul de a convinge şi de a câştiga adepţi (după Dicţionar de neologisme). o concepţie.urmăreşte transformarea audienţei într-o masă de oameni pasivi. a celor care au şi tehnica de recepţie şi sunt disponibilă în tranşa orară de transmitere a acestui program) . Prin propagandă se răspândesc sau se propagă idei specifice în interesul unui dictator. [ XVI] COMUNICAREA PERSUASIVĂ ŞI PROPAGANDA I PROPAGANDA Prin propagandă se înţelege răspândire a unor idei care prezintă şi susţin o teorie. astăzi poate avea un efect invers. propaganda poate fi: . al unei pături sociale. nu de acceptare ci de respingere. B. Încă din anul 1622. împotriva tuturor celor de altă părere. Scopul propagandei devine acela de a transmite o ideologie către o audienţă.urmăreşte schimbări importante ale comportamentului audienţei.audienţa vizată (reprezintă suma celor la care comunicatorul doreşte să ajungă) . propaganda agresivă fiind în floare. dispuşi să accepte mesajul transmis prin propaganda fără a se opune conţinutului lui.propaganda integrativă. . o definiţie clară a propagandei ar fi încercare deliberată şi susţinută de a modela percepţii. In propaganda actuală românească nu se recurge la cea de a doua formă. .albă – vine de la o sursă care este corect identificată şi informaţia din mesaj tinde să fie corectă dar foarte rar şi reuşeşte. Propaganda are mai multe forme: . al unei religii dar aproape niciodată în interesul populaţiei unei ţări. A.audienţa reală (reprezintă suma celor care au recepţionat efectiv programul). când Vaticanul lansează Scara Congregatio de Propaganda Fide cuvântul propaganda îşi pierde neutralitatea. Ideal ar fi ca valoarea audienţei potenţiale să fie cât mai aproape de valoarea audienţei reale. al unui partid politic. Populaţia este săturată de propaganda extrem de agresivă comunistă ce a durat aproape 50 de ani. În funcţie de resursele de informare. în toate ocaziile. prin toate mijlocele. aşa încât recurgerea la aceleaşi mijloace. Astfel. 59 .

. de mass-media.dezinformarea – este o informaţie falsă. cu o propagandă agresivă. cine controlează mass-media poate prezenta informaţia pe care o doreşte. Efectele propagandei au fost studiate în timpul celui de al doilea război mondial. Propagandistul caută să controleze cursul informaţiilor. b) Prin persuasiune se poate obţine: 60 . Specialiştii au mai emis o clasificare a propagandei: . inventate. deci propaganda nu a avut nici un efect vizibil. Propagandistul poate controla cursul informaţiilor prin: . în cele mai dese cazuri. neaşteptate. neagră. b) de multe ori nu s-a primit nici un răspuns. cercetătorii au fost interesaţi de schimbarea atitudinii oamenilor prin propagandă. a ideilor preconcepute. a minciunii în cele mai multe cazuri In propaganda actuală românească sunt luate în calcul ambele procedee cu toate că cel de al doilea depinde. Persuasiunea a fost definită în modalităţi variate: . C. incompletă care este răspândită sau confirmată pentru un individ. Analizând efectele s-a constatat că ele au foste deosebit de diferite. Caracteristic propagandei este faptul că propagandistul este separat de receptor şi îşi ascunde scopul. prefabricate. In propaganda actuală românească se recurge la ambele tipuri dar dezinformarea este cel mult mai des preferată.controlul mass-media ca sursa de distribuţie a informaţiilor . sursa poate fi uşor identificată sau se lasă uşor identificată.subpropagandă – are ca scop răspândirea unei doctrine nefamiliare.un proces de comunicare în care se influenţează alte persoane . Erau conştienţi de faptul că oamenii sunt influenţaţi direct de comunicarea de masă.prezentarea informaţiei deformate. mai ales.. a) nu au fost primite întotdeauna răspunsurile dorite. un grup sau societate ţintă. c) s-au primit şi răspunsuri neaşteptate de nuanţă negativă. De fapt noi avem de a face. . situaţia politică din România este supusă unor presiuni rapide din surse aşteptate şi.sursa propagandei poate sau nu să fie corect identificată iar certitudinea informaţiei poate să fie neclară. interactiv în care un receptor şi un transmiţător sunt legaţi prin simboluri verbale sau nu cu scopul de a se obţine o schimbare de atitudine sau comportament al receptorului ca urmare a receptării unui mesaj. Consideraţii diacronice: Încă din 1920.gri . durează mult şi solicită canalele de comunicare deschie unde să poată reveni periodic pentru îndoctrinare sperând în atragerea adepţilor. insistent.neagră – propaganda este făcută de o sursă falsă şi constă în răspândirea minciunilor. în cazul de faţă. propaganda neagră cu specificul democraţiei româneşti care. poate şi din cauza lipsei de timp.un proces complex. continuu. să conducă opinia publică şi să manipuleze modelele de comportament. D. In propaganda actuală românească se recurge la cea de a doua formă. adesea şi identitatea pentru a-şi atinge scopul comunicării. I PERSUASIUNE a) Prin persuasiv se înţelege convingător. cu desăvârşire de existenţa primului. aşteptate.

întărirea răspunsului – propagandistul stimulează puternic atitudinea pozitivă faţă de subiect. Atribuirea de semnificaţii mesajului Pentru înţelegerea mesajului acesta trebuie să fie exprimat clar. unele acceptate deja de receptor şi altele care apar. o atitudine dacă o persoană primeşte o întărire pozitivă. la un nivel stilistic mediu iar semnificaţia. 5. un mesaj va schimba.schimbarea de răspuns – pentru schimbarea comportamentală.modelarea răspunsului – receptorul este învăţat cum să se comporte şi oferă stimuli pozitiv pentru învăţare. prin mesaj. scopul mesajului să fie uşor de perceput. Dacă o persoană nu este interesată de un subiect. In propaganda actuală românească de multe ori persoanele direct cointeresate de rezultatul mesajului sunt şi purtătoare de mesaj ceea ce poate diminua credibilitatea. cu totul noi. atunci ea nu va cheltui multă energie pentru prelucrarea informaţiilor din mesaj. Persoanele direct cointeresate de rezultatul direct al mesajului trebuie să stea în umbră. Confuzia semantică este adesea combinată cu tonul neadecvat. Acceptarea sau respingerea opiniei oferite de mesaj Depinde de disponibilitatea receptorului. în cuvinte simple. mesajele sunt adesea lungi. c) Influenţa în comunicare se realizează prin şase procese importante: 1. propagandistul se poate folosi de puncte de sprijin pornind de la interesele receptorului. normele de grup. Expunerea la mesaj Trebuie să fie clară. Dacă un mesaj influenţează comportamentul. comportamentul. repetată. interes material. In propaganda actuală românească acest principiu nu este întotdeauna respectat. cu frazele lungi nu rareori golite de sens. . scurtă. Adoptarea sau nu a unei noi aptitudini Constituie ţelul final urmărit de o comunicare care depinde în cea mare măsură de punctul 4. . dar care sunt şi asemănătoare unele cu altele. Acordarea atenţiei mesajului Trebuie să existe o motivaţie personală de a accepta un mesaj. 4. In propaganda actuală românească adesea primim mesaje codificate prin neologisme neînţelese de majoritatea receptorilor. de momentul şi contextul receptări. o motivaţie de acţiune. promiterea unei anume atitudini faţă de receptor. Schimbarea apare ca urmare a co-existenţei dintre informaţiile diferite. credinţele. atunci noua atitudine formată din mesaj trebuie să ghideze comportamentul în noua situaţie. de conţinutul transmis. de a-i acorda o anumită atenţie. 3. la orele de maximă audienţă la radio şi TV sau pe paginile cele mai citite din publicaţii. probabil. 2. ea depinde de repetarea mesajului pentru adoptarea unei noi atitudini după care poate urma sau nu acţiunea. 6. 61 .. Atitudinea de acceptare sau de respingere a mesajului este precedată de atenţia acordată mesajului pentru că oamenii nu pot urmări un mesaj dacă nu sunt atraşi de el. Mesajele să fie transmise de o sursă credibilă sau cel puţin bune cunoscută şi agreată. plictisitoare sau plasate în momentul sau la locul cel mai nepotrivit. Acţiunea Nu poate şi nici nu trebuie să se manifeste imediat.

legitimitatea normelor . treptat. Este bine înrădăcinată ideea că în mass-media cel care comunică modelează opinia publică. Această schemă este conformă cu realitatea. pe viitor nu se va mai vorbi despre o schemă teoretică. firmele comerciale încercau cele mai eficace formule de publicitate. Bazându-se pe metoda anchetei. întrebări teoretice. iar multitudinea lor subliniază necesitatea unor lucrări de sinteză şi de conceptualizare. La Universitatea de la Yale se studiază propaganda politică şi raporturile ei cu mijloacele de comunicare.de amuzament etc. Funcţionalismul – pune un accent deosebit pe necesităţile societăţii. Cercetătorii definesc funcţiile diverse ale mass-media în societate: . Adoptarea tripticului :E-M-R (emiţător-mesaj-receptor) este făcută pe baza evidenţei empirice. Aceste studii îşi pun. cunoştinţelor etc. Iniţial.transmiterea moştenirii sociale .dezvoltarea consensului social . Toată lumea aştepta răspunsuri concrete şi imediate la problemele concrete. Mesajul nu reprezintă o serie de semne fără sens. guvernele erau interesate de impactul propagandei. toată lumea era convinsă de atotputernicia mijloacelor de comunicare.interpretarea informaţiilor . primele cercetări se vor aplica asupra influenţelor pe care radioul şi presa le au în domeniul politic. numeroase centre universitare se deschid spre cercetarea problemelor de comunicare socială. Finanţate de toţi aceşti solicitanţi. 62 .difuzarea informaţiilor . 1.[ XVII] TEORIILE FUNCŢIONALISTE ÎN COMUNICAREA DE MASĂ Educatorii erau îngrijoraţi de efectul exercitat de mass-media mai ales asupra tinerilor. În 1922 Şcoala de la Chicago impulsionează cercetarea empirică privind problemele comunicării în masă. La Universitatea din Columbia vor fi preocupaţi mai ales de radio ca mijloc de publicitate şi agent de influenţă politică în campaniile electorale. ci este format din conţinuturile informaţiilor.

mijloacele de comunicare în masă. progresele în acest domeniu rămâneau puţin vizibile. După teoriile tehnologice fiecare epocă are un mijloc dominant prin care îşi structurează în mod specific maniera de a gândi şi procesele de comunicare. Cercetarea empirică se rezuma la dovedirea efectelor limitate şi indirecte ale massmedia. Astfel apar studii asupra difuzării în care accentul cade pe reţelele şi relaţiile interpersonale şi influenţează interpretarea şi evaluarea lui de către public. Cercetările din perioada 1940-1960 au arătat că mass-media nu reprezintă numai un agent exclusiv de formare a opiniei publice. Cercetările empirice se vor consacra măsurării eficacităţii campaniilor mediatice în alegerea unui candidat într-o funcţie politică. 63 . aceste numeroase studii nu reuşesc să demonstreze influenţa tehnicilor mass-media asupra ansamblului de comportamente sociale.pretinde că ar trebui să fim mai puţin preocupaţi de efectul pe care îl au mijloacele de comunicare asupra oamenilor şi mai mult de ceea ce oamenii fac din ele.Deşi a devenit importantă şi studierea altor teme (audienţa. În perioada interbelică. Oare această selecţie este inocentă? Care sunt efectele procedeului? Jurnaliştii par a fi păzitori ai porţilor. Apare teoria efectelor ideologice potrivit căreia adevăratul efect al mijloacelor de comunicare în masă este împiedicarea transformărilor sociale. Până şi cel mai puternic dintre mijloacele de comunicare de masă nu poate influenţa un individ care nu se poate folosi de el în contextul social şi psihologic în care trăieşte. Deci efectul cel mai important al comunicării de masă ar fi acela de a ordona şi organiza mintal lumea în locul nostru. Efectele comunicărilor de masă par a fi influenţe printre alte influenţe ale unei situaţii totale. ei stabilesc ordinea de zi şi impun nu ce trebuie gândit ci la ce trebuie gândit. S-a constatat că mijloacele de comunicare au relativ puţine efecte directe asupra votului din timpul unei campanii electorale şi servesc mai mult la întărirea convingerilor preexistente. erau considerate prin excelenţă instrumente de formare a opiniei publice. în cumpărarea unui produs. Funcţia de agendă constă tocmai în aducerea conţinutului comunicării la ordinea zilei. Abordarea problemei bazată pe utilizări sugerează că valorile. 2. În ciuda dezvoltării cantitative a anchetelor sociologice asupra presei internaţionale. Publicul percepe selectiv. Oamenii caută informaţiile care se potrivesc cu ideile şi modul lor de acţiune şi devin imuni in faţa altor comunicări. instituţia mediatică etc. ascultă şi memorează selectiv. Această constatare se află la baza teoriei utilităţilor şi recompenselor. Teoria funcţiei de agendă – Din cauza spaţiului de care dispun în ziar. 3. Editorii şi directorii de program joacă un rol foarte important în formarea realităţii sociale prin selectarea şi ierarhizarea informaţiilor. Dar. rolurile sociale ale oamenilor prevalează. Mijloacele de comunicare au o importanţă primordială în jocul electoral. care nu vor ţine seama de verificarea empirică. Evoluţia perspectivei asupra efectelor . ceea ce se petrece şi astăzi. Trebuie să cunoaştem cine dă mesajul cui are nevoie şi nu de a şti cine. persoanele care comunică. jurnaliştii sunt constrânşi să practice o selecţie severă a faptelor care li se aduc la cunoştinţă.Curentul funcţionalist a fost acuzat că priveşte viaţa socială şi mijloacele de comunicare dintr-un unghi prea conservator şi a suscitat reacţii contrare. Teoria utilizărilor şi recompenselor .) analiza efectelor a prezentat esenţa cercetărilor privind comunicarea de masă. grupurile. 4. în adoptarea unei atitudini. cu precădere radioul şi filmul. în funcţie de tehnologie iar influenţa exercitată îi aparţine mijlocului respectiv şi nu mesajului. ce şi cui spune. interesele. iar problemele erau abordate prea superficial.

Agenţii mijloacelor de comunicare aleg. În aceste cazuri se realizează în comunicare un triunghi. b) Orice persoană. în măsura în care este controlat de emiţător. tehnicieni.între mediator şi public Aici se adaugă un triunghi ascuns (presiuni tehnice. Există şi afirmaţia conform căreia şi curentul empiric este ideologic. sindicale etc. Mijloacele de comunicare în masă se inspiră din realitatea socială obiectivă pentru a-şi alimenta produsele. ale cărui interese de cunoaştere coincid cu 64 . este deopotrivă sursă şi destinatar al mesajului. studenţi. la elementele mai puţin active din rândul populaţiei. întreprinderea comercială etc. dă comanda iar autorul o negociază). elevi. Cercul astfel desenat îşi pierde punctul de pornire şi se învârte la nesfârşit.). Fiecare dintre actorii sociali poate decoda un mesaj transmis de altcineva. Totul depinde de instrucţiunile pe care le va primi prin cască. Mass-media îşi îndreaptă atenţia asupra creaţiilor individuale: le difuzează în ansamblul populaţiei. politice. clienţi etc. ei sunt incluşi în societate. deci de mass-media. grupuri artistice) şi cu grupul de programare (responsabili cu aparatul de producţie şi de difuzare.între mediator şi autor (mediatorul-producător acceptă sau refuză un proiect. mediatorul poate fi când mesagerul puterii. . suveran. Astfel. Destinatarul este secundar. Emiţătorul este.Între 1950-1970 au fost consemnate tentativele sociologilor de a crea modele teoretice în comunicarea de masă. Aici au loc trei dialoguri: . administrative. instituţia de învăţământ şi profesorii ei.Astăzi asistăm la revenirea tezelor privind atotputernicia mijloacelor de comunicare. Astfel ideile noi apar din ideile vechi. a) Linia dreaptă parcurge următorul traseu: emiţător (cine) →mesaj (ce spune) →mijloc (prin ce mijloc) → receptor (cui) → impact (cu ce efect) Reprezentarea lineară a comunicării este vizibilă şi concepută aici ca o transmitere unilaterală de la emiţător la receptor. directorul de programe.? vedeta?) . îl poate interpreta şi poate coda un mesaj destinat altuia ceea ce duce la reversibilitatea comunicării. el poate fi ocazional şi complet devotat directorului de programe sau cureaua de transmisie a reacţiilor autorilor. ideile pot trece de la radio sau ziare la liderii de opinie şi. financiare.) care devine elementul uman responsabil cu buna funcţionare a maşinaţiei. prin ei. Astfel mediatorul se află în centrul unui pătrat (mai exact în centrul unui patrulateral). Transformările modelelor de comunicare . indiscutabil şi fără drept de apel. tot felul de oameni spun tot feluri de lucruri la tot felul de oameni – fără a mai vorbi de cum şi de ce. Ele joacă un rol din ce în ce mai important în toate sferele activităţii umane. În această reţea complexă apare mediatorul (jurnalistul. c) Deseori între mijloacele de comunicare emiţătoare şi receptor poate să apară intermediari umani sau chiar mijloacele de comunicare care fac trecerea de la emiţător (mediul public. 5. când purtătorul de cuvânt al publicului. d) În dialoguri necontrolate. ca şi pentru ceilalţi. Creatorii sunt solidari cu societatea în ansamblul ei. Dar şi cultura de masă reprezintă o sursă de inspiraţie pentru creatori.între autor şi public (nu este clar aici cine este autorul în viziunea publicului: scenaristul? realizatorul. iar câmpul lor de conştiinţă este determinat.) în care mediatorul se află în legătură directă sau indirectă cu grupurile autorizate (forţe politice. prezentatorul etc. În funcţie de caz. în cadrul unui proces de comunicare. în sensul că se înscrie în interiorul unei problematici pozitiviste. tabelele de valori sociale şi principiul celui mai mic efort.) la receptor (alegători. financiare. personal administrativ). pe baza directivelor. de câmpurile vieţii cotidiene. artistice. sponsori.

Studierea actelor de comunicare După anul 1960 în studiul comunicării apare o tendinţă de cercetare a actelor de comunicare în care rolul lingvisticii. Comunicarea este un sistem format. comunicare.menţinerea sistemului mijloacelor de comunicare la nivelul lui iniţial. comunicarea şi nu limbajul sunt cele care trebuie să furnizeze cadrul de referinţă în interiorul căruia să se poată defini locul limbii în cultură şi societate. Astfel se încearcă formularea deosebirilor dintre actul de limbaj şi actul de comunicare. interlocutorii se angajează. haotic. iar în DEX sociolingvistica este domeniu al lingvisticii care studiază covariaţia sistematică a sistemelor lingvistice şi sociale. există deci o sociolingvistică a lingviştilor şi o sociolingvistică a sociologilor. deci societate. Tot prin anii '60 apare şi termenul de sociolingvistică al cărei obiect de studiu îl constituie raportul dintre limbaj şi societate. (care necesită stăpânirea structurilor lingvistice) iar sintagma rol al limbajului pentru studiul sociologic (care presupune aplicarea în mod corespunzător a acestor structuri în situaţii sociale reale. Toată această discuţie. sociale. Afirmaţia pare nelogică din moment ce cunoaştem că procesul de comunicare verbală a început odată cu apariţia limbii. iar problemele sunt abordate într-un mod prea superficial. cultură (inclusiv etnografia ca parte componentă a culturii unui popor) au apărut şi există şi astăzi datorită limbii. afirmată este pusă la o parte. Cercetările empirice asupra comunicării prin mass-media dau sentimentul unui traseu accidentat. Astfel se afirmă că etnografia şi nu lingvistica. ea este preocupată de utilizarea limbajului în societate. în care procesele rămân puţin vizibile. şi multe altele pe tema statutului sociolingvisticii în cadrul lingvisticii şi cel al sociologiei nu pare motivată nici ştiinţific argumentată. nu este vorba despre reguli ale limbii sau vorbirii. Se mai propune folosirea sintagmei utilizare a limbajului pentru pragmatica lingvistică. [ XVIII] ANTROPOLOGIA COMUNICĂRII 1. ei nu comunică ci iau parte la o comunicare.) Comportamentul social este supus unor coduri şi reguli. Sociolingvistica trebuie privită atât din punct de vedere lingvistic cât şi din punct de vedere social. din o serie de alte sisteme (lingvistice. cultură şi societate. După Dicţionarul de neologisme : sociolingvistica este disciplina care studiază relaţiile între limbă. ca ştiinţă socială. la rândul lui. În cadrul sistemului de comunicare. culturale etc. ci de reguli specifice comunicării în societate. În prezent există trei curente care au marcat domeniul studiilor în antropologia comunicării: 65 .

Etnometodologia se înscrie într-o şcoală nouă. de asemenea. Preocuparea centrală o constituie activitatea de limbaj. comunicarea verbală în întregime devine centru de interes. Accentul este pus pe punctul de vedere al actorului şi descrie comunicarea aşa cum o văd cei care participă la ea. în ce mod. Se bazează pe schema funcţiilor limbajului în cadrul comunităţilor culturale dar nu este neglijată nici comunicarea nonverbală. Cineva poate să cunoască limba română din punct de vedere gramatical şi lexical dar să nu înţeleagă un mesaj din cauza ignorării culturale a subiectelor obligatorii sau interzise. Ulterior trebuie arătat cum funcţionează şi interacţionează aceste componente. Activitatea de comunicare trebuie dedusă din observarea comportamentelor de comunicare ale membrilor unei comunităţi. pentru a trece. care nu poate vorbi fără să ţină seama de celălalt. Sociologul trebuie să cerceteze faptele sociale ca pe nişte procese pentru că realitatea socială este fabricată constant de către actorii sociali în interacţiunea lor. pentru a realiza variantele de interpretare din cadrul fiecărui grup sociocultural. orice obiect poate face parte din comunicare. Nu este vorba despre comunitatea acelora care vorbesc aceeaşi limbă. interlocutorul cooperează la producţia discursului a locutorului. Competenţa de comunicare arată când să vorbeşti. a ironiei. care formează sociologia contemporană. nu vorbim cu toţi interlocutori la fel. În interiorul unei culturi. în ce moment. nişte marionete incapabile de interpretare şi acţionează mecanic pe baza unor modele ideale preconcepute. Scopul urmărit este acela de a obţine sisteme indigene de clasament al actelor de comunicare. pe cale să apară.a) Etnografia comunicării – astăzi este considerată o cercetare de sine stătătoare. a duratei normale a momentului de tăcere etc. astfel încât ea se găseşte în permanenţă pe cale de a face. limbajul este considerat a fi una dintre practicile privilegiate prin intermediul cărora se constituie viaţa socială. Participanţii la comunicare sunt incapabili să interpreteze anumite elemente ale faptelor şi pot considera că se poate să nu se întâmple nimic pentru observator nu se poate să nu se întâmple nimic. doar prin simpla lui prezenţă. unde. în timp şi spaţiu. Ea acordă o atenţie cu totul specială limbajului şi nu au nici o legătură cu noua metodă de anchetă sociologică. A apărut în anii '60 la Los Angeles. Diversitatea de limbaj se combină cu diversitatea socială. 66 . fapt care va permite aflarea funcţiilor specifice ale fenomenului de comunicare. Comunitate de comunicare – este un grup de fiinţe umane care au în comun practici de comunicare. cu cine. ea reprezintă una dintre formele fundamentale de organizare socială. ci ca rezultat al unui proces interactiv. nu codul lingvistic. cu precădere cea americană. la un tabel comparativ. îşi propune crearea unei teorii ale comunicării ca sistem cultural. Un anunţ verbal nu apare niciodată ca produs al unui singur locutor. al modului în care funcţionează comunicarea în viaţa socială a unor societăţi diferite. Conversaţia. la Universitatea din California. Etnografia comunicării încearcă mai întâi să observe şi să descrie ceea ce se face sau se spune de obicei într-o structură precisă. Competenţa de comunicare – Pentru comunicare nu este suficient să cunoaştem limba (ţine de competenţă lingvistică). în împrejurările diferite sau în funcţie de diversele intenţii pe care le avem. Orice comportament. despre ce să vorbeşti. Acest curent apare prin anii '60 şi îşi propune studierea modurilor în care membrii unei comunităţi îşi utilizează resursele verbale şi nonverbale în funcţie de contextul funcţional. b) Etnometodologia limbajului – este una intre noile şcoli ale sociologiei contemporane. ci despre o comunitate care are în comun reguli care guvernează actul comunicării. în cadrul lor natural şi descrisă minuţios în toate componentele ei. când să nu vorbeşti şi. ţinând cont de diversitatea contextelor. între actorii sociali. Chiar dacă nu vorbeşte. mai apoi. Ea porneşte prin a critica sociologia convenţională şi sociologia pozitivistă considerând că societatea este o realitate obiectivă iar actorii sunt nişte idioţi. trebuie să ştim cum să folosim semnele lingvistice în funcţie de contextul social. trebuie făcută deosebirea dintre participanţi şi neparticipanţi la utilizarea unui cod determinat.

c) Interacţionismul simbolic – antropologia comunicării funcţionează ca o orchestră fără dirijor în care relaţia comunicării poate fi intimă. întotdeauna se întâmplă ceva. Toate aceste ritualuri de interacţiune constituie un cod de conduită care generează interacţiunile sociale cotidiene. proces realizat în practică în descrierea lumii (eveniment.semnificaţia acestor lucruri derivă sau apare din interacţiunea socială pe care un individ o are cu ceilalţi actori. A descrie. ci. arăt că am înţeles codul social şi contribui în mod activ la respectarea lui. însă iniţiativa individuală 67 .semnificaţiile obiectelor sunt utilizate în comunicare şi modificate printr-un proces de interpretare efectuat de către o persoană. Plecând de la ideea că în cadrul întâlnirilor spontane. Ele au apărut dintr-o negociere şi nu există în afara situaţiilor concrete şi a actorilor. . în acelaşi timp.fiinţele umane acţionează în raport cu lucrurile pe baza semnificaţiilor la care aceste lucruri le au pentru ele. nu vorbi de funie în casa spânzuratului (regula de selectare a textelor). personală. unui context. Practica mea deci face să existe codul social. se întâlnesc. mai degrabă. un gest. semnele manifestă codul. relaţie. socială sau publică. când dorim să trecem înaintea altcuiva îi prezentăm preventiv. pentru a avea sens. Semnele însă o desemnează. să devină descriptibil. comportamente etc. A păstra aparenţele. Prin intermediul limbajului interacţiunii actorii descriu socialul şi. Astfel întâlnirile faţă-în-faţă reprezintă locul prin excelenţă unde oamenii se află în contact. Cuvintele nu deţin sensul complet decât dacă sunt indexate. a face figuraţie sunt mize majore ale oricărei interacţiuni sociale. Reflexivitate – limbajul nu are sens decât în anumite circumstanţe.Indexicalitate înseamnă că un cuvânt. Când îmi ocup locul la rând aşteptând autobuzul. Descriptibilitatea – se referă la posibilitatea ca acel ceva din comunicare să poată fi descris. o mână întinsă solicită o altă mână întinsă (regula reciprocităţii). o ordine socială. dar nici circumstanţele nu au sens în afara limbajului. În 1969 apar şi cele trei premise ale demersului: . scuzele noastre (ritual de compensare) etc. care nu alimentează conversaţia. ceea ce duce la armonizarea reciprocă a comportamentului şi ordonarea unei situaţii sociale. o situaţie înseamnă a o construi. conversează. lucru) de către oameni în interacţiunile lor ocazionale. . Există reguli care preexistă actorului. trebuie să fim preocupaţi nu de oamenii şi clipele lor. Dacă cineva rămâne tăcut la masă face asistenţa să se simtă prost (regula angajării). îl fac să existe. Nu este vorba despre conţinutul unei descrieri. a spune prin cuvinte. Riturile se exprimă printr-un sistem de prescripţii proprii fiecărei culturi (politeţe sau mod de viaţă) şi care trebuie respectată dacă dorim o bună comunicare. în cadrul raportului pe care îl are cu lucrurile din jur. deci una dintre funcţiile fundamentale ale ritualului. ele dezvăluie teama faţă de posibile sancţiuni. îl fac observabil şi efectiv. Legea tăcerii în mediul mafiot rămâne un mod ascuns. un sens. Pentru etnometodologi reflexivitatea desemnează practicile care descriu şi construiesc. de clipe şi oamenii lor. Nu există interacţiune socială fără ritualitate. Analiza sistemelor globale de comunicare Sistemul social global – se referă la ponderea excesivă acordată socialului în cadrul conduitelor individuale. 2. de o relatare a observaţiilor aşa cum face un sociolog profesionist. trebuie indexate unei situaţii anumite. îl construiesc. Acest curent a apărut între anii 1920-1930 la Şcoala de la Chicago. un act. inserate în contextul lor particular de producere. abstract.

O stăpânire reală a interacţiunilor pe care le trăim în fiecare zi nu poate pune între paranteze determinările situaţionale exercitate de structurile globale (mentale sau instituţionale) ale unei societăţi. etnometodologia comunicării sau etnografia comunicării. literatura şi arta nu reprezintă decât o parte a comunicării sociale. În Franţa. În Anglia cercetarea se ocupă de forme. din 1960 au fost puse bazele cercetărilor privind raporturile dintre societatea globală şi comunicarea de masă. precum internaţionalismul simbolic. Exemple europene – Cercetarea suprapunerii între practici şi constrângeri exterioare. 68 . de raporturile între ele şi societate şi de schimbarea socială. contradicţii. în ambiguităţi de orice fel. a abordărilor micro şi macro este prezentă în numeroase lucrări. Revine la practicile sociale şi sistemele instituţionale relevă dinamica factorilor interindividuali şi globali. Aceste lucrări nu constituie astăzi un curent vizibil de cercetare. Este vorba de o construcţie comună în complementaritate. individ şi totalitate socială. opoziţii. precum şi alianţa dintre perspectivele micro şi macro. Orice organizare socială reprezintă produsul unei ordini negociate.rămâne şi chiar este necesară uneori. Cultura este văzută ca un proces global de-a lungul căruia semnificaţiile sunt construite din punct de vedere social şi istoric. practici şi instituţii culturale.

Producţia înţelesului este un act dinamic în care ambele elemente contribuie în mod egal. Ideologia Există mai multe definiţii ale ideologiei. interacţiunea se face uşor. cuvântul strada denotează un drum citadin. Ideologia devine categoria iluziilor şi a falsei conştiinţe prin care clasa conducătoare îşi menţine dominaţia asupra clasei muncitoare. 69 . Cititorul şi textul. Această atitudine autoritară arată că acest om are o ideologie de dreapta pentru că atitudinile îşi au rădăcinile în ideologii.[ XIX] IDEOLOGIE ŞI SEMNIFICAŢII 1. precum şi relaţia dintre semn şi referentul său din realitatea exterioară. conotaţiile şi miturile din care se inspiră textele se armonizează destul de bine. iar în această colaborare cititorul se constituie într-o persoană care are un anume set de relaţii cu sistemul dominant de valori şi cu restul societăţii. În alte cazuri. crede că doi ani de armată îi vor da unui tânăr o anumită coloană vertebrală şi vor rezolva multe din problemele noastre sociale.Denotaţia – Este primul nivel descrie relaţia dintre semnificant şi semnificat în interiorul semnului. Conotaţia este parte umană a procesului –este selectarea a ce vom include în cadru. . înţelesurile sunt produse ceva mai forţat. se referă la înţelesul evident al semnului. Se apropie de felul în care psihologia foloseşte termenul (modul în care atitudinile sunt organizate într-o formă coerentă).Conotaţia – Denotaţia este reproducerea mecanică pe film a obiectului spre care este îndreptat aparatul de fotografiat. Denotaţia este ce fotografiem. adesea contradictorii: a) Un sistem de credinţe caracteristice unei anumite clase sociale sau unui grup. împreună. produc un înţeles preferat. Când textul şi audienţa sunt membrii unei culturi strâns unite. de exemplu. Înţelesurile sunt produse în interacţiune dintre text şi audienţă. a unghiului camerei. a calităţii filmului etc. Semnificaţie şi cultură Există două niveluri ale semnificării: . A citi nu este o activitate echivalentă cu a folosi un deschizător de conserve. faţă de tineri. conotaţia este felul cum fotografiem. O fotografie a unei străzi denotează acea stradă anume. Aceasta este ideologia pusă în practică. a deschiderii. 2. mărginit de clădiri. a focalizării. b) Un sistem de credinţe iluzorii – false idei sau falsă conştiinţă – care pot contrasta cu cunoaşterea adevărată sau ştiinţifică. Un om care are un anume set de atitudini. dacă nu chiar perfect cu cele ale membrilor audienţei.

Când ne recunoaştem pe noi înşine ca fiind destinatarii unui act de comunicare. iar adresându-se cuiva. Teoriile referitoare la ideologie accentuează asupra faptului că orice act de comunicare şi orice semnificaţie au o dimensiune socio-politică. orice consens care învinge este neapărat instabil. politice şi juridice. interpelarea reprezintă o parte esenţială a procesului ideologic. relaţia pe care o implică respectiva chemare. îi dăm viaţă. Găsind aceste sensuri. Clasele cu putere domină nu numai producţia şi distribuţia de bunuri. respingând. cât şi individul. Dacă ideile clasei conducătoare pot fi acceptate ca aparţinând simţului comun şi nu bazate pe criterii de clasă. Aceste rezistenţe pot fi depăşite. Când semnele fac publice unele mituri şi valori. tu! fie vă întoarceţi să vedeţi cine este. Putem oare susţine că ştiinţa este neutră din punct de vedere social şi că beneficiile pe care le are societatea bazată pe ştiinţă sunt egal distribuite? Acest lucru nu este adevărat. ea poate să facă astfel încât clasa muncitoare să-şi vadă subordonarea ca fiind naturală şi deci corectă. al legii şi ordinii în societatea noastră. Aceasta înseamnă nu doar că ştiinţa este utilizată pentru creşterea profiturilor marilor afaceri şi ale clasei de mijloc. ci şi că ştiinţa reprezintă unul dintre modurile de exercitare a unei puteri sociale ceva mai greu de definit. noi menţinem o ideologie. însă nu pot fi niciodată eliminate cu totul. neputând fi înţelese în afara contextului lor social. nonviolent. ideologie. să fie ideologică. la rândul ei. prin aceasta. formaţi de această ideologie prin răspunsul nostru dat semnelor ideologice. Ideologia folosită astfel este sursa unor înţelesuri de gradul doi. Individul reprezintă mijlocul prin care ideologia se perpetuează. Miturile şi valorile conotate sunt ceea ce sunt datorită ideologiei ale cărei manifestări vizibile reprezintă. Ştiinţa este un mijloc de exercitare a puterii asupra lumii fizice. Utilizând semnele. Dacă auziţi. pe stradă. convinşi că nimeni. individul se defineşte pe sine în relaţia cu societatea din care face parte. şi răspundem la acesta. Este o practică care ne face capabili să utilizăm semnele. Să înţelegem ideologia Orice comunicare se adresează cuiva. atunci obiectivul lor ideologic este atins.Deoarece clasa conducătoare deţine principalele mijloace prin care ideologia este propagată în societate. Comunicarea reprezintă un proces social şi trebuie. Ştiinţa şi ideologia sunt legate în mod intim de capitalismul patriarhal. îi plasează pe aceşti receptori într-o relaţie socială. participă la propria noastră construire socială şi deci ideologică. înţelesuri Semnele dau miturilor şi valorilor o formă concretă. fie ignoraţi chemarea. dar suntem la rândul nostru. care beneficiază cel mai mult de ea. Aici. el nu va putea fi luat de bun. Ideologia dominantă se intersectează constant cu rezistenţe pe care trebuie să le înfrângă pentru a câştiga consensul oamenilor la ordinea socială pe care ideologia respectivă o promovează. munca ideologică este bine deghizată. 4. conotaţiile şi miturile şi să reacţionăm adecvat la acestea. dar absolut nimeni nu vă putea striga astfel. ideologia este un termen folosit pentru producerea socială a înţelesurilor. Aceste ideologii includ sistemele educaţionale. cu credinţa că aţi putea fi apelat. Înţelesurile pe care le găsim într-un semn derivă din ideologia din care fac parte atât semnele. dar şi mass-media şi industria cărţii. Această ideologie implică presupunerea că poliţia reprezintă apărătorul de drept. Cele trei definiţii sau utilizări pot fi imaginate ca nişte cutiuţe chinezeşti – prima este cuprinsă în cea de a doua care. 3. Hei. aşa încât va trebui să fie recâştigat mereu prin luptă. orice victorie hegemonică. Astfel. de fapt le ajută pe acestea să-şi clarifice funcţia de identificare culturală lumea. Semne. în acest ultim caz. ci şi idei şi 70 . este cuprinsă în cea de a treia. că poliţia ne reprezintă c) Procesul general de producere a înţelesurilor şi ideilor – Este cea mai cuprinzătoare definiţie.

Nu există nici o modalitate de a te sustrage ideologiei. cunoscute lumii civilizate. Nici o teorie privind ideologia şi societatea. pe o concepţie ştiinţifică. 71 . putem constata că în Româna astăzi nu există diferite ideologii în cadrul diferitelor clase şi partide. de programe şi strategii relevante. care îşi asigură astfel subordonarea femeilor. ideologia şi partidele politice. 5. nu se regăsesc în contextul social. astfel încât a face ca mărfurile să pară naturale reprezintă preocuparea principală a majorităţii practicilor ideologice. iar fiecare bucăţică de teren câştigată de ideologia dominantă trebuie apărată şi menţinută constant. Toate partidele româneşti au o singură ideologie comună. De fapt nu există nici o ideologie. şi invers. Dar această victorie obţinută prin hegemonizare. dau uitării esenţa ideologiei partidului lor şi trec la practici şi programe lipsite de o ideologie de partid. mai presus ca orice altul. Este vorba doar despre atitudini diferite. de la nivel local la cel central. Plăcerile femeilor (de a flirta când sunt tinere şi de a fi materne când îmbătrânesc) şi bunurile cu care pot fi atinse aceste plăceri sunt produse de către sistemul capitalismului patriarhal. Această victorie generează rezistenţa care va fi prezentă întotdeauna şi cu intensitate din ce în ce mai mare. Cei cu ideologia de stânga trec la partidele cu ideologia de dreapta. extremiştii sau cei cu ideologia de dreapta trec la partidele cu ideologia de stânga fără nici o motivare ideologică. ea nu se încheie niciodată. unde ocupă tot funcţii de conducere. aparent contradictorii şi manifestate doar în campania electorală. Propaganda lor nu se bazează pe o ideologie de partid. Sistemul economic este organizat în interesul acestora. Odată ajunşi la putere. Învăţăm să ne înţelegem dorinţele în termenii mărfurilor produse în scopul de a le preîntâmpina. învăţăm să ne gândim la problemele noastre în termenii mărfurilor prin intermediul cărora le-am putea rezolva. Toate teoriile referitoare la ideologie sunt de acord că aceasta funcţionează pentru a menţine dominaţia de clasă. ideologic şi politic al României unde s-a creat o singură ideologie aceea a interesului economic personal şi de moment celor ce dispun de puterea oferită de rezultatele alegerilor. produce mărfuri. comercializate şi le experimentează ca fiind reale. iar sistemul ideologic derivă din cel economic. ele promovează activ o ideologie care acţionează împotriva intereselor ei: participă astfel la hegemonie. În măsura în care femeile acceptă aceste plăceri mercantilizate. realistă asupra societăţii bazată pe valori exprimate în programele şi obiectivele propuse prin aparatul de propagandă. Analiza ideologică Capitalismul este sistemul care. cea a intereselor personalului de conducere. Pornind de la cele spuse mai sus referitoare la ideologie.semnificaţii. nu este niciodată completă sau stabilă.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful